Capitolul I NOŢIUNI GENERALE DE GEOGRAFIE POLITICĂ

Concepte de geografie politică şi geopolitică. Statul şi componentele sale

Pentru înţelegerea aspectelor de geografie umană – populaţie,
aşezări, economie mondială, de hartă politică a lumii contemporane - este

necesar să fie cunoscute câteva probleme generale de geografie politică şi geopolitică. 1.1 Conceptele de geografie politică şi geopolitică Conceptul de geografie politică. Geografia politică este ramură a geografiei umane (fig. 1) care se ocupă cu studierea efectelor teritoriale ale acţiunii politice. Geografia politică studiază statul, studiază relaţiile statului - ca unitate teritorial-politică - cu diferite alte unităţi, (state) studiază morfologia şi caracteristicile statului, graniţele.

În ultimele două decenii s-a mutat accentul asupra analizei unităţilor teritorial politice mici, componente ale statelor, care implică procese politice şi decizii spaţiale, relaţii între resursele
disponibile şi evoluţiile social-

economice.

1

Geografia politică studiază condiţiile de apariţie, dezvoltare şi întreţinere a statelor ca organisme politicoeconomice şi sociale independente şi suverane. Obiectul de studiu al geografiei politice este statul, care, în condiţiile studierii lui de către geografia, devine obiect geografic. Conceptul de geopolitică. Geopolitica s-a conturat ca noţiune, concepţie şi doctrină social-politică, încă din secolul al XIX-lea. Situată la interferenţa ştiinţelor geografice cu ştiinţele politice, economia, psihologia, sociologia, istoria, a fost considerată, pe bună dreptate, o ramură a geografiei, pentru că iniţial s-a afirmat în cadrul acestei ştiinţe. Fără îndoială, geopolitica constituie o realitate a lumii contemporane, este folosită în lumea ştiinţifică şi în mod pragmatic în cancelariile diplomatice ale lumii. În evoluţia sa a trecut prin mai multe faze: geopolitica romantică, geopolitica agresivă (perioada nazistă), geopolitică progresivă (perioada comunistă) şi geopolitica nucleară (astăzi). Geopolitica este o doctrină social-politică, potrivit căreia este o dependenţă a evenimentelor politice faţă de teritoriul geografic, iar politica statelor ar fi dependentă de potenţialul geografic. Geopolitica şi geografia politică nu sunt termeni sinonimi. Geografia politică analizează condiţiile de existenţă spaţială a statului iar geopolitica analizează necesităţile spaţiale ale unui stat, sistemele socio-politice ale statelor. Geopolitica, având ca suport geografia, este considerată ca fiind teoria (social-politică) a dependenţei evenimentelor politice de teritoriu. Scurt istoric. Friederich Ratze (1844-1904) este considerat fondatorul geopoliticii germane şi mondiale şi totodată, este fondatorul geografiei politice. În 1897 a publicat “Geografia Politică” lucrare care prezintă consideraţii şi fapte ce hotărăsc creşterea spaţială a statelor care, prin extinderea lor, trebuie să-şi constituie unitatea politică într-un teritoriu bine conturat, care să aibă posibilitatea de “ajustarea” graniţelor, pentru a căpăta o configuraţie cât mai armonioasă şi pentru a satisface cât mai bine nevoile populaţiei din teritoriul său. Aceasta argumentează cum geopolitica, printr-o interpretare denaturată a condiţiilor geografice, susţine că politica statelor este determinată de potenţialul geografic.

2

S-a încercat, printr-o greşită înţelegere a geopoliticii, să se considere că dezvoltarea economică a unei ţări, că bunăstarea unui popor, sunt susţinute nu numai de potenţialul natural al teritoriului, ci este necesar să se producă o expansiune în alte spaţii, să aibă loc cuceriri de teritorii, modificări de graniţe, subjugarea altor popoare. Pe o asemenea viziune s-a axat politica lui Hitler, care a stat la baza celui de al doilea război mondial. Personalitate ştiinţifică de marcă, Fr. Ratzel - deşi opera sa “Geografia politică” a fost recuzată, de geografii germani tineri care au participat la primul război mondial - este autorul cunoscutei formule popor fără spaţiu pe care s-a clădit teoria nazistă a spaţiului vital. Autorul conceptului de geopolitică este considerat Rudolf Kjellen (1864 – 1922) a scris Statul ca formă de viaţă (1916), în care sacralizează spaţiul, considerând geopolitica “o trăsătură de unire între spaţiu, mediul fizic şi poporul care-l ocupă” (T. Simion, pag. 10) Totodată, R. Kjellen consideră că geografia politică studiază Statul considerat ca un organism geografic, fenomen spaţial, adică un pământ, un teritoriu, un spaţiu, sau mai exact o ţară. Aşadar, după R. Kjellen, statul se naşte, trăieşte, moare, intră în competiţie, în concurenţă cu altele. Geopolitica, în concepţia lui R. Kjellen, cuprindea 5 componente fundamentale: topopolitica (analiza aşezărilor statelor), ecopolitica (studiul economiei naţionale), demopolitica (analiza statului ca neam), sociopolitica (analiza statelor ca societate), cratopolitica (forma de guvernământ). Alt reprezentant al geopoliticii germane a fost Karl Haushofer (1869-1946), fiind un apropiat al cercurilor naziste, considera că geopolitica este tot ce se poate şti astăzi despre ţară, privită ca piesă sau ca organism în angrenajul politic mondial. (T. Simion, pag.11). El a dezvoltat teorii ca spaţiul vital, clasificarea raselor, rasele ariene, drumul spre răsărit, popor fără spaţiu, care au ajutat propagandistic expansiunea germanică în Europa, în timpul ultimului război mondial. În Franţa, care era o mare putere, avea imperiu colonial, avea frontiere solide, nu manifesta pretenţii teritoriale, faţă de vecini, şcoala geopolitică nu a avut un ecou şi un impact deosebit, aşa cum s-a întâmplat în Germania. Întemeietorul geopoliticii franceze, Paul Vidal de la Blache (18451918) şi, totodată, fondatorul geografiei umane franceze, a pus accentul pe rolul omului ca factor geografic, considerând că influenţa umană permitea reducerea rolului mediului natural asupra societăţii.
1

R.Kjellen, suedez la origine, naturalizat în Germania a fost profesor de drept la Universităţile din Uppsala şi Goteborg, la care a predat istoria şi ştiinţele politice.
1

3

omorâţi. Constantin Brătescu ş. atitudine pentru care vor fi pedepsiţi. pag. Vintilă Mihăilescu. Printre geografii. Albert Demangeon (1872-1940).În lucrarea Tabloul Geografic al Franţei (1903). de la Blache. 2. de la Blache. Mihai David. care au contribuit la dezvoltarea şi afirmarea geopoliticii româneşti. 1932). Nicolaie Al. P. Rădulescu. 18) Şcoala geopolitică românească Geopolitica românească s-a afirmat mai târziu. împotriva tendinţei de sfârtecare a teritoriului naţional. concepţia privind rolul frontierelor”. fiind o replică la imperialismul rusesc şi german. (Simion T. mai efemere decât mişcătoare. Geograful francez Jacques Ance (1879-1943). când România a pierdut mai multe teritorii – Basarabia. continuator al lui Paul V. Bucovina de Nord. Geopolitica românească s-a afirmat ca cea mai importantă mişcare ştiinţifică din Europa Centrală şi de Sud-Est. au luat atitudine. care s-a bucurat de un mare succes. în preajma celui de al doilea război mondial. a publicat Geopolitica (1936) şi Geografia frontierelor (1938). de la Blache. închişi. şi când geografii români.V. Mai târziu.a. Ţinutul Herţei. Transilvania de NordEst. 4 . alături de istorici. şi ale geografilor germani. Alt geograf francez. prin lucrarea Franţa de Est (1917). economişti. Cadrilaterul –. a considerat că “geopolitica este maşină de război”.. Nicolae Popp. care au contribuit la mutilarea teritoriului românesc. amintim pe: Ioan Conea. care a criticat concepţţle lui Paul V. mai mult suple decât rigide. în care analizează provinciile Alsacia şi Lorena. Simion Mehedinţi. Prin lucrările sale a făcut o critică severă a geopoliticii germane în care sesizează “lipsa spiritului ştiinţific. (fig. despre care spune că sunt mai mult mobile decât stabile. Determinismul geografic a fost un curent în geografie care acordă mediului geografic rolul de factor determinant în dezvoltarea societăţii. prin care dezvoltă concepţia sa asupra frontierelolr. considerat printre detractorii geografiei politice (Geografia politică. prin studiile lor. etnografi. 2A). pune bazele geopolitici franceze. a dezvoltat conceptul determinismului geografic. ideologia nazistă şi caracterul pseudoştiinţific şi rasial.

Lucrarea sa de referinţă cu importante conotări de geopolitică a fost “Ţara Loviştei” 2 5 .a. fiind scos din învăţământul universitar geografic pe care l-a întemeiat. Simion Mehedinţi a fost persecutat de comunişti. În acest domeniu a scris: “Dacia Pontică şi Dacia Carpatică” (1928). Pentru ideile sale. “Unitatea pământului şi poporului românesc” (1942). comuniştii l-au înlăturat de la catedra universitară. Vintilă Mihăilescu (1890-1978) a realizat şi lucrări cu conţinut geopolitic cum au fost: “Harta etnografică a Transilvaniei” (1940). “Fruntaria României spre răsărit” (1941) ş. întemeietorul geografiei moderne româneşti (1900).Ioan Conea (1902-1974) a abordat pentru prima oară în lucrarea “Geopolitica – o ştiinţă nouă” conceptul de geopolitică despre care a afirmat că “geopolitica nu este decât istoria desfăşurată epocă după epocă”. Constantin Brătescu (1882-1945) a scris studiile geopolitice: “Populaţia Cadrilaterului între anii 1878-1938”. “Valea Nistrului” (1941). 2 Simion Mehedinţi (1868-1962). Pentru viziunea sa geopolitică. a avut contribuţii remarcabile la geopolitica românească. Quest que la Transylvanie” (1941).

Mihai David (1886-1954), geograf ieşean, a realizat un interesant studiu cu titlul “Probleme de ordin geopolitic ale locului şi ale spaţiului ocupate de statul român”(1939)
N. Al. Rădulescu (1905- 1989) a scris “Poziţia geopolitică a României” (1938); Nicolae Popp (1908-1989) a realizat studiul “Românii

din Basarabia şi Transilvania” (1941).
În perioada comunistă (1945-1990), geopolitica a fost prohibită, iar

geografii care s-au exprimat în acest domeniu au avut de suferit, iar lucrările lor geopolitice, dar şi altele, au fost interzise.

Geopolitica astăzi Geopolitica, discreditată de şcoala germană şi nazism precum şi de determinismul pe care l-a propagat, a renăscut în ultima vreme cu o forţă şi vigoare nouă, fiind în avanscena politicii mondiale. Geopolitica, în condiţiile contemporane, este definită ca “studiul
raporturilor între condiţiile naturale geografice şi politica statelor”

(Dicţionarul Robert) sau
3

33

şi 4 după T. Simion, luc. cit. p.20

6

“Ştiinţa care studiază raporturile între datele geografice ale statelor şi politica lor. Geopolitica
exprimă şi precizează voinţa de a-şi ghida acţiunea

guvernamentală în funcţie de lecţiile de geografie” (Dicţionarul Larousse). Din geopolitica actuală au dispărut invariantele geopoliticii clasice – determinismul geografic, spaţiul – condiţie a puterii, mistica frontierelor, democraţia şi politica, puterea maritimă şi puterea terestră, războiul rece. La dezvoltarea geopolitici contemporane şi-au adus contribuţii importante specialişti din SUA, Franţa, Germania, Rusia, Brazilia ş.a. Amintim câteva definiţii propuse de specialiştii contemporani: “…esenţa geopolitici este de a studia relaţia care există între politica internaţională de putere şi caraceristicile corespondente geografiei"(S. Cohen, SUA); “geopolitica este o aplicaţie a cunoştinţelor geografice în afacerile mondiale” (W. Fox, SUA); “geopolitica realizează o nouă sinteză a istoriei, a spaţiului teritorial al resurselor morale şi fizice ale unei comunităţi care se situează astfel în ierarhia puterilor, în locul pe care-l ocupă, sau mai curând în locul asigurat de meritele sale” (Chr. Daudel, Franţa); “geopolitica are în vedere determinarea coordonatelor geografice ale unei situaţii şi ale unui proces sociopolitic, precum şi decriptajul discursurilor şi imaginilor cartografice care le însoţesc” (M. Foucher, Franţa) După CHr. Daudet în componenţa geopoliticii intră subsistemele: geostrategia, geosofia, geopraxia, geoştiinţa. Geostrategia defineşte un concept geopolitic militar referitor la planificarea spaţială a unor acţiuni menite să asigure apărarea sau securitatea unui stat. Este un concept specific şcolilor geopolitice anglosaxone, legat în special de unele acţiuni militare maritime (vezi 8, pag.143). Finalitatea acestor concepţii sunt securitatea şi apărarea. Geosofia se referă la protecţia spaţială a gândirii şi acţiunii, şi are ca finalitate ştiinţa de a gândi spaţiul. Geopraxia se referă la discriminarea obiectelor şi a teritoriilor. Geoştiinţa are ca obiect universalitatea conştiinţei spaţiale şi ca finalităţi – cunoaşterea geospaţială: instrumente de
4

cercetare, de reprezentare

şi explicare (vezi tabelul 1). În dezvoltarea

geopoliticii contemporane se manifestă următoarele tentdinţe: geopolitica externă (Franţa); geopolitica şi amenajarea teritoriului (Brazilia); geopolitica şi ideologia (Rusia) ; geoeconomia – în care se dezvoltă
5

după T. Simion, lucr. cit.,pag. 21-22 5 V. Jirinovski, Saltul final al Rusiei către Sud, 1993
4

7

concepte ca – războiul economic (criza petrolului în 1973), conceptul de ţări de risc (petrolul mexican 1938, criza canalului Suez în 1956).
Principalele concepte folosite astăzi în geopolitică sunt: state tampon şi zone tampon, zone neutre; lume bipolară (în teritoriul

războiului rece, s-au conturat două supraputeri – SUA şi URSS) –, iar în
faza bipolarităţii s-a format lumea a treia şi statele nealiniate; teoria

domino-ului sau balanţa terorii (concept apărut în 1953), care a generat războaie, conflicte, prăbuşirea comunismului în Europa. Orientări
schimbătoare,

concept actual, care constă în modificarea politicii externe (ex. Australia, iniţial s-a orientat spre Marea Britanie, azi spre
SUA; statele

musulmane din fosta URSS (Azerbaidjan,
Kazahstan,

Kârghistan,
Tadjikistan, Turkmenistan, Uzbekistan) se orientează acum spre Turcia,

Iran, Irak, Pakistan, Afganistan; ţările foste comuniste din Europa se orientează spre structurile euroatlantice şi Uniunea Europeană. După 1990, în România au apărut mai multe lucrări de geopolitică: Emandi Em, Buzatu Gh., Cucu V, Geopolitică, Iaşi, 1994 (Ed. Glasul Bucovinei); V. Cucu, România – consideraţii geopolitice (Terra, 3 şi 4, 1992); Tămaş S., Geopolitica (1995) în Ed. Noua Atlantidă; Florian L. Criza unei lumi în schimbare (1994), Ed. Noua Atlantidă; Simion T., Geoeconomia Terrei (1997), Ed. Domino. 1.2. Statul şi componentele sale Conceptul de stat. Statul, după cum s-a spus, este obiectul de studiu al geografiei politice. Apariţia statului este consecinţa unui lung proces istoric, care a determinat comunităţile omeneşti să se organizeze pe plan intern. Statul s-a constituit ca un fenomen social complex, ca o instituţie bine organizată, fiind condus de organe şi organisme. Statul este o entitate

8

a populaţiei care locuieşte în cadrul său. spaţială. se supune unor legi comune. J. în esenţă. prin care se pune în valoare teritoriul şi alta de ordin politico-administrativ. îşi aplică legislaţia şi constituţia. iar frontierele devin şi ele politice. sub raport juridic.politică organizată. care. este delimitat de graniţe. Principala caracteristică a statelor este suveranitatea care-i dă dreptul de a folosi forţa în propriul teritoriu. Rousseau considera statul ca forma cea mai angajantă a asocierii politicii. care are un statut independent. 9 . ca formă de organizare politică recunoscută pe plan internaţional. Aceste componente determină două trăsături fundamentale ale laturii sociale: una de ordin economic. misiuni culturale. Pe plan internaţional. liziera spaţială şi legală a sistemului politic.2. limitată de graniţele bine definite şi recunoscute internaţional. fiind.1. Statul. fiind supus unei conduceri proprii.J. Teritoriul de stat este un spaţiu limitat. A apărut pe o anumită treaptă de evoluţie a societăţii omeneşti. comerciale. fiind procesul dezvoltării sociale şi organizării populaţiei. Este suportul pe care se dezvoltă activitatea societăţii. este generată de o instituţie politică şi îşi exercită suveranitatea asupra propriului teritoriu. Pentru asigurarea existenţei sale şi dezvoltarea sa. prin organizarea sa o anumită specificitate regională sau mondială. Statul ocupă un teritoriu. este locuit de populaţie. independentă şi suverană. Statul are caracter istoric. consulate). are o întindere limitată. statele sunt reprezentate prin misiuni diplomatice (ambasade. îşi exercită autoritatea asupra unui teritoriu. care au efect în interiorul său. devine teritoriu politic în condiţiile existenţei unui sistem politic. care are. Teritoriul statului este o entitate geografică. pentru a impune constituţia şi legile interne. exprimată prin forma de stat. care este o suprafaţă naturală. Statul se poate defini ca o entitate adminsitrativpolitică. militare. Componentele statului sunt: teritoriul şi populaţia. 1. Teritoriul Conceptul de teritoriu de stat. umanizată. asupra căruia statul îţi exercită suveranitatea. numit teritoriu de stat. statul dispune de forţe poliţieneşti şi forţe militare. cuprins între graniţe. Teritoriul de stat.

geostrategic. În concepţia unor geografi occidentali. a integrării economice mondiale sau regionale. ideea statală ajută naţiunea să capete o idee despre ea însăşi. iar probleme ca cea a apărării şi a politicii externe vor rămâne de bază în afirmarea sa naţională şi internaţională. organizată. În ciuda globalizării. are alcătuire fizico-gografică. 1. Exprimată în km . 28). fără teritoriu. p. are o populaţie. În concluzie. sol. apă. este delimitat de graniţe.1. Simion. condiţionează existenţa şi răspândirea resurselor. dar şi de o tendinţă semiconştientă înrădăcinată într-o psihologie colectivă (“spiritus movens”).2. de tradiţii şi ambiţii naţionale. uman şi economic. deoarece un stat nu poate fi conceput. Este o noţiune geopolitică referitoare la mărimea geografică. Existenţa unui stat este susţinută nu numai de sistemul politic. morfologic (relief). totodată. acvatice aflate în interiorul graniţelor recunoscute pe plan internaţional. influenţează potenţialul climatic. adică la întinderea spaţială sau suprafaţa statului.Teritoriul de stat cuprinde totalitatea suprafeţelor terestre. politic. agricultura). adică resurse umane. care valorifică potenţialul natural şi participă la viaţa socială şi politică. cât şi subsolul şi spaţiul aerian care corespund acestui teritoriu. despre ce este şi ce va fi (T. social-politică şi economică. independentă şi suverană. statul va continua să existe ca entitate geografică şi naţională. nu există. dar şi de ideea statală. ocupă o poziţie geografică şi geopolitică. este o realitate spaţială. suprafaţa statului.1. 2 10 . statul. prin teritoriul său. este o entitate politică. biogeografic. dar. Teritoriul de stat se caracterizează prin câteva trăsături distincte: are o anumită întindere şi mărime. Evoluţia sistemului politic s-a făcut de la regnum (suveranitate personală) la dominium (suveranitate naţională). Teritoriul de stat stă la baza noţiunii de stat. este un criteriu de clasificare a statelor. Întinderea statelor poate prezenta avantaje şi dezavantaje atât sub aspect social cât şi economic. influenţează organizarea teritorială (căile de comunicaţie. timp. Ideea statală este o concepţie morală şi filozofică privind destinul statului şi a rolului său. a populaţiei. Mărimea teritoriului. teritoriul politic (teritoriul de stat supus unui sistem politic) este cvadridimensional – aer.

9 mil. o structură etnică neomogenă. religios. China (9. dar. km ). de asemenea. numeric redusă şi mai uniform distribuită. iar sub aspect strategic prezintă posibilitatea de a rezista la invazii străine.3 mil. locuit de negri. km ). Andora. pe bază de religie (musulmană). Ex: statele din Asia Centrală (foste în URSS) acum se orientează. în partea europeană a Rusiei. Ex: Sudanul. sunt supuse suprapopulării.1 mil. km ). 2 2 2 2 2 11 . Printre statele cu întinderi mari exemplificăm cu următoarele: Rusia (17. Dezavantajele pe care le prezintă întinderea mare a statelor sunt mai multe: dificultăţi în administrarea teritoriului. În asemenea state se manifestă tendinţe separatiste. Canada (9. cu toate consecinţele care decurg. au o infrastructură care deserveşte mai bine teritoriul. Un alt caz la reprezentat fosta URSS cu un conglomerat de popoare.7 mil. probleme sub raport etnic şi religios. locul capitalei în cadrul statului ridică probleme importante. se conturează concentrări mai importante în anumite zone.a. km ). ceea ce impune ca statul să apeleze la comerţul extern pentru aşi procura aceste resurse. ceea ce produce disfuncţionalităţi şi dezavantaje în administrare. au devenit independente şi s-au orientat spre zone cu religii asemănătoare. încât se diferenţiază zone bine populate şi zone slab populate şi nepopulate. După destrămarea sa. acestea s-au separat. este dificil de guvernat. SUA (9. pe teritoriul Austriei. San Marino). religii. dificultăţi în desfăşurarea circulaţiei între extremităţile statelor. Ex: în Sudul Canadei. în special. etnii. Statele cu întinderi mari au şi o populaţie heterogenă etnic. prezintă facilităţi în administrarea teritoriului. Anvantajele sunt: diversitatea fizico-geografică a teritoriului (condiţii climatice diverse. Statele cu suprafeţe mici prezintă mai multe caracteristici: au o populaţie omogenă. Marile puteri şi supraputeri ale lumii contemporane sunt influenţate de mărimea statelor.Statele cu suprafeţe mari uneori prezintă avantaje şi dezavantaje. vegetaţie. totuşi. etc. varietatea resurselor naturale ale solului şi subsolului. care creează probleme etnice.5 mil. iar altele. spre ţările vecine – Turcia. sub aspect geostrategic se creează dificultăţi de apărare. se orientează spre turism (ex. relief. are. religioasă. fenomen care generează emigrarea masivă şi determină subdezvoltarea pentru unele. Iran. Ex: politica militară adoptată de URSS în timpul celui de-al doilea război mondial. China în faţa Japoniei militariste în 1937. când are o poziţie periferică. pentru a supravieţui. care generează conflicte. În statele cu suprafaţă mare distribuţia căilor de comunicaţii se adaptează întinderilor vaste. Se remarcă acestea concentrări. ape). care are nordul arab iar sudul este african. condiţii diferite de populare. Irak. în mai multe state. Australia (7. destul de îndepărtate. India. Ca dezavantaje se pot aminti: resursele limitate. şi de apărare în profunzime. Apar neînînţelegeri de natură etnică. km ) ş. Macao.

2. 1. potenţialul economic. determină diversitatea resurselor. Forma statelor este determinată de traseul graniţelor. obiecte. potenţialul de habitat. Lichtenstein.1. Statele. Macao (1. relaţiile cu statele 12 . Această clasificare nu are o valoare ştiinţifică. 2 2 2 2 În concluzie. mărimea statelor (cu avantajele şi dezavantajele lor) influenţează poziţia geografică. Forma geografică redă imaginea reală a statului. lamă (Chile). Bermude). Printre cele mai mici state amintim: Vatican (0. atrăgătoare pentru investitori (ex. Forma teritoriului statelor Este în funcţie de condiţiile fizico-geografice. de triunghi (Coasta de Fildeş). cleşte de crab (Haiti).altele au o fiscalitate favorabilă. rotunde (România. formă geometrică. state mici şi state foarte mici (vezi tabelul 2). formă geografică. Forma geometrică se referă la încadrarea statelor în forme geometrice care pot fi: neregulate. pară (Sri Lanka). profil uman (Portugalia).62 km ). ci uşurează memorarea formei unor state prin comparaţie cu formele unor fiinţe. acestea evocă modul de evoluţie al statului.44 km = 44ha).0 km ).2. Gibraltar. regualte (Franţa are formă de hexagon). fiind delimitat de graniţe. factorii geostrategici. de condiţiile istorice şi politice în care s-au făcut ajustări şi reajustări teritoriale. se clasifică în: state mari. Forma descriptivă se bazează pe termenii descriptivi care sugerează imaginea statului: cizmă (Italia). state mijlocii. Forma statelor se poate clasifica în: formă descriptivă. pui de urs (Irlanda). rectangulare. Lichtenstein (157. care conturează spaţiul ocupat de acesta.0 km ). Ungaria). Sub aspect geostrategic sunt supuse riscului anexării. San Marino (61. de patrulater. factorii politici şi factorii de putere. după suprafaţă.

se încadrează în mai multe tipuri: stat alungit.vecine. Statele pot fi alungite în lungul meridianelor (nord-sud) ceea ce determină existenţa mai multor zone climatice. Chile. stat încorsetat (vezi fig. după formele geografice. localizarea centrală a capitalei (Ex: Belgia. protuberanţa sau apendicele. China. 4) Statul cu protuberanţe sau apendicular este o variantă a statului compact. Italia. stat compact. stat apendicular sau cu protuberanţe. în lungul paralelelor (Ex. Italia. 3-a. Norvegia. Aceste state prezintă numeroase avantaje: omogenitatea răspândirii populaţiei. însă prezintă o parte a teritoriului ieşită sub forma unei prelungiri exterioare ca o peninsulă sau ca un coridor. stat fragmentat. zone de vegetaţie. climă. Rhodezia. stat ştrangulat. Afghanistan. iar cele geometrice sunt specifice statelor formate în urma colonizărilor. 3-a. în controlul central al extremităţilor. stat perforat. fig. soluri). dezavantajele constau în dificultăţi de circulaţie. 3 şi 4) Statul alungit este acela al cărui teritoriu are lungimea de cel puţin 6 ori mai mare decât lăţimea medie. Statele. România. Graniţele sinuoase sunt străvechi. vegetaţie. Acestea. uşurinţa cu care poate fi controlat teritoriul.4) Ex. Uruguai)(vezi fig. Avantajele acestora constau în aceea că au un potenţial natural variat (resurse. Statul compact are forma geografică ideală. faţă de aria centrală. fig. zonarea culturilor agricole (Ex: Chile. Ungaria. reprezintă regiuni strategice sau 13 . SUA) ceea ce duce la existenţa mai multor fuse orare. aceea de cerc (cvasicirculară) sau elipsă. Suedia etc. în apărare (vezi fig.). comunicaţii lesnicioase. Rusia.

Filipine. Danemarca. Statul fragmentat are teritoriul format din mai multe insule (arhipelag) sau are teritoriul despărţit din cauza existenţi altui stat între aceste teritorii. Irlanda de Nord cu tentaculul Donegal. Thailanda cu apendicele Soungkhla. Ex: state arhipelag: Japonia. Malaysia. Austria cu punga TyrolVoralberg. 3-c) este 14 . SUA cu Coada de Voal a Alaskăi. în domeniul apărării etc. Statul perforat cuprinde în interiorul său unul sau mai multe teritorii ale altor state.cantonează resurse importante (vezi fig. Ţările de Jos cu punga Limbourg. Italia. Aceste situaţii creează dificultăţi în circulaţie. Africa de Sud (vezi fig. state cu o parte din teritoriu format din insule: Grecia. Ex: Italia este perforată de San Marino şi Vatican. în controlul teritoriului. 3-a)(Ex. Această situaţie face ca uneori statul “perforat” să influenţeze statul “perforant” fie politic. Indonezia. fie economic. state cu teritoriul despărţit: în SUA – Alaska este despărţită prin Columbia britanică (Canada). Zair cu coridorul Matadi. Myanmar etc.

Germania federală (1945-1989) etc. Statul încorsetat este acela care are teritoriul prins ca într-un cleşte de alt stat. Filipine. Poate fi un polimerism aparent specific pentru statele insulare (Ex: Indonezia. Franţa. Israel. aflate în văduvie de poziţie faţă de statul perforator. Mali.1. Japonia. Danemarca. fostul Hong Kong. enclavă azeră pe teritoriul Armeniei. Monaco – enclavă în Franţa. Gambia. 1. Italia etc). Enclavele pot fi – microstate (Ex: San Marino. Statele perforate. care se referă la felul cum este alcătuit statul sub aspect teritorial.D. San Marino în 6 Berlinul de Vest ca enclavă pentru Germania democrată şi exaclavă pentru Germania Federală 15 . care îl blochează pe litoral. când statele au o parte continentală şi alta insulară (Ex: Grecia. etc.3. Enclavele sunt teritorii mici ca dimensiune populaţie. localizate în interiorul altui stat. Canada.2. ascendenţe feudale). Vatican în Italia) sau pot fi părţi ale unui stat (Ex: Berlinul de Vest care în perioada războiului rece se afla pe teritoriul R. Bulgaria. 6 Lesotho şi Swaziland enclave în Africa de Sud. Cehia etc. Statul strangulat sau gâtuit are un teritoriu care suferă o gâtuire.Germania.perforată de statele Lesotho şi Swaziland. conflicte militare. dar nu se află sub şi jurisdicţia sa. care deformează conturul statului (vezi fig. s-au format în anumite condiţii istorice (reminescenţe coloniale.5). determinată istoric. în acest caz enclava are şi sensul de exclavă) Exemple de enclave: Nahicevan. Ungaria. Componenţa teritorială a unui stat Componenţa teritorială. Componenta monomerică este atunci când statul are o alcătuire geografică unitară şi un singur nucleu (Ex: România. Componenţa polimerică este atunci când teritoriul statal este despărţit. Burnei etc.). poate fi: monomerică şi polimerică.). Nagorno Karabach – enclavă armenă pe teritoriul Azerbaidjanului (fig.3-f) Ex: Somalia. când sunt prezente enclavele. Ex: Monaco.

5. Belarus. sunt intercontinentale (Ex: Ungaria. la care se ajunge prin statul Quebec (Canada). gradul de dezvoltare etc. sau nu au ieşire la mare. naţionalism. Belgia.2. forma teritorială a statelor prezintă importanţă sub următoarele aspecte: răspândirea populaţiei (omogenitate sau viduri de populaţie). la graniţa dintre India şi Bangladesh există circa 120 de enclave. URSS). Portugalia) şi state cu mai multe faţade maritime (Ex Franţa. relaţiile politice. Filipine. spartanism. resurselor. politic. 1. când pot fi: continentale. Rusia etc.localitate italiană pe teritoriul Elveţiei.1. Ex: statul Maine (SUA). enclavă (stat) în interiorul unui oraş (Roma).2. insulare. Statele din zona temperată situate în centura petrolieră gazeiferă – carboniferă au o dezvoltare economică bună (ex: Franţa. pentru a evalua avantajele şi dezavantajele poziţionale sub aspectele – economice. Austria. În concluzie. Formele statelor pot genera fenomene de naţionalism care determină dezmembrarea lor (Ex: Jugoslavia. economic. etc). adică o parte din teritoriul naţional. Cunoaşterea poziţiei geografice are importanţă. răspândirea resurselor. populaţie şi politic să fie coeziune. care plasează statele în categorii diferite de potenţial natural. maritime. SUA. dezvoltarea economică. geostrategice etc. Suedia. Cipru. 0 0 Ţările continentale pot avea o ieşire îngustă la mare. canada.Italia. Finlanda. Germania. 7 în geografia anglo-saxonă = prorupism sau pene-enclave 16 . Gibraltar. dar şi în cadrul lor se deosebesc: state cu o singură faţadă maritimă (Ex: Norvegia. în Spania este. Ideal este ca între forma statului. 7 1. cum este România. Structura fizico-geografică a teritoriului Este determinată de caracteristicile reliefului. geopolitice. inacesibil din Sud. lipit de întreg. Ţările maritime au ieşire la mare. climei. adică precizânduse meridianele şi paralelele (Ex: România este localizată pe paralela de 45 latitudine nordică şi meridianul de 25 longitudine estică).1. condiţiile geostrategice. la care nu se ajunge pe teritoriul naţional ci pe teritoriul altui stat. care pot influenţa nefavorabil statul respectiv sub aspectele – social. controlul politic.4. Localizarea geografică a statelor Localizarea se poate face sub raport matematic. Spania. pentru a se evita extreme de iredentism. Campione – sat enclavă.). sau sub raport geografic. teritoriu al Marii Britanii. Vatican.). Elveţia. state insulare (Ex: Japonia. distribuţia comunicaţiilor. localizarea sub raport geopolitic. Kazahstan etc. comerciale. Marea Britanie. Localizarea geografică prezintă mare interes din perspectiva geopolitică. Alt teritoriu este cel de periclava .

face parte din teritoriul statului. Graniţa este definită ca linie de demarcaţie ce stabileşte limitele între două sau mai multe unităţi politice – state. După S. ca linie de demarcaţie. Alte state au un relief dominant de câmpie care orientează economia spre agricultură (Ex: Ungaria. Graniţele naţionale sunt marcate teritorial prin fâşia de graniţă. continuată spre centrul pământului conform reglementărilor internaţionale. dealuri. prin diversitatea etnografică excepţională. 1. Astfel. topopolitica este ştiinţa specială despre aşezarea ţării în cadrul larg al politicii (R. altele au un relief armonios. altele au un relief dominant de podiş care orientează economia spre creşterea animalelor (Ex: Elveţia. Graniţele statului Teritoriul statelor este delimitat de graniţe. a controlului căilor maritime.). Graniţa. care a avut un vast imperiu colonial format pe baza puterii maritime. care intersectează suprafaţa terestră. Canada etc). România. prin posturi şi pichete de grăniceri.6. zone administrative. În realitate este o faţadă verticală imaginară între statele suverane. Kjellen). strâmtori. canale). proporţional – munţi. Statele continentale au ca probleme strategice apărarea hotarelor şi cele mari urmăresc să anexeze teritorii de la ţările vecine (fosta URSS). ci fac eforturi pentru a fi puteri maritime (Marea Britanie – regina mărilor. Olanda). Ele se pot modifica sub influenţa unor factori politici şi strategici. insulare. a potenţialului natural şi uman. cât şi cu puterile mondiale şi regionale. în raport cu contextul istoric şi politic. Danemarca. sub aspectul problemelor de securitate nu pun probleme strategice de apărare a flancurilor . poziţia geografică a României a asigurat supravieţuirea ei şi unitatea poporului român. Graniţele au funcţia de apărare a integrităţii statului şi sub acest aspect.2. Aceasta influenţează orientarea relaţiilor externe pe anumite axe de interes geopolitic. etc. au un caracter istoric. 17 . militare cu statele vecine.1. Ex: statele maritime. câmpii – care influenţează o diversificare agroeconomică pe trepte de relief (ex. Austria. Bulgaria etc.SUA. ceea ce conferă statelor dreptul de utilizare a resurselor subterane. neputând fi trecută fără acordul statului respectiv. politice. Poziţia geografică şi geopolitică poate avantaja sau dezvantaja un stat şi poporul său. Mehedinţi.) Poziţia geografică este consecinţa localizării. a raporturilor economice.

Graniţele sinuoase prezintă Rusia. Lăţimea spaţiului maritim (de la ţărm spre larg) şi a zonelor economice oscilează între 3 mile marine (Belgia. graniţele istorice. bazat pe origini. strâmtori. România are lăţimea apelor teritoriale de 12 mile marine. se deosebesc următoarele patru subtipuri: graniţe fizice. graniţele etnice separă populaţii diferite etnic. Au două subtipuri: graniţe antecedente şi graniţe subsecvente. Argentina). munţi. care urmăresc elementele fizico-geografice (graniţe naturale) cum sunt – fluvii. cu organizare şi dotări specifice. graniţe istorice şi graniţe geometrice. ex. O altă problemă care se pune în legătură cu ţările care au ieşire la oceanul planetar – este a platoului continental care poate fi valorificat 0 0 0 8 8 1 milă marină = 1852 m 18 . iar graniţe rectilinii există între statele din SUA. Marea de Azov. Australia etc. Germania. graniţa dintre Suedia şi Norvegia. lanţurile muntoase formează graniţe naturale: Munţii Pirinei între Franţa şi Spania. După formă. aeriene) care sunt amenajări speciale. Panama între Paraguay şi Argentina. graniţele geometrice. Munţii Himalaya între China şi Nepal. Munţii Alpi între Italia. iar în lungul paralelelor de 45 şi 49 lat. care urmăresc meridianele şi paralelele (ex: în SUA. Austria. Munţii Anzi între Chile şi Argentina. din Australia. Graniţa antecedentă s-a format în cazul în care trasarea ei a fost făcută atunci când peisajul cultural se află în primele faze de dezvoltare sau când teritoriul nu era populat. Munţii Carpaţi între România şi Ucraina. graniţe etnice. Franţa. Rhinul între Franţa şi Germania. Mongolia. mări. din Africa (ex: pe meridianul de 141 long. Exemple de graniţe (fizice) – pe fluvii şi râuri – Dunărea între România. feroviare. SUA. Graniţele se pot clasifica după două sisteme: genetic şi fucţional. Mai există graniţa supraimpusă care apare după un război.Trecerea oficială a graniţelor se face prin punctele de frontieră (rutiere. Marea Albă). la care statele au acces. Din apele teritoriale fac parte şi mările interioare (delimitate de acelaşi stat.) Graniţele funcţionale sunt bazate pe relaţii culturale complexe. În suveranitatea statelor intră şi apele teritoriale din zona mărilor şi oceanelor. Graniţele maritime. Iugoslavia. vestică este graniţa între Alaska şi Canada. China. După sistemul genetic. graniţele pot fi: sinuoase şi rectilinii. Bulgaria şi Ucraina. reprezentând o discordanţă între rezultatul acestuia şi peisajul cultural (ex: graniţa României cu URSS după al II-lea război mondial). Marea Marmara. Australia) şi 200 mile marine (Liberia. lacuri. pe apă. Peru. urmăresc liniile de separaţie mai vechi (ex: între Franţa şi Spania). nordică între SUA şi Canada. Graniţa subsecventă apare atunci când este trasată după ce regiunea a fost locuită.

prin eroziunea ţărmului şi transgresiuni Veneţia. cercetări asupra Terrei din spaţiul cosmic. Rusia. Olanda.pentru pescuit. Sulina. sisteme de transport spaţial.a. Factorii naturali sunt reprezentaţi prin: depuneri aluvionare (Ex: apele braţelor Chilia. impactul activităţilor spaţiale asupra Terrei ş. Franţa. Chile. Africa de Sud. s-a impus şi problematica utilizării spaţiului cosmic. Sf. Spaţiul cosmic. în ultima jumătate de secol. Australia. Marea Britanie. SUA. China.6). În geopolitica mondială. fiind folosite pentru tranzit de mărfuri. Modificări teritoriale (spaţiale) ale statului. strategic. minerit. Gibraltar). având resurse naturale importante. unele strâmtori au regim de ape teritoriale (Ex: Bosfor şi Dardanele. La cercetările din zonă au participat peste 10 000 de speciallişti din 67 state (Argentina. Era cosmică a început în 1957 (lansarea primului satelit artificial în cosmos de către URSS). a atras de-a lungul anilor numeroşi cercetători care au venit să cunoască mediul geografic antarctic. Situaţia Antarcticii: Antarctica. Cuba). Alt aspect îl ridică regimul juridic al strâmtorilor şi canalelor maritime. Africa de Sud).). Unele sunt din apropierea continentului (Argentina. altele au regim de ape libere (Ex: Magelan. în Delta Dunării). Norvegia. utilizarea puterii nucleare în spaţiu. în vederea valorificării potenţialului natural al acestui pământ. cu un echilibru ecologic delicat. Kerci). Franţa. Canada. altele sunt vechi state coloniale (Olanda. Acestea se pot face prin extinderea sau restrângerea suprafeţei. Japonia. altele sunt marile puteri (SUA. Japonia). contribuie la extinderea teritorială a Ucrainei. României. Rusia. Suedia). Fiind o regiune geografică deosebit de complexă. care aparţin la 12 state. Marea Britanie. Utilizarea paşnică a spaţiului cosmic se referă la următoarele aspecte: transmisii prin sateliţi. Noua Zeelandă. Rusia etc. Unele state datorită intereselor majore pe care le au. între mai multe state (fig. Belgia). Factorii care pot produce aceste modificări pot fi naturali şi antropici. hidrocarburi. este partajată – în sensul meridianelor. În Australia există 50 de staţiuni ştiinţifice permanente. prin retragerea ţărmului (Ex: la nord de Sulina. Chile. Gheorghe. (Ex: 19 . călători. pământul acoperit cu gheţari de la Polul Sud. şi-au extins zona şelfului continental (Ex: SUA. Astfel.

Populaţia închisă se referă la structura umană în cadrul căreia nu se manifestă fenomenul de imigraţie internă sau externă şi a cărei evoluţie demografică se realizează în întregime prin spor natural. Republica este forma de stat în care conducerea este exercitată de un organ suprem al puterii ori de un preşedinte. inactivă. grupări etnice. Bucovina de Nord.2. Populaţia deschisă este aceea ale cărei intrări (creşteri) sunt date de naşteri şi imigrări. se referă la modul de organizare şi de constituire a organelor supreme ale puterii de stat. Forma de guvernământ – sub aspect juridic. republica democratică prezidenţială. în mai multe direcţii: extinderea suprafeţelor prin îndepărtarea unor întinderi maritime (Ex: Olanda. rurală. În forma de stat sunt cuprinse: forma de guvernământ. Populaţia Populaţia este o colectivitate de persoane care trăiesc pe un anumit teritoriu. ca factor activ şi dinamic. iar ieşirile sunt date de decese şi emigrări.3. ales ori numit. Cadrilaterul) 1. 1. a componenţei lor şi a relaţiilor stabilite cu cetăţenii. principalele forme de guvernământ sunt: republica democratică parlamentară.2. Populaţia.Factori antropici acţionează. are un rol foarte important. Creşterea populaţiei naţionale se poate face: prin sistem închis şi prin sistem deschis. Japonia. 20 . pe Glob. Populaţia naţională îşi exercită suveranitatea asupra statului. Structura formei de stat. republicile socialiste şi monarhiile. acela de a valorifica resursele teritoriului pentru nevoile populaţiei respective. În sistemul populaţiei naţionale se includ subpopulaţii ca cele : urbană. de asemenea. SUA). adică nu se realizează prin imigrări. regimul politic şi structura de stat. în cadrul statului. Astăzi. Populaţia naţională este o parte din populaţia mondială. Forma de stat Forma de stat constituie modul prin care statul îşi exercită puterea în condiţiile angajării proprii. prin alipirea unor teritorii în anumite conjuncturi politice (Ex: formarea fostei URSS după al doilea război mondial). prin dezmembrarea unor teritorii din corpul iniţial (Ex România a pierdut după al doilea război: Basarabia. activă.2.

Regimul politic poate fi: regim democratic. Monarhia este cea mai veche formă de guvernământ pe Glob. Brazilia. Ex: Marea Britanie (regină). imperiul. Venezuela. (Ex: Australia. Commonwealt-ul – care grupează 40 de state de limbă engleză . dar rolul important îl au celelalte puteri ale statului cum sunt executivul (guvernul). Mexic. legislativul (parlamentul). Quatar. de organizare a societăţii din punct de vedere economic. Republica democratică prezidenţială este aceea în care preşedintele este ales prin sufragiu universal. Statul naţional este forma cea mai înaltă şi mai perfectă a organizării politico-teritoriale. regina. Danemarca (regină).) Ex: China. emiratul. muncitoresc. Japonia (împărat). califatul. social. Monarhul. sultanatul: Brunei. şeicatul: Bahrain. fiind şeful statului. România. în acest monarhii. Italia etc). Ex. Arabia Saudită. În prezent această formă de guvernământ este întâlnită în cele 30 de state ale lumii. asociaţie de state. şeicatul. Suedia (rege). Cuba. Iordania. Republicile comuniste sunt acelea în care conducerea şi puterea sunt concentrate în mâna partidului totalitar (comunist. Spania (rege). Belgia (regi). Monaco (principe). Se deosebesc: statul naţional. Este independent. în cadrul acesteia. politic. România etc. Monarhiile autentice sunt acelea în care monarhul deţine în mod real puterea în stat. având atribuţii protocolare sau de politică externă.are ca şef pe regina Marii Britanii. Monarhul intervine în momente de criză sau de menţinere a stabilităţii politice. fiind reprezentată local de guvernatori.D. între 1867 şi 1947. Thailanda.Republica democratică parlamentară este aceea în care preşedintele statului este ales de parlament. Formele de monarhie sunt: regatul. se transmit pe cale ereditară. ducatul: Luxemburg. Olanda. regim totalitar. SUA. Ex: regatele Maroc. puterea judecătorească. Vietnam. Toată puterea şi conducerea este concentrată de stat. Structura statului se referă la modul de organizare internă. Regimul politic este determinant de forma de guvernământ. reprezintă un simbol cu puteri limitate. locuitorii aparţin 21 . Emiratele Arabe Unite. socialist etc. împăratul) sunt şefii statului. Coreană. Monarhiile simbolice sunt acelea în care monarhul (regele. cultural şi ca orânduire. emiratele: Oman. a fost regat. Constituie un ansamblu de mijloace folosite de clasa dominantă pentru a-şi asigura puterea de stat. regim poliţienesc etc. statul federal. R. Conducerea şi puterea. Această comuniune de state este o relicvă a fostului imperiu colonial englez. adesea şi al guvernului.P. Monarhiile pot fi grupate în: simbolice şi autentice. regim de dictatură militară.

Ungaria etc. ca unitate teritorial-administrativă. Casablanca (comercială). Ele au un caracter istoric. Membrii naţiunii sunt conştienţi de propria apartenenţă naţională. unităţile teritorial-administrative. Bulgaria. dar care se supun unei forme politice superioare de organizare. introduse. Denumirile lor sunt diferite de la o regiune geografică la alta. politice. Marocul are 5 capitale: Rabat (politico-adimistrativă). regiuni autonome. Ex: România. Diviziunea puterii este protejată constituţional iar unele aspecte ca apărarea.3. 10 Federaţia este o formă de organizare statală care constă în unirea. ocupă un teritoriu clar definit spaţial. Australia. departamente în Franţa. a mai multor state care îşi păstrează organizarea proprie.unei singure naţiuni . divizate. Bolivia are capitala administrativă în oraşul La Paz. există ca unităţi teritorial-administrative mai multe forme: state (în statele federale) Ex: SUA. Canada. în care este concentrată autoritatea politică şi administrativă. judeţe în România. Capitala permanentă este aceea care. Astfel.1. Australia. cantoane în Elveţia. Libia are capitala rezidenţială în Banghazi iar pe cea administrativă la Tripoli. naturală etc. republici şi raioane în Federaţia Rusă etc. istorice.2. 10 1. Statul federal are cel puţin două unităţi de guvernare între care 9 există o diviziune clară a puterii. Republica Africa de Sud are guvernul la Pretoria şi legislativul la Cape Town. Capitale divizate sunt acelea în care funcţiile capitalei sunt împărţite între mai multe oraşe. Acestea au rol important în buna funcţionare a statului ca organism teritorial politic. Meknes (industrială). Grecia. Este similar cu federaţia Ex: SUA. Vorbesc aceeaşi limbă şi locuiesc în acelaşi teritoriu. regiuni în Danemarca. Exemple: Olanda are capitala oficială la Amsterdam şi cea politică la Haga. politică externă unitară 9 Na 22 . comitate în Marea Britanie. sunt apropiaţi cultural. armată comună. În cadrul naţiunii pot fi grupuri naţionale cu limbă şi origine specifice. Norvegia. spiritual. dar dispun de parlament şi guvern federal. Unităţile teritorial-administrative sunt delimitate după criterii geografice. de bună voie. în cadrul unui stat federal. Republica Moldova. Marrakech (turistică). artificială. care este guvernul federal. Federaţia Rusă etc. Paris). Canada. iar cea constituţională este Sucre. ţinuturi în Rusia. Germania. se pot modifica şi suportă influenţele politice ale timpului. landuri în Germania. Reprezintă o etnie cu spaţiul său de geneză. Pakistanul are 3 capitale: ţiunea este o formă de comunitate umană. Fes (culturală). apărută istoric. Se deosebesc mai multe tipuri de capitale: permanente. politica externă sunt conduse de la nivelul federal (superior). Structura administrativă a statului Cuprinde centrele locale. Mexic. Belgia. este un oraş din interiorul unui stat. economice. Brazilia. India. Capitala. de-a lungul secolelor şi-a menţinut statutul conducător în stat (Ex: Londra. Bulgaria. districte în Germania. provincii în Olanda.

Enciclopedică Română. mărimea.Cucu. Ziarul Tribuna. după gruparea teritorială. alcătuirea şi regimul politic. nr. Pe harta politică a lumii contemporane sunt înregistrate 193 de state care ocupă un teritoriu de 135 800 km (tabelul 3). neînţelegerilor dintre state. 47) este rezultatul unei multimilenare evoluţii istorice.Islamabad (administrativă). 64). Bhutanul îşi schimbă capitala după sezon: vara este la Thimbu iar iarna la Panakha. pe lângă state. Istoria hărţii politice este istoria umanităţii şi a evoluţiei statelor. a evenimentelor. a modificării frontierelor. Astfel. Capitalele lumii. asupra cărora statele îşi concentrează toată atenţia. fie periferic – sunt oraşe complexe. Simion. Italia are la Roma (capitala administrativă). Ed. Bucureşti pp87-89. Capitalele – localizate geografic fie central. Harta politică a lumii 11 Harta politică a lumii reprezintă totalitatea statelor şi altor teritorii. Lahorel (culturală şi religioasă). Harta politică a lumii contemporane (fig.2. forma. 26 martie. Statele existente astăzi pe glob se pot grupa după mai multe criterii: după orânduirea de stat şi orientările social politice. conflictelor. indiferent de localizarea geografică. multifuncţionale. Victor Voicu-Vedea. există în 2 lume teritorii dependente (în total 243 de state şi teritorii dependente). Rawalpindi (rezidenţială). harta politică a lumii este unul din elementele fundamentale ale geografiei politice (T. colab. 1971. 1994. pag. 1. după nivelul de dezvoltare social – economic. la Milano (capitala comercială). Sibiu 11 23 .4. Ex: Brazilia Capitala naturală este considerat un oraş evoluat în mod natural de la primele stagii de urbanizare până la statutul de capitală (Ex: Parisul). 1112. la Torino (capitala industrială). Vezi V. Capitala artificială este oraşul special pentru funcţia de capitală. Brasilia – o capitlaă modernă .

Vestică. În această categorie intră principalele puteri industrializate. America Centrală şi de Sud) Stat cu sistem economic mixt (Ex China) b.B. ţări cu nivel mediu de dezvoltare economică.B. pe locuitor. După nivelul de dezvoltare. Franţa etc. gradul de alfabetizare şi P. Marea Britanie. Cuba) State cu economie în tranziţie (Ex: Rusia. dispun de mari resurse de capital. posedă o infrastructură de comunicaţii şi telecomunicaţii avansată.) State cu economie centralizat-planificată (Ex: R. care au atins cel mai înalt nivel de dezvoltare tehnologică. Canada. produsul intern brut.N. În această grupă se încadrează: Grupul celor 7 (SUA. Ungaria.gradul de alfabetizare şi şcolarizare. de asemenea. o înaltă productivitate a muncii.. Nivelul de dezvoltare economico-socială poate fi determinat pe baza mai multor indicatori economici şi sociali: .I. pe locuitor (P.produsul naţional brut. Japonia. Germania. Singapore. structura P. România ş. sunt incluse şi 24 . volumul P. real pe locuitor.a. Franţa.). . Ţări puternic dezvoltate. Italia.a. Canada) precum şi alte state din Europa Nordică. numărul specialiştilor cu înaltă calificare. Germania.I. .) State în curs de dezvoltare care alcătuiesc Lumea a Treia (Ex: în Africa. Asia.D. Bulgaria. Centrală. ţări în curs de dezvoltare.I. Statele după orânduirea de stat şi caracteristicile economice se pot grupa următoarele categorii: ♦ State în care este dezvoltată economia de piaţă (Ex: SUA. au puternice companii transnaţionale. După criteriul nivelului de dezvoltare se deosebesc 3 categorii de state şi teritorii: ţări puternic dezvoltate. Taiwan).nivelul de dotarea al economiei cu tehnologie modernă.B. raport la populaţie..Coreeană. ♦ ♦ ♦ ♦ Japonia. indicele de dezvoltare umană (calculat de ONU) în funcţie de speranţa medie de viaţă la naştere. din Asia Musonică (Coreea.B.

Rusia etc. America Latină . 7). Polonia. Printre mutaţiile politice. Emiratele Arabe Unite. economice şi sociale. prăbuşirea comunismului între 1989 şi 1992 şi consecinţele geopolitice pentru harta politică a Europei. conflicte etnice şi religioase. caracteristici economice. cancerul. Simion. New York. boli tropicale).I. . acumularea de tensiuni în ţările comuniste. statele asiatice. Ex. instalarea războiului rece. statele din Federaţia Rusă etc.. c. tuberculoza. produse după acest război. statele Europei Centrale. Kuweit. noi orientări geopolitice. sociale. a avut loc o nouă împărţire geografică. statele Americii de Sud. România. pirateria. cu arme. pag 42) statele sunt supuse unui fenomen de eroziune. cu toate consecinţele economice. regionale (Ex: Israelul fig. În această grupă se încadrează fostele colonii şi ţări dependente din Asia. După gruparea teritorială. statele Europei Vestice. statele Americii Centrale. amintim: formarea sistemului comunist euroasiatic şi influenţa sa asupra statelor. cu o industrie extractivă şi uşoară. problemele minorităţilor. boli cardiovasculare. John Wiley. Political geography. Ţările în curs de dezvoltare. accentuarea decalajelor în lumea contemporană. traficul cu narcotice. care este general de următoarele cauze: internaţionalizarea activităţilor ilegale (criminalitatea. Republica Africa de Sud – care au economie industrială – agrară – cu pondere mare a agriculturii la P. politice. spălarea banilor.ţările producătoare şi exportatoare de petrol din Orientul Apropiat – Arabia Saudită. statele Orientului Mijlociu.. a cortinei de fier şi terorii comuniste. Grupările regionale de state se stabilesc după mai multe criterii printre care – poziţia geografică. Oceania etc. extinderea noilor structuri euroatlantice în Europa. statele nordamericane. Eroziunea statelor. Ţările cu nivel mediu de dezvoltare cuprind 2 subgrupe: ţări cu economie de piaţă – Turcia. în lume. Apropiat. Se pot identifica mai multe grupuri regionale: statele balcanice. După Glassner (citat de T. 1995 25 . dezvoltarea economiei subterane). caracteristici istorice. statele africane.frecvenţa bolilor incurabile (SIDA. globalizarea economiei (creşterea rolului marilor organizaţii economice 12 12 Glassner M.B. intrarea statelor excomuniste într-o etapă de tranziţie spre economia de piaţă. terorismul. Africa. Chile. Printre problemele majore cu care se confruntă statele lumii contemporane amintim: eroziunea statelor. ţări aflate în tranziţie spre economia de piaţă (aici au loc privatizarea unităţilor economice. statele Europei Nordice. Argentina.: China. restructurarea mecanismului bancar. Câteva probleme de geografie politică contemporană După al doilea război mondial. dezvoltarea unor conflicte postbelice zonale. introducerea legilor concurenţei. statele mediteraneene.

Minorităţi importante a creat emigraţia (ex. globalizarea culturală intervenţiile internaţionale (invazia culturii de consum occidentale. Problema minorităţilor Minoritatea naţională constituie partea periferică a unei naţiuni acoperită de către un stat (altul decât statul în care este majoritatea naţiunii sale). malnutriţia. deşertificarea. minoritatea naţională. extinderea democraţiei în fostele ţării comuniste. eradicarea unor boli. surinamezii în Olanda. intervenţia NATO în Serbia în 1999 etc. 26 . creşterea rolului organizaţiilor interguvernamentale şi neguvernamentale în probleme de mare impact (protecţia mediului. televiziunea prin satelit. noi concepţii globale strategice privind apărarea şi politica mondială.: intervenţia URSS-ului în revoluţia ungară 1956.: kurzii şi turcii în Germania. drepturile omului). degradarea mediului sub impactul sociosferei manifestată prin – modificări climatice globale. impunerea modelelor culturale de în afacerile interne (ex. algerienii în Franţa. modificări în biodiversitate. slovenii în Austria. încălzirea apelor oceanice. intervenţia aliaţilor Pactului de la Varşovia în Cehoslovacia în 1968. naţionalismului. aridizarea. slovenii din Friul – Veneţiei. etnice. şi impactul ei asupra culturilor naţionale. către emigranţi în ţările în care se stabilesc). Ex: danezii din Schleswig – Holstein.). rolul ştiinţei şi tehnologiei care erodează statul tradiţional (computerizarea economiei. Consecinţele spaţiale ale minorităţilor sunt: separatismul şi iredentismul. performanţele în tehnologii şi militare..regionale. degradarea puterii interne în unele state din cauza problemelor economice. religioase. cu un anumit sistem de valori. germanii din Sudeţi. al corporaţiilor transnaţionale. Suedezii din insula Aaland. În acest caz. este o entitate substatală care trăieşte în zona de frontieră a unui stat. Minorităţi naţionale se întâlnesc şi în interiorul statelor: ungurii în Transilvania. topirea calotelor glaciale. chinezii în vestul SUA). intervenţia SUA în Kuweit şi Irak în 1991. globalizarea comerţului etc. efectul de seră. sau în interiorul său. albanezii în Iugoslavia.

organizaţii. catalani şi basci în Spania (fig. Dimensiunea spaţială se referă la circulaţie. unde “fraţii separaţi” se află în minoritate (ex. popoare sau naţiuni. discontinuitatea teritorială. fiind o formă de şovinism. pag 53). topografia. Caracteristicile poziţiei geopolitice sunt: accesibilitatea. conectivitatea. politice. Accesibilitatea unui teritoriu politic presupune o dublă dimensiune: spaţială şi politică. Xenofobia este atitudinea de dispreţ şi ură manifestată de un grup etnic faţă de alte grupuri etnice. Subnaţiunile sunt mici popoare situate în interiorul statelor naţionale. nodalitatea. care înseamnă neacceptare şi respingere de persoane. Intoleranţa prinde uşor şi se manifestă cu agresivitate pe fondul lipsei de cultură şi educaţie. este politica ce urmăreşte să alipească la teritoriul naţional. Somalezii din nord-estul Kenyei). socială. de Germania. culturală. în 1938. religioase. Şovinismul este atitudinea arogantă de afirmare a superiorităţii unei naţiuni asupra altora şi de manifestare a intoleranţei faţă de aceasta. a unor concepţii ideologice. formele de relief majore. nu înseamnă independentism (T. faţă de România. în 1974 insula a fost divizată între aceste ţări în prezenţa trupelor NATO).Separatismul este un proces centrifug. Pe lângă iredentismul agresiv există şi un iredentism lent (manifestat de Grecia şi Turcia faţă de insula Cipru. teritoriul situat în statul vecin. grupuri.: scoţienii şi galezii în Marea Britanie. fără o viziune critică. Poate fi intoleranţa religioasă. Aceste mici popoare au unitate etnică şi religioasă şi culturală distinctă Ex. 8). logică. care urmăreşte să părăsească orbita unui stat în care o minoritate nu se identifică absolut deloc. Iredentismul este un proces centripet complementar. în acest caz. a şovinismului şi xenofobiei. Dimensiunea politică se referă la organizarea politică a spaţiului geografic şi la controlul 27 .: politica Ungariei în anumite etape istorice. Separatismul. nu sunt minorităţi naţionale dar nici nu sunt în totalitate parte integrantă din naţiunea majoritară. bretonii şi corsicani în Franţa. care. rasială. Caracteristicile poziţiei geopolitice Pe harta politică a lumii poziţia geopolitică joacă un rol important în destinul politic şi economic al statelor. Iredentismul şi separatismul determină manifestări de intoleranţă. rasiale. reprezintă legăturile statului necesare pentru dezvoltarea economică şi socială. la rândul ei.Simion. anexarea Sudeţilor cehoslovaci.

nu există un cât de mic teritoriu politic care să nu-şi aibă punctul său de plecare germinal. în unele cazuri. o serie de aspecte cum sunt discontinuităţile teritoriale.: Germania Democrată era perforată de Berlinul de Vest (1948-1989). nodul moscovit pentru Rusia. China. Astfel.: Danemarca are insula Feroe şi Groenlanda. pag. Totodată. Ex. Ex. la cadrul geografic. Ex. 53-54). Simion. consecinţă a accesibilităţii. 54) afirmă “…. căile de comunicaţie sunt concentrate în anumite regiuni (Ex: Rusia. Senegalul cu enclava Gambia. politice. Conectivitatea. Nepal. învinge dificultăţile impuse de relief. care converg spre Paris. aspecte demografice. Discontinuitatea teritorială determină costuri ridicate de administraţie şi servicii publice. Spania are insulele Canare. economice pentru statul respectiv. L. în statele cu forme alungite. Bhytan – au discontinuităţi în sistemul căilor de comunicaţii determinate de relieful muntos. se poate constata o adaptare a sistemului politic la mediul fizic. datorită formei sale are o reţea de căi de comunicaţie în stea. Astfel. etnico-religioase. a resurselor. accesibilitatea înseamnă şi poziţia statelor faţă de Oceanul Planetar. Unele state s-au format în jurul unui spaţiu originar. faţă de sistemele montane. 28 .: Franţa. Tibet. forma teritoriului. nodul londonez pentru Marea Britanie. dezvoltarea economică. care. se suprapune unui centru urban sau spaţii istorice. Nodul unui stat reprezintă locul unde a început organizarea spaţiului statal respectiv. pag. Topografia influenţează dispunerea căilor de comunicaţie care afectează buna organizare a teritoriului. statul Chile cu mare extindere latitudinală.: Bolivia. Brazilia etc. nodul tokyot pentru Japonia. În concluzie. Polinezia formată din sute de insule (vezi T. Nodalitatea se referă la modul în care inima sau nodul îşi exercită influenţa asupra teritoriului.politic al acestui teritoriu. Ex. distribuţia populaţiei. hidrografice. se referă la proprietatea geometrică a teritoriilor politice în strânsă legătură cu compactitatea statelor. Afganistanul.: nodul parizian (Parisul) pentru Franţa. care se reflectă în organizarea spaţială şi politică. deşi este un stat alpin. Ex.Febvre (citat de T. Formele de relief majore influenţează comunicaţiile. geografic”. determină probleme sociale. datorită reţelei de comunicaţii bine dezvoltată. Simion. – Elveţia.

a evoluat în condiţii de habitat variat şi s-a răspândit pe întregul glob. iar mediul natural în care omul trăieşte poate produce schimbarea unor trăsături ale omului.1. Ocupă peste 90 % din suprafaţa uscatului (135 793 000 km ). Populaţia este studiată. anoicumenă. culturale diferite. aşa dar. Omul este răspândit foarte diferit pe glob. ca factor de producţie cu rol în dezvoltarea economică a teritoriului. În răspândirea omului pe suprafaţa Pământului au avut rol migraţiile umane. Omul. sub mai multe aspecte: distribuţia spaţială. prin munca sa. sociale. Populaţia. Oicumena desemnează totalitatea arealelor locuite permanent în care sunt prezente relaţii productive şi de schimb. Geografia populaţiei – probleme introductive Geografia populaţiei este ramură a geografiei umane care are ca obiect de studiu populaţia ca element dinamic al mediului geografic. ceea ce face ca unele teritorii să fie mai intens populate. din punct de vedere geografic. iar uneori îşi distruge propriul mediu de viaţă. diferenţiindu-se rasial şi lingvistic. dinamica. Omul s-a adaptat la condiţiile de mediu în mod activ. iar altele mai slab. în spaţiul cuprins între Câmpia Mesopotamiei şi Valea Nilului. Adaptarea omului la condiţiile de mediu Homo sapiens sapiens – omul modern – a apărut cu circa 200 000 de ani în urmă. este un factor activ în teritoriu. originea civilizaţiei a fost în Orientul Apropiat. Repartiţia geografică a populaţiei în oicumenă este determinată şi influenţată de factori cum sunt: condiţiile 2 29 . Sub aspectul populării globului se deosebesc următoarele regiuni: oicumenă. ca orice fiinţă. mobilitatea teritorială. face parte din natură. ceea ce determină relaţii între el şi natură. structura. poate produce modificări în mediul natural. care trăiesc în medii climatice. După părerea cercetătorilor arheologi. aceea care face legătura între condiţiile fizico-geografice ale mediului şi producţie. iar gradul de adaptabilitate umană a determinat diferenţierea populaţiilor actuale. Omul. ca fiinţă inteligentă şi activă în natură. care au dus la influenţe reciproce de civilizaţie şi cultură. fiind aceea care transformă resursele în bunuri. suboicumenă.Capitolul II NOŢIUNI DE GEOGRAFIA POPULAŢIEI ŞI AŞEZĂRILOR UMANE 2.

Ex: regiunile polare (Nordul Americii de Nord. climă. 9 ) Suboicumena – reprezintă regiuni geografice de pe Glob unde. deşertice). regiunile deşertice (Sahara. este din ce în ce mai mare. În suboicumenă modul de viaţă prezintă forme elementare de organizare. totuşi. Teoria malthusiană a populaţiei a fost formulată de Thomas R Malthus în lucrarea 13 “Eseu asupra principiului populaţiei (1798)”. nefavorabile (ex regiunile polare. culturali. Scrieri: “An Essay on the principle of populasion” (1798). Anoicuomena se referă la regiuni geografice nelocuite din cauza condiţiilor de mediu aspre. este rară. Teorie a populaţiei se referă la un ansamblu de cunoştinţe prin care se explică evoluţia populaţiei. într-o Malthus Thomas Robert (1766-1834). având în atenţie raportul dintre populaţie. economici. sub numele de teoria malthusionismului. sol). de condiţiile istorice. devenit celebru prin stabilitatea principiilor asupra populaţiei. ape. de nivelul de dezvoltare economică (fig. Siberia). “Principles of political economy” (1820). resurse şi mijloace de subzistenţă. 13 30 .naturale (relief. procesele demografice în raport cu factorii biologici. pentru subzistenţă. Teoriile despre populaţie stau la baza politicilor demografice (populaţiei). profesor de istorie şi economie politică la Colegiul din Haileybury. Principiul de bază al acestei teorii susţine că. de resursele subsolului. sociali. “Definitionis in political economy (1827). Această teorie susţine şi argumentează faptul că presiunea exercitată de populaţie asupra potenţialului oferit de mediu. Australia). S-au formulat mai multe teorii. populaţia. care se pot grupa în două tipuri fundamentale: teorii care consideră creşterea populaţiei ca factor al creşterii economice şi teorii care consideră creşterea populaţiei ca obstacol al creşterii economice şi al ridicării nivelului de trai. Gobi. teolog şi economist englez. deşi se desfăşoară activităţi economice şi de schimb.

Neomalthusianismul este o doctrină demografică actuală.Malthus sfătuia populaţia să-şi reducă natalitatea. Şi astăzi. inspirată din teoria lui Malthus. populaţia respectivă începe să scadă. resursele se împuţinează din cauza consumului mare şi. rata mortalităţii creşte. totuşi. Creşterea numărului populaţiei se face în progresie geometrică. adică proprietatea de reglare a sistemelor complexe în care lanţul de legături dintre elementele sistemului este închis. Astăzi. 31 . se foloseşte conceptul de feed-back. scăderea ratei mortalităţii. pentru a putea creşte nivelul de trai. deoarece în celelalte ţări s-au produs alte tipuri de evoluţii demografice. ajungând să egalizeze natalitatea. Deoarece T. ca urmare. Ex: pe măsură ce numărul populaţiei creşte. fiind considerată ca neştiinţifică şi nerealistă. condiţiile de viaţă devin grele. într-o primă etapă. astfel. a fost Irlanda. această doctrină consideră limitarea creşterii populaţiei – prin mijloace diferite (chiar şi războie) – pentru a echilibra cele două fenomene (procese). Considerând creşterea numerică a populaţiei cauză a sărăciei şi mizeriei. adaptarea omului la condiţiile de mediu este diferenţiată de la un mediu climatic la altul. face echilibrul între natalitate şi mortalitate să se stabilească la un nivel înalt. Singurul caz în care teoria sa a fost aplicată. Malthus susţine că ameliorarea condiţiilor de trai pe baza saltului tehnologic (schimbarea condiţiilor tehnologice). În etapa următoare din cauza creşterii numărului populaţiei. care au influenţat zonalitatea altitudinală şi latitudinală a resurselor. este determinat de următorii factori: tipul resurselor de hrana şi gradul de dezvoltare tehnologică. Acest ciclu se numeşte “ciclul molthasian primar”. iar rata natalităţii rămâne ridicată. teoria sa a fost aspru criticată. Maltheus susţine că orice ameliorare a condiţiilor de viaţă determină. Gradul de dezvoltare tehnologică ajută omul să-şi îmbunătăţească posibilităţile de transformare a resurselor în folosul său. în multe ţări ale lumii sunt contradicţii între resurse şi populaţie.regiune închisă – care nu are comerţ exterior sau schimburi tehnologice cu alte regiuni – cerinţele populaţiei pentru nivelul de trai vor depăşi potenţialul de hrană oferit de regiunea respectivă. în special. prin adaptarea omului la condiţiile de mediu. într-o anumită măsură.R. Tipul de hrană sau regimul alimentar al populaţiei. nivelul de trai scade. care se referă la raportul dintre dinamica populaţiei şi cea a mijloacelor de subzistenţă. Tipul resurselor de hrană oferite de mediul în care trăieşte populaţia poate fi influenţat de factorii climatici şi cei pedologici (solul). iar. Astfel. în timp ce resursele de hrană necesare populaţiei cresc în progresie aritmetică. scade cantitatea de hrană disponibilă pentru fiecare individ. în raport de condiţiile de mediu în care trăieşte. dar acestea se explică pe alte principii.

în condiţii de mediu greu de suportat. gripa spaniolă etc. raportate la anumite intervale de timp. În regiunile reci . Locuitorii – laponii şi eschimoşii – adaptaţi acestor condiţii practică nomadismul legat de creşterea animalelor sau sunt vânători (urşi polari. Dinamica populaţiei se referă la totalitatea modificărilor care se produc în numărul. structura şi distribuţia populaţiei. iar vara cel de legume şi fructe. În regiunile cu climat musonic practică agricultură itinerantă. există o agricultură şi o zootehnie cu caracter permanent care furnizează hrana populaţiei. numărul de locuitori de pe glob a cunoscut. iar terenurile se pot fi folosite într-un ciclu de până la 6 ani (India. se hrănesc cu plante. iar în cel ploios. de unele epidemii (ciumă. care au fost determinate de schimbările condiţiilor de mediu. În regiunile deşertice (aride sau semiaride). iar vânătoarea şi culesul asigură supravieţuirea omului. În aceste regiuni. când posibilităţile de hrană sunt mai reduse.1. elementul esenţial pentru viaţa omului este apa. Indonezia). de-a lungul istoriei.În regiunile intertropicale – în care există condiţii climatice calde şi umede tot timpul anului – baza nutritivă a oamenilor este asigurată de o faună şi o floră bogată. În regiunile temperate cu succesiunea anotimpurilor. Aici oamenii practică un nomadism legat de vânătoare. creşteri şi descreşteri. grăsimile stau la baza hranei. cod). balene. În analiza dinamică a populaţiei se iau în calcul bilanţul natural şi bilanţul migratoriu. şi practică o agricultură itinerantă. în care există un regim echilibrat al elementelor climatice . Dinamica populaţiei Numărul populaţiei unui teritoriu sau la nivel global nu rămâne acelaşi ci este într-o continuă modificare. 32 .1. În regiunile tropicale cu două sezoane – unul ploios şi altul secetos – modul de hrană este adaptat sezonului: în sezonul uscat (secetos) locuitorii vânează animalele în timpul migraţiilor pescuiesc.).populaţia îşi adaptează necesarul de hrană în funcţie de consumul energetic impus de anotimp: iarna creşte consumul de grăsimi. foci. 2. morse) dar practică şi pescuitul (somon. Aşa dar.. aşezările sunt semipermanente. holeră. de cules în raport de prezenţa apei (ex: deşertul Kalahari).

Structura tradiţională a familiei: în familiile monogame (forma cea mai frecventă de căsătorie – un bărbat şi o singură femeie) – natalitatea este crescută. politici denataliste. exprimată în valori relative (0/00). şi fertilitatea.1. India. natalitatea este scăzută (Ex. Standardul de viaţă.) 14 Planning familial = planificare familială prin care se utilizează metodele de control al naşterilor. Structura populaţiei pe grupe de vârstă influenţează în sensul că natalitatea este mai mare în rândul populaţiei tinere şi adulte şi scăzută în rândul populaţiei de vârstă înaintată. Natalitatea se referă la frecvenţa sau intensitatea naşterilor (născuţilor vii) în sânul unei populaţii. Natalitatea este componenta importantă.1.1. care se confruntă cu explozia demografică). Politica statului se poate manifesta prin: politici nataliste.: China. raportată la 1000 de locuitori Natalitatea este o componentă demografică foarte importantă în mişcarea naturală a populaţiei. politici indiferente. vârsta la căsătorie. Orient). ceea ce face să înregistreze variaţii la nivelul ţărilor. în care statul nu intervine (Ex: SUA ş. Bilanţul natural are două componente: una activă (natalitatea) şi alta pasivă (mortalitatea). natalitatea este foarte scăzută.: unele ţări din Africa.a. Factorii care influenţează natalitatea sunt: structura populaţiei pe grupe de vârstă. în familiile cu poligamie – formă de căsătorie în care un bărbat este căsătorit cu mai multe femei (poligimie). În ţările cu nivel ridicat. politica statelor. Bilanţul natural La nivel global. pentru prognozarea sarcinilor. standardul de viaţă. însă. influenţe religioase . în decursul unui an.2. calculată pentru un an sau o perioadă determinată de timp. sau o femeie este căsătorită cu mai mulţi bărbaţi (poliandric) –. dar este ridicată în ţările cu nivel de trai scăzut (Ex – natalitate redusă în ţările în curs de dezvoltare).: ţările din Europa). de acord cu interesele părinţilor 14 33 . dinamica populaţiei este rezultatul bilanţului natural. structura tradiţională a familiei. Bilanţul natural al populaţiei este diferenţa dintre numărul naşterilor şi cel al deceselor. care este foarte important determină o relaţie invers proporţională. regiunilor sau la nivel mondial. activă a bilanţului natural. care urmăresc reducerea natalităţii prin măsuri de planning familial (Ex. care poate fi controlată la nivel de familie sau de către stat. adică frecvenţa născuţilor vii în sânul populaţiei feminine de vârstă fertilă (15-49 ani). care susţin natalitatea crescută (Ex. Un rol important îl are.

condiţiile climatice. în schimb. în ţări asiatice (Laos. în ţările subdezvoltate. datorită uşurării muncii fizice. Yemen). Asia) catolică (ţările latino-americane). datorită accesului uşor la asistenţa medicală. pe o perioadă determinată. Vârsta la căsătorie influenţează pozitiv. estul Asiei. mortalitatea a scăzut. Mortalitatea este componentă pasivă a bilanţului natural. sexul.: în zona caldă sunt frecvente bolile aparatului respirator). prin efectul aglomerării populaţiei. Divorţul. ca modalitate socială şi legală. În legătură cu căsătoriile se au în vedere două elemente: fertilitatea (vezi pag. gradul de educaţie al populaţiei. unele obişnuinţe. astăzi. condiţiile climatice favorizează anumite boli ( ex. se înregistrează în mai multe state din America Latină şi în ţări din sudul şi sud-estul Asiei. Progresele medicinei au diminuat mortalitatea prin tratamente. Distribuţia natalităţii pe Glob este foarte diferită oscilând între valori mari (peste 30 / ) şi valori mici (sub 15 / ). în ţări de religie musulmană (Afganistan. valori medii. care reprezintă frecvenţa divorţurilor într-o populaţie. de desfacere a căsătoriei. Nivelul de trai influenţează pozitiv. Se exprimă în numărul de decese la 1000 de locuitori. (la sud de Sahara). progresele medicinei. medicamente. Americii de Nord. când se fac la vârste înaintate. Urbanizarea. sexul influenţează în sensul că mortalitatea feminină 34 . urbanizarea. munca fizică grea face să crească mortalitatea. În ţările dezvoltate. În ţări africane ca Niger. Se pot deosebi 3 categorii de natalitate: cu valori mari între 30 / şi 50 / care se produc în ţări subdezvoltate din Africa. 0 00 0 00 0 00 0 00 0 00 0 00 0 00 0 00 Mortalitatea se referă la frecvenţa deceselor în cadrul unei populaţii. când a avut loc o dezvoltare puternică. a creşterii densităţii din oraşe. în sec. În ambele situaţii aceste boli duc la creşterea mortalităţii. când căsătoriile se fac la vârste tinere (20-30 ani) şi negativ.Prescripţiile religioase sunt importante atunci când se opun şi reducerii natalităţii. Factorii care influenţează mortalitatea sunt: nivelul de trai. apropiată de cea mondială de 24%. Prin gradul de educaţie şi printr-o igienă bună se pot preveni bolile şi reduce mortalitatea. aşa cum sunt religiile musulmană (Africa. valori mici. mortalitatea în oraşe a cunoscut creşteri alarmante. sub 15 / . în ţări latino-americane (Haiti). influenţează divorţialitatea. Valori foarte scăzute se înregistrează cu Italia şi Bulgaria (sub 8 / ) şi România (10 / ). sunt specifice multor ţări din Europa. 45) şi divorţurile care influenţează natalitatea. Malawi natalitatea depăşeşte 50 / . mortalitatea este scăzută. XVII – XIX. Nepal).

din estul Asiei sau unele ţări latino-americane (Argentina. peste 15% . se întâlnesc în ţările dezvoltate. state cu spor natural ridicat. Acesta poate fi pozitiv (când natalitatea este mai mare decât mortalitatea) 0 00 0 00 0 00 0 0 şi asigură un excedent de populaţie (un spor). poate fi negativ (când mortalitatea este mai mare decât natalitatea) situaţie în care se produce un deficit. în care sporul natural are valori de peste 30 / ). latino-americane. nord-americane. valori medii. se deosebesc trei mari categorii de state: state cu spor natural crescut (răspândit numai în anumite zone: ex în pădurile ecuatoriale). favorizează mortalitatea. Morbiditatea se referă la frecvenţa îmbolnăvirilor în cadrul populaţiei (se raportează la numărul de îmbolnăviri la 100. caracteristic pentru ţările cu explozie demografică (Ex. Chile).este mai scăzută. sedentarismul. Este mai ridicată în Africa (poate ajunge la valori de 100 / ) şi este scăzut în ţările dezvoltate (valori de 5 / ). consumul exagerat de grăsimi. Bilanţul natural rezultă din diferenţa dintre natalitate şi mortalitate. au majoritatea ţărilor europene (unde se produce o îmbătrânire a populaţiei). În tabelul nr. valori foarte mari. Mortalitatea infantilă exprimă frecvenţa deceselor infantile (sub 1 an) raportată la 1. iar mortalitatea masculină este mai ridicată. fumatul. unele obişnuinţe. Distribuţia mortalităţii pe Glob este grupată în 3 categorii: valori reduse. Pe Glob din felul cum se manifestă sporul natural. state cu spor natural redus.000 de născuţi vii în cadrul populaţiei. sub media mondială (9 / ). sunt caracteristice unor ţări din Africa. între 9-15% .5 se pot urmări principalii indicatori demografici ai mişcării naturale pe marile regiuni geografice ale Globului. 0 00 35 . În strânsă legătură cu mortalitatea se pot discuta şi alte două noţiuni: mortalitatea infantilă şi morbiditatea. Morbiditatea influenţează pozitiv mortalitatea. cum sunt alcoolismul.: în mai multe ţări din Africa.: ţările europene. care au deficit natural.000 de locuitori). în care natalitatea a crescut în regres continuu: ex. din Asia.

10) – se desfăşoară în interiorul ţărilor.1. şi la modificările de ordin social. Mobilitatea teritorială a contribuit la formarea oicumenei şi la răspândirea populaţiei pe glob. demografic. În orice ţară se ivesc regiuni care solicită forţă de muncă – fie pentru a pune în valoare resurse. politice. Migraţiile interne (fig. Aceasta se bazează pe o diversitate de motivaţii: social-economice (cea mai frecventă motivaţie). locul de muncă. având ca motivaţie. etnice. indiferent de durată precum. migraţiile. religioase. Acest tip de mişcare este caracteristică pentru toate ţările. Bilanţul migratoriu O caracteristică a populaţiei Globului şi a populaţiilor naţionale este mobilitatea teritorială. sanitare. comerţul cu sclavi. În noţiunea de mobilitate sunt cuprinse fenomene ca nomadismul. invaziile. Cauzele mobilităţii teritoriale a populaţiei sunt complexe.2. Mobilitatea spaţială a populaţiei se referă la totalitatea deplasărilor populaţiei în teritoriu. profesional. culturale.1. se creează fluxuri migratorii dinspre regiunile cu forţă de muncă disponibilă spre cele care solicită forţă de muncă. fie pentru desfăşurarea unui program de dezvoltare – şi în aceste condiţii. indiferent de gradul de dezvoltare. 36 . Mobilitatea teritorială are 2 tipuri: migraţii interne şi migraţii internaţionale. psihologice etc. Mişcarea migratorie a populaţiei este o parte din mişcarea totală a populaţiei (cealaltă parte este mişcarea naturală). (educaţionale. în general. adică deplasarea în spaţii (teritoriu).2.

Emigrarea este acţiunea unei persoane sau a unui grup de a-şi părăsi ţara de origine spre a se stabili definitiv sau temporar în altă ţară. Acest fenomen se numeşte emigrare. Persoana care pleacă din ţară. Navetismul este tipul de mişcare teritorială a populaţiei care constă în deplasarea de la domiciliu la locul de muncă aflat într-o altă localitate. 37 . în altă ţară. când se produce ca efect al unor înţelegeri între state. Navetismul. urban – rural (fig. sau poate fi neorganizată. Eficienţa economică a acestei mişcări de populaţie este eficientă şi benefică. într-o anumită perioadă de timp. rural – rural. economice. deoarece antrenează populaţie dintr-o ţară care se deplasează în alte ţări. Motivaţiile emigrării pot fi diferite: politice.O formă foarte frecventă pe Glob. sociale. sezonier. urban – urban. În cadrul migraţiilor internaţionale există ţări furnizoare de emigranţi (cele subdezvoltate) şi ţări primitoare (receptoare) de emigranţi. Migraţia pendulatorie se poate realiza pe relaţiile: rural – urban. Migraţiile internaţionale sunt cele mai spectaculoase deplasări de populaţie. lunar. 11). în acelaşi loc. încât să nu se piardă mult timp. religioase. Persoanele care părăsesc ţara de origine sunt. în special cel zilnic. iar când intră în ţara primitoare se numesc imigranţi. este navetismul. emigranţi. se numeşte emigrant. Emigraţia se referă la totalitatea persoanelor emigrate din aceeaşi ţară. Emigrarea se poate face organizat. impune un transport bine organizat. sub care se manifestă mobilitatea internă. eficient. Navetismul sau migraţia pendulatorie se poate desfăşura zilnic sau săptămânal. aşa cum am văzut. Nu implică schimbarea domiciliului.

regruparea evreilor în Brain drain = migraţie a competenţelor.U.U. refugierile cetăţenilor din fosta Jugoslavie (fig. reorganizări teritoriale în urma dezmembrării unor imperii. regrupările de populaţie dezmembrată prin tratate politice. de a fi mai bine plătit sau brain drainingul . structura etnică. caracterul social. atracţia unor venituri familiale superioare. discriminările etnice. scurgere de inteligenţă sau exod de inteligenţă. Elveţia.A. Cauzele migraţiilor internaţionale au fost şi sunt complexe: inegalitatea dezvoltării economice a ţărilor. începutul secolului XX). a determinat emigrarea a câteva milioane de intelectuali proveniţi din ţările slab dezvoltate sau foste comuniste spre S. În Germania. diferenţierile sociale. dorinţa de a trăi mai bine. Cauzele imigrării sunt: căutarea locurilor de muncă.XIX. spre statele europene – Franţa. Germania. conflictele militare. pentru a putea controla rata de imigrare. din Europa de Est spre Europa de Vest). în ţara de imigraţie. Ex. din statele latino-americane. sociale. cu scopul rămânerii definitive.A. Exodul creierelor.12.. conflictele militare. Mult mai slab decât în trecut (sec. Migraţia dinspre statele în curs de dezvoltare spre cele dezvoltate (ex. Se dezvoltă emigraţia în interiorul continentelor (ex. în urma fenomenului de îmbătrânire demografică (natalitate foarte scăzută). transfer invers de competenţe 15 38 .). în S. discrepanţe demografice. in 1993.. confesionale (religioase). Se mai utilizează şi expresia de imigranţi consemnaţi – care desemnează a doua generaţie de imigranţi reprezentată de copiii născuţi din părinţi imigranţi. Marea Britanie. Canada. puteri politice. asigurarea hranei. Persoanele cuprinse în fluxul migratoriu sunt reunite şi înregistrate ca persoane imigrante. căutarea unui loc de muncă. socio-profesional al imigranţilor. persecuţiile politice. Imigrarea este procesul de strămutare permanentă sau temporară a unei persoane sau a unui grup de persoane dintr-o ţară în alta. Olanda. care au nevoie de forţa de muncă. 15 Imigraţia este acţiunea prin care o persoană sau un grup de persoane pătrund într-o ţară străină. politice au contribuit la deplasarea unor mase importante de persoane spre alte regiuni geografice. emigraţia elitelor intelectuale. dar este selectiv şi are aspecte noi. au intrat circa 7 milioane de străini pentru muncă). etc. care o poate modifica. Germania etc. fenomenul emigraţiei se manifestă şi astăzi. religioase. Politica imigraţionistă este stabilită de ţara primitoare.Imigrantul este persoana care imigrează.

A.13. spanioli. între 1846 şi 1932 au intrat : 18 milioane englezi. Cea mai puternică emigraţie s-a produs spre S.).statul Israel. După 1970. turci. 10 milioane italieni. După al doilea război mondial fluxurile de imigranţi s-au orientat spre Germania (italieni. iugoslavi.s-a cerut forţă de muncă de înaltă calificare. 39 . greci. pe piaţa muncii în ţările europene şi Uniunea Europeană – datorită dezvoltării tehnologice . Astfel.U. etc. 5 milioane de germani. după al doilea război mondial.). ceea ce a limitat imigrările. dar şi după destrămarea comunismului (fig.

la modificări ale structurii populaţiei pe grupă de vârstă şi socio-profesională etc. Pe Glob. exprimat în valori relative (la % ). unele state cu resurse din 0 40 . Bilanţul total al populaţiei este suma dintre bilanţul natural şi bilanţul migratoriu.14). pe baza unei selecţii riguroase.În cazul Uniunii Europene au loc deplasări de forţă de muncă din ţările componente. Bilanţul migratoriu al populaţiei se referă la numărul imigranţilor şi cel al emigranţilor. când se înregistrează o scădere a numărului populaţiei. se pot deosebi mai multe categorii de state: • state cu bilanţ total ridicat bazat pe bilanţ natural şi bilanţ migratoriu ridicat (ex. dar sunt acceptaţi şi din afară. Efectele migraţiilor internaţionale sunt deosebite: contribuie la o modificare a densităţii populaţiei. calculat pentru un an sau o perioadă de timp. într-o anumită perioadă de timp (fig. Bilanţul total al populaţiei poate avea valori pozitive. din punctul de vedere al distribuţiei bilanţului total. Pe baza lui se poate urmări evoluţia numerică a populaţiei dintr-un teritoriu analizat. ceea ce indică o creştere a numărului populaţiei şi valori negative.

Australia. Sri Lanka). America latină.. 2. Evoluţia numerică a populaţiei Numărul actual al populaţiei Globului este rezultatul unei evoluţii îndelungate şi continui a omului. o mare parte din statele Asiei. Africii. Evoluţia numerică a populaţiei se referă la variaţia numărului populaţiei dintr-un anumit teritoriu şi într-o anumită perioadă ca efect al mişcării naturale şi al mişcării migratorii. a evoluat numeric şi s-a răspândit pe întreaga suprafaţă terestră. care necesită forţă de muncă – Gabon. Singapore). Albania. unele state în curs de dezvoltare – Tunisia. • state în care bilanţul total rezultă din bilanţ natural şi bilanţ migratoriu cu valori negative (ex. Apărut cu 200000 de ani în urmă. Argentina. • state în care bilanţul total se bazează pe bilanţ natural cu valori ridicate iar bilanţul migratoriu este negativ (ex. • state în care bilanţul total se bazează pe bilanţ natural moderat şi bilanţ migratoriu cu valori mari (ex. • state cu bilanţ total bazat pe bilanţ natural ridicat şi bilanţ migratoriu scăzut (ex.A. S. ţări din Europa Centrală şi de Est – Bulgaria. • state în care bilanţul total se bazează pe bilanţ natural negativ (redus) şi bilanţ migratoriu pozitiv (ex. omul – Homo sapiens -.1.3. Venezuela). Asia (Israel. Evoluţia numărului populaţiei s-a făcut în ritmuri diferite de-a lungul timpului (tab. America Latină). statele dezvoltate din America. în anumite perioade s-a produs o explozie demografică ce s-a manifestat printr-o creştere numerică accentuată a populaţiei (Ex: ţările în curs de dezvoltare).6 şi fig. statele vest-europene care primesc emigranţi ca forţă de muncă). Republica Sud-Africană.U.1. China. 15) în unele ţări. România). 41 . Canada.Africa.

al V-lea miliard în 1987. Ritmul mediu anual de creştere a fost. dar apoi s-a produs pe toate continentele. I miliard de locuitori a fost atins la mijlocul secolului al XIXlea. de asemenea. explozia demografică a fost declanşată de revoluţia industrială. al III-lea miliard în 1960. Astfel. al IV-lea miliard în 1974.7).Explozia demografică este un proces demografic caracteristic ţărilor în curs de dezvoltare. În Europa. al VI-lea miliard în 1999. Din tabel se poate observa că până în 1950 42 . diferit (tab. constând în creşterea numerică accentuată a populaţiei. al II-lea miliard în jurul anului 1927. ca urmare a scăderii bruşte a mortalităţii şi a menţinerii natalităţii la niveluri ridicate.

iar micile variaţii sunt induse de oscilaţiile nesemnificative ale natalităţii (4. iar mortalitatea este în scădere. iar până în prezent creşterea mai mare a avut-o ţările în curs de dezvoltare. c: Faza expansiunii secundare se caracterizează prin stabilirea mortalităţii la niveluri scăzute şi reducerea treptată a natalităţii. Faza staţionară . în care natalitatea şi mortalitatea ating valori mari iar bilanţul natural se menţine aproape constant. concomitent cu mărirea speranţei de viaţă. Modelul include 4 faze (fig. În această fază valoarea bilanţului natural se reduce. Declinul mortalităţii este pus pe seama îmbunătăţirii condiţiilor de viaţă. b. d. staţionare. Tranziţia demografică este un model de schimbare a caracteristicilor demografice ale unei populaţii. bolilor sau calamităţilor naturale. sanitare şi a stabilităţii social-politice care reduce incidenţa războaielor.statele dezvoltate au avut un ritm mediu anual de creştere mai mare decât ţările în curs de dezvoltare. 16): a. Faza staţionară se caracterizează prin niveluri scăzute atât la natalitate cât ţi la mortalitate. medicale. care înregistrează valori mici. concomitent cu dezvoltarea proceselor de industrializare şi urbanizare. bazat pe experienţa ţărilor dezvoltate care au traversat procese de industrializare şi urbanizare. Faza expansiunii primare. bilanţul natural este aproape nul. micile variaţii din sfera mortalităţii fiind datorate războaielor. în care natalitatea cunoaşte valori ridicate. pag 328-329). 43 .

politică populaţionistă. alocaţii pentru copii etc. în raport de faza de tranziţie în care se află. legiferarea avorturilor. structura populaţiei. migraţia internă şi externă. pe ramuri ale economiei naţionale). Măsurile aplicate se referă la: utilizarea avortului. (pe grupe de vârstă. sterilizarea). principalele variabile demografice: creşterea populaţiei. folosite de state. de suprapopulate şi subpopulate. în conformitate cu modelul dorit de societate.: China. politică familiale. prin influenţarea natalităţii şi mortalităţii. India. administrative. Politică demografică populaţionistă – are ca scop creşterea numărului populaţiei. acordarea de avantaje antenatale şi postnatale. 44 . În politica demografică se manifestă mai multe tendinţe: politică malthusiană. Politică demografică pasivă se manifestă în situaţia în care statul nu adoptă măsuri care să influenţeze comportamentul demografic al populaţiei (Ex: SUA). în sensul dorit.În raport cu aceste faze se poate contura o politică demografică. Ex. Politică demografică malthusiană este antinaţionalistă. pe grupe sociale. Politica demografică se referă la un ansamblu de măsuri legislative. educaţionale. Politică familială se referă la un ansamblu de măsuri guvernamentale care au scopul să regleze creşterea demografică şi să creeze o idee despre familie. culturale. se poate vorbi de o presiune a populaţiei. politică pasivă. sanitare. se bazează pe limitarea naşterilor (controlul naşterilor. pentru a influenţa. economice. distribuţia în teritoriu a populaţiei şi chiar nivelul educaţional.

iar aceasta a condiţionat concentrarea populaţiei. Extremele latitudinale până unde se întâlnesc aşezările permanente sunt: insula Ellesmere. Condiţiile climatice au rol în distribuţia agriculturii. determinat de mai mulţi factori. Subpopularea Subpopularea este caracteristică ţărilor în care populaţia este insuficient dimensionată numeric în raport cu resursele naturale.S. în emisfera nordică uscatul reprezintă 76% şi este locuit de 79% din populaţia mondială. Presiunea demografică este presiunea exercitată de populaţie asupra unei mase de resurse sau de mijloace de subzistenţă care nu-i poate satisface necesităţile. De exemplu. Resursele de apă favorizează fixarea populaţiei şi atrag concentrările umane. face ca masa continentală. Factorii. reducerea cererii forţei de muncă (creşterea şomajului) etc.2. Factorii naturali sunt: distribuţia inegală a uscatului şi apei. concentrări umane mari sunt caracteristice în clima caldă. cu rol în distribuţia populaţiei.N şi insula Ţara Focului. locuită de populaţie. Factorii care generează fenomenul sunt: sporul natural al populaţiei (în creştere).(Valea Nilului. la 82 30’ lat. resursele de sol. în lungul marilor fluvii este concentrată o mare parte a populaţiei Globului. resursele subsolului. factorii morfologici. Dunării. dar sunt slab populate regiunile cu clima rece. la 56 lat. condiţiile climatice. clima musonică. iar rezervele de hrană pe cap de locuitor scad. Răspândirea geografică a populaţiei pe Glob Este rezultatul procesului de populare a suprafeţei terestre. ceea ce determină unele probleme sociale.1. Astfel. Volgăi etc. rezultat al acţiunii factorilor geologici. iar emisfera sudică (24% din uscat) este locuit de 21% din populaţie.Presiunea populaţiei este un concept care se referă la creşterea în exces a populaţiei. 2. Standardul de viaţă atinge un nivel mediu. Distribuţia integrală a uscatului şi apei pe Glob. resursele de apă. să fie repartizată disproporţional pe cele două emisfere (nordică şi sudică). scăderea (diminuarea) resurselor. altitudinea. sunt: naturali şi socioeconomici. Indusului. resursele solului şi subsolului dintr-o zonă. conducând la o deteriorare a calităţii resurselor umane. Suprapopularea Suprapopularea este starea de dezechilibru determinată de un excedent numeric al populaţiei faţă de resursele utilizate sau potenţial existente într-un areal la un moment dat. Condiţiile climatice sunt un factor limitativ (restrictiv) pentru fixarea populaţiei. care au acţionat de-a lungul timpului. care pot suporta o populaţie mai mare fără a scădea nivelul de trai.) 0 0 45 . tectonici şi paleogeografici. Astfel.

colonizarea. care sunt variabili în timp.influenţează pozitiv: câmpiile. În Anzi.). deportările. Condiţiile social-politice au rol în redistribuirea populaţiei. văi) este concentrată populaţie numeroasă. Densitatea este un indicator care reliefează raportul dintre numărul subiecţilor şi unitatea de suprafaţă. Bielorusia. densităţile sunt între 500-1000 locuitori/km ). sporul natural explică unele concentrări de 2 populaţie. se întâlnesc aşezări permanente (Ex. Factorii morfologici – reprezentaţi prin relief . conflictele etnice . în Asia Musonică. Olanda. societăţile agricole tradiţionale.reprezintă un factor important de concentrare a populaţiei. de asemenea. Ex. răspândirea inegală a populaţiei pe Glob este o consecinţă a acţiunii factorilor naturali şi socio-economici (umani). Câmpia Rusă. văile. sporul natural ridicat. colonizările din Rusia.au contribuit la răspândirea populaţiei. depresiunile sunt bine populate. Canada. Se folosesc două categorii de densităţi: densitatea generală a populaţiei în teritoriu. contribuie la concentrarea populaţiei. Yorkshire. Sileria. Bazinele carbonifere Rhur. Resursele subsolului – energetice şi minerale .Altitudinea este un factor restrictiv: circa 80% din populaţia mondială locuieşte la altitudinea de până 500 m (aşezări permanente). condiţiile social-politice. Polonia. În concluzie. La fel se remarcă şi regiunile cu agricultură intensivă ( ex. Astfel. Densitatea populaţiei este raportul între numărul populaţiei la un moment dat şi suprafaţa locuită de aceasta P Densitatea populaţiei. societăţile agricole tradiţionale se caracterizează prin densităţi mari de populaţie ( Ex. conflictele din fosta Iugoslavie. deportările din Rusia. SUA. Brazilia. Câmpia Chineză. Şi totuşi. La altitudini mari sunt răspândite aşezările temporare. California etc. P= populaţia totală şi S = suprafaţa luată în considerare). Fenomene cum sunt . în regiunile cu soluri fertile (câmpii. la altitudini mari. unde umiditatea este bogată. în platourile înalte africane) Resursele de sol influenţează pozitiv. în regiunile intertropicale. 2 46 . adică numărul de locuitori ce revine. în medie. cu activităţi umane complexe. Doneţ. Japonia. Factori socio-economici sunt: sistemul social-economic. Sistemul social-economic modern. unde se practică cultura orezului. Ex. calculată după formulaD=S (D = densitate. strămutarea populaţiei. câmpiile costiere Coromandel şi Malabar (India) etc. Dombas etc. se exprimă în loc. Ex./km .

Structura populaţiei se referă la repartiţia statistică. culturale. populaţia adultă 15-65 ani.3. populaţia adultă. O reprezentare pe grupe de vârstă şi sexe a populaţiei este dată de piramida vârstelor (sau piramida pe grupe de vârstă şi sexe.1. populaţia vârstnică peste 65 ani 16 47 . vâsrta pensionării). migraţia. densităţi cu valori mici: Africa cu 26 loc. Europa cu 67 loc. care determină natalitatea şi bilanţul natural.unităţii de suprafaţă (loc. Structura pe grupe de vârste şi sexe este unul din cei mai importanţi parametri geodemografici. Structura pe grupe de vârstă se bazează pe 3 mari diviziuni. în mod simetric (prin două histograme). a grupelor de vârstă pe cele două sexe. densitatea brută – numărul populaţiei raportat la perimetru construibil al localităţii (loc. bilateral. puterea de consum. de comparaţie. forţa de muncă. Structura poate fi analizată sub mai multe aspecte: pe grupe de vârstă şi sexe. a unei populaţii. care este o diagramă compusă. Grupele./ha). socio-economice. populaţia vârstnică.17). 2 2 2 2 2 2 2 2. peste 65 ani În această structură./km (1999). 16 În ţările occidentale./km . pe medii de viaţă./km . o caracteristică cantitativă şi o alta calitativă./km ). structura etno-lingvistică şi rasială. Are importanţă descriptivă şi analitică (fig. în vârstă de 15-49 ani.4 loc. De grupele de vârstă sunt legate fenomene economice ca: productivitatea muncii. mişcarea naturală a populaţiei etc. sunt numite „subpopulaţii” în raport cu populaţia din care fac parte. limitate de anumite praguri de vârstă: populaţia tânără. sub influenţa speranţei de viaţă şi a legislaţiei muncii (vârsta recrutării forţei de muncă. prin care se reprezintă grafic. Structura populaţiei Analiza structurii populaţiei este foarte importantă pentru o cunoaştere clară a problemelor demografice dintr-un teritoriu. iar pe orizontală numărul de persoane în cifre rotunde. Această structură determină structura populaţiei în vârstă de muncă (care interesează mult în economie şi geografia economică) şi a populaţiei active./km . 20-65ani./km . cerinţe de servicii. grupele de vârstă sunt: populaâţia tânără 0-15 ani.1 loc. Faţă de aceasta se înregistrează densităţi mari şi mici. în grupe sau clase. constituite în urma clasificării structurale. structura profesională. Este o reprezentare pe verticală./km . 0-20 ani. Densităţi cu valori mari: Asia cu 83 loc. Australia-Oceania cu 3. Densitatea medie pe Glob este de 43 loc. în funcţie de diferitele ei caracteristici demografice. un rol important are populaţia feminină. sau piramida structurală). America cu 19.

Piramidele structurale pot fi. regional. Sub aspectul raportului rural-urban pe Glob se deosebesc 4 categorii de state (după Al. Gheorghiţă. dar cu pondere însemnată a populaţiei urbane (30-45% populaţie urbană). de mai multe feluri: triunghiulară. state cu populaţie dominant rurală.Această reprezentare dă o imagine sintetică asupra structurii populaţiei în raport cu vârstă şi sexe. la nivel mondial. După mediile de viaţă. Ungureanu . îmbătrânirea demografică. de amforă răsturnată. Polirom. Orientul Apropiat. populaţia rurală reprezintă 51%. în raport de tipul de evoluţie a populaţiei. local. populaţia se împarte în: populaţie urbană şi populaţie rurală. de clopot. Ed. mortalitatea. 2000. Iaşi 17 48 . întinerirea demografică etc. de brad. iar populaţia urbană 49%. de trapez cu baza mare în sus. V. Muntele. Geografie umană – manual pentru clasa a Xa. sub aspectul fenomenelor specifice. sunt 17 Alex Ungureanu. C. state cu populaţie dominant urbană. cum sunt natalitatea. Singapore are 100% iar Belgia 97% populaţie urbană. de coloană. Structura pe medii de viaţă Geografia studiază populaţia populaţiei şi sub aspectul mediului de viaţă – urban sau rural. structura pe grupe de vârstă sau socio-profesională. În prezent. dar cu pondere însemnată şi a populaţiei rurale (45-75%) cum sunt statele din Europa Centrală şi de Est. evidenţiind unele fenomene demografice: deficitul de naşteri. 2000) : state cu populaţie dominant urbană (peste 73%) cum sunt în America. Mediul de viaţă este un criteriu important de diferenţiere a populaţiei la nivel mondial. Dragu I. Europa Occidentală.

comunicaţii. atât natalitatea cât şi mortalitatea sunt mai ridicate.9 %. Există şi o clasificare internaţională a tuturor ramurilor de activitate economică . apă şi servicii sanitare.8. industria extractivă (ţările occidentale). 49. e – electricitate. La sexul masculin. afaceri. O altă grupare a populaţiei activă este cea pe grupe: grupa A. f-comerţ. cuprinde populaţia care lucrează în servicii – transport. terţiar. iar Laos are 5%populaţie urbană). sectorul terţiar. silvicultură . vânat. boli. sectorul secundar. state cu populaţie dominant rurală (sub 30% populaţie urbană şi 70% populaţie rurală). în cadrul celor două categorii de ţări: subdezvoltate şi dezvoltate. După vârsta de 40-45 de ani începe predominanţa sexului feminin. droguri etc. pescuit. c – industrii de prelucrare. h-servicii. foloseşte o clasificare proprie 18 49 . gaz. I-activităţi greşit desemnate Fiecare ţară.caracteristice pentru Africa. 50. din Asia – Nepal. cuprinde populaţia activă din industrie şi construcţii. bănci. 18 Clasificarea recomandată de ONU a – agricultură. cuprinde populaţia din agricultură. a activităţilor de bază şi grupa B. sunt caracteristice ţările sărace din Africa (Sahel. secundar.industrii extractive. După acest criteriu populaţia se împarte în populaţie activă şi populaţie inactivă. estul Africii). alcoolism. însă. Populaţia activă se grupează pe sectoare social-economice: primar.1 % şi femei. În general se acceptă clasificarea populaţiei după cele 3 sectoare de activitate: sectorul primar. aşa cum se poate vedea în tab. iar la vârstele tinere se manifestă o uşoară dominanţă a bărbaţilor. Populaţia urban-rural a evoluat diferit de-a lungul timpului. fumat. Structura economică a populaţiei se referă la gruparea populaţiei după participarea la activitatea economică. China. silvicultură. telecomunicaţii. Totuşi mortalitatea masculină este mai ridicată. b. vânătoare şi pescuit. antrepozite. Structura pe sexe – bărbaţii (sex masculin) şi femei (sex feminin) – este oarecum echilibrat: bărbaţii. g-transporturi. fiind determinată de accidentele de muncă. a activităţilor de deservire. Asia. d – construcţii şi lucrări publice. asigurări. Bhutan.

anterioară naţiunii. Popoarele s-au format de-a lungul timpului sub influenţa factorilor naturali şi istorici. 50 . alcătuită dintr-o etnie majoritară. finanţe. Structura etno-lingvistică are ca bază de clasificare popoarele (structura etnică) şi limba vorbită (structura lingvistică). ai cărei membrii locuiesc pa acelaşi teritoriu. vorbesc aceeaşi limbă şi au aceleaşi tradiţii Naţiunea este o formă de comunitate umană. cultură. asigurări. administraţie. justiţie etc. care au la bază o naţiune unică. Pe baza naţiunilor s-au format statele naţionale. Etnia stă la baza unui popor sau a unei naţiuni. sănătate. gospodărire comunală. apărută în urma evoluţiei istorice a popoarelor şi a cristalizării sentimentului naţional Naţiunea reprezintă o etnie în spaţiul său de geneză.comerţ. Procesul de formare a popoarelor se numeşte etnogeneză. cercetare ştiinţifică. învăţământ. Poporul este o formă istorică de comunitate umană. superioară tribului.

politice în care se dezvoltă aşezările omeneşti. Habitatul uman cuprinde teritoriile ocupate de construcţiile aşezărilor. După C. Aşezările rurale. structură. Şandru. Se referă la condiţiile oferite vieţii omului de teritoriul ocupat de acesta. Aşezările sunt grupuri de construcţii care alcătuiesc un mediu de viaţă umană. implicaţiile lor în spaţiul geografic prin extindere. în care îşi desfăşoară activităţile economice şi sociale. habitatul uman este un ansamblu de condiţii geografice. funcţii. Aşezările omeneşti se află într-o continuă evoluţie. Isbăşoiu (1987) . fiind categorii economico-geografice. • Aşezări umane • Habitat uman Generalităţi. la care sunt adaptate ca formă. Geografia aşezărilor umane • Geografia aşezărilor. Sunt strâns legate de prezenţa omului (populaţiei) care le-a amplasat. Geografia aşezărilor – ramură a geografiei umane – studiază formele de locuire umană. circulaţie şi din afara vetrei aşezărilor.. Geogfrafia aşezărilor omeneşti. Şandru (1970) consideră aşezările umane „. recreere. concentrarea populaţiei şi valorificarea resurselor mediului. funcţii. 19 20 C. în care se integrează. cât şi pe cele în care se desfăşoară activităţile umane de muncă. I. ca expresie a locuirii teritoriului de om. Habitatul uman defineşte o arie geografică în care un grup social sau o comunitate etnică se adăposteşte. sunt realităţi geografice şi sociale.elemente ale mediului geografic. Iaşi –Debreţin. morfologie. totodată.2. având ca obiect de studiu aşezările. anul XIX (XXXIX) nr. Aşezările umane sunt componente antropice ale mediului.2. le-a amenajat şi dezvoltat.. Aşezările umane ocupă un teritoriu pe care-l valorifică. fiind. adaptându-le la condiţiile mediului fizico – geografic şi cel social-economico-politic. sociale. 1987 20 I. aşezările umane şi activităţile umane. Işbăşoiu. 1970 19 51 . Habitatul alpin şi montan şi aşezările lui temporare. importanţă. Aşezările umane. „locuri de concentrare teritorială permanentă sau temporară a oamenilor”. Geografia – pe lângă condiţiile de mediu în care trăieşte omul – mai studiază populaţia. Terra. se grupează în aşezări rurale şi urbane. construite de om în condiţii social-economice şi naturale specifice”. care se diferenţiază prin mărime. modificându-se fizionomic şi funcţional. un mod de organizare spaţial – socială. rev. sunt elemente ale peisajului geografic.3.

o realitate geografică.2. concretizată prin locul de concentrare a locuinţelor şi populaţiei (vatra) şi prin locul de muncă al populaţiei (moşia). Aşezările rurale Aşezările rurale. relaţii sociale. activează (lucrează) în cadrul satului. care se ocupă cu studierea aspectelor şi relaţiilor dintre activităţile umane în cadrul aşezărilor rurale (Dicţionarul de geografie umană. sunt studiate de geografia rurală. în cea mai mare parte. un element permanent. Terra nr. socială.1. Componentele aşezărilor rurale Părţile componente ale aşezărilor rurale sunt: componenta socială reprezentată prin populaţie şi componenta teritorială reprezentată prin vatră şi moşie. printr-o populaţie rurală. prin îndeletniciri specifice. În cadrul ei sunt studiate aspectele economice din mediul rural. producţie agricolă. Satul este forma cea mai veche şi mai expresivă a aşezărilor umane. 2. Se caracterizează printr-o densitate redusă. Cucu. aspectele demografice şi impactul mediului urban asupra celui rural. Noţiunea de aşezare rurală. poate lucra şi în localităţile din apropierea V. organizarea spaţiului pentru îndeplinirea funcţiilor. Caracteristicile geografice fundamentale ale habitatului uman din R. care se caracterizează prin modul de grupare a gospodăriilor. tipologia aşezărilor rurale. structură şi aspecte calitative – resurse de muncă. Populaţia. economică. care locuieşte în cadrul satului.2. 1984 21 52 . tradiţii şi obiceiuri. caracteristicile lor. socială. moşie. prezintă aspecte cantitative cum sunt – dinamica. politică. ramură componentă a geografiei aşezărilor umane. Populaţia. prin viaţă spirituală. 21 Satul este. .140). Satul se materializează ca o dublă realitate teritorială. caracterizat printr-o vatră.1.S. p.1. în defavoarea acestuia. activităţi economice proprii. România. Satul sau aşezarea rurală este cea mai veche formă de locuire umană. o structură profesională orientată spre activităţile agricole. rev. Populaţia – componenta socială – este elementul dinamic al aşezării. aşadar. creşterea animalelor.2.categorii economico-geografice -. însă. fiind orientată spre agricultură.4. constituită din comunitatea umană. satele. fiecare cu funcţii social-economice bine stabilite de comunitatea umană care locuieşte în sat. sedentar şi de continuitate în mediul geografic. mobilitatea.

ape. formele de proprietate. prin întindere şi prin aspecte de arhitectură rurală. prin dispersie sau concentrare. strâns legată de moşie. În cadrul moşiei populaţia îşi obţine cele necesare vieţii.satului sau mai îndepărtate. precum şi la felul cum sunt situate terenurile cultivate. ca loc de muncă. prin factorii favorizaţi sau restrictivi. care asigură legătura dintre vatră şi moşie. se referă la modul de dispunere a parcelelor în care este împărţită moşia. în calitate de forţă de muncă. păşuni. păduri. se impune prin fizionomia sa. la modul cum sunt dispuse drumurile de exploatare. uliţe. Vatra satului se referă la teritoriul ocupat de gospodăriile ţărăneşti. deci şi din aşezările rurale. poate produce dezechilibre naturale. prin textura şi structura sa. Relaţiile între populaţie. în vederea exploatării cât mai eficiente şi raţionale a solului. În vatră este concentrată populaţia. spre care se deplasează ca populaţie navetistă sau sezonieră. Componentele teritorial – economice sunt vatra şi moşia. Totodată. modul de utilizare a teritoriului. în care sunt concentrate construcţiile. particularităţile fizico-geografice ale teritoriului ocupat. moşia este teritoriul în care presiunea populaţiei este mare şi unde. fâneţele şi celelalte folosinţe faţă de vatră. Moşia sau locul de muncă este componenta teritorial-economică ce cuprinde potenţialul resurselor. şi moşie. fâneţe. terenuri neproductive. bunuri şi valori indispensabile existenţei şi dezvoltării aşezării rurale. în care populaţia îşi desfăşoară cea mai mare parte din activităţile productive. Vatra. Moşia este teritoriul aferent unei aşezări omeneşti care cuprinde terenurile cultivate. Populaţia este forţa de muncă şi factorul de producţie din aşezarea umană. drumuri şi de dotările sociale care deservesc populaţia satului Vatra se caracterizează prin poziţia geografică. sunt complexe. din lipsă de informaţie sau dintr-o exploatare exagerată. 53 . Morfologia agrară. În cadrul vetrei se desfăşoară o parte din activităţile rurale. necontrolat. populaţia. care diminuează potenţialul agricol al terenurilor. ecologice. (sau hotar). produsele agricole. cele din cadrul gospodăriilor rurale sau unele activităţi complementare. păşunile.

de sistemul de străzi. păduri cu rol de protecţie. terenuri ocupate de construcţii. Ex. Sălişte etc. livezi).1. structura. păşuni. satele pot fi: geometrice. formează un front unitar la stradă. fond forestier. compacte. Satul adunat are vatra bine conturată şi delimitată faţă de moşie. Acest tip de sat este caracteristic pentru zonele de dealuri. păduri protejate. textura. căi de comunicaţie. Forma statului se referă la conturul vetrei. care se exprimă prin forma satelor. împreună cu casele. 2. terenuri acoperite cu ape. Structura rurală se referă la modul cum sunt grupate gospodăriile în vatră. cum este împărţit terenul pe care se desfăşoară construcţiile. după morfostructură se disting: sate adunate. de originea. Ex.2. Sighişoarei.: satele întâlnite în Transilvania. lipite unele de altele. gospodăriile sunt strânse în vatră. în vatră. de evoluţia spaţială şi funcţională.) Satul răsfirat are vatra bine conturată. răsfirate. iar gospodăriile. vii. Principalele categorii de folosinţă a terenurilor sunt: teren agricol. cuprinde terenurile ocupate cu păduri. păduri în curs de regenerare etc. În funcţie de nivelul de folosinţă. păşuni. Fondul funciar se referă la totalitatea suprafeţelor terenurilor aflate în limitele administrative ale unei aşezări rurale care cuprinde categoriile de folosinţă cu destinaţie agricolă. Fondul forestier. liniare. construcţii. risipite sau împrăştiate (fig. în jurul Sibiului. După formă. au spaţii mari în jurul lor ocupate cu livezi. Morfologia rurală Este caracteristica aşezărilor rurale. poligonale. neregulate (fig. de potenţialul pedologic şi de posibilităţile de punere în valoare a acestora. fusiforme. sunt aliniate. de evoluţia teritorială a aşezării. tentaculare. Aceasta este influenţată de relief. ceea ce duce la o economisire a terenului. dar şi sate româneşti (Răşinari. în care clădirile sunt aşezate la stradă. O variantă a acestui tip este satul compact. fâneţe. care face parte din moşia aşezărilor rurale. precum şi terenurile ocupate de ape. influenţate de condiţiile fizico-geografice. Din acest punct de vedere.2. 19). fondul forestier este alcătuit din următoarele categorii de păduri: păduri de producţie. subcarpaţi şi câmpie. au porţi înalte între gospodării.Modul de folosinţă a terenului se referă la felul cum este utilizat terenul în cadrul moşiei în funcţie de condiţiile naturale. care.: satele saşilor şi şvabilor. (format din: arabil. Braşovului. 18). Sibiel. terenuri cu alte destinaţii. vii. căi de comunicaţie. care au 54 .

Textura se referă la planul aşezării rurale. având spaţii cu păşuni şi fâneţe. Satul risipit sau împrăştiat nu are o vatră conturată. creşterea animalelor). Satele de acest tip sunt caracteristice pentru zonele montane înalte.economie diversificată (culturi de cereale. fiind distanţate între ele. la felul cum sunt dispuse străzile (uliţele). în care economia rurală se bazează pe creşterea animalelor. neregulată sau poate lipsi (fără textură) la satele risipite (împrăştiată). pomicultură. radiarconcentrică. Satele pot avea textură: geometrică (regulată). iar gospodăriile sunt împrăştiate în cadrul moşiei. 55 .

zootehnic. 56 . pomicol). culturală. pastoral. viticultură. aşezările rurale au funcţii primare.Funcţiile satelor. agrar-forestier. Totodată se pot dezvolta şi unele structuri secundare cum sunt: activităţi de valorificare a resurselor locale. viticol. piscicol etc. plante semincere. comerciale şi de transporturi şi structuri terţiare (învăţământ. sate cu funcţii speciale: balneoclimateric. turistic. leguminoase şi creşterea animalelor. plante furajere). activitate medicală. aşezările rurale se pot grupa în mai multe tipuri: sat predominant agricol (poate fi: cerealier. sat predominant industrial (cu industrie extractivă sau prelucrătoare). care se axează pe culturile de câmp (cereale. Din punct de vedere economic. activităţi industriale. de bază. pe pomicultură. După funcţii. agrar-piscicol). funcţionând ca nuclee polarizante. judecătorească. turistică) de interes local sau general. cu fluxuri centripete şi centrifuge. sate cu funcţii mixte: agrar-industrial. legumicol.

Spania. în Anglia. răsfirate.1. Ex. După mărime (numărul de locuitori) pot fi: sate foarte mici (sub 250 locuitori).4. pot fi: adunate. circulare. după morfostructură (structură. tehnice. de tip opeen field. liniare. Clasificarea aşezărilor rurale Aşezările rurale se pot clasifica după mai multe criterii: mărime. integrat. industriale. neregulate. are un caracter speculativ şi comercial. sate mari (1500-3000 locuitori). specializat. până la 5000 locuitori. Se deosebesc mai multe tipuri de peisaje agricole: extensiv. Peisajul agricol extensiv este organizat în aşa fel încât să satisfacă cerinţele interne. mixte şi cu funcţie de servicii (vezi funcţiile). Într-un asemenea peisaj. fără a produce perturbări în structura acestuia. sociale. după formă. de tip bocage.2. 2. după după funcţii. în Austria.2. pentru ca aşezarea să se integreze într-un peisaj cât mai armonios. periurban. itinerant. sate mijlocii (500-1500 locuitori). risipite. sate foarte mari (peste 3000 locuitori). În unele ţări numărul limitat de locuitori este un criteriu important de stabilire a statutului de localitate rurală. funcţionale. După funcţii. cum sunt realizate drumurile. După morfostructură.3. După formă. atât pentru orientarea culturilor în 57 . compacte. Organizarea teritoriului se referă la un ansamblu de măsuri economice. care se aplică în teritoriul rural cu scopul utilizării acestuia raţional şi eficient. pot fi: agricole. mici (250-500 locuitori). poziţia geografică are un rol important.1. Acest tip de peisaj cuprinde culturile de orezării. Peisajul agricol integrat este organizat şi orientat spre producţia de piaţă. juridice. aşezările rurale pot fi: geometrice. până la 2000 locuitori). Organizarea teritoriului rural Organizarea spaţiului este un concept care se referă la aranjarea componentelor spaţiului în vederea obţinerii eficienţei maxime. prin culturi specifice. Organizarea spaţiului rural cuprinde totalitatea acţiunilor necesare pentru a crea un cadru optim în care să se desfăşoare viaţa rurală în condiţiile corespunzătoare cerinţelor economice. textură). plante subtropicale. modul de folosinţă. Organizarea teritoriului se manifestă practic prin modul de parcelare.2. Peisajul agrar (agricol). Peisajul agrar este amenajat cu scopul de a-l face util şi corespunzător nevoilor sale. prin felul cum sunt amplasate construcţiile. ecologice şi estetice. este alcătuit din elemente productive care generează forme specifice de organizare a spaţiului agrar. sociale.: în Suedia până la 200 de locuitori. o componentă a peisajului rural. de tip mediteraneean.

practicată pe unităţi de exploatare reduse. mecanizate. Producţia este destinată exportului. subtropicală dar şi pentru România). Ex. de formă panglicată sunt lipsite de garduri între parcele. solul fiind epuizat. Peisajul de tip open field se caracterizează prin câmpuri cultivate monotone cu parcele perpendiculare pe reţeaua de drumuri. Franţa de NV. Peisajul de tip bocage este format din parcele relativ mici. fondul forestier şi vatra aşezării. Câmpia Rusă. formele de producţie. închise. Monocultura este un sistem agricol bazat pe obţinerea unui singur produs agricol vegetal. Se numeşte şi „peisajul câmpurilor cultivate deschise”. Peisajul agricol specializat este caracteristic regiunilor specializate pe agricultura de piaţă. Este răspândită în agricultura tradiţională. Neajunsurile acestui sistem sunt: epuizarea solului. Peisajul agricol itinerant este specific unor ţări tropicale umede (Africa. după care este abandonată. Este specifică agriculturii de plantaţie. căile de comunicaţie. Câmpia Tisei etc. Este specific pentru Europa occidentală ( Marea Britanie. fiind caracterizat prin exploataţii extinse. Ex. În acest tip de peisaj se deosebesc sistemul agricol de monocultură şi policultură.raport de condiţiile naturale.: monocultura grâului (SUA). Policultura este sistemul agricol bazat pe mai multe tipuri de cultură şi producţii. Venezuela). de formă neregulată. monocultura trestiei de zahăr (Cuba). Economia agricolă este axată pe legumicultură. Spania de NV. Peisajul agricol periurban de tip specializat este dezvoltat în apropierea oraşelor mari. paraziţi. Se creează o nouă exploataţie prin defrişare. pomi. sau din piatră sau valuri de pământ. ori perdele forestiere. boli. amenajările agricole şi turistice. viţa-de-vie (sudul Franţei). Danemarca etc. cultura cafelei (Columbia . Indonezia) unde exploataţia este viabilă 2-3 ani. variaţii de recoltă. precum şi pentru Africa tropicală. pieţele de desfacere. dăunători. Peisajul rural este modul de grupare a gospodăriilor în interiorul vetrei aşezării şi modul formelor de utilizare a terenurilor. 58 .: Olanda. cât şi pentru apropierea pieţelor de desfacere şi pentru calendarul recoltelor. înconjurate de garduri vii. Se mai numeşte „peisajul câmpurilor cultivate închise”.: Câmpia Română. dar cu producţii variate după anotimp. Ex. Peisajul rural este o noţiune mai complexă care înglobează peisajul agricol.

59 . creat de om în urma activităţilor desfăşurate. fixează şi impulsionează dezvoltarea aşezărilor şi situri nefavorabile.2. ape. a terenului pe care este amplasată o aşezare umană. iar mica proprietate. Situl se referă la configuraţia locului. Amenajarea teritoriului este efectuată cu scopul valorificării eficiente a resurselor. determină o dispersie a habitatului. Amenajarea poate fi de mai multe feluri: amenajarea silvică (organizarea procesului de producţie forestieră). plantare. care-l diferenţiază de cel urban. în evoluţia spaţială sau determină schimbarea vetrei (inundaţii.5 Amenajarea terenului rural Amenajarea terenurilor este ansamblul acţiunilor de pregătire a unui teritoriu. Baza morfologiei rurale o constituie situl. Acestea sunt influenţate de mai mulţi factori: condiţiile naturale – relief. climă. specificul activităţilor agricole – cultura plantelor. Elementele peisajului rural.1. situaţii politice şi economice). cea ţărănească. degradarea terenurilor. prin executarea unor lucrări de echipare – asanare. sunt: morfologia (fizionomia) satelor şi structura fondului funciar. care atrag. poluare.Specificul peisajului rural este dat de felul cum se combină elementele mediului rural şi cele introduse de om. 2. structura. pot exista situri favorabile. Amenajarea teritoriului se referă la totalitatea acţiunilor de modificare a mediului natural în conformitate cu cerinţele locale. impus de condiţiile fizicogeografice şi cel antropic. nivelare. care impun restricţii în dezvoltare. defrişare – pentru a-l face corespunzător unor destinaţii şi funcţiuni stabile. amenajarea turistică (în vederea valorificării complexe şi eficiente a potenţialului turistic). textura şi modul de utilizare a terenului. privită din punctul de vedere al utilizării terenului de către om precum şi a relaţiilor pe care o aşezare rurală le întreţine în cadrul geografic local. sol – care influenţează forma. cel natural. specificul organizării sociale – comunitare sau individuale – care determină concentrarea sau dispersia gospodăriilor. iar amenajarea se realizează prin sistematizarea teritoriului. amenajarea agricolă (în vederea exploatării agricole a terenului) etc. Astfel. în vederea eliminării riscurilor naturale şi antropice. creşterea animalelor determină concentrarea sau dispersia habitatului şi formele de proprietate: marea proprietate concentrează habitatul.

realizarea de sisteme de irigaţii. ca obiect de studiu . care au impactul cel mai vizibil asupra mediului. care urmăresc realizarea unui echilibru între formele de utilizare a spaţiului şi între nevoile comunităţii umane din acel teritoriu.A.) iar la nivel zonal şi regional se întocmesc planurile de amenajare a teritoriului (P.Amenajările agricole sunt cele mai vechi forme din cadrul mediului geografic. cu un întreg complex de probleme. fiind o treaptă nouă în organizarea colectivităţilor umane. sunt adevărate concentrări umane şi care se realizează o producţie diversă pe baza unor mari consumuri de materii prime şi energie. ramură a geografiei aşezărilor. Geografia urbană. precum şi a evoluţiei fenomenului urban în diferite medii geografice.U. în exploatarea terenului au rol şi spaţiile protejate cum sunt serele. Amenajările turistice au scopul de a valorifica complex şi eficient potenţialul turistic. amenajările turistice. sistemele industriale de creştere a animalelor. 60 . 2. dimensiunea. asanări. Amenajarea teritoriului se poate face local şi regional.2. este abordată din două puncte de vedere: interurban şi intraurban. Oraşul din punct de vedere interurban este analizat ca un fenomen distinct în cadrul sistemului de aşezări omeneşti. datorită lui Fr. Aşezări urbane Aşezările urbane reprezintă o formă superioară de organizare a societăţii omeneşti. Geografia urbană a apărut ca ştiinţă în secolul al XIX-lea. Printre amenajările agricole amintim: îmbunătăţirile funciare. Aşezările urbane Generalităţi: Geografia urbană. Amenajările edilitare sunt destinate asigurării unor condiţii optime de viaţă pentru locuitorii aşezării. Odată cu aşezările urbane a apărut şi mediul urban.G. funcţionalitatea şi rata de creştere.). amenajările edilitare. Ratzel (Germania) şi s-a dezvoltat sub aspect teoretic şi practic în secolului al XX-lea în toate ţările. explică condiţiile de formare şi răspândire a oraşelor.T. La nivel local se realizează planurile generale de urbanism (P. solariile. urmărindu-se distribuţia arealelor.2. În viziunea geografiei urbane – aşezarea urbană. modul de viaţă urbană. Îmbunătăţirile funciare sunt reprezentate prin tasări.

Mediul urban este complet artificializat. terasele. de comunicare. care are structură profesională complexă. ecologică. Oraşul reprezintă o formă de organizare. Oraşul nu poate fi înţeles decât în relaţiile sale cu aria de polarizare. în care predomină cea ocupată în domenii neagricole. oceane. de recreere. apariţia formaţiunilor statale. depresiunile. apariţia producţiei industriale. zonele de contact –. recreerii şi progresului unei populaţii Oraşul se deosebeşte de sat prin fizionomie. Printre factorii economici şi sociali. 2. strategică).1. dezvoltarea relaţiilor economice şi sociale de tip capitalist. Oraşul are o cultură diversificată.2. utilizarea terenurilor din interiorul ariei urbane. funcţii (de locuit. dezvoltarea şi diversificarea producţiei materiale. poziţia geografică favorabilă. grad ridicat de echipare tehnico-edilitară. relaţii sociale în care nu mai domină cele de rudenie. cei biogeografici – existenţa pădurilor etc. concentrare a populaţiei. mări. În localizarea oraşelor. Factorii care contribuie la apariţia şi dezvoltarea oraşului sunt: condiţiile economice şi sociale. transformării şi redistribuţiei produselor necesare întreţinerii. productivă. producţia.Din punct de vedere intraurban se urmăresc aspecte ca morfologia. cei hidrologici legaţi de existenţa unor râuri. înzestrare şi utilizare a unui teritoriu în scopul concentrării. Geneza oraşelor şi factorii apariţiei şi localizării Geneza oraşelor se referă la procesul de apariţie şi construire a oraşului ca formă specifică de aşezare umană.2. Oraşul are un mod de viaţă urban şi un mediu urban. ci relaţiile de cunoaştere reciprocă reduse. fluvii. estetică. Oraşul sau aşezarea urbană este o concentrare umană cu un număr important de populaţie. factorii strategici şi geopolitici. culturală. care au concurat de-a lungul istoriei omenirii amintim: descompunerea orânduirii gentilice. existenţa şi valorificarea unor resurse naturale. Mediul urban – mediu fizic şi social – este alcătuit dintr-un număr de factori care-i conferă trăsături urbane: activitate productivă predominant neagricolă. nivel de trai. care se deosebeşte de aşezarea rurală (sat). lacuri. au rol factorii morfologici – văile. adică un “anonimat urban”. deservire socio-culturală complexă. densitate mare a fondului construit. de servire. administrativă. 61 . precum şi structura internă.

microrelieful din intravilan (piemonturi. Planul oraşului reprezintă structura spaţială a unui areal urban şi cuprinde următoarele elemente: sistemul străzilor (trama stradală. Factorii generatori ai planului sunt: social-economici (funcţia urbană).2. versanţi etc. Centurile de fortificaţii. ape). Bucureşti.2. cu localizarea. în jurul lor se creează străzi radiare. Iaşi etc). Atena (Acropole). amplasarea monumentelor determină fie o orientare convergentă a străzilor (ex. Paris – spre Piaţa Charles de Gaulle sunt orientate convergent).). Planul dezordonat. Sighişoara (Dealul Bisericii). creeându-se oraşe cu particularităţi pitoreşti de tip – “aşezări stup” – Veliko Târnovo. Tipuri de planuri de oraşe. Elementele social-economice influenţează puternic trama stradală. Ex. căile de comunicaţie. Ex: Cluj-Napoca (Dealul Cetăţuia). în general. politici. fiind.Roma. prezintă străzi orientate pe curbe de nivel. culturali. textura). cu extinderea spaţială puternic influenţată de condiţiile naturale de funcţiile arealului urban. care pătrund din exterior în intravilan. pot fi acoperiţi cu construcţii. au determinat o tramă stradală cu caracter concentric. textura oraşelor.2. fie determină o orientare concentrică (ex. plan radiar-concentric. are un număr redus de străzi cu trafic fluent. structura. elementele cadrului natural (relief. Sevilla – oraş spaniol cu arhitectură arabo62 . Moscova. forma (regulată sau nereguală). din oraşele medievale. fie prin deschiderea spre monumente a unor magistrale impunătoare (ex. Morfologia urbană Morfologia urbană se referă la forma. Versanţii care se încadrează în intravilan. determină o reţea de străzi convergente (ex. oraşul are o evoluţie polinucleară în urma înglobării aşezărilor rurale din jur. are o tramă stradală haotică. Deva (Cetatea). plan rectangular. Înălţimile din intravilan se impun în peisajul oraşului: sunt vizibile. sau oraşul se dezvoltă între buclele de meandre (Ex: Budapesta. Planul oraşului este un element de bază al fizionomiei oraşului. care sunt în corelaţie cu originea acestora. fiind influenţat de factorii amintiţi. oferă puncte de belvedere. Paris. Sankt Petersburg). Drobeta Turnu-Severin) Relieful influenţează planul prin altitudinea. care pot fi grupate în mai multe tipuri: plan dezordonat. plan suplu. terase. Reţeaua hidrografică influenţează prin direcţionarea axelor principale ale oraşului. marile axe de circulaţie. ca rezultat al unei evoluţii spontane. Iaşi (Dealul Copou) etc.2. Străzile pot fi paralele cu apa care trece prin oraş. sau pot fi perpendiculare. modul de utilizare a teritoriului şi amplasarea clădirilor (structura) Planul oraşelor este o reprezentare cartografică a teritoriului în care se află oraşul. Planurile oraşelor se înscriu într-o mare varietate de forme. Plevna (Bulgaria). Praga). sinuoase.

Planul suplu.a. care sunt unite prin centuri circulare. Oraş radiar – concentric în care reţeaua stradală este formată din străzi radiare. tablă de sah) cunoscut ca oraş de tip american. Ex. Planul radiar-concentric are o tramă stradală formată din axe magistrale care pornesc din centru spre periferie. b. Ex. structura. Prezintă dezavantaj sub aspectul circulaţiei. San Francisco. Asemenea oraşe sunt întâlnite în spaţiul chinez. se caracterizează prin întretăierea străzilor în unghi drept.maură. îmbinate armonios. fie prin procesul de migraţie. Ex. Ex. Moscova. Oraşul rectangular (sau geometric. Paris – suburbia vestică. oraş rectangular. japonez şi în lumea islamică. . care se intersectează cu străzile în formă inelară. sunt paralele şi perpendiculare între ele. Oraşul polinuclear este caracterizat prin prezenţa. în tablă de şah. Brăila. geometric. 63 . Cordoba. tromă stradală (textura). a mai multor nuclee bine individualizate din care a evoluat oraşul. Alexandria (România). Oraş liniar (oraş-stradă) are o formă alungită dezvoltată de-a lungul unei axe principale. Florenţa.a. Bucureşti. Sibiu. fiind mult mai bine adaptat la condiţiile fizico-geografice. Planul rectangular. Acest tip de oraş aparţine generaţiei medievale. în care sunt luate în atenţie elemente ca formă. Torino.se deosebesc mai multe tipuri de oraşe: oraş liniar. Koln. După acest criteriu -. iar cele radiare pe traseul drumurilor de acces în oraş. Moscova. Budapesta. Timişoara. Chicago. deoarece lungeşte distanţele.XIX într-o suburbie a Parisului). are numeroase intersecţii. Budapesta în partea estică (Pesta). Ex. se bazează pe elemente geometrice. în Alexandria (Teleorman). New York.a. Un asemenea tip de oraş este influenţat şi de condiţiile morfologice. Ex. prin aceea că străzile sunt paralele şi perpendiculare între ele. ortogonal este caracteristic oraşelor noi: străzile se întretaie în unghiuri drepte. Brasilia. prin care se face legătura cu zona înconjurătoare. Turda etc. oraş polinuclear. în care străzile circulare s-au dezvoltat pe conturul fostelor ziduri de apărare. Sibiu. New York ş. Paris. mai nou (prima oară folosit în sec. Vatra oraşului este parcelată în terenuri de formă geometrică. în vatra sa. care urmăreşte configuraţia unei căi de comunicaţie principale. Canberra. Clasificarea oraşelor după morfostructură a. New Delhi ş. Drobeta-Turnu Severin. Acest plan prezintă unele neajunsuri în circulaţia internă şi este întâlnit în oraşele medievale. Asemenea plan prezintă dificultăţi în circulaţie (prea multe intersecţii). etc. oraş câmplunguri ş. fie ca urmare a istoriei sale. Madrid. Unele oraşe au avut în evoluţia lor o asemenea morfostructură: ex.

Funcţiile urbane au caracter istoric. Detroit cu Ford şi General Motors. prin care oraşul este cunoscut şi îşi creează personalitatea. 22 Oraşul de tip câmplunguri. Ex. de politica economică. de condiţiile mediului. Diversitatea de funcţii urbane face ca populaţiile urbane să aibă posibilităţi de a alege activităţile. de regulă. Funcţiile urbane sunt condiţionate de: aşezarea oraşului în teritoriu. Le Corbusier (1887-1965). arhitect. Oraşul este întâlnit în depresiunile alungite şi păstrează trăsături ale satului. de resursele naturale. Structura funcţională a oraşelor Funcţiile urbane sunt activităţile umane specifice care se desfăşoară într-un oraş. după nivelul general de dezvoltare şi specificul relaţiilor de producţie şi schimb.3. de condiţiile social-economice. Diversitatea funcţiilor urbane. în raport de cerinţele societăţii omeneşti. Câmpulung Muscel. Eindhoven cu Philips. Ex. nivelul de dezvoltare influenţează mărimea. subjugă oraşul. Funcţiile de bază sunt cele mai importante. prin răsfirarea caselor şi prezenţa grădinilor. Câmpulung Moldovenesc. când mari firme monopolizează viaţa economică. are relaţii cu zonele din care se aprovizionează şi în care-şi desface producţia. a fost autorul a numeroase proiecte. determinând mărimea caracterul dezvoltării urbanistice a acestuia Funcţiile se referă la totalitatea formelor de activitate umană din şi oraş. se caracterizează prin existenţa unei străzi principale care este dominată de centrul civic. urbanist. de evoluţia istorică. se pot modifica.Arhitectul Le Corbusier a folosit asemenea planuri de sistematizare pentru oraşele noi şi oraşele satelit din Marea Britanie. dispar şi apar altele noi.2. Charles Ed. Funcţionalitatea oraşelor este diferenţiată. importanţa şi rolul oraşului în cadrul teritoriului şi în sistemul reţelei de localităţi. prin care se crează locuri de muncă pentru populaţia activă. pictor şi tehnician francez. în societăţile moderne. 2. prin care oraşul se dezvoltă. Casele au spaţii cu grădini. care au importanţă locală şi funcţii de bază sau funcţii generatoare de oraşe. de a se integra mai uşor condiţiilor sociale. de origine elveţiană. prin care este servită populaţia oraşului. Totuşi. de condiţiile climatice. planuri de construcţii din toată lumea 22 64 .: Torino – cu Fiat. devenind periculoasă prin implicaţiile social-culturale. Funcţiile urbane pot fi: de servire a oraşului. concentrarea activităţilor a mers până la situaţii extreme. morfostructural.2.

prin care se stabilesc legături cu celelalte funcţii ale oraşelor. ceea ce impune ca în cadrul unor mari oraşe industriale să se dezvolte învăţământul mediu sau universitar – care să pregătească forţa de muncă. Poziţia geografică are rol important în dezvoltarea acestei funcţii. Japonia).Principalele funcţii urbane sunt: funcţii economice. rutiere. Ex. În această grupă se încadrează: funcţia industrială. Piatra Olt.: Clermont – Ferrand. în 65 . asemenea oraşe sunt Paşcani. dar şi în cele occidentale (Ex. porturi. Funcţia industrială este una din cele mai stabil funcţii urbane din perioada contemporană. În România. Funcţia industrială este îndeplinită de oraş. dar asigură legăturile cu zonele din care îşi procură materiile prime sau în care îşi distribuie producţia. de existenţa unor resurse ale subsolului. Mărăşeşti. a unor terenuri plane (pentru aeroporturi) precum şi a unor condiţii economice – convergenţa de căi de comunicaţie – au contribuit la dezvoltarea acestei funcţii (noduri feroviare. Unele facilităţi naturale – existenţa fluviilor. dar şi cu nevoile curente urbane (aprovizionarea populaţiei. de cercetare. ceea ce a făcut ca unele oraşe industriale să derive din foste centre comerciale (Ex. mărilor. aplicate în fostele ţări comuniste. Acestea s-au dezvoltat în strânsă legătură cu dezvoltarea economică a oraşelor.: Braşov – pregăteşte specialişti în autocamioane. de existenţa mâinii de lucru calificate. Industria oraşelor este legată de nevoia de cadre specialiste în domeniile industriale. Funcţia industrială – prin construcţiile industriale. tractoare. social-culturale. transportul forţei de muncă). balneo-turistică. Funcţia industrială a fost generată şi de necesitatea aprovizionării populaţiei cu mărfuri.a. a. Ploieşti – pregăteşte specialişti în industria petrolului. de cazare a populaţiei. Dezvoltarea funcţiilor industriale a fost favorizată de prezenţa unor surse energetice. de circulaţie. • Funcţia industrială s-a format odată cu dezvoltarea industriei şi concentrarea acesteia în oraşe. prin unităţile sale industriale. • Funcţia de transporturi feroviare este caracteristică pentru oraşele situate la convergenţa magistralelor feroviare sau în lungul acestora (ex. în urma decăderii activităţilor meşteşugăreşti. precum şi de politicile de industrializare şi dezvoltare regională. Petroşani – pregăteşte specialişti în minerit. administrative ş. Transsiberianul). amenajările specifice – se impune în peisaj şi totodată are un impact mare asupra mediului înconjurător. Roşiori de Vede. funcţia de transporturi. fiind mai mare decât în cazul celei industriale. comerciale. • Funcţia de transporturi este dezvoltată în strânsă corelaţie cu cea industrială. aeroporturi). oraşe din: Europa. Funcţii economice. oceanelor pentru porturi. cel mai mare centru al cauciucului din Franţa şi din Vestul Europei).

această funcţie se distinge bine în următoarele cazuri: oraşe cu târguri locale. ca puncte de întâlnire a producătorilor şi comercianţilor. pentru organizarea de schimburi de produse cu populaţia autohtonă (Ex.: în Argentina unele oraşe au apărut la intersecţia şoselelor. în special cele din zonele agricole. Funcţia de cult. Bucureşti. totuşi este mai pronunţată în unele oraşe porturi (baze militare). Funcţia cultural-educaţională şi de cercetare este caracteristică oraşelor universitare. Terra Nova din Canada. Ex. Santiuago de Compostela etc. în apropierea cărora sunt amplasate aeroporturile. Asia) 23 66 . Plovdiv. Unele aeroporturi. Atlantic City (staţiune balneară a newyorkezilor). Africa. Salamanca. Nijnii Novgorod. Ex. în oraşele coloniale. de centre universitare: Coimbra. Vladivostok. cele de escală internaţională. oraşe ale marilor târguri internaţionale.: francezii au organizat asemenea agenţii în America de Nord. Cluj-Napoca. Ex. f. Funcţia sanitară (medicală). Irkuts. în care se dezvoltă factoriile comerciale (agenţiilor comerciale) dezvoltate de europeni în colonii. Funcţia turistico-balneară este caracteristică pentru oraşele staţiuni montane şi balneare. unde se efectuează schimburi de mărfuri (America. • Transporturile aeriene sunt specifice pentru marile oraşe. bine dezvoltată în evul mediu. Czestochowa. Loudres. Ex.: Toulon. având în vedere că oraşul a fost totdeauna centru de schimb. este o funcţie importantă în centrele universitare medicale (Paris. Iaşi. în care există instituţii specializate în domeniu. d. New Haven. 23 Factorie comercială – formă rudimentară a agenţiilor comerciale europene situate pe ţărmurile teritoriilor nou descoperite. Bucureşti.: Predeal. Marile oraşe ale lumii păstrează această funcţie. Oraşele. este prezentă şi astăzi în toate oraşele. Allahabad. cu rol important în evul mediu şi secolul XIX-lea. în vederea dezvoltării relaţiilor de schimb. a devenit secundară în oraşele contemporane. Moscova. Oxford. care depind de aceste transporturi. Sibiu etc). caracteristică pentru staţiunile balneare. au avut ca factor urbigen construcţia căilor ferate. Gibraltar. g. sunt cele fără acces la calea ferată.Bielorusia este oraşul Orsa.: în Gander. Shannon din Irlanda. Ex. pentru comerţul cu blănuri). Funcţia comercială cea mai veche funcţie urbană. Astăzi. a avut rol important în evoluţia lor. Alături de funcţia meşteşugărească. Iaşi. Ex. În SUA oraşele din centru şi vest. în oraşele medievale. b. Vatra Dornei. Cambridge. Funcţia strategico-militară. e. Kaliningrad etc. c. Are importanţă în centrele de pelerinaj: Mecca. astăzi nu mai este un factor urbigen. Brno. • Funcţia de transporturi rutiere s-a impus mai puţin în evoluţia oraşelor. Berkeley (San Francisco). Cluj-Napoca etc.: Leipzig. joacă rol în viaţa urbană.

Pentru acest criteriu de Clasificarea funcţională a oraşelor. Budapesta etc. în vederea obţinerii eficienţei maxime. Se deosebesc mai multe subtipuri: oraşe cu industrie complexă. oraşe industriale. Oraşele de servicii pot fi specializate în anumite domenii de activitate: oraşe culturale (universitare). Cisnădie. Kiev.: Paris. (ex. sunt oraşe mari. Ex.2. favorizate de existenţa unor materii prime. Oraşele cu industrie complexă. în Elveţia. oraşe cu activităţi financiar- bancare (Ex: Lugano. în Germania (chimie). judeţ etc. Moscova. în Anglia (utilaje). Oraşele primare se caracterizează prin activităţile agricole. porturi).: Petroşani (minier).: Canberra). Oraşele industriale sunt acelea în care funcţia industrială este caracteristică şi dă personalitatea oraşului.: unele oraşe din ţările slab dezvoltate. Tokyo. ca şi cea comercială. 2. în cadrul lor se realizează o producţie industrială diversificată. oraşe de servicii. resurse şi de specializarea în unele domenii industriale. Oraşele monoindustriale sau industriale specializate sunt oraşe mici sau mijlocii. pe cele trei sectoare de activităţi (primar. secundar. Victoria (chimie). în România (textile). Braşov.2. în Franţa (textile). în ele se concentrează fluxuri de materii prime şi mărfuri. în transporturi (Ex.). este caracteristică oraşelor care îndeplinesc funcţia de capitală (de ţară. Buhuşi. Organizarea spaţiului Organizarea spaţiului urban 67 . veche.: Paris. Ex. Coventy. alături de care se dezvoltă şi comerţul. Roubaix.h. oraşe monoindustriale. Se deosebesc – după acest criteriu – următoarele tipuri de oraşe: oraşe cu funcţii complexe. în SUA. Ludwigshafen. cu o poziţie geografică favorabilă. Londra. Hartford. în care sunt localizate mai multe tipuri de industrii. Oraşele cu funcţii complexe sunt acelea care au în structura lor toate funcţiile. din statul Connecticut).: noduri feroviare. terţiar). Hunedoara (siderurgie). care sunt dominante. Londra etc.4. regiune. Ex. Organizarea spaţială a oraşelor este un concept urbanistic care se referă la procesul de rearanjare a componentelor spaţiului şi optimizarea acestuia. clasificare se are în vedere structura profesională a populaţiei active. Bucureşti. Funcţia administrativ-politică. În această grupă se încadrează marile capitale ale lumii. Ex. oraşe primare. Aceste oraşe îşi dezvoltă funcţia administrativ-politică alături de celelalte funcţii urbane. administrative.

perioada istorică în care a apărut oraşul de mărimea demografică. s-au manifestat două tendinţe: una spontană. Grozăveşti. haotică şi alta sistematică. circulaţie. Ex: organizarea în zone funcţionale etc. Având în vedere că oraşul apare într-o zonă cu aşezări rurale în jurul său. Astfel. telecomunicaţii. Oraşul Bucureşti este semnificativ în acest sens. de-a lungul timpului. de-a lungul timpului. Aglutinarea este modul necontrolat de extindere a oraşelor.se referă la totalitatea acţiunilor necesare pentru a crea cadrul material în care să se desfăşoare viaţa urbană în condiţii corespunzătoare cerinţelor economico-sociale. dirijată sau planificată. Ex. de funcţiile sale. a cuprins în intravilanul său. a. transport. Ex: Berlinul. configuraţia morfologică a terenului. în toate direcţiile. 68 . Fazele.: Paris. prin care sunt absorbite de oraş şi prin care trec satele sunt: comuna devine suburbană iar satele comunei sunt absorbite de oraş atât fizic. funcţionale şi estetice. Modul de organizare a spaţiului urban este influenţat de: poziţia geografică. mai multe sate înşirate în lungul celor două văi: Dâmboviţa cu satele Crângaşi. Principalele tipuri de creştere urbană au fost: evoluţia prin aglutinare. Creşterea spaţiului urban În creşterea spaţiului urban. Moscova. cât şi administrativ (fig. evoluţia tentaculară. Absorbţia satelor este un proces de înglobare în teritoriu urban a satelor vecine situate la periferia sa. Acest mod s-a produs la oraşele medievale. Sibiu. fără preferinţe. acesta treptat. Braşov etc. Viena. sunt înglobate oraşului. evoluţia polinucleară şi evoluţia sistematică. Evoluţia prin aglutinare. Evoluţia aglutinantă se produce prin extinderea treptată a vetrei oraşului dinspre centru spre exterior. care s-au extins în afara centurii de fortificaţii. 20). Evoluţia prin absorbţia satelor vecine. de rolul său în reţeaua de aşezări şi în teritoriu. evoluţia prin absorbţie. Amenajarea urbană se referă la un complex de lucrări în vederea echipării teritoriului unei localităţi urbane cu reţele tehnicoedilitare.

A. Aici sunt concentrate mici ateliere. Buenos Aires. a celor morfologice (văi) sau hidrografice. zonele industriale. a transporturilor în comun.: zone industriale. Băneasa. Este o suprafaţă de teren dintr-o localitate. Zona urbană este o unitate funcţională din interiorul spaţiului urban. pe care se produc anumite activităţi dirijate de om. magazine. Los Angeles. Iran). distribuţia ordonată a cartierelor rezidenţiale. zonele de agrement. Guşteriţa. Hinterlandul este sfera de influenţă a unui oraş. La procesul de zonare funcţională a teritoriului urban au contribuit dezvoltarea industriei. În strânsă legătură cu evoluţia teritorială şi dezvoltarea funcţională se formează hinterlandul oraşului. din Franţa. Fundeni. azi cartierele oraşului. ClujNapoca etc. iar fluxurile de informaţii se îndreaptă de la centru spre periferice. Zona funcţională căreia i se atribuie un tip de folosinţă bine determinat.Giuleşti şi valea Colentinei cu satele – Tei. cu aspect de labirint dat de străzile înguste şi întortocheate pline cu negustori. care s-a conturat încă de la formarea lor. în infrastructura urbană şi asupra calităţii mediului. zonele rezidenţiale etc. a înglobat localităţile Turnişor. Souk (oraşele arabe). Floreasca. prin care se urmăreşte folosirea eficientă a spaţiului. Bucureşti. Ex. Pantelimon. Este specifică pentru unele oraşe. cu rol comercial. Germania.. Evoluţia tentaculară sau stelară se caracterizează prin dezvoltarea teritorială urbană în lungul unor căi de comunicaţie. Nucleul comercial meşteşugăresc sau “centrul” oraşului este considerat cea mai veche zonă funcţională a oraşelor. are o intensă activitate comercială. ca rezultat al evoluţiei urbane. S. evoluţia căilor de comunicaţie. care se sprijină pe o politică urbanistică. Ex. administrativ. Iaşi. Evoluţia polinucleară se referă la evoluţia urbană prin contopirea mai multor nuclee. zonele universitare. zone verzi. Zonarea funcţională. zonele de transporturi. a zonelor industriale etc.U. Fluxurile de materie şi energie converg spre centrul polarizator. Evoluţia sistematică sau planificată se realizează pe baza unor planuri de sistematizare. în care sunt concentrate anumite activităţi. Zonele funcţionale Pentru îndeplinirea funcţiilor. Marea Britanie. Braşov. corespunde zonei centrale. În oraşele europene şi americane. oraşele sunt împărţite teritorial în zone. La oraşele din lumea musulmană poartă numele de bazar (Turcia. b. zonele administrative. Ex: Tokyo. cultural (piaţa centrală cu monumente şi 69 .: Timişoara. meşteşugărească. etc. Zonele funcţionale urbane sunt: nucleul comercial. zone comerciale. Sibiul. prin absorbţie. Hinterlandul este teritoriul care gravitează în jurul unui centru economic. are importanţă în repartiţia populaţiei. zonele sanitare.

Aceste zone pot fi suprapuse centrului istoric (Londra. culturale etc. Londra – la Westminster – zona central vestică.3 % cât are zona industrială şi este situată în centrul oraşului). Sunt situate în apropierea surselor de apă. În cadrul lor sunt amplasate unităţile industriale. de care sunt strâns legate pentru a se putea aproviziona cu materiile prime şi pentru a expedia produsele în cadrul relaţiilor de schimb. Dispunerea paralelă. Cluj-Napoca (cartierul Clinicilor). Aeroporturile.A.instituţii). aceste zone au un rol important în viaţa oraşelor. instituţii de cercetare etc. Porturile. Zonele sanitare (medicale) se conturează în marile oraşe şi sunt legate de existenţa universităţilor de medicină. în alternanţă.: Cluj-Napoca. Gările sunt amplasate în apropierea zonelor centrale (oraşele vechi) sau periferic (triajele se află la marginile oraşelor). cartierul clinicilor. în care funcţia administrativă şi politică este marcantă. În cadrul zonei sunt concentrate instituţiile de învăţământ şi cultură. sunt amplasate în afara oraşelor. gările. clădirile universitare. Fiecare oraş – mare. când zonele industriale sunt 70 . în oraşele capitală. un nucleu comercial. Prin ele intră şi ies mărfuri. Moscova (Universitatea “Lomonosov”. de asemenea. Bucureşti). se suprapune peste centrul oraşului. care concentrează căile rutiere şi feroviare. dispunerea în balanţă. Se impun în peisajul urban prin construcţiile specifice şi prin poluarea produsă.. – la Berkiley. Localizarea zonelor industriale poate fi diferită: în paralel. laboratoarele. la rândul lor. Ex. aeroporturile etc. Moskova are centrul în zona Kremlinului. Funcţional.: Berlin – la Pankow (N). În cadrul lor sunt amplasate clinicile medicale. se efectuează călătorii. în Washington – zona administrativă ocupă 18% (faţă de 3. specializate pe diverse tipuri de mărfuri. materii prime. în bandă (fig. sau în zonele periferice în care sunt amenajate campusuri universitare: Paris – la Nantrre (Paris X). prin care se leagă cu uscatul. 21). Zonele de transporturi sunt specializate şi dezvoltate în corelaţie cu mărimea oraşului şi importanţa acestuia. pe litoralul vestic. Zonele administrative sunt bine conturate în teritoriu. politice. Braşov. Paris. această zonă. în balanţă. fiind primul campus universitar modern. în prelungire. Sunt prevăzute cu amenajări şi dotări aferente. a căilor de comunicaţie. când zonei industriale îi corespunde o zonă rezidenţială (a). triajele. Zonele industriale s-au format în corelaţie cu dezvoltarea funcţiei industriale a oraşelor. mic. cu universităţi. Gottingen. Zonele universitare sunt tipice pentru oraşele culturale. pot fi. Saint-Cloud). începând cu secolul al XIX-lea.U. Ex. Aici sunt concentrate instituţiile publice: administrative. Se conturează subzone specializate cum sunt: porturile. În unele oraşe. la distanţe apreciabile. nou sau vechi – are un centru. S. Londra (Oxford). în pană.

când industria este amplasată în prelungirea zonelor locuite.amplasate periferic faţă de zonele de locuit. dispunerea în bandă. zonă suburbană. Valea Aurie etc. dispunerea alternativă (în alternanţă). când zonele industriale sunt amplasate atât în interiorul zonelor de locuit. se dezvoltă. trăieşte. Ex: Sibiu – cartierul Lazaret. agricultura urbană. specifică pentru oraşele în care industria a apărut încă din secolul trecut (Ex: Sibiu) în care unităţile industriale alternează cu zonele de locuit (e). Prin zonele funcţionale – porţiuni limitate în cadrul unui teritoriu având funcţiuni precizate – oraşul există. zonele de locuit. În legătură cu aceste zone funcţionale este necesar să lămurim alte noţiuni: zona de influenţă. Hipodrom. zonă periurbană. Ştefan cel Mare. în apropierea acestuia (păduri. când zona industrială pătrunde în interiorul zonelor de locuit (c). grădini publice). iar circulaţia este radiară (b). zăvoaie) sau în interiorul acestora (parcuri. 71 . dispunerea în prelungire. dispunerea în pană. Zonele de recreere şi agrement sunt amplasate. Zonele de locuit sau rezidenţiale sunt acele zone funcţionale urbane în care sunt amplasate construcţiile de locuit. În oraşe. sunt împărţite în cartiere. specifică pentru oraşele situate pe văi înguste. cât şi la periferia lor (f). periferic (d). este caracteristică pentru oraşele cu amplasamente vechi (în interior) şi amplasamente noi în exterior). dotările socialculturale. de obicei. în afara oraşului.

înzestrare utilizare a unui teritoriu în scopul concentrării. terenuri libere. (care realizează produse alimentare). care participă la viaţa economică. în evoluţia lor. El stă la baza celorlalte forme mult mai complicate. este forma cea mai simplă de evoluţie urbană. a munci. Mărimea zonei este dependentă de mărimea oraşului şi importanţa sa economică. iar locuitorii au mod de viaţă rural. conurbaţia şi megalopolisul. solarii. fiind practicată de familie sau societăţi comerciale.2. transformării şi redistribuirii produselor necesare omului. Agricultură urbană este un tip de agricultură. grădini. Ex. cu care acesta a dezvoltat intense relaţii de aprovizionare. Se dezvoltă fenomenul de navetism. livezi. Forme de evoluţie teritorială a aşezărilor urbane Aşezările urbane. metropola. Zona periurbană sau preorăşenească este teritoriul situat la periferia oraşului şi a banliueului sau. Principalele forme de evoluţie teritorială şi de concentrare urbană sunt: urbană. Spaţiul înconjurător al unui oraş. economic.5. intravilanul (teritoriul oraşului împărţit în zone funcţionale) şi extravilanul (restul suprafeţelor din teritoriul administrativ). Aglomeraţia urbană este o concentrare urbană formată din oraşul propriu-zis şi din localităţile din jurul lui. cu autonomie administrativă. Avrig. aglomeraţia şi ca formă de organizare. cultural). sere. practicată în interiorul oraşelor.Zona de influenţă se referă la teritoriul asupra căruia oraşul îşi extinde unele funcţiuni urbane. socială şi culturală a acestuia 24 72 . de schimb şi pentru Banlieu fr. Zona suburbană este situată în apropierea oraşului. Ocna Sibiului. Satele din zonă atrag populaţia oraşului pentru a locui. Oraşul propriu-zis (iniţial). cunosc o evoluţie spaţială (teritorială) şi o dezvoltare funcţională permanentă. social. Se caracterizează prin nivel de urbanizare redus. în curţi.2. cu care oraşul are relaţii strânse 24 (demografic. 2. oraşul. alcătuit din vatra (teritoriul ocupat de clădirile de locuit).

: Parisul. Sibiul şi împrejurimile. În cadrul unei aglomeraţii se creează o dependenţă accentuată a unor localităţi de un oraş principal. Ex.atragerea forţei de muncă. S-a format ca urmare a dezvoltării relaţiilor economice şi demografice dintre oraşul respectiv şi localităţile din aria înconjurătoare.22). care are rol de capitală regionale sau naţională. (tabel 9) 73 . dezvoltat sub aspect economic. culturale. de schimb. cultural. Are o arie metropolitană întinsă şi bine populată (5-30 milioane locuitori) cu care are strânse şi diverse relaţii de producţie. Moscova. Metropola (fig. 23) este un oraş de dimensiuni mari (peste 1 milion locuitori). Bucureşti etc. Londra. cu o puternică zonă de influenţă în teritoriu. Ex: Chicago (fig. urbanistic. cu rol în controlul economiei moderne.

oraşe. Această concentrare urbană evoluează spre conurbaţie. Termenul a fost introdus de Jean Gottmann în anul 1961.Ex. sunt apropiate între ele şi au unele probleme comune. Sheffield. în Germania. dar care rămân independente. O conurbaţie trebuie să îndeplinească două condiţii: ca geneză sa format prin juxtapunerea a două sau mai multe oraşe.: Braşovul. în Anglia este cunoscută conurbaţia Leeds. amenajarea şi protecţia mediului. dar care îşi menţin. fiind o superaşezare. Reggio-Mesina (Italia). Paul – Mineapolis (SUA). Bradford. nişte conurbaţii superdezvoltate. spaţii forestiere. Bochum. care au funcţii diferite. Conurbaţia este un ansamblu de oraşe care se dezvoltă independent. Essen-Dusseldorf. Termenul de conurbaţie a fost introdus în ştiinţă de sociologul englez Patrick Geddes. Halifax. situat pe valea Rinului. Duisburg. din bazinul carbonifer. personalitatea. de conurbaţii: St. în general. cu energie. dar se completează reciproc. metropole. de o parte şi alta a fluviului Mississippi. În cadrul megalopolisului există nuclee polarizatoare spre care gravitează aşezări urbane mai mici. Ex. Cluj-Napoca etc. Wuppertal din Germania. Megalopolisul se întinde pe suprafeţe de mari dimensiuni şi are un mare număr de populaţie. trebuie să existe un anumit număr de oraşe şi un număr mare de populaţie. chiar dacă sunt vecine. Megalopolisul se referă la o concentrare urbană de mari dimensiuni.Interurbaţia este un sistem urban bazat pe existenţa în teritoriu a unor oraşe de mărimi variabile. Megalopolisul este format din conurbaţii. situate la distanţe apropiate. Conurbaţia este un sistem urban care a apărut pe baza accentuării relaţiilor dintre două sau mai multe oraşe apropiate spaţial. Ludwigshafen şi Mannheim. interurbaţii. în Polonia este conurbaţia de tip carbonifer a Sileziei superioare. Oraşele mici nu pot forma conurbaţii.cunoscută sub numele de Yorkshire. 74 . cum sunt – alimentarea cu apă. care constituie un stadiu de gigantism în organizarea teritoriului urban. Termenul a fost introdus de geograful suedez Niels Bjorsjo. enclave agricole. constituit pe axa renană.

oraşe poligonale. oraşe geometrice. cu funcţii agricole. Baltimore ş. Alt megalopolis este pe Coasta de Vest a SUA – format din San Francisco – Los Angeles.Componentele megalopolisului sunt independente administrativ. oraşe mijlocii (50 000 – 100 000 locuitori). Philadelphia. În Japonia. După mărimea demografică pot fi: oraşe foarte mici (sub 20 000 • locuitori).6. servicii comune. de-a lungul arterelor hidrografice. extins pe 600 km. • După funcţie se deosebesc: oraşe cu funcţii complexe. concentrează o populaţie de circa 50 milioane locuitori. cu funcţii de învăţământ. cu funcţii militare. • După fizionomie sunt: de tip european. cu funcţii industriale. După geneză pot fi: oraşe ale perioadei antice. cu funcţii administrativ politice. de tip african. oraşe mari (100 000 – 1000 000 locuitori). (aglomeraţie din Belgia). Este în curs de formare un megalopolis în Europa. relaţii economice. cu funcţii culturale. demografice. Olanda. interurbaţia Osaka – Kobe – Kyoto şi conurbaţia Kitakyshu. Ex: în SUA – megalopolisul – BOSWASH (fig. Randstatt (Olanda). 24) situat pe partea estică. cu funcţii de rezidenţă temporară. 2.2. 75 . Clasificarea oraşelor – criterii. ale perioadei contemporane. cu oraşe din Germania. dar au o infrastructură comună. • ale perioadei moderne. oraşe liniare şi biliniare. de tip nord american. culturale. aglomeraţia Koln (Germania). de tip musulman etc. cu funcţii comerciale. cu funcţia de servicii. megalopolisul este alcătuit din metropola Tokyo. ale perioadei feudale. oraşe foarte mari (peste 1 000 000 locuitori) După morfostructură sunt: oraşe radiar-concentrice. Nagoya. conurbaţia Ruhr. tipuri Oraşele se pot clasifica după mai multe criterii: • După poziţia geografică pot fi: oraşe litorale şi oraşe interioare care sunt de mai multe tipuri: de munte. Belgia. Din acesta fac parte: Boston.2. Bruxelles. Antwerpen. New York.a. de deal şi podiş. oraşe mici (20 000 – 50 000 locuitori). • oraşe rectangulare. relaţii de producţie.

geografia agriculturii. naturale Resursele sunt reprezentate prin elemente ale mediului natural – atât ale solului cât şi ale subsolului . 3. culturale. factorilor şi proceselor din mediul înconjurător care pot fi utilizate de om. Clasificarea resurselor (fig. Resursele capitale cuprind elementele construite de om în scopul desfăşurării activităţilor economice. resurse capitale. Resursele naturale pot fi: neregenerabile şi regenerabile. Resursele se clasifică în: resurse naturale. 25). geografia transporturilor.1. geografia turismului. Resursele antropice se referă la cele umane (populaţie) şi posibilităţile mentale şi fizice ale acestora.CAPITOLUL III GEOGRAFIA ECONOMICĂ Generalităţi. din teritoriu. Aceste resurse stau la baza activităţilor umane. geografia schimburilor economice. Geografia economică sau a producţiei este ramură a geografiei umane care studiază aspectele producţiei şi cele referitoare la circulaţie şi schimburi. resurse antropice. Aceste resurse sunt reprezentate prin tehnologii. precum satisfacerea unor nevoi umane. 76 . instrumente etc. sociale. Aspecte geografice ale resurselor Noţiunea de resurse Resursele reprezintă totalitatea elementelor. geografia industriei. resursele solului etc. utilaje. precum Geografia economică are mai multe discipline: geografia resurselor. folosind tehnica.folosite de om pentru nevoile sale economice de viaţă. Acestea cuprind: resurse energetice. resurse minerale.

Resursele neregenerabile, (energia solară).

la rândul lor, pot fi:

nereciclabile

(combustibili fosili) şi reciclabile (minereurile), iar resursele regenerabile pot fi stocabile (hrana, apa, materiale de construcţii) şi nestocabile

Societăţile omeneşti contemporane sunt mari consumatoare de energie. Energia este produsă atât de resursele epuizabile, cum sunt combustibili fosili, cât şi de cele inepuizabile, cum sunt energia solară, energia produsă de apele curgătoare, de apa mărilor etc. Combustibilii fosili, cu rol important în balanţa energetică mondială, sunt: cărbunii, petrolul, gazele naturale. Consumul energetic mondial a fost în 1996 de 8,4 miliarde t.e.p. , iar acesta a fost realizată astfel pe surse: petrol, 3172 t.e.p., gaze naturale, 1824 t.e.p., cărbune, 2153 t.e.p., nucleară 573 t.e.p., hidroelectricitate 201 t.e.p. Sursele de energie sunt: lemnul, combustibilii fosili, combustibili nucleari, sursele de energie regenerabilă, apa, energia eoliană, solară, geotremică. Ultima jumătate de secol au cunoscut o creştere însemnată energia nucleară, energia hidraulică şi energia neconvenţională. sau (ţiţeiul) este un amestec complex de hidrocarburi Petrolul solide, gazoase în hidrocarburi lichide. Este o rocă de origine organică, iar genetic, s-a format din microorganisme planctonice şi materie organică depusă pe fundul bazinelor marine cu apă sărată şi puţin
25

Resursele energetice

adâncă, şi care, sub acţiunea unor bacterii, a suferit o descompunere lentă şi

modificări sub influenţa temperaturii şi presiunii. Combustibil fosil, petrolul, are o putere calorică între 9 000 şi 11 000 kcal/kg, în funcţie de compoziţia chimică. Petrolul arde fără produse reziduale (cenuşe). Utilizările lui sunt pentru combustie, ca lubrifiant, ca materie primă în industria chimică. Rezervele de petrol şi repartiţia geografică În privinţa rezervelor se deosebesc: rezerve sigure, care se referă la zăcămintele sigure, accesibile, de calitate bună, care se pot exploata; rezerve posibile se referă la zăcămintele cunoscute, delimitate dar cu probleme privind accesibilitatea şi tehnologiile de exploatare şi rezerve ipotetice care nu sunt încă precizate, localizate geografic, dar se presupune că ar fi posibil să existe. Rezervele certe (sigure) de petrol sunt de circa 140 miliarde tone, iar rezervele probabile sunt apreciate la 370 miliarde tone (fig. 26)

t.e.p. – tonă echivalent petrol; 1 t.e.p. – 1,6 t huilă = 3,0 t lignit; la 1,47 t coeshuilă, cu 0,91 t gaz de petrol lichefiat; cu 0,95 t benzină; cu 4,5 MWh (4500 kwh; cu 1000 gaz metan
25
3

77

Repartiţia geografică a rezervelor de petrol (1996) a fost următoarea: Asia deţine 70,1% din rezervele mondiale, zăcămintele de petrol fiind concentrate în Orientul Apropiat şi Mijlociu. Ţările cu rezerve mari sunt: Arabia Saudită (40,7%), Irak (15,1%), Emiratele Arabe (14,9%), Kuweit (14,6%), Iran (13,4%); de asemenea, deţin zăcăminte de petrol R.P. Chineză (3,4%), Indonezia, India. Europa cu 7,4 % din rezervele certe se remarcă prin C.S.I. cu 5,7%, Norvegia (0,9%), Marea Britanie, ultimele se bazează pe petrolul din Marea Nordului. America de Nord deţine 2,7% din rezervele certe, fiind cunoscute zăcămitele din SUA (2,4%) şi Canada. Africa, deţine 7,2% din rezervele mondiale şi are zăcămintele cantonate în Libia (2,3%), Nigeria (1,8%), Algeria, Angola, Egipt. America Latină, cu 12,5% din rezervele mondiale, are zăcămintele concentrate în Venezuela (6,3%) şi Mexic (5,1%). Zăcăminte importante, de dată recentă, sunt în Australia şi Oceania. Producţia de petrol a fost de 3,47 miliarde tone în 1997. Pe Glob sunt 74 de state producătoare. Repartiţia producţiei de petrol pe zone

78

geografice, în 1996, a fost următoarea: Asia-Oceania, cu 40,5%; America, cu 28,4%; Europa, cu 20,6% şi Africa, cu 10,5%.
După 1973, când s-a declanşat criza petrolului, au fost puse în

exploatare noi regiuni, printre care şi Marea Nordului. Deşi extracţia de
aici este de 10 ori mai scumpă decât în Orientul Mijlociu, totuşi s-a

dezvoltat continuu, încât astăzi acoperă o suprafaţă de 440 000 km . De aici se aprovizionează mai multe ţări europene: Norvegia, Anglia, Danemarca, Germania, Belgia. Cărbunii, combustibili minerali şi fosili, sunt roci sedimentare de natură omogenă, care s-au format în timpul erelor geologice, începând cu Paleozoicul (cu 360 milioane de ani în urmă) şi până în Neozoic (cu 65 milioane de ani în urmă). După geneză, tip, formă de zăcământ, conţinutul în carbon, se deosebesc următoarele grupe: superiori, cu categoriile de antracit, huilă şi cărbuni inferiori, cu cărbune brun, lignit, turbă. După conţinutul în carbon şi puterea calorică, situaţia se prezintă astfel: antracitul (95% carbon, 8 200 – 9 200 kcal/kg), huila (93% - 75% carbon, şi 7500-8600 kcal/kg); cărbunele brun (carbon 75-50%, 350-7200 kcal/kg), lignitul (30-50 % carbon, 1600-3500 kcal/kg) şi turbă (sub 3 000 kcal/kg). Rezervele de cărbuni. Cărbunii reprezintă 80% din combustibilii fosili. Rezervele sunt apreciate la 10 386 miliarde tone. Geografic cărbunii sunt reprezentaţi inegal: 90 % în emisfera nordică; continentul Asia deţine 34,3% din huila mondială şi 26,0 % lignit; SUA este cea mai bogată ţară în cărbuni (20,4% din huila şi 26,1 % lignit). Producţia de cărbuni şi repartiţia geografică. În 1996 s-au extras 3,7 miliarde tone şi 918 milioane tone de lignit şi cărbune brun. Cele mai importante ţări producătoare de cărbuni sunt: CSI cu 314,7 mil. tone (Rusia, Kazakstan, Ucraina, Uzbekistan); Polonia (bazinul Silezia Superioară); Germania (bazinul Ruhr care deţine 83 % din rezervele de huilă şi dă 88 % din producţia de huilă), Marea Britanie cu bazinele Scoţiei, Durham, Ţara Galilor, Lancashire etc; Cehia cu bazinele Zacler, Kladno. În Europa mai produc cărbuni: Franţa, Spania, Bulgaria, România, Ucraina. În America de Nord se remarcă: S.U.A., care ocupă locul II în lume (după China) cu bazinele din regiunea Marilor Lacuri, statele Pennsylvenia, Virginia, Carolina de Nord, Carolina de Sud, Georgia, Alabama. În Asia, cel mai bogat continent în cărbune, principalele ţări producătoare sunt: China, India, dar şi Indonezia, Coreea de Sud, Turcia, Thailanda, Japonia (cu producţii mici). China este mare producător mondial (1,3 miliarde tone de huilă şi 94 milioane tone lignit), dar şi cel mai mare consumator. Bazinele carbonifere din China sunt: China de NE (Fushun, cel mai mare din lume pentru huilă), China de Nord, China Centrală, China de Est
2

79

America de Sud. Pe Glob sunt peste 50 de ţări producătoare. golfuri. Africa (10 miliarde mc).. Producţia mondială de gaze naturale. prin care gazele naturale sunt aduse la – 160 C. cel mai mare exportator de cărbune (150 mil. Pot fi gaze naturale uscate (gazul metan) când sunt singure în zăcământ. Iran. Lichefierea gazelor este un procedeu inventat de Faraday (1883). Se transportă prin conducte. apoi urmează Asia (circa 55 miliarde mc). îşi reduc volumul de 600 de ori şi devin lichide 26 0 80 . Indoenzia. de unde se extrag cu sondele. luminoasă. Natal şi Zimbabwe. Valorificarea lui ca sursă energetică. Bihar. al dezvoltării economico-sociale. chimică) şi transportată la distanţe mari cu pierderi minime – fac din consumul de energie electrică un indicator al aprecierii nivelului de trai. dintre care 10 sunt principalele producătoare: C.A.tone). Norvegia. iar cei mai mari producători sunt: Africa de Sud. s-au format Gazele naturale prin depunerile organice de pe fundul apelor oceanice şi maritime. Canada. Brazilia. în lagune. deşi era cunoscut. termică. În Europa occidentală ţări ca – Marea Britanie. Australia. Venezuela. Marea Britanie. S.I. cu nave speciale (metaniere) sub formă de gaze lichefiate . lacuri. care însoţesc zăcămintele de petrol (circa 6 000 kcal/m putere calorică). gresii).etc. România este cotată ca o ţară importantă în producţia de cărbune . Orange. Gazele naturale sunt cantonate în roci poroase şi permeabile (nisipuri. în 1997. este reprezentată prin statele: Columbia.. India are bazine carbonifere în Bengalul de Vest. Arabia Saudită. Olanda. Madhya-Pradesh etc. Assam. s-a făcut 26 târziu. Rezervele de gaze naturale şi repartiţia lor geografică. repartizate geografic neuniform. Energia electrică are importanţă esenţială în civilizaţia contemporană. 166 miliarde metri cubi. Norvegia – extrag gazele naturale din platforma submarină a Mării Nordului. exploatează cărbuni din statele New South Wales şi Queensland.S. transformată în alte forme de energie primară (mecanică. Caracterizată ca sursă nepoluantă. la adâncimi între 300 – 1 200 m. cu bazine în Transvaal. combustibili minerali sau fosili. În 1997 rezervele mondiale de gaze naturale au fost apreciate la cca. cu putere calorică mare (11 000 – 13 500 kcal/m ) 3 şi gaze de sondă 3 sau umede.3 miliarde mc. cu puţine rezerve şi cu producţie mică. Olanda. şi asta pentru “euforiei petrolului”. dar pe plan regional. Cele mai mari zăcăminte le deţine Europa împreună cu CSI (64 046 miliarde mc). Africa are puţin cărbune. a fost de 2.U. Algeria.

iar altele numai 50%. hidrocentrale. centrale în corpul barajelor (Assuan. în zona cascadei Inga (45 000MW). centrale atomice (electronucleare). şisturi bituminoase (fig. construcţiile de hidrocentrale produs mari modificări în peisajul geografic şi au impact asupra mediului înconjurător. cele mai multe termocentrale sunt amplasate în apropierea bazinelor carbonifere. Mongolia. America Latină. mareomotrice. cum sunt: Israel. petrol. de 25 MW. a fost echivalentul unei producţii de energie electrică de 6. Saratov). în funcţie de sursele primare energetice. dar energia electrică produsă este ieftină. termocentralele furnizează între 65-75 % din energia 27 Globului. din cauza amenajărilor care se fac. Vidraru). 27 81 . 1000 MW. Repartiţia geografică a potenţialului hidroenergetic amenajabil. în zonele cu gaze naturale. solare. Kuweit. Astăzi. Brahmaputra. cu 16%. este realizată în mai multe tipuri de centrale electrice: termocentrale. Regional. Astfel. în 1996. geotermice. cu aducţiuni forţate (Lotru.5%. însă. după 1950 s-au produs turbine de 600 MW. turbine de 900 MW. se deosebesc mari diferenţieri între ţări. în ariile preorăşeneşti (pentru cele care produc şi căldură) sau în porturi. Pelton (orizontală). Termocentralele produc energie electrică pe baza combustibililor minerali: cărbuni. care a dus la creşterea puterii instalate. Parana. Nil. de 150 MW. cum sunt Turcia. America de Nord. Localizarea geografică a termocentralelor este determinată de sursa energetică folosită. astăzi s-a ajuns la turbine de 1500 MW. eoliene. în 1920. Enisei. Africa. Amenajările hidroenergetice sunt de mai multe tipuri: echipate cu turbine Kaplan (verticală). Arabia Saudită. Randamentul termocentralelor s-a făcut pe baza creşterii puterii turbinelor . cu 11. cu 11. Porţile de Fier I. Columbia. turbine de 5 MW. 1150 MW (în SUA).5%. gaze naturale. Portugalia etc. Potenţialul hidroenergetic amenajabil al Terrei. Asia. Construirea hidrocentralelor este costisitoare. cu 20%. Energia electrică. faţă de cea produsă de termocentrale. Fluvii cu un potenţial hidroenergetic mare sunt: Zair. în 1950. Sunt ţări care-şi asigură energia electrică 100% din termocentrale.6 x 10 kwh. 12 Puterea turbinelor a evoluat astfel: 1900. 27). Chang Jang. după 1965. Zambezi. de asemenea. în 1940 de 90 MW.Structura producţiei de energie electrică. Hidrocentralele transformă energia hidraulică în energie electrică.

Suedia (12). Canada (21). Rhone. pe Bistriţa).3%).situate în afara barajului. protonilor. Germania (6. repartizate în 35 de state. plutoniu etc. Fluvii amenajate cu complexe hidroenergetice sunt: Rhin.7%). produsă încentralele Energia nucleară (atomică) este nuclearoelectrice. 28 82 . În 1996 funcţionau pe Glob 436 de centrale atomice ( cu putere totală de 345 000 mW). Columbia. anrocamente. SUA. cu 12 centrale (putere instalată de 10800 MW). în 1996. localizate în 32 de ţări şi. în 1996. cu degajarea de energii forte mari. Canada (3. cu o putere instalată de 370 000 MW. Reacţia de fisiune este însoţită de o emisie de neutroni care produc reacţii în lanţ. Franţa (57). 28 O centrală atomică funcţionează pe principiul unei termocentrale în care focarul cazanului (unde ard combustibilii fosili) este înlocuit cu un reactor nuclear (fig. cu 7 centrale (5730 MW). care degajă energii foarte mari. barajele pot fi construite din beton armat. Japonia (54) fosta URSS (47). India.5%). Producţia de energie electrică produsă în centralele atomice a fost de 2 406 400 milioane kwh. Repartizarea pe ţări. Sebeş etc.3%). În anul 2000 s-au prevăzut a exista 450 de centrale atomice. cu 13 centrale Fisiunea nucleară este procesul de spargere a unui nucleu atomic greu (uraniu. Reacţia de fisiune este sursa de energie pentru reactoarele nucleare. Volga. Franţa (16. cu 5 centrale (5800 MW). Argeş. În această categorie de centrale energia electrică se obţine prin fisiune nucleară . Ţările în care se construiesc centrale atomice în prezent sunt: Rusia. )sub acţiunea neutronilor . Coreea de Sud. Tennessee. Reacţia de fisiune este controlată cu ajutorul agenţilor moderatori cum sunt apa grea şi grafitul. Hidrocentralele participă cu 20-25% la producţia mondială de energie electrică. Marea Britanie (3. Germania (20). totodată.9%). fotonilor – în două produse de fisiune. erau în construcţie alte 70 de unităţăi (cu 60000 MW). fiind repartizată astfel: SUA (29. Japonia (12. Olt. 27a). Lotru. Nil. cu miez de argilă. Marea Britanie) (35).9%). a fost: SUA (109). situate pe canale de derivaţie (Stejaru.

2%. 46. a curenţilor. iar 16%.A. Cuptoarele solare şi casele solare sunt instalaţii ieftine şi simple care folosesc efectul de seră pentru a obţine apa caldă. captatoare solare şi case solare. Energia solară poate fi folosită direct sau prin formele sale derivate: energia apelor. (80%) se consumă. Ponderea energiei atomoelectrice în balanţa energetică naţională diferă de la ţară la ţară: în Franţa reprezintă 77. China are 7 milioane de instalaţii pentru obţinerea biogazului).1%. Alte surse de energie. Japonia. în S. eoliană. Energia solară este rezultatul proceselor de fuziune din interiorul Soarelui. Principalele domenii şi modalităţi de valorificare a energiei solare sunt: bioconversia. 29 83 . în Germania. Din energia solară primită de Pământ. în Bulgaria.6 miliarde tone combustibil convenţional.A. încălzind suprafaţa activă a acestuia.9%. în Spania.9% iar S. în Suedia. în Brazilia). pentru fotosinteză. sunt 80000 case solare (din care 25000 în Florida). Energia solară. cea mai mare parte. 11 reactoare. Ex. Bioconversia se aplică şi în cazul obţinerii biogazului din deşeuri organice (ex. a valurilor. Sunt Fuziunea este o radiaţie nucleară de sinteză a unui nucleu greu din două nuclee uşoare. Conversia fotovoltaică este un procedeu tehnic prin care se obţine energie electrică folosind celule fotovoltaice cu semiconductori.S. Coreea de Sud. Soarele este o sursă de energie. în Israel sunt 29 250000 case solare. 32. pentru evaporare.U. Radiaţia infraroşie transportă energia calorică solară. 46. la Pământ.3%.3%. Radiaţia solară este emisă sub formă de radiaţie luminoasă (percepută cu ochiul liber) şi sub forma unor radiaţii invizibile. în Belgia. t/anual. conversia fotovoltaică. focalizarea ş. în spectrul infraroşu şi ultraviolet.(3750MW). 29. În fiecare secundă emite o cantitate de energie egală cu cea obţinută prin arderea a 12.1%. în Japonia sunt 5 milioane locuinţe încălzite cu energie solară (case solare). însoţită de degajarea unei cantităţi imense de energie (reacţie nucleară). China va construi până în 2010 un număr de 18 reactoare. alcool metilic din deşeuri de lemn (Canada).a.I. din care se obţine alcool etilic (12 mil. În condiţiile în care se manifestă tendinţele de epuizare a surselor calorice de energie. Ex: cultura de trestie de zahăr. 67. 16 reactoare iar India. adică pentru producerea de biomasă. 17% şi C. Bioconversia constă în producerea de masă organică prin cultura anumitor plante cu randament fotosintetic mare. cu 6 centrale (6100 MW). din care se obţin substanţe consumabile. La Golden.U. în Colorado (SUA) există deja un centru special de cercetare a energiei solare. creşte tot mai mult interesul pentru energia solară. Valorificarea energiei solare. 11. O altă formă de utilizare a bioconversiei constă în combustia lemnului de foc ( dă 10% din energia mondială).

Aceste condiţii sunt în zonele litorale (ex. să lumineze marile oraşe şi zonele polare (în timpul nopţilor polare).A. faruri. Focalizarea se referă la concentrarea razelor solare într-un focar. pentru cuptoare solare destinate micilor gospodării. în California. litoralul Antarcticii. dar de mare randament. 28) Se apreciază că potenţialul 2 84 . Procedeul foloseşte oglinzi cu suprafeţe plane şi conice. ca urmare a deplasării maselor de aer determinată de diferenţele de presiune atmosferică din diferitele puncte ale Pământului. orientabile.U. în Franţa. de asemenea. de la care electricitatea să fie transmisă la sol prin intermediul microundelor. Energia eoliană este produsă de vânturi.instalaţii scumpe. se folosesc pentru helioelectrocentrale (ex.A. sunt caracteristice pentru 0 2 2 vârfurile înalte ale munţilor (ex. În viitor este posibil să se amenajeze sisteme de oglinzi satelizate în jurul Pământului. sateliţi artificiali. în Italia. Japonia). Focalizarea se foloseşte pentru topirea unor substanţe (minereuri). de asemenea. cu caracter regulat şi puternic (viteza medie anuală să depăşească 4 m/s). bazate pe acest procedeu. Spania. pentru instalaţiile de desalinizarea apei (S. dezvoltă o putere de 27 kwh/m ). Energia cinetică a vântului este proporţională cu cubul vitezei (ex. la baza militară Edwards. Santa Monica). potenţialul eolian este de 1600-1700 kwh annual/m . prin programare electronică. helioelectrocentrale satilizate cu putere de până la 10000 MW.U. sunt construite în S. în jurul Pământului. Instalaţii de talie industrială. balize marine). de 275 MW. în nordul Canadei şi Alaskăi.A. în metalurgia din Franţa.. în permanenţă spre Soare. S.. în Alpi. care se folosesc acolo unde nu există sursă de electricitate (pe nave cosmice. Se preconizează să se construiască. Se obţin temperaturi de 1700-3500 C. care dirijată spre suprafaţa Pământului. (fig. Italia. (Sacramento. Spania). Pentru a folosi energia vântului. viteza 9 m/s dezvoltă o putere de 1 kwh/m . este necesar ca vânturile să fie constante. pe baza conversiei fotovoltaice. Japonia. Grecia.U. iar la 27 m/s. care să capteze lumina solară.

Ţări care deţin centrale eoliene sunt: C. Italia. în instalaţii de uscarea lemnului. cu 46%.S. urmând să se dubleze după 2000.5%.. Are 24 de agregate speciale de 10 MW fiecare.I. care se suprapun peste regiunile vulcanice. pentru topirea inului şi cânepei (Berveni). Olanda. care este folosită în scopuri terapeutice cu 16 staţiuni balneoclimaterice. În 1995 potenţialul geotermal energetic al Terrei a fost de 300000 MW (vapori sau apă termală cu temperaturi cuprinse între 150 C şi 300 C).2%.U. Japonia. potenţialul energetic eolian este apreciat la 200 miliarde kwh Pe Glob funcţionează astăzi 30000 de centre eoliene. este produsă de maree de amplitudine medie Energia mareelor ridicată între 5-12m.. 0 0 0 0 2 85 .A. Filipine.A.A. Estuarul este închis de un baraj (750 m lungime) care are un lac de 22 km . Prima centrală de acest tip a fost cea de la Rance (Franţa). Japonia. Indonezia. Potenţialul mareometric al Terrei este apreciat la 3 milioane MW localizat pe ţărmuri. care produc anual 544 GWh. Centrala este încorporată în dig (baraj). Franţa. Producţia este împărţită pe SUA. cu 15%. şi 260000 miliarde kwh anual (C. cu 4. este emanată de câmpurile geotermice Energia geotermică situate în ariile în care gradientul geotermic este mare. produşi în regiunile geotermale. Canada. în anul 1966. În România.S. În S. sunt folosiţi pentru mişcarea turbinelor. în încălzirea locuinţelor (Oradea. la Marea Mânecii. cu 7000 miliarde kwh anual). Este amplasată în estuarul fluviului Rance. iar în Africa de Sud sunt circa 1 milion. Spania.. S. cu 18200 miliarde kwh anual. cu 4. Aburii.I. Pe Glob există 40 zone pretabile pentru construcţia de centrale mareometrice: ţărmul estic al Americii de Nord.U. serelor. Litoralul sudic al Peninsulei Alaska. cu 6%. litoralul atlantic al Franţei ş. este realizată în centralele mareomotrice. Salonta). din care extrag 65 de sonde apă cu 55 C-115 C. Marea Britanie. Mexic.amenajabil al Globului este între 100000 anual. cu 9%.U. iar puterea totală instalată în centralele geotermale a fost de 7 000 MW. Apele termale sunt folosite pentru încălzitul locuinţelor. Energia eoliană se foloseşte şi pentru instalaţii cu care se pompează apa în zonele aride. Răspândirea geografică este neuniformă. Noua Zeelandă.a. cu 12%. sunt 6 milioane de pompe eoliene. S. Danemarca.. România dispune de circa 200 zăcăminte hidrogeotermale.

Unele aspecte ale reliefului. fiind principalul furnizor de resurse alimentare pentru populaţia Globului. care a contribuit la dezvoltarea societăţii omeneşti. agricultura este una din cele mai vechi activităţi umane. când omul primitiv a trecut de la vânătoare. 30%. Se apreciază că momentul trecerii la agricultură a avut loc în urmă cu 10 000 de ani. Totodată. având în vedere că omul poate interveni asupra producţiei prin tehnologii avansate.5 miliarde ha (8% din total). este inegală şi diferă de la continent la continent. în Africa. un rol important revine acţiunilor de protecţie şi conservare a solurilor. ca element fundamental. Relieful influenţează condiţiile climatice şi pe cele de sol.26 ha/locuitor. Din suprafaţa Globului de 13. Cea mai mare parte a terenurilor agricole se află în zona temperată (55%) şi tot în această zonă se află şi cea mai mare parte din suprafaţa cultivată (59%). treptele de relief. în special. în mare parte. în Australia şi Noua Zeelandă 6%. plantele la perioadele critice (încolţire. Perioada vegetativă a plantelor de cultură este în jur de 10 C. maturizare) au nevoie de căldură şi apă. Generalităţi Agricultura este strâns legată de Rolul condiţiilor naturale condiţiile naturale.2. pescuit. Astfel. adică acela exploatat cu finalitate în producţia agricolă (cultura plantelor şi creşterea animalelor) reprezintă mai mult de ¼ din aceasta. influenţează repartiţia şi tipurile culturilor. fragmentarea. În Europa situaţia este diferită pa ţări: 86 . prin soiuri şi rase de mare productivitate. Tipurile de sol au rol în repartiţia geografică a culturilor pe Glob. în Europa.3. ceea ce revine 0. în general. În etapa actuală. când presiunea omului asupra teritoriului este puternică. înflorire. la un mod de viaţă bazat pe agricultură. deoarece – atât plantele cât şi animalele – au nevoie de căldură şi umiditate. deşi acestea nu sunt hotărâtoare. adică 830 milioane ha. pantele. Prin calitatea sa de bază. de asemenea. şi a celor cultivate. pe plan mondial. 0 Terenurile destinate culturii plantelor reprezintă 1. solul asigură hrănirea. Solul. pentru dezvoltare. Aspecte geografice ale agriculturii mondiale Agricultura este un sector cheie al economiei mondiale.5 miliarde ha. cum sunt altitudinea. de care este. dependentă. Tot clima influenţează ritmul anual al muncilor agricole. culesul fructelor. Repartiţia suprafeţelor cultivate. Fondul funciar spaţiul agricol. Condiţiile climatice sunt foarte importante. creşterea şi dezvoltarea plantelor. rădăcinilor. fertilitatea. 64%. reprezintă suportul plantelor de cultură.

CSI are2. Răspândirea culturii. deosebi o repartizare a culturilor pe zone climatice. 3. în raport de care se diferenţiază şi plantele cultivate. de origine din spaţiul geografic american. grâul. Repartiţia suprafeţei agricole pe locuitor diferă foarte mult la nivel de ţară.25 ha. la germinaţie şi 20-27 C. Cultura plantelor se bazează pe două categorii de culturi: cultura cerealelor şi cultura plantelor tehnice. orezul. a ajuns in Europa în sec. 0 0 2 87 . Canada are 4 ha/locuitor. În 1996 s-au realizat 590 000 000 tone. Cele mai întinse suprafeţe cultivate cu porumb sunt la latitudinile temperate: SUA (Platoul Nebraska). Cultura plantelor Culturile agricole sunt răspândite în raport de condiţiile pedoclimatice. al XV-lea (adus de Cristofor Columb). Germania cu 58%. Franţa – 60%. secara ş.2 ha.1 ha. România (Câmpia Română). Argentina. este o plantă pretenţioasă termic (10-12 C. Se poate. Olanda şi Italia – 70 %.5 miliarde ha de teren potenţial cultivabil. Cele mai răspândite cereale cultivate pe Glob sunt: porumbul. răspândite în Africa şi America de Sud. China. totuşi. Porumbul.a.1. Se apreciază că există circa 1. la coacere) şi la cele de umiditate (500 mm/m ) ceea ce face să se preteze la irigaţii. Cultura cerealelor Circa 65% din producţia mondială de cereale se realizează în zona climei temperate. Franţa (sudul Bazinului Parizian). China are 0. Ucraina (Kuban).2. ceea ce duce la dublarea suprafeţelor cultivate.Marea Britanie – 78%. Japonia are sub 0.

S. Indonezia. Canada.Grâul. originar din Asia de Sud-Est.S. în bazinul Fluviului Amur. Franţa. mediteraneene şi temperate. cea mai răspândită şi cea mai veche cereală. în 1996) a fost realizată în ţările situate la latitudini temperate: China. care a stat la baza vechilor civilizaţii din zonele temperate şi mediteraneană. Australia. ecuatorială). respectiv Asia musonică). 88 . India. Peste 85 % din orezării sunt extinse în Asia. 29). cu umezeală toamna şi primăvara). explică marea sa extindere în zonele aride. Argentina. adaptarea uşoară la condiţiile de mediu. continent.. Maturitatea sa ecologică. Se mai cultiva în Africa de Vest. după 0 ţară. terasate. cereala cea mai reprezentativă pentru zonele bogate în umezeală (zonele musonice. Astăzi. C.A. Japonia etc.. Bangladesh. Producţia mondială de 555 000 000 t (1996) a fost realizată în Asia: China (cel mai mare producător). Thailanda. se dezvoltă în condiţii particulare de temperatură şi umiditate (30-32 C şi 160200 mm/lunar). din Filipine). este o plantă pretenţioasă la condiţiile pedoclimatice (soluri cernoziomice.I. 29a) Orezul. Grâul se recoltează pe Glob aproape în fiecare lună. emisferă în tot anul (fig. peste 85% din producţia de grâu a Terrei (580 000 000 t.30).U. Vietnam. Procedeele de cultură se bazează pe: resădire (care este cel mai răspândit) şi pe semănat (folosit în zonele înalte. România (fig. India. climă cu ierni moderate şi veri fierbinţi. în raport de ţară şi emisferă (fig. Recoltarea pe Glob se face. Se cunosc mai multe soiuri de grâu şi peste 20 000 de varietăţi.

arbore mediteranean.I.. Niger. S. Nigeria.S. Brazilia (statele Bahia. soia. Preferă temperaturi moderate. în oraşul Kurner 30 Ob 89 . fiind o cultură de mare randament. Argentina. Danemarca etc.. Portugalia. China de Nord. primul producător mondial de ulei de arahide.U. Floarea soarelui. Ricinul. Tunisia (cultură introdusă recent). Plantele oleaginoase sunt folosite pentru extragerea substanţelor grase de origine vegetală. Alte plante oleagioase sunt: susanul (India. în Africa (Senegal.A. Soia. Calabria).) Plantele tehnice reprezintă o grupă de plante Plantele tehnice cultivate. ovăzul (C. Arahidele. cu un fruct al cărui miez conţine substanţe grase (50%). în Brazilia. Polonia.). Plantele pentru obţinerea zahărului sunt: sfecla de zahăr. originar din Africa (Abisinia) este cultivat în India. Sfecla de zahăr este principala plantă pentru zahăr din zonele temperate. plante textile. Măslinul. Spania (Granada.). Turcia. Cele mai întinse suprafeţe cultivate sunt în Asia (India. originară din China.S. Sudan etc.S.U. Brazilia. cu 40% şi China.. în zonele de contact cu Anzii Cordilieri.. ricinul ş.. au construit o fabrică modernă pentru zahăr. trestia de zahăr. România. Din această grupă fac parte: plantele oleagionase. S. Producţia cea mai însemnată se realizează în C. în SUA (Texas. este răspândit în Sudan. etc.U.U. Franţa. China. veri răcoroase. Din această grupă fac parte: floarea soareluiu. Grecia (zonele litorale).U.a. Mauritania etc. produce seminţe bogate în grăsimi: mari producătoare de soia sunt: China. şi Munţii Anzi). în 1802. cu Silezia inferioară.). S. Germania. Canada. bumbacul este şi plantă oleagioasă.Orzul (Canada. leguminoasă tropicală. Argentina.I. Mali. Maroc.I. Murcia).S. Germania. arborele de unt din Sudan. plantele pentru obţinerea zahărului. care. importantă deoarece produsele acestora sunt folosite ca materii prime în industria alimentară şi textilă. C. China. Ţările cu livezi întinse sunt: Italia (Sicilia. Uganda. S.A. etc. cu 20%)..A. preferă solurile uşoare (feruginoase. Se cultivă pe suprafeţe mari în Europa.A.A. originară din America Latină (Mexic. Minas Gerais). Argentina.I. Mali. are nevoie de mult soare 30 Alte cereale ţinerea zahărului din sfeclă este legată de numele chimiştilor germani – Marggaraf şi Achar. în Africa şi nisipoase) fiind iubitoare de umiditate (600-1200 mm / anual). secara (C. toamne reci şi uscate. arahidele. al cărui fruct se dezvoltă subteran. S. produce fructe cunoscute sub numele de măsline. din care se extrage uleiul de măsline. Virginia).). bogate în vitamine şi grăsimi.

Georgia. India. Misissippi. Trestia de zahăr este planta pentru zahăr caracteristică regiunilor tropicale şi subtropicale. la scară mondială: bumbacul. Azerbaidjan. CSI. temperaturi ridicate (11 C-25 C). prin conţinutul lor în săruri şi Plantele leguminoase vitamine. SUA. Florida. Alabama. coasta engleză a Mării Mânecii (Marea Britanie). Bumbacul este cea mai importantă plantă textilă (80% din suprafaţa mondială de culturi textile şi 50% din producţia de fire textile). Olanda). o capsulă.I. cu 1996). China (prima producătoare). În legumicultură se deosebesc grădinăritul de subzistenţă (specific ţărilor în curs de dezvoltare) şi legumicultura (pentru ţările dezvoltate) care poate fi periurbană şi specializată. Zahărul se obţine din tulpina plantei. plantă textilă. Se remarcă. Belgia. Cuba. specifică pentru zonele tropicale şi subtropicale. Fibrele de iută sunt mai puţin rezistente decât cele de in sau cânepă. Ţările producătoare sunt: Brazilia (cea mai veche şi cea mai mare producătoare. în ţările asiatice – Uzbekistan. Egipt (Valea Nilului). plantă textilă. Brazilia. producându-se lângă centrele de consum. inul. Arizona). şi constituind culturile de bază în ariile periurbane. Iuta. are în interior fibrele de bumbac. Marii producători de bumbac sunt: SUA (statele: Carolina de Nord şi Sud. Mari producătoare sunt: Europa (nordică. aluvionare (cu drenaj bun. 90 . are două varietăţi: in pentru fuior şi pentru ulei. Thailanda. reprezintă. Legumicultura specifică se caracterizează prin cultivarea unui 0 0 număr restrâns de specii de legume. Legumele. Louisiana. Culturile forţate –practicate în solarii şi sere – s-au dezvoltat în jurul marilor oraşe.pentru a creşte concentraţia în zahăr. Algeria. frânghii. în unele ţări din Africa de Nord (Maroc. Japonia. alimentele cele mai frecvent consumate de oameni. albe sau crem. nord-vestică). Tunisia). Fiind o plantă cu pretenţii ecologice. după cereale. Se remarcă: Valea Rhonului (Franţa). Suprafeţe întinse cultivate cu in sunt în Europa (Franţa. Preferă solurile fertile. Armenia. preferă zone însorite (cele pentru ulei) şi zone umede (cel pentru fuior). formând arii legumicole. California. Inul. este iubitoare de locuri cu precipitaţii abundente şi se pretează la solurile aluvionare. de bună calitate. pufoase. şi totodată o plantă exhaustivă (nu se repetă cultura pe acelaşi teren).a. în C. iuta ş. Plantele textile sunt folosite în industria textilă. originară din Asia. Fructul său. Turkmenistan. China. ceea ce face să fie folosite pentru saci. Mexic.S. ¼ din producţia mondială. Zona cea mai bună pentru cultură este Delta Gangelui şi Brahmaputrei. Ţări producătoare: India.

Itacare în statul Bahia). adică 150. Plantă originară din Asia este răspândită în mai toate continentele. arii cu legumicultură specializată sunt în S. India. preferă văile. Polonia. originar din provincia Kaffa (Etiopia). Ucraina. Camerun. Cafeaua se obţine din arbuştii de cafea. Turcia. Zair. Germania.(în California şi Florida). Plantă originară din America Latină (Columbia). deoarece furnizează la hectar mai multă materie nutritivă decât oricare altă plantă. 170 de ceşti de ceai pentru fiecare locuitor). cartoful dulce (batata) extins în China. Indonezia. Este o plantă cu condiţii ecologice din cele mai diverse . Ceaiul. băutura cea mai răspândită de pe Glob (circa 800 miliarde 0 0 ceşti anual. SUA (în jurul Golfului Mexic). Fiecare arbore produce între 140-150 de fructe din care se obţin 5-6 kg de pudră. Pudra de cacao se obţine prin măcinarea fructului.U. se cultivă mai mult în Africa. Producţia. cafeaua -. bine aerate. preferă zonele înalte din podiş.De asemenea.A. pe coasta vestică. Producţia de 2 342 000 t (1997) a fost realizată în Africa (50%). altă zonă producătoare este Brazilia (cu plantaţii la Itabuna. Deşi arbore din America de Sud. unde este ferit de vânturi. Este o băutură foarte răspândită. originar din America de Sud (bazinele fluviilor Orinoco. SUA. Rusia. Se foloseşte ca aliment – are gust plăcut. Cacao se foloseşte în cofetării. Nigeria. dar preferă zonele 0 91 . altă zonă este Asia de Sud-Est (Indonezia. care fac parte din culturile de plantaţie. poate fi consumat de populaţia de toate vârstele. la produsele zaharoase şi în patiserie. între 15 latitudine nordică şi sudică). climă caldă (zonele tropicale). Alte legume sunt: maniocul (“pâinea Braziliei”) cultivat în Brazilia. Este un arbore foarte pretenţios la condiţiile de mediu: soluri umede. cacao. China (centru şi sud) Sri Lanka (ceai de calitate excepţională). Preferă zonele umede şi răcoroase şi soluri afânate.de la cele aride până la latitudini nordice (70 ) şi sudice (50 ) mari. Este pretenţioasă la condiţiile climatice: preferă zonele tropicale. Una dintre cele mai răspândite legume este cartoful. India. este uşor digerabil. Amazon). Pentru obţinerea unor băuturi Cultura plantelor reconfortante sunt cultivate mai multe plante –ceaiul. În cultură s-a introdus prima oară în Peninsula Arabia. Producţia anului 1996 (circa 280 000 000 t) a fost realizată circa 60% de ţările următoare: China. Kenya (cel mai mare producător în afara Asiei). lângă oraşul Mocca. este o plantă din categoria culturilor de plantaţie. Se poate iriga. Ghana. Arbustul de cafea. Indonezia. producţia de 2 628 000 t a fost realizată în India (25%). are o mare valoare economică. India. În 1996. Arborele de cacao. este un bun furaj pentru animale şi este materie primă pentru industria amidonului şi spirtului. în Africa. Coasta de Fildeş (primul producător mondial). Japonia. Malysia).

Angola). Bulgaria. Bananierul. Sămânţa cuprinde un albumen cartilaginos şi oleaginos. Guatemala). zahărul (jaggery). “regele florei tropicale”. România. Moldovenească. în S. Columbia.U. La maturitate apa dispare. Rep. grepfrutul. prunul cu răspândire în Bulgaria. Israel (grepfruit). 0 0 Germania. rodiile. Principalele producătoare: Brazilia (Podişul Mato Grosso). fabricarea săpunului. SUA (California). Cocotierul. care produce un fruct numit nuca de cocos este “ arborele cu o sută de întrebuinţări”. din sevă obţinută din tulpină (prin incizare) se produce suc (today). Argentina (portocale). se cultivă în Florida şi California. Ucraina. palmier. Coasta de Fileş. Brazilia. Panama. Indonezia. Ecuador etc. Coasta de Fildeş. Viticultura Viţa de vie este originară din sudul Mării Caspice din ţinuturile de climă mediteraneană. Printre ţările mediteraneene cele mai importante sunt: Italia. Columbia. Maroc. Cele mai cunoscute citrice sunt portocalul. Plantaţii de cocotieri sunt în: Asia. folosit în patiserie. care închide o cavitate plină cu “apă de cocos”. face fructe hrănitoare gustoase. frunzele se folosesc ca material de construcţie. Pe Glob s-au conturat mai 0 0 multe zone importante de cultură a viţei de vie (fig. Uganda. Apa de cocos este o băutură foarte gustoasă. Filipine (primul producător mondial). India. în America de Nord (Florida). Africa Occidentală (Senegal. Citricele sau agrumenele se cultivă în zonele tropicală şi subtropicală. 30). România. Ucraina. Se obţine din nuca de cocos: uleiul de cocos (folosit în bucătăria Asiei de Sud). America de Nord. Preferă versanţii însoriţi cu soluri calde. Mozambic). Pomii fructiferi din zonele temperate sunt: mărul (Franţa. mandarinele. Croaţia. Franţa. SUA). în Africa Orientală (Somalia. originar din Asia de Sud-Est. Oceania. 92 . Răspândirea actuală este între 50 latitudine nordică (Valea Rinului) şi 30 latitudine sudică. Ecuadorul şi şi “republicile bananiere” (Honduras. coprah (substanţa obţinută din albumenul fructului). Spania. Costa Rica. America de Sud. America de Sud (Brazilia. În America Latină: Mexicul (rodii). Citricele sunt arbori iubitori de căldură şi umiditate. Se cultivă în: America Latină – Brazilia. Pomii fructiferi au o mare varietate Cultura pomilor fructiferi de specii şi soiuri. cu statele Malaysiei. fibrele de cocos se folosesc pentru covoare. Columbia. Serbia.A.cu temperaturi de 17 C şi 23 C. iar lemnul în industria lemnului.). frânghi. Italia. lămâiul. Indonezia. fiind răspândiţi în toate zonele ocupate de om. Turcia. alcoolul (arak). Zonele de cultură: ţările mediteraneene. sirop (treacle).

Cea mai mare cantitate de vin pe cap de locuitor are Franţa (fig. Algeria). Bulgaria şi Grecia. pe valea fluviului Sacramento şi San Joaquin (culturi irigate şi mecanizate). Australia. Africii de Nord apropiat. Valenciei). În S. Emilia.A. Tajo). în Africa de Sud sunt renumite podgoriile la Cap. Armenia. Granadei. Sudul Africii. cea mai importantă a lumii. în America de Sud se remarcă ţările Chile şi Argentina. Italia (Piemont.U. Zona temperată cu veri calde din Europa. cu ţări ca România. Rep. Ungaria. America de Nord. Moldovenească. în Africa (Maroc. Zonele subtropicale şi temperate din America de Sud. Spania (Andaluziei.Zona mediteraneană a Europei. sunt plantaţii în California. Crimeea. Campagnia (Lacrima Christi). Sicilia. cu ţări ca: şi Orientului Franţa (Lanquedoc. Provance).31) 93 . Portugalia (Duero. în Australia sunt cunoscute podgoriile de pe cursul mijlociu al râului Murray. Toscana. Rousillon.

crescute pentru tracţiune. Creşterea animalelor Este una din ocupaţiile străvechi al omului. Bazna. Ţări producătoare de porcine: China (49% din 94 . Olanda. Mari consumatori de ţigarete sunt. mai cuprind – yakul (creşte în Tibet). Landrace (Danemarca). fiind animale care iubesc căldura şi apa. Brazilia. Produsele animaliere sunt folosite ca materii prime în industrie. care se prezintă în 60 de specii. Rasele se împart pentru producţia de carne şi grăsime: La Cronaise (vestul Franţei).A. lapte. Anglia. Bubalinele (bivolii). Creşterea animalelor este strâns legată de baza furajeră: vegetaţia spontană (păşuni. buffele (trăieşte în deltele Asiei. creştere rapidă. lapte. pe Glob. De asemenea.Cultura tutunului Tutunul este o plantă cultivată pe toate continentele. Producţia de ţigări.. cabalinele. Ovinele sunt crescute pentru carne. carne.A. Turcia.. SUA. CSI. Australia. pene. Se cresc în India (primul loc). Bulgaria. ţări care cresc bovine pentru carne: Argentina. Bulgaria etc.05 miliarde capete. Olanda. este aducătoare de mari venituri. Spania. borceag. care a domesticit selecţionat animalele. Ţări producătoare de tutun sunt: China. Danemarca. rădăcinoase. Animalele crescute de om sunt: bovinele. Totodată. lână. Şeptelul ovin (circa 1. lapte. Africa de Sud. India. lână. se folosesc şi furaje de origine industrială (prelucrarea unor produse vegetale şi animale). Iran. Yorkshire şi Largewhite (Anglia).U. Noua Zeelandă. S. Se observă o specializare în creşterea bovinelor.U.U. China.A. China.. Grecia. fâneţe). lucernă. Turcia. Franţa.2. Bovinele. India. Porcinele sunt crescute pentru carne. România. fiind folosit la muncile din orezării). România. ovinele. bivolul.2. Cel mai mare producător de ţigarete este grupul american Philips Morris (produce marea Marlboro). blănuri. Pakistan. Este o plantă anuală. sunt specifice Asiei musonice. Noua Zeelandă. 3. Se remarcă prin fecunditate mare. Animalele sunt crescute pentru: carne. zebul (creşte în zona tropicală). În creşterea animalelor se remarcă statele: India. India. SUA şi ţări care cresc bovine pentru lapte: Scoţia. S. Elveţia.A. în mai 1995) este deţinut de următoarele ţări: China. Hampshire (S. bazată pe tutun. păsările.U. porcinele. în Egipt şi Europa de sud-est. plantele de cultură (trifoi. Danemarca. Brazilia.). animalele sunt folosite pentru tracţiune şi munci (bovinele şi cabalinele). Argentina. şi ouă. porumb). Japonia. Grecia. Mangaliţa (România). Piétrain (Belgia). pe lângă cele cunoscute la noi. Marea Britanie. S.

Argentina. Cabalinele. decât altele. Mexic. Iran. Franţa.A. (fig. SUA. gâştele. 32) 95 . asinii şi măgarii sunt animale pentru tracţiune. raţele. sunt: găinile. Totuşi sunt ţări în care se cresc în număr mare: Brazilia. Rusia. economice şi naturale determinate. România. care aprovizionează zilnic pieţele oraşelor cu produse proaspete. Uzbekistan).3. Tipuri de economie agricolă Economia agricolă – economie de ramură în cadrul economiei mondiale – este mai bogată în aspecte umano-geografice. economia agricolă de tranziţie. China. Rusia.efectivul mondial care. cu răspândire mai largă. Mexic. tehnice. 3. în 1996.U. După criteriul relaţiilor de producţie. Germania.. Polonia. au scăzut numeric. India. a fost de circa 930 milioane capete). Efectivul de păsări de peste 12 miliarde de capete (1997) este concentrat în câteva ţări.. Indonezia. Mexic. Păsările se cresc pentru ouă. S. China. s-au format în cadrul unor condiţii sociale. curcanii. economia agricolă capitalistă. Etiopia. pentru sporturi (caii de curse). Cabalinele (caii). economia agricolă se poate încadra în mai multe tipuri şi subtipuri: economia agricolă tradiţională. Tipurile de economie agrară. Brazilia. Rusia. pene. Turcia. deşi creşterea păsărilor are o largă răspândire: China (22%). odată cu dezvoltarea mijloacelor de transport şi mecanizării agriculturii. Dintre speciile de păsări.2. Spania. pentru munci agricole. Polonia. Acest sector este integrat agriculturi periurbane.A. Asia Centrală (Mongolia. Asinii şi catârii sunt crescuţi în Brazilia. S. România. ca modele economice. ţările europene mediteraneene. Brazilia. carne. Mexic.U. România.

Africa de Nord (valea Nilului şi oaze). caprelor. la sud de Sahara. plugul de lemn. Acest tip de agricultură. care se cresc nomad sau seminomad. bubaline. Africa de Nord. caracteristic ţărilor dezvoltate.2. prezintă un randament foarte mic.3. cabaline) şi culturi de măslini. Ex. recoltarea prin smulgere). Subtipul sud-est-asiatic este axat pe cultura orezului. Agricultura itinerantă sau migratoare – în cadrul căreia se cultivă o parcelă defrişată până la epuizare. sectorul zootehnic este slab dezvoltat. Subtipul indian este axat pe cultura grâului. păsări. Economia agricolă capitalistă Acest tip. Economia agricolă tradiţională (de subzistenţă sau preindustrială). Ex. se practică policultura. Ex.1.2. în Africa. cailor. are următoarele subtipuri: subtipul agricultură itinerantă. asini). Asia de sud-vest. Mijlociu. bumbac şi se cresc animalele. în Pădurea ecuatorială (agricultura practicată de băştinaşi. subtipul indian. Se foloseşte utilaj primitiv (cultura cu săpăligă. batatul. subtipul mediteraneean. în sud-estul Asiei. Subtipul ecuatorial se bazează pe cultura meiului. nord-estul Indiei. Ex. trestia de zahăr şi zootehnic slab dezvoltată (bubaline. ovine. are câteva trăsături: organizare primitivă. larg extins. Subtipul mediteranean se bazează pe cultura grâului şi creşterea animalelor (bovine. renilor. cu rotaţie după un număr mare de ani. porcine. nu produse surplus pentru piaţă. cămilelor. arahide. viţă de vie. Acest tip de economie agricolă. fiind deplasate după iarbă. Ex.3. Subtipul oazelor şi văilor din zona aridă se bazează pe policultură irigată – cereale. au relaţii reduse cu exteriorul din lipsa unui surplus de produse agricole. în condiţii de irigare şi creşterea animalelor cum sunt bovine. zonele polare şi montane. economie închisă şi semiînchisă realizează o producţie de subzistenţă (pentru consumul intern). Ex. Orientul Apropiat. sarcina acestui tip economic este de a asigura alimentaţia grupului. sorgului. leguminoase.3. manioc. ovine. după care se părăseşte şi se trece la altă parcelă. practicat în ţările în curs de dezvoltare sau subdezvoltate. porumb. bazinul Amazonului. 3. zebu. piaţa exercită o presiune continuă asupra 96 . subtipul ecuatorial. măgari. în unele ţări din Asia se Sud). Ex. subtipul oazelor şi văilor din zona tropicală. Orientul Apropiat. economia pastorală. citrice. subtipul nord-estic-asiatic.2. bumbac. Africa Centrală. Economia pastorală este axată pe creşterea oilor. orzului (pe bază de irigaţii). cea mai veche. curmal. se caracterizează prin mai multe trăsături: agricultura produce pentru piaţa (agricultură speculativă). în Africa .

Agricultura intensivă este sistemul care dă producţii mari pe unitatea de suprafaţă şi producţie. Acest tip de agricultură este dependent de condiţiile naturale. a mijloacelor de producţie. Sri Lanka – ceai. plantaţiile americane dau cea mai mare parte din recolta de banane – 75%. iar Bretagne este specializată în pomicultură. Australia. fiind mecanizată. Ex. Se bazează pe tehnologie avansată. a mijloacelor de producţie avansate.R. cafea. ajungând până la monocultură. Agricultura capitalistă extensivă este un sistem în care creşterea producţiei se bazează pe extinderea suprafeţelor cultivate. producţia de cauciuc natural o realizează Asia. agricultura se specializează. banane.agriculturii (preţuri. ţările din Europa de Vest. Agricultura socialistă. Argentina. cacao.U. Acest subtip are dezavantajul că în anumite condiţii economice. producţia depăşeşte capacitatea de cumpărare. 97 . influenţează preţurile şi creează tensiuni. care se obţin la un cost scăzut (cauciucul natural. Agricultura de plantaţii este un subtip de economie agricolă introdusă de europeni în regiunile de climă caldă. arahidele. trestie de zahăr. În numeroase ţări plantaţiile sunt specializate la un număr redus de produse: Brazilia – cafea. S. trestia de zahăr).A. agricultură extensivă. agricultură de plantaţii. legumicultură. bazată pe proprietatea colectivă asupra pământului. Se bazează pe o specializare zonală (ex. nemulţumiri între state. pe soiuri şi rase de mare randament. bananierul. apărută mai întâi în fosta U. în acest tip economic de agricultură.A. Este caracteristică specializarea sub formă de monocultură. nordul Bazinului Parizian specializat în cereale şi sfeclă de zahăr. Ghana şi Coasta de Fildeş – cacao. realizează excedente de produse agricole. Ca organizare şi productivitate. Japonia. structura producţiei este diversă dar cu o orientare spre cultura cerealelor. ceea ce duce la scăderea eficienţei. agricultura se apropie de industrie. trestia de zahăr – 50%. pentru a produce produse agricole valoroase. Canada. Agricultura. bovine.S. Ex.U. Africa de Sud (sud-vest). Canada (zona de prerie).S. datorită investiţiilor suplimentare. cafea – 75%. irigată. Economia agricolă capitalistă are următoarele subtipuri: agricultură intensivă. de asemenea este organizată în marea proprietate capitalistă şi are productivitate ridicată. de tradiţie. când nu se cer pe piaţă produsele respective. Ex. Se caracterizează prin: agricultură de piaţă. Producţia agricolă. ceea ce produce stocuri. plantelor tehnice şi creşterea animalelor. Malaysia – în palmier de ulei şi cauciuc natural.. Ecuator şi Guatemala în banane. S. cu randament mare. cerere). cacao – 75% este dată de Africa.. – partea central-vestică (Podişul Preriilor). etc. scad preţurile sau marfa rămâne nevândută. care sunt valorificate în comerţul extern.

98 . Peisajul rural este studiat de geografia rurală.). astăzi se mai practică în Cuba.R. de formă panglicată. pomicol. piatră. canale de irigaţii. organizatoric. Agricultura de tranziţie este un subtip de economie agrară care se manifestă. Ex.S. ex. Câmpia Bărăganului (România). de formă neregulată. astăzi. cu multe dificultăţi. planificată bazată pe monopolul statului. Peisajul agricol este dat de compoziţia şi structura parcelelor: peisaj cerealier.2. România. Se mai numeşte şi “peisajul câmpurilor cultivate deschise”.S. Peisajul rural se referă la sate. perdele forestiere. Sardinia. s-a axat şi pe sistemul extensiv şi pe cel intensiv şi pe cel de plantaţie (bumbacul în U. ţările Scandinave. peisajul din Lorena (Franţa). lipsite de împrejurimi. fiind o expresie generală a acestuia. peisaj de oază. economic. în fostele ţări comuniste. Prin acest sistem se realizează trecerea de la economia centralizată. infrastructura administrativă. Ucraina. Acest peisaj este caracterizat prin câmpuri cultivate monotone. Tranziţia este greoaie. Peisajul agrar se referă la terenurile cultivate cu toate elementele din cadrul acestora: clădiri.4. antropic). cuprinzând: peisajul câmpurilor cultivate. căi de legătură. Polonia. Campinado (Italia-Sardinia). etc. Se mai numeşte “peisajul câmpurilor cultivate închise”. cu parcele perpendiculare pe drumurile de exploatare. Peisajele rurale şi agricole Peisajul se referă la interacţiunile între componentele naturale ale mediului obişnuit. România (regiunea subcarpatică şi dealuri). vetrelor de sat. Peisajul tipic de bocage este în Bretagne (Franţa). dotărilor agricole. Bulgaria. Peisajul de câmp închis sau de tip enclos (bocage). Siria etc. Camerun. la economia de piaţă. al pădurilor. înconjurate de garduri vii.şi extinsă în toate fostele ţări socialiste. fundamentată pe proprietatea privată asupra pământului şi mijloacelor de producţie şi pe libertatea economică. Anglia. Ungaria. fermelor. natural şi între acestea şi componentele antropice (peisaj. Castilia Veche (Spania). Acest subtip se confruntă cu multe probleme de ordin financiar. perdele de protecţie şi modalităţile de dispunere spaţială. peisaj de tip enclos. Principalele peisaje agricole sunt: câmp deschis. Polderele din Olanda. 3. valuri de pământ. etc. Peisajul este caracterizat prin parcele mici. Vietnamul de Nord. China. Peisajul de câmp deschis sau openfield.

cu o producţie orientată spre satisfacerea cerinţelor interne: agricultura itinerantă. Ex. unii aproape de suprafaţă – guvizii. fie la adâncimi de 30-40m. Pescuitul de apă dulce se practică în apele curgătoare şi lacurile de pe continente.2. în ţările dezvoltate economic. închise. agricultura din jurul oraşelor. Legumicultura se bazează pe culturile forţate (solarii. insulele Indoneziei. cum sunt sturionii (morunul. 99 . somonii. de tip speculativ. Alte tipuri de agricultură sunt: peisaj agricol extensiv. Ex. În zona pelagică trăiesc. calcanul. Peisajul agricol extensiv se caracterizează printr-o relativă continuitate a culturilor. bazinul Amazonian. în toate ţările care au condiţii de pescuit.Peisajul de tip bocage se poate crea din cel de tip openfield care.5. prin “spargere” se transformă în parcele mici (ex. nisetrul) valoroşi pentru icrele negre. scrumbiile. Ex. caracterizată prin exploataţii imense. cu o producţie diversă. lapte. Uzbekistan. Pescuitul maritim se practică în mări şi oceane şi deţine cea mai mare parte din volumul producţiei de peşte. fructe). integrat. ţările dezvoltate. tonul. de orezării (rizicultură). care constă în defrişarea – cultivarea – şi părăsirea terenului în timp scurt. Ex. Pescuitul. iar producţia agricolă este specializată pentru nevoile curente ale pieţii (carne. Kazahstan). România în urma Legii Fondului Funciar). ouă. după mediul acvatic în care se practică. fiind răspândit pe toate continentele. Peştii trăiesc în zona litorală (platforma continentală). foggara. hamsii. se împarte în: pescuitul de apă dulce (continental) şi pescuitul maritim. 3. heringite. hipermecanizate. culturi subtropicale şi de tip mediteranean. Pescuitul şi vânatul Pescuitul ocupă locul principal în valorificarea resurselor biologice ale Oceanului Planetar. Peisajul agricol periurban este un tip specializat. Peisajul de oază (oasis) are caracteristic modul de aprovizionare cu apă pentru irigaţii: se deosebesc mai multe subtipuri: cursuri permanente de apă ( Maroc. alţii pe fundul apei (ţiparul). la capătul galeriilor de fugă (Sahara). determinat de vecinătatea unor oraşe mari. sere). Peisajul agricol itinerant este caracteristic pentru agricultura migratoare. itinerant. Peisaj agricol integrat are o agricultură orientată spre piaţa de desfacere. specializat. oaze. periurban. Africa. legume. în bancuri. Peisajul agricol specializat este caracteristic pentru zonele cu agricultură de piaţă.

apoi s-a extins la multe ţări maritime. cu circa 30 % din producţie. 33) 100 . China. sardele ş. Marea Neagră (fig. departe de ţărm.a. Are importanţă locală. heringul). aproape de ţărm. de larg şi Pescuitul de coastă se practică în lungul coastelor. Este favorizat de existenţa unor curenţi marini (reci. macrouri). Se realizează o producţie mare comercializată la nivelul naţional sau internaţional. Pescuitul de larg este stimulat de existenţa unor zone de pescuit naţionale sau industriale. se practică cu vase moderne. Pescuitul oceanic se practică cu nave specializate numite traulere (nave-uzină) cu deplasament de 5000-50 000 tdw cu mare autonomie practicat în campanii lungi 3-6 luni. Marea Baltică. Structura producţiei mondiale de peşte de circa 109 milioane tone/an este formată din: clupeide (scrumbii. gadidele (batogul. Marea mediteraneană. Oceanul Indian. peşti aplatizaţi (calcan. Marea Norvegiei. Marea Nordului. scrumbidee (ton. la mii de kilometri de porturile de bază. şi şi convenţii internaţionale. Prima oară a apărut în Japonia. cu puţină producţie pentru piaţa locală sau apropiată. cu 25%. legi. calzi). Oceanul Atlantic cu Golful Mexic. Se pescuieşte în apele internaţionale. coastele Bretagniei (Franţa).). coastele Coreei de Sud. Repartiţia producţiei pe bazine maritime şi oceanice pune în evidenţă următoarele zone de pescuit: Oceanul Pacific şi mările mărginaşe. limada). Marea Caraibilor. pe baza unor norme.Pescuitul maritim este de 3 tipuri: oceanic. precum şi în ţările Africane şi Americii care au ieşire la ocean. coastele Scoţiei (Marea Britanie). cu ambarcaţiuni mici şi în campanii scurte. Ex: pe coastele Japoniei. sturioni şi alte specii. de coastă (litoral). fiind mai mult de subzistenţă.

zona cu tradiţie. Ţările producătoare de peşte: Canada (baze de pescuit: Halifax. Figueria da Foz). America de Nord are acces la 3 zone importante de pescuit: centralatlantică.U. Federaţia Rusă – este o producătoare de peşte. Se remarcă state ca Peru (11.A. Nicolaevsk (Azur). La Coruna). Japonia (7. Shanghai (China) etc. Se produce o mare cantitate de conserve de sardele şi ton. Suedia. Marea Britanie. cu porturi la Autofagasta. Portugalia (porturi: Porto. industrializării (conserve). Toyama (Japonia). oceanul Pacific.a. cu care sunt importante: India (pescuit de coastă şi oceanic). Oceanul Pacific. Grecia (cu porturile Pireu şi Volos). Belgia. Vancouver). Trondheim. Producţia este destinată consumului local.Gruparea geografică a producţiei de peşte pe ţări cuprinde mai multe grupe. practică toate tipurile de pescuit. Marea Norvegiei. Europa Nordică şi Central Atlantică. Coreea de Sud etc. cu producţie de peşte importantă sunt: Spania (în porturile – Pasajes. Marea Neagră. Croaţia cu portul Split la Marea Adriatică. Boulogne sur Mer (Franţa). Bangkok. Thorskavn (Danemarca) Grimsby. Aberdeen (Marea Britanie). Marea Caspică. exportului. (Boston. specializată în sardele şi ton. Se practică pescuitul de coastă . Marea Barentz. Ţările care practică pescuitul de coastă şi de larg. pentru peşte proaspăt. Porturi pescăreşti: Hamerfast. care ocupă un loc important în producţia mondială. La Rochelle. Bergen (Norvegia). Europa Sudică.6 milioane tone). Loriant. Italia (porturi: Livorno. Finlanda. Porturi importante: Hakodate. Se practică pescuitul interior.7 milioane tone). Danemarca. Reykjavik (Islanda). Goteborg (Suedia). Hitachi. Nohodka. Vietnam. Asia de Sud şi Sud-Est. se practică pescuit de coastă şi de larg în Marea Nordului: Marea Baltică. Palermo). Spania pescuieşte şi în Marea Mediteraneană (porturi: Tarragona. Algeciras). Producţia este destinată consumului intern iar pescuitul se realizează în Oceanul Indian şi zona indo-pacifică. Franţa. Kandalakşa (Marea Albă). America de Sud. Anchorage). Filipine. Asia Estică cu statele producătoare de peşte: China (20. cu porturi la Trupillo. Porturi: Madras. zonă de tradiţie.4 milioane tone). Davao (Filipine). Olanda. Islanda. Germania. Skagen. beneficiază de o largă ieşire la mările şi oceanele din jurul său: Marea Albă. Bermeo. Indonezia. de coastă. Pontianak (Indonezia). produce peşte pentru consum local şi export. Callas. Portland. ş. de larg şi oceanic. Polonia. Thailanda. Sahalinsk (Oceanul Pacific). Porturi importante: Arhanghelsk. Veneţia. Chile. Conception. golful Mexic. de larg şi oceanic. cu ieşire la Oceanul Pacific şi Oceanul Atlantic. S. Ţări producătoare sunt: Norvegia. 101 .

Danemarca. vulpi argintii şi albastre – în ţări cum sunt – Canada. elefanţi. tigrul. Africa de Est (specii exotice). (fig.U.U. În zona de climă rece se vânează (pentru blănuri) vizon. Vânatul maritim se bazează pe vânarea balenelor (Balena mysticetus) şi caşaloţi.A.I. are pescuitul dezvoltat în câteva state: Nigeria. China. Beijing. Senegal. păsări). S. leii. Oceanul Indian şi Marea Mediteraneană. Ţări şi centre pentru acest vânat: Kenya (Nairobi). mormotă. în aceste ţări sunt centre de licitaţii asupra blănurilor scumpe: Montreal. cu acces larg la Oceanul Atlantic. Statele care se ocupă de vânatul balenelor sunt: S. Africa de Sud. iar în Oceanul Atlantic vânează Spania şi Portugalia. reptile. oasele. C. iar în zona Arcticii acţionează Canada. zona taigaua siberiană. ficatul (pentru extragerea hormonilor şi vitaminelor). 31 Ca 102 . pieile. Asia de Sud şi Sud-Est (tigri.A. zebra. 31 Zone cinegetice sunt: Arctica Nord – Americană (animale cu blănuri scumpe). cum sunt – elefanţii. Australia (vânează). zibelină. Europa Centrală şi Europa de Sud-Est. piei).S. În zonele tropicale se vânează animale pentru piei.S..Africa. caracterizat prin dezvoltarea mare a capului şi prezenţa dinţilor pe falca interioară. Ghana. Islanda. în condiţiile ecologice şi geografice diferite ale Globului. De la aceste mamifere acvatice se folosesc grăsimile.I. Oceania. C. New York. Sank Petersburg. Norvegia. ţări cu flotă de baleniere care acţionează în emisfera nordică. Marea Britanie. Franţa. Japonia. hermelină. Bangkok (Tailanda). reptile. 34) Vânatul pe uscat se bazează pe fondul cinegetic extrem de variat. care trăieşte în apele calde. mamifer asemănător cu balena. Vânătoarea a fost mult timp o ocupaţie importantă a oamenilor pentru procurarea celor necesare vieţii (hrană. Astăzi se practică atât vânatul maritim cât şi cel pe uscat. trofee. şalot (Physeter macrocephalus). În emisfera australă (sudică) acţionează state ca Peru. Tanzania (Dar es Salaam). Africa de Sud etc.

Aceşti factori. 103 . Factorii răspândirii teritoriale. Industria este activitatea economică cea mai caracteristică a lumii contemporane. Aspecte geografice ale industriei mondiale Generalităţi. aspecte de ordin strategic (ex.a. dezvoltarea transporturilor. Factorii social-politici. care acţionează concomitent. din zona europeană în Urali şi Siberia. după caracterul producţiei. Industria este purtătoarea celor mai avansate relaţii de producţie. infrastructura economică a unor teritorii. după relaţia dintre resursele folosite şi localizarea activităţilor. preţul terenului. au contribuit la o repartiţie teritorială cât mai armonioasă. factori social-politici.S. factori naturali. Factorii naturali sunt reprezentaţi prin: existenţa materiilor prime. agricole. Factorii răspândirii teritoriale Răspândirea geografică a industriei este influenţată de factori care acţionează cu caracter general: factori economici. Răspândirea geografică este restrânsă. dezvoltarea capitalului şi regimului impozitelor. iar dezvoltarea ei este diferită de la ţară la ţară. Industria este ramură a producţiei materiale economiei naţionale.S. Importanţă. cei mai importanţi. însă cu intensităţi diferite. apropierea zonelor de consum. care să satisfacă cerinţele locale şi naţionale. Industria este ramura de bază a economiilor naţionale. nevoia de ridicare economico-socială a unor zone naturale. în cadrul căreia se realizează extracţia şi a şi şi combustibililor şi a materiilor prime minerale transformarea materiilor prime de diferite origini – minerale. silvice – în mijloace de producţie bunuri de consum. Factorii economici care acţionează sunt: apropierea de sursele de materii prime şi energie. prin utilizarea unor mijloace mecanice.3. existenţa unor tradiţii în industrie.3. ş. fiind localizată numai în unele state. Clasificarea activităţilor industriale În clasificarea activităţilor industriale – în raport de procesul de producţie şi materiile prime – se folosesc mai multe moduri de clasificare: după destinaţia economică a producţiei. sunt: prezenţa forţei de muncă specializată.R. în timpul celui de al II-lea război mondial). prezenţa apei. de ea depinzând dezvoltarea şi progresul celorlalte ramuri economice. mutarea industriei în U.

industria grea este mare consumatoare de capital. industria zahărului). o mare consumatoare de energie. alimentare şi produc semifabricate. După al treilea mod de clasificare. totodată. Un alt mod de clasificare împarte industria în industria de echipament şi industrie de bunuri de consum. După caracterul producţiei se împarte în: industria grea (extracţie. industria materialelor de construcţie. Industriile libere sunt acelea care nu au constrângeri legate de accesul la materii prime. sunt nevoite să-şi deplaseze producţia spre zonele litorale. încălţăminte etc). iar ritmul de recuperare. Uneori. aşa cum sunt industria textilă şi alimentară. mijloace de producţie. Industriile dependente de materii prime sau surse de energie sunt acelea care au constrângeri legate de accesul la materii prime. Industria grea este aceea care valorifică materii prime voluminoase. industrii libere. Industria bunurilor de consum realizează o producţie foarte diversă şi cu o largă difuzare în populaţie. în porturi. când se apelează la importuri. Industria uşoară foloseşte materii prime textile. existenţa unor pieţe de consum. la mari distanţe. industriile alimentare). rafinăriile. Industria uşoară consumă puţin capital. în timp mai lung. fiind. unde este concentrată o mare forţă de muncă bine calificată (industria electronică). 104 . Factorii care le influenţează sunt: existenţa forţei de muncă. Industriile incluse sunt legate de cerinţele şi necesităţile locale ale populaţiei. chimică etc) şi industrie uşoară (alimentară. iar investiţiile se amortizează greu. de amortizare a investiţiilor este rapid. instalaţii. Sub aspectul localizării industriile libere sunt legate de marile oraşe. Industria grea este localizată în apropierea zonelor de extracţie a materiilor prime. altele sunt răspândite mult mai larg. care solicită producţia. care pot fi transportate la distanţe mari. mijloace de transport pentru toate ramurile economice. industrii incluse. fiind localizate în apropierea clientelei (ex.După destinaţia economică a producţiei industriale se împart în industriile din grupa “A” care produc mijloace de producţie şi industriile din grupa “B” (produc bunuri de consum). timpul fiind scurt. prin care se aprovizionează (ex. se disting următoarele industrii: industrii dependente. siderurgia. Industria de echipament produce utilaje. Din punct de vedere financiar. concentrarea activităţilor administrative şi financiare. accesul la informaţie. în porturi. pentru a se evita transportul materiilor prime. industria petrochimică. textilă.

2. Brazilia – 6. Australia – 10. consumă 135 din producţia de energie electrică mondială. Rezervele sunt localizate în mai multe ţări pe toate continentele: (fig 35) C. metalele de înnobilare a oţelului (crom. Materiile prime.I. şi alte state (4. ceea ce ar acoperi consumul mondial pentru încă 250 de ani în continuare. materiale refractare. În procesele tehnologice ale acestei ramuri se folosesc: minereurile de fier. limonita (60-90% Fe). fierul vechi. – 23 miliarde tone. totodată. Se grupează în industria siderurgică sau metalurgia neagră şi metalurgia neferoasă sau colorată. China – 3.5. Africa de Sud . 105 . – 3. hematita (70% Fe).5. Venezuela – 1. nichel etc).5. apoi.6. datorită diversităţii produselor finite cerute în toate ramurile industriei (circa 2000 tipuri de oţel). Industria metalurgică Este una din ramurile importante ale industriei grele. Suedia – 1.3. Minereurile de fier (oxizii de fier) sunt: magnetita (72% Fe).A.3. siderita (50-405 Fe).6. cocs. India – 3.3. elaborarea metalelor şi prelucrarea lor.2. care se ocupă cu extragerea minereurilor.8.S.U. mai folosesc: mangan. cunoaşte o largă răspândire Siderurgia sau metalurgia fierului pe Glob şi continuă să ocupe un loc de frunte în economia mondială. pentru că în cadrul ei este atrasă 12% din populaţia ocupată în industrie şi. Canada – 4. S.3). Ca surse energetice foloseşte gazele naturale şi energia electrică. Rezervele mondiale de minereuri de Fe sunt apreciate astăzi la miliarde tone. fondanţi.1.2.

este răspândit sub forma unor minereuri cum sunt: calcopirita (cel mai important.5%).5 km. iar ţările care cumpără sunt: S. Canada. laminare în laminoare. a metalelor preţioase: aurul.U. România. Thailanda. Filipine etc. argintul. Australia. Australia. fluxurile comerciale sunt orientate spre Europa de Vest.. S. Rusia. situată la 2900 m. Ţări exportatoare sunt: Rusia. bun conducător de căldură şi electricitate. care aduce o contribuţie însemnată la venitul naţional (70-80%. China. (fig.5 milioane tone (1995). India... cum sunt Mauritania. care se extrage din Rusia. Indonezia. Rusia (6. Producţia de oţel a fost de 752 milioane tone (1996).S-au diferenţiat două categorii de state: exportatoare care se bazează pe exportul minereurilor feroase. Suedia.U. China – 70. S. India. Polonia. Brazilia. a fost realizată în statele: China. iridiu).I. Kazahnstan. Gabon.U.6% din producţia mondială a anului 1995).S. Turcia. aluminiu. cu o producţie de 610000 t. Canada. Metalurgia neferoasă sau metalurgia colorată se bazează pe extragerea şi obţinerea mai multor metale: cupru. Rusia – 44.1%). S. Zambia. oţeluri în oţelării. care importă între 60-90% din fierul necesar. India. Brazilia. S.. Rezervele mondiale sunt calculate la 600 milioane tone. Ucraina. Bessemer). Ucraina. Liberia) şi ţări importatoare. Germania (68%). fiind concentrată în 11 ţări mai importante: Brazilia – 117 milioane tone. Canada ş. maleabil. China.3%). (12. Japonia (13. Metalele complementare sunt reprezentate prin: mangan care se extrage din Africa de Sud.A. nichel. Brazilia. Australia – 87. ductil. Industria siderurgică produce: fontă în furnale. – 39.a. Italia. cu cuptoare Siemens – Martin.. Venezuela. cu arc electric (electrosiderurgia).U. cum sunt: Japonia (98%). Brazilia.A. Producţia de fontă şi feroaliaje. Japonia..A.I.S. Canada. zinc. cupru. de 512 milioane tone (1996). Ucraina. Producţia de minereu de fier a fost de 614 milioane tone (1995). 32 106 . ş. (adică 6.U.5%). altitudine. iar principalele ţări producătoare au fost: China (13.a. 36) 32 Cea mai mare carieră de cupru din lume este la Chuquicamata. Rusia.A. Coreea de Sud.. Taiwan. cromul – Africa de Sud. Japonia. Japonia. covelina). Cuprul (arama). Australia. C. C. Comerţul cu produse siderurgice este foarte activ (oţel şi fier vechi). dependente de piaţa externă. germaniu.5 km. Africa de Sud. statele din Europa de Est (60-90%). Producţia mondială a fost de 9. lată de 1. metalele radioactive şi metalele rare (zirconiu. Principalii producători mondiali sunt: Chile . Japonia. lungă de 3. calcozina.A. Oţelurile se obţin prin procedeele: cu convertizor (Thomas. cu o durată de exploatare pentru 50-100 de ani. Franţa. Germania. ţările în curs de dezvoltare. Zimbabwe.

Brazilia (9. aluminiul cu magneziul dă aliajul electron). fiind realizată de mai multe 33 ţări: S.Aluminiul . În tehnologia aluminiului.1%). care au dat 75% din producţie. aluminiu cu arama dă bronzul de aluminiu. China (5.6%). safire). iar din bauxita roşie se obţine cimentul aluminos şi abrazivi artificiali. Japonia (9. 107 . America de Nord S. Rezervele de bauxită (fig. iar aceasta.I.3%). Surinam Principalele ţări producătoare de bauxită sunt: Australia (36.6% din producţia mondială de 113640000 tone). uşor ductil 33 şi maleabil. Guineea (13.S. prin electroliză devine aluminiu. Producţia de aluminiu bauxita se transformă în alumină. (17. materiale refractare. ceea ce asigură consumul pentru 200-300 de ani: Australia. de culoare alb-argintie. C. Este un metal foarte valoros: mai uşor ca zincul. (15.U.9%). rocă sedimentară bogată în oxid de aluminiu (Al O ).6%). Aluminiul industrial este extras din bauxită. iar din 1886 s-a introdus procedeul de obţinere din bauxită. Venezuela. pe cale electrolitică.. Canada Aluminiul a fost obţinut prima dată în 1825 de Hans Christian Oerstedt.U. poate înlocui cuprul. America de Sud – Brazilia.6%). bun conducător de căldură şi electricitate (conductibilitatea electrică este cu 60% mai redusă ca la cupru). aliajele sale pot înlocui oţelul (aluminiu cu siliciul dă siluminurile. Din bauxita albă se obţin pietre preţioase 2 3 artificiale (rubine.A. 37) sunt apreciate la 30 miliarde tone. (1995) a fost de 19700000 tone.A. Guyana. Africa de Vest.

cum sunt: industria. Marea Britanie.4% din producţia mondială. Repartiţia geografică a producţiei de aluminiu este alta decât cea a bauxitei. transporturile. agricultura. Japonia. Această ramură deţine o pondere mare în volumul producţiei industriale cu ţările dezvoltate (ex. electrotehnică. industria electronică şi electrotehnică.9%). Industria constructoare de maşini are următoarele subramuri: industria de utilaje. industria mijloacelor de transport. Peste 60% din producţia acestei ramuri este concentrată şi localizată în ţările puternic industrializate grupate în trei zone geografice: S.A. echipament tehnic şi industrial. autocamioane. Australia (6.U. – 450 milioane ECU. Puternic impulsionată de Industria constructoare de siderurgie şi metalurgia maşini şi a prelucrării metalelor neferoasă. autoturisme ş.). dar realizează numeroase produse pentru sectorul casnic. Germania cu 35%) şi totodată. 108 .6%). împreună. China (8. este răspândită în toate continentele. construcţiile. De asemenea. fiind consumatoare de energie. cu 37%. cu 45%). este concentrată în ţările dezvoltate. Uniunea Europeană – 327 şi Japonia – 211.(11%). această ramură industrială produce o gamă largă de produse industriale cu care echipează toate sectoarele activităţii economico-sociale. care. Producţia de aluminiu. au dat 58. aceasta este plasată în ţările consumatoare de aluminiu (avioane.a. industria de tractoare şi maşini agricole.

General Motors. Brazilia (13). Această subramură produce o gamă variată de produse industriale: echipamente pentru tracţiune (locomotive). Rusia (28). Bulgaria etc. Marea Britanie (28). Spania (17). Japonia (67). Volkswagen. Numărul de automobile în 1996 a fost de 650 milioane bucăţi cu o repartiţie foarte diferită: S. chimică. Mercedes. Marea Britanie.) ş. transporturi. Daewoo. Este o subramură foarte activă şi fluctuantă. Suedia – în rulmenţi. petrolieră). Italia (33). Franţa. mijloace feroviare şi aeronautice. Germania. Mijloace de transport rutiere produce autocamioane. Fiat. Deţine 50% din volumul producţiei de mijloace de transport (în 1996 a crescut de 18 ori faţă de 1938). textile. autobuze. Volvo.A. autocamioane. dezvoltarea schimburilor comerciale şi solicitarea lor pe piaţa internaţională. Industria mijloacelor de transport produce: mijloace rutiere. Este localizată lângă centrele producătoare de metale. troleibuze. Industria de utilaj. ( cu 200 milioane bucăţi). Germania – în maşiniunelte. Cehia – în utilaje miniere. Elveţia. cum sunt: reducerea poluării.a.U. Mijloace de transport feroviar. energetică. Japonia. Producţia este foarte diversificată. au construit uzine de asamblare a acestora în ţările în curs de dezvoltare. Bulgaria – în utilaj pentru ridicat. Germania (44). dispozitive de frână etc. vagoane de marfă. în raport de cerinţele pieţelor. vagoane pentru metrou. Belgia. fiind. În construcţia automobilelor s-au conturat câteva monopoluri: Toyota.a.A.a. pentru a satisface cererile tot mai mari de autoturisme. elemente periferice (osii. boghiuri. China. Ford. autocare. Industria mijloacelor de transport Această subramură este strâns influenţată de cerinţele mari ale dinamicii transporturilor. Austria. alimentară. echipament tehnic şi industrial Este o subramură importantă. metalurgică. vagoane specializate). O caracteristică a acestei industrii este că marile firme producătoare. Opel. Brazilia. Se constată şi o specializare a unor ţări în unele produse bine cotate pe piaţa mondială: Japonia – în roboţi industriali. automobile. mijloace navale. Renault. Honda. Ţările cu o producţie însemnată în această subramură sunt: S. b. motociclete ş. Polonia. Franţa (28).. Canada (18). Ungaria şi România cu câte 2. echipamente de transport (vagoane de călători.. iar produsele realizate sunt solicitate în mai multe industrii: extractivă (minieră. materiale de construcţie. Spania. însă.U. dieselzarea. cea mai mare consumatoare de metal. România – în utilaje petroliere. În tehnologia mijloacelor de transport s-au urmărit mai multe obiective.4 milioane bucăţi. motoare cu consum mic. 109 .

Samsung. greutatea netă de transport. Charleroi (Belgia). Croaţia (1. Germania (3. În Europa există mai multe grupuri industriale care controlează producţia echipamentelor de tracţiune: Alstham. Japonia (cu 25973 vagoane călători).2%). Olanda. În zona Nord-americană sunt bine reprezentate: SUA (Chicago. Firme de prestigiu producătoare de nave sunt: Hyundai. 34 35 Astăzi. M. Toulon.4%). Corea de Sud (30. Mitsubischi (Japonia).E. Industria de nave. Shanghai (China). Saint-Nazaire. Novocerkask.4%). fiind ţări cu suprafeţe foarte întinse şi reţeaua feroviară importantă. (Coreea de Sud). Genova (Italia). 150 000 tdw (1965). apoi s-au impus. România (Arad. În 1996. Până în 1960 Marea Britanie a deţinut locul principal. Hamburg. Pusan (Coreea de Sud). după acest an. SUA (583486 vagoane marfă). Polonia. dar şi pentru export. Craiova). Ungaria. Bilbao). Gotteborg (Suedia). Turcia. 540 000tdw în Franţa şi 700 000 tdw în Japonia în 1996-1997 36 Nava Prairial are pescajul 29 m. Kiev). Canada (Hamilton) care produc pentru nevoile proprii. 320 000 tdw (1968). Seul. Osaka) urmată de China şi Coreea de Nord. Krupp şi Siemens (Germania). adică de 11 ori cea a Turnului Eifel 34 35 110 . ASEA (Suedia). Taiwan. Italia. (Marea Britanie). Pittsburg). Parcul feroviar cel mai mare (1996) l-au deţinut ţări ca Germania (117109 locomotive).a. în care se produc petroliere şi metaniere. În Asia se remarcă. 477 000 tdw (1977). China (4.2%). în domeniu. Franţa (în împrejurimile Parisului. Fiat (Italia). Copenhaga (Danemarca). Canton. Newcastle ş. Orsk. pe plan mondial.Cele mai importante producătoare sunt: Ucraina (Harkov. Centre pentru construcţia navelor (şantiere navale): Nagoya. Spania. au fost lansate la apă 986 nave cu un tonaj de 3. Brawn Boveri şi Sécheron (Elveţia). la 540 000tdw şi 700 000 tdw (prezent) . Cehia. Suedia.T. S-a dezvoltat rapid în ultimii 50 de ani şi s-au produs mutaţii în rândul marilor producători. Japonia şi ţările scandinavice. Yokohama. Fincantieri (Italia). Daewoo. cele mai mari nave operaţiionale sunt în dotarea flotei Franţei (Prairial de 555 000 tdw) şi cu flota Japoniei (nava Oppama cu 565 000 tdw şi Idemitshu Mauru cu 550 000 tdw). Rusia (Lugansk. Cherbourg (Franţa). pe plan mondial. dar şi altele ca Franţa. Kuzneţk). (Franţa). Bremen (Germania). Malmo. Glasgow. 36 Tdw – tonă dead weight – unitate de măsură a capacităţii totale de încărcare a unei nave Evoluţia capacităţii de încărcare a navelor: 20 000 tdw (1930). Barcelona (Spania). Sakai (Japonia). Spania (Barcelona.6 milioane tdw Principalii constructori de nave din lume au fost (1986): Japonia (43. Danemarca (1.2%).1%). Polonia (Katowice). Spania. Japonia (Tokyo. Capacitatea navelor produse pe piaţa mondială a evoluat de la 20 000 tdw (1930). Lyon). la Fives-Lille.

United Tehnologies. General Dinamices. cu 2595 de aparate). în Italia. Lockhed – Martin Marietta (al doilea constructor mondial). Germania. Delta. Coreea de Sud). San Diego. Spania. Air France (142). cu un număr important de aparate de zbor sunt: Aeroflot (3 000 aparate) în Rusia . Bremen. elicoptere este caracteristică pentru ţările puternic dezvoltate economic (se cer investiţii foarte mari. cu o capacitate totală de 10 000 tdw).2. Aeroflot este compania cea mai mare din lume: are 2500 de linii interne care leagă 3500 localităţi. USAir. Burgas (Bulgaria). Bourges. maşini agricole necesare pentru mecanizarea lucrărilor agricole (pregătirea terenului. Industria aeronautică este o realizare a secolului XX. United Airlines. pe plan mondial. SAS (155).3. în Suedia. Harkov). Marea Britanie (British Aerospace. cu centre la Toulouse. Japonia (colaborează cu Boeing şi Lockheed). Alte ţări sunt: Italia (Torino). Japan Airlines (121). În 1996 flota aeronautică mondială civilă a fost de 11 000 aparate. Baltimore (SUA). American Airlines. Sankt Petersburg. are 14 000 de salariaţi şi transportă peste 1 000 000 pasageri 37 111 . Rolls Royce). industria aerospaţială este concentrată în 1400 uzine şi este controlată de peste 70 firme.Odessa. Principalii producători de avioane sunt: SUA (Long Beack. Los Angeles. unde este mai ieftin (Japonia. forţă de muncă de înaltă calificare). Augsburg.. India. Franţa (produce Airbus). În SUA construcţia de nave a cunoscut un puternic regres (în 1996 au fost realizate numai 3 nave. Iliuşin (Moscova. în Japonia. întreţinerea culturilor. cu uzine la Munchen. SUA îşi construieşte navele în alte ţări. recoltare). 135 oraşe deservite din 93 ţări ale lumii. Kazan). în Franţa. Producţia de avioane. dar aceasta va sporii la 16 300 (2005) şi 23 100 (2006). Astăzi. În 1933 a fost realizat primul aparat din duraluminiu (Boeing 247). Principalele companii de zbor. cu centre la Bristol. China. Antonov (Kiev). nave spaţiale este solicitată atât de piaţa civilă cât şi de cea militară şi de organizarea explorărilor spaţiale. Kaliningrad. Cherburg (hidroavioane). Novorosisk. CSI – produce avioane din mai multe serii: Tupolev (Moscova. Lufthansa (220) în Germania. Olanda (Fokker). Suedia. Alitalia (144). Această ramură produce: tractoare. elicoptere. Australia. Soci. Vladivostok (Rusia). Construcţia de avioane. Mc Donell-Douglas. Londra etc. Industria de tractoare şi maşini agricole S-au dezvoltate în corelaţie cu modernizarea agriculturii şi este concentrată în ţările dezvoltate şi cu agricultură intensivă. Santa Monica) având firme producătoare: Boeing (prima din lume). Rijeka (Croaţia). 37 3. Cherson (Ucraina). British Airways (253) în Marea Britanie. Gdansk (Polonia). Continental Airlines (SUA.

a. România are 147 000 tractoare şi 43 000 combine. Daewoo. contribuind la creşterea nivelului de trai. Italia are centre de producţie în Piemont. CSI. Canada. 3.Parcul mondial de maşini agricole în 1997 a fost: peste 2. cu economie avansată . Mexic ş. a doua din lume producătoare. care are industria localizată în Koln. Rusia. NEI. Australia. Suedia.7 % din totalul mondial). Austria. 112 . Germania.a. Ford. Volgograd. pe tehnologii de vârf. Japonia produce maşini agricole pentru nevoile interne dar şi pentru export. Japonai (2 041 000. Polonia. Philips (Olanda). Principalele ţări producătoare de produse electronice şi electrotehnice sunt răspândite pe toate continentele. Principalele ţări cu parc important de maşini agricole sunt: SUA (4 800 000 bucăţi tractoare şi 622 000 bucăţi combine). Centre cunoscute sunt: Tokyo. cu grupul Claas. Italia. Germania (1 300 000. Franţa este cunoscută ca producătoare de maşini agricole a cărei producţie este concentrată în peste 300 uzine de profil răspândite în toată ţara. SUA. Argentina. Sanyo. Toshiba. Cel mai mare număr de combine îl deţine Japonia (31 % din parcul mondial).3. India. General Electric. Italia (1 430 000. Mitsubishi (Japonia). Rusia (1 200 000. În uniunea Europeană (15 state). România.a permis introducerea automatizării şi tehnicii de calcul în toate domeniile. Hanovra. maşini pentru viticultură.3. Alte ţări producătoare: China (Beijing). are uzine specializate în Harkov. Hitachi. 350 000).75 milioane combine.5 milioane tractoare şi peste 3. 1 158 000). Motorola (SUA). Spania. legumicultură. produce o gamă variată de maşini agricole (tractoare. Alţi producători europeni sunt: Spania. Producţia mondială de maşini agricole este dominată de mari firme ca – Massey Fergusson. pomicultură. Alcatel Alsthom (Franţa) Asea Brown Boven (Elveţia). pe forţă de muncă de înaltă calificare. care concentrează 42% din parcul de tractoare şi 63% din cel de combine. New Orleans. Rostov etc. Celeabinsk. 49 000). India. iar cel mai mare număr de tractoare îl deţine SUA (18. combine. este specifică pentru toate ţările dezvoltate. Danemarca. Kyoto etc. Matshuisita. Industria electronică şi electrotehnică Această subramură . Osaka. cel mai mare producător din lume.bazată pe cercetarea ştiinţifică. Nurunberg ş. Iran (Tabriz). Samsung (Coreea de Sud). pentru bumbac) iar producţia este realizată în centre ca: Chicago. primul producător şi exportator este Germania. Kansas – City. 136 000). Polonia. Simens (Germania). Japonia. Canada. John Decre şi Internaţional Harvester – şi este concentrată în cinci state ale lumii: SUA. Principalele firme producătoare pe plan mondial sunt: Sony.

fosfaţi. Osaka). Imperial Chemical Ind.a. care realizează produse suport. fiind urmată de S. Europa de Vest (25%). amoniac. Canada ş. produse clorosodice şi industria produselor chimice finite. Taiwan ş. detergenţi. Grupuri producătoare din industria chimică mondială sunt: Bayer. Ciba-Geigy (Elveţia). Olanda. Japonia (35%). (Marea Britanie). materii prime de origine animală (grăsimi. 113 .3. Leipzig). Franţa.. regiuni geografice în care se remarcă următoarele state: S. Hoechst. Belgia. Ucraina (Kiev). metanol. Principalele zone producătoare în industria chimică sunt: Uniunea Europeană. prelucrate de alte subramuri în acizi.S. Franţa. stuful.U. Japonia. Coreea de Sud. Europa de Est. etc). Rusia (Moscova). urmată de Japonia cu 18% şi de Hong Kong cu 9%. paiele.A. BASF (Germania).) materii prime din atmosferă (azotul şi oxigenul). Asahi Chemical Ind. şi se realizează în cadrul a două grupe: industria chimică de bază. coloranţi. mase plastice. China. Du Pont de Nemours (S. Germania. Italia. În producţia de receptoare radio şi televizoare pe primul loc este situată Japonia (20% din producţia mondială de receptoare radio şi 25 % din cea de televizoare. păr. • La producţia de ceasornicărie (orologie) Elveţia ocupă primul loc în lume cu 57% din producţia mondială (1. sulfaţi ş. Japonia.U. materii prime de origine vegetală (lemnul. Marea Britanie. C.U. iar dezvoltarea sa a fost impulsionată de cererea tot mai mare de produse chimice solicitate de agricultură. oase. Industria electronică şi electrotehnică este una din subramurile de vârf ale economiei mondiale. cauciuc sintetic. Rhône-Poulenc (Franţa). cărbuni. (Japonia).. săruri de sodiu şi potasiu. Materiile prime folosite de industria chimică sunt foarte diverse: substanţe minerale (petrol. Cehia.A. Detroit). caucicul natural). Franţa (Paris). S. fenoli.. specializată pe calculatoare (Philadelphia.4 Industria chimică Industria chimică a cunoscut un ritm accelerat de dezvoltare după al doilea război mondial. Producţia chimică este diversă. Akzo Nobel (Olanda). America Latină.a.. ca şi materiile prime. 3. Europa de Vest. (40%).A.U.A. cum sunt – îngrăşăminte chimice.Producţia subramurii este obţinută în S.I. Germania (Dresda.a. de ramurile industriale şi de piaţa pentru consumul casnic.U. calculatoare (Tokyo.125 miliarde bucăţi în 1995). sânge. gaze naturale. fire şi fibre sintetice. • Industria optică este bine dezvoltată în Germania.).A. Asia.

India. Arabia Saudită.U. Israel.A.S..A. Germania. Apatitele (fluorofosfaţi de calciu) sunt concentrate în Maroc. Îngrăşăminte azotoase se obţin din azotaţii naturali extraşi din salpetru de Chile (azotat de sodiu). Canada. Ucraina.I. Japonia. Germania.. Etiopia (din Marea Moartă şi Marea Roşie). Belarus. Namibia. apatite. Guano.S.. C.U. Arabia Saudită.S.. soda calcinată. Industria îngrăşămintelor chimice Îngrăşămintele potasice se obţin din sărurile de potasiu care sunt cantonate în Germania. Germania (Bazinul Ruhr).A..U.U. Tunisia.I. iar produsele realizate sunt: soda caustică. Acidul sulfuric se foloseşte în industria îngrăşămintelor chimice. fabricarea firelor artificiale...I. China. guano.I.. S. Germania. Canada. China.A. Italia. Potasiul extras din apa mării folosesc: Israel. Producţia mondială la îngrăşăminte potasice este realizată în câteva ţări: Canada. China.U. C. se extrage din insulele Oceanului Pacific de ţări ca: Peru. la unele substanţe explozive. Israel. Fosforitele s-au format prin depunerea pe fundul oceanelor a substanţelor organice provenite din peşti. la rândul lor.A. Mexic. Iordania. în industria siderurgică.I. clorul. Fosforitele se găsesc în mai multe ţări: Maroc.S. Polonia. Rezerve importante de sulf sunt cantonate în statele: C. Principalele state producătoare de acid sulfuric sunt: S.A. China.A. China. Siria. a săpunului. India. C. Spania. fosfat natural (depus de păsări). Japonia. din gazele naturale şi produşii rezultaţi din prelucrarea petrolului.A. Canada. Franţa (în Alsacia şi Loara). acidul clorhidric. Statele producătoare de sare sunt: S.U.U. Industria acidului sulfuric este bine reprezentată în ţările bogate în sulf.I. S.U. China.. a medicamentelor.I.U. etc. Chile.. Brazilia. S. Japonia (insulele Kyushu)..S.. Canada. dar şi în mercerizarea bumbacului. România. care. Franţa.S. India. extracţia şi prelucrarea petrolului. C. Rezervele terestre sunt de circa 1 000 000 miliarde tone iar cele din apele Oceanului Planetar sunt apreciate la circa 40 000 000 miliarde tone. Marea Britanie..Industria produselor clorosodice foloseşte ca materie primă sarea gemă. Îngrăşămintele fosfatice se obţin din mai multe materii prime – fosforite. Africa de Sud. Marea Britanie. C. Australia.A.. China. Egipt. Ţări producătoare de îngrăşăminte fosfatice (anhidridă fosforică) sunt: S. se folosesc pentru producerea detergenţilor. Aceste materii prime explică amplasamentul 114 . C. rafinarea petrolului. Italia (în nord). S. Africa de sud.S. S. Producţia de produse clorosodice este localizată în ţările producătoare de sare: S. România. Iordania. (zona Marilor Lacuri).

sulfat de amoniu. Franţa.a. Coreea de Sud. Producătorii din 1996 au fost: S. Industria cauciucului sintetic a fost impulsionată de creşterea producţiei de autovehicole. Ţări producătoare de fire sintetice sunt: S. 38 39 O uiznă care produce 150 t de fire acrilice pe zi realizează o producţie de lână echivalentă cu cea obţinută de la 12 milioane oi. Germania. şi Japonia pe primele locuri urmate de Rusia. Ex: Firestone-Bridgestone are 37 uzine în 28 de state. se remarcă printr-o mare productivitate . se realizează în mai multe state: S. ş. Japonia.U. C.I.I. solvenţi. agricultură.industriei în zonele cu gaze naturale şi cele petrolifere.. etc. Japonia. Indonezia. Japonia. România. Franţa. uree.A. Industria firelor şi fibrelor sintetice produce firele şi fibrele sintetice (“lâna artificială” sau firele poliamidice sau poliacrilice) şi pe cele celulozice.S. C. din plantaţiile cu arbori de cauciuc. gospodăriile populaţiei. detergenţi. Produsele acestei subramuri sunt absorbite.S.U. care ar consuma păşunea de pe 31 000 km . Marea Britanie... Această subramură este foarte poluantă. polistirenul. cea mai dinamică dintre ramurile industriei chimice. Cauciucul natural folosit în proporţie de 1/3 este produs în Malaysia. azotat de calciu.U. dar. siliconic. Germania. cauciuc sintetic. iar la fibre celulozice se remarcă: China. coloranţi. ca materii prime. etil-propilenic). Marea Britanie.a. Principalii producători de cauciuc sintetic sunt: S. Producătorii de anvelope – firme şi ţări – grupuri producătoare de anvelope cunoscute pe piaţa mondială sunt: Firestone-Bridgestone. Italia.A. India. necesarul de cauciuc este asigurat în proporţie de 70% de cauciucul sintetic (poliizoprenic. 39 Firmele de anvelope acţionează în numeroase ţări ale lumii. cu toate aceste efecte asupra mediului. Pirelli are 74 uzine în 21 de state. fire şi fibre sintetice. India. comerţ. Brazilia. Canada. Germania. Industria maselor plastice şi răşinilor sintetice produce: polietilenă. 38 2 115 . Industria petro-chimică Este ramura care valorifică superior şi eficient petrolul şi gazele naturale.A. Pe plan mondial. industria cauciucului sintetic. fiind. iar acestea se diversifică în peste 3 000 de produse. Germania. policlorura de vinil. China. În cadrul ei se realizează mase plastice. Îngrăşămintele azotoase reprezentate prin azotat de amoniu.A.U. China. ş. Taiwan. Subramurile industriei petrochimice sunt: industria maselor plastice şi răşinilor sintetice. totodată. care sunt solicitate în industrie. industria firelor şi fibrelor sintetice.. de industria textilă.

Goodyear (S.U.A.), Michelin (Franţa), Pirelli (Italia), Continental
(Germania), iar statele producătoare au fost: S.U.A., Japonia, Thailanda,

China, Franţa, Coreea de sud, Italia, Canada, Rusia.
Industria petrochimică este localizată în zone bogate în petrol şi gaze

naturale, în porturi (pentru ţările importatoare de materii prime: Japonia, Italia, Franţa, Olanda), dar şi în zonele consumatoare şi în lungul conductelor folosite la transportul petrolului. S-a dezvoltat o altă subramură – carbochimia – care valorifică gazele
de cocserie şi gudroanele rezultate din distilarea cărbunilor în cadrul căreia

se obţin: benzina sintetică, mătasea artificială, fibre sintetice, coloranţi. Pentru producţia de benzină sintetică se remarcă: Germania, Africa de sud, India, Marea Britanie, C.S.I., Polonia, ţări bogate în cărbuni.
Industria de celuloză şi hârtie este legată de prelucrarea lemnului şi

răspândirea pădurilor, care furnizează materia primă, iar prin procesele
tehnologice (chimice) este subramură a industriei chimice. Materii prime:

lemn (răşinoase, foioase), deşeuri textile, stuf, paie, papirus, bambus, iută,
iarba alfa. Produsele sunt: hârtia în peste 1000 de sorturi; cartoane. Grupuri producătoare de hârtie şi cartoane pentru piaţa mondială sunt:

International

Paper,

Georgia

Pacific,

Kimberly

Clark-Scott,

Weyerhauser, Stone Coutainer (S.U.A.), Repola-Kymonene (Finlanda), KNP-BT (Olanda), SCA-PWA şi Stora (Suedia), Nippon Paper

(Japonia). Producătoare de hârtie şi cartoane sunt statele: S.U.A., Japonia, China, Canada, Germania, Finlanda. Pentru hârtia tipografică se impun statele: Canada (prima din lume), S.U.A., Japonia, C.S.I., Finlanda, Suedia. Ţările consumatoare de hârtie: S.U.A. a consumat – 1996 circa 30% din producţia mondială, iar ţările Uniunii Europene au consumat 20%. La consumul de hârtie pe locuitor se remarcă: S.U.A. cu 317 kg. hârtie pe locuitor, Finlanda (282), Japonia (225), Canada (218)…India (3). 3.3.5. Industria materialelor de construcţie A fost impulsionată de ritmul ridicat al construcţiilor din toate domeniile – civil, industrial, căi de comunicaţie, hidrotehnică, edilitare – care absorb întreaga producţie. Materiile prime sunt rocile de construcţie: marmura (Italia, Grecia, Spania, Portugalia, Franţa) travertinul (Italia, Franţa), granitul (Finlanda, Suedia, Italia, Egipt, Brazilia, C.S.I.), bazaltul (India, Franţa, C.S.I.). de asemenea, se mai folosesc: nisipurile, pietrişurile, argilele şi marnele. Totodată este poluantă şi consumatoare de energie. Subramurile industriei
40

Cele mai mari zăcăminte de bazalt sunt cantonate în Podişul Decean (India), care se extind pe o suprafaţă de 300000 km .
40
2

116

materialelor, după produsele pe care le realizează sunt: industria lianţilor, industria ceramică, industria porţelanului, industria sticlei. Industria lianţilor foloseşte ca materii prime – calcarul, marnele, dolomitele – şi produce materialele de priză: ciment, var, ipsos, materin. Cimentul se obţine prin arderea calcarului în cuptoare rotative, la care se adaugă ingrediente ca marne, pirită, aluminiu. Producţia de ciment este realizată, pe plan mondial, în câteva state: China (cea mai mare producătoare – 490000000 tone/1996), Japonia, S.U.A., India, Coreea de Sud, Rusia, Turcia, Thailanda, Brazilia, Italia. Principalele societăţi (firme) din lume producătoare de ciment sunt: Holdenbank (S.U.A.), Lafarge Coppee, Blue Circle, Ciments francais (Franţa), Italcementi (Italia), Heidelberg Zement (Germania). Industria ceramicii foloseşte ca materie primă argila comună şi realizează cărămizi de toate tipurile, pentru construcţii, refractare, materiale izolatoare, materiale de finisaj (faianţă, gresie, teracotă, obiecte de uz sanitar). State producătoare, care se impun prin producţie deşi această subramură este larg răspândită, sunt: C.S.I., Italia, S.U.A., Germania, Marea Britanie. Ceramica fină realizează porţelanul care se obţine dintr-o argilă superioară numită caolin. Ţări producătoare de porţelan (veselă, figurine, decoraţiuni ş.a.), care sunt cunoscute pe piaţa internaţională: China, Japonia, Franţa, Germania, Marea Britanie, Belgia, Danemarca, Spania, Italia, Elveţia, Suedia ş.a. Industria sticlei produce numeroase sorturi – geamuri, termolux, sticlă ornată. Astăzi, sticla, alături de beton şi oţel, este un material frecvent folosit în construcţii. Materiile prime folosite sunt: nisipurile silicioase şi cuarţoase, soda caustică, soda calcinată, feldspaţii, boraţii, oxidul de plumb. Această industrie este răspândită în toate continentele şi ţările, încât consumul intern este acoperit din producţia proprie. Totuşi, pe piaţa mondială, se impun mai multe societăţi producătoare de sticlărie: PPG, Owens Illinois, Owens Corning (S.U.A.), Saint-Gobain (Franţa), Pilkington (Marea Britanie). Ţări producătoare importante prin producţie şi calitate sunt: Japonia, S.U.A., Coreea de Sud, Cehia, Polonia, Germania, Belgia, Franţa, Italia, Marea Britanie, România.
41

Porţelanul, ca şi mătasea, este o creaţie a estului şi sud-estului asiatic. Numele vine de la cochiliile sidefii – porcella – pe care chinezii le foloseau drept farfurii.
41

117

3.3.6. Industria textilă Această ramură industrială are la bază activităţile gospodăreşti şi tradiţiile manufacturiere ale popoarelor. Industria textilă este caracteristică
pentru începuturile capitalismului, când s-a afirmat prin trecerea de la

producţia manufacturieră la cea de fabrică. Industria textilă, care a marcat o dinamică rapidă, în raport cu cerinţele tot mai mari ale populaţiei, în 1997, producea 8% din volumul total al producţiei industriale mondiale, deţinea 70% din volumul comerţului Globului şi asigura locuri de muncă pentru 50000000 de persoane. Materii prime folosite sunt: bumbacul, lâna, inul, cânepa, iuta, mătasea şi firele şi fibrele chimice. Fibrele vegetale sunt reprezentate prin: bumbac (America şi Asia, C.S.I.), cânepă (Asia, C.S.I.), in (C.S.I., Polonia, China), iută (Asia). Pe lângă acestea se mai folosesc: abaca sau cânepa de Manila (Filipine), sisalul (Brazilia), cânepa de Jawa, alfa, cantala (Indonezia, Filipine), cânepa de Haiti. Fibrele textile de origine animală folosite în industria textilă sunt: lâna (Australia, Noua Zeelandă, China, Rusia, Uruguai) mohairul (Australia, C.S.I., China, Noua Zeelandă, Turcia, Franţa) în care sunt peste 100 de crescători, în Pirinei şi Alpi, angora China, Chile, Argentina, Franţa, (cu peste 2000 de crescători şi 300000 de exemplare); caşmirul (China, Mongolia, Iran, ex-URSS, Afganistan, Franţa, Scoţia); alpaga 45(Peru, Bolivia, Chile, Argentina); mătasea, obţinută din prelucrarea gogoşilor (coconi) produse de viermele de mătase (Bombix mori), este realizată de China (97% din producţia mondială de mătase). Producţia de textile a lumii este răspândită geografic foarte divers, fiind prezentă în toate ţările şi continentele, dar diferă de la o zonă la alta în conformitate cu tradiţiile şi disponibilităţile locale. Peste 50% din producţia de textile a lumii provine din ţările capitaliste – Europa, America de Nord, Japonia, 255 provin din China, C.S.I., şi 255 din ţările Asia, Africa, America Latină. Mari societăţi producătoare de fibre textile (1996), care se afirmă pe piaţa mondială: în Japonia (Toray, Kanebo, Teijin, Toyobo), în S.U.A. (Unitika, Wickes, Levi Strauss), în Marea Britanie (Coats Viella), în Turcia (Haci Omer Sabanci), în Coreea de Sud (Hyosung). Ţări cu producţie textilă importantă: în Europa sunt – Anglia, Franţa, Polonia, Olanda, Germania, Italia, Ungaria, Belgia, Cehia,
42 43 44

Mohairul se obţine de la o specie de capre (de Angora) care sunt tunse de două ori pe an (4-9 kg.). Angora se obţine de la iepuraşii de Angora care se tund de 3-4 ori pe an (0,6-1,3 kg). 44 caşmirul este produs de capra de Caşmir (dau 80-300 gr/an). 45 Alpaga se obţine din părul lamelor Huacayo şi Suri.
42 43

118

Chicago. se remarcă.U. agricultură.S. specializat în confecţii). pădurea boreală sau taiga. pădurile Terrei ocupau 3450 milioane hectare. Bulgaria. Se observă. America de Nord şi Centrală (700). cu piaţă de desfacere. Polonia.. Liban). Armenia (bumbac). o diferenţiere a folosirii lemnului: America de Nord (79% în scopuri 3 119 . Camerun. 3. sunt Belarus şi ţările baltice (in şi cânepă). în Africa (Egipt. adică 26.S.R.Finlanda. Canada (325). 38) Industria lemnului s-a dezvoltat atât pe baza lemnului din pădurile naţionale. Los Angeles. Niger). pădurile tropicale. Industria textilă furnizează bunuri pentru industrie.U. în zona Moscovei (bumbac). Africa. iar 54% pentru foc (cu rol mare în balanţa energetică a ţărilor din Africa şi America Latină).A. pe când din Siberia se exploatează la preţuri mult mai mari (din cauza distanţelor mari. comerţ.U. cât şi pe importul de lemn (Japonia. în Japonia (pe baza de import de materii prime). a condiţiilor climatice aspre). S. în Europa (ex-Iugoslavia. Brazilia). Această subramură este localizată în centrele bine populate. în spaţiul geografic al fostei U. în S. Europa şi Oceania (cu câte 150). în Asia (Taiwan. România. America de Sud (900). Siria. (900 milioane ha). sunt centre ca Philadelphia. Asia (550). în Orientul Mijlociu (Turcia.A. Ungaria). totuşi importă mari cantităţi de lemn (Indochina) protejându-şi pădurile proprii. Asia). Brazilia cu cea mai mare suprafaţă (500 milioane ha). Suedia.. În 1995. New York (cu Garment Center din Manhattan. din care 465 fiind destinat industriei lemnului.R.S. Finlanda. Masa lemnoasă este exploatată din zonele geografice bogate în păduri (America de Nord. Repartiţia pădurii mondiale pe continente în 1995 a fost următoarea: ex-U.U. Spania.3. În 1996 au fost extrase 3440 milioane m de lemn la nivel mondial. totuşi.7. Canada (datorită mecanizării). Industria de prelucrarea lemnului Baza dezvoltării acestei ramuri o constituie resursele de masă lemnoasă furnizate de pădurile care acoperă parţial suprafaţa terestră. Pe ţări. Irak. Africa (650). (300). etc. Uzbekistan. deşi are peste 60% din teritoriu cu păduri.A.A.S. În S. Coreea de Sud. Lemnul se exploatează la preţuri mici în S. Hong-Kong). pădurile zonei temperate.6% din suprafaţa planetei (anul acesta suprafaţa se micşorează cu 11 milioane ha/an). în Marea Britanie (regiunea londoneză). Principalele tipuri de păduri pe Glob sunt: pădurile ecuatoriale.(fig. pădurile mediteraneene. America de Sud. Iran. America Latină (Mexic. Industria confecţiilor şi tricotajelor produce îmbrăcămintea solicitată de populaţie.

S. C. a fost impulsionată de nevoia tot mai mare de produse alimentare solicitate de populaţie cât şi pentru cerinţele la export.industriale). prin produsele sale folosite în construcţie.5%). Este concentrată la S. produce 7.S. (produce 23% din cheresteaua Terrei).A. Industria mobilei este localizată în centre urbane. Africa (88% din lemn pentru foc).I.62% din producţia mondială de cherestea. care furnizează materiile prime.U. o contribuţie importantă la creşterea nivelului de viaţă. Industria de cherestea este cea mai importantă în economia prelucrării lemnului. industria uleiului. (80%). în Asia (76% din lemn este folosit pentru foc). are mai multe subramuri: industria de panificaţie. Este concentrată în combinate mari şi localizată în zone geografice cum sunt: America de Nord (38%). în viaţa cotidiană. strâns legată de producţia agricolă. 3.8. industria 120 . şi ţările fostei U. Industria lemnului îşi aduce.3. Industria alimentară. Industria alimentară Această industrie. cu un volum mare de producţie.R.S. Europa (27. industria zahărului. America de Sud (Brazilia dă 77% din lemnul de foc). în care există o bună piaţă de desfacere. Industria plăcilor aglomerate şi fibrolemnoase prelucrează total masa lemnoasă prin utilizarea deşeurilor.

în Noua Zeelandă. Olanda. industria băuturilor./locuitor.. Indonezia.3 kg/locuitor) şi Cuba (67. Spania. Uleiurile vegetale se obţin din soia. Central Soya. Industria de panificaţie produce pâine. industria cărnii. Dreifus. şi Republica Centrafricană (1 Industria uleiului şi a substanţelor grase produce uleiuri vegetale şi substanţe grase (margarina. Spania. Franţa. (Rusia.prelucrării fructelor şi legumelor. Franţa (Panzari./locuitor. 46 121 . sunt realizate de câţiva producători mondiali: Italia (societatea Barilla). Irlanda. Rusia.a. Untul (5430000 tone în 1996) este realizat în ţările Europei de Vest (Franţa. 39 pe baza sfeclei şi 71 state pe baza trestiei).2 kg.U. Rivoire-Lustucru) ş. Uleiul de arahide se produce în statele cultivatoare: India. Elveţia. Nigeria.2 kg. iar în profil regional se remarcă Franţa. Grecia. iar unităţile economice sunt larg dispersate în lume.U. în care sunt şi cei mai importanţi consumatori: Danemarca (14. Franţa cu 8.A. unt). Germania în care acţionează societăţile alimentare cunoscute pe piaţa mondială: Cargill.2 kg/locuitor) kg/locuitor). 69% trestie). Pastele făinoase.U. Ucraina). Ungaria. În zona geografică a Americilor sunt mari producătoare statele S. în C. China. Marea Britanie (9 kg/locuitor). În Europa se folosesc. Consumul de zahăr pe locuitor oscilează de la Singapore (67. Belgia. care exporta în Margarina a fost produsă în 1969 de francezul Hipolitte Mega.. iar participarea la producţie a fost de 315 sfeclă. în S.A. larg folosite în alimentaţie./locuitor.A. Marea Britanie. iar cu consum mic sunt Japonia. Indonezia.U.3 kg. Margarina este produsă în cea mai mare parte de 46 ţările Comunităţii Economice Europene (circa 50% din producţie). rapiţă. paste făinoase. Uleiul de coprah (cocos) este produs în Asia de Sud şi Sud-Est: Filipine.. La comerţul cu unt au contribuţie mare ţările Europei de Vest. biscuiţi. Zahărul se obţine din sfeclă de zahăr şi trestie de zahăr.I. Danemarca cu 5. S.A. iar la perfecţionarea procesului tehnologic au contribuit olandezul Jan Iurgens şi belgianul Van der Bergh. (cu 90 de uzine). Industria zahărului şi produsele zaharoase produce zahăr şi diferite varietăţi de dulciuri. în special. Fabricarea biscuiţilor este concentrată în câteva ţări cum sunt: S.1 kg/locuitor). Argentina. apoi Noua Zeelandă. Malaysia. India. oleaginoasele. industria laptelui. La consumul pe cap de locuitor se remarcă Noua Zeelandă cu 9. industria peştelui. Producţia mondială din 1996 (113 milioane tone) a fost realizată în 121 de ţări (16 ţări pe baza trestiei şi sfeclă). Germania. printre care Franţa. floarea soarelui. etc.S. Spania). Brazilia (25 de uzine) – care produc ulei pe bază de soia.

Singapore. Brazilia. consum. Industria de bere este localizată în centrele consumatoare. bogate în proteine. tomate). Resynolds Tobacco). şi Europa de Vest. etc. În 1996 s-au realizat circa 1189 milioane hl.U. fructe dau 1 litru de ulei). Uleiul de măsline. Uleiul de palmier (obţinut din fruct şi din sâmbure) este produs în Asia (Indonezia şi Malaysia) şi în Africa (Nigeria. iar peste 20 state realizează o producţie de peste 20 milioane hl fiecare (S. Alte ţări producătoare de conserve de legume şi fructe sunt: Ucraina.A. Germania. Mexic. Se obţine ca urmare a fermentării grâului şi orzului. Industria este localizată în zonele de cultură a plantelor care sunt materii prime.U. fie că sunt folosite proaspete. În tehnologia obţinerii uleiului rezultă şi material rezidual (şroturi sau tourteaux). ş. Camerun). Mari producători de conserve de fructe sunt: S. . Republica Moldova. Industria băuturilor Produsele acestei subramuri sunt realizate într-o mare varietate. China cu 120 milioane hl. la continent. vin. băuturi tari. care au fost produse în 26000 de unităţi de producţie. Germania are 122 . Primul producător mondial de bere este S. Spania. Turcia (stafide). Tunisia. Pieţele importatoare sunt cele din S.a. apreciat deosebit de mult în bucătăria de pe toate continentele.U. Congo. Spania. Grecia. fie că sunt conservate. prin compania Anheuser-Bush Companies (12 unităţi localizate în 10 state). exportatori importanţi sunt Spania. de la ţară. Canada.S. la ţară. materii prime.A. în raport de tradiţie. dar şi ţări din spaţiul asiatic .U. Grecia (măsline). numai 1/3 se conservă. Berea se situează pe primul loc la consumul mondial. Ungaria (ardei). Producţia de ulei este realizată cu ţări ca Spania. Japonia. Coasta de Fildeş. şi Europa de Vest. cu 238 milioane hl). de la continent.A. Rusia. Grecia care trimite ulei de măsline pe pieţele europene şi în S. se obţine din prelucrarea fructelor (5 kg. cu societăţi specializate (Del Monte.a. China. care se folosesc ca furaje. Industria prelucrării fructelor şi legumelor Fructele şi legumele au un rol important în alimentaţia populaţiei. Macedonia (legume). Producţia de bere este diversificată în numeroase ţări ale lumii. fiind destinate cerinţelor fiziologice ale oamenilor. care este o mare importatoare. Se observă şi o specializare în această producţie: Italia (citrice. Italia. iar prin procedeul pasteurizării (Germania) s-a putut conserva produsul pentru perioade mai lungi.A. Franţa ş. Franţa.U. Băuturile alcoolice sunt reprezentate prin: bere.Japonia.A.. Italia. Se deosebesc băuturi alcoolice şi nealcoolice. Japonia. iar 2/3 se consumă în stare proaspătă.U.A. cu numeroase uzine (75 în zona San Francisco care prelucrează fructe tropicale). Marea Britanie. Din producţia mondială de fructe.

Grecia. Industria laptelui şi a produselor lactate Această subramură prelucrează laptele şi realizează produse cu mare valoare nutritivă. Pepsi. rom. Hennessy. iar pe plan mondial se impun şi altele ca Argentina. Irlanda). Spania. Romul. În 1996 producţia a fost de 258480000 hl. apa minerală. Din cereale se obţin băuturile: whisky (Scoţia. alcool alb (34%). Coniacul – obţinut prin distilarea unor soiuri de vin alb.1200 de fabrici de bere amplasate în Renania – Westfalia (29% din total) şi Bavaria (27%). producătoare de vinuri renumite cum sunt Italia. Martinica. grappa (Italia). Franţa (129. Foloseşte materii prime de la agricultură.. Chateau de Cognac. gin (produs în Olanda. lichior. poluarea. circa 8 l. Băuturile alcoolice mai cunoscute sunt: Şliboviţa (ţările balcanice). dar răspândit în America de Nord. secară. Japonia). struguri). porumb. Brazilia. pere. Ginul este un alcool din grâu îmbunătăţit cu arome. ţuica (România). S. de care este dependentă. Rusia. La Coca-Cola se impune S. uzo (Grecia). Cel mai mare consum de alcool pe locuitor este repartizat astfel: Luxemburg (12. Obţinut prin prelucrarea strugurilor. raki (Turcia şi Egipt). armagnac (Franţa). Dezvoltarea ei este influenţată de creşterea numerică a populaţiei care a determinat o cerere tot mai mare. România (pe locul 9 mondial). 123 . este o băutură realizată în Franţa (secolul al XIV-lea). este un alcool obţinut prin distilarea sucului obţinut din trestie de zahăr (Haiti. palinca (Ungaria). În 1996. Trinidad-Tobago). unde astăzi se află renumitele “case de Cognac”: Courvoisier. Martell. iar România. Băuturile nealcoolice sunt reprezentate prin Coca-Cola. orez etc. Elveţia (119. fiind în scădere din cauza unor fenomene ca secetele. aquardiente (Spania). La Jarnac. Franţa. Spania. Danemarca (câte 10)./locuitor/an. grâu. iar la consumul de apă minerală pe primul loc se situează Franţa (50 l.3 l/locuitor/an). Ungaria. Portugalia (11. mao-tai (Asia). dăunătorii. Este concentrată în centrele consumatoare. vodca (Rusia). La Cognac. se remarcă state. Africa de Sud. gin. în Europa./an/persoană). sfeclă de zahăr. vinul este produs de numeroase ţări din lume. Vinul rămâne cea mai răspândită băutură. În 1996 structura consumului de băuturi spirtoase a fost astfel: whisky (36%).U. Germania (11). Băuturile alcoolice tari se obţin prin distilarea unor amestecuri fermentate din fructe (mere.A. Bulgaria.6). appelbraunvin (Scandinavia). alte băuturi: brandy. prune.A. Turcia. Austria. din care vodcă.. tradiţional pentru ţările Americii Latine.U. Camus. Ungaria. India.

Consumul de lapte a crescut şi totodată producţia de lapte proaspăt, care în 1996 a fost de 61 milioane tone. Consumul de lapte şi produse lactate este diferit: lapte proaspăt (Marea Britanie), brânzeturi proaspete (ţările scandinave), brânzeturi (Franţa, Olanda, Danemarca), unt (Belgia), lapte conservat (Spania). În structura consumului de produse lactate se remarcă: untul, cu 44%, brânzeturile cu 31% , smântâna de consum cu 8%, lapte lichid cu 9%, laptele pudră cu 7,2% (în 1996). Producţia de brânzeturi şi consumul are următoarea distribuţie:
47

Europa occidentală (58%), America de Nord (33%), America de Sud (54%), Oceania (3,5%), iar în rândul consumatorilor se remarcă Franţa, Italia, Grecia, Belgia. Cel mai important export îl realizează Europa

occidentală (72% din mondial) şi cel mai mare import îl face America de Nord (33,5%). Industria cărnii şi a produselor din carne Subramura este dezvoltată în concordanţă cu nevoia de aprovizionare a pieţelor urbane. Foloseşte ca materie primă carnea provenită de la sectorul zootehnic. Carnea este solicitată sub formă proaspătă sau sub formă de preparate (conserve, mezeluri). Sacrificarea şi prelucrarea cărnii se face în abatoare şi unităţile de prelucrare, amplasate în apropierea centrelor urbane. Se consumă carnea de porcine, bovine, ovine, pasăre (care este tot mai mult solicitată). Marii producători de carne pe plan mondial (în 1996 cca. 192 mil. t) au fost: S.U.A. (7%), China (6%), Brazilia (3%), pentru carnea de porc; China, S.U.A., Germania, pentru carnea de pasăre. Se observă tendinţa de scădere a cărnii de ovine şi bovine pusă pe seama deprecierii păşunilor. Va creşte, însă, consumul de carne de pasăre, care va depăşi producţia cărnii de bovine, situaţie explicată prin consumul de furaje (pentru 1 kg carne se folosesc: 7 kg furaje la bovine, 4 kg la porcine, 2 kg la păsări). Principalele ţări producătoare de carne din lume sunt: Franţa, Germania, Italia, Spania (Europa), China (primul loc mondial), India (carne ovine, bovine), Pakistan, Japonia, (Asia); Brazilia (locul 3 mondial),
Argentina (America de sud); S.U.A. (locul 2 mondial) (America de nord);

Rusia. În rândul furnizorilor de carne se observă o specializare: carcasă de bovină produc Australia, Brazilia, Argentina, Marea Britanie, Franţa, Olanda, Danemarca; carne de porc produc China, Olanda, Franţa; carne de pasăre produc S.U.A., China, Brazilia, Franţa, Rusia; carne de oaie şi
Pe Glob se cunosc astăzi peste 1000 de sortimente de brânzeturi, iar numai în Franţa sunt cunoscute peste 340 de sortimente (Bonon, Budar, Roquefort, Camembert, Savaron ş.a.); apoi sunt cunoscute cele din Elveţia (Cedar), din Grecia şi Danemarca (Feta), Marea Britanie (Stilton), Italia (Parmesan, Mozzarella), Olanda (Gonda), România (Telemea). Cifrele referitoare la industria alimentară sunt redate după Terra- geografie economică (1998).
47

124

capră produc China, Australia, India, Pakistan, Noua Zeelandă; conserve
de carne de porc livrează China; conserve de carne de bovine produc India şi Argentina; mezeluri livrează Franţa, Ungaria, Rusia, S.U.A.,

Germania (cârnaţi de Frankfurt şi jambon de Westfalia), Marea Britanie (bacon). Consumul de carne pe locuitor este diferenţiat: 100,4 kg în Germania şi 62 kg în Suedia. Industria peştelui şi a produselor din peşte Peştele este consumat în bucătăria tuturor popoarelor, fie proaspăt, fie prelucrat. În 1996, pe plan mondial, au fost pescuite cca. 5000 specii de peşte printre care scrumbiile, leul de Alaska, macroul de Chile, sardelele de Japonia, capelanul, heringul (Atlanticul de nord-vest), thonul (Asia de sudest), somonul de Gasconia. Marile zone de pescuit pe glob sunt: Fig. 39 Oceanul Pacific contribuie cu 60% din producţia mondială (pescuiesc americanii, japonezii, ruşii); Oceanul Atlantic participă cu 30%, iar Oceanul Indian, Arctic participă
48

cu 10%. Un pescuit

activ se practică în
mările mărginaşe şi

mediterane: Marea Mediterană, Barents, Marea Nordului, Marea Japoniei, Marea Azov, care au, însă, productivităţi diferite (Mediterana cu 1,5 kg/ha/an şi Marea Azov cu 80 kg/ha/an). Industria conservării peştelui Din cele peste 100 mil t de peşte pescuite annual, 70% din cantitate este destinată consumului uman sub formă proaspătă (45%), congelat (16%), uscat, afumat, conserve (6%); restul din peşte este transformat în făină pentru hrana animalelor. La prelucrarea peştelui se remarcă: Japonia (70% din producţie o prelucrează) cu centrele plasate în zonele litorale ale insulelor Hokkaydo; Rusia are industria peştelui plasată în Vladivostok (conserve de sardine),
Producţia de peşte din 1996 a avut următoarea structură: scrumbiile (8,3 mil t), leul de Alaska (4,6 mil t), macroul de Chile (3,4 mil t), sardelele de Japonia (2,3 mil t), capelanul (1,7 mil t).
48

125

alte capacităţi sunt localizate în Marea Caspică şi Marea Baltică. S.U.A. prelucrează peşte în porturi. În Europa se remarcă statele: Spania, Marea Britanie, Franţa, Olanda, Germania, Norvegia (făină de peşte), Danemarca. În America de sud sunt cunoscute Peru şi Chile. Pe lângă pescuit s-a dezvoltat aquacultura, care produce alge, crustacei, moluşte (Japonia, Thailanda, Vietnam), iar în Europa se practică în ţările Europei de Vest printre care Franţa ocupă un loc important iar producţia de “fructe de mare” recoltate din Oceanul Atlantic. 3.3.9. Tipuri de localizare şi concentrare a industriei Forme de concentrare a activităţilor industriale. Se deosebesc două forme de concentrare a activităţilor industriale, în scopul sporirii eficienţei economice: concentrarea orizontală, verticală, financiară. Concentrarea pe orizontală are loc atunci când unităţile care produc aceleaşi produse se grupează, stabilesc legături financiare în vederea reducerii concurenţei sau constituirii monopolului asupra unor produse. Concentrarea verticală se produce atunci când o intreprindere investeşte în producţia de materii prime sau în producţia de mărfuri sau activităţi financiar-bancare. Concentrarea financiară când se grupează firme puternice legate între ele prin fluxuri de capital. . Tipuri de industralizare Pe Glob se deosebesc mai multe tipuri de industrializare: european, nord-

american, japonez, sovietic. a. Industrializarea timpurie de tip european, caracteristică pentru Europa de Nord-Vest, se bazează pe următoarele elemente: existenţa unor
resurse de cărbuni şi minereuri de fier (bazinele Ruhr, Silezia, francobelgian). Anglia centrală, Lorena; existenţa unor instituţii bancare şi resurse financiare legate de extinderea imperiilor coloniale (Olanda,

Franţa, Marea Britanie); forţă de muncă abundentă şi specializată, datorită densităţii populaţiei şi tradiţiei meşteşugăreşti; existenţa unei burghezii bogate care a făcut investiţii în industrie; posibilitatea de a importa materii prime ieftine din colonii; posibilitatea desfăşurării producţiei pe pieţele coloniilor. b. Industrializarea de tip nord-american. Industrializarea s-a făcut mai târziu (secolul XIX). Caracteristicile acesteia sunt: existenţa unor bogate materii prime în SUA, Canada, Australia, Africa de Sud (resurse energetice, metalifere, solul fertil); mobilitatea forţei de muncă şi 126

Industrializarea ţărilor în curs de dezvoltare este recentă şi se face în condiţii caracteristice: majoritatea ţărilor sunt foste colonii. receptivitate faţă de programul tehnic. d. există o forţă de muncă abundentă.S. capacitatea redusă de retehnologizare (flexibilitate tehnologică redusă) prin construirea de mutaţii industriale foarte mari. ceea ce reduce importul. Între statele din această categorie există diferenţe. au o infrastructură industrială dezvoltată. localizarea activităţilor industriale după criterii politice şi nu economice. Dominarea bursei financiare prin dolar.R. există o dependenţă faţă de ţările dezvoltate la care apelează pentru consultanţă. în fosta U. puţin pretenţioasă. retehnologizare. atât în ţări dezvoltate cât şi în curs de dezvoltare. apoi. dar insuficientă. tenace. Chile. mulţumită cu salarii modeste. Mexic. Localizarea activităţilor industriale 127 . şi. consumatoare de energie şi cu productivităţi reduse ale muncii. orientarea pieţei. e. Asia etc. capacitate excepţională de adaptare a tehnologiilor străine şi flexibilitate tehnologică. Industrializarea de tip japonez s-a impus în condiţiile lipsei de tradiţie şi a materiilor prime. principala monedă de schimb. dar care s-a dezvoltat în prezenţa câtorva elemente: seriozitate. eficientă (dacă se folosesc utilaje moderne) care realizează producţie la preţuri scăzute (după modelul japonez) ceea ce permite plasarea uşor pe piaţa mondială (datorită calităţii şi preţului scăzut). India. c. datorită întinderii mari. prin care îşi ajustează deficitul balanţei de plăţi exportând inflaţia proprie la scară mondială. existenţa unor materii prime (minerale. în timp ce altele abia acum îşi creează baza industrială: Iran. nivel ridicat al productivităţii muncii bazat pe tehnică modernă şi relaţii civilizate între antreprenor şi angajaţi. existenţa unei gestiuni planificate şi centralizate. se dezvoltă unităţi de montaj şi asamblare cu piese aduse din ţările avansate. Venezuela. în fostele ţăril comuniste. Algeria.S. mână de lucru harnică. agricole) care încep să fie naţionalizate. Industrializarea de tip sovietic s-a impus după 1917. precum şi alte ţări din Africa. Dezvoltarea aceluiaşi tip s-a bazat pe următoarele componente economice şi sociale: proprietatea de stat asupra industriei. precum şi o conducere eficientă. Unele state cum sunt Brazilia. prin care s-a ajuns la controlul unor economii naţionale de marile companii nordamericane (în America Latină). Tipul japonez s-a impus în ţări ca Taiwan. dezvoltarea unei pieţe largi de desfacere şi penetrarea cu produse de bună calitate pe piaţa mondială. energetice. mentalitate.existenţa unui spirit de iniţiativă. docilă.. Coreea de Sud. exportul de capital în străinătate. dezvoltarea excesivă a industriei grele în defavoarea industriei de bunuri de consum.

şantierele navale). industria textilă. prezenţa porturilor. poziţia favorabilă faţă de căile de transport. industriile alimentare. Apropierea de centre universitare şi institute de cercetare este un factor modern. Apropierea de sursele de materii prime şi energetice. fie în porturi. tehnologia înaintează. Costul ridicat al forţei de muncă determină necesităţi în amplasarea industriei. Poziţia favorabilă faţă de căile de comunicaţie (terestre sau pe apă) contribuie la concentrarea unor industrii fie în nodurile feroviare sau rutiere. etc. Acest fenomen. gaze naturale) Poziţia favorabilă faţă de piaţa de desfacere este un factor esenţial în special pentru acele ramuri care produc bunuri de consum: industria alimentară. ca factor de concentrare a industriei în zonele portuare.a. de centrele ştiinţifice cu care unităţile industriale sunt într-o strânsă legătură de colaborare. pentru a reduce costurile de transport care se reflectă în preţurile de cost. şi a industriilor care exportă produsele finite (construcţii de maşini. S-au creat aşa numitele tehnopole. pentru a reduce transportul costisitor.Localizarea activităţilor este legată de procesul industrializării numeroşi factori care au impus amplasarea industriilor în teritoriu. care apropie producţia de cercetare. petrochimia. petrochimia ş. Pe baza lor a fost localizată siderurgia. adică o concentrare spaţială punctiformă de unităţi industriale de vârf şi specialişti din centre universitare. Aceşti factori au putut influenţa pozitiv sau negativ. a confecţiilor.). Printre factorii cu rol şi de important amintim: existenţa surselor de materii prime şi energetice. constă în deplasarea unor unităţi de producţie în zone slab industrializate. apropierea de centrele universitare şi instituţiile de cercetare. chimică) sunt localizate lângă sursele energetice (termocentrale. Acest fenomen afectează industria textilă şi pe cea a automobilelor (se 128 . urmărindu-se reducerea costului de producţie. care au un caracter perisabil şi industriale consumatoare de energie (aluminiu. ca factor de dezvoltare industrială. care au forţă de muncă abundentă şi ieftină. determinând o concentrare excesivă a unităţilor industriale în aglomeraţiile urbane sau au contribuit la descentralizarea producţiei. Ştiinţa îşi aplică descoperirile în cadrul producţiei. fie în apropierea unor conducte magistrale (petrol. Aşa ţările dezvoltate manifestă tendinţa de a face investiţii în statele în curs de dezvoltare. progresează pe baza cuceririlor ştiinţei. iar tehnica. hidrocentrale). cunoscut sub numele de delocalizare. fie în lungul unor axe de transport rutier sau feroviar. Forţa de muncă şi costul acesteia constituie un factor important pentru existenţa industriei. Prezenţa porturilor. a determinat formarea regiunilor industriale din Europa de Nord-Vest. a favorizat localizarea industriilor care aduc materii prime din import (siderurgia. existenţa forţei de muncă şi costul acestuia. poziţia favorabilă faţă de piaţa de desfacere.

înfiinţate de organizaţii transnaţionale şi companii de navigaţie. situate lângă frontiere şi porturi. fără aplicarea restricţiilor vamale naţionale. cărbuni – centrele minime dispar). supuse reconversiei. a unor zone libere. zone libere de depozitare. Formarea regiunilor industriale a fost favorizată de mai mulţi 129 . faţă de unele bine instruită şi calificată. materii prime şi existenţa pieţelor de desfacere. După 1950. Scopul creării de zone libere este de a atrage capitalul străin şi de a dezvolta economia regiunii. SUA) Un alt fenomen legat de criza vechilor regiuni industriale este reconversia industrială.a. robotică. au apărut nucleele neoindustriale ale industriei de vârf numite tehnopole (microelectronică.). care se poate manifesta sub mai multe forme: mutaţii tehnice în interiorul ramurei care constau în înlocuirea materiilor prime scumpe cu altele ieftine (Ex: metalul cu plasticul). adaptate pieţei actuale.asamblează în alt loc decât cel în care se produc). Zona liberă este o zonă bine delimitată într-un teritoriu naţional în care pot fi introduse mărfuri în vederea prelucrării şi comercializării. pentru a atrage investiţiile. O tendinţă modernă este aceea de a construi în aceste regiuni. Regiunea industrială este un spaţiu în care se Regiuni industriale concentrează activităţile industriale. în regiunea industrială Los Angeles. reconversia populaţiei în declin. zone industriale de export. biotehnologii. fie înlocuirea producţiei (Ex. Se deosebesc: zone libere producătoare. laboratoare) care sunt mutate la periferia metropolelor. cu resurse umane calificate. scutite de impozite.). Crearea unei asemenea zone libere este condiţionată de: infrastructură corespunzătoare. zone libere de frontieră. situate la frontiera dintre două state. în care sunt prezentate grupări şi centre cu un coeficient mare de industrializare şi de urbanizare. fie prin înlocuirea profilului cu unul apropiat tehnologic. Descentralizarea afectează serviciile. neoenergetică ş. care sunt localizate la periferia metropolelor. cu sprijinul ştiinţific al universităţilor ( Ex: Silicon Valley. care au rolul de a exporta produsele realizate în cadrul zonei. industria textilă). mutaţii geografice care au loc atunci când factorii de localizare dispar (Ex: epuizarea zăcămintelor – minereuri.: transformarea fabricilor de tancuri în unităţi pentru tractoare. dar şi cu legături economice intense. reconversia regională se produce atunci când o activitate dominantă este în declin (siderurgia. autovehicule etc. Se caracterizează printr-o dotare cu căi de comunicaţie. care se folosesc pentru stocarea mărfurilor necesare consumului în zonele vecine. activităţile formative şi de cercetare (universităţi. Reconversia presupune schimbarea completă a profilului activităţilor sau construirea unor unităţi moderne. în care se desfăşoară activităţi industriale. zone libere comerciale. care au ca obiectiv aprovizionarea cu mărfuri de import.

a unor resurse regionale bogate. Silezia Superioară. regiunea din jurul Munţilor Pirinei se bazează pe extracţia cărbunilor şi industria textilă. cea mai activă metropolă a Germaniei. are următoarele regiuni industriale : regiunea londoneză situată în sud-este. chimică. iar centrul polarizator este centrul Lyon. are mai multe regiuni industriale: regiunea bazinelor Ruhr şi a Rinului Inferior.I. regiunea Volgăi. regiuni urbane-portuare (New York. regiuni bazate pe tradiţia meşteşugărească (Flandra.B. bunurile de consum). cu număr mare de consumatori – şi au o contribuţie importantă la formarea produsului intern brut (P. regiunea de nord-este a Lorenei s-a format pe baza materiilor prime (cărbuni. are o industrie diversă. Lorena). bazate pe cărbuni şi siderurgie. Dombas. Boemia Centrală. regiunea industrială a Wurttembergului. fier) şi este specializată în siderurgie. Europa CentralVestică regiunea geografică în care a apărut industria modernă şi în care sau construit primele mari concentrări industriale ale Globului. chimică). cu comunicaţii. regiunea industrială de nord de tip urban. Saxonia. de tip urban. Regiunile industriale se dezvoltă în zone favorabile – cu materii prime. gravitează în jurul oraşului Frankfurt pe Main. cu Germania ieşire în canalul Rhin – Dunăre. alte regiuni sunt Scoţia centrală şi sudul Ţării Galilor. regiunea văii Rhonului s-a format pe baza unor căi de comunicaţie favorabile. cu forţă de muncă. de tip urbanportuară a fost favorizată de experienţa portului şi tradiţiei industriale (industria mecanică. regiunea Los Angeles – San Francisco). ce are o industrie diversă (automobilistică. cu industrie diversă şi Marea Britanie specializată în automobile. astăzi se află într-o fază de reconversie. Dezvoltată teritorial între Lyon şi Marea Mediterană. cu o industrie diversă. situată în estul ţării. Buenos Aires). Osaka-Kobe. 130 . Ţară cu industrie veche.) al ţării în care se află. Se deosebesc mai multe tipuri de regiuni industriale: formate pe baza resurselor energetice şi materii prime (Ruhr. formată în strânsă legătură cu evoluţia oraşului-capitală. regiunea centrală (Midlands) s-a format pe baza resurselor de minereuri de fier şi a cărbunelui. regiunea industrială a Saxoniei inferioare şi Tusingiei. Shanghai. se bazează pe centrele industriale Lille şi RouboixTourcoing. este dezvoltată în jurul oraşului Stuttgart. în care s-a dezvoltat industria siderurgică şi mecanică. regiuni mixte (regiunea Marilor Lacuri. Lyon). regiunea Rinului Mijlociu. are următoarele regiuni Franţa industriale: regiunea pariziană. Regiuni industriale din Europa Central-Vestică.factori.

de tip urban. de tip urban.are ca regiuni industriale: regiunea Câmpia Padului. sunt: regiunea industrială Niigato-Toyama. care cunoaşte cel mai rapid ritm de dezvoltare economică.U. pe care circula fluxul de materii prime şi mărfuri. regiunea Osaka-Kobe. regiunea industrială Kuznetk-Novosibirsk. bazată pe cărbune şi industrie grea. R. s-a dezvoltat pe baza minereurilor din zona montană. de tip urban-portuar. Cea mi industrializată ţară a lumii. bazată pe industrie extractivă. este de tip urban. toate de tip portuar-urbane. petrochimie. are o industrie complexă. atât în partea europeană. s-a dezvoltat în jurul oraşului-capitală. situată la marginea estică a continentului european. Chineză Japonia S. din sudul Siberiei. Alte regiuni. regiunea Moscovei. ruşii au fost nevoiţi. S. deţine câteva regiuni industriale: regiunea de pe litoralul atlanticului.A.ţară industrială din Sudul Europei . are o industrie diversă dezvoltată în jurul oraşului-capitală. cu o structură complexă. este împărţită cu Ucraina. concentrează ¾ din industria niponă care sunt specializate în construcţia de nave. 131 . se bazează pe economia planificată şi cea liberală.A. cu o industrie diversă concentrată în centrele Italia polarizatoare Milano şi Torino. siderurgie. concentrează Federaţia Rusă un număr important de populaţie şi centre industriale din mai multe ramuri industriale. siderurgie. regiunea Nagoya.U. cât şi în cea asiatică. ferită de război. Are regiuni industriale. situată în sud. electronică. bazată pe industria energetică. automobile. de pe litoralul Mării Japoniei şi regiunea Kitakyushu din nordul insulei Kyushu. Ţară insulară din estul Asiei. fiind specializată în industria metalurgică. de dată recentă. regiunea Shanghai situată în est. În timpul celui de al doilea război mondial. situată în nord în partea continentală. din motive geostrategice. regiunea Munţilor Ural. fiind favorizată de axa feroviară a Transsiberianului. s-a format pe baza resurselor din Siberia (industrie grea). regiunea centrală a Romei. regiunea oraşului Guangzhan. Japonia are câteva regiuni industriale bine conturate: regiunea Tokyo-Yokohama. are mai multe tipuri de regiuni industriale: regiunea Liaoning. regiunea cursului mijlociu al Volgăi. P. Cea mai mare ţară comunistă din lumea contemporană. bine dezvoltată economic. din nord-est. să-şi transfere o parte din industrie în această regiune. regiunea Doneţului.

şi la Transporturile asigură circulaţia bunurilor materiale . deoarece asigură funcţionarea şi dezvoltarea activităţilor economice. La baza regiunii au stat factori ca resursele miniere din munţii Appalaşi. o regiune transnaţională. a informaţiei. Căile de comunicaţie Generalităţi.conturată în estul statului. bazată pe resurse locale şi importuri şi exporturi. cu o industrie complexă concentrată în centrele San Francisco şi Los Angeles. Situată în emisfera sudică (australă). 3. forţă de muncă bine calificată (mulţi emigranţi). În distribuţia teritorială a căilor de comunicaţie intervine relieful: se construiesc mai uşor în relieful plat (neted). Australia are bine dezvoltată regiunea de sud-est cu centrele SydneyNewcastle. Huston). iar din Canada centrele Toronto şi Montreal. se bazează pe resursele de petrol. cea mai veche. cu o industrie complexă. de progresele ştiinţei şi tehnicii. traseele lor sunt în lungul văilor şi depresiunilor longitudinale. 132 . New York. pentru a corecta cadrul natural. Cleveland. Nivelul de dezvoltare a căilor de comunicaţie şi transporturilor este influenţat de dezvoltarea economică. are o structură complexă (toate tipurile de industrii şi etse concentrată în centre urbane mari ca Boston. fac legătura între regiunile cu materii prime şi cele în care se prelucrează. regiunea litoralului Golfului Mexic. care au permis dezvoltarea industriei grele. cu multe specializări concentrate în centrele industriale Chicago. împărţită cu Canada. energie. a călătoriilor. fiind de tip portuar şi energetic (centrele regiunii sunt New Orleans. Detroit. de volumul mărfurilor şi numărul călătorilor. formându-se. de tip urban. Philadelphia. Omul. situată în nord. Căile de comunicaţii şi transporturile sunt foarte importante în economiile naţionale şi economia mondială. în Argentina s-a dezvoltat regiunea din nordeste. este bazată pe resursele de cărbuni şi minereuri. astfel.a oamenilor. mai nouă. de tip urban (Buenos Aires) şi în Brazilia regiunea din sud-est (Sao Paulo – Santos). situată în sud. este de tip urbanportuară.4. regiunea industrială de pe coasta pacifică. au rol în aprovizionarea cu materii prime. de tip urban-portuar. contribuie la desfacerea produselor deplasarea forţei de muncă. o infrastructură comunicaţională avansată. Australia În America de Sud. Baltimore. realizează 30 % din producţia naţională. regiunea Marilor Lacuri.

2 Sunt artere special amenajate sau construite pentru a asigura practicarea unui anumit tip de transport. iar râurile sunt trecute peste poduri. artere de penetraţie (asigură legătura cu zonele din interiorul localităţilor). navigabilă.4. 3. Indicii economici ai transporturilor sunt: densitatea reţelei de căi de comunicaţie (km la km ). se adaptează la un trafic variat şi divers. canale de navigaţie. telefonice). transportul de călători (număr de călători/km). Autostrada este o cale rutieră (naţională şi internaţională). curenţii de transport. Autostrăzile au un traseu rectiliniu. prevăzută cu căi de rulare universale. După mediul în care sunt construite. feroviară. transportul de mărfuri (tone/km). Ramură a geografiei umane geografia circulaţiei studiază sistemele căilor de comunicaţie. artere de legătură. Clasificarea căilor de comunicaţie aeriene şi spaţiale (prin conducte. Reţeaua rutieră (1994) a fost de peste 15 milioane km. au curbe largi. Transporturile rutiere Reprezintă cel mai vechi mod de transport pe uscat. între insule şi continent). 133 . artere de tranzit. navale (maritime şi fluviale). mondiale de transport (punctele de concentrare a căilor Geografia circulaţiei de comunicaţie şi fluxurilor de transport). deschisă traficului de mare viteză.a construit tuneluri. linii pentru transportul energiei electrice.1. Arterele rutiere şi feroviare pot fi: artere de Căile de comunicaţie centură la periferia aşezărilor). separate prin bandă mediană. artere magistrale (cu importanţă mare). poduri (peste râuri. Intrările şi ieşirile sunt permise numai prin locuri speciale. Arteră de circulaţie (pentru căile de comunicaţie) pot fi: arteră rutieră. artere industriale. din care autostrăzile reprezintă 85 000 km. Traversează munţii prin pasuri şi tuneluri. căile de comunicaţie se împart în: terestre (rutiere şi feroviare). care se desfăşoară în lungul căilor de comunicaţie. nu traversează aşezările. Intersecţiile sunt prevăzute cu pasaje denivelate. Prezintă avantajul de a pătrunde în locuri greu accesibile.

Tirol (Austria-Elveţia. Germania. Italia ş. în Anzi. locale. mai rapide. căile ferate se menţin cu rol şi importanţă în transporturile mondiale datorită unor avantaje: capacitate mare de transport. 23 milioane9. Densităţi mari de căi rutiere prezintă Franţa (cu 1469 km/100 km ). mai ieftine. tracţiune cu locomotive Diesel şi electrice. Autostrăzi importante sunt în SUA (73 000 km). Este urmată de: Germania (39 milioane. 49 50 2 2 2 2 51 3. Mont Blanc (Franţa-Italia. transcontinentale. Germania (11 000 km). Şoseaua cea mai lungă din lume. Italia (1012 km/ km ). produse industriale etc.În regiunile montane şoselele urcă la mari altitudini (Ex: Tibet. naţionale. peste 70 % din mărfuri se transportă pe şosele. 50 Tuneluri: Saint-Gothard (Elveţia. America de Sud) până la Puerto Montt (Chile) . confort.a. Italia (30 milioane. 6 km) 51 Alte autostrăzi: Arabia Saudită (Jiddah-Mecca). 3 milioane). autostrada Pacifică (Seatle-Tucson). cărbuni. America Centrală. Transporturile rutiere au preluat o mare parte din transporturile de mărfuri în Europa. Australia (Perth-Melbourne şi Darwin-Adelaide) 49 134 . cu cea mai lungă reţea rutieră. Carretera Panamericana (străbate Mexicul.4.6m). la 4800 m. Japonia (39 milioane. traversează culmile prin pasuri de altitudine sau prin tuneluri Repartiţia geografică a căilor rutiere este echilibrată. Grand Saint-Bernard (Italia-Elveţia.2. numită “Panamerican”. Evans (2568 m) etc. 16. Canada (15 000 km). la 2770 m). căile rutiere se clasifică în: autostrăzi. leagă continentele americane.A. Pasuri de mare altitudine: Tangala (4992m). 8 km). în Alpi. (5 100 875 km). Franţa (24 milioane). Sunt folosite pentru transportul de mărfuri voluminoase (minereuri. Oroya (4770m). Irak (Bagdad-Kirkuk). Germania (1767 km/ km ). siguranţă în exploatare. Parcul de autovehicule este foarte diferit: SUA are 144 milioane de autovehicule particulare şi 46 milioane autovehicule utilitare. Canada (14 milioane). având în componenţa ei trei sectoare: Alaska Highway (Fairbanks-Seatle).) În ultimele decenii transporturile feroviare s-au modernizat prin electrificare. Rusia. Franţa (810 000 km). de circa 15 000 km. fiind cel mai mare din lume. 3 milioane). la 5330 m. 11.Transporturile feroviare Apărute abia în secolul al XIX-lea. fiind mai sigure. Marea Britanie (1404 km/km ). Marcedario (4067 m). Canada. regionale. Pe şoselele lumii circulă peste 600 milioane de autovehicule. cea mai lungă reţea rutieră din Europa. servicii. dar diversă de la ţară la ţară: S. viteză mare. Transandin (Chile. După destinaţia traficului. s-au extins în toate ţările lumii. 14 km). şosele continentale.8 km).U. Marea Britanie (24 milioane).

Transaustralianul (Perth-MelbourneSydnei). Madrid-Valencia. Canada (71 104 km). India. din exploatările miniere. Franţa (40%).Louis-Amarillo-Los Angeles (6350 km): BostonCleveland-Chicago-Minniapolis-Seatle (6000 km).8 km). Mongolia. Europa (30%). Canada (cu 64%) are cel mai ridicat grad de electrificare. După ecartamentul căii ferate (distanţa între şine) se deosebesc: căi ferate normale cu ecartamentul de 1435 mm. Rusia (44%). India (62 458 km). China). Căile ferate naţionale leagă centre economice importante: Bucureşti-Braşov. dealuri. Magistrala Transafricană (Lagos-Mabasa) (6530 km. Căile ferate magistrale asigură legături între ţări şi continente: Transsiberianul (10000 km) leagă Moscova de Vladivostok (este cale ferată electrificată şi dublă). căi ferate suspendate (viaducte). În ceea ce priveşte electrificarea reţelei de căi ferate se constată că SUA are numai 0. leagă 6 ţări şi 5 capitale). Koln Duseldorf –Duisburg. Rusia (87 629 km). cu spaţiu redus). Transandinul (Buenos Aires-Mendora-Valparaiso). Clasificarea căilor ferate se face după mai multe criterii. în lungimea căilor ferate a fost: America de Nord (40%). căi ferate construite în subteran (şi cele de metrou). Belgia (111km). cu ecartament îngust de 700-1200 mm (în zonele montane. Căile ferate subterane sunt cele de metrou. Moscova-Sankt Petersburg. America de Sud (8%).Lungimea reţelei feroviare mondiale (1994) a fost de peste 1. America de Sud. Asia (12%). SofiaBucureşti-Chişinău-Moscova. Densitatea exprimată în km la 1000 km se remarcă prin valori mari în Elveţia (121. cu ecartament de 1676 mm (Spania.6 milioane km.9%. Ponderea regiunilor geografice ale Globului. 2 China (53 992 km). Pe Glob există metrou în 76 de oraşe. Cele mai lungi reţele de căi ferate sunt în: SUA (220 000 km). fiind urmată de: Germania (48%). Germania (116 km). Australia şi Oceania (3 %). În SUA – magistralele naţionale sunt şi transcontinentale: New York-Indianapolis-St. Bucureşti-Budapesta-Berlin. America de Nord. dar distribuită neuniform. Bucureşti-Timişoara. După praticularităţile mediului geografic se deosebesc: căi ferate construite la suprafaţă. din tuneluri. Jacksonwille-New Orleans-Phoenix-Los Angeles (între Florida şi California de 5800 km). Cehia (120 km). Franţa (33 000 km). După intensitatea traficului de călători şi mărfuri se disting: căi ferate magistrale şi căi ferate naţionale. Africa (7%). cu ecartament de 1524 mm (CSI. Germania (49 000 km). 135 .

Suedia-Norvegia-Danemarca. Okayama-insulele Kyuhsu (392 km). are o lungime de 51. pe care sunt îmbarcate autovehicule. Pe căile ferate. au fost deschise linii de mare viteză (TGV): Paris-Lyon (409 km) pe care circulă TGV – Sud-Est (cu 200 km/h). în Japonia. din 1999. ArequipaPuno (Peru). În Franţa. (Franţa Marea-Britanie) de 51. Arica – La Paz (Chile – Bolivia). autovehicule pasageri) 52 136 . la 4620 m. în 1964. Lyon-Avignon-Marsilia. În Coreea de Sud. pe care se circulă cu 270 km/h. 52 Eurotunel Căi ferate construite la mari altitudini: LimaOroya (Peru) la 4829m. în mai multe ţări. în 1972. După 1960. Australia (Canberra-Sydney-250 km). Tunelul este parcurs de un tren cu 28 de vagoane.5km (fig. între Tokyo-Nagoya-Osaka (515 km). curenţii de mărfuri sunt dirijaţi pe liniile naţionale. s-a dat în exploatare calea ferată numită “Tokkaido”. Marea Britanie. magistrale şi transcontinentale. Volum mare de mărfuri (t/km) şi călători Eurotunelul –Franţa şi Marea Britanie – între Coquelles şi Cheriton. alte linii pentru TGV sunt: Paris-Amiens-Lille.8 km. la 4470 m. Spania. Rio Mulatos-Potosi (Bolivia). Olanda. Pikes-Peak (SUA) la 4260m. a fost inaugurat la 6 mai 1994 (în exploatare în 1995). în Japonia. 40). la 4787m. Vor intra în funcţiune TGV-uri în China (BeijingShanghai-1350 km). Astfel. fluvii se realizează cu ferry- boat-ul (Marea Britanie-Franţa. Belgia. în 1964. Noua Zeelandă). după 1981. s-au făcut studii pentru realizarea unor trenuri de mare viteză. mări. în 1975 s- a realizat şi traseul Omya-Marioka. s-a dat în exploatare primul tronson de cale ferată de mare viteză “Tokkaido” între Tokyo-Nagoya-Osaka (515 km) pe care se circulă cu 220 km/h. între Seul-Pussan (432 km) circulă trenuri de mare viteză. Distanţa este parcursă în 35 de minute cu o vizetă de peste 160 km/h 53 Ferry-boat-ul este o navă specială care transportă pe apă garnituri de tren (6 vagoane de călători. al doilea tronson. Germania (Hanovra-Wurzburg Stuttgart). insulele japoneze. lacuri. Trenuri de mare viteză. 53 şi Mannhein- Legăturile peste strâmtori.5 km pe sub Marea Mânecii. 6-8 vagoane de marfă.Tuneluri feroviare: Seikan (Japonia) de 53. Astfel. Osaka-Okayama (160 km). iar al treilea.

3. Face legătura între Marea Neagră (canalul Cernavodă_Agigea) şi Marea Nordului 54 137 . la intrarea în port. lacuri.1. Ucraina. Mississippi (SUA). un loc aparte îl ocupă gările. cu porturile Amsterdam şi Utrecbt). La transportul de călători a cunoscut o scădere a numărului de călători a cunoscut o scădere a numărului de solicitanţi din cauza vitezelor mici. 3. şi continuat cu Canalul European (Bamberg-Helheim. care asigură navigaţia în zona respectivă 55 A fost inaugurat la 25 septembrie 1992.Sf. Navigaţia fluvială se realizează cu vase de tonaje diferite (în funcţie de adâncimea şenalului )care pot fi cuprinse între 500 tdw şi 25 000 tdw (pe marile lacuri). navigaţia fluvială se face pe Sena. Laurenţiu. canal. fiind preferate pentru preţurile scăzute. Oder-Elba. Tamisa. Olanda (Amsterdam-Rhin-Wilheimina. Dunărea. De asemenea. care sunt ansambluri de clădiri şi instalaţii situat într-o staţie de cale ferată unde opresc sau se formează trenuri pentru călători şi mărfuri. Dunăre. În amenajarea reţelei feroviare. canale de navigaţie. Gand). fiind navigabil de la Basel şi pentru că străbate zone puternic industrializate. în care se formează trenuri pentru diferite direcţii şi se efectuează operaţiuni de tranziţie a mărfurilor. Marile Lacuri. Nodurile feroviare sunt staţii de cale ferată unde se înregistrează cel puţin trei linii principale. Polonia. 3. Sunt transporturi foarte vechi. canalizat între Mainz şi Bamberg. pe canalele din Belgia (Albert cu porturile Bruxelles. strâmtori. Pe Rhin se desfăşoară un trafic intens. au fost perfecţionate şi modernizate. de 171 km. Rhinul.3.4. India. România (21553 milioane t şi 18313 milioane călători). iar în sectorul Brăila-Sulina cu nave de 6000-15000 tdw.4. Transporturi navale Se desfăşoară pe apă.(călători / km) s-a înregistrat (1994) în statele: SUA (1752850 milioane tone) şi (9444 milioane călători/km). Se deosebesc două subtipuri: transporturi navale şi transporturi maritime. Germania. China (1242600 mil tone şi 363281 milioane călători).Transporturile fluviale Se practică pe râuri. Au caracter prioritar în ceea ce priveşte transportul de mărfuri voluminoase la distanţe mari. Dunărea este navigabilă de la Ulm (cu nave mici) şi de la Regensburg (cu nave de 600 tdw). Japonia. Rhin. Cele mai importante sisteme de navigaţie naţionale şi internaţionale sunt: Volga (Rusia). 54 55 şenalul navigabil-fâşie de apă din lungul unui râu. Franţa. În Europa. fluvii. care face legătura cu Rhin-Main-Dunăre . este navigabil râul Main. de-a lungul timpului. dar care.

U. China. care totalizează 80% din schimburile internaţionale.2 miliarde t. se realizează între trei mari spaţii economice: America de Nord. cereale. Se practică înregistrarea navelor naţionale sub pavilion străin.7 %. în 1994. executării operaţiilor de încărcare şi descărcare. câteva state cu numărul total de nave şi nave sub pavilion străin (în paranteză). deşi foarte vechi. cargouri).Transporturile maritime Această categorie de transporturi se caracterizează prin capacitatea mare a navelor care se reflectă în costul minim de transport. Navigaţia pe fluvii este influenţată de debite. cu 1590 de nave (198). Statele se diferenţiază şi după numărul de nave pe care le deţin.8%. iar cele cu peste 400 000 tdw. nave de pasageri. ţări mici deţin un tonaj foarte mare. Nilul (Africa). tancuri petroliere. În legătură cu transporturile pe apă se dezvoltă activităţile portuare şi rutele maritime. Structura capacităţii navelor pentru mărfuri (1994) a fost următoarea: navele cu tonaj între 50 000 tdw şi 400 000 tdw au reprezentat 53. traulere.6%. Transporturile maritime.2. Porturile sunt spaţii destinate ancorării navelor. Japonia (24248 milioane tdw). 3. cu 2902 nave (280). Huanghe lagate între ele prin Marele Canal. 44. cele sub 50 000 tdw. Norvegia (21536 milioane tdw). minereuri de fier. Asia-Pacific şi Europa Occidentală. Astfel. Flota mondială este alcătuită din nave comerciale. Volga (Rusia). Elementele componente ale portului sunt: acvariul. în funcţie de impozitele plătite.: Panama (57619 milioane tdw). cărbuni. alte mărfuri. Tisa etc. cele în curs de dezvoltare deţineau 21.4. Peste 60% din capacitatea flotei comerciale mondiale revine tancurilor petroliere. în continuare. Ţările dezvoltate deţineau 68. care sunt specializate pe diverse mărfuri (mineraliere. Bahamas (21224 milioane tdw). Liberia (53919 milioane tdw). de regimul fluviilor. Germania. face legătura între marile câmpii americane şi sudul maritim. Flota comercială mondială a totalizat. Grecia cu 2619 (1631). capacitatea de 694. cu 1446 (521).2 % din total. cu 1169 (589) etc. Norvegia. Fluxul comercial cel mai important. frontul de acostare şi de operaţii (chei). Exemplificăm. restul. Grecia. platforme. Ex. Japonia cu 2883 de nave (1776).Sistemul Mississipi (navigabil de la Saint Paul şi Golful Mexic. depozite 138 . Rusia.A. Vistula. S. Pe primul loc se situează petrolul brut (1300 milioane t). sunt în continuă modernizare şi creştere a capacităţii navelor. produse petroliere. Alte artere fluviale navigabile sunt: Changjiang. cu 1244 nave (685).4.7 milioane tdw. Traficul de mărfuri a fost în 1999 de 4.

fluvii). Marea Britanie . . Olanda. adică teritoriul deservit de port (care are întindere variabilă în funcţie de mărimea portului. valorificarea unor resurse naturale.U. cu 174 (Japonia).(650 mil. cu 171 (Japonia). Australia. instalaţii de semnalizare). porturile pot fi: .porturi de descărcare. b.porturi comerciale (mixte sau specializate). . Singapore.porturi de adăpost. cu 292 mil.porturi de carantină. semiartificiale).porturi de pescuit.porturi de destinaţie. se deosebesc: . de legăturile sale cu zonele interioare). t). Hinterlandul este arealul din care provin exporturile şi în care se distribuie importurile. dezvoltarea economică a ţărilor. cu 290 (Singapore). Germania. după destinaţie. de deltă.porturi de ape interioare (la lacuri. Franta. canale. artificiale. cu 174 (China). de la porturile asiatice spre cele ale Africii şi Europei. t).porturi de înmatriculare. Spre porturi converg căi de circulaţie rutiere şi feroviare. .porturi de încărcare. după tehnologia comercială.A.de mărfuri. utilaje de exploatare şi întreţinere. S.a.porturi de iernare. după mărfurile traficate (mil. Rutele maritime sunt linii de transport pe care le urmează navele între porturi: de-a lungul lor se formează curenţii de transport. . Kobe. Aşadar. geografic un port are trei părţi: una de apă (bazine. Cele mai mari porturi ale lumii. Canada s. după amplasare. . . din porturile Americii de Nord spre 139 . . c. Orientarea rutelor maritime a fost influenţată de mulţi factori: circulaţia prin strâmtori. Cele mai mari cantităţi de mărfuri traficate în porturile maritime au fost înregistrate în Japonia (800 mil. instalaţii. poziţia porturilor. este teritoriul care gravitează în jurul portului. instalaţii de semnalizare. Hong Kong.porturi fluvio-maritime (de estuar. . t (Olanda).porturi de escală. pe canale). . Chiba. râuri. Rutele maritime cele mai importante posibile pornesc din porturile europene spre porturile la faţada Atlanticului american. alta de uscat (instalaţiile portuare propriu-zise) şi hinterlandul. Clasificarea porturilor se face după mai multe criterii: a.porturi maritime (naturale. clădiri administrative. t în 1994) sunt: Rotterdam. ateliere de reparaţii. . diguri. se disting: .porturi de armare. .

U. care este un complex portuar în care sunt cuprinse porturile de la Golful Tokyo.cele ale Americii de Sud. porturi mai importante sunt: New York.A.A. În Japonia. Hamburg. Alphonse XIII. Odessa. Corpus Christi. Hampton Roads. Burgas. 42). Saint-Laurent. Constanţa. (Fig 41) Rutele străbat Canalul Panama (11027 nave. cu 163. Amsterdam. în Egipt (1869). Bordeaux. Panama. Principalele canale (anul construirii) pe Glob: de Suez. se situează Keihin. Kiel. Corint. în Grecia (1893). Barcelona. mărfuri). Le Havre.U. Nagoya. pe care se transportă o mare varietate de mărfuri. Genova. cu 197 mil. t mărfuri). t. Pireu.08 mil. Albert – în Belgia (19399. în S. Dunăre – Marea Neagră.-Canada (11959). 56 140 . Marsilia (Fig. în Spania (1926). în România (1984). în în Panama (1914). Los Angeles. Canalul de Suez (17317 nave. New Orleans. În Europa se remarcă: Rotterdam. apoi porturile Kobe-Osaka. 56 În S. în Germania (1895). pe primul loc.

b. Lisabona. Ex. Panama. Ex. de asemenea.: Gibraltar. porturi pescăreşti (Hakodate. San Francisco. Rotterdam. Rostock sunt situate. alimente. New York. porturi mineraliere (Narvik. Ex. Ex.: Liverpool. Lisabona. Grimsby. 1978 141 . Texas City). porturi de tranzit sunt acelea în care navele fac escală pentru aprovizionare cu combustibil. După structura mărfurilor. Rotterdam (fig. Pusan. porturi militare (Toulon. porturi comerciale sau de import şi export care se caracterizează printr-o intensă activitate portuară şi deservesc un hinterland întins. Murmansk). porturile sunt specializate şi se deosebesc mai multe tipuri: pentru petroliere (Abadan. Port Said. Miami. d. Tokyo. Honolulu. Hamburg. Au hinterland restrâns.: Calais. porturi cerealiere (La Plata. Hammerfest). Shanghai. Duluth). pe Glob. Mina al Ahmandi.Clasificarea porturilor şi răspândirea geografică a. tot pe calea apei. Ras Tanura. 43). Singapore. apă. Dubrovnik). Triest. porturi de redistribuire în care mărfurile descărcate sunt reexportate. Ex. Hong-Kong. Bombay. există peste 400 de porturi. pe marile linii transatlantice. Dover. Astăzi. Sidney. iar cele mai mari din lume sunt: New York (primul din lume). Constanţa. Londra. Acapulco. Johan’s). după care îşi continuă traseul. Amsterdam. Mar de la Plata. (Mumbai). c. Sunt amplasate pe marile rute maritime. Cape 57 Town. Aden. St. Le Havre. Keihin-Port 58 57 După V. Barcelona. în alte zone. Surdu. porturi carbonifere (Cardiff). Porturi de pasageri sunt situate în peninsule şi strâmtori şi au legături cu liniile de ferry-boat-uri. Cherbourg. Rosano). Sevastopol. porturi turistice (Cannes. Cherbourg.

Air France. În transporturile aeriene. cu o cale de rulare de cel puţin 2550 m. la mari distanţe. terminalul (ansamblul instalaţiilor pentru încărcarea şi descărcarea mărfurilor). s-a dezvoltat construcţia de avioane de uzinele americane Boenig. pe lângă avioane – ca mijloace de transport – sunt necesare aeroporturile. poştă. metale preţioase. Transporturile aeriene Transporturile aeriene sunt cele mai recente forme de transport. imigrare. Amazonia. Aeroflot. lungimea canalelor. British Airways. poziţia geografică. În port pot ancora simultan peste 1000 nave. iar anual primeşte 33 000 de nave. dar în timp scurt. între ţări. produse horticole etc. Se întinde şi pe insula Manhattan. coletărie uşoară. J. are 18 km lungime. ● După facilităţile de care dispun sunt: aeroporturi internaţionale majore – deschise tot anul. fructe. avânduClasificarea aeroporturilor se în vedere mai multe aspecte: facilităţile de care dispun.l. Legăturile aeriene asigură legătura unor regiuni lipsite de alte mijloace de transport. aeroporturi medii de escală internaţională. lungimea căii de rulare. Sabena (Belgia) etc. Long. aeroporturi New York este situat la vărsarea fluviului Hudsan în Oceanul Atlantic. consorţiul european Airbus precum şi cele ruseşti.4. Este un teren amenajat şi echipat cu facilităţi pentru Aeroportul deplasarea pasagerilor şi mărfurilor folosit în transporturile aeriene. continente. deţin servicii pentru vamă. Douglas.3. tipul de trafic. Liniile aeriene sunt solicitate pentru transportul pasagerilor şi pentru mărfuri: presă. Tarom. medicamente. piese şi utilaje uşoare. anual primeşte 145 000 de nave. cu o pistă de 2550 m. aeroporturi internaţionale. reuşind să revoluţioneze comunicaţiile. (Japonia). la 30 km de Marea Nordului. cheilor este de peste 1500 km. Pentru a satisface cerinţa de aeronave. cum sunt Siberia. numărul de pasageri. asemănătoare cu primele. Este alcătuit din aerogară (ansamblul clădirilor dintr-un aeroport). decolarea şi aterizarea avioanelor). Transporturile aeriene sunt organizate şi exploatate de companii naţionale aeriene dintre care mai importante sunt: United Airlines Delta. Pot acosta simultan 250 nave. Este legat de interior prin 11 magistrale feroviare. pentru transporturile aeriene. alimente. 58 142 . aeroporturi internaţionale sezoniere de tip charter. Keihin-Port (Tokyo-Kawasaki-Yokohama) se întinde pe 50 km.A. dar cu o singură cale de rulare de circa 3050 m. Rotterdam situat pe Rhin. Lufthansa. aerodrom (suprafaţa amenajată pentru staţionarea. deservire şi au cel puţin două piste (3750 m pentru decolare şi 2500 m pentru aterizare). Se face după mai multe criterii.4. care primesc cele mai mari avioane comerciale.

aeroporturi folosite pentru decolări şi aterizări scurte. mixte. 59 143 .6 milioane de pasageri şi 2. cu o cale de rulare de 1600m. situate în lungul liniilor aeriene. la nivel mondial. Moscova.35 milioane t/mărfuri. clădiri administrative.8%).44). care implică o deplasare. dispune de 32 piste de aterizare şi decolare. aeroportul Orly din Paris şi cel din Frankfurt de Main (fig. atelierele. cu destinaţii speciale. peste 20 milioane de pasageri . ● După numărul de călători (pasageri). Germania (5. de mărfuri. Mai există şi tipul de aeroport-releu. Paris. Kenedy. alte state (30%). internaţionale şi mixte (deservesc traficul intern şi extern şi locale).3 şi 1. folosit în scopul asigurării necesarului de combustibil pentru avioanele care efectuează curse foarte lungi. Ponderea statelor în transportul aerian a fost (1994) următoarea: SUA (51.6 miliarde. cu o cale de rulare de 1220m.12. puncte de convergenţă ale linilor de navigaţie aeriană. deoarece poluează puternic fonic. mici (sub 1 milion/an).1%). Japonia (3. deţine 52 % din traficul aerian mondial. bmijlocii b(între 1-5 milioane/an). sunt amplasate departe de oraşe. Los Angeles cu 60. Intersecţia mau multor rute formează o reţea.U. Bucureşti (Otopeni). care asigură operaţiunile de zbor.55. Marile aeroporturi ale lumii sunt: New York (Kennedy) cu 77. aeriană. garaje de parcare. Aereonavele sosesc şi pleacă la fiecare 30 de secunde. Aeroporturile: – aerogara. hangarele. San Francisco.7 şi 0. depozitele de carburanţi şi lubrifianţi. 61 Aeroportul “J. aeroporturi naţionale pentru zboruri scurte de tip charter. Franţa (4. sunt: aeroporturi de călători. Londra (Heathrow). După cum se observă. transportă. sunt aeroporturi foarte mari (peste 10 milioane/an). navală.5%). în scop de afaceri şi antrenament. prin cela 23 de aeroporturi.3 şi 1. ● După poziţia geografică.6%).A. folosite pentru zboruri charter. aeroporturi de escală. Numărul de persoane transportate anual. iar lungimea totală a liniilor aeriene (rute) este de peste 4 miliarde km. ● După tipul de trafic (după destinaţie) există aeroporturi: interne. Marea Britanie (5%).F. S. Poate fi: terestră. Chicago (O’Hare) cu 77. cu o cale de rulare de cel puţin 2 000 m. căile de rulare cu sistemele de semnalizare şi turnul de control –. 59 60 61 Cifrele referitoare la pasageri şi mărfuri sunt la nivelul anului 1995 60 Ruta este linie de comunicaţie sau de transport între două sau mai multe localităţi. În Europa se remarcă aeroporturile din Moscova-Şeremetievo şi Vnukovo. situat pe insula Long. se ridică la peste 1. mari (între 5 şi 10 milioane/an). Tokyo.75 . ● După structura mărfurilor.pentru zboruri ocazionale. Atlanta cu 57. se deosebesc următoarele tipuri: aeroporturi terminus (situate la capete de linii aeriene naţionale şi internaţionale).

5. Praga cu Ruzyne etc. Norvegia etc. la Oklahoma şi City-Chicago). în Canada. Marea Roşie.A. pe Glob.U. cu Domodedovo.U. de unde se extrage petrolul. cu Heathrov şi Gotwick. este ţara cu cea mai mare reţea de conducte din lume (240000 km). Copenhaga cu Kostrup. Norvegia este legată de platformele submarine. Sofia cu Vrasdebna. Stockolm. cu Yeşilkoy. Amsterdam cu Schiphol. Şeremetievo Nord. Germania. în zonele de uscat. S. Chicago. fiind cunoscută conducta prin care este adus petrolul din Alaska în centrele de prelucrare din interiorul ţării. cu Borispol. prezintă o importanţă deosebită în economia mondială. cu Arlanda. Moscova. în special cel destinat transportului petrolului şi gazelor naturale. cu Le Bourget. telecomunicaţiile şi conductele. 144 . Federaţia Rusă (conducta din bazinele Volga-Ural şi Siberia Occidentală). cu O’Hare. spre centrele industriale. Transporturile speciale În această categorie sunt cuprinse: liniile de înaltă tensiune (pentru transportul energiei electrice). RoissyCharles de Gaule. Zurich cu Kloten. Marea Mediteraneană din interiorul ţării. (conducta petrolieră care leagă Midecontinent de regiunea Marilor Lacuri. Roma cu Leonardo da Vinci. Atena cu Hellenikon. Istambul.Principalele aeroporturi pe Glob: Paris. Transportul prin conducte.A. formează o reţea de circa 2000000 km. În Orientul Apropiat şi Mijlociu conductele pentru petrol brut leagă zonele de exploatare cu porturile de export de la Golful Persic. Orly. fiind construite. în general. Conductele. Peninsula Arabică. Prin conducte. Londra. în ariile de extracţie a petrolului şi gazelor naturale.4. Vnukovo. Conducte transcontinentale sunt construite în: S. în special cele transcontinentale. 3. Madrid cu Barajas. se realizează exportul acestor produse. Sunt folosite pentru transportul acestora spre regiunile consumatoare. printr-o reţea de conducte. Kiev. spre porturi.

Transporturile mecanice cu cablu – telecabine.. formând sisteme energetice regionale şi naţionale. funiculare. video. telescaune. Pirinei. telefonice. Brazilia.U. Telecomunicaţiile – al doilea sector important al transporturilor speciale – cuprind comunicaţiile poştale. Astăzi se folosesc tot mai frecvent comunicaţiile prin satelit şi prin fibre optice.sunt folosite în regiunile montane (Alpi. Caucaz. China. Balcani. 145 . Federaţia Rusă). 380 şi 400 kv. Carpaţi) şi în cele de extracţie (minereuri. Canada. telegrafice. teleferice. cărbuni). . Se remarcă statele cu suprafaţă mare (S.Energia electrică este transportată prin linii de înaltă tensiune de 220. radiofonice.A.

1. silviculturii. serviciile de asigurare a bunăstării sociale (educaţia. transportului. Se caracterizează printr-o mare diversitate şi prin aceea că asigură o parte importantă din locurile de muncă în care este atrasă populaţia Globului (circa 2/3 din ţările dezvoltate). Serviciile sau activităţile terţiare sunt acele activităţi care intervin după procesul de producţie Serviciile sunt considerate activităţi induse din cele industriale sau agricole. Polirom. ierarhizare. pescuitului. gradul de ocupare a spaţiului (rural sau urban). se disting: serviciile fixe şi serviciile difuze (legate de fluxuri). sunt ţări cu învăţământ confesional. Statul nu controlează totdeauna serviciile. telecomunicaţiile). Ex. În această grupă sunt cuprinse mai multe categorii serviciile administrative. Clasificarea serviciilor: din punct de vedere geografic – al localizării lor –. serviciile descentralizate destinate Pentru capitolul serviciilor. 4. poşta. combustibililor). serviciile financiare. serviciile industriale. ASPECTE GEOGRAFICE ALE SERVICIILOR 62 .: în statele federale există o descentralizare a justiţiei. am folosit lucrarea “Geografie umană” (coordonator Alex. gestionarea unor activităţi strategice (producţia de energie. Iaşi.CAPITOLUL IV 4. Ungureanu). sanitare. Ed. serviciile sociale. serviciile de sănătate şi educaţie. În această categorie se încadrează mai multe categorii de servicii care corespund mai multor funcţii: servicii de apărare şi ordine (sunt cuprinse şi diplomaţia şi justiţia). societăţilor de asigurări). servicii de control şi încadrare a activităţilor private (agriculturii. Serviciile administrative îndeplinesc mai multe funcţii şi asigură locuri de muncă în număr mare. serviciile descentralizate destinate guvernării regionale. băncilor. comerţului. băncilor. fiind mai dezvoltate în ţările avansate. 2000 62 146 . Serviciile fixe Se caracterizează prin localizare. acolo unde religia este puternică. industriei. Se deosebesc 3 categorii de servicii administrative: serviciile centrale ale statului (localizate în capitală). armament. multe fiind în sarcina administraţiei locale.

Serviciile de educaţie. Localizarea acestui tip de servicii este în centrul oraşelor (districtul central de afaceri) sau în tehnopole. Se poate aprecia că descentralizarea serviciilor este o tendinţă actuală. şcolile de cultură generală. hypermarketuri. Serviciile financiare sunt localizate diferenţiat: marile firme sunt amplasate în districtele centrale de afaceri ale marilor oraşe în timp ce agenţiile financiar-bancare locale. În această grupă se încadrează: serviciile legate de transporturi. spre care gravitează o clientelă diversă. contabilă). care fac legătura între centru şi periferii (au rol de releu). zone funcţionale ale aşezărilor. cât mai aproape de clientelă.colectivităţilor locale.2. serviciile turistice. Serviciile difuze Serviciile difuze sunt legate de fluxurile materiale sau umane care le deţin. tehnică. la orice destinaţie. aproape de clientelă iar universităţile sunt localizate în marile oraşe în zonele centrale. Există tendinţa modernă de a amenaja campusuri universitare în care sunt concentrate activităţile didactice şi de cercetare. 147 . au o localizare dispersă: instituţiile prestigioase sunt amplasate în zona centrală. a oricărei cantităţi de marfă. 4. contribuind la formarea de zone şi funcţii distincte (cultural-ştiinţifice) în cadrul oraşelor. condiţionarea şi expedierea produselor şi tipurile de coordonare sunt localizate central. care este cel mai larg răspândit în spaţiu. sănătate. la paza acestora. serviciile comerciale. Serviciile industriale sunt acelea care contribuie la întreţinerea unităţilor industriale. comerţul de detaliu – prăvălie. supermarketuri. sunt localizate în apropierea clientelei (cartiere). Serviciile legate de transporturi au ca obiect mobilitatea persoanelor dar şi schimbul produselor şi bunurilor. activităţile de depozitare şi redistribuire sunt localizate periferic. Sistemul de transporturi trebuie să asigure rapiditatea deplasării în spaţiu. la consilierea lor (juridică. Serviciile comerciale Această categorie de servicii cuprinde mai multe activităţi: colectarea. 4. centre comerciale – are o localizare difuză. la vaduri cât mai circulate.1.2. precum şi la serviciile informatice şi de documentare. liceele sunt răspândite în cartiere. Aceste cerinţe corespund cel mai bine transportului rutier.

finanţelor. comerţ cu amănuntul. asigurărilor. Comerţul electronic este o formă modernă de efectuare a activităţilor care conduc la un schimb de valori prin intermediul reţelelor de telecomunicaţii. comunicaţiilor. Comerţul cu ridicata sau en gros se referă la acel tip în care au loc operaţiuni de cumpărare şi vânzare a unor mărfuri în cantităţi mari. prin care se realizează legătura între producţie şi consum. drepturilor de licenţă. Comerţul concentrat presupune existenţa unui capital masiv din partea unor grupuri financiare puternice. În cadrul comerţului se deosebesc numeroase forme: comerţ interior şi internaţional. Comerţ interior este acel tip în care schimbul de mărfuri şi servicii se face în interiorul unei ţări. care nu se supune regulilor obişnuite ale concurenţei şi liberului schimb. Comerţul invizibil este format din importuri şi exporturi de servicii. Comerţul internaţional se referă la ansamblul tranzacţiilor cu bunuri şi servicii care se desfăşoară între agenţii economici din diferite ţări. circulaţia turistică. incluzând toate tipurile de transport. comerţ cu ridicata. Comerţul de compensaţie este o formă de comerţ. serviciile financiare şi de asigurare. care fac legătura între unităţile producătoare şi comerţul cu amănuntul. comerţ invizibil. drepturi de autor.Comerţul Este o ramură a economiei unei ţări în cadrul şi căreia se desfăşoară circulaţia mărfurilor serviciilor. Comerţul cu mărfuri este un segment al comerţului prin care se realizează circulaţia produselor agricole. comerţ concentrat. Comerţul cu servicii este un segment al activităţilor de comerţ prin care se realizează tranzacţii în domeniile turismului. care asigură funcţiile de distribuţie de la locul de cumpărare la locul de vânzare cu amănuntul. comerţ electronic. Comerţul asociat este tipul de comerţ care se bazează pe politică comercială comună. comerţ cu mărfuri comerţ cu servicii. comerţ asociat. veniturile din investiţii (directe sau portofolice). Această formă a schimburilor compensate reprezintă 8 % din comerţul mondial. Începuturile sunt legate de aplicarea primului standard electronic pentru transmiterea mesajelor structurale în ramura transporturilor (1968). brevete. comerţ de compensaţie. comerţ triunghiular. produselor industriei extractive şi a produselor manufacturiere. Această formă determină o creştere a numărului de intermediari sau la înlocuirea monedei prin troc. exportatorul se angajează să cumpere sau să determine cumpărarea produselor ţării importatoare. Comerţul cu amănuntul sau en detaille este forma de comerţ prin care vânzarea mărfurilor se face direct consumatorilor. s-au dezvoltat reţelele închise de tranzacţii comerciale prin apariţia comunicaţiilor de tip poştă electronică 148 . Printr-un asemenea comerţ. După 1980. veniturile din licenţe.

având în vedere că economia mondială este structurată pe produse de schimb şi de alianţe stabilite de marile firme americane. iar concurenţa nu se mai face între ţări ci între societăţile transnaţionale. care devine virtuală şi duce la globalizarea afacerilor. asigură un profil apreciabil. în care comenzile electronice vizează bunurile materiale ce pot fi livrate numai prin servicii tradiţionale şi comerţ electronic direct. care se bazează pe comenzi online. Europa de Vest şi Asia de Sud-Est (Japonia). Deşi formele actuale de practicare a turismului datează de la începutul secolului al XX-lea (turismul montan. În ultimul timp s-a dezvoltat comerţul prin internet. Serviciile turistice prezintă o mare importanţă.) Tipuri de turism. lansarea de comenzi pentru anumite servicii. zonală şi mondială: asigură un mare număr de locuri de muncă. pe obţinerea de informaţii comerciale. comerţul ocazional. Impactul lor asupra peisajului şi economiei locale. Surdu (1982) care citează definiţia turismului dată de Şcoala de înalte studii economice şi sociale St. este “ansamblul relaţiilor şi faptelor constituite din deplasarea şi sejurul persoanelor pentru care locul de sejur nu este nici domiciliu. Comerţul triunghiular (introdus ca termen de japonezul Kentichi Oma) se referă la concentrarea comerţului internaţional) de mărfuri pe trei mari zone: America de Nord. aşa cum sunt zonele litorale. regiunile muntoase. juridice.2. financiare. Se deosebesc: comerţ electronic indirect. 4.a.conceput ca o formă a manifestărilor culturalTurismul educative şi de recreere ale societăţii moderne – este un fenomen social economic. festivaluri. ele s-au dezvoltat şi diversificat. Pe lângă aceste tipuri mai funcţionează şi comerţul cotidian. făcându-şi apariţia noi servicii turistice – turismul verde (agroturismul. turismul ocazional de congrese. oraşele cu patrimoniu turistic deosebit. Această nouă strategie comercială schimbă total natura pieţei. În funcţie de potenţialul turistic şi baza de servire se disting mai multe tipuri de turism: balnear-maritim (valorifică resursele După V. asigură activităţile de transport (în special cele aeriene. balnear).(e-mail). comerţ cu titluri negociabile. care sunt dependente de turism). Gallen din Elveţia 63 149 .Serviciile turistice . care oferă un contact direct între furnizori şi clienţi. locală. etc. turismul de afaceri.2. europene şi japoneze. acolo unde este un potenţial turistic ridicat. litoral. nici locul principal de activitate profesională” Serviciile turistice sunt activităţi greu de urmărit 63 şi de definit. comerţul rar ş. este deosebit de mare.

al căror teritoriu este folosit pentru a trece spre alte ţări (Danemarca. Pentru turismul litoral sunt caracteristice următoarele zone: bazinul Mării Mediterane. Carpaţii româneşti. deplasările turistice preferă următoarele destinaţii: zonele litorale cu 45% (în special vara). Regiuni şi zone turistice pe Glob. Japonia. turismul turismul cultural (valorifică potenţialul turistic-antropic). Suedia. Tipuri de ţări turistice . obiective şi puncte turistice: mânăstirea Voroneţ. iar în Africa sunt Maroc. Norvegia).a. După localizare. pe care o vizitează. climă). ţări de tranzit. în care se produc intrări masive de turişti. ţări emiţătoare şi de recepţie. montan (valorifică potenţialul turistic montan). Hong Kong. al localizării şi importanţei. Spania. Bulgaria. Didactică şi Pedagogică) 64 150 . acceptată pe baza studiilor de regiune a turismului. pe Glob s-au conturat mai multe zone turistice. Taxonomia în turism.45). turismul festivalelor (valorifică aspectul turistic al festivalurilor cultural-artistice naţionale şi internaţionale) ş. Asia de Sud-Est). San Marino. Maroc. nămol. Leţea (1979) în cursul de Geografie economică mondială (Ed. ţări de recepţie. zone pentru agroturism şi zone ale turismului inedit (fig. Cehia). regiune turistică. pentru a cunoaşte potenţialul turistic de care dispun. După clasificarea făcută de I. Grecia. oraşele cu 10%. Algeria. SUA. Grenoble. dar îşi continuă traseul spre alte ţări (Croaţia. Grecia. Islanda. Liban. Marea Britanie. muntele Rarău. 64 Israel.). Din punct de vedere geografic. Suceava. centre turistice: Sibiu. centre turistice. După vechime se deosebesc: zone tradiţionale (cele din Europa) şi zone recente (Africa. Elveţia. ca Franţa. excursiile în circuit atrag 8% din turişti. este următoarea: provincie turistică. Italia. Tunisia. Belgia). Ungaria. Germania. Mexic. Bahamas.de apă. zone turistice: mănăstirile bucovinene. în care turiştii sunt atraşi de potenţialul turistic al ţării. istoric. Turcia. Italia. Singapore. Croaţia Marea Britanie. zone ale turismului montan. Egipt etc. Val d’Isere. Austria. pot fi: zone ale turismului litoral. cum sunt: Spania. comercial expoziţional (valorifică târgurile şi expoziţiile care oferă şi informaţii turistice). care au un echilibru între intrări şi ieşiri (Exemple: Franţa. Alpii Maritimi. Alpii Francezi. zone urbane. etc. regiune turistică: Carpaţii Răsăriteni. România. Luând în consideraţie fluxurile turistice se pot deosebi cinci tipuri de ţări turistice: ţări emitente în care fluxul plecărilor este mai mare decât al intrărilor. zonă turistică (district). zonele muntoase cu 14%. ţări de tranzit şi de recepţie. cum sunt: Germania. Portugalia. În prezent. zonele rurale cu 23%. Canada. Exemple: provincie turistică: Alpii. obiective turistice (puncte turistice).

Nil. litoralul Oceanului Atlantic. America de Sud. Tursmul “inedit” sau de “senzaţii tari” este practicat în parcurile naţionale din Kenya. Italia. Georgia. Indian şi litoralele din Asia.litoralul Mării Negre. în zonele rurale. litoralul estic (Oceanul Atlantic). Spania. Munţii Scandinavici (Norvegia. Germania. Suedia). Zambia. Austria. Austria. la cascade. Norvegia. Alpii Dinarici (Slovenia. Pacific. De asemenea. litoralul Mării Baltice şi Mării Nordului. Elveţia. la care şi-au dezvoltat staţiuni cum sunt în Rusia. Australia. la Canionul Colorado. America de Nord (turism “safari”. s-a dezvoltat. Slovenia). turismul maritim este localizat în numeroase insule din Oceanul Atlantic. Italia. Munţii Stâncoşi (SUA. Canada) etc. Turismul urban – bazat pe potenţialul antropic (cultural-istoric) este concentrat în marile oraşe ale lumii. Slovacia. cu statele riverane: România. cu Peninsulele Florida şi California. Zair etc. Portugalia. Turismul rural. Turismul montan se bazează pe mai multe regiuni muntoase din lume: Munţii Alpi (Franţa. în capitale. litoralul vestic (Oceanul Pacific) ale SUA. şi este în continuă extindere. la vulcani. Polonia. România. în special. Ucraina. Camerun. Croaţia). Nigeria. Rusia. Polonia. Germania. România). fiind bine organizat în Franţa. Munţii Carpaţi (Cehia. care a apărut recent.Bulgaria. în Pădurea ecuatorială. Danemarca. Olanda. Tanzania. 151 . Polonia. cu statele: Franţa. Suedia. pa Amazon.

Acest tip economic îl aplică astăzi fostele ţări comuniste. Economia mondială se bazează pe mai multe subsisteme economice: economia de piaţă. care se desfăşoară şi se întreţin reciproc în cadrul unei ţări. Economia mondială cuprinde ansamblul economiilor naţionale ale statelor lumii. politica economică. Se referă la sistemul de activităţi şi căi de administraţie prin care o societate îşi foloseşte resursele pentru a asigura bunăstarea poporului şi pentru a putea exista şi a se perpetua. în ştiinţă şi tehnologie. localizarea obiectivelor economice. a mobilităţii spaţiale a factorilor de producţie şi eficienţa structurilor economice. la un nivel descentralizat. iar decizia economică este luată liber. cooperării în producţie. din perspectivă economică. 46). Economia naţională se referă la sistemul de activităţi economico-sociale. de către producător şi consumator pe baza cererii şi ofertei. Economia de piaţă este sistemul economic în care bunurile sunt produse în scopul schimbului. se referă la totalitatea ramurilor economice dintr-o ţară. politice a statelor s-au realizat legături durabile între statele apropiate geografic. a relaţiilor externe valutare şi de credit. Economia de tranziţie este tipul de economie prin care se realizează trecerea de la economia centralizată (bazată pe monopolul statului asupra mijloacelor de producţie) la economia de piaţă (fundamentată pe proprietatea privată şi libertatea economică). în care producătorii şi consumatorii vin în contact şi stabilesc schimburile (fig. economia regională. economia de tranziţie. economia bipolarizată (dublă). prestările de servicii internaţionale. Economia 152 . privite în interdependenţa complexă şi contradictorie a legăturilor lor economice stabilite pe planul comerţului exterior.CAPITOLUL V GRUPURI ECONOMICO-POLITICE GEOGRAFICE ŞI ORGANIZAŢII MONDIALE Generalităţi în urma evoluţiei economice. economia flexibilă. La baza acestor grupuri stau structurile economice şi gradul de dezvoltare economică. care are în atenţie. Economia regională este un subsistem al economiilor naţionale. formându-se mari ansambluri economice şi politico-geografice. a fundamentării strategiilor şi politicilor regionale.

Economia flexibilă este acel tip care răspunde rapid la funcţionarea distorsionată a economiei naţionale şi la şocurile produse pe pieţele internaţionale. politice. în care problemele naţionale devin globale iar soluţionarea lor se va rezolva global. este un concept economic Globalizarea economiei mondiale modern care se referă la procesul dinamic al creşterii interdependenţelor dintre state. Acest tip. poate să orienteze dezvoltarea sistemului economico-social naţional în direcţia promovării competitivităţii. sociale. Dualismul economic este caracteristic multor state dezvoltate. ca urmare a extinderii legăturilor transnaţionale în sfere tot mai largi şi variate ale vieţii economice. în care anumite părţi ale teritoriului au economii avansate.Economia bipolarizată sau duală este tipul de economie bazat pe două sisteme economice distincte. culturale. care coexistă în acelaşi spaţiu geografic. 153 . poate să surprindă tendinţele generale din economia internaţională. iar altele au economii tradiţionale.

A. sector extractiv S-a folosit gruparea făcută în Geografia umană (coordonator Alex.F. America Centrală şi de Sud. Se bazează pe o economie de piaţă bine dezvoltată. Uruguai.Ansamblurile economico-geografice Pe Glob s-au conturat 8 ansambluri economice 65 şi politico- geografice : N. Ed. Iaşi (2000) 66 NAFTA – North American Free Trade Agreement. agricole). 47 şi tabelul 10). minereuri. Africa subsahariană. Europa Centrală şi CSI. Această grupare regională favorizează schimburile comerciale. integrarea lor economică şi politică este parţială. Columbia.1. Argentina şi Pactul andin (1969) care grupează Venezuela. iar SUA şi Canada sunt ţări avansate (membre NATO şi aparţin Grupului celor 7). Economia ţărilor este fragilă. Ecuadorul. din care fac parte: Brazilia.. Mexic şi alte 30. Africa de Nord.A. Paraguai. Asia de Sud.T.5. s-a format în urma acordului de liber schimb nordamerican (1990) şi cuprinde statele: S.T. America Centrală şi de Sud este un ansamblu format din ţări în curs de dezvoltare cu resurse variate (energetice. N. fără 66 Cuba. Între state există diferenţe mari sub aspectul dezvoltării economice: Mexicul este ţară în curs de dezvoltare.A. Peru. cereale).A. care prezintă o economie flexibilă. Se bazează pe gruparea economiei MERCOSUR de liber schimb (1991). Europa Occidentală. Ungureanu). sensibilă la fluctuaţiile economice mondiale.U. participând la dezvoltarea problemelor internaţionale. Canada. specializarea agriculturii excesivă (republicile bananiere. între state existând o complementaritate bazată pe valorificarea unor resurse diverse şi costul redus al forţei de muncă. creată în 1990 65 154 .F. Polirom. creşterea bovinelor. Orientul Apropiat şi Mijlociu.A. Bolivia (Chile s-a retras în 1976).. Pacificul Occidental (Fig.

B. tehnic. Norvegia).E.I. cu scopul unificării europene în domeniile social.B. . s-a produs revoluţia industrială. cultural (includea majoritatea statelor Europei. Integrarea politică şi economică este avansată (se perfectează libertatea circulaţiei persoanelor şi moneda unică “Euro”). urbanizarea este evoluată. integrate după 1980.N. veniturile din investiţii şi din proprietăţile deţinute de antreprenori în afara graniţelor 68 P. Ţările sunt vulnerabile mondializării care duce la formarea unor mari pieţe de schimb (primele decenii ale mileniului III). s-a dezvoltat şi funcţionează economia de piaţă. Realizează o producţie diversă şi participă substanţial la comerţul mondial.(petrol. inegalităţi la nivelul de trai. vizează un spaţiu larg. Tendinţa este de a se lărgi Uniunea Europeană spre est. 67 care P. minereuri) în Venezuela. organizaţie guvernamentală. În 1957 a fost creată 67 68 Comunitatea Economică Europeană (C. În 1949 a fost creat Consiliul Europei (la Londra) cu sediul la Strasbourg.I.. se exprimă în moneda naţională sau în dolari SUA 155 . probleme sociale. şomaj. Portugalia. inclusiv România).N. Se caracterizează prin câteva trăsături: este o grupare foarte veche.I. care au dus la procesul de integrare europeană (fig. Europa Occidentală grupează statele Uniunii Europene şi statele industrializate.E. S-a format după al doilea război mondial.E. în etape succesive. 48). dependenţa tehnologică şi financiară de ţările dezvoltate (SUA). s-a modernizat agricultura.B. Integrarea regională a statelor mai puţin avansate economic constituie o problemă (experienţa cu Grecia. sărăcie. pune în dificultate extinderea U.) Uniunea Europeană (U.). cel euroatlantic (America de Nord şi Europa Occidentală).B. Spania.E. Din punct de vedere militar. formată prin Tratatul de la Roma. Chile.B.) Spaţiu economic omogen. neintegrate (Elveţia. gruparea se remarcă prin cel mai ridicat P. – Produs naţional brut – indicator macroeconomic care cuprinde P. Astăzi. în decursul unei perioade. – Produs intern brut – indicator sintetic macroeconomic care exprimă mărimea valorii bunurilor produse în interiorul ţării de agenţii economici autohtoni şi străini. şi P.

graniţele. fiind atrase de obiectivele amintite. după căderea comunismului.E. Olanda. greu de întreţinut.E. prin Tratatul de la Masstricht din 1999. nu sunt o certitudine. Între 1996-1997 a fost creată Uniunea Europeană (U. iar 69 au statut de asociat. cu vaste relaţii regionale şi internaţionale. 5 state sunt în negocieri. organizaţie care înglobează 15 state cu o suprafaţă de 3246000 km şi o populaţie de peste 378 milioane locuitori.I. Grecia (1981). rămâne un ansamblu economico-politic geografic prosper. care au fost desfiinţate.cuprindea 6 state: Franţa. Astăzi. realizându-se un spaţiu unitar extins C. pentru majoritatea statelor. Lituania. uneori necompetitivă. mai multe state: Cipru.A. Luxemburg – grupate în Piaţa Comună. Polonia. ţările se confruntă cu grave probleme economice.. Slovenia. Europa Centrală şi C. dinamic.. dezvoltarea capacităţilor tehnologice. Danemarca. ajungându-se la 12 state (1986) iar Austria.). este alcătuită dintr-un grup de state care au făcut parte din sistemul comunist. Din cauza unei dezvoltări supradimensionale a industriei grele. Slovacia. Bulgaria. o monedă unică (“euro”). Islanda (1973). Suedia şi Finlanda au aderat în 1996. organizaţie economică care avea scopul de a crea o piaţă unică şi realizarea unor legături politice strânse bazate pe principiul liberei circulaţii a forţei de muncă. S-au înlăturat barierele economice (vamale. Germania. Italia. altele se confruntă cu conflicte interne (fosta Jugoslavie). altele sunt supuse unei reconversii economice (România. protecţia mediului înconjurător şi a mediului de muncă. iar majoritatea au ca ţel integrarea în U. Malta. statele din acest ansamblu economic şi politic se află în faze diferite ale economiei de tranziţie. realizând o producţie scăzută.E. Între ţările componente se remarcă decalaje de dezvoltare economică.N. Ucraina). au un P. Letonia. sărăcie.E. România. iar piaţa internă este asaltată de produse slabe aduse din alte ţări. Perspectivele de integrare europeană. o Adunare Parlamentară (Strasbourg). 2 156 . Estonia. Ungaria).E. aceste ţări au o participare slabă la schimburile mondiale. Uniunea Europeană dispune de o bancă europeană. fiscale). Spania şi Portugalia (1986). realizarea unei uniuni economice şi monetare. ajungând astăzi la 15 state. greu de privatizat. unele se orientează spre o economie concurenţială (Polonia. Au făcut parte din Tratatul de la Varşovia şi C. Turcia.S. Belgia.E. sociale (şomaj.E. care sunt în tratative de aderare.B. violenţă). în care a existat o economie centralizat-planificată de tip sovietic. U.R. calculat pe locuitor inferior mediei mondiale. Ungaria. şi-a propus mai multe obiective: desăvârşirea pieţei unice. U. Cehia. care are rol în evoluţia economică şi politică mondială. Au solicitat intrarea în U.E. s-a lărgit succesiv: Marea Britanie.

Un caz aparte îl reprezintă Israelul. iar economiile 157 . (ai cărei membrii sunt localizaţi în zona Golfului).E. majoritatea. Deşi ţările sunt bogate în petrol. Ex Turica.. Sub aspect economic. cu toate că această zonă are resurse. Creşterea populaţiei (influenţată de tradiţie şi religie) creează probleme legate de utilizarea forţei de muncă (Turcia. Irak. totuşi. iar altele.P. Palestina). din cauza unei populaţii numeroase. legate tradiţional de Europa de Vest au şanse de a fi primite. acestea nu satisfac cerinţele.E. persistenţa unor focare de conflict (Israel. care influenţează piaţa petrolului şi economia mondială. Trecutul (colonial) le plasează astăzi fie în cadrul Commonwealth-ului (fostele colonii engleze). Asia de Sud este o regiune săracă a lumii. Africa de Nord.I. fiind dependente de ajutoarele internaţionale şi confruntându-se cu o explozie demografică ce accentuează sărăcia. din cauza unor grupări islamice (Algeria). fac eforturi pentru integrare în U.C. dar frământat de probleme geopolitice. din care provin ţările care o formează se remarcă prin resurse bogate. Participarea slabă la schimburile mondiale este explicată prin existenţa unei vaste pieţe interne. cu economie modernă. terorismul. această regiune geografică dispune de mari rezerve de petrol şi gaze naturale (zona Golfului Persic). În regiune. Asia de Sud grupează state puternic populate ale lumii contemporane. cu o participare redusă la schimburile economice internaţionale. bazate. Orientul Apropiat şi Mijlociu constituie un vast ansamblu geografic alcătuit din ţări musulmane situate într-un climat arid. sub aspect economic sunt în curs de dezvoltare.C. Situaţia lor prezentă este precară. Africa subsahariană este un ansamblu de state situate în Africa sudică ce se caracterizează prin: crize sociale. deşi zona are resurse naturale importante.S. axată pe servicii. Africa de Sud mai bine dezvoltată economic. nu au o economie diversificată. cu relaţii în economia mondială. mai puţin compactă decât U. Se produce o migraţie masivă spre ţările petroliere din zona (Egipt. fie în zona francului. pe o economie tradiţională. crize politice şi economice. Subdezvoltarea este cea mai gravă problemă economică şi socială a zonei. Uniunea Magrebului şi O. Unele ţări din zonă. s-au conturat grupări economice şi politice cum sunt: Consiliul de Cooperare al Golfului.R. cu rădăcini în perioada colonială. ceea ce constituie o piedică în calea dezvoltării durabile. dar producţie slabă şi probleme sociale complexe. geostrategice şi etnice.S.. pe fostele colonii franceze (Africa de Vest şi Centrală).S. Maroc). Se remarcă. Yemen). spre Europa Occidentală. cele ale Magrebului. Alte aspecte sunt: decalajele mari între economia ţărilor bogate în petrol şi cele sărace. Această regiune se remarcă prin puternice contraste socialeconomice cu un PNB scăzut. stat avansat economic.

etnice şi multă sărăcie. pe Glob au fost create numeroase organizaţii internaţionale cu acţiune regională sau mondială..N.D.. arme moderne. de la cele în curs de dezvoltare (Indonezia.E. Asociaţia pentru Dezvoltarea Internaţională ş. caracterizându-se printr-o dinamică activă. fiind state cu grade de dezvoltare economică diferită. în vederea reducerii decalajelor dintre statele lumii. S. Pacificul de Vest.U. a redistribuirii resurselor şi fondurilor financiare. 5. Filipine).A. Integrarea regională este slabă.2.. Aderarea Australiei şi Oceaniei a fost determinată de relaţiile comerciale prioritare cu Japonia. Pacificul Occidental. Banca mondială este un sistem financiar format din B. înglobează sud-estul Asiei.tradiţionale au o productivitate scăzută. În zonă prezintă interese economice Europa Occidentală şi S. Unele state – India.a. În viitor – ca rezultat al încetării “războiului rece” şi al divizării lumii în blocuri politico-ideologice. În acest ansamblu se ridică probleme politice (China şi Taiwanul). la început. o zonă a liberului schimb. Asociaţia Naţiunilor din Asia de SE (A.R.Organizaţii internaţionale În vederea dezolvării armonioase a economiei mondiale. Europa Occidentală. are ca scop promovarea dezvoltării economice a ţărilor în curs de dezvoltare prin furnizarea de credite pe termen lung fără dobândă. cel mai vast ansamblu economic actual. Coreea).A. Thailanda). Asociaţia internaţională pentru dezvoltare. însă. Pakistan – posedă. iar din 1975 capătă caracter economic şi devine.A. dar alte ţări ca Vietnam şi China. regiunea a fost afectată de criza din 1998. Totuşi. din cauza divergenţelor ideologice şi conflictele militare. este cel mai dinamic ansamblu economic pe plan mondial. Thailanda) la cele avansate economic (Japonia.S. Ţările din zonă se confruntă cu probleme religioase. creată în 1960. China. cu sediul la Washington. care a atins statele slab dezvoltate (Indonezia. odată cu prăbuşirea comunismului – se conturează tendinţele de unificare a ţărilor lumii în jurul a 3 mari zone de concentrare a activităţilor economice – America de Nord.) este organizaţie guvernamentală regională (creat în 1967. cu scop militar. manifestate prin afluxul masiv de capital. Sub aspect economic. Oceania. instituţie care are ca scop sprijinirea ţărilor în curs de dezvoltare prin acordarea de ajutoare financiare 158 . la care se adaugă Australia şi Oceania. după 1980. din 1992. instituţie a ONU. Zona cantonează 1/3 din populaţia mondială. la Bangkok) cu sediul la Jakarta. Zona este o sursă de migraţie.I. iar altele se confruntă cu mişcări secesioniste (Indonezia.U.

N. Asia. (fondată în 1976) cu sediul la Roma.U. creşterea comerţului mondial. monetare la nivel mondial.).).T. cu scopul de a se forma o piaţă comună a cărbunelui şi produselor siderurgice.care încearcă rezolvarea unor probleme economice. eradicarea subnutriţiei.U. Germania. are ca obiective: menţinerea păcii.U. . Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (EURATOM) este organizaţie guvernamentală internaţională. Consiliul de Securitate (15 membri). fără a fi membră.) este o organizaţie internaţională guvernamentală. precum şi din teritorii dependente de Marea Britanie. rezolvarea unor probleme cu caracter economic. înfiinţat în 1949.U. Italia. Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (C. cu sediul la New York. cultural şi umanitar.U. Marea Britanie. corectarea dezechilibrelor balanţelor de plăţi ale ţărilor membre. Belgia. are şase organe de lucru: Adunarea Generală. care urmăreşte cooperarea monetară dintre ţări. Italia.) este o organizaţie guvernamentală (sediul la Bruxelles). are sediul la Bruxelles şi cuprinde 19 state din Europa.N.O. Secretariatul (condus de secretarul general al O. are 185 de state membre. Grupul celor şapte (7) este format din statele puternic industrializate – SUA. O. Consiliul Economic şi Social (54 membrii9.U. cu sediul la Londra.C. Fondul Internaţional pentru Dezvoltarea Agriculturii este o instituţie a O. Membrii fondatori sunt: Franţa.U. America de Nord.I.). Franţa. formată prin Tratatul de la Paris în 1951.M. formată din Marea Britanie şi unele ţări foste colonii şi dominioane ale imperiului britanic. O. Japonia. Curtea Internaţională de Justiţie (Haga).N. 159 . fondată prin Tratatul de la Roma (1957) care are ca sarcină promovarea dezvoltării industriilor nucleare. Canada.E. care are ca scop colaborarea economică. Olanda. la reuniunile grupului participă şi Federaţia Rusă. are ca principale obiective finanţarea unor proiecte de dezvoltare în domeniul agricol. Commonwealth este o organizaţie internaţională.N.) este o organizaţie financiară internaţională. cu sediul la Washington. sociale. Organizaţia Naţiunilor Unite (O. fondată în 1945. După 1995. Consiliul de Tutelă (administrează teritoriile aflate sub jurisdicţia O.N. Luxemburg. Fondul Monetar Internaţional (F. Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (N. dezvoltarea unor relaţii internaţionale.N.O.A. O. Germania.pentru reducerea datoriei externe şi asigurarea asistenţei tehnice specializate.U. îmbunătăţirea nivelului de alimentaţie din ţările în curs de dezvoltare. acordarea de împrumuturi financiare.

apă. Dezvoltarea durabilă 69 Este un concept filozofic modern. ● eliminarea sărăciei în condiţiile satisfacerii nevoilor esenţiale pentru un loc de muncă. ● o distribuţie mai echilibrată a resurselor. creată în 1960. dar şi de perspectivă ale dezvoltării sociale (fig. Din organizaţie fac parte marii producători de petrol care urmăresc unificarea şi strategiile ţărilor membre. ● asigurarea creşterii populaţiei la un nivel acceptabil. cu sediul la Viena. Pe plan mondial există alte numeroase instituţii care se implică în economia mondială. ● reorientarea tehnologiilor şi punerea sub control a riscurilor. ● conservarea şi sporirea resurselor naturale.Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol (O. energie. Acest tip de dezvoltare trebuie să asigure un echilibru între creşterea economică şi protecţia mediului şi – pe această bază – satisfacerea cerinţelor nu numai prezente. adică să facă o creştere demografică controlată. 5. ● supravieţuirea impactului activităţilor economice asupra mediului.3. locuinţă şi sănătate. potrivit căruia prin dezvoltare trebuie satisfăcute nevoile actuale fără a fi compromise posibilităţile de satisfacere a nevoilor generaţiilor viitoare. precum şi preţurile la acest combustibil. are drept scop realizarea unei politici comune privind nivelul producţiei de petrol. ● întreţinerea diversităţii ecosistemelor. 69 subcapitolul a fost realizat pe baza Dicţionarului de geografie umană (1999). ● dezvoltarea atât pe plan naţional şi internaţional. ● creşterea gradului de participare la luarea deciziilor privind mediul. cotele de export. 49).E.C.). hrană.P. ● accentuarea laturilor calitative ale producţiei. 160 . Cerinţele minime pentru o dezvoltare durabilă sunt: ● redimensionarea creşterii economice. ● descentralizarea formelor de guvernare.

B)..I. civilizaţia sinică (1340 900 000 loc.). cu 8% din total P. civilizaţia latino-americană (507 500 000 loc.9% din total P. Civilizaţia Occidentală (805 400 000 locuitori cu 48.. cu 10% din total P. În lumea contemporană există 8 civilizaţii care au o contribuţie importantă la P.B. Antet. civilizaţia hindusă (915 800 000 loc.I. civilizaţia islamică (927 600 000. Bucureşti 70 161 . cu 8.I.I.B).I.. Ciocnirea civilizaţiilor şi refacerea ordinii moderne.. Se observă că aportul civilizaţiilor este diferenţiat şi reflectă gradul de dezvoltare economică a zonelor în care se manifestă civilizaţia respectivă.B. alte civilizaţii (doar 2%)..B). cu 11% din total P.B.B).I. Ed. culturale. cu 6.B).4.2% din total P. infrastructuri sociale – realizate la un moment dat de o colectivitate umană.).5 % din total P.1% din total P.5. civilizaţia africană (392 100 000 loc.I. economice. civilizaţia japoneză (124 700 000 loc. civilizaţia ortodoxă (261 300 000 loc. După Hungtington S (1998).. cu 2.3% din total P. cu 3.B).I.I. Ponderea la PIB global a principalelor civilizaţii Civilizaţia 70 se referă la totalitatea valorilor – tehnologice.

colab. 1998 Terra-geografie economică. 11. 5. ERDELI G... Bucureşti. Editura Universităţii “Lucian Blaga”. Lib. 1981. Bucureşti.. SURDU V. BEAUJEAU GARNIER J. Populaţia. 1999. 1998. Geographie terminales..VOICU-VEDEA V.. Bucureşti. Cuza”.BIBLIOGRAFIE 1. Editura Mira Design.. Iaşi. Mărginimea Sibiului – studiu de geografie rurală..UNGUREANU AL. Editura Ştiinţifică. Editura Teora. 1983. 6. colab. Geografia turismului. Cluj-Napoca. Paris. Sibiu. ALLIX J. I. ERDELI G. 3. 2. Bucureşti. Geografie urbană.. 1998 Geografie economică mondială. 9.PIERRE. Sibiu. NEGOESCU B. Geografia economică mondială.. Editura Roza Vânturilor. Paris. colab. 1982.VOICU-VEDEA V. Universitatea “Al. 7. Geopolitica în pragul mileniului III. 12. 1980. 4. SIMION T. Bucureşti. Geografia resurselor naturale. Images de la Terre el des hommes. CHABOT G. 8. 2001. DACIER G... 10. Editura Fundaţia România de Mâine. Editura Didactică şi Pedagogică. Belin. 162 . Bucureşti.. VLĂSCEANU GH... Lib. aşezările şi economia mondială – sinteze geografice. Editura Dacia. LEŢEA I.. Belin. Editura Corint. 1998. NIMIGEANU V. UNGUREANU ALEX.. 1979. 1972. Dicţionar de geografie umană.

.......................2....2.................... Localizarea geografică a statelor ................. Morfologia rurală ................1..............2..................................5. 60 2... 29 NOŢIUNI DE GEOGRAFIA POPULAŢIEI ŞI AŞEZĂRILOR UMANE. 22 1..................... tipuri...........................................2.............1.......................1.........................1...........2..........1................2.......................... 94 163 .............. 1 1.........................1..................................6....................................... Graniţele statului .................................3............................ Harta politică a lumii .....................................1............4. 52 2... 16 1....3........2.. 29 2.................................................... Componentele aşezărilor rurale..................................... 76 3. Aşezări urbane.............1..... Răspândirea geografică a populaţiei pe Glob .............. 62 2.............................. ASPECTE GEOGRAFICE ALE RESURSELOR.........................2...................... Structura fizico-geografică a teritoriului.......1...................................................... 23 CAPITOLUL II...................................... 64 2.................2........................................ GEOGRAFIA POPULAŢIEI – PROBLEME INTRODUCTIVE ............. 57 2....1.......................................................2....... Forme de evoluţie teritorială a aşezărilor urbane..........1..................... GEOGRAFIA AŞEZĂRILOR UMANE ................2...................... 61 2.........3.............. Structura funcţională a oraşelor .................1.1...... 75 CAPITOLUL III................ 20 1..................... Forma de stat.......................... 67 2........................2....2......2........ 15 1........ 16 1........................................2... Populaţia..........1.2........... ............ 36 2...... 33 2...............2................2....2.......... 17 1. Dinamica populaţiei ........ 45 2..........6..........1. Structura populaţiei ... 60 Generalităţi: Geografia urbană.....4..5 Amenajarea terenului rural............... 76 GEOGRAFIA ECONOMICĂ .1..............................1............ 51 2............1.... 87 3.................. NOŢIUNI GENERALE DE GEOGRAFIE POLITICĂ.....................................................................2.... 9 1.1.............. 32 2.................. 47 2.. 8 1................5..... 72 2..... 76 3.......................................1........ Bilanţul migratoriu ..1......... Teritoriul ....3.............2..... 57 2............................. Creşterea animalelor...... STATUL ŞI COMPONENTELE SALE ......................2.......................... 41 2.............................................. Mărimea teritoriului........... Aşezările rurale ............................2..2.. 52 2.........2......1... Geneza oraşelor şi factorii apariţiei şi localizării ... Clasificarea aşezărilor rurale ...............4....... Organizarea spaţială a oraşelor................2................................................................ 54 2... Morfologia urbană .2.............................. 20 1................................3.. 10 1..................... Forma teritoriului statelor ....................2......................2............................. 59 2..............2.............. Clasificarea oraşelor – criterii...................................................................CUPRINS CAPITOLUL I....... 29 2...................2... Structura administrativă a statului.......1................................................1.2.................... Organizarea teritoriului rural ............2....................................... Componenţa teritorială a unui stat .......2........................................................ Cultura plantelor ................. ASPECTE GEOGRAFICE ALE AGRICULTURII MONDIALE ....1.......2....................................................2....3. Bilanţul natural ...2...................................................2.................... Aşezările urbane .........1.....................2..........................3....2.........2...........1..............2........................1 CONCEPTELE DE GEOGRAFIE POLITICĂ ŞI GEOPOLITICĂ ......1....................2..... 12 1..... 86 3......................1.... 1 1............................1.....4..................1........... Evoluţia numerică a populaţiei ...

................3...........8...... 98 3..... 154 5.......3...............................2....1.......................................... 113 3............5......Serviciile turistice ............................................................. Industria textilă................... ASPECTE GEOGRAFICE ALE INDUSTRIEI MONDIALE ..............4.......... SERVICIILE FIXE ...............................................................................4.............................. 112 3.2.................2..............2......4......................... Pescuitul şi vânatul.........3.....................3.......... Economia agricolă tradiţională (de subzistenţă sau preindustrială)...................................... Economia agricolă capitalistă ..... 137 3.......................................... ORAGNIZAŢIILE INTERNAŢIONALE………………………..... 161 BIBLIOGRAFIE..............2......7.. 119 3...2................................. CĂILE DE COMUNICAŢIE ...... Transporturile rutiere............................1............................................................................2.........................................3.4.................................3......................... 120 3..........………………… 157 5.................................................... 95 3............ Industria electronică şi electrotehnică........................4..... 144 CAPITOLUL IV ...........................……………......4..... 147 4.1....4.....2..............5....... 126 3................................................ Industria materialelor de construcţie .....1...ANSAMBLURILE ECONOMICO-GEOGRAFICE ..........Transporturile fluviale......................... 99 3..... Serviciile comerciale....3....................................3................. Tipuri de localizare şi concentrare a industriei .............. Transporturile speciale.4 Industria chimică.... 103 3. 146 4....3...................................................................... 152 5......... 152 GRUPURI ECONOMICO-POLITICE GEOGRAFICE ŞI ORGANIZAŢII MONDIALE .......4................. 137 3...........4..... 116 3......................3.................2.3...... 146 4......................... Transporturile aeriene ................................. Industria alimentară ........... 118 3.............................................2......... PONDEREA LA PIB GLOBAL A PRINCIPALELOR CIVILIZAŢII .................... Tipuri de economie agricolă ......... ASPECTE GEOGRAFICE ALE SERVICIILOR .................................................................................Transporturile maritime ........................ 146 4................................................... Transporturi navale............ Peisajele rurale şi agricole ..............................2...... Industria de prelucrarea lemnului.................. 142 3...................3................ Industria de tractoare şi maşini agricole ...6...............................3.4..4....3..........3.......................... 147 4............2....3....... 111 3........ 162 164 ................ 132 3..............................2.........................................3....2....................3........................1...................... Industria metalurgică....159 5................1..... 134 3......... 133 3..................9............ 149 CAPITOLUL V .................... 138 3...5........... DEZVOLTAREA DURABILĂ…………………………………….. 96 3....Transporturile feroviare................ 96 3...............1.........4.......... 105 3..... SERVICIILE DIFUZE ......

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful