RODICA OJOG-BRAŞOVEANU A ÎNFLORIT LILIACUL CAPITOLUL I Caleaşca opri în coasta caselor lui Vasile Papa1, lăsând să coboare

două femei înveşmântate în straie neguroase. Arnăutul aflat peste drum, păzind zidurile lui Petrovici-Armis, bogătaş vestit dincolo de hotarul Principatelor, le cercetă cu luareaminte. Conacul lui Armis era ultimul din Bucureşti cu "fustanelă, fes şi pistoale" în poartă. Juneţea capitalei, zăluzi ca Dorel Sturdza, Manolache Ghica ori Ioniţă Duca, se întrebau — de obicei după a treia sticlă de Château Lafitte retour des Indes — dacă ghiujul de Petrovici a înfipt un caraghios cu catrinţă în uliţă pentru a-i păzi comorile ori nevasta. Didina Petrovici lipsea de la sindrofii şi reprezentaţiunile Teatrului Mare, nu-şi plimba toaletele de la Worth în echipagiu comandat la parizianul Clochez, abia de o zăreai, trandafir roşu, proaspăt ca dimineaţa, printr-o despicătură cât clipa a perdelelor... Arnăutul încercă să desluşească chipul femeilor la lumina felinarului cu petrol. Se afla câte unul la şapte case, mândria bucureştenilor, căci le îngăduia să salte oleacă nasul peste nemţi şi franţuzi care le mai orbecăiau pe străzi în lucoarea săracă a opaiţelor şi lumânărilor. Nu citi mare lucru, cele două femei având văluri groase pe chip, atâta doar că se aflau cucoane de felul lor. Mantii bogate peste rochii cheltuielnice — clopote răsturnate —, broboade scumpe. Cea mai mărunţică întoarse capul spre vizitiu: — Ne aştepţi aici, Antoane. — Săru' mâna, cucoană, am priceput. "Şi glasul şi porunca, tot a obraz înălţat aduc", îşi zise arnăutul... Femeile se prinseră de braţ şi se îndreptară cu paşi mărunţi şi sprinteni spre Lipscănie. Arnăutul lui Armis le urmări cu gândul până pieiră după prăvălia lui Klenk, neamţul care tăia ca nimeni altul ţvechere2 şi pantaloni neglijé pentru frumoşii târgului. Nu era întâmplare de toată ziua cA două cucoane, feţe luminate, să străbată la ceas de noapte, pe vreme vrăjmaşă de gerar, cu ploaie subţire, trecută prin sită, uliţele desfundate ale Bucureştilor, neînsoţite de pereche de berneveci — c-o fi boier ori slujitor. Stăpânirea "pavase sistematic", cu piatră cioplită adusă de la Vălenii de Munte şi Comarnic, doar strada Franceză3 şi strada Germană4. Arnăutul îşi scutură fesul ud şi le ură de bine. "C-o fi taină de inimă ori altă daravelă, Domnul cu ele! În Lipscănie
1 Locul unde se află astăzi Banca Naţională a României 2 Fracuri 3 Azi strada Iuliu Maniu 4 Azi strada Smârdan

şi pe Covaci, ipistaţii stau ciotcă..." — Cred că am coborât prea degrabă, Zoică... Îmi simt botinele pline de apă. — Nu, Elenă. Ferim doi vrăjmaşi. Poliţia lui Beldiman, mai teribil decât însuşi Javert al domnului Hugo, şi spionii lui Librecht. Buciumul abia aşteaptă pricină de cleveteală, iar Le National îşi pescuieşte picanteriile în orice apă, cât de tulbure ar fi. Am ajuns! În capul uliţei Covaci, a treia curte, o lumină gălbuie stăruia dinapoia perdelelor lucrate în igliţă. Casa era de zid — din ce în ce mai multe în oraş luând locul celor de lemn şi pământ —, dovedind dare de mână. Tupilată între copaci bătrâni, o ghiceai, din april şi până târziu, în brumărel, năpădită de flori şi verdeaţă. Grădina, deşi trenţuită acum în suspinul toamnei, rămânea frumoasă — "frumoasă ca o văduvă", îi trecu prin minte Zoei Manta —, poteca cu prundiş se afla îngrijită. Întrun şopron se zăreau o căruţă şi o sanie fără coş, cu tălpile în sus. Doar urcară trei treptişoare şi, înainte de a se fi vestit, uşa cu geamlâc, perdeluită, se deschise. O codană de vreo paisprezece ani, desculţă şi cu o maramă albastră legată la ceafă, le pofti mut înăuntru. Le îndrumă paşii printr-o săliţă întunecată aromind a pere şi gutui, deschise o uşă vopsită în verde-prăzuliu şi rosti scurt: — Au venit. O voce dogită, de muiere care-şi hrăneşte nările cu tutun şi nici clondirul nu-l duce la cercei, porunci la fel de scurt: — Să poftească. Odaia era scundacă, prea încălzită, năbuşită de scorţuri şi perne de cit tivit. O candelă de sticlă albastră însufleţea patru icoane împărăteşti în colţul de răsărit, iar un opaiţ mare, de porţelan cu oglindă şlefuită, drămuia lumină, cât să nu-ţi vâri degetele în ochi. În lungul pereţilor vegheau, parcă pregătite pentru taifas de cucoane, şase scaune de lemn, prost îmbrăcate, cu muşama verde. În blidar licăreau tingiri şi tigăi, linguri de aramă, o piuă de cafea din cireş cu pisălog, tăviţe, clondire, două sfeşnice de tumbac. Pe un mindir învelit în pânză de Braşov umplută cu păr de bou, se afla gazda; o namilă doar osânză şi coţi mulţi de ţesătură. Avea un chip alb ca laptele, ochi a căror privire n-o puteai zări — două aţe retezând obrazul gras, buze supte, înghiţite de gingii ştirbe. Zoe Manta îşi ridică voalul şi trase adânc aer în piept. "Samănă cu un Buda fără dinţi. Iar mirosul e asomant..." — Cer iertare cinstitelor cucoane că nu le pot întâmpina după cum se cuvine, rosti Goliatul în halat turcesc, cu părul strâns într-un tulpan de muselină, numai că dropica, osândă a lui Dumnezeu, mă ţintuieşte între perini. Cele două femei avură acelaşi gest care reteza scuzele, pricina fiind fără însemnătate. Pe masa rotundă, stâlpită pe un picior, se aflau scule cărturăreşti: un ghioc, cărţi de joc cu poze înfricoşătoare — Satana, un creştin

mistuit de focul Gheenei, un gâde şalvaragiu cu iataganul scos —, o carte cât o evanghelie cu semne cereşti, nedesluşite, un castronaş de argint cu bobi. Alte două scaune, îmbrăcate în muşama neagră, se aflau de cealaltă parte a mesei. Cărturăreasa îşi aţinti privirea asupra însoţitoarei Zoei Manta. Era înaltă, mlădie, cu boiul cam ţeapăn. Umerii, deşi ascunşi de mantia de catifea, se desluşeau căzuţi, parcă lunecând de la rădăcina grumajilor în curbă dulce, spre coate. Bătrâna rosti, parcă spălându-şi vorbele: — Mă înşel oare prepuind că domnia ta e cea carele pofteşte să-şi citească sorţii? Zoe Manta avu o tresărire. "Elle est extraordinaire!" Nu degeaba vorbea un Bucureşti întreg despre darul de divinaţie al coanei Simina din mahalaua Covaci. Elisa Lahovary o asigurase de altfel cu risipă de exclamaţii: "Este absolut epatantă... Are o clarviziune, o adresă, care, spui drept, te înfricoşează. Mi-a prezis de frate-meu, Iorgu, că o să zacă de vătămătură. «Cineva de sânge», zice, «neam bun, dar nu ţi-e prunc. Zdruncinătură vrăjmaşă îl pune la pământ, însă ţărână nu muşcă.» Asta era luna cealaltă, aşa că şi uitasem. Sâmbătă acum, dă buzna pe poartă Anica, o ştii, servitoarea cumnată-mii, toată un bocet: «O picat... ista, conaşu Iorgu, la promenadă... De pe Voinic, ista calu... Îl grijeşte ista... doftoru, conu Carolică Davila.» Ştii că moldoveanca-i cam toantă... Asta am poftit să-ţi spui, ma chère... Ţiganca-i năzdrăvană peste poate!..." Femeia înaltă şi subţire înclină capul. — Rog pe domnia ta să-şi ridice vălul, urmă Simina ascunzându-şi mulţumirea. Nu încerc să-ţi despoi taina, dar sorţii omului, până la cercetare mai mărunţită, se citeşte în căutătură. Zoe Manta îşi privi prietena care părea foarte tulburată. — Desluşeşte-i sorţii în alte semne. — Voia domniilor voastre. Întinse o mână grasă. Ghiulurile care-i sugrumau două dintre degete erau frumoase şi de preţ. Despre unul dintre ele, un rubin fălos cu ploiţă de diamante, Zoe îşi aminti că-l văzuse la Boitiţi, giuvaiergiul de pe Pod. — Dă-mi palma ta cea scrisă, porunci coana Simina. Zoe Manta, simţind nedumerirea, explică: — Adică stânga. Mâna fină, aristocratică, se întinse cu teamă peste masă. Simina o simţea tremurândă, speriată ca o vrabie picată în laţ. — De felul domniei tale, îţi porţi inima în palmă, cinstită cocoană. Ai fire simţitoare, gingaşă, prea lesne de vătămat. De acum, să cercăm a descâlci şi urmele condeiului. Împrăştie mărunţişurile de pe masă, găsi lupa ceasornicească, cu mâner de ebonită, şi se aplecă atât de tare peste mâna femeii, încât aceasta îi simţi răsuflarea în palmă.

Dintr-o dată, Simina înţepeni. Pe chipul gras se citea nemărginită uimire şi o tulburare nedesluşită, ca o spaimă. Încercă să se ridice, dar picioarele asuprite de dropică n-o ajutară. — Iertăciune, mărită Doamnă, că nu te-am întâmpinat cum se cuvine şi îngăduie să-ţi sărut dreapta pentru cinstea ce mi-ai făcut mie, nevrednicei... Cealaltă râse încurcată: — Lasă... Nu! Cred că te înşeli... Simina clătină hotărâtă din cap: — Palma nu minte, iar baba ştie să citească. Măria Ta poartă cunună... Zoe Manta simţi că îi bate inima de emoţie. "De necrezut! N-avea cine să i-o divulge... Aranjamentul era făcut prin Raluca Manu, discreţiunea personificată..." — Vorbeşte, suflă Doamna... Ce vezi? Cărturăreasa păru să şovăie, şi Zoe îi dădu ghes: — Mărturiseşte adevărul lacrimă şi nu ne menaja... Vreau să spui, să nu ne cruţi. De aceea suntem aici... — Voia domniilor voastre, iar eu sub poruncă mă aflu... Soarta ţi-e înălţată, mărită Doamnă, dar nu dulce, cununa-i cu nestemate, însă domnia ta o simţi ţăpuşe. Dumnezeu ţi-a hărăzit fală lumească, dar în inimă, nesecată lacrimă. Sterp ţi-e pântecul şi nu ţi-i scris să-ţi înmulţeşti neamul... Inima ţi-e înrobită în veci rigăi de roşu, iar acesta şi-a lepădat-o, tot pe veci, muierii de pică... Ani mulţi ţi-s hărăziţi în singurătate lungă şi cernită. Te vei înstrăina o vreme, apoi te vei întoarce pe cele poteci ale tinereţii călătorite. Bătrâneţea îţi va fi bogată în fapte de milostenie, dar avuţia nu-ţi va fi pe potrivă. Eşti şubredă, floricică în bătaia vântului, dar, după cum domnia ta ştie, vijelia răpune stejarii, firul de iarbă îşi pleacă doar fruntea, apoi iar se îndreaptă. Tare în vârtute va trebui să te dovedeşti pentru a îndura cele ce ţi-s sortite. Vor fi multe şi drum anevoios te aşteaptă până la odihna cea veşnică. Dumnezeu şi Maica Precista să te binecuvânteze. Pătrunseră în Palatul Domnesc printr-o portiţă dosnică a aripei dindărăt, ale cărei fereşti băteau în bulevardul Academiei. Acesta fusese tăiat doar cu câţiva ani în urmă, la porunca lui Vodă, între uliţa Colţei şi Podul Mogoşoaiei. În răstimp se iviseră, ciuperci după ploaie, case de zid făţoase, înconjurate de grădini splendide, strunite de foarfece meştere, ca de pildă a lui jupân Pohr, pogorât din Braşov. Acesta îşi deschise florărie cu dever pe Pod, în noul Han Filipescu. La negustorul neamţ se găseau cele mai frumoase camelii, hortensii şi garoafe. Dar cap de opera lui Pohr, spuneau bucureştenii, era grădina din strada Vămii5 a caselor Znagoveanu. Boierii cei tineri, mai călătoriţi, o asemănau cu celebrele grădini Tivoli de lângă Roma, un piccolo Tivoli, bineînţeles, dar aranjamentele florale terasate, belşugul de plante
5 Azi strada Dem. I. Dobrescu

zburda cu graţii de libelulă în lunca Soleştiului. de când am părăsit Soleştiul. Pantalonaşii cu dantele se iţeau de sub poalele rochiţei de muselină. O cărămidă fierbinte. postelnicul Dimitrie... neaşteptat. fântânile arteziene şi mulţimea de putti bucălaţi fuseseră fără îndoială inspirate de grădinile paradisiace ale fostului Tibur. Am uneori impresia că. o poloneză de vreo şaizeci de ani. oceanul. un praf de-al lui Drasch şi alungăm primejdia. Elenuţă. O cercetă îngrijorată. "Ştii. Că am să fiu fericită toată viaţa!" Aveau doisprezece ani. lăsând pe măsuţa Zoei răvaş scurt.. şi scaldă. Iartă-mă şi nu mă aştepta. toată viaţa!" Fusese fericită." O avea în minte aşa cum se înfăţişa cu douăzeci şi mai bine de ani în urmă. Apoi Manta... acum abia pâlpâia. Sub pleoapele viorii. Zoe Manta se apropie şi. Zoe. Elenă. apoi bumbii rochiei . aciuată de tânără în Moldova. bărbat chipeş. spălată de lacrimi multe şi privelişti necăjite. Ajunsă în iatac.. tot frig mi-a fost. Am hotărât să fiu fericită. Cât de departe rămăseseră toate! Tot atât de departe ca meleagurile îngheţate cu urşi de zăpadă ori cele tulburătoare ale cangurilor şi fluturilor albaştri.. care avea să fie răsucit şi forfecat în fel şi chip. alergând cu plasa de prins fluturi. aprig. cu gesturi gingaşe.. în toate saloanele Principatelor: "Plec mânat de aprig dor.. îi scoase toca de catifea şi vălul.. toată o lumină şi căutătură înstelată.. un ceai. nevastă. "Am să fiu fericită. Răsuna conacul unchiului Constantin Sturdza din Scheea de vorbe franţuzeşti şi substantive nemţeşti de un stânjen. "Iată încă o făptură de la care Dumnezeu şi-a întors privirea. mă cheamă depărtările. şi prânzuri pe iarbă din coşuleţe de răchită.ornamentale. la fereştile perdeluite cu brocart se tânguia ploaia zbuciumată de vânt. copilă. trei ani de zile. Focul duduia.. Lepădase avuţie. — Să nu te prindă junghiul. odinioară scăpărătoare. ea însăşi fluture de aur jucăuş. — Urăsc vreme ca aceasta! Mi-e frig.. Un bulgăraş de zăpadă rostogolindu-se sub un soare blând. pierise fără urmă." Clemansa. O chem pe Clemansa să te tragă. rosturi şi slujba de prefect al Botoşanilor. pe deplin fericită. Ziua era toată o petrecere — scrânciob şi pescuit. maica îi împletise albăstriţe. o lampă de porţelan împrăştia lumină albăstruie. Îi descopcie botinele de glanţ cu andreaua. Toamna avea degete murdare de cerneală. Vară. În oase şi în suflet. Simţ cu toată făptura că viaţa-mi aici se năruie fără ţel! Ardoarea necunoscutului îmi toarnă jăratic în vine. vijelios ca şi bunică-său. începu s-o dezbrace pe Doamnă cu mişcări precise şi îndemânatice. "Biata Zoe!" oftă Elena Doamna. privirea albastră a Zoei. zări neştiute. Elena Doamna îşi ridică vălul şi se prăbuşi în fotoliul de lângă soba vieneză. în zulufi bălani....

vorba Elenei Cuza. cum să-l bănuieşti de pehlivănie pe unul care ia doar doi lei de vizită — cât o ciorbă şi o tuslama cu ocaua de vin "La idee".. colega. Şi apoi. — Da' Măria Ta nu cinează? — Deocamdată." — Mulţumesc. "îi numai şi taman boala cea rea. nu mai am nevoie de dumneata.de catifea şoricie." Clemansa aduse totuşi leacul într-o linguriţă de argint pe care Elena Doamna se grăbi să-l înghită. dar. Se vedea după scaunul negru.. cum i se zicea la Palat. mulţi cu diplome simandicoase de la Paris şi Berlin.. Avea un chip neînsemnat. mi-l serveşte Florentina. oxidul de zinc şi altele câteva — nu dădeau greş. Clemansă. "guvernanta". Leacurile. poţi să te duci la culcare. turnă ceaiul. răcnete şi scaldă în butoaie cu apă îngheţată. Bătrâna îşi plecă ochii. Nefericitul se domolea ca prin farmec.. prin care trecea apoi repede şi cu brutalitate o bucată de panglică. Da. ar fi încercat uimire nemărginită asistând la şedinţele de tratament ale lui Drasch. un soi de slugă mai subţire. nasul croit parcă într-o nehotărâre. care îi ţinea de urât Doamnei. pungite acum. cu chip de satană. iar pe săraci îi cruţa de orice para? Doctorul Marcovici. tămăduia toate bolile. După ce înveli umerii Doamnei într-un şal veneţian şi-i împinse jilţul mai aproape de sobă. rânjise: "Eu.. Cu o sculă anume ticluită. De-oi pofti un ceai mai încolo. citindu-i stihuri . înalt. din care ieşeau aburi.. recomand totdeauna inversul a ceea ce recomanzi domnia ta şi sunt sigur că o nemeresc. Bătrâna bombăni: — Da. nu. iar cei din jur aveau apoi ce zvoni în lume. N-o ţinea lângă inimă pe franţusca fandosită.. Praful acesta scotea necazul din trup. slab. Vorbea rar şi puţin. "Negreala aceea". — Nu uita leacul lui Drasch. stăpânindu-şi anevoie senzaţia de silă. vestitul medic parizian de boli nervoase.. şarlatanul găurea pielea de pe ceafa zăludului. "pe Clemansa e de-ajuns s-o priveşti. Drasch îi venea de hac cu pumni zdraveni. constatau bucuroşi bolnavii. să le numeri pe degete — soburul.. dar în primul rând sminteala. oxidul de fier. şi pufnitul continuu pe nări îi trădau nemulţumirea. ca să-ţi ştie răbojul greşalelor". Praf de la pungaş ala. tăinuindu-şi nemulţumirea. ori ce-o fi fost.. crâşma lui Iordache de pe Covaci —. uscăţiv. Cu excepţia medicilor şcoliţi. rămânea panglica cea a toate tămăduitoare. Buzele. îl întrebase cândva cum de cutează să practice o profesiune pentru care nu are nici o pregătire. Şoacăţul. diplomat la Paris şi cu faimă europeană. Drasch. spuse Zoe Manta. pripăşit din te miri ce zări şi aciuat la Otelul Avram de sub Dealul Mitropoliei. otrava la el să fie. Şi dacă nici astfel nu-l dovedea. Când necazul îndurat de bietul creştin se arăta îndărătnic. Clemansa era una din puţinele persoane din Bucureşti care nu-i acordau încredere veneticului. Doctorul Charcot.

aşa cum îl închipuiau şi îndrăgeau oamenii celuilalt veac. Nu-ţi trebuie multă fantezie pentru a ghici cum a maltratat la pauvre commère8 — o resimţesc şi straşnică gospodină — textul franţuzesc. Abia trecuse de ceasurile zece. Zoe. pruncii nu se ştie cui — dar Bucureştii ştiau —. după ce-i culca pe Alexandru şi Dimitrie. în aceeaşi aripă dinspre Biserica Kreţulescu.Maria Antoaneta. părea să mânuiască penelul cu mişcări înaripate. Un vraf de cărţi cu cotoare aurii strălucea azuriu în lumina lămpii. luând un volum de pe birou. je vous assure". A! râse. la cincisprezece ani. Într-un colţ. mai cu seamă. adoptaţi de soţii Cuza. de parcă necaz aprig stă să pogoare în toată clipa asupra palatului acestuia. încântând şi ochiul de mai târziu. o scosese în lume. Madame Vigée-Lebrun. aspră şi nepricepută în 6 Azi strada Dionisie Lupu 7 Azi Casa Universitarilor 8 Biata cumătră .. în poziţiuni dintre cele mai graţioase. Îmi simt inima boţ de durere şi jăratic. cu panouri. Întrebarea era de prisos. iar ele sfătuiau de obicei până spre miezul nopţii. Elena Cuza oftă din adâncul inimii: — Nu de novele îmi arde. ploşniţa aceea ticăloasă. îşi săltase cozile pe cap... Zoe Manta demenajase cu tot calabalâcul la Stupeni. — Hachette ne-a trimis azi ultimele novele pariziene.. Zoe. pictoriţa palatului şi.. în faţa şevaletului. Şi încerc aşa o spaimă.din cărţulii legate în marochin roşu. La physiologie du mariage de Balzac şi vodevilurile lui Paul de Kock. un gobelin vechi înfăţişa o privelişte de campestru regal.. bun înţeles. şi apoi locuia la Palat. — Tu. apriga Catinca Rosetti. tradusă de o oarecare doamnă din Galaţi. nefericita regină. nu-şi mai suferise conacul de pe uliţa Ulierului6. a jucăuşei Toinette. După fuga lui Manta. Hotărâse că viaţa îi va merge alăturea cu a Doamnei şi. când pigulea la gherghef. Misterele ţintirimului PerLasez. am apucat s-o frunzăresc. când ipistaţii de la "Roşu" începeau al doilea rond. Zoe Manta îi strecură privire îndurerată. Smaranda Atanasiu. şi maică-sa. avea să se retragă în liniştea şi răcoarea Stupenilor. de sorţii vor hotărî într-altfel. . Pe perete. iar casele le închinase. Elenă? Arătă spre birouaşul Boulle dintre cele două ferestre. într-o toaletă printanieră. în şoldul căreia Librecht. vaporoase ca nişte nimfe.. aşezată pe iarbă între damele ei de onoare. Aceasta. moşia părintească din ţinutul Vasluiului. Am uitat surpriza nebunului cela de Ioanid. nu eşti ostenită? Amândouă priviră în aceeaşi clipă spre micul orologiu. îşi înălţase în ultimii ani cel mai făţos palat7 din Bucureşti. despărţindu-le. "un petit livre dé Biata cumătră licieux. librarul din Pasajul Român.. — Să-ţi citesc. Spaime din senin şi în tot ceasul o urgisiseră pe Elena de când. Zoe Manta era cea mai credincioasă prietenă a Doamnei. Cumplită muiere cucoana Catinca.

socotindu-se prea neînsemnată. gata de orice jertfă şi umilinţă şi nu o dată pusă la încercare de Vodă. vorbeau saloanele. Crescută în umbra apăsătoare a mamei.. Zoe Manta se aşeză la picioarele patului şi începu să-i dezmierde mâna. mai rar se întâmplase în familiile din protipendada Moldovei. Acum observ dintâia oară că am început să semăn cu mama. Elena. Părul bogat.. mătuşa fată bătrână pusă în capul mesei. Elena tresărea cu junghi dureros în inimă. se rostogoli pe pernă. — Doamne. Însoţire mai puţin potrivită decât cea a Elenei cu Alecu Cuza. Elena Cuza sorbi câteva înghiţituri de ceai. ochii scânteiau totdeauna mânioşi. ori împletitul cosiţei albe între neamuri. vorba obişnuită era mugetul de taur. Îşi scoase spelcile privindu-se îndelung. gura dintotdeauna tristă. lumeţ. Rosetteasca nu pricepea însă asemenea mofturi. din păcate. despre care moraliştii şi popii susţin că înfrumuseţează şi cele mai vitregite chipuri. prea puţin graţioasă. aflată mereu la îndemână. Soarele. bidiviu năvalnic. cu gândul la testamentul acesteia. înzecea povara. îi săpau două buzunări negre sub ochii stinşi. nasul cam lung. iar pe obraz stăruia acea lumină. Când îi auzea glasul. Era prelung.. când copila era supusă şi blândă ca o porumbiţă. vârstat cu argint. din fire sfioasă şi slabă de înger. de o modestie exagerată. îndrăgit de toată boierimea. Încercă să râdă: — Ce idee! Eşti neîntrecută. dornică de înţelegere şi iubire. societatea o înspăimântau. conu Iordache Rosetti. când se măritase era o fată stângace. mustăţile bătăioase şi fracurile a opt galbeni de la Chic de Paris treceau cu ochii legaţi. prea puţin strălucitoare faţă de frumuseţile Iaşului şi ale Bucureştilor. ca pe vremea Soleştilor.creşterea pruncilor! O stăpânise pe Elena din bici şi pinteni. Flacăra sfeşnicului de pe cămin îi scoase chipul din umbră. apoi luă oglinda înrămată în fildeş. balurile.. cu grumaz supus. Taică-său. era distinsă. doar lapte şi miere în privire şi cuget. nedomolită de ani. Nu fusese o cadră nici în tinereţile dumneaei. Zoe. care-i răpea orice încredere în propria-i făptură. îi lăsase daravelile moşiei şi ale casei în poală şi folosea orice prilej spre a pune poşte multe între el şi nevastă. Elencule. cum spun francezii. când îţi inventezi cu dinadinsul necazuri. Doamna se săltă într-un cot şi luă ceaşca de ceai de pe gheridon. ca la bolnavii de inimă. — Să-ţi torn puţin lapte? — Nu. iar bietele zâne n-aveau de ales între multe drumuri: ori mânăstire. "Elencule". sclipitor în conversaţie. că slută m-am făcut. frumuseţe pe dinaintea căreia. Iar dragostea fierbinte a Elenei. Dar avea o talie elegantă. izvorâtă din alese şi nobile însuşiri sufleteşti. Îmi face silă. când îşi smulgeau una alteia . Sprâncene haiduceşti. cearcăne adânci.

Tu încerci acum să-mi dai curaj. — De ce le mânjeşti pe toate cu dohot. cap de operă de giuvaiergerie: — Doamne. 9 Ghicitoare (l. Nu mi-ai istorisit chiar tu de Elisa Lahovary şi frate-său. — Ar fi fost mai bine să nu mă duci. Dorea din suflet să i se poată răsuci gândurile spre zare mai puţin neguroasă.. Iorgu? — Oh! o întrerupse Zoe. care s-ar potrivi aproape oricărei boieroaice mai răsărite. De unde a ştiut ea asta? Zoe o înfruntă cu curaj: — Vezi cât eşti de copil? Putea să vorbească de cunună şi Saftei Brâncoveanu. oare la ce năpaste m-ai mai osândit? Ce mi-e hărăzit să mai îndur? Glasul. ce sens are să ne sfădim? Până mai astăseară o ridicai în slăvi pe Simina. a cărui dulceaţă era sporită de farmecul graiului moldovenesc. — Zoe. cea mai straşnică diseuse de bonne aventure11 din toată ţara. vino-ţi în fire. fusese comandat la Viena. Elencu rămăsese şi azi. gogoriţa ţi-a înşirat cuvinte de taifet.) 10 Hotărât (l..) 11 Cărturăreasă (l. cu tine n-o scoate omul la capăt. în sinea ta. Elencule? Mai este şi soare în lumea asta. Vorba coanei Catinca. fr. Uneori ai aerul că judeci ca un copil. dar ştiu că. fr. dar numai când se aflau singure. Elencule. fr. îţi mulţumesc. Am exagerat probabil amândouă. crezi ca şi mine în fiece cuvânt pe care l-a spus vrăjitoarea. şi Sturzoaiei. în care scăpăra un licăr de nădejde. nici dacă ar opinti cu patru boi. Zoe Manta se prefăcu supărată: — Décidémment10. — Atunci. suspină Doamna. Nu mă aşteptam să te laşi impresionată de fanteziile acestei tireuse de cartes9 de mahala. dacă chibzuieşti bine. Veşmântul plouat cu nestemate al sfinţilor împăraţi Constantin şi Elena. Elena Cuza îi îndreptă privirile neliniştite.). Dacă ştiam cât eşti de sperioasă. nu ţi-o scoate nimeni din minte. şi Casandrei Cantacuzino. nu te conduceam acolo pentru nimic în lume. Să mai vezi şi altceva decât aste ziduri. Doamna îşi îndreptă privirea spre icoanele îmbrăcate în aur.păpuşile franţuzeşti cu capete de ceară. era de o tristeţe sfâşietoare. Şi. şi Anei Racoviţă. Elena Cuza îşi răsuci privirea de căprioară rănită: — N-ai auzit ce a spus femeia ceea? Atâta adresă m-a înfiorat. ocrotitorii dumneaei. Zoe. . zâmbi Doamna. — Elencule. aşa cum se întâmplă când e vorba despre ceva puţin comun. nu doar întunericime. la ce ne-am mai dus? — Ca să te mai amuzi puţin. — Mi-a zis că port cunună. dacă intri la vreo idee. şopti. continuă să zâmbească blând Doamna.

şi Dumnezeu. Toutes. îşi cumpărase cai. Atâtea persoane ai căror părinţi. şi.. la care se adăugau mari proprietari — Brăiloiu. cu ce l-o fi fărmăcat muierea ceea? Alecu. onest şi lipsit de corupţiune. care unelteau fără să ostenească la curtea lui Napoleon al III-lea. nu dă cu amândouă mâinile.. quelque ancêtre12. Iancu Ghica. E ceva în ce spui. dar nu şi în dragoste.. Din cleveteli aflase şi.. pe hornul casei. 13 M-am săturat (l. aşternut la drum de seară. ori avuţii de nabab. Iar peste aceştia se mai aflau. L-a iscat un bun domnitor. Mitică Ştirbey.. două sute de galbeni! Iar alţi şapte sute avea de gând să cheltuiască la Ems.. Membri ai fostelor familii domnitoare Bibescu şi Ştirbey. 12 Vreun strămoş (l.). ştiut este. ca orice boală. fr. şi.. Doamna oftă şi îşi simţi trupul mai puţin chircit în aşternut.. îşi păstră Zoe gândul pentru ea. Lenş. cu toate însuşirile bărbatului de stat de elită. — De. pentru a organiza mişcări de agitaţie împotriva lui Cuza şi a administraţiei sale. opozanţii trăitori la Paris. . picate din cer. bunici. là. precum mademoi M-am săturat (l. că Maria Obrenovici. fr. fr. în vreme ce la Paris plăteau jurnale ca Le Constitutionnel. Acestea chiar că le poţi înşira oricui pe tipsie. fraţii Goleşti.. Şi să se facă lumină în mintea şi cugetul lui Vodă. Grădişteanu. I-o trece şi lui Vodă într-o zi. là! râse Zoe Manta. bine ştii. "Necazu-i că nu-i trece". Va exista totdeauna o damă de pică sau de ghindă şi. Cu ce ştiinţă diavolească l-o fi înlănţuit? Zoe se prefăcu nepăsătoare: — Ştiinţă de şantan! Las-o păcatelor pe Obrenovicioaie. ştiu şi eu.. Subvenţionau reacţiunea din ţară. din nou speriată: Şi riga de roşu. Dama de pică? — Oh. gata să-ţi spargă casa. "La o urmă". precum Gheorghe Bibescu. măcinându-şi barba între dinţi. Sutzu.. Tot mă gândesc.. în fine. Elena Cuza rămase gânditoare: — Da. ca într-un arpegiu.). fostul domnitor. voiajuri peste mări şi ţări. răbduriu şi statornic doar în trebile ţării. Ştii. Zoiţă. iubind ţara şi norodul mai presus de orice. Le Pays şi Le Nord spre a publica articole ce-i defăimau pe domn şi pe miniştrii săi. Apoi. n-avea s-o îndurereze pe Doamnă istorisindu-i cele oblicite. şi nu mai puţin primejdioşi.. Să se aleagă binele. "nici Cuza nu-i prea vinovat.. Zoe. şi răboju-i departe de a seca.. unde mergea în fiece an să-şi facă băile. îi bărbat schimbător ca vremea. j'en ai assez13 de dame fatale." Acestea i le recunoşteau. au ţinut scaunul Moldovei ori al Munteniei cândva. până şi vrăjmaşii săi cei mai neînduplecaţi. Să dea Dumnezeu să fie cum spui tu. eu una.)..selle Marigny de la Comedia Franceză. Tot omul are slăbiciunile lui.şi Sultanei Ghica. dacă nu există. o găsim noi. gândi. făptura născocită de Satana. des princesses. bun înţeles. Zoe Manta îşi înăbuşi suspinul.

E de la Iancu Alecsandri. — Vodă nu-i singur. Barem durerea aceasta să mă ocolească. — Gândeşti că l-ar putea vinde madame Obrenovici? — A.. încercaţi nu o dată. Ei se socot. iar în spate ţine pregătită flinta. împlinise treizeci de ani. Şeful gărzii. nu ştii? Vuietul se auzi încă o dată. unul din cei cinci prefecţi ai Bucureştiului. Dar războirea nu se face pe câmp deschis şi la lumina zilei. iar toţi oştenii din pază sunt oameni devotaţi. spre a pune la cale răsturnarea lui Cuza. Elencule. Deschise Biblia legată în marochin roşu şi scoase o scrisoare. intră în foc pentru Domn. Ţipătul li se cam aseamănă. Un tânguit urât.. — Cucuveaua! Ai auzit. Zoe. colonelul Haralambie... Un vaiet de pasăre străpunse ferestrele şi persienele grele de catifea..De parcă i-ar fi citit gândurile. şi anume la Roşu. — Năluciri de-ale tale.. căci de aceasta n-ai cum să te fereşti. era oacheş şi mărunt precum . tot te răpun. spuse Zoe Manta. E grija şi teama mea de fiece clipă. Cât ai fi de viteaz şi ocrotit de noroc. Elena Cuza şopti într-un târziu: — Prea mulţi vrăjmaşi la un singur om. — Am primit-o azi-dimineaţă. nu se vor da în lături să facă şi moarte de om. Răii uneltesc pe întunecime. îţi cumpără şi umbra. De-o parte norodul cel mult. Zoe? Zoe Manta încercă să-şi ascundă neliniştea: — Nu era cucuvea. de cealaltă pumnul de boieri. aşa că viaţa lui Cuza îi e scumpă.. după cum îi dezmiardă însuşi Măria Sa. plătesc braţ şi jungher ticălos. de pasăre neagră. Alt dor şi scopus nu cunoaşte. Sunt guguştiucii. — Ei. Mi-e teamă de cel care-l dezmiardă în faţă. Pasăre de ţintirim. La atâta bănet. nu. măsurată în galbeni şi fală. "copiii lui Alexandru Ioan Vodă". Palatul e plin de iscoade. în locul meu. De femeia blăstămată s-o descotorosi ori ba. Aceea unelteşte să ajungă cea dintâi doamnă a ţării. Doamna sări speriată.. — Vodă-i înconjurat de oameni cu credinţă.. CAPITOLUL II Barbu Cantuniari. Îmi dă de ştire că alde Bibeştii şi ceilalţi ticăloşi din coterie au îndreptat cincizeci de mii de galbeni la Bucureşti.. Doamna clătină tristă capul: — Aceasta într-o înfruntare făţişă. numai viaţa să i-o cruţe Dumnezeu. Elena Cuza zâmbi cu amărăciune. cu galbeni buni şi mulţi. O ţară întreagă îi stă alăturea. Aici mi-e grija cea mare! De trădarea prietinilor.

rămânea mereu atotputernică. căci acel "şi prin El însuşi" îi putea face pe credincioşi să-şi închipuie că mântuirea ar fi fost cu putinţă fără mijlocirea unui preot hirotonit. cuvânt ţăndărit. iar Signor Bernardo fu osândit la veşnică afurisenie şi ardere pe rug. Murise la nouăzeci de ani. nu se află niciunde. Signor Bernard fusese silit să părăsească Neapolele şi." Signor Bernardo adăugase pe acelaşi ton: "Şi prin El însuşi. plângea il nero destino al republicilor italiene. la Neapole.. cum se întâmplă poate o dată la zece vieţi. Prietinii valahi cărora Talianu — aşa avea să-l poreclească mahalaua. din port. până în ultima clipă a vieţii sale. închinase paharul. de Sardinia. iar peste Styx. îl salvase de rugul inchiziţiei. din pricina a patru cuvinte. Valahii având mai mulţi cocoşi decât ceasornice. ori de câte ori mâna îi ostenea ducând cupa la gură. după cum se pare. boieroaicele vâlcene fiind mari iubitoare de podoabe. Şi acelaşi noroc. avea ochi negri." Talianu — aşa avea să rămână numele neamului până la depărtatstrănepotul Barbu care se întoarse la Cantuniari — se pripăşise la Râmnicu Vâlcea. la focul Gheenei. Mario. şi secau una după alta clondirele cu vin nou.. Cel mai vechi Cantuniari căruia i se putea da de urmă poposise în Valahia cam pe la 1700. inima îi lăcrămase înfiorată de dor după "cel mai frumos oraş din lume". azvârlit de un cal zălud. un ceasornic şi miniatura mamă-sii. care-i zămisli nouă prunci. Nu-l revăzuse niciodată. Cumplită erezie şi carele poruncea pedepsirea spre neuitată pildă a anticristului. şi acolo. sigur că Bernardo începu de la o vreme să uite meşteşugul ornicelor. pe vremea lui Vodă Brâncoveanu. unde deschise giuvaiergerie. Se strecurase cu noroc printre ghearele călăilor doar cu o legăturică în care izbutise să adune câteva sute de livre. Cât despre Signor Bernardo. băut bine. Mâncau canelone şi jambom cu cantalup.. care-l alungaseră în cele patru zări.. Pe la 1720. căci domnia sutanelor negre încinse cu frânghii albe. Anastasia. Cantuniari părându-i-se împleticeală spre nebuneala limbii. atunci. mereu trează. . dar prăvălia avea dever." Urechea iscoadelor iezuite. căci zicea domnia sa: "acolo unde pentru patru parole te aruncă în foc. ce ţi-ar face pentru cinci? Acesta este sfârşitul nostru! O mână de ploşniţe negre devorează urmaşii mândrei Rome. nu pricepeau mare lucru. deşi avea să îndrăgească meleagul nou şi oamenii de la Porţile Orientului. iar secetă de smintiţi. ce mai! — le istorisea pătărania. Signor Bernardo se însură cu o copilă de negustor. Procesul avu loc fără zăbavă. Se afla la cârciuma "Piccolo topolino". înstelaţi. auzise mai mult decât trebuia pentru pedepsirea ticălosului. Signora Rosina. neastâmpăr de libelulă şi doruri de condottiere. dar până la ultimul suspin istorisea cu neistovită uimire că urmaşii acelui Ignatio de Loyola îl osândiseră la frigare. împreună cu câţiva prieteni marinari.străbunii săi din Neapole. doar atâta că lumea-i lungă şi lată. cântând cam pe nas: "Şi deoarece am fost mântuiţi prin Isus Cristos.

Rătăcită în sipeţelul cu giuvaieruri al mamei lui Barbu. Meşteşugul lui Signor Bernardo însă fusese cu desăvârşire dat uitării.. voluptuoasele seri de iarnă când nămeţii astupau ferestrele şi uneori trecea câte o săptămână până să zăreşti nasul unui vecin. Focul duduia harnic. fără viersul păcătosului. pâinişoarele cu stafide de la Doamna Stadhl — cumpărături pline de farmec. Dimineţile petrecute în piaţa orăşelului. căuta nepăsătoare din alte zări. în urechi. ocupase numeroase dregătorii: căminar. era să treacă nebăgată în seamă. când cântă. ori încotro s-a îndreptat. două jurubiţe de mătase vişinie. al cui era chipul. Vezuviul şi răsăriturile lui de soare din tinereţile străbunului. spătar. fiecare dintre ei. director al Ministerului de Interne.. O signoră bălană. A fost un neam binecuvântat de Dumnezeu. strecurându-se prin viaţă cu paşi neauziţi. după mici târguieli — un coşuleţ cu marţipane. Vasilena Pală. a întocmit gospodărie cuprinsă şi s-a procopsit. sau Silvestre. frumoasă ca ziua. văduvă la douăzeci şi cinci de ani. borcanele cu gemuri de coacăze şi căpşuni aşteptau în cămară. Tot asemenea.. o încredinţase domnişoarei Morand. un doftor şcolit la Paris. în cantonul Nidwald. duminicile erau cu adevărat cele mai frumoase! Întâi slujba . Rosina nu văzuse lumina soarelui de peste un veac. Oh.. Tante Georgette. Nefiind socotită podoabă prea arătoasă. da.. Jamboane mari atârnau în cămară. flăcările dădeau luciri de jăratic vaselor de aramă din blidar. jupân Arghire. i-o încredinţase după oarecare codeală. singurul prunc al unei familii de boieraşi. fusese crescută de o mătuşă. Orfană de copilă. Era o elveţiancă blajină ca o ursoaică bătrână. viaţa ar avea atunci cu adevărat farmec.. Urmaşii de azi ai lui Signor Bernardo erau ofiţeri în oastea lui Cuza. cercei de cristal negru. ea însăşi foarte tânără la vremea când preluase tutela. nimeni nu mai ştia al cui a fost. de. Amintire gingaşă ar mai fi rămas o miniatură. sora cea mai mică a maică-sii. Mama lui Barbu. Iordache Talianu. Tatăl lui Barbu. moşieri. iar în ultimii ani de viaţă. era o făptură subţire. strălucitoare şi curtată.Cupeţul. Şi-apoi duminicile.. Părea că singura dorinţă a acestei femei. bineînţeles. poţi să-mi faci încredinţare. deşi cuprins şi cu teamă de venetici. O moarte zornică îl răpuse la nici cincizeci de ani. O. advocaţi. Dar te simţeai bine şi în siguranţă. apoi ispravnic de Brăila. sau Manole. liniştită. Surprize care făceau din fiecare zi o mică sărbătoare. Neapolele cel de altădată. văr cu Barbu. cu chenar de briliante. cu conci căţărat în vârful capului şi. ca tot omul cumsecade." Odraslele Talianului şi ale Nastasiei se împrăştiară prin ţară. zici că plâng îngerii! Nu-mi mai lunecă pelinaşul. o bucată de panglică pentru a însufleţi pălăria de pai şi a o face să pară mai nouă şi.. un profesor de matematici la Universitatea din Bucureşti. Visul ei era să economisească treizeci de mii de franci care i-ar fi îngăduit să se întoarcă lângă sora ei. în cuptor pâinea se cocea împrăştiind o aromă de linişte. căci "la o urmă. Apoi. de belşug. acasă. tot creştin se cheamă că e şi. îmbrobodită în dantelă de Veneţia. pictură pe email.

apoi predica totdeauna simplă. dar şi tânărul pastor Müller era o persoană destul de bine. singurul copil. pastorul König. schimba panglici la pălării vechi şi juca Loto în toate duminicile. încât visul madmoazelei începuse să-i răsune în urechi Vasilenei ca o rugăciune. Fireşte. până la ultima suflare. apărea şi pastorul König. câteva doamne foarte respectabile. Abia domnişorită. să-l ocroteşti. ocrotitor în toată viaţa şi nădejde împlinită. totuşi Loto sau Domino nu sunt cu adevărat jocuri de noroc. o iubi atât cât poate iubi un bărbat şi se simţi fericit.atât de impresionantă în capela de la capătul oraşului. Istorisea de fiece dată folosind aceleaşi cuvinte şi pe acelaşi ton lipsit de semne de exclamaţie. Talianu o strânse la piept şi nu-i mai dădu drumul niciodată. scoţând limba din cauza străduinţei. Fu unul din puţinele momente când avu prilejul să constate că uneori visele se împlinesc... să-l strângi lângă piept. Să-i fii reazăm la bătrâneţe. Vasilena.. devenită de mult cucoana Talianului. Deşi nu era tocmai potrivit să te aşezi la masa de joc în ziua Domnului. pe atunci ispravnic de Brăila. şi Barbu. "Să ai grijă de mamă-ta. răpus de o aprindere la plămâni. vorbea nemţeşte şi franţuzeşte. tanti Georgette sosea într-o volbură de dantele. torturi cu unt şi o prăjitură straşnică de casă. bine simţită. era măicuţa." Vasilena avea treizeci de ani la vremea aceea. îi era drag. în conduraşi de atlas cu călcâie înalte. . spre care întinzi fără voie braţul să îl reazemi. ultimul gând fu pentru Vasilena. icoana şi norocul casei. Mademoiselle Morand trăia fericită în mijlocul unei privelişti de poveşti cu Moş Crăciun. Talianu. Era de neînlocuit. a pastorului König. părând mai tânăr din pricina boiului sprinten şi a mişcărilor iutace... domnişoara Susanne Morand. Din când în când. cu nesecat apetit şi cu suflet sfâşiat de nostalgie. Când Iordache Talianu îşi dădea sufletul. După-amiază.. un ceai cu biscuiţi calzi. le părăsise. becher cam la treizeci şi cinci de ani. cascade de râs şi sărutări.. sufletul sindrofiilor şi hotărâtă să nu se recăsătorească. din acele clipe. sora ei. desena stângaci şi broda neîndemânatic. şi Barbu n-avea să-i uite niciodată fierbinţeala privirii şi a mâinii încleştate. avea să primească veşti de la bătrâna elveţiancă. dar băiatul simţi din cea mai fragedă pruncie că marea dragoste a tătâne-său. valsuri de Strauss şi Clopotele din Corneville. chemat de Dumnezeu.. vara pe la diverse moşii. cu fructe. fireşte. Spre seară.) Vasilena nu învăţase multe de la mademoiselle Morand. cânta la pian cu aplicaţie. iar frumuseţea ei. La cincisprezece ani. o văzuse pe Vasilena. I-o încredinţă feciorului care abia împlinise paisprezece ani. Era neobosită. Iernile şi le petrecea în străinătate. (Peste ani. Toate acestea i le povestea mademoiselle Morand fetiţei. Din nefericire. cu trupul lujer să-l frângi între degete. oferea prietenelor. însoţită de o societate numeroasă. Vreme de cincisprezece ani. Cu prilejul unui zaiafet la Periş.

. De fapt. 14 Azi Edgar Quinet 15 O dată eşti tânăr (l. surâdea tot timpul. O să-ţi fie urât. 16 Hai. se simţea mândru ca un păun când o însoţea pe mamăsa.. elev la Liceul Sfântu Sava. Înaintea plecării la Paris. Barbu se simţise neliniştit. cânta la pian. în echipagiul lor. M-aş bucura. mi se pare foarte potrivit. ca să nu se răzgândească: — Ştii... râsese ştirb: "Au bine-ţi mai pică doliul Talianului.. le aşternea în albume elegante de piele. Auzi.). cred că nici papa n-ar fi contrariat..)... Vorbea puţin.. Deloc.. — Tu vorbeşti. care eşti atât de tânără.. castele de cleştar. unde. — Mie nu mi-e urât niciodată. Dacă te-ai mărita.. îşi clătea mereu degetele străvezii în apă de roze. se privea în oglindă. puiule. eu n-aş fi supărat. pe care se lăfăiau. transcria sau născocea panseuri.abia acum pe deplin înflorită. generalul Roşianu. după cum însemna una ori alta.. Tu. De multe ori Barbu se întreba la ce s-o fi gândind Vasilena în toată ziua. la preumblările de la Şosea. Privindu-i zulufii de aur — aurul nins al lunii argintuite de ger — care cădeau mătăsoşi pe taftelele sau catifelurile negre. Barbu socotea că-şi făurise o lume a ei. Încă oleacă şi-ai fi zis că-i lunatică. unde nu lăsa pe nimeni să pătrundă.... măicuţă. iar Barbu. arome de rai şi viers de arhangheli.. — Voyons! Ne dis pas de bêtises16. urma să-şi continue studiile.. peţitorii zdruncinau porţile casei din Strada Nouă14 mai abitir şi mai numeroşi decât furnizorii. răsărea ca o minune dintre vălurile cernite. cu păsări de aur. mon petit? Ce te apasă? Barbu îşi luă inima în dinţi. amuză-te bine. fr. împreună cu alţi tovarăşi de vârsta lui — avea şaisprezece ani —.. Chiar de atunci o simţea ca pe copila lui. în şoaptă. dar zâmbetul îşi schimba culorile. "să-ţi vină să-i mănânci". Picta evantaie de mătase.. . coşuleţe graţioase din care scoteau capul pisicuţe şi căţeluşi. măicuţă. vorniceasa Catinca Racoviceanu. Eu înţeleg. Barbu îi prinse mâinile." Un Bucureşti întreg zvonea despre frumuseţea de cadră a madamei Talianu. citea cu glas tare din Marceline Desbordes — Valmore şi Lamartine. Eu una. nu l-aş mai lepăda. buchete de flori. heruvimi. — Zău. Spuse repede.... să fiu ca tine. copia note muzicale de care n-avea nevoie. maman. gravate. şi părea că tot timpul pluteşte pe aripă de basm şi vis. pizmaşă. maman. Vremea i se petrecea cu nimicuri fermecătoare şi nu se plictisea niciodată. Du-te fără grijă şi. — Parcă nu-mi vine să pornesc la drum. nu vorbi prostii! (l. de pildă. On est une seule fois jeune15. — De ce? Uite. — Destul de ciudat la vârsta ta. fr.. Vasilena surâse. draga mea. — Ce e. Ştii.

sprinten şi cu o nelinişte de mânz. Şi nu se putea împiedica să nu cugete la atâtea odăi bogate ori calice unde o singură floricică. după cum ştii." "Ba da! Presimt că aşa va fi. nimic din ce-i bun nu durează. îţi jur. La douăzeci şi doi de ani. cred că de aceea te iubesc.. o contesă micuţă. cum o socoteau colegii români. fr.). 18 Legătură periculoasă (l.. "Tinere". de câte ori intra în apartamentul maică-sii. Acela... şopti ca pentru ea Vasilena.. se împlinise oleacă la trup. spunea adesea Juliette D'Aumont. liaison dangereuse18. par exemple. căci dura de aproape un an. la bucuria altora.— Dumnezeule. frumoasă. nu înseamnă neapărat despărţire. rămânând însă tot iutac. lăsată anume pe pervazul ferestrei. Vasilena împlinise patruzeci şi cinci de ani. la o îngheţată.) . în uliţă. îmi zice." Nu o văzuse pe maică-sa de şase ani.. era membru al Societăţii Economiştilor din Paris. maman. Pretendenţii nu-i lipseau nici acum şi. dând dovadă de o înţelegere şi abnegaţiune puţin comune (dar nu era oare vorba de o cutremurătoare indiferenţă?). sortite să privească mereu. mai ales. "Simt mereu că-mi alunecă printre degete". ar fi aprins făclie de fericire inimi singure. iar Talianu nu se dovedise niciodată atât de constant în amor. care-i împrumutau un farmec anume. — De ce? Te adoră. din spatele perdelelor. eşti ca vântul. mon ami. îl sfătuise să-şi petreacă verile în străinătate. la Florenţa. Vreau să spun. ca apa. mon Dieu! — poate doar ciocârlia în zbor avântat să ţi le poată urmări.. deşi lângă mine.. cu ochi pustii. De altfel. poarta ogrăzii pe care nu intra nimeni. "Da. cel mai puţin dintre toţi. "amorul ardent ce-mi pârjoleşte întreaga fiinţă mă ucide!! Te-ai încontra dacă aş cere mâna mamei dumitale?" Astăzi. Nu se recăsătorise ("Simţuri adormite? Temperament fără vivacitate? Să-l fi iubit chiar atât de mult pe tata?"." Barbu îi sărutase galant mâna: "Nu mă interesează nimic altceva!" "Şi totuşi vei pleca. se întreba Barbu) şi rămăsese domoală. cât s-o ascunzi într-un medalion şi să fereci capacul. părăsi. niciodată prezent. iar gândurile — oh. "făcându-ţi vacanţele în oraşele interesante ale Europei — de ce nu te-ai duce. Tant mieux19! Ne-am amuzat bine împreună şi. Săptămâna trecută m-a întâlnit pe Pod şi m-a poftit la Hugues17. 19 Cu atât mai bine! (fr." "A pleca nu înseamnă totdeauna a. iar dincolo de ea. Barbu se amuza numărând buchetele şi coşurile simandicoase de flori primite în ziua aceea. Barbu se întorsese în ţară. visătoare şi. îi scria. Vasilena. Îşi isprăvise studiile juridice. Veneţia. Roma. lipită de Hotel Continental. "Eşti mai câştigat". ca să nu mai spun că ai ce vedea şi în Prusia — decât 17 Azi clădirea de pe Calea Victoriei.

acest microb teribil care ne macină existenţele. gândise Barbu oleacă nemulţumit. să nu-ţi faci griji. soţul ei legiuit. Cutreierase Europa. mâinile grăsulii ţineau cu autoritate cârma ţării." "Chiar prea bine"." "N-am răbdare. monumente şi chiar ruini." Vasilena zâmbise nehotărâtă. să fie descâlcit de nepoţi. Mi-ar plăcea să fie . taică-tău s-a îngrijit bine de noi şi tu nu trăieşti atârnat de o simbrie. La o urmă. Ce-l fermecaseră în chip deosebit pe Barbu fuseseră însă oamenii. în haine de lucru. îţi desăvârşesc instrucţiunea.. "Tu trebuie să ştii mai bine ce ai de făcut. streinii). zvârlind-o de bagdadie şi păreţi.. căci acolo. cel madrilen. citise ceva dincolo de chipul madonei-păpuşă. observase şi învăţase atât cât poate observa şi învăţa un adolescent. Îşi închipuia că pe maică-sa n-avea s-o înţeleagă niciodată pe de-a întregul şi se întreba dacă oare însuşi Iordache Talianu. dar le foloseau. Profită.să risipeşti un timp preţios la moşie. admirase frumuseţea italiencelor şi încercase puternice impresiuni dinaintea vechilor palate. mon ami. Am stat destul departe de marile lucrări ale vremii. căci între istoria ştiută şi cea adevărată se ridică şiruri de morminte şi.. de piruetele destinului. habar n-aveau că trăiesc ceea ce avea să devină în istorie vestita epocă victoriană. gustase cu plăcere cârnaţii cu muştar şi politeţea fără cusur a vienezilor. Şi mai zic că nu e zor.. vizitase extaziat Spania. iar braţe vijelioase aveau s-o smulgă ca pe o pană din jilţ.. Bucălaia regină Victoria I guverna cu înţelepciune. Spania cu cel mai albastru cer văzut vreodată. au o linişte sufletească de parcă s-ar şti veciniei. iar frumoasa lor bunăstare se va eterniza. dar aceasta avea să se afle mai târziu.. Despre mine. Îndrăgise priveliştile şi curăţenia din cantoanele helvetice (ce deosebire de murdăria Parisului." Când se întoarse în ţară. maman. "Nu zău". siguranţa cu care păşeau. Atâta energie clocotitoare o speria. copiii care goneau cercul pe pajiştile verzi ale Hyde-Park-ului.. străbătuse Anglia trăitoare a uneia dintre cele mai prospere epoci ale ei. aşa este dat de la Dumnezeu. alături de o măicuţă bătrână? Ţii minte cât de mult dorea tatăl tău să călătoreşti! Voiajurile îţi deschid orizontul şi ochii. feciorii Albionului.. amice. "îţi dau impresiunea că nu le e teamă de moarte. "Mă simt ca un cazan care dă în undă şi nu ştiu către ce să mă îndrept. era bine ştiut că Franţa fabrica cele mai fine soponuri. vlăstarele Cockneyului. orice piatră se numea istorie. simt că trebuie să făptuiesc şi eu ceva. Ai vreme să chibzuieşti şi să alegi. redingotă şi accent Oxford ori târgoveţii modeşti. nu cunosc ce se cheamă teama. Eu mă simt bine. Se simţea de parcă în odaie ar fi pătruns furtuna. gentlemenii cu joben. în încă fărâmiţata cizmă italică. ca veacul în care a trăit. văzuse. Barbu se simţea plin de vigoare şi entuziasm. frica de neprevăzut. scria Barbu unui prieten. satisfacţia pe care ţi-o dă dorinţa împlinită la timp este de neegalat. dar pe care nu l-a priceput bunicul. trăiau clipa de faţă şi viitorul. într-un cuvânt. Da.

Barbu intra în magistratură. cu prietenii.. târgoveţii ieşiseră în stradă şi. Acum. asta e cu putinţă. măicuţă. Ştii. I se părea că pierde vremea înnămolit într-o muncă monotonă. "poporul au spart prăvălii şi case particulare luând arme cu care trag din când în când în localul prefecturii. şi Vasilena se speriase. s-a statornicit în Ţara Românească." Intervenţia armatei când răsculaţii atacaseră arestul prefecturii. Dacă nu cumva ai de gând să cinezi în târg... După şase ani de separaţie. Răzmeriţa de la Craiova din toamna anului 1860 îi dădu prilejul să pătrundă în atenţia guvernului Ţării Româneşti. reducând la maximum pagubele şi ... îl primise cu un entuziasm pastelat.. urmase Barbu. care nu prea pricepea ce se petrece în mintea feciorului şi mai ales cui i se izbise fire atât de furtunatică." "Dragul meu. Mă simt cam ostenită. cu oleacă de praxis. Cu un tact desăvârşit. Chiar când nu se înfierbânta." "Vei face cum crezi de cuviinţă. La aşa ceva eu nu m-am gândit niciodată şi cred că nici tatăl tău. ştiu că nu toţi suntem hărăziţi izbutirilor neasemuite. cum avea să aprecieze Kogălniceanu. "adevărat cap diplomaticesc". Am de gând să îndrept petiţiune la cancelaria domnească spre a ne redobândi numele.. schimbul de focuri. "că n-ai să te superi.. ne întoarcem la numele nostru legitim. Encore des idées!. după cum telegrafia la Bucureşti prefectul Grigore Marghiloman..... scosese în stradă toată populaţia Craiovei. slujba îi plăcuse. Pe noi Cantuniari ne cheamă.." "Bun înţeles. prea merituos.. în locul cognomenului de venetic. mon petit". şi nu i se părea neconvenabil ca în prima seară să tragă un banchet cu prietinii. je vous tire ma révérence. "Maman.. pe care ar fi putut s-o îndeplinească orice grefier mai dezgheţat. iar Barbu se simţea dinamic şi plin de idei. La Hugues se mănâncă foarte bine.măreţ. nu trebuie niciodată să-mi ţii companie... pribeag. Ne găsim la dineu.. Se simţea destul de ostenită de câte aflase până acum. să stingă vâlvătaia. dacă ai altceva mai bun de făcut. "Mai voiam să-ţi spun ceva. căutătura îi ardea flacără. să aprinzi opaiţul de la ea. " La o săptămână.. Une cuisine exquise. în loc să povestească amândoi la gura sobei.." "Socoţi că el s-ar fi împotrivit intenţiunii mele? De fapt. dar după un an. Iordache fusese mai domol. nu ştiu ce să spun." Barbu părea încurcat.. nu vreau deloc să-ţi fiu povară sau piedică.. judecător la Craiova." Barbu o privise cu admiraţie sinceră. şi nu căuta a prinde ciocârlia în zbor peste pădure de plopi. cumpănit. glăsuise moale Vasilena. doi începu să-l prididească plictisul. Nemulţumiţi de legea patentelor ce instituia obligaţiuni sporite pentru meseriaşi şi negustori. La început. Talianu a fost porecla aceluia dintre străbunici carele. "Trag nădejdea". judele Barbu Cantuniari izbuti să liniştească spiritele. de parcă s-ar fi despărţit săptămâna trecută. dar măcar să fiu de folos semenilor.

. dregătoria de prefect al uneia din cele cinci circumscripţii ale Capitalei şi încă una. La Hachette sunt cele mai bune.numărul victimelor.. Ploaia vrăjmaşă nu contenise. la sala Momolo20. Spre deosebire de cele mai multe case pricopsite din Bucureşti. de ofiţer în poliţia secretă a Domnului. Un gobelin vechi înfăţişând o vânătoare a regelui Ludovic al XV-lea în pădurea de la Compiègne (îl cumpărase la Paris." Gândul lepădă sculele de scris. nu-i plăcea să simtă năbuşeala lemnăriei şi a bulendrelor. Pe zidul dimpotrivă se aflau o carabină Le faucheux. pe Podul Mogoşoaiei. hotărâtă la mijloc. Îşi aminti că cetise înştiinţarea în gazetele Românul şi Cantorul de Avise şi Comerţ: "Duminică. Momolo.. va fi club maské la D. şi călimara de argint dimpreună cu tocul de fildeş zăngăniră. Un cazier de stejar vechi ascundea documentele lui Barbu şi ale lui conu Iordache şi. chibzuit alese şi mai mult rânduite pe lângă pereţi. cămările lui Barbu — locuia în aripa stângă a conacului. scrisorelele micii contese Juliette D'Aumont. în 30 noiembrie. se răsuci singur spre femeia care devenise o obsesiune. Barbu Cantuniari azvârli cartea pe birouaşul Louis XV şi îşi netezi barba retezată scurt. abătându-se de la gustul Bucureştilor celei vremi. lăsând mijlocul gol. Un divan îmbrăcat în brocart auriu. fără masă bogat înhorbotată. după cum se purta şi Vodă. ascunzânduşi chicotitul în palmă. La zece ceasuri. Slugile Talienilor — căci tot Talieni rămăseseră pentru mahala — se bucurau de primenit lesnicios. Domnii Eronim Momolo şi Vorelli au întocmit şi orchestră prea bună şi prea frumoasă compusă din domnul Wiest compozitor şi dirijor şi douăzeci şi patru de bărbaţi vrednici din miliţia naţională. Pe el agăţau o şişanea antică şi o sabie turcească cu lamă de Damasc. în casele domnului Slătineanu. Obiectele erau puţine. adăstau butcile şi caretele boierilor veniţi în petrecere. completa interiorul. căci. ceea ce stârnea multă mirare chiar maică-sii. asemenea draperiilor. Se rezemă de birouaş. Crăciunul anului 1860 aduse lui Barbu gradul de căpitan. o sabie de pedestraşi cu lamă Solingen. cea dreaptă fiind domeniul Vasilenei — păreau pustii. nimeni nu pomenise încă o odaie. legate în panglică liliachie. scrise pe hârtie de aceeaşi culoare şi parfumate cu esenţă de Armenia. chiar iatac. "Trebuie să cumpăr peniţe. trăind între boscârţe de anahoret. râse Barbu. două revolvere şi două pistoale. la o licitaţie publică) spânzura pe peretele dinspre miazănoapte. îşi râdeau de boier zălud. dar în cuhnii.. preocuparea de fiece clipă. doar de câţiva iniţiaţi cunoscută. o umbră de care nu te poţi descotorosi. iar din faţă." Barbu Cantuniari lăsă persienele să cadă. "nu mi-ar ocupa cu atâta în20 Clădirea de lângă restaurantul Capşa . Barbu strecură privirea prin ferestrele perdeluite. până la mărul lui Adam.. "Nici dac-aş fi înamorat"..

Rezervaţiunile s-au făcut de o lună. un crâng de camelii însoţit de un răvăşel legat cu şnur auriu: "L-am rugat pe Dumnezeu să-mi dăruiască / Ce-i mai preţios din cereasca Lui slăvire / Spre a ţi le da voios. de unde răzbătea zvon de muzici.. "e ciudată făptură. bucătarul să-i înfăţişeze tipsiile cu stridii de Ostende şi icrele negre proaspete.. făceau să scânteieze literele de aur ale firmei şi decoraţiunile din bronz de pe uşile grele de stejar. Trecu prin săliţa rece pe păreţii căreia atârnau gravuri ecvestre. şi cupele să fie pline. dimpreună cu scutierii dumnealui: Iorgu Şuţu. îi înţepa obrajii cu ace de foc. luminau uliţa ca ziua. / Însă Dumnezeu zâmbindumi / Mi-a răspuns la fine / Că nimic nu are în ceruri / mai frumos ca tine. Cartea. care deocamdată se ţinea în umbră. opintea asupra copacilor care înălţau spre bolta prăbuşită braţe desperate. plângea soarta nefericită a celor doi îndrăgostiţi. citeşte doar noveluri şi poesii de amor. căci începuse a fulgui.. suflând în lampă. Mademoiselle Finesse. În geamlâcurile albastre. chefuia în fiecare noapte Alexandru Beldiman." Barbu îşi îmbrăcă macferlanul. îşi puse o pălărie florentină din blană de biber." Trecu pe lângă Otelul Hugues. Chiar de dimineaţă sosise din partea unui adorator. visa. Până mai aseară au sosit trusăuri cu toalete de la Paris. Vasilena citea. iar ea. Vântul se îndârjea asupra târgului. Şi ciudat lucru că azi nu e la balul maské al lui Momolo. "Jupân Barbu. Simion Băicoianu. ocrotite de plante exotice. Madame Legrand din Rue de la Paix. înăuntru chelnerii forfoteau în jurul mesei din fundul locantei." Îi veni să râdă. Fanarele. În odaia de culcare stăruia ca totdeauna. un pui de viscol începuse a depune zăpadă. şi. Acolo.. în leat 1118. amanţi nefericiţi. să nu prindă a număra până la trei. De fiecare dată — bucuria ochiului! — boabele . gemene cu cele de peste drum.. sosise de-acum o săptămână — scrisori de amor celebre —. Până a număra la zece. dar dânsa fuge din calea lui. Werther. se lipseşte de o petrecere mult aşteptată de tot protipendul. se închină de Doamne ajută." "Ce zălud! Noroc însă tot are. cea mai zvonită damă din Bucureşti. De bună seamă. gândi Barbu urcând Podul Mogoşoaiei. Manolache Costea.verşunare mintea şi timpul. "Mama". un deget până la buză. frumoasă nopticică te aşteaptă!" Aruncă o privire spre cămările mamă-sii. cu gardini largi. Uliţa îl întâmpină vrăjmaşă. Suspină pentru toţi amanţii din alt veac. iar Vasilena. suferea dimpreună cu Héloise şi Abélard. când o vizitase de dimineaţă. roşii şi verzi ale marchizei... şi avea să stăruie până spre ziuă. ca într-o cămară osebită.. Pistoletele tatei le am în păstrare eu. Şi avea o hachiţă conu Beldiman: din clipa când se aşeza la masa dumnealui. lumină albăstruie. prefectul poliţiei domneşti. "Lettres d'amour". Worth ştiu că au câştigat oleacă de parale. care ţineau stânga şi dreapta Teatrului Mare. Anton Dudescu.

de caviar, mari cât mazărea, i se păreau diamante negre culcate pe pat de gheaţă. În casele de-alături, giuvaiergiul Resch trăsese obloanele grele, păzindu-şi comorile. Vienezul poposise doar de câţiva ani în Bucureşti, dar izbutise dever care îngălbenea de invidie bijutierii armeni şi nemţi din Lipscănie şi pasajul Vilacrosse. Barbu Cantuniari ridică ochii spre primul cat, unde locuia franţuzul Ulysse de Marsillac. Nu era bucureştean să nu-l cunoască şi să nu zâmbească pomenindu-i numele. Ţăcălia roşcată, redingota pe talie, jiletcile colorate şi bastonaşul cu măciulie de aur i le ştiau şi copiii. Pe domnul de Marsillac îl adusese în ţară Iancu Slătineanu, perceptor la odraslele dumnealui, iar mai apoi fusese numit profesor de limba franceză la Sfântu Sava. Era un omuleţ cumsecade, politicos precum străbunii dumnealui marchizi din al XVIII-lea veac, mereu zâmbitor şi cu teşchereaua plină de complimenturi galante. Toate saloanele îi erau larg deschise, fiind pretutindeni întâmpinat cu bucurie. Franţuzul, la rându-i, dovedea dragoste fără seamăn pentru tot ce-i românesc; iubea Bucureştiul, oamenii, de la târgovăţul de rând până la obraze luminate, se afla prietin cu neguţătorii cuprinşi, dar şi cu cupeţii neprocopsiţi, ştia pe nume surugiii şi ţigăncile florărese. Lui Vodă Cuza şi Doamnei sale Marsillac le ridicase în inimă altar cu candele ce nu osteneau niciodată. Barbu trecu de Palatul Domnesc, coborî pe Ştirbey Vodă apoi, cotind scurt, intră în uliţa Fântâna Roşie21. O dovedea plăcuţa de la răspântie, albă, smălţuită cu chenar roşu. Ca şi celelalte din Bucureşti, fusese înlocuită de curând, la porunca lui Vodă, căci pe tăbliţele vechi, dăinuind încă din vremea căimăcăniei lui Alexandru Ghica, slovele nu se mai desluşeau, iar Bucureştii, pentru streinii de mahala, deveniseră păienjeniş şi babilonie, unde descurcăse cine poate! Barbu Cantuniari zări, rezemând trunchiul unui stejar vârtos, o mogâldeaţă în palton scurt până la genunchi şi râse încetişor. Piticul, căci era oleacă mai răsărit decât un băieţandru de doisprezecetreisprezece ani, bătea din ciubote şi sufla fără spor în degetele îngheţate. — Ai degerat, Dumitrescule? Omuleţul se învârti ca un titirez, holbând ochii rotunzi, cu căutătură de prunc. Era unul din ipistaţii de la Roşu, pe care Barbu îl preţuia cu osebire. Isteţ, iute, cu mai multe perechi de ochi, bun de gură şi râzăreţ, Dumitrescu nu cunoştea ce-i aceea uşă trântită în nas de slujnică ţâfnoasă şi ciufută. Ştia să iscodească, fără ca toanta ori nătântocul să bage de seamă, ba netoţii îl socoteau pe dânsul cam slab de minte; "cumsecade, însă comic, mai ceva decât pehlivanii din iarmarocuri ori artiştii de la balurile «O, du lieber Augustin» ale lui Vilcek".
21 Azi strada G-ral Berthelot

După pricină, Dumitrescu se ivea în ogrăzile oamenilor când cu hram de bogasier, ori telal, apar, coşar sau vântură lume după puf şi pene de gâscă, de "păpădie ori scaieţi", râdeau târgoveţele. Ce-l nedumerea pe ipistat era aceea că nu se afla muiere să nu-l iscodească dacă are nevastă şi prunci. Se minunau straşnic şi râdeau cu tâlc, ţinând palma peste gura ştirbă ori plină de mărgăritare când aflau că da, creştinul avea şi el gospodărie bine întocmită, casă de piatră, că ţine femeie cu cununie şi un cârd de plozi îi mişună în bătătură. "Descheie-te la nădragi", îl sfătuise nevastă-sa, o şoldană cât un garderob de zestre, "şi o să le treacă pofta de hlizeală." — Să trăiţi, don' căpitane! Cam friguleţ! Barbu Cantuniari arătă cu bărbia spre casele de peste drum. Era un conac ridicat după gustul francez, cu două caturi, ferestre largi, înguste şi zorzonate. Scara străjuită de dulăi de piatră deschidea evantai pe aleea prunduită, iar fanarele înfipte în zid, orfevrărie meşteşugită la Braşov, clipeau gălbui în spatele sticlelor din cristal bizotat. Curtea se afla împrejmuită de gard înalt din suliţi de fier forjat. La una dintre ferestrele de la primul cat se strecura prin perdele o aţă de lumină. Ipistatul înţelese întrebarea şi râse sărac, cât îi îngăduiau buzele crăpate de ger. — Persoana e prezinte, ca în fiştece seară de la ceasurile opt. Au zăbovit în salon preţ de un faivocloc, după carele s-au retras în iatac. Barbu râse. Dumitrescu, fecior de măcelar cuprins din mahalaua Scaune, avea cinci clasuri, se socotea om cu instrucţiune şi se mândrea cu o vorbire aleasă. În mintea lui, faivocloc însemna taifet de două ceasuri cu sclifoseli şi reveranţuri în jurul unui ceainic de porţelan şi al unui blid cu cofeturi, mofturi de la Capşa ori Fialkovsky. — Bine, Dumitrescule. Poţi să pleci acasă. Zoreşte, căci coana Lisaveta e femeie aprigă, şi făcăleţul îl găseşte şi pe întuneric, fără a orbecăi. Ipistatul îşi pocni călcâiele ciubotelor. — Mă esprim cu pardon, don' căpitane! Madama mea e cocoană mare, deprinsă cu slugi. Făcăleţul i-l aduc eu, ba îmi scot şi bulendrele pentru a nu osteni dumneaei din cale-afară. — A! Aşa da... Fireşte... — Să-mi fie cu iertare, don' căpitane! Chibzuiţi să faceţi strajă până mâine dimineaţă? Cantuniari îşi înălţă privirea spre geana de lumină: — Da... Cred că da. Afacerea mă preocupă. Nu-mi place dama... Nu-mi place deloc. E ceva necurat la mijloc. La Crăciun, se împlinea un an de când se aciuase în Bucureşti. Sosise din lumea largă, cumpărase una din cele mai arătoase case din Bucureşti, după palatul lui Librecht de pe uliţa Ulierului, avea patru echipagii strălucitoare, care luau ochii bucureştenilor, şi oaste de slugi. Când se preumbla la Şosea, orbea lumea de atâta strălucire. Strălucea

totul: lacul caretei à la Daumont, ceaprazăria vizitiului înfiretat, straiele puiului de harap care străjuia, în picioare, spatele trăsurii. Negrişorul avea şase ani, hăinuţă de catifea cireşie şi chipiu cu pompon din pene de struţ, după care oftau toţi micii Gavroche ai Bucureştilor. Când vremea o îngăduia — zile blajine de primăvară ori început de toamnă, căci vara casele din Fântâna Roşie îşi închideau porţile — o însoţea în preumblările dumneaei o momiţă, Kio, înveşmântată în straie aidoma cu ale harăpaşului, priponită cu un lănţugel de argint. De cum se iviseră în Bucureşti, doamna şi maimuţa stârniseră vâlvă, iar zvonurile cele mai năstruşnice începură a forfeca târgul. Şmecherul de Capşa, negustor priceput, mereu cu ochiul treaz şi urechile la pândă, cu ideaţiune şi fantezie bogate, scosese peste noapte cofeturile de şocolată Molles şi Bombons Kio. Productele făcuseră succes boeuf şi "la mystérieuse", cum îi spuneau junii Bucureştilor, oprise trăsura într-o zi dinaintea cofetăriei. Vasile Capşa se năpusti la treptele caleştii, gata să vină în brânci de atâtea temeneli. — Monsieur Capşa, zâmbise dama, dezmierdând maimuţa cu degetele fine înmănuşate în piele de Suedia. Aud că mica mea Kio îţi poartă noroc. Cu gatourile Kio ai dat o lovitură năprasnică concurenţei, nimeni nu-ţi mai poate ţine piept... Ţi-am adus-o să-i mulţumeşti. Bătrânul Capşa o privi o clipă lung, apoi, cupeţ priceput, îşi aplecase pletele albe şi sărutase lăbuţa maimuţei în văzul străzii pline de gură-cască. — Omagiile mele doamnei baroane, mulţămirile mele madmoazelei Kio, căreia casa Capşa îi va îndrepta în fiece zi coşuleţ cu acadele şi cofeturi după poftă. — Oh, c'est charmant... Capşa se ţinuse de cuvânt. În fiecare dimineaţă, unul dintre ucenicii lui depunea la casele baroanei un coşuleţ împodobit cu panglici şi flori, cu toate sortimentele de dulciuri ale zilei. Baroană! Cel puţin aşa pretindeau cărţile de vizită şi aluziile strecurate cu natural plin de şiretenie prin saloane. Înnădindu-i spusele, azi — aici una, mâine — alta dincolo, istoria baroanei se înfăţişa romanţioasă, exotică, fluviu de sânge albastru, pe care pluteau coroane dintre cele mai făloase. Baroana Elena de Gunsbourg — pretindea dumneaei — era fiica unei Mavrocordate, Safta, căreia cu adevărat i se pierduse urma acum vreo patruzeci de ani, în vremea zaverei lui Tudor. Împotrivindu-se unei căsătorii silnice, hotărâtă de tătâne-său, Safta, strănepoată de domn, scăpătase în lume. Călcase porunca părintească, ascultând-o pe cea a inimii. "Să înserezi cu cine ţi-e drag", fusese crezul Saftei Mavrocordat, până la cel din urmă suspin. Iar drag, tot până la cea clipă, îi fusese ducele Marie-Jean-LouisRodrigo de Alba, amestecătură de seminţii, paladin al vremii sale, polcovnic în oştirea lui Alexandru I al Rusiei, apoi vântură-lume cu slujbe tainice pe la curţile Europei de mijloc. Boierii vârstnici îşi aminteau de scandalul stârnit în epocă de fuga

Saftei. De ruşine şi amărăciune, tată-său, Anton Mavrocordat, os de domn moldovean, necutezând a-şi mai arăta chipul pe uliţele Bucureştilor, se retrăsese la o moşie din Oltenia, unde, de altfel, după puţină vreme închisese ochii, pălit de dambla. Rodul acestei dragoste nelegiuite era Elena. Faimoasa George Sand tocmai publicase novelul Lelia, atât de cutezător şi de plin de necuviinţă, încât nu lipsea din nici o bibliotecă, fiind citit în taină până şi de copiliţele prizoniere în mânăstirile de călugăriţe; aici, ţinute departe de tentaţiile şi deşărtăciunile lumeşti, de orice le-ar fi putut întina sufletele nevinovate, deprindeau dragostea pentru Cristos — multe îi ajungeau mirese — broderia, desenul, oleacă de muzică şi de învăţătură, cât să ciripească despre vreme, păsărele, lună de aur şi să sloboadă prin saloane panseuri triste despre viaţă, moarte, iubire credincioasă. Cunoşteau totul despre scopusul şi sfinţenia căsătoriei, dar nimic despre tainele ei. După un an, mult doi, domnii şi stăpânii lor mişunau prin culisele Operei şi ale Comediei Franceze, se ruinau în alcovurile marilor curtezane. George Sand, cu romanul ei scandalos, înnobilase numele Lelia, înzestrându-l cu şicul pe care-l capătă, de obicei, orice fenomen de ultimă modă. Astfel, Elena devenise Lelia pentru cei apropiaţi. Se căsătorise la şaisprezece ani cu baronul Paul de Gunsbourg, un Ariel palid, curtenitor, de o politeţe exquise. Slab de plămâni, murise într-un sanatoriu din Davos, lăsând-o pe soţie văduvă înainte de a împlini douăzeci de ani. După aceea, despre tânăra baroană se ştiau puţine lucruri. Dădea de înţeles, pe departe, că trudită de mare durere şi spre... nu, nu uitare, căci un mare amor nu se uită niciodată, dar spre a-şi răsuci gândurile felurind priveliştile şi oamenii, cutreierase Europa, zăbovise mai cu seamă în Italia, fusese şi în Roma. Pentru câtă vreme? În ce an? Când murise Gunsbourg? — acestea nu se cunoşteau. "Are un talent extraordinar cette femme", spunea Vasilena, care o întâlnea la diferite soarele, "să ocolească orice amănunt care să-ţi permită să stabileşti un calendar. Nu scapă nici o dată, e imposibil să faci vreo legătură..." Barbu, căreia baroana îi aţâţase interesul ca ofiţer al Siguranţei, dar şi ca bărbat, o iscodise cu de-amănuntul: "Ce impresiune ţi-a făcut, în general?" Vasilena trăia desigur printre nori, legănându-se în scrânciob de flori aninat între Ursa Mare şi cea Mică, dar, când catadicsea a coborî printre bucureşteni, avea ochiul neaşteptat de ager şi treaz. "Mon petit, eu aş socoti-o une femme dangereuse... Are toate însuşirile pentru această profesiune." "Adică?... Spune-mi tot ce ştii!" Vasilena îşi încruntase fruntea netedă, dar, în aceeaşi clipă, îşi netezi creţurile cu degetele fine. De la o vreme, băgase de seamă Barbu cu înţelegere duioasă, mamă-sa îşi supraveghea mişcările obrazului,

. N-am întâlnit în viaţa mea o femeie cu mai mulţi adoratori." "Şi aşa a fost până s-a măritat cu prinţul Gorceakov.. Când eram copilă.. Despre baroană." "Mă preocupă! Quelle bêtise.. într-atât era de urâţică. carnetul ei era plin ochi. gândind că n-o s-o mărite niciodată. Sau am urmărit-o aseară la soareaua Marioarei Ferekide într-o conversaţiune animată cu contele Giani.22 Cu orice prilej.. tânără. şi toate istoriile despre obârşia ei simple invenţiuni.. că te gândeşti la asemenea chestiuni. 23 Înţelegi? 24 . Baroana ta are acelaşi «je ne sais quoi... dar sunt lucruri pe care nu le discuţi cu un copil. Safta Mavrocordat. prăzulii. şi un perfect l'usage du monde24. ea a avut cele mai multe dansuri angajate." "Sunt de aceeaşi părere.). are aerul şi tot ce trebuie pentru aşa ceva. maman. "O femeie fără vârstă. "Chiar aşa?! E cu totul extraordinar. vorbeşte «pariziana» şi nu franţuzeasca noastră balcanică. Bărbaţii văd altfel. fr. tu comprends23?. După părerea mea.. elle approche la trentaine. Dragoste cu scufiţă şi în cămaşă de noapte... care o mânca din ochi: «Aş fi jurat că sunteţi născută la Firenze. Asta stârneşte straşnic bărbaţii. Vă uitaţi altfel şi vedeţi altceva. suspina în pumni. lăsând să se înţeleagă că îi seamănă: la fel de năprasnică în amor şi la fel de fidelă. o găseşti frumoasă?" "Asta tu trebuie s-o ştii mai bine decât mine.» Ştie ruseşte şi nici în nemţime nu se pierde.. Este ceea ce tatăl tău ar fi numit o aventurieră. Ba şi azi. am să-ţi mai spun că poate e o mincinoasă." Vasilena îşi îngădui să râdă.. maman. Ochi holbaţi. că te preocupă. la primul vostru bal. "Spune-mi. consulul Italiei. Desigur." Barbu râse cu poftă: "Habar n-am avut... De toute façon25... a rămas regina Petersburgului. toată pielea plouată cu pistrui.. Maică-sa. dar nu atât de tânără cât vrea să se creadă. E instruită. Despinuţa Nicoleanu. Încredinţată sunt însă că sa bucurat de o educaţiune îngrijită şi că nu-i o burgheză." Privirea lui Barbu nu părăsea chipul Vasilenei. Care nu-şi visează o iubită înfocată? Mai ales bieţii noştri români obişnuiţi cu soaţe ruşinoase." Barbu o întrerupse nerăbdător: "Ştiu... şi un perfect l'usage du monde – şi se descurca in lume perfect 25 În orice caz . şi. maman. Acum însă eşti destul de mare ca să poţi pricepe câte ceva. noi îi ziceam Broscuţa..iar noaptea dormea cu aşternut de fleică de vacă pe faţă.. Are o cantitate de calităţi. îmi spunea un rus la Paris. face aluziuni la mamă-sa.» " 22 Se apropie de treizeci de ani (l. aveam o prietenă. Plângeam toate de mila ei. biata coana Agripina.

Şi. Constandakis încercase să scape de o posibilă urmărire. În mai puţin de o lună. fusese luată urma unui anume Constandakis. dar în acelaşi lăcaş se închina şi baroana Lelia care. Maria Obrenovici. omul de încredere al ibovnicei princiare. Poate simplă potrivire. Cei doi îndrăgostiţi se vedeau în mare taină. Brâncoveni. iar Constandakis dispăruse din ţară. soiul de femeie cel mai primejdios. În schimb. Vizite ciudate. deschisă în toată ziua. poeţii mult îndrăgiţi Alecsandri şi Bolintineanu.. ca pe o făptură deosebită. Supravegherea bisericii nu dăduse rezultate. Docan." "Nu. baroana de Gunsbourg îşi luase de ibovnic pe Iorgu Grănişteanu. Barbu Cantuniari urmărea de departe uşurinţa şi abilitatea baroanei care căţăra treptele cele mai înalte ale societăţii bucureştene cu dibăcie de maimuţă.. muiere aflată în crucea tinereţii. schimbând brusc direcţiunea ori ameţind drumul cu nenumărate ocolişuri. nu se ştie din ce pricini. Ruxandra. făţoasă.. vărul lui Vodă. Dintâi. "Ocale de charme. precum şi Librecht." În privire i se aprinse o scânteie de veselie: "Te interesează mult baroneasa?" "Da. Se mulţumea s-o admire de la distanţă. vizitase în două rânduri Biserica Sfântul Ştefan. banul Ilarion Rucăreanu şi soaţa lui. Grecul.. aşa cum îţi stârnesc interesul fiarele necunoscute dintr-o menajerie. Dar nu aşa cum îţi închipui tu. trimişii statelor europene în Principatele unite. Baroana. de fapt cunoscut ca agent primejdios al ministrului de Interne turc Ali Paşa. mon ami". Abia spre sfârşitul verii.. avută. rostise hotărâtă Vasilena. de fiece dată. Această stranie înclinaţie a Leliei de Gunsbourg încreţise a mirare frunţile de la poliţia secretă. Vrei s-o chemi pe Florica? Aş pofti un şerbet de trandafiri. Într-un cuvânt." Vasilena râsese: "Există lucruri în viaţă care nu pot fi închipuite şi gândite decât într-un singur fel. pieliţa obrazului magnifică. director general la Externe. iar în casele ei întâlneai oamenii cei mai interesanţi ai vremii: Cantacuzini. graţie fără seamăn. Lelia de Gunsbourg cucerise Bucureştii.. baroana Lelia de Gunsbourg atrase atenţia poliţiei secrete domneşti. Baligot de Beyne." Toate acestea se petrecuseră în primăvara trecută. cu oştire de adoratori la condurii cu călcâiaşe . dar e departe de a fi o cadră. avea salonul cel mai căutat din întreaga protipendadă. iar întâlnirile amoroase se petreceau în casele baronesei. vegheat îndeaproape de cum intra în ţară. ţinea de biserica ortodoxă a mamă-sii. şeful de cabinet al lui Cuza.. dar nu încercă să-i pătrundă în anturagiu."Eu o găsesc frumoasă. arăta raportul iscoadei domneşti. după dorinţa ctitorilor săi.. de două luni de zile. une beauté du diable. falnică. noptatice şi tainice. mâna dreaptă a lui Rosetti-Bălănescu. negustor grec. Şuţeşti şi Ghiculeşti.

"Toţi inamicii înverşunaţi ai lui Vodă de aici". fiul fostului domnitor. dacă în timp de o săptămână nu izbuteşte să descopere tipografia clandestină care scotea cette sorte de fécales." Barbu îşi cercetă ornicul vienez. care opintea să i-o ia înainte. ori. se simţise grav ofensat. La palatul Şuţzu erau ticluite articolele defăimătoare care apăreau în Românul. ţinea condeiul. adus de acesta de la Paris.. Goleştii. Când textul era socotit briliant. Iar Grănişteanu era sărit din cincizeci de ani.. insinuaţiunile cele mai veninoase la adresa lui Vodă.. săgeţile cele mai perfide. Cam la acestea gândea Barbu Cantuniari. fiind în serviciul poliţiei. la Voichiţa Stirbey. încât nu se sfia a-l ocărî despre necredinţă chiar şi dinaintea lui Vodă. valetul prinţului. în misiune la Paris. unde partizanii Beizadelei. Îi ceruse imperios prim-ministrului să ia măsuri. lumină a cărei taină nu străbătea dincolo de persienele pluşate se afla în casele prinţului Sutzu şi ale lui Grigore Sturdza. aşezat dinaintea biroului Henry IV. Faţă de blândeţea obişnuită a Domnului — "persoană îngăduitoare şi plină de spirit. se completau. cea mai primitoare damă din oraş. Beldiman. boier cu incuri şi ifose. toujours . muzicile şi danţul. precum beizadea Grigore Sturdza. cu nevastă — cucoana Anastasia — ciufută şi atât de pizmaşă şi prepuielnică. Iancu Ghica —. putea să-şi aducă în alcov chipuri şi nume strălucitoare.înalte. scria Vasile Alecsandri. la alde Nicoleni. se aplaudau. Trecuse de miezul nopţii. Articole infame scrise în colaborare. Folosesc toate abjecţiunile: de la ridicolul suprem cu care cearcă să-l investească în jurnale. ca totdeauna la Oţeteleşanca. îl ameninţase cu destituirea. "coalizează dimpreună cu Turcia şi nemţii spre a-l smulge din scaun.. sfătuiau şi complotau în fiecare noapte împotriva lui Cuza.. ori. Vodă era îndeobşte mânios de apariţia "acestor publicaţiuni cuprinzând îndemnuri la anarhie care tulbură ordinea publică". veghind în noaptea viscolită zidurile baroanei. De furcă îi dădeau însă pamfletele injurioase scrise în versuri şi care apăreau cam de două-trei ori pe lună.. căutând reazem în politica rusească. Toate acestea erau bine cunoscute de Barbu. întrecere cu premii pentru cei care găseau cuvintele cele mai otrăvite.. Jacques. dar mai întâi de toate îl amuţise uluiala neaşteptatului. cu lulelele într-o mână şi cupele cu Cognac des Ducs în cealaltă dictau.. Sihleanu... până la conspiraţiuni criminale. Mitică Ştirbey. Ceilalţi — beizadea Grigore. iar pe Beldiman. se corijau. feciorul aducea din pivniţă şi destupa în mijlocul entuziasmului delirant o sticlă de Château Lafitte retour des Indes 1848. frumos nu. prefectul poliţiei. Bucureştii dormeau şi doar în câteva conace mai stăruiau lumina veselă. Desigur. ori Emanuel Lecca. "gri-gorienii". ori Ioniţă Boşianu de i se mai zicea şi Apollo.

spre a deşerta la privată vasele de noapte ale stăpânilor şi a stârni tăciunii din sobe. Dar aceasta-i altă istorie. Pe cămila mea o chema Aişe. mon cher. ce-i îngăduia a-şi mulţumi toate poftele poruncite de fantasie şi un gust ales. iscoadele forfecau Bucureştii. am avut un mal de mer26 oribil. Barbu îşi instruise ipistaţii. înţelegi. Baroana îşi mobilase casa după gustul vremii.. şlefuit şi rafinat de-a lungul peregrinărilor în marile burguri ale Europei. încercând să se dezmorţească. ". torcând vise la fuiorul viscolului.. Taliene". Bucureştii dormeau somn greu. brutalitatea conduitei şi a langajului. ocrotiţi sub spuză. cel de lângă cabinetul Empire? 26 rău de mare . Ne îndreptam spre Luxor. cărămizi fierbinţi la picioare — aveau să intre slujnicele. Mai aveau să treacă destule ceasuri până când în iatacele târgoveţilor — scufiţe.. Pot zice că şalul a văzut deşertul.Gobelin-ul! De care vorbeşti? A. hârtie de Armenia care fumega în pahare de argint. cincisprezece trandafiri albi. catifelii.a une politesse charmante —..Damascul acela de pe otomană l-am cumpărat la Cairo. trudind să surprindă mişcare. Beldiman îi depusese afacerea în braţe. unde lumina încă nu ostenise. Şi tot de trei zile el se întorcea în fiecare noapte în uliţa Fântâna Roşie. plăpumi groase.. cu o insolentă magnificienţă. şi chefuia în fiecare noapte la Hugues. când l-am zărit în dugheana unui armean. Se va întâmpla ori voi afla ceva însemnat. rămâi fără resurse. causeuse. zgomot ori te miri ce mărunţiş doveditor în pivniţele mahalalelor. nu-i aşa. împărţind între ei uliţele Bucureştilor.. "vezi cum o scoţi la un liman. a opium. damascurile. Trecuseră de-atunci trei zile. m-a lăsat bouche bée*. foteluri. nefiresc de frumoşi — atenţia generalului Grănişteanu — împărăţeau într-o glastră Lalique..." Acum." Făcu câţiva paşi în jurul stejarului.. "Simţirea nu mă înşeală. şi trandafiri... Brocarturile. un parfum iute şi ameţitor.. Apoi am urcat pe cămile.. clavir — dar unde nu dădeai de ele — dovedeau frânturi din harta voiajurilor dumneaei. şi Barbu socoti că în clipa aceea — ceasurile unu — se aflau pe puţin optsprezece agenţi care vegheau din cotloane îngheţate ziduri mute ori scotoceau uliţele măturate de viscol. . Barbu îşi ridică privirea spre iatacul baroanei. dar aici urma să se petreacă un fapt osebit. adăugând însă risipă de nabab. încăperea de o eleganţă fastuoasă. Bineînţeles că nu în conacul baroanei se tipăreau pamfletele anticuziste.. În budoarul Leliei de Gunsbourg aromea a ambră. caşmirurile şi tapiseriile în petit point — gobelins-uri şi bauvais-uri — şalurile indiene azvârlite cu graţioasă cutezanţă pe sofale.

. doar visându-l. că-i soru-sa bolnavă. . Brătienii. meşteră mare" —. îs ţesute în casă de o măicuţă de la Schitul Vechi. vara la moşie ori la băi. căci pe acesta aşa-l iscase mamă-sa.. Bănuiesc că rămâne peste noapte. chéri. pe degetele de la picioare îi ieşiseră oasele.." Junii voiajaţi însă... care opinteau să străpungă toate botinele. ascultând-o ori punând întrebări cu şiretlic.Anticarul nu m-a lăsat să plec din prăvălie. Baroana sări uşoară din aşternutul spumă de dantelă Valenciennes şi panglici liliachii. Când luai în braţe mormanul de ţesătură trebuia să dibui oleacă. care-i stârneau mai aţâţător ispitele trupului. legănat de dulce oboseală.. Le umflau. Trage chiroane de doi stânjeni. frumoasă coz! Mustaţă şi barbă de şcolar seminarist. Încolo. Lelia îi zâmbi galeş din oglindă.. L-am cumpărat la licitaţia nefericitei Marion Voisin. Iar pe vorbele lui Alecsandri puteai pune temei. în ungurime! — cleveteau în saloanele dumnealor într-acelaşi fel: "Ştiu că o taie capul la minciuni.. două nuci mascate. Bravo lui!" Dintru început. nu prea călătorite — ia. Mavrocordaţii au fost cam toţi aşa.. toropit de căldură şi arome. închise la gât şi lungi până în vârful papucilor. După viscolul care s-a pornit. se încredinţau că baroana nu băsneşte.. de felul lor.. coana Elena: cu jar în ciubote şi traista tot gata de ducă.. lumea o asculta cu oarecare îndoială. Şi ca să nu fie în pagubă. trup vârtos cât o moară sistematică şi o bubuiala de glas că.Înfăţişează une fête champêtre27 a bietei Toinette la Trianon... s-au stricat cu siguranţă drumurile. ai fi zis că-i fecior de factor poştal. De nu i-ai fi cunoscut neamul. Iorgu Grănişteanu sărea din aşternut ca la mare primejdie: "Foc!" ori "Au dat turcii!" 27 Serbare câmpenească . Barem boieroaicele cele colilii. frumosul Costache Negri. să rămâi toată noaptea. dar mi-e că o stârneşti pe madame Grănişteanu... mai cu seamă cuconetul pizmaş. iar la patruzeci de zile aş întinde ospăţ împărătesc.Serviciul de ceai? E un Brown-G.. cu poşte multe în cuferele lor şi multe perechi de încălţări cheltuite pe cele drumuri. precum Ion Ghica.. Şi se gândea bietul Grănişteanu la cămeşoaiele de borangic gros ale Nastasiei — "aşa am apucat la biata mama. M-a minţit că regina Victoria are unul la fel pentru intimi. pe care şi le pârlea cu lumânarea. Urmă în gând: "De-ar rămâne pe vecie! Aş da bucuros parale pe dric cu şase cai şi patru popi să-i slujească. .. Am luat şi bahut-ul de lângă consolă. dar mai ales poetul Vasile Alecsandri. — Nastasia s-a repezit la Găieşti.. îi îndreptă privire drăgăstoasă. Generalul." Parcă ghicindu-i gândurile. Îşi potrivea peignoir-ul. — Drag mi-ar fi. cu străvezimi de apă.

gândul vechi care o apăsa. Pletele erau atât de bogate. aşa. le-a ieşit pielea prin păr.. parcă pentru a alunga licărul de pizmă. marfa îi venea în răcliţe vătuite.. Dinaintea Leliei trecu o clipă chipul Mariei Obrenovici. Chipul generalului se adumbri: — Spun drept. încât abia două cameriste izbuteau să le spele cum se cuvine.. Aş fi dorit să n-o fi cunoscut ori. aţâţând şi mai rău cucoanele. fr. mirosindu-le cu nesaţ. scânci generalul beat de admiraţie. înveşmântând-o în mătase de culoarea răşinei până la genunchi. — Nu ţi-e teamă că te vor pârî slugile? Doar ştii. şi nu se aflau multe cucoane să se fălească în Bucureşti vijelios cu buchete de roze. Pieliţa obrazului însă. ori să se răstoarne sania. Par exemple să degere troienită pe undeva. zulufi. — Flora!.. 'naltă. vis nebun. Câte nu se pot întâmpla. îs mai prejos ai Roşiancăi ori ai Irinuţei Şuţzu?" — gura cam mare. spuneau junii galanţi.. n-o urez la nimenea. Ninon. umerii. afurisit de chipeşă şi se pare nu nătângă. cuprinsă 28 Orice femeie geloasă are un spion printre servitori (l.. care se revărsa în ondulaţiuni sălbatice. Vorbesc şi eu. unele cu căpăţâni sărace — vorba ceea. dacă madame Grănişteanu nu s-ar mai întoarce nicicum? Generalul făcu ochii mari: — Să mă lepede Nastasia? Unde mi-s acela să-mi plouă cu noroace? Baroana râse: — Să te lepede ori să-şi lepede potcoavele. primea simbrie doar pentru pieptănatul artistic după ultimele mode din Beauté Française.Lelia începu să răsfire rozele. crini şi catifea!". nasul obrăznicuţ. Flutură genele grele. tocmai de la Constantinopol.) . Cinci galbeni îl ţinuseră pe general. Iorgu Grănişteanu râse: — Pe acestea Vodă le pricepe cel mai lesne. subţire în boi. în râs. Dar neamţul cheltuia şi el. baroana îşi râdea însă cam prea pe faţă de conciuri. moartea nu i-o doresc. la Pohr — florarul. frumoşi — "dar s-au mai văzut. Lelia îşi prinse în plete un trandafir cu o spelcă de aur. Il s'y connât. în Zlătari. Lelia-Flora. toute femme jalouse a ses espions parmi les domestiques28.. Asta nu i-o puteau lua nici duşmancele! Baroana avea o coamă neasemuită.. iar o alta. Zeiţa florilor şi a primăverii. Întrebă cu glas leneş: — Te-ai bucura. Cu drept cuvânt. ce.. mon cher. decolteul (nu purta la gât giuvaieruri grele spre a nu-i ascunde din frumuseţe). Ochii baroanei erau albaştri. şuviţe false.. Lelia.. graţioasă. închipuind voluptăţi rare şi opintind la baluri şi soarele să-şi smulgă privirile dintre sânii baroanei.. sunt bun creştin. minunăţie! "Nenufari. Şi iar ajunge scandalul la Cuza.

de stenahorie să ceară despărţenie. Dar aceasta-i iluziune, pot aştepta mult şi bine până or trâmbiţa din argint arhanghelii în ziua cea din urmă. Dar tu... tu mă iubeşti, porumbiţă? — Te-ai afla altcum aici? Ai auzit tu în Bucureşti de vreun capriciu amoros de-al meu, sau... n'importe, quelle liaison29? Grănişteanu îi mulţumi cu căutătură de câine credincios. Rosti, totuşi, pentru ca zâna care se afla dinaintea lui să-l contrazică, să-l încredinţeze de amorul ei, ba să se supere că-l pune la îndoială, iar el să fie silit s-o împace cu îmbrăţişări, lacrimi de fericire şi cuvinte de alint. — Nu-s chipeş, Lelia, gros ca un trunchi, bătrân... — Bătrân?! Părea din cale-afară de mirată. Grănişteanu râse încurcat: — Nimeni nu mai e tânăr după cincizeci de ani. La cinquantaine... Vorba lui Ludovic al XlV-lea: "De m-aş putea dispensa de ei, dar fără să mor..." Baroana îi zbârli părul cărunt, des şi ţepos, ca de mistreţ, care se pornea de deasupra sprâncenelor: — La cinquantaine... Iată ce aş numi eu o superstiţie. Vă sperie cifra! Pe voi cincizeciul, pe noi, femeile, treizeciul. În locul tău, nu m-aş gândi deloc la amănuntul acesta. — Amănunt, zâmbi generalul... Drăguţ spus... Surâsul îi dezvălui dinţii. Erau încă puternici, dar îngălbeniţi şi, mai ales cei de jos, mâncaţi de vreme. Lelia îl cuprinse într-o privire scurtă. Poate, în juneţe, să fi fost arătos. Trăsăturile erau regulate, bărbăteşti, trupul falnic. Nu-l ocoliseră însă mizeriile vârstei. Fire de păr sârmos se iţeau în nări şi găvanele urechilor. Vinişoare albastre şi roşii zugrăveau pe nas harta nenumăratelor chefuri şi a cupelor de vin bun deşertate într-o viaţă, căci generalul avea apetit harnic şi pântece anevoie de îndestulat; de altfel, era burduhănos şi chiar acum, întins pe spate, gândea baroana, le bedon ridica sub plapuma de atlas liliachie movilă, s-o zăreşti pe pământ neted de la o sută de paşi. Ficatul oţărât îi stropise mâinile cu pete şofranii — les fleures du tombeau30 —, frânghii varicoase îi trudeau picioarele până dincolo de genunchi. "Ce mai! Plin de vino-ncoa!", încheie în gând Lelia. — Nu-i vorba de cuvinte drăguţe... Eşti un bărbat extraordinar şi de-ar fi să mă iau după poftele dumitale... Un val de sânge năpădi obrajii generalului, orgoliul dezmierdat îi umflă inima, pieptul, guşa, întreaga făptură sta gata să plesnească. Cu ochi umezi de recunoştinţă, necutezând să vorbească, căci emoţia îl dovedea, Iorgu Grănişteanu îi sărută mâna. — De altfel, urmă baroana prefăcându-se a nu-i observa tulburarea, mie nu mi-au plăcut niciodată junii. Nu ştiu să dezmierde o femeie, nu ştiu să fie galanţi, n-au conversaţie... Până la treizeci de ani sunt cu totul nătângi şi abia după aceea încep să înveţe câte ceva.
29 Oricare altă legătură? (l. fr.). 30 Florile mormântului (l. fr.).

Generalul o privi fermecat. Se săltă în capul oaselor şi, rezemat între perini, pipăi pe gheridon după lulea. După ce o dichisi, pufăi mulţumit şi începu a clătina din cap. — Ce înţeleaptă eşti mata, porumbiţă! Şi nu voi închina niciodată îndeajuns metanii lui Dumnezeu că mi te-a scos în cale! De dispreţuit e bărbatul care-şi vorbeşte muierea legiuită. Să-mi fie cu iertare şi nu mă gândi de rău. Faţă de tine, însă, trebuie să-mi deschid inima. E un simţământ căruia nu mă pot împotrivi. Pricepi, ma bien aimée31? Lelia îi şterse fruntea udă, gândind că n-a întâlnit încă făptură care să asude mai vârtos decât Grănişteanu. Rosti duios, "răpusă de emoţiune", gândi generalul: — Te înţeleg, chéri, şi te ascult. Doar că nu vreau să te laşi coprins de amărăciune. — Dacă nevastă-mea, Nastasia, mi-ar fi stat alăturea, s-o ştiu reazăm şi nu vrăjmaşă, altcum mi se înfăţişa răbojul. Minte netoată de cloşcă pizmaşă, în loc de a mă înălţa, mi-a dat brânci în troacă. — De ce-ai luat-o? întrebă Lelia gândindu-se la altceva. Iorgu Grănişteanu oftă cu obidă: — Ei, porumbiţă, nu mi-ai cunoscut părintele, postelnicul Vasile. Nimeni nu i se punea de-a curmezişul. Când m-am întors de la Paris, straiul de ginere mă aştepta în iatac, iar fidanţata poruncită, Nastasia, tot asemenea, cu palma întinsă spre a primi briliantul de logodnă. — De câţi ani sunteţi căsătoriţi? — Iacă, numărăm peste douăzeci şi cinci. Întru început, am încercat apropiere şi înţelegere. Din juneţă, am ţinut dregătorii însemnate: sub Vodă Şuţzu, apoi m-am bucurat de preţuirea Ghiculeştilor, şi chiar Bibescu, autoritar, încăpăţânat şi plin de capriţuri, cum îl ştii, mi-a încredinţat două ispravnicii. Toate aceste slujbe le-am primit ca pe o dulce povară, socotindu-le datorii sfinte, ce nu le puteam ocoli, fiind un onest cetăţean. — Înălţătoare gândire, spuse baroana şi, în privirea albastră, generalul citi neţărmurită admiraţie. Cu încetul, începu să i se facă milă de el. — De câte ori am căutat o povaţă la Nastasia, m-a fost întâmpinat cu ocări ori plictis. Uite, chiar şi acum, ţara, Vodă Alexandru Ioan se află la ananghie, turcii, muscalii, nu mai zic de Viana, pândesc precum hultanii să ne sfâşie. Baroana îşi trase peste umerii goi un şal de dantelă. — Cuza e un om inteligent, cu siguranţă se va descurca. — Trag nădejde. Dintâi, însă, trebuie să se descotorosească de opozanţii din ţară. Cât de curând va dizolva Camera şi o va înlocui cu un Consiliu administrativ. Membrii, bun înţeles, vor fi aleşi de el însuşi. Încă o plăcintă la care nu se aşteaptă alde Şuţzu, Sturdza şi camarilele domniilor lor! Privirea baroanei scânteie:
31 iubita mea? (l. fr.).

— Va dizolva Camera? Oare-i cu putinţă? — Îi, râse mulţumit, căci va prelua personal comanda armatei. Mână dreaptă îi va fi Florescu, omul lui, pe care-l înaintează: major general. Rosti umflat, ca pe o apoftegmă de dumnealui iscată: Cine are oştirea are puterea. — Mai e şi ţara, spuse moale baroana. — Ţara-i cu Vodă! Mai cu seamă că-i pregăteşte dar împărătesc ce-i va aduce reazămul întregii naţiuni: micşorează censul, capătă astfel drept de vot mii de târgoveţi şi parte din clasul ţărănesc. Cum şi Senatul tot de Principe va fi numit, se cheamă că Vodă va stăpâni singur la cârma ţării. Toate sunt hotărâte în mare taină, iar Negri... — Costache? — Dar cine altul? Ministrul nostru la Poartă. I s-a fost trimis alaltăieri un memoriu pe care-l va depune în mâinile lui Ali Paşa, spre a pregăti o atmosferă priincioasă schimbărilor hotărâte de Vodă. Şi încredinţat sunt că Negri va izbuti a răsuci cugetul turcului, a-l face să priceapă că împlinirea expozeurilor din memoriu înseamnă şi asigurarea liniştei în Kara-Iflac32, scopusul de moment al Constantinopolelui. Lelia culese o acadea dintr-o tipsioară de argint şi o duse la gura lui Grănişteanu. — Scumpul meu înţelept! Acestea sunt pentru mine chinezării, muierile nu se au bine cu politica, dar mă străduiesc să înţeleg şi m-aş bucura să-ţi fiu de folos. — Dragostea ta, zâmbi gâdilat Grănişteanu, mi-ar fi de ajuns, dar degeaba te micşorezi: spiritul ţi-e pe potriva frumuseţii, adaos de preţ la norocul de-a te fi întâlnit. Baroana îi sărută vârful nasului: — Vezi de ce te iubesc? Junii domniei tale pe care-i tot pizmuieşti nu sunt în stare să rostească asemenea cuvinte frumoase. Tu eşti idealul unei femei de spirit, căci întruneşti în aceeaşi făptură bărbatul de stat şi gentilomul de salon. Poate doar în Francia să se mai întâmple asemenea îmbinare fericită... Umflat, măgulit, generalul — astfel primea toate marile emoţiuni — se făcu lac de sudoare. — Că veni vorba de Francia, ne bizuim mult pe bunăvoinţa împăratului, mai cu seamă că are un penchant special pentru Vodă... Privirea baroanei deveni gânditoare: — Napoleon... Mi-a acordat acum doi ani onoarea unui dans... Era bal la Tuileries... Încearcă în toate celea să-l imiteze pe unchiul său, marele Bonaparte. — Şi nu fără succes! E un mare om politic, Francia prosperă pe zi ce trece. Lelia de Gunsbourg avea dinainte chipul împăratului: era un om plin de bunăvoiţă, generos, elegant, cu o expresie mereu gânditoare şi
32 Ţara Românească (l.turcă).

un suflet bun, în cea mai creştinească accepţiune a cuvântului. Miniştrii săi, însă, francezii, îl socoteau un visător, cu capul plin de iluziuni fantaste şi prea puţin om de acţiune. Răsuflarea puternică a viscolului îi scutură pe amândoi de gânduri. — Cumplită vijelie! observă Grănişteanu întinzându-se cu voluptate în aşternut. Parcă urlă lupii aici, sub fereşti... Nu vii, porumbiţă? Atât de rar avem prilejul să înnoptăm împreună... Baroana, cu fruntea lipită de sticla rece, privea uliţa amarnic trudită de viscol. Zăpada spulberată căţăra în văzduh panglici uriaşe, trupuri de balaur cu zvârcoliri mânioase, giulgiu... Giulgiu, se înfioră baroana, simţind rece între umeri. I se păru că desluşeşte, peste drum, un ochi de jăratic. Doar o frântură de clipă. "Astea-mi mi lipseau! Halucinaţiunile..." Îşi smulse şalul şi, într-o clipă, căprioară sprintenă şi drăgăstoasă, fu în braţele generalului. Când somn adânc vesti că a cuprins făptura groasă a lui Grănişteanu — gâlceavă de trâmbiţi, tunete, horcăieli şi înecăciune —, baroana se strecură uşoară din iatac. În salonul cel mic, aprinse o luminare, se aşeză dinaintea birouaşului Régency şi, alegând între călimări, muie tocul în cerneală verde. "Il est deux heures et demi. Vous trouverez ce mot à votre réveil comme de coutume33. Sunt novele importante copleşitoare, care nu suferă întârziere. Dar mai dintâi şi dintâi, je t'aime, mon bel ange, pour la vie34, o dragoste pustiitoare, dar care are un bun: îmi dă puterea să suport caznele pe care ambiţiunea ta mi le impune. Spui că de dragul meu, al fericirii noastre viitoare. Vreau să te cred... Ba nu! Te cred, bonheur et charme de ma vie35. G. a înnoptat la mine... Aflu că se pregăteşte o lovitură de stat. Iată detaliile..." La trei dimineaţa, nici o lumină nu mai ardea în casele baroanei. Barbu Cantuniari scoase ploscuţa cu Absinth — Zâna verde, îi spuneau bucureştenii — şi înghiţi lung de câteva ori. Simţi că se încălzeşte. Şi că nu aşteaptă zadarnic. Auzi zăpada îngheţată scârţâind sub pas de ciubotă şi, lipind stejarul, stinse luleaua cu o mână de zăpadă. Slavă Domnului, pe viscolul acesta, ogar crăiesc să fii şi nu adulmeci aroma de tutun... Aştepta cu răsuflarea tăiată. Paşii se apropiau. Lipi trunchiul copacului... Acum... Câteva clipe până să se dezmeticească, până să desluşească... Şi, dintr-o dată, începu a râde. Era ipistatul de la Verde!

33 E ora două şi jumătate. Vei găsi aceste cuvinte, ca de obicei, când te vei trezi (l. fr.). 34 Te voi iubi, frumosul meu înger, toată viaţa (l. fr.). 35 Fericirea şi farmecul vieţii mele (l. fr.).

. spre miazănoapte.. trimişi toţi la Paris . Într-adevăr. ajungeai la Siliştenii Cantemireştilor. Binecuvântat. Îl ţinuse de poale prietenul de o viaţă. moşia Mărgineni se înfăţişa minunată grădină. Arbori feluriţi. într-o vreme. boier Grigore. mai căţărând alte câteva. sobriquet ori poreclă. chiar pe cel deprins cu meleagul. — . — .şi iarăşi!. pentru că-i binecuvântat de Ziditor. clopoţei albaştri printre care îşi strecurau bonetele cochete margarete albe şi roşii. răzăşesc prin cel de-al XVII-lea veac.. zugrăveau peisagiu de neuitat.deci!.CAPITOLUL III Când se afuma oleacă. rioruşcă mirositoare. urmau amicii în cor.. — Slavă Cerului! zâmbi Ion Miclescu. sat procopsit. Statornicită între lunci. începea a mugi. Avea treizeci şi cinci de ani. Porecla de Hercule îl încânta nespus şi. sângele voinicului.deci Dumnezeu ţine cu Fălciu! — . era un bărbat înalt şi puternic. — . arini. Johnny Miclescu: — Intri în ridicul. în graiul pompos al cuconului Todiriţă. Bărboşii lui Cuza.. Sprâncenele îmbinate. Johnny. mon cher! Închipuieşte-ţi cartea mea de vizită! Jean Miclesco — Paris.. pajişti năpădite de gălbenele. încheia conu Todiriţă.şi Mărginenii lui Zăvoianu. le beau mystérieux. îşi dregea glasul şi. Şi tot adevărat că de peste două sute de ani.. fără a fi gras. cum îţi place! — Voi medita. care-şi supunea în fiecare zi trupul de atlet unor trudnice exerciţii gimnastice. — Bravo! Ura!. pe boier Tudor Zăvoianu îl păleau discursurile patriotice. tuciurii.. Siliştenii lui Cantemir. se gândise chiar s-o alăture numelui. Se rezema ţeapăn pe picioarele răşchirate. Eu nu îndeplinesc funcţiuni publice. Dintr-un capriţ niciodată pe de-a întregul desluşit al părintelui său. ale lui Zăvoianu se încreţiră: — Nu-i acelaşi lucru. plopi argintii. îmbătau privitorul. — Dumnezeu ţine cu românii!. căci aici s-a iscat leagănul marilor imperatori români. moşia Zăvoienilor — Mărginenii — se afla la cinci poşte de "baştina" lui Vodă Alexandru Ioan şi.. pe cărţile de vizită. de fiecare dată şi într-acelaşi fel: — Domnilor! Cetăţeni şi cetăţene! Nobilul ţinut al Fălciului este nobil! Şi se află nobil... Todiriţă îşi făcuse învăţătura în Englitera.. cetăţean şi proprietar. Nu sunt absolut sigur că ai dreptate.. "reşedinţa noastră de vară". — De ce? Tot cognomen. Mărginenii rămăseseră în neamul Zăvoianu.. răchite. cu fruntea repezită zimbru înainte. de arome şi culoare. tufe de rug. tuna conu Todiriţă. prăbuşindu-se greu în fotelul ingliş. Pentru Zăvoianu însă era Johnny. Despărţit de tovarăşii prunciei.

" "A se slăbi cu istoria. voinici şi trupeşi de rup musca în două — Todiriţă îşi amintea ca de vise depărtate şi nu prea plăcute.. pitari. grămătici. bouari. adoraţiunea şi popularitatea se dobândeau nu în sălile de clasă.. la cricket.. ţeasta chelboasă a directorului Buffles.. boy. nu face de mine province-ul" — iar apoi. era mai zălud decât feciorul. Drumul era slobod.. Nădragii creţi veneau sugrumaţi sub genunche.. boy!. Oamenii cercetară nedumeriţi zdrahonul cât turla bisericii înveşmântat ciudat. păcatele. pe care le socotea rezultatul învăţăturii "în sânul unei comunităţi aparţinând unei naţiuni eminamente civilizate".. păzitori de coşare şi hambare. la căţărări. Despre greceşte şi latinească — bune pentru bucheri slăbănogi... cu ocările sluga era deprinsă. vătafi. să-şi dezvolte ideaţiunea. retezând dealuri şi grohotişuri pe vipie şi vijelie —. Uneori. Simţea aroma de şoarece din clasă. unde faima. Întors în ţară. revedea redingota ferfeniţită bătând în verde a profesorului Cartwright. fără trecut? Ia istoria. Cercetează în beci două butilci de Cotnari din cel îngropat. babacă. Aceasta îndeobşte când vreunul din tovarăşi.. coane Grigore. pricepi." "Cum. prezent şi trecut. peste sută la fiece moşie: vehili. Un popor fără ideaţiune e un popor fără viitor. Îi mai nedumerea pe bieţii creştini şi vorba conului Todiriţă: "Înhamă caii. "De aceea l-am trimis în Anglia. în straie nici nemţeşti.ori Berlin. cu încetul. ca şi "jambierele". se deprinsese şi începuse să-i placă. apoi.. Adă luleaua. dintâi că după Unire vânduse casele din Ieşi şi demenajase la Bucureşti — "sunt om de Capitală. feciori boiereşti. de casă. Dar de ce. dintre care una mai cu seamă îi era dragă şi o ţinea bine minte: Inaestimabile bonum est suum fieri36. căci mamă-sa. începu pe toate proprietăţile Zăvoienilor o campanie straşnică de anglicizare. Un trecut fără ideaţiune. trăsnăile lui feciorusău. îi plăceau.?" Acuma. surtucul din ţesătură aspră. chelari. se prăpădise de tânără. un soi de obiele şerpuite pe pulpa piciorului.. găinăriţe şi încă! Aceştia trebuiau toţi anglicizaţi. În cap. Excepţional gimnast. nu ţinea nici o culoare. trudind asupra textelor latineşti şi ale grecilor vechi." La început o luă cu slugile.. meşteri fierari. tătâne-său. Spre a-i aduce la civilizaţiune.. unde Todiriţă ţinea mereu fruntea: şi la alergări — patru mile prin pădure şi mlaştini. jocuri de care moldo-vlahii nu auziseră şi nici nu tânjeau să le desluşească rosturile.. nici de alt fel. ostenit de numărul cupelor deşertate. lat) . la box (pumneală cu mănuşi) şi foot-ball. văcari. boi şi 36 Nepreţuit bun este să fii al tău (l. punea cep gurii şi pântecului. boy!. argaţi.. tichioară streşinită de cozoroc scurt şi bumb în creştet ca boscarii. ci pe terenurile de sport. se înălţase repede în ochii colegilor de la Eton. îngropat. dintru început suferise amarnic. o Pulcherie gingaşă din gingaşul neam al Bărcăneştilor. azvârlea cugetări latineşti.

— Aşă-i? făcu încântat Zăvoianu. începu a se juca.nu bou? Căci se afla singur dinaintea boierului. Iorgu Radu. gândind că o mai fi careva prin preajmă. crânguri de flori rânduite în anume desene. care curios din fire. covoare cât uliţa.. şi. nu recunoşteai Mărginenii! Veniseră în pelerinagiu. În ciuda înfăţişării aprige. ţinând o singură culoare. Todiriţă. peste tot aur.. gingaş şi drăgălaş ca o jucărie de porţelan şi. la ce-i mai înşirui? Dintâi se minunau mosafirii de minunăţia grădinii întinse pe hectare. Din casă pieriseră fără urmă crivaturile îmbelşugate. prilej de cleveteală sau n-am ce face. de felul lui larg de mână. icoanele înveşmântate în strai greu de argint. portocali şi chitri. cu macaturi de cit şi perină de părete. Avură la ce se holba slugile. cu placă de marmură. "tot almanahul de Gotha" al Moldovei. un Pleyel cu coadă. Zulnia Sturdza. întrecea închipuirile cele mai bogate: iazuri mari şi mai mititele cu ostroave legate prin poduri. cneazul Alexandru Cantacuzino. începură a sosi lăzile cu mobilă din străinătate. covoarele de pe ziduri. tablouri grele. sorbind din păhăruţul cu vin West India. Zouzou Sturdza şi. o cascadă. rezemate de zid şi pe două picioare. către toamnă. Bodroanţele socotite netrebnice fură date de pomană şi. zâmbise subţire pe sub mustaţa grea: — Ai izbutit lucru neasemuit. Ba spre siguranţă.. candelabre de cristal. dar barem mi s-a fost îndeplinit după poftă. căci dorul de ducă şi de nou nu bântuie în toate inimile. măsuţele şi scăunaşele iscate de stoleriul moşiei. moldoveneşti. mai tot protipendul din meleag: Alecsandri. pâlcuri de alămâi. căci ceea ce izbutiseră foarfecii şi fantasia lui Sobeck. alte mescioare ciudate. mai dihai ca la sfânta Mitropolie. cu cravaşa cu măciulie de aur de care — moftul dumnealui — nu se despărţea decât la marile soarele. mult aur. Alecu Aslan de la Oneşti. Zăvoianu păstrase doar clavirul mamă-sii. nu cutreieră toate tărtăcuţele: canapele adânci şi jilţuri de piele. mereu altele. tot zâmbind. cu rame iar aurite. . începu a cânta Dansul de la Kensington. jardinierul neamţ. întorcea capul. mlădioase şi încordate ca spinarea mâţei. În mai puţin de un an. care de pizmă. dulapurile de mahon cu uşi brodate.. aur. După câteva zile însă oamenii îl citiseră. oglinzi cu rame aurite. scaune şi mese poleite.. conu Todiriţă se afla milos. Alecsandri. Am depus oleacă de râvnă. care stârnit de alţii. vorba cuconului Vasile de la Mirceşti. — Te poţi crede la Eustace's Club. Smărăndiţa Catargiu. scorţurile de pe duşumele. după obicei. sub palmieri. în acelaşi iatac şi spre aceeaşi amintire. În odaia de fumat. felurite. Atâta hachiţă avea: să i le faci după poftă şi zornic. Lipsesc gentlemenii din City. puzderie de porţelanuri Worcerster şi de Delft. scrinurile din lemn de nuc lustruit. Poetul depuse paharul şi. iertător. Cutia cu muzică aflată pe un pupitru. ba şi feţe luminate. a glasului bubuitor şi a sprâncenelor haiduceşti.

ciobăneştii autohtoni din ogradă. gingaş şi puţintel.. Trebuie să introducem civilizaţiunea şi la noi. Johnny după anglicizarea Zăvoianului. în afară de cel al rodirii. valetul lui Todiriţă. cel mai mare nume!" Alecsandri urmă. la care nu mai nădăjduia nimeni. A Zăvoianului era. vestiţi de chipeşi şi la fel de vestiţi pentru dragostea lor. Şi adicătelea de ce Gaston ori William pot. panaramă când se înfăţişează dimineaţa Stan. A! Şi ogarii english! Nu fac de manoarul tău. — Cine-i acela? Ion Miclescu surâse. înainte de aceasta. nu-i aşa. Şi vom putea atunci cânta. dezmierdându-şi ciocul castaniu: — Cel dintâi gentleman ce se va aciuia în acest prea onorabil home. fr. urmă Ionică. domnilor. pe atât de pirpiriu. doi pointeri. dar al proniei cereşti. de bucuria ce nu lipseşte nici în cel mai calic bordei... feciorul: "Hapăi. Asta e! Îl ajutăm să se manifesteze. doi scottish terrieri. să-l vâri într-o tabacheră. să grăiască franţeză şi englezească. carele pretinde trudă şi sârg. la care Todiriţă se aşează dinaintea mesei aşternute. care nu avea să ostenească până la moarte. adicătelea câinii. iar lui Stan al meu sau Gheorghe. fireşte. munte de om.. poposise în viaţa părinţilor săi ca o binecuvântare.crăvăţile bufante şi ciorapii vărgaţi. Guşa Zăvoianului se umflă peste gulerul tare. Micleştii — Sultana şi Dumitru — erau una din cele mai avute familii din Moldova. Roger a slujit ducelui de Winston şi.. Pe cât se înfăţişa de ţanţoşă făptura lui Todiriţă. Nu bea niciodată altceva decât şampanie franţeză. Îi fericise cerul cu toate noroacele. — Domnilor!. tună. zâmbind diavoleşte: — Dup' aceste vorbe / Toader strânge-oştire / Şi-nvingând inculţii. — Aceia. 37 Analfabeţi (l. lordului Doubster! A trebuit să-l ispitesc cu multe parale. cu fruntea sus. când ai de a face cu o populaţiune de illettrés37. era Miclescu. se hlizi conu Todiriţă. De aceea ziceam. lumânarea voastră". trebuie să ne civilizăm. "How do you do?" Stan pricepe: "Hai de du!" şi întreabă: "Ce să duc?" Prin cuhnii şi curţi slugile îs toţi milărd şi se hiritisesc din zori până în stele răsărite cu "hai de du!" — Johnny are dreptate!. . — Poţi să vezi. dădu din cap Zăvoianu. mon cher. se află pe drum: doi setteri — fireşte că i-am luat păreche —. sau Vasile i-ar fi peste poate? Românul e deştept.. trebuşoară anevoioasă. Alecsandri râse: — Chibzuieşti a-ţi deprinde slugile cu graiul celui Albion? Miclescu îşi umplu cupa. / 'nalţă-o mânăstire.Am făcut în lume / Neamului acesta. în coşmelia ultimului zlătar. Whiteley. dar trebuie să se manifesteze. Prietin nedespărţit al Zăvoianului se afla Ion Miclescu. Ionică. să trăiţi milărd. Vin însoţiţi de Roger. după cum cântă amicul Bolintineanu: ".

urmase poveţele moşnegelor înghiţind licori ticăloase şi jertfind cloşte negre la despicatul zorilor." "Poci. alăptându-l pe Pruncul Isus. înainte de a agonisi în chichiţa inimii cea mai firească aducere aminte despre părinţii lui. la naşterea şi apoi botezul lui Ionică. Iar dumnealui poftea la Paris şi nu la înceţoşata Londră. "Sena. fusese ridicată biserică unde veneau să se închine. era orfan înainte de a gânguri primele vorbe desluşite. Despre petrecerile încinse la curţile Micleştilor. necazurile cu stânjenii şi ocaua.Cercetase cucoana Sultana doftorii cei mari de la Viena şi Paris. prăpădise pe lespezi câteva picături de lapte. în trăsura care reteza podul Siretului.. moş Grigore. nici măcar cu nuieluşă de salcă. nu Tamisa. desluşea boier Grigore. iar într-o vară. al feciorului celui dintâi Napoleon.. La şaisprezece ani. rugându-se întru zămislire şi pântece roditor. papistăşeală şi alte mofturi". Fusese aşteptat ca un pui de crai şi — fantezia lui conu Dumitru — cu un pătucel copiat în argint după cel de aur al Ducelui de Reichstadt. Dar nu pot năpăstui prunc orfan." Flăcăii se despărţiseră la Paris. Ionică numai ce împlinise anul. Micleştii fură răpuşi de fulger. sora cea mai mare a tătâne-său. Grigore Zăvoianu. mai pe înţelesul celor mulţi. bătură drum tocmai la Bethleem. după cincisprezece ani de la însoţirea părinţilor. aşa e dat pe ăst pământ. pe vreme de furtună. la Grota Laptelui. Plângeau amândoi de le săltau cămeşile în spinare şi tot amândoi aveau să-şi spună azi. la treizeci şi cinci de ani. într-aceeaşi vreme. Aici.. Eufrosina Miclescu — ţaţa Frosa — fată bătrână cu ţâfnuri şi "ideaţiune" bizară. dar bucuria. gărgăunii Zăvoianului cel bătrân îi despărţi. ori al Regelui Romei sau. vorbise o Moldovă. fără cocoloşeli în danteluri. Conu Grigore ar fi vrut să-i trimită pe amândoi în Anglia. nu-i aşa". cel mai bogat. Întorcându-se de la o nuntă. pe cât de gingaş şi supus la ce nu-i păsa.. apoi elevii liceului Sfântul Sava. Încă de pe băncile pensionatului ţesuseră nădejdi şi visaseră la . Tutela fu încredinţată unei mătuşi. ascultând de vorbele unui hagiu. romanţuri. "să-i poruncesc lui feciorumeu cu vorbă bună ori din harapnic. pe atât de îndărătnic se dovedise în a-şi împlini poftele. înainte de a-şi urma drumul. Fuseseră amândoi şcolarii pensionatului Bucholţer de lângă Curtea de Apel. Şi. Preasfânta se milostivise şi. se măsoară cu pasul de purice. Aşa se făcuse că Ionică şi Todiriţă — acesta din urmă doar cu câteva luni mai vârstnic — crescură laolaltă. dar Ionică. muieri sterpe din întreaga lume creştină. unde Todiriţă făcu popas de câteva zile. după cum spuneau bătrânii. "spre o educaţiune temeinică şi bărbătească. dar şi cel mai sărman prunc din toată ţara Moldovei. unde Fecioara Maria.. Se afla. că acelea fuseseră cele mai amarnice clipe din viaţa lor. Silit mă aflu a-i face toate celea pe voie. într-adevăr.. şi prietenului cel mai bun al cuconului Dumitru. Ionică surâse primului său răsărit de soare.

neamuri la rându-le. pe Todiriţă îl ţinea ca pe un frate mai mic şi tot asemenea îi purta de grijă. mulgându-l de bune parale. şi soţi cu pălării anume croite.. Todiriţă trudea acum la întocmirea unei steme — stema Zăvoienilor — pe potriva prea făţoasei obârşii. suliţe.. capete de balauri. Pehlivani. iar mai cuprinzătoare de atât să nu se întâmple. roze. în şarmantele boate din Montmartre. Răpunea mai cu seamă. ori liqueruri fine pe terasele cafenelelor devizajând demoazelele. ce-i drept mai de mâna stângă. aveau să guste absynthul la el acasă. Biblioteca era plină de alcătuiri heraldice care de care mai năstruşnice: pe câmpuri emailate. poame. se simţeau cuprinşi de ameţeală şi cu răsuflările tăiate. "Ferice de voi. şi rugaţi cerul ca acestea să fi vârfuit desaga de dureri sorocită vouă. îndeobşte sângerii. Despărţirea prietenilor fusese sfâşietoare. lesne-i nimereşte unul în şezut. sau la balurile din Saint Germain. cu pletele de curând ridicate în creştetul capului. la Moulin Rouge ori la Tour l'Argent. gâfâind sub povara simţirii şi a sautoir-elor grele de diamanticale. era unul dintre cei mai eleganţi berbanţi din Bucureşti. ori muierile coapte. unde încap mai multe rânduri de coarne. dulcele împărat al multor inimi. vioi. îndreptate în mare taină de dame nobile. îi dibuiseră rădăcini în neamul prea nobil al Zavoizilor. artişti în ştiinţa Heraldicii.. netoţilor" — şi îşi vedea de ale dumnealui. "Tristeţea gigantă! Cele mai amărăluţe clipe hărăzite omului într-o viaţă". "Aista-i Miclescu".. Scundac. "De la zarzării lui cireşar sare la pergamuta din suspinul brumărelului. Conu Vasile Alecsandri constatase râzând cu poftă: — Iacă-l pe amicul Todiriţă ameţit de fumurile grandorii sau pălit . doar închipuindu-le. fârtaţilor. Junone şoldane cu inimi paseri neliniştite." La treizeci şi cinci de ani ai săi. mişunau lebede. suspina Todiriţă amintirii. râdea mai târziu Alecsandri. cu chip de drăcuşor bălai. — şi mai ales strădaniile lui Todiriţă care opintea pe drum întortocheat în negura trecutului spre a găsi izvoarele Zăvoienilor. subţirel. Miclescu avea boi de băieţandru mai răsărit. codanele crude. şi de la prima vedere. cleveteau amicii. cu însăşi Maria de Mangop a lui Ştefan cel Mare. centauri sau alte lighioane mitologice. la Pied de cochon — poate le-o fi dor de bucatele ignatului —.. Ameţit de fumuri." Ionică râdea mânzeşte — "ce ştiţi voi. ghinde. cu stemă la trăsură şi dedesubturi. după cum ne e sorocită traistă de necazuri fiecăruia.toate plăcerile Parisului din care tânjeau să se înfrupte. vor cunoaşte amorul midinetelor. verzi ca otrava ori albastru-cardinal. Cunoşteau pe dinafară harta Oraşului Lumină şi a desfătărilor sale şi. "Cele mai amărăluţe clipe!". Preumblări pe marile bulevarde şi în Bois de Boulogne. Îl veseleau aerele de senior english — Esq. Vor merge pretutindeni: în Hale... feţe crăieşti ale vechiului Bizanţ.. Deşi de aceeaşi vârstă. dar şi emoţiunile scrisorelelor petit bleu. iar cine sare din par în par.

cuvânt ce încă n-a ajuns în Principate. dar aista nu-i Pavăl al meu.. Todiriţă nu-i snob. după cum celelalte naţiuni se mândresc cu peizanii lor. Şi întreg satul grăieşte într-acelaşi fel. se îndărătnici Florica. ci doar prunc nevinovat." Conu Todiriţă. fie la ei acolo. Aceeaşi Mariţă. Ionică Miclescu îi luase apărarea: — Nu. cum ar spune his friends din Englitera. doar cu altă scufiţă.de "snobism".. iar plopul rodeşte îmbelşugat cele poame dulci. "Socoteam să întocmesc bordei cu un creştin cumsecade. ştiu că am apucat vremile cele de aur. conaşule"." "O fi cum zici matale. când începură a sosi din ţara nemţească "drăcăriile". dar carele înseamnă sticleţi cu coroană în tărtăcuţă. Conu Vasile îşi dezmierdă mustaţa şi-i răspunse tot în stihuri: — Şi Bolintineanul iarăşi este mare / Şi ca totdeauna el dreptate are! Cea dintâi victimă a lui Todiriţă fu Pavel arnăutul. Bietul Pavel ajunsese de mirul satului.. Maşini! Acestea aveau să opintească la câmp în locul plugarului. "iar nemţăşugul asudă: ară. Snob. seceră la poruncă. când îi auzea fluieratul. îl înveşmântă în strai nemţesc şi îl înzestră cu două pistoale cu cremene.. în nelegiuirea lor.... îl sili să-şi lapede fustanela.. niscai dihănii cu colţi de fier.. "dar nu-i tot acela!. Se amuză cu floroane comptale sau ducale precum copiii cu flintele şi caii de lemn.»" După obicei. de la cel Rusalim.. şi ducă-se pe pustii.. spre a da pildă şi învăţătură oamenilor despre mânuirea maşinăriilor. ba şi părintele Neculai zice că s-a dat cu catolnicii.. poturile şi iataganul de la brâu. Ehei. sapă.. Discursurile patriotice erau altă mare slăbiciune a Zăvoianului. straşnicul paznic al Mărginenilor. cercetează-i măsăluţele. lătrau dracii în gâtiţa lor şi poate Ducăse pe pustii să-i priceapă! Vârf însă puse la toate — râsul satului se auzea până la Ieşi — făp- . Căci: «Viitor de aur ţara noastră are / Şi prevăz prin secoli a ei înălţare. fată hăi? Uite-i nasul.. după care urmau reformele de pe moşiile dumnealui. când ninge cu cârnaţi. "Adică eu pufăi din lulea la umbră de nuc". dar alde Fritz ori Hermann aveau grai hurducat. după care îi reteză pletele. cercase a o îndupleca: "Cum altul. mon cher. iacă-i mâna însemnată de lup. iar Florica a morarului nu mai ieşea seara la portiţă.. Acestuia îi smulse cialma de pe cap. se hlizea moş Gheorghe ori badea Marin. dragilor." Oamenii mai uitară de Pavel. Trebuie să ne mândrim cu peizanul român. îi altul. muiat de lăcrămile slujitorului. "săltarea plugarului la un ideal de civilizaţiune. pliveşte.. desluşi. Acestea aveau drept scopus dezvoltarea unei agriculturi moderne." Mai aduse conu Todiriţă meşteri venetici.

Nu crezi? Miclescu se strâmbă şi cioculeţul bălai se abătu spre umăr: — Nu cred defel. destinele şi deprinderile sale! Pune-i cloţei coadă de păun. flacăra împrăştiind luciri de răşină. iar eu gândesc că asta înseamnă ceva. pentru slugi Iorgu şi Chirilă — picoteau la ciubotele stăpânului. dintre foteluri.tura şi slujba lui Ludovic Ress. Johnny. iar câinii — York şi Cyril. Kensington ori Weast-End38.. Ionică? Ce înălţătoare preocupări? Miclescu. "Adicătelea să plăteşti simbrie ortomană neamţului. mă îndrept într-acolo şi mi se pare netot din cale-afară să car Parisul în Fălciu. — Dar aşa? îl asmuţi Miclescu. Cată oleacă împrejur: te poţi închipui oriunde în Devon. Orice dregătorie m-ar împiedica. Fiece meleag îşi are veşmântul. Idealul meu este frumosul. Ce pofteai să facă. în Mărgineni am izbutit cea mai distinsă casă din Moldova. Se aflau în biblioteca Mărginenilor. mon vieux. "doftor în chirurgie şi mamoş". ridică palmele parcă apărându-se: — Iertăciune. le privea cu îngăduinţă. despre scrânteala boierului.. aromea a piele şi tabac fin.. ar pune oprelişti aspiraţiilor mele! Nu! Nu mă văd deloc amploiat.." Pe toate însă Miclescu. — Oricât ai cârti. Atmosfera english era desăvârşită: în cămin focul ardea molcom. aş zice că eşti pizmaş. "La o urmă. porcului coroană. necârtitoare şi netăgadnice. simţindu-se peste măsură de mulţămit. Şi iarăşi îi bine ca omul să aibă ideal şi preocupări înălţătoare. pentru slujbuliţă săvârşită între două căscături de orice moşneagă din sat şi pe care o mulţămeşti cu o găină ori o basma de ouă. căprioarei cocoaşă de cămilă şi frumuşică babilonie vei izbândi! Zăvoianu se holbă: — Ce cocoaşă? Ce măgar?! Ai bolunzit? — C est toi qui déménages39! Conu Todiriţă îşi cercetări inelul cu stemă de pe degetul mic: — Dacă nu te-aş şti de mititel. păunului urechi de măgar.. artele. orice presupunea sârg şi travaliu. pe care-l îngrozea orice efort. Devonshire. fr. Sussex. . Cu mine se schimbă situaţiunea. se aflau o cutie cu havane şi două cupe: grogul Zăvoianului şi coniacul Napoleon al mai gingaşului Miclescu. Conu Todiriţă făcu din ochi înconjurul încăperii. dincolo de ferestre hălăduia viscol îndrăcit ca în lande. toate inovaţiunile au fost întâmpinate cu batjocură şi împotrivire. Rosturile acestuia în Mărgineni aduceau dovadă până şi cugetelor celor mai blajine. chiar dacă făcea haz. Pe mescioara cu intarsuri din lemn de tec. mon cher? Să trăiască în trândăvie. tu. 38 Cartiere aristocratice din Londra 39 Tu o iei razna! (l.). măcinându-şi avutul la cărţi?" În ochii conului Vasile sticleau licurici veseli: — Tu ce ideal ai.. Dacă poftesc un Paris.

aici rămânem îngropaţi. dar tot voinic şi cu trup bine legat. Da' ce-i facem cu urgia de-afară? Dacă se înverşunează. de parcă sărmanul ar fi cercat mereu să-şi amintească de ceva. nu se află comodităţi. feciorul. înţepeni în prag. Era un flăcău de vreo douăzeci şi cinci de ani. Fieschi. hăis-cea! O las poeţilor carele le stihuesc despre lună văduvă. sunt beat." — Taci.. netotule! Conu Grigore. oameni noi. mon petit... bălegar. pentru pricină însemnată de moşie. / Pe-acest colţişor. Capşa. pe care-l însoţea la Mărgineni. Mi se pare că ne pică oaspeţi. Trei bubuituri zdrucinară uşa bibliotecii şi Stan.. Natura? Ce-i aia natură? Muşte. ififliu. Era om de oraş şi pe la moşiile dumnealui nu călca decât o dată în an. până la ghiocei.. două. Privirea sanchie căuta mereu spre îmbucătura sprâncenelor. cu un cap mai scurt decât fecioru-său. boier Grigore. Conul Todiriţă găsea însă că privirea crucişă — beteşug pentru care nu-ţi ies fetele la portiţă în întâmpinare — îi dădea distincţie şi de-aceea îl unsese valet. / Să aduni cu drag / Sub un verde fag/ A mele osişoare!. crivăcior / De va fi să mor.. La vremi noi. tăt milord. bre! Aud larmă în ogradă. doar de dragul Zăvoianului.. de tăciune şi parcă mereu ." Abatere de la gusturile dumnealui făcea. înfipt într-un chip rotund ca un harbuz. lumânarea sa.— Aşa. mon cher.. izbucni glasul de cimpoi al feciorului.. Sunt nou. Te-ai îmbătat.. îşi lepădă şuba îmblănită şi cuşma de miel în braţele lui Stan. Miclescu râse: — Tu eşti nou? Bată-te mântuirea să te bată. năimise în slujba de intendent un văr mai depărtat. Unde caţi? Coniacul îi pe consolă. din când în când. iar cugeterea tot nouă mi-e. — Da! mugi Zăvoianu. Conu Todiriţă dădu peste cap băutura fierbinte: — "Crivăţ.. Miclescu îşi turnă în pahar râzând mereu: — Bine. colţuni până la genunchi şi încălţări cu cătărămi. om ca la şaizeci de ani. mult trei zile... numa' ce-a poposit în ograda noastră.. "dar onest şi priceput". nădragi scurţi.. "Nu-mi pace à la campagne. Prefer natura de la Hugues. Ciuliră amândoi urechile: hămăitul câinilor şi glasurile slugilor îmbinau hărmălaie din care nu se desluşea nimic... că nu auzi clopotele vremilor noi. O mână puternică îl smulse din prag: — Lipseşte de-aici.... gândesc că te pui de-a curmezişul progresului şi civilizaţiunii. Acum se aflau aici.. Aşa era căutătura dumnealui.. Adăugă: îi degerat ţurloi şi de clănţăneală i s-au dezghiocat măsăluţele. părintele domniei tale. Stan purta straiul de zi obişnuită: livrea cafenie cu fireturi de argint. zvârlind priviri înflăcărate. care-i asupreau amarnic picioarele. cu nas lătăreţ. — Milărd. o simţesc în toate mădularele mele.

unde pacienta.. gura botoasă se iţea îndărătnică. ieşit în întâmpinare. Todiriţă îşi zicea că trăieşte unul din ceasurile prea fericite. osândind scurt: — Mofturi! Se răsti apoi către slugă. zicându-şi că şi coarne prea lungi ajung a borti cerul... Ce să mai vorbim. Sir. dar cleveteala în deşert n-a ştiut a ţi-o struni. nu-i aşa. Aştept poruncă de răpus rebegeala.. Ionică avea dintotdeauna loc statornicit. Toate îl mulţămeau: viscolul.. eu m-oi răsuci în ciubote şi m-oi duce. ca o damă. că civilizaţiunea nui floare s-o rupi din grădină şi să ţi-o înfigi la butonieră şi dintr-o dată.arzândă." Nu-şi desluşi însă gândurile şi rosti morocănos: — Ba m-oi încălzi cu o stacană de vin fiert. şi-l îmbrăţişă bătându-l pe spinare. care rămăsese cu veşmintele boierului în braţe şi rânjea tâmp. vorbi cam pe nas: — Oare trebuie să desluşesc domniei tale. Stane. glasurile se domoliseră... Zâmbet blând îi îndulci privirea vreme de o clipă. nene Grigoriţă? Bătrânul îl cercetă scurt. Tot pirpiriu ca un scripcar te afli. privirile cercetau ca după un abur. bată-l norocul. Sunt cestiuni seculare şi chiar milenare. focul harnic . binecuvântate de Dumnezeu. — Ci nu mai tolocăni. Todiriţă. i le reteza când şi când. Ionică? Sănătos? Voinic? — Cu voia domniei tale. cu belşug de coriandru.. creţuri adânci îi însemnau obrazul. În inima sa. scorţişoară şi chiperi. bine rânduiţi. cu o fericire neînţeleasă pe chip: — Tu ce te hlizeşti. În sinea dumnealui. milărd şi coane Grigore. dulceaţă în căutătură. de parc-ar veni Sfinţii Paşti? Ori mi-o fi crescut ceva pe nas? — Iertăciune. Zăvoianu cel tânăr îşi ascunse surpriza şi emoţiunea. şi zoreşte! După vreun ceas. — A se slăbi cu discursurile! Lasă-le pe seama lui musiu Kogălniceanu şi-a lui Panaite Balş. Stane. jignit. moară neferecată! Îmi zdruncini urechile. Te-o înţolit stăpân-tu ca pe-o momiţă de iarmaroc. sticleau alb pe chipul auriu ca mătasea. De sub mustaţa pleoştită.. alăturea de fecioru-său. Se înclină dinaintea boierului: — Sir. Cată să nu fie zăhăreală. Şi dacă nu se află poruncă. boier Grigore se simţea mândru de ighemoniconul spilcuit pe care-l deprinsese fecioru-său în Englitera. — Chiar nu vrei să te încălzeşti. bre? Într-aceeaşi clipă se răsuci spre Miclescu. — Ce păsărească bălmăjeşte ista. căci trebuşoara cea multă aşteaptă mâini harnice şi... Zâmbet parşiv. Se întoarse apoi spre fecioru-său. dobândeşti. Dinţii mărunţi. — Aşi! Te făleşti. amândouă.. — Ce faci. dar. Miclescu îl urmărea râzând. "E frumuşel.

— De unde ştiţi. Şi să duduie!. El. bre Todiriţă. dar carte nu prea ştie. — Alecsandri?.. prezenţa părintelui şi a prietenului. Apoi. — Aha!. havana. Todiriţă se holbă: 40 Sunt foarte surprins (l. Poetul? Vasile? — Ba harabagiul!. e mai ferită. nu-i aşa. — Nu ne-ai spus încă. i-o tăie bătrânul. meşter mare. Doar pricină însemnată de domnie trebuie că-l sileşte să îndure urgia iernii şi încă să mai şi voiajeze. Sir. nu-i aşa. Ioan. la Ieşi. ştii cumva. Todiriţă. civilizaţiunea. — Prezentat. — Parc-ai fi umflat cu chişcă. "Ça m'étonne. pentru Glodeni? — Dinculeştii s-au fost prezentat? întrebă Ionică.. însemnată.. tată. făcu plin de tâlc Miclescu. Şi pricina-i..Căci.. cât de silnică ar fi vremea. când îi a găsi spini în mămăligă. bun înţeles. moş Grigore.. — Într-o ţară unde există civilizaţiune. într-adevăr. ne-o tăia şi pe noi. a făgăduit. . Lipsă de procedură pe chestiune de citaţiuni... ştiu că ai pus-o de mămăligă.. tot într-o vară ar ţine-o.. rosti pe gânduri Miclescu. Te ştiam la Bucureşti. odăile pentru oaspeţi sunt primenite? Bărbia şi pieptul lui Todiriţă tresăriră de plăcere: — În casa unui om care cunoaşte.. unde a zăbovit trei zile. se miră Miclescu. unde a hotărât popas de câteva ceasuri. la 15 al lui april. făpturile care-i erau mai dragi pe lume.. tună Todiriţă. că ne va onora cu vizita domniei sale? — Am călătorit împreună de la Ieşi şi până la Rădenii lui Alecu Bordeianu. Şi-au pus advocat pe clănţăul cela de Zmeureanu. că se îndreaptă încoace. — Machiaverlâcurile Zmeureanului!. La potlogării dintr-acestea ştiu că-l taie capul! — Dac-o fi de trebuinţă.. fr.). — Lasă civilizaţiunea. cunoaştem cu toţii că civilizaţiunea şi curatul. vraiment40.. râse boier Grigore. unde va înnopta. La Ieşi. a mamă-tii. — Alecu Bordeianu.. ascultă. Martorii nu le-au primit la vreme. Ai uitat că am avut termen pe 12. Conu Vasile din Mirceşti îi friguros ca o muiere. Pe Miclescu îl măcina uimirea: — Aceasta chiar că e ciudat! Vasile o ia din loc o dată cu cocorii şi caută-i după aceea urma în însorita Italie ori pe Riviera franţeză. Todiriţă îşi drese glasul ruşinat: — Şi cum a rămas? — Ne-o dat alt termen... — Dacă şi mintea ţi-e scurtă precum aducerea aminte. — Atunci porunceşte să facă şi focul. care altul? Să-i dai odaia albastră. cu ce prilej te afli în Moldova.din cămin. la cine a tras? — La Mitică Florescu." — Nu te mai etona. măi! Ce tot baţi câmpii şi ţarina? — . fiule.

dacă aş fi în locul prinţului. oftă Alecsandri. aşa cum isprăveau străbunii noştri cu hainii! — Şi cum rămâne cu civilizaţiunea? râse Miclescu. dragii mei.. biata cucoana Elencu.. au ce pricini prea însemnate te-au înghiontit la drum năprasnic? De inimă să fie? Atunci.. ţintuit de vremea amarnică şi gazde plăcute. dară. — Chiar! sări Miclescu. fiule. Iau fost totdeauna alăturea lui Cuza. cercetând întinsa albăstrime a Mediteranei. şi care şi-au dovedit onestitatea şi ataşamentul nu o dată. Şi pe-aceea n-o ştiu decât oftând după soare. Glasul lui Todiriţă bubui clopot: — Ţara e cu Alexandru Ioan Vodă! Ce izbuteşte oare hăitişoară de lupi împotriva pădurii? Iar eu.. pentru a-ţi asigura rezidenţă caldă dincolo. grijeşte să grămădeşti păcate destule... — Soarele!. jupâniţa-i neasemuită. Florescu. fură cele dintâi cuvinte ale oaspetelui. fără clipă de şovăială. — Dragul meu. sprâncenele i-erau înnodate de încordare. când cei doi Zăvoieni. neamurile şi prietenii lor. Dintr-o dată săltă un deget. Chiar şi pe vipie. strălucea. Miclescu zâmbi: — În consecinţă. Te ştiam la Londra. încă udă. că prefer mille fois focul Gheenei decât viforniţa meleagului. Boier Grigore râse încetişor. parcă tot frig simţea în 41 În căutarea soarelui (l. de mititel numai grija asta o am. Zăvoianu cel tânăr rămase cu gura şi ochii căscaţi. Semn limpede. Nu cunosc mai deplină încântare. fr. luându-l pe departe: — Mă întreb. că domnia se află la ananghie. Îşi freca lângă foc mâinile cu degete lungi şi puternice. i-aş descăpăţâna dintâi pe ticăloşii ceia de Panaite Balş şi Şuţzu. puneau rămăşag că. dimpreună cu Miclescu. Pot a vă spune. dar în obrajii vineţi de frig începuse a i se întoarce culoarea. Oamenii cei mai cercaţi şi de confiance ai lui Vodă. Doar nu à la recherche du soleil41 înfrunţi nămeţii Moldovei.— Adică ce-ai priceput? — Gândeşte-te oleacă! Bordeianu. Câteva clipe descumpănit. de bună seamă. din toată Moldova. coane Vasile. . Încercă să-l iscodească. Fruntea. mustaţa vârtoasă. — Sunt îngheţat bocnă.). poetul avea să rămâie peste noapte la Rădeni. în misiune. Bătrânul Zăvoianu dădu din cap: — Te-ai izbit mumă-tii. Să-l simţi întins într-un chaise-longue pe covertă. vrând parcă să bortească tavanul: — Civilizaţiunea e pentru oameni civilizaţi! Dixi! Conu Vasile din Mirceşti sosi abia către miezul nopţii.

. Umblă o vorbă în Moldova noastră că cioara croncăne. Dumnezeu s-o ierte! O umbră trecu peste ochii păcurii ai poetului. patrician al plăcerilor rafinate. Smaranda şi Theodosăe. Ghiunghiul o răpusese la abia patruzeci de ani şi-acelaşi beteşug le seceraseră şi pe fetele ei.. în slujba de şef "al mesei despăgubirii scutelnicilor şi al pensiei răsplătitoare la visterie".. surorile poetului.. Civilizaţiunea! Aceasta-i lipseşte. în peste douăzeci de ani. Eh. şi pururea. coane Grigore.. Abia întors de la Paris. Dar se cheamă că toate ciugulesc văzduhul. ori nărozii. Boier Grigore cercetă răsucind carafa goală: — Vorbiţi fără spor. feciorul vornicului Alecsandri. Zăvoianu cel tânăr îşi drese glasul: — Castle. a lui Vodă Alexandru Ioan I. dar inimă îmbelşugată ca o pâine moldovenească. Amin! Şi tot asemenea domniei tale.. ciocârlia cântă. Pentru că toate. socotind că se va fi "adăpat cu învăţătura cuvenită spre a fi de folos patriei". Poetul zâmbi subţire. Prohira. neasuprită de griji ori necazuri. şi în vecii vecilor.. îl unsese pe Vasile.. — Şi ţi-ai găsit vreme şi pentru Zăvoieni? Todiriţă. ca moşnegele când curăţă mazăre în poală la portiţă. "Ba oftica". vrei să spui. mai cu seamă. desfătarea preocupaţiune principală. Ascultă. — Acum. Alecsandri râse: — Bravo vouă! Vă invidiez. în straie albe ori naramzii şi panamale cu gardini largi.. ce-ţi vorbeam mai adineauri. Ionică iutac la minte. dragii mei amici. Poporul nostru îi doldora de înţelepciune.spinare. prea înălţatul domn Sturdza. ori cei cu căutătura uşuratică îl socoteau dregător de operă bufă. iacă omagiu nepreţuit adus nobilului tău home. prinţ al albastrei Mediterane. el intrase în slujbă domnească încă de la optsprezece ani. graţie şi eleganţă. Veselia vă e stea călăuzitoare. cucuvaia cobeşte. corbul bombăne... Spre deosebire de zăluzii aceştia. Iar de-atunci.. dragilor. Todiriţă cam nătâng.. ai ceva însemnat a ne spune ori ba! Şi-atunci . — Sângele insular. Johnny. Miclescu îi întinse o cupă de coniac: — Zăboveşti mult în ţară? Alecsandri clătină din cap: — O săptămână. Todiriţă dădu din cap pătruns: — E adânc.. ce-i aduseseră preţuirea întru sârg şi pricepere a lui Sturdza şi. însă. voie bună. Vasilică. că duceţi vieţişoară dulce. poate două. le împlinea cu dibăcie. Vezi. Johnny. dar trândav şi încet ca melcul. Vasilică. răsucind nelipsitul bastonaş cu măciulie de aur şi stihuri prea inspirate. împlinise dregătorii însemnate. — Fie aşa precum spuneţi voi. gândi bătrânul Zăvoianu. pizmaşii.

. mai presus de tot. Vodă Cuza e în mare primejdie. Aceasta este dorinţa şi porunca lui. dar şi de plăcere: — Eu?! Todiriţă.. chemat eşti să ne ajuţi. Ionică. — Raţiuni însemnate. Ionică. dar dacă o cunoşti. Şi iarăşi. — Ce-i? se sperie boier Grigore. Zăvoianu cel tânăr răcni: — "Trâmbiţa răsună sus pe coasta Verde. Boier Grigore încruntă sprâncenele: — Dacă ştiţi mâna ucigaşă. Mâine dimineaţă luăm în piept drumul Bucureştilor. aud mai nou şi de Şuţzu. găteşte-te de drum. pun la cale asasinarea lui Vodă. N-am făcut popas fără pricină la Mărginenii domniilor voastre. Bolintinene! E aici. Când Todiriţă ţine discurs. scaunul. Trag nădejde că. până la prohod. — Ai dreptate. Iar tu. de după uşă. Şi voi spune-o în cuvinte puţine. că timpul ne e drămuit. Todiriţă dădu din cap: . îl silesc pe Vodă să procedeze cu mult tact diplomaticesc. român. cela. boier Grigore. Alecsandri surâse: — Ştiam că nu eşti nătărău. feciorul. De dodii şi pozne poeticeşti avem vreme şi mâine. Tot vizite cu tâlc. spuse boier Grigore. Ionică. înfierbântat de grog şi elan patriotic. Todiriţă. făcu neatent Todiriţă. mai avem oleacă. ci şi viaţa lui. Căci "Românul încă ştie a se bate / Şi urăşte viaţa fără libertate". urlă: — Prietinul meu va şti să-şi facă datoria! E un Miclescu şi. / Armia lui Ţepeş printre brazi se perde!" — Ba ţi-ai pierdut tu minţile. aici — Bordeienii. încredinţat de efectul vorbelor sale. Miclescu îi privi pe ceilalţi cu mulţumirea omului care a prevăzut cu dreptate: — Ce vă spuneam eu? La Ieşi — Mitiţă Florescu. — Aşa şi aşa. Ce s-a întâmplat? Ce fu asta? Miclescu se prăpădea de râs: — Glasul patriotic al lui Stan.. Alecsandri îşi şterse lacrimile: — Să lăsăm şaga. Bibeştii şi Ştirbeii. dimpreună cu camarila. cum zice poetul: "Unde este timpul cel de bărbăţie / Când murea românul pentr-o datorie?" Ţi-o spun eu. dincolo de uşa închisă. măi băiete.. Alecsandri râdea cu poftă: — Uşurel. se auzi zgomot cumplit de talgere şi trâmbiţă. Nu doar domnia.m-oi trage în iatac. Şi ţi-ai smintit şi slugile. pe care eu le ignor şi presupun că n-aş avea dezlegare să le dezvălui. n-o puteţi opri? Greu să afli din ce parte se va slobozi flinta. De pe săliţă. Acum! Se holbă spre ceilalţi. îi însoţeşte cuvintele cu zăngănit de blide eroic. Miclescu roşi de surpriză.

coane Vasile. se simţea în largul său.).— Da.. Mai chibzuieşte. pricepu Zăvoianu. să zicem. căci alta ne lipseşte. da' cum să porunceşti cerului de vreme priincioasă? Nu ieşim bine din sat şi rămânem împotmoliţi. — Când pădurea a pornit rezbel împotriva lupului. deşi fire deschisă. rossignol42 ! — Bravo!. beat mort.. — Aha. Va să zică. Aici. lui Stan.. ori de interior fastuos. Miclescu nu-l slăbea din priviri: — Încă nu mi-ai explicat de ce aveţi nevoie de mine la Bucureşti. — Ar fi o explicaţie. mugi Todiriţă.. de iepuraş nu ne pasă.. cu unele corijări. da. în asemenea situaţii. Şi. . tot ca de obicei. — Nu ne e îngăduită nici o clipă de zăbavă! Apăsă: Mie şi lui Ionică. e dracu' gol / Miclescu. desigur. privelişti de vânătoare. — Hm! rosti sceptic boier Grigore. civilizaţiunea. menite să rămână secrete.. discuţii al căror conţinut mai cu seamă trebuia ocrotit de indiscreţiile gazetelor — aveau loc în salonul cu peisaje al palatului domnesc. lup există. care prin neaşteptatul imediat i-ar fi putut abate gândul de la preocupări şi mai imediate.. dar. fr. Alecsandri ridică din umeri. ci vestimentaţia "bonjuristului cu stare": redingotă strânsă pe talie. Pădure se află. neînclinată spre bănuieli tenebroase ori inexistente machiavelisme vizându-i persoana. a opintit şi iepuraşul. răspunseră talgerele lui Stan. presupuse boier Grigore. O privighetoare în strai mândru de păun. Şi pentru că amicului Todiriţă îi plac improvizaţiile. negreşit! Poruncesc de sanie la cel dintâi ceas. între tapiserii scumpe. nu pricepu Todiriţă... june şi frumos / De demoazele visat / De dame adorat /La Capşa 'mpărat/ V-o zic.. bucolice.. CAPITOLUL IV Întrevederile de ordin privat — Alexandru Vodă înţelegea prin aceasta întâlnirile cu miniştrii săi ori alţi dregători.. Cuza. Plecăm împreună.. franchement. Cu asemeni poeţi. Desigur. Alexandru Vodă nu arbora ţinuta oficială a principelui. pantaloni întinşi cu elastic petrecut 42 Privighetoare (l. — Ce anume? Un zâmbet fugar despică obrajii oacheşi ai poetului: — O privighetoare. nu văd cum v-aş putea fi de folos. Sunt un simplu consumator de viaţă. departe de orice — plăcut ori dezagreabil —. cu desăvârşire liniştit. Mă simt onorat. Începu să fredoneze o bine cunoscută şansonetă cântată de Mamzel Pompon la Moulin Rouge: — Păunaş graţios. râse Alecsandri.. Ce să mai discutăm? Trăiască! De pe săliţă. fără aspiraţiuni politice.. Îi porunci tu. fiule.. — Aşi! Nu-ţi lepezi prietenii la primejdie. de sanie...

iar cearcănele. de pe biroul Boulle — "Iacă! Se scurge şi Ningău!" —. Marcovici. devotata Elena? Dragoste aprigă. desigur. încleştată când. din deciziunile ei no urnea nici Dumnezeu Tatăl). Cuvinte grele pe care le regreta amarnic. blândă şi obedientă — de astă dată. dar şi de bucurie sălbatică. un . pentru a smulge orologiului un ceas. constituiau reacţia şi modul ei de a se revolta vizavi de abaterile. Cuza se împotrivise zadarnic acestei călătorii. băi la Baden şi. iar pe ea. Nemulţumit de el însuşi. Doamna. înveşmântat în brocart de aur. mereu cu blândeţe şi glas supus. opinteau acum a-i devora întreg obrazul. şi — iarăşi împotriva felului său obişnuit de a fi. se împuţinase la trup. În dimineaţa aceea de decembrie a 20-a zi. Elena Doamna se urnise încă din zori spre Castelul de la Ruginoasa. destule. Ludovic al Xl-lea ori Frederic I Barbarosa — pentru a-i pomeni pe cei mai cunoscuţi —. n-o putuse niciodată iubi cu adevărat pe distinsa. împuţinarea forţei de fiinţare. Îi recomandase fier. prea strictă chiar între doi soţi. de nelipsita Zoe Manta şi de o mică suită. Era însoţită. ca soţ. uneori ponosite. furtunoasă. Doftorul curţii. vorbea despre slăbiciune generală. Elena să plece la tratament. sau depărtatul Paris. relaţiunile rămânând elegante. pacostea ochilor negri încă din tinereţe... ceea ce nu-i stătea în fire (ba. precum Henric al IV-lea. Asemenea altor crai. Vodă Alexandru Ioan se simţea melancolic — j'ai le cafand — şi nemulţumit. de greşelile Măriei Sale. pricinuise amărăciunea Doamnei. delicata. ei doi se respectaseră totdeauna. se încăpăţânase să întreprindă acest voiaj pe care Cuza îl socotea sinucigaş. În acelaşi fel de straie. prilej de lacrămi şi amarnice suferinţe. jiletcă viu colorată.. păşind în colbul uliţei şi nu călare. În ciuda vremii haine. la gât legătură bogată de atlas. silnice şi săracă în bucurii. mărturisea calendarul franţez al librăriei Hachette. ori Soleşti. şi erau multe.. culpe ar fi trebuit să spună. Cu o săptămână în urmă hotărâseră dimpreună ca. să cunoască. În ciuda căsătoriei lor. imediat ce timpul se va îndrepta. maladie a nervilor mai scurţi pe partea dreaptă. bineînţeles. "Etichetă de salon şi nu de alcov. de o mare etichetă. Elena era tot zăcaşă de la o vreme. nemulţumirile lor. Şi oare fusese vina lui că n-o iubise. aspiraţiile oamenilor. ci dorea să se încredinţeze de visu de adevărul acestora. Căci evadările Elenei la Ruginoasa. nu se mulţumea cu rapoartele iscoadelor şi ale dregătorilor linguşitori. să "simtă pulsul populaţiunii". multă linişte şi odihnă." Privind din spatele draperiilor grele urgia de-afară — până şi birjele păreau să se clatine sub răsuflarea sălbatică a viscolului — Cuza Vodă căuta să ghicească care anume din faptele sale. masaje speciale.pe sub talpa ghetelor. Se răzgândise pe neaşteptate. dimpotrivă. lipsită de cumpăt şi orice logică. străbătea străzile Bucureştilor într-un incognito pe care căuta neîncetat să-l desăvârşească.

căutătura galeşă. conversaţia lui era scânteietoare. Îl impresionase gingăşia acestei fete înalte. căutând mai mult umbra cotloanelor şi apropierea zidurilor. straiele Elenei. cu gura pecetluită. îndreptată din spatele evantaiului.. şi aspra Catinca Rosetti. dar multă vină se cuvine şi mamă-sii. devenea stângace. încă din zorii căsătoriei. nu îngăduise risipa. ori fiica. dansator desăvârşit şi neobosit. ori bărbierul talian care-i grijea favoriţii şi barbişonul doreau. Unii o socoteau netoată. viaţă schimnică între zidurile conacului. lipsite de podoabe "uşuratice" — panglici. marile baluri şi soarele o înfricoşau şi le ocolea atât şi chiar peste cât îngăduia eticheta. dieu sinistre. bărbat potrivit de stat. Horloge. noduri. Iar Alecu iubea oamenii. . îndrumând-o spre rugăciune. Sfântă Fecioară! Un praf de pudră ori oleacă de roşu pe pomeţii măslinii erau socotite drept nelegiuiri fără seamăn. iar ghiloseala. ori opinca. înspăimântător. Tot de-acolo purcedeau şi romanţurile. de toute façon. ori pe soru-mea!" — lumeţ şi plin de vioiciune. Încurajată de mamă-sa — "demonul rău al căsniciei 43 Orologiu. ori târgovăţul. De copilă. mama Elenei. ştia — mare har! — să vorbească oricui pe limba sa. Rosettoaia o strunise cu asprime. orice jertfă pare măruntă şi neînsemnată?. Alexandru Ioan — pentru familie şi prieteni Alecu — îşi cunoscuse viitoarea soţie cu prilejul unei soarele la Ieşi. Bineînţeles. în mijloc de salon. tot ceea ce franţezii numesc a flirta. Afurisea zaiafeturile. Fireşte dar să nu se întâmple nepotriveală mai dureroasă ca cea dintre Elena şi Alecu Cuza.singur ceas de fericire. chipeş — păr bogat. zimbrele. mlădierile sataniceşti pe aripi de valţ. stihurile de dragoste aşternute în albumul cu scorţuri de catifea — într-un cuvânt. coana Catinca. flori —. volanuri. fără dinţi. strălucea în societate ca un far. searbădă. păreau monahiceşti. aceasta era firea Doamnei.. pentru care petrecerile. vorba ascuţită şi plină de duh. căutătură albastră de o strălucire metalică şi un zâmbet plin de ispite — "Feri-mi. dobândite de-a dreptul din desaga de fărădelegi a Necuratului. zeu sinistru. sprinten. castană coaptă. dar. Elena se fâstâcea. Viitorul Domn. le făcea plăcere să audă. una din ele. era întâmpinat pretutindeni cu dragoste şi bucurie. piguleală la gherghef. polcovnicul Ioan Cuza. toate împrejurările unde putea să se desfăşoare ca om de mare farmec. impossible / Donc le doigt nous menace et nous dit: Souviens — toi43! Căsătoria — se petrecuseră de-atunci aproape douăzeci de ani — o doriseră părintele său. effrayant.. Alecu începuse a cutreiera singur saloanele Ieşului. al cărui deget ne ameninţă şi ne spune: Aminteşte-ţi! (Baudelaire). Doamne. alţii fudulă.. simţind zeci de priviri de cele mai multe ori doar închipuit aţintite asupră-i. dar mai cu seamă să spună ceea ce boieroaica moşneagă. ori demoazela cu obraji rozalbi. Pricină. cu chip prelung şi privire gravă. Prinsă în lumina candelabrelor. muierea. Şi astfel. nepăsător. floare cu talie fragilă.

de îngăduinţă faţă de oameni şi păcatele lor. Imaginea Mariei îl însenină oleacă.. mireană despre dragoste. căci ai rezerve inepuizabile. . aşa cum alţii nau har pentru poezie.. boală. unic şi arareori înmănuncheate într-aceeaşi făptură ca Elena. îi spunea adesea Alecsandri. furtuna se dezlănţuia cu sălbăticie.." "Aşa-ţi place ţie să crezi. dar cât de amarnic de dulce urma împăcarea. orbitoare strălucire se înălţa din nou soarele." În sinea lui.. Pune-mă pe mine în capul unei negustorii mănoase." "Socoţi dară că am dat faliment?" "De tine îmi pasă mai puţin. retezând odaia cu pas hotărât. Zilele petrecute cu Maria erau vesel danţ de fluturi albi în livadă de meri înfloriţi. chiar prea icoană. Alexandru Ioan era prea lucid pentru a nu şti că ibovnica domnească nu avea însuşirile mari... însoţirea trupească — ruşine îndurată întru înmulţire. Domnul întoarse brusc spatele ferestrei şi. Pe Maria nu te puteai bizui — o gândea şi astăzi.. dar Cuza. cantitate şi icoană de însuşiri. şi stinse chibritul cu gestul larg.. Se mâniau repede amândoi. însă. "N-am cerut extraordinarul! Oleacă de veselie. care îi era caracteristic.. Îţi lipsesc talentul şi vocaţia pentru această instituţiune.. iar ginere-său se întreba şi răsîntreba: "Reculegere după cine? După ce?" "Mon vieux". Pe o altă femeie — bineînţeles. "reculegere" se chema în glosarul cucoanei Catinca. deschise uşa salonului: — Pofteşte. un cuget mai încrezător în viaţă şi frumuseţile ei." În locul acestora. fără să sufle în el. Alexandru Ioan. în deplină singurătate.. nu mai faci focul în sobă. o filosofie mai. "faci parte din rândul celor care nu trebuie să se însoare niciodată. trai mediocru în pribegie. pictură sau cifrărie. Domnul îmbrăţişa acelaşi crez. Elena era desăvârşită.mele". ori administrator de moşie — falimentul e asigurat. de teamă să nu ţi se aprindă casa. zicea Cuza — Elena trăia mai mult la Soleşti. ci mereu ceaţă şi prohod. după ce zămisliseră împreună doi prunci —. Şi iarăşi dar! Nătâng acela de se rătăceşte în închipuiri nenorocoase! Dacă o ţii aşa. nu o dată încercase să-şi închipuie care ar fi Maria lui." "Ea nu se consideră tot astfel. ar fi făcut-o fericită. exil... doar că pe ei doi Ziditorul nu-i blagoslovise Adam şi Eva — el. păzind zidurile conacului. Marea falimentară e Doamna ta. prietenul de-o viaţă. fără a zăbovi îndelung asupra gândului vrăjmaş. cât ar rămâne din ea în clipe de restrişte. suspine şi osânda aprigă a slăbiciunilor semenilor! Nu soare şi muzici vesele. Cuza îşi aprinse ţigareta lungă. clipe de cruce: detronare. priviri cernite. domnule Cantuniari. clipe cheie. cu câtă sporită.. cu vârf aurit.

ricoşase pesemne într-o piatră. avea obiceiul să-şi "facă mâna" în fiece dimineaţă. Într-o dimineaţă. pe care le bălmăji în barbă. tonul prietenos înlăturau bariere şi rezerve. — Ce mai face cucoana Vasilena? Desigur. atrăgând toată floarea aristocraţiei moldovene. cam vreo zece ani înainte de Unire. Cuza. plăcut şi plin de politeţuri. nu ne ocolea cu atâta cerbicie. se înşirau colan de nestemate: Smărăndiţa Jora. Alecu Aslan. mereu mândria Bucureştilor noştri. Iar cucoanele. umbră neînsemnată. te rog. bunul Mitiţă Şuţu. Ospitalitatea stăpânilor moşiei Pralea — Răducanu Rosetti şi Maria. . 45 Ouar. Fulgerat. nu o dată. Cine nu se întâmpla acolo? Şugubăţul Zizin Cantacuzino. Cantuniari se săltă uşor în jilţ. Deşi bunăvoinţa lui naturală. cu gura plină de mouillettes44.. ţinând tot de făptura lui Cuza. unul dintre gloanţe. Zulnia Sturdza. trăgând cu pistolul în cortelul verde. Părintele dumitale. în jilţurile delicate cu picioare firave aurite. Era cea dintâi oară când se afla singur cu Vodă. s-o vedem mai ades la Curte. Întâmpinând privirea zâmbitoare a Domnului. straşnic ţintaş. Despre o întâmplare petrecută într-aceea vreme. îi plăcea cu osebire lui Iordache Talianu să povestească.. dusese mâna la fruntea dintr-o dată plină de sânge. şi poate chiar de atunci ibovnică neştiută a colonelului Cuza. iar de-aici. Barbu se simţi imediat la îndemână. Transmite-i. trecând prin cortel. căci ne lipseşte şi Doamnei. fr. — Ne-ar plăcea..Stăteau comod. 44 Felii înguste de pâine (l. Şi. Cuza îşi păstra statura princiară. preafrumoasa Maria. Alecsandri. Costache Negri. Manolache Iepureanul. chipeşe şi de seminţie aleasă. ca într-un salon.. despărţită încă de atunci de Obrenovici. în sofragerie.. scotocea cu linguriţa în cocotieră45. de parcă ar fi dat să se ridice spre respectuoase mulţumiri. prin ferestrele deschise ale conacului.. Barbu ridică ochii. urmă Cuza. conu Iordache Talianu. cneazul Alexandru din acelaşi neam. sub care picotea. omagiile şi sărutările noastre de mâini. el îndeobşte — de trei ori patru cu totul — însoţindu-l ca subaltern. Eufrosina Bogdan. Nici cel mai cutezător ori lipsit de creştere personagiu nu-şi îngăduia a cădea în familiarism. cumnatul lui. de îndemânarea şi firescul cu care ştia să-şi apropie oamenii. pe prefectul Alexandru Beldiman. am petrecut dimpreună cu dumnealui şi alţi tovarăşi la Pralea. ferit de soare. Ce vremuri şi acelea! Despre acele vremuri cunoştea şi Barbu din povestirile tătâne-său. Cuza. vioi şi citit ca o bibliotecă grecească.). unde boier Răducanu. Smărăndiţa Catargiu cu fiică-sa. În ochii lui Vodă se aprinse lumina aducerilor aminte duioase: — Eram prieteni buni şi. îşi îngădui şi el surâs sfios. domniţă Ghyka — era vestită. Lambrino. mare vânător. şi mie.

că ar fi unşii lui Dumnezeu! Ales între aleşi. domnule Cantuniari. cunoscut separatist. deşarta vanitate. este să te foloseşti de îndemânarea acestor vulpi. Nici măcar Beldiman. absolut nimeni nu trebuie să cunoască cele ce vom discuta între aceste ziduri. dar corupt şi ticălos. Cantuniari îl cercetă iute. în dregătoria pe care o deţine. dar. credinţa atât de primejdioasă. aşa cum se călătoresc toate în lumea aceasta. ci un atentat al Unioniştilor împotriva lui Rosetti Răducanu. Cu mult înainte de aţi fi dovedit iscusinţa şi tactul cu adevărat diplomaticesc în răzmeriţa de la Craiova. unui urzitor dibaci. n-ai prefera un slujbaş care să le îmbine pe amândouă? Şi cinstea. — Da. chiar dacă mai puţin înzestrat. umblase zvonul în meleag că. a fost trădat. spaimă. întorcându-se din gânduri. de fapt. Râse: nu-i prea măgulitor pentru un principe. aflat cu capete multe peste contemporanii săi... Îi erau străine orgoliul. zarvă! Din fericire. de neînlocuit.. domnule Cantuniari. Strivi ţigareta în scrumelniţa masivă de argint şi îşi dezmierdă cu un oftat bărbuţa mătăsoasă.. profitând de întrerupere: — Măria Ta. şi abilitatea? Cuza surâse cu amărăciune: — Cunoşti un asemenea personagiu în istorie? Unul singur? Până şi cel dintâi Napoleon. Ca principe. însuşiri mai importante decât iscusinţa şi viclenia. făcu Domnul. — Te urmăresc de mult. îmi doresc în primul rând o poliţie pe care să mă pot bizui. la mijloc nu era vreo poznă de a lui Cuza. Alexandru Ioan I ştia prea bine că izbânda sa din ianuarie 1859 nu se datora unor . al treilea prilej de mare nedumerire. şi puţini se află în posesiunea ei. una dintre puţinele căpetenii ale omenirii care sa bucurat de sufragiul aproape unanim al poporului său. dar nu şi în abilitatea lui. şeful dumitale.. Marea artă. Vodă râdea sincer. pentru că îi onest. Cuza îi ghici întrebarea şi zâmbi: — Chiar aşa. Domnule Cantuniari. fireşte. fatală noroadelor lor. care cercetează după desluşire. multă vreme. te-am chemat într-o chestiune absolut confidenţială. Sunt. Nu-l destitui. ale celor mai mulţi deţinători de putere absolută (împăraţi. s-au călătorit şi acelea. Nu mai e cazul să vorbim de canalismul lui Talleyrand. Barbu cuteză. Urmează. dar să rămâi toujours en garde. regi. Se afirmă despre mine că ştiu să-mi aleg oamenii. să ştii să-i alungi la vreme. Nimeni. fără viţii păgubitoare slujbei şi mi-e cu mare credinţă. făptură neasemuită. Prefer deci un slujbaş cinstit. Modest şi cu un nedezminţit simţ al proporţiilor. Am toată încrederea în destoinicia şi discreţiunea lui Beldiman. Că aceasta ar fi însuşirea mea cea mai de seamă. pe care n-o rosteşti.. Şi răspund şi celei de-a doua întrebări. conducători de republici).Panică mare. glonţul — Flaubert — vătămase doar pielea capului sub păr.

Admiraţiunea fără măsură. Bunînţeles. nimeni nu-i tăgăduia cinstea. mare iubitor de teatru. nu se bucura de faima şi onorurile acordate lui Negri. ochii cercetau strălucitori chipul Domnului. cât de odioasă şi condamnată ar fi după aceea. nu sunt un blazat. . Mărturisesc că am în oroare vorbele mari. — Eşti optimist. Dar — şi la gândul acesta Vodă zâmbea de fiece dată cu înţelepciune — fiinţa. Ele nu conving. navea condeiul.. însuşirile sale nu erau într-atât de strălucitoare. semnează mai sigur decât mine şi mai definitiv actul abdicării. pe care le consider sfinte. stârnind râsul. Îl veselea şi impresiona în acelaşi timp înflăcărarea tânărului.). — Vi le veţi împlini. domnule Cantuniari.. credinţa sinceră în ideile liberale ale veacului său.. găunoase. mai am a împlini unele obligaţiuni faţă de români. Zilele noastre sunt hotărâte de Altcineva. Înainte însă de a părăsi scena. sceptrul îi fusese înmânat întrun singur glas. personalitatea sa nu stârneau pizmă. — . Într-un plebiscit nu au încredere.. aşa cum n-a convins. fără umbră de venalitate. şi cel mai adesea de către farisei. la joie de vivre46 nu m-a părăsit. dar doresc să ştii că nu te-am chemat aici de teamă. surâse Vodă. la Ieşi. Cuza dădu din mână de parcă ar fi alungat fumul lăsat de o lulea. cum ar zice poetul nostru Alecsandri. Cantuniari îşi încleştă mâinile pe braţele jilţului. Iar pentru aceasta îmi trebuie un răgaz. celebritatea şi prieteniile alese cu numele mari ale Europei ca Alecsandri.îmi pun deci toată încrederea în dumneata. Ajutămă pentru cele imediate. Măria Ta. şi gata sunt să-l predau oricând celui ce va fi socotit cârmuitor mai vrednic. domnia. la 5 ianuarie. mon cher! Îţi mulţumesc de bune gânduri. iar cât priveşte tronul. firea dezinteresată. scandalul pozitiv pe care-l provoacă un om este cel dintâi şi mai primejdios inamic al său. Cuza râse cu blândeţe. acel 46 Bucuria de a trăi (l. ne-om îngriji la vremea cuvenită. fr. dar nici vrăjmaşii lor. Nu se înălţa într-atât peste semenii săi. Bănui că împlineşti toate condiţiile necesare unei misiuni delicate. şi după trei săptămâni la Bucureşti. fierbintea sa dragoste pentru tot ce-i românesc. Alteţă. încât cei din jur să se simtă striviţi. căci simt că ţara îmi stă alăturea. roşi Barbu. Acum şi multă vreme de aci înainte. De aceea. — După cum ştii. cât despre viitor. — Domnule Cantuniari. opoziţia — numele le cunoşti — pune la cale un complot care are drept ţel asasinarea mea. Alteţă. am afirmat-o nu o dată că "am primit-o ca pe un depozit sacru". patrioţii de cafenea. Obrajii lui Barbu ardeau. Moartea. — Prea onorat. — Nu le-o vom îngădui. Cuza nu era un Demostene ca Mihalache Kogălniceanu.calităţi ţinând de extraordinar. S-au fost recitat de prea multe ori.

mai calculat şi. Pe Barbu. şi vei obţine de la el mai mult chiar decât poate să dea. până în clipa pe care o voi socoti potrivită. îţi voi spune doar că succesul misiunii ce ţi-o încredinţez — dedesubturile politice le vei înţelege mai târziu — va însemna împlinirea vrednică a datoriei dumitale de cetăţean. Lui Kogălniceanu. lipsa de griji financiare — era moştenitorul unic . fideli până la ultimul suspin. îşi aminti râzând Barbu. Ca mulţi principi. mă simt.. nu se azvârlea în baltă legat la ochi şi fără a fi cercetat înainte cu băţul." — Mitiţă Dumitraşcu. oricât de iscusiţi ar fi oamenii mei. Încrederea îl obligă.. îi desluşise în mai multe rânduri. îl măguleşte şi fii sigur că va depune toată râvna pentru a nu dezamăgi. Iar bunăstarea lui Barbu. — Pe măsura ţelului. Bineînţeles. zâmbise Cuza. când nu ai de-a face cu un ticălos. popor!. pesemne. Barbu îşi smuci capul cu o mişcare de cal nărăvaş: — Alteţă. Un surâs luminos. Cantuniari îngână fâstâcit: — Încrederea Măriei Tale mă onorează..pauvre individu care şi-a început discursul cu "Bonjour.. — Acela. verificându-i cinstea şi devotamentul faţă de Domnie. totuşi nu putem prevedea clipa în care mâna ticăloasă apasă pe trăgaci. oricâtă diligenţă am depune.. Era una din tacticile sale obişnuite. — Dragă Cantuniari. bine cunoscutul surâs al lui Cuza. se încredea în instinctul său. Vodă continua să zâmbească. îndeobşte. îl supusese fără ştiinţa acestuia la mai multe probe. mai sceptic în privinţa naturii umane şi care-l acuza de nesocotinţă. politică fără greş. Pe tine. că-i adâncă ori ba." Kogălniceanu întrebase tăios: "Şi când eşti sigur că nu ai de-a face cu un ticălos?" "Atunci când ai de-a face cu un individ onest". iar complotiştii să nu fie stingheriţi şi. — Poruncă! — Doresc ca pregătirile atentatului să ajungă în fază cât mai avansată. şi n-am găsit-o acasă. Ocolind deci frazele umflate. fireşte. Eu. nici daţi în vileag. mai prudent. desăvârşită." "O! Mon cher! De acelea eu mă folosesc doar când vreau să-mi depun omagiile unei dame şic. — Atrag atenţiunea Măriei Tale că riscul e mult prea mare. Îi surâse cu toată faţa.. căruia nu-i rezista nimeni. dar tot zadarnic: "Acordă-i unui om încredere totală. dar şi pe el. "Poate că Măria Ta are bunătatea să-mi explice cum operează asemenea distincţii? Nimeni nu-şi introduce ticăloşia în cartea de vizită. feciorul cel mic al vornicului. mă bizui pe instinctul şi promptitudinea dumitale. bineînţeles. fireşte. sunt convins... Vei şti să acţionezi oportun. plin de seducţiune. de pildă. rosti Vodă pe un ton prietenos..." Vodă glumea. cu ajutorul căreia îşi câştigase mulţi partizani zeloşi. Şi. în cunoaşterea sa de oameni.

Eşti îndeajuns de inteligent pentru a nu-ţi desconsidera adversarul. ibovnicul baroanei. Generalul continuă s-o viziteze? — Au fost împreună toată noaptea.. Zâmbi jocului de cuvinte. pe Şuţzu. că mi-aţi atras atenţiunea. în slujbele pe care le socotea vulnerabile corupţiunii. hm. Desigur. de-ajuns. Tocmai mă gândeam să propun expulzarea baroanei de Gunsbourg. nici o arestuire. Apropo de baroană. — O!.. — Sunt îngrijorat. lăcrima când râdea cu poftă. fără a băga de seamă. domnule Cantuniari.despre care. a vă informa că locuinţa ei îi supravegheată zi şi noapte... îi poţi reproşa ceva concret? Barbu surise încruntat: — Mi se pare destul că e. spune-mi.. Un altul şi-ar fi ascuns inten-ţiunile. Apreciez însă sinceritatea dumitale.. Să nu vă scape din atenţiune. Şi? — A fost vizitată de agentul lui Ali Paşa.. Ca mai toate persoanele cu ochi albaştri. dregători avuţi. şi uneori prea mult. — . chibzuiţi şi cu mână norocoasă întru sporire — constituia pentru Cuza încă un titlu de garanţie. trimisă la Bucureşti spre a rezema opoziţia. Din principiu. Cuza scoase batista şi îşi tamponă uşor obrajii....al unor părinţi bogaţi. Vrăjmaşul să nu-şi simtă urma adulmecată. două părechi de urechi. — Îngăduiţi-mi.. dădu din mâini Vodă. presupunem că-i spioana Engliterei. respinse Cuza. — Pauvre Grănişteanu..... Alteţă. care ce să-ţi spun. tot nu se lăcomeşte la fiece fărâmă de fagure. Acela a ajuns un fel de . Cantuniari îşi înclină capul: — Vă mulţumesc. Dar. ă.. intimul baroanei.. Vodă prefera. nici un act necugetat. La o singură taină. Încă o dovadă că nu m-am înşelat socotindu-te un slujbaş de mare probitate. — Constandakis!. — Mi-a vorbit Beldiman.. Alteţă. dar cu aceeaşi condiţie... Un om prevenit este pe jumătate salvat. dragul meu. ă.. — Lăsaţi-o să-i rezeme.... Ce greşeală! Impardonabilă! I-ar fi pus în gardă pe haini şi mi-ar fi răsturnat întreg edificiul strategic. Vodă izbucni în râs: — Ha! Ha! Ha! Asta-i splendid spus! Intim! Favorit! Nu-ţi lipsesc eufemismele... şi cât de găman ar fi... vei urmări în continuare diferitele faze ale complotului.. da. căci "bine ştiut este că ursul sătul nu umblă la miere.. de nădejde depozitar al nădejdilor mele. urmă Barbu roşu făclie. Este cel mai fanatic dintre toţi. Alteţă. Cuza îl întrerupse: — Vom lua măsuri ca generalul să nu mai aibă acces la documentele noastre cele mai importante.." — În consecinţă. ă. Deci.. mai cu seamă căpetenia. dragul meu. iar raport despre acestea îmi vei da doar mie. favoritul. Faites attention! Nimic pripelnic.

când a părăsit casele doamnei de Gunsbourg. Fireşte. gândiţi-vă la o ţară întreagă. * Abajurul de mătase azvârlea o umbrelă de lumină asupra mâinilor fine. de bon viveur. prăvălit pe o canapeluţă graţioasă. Şi chibzuiesc că o pot face mai vrednic şi cu folos. să vă atrag atenţia că serenissima dumneavoastră persoană se află în permanentă primejdie. Era de aşteptat. Eu însumi am vegheat până la ceasurile şapte ale dimineţii. de persoana Înălţimii Voastre. — Da. Ca deviză: zel. ascunzându-şi mulţumirea. menită să îndrepte şoarecii spre altă capcană. ci cutezanţa şi faptele mari ale Măriei Tale!" Cu o mişcare uşoară a mâinii risipi vorbele. decât pândind lângă sobă vijelia de afară. surâse Vodă. tot ca şi lui Beldiman. — Măria Ta să nu-l uite pe Barbu Catargiu.. streşinind gura pofticioasă. da! făcu Vodă ridicându-se. Nu. ci un fanatic. unde a depus un mesagiu. domnule căpitan. Românul care l-a ucis pe Catargiu nu era un asasin.. un trup încordat susţinând greutatea ciupercii de mătase — în stilul întregului cabinet.. alungă gândul. inelul cu stemă sclipea verde-otravă. ştii ce ai de făcut. dragă Cantuniari. căpătase ca de obicei rezonanţe profetice: "Nu greşelile te vor răsturna. — Îngăduiţi-mi. După câteva minute. Îi veniră în minte cuvintele lui Kogălniceanu. Era o lampă frumoasă — un Atlas de argint masiv. îţi răspund că "Românul nu e asasin". Unele măsuri de precauţiune se impun. — Straşnic. Cuza râse: — V-aţi vorbit? Mi-a servit aceeaşi pildă. simţindu-mă şi umblând slobod. — Asasin ori fanatic — glonţul vatămă la fel. Mi-a cântat aria aceasta şi Beldiman. Şi dacă — iertare. de orator încercat. În sfârşit. Glasul puternic. frate Costache! Bine adus din condei! Şuţzu zâmbi discret. da. carele şi-a legat toate nădejdile. a ieşit valetul baroanei şi s-a îndreptat cu zor mare spre conacul Şuţzu. în primul rând. Doamne. Un bărbat gras. Mi-e că la mijloc îi o altă manevră. cu o mustaţă castanie. ale lui Constantin Şuţzu. umedă. Alteţă. îşi freca mâinile cu satisfacţie.. . — Prietenul Şuţzu. căpitane. ochi şi urechi în toate cotloanele conjuraţiei şi. — La ţară mă gândesc. Fanatici sunt la toate popoarele. credinţa şi speranţa într-un viitor ferice. uşor înspicată. discreţie. exemplul nu-i concludent. Măria Ta — nu vă gândiţi la viaţă. osoase.mâţă cu clopoţei. Pe inelarul drept al prinţului. Nu-i primejdios! Altceva! — Domnul general Grănişteanu a rămas peste noapte la baroană. Şi.

. Şuţzu începu să râdă: — De izbăvire tocmai spuneam şi eu în memoriu. Era una din particularităţile sale. unii ne socot trădători de naţie." O criză de tuse astmatică.. în loc de a-şi vedea de ouat! Încaltea de-ar fi muierea mea. Nu mă răpune ea. să se milostivească.." Panait Balş pufni cu dispreţ: — O prins cloşca gust de politichie. — Un mincinos şi acela!. în alt gând decât al aspiraţiunilor sale. De fiecare dată. imitate şi de amici. aş şti s-o domol să-şi vadă de gospodărie şi de prunci! Trădători! .. abia suflă Panait Balş. Apucă o gazetă de pe birou şi citi un paragraf însemnat cu roşu.... Din când în când. Drash îţi prohodeşte la fel: Mai lasă claponii şi plăcintele cele multe şi ţine-o pe buruieni. prin biruitoarele sale oştiri....Pentru aceea dară. — Te-ai îngrăşat din cale-afară. Nu-mi purta de grijă.— O zecondă şi am isprăvit. îndreptând câte o slovă: ".. — Citeşte mai departe.. rosti dezmierdându-şi cioculeţul ascuţit. Vorba vătafului meu: Să zici ca popa. — Îi încheierea şi o ştiu pe de-a rostul: . Şuţzule? Ce aspiraţiuni? Şi cine-s aceia? — Mulţi. Buzele subţiri ale lui Şuţzu se făcură aţă: "Mare căftănit! Os de domn. a cărora şef este prinţul şi adjutantul său... îţi câştigai bună jimblă ca gazetar. dacă preaputernicul împărat are încă milă de aceste provincii şi nu voieşte a le trăda în mâinile a nişte tâlhari de drumul mare. dar şi să faci ca el. pun piedici Principelui... primul ministru. în loc să-l înconjoare şi să-l zecondeze în eforturile sale. înainte de a îndrepta pe cea cale a izbăvirii astă ţărişoară. Nu era cea dintâia oară. Dacă nu erai mare căftănit. ascuţit precum întreaga-i făptură.. Costache! Aista-i ca cel mai grozav pamflet. visul dracului!. şi să scape provinciile de lepra sansculoţilor." — Brava.. urâta. Turnă un pahar cu apă dintr-o carafă de cristal şi i-l întinse. care au drept plan şi bază ruinarea societăţii şi răpirea marei şi micii averi a tuturor claselor. muia condeiul în călimară. Iacă ce declară în Le Constitutionnel: "blestem pe marii boieri pentru opoziţia lor sistematică. principesa Ghyka trâmbiţează de la Paris blestem cumplit. Burduhănosul se făcuse vânăt şi se îneca vizibil. precum vor face cu moşiile mânăstireşti. şi Şuţzu nu se sperie. Îşi potrivi pince-nez-ul şi reluă lectura.. Cele mai multe "s"-uri le pronunţa zed. gogomanule!" — Când te gândeşti.deci "să ne izbăvească preaînălţatul împărat de biciu.. De-o pildă. Panaite. Şi răul cel mare este că perzoane din neam aristocrat socot că dreptatea e de partea mişeilor. şi de vrăjmaşi. Panait Balş păru că se înăbuşă iară: — Ai bolunzit...

psihi-mu47! Cât despre tartorul cel mare . completă Constantin Şuţzu.— Şi fanarioţi. boierii veliţi şi prea veliţi ai Moldovei şi Vlăhiei. gâfâia ca un mistreţ hăituit. halva şi scorţişoară.. Acum. Kogălniceanu!. Aceasta.. Şuţzu ridică o sprânceană şi râse. prinţii de Saxa-Cobourg. ridicând inelarul cu stemă. ofticoasa. îs dumnealor! Cine cuteză a vorbi? Cuza? Scripcarul cela de Alecsandri? Mumă-sa. urme de mămăligă între dinţi? I-or fătat Frusina ori Gherghina în grajd. suntem urmaşii tejghetarilor din Fanar? Grecotei. carele. Se ridică în picioare. dar totodată îi plăcea să păstreze rezerva gentilomului ce ştie a lupta cu eleganţă. trăsnind a oloi. ieşit din umbră. — Domol. cam cu trei sute de ani în urmă. boierii Muşatinilor şi ai Basarabilor. şi râs sărac. au. Switzera ori în nemţime se petrece într-altfel! Au Windsorii. te întreb eu pe dumneata. zic. Panait Balş dădu din umeri: — Bastarzii aventurierului cela corsican! Istoria încă nu şi-a spus ultimul cu vânt.) . pentru a dobândi loc de cinste alăturea celorlalte ţări ale Europei. nu cunoaşte nici măcar înţelesul cuvântului. fără defăimări lipsite de temeiu. aţintită. urmărind să răpună protipendul. cu toate trăsăturile repezite spre bărbie. uscăţiv. — Baliverne de gazetăraşi! Proprietatea stă la temelia oricărei societăţi civilizate. surâse subţire prinţul. ori cel ce luptă a o scoborâ? — Ţara. Panait Balş păru să se sufoce. Adicătelea. domol! Există uric din vremea lui Despot Vodă precum că acesta dăruieşte diacului de vistierie Vasile Cogălniceanul moşia Râpile. obiecţiune. fătul meu! Cât despre fanarioţi. sunt cei mulţi. cel mai înverşunat separatist şi anticuzist al Moldovei. sub oghial de bălegar? — Ei. o fost Cozoni. cine-i trădător? Cel care trudeşte întru săltarea ţării. Englitera. spre a-şi uşura răsuflarea. — Ei. Să-mi dea pildă dumnealor că în Franţa. nu noi. înghesuit între colţurile gurii. nici Bonaparţii nu-s chiar de cea mai aleasă spiţă. se pretinde a fi cel mai de seamă cărturar al vremii. în opinia dumnealor. Şi atunci. noi.. — Imbecilii! Nătângi şi smintiţi! Ţara sunt cei aleşi. gr. Într-aceasta izbesc dumnealor. Musiu Kogălniceanu. i se desluşea adevărata făptură: răsărit. nu-i aşa. 47 Sufletul meu! (l. Bourbonii. "fanarioţii". cu căutătură aspră. Romanovii. Ochii cătau a-i sări din găvane. Îl ungeau la inimă izbucnirile cu risipă de dohot ale ieşeanului. o ştie o Moldovă! Şuţzu se desprinse de birou şi se rezemă de sobă. despre Kogălniceanu ce mai ai a spune? Lui Balş i se bulbucară iar ochii: — Aista-i neam de şatrari! Din Căldărari se iscară dumnealor Cogălnicenii.. nu opincarii şi uvrierii. Balş. Visează pesemne la o naţie de plebei.

Alecu Balş. pe chestiunea secularizării. pe atât îi de nătâng frate-său. vrednic a şansoneta midinetelor Parisului. corupt şi cutră fără samăn. nu îndură ifosele şi autoritatea brutală ale lui Kogălniceanu. vezi Doamne! — Mai socoteşte-l şi pe franţuz! Aista. îţi isc mâne hrisov despre străbunii mei faraoni! Împunse aerul râzând: Se împlinesc amu'. ştiu.. taman cinci mii de ani. Mai deunăzi prim-ministru. se află în fruntea ţării. de la Belgrad. frate Costache. "Cine? Alecsandri? Pe cât îi poetul de ager. Aista s-a grăbit — ai zice că pe noi ne slujeşte. nu-i nătâng destul. Cum să nu-i fie pizmaş? — Nici Steege nu-l ţine lângă inimă. bine. făcu Sutzu. O ruşine! Mă surprinde însă Kogălniceanu. dovedea uneori clarviziune şi tact politicesc. tăţi feţe prealuminate. întreaga făptură râdeau de bucurie: — Izbânda cea mai de soi îi însă pizma pe care i-a fost trezit-o lui Negri.. Îl învinuieşte pe Kogălniceanu de dominaţie absolutistă care ţinteşte a se substitui tuturora. nu-i mai e prietin. Aud din sursă preciză că. — Într-acolo mă gândeam să opintim şi noi. ţinea în căsătorie pe Elencu. frate Costache. îl roagă ipocrit pe Cuza a numi pe altcineva în locul său la Florenţa: "un telegar mai iute".. Panait Balş îşi turnă un pahar zdravăn de Cointreau. care nu-i cu totul nătâng! Te cerţi cu un Negri pentru a-ţi asigura paternitatea necontestată a unei viitoare legi ticăloase! Şarpele invidiei îi cu adevărat viclean. fii încredinţat. Un imbecil şcolit. da. prinţesă Sturdza —. de slugă s-or îngriji chiar partizanii unionişti. Callimachi. poţi a-l socoti şi pe acesta câştigat în tabăra noastră. rosti pe gânduri Şuţzu. de Rusalii. dacă nu-şi vâră singur jăratic în izmene. Într-aceeaşi clipă cu Principele trebuie răpus şi valetul său. Iancu. Chipul.— L-a văzut domnia ta? L-a dovedit? Aşa şi eu. — Bine.. Fiara are două capete. la porunca lui Cuza şi a Kogălniceanului. lipsit de subtilitate. — Valet! Zi-i vătaf! Şi dacă lui Cuza i-om smulge noi potcoavele. că veni vorba de trimişi. ţâfnos de parcă s-ar trage din Capeţeni. Începu să enumere cu mulţămire grasă. m-ai convins! Dar până a li se descâlci obârşia. pe care l-a uns din cal măgar. grosier. şi nu pe Vodă — ai istorisi lui Iancu Alecsandri aprecierile lui Kogălniceanu. azi silit e a roade osciorul de la Justiţie. Şi-a rostuit vrăjmaşi de soi în propria-i ceată! Şuţzu îl cercetă curios. dar nu a reprezenta Principatele la curtea lui Napoleon al III-lea!" Aşa că. — Da. — A! Baligot de Beyen! — Secretarul domnesc. Şi. brutal. — Pentru puţină vreme. în ciuda boieriei lui vechi — un neam de al său. Iar nătângul. cine altul? Sforar. Ieşeanul. — Gălăgia asta a ajuns un scandal public. nemulţumit de toanele premierului. oştean vrednic al lui . săltând câte un deget: — Dintâi Kretzulescu.

Haggi bey şi Safvet. Acum văd. să-mi fie cu iertare.. cu ordin ca din partea Kogălniceanului... Toate. făcând lanţul de aur cu brelocuri să zăngăne. că Dumnezeu atoateveghetor nu dă cu măciuca.. căci relele le-a prăsit Dumnezeu pentru răi.. în august ce trecuse. Văd. purtând peceţile celor trei — prevedea ca răsplată . va fi convins că urmăreşte uzurparea autorităţii domneşti. De una fii încredinţat! Ştiu că le-a prii amândurora caltaboşii şi jumările Ignatului. urmărea acelaşi ţel: domnia. chipurile. iar duşmanii lui personali rezemaţi şi încurajaţi. Şi el. Îşi frecă mâinile: Pieirea-i aproape... la ambasada otomană din Paris. ducându-şi arătătorul în colţul gurii. n-o cunoşteau decât miniştrii Porţii. apoi izbucni: — A! Am înţeles! Remarcabilă idee! Pas mal du tout! Cuza se va mânia. Da. Dar. — Şi?! — În preajma Crăciunului. nu voi acţiona boiereşte când am de-a face cu un brigand trădător de ţară şi neam. adică la tron. Câteva aluziuni fine. prin târguri şi comune.. Ţinând seama de firea Kogălniceanului. îi drum lesnicios. Balş! Vrem să-l zdrobim. Şuţzu rămase câteva clipe nedumerit.. da. Constantin Şuţzu îl asculta cu o singură ureche. şi mai vulpe.. cu discreţiunea necesară şi acţionând en gentilhomme! — Ba.... Ali Paşa. prezidentul de la Casaţie. — Chiar aşa! exultă Balş. Am fost comandat în mare taină la o tiparniţă din Viena portreturile lui Kogălniceanu — o sută de bucăţi în cap.. dând distrat din cap a desăvârşită încuviinţare. da. — De quoi s'agit-il?. Şuţzu. a sfintei biserici! — a sămănat discordie între partizanii cei mai devotaţi ai lui Vodă. ci păleşte când şi unde anume trebuie. Trebuie compromis prin toate mijloacele. Aproape patru ceasuri se întreţinuse cu ei. făcu Constantin Şuţzu.. — Şi de aici. — Ba îl compromitem pe vătaf! Ideea e straşnică şi mi-a suflat-o Gogeanul. primării. nu să ne compromitem pe noi. Oi fi şi mai ticălos. Actul încheiat — talisman preţios. până la a conchide că vătaful ţinteşte mai sus.. Taina o ţinea bine cetluită în adâncul inimii. Sataniceasca legiuire ce o plănuiesc — doar Necuratul te poate îndemna la jefuirea mânăstirilor. alee presărată cu roze. le împrăştii în Moldova şi Valahia. prefecturi..Belzebut. să fie aninate în toate instituţiunile: şcoli. urmă Balş. Bagă de seamă. câteva scrisorele. I-am copt una de mo pomeni până la judecata din veac! Pântecele îl săltă de râs. întrebă circumspect Şuţzu. evident. frate Şuţzule.. spaimă semănată în inima Obrenovicioaei. vezi dumneata. Marele nostru om de stat a intrat în gura cumetrelor. socotind că premierul său intenţionează să-l întreacă în popularitate şi. ţine minte vorba mea! — Da.

că-s mulţi! — Bine. — Nu-s fleacuri! Greu mai smulgi fagurele de miere din mâna calicului. ci să sune şi ceasul. — Frate Costache. adică două ţărişoare separate." Clipa aceasta o va pândi el. pentru a înfăptui a doua Unire: va fi Unirea cea adevărată. frate Costache! Nu se cade a face moarte de om în sfintele zile ale Naşterii Mântuitorului.. ori badea Simion din Viforniţa n-or pricepe cestiunea marilor ideaţiuni! — Ba să te ţină. Cuza nu apucă Anul Nou! Şuţzu îşi ciupi nervos barbişonul: — De ce atâta zăbavă? Panait Balş îi îndreptă zâmbet subţire: — Suntem creştini. şi datinile. ba da. — Secularizarea. scrutând viitoria. ori ale cine ştie cărui prinţişor din obscură ţărişoară nemţească sau republică taliană. râse Balş. în calitate de caimacam. Constantin Şuţzu. os de domn. Costache. lui şi feciorilor săi li se cuvin coroana şi sceptrul Principatelor! Ridicole pretenţiile la tronul daco-romanilor ale unui boiernaş de mâna a doua. şi vezi ce-or pricepe. Să nu apuce domnii Cuza şi Kogălniceanu a-şi înfăptui ceea ce numesc dumnealor reformele! Reforme! Cele mai fărădelegi legi. Şuţzu îşi îndreptă superstiţios ochii spre icoană: — Nu! Exclus! Nu de Crăciun. desăvârşită de el. pentru că dând drept de vot calicilor şi pământ ţăranilor neştiutori — tradiţiile. cu drepturi de sânge şi glie. bag de samă că nu mă asculţi nici măcar cu urechea cea surdă. . urmând apoi înălţarea ca domn. făcând jocul turcilor. întreaga noastră evoluţiune sunt altele decât ale Europei — smintiţii ne dau brânci în prăpastie.. când a apucat să se înfrupte. — Ba da.. Iar din prăpastie anevoie mai afli cale de întoarcere. Dar toate acestea avea să le trâmbiţeze la vremea cuvenită.. Panaite.. scânteia răscoalei va cuprinde întreg meleagul. zâmbi Panait Balş. Au gândeşti altfel?.pentru răsturnarea lui Cuza numirea sa.. Acum. censul şi reforma agrară! Nu-ţi fie teamă. — Ba mi-e teamă. Chibzuiam chiar că afacerea trebuieşte zorită. "Dar". ca Alexandru Cuza. de acestea să mă ţină pe mine şalele că moş Tăbârţă din Coceni... — Iacă. — Fleacuri.. Sămânţa răzmeriţei o dată semănată. Caută a-i desluşi neajunsurile unor legi liberale într-o ţară nu îndeajuns de pregătită pentru a primi şi aplica ideaţiunile noui. dar desigur nu vom ajunge până acolo. m-or ţine. Fireşte. Principatele vor redeveni ceea ce fuseseră înainte de Unire. chibzuia Şuţzu.. cele mai potrivnice şi primejdioase legiuiri din istoria ţărilor noastre. şi firea. Plebea nu vede mai departe decât îndestularea pântecelui. "nu-i totu' să vină vremea. îl întrerupse Şuţzu. a lui Şuţzu.

fericiţi — în asemenea clipe — doar pentru simplul fapt că trăiesc iar viaţa. în fine.. "Mai degrabă".. "mi-atârn un volan. Baroana însă nu torcea somn dulce decât cu trup slobod de orice podoabă şi plete asemenea. Baroana îşi ridică braţele deasupra capului şi bătu din palme ca într-un ceas spaniol: — Rose! Repede. Ochii îi scânteiau. strălucea toată.CAPITOLUL V Viscolul care asuprise aprig Bucureştii vreme de două zile se domolise. frumoşi ca în jucăriile vieneze care.. la o vizită. iar părul şi-l înnodau într-un conci ori coade groase.. desfătându-şi trupul despuiat pe moliciunile fiarei răpuse. — Ce frumos e! — Nu-i aşa.. unde trândăvi oleacă.. burduf de înţelepciunea dobândită în mizeria Halelor unde se născuse. toaleta de la Petersburg! — Cea cu hermină sau cea cu samur? — Hermină. Fericirea aceea. o franţuşcă mlădioasă ca trestia... răzleţite în întreg aşternutul. Rose! Vreau să fiu. Albă ca Zăpada! — Veţi fi cu mult mai frumoasă. îi desluşea cameristei sale. care să le îngăduie somn tihnit.. pe care o încearcă de obicei doar oamenii foarte tineri. şi margarete. O sărbătoare. fără pricină. da! Un peignoir iscusit are mai multă înţelepciune decât o enciclopedie. ori un şal. unică. Lelia de Gunsbourg îi mângâie bărbia plinuţă: ... — Ce frumoasă e madame!. orbitoare.. câte un inel — măcar alianţa — cerceii de fiece zi — de obicei primii solitari primiţi la paisprezece ani —. şi măr înflorit. Acum ningea cu fulgi mari.. Un val de fericire îi cuprinse întreaga făptură. zăbovind îndelung în văzduh. scoase un strigăt de surpriză. o frumuseţe în clipele acelea aproape imposibil de privit.... muierile. cu desăvârşire goală şi despletită.. stârneau ninsoare argintie asupra micilor burguri prizoniere în clopote de cristal. clipă binecuvântată. oleacă zgâlţâite. chiar cele tinere şi cochete ţinându-se după moda pariziană. Când orologiul — pe melodie jucăuşă de Mozart — vesti ceasurile zece. tot purtau asupra nopţii o bucăţică de cămaşă străvezie şi uşoară ca o adiere. baroana Lelia de Gunsbourg se lăsă să alunece din crivat pe blana de urs polar. iar a doua zi "ţesălat" lesnicios. O. madame? zâmbi Rose. Livezi de meri înfloriţi. Viaţa e o doamnă generoasă. Dormea goală pe orice vreme. care le zâmbeşte cu blândeţe întinzându-le braţe de crini. Rose. leneşi. Eram sigură că vă veţi bucura. rosti cu admiraţie sinceră camerista. intimă." Când trase draperiile. Un bal al naturii. orice motiv de ţesătură.. — Rose! E minunat! Splendid! Strada parcă dansează..

îndestulaţi toţi într-o sâmbătă din ciubărul cu jăratic al telegarilor de poveste.. nenumărate cornete cu castane coapte. şi la dus. ca de pildă Dodel Văcărescu ori Arthur Macarie. — Nu-l văz pe Floflo. tu es vraiment gentile.. Ar fi păcat să nu se bucure şi Kio. Rose! Nu în fiecare zi ai ocazia să te plimbi într-un Bucureşti imaculat ca o rochie de mireasă. Cucoanele tinere găsiseră prilejul să arboreze mantourile scumpe tăiate la Paris din blănuri de Rusia. Pune-i blăniţa şi un şal peste gură. şi la-ntors. ca fermecaţi. — E copil! Aici îi defilarea. trecând prin sită grupul ce rezema zidul Capşei... Dimpotrivă. Ochii căprui ai cameristei se rotunjiră a mirare: — Kio? Pe timpul acesta? Acasă n-o scoteam nici măcar în aprilie. încotoşmăniţi în blănuri grele şi cuşme nu mai înalte de o palmă. fetiţo. se mulţumeau însă cu priveliştea pe care o oferea Podul Mogoşoaiei. Rose. Întreg Bucureştiul. nu mai am răbdare! — Et le petit déjeuner de madame? — La naiba cu micul dejun. şi sclipirea solitarilor le dădea un aer cochet şi poznaş. fără să se teamă de zăpadă. depuneau omagii doamnelor şi demoazelelor fericite să le primească în goana bidiviilor. din care scăpa câte un zuluf. aprig vrăjmaş al chipurilor sulemenite. Porunceşte sania şi. între Hanul Zlătari şi până după Palatul Domnesc. cumpărate de la musiu Martin din Pasajul Român. fierbinţi de-ţi ardeau degetele şi la care excentricii însoţeau îngheţată.. ocrotiţi de valtrapuri din catifea viu colorată. mai abitir decât în tribuna lui Vodă. N-o să păţească nimic. — Parisul e prea umed. ceaiuri. unde junii.. căciuliţele de astrahan. vulpe sau petit-gris. în toată splendoarea ei. dar mai ales Şoseaua Kiseleff. răsuna de clinchetul clopoţeilor de argint aninaţi în colane grele de grumajii cailor înhămaţi la sănii birjăreşti ori particulare — acestea luxoase. Cei mai comozi.. săniile alunecau în pas de melc. Promenada. — A trecut mai adineauri cu sania spre Şosea. Şi repede. observă Văcărescu. pregăteşte-o şi pe Kio. cu ploi reci.. frigul născocea roze chiar pe obrajii cei mai sălcii. să nu uit.. Rezemând balustrada de la Capşa ori Hugues — înlăuntrul locantelor ar fi scăpat spectacolul străzii — consumau vin fiert cu miere şi mirodenii. zloată... feţele biciuite de nea în goana săniilor deveneau mai fragede.— Merci. splendide echipaje pe tălpici —. lapoviţă şi apoi viscol înfricoşat — smulsese mulţi bucureşteni de la gura sobei. Străbăteau oraşul săgeată. Prima ninsoare frumoasă — brumarul şi bună parte din dechemvrie fuseseră glodoşi. . Din pricina înghesuielii. Chiar dacă nu la fel de inocent.. se desfăşura desigur la Şosea.

. se ivi dinspre Sărindari. Atunci da năvală la prima florărie ori iama în coşurile ţigăncilor din Piaţa Teatrului. şi juneţe proaspătă. promenada din fiece dimineaţă pe Pod.. s-a şi ambetat. construită ca o trăsură Victoria. — Cela nu degeră doar cu fes? — Aşa pofteşte prinţesa! Ai văzut arnăut cu căciulă? — Putea să-şi anine un ciucure şi pricepeai. care opintea să treacă de nasul trufaş. s-o fi văzut pe principesă la cincisprezece ani. Cum dame chipeşe se aflau puzderie pe Podul Mogoşoaiei. tinere! Şi încă cum! Se răsuciră râzând spre bătrânelul elegant. — Omagiile noastre. răspunse cu un zâmbet cochet cuşmelor ridicate. îngropată în vulpi argintii. O sanie elegantă. — S-a cam trecut. iar în mâna dreaptă un buchet mare de violete de Parma.. comentă unul dintre tinerii berbanţi.. una dintre cele mai cunoscute figuri ale Bucureştilor. când se ambetează şi pofteşte în aşternut şi altceva decât o vistierie. Purta sub braţ o căţeluşă galbenă. Pe capră. — Nu-ţi place. eu n-am fantezie. De câte ori întâlnea une belle dame. trupeşă. conu Saşa pentru cunoscuţi. vulturesc. Juneţe este. — Măi! Clevetiţi ca cele babe. — Ce-i pasă? A pus mâna pe Bacalu şi milioanele lui? A pus! I l-a suflat Tarsiencii? I l-a suflat! De-acum. Abia răspunse la salutul străzii. stocul se epuiza repede. dragii mei. . îşi avea la rându-i ciudăţeniile dumnealui. De pildă.. dar păru să privească ceva mai îngăduitor.. O vezi zburdând jună şi ferice pe un tăpşan de margarete cu o plasă de prins fluturi? — Şi încă cum. — După fason.. — Pesemne.. le azvârli o privire îngheţată. nu putea fi refuzat. — Nu şi proaspătă. un arnăut cu fustanelă. iar conu Saşa. boier cu avuţie mare. spre un bătrânel mărunt şi extrem de elegant. o cucoană vârstnică. dar uite. cerca să dobândească drum slobod. mon'cher! Oricum. săltat cu aroganţă. agreat în tot târgul. dimpreună cu căţeluşa. înaintea altor echipaje. pe-asta nu mi-o închipui decât cu măsăluţele în batistă. Alexandru Belu. chemin de fer pe Coastă. maus. principesa Sultana Duca. trage cuşma pe urechi. voinică şi bătută parcă în nestemate ca o icoană veche. cârcotaş şi picat în damblaua proceselor. coane Saşa! Bătrânelul era Alexandru Belu. când se afaniseşte şi satură de Valahia. depune-ţi cartea de vizită. — Ei. bătrânul se înclina adânc şi oferea drept omagiu un bucheţel de flori. pierdut cu totul într-o blană de vidră.— Uite-o pe Frumuşica Roşianu! O damă blondă. după ce sania principesei trecu. cojocel de miel brumăriu şi fes cu ciucure lung. Feciorul repauzatului Barbu Belu. Din fundul saniei. cu părere de zâmbet. ţin-te whist.

dar trăind din plin triumful clipei. vecină cu extazul. Szaicovici. câteva sănii răsturnate. totdeauna întorsese mare de capete. Larmă. pretutindeni. De când ieşise în uliţă. Primi cu graţie violetele bătrânului Belu care. Niciodată nu va mai fi la fel de frumoasă. — Pst! Uitaţi-o pe baroană! Parcă amuţiseră toţi. luând pildă de la vecin. Sunt clipe de magnificienţă care nu se repetă. cofetarul Reigler. stârnise o admiraţie neobişnuită. zâna pe care şi-o închipuiseră în copilărie. Parcă vorbite. Prunci. nechezat cumplit. cercând să scape din hamuri. căci fiecare văzuse şi simţise într-altfel. În sanie de aur. două ţigănci scuipaseră peste umăr.. ţipete. Romanţa. tot de muzică. alungând deochiul. patronul băcăniei Au Gourmand. două sănii cu câte patru telegari gonind din direcţiuni opuse izbiră tampon echipagiile aflate între Rech şi Capşa.. paguba e cu dobândă. dar şi de cele bisericeşti.. volbură de jupoane.. înfofolită tot în blană albă. tot nu poate şterpeli la iuţeală ditamai Bechsteinul ori un Bösendorfer. Poţi înţelege comparaţia abia când ajungi la anii mei şi nu ai multe dinainte. cerşetori. îl apropie şi de nasul suflecat al maimuţei. spaimă mare.. o cercetau cu gura căscată. îşi lăsase gluga pe ceafă.. iar bătrânul Belu rămase cu vorba retezată.. cu omagiul mut sau manifest al mulţimii. danteluri şi botine căutând reazim în văzduh. mirosi buchetul cu nări dilatate. Atunci se produse vălmăşeala. iar buclele risipite pe blana albă aprindeau flăcări în care fulgii de nea scânteiau licurici şi diamante. turcii? — neguţătorii totdeauna cercaţi la clipe de învălmăşeală. miere şi ambrozie. fu cât pe ce să nimerească sub copitele bidiviilor. Lângă manşonul baroanei.. zarvă şi halima de ducă-se pe pustii. căci cât ar fi babilonia de cumplită. repezindu-se spre sanie.. învăluită toată în hermină. îşi lăsă mâna sărutată. căci unde zarva e mare. căci la suduit surugiii nu se scumpesc. Era deprinsă cu aplauzele străzii. traseră de îndată obloanele grele. — Îi cel mai frumos tablou pe care l-am văzut vreodată. apoi. se afla neamţul Feder48. Oamenii ieşiseră cu spaimă mare la balcoane — foc!. nimeni din cei de faţă nu putu da rost. târgoveţi. bidivii săltaţi în două picioare. Lelia de Gunsbourg simţise acelaşi lucru. Nelămurit. Azi însă trăia impresia absolutului. dar cum şi ce fel se întâmplase. Singurul care privea ca la panoramă în pragul prăvăliei.... şi aceasta. Mereu zâmbitoare.Elle était belle comme le jour. 48 Avea prăvălie pe locul unde se află astăzi magazinul. hămăit de câini — celor de pe Pod li se alăturară frăţânii din uliţele megieşe — înjurături de mamă. . Astfel giuvaiergiul Rech. iar tâlharul de iscusit şi cu mână dibace. şopti cineva. pogorâse în mijlocul Bucureştiului. rostogolea priviri neliniştite. bătrânul Capşa. Kio. Şi toţi avură pentru câteva clipe acelaşi sentiment: o zână. cu mâinile încrucişate la piept. în entuziasmul celor gură-cască de pe marginea trotuarului.

— încercă să glumească — nici micuţa mea Kio nu le suportă mai bine. Vă rămân infinit obligată. se agăţa de fiecare braţ slobod: — Chemaţi-l pe Drasch. strada Fântâna Roşie. şi baroana numărase peste douăzeci . Dă... în ambuscada ce s-a întâmplat pe Podul Mogoşoaiei spre ceasurile douăsprezece antemeridian. Stăncioiu. numéro 14. că de-atâta artă. un tânăr deşirat. Prea mult tzuica în Bucureşti. Dar cine fost magarii care făcut zdruncinătur? Beţiv la ei şi nebuneală.. că nebuneala de la ţambalele dumitale se trage! De atâta zdranga-zdranga li s-a hurducat bieţilor creştini mintea. dând poveţe şi încurcând lumea.. a doua zi. O damă fină a fost accidentată.. Neamţul îşi săltă capul semeţ: — Dumnefostră nu pricep arta! Tzuica şi sarmaluţ la voi important... Atunci băgară de seamă că maimuţa dispăruse. La doamna baroană de Gunsbourg. unde se răsturnase. cu vânzătorul său.. * Anunţul apăru.... cred că aş prefera să mă întorc acasă.. cu zgărdiţă şi lănţujel de argint. Ceasurile se târau anevoie. agitat. Găsitorului 100 (una sută) galbeni recompensă. chiar în faţa stabilimentului domnului Vasile Capşa.. la care puteai cumpăra duzina de sticle de Bordeaux cu 24 de sfanţi şi şampania Sillery mousseux supérieur cu 31 de piaştri şi 20 de firfirici — preţuri de concurenţă — îi azvârli oţărât: — Ba să-mi fie cu iertare. Je vous assure. în stare să ofere informaţiune cât de vagă în legătură cu soarta maimuţei. neică.. Un strigăt se înălţă peste larma Podului şi o clipă glasurile amuţiră.. da' ştiu că din târla mea nu pleacă slugile la ţintirim! Mai bine cată de gălbejitul ăla al dumitale. iar bătrânul Belu. i-a scofâlcit oftica pieptul. — Aşa o fi.. spaimă mare. să deschiză şi să înfăţişeze stăpânei pe oricine.. Buciumul şi Nichipercea: "Pierdut ieri.. Nu suport emoţiunile mari şi. cu figură de poet şi aer melancolic.— Grosse frica.. Acum. dar gut este când alle isprăveşti bine. Lelia de Gunsbourg râdea nervos: — Dar n-am păţit nimic... Slugile primiseră poruncă să stea treze şi cu urechea la pândă în tot ceasul. Aşa o fi la catolnici.. comentă când spiritele se mai liniştiră. casa întreagă valvârtej. Toate chipurile se îndreptară spre sania baroanei." Foile erau risipite prin tot iatacul baroanei... I-o ridicaseră admiratorii din nămeţii rigolei. asta! Atins în negustorie.. momiţă roşcată în jacheţică de blană albă. domnilor. în gazetele cele mai însemnate ale Bucureştilor: Românul. Nebuneala de la tzuica. jupâne. boier sau golan..

— Să sperăm... amorţeala era însoţită de cumplite tremurături.. — O. care indignase un întreg Paris. ca la zăcaşii de ducă-se pe pustii! Odaia mirosea mai abitir ca o spiţerie. clănţăneală de măsele şi buze înspumate. Camerista însă ocolea eterul pe cât îi sta în putinţă. Rose îndrăznise: "Nici n-aţi încercat să-l opriţi. Lelia de Gunsbourg bătu cu palma în plapuma de atlas: — Mi-ai repetat-o de cel puţin douăzeci de ori. zvârlind-o într-o stare de leşuială. care nici măcar nu clipise. Câştigase deplina încredere a Leliei. udându-i tâmplele. Înhalaţiile cu eter o mai uşurau. spuse Rose primenindu-i compresa. care cu timpul o introdusese în toate tainele ei. rea sau bună şi generoasă. Rose îi îndreptă o privire curioasă. ageră. Nu-i veniseră de hac nici feliile de cartofi. Încep să cred tot mai mult că pe Kio mi-au furat-o... nu că o să se piardă.. după cum i-o dictau interesele." Lelia o privise rece: "Să-l opresc? Quelle idée! Dacă el a socotit că nu merită să . nu am nevoie şi de ale tale! Biata fetiţă! Mă cutremur la gândul că degeră într-o odaie fără foc. căci. Într-un bordei.. Ce stranie era femeia aceasta! Se afla în slujba baroanei de cinci ani şi îşi închipuia că o cunoaşte bine. nu rezistă nici o zi. — Furat?! O umbră de îndoială trecu peste chipul inteligent al franţuzoaicei... Nu cobi! Îmi fac destule idei singură. de ce nu se prezintă? — Nu ştiu! Nu ştiu şi nu înţeleg nimic! Trec atâţia flaşnetari pe uliţă cu maimuţe şi papagali căţăraţi pe minavet şi nu li se întâmplă nici un necaz. Aceasta ar fi ipoteza cea mai fericită. stăpâniţi-vă! Migrena va începe din nou. le pauvre comte Ricardo. dar totdeauna perfect lucidă şi absolut stăpână pe pornirile ei.. sărmana. Şi atunci. — Ce-mi pasă? Mi-e mai greu dacă nu plâng.. Dar realitatea este că nefericitul. oricât ar fi fost de slăbit. îşi pierdea capul pentru un mic animal când. înghiţise cupa cu otravă chiar în faţa baroanei. Bineînţeles. Şi acum. dacă hoţul a urmărit o recompensă.. — Parcă am avut un presentiment când am rugat-o pe doamna baroană s-o lase pe Kio acasă. uitare chinuită între vis şi coşmar. vicleană. de o cutezanţă drăcească. aceea fusese o poveste urâtă.. Ţi-era teamă că nu cumva să răcească. înseamnă că şi-a atins scopul.. lângă un pumn de mămăligă rece. nici compresele şi frecţiunile cu oţet. ţipă baroana. Ştii.. Rose. ochi daţi peste cap.. că a fost găsită de o persoană fină.. te rog isprăveşte!.. şi Rose întredeschise fereastra. De ce tocmai Kio trebuie să pătimească? Lacrimi mari începură din nou să-i alunece în lungul ochilor codaţi. Zăcea pe o canapeluţă Recamier.. Ea nu putea să rupă singură lănţişorul. doborâtă de grijă şi cumplită durere de cap.. Lelia era o fiinţă puternică. — Vă rog. Nu-mi pot explica cum s-a fost smuls din lănţug. blândă ori violentă.....de când Kio dispăruse.

" Îl repezi cu glas ascuţit: — E aniversarea dumitale? Valetul dădu din cap: — O veste bună pentru doamna baroană.trăiască. cu brandenburguri argintii. doamnă. probabil. Rose smulse cartea de vizită de pe tavă şi citi cu glas tare numele imprimat: "Ion Miclescu — proprietar. chipeşi aşijderea. Intrig-o prin original. Valetul. Micuţa noastră Kio se află în salonul turcesc împreună cu un domn care roagă să fie primit. — Prea bine. De la o vreme. dar ia seama cum mânuieşti gârbaciul. dar ca orice făptură omenească are şi un ce vulnerabil: orgoliul nemăsurat. Deschise uşa. — Aferim. ţinând seama de firea muierească şi.. de ce nu săvârşiţi voi trebuşoara aceasta? Juni sunteţi. dar în picioare. îşi ieşise din ţâţâni: — Dacă sunteţi aşa de deştepţi. toţi berbanţii care-i dau târcoale îi servesc ocale de gentileţuri. Peste o oră sau peste un an.. Lelia de Gunsbourg îi vicleană şi iute ca şarpele. cu privirea în . îi deprinsă cu ele ca ciocârlia cu văzduhul. Prezintă-i omagii de gentilom. să nu baţi cale străbătută de toţi ceilalţi. dădea sugestii." "Poate că de Kio o leagă o superstiţie". obraz de la obraz şi nu într-un genunche.. îl înlocuia cu un altul. râsese Alecsandri. Baroana izbucni: — Să n-aud de masă! — Cred că o ceaşcă de bulion slab şi o aripă de pui.. coană Vasilenă. mai ales aventurierii.. de atâta dăscăleală. zâmbea cu gura până la urechi. de cea a baroanei." Ideea fusese a lui Cantuniari. în primul rând. care mereu visătoare. Rose îl măsură rece: "Uite şi la ăsta ce fericit e! S-a îmbătat.. parcă absentă şi ca din distracţie corija câte un amănunt. boierul din Mirceşti. piesa o născocise dumnealui. un polonez în livrea vişinie.. Miclescu. biciuieşte-i vanitatea.. atentă la tactică.. Ionică. — Nimic.. apăsase în mai multe rânduri: — Ionică.. "Toate persoanele care ies din comun." Cineva bătu delicat în uşă cu vârful unghiilor.. pozna o puseseră la cale dimpreună în salonul doamnei Vasilena. conchise camerista. Baroana are habitudinea complimenturilor. — Dejunul. mintea vă dă în undă de înţelepciune! La ce mai aveţi nevoie de un nătâng ca mine? Coana Vasilena. înseamnă că nu merita. au talismanelor lor. halal să-ţi fie! Tot aşa l-ai şcolit şi pe Barbu? — Trag nădejde pentru fecioru-meu să nu trăiască niciodată primejdia unei asemenea aventuri. nu auzi? Vă pun tăvile în cap. S-ar fi sinucis data viitoare.

. cher monsieur! Comment pourrais-je vous exprimer toute ma reconnaissance49? Ionică Miclescu se înclină: — Recunoscător sunt eu Providenţei că mi-a iscat prilej să vă sărut mâna. ipistatul pitic de la Roşu. Unde ai găsit-o pe Kio? Ionică se înclină din nou: — Stimată doamnă baroană. ai grijă de păpuşica noastră. Azi-dimineaţă am trecut prin Piaţa Sfântul Gheorghe. în mişcare. şi o strânse în braţe. întinzând braţele cu palmele deschise în sus.. picioarele până spre genunchi.... — Rose. fr) . zgribulită în hăinuţa de blană. fiule!. neîncheiată la toţi bumbii.pântecele ei. subţire: "Ce pui de lele îmi eşti tu. În învălmăşeala pusă la cale de Cantuniari pe Pod.. Prima invitaţie ce-ţi va îndrepta s-o refuzi." — Teribil! făcu baroana. Dar mai întâi aşează-te şi istoriseşte-mi totul. oameni buni?" "Ia. un boţ de hermină cu botişor umed... dar trebuie să recunosc că doar întâmplarea fericită mi-a stat la îndemână.. Se răsuci apoi spre Miclescu. Oare unde v-aţi ascuns până acuma? — Nu m-am ascuns. aşa cum s-a întâmplat.. Pentru a doua.. Lelia îi strecură o privire iute. Dumitrescu. Baroana năvăli în salon ca o furtună.. Ca într-o nuvelă de Eugen Sue. aş fi dorit ca meritul să-mi fie mai mare. într-o mişcare de graţioasă şi irezistibilă spontaneitate: — O. Că mi-aţi întors-o pe Kio şi că am ocazia să cunosc unul dintre cei mai gentili bărbaţi ai Bucureştilor.. Rochia de casă din catifea verde. Se repezi la Kio. O maimuţă cu nazuri. Sunt însă prea neînsemnat pentru ca doamna baroană să mă fi băgat în seamă. Biata Kio! Şi mai departe? Miclescu surâse gândului nerostit... în caţaveică de cocoană. strecurându-i un zâmbet seducător: — Iar eu sunt de două ori fericită. un şatrar are de vânzare o maimuţă... Îşi încropise un conci prins în două-trei spelci. "Ce se întâmplă. boierule.. ce să fie. năbuşind-o în dezmierdări şi vorbe nedesluşite." — Ne alintăm. Mi-a atras atenţiunea hărmălaia şi lumetul grămădit în jurul unui cupeţ. Lelia de Gunsbourg îşi lăsă capul pe un umăr. Dar ai şarm şi asta iartă multe.. domnule Miclescu? Pofteşti complimente?. lăsa să se întrevadă gleznele fine şi.. dar câteva bucle scăpau graţios la ceafă şi pe lângă urechi. m-am apropiat. om mai sfătui împreună. Cu îngăduinţa domniei voastre. Refuz elegant. Împins de curiozitate.. scumpe domn.. dragă domnule! Cum aş putea sa-mi exprim toată recunoştinţa? (lb. se strecurase 49 O.

. la văduvă şi cal alb să nu te introduci slugă.. Începu să înfulece.. în fum de lulele şi abur de vin fiert.. Cât de rari sunt bărbaţii care înţeleg sensibilităţile unei femei! Îi întinse din nou amândouă mâinile: Vă mulţumesc mult. Dumitrescule.... Maimuţa privise în jur neliniştită.. E lesnicioasă la idei.. Oh! Ces bohémiens! Cine ştie unde au ţinut-o azi-noapte. Stimată doamnă.. azvârlind în jur priviri furişe... Istericoasă.. — Să sperăm că lucrurile nu stau chiar atât de rău. ce mai!" Vasilena surâsese ca un înger: "Mai ştii şi alte pilde... da. Precis au umplut-o de purici. prinsă cu lănţug de manşonul baroanei. coada i se zvârcolea ca un bici.. Mă esprim cu pardon.. aveţi dreptate.şopârlă printre sănii şi o smulsese pe Kio.. aşteptau "căuzaşii".. Mulţumesc şi ai grijă să nu răsufle nimic. Cetisem de dimineaţă anunciul dumneavoastră din Românul şi am făcut de îndată corelaţiunea. Patagonia!. la Cantuniari. zâmbi Ionică.... Ce oroare!.. mă înţelegeţi. — O. O vârâse în sânul şubei şi dăduse buzna după colţ. Barbu se ridicase: "Ai făcut treabă bună. ca o muiere fără bărbat.. Gheara ascuţită lăsase o dâră de sânge pe obrazul ipistatului. Aştept adeverire de confirmare!" "Ce adeverire. don' căpitane." Miclescu ridică din umeri: — Asta-i totul... "Mai ai să-mi spui ceva?" Dumitrescu părea încurcat: "Nu vă supăraţi. cocoană. hoţească...... Lelia de Gunsbourg ţâşni în picioare: — Atât de repede? — Emoţiunile prin care aţi trecut poruncesc cruţare. flăcăule?" Maimuţa i se zbătea sub piepţii dulamei... Că bine se esprimă poporul. ca nemâncată de trei zile. "Ce-ai izbutit. don' căpitane. încerca să-l muşte. Au furat-o.. creştine?" Ipistatul arătă spre obrazul zgâriat: "Precum că am fost vătămat în ezerciţiul funţiunii. Ce mai! Onorabilă. să mă ierte coniţa. În salon. domnule Dumitrescu?" Luase o bombonieră cu fructe glasate şi o vârâse sub nasul lui Kio. E şi ea damă... Baroana îşi muşcă degetul trandafiriu: — Deci Rose a avut dreptate. dar în capul ei." Omuleţul rămăsese neclintit în mijlocul salonului şi ceilalţi îl priviseră nedumeriţi. neliniştite. zgâria.... "Îi rea şi nevricoasă. şi m-aţi îndatora peste măsură . apoi îşi înfipsese ghearele în chisea cu o mişcare iute. acilea de faţă. Pentru Lisaveta.. domnule Miclescu. îmi permiteţi să mă retrag.

dacă de azi înainte îmi veţi onora salonul. Vreau să vă socotiţi oaspete dorit al casei mele. — Prea onorat, doamnă baroană... — Presupun că mergi vineri s-o vezi pe Albina di Rhona. Este cu totul extraordinară... Am văzut-o anul trecut la Londra, la St. James. O să fie tout Bucarest, deşi marile reprezentaţiuni le rezervă pentru Crăciun. — Probabil, făcu vag Miclescu. — Vino să mă vezi în lojă. După aceea mergem să supăm. O conving şi pe Albina... C'est promis, da? Miclescu se înclină cu părere de rău: — Regret că nu pot răspunde graţioasei dumneavoastră invitaţiuni, dar vineri lipsesc din Bucureşti. Mâine plec la moşie, unde mă reclamă unele urgenţe. Fruntea baroanei se încreţi a mirare: — Nu sunt obişnuită cu refuzurile, domnule Miclescu. Oare afacerile dumneavoastră nu pot aştepta? Deloc? Deloc? Nici chiar de dragul meu? Ionică îşi muşcă buzele: "Grozavă afacere! Mă aşteaptă Todiriţă să ne ţucsuim împreună...!" Coana Vasilena îl povăţuise însă astfel şi se părea că ştie ce vorbeşte... Oftă dureros: — Mi-e peste putinţă, doamnă baroană... Oricând, altcândva, umilul dumneavoastră serv... Lelia de Gunsbourg îl privi lung: — Ciudat, domnule Miclescu, foarte ciudat... Mă pui pe gânduri... Din două una: Ori eşti un jucător iscusit sau... pur şi simplu, un bărbat îndrăgostit... În sfârşit, dommage... Păcat! — Nici una, nici alta, spuse Miclescu, vă asigur. Şi era sincer. * Alexandru Ioan Cuza cumpărase Ruginoasa cu un an în urmă de la moştenitorii fostului domn al Moldovei, Ioniţă Sandu Sturdza. Desigur, Domnul îndrăgea meleagul, îi plăcea castelul gotic ridicat în mijlocul unui parc uriaş, pentru amenajarea căruia chemase grădinari de la Viena, dar mai cu seamă chibzuise, instalându-şi reşedinţa de vară în apropierea leşului, să oblojească oleacă orgoliul moldovenilor, rănile pricinuite de "descăunarea" dulcelui târg, de pe malul Bahluiului, din hramul de Capitală în al doilea oraş al Principatelor. Renovarea castelului, după gustul lui Vodă şi al Doamnei, încă nu se isprăvise, lucrările fiind împiedicate de o toamnă vrăjmaşă şi de o iarnă timpurie, astfel că doar câteva cămări, şi acelea cu înlesniri încropite, puteau fi locuite. Şi mobila comandată la o mare casă pariziană avea să sosească abia în primăvară. Costase şaizeci de mii

de franci, iar piesele în stil gotic şi Renaissance, cu sculptură bogată în stejar şi nuc după cum porunceau canoanele modei, ar fi înnobilat cele mai simandicoase palate ale Franciei. Elena Doamna şi prietena domniei sale, Zoe Manta, ajunseră la Ruginoasa pe înserat, după două zile de drum silnic. Avuseseră de înfruntat viscol, nămeţi anevoie de biruit, haite de lupi, toată sălbăticia şi înverşunarea iernilor moldoveneşti, dar, în primul rând, îndărătnicia Doamnei; nu îngăduise decât trei ori patru popasuri, răgaz pentru schimbarea tacâmurilor50 şi pentru chehaie51, să prindă vlagă cu o cupă de rachiu fierbinte, din oala cu capac de pe sobiţa căpitanilor de poşte. Zadarnic se rugase Zoe Manta, degerată sub maldărul de blănuri, să tragă, atât cât să se dezmorţească, la unul sau altul din conacele boiereşti aflate în drum, precum Răchiţeni, Scorţeni ori Viforiţa. În negura serii viscolite, luminile de la ferestre clipeau îmbietor, ba chiar şi lătratul zăvozilor îi semăna plin de prietenie, şi Zoe, cu obrajii biciuiţi de ger şi zăpadă, închipuia cadre domestice ispititoare: sobe în care zburdă foc îmbelşugat, un salonaş cald unde bărbaţii jucau whist în jurul mesei pe un picior; cocoana cânta la clavir în rochie de taftă groasă, cu un şal pe umeri, între lumânări aprinse, iar coana mare, bătrână, pigulea în petit point la o faţă de perină. Chiar şi cuhnia şi-o imagina plină de ispite, cu arămărie îmbujorată de flacără neastâmpărată. Mirosea a bucate dulci, iar slugile, dezghiocând nuci — ia, acu' e Crăciunul! — stăteau la poveşti... — Abia ai fost zăcaşă, Elenuţă, şi nici zdravănă nu te-ai urnit la drum. Eşti firavă şi, dacă te prinde şi un junghi straşnic, te doboară. Uite, vin Cocenii. Smărăndiţa îi totdeauna bucuroasă de oaspeţi... Doamna nu se înduplecase. Rostise cu buze strânse, vinete de frig, şi nasul înfundat în pledul din blană de urs: — Nu oprim niciunde, Zoe. Nu vreau să dau pricină de cleveteală, nu-mi place să fiu iscodită, detest să fiu compătimită. Când sunt nefericită, îmi ajung lacrămile mele. Atât bun am învăţat: Garder sa dignité, même dans le malheur52. — Bine, dar Smărăndiţa ni-i prietenă devotată. — Mais bavarde comme une pie53. Lasă-mi măcar atâta, Zoe... Dignitatea... Să nu-mi fie ruşine de mine însămi, să nu roşesc dinaintea oamenilor. La Ruginoasa le întâmpină o curte troienită, cămări îngheţate şi câteva slugi zăpăcite de spaimă. În capul scării, mama Doamnei, apriga cucoana Catinca. Sosise de la Soleşti cu puţine ceasuri înainte şi de-atunci o ţinea într-o poruncă, ocări, trăsnea, osândea. Îşi măsură fata cu buzele pungite de nemulţumire — dar fuseseră
50 Harnaşamente 51 Primul surugiu 52 Să-ţi păstrezi demnitatea chiar şi în nenorocire (l. fr.). 53 Dar indiscretă ca o coţofană (l. fr).

oare vreodată zâmbet cireaşă şi ispită?! —, pufni pe nări la vederea Zoei Manta. Nu-i plăcea prietenia fie-sii cu "zăluda ceea", după cum nu îngăduia, din principiu, pe nimeni în preajma Elenei. Pe Zoe, "lepădată de bărbat", o dispreţuia şi osândea, socotind că în orice căsnicie nefericită vina este totdeauna a muierii. Crezul dumneaei era unul singur şi dintracesta n-o urnea nimeni: "Bărbatului, din cea dintâi zi, pune-i ham şi cep la parale! Ţine strâns hăţurile, bagă zăbală, biciul şi pintenii la îndemână şi în toată clipa să-ţi fie!" La acestea, ginere-său, Alexandru Ioan, râdea către prieteni: "Nu cunosc greşalele lui Dumnezeu, dar de una sunt sigur: pe soacră-mea, cucoana Catinca, în loc de geambaş, a nimerit-o postelniceasă." "Ham şi zăbală, năroadelor!" poftorea bătrâna. "Cu zdrăngăneală la clavir şi miorlăit la lună chioară din Lamartine şi alţi ofticoşi, nu ţii o casă şi, mai abitir, un bărbat... Multe nu m-au ascultat şi nu puţine au ajuns a se sătura din colacii din Sâmbăta morţilor... Cătaţi la dumnealui, postelnicul meu... Nu-mi iese din cuvânt, nu mă înfruntă cu o roză...!" Adevărat, căci dumnealui, postelnicul Iordache, îşi ducea traiul la Ieşi, iar de-acolo, peste un car de poşte, până la Soleşti, unde stăpânea coana Catinca, lucrul s-ar fi dovedit cam anevoios... — Nu mă aşteptam să te găsim la Ruginoasa, mamă... — Nici eu să te porneşti bezmetică la drum bezmetic, pe vreme tot asemenea, lăsându-ţi de izbelişte rosturile. Obrajii vineţi ai Doamnei Elena păliră: — Contenez-vous, maman! Les domestiques54... — Les domestiques! se strâmbă bătrâna. Că mult pricep slugile! În căminul din salonul cel mare focul abia pâlpâia. Zoe Manta se descotorosi de blănuri, tremurând vargă. Elena Doamna rosti în silă: — Dacă tot ai venit înaintea noastră, puteai griji să avem căldură. — Şi dacă soseaţi poimâini? Cheltuială şi risipă! Iacă învăţătură deprinsă de la procopsitul de ginere-meu! Zoe Manta îşi aţintise privirea în parchetul mozaicat. O stânjeneau ieşirile bătrânei, care nu ţinea niciodată seamă de nimeni şi nimic, se fălea în gura mare: "Eu vorbesc verde omului, în faţă şi nu la şezut, când a întors capul, ca alţii!" Slobozea tot ce-i trecea prin minte, că se afla în cel mai simandicos salon ori în sfadă cu slugile de la cuhnii. Şi Zoe nu înceta să se mire cum o femeie grosieră şi brutală ca postelniceasa putuse zămisli făptură delicată, sensibilă, atât de atentă, sclavă a celei mai înalte etichete, ca Elena... — Înseamnă că odăile sunt îngheţate, spuse Doamna apropiinduse de cămin. Cucoana Catinca săltă din umeri: — Înseamnă! Elena Doamna luă clopoţelul de argint de pe consolă şi chemă
54 Stăpâneşte-te, mamă! Servitorii... (l. fr.).

slujnica. Se ivi o femeie tânără, cu figura zăpăcită. Mâinile umflate, arse de leşie, nu-şi găseau locul. — Ilinco, fă sobele în odăile de sus. — Dar mai cu socoteală, pufni bătrâna, că nu-i pădurea lui tat-to! Zoe Manta îşi netezi, gest inutil, menit să-i ascundă sentimentul de jenă, buclele strivite şi răvăşite sub căciula de lutru. Nu era o fire bătăioasă, nici ea nu ştia a lua viaţa în piept, îşi înfrunta rar şi moale vrăjmaşii, se afla blândă şi supusă, oarecum soră bună cu Elena, totuşi, de fiecare dată, în prezenţa acceselor de autoritate ale Rosetteascăi, simţea cum toată fiinţa i se răzvrăteşte. O revolta conduita bătrânei, dar şi docilitatea imposibilă a Elenei. Elena, Doamna Principatelor, îndura mieluşea blândă, fără să cârtească, grosolănia şi despotismul maică-sii, exact aşa cum îi îndurase acum treizeci de ani, copilă la Soleşti, ocările şi varga. "Măcar de-ar iubi-o pe mamă-sa, dar n-o iubeşte. Netoţie? Nu, Elena nu-i slabă de minte. Teamă, asta e! Teama intrată în oase, din fragedă pruncie, teama pe care o insuflă peste tot coana Catinca, oriunde s-ar afla, şi blândeţea excesivă a Elenei; oroarea ei de scandal, de situaţii categorice, de violenţă, de înfruntări brutale. De aceea e neputincioasă şi faţă de Cuza..." Dar parcă ea fusese mai dibace cu Manta? Se uita la el ca la un arhanghel, la ce spunea, ca la Vlădica, ba, tută, îi făcea spovadă despre cârtelile, înveninate, ce-i drept, ale părinţilor ei, potrivnici ginerelui din cea dintâi zi. "Eram tânără", suspină Zoe. "Tânără şi neghioabă..." Şi, totuşi, ştia, gând mărturisit doar icoanelor, că şi astăzi, după aproape douăzeci şi cinci de ani, de-ar intra pe uşă, l-ar primi cu inimă şi braţe larg deschise şi, de-ajuns o singură vorbă, s-ar lepăda de toate şi totul, fără şovăială, şi l-ar urma la capătul pământului... Dar tot aşa de bine ştia că pe Manta nu-l va mai întâlni niciodată în astă lume. I-o spuneau inima, cugetul, dragostea — mereu trandafir proaspăt —, i-o spusese şi Simina, cărturăreasa din Covaci... O văzuse şi în Biblia deschisă cu cheie de argint, ori în farfurii cositorite şi în pahar... La flacără de lumânare, pe masă de lemn încleiat, fără cuie, chema duşii de pe lume. Vrăjitoarea îţi lua mâna şi cădea într-un soi de leşuială. Vorbea ca din mormânt, prin odaie simţeai fâlfâit de văluri nevăzute, pocalul începea să mişte singur, te treceau toate răcorile şi o spaimă de ducă-se pe pustii. Răposaţii — bunica din partea mamă-sii şi o mătuşă, ţaţa Safta, cea mai bogată cucoană din Suceava şi care prin diată îi lăsase ei, Zoei, întreg avutul, dezmoştenindu-şi feciorul — deşi chemaţi la depărtare de zile, fuseseră într-o sâmbătă: "Ciubota lui Anton nu va mai păşi vreodată pe pământul Moldovei. Gândurile pentru Zoe s-au spălat de mult. Îi statornicit peste gârla cea mare, pe meleag cu arşiţă cumplită şi vălmăşag de seminţii; e însoţit cu o muiere de credinţă streină, care i-a zămislit trei prunci... Da... Se lasă bine zărit... Trăieşte în conac singuratic, ridicat între buruieni arse de soare nemilos.... Ţine

departe de mine.. Ce caţi la Ruginoasa? Ce l-ai lăsat pe-acela de capul lui? — Simt nevoia să fiu singură. cirezi mari şi iarăşi flinte. — Sunt peste măsură de ostenită. gârbaci cu mâner de argint." Zoe îşi luă manşonul. În câte saloane e admisă? Şi îmi mai vorbeşti mie despre etichetă. minte ce-mi mai trebuie? Zoe Manta îşi zise că le îndură pe toate de dragul Elenei şi. — Mătăluţă poate. — Şi lepădată de bărbat. Du-te.. vorba ceea. — Vârsta! Ţi-a încolţit părul alb. cuşmă am.. . Doamna îşi încleştă degetele în catifeaua jilţului: — Sunt la vârsta şi în situaţia în care-mi pot hotărî singură prieteniile.într-o mână flinta. bidivii sălbatici. dar nu şi eu.. că tătâne-tău osteneşte la Ieşi. şi.. Bătrâna azvârli cu nepăsare lipsită de politeţe.. "bine faci!": — Retrage-te! — . cucoană Catincă. — Las' că nemereşte şi singură drumul." Trezită din leşuială. Să mă odihnesc. Se clătina pe picioarele încă îngheţate. tot oameni focoşi. părăsi încăperea fără o vorbă. — Bună să fie. Chipul bătrânei se învineţi de mânie: — La cine să chibzuiască? La Obrenovicioaie? La halotca ceea fără ruşine şi obraz? Te pomeni că le-oi fi aşternut şi patul cu mâna ta. cucoana Catinca vine de-a dura? Doamna îşi muşcă buzele: — E prietena şi musafira mea. mamă. voia domniei tale. dar mintea abia-ţi gângureşte. Atâta rostise: "Le faci ori ba încredinţare. Simina nu-şi amintise nimic din câte tolocănise. îndreptându-i o privire lungă. Zoe. mă pornesc spre Soleşti. dar morţii nu mint niciodată. n-o leapădă deloc. Rosetteasca pufni: — Şi nătânga aceasta îşi închipuieşte că... Aşa că om povesti acuma şi fără zăbavă. mamă. jucând în cărţi. fata mea! Doamna se desprinse de cămin: — Urc şi eu. — Îngăduie. Zoe. Am daraveli însemnate la moşie. În juru-i. Avem vreme de povestit şi mâine. căci nimeni nu ţi-a dat brânci de lângă sobă. Cum crapă de ziuă. multe flinte. Dar vorba ceea. Muiere com-pro-misă! Pe una asemenea ei eu n-aş primi-o în casă. i-o curmă bătrâna.. sări bătrâna..şi să vă urez noapte bună. Să poată şi Alecu să chibzuiască liniştit. dacă se uită cruciş. Şi situaţia! O batjocoreşti şi te lepezi de ea singură. şi în cealaltă. la hălăduială prin troieni. că-i fi zdruncinată de drum anevoios.. să mă retrag. însă vinovată te afli singură.. başca vine jidovul de la Zmeureni cu socotelile.

. Nu se mai putea stăpâni şi strigă: — Ce ai fi făcut? Ce? Ce?!! Cucoana Catinca îşi răsuci arătătorul ridicat prin aer: — Uite aşa ţi-l învârteam eu pe kir Alecu. Spaima secă dintr-o dată lacrimile Doamnei: — Mamă! Ce tot vorbeşti! Ia seama. — Trăncăneală popească. rosti Doamna. Spiţerii şi crâşme. — Mamă! Mamă! Atâta ştii! Decât să te stingi tu de inimă ră. în scaunul ţării. fato. Dumnezeu dă. Cadril şi sârbă mi-ar fi dănţuit.. Cât despre Obrenovicioaie! Ehei. sfărâmând o figurină de porţelan: — Să lupţi pentru dreptul şi onorul tău! Doamne! Să fi fost eu în locu-ţi! Elena Cuza îşi ridică faţa plină de lacrimi. în jurul degetului. te rog.. şi nu în bordeiul ăsta poleit! Maică Precistă. frângându-şi mâinile. iaca unele de care nu ducem sărăcie. carele nici ei n-au dormit în staul.. înainte. lasă-mă. socotind că a găsit cuvânt fără întoarcere. — Acolo să-i rămână oasele! — Mamă.. trezit în buricul nopţii. dacă stau să . mamă? Pentru numele lui Dumnezeu. cui te-i fi izbit aşa de mototoală şi fără ambiţiune? Parc-ai fi neam de slugă şi nu sânge de Sturdzeşti şi Rosetteşti. Nu gândeşti şi nu vorbeşti creştineşte. dar nu pune în traistă! — Crimă?! Mă îndemni să fac moarte de om? Să săvârşesc cea mai cumplită fărădelege?! Cucoana Catinca căută după tabacheră şi luă între degete cât săşi îndestuleze nara. pe aşternut de balegă! — Domnul Cristos tot într-un staul s-a născut.— E la Ems. fără grai. — Ba nu te las deloc! Eşti muierea lui Cuza şi — urlă — Doamna Principatelor Româneşti! Locul tău e acolo. — Ci stai locului şi nu bobletici ca un bondar! Amu. fata mea! De mult m-aş fi descotorosit de ea. — Cum? Bătrâna dădu din mână a lehămeţeală faţă de atâta netoţie: — Că s-o fi isprăvit şoricioaica din Bogdania şi Vălahia. Domnul Cristos! Ai fost tu acolo? N-ai strop de vână. Elena Doamna începu să se plimbe agitată prin cămară. Când cearcă fiara să mă răpună. mai bine să muşte ea ţărâna pentru ticăloşie! Îţi strică bordeiul. îţi fură cununa şi tu stai cu mâinile în poale şi ochii beliţi la icoane. ce vrei să fac? Bătrâna dădu cu pumnul în masă.. n-ai mândrie nici cât un câine ciomăgit! Doamna Elena îşi ascunse faţa în palme şi izbucni în plâns: — Ce vrei să fac. n-ai dignitate. — Spune-i cum vrei! Atâta ştiu. o dobor eu...

dacă moare acolo. Elena Cuza. Rosti cu un glas blând: — Mămucă.. suntem mai puternice. Împărat cu soacră la galere nu s-a mai pomenit în toată istoria noroadelor! Da' poate că dumnealui îi convine. că teleleica-i dusă la băi. Inimicii urzesc să-i ia nu doar scaunul. Intra şi cu capul în zid. Dacă mă asculţi. cearcă să gândeşti o clipă. se împrăştie şi cetaşii.. mi-o spun iscoadele.. Luptând pentru acelaşi ţel din două părţi. omul ei de încredere. Ha? — Sunt totuşi Doamna ţării! — Dar mai întâi şi întâi fata mea! Ai s-o osândeşti pe mamă-ta? Ai să mă vâri la ocnă? — Da! Să ştii că îi scriu lui Alecu. Şi toată curtea ei e doldora de asemenea personagii. O ştia pe mamă-sa în stare de orice. ba şi pe târgoveţii procopsiţi.. mamă.chibzuiesc. Doamna înghiţi uscat.. împrejurarea-i cu prilej. neîncercată până atunci: — Dacă i se întâmplă ceva Mariei Obrenovici.. Tocmim om de credinţă şi. avem mai mulţi sorţi de izbândă. Librecht. că ţelul nostru imediat e să-l salvăm pe Alecu. tot astfel se află. îi vor şi capul! Bătrâna îşi smulse mânioasă un fir tare şi negru din bărbia ascuţită. O caută cu dinadinsul şi cu felinar aprins chiar şi în miezul zilei. Ce pofteşte? Ţară de mişei. numai să fie după pofta dumneaei. Prilej să descotoroseşti bârsana de toţi păduchii.. — De când îl cunosc. — Scrie-i! O să-i placă! Tot se socoate el bărbatul unic. se află în primejdie. Şi-a ridicat în cap toată boierimea. respinse bătrâna. iscat să izbăvească suflarea românească. Mai cu folos şi în afară de prepuieli. mai ales când era zădărâtă.. ajungi la vorba mea: Deux coups d'une pierre. "cum de nu înţelegi?" — Pricepe. — Care lucru?! Care împrejurare?! — Aceasta. — Prostii!. Elena dădu din cap. Glasul îi tremura de o hotărâre nouă. şi aceasta-i însemnat acum. Alecu. — Ce ai să faci? o întrerupse răcnind bătrâna. — Un tâlhar! — Da! Dar cel mai iscusit dintre toţi tâlharii. lucrul se brodeşte de minune. poţi izbândi şi singu- . O idee îi străfulgeră mintea. îşi duse mâinile la grumaz: — Mamă. — Dacă răpui căpetenia. fără răsuflare. Maria Obrenovici are aceeaşi dorinţă. stăpânită de iacobini? De sans-culottes! — Se află în primejdie.. nu vreau să mai aud o vorbă! — Că eu îţi cer ţie îngăduinţă a grăi! Elena se opri în faţa mamă-sii.. de ţap: — Şi ce-i cu asta? Ce legătură are cu ibovnica? — Are! Maria Obrenovici e puternică şi vicleană. printre streini.

cu ochi scăpărând de mânie.. au străbătut drumul anevoios al împlinirilor de azi. — Şi aşa mai departe!. De fapt. odihneşte-te. Nu era deprinsă cu împotrivirile Elenei. zilele doar inimă înnodată.. ţinteşte la domnie. au şcolit dimpreună şi. să ponegreşti pe cel mai cinstit om din Principate? Pe cel mai credincios dregător al domniei noastre? Prieten cu Alecu din pruncie. că la vrăjmaşi iau singur seama! Tine minte ce profeţesc eu. fără zăbavă! Nu ştiu ce bâzdăgănii ţi-or fi înşirând iscoadele. Cearcănele deveniră şi mai întunecate. la Bucureşti. Pentru a întoarce însă gândurile de uciganie ale mamă-sii. exilul. Altfel.. făcu hotărâtă Doamna. cârceii din gâtlej n-o lăsau să răsufle. Mihalache! Elena Cuza oftă sleită de puteri: — Bine. Nopţile îi erau bobotaie de vise rele. că mâine te porneşti la drum. nu ştia nimic anume.. astupându-şi gura ştirbă cu degetele pline de inele. mamă. mamă. mi te pui de-a curmezişul? Elena Cuza păli sub povara ocării. ce cauţi prin coclaurile aistea? Trebuia să rămâi stâlp lângă el! Doamna întoarse capul.ră. Că încerca spaimă nedesluşită. iscoadele erau ale lui Vodă şi nu ei veneau să i se mărturisească. parcă amintindu-şi de somn. se prefăcea a cunoaşte mai multe şi neîndoielnic.. căscă lat. făcu liniştită Doamna. şi după cum ştie să-l îmbrobodească. strânge ibovnica tot caimacul. Feri-mă. păreau zugrăvite cu cărbune. mi-s oasele fărâmate de oboseală. al ei va fi tot meritul şi tot ei îi va săruta papucii. Elenă! Dacă cineva i-o smulge lui Cuza sceptrul şi cuca. carele fără de mine. tot dimpreună. de prieteni. mai ales după ce-şi lăsase palma citită de Simina. Se ridică din jilţ. Bătrâna. de care doar Zoe ştia.. rânji Rosetteasca. mamă. — Ba te mustru şi te poftesc să te întorci îndărăt. cum zici dumneata. — Da. nătângo. Rosetteasca simţea că se înăbuşă: — Cutezi să mă înfrunţi? Tu. iar recunoştinţa lui Cuza îţi va rămâne nevătămată. asta era o suferinţă a dumneaei. 1848. Totdeauna a fost pătimaş de putere. Bătrâna se întrerupse uluită din căscat. acela va fi prietinul vostru. — Nu mă mai mustra şi dumneata. împleteai şuviţe albe? Carele te-am înălţat acolo unde nici nu visai? Tu. Doamne. da. dar ştiu că tartorul cel mare pe care-l ţine ginere-meu în dreapta îi ticălosul de Mihalache Kogălniceanu. Îţi lipseşte orice simţământ ... caută şi câştigă sprijinitori. — N-ai dreptul să-mi vorbeşti aşa. Vreau să mă odihnesc. — Nu!.. — Ba da! — Nu. mamă. gata să se înece. Elena Cuza surâse amar: — Cum poţi. Da' ian ascultă! Tu dacă-l ştii pe Cuza cu o ciubotă în groapă..

De aceea mi-e teamă.. de devotat naţiunii sale şi celor mai înalte idealuri. Astfel arătau toate scrisorile Mariei. Ioana. Oamenii sunt mici. Recitesc.. qu'il est incommode d'aimer un prince aussi charmant que vous55. (l. prăvălind căutătură plină de teamă. nu le-o îngăduie. Răpus de dor. cu temerile care mă asediază. la Ruginoasa. Vorbele se năpusteau la gura cucoanei Catinca. temi mii de lucruri care s-ar putea întâmpla.. pierdută de spaimă. Pasagiul pe care vi l-am copiat m-a impresionat cu osebire.. ".. favorita Principelui Alexandru Ioan I. Şi mi-e teamă.. pentru viaţa Alteţei Voastre. Îmi spune să aştept aici. Vrăjmaşii.)... te pofteşte cu lăutari la Bucureşti... 56 Un prinţ atât de fermecător! (l.. frig — frigul depărtării — şi rele presentimente. Câtă asemănare cu simţămintele pe care vi le închin eu dumneavoastră. tremurând de nerăbdare. fără înfloriturile administrate în pensionatele de fete. fr. ascuţite. dă naştere pizmei şi urii. N-ai un moment de odihnă.. Un prince aussi charman56t! Eu completez: Şi atât de cutezător.. Alteţă. căci admiraţiunea. Care va să zică. netrebnico? Te trezeşti în târla tătâne-tău?! Ioana. în afară de ode şi osanale. — Aha!. văduva prinţului sârb Obrenovici. mai presus de orice. Aleşii pe care Dumnezeu i-a hărăzit perfecţiunii rareori au o fericită şi lungă soartă. Se opri în prag.creştinesc. se simt striviţi. cu atât mai 55 Doamne. exclamă cu răutate bătrâna. fiica fostului ministru Catargi. Trăiţi înconjurat de duşmani. O lacrimă strălucea singură pe obrazul străveziu. în singurătatea mea. corier. sufletele lor meschine nu îndură superioritatea categorică a vreunui semen. Cucoana Catinca n-o scăpa din ochi. Rosti ciudoasă: — O fi vreun răvăşel de amoare. înconjurată de umbre. aici.. Şi atunci încearcă ei să strivească.Mon Dieu. Doamna răspunse cu glas stins: — Dimpotrivă. Le opri năvala slujnica. Bătrâna urlă: — Cum intri aşa. aşternute de o mână sigură şi ambiţioasă cu cerneală neagră pe hârtie rozalbă.. de generos. O carte pentru Doamna. izbuti să îngaime: — O venit un cela... cât e de anevoios să iubeşti un prinţ atât de fermecător ca dumneavoastră. corespondenţa dintre Louis XIV şi M-lle de la Vallière. Elena Cuza îi smulse plicul şi-l deschise cu degete neîndemânatice. CAPITOLUL VI Slove abia aplecate. surghiun! Elena Cuza nu răspunse.frl) ..

înapoiată. desigur.. la promulgarea legii rurale şi de cens. .toţi prietenii. Pregătiţi întâi naţiunea. În numele unor principii care v-au călăuzit toată viaţa." Intrarea unuia dintre aghiotanţi îi întrerupse lectura. marile reforme pe care intenţionaţi să le înfăptuiţi. toţi devotaţii alteţei voastre sunt de acord că M. cu o mişcare uşoară.. de un complot pus la cale.. plictisit. Opozanţii sunt puternici. Alteţa Voastră îi condamnă pentru gândire îngustă. e prea devreme să adoptaţi asemenea legiuri.. are o rea influenţă asupra voastră. fără dezlănţuiri furtunoase. adunate. că bătrânii au înţelepciunea lor. bolnavă. Este deajuns a renunţa pentru moment. vorbe false. Dar. pentru ca spiritele să se liniştească şi să alungaţi cu desăvârşire primejdia care vă pândeşte la orice colţ de stradă. la schimnicia unde mă aflu ţintuită de boală. în numele pruncilor noştri.. Alexandru şi Dimitrie. obrajii parcă împuţinaţi. domnul preşedinte al Consiliului de miniştri. Iertaţi-mi. care ţine seama doar de interesele lor de mari latifundiari. nici de nobleţea bunelor intenţiuni. în spatele fiecărei uşi pe care o deschideţi. Je vous quitte à regret. — Introdu-l peste cinci minute.. Oameni falşi. Alteţă.. corupţiunea şi ţelurile josnice. mormăind un hm! imperceptibil. desprindeţi-vă din mrejele fatalului personaj care vă ţese din umbră un fine fatal. de mii şi mii de ori mai scump decât orice pe lumea aceasta. toate necazurile pe care vi le pricinuiesc: sunt tristă. chibzuiţi cu toată seriozitatea impusă de gravitatea momentului. Alteţă. pe care-l preţuiţi ca pe cel mai de seamă sfetnic al ţării.periculoşi cu cât. poate inoportună. Vă conjur. Vă conjur în numele naţiunii căreia i-aţi închinat toată viaţa voastră. Părea nervos. mă străduiesc din răsputeri pentru a vă dovedi că-mi sunteţi cu mult mai scump. Adieu... trăsăturile plăcute erau boţite. pe cei mari şi pe cei de jos. " Preşedintele Consiliului de miniştri îşi îndreptă cu gestul său caracteristic pince-nez-ul.K. împingându-vă cu perfidie să săvârşiţi cele mai nesăbuite acte. ". şi ei reprezintă tot ce a însemnat forţă şi tradiţie în ţările noastre timp de veacuri.. cele mai aţâţătoare şi odioase protipendului nostru. Cuza. nici de o credinţă sinceră. Poate că. în candoarea onestităţii dumneavoastră. lor şi cuvintelor frumoase sub care ştiu să-şi ascundă. care nu poate fi înlocuită nici de ideal. cu bună oratorie. într-adevăr. Mi se ştiriceşte aici.. şi Domnul ridică privirea iritat: — Excelenţa sa. Dar amintiţi-vă. Vi se reproşează că vreţi să «nivelaţi societatea». pentru a primi în linişte. împotrivindu-se progresului firesc al omenirii.. vă face să păşiţi pe drumul pierzaniei. Recunoscuse hârtia scrisorilor Mariei Obrenovici. le faceţi deplină încredinţare.. absentă. vârî plicul în mapa de marochin roşu cu documente private.

precum un popă papistaş. franţuzul se obliga să-i înveţe "limbile franţuzească. şcolari în pensionatul deschis la Iassy de fostul ofiţer al lui Napoleon. Îndreptă o privire scurtă primului său ministru şi. săltându-şi sprâncenele a întrebare. Aceiaşi. sugerând tonsura clericilor catolici. vărul Docan. avea capul rotund.. chestiune de secunde.. de la un timp. Copilul urmează a veni la mine la pension în toată dimineaţa. Puternic şi gros. după ce-şi va isprăvi paradosirea la câte trei limbile. croncăneau duşmanii. te asigur. Şi de a-l asigura. Ce s-a mai întâmplat? Kogălniceanu îşi îndreptă trupul greoi în jilţ... însă. grecească şi nemţească. are să meargă acasă la dumnealui şi să doarmă. o mână nevăzută. pricină pentru care părea scundac. de pe vremea când erau. a Principelui nu-l surprinse.. îi netezi colţurile. zâmbi: — Excelenţă? — Alteţă! — Cumplită vreme!. scăpărând de inteligenţă. — Dar deloc amuzanţi. — Eşti într-o dispoziţiune funestă. bântuie o molimă puţin ciudată. aduse din nou strălucire în căutătura albastră. mult frumoasa Catinca Stavilă.. cu faţa prelungă de heruvim. Chipul crispat i se destinse ca prin minune... Matei Millo. vrăjită. da. — În aceste zile.. da. şi metamorfoza.. neguroşi. de nepreţuita-i dragoste. dimpreună cu prietenii Alecsandri. de a-l descăli cu nepreţuitele-i poveţe... asemănarea lui Mihalache cu mamă-sa. observ că. "Şi pe dinafară şi pe dinăuntru."Mda. Toţi pe care-i întâlnesc au aerul unor amploiaţi de pompe funebre. Mereu nepreţuita Marie. îşi spunea Cuza. în contrast puternic cu obraji cu 57 Micul dejun . a fi la zacuscă57 şi la vreme de masă tot la mine împreună cu mine. cruţat de pleşuvie doar la ceafă şi deasupra urechilor. cu gramaticeşti reguli precum şi cu deosebitele lor stiluri." Ochii. Dragă Kogălnicene. chipuri luminoase îţi vor înfăţişa doar inimicii. şi câţi alţii. păstrând intactă flacăra elanurilor din juneţe... ca un trunchi. — Cumplite vremi! corectă apăsând sumbru Kogălniceanu. Alteţă. — Aceia ţi-s prieteni.. subţirel ca o aţă de fum şi o clădăraie de păr întunecat." Pe vremea aceea. şi expresia redobândi lumina obişnuită.... Pentru o mie două sute de lei pe an. Kogălniceanu aşteptă în linişte. gură născocită pentru sărutări.. slut şi demonic. Marie. Cu nepreţuitul ei dar de a fi prezentă chiar de la celălalt capăt al Europei. rămăseseră aceiaşi. precum s-au zis..." Domnul îşi aşeză palmele pe masă şi închise ochii câteva clipe. mari. evident.... Sesisez nuanţa. era izbitoare: sprâncenat. "Căpăţână însemnată de Dumnezeu". — Da. Victor Cuénim Foure. Cunoştea procedeul. arătând cu o mişcare a capului spre fereastră. iar seara. continuă să surâdă Cuza.

vă vorbesc azi în primul rând în calitatea mea de ministru de Interne. zâmbetul şugubăţ al uitatei copilării. Rămăseseră prieteni şi tovarăşi de luptă şi ideal. stăpân pe toate tainele meşteşugului.. titlurile de ighemonicon urcau pe buze de la sine. a-şi încheia afacerile cu rod bogat.străvezimi de alabastru.. frl) .. domnia ta. Nu pot fi toţi canalii. necunoscute... grămădiţi laolaltă. doar câteva cuvinte.. oneroşi. după cum nu poţi întâlni niciunde.. Se ridică şi îndreptă arătătorul cu gestul său de tribună spre Domn: — "Toţi cei ce-şi zic pompos apărătorii tronului. propun să trecem din domeniul celor filozoficeşti la cel al faptelor. inocentele vanităţi. rămăseseră unul pentru celălalt Mihalache şi Alecu. nu cunosc un mai mare act de curaj. Ţi-aduci aminte de cuvintele lui Napoleon? "Să râzi chiar când plângi. a depărtării celei mari.. inconştienţi funeşti de primejdiile în care aruncă ţara"! Cuza încercă să râdă: — Îmi ţii un discurs. Alteţă. În viaţa privată.. Râsul printre lacrimi. Când însă sfatul se ţinea între principe şi primul său dregător. — Ştiu. Sunt încredinţat că vedeţi clar situaţia Măriei Voastre şi a ţării. ale nevanitosului Cuza. Una din micile. Ceea ce înălţimea voastră socoate o gogoriţă ridicolă înseamnă coaliţiunea cea mai abjectă a celor mai abjecţi "din tagma politicienilor lipsiţi de patriotism.. sunt primii care îl minează.. Kogălnicene! Rezervă-le pentru Cameră. — Şi." Cuza zâmbi uşurel. dar constatase nu o dată valoarea pe care o conferă faptului sau cuvântului prestigiul numelui ori a depărtării. — Nu sunt exageraţiuni. nemăsurate. 58 M-am săturat" (l.. începu Kogălniceanu cu glasul lui puternic şi răsunător. ştiu." N-o spusese niciodată Napoleon. apoftegma îi aparţinea. — Alteţă. oportunişti. J'en ai assez58! Kogălniceanu respiră adânc: — Îngăduiţi-mi. Alteţă. M-ai socoti lipsit de seriozitate.. Chipul prim-ministrului se aprinse: — E inutil să mă adresez unei Adunări unde canaliile orbite de patimi şi obtuzitate vor să vândă ţara pentru a-şi satisface ura împotriva Alteţei Voastre şi. — Exageraţiuni! respinse moale Domnul. eticheta părea a se burzului singură. domnule ministru? Kogălniceanu îi strecură o privire tristă: — Dacă nu v-aş cunoaşte. Alteţă! tună Kogălniceanu. — Alteţă. doar arhangheli. da! Şi a mea! Aceştia nu urmăresc decât a-şi satisface interesele. glasul oratorului încercat.. Alexandru Ioan I avu un gest de oboseală: — Iar istoria aceea cu complotul?! Vă urmăreşte pe toţi aceeaşi gogoriţă ridicolă. ştiu.

iertată-mi fie întrebarea: "Veţi avea destulă tărie şi chiar o stare de spirit îndeajuns de bună spre a putea triumfa asupra duşmanilor şi a prietenilor Măriei Voastre?" A acelor prieteni care azi. acum. binele către care năzuieşte poporul şi potecile ce duc către ăst bine. Cine urmează? Nu cunosc ţară în Europa. — Şi dacă vor izbuti. îndrepta. noi avem multe a împlini dimpreună. — Dacă înălţimea Voastră îşi cunoaşte menirea sfântă. Alexandru Ioan I surâse trist: — Nu cred ca Dumnezeu să fie atât de hain cu acest neam urgisit. nu care să ne întreacă. Luă condeiul de cristal. n-au avut a juca vreun rol.. — Reacţiunea. şi începu a-l răsuci între degete. Şi sunt gata. — Demisia! La nici două luni după formarea guvernului! Oare aceasta-i dovadă de seriozitate? În patru ani. când soarele a început să răsară şi pentru români. spre a lăsa loc unui cârmaci mai înţelept. mai degrabă decât contemporanii săi. Kreţzulescu. cercetând căţăratul soarelui. înfipt într-un degetar de aur. de ce nu înăbuşă din faşă intenţiuni criminale care l-ar putea împiedica de la marile împliniri? Cuza se ridică de la birou. Mihalache. Alţii care. n-ar fi putut fi dezbinaţi de nici o forţă din lume. înţelege. Kogălniceanu îşi scoase pince-nez-ul şi începu să-i şteargă tacticos sticlele aburite. eu unul nu cred că destinul unei naţii poate fi mânuit de un singur om. mormăi nemulţumit Kogălniceanu. părându-i-se că Vodă ocoleşte răspunsul. Socot că noi avem norocul să trăim cele mai luminoase zile ale istoriei. resentimentele mele. Mihalache. oricât de blagoslovit cu har ar fi. de sunt socotit nevrednic ori prea pizmaş. s-ar fi fost iscat alţii. — Dar nici nu-i poate zvârli pe chip broboadă neagră. O menire sfântă. Şi de nu eram noi. Măria Ta? Glasul ministrului tremura de mânie abia stăpânită. popoarele îşi au şi ele soarta lor. a mă retrage din înalta dregătorie pe care mi-a încredinţat-o Măria Voastră. Acesta poate doar dirigui.. Aceasta-i menirea noastră azi. Făcu câţiva paşi prin cabinet. nu stă cu ochii pe cer..Dar. lângă călimară. cât de grave.. oare nu te laşi orbit de patimă acum chiar tu însuţi? Kogălniceanu scutură violent din cap: — Niciodată.. Duşmanii opintesc să ne dezbine. dar măcar să ne stea alăturea în această ridicolă competiţiune. la fel de încredinţaţi de însemnătatea misiunii lor. trei guverne! Catargiu. Kogălniceanu. Domnul începu să râdă. când a fost vorba de interesele naţiunii. sunt pe punctul de a neguţători ţara? Cuza îi îndreptă o privire blândă. Întrebă pe un ton a cărui căldură glăsuia multe despre o prietenie veche: — Mihalache. Oamenii îşi au o soartă. Mihalache.. pentru a continua să-l nedreptăţească. legaţi la ochi de patimi şi deşarte dorinţi. apoi se o- .

* Casele din Bucureşti ale lui Todiriţă Zăvoianu se aflau pe Podul Mogoşoaiei. de spătarul unui scaun. Rezultatele unei lovituri de stat pripite. spre deosebire de conacul din Zăvoieni. se închipuiau în dugheana vreunui neguţător de mobile. pe simpla raţiune că insultatul nu-i poate răspunde!" Vodă începu să râdă cu poftă: — Poţi să-mi răspunzi. când momentul n-a fost socotit cu toată atenţiunea. Aceasta ne va netezi calea pentru adoptarea reformelor care ne interesează. harababură de lemnărie amestecată. Mihalache. la capătul unei curţi lungi şi înguste. colonelul Cuza. "după ce tot cercetezi. te dovedeşti nerăbdător ca un bidiviu nărăvaş. Înlăuntru. sunt îndoielnice. pentru că nu mi-e teamă de moarte. adăugă zâmbind blând. — O lovitură de stat ne-ar netezi calea. neluând măsuri imediate şi oficiale împotriva briganzilor din opoziţiune care-mi vor capul. sofale şi mescioare turceşti. bre creştine?". respiră adânc înainte de a vorbi: — "Unui Domn îi este permis tot afară de insultă. încăpere cu încăpere. este să-i compromit definitiv. Vizitatorii se simţeau zăpăciţi. şi Ionică Miclescu îşi povăţuise prietenul să anine preţuri la cele bodroanţe. fără a risca viaţa Înălţimii Voastre. — A sosit vremea.. Todiriţă îl urma nedumerit. lămpi pântecoase şi sfeşnice grele. Sălăşluiau în cămările înalte.pri sprijinindu-se în mâini. cu belşug aurite. Ca totdeauna. Ţi-a vorbit acum nu Principele. Cumperi cu toptanul. ori cu de-a măruntul? Cantuniari însă îşi vedea de ale lui. deschidea uşi. căci a sosit de mult vremea unui act de mare autoritate faţă de opozanţi. servicii de ceai din cel mai scump porţelan englezesc. reteza odăi. candelabre şi pendule din acelaşi Albion. Un val de sânge vopsi chipul ministrului. ocrotite de un zăplaz de suliţi înfipte în brâu de piatră. pun şi eu o vorbă bună. — Nu mi-e teamă de complot. Înflăcărat de patimă. ci doar vechiul şi bătrânul tovarăş de tinereţe. Dădu grăbit bineţe gazdei şi nelipsitului Ionică Miclescu şi începu a străbate casa. devii năprasnic şi chiar necugetat. Barbule. într-un laolaltă smintit. iatagane din Damasc. jilţuri şi console. le . covoare scumpe de Smirna şi Ispahan. Todiriţă încă nu-şi isprăvise opera de anglicizare şi odăile arătau cam anapoda. peste drum de Teatrul Bossel şi giuvaiergeria lui Resch. Iar scopul meu. cu toată greutatea. dar n-a sunat ceasul. Barbu Cantuniari îşi anunţă vizita pentru ceasurile patru ale dupăamiezei. în vreme ce Miclescu se prăpădea de râs: — Todiriţă nu-i hapsân la preţuri. spre a nu stârni încurcătură. E momentul cel mai potrivit.. Înăbuşindu-şi clocotul.

iar mâinile atârnau grele. cei mai mulţi cu jumătatea. Ca totdeauna. într-adevăr. de-o frumuseţe. tot roşii.engl. brodată cu papagali. în câteva zile. Cămara avea o cadă. Stan îşi arătă în aceeaşi clipă. Ionică Miclescu se aşeză comod pe un divan.scormonea din ochi. rosti plin de importanţă Todiriţă şi guşa i se revărsă umflată de satisfacţie peste gulerul tare. chiar cei înlesniţi. vas de noapte cu scaun tot acolo. mon vieux. dragii mei. spânzurate pe zid. aveau lavabou în iatac.) . să auzim oferta! Todiriţă îşi înlesni oleacă legătura care-i sugruma grumazul încins. vasul de noapte din porţelan acoperit cu o broderie şi o stropitoare uriaşă. fericit nespus. scotocea cămări şi ocniţe. — Să-i spun lui Stanley să te aştepte? Casa-i încă vraişte. Sala de baie constituia unul din permanentele motive de satisfacţiu Sala mea de baie (l. zâmbetul îi despica obrazul de la o ureche la cealaltă. Barbu Cantuniari ciocăni amuzat cu unghia în ţevi: — Şi chiar funcţionează? Miclescu râse: — Funcţionează Stan cu stropitoarea. Todiriţă desluşi: — Mai sunt mici defecţiuni.. te descurci anevoie. chipul de lună roşcovană. 59 — My bathroom*. pesemne. Rosti scurt: — Privata! Todiriţă râse. închipuindu-şi. plin de importanţă. dosit în spatele unui paravan. o gaură în pardoseala de cărămidă arsă şi o măţăraie de ţevi. judecând după hârdaiele mari umplute cu apă. Puţini se spălau pe de-a-ntregul. Cantuniari dădu scurt din cap: — Îmi convine! Todiriţă se holbă: — Ce-ţi convine? — Las' că-ţi explic.)ne ale Zăvoianului cel tânăr. iar vara coborau în grădină. Puse picior peste picior şi îşi admiră botina fină de glanţ. Barbu ridică din umeri râzând şi o luă înainte spre salonul aflat la celălalt capăt al conacului. au şi ele neajunsuri. ca să mă întrebi de comodităţi. în sfârşit. — Dintâi să-i poruncesc feciorului de vutci. 59 Sala mea de baie (l.engl. dar neamţul mi-a promis că. de parcă ar fi pândit la uşă. aşa.. înlătură toate neajunsurile. şi agită un clopoţel. o uşă de lângă iatac. — Şi acum. nu se aflau cinci case în Bucureşti care să dispună de asemenea ciudăţenie. ascunsă de o draperie din brocart albastru. Oamenii. Îl trase fericit de-a lungul mai multor odăiţe şi deschise. că a priceput: — Păi grăieşte omeneşte! Nu trebuia să străbaţi atâtea poşte. Căile care duc la civilizaţiune. căci.

da.. Căci civilizaţiunea. mon cher! Toată viaţa! — Mi-ajung câteva zile. urmat de Ionică Miclescu. Mă bizui mult pe sentimentele tale. Casa. întreg oraşul în sticlă. — De care să fie răchia? Din cea şofranie cu zahăr. Cantuniari îi puse mâna pe umăr: — Tocmai pentru că nu s-a fost rânduit îmi convine de minune.. Stanley ieşi nedumerit. şi slugile! Îi pui cheia în mână şi tragi la otel... Todiriţă? îl sminteşti de tot. Stanley! urlă Todiriţă. precum oratorii romani: — Iluştrii mei amici.... raţiuni de stat mă silesc să-ţi cer acest serviciu. dar fără să-şi piardă buna dispoziţie.. căci scopusul meu presupune şi oleacă de deranj despre care. domnia. adăugă gâdilindu-l. Zăvoianu ţâşni din jilţ cu o mână în sus... incapabil în genere de refuzuri.. — Grog am spus. zâmbi Barbu. Cantuniari se ridică: — Vă arde de pozne! Todiriţă.. Îţi cere câteva zile în care să lipsiţi cu desăvârşire şi tu. Ceilalţi râdeau cu hohote. Scârţâia sub tălpile .. Câteva zile în care să o am complet liberă la dispoziţie. ori vinarsul lui jupân Leiba din Zăvoieni? Din aceea te-ai ţucsuit mai asară domnia ta. făcu încurcat Todiriţă... după cum vezi.. — Da. dacă încuviinţezi. care asigura fondul muzical. Nu trebuie să tragă la otel. Mi se pare ciudat. Zăvoianu îşi răsfrânse a mirare buzele pline: — Nu sunt sigur că am priceput. Miclescu explică râzând: — E limpede. Johnny! Te rog să fii serios! — Împrumută-mi pentru câteva zile folosinţa acestei case. iată altarul unde eu cutez.. Un ger ţeapăn învăluise priveliştea. raţiunile majore... de bun şi onest cetăţean. Sigur. Zăvoianu săltă autoritar arătătorul: — Johnny! Te rog să nu te amesteci în metodul meu de educaţiune. milărd! — Ceainicul şi tipsia cu cele cuvenite pentru grog. Iată un sanctuar sfânt pentru orice fiinţă. când viersuiai cât te ţinea glasul. uite despre ce-i vorba! — Toată atenţiunea din parte-mi!. nu s-a fost încă rânduit. — Nu chiar aşa. Miclescu respiră adânc: — Ce ai cu bietul Stan.... vom vorbi. Din spatele uşii începură ţambalele lui Stan. zise gros Zăvoianu. raţiuni majore. Vrei să fii o vreme oaspetele meu? Şi un an. să aprind smerite lumânări. — Poruncă. Cantuniari coborî în grabă. suflare românească..din mânecile livrelei cu bumbi de argint. Şi aceleaşi raţiuni mă împiedică să-ţi desluşesc pricinile. Todiriţă.

Mi-a spus Todiriţă c-au dat o reprezentaţiune extraordinară. mai dă ea spectacole. săltându-şi gulerul de vidră. Ca totdeauna. în văzduhul limpede şi îngheţat. din Viena. Cantuniari rosti de după şalul gros de caşmir: — Ai primit vreun semn de la baroană? — Te-aş fi vestit.. râse Cantuniari. Neguţători de castane coapte jucau în ciubote pe lângă grătarele încinse.ghetelor. şi tot caută să dea ochi cu tine. — Ba în poală de muiere nurlie. Găsiră sanie în Piaţa Teatrului. — Mai uşurel. patronul. şi cei doi se prăvăliră unul peste celălalt. — Eşti neserios. Am îndrăcit doar mândruţa. Întrebă cu ciudă: — Rodriguez?! Aista cine mai e? — Nu ştiu. — Nu crez.. Muscalul. — Ce vrei să-ţi iei? întrebă distrat Cantuniari. că ne răstorni în şanţ. Aştepta marfă de soi.. în bărbile şi mustăţile trecătorilor. Fie şi numai pentru a te îngenunchea. — Amarnic ger. Înveliţi în blănuri. cu ochii după o sanie.. făcu simplu Cantuniari. În faţă la Sabego. magazin de blănuri. Îi singurul pocinog la care mă pricep. Avea ambiţiunea de a nu lipsi de la nici o mondenitate mare. — Ce daraveli naţionale te smulg de lângă lord Zăvoianu şi Stanley. l-ai pierdut tu şi pe Rodriguez. Îi usturau nările şi gâtlejul. Mi-e că socoata coanei Vasilena a dat greş de astă-dată. — Atunci mergem împreună şi te las în Lipscani. — Până una alta. Miclescu făcu ochii mari. părea că frigul trudeşte zadarnic asupra deverului. La Bijuteria Elitei. Şi-apoi. din pricina voastră i-am pierdut pe Cezara Bolta şi pe Comino. Iar Cezara. se aninase pe cuşme. respirau anevoie aerul. ovrei şmecher.. nu pridideau să umple cornetele din hârtie de jurnal şi coşuleţele slujnicelor trimise de stăpâni să ia câte o "măsură" întreagă. Unde porunciţi? — Ne duci dintâi pe Lipscani. Uite că am ajuns! Intraseră în Lipscani. scosese un băiat de prăvălie care poftea trecătorii "la o ceaşcă de ceai . uliţa era înţesată de omenire. căci dughenele nu duceau lipsă de muşterii. decât nepăsătoare. mai bine îndrăcită. se cutremură firavul Miclescu. Fanarele lui Cuza şi luminile de la Capşa şi Hugues — întunericul zornic îmbrobodise seara de iarnă — străluceau rece. gaspadin. conaşule. — Aşa pretinde şi mama. — Un lanţ de ceas şi m-ar interesa o păreche de butoni. — Ei. băut bine spre a îndura frigul.. al său scutier? — Vreau să arunc un ochi pe taraba lui Jupân Manole de la Elitei. urni brusc caii.

în salonul coanei Vasilena. măi mintosule. smucindu-şi cioculeţul bălan. Miclescu începu a se descotorosi din blănuri. da! Dar netot nu eşti şi nici vină nu porţi că ai parale mai multe decât poţi cheltui. carele mă întâlnesc în fiece zi pe sălile ministerului cu Grănişteanu. în afară de cai. numai spre a avea ultimul cuvânt: — Socot drept o mişelie toată cestiunea! Aţi ajuns să iscodiţi până şi iatacele oamenilor. zâmbi cald Cantuniari. Miclescu se strâmbă. vinuri şi dame. — La o adică. Ţi-am spus că era supărată. Şi nu mi-i de un afront. nu trebuie eu să te învăţ cum se impresionează damele. alţii. Barbu clătină din cap cu prefăcută amărăciune: — Mă întristezi. şi ştie ce hram port. într-o clădire cu un singur cat. Sania ieşi din Lipscani. cum să mă duc eu. şi păcatul mişeliei trece-l în răbojul meu. nevăzut şi neauzit. Îmi pusesem toate nădejdile în tine şi-mi răspunzi cu zeflemea. cu un coş de camelii.fierbinte. pungaşi de uliţă sau "de mână mică". pari anume alcătuit pentru asemenea slujbă. mai mintos şi robace decât noi eşti. — Nu cutez să mă duc nepoftit. — Probabil că nu sunt un gentilom adevărat. că alta. mai aştepţi până poimâini. buchetierul. pantaloni pepita şi bude english n-aveţi în cap. june eşti. care dădea în undă. — Trimiţi la amiezi un comisioner de la Pohr. podărese cu sulimanul stricat de frig şi aşteptare "la cutiuţă". Mă rog. mai cu seamă că mă socoţi un fluieră vânt şi bute netot? — Aici te înşeli. Ionică. Făţos eşti. şi Todiriţă. traversă strada Colţei şi intră în uliţa Radu Vodă. ci că-ţi strică ţie socotelile. Din vitrină îmbia un samovar pântecos. Aici. Un gentilom adevărat n-ar proceda astfel. săi espionez ibovnica? Miclescu cârti. . Că o ţineţi tot într-un carnaval şi tu. — Ionică. Barbu strecură o privire printre gratiile sălii unde adăstau arestuiţii din acea zi. şi o îndupleci să te invite.. adormiţi în zăpadă şi culeşi de gardişti să nu le smulgă îngheţul potcoavele. de ce nu faci tu pe trubadurul? Te-am întrebat şi deunăzi. — De ce până poimâini? — Joia are baroana zi de primire. cum le spuneau ipistaţii. fără alte obligaţiuni". la o urmă de ce m-ai vârât pe mine în urzeala aceasta. Barbule. câţiva beţivani. Te înfiinţezi seara la ea.. vagabonţi care se lăsaseră anume prinşi. Ionică Miclescu îi îndreptă o căutătură subţire: — Ascultă. se afla circumscripţia de Roşu şi unul din birourile lui Cantuniari. Miclescu săltă din umeri: — À d'autres! Barbu râse: — Păi bine.

scotoci în pantalonii de ţivil. o încăpere modestă cu o singură mobilă mai acătării. Adevărat. "Scuzaţi. Persona în cauză a fost luată în observaţiune de către subsemnatul. — Permiteţi să vă dau raportul? Nerăbdarea piticului era vădită şi Barbu deveni curios. Aveau parale şi prieteni afară. mă. povesteau de-ale lor — câte nu văzuseră şi trăiseră fiecare. Barbu le arătă cu vârful condeiului: — Ce-a zis coana Lisaveta? A făcut încredinţare adeverinţei? — Făcut! S-a executat şi m-a escortat la vacă! — La vacă?! — Da. Doamne! —. făcându-i semn să vorbească.. brambura?". să trăiţi.. şi ipistatul pitic se ivi cu plecăciune "nemţească": ţeapăn. Erau mai obraznice ca ceilalţi arestuiţi. cu o mişcare atât de bruscă. don' şef. Ipistatul dădea din umeri.. La beci! În aşteptarea osândei.. căci pierdeau întâlnirile aranjate. — ."De ce umblaţi. dar la Otel Dâmboviţa n-au primenit aşternuturile şi nu ne prieşte". — Am onoarea să vă salut.. Barbu intră în biroul lui. la asemenea vreme nu-i dulce somnul sub podurile Dâmboviţei. să trăiţi..Otelul mă-tii de coate goale! Vara hăimăniţi şi petreceţi. adică muşteriii cu abonament. ştiau unde şi cum să ungă. Ipistatul explodă: — Aţi avut dreptate. Înjura însă "pentru căci nu se poate fără un oareşce de autoritate". Îl chemă pe Dumitrescu. atâtea şi atâtea zile de mititică.. Mai nerăbdătoare "să termine cura la băi" se dovedeau totdeauna halotcele. Cantuniari râse: — Bravo vouă! Nu ştiam. Să mă lingă. creţi ca ai mahalagiilor şi aşa cum fusese deprins să poarte în târla lui taică-său. se înjurau în parte cu gardienii şi cu ipistaţii. întreba fără rost ipistatul de serviciu. Îşi ridică sprâncenele. se căutau de păduchi sau dormeau.. măcelarul procopsit. îşi înfigea doar bărbia în piept. — Cu începutul. Dumitrescule. Răsfoi notiţele aşternute cu condei bont şi citi cu glas limpede: . pârliţii jucau stos. încât Cantuniari se aştepta de fiecare dată să-şi frângă ceafa. Se întrerupse şi. şi scoase un carnet cu învelitoare neagră. pietricica şi barbut. şi iarna umblaţi mofluzi după oţii. răspundea câte unul mai clonţos. nu le era frică. O sobiţă de tuci împrăştia căldură umedă. pentru a-şi da importanţă. un fotei de piele aflat în spatele mesei de lucru. don' căpitane! Pe obraz se mai vedeau urmele unghiilor lui Kio. Limba de vacă tămăduieşte la exact daunele de fizonomie. dama e infamă! Cantuniari surâse: — Asta ar fi concluzia! Ia-o cu începutul.

. lăsându-şi degetul semn între pagini... — A dat drumul săniei? — Nu. Închise un ochi şi spuse pe un ton conspirativ: Acilea vine un ce. Ciudat! — Asta-i. "Ai speranţă spre o norocire prin împlinirea unui maritagiu strălucit cu un june plin de geniu şi cari va aduce toată satisfacţiunea şi fericirea. I-a tras papagalul un oracolu.. Fereşte-te de rubinuri.. tinicheluri. — Mai departe. Dar nu erau spelci. — Ar fi trebuit să-i iei urma.. a coborât dama. dimpreună cu franţuşca. ca nişte spelci. Persona în cauză a intrat în pasaj. — O ţineam p-a damei. dacă vei şti să te fereşti de boli şi duşmani la 33. nu-i aşa.. fiule! — Dugheana-i pârlită. i-a făcut cu ochiul bibilurile de la Ţucără. S-a plimbat o ţâră pe la vitrine şi na." — Da. ţine dugheană chiar lângă Fintex. Fruntea lui Cantuniari se încreţi: — Cine dracu-i ăsta? — Un neamţ calic. Şi persoana a tras încă un oracolu.. să trăiţi..— ... De mirare asemenea naivităţi la baroana de Gunsbourg. negustorie de falit! Ce caută dama în asemenea stabiliment? — A zăbovit mult? — Aşi! Cât a cumpărat niscai sârme. La Otel Bulevard. a râs şi p-ormă l-a aruncat. făcu amuzat Barbu. unde a coborât slujnica.. au făcutără la dreapta. La Vilacrosse. don' căpitane!.. L-a citit.. pamblici şi alte mofturi. Închise carnetul. care. singură. Au oprit la Riegler... — Şi Zucker ăsta ce negustoreşte? Pe chipul ipistatului se aşternu nedumerirea: — Sarsailă să-l pieptene! Boscârţe muiereşti..În a cincisprezecea zi a lui dechemvrie. Asta e! Scoase din carnet planeta. ceasurile unsprezece ale dimineţii. — Zi. Vei trăi 93 de ani. beleaua.. de călugăriţă în dimineaţa de vineri şi de mâncare cu nuci. un fluturaş tipărit. — Când a ieşit din pasaj.. anul curent. se pocni peste genunchi ipistatul. ce mai. Le văzui şi-n vitrină. A lăsat vorbă pentru zece indiene şi cincisprezece caracuri patroanei... Şi-au urmat drumul. tocmai trecea unu' cu flaşneta. în vitrină mai mult golătate. ăl cu ştofele. — Ştii cine-i flaşnetarul? Dumitrescu dădu din umeri: — Nu l-am văzut niciodată.. A rămas şantanista..civila a părăsit domiciliul în sanie tocmită. dar p-ăla nu l-a mai azvârlit.... conform exact dispoziţiunilor dumneavoas- . Continuă clipind mărunt şi umezindu-şi mereu buzele: — . nu se poate să nu-ţi atragă atenţiunea.

don' căpitane! * "Mon adorable ami. întrebă Barbu aţâţat... — N-ai isprăvit. dar deloc nătâng şi cu un ochi pe care te puteai bizui. doar că la ceasurile douăsprezece. Dumitrescu era un caraghios cu limbajul lui de fantezie. cântărindu-i fiecare vorbă. să trăiţi.tră. toutes les fois que vous m'écrivez. Dumitrescule!. — Dacă ordonaţi dumneavoastră. Şi mai e un ce. — Eşti dat dracului. domnule căpitane.. numărai trei. Îi lipseşte pintenaşul.. Dau şi eu buzna în dugheană şi prind câteva vorbe. am impresia că nu mi-ai citit scrisorile (l. unul cu pană la pălărie. aşa o gratulează pe nevastă-mea. fr. permiteţi ca să raportez. înainte de a le citi măcar? 60 Corect: Küss die Hand — Sărut mâinile (l. don' şef. insecta. don' şef? Suntem şi noi proprietari.... râse Barbu. ca-ntr-o fatalitate. am isprăvit.. Iar cu Ţucără ăsta trebuie că e ceva şi mai subversiv. Zice că-i din Silezia. 61 Dragul meu amic. Doar că eu unul sunt deprins cu brâu. de câte ori îmi scrii. — Trece-i la cheltuieli. vă spui că civila-i doar perversiune şi s-a 'nodatără cu streinii. Dumneata baţi Bucureştii şi din omăt ori iarbă verde mi-l găseşti pe flaşnetar. je m'imagine que vous n'avez pas lu mes lettres61 . nu adunate de pe la parastase.. am luat şi eu nişte cozondraci. că avem un vecin. Cantuniari îl ţinea în priviri. Ipistatul îşi desfăcu braţele: — Cu părere de rău.. germ. Dumitrescu respinse ofensat: — Se poa'. don' căpitane. mâncăm din blidele noastre. ca să nu li se pară oareşcum. A zis Lisaveta că-şi rânduieşte nişte jartele. . — E! Care vorbe?. dar nu pricep nemţească decât chiusdihand60. iar pleacă dama de la domiciliul din Fântâna Roşie şi. În loc de patru gheruţe. — Azi-dimineaţă. — Cine? Ăla cu minaretul? — Ba. c-avea beteşug la un picior. Dumitrescule! Pânda baroanei o iau Garniţă şi Ionescu.). — Zi mai departe! — Persona a cumpărat o pereche de mănuşi şi. ţâşni în picioare. Crezi că poţi să-l recunoşti? Ipistatul se împieptoşă: — Şi flaşnetarul şi insecta. Oare am pierdut cu totul consideraţiunea ta? Mă dispreţuiesti într-atâta încât să-ţi aprinzi ţigaretele cu scrisorile mele. toate de un fel.). cam capiu. Eu. o trage iar aţa la neamţ.

64 Ta L. Dacă ţie nu-ţi pasă şi ai abandonat această cursă. Credemă. reputaţia femeii iubite. stăruia un surâs ironic. là. malgré ma réputation et le soin de mon bonheur.) . sunt espionată şi în propria mea casă. fr.). Surâsul se accentuă la vederea scrisorii căzute pe covor: — Un lettre d'amour! În locul persoanei. dar pe toate le primeşti cu inconştientă indiferenţă. o azvârli 62 Mojic (l. nu voi înceta niciodată să mă interesez de dumneata (l. mă torturează tot felul de idei. tot ca de obicei. un «eanu». nu mi-ai dat un singur sfat util. le général îmi spune cu certitudine că lovitura de stat este un fapt hotărât... indiferent că în scaun rămâne C. O altă certitudine: complotul vostru a fost mirosit. Dacă aceasta se numeşte dragoste. Iritarea crispa trăsăturile căzute ale lui Şuţzu. ai cel puţin obligaţiunea să mă pui în gardă. chestiune de zile.. şovăi o clipă în aer şi căzu pe covorul gros din faţa biroului. fr. Pe chipul Irinei Şuţzu. et tu fais sourde oreille63. când am lume. fr. ori vreun obscur «von».. încăpăţânată. Indignarea mă sufocă! Mi-am sacrificat toate principiile de dragul ambiţiunilor tale. dar văd că.Nu-ţi bănuiam rafinamente de goujat62. Ce pot să cred atunci despre cel care o maculează cu bună ştiinţă? Deviază a-mi răspunde. la nevoie jertfindu-şi propria-i viaţă. Deşi ţi-am atras atenţiunea că au fost puşi agenţi pe urmele mele. 63 Faci pe surdul (l.. nu faci decât să mă compromiţi. c'est pas du tout poli65. de vreme ce am pierdut dragostea ta. chéri! Iar te văd cu bot de lup! E un hazard sau îţi premeditezi indispoziţiile? Şuţzu se ridică în picioare: — O migrenă obişnuită. Iar pentru mine e pierdută. nu ai luat nici un fel de măsuri. Hârtia azurie zbură.. Nu pot lupta pentru o cauză pe care o presimţesc pierdută.). mă lipsesc! Ultimul bărbat. nu mai vorbesc dacă se pretinde a fi un gentilom. înainte de a mi-o dărui. là. iar asupra membrilor coteriei nu există îndoială. Şi totuşi. nu-s prea departe acele zile! —. sunt cel mai devotat soldat al tău. — Şi.). — O. 64 Fii convins că. fr. fără a-i arunca o singură privire. 65 Nu-i deloc politicos (l. apără. îi scotea în evidenţă gura proeminentă. căci nu ştiu ce să mai cred. Mi-ai promis o coroană — oh. je ne cesserai jamais de m'intéresser à vous. Soyez persuadé que. Constantin Şuţzu alungă cu muchia palmei scrisoarea. cu maniere de crai de mahala. în ciuda reputaţiei mele şi a grijii pentru fericirea mea. distins şi destins. ori vine un «esvu». Căci ce altă concluziune pot trage? Te avertizez că se petrec lucruri grave. O ridică înaintea lui şi. adâncea ridurile pornite de la aripile nasului. m-aş simţi grozav de ofensată dacă scrisorile mele ar fi tratate cu atâta neglijenţă.

dar tot aventurieră. de exemplu. chiar dacă sunt nişte gogomani ca Grănişteanu. plină de tact şi.. şi rochia de moar — un model copiat după o toaletă a împărătesei Eugenia.. — O!. îi slujea bine interesele. un souviens-toi.. deşi susţinător al lui Cuza. Totuşi.neglijent pe birou. Colierul greu de smaralde părea un soi de rapel subtil. nu-şi temuse niciodată soţul. desigur. Irina era decorativă. Ce grozăvie! Din impoliteţe în impoliteţe! E ceva care nu merge. Chiar în cei dintâi ani de căsătorie.. soiul de femeie care se simte excepţional în propria-i piele. verzi. cu adevărat de neuitat. sunt însă nebune! Cum îşi putea închipui Lelia. culege ştiri. o soartă generoasă i le mătura de pe covorul de roze pe care păşea cu graţie. Combinaţiunile politice constituiau un joc mult mai captivant decât mausul.. Era înaltă. În fond. — Fleacuri.. Victor Place. Stăpână pe ea. când încă se mai simţea îndrăgostită de Şuţzu. Şuţzu îşi măsură soţia cu o privire de proprietar mulţumit.. se sperie prinţesa. Se puteau deci înnoda relaţiuni şi amiciţii interesante. Într-adevăr... prinţesa.. Eşti la vârsta marilor prostii. părea anume croită pentru slujba încredinţată. baroana era utilă. deşi cu indiferenţă. Încercă unul din rarele lui zâmbete. lancelotul. Noroc că Irina nu era geloasă. considera cu indulgentă ironie fumurile crăieşti ale prinţului şi. îşi rezema soţul în tot ce întreprindea. Doamnă a ţării! "O zecundă. Semeni cu un cămătar care suferă de colici la stomah. Oamenii. Totuşi.. sesiza pulsul politic al momentului. Recepţiile ei erau frecventate de tout Bucarest şi de personajele marcante din lumea diplomatică. nu-şi răsuflă secretele în orice aşternut.. relaţiunea se cerea menajată. aducea bune servicii. prietene?. whistul. Şi nu mai zâmbi. prinţesă Şuţzu! Ridicol! Lelia. în general. să-mi trag sufletul de râs!" Doar că Şuţzu nu râdea niciodată. nu toate sărutările sunt bună cheie tainiţelor ce se cer bine păzite. această condotieră cu oarecare stil. frunză în bătaia vântului. pruncul de aventură al Saftei Mavrocordat. temându-se că se compromite prin ridicul. fii atent. . trecea cu indiferenţă suverană pe lângă toate neplăcerile. conştientă de propria-i valoare. din când în când. Prinţul roşi. era unul din oaspeţii asidui ai palatului Şuţzu.. se amuza să-i reteze din elanuri. Femeile. mlădioasă. consulul Franţei la Iaşi. marea frumuseţe a Europei şi arbiter elegantiae între aceleaşi hotare — îi sublinia splendid zvelteţea. — Sunt convinsă. Ţi-am atras de atâtea ori atenţia că nu te avantajează. aducându-l la realitate. stăpânită de evenimente şi nu stăpânindu-le. doar de dragul urzelii. Ce-i drept.. Inteligentă şi cu mult bun-simţ. că va lua vreodată locul Irinei? Lelia. un remember cochet al prinţesei care avea ochi imenşi. Luă scrisoarea Leliei ca pe o hârtie oarecare şi o aruncă în cămin.

Irina îl privi zâmbind: — Presupun că nu zăboveşti mult. Arionoaiei. de mult călătoriţi. scară simandicoasă în evantai. cu marchiză elegantă. Strada de mai târziu avea să-i ia numele. precum Şuţzu. între curţi năpădite de viţă de vie şi cârciumărese. Aprigă fusese soarta cu aceşti Corneşti! Dacă te luai după hrisoave. desţelenind norocul neamului. Poate de unde toate casele fuseseră ridicate cu şoldul la uliţă. Lumea începe să sosească. Nedumeririi de azi — de ce să camuflezi asemenea măreţie dobândită cu risipă de cheltuială? — vieţuitorii de atunci. Da. cu lespezi şi statui ori morminte desăvârşit uitate la Belu şi Sfânta Vineri. Aici. prinţesă. se afla o coşmelie ceva mai răsărită. sub ciuperca de lumină a fanarelor arăbeşti de la intrare. carele aparţinea unui cupeţ. Eşti galben. rădăcinile se căţărau departe. comme les roses. cu mulţi colţi şi gurile căscate. Faldurile de moar unduiră. Şuţzu îşi aţinti urechea. Dimitrie. dar cel dintâi cu stea în frunte. dintr-o singură latură. nu putea fi zărit decât costiş. o să fiu rose. mon Dieu! Te ancanaiezi. — Ce relaţiuni. încremeniţi în dreapta şi stânga. Vanicu şi altele. cu lei ori alte dobitoace. străbătând ferestrele şi grosimea perdelelor. "Cum de nu pricep urmaşii cestiune eminamente simplă? Terenul îi scump. îndeobşte zăvozi hidoşi. i-ar fi răspuns cu altă nedumerire.— Mon ami. Ghica. Mi-ar deranja coafura. Mă întreb ce se va alege de tine ajuns împărat? — Când mi-oi pune coroana. se auzi o flaşnetă. se construieşte în adâncime. nu se ştie de ce. construcţiile tot asemenea se săvârşeau. Câteva minute. mi-e teamă că politica nu-ţi prieşte. — Numai câteva minute. dar pe atunci se chema. Cât ar fi fost de făţos conacul. în Bucureşti. pe strada Şoldani. prietene. CAPITOLUL VII Ulicioara se desprindea de Podul Calicilor66 cam pe la mijloc şi se căţăra pe un gorgan. fusese Iordache. faţa la uliţă se plăteşte. Aria Floriei. rochia părea alcătuită din valuri de apă dezmierdate de adierile serii. alături de 66 Calea Rahovei . nervos şi cu siguranţă ţi-e atacat ficatul. Irina Şuţzu râse şi-i întoarse spatele. până în vremea lui Vodă Mircea. nu te văd deloc. răi. destule. cunoscută în mahala drept conacul Corneascăi. — A. Greceanu... de altfel. ca şi în târgurile mai moţate ale Principatelor." Excepţie făceau desigur palatele simandicoşilor. rămânând moştenitor un prunc făcut la vârstă coaptă. Şoldani. Din stradă.. mare căpitan în oastea lui Mihai Vodă.. dar pretutindeni. Pas du tout! Nici pe mine. Corneasca a bătrână închisese de mult ochii.

în mahalaua Gorgani68. Fusese o însoţire silnică. paralele îi ocoleau. Din cei patru prunci ai Corneştilor răzbise peste vârsta crudă doar Dimitrie. dar. Muierea era deşteaptă. însoţirile s-au fost făcut fără hiritiseală de ursitoare bune. Căuzaş al agăi Bălăceanu. le-ai găsi în ţărână şi ar ridica oamenii scară la cer să culeagă stele. ori că muierile nu zămisleau. unde îşi ridicase cea mai arătoasă casă din trei mahalale. plină de vlagă. nu izbutise să se anine cu dinţii de vatră. ori pruncii se prăpădeau înainte de a se desprinde de poalele maicăi. tot astfel. ce folos. cu moşii întinse în Oltenia. golaş ca un şoarece de biserică. calemgiul cuminte.. când cu turcii împotriva Brâncoveanului. cercând să se amăgească singură cu seminţia aleasă a Corneştilor. Vorba vine. Aici se părea că norocul Corneştilor ostenise. croindu-şi albii pe alte uliţi. la hudubaia dumnealui. din gură nu-i curgea miere şi nici nu-i mirosea a flori. era slutişoară. tânăr încă. Adică aga. Îşi mai legase ochii. după cum şi trăise. şi-a ţinut toată viaţa bărbatul sub poruncă. avea să-l sece. Corneasca a bătrână împlinise optzeci de ani. dar lină. ţapeni. Mahalagiii ştiau doar că "se ţin boieri. şi nici domnia lui Şerban Cantacuzino nu le fusese nepriincioasă. mai repede decât ai stinge o lumânare. pântece sterpe. peste două sute de ani urmaşul său. Apoi. căci fuseseră spânzuraţi amândoi dinaintea conacelor lor. cel care uneltea când cu nemţii. Iordache. tot un Iordache. firav. om acum la vreo cincizeci de ani şi carele nu izbutise să se înalţe peste starea părintelui său. şi avea şi oleacă de zestre: câteva dughene în Mahalaua Scaune. unde mai apoi Vodă Brâncoveanu avea să ridice Hanul Constantin Vodă67. cruţător şi tot cu ochii în ciubote. Era amploiat la Vamă. Şi-a dat sufletul degrabă. înduplecată de teama cosiţei albe împletite în bătătura părintească. căci dacă ar şti toţi să facă parale. Tot strângându-se. Sub Vodă Matei erau mari vornici. în spatele Ministerului de Justiţie . mare spătar.. afară de pergamentele ferfeniţite aflate în chichiţa lăzii din iatac.. dar într-o clipă ai venit la vale. Dar după cum căpitanul Iordache dăduse cep norocului. Neamul n-a mai izbutit niciodată să se înalţe. cu băţ proptit în barbă. ursitoarele tot opintiseră la înălţarea neamului. căzu dimpreună cu hainul. Sărise de douăzeci şi cinci de ani. Se hotărâse să întocmească bordei cu Cornescu. 67 Fostul local al Poştei Centrale 68 Azi Biserica Gorgani. Calomfireşti. mare spătar. un an ţi-e de trebuinţă să urci la deal. Despre slava de odinioară a Corneştilor nu mai zvonea nimeni. din Gorgani ajunseseră în Mahalaua Calicilor. nu ţi-ar răspunde la un bună ziua ori un oarece. Căci adevărată vorba. în linişte.Buzeşti. Se trăgea dintr-o familie mai răsărită — tată-său fusese serdar —. vreme de două veacuri.. Floreşti. o felie de vie şi casele din Şoldani. iar sărăcia intrată în neam peste o sută." Când muri. Iordache spătarul. dar parcă şi vlaga secase. fiind descăpăţânaţi într-aceeaşi zi. biet calemgiu la Arhivele Statului.

oarece însuşiri. râsese otcupcicul Ocnelor. dar ştiu ce ne-om face fără simbrioară! Un juvăţ se mai găseşte. că n-are ţambal! Nu şi-a schimbat pălăria bună de cinci ani. nici de grec. stejaru-i colea. cu siguranţă necazurile aveau să se bulucească spărgând uşi şi ferestre. Îţi trebuie şi aci. s-o împingă. casele şi fata de măritat. azi-mâini mă duci cu pălăria în mână la ţintirim. Tot un bine că n-oi apuca s-o mai trăiesc şi pe asta! Mai vine poimâini şi ăla cu rata la clavir. şi în toată clipa.. vechi prieten al familiei şi căruia Dimitrie Cornescu îi ceruse dreptul de trecere al sării peste Dunăre. dar amploiaţi câţi păduchi în coada zăvodului! N-are buget. că daia nu s-a măritat fata. nu! Relaţiuni s-o ajute.. blândă şi răbdurie. nu cunoşti ce ţine pe cap. bodogănea păreţilor. Nu-şi pierdea firea.. zestrea se cam risipise. zăcaşă. nemăcinânduşi nemulţumirile cu vecinii care o credeau supusă. se plângea coana Anthiţa. de la cel din urmă vameş şi până la comandir. aşa. c-aşa aţi fost în neam. tot mi-am trenţuit viaţa! Un săculete de oase. robace. 69 Dr."N-am minte nici de armean. nu! Zestre. un bun tot avea.. Ludovic Steege — ministrul Finanţelor ." Cucoana Anthiţa. îngropai omul de viu. Adevărat că şi de ceasul rău nu te poţi rupe cum nu te poţi rupe de umbră! O dugheană luase foc. uite ce vă lipsea. neliniştită ca un bondar. Da' ce te faci cu fata? Aici să-mi răspunzi dumneatale! Frumoasă. o a doua fusese tâlhărită. "Nu mi-e de mine. iar până în sară.." "Şi mai vreai concesiunea la sare!". "abia ne-ajunge să plătim dările şi. Nici de dumneata n-o să fie bine. cu tulpanul verzui alunecându-i veşnic pe-o ureche. în zilele puţine când bea câte un degetar de rachiu... asta e! Unde o fi bugetul ăla eu una nu ştiu.. un boţ de femeie măruntă. le rămăseseră prăvălia din Sfântu Gheorghe.." Cornescu repetă ruşinat: "N-am cap de negustor. De atâtea ori spusese aceleaşi vorbe. nici de ovrei!".. în fundul curţii. avem muzici!. să-i găsească un destin. ia. vedeai viforniţă pe zi senină.. Citii la gazetă că Stigi69 de la Finanţe zice că n-avem buget. că le îngâna şi în vis. sunt tâlhari puşi pe ruşfeturi şi procopseală. se gândea conul Dimitrie. nu se supăra. ajunsă la mila bisericii. După moartea bătrânei. ca în orice meşteşug. Din simbria Cornescului. pirpirii şi netrebnici de vlagă.. ca pe o rugăciune rostită cu gândul în altă parte. Avea un dar dumneaei de a înnegura toate cele şi de a întunerici soarele că. îl bombănea întruna. iar nu! Să-şi ţină viaţa cu acul? Mai bine o strânge Dumnezeu! Dac-a ajuns până şi Popeasca a vezitiului să-şi cumpere mode din Lipscani şi du pe Macca! Închiz ochii şi o văz pe biata fie-ta! Bătrână. mai rărişor. să tăiem o găină dumineca. că-i colac de parastas ori o pisică moartă. Când n-avea cine o asculta — fata ori bărbatul fiind duşi de-acasă —. izbutesc a te fura şi cu mâinile legate!. "Cum socoţi să te înfrunţi cu bandiţii ăia? Toţi." Conu Dimitrie încerca s-o îmblânzească. dar ce-ţi pasă. doar ascultând-o.

c-o să scoaţă dumnealui cârnaţi de aur şi pumni de diamanticale din drăcăriile şi tinichelăria din şopron! Unde-i comoara? Arată-mi şi mie măcar un bob de mărgăritar şi te-oi crede! Aşa. I. şi Masinca noastră zestre de prinţesă. Uite că tot e bun la ceva!. cucoanei Anthiţa: — Mamiţă. nu te mânia! — Să nu mă mânii! Să am răbdare. generalul Alexandru Iacovache. întreabă un domn de tata. se strecură neauzită în odaie. — Minţi înguste. Cucoana strecură o privire aţă prin perdeluţa uşii ce da spre săliţă şi citi oaspetele dintr-o clipire: "Gras om! Boieros!" Se răsuci spre Masinca: — Pofteşte-l în odaia bună. cam deşirată. şi slujnice. "Ăştia-s pârliţi tare! Le cântă crivăţul şi în vatră şi pe plită. veninul îţi apasă ficatul.— Ai şi matale puţină răbdare. Anthiţă. ţin şi eu sub pat coroana lui Roş-Împărat! Cornescu surâdea cu tristeţe: — Dumneata pofteşti să-ţi arăt comoara. — Mai bine ai inventa parale! Invenţiune! Te cunosc şi portarii de la Război de cât le-ai tocit preşurile. O să ai şi matale mode. cu chip şi glas sălciu.. după cum ţi-a râs şi Florescu70. — C-a dumitale-i cuprinsă de nu te mai încape căciula! — Vezi. Atâta aştepta coana Anthiţa: — Răbdare! De douăzeci de ani asta aud! N-am mâncat la dumneata atâta pâine.. Stai! Zi-i Frusinei să-şi ţesale laţele alea şi să-şi schimbe şorţul! Să ia basmaua mea a veche! Îi în antreiaş.. Se adresă. Nu te măcina. ba şi cu lăutari! De-aia luaşi ţambalul.. Anthiţă. şi echipagii. şi nu vei avea mâini destule să culegi mărgăritarele. nu-mi pot urni fata din bătătură acum şi ne săturăm trei inşi dintr-un ou! O fecioară firavă. Iacovache ţi-a râs în nas. ministru de război în guvernul Kogălniceanu. — Dar nu-i foc. pentru a desluşi strâmtoarea în care trăiau Corneştii.... .. se 70 Em.. Anthiţă. dumneata nu vrei să pricepi că doar o societate care încurajează invenţiunile poate progresa. Vrei să ne vază toate troacele? Bine că avem clavirul. — Las' că-i îmblănărit destul. cocoana Anthiţa Corneasca din Uliţa Şoldanilor. pe ladă. Şi lui Panait Balş îi fu de-ajuns tot o singură căutătură. Muierea sări arsă: — Ce-mi tolocăneşti mie despre progres? Ce-mi pasă mie ce-o fi în suta de ani când eu. Ea se află în invenţiunea mea. cât răbdare! La asta ştiu că mă pofteşti. Lucrurile s-or îndrepta şi până atunci nu-i departe.. Aşteaptă doar s-o desăvârşesc. — Rogu-te. Florescu — ministru de război în guvernul Kreţzulescu. ca de obicei.

un clavir. cu gâtul nevoiaş iţindu-se prea lung din gulerul de carton... o sobă mută şi. Vă rog. şi ştiu că bine ar fi! Dimitrie Cornescu. rosti Cornescu intimidat.. cu acul ori igliţa. îndrăzneţ. Se apropie cu mâna întinsă. Da' nu mă pofteşti să şăd? — Cum nu? se fâstâci Cornescu. cusătură şi scorţuri în tot locul. jovial şi familiar: — Domnul Cornescu?. O masă rotundă pe un picior. precum zimbrii.satură cu greieri şi brebenei. Celălalt îl lua repede." Cornescu îşi umezi buzele şi râse încurcat: . iar încolo." În odaia cea bună a Corneştilor se vedea multă trudă la gherghef şi la război. pildă desăvârşită a sărăciei cinstite. în faţa comandirului. strângea frâul. — Chiar aşa. căci ataca în forţă. Vă rog. trudnice şi fără de noroc.. minunăţie. direct. "Metod sigur şi absolut. se năpustea cu capul înainte. Credea despre el şi se spunea că dispune de o mare putere de convingere. două canapeluţe şi câteva scaune îmbrăcate în cit roşu. zâmbi larg Balş... depinde. Ieşeanul Balş era un bărbat hotărât... Cu cine am onoarea? — Mă numesc Panait Balş. domnule Balş. — Cu voia matale. două din tămâioasa me. — După vorbă.. — Depinde. stângaci. Cornescu dădu sceptic din cap: — Ţipă mulţi. om bătrân. băga pinteni.. tot mai nedumerit. Tot dintr-o privire. îngână: — Să v-ajute Dumnezeu! — Dumnezeu ajută. din Ieşi... nu-i lăsa vreme să chibzuiască. Moldovean get-beget. Doar să se lege toate aşa cum le-am chibzuit eu. Cornescu îşi aminti că-i gazdă: — Un filigean? — Ci nu mai deranja damele! Om be altdat' cafeluţă. gândurile se zbuciumau: "Ce-i cu ăsta? De unde mă cunoaşte? De ce-i pasă câtă leafă primesc? De unde pică?" Nu cuteza însă să întrebe nimic.. da' mai dinainte om deşerta dimpreună o bardacă. înghiţi făptura sărmană a amploiatului de la Vamă. că veni vorba de nevoi! Câtă simbrie ai matale de la ofticoşii ceia de la Vamă? Îşi deschise blana. Şi începu să împingă fără noimă toate scaunele. — Da. Mai era socotit drept un adversar primejdios. da' şi omul trebuie să-ţi ţipe necazurile. căci mi-i mai larg. oi sta pe canapeluţă.. o cutie tapetată cu scoici colorate. nevoinţă. coane Dimitrie. Ia-n ascultă. ca astăzi. şi Cornescu rămase cu ochii la lanţul gros de aur care i se lăfăia pe pântece. ca odinioară dinaintea dascălului de la Şcoliţa Poinărescu. Firav. În cap. dar nimeni nu le pune în blid. Să. păreţi a fi moldovean. de la Jiţăni. se simţea sfios.

cu drăcăriile lui avea să mărite şi fata. Cornescu îngână: — Nu ne-a fost moale nici sub Bibescu. Vorba din popor: Zestre? Cum să nu? I-am dat toţi iepurii din sat! — Ha! Ha! Ha!. se revizui: — Aşa-i.. Vedeţi dumneavoastră. Se mai întâmplă şi altfel.. în sfârşit venise şi ziua când cazna i se răsplătea... văzându-l tulburat din caleafară. prostovanul.. O prubă.. coane? Acum îi vremea ei.. — Ba grăiesc serios. domnule Balş. de vreme ce zvonul ajunsese până la ăi mari. nu mă cunoşti. Baremi îşi face şi ea rândul. Bun înţăles... Şolticăriile le-oi deşerta o dată cu butâlcile de tămâioasă. Să răbdăm fără leafă două-trei luni. râse Balş. dacă încheiem târgul. el. Deci truda nu-i fusese zadarnică... coane Dimitrie? Cum te descurci matale cu cincizeci de firfirici? Iacă încă una din infamiile guvernului. Balş. cum grăiţi aici. Cornescu îşi plecă privirea: — Ei. ameţit. cu trusău de scaieţi.. o bucurie sălbatecă cuprinse făptura amploiatului. Asta. îţi dau paralele şi au revoir. "Te pomeneşti". Masinca. Înghiţi uscat şi rosti anevoie: — Ce târg? Care târg? — Îmi vinzi un nemţăşug di cela.. Şi-i găsim un băiet bun.. multe mai sunt de îndreptat în ţărişoarele aceste. Dar parcă într-aceeaşi clipă i se furişă în suflet o spaimă rece.. cam trecut. încercă să profite Balş.. Dintâi. nici sub. — Cum? Din lâna de la broască? Oi fi eu pehlivan. Bem aldămaşul? — Domnule Balş. în Muntenia.. "Cam gros.— Cincizeci de lei pe lună. se agăţă de masă şi rămase cu gura căscată. şi mi-i arăta cum trebuie mânuit. nene... îi facem şi zestre. Uite. aici e vorba despre o .. dar şi domnia voastră vă ţineţi de anecdote. Da' mare pehlivan mai eşti. "c-a venit să mi-o ceară pe Masinca. când Bugetul are parale. Avea să vadă şi Anthiţa că tot nătângul le scoate din nevoi. Panait Balş îşi izbi palmele. Rostuieşti o zestre frumuşică. da' şi fata a-nceput să se cam treacă. încă unul din rezultatele politicii tiranului! Iată ce-a săvârşit Unirea! Asasinarea naţiunii prin pauperizare. nu te cunosc." — E copila noastră. — Ei. — Şi de ce n-o măriţi. La Paşti şi Crăciun. dintâi îi faci dovada. ce zici?. scornit de matale. coane Cornescule! Eu îţi număr cinci mii de franci. ba îţi mai rămâne şi matale şi madamei Corneasca să vă cârpiţi nevoile. consternat: — Cum se poate. şi eu li-s naş! Roşu purpură. cât îi boboc abia înflorit. Da' parcă mi-a deschis o demoazelă. Cornescu.. nu se mărită fetele aşa. coane Cornescule. coane Dimitrie! Dacă-i vorba numai pi-atâta. luat o clipă de patimă." Şi inima începu să-i bată.. câte o gratificaţie. gândi Cornescu. colea.

. Balş îi întinse mâna: — Nu vei avea nici o pricină de somn rău. Să vedem. — Staţi puţin.... Înţelegeţi. Eu cumpăr o singură piesă. Cucoana Anthiţa zâmbi cu îngăduinţă: — Aşa-i omul! Dacă s-a tot deprins cu ponoase. cu un rest de bucurie. — Vezi. chiar pe perină tare. — Altceva.. când n-au plătit de şase luni o soldă! — Cine v-a vorbit despre "pozna" mea? Balş îşi răsfrânse buzele pofticioase: — Un oarecine din Minister. Dacă veneaţi din partea Ministerului de Război.. Nu o pot vinde unei persoane private. nu ne cunoaştem şi scuze pentru deranj.. ştie în ce strâmtoare te zbaţi şi cât de obtuzi sunt generalii noştri. că vremea dă brânci. dacă îţi vei ţine legământul de tăcere şi discreţiune absolută. Nu le arde de invenţiuni. Cum să vă spun?. Staţi. nu mi-o dai.invenţiune. ca unui părinte.. nu gândesc să ţi-o fur. dimpreună cu fata. — O clipă. În capul lui Cornescu toate se învălmăşeau. Se vede cât de colo că-i boier mare! . fă-ţi socoata.. Sunt sărac. E o invenţiune tare primejdioasă. legată în patru noduri. ca omul care a spus tot ce a avut de spus şi la tocmeală nici nu gândeşte. Se ridică şi începu să-şi încheie blana. şi coana Anthiţa. Tonul era tăios şi hotărât. mon cher... — Phii! Galant om! Filotim om! Bogat om! Îţi pune pe tipsie cinci mii de franci de parcă ar lepăda o arămioară. Cestiune de vieţi omeneşti. musiu Balş. Sărutăm mânuţa madamei Corneasca şi graţioasei demoazele! Nu ieşi bine ieşeanul. A vrut să te servească. şi dumneatale mai râdeai de tinichelurile mele! Se simţea tulburat... De unde ştiu eu ce intenţiuni aveţi? Poate puneţi la cale — iertată-mi fie vorba proastă — o.. făcu Dimitrie. Balş dădu din umeri dispreţuitor: — Cei de la război sunt nişte neghiobi. dar somnul mi-e lin şi netulburat. ziua bună. Îi părea rău de matale.. — N-am ce sta. bucurie ştirbă şi ştearsă.. dădu năvală în salonaş. sfătuieşte-te şi cu madama Corneasca. îţi dau cinci mii. dar nu zăbovi.. crimă! Nu vreau să fiu părtaş la nici o nelegiuire. dar mai presus de toate înspăimântat. Răspunsul mi-l dai în două zile.. — Nu-ţi fie teamă. Mai limpede de atâta nu pot grăi: îmi dai scula.. Invenţiunea rămâne a matale... nu mai crede în foloase! — Şi ce de politeţuri! îndrăzni şi Masinca... Şi n-au nici parale.. Acuma. ba vă sărutam dreapta cu recunoştinţă. cu oasele moi şi inima strivită. şi nici ce vedea. nici că mă sinchiseam. coane Dimitrie.

— De unde ştii 'neatale cine şi ce gânduri urzeşte? Te pomeni că azi-mâni iei pâinea de la gura Siminei. de vreme ce ăsta ţi-a fost scopul când ai ticluit-o? Blândul Cornescu îşi ieşi din fire: — Cum ce-mi pasă. Păstrăm doar scoarţele şi cadrele din Călindarul Albina. şi scufiţa rămăsese spânzurată de conciul din vârful capului. Lumânările sunt din cele scumpe. Dintâi. Cucoana Anthiţa nu-şi mai găsea locul. trusoul de prinţesă. şi în toată dimineaţa te sfinţeşti cu anafură. cât de rar îi străluceau ochii! Desigur. dac-am pomenit asemenea naţie de om! Cornescu clătină din cap cu tristeţe: — Nu la asemenea izbândă am visat eu. femeie? Adicătelea să nu-mi pese că-s părtaş la moarte de om? Eu am născocit-o pentru la un caz de rezbel. tot ce-i făptură sau oarece obiect! — Atunci să-i ferfeniţeze dracului! Ce-ţi pasă dumitale. schimbăm troacele. căci îi bălană. trupul sărăcuţ dobândise dintr-o dată viaţă. numai de la Lux.. căută în jur un lucruşor mai ieftin — ochi la iuţeală o căprioară de ghips câştigată la o tombolă — şi-l azvârli ... ca la Vodă? — Invenţiunea mea gândeam să slujească naţiei. te holbezi de parcă ţi-ai prohodi toate neamurile... cărturăreasa din Covaci! Bărbatu-său o privi năuc: — Cum de unde ştiu? La ce crezi că slujeşte invenţiunea mea? Îi ticluită să ferfeniţeze. cu ochi luminoşi. şi-n loc să te bucuri ca tot creştinul.. frecându-şi palmele uscate şi muncite: — Uite o noapte în care n-o să dorm şi eu de bucurie. Nu zău. cu melon cenuşiu şi floare la butonieră. că destul mi-a crăpat obrazul din pricina boscârţelor. Masincă. nu unor persoane private care urzesc gânduri de uciganie. Şi aşa. nu ca să-l omor pe un Cutărescu de nu mi-a greşit nica! Şi mai te duci la biserică. îi dănţuiau acum dinainte privelişti de sărbătoare. Cât de rar o vedea veselă. mamiţă. Corneasca îşi înfipse mâinile în şolduri. Mâine dimineaţă mergem în târg să vedem cum şi ce fel! Observă brusc tăcerea lui Cornescu şi-l cercetă mirată: — Da'mneata ce stai mut. de parc-ai fi înghiţit un cartof fierbinte! Îţi pică şi dumitale o dată pleaşcă nevisată. îmbujorată de emoţie. căci din cele năpăstuite de necazuri s-au măcinat destule.. jur-împrejur. de ceară albă. oştirea de berbanţi franţuziţi.. ţinând rând să-i sărute vârful degetelor.. cântă la clavir. — Şi văsăraia. Halal! Corneasca. — Bun înţeles! N-am două farfurii să fie surate. În salonaşul cu mobilă nouă. părea mai drăgălaşă. Tremura din tot trupul. zumzăia de colo-colo prin odaie cântărind pereţii şi mobilele. cucoană Anthiţă! — Da' de care? Vreai muzici militare. din pasajul Macca.Cornescu îndreptă o privire tristă spre fiică-sa... între sfeşnice aprinse. vânătă de mânie.. ea. în rochie de tafta vert-grenouille.

şi pun focăraie Bucureştilor. iar noi. Masinco? — S-o îndura Dumnezeu şi de mine. Ce mai! Să isprăvim discuţiunea. golătate?! Dimitrie Cornescu îşi trecu degetele peste fruntea năpădită de o sudoare rece: — S-au mai măritat ele şi fete fără zestre. rară floricică. — Ce mă rogi?! Nu te uiţi la tătâne-tău? Îi bun de legat fedeleş şi de pus sub lăcată la Sărindari! Auzi! Face dumnealui moarte de om! Poate că duc dracului scula în turcime. — Aha! Una din puzderie.. Un firicel firav de demnitate tresări în făptura umilită şi rosti cu glas tremurător: — Cucoană Anthiţă. Uite. Cucoana Anthiţa îşi înfipse mâinile în păr şi-l întrerupse: — Iar mă iei de la Adam Babadam! Părintele dumitale Stroe Cornescu! Ce mare scofală a făcut şi ăla? Ti-a lăsat un cufăr de pergamenturi.de podele: — Fire-ar al dracului de viaţă. o ladă de păduchi şi un butoi cu vânturi! Dacă nu era mamă-ta mai bătătarnică. şi de-al cui m-a făcut! Se putea să nu zdruncini dumneatale bucuria omului? Să i-o laşi întreagă? Să am şi eu o zi bună în douăzeci de ani? Masinca începu să plângă: — Mamiţă.. Cornescule. s-o faci icoană. Târgu-i încheiat. Sau ţi-o fi şi de păgâni! Cornescu şopti cu capul între umeri: — Şi aceia tot suflete omeneşti! — I-auzi! Da' când taie şi spânzură la creştini. nu se îndură tat-to! Cine gândeşti. să ţi-o ia aşa.. Stroe Cornescu. că vrei să-ţi laşi fata pe drumuri.. se află un hotar la toate! — Taman aşa zic şi eu! E un hotar şi în neghiobie... te rog.. facem clăbuci de pomană! — Părintele meu. ai să iei paralele! Îs destule de cârpit în bordeiul ăsta! Bărbatul îşi ridică ochii înlăcrimaţi: — Că iei asupră-ţi păcat de moarte nu gândeşti? N-ai să mai ai zi senină... muierile. fără crac de nădrag! — Mămiţă! scânci speriată fiică-sa.. şi nici somn din pricina mustrărilor. — Ba oi dormi pe patru perini!. şi de norocul meu. Cornescu se ui- . — Ce-i. aţi fi ajuns să scociorâţi după un dumicat în gunoaiele oamenilor. că nu ştiu cum s-a fost născocit lumea cu bărbaţi număraţi. — Până la Dumnezeu.. Sasamănă fie-ta cu ea? Masinca sări de pe scaun şi ieşi hototind din odaie. Aglăiţa! Mersi de parexamplu! Aia-i zână poleită. Dimitrie Cornescu îşi îndreptă spinarea. şi jefuie.. hohoti Corneasca. avea o vorbă. şi. chiar Aglăiţa a Ioneascăi. Mustrări să ai dumneatale. umplem pământul. îngână bărbatul neaşteptat de îndărătnic.

Cât ai clipi.. draga mamei. — Mă desperează ca la mine în casă să nu folosesc toate odăile. iar slugile. cobeşti a necaz.. că prea-i din cale-afară de asupritoare şi cucoana Catinca! Doamna oftă şi porunci de îndată foc în toate încăperile castelului.. se auzi toporul robotind harnic în curtea din spatele castelului. Aceeaşi încremenire.. Fata se ridică din pat şi îşi îndreptă părul la oglindă. lângă cămin. Avea să-i numere. scăpate de hăţurile coanei Catinca şi cunoscând blândeţea Doamnei. cu nourii din căpăţână.. Cucoana Anthiţa îşi îndreptă scufia şi dădu năvală în iatacul fetei. Când sania pieri pe porţile parcului. dintr-un simţământ de zădărnicie. Îşi scoase redingota cu gesturi obosite şi îşi puse dulama groasă cu care lucra în şopron. Masincă. Parcă i-ar fi fost silnic să-şi ridice privirea.. Zic să gătim astă-seară. privind aţintit flăcările care zvârcoleau limbi albastre şi roşii. că mâine dimineaţă suntem în târg. Dacă aş putea să mă rezumez doar la patru-cinci cămări... nemişcată. Dimitrie Cornescu coborî capul în piept.. Mânia îi era sporită şi de aceea că îi ţinuse piept pentru cea dintâi oară şi cu necunoscută îndărătnicie. binecuvântă drumeţii. că eşti şi tu frumuşică destul. Elena stătea într-un jilţ.. întrecându-se a-i împlini orice ar fi poftit.. cercetându-se cu ochi plânşi. Zoe îşi zise că seamănă cu o statuie. Ia numără-i repejor cinci mii de frănculeţi în palmă. * Cucoana Catinca Rosetteasca părăsi Ruginoasa cu fălcile zdruncinate de mânie şi profeţind Elenei jale. la Villa Borghese. A rămas nişte carne de ieri. veselă cintezoi. dar tot slobozi obida: — Nu. trebăluiau vesele. aceeaşi resemnare născută din neputinţă. Coana Anthiţa rosti generoasă: — Lasă.. nu zău. faliment şi pierzanie. Cercetându-i făptura colţuroasă. cu îngăduind de prietenă veche. Zoe.tă trist la nevastă-sa: — Acum ce o mai zdruncini şi dumneata? Ce vină are biata? — Eu o zdruncin? Dumneatale. îşi croieşte singur albia. — Usucă-ţi ochişorii. Destinu-i neclintit.. împotrivindu-i-se până la capăt. nu-l răsuceşti după voie. ar însemna că n-am nevoie de celelalte. — Câte ceasuri să fie?. O statuie a durerii cum văzuse ea în Italia.. Ci lasă păcatelor de smiorcăială. şi-ntr-o clipă clămpăne la ţambal. Cu o broboadă scumpă pe umeri. Frănculeţii. Tac-to a trecut în şopron. . Facem o tocăniţă.. întrebă Doamna. deşi micul orologiu se afla pe poliţa de marmură a căminului. Elena Cuza şi Zoe Manta răsuflară uşurate. după cum nu întorci ziua de ieri..

Mai ales acestora din urmă mă roagă să nu mă supun. 71 Doar ştii! Nu-i vorba despre mine 72 Copiii ei — nişte bieţi bastarzi . Căsnicia noastră nu este şi n-a fost niciodată ceea ce ar fi trebuit să fie. Elenuţă? Doamna îşi ridică privirea adâncă. Sunt liberă să hotărăsc asupra despărţeniei noastre.. nu s-o alung pe această femeie. Merită să corijezi o greşeală. Cât sunt de egoistă să te ţin aici. Şi aceasta o pot face în deplină linişte şi singurătate. gândeşte-te la scandal. Nu-i îngăduit omului să desfacă ce a legat pentru vecie Dumnezeu! Doamna râse scurt. i-a zămislit doi prunci.. chiar dacă-i oleacă târziu. Zoică. zău aşa! Elena Cuza surâse nesigură: — Nu-mi porunceşte. şi acela-i doar un om şi nu o dată a călcat canoanele. carele.. zâmbi slab Doamna." Zoe Manta. departe de camarilă şi coterii. o ţiitoare! — Dar princiară. Şi-apoi... sări în picioare: — Atunci. vorba slugilor. Şi iartă-mă. mai norocoasă decât mine. de influenţe streine. să te porneşti la drum. Se va supune întru totul deciziunii mele.. Ai dreptate. în pustietate.. alung-o imediat pe mizerabila ceea de Obrenovici!. Zoe Manta încercă să nu se dea înfrântă: — Norocoasă. iar ea. — Eleno. "Viitorul nostru e în mâinile domniei tale. — Tot ţiitoare! Cât despre separaţiune! E prima oară că vii cu asemenea idei! Cred că nu vorbeşti serios. dar compromisă! Ses enfants — des pauvres bâtard72. ţi s-au fost tulburat minţile! Ce obţii separându-vă? Însăşi religia noastră creştină se împotriveşte despărţeniei. De vreme ce-ţi dă mână slobodă. neguroasă: — Ţi-i urât. iar acum îţi porunceşte să înduri iarna de la Ruginoasa.. — Tu sais bien! Il ne s'agit pas de moi71. Dintâi se împotriveşte. Elena Cuza clătină capul: — Mă gândesc de mult la această soluţiune.. şi pe bună dreptate. în faţa Doamnei.. lângă mine. Ziua trece mai repede. dar nu-l înţeleg deloc pe Cuza. — Ce repede se întunericeşte iama! Pe o parte îi bine. se sperie Zoe.— Acuşi bate de şase. Elenă. — De aceea dă Vlădica atâtea dezlegări pentru despărţenii? — Vlădica! La o urmă. deşi blândă şi stăpânită. Zoe Manta înfipse acul în gherghef şi se aşeză de cealaltă parte a căminului. Zoe. N-are nici o noimă. arătându-şi dinţii mărunţi. să cântăresc îndelung şi să hotărăsc. Elenă! Ce pildă daţi voi. nu văd la ce mai stai pe gânduri! Doamna zâmbi: — Te prefaci a nu înţelege. Mă îndeamnă doar să chibzuiesc. — Cât gândeşti să veghem în sihăstria aceasta.

făcu Zoe.. după o vreme. Alt soi de soaţă i-ar fi stat bine alături. te conjur! Doamna oftă adânc: — M-am gândit într-atâta. fin desenate. te sfârtecă fără milă. dintr-acestea se fac mereu şi se vor mai face. Zoică. L'éclat73! Da. şi interesul oamenilor se epuizează pentru cel vechi. fără viaţă. foarfecă alte vieţi. Eram însă tânără şi altfel îndură juneţea. Nu-i sunt de nici un folos lui Alecu şi nu voi să-i fiu piedică. Fii încredinţată. — Eu. Te-ai gândit la Manta. în altă lume. dar nu m-a şi croit astfel. alte biete făpturi omeneşti. ce?. Voiai să spui că şi fuga lui Manta a fost la vremea sa un scandal. întregii ţări? Sunt lucruri care nu se fac. Elenă.prima păreche a Principatelor. Iar de uitat nu s-a uitat. — Dacă soarta te-a hotărât principesă. şi-ţi asigură mai multă consideraţiune decât dacă ai înzestra o duzină de orfane sărace. Nu-ţi e îngăduit să intri în gura plebei şi a mişeilor! Să te sfârtece mahalagiii şi precupeţele. să faci din drama ta o distracţiune publică. Elena Cuza ridică din umeri a neputinţă: — Aceasta-i lumea. N-am vrut să stârnesc suveniruri care ştiu că te dor.. cu alte însuşiri. draga mea prietenă. nu? — Iartă-mă. Zoe Manta îşi scutură zulufii de pe frunte: — Nu mă mai dor. "titlurile" mă însoţesc ca într-o carte de vizită: "ceea lepădată de bărbat". gândeşte-te bine. — Nu te poţi înjosi într-atâta. Elenă. geambaşul acela! — Era ori nu Domn al Ţării Româneşti? Aşa că. "fimeia pe care o părăsit-o Manta ca pe o păreche de ciubote netrebnice". încât am ostenit. de dragul unei vorbe de haz. mă înfior. ça se fait parfaitement! Ce-a făcut mai acum douăzeci de ani Bibescu? S-a lepădat de Brâncoveancă. Soarta m-a voit Doamnă. — Mais si. Nu-ţi curma vorba. Se întrerupse şi îşi muşcă buzele subţiri. draga mea. supune-te! Elena Cuza zâmbi stins: — Poate că acum s-a răzgândit. şi ţie ţi-e îngăduit orice. Şi tu.. "văduvoaia fără răposat" şi alte asemenea. lumea uită. dar. Şi că şi acela s-a uitat. nu stă în puterea noastră s-o săvârşim. spuse Doamna aplecându-se şi prinzându-i cu afecţiune mâna. Şi să ne naştem a doua oară. Elenuţă. e teribil.. Se întâmplă alt scandal. a despărţit-o pe Mariţica Văcăreasa de Ghica şi s-au cununat cu un fast de-au speriat Bucureştii! Zoe Manta avu un gest de silă: — Bibescu. Succesul unui mot d'esprit contează mai mult întrun salon. dar reci. să înceapă să bată telegraful în toată Europa scandalul de la Curtea domnească a Bucureştilor! Gândeşte-te.. Oameni-s necruţători şi.. 73 Scandalul! . că ori de câte ori întorc spatele ori se grăieşte despre mine într-un salon.

ceafă. plouată cu intarsuri şi ciorchini grei de aurărie. ale căror echipagii umpleau curtea caselor din Fântâna Roşie. Poetul urma să plece la Paris. şi Lelia de Gunsbourg îi acordase favorul unui rămas-bun intim. cu horbota bogată de Valenciennes şi claia de bucle ruginii strânse în spelci à la Mademoiselle de Fontanges. şi alte daraveli politiceşti. oferind oaspeţilor. Într-o rochie de catifea grea. la urechile zânei răutăcioase din carele aş fi dorit să-mi fac pe veci stăpână. vârstnicii. În salonul cel mare.. Jucătorii de cărţi — patimă adusă în Principate la începutul veacului de ofiţerii lui Kiseleff şi devenită molimă — ocupau două încăperi. Doamna şopti cu gândul aiurea: — Se lasă iar cu viscol. un supeu rafinat. conduri de atlas şi botine cu glanţ zugrăveau în arabescuri de o clipă polca. cotillonul sau cadrilul. amândoi de mult statorniciţi în lumea umbrelor. Poetul Vasile Alecsandri îşi plimba ochii prin încăpere. doamna mea. baroana le acorda câte un sfert de ceas de tête-à-tête într-un salonaş mai retras.. Baroana râse cochet: — Cum?! Un poet ca dumneata n-a ştiut să-şi tălmăcească simţămintele? . ibovnica lui Ludovic la XIV-lea.. aţintind-o cu privirea strălucitoare: — "Eşti frumoasă. după terminarea spectacolului — era o mare iubitoare de teatru şi operă italiană —. oameni serioşi — pântece. comentau ultimul discurs al Kogălniceanului.. căzută din soare. Se aflau singuri în salonaş. abundenţa de mobilă grea. cu privelişte spre sala de bal. * Baroana Lelia de Gunsbourg primea lume în fiece joi. risipa de ţesături scumpe.Afară se auzeau lupii urlând. şalurile indiene şi de Damasc azvârlite şi pretutindeni aninate. eşti o adevărată primejdie! Entre nous. fiind miercuri. dulce-ncântătoare / Ca o floare vie. suspinele mele n-au ajuns. Îi sărută mâna galant şi i-o spuse în stihuri. apreciind-o ca un cunoscător." Lelia îşi dădu capul pe spate şi râse gâdilată: — Fermecător! Poete. baroana îi semăna poetului cu o floare învăpăiată. pleşuvie şi gută —. grupându-se după vicii şi preferinţe. damascuri şi brocarturi. La aceste sindrofii invitaţii se împrăştiau prin saloanele mari. caşmiruri. boierul din Mirceşti gusta luxuriantul decoraţiunii. cenuşie. pamfletele din Românul şi Steaua Dunării. / Lumea-namorată şi de doruri plină / Te slăveşte în taină ca pe o regină. Ştiu doar că. Favoriţilor. Ţia rezistat vreo cucoană până acum? Alecsandri continuă să zâmbească: — Iacă socoteli pe care nu le-am făcut. Om al epocii sale.

" — Ce minunat ai exprimat simţământul meu! Când sunt pe Riviera. suferi? N-ai deloc figură de înamorat înfrânt. te-ai resignat? — Perseverare diabolicum. Şi. că în viaţă există şi porţi inexpugnabile.— Marile simţăminte ucid inspiraţiunea. mai atrăgător. — Şi. gentil. baroană.. — Paris! Îmi pare sincer rău pentru dumneavoastră.. Alecsandri îşi ridică ochii în tavan: — Din păcate. Alecsandri îşi căută locul în jilţ: — Lăsând şaga.. Alecsandri se lăsă pe spatele jilţului şi oftă adânc: — Aceasta-i marea mea nefericire. — Te pomeneşti că eu sunt zâna cea răutăcioasă! Oh! Menteur! Dar ce importanţă are. Ochii poetului sclipiră: — Mediterana! Vechea mea dragoste! "Nimic nu e mai frumos. Cascadă de râs zgudui făptura baroanei. Eu unul nu am încotro. baroană. că nimeni nu-mi aude vaietul inimii... dacă totuşi m-aş încumeta. spuneau străbunii noştri romani. nimic nu absoarbe gândurile cu o mai deplină încântare ca privirea acelei întinse albăstrimi a Mediteranei. interesele mă cheamă la Paris. Poetul schiţă din jilţ o reverenţă: — V-am spus.. Nimeni nu-mi dă crezare. Lelia de Gunsbourg deveni visătoare: — Cât te invidiez! Riviera.. Îi îndreptă o privire vicleană: — Şi. cu veselii clopoţei de argint şi fluturii jucăuşi din stihurile mele.. De aceea. mă confundă cu gâzele de aur. Mi-a rămas resignaţiunea.. Eu socot... Nu-ţi seamănă deloc. domnia ta.. Nisa. râzându-şi parcă de el şi de toate: — În primul rând. Mediterana.. încerc exact aceleaşi emoţiuni. dar Parisul la astă vreme e terifi74 În căutarea soarelui . e prea adevărat! Izbucniră amândoi în râs şi conu Vasile îi sărută din nou mâna. în consecinţă. ce te împiedică să faci un voiaj. — Tiens! Eu ştiam că dimpotrivă. plec! Baroana râse: — Mă iei drept o codană. scumpă baroană. Lelia începu să se joace cu ciucurii de aur ai cingătorii. Chagrin d'amour.. silindu-mă slujba. — Cei care nu fac stihuri. — Chiar şi eu? Poetul surâse: amabil... à la recherche du soleil74! — Nu mă încumet pe asemenea vreme să călătoresc. şi aşa crede toată lumea. poate. totuşi. de vreme ce minţi fermecător. poete? Pleci pentru că te trimite Vodă în misiune la Paris. nu pentru că tânjeşti în Bucureşti oftând de inimă albastră. scumpă baroană.

ant. Mi-a rămas mai cu seamă tipărită în minte o seară urâtă, o seară rea, o seară neagră ca păcatul greu... Ochii poetului cercetau amintirea: — Locuiam la un otel englezesc pe malul Senei... Stabilimentele ţinute de englezi sunt mai confortabile decât cele pariziene, iar de curăţenie... Începu să râdă. Cred că francezii au un singur vrăjmaş: săpunul... — Aşa e, râse baroana. Croitoreasa mea, M-lle Legrand — cunoşti la maison de haute couture din Rue de la Paix —, îmi istoriceşte de fiecare dată că, spre ruşinea ei, trebuie să admită că, dintre toate clientele, francezele au dessous-urile cele mai neîngrijite şi subsuorile cele mai rău mirositoare... Sensibilul Alecsandri, rafinat şi imaginativ, avu o schimă de silă şi îşi duse batista parfumată la nas. — O, iartă-mă! Sunt amănunte oribile, dar în focul discuţiei... Te rog, urmează-ţi povestirea! Poetul dădu din mână: — Nu-i mare lucru de spus... Simple impresiuni, vedenii de coşmar. "De la ferestrele mele nu zăream decât un ocean de aburi sub care zăcea Parisul înfundat şi înecat, căci fanarele nu dădeau decât o lumină palidă ce mărea grozăvia întunecimii... Treceau umbre de trăsuri, umbre de oameni, umbre de călăreţi care apăreau şi dispăreau producând o fantasmagorie dintre cele mai curioase. Copacii desfrunziţi se înşirau ca nişte scheleturi negre cu braţele ridicate spre cer şi implorând o rază de soare..." Deodată!... Baroana se aplecă şi-i prinse mâna, cu sufletul la gură: — Ce?! Ce s-a fost întâmplat? Alecsandri, chip sumbru, glas sumbru, ridică braţul cu gestul cunoscut al vestitului comediant Comino: — Deodată, un strigăt năprasnic înjunghie noaptea! Lelia scoase şi ea un ţipăt uşurel şi îşi duse mâinile la gât. — Mon Dieu! O crimă! — Apoi... s-a auzit un al doilea răcnet... Şi mai teribil! — Pentru Dumnezeu, încetează! Am palpitaţiuni. Deci, ai asistat la o crimă! — Dimpotrivă! Măgăriţa cumetrei Michon, din vecini, fătase, iar monsieur l'âne se bucura. — Cum? — Simplu. Răgea. Lelia îşi dădu ochii peste cap, iar degetele gingaşe pianotară pe dantela de la piept: — Afurisitule! Văd bine că ştii să produci emoţiuni... Când ai de gând să te porneşti la drum? Poetul îşi mângâie mustaţa groasă. Rămăsese subţirel, în ciuda vârstei, căci la patruzeci şi doi de ani nu se mai putea numi tânăr, talia avea graţie, poziţia, cu cotul rezemat leneş de braţul jilţului, era plină

de eleganţă, piciorul se desluşea fin în gheata din piele de Rusia. Alecsandri făcea figură bună în cele mai pretenţioase saloane ale Europei. De altfel, gândi baroana, nu putea fi decât seducător un bărbat primit de cele mai proeminente personaje ale vremii sale: împăratul Napoleon al III-lea la Paris, Victor Emanuel la Torino, Cavour... Tot la Paris, întreţinea relaţiuni cu protipendada artistică, literaţii Canini, Angelo de Gubernatis, Veggezzi-Ruscalla, Domenico Muti... Suspină fără a lua seama: Dommage qu'il est chauve75... — Oftaţi, baroană? Lelia zâmbi şi spuse altceva: — Da... Mă gândeam că toată lumea interesantă pleacă... Arnăutu la Roma, junele Ghica e în Schwitzera... Acum dumneata... — Exageraţiuni, zâmbi măgulit poetul... Farmecul Bucureştilor nu stă în trei personaje... Mai sunt atâţia alţii... Baroana făcu botişor: — Cine? Dă-mi un singur exemplu! — Nenumărate. Începu să caute: Să zicem Iorgu Pătraşcu... — Parvenitul acela! Merci! Credeam că merit mai mult! — Manolache Ghica, un bărbat cu mult spirit... — Gros ca o balenă. Mă indispune! — Atunci Vic Sturdza... Are chic şi e un rezistent dansator. — Paiaţă! — Sunteţi nedreaptă, râse Alecsandri. Lui Ionică Miclescu ce cusur îi mai găsiţi? Continua să zâmbească, pe chipul perfect ras nu se citea nimic altceva decât jovialitate, expresia de salon unde se poartă conversaţiuni graţioase, uşurele, flirt de amabilităţi. În spatele măştii, însă, îi pândea reacţiile, atent la cea mai sensibilă tresărire a căutăturii. Lelia păru o clipă descumpănită. Îl privi dintr-o parte, clipind doar mai des: — Monsieur Miclescu... Îi sunt recunoscătoare, mi-a adus-o pe Kio, dar pe Dumnezeu, alt merit nu-i găsesc. Un poupon76 cu fizionomie de îngeraş. Alecsandri îşi desenă pe chip cea mai izbutită expresie de nedumerire, apoi izbucni în râs: — Miclescu un poupon! Cea mai extraordinară anecdotă pe care am auzit-o! Baroana încruntă sprâncenele fine: — Ce e de râs? — O, continuă Alecsandri pe acelaşi ton, am să i-o istorisesc şi lui. O să-i placă! Miclescu, Don Juanul temut de toţi bărbaţii cu neveste tinere şi arătoase din Principate... Da, da, chère madame, chiar din Prin75 Păcat că e chel... 76 Prunc dolofan

cipate! Căci Ionică îi pogorât din Moldova doar de puţini ani... MiclescuCasanova, căruia cocoanele noastre cu fete de măritat nu-i deschid salonul, ferind inimioarele şi cinstea odraslelor! Miclescu, de dragul căruia două dame s-au sinucis, iar altele, nu mai ştiu câte, şi-au părăsit căminele! Miclescu, zic dară, un poupon! Un îngeraş! Vraiment ça c'est plus fort que tout77! O grimasă aproape insesizabilă strâmbă într-un colţ gura Leliei. În ochi i se citea atenţie încordată, fără să-şi dea seama degetele mâinii stângi cântau la clavir pe braţul canapelei. — Este desigur una din glumele dumitale obişnuite, Alecsandri! Râse: Nu cred nimic din ce mi-ai înşirat! Poetul avu un gest incert: "cum vrei!" — Eu sunt cel mai surprins... În Bucureşti, acest curriculum vitae sentimental — ridică arătătorul subliniind —, doar résumé, a devenit un fel de secret al lui Polichinelle... Este folclor, isprăvile lui, puse în romanţuri de lăutari, storc lacrămi în toate mahalalele! Lelia de Gunsbourg îl privea aţintit, de parcă ar fi încercat să cântărească: Glume? Născociri? Care-i scopusul? Poetul se întrebă, la rându-i, vag îngrijorat, dacă nu manevrase nedibaci, prea înălţându-l pe Miclescu în Olimp, megieş cu Apollo şi Paris, un Hercule al alcovurilor îndantelate... — În definitiv, ce urmăreşte Casanova ăsta al dumitale, de care — mă faci să mă ruşinez — n-am auzit? Alecsandri râse: — Nu el urmăreşte, scumpă baroană. E urmărit... — Aha!, făcu baroana aţâţată. Iar el rămâne nepăsător dinaintea atâtor inimi răpuse? — Nepăsător! C'est une façon de parler78. Nu poţi trece pe lângă o floare frumoasă fără să încerci tentaţiunea de a o culege. Iar la celălalt colţ de uliţă surâde şi îmbie alta şi mai frumoasă. Lelia de Gunsbourg redeveni dintr-o dată vioaie şi zâmbi cochet. Poetul o urmărea cu ochi plini de căldură şi sinceritate, zicându-şi că baroana cârmeşte brusc, schimbându-şi politichia. — M-ai făcut curioasă... Da, da... Chiar foarte curioasă. Alecsandri îi îndreptă privire lungă: — De mi-e îngăduită întrebarea, aveţi de gând să-l seduceţi? Baroana îl privi sfidătoare: — Pour quoi pas? Tot mă plictisisem în Bucureştii aceştia mohorâţi... De ce taci? Nu mă crezi în stare să cuceresc un mic dâmboviţean cu succese de duzină? Poetul surâse îngăduitor: — N-aş numi succes de duzină o prinţesă a casei de Bavaria, o contesă italiană sau o fiică a Romanovilor, printre altele... Abia se stăpâni să nu-şi muşte buzele. Prea îl umflase pe bietul
77 Asta-i mai tare ca toate 78 E un fel de a vorbi

Miclescu, trecându-i la răboj odraslă din târla ţarilor."Dacă mai vâr şi Bizanţul, îmi rămân doar Fenicia şi Carthagina!" O cunoştea însă prea bine pe baroană, îi plăceau numele zornăitoare, îi zvâcnea întreaga făptură doar adulmecând aromă de steme şi coroane. — Nu mă tem de legende!, râse baroana, şi ochii îi sclipiră, întunecând solitarii din urechi. Şi mai gândesc că, în ochii domniei tale, n-am prea mare preţ. Alecsandri se grăbi să-i sărute mâna: — Ce nedreptate îmi faceţi, scumpă baroană! Pentru mine sunteţi la donna assoluta, mai frumoasă ca luna care vă luminează, magnifică. Lelia i-o reteză aproape mânioasă: — Opreşte orchestral de complimenturi! Ce-ai vrut să-mi spui? — Să vă pun doar în gardă, scumpă prietenă. Amicul Miclescu este inexpugnabil, deoarece inima lui, întreaga sa fiinţă sunt dăruite pe vecie altei femei, iar cheia de la alcovul acestei alte femei n-o va avea niciodată. Iată pricina pentru care n-o poate uita. Violenţa ambiţiunii, orgoliul, curiozitatea lacomă transformară chipul diafan al Leliei într-o torţă arzândă: — Cine-i femeia? Alecsandri păru încurcat: — O ştim doar câţiva amici intimi. — O voi şti şi eu! Poetul avu un gest de neputinţă: — Mă dau înfrânt, domniei voastre nu-i poate rezista nimeni. — Aceasta vom vedea! Cine-i? Boierul din Mirceşti rosti răspicat, după clipă cântărită cu socoteală: — Înseşi prima damă a Europei, Eugénie Maria de Montijo de Guzman, contesă de Teba, soţia celui de-al III-lea Napoleon, împărăteasa tuturor franţujilor... — Şi aşa mai departe!, ridică din umeri baroana. Era impresionată, dar ştia să se stăpânească. Alecsandri, cu coatele rezemate în braţele jilţului, îşi împleti degetele cu aerul celuia care, la toate cele spuse, socoate că nu mai e nimic de adăugat. — Ciudate gusturi au bărbaţii, vorbi ca pentru ea singură Lelia. Nu zic, Eugenia nu-i slută. Dar umerii aceia prăbuşiţi până în dreptul sânilor... În loc de o pereche, par două... Enfin! Am clevetit destul despre acest monsieur Miclescu. Să-i dăm pace în adoraţiunea lui depusă la picioruşe împărăteşti... À propos, am auzit că are o pointure79 de grenadir voinic... 41? 42? — Sunteţi scânteietoare, râse Alecsandri... Dar mi-e teamă că vam răpit prea multă vreme de la graţioasele dumneavoastră îndeletniciri. Baroana se ridică zvârlugă, fulg de păpădie. Strălucea din nou, zâna încântătoare, vioaie, delicios de spontană, pe care o admira tot
79 Număr de pantof

se trezi de dimineaţă cu socotelile făcute. că vreu / Să văd stins din a ta minte / întreg suvenirul meu!." Muierea se rezemă de sobă cu mâinile încrucişate sub şorţul de nanchin. cum ar fi o costumaţiune de bal masché! Şi iarăşi atunci ăsta. ipistatul de la Roşu.. îl dibui lesne la Grădina cu cai! Acolo ţin vad toţi milogii — floricele. dar nu se arăta: "Bărbatului să nu-i cauţi în coarne.. Sâmbăta morţilor nu-i. Mânca ţeapăn de dimineaţă. doi coţi şi un pic" —. şi o răsturnă pe gât cu o mişcare bruscă. cum să zic. deverul lui e. Dumitrescu. — De-un combustibil." CAPITOLUL VIII Nae Dumitrescu. coana Lisaveta." "E simplu. iar pe stomahul gol funcţiunile. / Te-am iubit cu dor fierbinte / Ş-astfel te iubesc. bigi-bigi — de-şi zic micul comerţ. bragă. vorbeşti singur? Nu eşti sănătos la ceafă! Coana Lisaveta puse tipsia pe masă şi se cruci de Doamne fereşte! Ipistatul răscoli blidele cu privire lacomă. Îl mânca din ochi... înţelegere. Cestiunea-i că degeaba bat uliţele.." Întrebă morocănoasă: — Mai vreai. că mergeam la Moşi.. nici că-i pasă de vânzare. Piculeţ — "atâta măsoară dumnealui. căci "omul ştie când pleacă. nu funcţionează. aşternu pe pagina cu muchii aurite din condei zornic: "Adio. dezmierdat de nevastă-sa.. nene. Castronul cu ciorbă aromea îmbietor. în tigaie mai sfârâiau încă jumările şi cârnaţii. acadele. nici vară. mă-nţelegi! A revedere să dea Dumnezeu şi . ăla se prezentează la ceas şi loc de pe cum au luatără." — Ce faci. îi doar corier. cum să zic. dar întorsul doar Dumnezeu îl hotărăşte. de unde îi şti. castane coapte. uleioasă. dăm cu un presupus că insu-i iscoadă şi face conspiratiune. rămâi ferice! / Şterge din inima ta / Pe cel ce adio-ţi zice / Deşi-n veci nu te-a uita. Fără a aştepta inspiraţiune.. "Mi-l scoţi pe flaşnetar din pământ. Una la mână! A doua la mâna ailantă. mă înţelegi...Bucureştiul. că după aia umblă el după măciucă la altă catrinţă. bre? Ipistatul îşi umplu o bărdăcuţă cu ţuică galbenă.. ca să-l cercetez în Cişmigiu. vreau să zic delinventul.. Atunci flaşneta şi insecta trebuie ca să ne inducă în eroare. adicătelea silit să plimbe minavetul ca să scoaţă de o pâine. don' căpitane! Dacă cetăţeanu-i din breaslă. — Mi-ai făgăduit ceva pentru album! Vasile Alecsandri se înclină adânc: — Onoarea e a servului. din iarbă verde.

Şase duminici pe săptămână şi pe urmă intră în Crăciun ori Paşti. dar se poate şi mai rău. Cercetez dintâi la ăi mai sărmani. don' căpitane".. zâmbi ipistatul totuşi gâdilat. ori joi verde. mă duc de-a dreptul la soluţiune. — Că vorbişi de concurenţă. se îndoi în nenumărate temenele. .. dom'le?! se miră Dumitrescu. parcă îngrozit: — Don' comisar. Cucu ăsta-i aşa un fel de om. cu chipul plouat de pistrui. Dumitrescu îşi cumpără tutun şi foiţă de ţigară. şterge scaunu' lu' don' Dumitrescu. cum merge afacerea. Chiar aşa? — Paroldoner! Eu i-am zis..sărut mâinile. un' s-a dus. Eu nu mai pot de muşteriii matale! Bună ziua. probabil. — Ce spui.. ce onoare! Se adresă unui ucenic.. "degeaba bat uliţele... ori seară bună. "Ai zice că ăsta moare de fericire"." La slova gintei latine.. când se întoarce? Unde-i marfa? I-am zis. — Ei. Trecui înainte pe la Cucu. îmi cântă la dairea". Am planeta lepădată de cucoană?. un omuleţ roşcovan. coană Lisavetă. jupân Weiss. să ştie clientul cum şi ce fel. o magherniţă pe uliţa Gabroveni... ca alde Weiss ori Cucu.. e în sărbători! Aşa un Dumnezeu mi-ar place şi mie. recapitulă el. albastră sau galbenă. erau cele ale lui Ispirescu. "De ce tiparniţă? Iar e simplu! Delinventul îşi rostuieşte de undeva oracolurile. faţa i se umplu de creţuri. "parcă l-ar fi găsit pe fra-su!" — Să trăiţi. îşi zise ipistatul. pune un aviz. că unde-i Cucu? Când deschide.. ce-i cu el? Jupân Weiss îşi prinse capul în mâini... Am! Cestiunea-i rezolvată!" Cele mai însemnate tipografii din Bucureşti. i se adresa în gând lui Cantuniari care. Măi băiete.. "Hm! Ovreiu-i iscusit.. domnu' Cucu. mă-nţelegi.. iar de atâta zâmbet. "Deci". Conduratu şi Gobl. domnu' comisar. toţi la mine. la ceasul acela se mai afla cu nasul în plapumă. — Zăboveşti mult? Nae Dumitrescu îşi încheie bunda cu un aer preocupat. domnu' Weiss? Tipograful bătu superstiţios în lemn: — Mai mult stă decât merge.. un clăpăug de vreo doisprezece-treisprezece ani.. inventarie Dumitrescu.. Pe drum — dimineaţa încă mai trudea să spele văzduhul de negurile nopţii —. — Vezi dumneatale.. nu se ţin de fleacuri. îl întâmpină însuşi patronul. domn' Cucu şi nene Ilie.. Ţine închis. ăsta-i un ce la care nu poa' să răspunză nimenea! — Atunci umblă sănătos. La vederea ipistatului.. la tiparniţă. că eu n-am văzut aşa noroc! Când îl cauţi. "Dar ăştia-s firme serioase. concurenţă mare.. la uşă. Adicătelea.

eşti. — Asta-i negustoria.. — Parcă nu văzui aviz. jignit până în adâncul inimii: — Şi dacă eu vreau s-o ţin asa. Dumneata dacă-l acoperi. Da ori ba! Patronul rosti atins: — Don' comisar. răspunse Weiss... pardon. nu-i aşa. domnu' comisar. şi? — Persona e sub acuzaţiune de conspiraţie. saltă deverul lui Weiss. de un secret profesional. zice.. nu încerca să câştigi timp. domnu' Weiss. d-aia nu-s mai procopsit. lasă că le mai arănjezi şi dumneatale! Şi. nu-mi mai ajunge mâna. că acum vin muşteriii să-mi ceară o scară. Uite. mata ai auzit? Nae Dumitrescu zâmbi larg: — Ştii că eşti crohmolit. Ipistatul se prăpădea de râs: — Te ţii de mucalitlâcuri? Ce jornal serios scoţi dumneata? Ce gazetă naţională? Mă şi întreb la ce mai ţii dugheana asta! Jupân Weiss se roşi. ai mata ceva contra? — Nu te aprinde. Ascultă. — Ăsta-i din prăvălia dumitale? Tipograful apucă planeta şi o îndepărtă mult de ochii încreţiţi de efort: — Bătrâneţea. ca să-l citească. colţos şi important. de o frumuseţe.. ce-ţi pasă? Doarme Cucu. am venit să mă înconversez cu dumneata într-o cestie gravă. Ovreiul izbucni: — Păi cum să-l vezi? Ştii matale ce-a făcut banditu'?! L-a agăţat aşa de sus. Îşi deschise carnetul cu coperţi negre şi scoase cu două degete oracolul aruncat sau poate pierdut de Lelia de Gunsbourg.. duşmanii mei să aibă! De bogăţie îmi iese părul prin căciulă. jupâne". — Domnu' Weiss.... mata ai auzitără? — Am auzitără de la musiu Kogălniceanu de libertatea presei. Da' de o tipografie închisă pentru caz de materiale conspirative. — Ei. Tipograful dădu scârbit din mână: — Aşa dever cât îmi pică mie de la Cucu. Te ştiu om serios." Tipograful se opri privindu-l drept în ochi pe ipistat. domnu' comisar. la o urmă.... care va să zică complice şi care va să zică trădător. jupâne?! Mă luaşi ca la Universitate.. Mai acum o lună ceteai prea bine şi te-am văzut lucrând fără ochelari. Ipistatul păru mulţumit de răspuns. Planeta s-a fost tras aici. care bat în guvern şi domnie. secreturi profesionale. conchise Dumitrescu filosofic. vorbesc în enteresul dumneatale. — Serios. şi? — "Bine. jupâne.— Ei.. Nae Dumitrescu râse cu poftă: — Ei. în tiparniţa Weiss. . îşi aminti Dumitrescu.. "pui aviz.. dar aşa.

trebonalul nu se uită la ruşfeturile dumitale. de nu te lasă madama Weiss pentru minte şi chimir mai procopsite. şi-mi treci cu ibişirul pe sub nas.. iar la fereşti. Stabilimentul avea artiste — patru cântăreţe germane în fustuliţe tiroleze de două palme — şi era mult frecventat de chefliii Bucureştilor.. Iu nu fac poliţie cu muşteriii. petrecea în fiecare seară dimpreună cu câţiva prieteni Pantazi Ghica.. şi te văz — cum mă vezi şi cum te văz — tăind sare la ocnă. mare iubitor de bere. Chiar peste drum se afla Cafeul chantant al lui Paţac. în schimb.. la optişpte bis. îl ajută Nae Dumitrescu. Asta-i slujba dumitale. Weiss. că nu înţeleg nimic. Cine-i persona? Weiss căscă ochii mari: — Care personă? Ipistatul se ridică oţărât: — Domnu' Weiss. Şi tot aici se înfiinţă spre orele prânzului Barbu Cantuniari. dar mă plouă. Lui Weiss îi sări muştarul: — Da' ce crezi matale. indelicat şi cu pardon. fratele lui Ion Ghica. nu te uita la mine. se adresă clăpăugului. — Alta mai ştii? Weiss se uită capiu la ipistat. bombăni ceva despre oamenii care nu vorbesc de-a dreptul şi răspicat şi începu să răsfoiască un registru ferfeniţit. la caz de trădare.Şi. nu-i aşa. Asta-i! — Care? — Unu' Tase Pandele. cu persone şi întrebări fine! Aşa de fine. nu te scoate din putină nici musiu Costa-Foru. ca să înveţi cum se prăpădeşte bunătate de timp şi se pierd parale! Ci mai stai? Sta-ţi-ar norocul! * Casa de pe Uliţa Franţeză la 18 bis era făţoasă. dar văz că dumneata nu cunoşti la manieră. arătând oarece dare de mână. Aici. gândind să se familiarizeze cu meleagul — mişcările casei cu numărul . perdele bogate trudite cu igliţa. Şi tu... eu te-am tratat. crenvurşti cu hrean şi cuplete cântate în nemţească. un bine cunoscut al boemei bucureştene. de pildă. don' Dumitrescu. ăl mai advocat. muiat.. Avea zid de piatră. cu drept de vizită o dată în an. Ce are Dumnezeu cu mine eu nu ştiu! Parcă pot să ştiu? Clienţi.. că eu stau să număr deştele de la toate dobitoacele de pe uliţă? !. nu-i aşa. unde-şi are casa? — Am auzit şi noi de domiţiliu. — Domiţiliu! Adică. acoperiş cu ţiglă roşie. o curticică îngrijită. gologani numi trimite. Cum care personă? Flaşnetarul cu planetele trase de dumneata. apoi se hlizi: — Da! Îi place marinata de stacoji şi izmana prăzulie. Pă Uliţa Franţeză. — Are un papagal scurtat de un deşt.

. femeie trecută de prima tinereţe.. apoi rânind zăpada din curte şi spărgând lemne şi.18 bis. zăticnită într-un lanţ.. închiria două odăiţe. fiind bine ştiut că Ioneasca era lacomă la chirie mare. Când Barbu Cantuniari se hotărî să-i bată la poartă. Păţii întocmai şi-n anul celălalt.. cocoană. colea. e păcat că n-o să tot aibă treij'd-ani. văduvă de comersant — răposatul lucrase în marochinărie şi galanterii —. se poartă în corset.. la un adică. Şi. Din informaţiunile culese de ipistat. E femeie de coraj. ştia că se numeşte Eleonora Ionescu.. Altfel. Barbu desluşi că o caută pe stăpână-sa.. ca să nu moară de urât în cogeamitea hudubaie. dar dacă e să vorbim cu dreptate. abia izbutind să-şi îmbumbe capoda de neglije. în sfârşit. Ruptaşul e învoit de biruri. zice că-i de la catarafie81. îi mai vâră într-o noapte mâna în gât s-o scuture de parale şi ce icusari şi mahmudele o fi ţinând în ladă.. rentieră. De domnul Tase nu se ştia mare lucru. Alteia i-ar fi şi frică să-şi vâre în casă un coate goale — feri-ne. dereticând cu nădejde în odăile din faţă. 83 Funcţionar mijlociu în Departamentul Finanţelor . În local — puţini muşterii. Nu face pentru orice calic. O simţeai mânioasă Bistriţă: — Iar aţi venitără? Numai ce plătii rupta82. dar nici aşa să bagi femeia cu sila în biserică. De măritiş să n-auză. de ce să nu pretinză. ca să ai dup-aia ce umbla pe la dicasterie după despărţenie.. are trei ani la pensionul lui Manalotti. Un glas ţâşni dinlăuntru. obiceiuri. o văzuse întorcându-se de la piaţă încărcată catâr. alte dări nu am pentru ca să plătesc. cu obiceiuri bine statornicite şi o slujnică. te 'năbuşi de scorţuri şi perini. şi-am primit îndrepta80 Nobilă 81 Corect: catagrafie — recensământ 82 Dare personală ce se plătea în raport cu starea materială a fiecăruia. îi plac covrigii calzi şi ghiudemul la o halbă fără guler. procopsite. Pe persoană n-o contactase însă. De mirare însă că un ififliu din ăsta de bătea uliţele cu papagalul avea parale pentru casă cu lux. deverul lui Paţac începând o dată cu înserarea. atenanse bune. Slujnica vârî cu precauţiune un nas prin crăpătura uşii. respectând dispoziţiile lui Barbu. deoarece coana Eleonora îi închiriase de curând. Am vorbit şi cu musiu Cristache. Eleonora Ionescu se ivi într-o clipită. Savetă? Slujnica răspunse morocănoasă: — După dumneatale cercetează. locatari şi vizitatori — din spatele ferestrelor late ale cafenelei. Simţeai urechea şi ochiul mereu atente la mişcările casei: — Cine-i musiu. lângă Curtea de Apel. dar — i se păru lui Barbu — straşnic de robace. casa părea liniştită. sameşul83. are şi pă ce să pretinză: odăi călduroase.. Toate acestea le aflase ipistatul de la vardist şi din vecini. Doamne!. Într-un singur ceas. se pornise înserarea.. e persoană evghenisită80. Stăpâna se lăsase zărită doar câteva clipe în camizol şi scufă de noapte cu bogăţie de panglici şi horbotă....

a fost filotim la viaţa lui şi norocul l-a avut tot filotim. Barbu Cantuniari arboră un zâmbet de nespusă admiraţie. unde-l găseşti.re. O cerceta uluit.. Pandele. Suntem o naţiune civilizată — îşi aminti cu un zâmbet de obsesiunea lui Zăvoianu —.. sunt singura? Trebuie să cer învoire? Îs casele mele de zestre. — Care n-are nici măcar o cocioabă a ei. — Câtă dreptate aveţi. Casă 84 Corect: c'est une erreur 85 Copist prost . fincă asta e. Cui ce-i pasă ce fac cu ele? — Dar. madame Ionescu.. Muierea îi râse în nas: — Cenuşer85. Toţi bandiţii s-a grămăditără la Finanţe! — Eu tot la Finanţe am slujbă.. Muierea îl cântări din ciubote până în creştet. musiu. iar răposatul."nobil la fizic"... mai ştii! N-ai dumneatale obraz de amploiat carele să umble cu harţaloagele din uşă în uşă. Era durdulie. surâse Barbu. — Avea cu cine se făli. ce daraveli te mânară la alde Ioneasca? — D-a direptul să fie. copleşit de ocale de înţelepciune. — Acu'... domiciliul. cucerit dintr-o privire. — Eşti dumneatale cavaler şi pus pe. ponoase cât sărăcia! Barbu zâmbi... unde să-l cauţi. odăile mele... har Domnului. n-a avut zile. îl am p-ăsta cu flaşneta... Zii d-a direptul. hramul fiecăruia. Am zis că sunteţi de la percepţie. m-a tot scos în lume... că răposatul mi-a mai lăsat două rânduri în Vergului.. ochii jucăuşi îi sclipeau de şiretenie. Se umflă în guşă: Vezi. surâse Barbu. cârnă. că muieri nu primesc. toată numai gropiţe. — De ce? întrebă amuzat Cantuniari. fură din blide. Eleonora Ionescu râse. Setiun eror84. nu trăim în pădure.. ci pentru alt soi de desluşiri. Dumneavoastră daţi odăi cu chirie. V-am desluşit că sunt de la catagrafie. Başca se vâră în oale. nu m-a ţinut cu nasu-n vatră. parcă pocnit cu leuca. Doamne. Eleonora Ionescu îl privirea cu buzele ţuguiate de neîncredere: — Şi ce poftiţi de la mine? — Câte odăi daţi cu chirie? — Acum doar una. Eleonora Ionescu săltă din umeri: — Ce. — N-am venit pentru dări. îţi umple casa de păduchi şi nici nu plăteşte la exact. e calică rău. că nici eu. am trei ani la Manalotti. dar scurt de mosorel.. şi se muie dintr-o dată: — Atunci pofteşte înlăuntru şi scuzaţi de un pardon. bineînţeles.. urmă. Cantuniari îşi plimbă ochii prin încăpere cu prefăcută mirare. aprecie galant Barbu. Pe noi ne interesează doar să cunoaştem rostul cetăţenilor.

. ca muierile cu mâini neastâmpărate. Frumoasă odaie! Parcă aş trage şi eu în gazdă la dumneavoastră. şi nici în brânci cu vecinii nu vreau s-ajung! — Înţeleg. să nu-mi zuruie minavetu-n casă. de nuc. colorate.. scos de gazeta Steaua Dunării. Oracolul avea zimţuri aurite. ce-mi pasă de unde rostuieşte paraua? Atâta am pus pentru o condiţiune. pe care se afla un sipet deschis. fiece lucruşor la locul lui. liniştit. solidă să-ngroape trei generaţii. — Un flaşnetar? La dumneavoastră? În asemenea casă ortomană? — Na. Ochii îi căzură de îndată pe gheridonul dintre fereşti. că mă doare capul. un paravan dinapoia căruia se afla scaunul de noapte. ăsta nu-i fasole-n post şi postu-i cât anul! — Aşa-i.. face Lisaveta focul cu ele.. în al cincilea rând. planetele.. dar era netipărit. Avui ori nu dreptate? Nu spun că are şi abonament la jurnal. — Tî. să dai cu paru-n om doar că i-a cotit norocul pe altă uliţă. Că nici aşa. exclamă muierea. etajerele ticsite cu nimicuri.. măturând scoarţa. tî! se miră Barbu. madame Ionescu.. un calendar de perete cu poze. dar că pesemne a scăpătat.. însă am priceput că musiu Pandele a fost el un cineva. şifoniera cu oglindă şi trei uşi. a plătitără pe trei luni înainte. masa cu acoperitoare de pluş şi ciucuri lungi... nu de bărbat! Om cumsecade. beleaua! L-am luat de chiriaş. Şi p-ormă se citeşte că-i deprins la traiul bun. — Nu ştiu pentru cât înţelegi dumneata. Cantuniari râse şi luă unul. azurii pentru cavaleri. Boscării de-ale lor. învălit în macat. Cunoaşte manieră şi are relaţiuni care poartă lux. — Pofteşte de vezi. oracoluri albe. cuprindeau obişnuitele profeţii de iarmaroc. câte un lucruşor din odaie. puzderie de bulendre. Din acestea n-am văzut. lavaboul de porţelan. tî.. M-aţi făcut curios. — Ei!. şofraniu ca portocala pentru vădane şi cireşii pentru militari —. Cine ştie?! — Ei!. strecură în buzunar câteva planete albe. mobilă bună. soro. făcu Ioneasca dând din umeri şi îndreptând fără de trebuinţă. ţine curat. se afla marfa lui musiu Pandele. Văduva îi arătă o uşă. şi Barbu băgă de seamă că tot asemenea era întreg şirul de planete albe. pentru codane. nu-i pogorât din fân şi balegă. Inlăuntru... La margine. Ioneasca îl cântări iar cu privire de geambaş: . dar cuprinsă. ce mai. Să te uiţi la el în odaie. încuviinţă Barbu. Barbu abia luă în seamă lucrurile aflate în orice cameră cu chirie pentru pungi mai chivernisite: patul cu tăblii pictate. scaune. pe cinci rânduri şi pe culori — rozalbe. Fără a fi luat în seamă de Eleonora Ionescu şi cedând unei porniri nedesluşite. Te pomeneşti că s-or fi născocit şi pentru călugăriţe. curat. — Oracoluri albe.de mahalagii... Celelalte.

.. n-am făcut nimic. vestita cărturăreasă a Parisului... de tineri.. sărutând cu mare reverenţă mâna grăsuţă cu mai multe inele în formă de floricică... Nu trebuie a Vă mai aminti că.Depuis que je Vous connais. n-am dorit nimic care să nu însemne o probă de devotament faţă de Dumneavoastră. se afla mai toată vremea zăcaşă. sub plăpumi de atlas umplute cu puf de gâscă. trăind la Galaţi. spre aşi menaja feciorul.— Nu spui nu. * ". Mai socoteşte-te şi dumneata şi dacă ne-om înţelege. de fraţii Brătianu şi de atâţia 86 De când vă cunosc. puteţi dispune de întreagă fiinţa mea. Cuza tot afla însă.. Vă puteţi bizui pe simţămintele mele. . de Vă veţi afla — Cerul să Vă ocrotească! — în clipă de restrişte. Suferea de mult de friguri. — Eu aşa trag nădejde. după îndelungată chibzuinţă.. asuprindu-i pe toţi. tremura scuturat de friguri într-un iatac cu două sobe încinse. Vodă se simţea slăbit. La aproape patruzeci şi patru de ani. împovărat de vârstă şi cu sfârşit apropiat. Vodă Cuza. palma nu şi-o arătase nimănui. nici măcar Célinei. rien voulu qui ne fût pas une preuve dévouement pour Vous86* Au trecut peste douăzeci de ani şi nu m-am schimbat... Să ne lepădăm de suveniruri împovorătoare şi să privim cu cutezanţă înainte." Barbu îşi luă rămas-bun. accesele cuprinzându-l la perioduri exacte. musiu. prăbuşit în patul cu baldachin de brocart auriu. când daţi ochi cu chiriaşul.. ziceţi-i să treacă pe la ocârmuire să-i vedem conturile de comersant ambulant şi să-i hotărâm darea. Am decis separaţiunea şi despre aceasta i-am informat pe mama şi pe fratele Theodor. dar. săltând poignet-ul aşa cum învăţase la pension.... Să nu uit. frecventată de însuşi împăratul Napoleon. Şi astma îl căznea mai ales iarna. rien pensé. Sultana Cuza. socot că fapta trebuie să-mi fie la fel de sinceră ca inima şi judecata. între cărămizi fierbinţi şi săculeţi cu nisip încins. faceţi de un cavaler. rien fait. Ioneasca. Mamă-sa. Prefera să nu se mai gândească. câţi număra în acel dechemvrie al lui 1863. Era o năpastă a neamului. în cele scrise în stele ori în palmă.. iar boala de inimă.. Nu credea în magi şi vrăjitori.. N-am dreptul să Vă stau în cale. dar în ultima vreme parcă se înteţiseră. je n'ai rien dit. De aceea azi.. ar fi bătut darabana înainte de a apuca Pandele să păşească în curte.. avea slujitori anume năimiţi să-i dea de ştire în tot momentul despre orice necaz al cucoanei Sultana. n-am spus nimic. s-ar putea să nu intre la idei. nu pomenea despre crizele care o ţintuiau patului cu săptămânile. mulţumi graţios: — Mersi de onoare.. vizitată şi de Alecsandri cu teamă nemărturisită.. trebuie cu discreţiune şi dignitate să plec din viaţa Voastră.. "Dacă i-aş fi cerut discreţiune. Da' să nu zăbovească. Aşa." Scria Elena Doamna din Ruginoasa.

sunt strecurate aluziuni la viitoare şi categorice schimbări în viaţa Principatelor. De dimineaţă îl va chema pe Mihalache. mereu zgâlţâit de spasme. îl previne pe domnul ministru de Interne că un complot împotriva Înălţimii Voastre este pe cale de a se desăvârşi. către domnia sa. steaua bieţilor români. fără semilună iscoadă hulpavă. alarmist. pentru vecie. nefericite ori bucuroase. drumul cel din urmă. carele ţine de imponderabilul. Rosetti-Bălăneanu: «Domnule ministru.. al cărei scopus încă nu se lasă cetit.Consulul general al Italiei. domnul ministru de Externe N. consulul rus. de când îl ştiu. vestind drumul cel lung. în sentimentul acela tulburător. când se retirează în bârloguri spre a-şi da în tihnă ultimul suspin. a rostit aseară. după carele. Credea însă în inima sa. pe raportul şefului Siguranţei. Nu aduc nici o acuzaţiune Domniei sale. Alteţă. cea mai desăvârşită creatură a Ziditorului!" Ziditorul. domnul Beldiman. avertiza (a câta oară?) asupra iminenţei complotului: ". este antrenat în fiece seară de către indivizi cunoscuţi ca simpatizanţi cu opoziţia. un cer pe care să strălucească odată.. Valentineanu. "Îl simt şi dobitoacele. o singură rugă: "Îngăduie-mă. corierul domnului Cezar Bolliac. dar în circonstanţele date.. Vor începe — zâmbi în gând Vodă — cu "spolierea" ... de substanţa cea mai intimă din fiinţa cuiva şi care trage clopotele. domnului Prefect. parcă luate cu mâna. ca şi în jornalul parizian La Patrie. care. În astă dimineaţă. Profeţiile acestora. la dejun." Strânse lângă piept cărămida încă fierbinte şi închise ochii. îmi vesteşte în persoană iminenţa complotului şi chiar a unui atac asupra palatului.. căruia îi înălţa. baronul de Offenberg. În gazeta vieneză Die Presse. Patru zile. atâta îl căzneau. cavalerul Anibal Strambio. regret că sunt consul." Vodă lăsă să-i scape raportul din mână.. ca pe un amănunt carele mie mi se pare plin de significaţie. osteneau." Lepădă cu inimă grea scrisoarea Doamnei şi se uită. străduindu-se să adoarmă. Un cer fără corbi ori vulturi streini. atât cât să pot împlini aspiraţiile şi năzuinţele acestui neam asuprit şi căruia îi datorezi îndreptări şi soare necernit. ţara voastră stă pe un vulcan. Trebuiesc regulate programele reformelor. mâine avea să se afle în puteri. la serata Doamnei Oteteleşanu.alţii. După somn bun. nu pot să vă spun mai multe. faptul pare singular şi poartă pecetea unei manevre machiavelice.. şi. la prelungite partide de cărţi şi lăsat să câştige. le socotea drept năzbâtii şi potlogării.» Tot ieri. frigurile desigur vor fi încetat. acela că Prefectul Poliţiei Capitalei. căci li se împlinea sorocul. Doamne. cum de nu l-ar simţi omul? Omul.. acum.. Mai adaug. peste măsură de îngrijorat.. "Exageraţiuni! Aista-i Valentineanu.. tânărul transilvan Gheorghe Dogărescu.

guriţă. se strâmbă baroana.. să pară aceeaşi femeie seducătoare. Iorgu Grănişteanu încercă să zâmbească. În urechile lui Alexandru Ioan răsună. — Ce original!.. Dacă ninge de Crăciun.. neîndemânatic. desigur pământ.. trecând în pas de valţ prin viaţă. Prea aspră! Am petrecut multă vreme în Italia şi m-am dezobişnuit.. Iorgu Grănişteanu întrebă cu voce mică. De câteva zile o stăpânea aceeaşi stare — nemulţumire şi o mânie adâncă.. Emise plat: — După vremea rea.. să schimbe conversaţia şi s-o îndulcească: — Am trecut azi pe la Rech. * Simţea privirea generalului aţintind-o cu nelinişte şi. pe care o simţea clocotind în străfundurile fiinţei sale. Respiră adânc şi nările îi vibrară ca la armăsarii cei nărăvaşi: — Părere. răsare şi soarele..... de veacuri. ca să-şi ascundă iritarea. dar o altă 87 Nehotărârea de a alege. Generalului îi dădură lacrimile: — De ce mă necăjeşti. Erau bătute cu smaragde..... frizerii şi băieţii de prăvălie îşi dezmierdau la fel ibovnicele şi midinetele. scumpă garofiţă. Poate Uitarea. Încercă. Ţăranii. temătoare: — Oare apasă ceva sufleţelul turturicii... Făcea eforturi să surâdă.. Şi apoi. îngeraşule? Cunoşti doar că am o singură inimă şi aceea bate numai pentru tine. de o inspiraţie mai nobilă. Act de dreptate şi reparaţie. adormi. Generalul simţi că asudă." Va urma fără întârziere censul. — Şi? De ce nu le-ai luat? Îi potrivit dar de Crăciun pentru cucoana Anastasia. Nu le-am cumpărat.. veselă.. fără griji: femeia cuceritoare.monastirilor. inimioară. Inimile lepădate la condurii ei.. Tandreţea ieftină.. . Am văzut o păreche de paftale minunate. cochetă. mai multe decât firul ierbii.. Apoi. să nu izbucnească. La instrucţiunea lui. pentru că am fost în embarras de choix87.. din triumf în triumf. Râse sleit: Apoi statuia. cu vigoare de clopot. vopsind dulce-greţos cântecele de mahala. generalul ar fi putut găsi expresii mai delicate. "Turturică! Porumbiţă!" Toţi amploiaţii mărunţi. propriu-i glas: "Toate averile mânăstireşti din România sunt şi rămân averi ale Statului... Porumbiţă. Apoi. generale! Mă apasă vremea. ori îi părere? Baroana se crispă. Lelia de Gunsbourg culese câteva boabe de struguri din pomiera de argint. căci. peste un sfert din pământul Principatelor fusese spoliat şi exploatat de egumenii greci ai mânăstirilor închinate "Locurilor sfinte". îmi ajunge.. toţi vardiştii..

chéri.. nu mi-a trecut prin cap... dar ştii bine că te adoră.. "Când dracu' ai fost?".. Burduhănos.. Am voit să-ţi cunosc gustul. — Ai fost şi tu? Generalul păru să se scuze. Porunceşte.. Baroana tresări. Dacă am greşit. Generalul se aşeză iar în fotei. până în seară.. tot corpul diplomaticesc. am uitat să fiu amuzant.. Spune-mi cu ce te-am supărat. Şuţzu!... Lelia îl asculta cu o singură ureche. o fiară care-şi arată colţii. Lelia... Serata Irinei Şuţzu a fost de-a dreptul epatantă. Într-o clipă îi fu la picioare. Fac tot ce pofteşti! Lelia ridică din umeri: — Mă plictiseşti. Ursul tău este neîndemânatic. dacă l-ar fi văzut — plânsul. Tu nu mă mai iubeşti.. strălucitoare ca un cer de luceferi. îl întrebă Lelia în gând. Îi ardea de serate simandicoase. Dar vreau să mai aud şi altceva. Îşi depăşi eroic perplexitatea şi zâmbi larg: — Ai dreptate.. mamă-sii.... — Politiceşte.. mă supun oricărei penitenţe.. alături de nevastă-sa. Te iubesc!.. Mă iubeşti!. — Mon amour bon. la fel.. — Bunânţeles. Pentru ea. făcu baroana.. Anastasia îi vară cu prinţesa. Iar eu voi avea prilejul să mă minunez cât îi de subţirel. porumbiţă.. imploră. dar generalul nu băgă de seamă. nu se afla vreme de un răvăşel. regină şi stăpână absolută. scormonindu-şi mintea după novele interesante.. ai să-ţi încingi cu ele mijlocul. "M-a uzat şi acum mă azvârle la pubelă ca pe o treanţă. cu genunchii înnodaţi de varice şi înţepeniţi de gută.. Doar să nu mă nedreptăţeşti.păreche. de altfel. Baroana râse răutăcios: — Iată o dilemă! De ce nu le-ai cumpărat pe amândouă? Iorgu Grănişteanu se holbă — o singură păreche costa două mii de galbeni! Jertfă grea pentru un buget controlat minuţios de nevastă. deci cestiune 88 Murdărie .. Nici vorbă. dar există anumite obligaţiuni sociale. Generalul tresări ca biciuit: — Lelia.. Era frumoasă ca ziua.. durere şi vanitate biciuită. facem desigur parte din partide adverse. o nemernică şi netrebuincioasă ordure88!" Simţea că pocneşte de mânie.. nătângul de mine. se vesteşte strălucitor...Sezonul. înlăcrămat şi cu ochi de câine bătut.. — Mereu aceeaşi istorie!. Mâine. Iorgu Grănişteanu încercă să râdă: — Ai dreptate. Puteai întâlni acolo tout Bucarest.. ar fi stârnit râsul. — . Eu am vină.. — Acum îţi trece! Lelia de Gunsbourg râdea cu toţi dinţii. avea rubine. Adorându-te. Semăna în clipa aceea cu o jivină..

porumbiţă... Se zvoneşte despre surprize vieneze. vom avea un sezon unic. da. toate ministerele comentau acelaşi zvon: Vodă şi Kogălniceanu pregătesc o lovitură de stat. nu mă refer la conţopişti şi amploiaţi. generale... cu gândul la petreceri aproape că nu se mai lucrează. Vodă nu mă are în confidenţă.. convins că-i face plăcere: — Tu nu ştii. prea a trecut multă vreme de când la pauvre91 Obrenovici îi singură la Ems. spuse fâstâcit: — Chéri. Şuţzeştii au ştiut totdeauna să primească şi nu se scumpesc...... se aşteaptă cu nerăbdare Crăciunul.. Lipseau — râse — doar Cuza şi membrii guvernului.. Şi toată lumea.. Doamna va înzestra două duzine de orfane alese din familii de uvrieri şi ţărani săraci. muzici talieneşti.. imediat după sărbători. Baroana îi îndreptă o privire ascuţită: — Ai auzit chiar tu? — Parole d'honneur! Mai mult. adjuncţii lor. Înţelegi.de familie. Ce ştie toată lumea... iar peste două zile sau două ceasuri ne comandăm toalete de bal! Triste figuri! Grănişteanu râse. — Ce înţelegi prin toată lumea? A scris în gazete? Generalul râse ca în faţa unei copilării evidente: — Evident. conu Mihalache plănuia şi el un 89 Lovitura de stat 90 Totul se isprăveşte cu cântec 91 sarmanul . că la noi tout finit par des chansons90? Chiar astăzi am trecut pe la Finanţe şi la Interne. roşu de confuzie. porumbiţă? Tot protipendul moţat. Vor arde brazi şi se vorbeşte chiar de focuri bengale în Piaţa Mare şi la Sfântul Gheorghe. Lelia îl cercetă ironică: — Cum rămâne cu lovitura de stat? — Nu pricep. Baremi. Înţeleg capii de minister.. Château Yquem-ul a fost princiar. politicienii serioşi.. adăugă râzând.. La palat se prepară două mari baluri pentru Ajunul de Crăciun şi noaptea Sfântului Vasile. A fost grandios.. L-am auzit chiar pe Kogălniceanu spunându-i lui Iacovache şi lui Papiu-Ilarion de la Justiţie că.. Vodă are de gând să plece la băi pentru trei ori chiar patru săptămâni. — Ei asta-i! Mi-ai împuiat capul că Vodă pregăteşte un coup d'état89 nimicitor pentru opoziţiune şi văd că în schimb organizează baluri şi serbări populare. Ţi-am spus ce ştiam... Devii ridicul. — Lume interesantă? — Păi nu ţi-am spus. Peste tot linişte. cu informaţiunile dumitale de fantezie! Grănişteanu.. Lelia de Gunsbourg râse dispreţuitoare: — Serioşi! Cine-i serios în ţara asta? Se pregăteşte o lovitură de stat. da.

. De la ţelul propus. minţi un căscat discret dinapoia palmei trandafirii. aşa am să fac. ori Florica... draga mea. sfida dintre zidurile unor palate princiare. Şi poate că acestea o întreceau în cutezanţă. nici Dumnezeu Tatăl. unde casa părintească răscumpărată necesită unele reparaţiuni.. Mâine! Când aduc paftalele. spre prânz. era surată bună cu Mariţica. Grănişteanu. A doua zi... Să chem slujnica să te tragă şi să înteţească focul. Lelia de Gunsbourg. "Ciudat!". n-o puteau întoarce nici Vodă. nici iadul.. Poate că m-a prins o răceală. Oscila între Ieşi.. Grănişteanu.. ducând-o spre buzele generalului: Fii liniştit. înfrunta cu zâmbet strălucitor. Ceea ce însă o particulariza era dezinvoltura cu care ştia să se descotorosească de acel "asta se face" sau "nu se face". moşia Brătienilor. se interesă cu tandreţe uleioasă: — Îngeraşul meu e obosit? — Nu mă simt în apele mele. grijuliu în a-i preveni orice intenţie.... Poate moartea... spre a-şi ascunde interesul. atunci când io dictau interesele.. insolenta rivală a Elenei Cuza. o Europă forfecată de multe călătorii — primită în cele mai nobile case din republicile italiene. îi sărută amândouă mâinile: — Aşa. deosebindo de mai toate muierile veacului şi de lumea din care făcea parte. Nu-ţi fă griji. Năduşeşti bine şi. Cu îngrijită instrucţiune — dascăli buni. îţi iau junghiul dintr-o suflare. da. ignora cu graţie figurile încremenite de consternare. repauzată cu trei ani în urmă la Paris.. îşi spuse baroana. aplicaţie. scandaliza cu aplomb.. fericit de schimbarea din dispoziţia Leliei.. după un somn bun (luase o gămălie de opium pentru a-şi adormi visele)... Ai doftorii? Prafurile lui Drasch sunt straşnice. şi cu Maria Obrenovici. căci insolenţa lor sfidase. — Cum să nu-mi fac?! Te rog să fii atentă. Poseda mai ales o anume trăsătură care o singulariza. cunoştea în chip desăvârşit acele nenumărate canoane ale celei mai subtile şi graţioase etichete. într-o blană 92 un mic concediu 93 dragă . din Francia şi Englitera.. vestita etichetă a Versailles-ului secolului al XVIII-lea. Baroana îl întrerupse plictisită: — Da. chéri93.. să te găsesc voinică şi sănătoasă! Promis? * Lelia de Gunsbourg era o femeie hotărâtă: deciziunile ei erau rapide şi ştia a le împlini cu îndărătnicie şi fără scrupule. dar. Din acest punct de vedere. Pe mâine. Doamna lui Vodă Bibescu. Redeveni tandră şi îşi ridică mâna.petit congé92.

prinţesa Irina răspunse la fel. din curte ieşea tocmai sania prinţesei Irina plecată într-una din vizitele "de după prânz" ale vremii. izbucni. dovedeaţi mai multă indiferenţă faţă de doamna prinţesă. Se asigură că uşa e bine închisă şi trase draperia ascunsă de portiere. fără a mai apela la serviciile feciorului. rosti baroana fierbând şi adoptând tonul lui Şuţzu. — Până mai deunăzi. Lélie? Baroana râse răutăcios: 94 E posibil? . ca pe o slugă. aflat la fereastră. şi apoi. prinţe. Şuţzu scrâşni din măsele. Prinţul ignoră observaţia. te-am rugat să ai răbdare. care se revărsa nestăpânită pe blana neagră. nu făcea parte dintre intimii casei. Prinţul avu o mişcare de recul. — Şi-atunci? Vizita dumneavoastră este pe cât de indezirabilă. de proporţiile imprudenţei dumneavoastră? — Am destulă imaginaţie. şi care. dăunaţi conspiraţiei. Poznă a întâmplării. Baroana îl cercetă ironic: — Ţi-e teamă să nu te audă slugile? Urechi lipite de gaura cheii! Credeam că palatul Şuţzu e mai stilat. Sunt situaţiuni care nu se rezolvă într-o zi ori două. trasă de patru armăsari ca păcura în valtrapuri sângerii. săltând amuzată o sprânceană. îi ieşi în întâmpinare. e foarte posibil. încă din anii cruzi ai prunciei. Scena fusese surprinsă de Şuţzu. Declară ceva mai îmblânzit: — Şi atunci. nu fusese poftită niciodată la palat. Femeile se cercetară cu hulpavă curiozitate. Est-ce possible94? Lelia de Gunsbourg îi azvârli o privire învăpăiată: — După cum vezi. intră în curtea palatului Şuţzu. doamnă. Întrebă glacial: — Vă daţi seama. Baroana saltă abia înclinând pădurea de bucle roşietice. femeia se dovedea o nebună primejdioasă. ca şi acum. dar îi mai era într-o oarecare măsură utilă. Despre discreţia reacţiilor — buna creştere porunceşte camuflarea emoţiunilor de orice fel — primiseră amândouă învăţătură temeinică. Ar fi azvârlit-o pe uşă afară. E atât de greu de înţeles. în stare de cele mai necugetate acte. încremenit. Venind aici. Indiferenţă care mergea până la excluderea ei din planurile dumneavoastră de viitor. Cele două echipaje aproape că se ciocniră. mă puneţi întro situaţie imposibilă faţă de prinţesa Şuţzu.somptuoasă de vulpi negre şi în cea mai strălucitoare sanie din Bucureşti. — Doamnă!. n-o cunoştea în persoană pe prinţesa Irina. pe atât de condamnabilă. Era din partea ei un act de uluitoare îndrăzneală. dar bine stăpânită. Îşi struni faţă de slujitori consternarea şi mânia şi o pofti în cabinetul dumnealui. şi mai puţin în amiaza aceasta a lui dechemvrie 1863.

— Să discutăm liniştit ca între oameni maturi. ofensă şi revoltă.. parbleu95. ai neruşinarea să mă întrebi despre motivul indignării mele?! — Eşti o femeie deşteaptă. fără a-şi lua răgaz să respire: De o săptămână nu am un rând de la tine în afara răvaşelor conspirative. pe causeusa din mijlocul imensului cabinet. mi-o spun initimii voştri. — Eu văd foarte bine.. apoi o azvârli în canal. Se opri un pas în faţa lui şi-l privi în adâncul ochilor: — Limpede şi răspicat! Când ai de gând s-o mazileşti? Şuţzu îşi înfipse unghiile în palme. Gura aspră devenise subţire ca o aţă: — În definitiv. îmi eviţi alcovul. Prinţul îşi răsuci inelul cu stemă. şi chiar sunteţi. Lélie. Nu văd de ce nu ai încredere în mine. mon cher prince! — Garanţii?. 95 La naiba . transformându-mă în unealta ambiţiunilor tale politice. prinţe! Răbdare! Se apropie ca o pisică uriaşă. — Un prinţ Şuţzu are un singur cuvânt. N-am habitudinea de a suporta relaţiuni senior-serv! Când eu sunt serva! Prinţul o conduse până la canapea şi se aşeză în faţa ei. declară pompos. unde tu şi nevastăta păreţi mai uniţi ca oricând. Impresionante piruetele dumneavoastră. dai recepţii somptuoase. ce doreşti? Lelia surâse dulce: — Garanţii... întrebă sincer uimit. — Şi după aceea? Prinţul dădu din mână şi râse silit: — După aceea! Doar am mai discutat. te avertizez că am intrat în atenţiunea Siguranţei. Ce fel de garanţii pot să-ţi ofer? Şi în ce sens? — În sensul că. după ce m-ai prostituat. Chipul osos părea de rocă: — Nu sunt obişnuit să mi se vorbească în felul acesta. sălbatică. iar tu dai indiferent din umeri! Ce mă nedumereşte. Ce mă nemulţumeşte? Începu să vorbească precipitat. chiar a doua zi vei depune cerere de despărţenie la dicasterie. Până atunci. râse tare baroana. — Nici eu nu sunt obişnuită să fiu tratată ca o zdreanţă de care te-ai folosit. permite-mi să mă îndoiesc. asta le întrece pe toate! Nu pot da ochi cu tine. avalanşă de cuvinte.— Aha! Am redevenit Lélie. voi studia hronicul familiei voastre. o dată complotul izbutit. Baroana îi râse în nas: — Poate da sau poate nu! Când voi fi prinţesă Şuţzu. Lélie! Ce te nemulţumeşte? — Ha! Ha!. şi mă întrebi. Toate acestea sunt măsuri de precauţiune dictate de importanţa unei acţiuni atât de primejdioase.

Şuţzu avu unul din rarele lui hohote — de fapt. Prinţul se bâlbâi: — Sunt un bărbat de onoare. — Compromiţător pentru o persoană neleală. — Faţă de cine? — Chiar şi faţă de tine. desigur. O privi uluit: — Cunoşti un singur bărbat normal care ar semna o asemenea scrisoare? — De ce nu. — Eşti nebună! Da. hotărât. voi arde scrisoarea în faţa ta. nu-mi pot denigra soţia.. unul singur — de râs: — Şi cum pot să-ţi garantez asemenea înţelegere intimă? Baroana îl privi lung. suntem între oameni de lume. nebunie curată! Între noi astfel de angajamente! Gândeşte-te cât de greu va apăsa acest legământ asupra vieţii noastre comune! Lelia de Gunsbourg îl urmărea zâmbind cu răutate: — Îţi dai seama că însăşi ezitarea ta răspunde cel mai limpede îndoielilor mele? — Propunerea mă jigneşte adânc. ai hotărât să ceri separaţiunea. Baroana se ridică strângându-şi blana în jurul trupului. fără a folosi termeni grosolani. Adresată mie. da. Prinţul o apucă de braţ: — De asta ai venit? Ca să mă şantajezi? — Numeşte-o cum îţi place.. Nici măcar un burghez n-ar proceda atât de necioplit. Altfel. Şuţzu consideră greşit pauza şi se grăbi să adauge: — Vezi?! Nici tu nu cunoşti conţinutul unei atari garanţii. — Cuza are încredere în tine? râse baroana. de vreme ce e decis să-şi onoreze promisiunea? — N-am pomenit ceva mai compromiţător. carele ţi-au devenit insuportabile. Par conséquent şi ţinând seama de dragostea ce-mi porţi. un gentilom. o dată făgăduiala împlinită. N-am întâlnit pe nimeni care să mă trateze cu atâta neîncredere. Am vrut să ştii că n-am îngăduit nimă96 nu-i aşa . lăsând să treacă câteva clipe înainte de a răspunde. o mică epistolă. n'est-ce pas96.. De ce nu te simţi ofensat? — O întrebare ridiculă! Amesteci chestiuni care n-au nici o legătură. — Oare! Vei scrie acum. — Deci. Urmează semnătura întărită de sigiliu! Şuţzu simţi că-i vine ameţeală.. aici. Prinţul începu să se plimbe agitat prin cabinet. O epistolă în care. nu! Se răsuci pe toculeţele botinelor şi se îndreptă cu paşi hotărâţi spre uşă. vorbeşti despre unele cusururi ale doamnei prinţese. Întrebă cu privire şi glas uscat: — Scrii sau nu scrii? Am lume diseară şi mă grăbesc.

. râse. şi nu o dată! — Ia te uită!. unde când nu aveau alte treburi obişnuiau să aştepte invitaţii la dineu. — Vasilena Cantuniari nu s-a sfiit să i-o deschidă. În ochii verzi. Şuţzu îi sărută mâna: — Scuză-mă. aş zice. acela în orice caz nu e — scuipă vorbele — alteţa sa prinţul Constantin Şuţzu. Şi dacă s-o fi născut vreunul care s-o facă.. Te ţine la curent cu toate mondenităţile ei? Şi. Complimentele mele distinsei tale doamne.. că am primit o doamnă care nu ţi-a fost prezentată. cât şi încurcătura evidentă a soţului o amuzau enorm. Metresele te vizitează acasă. respinse timid: — Să nu amplificăm. Şuţzu încercă să se justifice: 97 În orice caz . ar fi adevărate. ai Irinei o veselie nebună îşi înfipse torţele. în plină zi. là. se miră Irina. Jignit — pentru acuzaţia adusă lui şi nu pentru calificativele acordate Leliei —. — Acasă?. draga mea. Prinţesa Irina se întoarse acasă pe la ceasurile şase seara. În salonul cu sobă vieneză de porţelan rose. întreţii relaţiuni cu tot soiul de creaturi. Şi. Dar circumstanţele acute pe care le trăim ne obligă la gesturi mai puţin obişnuite. unde nu se pătrunde uşor. din conştiinţa unei superiorităţi absolute. Era îmbujorată de ger.. Vasilena e o amatoare de curiozităţi. Îi stă bine. Iar scandaloasa cutezanţă a baroanei. observă la fel de veselă Irina Şuţzu. superbi. La ora aceasta? Mă porţi din surpriză în surpriză. o originală. bag de seamă că progresezi. frecventezi o lume bizară. în salonul Vasilenei Cantuniari. se exprima astfel dintr-o aroganţă înnăscută. dintr-o trufie ce făcea parte din însăşi fiinţa ei. aşa a fost dintotdeauna. — Iartă-mă. rămâne une grande dame. mai presus de toate şi în orice situaţiune. Sprâncenele fine ale Irinei se arcuiră a mirare şi râse din inimă: — Oh. — Ţi-a trebuit mult timp ca să-ţi prepari acest discurs? De toute façon97. de asemeni rozalbe. pe poarta cea mare. chiar neconvenabile. Şuţzu citea gazeta. În definitiv. De la o vreme. până şi ultimul burghez i-ar închide uşa. La intrarea prinţesei se ridică şi o salută evident neliniştit. là! Vasăzică micuţa îşi permite şi selecţiuni? Din ce în ce mai amuzant! Se răstoarnă lumea! Dacă numai jumătate din ce am auzit despre ea. falnic de frumoasă — maiestuoasă ca de obicei — şi straşnic de bine dispusă. baroana de Gunsbourg este primită în cele mai selecte case şi ţine un salon distins. pe urmă. nu-i nici un ceas. Sau poate că cette petite dame ignoră că există şi o intrare pentru slugi? Departe de a fi mânioasă.nui în viaţa mea să-şi bată joc de mine. căţărat pe patru colonete de marmură. aruncându-şi mereu ochii spre pendulul înalt. draga mea! — Eu te iert. dar fii atent tu să nu te compromiţi.

abundau legăturile de preţ. dar asta nu înseamnă că noi. atâta vreme cât reputaţiunea îţi rămâne intactă." N-o iubea. trântit pe o sofa adâncă din piele răsurie de Cordoba. pentru că. toate în acelaşi paneraş. poete. Astfel. legăturile scumpe. ornamente de aur. nu-i aşa. — Deci. îşi plimba somnoros privirea în lungul rafturilor de cărţi. încât muzicile să nu se încalece. frumuseţe princiară. Prinţesa îi râse în nas: — Caraghiosule! Ieşi unduioasă. să te pizmuiască până şi Universitatea din Berlin! Todiriţă se umflase cimpoi şi rostise pompos: — De. melodiile înşiruindu-se una după cealaltă.. nu progresăm. ceasurile zilei. bre. în casa lui Todiriţă Zăvoianu. nu mă interesează afacerile tale.. Urlă: Pentru că. poetul Alecsandri căzuse în admiraţiune perplexă: — Nu te ştiam. sunteţi artişti. — Te rog. bădie?! .. CAPITOLUL IX Stan. Ne este utilă şi. Era o încăpere vastă cu dulapuri-bibliotecă înalte.. aşa cărturar! Ai o comoară aici. câteva mescioare risipite pe lângă jilţurile adânci şi trei orologii englezeşti în aşa fel potrivite. Ionică Miclescu. erau cântate şi auzite distinct. fredonând o şansonetă la modă.... dar nu cunoştea frunte pe care să stea mai bine viitoarea coroană a României. Se oprise cu ochii măriţi de surpriză: — Evanghelierul slav de la Homor — 1473. Să nu uit! La dineu vine şi Kronprinzul. va să zică. făcea ordine în cabinet. argint şi fildeş. Când văzuse biblioteca Zăvoianului. tact... cultura înseamnă civilizaţiune şi civilizaţiune fără cultură nu poate ca să existe! Alecsandri dezmierdase din priviri titlurile. întreţin cu doamna de Gunsbourg simple relaţiuni de afaceri. Inspiraţiunea e un ce. nu toţi ne aflăm sub oblăduirea muzelor.. Irène. nu-i aşa. grandoare şi nobilă obârşie. Şuţzu privi în urma ei uşa închisă: "Cum poţi părăsi o asemenea femeie? Inteligenţă. Erau de-a dreptul impresionante.— Crede-mă. feciorul. iştilalţi. incunabule cum nici în casa lui Kogălniceanu nu întâlneai cu sacul. piele scumpă şi catifeluri. frac! — Ce părere ai? Să pun rochia neagră cu pazmanterie de aur sau toaleta de brocart bleu-lumière? Prinţul găsi prilejul să fie galant: — În amândouă eşti la fel de magnifică. Ce vorbeşti. spirit.

Introdu-l! Ochii îi căzură pe tava plină ochi: — De când ţii slujbă de fată-n casă. — Cestiune de civilizaţiune.. O clipă rămăsese mut de uimire. celălalt bălan. Todiriţă! Umbli cu cioara vopsită. "trebuie că râde şi când plânge. aninată în salonaş... milărd... eu unul cu hrisoave! Nu cred că aceasta să-mi pricinuiască vreo scădere şi straşnic mă mir că n-ai priceput. nepricepând ce se petrecea. doar la Zăvoieni. o copie după Rafael? Care-i osebirea? Domnia ta îţi împodobeşti casa cu poze. — Ce-s alea?. căci despre asemenea năzdrăvănie. Alecsandri auzise de ideea. signor Bettini. Şi în somn. Între coperţile scumpe nu se afla nimic şi tot astfel se întâmpla cu celelalte volume care umpleau odaia. cea cu pricina de la Ieşi. Poate te-i îndura. tot într-un chicotit o ţine!. împieptoşându-se. dacă Lumânarea ta ţine minte. apoi izbucnise într-un hohot de râs homeric. Todiriţă se desprinse de fereastra de unde pândea strada şi porunci gros: — Stanley. tat-so. când s-a fost întâmplat că cloţa cea neagră a Gheorghiţei. Ciocălău. i-o îndreptat cuvânt să vină degrab'. şi m-oi îngădui şi pe mine să trag o fuguţă până la ista. care s-o tăiat în junghere cu băietul cel slab de minte al morarului. Mereu zâmbăreţ. c-o fătat. că asta trebuie să pătrundă în toate bordeiele. a sosit conu Barbu. un beţiv şi un răoan. a florentinului. — Bată-te mântuirea. văcuţa lui badea Ciocălău. căci s-o întâmplat minunăţia lumii! Jiţica are coadă cu două ţarţamuri. — Cine? Frusina? Stan se hlizi. meşteşugite cu artă de un potlogar din Firenze. dar o socotise drept năzbâtie de domeniul fanteziei de anecdotă. şi carele umpluse de cărţi scumpe. milărd." Concert de zurgălăi năpădi curtea. Ionică Miclescu îşi îndreptă privirea către Stan. — Ista.Cum ai pus mâna pe un asemenea cap de operă? Întinse mâna şi scosese cu evlavie volumul din raft. multe biblioteci simandicoase din Europa. canaf. . vesel nespus: — Nu. purtase răspuns înţepat. vădana din capul satului. ista. înălţimea voastră milărd. Legăturile erau imitaţiuni scumpe. nu-i aşa. se holbă Zăvoianu. "Ăsta". Stanley? Unde-i Frusina? — La tat-so în Pantelimon. — Ai isprăvit?! urlă Todiriţă. îşi zise. repezit de pe cel vârf al Ceahlăului: — Aducerea-mi aminte nu mi-i săracă! Mă înşel oare sau la conacu-ţi din Mirceşti am văzut cu adevărat.. vestind oaspeţi. Uite boscărie la care nu m-aş fi gândit! Cărturariu de carnaval! Zăvoianu cel tânăr. goale.. străjerul de la Ulmeni. unul tuciuriu.. straşnic de productivă. o cadră. conaşule. strângea pe o tipsie de argint cupe goale şi scrumelniţe pline. râsese Alecsandri. doi ciucuraşi di tătă frumusăţea. de l-o ţinut pe Mitriţă al Dumitrei a lui Sararu.

Ridică glasul. vădana din capul satului. numai că cloţa cea neagră a Gheorghiţei. nu te-am văzut niciodată aşa nătâng! Ţi-ai scos cuşma şi ţi-au ciugulit vrăbiile sub ţeastă! — V-oţi încontra altă dată. vă certaţi? Se aude din uliţă.. iată drumul pentru înălţarea ţării şi a naţiei. ţi-a netezit cărarea. Stan râse încântat: — De-amu. Poveştile lui Alecsandri — exageraţiuni de poet. iar cu Vodă te afli în bună amiciţie încă din anii juneţii. Todiriţă. Miclescu îl întrerupse nervos: — Ne-ai smintit. Pofteşti să treci alăturea şi o prinţesă Romanov.. mon cher! Te-ai ţinut cu o prinţesă Romanov? Ionică Miclescu dădu din mână plictisit: — Parole.. încolo. a scos un pui cu trei picioare! — Alecsandri. râse Cantuniari. s-a cam lăsat purtat pe aripile fanteziei şi. spuse Cantuniari.— Da!. dovedind elanuri şi minte propăşită. la durerile şi patimile trecutului! Civilizaţiunea.. şi o alta de Bavaria. Cloţa ceea. de altfel ea o să diriguiască aşa cum o ştim conversaţiunea. Cantuniari deschise uşa: — Ce faceţi. Te poţi descurca. Se întoarse aferat către Cantuniari: Cum adică m-a înălţat peste măsură? Barbu îi puse mâna pe umăr şi-i zâmbi cu toată afecţiunea: — Măi. dar. dar bagă de seamă la cele politiceşti. cu progresul şi civilizaţiunea. dar dă-ne pace să răsuflăm. Ionică. socot. nu-i nici anul! Atâta doar că baroana nu-i nătângă şi te poate lesne dovedi cu mărunţişuri la care nici nu gândeşti. Todiriţă Zăvoianu se holbă: — Ce vorbeşti. Atâta trebuie să înţăleagă că ţii partea domniei. imaginându-se în faţa baroanei: Gândiţi-vă. conu milărd Barbu s-o introdus singurel. bagă de seamă! Poţi tăifăsui cu baroana câte în lună şi în stele. Schimbă brusc tonul. a recunoscut şi dânsul. jucându-l pe ăla modestul. Todiriţă. cum te-o duce lumina şi înţelepciunea. nai decât! Poţi băsni astfel ce culoare de calţavete98 ţine strănepoata lui Soliman Magnificul. Civilizeazăte cât pofteşti. eu cunosc câte şi minunate conchete ai în panoplie. revenind la normal: — Cred că va fi copleşită de puternice emoţiuni. făcu fericit Stan. Civilizaţiunea antică. înălţându-te peste măsură. Ionică. Acestea sunt soiul 98 Jartiere . ţi-a cam gogonat isprăvile. doamnă — doar o clipă de meditaţiune! —. dus de val. — Să-i vorbeşti despre civilizaţiune! propuse Todiriţă Zăvoianu. pe carele ai plimbat-o în caiac de aur pe Bosfor. Todiriţă Zăvoianu emise din gât: — Poeţii sunt fala oricărei naţii civilizate. Aceasta face o bună impresiune.

În cea dintâi joi. unde hălăduise ca prunc. grijă mare să ai de una! Să nu simtă cu nici un preţ urzeala. Adică mes hommages99. Barbu Cantuniari mai socotise că Ionică nu era nătâng. folosind în mijlocul celei mai elegante fraze cuvinte ca ciubotă. Iar Ionică. avea siguranţa şi desăvârşirea în maniere a omului voiajat. m-o agrăit.. Stan se închină adânc. bogată de ţi se ura să-i faci socoteala avuţiei şi pretenţioasă de parcă s-ar fi tras din înşişi sfinţii împăraţi. vorbind o moldovenească neaoşă. La plecare. sunt omagii.. carele bate româneşte. anume îşi presăra graiul. moşia Zăvoienilor. La răbojul însuşirilor. din vechi experimenturi. Cucoanelor. Spre marea surpriză a sindrofiei. cu mustaţă suliţă şi părul bălan cârlionţat pe la tâmple. mai cu seamă. milărd Barbu şi matale milărd Ionică. Şi. cuşmă. Vorbele lui prindeau un adaos de farmec datorită graiului moldovenesc. Împlinise nouăsprezece ani.. avea cu ce înzestra grai hâtru şi poznaş. frânt din brăcinari: — D-apăi. curechi de Bruxelles. când fusese poftit la Lelia. într-o făptură română! Repetă încântat de potrivire: Inimă română în trup român! Acestea le-oi însemna. îl ţinuse toată soareaua în priviri. Todiriţă îi bun de Socola. fără să aibă aerul. nu era lipsit de spirit. meposmaji. Ionică! Indiferent de ce om dobândi de la baroană. dulce şi nealterată. ploaie de confeti. şoltic. cu moldovenisme picante. era frumoasă zână. Elegant — acea eleganţă inimitabilă a juneţii celei mai înalte societăţi pariziene — subţirel. mai mult. neîntrecut dansator şi partener de nădejde la stos şi whist. fu luat în seamă. la diferite ocaziuni. îi avansă gentileţuri Elenuţa Ghica. li se părea absolut charmant să-l audă pe junele acesta franţuzit de la orhideea de la piept până în vârful botinelor şi care se exprima în cea mai savuroasă pariziană. de-i erau patroni. Bonne chanse100! * Abia la a doua întâlnire avea să afle Lelia de Gunsbourg cam în ce băltişoară se scaldă Miclescu. har Domnului. Lelia. Împrejurările îl ajutaseră. 99 Omagiile mele 100 Noroc! . ştiind ce-i stă bine. Constantin şi Elena. socotită cea mai strălucită partidă a sezonului. ba. — A! Îi puse amândouă mâinile pe umeri.de cuvinte ce stârnesc vibraţiuni teribile în orice inimă română. Adică acea băltişoară în care poftea Barbu Cantuniari să-şi imagineze baroana că Ionică se scaldă. — Ce vrea ăsta cu posmagii? Miclescu ridică din umeri: — Nu-s posmagi. Ţine minte. Miclescu făcu succes neaşteptat. Miclescu cucerise întreaga societate.. spre neuitare. urmărindu-i cea mai mică mişcare.

. mlădioase ca o pastă moale... sigură de farmecele sale. să-l îngenunche. Lelia tresări: "Ce privire pătrunzătoare are fata asta!" — Spui drept. nu neglijă pe nimeni. nici el înţărcat la ultima ploaie. iar faţă de baroană fu politicos. Aprinse candelabrul.. Ionică băgă de seamă încă de la început că muierea se străduieşte. de bună seamă. că boala ţi s-a cuibărit în trup. Ele îţi pot vesti. Rose. şi ştiu ce vorbesc. M-am născut în Pirinei. pieliţa obrazului avea frăgezimea nenufarilor. bucuriile îmbrăţişărilor. ca daravelile de moşie să vă îngăduie o dezertare de un ceas ori două.. cu praxis bogat. Baroana rămase cam descumpănită.. că sănătatea omului se cunoaşte pe păr şi pe mâini. jucă cărţi. Aşa strălucesc lacurile de munte în bătaia soarelui de iarnă.. ca o tulburătoare promisiune. mânată de ţel anume. surâse liniştitor: — Niciodată doamna baroană n-a fost mai frumoasă.. Şi îşi apropie şi mai mult chipul de oglindă. Eşti într-adevăr o fată foarte bună. părul care o învăluia în mantie princiară până aproape de călcâie lucea satinat.. faţă de indiferenţa politicoasă a lui Miclescu. Iritarea Leliei era sporită şi de ultima întrevedere cu prinţul Şuţzu. citindu-i parcă grija. Nici un creţ nu prindea coada ochilor. cochetă. doamnă. dar nu insistent. se întrebă dacă pălăvrăgeala lui Alecsandri nu o fi cuprinzând cumva mai mult adevăr decât îşi închipuise ea. Sub aerele de copiliţă lăsă însă să se străvadă. simţi manevrele şi savantlâ101 Mulţumesc. 102 În grup restrâns . Un medic vestit îi spusese. la Paris. înconjură cu sfeşnice aprinse toaleta-cabinet şi se cercetă cu patru părechi de ochi..." Daravelile îl îngăduiseră. Lelia desfăşură tot arsenalul de machiaverlâcuri ale cochetei de înaltă clasă. Sper. căutătură ascuţită.. să-l cucerească. Te orbesc. Ionică.. şi spaimă cât să răpună alte patru inimi: "Oare să mă fi trecut?" Rose. plin de complimenturi şi admiraţie.Vous êtes vraiment une très brave fille101. "Vom fi en petit comité102. cu mult înainte de a cădea zăcaş. în privinţa aceasta nu trebuia să-şi facă idei. monsieur Miclescu. că înregistra un al doilea eşec. fără a fi stingheriţi. camerista. spirituală. I se părea acum. în timp ce Rose o descotorosea de spelcile care-i ţineau cocul. Baroana se simţi emoţionată: — Merci. văpaia muierii roşcovane. Peste trei zile....Ionică valsă. Rose? — Sunteţi ca o flacără. merçi. pentru ca apoi. dulce-inocentă.. căci ele o slujeau potrivit intenţiilor şi împrejurărilor: fu în aceeaşi seară scânteietoare. ochii au o strălucire. mulţumesc. Rose. vom putea sta de vorbă mai confortabil. într-o carieră amoroasă care cunoscuse doar triumfuri.. vânând cel mai mic cusur. baroana îl pofti pe Miclescu la o soarea intimă. înciudată şi. Nu.

. depuse prea mult sârg. supusă. Nu se ştia alt decât Miclescu. seducătoarele de profesiune. Îi plăcea să le despoaie el. dorea cu orice chip să-şi dovedească sieşi că a rămas aceeaşi femeie puternică. încât baroana să depună caznă. cu gene tremurânde. Lui Ionică nu-i plăceau muierile bătăioase. avansurile îi aduceau dezgust. ea îşi alegea ibovnicii. dar mai exista încă un amănunt care-l feri de neghiobii. Ceea ce nu desluşise Miclescu — şi nici n-ar fi avut cum — în "politica" baroanei era pricina ascunsă. Azi şi în veci — cât ţine vecia omul deasupra pământului. flori delicate. cele care muiau inima Miclescului erau damele gingaşe. din nou. Înrobirea unui astfel de bărbat îmbogăţea un palmares de victorii. puternic şi halal femeilor care înţeleg adevăr de când lumea şi ştiu a se mlădia în aşa fel." Nu suferea de deşertăciunile îngâmfării. privirile plecate. flaneur pe Podul Mogoşoaei. şi rob supus îţi va fi toată viaţa. ci un personagiu redutabil." Vasilena Cantuniari era una din aceste muieri înţelepte. iar bărbaţii care o adoraseră şi încă o mai adorau îi stăteau veşnic sub poruncă. la lumina zilei. încât omul de lângă ele să trăiască mereu cu această credinţă. da înapoi. Miclescu. cheltuind toate mijloacele seducţiunii pentru a-l fermeca. Gracilă. chipul cu privire senină în lumina crudă a unei dimineţi de vară. mai mult decât se cade. — Dragilor. se întreba în ce măsură e un personagiu atât de însemnat. îi place să fie cucoş. cât de fine. rănită de conduita prinţului Şuţzu. fusese bine dăscălit de Cantuniari şi Alecsandri. dacă mai zăboveam oleacă ar fi aflat singură . succesul absolut de la trecuta soarea. dacă nu-i prea molatic ori vierme de mătase. "băiet dulce şi plaisirist. şi ele redutabile. Pentru a-l fascina. stăpân. de irezistibil farmec. pierzând farmecul spontaneităţii. "ba. frumoasele cu experienţă. Domina. în sinea dumnealui.. ştia a dezmierda cu o floare. iuşcă. dimpotrivă. trebuiau înlăturate rivalele de ieri şi de azi. lipsită de apărare ca o copiliţă. Bărbatului. speriat de atâta avânt şi scârbit. îţi îngăduia să-ţi cercetezi. rentier.. Nu era un june oareşcare. cum avea el să istorisească a doua zi amicilor Barbu şi conu Vasile din Mirceşti. spun bătrânele.cul şi. chipurile. girat într-un fel de înfăţişarea plăcută a Miclescului. dar şi gârbaciul îl avea în toată clipa la îndemână. având nevoie de ocrotinţa lui. muierile pe care le cucerea el.. Mânioasă pe Şuţzu însă şi mult grăbită să se încredinţeze că Lelia de azi e aceeaşi cu Lelia de la douăzeci de ani. care-şi ridicau poalele de catifea ori brocart singure. deveni stridentă. blândă şi. cucerirea Elenuţei Ghica o încredinţaseră că Miclescu merita sedus. făleşte-o mereu cât îi de falnică şi cireşie. Lelia de Gunsbourg era însă din altă seminţie. "Nu-i pleoşti creasta". făcuse în viaţă doar ce poftise. Pomelnicul cochetelor înşirat de Alecsandri. Lelia. se avântă cu o impetuozitate care. căzu în exageraţiuni. arătându-şi gambele. cu obraji care se îmbujorau lesne din pricina sfielii.

Porumbiţă. că Miclescu o interesa. vă asigur. Fără să fie bătrân. întrebase Barbu. măcar în inima ei. consuma politică şi în pat. Ionică săltase nedumerit din umeri. camerista. — Falnic şi uliul. bre. la Veneţia. îşi pierduse cumpătul. spuse poetul. Mai degrab' păruse nătâng.. Baroana. Alecsandri îl cercetase cu mirare: — Ai reacţiuni neaşteptate şi bizare. mon ami! Baroana e una din cele mai chipeşe muieri ale vremilor noastre. dar trebuia să recunoască.. declara baroana în alt bileţel. Des moments atroces.. stârnită. suferinţele mele? Simt în dumneavoastră un prieten căruia m-aş putea încredinţa cu toată sinceritatea. dar porumbiţa tot se sperie când o năvăleşte. Poate. puteţi ca să mă înţelegeţi. O interesa foarte mult. inoubliables. — Aşa procedezi tu.. Todiriţă? Situaţia creată însă îi avantaja. bănuia că nu fusese niciodată tânăr. — Am trăit cândva ceva asemănător.. îl asedia pe Miclescu de două-trei ori pe zi cu invitaţii şi răvaşele liliachii. că nu ţi-am atras atenţiunea! Este o cestiune care nu dă greş şi iai fi abătut gândurile de la. cu aceeaşi conştiinciozitate îşi lustruia unghiile sau îşi îndrepta barba. unde declaraţiunile de amor erau străvezii... Dar tot ambiţiunea o determinase şi pe Lelia să-i devină metresă. şi încă din cele albe nea. întrebase zâmbind: — Doamna iubeşte din nou? Lelia tresărise. Nu ştia dacă simţământul care o poseda era dragoste. nu o dată în anume momente prietena stăpânei căreia îi cunoştea secretele cele mai intime. Todiriţă Zăvoianu ridicase arătătorul şi bubui: — Trebuia să-i vorbeşti despre civilizaţiune! Nu poţi să spui. "Vă interesează atât de puţin gândurile. Ibovnica lui adevărată era ambiţiunea.. Tot asemenea m-am simţit eu. Nu-şi amintea să fi rostit un singur cuvânt strălucitor. Barbu Cantuniari râsese. îşi făcea datoria. Nu făcea dragoste." — Ce naiba i-ai zis?. era embêtant104. de neuitat. M-am salvat destul de jalnic — pretutindeni după aceea eram întâmpinat cu zâmbete pline de tâlc — băsnindu-i despre voiajurile mele în Orient." Rose.. iată o miză pentru care merita să înduri 103 Momente groaznice. observase starea de tulburare a baroanei. nu-i aşa. Nu mai ştiam. Cu cutezanţă de slugă veche.. Coroana României. Johnny. pe unde s-o cotigesc. Era însă de înţeles! Juna frumuseţe nu era frumuseţe şi nici jună. "Nu mi-aş fi închipuit că cineva mă poate impresiona astfel.ce culoare port la calţavete. "Nu am o inimă de marmură". 104 Plictisitor . je vous assure103. îngrijorător de mult. mă simţeam fecioară în noaptea nunţii cu ursit silnic şi urât. Pe Şuţzu nu-l iubise. răspunse Ionică Miclescu.

Miclescu zâmbise: — Cuza este favoritul meu. Nu vă interesează politica.îmbrăţişările unui sac de oase mirosind a ţintirim. în onestitatea idealului căruia i se jertfeşte.. Saveta. monsieur Miclesco. dar îţi doreşti să câştige unul singur. şi care vă onorează. zgribulit de frig. Cantuniari se ridicase şi începuse a măsura spaţiul liber al odăii cu mâinile la spate. Baroana păruse impresionată de înflăcărarea lui Ionică.. doamna de Gunsbourg având larg acces la vârfurile opoziţiei. Cine ştie! Les amis de mes amis. iar novelele sunt vechi. cu privirea pierdută în depărtări: — Frumoase simţăminte. petrecându-l cu aceeaşi urare bombănită: — Umblă sănătos! De nu vii până în sară. izbuti să descâlcească potecile flaşnetarului. Papagalul. rănită în orgoliu. mai picotea cu ciocul înfundat în penele decolorate. de unde culegea ştiri de sursă sigură. ajunsese la concluziuni Alecsandri. parcă spălate cu sodă. Neînchipuit de multe. ipistatul.. povestise despre petrecerile pe care palatul le pregătea pentru sărbători.. Miclescu îşi aminti frântură din conversaţiunea purtată cu Lelia. Calicul avea programă de la care nu se abătea. Dimineaţa. îi gata să-i ciugulească din palmă.. monsieur Miclesco? — Mărturisesc că nu.. Dar un sac cu stemă! Dezamăgită în iluziunile ei. Iar o muiere când iubeşte. baroana s-a înamorat. Ionică agăţase nada: — Palatul gândeşte pesemne la o surpriză.. Nae Dumitrescu. cu minavetul atârnat în curea. amicul Ionică a ajuns la ţintă mai repede şi mai sigur decât ne aşteptam. îi deschidea poarta morocănoasă. * În trei zile. Se simţea bine. mi-e prieten de când mă ştiu. slujnica madamei Ioneasca. Deşi vremile m-ar obliga la mai mult spirit cetăţenesc. părăsea locuinţa din Uliţa Franţeză. — După cât se pare. pe după gât. datorită dumneavoastră. Mă mulţămesc să rămân în contemplaţiune... Izbândă de preţ. Rostise moale.. — De fapt. căci e cea dintâia oară când aud novela. Cred în înţelepciunea şi în adevărul lui. către ceasurile nouă şi jumătate. Lelia îl ura acum. adăugă pe gânduri. e în stare de multe. Pentru a se făli cu relaţiuni importante. îi era cald şi îşi prepara cu plăcere luleaua. râsese Lelia. nu există surprize. bine o să-mi pară! De nu . — Când ai cunoştinţe. — Îl iubiţi atât de mult? — Ca pe un frate. eu îmi recunosc neputinţa de a îndrepta lumea. Aşa cum se arată. Cuza. ce am izbutit până acum? Stătea în jilţul cel mai apropiat de cămin. — Poţi contempla şi o alergare de cai.

şi. de fapt Stănilă. cu ochii zgâiţi în fereşti. nici măcar lăutarii. după nişte ani Zamfireştii îl dovediră cu potlogării de mii de galbeni. căutând borţi sigure. dar nu şi însuşirile părintelui. un birt de la poalele Mitropoliei. Tase Pandele se trăgea din lume mai subţire." La şase seara. până se ivea o slujnică şi îl vâra în curte. crâşmarul ăl bătrân. trandafiri olteneşti zăceau în vrafuri. flaşnetarul stătea singur. Rătăcise o vreme prin Moldova. Sâcâit într-o seară de un cupeţ mai ciupit. Hăituit de cârmuire. Aici dădea drumul la minavet. Nae Dumitrescu îl admira: "Ehei! Conspiratistul nu duce bărdaca la favorite. Era fecior de arendaş ortoman. Pandele răspundea printre dinţi. cam în calea patronilor. mai scotocind şi prin arhive. lucrurile se petreceau aidoma. boierii Zamfireşti îi încredinţaseră aceeaşi slujbă. La ceasurile zece ajungea la palatul Şuţzu. nu se apropia de el. Cheful era aţâţat de balaoacheşii care ziceau din diblă şi pe gură de foc şi inimă albastră. Când isprăveau cheful — obiceiul casei — muşteriii dădeau cu oalele de pământ.vii deloc. flaşnetarul nici nu clipise. şi nimeni. Pandele. intra în bodega lui Mutu. apoi se întorsese la Bucureşti. un oltean a cărui gură mergea mai abitir ca moara lui Assan. ca să-şi stingă arşiţa din gâtlejuri. ardeiate şi sărate cumplit. dom'le!? E corier pe chestie de conspiraţiune! Aci e cu caz de puşcărie. Ipistatul conchisese încântat: "Ţi-am zis eu. trăia ca popândăii. În ziua când era primit. la intrarea în cuhnii. Moştenise slujba. zdruncinând noaptea mahalalei cu bubuituri. îşi încheia ziua la Şapte Fraţi. Avea masa lui. După trei zile. după aceea se duce glonţ în uliţa Fântâna Roşie. nu se cunoştea pe el. unde pieţarii — mai ales olteni şi bulgari — goleau. Deasupra tejghelei atârnau şiruri de ţâri. Vagabond şi chimir . la moartea lui tătâne-său. paşii îi erau siguri chiar pe uliţele lustruite de geruială. Se lepădase de tot avutul şi izbuti să scape de ocnă. în turceşte. pleca şi se mai întorcea o dată. unde înghiţea la iuţeală două rachiuri. Aştepta cam la cinci minute. cu slujba terminată. pierzându-se în lume. Restul se rătăcea în zgomotele uliţei. remarcase ipistatul. Fie că nu se afla la fel de dibaci.. îi ţinea viaţa în palmă. Ipistatul nu-l auzea. oalele cu vin. la baroana de Gunsbourg. aici. Către miezul nopţii. şcolit. Nea Gogu. plăcinte cu carne şi brânză. spre seară. se ţinea drept. Dacă nu-l băga nimeni în seamă. Flaşnetarul o dădea pe Lipscani. una după alta. dar o desluşise după mişcarea buzelor. Căci tarabele gemeau de ghiudemuri iuţi.. pe grătare sfârâia pastrama de capră şi cârnaţi la fel de năprasnici. dar ţine la udăturică!" În cârciumă. Madama Ioneasca. îl citise bine. Era însă gol prepeleac. fie la fel de cinstit. Deşi bea vârtos. Pandele se întorcea acasă. îl îndepărtase cu o singură mână. "Devine că e curios!" Dumitrescu rămăsese pe gânduri şi îşi continuase investigaţiile. gazda.

Vara trândăvea mai toată ziua în hamac. N-avea o îndeletnicire anume — argat. o săptămână ori o lună. Se afla sub oblăduirea prinţului care îi asigura traiul zilnic. îi desluşi ce urmărea să obţină de la flaşnetar şi îi dădu mână liberă. fără a fi tânăr. de la han. însă pustnic şi ciufut de felu-i.." Vardistul intră peste chiriaş. Încolo. o căsuţă curăţică în Copăceni. dar mai apoi se lămuriseră că-i curat lacrimă. care va să zică suspect". socotiseră că-i vreo iscoadă de-a boierului. "slujbe secrete cu un ce. fecior ori amploiat la cancelaria prinţului — şi nu locuia în aripa slugilor de la palat. ocolea orice făptură pe două picioare. Pe pitpalaci precum Pandele. unde Şuţzeştii aveau moară. Casa io îngrijea o moşneagă tare de ureche. încredinţându-i. încheiase.ififliu — la poliţie nu se cunoştea în ce împrejurări — ajunsese. nu pot ca să vă jignesc. După o vreme. Nu-i plăcea să fie descusut. Din când în când. care. cetind ocale de cărţi. amuzat. "trebuie vârât în sperieţi!" A doua zi. căci pot ca să vă spun că mă pricep la soiul de om. iarna făcea acelaşi lucru la gura sobei. nu ţinea gospodărie cu acareturi. Cantuniari râsese: — Eu nu mă pricep? Dumitrescu se prefăcu speriat: — Scuzaţi. nici de ţipetele şi ocările madamei Ioneasca. încă neridicată din aşternut. la ceasurile nouă ale dimineţii. deşi. Mandea ştie să-i pieptene. nu descosea. decise Dumitrescu. vă rog ca să-mi permiteţi să-l iau eu la dărăcit. păsări. Se uită speriat la omul cârmuirii şi mâinile începură să-i tremure. cu mustaţă şi privire înfricoşătoare şi cu gura cusută. "Om cumsecade". pierea nălucă. rândaş. "da' cam într-o joi şi o doagă!" La început. după câte înţelegea ipistatul. Barbu. Acesta fu raportul pe care-l prezentă ipistatul lui Barbu Cantuniari. vite în bătătură. nici la întors. se ivea din nou. între oamenii de casă ai lui Şuţzu. dar dumneavoastră sunteţi prea indelicat ca cum între lume subţire. Nimeni nu-l vedea nici la plecare. se afla oricum bărbat în puterea vârstei. se stropşea că "va ridica răclămaţie pentru inviolaţiune de domiciliu. Merindea şi-o rostuia cumpărând de pe la muierile din sat ori i-o trimiteau caldă. Nae Dumitrescu făcu cercetări şi la Copăceni. "Dintâi şi în primul rând". Pandele tocmai îşi hrănea papagalul şi se pregătea de plecare. proprietara. spuneau sătenii. Anume îl alesese nămilos.. după o vreme. trimise un vardist în Uliţa Franceză. cu părul pus pe moaţe de jurnal sub scufa de noapte. în ulcele. Îşi umezi buzele şi întrebă cu glas slobozit parcă din gâtlej de sticlă: — Sunt arestuit? Pentru care pricină? . Conştiincios. Dumitrescu îi dibuise bârlogul. Nici după catrinţă nu umbla. — Don' căpitane. însă. Omul nu ţinu seama de bodogănelile slujnicii.

igrasie şi şoareci era impozantă. Este. — Păi atunci ce-mi umbli mie. Pune cep la meliţa aia. Porunci scurt: — Delivent Pandele. omul lui Şuţzu ar fi pufnit în râs. De dimineaţă îi ceruse Lisavetei straiul de "ginerică şi pompe funebre". Nu zăbovi. pentru ca să vă bateţi joc de oameni ca-n sat fără câini. dacă pe uliţă se sperie de uniformă. mama — Dumitra. este o confuziune. stai jos! Închise ostentativ cel mai gros dosar pe care-l găsise în cabinet şi. Îi azvârli o privire nimicitoare. "de vreme ce îşi ascunde gradul şi hramul. îşi ziceau. Băgase de seamă că delincvenţii. iar jilţul de piele... Era caraghios nespus. Nae Dumitrescu îl aştepta în "cabinetul" lui Cantuniari de la circumscripţia de Roşu. să stai pe poziţiune. De altfel. Flaşnetarul îi urmărea fiecare mişcare cu nelinişte crescândă. care va să zică. Deschise la întâmplare dosarul şi se prefăcu a citi: — Anastase Pandele. dom'le. dar nici ca să ne jignească orice ţopârlan galonat. nu umblăm c-o fi. îl încurcăm pe nea Stan cu badea Bălan! Şi bagă de seamă la cum . — Ce să-mi spună? — Mă încurcaţi cu altul. femeie serioasă. muind condeiul în călimară. Nae Dumitrescu râse strâmb. Poate ca să spună şi madama Ioneasca. că ajung la Vodă. dispunând scurt către Pandele care da să-şi treacă peste gât cureaua flaşnetei: — Lasă orchestrul acasă. în Tupilaţi. cu slove mari şi apăsate. cu picioarele atârnând în aer — două palme bune îi despărţeau încălţările de duşumea —. musiu. căci te poftesc în camizol la poliţie şi fără invitaţiune! Zât! — Zât lu' mă-ta. la 12 ale lui Făurar 1819.. nu la bâlci. dacă n-ar fi fost atât de speriat. sunt impresionaţi de haina civilă. În capul lui. mitocane! Dar vardistul n-o mai luă în seamă. se bâlbâi flaşnetarul. cu chestii din ăştia? Aici este o instituţiune serioasă şi democrată. se oţărî mugind vardistul. Dumitrescu. Era îmbrăcat la opt sute şi un pol. că mai e ea o lege în ţara asta! Nici aşa.. că mergi la poliţie. — Cucoană!.. o culme a eleganţei şi a confortului rafinat. scrise ceva la întâmplare. încăperea care mirosea a hârţoage. Don' Pandele. "un cot şi un pic"..Vardistul răspunse scurt: — Aceasta ţi-o spune-o don' ipistat Nae Dumitrescu.. născut. c-o păţi.. Tatăl — Grigore. "Trebuie că-i grangur mare". — Don' şef. că don' şef nu-i deprins s-aştepte la toţi zgârie diblă! Ioneasca sări: — Cum poţi ca să jigneşti un cetăţean onest? Da' las'." Ipistatului îi fu de-ajuns o singură privire ca să priceapă că flaşnetarul e pierit de frică. Ca să impresioneze. îşi da aere de personaj important şi rostogolea priviri pe care le socotea înfricoşătoare. musiu? Nu eşti ăla? — Este. aduşi în stabilimentul poliţiei.

dom'le? Că dumneata eşti tâlhar de drumu' mare? Că dă cinci ani te-ascunzi pentru ca să nu faci ocnă? Păi cine crezi c-o face în locul dumitale? Soacră-mea? Statuia din capul Podului? Dă ce nu te-ai prezentat la ocnă? Zamfireştii zice că poliţia e neghioabă. de parcă n-ai avea destule belele. pe chipul cu trăsături şterse se citea spaimă şi disperare. don' şef. dar ocnă nu-i place pentru ca să facă! Flaşnetarul. Hoţeşte galbenii cu sacul şi butea... ca să nu zici că-s om al dracului şi că noi. la un chef. — Gura! De ce nu te-ai prezentat la invitaţiune? — N-am avut vreme ieri. că nu-i place... — . don' şef... dar ăştia sunteţi. omul prost. — Gura! Îmi pasă de Ioneasca ca de ploaia de-anul trecut! — Lăsaţi-mă să vă explic... avem capete pătrate. nu mai poate fără balivernele şi insecta dumitale? — Să vedeţi. doborât.Nu!. da-i place în schimb să facă conspiraţiune şi trădare.. n-am vrut să vă supăr. adicătelea cuşma după căpăţână!... madame Ionescu. don' şef. — Ce să-mi esplici. — Dumneata.....vorbeşti.. — Don' şef! Eu. vorbă proastă. . Era doborât.. Cum să intru la o idee de conspiraţiune? Mi-am zis că-s daraveli d-amor. ce zici: că dacă are aşa.. Nu mă nenorociţi. poate ca să se puie cu domnia şi cu Vodă? Bătu cu palma în dosar: Avem acilea toate actele de conspiraţiune.. — Ce spui. Tresăriri. coane Şuţzule.. "Plânge pământul sub el.. Cum să mă înfrunt eu cu domnia? Pentru o bucată de pâine. că te bag la injurii în ezerciţiul funcţiunii. n-are va să zică la o capacitate şi lu' musiu Pandele nici că-i pasă.. îngână flaşnetarul. poate hohote de plâns stăpânit anevoie. bate uliţele bimbaşă cu minavetul după gât.. îi zgâlţâiau întreaga făptură. Aferim. musiu Pandele... v-o căutaţi la soare cu luminarea! — Cu iertare.. Ocnă nu face musiu Pandele. ţintuia duşumeaua. "E prăpădit rău!" aprecie ipistatul. Duc câte un răvăşel de colo-colea.. de simbriaş suversiv! Cum poate cineva pentru ca să se încurce cu asemenea naţie de ins! Un nemernic şi pă d'asupra şi balegă!" Nae Dumitrescu îşi mai măsură o dată victima şi intră direct în chestiune: — Uite. ăştia de la cârmuire. Eu nu ştiu nimic... don' şef.. n-am de unde să ştiu. Pandele îşi ridică privirea înlăcrămată: — Iertaţi-mă. urmă din ce în ce mai montat ipistatul. De ajuns ca să vestim gâdele să frece frânghia cu sopon.. ce? Crezi că nu ştim cum devine cu alde Şuţzu şi suversivii dumnealui? Adică.. musiu? Adică a-nnebunitără bucureştenii.

începând de azi. până nu treci înainte pe la subsemnatul. — Şi nici inimă pentru ca să tai geamuri cu ea. — La absolut. ţintirim şi răposaţi. Eu vorbesc serios. alegea printre sculurile de mătase din coşuleţul de lucru. Nu încerca pentru ca să dispari. nene. "A-nflorit la gândul zestrei" îşi zise maică-sa. în aşteptare. Îţi dăm ocaziunea ca să te mai speli de păcate. De câteva zile îi stăruia în ochi o bucurie nouă. nu vă înşel. don' şef! Pe mormântul lui taică-meu. tot urâţică biata.Flaşnetarul ridică privirea... Dumitrescu dădu din mână: — Lasă-mă. alcătuită parcă tot din coceni de păpuşoi. îţi promit eu. Îşi ridică privirea zâmbind. obrajii îi prinseseră oleacă de culoare. nu-i miel alb nici la al doilea! Te avem la mână.. carele a fost om de onoare. Cestiunea este dacă pot să am încredere că acilea nu mergem pă paroldoner. "da-ncolo. — Ba cum poftesc eu. părea gata să cadă în genunchi: — Jur. de parcă le-ar bate vântul. nici măcar insectei de pe minavet. că cu lacrimile stropeşte mă-ta o moşie de dă rod fără strop de ploaie. Nae Dumitrescu.. iertare primeşte. În ochi i se aprinsese licăr firav de nădejde. cu fleacurile ăştia. trupul se mişca mai vioi. că şi sfinţii părinţi tot asemenea zice. musiu Pandele. tot deşirată ca şi bunică-sa. Slujba nu-i grea. — Porunciţi! — Beleturile. Nu mai am răbdare şi pace bună! Masinca. — Don' şef. domnul ipistat Nae Dumitrescu! Se simţea mare. dar tre' să-mi fii cu credinţă la absolut. nu-i sufli cuvinţel lui boier Şuţzu şi nici altuia. puternic şi înălţat dintr-o dată în propriii lui ochi. don' şef! — Despre conversaţiunea noastră. că omul dacă se căieşte. Clipea des. — Care înşeală şi fură la un stăpân. întreaga făptură căpătase viaţă. în strălucit ezerciţiu al funcţiunii. şopti obidit flaşnetarul. nu le mai duci matale la destinaţiune.. că cărările nu ţi le mai hotărăşti singur. ipistat la Roşu. Flaşnetarul îşi duse mâinile la piept. * Madam Anthiţa Corneasca înfipse acul în cusătură şi o lepădă parcă mânioasă pe un scaun: — Degeaba! Îmi tremură mâinile. cucoana Lisaveta. şi acum nu ne mai scapi. fiică-sa.. don' şef! — Dacă te prind cu cioara vopsită. — Cum o vrea Dumnezeu. Ar fi dorit nespus să-l vadă acu." . Ai priceput? — Da.

gras. Că eu nu ştiu multe. Nu te prosti.. o îndoială. s-o pricepi şi bine! Dacă nu-mi vii cu cinci mii de frânculeţi număraţi.... Şi-n bobi tot de bine dă. c-o fi aşa şi pe dincolo. Madama Stănculeasa. că d-aias două minţi. dar a zis că le dă nemţăşugul. — Cu ce ţi-am mai căşunat..... Îşi înfipse dintr-o dată mâinile în cap: Bătu-l-ar Dumnezeu să-l bată. şi du-te-n lumea dumitale! Aşa să ştii! — Doamne. zestre!. ca să-l cauţi când pofteşti dumneata! Aşa că vâră-ţi minţile în cap! — Mămiţă!.. — Ştiu.. — Hai. Nu-mi vine a crede. mamă. înălţând-o pe fie-ta până-n luceferi de chipeşă şi gospodină ce-i.. Azi..... dar simt că se lasă cu bine.. văz prin el ca prin sticlă. că-ţi baţi joc de viaţa ei. viaţă bună cu mine nu mai ai! Da' ce zic eu viaţă bună? Nu mai intri în casă. ţii secret. care întorcea capul pe uliţă când mă zărea.. Simt că a pus ceva la cale. Panait Balş pătrunse măreţ.. ne zgâlţâia porţile coropişniţa de Mândroaia.. Fata o privi speriată: — Bine. că n-am pomenit aşa ins secret! Că aşa-i într-o familie! Stă creştinul de vorbă cu muierea. hărnicuţă. fată. Îşi schimbă glasul maimuţărind-o pe Mândroaia: — "Frumoasă.. legăturica ţi-o pun colea. — Ba una. Taci. o întrerupse fata speriată. Îi găsim noi un destin bun. jupâne? . madam Corneasca!" Când o ţineau pe-asta şalele de măritatu' lu' Masinca? Auz? Norocu' n-are uliţă şi număr de bordei. Îi pe masă. când poate şi ea să-şi facă un destin! Că pe mofturile şi fumurile dumneatale nu ţi-o scoate nimeni din bătătură! Doar ce-am făcut două ori trei târguieli mai acătării. şi eu o ţin într-o teamă. le socotim. în salonaş.. pe "rouă nescuturată". — Gata suntem. O zi bună nu pot avea şi eu în casa asta! Cine dracu' m-a blestemat? — Te-a blestemat fetişoara asta.... c-a venit domnu' Balş! Corneasca se repezi spre uşă şuierând: — Ai grijă ce şi cum... Eu îl cunosc pe Cornescu. cucoană Anthiţă? Corneasca abia aşteptase să izbucnească: — Mi-a căşunat că de două zile te holbezi năuc la tavan.— Mămiţă. mirosind a ger şi flori de toamnă. — Vorbeşti în dodii. — Să te-audă Dumnezeu... c-au şi început să pice peţitorii. Dar ăstuia i-a cusut mă-sa gura.. ascultă la un sfat. da' la oala cu smântână tot ai umblat... acoperite de zăpadă.. Dar am aşa. nu pricep nimic. le sucim. urlă Corneasca. o deschide doar să înghită! Dimitrie Cornescu îşi vârî capul pe uşă.. Am văzut şi cutia... la poartă. ieri seara îşi deznoda spinarea în temeneli. dar mai dintâi să te auză sărăcia asta de tat-to! Cât îi de sucit.. se tângui Cornescu. Dumnezeule!. jovial.

rarefiată. aranjând din foarfece un ghiveci cu cinci amarillis splendide. Se bătu cu palma peste pieptul paltonului: Paralele sunt ale dumitale. Îl contrariau interpelările brutale. Singură nu-i primejdioasă. bucureştenii denumeau palatul circul Şuţzu. o cupolă. — Iar scarchini buruienile celea de omizi? Ci lasă-le. Îşi trăgea mănuşile. îl descotorosi de paltonul greu. mare iubitor de flori şi unul dintre cei mai remarcabili botanişti ai vremii sale. mai puţin arătoase. portocali şi chitri. Era una dintre cele mai frumoase sere din capitală . în atmosfera supraîncălzită a serei. — Nu vă fie teamă.. În hol se întâlniră cu prinţesa Irina. în livrea prăzulie cu ceaprazuri de argint. Feciorul.de care se îngrijea însuşi prinţul. Aici se afla sera. Din pricina formei. — Bine zici! Aista-i iad.. căptuşit cu blană de jder. Şi. * — Alteţa Sa vă aşteaptă în seră. un ton prea direct îl insulta. bătrân.. Mai ceva ca la baia turcească. Ieşeanul se dădu instinctiv un pas înapoi. care făcea legătura cu cealaltă aripă a palatului. asta-i scula. dacă invenţiunea se dovedeşte vrednică. Cinstit târgul. păcatelor. cucoană Irină! Phii! Dar chipeşă mai eşti! Nuţi fie de deochi! Din zi în zi. Dar a-l rupe pe Şuţzu de buruieni era lucru mare. într-adevăr. arătând spre cutia învelită în hârtie groasă. domnule Balş. Cunoscător al casei. Prinţesa Irina afirma râzând că preocupările de jardinier constituie singurul detaliu vulgar din personalitatea lui Şuţzu. surâse Cornescu. Balş îşi scoase batista. stilat. Balş o salută volubil. — Trecem în cabinet. ceilalţi două mii cinci sute când îmi dai scula comandată.. Avocatul Balş îl găsi ascuns în pădurea de lămâi. înclinându-se pe cât îi îngăduia trupul gros: — Sărut mânuşiţele. Ca toţi oamenii graşi. amănunt ignorat.. cu pereţii şi bagdadia de sticlă.. porunci scurt Panait Balş şi se înfundă între blănuri. gata să plece. Jumătate acum. jovialitatea trivială a ieşeanului. grăbindu-se până a nu scăpăra Balş amnarul. Care va să zică.Cornescu dădu din cap. în general. că avem altele mai arzătoare! O tresărire nervoasă însufleţi o clipă chipul de lemn al prinţului. Parole dacă-l . mai însorită. prinţul lepădă foarfecele.. Panait Balş nu aşteptă să fie condus şi pătrunse într-un coridor lung. aşa că avocatul recurse la trucul pe care-l ştia infailibil: luleaua. avea impresia că se sufocă. — Băneasa!. mai înflorită. doar ce o zări. şi însuşi Şuţzu nu făcea caz de vocaţia lui pentru grădinărit. — Rămâne să-i facem pruba şi. — Dumneata ştii mai bine. năduşea vârtos şi. — Asta. o cuşcă spaţioasă. jupâne? Afară îi aştepta una dintre săniile prinţului Şuţzu..

. că acela-i cu tunurile! Cine să ne vadă.Ista. Implicat ar fi doar din principiu. Prinţul se aşeză picior peste picior. De fapt.. uşor ironic: — În ce constă. îşi scoate ceasornicul şi începe a socoti. avea în plus umor. cum stă cestiunea cu. — O născocire satanicească! Desenă cu mâinile: Atâtica-i cutioara. Întrebă pe nas. că am zgomotul în oroare. începu Şuţzu. Rosetachi. Zice: Încă o minută.. Cornescu parcă îl cheamă. O amuzau jovialitatea grasă a moldoveanului. la Băneasa?. precum şi chipul. mon cher. râse Şuţzoaia. Îi atinse uşor obrazul cu degetul înmănuşat: — Tot crai. Cornescu. A depus-o în mijlocul omătului. desigur. cât să vâri în ea două pălării de damă... două din lemnul scump. apropourile picante. tot din principiu. La fel de distinsă ca şi bărbatu-său. Contez pe mata. Balş. monsieur Balş.. Elasticul trecut pe sub talpa ghetei îi ţinea pantalonul întins perfect pe pulpa subţire. anecdotele decoltate. de ce n-ai venit? Şuţzu avu o schimă de dezgust: — Ştii bine... Avocatul se ridică şi începu a se zbuciuma prin odaie. mes amis. vreau să aud totul. gusta. în limitele bon ton — ului. Panait Balş îşi frecă mâinile: — Straşnic! Ţi-o spun cinstit. În caz de eşec. — Ia seama la spini!. o învârtit un şurubel. În cabinet mirosea a tutun fin Gold Cairo şi a cedru.. dacă nu te cuminţeşti. Ion Ghica.. Să ştii că. monsieur Balş. Zici că-i paracliser.. şi nu din partea oricui. la ce mai dezmiardă sfrijiturile celea din străchini? Irina Şuţzu râse. în câmp. după focul istorisirii: .. tot trandafir. musiu Balş. Pano. vor fi implicaţi Brătienii. Rămâi la cină. — V-a văzut cineva? — Dumnezeu şi Sfântul Gheorghe. Prinţului îi plăcea aroma. — Răutăţi de acestea nu faci matale. teribilul acestei invenţiuni? Nu cumva te avânţi? — Te-am chemat la experiment... îţi ridic o pâră la cucoana Aretia.. Ştirbei. — Ei. Inima. şi slujitorii aveau poruncă să azvârle în foc câte un vreasc. aşa cum. nici nu mă aşteptam la o invenţiune atât de teribilă! Când te uiţi la nefericit. gentileţurile de urs. mon cher. Au revoir. Astupaţi-vă urechile! Zic: Mon cher. la grămăjoara de parale pe care o plătesc.. evita orice act care l-ar fi putut compromite.pricep pe Şuţzu! Cu asemenea floare gingaşă în grădină. ancheta care ar fi reconstituit itinerarul complotului s-ar fi împiedicat de numele Şuţzu — gândea prinţul — doar în mod întâmplător. nu lepezi două parale. şi apoi am luat-o amândoi la sănătoasa.

scula farmă totul în jur.. bre. Am putea proceda în aşa fel. — Eşti atent?. În loc să caute mai întâi la a înfrăţi spiritele. dacă mai face o dată?" Să n-o mai lungesc. şi nu-mi mai vin în fire. Să-ţi cetesc câteva rânduri. Să nu ne pripim! Îi arătă spre birou. şi o bubuială năprasnică îmi farmă urechile. Da. Zic: "Nu mă duc. Clănţănea toaca din măsăluţe. Niciodată atacurile împotriva Principelui n-au fost atât de vehemente. pământul răscolit parcă arat cu te miri ce plug.. precum au cerut-o divanurile ad-hoc.. vezitiul opintea să intre sub sanie de spaimă. Găsesc că situaţiunea ne favorizează! — Adică? — E foarte simplu. de-a-n picioarelea! Şuţzu îl cercetă curios: — Chiar aşa? — Întreabă-l pe Ilie. "a sosit ora fericită pentru naţiune când vom dobândi un principe străin. Cinci mii de franci! Păi neamţul ori franţuzul i-ar plăti pe drăcovenia lui saci de aur!. dimpreună cu vătaful său. iar gropniţa adâncă săţi intre un ins.. — Lasă-l pe Cornescu." Aşa că." — Şi etc. conaşule? M-o zdruncinat Scaraoţchi. să-şi plece capul sub greutatea lor.. . a vârât în capul ţăranului nostru muncitor şi onest ideea că toată cauza răului de care suferă ţara este proprietarul. unde se aflau trei gazete franţuzeşti împăturite corect: Le Constitutionnel. Violenţa acuzaţiunilor şi a langajului sunt inadmisibile. în câmpul Bănesei. pământul prinde a se zgâlţâi şi mă trezesc ditai uriaşul cu nasul în omăt. succesul e asigurat! Mă gândeam la amărâtul ăla de Cornescu.... cum a condus trebile ţării ca să o pună pe calea progresului? Cârmuirea lui a semănat doar anarhie şi dezmăţ. Am numărat cam trei stânjeni de omăt spulberat şi topit ca de focăraie. Când m-am dezmeticit. de-ţi aud dinţii?" "Ce frig.. şi-o ia înainte. Deci. mon cher.. "Ţi-e frig. bădie. Kogălniceanu. Cuza. îndeamnă la nesupunere şi la revoluţiune. Acuma. A dezlănţuit patimi murdare.— Bre! Nu-mi isprăvesc bine vorba. Cornescu râdea: "V-a plăcut? Acum să vedem pe câtă stricăciune ne putem bizui".. Le Pays şi Le Nord. Deschise Constitutionnel-ul şi căută un pasagiu subliniat cu cerneală roşie.... Aista-i condeiul Bibescului. plictisit.. a face mai întâi institutele necesare. vezitiul. a lumina pe ambele părţi. încât opoziţia de la Paris să fie considerată autoarea complotului. îl opri Panait Balş. din punctul de vedere al lui Cuza.. — Le-ai citit? Balş ridică din umeri: — Aceleaşi fleacuri! Bibescu şi Ştirbei îşi închipuiesc că pe Cuza îl smulg din Scaun cu răvaşe de plăcintă.. Ce a făcut el de la 1859. — Egzagerezi ca totdeauna...... Evident.. colo. A sosit ceasul când Cuza silit este să-şi culeagă roada păcatelor.

o soluţiune mai umană. Nimerise un violet-cardinal. se dădea un pas înapoi şi îşi culca alene căpşorul blond-lunar pe un umăr. dacă-i putem pune în spinare o crimă frumuşică. nici cucoanele noastre. popilor le-a şi pus de mămăligă. Adăugă rânjind: Vom griji să nu ne aflăm în benoare şi loje nici noi. după cum se cuvine. Prinţul oftă: — Nu mă împac cu ideea atâtor victime.. picta violete pe un evantai de mătase. persoane inocente.. de care se simţea încântată. mormăi Şuţzu. fără să se uite unde nimereşte.. minavet. eu unul nu m-oi supăra.. N-avem voie să riscăm.. încarci flinta! Prinţul părea îngrijorat. A! Nu uita. asediat de scrupule: — Nu s-ar putea introduce cutia aceea în palat? Am evita numărul mare de victime... Şuţzu aruncă jurnalul peste umăr. vorba celuia de la gazetă. Să fiu sigur! * Vasilena Cantuniari. îi caliceşte încă în ist an... aşa că. şi-i trecu prin minte — năstruşnicie — ca. dragă prinţe! Iar până atunce nu ne vom mai vide! Legătura o ţinem prin. — A rămas deci pentru 26? — În principiu. — Când ai de-a face cu fiarele.. 26.. adăugă după o clipă de gândire. — Lenuş!. executat pentru prima oară înaintea Maiestăţii Sale Sultanului şi Vice Regelui din Egipet... — Hotărât! Nu o scapă Cuza pe di Rhona în "Fermecarea şerpilor"! Ai citit anunciul din gazete? "Danţ egiptean cu costum naţional de Harem.Nici geambaşul nu mi-i prea drag. dezigur. Aş fi preferat.. în rochie de tafta şoricie şi cu un şorţuleţ de dantelă. căci prea îi . Cât am fi noi de boieri veliţi şi răsveliţi." Zăcaş să fie şi vine de-a buşilea ca s-o vază pe artistă despuiată.. în picioare dinaintea şevaletului. nu? — Să nu ne pripim. — Înseamnă că rămânem la varianta Théâtre Bossel. Deşi. vremea ne zoreşte! Din informaţiunile mele. Balş reteză văzduhul cu un gest hotărât: — Exclus! E înconjurat de oamenii lui. Ridică mai mult portierele.. dar salvăm o naţiune întreagă. Balş râse nepăsător: — Îşi leapădă potcoavele o mână de inşi. aista ne scurtează de căpăţâni în Piaţa Mare! Dar şi fără aceasta. care nu pot fi cumpăraţi. să-şi picteze pe decolteu una ori două floricele aidoma. coane! Pregăteşte-ţi ţinuta şi decoraţiunile adecvate! Funeralii naţionale. Şi în zi sfântă. spre a nu bate la ochi. La tot a doua pensulă.. porunci slujnicei. cântărind efectele de culoare. la spectacolul cu di Rhona. eu parcă m-aş duce..

îl simţea cel mai aproape de inima ei şi ochii. Zburda pe scări. — Te-a trezit ninsoarea!. . rămăsese băieţaşul de zece ani care se dădea în vânt după zahăr candel şi o temea pe Baba Hârca. Barbu căscă ochii de mirare: — Cine?! Marele capelmaistru?! — Eu nu cunosc expresiile voastre. Lucra doar la lumină de zi. tuflind acoperişurile oraşului.. fără a-şi desprinde ochii de evantai. — Dacă ţi-i suflă în obraz o răsuflare aromată Fin Tabac Cairo. maman! Eşti o mică ingrată! Toată lumea mă asigură că rămâi cea mai încântătoare femeie din Principatele Unite. — Sărutăm dreapta.. vii acasă la dejun? Barbu o privi mirat. viaţă independentă şi fără obligaţiuni fusese contractul şi înţelegerea imediat după întoarcerea lui de la Paris. Ca în pozele din Switzera. aromea văzduhul a cârnaţii Ignatului.. — M-a trezit ninsoarea. — De ce mă întrebi? Trebuie să vin? Vasilena îşi trecu după urechi o buclă scăpată din ace. sărind câte trei trepte şi fluiera şansoneta la modă L'oiseau vert. te cred. iar dimineaţa de iarnă era posomorâtă. O ninsoare bogată umpluse uliţele de copii.. — Eu aşa cred. măicuţă! Arăţi ca o subretă de operă italiană! Dar ce matinală eşti! Vasilena îi întinse obrazul.. căpătau luciri de rouă. Maică-sa nu punea întrebări. cu cer căzut..beznă. a vanilie. Dejunează la noi Mihalache Kogălniceanu. Vasilena îl auzi pe Barbu coborând şi râse încetişor. nu zăvozii. — Dar nu şi cea mai inteligentă. Chiar nu-i dai nici o şansă? — Te obrăzniceşti. nu depindeau unul de celălalt. À propos. S-a anunţat conu Mihalache. Il neige à gros flocons105. Într-un fel. — O.. — Ţţ! E prea cazon. suspină Cantuniari. — Pauvre général!. Vasilena îi mâzgăli cu pensula vârful nasului. În asemenea clipe. a castane coapte. maman ! Nu hărmălaia din uliţă. Zburau prin aer bulgări de zăpadă. nu zurgălăii! Fulgii de zăpadă! — Mă pot trezi şi cei din păpădie. Câţi ţi-au dat asigurări în privinţa asta? 105 Ninge cu fulgi mari. săniuţele se împiedicau în ciubotele trecătorilor. surâse Vasilena. râse Barbu.. pe la colţuri şi în ogrăzi apăruseră moşii de zăpadă.. panseluţe brumate.. — Ia te uită! Ţi-a pomenit ceva de mine? Vasilena îl privi în faţă râzând: — Poţi pune rămăşag pe ultima centimă că nu persoana mea îl interesează. Ce fantezie ai tu. se strâmbă uşor Vasilena.

avea o curtoazie greoaie. Aşa cum era ea de obicei. într-adevăr.— Cum poţi vorbi aşa? Vasilena Cantuniari râse: — Esenţialul. îşi zicea Vasilena.. E minunat să te plimbi prin ploaie. eternizată şi fericită într-o lume a ei. însufleţit de nobile sentimente şi mare amoare pentru patrie. Şi. le spunea prietenelor.. mulţămi pe puncte: — Sărut mâna. plictisitor . strălucitorul societate. La sfârşit. covârşitoare. în schimb. sufletul sindrofiilor. împovărătoare. înfipt într-o lună plină"... totdeauna serios. după spusele Irinei Şuţzu.. este să te simţi bine cu tine însuţi. Se înţelegea de minune cu nevastă-sa. O masă ca aceasta merită o decoraţie! Barbu îşi stăpâni zâmbetul — mamă-sa nu ştia cum arată bucătăria." Conversaţia prinse culoare. flirtului. prezidentul Consiliului de Miniştri al lui Vodă Cuza. nu muriţi. "Nu vă îmbolnăviţi". şi bag de seamă că şi fecioru-său îi calcă alăturea." Kogălniceanu. care nu mai lasă timp şi loc râsului. ca să facă politică cu cucoana Vasilena a Talianului. Pe cucoana Vasilena însă. Îl primi cu mult natural. O făcea însă cu eleganţă şi atât de savant. Sau cum zice Marghioala. pentru care muierile nu însemnau alta decât gospodărie şi copii.. nu păşise nici cu gândul pe acolo —. cucoană Vasilena. totu-i încântător"." În schimb. cucoana Vasilena poruncise dejun îngrijit şi îmbelşugat. încât nu se băgau de seamă cantităţile uriaşe pe care le înghiţea.. Conu Mihalache mânca vârtos. Dacă nu-i vorba de naţiune şi ideal. aşa cum se comporta cu toată lumea. să simţi stropii pe obraji!. îşi astupa urechile să n-audă vaiete." Nu vine aici Mihalache Kogălniceanu. Vasilena găsea în orice prilej de încântare: "Ce frumos ninge!. "bărbat vrednic.. Sperie în general preocupările majore.. amuzantelor frivolităţi.. important. fugea iepureşte de chipuri ofilite de suferinţă. cu cinste". 107 Adormitor. asudând asemenea. Ştiindu-l gurmand. le speria. moldovencele noastre. bun înţeles. de o galanterie seducătoare. Spre deosebire de Cuza. "pe atât de assomant107 într-un salon.. Kogălniceanu. notre cuisinière106: "să-ţi fie ghini în şiubotele tali. Catinca Jora. "o plăvană cu nas plângăreţ. nu frecventez ţinţirimele. graţios absentă. eşti eminentă gospodină! De. adorat de femei. caustic şi de o francheţe brutală.. când primul ministru îl pomeni cu căldură sinceră pe răposatul conu Iordache Talianu. mon ami. închidea ochii când hâdul îşi arăta doar umbra. "Pe cât de scânteietor la tribună". n-o speria.. dar Vasilena râse deschis: 106 Bucătăreasa noastră. "căci nu vin să vă văd zăcaşe. Ce soare radios!. iar mondenităţile îl plictiseau. Într-un fel. tamponându-şi faţa asudată.. "nimic nu-i important. fără ostentaţie.

făpturi gingaşe. — A!. desluşi Cantuniari. S-a mai complotat şi altcândva... iar damele n-au a suferi aromă de tiutun. de astă dată.. Barbu surâse uşor: — Mama a ghicit-o înaintea mea. bine înfipt pe picioarele răşchirate. apoi se opri brusc în poziţiunea lui caracteristică: în mijlocul încăperii. Se opri dinaintea cărţilor înşiruite de-a lungul pereţilor. Despre care obicei vorbeai? — La isprăvit de masă — dejun ori cină —. am venit aici pentru a purta o discuţiune cu dumneata. — Ciorba excelentă. slujbaş merituos al Siguranţei. a introdus în casele dumnealui obiceiul din Englitera.. De. După informaţiunile mele — intru direct în temă.... De altfel. maman? — Nu-s atât de sensibilă ca Todiriţă. se dumiri conu Mihalache. — Da. fileul de somn perfect. O bibliotecă de cărturar. îngână de câteva ori "Interesant. se îmbracă la loc cu veşmintele neafumate. îmi place aroma de tabac. spre a nu afuma cucoanele. dar se pare că. Ce măsuri aţi luat pentru ocrotirea Principelui? Pentru a asigura securitatea vieţii Măriei Sale? Barbu încercă să se eschiveze: — Paza palatului a fost întărită. feciorul lui conu Iordache.. domnii trec în cabinet ori bibliotecă. aista opinteşte asupra plopului. Zănaticul cela! S-a izbit tătânesău! Doar că boier Grigore sărea casa. Fiu-său se interesă zâmbind: — Ne punem smokingurile. Kogălniceanu îi azvârli o privire surprinsă. Vodă urmează a fi victima unui complot. leapădă smokingul. Şi iar din surse subterane. garda lui . Kogălniceanu îşi roti ochii prin cabinet. ar fi zis Zăvoianu.. Bravissimo! Vasilena se ridică: — Lichiorurile şi cafeluţa vă aşteaptă în cabinetul lui Barbu.— Decoraţia i se cuvine Marghioalei şi are să fie bucuroasă de asemenea cinstire. şarlota un cap de operă!. briganzii sunt mai hotărâţi. aflu că vampirii gândesc să acţioneze cât de curând.". n-avem vreme de conversaţiuni. precum un zimbru. Aici îşi schimbă straiele — adică pun smoking — şi fumează după poftă.. cu mâinile la spate şi bărbia repezită înainte.. Conu Mihalache se uită la amândoi nedumerit. un buldog. mai organizaţi. pateul magnific.. — Cantuniari. Cincizeci de oameni ai Siguranţei veghează în punctele cele mai importante ale oraşului.. feciorul prietenului meu Talianu. Nu-i plăcea să fie întrerupt....... interesant.. om de încredere al Domniei. — Zăvoianu cel tânăr. mai desperaţi în a-şi atinge ţelul infam.. nesuferitoare de mirosuri proaste.. Când au stins lulelele... desigur. ori. menuet de gentileţuri —. muşchiul ireproşabil.

Deveni patetic. fii blând. i se întâmplase să se simtă răpus de emoţiune. Ce ştiţi concret? Pe cine suspectaţi? În ce fază se află canaliile? Ochii mari.. A luptat şi . excelenţă. Şi de aceea am venit în salonul coanei Vasilena şi nu te-am chemat în biroul meu. — Parbleu!. Măria Ta. iar pe acesta trebuie să-l apărăm împotriva lui însuşi.. nu o dată. Cantuniari. Eram doar glasul care i se închina: "Tu. — Spre a apela la simţămintele dumitale de persoană privată. — La ordine. corupe. Era un pătimaş şi. am avut cinstea să fiu purtător de cuvânt al unei naţii oropsite.. înainte de orice sunt ministrul de Interne al acestei ţări. iar dumitale.. dar despre acestea nu mi-e îngăduit a vorbi. Îl cunosc însă pe colonelul Cuza. de unde nu lipsesc coroanele.. amploiat în departamentul meu. şopti Barbu. şef suprem. Kogălniceanu încleştă pumnii. Ştie că poporul îi stă alături. cald. excelenţă. conspiră!!! Iar Măria Sa. pândeşte. Crede-mă. fii bun. numai ca să pot face ceva. Opreliştea vine din partea Măriei Sale.. Bănuiam că aceasta îi va fi porunca. Vorbi cu spatele întors: — Este bun.. Vodă e cel care mi-a poruncit totală discreţiune şi rapoarte strict personale. doritor de bine. — .. în timpul discursurilor. întunecaţi. dar răspicat: — Iertaţi-mă.. — Nu. fără prânz. Declară vânăt de mânie: — Cantuniari. cuprins de înflăcărare şi de sincere sentimente. camarila e trează....Crede-mă că de o lună de zile sunt fără somn.. Barbu îşi coborî pleoapele. au nume şi trecut... blajin cu durerea necăjiţilor. — Poporul îl iubeşte. convingător. au fonduri şi reazăm strein. vrăjmaşii cearcă a mă scoborî în ochii lui Vodă.. Opozanţii sunt puternici.Vodă. mai ales pentru aceia pentru cari toţi domnii trecuţi au fost nepăsători sau răi. — Dacă v-a spus-o şi Alteţa Sa. străluceau ca doi cărbuni aprinşi. Kogălniceanu râse scurt: — Îl iubeşte! Te cred! Când colonelul Cuza a fost ales Domn de Adunarea de la Ieşi din ianuar 1859. mârâi Kogălniceanu. confidenţial — nimic nu impresionează mai mult auditoriul şi nu-l cucereşte decât confidenţa individului socotit inaccesibil —. Sprâncenele lui Barbu se ridicară a mirare. Cetăţean cinstit. Măselele Kogălniceanului scrâşniră: — Ştiam.. excelenţă. este blând.. Alteţa Sa nu mi-a spus nimic. Se socoate stăpân pe destinul său. Socoate că are îndeajunsă vlagă pentru a se apăra! Singur! Pentru că nu se simte singur. îl întrerupse primul ministru. Spuse încet." Aducerea aminte aduse lacrimi în ochii ministrului. Râse trist: Măria Sa e îndărătnic.

Pentru decenii. Şi că visele arareori se împlinesc aidoma pozelor zugrăvite de somn.. cu rugăciune. Istoria le spune după aceea eroi! Dacă au izbândit! Dacă Fortuna însă nu le-a surâs. bătându-i la uşa iatacului. persoana sa.. Dar simţea cu toată fiinţa ei că trebuie să plece. îi va întregi crezul şi nădejdile. Zoe Manta o privea neputincioasă. numai să-şi apere ţara de orice pericol! Barbu îl privi în ochi: — Ce trebuie să fac. Îl visase pe Anton. pentru naţiune. îngână Barbu. Ce? Credeai altfel?" O bucurie uriaşă îi năpădise făptura. Cantuniari.... Îl doreşte însă naţiunea! Căci el. pentru secole.. pelerin rătăcitor. Se trezise înainte de a-i cădea în braţe. Vodă Cuza trebuie să izbândească! Să fie ocrotit! Chair împotriva lui însuşi! CAPITOLUL X Slova elegantă a Kogălniceanului.luptă cu îndârjire pentru a putea "ajunge la acele timpuri glorioase ale naţiunei noastre când Alexandru cel Bun zicea imperatorilor din Bizanţ că «ţara noastră nu are decât sabia sa!»" — Da. Pentru ea. excelenţă? — Ce nu trebuie să faci! Mistere cu mine! Ridică mâna oprindu-l să vorbească şi începu să se plimbe prin încăpere cuprins de agitaţie. Vodă este un cutezător din familia marilor oşteni! Dar aceştia sunt şi nechibzuiţi. aceasta doar viitoria o va şti. Sau că m-am lăsat mânat de mania discursurilor. neştiind ce să spună. Ştiu! Poruncă! Porunca lui Vodă! Firesc! Nu-ţi cer decât o mică indiscreţiune! Să mă ţii la curent cu măsurile şi iniţiativele sale. Doamna îşi duse batista la ochii împăienjeniţi. zeci de braţe nevăzute se întindeau spre ea. — Da. excelenţă. îi juca dinaintea ochilor. sugrumând-o. Viforniţă. inima bătea doar una: Du-te! Du-te! Niciodată vreo aşezare nu-i fusese mai urâtă ca Ruginoasa în aceste zile de iarnă. pier nădejdile întregii noastre naţiuni. da. în urechi mereu huietul . Kogălniceanu se răsuci pe călcâie.. Nici ea nu se afla într-o zi prea bună."De-acuma m-am întors. Io şopteau glasuri rătăcite în toate ungherele. Avem obligaţiunea de a-l ocroti! De a ne jertfi pentru el. excelenţă! Conu Mihalache îi împunse pieptul cu arătătorul: — Cu Vodă Cuza răpus.. Zoe ştia că-i vis. pentru vecie — exageră voit —. subţire. urlete de lup. — Ordonaţi. Se uită lung la Cantuniari şi începu să râdă încetişor: — Şi acum te întrebi ce poftesc de la domnia ta. Căci şi el prea conştiincios naţiunii române e gata a-şi sacrifica tronul. uşor aplecată şi clară. Pe omul cu adevărat mare nu-l interesează soclul şi nici colonelul Cuza nu se doreşte dăltuit în marmură. Vodă Cuza.

. ca de obicei! Ăsta-i Kogălniceanu. primejdioasă patimilor dezlănţuite. mătăniile de sidef. palatul vă aşteaptă. Doamnă. unde vom putea lucra în cea mai strânsă împreună înţelegere. continuă Doamna cu un zâmbet trist. Zoe? Tu ce spui? Zoe Manta îşi muşcă buza inferioară.. la înţelepciunea şi simţămintele Voastre nobile pe care nu o dată le-aţi dovedit în momente de răscruce! Apelez la domnia Voastră. în virtutea unei vechi prietenii ce o port colonelului Cuza încă din pruncie. Vă îndrept. Kogălniceanu e necioplit cu damele. prea umilul. Nici nu trebuie să te gândeşti. umilă şi fierbinte rugăciune: reveniţi degrabă.. Doamnă. după ce suflase în lumânare. păreau rubine.. Cu toată instrucţiunea lui.. reclamă toată bunăvoitoarea şi dreapta atenţie a Măriei Voastre şi în primul rând prezenţa Voastră la Bucureşti.. vaiete nedesluşite în noapte. «Doamnă a ţării şi sfântă mumă a Românilor».. Măria Voastră. nu ne lipsiţi de judecată cumpănită şi povaţă înţeleaptă. bizuindu-mă pe buna influenţă ce aţi avut-o totdeauna asupră-i. o ultimă dezmierdare? Rămasul lui bun? Suspinul o cutremură: — Urmează. prea devotatul Vostru servitor..pustiului.." — Ştiu ce te supără.. neaţi arătat cu discreţiune şi eleganţă — doar două din nestematele care vă luminează cununa — că faceţi parte dintre aleşi. Elenuţă. fericiţi-ne cu prezenţa voastră blândă şi senină.. Cu aceste simţăminte. Să fi murit Anton? Mâna aceea rece pe chipul ei. Aluziunile dezagreabile la neînţelegerea dintre mine şi Alecu. Îl . nici o persoană displăcută nu va întuneca bucuria revederii. am onoarea de a rămâne. soţia lui Alexandru Ioan Cuza.. Capitala. — De ce taci. Dar de bunele sale intenţiuni nu se îndoieşte nimeni. pe care le dezmierda neîncetat. efervescenţa coteriilor. Doar spiritele cu adevărat superioare cunosc şi îndeplinesc porunca.. Doamna Manta dădu din mână: — Cât despre acestea!. prea supusul. al Măriei Voastre. atmosfera încărcată. — ".. Învăpăiate. Apelez la Măria Voastră. Cine le slobozea oare în încăperile goale ale castelului? Aseară. Brutal când ţinteşte neapărat şi la ceva anume. simţise atingerea unor degete de gheaţă pe frunte. "Fără tact.. ne-am face cuferele şi am lua de îndată calea Bucureştilor. Facă-se ca sfintele sărbători ale Naşterii Mântuitorului să le călătorim dimpreună. Există situaţiuni în viaţa noastră când interese majore ne impun a le uita pe cele de persoană privată. — Atunci? — Dac-ar fi după mine. M.îmi iau îngăduinţa de a apela la Măria Voastră. Kogălniceanu. După aceea..." Elena Cuza lăsă să-i cadă scrisoarea pe covor.. cu degete nervoase. Privea aţintit flăcările din cămin. Groaza îi zăticnise urletul. dară. Situaţia de fact îi gravă. visase.

la o vreme se simţea cuprins de urât. iar pentru tine are extraordinar respect. Socot însă de datoria ta să-i fii alături. dar. Vorbi într-un târziu. Casa vuia de ciocane şi ferăstraie. Conu Todiriţă li se părea cam sucit. nu pentru că nu te doreşte. Nefiind trândav din fire. — Ştiu. îi cinstea în fiece duminică. Continua să privească focul dând încetişor din cap. din câte ştiu. răsunau cântecele slujnicelor care râneau cu măturoaie lungi molozul şi murdăria cea multă... tâmplari. când Zoe Manta nu se mai aştepta la nici un răspuns: — Ştii. Aşa văd eu situa-ţiunea. Existenţa english a stăpânului i se părea cam prea ţeapănă şi.. dar Stanley nu se supăra. În încăpere se auzeau doar scrâşnetul butucilor din cămin.. * În casele Zăvoianului cel tânăr era zarvă mare. butoiaşul cu ţucsuială nu seca şi. păsăritul. spre a grăbi uscatul lucrărilor de zidărie. ţesălatul cailor. — Ce pot face eu? — De vreme ce te cheamă şi.. ştiu.. Zoe Manta avu un gest de nerăbdare: — Ce-ai hotărât? Plecăm? Elena Doamna nu răspunse. meşteri zugravi şi tapiţeri forfecau odăi. Tu? Doamna suspină şi tăcu vreme îndelungată. neavând altă treabă decât să ducă tipsiile de colo-colo şi să deschidă uşa. — Ce. feciorul. sobele duduiau. şuguiau cu muierile. Viersuiau şi meşterii pe întrecute.iubeşte pe Vodă. bărdace care să plângă nu se aflau. Ceilalţi slujitori râdeau de el că-i ţărănoi şi prostan. stăpânul luându-şi mesele în târg. clopoţitul cald al mărgelelor de fildeş. ba având simbrie mai mare şi fiind becher. dar? Doamna o privi cu îndoială: — Înseamnă să trec peste voinţa lui Alecu. înseamnă că se aşteaptă la evenimente de la care nu trebuie să lipseşti. fireşte. rânitul la vaci. după . Râse a neputinţă: De mult trebuia să-mi smulg inima din piept. Zoică. Kogălniceanu spune desluşit că la Bucureşti îi fierbere mare. programa english a conului Todiriţă cu ceasuri exacte fusese dată uitării. dar avea mână largă. tot râs şi voie bună. munca la ţarină. Îi mai liniştit să te ştie departe în momentele acestea de învrăjbire. — Spre a te cruţa. la cuhnii se robotea doar pentru meşteri şi slugi. ci se veselea dimpreună cu ei. foarfeca pendulei ciopârţind timpul. El îmi scrie să rămân la Ruginoasa. e cea dintâi oară când cutează a-ţi scrie fără ştiinţa lui Vodă. la ce mă gândeam? Anevoie să fii în acelaşi timp Doamnă şi femeie. De câteva zile. nu se scumpea la câteva parale. Poate nu auzise. îi lipseau caznele gospodarului.. Bucuros de hărmălaie şi vesel nespus se afla Stan. dulgheri..

Zăvoianu ridică mâna ca la jurământ: — Onoarea Zăvoienilor nu s-a lăsat vestejită de către vampiri care.. Chiar teatru.. cu câte o butâlcă de vinars. dau eu cu târnul? Har Domnului. slugi.. Cestiunea îi că se cam lasă cu deranj. Todiriţă. Un gentleman îi obligatoriu şi un original. nu! — Una singură. gata să-i desluşească neghiobiile şi năstruşniciile altora. — Devine.. Todiriţă. dar îl simţeai sincer până în adâncul sufletului. dar mare. era trăsnit şi se dădea în vânt după boacăne pe care el le socotea originalităţi. Şi om avea şi public. — Ale voastre sunt. nelăsându-i răgaz nici a-şi îndrepta barba.. deşi se simţea sigur de rezultat. trebuie să scoatem o singură sală mare. pentru a-şi mulţămi rancunele personale se pun de-a curmezişul şi — asta e! — combat în patrioţi. bravos! râse Zăvoianu. nimic nu-i era mai străin de fire decât perfidia. căci doar ce m-am scuturat de fulgii din perină. — Dar noi n-avem nevoie decât de una singură. De staluri ne scutim. — Ei. Ca de teatru. Îţi sunt de trebuinţă zece odăi ori una. Mai descumpănit fusese conu Todiriţă. şi cu mintea sucită. Todiriţă. Trei ori patru. Barbule. deprins să-l aibă pe Miclescu alături. Barbule? Boieri şi ne-am apucat a deschide în casele noastre café-chantant? Boscărie? Poate ca 108 Parter . loje şi foteluri. Barbu Cantuniari surâse. — Un gentleman. fără umbră de şovăială. Zăvoianu îşi dădu drumul la loc în aşternutul mototolit. — Iacă. — Gândeşti frumos. nu-i aşa. mugi Todiriţă. Todiriţă. Nu pricep nimic.. cât oaste de brotaci la baltă stătută! Cantuniari îl privi dintr-o parte: — Da' ziduri dai jos? — Aiasta cum devine? se holbă Todiriţă. Pe şleau. Uită dintr-o dată incurile english şi redeveni feciorul lui conu Grigore: Ce-o să zică tataia.. — Devine.. benoare. cui ce-i pasă? Mie. — Teatru?! Da' ce chibzuieşti a organiza acolo? Alergare de cai? — Nu. Smintit el. sfânta naţiune" sar fi jertfit în toată clipa.slujbă. poate cinci! Dacă nu te-ai răzgândit. ai promis a ne pune casele la dispoziţiune pentru puţine zile. reluă Barbu. iar pentru prieteni şi "scumpa. Barbu îl ridicase din aşternut şi. eu nu-s beat. oftă Cantuniari. Cu scenă. aşa precum te cunoaştem. Ce. Zăvoianu rămase cu gura căscată. Todiriţă. fiule!... Luni ce trecuse. Din întreg rez-dechaussée-ul tău. în afară de faptul că ar fi jertfit totul pentru interesele domniei lui Cuza. — Bre.. ca onest cetăţean şi bun patriot. că ai zece ori unşpe cămări la rez-de-chaussée108. îl luă fără introducţiuni: — Todiriţă. fiule. una ca asta n-am mai auzit! Se uită instinctiv în jur.

că de cumetre şi necazuri îi sătul. pentru că progresul este o cestiune care nu poate să nu lupte. se hlizi feciorul. bre. ca înainte de ducă. chipul Zăvoianului se lăţi în zâmbet de fericire: — Aşa-i. deprins din juneţe cu confort şi 109 La arme. dar taman atunci m-o oprit şi Florica. de-mi zise că cuscră-său îi zăcaş de brâncă şi nu poate cloştele să mai ouă de farmece — îşi înghiţi saliva — că i-o zvârlit copită arsă de măgar înţărcat la coteţe şi gardistul zice descurcă-se cum or şti. iertaţi. — Ce-i. Îi doar cald destul. la şezut. bre! Act de civilizaţiune! Iaca pildă că cu câţi ani ne-a luat-o înainte Europa! Se ridică din nou şi începu să strige: Civilizaţiunea. — Stanley!. o cheamă Randa ori poate Manda şi încă Randavu110. în şubă de vulpi şi cuşmă cu urechi.. trăistuţa în bastonaş şi. loveşte cu desconsiderare în opiniunile retrograde. milord Vasilică. urlă Todiriţă. râse Cantuniari. zâmbi Barbu.. i-a chicat părul şi i s-or terfegit nădragii. bezele de rămas-bun. — Ăsta să fie beteşugul!. Am zis că faceţi discurs! Şi. Stanli. Încă una din ciudăţeniile conului Vasile! Avea sumedenie de prieteni la Bucureşti. că am ţinere de minte. râse feciorul.. Poetul dădu din cap: — Mi-i numai bine! Şi-apoi nu-s pus pe taifet. se aşeză pe canapea. adăugă: Milărd şi dumneavoastră. coane Barbule! — Şi zi aşa.. ciuma ceea de găinăriţă. valea! Alecsandri. m-a oprit conu milărd Vasilică pe Pod. la nu ştiu ce daravelă ori o fi vreo cocoană. ducându-şi mâna la gură. Da' Maria Antoaneta navea teatru la palatul Trianon? Da' Medicis? Da' Maria Tereza la Schönbrunn? Au ăştia n-au fost obraze subţiri? Ce? Pui preciuri la bilete? Faci act de cultură şi civilizaţiune! Dintr-o dată. porunci Zăvoianu. p-ormă. domnilor.să ne discrediteze prestigiul. — Ci leapădă-te de straie!. că zicea că se duce până mai încolo. înclinându-se spre Cantuniari. dar dumnealui.. bobleticule? — Ba's eu. aşteaptă doar a fi încărcate.. Aux armes. fiindcă controlul suprem este naţiunea care nu dezarmează. — Când pleci? — Imediat spre prânz. sunt în zor. Cuferele îs gata la otel.. citoyens109! Dindărătul uşii se auziră ţambalele lui Stan. Mai reflectă o clipă şi.. milărd şi coane Todiriţă. cetăţeni! 110 Corect: Rendez-vous . Cică vine să vadă iarmarocul nostru. toate casele îi erau deschise cu zâmbet şi flori bardului Mirceştilor. Gura! Ce ţi-a zis conu Vasilică? — Hă! Hă! Hă!.

piesei? Taman tu. M-ar cuprinde plictisul ca pe orice spectator carele ştie dinainte ursita şi fortuna eroilor. râse Alecsandri.între stele luna-i cântă la vioară. să zicem. Deţin o informaţiune de ultimă oră. situaţiunea mi se pare foarte gravă! Mişelia nu poate fi ocolită. Aşa că. fără a fi şi eu de faţă. frate Alecsandri.programă fără obligaţiuni. carele-ţi face cinste! Simţul datoriei este maşina progresului! El stă deasupra celorlalte ambiţiuni. — Dacă nu-i o născocire din Jules Verne. Complotiştii vor folosi pentru asasinarea lui Vodă o maşinărie. Barbule. Răcni: "Pe un cal ce muşcă spuma în zăbale / Printre zi şi noapte.. frate Alecsandri. Se uită în ochii lui Alecsandri: Ştiu că nu iubeşti indiscreţiunile.. în circonstanţele prezente. — Când îmi alcătuiesc piesele. Dacă poftesc uciganie şi prăpăd la ceasurile unsprezece. merge după ornic. / Şi în umbra nopţii armasaru-i zboară / Ca o închipuire albă şi uşoară.. Chipul lui Barbu se întunecă.. n-aş fi putut zăbovi.. surâse ironic conu Vasile. Cantuniari zâmbi: — Te lasă inima să pleci fără că cunoşti sfârşitul.. Ochii păcurii cercetau departe. cu atât mai ferice pentru noi. apoi acestea atunci se vor întâmpla după poruncă. — Cale bună şi drum neted ca celuia din poema Bolintineanului. trăgea totdeauna la Otel Hugues. Las scula la loc potrivit şi aştept trăgând din lulea în celălalt capăt de târg. el îşi face cale. Şi-i lesne de gâcit că. Oricum. saltelele şi plăpumile de puf. — Cum vine asta? — Mon cher.!" — . care venalitatea şi corupţiunea opozanţilor ne împiedică să ajungem la civilizaţiune. însă. peste cuşma poetului. De unde ai novela? Persoana-i serioasă? Cine-i? Poetul răspunse scurt: . ceva nou. aceasta urmează s-o desluşeşti tu. Să lăsăm şaga. aşteptându-l să vorbească.... Todiriţă Zăvoianu îşi drese glasul: — Iată o declaraţiune. cu cât ajung mai repede la sprijinitorul cel mai puternic al prinţului. Nu întrebă nimic. Vodă mă mână la Paris cu mesagiu zornic către Napoleon. — O fi gogoriţă ori ba. dar circonstanţele ne iartă.. Cantuniari îi îndreptă o privire încordată. eu am fugit de la Şcoala Politechnică! Atâta am priceput că instrumentul e iscusit. ticăloşii nu pot fi împiedicaţi şi dovediţi. merindea aleasă. doream să te văd înainte de a mă urni la drum. unde aprecia curăţenia. după cum ştii. du-te cu bine! — Mulţămesc. încercând parcă să întrevadă dimensiunile prăpădului. o invenţiune puternică şi vicleană. nu le cunosc dinainte finita. la ceas dinainte rânduit. Zvonul spune că spulberă şi distruge tot. autore de teatru? Poetul îşi tampona mustaţa din care începuseră a ieşi aburi.

— Ar fi o cale. rosti Alecsandri. mais charmants111. cred că nu eşti prea abil. inaccesibilă. Cantuniari rămase pe gânduri: "Place. dar avea ochii umezi. impozantă. fin cunoscător al femeilor prin naţie şi vocaţiune.. Îi strecură un napoleon de aur şi plecă râzând. "nu ţi-o poţi închipui în intimitate. drum bun! Şi nu uitaţi să luaţi tiutun / că Stanli. "Bobletici amândoi. dragul meu.— Victor Place. fără a fi pe punctul de a primi ori de a pleca într-o vizită. dar îi şi un simpatizant ardent al lui Vodă.. şi nu văd cum ai putea afla.... Todiriţă îl îmbrăţişă călduros. Adăugă modest: — Acestea eu le-am ticluit. Alecsandri râse cu poftă: — Bravo.. îngândurat.. Ministerul de Război. la supeul Oteteleşenilor.. 111 Dar fermecători . feciorul. O persoană prevenită. pianota pe braţele fotoliului.. Încercă să-şi ascundă emoţiunea — Zăvoianu era sentimental —. Era una din rarele clipe când se aflau numai ei singuri într-o încăpere.." — Văd că te-am pus pe gânduri.. Ai impresia că nu-şi scoate niciodată coroana. mon ami.. în ciuda blănii. Deşi în robe de chambre şi cu părul prins doar în câteva ace. Născocirea." * Irina Şuţzu îşi privi mâinile fine pe care străluceau două smaralde magnifice." Şuţzu. Cel ce a făcut invenţiunea îi român ori strein? — Nu cunosc.. Mi-a şoptit-o azi-noapte.... Poetul se ridică şi îşi luă rămas-bun. îi făcu închinăciune adâncă: — Milărd şi coane Vasilică. Rămâi sănătos şi mulţămesc de urare iscusită. Franţuzul nu numai că prezintă garanţii de seriozitate. "Pe prinţesa Şuţzu". cu gura până la urechi.. roşu la obraji şi mândru nevoie mare. o caracterizase Victor Place. Consulul lui Napoleon la Ieşi.. să pârâie.. Stan.. Cantuniari îşi scutură luleaua în scrumelniţă. susţinător înfocat al tuturor ideaţiunilor noi de progres. — Nu ştii. Pe buzele prinţesei stăruia un surâs maliţios: — Printre altele.. era tot maiestuoasă.. începu. Şuţzu tresări: — La ce te referi? — La conduita ta faţă de micuţa baroană.. o îmbrăţişare de urs care făcu oasele lui Alecsandri. Pe sală. Stane! Bag de seamă că tu şi stăpână-tu vă întreceţi în a face stihuri.. feciorul / Vă urează noroc cu ulciorul! Se uită la Alecsandri cu ochi strălucitori.

— Ce pot să fac? — Îmblânzeşte-o.. lipsită de bungust. nu te mai gândi la afacerea asta. prietene.. Îi privi o clipă chipul descumpănit şi zâmbi: — După figura ta. ce ştii? — Tot ce mă interesează să ştiu. Prinţesa îşi lăsă capul pe spate şi râse. bineînţeles. Deci.. Până la data conspiraţiunii." Îi veni să râdă. să te distrugă. Sutzu o privi neliniştit: — În fond. jivina trebuie adormită. la aventura voastră complotistă. Dar nu despre mine este vorba.... n-ar ezita o singură clipă. Se îndreptă nervos spre cămin şi. Devine mai atroce. Enfin. dă-i.. — Adevărat. Mă refer. discuţiunea mi-e profund dezagreabilă.. ci ce şi cât ştie ea. distinse. — Te rog. Pe o fiinţă ca această tigroaică no poţi abandona după capriciu. În orice caz.. Irène. — Imposibil!. Râse: Nu eşti îndeajuns de suplu pentru aceasta. Amândouă. te rog eu. nu-i cunosc pretenţiunile.. mai teribilă decât o fiară. înţeleg că ştie destul. Încă unul din rezultatele progresului. izbucni prinţul.. Doar ţi-am explicat. întrebă cu spatele întors: — Ce pot să fac? "Aşa.Prinţul avu un gest de iritare: — Iar începem? E o istorie terminată. — Atunci? Ce-ţi pasă de orgoliul blesat al baroanei? — Îmi pasă de interesele tale. cât poate muşca. — Te cunosc pe tine. Iar tu ai rănit-o în tot ce este mai profund: în orgoliul ei. acum. — Din punctul tău de vedere. Dacă ar putea să te sfâşie. — Irène. probabil. Din al ei... E de-ajuns s-o priveşti.. crede-mă.. ca pe-o midinetă ori o slujnicuţă.. mi-e suficient. însă. Această Lélie va încerca să se răzbune. într-un picior.. Şi are un orgoliu drăcesc. fără consecinţe. Părinţii noştri nu discutau între ei despre amanţii lor. Tu nu ştii de ce este capabilă o femeie blesată... te asigur că nu! Tu nu cunoşti femeile. — Şi am înţeles. important nu e ce ştiu eu. hohote distincte: — Încă o dovadă că nu mă înşel. Sau cu o umbrelă. Prinţesa dădu din cap ca un cal nărăvaş: — De ce imposibil? .. seamănă cu o barză. Şuţzu dădu excedat din mâini. Şuţzu se răsuci: — Cum? — Promite-i. rezemându-şi gheata de grătar.

în fond. La război. aşa cum au făcut-o familiile noastre şi altădată. Dar nu contează! Are o cutezanţă şi un toupet admirabile! Şi de ce nu-i dai scrisoarea? Prinţul se holbă şi rămase cu gura căscată.. surâse. de pildă. într-un fel. — Linişteşte-te! Scopul scuză mijloacele. Şi nu-ţi dau o noutate. — Tu es folle112?! — Pas du tout. dar nu grosier false. — N-ai decât să foloseşti pecetea pe care o folosea bunicul vostru — zâmbi —. — Par exemple! Şuţzu era prea enervat ca să se mai stăpânească: — Vrea s-o ung prinţesă Şuţzu! Doamnă a României! De ajuns? — Tiens!. să fim preparaţi din timp. Deci. Simt că nu mai are încredere în mine. Un fals abil.... Pretinde drept garanţie o scrisoare compromiţătoare. — Oblig-o să aibă. Parcă acum o descoperea şi.. — Ce mai aştepţi? Ai acordul meu ferm. bineînţeles. Dacă ieşi victorios din această aventură. Numai atâta? Micuţa vizează sus! Şi. Irina se amuza în chip vădit şi asta-l enerva.. ca la război. À la guerre. Şi aceasta este o idee cu care trebuie să te obişnuieşti. mon ami. — Dar. "Sapristi! Aş fi preferat o scenă! Dar dacă asta te distrează. fă-i compunerea aceea. Se află în casa ta de bani. nu tocmai distins. care să te denigreze şi. oricum ne aşteaptă pribegia. Pretinde ca scrisoarea să fie sigilată? — Da. cu sigiliul meu. zâmbi sarcastic. nevenind să-şi creadă urechilor. desigur. — Atât de departe aţi ajuns? Drăguţ! De mine nu ţine deloc seama. . Dacă pierzi. Oferă-i. şi ajungi Domn. Prinţul şovăia. comme à la guerre113.— Pentru că are pretenţiuni aberante. trăia. să conţină intenţiunile mele ferme de a o lua în căsătorie. respinse sufocat prinţul. când îşi lua angajamente nu tocmai onorabile. informaţiuni concrete în legătură cu complotul... fără ezitare et sans retard. avea în faţa ochilor scandalul în toată enormitatea sa. Şi à propos de falsuri. — Nu ştiu cum mă va primi. False. Şuţzu îşi privea soţia. precis nu-ţi dai seama ce vorbeşti! Sunt lucruri care nu se fac şi nu se iartă în lumea noastră! Se plimba agitat. aventuriera aceasta nu se va sfii să afişeze peste tot scrisoarea! O va publica în toate gazetele. n-o să mai putem scoate capul în lume! O. E ridicul să-ţi explic ce poate face Vodă. în acelaşi timp. într-o casetă de marochin verde. Scrisoarea trebuie pecetluită. n-am decât să merg până la capăt!" — Promisiuni! N-o socoti imbecilă. ce te împiedică să-i făgăduieşti chiar şi coroana Bourbonilor? Şuţzu o privi scurt. 112 Eşti nebună? 113 De loc.. pentru a astupa gura unei demimondene compromise.. îşi zicea că-i mai periculoasă decât Lelia.

în limitele caracterului Şuţzu. cât îi permitea natura. Câtă deosebire faţă de Irène. impecabilă până în vârful unghiilor poleite! "N-am cunoscut-o pe Irène. da. venea în contradicţie cu toate normele de conduită care i se administraseră încă din leagăn. Să reflectezi. prea în ofensivă. C'est le comble114! Cred că m-am îndrăgostit de nevastă-mea!" Lelia îl primise ascunzându-şi surpriza şi satisfacţia.. Ţinuta. apoi începu să râdă. pândind gaura unui şoarece. Se apropie şi-i sărută mâna cu efuziune. ai înţelege că unele deciziuni nu se pot lua pe loc. Era într-o toaletă sobră. mai degrabă femeie de afaceri. trântită pe canapeaua Madame Recamier din budoar. — Eşti nepreţuită. Şuţzu se crispă. păreai un iepuraş încolţit. Nu-ţi vine deloc. subtilă. — Speram să te găsesc mai bine dispusă. decisă să-şi joace bine cartea. Constatase cu oarecare surpriză că Lelia nu-l aşteptase. cer un timp în care să te obişnuieşti cu gândul.. — Sunt foarte bine dispusă... mai degrabă — prinţul încerca să-şi formuleze impresia —. Îi supraveghea orice mişcare.Şuţzu o privi câteva clipe zăpăcit. inspiraţiunea amoroasă fiindu-i condiţionată de un complicat concert de preliminarii. să nu se lase "rulată". — M-ai luat pe neaşteptate. lăsând să se vadă doar gâtul şi mâinile. vesel şi amuzant. Se simţea contrariat. regală. ca de obicei. şi-acum o aruncă neglijent pe o consolă. sugerând rafinamente de harem. chéri. dar în acelaşi timp încerca un sentiment de uşurare. Indiferent de intenţiunile ce se ascund sub vorbe. Când ne-am văzut ultima oară. într-una din savantele ei rochii de casă. * — Trebuie să cred că te-ai speriat? Baroana îl privea sarcastică. atitudinea Leliei nu invitau la intimităţi. Prinţul se cenzura şi el atent. Lelia de Gunsbourg zâmbi: — Şi ai reflectat? 114 Asta-i culmea! . desăvârşită. Te întreb doar dacă te-ai speriat. Irène. conversaţia trebuie să rămână amabilă. jucându-se cu scrisoarea prinţului. totdeauna prea directă. se simţea ea însăşi ca o pisică flămândă. Încerca să fie natural. îl enerva. tonul politicos. deloc astăzi fatală şi cu dinadinsul seducătoare ci. Cu adevărat demnă de o coroană princiară! Prinţesa surâse leneş: — Nu deveni sentimental. Felul brutal în care Lelia preciza o chestiune ori alta. cea mai mică tresărire a feţei. O cercetase în treacăt.. degajat şi. Impulsurile prinţului erau în genere sărace.. Dacă ai fi mai puţin impetuoasă.

.. . o luă în braţe solemn. Nu-s modest deloc.— După cum vezi. O dragoste irezistibilă! Şuţzu râse stânjenit. Greaţa provocată de buzele Leliei îl făcu să se clatine. don'căpitane? Ăsta. mai aşteaptă. mă iubeşti. Întrebarea Leliei îl ajuta să-şi strecoare în chip firesc informaţiunea.. iar după aceea săruta mâna —. arătând spre consolă. — Eşti încredinţat? — Eu sunt.. emoţiunile sunt prea puternice. nu minte. Păru ofensat: Credeam că te fac fericită. — Deci.. albină. nu? Baroana îşi muşcă buza cu dinţii laţi şi albi: — Nevastă-ta ştie? Prinţul avu impresia că l-a pocnit o cărămidă în ţeastă: "Hotărât. mon cher! Şuţzu îşi reprimă tresărirea de bucurie.. în general stângaci — era prea ţeapăn. prea protocolar.. Declară grav: — Chéri. * Ipistatul părea şi el nedumerit: — Ce pot să vă spun. De ce nu mă săruţi? Şuţzu. — Cum îl aduceţi pe Vodă acolo? Şuţzu râse: — Va veni singur. Baroana păru speriată: — Aşa curând? Dar unde? Cum? — Pe Podul Mogoşoaiei. toate femeile sunt nebune!" — Eşti veselă! Îţi arde de glume. Nu poate ca să mintă! Îi ţinem umbra. adică Pandele. nu adie o perdea.. dar. Plimbă flaşneta aia din Colţei până la Fântâna Roşie.. Când vrei miere.. în afară de cei implicaţi. aşa-mi închipuiam. scumpa mea. O persoană foarte sigură va trage cu pistolul asupra lui Cuza... omul pricepe că n-are ca să zic poştă şi pleacă în damblaua lui. — Sunt cam obosit. décolletée. îi trage o muzică. când "îmbrăţişa" cerea permisiunea înainte. porţile ferecate! După înţelegere. Îi ţinem umbra şi la alde Şapte Fraţi. Stă singur de vorbă cu sticla. eşti zingura perzoană care o află. n-are o altă necesitate de conversaţie. Râse încântat de propriu-i mot d'esprit: Mai ales când Albina e şi. de nu pune oamenii geană peste geană. Stăpânii-s muţi. — Sunt foarte fericită. te duci la. Nu mai trebuie să-ţi atrag atenţiunea asupra secretului absolut! Atentatul va avea loc pe 28 curent. dar curând totul se va fi isprăvit. desigur. Tensiunea. slavă Domnului! Baroana îl privi printre gene: — Cât de curând. — Ţi-am dovedit-o.

cunoaştem urzitorii. — Trag nădejde.. Dumitrescule. Biletele s-au fost reţinut de o lună. reprezentaţiune extraordinară. pen' că iscoadă tocmită la două tabere s-a mai văzutără. Dacă născocirea aceea năprasnică nu-i basm. Nae Dumitrescu zâmbi încântat. şi la tiroleji.. Asemenea născocire. Să nu apuce Vodă să legifereze reformele făgăduite. În fiecare zi se joacă altă panaramă — un vodevil. — Dă-l păcatelor pe Ulcică. ci doar presupuneri. Don' căpitane. Eu mă duc la Ministerul de Război. unde-şi dau concursul şi artiştii noştri Magheru. Îl ţineţi minte pe Ulcică din uliţa Târgoviştei115? Slujea şi la muscal. Doar că eu. S-a anunţat şi-n gazete.Barbu îşi trecu palma peste bărbia bine rasă.. semn că pricepe unde bate Cantuniari: — Adică. — Şantanista dă doar trei scene.. pot ca să vă spun. — În fiece dimineaţă vă prezentează complimenturi. Vodă nu părăseşte palatul. Barbu pocni din degete: — Ei. — Etete. să fi mirosit opozanţii vânzarea ăluia? Poate ca să fi mirosit. Pe 26. — Ce părere ai. Pratto. Gestian. "Hm! De ce?" — Pentru că se grăbesc. Din pricina bolii. după abonament. Vodă se duce la toate panaramele? — La toate. Poate dibui acolo persoana inventatorului. Altfel. altele ne ard acuma! — Ordonaţi! Barbu râse amar: — Aia e că nu ştiu ce să ordon! Certitudini nu avem. o farsă cu danţuri şi o comedie. cel puţin în cestiunea aceasta garantez.. în fine. dar nu şi uneltele.. de ce? Barbu îşi ciupi uşor obrazul. şi la şalvaragii. surâse Cantuniari. Aflăm noi ziua conspiraţiunii. uit să vă ţin la corent.. Adevărat. Iar acolo nu se pot strecura. Dumitrescule? Să fi schimbat curierul? Ipistatul îşi micşoră ochiul stâng. nu se poate să nu lase urmă cât de măruntă. La spectacol însă se va duce. asta e! Când? În care zi din ăste trei? — Da' ce. că-mi vine gazeta acasă. drăcie! se miră ipistatul fără să se ştie de ce. scuzaţi de un pardon. nu face pentru ca să intraţi la griji. Ce mai face coana Lisaveta? întrebă îmbrăcându-şi blana. scuzaţi de un pardon.. onorabilă. cinstită. chiar dacă a rămas simplă propunere ce s-a fost îngropat într-un dosar de arhivă. Botez. unde şi cum o dibuim? Bănui că vor încerca să-l răpună pe Vodă la unul din spectacolele Albinei di Rhona. — Pardon de indiscreţiune. 115 Azi Calea Griviţei . Pe Pandele nu-l scăpaţi în continuare din ochi. Dar în care anume zi vor da lovitura? Iacă ce trebuie să aflăm. "cu necesitate". cum zici dumneata. vrednică. 27 şi 28 corent.

mon cher? Nu te mai vede omul pe nicăiri! Barbu îi strânse mâna întinsă: — Vă salut. căci. surâse convenţional Barbu.. Până la urmă îl găsi. pe treptele ministerului. se rătăcea în labirintul de dulapuri înalte. Individul umil despre care nu-ţi puteai deloc închipui la ce visează şi ce face el acasă. Aud că va fi ceva magnific!. încă n-o ştia. ca să vă ascundeţi căscatul de după somn prea îmbelşugat! — Aşa e. râse generos generalul. nene Ciolac! Bătrânul îl privi peste ochelari şi zâmbi ştirb: . gândea Barbu amuzat. în timpul liber. Des petits amusements. Un destin amabil îl ferise de decepţiuni. cu pince-nez-ul alunecat spre vârful nasului lăcrămos şi mânecuţe negre de serj până la coate. oricât ai fi de oştean. trădarea. sincer. dar în dimineaţa mohorâtă de iarnă. domnule general. Taliene. — Ştiu că nu-i aşa. nu l-ai fi putut lua drept altceva decât era: amploiatul-şoarece de birou.. geruiala n-o răpui cu spada.. şi nu ştii pe ce uliţă s-o mai caţi. Lelia de Gunsbourg avea să-i mânjească cu dohot imaginea trandafirie asupra existenţei. până azi. îşi închipuia anevoie că nu toţi oamenii îi seamănă.. naiv.. care brăzdau în şiruri încăperea uriaşă.. Surzenia însă nu şi-o recunoştea. dolce farniente! Îl bătu amical pe umăr: Las' că vă ştiu eu pe voi. bătrânul era fudul de urechi." — Ce faci. boţit. se anunţă un sezon extraordinar. Era roşu în obraji. Degeaba strigai. Nefiind însă prea isteţ. în care-l scufunda truditul la dosare. Asta nu face rău nimănui şi mâini-poimâini te pomeni că ţi-ai prăpădit tinereţea. Îi ducem dorul. ticsite de dosare. — Bun găsit. Iar zvonurile despre liniştea şi binele ce domneau într-un Bucureşti paradisiac i le strecurase anume Siguranţa pe diverse căi.. şeful serviciului. ochii îi străluceau după "micul întăritor luat la Hugues.. aşa că ce treburi aveţi voi acum. pentru a o deruta..Prima persoană pe care o întâlni la Ministerul de Război fu generalul Iorgu Grănişteanu.. devotat slujbei până la fanatism. Oriunde l-ai fi întâlnit... Ce treburi? Ţara-i liniştită. la cincizeci şi cinci de ani. Siguranţa îi mereu trează.. Vodă ne-a promis sărbători feerice. punând-o pe seama unei concentraţiuni totale. truditor. bine dispus. Barbu coborî în arhivă. opoziţia a amuţit.. la rându-i. mohorât.. Totuşi mai găseşte-ţi vreme şi de petrecere. domnule general. hainia semenilor. fără a lua seama. încercând să dea de Ciolac. modest. Se afla în beciurile ministerului şi.. Grănişteanu era de fapt un ins nevinovat. dar îmi place să şuguiesc. pe baroană. Îi întinse mâna cu aceeaşi cordialitate: Ne vedem desigur la reprezentaţiunile italiencei. şmecherilor! Vă văietaţi. gălbeior. nu cunoscuse încă ipocrizia. chiar dacă nu de-a binelea. Treburi. Şi sărutăm dreapta cucoanei Vasilena. la Siguranţă? Jucaţi ghiulbahar şi. acolo. neînsemnat. de fiece dată. — Treburi?! se miră Grănişteanu sincer.

. omule. eu am venit pentru altă drăcovenie. — Zi cum îţi vine la îndemână. îl întrerupse Barbu.Acest testament olograf scris în întregul său. Ce poftiţi? Barbu râse. ce mai ţii biciul ăla în mână dacă nu cunoşti târgul?! — Calicilor cunoaştem.. Bătrânelul îl opri: — Gata. Cornescu. Ăsta era bătrânelul. Barbu opri cea dintâi sanie fără muşterii: — Uliţa Şoldani. fără a fi stăpână-său de faţă. Trupul gros îl împiedica să se răsucească. Ziua de lucru i se părea prea scurtă şi dorinţa lui supremă era să apuce. coconaş. dar nu pentru daravelile mele aţi venitără dumneavoastră şi cum că ce fac junghiurile madamei Ciolac. Cred că. Îi trăsnit rău. s-a făcut astăzi în Bucureşti. adicătelea să nu-şi tragă ăia sufletul nici când îmbucă. musiu Cantuniari. Trudeşte la năzbâtia aia de vreo cinşpe ani.. E vorba de o sculă care explodează la ceas anume rânduit. Într-o mână umbrela. cuminte. Bătrânul dădu din umeri: — Toţi nebunii la noi. În stradă. Staţi numai să vă scot dosarul.. Că ţine pitici sub căciulă. — Cum vă spuneam. ştiu despre cine-i vorba! Un amărât. — Nici Craiovei nu cunoaştem! — Calea Craiovei sau Podul Calicilor! Ce naiba. mă interesează autorul unei invenţiuni cam năstruşnice. nu-i plăcea vorba lungă şi te lua repede cu timpul măsurat. — Calea Craiovei116.. să facă ordine deplină în harababura ce-o găsise în minister.. Cantuniari. o strachină pe roţi să hrănească oştenii în marş.. că de-acolo nimerim lesne. la 20 în luna Decembrie 1863 116 Calea Rahovei ... Până acum câţiva ani. E săptămâna şi perpetul! Altu' a născocit viteaza marmită.. ca acilea năzbâtii n-am mai pomenit! Eu zic că n-au inşii ce face.. musiu Talianu. sărmanul nu are vină. pardon. slujbaş la Finanţe... altfel om ca toţi oamenii. datat şi subscris de mine. * ". în cealaltă flinta! — Ei bine. râse Barbu. musiu... la locul lui. altu' a venit cu cortelul antischijă. cu frica lui Dumnezeu şi a nevesti-sii. până a ieşi la pensie. lucrase la Departamentul Finanţelor.— Vă salut. da' eu aşa v-am apucat neamul. spuse vizitiul peste umăr.. n-au griji! De perpetumobile nu mai vorbesc. ca să nu-ţi vorbească despre ale lui. — Ce mai faci? — Mulţumesc de politeţ. jupâne! — Nu cunoaştem... Direct. se miră Barbu. — Nene Ciolac.

se trăgea cu discreţiune de marginea de sus a urechii — cum îl învăţase mumăsa când era mititel. marţea nu ţi se urnea la drum nici mânat cu biciul. deveni limpede. Îl neli- . nu lua nici o deciziune însemnată şi. Şi parcă altfel pleci la drumul cela neştiut. Când auzea de moartea vreunui apropiat. "ca oul în mâna copilului. să alunge pe cât îi sta cu putinţă orice urmă de suferinţă şi mai ales de slăbiciune. deşi încă tras. unul Preasfinţiei Sale Arhiepiscopul Calinic Miclescu. drumul ce nu duce nicăieri. încuie şi răsuflă uşurat. ochii îi închidea liniştit.. Cuza îşi strânse halatul de brocart căptuşit cu blană în jurul trupului şi se aşeză în jilţul de lângă cămin. "Dar măsuri de precauţiune sunt totdeauna necesare. Viaţa omului". A. apăi dragul acesta nu osteneşte nici după ce ţi-ai dat ultima suflare. Închise ochii. din care unul îl voiu încredinţa preaiubitei mele soţii Elena Doamna. Alexandu Ioan nu se gândea la moarte. Apelă la vechiul său sistem de concentrare şi. viitorul nevârstnicilor Alexandru şi Dimitrie. unul căpitanului Efrem Ghermani şi unul se va găsi în portofelul meu roşu care se deschide cu numerele 5 5 5 5. ochii îşi recăpătară însufleţirea plină de scânteie şi viaţă care îi fermeca pe ceilalţi. să nu-i dea încă o pricină de a se împotrivi deciziunii sale de a înfrunta cu fruntea sus. filosofă în gând târându-se spre pat.I. Vodă râse încetişor. cu sentimentul că sa lepădat de grea povară. Avusese grijă să-i asigure zile tihnite Elenei Doamna.. ştiind că pe toate le-ai orânduit şi lăsat în urmă cu înţelepciune şi inimă dreaptă." Vodă vârî exemplarele într-o mapă pe care o ascunse într-un sertăraş secret al biroului. toate zilele de 13 erau rupte din calendar. Iar dacă ţi-a fost drag cineva şi ceva. adică să crească mare. Deşi slăbit de boală. dar mai presus de toate îi poruncise Kogălniceanului cu limbă de moarte cum avea să opintească pentru binele naţiei. Barbu cerceta făptura lui Vodă cu inima strânsă de durere." Şi dacă Dumnezeu i-a hotărât sorocul. mânca de post. Acum putea să-l primească pe feciorul Talianului. Trebuia să se destindă. Mitropolit al Moldovei şi Sucevei. peste câteva minute. chipul. deci să trăiască — la cuvântul testament bătea în lemn. El era cel sortit să continue opera lor abia începută. clătinându-se pe picioarele nesigure. temând spaima şi durerea lui Mihalache.calendarul nou sau 7 Decembrie calendarul vechiu. în patru exemplare asemenea. Orice dispoziţiune şi testament anterior acestuia sunt şi rămân desfiinţate. să desţelenească mai departe drumul spre culmile visate încă din juneţea lor. suflând greu din pricina astmei. Ca mulţi oameni superiori şi mari bărbaţi de stat. Nu-i încredinţa nici un exemplar din testament. deşi hulpav. dinaintea întregii ţări. complotul opoziţiei. flacără în bătaia vântului. pe zi de 13 nu-şi părăsea locuinţa. neted. dădea crezare semnelor pe care le răstălmăcea în păcuriu. Mihalache era superstiţios. Cuza.

mâini din care viaţa se alunga cu picurişul. dar. Scria gazeta Naţionalul din 24 februarie: "Mai este trebuinţă a vorbi despre marele entuziasm ce fu duminică?. Una din rarele bucurii de care are parte un principe este dragostea nefăţărită a supuşilor săi. iar cel mai mare fusese înălţat la intrarea în oraş. De aceea nici nu simţea teama. Fine. Cuza nu urcase treptele tronului retezând capete. intra în prăvălii şi locante. Nu o dată avusese ocaziunea să constate dragostea pe care i-o dăruia poporul său: plugari. este preamărirea numelui şi persoanei lor. barca lui nu plutise niciodată pe o mare de sânge şi lacrimi. cum spunea Mihalache Kogălniceanu. Cine nu împărtăşeşte crezul e înlăturat din drum fără cruţare. Numai aceia ce au văzut acele zecimi de mii de oameni ce împlea strada Mogoşoaia de la barieră până la Mitropolie şi mai multe poşte înainte de Bucureşti. Vodă Cuza se preumbla nestingherit pe uliţele Bucureştilor. cu venele bulbucate. călăreţi cu leute tricolore îl întâmpinaseră cu buchete magnifice de flori. crez fanatic într-o idee. Alexandru Ioan era steaua lor. când sosise în Capitală ca Domn al Principatelor Române. norocul unui popor urgisit. însoţit doar de un aghiotant ori de franţuzul Baligot de Beyne. Iar omul nui câine să lingă ciubota stăpânului. Pana. lipsă de scrupuluri. Neuitată avea să rămână în mintea bucureştenilor şi a lui Cuza primirea entuziastă pe care i-o făcuse poporul cu patru ani în urmă. le asculta păsurile. şuguia cu ei. nemilă. stăpâni nemiloşi al căror ideal şi obsesiune. iar de la pădurea Băneasa aşteptau pe amândouă părţile şoselei zeci de mii de oameni. stătea de vorbă cu oamenii. Teroarea ei. iar aceasta e însoţită mai totdeauna de brutalitate. mai cu seamă. căci cel ce stăpâneşte într-o mână ţine sceptrul. o parte din boierimea ţării — luminaţii — îi închinau cele mai nobile simţăminte. primea cu plăcere cafeluţa oferită de vreun târgoveţ mai îndrăzneţ în modesta sa gospodărie. Oameni blajini în scaune crăieşti s-au fost întâmplat arareori. acele stindarde . prelungi. Alexandru Ioan Cuza făcea parte dintre cei puţini.. alesul între aleşi. depozitar de idealuri şi nădejdi. nu poate descrie acel entuziasm. atârnau de o parte şi de alta a jilţului. Puterea — spre a o dobândi şi apoi a o păstra — presupune tărie de vârtute. nu fericirea naţiei. de se minunase însuşi Vodă de asemenea codru înflorit în miezul lui Făurar.niştea desigur figura stoarsă de bolişte. Teama — visul rău al tuturor tiranilor autocraţi. în cealaltă cnutul... părinte şi cârmuitor blând. Istoria cunoaşte puţini dintre aceştia. îl impresionau mâinile Domnului. Ursitul. stoarse de vlagă. şeful său de cabinet... dar cel mai repede în sine însuşi. Şi bieţii nu-s de pizmuit! Trăiesc la rându-le tirania spaimei de o dreaptă răzbunare. după ce i-au fost fărâmate oasele. acele ferestre şi acoperişuri de case garnisite de lume.. târgoveţi. Tocmai dincolo de Otopeni. nu-l păstra cu flinta. Arcuri de triumf erau presărate pretutindeni. în strai de colonel.

. Da! Trădarea trebuie dovedită. Conspiratorii trebuie dovediţi nu mie. În faţa teatrului fuseseră ridicate piramide de brazi verzi cu lumini colorate.. zâmbitor. Acum urmează necesarmente un dar! Nu te sfii! — Cutezanţa nemăsurată.. printre oameni. înţesat de lume. Vă asumaţi un risc prea mare. vestă sângerie şi cizme înalte de glanţ. zic. ruşinat de a fi fost surprins. Acela ţine discursuri şi în iatac. arătând că nu mi-e teamă. ci întregii ţări.. — Măria ta! Putem dovedi complotul şi pe autorii lui fără să vă primejduiţi viaţa. Barbu îi jură în gând "arhanghelului" credinţă vecinică.. Vodă dădu hotărât din cap: — Nu. în fine. Barbu avea obrajii plini de lacrămi. chipeş. acele buchete ce curgeau pe Prinţ. Ferestrele şi acoperişurile erau ticsite. ci idealurile şi viitorul naţiei. . — Dar? râse Cuza. care împlinea un vis străvechi al românilor. primului-ministru. — Alteţă! V-am spus-o şi rândul trecut. un mare portret al lui Cuza străjuit de zeiţe — Justiţia. Mari generali. acele strigări nebune de entuziasm şi veselie. Voi fi acolo.şi decoraţii care împodobeau toate casele. precum nu a mai văzut Capitala noastră. Nutrea un singur vis: să-l poată sluji. Nu-mi permit să dau poveţe Înălţimii Voastre. cântecele şi clopotele celor o sută treizeci de biserici ale Capitalei umpleau de sărbătoare văzduhul. acea iluminaţie splendidă şi generală. pentru că nu mă ştiu singur. mi-ai şi pus grâul la fiert. De bucurie plângeau peste o sută de mii de oameni ieşiţi să-l întâmpine pe Cuza Vodă. — Doar n-oi fi plângând. Nu era singurul. zvelt. preanobilă însuşire. Cuza îl întrerupse: — Ai luat meteahna Kogălniceanului. Căci ei nu pe Principele Cuza vor a-l asasina.. copleşit de aceeaşi stare de beatitudine care cuprinsese mulţimea.. Abundenţa. trebuie. şaluri scumpe. să se fi văzut toate acestea pentru ca să poată cineva simţi bine toată mărimea acestei sărbători. dar dintâi şi dintâi la primejdie. poliţiei. în uniformă azurie cu ceaprazuri de aur. Hotărârea mea e de neîntors. fâlfâiau steaguri. Taliene! Vodă îl cerceta sincer înveselit: — După cum te arată chipul. serv umil gata la orice jertfă. le păru tuturor arhanghel pogorât din ceruri. Impresionat peste măsură.. de a nu-şi fi putut stăpâni emoţia." Amestecat în mulţime. Barbu scutură din cap. nu-i totdeauna leac şi nici soluţiune. ghirlande de flori şi desene mitologice aluzive la unirea ţărilor şi gloria domnitorului fuseseră atârnate de ferestre şi balcoane.. acele arcuri de triumf ce se zăreau din distanţă în distanţă. pentru că trebuie să fiu alături de poporul meu în toată clipa. Domnul. Se afla pe Podul Mogoşoaiei. Gloria — domina piaţa. Cantuniari..

. originari din Egipt. spirit mlădios. pe nas: — Un Popescu! Un Ciomârtan! Un Paraschiv! Plebe.dar fără a ne face însă iluziuni că-i pe veci răpusă. reflectând la tradiţiunile şi rafinamentul lui jupân Diamantaki.. Mintea are şi ea tradiţiunile ei. Rămase tăcut o clipă. carele cu două veacuri în urmă izbutise să facă parale. socotea Irina. îl avertiza mereu prinţesa Irina. de-amu. de a cărui nobleţe nu era deloc sigur. "un lăptar norocos". Draco. — Voia Măriei Voastre. osoşi... cu un minunat simţ al orientării şi al contactului uman. — Cât despre cele destăinuite Kogălniceanului. înaintaşul Şuţzeştilor. strănepotul Constantin era obtuz. "Dacă-l cheamă Popescu. apoi începu să râdă: — Te mustram de discursuri şi iacă am început şi eu a ţine cuvântări! Rămânem înţăleşi. căci oricum altceva era să fii un malotru din Francia şi alta de pe malurile Dâmboviţei. parcă sculptaţi în lemn. Spre deosebire de străbunii săi.. declarând arogant. ma chère. ci doar "sminteală şi lipsă de zeriozitate" — iar tatăl Leliei.. total rătăcit în păienjenişul relaţiilor sociale. . o anume îngustime pe care o dovedea în relaţiile sale cu oamenii. Vom câştiga însă un răgaz pentru împlinirea marilor nădejdi. pricină pentru care îşi desconsidera apriori adversarii.... dară." Şuţzu ridica din umerii ţepeni. era opacitatea. Prinţesa Irina îşi ascundea zâmbetul. adaptaţi vremii lor. Dintâi că mamă-sa fusese o aventurieră — şi în aventură prinţul nu vedea cutezanţă.. În înfruntările sale politice dovedea aceeaşi rigiditate de idei. nevastă-sa. Prea mare boier — os de domn! —. Îl privi lung. CAPITOLUL XI Păcatul cel mai mare al prinţului Şuţzu.. se înclină oftând Barbu. agerime.. Barbu îşi simţi obrajii năpădiţi de ocară şi ruşine şi plecă ochii. se însoţesc în chip necesar. pe Lelia de Gunsbourg Şuţzu o considera tot ţoapă. Plebe şi pleavă! Inteligenţa este productul rafinat al unui şir de generaţii care au gândit şi au ţinut condeiul în mână. încredinţat că rangul şi calităţile spirituale sunt pe aceeaşi măsură. "Nu-i crede pe alţii mai proşti decât tine"..pentru indiscreţiune şi poruncă nesocotită. nu înseamnă că-i neapărat un neghiob.. fusese un paladin ceva mai subţire. În zile mai bucuroase. încorsetat de principii. Deşi născută dintr-o prinţesă Mavrocordat. te-om certa altă dată. — . poposiţi la Constantinopole în veacul al XVII-lea. oameni cu o inteligenţă suplă. dispreţuia sângeros orice fiinţă de stirpe mai puţin nobilă.

bun înţeles. nu le cunoştea. fapt la care mai adăuga o eroare: dispreţuia în general femeile. Harem! Figură de stil. rigidă ca şi înfăţişarea sa. bineînţeles — dar. ceva louche. baroana îi precizase încă de la începutul relaţiei lor coordonatele principale ale caracterului: egoism sălbatic. Nu-l ştiuse însă şi escroc. prinţul avea o personalitate rectilinie. Baroana era una din clientele bune. deci. Ionică Miclescu. în aceeaşi zi. dacă nu fusese descotorosit de anume detalii fizice. Pe Lelia. În schimb. după cum observase prinţesa Irina. lemn de tec. monseigneur! Nu putea pretinde că e frig în odaie. esenţă de tuberoze — îmbălsămau puternic încăperea. nu o articula în cuvinte decât faţă de nevastă-sa sau persoane foarte intime. înfruntând orice risc. furnizorul Casei domnitoare şi al întregului protipend. şi. De altfel. într-un halat bogat de caşmir (al cui o fi? Îl schimbă la fiece ibovnic?). mai ales. Un asemenea act nu făcea parte din "aparatul" de viaţă a lui Şuţzu şi fusese convinsă că. prinţul nu va accepta să ofere o garanţie care în lumea sa echivala cu o sinucidere pe plan social. a naturii umane şi care face uneori ca ochiul unui copil de zece ani să fie mai pătrunzător decât al unui sexagenar. verifică autenticitatea pecetei. o nesocotea de pe poziţii patriciene. până la migrenă. lipsindu-i din cel de-al treilea câmp gheara de leu. "Caraghiosul!". tot de sânge albastru. Dacă individualitatea ar fi avut culori. giuvaiergiul de pe Podul Mogoşoaiei. Pe scurt. Scrisoarea compromiţătoare îi stârnise de la început îndoială. înnăscută. aerul din iatacul Leliei i se părea mai înăbuşitor ca într-un harem. sau verde. nu o cunoştea pe Lelia.Şi o ţoapă — lex! — nu se putea măsura cu un descendent al faraonilor. hârtie de Armenia. lipsită de sinuozităţi. Două sobe de porţelan duduiau. pe Şuţzu îl citise până în străfundurile fiinţei sale.. Fără să stea pe gânduri. fără nici un fel de nuanţă.. Dimpotrivă. Trăia intens această convingere — nu doar faţă de Lelia. Baroana îl privi surprinsă. şi neamţul o servise cu toată solicitudinea. desigur. râsese baroana înveninată. arome felurite — flori. "Îşi închipuie că are dea face cu un copil mic!" Îi arătase epistola lui Rech. Şi atitudinea lui în timpul vizitei trăda o nesiguranţă. distins până în vârful unghiilor şi dincolo de ele. Îşi ştia trupul fără cusur. iar e- . Lelia părăsise prăvălia cu un zâmbet rău: En garde. o intenţie subterană. baroana cunoştea oamenii. Şuţzu ar fi fost doar negru. tămâie. nemăsurată îngâmfare. Pecetea nu era valabilă. căci nici un picior de ghiaur nu pătrunsese vreodată în lăcaşurile de desfătare ale sultanilor şi nici măcar de credincios. inteligenţă mărginită. ambiţie mistuitoare. având intuiţia aceea rară. sau alb. puse pe umerii Leliei un şal spaniol care o învăluia în întregime.

. Şi nu te lua după tăti legendele. Turnă ceaiul în ceştile fragile. moldovlahii. — Când te gândeşti. ca Dridri Pompon ori Louise Marckaud. Băieţelul meu e pudic! Mon Dieu! Vous autres. îţi cumpărai mângâierile cu ceasul. Vorbea în doi peri. atâta o primit. Nu-i plăcea însă "dragostea de pehlivancă" a Leliei.. Lichidul verde avea adâncimea smaraldelor. . Despuiată şi despletită — era un privilegiu pe care toţi amanţii ştiuseră să-l aprecieze şi să-l onoreze.. pentru atâţia şi atâţia franci. urmă baroana.. moldovalaques117! Atâta candoare la cel mai vestit Don Juan al Principatelor! Nu mă aşteptam. ca şi stăpână-sa. căruia nici prin gând nu-i trece idee de şarlatanie.. — Cu aista o doftoriceşti pe Kio? — Kio! râse baroana. rosti Lelia cu glas alintat.fectul de somptuoasă mantie al părului despletit era desăvârşit şi sigur. Ionică nu era desigur cel Casanova. făcu Ionică neştiind ce să spună. îi o fiinţă gingaşă. — Cum altfel? Câte parale o cerut şatrariul." Lelia se apropie de samovarul rusesc. cât despre lux. marile curtezane. se înfruptă doar cu poame rare. Îl iubesc mai mult decât pe cel chinezesc. Mă tulburi.. scamatoriile în amor. părea un copil.. — Da.. Şi au obţinut-o. care-i purtau gândul la anume case din Paris. Întâmplarea parcă a fost iscată anume. exclamă înduioşată Lelia. frânge-inimi. ci cu noaptea.şi am rămas cu o îndoială. Ce idee! — Spuneai că-i guturănită. — O!. dar nici neînţărcat nu rămăsese. Ionică simţi că îngheaţă. — Sigur că a fost o situaţiune premeditată.. — Fireşte. ei îi datorăm fericirea noastră.. — Nu-ţi place? Ionică Miclescu îşi coborî genele frizate. — Şi recompensa ta? 117 Voi ăştia. Ionică bombăni alintat: — Nu-i vorbă de candoare. — Kio. Miclescu ridică sprâncenele: — . un porţelan străveziu cu păuni de aur. Tâlharii urmăreau recompensa. — Indian? întrebă Miclescu spre a răsuci vorba.. Îmbujorat ca după somn. n-o întrec. bălan şi cârlionţat. dar se strădui să surâdă. m-am gândit mult la istoria aceea. sataniceasca ştiinţă a dezmierdărilor.. "Deosebirea-i că nu cumpăr — ba-s cumpărat! Şi nu-i cu ceasul. pe care-l zugrăvise Alecsandri baroanei. dar şi Ionică făcea pe cela naivul. unde. Îi strecură printre gene o privire subţire: Ştii.. deprinsă cu meleagul însorit. — Aşa socoţi? întrebă Lelia.. o piesă uriaşă de argint masiv.

— A quoi pense-tu? Baroana îşi ridică privirea. pardon! Eu pe nimeni şi niciunde! Har Domnului.. Luă ceaşca din mâna Leliei şi-i sărută delicat vârful degetelor... Lelia urmă visătoare. Mai ales că nu totdeauna sunt şi înţelepte. Sunt cele mai frumoase mâini din Bucureşti. Sub pleoapele mult coborâte se zărea doar o aţă. surâse Lelia. se va atenta la viaţa lui Vodă. Sunt în măsură să-l ajut. Crima au de gând s-o înfăptuiască la una din reprezentaţiile Albinei di Rhona. fără să-l privească: — Mi-ai spus mai deunăzi că ţi-e prieten. — Eşti prea tânăr pentru apoftegme.. — Iată recompensa mea. chère amie118. Argaţii umblă după recompense! — Dacă te gândeşti bine. Albina avea trei spectacole. toţi argăţim pe undeva. — Mincinosule! surâse Lelia.. Un mic-mare serviciu. dragă prietenă! 119 Prietenii prietenilor mei.. Baroana se încruntă: — Nu-ţi cer să mă crezi. . Dar eşti drăguţ.. Iar les amis de mes amis119. Pe el şi nu pe altcineva. iar pe tine te iubesc. ci doar să-l informezi pe Cuza.. Miclescu o cercetă cu ironie vădită: — Femeile frumoase îs în genere mai darnice cu dandanalele. Lelia îşi înfăşură şalul mai strâns în jurul trupului. la sfârşitul acestei luni. şi cu toată discreţiunea cuvenită. Ionică dădu din mână a lehamite şi începu să râdă: — Comploturile împotriva lui Vodă au ajuns basmul cu cocoşul roşu! În fiece săptămână auzi de un altul. Putea fi deci încredinţată că atentatul va avea loc la oricare alt spectacol al italiencei. — Mais c'est ridicule. nu face sluj nici la Vodă.. Mai mult ca sigur. Baroana râse: — Chiar la Vodă mă gândeam.. De la persoane de mare încredere am aflat că. 118 Dar e ridicol..... 28. în afară de cel de marţi 28 dechemvrie. — I-ai pus gând rău? Ce te faci cu madame Obrenovici? — Eu vorbesc serios acum. încât Ionică Miclescu avu impresia pentru o clipă că ard: ochi de Lucifer.. — La recompensa ta. — Afurisit să fiu dacă înţeleg. 27. păru indignat Miclescu... dragul meu. — Iar matale magnifică. iar eu am o slăbiciune pentru acest soi de oameni. strălucitoare. Şuţzu îi spusese 28. E un bărbat şarmant. În total.. pe 26. Iar cine are parale şi minte destulă ca să se bucure de ele. Luciul era atât de puternic.Ionică îşi aminti de o scenă galantă surprinsă într-un salon din Paris. a avut grijă babaca să nu-mi plângă chimirul.. — Ba. Mi-e simpatic Cuza.... pe 26..

iutacă. oricum. ştearsă şi. " Şi era ea cucoana Anthiţa ţâfnoasă şi fudulă — pe găurile de la zdrenţe. foamea după un bărbat.. uscăţivă. măcar mai altcum decât trenţele ponosite care spânzurau pe ea şi pe fie-sa.. Corneştii. şuie. — Prinţul Constantin Şuţzu.. care de trei ani. Părea că o ia în glumă. Nu-i singur. dar acum umblă cu nasul pe sus. Trebuie să-ţi dau detalii. Cucoanele fuseseră zărite în câteva rânduri încărcate de târguieli. dar să-şi facă şi ea rândul. treptele ciobite. Barbu dăduse târcoale coşmeliei din uliţa Şoldani. Casa fusese cândva arătoasă: avea zid de piatră. cheltuite la lumina lămpii cu gaz. strâmb. dacă nu noi. aveai cu ce ieşi la biserică. purta aceeaşi pălăriuţă de pai florentin. mâncate de igrasie şi cu tencuiala sărită. gândea Barbu Cantuniari. zici că i-a înfipt cineva ciomag sub bărbie şi cercetează doar după cuiburi de 120 Calea Moşilor . acum chibzuia la bucheţel de violete. curte mare. Cucoanele Cornescu nu-i făcură o impresie mai prosperă. Era urâtă. cu preţul unor sângeroase economii. Barbu desluşi toată drama unei existenţe acrite de lipsuri. deşi încă foarte tânără. fata. O flacără neagră reteză privirea baroanei. * Înainte de a-l aborda pe Dimitrie Cornescu. Mode nu puteau să-şi facă. două crivate cu tăbliile pictate cu Ochiul Domnului. Zorile băteau cu degete albastre la fereşti. Câte nu se cereau drese? Acoperişul ştirb — olanele parcă anume fuseseră smulse —. unde mai găseşti ştofele de altădată? —. totuşi. În fiece primăvară schimba doar florile. grozăvenie. sofale. iar mai alaltăieri. Câtă trudă şi fantezie. Anul trecut fuseseră roze. în celălalt cicoare şi maci. acolo. acareturi. Şi.. Vremea însă şi sărăcia o măcinaseră. aducând cu o salcă plângătoare.— Cine-i autorul? Ori poate-s mai mulţi. zidurile leproase. îşi zise Barbu. oricum o fi el. pe ce alt? -. păreau să le mai împrospăteze şi. pentru ca pălăria de acum cinci ani ori rochia cea neagră de canavăţ din trusoul fostei demoazele Anthiţa — ehei. În făptura madamei Anthiţa. vezi bine. dăduseră peste ceva parale. O panglică de satin colea. Zăboviră până târziu. un guleraş de horbotă. de când îşi ridicase coadele în vârful capului. bătrân. şifoniere şi câte altele. odăi multe. un nod de catifea dincolo. ditamai chervanul lui Feller — negustorul de pe Podul Târgului de afară120 — le umpluse ograda de mobilă: salon nou plin de bronzuri. să pară. biata. îi citeai de pe acum în ochi spaima celibatului. o centură nouă. îngeraşii de ipsos ciungi de o aripă ori de amândouă.. asta o ştia şi Masinca.. trăind zi de zi aceeaşi obsesiune: păstrarea hramului de cocoană în mahala. încordarea i se citea însă în vibraţiunea nărilor şi nervozitatea cu care îşi masa maşinal grumazul. spuneau vecinii galbeni de pizmă. smulgând petalele florilor de gheaţă...

Tuşi dregându-şi glasul: — Musiu Cornescu. care îi dădea dreptate în sinea lui — cunoştea nepăsarea şi neîncrederea dregătorilor pentru tot ce-i product şi născocire românească.. slab... Încă de sub domnia lui Vodă Sturdza.. nu încape comparaţiune. Cornescu dădu din umeri. nu mai zic în Englitera. cum ziceţi dumneavoastră. jerpelit. Dacă poţi. Mai mereu ne-am aflat între marile imperii şi poftele lor. asudată de emoţie. deşi ţi se cuveneau lauri şi belşug. gândi Barbu şi decise să-l caute pe Cornescu la Vamă. că eu nu mai vreau nimic de la voi. chicoteală. — Nu ştiu nimic.." "Astea sunt flămânde rău şi. în primul rând.." Barbu îl privi lung câteva clipe. — Aşa o fi. după post de o viaţă.. deschis! Înţeleg că ai trăit rău. şi apoi să chibzuieşti şi să hotărăşti. — Aşa precum am bănuit. Ehei! Să fi trăit eu în Francia ori în Switzera.. Urechi surde. adică inimicii lui Vodă. Cantuniari râse satisfăcut. Ţelul. cu penele ciugulite de molii. circumspect.. neajutorat.. unde se afla impiegat. Ţinea capul în piept. Opoziţia intenţionează o lovitură de stat şi. Pe bietul Cornescu îl încercau toate deodată: era surprins.. speriat.barză. — Vor să-l. — Ciudat. Onest. batjocură. Ştim că ţi-ai vândut invenţiunea. rosti pipăindu-şi mustaţa rară. Iată interesul de care vorbeaţi dumneavoastră dovedit de cârmuire pentru sciinţă şi inventatori. să-l asasineze pe Vodă Cuza. mai ales că atâta amar de vreme ai fost nesocotit şi dispreţuit. Cornescu clipi mărunt.. . mândru. că v-aţi amintit de invenţiunea mea. Du-ţi ideea până la capăt. Semăna cu un cocostârc trist.. Îi lesne de ghicit. Noi doar atâta avem a te informa: cine a cumpărat-o şi în ce scop! Sau poate le cunoşti şi pe acestea? Cornescu îşi ridică în sfârşit capul. Dreptul dumitale. Barbu. Scula ţi-au plătit-o opozanţii. Ochii lăcrămoşi păreau căptuşiţi cu mătase purpurie: — Şi dacă nu pot? — Aceasta mi-o vei spune la urmă... spuse mecanic. te invit să discutăm ca între bărbaţi. iartă. domnule Cornescu. Buzele îi tremurau. Sunt ani de zile de când bat scările ministerului. — Exact. în sărăcie şi deziluzie. în afară de merinde şi udătură — căuta justificări: — Domnule Cornescu.. — Ce doriţi de la mine? — Să deschizi ochii! Să vezi dintâi limpede cum stau lucrurile. Eu ce treabă am? Expresia chipului era limpede: "De ce nu mă lăsaţi în pace? Ce vreţi de la mine. nu lasă pe nimeni să le smulgă blidul de la gură".

— De ce? N-ar fi primul "regicid" din istorie. Aromă de sânge. caş de Groyer. conţinutul tipsiei: salam de Sibiu. avocatul Panait Balş citea gazeta Naţionalul. spre a atrage atenţia: "Teatrul Bossel anunţă cu regret că.. din cauza stricăciunilor produse de viscol la acoperiş şi hornuri. carele a avutu graţioasa generozitate de a pune scena sa privată la dispoziţiunea domnilor şi doamnelor artiste. precum şi onor publicului. Cu ochi bulbucaţi... căci nu se pot împlini toate între două răsărituri de soare.. Balş săltă capacul teierei. * În odaia sa de la Otel Englitera121. de găman.. parcurgând distrat gazeta rezemată de sticlă. şuncă afumată şi coaptă în cocă. Mai anunţăm că rezervaţiunile pentru locuri se fac la Grand Hotel Broft122.. Absolută gratuitate! Onor publicul e invitat de dl Zăvoianu. hribi de Rusia. 121 Azi Magazinul Romarta 122 Azi Hotel Continental .. nu poate găzdui. — Nu se poate. poţi face unele comparaţiuni. Cucona Anthiţa cu ace de gămălie între dinţi prinzând colea un tiv. Ochii i se opriră asupra "anunciului foarte important" încadrat în chenar zigzagat. Modele noi încercate în faţa oglinzii de la şifonieră. Aroma de lemnărie nouă din casă.. îngână din nou. tobă de limbă. Nu mai eşti un om tânăr. când se ridica de la o masă. adusă o dată cu micul dejun. pâiniţe fierbinţi din făină de secară. Răpidi! Era a doua oară în viaţa lui — împlinise cincizeci şi cinci de ani — când renunţa la o masă. ziduri fărâmate. poze de calendar grecesc: Vodă într-un lac de sânge. Turnă o măsură bună de rom englezesc şi sorbi fericit din ceaşcă. lăsând în urmă-i blidele pline şi neatinse.. ai trăit nişte domnii şi chiar dacă sub Vodă Alexandru-Ioan I sărăcia nu ţi-a fugit din casă. hecatombă. citi a doua oară anunţul... şi aroma ceaiului îi dezmierdă nările. focăraie... 30." Avocatul simţi că se îneacă... Ciripitul din ultimele zile. la Ieşi.Cornescu se bâlbâi: — Pe Vodă? Chiar pe Vodă? Nu se poate! În mintea lui Cornescu prinseră toate a se vălmăşi.. până nu se vor fi făcutu reparaţiunile necesare. Anunţăm pe cititorii noştri că ele vor avea loc în casele domnului Tudor Zăvoianu din strada Mogoşoaiei la nr. fără preciuri. Începu să mănânce.. Şi trebuie oare să-ţi desluşesc ce ar însemna pentru întreaga naţie întoarcerea reacţiunii? Las conştiinţa dumitale să decidă.. Cea dintâi oară fusese acum patru ani.. Îi plăcea să mănânce bine de dimineaţă şi cuprinse cu o privire mulţumită. o funtă. Mototoli nervos gazeta şi se repezi la uşă: — Garçon! Pentru bărbierit.. domnule Cornescu. Chipul Masincăi. reprezentaţiunile extraordinare ale Domnişoarei Albina di Rhona..

cocoană nostimă s-o sorbi în cupă de argint.. O lichidat la Ieşi. Ai ţinere de minte? — Am. N-avu răbdare să aştepte bărbierul şi se rase singur. treacă. dreptui. dar se aflau în aceeaşi partidă. bun gospodar... şi porunceşte pentru prânz. cât o lăsat magariul pe unde o păscut. avocatul se tăie la bărbie şi încă în vreo două locuri. moşioara Paulienilor. sub ochii garsonului care privea desperat lăcăraia din jurul lavaboului. — Suciţi oameni şi noi. Flaşnetarul avea s-o poarte. vecini de moşie — aice Zăvoienii domniilor voastre. de patru ani. har Domnului.. ciulama de hribi şi langustine milaneze — ştie cela despre ce-i vorba — şi-n rest.. gândi Todiriţă. vrednic. se scurge biata Moldovă! Tot ce o fost . dar prilej de întâmpinare găsim la Bucureşti. cum o duci mătăluţă? Îl cerceta cu drag. Poienii mei — prieteni vechi. — Să te văd! Borş rusăsc cu cap de miel. deşi nu-l auzise pe conu Grigore pomenind de cine ştie ce prieteşug cu vreo rămurică a neamului Balş. cumsecade şi "moldovan deai noştri. în coastă. Panait Balş clătină capul cu amărăciune: — Uite aşa.. la palatul Şuţzu. obraji încăpători. Zăvoianu cel tânăr cerca a-şi ascunde surpriza: vecini. Dar aud că veacul şi-l petrece mai mult pe la Bucureşti. cât era Todiriţă de nămilos. Nu punea el mare preţ pe judecata şi politichia prinţului. îngână băiatul. bre Todiriţă! Care va să zică. Todiriţă îl asculta fermecat: — Matale pesemne nu ştii. Avea de retezat doar podul. Încolo.. şi nimerea de-a dreptul la locuinţa Zăvoianului. râdea numai soare. că eu n-am vreme. moldovenii. ce-o mai fi pe carta stabilimentului! Îşi lipi foiţă de ţigară pe obraji spre a curma sângele şi aşternu în grabă câteva rânduri pe o planetă albă. Avocatul pături oracolul pufnind cu dispreţ: "Minte puţină. deşi îi despărţeau Vidrele.. buruieni la gavanos şi. ieşeni.. de-a curmezişul. ori Trotuş". să-l mănânce dintr-o căutătură.. "Poate cu tataia". Acela bărbat cu care Moldova noastră se mândreşte! Falnic. într-aceeaşi dimineaţă. angajaţi în acelaşi joc. dar tataia s-o mutat di tăt la Bucureşti.. din cotul ista de Siret.când în 5 ianuarie — blestemată fie cea zi şi afurisenie pe capul celor ce-au iscat-o şi fericit-o! — aflase de alegerea lui Cuza ca Domn al Moldovei. — Nu l-am văzut de multă vreme. Şterse briciul de ştergarul pluşat şi-l zvârli în capul garsonului: — Treci pe la restaurant. pe viaţă şi pe moarte.. Panait Balş se strâmbă. Din cauza grabei. urmă ieşeanul curgându-i de pe buze lapte şi miere. împotriva uzurpatorului. fumuri. om hâtru. Uite cine vrea să împărăţească România! Dar s-ajungem până acolo!" Panait Balş nu mai porunci sanie. având. Ce face conu Grigore. dar prieteni vechi.

mai de soi o trecut Milcovul. îşi zugrăvi şi vorba: — Ce spui. Spune-i tapiţerului să-şi urmeze treaba! .. atârnând grele din mânecile livrelei: — Milărd coane Todiriţă.. Şpiţerul. cea mai însemnată înfăptuire de progres şi care.. de data aceasta nu mai îndură: — Coane Panaite. Aceasta a izbutit Unirea. vorbesc fără şagă. — Cine... ca să spun. da' nu-i şpiţer. se holbă: — Aiasta ce-a mai fost? Todiriţă explică ceva nedesluşit cu mâna. Amu. trudeşte la oghial.. cu mâinile roşii. Todiriţă mugi una din frazele dumnealui balon: — Căci o naţie fără civilizaţiune nu poate ca să existe! Şi dacă nu poate ca să existe. Parole. cela cu linţoliile vă pofteşte la şcenă. După chip. — Poţi să pleci. Stan intră după obicei: bucuros nevoie mare. bre? Stan înghiţi în sec. iar glasul creştea mereu. te luăm la noi... a deschis calea noastră spre civilizaţiune... Unirea este.. mă înţelegi. O aninat linţolii în toată hudubaia. pricep că matale ai rămas în partida separatiştilor. băiete? Nu ştiam că în feciorul lui conu Grigore zace asemenea politician! Phii! Păi mătăluţă la tribună eşti o comoară! Chichero! Demostene! Un spadasin al retoricii.. Balş. făcu Stan concesiv. — A!. Kogălniceanu. "ce vrea zăludul ista?"... Să vii la noi să ti formăm. încercând să se facă înţeles: — Cela. Praful se-alege de Ieşii noştri.. Să'nzăstrezi trii sate! Todiriţă îl mustră: — Aceea-i cortină.. Tapiţerul. va să zică înseamnă că poate să moară! Dincolo de uşă răsunară ţambalele lui Stan. apoi chipul prinse o expresie de nemărginită admiraţie. se lumină Todiriţă. dar poţi pentru ca să-mi dai voie să nu fiu de acord... Stan dădu din cap fericit: — Îhî! — A isprăvit de drapat păreţii? — O isprăvit. Zăvoianu cel tânăr redeveni gentlemanul important şi autoritar. se ridicase. Avocatul dintâi se uită chiorâş. Fără să-şi dea seama. şi nici tată-său nu-i dezmierdase spinarea cu flori — şi cunoştea că nu se cuvine a te pune de-a curmezişul vârstnicilor şi nici să le tai vorba. deşi avea bună creştere — la Eton înghiţise mai multă papară decât alivenci. Mămuţă! Ce mai oghial! Io zic că are la vreo sută de coţi. Todiriţă. "privighetoarea Moldovei!" Aşi! Moft! Anecdotă! Costa-Foru! Caraghios! Nicolae Fleva! Un maimuţoi! Un Vasilachi! Vorbesc serios. Stanley. necunoscând deprinderile casei. până nu te înhaţă caracudele! Încurajat. nărodule! — Hă! Hă! Cum vrei matale milărd. Îşi rostogoli ochii...

nici ce mai! Civilizat! Avocatul bătu din palme încântat: — Brava! Eminent! Todiriţă îi zâmbi: "Ce om fin! Ce om nobil! Opiniunile politice nu-l împiedică să fie precum este: un bărbat de elită!" — Că veni vorba de teatru. Panait Bals îl bătu familiar pe umăr.. arta şi civilizaţiunea. dar nu prăpăd. îşi zise Panait Balş.. atunci. — Chiar aşa furtună aţi avut? La Ieşi o fost vreme miloasă. Am cetit anunciul din Naţionalul. O vorbă avem. amatori sunt destui — cine nu vrea s-o vază pe Albina di Rhona în natural? —. cum zice neamţul. îndreptându-se spre otel. coane Panaite! Nu poţi ca să lupţi cu stihiile. mata nu-ţi rezervezi un loc-două? Balş păru să se codească. îi întrerupse gândurile Balş. Ce-a păţit Bossel. nimic de zis. nici onest. — Eşti şarmant.. dacă-mi dai ausweiss. cercând între dinţi paraua de aur 123 Toate lucrurile bune sunt în număr de trei (l..germ. cucoane. Nu voi să te împovărez. "Numai că nu rage. — Eşti feciorul lui conu Grigore.. Iar dameza. nu-i aşa. cum putem ca să luminăm poporul? Civilizaţiunea e un ce. — Adevărat.... "Un adevărat gentleman moldovean!". apropo. că tot vorba neamţului: allé gute Dinge sind drei123. Eu. nu suntem în pas cu progresul..Vin eu mai târziu. — Îmi pare rău. Geruială..... coane Panaite. gândea Todiriţă. se hlizi Stan.... coane Panaite.) . Lui Panait Balş îi licăreau ochii de râs.. dar pentru matale nici nu poate ca să încapă alte preferinţe. pentru tăti reprezentaţiile şanticlerei ori doar pentru una singură? — Pentru tăti tri.. râse Todiriţă.. ca omul jenat de prea multă amabilitate: — Ştiu că ai cerere mare şi multe obligaţiuni. bădie. fără de care nu se poate ca să fii nici onorabil. "Mare bovină!".. Se despărţiră cu făgăduieli entuziaste şi încântaţi unul de celălalt. Da." "Moţat boier!".. iar sala-i mititică. de. Da' ce-am auzit? Că ţi-ai făcut teatru la domiţiliu! Bravo! Straşnică idee! — De.... — Şi dacă m-oi obrăznici. Îi făcu cu ochiul: Şmechere! Te-ai şi grăbit să-ntinzi nadă italiencii. leit poleit! Eh! Moldova noastră.. — Prostovanul ista sigur îi di pi la noi. bădie? — Natura. săraca! Zici că-mi dai atunci vreo două beleturi. Zăvoianu cel tânăr roşi făclie: — Pardon. clasul superior. îi şanticler.. că o dată-i omu' tânăr. pentru artă. Obrăzniceşte-te! — Te-oi întreba. dacă noi. nu-i ce crezi matale. nămeţi.. Bine faci.... coane Panaite.

Barbu deschise planeta albă. Pandele. la Roşu. Câteva rânduri aşternute cu slove de tiparniţă: "Schimbat loc reprezentaţiune în Casa Zăvoianu de pe Pod.." "Ei." * — Am venit pentru ca să livrez marfa. apoi îi întinse planeta: — S-o ducă. Nerăbdător. se uita la Cantuniari cu ochi strălucind de mulţumire. — L-am dăscălit eu destul. Iar 26 nu-i tocmai ziua naşterii Mântuitorului. cu oracolu' de faţă. Lelia de Gunsbourg dăduse ca dată certă tot 26 decembrie. Mai mult. "Dar şi milărd conu Todiriţă al nostru îi tare falnic! Şi mai cu seamă amu avem şi şcenă. cunoaştem.. — Găinarul. Dumitrescule! — Am înţeles." Cantuniari strânse la loc planeta. Destinaţiunea. în poziţie de drepţi.. să nu simtă Şuţzu vreo maşinaţiune. don' căpitane! Ipistatul ţeapăn. adică ăsta. Cantuniari îl privi zâmbind: — Şaua-i pusă pentru toţi.... frământat de gânduri. nu umblă cu vicleşuguri. Rămâne pentru 26. Nu-ţi pot descrie ura voluptuoasă care-i cuprinsese întreaga făptură când i-o vândut numele.. orice informaţiune deţine. că plăteşte poliţă grasă lui Şuţzu. torţă arzândă şi numai amoare. nu pretind că trădează conspiraţiunea de dragul meu. din pricini pe care nu le cunoştea. nu se scuturase îndeajuns. ca de sfântul soare. grijind să păstreze urmele primului păturit. aş zice că-i toată o flacără. iar Miclescu era încredinţat că baroana. adresant domnu' advocat Balş cu domiţiliu la Otel Hugues. Nefiind fudul dară. Tiranul e foarte bolnav. pentru ca să dea bici cailor. o griji el băietul să nu i se întâmple una ca aceasta. Poartă oracolu' la destinaţiune ori nu-l poartă? Barbu şovăi o singură clipă. Atrage-i încă o dată atenţia să ne transmită." "Vezi să n-ajungi tu scrum şi cenuşă. frecând uşor între degete oracolul. — Unde-i Pandele? — Aşteaptă ordine. dacă aş fi oleacă mai păun de felul meu. Sigur sunt însă.." Barbu rămase pe gânduri. a venit pentru ca să se prezinte acum un ceas.. Dau zor! Barbu pufăi din lulea. don' căpitane. Ciubotele lăsau lăcovişte pe covorul din cabinetul lui Barbu.. Şi chiar repede.. Ionică declarase cu modestie: "Mon cher. 26 decembrie.. Leapădă-te de scrupuluri. fără zăbavă. "Balş ăsta e un vulpoi .lepădată de Balş. zorit să-şi vadă şeful. Aminteşte-ţi de cruciaţi şi de Inchiziţiune.

făcu Barbu fără chef. Am trecut pe la Pohr să comand răsadurile acelea de camelii. dar simţi parfumul inconfundabil al maică-sii: Mille nuits. spre a-l despăgubi cumva — fireşte că opozanţii îi plătiseră o sumă frumuşică —. Apoi.iscusit. mille fleurs. Barbu întoarse iute capul. mai ales că-i şi zi de mare sărbătoare. consacraţie. Dar măcar la una singură tot va veni.. Cu prudenţă. Vasilena râse: — Mi-a spus în treacăt că vor veni la spectacolul Albinei di Rhona de pe 26. îndeobşte fastuoasă. Obrajii împrospătaţi de ger păreau de porţelan. scandalos şi neîndoielnic. Nu auzi uşa capitonată a cabinetului deschizându-se.. — Nu trebuie să-ţi baţi joc de mine. înseamnă că atentatul nu va avea loc în nici un caz atunci. nu lipsit de conştiinţă. Vasilena intră suplă. A venit firesc vorba. Au revoir.. sfâşiat de simţăminte contradictorii. de fapt poruncă a lui Vodă. madama şi demoazela. dar victima neajutorată a celor două Corneşti... Di Rhona e evenimentul sezonului. şi-atunci. Nu-s nebuni doar să rişte a sări în aer dimpreună cu celelalte victime.. Cornescu refuzase. şi încearcă să ghiceşti mai bine intenţiunile oamenilor. Îi aruncă o privire fugară: — Ai necazuri. Bineînţeles va veni la cea dintâi.. Ce conduită avea să aleagă? Era oare om de nădejde? Îl simţea slab. m-am gândit că asta ar putea să te intereseze. principii participă la primul spectacol al unui mare artist. Balş face rezervaţiune la Todiriţă pentru câteşitrei. spuse Vasilena scoţându-şi mănuşile din piele de Suedia. făcându-l să se simtă ca un cal împiedicat: dorinţa. te asigur. — Nu vreau să adaug nimic la ele. şi lui Barbu i se păruse că nu-i în toate minţile. — Stai. mon petit? Barbu clătină din cap zâmbind: — Plictiseli obişnuite.. Dacă Şuţzeştii vor să vadă italianca pe 26. datul în vileag să fie evident. M-am întâlnit cu Irène Şuţzu. mon ami. de o săptămână nu l-au zărit nici uliţa." Două aspecte îl încurcau pe Barbu. o opri Cantuniari. Şi. însă. Desigur. Barbu îi oferise bani. mai există şi o socoată perversă: "Tocmai 124 În treacăt . două mahalagioaice cu minte de cloţă. Barbu se întunecă la faţă. a astâmpăra lăcomia muierilor şi gâlceava din casă. ca demascarea uneltirii şi a autorilor să se petreacă în public. — Interesant.. Nu mai înţelegea nimic. nu făgăduise nimic. nesiguranţa pe care o încerca faţă de Cornescu.. nici obişnuiţii palatului — şi că probabil nu va asista la toate reprezentaţiunile italiencei. maman.. Un moment! De ce ţi-a precizat ziua când va merge la teatru? Vasilena ridică din umeri: — Mi-a spus-o en passant124. în caţaveică de catifea brumărie căptuşită cu vulpi albastre.. urâţite şi sătule de sărăcie. Ştie că Vodă-i bolnav — nu-i un secret.

. eticheta.. o fermitate care îngheţa. prefăcându-se a o crede.pentru că ignoram orice idee despre vreo conspiraţiune criminală. rău lucru". încercănată. Era sleită de frig şi nesomn. după drum anevoios de două zile.. era în fiinţa Doamnei o hotărâre. uita de orice convenienţă. o siguranţă nouă. o cercetau năuci. de bună seamă Anton avea să colinde după ştiri pe la neamuri cât de depărtate şi cunoscuţi. statuie drapată în negru.. ba interzisese aghiotantului domnesc de serviciu. luaţi pe neaşteptate. — Nu e nevoie să mă anunţi. De-acum. "Dragostea.. bun lucru. Împotriva oricărui ighemonicon. unde opri o sanie de piaţă. Bolborosi singur. o înfrigurare căreia nu i se putea împotrivi. logica. în întreaga făptură. Avea în ochi.. Slujitorii palatului. nu pomenise nimic. rosti liniştită. nevrând a o necăji pe Elena.. Îşi rătăcea bunul simţ. vorbind ca totdeauna aproape în şoaptă... Zăbovi în iatac cât să-şi lepede voalul de călătorie. — Nu de la dumneata am a deprinde rânduielile domneşti! Deşi mereu stăpânită. prinţesa a fost indispozată." Barbu îşi luă capul în mâini.. Şi iar: 27?.. ce nu îndurau amânare. gândea Elena Doamna în urmăi. Chipurile. avea să străbată Bucureştii în lung şi-n lat. La Ruginoasa. hâţânându-i uşile. Visul cela blestemat cu Anton. să-l informeze pe Vodă. până îşi dădu seama că e într-o sâmbătă cu tic-tac-ul pendulului de bronz: — 26?. Cunoştea bine daravelile şi drumurile Zoicăi. să-şi frecţioneze tâmplele cu oţet şi apă de roze. amânarea nu-şi mai avea rostul.. Poate totuşi 26.. cu părul ce începuse a încărunţi acoperit de un fanşon care-i cădea pe umeri. când era vorba de Manta. Opri garda de la onoruri şi dădu porunci pentru calabalâcul dumneaei şi al Zoicăi.. Dacă pe ea n-o găsise — şi amarnic se mai mustra că-şi desfăcuse gospodăria încropită cu bărbatu-său în strada Ulierului —. avea la Bucureşti daraveli însemnate. Dumşa. Doamna nu-şi vestise sosirea. 28?.. am intenţionat să venim la teatru. cerând veşti despre Manta pe la toţi prietenii.. Cât era de cumpănită şi înţeleaptă Zoe în toate zilele. Din nefericire. Dumşa căscă ochii perplex: — Ordinul înălţimii sale.. Elena Cuza zâmbise trist. nu-i mai dădea pace. Vodă . 27. Sau? * Zoe Manta se despărţi de Elena Doamna pe strada Ştirbei Vodă. şi ea. îndreptându-se spre apartamentele Principelui. Rămase în prag. i se aprindea sminteala ca amnarul. dar de vreme ce tot s-au întors. Ajunse la palat pe seară sinilie. roaba etichetei. îndelung.. să-şi dezgheţe oleacă mâinile. desluşea. ăăă. nebănuind că viaţa noastră se află în primejdie.

Îşi duse batista la gură. nu l-ar putea sili să-şi întoarcă faţa de la tine. — De ce nu mi-ai dat de veste că eşti bolnav? — Bolnav! Metehnele mele cele vechi. Impresionat. mâine mă pune sub interdicţiune! Poimâini. Ştiu că mulţi încearcă să-l scadă în ochii tăi. — Atunci. pentru a-şi înăbuşi hohotul de plâns. sincer înveselit: — Mon ange gardien! Ce idei ţi-au mai trecut prin minte? Revenise la tonul obişnuit. ridică fruntea: — Doamna Ţării nu primeşte porunci! — Nici de la Vodă? — Nici de la Vodă. Zăcaşi să dea Dumnezeu. — A.. Iar doftorii şi leacurile nu lipsesc. de vreme ce primejdia există? Cât de nemernică să fiu şi nesimţitoare. căutând cu gândul: — Pentru a trece peste dorinţa mea. De te-aş fi ştiut scăldându-te în bine. desigur. poruncă. dar de convins a te întoarce. Cuza o privi câteva clipe şi începu să râdă. palidă ca o moartă. rămâneam la Ruginoasa. Surprins. şi nu-i pentru prima oară. pentru a-şi ascunde iritarea.. iertată să fiu. pentru a trece cu indiferenţă pe lângă asemenea ştiri teribile? Cuza n-o asculta. — Am socotit de datoria mea să-ţi fiu alături în clipe de răscruce. Dar când aflu că securea îţi stă la nici o palmă deasupra capului. Doamna abia îşi stăpânea lacrimile. — Rugăciune ori poruncă? Vodă o privi surprins. la pilule dorée. dacă-ţi place mai bine. Cine ţia dat informaţiunea? — Ce importanţă are. dintr-o dată iar blând. Da! Asta-i desigur Mihalache! Hm! Tribunul nostru a început a se amesteca oleacă prea mult în trebile mele! Azi mă tutelează.întoarse capul şi tresări: — Elena! — Eu. dar numai pentru a vă dezbina.. N-o recunoştea pe Elena cea blândă. — Te-am rugat să rămâi la Ruginoasa. şi nici Dumnezeu. după cum plănuisem. El ţi-i slujitor loial şi devotat. — Vasăzică istoria complotului a ajuns până la Ruginoasa. Elena Cuza.... dacă ele sunt slobozite împotriva binelui său. Catinca. socoti. — Delicateţea ne obligă a-i spune rugăminte. Vodă o prinse de mână. îngăduitor şi amabil. observă cu neplăcere. Încerca să ia lucrurile în glumă. "A început să-i samene". cucoana Catinca a opintit. Doamna îi cântărise dintr-o privire făptura trudită de suferinţă. parcă ar fi avut-o dinainte pe soacră-sa. . ce mi-o mai face? Elena Doamna dădu din cap: — Nu fi nedrept faţă de cel mai credincios prieten al nostru.

. CAPITOLUL XII Niciodată. Victoria-i muiere? Se ridică din jilţ şi îşi luă narghileaua de pe consolă. Elena Doamna îşi şterse obrajii: — Şi Victoria a Engliterei? — Albionul cunoaşte tradiţiunea reginelor. nu oftează. bine. n-am de gând să-l descăpăţânez. Vodă o privi stors de milă. La zece ceasuri în- . vremea era minunată... Spectrul Mariei Obrenovici. îndată ce tulburarea s-ar fi mistuit. Inima Elenei Doamna bătea de emoţie: "Te-aş fi întors. Dar în afară de Mary Stuart. dar cât de bune i-ar fi intenţiunile. Îşi simţea ochii umezi. Elena Doamna găsi că slăbise mult. Teaş fi întors. mai vlăguit. zâmbi Cuza. E odios să te impozezi în viaţa cuiva. căci niciodată nu putuse trece nesimţitor pe lângă durerea cuiva. cine nu cunoaşte... Elenă! Eu te-am statornicit în viaţa mea şi acolo vreau să rămâi până la urmă. De pe la prânz se pornise o ninsoare molcomă. după vioiciunea mişcărilor şi sclipirea ochilor. zâmbi. Bine că Dumnezeu nu v-a hărăzit a sta la cârma noroadelor.. Dintâi. Rosti cu duioşie: — Nimeni nu mi te-a impus." — Am crezut că doreşti separaţiunea.. chiar cu sila şi cu oştirea — manu militari —. n-are voie să-mi nesocotească vrerile.. Zâmbi poznaş: Ce. E cea mai frumoasă minciună din viaţa ta...— Bine.. dar.... stărui o clipă în încăpere. şi de astă dată. învăluind într-o mantie mirifică tot oraşul. Alecule. dar de vreme ce ajunseseşi acolo. nu pomenise Bucureştiul asemenea Ajun! Dar parcă se şi orânduiseră toate ca să izbutească frumoase ca într-un vis de pruncie. am socotit bine să rămâi.. să te ştiu departe de griji şi necazuri. Cine-i legat la ochi nu vede. criza trecuse. Mi-am închipuit. spune Dante parcă. Am venit în întâmpinarea dorinţei tale.. sufletul acesta atât de nobil şi de generos. Doar că de fiece oară rămânea mai şubred. — Iadul e pavat cu bune intenţiuni. merita cel mai puţin să sufere.. Îngână cu glasul sugrumat de plâns şi fericire: — Dacă minţi. de când îşi aminteau moşnegii că trăiseră ori auziseră la rându-le de la bătrânii lor. Cuza o privi trist: — Inima nu-i bună povăţuitoare. îşi dădu seama că.. — Ba da! Spre norocul tău! — Curioasă logica femeilor! — Noi judecăm şi cu inima. N-am dorit să pleci la Ruginoasa. poposit din depărtări. apoi pieri singur.. Iar Elena. Lacrimi limpezi scăldară obrajii sălcii ai Doamnei.. Am vrut să te menajez.

iar pe cer izbucniră jerbe de artificii. ministrul de Externe turc. ascuţi securea care-l va răpune. directori de ministere. de astă dată. prefecţii de judeţe. dădu din cap: "Da. Oribil!" Când fură aprinse focurile bengale. peste ani. dreptcredinciosul. în faţa Palatului domnesc ardeau piramide de brazi.. Ionică Dinicu. Astfel găsi prilej Lelia de Gunsbourg să se apropie de Vodă. se înfruptă mai abitir ca ghiaurii din cârnaţii şi caltaboşii de porc. chiar şi excelenţa sa Ali Paşa. Prinţul Şuţzu se eschivase totuşi. comentase consulul Victor Place. Toţi membrii corpului diplomaticesc aflaţi în ţară. totuşi veniseră. Lumini colorate risipeau împărăteşte în nămeţi rubine şi smaralde.cepuseră a răsuna uliţele de cântecele şi strigătele colindătorilor. Deşi surprinşi şi circumspecţi — "te pomeni". în mare toaletă de moire alb. chiar graţioasă. desigur. uitând poruncile Coranului. dar nu lipseau nici lăutarii vestiţi ai Bucureştilor: Angheluş. cel al cărui nume avea să fie dus cu cinste mai departe. Elena Doamna. surprins — gândea acelaşi lucru şi aproape cu aceleaşi cuvinte —. râsese verde unul din Ştirbei. apoi numele răsunătoare ale boierimii româneşti.. "Şi tot niciodată". de către fecioru-său. spre a arăta că nu amestecă domnia cu cele creştineşti datine şi că în Principatele Unite opiniunile politice sunt slobode. safire.. monstruoasă: "Te invită persoana. Ochi Albi. de la berăria Strobel. Cinci sute de oaspeţi primiră Vodă Alexandru Ioan şi Elena Doamna la Palatul domnesc. se mulţumea doar să-şi roadă mustaţa privind dan- . vârî mulţi viteji sub masă. dar. Nu din fudulie. Grigoraş. semne bune anul are. toţi marii dregători. cât despre udăturică. şi pe obrajii smeazi stăruia tot timpul o lumină nouă." După ospăţul rafinat şi pantagruelic. nestemate de toate culorile. Orchestrul era vienez. păzit cu străşnicie de cucoana Anastasia. ispravnicii. o crinolină magnifică cu panglici de atlas purpuriu. ciocneşti cupe de şampanie şi. căci invitaţiile crăieşti nu pot fi nesocotite decât dacă te afli pe năsălie sau cu o ciubotă în groapă. Pădureanu Surdul. un Bibescu. după obiceiul străbun. în trecere prin Principate. miniştrii. Niciodată nu păruseră amândoi mai plini de strălucire. dar păstra unele canoane de boierie. la tot pasul te întâmpinau stele şi vicleimuri. "că ne pregăteşte un ospăţ precum Alexandru Lăpuşneanul!" —. spre veselia generală. prinţul Şuţzu. era impunătoare. fuseseră poftiţi şi opozanţi notorii precum Brăiloiu. adevărat principe european. Dorinţă a lui Vodă. Generalul Grănişteanu îi procurase invitaţia. "cuplul princiar nu mi s-a părut mai unit. stropită cu perle rozalbe.. perechea domnească împărţi daruri delicate tuturor oaspeţilor. unii urmaşi ai fostelor familii domnitoare. Mai fuseseră poftiţi. iar ipocrizia — dacă ar fi acceptat invitaţia — i se părea deja inadmisibilă. Lenş Nicolescu. celebrul muscalagiu. în acelaşi timp. Vodă era desăvârşit ca prestanţă şi eleganţă virilă. clopoţei de argint. Vodă dimpreună cu Doamna deschiseră balul." Kogălniceanu.

suflă repede baroana. apăsă.. rămase pe veci tipărite în amintirea multora. Mă întreb. din vremea copilăriei mele. dând să se retragă. Principele Alexandru Ioan I şi a M. într-o toaletă de taftagrenouille.. — Sunteţi prea bun. piruetele involte.. spre a fi în deplină siguranţă. înăuntru se afla un afiş pe măsură.. îi spuse în timpul unui vals.... — Mă bucur. Nu m-am bucurat atât de mult la un Ajun de Crăciun. plecându-şi pleoapele ca sub povara genelor bogate şi lungi.. Domnişoara di Rhona va escela mai cu osebire prin incredibilele sale producţiuni mimice şi de danţ din Eghipet şi Japonia. făcu Vodă încurcat de atâta efuziune. care se afla aninată de gardul de fier.. şefului dumneavoastră de cabinet. Clipe frumoase. Domnul Comino se va distinge prin miraculoasele sale imitaţiuni. Stan. să vadă şi să cetească oricine: Albina di Rhona Marţi 26 Decemvrie 1863 Mare reprezentaţiune brilliantă de gală. Lelia surâse modestă. cred că n-aveţi pereche nici printre artistele Operei din Paris. cu dantele de aur pe poale şi stropită toată de diamanticale. Nu spuneţi nu!.. Nu.S. era regina serbării.ţul de artistă al baroanei.. ieşind în curte dimpreună cu mai mulţi argaţi — care cu lopeţi.. lăsând ridicată una din sprâncenele lui Vodă. Executată pentru prima oară înaintea M. râniţi la omăt. . feciorul Zăvoianului. Cu concursul domnilor artişti de la Teatrulu Naţionalu. Valsul se terminase.S. noaptea trecuse ca o părere.... Apoi şi cea dintâi zi.. Alteţă. De altfel. Vodă se înclinase elegant. În zorii zilei de 26 decembrie. Balul se isprăvi abia în zori. monsieur Baligot de Beyne. Înaltă cam de trei coţi. care cu târnăcoape — cercetă cerul şi se hlizi: — Hă! Hă! Moşu Ningău a ostenit! De-amu. Dispăru uşoară... adăugă măgulitor. c-o poruncit cuconu Todiriţă potecuţă netedă ca-n palmă! El însuşi luă o lopăţică şi o cârpă şi curăţă caseta de sticlă năpădită de zăpadă. Vă mulţumesc şi pentru delicatul dar al maiestăţilor voastre. — Mi-am permis să vă fac şi eu un dar. Doamna Elena. vioiciunea şi graţia mişcărilor. strălucitoare. vă mulţumesc. ce ne va arăta în plus di Rhona. Vodă o privea cu admiraţie: — Sunteţi o dansatoare desăvârşită. L-am încredinţat.

meşterii zugravi mai trăgeau câte o pensulă de aur pentru a ascunde de ochi fugar vreun neajuns. dar îi plăcea să se vaite ca gospodinele cele bune şi gureşe din Moldova când frământă aluatul în Vinerea Mare. se simţea înfrigurat peste cât îi e îngăduit unui gentleman. . cupe. Numai ce isprăviseră ungherul cela şi răpănoşii iar îl gunoiseră. De obicei. Se sculase cu noaptea în cap.. rămăsese credincios doar exerciţiunilor gimnastice şi spălatului cu apă rece. tot blide cheltuielnice — îţi lua ochii atâta argintărie şi cleştar — şi al căror rost Stan nu-l desluşea "nici chicat cu ceară. Şi iar se auzea clopotul! În toată clipa soseau comisionari cărând pachete fel şi fel şi. slinul şi îngălăciunea. Simţea furtună în căpăţână. Când Stan spărgea pojghiţa de gheaţă din hârdaie. de aproape două săptămâni. îl asemăna pe stăpânu-său cu Sfântul Ioan Botezătorul. prepeliţe. o dată cu straiul de şcolar. fusese trezitul la cinci dimineaţa. "Măiculiţă. har Domnului.Începuse zarva în casa lui Todiriţă Zăvoianu. mai către amiază. în ziua reprezentaţiunii. nu mă ţine junghiul. rămăsese cu gura căscată: "Sfinte Pahomie şi tu. sosuri şi brânzeturi." Zăpăceala era sporită de slujnice. n-aveai timp de un căscat. dar acum. îndeobşte calm şi măsurat. Lui jupân Grigore Capşa. la care Todiriţă chibzuia să poftească oaspeţii în antract. Tapiţerul şi ucenicii dumnealui băteau ultimele cuie şi grijeau de eleganţa faldurilor. şi tot slobozea porunci pe care le răzgândea după zece minuturi. cu prăvălie pe Lipscani. pe unde şcolise. căci primul lucru pe care îl lepădase. Zarvă fusese ea. Cel mai zăpăcit dintre toţi se afla însă Todiriţă. vinuri dulci. că te chema clopotul de la poartă. simţeau că îşi pierd capul. nu mai lepădau din mâini măturile şi târnul. maldăre de cofeturi. curcani fripţi şi tot soiul de zacuşti.. se încurcau printre picioarele meşterilor ocărând negrija. Prea Cuvioasă Paraschivă! Mi-a fost dat s-o văd şi p-aiasta în lună de gerar! Grădina lui Maica Domnului!" Veni. în platouri. fierbinţeala îi cuprinsese pe toţi. nu intra în papuci înainte de prânzul cel bun. Din programa spartană de la Eton. feciorul. Doamne! Câte am făcut şi câte mai am de dres!". Stan. De două zile. la vederea florarului. cel din urmă veni şi Pohr cu două sănii de flori. un anume Bohl. ridicând colo. Plin să fie şi săncapă destul. căci învăţase a-şi struni emoţiunile acolo. Însuşi cuconu Todiriţă. adică la ceasurile unsprezece ale dimineţii. dar şi udăturică ţeapănă. întinatul cu dinadinsul. Casa vuia de preparaţiuni. şi bufetul de la Capşa. coşuleţe. galantine şi pateuri. de parcă venise Siretul mare. ajutat de trei bucătari şi de vreo patru băieţi la toate. îndreptând ici. care era prea fericit de vânzoleală. şampanii. îi trebuiră cinci ceasuri numărate pentru rânduiala cu chichirez şi fasoane a muntelui de bucate pe tipsii. Că-i de lemn blidul ori di porţolan. Era orgie de bucate. grijea de iluminaţie. mai către chindie.

"de-mi face inspecţiune!" Se opri la poalele lojei. îşi zise. frăţiorul şoltic şi dezmierdat al domniei sale: — Ce faci? Vii în inspecţiune? Ci leapădă-mă păcatelor! Gândeam să mă ajuţi.. Nu. Prea multe intrări. Nimic de zis. Doamna şi cei doi aghiotanţi. cu spatele întors. boier Zăvoianu nu voia. pentru răgazul scurt pe care-l avusese la dispoziţie. nu prezentau garanţie de securitate.. vârându-şi nasul peste tot. Todiriţă îşi drese vocea şi întrebă cu glas bubuitor: . păienjeniş de culoare şi atenanse ce nu puteau fi supravegheate. Mai cu seamă da târcoale lojei princiare. Zăvoianu rânduise patru jilţuri Louis XIV pentru Domnul. Barbu avusese mai mult de luptat cu Vodă decât cu Todiriţă. cuteză Barbu. — Civilizaţiune!. gingaşul Ionică pe care-l socotise. se speriase de harababură şi trăsese la casele dumnealui. tuflindu-şi cuşma.. căţărată pe o estradă. îi suflă Miclescu şi. dar oaspeţii tot nu-i dădeau pace. Sala Bossel. ceea ce era mai mult decât s-ar fi putut nădăjdui. Barem. Pentru cea dintâi oară se răstise marele şi blândul Todiriţă la suavul. pentru tărăboiul iscat în casele lui Zăvoianu. Pleci dincolo cu zâmbetul pe buze. ieşiri.. De fapt. era elegant înveşmântată cu pluş sângeriu şi brocart de aur. izbutise lucru mare. pui omătul la fiert! Parole. iatacul bine rânduit — aici era frate bun cu poetul Alecsandri —. îndrăgind liniştea. Cuza. dar nu zăbovea mai mult de un ceas. era darul lui către Vodă. suspină Todiriţă. iar înlăuntru. pipăind pereţii subţiri sub straiul de catifea. confortul. Prea mare. îşi văzu de treburi. Iar argumentele lui Barbu învinseseră. Nu mai trebuia îndesat sacul cu genunchele. de. Miclescu. urmărind manevrele lui Cantuniari care se afla în genunchi. ca şi Teatrul Naţional. "Altul". Todiriţă. dacă Zăvoianu ar fi acceptat să fie despăgubit. sosind mereu alţi gură-cască. Cel mai mânios era pe Johnny.. — Nu cred că-i o satisfacţiune. Zăvoianu îl surprinse scotocind pe sub scaune. Pe pântecul balconaşului se lăfăia o acvilă şi zimbrul.. ştiind că în urmă laşi jale şi amare lacrimi.. delicat ca totdeauna.. Barem Barbu Cantuniari venise numai până acum de trei ori.. nu voise a inoportuna cu tevatură şi cheltuială. Nu se simţea improvizaţiunea decât la privire înadinsă. Riscul lui Vodă era oricum mare.. de când se ştia..Todiriţă nu-şi vedea capul de trebi. Pe Todiriţă îl vizita de două-trei ori în zi. Ionică. Cuza zâmbise: — Să-ţi dai duhul la o reprezentaţiune de teatru n-ar fi lucrul cel mai rău. dar vreme de filosofat n-avea. "L-am dezmierdat prea din cale afară!". Loja. nu mă aşteptam la atâta lipsă de.. în loc. neprecupeţindu-şi paralele şi credincios apoftegmei că un meşter bun te costă mai puţin decât unul nătâng. dar.

cufere. O fi având muierea parastas. stropit de câţiva pistrui. va să zică. dai o fugă până în Lipscani şi mai iei vreo zece duzini. se ivi aşa. poposiră şi artiştii. avocatul Panait Balş. cu ore trei înainte de reprezentaţiune. cât o fătucă mai răsărită. dible. şi iar o scripcă înaltă şi lată cât un urs. visi d'amore.. tăciuni pentru fierul de călcat. bre. ca într-o preumblare şi de n-am ce face.. care de care mai falnice. — Du-i. Îşi ciuli urechile.. negustorul de muzici de pe Pod — un clavir. — Avem luminăţie cu gaz aerian. se interesă de exituri căci. ferească Sfânta de focăraie. bădie! Zici că te afli pe puţin la Odeon ori Gymnasium din Paris. abia mai răsufla." Scotoci şi dumnealui prin lojă "să pot spune celor nepoţi c-am păşit şi eu o dată în benoară crăiască". cufăraşe. şi ochii neastâmpăraţi. La ceasurile cinci. însoţită de două cameriste. — Ehei. umpluse o sanie de calabalâc. cu gene lungi şi răsucite. cutii. mandoline şi piculine — avea ce pizmui Feder. Lumânările le-o pus Bohl de o frumuseţe. şi." Sănii şi echipagii. Apoi. tăt târgul zvoneşte numai di soareaua matale. milărd şi coane Todiriţă! Măcar de-am avea o şcenă în fiecare zi. sugrumat din două părţi — dinspre Sărindari şi Piaţa Teatrului Naţional —. Albina îşi exercita glasul: "Visi d'arte. bădie. bre? O cauţi de păduchi? Barbu râse. Era o iuşcă de muiere. şi un natural. "ci să-ţi spun. Ipistaţii şi vardiştii se străduiau să ţină oleacă de rânduială şi să păstreze slobodă . lădiţe şi legături. de golise scrinul de albituri al Zăvoianului. bădie! De ajuns o singură chibritelniţă la o pădure întreagă. Ca de obicei. Avu şi aici prilejul să se minuneze cu exclamaţiuni de soprană: "Phii! Straşnică trebuşoară. iar Podul Mogoşoaiei. apoi. — Ai ghicit! Tot pe la prânz. Altă nebuneală! Instrumenturi muzicale. făcu Todiriţă sleit. intră să vadă teatrul. Din blana bogată i se zărea doar născiorul poznaş. mereu hârdaie de apă clocot. Din odaia italiencei străbătea muzică. trâmbiţi. Dădu Dumnezeu şi plecă şi aista. urmându-şi cercetările. îi chişcă nerăbdarea ca cei ţânţari". coane Panaite.. samovare proaspete. s-o vâri sub capacul de la ceasornic... îi trase un orchestra de măguleli.— Ce faci. scripci. jăratic pentru drot şi ştergare. un iarmaroc întreg! Albina di Rhona. "ca de o curiozitate". la atâta stup de luminări şi candelabre. Stan — i se zărea doar nasul borcănat din maldărul de pânzărie — râse fericit: — Aferim. la o adică. Puse de îndată stăpânire pe odaia pregătită anume pentru dânsa de Todiriţă şi începu a ploua cu porunci: încă două oglinzi. stăteau ciotcă în curţile Zăvoianului.

. Valentineanu de la Siguranţă.. Avocatul Panait Balş făcea conversaţie inofensivă şi politeţuri la celălalt capăt de sală unor cucoane în vârstă. cât să se poată strecura doi călăreţi mergând alăturea. Şi tot din prudenţă. gata de ducă. dom'le! Îi reazămă ruşii!..... Di Rhona şi artiştii care priveau prin "spionul" cortinei erau uimiţi de bogăţia straielor.măcar o potecă. aur şi hăinărie strict necesară. în Capitala Principatelor ca şi la Paris. Se aflau de faţă Beldiman. Tot în rezervă stăteau opozanţii şi simpatizanţii acestora din familiile Ştirbei. ţinuse să fie de faţă la "moartea tiranului". Secularizarea se afla pe buzele tuturor. dar de bon ton. — Anglia se opune. Boerescu. nene. să ne dicteze nouă? — Parcă el? Stăpână-sa.... urmând să se găsească mai târziu cu prinţesa la Roma ori Florenţa. Nicoleanu. la ordinea zilei era succesul dimineţii al guvernului Kogălniceanu. Fireşte. — Napoleon îl sprijină pe Vodă. Sturdza. Buwler a luat poziţie! — Cine-i ăsta. Kogălniceanu vorbind cel mai puţin. Balş nu-l slăbea din ochi pe Dimitrie Cornescu. — Nu se poate trece peste opiniunea unei naţiuni întregi! Legea a fost votată cu nouăzeci şi trei de voturi contra trei. În aşteptarea Domnului şi a Doamnei. glorii ale colegiului bucureştean: Bosianu. de oştirea de muieri chipeşe în cele mai şic toalete pariziene. jurisconsultul cu cea mai mare autoritate din ţară. Tot făcând complimenturi. schimb de vizite în loje. se vorbea cu glas tare într-o atmosferă de bucurie.. Protipendul cel mai ales umpluse sala Zăvoianului. Take Giani şi Cantili. va lua singur drumul pribegiei. ministrul Rosetti Bălănescu de la Externe. Reprezentaţiunea fusese anunţată pentru ceasurile opt ale serii. în redingotă nea- . se auzeau doar sentinţe: — Turcii nu vor tolera. În caz de eşec. Costa-Foru. se făcea conversaţie. Victoria Rex. prudent. prefectul poliţiei.. Golescu. agitaţie.. aştepta înhămată în curte. de ocalele de diamanticale. dimpreună cu nevasta — cocoana Catinca — şi câţiva avocaţi. era să întârzii cam jumătate de oră. chelii şi glasurile răsunătoare. Ierarhii greci sunt tari. de strălucirea uniformelor bogat înfiretate. ghiceai politicienii — comenta înfierbântat legea. Spre deosebire de Şuţzu. Nimeni nu argumenta. rămăsese acasă. Se discuta însă cu glas scăzut... profesor de drept penal la Facultatea de Drept. antrenate. Ghica. Prinţul. Un grup în fracuri — după pântecele impozante. o sanie încărcată doar cu odoare. cucoanele se devizajau prin lornioane. Părea ciudată prezenţa omuleţului mititel. surescitare. Discursurile îi plăceau doar la tribuna Camerei. poetul Bolintineanu de la Instrucţie publică şi alţii. Întreg cabinetul Kogălniceanu. Primul-ministru însă stătea retras în loja dumnealui. se râdea.

. unică. un comisioner. de mare civili-zaţiune. Ovaţiile ce-l întâmpinaseră îi aduseseră spor de bucurie." După cum nimeni nu lua aminte la pachetul frumos învălit pe carel ţinea pe genunchi. Drapată în alb. clipind mărunt.. Ar fi trimis şi el slugă să vadă ce şi cum se întâmplă acasă la Miclescu. Se uita mereu spre fotelul rezervat Leliei de Gunsbourg. era şi generalul Grănişteanu.. îşi zise Balş. "A venit Vodă!" De pe chipul lui Vodă Alexandru Ioan I se alungase orice urmă de slăbiciune. la atâta lumeţ. ..." Ţinut însă în lanţ — cucoana Anastasia nu-l lăsa slobod —. Tot spre Cornescu erau aţintite şi privirile lui Barbu Cantuniari. "Ca un cioroi văduv în turmă de păuni". ci şi începutul împlinirilor visate de români. giuvaieruri. ca o statuie greacă. Momentul avea să-l aleagă Balş.. iar acum de-a dreptul îngrijorat. garanţia pentru un popor veşnic înşelat în aşteptările sale. toţi oamenii îi erau de trebuinţă. nu putea să se intereseze. Emoţiunile îi dădeau crampe şi. codri de flori.. Nemulţumit. că idealurile spre care năzuia pot trece hotarul discursurilor. dar din alte pricini.. Uralele purtau pecetea dragostei sincere faţă de Domn. dintr-o dată. nu-i aşa. Şi era de neconceput ca Ionică să lipsească de la o mondenitate rară. Şi-i venea s-o strângă de gât pe nevastă-sa. în mijlocul acestei grandori. bibelouri.. Când orchestrul începu imnul. Mamă-sa...gră. dar. Scula trebuia rânduită cu cincisprezece minute înainte de exploziune. a acordului total dăruit cârmuitorului. Vasilena. şoaptele începură a clocoti în largul sălii. la o adică. Tulburat.. Ionică nu venise. ca o pasăre în spatele ochelarilor cu rame de fier. să trimită. "dar noroc că nu-l bagă nimeni în samă. începe lumea să se uite la tine. Vreun dar pentru di Rhona... să facă întrebare în Fântâna Roşie. modestă. fără să-şi dea seama. al vorbelor frumoase iscate de oratori dibaci. La spectacole. uită cât îi de gingaşă.. încetă larma. artista primea cele mai năstruşnice cadouri: flori. îl bătu uşor pe mână şi-i şopti: — Mon petit. care continua să rămână neocupat. era şi Todiriţă Zăvoianu.. steaguri făgăduite fluturând mereu pe meterezele generaţiilor viitoare. "Să se fi întors junghiul porumbiţei. Şi. în mormântul acesta de osânză al visurilor lui.. săşi înfigă degetele în grumajii de grăsime... cofeturi. cortina se ridică încet. Triumful obţinut de dimineaţă la Adunarea Naţională nu însemna doar restituirea către ţară a unui imens patrimoniu..? Face mereu imprudenţe. Pe scena goală se afla doar Albina di Rhona. scrâşnea mereu din măsele. încrederea în depozitarii unor nădejdi pe care vremea nu le veştejise.

Mai socotea că înfierbântarea. starea de euforie la care se vor adăuga vutcile şi şampaniile Zăvoianului vor slăbi considerabil luarea-aminte. Şi Elena Doamna. Îşi strecură încă o dată privirea în sala goală. apoi se retrase neobservat. beţia entuziasmului. Glasul neasemuit însoţi orchestra cu vorbe româneşti. Părea pustiu. să n-o poticneşti!. aştepta. Avea în schimb fericirea ca omul căruia îi dăruise întreaga ei existenţă şi simţire să fie Alexandru Ioan. Amploiatul de la Vamă păşea ca în vis. Slugile. dar mare. în urma lui Vodă şi a Doamnei. — Bagă de seamă. În câteva minute sala se goli şi lumea dădu năvală. tremura din toate mădularele. privindu-i mâinile nesigure. suflă Balş. carele evoluase după aceea într-un spectacol de mare sobrietate. nu-i novelă! Dar ce păzeşte Siguranţa lui musiu Valentineanu? Lasă meleagul nepăzit. Pe obrajii tuturor curgeau lacrimi. Inima îi bătea cu putere.. "ronţăitul" sculei pe care o potrivea. cu urechea atentă la paşi streini. surpriza inspirată a Albinei di Rhona. alţii la bufet. de parcă ar avea şapte ori nouă.. drum slobod pentru orice tâlhar!" Făcu semn lui Cornescu să-l urmeze. de fericire. şi Vodă Alexandru Ioan I aveau ochii umezi. împinseseră entuziasmul pe culmi neatinse încă. unui asemenea om i se cuvenea orice jertfă. Antractul dura jumătate de ceas. zguduită. erau de nedescris. "prăpăditul cela". ascuns de draperii. Veselia şi fericirea — "da". îşi zise Balş. În faţă se afla culoarul care dădea spre sală. cuvenit unor prezenţe crăieşti. Dimitrie Cornescu îl aştepta în fumoarul improvizat de Todiriţă într-unul din saloanele mai mici. cel puţin în ăste clipe. cercetă în lungul coridorului şi. . Sala. fericire adevărată". o parte la cuhnii. îşi zicea Kogălniceanu. cu un "Doamne ajută!" spus în gând.. intrarea perdeluită a lojei princiare. "Câtă nesăbuinţă". în salonul bufet al Zăvoianului. Elena Doamna îşi zise că trăieşte una din clipele cele mai înălţătoare dintr-o viaţă ce nu-i fusese totdeauna crâng de roze. Oleacă mai la stânga. Poate nu totdeauna drept cu ea — desăvârşiţi sunt doar sfinţii. Avocatul Balş zăbovi cam vreun sfert de ceas ciocnind cu câţiva cunoscuţi. drept şi adânc cinstit faţă de poporul lui. Era surpriza italiencei. aveau cărare anume spre atenanse. "se poate vorbi. "Că tiranu-i inconştient şi nepăsător cu viaţa. timp în care lumea avea să fie la bufet. se ridică în picioare.. iar aceia nu sunt oameni —. îl trase pe Cornescu şi-l trecu dincolo de perdelele lojei. măreţia familiei domnitoare plină de graţie şi blândeţe.ţinea steagul tricolor în mână. Panait Balş socoti că momentul cel mai potrivit pentru asasinarea Principelui va fi la începutul celei de-a doua părţi a reprezentaţiunii. Emoţiunile zilei.

avocaţii Costa-Foru şi Take Giani. feciorul Talianului. Mitică Ştirbei. Cantuniari ridică perdeaua lojei princiare. indignându-se arogant. acoperind vacarmul: — Să poftească Măria Sa Vodă Cuza! Să poftească toată lumea spre dovadă istoriei şi viitoriei. se simţi înconjurat. se buluciră spre uşi şi fereşti. imobilizat. nu se împăcase niciodată cu ideea Unirii.. dintr-o dată. cu trupu-i gros prins în căngi. Câteva minute doar. chibzui rânjind nervos. gânditor. — Nu vă speriaţi! tună Kogălniceanu. Alexandru Ioan I. Cercetaţi-i una din dihănii şi înspăimântaţi-vă! Cei de faţă. purtătorul de nădejde al nădejdilor voastre. făptura prăbuşită a avocatului. oamenii nu ştiau ce s-a întâmplat. Panait Balş. pe Cantuniari. Veniţi martori spre dovadă celor tăgadnici. "Şi poate nu-i vina lui". în loc de odă. priveau buimac. alesul întregii naţiuni. domnule Cornescu. dar el. nu-şi mai dădu seama ce se petrece."Dacă Satana nu-şi vâră coada". socotit îndeobşte drept şi imparţial şi nefrecventând nici un fel de politică. Din cei zece ori mai mulţi din câţi îl înconjurau recunoscu. "Nu toţi pot înţelege mersul vremii lor. inconfundabil. ca prin ceaţă. i-o cânta prohodul!" Şi. "apăi... însărcinatul cu afaceri al Rusiei la Constantinopol. panica molimă cuprinse dintr-o dată întreaga adunare. mai în spate. despre cea mai mârşavă şi odioasă tentativă a reacţiunii de a înăbuşi năzuinţele şi idealul românilor! Astăzi. Fără de veste. separatist convins. într-un sfert de ceas. "Ticăloşii!". pe Beldiman. nu-s turcii. Domnul. aici. consulul Porţii. pe Novikov. îi fusese dintotdeauna vrăjmaş înverşunat. Complotul eşuase. urmă uitând pentru moment de prezenţa lui Fuad Septar şi de uzanţele diplomaticeşti. pe Fuad Septar. el. Înghesuit într-un ungher. Îl ştia bine pe Balş. "De unde naiba au răsărit?!". consulul Franciei. al preşedintelui Consiliului de Miniştri. nu-s oştile lui Belzebuth! Îi doar fiara reacţiunii! arătă spre Balş.? Îmi datoraţi explicaţiuni. urma să fie smuls vieţii! Se auziră strigăte. dinaintea domniilor voastre. judecă. mereu blajin şi tolerant. îşi va păstra până la urmă dârzenia crezului şi a urii. Se auzi dintr-o dată glasul bubuitor. Încercă să braveze. pe Boerescu de la Curtea de Apel. "Au ştiut să-şi aleagă bine martorii!" Avu sentimentul dezastrului şi totul i se întunecă dinaintea ochilor. cu "glas de bară": — Domnilor! Cum vă permiteţi. mulţi încă nu pricepeau. cu scula despachetată pe unul din foteluri. inventatorul din uliţa Şoldani zâmbea nesigur. se întrebă buimac. Nu-i pârjol. înmărmuriţi. pe Victor Place. Se descotorosi de braţele care-l cetluiau cu o mişcare . câţiva opozanţi: Ghica. O clipă îi întâlni privirea. smucindu-se şi opintind să farme cleştele. şantanista. Doar Vodă privea liniştit. cu privirea tulburată de spaimă." Panait Balş se scutură dintr-o dată din amorţeală. — Rămâneţi acolo. scrâşni cu ultimă fărâmă de luciditate Balş..

Depuse scula pe un trunchi retezat şi-i făcu semn lui Barbu să se depărteze. povara atâtor sute de priviri îi năbuşeau bucuria: nu făcuse moarte de om. rămâi! Şi voi. istoria! Se răsuci. prea iertător. şi cu tot . aţintind ochii albaştri. în pantofi cu glanţ şi conduri de atlas.sălbatică a trupului şi rosti.. dar îl întoarse glasul mereu bubuitor al Kogălniceanului: — Măria Ta. luminoşi.. Elena Doamna părea încremenită în marmură. iarmarocul ista? Nu mai pricep nimic. feciorul. el. Da! Ţi-am dorit pieirea. Ba. uitând oamenii de geruială şi de teama junghiului.. intenţia şi unealta criminală a conspi-raţiunii. Nu-i de mirare!. Sigur. Osândeşte-mă! Îşi încrucişă braţele pe pântece şi săltă capul cu înfricoşătoare răutate. acum dovedeşte-ne spre orice cinstită mărturisire a celor de faţă. cu ochii tuturora aţintiţi asupră-i. şoricelul deprins să treacă neobservat de-a lungul zidurilor şi mereu în umbră. "Ce zi. stăpânindu-şi anevoie tremurul mâinii. lumea se grămădi în ograda Zăvoianului.. îşi cercetă stăpânul cu ochi de câine: — Nu mai avem şcenă. colonele Cuza! Şi nici de plebea oarbă care se lasă mânată în prăpastie. Se făcuse şi mai mititel. Cuza rosti cu oboseală în glas: — Nu eu te voi osândi. ai lui Vodă. domniile voastre!. acum.. Înălţimea Voastră. începu a răsuci şurubelul sculei... Cuza şopti la urechea Kogălniceanului: — Mai sunt oare de trebuinţă aceste demonstraţiuni? Preşedintele răspunse răsunător: — Da. Cercetă pe îndelete jur-împrejurul. Să se încredinţeze toţi. uniforme. Omul se opri la capătul cel mai depărtat al curţii. Acum mă piei tu pe mine! Pe a ta ţi-o profeţesc. cerca o sfârşeală. Lângă umărul lui. Doamne! Ce de emoţiuni!. — Ai să pricepi mai încolo. fără cuşme şi şaluri." Todiriţă prinse o clipă mâneca lui Barbu: — Ce-i. bre. apoi ticăit. Balş. printre exclamaţiuni şi resuflări retezate de emoţie şi frig. Toţi ochii se îndreptară spre Vodă. etole şi şaluri vieneze. poate poporul căruia îi eşti vrăjmaş. Stan. milărd şi coane Todiriţă? Printre fracuri. Dimitrie Cornescu şopti ceva la urechea lui Cantuniari. cine ar fi zis?. peste care se aşternuse o boare de tristeţe: — Nu mi-e teamă de tine.. Domnule Cornescu.. Vodă. nu ştia pe unde păşeşte. Balş! Poate Domnul Dumnezeu. Oamenii aşteptau cu sufletul la gură. Barbu Cantuniari deschise potecă lui Dimitrie Cornescu. Barbu Cantuniari îşi ridică glasul: — Doamnelor şi domnilor! Rugăminte vă îndreptăm a binevoi să coborâţi pentru puţine minute în curte! Cu blănurile pe umeri. decolteuri şi umeri goi acoperiţi la întâmplare cu blănuri.. Se simţea zdrobit de emoţii şi îi fusese mereu teamă ca nu cumva combinaţiunea pusă la cale de Barbu să nu izbutească. ba îl salvase pe Vodă. către ei şi către alţii.

Da.. Negreşit. spre a simţi mai îndeaproape căldura.. Păcat de bieţii artişti. are viteza fulgerului!". În locul tău. Complotul a eşuat... pe loc. moşia Băicoienilor. Trebuie să plec fără clipă de zăbavă.. imenşi. chéri. Suntem.. În Italia. ne aparţinem. da. sania prinţului ieşi din curte. "Femeia aceasta oare e de bronz? N-are nici un fel de simţire?".. Dar cred că greşeşti. Să ajungem în Târgovişte125. Prinţesa se ridică. prieteni de pe Valea 125 Calea Griviţei . de crima fără egal a unor neoameni.. După aceea. Da? Irina râse amuzată: — Tu deviens jaloux? Nu fi ridicol! În Italia. Fierbinte! Adio.. nu? — Irène... cu picioarele rezemate de grătarul căminului.... M-aş apăra! Aş dezminţi! Şuţzu râse din gât: — Tu es folle. prinţesa citea versuri de Ronsard.. da.. Am încredere în tine... eu aş înfrunta aici. Kogălniceanu respiră adânc şi îşi înghiţi buzele să nu sloboadă ce-i stătea pe limbă: "Ăsta-i colonelul Cuza şi pace bună! Gata să-şi jertfească viaţa şi apoi tot el să râdă cel dintâi. se va ascunde la Lăcusteni. În ochii Domnului se aprinse un licăr maliţios. Bonne chanse! Prinţesa îi simţi buzele de lemn pe obraz. privind-o în adâncul ochilor verzi. Trebuia să iasă cât mai repede din Bucureşti. În mai puţin de un minut — "vraiment.. draga mea.... îşi zise Irina de la fereastra palatului —. — A bientôt.... — De unde ştii? Prinţul simţi că-şi pierde cumpătul: — Mă crezi chiar imbecil? Natural că am avut acolo un espion. Şuţzu nu mai avu vreme să se mire. Fugind. de atâta străduinţă..dinadinsul. situaţiunea. şi exclamă patetic: — Am venit să-ţi spun adio! Suntem trădaţi! Şuţzoaia îşi ridică sprâncenele: — Te aşteptai la altceva? Te-am avertizat.. într-o somptuoasă rochie de casă." * Prinţul Şuţzu dădu buzna în iatacul Irinei. nu-i vreme de filosofat. Acum două minute mi-a adus vestea. porunci vizitiului. ma chère! Ce să dezmint? Însăşi evidenţa? O luă în braţe.. Falnică. — Drept înainte!. magnifică. abia îţi dovedeşti vinovăţia..... Ştia fără greş că avea să-şi contrarieze primul-ministru: — Mi-e că stricăm de tot reprezentaţiunea 'taliencii.. — Adio. Balş s-a dat prins..

cu furtuna pletelor revărsate pe o blană de urs alb. nici puiul de viscol iscat dintr-o dată şi care spulbera nămeţii. o luă înainte.. carele mi-aţi dat învăţătură cum să dau cu iscusit meşteşug de belea şi bucluc!. cercetă împrejurimile. din glanţ. ciotcă de sănii şi trăsuri. semăna a nălucă. lumetul aştepta cu sufletul la gură. Şuţzu. Barbu Cantuniari îi urmărea crispat fiece mişcare. nici înapoi! Glasul ridică o făclie spre a i se desluşi chipul. I se părea că prea-i ticăit. nu lăsa nici o dezlegare. îi trecu stupid prin minte lui Barbu. îşi închipuia pesemne că urmează tot un soi de reprezentaţiune —. scotocind cu degete de gheaţă pe sub clopotele crinolinelor. spre escelentă vedere. Rosti resemnat: — Cucoane. cum moi dezbăra de năprasnică sălbăticiune? Să te văd. Mormăi cu nemulţumire către cei din jur: Cui îi fac trebuinţă asemenea exhibiţiuni? Stan. Dimitrie Cornescu numără cam treizeci de paşi şi se opri aproape de capătul curţii. domnule Cornescu! Glasul lui Cuza se asocie: — Da! Întoarce-te. ridicat pe capră. Alteţă! Ionică Miclescu. zăludule! Încotro? . se afla în prima sanie. Parcă anume ridicase barieră. Baroana Lelia de Gunsbourg. — Zadarnic! Pentru Alteţa Voastră nu mai există nici înainte." * În ograda Zăvoianului. Ha! Ha! Au revoir et merci! Şi se înfundă în blănuri. silueta firavă a Cornescului.. Păşea crăcănat. răcni: — Înapoi! Un glas cunoscut parcă... tovarăş la urzeala baroanei. "de ce dracu' nu le azvârle odată?!" — Hei. că prea zăboveşte. Gheorghe? Surugiul. satin şi brocart. cred că până ici ne-o fost! Strada Academiei. feciorul. cu hainele smulse de vânt şi învăluit în trombe de zăpadă. Ajuns la Braşov. O smucitură neasteptată îi reteză gândurile: — Ce-i. La lumina făcliilor — conu Todiriţă îşi rânduise slugile pe două şiruri. Pe chipul neclintit. limpede ca gheaţa. îi despică urechile.Prahovei. ochii aveau o strălucire sălbatică: — Totul se plăteşte. Barbule. nu pricepuse exact despre ce-i vorba. cucoană Vasilenă. oaspeţii nu simţeau gerul arzându-le tălpile prin încălţările fandosite. ce muiere! De-amu. De atâta nerăbdare şi curiozitate aţâţată. "Dacă tot n-are nevoie de ele". — Ci întoarce-te odată. şi nu fără primejdie. simţi săgeată de spaimă înfigându-i-se în inimă: "Dumnezeule. negru de mânie. închizând ochii. şi pe matale. cu mâinile bălăngănindu-se din cale-afară.

Se îndepărtase câţiva paşi. fără cuşme. cei care benchetuiau în restaurantele de la Capşa. Toţi aveau un singur dor: să se sloboadă din curţile Zăvoianului. Otel Hugues.. câinii lătrau cuprinşi şi ei de frică şi turbăciune. porunci Cantuniari. şi Barbu respiră uşurat. Curtea. Câteva secunde." Vodă se adresă Kogălniceanului pe un ton mânios: — Îţi place. Dintr-o dată. a fost dovedită. Infamia reacţiunii. striga zadarnic Cantuniari. să se vadă departe. să zdruncine liniştea unei ţări căci. La câţiva metri de sataniceasca-i născocire. Au pus tunurile asupra Bucureştilor!. Dezbrăcaţi. "Cutremur!. Dimitrie Cornescu îşi şterse ochelarii de zăpadă. începură a se încrucişa zvonurile cele mai teribile. limbă uriaşă de foc. se mai uită o dată la scula aşezată pe o capră de lemn şi se întoarse spre lume. vârând în toate spaimele trecătorii. împleticindu-se în jupoane. decât să ne văietăm mâine. se buluceau pe porţile ogrăzii. după fantezia unora şi altora. spori parcă panica. opintea să străpungă cerul.. se împrăştiaseră pe Pod cu figuri bezmetice. coane Mihalache. zăbovise prea mult lângă sculă. * În primăvara lui 1865. Mânia lui Dumnezeu. năimiţi din vreme de Barbu.. mâine la Fălticeni şi Craiova. n-avea teamă. — Iertare. Oamenii ţipau. dar mai bine să ne speriem azi. În câteva clipe. bubuială cumplită zdruncină văzduhul. de teamă să nu-i izbutească experimentul. cu plumb parcă în ciubote. zăcea leşul ciopârţit al lui Dimitrie Cornescu.. Barbu Cantuniari se întoarse în ţară după terminarea unei misiuni efectuate în ţările centrale ale Europei. bezmetice novele despre catastrofa de la Bucureşti. — Liniştiţi-vă!. în toate proporţiile ei. întregul Pod fură cuprinse de spaimă... ieşiseră şi ei în uliţă. uliţele dinprejur. Tecuci ori Calafat. Îl depuseră într-o cămară a Zăvoianului şi trimiseră sol de veste neagră în uliţa Şoldani. O flacără sălbatică. Lipsise . Doamne. din mahalaua Calicilor.. — Stai pe loc!. mulţi treziţi din primul somn. Intervenţia pompierilor.. ce iarmaroc aţi izbutit? Ai temut răzbel civil şi ai dat în răzmeriţă! — Măria Ta..Stan se hlizi: — Să-l aduc pe don' Cornescu. şi pământul păru să se despice sub picioarele celor de faţă. A trecut primejdia! Nu-l auzea nimeni. pretutindeni se vor fi auzit cele mai grozave. Excesiv de zelos. Alexandru Ioan I îi curmă scurt vorba: — Nimeni nu are dreptul să terifieze un oraş întreg.. Otel de France. Balcoanele se umpluseră de creştini. Mergea încet. luând-o înnebuniţi care încotro.

De la Paris. Mereu visătoare. cu extraordinar răsunet în toate cercurile politice ale străinătăţii.. După evenimentele din mai 1864. contribuise şi dânsul la netezirea drumului către marile împliniri ale domniei lui Cuza. citind despre entuziasmul de la Bucureşti. urmase promulgarea celor două legi mult aşteptate: censul şi legea rurală. Îl întâmpină pe Barbu cu aceeaşi bucurie calmă şi cu acelaşi firesc care nu înceta să-l uimească pe fecioru-său. favorabil ori nu.. Ziepser. Era nerăbdător să se vadă acasă. o găsi cu adevărat neschimbată. epocalele reforme ale domniei Cuza. în rochiţe modeste de chembrică. Jigniţa.. Le Nord. Dansau boierii. dominouri. fleacuri delicioase în frivolitatea lor. panglici şi fructe. dar şi "plebea". Pomul Verde. încărcate de flori. în umil rol secund. terasele cafenelelor debordau de musii eleganţi cu canotiere albe şi jiletci viu colorate — modă perroquet126 lansată de veşnic libertinul. te asigur. Bucureştii i se păreau neschimbaţi. evantaie pictate şi aforismele proprii. urmărise cu sufletul la gură evenimentele istorice petrecute în Principate. apoi se încălţau. Echipagii strălucitoare străbăteau Podul spre Kiseleff. şalvari şi tunici harăpeşti pentru "turcoaice" sau fuste gitane pentru "spaniole" —. Se spălau într-un hârdău anume. măsculiţele veneau desculţe. într-un uriaş panier. Cantuniari. Pe Vasilena. după cum se situau pe poziţiile magnaţilor sau ale plebei. aşternute cu slove elegante în nenumărate albumuri de catifea. în cele mai fine toalete.. Soarelele şi balurile se ţineau lanţ. sau în costumaţiuni închiriate — mai ales colombine. Jurnalele Le Constitutionnel.. La balurile de la Hârdău. la fel şi oamenii.doi ani. Midinetele Bucureştilor. ca într-o minune de echilibru. Sala Bossel se umplea joia şi duminica de măscuţe elegante.. înlocuindu-le cu rochiile trase bine pe pântecele încorsetat şi grămădite la spate. Times-ul Vox Populi. te prind de minune. cuprinşi de fiorii unei primăveri radioase. Proprietarul sălii nu le îngăduia să intre în sală cu ciubotele murdare de glodul şi zăpada uliţelor. pălăriuţe nostime nu prea virtuoase. Zeitung-urile comentaseră pe larg. Tot Parisul alungase crinolinele damelor şi uriaşele florentine ori pleureuse. mereu lină.. nu împovăraseră nici cu o câtime de oca silueta mlădioasă. mamă-sa. "dar. organdină şi imitaţiune de Voile-Georgette. se gândea cu un sentiment de satisfacţie că. umpleau Sălile Franzelaru. de parcă s-ar fi despărţit alaltăieri. Londra sau Roma. veşnic încântătorul Paris.. continua să trăiască între versurile Marcelinei Desbordes-Valmore. se întâlni pe strada Academiei cu bătrânul 126 Papagal . Constatase doar câteva fire argintuite la tâmplele lui Barbu. cu pantofii şi ciorapii în mână. Anii ocoleau chipul neted de crin. Altfel." Într-o dimineaţă. pe conciurile de zulufi adunaţi în vârful capului se ţineau.

Taliene? La vremi noi — oameni noi. Bun şi milostiv.. Despre Ionică Miclescu avu veşti prin mamă-sa. l'esprit de famille. confirmată de Curtea de Apel.. Nici Şuţzeştii nu se mai aflau în ţară.. preferase pribegia. cunosc.. paşii îl purtară pe uliţa Şoldani... — Mulţămesc. lepădase straiele greoaie. ca în treacăt: O descoperit. bre. Înflorise liliacul în tufe cochete şi aromate.. Sminteala lui Todiriţă trecuse şi la tată-său. bidiviu domesticit. Barbu începu a râde... procopsită.. Mă mir că n-ai aflat. Şuţzu.. coane Grigore. nădragii largi şi caftanul scump. Întrebai de Todiriţă? Îi plecat din toamnă la inglişii lui. cu metereze multe. prin Switzera. fecioru-meu?. conu Grigore. croitorul franţuzesc al juneţii elegante. la care erau înhămaţi doi roibi bine ţesălaţi... — Ce te miri. nobleţea cea veche a Zăvoienilor şi pofteşte să ridice un castel la Băneasa. Îşi răsuci mustaţa şi-i făcu şmechereşte cu ochiul: — Nostimă cocoană! Şi-ai văzut picioruşul? Barbu râse de-a binelea: — Te ţii de berbantlâcuri. Vodă îl iertase de osânda grea a juzilor. La bună vedere. ..Şi a civilizaţiunii! Cunosc. După spusele Vasilenei — colportări culese prin saloane —. târa vieţişoară de vierme la o moşie din Moldova. Arăta întinerit. prin cele străinătăţi. să scoată stăpânii la plimbare. la oameni noi — strai nou! Păşim pe calea propăşirii şi. — Da' ce păcatele caută pe-acolo? — Cine. baroana Lelia de Gunsbourg îi pusese ham de aur şi acum îl mâna. Un zvon proaspăt spunea că se căsătoriseră. grădina năpădită de flori. Spun drept. Rămase câteva minute cu ochii la casa Cornescului. Panait Balş.. Rosti cu nepăsare. avem vreme. fiule. O cabrioletă elegantă. pălit de dambla. Îl socoteam cam zălud. aştepta.. nu m-aşteptam la atâta simţire la băietul ista. fătul meu. coane Grigore. Da' ce veşti de la Todiriţă? Văz casele închise. Era arătoasă.. turnuri falnice şi pont-levis. nici urmă de paragina şi tristeţea de acum doi ani. fără. L-o întâlnit Alecsandri la Londra. nu de mult. primele roze ispiteau primele gâze de aur. stânjeneii zâmbeau în grădini gingaş albăstrui.. Eşti un băiet bun ca şi tată-tău. în sfârşit.Zăvoianu. coane Griguţă.. Cercetându-i costumul tăiat la Chez Nicou. îşi retezase pletele. înfrânt. şi neputând înfrunta dispreţul şi dezaprobarea târgului. după cum îl ştia o lume. Poate te trece un gând de însurătoare! — Mai chibzuim. Zăvoianu ăl bătrân se întoarse după o damă plinuţă cu talia jucăuşă. mustaţa bârligată cu drotul şi bastonelul cu ţăcălie de fildeş. Într-o dimineaţă. — . pesemne. Barbu se amuza nespus: — Să vă ajute Dumnezeu să-l ridicaţi sănătoşi..

le hotărâse o despăgubire importantă şi griji de o pensie care să le lipsească de orice nevoi. Masinca.. luând orfana şi văduva sub înaltă ocrotire. pline de pretenţiuni şi ţâfnă.. fata Cornescului. Vodă Cuza.Barbu îşi văzu de drum. înnobilate peste noapte de paralele târziu dobândite de modestul amploiat de la Vamă. Barbu se gândi la destinul bietului Cornescu. printre Corneştii zilelor noastre. se bucură de nepoţi şi strănepoţi. zămisli prunci mulţi. ori alt capăt de uliţă. un neamţ isca aceeaşi născocire. Peste mai mult de o jumătate de veac. SFÂRŞIT . Nu era greu să şi le închipuie pe cele două Corneşti. Nu aceasta îi fusese dorinţa. în Europa. Nu apucase — ori prea puţin — să se bucure de dreapta izbândă a unor ani lungi de trudă şi umilinţi. Iar secretul invenţiunii îl luase cu el în mormânt. Copleşit de tristeţe. cuprins de melancolie. undeva. Barbu însă n-avea de unde s-o ştie pe-atunci. în toalete de la Chic de France de pe Lipscani. Urmaşii ei trăiesc şi astăzi la cel. Doar că acela avea să aibă mai mult noroc. înavuţite acum.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful