Scriitor şi eseist român de nationalitate evreiascã, nãscut în Bucuresti, într-o familie înruditã cu aceea a întemeietorului psihanalizei, Sigmund Freud

. Coleg de scoalã cu Constantin Noica, licentiat în Drept si Litere, doctor în drept constitutional, între anii 1939 si 1948 lucreazã, cu întreruperi, ca redactor, la Revista Fundatiilor Regale. Refuzând presiunile securitãtii de a fi folosit ca martor al acuzãrii în procesul împotriva lui C. Noica, este condamnat la 13 ani de muncã silnicã. În închisoare, îndurã insultele, bãtãile, foametea si regimul carceral si îmbrãtiseazã credinta crestinã, fiind botezat ortodox; printre cei care au participat la botez ca martori se numãrã Emanuel Vidrascu (fostul sef de cabinet al maresalului Antonescu) si Alexandru Paleologu. Dupã eliberare, refuzã orice fel de colaborare cu comunismul si, în ciuda înaltei sale pregãtiri, este nevoit sã lucreze ca încãrcãtor-descãrcãtor pe un camion de “Alimentara”, pânã când este rãnit grav în urma unui accident. Atras din ce în ce mai mult de viata monahalã, în 1973 se retrage la Mânãstirea Rohia si în 1980 este cãlugãrit de arhiepiscopul Clujului. desi este invitat de oficiali catolici sã tinã prelegeri la Lourdes, nu i se permite sã pãrãseascã tara. La 29 martie 1989, Steinhardt moare la spitalul din Baia Mare. În tot cursul vietii sale va refuza sã condamne guvernarea maresalului Antonescu si sã se plângã de privatiunile suferite în aceastã perioadã, la fel cum – cu modestie si discretie – va refuza sã se plângã de persecutiile si întemnitarea din perioada dictaturii comuniste.

JURNALUL FERICIRII
(fragmente)

Am onoarea să aflu ce înseamnă reeducare. Numai oamenilor le-au putut trece prin minte torturi atât de ţicnite şi întortocheate: Arpacaşul fierbinte înghiţit pe nerăsuflate, şi imediat după aceea o stacană mare cu apă rece Căţărări cu unghiile pe ziduri Metanii, neîntrerupt, până la leşin Excremente mâncate (se socoteşte privilegiat cel care-i pus să şi le mănânce pe ale sale) Mâncare enormă urmată de 48 de ore petrecute într-o celulă ticsită, fără toaletă şi cu uşa, fireş-te, zăvorâtă Preoţi siliţi să facă onanie Orele de somn reduse la patru, de la 12 p.m. la 4 a.m., şi acelea întrerupte la fiecare sfert ce ceas Obligaţia de a sta numai în picioare, de la 4 a.m. la 12 p.m. timp de două luni Trei alarme pe noapte. La darea alarmei, deţinuţii se bagă sub paturi cu faţa în jos. Gardienii intră în celulă cu extinctoarele şi acoperă duşumeaua şi pereţii cu un lichid alb care se întăreşte pe loc, făcând o crustă dură. Deţinuţii ies de sub paturi şi trebuie să cureţe crusta în mai puţin de un ceas, când vine inspecţia să constate dacă totul luceşte “bec”. Sosind de la Gherla, în camera în care mă aflu şi eu, amiralul Horia Măcelaru exclamă: “Raiul pe pământ!” El a trăit şase ani de zile singur în celulă; supus unui regim de înfometare, a mâncat paiele din salteaua pe care dormea; până la urmă, le-a mâncat pe toate – n-a mai rămas decât pânza de sac. În celula de alături a murit Ion Mihalache, după ce orbise. Poate că iadul tocmai asta şi e: balamucul. Am dobândit convingerea că închisoarea politică fusese concepută astfel: deţinuţii să se chinuiască unii pe alţii. Economie de mijloace: gardienii vor interveni prea puţin; condamnaţii îşi vor crea singuri infernul. Aşa a şi fost. De pe urma oamenilor supuşi condiţiilor unei “camere de executare a pedepsei” am suferit nespus mai mult decât din pricina carali-ilor de pe coridoare. Şefii de cameră, conştiincioşi, regulamentari şi temători, camarazii maniaci ai curăţeniei (“Ce faci, dom’le! Ai pus mâna pe gamelă după ce te-ai scărpinat la cur! Nu-ţi dai seama că ţi-ai suflat mucii peste patul meu?!”) au fost aducătorii la îndeplinire ai planului bazat pe ideea, justă, că temniţa grea e lucru de nimic, fleac şi floare la ureche pe lângă ospiciul de nebuni. Lucru de

2

Ce-ţi zici. tăcere domnilor. domnule prinţ. ieri n-a fost apă? Şi tot nu te-ai spălat. Nu cumva acum e mai potrivit decât oricând numele de “Noapte şi ceaţă”? Nu cumva ironia necruţătoare a istoriei îi dă titlului o şi mai mare putere de întunecare şi înnegurare? (Jilava. care nu coborâm din voievozi… te-ai spălat. să-ţi fie dumitale. marii moşieri. d-ta. cât eşti tu de prinţ. prinţ şi coborâtor direct din nu-ştiu-câţi domnitori. episcopii şi foştii înalţi demnitari s-au dovedit mai puţin exigenţi asupra igienei decât ciobanii. Trist şi înfiorător este nu numai ce s-a întâmplat ci şi că. la infirmerie – mai 1962) 3 . care mai toţi au fost – după cum singuri spuneau – scârboşi şi gingaşi la mâncare şi nu încetau a stabili reguli profilactice mai abitir ca la institutul Pasteur sau norme de folosire a toaletei şi de spălare pe mâini mai stricte decât ritualurile tribale ori ceremonialul defecării unui brahman. – – – – – – – – – – – – – – – – Oi fi d-ta. şi ieri tot aşa ai folosit tineta şi nu Dacă mă spălam puneam toată mâna pe căniţă… Da. că-mi faci proces de intenţii şi-mi aduci Ba să-ţi fie ţie. dar te spălai… Da’ nu vezi că nici nu e apă… Las’ că ştim noi! Ce. pe ăştia lasă Îmi atribui gânduri… Nu ţi-ar fi ruşine! Ruşine. domnule. porcule şi măgarule… Dobi… Bine ţi-au făcut că te-au băgat aici. ai umblat cu mâna la daravelă şi pe urmă ai atins Dar nici nu… Ba da! De trei zile te urmăresc. după ce autorii planului au fost nimiciţi cu preţul morţii a zeci de milioane de oameni. profesorii universitari. ofiţerii superiori. dar te-ai Eu!? Da. a nenumărate şi inimaginabile suferinţe şi distrugerii unui număr imens de bunuri. TĂCERE! Vine caraliul! Filmul documentar «Nacht und Nebel»: Noapte şi ceaţă e denumirea pe care Hitler şi cel supranumit “Arhanghelul Morţii” – generalul SS Heydrich o dau planului de exterminare a celor din lagăre. dacă-i vorba aşa.mirare: boierii. altor închisori. aşa meriţi… …toc împuţit ce eşti! pişat şi nu te-ai spălat pe mâini… căniţa din care bem noi. de ce te faci că nu ştii. lucrătorii şi plugarii. repetarea altor nedreptăţi şi cruzimi. vrei să ne infectezi pe toţi… să-i ia dracu’ de mitocani… acuzaţii gratuite… Tăcere. se permite refacerea altor lagăre.

cadaveric. Aurelian Bentoiu. În al doilea. destins şi el. oricum. că mă gândesc că dacă i-ar veni la îndemână ne-ar nimici. Sosirea mea în cameră stâr-neşte. ne povesteşte ultimele zile ale Antoneştilor şi ale celor condamnaţi la moarte odată cu ei. Atât e de supărată. zvâcnit. bolnavul ne recită din poeziile sale. de nerecunoscut. cât mai ales în capacitatea mea de a nu-i purta pică. Ion Anto-nescu a murit la fel cum s-a purtat şi-n viaţă: curajos. neîncredere nu a lui în mine. şi atunci cu aceleaşi sudălmi şi injurii de ţigan. plină. paralizat de la brâu în jos de pe urma unei operaţii de hemoroizi superficial efectuată la o închisoare lipsită de spital. în care nici mareşalul francez Petain şi nici cardinalii catolici nu i-au spus “nu”. Antonescu i-a ţinut piept în propriul bârlog 4 . Totuşi. Spre seară. Perspectivă de două ori groaznică: am făcut un rău imens şi m-am ales cu duşmănia de veci a victimei. starea de prostraţie pe care o obţinea prin folosirea de barbiturice. sunt acri şi irascibili). Pantazzi. Lecca. mai tot timpul îl atacă violent şi-l ocărăşte şi-l suduie îngrozitor. e aţâţat de grele dureri. La câţiva paşi de locul execuţiei. nu mai ştiu cine zăcea. Indispune însă pe toţi prin refuzul de a încerca să facă vreo mişcare şi de a respecta elementara igienă a fiinţelor omeneşti. lăsat în părăsire cu pansamente care se împut. ce mă urmăreşte cu priviri încărcate de neîncredere. ca un maimuţoi. în nici un fel. o minge. Pe mareşal îl indispunea grozav spaima năvalnică a lui Ică Anto-nescu. îi schimbă pansamentul lui Bentoiu. eu – îngenuncheat – ţin un lighean. pe dreapta. Tăcem cu toţii îndelung. profesorul Alexianu. chinuit de sentimentul nedreptăţii. generalii şi feldmareşalii acoperiţi de medalii şi decoraţii stăteau smirnă în faţa lui şi tremurau. Nu cere nimic. mă feresc a cere iertare. şi se teme. În vreme ce floarea aristocraţiei germane. să-i ţină piept într-o chestiune de onoare personală pentru acesta. cum ai izbi un câine. Un om amuţit de suferinţe şi scârbe. unde îl însoţesc eu şi un bolnav. a fost singurul în toată Europa care a cutezat să i se opună lui Hitler. Îl urăşte pe Bentoiu. în creştetul capului – şi tuturor observaţiilor le răspunde cu un surâs modest. cred. şi-l schimbă cu grijă. Paralizatul din fund de pe stânga e tăcut şi cuminte. Bentoiu îi răspunde rar. şi mă răstoarnă cu lighean cu tot. Lecca dă. bea şi mănâncă dintr-o strachină în care şi urinează – din când în când şi-o răstoarnă. Doctoriţa ne învăluie pe tustrei într-o tăcută rafală de mânie şi dispreţ. după o inter-minabilă şovăire. Radu Lecca (fost ministru în cabinetul Antonescu). Lui Bentoiu i se ordonă să se lungească pe o canapea. o admirabilă pildă de tărie de caracter: nu îngăduie ajutorul nimănui. târându-se. şi aici oamenii bombăne. gene-ralul Piki Vasiliu. buşindu-se şi agăţându-se de barele paturilor. La toaletă se duce singur. Supus de curând unei operaţii (cancer la prostată). drept sancţiune vrea să-l trimită pe bolnav înapoi nepansat. ne-ar zdrobi. După vreo zece zile de stăruinţe. refuzul său de a se împărtăşi. ating marginea ligheanului de pantoful doctoriţei. lui Pantazzi şi Lecca le-a fost adusă la cunoştinţă graţierea. Îşi face nevoile în pat fără a cere un vas. În patul din stânga în fund. Mă izbeşte cu piciorul.În primul pat. La înapoiere în celulă. iar el făcea spume la gură şi alerga urlând de la un capăt la altul al încăperii. de pieţar. o oarecare stânjenire lui Radu Lecca. Ferindu-mă de a-i sta în cale. de alminteri. Căutătura doctoriţei e peste măsură de plictisită şi vrăjmaşă. Insiprat. (Ca mai în toate infirmeriile. iar celălalt tubul lung prin care se va scurge permanganatul. Despre Antonescu nu pot să nu arăt că. Bentoiu obţine în sfârşit a fi dus la cabinetul medical. nu vrea nimic.

îmi iau rămas-bun de la toţi.al lui Hitler de la Berchtesgaden. a scăpat de la moarte câteva sute de mii de evrei (Lecca: “Cu preţul câtor-va boarfe. Dostoievski: dacă Dumnezeu n-a coborât de pe cruce. Au murit amândoi. na-ţi paraua. dă-mi sarmaua. Şi. regele Mihai putea să-l înlăture de la putere pe Antonescu. A lui Hristos. Hristos se zvârcoleşte pe cruce. *** Dumnezeu. îi place să acumuleze piedicile. în felul acesta. să adune argumente pentru a preface bine-intenţionata dorinţă de evlavie în imposibilitate. Drumurile care duc spre credinţă poartă acelaşi nume. dar nu. a fost cum nu se poate mai senină şi demnă. curând după aceea. Hristos exclamă: “Dumnezeul meu. de ce M-ai părăsit?” 5 . de bună seamă că toată omenirea s-ar năpusti să vadă şi ar pricepe că nu e lucru obişnuit. mai rău ca debitorii insolvabili în vechiul drept roman. Apoi începe să plângă. mi-a spus-o – numai să nu ştie Hitler…”). între doi bandiţi. să-i ceară să se sinucidă. ar fi prea uşoare: mură-n gură. Lecca mă sărută pe amândoi obrajii. Când I se spunea Domnului pe Golgota: mântuieşte-te pe Tine şi atunci vom crede. care l-a părăsit pe Hristos pe cruce. cu modestia cuvenită. trist. lui Bodnăraş. toate: pariu. în vreme ce el – imperturbabil şi luminos – soarbe otrava. a trădării. pocăinţa. pe care nu-l înţelegeau nici contemporanii Domnului – cei ce aşteptau venirea lui Mesia în slavă. dârz. orice ar fi fost. ci prin libertatea de a crede şi dându-i prilejul de a-şi manifesta îndrăzneala. dezgustului şi ororii. dimpotrivă. Socrate moare ca un senior. dar pentru nimic în lume să nu se fi învoit să fie predat unei puteri străine. Ce nu puteau înţelege ei. Când sunt scos din celula-infirmerie spre a fi dus din nou la Gherla. dar nu să-l predea unui parti-cular. Părăsit şi trădat de ai săi. Bentoiu. a sângelui. Socrate moare calm. care-i sorb cuvintele. Gestul regal nu are nici o scuză. înconjurat de ucenici fideli şi atenţi. câtorva apartamente… Göring era de acord. pe un maidan. ce nu putem înţelege noi: că Dum-nezeu. Putea să-l ţină sub stare de arest în palat. nu e cu totul absent şi pentru noi? Un lucru pe care nu vrem să-l înţelegem. aventură. ar fi avut loc doar recunoaşterea unui fapt. Hristos ca un netrebnic. Credinţa. să ne înmulţească riscurile. URSS-ului. cum spune Kierkegaard. ci şi că cerul face dinadins totul ca să nu credem. Logic ar fi fost ca moartea lui Socrate-omul să poarte pecetea dezordinei. poartă pecetea tragediei. incertitudine. nu e un imens papagal roşu. pricina este că voia să-l convertească pe om nu prin constrângerea unui miracol exterior evident. era de fapt o confuzie de termeni: dacă s-ar fi coborât de pe cruce nu mai era nevoie să se creadă. Ni se cere a crede în deplină libertate şi s-ar zice că am fi nu numai pe deplin abandonaţi. Dacă în piaţă ar apărea dintr-o dată o uriaşă pasăre violent colorată. Socrate mulţumeşte zeilor că îl scapă de vicisitudinile lumii materiale. îmi mulţumeşte. ca să fie dus în casa acestuia.

I-a arătat într-o clipă toate împărăţiile pământului locuit şi I-a zis: «Ţie îţi voi da toată stăpânirea şi strălucirea lor. Aşa stând lucrurile. căci mie îmi este dată şi eu o dau oricui voiesc. dar numai în acest sens. nu mai era cu putinţă. Cred că accentul trebuie pus pe acesteia. fiţi fără grijă. după cum se petrecuseră lucrurile. imaginare. încuietoarea predilectă e discutarea cuvintelor rostite de Iisus pe cruce: “De ce M-ai părăsit?” Din aceste cuvinte eu deduc proba absolută a validităţii răstignirii. Mă reţine formula “diavolul este stăpânitorul lumii acesteia”. lumea stăpânită de diavol e reală. e tot aceeaşi. Diavolul nu ne poate oferi decât ceea ce posedă: iluzia. n-ar fi umblat mohorâţi.Deosebirea e totală între cele două morţi. desigur că acordul stabilit se lichidează şi aportul diavolului se dove-deşte iluzoriu. ştim noi ce ştim. deci. EL se ţine de cuvânt: DĂ ceea ce a promis. şi adevărul e că cea divină e nespus mai umană: cea a lui Socrate. Hristos coboară până în straturile cele mai de jos ale condiţiei umane. Tatăl Minciunii: pentru că are putere numai asupra imaginii deviate. parazitar. Numai deznădejdea omenească de pe cruce dovedeşte integritatea şi seriozitatea jertfei. dar lumea contaminată prin păcat şi intrată în complicitate cu diavolul. asta e într-adevăr lumea lui. lumea aceasta – lumea pe care Satan i-o oferă şi i-o aşterne la picioare lui Hristos ca fiind a lui şi având dreptul s-o dea cui voieşte. în toată măreţia ei. supusă regiei. asemenea unui castel din cărţi de joc. Te vei închina înaintea mea. iar Domnul nu-l contrazice (“Diavolul L-a dus apoi pe un munte foarte înalt. maya budistă. dar “vrăjită” şi asupra acesteia. care nu poate să nu se prăbuşească. Socrate – cu bună cre-dinţă şi izbândind în bună parte – se ridică de la starea de om la cea de zeu. numai asupra erorii. Simone Weil). Prinţul Spaimelor: pentru că este înfiorător să vezi că te afli închis sau angajat într-o uriaşă construcţie şubredă. Kierkegaard. Dacă. Lumea e creaţia lui Dumnezeu. În mai toate celulele. o împiedică a fi cine ştie ce joc viclean. Lucrurile de care suntem înlănţuiţi sunt ireale. când suntem rechemaţi la realitate.»”). credinţa în Dumnezeu îmi pare în deplinul înţeles al cuvântului actul cel mai realist ce poate fi: este acceptarea adevărului şi lepădarea iluziilor. toată va fi a Ta. Nici Toma n-ar fi pus condiţii atât de drastice dacă n-ar fi fost şi el sigur că învierea. În clipa morţii însă (ori a oricărui alt prilej de bilanţ). spre a le da de înţeles: “las’ că asta e de gura lumii. este el voievod. În acest sens. Căci diavolul nu a creat o a doua lume. Câtă vreme relaţia noastră cu această iluzie este întemeiată pe actul nostru de adeziune. tot asupra celei create de Dumnezeu lucrează. dar lanţurile care ne leagă de ele sunt foarte reale. târşindu-şi picioarele pe drumul către Emmaus şi şi-ar fi recunos-cut imediat învăţătorul şi n-ar fi rămas atât de miraţi când au înţeles cine e. numai asupra esenţei corupte. Dacă n-ar fi fost atât de zdruncinaţi în credinţa lor. pare – prin contrast – abstractă. de serios şi de total încât până şi apostolii erau convinşi că răstignitul nu va învia. De aceea şi cere smerenie. Ce-aţi vrea? Ca Iisus să le facă cu ochiul alor săi. (Îi am de partea mea pe Dostoievski. de 6 . ne ve-dem duminică dimineaţa…” Actul răstignirii a fost atât de autentic.

investiţia care asigură dobânda cea mai ridicată. Un doctor. a cărui desăvârşire i-ar permite să aibă oricând acces la Nirvana. Eu: ca să-i îndrume către ce? Tot către neantizare. Chemarea stoicismului rămâne vie pentru mulţi oameni superiori. Nici o religie nu concepe îndreptarea păcatelor altfel decât pe drumul logic al compensării (iar în brahmanism şi budism teoria. îşi găseşte probabil explicaţia ciudata repulsie pe care. Budismul? Budismul e o soluţie uşoară. zenul). într-o altă viaţă vei fi un astfel de animal şi vei suporta aceeaşi moarte). el totuşi refuză ieşirea din ciclurile reîncarnării şi. dar strict funcţională. Buddha nu mai e. Creştinismul nu e nici acru. yoga. În ruptul capului nu pot înţelege cum de li s-a părut dintr-o dată multor creştini că religia lor nu este chiar rea.aceea pune biserica atât de mult accentul pe smerenie: nimic nu ne vine mai greu decât de a renunţa la închipuiri. Zenul e o contemplaţie. care 7 . Creştinismul. Te retragi – şi gata. o gimnastică: psiho-somatică. ci să ajute pe alţii să parvină la stadiul final al avatarurilor. utilă. chiar şi dacă ai omorât un animal.” Asta-i marea deosebire: Iisus. Confucius? E o foarte savantă şi înţeleaptă politeţe. E o renunţare. după el. pe care l-ai comis în viaţa aceasta va trebui să-l înduri într-o viaţă viitoare. şi acum. Dovadă e dalai-lama. dar surâsul lui e totuşi crispat. o provoacă multora creş-tinismul). E mai mult şi mai deosebit: e învăţătura lui Hristos. bună. Yoga? Mi se pare. o repliere. nici temător în faţa vieţii. Iar evanghelistul pesimismului absolut. (În această chestiune. marele Arthur Schopenhauer. lui Buddha nu i te poţi ruga. în fond. revoltătoare pentru ordine. ori un set de întrebări (taoismul). desigur. fără-ndoială) îmbufnare. ori o terapeutică evazionistă (stoicismul. un preot budist îi spune: „Nu. el rămâne în lume. Stoicismul e nobil. E în Nirvana. Stoicul e demn. şintoismul). din afecţiune şi milă pentru oameni. Dar să nu se creadă cumva că prin creştinism ne este vătămat ego-ismul: la drept vorbind. e împinsă până la consecinţele cele mai absolute: orice rău. curăţiei şi dreptăţii. adică a dragostei şi a salvatoarei putinţi de a ierta. radical şi definitiv. islamismul). prin cel mai cutremurător şi mai anti-contabil – deci şi cel mai scandalos – act. o nobilă şi raţio-nală explicaţie a vieţii. nu e anticreştin şi drept este tot ceea ce descrie. cât de neînsemnat. Cea mai mare bucurie pentru un ins nu este să ajungă el în Nirvana. Filosofului şi psihologului Carl Gustav Jung. să luăm bine aminte. Adevărul nu este acelaşi lucru cu realul. Nu-l poţi implora. Dragostea. a fi bun e cea mai egoistă dintre soluţii. de tăcută (şi stăpânită. Numai în religia în care Dumnezeu nu primeşte jertfe. ci altceva nespus mai greu şi mai eficient: transfigurarea. ori un act de supunere în faţa Unicului Dum-nezeu (iudaismul. nu e o simplă şcoală a cinstei. cine ar putea s-o conteste? Dar e acru. coleg de celulă (Sergiu Al-George). protestează împotriva superiorităţii pe care o recunosc eu creştinismului asupra hinduismului. în Ceylon. dar e totuşi inferioară celor asiatice. amarnic şi plin de resentiment. singură printre celelalte confesiuni. raţiune şi dreptate. Nu propune o fugă. nu lipseşte câtuşi de puţin din brah-manism şi budism. un înalt cod de purtări (confucianismul. Creştinismul e nespus mai greu şi mai complex. prin samsara. ci se jertfeşte El s-a putut ivi spe-ranţa ştergerii totale şi instantanee a păcatelor.

TOT cu iluzii lucrează şi ele. Nu intră nechemat. al celor mai frumoase seri de Crăciun. Dumnezeul cel de sus. spre deosebire de ce cred iniţiaţii teosofi. cinstiţi. divinitatea din cerul al nouălea nu este o „forţă” sau o „energie” cât mai impasibilă şi mai impersonală. De la cerul al patrulea în sus şi până la al şaptelea sălăşluieşte dreptul Judecător. În creştinism Dom-nul e mereu prezent. fariseilor şi contabililor. ci trebuie să ieşi din tot. (Îmi repet şi-mi sistematizez teoria celor nouă ceruri. Dar numai pe o porţiune. la odihnă. păcate şi du-reri. E pe şantier şi pune umărul la treabă. Stă la uşă şi bate. Marele Arhitect al francmasonilor. Marea problemă este: cum poţi ieşi dintr-o situaţie absurdă. atenţi la durerile altora. mereu la uşă. întreabă: crezi tu că pot? Nu întreabă dacă solicitantul e vrednic de a primi. Iisus ne spune lim-pede că acolo nu pătrunzi dacă nu eşti ca pruncii: curat la suflet. Serioşi în lume ni se cere a fi în înţelesul de virtuoşi. tantra. Mângâietorul şi Odihnitorul. dar nu mohorâţi şi nu executori nemiloşi ai regulamentelor trecătoarelor împărăţii şi efemerelor prefecturi de poliţie. desigur că nu mai domneşte seriozitatea pământeană. fakiriste. ci dacă e liber de a crede. Şi cred că Eliade se numără printre adepţii şcolilor indiene pentru care nirvana şi samsara sunt de fapt tot una. la repaus. aşteaptă mereu ruga noastră. Şi de răspuns răspunde tot pe măsura libertăţii: fie ţie după credinţa ta. Tehnicile extatice desigur că interpun un văl între eu şi lumea înconjurătoare. jainismul. În acest al nouălea cer. ca şi dreptatea. nu e Brahma necu-prins şi neschimbabil. E o credinţă în care eu cred că cerul final nu e al matematicilor sau filosofiilor. ci este Dumnezeu cel cu barbă albă. nici urmă de această aşa-zisă seriozitate a pedanţilor. nu e câtuşi de puţin abstract. Matematica e adevărată. cum poţi evada din existenţă? Mircea Eliade: lumea aceasta e plină de mistere camuflate pe care se cuvine să le pătrundem. Concluzia Nopţilor la Serampore este că lumea aceasta este cu adevărat cum ne învaţă hinduis-mul şi budismul: o maya. Numai că. cel care înfricoşează.s-a rugat mereu. care ne-a promis că ne va tămădui de rele. Iar înainte de a da. o iluzie. ci tot la alte iluzii. Dar procedeele yoghine. zenul. Cheia poziţiei lui Eliade: Nopţi la Seram-pore. Dar rămâne problema de a şti ce fac cu eul după ce îl scot din maya? Ei bine. N-ajunge să ieşi din tine. Procedeele acestea nu duc la realitatea absolută şi esenţială. spiritualişti. teosofia sunt mai uşoare decât creştinismul. conştiincioşilor. pe care o tot frământ şi care mă tot mângâie de oarecare timp: În primele trei ceruri domneşte şi lucrează Dumnezeu Creatorul – Marele Anonim al lui Blaga. El nu e în Nirvana. Dumnezeul dreptăţii aspre. antroposofi. nu e Creatorul rece. Aici stă Iisus. oculte. final. ordinea. Desigur că budismul. iudaismul. un ascuns coordonator. E cu ochii şi urechile la noi. dar să nu uite că religia lui e foarte deosebită de acestea. mecanica sferelor. ori ateiştii de nuanţă agnostică. Începând din cerul al şaptelea se dezvăluie – celor ce le este dat – neaşteptate secrete finale.) Tema filosofiei indiene pare a fi căutarea adevărului. islamismul. Dumnezeul copilăriei celei mai îndepărtate. dar nu impietează nici o clipă asupra absolutei noastre libertăţi. la deconectare. blând şi bun. Creştinul trebuie să respecte din toată inima budismul. scârbe. ori oamenii pozitivi cu idei largi. Sus de tot e altceva. fără început şi fără sfârşit. Nopţile 8 . Marele Ceasornicar al lui Voltaire. căci tu nu te deosebeşti de tot: tat twam asi („acesta eşti tu”).

Nicăieri şi niciodată nu ne-a cerut Hristos să fim proşti. Biologia admite că analizatorii (cum ar fi. (Pen-tru cine este înzestrat cu darul înţelegerii. proverb danez: Dumnezeu hrăneşte păsările care dau din aripi. de exemplu. timp de o clipă. Intro-ducerea răului în lume. încă din secolul trecut. Dostoievski: „Fantasticul este tot una cu realul. Ne cheamă să fim buni. Omul a trecut de la ideea de rău. smeriţi cu inima. Grăind astfel. programat. Dar pe om l-a creat liber. Acestea sunt viziuni cibernetice asupra lumii. Înţelepciunea popoarelor a înţeles de mult că între prostie şi credinţă e o prăpastie. Dom-nul iubeşte nevinovăţia. nu. este un act de creaţie. Satana nu a minţit: făptura. care a contaminat lumea. dar nu-i prost. pro-gramate. fără real nu există fantastic. de la posibilitatea răului (ştiut de Dumnezeu ca virtualitate) la înfăptuirea răului. desigur.” Problema răului în lume: prima întrebare încuietoare pe care ţi-o pun cei care se miră că poţi crede. printre altele. Satana îl ispitea pe Adam şoptindu-i: „veţi fi ca Dumnezeu”. de pildă – realitatea fiind analizată în fiecare situaţie după criterii preexistente. cel mai coerent răspuns mi se pare cel dat de Dostoievski: Dumnezeu a creat lumea inocen-tă. de nefolosire a talentului). dar nu construieşte poduri. spunea că la cei simpli şi inculţi necredinţa este explicabilă. Deşi Bettex. prostia – măcar de la un anume punct încolo – e păcat: păcat de slăbiciune şi de lene. fără de rău. dar la sa-vanţi. Mii de draci mă furnică văzând cum este confundat creştinismul cu prostia. Constituţia atomului? Numai după anumite modele arhetipale. Ceea ce şi explică de ce singurul lucru pe care l-a dus Iisus de pe pământ în cer sunt stigmatele. Cibernetica a dovedit ceea ce progresul neîncetat al ştiinţei dezvăluia încetul cu înce-tul: absoluta necesitate a unui Mare Programator.la Serampore arată cât se poate de categoric că eul nu e purtat în lumea esenţelor – porţile rămân ferecate – ci doar transplantat în alt sistem de iluzii. a deve-nit divină: a creat paralel cu divinitatea. dar tot iluzoriu şi el. ci la răutate fiţi copii. Să fie toa-te spontane şi întâmplătoare? Aida de! Cibernetica este suprema dovadă raţional ştiinţifică a 9 . Codul genetic? Fixat şi invariabil. „Nu fiţi copii la minte. ce-i drept. adică tot atâtea recunoaşteri ale unor modele. după program. Proverb german: Dumnezeu ajută pe marinar la vreme de furtună. cinstiţi. dar timonierul trebuie să fie la cârmă. nu imbecilitatea. Limbajul? Structurat şi el. de a-l introduce în lume. proverb englez: Dumnezeu dă mâini. cu un fel de cucernicie tâmpă. răul. ne porunceşte să fim inteligenţi. Invariaţia speciilor? Tot dovada unor limite prevăzute. Dintre toate. mai lax. Până la cibernetică poate că mai găseau scuze oamenii de ştiinţă lipsiţi de credinţă în Dumnezeu. blânzi. analog actului divin. Dumnezeu. proverb basc: Bunul Dumnezeu e bun. iar la minte oameni mari”. dar nu tâmpiţi. ca principiu activ. adică liber de a crea răul. cu surprize neaşteptate. cei ai văzului) intră în acţiune după un program dinainte stabilit (înnăscut) şi că transmit numai selectiv – există neuroni specializaţi numai pentru vizuali-zarea liniilor drepte. ca inconştientul.

însuşirile alese. nici nu putem avea certitudini. din cauza experienţei Michelson-Morley: suntem înlăuntrul sistemului. Şi credem că în sistemul acesta închis în care ne aflăm. Marile adevăruri absolute însă nu le putem şti. deci antrenat. dezordinea e banală. Maimuţele nu bat la maşina de scris. Că Dumnezeu stă dincolo de noţiunile noastre de „bine” şi de „rău” nu încape îndoială. ci de acte conştiente) Experienţa fizicienilor Michelson şi Morley a dovedit în chip hotărât că dinlăuntrul unui sistem închis nu se pot face observaţii asupra mişcărilor absolute ale acelui sistem. nu poate şti nimic. Cred că-i aşa şi constat – pe cale experimentală – că aşa e. credinţe. no-ţiunea universală de programare nu mai îngăduie nici o îndoială cu privire la existenţa Creatorului.creaţiei. o inutilă obsesie. ci lovesc într-însa. Ce putem avea? Doar intuiţii. in-certă. Nu suntem în situaţie de Dumnezeu. pentru că în acest caz nu mai avem de-a face cu serii de întâmplări. naivă. nu poate „ieşi” dintr-însul ca să-l observe „din afară” şi să emită constatări obiective cu valoare nerelativă. E o credinţă intuitivă. copilăroasă. rituală. Aşadar. (Nu ştiu că-i aşa. Şi e singura. exemplul din nou n-ar fi bun. ci în situaţie de om. bănuieli. deoarece observatorul. singura cale pe care ne putem apropia de Dumnezeu este calea binelui.) Răul e banal. Suntem părţi ale unui sistem închis de unde nu putem face observaţii absolute asupra temeiurilor mo-rale ale universului. nu putem face nici constatări absolute. Răspunsul la întrebarea: de ce – în aceste condiţii – mai are rost să facem binele ni-l dă tot experienţa Michelson-Mor-ley. că inima are două atrii şi do-uă ventricule. răul sau viciul sunt mereu aceleaşi. Iar „puţin probabil” în lim-baj probabilistic e tot una cu zero. pe scara internaţională.. pe măsură ce realitatea se dezvăluie în uluitoarea ei complexitate şi conexare. atunci obscenitatea e monotonă. strict empirică. cutremurele sunt pustiitoare. Dacă maimuţele ar putea fi învăţate să bată clapele izolat. şi că facerea binelui devine o simplă iluzie. (Dar calculul cu milioanele de maimuţe care bat la maşină vreme de milioane de ani? Nu vor bate până la urmă şi „Hamlet”? Că pilda cu maimuţele dactilografe e neconcludentă rezultă şi din aceea că întreg raţionamentul implicat suferă de un viciu elementar: o confuzie în privinţa verbului a bate. La rezolvarea marii probleme: de vreme ce Dumnezeu e dincolo de bine şi de rău. în mişcarea absolută a acestuia. de la gradul şase în sus. că. Ipoteza hazardului creator al vieţii mi se pare. faţă de a creaţiei divine. Cine spune că ştie. asemenea copiilor care se aşează la pian şi se prefac a cânta. e prins. de fapt. care. se înşeală – o demonstrează amintita experienţă. Dacă e vorba de anost. Putem şti unele mărunţişuri. înseamnă că nu există nici binele şi nici răul. Experienţa noastră dovedeşte că numai când fa-cem binele dobândim lucrurile pe care cei „răi” nu le pot avea: liniştea şi pacea – bunurile supreme. Experienţa Michelson-Morley mai poate folosi la ceva. excepţionale sunt lucrurile bune. unele fleacuri: că suma unghiurilor unui triunghi este egală cu 180 de grade. şi altele la fel. de o 10 . din ce în ce mai puţin probabilă.. când e vorba de lucruri serioase. Putem doar crede. aflându-se şi el în interiorul sistemului.

nici pe homosexuali. defectele sunt uniforme. De ce? În primul rând. Nu este conform cu spiritul învăţăturii lui Hristos să existe o biserică pentru albi şi una pentru negri. ci a făpturii. sau bolnavii de rinichi. din milă şi bunătate. Ciudată contradicţie între Vechiul şi Noul Testament. Aici Hristos nu este numai încercat. până şi ale drepţilor. Explicaţia este una singură: înainte de venirea lui Hristos. o biserică pentru bogaţi şi una pentru săraci.uscăciune apă-sătoare. Datoare era prin urmare divinitatea să le răsplătească binele măcar aici. Orice salt dincolo de bine şi de rău. Nu mai este necesar ca răsplata să se producă în plan material. în mod cu totul neaşteptat. ascultă orice rugăciune. scopul rugăciunii nu este însă întărirea în păcat. se poartă cu mult mai dur. fericirea. dincolo de limita dintre omenesc şi divin. Dumnezeu legii implacabile se dovedeşte până la urmă îndurător. Ni se cere. Aşadar. Dumnezeu. liniştea. ca atare în cazul homosexualilor. După Hristos. mergeau toate în iad. sătul de zile. înalţă cuţitul spre a-şi ucide fiul. Hristos n-a respins pe curve şi pe hoţi. Dumnezeu poate fi dincolo de bine şi de rău. iar groaznica realitate a acestui pământ – unde totul e durere. Searbăd prin lipsă de inventivitate e viciul. Tot astfel. sufletele nu se puteau mântui. Nu tot astfel în Noul Testament. În general vorbind. apare îngerul care opreşte braţul tatălui şi cruţă jertfa. Mult încercatul Iov îşi redobândeşte sănătatea şi averile şi moare îmbelşugat. noi nu. o biserică pentru homosexuali şi una pentru heterosexuali. Martirii mor şi ei cu toţii. răzbunător şi legiuitor al talionului. se îngăduie să moară pe cruce şi nimeni nu-L salvează. în chinuri ca şi Învăţătorul lor. intervine la sfârşit spre a restabili dreptatea. Sunt contra. nedreptate şi suferinţă – poate fi dezvăluită şi lăsată să se desfăşoare până la capăt. În cel vechi. ci pentru ca să se lase de el. pe ei primindu-i fără să se cureţe de păcatul lor. creştinismul este prin esenţă universalist şi ostil oricărei segregaţii. după ce îi îngăduie diavolului să-l încerce pe Iov în fel şi chip. Nu oricui îi este dat spre bine sănătatea. deşi se înfăţişează aspru. smerenia de a ne da seama că nu suntem în situaţia divini-tăţii. totul este să renunţi. N-are a face la ce renunţi. ci pentru a-i ajuta să nu mai fie. smerenie. 11 . nu poate duce decât la demenţă (Hitler) ori satanism (Nietzsche). şi în această privinţă. Când Avraam. Iisus nu respinge pe nici unul din cei care vin la El. pe pământ. problema nu se pune în alţi termeni decât ai înfrânării. În al doilea rând. dând ascultare poruncii divine. Dumnezeu. Însă. dar nu spre a-i binecuvânta în poziţia lor de curve şi hoţi. orice ignorare a situaţiei noastre. cardiaci. Greşit ar fi să se creadă că homosexualilor le-ar asigura un tratament preferenţial. ca şi pe toţi ceilalţi. nu pentru ca să se justifice şi să se confirme în păcat. o biserică pentru femei şi una pentru bărbaţi. În SUA s-au creat biserici ale homosexualilor. situaţia e alta: oamenilor li se deschid cerurile şi pot cunoaşte fericirea veşnică. bogăţia. Domnul. ar fi necreştin şi nu lipsit de ridicol să fie biserici speciale pentru hepatici.

şi cât mai la fund. pentru viaţă. de canceros înnebunit de suferinţe şi care tot mai suge vitamine. Există temperamente fiziologice şi morale. de câine estropiat. de verbul “a trăi”. Diavolul e specializat. – Atunci hai să semnăm un document prin care recunoaştem şi tu şi eu că doi plus doi fac patru. de orb paralitic. aplicată omului. descrie o situaţie paralelă. nu atât de jalnic înrobit de existenţă. a cerut prietenilor să jertfească pentru el un cocoş lui Aesculap. o exprimă cel mai bine formula germană es will leben. o credinţă vie. că „n-am cinstea să-l cunosc”). acoperit cu lemn. – Nu. ca-n apologul lui Kafka. cu adevărat singurul dăunător insului respec-tiv? Medicina. Singura inscripţie de deasupra altarului: “Tată. animalic. oricărei crime. Ştie el unde bate. cu preţul oricărei ticăloşii. Înainte de a fi arestat. personală. Diavolul: – Să încheiem un pact. mai bine toţi sub osândă decât să scape careva. bunăoară. Spiritului european i se reproşează ataşamentul feroce. Europeanul e aproape incapabil de sinucidere: dovadă de laşitate. Are. decât să se bucure vreunul de ceva în plus. Sălăşluieşte oare în noi câte un anume păcat principal. o cramponare cu orice preţ. Cramponarea asta de viaţă.” 12 . de frig să se ferească. Cioran: “Mai bine toţi în iad.” Societatea o alcătuiesc oamenii stăpâniţi de egoism şi mânaţi de interesul propriu. Statisticile dovedesc că puţini canceroşi pier de tuberculoză ori de pe urma unui accident. demonstrând că toţi microbii se află în corpul omului şi că numai unul. la boală. fiecare se gândeşte la sine şi de aceea este uneori uşor să fii “fericit”. întrebuinţând orice fel de mârşave mijloace împotriva ei – nu va rămâne rece decât dacă este îndeajuns de preocupat de o posibilă realizare a fericirii proprii. sensibilităţi corespunzătoare anumitor elemente ale mediului înconjurător. de trădător care pentru a scăpa de moarte şi-a vândut neamul întreg şi toţi tovarăşii. omul tot va rămâne rece în faţa nenorocirii altuia. – Nu. dar la European. o poartă anume. Primesc (1972) poza altarului nou al catedralei din Coventry. – De ce? Nu admiţi că doi şi cu doi fac patru? De ce n-ai subscrie unui adevăr incontestabil? – Nu-mi pun semnătura alături de a ta nici pentru a recunoaşte că există Dumnezeu. 2). Sensibilul la frig. devine uci-gător. Iar virusul egalităţii ne îndeamnă să ne vrem răul cu înverşunare. se vede altceva: o frică josnică. Asiaticul e mai detaşat. *** Patima invidiei este incomparabil mai activă decât egoismul. de o simplitate absolută. un bloc făcut din pietre.Spre pildă Petre Ţuţea (pentru care am mâncat atâta bătaie: ofiţerul de securitate Onea nu voia pentru nimic în lume să creadă că nu-l cunosc. la omul alb. Ura faţă de ceilalţi poate fi mai puternică decât iubirea de sine. omului nu-i pasă de binele altuia. La ieşirea din închisoare: în locul socratismului şi ironiei. iartă-ne. Preocupat de binele său. Oricare ar fi regimul. În creştinism precumpăneşte cultul vieţii veşnice. pentru tot omul. Rămâne rece faţă de nenorocirea altuia? 1). Dar în faţa fericirii altuia nu va rămâne rece – ci o va pizmui de moarte.

Dar nu despre ea va fi vorba în cele ce urmează. fără deosebire. au caracter practic şi se înfăţişează accesibile oricui. onoarea. nu mai are ce păstra sau redobândi. din ce i se dă. nu au ce-i lua sau oferi.” – libertate. îl pot dispreţui sau batjocori. Munceşte pe apucate. e şi el imun: nici asupra lui nu pot exercita presiuni. ea fiind consecinţa harului prin esenţă selectiv. Pentru nimic în lume nu intră în sistem. Soluţia întâi: a lui Soljeniţîn Ea constă în a-ţi spune cu hotărâre: “În clipa aceasta chiar mor. şi că tot ce ne rămâne este să ne iertăm. Ap. temniţă sau altă formă de încarcerare. E îmbrăcat în zdrenţe. etc. nu e în câmpul muncii. E şi această soluţie salutară şi absolută. amăgit. dementă voioşie. nu are acte în regulă. iertând unul altuia…” Au ştiut englezii să îmbine laolaltă esenţele credinţei şi practicismul vieţii: convingerea că toţi suntem păcătoşi. cu cât eşti mai lovit. Odată pentru totdeauna a consimţit a-şi trăi viaţa conform modelului unui perpetuu azil de noapte. cu cât sunt greutăţile mai mari. neseriozitate şi-a făcut un crez. mizeriei. nu ştie ce-i respectul. Persojanul e un tânăr prezentat sub porecla “Zurbagiul”. E probabil că presupune şi un duh sportiv: să-ţi placă bătălia în sine – încăierarea – mai mult decât succesul. Churchill îi spune Marthei Bibescu: “Va fi război. etc. Pliantul care însoţeşte poza cuprinde două citate din Sf. o voinţă de oţel şi o sănătate spirituală adamantină. liber. Soluţia aceasta. învingători şi învinşi – a vinei. dar şi guşti din plin bucuria rezistenţei. cu cât nu întrevezi nici o speranţă. te întăreşti. că nu te declari învins şi răpus. nu numai că nu te dai bătut. a împotrivirii. de cărţile pe care n-am să le mai citesc. Nu numai că nu deznădăjduieşti. cu atât eşti mai dornic de luptă şi cunoşti un simţământ (crescând) de inexplicabilă şi covârşitoare euforie. năpastelor. *** Pentru a ieşi dintr-un univers concentraţionar – şi nu e neapărată nevoie să fie lagăr. ea se aplică oricărei nenorociri – există soluţia (mistică) a credinţei. neşovăitor. îţi ascuţi dinţii şi cuţitul. insul e salvat.Au englezii defectele lor. de copiii mei. distrus de aviaţia germană. Trebuie să desfiinţezi orice speranţă. dar le scapă. mai împresurat.” Îţi este permis să te consolezi: “păcat de tinereţea mea. tu te îndârjeşti mai tare. cu forţe infinit mai mari decât ale tale: lupţi! Te înfrâng: le sfidezi! Eşti pierdut: ataci! Râzi. presupune o tărie de caracter excepţională. şantajat. Soluţia a treia: a lui Winston Churchill Ea se rezumă astfel: în prezenţa asupririi. deoarece e bazată pe un paradox: pe măsură ce ei te lovesc şi-ţi fac mai mult rău şi îţi impun suferinţe din ce în ce mai mari. doarme pe unde apucă. I a r e u s i m t c ă î n t i n e – r e s c c u d o u ă z e c i d e a n i . definitivă. întinereşti.” Cu cât îţi merge mai rău. o formidabilă îndârjire morală. Îşi petrece mai toată vremea în puşcării. Cele trei soluţii la care mă refer sunt strict lumeşti. Din sărăcie. fireşte. Dar ceva e sigur şi ireparabil: de-acum încolo sunt un om mort. de mine. moartea ne pândeşte pe toţi. de muzica pe care n-am s-o mai ascult. de nevasta mea. îşi reface catedrala sub semnul asumării în mod egal. Pavel: “Fiindcă toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu” şi “Fiţi buni între voi şi milostivi. de vinurile pe care n-am să le mai beau. Nu mai are – fiindcă nu mai speră – după ce jindui. Îl pot închide. eu sunt gata să mor. Se cere însă ca hotărârea să fie fermă. spune orice îi trece prin cap. nu mai are pe ce îşi vinde sufletul. un coate-goale şi o haimana. ci. nici măcar în cea mai neînsemnată şi mai neangajantă slujbă. În martie 1939. Nu i se mai poate face nimic. nespusa fericire de a lovi şi tu. Praf şi pulbere se va alege de imperiul britanic. fie chiar infinit mai puţin. hoinăreşte. uneori. toate le ia de sus. Churchill în 1940: “Eu am dreptate şi tu n-ai. un parazit. Zurbagiul nu are domiciliu stabil. Nu mai are cu ce să fie ameninţat. Iar pentru dreptul tău de a nu avea dreptate. Soluţia a doua: a lui Alexandru Zinoviev Este cea găsită de unul din personajele cărţii “Înălţimile găunoase”. Un asemenea om. de către toţi – agresori şi apărători. Celelalte soluţii sunt iluzorii. din ce pică. Eşti asaltat din toate părţile. dar şi când se decid să fie nobili!… Oraşul Coventry. de bunurile mele.. aflat la marginea societăţii. neîncredere. Tră-ieşte de azi pe mâine. ori vai de bătrâneţea mea. e un vagabond. liniştea. Soluţia stă în totala neadaptare în sistem. întinereşti! *** 13 . şi încerci o senzaţie de năvalnică.” Dacă aşa gândeşte. liber. în societate. năduşeală şi lacrimi” – sinceritate. urgiilor. o concepţie militară a vieţii. dimpotrivă. Hitler e mai rău decât Satan. Şi-i slobod la gură. nenorocirilor. de iubita mea. E liber. Te furnică fericirea. “Nu vă pot oferi decât sânge. scoţi din ele pofta nebună de-a trăi şi de-a lupta. primejdiilor.

” Expresia “războiul nevăzut” referitoare la condiţia creştinului în luptă cu un puternic şi nemilos adversar nu e o poveste metaforică. că buna purtare şi colecţionarea de fapte bune sunt acel unic al nostru avut de care putem oricând dispune. heroina) şi toate produsele zeificate de Thomas Learey au devenit mărfuri de masă şi bunuri de larg consum: but no pill can make us innocent (“dar nici o pilulă nu ne poate face inocenţi”).În piesa lui Arthur Miller. ăsta-i lozul pe care l-ai tras. de purtări mărinimoase a cãror aducere aminte e o sobă veşnic dulce şi caldă. că orice dezordine. Să fim curajoşi şi îndrăzneţi. în închisoare. la ieşirea din închisoare. pe cale materială. anii aveau s-o confirme. Virgil Cândea: “Vin unii şi-mi spun: aş duce o viaţă creştină dacă aş putea… dacă aş avea condiţii. că făptuirea binelui e maxima cea mai egoistă. înseamnă că suferinţele şi închisoarea au fost spre folos şi ţin de căile nepătrunse pe care Îi place Domnului a umbla. s-o amplifice. acum trebuie să fi creştin. (Balzac: “Dragostea care nu creşte zi de zi este doar o patimă netrebnică”. ori evadarea prin deconectată nepăsare. sau mai bine zis somnolen-ţa. Să fim blânzi şi smeriţi cu inima. ci ne sunt date de sus. “After the fall”. haşişul. enervare. dar şi profetică. vegetarienii. a fi înşelat un om care se încrede în tine. ci e o treabă serioasă. pe patul de spital. compu-şii acidului lysergic (LSD-ul mai ales). care nu-i decât o sumă de fapte bune. ţi-e teribil de ruşine. insomniacii îşi pot pune meritele la dispoziţia demonului. să nu ne gândim la noi. de acţiuni nobile ori eroice. anii în cursul cărora drogurile. Să considerăm fericirea drept prima noastră dato-rie. ne construim. căci şi acela e chin). E o treaptă inferioară. Şi să nu uităm că prima datorie a creştinului este să ştie a suferi. Ori din dragoste: cum o fac sfinţii şi caracterele superioare. în deznădăjduită ori iremediabilă singurătate). nu încape “onorabilă predare” şi de aceea el nu poate considera războiul drept ceva superficial. antialcoolicii. că viaţa toată nu se poate să nu aibă sens. Puterea de a iubi. e de la diavol. dacă ar fi… dar aşa e imposibil… Şi le răspund: Asta e viaţa de care ai parte. închisoarea şi suferinţele au fost degeaba. proces-verbal de carenţă – duelul presupune oarecare egalitate. Din sentinţa lui Arthur Miller (soţul celebrei Marylin Monroe) reiese de asemenea că fericirea şi liniştea nu le putem crea noi singuri. Creştinul duce un război pe care trebuie neapărat să-l câştige. Domnul ne-a pus în gardă spunând că demonul poate lua chip de înger luminos. Să întocmească. înainte de a se ajunge la starea în care nu mai rămâne decât a fi (modalităţi ale lui a fi: după moarte. meschine. la drept vorbind. Iar dacă rezultatul e un complex de linişte şi înţelegere şi de scârbă faţă de orice silnicie şi şmecherie. Înţeleg că nu se cuvine să facem nici un rău nimănui. îţi vine greu să păcătuieşti. că aşadar. stă scrisă o frază a cărei valoare absolută. abstinenţii sexuali. decât golul talanţilor nefolosiţi şi darurilor irosite. Pilulele pot da somnul. El îşi concentrează toată viaţa în jurul victoriei urmărite şi îşi însuşeşte pe deplin cuvintele feldmareşarului Rommel: “Odată declarat războiul. ceartă. nimic nu e mai amarnic şi mai aproape de iad decât amintirea faptelor urâte. De şmecheri şi canalii distanţarea se realizează prin nepăsare şi prin refuzul de a-i întâlni pe terenul lor. restul e zeamă de varză…” Cred în felul următor: că dacă din închisoare pleci şi de pe urma suferinţei te alegi cu dorinţe de răzbunare şi cu sentimente de acreală. La extaz ajung şi călugării prin rugăciunea inimii. jignire. de unul singur. dispreţ. nimic nu mai contează decât să-l câştigi. O teribilă ruşine. a fi trântit o vorbă urâtă în faţa unei femei bătrâne.) Desigur că n-am suferit încă de ajuns pentru ca să am acele îngăduitoare maniere şi acea tandreţe neclintită pe care le obţinem numai după crunte înşelătorii şi după reiterate călcări în picioare. Virtuţile sunt şi ele supuse relativităţii şi nu devin eficace decât puse în slujba Binelui. Dar şi de ruşine. dacă vrei. că oricine putânt oricând ajunge. se cuvine a face binele cât mai e timp. mojicie. După ce l-ai cunoscut pe Hristos. Să nu scoatem sabia. şi dependenţii de heroină. trebuie să fi crescut în proporţii de necrezut. rele. ori stupefiantele (opiul. Poţi să nu păcătuieşti de frică. dacă vor. Altfel. ai putea pierde prilejul de a fi ceea ce spui că doreşti să fii. Să ieşim din noi. brutalitate. Ni se cere să avem simţul tragic şi eroic al existenţei. halucinogenele (ca marijuana). pentru că singură ea dă liniştea şi împăcarea cu sine. Mă copleşeşte convingerea că suferinţele au sens. Şi să nu ne luăm în tragic. asemănătoare cu a fi făcut un lucru necuviincios în faţa unei persoane delicate. harnicii. Nevinovăţia însă nu. dacă aştepţi să ai confort şi timp liber şi să fie iar linişte şi pace şi bunăstare. bună şi ea. noi înşine paradisul. Şi totuşi să fim ai Unuia care n-a venit să aducă pace pe 14 . că adunând amintiri frumoase (dar nu regretul unor clipe de plăcere trecătoare. Şi să fim nepăsători la ale lumii.

” Rezultă că lui Dumnezeu nu I se pot aplica simplistele idei pe care ni le făurim noi oamenii. Dumnezeu seceră şi unde n-a semănat: înseamnă că trebuie să dăm de la noi. Mai fusese profesoara mea cea dintâi. să lămureşti prin semn sau semnificaţii ceea ce ţine numai de har. despre dreptate şi că relaţiile noastre cu Dumnezeu nu se întemeiază pe un do ut des contabil. să ne străduim. ulterior. de orice parte ar fi. oricărei întâmplări. Profesoara mea nu mă trata ca pe un copil. Să ne mai mirăm că Kierkegaard şi Chesterton fac din paradox temeiul filosofiei lor? Pilda talanţilor. dacă nu pot mai mult!” este o atitudine de gură-cască. Constatarea din Imitatio Christi cu privire la caracterul inevitabil al decepţiei la sfârşitul oricărei vieţi. lăsându-mă copleşit de admiraţie. proteică la infinit. să luăm iniţiative. cu o atmosferă patriarhală. toate le putem cunoaşte. Dar să nu căutăm mântuirea în moarte sau neant. PRIMEJDIA MĂRTURISIRII (fragmente) – CONVORBIRI CU IOAN PINTEA – (înregistrate pe bandă magnetică) Mărturisire* Să vorbeşti despre trecerea de la o credinţă la alta. liceul unde. pe Wagner.” Sunt toţi sătui până peste cap unii de alţii. Ea m-a învăţat germana şi franceza şi mi-a expus pe larg ideologia ei: pe francezi nu-i putea suferi. A fost. 15 . vid. Au fost clopotele bisericii Capra. bravada. cu straniile cuvinte: “Căci tot celui ce are i se va da şi-i va prisosi. cu locuitori dichisiţi şi cu case strânse laolaltă. oricărei aventuri. zeii Walhallei. privit cu bunăvoinţă de un preot jovial şi bonom. după ce i-am spus că m-am botezat: “Să-ţi dau un sfat: nu-ţi băga în cap că gata. adora cântecul Niebelungilor. Nietzsche. văduvă a unui polono-maghiar. mai târziu. între noră şi soacră. că nu mai putem avea surprize. fiică a unei franţuzoaice şi a unui german. Virtuţile ei preferate erau cele niebelungice. speranţei în minunata zi de mâine. valoarea supremă: sângele. în care noi să fim întotdeauna creditori şi beneficiari pasivi. fără scuze. îndatoritori şi neîngâmfaţi (de aceea. Să nu ţinem la viaţă. să ne îndumnezeim. să fim desăvârşiţi. poate. îmi dezvăluia toate credinţele. inefabil şi taină este oare cu putinţă? Să spui de ce. ci păstrând modesta condiţie luptătoare a omului. pur germane: fidelitatea. plictisitor.pământ ci sabie şi foc. Toate le putem afla. curăţia. între fiică şi mamă. pe Houstin Stewart Chamberlain şi pe generalul Ludendorff. de stăruitor ni se cer efortul şi năzuinţa spre imposibil.” Concluzie: rugăciunea în care stă scris că patria noastră e în cer exprimă un adevăr elementar. Dumnezeu o să se ocupe numai de tine. Avântului. şi se află în contradicţie cu parabola talanţilor şi vădeşte că n-am înţeles cât de grav e păcatul de lenevire şi cât de concret consideră Dumnezeu îndemnul: “Cerurile se cuceresc!” Nici cât de grav. că am mers până la capăt. cu privire la simţământul golului total şi al amărăciunii fără leac e valabilă pentru toţi. Atitudinea de: “De parcă ce rău am făcut eu! Eu n-am făcut rău nimănui! Fac şi eu ce pot! Ce. să dăm cu împrumut. Şi să ne purtăm ca prinţii. singurul dintre elevii de confesiune mozaică. oricând proaspătă. mi-a venit greu. În boală şi nebunie nu-şi poate găsi nimeni pretext. afabili. Tata.” Marcel Proust către doamna Strauss: “Pentru noi fericirea e o eroare. doamna de Branszky. de acum s-a zis. Într-o bună zi. toate se termină rău. totul e urât. nerăbdările. Da de unde! Suferinţa e veşnic nouă. recunoscător nu e nimeni. Numai suferinţa nu. de nu chiar imposibilul însuşi. să fim gata oricând s-o jertfim. A da crezare fericirii pământeşti e o greşeală boacănă. vitejia. s-a făcut nevăzută. oameni cumsecade şi mai toţi din pătura mijlocie ori aleasă a societăţii. am urmat orele de religie creştină. Să vedem în creştinism reţeta perfectei fericiri. toate le putem învăţa. în care tatăl meu era inginer-şef la o fabrică de cherestea. Thierry Maulnier: “De vreme ce toate se termină. pe germani îi admira. antipatiile şi dispreţurile ei. Şi să avem drept scop suprem dobândirea vieţii veşnice. Şi totodată doctrina torturării fiinţei de către un Creator hotărât să ne vindece de ale lumii. cu vecini buni. La început a fost Pantelimonul meu natal. să dai un răspuns precis şi clar? Pentru mine creştinarea se confundă cu o poveste de dragoste. prietenii şi colegii i-au dezamăgit. ma pus în contact cu întreaga cultură universală. credinţei în partid le-a luat locul pragul bătrâneţii acre. A fost apoi strada din centrul oraşului. Credem că ştim ce e suferinţa. dihonie şi despărţire între fiu şi tată. Nu uita că mai sunt vreo cinci miliarde pe planeta asta. cu capul tobă de lecturi şi nedumeriri. să mă învoiesc comuniştilor conform cărora au fost toţi nişte bestii burghezo-moşiereşti). iar de la cel ce n-are şi ceea ce are i se va lua. defăimând deşertăciunile.

ne împrieteniseră Camus. ori te duce unde nu bănuieşti”). mă aşteptam să am aceeaşi soartă şi eu. Mă ştiam bolnav (o păcătoasă colită cronică) şi eram sigur că nu voi supravieţui 13 ani unui regim 16 . a socotit că e mai de folos să mă ducă regulat prin biserici. un “ovrei” (el pentru nimic în lume nu ar fi pronunţat “evreu”). învaţă ebraica. ameninţări şi momeli. nu deţinem cu exclusivitate monopolul bunătăţii. care alimentează cu venin sufletele supravieţuitorilor. odată cu facultatea. când mi s-a comunicat sentinţa (13 ani de muncă silnică). În celulă. Am fă-cut parte dintre cei care l-am vizitat la domiciliul său obligatoriu de la Câmpulung. a fi creştinii. conservator declarat. împăcare. o vreme pentru supărare şi o vreme pentru uitare. Când a fost arestat. În sfârşit. după cum neînţeleaptă şi absurdă mi se pare acum acţiunea lui Wiesenthal – vânătorul de nazişti –. evreii. nu şi a binelui care a cruţat viaţa a sute de mii de oameni din România. băiete: fă rost de cărţi. Nu ştiu totuşi dacă aş fi avut curajul şi dezinvoltura să fac pasul decisiv. în cărţi creştine. dar taică-meu era foc-şi-pară că totuşi m-am învoit a reflecta încă trei zile înainte de a da un răspuns definitiv: zor-nevoie să-mi fac geamantanul în plină noapte şi să mă prezint la Securitate. mare. pe jumătate paralizat. Creştinismul şi-a exercitat asupră-mi puterea fascinatorie şi prin intermediul civilizaţiei engleze. dreptăţii şi infailibilităţii. pentru care am nu numai respect. de executare în masă a evreior. Abia l-am putut linişti. ci numai pe calea fermecată a dragostei. În România nu am avut de suferit direct ca evreu nici în vremea liceului. ci şi evlavie. am fost chemat să fiu martor al acuzării. Şi atunci. iar pe cea obligatorie în condiţii de omenie. A început o perioadă de mlaştină. lumea nu-i matematic împărţită în buni şi răi. în şi în jurul Bucureştilor. care mi-a pus la dispoziţie colecţia completă a revistei Historia în formatul ei vechi. Dar rândul meu a venit cu mare întârziere. praful şi cenuşa din inimă. şi licenţa în teologie) am avut la îndemână o vastă bibliotecă istorică. Am locuit o vreme la Londra. să nu fii jidan fricos şi să nu te caci în pantaloni!”) şi. cu o inteligenţă din care lesne ar fi putut da şi altora.) Din ce în ce îmi căutam mai dârz refugiul în biserici. comparând. iar o prietenă. Să nu uităm: nimeni nu-i fără de păcat. femeie credincioasă. însufleţită numai de ranchiună şi de ţinerea minde a răului. nici în timpul războiului. raţionând. Primul ministru israelian Ben Gurion l-a îmbrăţişat pe cancelarul german Adenauer. plin de poze de altădată. Şi astea nu au fost fără riscuri – mi-a explicat Radu Lecca. la Securitate. nici la facultate. la sediul Securităţii din strada Ştefan Furtună. dar apoi şi-a deschis inima şi tolba de amintiri. la capătul unor laborioase târguieli. nu însă fără a cârti – şi a fi imediat certat de tata: “Să nu aud nici un cuvânt împotriva ţării sau a lui Antonescu! Face tot ce este posibil. un prieten al tatei. şi mă preocupă şi acum tare puţin. în care n-am cunoscut decât dezorientarea. visam laolaltă o Europă a neocavalerismului. Argumentele pro sau contra iudaismului ori creştinismului nu m-au interesat nicicând în mod special. regretele. Teoria lui era că se cade să avem curajul de a fi ceea ce suntem: evrei. neobositul dezgropător de dosare. nu evreii. fost coleg de liceu. Montherlant şi Ortega. Dar n-am mers spre creştinism şi până la capătul spovedaniei pelerinului rus intelectualizând. în coclaurile Rusiei?” Anii de după 23 august ’44 m-au apropiat şi mai mult de poporul român. prea multor evrei mi s-a părut stupidă. Purtarea politică a multor. iar noi. Despre pornirile pro-sovietice ale coreligionarilor noştri avea o proastă părere. fără tărăboi. nu are pe cap numai grija evreilor. politica aceea meschină şi obsedată de o conştiinciozitate aproape demenţială. pune-te pe treabă. grăitor de românească impecabilă. dacă Acel ale cărui căi sunt de nepătruns nu ar fi venit în ajutorul meu prin persoana filosofului şi scriitorului Constantin Noica. La început îl speriase prezenţa mea. lucid şi rece.I-a urmat pictorul Petrescu-Găină. (Mi s-a părut. munca la zăpadă o făceam voluntar. Manole. Am refuzat. M-am dus după expirarea termenului fixat (tata mi-a spus: “Vezi să nu mă faci de râs. Dar experienţa noastră iudaică nu a durat prea mult: pentru mine ebraica şi armaica erau floare la ureche. în rugăciune. Ai prefera cumva să fii pe front. ţară care a cutezat să nu traducă în fapt repetatele directive date de Hitler. Există. pe care l-am întâlnit la Jilava. iertare. duminicile după-amiază mă plimbam agale pe străzile pustii – umblam câte un ceas fără să dau de cineva. Mulţumită unui tânăr savant istoric ortodox (îşi luase. în 1958. spune Ecclesiastul. am fost pus sub stare de arest: de bună seamă. filosofică şi teologică. apăsător îmi era pustiul din suflet. ca şi cardinalului Lustinger (şi el evreu creştinat). Deşi drept este să recunosc: adevăraţii păstrători ai Vechiului Testament mi se par. nu le convenea prezenţa unui evreu în procesul intentat “lotului intelectualilor mistico-legionari”. studiind. vidul. orice şovăială a dispărut. altcineva mi-a dat să citesc Spovedaniile unui pelerin rus (“asta ori o arunci după primele două-trei pagini. fire impetuoasă şi nu mai puţin intransigentă decât a doamnei de Branszky. m-am întâlnit cu el când venea (clandestin) la Bucureşti şi l-am găzduit. apăru Emanuel Neuman. Ernst Jünger. a făcut din mine un nostalgic al trecutului. caută o sinagogă. eşecurile şi ispitele deznădejdei.

oamenii pot redeveni fiinţe întregi la minte. până ce am rămas. nu afost aşa: oamenii aceştia atât de deosebiţi de mine m-au primit. Printre caralii s-au aflat. Era totuşi firesc să întâmpin serioase dificultăţi în această mică mănăstire din celălalt capăt al ţării: vârsta (aveam 68 de ani când m-am călugărit). căci nu am trecut prin închisoarea rezervată “înaltei trădări”. Aşa a fost plutonierul Boiereanu de la Gherla. nu-i tot una cu trândăvia şi puturoşenia). Şi lucrul acesta sătenii rohieni se pare că l-au înţeles de minune. De reeducarea de la Piteşti am fost ferit. lăsând imaginaţia unui Dostoievski cu sute de ani în urmă. încât am simţit că după eliberare – de-mi va fi dat s-o apuc – nu voi mai putea reveni la viaţa de dinainte. nu pot spune decât că purtarea lor faţă de mine a fost frăţească. Nu purtam pică foştilor mei anchetatori sau paznici. Ca fost deţinut politic.de temniţă grea. dar de la distanţă. La noi nu-i ca la hinduşi. e trecătoare şi. calitatea (sau mai bine-zis buclucul) de individ “cu trecut politic”. demonstrând împreună că după deşteptarea din somnul adânc al raţiunii. ici şi colo. o simpatie care au desfiinţat orice barieră. Referitor la colegii de celulă legionari. aproape toţi nişte adevăraţi demoni. în închisoare. am început să caut o mănăstire. Tot C. am început să merg adesea acolo. Şi sunt mulţumit că nu trebuie să vieţuiesc în iureşul unei lumi pe care o înţeleg din ce în ce mai puţin. lipsa de putere fizică şi de capacitate a unei munci manuale susţinute (se cădea să fie rău privită de bărbaţi voinici şi mult mai tineri ca mine) – toate îmi creau condiţii potrivnice şi făceau foarte probabilă (şi lesne de înţeles) o recepţie puţin călduroasă. Ştiu însă că a depăşit până şi cele mai groaznice coşmaruri. Iar eu m-am simţit cucerit de acel loc. Străini şi călători. la Bucureşti. dar nu turişti. Cât timp a trăit bătrânul meu părinte (tata a murit la 90 de ani. Piesa pe care o jucăm este unică. o bunăvoinţă. tare iute ni se pare că a trecut. L-am primit cu toată bunăvoirea. foarte pământeşti. Dar a venit decretul de graţiere generală din ’64. fiindcă o ştiu unică. statutul meu de “intelectual” şi de orăşean printre oameni toţi de obârşie ţărănească. ci de fapte foarte simple. hotărârea de a mă boteza am luat-o numaidecât. îmbrăcând cu drag haina monahală. căci în decursul ei şi prin ea ni se hotărăşte soarta veşnică: Judecătorul nu leagă mântuirea de subtilităţi teologice şi nici de orice fel de consideraţii idealiste. resentimente şi orice fanatism. starea şubredă a sănătăţii (stranie în ochii unor oameni în general zdraveni. Aici se joacă totul. e prilej de nedumerire. Am colindat multe mănăstiri. dar spălat în apa botezului. Am fost prea cutremurat de cele văzute în închisoare. altora nu le-am plăcut eu. Viaţa pământească este cât se poate de însemnată. În ciuda tuturor posibilităţilor. originea etnică. n-a putut fi vorba de călugărire. priceput şi acceptat cu o mărinimie. spre deosebire de ceea ce se crede. Aşa nevrednic cum sunt. omenia şi stăpânirea de sine. spre sfârşit. mama a murit în ’42. care nu prea pricep ce-s alea colită sau cardiopatie). doream să o privesc nu cu animozitate. caracteristic sătenilor din Rohia mi se pare a fi ceea ce s-ar cădea să numim “realismul creştinesc”. la budişti. iar aici dacă un fecior vrea să ia de nevastă o fată din alt sat. la Jilava. care după liberare m-a vizitat de două ori acasă. mi se dezvăluiseră prea multe adevăruri despre fiinţa cuvântătoare şi gânditoare. o răbdare. la taoişti: nu există refugiul consolator de reîncarnare. originea locului de unde veneam (Bucureştiul e la 500 de km. Noica mi-a fost de ajutor şi mi-a găsit mica. cu ajutorul unor preoţi. La Cozia aş fi rămas bucuros. unele nu mi-au plăcut mie. Dar niciodată 17 . Sătenii aceştia iau viaţa în serios. de cancer). Mă lămurisem cum e cu lumea. Uşurel n-au mers lucrurile. şi am fost eliberat (de la Gherla). întărit şi energizat prin dubla dragoste faţă de creştinism şi faţă de neamul românesc. Şi. dar aşezarea lăcaşului pe marginea unei şosele foarte circulate şi numărul imens de vizitatori care se perindă neîncetat de dimineaţă şi până seara târziu şi-i dau o înfăţişare de han la drumul mare. aşadar gravă şi decisivă. particip la o viaţă activă. o moarte. Pentru mine. foarte modeste: de ajutorarea aproapelui aflat la nevoie şi la necaz. m-au înspăimântat. aici – cum spunea Pascal – trebuie să pariem. Puşcăria a fost pentru mine o experienţă atât de cutremurătoare şi de revelatoare. descotorosit de ură. Sf. eram privit (pe drept cuvânt) cu suspiciune de unii stareţi speriaţi de eventualele încurcături şi belele care ar fi însemnat să se lege la cap fără să-i doară. câte unul mai puţin demonizat şi îndoctrinat. Dar după moartea tatei. tonică (căci monahismul. Străini şi călători suntem pe acest pământ. ca să nu mai vorbesc de alt judeţ sau altă regiune. de nu şi de scandal). o judecată. unor călugări şi cu ajutorul lui Alexandru Paleologu – toţi în aceeaşi celulă cu mine – m-am botezat. Pa-vel spune răspicat: e o viaţă. liniştita şi retrasa mănăstire de la Rohia. Da. nădăjduind într-un sfârşit nu prea îndepărtat şi într-o judecată la care Judecătorul să înşele cât mai fără sfială la cântar. s-au purtat cu mine impecabil şi cu acel spirit de solidaritate de care au dat cu prisosinţă dovadă în locuri unde mulţi alţii şi-au pierdut cumpătul. în judeţul Maramureş.

şperţ. ci şi o subţirime a caracterului şi capacitatea de a nu considera bunătatea drept o simplă virtute desuetă şi sentimentală. casa. haini. *** – FILOSOFIA LUI CONSTANTIN NOICA (…) A PUS ACCENTUL PE PROBLEMA EVOLUŢIEI SENSULUI CUVINTELOR. numai să iasă treaba. Tinereţe fără bătrâneţe nu se poate. acel axis mundi. să deosebească realitatea de irealitate: păcatul – oricât le-ar da târcoale. Nu cred că ei cunosc fraza Simonei Weil. de cade cumva o fărâmă dintr-în-sa. asemenea unui duh rău care vrea să ne prindă în laţul ei. şi mai ales deştepţi. familia. Perfect conştienţi de adevărul formulat cândva de Victor Hugo: “mergem spre cer călcând pe pământ”. Fără bunătate nu putem convieţui decât în condiţii de groază. izbutind să le străbată până la o împlinire a sa. cultura. Nu ne-a învăţat. mojoci şi vulgari – doi bani nu facem. stima ori încrederea. ca pe Cioran. O simt cum dă târcoale în jurul nostru. credinţa şi “rădăcinile”: sunt legaţi de casele lor care le sunt nu numai simple spaţii locative. cât de subtil. bunăvoinţă. unde ei nu se simt deloc turişti. toleranţă. orice-ar fi. o ridică de îndată cu mult respect). Nimic nu poate înlocui şi suplini niţică bunătate sufletească. scepticismul absolut. aveam un verb. în semn de bun-venit. cultura nu este numai acumulare de cunoştinţe. furt. cumsecădenia (su-premul compliment ce-l pot ei face: om de ispravă. o taie capul familiei. Şi ce bine se pricep. PUTEŢI SĂ NE DAŢI EXEMPLU O “DRAMĂ” SEMANTICĂ? – Cum să nu! Din ce în ce mai folositul şi mai răspânditul verb a se descurca. frumuseţea trupească ştiu cât este de trecătoare. nu ce li se îndrugă. ci vatră şi cămin pe unde trece. Să dispună de suficientă autoritate morală şi de suficient avânt pentru a face tineretul să priceapă că opusul frumuseţii nu este atât hidoşenia. experienţa dură a vieţii. ne-a fost de folos. neamăgiţi. pentru fiecare în parte. pământul. flotanţi. de fapt. poate la prima vedere analog cu “a se descurca”: verbul a răzbate. Se mai cuvine ca bătrâneţea să ştie să sufere la fel ca tinereţea. Bunătatea sufletească nu-i o virtute subtilă şi rafinată. unul dintre cele mai abjecte şi mai odioase din lexicul românesc. om de treabă). dar lanţurile care ne leagă de ele sunt cum nu se poate mai reale”. Se poate însă altceva: bătrâneţea mereu să întinerească. cum nu prind vorbele goale. neposomorâţi. A-i spune cuiva “descurcă-te” înseamnă a lansa o invitaţie la mită. istoria poate fi luată drept absurdă şi teroristă. de crezut cred ce văd. dar ospitalieri. justificând amarnica şi celebra afirmaţie a lui Sartre: ceilalţi. dar oricum. neîncruntaţi. celor loviţi de ea cu varga şi cu toiagul. munca. “Descurcă-te” înseamnă. ori să existe aparenţa că a ieşit. e un alt nume al definiţiei dată de Aristotel omului: fiinţă socială. e un atribut de bază al fiinţei omeneşti şi totodată un atribut al culturii. negrăbiţi în a-şi acorda prietenia. ne-a imprimat tuturor un sentiment destul de acut al relativităţii lucrurilor. Falsul idealism nu prinde la ei. – CE SPUNEŢI DESPRE BUNĂTATEA SUFLETEASCĂ? – Degeaba le-am avea pe toate: inteligenţa. doctoratele şi supradoctoratele.n-am surprins la oamenii aceştia printre care am venit să trăiesc o cât de mică îndoială asupra caracterului serios şi concludent al vieţii petrecute pe acest pământ. pe care eu îl cred ireversibil. iar al libertăţii nu poate fi decât stereotipia. cu gândul la o judecată unde vor fi luate aminte faptele. cât îndobitocirea. dacă suntem răi. linguşire. Un neam de oameni oarecum duri. dar nouă. dar mai mult ca sigur că spiritul frazei le este familiar: “Lucrurile de care suntem înlănţuiţi pe acest pământ sunt ireale. Să nu săvârşim regretabila eroare de a lua drept scriitori pe simplii mâzgălitori pe hârtie şi drept oameni de cultură pe simpli memorizatori de informaţii. darnici. o prezintă împreună cu sarea oaspeţilor de seamă. minciună. nu vorbele meşteşugite ori încâlcite. isteţimea. neconformistă şi nemărginită ca şi tinereţea. iată Iadul! Că ne-o place sau nu. mi-a fost de folos. Să-şi pună aceleaşi necruţătoare întrebări. supracultura. dar pe care ei o consideră sfântă – o păstrează la loc de cinste. Experienţa vieţii. Desigur. îl ştiu prea bine că-i umbră şi vis. înţelegere. iar necredinţa – simplă fantasmagorie a unei minţi trufaşe. Să aibă o privire deopotrivă de limpede. este expresia supremei şmecherii… Şmecheria e un subiect care mă obsedează. Sunt fidel celor două sentimente care mi 18 . se duc pe apa sâmbetei şi inteligenţa şi erudiţia şi supradoctoratele şi toate congresele internaţionale la care luăm parte şi toate bursele pentru studii. Reale sunt pentru ei: pâinea (grija căreia falsul idealism ar dori să le-o prezinte ca dovadă de robie a pântecelui. Să nădăjduiască la fel de patetic ca şi tinereţea. faptele bune. m-a umanizat şi m-a înţelepţit. “fă ce ştii”. făţărnicie. surprinzător de manieraţi. Pe vremea mea. ceea ce nu-i puţin lucru. sănătatea o ghicesc şubredă şi nestatornică. Numai că “a răzbate” avea cu totul altă conotaţie şi ducea la cu totul alte valori: răzbătător era omul care prin muncă şi capacitatea sa înfrunta şi înfrângea greutăţile vieţii.

Orice viată. iar budismul – intrarea în neant şi pierirea individua- 19 . la fel ca-n tot ce-i omenesc. mai ales asupra tinerilor. emisiunile în limba minorităţilor. de oamenii ajunşi să nu mai poată trăi măcar un ceas singuri cu ei înşişi. Trăim într-un veac ce ne învaţă să nu pretindem prea mult. din Greaţa. Dar. SĂ ZICEM. ci tot un mister. lucrurile mai şchioapătă. intelectuali. merg pe urmele lui Dostoievski. cu temerile. Esenţial pentru om este să scape. atât de tineri. într-adevăr. Ceilalţi. “De altul mi-e milă. MAI ALES SUFERINŢA NEVINOVAŢILOR… – În privinţa răului. zicala asta egoistă şi trivială îşi găseşte brusc justificarea şi măreţia. au o viziune aproape comună asupra marilor probleme finale ale omului? Marea deosebire e aceasta: creştinismul iubeşte şi proslăveşte viaţa. buletinul meteo. La mănăstirea Rohia m-au atras îndeosebi liniştea. vulgarelor. oricât de iubiţi sau neiubiţi. între ceea ce înalţă şi ceea ce trage în jos. Insul e numai cu sine. de formule religioase orientale: budismul. Cunosc oameni. tantra. Lupta se dă între graţie şi gravitaţie. o renunţare la toate celelalte infinite posibilităţi. nu cotidianul e definitoriu. zenul. la figurat. Nu putem trece peste “noţiunea de sânge” zâmbind ironic şi osânditor. prietenii sunt şi ei oameni. ŞTIŢI CÂT DE MULT L-A PREOCUPAT ŞI L-A TULBURAT EXISTENŢA RĂULUI. nu ne place. din care una din doctrinele veacului nostru (filosoful nazist Alfred Rosenberg şi cartea sa «Mythus») a făcut un mit. gândind însă că. Era firesc să-mi caut un loc de refugiu cât mai departe de obsedaţii zgomotului de fond. Între prieteni există simţăminte de absolută încredere. CREŞTINISM. / de inima mea. iar budismul şi celelalte o dispreţuiesc şi urmăresc. întreg mediul înconjurător. Se cade aşadar să fim modeşti. Îmi aduce aminte de personajul lui Sartre. Dar zgomotul de fond. ci spre a îndulci în pustie sălbăticia lumii. opuse sălbaticelor. desigur. simţul răspunderii copleşeşte tot. indiferent de ce s-ar transmite: publicitate.” În preajma morţii. BUDISM ŞI CREŞTINISM? – Există în Europa de astăzi o tendinţă pe care nu o putem ignora: e vorba de puternica atracţie exercitată. fidelitate şi afecţiune. în fapt. micimea şi smerenia clădirilor. În clipa despărţirii sufletului de trup. creaţia: a fi sau a face presupune o alegere şi deci o limitare. pentru care orăşenii par a simţi tot mai multă afecţiune. se destramă şi piere. PROBLEMA ASTA A RĂULUI UNIVERSAL? L-AŢI CITIT PE DOSTOIEVSKI.se par profound omeneşti: iertarea şi uitarea. trei sau chiar patru vieţi deodată. IUDAISM. – PLURALITATEA RELIGIOASĂ (BUDISM. Dear fi dorul sângelui pentru inimă şi al duhului pentru trup cât mai netulburat. înfricoşătoare şi splendidă. ci idealul. tocmai din pricina asta. ăsta-i idealul! În practică. hinduismul. cu virtuţile şi scăderile lor. nu vom ieşi la liman. de mine mi se rupe inima. neîncrederea. n-avem încotro: ne oprim în faţa răului ca în faţa unui mister. De fapt. încât / Din miile de vieţi posibile / Nu ni se poate pretinde / Să ştim a alege doar una. Lumea însăşi. Putem paria o singură dată. CA SĂ LE NUMESC PE CELE MAI IMPORTANTE) POATE FI UNITĂ ÎNTR-O SINGURĂ TRĂIRE? EXISTĂ RAPORTURI FRĂŢEŞTI ÎNTRE. infamelor: ranchiuna şi ţinerea de minte a răului. mitul esenţial al secolului XX: eu cred că sângele nu-i un mit. taoismul. Creştinismul promite viaţa veşnică. yoga. Viaţa. un adversar al bucuriilor pe care le poate oferi. care este deosebirea esenţială între creştinism şi toate aceste mistici care. Tot aşa cred despre sânge. ISLAMISM. De la trei poeţi români citire: Marin Sorescu scrie: Un pai şi-a petrecut toată tinereţea / Într-o saltea / Şi credea despre lume / Că n-are decât o singură dimensiune: / Greutatea. care-şi deschid aparatul de radio sau televizorul pe toată durata transmiterii programelor. Ana Blandiana scrie: Fiecare trăim două. a-şi “vărsa sângele” e supremul sacrificiu pe care-l poate face omul. tot o înfrângere e. să ne resemnăm cu teribila unicitate a vieţii. Răul nu trebuie considerat o problemă. Bucuria unuia e fericirea celuilalt.” Lumea e una şi oamenii sunt pretutindeni la fel. de sub imperiul gravitaţiei. desigur. Mass-media a ajuns să devină un soi de drog. a unei uşi ferecate. Cred că atâta vreme cât ne mărginim a socoti răul drept o problemă. Fiecare moare pentru sine. uneori. modestia ne şade bine tuturora. ora copiilor. frica. Relaţiile dintre ei sunt în sensul îndepărtării tuturor urâciunilor care întunecă viaţa oamenilor şi întreţin între ei uriaşele forţe abjecte numite: invidia. cotele apelor Dunării. PREZENŢA SUFERINŢEI ÎN LUME. să o desfiinţeze. Nichita Stănescu scrie: Numai viaţa mea va muri pentru mine-ntr-adevăr cândva. CE V-A ATRAS? – Nu sunt un înstrăinat de oraş. acela care citea toate cărţile unei biblioteci în ordine alfabetică. – V-AŢI PUS ŞI DV. – CUM AŢI DESCOPERIT ROHIA? DE FAPT NOICA V-A DESCOPERIT-O… DAR CE V-A PLĂCUT. orice viaţă devine gravă. când o părăseşte. nu vom găsi un răspuns satisfăcător. Ei. / Ne naştem. mă indispune. oricât ar fi de desăvârşită. Poate că venind la Rohia am repetat şi eu la cel mai umil nivel ceea ce Efrem Sirul spune despre ultimul prooroc al Vechiului Testament: “Nu s-a dus în pustie spre a se sălbătici. Ne place. răul e altceva: un mister. / Numai iarba ştie gustul pământului / Numai sângelui mei îi e dor. Doamne. în clipa luării de rămas bun! – DESPRE RELAŢIA DE PRIETENIE… CE AR FI DE SPUS? – Proust spunea că prietenia este cel mai misterios lucru din lume. dau în lături. oricât de inimitabilă şi de incomparabilă. răspunderile şi nădejdile sale. fiecare în felul ei.

Ea trebuie mărturisită cu glas tare în faţa oamenilor. Dar înaintează pe nişte picioare subţiri. E vorba de germanul Bonhoffer (executat de trupele SS în 1945). tărăboi. Nu ajunge credinţa lăuntrică. Pe acesta. Dali a înţeles caracterul iluzoriu al lucrărilor diavolului. decât să stai culcat e mai bine să dormi. în bardo. Eu am interpretat acest tablou ca o alegorie: uriaşii elefanţi sunt ispitele. care înalţă o cruce (mică şi ea). să nu ne ameţim cu vorbe goale. Parcă îndinadins. care-i adevărata realitate. nu pot să dau o declaraţie de formă. cu acela vorbea. vorbeşte cu putere şi aprinde focuri înalte. în viaţa sa pământească. lipsit de putere. dacă-mi este îngăduit să folosesc acum. Hristos. samsara. care afirmă că Hristos ne vine în ajutor mai ales întrucât e slab. în timpul prigoanei. spunând: “Trupul nu poate merge unde nu merge şi sufletul. a acţionat întotdeauna surprinzător. pentru a ne trezi din orbire. de exemplu. un guvernator roman plin de bunăvoinţă l-a sfătuit să dea o declaraţie de formă cum că se leapădă de creştinism. drept pavăză împotriva asaltului unor imenşi elefanţi ce se îndreaptă ameninţători spre el.lităţii. dar creştinismul e paradoxal: Pascal spune că dacă Dumnezeu există. ca de insectă. eul purificat va părăsi definitiv această vale a plângerii (numită samsara) şi se va pierde în nedefinitul nirvanei. larmă. pentru că ar însemna să mă leapăd de Hristos”. decât să stai în picioare e mai bine să şezi. El n-a recurs la mijloace informaţionale intermediare. Cu cine credeam că n-are a sta de vorbă. Există un teolog protestant care a formulat o părere. acolo se află. Toată hărmălaia nu-i decât teatru. care întotdeauna s-a manifestat altfel decât cum presupunea logica noastră omenească atât de strâmbă. decât să şezi e mai bine să stai culcat. Apoi. din obişnuinţă. nu-mi pasă. fie ea oricât de înflăcărată şi de sinceră. iluzie. Conştiinţele neevoluate se lasă ispitite şi reintră în jalnicul şi absurdul ciclu de morţi şi naşteri al samsarei. ameninţă. Într-adevăr. În creştinism. poate părea fascinant. Omul nu se află în lume confruntat cu o entitate abstractă. şi suprema dovadă a personalităţii lui Dumnezeu o constituie întruparea sa: Dumnezeu s-a făcut om. aşa stau lucrurile: nu există “declaraţie de formă”. spre a se informa direct de la izvor. la prima vedere. adică e pe cruce. Există. Titlul unei cărţi de Cioran rezumă. – DESPRE DIAVOL?… CE-AR FI DE SPUS? – Englezii au o vorbă: As good looking as sin – “la fel de frumos ca păcatul”. altfel decât ne-am fi aşteptat. o suferinţă şi un bucluc de care se cuvine să încercăm a scăpa cât mai iute. cred. Dumnezeu e pretutindeni. “De ce să te supun chinurilor şi să te trimit la moarte? Crezi ce vrei in inima ta. Mistica orientală îi propune omului dispa-riţia veşnică. căci altfel şi Iisus se va lepăda şi se va ruşina de noi la judecată. ea este considerată ca un blestem. Unde nu credeam că are ce căuta. ci o folosire miraculoasă a suferinţei. mult i se va cere de la el. un Tot nenumit şi anonim. mai mult i se va cere. Credinţa se cere mărturisită în faţa lumii. o referire la martirul Crescent. pe bună dreptate. în budism.” (Luca) 20 . în locuri unde în ruptul capului nu ne-am fi aşteptat să fie. Dumnezeu este persoană. Şi. care dau atacul asupra creştinismului. “atrăgător”. dar de preferinţă se află în locuri neaşteptate pentru noi. adică neantul. nu s-a informat trimiţând pe pământ un referent sau un reporter. El nu poate fi decât de neînţeles (de noi. Hristos cel slab e de fapt Hristos cel puternic. dar cruţă-te şi uşurează-mi situaţia. ciudată. Aş vrea să dau două citate: “Şi oricui i s-a dat mult. Dar forţele acestea demonice atât de mari faţă de micimea trupului celui ispitit nu sunt decât nişte fantome (aici budismul şi toate religiile orientale au dreptate: lumea aceasta este. Însă toate lucrările sale sunt clădite pe nişte temelii tot atât de şubrede ca şi picioruşele de furnică ale elefanţilor. Are un tablou în care este înfăţişat într-un colţ trupul foarte mic al unui credincios. eul rătăceşte ispitit de numeroase şi felurite moduri de reintrare în samsara. decât să dormi e mai bine să mori. Dar nu trebuie să ne uimească defel paradoxul ăsta al Domnului.” Budismul se teme de suferinţă şi fuge de ea. o iluzie). diavolul este fascinant. Pe Hristos nu-l putem păcăli. Diavolul face gălăgie mare. În creştinism. Mai există şi celebrul proverb indian: “Decât să umbli e mai bine să stai în picioare. Sau mai bine zis. şi cui i s-a încredinţat mult. Formularea asta e paradoxală. De aceea şi scrie în Evanghelia lui Ioan că i s-a dat puterea de judecată Fiului Omului. spre a ne scandaliza. de formă”. viaţa este iubită şi înveşnicită. într-adevăr. iar în budism şi în celelalte religii orientale. dând o simplă declaraţie. Creştinismul nu oferă o soluţie miraculoasă de salvare din suferinţă. ci se află faţă în faţă cu o Persoană. oamenii). Pentru a ne cunoaşte păsurile şi necazurile în direct. termenul budist. foarte bine lucrurile: «Despre neajunsul de a fi fost născut». ca jertfă pentru păcatele noastre. Crescent refuză. Salvador Dali este un mare artist şi un mare creştin. aşa. ci şi-a asumat condiţia omenească. ştim asta. într-un fel. nu ne putem juca cu el de-a v-aţi ascunselea şi de-a uite-popa-nu-e-popa. Conştiinţele evoluate resping însă ispitele astea insidioase şi-şi caută refugiul şi salvarea în-tr-o lume de dincolo. decât să mori e mai bine să nu te fi nãscut.

Platon. De aceea. A dărui bani cuiva ni se pare. Şi aşa fac şi unele animale: piţigoiul (îşi sfâşie beregata cu gheara). nouă. la orice bun din lumea asta. Banul nu are nici o valoare în sine. ăsta-i cuvântul!” Sergiu Al-George era o capacitate. dar îşi dorea asta). un lucru urât. când se chinuiesc ei înşişi şi-i chinuiesc şi pe cei din jur. MATEI DEVINE EVANGHELIST. măgarul (fuge să moară neştiut. Bacon) – PRIETENUL DVS. prin vizetă): Ce vorbiţi voi acolo. Anticii şi asiaticii sunt mult mai semeţi şi pot. n-o să-i fie util. de exemplu. TRĂDĂTOR. (Eu): Da. cu numele de Dalai Lama. pierzând orice contact cu omenescul şi realitatea. poate otrăvi sufletul oricui. banul are un aspect – ca să zic aşa – nobil: e un mijloc prin care noi putem face plăcere altuia. bă. să ne satisfacem orice dorinţă. Este al aducerii cât mai multor suflete în starea pregătitoare dizolvării în nirvana. Dar yoga nu faci? (Eu): Nu prea… nu prea ştiu… nu prea e bine aici… (S. o veioză. Creştinul nu aspiră oare la mântuirea proprie? Şi să ştii că există în budism un ideal superior pătrunderii în nirvana. DOUĂ PERSONAJE MĂ INTERESEAZĂ: MATEI. dar cu banul poţi să cumperi orice. MAI ALES CU RĂSFRÂNGERE ASUPRA VIEŢII DE ZI CU ZI. ăia doi de-acolo din colţ? Las’ că vă arăt eu vouă acuş să staţi prin colţuri şi să faceţi comploturi. ca şi Hristos. Aşa încât mie nu mi se pare un lucru vulgar a dărui bani. libertatea. călătorii. ci de plumb. Blaga. îl preocupau budismul şi hinduismul. MĂ INTERESEAZĂ PROBLEMA VÂNZĂRII. Brâncuşi. e dorită portiţa pe care o deschide. Schopenhauer. Al-G. CARE FIIND VAMEŞ. ŞI IUDA. de fiecare dată. ruşinos). Dacă-i dăruiesc bani.): Am văzut că faci gimnastică dimineaţa. CARE AU LEGĂTURĂ CU BANII. Dar banul rămâne un lucru deosebit de periculos: deschide porţile ferecate ale tuturor magazinelor. Nu sunt capabili să-şi curme bărbăteşte zilele nici în starea abjectţiunii totale. poate să se ducă să-şi cumpere ce vrea. dom’le!… (S. Şi mă întreb dacă nu-i mai practic ce fac americanii. americanii judecă altfel: ei dau cadou prietenilor un cec care reprezintă bani. dragostea. Şi omul pofteşte unele bunuri: unul pofteşte mâncare. Al-G. i-ar trebui. dar spre a le oferi tot moartea… (Un gardian. totuşi el refuză să iasă de unul singur din samsara. Nu-i asta o jertfă echivalentă cu cea a lui Hristos? Dalai Lama se întrupează numai din dragoste pentru cei mulţi. Cu ăla se duce la bancă şi-şi încasează banii. Eu am însă unele obiecţii: în creştinism precumpăneşte cultul vieţii veşnice. El poate strica – am văzut în viaţa mea astfel de pilde – prieteniile cele mai bune. poţi să-ţi satisfaci orice nevoi. dispus a-i recunoaşte creştinismului un merit incontestabil): O religie a incertitudinii. Bine faci. Pârvan. refuză ajutorul celorlalte şi se aruncă de pe cea mai înaltă cracă a unui copac). şi multe altele. muzica lui Wagner şi Mozart.” (Fr. mai bine moare de foame decât să-şi întineze albul blănii). Dalai Lama (Bodhisattva Avalokittesvara) ar fi putut de mult avea acces la nirvana. paralizaţi. Nietzsche. operele lui Huxley. dar el mai are un serviciu de cafea. şi-şi cumpără ce vrea el. Laşitate. Ei bine. unul băutură. veveriţa (când nu mai poate zdrobi nuca pentru a se hrăni singură. hermina (dacă vânătorii o înconjoară cu un strat de funingine. depinzi numai şi numai de har. să renunţe la o viaţă fără nici un rost. Cu prea mare uşurinţă se avântă în cele mai înalte abstracţiuni. Eu ce pot să-i ofer unui prieten de-al meu? Un obiect care mi se pare mie frumos sau util. Se cramponează de existenţă cu orice preţ şi în orice condiţii: schilodiţi. foarte uşor poate compromite şi stăpâni sufletul unui om. Din păcate. IMPOSIBIL SĂ NU FI AVUT CONTACT CU BANUL. după deşteptare. cu infirmităţile cele mai înspăimântătoare. Malraux. parapsihologia. Sergiu Al-George: “Sentimente de nerezonanţă cu moartea?!? De… o for-mulă şi atâta tot. la nevoie. în schimb. Unamuno. spre a face cât mai multe fiinţe vrednice de nirvana. viaţa este un dar de mare preţ. CARE DIN APOSTOL DEVINE VÂNZĂTOR. zăboveşte în lume. Al-G. fiecare pofteşte ceva. unul femei. În acelaşi timp. plină de necunoscute. Europeanul nutreşte sentimente de nerezonanţă cu moartea. Spre deosebire de iudaism. medicina. şi-l poţi pierde oricând. În creştinism totul se decide prin efectul unei judecăţi înfricoşătoare. de folosirea căruia care omul e răspunzător. parastasu’ vostru de bandiţi! (S. Dar poate lui n-o să-i placă. aceea o religie a certitudinii: execuţi cele 613 porunci şi nu mai trebuie să-ţi faci griji. – Banii sunt un element extrem de periculos în relaţiile dintre oameni. lux. marele orientalist Sergiu Al-George spunea: europenilor le este grozav de frică de moarte. Novalis. Banul ne permite să avem acces la orice dorim. şi care dă acces liber la orice plăcere. incertitudinea. Creştinismul se apropie de artă… – ÎN EVANGHELII SUNT MULŢI OAMENI CARE POARTĂ BANI.): Greşeşti şi eşti nedrept opunând creştinismul budismului şi susţinând că budistul este un egoist pentru că aspiră la propria-i neantizare. Dostoievski. DEVINE DIN ROBUL BANULUI ROBUL LUI DUMNEZEU. Admira India (deşi nu fusese niciodată acolo. Al-G. Nu-i dorit banul în sine. ale tutu- 21 . ce-i place lui.): Se poate?! Nu cunoşti yoga?! Începem imediat cursul de yoga! De necrezut. s-a stins din viaţă mult prea devreme… (S. Eliade. dând dovadă de un spirit admirabil şi de un curaj extraordinar. şi foarte. DE LA JILAVA… – Prietenul meu de la Jilava.. Eu mă duc să-i cumpăr un serviciu de cafea. cere să se întrupeze şi. de sub suferinţă.“Nu de aripi are nevoie spiritul omenesc.

PAVEL… – Cioran!… Cioran e foarte mare anticreştin! – DAR AM CITIT UN ALT FRAGMENT DINTR-UN INTERVIU AL LUI. – CARE CREDEŢI CĂ AR FI CALITĂŢILE PRINCIPALE ALE UNUI OM? – Calităţile unui om se ştiu foarte bine. SUNT DOUĂ LUCRURI FOARTE CIUDATE. Cuviosul agresiv îl prezintă pe Iisus ca pe un încruntat. nu aveam calitatea s-o fac). Asta e.Mi-a răspuns aşa: articolul de care vorbeşti l-am scris înainte de a-ţi fi promis dumitale. 22 . Există diavolul în fiecare dintre noi. – AM CITIT RECENT UN FRAGMENT DIN CIORAN. ori devin obositori cu tot cu buna lor dispoziţie. Domnul şi-a ales 12 apostoli. cum spune Sf. curăţie. unde Cioran spunea că fapta cea mai bună a omului în decursul istoriei este deicidul – adică uciderea lui Dumnezeu. Aşa după cum un regizor pune în rol de prim amorez un tânăr şi nu un bătrân. GREAŢĂ. dar nu sunt obligat să-l şi simpatizez. fricos şi laş – laşitatea şi frica. constituie un păcat teribil şi cu consecinţe năprasnice – trebuie să fie cinstit. când l-am cunoscut. ca pe un ins mereu cu biciuşca în mână. ce sfârşeşte prin a obosi. SCÂRBĂ. dacă nu era Iuda. Mi-e greaţă de turnători. şi cu o privire din asta… ăăă… ucigătoare. Un om trebuie să fie stăpân pe sine. dragul meu. Dacă. am găsit o revistă. Îi iubesc pe oameni. cu un surâs serafic. Ap. de a-l mai jigni pe Iisus. De exemplu. a fi om nu-i uşor… Bine. cu fruntea încruntată. De îndrăgit. cunosc o femeie foarte credincioasă. şi acum zici că deicidul este aşa şi pe dincolo. Mă rog. cu mentalitatea lui. şi nu consider asta un păcat. în orice caz. Trebuie să fim sinceri. să-mi iubesc aproapele. curaj. să nu fie lăudăros. Cioran este fără îndoială anticreştin. Principalul e să nu ţină supărarea prea mult – este de ajuns să ţină până la apusul soarelui. Şi mi-a promis c-o va face. Sigur că trebuie să te porţi cuviincios. din 12. nu-l au pe diavol deloc. Aşa mi-a promis – n-o să renunţe la atitudinea lui anticreştină (nici nu i-am cerut aşa ceva. Dar unii sunt prea ostentativ într-o stare din asta…ca să zic aşa… agresivă. de hoţi. iar lumea nu era mântuită. mi-ai făgăduit că nu-L mai jigneşti pe Hristos. Eu nu cred că e natural – şi trebuie să fim naturali. de euforie. Iuda a jucat un rol conform cu firea lui. la Paris. De dimineaţă până seara şi de seara până dimineaţa e cu mâinile împreunate. nu ştiu… ori prefăcută. eu rămân scriitor şi sunt responsabil faţă de publicul meu. invidioşi. Nu-mi plac oamenii prea vizibil cuvioşi. după părerea mea. foarte credincioasă. AP. chiar dacă la un moment dat mai greşeşti şi mai ai o secundă de mânie sau supărare. drept cu sine şi îngăduitor cu ceilalţi. etc. le doresc mântuirea şi aş fi fericit să iasă din lumea aia a lor. URĂ. DISPREŢ? ÎMI ADUC AMINTE DE NIŞTE VERSURI: “ EI AU LUMEA LOR / ŞI LUMEA ASTA A LOR ÎMI FACE GREAŢĂ…” – Iată un sentiment cu adevărat creştin – să-ţi fie greaţă de anumiţi oameni. Şi. de curve. cred eu. suflet bun. foarte puţini dintre noi. să nu fie acru. Dar de aceia care sunt scârboşi. unul este diavol (chiar lângă Iisus). cu o atitudine paradisiacă. Dar greaţa este un sentiment creştin. mi-e greaţă. impunător. ale tuturor viciilor. în 1980. Or fi. răstignirea – şi i-am scris: păi bine. ÎNDREPTAT ÎMPOTRIVA SF. de răi. Or fi şi din ăştia. Să ai un moment de supărare mi se pare un lucru firesc. – Păi. sunt şi oameni care când îi cauţi sunt într-o stare de voioşie. ca pe un bosumflat. răstignit. de lingăi. calm. cu ochii ficşi. se produce un moment de ameţeală. dacă greşesc. Deci nu sunt obligat să-l îndrăgesc. Şi pe urmă. meschin. Să nu fie bosumflat. Dar asta nu înseamnă că nu trebuie să facă tot posibilul să-şi stăpânească accesele de furie. îndrăgesc pe oamenii buni şi cumsecade. Eu. în calitatea mea de creştin.ror bucuriilor. de euforie. ÎN CARE CIORAN ÎŞI CONSIDERA «LACRIMI ŞI SFINŢI» O CARTE DE MARE IMPORTANŢĂ ŞI MARE VALOARE TEOLOGICĂ ŞI CREŞTINĂ. să-şi stăpânească accesele de furie. de invidie. Pavel. foarte puţini. acum vreo doi ani. când am vorbit cu el. Eu zic altfel: eu zic că cerul l-a ales pe Iuda ca să-şi îndeplinească rolul de turnător pentru că-l cunoştea că era un ticălos. Eu asta l-am rugat: să nu-L mai insulte pe Domnul Hristos personal. Noi nu trebuie să credem că toţi oamenii sunt buni. din bârlogul ăla în care s-au băgat. îl înnebuneşte pe om – fiindcă în momentul în care omul dă de bani. creştinul e om şi el. să încerci să eviţi orice păcat. l-am rugat stăruitor să înceteze de a mai scrie direct împotriva lui Iisus. Domnul să mă judece. şi atunci miroase a teatru. zici că eşti un om cinstit. Domnul nu era vândut. pe care o respect şi o admir pentru credinţa ei. chiar dacă ţi-am promis ce ţi-am promis. şi i-a ales pentru că a simţit în ei credinţă. Dar puţini. de trădători. Dar mă oboseşte foarte mult prin cucernicia ei nesfârşită. şi unde se bucură să facă rău altora. ceea ce n-a fost… – CARE AR TREBUI SĂ FIE POZIŢIA NOASTRĂ FAŢĂ DE CEI CARE NE ÎNGRĂDESC ŞI NE ASUPRESC? CE-AR TREBUI SĂ AVEM PENTRU EI? IUBIRE. Cucernicia asta agresivă miroase a teatru… tot mereu cu mâinile împreunate. înseamnă că răul în lumea asta este o forţă foarte mare. Englezii au o vorbă minunată: Sunt obligat. Sunt unii care spun că Iuda l-a vândut pe Iisus ca să-i dea posibilitatea să fie răstignit şi astfel să-şi îndeplinească misiunea de mântuitor. moral – mai ales moral –.

sau mai ştiu eu ce… dar toate astea pe un fond de linişte. şi gata! Cedează! Ei nu-şi dau seama că de şantaj nu scapi decât refuzând şantajul. Dar nu mai atinge a-dâncurile. italienilor. – POATE O FI MAREA CONVERTIRE… – Poate…Mai ştii minune!… În sinea mea. să aibă ne-cazuri. sau doi sau trei. Să nu mă înţelegeţi greşit: eu nu zic că intră într-o stare de fericire perfectă (nici nu există fericire pe lumea asta) – omul poate să se mai îmbolnăvească. în lipsa căreia totul se pierde. sau mai ştiu eu cine… Fricoşii! Ei vin în primul rând. cu sistemul ăsta al răpirii de oameni. bolnav. şi du-te naibii!” Ăsta-i singurul răspuns. şi-n al patrulea rând. Şi să ştiţi că-i cu talc pasajul ăsta din Apocalipsă. de care recunosc că am avut parte şi eu! Dar cu cât trece timpul. sandiniştii… Uite. La plecarea mea la securitate. pentru că ăla o să vină şi peste o săptămână să-ţi mai ceară ceva. observ acum la popoarele occidentale o teribilă teamă de moarte. Toată ziua vorbeşte. nu scapi. în al treilea rând. care îl ameninţa că-i publică nişte scrisori compromiţătoare: “Publică-le. Îl citez pe ducele de Wellington. şi în englezi. că la Jilava am avut dezinterie. dacă ne lipseşte curajul. Să ştiţi că eu iam spus: “Domnule Cioran. Nu poţi să tratezi cu şantajistul decât refuzându-l. Dar acum şi-a tradus în franceză cartea “Lacrimi şi sfinţi”. nu dădea interviuri. Şi-a râs. – VORBIŢI-NE DESPRE FRICĂ. Şi aia îi aduce oala înapoi după câteva zile. pentru că ei le răpesc un ostatec. Cioran dă interviuri. Eşti la discreţia lui. Cioran vorbeşte la radio. A ieşit din fundul vizuinii şi s-a apucat să vorbească. dar spartă. tata mi-a spus: “Nu fii jidan fricos. a devenit dintr-o dată extrovertit. să aibă o criză. esenţială este această frică de moarte. diferite împrejurări ale vieţii. Cioran răspunde. Dacă arăţi că ţi-e frică şi-ncepi să plăteşti. stricate. englezilor. să cedeze. Popoarelor civilizate. Văd că o apucă şi el. oala asta pe care ţi-am adus-o înapoi n-are nici un defect. Una împrumută alteia o oală. îmi atribui şi eu unu la sută din merit… – CE CREDEŢI DESPRE MARII CONVERTIŢI? – Sunt nişte oameni foarte fericiţi.Ce am înţeles eu din asta? Mi-am adus aminte de o anecdotă evreiască: o scenă cu două femei. să ştii că într-o zi dumneata o să devii un om credincios”. nu s-a fotografiat. să te tocmeşti. E o virtute esenţială. să ştiţi că Cioran s-a schimbat foarte mult. în toţi! Le e frică. Cioran era un om care nu publica articole în ziare. sau desfrânaţii. ce-mi aduci mie oala spartă? La care cealaltă răspunde: întâi şi-ntâi că nu mi-ai împrumutat nici o oală. ia mai dute-n colo şi lasă-mă-n pace! Totuşi. e perfectă. Şi-acum s-a schimbat. Hristos spune în nenumărate rânduri: “nu vă temeţi”. să se certe – mă rog. iranienii lui Komeyni. Nu mai cunoaşte dez-nădejdea neagră. Dar un diavol curajos. iar el a râs. şi în francezi. Pentru că şantajul este un act ce se joacă în doi: şantajistul are nevoie de complicitatea şantajatului. şi vei fi obligat să-i dai toată viaţa. cu sistemul ostaticilor. gherilele. Din nefericire. de fricos am mai fost eu. Şi în cultura occidentală. Sunt gata să facă orice. în al doilea rând. deşi el zicea mai demult că toată opera lui româ-nească e moartă. Uitaţi-vă. poate să fie el şi amărât. americanilor şi. nu-i suficientă – ca-n matematică – dar e necesară. Mareşalului Antonescu nu i-a 23 . Dă interviuri. crud. “îndrăzniţi”. – CE SPUNEŢI DESPRE MAREŞALUL ANTONESCU? – Ştiu ca toată lumea că mareşalul Antonescu a refuzat să execute programul de exterminare a populaţiei evreieşti. Omul care-L cunoaşte pe Hristos şi care-L iubeşte e un om care intră într-o zonă a fericirii. Le e frică să ia măsuri severe împotriva teroriştilor. prescris cu străşnicie de stăpânul de atunci al Europei. pentru el nu mai există. Degeaba avem însuşiri frumoase. I-am spus că se va converti. dement… – UN DIAVOL… – Un diavol. eu când ţi-am împrumutat-o era bună. acele partide. francezilor. eşti pierdut. toată ziua revistele franţuzeşti sunt pline de Cioran. Ortega – obraznic. cu atât sunt mai convins că această virtute a curajului este esenţială. nu vă înspăimântaţi!”. “nu fiţi fricoşi. mari calităţi. ţine conferinţe. nu te căca în pantaloni!” Eh. trăia complet izolat. Prima zice: păi. Popoarele din America de Sud au avut norocul de-a avea câţiva oameni de mare curaj (printre care şi Che Guevara). oala pe care mi-ai împrumutat-o era spartă. publică amănunte biografice. Frica este un păcat imens. teroriştii care fac ce vor. – În capitolul 21 al Apocalipsei sunt menţionaţi cei care merg în “iezerul de foc”. toate sunt corupte. mai nou şi germanilor (după pierderea războiului) le es-te frică de moarte. acei oameni cărora nu le-a fost frică de moarte. Niciodată un convertit nu va mai cunoaşte pe deplin deznădejdea. care i-a răspuns unui şantajist. E o condiţie absolut necesară. conştientă sau inconştientă. Che Guevara. “de ce te temi? Nu te teme!” Eu cunosc frica din experienţa mea personală. nu răspundea. de căcat în pantaloni m-am căcat. Ştiţi care sunt primii menţionaţi? Să nu credeţi că sunt criminalii. se manifestă în public. dar nu m-am căcat în pantaloni în faţa anchetatorilor! Frica este un sentiment ruşinos. Daniel Ortega. Întotdeauna în cursul istoriei au câştigat acele popoare. Dar uite că văd că nu m-am înşelat. iese din întuneric. să piardă bani. Dacă admiţi să discuţi cu el. Au băgat frica şi în nemţi.

Biserica a dat dovadă că între diversele culte care proslăvesc pe Dumnezeu pot fi deosebiri dogmatice şi că fiecare comunitate e îndreptăţită să-şi păstreze neştirbită credinţa.lipsit curajul de a spune “nu” – şi nu încape îndoială că nu i-a fost uşor şi că refuzul acesta a însemnat şi asumarea unor riscuri imense. toleranţă şi repulsie faţă de orice fel de asuprire şi maltratare a celor lipsiţi de apărare. caracterizat prin interiorizare. Toată lumea ştie că cu nervii lui Hitler nu era de jucat. Inatacabil nu e. cum spune Cioran (zice “neajuns”. Poporul român şi Biserica Ortodoxă au vădit mereu – dar mai ales între 1940 şi ’44 – mărinimie. care în 1939 a refuzat să accepte propunerea de a ocupa teritorii ale republicii Cehoslovace ori ale Poloniei. Tot aşa cred că eticul nu poate fi opus esteticului. nu să o neantizeze. o osândă că viaţa e o pacoste sau un “neajuns”. unde asta e o nimica toată). meditaţie. Procedând aşa. uneori. Nu o dată au ieşit gospodinele din casă purtând tăvi cu ţuică fiartă ori pahare de ceai fierbinte spre a-i omeni pe evreii care. însă: pentru că nu-i complet. Din acest punct de vedere. oriental. nu-i un blestem. molfăie o bucată de pâine şi nu-i pasă de nimic. Sfântul Antonie cel Mare proorocise vremurile în care toţi oamenii vor înnebuni: fiecare va crede că toţi ceilalţi care nu sunt întocmai ca el sunt nebuni. mila şi solidaritatea în prezenţa nedreptăţilor. Românii au demonstrat că nu intră sub incidenţa acestei amarnice prevestiri. nici situaţia (altundeva e centrul de greutate). ci expresia unei opinii publice – era de altfel conformă cu politica dintotdeauna a României. se situa la o distanţă uriaşă de ce se întâmpla în alte ţări. Problema trecutului: trecutul nu este unul şi nu este clar. facerea. tipul întrupat. comunică revelaţiile sale. Nu suntem numai spirit. b). îl echilibrează. facerea. Le concep numai laolaltă. care completează tipul oriental. din gura lui Radu Lecca. Mai ştiu. numai spirit. Noi nu suntem. indiferenţă totală în ceea ce priveşte împrejurările exterioare (nu ele făuresc sufletul). nobil. Tip bine conturat de G. faustic. însingurare. Orientalii pierd din vedere materialitatea creaţiei. efectuau pe străzi munca la zăpadă. fiecare epocă. dar gândeşte: belea. al agitaţiei şi neastâmpărului. şi nici numai materie. Mai ştiu. activist. Interiorizarea orientală nu rezolvă pe deplin încâlceala. Suntem spirit întrupat. împuternicitul guvernului Antonescu pentru problema evreiască (pe care am avut prilejul să-l cunosc în împrejurări excepţionale. Acesta-i tipul asiatic. Cât de ideal. ca atâţia alţii. interesele şi viziunea ei despre lume (de exemplu. pragmatic. tipul oriental. atunci când sute de mii de soldaţi români luptau în cele mai grele condiţii în adâncurile Rusiei şi piereau cu miile. excelent. soi de excrescenţă a societăţii denumită “de consum”. că mareşalul era ferm hotărât să nu omoare pe nimeni. silniciei şi pornirilor sălbatice. şi deci buni de stârpit. dar aceasta nu împiedică întrajutorarea. Creştinismul vrea să spiritualizeze viaţa. îmbrăcăminte şi muncă obligatorie. Am vrea noi să fim numai una dintre cele două. Cultură şi timp* Nu concep. înţelept. şi parcă verbul a omeni nu şi-a aflat niciodată un înţeles mai precis. prejudecăţile. creştinismul rezumă concepţia “europeană”: creaţia. yoghin. nu se acordă întâmplărilor lumii mondene mai multă atenţie decât schimbărilor vremii. este la fel de misterios ca viitorul. cuplul cultură-civilizaţie în mod adversativ. şi ne-ar fi mult mai uşor. budist. fiecare cultură reface trecutul din punctul ei de vedere. ieşire din vâltoarea lumii. Santayana: mulţumire cu sine. ci numai să ceară contribuţii băneşti. indian. Problema tipului de cultură – eu disting cu precădere două tipuri: a). conform cu ideologia. sudate într-un cuvânt: culturăcivilizaţie (prea lung? N-ar trebui să-i supere pe cititorii de limbă germană. unde evreii au fost exterminaţi cu zel şi maximă conştiinciozitate. petrecând timp îndelungat împreună şi împrietenindu-ne). nenorocire). Fiecare epocă judecă trecutul şi-l vede potrivit perspectivei sale. 24 . precum cred orientalii. zenist. Purtarea asta mărinimoasă a poporului roman – căci nu a fost o simplă bravadă a mareşalului. Lucrurile acestea le ştiu pentru că le-am fost martor şi le-am trăit zi de zi. Opus: tipul “american”. tratament care. ceilalţi sunt lăsaţi să trăncănească ori să tune în voia lor – înţeleptul stă cuminte în colţişorul său. de asemenea. legate indisolubil. stă şi meditează şi. dar e mereu refilmată din diferite unghiuri de camera de filmat. în Bucureşti şi-n oraşele de provincie. Îmi îngădui o comparaţie: cu trecutul se petrec lucrurile aidoma ca într-un studio cinematografic: scena de pe platou e aceeaşi. că Biserica Ortodoxă Română a consimţit – punând dragostea mai presus de orice – să elibereze certificate de botez unor evrei care socoteau că astfel vor putea fi feriţi de deportări şi alte consecinţe grave ale condiţiei lor. superior pare! Desăvârşit. averea nu contează. Trăim între două întunecimi: fiecare generaţie. iar în 1968 nu va interveni în treburile interne ale unei ţări şi nu-şi va trimite trupele în acea ţară prietenă. celebra ideologie Weltanschauung a nazismului). dar nu-i după vrerea noastră: ne aflăm implicaţi într-un antagonism.

SS-iştii germani hotărăsc decimarea deţinuţilor. idei pure şi perfecţiuni absolute. Ni se cere o treabă delicată şi dificilă: a nu idealiza şi idiliza nici trecutul nici viitorul. Nu există om perfect şi rasă superioară. ci la părăsirea într-o mină pustie unde osândiţii urmau să moară de foame şi de sete. Kolbe se afla alături de omul ce s-a nimerit printre cei număraţi din zece în zece.” 25 . suferinţă şi sânge (exemplu: nazismul).Concluzie: ar trebui să ne ferim ca de foc în lumea asta de abstracţiuni. putem doar ameliora imperfecţiunile. iscusinţă. meticuloşi şi pragmatici ca de obicei. erau interesaţi de numărul victimelor. Ba i-a determinat pe toţi cei desemnaţi de numărătoare să meargă spre mină cântând. fără a pierde însă din vedere că nu toate au fost bune în trecut. stăpânire de sine: să nu ne lăsăm obsedaţi şi înrobiţi de Viitor şi de ispita schimbărilor cu tot dinadinsul. perfecţiunea e o imposibilitate. Oameni şi sfinţi* Maximilian Kolbe. I-a luat deci locul (SS-iştii. ca idee abstractă şi pură. atunci când într-un lagăr unde s-a produs o evadare. În lumea asta. binele. preotul polonez care se oferă să ia locul unui muncitor tată a patru copii. Ni se cere înţelepciune. duce la teroare. Eugen Ionescu: “De soartă mai fericită decât a lui Kolbe nu a avut nimeni parte pe acest pământ. nu de identitatea lor) şi la ce fel de moarte s-a dus? Nu la împuşcare ori spânzurare.

aplicând şi chiar depăşind (după cuvântul Domnului: Mat. XXV. nejudecând pe nimeni (anevoioasă dar meritorie virtute). neînfumuraţi. de fiecare dată. • neîngăduind ca strâmtoarea. a ne vedea. făcând milostenii. şi ferindu-ne ca de foc de încăpăţânatele şi obtuzele exegeze literare. grijile veacului. neurmând exemplul celor din Betleem care n-au găsit un locşor pentru Maica Domnului şi au lăsat ca boii să-i încălzească (pe ea şi pe Noul Născut) cu suflarea lor blândă şi prietenească. nepretinzându-i să fie aidoma nouă. rodindu-ne talantul.* texte scrise. bunăoară. mereu dând dovadă de bărbăţie. înşelăciunea avuţiei şi poftele să înăbuşe rodirea cuvântului în noi. bucheri şi pierduţi în mărunţişuri. • netemându-ne. făcân-du-ne muţi şi surzi când suntem zădărâţi. nescandalizându-ne că Domnul vindecă pe bolnavi în zi de sâmbătă. ci strict exemplificator. alungând frica. • nepizmuind (pilda lucrătorilor tocmiţi la vie să ne rămână prezentă în minte spre a nu ceda acestei urâte. paiul propriu e zgândărit de celalalt pe care orizontul meu strâmt şi incapacitatea mea de a concepe ceva diferit de mine îl preface în bârnă). de ne vine peste poate. primind pe cei străini. care au fost publicate sau citite la conferinţe SLĂVIREA LUI DUMNEZEU ÎN FELURITE CHIPURI Încerc. în caz contrar contestându-i orice drept. • Îl slăvim pe Hristos mai întâi săvârşind cele menţionate de el însuşi în textul referitor la înfricoşătoarea Judecată de Apoi (Mat. nearţăgoşi. 20 şi urm. principiul incertitudinii şi doctrina instabilităţii celor lumeşti. în cele ce urmează să precizez chipul în care oamenii Îl pot slăvi pe Domnul nostru Hristos. • neluând numele lui Dumnezeu în deşert. până şi acela de a trăi). alungând de la noi ţinerea de minte a răului ce ni s-a făcut. ci şi îngăduindu-i a fi aşa cum este. judeca şi aprecia din afară. Aşa stând lucrurile. aşa cum ne-ar surprinde (fotografia) privirea rece şi neprevenită a unui terţ. • dovedindu-ne blânzi şi smeriţi cu inima. mâhnindu-ne doar pe foarte scurtă vreme. neîngrijorându-ne cu exces de cele ale lumii şi ale trupului. • neacceptând a fi robi patimilor (spre a ne face de basm şi de batjocură demonilor) dar nici textelor. prigoana. • ci privind lucrurile. ajutând pe cei slabi – Scriptura de obicei îi aşează sub genericul: văduve şi orfani –. dând de băut însetaţilor.. făcători de pace. împăcându-ne cu pârâşii noştri. întru totul firesc este să se arate fără de capăt şi numărul drumeagurilor pe care Îi vădim dragostea. rugându-ne. El este calea. adevărul şi viaţa. înfrângându-ne. nu mai târziu de apusul soarelui. XXI. ori talanţii. neînvoindu-ne facilei ispite de a mustra şi dojeni când sim-ţim că avem dreptate. ori arghirofilia care poate locui şi în cel neavut) să ne stăpânească. făcându-ne din legea relativităţii. • adăpostind pe călători. măcar neblestemându-ne) vrăjmaşii. îndrăznind. Dumnezeu fiind infinit. de ostăşie. V. întreitul temei al unui reflex instinctiv când vor să ne subjuge cu strălucirea lor. nepunându-ne toată încrederea în cele vremelnice («Nebune! În această noapte voi cere de la tine sufletul tău»). nedovedindu-ne meschini şi urâcioşi. • făptuind binele în taină. neînspăimintându-ne (precum gadarenii) de puterea lui Hristos. • nelăsând bogăţia (ori pofta de bogăţie. oricând gata a ierta şi a ne domoli. neaţintindu-ne ochii asupra semenilor noştri. ca pe năpasta lumii. • nefiind formalişti. încrederea şi devotamentul nostru. supărându-ne. de la sine înţeles e că modalităţile înşirate mai jos nu au câtuşi de puţin caracter limitativ. fiind stator- 26 . neispitindu-L pe Domnul cu cereri nesăbuite. • dar şi iertând pe greşiţii noştri. nepunând litera deasupra legii. 8). • Tot astfel crezând neîndoielnic. izbutind a ieşi din noi înşine. priveghind. ori fracţiunea de talant. păstrători de cu-get curat. ridicole sau neobrăzate.) cele zece porunci. îmbrăcând pe cei goi. socotind-o ca pe un păcat de moarte (Apoc. asupra greşelilor şi inevitabilelor lor cusururi omeneşti ci mai vârtos asupra alor noastre (paiul şi bârna: cu observaţia că măcar de nu este bârna în ochiul meu. 35-36): dând să mănânce flămânzilor. precum a şi spus. cunoscând că Iisus e Domn şi al sâmbetei. necerând (cu făţarnică nepărtinire şi vicleană înţelepciune) semne şi minuni. a ne lepăda de noi înşine. că s-a făcut risipă cu mirul turnat pe capul Domnului. primind cu bucurie pe slujitorii Domnului. cercetând pe cei bolnavi. proclamând că. iubind pe aproapele nostru (şi nu numai iubindu-l. binecuvântându-ne (ori. cu spirit larg şi tolerant. răspândite şi stăruitoare porniri a subconştientului nostru). • postind.

păstrându-ne treji. păzindu-l (Ioan VIII. răspunzând negrăbiţi când ni se pune o întrebare. spre indignarea paraclisierului care se pregătea să-l alunge cu as-pră admonestare dacă nu ar fi văzut. milostivind – neapărat. • neidolatrizând cele trecătoare şi nici chiar virtuţile. de cădere (n-a grăit Fericitul Filip Neri: «Ţine-mă Doamne de urechi că altminteri te vând ca Iuda»?). • fiind înţelepţi (ca şerpii. iar noi oricând capabili de slăbiciune. căci oricare pornire din inimă e primită şi păstorii nepricepându-se de altceva mai înalt şi nedispunând de averi îşi vădesc dragostea şi bucuria fluierând şi îndoială nu încape că primit a fost spontanul şi voiosul lor sărman fluierat. raţionale) spre a nu da urmare chemării Domnului. 46). vai. nesfiindu-ne a fi politicoşi. de solidarizare şi – îndrăznesc a spune – de încurajare. dacă suntem regi. proporţionând somnul şi ru-găciunea în aşa fel încât niciodată să nu stăm la rugăciune picotind (le-ar prinde bine intransigenţilor să citească declaraţiile făcute Părintelui Ioanichie Bălan – în Convorbiri duhovnicesti – de Părintele Teofil Părăian de la Mănăstirea Brâncoveanu . 51) mâncând şi bând la vremea potrivită preacuratul trup şi scump sângele Domnului. şi ce înseamnă a împlini de nu a adânci. a rafina. • după cum primite vor fi fost şi giumbuşlucurile măscăriciului de la "Notre-Dame” (din nuvela lui Ana-tole France). a trage consecinţe mai subtile? • fiind modeşti. ori numai ungându-L cu mir ori spălându-I picioarele ori măcar dându-I apă să-şi spele mâinile şi picioarele (cum. căci magii cu steaua călătoresc iar îngerii cu păstorii slavoslovesc. atunci ele se prefac în forţe oarbe şi. separat. spre exemplu insului care. de blajin. nu numai blânzi ca porumbeii: nu-i de ajuns) – dovadă parabola iconomului necredincios –.nici în credinţă. acela care seara după o zi de trudă şi tumbe. că ne putem numi prieteni ai Săi. înfiorându-se. sfidând dreapta socotinţă. • ferindu-ne de şovăială şi impunându-ne a fi statornici în hotărâri. 50). nu laolaltă şi sub oblăduirea Duhului. în ocaziile cele mai întâmplătoare şi mai mărunte. virtuţile pot deveni obsesii de nu şi ispite şi chi-puri idoleşti. nu a făcut Simon leprosul). dându-ne bine seama: cât de fericiţi suntem că ne învrednicim de aceasta. om în toată firea. smirnă şi tămâie. a dori desăvârşirea. • fiind recunoscători (asemuindu-ne nu celor nouă leproşi vindecaţi care şi-au văzut de drum. • lăsând nevinovăţia copilăriei să ne roureze sufletul şi să ne vindece de uscata respectabilitate. considerate una câte una. că niciodată n-a vorbit un om cum vorbeşte Hristos (Ioan VII. profane. • grăind asemenea vorbe bune ori săvârşind asemenea gesturi chiar şi faţă de semenii noştri. tot cugetul. că-I stă alături un om care înţelege ce se petrece acolo pe Golgota) ori gestul atât de gingaş. cum se întâmplă uneori. dar insidios). ci celui de-al zecelea care s-a întors ca să mulţumească). după ce fără de voie ne-a lovit cu cotul. act de compasiune. ajung a provoca aberaţii. intră în mareaţa catedrală. a cere mai mult. întocmai ca Zaheu care. nu s-a ruşinat să se caţere în pom ca să-L vadă mai bine pe Iisus. dând întâietate când ne aflăm în dilemă. • ori – ca păstorii – fluierând. nepunând mare preţ pe tăria noastră. iubindu-L pe Domnul din toată inima. având cunoştinţă de limitele fiinţei noastre psiho-somatice. postind.Sâmbăta de Sus). de umil al Veronicăi. cum ar fi cuvintele rostite de tâlharul cel bun către Iisus (n-au fost numai cutremurătoare mărturisire ci şi vorbă mângâietoare. • veghind. monahiceştii însuşiri a dreptei socotinţe. neinvocând diverse pretexte (fie cele cinstite. de nu şi triviale! dar din categoria celor care prisosesc stricta dreptate şi în consecinţă plăcute lui Hristos : El nu a venit să strice Legea ci să o împlinească. îşi scoate din traistă uneltele lui de pehlivan şi începe a înghiţi foc şi a face tot soiul de năzdrăvănii în faţa icoanei Maicii Sfinte cu Pruncul în braţe. hulitori şi batjocuritori. priveghind. • rugându-ne. • luptând cu lăcomia (păcat poate minor şi cu înfăţişare naivă. îşi cere scuze. de simpli oameni. ştiind că duhul nostru e osârduitor însă trupului nevolnic. • crezând neclintit în cuvântul lui Iisus (Ioan IV. • dar şi prin simple vorbe bune sau gesturi de compătimire. răbdători. tot sufletul şi toată virtutea noastră. citind cu atenţie Vechiul Testament şi înţelegându-i valoarea profetică şi prin urmare că nu creştinii sunt cei care nu-l venerează. a schiţa un zâmbet binevoitor până şi unui străin. când ne cere cineva să-i arătăm drumul – lucruri mici. • aducând Domnului acele daruri pe care suntem în măsură să le aducem: aur. cum Prea Curata coboară din icoană spre 27 . aratându-I-se Răstignitului că nu este înconjurat doar de vrăjmaşi. ci acei care nu dau crezare proorocirii Sale. neosteniţi în rugăciune (văduva stăruitoare şi judecătorul nedrept). ci numai pe unul Dumnezeu.

m. în vreme ce Pruncul râde şi bate din palme. dar şi slujindu-I la masă ca Marta. I. 11. lăsând oricând toate baltă şi de izbelişte spre a-I urma lui Hristos (ca pescarii Ioan şi Iacov. solicitudine. Enumerarea. învârtoşarea cugetului. Chesterton dezleagă încâlcite probleme poliţiste şi o! de-ar da bunul Dumnezeu să ne învrednicim toţi a fluiera cu tot atâta curăţie şi înfocare ca păstorii din jurul peşterii de la Betleem! • şi-L mai slăvim pe Domnul poftind la cină pe cei desconsideraţi. • prin vizitarea celor în nevoi (măcar noaptea. 35). 34 si XV. • iar părintele Brown al lui G. 12-13) şi libertatea (Ioan VlII. împietrirea inimii. predarea refugiatului în mâinile prigonitorilor săi.. rostuiţii. nenorociţilor. 31-32). nebatjocorindu-l.Prof. K. Natanael. accidentaţilor. cărturarii. • luptându-ne cu morile de vânt. nevânzându-l pe un număr anume de arginţi ori pentru necurata plăcere de a-l vedea cum suferă. • rugându-ne aşa cum ştim. nedenunţându-l. Marta. le-au elaborat graţie părţii de Logos aflătoare în ei» –citat după Pr . Să nu se îngrijoreze nimeni: oricui îi este oricând dat – nu numai în momente eroice – a-L mărturisi pe Domnul. ar zice Blaga). tâmpa indiferenţă ori cruda retragere în sine când e vorba de nevoia celor din jurul nostru. în 28 . aşa cum L-au mărturisit Petru. • crezând că Iisus e Hristos. nu numai cei sărmani ci în general cei care nu se bucură de atenţia şi cinstirea semenilor. Patrologie 1. ca Don Quijote. • căci altminteri săvârşim păcatul (fără iertare) de hulire a Duhului Sfânt aflător în orice om: ocărârea aproapelui (să nu ne mai mire că Domnul sorteşte judecăţii sinedriului. p. de neconformist) de faptă bună. pe ascuns. ca în Sărutul dat leprosului al lui François Mauriac ori ca echivalent cu acei Geachteten despre care a scris Ernst von Salomon: orice ins izolat. făcând voia Tatălui (Ioan 1. zăbovind. • neprecupeţindu-ne vremea. • scriind. orice am fi fost înainte de trezire.VI. puterii şi priceperii noastre.a. sama-rineanca. de care căpătuiţii. nemuritorul domn Pickwick (Dostoievski îl aşeza pe aceeaşi treaptă cu eroul lui Cervantes). rânjetul îndreptat spre suferinţa altuia..).. cei uitaţi sau părăsiţi: acestora să le dovedim gentileţe. • neîncetând a reflecta asupra adevărului că ideile de bază ale învăţăturii lui Hristos sunt două: dragostea (Ioan XIII. ca soacra lui Petru. • aducându-ne mereu aminte că în orice semen al nostru sălăşluieşte suflarea lui Dumnezeu. • sărutând pe cei leproşi. cel ucis în altar din porunca regelui englez Henric al II-lea – fostul său tovarăş de petreceri – fiindcă odată hirotonit arhiereu n-a mai vrut să ştie de rătăcirile de altădată) şi conform textului de la 1 Cor . ca Maria. Marcu XVlII. adică o fărâmă de spirit divin (care-i infinit aşa încât şi fărâma se împărtăşeşte din infinit). ca samarineanul cel milostiv. chiar dacă nu cunoaştem la perfecţie tipicul rugăciunilor (şi poate nici Tatăl nostru. fără pricină. fricoşii. neurmând faţă de el pilda lui Iuda. semeaţa birocraţie. cu oricare urâte ori scârbavnice păcate ne-am fi murdărit (ca arhiepiscopul Becket. pentru a veni în ajutorul păgubiţi-lor. cuviinţă. prin bucuria gratuită. devenind adevăraţi creştini. (potrivit stilului nostru. 39-43. Coman.a-i şterge saltimbancului sudoarea de pe frunte cu propria-i mahrama. termenul acesta lepros fiind luat în cel mai cuprinzător înţeles. 39). slugarnicii se feresc şi se tem. mânaţi de gândul ajutorării urgisiţilor. linişte. • prin orice fel (cât de neaşteptat. în prezenţa mea. XXVII. prigonit. chiver-nisiţii. ostaşii şi trecătorii : Mat. • sărutând pământul.. • oprindu-ne de la păcate. urmând exemplul dat de James A. bonomie analoagă celei a preacreştinului personaj al lui Dickens. • fiindcă toţi într-un fel ori altul suntem măscăriciul de la Notre-Dame şi toţi slăvim pe Hristos numai pe măsura darului. • prin acte de curaj.). luarea în râs a celui aşezat pe cruce (aşa cum au făcut arhiereii. şi purtându-ne cu el ca atare. arderi pe rug ş. din euforie şi extaz. ca în povestirea cu cei trei sihaştri de pe insulă care nu-l ştiau dar umblau pe mare). Luca XXlII. ca Alioşa Karamazov. 29. trageri pe roată. • refuzând a privi la cel în suferinţă şi descumpănire. 49). întocmai ca Nicodim). de vitejie. • ascultându-I cuvântul. căpeteniile. Şi poate că această mărturisire de zi cu zi. pictând ori compunând (cei care pot) capodopere: toate au fost şi sunt create numai în starea harului sfinţilor (Sfântul Iustin: «toate câte filosofii şi legislatorii le-au gândit şi le-au spus frumos. orbul din naştere.. torturi. într-o situaţie penibilă ori în stare deznădăjduită (ceea ce implică sila şi uimirea faţă de toţi spectatorii care dau buzna la execuţii capitale. ocărât pe nedrept. împăciuire. Balfour care se destăinuia: îmi fac un imperativ din a nu mă holba la oricine se află.d. am spus-o. e un lepros vrednic a fi sărutat. e strict exemplificatorie. bucuria pricinuită de necazul vecinului. ca vameşul Matei. făcându-ne – e bine să ne-o tot repetăm – regulă şi lege şi crez din so-cotirea fricii drept mare şi grav păcat. pe cine zice fratelui său: netrebnicule şi gheenei focului pe cine îi zice: nebunule!).

Care-i prezent nu numai în cer şi în iad. ci şi în fiecare clipă şi la orice pas al vieţii celei mai obişnuite.împrejurări modeste şi mărunte. (Asupra adevărului acestuia a stăruit Fericita Tereza din Lisieux). Gestul Veronicăi. măscăriciul de la Notre Dame. Să nu ne înşelăm gândind că deoarece nu ni se iveşte prilej de mucenicie nu avem cum să-L mărturisim şi slăvim pe Domnul nostru. (Monahul NICOLAE DELA ROHIA) 29 . nu-i deloc mai uşoară decât cea eroică de care nu toţi avem parte. vorbuliţa caldă spusă omului necăjit ajung spre a ne convinge că suntem neîncetat îmbiaţi cu posibilitatea de a ne recunoaşte şi vădi ucenici feluriţi şi neabătuţi ai lui Iisus Hristos. banalul zâmbet al omului de bunăvoire. în slava cerului ori în adâncurile marii.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful