HRISTOS – VINDECĂTORUL
de F.F. BOSWORTH Peste 500 de mii de exemplare tipărite

«Pe dr. F.F. Bosworth mulţi îl cunosc şi el a fost prieten cu mulţi dintre voi. Slujba lui a însemnat foarte mult pentru mine pe când eram un predicator tânăr. Când am început eu cu adunările mele, am fost împreună cu fratele Bosworth. El a folosit o expresie cam ciudată referindu-se la vindecarea divină: „Vindecarea divină este o momeală într-un cârlig de undiţă. Unui peşte nu i se arată cârligul, ci i se arată momeala. Apoi el prinde momeala şi deja este în cârlig!” Asta încercăm noi să facem. Ţinta noastră este să-i aducem pe oameni la Domnul Isus Hristos. El este acelaşi ieri, azi şi în veci. Dacă El a fost Vindecător în trecut, atunci El este Vindecător şi astăzi.» William Branham – Unul dintr-un million «În urmă cu 50 de ani s-a coborât Duhul Sfânt în Anglia. După aceea s-a ridicat George Jeffries, F.F. Bosworth, Charles Price şi Smith Wigglesworth, aceşti mari luptători ai credinţei. Anglia a primit oferta de trezire prin Duhul Sfânt. Dar ce au făcut ei? Au râs, s-au gândit că aceşti oameni şi-au pierdut mintea şi i-au aruncat în închisoare. Bisericile i-au avertizat pe oameni să nu-i asculte, dar bolnavii se însănătoşeau, dracii erau scoşi şi se făceau lucrări mari.» William Branham – Este viața ta vrednică de evanghelie? «Mulţi dintre voi poate că l-aţi cunoscut: dr. F. F. Bosworth. Odată el a fost aici în Phoenix, cred, cu mine. Un suflet foarte nobil... El era un bătrân sfinţit, dar avea simţul umorului. Şi mi-a zis odată, când eu tot vorbeam despre părtăşie: - Frate Branham, ştii ce este părtăşia? - Păi, aşa cred, frate Bosworth. - Sunt doi camarazi într-o barcă. Şi cam aşa este: să-ţi împarţi spațiul unul cu celălalt. Eu am văzut pe mulţi dintre voi ridicându-vă mâinile, în semn că l-aţi cunoscut pe fratele Bosworth. Fiindcă l-aţi cunoscut, aş dori să vorbesc puţin despre 3 

ultimele lui momente aici pe pământ. Eu l-am cunoscut ceva vreme. El predica Evanghelia şi se ruga pentru bolnavi înainte ca eu să fi fost născut. Aşa că, vă puteţi da seama ce vârsta avea. Domnul l-a lăsat să trăiască, cred, cam optzeci şi cinci de ani, cam aşa ceva şi încă era un bătrân viteaz când a murit. Când era, cred, de şaptezeci şi cinci de ani, el şi cu mine am fost, cred că la Hotelul Edgemont din Miami. Şi luaserăm cina şi ne plimbam afară pe malul mării, unde veneau valurile, ca să privim cum răsare luna. Atunci aveam cam patruzeci de ani, umerii mi se lăsaseră în jos, pe când el era cât se poate de drept. M-am uitat la el şi l-am admirat. Şi i-am zis: - Frate Bosworth, vreau să te întreb ceva. - Spune, frate Branham. - Când ţi-a fost ţie cel mai bine? - Chiar acum. Ei bine, eu m-am simţit ruşinat de mine însumi. El a zis: „Tu uiţi că eu sunt doar un puşti, care trăieşte într-o casă veche”. Acela era fratele Bosworth. Când am auzit că urma să meargă săL întâlnească pe Domnul, aproape că mi-am ars cauciucurile de la maşină coborând spre Miami, ca să-l vad. Şi când soţia mea şi cu mine am ajuns acolo... (Noi am fost buni prieteni de familie cu familia Bosworth). Şi am intrat. Bătrânul patriarh stătea pe o canapea, şi-a ridicat capul său mic şi chel, a întins spre mine, aşa, braţele lui subţiri şi atunci lacrimile au început să-mi curgă pe obraji, l-am prins în braţe şi am strigat: „Părinte! Părinte! Carele lui Israel şi călărimea lor!” Pentru că, dacă a fost vreodată vreun bătrân care a adus prestigiu în mişcarea penticostală, acela a fost fratele Bosworth. Cu siguranţă! El a fost o floare minunată. Şi ştiţi, primul lucru pe care a vrut să-l facă, a fost să-mi spună o glumă. L-am întrebat: - Frate Bosworth, te vei face bine? - Nu, frate Branham. În primul rând nu sunt bolnav. Doar că plec acasă. - Păi, asta-i foarte bine! Tocmai veniserăm de pe câmpurile de misiune din Africa, el şi cu mine. El a spus: „Sunt prea bătrân ca să mai trăiesc. Mă duc acasă”. 4 

L-am întrebat: „Frate Bosworth, ce m-ai sfătui sa fac?” El a zis: „Rămâi cu Evanghelia. Mergi înapoi pe câmpurile de misiune cât de repede poţi. Acesta ar fi sfatul meu”. Eu am zis: - Frate Bosworth, aş dori să te mai întreb un lucru. - Ce este, frate Branham? - Acum că ai petrecut cam şaizeci de ani în slujbă pentru Domnul, sau poate mai mult, când a fost cel mai fericit timp din viaţa ta? - Chiar acum! - Frate Bosworth, ştii că eşti pe moarte? - Eu nu pot sa mor. Eu am murit cu mulţi ani în urmă. Frate Branham, eu Îl aştept pe El să deschidă oricând acea uşă şi să vină să-mi dea tot ce am iubit şi la care am ţinut în timpul celor peste şaizeci de ani trecuţi. Mă gândesc la acel „Psalm al vieţii”: „Vieţile oamenilor mari, toate ne amintesc Că putem să ne facem vieţile sublime, Cu despărţiri, să lăsăm în urma noastră Urme de paşi pe nisipurile timpului”. Şi cu siguranţă, el a lăsat urme de paşi pentru mine. Înainte ca el să moară, sau să meargă în slavă, cam cu o oră sau poate mai mult, înainte ca el să se ducă… Adormise de câteva ore – şi soţia lui, fiii lui, cei dragi stăteau în jurul lui – şi bătrânul se deşteptă, privi împrejur, se ridică şi alergă pe podea şi dădu mâna cu mama sa, care se dusese de mulţi ani, cu tatăl său. Şi timp de peste o oră a dat mâna cu oamenii, zicând: „Acesta este fratele John. Da, tu ai venit la Hristos în adunarea mea din Joliet, Illinois. Acesta este fratele...” a dat mâna cu convertiţii săi, care erau răposaţi de mulţi ani.» William Branham – Nunta Mielului «Câți îl cunosc pe Fred Bosworth? Ridicați mâinile. Credeți voi că el este un om bun? Este! Îmi este la fel de apropiat ca și tatăl meu […] 5 

Fratele Bosworth, a stat de partea mea, a predicat despre darul acesta, vorbește mereu despre el... […] mă crede din toată inima lui... » William Branham – Darea de seama cu privire la călătoria din Africa «Fraţi şi surori, noi nu vă spunem poveşti, ci mărturisim despre ceea ce face Dumnezeu în vremea noastră, într-un mod supranatural. A fost doar o întâmplare faptul că Stâlpul de Foc a fost fotografiat în ianuarie 1950, de către aceşti doi critici, unul evreu iar altul catolic? Domnul Ayers era catolic, iar Kipperman evreu. Poate că nu e potrivit s-o spunem aici, dar acest dr. Best era cam împietrit. Era o controversă cu fratele Bosworth, pe care l-am cunoscut personal. Acest dr. Best şi-a băgat pumnul sub nasul fratelui Bosworth şi a spus înaintea a opt mii de oameni: „Faceţi acum o poză”. La un moment dat, acest dr. Best a renunţat pentru că fratele Bosworth a ştiut cum să vorbească. El cunoştea bine şi Scripturile şi l-a învins pe dr. Best cu sfânta Scriptură.» Ewald Frank – Krefeld, 3.06.2007

Scurtă biografie a lui F.F. Bosworth:
Fred Francis Bosworth, 1877 1958 a fost una dintre pietrele de temelie ale mișcării penticostale moderne. Născut din nou în adolescență, s-a îmbolnăvit de tuberculoză și urma să moară. A fost vindecat prin slujba unei evangheliste, pe nume Mattie Perry. Din copilărie a învățat să cânte la trompetă. Ani de zile mai târziu, el și familia sa, s-au simțit călăuziți de Domnul să se mute în Zion, Illinois ca să se alăture bisericii lui John Alexander Dowie. La scurtă vreme după sosirea lor acolo, Dowie l-a angajat pe Bosworth ca și conducător de orchestră. În 1906, Charles Parham a venit în Zion și a slujit în mai multe adunări din casa lui Bosworth și în alte locuri. Bosworth a fost umplut cu Duhul și a izbucnit să vorbească în limbi. La scurt timp a început să slujească ca și evanghelist intinerant. În 1909 el și soția sa s-au mutat în Dallas, Texas și a întemeiat biserica „Prima Adunare a lui Dumnezeu”. În următorii ani, foarte mulți oameni au fost mântuiți, vindecați și umpluți cu Duhul în această biserică. În august 1911, el a acceptat o invitație de a veni să predice atât albilor cât și negrilor din Hearne, Texas. Le-a predicat în aer liber platforma a fost ridicată și așezată între congregația albilor și cea a negrilor, astfel încât și unii și ceilalți să-l poată auzi. După una din adunări, un grup de bărbați l-au înconjurat pe Bosworth și l-au bătut crunt cu niște lați de lemn, pentru că a îndrăznit să predice negrilor și albilor, ca și cum aceștia ar fi fost egali. Fără să întâmpine rezistență, fără să încerce cât de puțin să fugă, deși era plin de sânge, în mod miraculos nu s-a ales decât cu încheietura mâinii stângi, ruptă. A fost obligat să părăsească Hearne pe jos, parcurgând mai mulți kilometri până a ajuns în orașul următor. 7 

Mai târziu a mărturisit că, în timp ce mergea pe întuneric, îngrijindu-și rănile care sângerau, s-a bucurat și I-a mulțumit lui Dumnezeu pentru că, precum apostolii din vechime, a fost și el socotit vrednic să sufere pentru Numele lui Isus. El i-a iertat pe cei care l-au bătut fără milă și n-a făcut nicio plângere împotriva lor. Bosworth, un om onest și convins de ceea ce credea, a părăsit denominația „Adunările lui Dumnezeu”. A predat actele prin care fusese ordinat, pentru că a început să nu mai creadă că vorbirea în limbi era singura dovadă inițială a botezului în Duhul. Și atunci, ca și astăzi, o mare piatră de poticnire sunt creștinii care vorbesc în limbi dar trăiesc o viață firească. De-a lungul anilor 1920-1930, nenumărați oameni au fost mântuiți, umpluți cu Duhul și vindecați în adunările lui Bosworth, în timp ce a călătorit prin SUA și Canada. În 1924 și-a publicat cartea „Hristos Vindecătorul”, care a devenit binecunoscută. În adunările sale au fost vindecați mulți oameni, mai ales surzi. David Du Plessis a povestit despre o adunare din 1928, în care au fost aduși mulți studenți de la o școală de surzi. Fratele Du Plessis l-a urmărit pe Bosworth cum s-a rugat pentru fiecare copil surd și s-a bucurat să constate că toți au fost vindecați și au început să audă perfect. După adunare, nemaiavând studenți, școala a trebuit închisă. În 1947 l-a întâlnit pe William Branham, care tocmai începuse să devină cunoscut și Bosworth a devenit un consultant și mentor pentru Branham, T.L. Osborn, tânărul Oral Roberts și alți lucrători. Bosworth s-a rugat pentru bolnavi în multe din adunările lui Branham. El a slujit împreună cu Branham și alții, în Africa și în Japonia. În 1958, Domnul i-a spus lui F. F. Bosworth că „și-a sfârșit alergarea”, și că va merge acasă ca să fie în scurtă vreme cu Domnul. El șia anunțat astfel, familia. Strănepoata sa relata că Bosworth a fost foarte dezamăgit când s-a trezit a doua zi de dimineață și s-a văzut tot „aici”. Deși nu a fost diagnosticat cu vreo boală care să ducă la moarte, el le spunea întruna celor dragi și prietenilor săi că va merge „acasă” din clipă în clipă. Vestea s-a răspândit printre lucrători și prieteni, care au început să-l viziteze ca să-și ia la revedere. 8 

T.L. Osborn povestește că a sosit acasă la Bosworth și l-a auzit strigând: „Frate T.L.! Aceasta este cea mai importantă zi din viața mea! Dumnezeu mi-a spus că trebuie să merg să fiu cu El, astăzi! Aleluia!” În timp ce prieteni și familia s-au strâns în jurul patului său, ochii săi au fost deschiși să vadă cerul. Cei din cameră l-au ascultat cum saluta familia și prietenii pe care-i vedea în cer, în timp ce descria gloria cerească, acum vizibilă pentru el. Apoi, la câteva ore după aceea, a trecut „dincolo”, în vârstă de 81 de ani, fără să fie bolnav. Pur și simplu a adormit în Domnul. Ah... ce lecții avem de învățat din viața lui Bosworth! Onoare. Cinste. Adeziune la Scriptură. Credință în Dumnezeu pentru toate promisiunile Sale, inclusiv vindecare. Suferirea prigoanei și iertarea dușmanilor. Păstrarea unei mărturii creștine până la final. Plecare în slavă plin de roade. Extras de pe http://brothermel.com/listofffbosworthrecordings.aspx

Prefața autorului
În anul 1924, când am scris mesajele pentru prima ediție a acestei cărți, noi nu ne-am închipuit că adevărurile prezentate vor binecuvânta un număr atât de mare de oameni, în atâtea părți ale lumii. De-a lungul anilor, rezultatele au demonstrat adevărul declarației inspirate că Dumnezeu „poate să facă nespus mai mult decât toate câte cerem sau gândim noi” (Efes. 3:20). În timpul celor 44 de ani care au urmat, s-au tipărit încă șase ediții mai cuprinzătoare care au fost citite de mii de predicatori ce ne-au scris spunându-ne cum au fost luminați și binecuvântați în suflet și în trup, citind și recitind aceste mesaje. În această carte am încercat să folosim un vocabular pe care să-l înțeleagă oamenii de rând. Primim în continuu mărturii de la cei convertiți cu adevărat și vindecați în mod miraculos prin propria lor credință, primită în timpul citirii și meditării la adevărurile biblice pe care noi am încercat să le clarificăm. Am dovedit de mii de ori și continuăm să dovedim că prin simpla prezentare a Cuvântului scris al lui Dumnezeu, minților și inimilor celor în dureri incurabile, aceștia pot fi aduși la aceeași stare de certitudine și siguranță în ceea ce privește vindecarea trupului lor ca și în cazul vindecării sufletului lor. De aceea pe noi ne mișcă din ce în ce mai mult privilegiul plantării „seminței care nu poate putrezi”, Cuvântul lui Dumnezeu, în inimile celor pentru care a murit Isus. O, ce fapt glorios că fiecare dintre noi a fost „cumpărat cu un preț” spre a fi grădina Domnului în care, „sămânța Lui nepieritoare”, Cuvântul, urmează să fie semănată în continuu, udată și cultivată, astfel încât să poată să producă minuni prezente și eterne. „Sămânța” conține posibilități care depășesc închipuirea minții omenești, exact așa cum și într-o mică sămânță există un potențial de trei milioane de ori mai mare decât sămânța. Toate lucrările minunate ale lui Dumnezeu se găsesc în mod potențial în sămânță. Păstrând grădina lui Dumnezeu semănată, așa cum face agricultorul cu pământurile lui, un copil

10 

al lui Dumnezeu care primește promisiunile Sale, poate face lucruri de o mie de ori mai mărețe decât oamenii cu cele mai mari talente firești. Noi am constatat că aceia care au ascultat emisiunile de radio „Trezirea națională”, citind despre vindecare și altă literatură publicată de noi, au înțeles mult mai bine decât cei care au ascultat ocazional un mesaj în adunările noastre. Pentru că literatura scrisă poate fi recitită și studiată, mesajele noastre tipărite aduc rezultate mai bune în sufletele și trupurile acelora pentru care ne rugăm, decât în unii care participă la adunările noastre și doresc să fie făcută rugăciune pentru ei înainte de a auzi suficient Cuvânt al lui Dumnezeu care să producă credință. Această carte este dată mai departe cu rugăciunea fierbinte ca multe alte mii de oameni să învețe cum să intre în posesia multelor binecuvântări promise în Biblie. „Dar dorim fierbinte ca fiecare dintre voi … să călcaţi pe urmele celor care, prin credinţă şi îndelungă-răbdare, moştenesc promisiunile”. (Evr. 6:11-12). F. F. Bosworth

Nota traducătorului: Fratele Bosworth a citat din mai multe traduceri ale Bibliei, cea de bază fiind traducerea King James. Versetele au fost redate în limba română folosind ca traducere de bază, TRADUCEREA LITERALĂ NOUĂ, COMPLETATĂ, REVIZUITĂ ȘI ACTUALIZATĂ – București 2001. Această BIBLIE are la bază BIBLIA TRADUCERE LITERALĂ Dumitru Cornilescu 1931 (D.C. 1931) şi este o prezentare cursivă, într-o formă de exprimare lexico-gramaticală actuală, mai aproape de textul original sacru şi, de aceea, într-o formă mai puţin literară. Cisnădie, 30.10.2011

11 

PREDICA 1 Pentru cei ce au nevoie de vindecare
Înainte ca oamenii să poată avea o credință neclintită pentru vindecarea trupului lor, ei trebuie eliberați de toată nesiguranța în ceea ce privește voia lui Dumnezeu. Credința nu poate depăși cunoștința cuiva în ceea ce privește voia descoperită a lui Dumnezeu. Înainte de a încerca să exercite credință pentru vindecare, omul trebuie să știe ce învață Scriptura deslușit și anume, că este voia lui Dumnezeu să vindece trupul în aceeași măsură în care este voia Lui să vindece sufletul. Predicile din această carte arată și explică acele pasaje din Scriptură care vă vor clarifica pentru totdeauna acest subiect. Numai știind că Dumnezeu promite ceea ce căutați voi, poate fi îndepărtată toată nesiguranța și poate fi făcută posibilă o credință neclintită. Fiecare dintre promisiunile Lui sunt o descoperire a ceea ce este dornic Dumnezeu să facă pentru noi. Până când nu cunoaștem voia lui Dumnezeu, nu avem pe ce să ne bazăm credința. Este important ca mintea celor ce caută vindecare să fie „înnoită” în așa fel încât să fie adusă în armonie cu gândirea lui Dumnezeu. Acest lucru este descoperit în Biblie și arătat pe paginile care urmează. Credința pentru a intra în posesia binecuvântărilor promise de Dumnezeu este rezultatul cunoașterii și acționării pe baza Cuvântului lui Dumnezeu (Rom. 10:17). Atitudinea mentală corectă, sau „mintea înnoită” (Rom. 12:2), face posibilă tuturor o credință neclintită. În mod constant primim mărturii de la cei care, deși s-a făcut rugăciune pentru ei în repetate rânduri, fără succes, au fost vindecați într-un mod minunat după aceea, citind această carte. De asemenea, citind aceste îndrumări, mulți au fost convertiți. Lumea ar fi suprinsă dacă ar putea să citească minunatele mărturii care ne-au sosit din întreaga țară. Noi am primit peste 225.000 de scrisori din partea radioascultătorilor noștri și din partea prietenilor lor. Pe cei mai mulți dintre ei nu i-am văzut niciodată. Adevărurile expuse în această carte de predici, alături de „rugăciunea credinței”, au adus vindecare multor mii de oameni în 12 

suferință, care nu s-ar fi vindecat fără acțiunea directă a Duhului Sfânt. A lui Dumnezeu să fie toată slava! În timp ce ne bucurăm de aceste miracole, ne amintim că acestea sunt doar manifestări exterioare ale unui miracol de o mie de ori mai mare care s-a petrecut în camera sacră a interiorului sufletului. Cauza interioară este mult mai prețioasă decât efectul exterior.

CUVÂNTUL ESTE SĂMÂNȚA
Isus a spus: „Cuvântul este sămânța”. Este sămânța vieții divine. Până când persoana care caută vindecare nu este sigură din Cuvântul lui Dumnezeu că este voia lui Dumnezeu ca s-o vindece pe ea, aceasta încearcă să secere de unde n-a fost semănat nimic. Ar fi imposibil pentru un plugar să aibă credință pentru o recoltă înainte de a fi sigur că a fost semănată sămânța. Nu este voia lui Dumnezeu să existe un seceriș fără semănatul seminței — fără ca voia Lui să fie cunoscută și să se acționeze conform acestei voi. Isus a spus: „veți cunoaște adevărul și adevărul vă va elibera”. Eliberarea din boală vine din cunoașterea adevărului. Dumnezeu nu face nimic fără Cuvântul Său. „El a trimis cuvântul Său și i-a vindecat” sunt cuvintele Duhului Sfânt (Ps. 107:20). Toată lucrarea Sa este făcută în credincioșie față de promisiunile Sale. Pentru ca fiecare om să știe că este voia lui Dumnezeu să-l vindece, este nevoie ca „sămânța” să fie semănată în mintea și inima sa. Nu este semănată până când nu este cunoscută și primită și până când nu se pune încrederea în ea. Niciun păcătos nu poate să devină creștin înainte ca el să știe că este voia lui Dumnezeu să-l mântuiască. Cuvântul lui Dumnezeu este acela care, semănat și udat și crezut cu fermitate, vindecă și sufletul și trupul. „Sămânța” trebuie să rămână semănată și udată înainte de a putea să-și producă roadele. Dacă cineva spune: „Eu cred că Domnul poate să mă vindece” înainte de a ști din Cuvântul lui Dumnezeu că El vrea să-l vindece pe el, este ca și cum un plugar ar spune: „Eu cred că Dumnezeu poate să-mi dea o recoltă, fără să semăn și să ud vreo sămânță”. Dumnezeu nu poate mântui sufletul omului înainte ca omul să cunoască voia lui Dumnezeu în acest sens. Mântuirea este prin credință - adică, prin încrederea în voia Lui Dumnezeu cunoscută. A fi vindecat înseamnă a fi mântuit într-un sens fizic. 13 

A te ruga pentru vindecare cu cuvintele distrugătoare de credință „dacă este voia Ta” nu înseamnă că semeni sămânța; aceste cuvinte distrug sămânța. „Rugăciunea credinței” care vindecă bolnavii trebuie să urmeze (nu să preceadă) semănarea seminței (a Cuvântului). Credința se bazează numai pe acesta. Evanghelia, spune Duhul Sfânt, „este puterea lui Dumnezeu pentru mântuire” în toate aspectele sale, atât pe plan fizic cât și spiritual. Întreaga evanghelie este pentru „orice făptură” și pentru „toate națiunile”. Evanghelia nu-l lasă pe om în nesiguranță, ca el să se roage „dacă este voia Ta”; aceasta îi spune care este voia lui Dumnezeu. Cuvintele Duhului Sfânt, „El Însuși a … purtat bolile noastre” (Mat. 8:17), sunt tot atât de mult o parte din evanghelie, precum și cuvintele „El Însuși a purtat păcatele noastre în trupul Său, pe lemn” (1 Pet. 2:24). Rugăciune singură nu este suficientă pentru obținerea de rezultate în domeniul spiritual al evangheliei și în cel fizic. Sămânța este neputincioasă până când este semănată. Mulți, în loc să spună: „Roagă-te pentru mine”, ar trebui să spună mai întâi: „Învață-mă Cuvântul lui Dumnezeu, astfel încât eu să pot coopera într-un mod conștient pentru vindecarea mea”. Noi trebuie să știm care sunt beneficiile Golgotei înainte de a ni le putea însuși prin credință. David spune: „El îți iartă toate nelegiurile tale, El îți vindecă toate bolile tale”. După ce am fost luminați îndeajuns, atitudinea noastră față de boală ar trebui să fie precum cea față de păcat. Scopul nostru de a avea trupul nostru vindecat ar trebui să fie la fel de hotărât ca și scopul nostru de a avea sufletul nostru vindecat. N-ar trebui să ignorăm nicio parte din evanghelie. Înlocuitorul nostru a purtat atât păcatele noastre cât și bolile noastre, pentru ca noi să fim eliberați de acestea. Faptul că Hristos a purtat păcatele și bolile noastre este un motiv întemeiat pentru a ne încrede în El acum pentru eliberare din ambele. Atunci când ne rugăm lui Dumnezeu ca să ne ierte păcatele, noi trebuie să credem, pe baza autorității Cuvântului Său, că rugăciunea noastră este ascultată. Trebuie să facem același lucru atunci când ne rugăm pentru vindecare. Noi putem fi suficient luminați de promisiunile lui Dumnezeu crezând simplu că rugăciunea noastră este ascultată înainte ca noi să fi experimentat răspunsul (Marcu 11:24, „De aceea vă spun: tot ce veți cere rugându-vă, credeți că ați primit și veți avea.”). Urmând acest lucru cu respectarea textelor din Evrei 10:35-36 („Nu părăsiți deci încrederea voastră, pe care o așteaptă o mare răsplătire! Pentru că aveți nevoie de răbdare, ca, după ce ați făcut voia lui Dumnezeu, să primiți 14 

promisiunea”), noi putem întotdeauna să facem să se împlinească orice promisiune divină. Este voia lui Dumnezeu ca fiecare creștin să practice cu succes Evrei 6:11-12 („Dar dorim fierbinte ca să arate aceeaşi stăruință în încrederea deplină a speranței, până la sfârșit, ca să nu fiți leneși, ci să călcaţi pe urmele celor care, prin credinţă şi îndelungă-răbdare, moştenesc promisiunile”). În perioada de timp dintre momentul în care noi i-am încredințat lui Dumnezeu vindecarea noastră, și încheierea vindecării noastre, putem și trebuie să învățăm una dintre cele mai valoroase lecții din viața noastră creștină. Lecția aceasta se referă la cum să respectăm Evrei 10:35-36. Doar promisiunile divine pot face credința noastră neclintită. După ce Iona s-a rugat pentru îndurare, el nu a renunțat la încrederea lui pentru că nu exista nicio dovadă vizibilă că rugăciunea i-a fost ascultată. Nu, el a ținut tare de această încredere și a adăugat la aceasta, în avans, jertfa mulțumirii (Iona 2:9 – „Dar eu Îți voi jertfi cu glas de mulțumire”). În Evr. 13:15, Duhul Sfânt ne poruncește tuturor să facem acest lucru „neîncetat” – „Prin El, deci, să-I aducem neîncetat jertfă de laudă lui Dumnezeu”. Promisiunile lui Dumnezeu își produc miracolele lor în timp ce noi vedem și acționăm în conformitate cu realități eterne (promisiunile Sale, credincioșia Sa, etc.), și refuzăm să ne lăsăm influențați de lucruri trecătoare, contrare acestor realități. Dumnezeu Își împlinește întotdeauna promisiunile Sale dacă poate să găsească cooperarea corespunzătoare. El ne primește întotdeauna și Își asumă răspunderea pentru noi dacă respectăm Marcu 11:24 și Evrei 10:35-36. „Îl voi sătura cu viaţă lungă” este promisiunea lui Dumnezeu pe care toți trebuie să și-o însușească (Ps. 91:16).

15 

ÎNDRUMĂRI CUPRINZĂTOARE
În Proverbe 4:20-22 găsim cele mai cuprinzătoare îndrumări despre cum să primim vindecare: „Fiule, ia aminte la cuvintele mele, pleacă-ţi urechea la spusele mele! Să nu se depărteze cuvintele acestea de ochii tăi, păstrează-le în adâncul inimii tale! Căci ele sunt viaţă pentru cei ce le află şi sănătate pentru tot trupul lor”. Cuvântul lui Dumnezeu nu poate fi sănătate nici pentru suflet, nici pentru trup, înainte de a fi auzit, primit și urmat. Observați ce ni se spune: cuvintele lui Dumnezeu sunt viață numai pentru aceia care le „găsesc”. Dacă doriți să primiți viață și vindecare de la Dumnezeu, faceți-vă timp să găsiți cuvintele Scripturii care promit aceste rezultate. Când Cuvântul lui Dumnezeu devine sănătate pentru tot trupul vostru, cancerul vostru va pleca, tumoarea voastră va pleca, gușa voastră va pleca. Noi am văzut că atunci când este primit și ascultat, Cuvântul produce aceste rezultate de mii de ori. Trupul a mii de oameni din ziua de azi este bolnav pentru că ei nu au „găsit” și „urmat” acea parte din Cuvântul lui Dumnezeu care produce vindecare. Aceasta este metoda divină pentru a primi binecuvântările pe care ni le-a dat Dumnezeu. Mulți n-au reușit să primească vindecare pur și simplu pentru că n-au urmat această metodă. Dumnezeu spune că atunci când procedăm după cum ne este spus în Scriptură, cuvintele Sale sunt făcute „sănătate pentru tot trupul nostru”. Nu are importanță ce boală este - cancer, gușă, tumoare - Dumnezeu spune „sănătate pentru tot trupul lor”. Al cui trup? Al celor care „află” și „urmează” cuvintele lui Dumnezeu referitoare la această temă. Exact în același fel devine Cuvântul lui Dumnezeu sănătate pentru suflet. În acest pasaj cuprinzător, Dumnezeu ne spune exact cum să „urmăm” cuvintele Sale. El spune: „Să nu se depărteze cuvintele acestea de ochii tăi, păstrează-le în adâncul inimii tale!”. În loc să priviți la simptomele voastre și să fiți ocupați cu acestea, nu lăsați cuvintele lui Dumnezeu „să se depărteze de ochii voștri”. Priviți în continuu la ele și, precum Avram, întăriți-vă în credință privind la făgăduințele lui Dumnezeu și la nimic altceva. Așa cum singura modalitate ca o sămânța să-și poată face lucrarea este să fie ținută în pământ, tot așa

singurul mod prin care „sămânța nepieritoare” a lui Dumnezeu poate „să lucreze cu putere în noi” este să fie ținută „în inimile noastre”.
16 

Aceasta nu înseamnă din când în când, ci în continuu. Mulți au eșuat
pentru că n-au făcut acest lucru.

TREBUIE SĂ PROCEDĂM CA PLUGARII
Când noi urmăm cuvintele lui Dumnezeu, nelăsându-le să se depărteze de ochii noștri și păstrându-le în inimile noastre, sămânța este în „pământ bun”. Acesta este pământul despre care a spus Isus că „rodește”. Pavel spune că „lucrează cu putere”. Când plugarul își pune sămânța în pământ, el nu sapă în fiecare zi ca să vadă ce mai face aceasta, ci spune: „Mă bucur că s-a rezolvat”. El crede că sămâța și-a început lucrarea. De ce să nu avem această credință în „sămânța nepieritoare” – cuvintele lui Hristos – despre care El spune că sunt „duh și viață”? Credeți că acestea își fac deja lucrarea, fără să așteptați să vedeți. Dacă plugarul, fără a avea vreo promisiune categorică, poate să aibă credință în natură, de ce n-ar avea creștinul credință în Dumnezeul naturii? Psalmistul a spus: „cuvântul Tău m-a făcut să trăiesc” (Psa. 119.50). Pavel ne spune că Cuvântul „lucrează cu putere” în cei ce cred. Fiecare Cuvânt al lui Dumnezeu este „duh și viață” și va lucra în noi dacă îl primim și îl urmăm. Dacă primim și ne supunem Cuvântului lui Dumnezeu, putem spune împreună cu Pavel: „puterea lui Dumnezeu lucrează cu tărie în mine”. Astfel Cuvântul lui Dumnezeu devine puterea lui Dumnezeu. Este „duh și viață”. Dacă o țarină în care a fost semănată sămânța ar putea să ne vorbească, ar spune: „Sămânța lucrează cu putere în mine”.

17 

TREI LUCRURI FUNDAMENTALE
Acest pasaj din Proverbe ne arată metoda de a obține rezultate din promisiunile Cuvântului lui Dumnezeu: 1.Trebuie să avem urechea atentă. „Apleacă-ţi urechea la spusele mele!” 2.Trebuie să avem privirea neclintită. „Să nu se depărteze cuvintele acestea de ochii tăi”. 3.Trebuie să avem inima care păstrează cu sfințenie. „Păstrează-le în adâncul inimii tale!” Dacă ochii voștri sunt ațintiți asupra simptomelor voastre iar mintea vă este ocupată mai mult cu acestea decât cu Cuvântul lui, sămânța pe care o aveți în pământ nu este bună și nu va produce recolta pe care o doriți. Aveți în pământ semințele îndoielii. Voi încercați să recoltați un soi de cultură dintr-o sămânță de alt soi. Este imposibil să semeni neghină și să seceri grâu. Simptomele pot să vă arate moartea, dar Cuvântul lui Dumnezeu vă arată viața, iar voi nu puteți privi în același timp în două direcții diferite.

CE FEL DE SĂMÂNȚĂ AVEȚI?
Ce fel de sămânță aveți voi în pământ? „Să nu se depărteze Cuvântul lui Dumnezeu de ochii tăi, păstrează-l în adâncul inimii tale!”. Aceasta înseamnă să priviți neclintit și continuu și numai la dovada pe care o dă Dumnezeu pentru credința voastră. Dumnezeu spune tuturor incurabililor „oricine privește va trăi”. Cuvântul „privește” este la timpul prezent. Nu se referă la o aruncătură de ochi, ci „[Cuvintele Sale] să nu se depărteze de ochii tăi; păstrează-le în mijlocul inimii tale”. Motivele care solicită atenția noastră sunt din cale afară de puternice. Cel care vorbește este Tatăl nostru ceresc. În spatele cuvintelor Sale este cerul întreg. Lucrurile spuse au capacitatea de a învia și de a înviora. Pentru cei ce le găsesc, acestea sunt viață și sănătate nu doar pentru suflet, ci și pentru trup, nu doar pentru o parte a trupului, ci pentru „tot trupul lor”. 18 

Un medicament eficace pentru vindecarea unui singur mădular al trupului, l-ar putea îmbogăți pe inventator. Aici este vorba despre un medicament pentru tot trupul – din cap până-n picioarele voastre. Aici este un Medic cu posibilități infinite – „…care-ți vindecă toate bolile tale”.

DOVADA LUCRURILOR NEVĂZUTE
După ce v-ați semănat sămânța, voi credeți că aceasta va crește înainte de a o vedea crescând. Aceasta este credința care constituie „dovada lucrurilor care nu se văd”. În Hristos avem dovadă desăvârșită pentru credință. Orice bărbat sau femeie poate să scape de îndoielile lui sau ale ei, privind neclintit și numai la dovada dată de Dumnezeu pentru credința noastră. Dacă privești numai la ceea ce spune Dumnezeu, aceasta va produce și va crește credința. Astfel e mai ușor să crezi decât să te îndoiești. Dovezile credinței sunt cu atât mai puternice față de cele ale îndoielii. Nu vă îndoiți de credința voastră. Îndoiți-vă de îndoielile voastre, căci în acestea nu poți avea încredere. Oh, ce binecuvântare este atunci când credința privește la Hristos! Este viață, lumină, libertate, dragoste, bucurie, călăuzire, înțelepciune, pricepere, sănătate perfectă. Totul se află într-o privire neclintită la Cel răstignit. Nimeni nu privește degeaba la Medicul cel mare. Oricine a privit la șarpele de aramă, simbolul lui Hristos, a trăit. „Fețele lor nu au fost făcute de ruşine” spune psalmistul. Vorbind omenește, ei toți erau incurabili, dar au fost și iertați și vindecați când au privit. Cel ce se încrede în Hristos nu trebuie să se rușineze de încrederea sa. Timpul și eternitatea vor adeveri nădejdea lui în Dumnezeu. Cartea aceasta va arăta celor ce au nevoie de vindecare, care parte din Cuvântul lui Dumnezeu trebuie s-o primească și s-o urmeze. Unii au fost vindecați în mod miraculos în timp ce au citit următoarea predică.

19 

PREDICA 2 Ne-a răscumpărat Isus din bolile noastre atunci când a ispășit păcatele noastre?
Notă: Dacă tu, cititorule, ai fost învățat să privești boala ca pe un „țepuș în carne”, care trebuie să rămână, te îndemnăm să citești predica 14, despre țepușul lui Pavel, înainte de a citi orice altă predică din această carte. Altfel, vei pierde forța argumentelor scripturale prezentate în alte părți ale cărții. ÎNAINTE DE A RĂSPUNDE ÎNTREBĂRII DE MAI SUS, din Cuvântul lui Dumnezeu, vă solicit atenția spre câteva lucruri învățate în Scripturi, referitoare la acest subiect. Scripturile spun în Rom. 5:12, că „printr-un singur om a intrat păcatul în lume şi prin păcat a intrat moartea…” Aici este spus clar că moartea a intrat în lume prin păcat. De aceea, este clar că boala, care este stadiul inițial al morții, a intrat în lume prin păcat. De vreme ce boala a intrat prin păcat, remediul ei trebuie să se afle în răscumpărarea lui Hristos. Diavolul apasă (Fapte10:38), astfel, atunci când organismul nu reușește, ce putere poate îndepărta boala, în afară de puterea Fiului lui Dumnezeu? De îndată ce o boală a depășit puterea de vindecare a organismului, rezultatul va fi de fiecare dată moartea, dacă nu intervine puterea lui Dumnezeu. Toți medicii sinceri vor recunoaște acest lucru, căci ei pretind doar puterea de a ajuta natura, nu de a vindeca. Într-un asemenea caz, vindecarea va fi făcută imposibilă de către orice lucru care ar împiedica puterea lui Dumnezeu ca să coopereze. Iacov spune: „Mărturisiţi-vă unii altora greșelile… ca să fiţi vindecaţi ”. Acest lucru înseamnă că, dacă nu procedăm așa, nu putem fi vindecați. Dacă boala a depășit puterea de vindecare a organismului, atunci nici organismul, nici medicul, nici măcar rugăciunea nu-l mai poate scăpa pe bolnav, până nu-și mărturisește păcatele și până ce Dumnezeu, pentru vreun motiv suveran al Său, îndepărtează boala. De vreme ce boala este o parte a blestemului, remediul ei autentic trebuie să fie crucea. Cine poate îndepărta blestemul, în afară de Dumnezeu, și cum o poate face Dumnezeu drept dacă nu prin înlocuire? Biblia învață, după cum o spune un scriitor, 20 

că boala este pedeapsa fizică a fărădelegii. De vreme ce Hristos a purtat în trupul Său toate datoriile noastre fizice din cauza păcatului, trupurile noastre sunt astfel eliberate de boală, din punct de vedere juridic. Prin răscumpărarea făcută de Hristos, noi toți putem avea, ca parte a „arvunei moștenirii noastre”, „ca și viața lui Isus să se arate în trupul nostru muritor”. Aceasta completează natura (organismul) până când lucrarea noastră este încheiată. În același fel în care putem primi „cele dintât roade” ale mântuirii noastre spirituale, noi putem primi „cele dintâi roade” ale mântuirii noastre fizice. Acum revenim la întrebarea: ne-a răscumpărat Isus din bolile noastre atunci când a ispășit păcatele noastre? Dacă – așa cum învață unii – vindecarea nu se găsește în Ispășire, atunci de ce, în Vechiul Testament, neau fost arătate niște simboluri ale Ispășirii, în legătură cu vindecarea trupului? În cap. 12 din Exod, de ce li s-a cerut israeliților să mănânce carnea mielului pascal pentru a avea putere fizică, în afară de cazul în care și noi, de asemenea, putem primi viață fizică, sau tărie, de la Hristos? Pavel spune că Hristos este „Paștele noastre, jertfit pentru noi”. La 765 de ani după instituirea paștelor, citim în 2 Cron. 30:20 că „Domnul a ascultat pe 1 Ezechia și a vindecat poporul” . Pavel, în 1 Cor. 11:29-30, vorbește despre nereușita corintenilor de a „aprecia corect trupul”2 lui „Hristos, Paștele noastre” care a dus la faptul ca mulți dintre ei să fie „neputincioși și bolnavi”. Cina Domnului este mai mult decât o poruncă, pentru că noi ne putem împărtăși cu Hristos atunci când luăm parte la simbolurile morții Sale și la beneficiile care rezultă din aceasta. În Hristos există atât viață trupească cât și spirituală. Cu siguranță că nu există o ocazie mai bună pentru a ne folosi de privilegiul de a avea „și viața lui Isus... arătată în trupul nostru muritor” (2 Cor. 4:11).

                                                            
1 2

traducerea King James  traducerea Weymouth 

21 

VINDECAREA, PREFIGURATĂ ÎN VECHIUL TESTAMENT
Din nou, în Lev. 14:18 citim despre preotul care făcea ispășire pentru curățirea celui lepros. De ce ar fi existat o ispășire pentru vindecarea leprosului dacă pentru noi vindecarea nu s-ar găsi în ispășirea făcută de Hristos? Simbolurile din Levitic, capitolele 14 și 15, ne arată că boala era vindecată mereu prin ispășire. Nici nu trebuie să mergem mai departe. Acesta este un răspuns complet la întrebarea despre care discutăm. Toate aceste ispășiri simbolice arată spre, și prefigurează Golgota. Iarăși, în Luca 4:19, Isus ne spune că El a fost uns ca să „vestească anul de îndurare al Domnului” referindu-Se la anul de veselie (anul Jubiliar) din Vechiul Testament. Aceasta ne arată că anul de veselie este o prefigurare surprinzătoare a binecuvântărilor evangheliei. Lev. 25:9 ne arată că nicio binecuvântare care ținea de anul de veselie nu era vestită prin sunetul trâmbiței, decât în Ziua Ispășirii. În această zi era înjunghiat un taur, ca jertfă pentru păcat, iar scaunul îndurării era stropit cu sânge. Mila nu era oferită până când nu era stropit sângele ispășirii, căci altfel ar fi fost un scaun de judecată – dacă nu era stropit cu sânge. Acest lucru ne învață că nu ne este acordată niciun fel de îndurare sau binecuvântare a evangheliei independent de ispășirea lui Hristos.

REDOBÂNDIREA TUTUROR CELOR PIERDUTE PRIN CĂDEREA ÎN PĂCAT
Prin căderea în păcat noi am pierdut totul. Isus a redobândit totul prin ispășirea făcută de El. În Ziua Ispășirii Dumnezeu a spus: „fiecare din voi să se întoarcă la stăpânirea lui”. În anul veseliei, ordinea era următoarea: mai întâi, ispășirea, apoi suna trâmbița veseliei, cu vestea bună că „fiecare din voi să se întoarcă la stăpânirea lui”. Ordinea a rămas aceeași: în primul rând, Golgota, apoi urma să răsune trâmbița evangheliei care să vestească „oricărei făpturi” faptul că El „a purtat păcatele noastre” 22 

și „bolile noastre”, etc. Aceasta ne arată că noi ne putem întoarce la stăpânirea noastră. Cele șapte Nume răscumpărătoare ale lui Dumnezeu, dintre care unul este IEHOVAH Rafa, „Eu sunt Domnul care te vindecă”, ne arată la ce moșii pierdute se poate întoarce fiecare om, în perioada harului. Cele două moșii importante care trebuie restituite în perioada evangheliei sunt sănătate pentru suflet și sănătate pentru trup. Iertarea și vindecarea au fost oferite oriunde Hristos a predicat „anul de îndurare al Domnului”. Omul lăuntric și cel din afară a putut fi vindecat atunci și pregătit pentru slujirea lui Dumnezeu. Toți au fost „destoinici pentru orice lucrare bună”, astfel că au putut să-și sfârșească alergarea. Unii dintre fundamentaliștii care-i atacă pe adepții Științei Creștine pentru credința că putem fi mântuiți separat de Golgota, fac exact aceeași greșeală când spun că ei cred în vindecare, dar că aceasta este oferită separat de Golgota. Eu nu înțeleg cum poate cineva să spună că sângele lui Hristos a fost la fel de folositor când curgea în venele Lui, cât și după ce a fost vărsat. Fiecare jertfă vechi testamentară trebuia să moară și sângele acesteia să fie vărsat, înainte de a fi folositor. Biblia spune că „fără vărsare de sânge nu există iertare”. Adoptați o religie fără sânge și nu veți mai avea decât o religie a ideilor, nimic altceva decât o emoție omenească. „Bucuria de nespus și glorioasă” nu poate fi cunoscută vreodată decât de aceia care au fost mântuiți prin sângele vărsat de Hristos. La fel de neînțeles este pentru mine cum pot să spună acești fundamentaliști că vindecarea este oferită fără referire la moartea lui Hristos. Mântuirea vreunei părți din om fără jertfă, este necunoscută Scripturii. Dacă vindecarea trupească este oferită și trebuie predicată separat de Golgota, de ce nu era vestită prin sunetul trâmbiței nicio binecuvântare, până în Ziua Ispășirii? Pavel ne spune că „în El” toate promisiunile lui Dumnezeu sunt DA și AMIN. Acesta este un alt fel de a spune că toate promisiunile lui Dumnezeu, inclusiv cea referitoare la vindecare, își datorează existența și puterea lor exclusiv lucrării de răscumpărare făcute de Hristos.

23 

VINDECAREA AMÂNATĂ PÂNĂ ÎN ÎMPĂRĂȚIA DE O MIE DE ANI
Unii predicatori încearcă să plaseze vindecarea trupească în Împărăția de o mie de ani, dar Isus a spus „astăzi [nu în Împărăția de o mie de ani] s-au împlinit cuvintele acestea din Scriptură, pe care le-ați auzit”. Dumnezeu a dat în Biserică (nu în Împărăția de o mie de ani) „învățători, minuni, daruri de vindecare”3, etc. Nimeni din Biserică nu va avea nevoie de vindecare în timpul Împărăției de o mie de ani, pentru că sfinții vor primi trupuri glorificate înaintea Împărăției de o mie de ani. Ei vor fi răpiți ca să-L întâlnească pe Domnul în văzduh, când „acest trup muritor se îmbracă în nemurire”. Dacă plasăm vindecarea în Împărăția de o mie de ani, va trebui să plasăm tot atunci și „învățătorii” pe care i-a pus Dumnezeu în Biserică, laolaltă cu „darurile de vindecare”. A spune că vindecarea este numai pentru Împărăția de o mie de ani, este sinonim cu a spune că noi ne aflăm acum în Împărăția de o mie de ani, pentru că Dumnezeu vindecă în prezent multe mii de oameni. Promisiunea atotcuprinzătoare a lui Dumnezeu este să toarne Duhul Său peste orice făptură în timpul „anului de îndurare al Domnului”, care este perioada de timp a Duhului Sfânt. El vine precum un executiv al lui Hristos ca să ne dea toate binecuvântările răscumpărării. El ne aduce „arvuna” sau „cele dintâi roade” ale moștenirii noastre spirituale și fizice, până când și ultimul vrăjmaș, care este moartea, este nimicit, lăsându-ne să pătrundem, astfel, în moștenirea noastră deplină.

                                                            
3

Traducerea King James – n.tr. 

24 

CREDINȚA VINE ÎN URMA AUZIRII
Motivul pentru care mulți dintre bolnavii zilelor noastre nu s-au întors la proprietățile lor fizice, este că nu au auzit sunetul trâmbiței în ceea ce privește vindecarea. „Credința vine în urma auzirii” iar ei nu au auzit pentru că trâmbița multor predicatori s-a stricat în seminarul teologic. Aceștia îmi amintesc de un om pe care l-am cunoscut și care cânta la trombon într-o orchestră. La începutul unei repetiții, colegii i-au introdus un mic știft în muștiuc. Când el a suflat, n-a mai putut să scoată prea multe sunete din trombon. Cu toate acestea, el a participat la întreaga repetiție fără să-și dea seama ce nu era în regulă. Unii predicatori, ca și omul acesta, consideră că suflă corect în trâmbița evangheliei. Ei n-au constatat că nu scot nici jumătate din sunetele pe care ar trebui să le scoată. Ei nu vestesc tot „planul lui Dumnezeu”, precum Pavel. Așa cum în Levitic simbolurile arată că vindecarea avea loc permanent prin ispășire, tot astfel Mat. 8:16-17 arată clar că Hristos a vindecat toate bolile pe temeiul Ispășirii. Ispășirea a fost motivul Său pentru care n-a făcut nicio excepție când vindeca bolnavii. Hristos „i-a vindecat pe toţi care erau bolnavi, ca să se împlinească ceea ce s-a spus prin profetul Isaia, care zice: El Însuși a luat neputinţele noastre şi a purtat bolile noastre”. De vreme ce El a purtat bolile noastre, Ispășirea făcută de El ne include pe noi toți, aceasta ar impune vindecarea tuturor spre a împlini această profeție. Isus încă îi mai vindecă pe toți aceia care vin la El cu o credință vie, „ca să se împlinească...”. De vreme ce în perioada întunecată a simbolurilor, toți au avut privilegiul vindecării, cu siguranță în această perioadă de har „mai bună”, când există un legământ „mai bun” și promisiuni „mai bune”, Dumnezeu nu și-a retras această îndurare vechi testamentară. Dacă ar fi așa, atunci noi suntem lipsiți de aceasta prin venirea și Ispășirea lui Hristos. În Numeri 16:46-50, după ce 14.700 au murit din pricina urgiei, Aaron, ca preot, în slujba sa de mijlocire, a stat pentru popor, între cei vii și cei morți și a făcut ispășire pentru îndepărtarea urgiei, pentru vindecarea trupului. Tot așa Hristos, Mijlocitorul nostru, prin ispășirea făcută de El, ne-a răscumpărat din „urgia” păcatului și a bolii. 25 

SIMBOLUL ȘARPELUI DE ARAMĂ
În Num, 21:9, citim despre israeliții care au fost vindecați privind la șarpele de aramă, care a fost înălțat ca simbol al ispășirii. Dacă vindecarea nu trebuia să fie în ispășire, de ce li s-a cerut acestor israeliți muribunzi să privească la simbolul ispășirii, pentru vindecare trupească? De vreme ce atât vindecarea și iertarea au venit prin simbolul ispășirii, de ce nar fi valabile și în cazul nostru, prin Hristos, Cel ce fusese simbolizat atunci? Așa cum blestemul venit peste ei a fost îndepărtat prin înălțarea șarpelui de aramă, tot astfel ne spune Pavel că blestemul venit peste noi este îndepărtat prin înălțarea lui Hristos (Gal. 3.13). În Iov 33.24-25, citim: „am găsit o răscumpărare (ispășire) pentru el! ... Carnea lui va fi mai fragedă ca în copilărie; el se va întoarce la zilele tinereții lui”. Aici, vedem că trupul lui Iov a fost vindecat printr-o ispășire. De ce n-ar fi vindecate și ale noastre? David începe Psalmul 103 chemându-și sufletul să-L binecuvânteze pe Domnul și să nu uite niciuna din binefacerile Lui. Apoi ei specifică: „El îți iartă toate nelegiurile tale, El îți vindecă toate bolile tale”. Cum iartă Dumnezeu păcatul? Desigur, prin Ispășirea făcută de Hristos. El vindecă boala în același fel, pentru că Ispășirea făcută de Isus Hristos este singurul temei pentru orice binefacere pentru omul căzut. Cum poate Dumnezeu să mântuiască vreo parte din om dacă nu prin Ispășire? În 1 Cor. 10.11, Pavel ne spune: „Toate acestea li se întâmplau ca pilde, și au fost scrise pentru avertizarea noastră, peste care au ajuns sfârșiturile veacurilor”. În Gal. 3.7, 16, 29, Duhul Sfânt ne arată deslușit că aceste lucruri sunt valabile pentru neamuri la fel ca și pentru Israel. «Să știți deci, că cei din credință, aceștia sunt fii ai lui Avraam... Promisiunile au fost rostite „lui Avraam și seminței lui”... iar dacă voi sunteți ai lui Hristos, sunteți deci „sămânța” lui Avraam, moștenitori potrivit promisiunii». „Așadar, voi nu mai sunteți nici străini și locuitori temporari, ci sunteți împreună-cetățeni cu sfinții și ai casei lui Dumnezeu”. Pastorul Daniel Bryant, în cartea sa Hristos între bolnavii noștri, spune: „Biserica de atunci a învățat ceea ce, se pare că, este nevoie să învețe iarăși; și anume, că pentru Hristosul milos, nu este nicio diferență între un bolnav dintre neamuri și un israelit bolnav”.

26 

CELE ȘAPTE NUME DE RĂSCUMPĂRARE ALE LUI IEHOVAH
Pentru mine, o altă dovadă incontestabilă că vindecarea se găsește în Ispășire, se află în cele șapte Nume de răscumpărare ale lui IEHOVAH. Pe paginile 6 și 7 din Biblia Scofield, d-nul Scofield spune că Numele „IEHOVAH este, în mod clar, Numele de răscumpărare al Dumnezeirii și înseamnă Cel ce există prin Sine, Care Se descoperă”. Aceste șapte Nume răscumpărătoare, spune el, indică „o descoperire continuă, progresivă”. Apoi el spune: „În relația Sa de răscumpărare pe care o are cu omul, IEHOVAH are șapte nume compuse care-L descoperă ca fiind Cel ce satisface fiecare nevoie a omului căzut, până la sfârșit”. De vreme ce relația Sa de răscumpărare este descoperită prin aceste șapte nume, trebuie ca fiecare dintre acestea să arate către Golgota, unde am fost răscumpărați. Binecuvântarea pe care o descoperă fiecare dintre aceste nume, trebuie furnizată prin ispășire. Scriptura învață în mod clar lucrul acesta. Iată cele șapte Nume de răscumpărare: IEHOVAH-ȘAMA se traduce „DOMNUL este aici” sau prezent, descoperindu-ne privilegiul de răscumpărare de a ne bucura de prezența Sa. El spune: „Iată, Eu sunt cu voi în toate zilele”. Această binecuvântare ne este dată prin ispășire: noi suntem „apropiați prin sângele lui Hristos”. IEHOVAH-ȘALOM se traduce „Domnul este Pacea noastră” și ne descoperă privilegiul de răscumpărare de a avea pacea Lui. Isus spune: „Vă dau pacea Mea”. Această binecuvântare se află în ispășire pentru că „pedeapsa care ne dă pacea a căzut asupra Lui” când „El a făcut pace prin sâgele crucii Lui”.

IEHOVAH-RA-AH se traduce „DOMNUL este Păstorul meu”. El a devenit Păstorul nostru dându-și viața pentru oile Sale, de aceea, acest privilegiu este un privilegiu de răscumpărare, dobândit prin ispășire. IEHOVAH-IIRE înseamnă „DOMNUL va da” o jertfă, și Hristos a fost jertfa dată pentru răcumpărarea noastră completă.
27 

IEHOVAH-NISI înseamnă „DOMNUL este Steagul nostru” sau „Biruitor” sau „Conducător”. Prin cruce, Hristos a biruit domniile și stăpânirile și puterile iar prin ispășire El ne-a dat privilegiul de răscumpărare prin care putem spune „mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu care ne dă biruința prin Domnul nostru Isus Hristos”. IEHOVAH-ȚIDKENU se traduce „DOMNUL este Neprihănirea noastră”. El a devenit neprihănirea noastră purtând păcatele noastre pe cruce. De aceea, privilegiul nostru de răscumpărare prin care primim „darul neprihănirii” este o binecuvântare a Ispășirii. IEHOVAH-RAFA se traduce „Eu sunt DOMNUL, Medicul tău”, sau „Eu sunt DOMNUL care te vindecă”. Acest Nume este dat pentru a ne descoperi privilegiul nostru de răscumpărare, acela de a fi vindecați. Acest privilegiu ne este dat prin ispășire. Capitolul răscumpărării din Isaia vestește: „El bolile noastre le-a purtat și durerile noastre le-a luat asupra Lui”. Intenționat am lăsat Numele acesta
la final. Adevărul este că primul legământ dat de Dumnezeu după trecerea Mării Roșii, care a fost un simbol foarte clar al răscumpărării noastre, a fost legământul vindecării. De această dată s-a descoperit Dumnezeu ca Medicul nostru, prin întâiul Nume de răscumpărare și de legământ, IEHOVAH – Rafa, „Eu sunt DOMNUL care te vindecă”. Aceasta nu este numai o promisiune, este „o lege și o hotărâre”. Și astfel, corespunzător acestei hotărâri străvechi, în porunca din Iacov 5.14 avem o hotărâre (ordin) de vindecare în Numele lui Hristos. Aceasta este la fel de sacră și obligatorie pentru fiecare biserică de astăzi, precum Cina Domnului și botezul creștin. IEHOVAH – RAFA este unul din Numele Sale de răscumpărare, care pecetluiește legământul vindecării. Hristos, cât timp este înălțat, nu putea să-Și abandoneze slujba de Vindecător, după cum nu putea să-Și abandoneze celelalte șase Nume de răscumpărare. A fost retrasă din această perioadă „mai bună”, a harului, vreuna dintre binecuvântările pe care le descoperă Numele Sale de răscumpărare? După ce am reflectat la unele dintre simbolurile care ne învață despre vindecare, haideți acum să reflectăm chiar la Ispășirea în sine. Aceasta este descrisă în capitolul 53 din Isaia, mărețul capitol al răscumpărării. Acesta este cel mai important capitol al celui mai important 28 

dintre profeți, în care este expusă pe deplin învățătura ispășirii. De vreme ce simbolurile Vechiului Testament au învățat vindecarea, este absolut ilogic și nefondat să-L plasăm pe Hristos, în Noul Testament, pe o poziție inferioară.

EL A PURTAT DURERILE NOASTRE
Înainte de a cita din acest capitol, dați-mi voie să afirm că cuvintele evreieși choli și makob au fost traduse greșit cu „suferințe” și „necazuri”. Toți cei care și-au făcut timp și au cercetat textul original au constatat ceea ce este recunoscut pretutindeni. Aceste două cuvinte înseamnă de fapt „boli” și „dureri” în toate celelalte locuri din Vechiul Testament. Cuvântul choli este tradus cu „boală” în Deut. 7.15, 28.61, 1 Împ. 17.17, 2 Împ. 1.2, 8.8, 2 Cron. 16.12, 21.15 și în alte texte. Cuvântul makob este redat cu „durere” în Iov 14.22, 33.19, etc. De aceea profetul spune, în acest al patrulea verset, că „El a purtat bolile noastre și a luat asupra Lui durerile noastre”. În punctul acesta nu există un comentariu mai bun decât Mat. 8.16-17. Isaia 53.4 nu se poate referi la boala sufletului și niciunul dintre cuvintele „boală” și „durere” nu face vreo referire la probleme spirituale ci doar la boli trupești. Acest lucru este dovedit de Mat. 8.16-17: «Și El a scos duhurile prin cuvânt și i-a vindecat pe toți care erau bolnavi, ca să se împlinească ceea ce s-a spus prin profetul Isaia, care zice: „El Însuși a luat neputințele noastre și a purtat bolile noastre». Acesta este un

comentariu inspirat al vers. 4 din Isa. 53 și arată foarte clar că profetul face referire la boli trupești. De aceea, cuvântul boli, choli, trebuie citit literal în Isaia. Același Duh Sfânt care a inspirat acest verset, îl citează în Matei ca explicație a aplicării de către Hristos a puterii Sale de a vindeca trupul. A susține orice altceva, înseamnă aL învinui pe Duhul Sfânt că a greșit când Și-a citat propria profeție. Voi cita aici din versiunea Bibliei traduse de către învățatul traducător, Dr. Young:
3 Disprețuit și părăsit de oameni, om al durerii (makob, în evreiește) și obișnuit cu boala (choli), era așa de disprețuit că îți întorceai fața de la El și noi nu L-am băgat în seamă. 29 

4 Totuși, El bolile (choli) noastre le-a purtat și durerile (makob) noastre le-a luat asupra Lui și noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu și năpăstuit. 5 Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El și prin rănile Lui avem vindecare. 6 Noi rătăceam cu toții ca niște oi, fiecare își vedea de drumul lui, dar IEHOVAH a făcut să cadă asupra Lui pedeapsa noastră, a tuturor. 10 IEHOVAH a găsit cu cale să-L zdrobească; El L-a făcut bolnav (choli); dar, dupa ce Își va da sufletul ca jertfă pentru păcat, va vedea o sămânță de urmași, va trăi multe zile. 12 ... a fost pus în numărul celor fărădelege, a purtat păcatele multora și S-a rugat pentru cei vinovați. Dr. Isaac Leeser, talentatul traducător al Bibliei Engleze/Ebraice, redă aceste versete după cum urmează: 3 El a fost disprețuit și ocolit de oameni: om al durerilor și obișnuit cu boala. 4 Dar El a purtat numai bolile noastre și durerile noastre le-a luat asupra Lui. 5 Și prin rănile Lui ne-a fost dată vindecarea. 10 Dar Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin boală. Traducerea Rotherham redă versetul 10 astfel: „El a pus boală asupra Lui”. În vers. 4, verbul a purta (nasa) înseamnă „a ridica, a îndepărta, a duce la distanță”. Este un cuvânt levitic și se aplică țapului ispășitor care îndepărta păcatele poporului. „Țapul va purta (nasa) asupra lui toate 30 

nelegiuirile lor într-un pământ nelocuit; și să dea drumul țapului în pustiu”. Lev. 16.22. Tot așa și Isus a dus păcatele și bolile mele afară din tabără, la cruce. Păcatul și boala au trecut de la mine la Golgota – mântuirea și sănătatea au trecut de la Golgota la mine. Și din nou, în acest al patrulea verset al capitolului răscumpărării, verbele evreiești pentru „purta” și „a duce” (nasa și sabal) sunt aceleași verbe folosite în versetele 11 și 12 pentru purtarea substitutivă (înlocuitoare) a păcatului: „El va purta nelegiuirile lor... El a purtat păcatele multora”. Ambele cuvinte semnifică o povară grea și indică înlocuire (substituire) și o îndepărtare completă a lucrului purtat. Când Isus a purtat păcatele noastre, bolile noastre și durerile noastre, El le-a îndepărtat. Aceste două cuvinte înseamnă „substituire”, înlocuire, unul care poartă povara altuia. În acest punct permiteți-mi să citez din „Isus, Vindecătorul nostru”, o broșură extraordinară scrisă de reverendul W.C. Stevens. El spune: «Această profeție prezintă vindecarea ca parte integrantă a ispășirii înlocuitoare... Oricare ar fi înțelesul acestor două verbe, „nasa” și „sabal”, același înțeles trebuie aplicat în ambele cazuri și anume, în cazul purtării păcatului și în cazul purtării bolii. A denatura înțelesul într-unul din cazuri, ar duce la libertatea de a-l denatura și în cazul celălalt. Iar faptul că înțelesul verbelor în legătură cu păcatul, nu doar în această profeție ci pretutindeni în Vechiul Testament, este strict de înlocuire și de ispășire, nu este contestat de către niciun învățat evanghelic. De aceea, profeția aceasta dă același caracter de înlocuire și de ispășire legăturii lui Hristos cu boala, caracter dat pretutindeni preluării de către El a păcatelor noastre.»

O TRADUCERE INSPIRATĂ
Mat. 8:17 traduce liber dar cu fidelitate Isaia 53:4, „El Însuși a luat neputințele noastre și a purtat bolile noastre”. Ajutorul acordat de Isus în tot felul de boli trupești este considerat în Matei drept o împlinire a ceea ce a profețit Isaia despre Robul lui IEHOVAH. Verbele evreiești din 31 

text, când sunt folosite cu referire la păcat, vorbesc despre o povară grea și despre îndepărtarea vinei păcatului cuiva; adică înseamnă a purta păcatul altuia cu scopul de a-l ispăși. Însă în cazul de față, unde nu este vorba despre păcate ci despre bolile și durerile noastre, înțelesul de mijlocire rămâne același. Asta nu înseamnă că Robul lui IEHOVAH a intrat în părtășia suferințelor noastre, ci că El a luat asupra Sa suferințele pe care trebuia să le purtăm noi și pe care le meritam; și de aceea El nu doar că le-a îndepărtat, ci le-a și suferit în Sine pentru a ne elibera pe noi de ele. Dacă cineva ia asupra sa suferințele altuia, și face acest lucru în locul aceluia, noi numim aceasta înlocuire (substituire). Atunci, purtarea și îndepărtarea bolii omenești este o parte integrantă a lucrării de răscumpărare, un rezultat al Ispășirii, o parte a învățăturii despre Hristos Cel răstignit. Isus este Mântuitorul trupului la fel cum este și al duhului. El vine să-Și reverse binecuvântările oriunde a ajuns blestemul. Vindecarea divină a trupului devine un dar pentru fiecare credincios din orice perioadă a evangheliei. Astfel, este datoria oricărui predicator să vestească vindecarea divină.

RĂSPUNSUL LA O OBIECȚIE
Un scriitor canadian obiectează că Mat. 8:17 nu se poate referi la Ispășire pentru că, de vreme ce Hristos nu fusese crucificat, aceasta ar însemna că Hristos „a trăit o viață de ispășire”. Pentru mine, acesta nu este un argument, de vreme ce Hristos a fost „Mielul lui Dumnezeu înjunghiat de la întemeierea lumii”. El nu numai că a vindecat boli înaintea Golgotei, dar El a iertat și păcatul, și amândouă acestea au fost acordate pe baza Ispășirii ce urma să aibă loc în viitor. Un renumit cleric din New York obiectează spunând: „faptul că Hristos împlinește profeția lui Isaia în Matei, vindecând bolnavii, dovedește că Isus a purtat bolile noastre nu pe cruce, ci pe când era în viață, în cetatea Capernaum”. Ca să-i răspund, trebuie doar să-l întreb: a purtat Isus păcatele noastre în Capernaum sau pe cruce? Iertarea de păcate acordată de El, la fel ca și vindecarea bolnavilor, au fost ambele făcute având în vedere ispășirea Sa viitoare, pentru că „fără vărsare de sânge nu este iertare”. 32 

Profeția spune că „El a purtat bolile noastre”. Aceasta le include pe toate celelalte, la fel ca și pe acelea din Capernaum. În versetele 4 și 5 ale acestui capitol al răscumpărării, noi Îl vedem murind pentru: „bolile NOASTRE” „durerile NOASTRE” „fărădelegile NOASTRE ” „păcatele NOASTRE” „pacea NOASTRĂ” „vindecarea NOASTRĂ” căci „prin rănile Lui suntem vindecați”. Ca să ne excludem de la vreuna din aceste binecuvântări, ar trebui să cităm greșit versetele. Unicul „totuși” din capitolul răscumpărării anunță vindecarea noastră. N-ar putea exista o afirmație mai puternică a răscumpărării noastre depline din durere și boală prin moartea Lui pentru ispășire. Dacă Hristos, așa cum cred unii, nu mai vrea să vindece pe perioada înălțării Sale, așa cum a făcut în perioada înjosirii Sale, atunci El ar trebui să-și încalce promisiunea din Ioan 14:12-13. El n-ar mai fi „Isus Hristos, Același ieri, azi și în veci”. Adevărul vindecării prin Ispășire necesită continuarea slujbei Sale de vindecare pe perioada înălțării Sale. Lucrarea Sa de răscumpărare îi cuprinde pe toți aceia care trăiesc pe pământ în timp ce El este la Tatăl. Prin urmare, El promite să facă același lucru, de la dreapta lui Dumnezeu, și chiar lucrări mai mari, ca răspuns la rugăciunile noastre. Câtă vreme Biserica a rămas sub conducerea Duhului, aceleași lucrări au continuat. Istoria descoperă, cum spune Dr. A. J. Gordon, „că oriunde găsim o trezire în simplitatea apostolică și în credința de la început, acolo găsim minunile evanghelice care caracterizează perioada apostolică”. Apostolul Pavel ne spune „Cel ce n-a cunoscut păcat, a fost făcut păcat pentru noi”. În același fel, „El L-a îmbolnăvit” (pentru noi) pe Acela 33 

care n-a cunoscut boală (a Sa proprie). Petru scrie: „El a purtat păcatele noastre în trupul Său, pe lemn”. Isaia vestește: „Cu siguranță, El bolile noastre le-a purtat și durerile noastre le-a luat asupra Lui”. Leeser traduce „numai bolile noastre le-a purtat El”, El neavând vreo boală. În versetul 6 al traducerii Dr. Young citat mai sus, citim: „IEHOVAH a făcut să cadă asupra Lui pedeapsa noastră, a tuturor”. Un scriitor întreabă, în acest punct: „Care sunt pedepsele pentru păcat?” „Apoi”, spune el, „în realitate toți vor recunoaște că păcatul este pedepsit prin mustrări de conștiință, neliniște și de multe ori prin boală... și cred că acestea sunt iertate datorită ispășirii înlocuitoare”. După ce regulă a Scripturii sau cu ce motiv este despărțită de celelalte ultima pedeapsă amintită? Notați cuvintele profetului: „IEHOVAH a făcut să cadă asupra Lui pedeapsa noastră, a tuturor”. De vreme ce boala este o parte a acelei pedepse, este demonstrat prin Cuvântul neschimbător al lui Dumnezeu că boala este inclusă în Ispășire. El întreabă, apoi: «Este adevărat că Dumnezeu va dărui eliberare de orice pedeaspă și consecință a păcatului cu excepția uneia, iar aceasta (boala) trebuie, în mod inevitabil, să rămână până la sfârșit? La o parte cu un asemenea gând! Isaia afirmă că toată pedeapsa noastră a căzut peste El... El a mărturisit „S-a isprăvit”. Nu este nimic incomplet în lucrarea puternicului nostru Isus». Eu aș putea să adaug la aceasta, că dacă ar fi fost altfel, profetul ar fi trebuit să spună: „IEHOVAH a făcut să cadă asupra Lui o parte din pedeapsa noastră, a tuturor”.

CRUCEA ESTE UN LEAC PERFECT PENTRU OM, ÎN ÎNTREGIMEA LUI
Isus a mers la cruce, duh, suflet și trup, ca să-l răscumpere pe om, duh, suflet și trup. De aceea, crucea este centrul planului de mântuire pentru om, duh, suflet, și trup. Fiecare boală cunoscută omului a fost inclusă și multe dintre boli au fost amintite în „blestemul legii”, (Deut. 28:15-62, ș.a.). În Gal. 3:13, ni se spune că «Hristos ne-a răscumparat din blestemul Legii, făcându-Se 34 

blestem pentru noi, fiindcă este scris: „Blestemat e oricine este atârnat pe lemn”». Ce declarație mai clară am putea avea, decât că Hristos, Care a fost născut sub Lege ca să ne răscumpere, a purtat blestemul ei și de aceea ne-a răscumpărat din toată boala. Aici ni se spune că pe cruce, Isus ne-a răscumpărat din blestemul Legii. Cu alte cuvinte, El ne-a răscumpărat din următoarele boli, enumerate în Deuteronom: „tuberculoză” „friguri/febră”, „inflamare”, „ulcerele Egiptului”, „bube rele la șezut/hemoroizi”, „râie”, „pecingine”, „nebunie”, „orbire”, „ciumă”, „toate bolile Egiptului”, „ba încă, ... toate felurile de boli și de răni care nu sunt pomenite în cartea legii acesteia”. Acestea ar include cancer, gripă, oreion, pojar și toate bolile noastre moderne. Dacă Hristos ne-a răscumpărat din blestemul legii, iar boala este inclusă în blestem, cu siguranță El ne-a răscumpărat din boală.

RĂSCUMPĂRAREA, SINONIMĂ CU GOLGOTA
Răscumpărarea este sinonimă cu Golgota. De aceea, noi suntem răscumpărați din întregul blestem, trup, suflet și duh, exclusiv prin ispășirea făcută de Hrisos. De vreme ce boala este o parte a blestemului, cum ar putea Dumnezeu să îndepărteze pe bună dreptate această parte a blestemului vindecând bolnavii fără a ne răscumpăra mai întâi din acesta? De vreme ce „Hristos ne-a răscumparat din blestemul Legii”, cum poate Dumnezeu să ne socotească neprihăniți și în același timp să ne ceară să rămânem sub blestemul Legii? Apostolul Pavel spune: „voi nu sunteți sub Lege, ci sub har” (Rom. 6:14). Pe scurt, de ce ar rămâne sub blestemul Legii cineva care nu este sub Lege? Așa ceva ar însemna să întemnițezi pe viață un om după ce s-a dovedit că e nevinovat. Pavel argumentează în Romani 3, că „pe El, Dumnezeu L-a rânduit ca... ispășire... astfel încât, El să fie drept și să-l îndreptățească pe acela care crede în Isus”. Cu alte cuvinte, dacă n-ar fi ispășirea, Dumnezeu ar fi nedrept dacă l-ar socoti neprihănit pe păcătos. Tot astfel, El ar fi nedrept dacă ar vindeca bolnavii fără ca mai întâi să-i răscumpere din boală. Faptul că Dumnezeu a vindecat întotdeauna pe fiecare, pentru mine este cea mai bună dovadă că vindecarea a fost dată prin ispășire. Dacă vindecarea n-a fost dată tuturor în răscumpărare, cum se 35 

face că toți cei din mulțime au obținut de la Hristos vindecarea pe care Dumnezeu n-a dat-o? „El i-a vindecat pe toți”.

O ÎNTREBARE IMPORTANTĂ
Dacă trupul n-a fost inclus în răscumpărare, cum poate exista o înviere? Cum poate „trupul acesta supus putrezirii, să se îmbrace în neputrezire” sau „trupul acesta muritor să se îmbrace în nemurire”? Dacă noi n-am fi fost răscumpărați din boală, n-am fi noi pasibili de boală în cer, dacă ar fi posibil să fim înviați independent de răscumpărare? Bine a remarcat cineva: „Având în vedere că destinul viitor al omului este și spiritual și trupesc, răscumpărarea sa trebuie să fie și spirituală și trupească”. De ce n-ar fi îndepărtat „al doilea Adam” tot ceea ce a adus peste noi „întâiul Adam”? OMUL DINĂUNTRU Adam, prin căderea sa, a adus păcat în sufletele noastre. De aceea, păcatul este lucrarea diavolului. OMUL DIN AFARĂ Adam, prin căderea sa, a adus boală în trupurile noastre. De aceea, boala este lucrarea diavolului. Isus „Isus... umbla din loc în loc făcând bine și vindecând pe toți cei asupriți de diavolul”. Isus „S-a arătat ca să nimicească lucrările diavolului” în trup. Numele de răscumpărare „IEHOVAH RAFA” descoperă ceea ce dăruiește Dumnezeu, prin răscumpărare, trupurilor noastre. Pe Golgota, Isus „a purtat bolile 36 

Isus „S-a arătat ca să nimicească lucrările diavolului” în suflet. Numele de răscumpărare „IEHOVAH ȚIDKENU” descoperă ceea ce dăruiește Dumnezeu, prin răscumpărare, sufletelor noastre. Pe Golgota, Isus „a purtat păcatele

noastre”. El a fost făcut „păcat pentru noi” (2 Cor. 5.21) când a „purtat păcatele noastre” (1 Pet. 2.24)

noastre”. El a fost făcut „blestem pentru noi” (Gal. 3.13) când a „purtat bolile noastre” (Mat. 8.17)

„El a purtat păcatele noastre în „prin rănile Lui ați fost vindecați.” trupul Său, pe lemn”. „El îți iartă toate fărădelegile tale”. „Căci ați fost cumpărați cu un preț. Proslăviți dar pe Dumnezeu în ... duhul vostru...”. 1 Cor. 6.20 Duhul este cumpărat cu un preț. Dacă rămânem în păcat, Îl proslăvim pe Dumnezeu în duhul nostru? Dacă El „a purtat păcatele noastre”, pentru câți trebuie să fie voia lui Dumnezeu să fie mântuiți, când ei vin la El? „Oricine crede”. „Așa cum Dumnezeu L-a făcut păcat, pentru noi, pe Cel ce n-a cunoscut păcat” – Rev. A.J. Gordon „Dacă Acela care ne-a înlocuit, a purtat păcatele noastre, n-a făcut-o pentru ca noi să nu le mai purtăm?” – Rev. A.J. Gordon „El îți vindecă toate bolile tale”. „Căci ați fost cumpărați cu un preț. Proslăviți dar pe Dumnezeu în trupul vostru...”. 1 Cor. 6.20 Trupul este cumpărat cu un preț. Dacă rămânem bolnavi, Îl proslăvim pe Dumnezeu în trupul nostru? Dacă El „a purtat bolile noastre”, pentru câți trebuie să fie voia lui Dumnezeu să fie vindecați, când vin la El? „El i-a vindecat pe toți”. „tot așa Dumnezeu L-a făcut să fie bolnav, pentru noi, pe Cel ce n-a cunoscut boală” – Rev. A.J. Gordon „Dacă Acela care ne-a înlocuit, a purtat bolile noastre, n-a făcut-o pentru ca noi să nu le mai purtăm?” – Rev. A.J. Gordon 37 

„Hristos a purtat păcatele noastre pentru ca noi să fim eliberați de ele. Nu e vorba de COMPASIUNE, ci de ÎNLOCUIRE” – Rev. A.J. Gordon „Dacă faptul că Isus a purtat păcatele noastre în trupul Său, pe lemn, este un motiv pentru care noi toți ar trebui să ne încredem în El, acum, pentru iertarea păcatelor noastre... Credința pentru mântuire „vine în urma auzirii” evangheliei – El „a purtat păcatele noastre”. De aceea, „predicați evanghelia (că El a purtat păcatele noastre) la orice făptură”. Promisiunea lui Hristos pentru suflet („va fi mântuit”) este făcută în marea trimitere din Marcu 16.16. În ce privește botezul, Biblia învață că acela care crede și este botezat va fi mântuit (Marcu 16.16) Nouă ni se poruncește să botezăm în Numele lui Hristos.

„Hristos a purtat bolile noastre pentru ca noi să fim eliberați de ele. Nu e vorba de COMPASIUNE, ci de ÎNLOCUIRE” – Rev. A.J. Gordon ... de ce faptul că El a purtat bolile noastre, n-ar fi un motiv le fel de plauzibil ca noi toți să ne încredem în El, acum, pentru vindecarea trupurilor noastre?” (Scriitor necunoscut) Credința pentru vindecare „vine în urma auzirii” – El „a purtat bolile noastre”. Și „evanghelia (că El a purtat bolile noastre) la orice făptură”. Promisiunea lui Hristos pentru trup („se va vindeca”) este făcută în marea trimitere din Marcu 16.18. În ce privește ungerea cu untdelemn, Biblia învață că acela care crede și este uns cu untdelemn, va fi vindecat (Iacov 5.14) Nouă ni se poruncește să ungem „în Numele Domnului” (Iacov 5.14)

38 

La Cina Domnului, vinul este luat spre amintirea morții Lui pentru sufletele noastre (1 Cor. 11.25).

La Cina Domnului, pâinea este mâncată în amintirea morții Lui pentru trupurile noastre (1 Cor. 11.23-24). Iacov 5.16 spune „mărturisiți-vă greșelile... ca să fiți vindecați” Ungerea cu ulei este simbolul și semnul consacrării. Bolnavul trebuie să creadă că promisiunea lui Dumnezeu este adevărată, înainte ca el să se poată simți bine. „toți câți Îl atingeau, erau vindecați” (Marcu 6.56)

Păcătosul trebuie să se pocăiască înainte de a crede Evanghelia „spre neprihănire”. Botezul în apă simbolizează predarea totală și ascultarea. Păcătosul trebuie să creadă că promisiunea lui Dumnezeu este adevărată, înainte ca el să poată trăi bucuria mântuirii. „Tuturor celor ce L-au primit... născuți... din Dumnezeu” (Ioan 1)

VINDECATĂ PRIN CREDINȚĂ
Voi aminti acum unul din multele sute de cazuri de boală, vindecat în timp ce bolnavul a ascultat predica despre vindecarea prin Ispășire. Vindecarea a avut loc prin propria credință a bolnavului, înainte ca acesta să aibă ocazia să fie uns cu untdelemn. Pe când nu avea decât opt ani, domnișoara Clara Rupert din Lima, Ohio, a suferit de o tuse convulsivă foarte gravă, care a dus la ruperea mușchilor unui ochi. De-a lungul anilor ce au urmat, acesta a orbit și paralizat în întregime, încât ea putea să-și frece globul ocular cu degetul, fără să simtă vreo durere. În zilele când bătea vântul și-i arunca praf în ochi, ea nu avea nicio durere. Ascultând o predică despre Ispășire, în timpul trezirii noastre, în Lima, Ohio, ea a spus în inima ei: „Dacă acest lucru este adevărat - și este adevărat pentru că așa spune Biblia - atunci sunt la fel de sigură că în seara 39 

aceasta îmi voi primi vederea ochiului meu orb, când voi merge în față, cum am fost de sigură de mântuire cu ani în urmă, când am ieșit în față la adunarea metodistă și am fost mântuită”. Cu această gândire logică, ea a ieșit în față și, în timp ce ne-am rugat împreună cu alții, L-a rugat pe Dumnezeu s-o vindece. Înainte ca noi să apucăm s-o ungem, s-a ridicat în picioare plângând. A mers și l-a îmbrățișat pe tatăl său. Congregația se întreba de ce a plecat ea fără să fie unsă. Tatăl ei a întrebat-o: „Ce s-a întâmplat?” Răspunsul ei a fost: „Ochiul meu!” El a întrebat: „Ce este, te doare?” Ea a răspuns: „Nu, eu văd perfect!” Câteva luni mai târziu, în timp ce aveam o trezire în St. Paul, Minnesota, ne-am întânit cu această femeie și cu soțul ei. Ei mergeau la școala biblică, pregătindu-se să lucreze pentru Învățătorul. Soțul ei dorea să predice evanghelia lui Hristos, Care o vindecase pe soția sa. La trezirile noastre, aproape zilnic sunt date mărturii ale celor care au fost vindecați în timp ce ședeau pe scaunele lor și ascultau evanghelia.

CE SPUN OAMENI DE SEAMĂ
Acest mod de a vedea vindecarea în Ispășire, nu este o noutate și nu-mi aparține doar mie. Mulți dintre cei mai evlavioși și competenți învățători ai bisericii au văzut și au învățat același lucru. Pe lângă învățătorii deja citați, voi adăuga câteva cuvinte ale dr. Torrey și ale altora. Dr. R. A. Torrey, spune în cartea sa „Vindecarea divină”: «Moartea ispășitoare a lui Isus Hristos ne-a asigurat nu numai vindecare fizică, ci învierea și desăvârșirea și proslăvirea trupurilor noastre.... Evanghelia lui Hristos posedă mântuire pentru trup la fel ca și pentru suflet.... Așa cum se primesc cele dintâi roade ale mântuirii spirituale în viața de acum, tot așa primim cele dintâi roade ale mântuirii noastre fizice în viața de acum.... Credincioșii, fie că sunt sau nu sunt presbiteri4, au privilegiul și datoria de a se ruga unii pentru alții în caz de boală, așteptând ca Dumnezeu să asculte rugăciunea și să vindece.»                                                             
4

Bătrâni ai comunității – n.tr. 

40 

Dr. R. E. Stanton, fost președinte al Adunării Generale a Bisericii Presbiteriene, spune următoarele în „Analogii ale evangheliei”: «Vreau să arăt că Ispășirea făcută de Hristos pune temelia atât pentru eliberare de păcat cât și pentru eliberare de boală. Prin credință și în condițiile cerute, avem același motiv să credem că trupul poate fi izbăvit de boală cum avem motiv să credem că sufletul va fi eliberat din păcat; pe scurt, ambele aspecte ale eliberării au aceeași temelie și este necesar să fie incluse ambele în orice concepție corectă despre ceea ce oferă evanghelia, omenirii. Jertfa de ispășire, a lui Hristos, acoperă atât nevoile fizice ale omenirii, cât și pe cele spirituale.... De aceea, vindecarea trupului nu este o „consecință secundară”, cum o prezintă unii, după cum nici vindecare sufletului nu este o „consecință secundară”. Ambele sunt părți ale aceleiași evanghelii, bazate pe aceeași Ispășire măreață.» Următoarele rânduri constituie expunerea Comisiei pentru Vindecare Spirituală, înființată de Biserica Episcopală. Aceasta a fost inițiată de către episopul Reese, care mulți ani de zile a practicat slujba de vindecare și care a fost președintele Comisiei. Comisia spune: «Vindecarea trupului este un element esențial al evangheliei și trebuie predicat și practicat.... Dumnezeu vrea să fim sănătoși, întrucât Biserica, „Trupul lui Hristos”, are aceeași însărcinare și putere ca și „Capul”, iar noi, oamenii bisericii, înțelegând corect că Dumnezeu este Dragoste Creatoare, trebuie să oferim acum, acestei lumi suferinde și păcătoase, această evanghelie deplină a mântuirii din păcat și din inevitabilele lui consecințe.» Comisia a ajuns la aceste concluzii după trei ani de studii și cercetări. Episcopul Charles H. Brent din Biserica Episcopală a fost conducătorul tuturor preoților militari din Franța și a îndrumat viața religioasă a armatelor noastre în străinătate. El afirmă: „Acela care susține că puterea de vindecare a lui Hristos a aparținut doar începuturilor Noului Testament, nu predică întreaga evanghelie. Dumnezeu a fost și este Mântuitorul trupului după cum este și al sufletului”. James Moore Hickson pledează: „O biserică vie este aceea în care trăiește și umblă Hristosul Cel Viu, făcând prin mădularele ei ceea ce a făcut El în zilele Sale pământești. De aceea, trebuie să fie o biserică prin 41 

care se vindecă, după cum trebuie să fie și o biserică prin care se mântuiesc suflete.... Vindecarea spirituală este sfântă. Este extinderea – prin mădularele Trupului Său tainic – propriei Sale vieți întrupate”. Scriitori înzestrați ca Dr. A. B. Simpson, Andrew Murray, A. T. Pierson, Dr. A. J. Gordon și mulți alții care sunt în viață și pe care i-am putea cita, au fost învățători ai vindecării prin Ispășire. Un scriitor necunoscut a spus: „Pe crucea Golgotei, Isus a pironit declarația: „Scapă-l ca să nu se coboare în groapă; am găsit o răscumpărare”. (Iov 33.24). Isaia începe capitolul răscumpărării întrebând: „Cine a crezut ceea ce ni se vestise? Și cui i s-a descoperit brațul Domnului?” (Isa. 53:1). Iar vestirea spune că El a purtat păcatele și bolile noastre. Răspunsul la întrebare este: „numai aceia care au auzit vestirea au putut s-o creadă, deoarece credința vine prin auzire”. De vreme ce Isus a murit ca să mântuiască și să vindece, în mod sigur este o vestire valoroasă. Scopul acestei predici este să dovedească faptul că vindecarea este dată prin Ispășire și astfel este parte a evangheliei pe care a poruncit Hristos s-o predicăm „în toată lumea”, „tuturor neamurilor”, „oricărei făpturi”, cu „toată puterea”, în „toate zilele, până la sfârșitul veacului”.

PREDICA 3 Vindecarea este pentru toți?
MAI ESTE VOIA LUI DUMNEZEU, ca în trecut, să-i vindece pe toți cei ce au nevoie de vindecare și să împlinească numărul zilelor lor? Cea mai mare piedică în calea credinței multora care caută vindecarea trupească în vremea noastră este faptul că nu sunt siguri că voia lui Dumnezeu este să-i vindece pe toți. Aproape oricine știe că Dumnezeu îi vindecă pe unii, dar mare parte din teologia modernă îi împiedică pe oameni să cunoască ceea ce Biblia învață clar - și anume că, vindecarea este acordată tuturor. Este imposibil să revendici cu îndrăzneală, prin credință, o binecuvântare pe care nu ești sigur că Dumnezeu o acordă. 42 

Puterea lui Dumnezeu poate fi revendicată numai dacă este cunoscută voia lui Dumnezeu. Ar fi aproape imposibil să-l faci pe un necredincios să creadă ca să „capete neprihănirea”, înainte de a-l fi convins pe deplin că a fost voia lui Dumnezeu să-l mântuiască. Credința începe cu descoperirea voii lui Dumnezeu. Dacă este voia lui Dumnezeu să-i vindece numai pe unii din cei ce au nevoie de vindecare, atunci nimeni n-are pe ce să-și bazeze credința, decât dacă are o descoperire specială că face parte din cei favorizați. Credința trebuie să se odihnească numai pe voia lui Dumnezeu, nu pe dorințele sau pe „cheful” nostru. Credința corespunzătoare nu înseamnă să crezi că Dumnezeu poate, ci că Dumnezeu vrea. Din cauză că nu știu că este un privilegiu oferit prin răscumpărare tuturor, cei mai mulți din aceia care caută vindecare în zilele noastre, adaugă la rugăciunea lor cuvintele: „Dacă este voia Ta”.

O TEOLOGIE CORECTATĂ
Printre cei care au căutat vindecare la Hristos pe vremea slujbei Sale pământești, citim numai despre unul singur care a avut această teologie. Este vorba despre leprosul care a spus: „Doamne, dacă vrei, poți să mă faci curat”. Primul lucru pe care l-a făcut Hristos a fost să-i corecteze teologia, spunând: „Vreau, fii curat”. „Vreau”-l lui Hristos a anulat „dacă”-ul lui. Acest lucru a adăugat la credința lui că Hristos îl poate vindeca, faptul că El vrea. Teologia acestui lepros înainte ca Hristos să-l lumineze, este aproape universală astăzi, pentru că această parte a evangheliei este foarte rar și atât de fragmentat predicată. Aproape din toate unghiurile posibile, vedem în Scripturi că nu există vreo doctrină învățată mai clar decât aceasta și anume, că este voia lui Dumnezeu să-i vindece pe toți aceia care au nevoie de vindecare, astfel ca numărul zilelor lor să poată fi împlinit, conform promisiunii Lui. Desigur, ne referim la toți aceia care sunt învățați corespunzător și care întrunesc condițiile stabilite în Cuvânt. Acum îi aud pe unii spunând: „Dacă 43 

vindecarea este pentru toți, atunci noi nu vom muri niciodată”. De ce nu? Vindecarea divină nu trece peste promisiunea lui Dumnezeu. El nu promite că nu vom muri niciodată, ci spune: „Eu voi depărta boala din mijlocul tău.... Numărul zilelor tale îl voi face să fie deplin” (Exod. 23.25, 26). „Zilele anilor noștri se ridică la șaptezeci de ani” (Ps. 90.10). „Nu mă lua la jumătatea zilelor mele” (Ps. 102.24). „Pentru ce vrei sa mori înainte de timpul tău?” (Eccles. 7.17). „Le iei Tu suflarea: ele mor și se întorc în țărâna lor” (Ps. 104.29). Rev. P. Gavin Duffy scrie despre acest subiect: „El i-a acordat omului o anumită perioadă de timp și voia Lui este ca viața aceea să fie trăită. Vreau să vă amintesc că toți aceia pe care i-a înviat El din morți au fost tineri care nu-și trăiseră numărul anilor lor; tocmai din acest lucru putem să vedem că El nu este de acord cu moartea prematură... Desigur, nu trebuie să ne așteptăm ca bătrânii să fie tineri din punct de vedere fizic, dar dacă perioada acordată nu a trecut, noi avem dreptul să pretindem darul lui Dumnezeu, sănătatea; și, chiar dacă a trecut această perioadă, dacă este voia Lui ca noi să mai rămânem aici, în aceeași măsură este voia Lui ca noi să trăim sănătoși”. „Moartea vine, iar noi Îl învinovățim pe Dumnezeul nostru Și neputincioși spunem „facă-se voia Ta”; Dar niciodată Dumnezeu n-a întemnițat Pe nimeni sub brazdă. Dumnezeu nu trimite boală, sau crimă, Sau nepăsare, sau găști care se luptă; Iar dacă murim înainte de vreme, Este vina omului. El este un Dumnezeu al vieții, nu al morții; El este un Dumnezeu care ne dă naștere; El n-a scurtat viața nimănui de pe pământ; Și dorește să ne trăim toți anii acordați. 44 

Deci nu-L învinovățiți pe Dumnezeu – căci păcatele noastre Produc lacrimile noastre”. - Douglas Malloch

CITIȚI VOIA ȘI CUNOAȘTEȚI-O
Dacă vrem să știm care este voia, haideți s-o citim. Dacă vrem să cunoaștem voia lui Dumnezeu despre un subiect, haideți să citim voia Lui. Să presupunem că o doamnă ar spune: „Soțul meu, care a fost foarte bogat, a murit; acum, vreau să știu dacă mi-a lăsat ceva în testament”. Eu i-aș spune: „De ce nu citești testamentul ca să vezi?” Cuvântul „testament”, juridic vorbind, înseamnă voia cuiva. Biblia conține voia lui Dumnezeu și testamentul, în care El ne lasă ca moștenire toate binecuvântările răscumpărării. De vreme ce este „ultima Sa dorință și testament”, orice ar urma după aceea este un fals. Un om niciodată nu mai scrie o nouă dorință după ce a murit. Dacă vindecarea este în voia lui Dumnezeu pentru noi, atunci să spui că vremea minunilor a trecut, înseamnă să spui altceva decât adevărul, adică, să spui că un testament nu nu are valoare după moartea testatorului. Isus nu este doar Testatorul, Care a murit; El a fost înviat și este, de asemenea, Mijlocitorul testamentului. El este avocatul nostru. El nu ne va înșela, așa cum fac unii avocați pământești. El este Reprezentantul nostru la dreapta lui Dumnezeu. Pentru a afla răspunsul la întrebarea noastră, haideți să nu mai privim la tradiția modernă și să mergem la Cuvântul lui Dumnezeu, care este o descoperire a voii Sale. Capitoul 15 din Exod prefigurează răscumpărarea noastră și a fost scris „pentru învățătura noastră”. Imediat după trecerea Mării Roșii, Dumnezeu a făcut prima sa promisiune că va vindeca. Această promisiune a fost pentru toți. Dumnezeu a stabilit condițiile, acestea au fost întrunite și noi citim: „A scos pe poporul Său cu argint și aur și nici unul n-a fost fără vlagă, dintre semințiile Lui”. (Psa. 105.37) În cazul acesta a dat Dumnezeu legământul vindecării, descoperit și pecetluit prin primul Său Nume de răscumpărare și de legământ, IEHOVAH-Rafa, tradus „Eu sunt Domnul, care te vindecă”. Acesta este 45 

Cuvântul lui Dumnezeu, care este „întărit în ceruri, pentru totdeauna” (Psa. 119.89).

CINE ARE DREPTUL SĂ SCHIMBE VOIA LUI DUMNEZEU?
Să spui că acest privilegiu al vindecării nu este pentru poporul lui Dumnezeu de astăzi, înseamnă să schimbi Numele lui Dumnezeu din „EU SUNT” în „Eu am fost” IEHOVAH-RAFA. Cine are dreptul să schimbe Numele de răscumpărare ale lui Dumnezeu? În loc să-Și abandoneze slujba de Vindecător, El este „Isus Hristos, Același ieri și azi și în veci”. Binecuvântările descoperite prin Numele Sale de răscumpărare, după cum am văzut în predica precedentă, au fost acordate prin Ispășire. El „a gustat moartea pentru fiecare”, și de aceea nu poate fi limitat la Israel. Capitolul 15 din Exod ne arată că, cel puțin cu 3.500 de ani în urmă, Dumnezeu nu și-a lăsat poporul în îndoială în ceea ce privește consimțirea Sa de a-i vindeca pe toți.

O NAȚIUNE FĂRĂ VREUN OM FĂRĂ VLAGĂ
Starea aceasta generală de sănătate a continuat în națiunea lui Israel atâta timp cât au fost întrunite condițiile lui Dumnezeu. La 20 de ani după aceea, (Num. 16.46-50), când din cauza păcatului au fost nimiciți 14.700, Israelul a întrunit din nou condițiile. Urgia a încetat, iar El era tot IEHOVAH-Rafa Vindecătorul, nu doar pentru unii, ci pentru toți. N-ar fi fost adevărat că urgia a încetat, dacă aceasta ar mai fi rămas peste vreunul din ei. Această stare de sănătate a rămas neîntreruptă încă 19 ani după aceea. Poporul, nemulțumit de voia lui Dumnezeu pentru ei, care era de fapt dragoste și îndurare, a vorbit împotriva lui Dumnezeu și a lui Moise. Astfel, au fost blestemați cu șerpi înfocați. Au întrunit din nou condițiile lui Dumnezeu, mărturisindu-și păcatele. Cuvântul Său, adresat lor prin Moise, a fost: „oricine este mușcat și va privi spre el, [spre șarpele de aramă – simbolul Golgotei] va trăi” (21.8). Din nou, Scripturile ne arată că încă mai 46 

era voia lui Dumnezeu ca să vindece, nu doar pe unii, ci pe toți. Oricine era mușcat, trăia dacă privea spre șarpele de aramă, care era prefigurarea jertfei în locul nostru de pe Golgota, care avea să vină. Psalmistul David, în vremea lui, a înțeles vindecarea ca pe un privilegiu universal. În Psalmul 86.5 el spune: „Căci Tu ești bun, Doamne... plin de îndurare cu toți cei care Te cheamă”. În predica următoare vom vedea că vindecarea a fost una dintre cele mai importante îndurări din Scriptură. Bolnavii, în Noul Testament, au cerut îndurare când căutau vindecare la Hristos. Îndurarea lui Dumnezeu acoperă atât natura fizică, precum și cea spirituală a omului. De aceea, conform promisiunii din Vechiul Testament, Isus a arătat că era „plin de îndurare”, vindecând nu doar pe unii, ci pe toți cei care au venit la El. În Psalmul 103, vedem că David a crezut că îndurarea în ceea ce privește vindecarea, este un privilegiu universal, ca și iertarea. El își cheamă sufletul să-L binecuvânteze pe Dumnezeu, Care „iartă toate fărădelegile tale, El îți vindecă toate bolile tale”. „Vindecă toate” este la fel de continuu ca și „iartă toate”, căci același cuvânt este folosit pentru ambele feluri de îndurare. În Psalmul 91:16, Dumnezeu spune despre omul care „locuiește în locul ascuns al Celui Preaînalt”: „Îl voi sătura cu viață lungă”. Privilegiul locuirii în locul ascuns este numai pentru câțiva, sau pentru toți? Dacă este pentru toți, atunci promisiunea lui Dumnezeu pentru toți este: „Îl voi sătura cu viață lungă”. Dumnezeu ar trebui să-și încalce promisiunea dacă nu ar vrea să-Și vindece copilul ascultător care este doar la jumătatea anilor săi. Dacă într-o perioadă mai întunecată a lumii, a fost posibilă locuirea în locul secret, cu siguranță că este posibilă acum, în această perioadă mai bună, a harului. „El poate să facă tot harul să abunde” (2 Cor. 9.8) spre fiecare dintre copiii Săi de astăzi. Sfinții profeți din Vechiul Testament „au profețit despre harul arătat față de voi5” (1 Pet. 1.10).

                                                            
5

„Noi”, în versiunea lui F.F. Bosworth – n.tr. 

47 

GOLGOTA SATISFACE TOATE NEVOILE OMULUI
În capitolul 53 din Isaia, marele capitol al răscumpărării, ni se spune că Isus a purtat atât bolile cât și păcatele noastre. Lucrul acesta face ca unul dintre aceste privilegii să fie la fel de universal ca și celălalt. Ceea ce a făcut Isus pentru aceia care veneau la El pentru binecuvântări, era numai pentru ei, dar ceea ce a făcut El pe Golgota, a fost pentru toți. Este evident că în toate aceste cazuri citate din Vechiul Testament, a fost voia lui Dumnezeu să-i vindece pe toți aceia care întruneau condițiile. Oriunde a fost acordată iertarea, a fost acordată și vindecarea. Aceia care învață că voia lui Dumnezeu în ce privește vindecarea nu este aceeași și astăzi, să răspundă la întrebarea: de ce și-ar fi retras Dumnezeu această îndurare vechi testamentară, din această perioadă mai bună? Nu trebuie să ne așteptăm ca Acela care „ne-a păstrat lucruri mai bune” și care este „Același ieri și azi și în veci” să continue cu aceleași îndurări în această perioadă mai bună, a harului? Haideți să privim în Noul Testament.

HRISTOS, EXPRIMAREA VOII LUI DUMNEZEU
Nu există o modalitate mai bună de a afla răspunsul corect la întrebarea care se află înaintea noastră, decât prin citirea evangheliilor, de vreme ce acestea relatează învățăturile și lucrările lui Hristos. El a fost exprimarea voii Tatălui. Viața Lui a fost atât o descoperire cât și o manifestare a dragostei neschimbătoare și a voii lui Dumnezeu. El a exprimat voia lui Dumnezeu pentru neamul omenesc. El a spus: „Am coborât din cer nu ca să fac voia Mea, ci voia Celui care M-a trimis”. „Tatăl, care locuiește în Mine, El face lucrările acestea”. El a mai spus: „Cine M-a văzut pe Mine, L-a văzut pe Tatăl”. Când a vindecat mulțimile care Îl îmbulzeau, zilnic, vedem cum Tatăl își descoperea voia. Când „El și-a pus mâinile peste fiecare din ei și i-a vindecat”, împlinea și descoperea voia lui Dumnezeu pentru trupurile noastre. Probabil că nu este nimeni mai conservator decât învățații Bisericii Episcopale. Comisia 48 

înființată a studiat tema vindecării spirituale și a concluzionat apoi, bisericii. Trei ani de zile au studiat și au cercetat atât Biblia cât și istoria. În referatul lor au spus: „Vindecarea bolnavilor de către Isus a fost făcută ca o descoperire a voii lui Dumnezeu pentru om”. Pentru că au descoperit că voia Lui este pe deplin revelată, ei au spus mai departe: «Biserica nu se mai poate ruga pentru bolnavi folosind cuvintele care distrug credința, „dacă este voia Ta”.» Mesajul învățat pretutindeni în evanghelii este un mesaj despre vindecarea completă a sufletului și trupului tuturor celor ce vin la El. Mulți spun astăzi: „Eu cred în vindecare, dar nu cred că aceasta este pentru toți”. Dacă nu este, atunci cum ne-am mai putea ruga rugăciunea credinței? Chiar dacă ne rugăm pentru cineva pentru care este voia lui Dumnezeu să fie vindecat, trebuie să avem o descoperire prin Duhul, că ne rugăm pentru cine trebuie. Dacă nu este voia lui Dumnezeu să-i vindece pe toți, atunci nimeni nu poate să afle voia lui Dumnezeu pentru el, din Biblie. Să înțelegem atunci, că acești învățători ne spun să ne închidem Bibliile? Trebuie să ne primim descoperirea direct de la Duhul, înainte de a ne ruga pentru bolnavi, pentru că voia lui Dumnezeu nu poate fi aflată din Scripturi? Aceasta ar fi realmente o învățătură care ar susține că toată activitatea legată de vindecare ar trebui coordonată prin directa descoperire a Duhului și nu prin Scripturi. Cum să fie vindecați bolnavii, dacă nu există o evanghelie (veste bună) a vindecării care să le fie vestită ca și fundament pentru credința lor? Sau, de vreme ce credința se așteaptă ca Dumnezeu săȘi țină promisiunea, cum poate exista credință pentru vindecare, dacă nu există nicio promisiune în Biblie pe care cel bolnav să și-o poată însuși? Scripturile ne spun cum vindecă Dumnezeu bolnavii. „A trimis Cuvântul Său și i-a vindecat și i-a scos din gropile lor”. (Ps. 107:20). „...Cuvântul lui Dumnezeu, care lucrează cu putere” în cei care cred, este „sănătate pentru tot trupul lor” (vezi 1 Tes. 2.13; Prov. 4.22).

49 

CREDINȚA SE ODIHNEȘTE PE MAI MULT DECÂT O SIMPLĂ POSIBILITATE
Acum, să presupunem că Dumnezeu ar căuta la fața omului și că ar fi voia Lui să vindece doar pe unii dintre aceia care au nevoie de vindecare. Haideți să aruncăm o privire prin evanghelii și să vedem cum au hotărât prietenii celor bolnavi, pe care dintre bolnavi să-i aducă la El, pentru vindecare. „Şi, apunând soarele, toţi câţi aveau bolnavi cu diferite boli iau adus la El; şi El, punându-Şi mâinile pe fiecare dintre ei, i-a vindecat”. (Luca 4:40). Aici, cei norocoși, dacă au fost vreunii, au fost aduși și vindecați la fel ca și ceilalți. Cu siguranță, Dumnezeu Și-a împlinit și Si-a descoperit voia Sa. Dacă ai fi fost acolo și ai fi fost bolnav, ai fi fost adus și ai fi fost vindecat laolaltă cu ceilalți, pentru că ei au fost aduși cu toții. Matei, redând aceeași situație, ne spune de ce n-a făcut Isus nicio excepție. El i-a vindecat pe toți «ca să se împlinească ceea ce s-a spus prin profetul Isaia, care zice: „El Însuşi a luat neputințele6 noastre și a purtat bolile noastre”». Cuvântul „noastre” se referă la fiecare, în jertfa de la Golgota. De aceea, spre a împlini profeția, se cere vindecarea tuturor. Nu doar de data aceasta, ci de fiecare dată până în prezent, El vindecă bolnavii «ca să se împlinească ceea ce s-a spus prin profetul Isaia, care zice: „El Însuşi a luat neputințele7 noastre și a purtat bolile noastre”». Dacă un milionar ar urma să se arate înaintea unei adunări de o mie de oameni și să anunțe că este posibil să dea fiecăreia din ei o mie de dolari, aceasta n-ar fi o bază pentru ca vreunul să aibă credință pentru o mie de dolari. Credința nu se poate odihni pe posibilitate. Dacă el ar merge mai departe și ar spune: „Voi da câte o mie de dolari la 50 dintre voi”, chiar și atunci nu este vreun temei pentru vreunul din adunare ca să aibă credință pentru o mie de dolari. Dacă l-ați întreba pe vreunul dintre ei dacă este sigur că va primi o mie de dolari de la milionar, răspunsul ar fi: „Mie-mi trebuie banii și sper că voi fi printre cei norocoși, dar nu pot fi sigur”. Dar                                                             
6 7

Infirmitățile – n.tr.  Infirmitățile – n.tr. 

50 

dacă milionarul ar spune: „Este voia mea să vă dau fiecăruia câte o mie de dolari”, atunci fiecare din adunare ar avea un temei pentru credință și fără îndoială că i-ar spune bogatului: „Mulțumesc, îmi voi lua banii”. Cei bolnavi să treacă prin evanghelii și să observe că „toți” și „fiecare” au fost vindecați și vor vedea că binecuvântarea răscumpărătoare a vindecării a fost pentru toți. Nimeni n-a apelat vreodată în zadar la Isus, pentru vindecare. N-a existat vreodată un singur caz când Isus să fi vrut ca vreunul să rămână bolnav și să nu-l fi vindecat.

ISUS A VINDECAT TOATE BOLILE
„Şi Isus străbătea toată Galilea, învățându-i ... predicând Evanghelia Împărăției și vindecând orice boală și orice slăbiciune trupească în popor. Şi faima Lui s-a raspândit în toata Siria; și au adus la El pe toți cei care erau bolnavi suferind de felurite boli și chinuri, şi pe demonizaţi și pe lunatici si pe paralitici; şi El i-a vindecat pe toți [traducerea Moffat]. Şi mari mulţimi L-au urmat din Galilea şi din Decapole şi din Ierusalim şi din Iudea și de dincolo de Iordan”. Mat. 4.23-25 „Şi Isus străbătea toate cetățile și satele, învățându-i... și vindecând orice boală și orice neputinţă trupească. Dar când a vazut mulţimile, I S-a făcut milă de ele... Şi, chemând la Sine pe cei doisprezece ucenici ai Săi, le-a dat autoritate asupra duhurile necurate, ca să le scoată afară şi să vindece orice boală și orice neputinţa trupească”. Mat. 9.35-36; 10.1 Observați că mulțimile care veneau să fie vindecate, au dus la necesitatea de a fi scoși lucrători noi la secerișul Său, ca să predice și ca să vindece. Nu a durat mult până când a fost nevoie de încă șaptezeci care au fost trimiși să predice și să vindece. „Dar Isus, cunoscând aceasta, a plecat de acolo; şi mari mulţimi L-au urmat şi i-a vindecat pe toţi”. (Mat. 12.15). „Şi, ieşind, El a văzut o mare mulţime şi I s-a făcut milă de ei şi a vindecat pe bolnavii lor.”. (Mat. 14.14). 51 

„Şi, trecând dincolo, au venit în ținutul Ghenezaretului. Şi, când oamenii din locul acela L-au recunoscut, au trimis în tot ţinutul acela şi au adus la EL pe toţi aceia care erau bolnavi; şi Îl rugau ca numai sa-I atingă marginea hainei; şi toţi câţi s-au atins au fost vindecaţi deplin”. (Mat. 14.34-36). „Și o mare mulțime de popor din toată Iudea şi din Ierusalim, și de pe ţărmul Tirului și a Sidonului, care veniseră ca să-L asculte și să fie vindecați de bolile lor; şi cei chinuiți de duhuri necurate erau vindecați. Și toată mulţimea căuta să-L atingă, pentru că o putere ieşea din El şi îi vindeca pe toți”. (Luca 6.17-19). Citind în evanghelii, vedem că în repetate rânduri se spune că au adus pe toți bolnavii la Hristos pentru a fi vindecați, ceea ce-i include și pe cei nenorocoși, dacă au existat și din aceștia. Dacă, în conformitate cu tradiția modernă, este voia lui Dumnezeu ca bolnavul să rămână așa și să rabde pentru slava Lui, nu este ciudat că nu există niciunul din această categorie, în toate aceste mulțimi aduse la Hristos pentru a fi vindecate? Prin vindecarea epilepticului din Marcu 9.14-29, Isus a dovedit că este voia Tatălui să-l vindece chiar și pe acela pe care ucenicii, deși însărcinați să scoată demoni, n-au reușit să-l vindece. Prin acest verset vedem că ar fi fost greșit să punem sub semnul întrebării și să învățăm că n-ar fi fost voia lui Dumnezeu să vindece, din cauza acestei nereușite a ucenicilor. Vindecându-l, Isus le arată că nereușita aceea n-a fost altceva decât necredință. După trei ani de umblare constantă cu Domnul, Petru descrie slujba Lui pământească prin această afirmație scurtă: „Dumnezeu a uns cu Duhul Sfânt și cu putere pe Isus din Nazaret, care umbla din loc în loc, făcând bine și vindecând pe toți cei asupriţi de diavolul, pentru că Dumnezeu era cu El”. (Fapte 10.38). Astfel, în toate versetele de mai sus și în multe altele care arată că El i-a vindecat pe toți, ne este descoperită voia lui Dumnezeu pentru trupurile noastre și avem răspunsul la întrebarea: „Vindecarea este pentru toți?”

52 

DRAGOSTEA PLINĂ DE MILĂ – MOTIVUL DE CARE ERA CONDUS ISUS
În vremea noastră mulți au fost învățați că Hristos a făcut minuni de vindecare numai ca să-Și arate puterea și să-Și dovedească dumnezeirea. Acest lucru poate fi adevărat, dar este departe de a fi tot adevărul. N-ar fi fost necesar ca El să-i vindece pe toți ca să-Și arate puterea; câteva cazuri ieșite din comun ar fi dovedit aceasta. Dar Scripturile arată că El a vindecat datorită milei Sale și ca să împlinească profeția. Alții învață că El a vindecat bolnavii ca să Se facă de cunoscut, dar în Mat. 12.15-16, citim: „Dar Isus, cunoscând aceasta a plecat de acolo; şi mari mulţimi L-au urmat şi i-a vindecat pe toţi; şi le-a poruncit cu tărie să nu-L facă să fie cunoscut public.” Unii, care trebuie să recunoască faptul că Isus a vindecat pe toți cei care au venit la El, susțin că profeția lui Isaia despre faptul că El a purtat bolile noastre, se referă doar la slujba Lui pământească; că această manifestare universală a milei Sale ar fi fost ceva special și nu o descoperire a voii neschimbătoare a lui Dumnezeu. Dar Biblia învață clar că El doar „a început să facă și să învețe” ceea ce nu numai că trebuia continuat, ci amplificat, după înălțarea Sa. După ce Hristos, vreme de trei ani, i-a vindecat pe toți aceia care au venit la El, a spus: „Vă este de folos să Ma duc”. Cum ar putea fi adevărată această afimație dacă plecarea Lui ar fi modificat slujba Sa pentru cei chinuiți? Anticipând necredința cu care va fi privită această promisiune minunată, El a introdus promisiunea Sa de a continua aceleași lucrări și chiar mai mari, ca răspuns la rugăciunile noastre după înălțarea Sa, cu următoarele cuvinte: „adevărat, adevărat”. „Adevărat, adevărat, vă spun, că cine crede în Mine, va face și el lucrările pe care le fac Eu; şi mai mari decât acestea va face, pentru că Eu Mă duc la Tatăl. Şi [cum le vom face?] orice veți cere în Numele Meu, aceea voi face, ca Tatăl să fie 53 

glorificat în Fiul”. (Ioan 14.12-13). Cu alte cuvinte, noi le vom face rugându-L pe El să le facă. El n-a spus „mai puține lucrări”, ci „lucrările” și „lucrări mai mari”. Pentru mine, această promisiune venită de pe buzele lui Hristos este un răspuns complet pentru toți împotrivitorii și pentru toate cărțile și articolele lor împotriva vindecării divine. „Este scris” a fost metoda lui Hristos de a se împotrivi diavolului. Bine a întrebat William Jennings Bryan: «Dacă Hristos a spus „este scris” și diavolul a spus „este scris”, de ce predicatorul nu poate să spună „este scris”?»

ÎNȚELEPCIUNEA BISERICII PRIMARE
Biserica primară L-a crezut pe Hristos pe Cuvânt și s-a rugat în deplină armonie pentru semne și minuni de vindecare, încât „s-a cutremurat locul unde erau adunați”. După aceea, „scoteau pe bolnavi chiar pe străzi și îi puneau pe paturi și pe așternuturi... Şi se aduna şi mulţimea din cetăţile din jur la Ierusalim, aducând bolnavi şi pe cei chinuiţi de duhuri necurate şi toţi erau vindecaţi”. El continua să facă de la dreapta lui Dumnezeu prin „Trupul Său, Biserica” conform promisiunii Sale. Unii spun: „Oh, asta s-a întâmplat doar la începutul Faptelor, cu scopul de a fi confirmat cuvântul lor despre învierea lui Hristos”. Haideți să deschidem la ultimul capitol din Fapte și să citim cum, treizeci de ani mai târziu, după ce Pavel, pe insula Malta, îl vindecase pe tatăl lui Publius, „au venit și toți ceilalți bolnavi de pe insula aceea și au fost vindecați”. (Weymouth). În ultimul capitol al Faptelor Duhului Sfânt, care este singura carte neterminată din Noul Testament, încă mai este voia lui Dumnezeu să vindece; nu doar pe unii, ci pe toți.

54 

FAPTELE DUHULUI SFÂNT
Duhul Sfânt, pe care L-a trimis Hristos ca Succesor și Administrator al Său, a luat în stăpânire Biserica, care este Trupul lui Hristos. După Cincizecime El a dovedit aceeași putere de vindecare PE CARE O ARĂTASE MAI ÎNAINTE Hristos, și mari mulțimi erau vindecate. Ca și în evanghelii, la fel în Fapte, nu citim vreodată despre cineva care să fi cerut vindecare și să fi fost respins. Oamenii au intitulat cartea aceasta, „Faptele Apostolilor”. Un nume mai potrivit ar fi fost „Faptele Duhului Sfânt”. Aceasta relatează faptele Duhului Sfânt atât prin alții, cât și prin apostoli. Filip și Ștefan, care nu erau apostoli, au fost la fel de strălucit folosiți, ca și Petru și Ioan. Duhul Sfânt a venit să împlinească pentru noi toate binecuvântările cumpărate prin răscumpărarea lui Hristos și garantate prin cele șapte Nume de răscumpărare. El niciodată nu Și-a pierdut interesul în lucrarea pe care a venit s-o facă. Dacă vreți să știți cum lucrează El în prezent, citiți cum a lucrat în trecut. Cartea Faptelor ne arată cum vrea El să lucreze „toate zilele, până la sfârșitul veacului”. Duhul Sfânt a făcut toate minunile de vindecare care s-au petrecut prin mâinile lui Hristos. Isus nu a întreprins vreo minune până ce Duhul Sfânt, Făcătorul de Minuni, n-a venit peste El. Apoi, într-o deplină încredere în Duhul, El a scos draci și a vindecat bolnavii. Toate minunile lui Hristos au fost făcute prin Duhul înaintea coborârii Acestuia după înălțarea lui Isus, sau înainte de a fi intrat oficial în slujbă. De ce, Duhul Sfânt, care a vindecat toți bolnavii înaintea începerii „perioadei” Sale, ar face mai puțin după ce a intrat în slujbă? Făcătorul de Minuni a intrat în slujbă ca să nu mai facă minuni în propria Sa perioadă de timp? Învățătura și practica Bisericii în ceea ce privește vindecarea, în această perioadă laodiceană (călduță) din istoria ei, este o exprimare mai autentică a voii lui Dumnezeu, decât învățătura și practica Biserici primare care era în totalitate condusă de Duhul? Categoric nu! Eu nu ezit să spun că teologia modernă L-a jefuit pe Duhul Sfânt de o parte din slujba Sa.

55 

ATITUDINEA ACTUALĂ A LUI HRISTOS
Acum, însumând ceea ce am scris până aici, avem o descoperire din multe unghiuri a atitudinii îndurătoare a lui Hristos vis-a-vis de bolile și neputințele noastre, de la înălțarea Lui la dreapta lui Dumnezeu. Ne ocupăm acum nu cu trecutul, ci numai cu atitudinea actuală a lui Hristos, în ceea ce privește boala. 1. Atitudinea actuală a lui Hristos este descoperită în întregime prin Numele Său de răscumpărare, IEHOVAH-Rafa. Numele Sale de răscumpărare nu se pot schimba. Toți vor recunoaște că celelalte șase Nume de răscumpărare sunt o descoperire a atitudinii Sale actuale (din timpul prezent) în ceea ce privește acordarea binecuvântării pe care trebuie s-o descopere fiecare Nume. Care este logica după care am putea să presupunem că El Și-a abandonat slujba de Vindecător, descoperită prin Numele IEHOVAH Rafa? 2. Atitudinea Lui din prezent este din nou descoperită pe deplin prin propria Sa făgăduință că va continua și va amplifica slujba Sa de vindecare, ca răspuns la rugăciunea credincioșilor, în timp ce El se află la dreapta lui Dumnezeu. „Adevărat, adevărat, vă spun, că cine crede în Mine, va face și el lucrările pe care le fac Eu; și mai mari decât acestea va face, pentru că Eu Mă duc la Tatăl: și orice veți cere în Numele Meu, aceea voi face, ca Tatăl să fie glorificat în Fiul”. (Ioan 14.12-13) 3. Atitudinea Lui actuală este descoperită prin împlinirea de către El însuși a promisiunii de mai sus, relatată în cartea Faptelor. Chiar în ultimul capitol, la treizeci de ani după înălțarea Sa, citim: „au venit și toți ceilalți bolnavi de pe insula aceea și au fost vindecați”. (Fapte 28.9, Weymouth). 4. Atitudinea Lui actuală este descoperită prin faptul că vindecarea este o parte din evanghelia Marii Trimiteri poruncite de Hristos. 56 

Această trimitere este urmată de promisiunea „își vor pune mâinile peste bolnavi și aceștia se vor însănătoși” (Marcu 16.15, 18). 5. Atitudinea Lui actuală este descoperită prin faptul că lucrarea Sa de înlocuire de pe Golgota a fost în folosul tuturor celor ce trăiesc pe pământ în timpul cât El este înălțat la dreapta Tatălui. Noi am văzut în predica precedentă că, precum în Levitic, este relatat că toate bolile au fost vindecate pe temeiul Ispășirii. Matei ne spune că Ispășirea a fost motivul pentru care Hristos n-a făcut nicio excepție în ce privește vindecarea bolnavilor care au venit la El.
6.

Atitudinea Lui actuală este descoperită prin porunca clară, dată fiecărui bolnav din Biserică, în timpul cât El este la Tatăl, ca acesta să ceară să fie uns și să se facă rugăciune pentru el, cu promisiunea că „Domnul îl va însănătoși” (Iacov 5.14-15). Vrea El să spună ca noi să ne rugăm cu credință sau fără credință? Cum ne-am putea ruga „rugăciunea credinței” dacă nu ar fi voia Lui să vindece? Ne poruncește El să ne rugăm pentru un lucru pe care nu-l va face? Chiar și laicilor le este poruncit să-și mărturisească unii altora greșelile și să se roage unul pentru celălalt, pentru vindecare, cu fermitatea cu care s-a rugat Ilie pentru ploaie (Iacov 5.16-18). Near porunci Dumnezeu să mijlocim pentru ceva ce nu este în voia Lui? Cu siguranță că nu! Atitudinea Lui actuală este descoperită prin faptul că, de la înălțarea Sa, El a „pus” în Biserică învățători, minuni, daruri de vindecare, etc., pentru continuarea „acelorași lucrări” și a unora „mai mari”, pe care a promis El că le va continua de la dreapta lui Dumnezeu. Istoria relatează manifestarea acestor daruri miraculoase din zilele apostolilor până în prezent.

7.

57 

ÎNDURAREA NESCHIMBATĂ A LUI ISUS 8. Atitudinea Lui actuală în ceea ce privește boala noastră, este minunat descoperită prin faptul că, de la înălțarea Sa, îndurarea Lui nici nu s-a retras, nici nu s-a schimbat. Într-o predică ulterioară, despre îndurarea Domnului, vom vedea că, în timpul slujbei pământești a Domnului nostru, Lui i-a fost milă și i-a vindecat pe toți care aveau nevoie de vindecare. Același cuvânt grecesc tradus cu „milă” este tradus de repetate ori cu „îndurare” (compasiune) pentru că este același lucru. Când doi orbi au cerut îndurare, lui Isus i s-a făcut milă și i-a vindecat. De vreme ce vindecarea trupească, în Noul Testament, este pretutindeni îndurare (mila sau îndurarea L-a făcut pe El să-i vindece pe toți cei ce veneau la El), nu mai este adevărată promisiunea că El este „bogat în îndurare pentru toți cei ce-L cheamă”? Această perioadă de timp glorioasă, a evangheliei, nu oferă la fel de multă îndurare suferinzilor săi, cât a oferit perioada Legii? Reverendul Kenneth Mackenzie, un faimos învățător și scriitor al Bisericii Episcopale, întreabă: „Inima iubitoare a Fiului lui Dumnezeu, care a avut milă de bolnavi și i-a vindecat pe toți cei ce aveau nevoie de vindecare, ar fi putut să înceteze să privească la suferințele alor Săi, de când S-a înălțat la dreapta Tatălui?” Nu este ciudat ca, în această perioadă a harului, cineva să adopte o poziție sinonimă cu a afirma că manifestarea îndurării lui Hristos față de cei chinuiți a fost retrasă, sau chiar schimbată, de la proslăvirea Sa? Dacă Dumnezeu nu este la fel de dispus să arate îndurarea vindecării pentru cei ce I se închină, pe cât este de dispus să arate îndurarea iertării pentru dușmanii Lui, atunci El este mai dispus să arate îndurare față de copiii diavolului decât față de ai Săi. Scripturile neagă lucrul acesta, spunând: „Dar mila [îndurarea] Domnului ține în veci [nu pentru cel păcătos doar, ci] pentru cei ce se tem de El” (Psa. 103.17) El îl iubește pe copilul Său care este bolnav și suferă, chiar mai mult decât îl iubește pe păcătos. Slavă Domnului că „bunătatea Lui rămâne pentru totdeauna și credincioşia Lui din generație în generație”. (Psa. 100.5) 58 

BINECUVÂNTĂRI PENTRU TOȚI 9. Atitudinea actuală a lui Hristos este descoperită prin faptul că, în anul de veselie din Vechiul Testament (Lev.25.28), pe care, în Luca 4.19 Isus îl aplică perioadei evangheliei, „fiecăruia” i s-a spus să se întoarcă la moșia lui. Binecuvântările anului de veselie erau pentru „fiecare”. În perioada evangheliei, binecuvântările acesteia sunt pentru „fiecare”. Lucrul acesta este dezvoltat mai amplu în predica precedentă. 10. Atitudinea Lui actuală este descoperită, de asemenea, prin faptul că „El ne-a răscumpărat pe noi (pe noi toți) din blestemul Legii” (Gal. 3.13). Noi am văzut în predica precedentă că blestemul acesta a cuprins toate bolile cunoscute în istorie. Cum ar putea Dumnezeu să ne îndreptățească și în același timp să ne ceară să rămânem sub blestemul din care ne-a răscumpărat? ARVUNA SAU RĂSCUMPĂRAREA COMPLETĂ 11. Atitudinea Lui actuală este descoperită de faptul că Duhul Sfânt și lucrarea Sa în noi este „arvună a moștenirii noastre, pentru răscumpărarea posesiunii dobândite”. (Efes. 1.14) Am arătat deja că, datorită faptului că destinul nostru veșnic este și spiritual și trupesc, la fel trebuie să fie și răscumpărarea noastră. De aceea noi nu putem să primim moștenirea deplină, până la sosirea zilei răscumpărării. Dar, mulțumiri lui Dumnezeu, pentru că suntem umpluți cu Duhul, noi avem acum „arvuna”. Pavel ne spune că „avem cele dintâi roade ale Duhului”. Acestea sunt manifestate atât spiritual cât și fizic. Cele dintâi roade ale Duhului includ arvuna nemuririi. Aceasta este o pre-gustare (o anticipare) a învierii. De vreme ce trupurile noastre sunt mădulare ale lui Hristos, viața Lui trupească proslăvită este în legătură cu trupurile noastre la fel cum 59 

viața Lui spirituală este în legătură cu duhurile noastre. Aceeași viață care este în viță, este și în mlădițe. În Hristos, adevărata viță, există atât viață spirituală cât și fizică. Doar aducând în trupurile noastre o parte din aceeași viață pe care o va aduce El la înviere, Duhul poate fi arvuna moștenirii noastre pentru trup. Dacă moștenirea noastră include un trup proslăvit, ce trebuie să fie arvuna? Slavă lui Dumnezeu, „și viața lui Isus” se poate „arăta în trupul nostru muritor”. Viața Lui nemuritoare atinge trupurile noastre muritoare, cu o anticipare a răscumpărării. Aceasta ne împuternicește să ne sfârșim alergarea ca să putem „primi o răsplată deplină”. 12. Nu descoperă natura însăși, atitudinea actuală a lui Hristos, în ceea ce privește vindecarea trupurilor noastre? Natura vindecă pretutindeni sau cel puțin face tot ce poate ca să vindece. De îndată ce un microb pătrunde în trupurile noastre, organismul începe să-l elimine. Dacă-ți rupi un os, dacă te tai la un deget, organismul va face tot ce-i stă în putere ca să se vindece și, de obicei reușește. Oare a poruncit Dumnezeu organismului să se răzvrătească împotriva voii Sale? Dacă boala ar fi voia lui Dumnezeu pentru copiii Lui, nu s-ar părea că El a poruncit organismului să se răzvrătească împotriva voii Sale? FOLOSEȘTE DUMNEZEU SUFERINȚA TRUPEASCĂ? Dacă boala, așa cum cred unii, este voia lui Dumnezeu pentru copiii Lui credincioși, atunci ei fac un păcat atunci când își doresc să fie vindecați. Aceasta nu spune nimic despre miile de dolari cheltuiți pentru înfrângerea scopului Său. Eu, cu adevărat, mulțumesc lui Dumnezeu pentru tot ajutorul primit vreodată de către cei în suferință, de la medici, de la chirugi, în spitale și de la infirmieri experimentați. Dacă boala este voia lui Dumnezeu, atunci, ca să-l citez pe un scriitor, „fiecare medic este un călcător de lege; fiecare soră medicală Îl sfidează pe Cel Atotputernic; fiecare spital este o casă de răzvrătiți, în loc să fie o casă de îndurare”. Dacă 60 

acest lucru ar fi adevărat, în loc să susținem spitale, ar trebui să facem tot ce ne stă în putință ca să le închidem. Dacă este adevărată teologia modernă a celor care învață că Dumnezeu dorește ca unii dintre închinătorii Lui, să rămână bolnavi spre slava Sa, atunci Isus, în timpul slujbei Sale pământești, n-a ezitat niciodată să-L jefuiască pe Tatăl de toată slava de care a putut, vindecându-i pe toți cei care au venit la El. Duhul Sfânt, de asemenea, L-a jefuit de toată slava de care a putut, vindecând bolnavii pe străzile Ierusalimului. Iar Pavel, de asemenea, L-a furat pe Dumnezeu de toată slava de care-a putut, vindecând toți bolnavii de pe insula Malta. Mulți consideră, astăzi, că Dumnezeu îi chinuie chiar și pe cei ascultători, pentru că-i iubește, făcând din boală un semn al dragostei Tatălui nostru ceresc. Dacă ar fi așa, de ce încearcă aceștia să scape de semnul dragostei Sale? De ce bolnavii de cancer nu se roagă să le fie dată o a doua binecuvântare de genul acesta și de ce nu-L roagă ei ca astfel să fie binecuvântată cu un cancer soția, copiii, părinții, vecinii lor, etc.? Nu-Și pedepsește Dumnezeu câteodată poporul Său prin boală? Categoric da! Dacă nu-L ascultăm, poate fi îngăduită boala, prin disciplina iubitoare a Tatălui. Dar Dumnezeu ne-a spus cum poate fi evitată aceasta. „Dacă ne-am judeca noi înşine, n-am fi judecați. Dar când suntem judecați, suntem disciplinaţi de Domnul, ca să nu fim condamnaţi împreună cu lumea”. (1 Cor. 11.31-32). Aceste pedepse ne pot salva de judecata finală. Când vedem care este motivul pedepsei și ne corectăm, Dumnezeu promite că aceasta va fi retrasă. De îndată ce „ne judecăm singuri”, sau ne învățăm lecția, promisiunea incontestabilă este că „nu vom fi judecați”. Printr-o auto-judecare putem evita pedeapsa. Vindecarea divină nu este promisă necondiționat tuturor creștinilor, indiferent de purtarea lor. Este pentru aceia care cred și ascultă. „Toate cărările Domnului sunt îndurare și adevăr pentru cei care păzesc legământul Său și mărturiile Sale”. (Ps. 25.10). 13. Atitudinea actuală a Domnului nostru ne este arătată prin faptul că „El s-a arătat ca să nimicească lucrările diavolului” (1 Ioan 3.8). Gândiți-vă că El a părăsit cerul și a făcut o schimbare grozavă 61 

devenind om, gândiți-vă la toată suferința și jertfa care a urmat. Cu ce scop a făcut toate acestea? Ca să poată să nimicească lucrările diavolului. Acest scop include vindecarea „tuturor celor ce erau apăsați de diavolul” (Fapte 10.38). De când a fost proslăvit, a renunțat El la scopul acesta, pe care l-a păstrat chiar și în timpul sudorii de sânge din Ghetsimani și a îngrozitoarelor chinuri de pe Golgota? Dorește El ca lucrările diavolului, pe care a vrut la început să le nimicească, să rămână în trupurile noastre? Ar fi posibil acum ca El să dorească un cancer, o urgie, un blestem, lucrările diavolului, în „mădularele lui Hristos” și în „templele Duhului Sfânt”? Nu este voia Sa să vindece orice parte a „Trupului lui Hristos”? Dacă nu este, atunci de ce a poruncit El fiecărui bolnav din Trupul acesta, să fie uns în Numele Său, pentru a fi vindecat? Dacă „trupul este pentru Domnul”, „o jertfă vie pentru Dumnezeu”, n-ar prefera El mai degrabă un trup sănătos decât unul distrus? Dacă nu, cum poate El să ne facă „desăvârșiti în orice lucru bun ca să facem voia Lui”? Voia lui Dumnezeu exprimată este ca noi „să prisosim în orice faptă bună”, ca noi să putem fi „destoinici pentru orice lucrare bună”, „cu totul destoinici pentru orice lucrare bună”, „plini de râvnă pentru fapte bune” și „să căutăm să fim cei dintâi în fapte bune”. Aceasta este numai pentru bărbați și femei sănătoase? Dacă este pentru toți, El ar trebui să vindece bolnavii ca să facă posibile aceste lucruri. Nimeni nu poate „prisosi în orice faptă bună” în timp ce este închis într-un salon. MÂNTUIRE ATOTCUPRINZĂTOARE 14. Atitudinea Lui actuală este descoperită chiar în semnificația cuvântului mântuire. Cuvântul grecesc soteria tradus prin „mântuire” implică eliberare, păstrare, vindecare, sănătate. În Noul Testament este aplicat uneori sufletului, alteori doar trupului. Cuvântul grecesc sozo tradus prin „mântuit” înseamnă și „vindecat”, „făcut sănătos”. În Rom. 10.9 este tradus cu „mântuit” 62 

iar în Fapte 14.9 același cuvânt este tradus cu „vindecat”, făcând referire la vindecarea ologului din naștere. Ambele cuvinte grecești folosite pentru mântuire și mântuit înseamnă atât mântuire spirituală cât și fizică, sau cu alte cuvinte, vindecare spirituală și fizică. Pavel spune în Efes. 5.23 că „El este Mântuitorul trupului”. Aceasta este doar pentru unii, sau pentru toți? Dr. Scofield, în nota sa de subsol referitoare la cuvântul mântuire, spune: „Mântuirea este marele cuvânt cuprinzător al evangheliei, care cuprinde în sine toate actele și procesele răscumpărătoare”. De aceea, cuvântul include toate binecuvântările descoperite prin cele șapte Nume de răscumpărare. Aceste Nume au fost date spre a ne arăta ce cuprinde mântuirea noastră. De aceea, evanghelia vindecării trupului și a sufletului, este „puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede; întâi a iudeului, apoi a grecului”. „Toți au același Domn, care este bogat în îndurare pentru toți cei ce-L cheamă”.

PREDICA 4 Îndurarea Domnului
„Domnul este îndurător şi milos, încet la mânie şi mare în bunătate. Domnul este bun față de toți și îndurările Lui sunt peste toate lucrările Sale”. Psa. 145.8-9 STUDIIND ÎNDURAREA DOMNULUI, găsim o descoperire deplină a disponibilității Domnului de a vindeca. În timpul slujbei sale pămânești, El a fost îndurător pretutindeni și i-a vindecat pe toți „cei ce aveau nevoie de vindecare”. Același Isus care, după ce a spus „vă este de folos să Mă duc” șade acum la dreapta lui Dumnezeu, ca „mare preot milos și vrednic de încredere” pentru noi. În Scripturi, îndurare și milă înseamnă același lucru. Substantivul evreiesc rachamin este tradus atât prin „milă” cât și prin „îndurare”. Verbul 63 

grecesc eleeo este tradus „a avea milă” și „a avea îndurare”; tot așa, adjectivul grecesc eleemon înseamnă „milos-îndurător”. A fi îndurător înseamnă a iubi cu tandrețe, a-ți fi milă, a fi milos, a simți puternic pentru cineva.

CEA MAI IMPORTANTĂ CALITATE A LUI DUMNEZEU ESTE DRAGOSTEA
Versetul de mai sus începe cu „Domnul este îndurător și milos”. Aceste sentimente din natura lui Dumnezeu sunt exprimate mereu în Scripturi. Cea mai importantă calitate a lui Dumnezeu este dragostea – aceasta este legată de calitatea Sa de Tată. Cele mai izbitoare afirmații din Scripturi referitoare la Tatăl nostru ceresc, privesc dragostea Lui, mila Lui, îndurarea Lui. Nimic altceva nu inspiră mai mult credința, decât acestea. În trezirile noastre, am văzut credința înălțându-se „cât munții” când adevărul despre dragostea prezentă a lui Dumnezeu și despre îndurarea Sa, a început să apară în mințile și inimile oamenilor. Nu ceea ce poate să facă Dumnezeu, ci ceea ce știm noi că este nerăbdător să facă, asta inspiră credința. Arătându-și îndurarea pretutindeni prin vindecarea bolnavilor, Isus a descoperit oamenilor inima îndurătoare a lui Dumnezeu. Mulțimile au venit la El pentru ajutor. Cât de dăunător a lucrat Satana ca să ascundă oamenilor acest lucru slăvit. El a răspândit afirmația nebiblică, ilogică și uzată cum că perioada minunilor a trecut, până când aproape că a reușit să întunece ochii lumii ca să nu mai vadă îndurarea lui Dumnezeu. Teologia modernă ridică în slăvi puterea lui Dumnezeu mai mult decât îndurarea Sa; ridică mai mult în slăvi puterea Lui decât mărețul fapt că „nemărginita mărime a puterii Sale [este] față de noi”. Dar Biblia inversează lucrurile acestea și subliniază disponibilitatea Lui de a folosi puterea Sa, mai mult decât puterea în sine. Biblia nu spune nicăieri că „Dumnezeu este Putere”, ci spune că „Dumnezeu este dragoste”. Nu credința în puterea lui Dumnezeu asigură binecuvântările Sale, ci credința în dragostea și în voia Lui. 64 

TEOLOGIA MODERNĂ ASCUNDE DRAGOSTEA LUI DUMNEZEU
Prima afirmație din textul de mai sus este „Domnul este îndurător” adică „El este dispus să arate bunăvoință”. Acest lucru glorios, care strălucește atât de puternic în Scripturi, a fost atât de întunecat de către teologia modernă, încât pretutindeni auzim că „Domnul poate” în loc de „Domnul este îndurător”. Sute de bolnavi au venit la noi sau ne-au scris că în ceea ce privește nevoia lor de vindecare, „Domnul poate”. Învățăturile lor, precum și lipsa lor de învățătură corectă, i-au împiedicat să cunoască faptul că Domnul vrea. De câtă credință e nevoie ca să spui că Domnul poate? Diavolul știe că Domnul poate și știe că El vrea; dar i-a împiedicat pe oameni să cunoască cel din urmă aspect. Satana vrea ca noi să ridicăm în slăvi puterea Domnului, pentru că știe că aceasta nu este un temei suficient pentru credință, în timp ce îndurarea și disponibilitatea Domnului de a vindeca, este. Înainte de a ne ruga pentru oameni, noi trebuie să-i învățăm Cuvântul lui Dumnezeu până când ei pot să spună că „Domnul este îndurător”, în loc de „Domnul poate”. Exact acest lucru a trebuit să-l facă Isus înainte de a vindeca leprosul care a spus „Dacă vrei, poți”. El și-a arătat disponibilitatea de a o face, astfel încât omul a putut cu adevărat să aștepte vindecarea. În predica anterioară, am prezentat multe dovezi biblice despre faptul că Domnul vrea, în prezent, să vindece. Dar chiar și atunci când am înaintat de la a spune „El poate” la „El vrea” nu este suficient. Cuvântul dispus este prea sărac ca să exprime pe deplin atitudinea milostivă a lui Dumnezeu față de noi. „Lui Îi place îndurarea” (Mica7.18). Atitudinea Sa este exprimată mai bine în 2 Cronici 16.9: „Pentru că ochii Domnului cutreieră tot pământul, ca să Se arate tare pentru cei cu inima in totul pentru El”. Acest text Îl arată pe Domnul nostru nu doar dispus, ci dornic să-și toarne binecuvântările sale din belșug peste toți aceia care-i dau această posibilitate. „Pentru că ochii Domnului cutreieră tot pământul” – 65 

cu alte cuvinte, El caută mereu posibilități să-Şi mulțumească inima Sa mărinimoasă, pentru că „Lui Îi place îndurarea”. Bunăvoința8 este însușirea de seamă a lui Dumnezeu. Dacă doriți să-I fiți plăcuți Lui, îndepărtați obstacolele din calea bunăvoinței Sale. El este infinit de bun. El există veșnic într-o stare de dedicare totală pentru a turna binecuvântările Sale peste făpturile Sale, oridecâte ori acestea îi oferă posibilitatea s-o facă. Oricine poate să facă aceasta. Închipuiți-vă că oceanul Pacific ar fi ridicat mult deasupra noastră. Gândiți-vă ce presiune ar fi ca să găsească un orificiu prin care să-și poată turna valurile sale peste tot pământul. Acum aveți o idee despre bunăvoința lui Dumnezeu pentru noi.

O PROVOCARE SERIOASĂ
După ce ai fost, mai întâi, luminat, te provoc cititorule, să te așezi în poziția în care te poate ajunge îndurarea lui Dumnezeu fără ca El să trebuiască să-Și încalce principiile slăvite ale dreptății Sale. Apoi așteptați și vedeți dacă nu veți trăi cea mai copleșitoare demonstrație a dragostei și milei Lui. Binecuvântarea va curge până când veți ajunge să atingeți limita așteptării voastre. Corneliu s-a pus în locul în care mila lui Dumnezeu l-a putut ajunge, spunându-i lui Petru: „toți suntem aici înaintea lui Dumnezeu, ca să ascultam tot ce ți-a poruncit Domnul să ne spui”. El a găsit bunătatea lui Dumnezeu atât de mare încât n-a putut să mai aștepte ca Petru să-și termine predica. De îndată ce Petru a spus suficient cât credința lor să aibă o temelie pe care să se sprijine, a coborât și binecuvântarea. Nu numai că Dumnezeu poate, ci El și vrea să facă „nespus mai mult decât cerem sau gândim noi”. Dragostea Lui este atât de mare încât și dacă ar binecuvânta toate ființele sfinte din univers, n-ar putea fi pe deplin satisfăcută. De aceea, este întinsă și peste vrăjmașii Săi „de pe tot pământul”. Mie mi se pare că Dumnezeu ar prefera mai degrabă să ne îndoim de putința Sa, decât de disponibilitatea Sa. Eu aș prefera ca un om                                                             
8

Mărinimia, binefacerea – n.tr. 

66 

în necaz să-mi spună: „Frate Bosworth, știu că m-ai ajuta dacă ai putea” (îndoindu-se de capacitatea mea de a o face) decât să spună: „Știu că poți, dar nu am încredere că vrei să mă ajuți”. Din nou, textul de la începutul acestei predici, spune în continuare că Domnul este „plin de îndurare, îndelung răbdător și plin de bunătate”. Când mă gândesc cum umple Domnul inimile noastre cu dragostea Lui, până acolo încât, mijlocind pentru alții, inimile noastre sunt prea pline de dorința arzătoare de a-și exprima sentimentele (dorințe arzătoare „negrăite”), sunt copleșit și mă întreb cum ar trebui să fie îndurarea Lui. Compasiunea unei mame pentru copilul ei bolnav o face nu doar gata să-și aline odorul, ci să sufere pentru că nu o poate face. Cuvântul grecesc sumpathes, (tradus „compasiune”, „îndurare”) înseamnă să suferi cu altul. Isaia spune în acest sens: „În toată chinuirea lor, El a fost chinuit”9. Nu este ciudat ca mila Lui față de bolnavi, atât de limpede văzută și aplicată în vremea mai întunecată a Vechiului Testament, să fie dată la o parte în această perioadă de timp, „,mai bună”? Hristos a deschis calea pentru cele mai depline manifestări ale milei Sale față de orice aspect al nevoii umane.

INIMA MILOSTIVĂ A LUI DUMNEZEU ÎI CUPRINDE PE TOȚI
După ce arată grandoarea compasiunii (îndurării) Sale, textul nostru se încheie cu concluzia logică: „Domnul este bun față de toți și îndurările Lui se întind peste toate lucrările Lui”. Cu alte cuvinte, El este atât de plin de compasiune încât nu poate să caute la fața omului când e vorba să acorde îndurările Sale. Dumnezeu nu poate să-Și satisfacă pe deplin inima Sa miloasă doar binecuvântând ființele sfinte. El trebuie să-Și întindă îndurările și peste cei răi de pe pământ. Atunci cum ar putea El să nu acorde binecuvântarea obișnuită a vindecării, vreunuia din copiii Săi ascultători?                                                             
9

Traducerea King James pentru Isaia 63.9– n.tr. 

67 

Profeți și regi au dorit să vadă și îngeri au vrut să privească în această perioadă a harului. Ce învățătură străină, să spui că bolnavii nu trebuie să aștepte atâta îndurare, în acest timp de lumină, cum au așteptat cei în suferință din perioadele mai întunecate. Este Dumnezeu mai dispus, acum, să arate copiilor diavolului mila iertării, decât îndurarea vindecării față de ai Lui? Adevărul este că El își iubește mai mult propriul Său copil bolnav și în suferință, decât îl iubește pe păcătos. „Mila [compasiunea] Domnului ține în veci [nu numai pentru păcătoși, ci] pentru cei ce se tem de El”. „Cum se îndură un tată de copiii lui, asa Se îndură Domnul de cei ce se tem de El”. „Cât sunt de sus cerurile față de pământ, atât este de mare bunătatea Lui pentru cei ce se tem de El”, cât și pentru cel păcătos. Creștinul bolnav poate să spună împreună cu Solomon: „...Nu este Dumnezeu asemenea Ţie... Tu, care păzeşti legământul și îndurarea față de robii Tăi care umblă înaintea Ta din toată inima lor!” (2 Cron. 6.14). Nu doar unele, ci „Toate cărările Domnului sunt îndurare și adevăr [nu pentru vrăjmașii Săi, ci] pentru cei care păzesc legământul Său și mărturiile Sale”. (Ps. 25.10).

EXEMPLE ALE MILEI DOMNULUI
Haideți să privim câteva pasaje din evanghelii, care arată mila Domnului. «Şi a venit la El un lepros, rugându-L şi îngenunchind înaintea Lui si spunându-i: „Dacă vrei, poți să mă curățești”. Iar Isus, făcându-Ise milă, întinzând mâna, l-a atins şi i-a spus: „Vreau, fii curățit!” Şi, pe când vorbea El, îndată s-a depărtat lepra de la El şi a fost curățit. ...și veneau la El din toate părțile». Mar.1.40-45 În cazul de față, mila L-a determinat pe Hristos să-l vindece pe acest lepros. „Isus, ...a plecat de acolo într-o corabie.... şi mulţimile, auzind, Lau urmat pe jos, din cetaţi. Şi, ieşind, El a văzut o mare mulţime şi I s-a făcut milă de ei şi a vindecat pe bolnavii lor.”. Mat. 14.13-14 68 

Aici, ca și în alte părți, El a fost „bogat în îndurare” față de toți cei ce au avut nevoie de vindecare. Mila Sa L-a mișcat. «Şi, pe când ieşeau din Ierihon, o mare mulţime Îl urma. Şi, iată, doi orbi, şezând lângă drum, auzind că trece Isus, au strigat, spunând: „Ai milă de noi, Doamne, Fiu al lui David!” ... Isus ... le-a zis: „Ce vreți să vă fac?”: „Ei I-au spus „Doamne, să ni se deschidă ochii!” Şi Isus, făcându-I-se milă, le-a atins ochii; şi îndată ochii lor şi-au primit vederea; şi L-au urmat». Mat. 20.29-34 Acești orbi au cerut milă ca să le fie deschiși ochii. Isus le-a acordat mila vindecării, dovedind că vindecarea este o îndurare la fel ca și iertarea. În acele zile, când căutau vindecare, bolnavii cereau milă. În vremea noastră, cei mai mulți oameni cred că mila este numai pentru cel păcătos, fără să știe că mila Lui este și pentru cel bolnav.

DUMNEZEU, PĂRINTELE ÎNDURĂRILOR
Pavel, care-l numește pe Dumnezeu „Părintele îndurărilor”, o și dovedește, vindecând toți bolnavii de pe insula Malta. Isus a spus: „Ferice de cei milostivi: căci ei vor avea parte de milă”. Iov a fost vindecat când sa rugat pentru prietenii lui. Conform uneia dintre fericiri, el a avut parte de milă, arătând milă. Referindu-se la vindecarea lui Iov, Iacov 5.11 spune: „Domnul este plin de milă și de îndurare”. El continuă cu îndrumarea dată Bisericii: „Este vreunul printre voi bolnav? Să cheme pe prezbiterii Bisericii”, etc. „Domnul este plin de milă și de îndurare”. Cu alte cuvinte, fiecare bolnav din Biserica de azi, să-și primească vindecarea, ca și Iov. Isus a dat tot ce avem nevoie. El încă mai spune, cum a zis și celor doi orbi: „Ce vreți să vă fac?” Lui Isus I-a fost milă de omul din morminte. Omul era atât de stăpânit de o legiune de demoni încât se tăia cu pietre și rupea lanțurile cu care au încercat oamenii, adesea, să-l lege. Când a fost îmbrăcat și cu mintea întreagă, a fost atât de bucuros încât L-a rugat pe Domnul să-l lase să rămână cu El. «Dar Isus nu l-a lăsat, ci i-a spus: „Du-te acasă, la ai tăi, și spune-le tot ce ți-a făcut Domnul și cum a avut milă de tine”. Şi a 69 

plecat și a început să vestească prin Decapole tot ce îi făcuse Isus; şi toți se minunau”.» (Marcu 5.19-20).

REZULTATUL UNEI MĂRTURII
Să citim Mat. 15.30-31 și să vedem rezultatele mărturiei acestui om, care a făcut reclamă milei Domnului. „Şi mari mulţimi au venit la El, având cu ei şchiopi, orbi, muţi, ciungi și mulţi alţii, şi i-au aruncat la picioarele Lui și El i-a vindecat; astfel că mulţimile se minunau văzând pe muţi vorbind, pe ciungi sănătoşi, pe şchiopi umblând şi pe orbi văzând; şi-L glorificau pe Dumnezeul lui Israel”. Nu faptul că erau bolnavi, cum învață unii astăzi, ci faptul că au fost vindecați a determinat aceste mulțimi să-L slăvească pe Dumnezeul lui Israel. Oh, câtă slavă I-ar fi adusă lui Dumnezeu și câtă binecuvântare lumii, dacă fiecare predicator de astăzi ar prezenta cu claritate promisiunile Bibliei pentru vindecarea bolnavilor. Ce binecuvântare ar fi dacă, de îndată ce unul ar fi vindecat, ar vesti mila Domnului prin „Decapole”–le sale. În scurt timp, mii și mii pretudindeni, care acum sunt bolnavi, ar primi credință în Hristos, pentru vindecare. Atunci s-ar spune din nou că mulțimile „slăveau pe Dumnezeul lui Israel”. Cei mai vestiți critici sau moderniști ar deveni repede antipatici și falsele culte ale vindecării n-ar îndepărta de Biserică mulțimile care, acum, sunt prinse în cursă. Am spus deja că omul acesta a „vestit” mila Domnului. Unii sunt împotriva noastră și scriu articole în care ne critică pentru că publicăm mărturiile celor vindecați în mod miraculos. Care este problema? Este ceva greșit că ascultăm porunca Domnului „faceți cunoscute printre popoare faptele Lui”? Dacă Isus a murit ca să facă posibil ca îndurările Sale să ajungă la toate nevoile omului, cu siguranță că noi ar trebui să dorim ca ei să le cunoască. Citind unele cărți și articole care se scriu, ai zice că e o crimă să faci cunoscută poporului, mila Domnului. Veți observa că, în versetele citate mai sus, ca rezultat al minunii de vindecare, lui Isus i s-a dus vestea și „veneau la El din toate părțile”. Și „s-au luat după El pe jos”, 70 

și „mulțimi mari au venit la El”. „Mulțimi!” „Mulțimi!” „Mulțimi!” pretutindeni. La fel este și astăzi. Dacă este ascultată porunca de a „face cunoscute printre popoare faptele Lui” și dacă este vestită mila Lui, încep să se întâmple niște lucruri. De îndată ce într-un oraș se află că „același Isus” vindecă bolnavii în prezent, vin oameni din toate părțile. Niciodată nam văzut ceva care să rupă toate barierele și să aducă oamenii de pretutindeni, precum o face manifestarea milei Domnului în vindecarea bolnavilor. Noi am văzut în trezirile noastre că, de îndată ce oamenii au aflat ce face „același Isus”, ei au venit de pretutindeni. Au venit de la metodiști, de la baptiști, de la catolici, de la Știința Creștină, de la unitarieni, de la spiritiști, de la iudei, dintre săraci, dintre bogați și de pretutindeni. Mulțimi de oameni aud evanghelia și își predau viețile lui Dumnezeu. Niciodată n-ar fi participat la adunări, dacă n-ar fi existat minuni de vindecare care să descopere mila Lui.

CONSECINȚA VINDECĂRILOR DIN PREZENT
Dacă Hristos și apostolii Săi n-au putut să atragă mulțimile fără minuni, așteaptă El mai mult de la noi? Noi am predicat treisprezece ani înainte ca Domnul să ne călăuzească să predicăm această parte a evangheliei într-un mod mai îndrăzneț și public. În loc ca „slujba vindecării” să distragă atenția de la problema mai importantă a mântuirii sufletului, noi am văzut mai multe întoarceri fericite la Dumnezeu, într-o săptămână, față de cât am văzut mai înainte într-un an întreg de lucrare evangelistică. De îndată ce trezirile noastre au fost în plină desfășurare, sute de oameni au venit în față ca să-și predea inimile și viețile lui Dumnezeu. Orașe întregi au început să vorbească despre Isus. Alți evangheliști care au vizitat trezirile noastre dovedesc acum că acest lucru este adevărat, în propriile lor adunări. Ultima noastră trezire, care a precedat scrierea acestei cărți, a avut loc în Ottawa, Canada. Într-o perioadă de șapte săptămâni de adunări, șase mii de oameni au venit pentru vindecare și circa doisprezece mii pentru 71 

mântuire. Mă îndoiesc că ar fi venit mai mult de o mie pentru mântuire, dacă n-ar fi existat miracolele de vindecare, care au arătat mila Domnului. Orașul și țara au fost mișcate ca niciodată în istoria lor. Cele mai mari mulțimi care s-au strâns vreodată sub un singur acoperiș, pentru adunări religioase, în capitala Canadei, au umplut noua sală construită. Aceasta este cea mai mare sală din oraș. Au participat câte zece mii de oameni la o adunare. Înainte de a părăsi orașul, am primit multe sute de mărturii scrise. Cei vindecați de aproape orice fel de boală și maladie au spus ce a făcut Dumnezeu. A lui Dumnezeu să fie toată slava! Un evaghelist baptist, care, printre alți evangheliști, a dovedit că acest lucru este adevărat, a scris într-una din cele zece broșuri despre subiectul vindecării pe care le-a publicat, că vindecarea este cel mai bun mijloc de evanghelizare folosit vreodată de Domnul. El a spus că nu s-ar întoarce la vechea metodă (noua metodă) pentru toți banii din America.

SECERIȘUL DIN CE ÎN CE MAI MARE
Acum să privim un alt pasaj care se referă la mila Domnului. «Şi Isus străbătea toate cetățile și satele, învățându-i în sinagogile lor şi predicând Evanghelia Împărăției și vindecând orice boală și orice neputință trupească. Dar, când a văzut mulţimile, I s-a făcut milă de ele, pentru că erau necăjite şi risipite ca nişte oi fără păstor. Atunci El a spus ucenicilor Săi: „Secerişul, în adevăr, este mare, dar lucrătorii, puţini; de aceea, rugaţi pe Domnul secerișului să scoată lucrători la secerișul Său”. Şi, chemând la Sine pe cei doisprezece ucenici ai Săi, le-a dat autoritate asupra duhurilor necurate, ca să le scoată afară și să vindece orice boală și orice neputință trupească. ...le-a dat învățăturile următoare: „predicaţi... vindecați pe bolnavi.» Mat. 9:35-37, 10:1,8. Aici, mila lui Isus pentru bolnavi devine acum atât de bine cunoscută încât „secerișul” a devenit prea mare pentru un singur lucrător. Inima Lui miloasă este plină de dorință arzătoare pentru numărul din ce în ce mai mare care nu putea ajunge la El din cauza mulțimii. „Când a văzut 72 

mulţimile, I s-a facut milă de ele”. El nu putea să slujească personal decât unei părți din mulțime și mila Lui pentru restul mulțimii care creștea repede Îl determină acum să trimită alți lucrători care să predice și să vindece. „Secerișul Său” are același caracter și azi, dar este și mai mare decât atunci când era El aici. Mila Lui este aceeași. Astăzi El dorește același fel de lucrători care să secere aceeași recoltă predicând și vindecând în „toate orașele și satele”. Mila Sa, descoperită prin acești doisprezece noi lucrători, a necesitat în curând trimiterea altor șaptezeci împuterniciți să predice și să vindece. În ziua de azi sunt puțini lucrători de acest fel. „Secerișul”, cu adevărat, este mult mai mare decât a fost atunci. Ce a început El să „facă și să predice” este exact ceea ce dorește El să fie făcut și predicat pretutindeni astăzi, nu să se înceteze, conform ideii moderne. El a început ceva ce a promis că va continua și va crește. Nu evanghelia secolului XX, ci „această evanghelie” (cea vestită de El) „va fi predicată în toată lumea”.

O INVERSARE CIUDATĂ A PROMISIUNII LUI HRISTOS
În Ioan 14.12-13, Isus a învățat și a promis că aceeași milă și îndurare poate să-i atingă pe oameni prin rugăciunile noastre, cât timp El este Marele nostru Preot în cer. De fapt, plecarea Sa a avut ca scop să creeze posibilitatea ca mila lui să fie manifestată pe o scară mult mai mare. Isaia a profețit despre El: „El va fi înălțat ca să vă dea îndurare”10. Isus a spus „vă este de folos să Mă duc”. Acest lucru n-ar fi adevărat dacă plecarea Lui ar retrage sau chiar ar modifica manifestarea îndurării Sale în vindecarea bolnavilor. Nu este ciudat că mulți predicatori de astăzi inversează promisiunea lui Hristos (care spune că aceleași lucrări și chiar mai mari se vor face), învățând că vremea minunilor a trecut? Alții procedează la fel atunci când spun că Dumnezeu dorește ca unii dintre copiii Săi devotați să rămână bolnavi spre slava Lui.                                                             
10

Traducerea King James – n.tr. 

73 

Oricine învață că vindecarea nu este pentru toți cei care au nevoie de aceasta azi, așa cum a fost în trecut, învață de fapt că mila lui Hristos pentru bolnavi, cel puțin s-a modificat de la înălțarea Lui. Mai rău, alții învață că mila Lui în ceea ce privește vindecarea bolnavilor a încetat cu desăvârșire. Pentru mine, este o taină cum poate un predicator să adopte o poziție care ascunde și intervine în manifestarea celei mai mari însușiri a dumnezeirii. Îndurarea lui Dumnezeu este dragostea divină în acțiune. Când Pavel a făcut cel mai puternic apel la dedicare, a spus: „Vă îndemn deci, fraților, prin îndurările lui Dumnezeu”. Aceasta este manifestarea celei mai importante însușiri a Lui.

MARELE NOSTRU PREOT
Isus a spus: „Când va veni... Duhul adevărului... El Mă va proslăvi”. Ar putea Duhul să-L proslăvească pe Hristos bolnavilor, când le spune că a trecut vremea minunilor? El a promis că va face „aceste lucrări... și lucrări mai mari” în această perioadă. L-ar proslăvi pe Isus dacă de la înălțarea Sa, El a retras sau Și-a schimbat slujba pentru bolnavi? A venit Duhul ca să-L slăvească pe Hristos modificându-I slujba pentru bolnavii Săi și pentru frații care sunt în suferință? Este Hristos Marele lor Preot? N-ar fi aceasta exact contrar slăvirii Dumnezeului lui Israel în Decapole, determinată de vindecarea mulțimilor? Trebuie să renunțăm noi la rugăciunea credinței pentru vindecarea noastră? Dacă este așa, atunci practica obișnuită, aceea de a te ruga pentru bolnavi ca ei să aibă tărie sufletească și răbdare să-și suporte chinurile, este corectă. Ceva nu este în regulă! De când a devenit Isus, Marele nostru Preot, El vorbește de șapte ori din cer, spunând: „Cine are urechi, să audă ceea ce Duhul spune adunărilor”. Oamenii spun azi foarte multe lucruri pe care Duhul nu le-a spus și în contradicție cu ceea ce spune El de fapt. Iată câteva lucruri spuse de Duhul cu scopul proslăvirii lui Hristos. „De aceea, trebuia în toate să fie făcut asemenea fraţilor Săi, ca să fie un mare preot milos și credincios in cele privitoare la Dumnezeu”. 74 

(Evr. 2.17). Deja am arătat că ambele cuvinte, „milos” și „îndurător” traduc adjectivul grecesc „eleemon” din pasajul acesta. Acest verset n-are nicio legătură cu mila lui Hristos manifestată pe vremea slujbei Sale pământești. Se referă numai la slujba Lui din cer și la faptul că întruparea Sa urma să aibă ca rezultat faptul ca El să poată arăta milă ca Mare Preot al nostru, după întoarcerea în cer. „Tot ce a început Isus să facă și să învețe pe oameni, de la început până în ziua în care s-a înălțat la cer”, este ceea ce, datorită milei Sale neschimbate, a promis El că va continua și va face chiar într-o măsură mai mare, după ce a plecat. Duhul Îl proslăvește mai departe pe Hristos spunând că El poate „să simtă compasiune [în greacă, „sumpatheo”, tradus în Evrei 10.34 cu „ați avut milă”] pentru neputințele noastre”. El încă mai „poate avea compasiune pentru cei neștiutori” (Evr. 5.2). El este „Isus Hristos același ieri și azi și în veci”. Haideți să ne închinăm Lui, pentru că mila Lui este astăzi aceeași. Privind la neputințele noastre, Lui încă i se mai face milă și de-abia așteaptă să ne ajute. Unii spun că vremea minunilor a trecut. Împlinindu-și slujba Sa de proslăvire a Hristosului înălțat, Duhul exprimă aceste sentimente profunde din Evr. 10.34. Ce minunat ar fi dacă toți predicatorii și toți creștinii ar colabora cu Duhul vestind aceste sentimente și celor care suferă fizic. În Iacov 5, i se poruncește Bisericii să fie un „bun samaritean”, nu preoți și leviți care trec pe partea cealaltă. Aceasta trebuie să slujească, miloasă, nevoilor fizice ale celor bolnavi și chinuiți. Ar trebui să le lege rănile, să le toarne vin și ulei (Cuvântul lui Dumnezeu și Duhul lui Dumnezeu). „El a trimis Cuvântul Său și i-a vindecat” prin puterea Duhului. Isus a pronunțat un „vai” asupra cărturarilor și fariseilor pentru că au uitat cele mai însemnate lucruri: mila și credincioșia. În cap. 5 din Fapte, avem o altă dovadă minunată că mila lui Hristos pentru bolnavi este acum aceeași. Noi citim că toate mulțimile scoase pe străzile Ierusalimului în zilele de după înălțarea Sa la Tatăl, se vindecau. Aici din nou, ca Marele nostru Preot din cer, Isus a făcut exact ceea ce a făcut înainte de a pleca. Din cer, Lui I S-a făcut milă și a vindecat pe toți cei ce aveau nevoie de vindecare. 75 

Chiar în ultimul capitol din Fapte, găsim mila Sa manifestată din cer, vindecându-i pe toți cei de pe insula Malta. În timp ce El este Marele nostru Preot, mila Lui este atât de mare încât „El trăiește pururea ca să mijlocească pentru noi”. Din nou, mila Lui pentru bolnavi, de când a fost proslăvit, L-a determinat să „pună” în Biserică daruri spirituale. Darurile credinței, ale minunilor și ale vindecării sunt date de secole, în timp ce El este Marele nostru Preot. Reverend W. C. Stevens spune despre zilele care au urmat înălțării lui Hristos: «Vedem, ca un lucru de la sine înțeles și necesar, că „darurile de vindecare”, ocupă același loc și au aceeași importanță ca și în slujba personală a Domnului pe pământ.»

CHIAR ȘI LAICII SE POT RUGA PENTRU BOLNAVI
Mila Lui actuală, pentru bolnavi, L-a făcut pe Isus, ca Mare Preot al nostru și Cap al Bisericii, să poruncească prezbiterilor și chiar laicilor, să se roage rugăciunea credinței pentru vindecarea oricărui bolnav, în perioada Bisericii (Iac. 5.14; Marcu 16.17-18). Reverendul W C. Stevens remarcă: „Toți predicatorii, învățătorii, scriitorii și alții care mânuiesc Cuvântul Vieții, ar trebui să păzească această îndrumare [Iacov 5.14] la fel de constant precum se confruntă mereu cu boala”. Pe vremea slujbei Sale pământești, adorabilul nostru Domn a făcut orice sacrificiu necesar și chiar a suferit blestemul, spre a crea posibilitatea ca mila Lui să ajungă la cei mai nevrednici și mai provocatori dintre dușmanii Lui. Atât sudoarea de sânge din Ghetsimani cât și chinurile îngrozitoare de pe Golgota, n-au fost decât manifestări ale milei Sale nemărginite. El a mers la Golgota cu „Fața ca de cremene”. Fusese trădat de sărutul lui Iuda și dat în mâinile crucificatorilor Săi. Petru a tăiat urechea robului marelui preot. Isus vindecă urechea dușmanului Său și-i spune lui Petru să-și bage sabia în teacă. El însuși Și-a băgat sabia în teacă, stăpânindu-Și cel mai firesc impuls al sufletului Său sfânt. El a refuzat să se roage atunci când, dacă s-ar fi rugat, ar fi putut să aibă pe loc la dispoziție 76 

peste doisprezece legiuni de îngeri care să-L scape de agonia crucii. Însă atunci ar fi existat numai un scaun de judecată și nu unul al îndurării. Omul căzut, împreună cu toate nevoile trupului, sufletului și duhului său, n-ar fi avut vreo speranță. În lucrarea Lui de înlocuire a noastră, El a prevăzut fiecare nevoie a neamului lui Adam și a creat posibilitatea ca mila să ajungă la orice aspect al necesității omenești. Atunci, ca și acum, Lui i S-a făcut milă de toți aceia care aveau nevoie de ajutorul Său. Cele șapte binecuvântări ale legământului Său, „Prezența” Lui ca „Dătător”, „Pace”, „Biruință”, „Păstor”, „Neprihănire”, și „Medic”, sunt asigurate datorită tragediei crucii Sale. Acestea ne sunt descoperite de Numele Sale de răscumpărare. Legămintele Sale, inclusiv legământul vindecării, sunt acordate datorită îndurării Sale. „El... Își ține legământul și îndurarea până la o mie de generaţii față de aceia care-L iubesc şi păzesc poruncile Lui”. (Deut. 7.9).

CUM SĂ NU ÎNTRISTĂM INIMA LUI ISUS
Inima lui Isus se întristează dacă noi ne îndoim sau ignorăm dragostea și îndurarea Lui. Aceasta L-a făcut să plângă pentru Ierusalim. De atâtea ori predicatorii au spus în acest timp, că noi nu mai avem nevoie de miracole. Ei privesc miracolele doar ca pe niște semne care au dovedit dumnezeirea Domnului, etc. Eu le-am spus: „Dacă ați fi avut un cancer care să vă mănânce capul, ați fi avut nevoie de o minune, nu-i așa?” Majoritatea oamenilor de astăzi sunt într-un asemenea întuneric în ceea ce privește acest subiect încât niciodată nu le trece prin cap că există îndurare și pentru bolnavi. Ei nu se gândesc vreodată că darurile de vindecare și miracolele sunt manifestarea milei lui Hristos. Ceas după ceas, zi de zi, vreme de trei ani, El i-a vindecat pe toți aceia care au venit la El, datorită milei Sale. Nevoile suferinzilor de astăzi nu sunt aceleași ca în trecut? Nu au ei nevoie de tot atâta milă, ca în trecut? Ne gândim la nenumăratele cazuri disperate, care suferă o asemenea agonie încât moartea ar fi un har pentru ei. Medicii, după ce au făcut tot ce le-a stat în putere, s-au văzut obligați să spună: „Eu nu mai pot 77 

face nimic pentru tine”. În fiecare clipă, mila lui Hristos este exact așa cum a fost când a fost manifestată pe parcursul celor trei ani ai slujbei Sale pământești. Cât de prețios este să știm că ne putem bizui întru totul pe acest lucru. Noi am arătat că vindecarea trupească este o îndurare pe care a acordat-o Hristos pretutindeni, celor ce au căutat-o. El a fost exprimarea voii Tatălui. Avem declarațiile clare: Domnul este „plin de îndurare cu toți cei ce-L cheamă [inclusiv cu bolnavii]” pentru că îndurarea Lui „ține în veci”. Mila Lui este „din veșnicie în veșnicie”. El este „plin de îndurare” „peste toate lucrările lui”. Nu v-au convins aceste versete? În loc să spuneți că a trecut vremea miracolelor, spuneți: „Este scris! Este scris!”

PREDICA 5 Cum să-ți însușești binecuvântarea de răscumpărare și de legământ, a vindecării trupești
Notă: În această predică repetăm câteva dintre afirmațiile făcute pe paginile anterioare, pentru ca aceasta să conțină suficient adevăr care să pună o temelie completă pentru credință. Facem aceasta pentru beneficiul unora care poate că au nevoie de rugăciune pentru vindecare, înainte de a avea timp să citească întreaga carte. PRIMUL PAS Primul pas spre vindecare este la fel ca primul pas spre mântuire, sau spre oricare altă binecuvântare promisă de Dumnezeu. Persoana bolnavă trebuie să știe ce învață Biblia cu claritate și, că este voia lui Dumnezeu să vindece până când omul și-a trăit perioada de viață acordată (70 de ani, Psalm 90.10). Fiecare bolnav trebuie să fie convins prin Cuvântul lui Dumnezeu că vindecarea lui sau a ei este voia lui Dumnezeu. 78 

Este imposibil să ai credință reală pentru vindecare câtă vreme mai există cea mai mică îndoială că aceasta ar fi voia lui Dumnezeu. Este imposibil să revendici prin credință o binecuvântare pe care nu ești sigur că Dumnezeu o acordă. Puterea lui Dumnezeu poate fi revendicată numai acolo unde este cunoscută voia lui Dumnezeu. Spre exemplu, ar fi aproape imposibil să-l faci pe un necredincios să creadă ca să „capete neprihănirea”, înainte de a-l fi convins pe deplin că voia lui Dumnezeu este să-l mântuiască. Credința începe acolo unde este cunoscută voia lui Dumnezeu. Credința trebuie să se odihnească numai pe voia lui Dumnezeu, nu pe dorințele sau pe „cheful” nostru. Credința corespunzătoare nu înseamnă să crezi că Dumnezeu poate, ci că Dumnezeu vrea. Cei ce pretind că cred în vindecare, dar spun un cuvânt în favoarea acesteia și zece cuvinte împotrivă, nu pot da naștere unei credințe pentru vindecare. CREDINȚĂ ÎNSEAMNĂ SĂ TE AȘTEPȚI CA DUMNEZEU SĂ-ȘI ÎMPLINEASCĂ VOIA SA Dacă Dumnezeu ne poruncește să ne rugăm pentru bolnavi, El vrea ca noi să ne rugăm cu credință. N-am putea face aceasta dacă n-am cunoaște voia lui Dumnezeu în această privință. Până când o persoană nu cunoaște voia lui Dumnezeu, el sau ea nu are niciun temei pentru credință. Credința se așteaptă ca Dumnezeu să facă ceea ce știm că este voia Lui să facă. Dacă avem credință, nu este greu să-L determinăm pe Dumnezeu săȘi împlinească voia Sa. Dacă știm că este voia Lui, nu ne este greu să credem că El va face ceea ce noi suntem siguri că El vrea să facă. În acest mod, fiecare mântuit a trăit miracolul, mai mare, al nașterii din nou. Nu poate exista o însușire prin credință, până nu ne este făcut de cunoscut prin evanghelie, ceea ce ne-a dăruit Dumnezeu. Nu există o învățătură mai puternic accentuată în Cuvântul lui Dumnezeu decât aceea că, prin Ispășirea făcută de Hristos, a fost acordată și mântuire și vindecare trupească. Voia lui Dumnezeu este să îndepărteze boala de la cei ce-L slujesc și să împlinească numărul zilelor lor, conform promisiunii Sale (Exod 23.25-26). Așa cum prefigurările din Lev. 14 și 15 79 

arată că, sub legea lui Moise, boala a fost vindecată mereu prin ispășire, tot așa Mat. 8.17 afirmă categoric că Isus a vindecat toate bolile pe baza Ispășirii. Acest verset ne arată că motivul pentru care Hristos n-a făcut nicio excepție când a vindecat bolnavii care Îl îmbulzeau, a fost Ispășirea făcută de El. El a făcut Ispășire pentru tot neamul lui Adam, inclusiv pentru tine. Când mulțimea Îl îmbulzea „ca să-L asculte și să fie vindecați de bolile lor”, de repetate ori se spune în evanghelii că „El îi vindeca pe toți” (citiți Mat. 4.24; 12.15; 14.14; Luca 4.40; Fapte 10.38). El nu putea să facă vreo excepție. De ce? Pentru că prin Ispășirea ce avea să urmeze, El „a luat neputințele noastre”. Dacă El a purtat neputințele „noastre”, acest lucru face necesar ca toți să fie vindecați, spre a se împlini această profeție. Dumnezeu a folosit cu atenție un asemenea limbaj încât ar trebui să cităm greșit ca să omitem ceva. Ceea ce acordă Golgota, este pentru toți! Modalitatea prin care Dumnezeu mântuiește sufletul, sau vindecă trupul și face orice altceva ce dorește El să facă, este să-Și trimită Cuvântul Său, promisiunea Lui. Apoi El își ține promisiunea, oriunde aceasta dă naștere credinței. Procedeul dumnezeiesc de vindecare este arătat în textul: „A trimis Cuvântul Său și i-a vindecat și i-a scos din gropile lor”. (Ps. 107.20). „Cuvântul lui Dumnezeu ...lucrează” în cei care cred. Este „sănătate pentru tot trupul lor” (1 Tes. 2.13; Prov. 4.22). Exact așa cum credința unei fetițe pentru o rochie nouă, vine prin auzirea promisiunii mamei sale, care spune că i-o va cumpăra sâmbăta viitoare, tot așa credința noastră pentru vindecare vine prin auzirea Cuvântului lui Dumnezeu. Promisiunea Lui spune că El o va face. Atât credința fetiței, cât și a noastră, „vine prin auzire”. Fetița n-ar fi putut avea credință pentru o rochiță nouă și, nici n-ar fi fost de așteptat să aibă, până când mama i-a promis-o. La fel nici noi nu putem și nici nu este de așteptat să avem credință pentru vindecare sau mântuire sau orice altă binecuvântare, până ce nu vine acea credință, prin auzirea Cuvântului (promisiunii) lui Dumnezeu, c-o va face. Cum ar putea cineva să afle neprihănirea prin credință, până nu-i este vestită? Cum ar putea cineva să afle vindecarea prin credință, până ce nu-i este vestită? Scripturile îi informează pe oameni despre mântuire. Noi trebuie să înțelegem că Creatorul și Răscumpărătorul trupului este, de 80 

asemenea și Medicul acestuia, înainte să avem motiv de a ne aștepta la vindecare. IMPORTANȚA NUMELOR DE RĂSCUMPĂRARE ALE LUI DUMNEZEU Dacă El ne vindecă trimițând Cuvântul Său, ce poate să constituie mai mult din Cuvântul Său, decât cele șapte Nume ale Sale de legământ și de răscumpărare, care au fost date pentru scopul precis de a descoperi fiecărui om din neamul lui Adam, poziția Sa de răscumpărare a acestuia? Când Hristos ne poruncește să „predicăm evanghelia la orice făptură”, El vrea să spună ca noi să vestim „vestea bună” a răscumpărării. Cele șapte Nume de răscumpărare descoperă ce cuprinde răscumpărarea noastră. El are multe alte Nume, dar numai șapte sunt Nume de răscumpărare. Acestea nu sunt niciodată folosite în Scriptură, decât atunci când este vorba de relația Sa cu omul. Nu sunt șase Nume, nu sunt opt, ci șapte, numărul desăvârșit, pentru că El este un Mântuitor desăvârșit. Răscumpărarea Sa acoperă toate nevoile omului. Toate binecuvântările descoperite prin fiecare din aceste Nume, se găsesc în Ispășire. Spre exemplu, IEHOVAH-Șama înseamnă „Domnul este prezent”, „apropiați prin sângele lui Hristos”. IEHOVAH-ȘALOM se traduce „Domnul este Pacea noastră”. Aceasta se află Ispășire, pentru că „pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El”. IEHOVAH-RA-AH se traduce „Domnul este Păstorul meu”. El a devenit Păstorul nostru, dându-Și viața pentru oile Sale. Acest privilegiu se află în Ispășire. IEHOVAH-IIREH înseamnă „Domnul va da” o jertfă. Hristos Însuși a fost jertfa dată pe Golgota. El a devenit IEHOVAH-NISSI, „Domnul, Steagul nostru”, sau Biruitorul, prin faptul că, pe cruce, a dezbrăcat domniile și puterile. 81 

El a purtat păcatele noastre și a devenit IEHOVAH-ȚIDKENU, „Domnul, Neprihănirea noastră”. El a deschis calea pentru ca fiecare păcătos să primească darul neprihănirii. IEHOVAH-RAFA se traduce „Eu sunt Domnul, care te vindecă”, sau, „Eu sunt Domnul, Medicul tău”. Și aceasta se găsește în Ispășire, căci El Însuși „a luat neputințele noastre și a purtat bolile noastre”. Aceasta completează lista celor șapte Nume, date cu scopul de a descoperi relația lui Dumnezeu cu noi toți, prin fiecare din aceste șapte titluri. Toate aceste șapte Nume aparțin neîncetat lui Hristos. Sub fiecare din aceste șapte titluri este El „Același ieri și azi și în veci”. Isus spune tuturor celor ce vin la El pentru una din aceste șapte binecuvântări, că „pe cel ce vine la Mine nu-l voi izgoni afară”. Aceasta este vestea bună pe care Dumnezeu o dorește predicată oricărei făpturi, pentru ca orice făptură să poată avea privilegiul de a se bucura „de plinătatea binecuvântării evangheliei lui Hristos”. O spun din nou, nimic nu este mai mult Cuvântul lui Dumnezeu care „dăinuiește în veci în cer”, decât Numele Său de răscumpărare, IEHOVAH-Rafa. Nimeni nu are dreptul să schimbe pe „EU SUNT” IEHOVAH-Rafa cu „Eu am fost”. „Cuvântul Domnului dăinuiește în veci”. De vreme ce IEHOVAH-Șalom, „Domnul, Pacea noastră”, este unul dintre Numele de răscumpărare ale lui Hristos, nu are fiecare om un drept de răscumpărare de a primi pacea de la El? La fel, nu are fiecare om un drept de răscumpărare de a obține biruința de la IEHOVAH-Nissi? Nu are fiecare om un drept de răscumpărare de a obține „darul neprihănirii” de la IEHOVAH-Țidkenu”, etc.? Dacă este așa, de ce nu ar avea un drept de răscumpărare, fiecare om, să obțină vindecare de la IEHOVAH-Rafa? Acest cuvânt IEHOVAH-Rafa a fost atât de primit și de crezut de către aceia cărora le-a fost dat pentru prima dată încât „nici unul n-a fost fără vlagă, dintre semințiile Lui”. Oridecâte ori starea aceasta de sănătate a fost întreruptă din cauza păcatelor lor, de îndată ce ei s-au pocăit, au fost făcute ispășiri prefigurative. Dumnezeu încă mai era IEHOVAH-Rafa 82 

Vindecătorul, nu pentru unii, ci pentru toți. Dumnezeu dorește ca acest Nume de răscumpărare, la fel ca și celelalte, să fie trimis oricărei făpturi împreună cu promisiunea că „se vor vindeca”. „Domnul îi va însănătoși”.

ȘARPELE DE ARAMĂ UN SIMBOL SPRE HRISTOS
Dumnezeu și-a întărit Cuvântul dat israeliților care erau pe moarte, trimițându-le un Cuvânt suplimentar: „oricine este mușcat și va privi spre el (spre șarpele de aramă, un simbol al Golgotei), va trai”. Dacă vindecarea trupească nu este dată în Ispășire, de ce li s-a cerut acestor israeliți muribunzi să privească la simbolul Ispășirii, pentru a primi vindecare trupească? Așa cum blestemul lor a fost îndepărtat prin înălțarea simbolului lui Hristos, tot așa blestemul nostru este îndepărtat prin înălțarea lui Hristos, Cel simbolizat. Deoarece Duhul ne este dat ca să-L facă pe Hristos o realitate, de ce să nu privim la Hristos Însuși așteptând de la El cât au așteptat ei de la prefigurarea Sa? Este bine de notat că ei nu puteau privi la șarpele de aramă și în același timp și la simptomele lor. Credința lui Avraam s-a întărit în timp ce el privea la promisiunea lui Dumnezeu. Unii oameni inversează lucrurile acestea. Credința lor slăbește când ei privesc la simptomele lor și uită promisiunile. Cuvântul lui Dumnezeu este singura temelie solidă pentru credința noastră. Dumnezeu a vindecat trimițând Cuvântul Său. Noi vom rata vindecarea dacă permitem simptomelor să ne împiedice să așteptăm ceea ce promite Cuvântul Său. AL DOILEA PAS Al doilea pas spre a fi vindecați, este să fiți siguri că sunteți în regulă cu Dumnezeu. Binecuvântările noastre de răscumpărare sunt condiționate. După ce auzim evanghelia și știm ce oferă, Isus spune: „Pocăiți-vă și credeți în evanghelie”. Numai cei care sunt în regulă cu Dumnezeu pot urma aceste îndrumări. Când căutăm vindecare pentru trupurile noastre, nu trebuie să existe vreun compromis cu vrăjmașul 83 

sufletelor noastre, pentru că el este autorul bolilor noastre. Isus a promis că va nimici lucrările diavolului din trupurile noastre. El nu poate să facă aceasta „legal” în timp ce noi ne ținem de lucrarea diavolului în sufletele noastre. Este greu să practici credință pentru îndepărtarea unei părți a lucrării diavolului în timp ce permitem să rămână o altă parte, mai rea. Omul nu se află pe terenul credinței atâta timp cât nu rezolvă problema ascultării de Dumnezeu. Iacov spune „Mărturisiți-vă unii altora păcatele ...ca să fiți vindecați”. Voia lui Dumnezeu este ca „să fii sănătos, după cum sufletului tău îi merge bine”. „Dacă aș fi cugetat lucruri nelegiuite în inima mea, nu m-ar fi ascultat Domnul”. Atunci când inimile noastre nu ne condamnă, avem îndrăzneală la Dumnezeu. Porunca adresată celui bolnav, de a „chema bătrânii” a fost scrisă mai întâi unor creștini care fuseseră umpluți cu Duhul. Ceva nu este în regulă atunci când un om dorește binecuvântarea, dar nu pe Acela care binecuvântează; sau când omul dorește îndurarea Lui, dar nu pe El Însuși. Nu este corect să cauți îndurarea Lui în timp ce respingi voia Lui. Nu cereți o mică binecuvântare în timp ce respingeți una mare. Este imposibil să primiți și în același timp să respingeți binecuvântările divine. Dumnezeu așteaptă să-i spună Satanei și bolii, ceea ce i-a spus El lui faraon: „Lasă pe poporul Meu să plece, ca să-Mi slujească în pustiu” (Exod 7.16). „Primul nostru motiv, în toate lucrurile, chiar și atunci când este vorba de însănătoșirea trupească, trebuie să fie slava lui Dumnezeu” (Rev. P. Gavin Duffy). Singura bază corectă de pe care ne putem apropia atunci când căutăm să primim sănătatea, din mâna Sa, este vigoare pentru slujirea lui Dumnezeu. Ungerea cu untdelemn pentru vindecare este un simbol și un semn al consacrării. Noi trebuie să dorim să fim sănătoși spre slava lui Dumnezeu. «Ce înseamnă ungerea? Deschideți la Lev. 8.10-12, și acolo aveți răspunsul lui Dumnezeu. „Şi Moise a luat untdelemnul ungerii şi a uns cortul și tot ce era în el și le-a sfințit”, adică, le-a pus deoparte pentru Dumnezeu. Ungerea „cu untdelemn, în Numele Domnului”, era un act de dedicare și consacrare, care presupunea din partea celui uns, o predare 84 

deplină lui Dumnezeu a mâinilor sale, ca acestea să lucreze numai și numai pentru El, a picioarelor sale ca acestea să umble numai și numai pentru El, a ochilor săi ca să vadă, a buzelor sale ca să vorbească, a urechilor sale ca să audă numai și numai pentru El, și a întregului său trup ca să fie templul Duhului Sfânt». Rev. R. A. Torrey „Preaiubitule, doresc ca în toate să-ți meargă bine și să fii sănătos, după cum sufletului tău îi merge bine.” (3 Ioan 2). Duhul Sfânt ne spune să ne supunem lui Dumnezeu înainte ca El să spună „împotriviți-vă diavolului”, pentru că nimeni nu se poate împotrivi cu succes diavolului până ce nu se supune lui Dumnezeu. Când ne împotrivim în acest fel diavolului, el nu numai că va pleca, ci literal va „fugi de la voi”! (Iacov 4.7). Blestemul, cuprinzând diferitele boli enumerate în Deuteronom 28, a venit peste oameni pentru că ascultarea lor și slujirea lor nu era „cu bucuria inimii”. Starea inimii, care a dus la venirea bolilor amintite, nu este starea corectă pentru ca acelea să fie înlăturate. Cu alte cuvinte, starea inimii care a atras blestemul în zilele acelea, nu este o stare bună a inimii, cu care să venim la El în prezent, pentru înlăturarea blestemului.

PROMISIUNILE LUI DUMNEZEU SUNT NUMAI PENTRU CEI ASCULTĂTORI
Celor ce se desfătează în Domnul, El le dăruiește dorințele inimilor lor (Ps. 37.4). Dumnezeu n-a coborât etalonul în Ziua Harului. Numai celor ascultători, celor „ce ascultă cu atenție glasul Domnului” și „fac ceea ce este drept înaintea ochilor Lui”, le este spus că „Domnul va îndepărta de la tine orice boală”. (Exod 15.26; Deut. 7.15). „Vedeți voi, credința este unirea inimii și a voinței noaste cu voia și scopul lui Dumnezeu; unde lipsește această unire, nu există rezultate. Aceasta este o lege spirituală foarte importantă față de care, în zilele noastre, am fost teribil de orbiți” (Rev. P. Gavin Duffy). Despre teama de Domnul și abaterea de la rău, Dumnezeu spune că „va fi sănătate [în 85 

evreiește, medicament] pentru trupul tău şi înviorare pentru oasele tale” (Prov. 3.7-8). Credința presupune întotdeauna ascultare. Pavel i-a învățat pe efeseni să asculte a cincea poruncă, „ca să fii fericit, și să trăiești multă vreme pe pământ” (Efes. 6.3). Înainte de a fi vindecat, Naaman s-a predat și a fost ascultător pe deplin, de Cuvântul lui Dumnezeu. Celor ce „duc o viață neprihănită” le este spus că „nu sunt lipsiți de niciun bine” (Ps. 84.11). De aceea, înainte de a cere ceva lui Dumnezeu, trebuie să ne predăm „celei dintâi și cea mai mare dintre porunci”. „Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta”. Dumnezeu spune: „Pentru că Mă iubește, îl voi salva”. (Ps. 91.14). El „Își ține legământul și îndurarea până la o mie de generaţii față de cei ce-L iubesc și păzesc poruncile Lui” (Deut. 7.9). De aceea, haideți să venim, ca leprosul și să ne închinăm rugându-L să ne vindece. „În dreapta ei [a înțelepciunii] este lungime de zile; în stânga ei, bogății și onoare” (Prov. 3.16). Înțelepciunea este reprezentată aici printr-o împărăteasă care împarte binecuvântări cu ambele mâini, tuturor celor ce se supun domniei ei. „Pentru că ochii Domnului cutreieră tot pământul, ca să Se arate tare pentru cei cu inima în totul pentru El” (2 Cro. 16.9). „O inimă sănătoasă este viața trupului, dar invidia, putrezirea oaselor” (Prov. 14.30). O inimă bolnavă este mai rea decât un stomac bolnav. Un suflet bolnav este mai rău decât un trup bolnav. O voință dereglată este mai rea decât un ficat dereglat. Înainte de a spune „Domnul pentru trup”, Pavel a spus „trupul... pentru Domnul”. Biblia învață că trupul este „cumpărat cu un preț. Proslăviţi dar pe Dumnezeu în trupul și în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu” (1 Cor. 6.20). „Vă îndemn deci, fraților, prin îndurările lui Dumnezeu, să aduceți trupurile voastre ca o jertfă vie... aceasta este slujirea voastră înţeleaptă”. (Rom. 12.1). De aceea, prezentați-I Lui trupul vostru, dacă vreți să fiți vindecați. El promite să-l tămăduiască, după ce devine proprietatea Sa. 86 

ÎNTÂI LA CRUCE, PENTRU CURĂȚIRE
„Calea sigură pentru cel bolnav este: mai întâi la cruce pentru curățire, apoi în camera de sus pentru darul Duhului, apoi la muntele ales, pentru o însărcinare și, în cele din urmă la Medicul cel mare pentru tărie pentru slujbă” (Bryant). „Dar, dacă Duhul Celui care L-a înviat pe Isus dintre morți locuiește în voi, Cel care L-a înviat pe Hristos Isus dintre morți va face vii și trupurile voastre muritoare, datorită Duhului Său care locuiește în voi”. (Rom. 8.11). În Hristos, adevărata Viță, se află întreaga viață de care avem nevoie pentru sufletele și trupurile noastre. N-o putem avea și nu ne putem bucura de ea decât prin unirea noastră cu adevărata Viță. Nu separat de El, ci „în El” „sunteți compleți” (Col. 2.10). Nu este suficientă înlocuirea, fără unire, dacă vrem să deținem și să ne bucurăm de viața Viței. Dacă aveți nevoie de o minune, fiți în concordanță cu Făcătorul de Minuni. Noi ne bucurăm de viața Viței prin unirea noastră desăvârșită cu Vița. Să cerem vindecare în timp ce refuzăm să fim călăuziți de Duhul, este ca și cum am cere unui tâmplar să ne repare casa dar i-am interzice să pătrundă în ea. „Toți câți s-au atins [de El], au fost vindecaţi deplin”. (Mat. 14.36). Nu-L puteți atinge cu o reținere. Ca și femeia care s-a îmbulzit prin mulțime și L-a atins, voi trebuie „să îmbrânciți” din calea voastră, egoismul, neascultarea, păcatele nemărturisite, starea căldicică, părerile și tradițiile oamenilor și articolele scrise împotriva vindecării divine. De fapt, adesea trebuie să vă croiți drum dincolo de pastorul vostru, care poate nu cunoaște partea aceasta din evanghelie. Treceți peste îndoieli, peste fățărnicie, peste simptome, peste simțiri și peste Șarpele mincinos. Duhul Sfânt, care este aici ca să împlinească pentru noi binecuvântările răscumpărării, este Ajutorul nostru. El este gata să ne ajute să străpungem și să trecem dincolo de toate aceste piedici, în locul unde putem să-L atingem pe El pentru nevoile noastre. Dumnezeu așteaptă să toarne peste noi plinătatea Duhului Sfânt. El vine să îndeplinească toate binecuvântările acordate nouă prin Golgota. Aceste binecuvântări ne sunt asigurate în cele șapte Nume ale Sale, de răscumpărare și de legământ. 87 

Încă mai este adevărat că toți cei care Îl ating sunt vindecați. Cum Îl atingem? Crezând promisiunea Lui. Aceasta este o modalitate care nu dă greș, de a-L atinge pe Hristos pentru orice a promis El. Noi Îl atingem rugându-ne și crezând că El ne ascultă. Când femeia L-a atins, credința ei a vindecat-o. N-a fost numai o atingere fizică, „căci Duhul este Acela care dă viață, carnea nu folosește la nimic”. Milioane de păcătoși L-au atins în felul acesta, pentru minunea și mai mare a nașterii din nou.

NU NUMAI ATINGERE, CI UNIRE
Așa cum bolnavii L-au atins și s-au făcut sănătoși, pe vremea când Hristos umbla pe pământ, la fel acum, toți au privilegiul de a-L atinge. Atingerea de acum ne unește cu Hristos într-o unire mai strânsă decât pe vremea aceea. Nu este numai o atingere, ci o unire atât de reală precum mlădița și vița. Tot ce este în Viță, atât din punct de vedere al vieții spirituale cât și al celei fizice, ne aparține nouă, mlădițelor. Atingerea, prin credință, ne poate aduce acum sub controlul deplin al Duhului Sfânt, ceea ce nu se putea întâmpla atunci, căci „Duhul Sfânt încă nu fusese dat”. El este Făcătorul de Minuni. Isus nu este mai puțin Mântuitor și Vindecător de când este proslăvit, ci El este mai mult. Privilegiul de a-L atinge pe El este acum mult mai mare decât atunci când era El aici în persoană, pentru că acum putem primi mai mult, atingându-L. El are mai mult de dat, de la dreapta lui Dumnezeu. El a spus: „Vă este de folos să Mă duc”. El S-a dus ca să trimită Duhul. De vreme ce Duhul vine să-L descopere pe Hristos așa cum nu putea fi El descoperit înainte de a pleca, de ce nu ne putem apropia noi de El pentru vindecare, cu cel puțin atâta credință cât aveau cei care L-au îmbulzit pe vremea aceea? Cele spuse mai sus arată cât este de important să fim în regulă cu Dumnezeu înainte de a cere vindecare. Binecuvântarea de a fi în regulă cu Dumnezeu este de o mie de ori mai de dorit și mai plăcută decât vindecarea în sine. Eu am văzut oameni care sufereau în trup, radiind de fericire; dar păcătoși cu o sănătate deplină, au fost atât de nefericiți încât s-au sinucis.

88 

AL TREILEA PAS Acum ne vom strădui să arătăm cât se poate de clar, cum se însușește11 vindecarea. A primi lucruri de la Dumnezeu ca în „jocul de dame”12 în care, după ce un jucător face o mutare, el nu are nimic de făcut până nu face și celălalt o mutare. Fiecare mută când îi vine rândul. Astfel, când Dumnezeu a dat vindecare, sau orice altă binecuvântare și ne-a trimis Cuvântul Său, urmează mutarea noastră, înainte ca El să mute din nou. Mutarea noastră este să ne așteptăm la ceea ce promite El, când ne rugăm. Acest lucru ne va determina să acționăm conform credinței înainte de a vedea vindecarea. Vindecarea vine din următoarea mutare, care-I aparține lui Dumnezeu. Dumnezeu niciodată nu face mutarea dacă nu-I vine rândul, însă întotdeauna mută când este rândul Său. Când Noe a fost „înștiințat de Dumnezeu despre lucruri, care încă nu se vedeau”, „mutarea” lui era să creadă că vine potopul. El a acționat conform credinței sale, construind corabia pe uscat. Astfel, când Dumnezeu spune fiecărui bolnav „rugăciunea făcută cu credință va mântui pe cel bolnav și Domnul îl va însănătoși”, voi, precum Noe, sunteți înștiințați de Dumnezeu „despre lucruri care încă nu se văd”. „Mutarea” voastră este ca și a lui Noe, adică, să credeți și să procedați conform credinței. Firea decăzută este cârmuită de ceea ce vede, prin simțuri. Credința este stăpânită de Cuvântul curat al lui Dumnezeu și nu este altceva decât a te aștepta ca Dumnezeu să facă ceea ce promite. Credința înseamnă să crezi că Dumnezeu nu minte. Când mă refer la „a te aștepta”, nu mă refer la speranță. Bine a spus un scriitor: „Noi sperăm pentru ceea ce poate fi posibil, dar ne așteptăm la ceea ce trebuie să fie posibil... cu acea așteptare care înlătură îndoiala sau teama sau eșecul și arată o încredere neclintită”. Credința nu așteaptă niciodată să vadă, înainte de a crede. Ea vine „prin auzire” despre „lucrurile care încă nu se văd”. Ea este „dovada                                                             
Sau: cum se intră în posesie – n.tr.  Joc de strategie, care se joacă pe o tablă de șah, cu 24 de discuri din lemn. Obiectivul jocului este să sari peste piesa adversarului, cu piesa ta, pentru a o elimina și să ajungi pe ultimul rând de pătrățele din partea adversarului. 
12 11

89 

lucrurilor care nu se văd”. Tot ceea ce-i este necesar unui om al credinței este să știe că Dumnezeu a vorbit. Acest lucru îi dă sufletului o siguranță perfectă. „Așa vorbește Domnul” rezolvă orice problemă. „Este scris”, este tot ce-i este necesar credinței. Credința sună întotdeauna din șofar13 înainte, nu după ce au căzut zidurile. Credința niciodată nu judecă după ceea ce văd ochii. Ea este dovada lucrurilor care nu se văd, dar care au fost promise. Credința se odihnește pe un teren mult mai sigur decât dovada simțurilor. Cuvântul lui Dumnezeu „rămâne în veci”. Simțurile ne pot înșela, dar Cuvântul lui Dumnezeu niciodată! Când fetiței i se promite o rochiță nouă, pentru sâmbăta viitoare, credința este de fapt așteptarea pe care ea o manifestă și pe care o are din clipa aceasta până sâmbătă. Când sosește ziua de sâmbătă și ea vede noua rochiță, credința încetează. Credința autentică are întotdeauna și niște manifestări corespunzătoare. Datorită credinței ei, fetița bate din palme și spune „Grozav! Grozav! Sâmbăta viitoare voi avea o rochiță nouă!” Ea fuge să spună prietenelor sale că are răspunsul la cererea ei.

DUMNEZEU NU POATE SĂ MINTĂ
Isus, la mormântul lui Lazăr, a privit în sus și a spus: „Tată, Îți mulțumesc că M-ai ascultat...” Lazăr era tot mort. Fetiței nu-i este teamă să mărturisească, mai dinainte, că va avea o rochie nouă. Când prietenii ei o întreabă „De unde știi?” ea răspunde cu încredere: „Mama a promis-o!” Voi aveți un motiv mai temeinic să vă așteptați la vindecare, decât are fetița să se aștepte o rochie nouă, căci mama poate să moară înainte de a sosi ziua de sâmbătă, dar Dumnezeu nu poate. Mama poate să mintă, dar Dumnezeu nu poate. S-ar putea să ardă casa, cu banii mamei. Fiecare caz de credință din istorie, a fost o siguranță bine întemeiată, produsă doar de promisiunea lui Dumnezeu. Înainte de a exista o dovadă vizibilă care să încurajeze                                                             
13

Cornul de berbec – n.tr. 

90 

siguranța, s-a acționat pe baza credinței, cum a fost cazul cu fetița în perioada de timp „între acum și sâmbătă”. Credința nu privește la ceea ce se vede. Nu se vedea nici urmă de potop când Noe construia arca. Zidurile de piatră n-au căzut când s-a sunat din șofar și când s-a strigat. Ei pur și simplu au așteptat să se întâmple ceea ce a promis Dumnezeu. Când au procedat conform credinței lor, sunând din șofare în vreme ce zidurile încă erau în picioare, aceasta a fost „mutarea” lor. Apoi, desigur, a mutat și Dumnezeu, la rândul Său și zidurile au căzut! Întregul capitol 11 din Evrei este scris ca să arate cum au acționat, în perioada de timp „dintre acum și sâmbătă”, fiecare din cei care au avut credință. Lui Dumnezeu i-au plăcut atât de mult faptele credinței, încât a enumerat în detaliu multe cazuri în capitolul 11 din Evrei. „Prin credință, Noe” a făcut cutare și cutare lucru. „Prin credință, Iacov” a făcut așa și așa. „Prin credință, Moise” a făcut așa și așa. „Prin credință au căzut zidurile Ierihonului”. „Prin credință Avraam” a făcut așa și așa, când totul părea contrat promisiunii lui Dumnezeu. Având în vedere promisiunea lui Dumnezeu (și nu faptul că era stearpă), Sara a primit putere să devină mamă, cu toată vârsta ei trecută. Toți aceștia n-au avut alt motiv pentru care să aștepte împlinirea promisiunii lui Dumnezeu, decât Cuvântul lui Dumnezeu. La fel este cu fiecare caz de credință din istorie. Simptomele lui Iona erau foarte reale când era în burta peștelui și el nu le-a negat; dar le-a numit „deșertăciuni mincinoase”. Cu alte cuvinte, orice simptome care ne fac să ne îndoim de faptul că Dumnezeu este „bogat în îndurare pentru toți” cei ce-L cheamă, trebuie privite ca „deșertăciuni mincinoase”. Iona a spus: „Cei care dau atenție la deșertăciuni mincinoase14 îndepărtează îndurarea de la ei”. În loc să ascultăm de Satana și să ne uităm la simptomele noastre, noi trebuie să fim „împreună lucrători” cu Dumnezeu Care vindecă trimițând Cuvântul Său și împlinindu-l! Noi trebuie să cooperăm cu El și să fim preocupați nu de ceea ce spune diavolul, ci de Cuvântul pe care-L trimite El pentru vindecarea noastră.                                                             
14

Traducerea King James – n.tr. 

91 

SIMPTOMELE POT PERSISTA
Chiar atunci când ne manifestăm credința, simptomele nu dispar întotdeauna pe loc. După ce Ezechia a fost vindecat, au trecut trei zile până ce el a fost suficient de întărit ca să se suie la casa Domnului. În Ioan 4.5052, slujbașul împărătesc „a crezut cuvântul pe care i-l spusese Isus”. Când s-a întâlnit cu robii lui, el i-a întrebat „de ceasul în care a început să-i fie mai bine” fiului său care era pe moarte. Biblia face deosebirea între „daruri de vindecare” și darul „minunilor”. Hristos n-a putut să facă nicio minune în Nazaret din pricina necredinței lor, dar El a vindecat câțiva bolnavi. Dacă fiecare ar fi trebuit să fie vindecat instantaneu, n-ar mai fi daruri de vindecare. Toate ar fi minuni. Mulți oameni ratează vindecarea pentru că încearcă să-L limiteze pe Dumnezeu, la minuni. Promisiunea lui Hristos este că „se vor vindeca”, dar El nu spune că „pe loc”. Manifestările vieții într-un copac mai rămân o vreme și după ce acesta este tăiat. „Credința înseamnă că avem încredere în ceea ce nădăjduim, că suntem convinși de ceea ce nu vedem” (Evr. 11.1 – traducerea Moffatt). Noi suntem încredințați pentru că Dumnezeu, Care nu poate să mintă, a vorbit. Cât de atot-suficient este acest motiv, pentru a crede! Credința este cel mai logic lucru. Nu este așa cum presupun mulți, să crezi fără să ai o dovadă. Credem datorită celei mai clare dovezi posibile, Cuvântul lui Dumnezeu, care este „întemeiat în cer” (Psa. 118.89). Apostolul Iacov spune „Eu îţi voi arăta, din faptele mele, ce este credinţa” (Iacov 2.18 – traducerea Moffatt). Credința înseamnă să fii atât de convins de adevărul absolut al celor spuse de Dumnezeu și relatate în Biblie, încât să procedezi în conformitate cu acestea.

92 

CREDINȚA ESTE ȘI LOGICĂ ȘI SIGURĂ
Ce poate fi mai logic și mai rațional decât credința? Credință înseamnă să primești promisiunea scrisă a lui Dumnezeu ca pe mesajul Său direct, adresat nouă. Promisiunea Lui înseamnă același lucru ca și când El ni s-ar arăta și ar spune: „Eu ți-am ascultat rugăciunea”. Cuvântul lui Dumnezeu este viață pentru trupurile noastre exact în același fel cum este viață pentru sufletele noastre, crezând promisiunea Lui. Am cunoscut oameni care s-au rugat patruzeci de ani pentru vindecare, fără s-o primească. De îndată ce li s-a spus cum să-și însușească vindecarea, aceasta s-a întâmplat, uneori, într-o clipă. Noi nu trebuie să ne rugăm patruzeci de ani sau o săptămână pentru binecuvântarea pentru care Hristos este dornic s-o ofere. Inima lui miloasă tânjește să ne vindece mai mult decât avem noi capacitatea să dorim vindecarea. Noi Îl facem să aștepte până ce avem „credința care vine prin auzire” și procedăm în conformitate cu acea credință. Dumnezeu nu va trișa și nu va „muta” dacă nu e rândul Său. Noi vedem că Isus a purtat bolile noastre la fel ca și păcatele noastre, pe cruce și de aceea nu este nevoie să le purtăm noi. Următoarea noastră mișcare este să ne însușim prin credință. Aceasta este singura modalitate scripturală. Dumnezeu ne-a dăruit această parte a moștenirii noastre acum aproape două mii de ani și El este Cel care așteaptă. El așteaptă ca noi să ne însușim binecuvântarea, prin credință. Acum două mii de ani Dumnezeu „a îndepărtat păcatul”. Acum două mii de ani, „Dumnezeu a pus pe Hristos fărădelegea noastră a tuturor”. Acum două mii de ani, Hristos „Însuși a luat neputințele noastre și a purtat bolile noastre”. Dumnezeu este Acela care așteaptă. El așteaptă ca nouă să ne fie arătat cum să intrăm în posesia binecuvântării pe care El a dat-o deja. 2 Pet 3.9 spune: „Domnul nu întârzie în ce priveşte promisiunea... ci este îndelung răbdător pentru voi”. Sau, cum traduce Weymouth, „Domnul nu întârzie în împlinirea promisiunii Sale... ci are răbdare cu voi”. El nu întârzie în ceea ce privește promisiunile Sale, dar noi suntem înceți iar El are răbdare cu noi. 93 

Mulți dintre noi puteam fi mântuiți cu cinci ani mai devreme decât am fost. Nu Dumnezeu ne-a făcut să așteptăm, ci noi L-am făcut să aștepte. La fel este și cu vindecarea noastră.

CÂND VĂ RUGAȚI, NU DUPĂ ACEEA
În Marcu 11.24, Isus ne spune exact cum să intrăm în posesia oricăreia dintre binecuvântările cumpărate pentru noi prin moartea Sa. Promițându-ne tot ce avem nevoie, El spune: „orice lucru veți cere, când vă rugați”. Aceasta nu înseamnă „după ce vă rugați timp de douăzeci de ani”. Nu după ce vă vindecați, ci pe când sunteți bolnavi. „Când vă rugați, să credeți că le-ați și primit și le veți avea”. Condiția primirii celor cerute de la Dumnezeu este să credem că El răspunde rugăciunilor noastre când ne rugăm, și că ne vom vindeca conform promisiunii Sale. Când vă rugați pentru vindecare, Hristos vă împuternicește să credeți că rugăciunea voastră a fost ascultată. Este același lucru ca atunci când El a stat la mormântul lui Lazăr și a spus „Tată, Îți mulțumesc că Mai ascultat”, înainte de a-L vedea pe Lazăr ieșind din mormânt. Când ne rugăm pentru vindecare, Hristos ne poruncește să spunem, cu credință: „Tată, Îți multumesc că m-ai ascultat”, înainte de a vedea răspunsul la rugăciunea noastră. Credință este atunci când numai Cuvântul lui Dumnezeu este singurul motiv pentru care să credem că rugăciunea noastră a primit răspuns, înainte ca noi să vedem sau să simțim. «Isus a spus: „Cuvintele pe care vi le spun Eu, sunt Duh și viață”. Ioan spune „Cuvântul era Dumnezeu”. Credință este să primești cuvintele scrise ale lui Hristos ca pe mesajul direct, adresat nouă. În felul acesta Cuvântul lui Dumnezeu devine viață pentru noi, atât în ceea ce privește vindecarea noastră cât și în ceea ce privește mântuirea noastră. De exemplu, faptul de a crede și a-L primi pe Hristos conform Ioan 1.12 este sinonim cu acțiunea lui Dumnezeu, care ne dă, prin puterea Sa, nașterea din nou. Tot astfel este dată vindecarea divină trupurilor noastre.» Autor necunoscut

94 

Altcineva a spus, referitor la femeia care a atins haina lui Isus, că credința, fapta și simțirea este ordinea vindecării de la care Dumnezeu nu se depărtează niciodată. Dacă noi de depărtăm de la această ordine, nici credința, nici fapta, nici simțirea nu vor fi cum ne dorim, pentru că acestea nu vor fi așa cum dorește Dumnezeu. 1 Tes. 2.13 spune că „Cuvântul lui Dumnezeu care şi lucrează în voi, care credeți”. Când Cuvântul Său ne convinge că rugăciunea noastră este ascultată, înainte ca noi să fi văzut răspunsul, Cuvântul începe să lucreze cu putere în noi. „Dumnezeu a dăruit toate binecuvântările Sale credinței, Lui nu i-a mai rămas nimic de dat necredinței”. Harriet S. Bainbridge Când oamenii îmi spun: „Eu nu știu dacă este voia lui Dumnezeu să mă vindece”, eu îi întreb: „Este voia lui Dumnezeu să-și țină promisiunea?” Nu este vorba de „Am eu suficientă credință?” ci de „Este Dumnezeu cinstit?” Nu este vorba de „cum ne simțim”, ci de „care este adevărul”. Dacă fetița s-ar îmbolnăvi în ziua următoare, aceasta n-ar avea nimic ne-a face cu faptul că mama ei îi va cumpăra o rochiță nouă, sâmbătă. Scripturile spun: „dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă”. Este sau nu este adevărat? Răspunde Dumnezeu la rugăciune? Dacă veți crede cu fermitate că primiți (Marcu 11.24) răspunsul la rugăciunea voastră și vă manifestați credința, fiecare din voi va fi vindecat, deși nu întotdeauna pe loc. Dumnezeu „mută” întotdeauna după ce „mutăm” noi. Aceasta este exprimarea unei „depline siguranțe”, produse doar de promisiunea Sa, înainte ca noi să vedem răspunsul la rugăciunea noastră. Deoarece vindecarea este prin credință, și „credința fără fapte este moartă”, Dumnezeu începe să vindece când noi începem să acționăm prin credința noastră.

95 

CREDINȚA NOASTRĂ ÎL DETERMINĂ PE DUMNEZEU SĂ LUCREZE
„Lucrarea credinței” noastre Îl determină pe Dumnezeu să lucreze. Noi nu putem acționa toți la fel. Când cei zece leproși se duceau să se arate preoților, au fost curățiți. Iona, când era în pântecele peștelui nu s-a putut „duce”, dar el și-a manifestat credința când a spus, pe când încă mai era în interiorul peștelui: „Îți voi aduce jertfe cu un strigăt de mulțumire”. De-a lungul istoriei, manifestarea credinței prin lauda și mulțumirea adresate lui Dumnezeu în avans, a fost modalitatea stabilită de Dumnezeu pentru ca noi să intrăm în posesia tuturor binecuvântărilor Sale. Evrei 13.15 ne învață că jertfa mulțumirii noastre, „jertfa noastră de laudă”, trebuie adusă înainte de a primi binecuvântarea promisă de Dumnezeu. Numai atunci ne putem aștepta la un răspuns. Psalm 50.14-15 spune: „Adu jertfă lui Dumnezeu lauda și împlinește-ți jurămintele faţă de Cel Preaînalt. Şi cheamă-Mă în ziua necazului: Eu te voi salva şi tu Mă vei glorifica!” Aici, ca peste tot, ni se cere, să aducem mulțumiri pe când ne aflăm încă în necaz, așa cum a procedat Iona. Poate că tocmai aceasta a fost promisiunea pe care a revendicat-o el. „Nenorocitul să laude Numele Tău”. Lăudați-L pe Dumnezeu dinainte, când încă sunteți în nevoie. „Să mergem înaintea Lui cu laude” nu înseamnă să fim vindecați și apoi să plecăm din prezența Lui mulțumindu-I. Înseamnă să venim la El cu mulțumire pentru vindecare înainte de a fi vindecați. „Intrați cu laude pe porțile Lui, intrați cu cântări în curțile Lui”. Noi trebuie să plecăm cu mulțumiri – dar aceasta nu este credință. Credință este ceea ce avem înainte de a fi vindecați. „Cei ce caută pe Domnul, Îl vor lăuda”. «Vei numi zidurile tale „Mântuire”, și porțile tale „Laudă”.» Fără laudă noi ne aflăm în fața unui zid fără intrare; dar când începem să lăudăm și să ne însușim, de fapt ne facem propria intrare și intrăm prin ea. „Bucură-te și veselește-te, căci Domnul face lucruri mari!” Prin urmare, „erau nelipsiți de la Templu în fiecare zi, lăudând pe Dumnezeu”. Aceasta s-a întâmplat nu după, ci înainte ca ei să fi fost umpluți cu Duhul Sfânt. Atunci când ei „și-au ridicat glasul și au lăudat 96 

pe Domnul”, „slava Domnului a umplut Casa lui Dumnezeu”. „Ei au crezut cuvintele Lui [nu simptomele lor, nu pe „tatăl minciunilor”] și au cântat laudele Lui”.

FACEȚI-L PE SATANA SĂ ASCULTE LAUDELE VOASTRE
În loc să ascultați voi la „tatăl minciunilor”, faceți-l să asculte el cum Îl lăudați pe Dumnezeu pentru promisiunea Sa! „Tot ce are suflare să laude pe Domnul”. Omul bolnav are suflare. Cu alte cuvinte, în timp ce încă ești bolnav, laudă-L pentru că te vei vindeca, conform promisiunii Lui. „Să nu vi se tulbure inima”. „Nu vă îngrijorați [nimic să nu vă atragă atenția] de nimic; ci, ... aduceți cererile voastre la cunoștința lui Dumnezeu, ... cu mulțumiri”. „Aruncați asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El însuși îngrijește de voi”. Fiecare creștin bolnav, are de o mie de ori mai multe motive să fie bucuros în timp ce este bolnav, decât cel mai vesel păcătos care este perfect sănătos. Lăudați-L pe Dumnezeu, pentru că „credința fără fapte este moartă”. „Mulțumiți lui Dumnezeu pentru toate lucrurile; căci aceasta este voia lui Dumnezeu”. „Voi binecuvânta pe Domnul în orice vreme; lauda Lui va fi totdeauna în gura mea”. De vreme ce tot ce are suflare are sarcina de a-L lăuda pe Domnul, singura scuză scripturală ca să nu-L lauzi este să n-ai suflare. „Prin El, să aducem totdeauna lui Dumnezeu o jertfă de laudă, adică, rodul buzelor care aduc mulțumiri Numelui Său”. „Cine aduce mulțumiri, ca jertfă, acela Mă proslăvește”. „Fiindcă bunătatea Ta prețuiește mai mult decât viața, de aceea buzele mele vor cânta laudele Tale”. Lăudați-L pentru că „este plăcut și se cuvine să-L lăudăm”. „Aduceți mulțumiri la amintirea sfințeniei Sale”. Lăudați-L, căci a nu-L lăuda arată fie necredință, fie nerecunoștință. Lăudați-L pentru că „oamenilor fără prihană le șade bine cântarea de laudă”. Lăudați-L pentru că Dumnezeu locuiește în mijlocul laudelor poporului Său. Pavel și Sila cântau cântări de laudă la miezul nopții, în timp ce spatele lor sângera 97 

iar picioarele le erau în butuci, iar Dumnezeu a cântat la bas cu un cutremur care i-a eliberat. Credința adevărată se bucură în promisiunea lui Dumnezeu ca și cum ar fi văzut eliberarea și s-ar fi bucurat deja de ea. Când împotriva lui Iosafat au venit trei armate – ceea ce, din punct de vedere omenesc, însemna spulberare – ei L-au lăudat pe Domnul „cu glas tare și puternic”. Singura dovadă că rugăciunea lor a fost ascultată, era Cuvântul lui Dumnezeu; și doar prin buze omenești. În ziua următoare, când au ieșit la luptă și au început să cânte și să laude, Domnul, la rândul Său, a făcut „mutarea” și a pus pânde împotriva dușmanului iar lupta a fost câștigată (2 Cron. 20.21-22). „Și noi avem avem mai tare cuvântul profetic”; căci „oameni sfinți ai lui Dumnezeu, au vorbit sub puterea Duhului Sfânt” (2 Pet. 1.19, 21). Așa cum în Eden, dușmanul a reușit să facă fără valoare mărturia lui Dumnezeu despre urmările mâncatului din rodul interzis, tot așa acum el caută să anuleze mărturia lui Dumnezeu în ceea ce privește efectele credinței în evanghelie. După ce Dumnezeu a spus „În ziua când vei mânca din el vei muri negreșit”, șarpele a spus „Negreșit că nu veți muri”, iar acum, când Cuvântul lui Dumnezeu spune clar „își vor pune mâinile peste bolnavi și aceștia se vor însănătoși”, același șarpe caută să-i convingă că nu se vor însănătoși. Este logic să-l crezi pe „tatăl minciunilor” în locul Fiului lui Dumnezeu, care este Adevărul întrupat? Dacă venim la Dumnezeu ca să fim mântuiți sau vindecați, este vital ca fiecare să se decidă dacă va permite șuieratului șarpelui să se ridice peste glasul lui Dumnezeu. „Ferice de urechile care aud susurul divin și nu bagă în seamă mulțimea șoaptelor lumii”. Thomas a Kempis Dacă, după ce ai fost uns pentru a fi vindecat, Satana îți spune că nu te vei însănătoși, procedează și tu ca Isus, spunându-i: „Este scris: se vor însănătoși”. „Domnul îl va însănătoși” (Iac. 5.15). Tot în acest pasaj, „în Numele Domnului” înseamnă că este ca și cum Domnul Însuși te-ar fi uns. Așteaptă-te ca El să-și onoreze propria hotărâre15 și promisiune.                                                             
15

Se refera la ungerea cu ulei – n.tr. 

98 

DE CE SĂ-L ASCULTĂM PE DIAVOL?
Atunci când l-a ispitit pe Hristos, diavolul n-a auzit altceva de pe buzele Lui decât „Este scris!” „Este scris!” „Este scris!” (Mat. 4.4, 7, 10). „Atunci diavolul L-a lăsat”. (Mat. 4.11). Dar tot ceea ce auzim de la unii oameni este: „Diavolul spune!” „Diavolul spune!” „Diavolul spune!” ca și cum cuvintele lui Hristos ar fi mai puțin importante decât ale diavolului! Așa a procedat Hristos! Aceasta este cea mai garantată procedură de a te împotrivi diavolului. Haideți să nu încercăm alta! „Nu dați loc diavolului” (Efes. 4.27). „Împotriviți-vă diavolului și el va fugi de la voi”. (Iacov 4.7). Există o singură modalitate de a te împotrivi diavolului: crezând cu fermitate Cuvântul și procedând conform acestuia. Oridecâte ori suntem influențați de vreun glas oarecare mai mult decât de glasul lui Dumnezeu, am părăsit modalitatea lui Dumnezeu de a ne vindeca. Ce motiv aveți ca să vă îndoiți? Nu aveți niciun motiv de îndoială, după cum nici păcătosul nu are de ce să se îndoiască dacă se pocăiește și cere iertarea păcatelor sale. Aveți exact același motiv să vă așteptați să fiți vindecați după cum l-ați avut atunci când v-ați așteptat să fiți mântuiți. „Aveți Cuvântul Lui pentru aceasta și dacă nu-l acceptați astfel încât să și acționați conform acestuia, atunci credința voastră este încă foarte departe de ceea ce ar trebui să fie” (Duffy).

MILA DOMNULUI, UN TEMEI PENTRU CREDINȚĂ
Ce temei puternic pentru credință este mila Domnului! De vreme ce Hristos ne-a răscumpărat din boală, cu siguranță că dragostea Lui și credincioșia Lui sunt demne de încredere. Crucea este o temelie sigură și un motiv perfect pentru manifestarea credinței. Haideți să ne scăpăm de boala noastră prin credință, așa cum ne-am scăpa de păcat. Creștinul dedicat nu va tolera în mod conștient păcatul, 99 

nicio clipă și totuși, cât de toleranți sunt unii cu boala. Aceștia chiar își vor tolera durerile în loc să li se împotrivească ca și cuvintelor diavolului. Harriet S. Bainbridge spune că Domnul Isus a declarat, cu privire la păcat, durere și suferința fizică a neamului lui Adam, că „S-a isprăvit”. El ne-a dăruit fiecăruia dintre noi darul Duhului Sfânt spre a ne face capabili să ne dăm seama și să ne bucurăm de marea mântuire pe care El a cumpărat-o pentru noi. Când crezi fără să te îndoiești, că afirmația lui Hristos, „S-a isprăvit” este o realitate neschimbătoare, vei fi eliberat, fără excepție. Șarpele încă tăgăduiește, spre marea noastră pagubă, aceste cuvinte minunate ale lui Hristos, exact cum a determinat-o el și pe Eva să uite și să nu țină seama de cuvintele pe care Dumnezeu i le-a vorbit foarte clar. Răscumpărarea noastră din boală a fost de fapt realizată în trupul Domnului nostru răstignit. Dacă credem din toată inima și dacă primim ceea ce spune Dumnezeu în Cuvântul Său scris, despre acest subiect, Duhul Sfânt ne dăruiește privilegiul de a-L trăi pe Hristos ca Medic al nostru.

EFECTE ALE CREDINȚEI, DIN VREMEA NOASTRĂ
Cei care mai înainte au fost învățați că vremea minunilor a trecut, s-au însănătoșit urmând aceste îndrumări. Lor li se spusese că Dumnezeu vrea ca poporul Său să rămână bolnav spre slava Sa, etc., etc. Cei născuți orbi, acum văd. Surzi și muți din naștere acum aud și vorbesc. Ologi din naștere sunt acum perfect vindecați. Cei ce fuseseră epileptici ani întregi, acum sunt liberi și bucuroși. Mulți care erau pe moarte, bolnavi de cancer sunt acum vindecați și se roagă cu credință pentru vindecarea altora. Dumnezeu nu caută la fața omului. „Dacă cineva se curățește de acestea, va fi un vas de cinste, sfințit, folositor stăpânului său, destoinic pentru orice lucrare bună”. Acest lucru nu este adevărat niciodată atunci când suntem bolnavi, în pat. Noul legământ al lui Dumnezeu ne dăruiește ca fiecare din noi „să fie desăvârșit și cu totul destoinic pentru orice lucrare bună”. Acest lucru nu se poate întâmpla dacă suntem bolnavi. Aceasta ne arată disponibilitatea Lui de a ne vindeca. De fapt, El este dornic s-o facă. 100 

El nu-Și poate ține legământul cu noi fără să ne îndepărteze boala și fără să ne împlinească numărul zilelor noastre, conform promisiunii Lui. De vreme ce „prin rănile Lui am fost vindecați”, haideți să nu uităm cât a costat vindecarea noastră. Cu recunoștință și dragoste, dedicați slujirii lui Dumnezeu, haideți să ținem seama de promisiunea Sa și să sunăm din șofarul credinței și al mulțumirii până când zidurile chinurilor noastre vor cădea. Credința nu așteaptă ca zidurile să cadă; credința le silește să cadă!

PREDICA 6 Credința biruitoare
APOSTOLUL PAVEL, ÎN EPISTOLA SA CĂTRE GALATENI ne spune exact cum face Dumnezeu minuni. „Cel [Dumnezeu] care vă dă deci Duhul [Duhul este Făcătorul de minuni] şi face lucrări de putere între voi, face acestea prin fapte ale legii, sau din auzirea [mesajului] credinţei? Așa cum Avraam L-a crezut pe Dumnezeu” (Gal. 3.5-6) Moffatt traduce acest pasaj astfel: „Când El vă dă Duhul și lucrează miracole printre voi, se întâmplă pentru că voi faceţi ce poruncește Legea sau pentru că credeți mesajul evangheliei? Este ca și cu Avraam, el a avut credință”. În acest pasaj, Dumnezeu ne spune că El face minuni în trupurile noastre în același mod cum o face și în sufletele noastre: atunci când auzim și credem mesajul evangheliei. De fapt, modul lui Dumnezeu de a face orice lucru este acesta: mai întâi el face promisiuni și apoi le împlinește oriunde acestea dau naștere credinței. El spune că și cu noi este așa cum a fost cu Avraam. Cum a fost cu Avraam? Observați cu atenție:  El a crezut pur și simplu Cuvântul lui Dumnezeu. „El a avut credință” că Dumnezeu va face exact așa cum a promis. 101 

 El a fost „deplin încredințat” numai și numai de Cuvântul lui Dumnezeu.  Când credința lui a fost încercată, el a ținut tare de începutul încrederii sale.  El s-a ocupat pe deplin cu Cuvântul lui Dumnezeu în această privință.  El a refuzat să renunțe la încrederea sa, când Dumnezeu i-a spus săl jertfească pe Isaac, îndepărtând, încurajarea vizibilă a credinței sale. El nu s-a uitat la trupul său sau la faptul că avea aproape o sută de ani. Nu s-a uitat la faptul că Sara nu mai putea să aibă copii (Rom. 4.19) ca la o piedică sau ca la un motiv de îndoială că Isaac se va naște. Aceste lucruri care, conform firii, făceau imposibilă nașterea lui Isaac, n-au fost privite de Avraam ca un motiv cât de mic de îndoială. El știa ce vârstă are; el a recunoscut faptul că Sara nu mai putea să aibă copii. El a cântărit greutățile; dar în ciuda imposibilului, L-a crezut pe Dumnezeu. În împrejurări complet fără nădejde, privind la promisiunea lui Dumnezeu el a fost întărit în credință, deplin încredințat că Dumnezeu Își va împlini promisiunea. Rețineți: privind la promisiunea lui Dumnezeu, Avraam a fost întărit în credință. Oricine privește [la șarpele de aramă, leacul și promisiunea lui Dumnezeu] - aceasta era condiția lui Dumnezeu pentru vindecarea israeliților muribunzi (Num. 21.8). Dacă veniți la Dumnezeu ca să fiți vindecați, asigurați-vă că aveți această poziție, pentru că nu există nicio vindecare promisă dacă nu este întrunită această condiție.

TEMELIA CREDINȚEI NOASTRE
Dacă ne bazăm credința pe ameliorarea bolii, sau dacă suntem afectați de simptome sau de ceea ce vedem sau simțim, în locul Cuvântului lui Dumnezeu, aceasta nu este credință reală. Să fim ocupați cu ceea ce vedem sau simțim înseamnă să inversăm condiția pusă de Dumnezeu. „Oricine... va privi spre el, va trăi”. Acest lucru înseamnă pur și simplu că oricine, se ocupă, ca Avraam, de promisiunea lui Dumnezeu în așa fel încât 102 

nu mai este afectat de simptome, „se va vindeca”. Înseamnă că temelia credinței noastre va fi Cuvântul lui Dumnezeu, nu ceea ce vedem sau simțim. Privind la promisiunea lui Dumnezeu, avem un bun motiv să privim la El, pentru îndurare. Observați că Avraam a trăit minunea pentru că a privit în continuu la promisiunea lui Dumnezeu. Să te ocupi și să fii influențat de simptome, în loc de Cuvântul lui Dumnezeu, înseamnă să pui la îndoială sinceritatea lui Dumnezeu. În loc să-L facă mincinos pe Dumnezeu, Iona, din pântecele peștelui, a numit „deșertăciuni mincinoase” simptomele și împrejurările care păreau a sta în calea așteptării sale vis-a-vis de mila lui Dumnezeu. Dându-și seama că simptomele îl mințeau și nu Dumnezeu, el a spus: „Cei care dau atenție la deșertăciuni mincinoase, îndepărtează îndurarea de la ei”. Dumnezeu nu refuză niciodată să dăruiască îndurare, dar mulți o „îndepărtează” uitându-se la simptomele lor. Simptomele sunt reale, dar devin „deșertăciuni mincinoase” dacă ne spun că Dumnezeu nu este bogat în îndurare pentru toți cei ce-L cheamă. Credința lui Avraam nu s-a bazat pe nimic din ce-a văzut el. Nici a voastră nu trebuie să se bazeze. Tot ceea ce putea să vadă Avraam era contrar lucrurilor pe care le aștepta el. După ce s-a născut Isaac, Avraam a avut o proptea pentru credința lui. Prin Isaac, „vor fi binecuvântate toate națiunile pământului”. Privind la Isaac, canalul prin care Dumnezeu urma să-Și împlinească restul promisiunii Sale, era ușor să creadă. Așa că, Dumnezeu i-a pus la încercare credința, spunându-i să-l jertfească pe Isaac, pentru a distruge acest canal. Acest lucru nu l-a speriat pe Avraam. Credința adevărată propășește când este încercată. De vreme ce el încă avea Cuvântul lui Dumnezeu, a fost gata să îndepărteze orice încurajare vizibilă a așteptării sale și totuși să continue să fie „deplin încredințat”. A fost necesar să-L oprească Dumnezeu, altfel el l-ar fi jertfit pe Isaac. Această încercare a fost metoda lui Dumnezeu de a-i desăvârși credința, nu de a i-o nimici. Dacă, după ce vii la Dumnezeu pentru a fi vindecat, El constată că ești mai încurajat de îmbunătățirea stării tale decât de Cuvântul Său, s-ar putea ca El să considere necesar să-ți pună la încercare credința. Aceasta are ca scop să te învețe lecția slăvită de a crede Cuvântul Său, când fiecare 103 

simț Îl contrazice pe El. Credința are de-a face numai cu Cuvântul lui Dumnezeu. În Evr. 10.35-36 Dumnezeu le spune tuturor celor a căror credință este întemeiată pe Cuvântul Său: „Nu lepădaţi deci încrederea voastră care are mare răsplătire! Pentru că aveți nevoie de răbdare, ca, după ce ați făcut voia lui Dumnezeu, să primiţi promisiunea”. „Pentru că avem parte de Hristos, dacă, în adevăr, ţinem cu tărie, până la sfârşit, începutul încrederii ” (Evr. 3.14). Mulți acționează exact invers. După ce au fost unși și s-a făcut rugăciune pentru ei, în loc să se bucure de promisiunea lui Dumnezeu, au spus dezamăgiți: „Eram sigur că voi fi vindecat”. Când i-am auzit, am știut pe loc că niciodată n-au avut habar ce înseamnă credința. Părerea lor era că mai întâi trebuiau să fie vindecați și după aceea să creadă că Dumnezeu a ascultat rugăciunea. Dacă Cuvântul lui Dumnezeu ar fi fost singurul motiv al așteptării lor, ei ar fi ținut tare de încrederea lor de la început. Nu este potrivit sau chibzuit să-ți arunci la o parte încrederea atâta timp cât temelia acesteia este Cuvântul lui Dumnezeu. Ni se promite că vom fi părtași numai dacă „ţinem cu tărie, până la sfârşit, începutul încrederii”. În perioada dintre promisiunea lui Dumnezeu și împlinirea acesteia, în loc să privească la simptome și să-și arunce la o parte încrederea pentru că nu avea nimic vizibil care să-l încurajeze, Avraam a făcut exact invers. „nu sa îndoit de promisiunea lui Dumnezeu, prin necredință, ci a fost întărit prin credință, dând glorie lui Dumnezeu” (Rom. 4.20). După ce s-a rugat pentru îndurare, din pântecele peștelui, Iona nu și-a aruncat încrederea pentru că nu avea nicio dovadă vizibilă că rugăciunea Lui ar fi fost ascultată. El și-a păstrat încrederea nezguduită și la aceasta a adăugat, în avans, „jertfa mulțumirii”. După ce au mărșăluit în jurul zidurilor Ierihonului, Iosua și copiii lui Israel nu și-au părăsit încrederea pentru că zidurile cetății erau încă în picioare. Credința lor se baza pe Cuvântul lui Dumnezeu: „Am dat Ierihonul în mâna ta”. Dacă niciunii dintre aceștia nu și-au părăsit încrederea, de ce v-ați părăsi-o voi? Ar trebui să gândiți ca Noe, atunci când construia o corabie pe uscat și o izola cu smoală ca să nu ia apă. În gândul lui, faptul că va veni un 104 

potop era un lucru stabilit și Cuvântul lui Dumnezeu era singurul motiv pentru care avea acest gând. Ar trebui să gândiți la fel ca Avraam. Pentru el subiectul nașterii lui Isaac era încheiat, deși toate simptomele erau contrarii. Cuvântul lui Dumnezeu adresat vouă în ceea ce privește vindecarea, este la fel de clar și explicit cum a fost și pentru Avraam. În Marcu 11.24 Isus ne spune exact condițiile cerute de El pentru ca noi să intrăm în posesia oricăreia dintre binecuvântările promise de El. El spune: „De aceea vă spun că, orice lucru veți cere, când vă rugați, să credeți că l-ați și primit, și-l veți avea”. Adică, „îl veți avea” după ce credeți că El v-a ascultat rugăciunea. Cum a spus Isus, „Îți mulțumesc că M-ai ascultat”, în timp ce Lazăr era încă mort. Ar trebui să putem spune: „Îți mulțumesc că M-ai ascultat” în timp ce suntem încă bolnavi. „Îl veți avea” este răspunsul vostru de la Isus și este și dovada voastră că rugăciunea v-a fost ascultată. Pentru credință, Cuvântul lui Dumnezeu este glasul lui Dumnezeu. El nu ne-a promis că vindecarea noastră va începe după ce noi credem că El a ascultat rugăciunea noastră. „Dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă”. Dacă acest lucru este adevărat, atunci credeți că rugăciunea voastră a fost ascultată când vă rugați. Noi trebuie să putem spune: „știm că suntem stăpâni pe lucrurile pe care I le-am cerut”, nu pentru că vedem răspunsul, ci pentru că „Dumnezeu este credincios și va face lucrul acesta”. Niciodată nu este potrivit să ne bazăm credința pe starea noastră îmbunătățită, de după rugăciune. I-am auzit pe unii spunând, cu mare bucurie: „Oh, sunt mult mai bine de când s-au rugat pentru mine; acum știu că mă voi vindeca”. Acest lucru înseamnă că în locul promisiunii lui Dumnezeu ei au alt motiv pentru care se așteaptă să se vindece. Credința nare vreun motiv mai bun decât Cuvântul lui Dumnezeu. Să zicem că, de îndată ce mă rog pentru vindecarea unui om, el ar ști că starea lui s-a îmbunătățit de jumătate. Această îmbunătățire nu este nici pe de parte un motiv la fel de bun ca el să știe că se va face pe deplin bine, cum este promisiunea lui Dumnezeu. Promisiunea lui Dumnezeu este un motiv mai bun chiar dacă, după rugăciune, starea lui s-ar înrăutăți. Să zicem că i-ați promite copilului vostru un anumit lucru iar în ziua următoare ați constata că așteaptă exact ce i-ați promis, dar nu pentru că i-ați promis. Ar avea alt 105 

motiv pentru care să aștepte. Acest lucru v-ar întrista. Ar dovedi că n-a avut încredere în ce i-ați spus. Lui Dumnezeu Îi face cinste să-L credeți, chiar atunci când fiecare simț Îl contrazice. El promite să-i cinstească pe aceia care-L cinstesc. Dumnezeu a promis să răspundă numai la credința produsă de Cuvântul Său și care se odihnește în Cuvântul Său, în promisiunea Sa. Unii se așteaptă să creadă că au fost ascultați de îndată ce se simt mai bine. El n-a spus că va trimite o stare de bine care să producă credință și apoi să fie vindecați. „El a trimis Cuvântul Său și i-a vindecat”. Dumnezeu Însuși „a trimis Cuvântul Său”. Ce nesăbuit este, atunci, să te îndoiești. Nu este mai logic să te aștepți ca Dumnezeu să-Și țină promisiunea Sa, decât să te aștepți să și-o încalce? În realitate, nimic nu poate fi mai ridicol sau mai nesăbuit decât să permitem simptomelor sau simțurilor noastre să ne determine să ne îndoim de împlinirea promisiunilor lui Dumnezeu. Să presupunem că fetița voastră, după ce i s-a promis o rochiță nouă, și-ar scrânti glezna și și-ar părăsi încrederea pentru că o doare glezna. Voi îi spuneți: „Copilul meu drag, eu am promis că-ți cumpăr o rochiță nouă. Nu crezi cuvântul meu?” Ea răspunde: „Dar, mamă, pe mine tot mă doare glezna; în loc să mă simt mai bine, parcă mi-e tot mai rău”. Ce nesăbuită e o asemenea gândire. Dacă e absurd să te îndoiești de o promisiune, din cauza durerii, este la fel de absurd să te îndoiești de fiecare promisiune. Să zicem iarăși, că după ce-i promiteți rochița cea nouă, ea aleargă la oglindă ca să vadă dacă e „mai îmbrăcată”. Apoi spune: „Nu văd nicio diferență; nu arăt deloc mai bine”; apoi renunță la ideea de a avea o rochiță nouă. A învăța cum să credem că Dumnezeu ne ascultă când ne rugăm, este o binecuvântare mult mai mare decât vindecarea în sine. Atunci rugăciunea credinței poate fi repetată de zece mii de ori, pentru noi înșine și pentru alții. În felul acesta întreaga noastră viață poate fi petrecută primind împlinirea promisiunilor divine. Noi am văzut cum a trăit Avraam o minune; iar Dumnezeu spune că și cu noi este la fel cum a fost cu Avraam. În același fel, noi toți putem primi împlinirea promisiunilor lui Dumnezeu, noi care „și umblăm pe urmele credinței tatălui nostru nostru Avraam”. (Rom. 4.12). 106 

PREDICA 7 Cum să primești vindecare de la Hristos
NUMERI 21 RELATEAZĂ UN EXEMPLU al judecății lui Dumnezeu. Israeliții fuseseră mușcați de șerpi înfocați și mureau. Dumnezeu a dat îndrumări ca un șarpe de aramă să fie înălțat pe o prăjină. Era o prefigurare a Ispășirii, prefigurare pe care Hristos a adoptat-o și a aplicat-o pentru Sine. Condiția pentru vindecare este enunțată în v. 8: „oricine este mușcat și privește spre el, va trăi”. Dacă, așa cum învață unii, vindecarea nu este dată prin Ispășirea lui Hristos, atunci de ce li s-a cerut acestor Israeliți muribunzi să privească la simbolul Ispășirii, spre a fi vindecați în trup? De vreme ce ei toți au primit atât iertare cât și vindecare, printr-o privire la simbolul Golgotei, de ce nu putem primi, noi toți, tot atât de mult de la Hristos, Cel ce fusese simbolizat? Dacă nu putem, atunci simbolul devine o profeție falsă.

„ORICINE PRIVEȘTE”
Observați că nimeni nu urma să primească vindecare decât cu condiția următoare: „Oricine PRIVEȘTE”. A PRIVI înseamnă a fi ocupați și influențați de ceea ce privim. Este la fel ca atunci când Avraam a refuzat să ia în considerare propriul său trup. El s-a întărit în credință privind promisiunile lui Dumnezeu. A fi ocupați și influențați de simțurile sau simptomele noastre, înseamnă să inversăm condițiile impuse de Dumnezeu. A PRIVI înseamnă atenție. Dumnezeu a dăruit legământul vindecării și s-a descoperit pe Sine ca Vindecătorul nostru prin Numele de răscumpărare IEHOVAH-Rafa. Condiția impusă de El era ca ei să „asculte cu atenție... și să împlinească toate poruncile Sale”. Aceasta înseamnă să acorzi atenție Cuvântului Său. „Cuvântul lui Dumnezeu este sămânța”. Ca orice sămânță, atunci când este semănată are puterea de a-și face lucrarea. 107 

A acorda atenție Cuvântului lui Dumnezeu înseamnă a pătrunde în „pământul bun”. Satana nu poate împiedica sămânța să-și facă lucrarea, decât dacă noi îi permitem s-o scoată din pământ. El poate să facă acest lucru doar atunci când vă abate atenția de la Cuvântul lui Dumnezeu spre simptomele voastre. Iona a numit simptomele sale „deșertăciuni mincinoase” și a spus, în timp ce se afla încă în acel pește, „voi PRIVI iarăși spre Templul Tău cel sfânt”. Apoi, îl auzim aducând jertfa mulțumirii. Aceasta ne arată ce înseamnă „a privi”. A PRIVI înseamnă, de asemenea, a avea o așteptare. A privi la Dumnezeu pentru mântuire înseamnă a aștepta mântuirea de la El. El ne spune tuturor: „Priviți la mine și fiți mântuiți, toate marginile pământului”. De vreme ce Dumnezeu a asigurat și a promis vindecarea, noi ar trebui să alungăm din mintea noastră cel mai mărunt gând că nu vom fi vindecați. Cuvântul „privește” mai este tradus și cu „a lua în considerare, a nu pierde din vedere”. Citim că Sara „a crezut în credincioșia Celui ce-i făgăduise”. În loc să țină cont de vârsta ei, ea a primit credință când a luat în considerare Cuvântul lui Dumnezeu. Cuvântul „PRIVEȘTE” este la timpul prezent continuu16. Nu se referă doar la a arunca o privire, ci la „a privi fix” până când vei fi vindecat. O credință neclintită a determinat împlinirea promisiunii lui Dumnezeu în cazul lui Avraam. Procesul de vindecare continuă în timp ce noi privim la făgăduință. Noi trebuie să gândim prin credință, să vorbim prin credință, să acționăm prin credință și să menținem credința până când se împlinește promisiunea. Dacă ne ocupăm cu simptomele sau cu ceea ce simțim, încălcăm condițiile și astfel împiedicăm manifestarea puterii Sale.

                                                            
16

În traducerea King James este tradus „privește” nu „va privi”. 

108 

VEDEREA CREDINȚEI
Citim în Evrei 11.23-27 că Moise „a stăruit, ca văzându-L pe Cel nevăzut”. În ceea ce privește ochiul firesc, „credința este dovada lucrurilor care nu se văd”. Dar în ceea ce privește „ochii luminați ai inimii noastre” (Efes. 1.18), credința este dovada lucrurilor care se văd. A umbla prin credință înseamnă a umbla printr-un tip de vedere mai bun. Noi trebuie să ne ducem viața privind la lucruri cu mult mai bune decât poate să vadă ochiul firesc. Cu ochiul credinței vedem lucrurile slăvite pe care ochiul firesc nu le vede. La urma urmei, mintea este aceea care vede, și nu ochiul. Banii pe care-i aveți în bancă nu-i vedeți cu ochii ci cu mintea. Credința este cel mai logic lucru din lume, pentru că se bazează pe cele mai mari realități. Îl vede pe Dumnezeu; vede Golgota, unde boala și păcatul au fost șterse. Vede promisiunile lui Dumnezeu și credincioșia Lui. Acestea sunt mai sigure decât temeliile unui munte. Credința vede sănătatea și vigoarea date pe cruce, ca aparținându-ne deja. Credința primește cuvintele: „El a luat asupra Lui neputinţele noastre şi a purtat bolile noastre” și apoi acționează în consecință. Ceea ce vede ochiul credinței, mâna credinței își însușește. Aceasta spune: „Îmi aparține, în virtutea promisiunii lui Dumnezeu”. Credința refuză să vadă orice altceva în afară de Dumnezeu și de ceea ce spune El.

REALITĂȚILE GLORIOASE ALE CREDINȚEI
Este o mare greșeală să presupui că un lucru nu este real pentru că nu poate fi văzut cu ochiul firesc. Să presupunem că ar trebui să vă încredeți orbește în mine și să închideți ochii și să-mi permiteți să vă conduc pe stradă. Pavajul de sub picioarele voastre este la fel de real ca și cum l-ați vedea. De fiecare dată când faceți un pas, acționați printr-o credință care „este dovada lucrurilor care nu se văd” cu ochiul firesc. Ceea ce eu văd cu ochii mei și vă descriu, voi vedeți numai cu mintea voastră. Marile realități spirituale pe care le vede Dumnezeu și despre care ne spune, sunt la fel de reale ca și cum le-am vedea cu ochii firești. Datorită 109 

lui Dumnezeu, datorită credincioșiei Sale, datorită promisiunilor Sale, credința este cea mai sigură temelie posibilă pe care se poate sta. Pentru omul care nu este luminat sau care nu vede promisiunea lui Dumnezeu, înseamnă să pășească în gol. Pentru cei care au credință în Cuvântul lui Dumnezeu, înseamnă să pășească pe temeliile universului. Stând cu totul pe Cuvântul lui Dumnezeu, milioane de păcătoși au fost „strămutați din împărăția întunericului în Împărăția Fiului dragostei sale”. De asemenea, milioane au fost luați din lumea aceasta în cer. Pentru ei, promisiunea lui Dumnezeu a făcut mai mult decât o scară a lui Iacov care ajunge din lumea aceasta până la cer și care ar fi putut fi văzută cu ochiul liber. Isus ne spune că El a venit „pentru ca aceia care nu văd [cu ochiul firesc] să poată vedea” cu ochiul credinței. După ce S-a suit la cer, unde n-a mai putut fi văzut cu ochiul firesc, El ne-a sfătuit să ne ungem ochii noștri [spirituali] cu alifie pentru ochi ca să putem vedea. Făcând aceasta, Petru a fost determinat să se bucure mai mult pentru ceea ce a văzut cu noua sa vedere decât de ceea ce a văzut el vreodată cu ochiul firesc. Umblând prin acest fel de vedere mai bun, este posibil să duci cea mai fericită viață pe pământ datorită superiorității a ceea ce noi privim în mod constant: cele mai bune lucruri; realități care produc bucurie. Bucuria supranaturală este întotdeauna efectul folosirii noii noastre perechi de ochi. Este important să vedem că adevărata credință este ocupată cu puterea și îndurarea lui Dumnezeu, nu cu slăbiciunea omenească. Dumnezeu ne invită să apucăm puterea Lui. El zice: „celor lipsiți de puteri El le mărește puterea”. El spune de asemenea: „Cel slab să zică: sunt tare”. Noi avem tăria Lui atunci când Îl ascultăm, crezând în autoritatea Cuvântului Său. Chiar dacă ne simțim slabi, „puterea Lui este desăvârșită în slăbiciunea noastră”. Noi trebuie să credem ce spune Dumnezeu, indiferent de cum ne simțim.

110 

DE CE NU REUȘESC UNII SĂ PRIMEASCĂ VINDECAREA?
Unul dintre motivele pentru care unii oameni nu sunt vindecați este că aceștia cred ce le spun cele cinci simțuri în loc să creadă Cuvântul lui Dumnezeu. Noi ar trebui să înțelegem că aceste cinci simțuri aparțin omului firesc și ne-au fost date ca să le folosim pentru lucrurile acestei lumi. Lucrurile lui Dumnezeu nu pot fi distinse, însușite și cunoscute prin simțurile firești. Niciun fel de senzație fizică, precum durerea, slăbiciunea sau boala, nu pot fi vreodată un bun motiv ca să ne îndoim de împlinirea oricărei promisiuni divine. Cât de nesăbuit ar fi ca eu să mă îndoiesc de promisiunea celei de-a doua veniri a lui Hristos pentru că mă simt bolnav sau slăbit, sau am vreo durere. Și dacă durerea nu este un motiv pentru a ne îndoi de o promisiune, atunci ea nu este un motiv pentru a ne îndoi de nicio promisiune. Dumnezeu este la fel de credincios în privința oricărei promisiuni. Este un lucru necugetat să ne îndoim de promisiunea celei de-a doua veniri a lui Hristos datorită durerii sau vreunui simțământ neplăcut și este la fel de necugetat să ne îndoim de promisiunea lui Dumnezeu de a vindeca, datorită acestor lucruri. Temeiul pentru care cerem iertarea păcatelor este faptul că Hristos le-a purtat „în trupul Său, pe lemn” (1 Pet. 2.24). Noi trebuie să credem că suntem iertați, înainte ca simțirile noastre să fie diferite. Exact în același fel și pe același temei trebuie să ne însușim vindecarea fizică de la Marele Medic. Vindecarea sufletelor și trupurilor noastre este bazată pe adevărul neschimbat al lucrării încheiate a lui Hristos, nu pe ceea ce simțim. Dumnezeu vă dă Numele de răscumpărare „IEHOVAH-Rafa”, spunându-vă prin aceasta: „Eu sunt Domnul, care te vindecă”. El dorește să răspundeți cu credință: „Da, Doamne, Tu ești Domnul care mă vindecă”. El dorește ca exact ceea ce spune, să fie experimentat de voi. Nu puteți face vreo greșeală când spuneți și credeți cu fermitate ceea ce spune El: că El vă vindecă în clipa de față. El va continua să lucreze până când veți fi vindecați pe deplin. Credința spune și crede ceea ce zice Dumnezeu, apoi 111 

acționează în consecință. Binecuvântările pe care le luăm noi printr-o credință neclintită în promisiunile lui Dumnezeu se vor materializa.

NOI NU TREBUIE SĂ ȘOVĂIM
Când ne însușim vindecarea acordată de Hristos, noi nu trebuie să șovăim. Iacov spune: „Dar să ceară cu credință, fără să se îndoiască deloc. Pentru că cine se îndoiește, seamăna cu valul mării dus de vânt şi aruncat încoace și încolo; pentru că, să nu gândească omul acela că va primi ceva de la Domnul”. (Iacov 1.6-7) Noi trebuie să renunțăm la gândirea firească și să o înlocuim cu „mintea/gândul lui Hristos”. Aceasta înseamnă să vedem numai ceea ce spune El și să acționăm în conformitate. A cere cu credință, implică acest lucru. Pavel ne spune să ne „dezbrăcăm de omul cel vechi, cu faptele lui”. Aceasta include mentalitatea omului vechi, felul său de gândire doar în conformitate cu dovada celor cinci simțuri. A ne îmbrăca cu omul cel nou și a avea gândul lui Hristos, presupune că noi gândim și credem după cum este scris și spunem așa cum a spus El: „este scris”. Rețineți, omul cel nou nu este condus de dovada simțurilor.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU ESTE PUTERNIC
Biblia ne spune că niciun Cuvânt al lui Dumnezeu nu este lipsit de putere. Psalmul 107.20 ne spune: „El a trimis Cuvântul Său și i-a vindecat”. Aceasta este metoda lui Dumnezeu de a ne vindeca sufletele și trupurile. Am auzit despre mulți oameni care au fost vindecați după ce au citit cuvintele din Isaia 53.5: „Prin rănile Lui suntem vindecați”. Ei au spus atunci: „Dumnezeu spune că eu sunt vindecat, iar eu Îl voi crede pe Dumnezeu și nu ceea ce simt”. Spunând și repetând ceea ce spune El și acționând ca atare, au dispărut până și cancere. Dacă noi credem cu fermitate și acționăm conform credinței noastre în Cuvântul lui Dumnezeu, nimic nu poate împiedica faptul ca puterea din Cuvânt să facă așa încât toate lucrurile să devină exact cum spune Cuvântul. Tot ce trebuie să facem 112 

noi este să credem ferm ceea ce spune Cuvântul. Trebuie să refuzăm în mod hotărât să vedem, să credem sau să ne gândim la lucrurile care contrazic Cuvântul. Trebuie să luăm partea lui Dumnezeu și să credem că deja ne aparține tot ceea ce ne este necesar pentru duh, suflet și trup. Dumnezeu i-a spus lui Avraam: „Te-am făcut tatăl multor neamuri”. Noul nume „Avraam” înseamnă „tatăl multor neamuri”. Luându-și noul nume, prin credință, patriarhul a repetat întruna cuvintele lui Dumnezeu: „EU SUNT tatăl multor neamuri”. Astfel, luând în considerare lucrurile care nu sunt ca și cum ar fi și dând anticipat slavă lui Dumnezeu, s-a adeverit exact ce a spus El. „În timp ce crezi că Dumnezeu a făcut și a dat tot ceea ce spune El că a făcut și a dat, și în timp ce asculți Cuvântul Său, Dumnezeu face ca toate lucrurile vechi să plece de la tine și face ca în tine să se arate tot ce este de la Hristos” (D-na C. Nuzum).

DUMNEZEU NE-A DĂRUIT TOATE LUCRURILE, DEJA
El ne-a dăruit lucrurile care aparțin de viață și evlavie (2 Pet. 1.3). Aceasta cuprinde tot ceea ce avem nevoie pentru duh, suflet și trup, pentru această viață și pentru cea viitoare. Isus a cumpărat toate acestea pentru noi. Dumnezeu ne spune că ni le-a dăruit, deja. Isaia 53.5 și 1 Pet. 2.24 ne spun că Dumnezeu ne-a vindecat. Col. 1.13 spune că Dumnezeu ne-a eliberat de puterea întunericului. În Luca 10.19 Isus a spus: „Iată, vă dau autoritate... peste toată puterea vrăjmașului și nimic nu vă va vătăma nicidecum”. Rom. 6.18 ne spune că suntem liberi. „Dacă ne însușim toate acestea, Dumnezeu ne avertizează, ca și pe Petru, să nu privim niciodată la împrejurări și la ceea ce simțim. Valurile au fost la fel de mari atunci când Petru a pășit pe apă ca și atunci când s-a scufundat. Câtă vreme el nu a privit la ele, acestea nu l-au putut împiedica. În clipa când a privit la valuri, el s-a îndoit și s-a scufundat. Vântul a fost la fel de puternic atunci când Petru a umblat perfect, ca și atunci când s-a scufundat. Când el n-a dat atenție vântului, acesta nu l-a putut împiedica. 113 

Dumnezeu ne învață aici că, dacă suntem preocupați de ceea ce vedem și simțim, în loc să fim preocupați cu El și cu Cuvântul Lui, vom pierde tot ceea ce ne oferă El. De cealaltă parte, refuzând cu fermitate să vedem altceva decât pe Dumnezeu și ceea ce spune El, vom avea și vom păstra tot ceea ce spune El că ne-a dat”. D-na C. Nuzum

„ȚINE CU TĂRIE CEEA CE AI”
„Satan încearcă din răsputeri să ne ia ceea ce noi luăm de la Dumnezeu. Dumnezeu ne spune „Ține cu tărie ceea ce ai” (Apo. 3.11). Isus i-a dat lui Petru puterea de a umbla pe apă, dar diavolul i-a luat-o atunci când l-a făcut să fie atent la vânt (care reprezintă lucrurile pe care le simțim), și la valuri (care reprezintă ceea ce vedem). Petru a avut puterea și a folosit-o; dar a pierdut-o atunci când s-a îndoit.” D-na C. Nuzum Mulți pierd manifestarea vindecării care deja este în desfășurare, pentru că nu mai sunt atenți la Hristos și la Cuvântul lui Dumnezeu ci la ceea ce simt. Înainte de a face pasul credinței pentru vindecare, aveți grijă să vă fixați foarte bine următorul lucru: după ce veți face pasul, nu veți mai vedea altceva în afara lui Dumnezeu și ceea ce spune El. Din clipa aceea, orice îndoială să fie scoasă din discuție și să fie privită ca irațională. Dovada pe care pășiți voi este Cuvântul lui Dumnezeu. A privi la ceea ce simțiți și la simptome, ar fi ca și cum un plugar își scoate sămânța din pământ ca să vadă dacă aceasta crește. Dacă ar face așa ceva, ar distruge sămânța. Când își seamănă sămânța, plugarul adevărat spune cu mulțumire: „Mă bucur că am terminat”. El crede că sămânța și-a început lucrarea înainte de a o vedea crescând. De ce să nu avem aceeași credință în „sămânța nepieritoate”, Cuvântul lui Dumnezeu? Credeți că aceasta își face deja lucrarea, fără să așteptați să vedeți. Când e vorba să primiți vindecarea supranaturală, primul lucru pe care trebuie să-l învățați este să încetați să fiți îngrijorați de starea trupului. Voi i-ați încredințat Domnului această problemă iar El și-a asumat răspunderea pentru vindecarea voastră. Nu vă rămâne decât să fiți bucuroși și să stați liniștiți. Din propriul Său Cuvânt, voi știți că El Își asumă 114 

răspunderea pentru fiecare caz încredințat Lui. Când se dorește primirea vindecării prin credință, trupul și ceea ce simte acesta trebuie pierdut din vedere și trebuie să priviți numai la Domnul și la promisiunile Sale. Înainte de a percepe vreo schimbare fizică, credința se bucură și spune: „Este scris”. Isus Și-a câștigat marile Sale lupte spunând „Este scris” și crezând ceea ce era scris. N-ar trebui să ținem cont de trup ci cu mult mai mult de promisiunea Domnului și aceasta să ne preocupe. Este cu mult mai bine să fim în părtășie cu Dumnezeu și să ne bucurăm de credincioșia Lui, decât să fim preocupați de un trup bolnav. În felul acesta, am văzut pe mulți care au avansat mult din punct de vedere spiritual. Alții au pierdut părtășia plăcută cu Dumnezeu, preocupându-se de ceea ce simțeau și de simptomele lor.

CUM POATE FI DESĂVÂRȘITĂ CREDINȚA
În Marcu 9.24 citim că tatăl care dorea vindecare pentru copilul său «a strigat cu lacrimi: „Cred, Doamne! Ajută necredinței mele!”» Cerându-I lui Hristos să-l ajute, el a primit ajutorul de care avea nevoie. El s-a ridicat la un nivel de putere superior apostolilor și a reușit în punctul în care ei au eșuat. În greacă, Duhul Sfânt este numit Paracletul, adică „ajutorul”. Mulțumiri lui Dumnezeu! Creștinul poate să aibă pe Ajutorul Său oricând este nevoie. Duhul Sfânt este întotdeauna gata să lucreze în noi „ceea ce-I este plăcut”. Aceasta include credința. „Fără credință este cu neputință să-i fim plăcuți Lui”. De vreme ce credința este în mod deosebit plăcută Lui, El dorește s-o producă în inimile noastre prin Cuvântul Său și prin Duhul Său. Duhul Sfânt este întotdeauna gata să-l ajute pe fiecare creștin să exercite credință pentru orice binecuvântare pe care a promis-o Dumnezeu în Cuvântul Său. Biblia ne spune că Hristos poate să ne scape din cele mai rele lucruri, iar aceasta include și necredința noastră. Acesta este păcatul de care a venit Duhul Sfânt să ne dovedească vinovați. De aceea, fiți hotărâți să luați seama numai la Cuvântul Său. Mărturisiți-I lui Dumnezeu necredința voastră și bazați-vă pe El pentru a fi eliberați de aceasta, la fel ca de oricare alt păcat. Harul său este întotdeauna îndeajuns pentru a face credința să biruiască pentru a-și lua în posesie orice îndurare. 115 

Duhul Sfânt este întotdeauna gata să împlinească pentru noi orice promisiune dată de Dumnezeu.

DE CE ESTE NECESARĂ CREDINȚA
Ce-l face pe un om neprihănit? Mereu ni se spune că Avraam a fost socotit neprihănit. Cum a fost constatată neprihănirea sa? El L-a crezut pe Dumnezeu și a procedat în consecință. El a crezut și a procedat ca și cum ar fi primit de la Dumnezeu împlinirea promisiunii Sale. Aceasta este neprihănire. Nimic nu poate să fie vreodată atât de important și un asemenea privilegiu. Numai în acest mod poate fi împlinit programul slăvit al lui Dumnezeu pentru individ și pentru biserică. În niciun un alt mod nu poate fi împlinită voia și lucrarea lui Dumnezeu, de către cineva. Hristos a fost întrebat: „Ce să facem ca să săvârșim lucrările lui Dumnezeu?” Răspunsul Lui a fost: „Lucrarea lui Dumnezeu este aceasta: ca voi să credeți”. Dumnezeu poate să lucreze numai acolo unde găsește o credință vie pentru împlinirea promisiunilor Sale. De vreme ce suntem socotiți neprihănți prin faptul că-L credem pe Dumnezeu, necredința ne face nedrepți. Necredința este rea și nedreaptă pentru că împiedică împlinirea programului divin, care constă în tot ceea ce a promis Dumnezeu că va face ca răspuns la credință. Nu este de mirare că Dumnezeu a trimis Duhul ca să dovedescă lumea vinovată de necredință. Orice altceva mai puțin decât credința noastră vie pentru a face voia și lucrarea lui Dumnezeu, este nedreptate. Chiar dacă o putem numi religie, este altceva în locul neprihănirii Sale. Hristos ne poate scăpa de necredința noastră. Necredința este un lucru mortal pentru programul glorios al lui Dumnezeu. Duhul Sfânt este dat spre a ne călăuzi în tot adevărul, ca noi să-l putem crede, pentru ca întregul program al lui Dumnezeu să poată fi împlinit. Există foarte mulți oameni care cred în Dumnezeu, dar care nu-L cred pe Dumnezeu așa cum a făcut Avraam. Întreaga noastră datorie constă în a avea o credință neclintită în ceea ce Dumnezeu a descoperit ca fiind voia Sa pentru noi. Din orice punct de vedere, acesta este cel mai mare privilegiu al nostru. Cum ar fi cercetat Dumnezeu întreaga lume cu puterea 116 

Sa cea mare, dacă toți aceia care pretind Numele Său ar fi descoperit tot adevărul dumnezeiesc, l-ar fi crezut cu o credință corespunzătoare și ar fi procedat ca atare! Credința în Dumnezeu are o temelie mult mai tare și un Ajutor mult mai puternic (Duhul Sfânt) decât îndoiala, păcatul sau boala. Duhul Sfânt va elibera mintea noastră de toată îndoiala, dacă ne vom bizui pe El s-o facă. Încredeți-vă în El și nu vă abateți atenția de la Cuvântul lui Dumnezeu. Dumnezeu a purtat de grijă ca ochiul credinței să privească realități glorioase și veșnice. Când acestea sunt privite fără încetare, întotdeauna vor deveni mai puternice decât cancerul sau boala pe care o vede ochiul firesc. Îndoiala și păcatul pot fi nimicite întotdeauna prin folosirea corectă a „ochiului inimii noastre” (Efes. 1.18). Acesta este metoda sigură prin care noi putem intra în posesia tuturor binecuvântărilor lui Dumnezeu. Toate biruințele glorioase ale credinței, relatate în capitolul 11 din Evrei, au fost rezultatul folosirii corecte și stăruitoare a vederii lor mai bune. „Legea Duhului de viață” care vindecă sufletele și trupurile noastre este mult mai puternică decât „legea păcatului și a morții”. Dacă noi nu împiedicăm această lege, ea va câștiga de fiecare dată. Oricine este decis să obțină foloasele Ispășirii are un Ajutor Atotputernic. Puterea Sa nu poate să dea greș, dacă ne bizuim pe ea. Așa cum harul lui Dumnezeu este mai puternic decât păcatul, tot așa puterea lui Hristos de a vindeca este mult mai puternică decât forța oricărei boli. Iar când dovada pe care ne-o dă Dumnezeu pentru credință (propriul Său Cuvânt), preocupă mintea, este mult mai puternică decât orice dovadă pe care ne-o dă Satana ca să ne facă să ne îndoim.

117 

CE ESTE FOLOSIREA17 CREDINȚEI?
Isus a spus omului cu mâna uscată: „întinde-ți mâna”. Hristos dă mai întâi credință, apoi îi cere să se manifeste. Omul și-a întins mâna bizuindu-se pe puterea divină și a fost vindecat. Când noi ne străduim, bizuindu-ne pe Dumnezeu, să facem ceea ce fără El este cu neputință, Dumnezeu ne întâmpină cu putere divină. Acest lucru se face independent de organism. În tot ceea ce ne cheamă Dumnezeu să facem, „toate lucrurile sunt posibile [nu celui ce se simte în stare prin sine Însuși, ci] celui ce crede”. Noi vedem putința acestui om nu în sine însuși, ci în Hristos. Fiecare parte a mântuirii este cuprinsă în El. „Pot totul prin Hristos, care mă întărește”. Prin unirea noastră cu Hristos, adevărata Viță, tăria deja ne aparține. Dar trebuie să fie folosită. Efortul omului de a-și întinde mâna, a deschis calea pentru a fi dată atingerea vindecătoare și pentru ca viața divină să curgă. Deși a început în domeniul firesc, acest act al credinței a devenit o cale pe care a venit supranaturalul care a răspuns nevoii omului. Acest act al credinței a dus la un gest al trupului care n-ar fi fost posibil având în vedere starea de sănătate de mai înainte. A fost un act independent de puterile firești și în dependență totală de Dumnezeu. Actul credinței nu este doar de natură fizică; acesta cuprinde folosirea inimii și a minții privitor la Dumnezeu. Folosirea deplină a credinței înseamnă că noi gândim prin credință, vorbim prin credință, acționăm prin credință18. Aceasta aduce manifestarea tuturor lucrurilor pe care credința le ia în conformitate cu promisiunea Cuvântului. Poate că voi întrebați: „Cum poate cineva să folosească credința pentru vindecarea orbirii sau a unei suferințe care nu are legătură cu mișcarea trupului?” Isus i-a spus orbului: „Mergi și te spală în scăldătoarea Siloamului”. Acest fapt i-a dat omului ocazia de a-și folosi credința în inimă, minte și trup. La fel a fost cu Naaman, cu cei zece leproși și cu sutașul. În fiecare caz, aceștia
17 18

                                                            
Sau: manifestarea, exercitarea – n.tr.  Literal: gândim credința, vorbim credința, etc – n.tr. 

118 

au mers, bizuindu-se pe Cuvântul lui Hristos. Ei au crezut că credința le aparținea, înainte ca aceasta să fie manifestată privirii. Ați putea să depuneți o mie de dolari la bancă și să veniți să-mi spuneți că mi i-ați făcut mie cadou. Dacă v-aș crede, mi-aș exercita credința și aș scoate cecul din bancă când aș avea nevoie de bani. Eu n-am văzut banii în bancă, dar aceștia tot așa îmi aparțin mie, ca și cum i-aș avea în mâinile mele. La fel și vindecarea sufletelor și a trupurilor noastre, este în Hristos. Dumnezeu a constituit un tezaur din tot ceea ce este El. Boala, din care am fost răscumpărat, nu-mi aparține, dar vindecarea îmi aparține. De aceea, eu scot din bancă cecul vindecării. Cum? Făcând în Numele Lui ceea ce nu pot să fac fără El. Aceasta este credința care acționează; aceea care scoate cecul sănătății și al tăriei din banca lui Dumnezeu. Aceasta se bizuie pe ceva ce nu vedem sau simțim, dar cunoaștem din propriul Cuvânt al lui Dumnezeu, că ne aparține. În același fel, banii din bancă ne aparțin, deși nu-i vedem sau simțim.

POMUL STRANGULAT
«Cineva poate să întrebe: „Cum pot să spun că sunt vindecat, când văd boala în trup și sunt conștient de durere?” Uneori, în natură există câte un exemplu dat spre a face adevărul mai clar. O metodă prin care poți omorî un copac este să-l strangulezi, iar atunci când vedem un copac strangulat ne gândim la el ca la un copac mort. Frunzele lui sunt încă verzi o vreme și fac dovada că acesta e viu. Ochiul firesc vede viață. Ochiul minții, care vede dincolo de ceea ce arată natura, vede moartea. Cu vremea, frunzele se usucă și cad, iar moartea, pe care ochiul minții a văzut-o de la început, devine vizibilă. La fel este și atunci când dorim vindecarea trupului. Când pretindem Cuvântul promisiunii, primind prin credință o lucrare încheiată, „sabia Duhului” dă bolii lovitura de moarte. O scurtă vreme s-ar putea ca simptomele să rămână; dar ochiul credinței, care privește la Cel răstignit, vede anulată boala și dată sănătatea. „Chemând lucrurile care nu sunt, ca și cum ar fi”, noua viață este manifestată în trup. Ceea ce ochiul credinței, a văzut de la început ca fiind adevărat, se 119 

descoperă acum simțurilor. Credința Îl vede pe Dumnezeu care, în dragostea și atotputernicia Sa Își împlinește bunul Cuvânt.» - din „Nestemate din adevărul despre vindecarea divină” Să fii condus de vederea firească nu este un lucru inteligent, pentru că nu ține seama de toate aspectele. Se trece cu vederea peste cele mai importante dintre toate aspectele. Vindecarea numai prin mijloace firești, naturale, este neștiințifică pentru că trece cu vederea aspecte importante. Trece cu vederea factorul supranatural în boală, precum și privilegiul supranaturalului în vindecare. Mulțumim lui Dumnezeu pentru miile de oameni care au făcut mari progrese spirituale în timp ce și-au primit vindecarea în felul acesta. Procesul credinței care aduce vindecarea este o binecuvântare cu mult mai mare decât vindecarea însăși. Multe caractere biblice au devenit renumite pentru că au avut credință, ca rezultat al faptului că L-au căutat pe Dumnezeu pentru ceea ce noi numim binecuvântări vremelnice. Când am învățat procesul credinței pentru a primi vindecarea, am învățat cum să primim toate celelalte lucruri pe care ni le promite Dumnezeu în Cuvântul Său. Biserica ar putea să câștige milioane de oameni care să-L slujească pe Dumnezeu și să facă din aceștia luptători ai „luptei cele bune a credinței”, oferindu-le vindecarea lui Hristos, cumpărată pentru ei. Fie ca tu, cititor drag, învățând să fii vindecat în acest mod, să înaintezi într-o viață de credință și utilitate în Împărăția lui Dumnezeu.

120 

PREDICA 8 Cum să primiți răspuns la rugăciunile voastre
TIMPURILE TRECUTE DIN CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU
Este important ca aceia care caută îndurările lui Dumnezeu, să vadă că credința corespunzătoare ia și folosește ceea ce ne oferă Dumnezeu. Nădejdea așteaptă o binecuvântare cândva în viitor. Credința ia acum ceea ce ne oferă Dumnezeu. Noi trebuie să credem ce spune Dumnezeu că a făcut pentru noi și să acționăm corespunzător. Trebuie să ne luăm libertatea cumpărată prin sânge așa cum au făcut sclavii din sud după Proclamația de Eliberare, a lui Abraham Lincoln. Evanghelia este o eliberare la nivel mondial de sub robia diavolului, vechiul stăpân tiran al păcatului și al bolii. Când Isus a spus „Sa isprăvit” a vrut să spună că lucrarea fusese făcută. După cum o vede Dumnezeu, este încheiată. Dumnezeu se așteaptă ca noi să considerăm făcut, ceea ce Isus a făcut. Timpurile trecute din Cuvântul lui Dumnezeu înseamnă o hotărâre definitivă, pecetluită, stabilită. În Gal. 3.13 citim că „Hristos ne-a răscumpărat [timpul trecut] din blestemul legii, făcându-Se blestem pentru noi”. Dumnezeu a exprimat la trecut, răscumpărarea noastră din blestemul legii. Noi ne primim eliberarea când procedăm la fel. În cap. 28 din Deuteronom, vedem că blestemul legii include toate bolile. În Cuvântul lui Dumnezeu citim: „În mod sigur El a purtat [timpul trecut] bolile noastre și a dus durerea noastră.... El însuși a luat [timpul trecut] neputințele noastre și a purtat bolile noastre.... Prin rănile Lui voi ați fost vindecați”. Dumnezeu dorește ca noi toți să ne însușim timpurile trecute din Cuvântul Său, referitoare la răscumpărarea Sa din boală, a sufletelor și trupurilor noastre. El dorește ca noi să pornim în ascultare, acționând ca și 121 

când Îl credem. Dacă Dumnezeu exprimă la trecut o promisiune, El ne autorizează astfel și așteaptă ca și noi să facem la fel. Nimic mai puțin de aceasta nu este credință corespunzătoare. În Marcu 11.24 Isus ne autorizează și ne poruncește să plasăm la timpul trecut primirea binecuvântării pentru care ne rugăm. El spune că atunci când noi cerem promisiunile pe care le oferă El, ar trebui să credem că le-am și primit, și astfel le vom avea. Noi trebuie să continuăm să credem că Dumnezeu ne-a dat ceea ce am cerut când ne-am rugat. Noi trebuie să continuăm să-L lăudăm și să-I mulțumim pentru ceea ce El a dat. Dumnezeu începe să lucreze după ce noi credem că am primit ceea ce am cerut, după ce credem că El a auzit rugăciunea noastră. Atunci începe să crească sămânța nepieritoare, Cuvântul Său. Plugarul trebuie ca mai întâi să-și însămânțeze sămânța, pentru a fi posibilă o recoltă. Cuvântul lui Dumnezeu, sămânța nepieritoare, trebuie semănată în „pământul bun” al inimii noastre. Este necesar ca însămânțarea să fie la trecut, înainte ca sămânța să-și poată începe lucrarea. A crede că Dumnezeu ne-a ascultat deja rugăciunile noastre, înainte ca binecuvântarea să fie vizibilă, este pământul bun în care sămânța nepieritoare, Cuvântul Său, crește și rodește. A crede că Dumnezeu ne-a ascultat rugăciunea, pune sămânța în pământ, apoi (și nu înainte) aceasta începe să lucreze. La mormântul lui Lazăr, Isus a spus, pe când Lazăr era tot mort: „Îți mulțumesc că M-ai ascultat”. Bolnavul care se roagă pentru vindecare trebuie să spună înainte ca vindecarea să se materializeze: „Tată, Îți mulțumesc că Tu m-ai ascultat”. Rugăciunea cu credință înseamnă să credem că rugăciunea noastră este ascultată, înainte ca răspunsul să se materializeze – înainte ca răspunsul să se manifeste. „Îndrăzneala pe care o avem la El, este că, dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă. Și dacă știm că ne ascultă, orice I-am cere, știm că suntem stăpâni pe lucrurile pe care I le-am cerut”. Înainte de a experimenta sau de a sesiza vreo schimbare, credința se bucură și spune „Este scris”. Când cerem vindecare, noi trebuie să spunem pe baza autorității Cuvântului lui Dumnezeu, „Îți mulțumesc că mai ascultat”. 122 

Credința refuză să vadă (ca motiv de îndoială) orice este contrar Cuvântului lui Dumnezeu. Credința vede sănătatea și tăria lăsate nouă prin testament, ca aparținându-ne deja datorită morții Testatorului. Prin moartea Sa, testamentul intră în vigoare. Isus ne spune: „După cum ai crezut [timpul trecut], așa să ți se facă”. Cu ochii noștri firești vedem numai lucrurile pământești vremelnice și inferioare, dar cu ochii luminați ai inimii noastre noi privim la realitățile Împărăției lui Dumnezeu spirituale și veșnice, realități superioare, îndestulătoare. Dumnezeu i-a spus lui Avraam: „Te-am făcut tatăl multor neamuri” (la trecut). De vreme ce Dumnezeu a exprimat la trecut această promisiune, Avraam a făcut la fel și a acționat conform credinței Sale luându-și numele nou, „Avraam”, care înseamnă „tatăl unei mulțimi”. Un bărbat poate să pună o anumită sumă de bani în buzunarul hainei soției sale, spunându-i acesteia că a făcut acest lucru. El a întrebat-o dacă l-a crezut.Ea a răspuns: „Sigur că da” și a început să-și facă planul cum să-i cheltuiască. În realitate ea a avut banii înainte de a-i vedea. De ce am crede noi cuvintele altora, iar lui Dumnezeu i-am cere dovezi? Dacă cineva v-ar transfera dreptul de proprietate al unei case pe care n-ați văzut-o niciodată, în realitate ați avea o casă înainte de a o vedea. „Credința este... dovada [actul de proprietate] lucrurilor care nu se văd [încă]”. Un act de proprietate vă face proprietari ai unei case pe care o puteți vinde fără s-o fi văzut vreodată. Credința înseamnă să credeți că aveți ceea ce spune Dumnezeu că aveți și să acționați în consecință, înainte ca voi să simțiți sau să vedeți c-o aveți. Dumnezeu i-a spus lui Iosua: „Am dat Ierihonul în mâna ta”. Iosua și oamenii lui au socotit această biruință la trecut, cum a făcut și Dumnezeu și zidurile Ierihonului s-au prăbușit în timp ce ei acționau prin credință. Isus a spus celor zece leproși care ceruseră îndurare: „Mergeți și arătați-vă preoților”. Cuvintele Lui erau ca și cum ar fi spus „V-am dat Cuvântul Meu, că s-a făcut”. Ei cunoșteau legea despre leproși și au înțeles ce a însemnat porunca Lui. Ei au socotit vindecarea lor, la timpul trecut, înainte de a o vedea și s-a descoperit în timp ce ei procedau conform credinței lor. 123 

Iona a considerat la trecut eliberarea sa, a numit simptomele „deșertăciuni mincinoase” și a adus jertfa mulțumirii în timp ce era încă în stomacul peștelui. A funcționat! Motivul pentru care mii de oameni nu primesc lucrurile pentru care se roagă este că socotesc binecuvântarea la viitor. Aceasta este doar nădejde și nu credință. Credința ia acum binecuvântările. Dacă darurile lui Dumnezeu pentru suflet și trup ar fi fost doar niște daruri promise, noi ar fi trebuit să așteptăm ca Acela care a promis, să-Și împlinească promisiunea, iar răspunderea să fie asupra Lui. Dar toate binecuvântările lui Dumnezeu sunt daruri oferite la fel cum sunt și promise, și de aceea trebuie primite. Responsabilitatea pentru predarea lor ne aparține. Aceasta Îl absolvă pe Dumnezeu de toată răspunderea în cazul oricăror nereușite. Singurul motiv pentru care n-ați fost mântuiți cu un an mai devreme decât ați fost, este faptul că nu ați luat ceea ce a dăruit și v-a oferit Dumnezeu. Nu Dumnezeu v-a făcut pe voi să așteptați, ci voi L-ați făcut pe El să aștepte. Unii spun: „Dumnezeu mă va vindeca la vremea Lui”. Aceasta este doar nădejde, nu credință. Credința ia ceea ce oferă Dumnezeu acum.

124 

PREDICA 9 Credința care ia
„De aceea vă spun că, orice lucru veți cere, când vă rugați, să credeți că l-ați și primit și-l veți avea”. Marcu 11.24

CREDINȚA – UN ACT DE PROPRIETATE
„Credința este... dovada [sau actul de proprietate] lucrurilor care nu se văd” (Evr. 11.1). În Ieremia se vorbește de multe ori despre faptul că un titlu de proprietate este o dovadă. Actul tău de proprietate este dovada că deții o casă. Credința este actul de proprietate pentru ceea ce nu ai văzut, încă. Dacă ți se dă un act de proprietate pentru o casă pe care n-ai văzut-o încă, tu ai deja o casă, înainte de a o vedea. Isus a spus în repetate rânduri: „Cine crede, are”. Traducerea Moffatt redă Evrei 11.1 astfel: „Credința înseamnă că noi suntem... încredințați de ceea ce nu vedem”. În Marcu 11.24 Isus ne poruncește să credem că „am primit” lucrurile pentru care ne rugăm, atunci când ne rugăm, fără să așteptăm să le vedem sau să le simțim. Cu această condiție, El promite: „Le veți avea”. Credința pentru vindecarea trupului vostru este la fel cu credința pentru iertare. Voi trebuie să credeți, pe baza autorității Cuvântului lui Dumnezeu, că ați fost iertați înainte de a vă simți iertați. Nimic altceva nu este credință, căci credința este dovada lucrurilor care nu se văd. De îndată ce binecuvântarea pe care o luăm prin credință, se manifestă, credința pentru respectiva binecuvântare, încetează. Dacă ești beneficiarul testamentului unui om bogat, deja ești bogat din clipa în care bogatul respectiv moare, deși n-ai văzut niciun ban, încă. Le fel, tot ce ne-a lăsat Domnul nostru prin testament, deja ne aparține, în virtutea morții lui Isus, Testatorul. Credința pur și simplu folosește ceea ce ne aparține. Cu vindecarea este ca și cu iertarea. Noi trebuie să credem că „am primit” când ne-am rugat, înainte de a vedea sau de a simți. Aceasta este 125 

„încrederea” despre care ne spune Duhul Sfânt în Evr. 10.35-36, să nu ne-o părăsim. Motivul este că această încredere are o mare răsplătire. Petru ne spune că încercarea credinței noastre (credința pe care noi am primit-o), este „mai prețioasă decât aurul”. Noi trebuie să credem că rugăciunea noastră este acordată când neam rugat, că noi avem deja lucrul pentru care ne-am rugat, înainte de a-l vedea. Aceasta este „încrederea” despre care se vorbește în 1 Ioan 5.14-15: „știm că suntem stăpâni pe lucrurile pe care I le-am cerut”. Smochinul blestemat de Isus, s-a uscat nu începând de la frunzele care puteau fi văzute, ci „de la rădăcini”, care nu se vedeau. Dacă te uitai la frunze, nu sesizai moartea pomului.

PROCLAMAȚIA NOASTRĂ DE ELIBERARE
Golgota a fost „proclamația noastră de eliberare” de tot ceea ce nu era după voia lui Dumnezeu. Noi trebuie să credem pur și simplu ceea ce spune Dumnezeu că a făcut pentru noi și să acționăm în consecință. Trebuie să ne luăm libertatea cumpărată cu sânge, exact așa cum au făcut sclavii din sud după proclamația de eliberare anunțată de Abraham Lincoln. Să presupunem că acei sclavi ar fi judecat conform dovezii simțurilor. Să zicem că ei ar fi spus: „Eu nu mă simt altfel; nu văd nicio schimbare; totul este neschimbat”. Ar fi aceea credință? A fost credință doar atunci când ei au acționat în direcția libertății, care le aparținea deja. Crezând și acționând conform Cuvântului lui Dumnezeu, dintr-o dată devine disponibil tot ceea ce ne aparține în Hristos. Să accepți orice dovadă fizică vizibilă contrară, în locul Cuvântului lui Dumnezeu, înseamnă să anulezi Cuvântul. Credința crede ceea ce spune Dumnezeu, chiar dacă simțurile spun altceva. Noi suntem neclintiți când vine vorba să ne împotrivim tuturor lucrurilor contrare Cuvântului lui Dumnezeu. Credința înseamnă că noi am părăsit tărâmul simțurilor. Dacă un prieten ar depune o sută de mii de dolari la bancă în contul tău și ți-ar aduce dovada, tu nu te-ai apuca să-ți verifici portofelul gol ca să vezi câți bani ai. Ți-ai verifica extrasul de cont de la bancă. Biblia este 126 

extrasul de cont al creștinului. Dumnezeu a depus în Hristos tot ceea ce am nevoie. Deja îmi aparține. A pierde din vedere acest lucru nu este o atitudine corectă față de Dumnezeu. O atitudine corectă față de Dumnezeu și promisiunile Sale, va determina împlinirea lor. Tu trebuie să-l primești pe Hristos înainte de a experimenta vreunul din minunatele rezultate ale primirii Sale. Mai întâi vine Hristos; rezultatele vin după aceea. Noi primim vindecare, viață divină și tărie, și fiecare binecuvântare promisă exact în același fel în care-L primim pe Hristos și iertarea. De vreme ce iertarea este nevăzută, cum o primești? Răspuns: prin credință în Cuvântul lui Dumnezeu. De ce să nu primești vindecare divină, viață și tărie, în același fel? Fiecare binecuvântare care este primită prin credință, trebuie s-o aveți înainte de a o vedea și înainte de a se manifesta. Altfel, nu va fi primită prin credință. Credința este „dovada lucrurilor care nu se văd”. Cei zece leproși dețineau deja vindecarea, în forma ei nemanifestată, când s-au îndreptat spre preot pentru a-i arăta acestuia că fuseseră vindecați. Vindecarea lor s-a manifestat în timp ce ei acționau prin credința lor. Înștiințarea lui Dumnezeu „Eu sunt Domnul care te vindecă”, trebuie să fie primită precum glasul lui Dumnezeu. Trebuie să fie crezută ca un fapt prezent și prețuită la adevărata ei valoare.

CELE ȘASE SIMȚURI
Parfumul este inexistent pentru simțul auzului. Ceea ce luăm prin credință conform Marcu 11.24 este, la început, inexistent pentru cele cinci simțuri naturale. Voi nu trebuie să vă îndoiți de existența a ceea ce vedeți pentru că nu puteți mirosi, gusta sau auzi respectivul lucru. Atunci de ce să vă îndoiți de existența a ceea ce ați luat prin credință (al șaselea simț) pentru că nu puteți vedea sau simți încă? Cele cinci simțuri firești aparțin omului firesc. Pavel ne spune că acesta „nu primește lucrurile... lui Dumnezeu”. Doar prin al șaselea simț al nostru, credința, putem noi să vedem, să luăm și să păstrăm binecuvântările pe care ni le oferă Dumnezeu, până când acestea se descoperă pe deplin. Să ne consultăm cu simțurile 127 

noastre firești pentru o dovadă că rugăciunea ne-a fost ascultată, este la fel de ridicol ca și cum am încerca să vedem cu urechile sau să auzim cu ochii. Toate cele șase simțuri ale noastre funcționează independent unul de celălalt. Vezi ceea ce nu poți auzi; auzi ceea ce nu poți vedea, etc. În același fel, prin credință ai ceea ce, la început, este inexistent pentru simțurile firești. Este important să înțelegeți că dovada contrară a simțurilor, nu este motiv de îndoială. Dovezile pe care se odihnește credința, sunt încă perfecte. Credință este numai atunci când credem în ciuda dovezilor contrare ale simțurilor. Avraam a primit și a crezut Cuvântul lui Dumnezeu în ciuda dovezii firești care spune că este imposibil. Trebuie să ai deja parfum, înainte de a-l putea mirosi. Trebuie să ai deja mâncare, înainte de a o putea gusta. Trebuie să ai deja vindecare, înainte de a o putea simți. Credința primește iertare și vindecare. După aceea Îl laudă pe Dumnezeu pentru acestea, chiar dacă cele cinci simțuri spun că nu există motiv de laudă la adresa Lui. Isus a spus: „Îți mulțumesc că M-ai ascultat”, când învierea lui Lazăr încă nu avusese loc. Înainte ca noi să vedem sau să simțim vreo schimbare, noi trebuie să credem că rugăciunea noastră pentru vindecare ne este acordată. Noi trebuie să spunem ca Isus: „Îți mulțumesc că M-ai ascultat”. Îngerii de la Dotan erau deja prezenți înainte ca ei să devină vizibili pentru robul lui Elisei. Abilitatea pe care i-a dat-o Dumnezeu ca el să-i poată vedea, nu i-a creat pe acești îngeri. Dumnezeu lucrează în timp ce noi ne păstrăm mentalitatea credinței; „noi nu ne uităm la lucrurile care se văd, ci la cele ce nu se văd” (2 Cor. 4.18). Noi privim la Dumnezeu: la promisiunile Sale, la credincioșia Sa, la dreptatea Sa, etc. Credința are de-a face doar cu ceea ce nu se vede și nu se simte. De îndată ce lucrul luat de noi prin credință, este manifestat simțurilor, credința încetează.

128 

MODUL DE GÂNDIRE CORECT
Nicio persoană care-i permite minții sale să fie condusă de simțurile sale, nu poate avea credință biruitoare. Mintea care este condusă de simțuri se găsește pe un teren nesigur. Până ce Cuvântul lui Dumnezeu nu va câștiga stăpânirea peste mintea voastră, mintea voastră va fi influențată de simțiri și de lucrurile pe care le vedeți sau auziți, mai degrabă decât de Cuvântul lui Dumnezeu. Mintea și gândurile celor ce caută vindecare, trebuie să fie înnoite. Acestea trebuie aduse în armonie cu gândul lui Dumnezeu descoperit în Biblie și clarificat în această carte. Credința pentru binecuvântările promise de Dumnezeu este rezultatul cunoașterii și acționării conform Cuvântului lui Dumnezeu. Modul corect de gândire, sau „mintea înnoită” (Rom. 12.2), face posibilă tuturor credința neclintită. Dumnezeu vindecă întotdeauna dacă găsește cooperarea corespunzătoare. A AVEA ÎNAINTE DE A VEDEA Am pus o anumită sumă de bani în buzunarul hainei doamnei Bosworth. Mai târziu, i-am spus ce-am făcut, întrebând-o dacă mă crede. Ea a spus: „Sigur că te cred”, și mi-a mulțumit. Ea avea de fapt banii înainte de a-i vedea. De ce-am crede noi cuvântul altora și lui Dumnezeu iam cere o dovadă vizibilă? Continuă să crezi că Dumnezeu ți-a dăruit ce I-ai cerut când te-ai rugat, mulțumindu-I și lăudându-L pentru ceea ce a dăruit, și se va materializa întotdeauna. Aceasta Îl pune pe Dumnezeu la lucru, întotdeauna. Atâția așteaptă ca Dumnezeu să-i vindece, în timp ce El așteaptă ca ei să ia ceea ce le oferă El. Ce penibil ar fi pentru un prieten care ți-a oferit un dar, dacă tu te-ai milogi pentru acesta și l-ai face să stea după tine! Dați-mi voie s-o ilustrez altfel. Isus ne poruncește să credem că „am primit” lucrurile pentru care ne-am rugat, atunci când ne-am rugat și înainte ca acestea să se vadă. Este clar că acestea există în două forme: mai

129 

întâi, nevăzută; după aceea, văzută. Mai întâi, „credeți că le-ați primit [în forma lor nevăzută] și le veți avea [în forma lor vizibilă sau materială]”. Mai întâi le avem pe tărâmul credinței, după aceea pe tărâmul simțurilor. Isus, în Marcu 11.24, ne poruncește ca îndată ce ne rugăm, să credem că „am primit” (în forma nevăzută) lucrul pentru care ne-am rugat. Apoi, El îl transformă în forma sa vizibilă sau materială. Cei zece leproși aveau vindecarea în forma ei nevăzută, în timp ce mergeau să arate preotului vindecarea lor în forma ei vizibilă și materială. Când Isus a spus „Îți mulțumesc că M-ai ascultat”, învierea lui Lazăr era completă pe tărâmul credinței, înainte de a fi văzută. Câteva clipe mai târizu, s-a manifestat în forma materială. Tot astfel, noi trebuie să credem că avem vindecarea noastră completă în forma ei nevăzută, înainte ca Dumnezeu s-o schimbe în formă vizibilă sau materială. Faptul că credința este „dovada [sau actul de proprietate] lucrurilor care nu se văd”, dovedește că noi trebuie să avem deja lucrurile pentru care ne rugăm. Noi le primim în forma lor nevăzută, înainte ca Dumnezeu să le poată schimba în forma lor vizibilă sau manifestată. Întregul capitol 11 din Evrei relatează faptele sfinților lui Dumnezeu pe tărâmul credinței, înainte ca rezultatele credinței lor să ia o formă vizibilă. Toate faptele credinței sunt pe tărâmul celor nevăzute încă. A crede că am primit lucrurile pentru care ne-am rugat, când ne-am rugat, este „încrederea” care trebuie să fie neclintită. Noi avem credință care nu se clatină până când Dumnezeu transformă binecuvântările pe care noi le-am luat, din forma lor nevăzută în forma lor văzută. Umblarea prin credință este umblarea prin vederea aceea care vede și este preocupată cu lucruri eterne. Îl vede pe Dumnezeu, promisiunile Sale, credincioșia Sa și multe alte motive perfecte pentru credință. Crezând fără să vadă, Petru a primit „o bucurie negrăită și strălucită” (1 Pet. 1.8). Nimic din ceea ce văzuse el vreodată nu i-a adus atâta bucurie câtă avea acum, crezând fără să vadă. Jertfa de laudă și aducerea de mulțumiri se face în continuu pe tărâmul credinței. Aceasta are loc înainte ca binecuvântările noastre să fi fost transformate în forma lor văzută. Iona a numit simptomele sale „deșertăciuni mincinoase” și a adus jertfă cu glasul mulțumirii în timp ce se 130 

mai afla în stomacul peștelui. Israeliții cântau laude în drumul lor spre câmpul de luptă.

PREDICA 10 Mărturisirea noastră
MULȚI OAMENI NU PRIMESC lucrurile pentru care se roagă, datorită unei lipse de înțelegere în ceea ce privește mărturisirea.

CE ÎNSEAMNĂ
Cuvântul mărturisire, înseamnă în limba greacă „a spune același lucru”. Înseamnă să crezi și să spui ce spune Dumnezeu despre păcatele noastre, bolile noastre și tot ce mai este cuprins în răscumpărarea noastră. Mărturisirea este o confirmare (sau afirmare) a unui adevăr biblic pe care lam acceptat. Mărturisirea înseamnă pur și simplu să credem cu inimile noastre și să repetăm cu buzele noastre propria declarație a lui Dumnezeu despre ceea ce suntem noi în Hristos. Duhul Sfânt spune în 1 Pet. 2.24: „Prin rănile Lui ați fost vindecați”. Noi trebuie să spunem și să credem același lucru. Când noi afirmăm19 Cuvântul lui Dumnezeu, El veghează asupra acestuia ca să-l împlinească (Ier. 1.12). Mărturisirea este modalitatea de exprimare a credinței.

„MARELE PREOT AL MĂRTURISIRII NOASTRE”
În Evr. 3.1 ni se poruncește să ne ațintim privirile la „Apostolul și Marele Preot al mărturisirii noastre, Hristos Isus”. Când este în

                                                            
19

Sau: confirmăm – n.tr. 

131 

conformitate cu Cuvântul lui Dumnezeu, Isus, Marele nostru Preot, acționează în locul nostru conform cu ceea ce mărturisim. Pavel ne spune că el a predicat „Cuvântul credinței”. El a spus: „Dacă vei mărturisi cu gura ta pe Isus ca Domn20 și vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat dintre morți, vei fi mântuit. Deoarece cu inima se crede spre dreptate şi cu gura se mărturiseşte spre mântuire21”. (Rom. 10.9-10).

LEGĂTURA ÎNTRE MĂRTURISIRE ȘI MANIFESTARE
Observați că aici mărturisirea, adică a spune același lucru pe care-l spune Dumnezeu, se face prin credință. Este vorba despre a crede și a mărturisi înainte de a experimenta rezultatul. Mai întâi se face mărturisirea, apoi Isus, Marele nostru Preot răspunde cu nașterea din nou. Nu este mântuire spre mărturisire, ci este mărturisire spre mântuire. Mărturisirea vine înaintea mântuirii. Nu există mântuire fără mărturisire. Credința înseamnă să acționezi pe baza Cuvântului lui Dumnezeu. Aceasta întotdeauna Îl pune pe Dumnezeu la lucru, ca să-Și împlinească promisiunea Sa.

CE TREBUIE SĂ MĂRTURISIM?
Puțini creștini din ziua de azi au recunoscut locul pe care-l ocupă mărturisirea în planul lui Dumnezeu, pentru intrarea noastră în posesia binecuvântărilor Sale. Oridecâteori este folosit cuvântul mărturisire, mulți se gândesc instinctiv la mărturisirea păcatului, a slăbiciunii și nereușitei. Acesta este doar partea negativă a acestei întrebări importante. Mărturisirea păcatului a fost doar deschiderea căii pentru mărturisirea „spre mântuire”. Aceasta                                                             
20 21

Sau: pe Domnul Isus – n.tr.  Sau: cu gura se mărturisește spre mântuire – traducerea King James 

132 

cuprinde o întreagă viață de credință cu inima și de mărturisire cu buzele noastre, a tot ceea ce ne spune Dumnezeu în promisiunile Sale. Mărturisirea spre mântuire în forma ei de început, apoi în fiecare dintre formele ei următoare, este esențială. Mai întâi noi mărturisim Cuvântul lui Dumnezeu sub forma nașterii din nou, apoi sub forma fiecărei binecuvântări care ne este promisă. Creștinul trebuie să acționeze pe baza fiecărei faze a mântuirii sale, de care are cunoștință. Noi trebuie să credem cu inima și să mărturisim cu gura până la măsura „Cuvântului credinței” predicat de Pavel. El a predicat „tot planul lui Dumnezeu”. El a predicat „bogățiile nepătrunse ale lui Hristos”. El a spus că nu le-a ascuns nimic din ce le era de folos. Tot ceea ce a făcut Isus în lucrarea Sa înlocuitoare este proprietatea privată a celui pentru care a făcut-o Isus. De-a lungul vieții noastre creștine, Dumnezeu dorește să credem cu inima noastră și să spunem cu buzele noastre tot ceea ce spune El că suntem în Hristos. Noi nu trebuie să ignorăm sau să neglijăm poziția noastră legală în Hristos. Aceasta este baza pentru faptele credinței care-L pun pe Dumnezeu la lucru ca să-și împlinească Cuvântul Său pentru noi. Noi trebuie să mărturisim sau să șoptim în inima noastră: „În El, eu sunt desăvârșit”. Când știm că Dumnezeu spune în Cuvântul Său: „Eu sunt Domnul care te vindecă”, noi trebuie s-o credem și s-o mărturisim cu buzele noastre. Hristos va lucra ca Marele nostru Preot și o va împlini. Noi trebuie să mărturisim că Golgota a fost „proclamația de eliberare” a noastră, care ne eliberează de orice este în afara voii lui Dumnezeu și să procedăm în consecință. Noi trebuie să mărturisim că bolile noastre au fost puse pe Hristos și că noi suntem răscumpărați de blestemul bolii. „Cel slab să zică sunt tare” căci „Domnul este tăria mea”. Mărturisirea noastră cuprinde: Tot adevărul Scripturii; Tot ceea ce ne-a furnizat jertfa Lui; Tot ceea ce acoperă Preoția Lui; Întreaga voie descoperită a lui Dumnezeu. 133 

Noi trebuie să mărturisim că răscumpărarea noastră este desăvârșită. Stăpânirea Satanei s-a încheiat; Golgota ne-a eliberat. Noi trebuie să credem că suntem eliberați pe baza proclamației noastre de eliberare, niciodată pe baza a ceea ce simțim, sau pe dovezile simțurilor noastre. Iertarea este ștergerea a tot ceea ce a fost în legătură cu vechea viață. Noi suntem o „făptură nouă: cele vechi s-au dus; toate lucrurile sau făcut noi”. Noi trebuie să mărturisim neîncetat despre răscumpărarea noastră de sub stăpânirea Satanei. Desigur, nu trebuie să le spunem altora că vindecarea noastră este pe deplin manifestată înainte de a fi. Dumnezeu nu spune asta. Dar le poți spune celor care te întreabă: „Eu stau pe Cuvântul lui Dumnezeu”.

MĂRTURISIRE GREȘITĂ
Noi nu ne ridicăm niciodată mai presus de mărturisirea noastră. O mărturisire negativă ne va coborî la nivelul ei. Ceea ce mărturisim cu buzele noastre, aceea ne conduce. Mărturisirea noastră ne ține prizonieri dacă este negativă, sau ne eliberează dacă este pozitivă. Mulți vorbesc întotdeauna despre nereușitele lor și despre lipsa lor de credință. Ei coboară neîncetat la nivelul mărturisirii lor. Să mărturisești despre lipsa credinței duce la creșterea îndoielii. De fiecare dată când mărturisești despre îndoieli și temeri, îți mărturisești credința în Satana și tăgăduiești puterea și harul lui Dumnezeu. Când mărturisești îndoiala, ești prizonierul propriilor tale cuvinte. Proverbe 6.2 spune „ești prins în cursă prin cuvintele gurii tale, eşti înlănţuit de cuvintele gurii tale”. Dacă ne îndoim de Cuvântul Său, o facem pentru că noi credem altceva, care este contrar acelui Cuvânt. O mărturisire greșită interzice accesul Tatălui și permite intrarea Satanei. Noi trebuie să refuzăm să avem de-a face cu mărturisiri greșite. Când ne dăm seama că niciodată nu ne vom ridica mai presus de mărturisirea noastră, ajungem în locul din care ne poate folosi Dumnezeu. Boala câștigă teren când tu mărturisești mărturia simțurilor tale. Simțurile și aspectele care se văd n-au ce căuta pe tărâmul credinței. A 134 

mărturisi despre boală, este ca și cum ai semna de primirea unui pachet. Atunci Satana are dovada că tu ai acceptat-o. Nu acceptați nimic din partea Satanei. „Nu dați niciun prilej22 diavolului”. 1 Pet. 4.11: „Dacă vorbește cineva, să fie ca şi cuvinte ale lui Dumnezeu”. În Efes. 4.29 ni se poruncește să vorbim doar ceea ce este „bun, pentru zidire”. Noi nu trebuie să mărturisim pentru vrăjmaș. Trebuie să acționăm prin credință, să vorbim prin credință, și să gândim prin credință. În Fil. 4.8 Duhul Sfânt spune: „Încolo, fraților, toate cele adevărate [Cuvântul este], toate cele vrednice de respect, toate cele drepte, toate cele curate, toate cele vrednice de iubit, toate cele vorbite de bine, dacă este vreo virtute şi dacă este vreo laudă, la acestea să vă gândiți”. Duhul Sfânt spune în Proverbe, că un om este așa cum gândește el în inima lui. În 2 Cor. 10.4-5, Duhul Sfânt spune: „Pentru că armele luptei noastre... sunt puternice... înrobind orice gând ascultării de Hristos”. Noi trebuie să aruncăm închipuirile (argumentările) și să dăm Cuvântului lui Dumnezeu locul care i se cuvine în mințile și pe buzele noastre.

MINTEA23 LUI HRISTOS
Isus Își amintește că El ne-a purtat bolile noastre. Duhul Sfânt poruncește: „El îți iartă toate fărădelegile tale, El îți vindecă toate bolile tale”. Transformările spirituale și fizice, din partea lui Dumnezeu, trebuie să vină la noi „prin înnoirea minții noastre”. Rom. 12.1-2: „să aduceți trupurile voastre... [căminul sau laboratorul celor cinci simțuri] ca o jertfă vie... fiţi transformaţi, prin înnoirea minții, ca să deosebiţi care este voia lui Dumnezeu, cea bună şi plăcută și desăvârșită”.                                                             
Sau: loc – n.tr.  Sau: gândul – n.tr. 

22 23

135 

O lege spirituală pe care puțini o recunosc este că mărturisirea noastră ne conduce. Ceea ce mărturisim cu buzele noastre este ceea ce domină, în realitate, ființa noastră interioară. Determinați-vă buzele să-și facă datoria. Refuzați să le permiteți să distrugă efectul Cuvântului lui Dumnezeu în cazul vostru. Unii mărturisesc cu buzele lor dar în inima lor tăgăduiesc. Ei spun: „Da, Cuvântul este adevărat”, dar în inima lor spun „Nu este adevărat în cazul meu”. Mărturisirea buzelor voastre nu are nicio valoare câtă vreme inima voastră o tăgăduiește.

ȚINEȚI CU TĂRIE MĂRTURISIREA VOASTRĂ
Evrei 4.14: „Având deci un un mare preot însemnat, care a străbătut cerurile, pe Isus, Fiul lui Dumnezeu, să ținem cu tărie mărturisirea noastră”. Aceasta este mărturisirea credinței noastre în lucrarea de răscumpărare pe care a făcut-o Dumnezeu în Hristos. Mie mi se spune să țin cu tărie mărturisirea absolutei integrități a Bibliei. Mi se spune să țin cu tărie mărturisirea lucrării lui Hristos în toate fazele ei. Mi se spune să țin cu tărie mărturisirea că „Dumnezeu este tăria vieții mele”. Mi se spune să țin cu tărie mărturisirea că „El a purtat bolile mele” și că „prin rănile Lui sunt vindecat”. Dumnezeu spune aceasta, iar noi trebuie să credem și să spunem aceleași lucruri. Trebuie să știm care sunt drepturile noastre așa cum ne sunt descoprite în Cuvânt, apoi să ținem cu tărie în mărturisirea acestor drepturi. Când știi că Hristos „a luat asupra Lui neputinţele noastre şi a purtat bolile noastre” ține cu tărie de mărturisirea acestui adevăr. Când citești că „Acela care este în voi este mai mare decât cel ce este în lume” ține cu tărie de mărturisirea aceasta. Noi trebuie să ținem cu tărie mărturisirea noastră despre ceea ce a făcut Hristos pentru noi, pentru ca aceasta să se poată împlini în noi. Noi trebuie să ținem cu tărie mărturisirea noastră despre răscumpărarea noastră de sub stăpânirea Satanei. 136 

Noi trebuie să ținem cu tărie mărturisirea noastră în ciuda tuturor dovezilor contrare. Dumnezeu spune că „prin rănile Lui suntem vindecați”. Eu trebuie să mărturisesc ceea ce spune Dumnezeu despre boala mea și să rămân tare în această mărturisire. Eu trebuie să recunosc adevărul absolut al acestor cuvinte înainte de a vedea orice schimbare vizibilă. Trebuie să acționez pe baza acestor cuvinte și să-I mulțumesc pentru că El a pus bolile mele pe Hristos în același fel cum a făcut și cu păcatele mele. Vindecarea este întotdeauna răspunsul la mărturia credinței. Unii dau greș atunci când situația se înrăutățește pentru că-și pierd mărturisirea. Boala, ca și păcatul, este învinsă prin mărturisirea noastră despre Cuvânt. Pune-ți buzele la treabă; umple-le cu Cuvântul. Fă-le să spună ceea ce spune Dumnezeu despre boala ta. Nu le permite să spună nimic contrar. A crede Cuvântul lui Dumnezeu cu inima presupune să „ne dezbrăcăm de omul cel vechi” cu obiceiul său de a judeca conform simțurilor. Credința privește toate simptomele contrare ca pe „deșertăciuni mincinoase” cum a făcut Iona, și pune Cuvântul în locul simțurilor. Singura noastră problemă este să păstrăm armonia cu Cuvântul lui Dumnezeu și să nu permitem simțurilor să uzurpe locul Cuvântului. Noi încetăm să fim de acord cu Toma necredinciosul care spune „Dacă nu voi vedea, nu voi crede”. Noi trebuie să experimentăm propriile cuvinte ale lui Hristos: „Ferice de cei care nu au văzut și care totuși cred”. Cuvântul este fără viață până când credința este insuflată pe buzele voastre. Atunci devine o forță supranaturală. Faceți ca buzele voastre să se pună de acord cu Cuvântul lui Dumnezeu. Slujba de Mare Preot a lui Hristos răspunde la toate nevoile noastre, din clipa nașterii noastre din nou și până vom intra în cer. De ce trebuie să ținem cu tărie mărturisirea noastră? Pentru că Hristos este Marele Preot al mărturisirii noastre (Evr. 4:14-16). Pentru că El este un Mare Preot puternic. Pentru că El este un Mare Preot îndurător. Pentru că El este atins de neputințele noastre. 137 

Pentru că El trăiește pururea ca să mijlocească pentru noi. El este întotdeauna gata să ne dăruiască har pentru a ne ajuta la vreme de nevoie.

REUȘITA NE ESTE ASIGURATĂ
Pentru că Isus este „Marele Preot al mărturisirii noastre”, reușita ne este asigurată. Când mărturisești că „prin rănile Lui, eu sunt vindecat” și rămâi tare în mărturisirea ta, nicio boală nu poate să-ți reziste. Pur și simplu mulțumește Tatălui și laudă-L oridecâte ori te confrunți cu vreo nevoie care este cuprinsă în răscumpărare, și aceasta îți aparține. Credința Îi mulțumește lui Dumnezeu din inimă pentru vindecarea care încă n-a fost manifestată. Noi suntem așa de siguri de aceasta ca și cum s-ar fi manifestat. Mărturisirea buzelor tale care a crescut din credința din inima ta, îl va înfrânge în mod absolut pe vrăjmaș în fiecare conflict. Cuvintele lui Hristos au zdrobit puterea demonilor și au vindecat bolnavii. Acestea fac același lucru astăzi, când noi credem și le mărturisim. Cuvântul te va vindeca dacă tu îl vei mărturisi neîncetat. Dumnezeu va face ca trupul tău să asculte de mărturisirea Cuvântului Său; căci niciun Cuvânt de la Dumnezeu nu este lipsit de putere (Luca 1.37). Dacă eu îndrăznesc să spun că Psalmul 34.10 este adevărat, „dar cei care-L caută pe Domnul nu duc lipsă de niciun bine”, și-mi susțin mărturisirea, Dumnezeu va împlini tot ce am mărturisit. Nimic nu-ți va zidi credința la fel de repede precum mărturisirea:  Mărturisește mai întâi în inima ta.  Mărturisește cu glas tare în camera ta.  Spune-o iarăși și iarăși.  Spune-o până când duhul tău și cuvintele tale sunt în concordanță.  Spune-o până când întreaga ta ființă ajunge în armonie cu Cuvântul lui Dumnezeu.

138 

Cuvintele lui Hristos sunt pline de El, iar când acționăm conform acestora, ne umplu și pe noi cu Hristos. Noi trebuie să ascultăm Cuvântul așa cum L-am asculta pe Hristos dacă El ar sta vizibil în fața noastră.

A-L MĂRTURISI PE HRISTOS CA DOMN
Atunci când venim la Dumnezeu pentru mântuire în aspectul de început al acesteia, apoi în fiecare aspect de după aceea, este necesar un lucru. Se cere ca noi să mărturisim despre domnia (stăpânirea) lui Hristos și să ne predăm acesteia. Duhul Sfânt spune în Col. 2.6: „Astfel dar, după cum ați primit pe Hristos Isus, Domnul, așa să și umblați în El”. Romani 14.9: „Căci Hristos pentru aceasta a murit și a înviat, ca să fie Domn și peste cei morți și peste cei vii”. Credința corespunzătoare pentru împlinirea oricărei promisiuni presupune ca noi să ne predăm domniei (stăpânirii) Lui. Atunci când noi Îi suntem predați Lui ca Domn peste viețile noastre, El este gata să:  Ne vindece;  Ne boteze cu Duhul;  Ne dăruiască zoe – propria viață a lui Dumnezeu, din belșug;  Fie în noi un izvor care țâșnește în viața veșnică;  Facă din poziția noastră legală, experiența noastră;  Își manifeste Persoana în chipul fiecărei binecuvântări promise;  Fie El însuși tăria noastră, partea noastră, totul;  Ne dăruiască folosirea nelimitată a Numelui Său;  Ne împuternicească să scoatem demoni în Numele Său;  Ne ungă pentru predicare;  Ne împuternicească să ne punem mâinile peste bolnavi pentru vindecarea acestora. Reușita voastră și utilitatea voastră în lume va fi măsurată după mărturisirea voastră și după perseverența cu care voi rămâneți tari în acea mărturisire în toate împrejurările. Dumnezeu nu poate fi mai mare în voi, 139 

decât mărturisiți voi că este. În fața oricărei nevoi, mărturisiți că Domnul este Păstorul vostru și că nu duceți lipsă de nimic. Cele mai multe gânduri exprimate în această predică le-am strâns laolaltă, cu permisiunea celui care a fost reverend E. W. Kenyon. El a fost autorul lucrării „Tatăl și familia Sa”, „Minunatul Nume al lui Isus”, „Două feluri de viață”, „Isus Vindecătorul”, „În prezența Lui”, „Două feluri de iubire”, „Două feluri de credință”, „Două feluri de neprihănire” și „Poeziile vii ale lui Kenyon”.

PREDICA 11 Plinătatea vieții lui Dumnezeu Secretul biruinței
FĂRĂ O DESCOPERIRE DIVINĂ nu pot spune cuiva motivul pentru care răspunsul la rugăciunea lui sau a ei, pentru împlinirea unei promisiuni divine, este întârziată. Eu pot, oricum, să vă arăt un adevăr minunat. Acesta este cel mai vital dintre toate adevărurile descoperite de Dumnezeu. Este singurul remediu pentru toate bolile noastre. O întârziere în ceea ce privește vindecarea este, într-un anume sens, o veste bună. Vestea bună este că noi putem avea mai mult din „viața lui Dumnezeu”. Sunt patru cuvinte grecești în Noul Testament, traduse „viață”. Unul dintre acestea înseamnă „fel de viață”; altul înseamnă „viață umană”; altul „comportare”; dar cuvântul grecesc pentru felul de viață pe care l-a adus Isus în lume este zoe. Acesta este tradus „viață eternă” și „viața lui Dumnezeu”. „Viața eternă” este chiar viața Celui Etern. Evanghelia lui Ioan începe cu cuvântul zoe. Cuvântul acesta se găsește în Noul Testament de 130 de ori. Ioan 10.10 ne spune că omul urma să aibă dreptul la o viață nouă, din belșug, și anume, propria viață a lui Dumnezeu. Este nouă, desigur, numai în sensul că o posedă omul.

140 

VIAȚA CARE SE TRĂIEȘTE SINGURĂ
Mulți predicatori de astăzi pun accentul mai degrabă pe „fel de viață” și „comportament” decât pe zoe, viața lui Dumnezeu. Când este primită într-o măsură suficientă, zoe se trăiește singură. Pavel s-a rugat pentru creștini umpluți deja cu Duhul, ca ei să fie umpluți până la „toată plinătatea lui Dumnezeu”. Aceasta arată că zoe este Dumnezeu Însuși. Modalitatea de a fi „plin de credință” este să fii plin de felul acela de viață, care „crede totul”. Modalitatea de a fi plin de dragoste divină este să fii plin de „viața lui Dumnezeu”, care este dragoste. „Toate lucrurile sunt posibile” pentru zoe. Dacă este primită într-o măsură suficientă, poate să împlinească în noi orice promisiune sau orice solicitare din Biblie. Scopul vieții lui Dumnezeu în noi urma să fie împlinirea a tot ceea ce cere sau promite Biblia. Primind suficient din viața lui Dumnezeu, noi putem fi făcuți „mai mult decât biruitori”, „duh, trup și suflet”. Dumnezeu dorește să facă în noi tot ceea ce a făcut El în Hristos pentru noi. Primită în suficientă măsură, zoe ne transformă din „slavă în slavă în chipul lui Hristos”. Aceasta transformă credința în cunoștință. Este sursa tuturor harurilor divine. Ne dă înțelepciunea lui Dumnezeu. Biruiește „lumea, carnea și pe diavol”. Lucrează în noi „ceea ce este plăcut înaintea Lui”. Umplându-ne cu propria Sa viață, Dumnezeu devine viața noastră, pacea noastră, neprihănirea noastră, curăția noastră, tăria noastră și sănătatea noastră. El devine Protectorul „duhului, sufletului și trupului nostru”, râvna noastră, bucuria noastră, credința noastră. Prin viața Lui, El este Călăuza noastră, Învățătorul nostru, mulțumirea noastră, și „tot ceea ce privește viața și evlavia”.

141 

BINECUVÂNTĂRILE LUI DUMNEZEU SUNT O PARTE DIN SINE ÎNSUȘI
Umplându-ne mai mult și mai mult cu viața Lui, Dumnezeu dorește să Se descopere în noi în forma fiecărei binecuvântări spirituale pe care a promis-o. Aceasta este miracolul și specificul creștinismului. Romani 5.10 ne spune, că suntem „mântuiți prin viața Lui”. Acest lucru este adevărat atât pentru suflet cât și pentru trup. Este imposibil să te ridici la nivelul dorit de Dumnezeu în ceea ce privește viața de rugăciune, fără să fii plin de viața aceea care „trăiește pururea ca să mijlocească”. Cu alte cuvinte, atunci când zoe ne inspiră rugăciunile, noi putem cere ce dorim și vom primi. Zoe, viața lui Dumnezeu, este vindecătorul sufletului și al trupului. Vindecarea divină, viața divină și tăria divină, sunt Hristos Însuși, „descoperit în carnea noastră muritoare”. Plinătatea acestei noi vieți este mai bună decât vindecarea pe care o produce. David a spus: „Domnul este partea mea”; „Domnul este tăria mea”. Binecuvântările sale erau de fapt Dumnezeu care Se descoperea în aceste diverse forme. Dumnezeu ne dăruiește fiecare binecuvântare spirituală dându-ni-Se pe Sine Însuși; binecuvântările noastre sunt o parte din Dumnezeu. Isus a spus: „Eu sunt Vița iar voi sunteți mlădițele”. Viața Viței este în mlădițe. Viața mlădițelor este o parte din viața viței. Voia lui Hristos este ca toate mlădițele să fie pline de propria Sa viață. Când suntem plini de zoe, suntem una cu Dumnezeu exact așa cum golful este una cu oceanul pentru că mareea curge în golf. Pavel spune „cine se lipește de Domnul, este un singur duh cu El”. Asta înseamnă că duhul nostru și Duhul Său sunt combinate într-unul singur. Acest adevăr ne dă unul dintre răspunsurile la întrebarea „de ce nu sunt vindecat?” Am auzit creștini exprimându-și motivele pentru care doreau să fie umpluți cu Duhul. Mi se pare că fiecare creștin din lume ar vrea să se roage până va fi umplut cu Duhul. Mulți nu știu care sunt multele motive glorioase pentru care Duhul Sfânt dorește ca ei să fie umpluți cu Sine. Unul dintre motivele Sale este că El dorește să nu fie împiedicat în lucrarea Sa 142 

minunată de înviere24 continuă a duhului, sufletului și trupului nostru. În Ioan 6.63, Isus a spus: „Duhul dă viață”. Despre El se spune în Romani că este „Duhul vieții”. Toată viața se datorează acțiunii directe a Duhului Sfânt. Lucrarea Lui este să ne împărtășească în continuu Viața lui Isus. Isus este adevărata sursă de Viață pentru sufletele și trupurile copiilor lui Dumnezeu. Lucrarea Sa de înviere sau de creștere a vieții divine în duhul nostru, sufletul nostru și trupul nostru este împiedicată sau limitată atunci când noi suntem altfel decât umpluți cu Duhul. Isus a spus că El a venit, nu doar ca noi să putem avea Viață, ci s-o putem avea din belșug. Noi nu putem avea viața Lui în măsura dorită de El, decât dacă suntem umpluți cu Duhul. Rămânerea, pe care a poruncit-o Hristos, ne păstrează umpluți cu Duhul. Aceasta îndepărtează de la noi toate piedicile din calea înviorării constante lucrate de Duhul. În Psalmul 119, David a folosit cuvântul „înviorare” de unsprezece ori. El a știut că Viața abundentă este remediul, singurul remediu, pentru toate bolile noastre. Este bine să știm pentru ce ne rugăm. David a dorit înviorare, mai multă Viață, o Viață sporită. De aceea El a căutat acea binecuvântare care este rădăcina tuturor celorlalte. El s-a rugat: „Înviorează-mă după bunătatea Ta”. Niciodată nu trebuie să ne temem de ceea ce face bunătatea. Nimic altceva nu este la fel de bun. Bunătatea în sine nu ne poate face un serviciu mai mare decât să ne facă să avem „viață din belșug”.

                                                            
24

Sau: înviorare – n.tr. 

143 

„DUPĂ CUVÂNTUL TĂU”
În Psalmul 119.25, David s-a rugat: „înviorează-mă, după Cuvântul Tău”. Mulțumiri lui Dumnezeu că noi toți ne putem ruga cu credință și să primim răspunsul zilnic. Aceasta este o rugăciune cuprinzătoare și inspirată: „Înviorează-mă, după Cuvântul tău”. Observați că înviorarea este, cum a spus David, „după Cuvântul Tău”. Duhul Sfânt a inspirat Cuvântul lui Dumnezeu. Este propriul Său plan după care lucrează, împlinindu-Și marea Sa lucrare de înviorare. Să fii înviorat „după Cuvântul lui Dumnezeu” înseamnă să fii plin de viața Lui în toate domeniile ființei noastre complexe: trup, suflet și duh. Dumnezeu L-a făcut pe Hristos comoara a tot ceea ce este El. În El este „toată plinătatea Dumnezeirii trupește”. Noi putem fi plini de tot ceea ce conține Vița. Mlădița care rămâne în Viță, nu numai că are viață, ci este plină de viață tot timpul. Cum spune Pavel, prin plinătatea Duhului și înviorarea nestingherită noi suntem păziți „duh, suflet și trup”. Pavel spune că Duhul „va învia și trupul vostru muritor”. În 2 Cor. 4.11 avem cuvintele: „ca și viața lui Isus să se arate în trupul nostru muritor”. Dacă ai nevoie de vindecare de la Hristos, stai la dispoziția lui Dumnezeu ca Duhul să te învioreze într-un asemenea grad încât Marcu 11.24 să se împlinească în tine. Exact asta dorește să facă pentru tine Învioratorul Divin. Haideți să ne rugăm zilnic: „înviorează-mă (dă-mi mai multă viață), după Cuvântul Tău”. Aceasta înseamnă, conform fiecărei descoperiri pe care o găsim în Biblie și care ne arată cum dorește Dumnezeu să fim. De fiecare dată când descoperi în Cuvânt mai mult din ceea ce cere Dumnezeu, bucură-te. Fii îmbărbătat. Este lucrarea Duhului, nu a ta, ca să te învioreze până la acea măsură. Fie ca aceasta să fie prima ta rugăciune, zilnic; este condiția pentru o mie de alte binecuvântări. Este modalitatea lui Dumnezeu de a împlini în tine buna plăcere a bunătății Sale. Duhul Sfânt dorește să ne învioreze într-o asemenea măsură încât tot ceea ce a descoperit El cu privire la noi, în Cuvântul lui Dumnezeu, să fie împlinit în noi. 144 

În Psalm 119.15, David spune: „Cuvântul Tău m-a înviorat”. Duhul ne înviorează conform încrederii noastre în Cuvântul lui Dumnezeu. Aceasta până la măsura fiecărei promisiuni sau porunci pe care o găsim din când în când în Cuvântul lui Dumnezeu. Această înviorare va fi, după cum spune Pavel, „din slavă în slavă”. Cuvintele lui Dumnezeu „sunt duh și viață” și ele împlinesc exact ceea ce descoperă. Când ne rugăm să fim înviorați „după Cuvântul Său”, știm că ne rugăm conform voii Sale. De aceea, putem obține răspunsul. „După Cuvântul Său” înseamnă atât conform promisiunilor cât și conform poruncilor Sale. Cu cât mai mult cere Cuvântul, cu atât mai bine. Mai puternică va fi înviorarea. Ce privilegiu slăvit ca oridecâte ori simțim cea mai mare lispă, ne putem ruga Dătătorului vieții. „Înviorează-mă”; dă-mi mai multă Viață. Avem nevoie de înviorare zilnic. Când era pe pământ, Isus a spus: „Veniți la Mine și beți”. El încă spune din cer, în ultimul capitol al Bibliei: „Cine vrea, să ia apa vieții fără plată”. El dorește să fie un izvor nesecat de Viață în noi, țâșnind și revărsându-se în „râuri de apă vie”. „Citirea repetată și practicarea zilnică din toată inima a acestui mesaj va face posibilă împlinirea. Tu poți primi împlinirea oricărei promisiuni sau solicitări din Biblie. Practica aceasta este o binecuvântare din ce în ce mai mare pentru mine zilnic, și va fi întotdeauna”. F. F. B.

145 

PREDICA 12 Grădina lui Dumnezeu
„Eu am plantat, Apolo a udat, dar Dumnezeu a dat creştere...voi sunteți ogorul lui Dumnezeu”. 1 Cor. 3.6-9 FIECARE FIINȚĂ MORALĂ DE PE PĂMÂNT a fost „cumpărată cu un preț” ca să fie grădina Domnului în care sămânța Sa nepieritoare să crească și să fie cultivată și să-și producă minunile. Creștinii adevărați sunt „gospodăria” lui Dumnezeu, „ogorul” Său, „grădina” Sa. Un ogor aparține proprietarului său. Astfel, Pavel spune: „voi nu mai sunteți ai voștri; sunteți cumpărați cu un preț”. Dumnezeu are actul de proprietate. Noi Îi aparținem Lui. Îi aparținem lui de drept prin creație, dar lucrul cel mai important este că-I aparținem Lui de drept, prin răscumpărare. El ne-a „cumpărat” cu un preț inestimabil, ca să fim „ogorul” Său.

SĂDIREA SEMINȚEI
Pavel le-a spus corintenilor: „Eu am sădit”. În pilda semănătorului Isus a spus: „Sămânța este Cuvântul”. Este sămânța nepieritoare. Dumnezeu își face secerișul Său minunat la fel cum o face agricultorul. Isus a spus: „El a trimis un semănător să însămânțeze”. Cuvântul lui Dumnezeu ne face de cunoscut pentru ce să ne încredem în El. „Credința vine în urma auzirii”, prin faptul că noi cunoaștem care este voia lui Dumnezeu pentru noi. Pentru că sămânța poate face asemenea miracole, Dumnezeu dorește ca toată sămânța Sa să fie sădită. Scopul pentru care a creat Dumnezeu sămânța a fost ca aceasta să poată fi semănată în „pământ bun”, unde să poată să încolțească și să rodească. Astfel, Pavel a spus: „Eu am sădit”. Sămânța n-are nicio putere până nu este sădită. Prețul inestimabil plătit de Dumnezeu pentru „ogor” descoperă importanța sădirii „seminței nepieritoare”. Toate lucrările minunate ale lui Dumnezeu se găsesc în mod potențial în sămânță. David a spus: „toată 146 

lucrarea Sa este făcută în credincioșie” (Psa. 33.4), adică în credincioșie față de promisiunile Sale. Lucrările lui Dumnezeu sunt împiedicate dacă sămânța nu este în „pământ bun”. Planul Său pentru noi toți este să ne petrecem viețile făcând posibilă încolțirea și creșterea „seminței nepieritoare”. Nimic nu poate să ia locul seminței, nici măcar rugăciunea. Rugăciunea nu este sămânța; Cuvântul este sămânța. Singurul scop al promisiunilor lui Dumnezeu este împlinirea lor. Acestea toate sunt o descoperire a ceea ce este El dornic să facă pentru noi. Duhul Sfânt, a cărui lucrare este să împlinească promisiunile, le numește „nespus de mari și scumpe”. Măreția lor se vede în faptul că acestea pot să ne satisfacă toate nevoile și să ne sature. Faptul că sunt neschimbătoare le face „nespus de mari și scumpe”. Acestea îndepărtează orice motiv de îndoială și ne dăruiesc motive perfecte pe care să ne bazăm așteptările. Ca și sămânța, promisiunile nu se pot schimba. De aceea ele își împlinesc rezultatele minunate oricând, în orice grădină. Este sarcina creștinilor să dovedească lumii că promisiunile lui Dumnezeu sunt la fel de adevărate astăzi așa cum au fost acum două mii de ani. Ele au fost date ca să fie cunoscute și recunoscute, cerute, invocate în rugăciune. Ele trebuie să fie sădite și cultivate prin rugăciune. În Rom. 4.12 Dumnezeu vorbește despre creștini ca aceia care „și calcă pe urmele credinței aceleia pe care o avea tatăl nostru Avraam”. Noi ar trebui să tratăm fiecare promisiune dată nouă de Dumnezeu, exact așa cum a tratat Avraam promisiunea lui Dumnezeu pentru el. Poate Dumnezeu să fie mai puțin real pentru cei ce trăiesc în perioada Duhului Sfânt, decât a fost pentru cei ce au trăit în umbrele acestor „lucruri mai bune”? Isus a spus unor iudei din vremea Lui: „nu pătrunde în voi cuvântul Meu”. Ce loc ar trebui să ocupe Cuvântul lui Dumnezeu în noi? Eu răspund că se cuvine să aibă un loc suprem în gândurile noastre, în mintea noastră, în conștiința noastră și în sentimentele noastre. S-ar cuveni să dobândească și să mențină în noi un loc de cinste, reverență, credință, dragoste și ascultare. S-ar cuveni să dobândească și să mențină în noi un loc de încredere. S-ar cuveni să dobândească și să mențină în noi un loc de autoritate. 147 

Milioane de oameni cântă acel imn glorios „Stând25 pe promisiunile lui Dumnezeu”. Adevărul este că cele mai multe din promisiunile lui Dumnezeu nu sunt niciodată cerute de către majoritatea membrilor bisericii moderne. A sta pe promisiunile lui Dumnezeu înseamnă a le primi împlinite. Înseamnă a-ți însuși binecuvântarea pe care o descoperă fiecare promisiune. Înseamnă să te rogi cu credință pentru împlinirea lor. A desconsidera promisiunile este echivalent cu a nimici ceea ce ar însemna împlinirea lor, dacă ar fi fost deja realizată. Scumpetea lor ar trebui să ne determine să le iubim și să le prețuim. Pavel a fost bucuros să spună: „Eu am sădit”. Dacă toți agricultorii și-ar trata sămânța lor așa cum milioane de membri ai bisericii de astăzi tratează „sămânța nepieritoare” a lui Dumnezeu, lumea ar muri de foame.

POSIBILITĂȚILE DIN SĂMÂNȚĂ
În sămânță există posibilități nenumărate. Din acest motiv ar trebui să se spună despre fiecare creștin, cum s-a spus la început: „au primit Cuvântul cu bucurie”. În cel mai simplu text biblic, este o lume de binecuvântare, exact așa cum într-o mică sămânță există un potențial copac de trei milioane de ori mai mare decât sămânța. Un verset din Scriptură căruia i se permite să încolțească într-o inimă omenească, poate să aducă o recoltă de o mie de întoarceri la Dumnezeu precum și veșnica slavă ce urmează. Un grăunte de grâu poate, în timp, să acopere un continent și să hrănească națiuni. Rezultatele cultivării seminței nepieritoare sunt cu atât mai mari și mai de dorit decât recoltatul seminței firești, cum sunt cerurile mai sus decât pământul. Numai sămânța nepieritoare poate să aducă rezultate nepieritoare. Biblia spune că fiecare sămânță rodește după soiul ei. Fiecare promisiune, prin binecuvântarea făgăduită, descoperă natura recoltei.                                                             
25

Sau: a se făli, a se lăuda cu, a ține seama de, a depinde de – n.tr.  

148 

UDATUL
Pavel a spus: „Eu am plantat, Apolo a udat”. Toată sămânța și toate plantele din grădina lui Dumnezeu trebuie udate. Isus a spus despre pământul pietros pe care a căzut sămânța, că „nu a avut mult pământ” (sau umezeală). El a spus „sămânța n-a avut rădăcină”. Dacă sămânța trebuie să crească, terenul trebuie udat. Datorită lipsei de udare constantă, multe din plantele lui Dumnezeu se usucă în loc să crească. O grădină este un loc pentru creștere. Pavel a scris tesalonicenilor „credința voastră merge mereu crescând”. Dragostea voastră să crească. El a poruncit tuturor să „crească în har”. De aceea, Dumnezeu spune fiecăreia dintre grădinuțele Sale: „Fiți plini de Duhul”. Păstrați pământul umed. Apa este Duhul „pe care L-a dat Dumnezeu celor ce ascultă de El”. Plinătatea Duhului este condiția lucrării Sale desăvârșite.

CUM A UDAT DAVID SĂMÂNȚA
Fiecare din cele 176 de versete ale Psalmului 119 arată atitudinea lui David față de Cuvântul lui Dumnezeu. El își recunoaște cu bucurie obligațiile de a păzi cu sârguință învățăturile lui Dumnezeu. El a promis: „Voi păzi orânduirile Tale”. El i-a spus lui Dumnezeu: „Strâng Cuvântul Tău în inima mea. Când urmez învățăturile Tale, mă bucur de parcă aș avea toate comorile. Ma gândesc adânc la poruncile Tale... Mă desfătez în orânduirile Tale și nu uit Cuvântul Tău. Păzesc învățăturile Tale... Să tot stea voievozii și să vorbească împotriva mea: robul Tău cugetă adânc la orânduirile Tale... Aleg calea adevărului... Alerg pe calea poruncilor Tale... păzesc din toată inima mea poruncile Tale... Voi păzi Legea Ta necurmat, totdeauna și pe vecie... Voi vorbi despre învățăturile Tale... Niște îngâmfați mi-aruncă batjocuri; totuși, eu nu mă abat de la Legea Ta... Orânduirile Tale sunt prilejul cântărilor mele... Partea mea, Doamne, ești Tu... Mă grăbesc și nu preget să păzesc poruncile Tale... Niște îngâmfați urzesc neadevăruri împotriva mea; dar eu păzesc din 149 

toată inima mea poruncile Tale... mă desfătez în Legea Ta... Mai mult prețuiește pentru mine legea gurii Tale decât o mie de lucruri de aur și de argint... Cuvântul Tău, Doamne, dăinuiește în veci în ceruri. Credincioșia Ta ține din generație în generație... Dacă n-ar fi fost Legea Ta desfătarea mea, aș fi pierit în ticăloșia mea. Niciodată nu voi uita poruncile Tale... Cât de mult iubesc Legea Ta! Toată ziua mă gândesc la ea... îmi țin piciorul departe de orice drum rău, ca să păzesc Cuvântul Tău... Ce dulci sunt cuvintele Tale pentru cerul gurii mele! Mai dulci decât mierea în gura mea! Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele și o lumină pe cărarea mea. Jur și mă voi ține de jurământ, că voi păzi legile Tale cele drepte... Învățăturile Tale sunt moștenirea mea de veci, căci ele sunt bucuria inimii mele. Îmi plec inima să împlinesc orânduirile Tale, totdeauna și până la sfârșit. Urăsc gândurile deșarte; dar iubesc Legea Ta... mă veselesc neîncetat de orânduirile Tale... eu iubesc poruncile Tale mai mult decât aurul, da, mai mult decât aurul curat... găsesc drepte toate poruncile Tale și urăsc orice cale a minciunii. Învățăturile Tale sunt minunate: de aceea le păzește sufletul meu... Mulți sunt prigonitorii și potrivnicii mei, dar nu mă depărtez de învățăturile Tale... inima mea nu tremura decât de cuvintele Tale. Mă bucur de Cuvântul Tau ca cel ce găsește o mare pradă”. Toate aceste afirmații și mult mai multe se află în acest singur psalm. Acestea ne arată cum a udat David Cuvântul. Pavel a spus ca acela care sădește și acela care udă sunt tot una. Să uzi sămânța este la fel de necesar precum s-o sădești. Dumnezeu nu va face ca sămânța să crească dacă n-o udăm.

DUMNEZEU FACE SĂMÂNȚA SĂ CREASCĂ
Pavel a spus că „Dumnezeu dă creşterea”. El a făcut promisiuni pentru acest scop. El întotdeauna face ca sămânța să crească, dacă este păstrată în pământ bun și udată. Creșterea urmează udării. Isus, de asemenea, a spus: „Aduce multă roadă”. Sămânța aduce roadă. Intensitatea dorinței sfinte se măsoară după gradul de dragoste 150 

divină pe care-l posedă cineva. De aceea, dorința lui Dumnezeu, este cu atât mai mare decât a noastră, după cum dragostea Lui este mai mare decât a noastră. Bunăvoința Lui este atât de mare încât ochii Lui „cutreieră tot pământul”, căutând întruna ocazii de a-i binecuvânta pe aceia care fac posibil lucrul acesta datorită atitudinii inimii lor. Ceea ce a promis Dumnezeu, ne aparține. Dreptatea lui Dumnezeu cere ca El să facă sămânța să crească dacă este sădită și udată. Ioan spune că „El este credincios și drept”. Cuvântul „drept” înseamnă că Dumnezeu ar fi nedrept dacă nu s-ar ține de ceea ce promite. Noi avem un drept la ceea ce El ne promite. Este 100 % adevărat că Dumnezeu face ca fiecare sămânță să crească dacă este sădită și udată. Noi toți putem dovedi acest lucru spre bucuria noastră prezentă și eternă. Dumnezeu este cel mai bun agricultor din univers. El niciodată nu dă greș!

VREMEA LUI DUMNEZEU ESTE ACUM
Lucrarea seminței nepieritoare este supranaturală, pentru că numai Dumnezeu face sămânța să crească. Semințele produc adesea rezultate minunate în aceeași zi în care sunt semănate. Promisiunile lui Dumnezeu sunt pentru astăzi; vremea lui este întotdeauna azi. „Astăzi dacă auziți glasul Lui, nu vă împietriți inimile!”. (Evr. 4.7). Dacă întârziați acceptarea promisiunilor lui Dumnezeu, mâine s-ar putea să nu mai fiți în viață. Promisiunile lui Dumnezeu ne aparțin astăzi și nu suntem siguri de ele altădată. Singurul mod de a fi siguri de binecuvântările promise de Dumnezeu este să acceptăm vremea Lui; și citim în 2 Cor. 6.2: „Acum este vremea potrivită”. De vreme ce „acum” este timpul acceptat de Dumnezeu, noi ar trebui să-l acceptăm ca fiind timpul nostru. El ne poruncește să ascultăm glasul Său „astăzi” și spune „nu vă împietriți inimile” așteptând. În Marcu 11.24, Isus a spus: „credeți că primiți” (literal „luați”). Când? „Acum”, „când ne rugăm”. Înainte ca răspunsul să fie manifestat, Credința spune: „Tată, Îți mulțumesc că m-ai ascultat”. Când nu poți vedea sau simți, spune: „Acesta este timpul când să mă încred”. Rezultatele nu se manifestă până când noi nu credem că rugăciunea ne este ascultată și continuăm să 151 

credem. Spune-I lui Dumnezeu: „Tu lucrezi acum, ca răspuns la credința mea; eu mă bizui pe credincioșia ta”. Problema trece din mâinile noastre în mâinile lui Dumnezeu în clipa când i-o încredințăm hotărât, lui Dumnezeu. Pavel a spus: „El are putere să păzească ce I-am încredințat”. Dar Dumnezeu nu promite că va păzi ceea ce nu-I este încredințat. Acesta este modul prin care să primim tot ceea ce ne-a promis Dumnezeu. Dacă darurile lui Dumnezeu pentru suflet și trup ar fi doar daruri promise, ar trebui să așteptăm ca Acela care a promis, să-Și împlinească promisiunile. Răspunderea I-ar aparține. Dar toate binecuvântările lui Dumnezeu sunt daruri oferite, la fel ca și promise și de aceea trebuie acceptate. Răspunderea pentru transferul lor ne aparține. Aceasta Îl absolvă pe Dumnezeu de orice nereușită.

EFECTUL UDĂRII SEMINȚEI
Care a fost efectul atitudinii lui David față de Cuvântul lui Dumnezeu? Ce efect a avut udarea seminței? Udând Cuvântul din el, acest păstoraș a devenit mai înțelept decât toți învățătorii săi. Atitudinea lui față de Cuvântul lui Dumnezeu l-a făcut „un om după inima lui Dumnezeu”. La făcut cel mai mare psalmist al lumii. Psalmii lui au binecuvântat milioane de oameni în secolele care au urmat. Faptul că a udat sămânța l-a făcut un scriitor inspirat. Așa cum fiecare sămânță sădită, produce la rândul ei mai multă sămânță, tot așa psalmii lui David au devenit sămânța nepieritoare a lui Dumnezeu care, vreme de secole, a încolțit în inimi ale oamenilor din lumea întreagă. Cuvintele lui au servit ca teme pentru mii de predici. David a văzut că meditarea mestecă hrana noastră spirituală și aduce dulceață. Extrage forța nutritivă a Cuvântului și o pune în inimile și viețile noastre. Meditarea are o putere de a digera și a transforma adevărul în alimentație spirituală. Pavel spune despre Cuvântul lui Dumnezeu că „lucrează cu putere” în noi toate transformările divine din „slavă în slavă”. David a spus: „Am mai multă pricepere decât bătrânii, căci păzesc poruncile Tale”. Păzind în inima și în viața lui poruncile Domnului, David a înțeles, devreme în viață, mai mult decât cei mai în vârstă decât el. El a 152 

știut mai mult decât au învățat ei o viață întreagă prin experiență. David, care a început viața ca păstoraș, meditând și trăind poruncile divine, a dobândit o asemenea înțelepciune și cunoștință încât s-a spus despre el în 2 Sam. 14.17 că era ca „un înger al lui Dumnezeu”. El putea să judece ce este bine și ce este rău. În același capitol, înțelepciunea lui este comparată cu „înțelepciunea unui înger”. El a spus: „Cuvântul tău m-a înviorat”. A înviorat întreaga lui ființă într-o asemenea măsură încât Cuvântul lui Dumnezeu a fost împlinit în el. Viața lui era plină de laudă și mulțumire. E cu mult mai bine să fii grădina Domnului decât a diavolului! Posibilitățile seminței nepieritoare sunt nemărginite. Nimic nu este atât de profitabil precum să fii grădina lui Dumnezeu. Numai Dumnezeu poate ști ce va fi secerișul etern. Ține minte că de-a lungul vieții tale creștine, ești ogorul lui Dumnezeu care trebuie însămânțat.

PREDICA 13 De ce nu reușesc unii să primească vindecare de la Hristos
22 DE MOTIVE
În Scripturi este descoperit atât de clar că Tatăl ceresc dorește vindecarea noastră. De ce unii care caută vindecarea, nu reușesc s-o primească? Această întrebare este în mintea multora. Există mai multe răspunsuri, pe care le vom aminti pe scurt. Prin aceste răspunsuri au fost ajutați mulți care, în prealabil, n-au reușit să primească vindecare. Prin urmare, au fost vindecați în mod strălucit. 1. ÎNVĂȚĂTURĂ INSUFICIENTĂ Primul motiv pentru care nu se primește vindecarea este lipsa de cunoștință în ceea ce privește puterea de vindecare a evangheliei. Pavel ne spune că „credința vine în urma auzirii, iar auzirea prin Cuvântul lui Dumnezeu”. Mulți au căutat vindecare la Hristos înainte de a fi auzit sau de 153 

a fi știut suficient din Cuvântul lui Dumnezeu. Ei n-au avut o credință neclintită. Cei din biserica primară au fost într-un singur gând în ce privește vestirea întregii evanghelii. Ei n-au ascuns nimic din ce era de folos. Pavel a vestit „tot planul lui Dumnezeu”. Noi am văzut că modalitatea lui Dumnezeu de a produce credința pentru vindecare este aceeași cu cea care produce credință pentru mântuire. Aceasta este calea de a obține orice altă binecuvântare. Cel în nevoie trebuie ca, mai întâi, să învețe din Scripturi care este voia lui Dumnezeu în această chestiune. Mâna credinței nu se poate întinde să ia de la Dumnezeu ceea ce ochiul credinței n-a înțeles, mai întâi, că este voia lui Dumnezeu. Isus a spus „veți cunoaște adevărul și adevărul vă va face liberi”. Adevărul Cuvântului scris ne eliberează. Libertatea este adevăr cunoscut, înțeles, primit, acționat pe baza acestuia, susținut și crezut cu fermitate cu o credință corespunzătoare. Pavel ne spune că „Cuvântul lui Dumnezeu lucrează cu putere în cei care cred”. Cuvântul lui Dumnezeu este sămânța scumpă, sămânța nepieritoare. Este sămânța care are puterea. Aceasta niciodată nu eșuează în a-și face lucrarea. Trebuie cunoscută, primită și ținută în pământul cel bun, singurul loc în care sămânța cea bună poate să crească. Unii nu reușesc să primească vindecare pentru că ei încearcă să obțină rezultate de la sămânță, de la Cuvântul privitor la vindecare, fără a ști ce este acel Cuvânt. Ei încearcă să obțină rezultate fără a-i da Cuvântului locul care i se cuvine, fără a ține sămânța cea bună în pământul bun. Sămânța nu poate lucra în noi decât dacă este în interior prin faptul că am cunoscut-o și am primit-o. Dumnezeu a spus „Eu sunt Domnul care te vindecă”, și a promis să îndepărteze toate bolile noastre. Dar, mai întâi El a spus: „Dacă vei lua seama cu atenție... și vei face tot”. Aceasta înseamnă să fii sârguincios în ceea ce privește cunoașterea, înțelegerea și practicarea celor spuse de Dumnezeu în Cuvântul Său despre vindecare. Noi trebuie să știm ce ne oferă Dumnezeu înainte de a ne putea aștepta s-o primim de la El. Cunoașterea voii lui Dumnezeu trebuie să preceadă credința pentru ca voia Lui să se facă. Foarte mulți oameni din vremea noastră nu știu că videcarea desăvârșită a trupurilor lor este voia lui Dumnezeu complet 154 

descoperită în Cuvântul Său scris, Biblia. Să știi lucrul acesta, este singura dovadă suficientă pentru credința corespunzătoare. Cei ce caută vindecare pot să spună, atunci când sunt încercați, „este scris”. Ei pot să-i citeze atunci lui Satan, promisiunile lui Dumnezeu. Aceasta clarifică problema voii lui Dumnezeu. Fără aceasta, credința lor nu poate să rămână fermă. Mulți suferinzi s-au rugat ani de zile, fără succes. Aceasta din cauză că s-au rugat cu cuvintele care distrug credința, „Dacă este voia Ta”. Apoi, mai târziu, ei au fost vindecați prin adevărul Cuvântului lui Dumnezeu conținut și explicat în această carte. Biserica de la început era într-un singur gând în ceea ce privește învățarea acestui adevăr. Credincioșii și-au ridicat glasurile, de asemenea, către Dumnezeu, într-un singur gând, rugându-se pentru „semne și minuni” de vindecare. Ei s-au rugat „rugăciunea credinței” înainte ca bolnavii să fi fost aduși pe ulițele Ierusalimului. Nu este vorba despre credința unui singur evanghelist, ci este credința întregului grup al credincioșilor. Aceasta a adus vindecare tuturor celor de pe ulițele Ierusalimului după înălțarea lui Hristos (Fapte 5.14-16). Majoritatea slujitorilor și a creștinilor de azi sunt legați de tradițiile lor în ce privește slujba vindecării. Pentru că ei nu înțeleg Cuvântul, se împotrivesc la ceea ce a fost învățat, predicat și practicat în biserica primară. Majoritatea membrilor bisericii n-au acceptat punctul de vedere al Domnului nostru în ceea ce privește boala, așa cum este acesta descoperit în evanghelii. Ei nu se pot ruga într-un singur gând pentru aceste rezultate de vindecare, așa cum a făcut biserica primară. În vremea noastră, împotrivirea ia adesea locul rugăciunii în unitate. Necredința ia locul credinței. Deosebit față de biserica primară, starea căldicică ia locul umplerii cu Duhul. Vă voi pune o întrebare. De vreme ce noi suntem membri, nu cumva vina pentru nereușita unora de-a primi vinecarea astăzi, aparține părții necredincioase din biserică? Cred că veți fi de acord cu aceasta. Adesea auzim spunându-se că „zilele minunilor au trecut”. Să zicem că s-ar crede, în general, că zilele nașterii din nou au trecut. Cum ar mai împiedica lucrul acesta lucrarea în această parte din evanghelie! 155 

Lucrătorii creștini n-ar avea niciun succes în mântuirea sufletelor. Ei ar trebui ca, mai întâi, să-i determine pe oameni să renunțe la falsa tradiție și s-o înlocuiască cu Cuvântul lui Dumnezeu. Pe de altă parte, să zicem că, din copilărie, noi toți am fi fost învățați despre partea de vindecare a evangheliei. În acest caz, sunt sigur, puțini ar fi cei care ar avea probleme cu credința pentru vindecare. Cuvântul lui Dumnezeu este acela care produce credință pentru vindecare. Noi am avut bucuria de a vedea sute de oameni vindecați în timp ce ascultau adevărul despre acest subiect. Alții au fost vindecați în timp ce au citit îndrumările noastre tipărite. Acestea au răspuns la întrebările lor și au îndepărtat piedicile din calea credinței lor. 2. LIPSA RUGĂCIUNII ÎN UNITATE Al doilea motiv pentru care unii nu reușesc să primească vindecare este o dezvoltare a celor deja spuse. Hristos a plănuit să-Și continue slujba Sa de vindecare pe perioada absenței Sale. Aceasta urma să fie împlinită de întreaga Sa biserică, Trupul Său, nu printr-un mădular necunoscut al acelui Trup. El a spus: „Aceste semne îi vor urma pe cei” – vor urma Biserica, nu un individ. Hristos a plecat și a trimis pe succesorul Său, Duhul Sfânt. Nu era vorba de credința unui evenghelist solitar, ci de credința unei Biserici umplute cu Duhul. Aceasta a adus vindecare tuturor bolnavilor de pe ulițele Ierusalimului. În vremea noastră, unora nu le plac serviciile publice de vindecare. Dar procedura lui Dumnezeu a fost de a vindeca mulțimile pe ulițe. El a dorit ca mila Sa să fie făcută de cunoscut lumii, ca bază pentru credință. Dumnezeu Și-a început lucrările Sale din această perioadă de timp și la fel dorește să fie continuate prin întreaga biserică. Fiecare mădular ar trebui să fie umplut și păstrat plin cu Duhul Sfânt. Cel mai mare număr de întoarceri la Dumnezeu din prezent26 sunt determinate de o turnare a Duhului Sfânt și înfăptuite printr-o Biserică care este într-un singur gând. În acest mod au fost vindecați toți aceia de pe ulițele Ierusalimului.                                                             
26

1924 – n.tr. 

156 

De cele mai multe ori când Dumnezeu lucrează cu oamenii, atât în ceea ce privește mântuirea cât și vindecarea lor, o face prin turnarea Duhului Său și printr-o Biserică umplută cu Duhul, în unitate și care se roagă. Metoda Sa este descoperită de promisiunea „voi turna Duhul Meu” și prin afirmația „toți au fost umpluți cu Duhul Sfânt”. O biserică umplută cu Duhul, o Biserică care se roagă, dă naștere unei atmosfere în care lui Dumnezeu îi este ușor să lucreze. Aceasta îngreunează amestecul diavolului. Această atmosferă este Duhul Sfânt Însuși. El este un adversar de temut pentru diavol. Pe vremea trezirilor lui Finney și a altor mari treziri, păcătoșii erau pătrunși de convingere de îndată ce coborau din tren, acolo unde trezirea era în desfășurare. D-nul Finney povestește despre o asemenea unitate în rugăciune încât pe o stradă de aproximativ 5 km, a fost mântuit fiecare adult, cu excepția unuia. Creștinii s-au rugat în unitate pentru acela și a fost mântuit și el. Este adevărat că, uneori, persoane individuale sunt mântuite și vindecate în locuri unde nu există nicio trezire. În orice caz, modalitatea obișnuită a lui Dumnezeu este ca întreg poporul Său să se roage pentru o turnare a Duhului Sfânt. Citim că „toți aceștia stăruiau cu un cuget în rugăciune și în cereri”. Acum rareori mai vedem așa ceva. O parte din teologia actuală îi determină pe mulți să-și pună nădejdea în binecuvântări din trecut. Aceștia nu au o reînnoire zilnică a plinătății care a constituit binecuvântarea de la început. Atunci, creștinii au fost umpluți cu Duhul. Dacă Biserica nu este umplută și păstrată umplută cu Duhul Sfânt, este imposibil ca atmosfera spirituală a adunărilor să fie ceea ce trebuie. Altfel, Dumnezeu este îngrădit sau împiedicat. Această atmosferă este produsă de întreaga Biserică umplută cu Duhul, rugându-se pentru lucrarea lui Hristos. Atunci puterea lui Dumnezeu este prezentă ca să vindece așa cum a fost la început. Metoda lui Dumnezeu este ca întreaga Biserică să fie umplută și păstrată plină cu același Duh Sfânt care a mântuit și a vindecat acele mulțimi în vremurile nou testamentare. Rezultatele împlinirii promisiunilor divine sunt aceleași în fiecare epocă. Dacă vreți să știți cum lucrează Duhul acum, citiți pur și simplu cum a lucrat El când a avut o stăpânire deplină asupra Bisericii. Cartea Faptelor 157 

este un model după care Duhul Sfânt dorește să lucreze de-a lungul dispensației Sale. Creștinii de la început, din Fapte 4, au fost toți umpluți cu Duhul Sfânt; toți au stăruit în rugăciune pentru „semne și minuni” de vindecare. În Iacov 5 se poruncește tuturor creștinilor să se roage pentru vindecarea bolnavilor și s-o facă la fel de stăruitor cum s-a rugat Ilie pentru ploaie. Când acest lucru s-a făcut în Biserica primară, „rugăciunea credinței” făcută de bătrâni n-a făcut decât să dea glas rugăciunii întregii Biserici. Ioan spune: „Îndrăzneala27, pe care o avem la El, este că, dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă”. Acest lucru a fost dovedit de întreaga adunare a creștinilor din capitolul 4 al Faptelor. Fiecărui creștin de astăzi îi este poruncit să fie umplut cu Duhul, să se roage pentru turnarea Duhului și să stăruiască în rugăciune pentru vindecarea bolnavilor. Fiecare preot ar trebui să-și exercite preoția. Eșecul majorității de a face acest lucru în zilele noastre, contaminează atmosfera adunărilor. Astfel, bolnavilor le este greu să aibă credință iar Duhului Sfânt îi este greu să lucreze. Nereușita creștinilor de a trăi și a umbla în Duhul, Îl îngrădește pe Sfântul lui Israel. Condiția pentru lucrarea Sa desăvârșită este ca noi să fim umpluți cu Duhul. În loc să fie înconjurată de o asemenea atmosferă, o biată soție îndurerată este înconjurată de împotrivire din propria sa familie. Uneori i se împotrivește chiar pastorul ei și ceilalți membri din biserică. Ea nu reușește să primească vindecare, fiind prea slabă în cunoștință și în trup, ca să lupte singură în această bătălie. Cei care i se împotrivesc s-ar cuveni să se roage cu credință pentru vindecarea ei. Noi trebuie să ne purtăm poverile unii altora și astfel să împlinim legea lui Hristos. Cei din Biserica primară au întrunit condiția de a fi umpluți cu Duhul. În prezent, tocmai aceia care încalcă aceste condiții întreabă de ce unii nu primesc vindecare. Răspunsul este că tocmai acești oameni care se îndoiesc, împiedică Biserica să fie într-un singur gând în rugăciune și                                                             
27

Încrederea, siguranța – n.tr. 

158 

credință pentru bolnavi. Biserica este în dezacord cu programul lui Dumnezeu. Un document remarcabil a fost semnat de douăzeci de episcopi ai Bisericii Episcopale din Australia. Acesta redă o minunată descriere a minunilor de vindecare petrecute în catedralele acelei biserici în diferite orașe din țară. În această relatare se spune: „Credința necesară nu este doar individuală ci corporativă, credința căminului, a slujitorilor și a întregii Biserici. Trupul, nu un singur mădular al acestuia, trebuie să coopereze cu Hristos, Capul său, dacă urmează ca toți bolnavii să fie vindecați. Lumea de astăzi așteaptă o descoperire proaspătă a prezenței și puterii lui Dumnezeu în lucrarea Bisericii și în viața membrilor ei. Deja s-a văzut și simțit încă o dată minunea vindecării divine”. Astăzi, o mare parte a membrilor Bisericii, din neștiință se împotrivește lucrului pentru care Biserica primară a stăruit în rugăciune. Ei n-au acceptat atitudinea Domnului nostru față de bolnavi. Ei n-au întrunit condițiile dorite de Dumnezeu pentru vindecarea bolnavilor. Tocmai acești oameni care sunt o piedică, arată spre eșecurile pentru care ei înșiși poartă cea mai mare vină. Nu este ceva neobișnuit în zilele noastre, să vezi că tocmai cei care s-ar cuveni să facă lucrările lui Hristos, îi avertizează pe bolnavi să stea departe de locurile în care se fac aceste lucrări. N-ar fi mai bine ca ei să-i avertizeze pe oameni să nu se ducă în locuri unde confirmarea, sau botezul, sau înscrierea în biserică sunt puse în locul nașterii din nou? 3. NECREDINȚA COMUNITĂȚII Al treilea motiv pentru care unii nu reușesc să primească vindecare de la Hristos este necredința comunității. Isus a făcut minuni și i-a vindecat pe toți cei bolnavi. Când a venit în ținutul Său natal, Nazaret, unde fusese crescut, „n-a putut să facă nici o minune acolo... [datorită] necredinței lor” (Marcu 6.5-6 traducerea Weymouth). Gândiți-vă la acest lucru! Hristos Însuși, sub ungerea deplină a Duhului Sfânt, a fost împiedicat de necredința comunității. De vreme ce acest lucru este adevărat, mai e de mirare de ce în zilele noastre, unii nu-și primesc vindecarea? În Nazaret, 159 

Dumnezeu n-a permis ca darul minunilor să lucreze prin Hristos, acolo unde, prin necredința lor, oamenii Îl făceau mincinos. De ce-ar proceda El altfel, astăzi? Pavel a avut mai mult succes în ceea ce privește facerea de minuni între păgâni, decât a avut Isus în ținutul Său natal (Fapte 14). În ceea ce privește subiectul vindecării, oamenii au fost învățați astăzi să creadă în tradiții, în loc să creadă Cuvântul curat al lui Dumnezeu. Aceasta a transformat întreaga lume într-un veritabil Nazaret al necredinței. Prin aceasta vreau să spun că, astăzi, necredința comunității este aproape generală. Cei care predică evanghelia deplină și se roagă pentru bolnavi, sunt obligați să lucreze într-un Nazaret al necredinței. Noi putem ajunge doar atât de departe, cât de mult putem să scăpăm de tradițiile oamenilor în ceea ce privește vindecarea. Noi trebuie să-i învățăm pe oameni ceea ce învață Scripturile, de fapt, despre această temă. Eu îndrăznesc să afirm că Isus Hristos (nu noi înșine) a avut un succes mai mare în a face minuni în toate orașele unde au avut loc campaniile noastre de trezire, decât a avut în Nazaret, propriul său oraș natal. Să nu-mi răstălmăciți cuvintele. Eu nu spun că noi am avut succes. Eu vorbesc despre ceea ce a făcut Hristos. Oriunde și oridecâte ori oamenii au fost luminați prin slujba noastră, și-au cunoscut privilegiile în ceea ce privește vindecarea. Faptul că Hristos n-a putut să facă nicio minune în Nazaret, a dovedit necredința oamenilor. Dacă, așa cum învață unii, bolnavii trebuie vindecați independent de credința lor, de ce n-a vindecat Isus bolnavii din Nazaret? Biblia răspunde: „din pricina necredinței lor”. Unii creștini de astăzi explică eșecul unora de a primi vindecare, punând la îndoială disponibilitatea lui Hristos de a vindeca pe orice persoană. Atunci ar trebui ca ei să pună la îndoială dorința Lui de a-i mântui pe toți păcătoșii, ca să explice de ce sunt nemântuiți atâția oameni din biserici. Cu o anumită ocazie, doar o singură femeie dintr-o mare mulțime L-a atins pe Isus cu credință pentru vindecare. Mai târziu, mulțimi întregi au făcut astfel. Este o chestiune de iluminare și credință. Cei nouă ucenici n-au reușit să-l elibereze pe băiatul epileptic amintit în evanghelii. Dacă vreun teolog din vremea aceea, ar fi fost precum mulți teologi ai zilelor noastre, s-ar fi putut agăța de acel eșec și ar 160 

fi putut să spună: „Avem dovada că nu întotdeauna este voia lui Dumnezeu să vindece”. Dar tatăl a dorit ca băiatul să fie vindecat. Băiatul însuși a dorit să fie vindecat. Ucenicii, însărcinați în mod divin să scoată draci și să vindece bolnavi, au vrut ca el să fie vindecat. Într-o situație asemănătoare de eșec, în zilele noastre unii ar spune: „Nu este voia lui Dumnezeu ca un asemenea om să fie vindecat”. Ei ar face o întreagă teologie dintr-un eșec. Dar Isus a coborât de pe munte și a vindecat băiatul. Aceasta dovedește că este voia lui Dumnezeu să vindece, chiar și atunci când reprezentanții Săi acreditați nu reușesc. De ce nu se face o teologie și din acest lucru? Când tatăl acestui băiat I-a spus lui Isus „dacă Tu poți să faci ceva”, Isus a refuzat să-și asume răspunderea pentru orice nereușită. El a spus: „Dacă tu poți să crezi”. Atunci tatăl a strigat: „Doamne, eu cred; ajută necredinței mele”. Desigur, el a primit ajutorul solicitat. El a reușit acolo unde apostolii au eșuat. Hristos a eliberat băiatul. Adevărul este că în slujba de vindecare noi suntem constrânși să lucrăm în condiții de necredință aproape universală. Aceia care predică numai partea din evanghelie care se referă la mântuirea sufletului, lucrează în mijlocul unei acceptări aproape universale a acestei doctrine. În orice caz, Dumnezeu dăruiește dovezi ale vindecării divine la fel de convingătoare ca și dovezile nașterii din nou. Când mă gândesc la lipsa de învățătură despre vindecarea divină și la starea nespirituală a bisericilor, nu sunt surprins de lipsa de credință, datorită atitudinii lor generale față de această parte uitată a credinței autentice. În loc să mă mir de ce nu sunt unii vindecați, eu mă minunez de succesul acordat de Dumnezeu celor ce se roagă pentru bolnavi. Eu am văzut mulți surdomuți vindecați atunci când cu greu găseai în adunare o persoană care să se aștepte la vindecare. Mii de oameni mărturisesc acum că au fost vindecați în mod divin și că au o bună sănătate fizică. În general, cei care se pretind creștini, în orice biserică, nu sunt întotdeauna sănătoși din punct de vedere spiritual. Sănătatea fizică a celor care mărturisesc că au fost vindecați în mod divin, nu s-ar putea compara în mod favolabil cu sănătatea spirituală a celor care se împotrivesc evangheliei vindecării? Cei care pretind a fi creștini constituie o dovadă mai bună a învățăturii despre nașterea din nou, decât constituie cei care mărturisesc că au fost vindecați în mod divin, o dovadă a 161 

învățăturii despre vindecarea divină? Așa ar trebui să fie, pentru că cei dintâi au auzit Cuvântul lui Dumnezeu o viață întreagă. Majoritatea celor care sunt vindecați când ne rugăm pentru ei, au auzit învățătura clară a Cuvântului lui Dumnezeu despre vindecarea divină, timp de numai câteva zile. În prezent există mulți oameni, care au fost vindecați în mod divin după ce fuseseră surzi și muți din naștere. Ei pot auzi mai bine din punct de vedere fizic, decât aude din punct de vedere spiritual un membru obișnuit de biserică. Eu am văzut mulți oameni care n-au putut să facă un pas până nu s-a făcut rugăciune pentru ei, care acum pășesc mai bine fizic decât pășește creștinul obișnuit, din punct de vedere spiritual. Creștinul obișnuit a auzit toată viața lui Cuvântul lui Dumnezeu, care învață vindecarea sufletului, în timp ce ceilalți au auzit doar de câteva ori Cuvântul lui Dumnezeu care învață vindecarea trupului. Toți cei care au fost botezați, sunt spălați de păcatele lor? Nu, dar cei care au credință, sunt. Ceea ce este apa pentru botezul creștin, este și uleiul pentru ungerea bolnavilor. Să presupunem că cineva mi-ar spune: „Cutare a fost uns, dar nu a fost vindecat”. Eu aș răspunde: „Cutare a fost botezat, dar n-a fost mântuit și nu a fost vindecat de boala păcatului”. Dacă mi-ar spune cineva: „Eu cunosc un om pe care tu l-ai uns și care nu a fost vindecat”, eu i-aș răspunde: „Eu cunosc un om pe care tu l-ai botezat și al cărui suflet nu a fost vindecat”. Mii de oameni care au fost botezați n-au fost niciodată născuți din nou. Acest lucru este cu mult mai grav decât dacă un creștin nu reușește să primească vindecare pentru trupul său. Unii spun: „Dacă ar fi vindecat cutare, voi crede și eu în vindecare divină”. De ce n-ar fi atunci logic să zicem „Dacă ar fi mântuit cutare, voi crede și eu în mântuire”. După ce Dumnezeu a vindecat mii de oameni, de ce nu i-am spune „Nu voi crede dacă nu mai vindeci încă unul”? Vei respinge învățătura dedicării, pentru că unii membri ai bisericii nu sunt dedicați, în timp ce alții sunt dedicați cu miile? Am auzit un predicator spunând, referitor la lucrarea altui evanghelist: „Cutare a fost uns și s-au rugat pentru el, dar a murit fără a fi vindcat”. Totuși, același predicator a botezat un om și l-a luat în biserică, arătând astfel lumii că sufletul acelui om a fost vindecat de boala păcatului. Dar omul a murit fără 162 

nașterea din nou și sufletul lui a fost pierdut. Acest lucru este cu mult mai rău decât dacă un creștin bolnav nu reușește să fie vindecat, moare și se trezește în slavă. Să presupunem că mărturia celor dintre noi care spunem că am fost vindecați este respinsă, pentru că la o examinare medicală de specialitate, sar putea demonstra că suntem lipsiți de perfecțiunea fizică. Ca să fim consecvenți, de ce nu i-am supune noi pe cei din bisericile moderne, care se împotrivesc evangheliei vindecării, unei examinări spirituale de specialitate, efectuate de un specialist cu discenământ spiritual, cum a fost apostolul Pavel? Atunci să fie respinsă mărturia tuturor celor ce nu se pot compara din punct de vedere spiritual cu ceea ce ne arată Biblia că ar trebui să fie un suflet sănătos. După ce am fost martor la mii de vindecări miraculoase, sunt convins că dovezile vindecării sunt la fel de convingătoare precum dovezile nașterii din nou. Cu toate acestea, eu nu bazez nicio învățătură pe aceste răspunsuri la rugăciuni. Cât despre mine, voi predica toată evanghelia, chiar dacă nu voi mai vedea un om mântuit sau vindecat cât voi mai trăi. Eu sunt hotărât să-mi bazez învățăturile pe Cuvântul neschimbător al lui Dumnezeu, nu pe experiența omenească. Niciun predicator nu poate obține rezultate până când, prin predicarea Cuvântului lui Dumnezeu, poate produce credință pentru ceea ce oferă Cuvântul. Șaizeci de mii de biserici din SUA n-au înregistrat nicio întoarcere la Dumnezeu într-un an întreg. Cu toate acestea, eu nu voi folosi acest lucru ca pe o dovada împotriva învățăturii despre nașterea din nou. Unii spun: „Noi credem în vindecare, dar nu credem în a face paradă din aceasta”. Eu am observat că unii care nu reușesc să se bucure împreună cu aceia care au reușit să primească vindecare de la Hristos, fac repede paradă dintr-un eșec. Despre reușite ei nu spun nimic. Pentru mine este o taină cum poate un creștin să nu se bucure atunci când un biet bolnav a fost vindecat de Hristos. Eu nu numai că mă bucur când un suferind a fost vindecat de Hristos, dar sunt încântat să mă laud înaintea lumii, cu mila lui Dumnezeu. „Faceți cunoscute printre popoare faptele Lui” este porunca lui Dumnezeu. Isus i-a poruncit demonizatului din care a scos dracul, să meargă în comunitatea lui și să spună ce mare îndurare i-a arătat Hristos. 163 

Scripturile ne spun că el a vestit în Decapole, mila aceasta a lui Hristos. În capitolul următor citim despre mulțimi de oameni din Decapole, care au fost vindecați de Hristos. Mulțimile Îl slăveau pe Dumnezeul lui Israel. 4. TRADIȚIILE28 OAMENILOR Partea de vindecare a evangheliei este împiedicată și chiar anulată prin tradițiile oamenilor. Isus a spus învățătorilor evrei din vremea Sa: „Voi de ce călcați porunca lui Dumnezeu în folosul datinei voastre?” În zilele noastre cei mai mulți predicatori au făcut chiar mai rău. Ei au anulat o parte a evangheliei prin tradițiile lor. O tradiție spune că Dumnezeu este autorul bolii și că El dorește ca unii dintre cei care I se închină, să fie bolnavi. Pentru mine este o taină cum de poate cineva să susțină acest punct de vedere în fața Scripturilor și a slujbei lui Hristos. Vreme de trei ani Isus i-a vindecat pe toți aceia apăsați de diavolul, sau cel puțin pe toți cei care au venit la El pentru vindecare. Dacă boala este voia lui Dumnezeu pentru cei care I se închină, atunci fiecare medic este un călcător de lege, fiecare asistent medical Îl sfidează pe Cel Atotputernic și fiecare spital este o casă de răzvrătire în loc să fie o casă a îndurării. Dacă Dumnezeu dorește ca un om oarecare să fie bolnav, atunci pentru respectivul este un păcat să dorească să fie vindecat, pentru că noi trebuie să iubim voia lui Dumnezeu, indiferent în ce constă aceasta. O altă tradiție responsabilă de faptul că mii de oameni mor de o moarte prematură după ani de agonie, este învățătura care spune că noi Îl putem glorifica pe Dumnezeu mai mult dacă rămânem bolnavi și manifestând răbdare, decât dacă suntem vindecați în mod divin. Un predicator sincer, dar care nu este luminat, adesea va îngenunchia lângă patul unui om bolnav de artrită sau cancer sau vreo altă boală gravă și se va ruga: „Doamne, de vreme ce în providența Ta iubitoare ai găsit cu cale să                                                            
28

Sau: datinile – n.tr. 

164 

Ți lași mâna Ta care produce dureri, asupra scumpei noastre surori, dăruiește-i tărie și răbdare să suporte această durere”. El face lucrul acesta în loc să asculte porunca clară de a unge pe orice bolnav din Biserică și să se roage cu credință pentru vindecarea acestuia (Iac. 5.14-15). John Wesley spunea că această metodă a fost singura procedură de vindecare în Biserică, până când s-a pierdut prin necredință. Mulți sunt învățați că omul Îl poate glorifica mai mult pe Dumnezeu dacă rămâne bolnav, decât dacă este vindecat. Dacă lucrul acesta este adevărat, atunci Isus n-a ezitat să-L jefuiască pe Tatăl Său de toată slava de care a putut. El a vindecat pe fiecare om care a apelat la El pentru ajutor, în timpul întregii Sale slujbe pământești. Succesorul Său, Duhul Sfânt, a fost trimis ca să amplifice ceea ce a început Hristos să facă și să învețe. El n-a ezitat să-L jefuiască pe Dumnezeu de toată slava de care a putut, vindecând pe fiecare bolnav de pe ulițele Ierusalimului (Fapte 5.15Pavel n-a ezitat să-L jefuiască pe Dumnezeu de toată slava de care a putut, vindecând pe toți bolnavii de pe insula Malta. Cea mai obișnuită și mai răsuflată tradiție este afirmația deja banală, „epoca minunilor a trecut”. Dintre toate tradițiile contemporane ale bătrânilor sau predicatorilor, aceasta este cea mai prostească, ilogică și nebiblică din toate pe câte le cunosc eu. Duhul Sfânt, în a cărui epocă trăim noi, este singurul Făcător de Minuni al lui Dumnezeu, singurul executor testamentar al voii Tatălui. El este Acela care a vindecat toate mulțimile de bolnavi care au venit la Hristos pentru vindecare, în zilele vieții Sale trupești. Toate minunile făcute până în ziua Cincizecimii, au fost înfăptuite de Duhul, Făcătorul de Minuni. Aceasta s-a întâmplat înainte ca El să fi intrat oficial în perioada Sa de timp. Epoca în care trăim noi a fost destinată de către Tatăl nostru ceresc să fie cea mai miraculoasă dintre toate. Este epoca Făcătorului de Minuni; epoca Duhului Sfânt. În această epocă, promisiunea cea mai măreață este că Dumnezeu va turna Duhul Sfânt, Făcătorul de Minuni, peste orice făptură. Aceasta este singura epocă în care Făcătorul de Minuni urma să se întrupeze în noi. Este singura epocă în care cele nouă daruri ale Duhului, inclusiv darurile credinței, vindecării și minunilor, urmau să fie împărțite 165 

fiecărui om în parte, după cum vrea El, Duhul Sfânt. Isus a spus că lucrările pe care le făcea El urmau să fie continuate și chiar „lucrări mai mari” urmau să fie făcute de Duhul Sfânt, Făcătorul de Minuni. Aceasta s-a întâmplat după ce El a intrat în slujbă, pe perioada înălțării lui Hristos. Aceasta este epoca Duhului Sfânt. Cât de absurd și de ridicol este pentru fiecare învățător al Bibliei să susțină că epoca Făcătorului de Minuni este singura epocă în care nu mai trebuie făcute minuni! Cât de absurd este să se învețe că Duhul Sfânt va face minuni în fiecare epocă,în afară de propria Lui epocă! Aceasta este o epoca mai bună, cu un Preot mai bun, un legământ mai bun... promisiuni mai bune, și totul este mai bun decât în oricare epocă precedentă. Unii vobesc de parcă această epocă n-ar fi epoca Duhului Sfânt. Există o singură epocă a Duhului Sfânt și aceasta se află între prima și a doua venire a Domnului nostru. Este adevărat, noi trăim în perioada laodiceană sau căldicică a epocii Duhului. La începutul epocii, Biserica s-a aflat în perioada ei de plinătate a Duhului și noi ne aflăm acum în perioada căldicică a aceleiași epoci. Dar, cât despre mine (și, mulțumiri lui Dumnezeu, mai sunt mulți alții ca mine), eu îmi voi baza atât predicarea cât și practica, pe predicarea și practica Bisericii din perioada când aceasta era umplută cu Duhul. Mai degrabă aș trudi să ridic adevărata Biserică la standardul biblic din primul secol decât să încerc să fac Biblia să se potrivească la standardul Bisericii căldicele din secolul douăzeci. În discursurile precedente am văzut că Dumnezeu a făcut minuni în fiecare dintre secole, de la încheierea Scripturilor, până în vremea noastră. Această tradiție perimată de care ne ocupăm, este dată la o parte în întregime de către adevărurile istoriei. O altă tradiție spune că nu este voia lui Dumnezeu ca toți să fie vindecați. În capitolele precedente noi am răspuns acestei obiecții din toate unghiurile posibile. Dacă este voia lui Dumnezeu să-i vindece numai pe unii dintre aceia care au nevoie de vindecare, atunci nimeni nu are vreo bază pentru credință, până ce nu primește o descoperire specială cum că ar face parte dintre cei privilegiați. Dacă promisiunile lui Dumnezeu de a vindeca nu sunt pentru toți, atunci niciun om nu se poate asigura de voia lui 166 

Dumnezeu pentru el, din Biblie. Să înțelegem, de la asemenea învățători, că trebuie să ne închidem Bibliile și să primim descoperire direct de la Duhul înainte de a ne putea ruga pentru bolnavi? Voia lui Dumnezeu în această privință, nu poate fi constatată din Scripturi? Aceasta ar însemna să învățăm că toată activitatea divină în ce privește vindecarea ar trebui să fie condusă de descoperiri directe de la Duhul, în loc să fie condusă de Scripturi. Alții sunt împiedicați să primească vindecare, fiind învățați să adauge la rugăciunea lor cuvintele distrugătoare de credință „Dacă este voia Ta”. Există un singur caz în Noul Testament al unuia care a cerut vindecare în acest fel. Este cazul leprosului care a spus: „Dacă vrei, poți să mă vindeci”. Omul acesta nu s-ar fi putut ruga altfel, deoarece încă nu cunoștea voia lui Dumnezeu în această privință. Isus nu l-a vindecat pe acest lepros până ce nu a adăugat la credința lui faptul că Isus îl putea vindeca, apoi credința că Isus îl va vindeca. „Eu vreau” al lui Isus, a anulat pe „dacă”, al leprosului. Este imposibil pentru cineva să se roage cu credință până ce nu îndepărtează pe „dacă” din rugăciunea lui. A avea credință adevărată înseamnă să fii „deplin încredințat” că Dumnezeu va face ceea ce a promis. Nimeni nu este „deplin încredințat” când adaugă la rugăciunea Sa „dacă este voia Ta”. De vreme ce Dumnezeu Și-a descoperit voia Sa în această problemă, prin promisiunile Sale, să spunem „dacă este voia Ta” atunci când ne rugăm pentru vindecare, este același lucru cu a spune „dacă este voia Ta să-Ți ții promisiunea”. Un alt punct de plecare nescriptural, care i-a trimis pe mii de suferinzi în morminte premature și i-a împiedicat pe mulți alții să primească vindecare, este învățătura modernă că țepușul lui Pavel, din carne, era vreun fel de afecțiune fizică. Falsitatea acestei poziții este arătată în capitolul următor, „Țepușul lui Pavel”. Expresia „țepuș în carne” nu este folosită niciodată în Vechiul sau în Noul Testament decât ca și un exemplu. Simbolul „țepușului în carne” nu este folosit niciodată în Biblie pentru a reprezenta boala. De fiecare dată 167 

când este folosită această exprimare în Biblie, este specificat exact ce a fost acel țepuș în carne. De exemplu, în Num. 33.55, Moise a vorbit copiilor lui Israel, înainte ca ei să intre în țara Canaanului. El a spus: „Dar, dacă nu veți alunga pe locuitorii țării dinaintea voastră, aceia pe care îi veți lăsa dintre ei vă vor fi spini în ochi și ghimpi în coaste şi vă vor asupri în țara în care veți locui”. Aici Scriptura ne spune clar ce erau „spinii” din ochi și „ghimpii” din coasta Israeliților. Erau locuitorii Canaanului care fuseseră cruțați, nu boli de ochi sau de altă natură. Dumnezeu a folosit aceasta doar ca un exemplu spre a arăta că așa cum un ghimpe în carne deranjează, tot așa Canaaniții, dacă li se permite să rămână în țară, vor fi un deranj constant pentru copiii lui Israel. În toate celelalte locuri din Biblie unde este folosită această exprimare, ghimpii sunt persoane. În fiecare din celelalte cazuri, Biblia spune clar ce era țepușul. În acest caz particular, Pavel spune clar ce era țepușul său. El a spus că era „solul [în greacă, angelos] Satanei”, sau, cum au tradus alții, „îngerul diavolului”, „îngerul Satanei”, etc. Cuvântul grecesc angelos apare de 188 de ori în Biblie. Este tradus „înger” de 181 de ori și „sol” de alte 7 ori. În fiecare din cele 188 de cazuri în care este folosit acest cuvânt în Biblie, înseamnă o persoană, nu un lucru. Iadul a fost făcut pentru „diavol și îngerii lui”. Un înger sau un sol este întotdeauna o persoană pe care cineva o trimite altcuiva, niciodată o boală. Pavel nu numai că ne spune că țepușul lui era un înger, sau un sol al Satanei, ci el ne spune și ce a venit să facă acel înger. El a spus că a fost trimis „să mă pălmuiască”, în același fel în care valurile lovesc o corabie, și soldații L-au pălmuit pe Hristos. Weymouth traduce acest pasaj astfel: „Îngerul Satanei care dădea lovitură după lovitură”. A pălmui înseamnă a da lovituri repetate. Dacă pălmuirea lui Pavel era de natură fizică, ar fi trebui să fie o succesiune de boli, sau aceeași boală repetându-se de multe ori. Altfel, el n-ar fi numit-o pălmuire. Vorbind despre acest sol sau înger, traducerea Rotherham folosește pronumele personal „el”. Traducerea Weymouth spune: „De trei ori L-am rugat pe Domnul să mă scape de el”. Aceste două pronume, la fel ca și cuvântul „înger” sau „sol”, dovedesc ce era țepușul lui Pavel. El însuși 168 

arată clar că era o personalitate satanică, nu o boală. Pavel nu ar fi putut să folosească pronumele personale dacă vorbea despre o boală, căci o boală nu are personalitate. Pavel înșiră aproape toate necazurile la care te poți gândi, vorbind despre pălmuirea sa, dar boala nu apare în lista aceasta. Prin ceea ce a făcut, Isus ne-a descoperit voia neschimbătoare a lui Dumnezeu. El a vindecat fiecare bolnav care a apelat la El pentru vindecare, dar nu a promis că va îndepărta pălmuirile sau prigoana. Pavel a fost cel mai prolific învățător din Biblie pe subiectul vindecării divine. O altă tradiție care a împiedicat slujba vindecării este învățătura că Isus a vindecat bolnavii ca Fiul lui Dumnezeu, nu ca Fiul Omului. Astfel de învățători cred că așa cum noi nu suntem Hristos, noi nu ne putem aștepta la asemenea lucrări astăzi. Scripturile ne învață că Isus, Fiul lui Dumnezeu, S-a golit pe Sine și a devenit ca frații Săi în toate lucrurile, dar fără păcat. El se referă la Sine ca „Fiul Omului”, de circa optzeci de ori. Ca Fiul Omului El a spus: „De la Mine Însumi nu pot face nimic”. Aceasta, desigur, nu a fost adevărat în ce-L privește pe El înainte de a deveni Fiul Omului. Toate lucrurile au fost făcute prin El și pentru El. Noi am văzut deja că Isus Și-a făcut lucrările Sale bizuindu-Se pe Duhul. El a început să „facă și să învețe, până în ziua când a fost înălțat”, ceea ce a promis El Însuși în Ioan 14.12. El a vrut ca aceste lucruri să continue și să sporească, în răspuns la rugăciunile Bisericii când El a fost proslăvit. Tocmai cuvintele de aici, citate din Fapte 1.1, „a început Isus să facă și să învețe”, dovedesc că ceea ce Domnul „a început” să facă și să învețe urma să fie continuat prin Duhul Sfânt care lucrează prin Biserică. 5. ÎNCĂLCAREA UNOR LEGI NATURALE Eșecul unora de a primi vindecarea se datorează încălcării unor legi naturale. Să ne amintim că legile naturale sunt legi ale lui Dumnezeu și sunt la fel de dumnezeiești ca și minunile Sale. „Natura” este Dumnezeu în acțiune, dar nu într-un mod miraculos. Datorită necunoașterii legilor naturale, unii nu se hrănesc corespunzător sau mănâncă prea mult, în timp ce-L roagă pe Dumnezeu să le vindece stomacul, împiedicând astfel 169 

răspunsul la rugăciunile lor. După ce Dumnezeu S-a descoperit ca IEHOVAH-Rafa, Vindecătorul nostru, condițiile impuse de El au fost ca oamenii să respecte legile Sale referitoare la sănătate. Uneori cei care suferă nu au cunoștințe de dietetică și atunci au nevoie de cineva care este calificat să le dea sfaturi în această privință. 6. NECREDINȚA PREZBITERULUI SAU A PREDICATORULUI CARE SE ROAGĂ Unii nu sunt vindecați datorită necredinței prezbiterului sau predicatorului care se roagă pentru ei. Ucenicii lui Hristos, deși însărcinați în mod divin să scoată draci și să vindece bolnavii, n-au reușit să elibereze copilul epileptic. Când Isus a coborât de pe munte, El l-a eliberat pe băiat și i-a mustrat pe ucenici pentru necredința lor. 7. UN DUH RĂU TREBUIE SCOS Unii nu sunt vindecați deoarece boala lor este lucrarea unui duh rău care trebuie scos. Isus n-a vindecat epilepsia, ci a scos afară duhul de epilepsie. El a scos afară, de asemenea, duhuri de surzenie, muțenie și orbire. El a spus despre cei ce cred: „În Numele Meu vor scoate draci”. De multe ori am văzut oameni eliberați instantaneu când noi am mustrat duhul care producea probleme. Am vorbit în mod reprezentativ, în Numele lui Hristos sau prin autoritatea Lui. 8. PĂCATUL PERSOANEI BOLNAVE Unii nu reușesc să primească vindecare pentru că în inima lor sunt lucruri nelegiuite. Aceștia ar trebui să învețe să spună împreună cu David: „Dacă aș fi cugetat lucruri nelegiuite în inima mea, nu m-ar fi ascultat Domnul”. Dumnezeu n-a promis că va nimici lucrările diavolului în trup în timp ce noi ne ținem de lucrările diavolului în suflet. Păcatul nemărturisit îi împiedică pe oameni să primească mila lui Dumnezeu. Cuvântul Său ne spune: „Cine își ascunde fărădelegile, nu propășește, dar cine le mărturisește și se lasă de ele, capătă îndurare”. 170 

9. STAREA CĂLDICICĂ A BISERICII În această perioadă laodiceană a Bisericii, starea căldicică este una dintre cele mai mari piedici din calea vindecării. După ce a fost proslăvit Hristos, El a trimis mesajul: „Aş vrea să fi fost rece sau în clocot. Astfel, pentru că ești căldicel - şi nici rece şi nici în clocot - te voi vărsa din gura Mea”. Cel mai bun lucru este să fim în clocot pentru Dumnezeu. Al doilea lucru bun este să fii rece. Dar, să fii căldicel este fatal, căci Domnul a spus că pe căldicei îi va vărsa din gura Lui. Starea de a fi căldicel este o boală mult mai gravă decât cancerul; de aceea Dumnezeu dorește ca mai întâi să vindece această căldiceală. El a promis și așteaptă să ne vindece starea decăzută și să ne inunde inimile cu dragostea Sa. Dumnezeu spune despre omul a cărui inimă arde de dragoste pentru El: „Fiindcă Mă iubește, de aceea îl voi izbăvi”. A-L sluji pe Dumnezeu cu bucuria și buna dispoziție a inimii, era condiția pentru vindecare pe vremea Vechiului Testament. Cu siguranță, standardul nu ar trebui scăzut în această perioadă a harului! 10. LIPSA DORINȚEI DE PREDARE LUI DUMNEZEU Unii nu reușesc să primească vindecare pentru că boala este efectul firesc al unei inimi care nu dorește să urmeze voia lui Dumnezeu. Când omul își predă voia lui, Tatălui său iubitor, vindecarea urmează. Voia lui Dumnezeu este ca noi să învățăm plăcerea de a-L sluji și să trăim planul Său pentru viețile noastre. Este imposibil să te rogi cu credință pentru cei care nu doresc să fie conduși în voia slăvită a lui Dumnezeu. 11. UN DUH CARE NU IARTĂ Un duh care nu iartă, sau care are pică pe cineva, îi împiedică pe unii să primească vindecarea Domnului. Isus a spus: „dacă nu iertați oamenilor greșelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greșelile voastre”. Primul lucru de care avem nevoie și primul lucru pe care Dumnezeu dorește să ni-l acorde, este iertarea păcatelor noastre, dar Dumnezeu nu ne 171 

poate ierta dacă noi nu-i iertăm pe alții. Dacă El nu ne poate ierta, cu siguranță că nu ne poate vindeca. De multe ori noi i-am văzut pe bolnavi vindecați într-o clipită, când au fost gata să-i ierte pe cei care le-au greșit. 12. O NEVOIE DE A CĂUTA IERTARE Greșelile care nu au fost îndreptate împiedică credința unora ca să primească vindecare. Cei care au greșit aproapelui lor în vreun fel, trebuie să-i ceară iertare. Am cunoscut pe mulți care, groaznic de chinuiți, au fost vindecați de îndată ce au făcut lucrul acesta. 13. INDIFERENȚA Unii sunt indiferenți când Îl caută pe Dumnezeu pentru a fi vindecați. Dumnezeu „răsplătește pe cei ce-L caută cu sârguință”. Noi am cunoscut bolnavi care au trecut prin foarte multe operații, fără vreo promisiune că vor fi vindecați. Cu toate acestea, când vin la Dumnezeu ca să fie vindecați - ceea ce El și promite - nu vin cu tot atâta interes cu cât apelează alții la ajutorul omului. 14. SE CAUTĂ MINUNI, NU VINDECARE Datorită unei îndrumări necorespunzătoare, mulți nu reușesc să fie vindecați pentru că ei încearcă să-L limiteze pe Dumnezeu la minuni. Pentru că nu sunt însănătoșiți pe loc, acești oameni își părăsesc încrederea. Dumnezeu face o deosebire între o minune și o vindecare. Dacă fiecare om devastat de boală s-ar face bine într-o clipă, n-ar exista vindecări. Toate ar fi de fapt minuni. Când enumeră darurile spirituale, Pavel vorbește despre daruri de vindecare și, de asemenea, despre minuni. Hristos n-a putut face nicio minune în Nazaret datorită necredinței oamenilor, dar El a vindecat câțiva bolnavi acolo. Faptul că vindecările sunt confundate cu minunile constituie o piedică foarte întâlnită, în calea vindecării în timpul nostru, când există atât de puțină învățătură clară pe acest subiect.

172 

15. PRIVIREA LA SIMPTOME Unii își slăbesc credința uitându-se la simptomele lor. În loc să facă lucrul acesta, ei ar trebui să devină tari în credință, ca Avraam din vechime, privind la promisiunea lui Dumnezeu. Dumnezeu a făcut din Cuvântul Său singura temelie pentru credință. Unii oameni își distrug propria vindecare pentru că fac din ceea ce simt, temelia credinței. 16. EȘECUL ÎN CEEA CE PRIVEȘTE ACȚIONAREA PRIN CREDINȚĂ Alții nu reușesc să primească vindecare pentru că nu acționează prin credință. „Credința fără fapte este moartă”. Nu este rândul lui Dumnezeu să-Și facă mutarea, până ce noi nu avem credință cu fapte corespunzătoare. Traducerea literală a textului din Marcu 11.22, „Aveți credință în Dumnezeu”, este „credeți în credincioșia lui Dumnezeu”. Exercitarea deplină a credinței înseamnă că noi gândim prin credință, vorbim prin credință, acționăm prin credință. Isus i-a spus orbului: „Du-te și te spală în scăldătoarea Siloamului”. Astfel i-a dat omului ocazia să-și exercite credința în inimă, minte și trup. El n-a fost vindecat până ce nu și-a exprimat, mai întâi, într-un mod vizil credința. El a crezut că vindecarea îi aparținea, înainte de a fi fost manifestată. La fel a fost cu Naaman, leprosul și la fel și cu cei zece leproși. Isus a spus „Mergeți și vă arătați preoților”. Se relatează că, pe când se duceau, au fost curățați. A fost necesară o exprimare vizibilă a credinței, care includea mintea lor, inima și trupul, înainte ca vindecarea lor să fie manifestată. Unii ratează vindecarea pentru că inversează această ordine divină. 17. LIPSA DE ÎNCREDERE Alții, atunci când sunt încercați, își părăsesc încrederea. Ei nu reușesc să vadă că, așa cum a fost în cazul lui Avraam, prin încercare, credința lor ar trebui desăvârșită și nu nimicită. Noi suntem făcuți părtași promisiunilor lui Dumnezeu cu condiția să ținem tare la mărturisirea încrederii noastre până când se împlinesc 173 

promisiunile (Evr. 10.35). Dacă Cuvântul lui Dumnezeu este temeiul credinței noastre, atunci niciodată nu este corect să ne părăsim încrederea în acesta. 18. NU SE PRIMEȘTE DUHUL SFÂNT Unii nu reușesc să primească vindecarea pentru că trec cu vederea primirea Duhului Sfânt. El a fost trimis să ne acorde binecuvântările răscumpărării. În Rom. 8.11, Pavel ne spune că trupurile noastre muritoare (nu în realitate, ci din punct de vedere juridic) vor primi și ele viață prin Duhul care locuiește în noi (nu în afara noastră). De vreme ce trupurile noastre sunt temple ale Duhului Sfânt, iar Duhul Sfânt aplică vindecarea, noi am putea spune că El este tâmplarul care repară casa. Unii Îl țin în mod conștient pe tâmplar afară din casă în timp ce-I cer să repare casa în interior. Pavel a spus: „trupul pentru Domnul” înainte de a spune „Domnul pentru trup”. Noi trebuie să ne aducem trupurile ca pe o jertfă vie (Rom. 12.1) și să le permitem să devină temple ale Duhului Sfânt, dacă le vrem vindecate. Acest motiv de nereușită de obicei nu se potrivește celor ce sunt în necunoștință de privilegiul lor de a fi umpluți cu Duhul. 19. LIPSA CREDINȚEI Unii nu sunt vindecați pentru că înlocuiesc credința personală de a fi vindecați, cu credința lor în învățătura despre vindecarea divină. 20. EȘECUL DE A PRIMI PROMISIUNILE LUI DUMNEZEU Unii nu sunt vindecați datorită nereușitei lor de a primi promisiunea scrisă a lui Dumnezeu ca și Cuvântul Său direct pentru ei. Ei nu reușesc să recunoască faptul că credința consideră Cuvântul lui Dumnezeu ca pe glasul lui Dumnezeu. În Psalm 138.2citim: „Tu ai înălţat Cuvântul Tău împreună cu întregul Tău Nume”. 21. SE AȘTEAPTĂ VINDECAREA PENTRU A SE CREDE Unii nu vor crede că rugăciunea lor pentru vindecare a fost ascultată până nu experimentează și văd răspunsul. Hristos n-a promis că vindecarea noastră va începe înainte ca noi să credem că El ne-a auzit 174 

rugăciunea noastră. Unii presupun că ei trebuie să continue să se roage și să nu creadă că rugăciunea lor a fost ascultată, până nu sunt vindecați. Aceasta este exact opusul a ceea ce cere Dumnezeu. În Marcu 11.24, Isus ne spune exact condițiile Sale pentru ca noi să ne însușim binecuvântările promise de El. El spune: „tot ce veţi cere rugându-vă, credeţi că aţi primit și veți avea”. Adică, „îl veți avea” după ce credeți că El v-a ascultat rugăciunea. Cum a spus Isus, „Îți mulțumesc că M-ai ascultat”, în timp ce Lazăr era tot mort, tot așa și noi ar trebui să putem spune „Îți mulțumesc că m-ai ascultat”, în timp ce încă suntem bolnavi. „Îl veți avea”, este răspunsul vostru de la Isus. Este, de asemenea, dovada voastră că rugăciunea v-a fost ascultată. Cum deja am observat, credința socotește că Cuvântul lui Dumnezeu este glasul lui Dumnezeu. Dumnezeu n-a promis că vindecarea noastră va începe înainte ca noi să credem că El ne-a ascultat rugăciunea. „Dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă”. Dacă acest lucru este adevărat, atunci noi trebuie să credem că rugăciunea noastră este ascultată când ne rugăm. Noi trebuie să fim în stare să spunem „Știm că suntem stăpâni pe lucrurile pe care I le-am cerut”, nu pentru că vedem răspunsul, ci pentru că Dumnezeu este credincios și va și împlini. Avraam nu s-a rugat pentru nașterea lui Isaac, până s-a născut copilul. În loc să facă acest lucru, el a continuat să creadă și să-L proslăvească pe Dumnezeu pentru Cuvântul Său în această direcție. Nu numai o dată am citit că după ce Solomon a încetat să se roage, a venit binecuvântarea. Isus, la mormântul lui Lazăr, a încetat să se roage. Înainte ca Lazăr să iasă din mormântul său, Isus a spus „Îți mulțumesc că m-ai ascultat”. Iosafat și copiii lui Israel au încetat să se roage. Ei toți L-au lăudat pe Dumnezeu cu glas tare, pentru răspunsul la rugăciunile lor înainte ca ei să iasă la luptă cu trei armate numeroase. Credința lor a fost dovada [sau siguranța] lucrurilor care nu se vedeau [încă]” (Evr. 11.1). Cei o sută douăzeci au încetat să se roage. Ei toți Îl binecuvântau și lăudau pe Dumnezeu când Duhul a fost turnat peste ei.

175 

Rugăciunea trebuie să se încheie atunci când cineva a fost uns ca să fie vindecat. Dacă cel uns are cu adevărat credință, nu vom mai auzi de la el decât mulțumire până va fi vindecat. Când un copil își roagă mama pentru o hăinuță nouă, iar mama îi spune „Ți-o voi cumpăra”, copilul încetează să mai ceară, deși nu vede hăinuța. În loc să tot spună „Te rog dă-mi o hăinuță”, el spune „grozav!” Poate ar trebui să spun aici că, după încredințarea problemei, omul nu trebuie să devină indiferent. Trebuie să rămână activ. Trebuie să facă precum copiii lui Israel când au mărșăluit în jurul zidurilor Ierihonului și au sunat din șofarele lor. Trebuie să fie ca Iosafat și oamenii lui. După ce au încetat să se roage, au mers la luptă cântându-I laude lui Dumnezeu. Vindecarea celor zece leproși s-a petrecut pe când încrederea lor era activă. Dumnezeu le-a spus israeliților muribunzi că „oricine privește, va trăi”. Cuvântul „privește” este la timpul prezent continuu. Nu este numai o privire aruncată, ci o privire continuă. Moise a rămas neclintit ca și cum ar fi văzut [în continuu] pe Cel nevăzut. O credință neclintită a adus împlinirea promisiunii lui Dumnezeu făcute lui Avraam. Avraam s-a întărit în credință privind (în continuu) la promisiunea lui Dumnezeu. Dacă noi permitem încrederii noastre să devină inactivă, aceasta va slăbi; dac-o ținem activă, în continuu va fi mai puternică. 22. ATENȚIE CONCENTRATĂ ASUPRA AMELIORĂRII, NU ASUPRA PROMISIUNII LUI DUMNEZEU Unii Îl împiedică pe Dumnezeu bazându-și credința pe ameliorarea lor mai degrabă decât pe promisiunea lui Dumnezeu. Ei nu-și dau seama că nu există niciun motiv atât de plauzibil pentru credință, cum este Cuvântul lui Dumnezeu. Ei nu înțeleg că Dumnezeu dorește să-l învețe pe fiecare creștin să-L creadă atunci când tot ceea ce vede el, cu excepția promisiunii Lui, este exact invers. Amin și amin!

176 

PREDICA 14 Țepușul lui Pavel
«Și, ca să nu mă înalţ prin măreţia descoperirilor, mi s-a dat un ţepuş pentru carne, un sol al lui Satan, ca să mă pălmuiască, pentru ca să nu mă înalţ. Pentru aceasta de trei ori L-am rugat pe Domnul ca să-l îndepărteze de la mine. Și El mi-a spus: „Harul Meu îți este de ajuns, pentru că puterea Mea se desăvârşeşte în slăbiciune”. Deci, foarte bucuros mă voi lăuda mai degrabă în slăbiciunile mele, ca să locuiască peste mine puterea lui Hristos. De aceea, am plăcere în slăbiciuni, în insulte, în nevoi, în persecuţii, în strâmtorări, pentru Hristos; deoarece, când sunt slab, atunci sunt puternic». 2 Cor. 12.7-10 Eu recunosc că bărbați sinceri pot avea păreri deosebite, nu doar în această privință, ci vis-a-vis de întregul subiect al vindecării divine. Este o numai o problemă ce ține de studiu și cercetare. Mulți oameni cumsecade, ale căror învățături spuneau că zilele minunilor au trecut, etc., citind Scripturile au trecut, în grabă, peste învățătura Bibliei despre vindecare, crezând că nu mai este valabilă în timpul nostru. Aproape toți cei care au vorbit și au scris împotriva noastră, nu au ezitat să ne folosească numele și să ne critice din răsputeri; dar niciodată nu au încercat să răspundă argumentelor scripturale pe care le-am prezentat în predicile noastre despre această temă. Fără să le pomenim numele, noi am citit cu atenție, în public, argumentele lor și le-am răspuns din Scripturi. Dacă am fi luptat împotriva „cărnii și a sângelui”, i-am fi pomenit cu numele și ne-am fi răzbunat, dar acesta n-ar fi fost un lucru demn de un creștin. Noi suntem dispuși să ne luăm mâinile de pe robii lui Dumnezeu și să-L lăsăm pe El să lupte pentru noi.

177 

PREZENTAREA ABSURDĂ A UNUI PREDICATOR
Înainte de a reflecta la subiectul țepușului lui Pavel, cităm următoarele dintr-o predică a unui renumit predicator din New York. El a și tipărit-o într-un tiraj mare și a distribuit-o în fiecare casă din împrejurimile întâlnirilor noastre. Cu toate că habar n-avea despre ceea ce învățam noi – nu ne văzuse și nu ne auzise vreodată – el a încercat să contrazică învățătura noastră despre vindecare. Printre altele, a spus: «Adevărul este că Pavel era bolnav. El era cel mai bolnav om. Suferea de una dintre cele mai rele și mai dureroase boli răsăritene. Avea oftalmie, o boală a ochilor. Dovada că suferea de această boală era copleșitoare. El ne spune că „avea un țepuș în carne”. Când stătea înaintea creștinilor, ochii lui erau plini de puroi de nedescris, care-i curgea pe față. De ce și-ar fi scos ei ochii pentru el, dacă ochii lui n-ar fi fost o priveliște jalnică, cum sunt ochii celor ce suferă de oftalmie? Durerea provocată de această boală este asemănătoare cu cea care este simțită când intră o țeapă în ochi. Indiscutabil Pavel era un om bolnav. El însuși o spune. El n-a luat boala aceasta dintr-o infecție. De unde-a luat-o? Isus Hristos i-a dat-o. Pavel nu dorea să fie bolnav. El L-a rugat pe Domnul să-l vindece de boala Sa. El s-a rugat nu o dată, nici de două ori, ci de trei ori. EL n-a primit niciun răspuns la rugăciunile Sale. În ciuda rugăciunii sale, n-a fost vindecat. Rugăciunea lui triplă nu i-a adus nici urmă de vindecare. Și asta nu e tot. Domnul i-a spus lui Pavel un lucru foarte surprinzător: „Harul Meu îți este de ajuns”. El îi spune lui Pavel că este mai bine pentru el să fie bolnav decât să fie sănătos. El îi spune lui Pavel că este voia lui Dumnezeu ca el să nu fie sănătos. El îi spune lui Pavel că puterea divină poate, și va lucra mai bine prin el, dacă suferă de oftalmie, decât dacă e sănătos. Ascultați ce are de spus Pavel ca răspuns Domnului, în ceea ce privește neputința lui și voia Domnului de a nu-l vindeca. Acestea sunt cuvintele sale: „Deci, foarte bucuros mă voi lăuda mai degrabă în slăbiciunile mele, ca să locuiască peste mine puterea lui Hristos.”. Pavel spune aici următoarele: „Mă voi lăuda cu oftalmia mea. Ochii mei să fie plini de 178 

scurgeri respingătoare; să fiu de compătimit; nu contează, mă voi lăuda cu aceasta. Mă voi lăuda cu boala mea”. Prin această suferință a apostolului Său, Domnul și-a scris protestul divin împotriva acestei doctrine îngrozitoare, această transmutare brutală a crucii lui Hristos într-un centru al vindecării fizice.» Răspunzând argumentelor fratelui nostru, vom spune, mai întâi, că exprimarea „țepuș în carne” nu este folosită niciodată nici în Noul, nici în Vechiul Testament, decât sub formă de exemplu. Simbolul țepușului în carne nu este folosit niciodată în Biblie ca simbol al bolii. De fiecare dată când este folosită această exprimare în Biblie, se spune exact ce era țepușul din carne. De exemplu, în Numeri 33.55, Moise a spus copiilor lui Israel, înainte ca ei să intre în țara Canaanului: „Dar, dacă nu veți alunga pe locuitorii țării dinaintea voastră, aceia pe care îi veți lăsa dintre ei, vă vor fi spini în ochi și ghimpi în coaste”. Aici Scriptura însăși ne spune clar că spinii în ochi și ghimpii în coastele israeliților erau locuitorii Canaanului și nu bolile de ochi. Acești învățători susțin că țepușul lui Pavel trebuie să fi fost vreo boală trupească pentru că Pavel spune că țepușul era în carne. Eu răspund că, în cazul acestor israeliți, Scriptura spune „spini în ochi” și „ghimpi în coaste” dar asta nu înseamnă că Dumnezeu urma să-i înfigă pe canaaniți în ochii și în coastele lor, iar călcâiele să le atârne pe afară. Dumnezeu doar arăta că așa cum un spin în carne este deranjant, tot așa canaaniții, dacă vor rămânea, vor fi un deranj constant pentru copiii lui Israel.

CANAANIȚII ERAU SPINII PENTRU ISRAEL
Din nou, opt ani mai târziu, Iosua 23.13 spune, referindu-se la națiunile păgâne din Canaan, „ele vă vor fi laţuri şi curse şi bice în coastele voastre şi spini în ochii voştri”. Deci vedem iarăși că „biciul din coaste” și „spinii din ochi” erau canaaniții și nu niște ochi inflamați sau niște coaste dureroase. Aici se spune din nou, ca în toate celelalte cazuri, ce erau spinii.

179 

Printre ultimele cuvinte ale lui David citim: „cei răi sunt toți ca niște spini”. Fără vreo excepție, în toate aceste cazuri, spinii sunt persoane. Așa cum în fiecare din aceste cazuri se spune clar ce erau spinii, tot așa procedează și Pavel. El spune că țepușul era „solul [în greacă, angelos] Satanei”; sau, după cum este tradus de alții, „îngerul diavolului”, „îngerul Satanei”, etc. Acest cuvânt grecesc angelos apare de 188 de ori în Biblie și de 181 de ori este tradus cu „înger”, și „sol” în celelate 7 cazuri. În toate cele 188 de ori din întreaga Biblie, în fiecare caz este o persoană și nu un lucru, fără nicio excepție. Iadul a fost „pregătit diavolului și îngerilor săi” (sau solilor săi), iar un „înger” sau un „sol” este întotdeauna o persoană pe care cineva o trimite altei persoane și niciodată o boală.

ȚEPUȘUL LUI PAVEL ERA UN ÎNGER AL SATANEI
Pavel nu numai că ne spune că țepușul său era un înger al Satanei, ci ne și spune ce a venit să facă acel înger: „să mă pălmuiască”. Cuvântul pălmuire înseamnă „lovitură după lovitură”, ca atunci când valurile lovesc corabia și ca atunci când a fost pălmuit Hristos! Prin urmare, Weymouth traduce: „Îngerul Satanei, care dă lovitură după lovitură”. De vreme ce pălmuirea se referă la lovituri repetate, dacă pălmuirea lui Pavel era o boală, ar fi trebuit să fie vorba de multe boli sau de aceeași boală care se repeta deseori, pentru a fi numită pălmuire. Vorbind despre acest sol, sau înger, traducerea Rotherham folosește pronumele personal „el”, iar traducerea Weymouth spune: „De trei ori L-am rugat pe Domnul să mă scape de el”. Ambii traducători folosesc pronumele personal „el”, atunci când vorbesc de țepușul lui Pavel. Aceste două pronume, la fel ca și cuvântul „înger”, sau „sol”, dovedesc că țepușul lui Pavel, după cum arată el însuși foarte clar, era o personalitate satanică și nu o boală. N-am putea folosi pronumele personal „el” dacă vorbim despre oftalmie sau oricare altă boală, pentru că o oftalmie n-are gen. Să zicem că l-aș întreba pe un om cum mai este cu cancerul lui. Ce-ați 180 

crede dacă l-ați auzi răspunzând: „El este mult mai rău și eu sufăr groaznic”. Acum, de vreme ce Pavel spune limpede că „țepușul” său era îngerul Satanei trimis să-l pălmuiască, un duh demonic trimis de Satana ca să-i facă necazuri oriunde mergea, de ce să spunem noi că ar fi fost altceva?

SUFERINȚELE LUI PAVEL
Imediat după convertirea lui Pavel, Dumnezeu i-a spus lui Anania, „îi voi arata câte trebuie să sufere pentru Numele Meu”, nu prin boală, ci prin prigoniri, pe care Pavel le enumeră ca pălmuiri. Pavel i-a prigonit pe creștini din loc în loc, iar acum începea el să trăiască aceste lucruri, chiar și prigoniri mai mari. Arătând pălmuirile provocate de îngerul Satanei, Pavel merge mai departe spunând: „De aceea, am plăcere în slăbiciuni, în insulte, în nevoi, în persecuţii, în strâmtorări, pentru Hristos; deoarece, când sunt slab, atunci sunt puternic”. Pavel amintește întâi „slăbiciuni”, căci el și-a dat seama - și fiecare creștin ar trebui să-și dea seama – de slăbiciunea și incapacitatea propriei sale tării de a se ridica împotriva unui sol satanic; de a trece biruitor prin „defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări” și toate celelalte pălmuiri pe care le enumeră altundeva. De aceea L-a rugat el pe Domnul de trei ori să-l scape de „el” (solul), care-l pălmuia atât de tare și în atâtea feluri. Hristos a răspuns la rugăciunea repetată de trei ori de Pavel, nu îndepărtând solul satanic, ci spunând: „Harul Meu [care este pentru omul „lăuntric”] îți este de ajuns, pentru că puterea Mea se desăvârşeşte în slăbiciune”. Când Pavel a văzut că harul lui Dumnezeu era suficient pentru a-l întări ca să suporte toate aceste lucruri, el a exclamat: „Deci, mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos să rămână în mine... deoarece, când sunt slab, atunci sunt puternic”. Cum ar fi putut să fie adevărat că puterea lui Hristos a fost făcută desăvârșită în slăbiciunea lui Pavel, dacă el ar fi fost lăsat slab, sau în afară de cazul când Pavel a fost părtaș puterii lui Hristos, care să îndepărteze slăbiciunea, indiferent că aceasta era de natură fizică sau spirituală? Fără ca puterea lui Dumnezeu să-i fie dată, este un om tare când este slab, indiferent că e vorba 181 

de slăbiciune fizică sau spirituală? Pavel a văzut că harul lui Dumnezeu dat lui, a făcut ca tocmai pălmuirile, tocmai întemnițările lui, să lucreze împreună spre bine și spre înaintarea evangheliei. Care slujitor al lui Dumnezeu n-a învățat - și probabil că nu doar o singură dată – că atunci când este cel mai conștient de propria sa slăbiciune, puterea lui Hristos se odihnește cel mai mult peste el? Atunci când el este, în mod conștient, cel mai slab în sine, el este cel mai tare datorită puterii divine și nu datorită puterii lui proprii.

HAR PENTRU SLĂBICIUNI SPIRITUALE, NU FIZICE
Pavel învață limpede că „viața lui Isus”, „se descoperă în carnea noastră muritoare”. Nicăieri în Scripturi nu se spune că Dumnezeu dă har trupurilor noastre. Însuși cuvântul „har” arată că „omul lăuntric” era cel ce avea nevoie de ajutor. Harul lui Dumnezeu este dat numai „omului lăuntric”, despre care spune Pavel că, în cazul său, era înnoit zilnic. Cu alte cuvinte, harul este pentru slăbiciuni spirituale, nu fizice. Când s-au folosit, în Vechiul Testament, cuvintele „spini în ochi și ghimpi în coaste”, canaaniții nu erau un deranj pentru israeliți în sensul că provocau boli sau slăbiciuni în trupurile lor. Așa cum canaaniții erau în afara trupurilor israeliților, tot așa îngerul Satanei era în afara trupului lui Pavel; cu siguranță, apostolul n-avea niciun demon care să locuiască în trupul său. Harul și mila lui Dumnezeu ne-au fost date întotdeauna pentru a ne face în stare să suferim prigonirile și încercările, nu să ne purtăm păcatele și bolile, pe care le-a purtat El pentru noi. Dumnezeu n-a promis niciodată că va îndepărta de la creștini pălmurile din afară și încercările, ci că ne dă har să le suportăm. Dar de-a lungul vremii, El a fost întotdeauna gata să îndepărteze orice apăsare interioară sau trupească, la fel ca și păcatele noastre.

182 

DUMNEZEU ERA CU EL
Isus „umbla din loc în loc, făcea bine, și vindeca pe toți cei ce erau apăsați de diavolul; căci Dumnezeu era cu El”. Cuvântul lui Dumnezeu ne spune că „toți care doresc să trăiască cu evlavie în Hristos Isus vor fi persecutaţi”. N-a spus niciodată „ei vor rămâne bolnavi”, conform părerilor nescripturale susținute de mulți în vremea aceasta. Această părere tăgăduiește toate precedentele scripturale. Fără îndoială că Pavel a luat expresia „țepuș în carne” din scripturile Vechiului Testament. Pentru că termenul arată necazurile lor exterioare și nu cele din trupurile lor, el a folosit aceeași expresie pentru a-și arăta propriile pălmuiri. Dacă slăbiciunile despre care vorbește Pavel aici, erau de natură fizică și, conform scriitorului citat mai sus, Pavel ar fi fost „cel mai bolnav dintre oameni”, iar Dumnezeu n-ar fi îndepărtat „țepușul” dându-i putere, cum ar fi putut el să lucreze „mai mult decât toți”? Dacă „cel mai bolnav om” poate lucra mai mult decât un om sănătos, atunci haideți să ne rugăm cu toții să fim bolnavi pentru ca și noi să putem lucra mai mult pentru Dumnezeu. După ce și-a dat seama că puterea lui Dumnezeu era „făcută desăvârșită în slăbiciunea sa”, Pavel a putut să simtă plăcere, nu doar în slăbiciunile sale, ci și în pălmuirile pe care le amintește: defăimări, nevoi, prigoniri, strâmtorări, etc. Observați că aici, printre alte lucruri, Pavel amintește nevoi, referindu-se la pălmuirile de natură financiară, despre care vorbește, de asemenea, în prima sa epistolă către corinteni, scrisă cu un an înainte. El spune: „Până în ceasul acesta flămânzim şi însetăm; şi suntem fără îmbrăcăminte şi loviți cu pumnii și pribegim fără casă” (1 Cor. 4.11), arătând că atunci când a vorbit despre pălmuri, Pavel nu s-a gândit la o boală permanentă.

183 

PAVEL ÎȘI ENUMERĂ PĂLMUIRILE
Dacă „țepușul” lui Pavel era oftalmie, sau altă boală de ochi, ceea ce el nu amintește, și nu aceste defăimări, pe care el le pomenește, de ce nu spune el că simte plăcere în boala de ochi, în loc să spună că simte plăcere în defăimări? Nu doar aici, dar peste tot în epistola sa către corinteni, Pavel enumeră în detaliu pălmuirile sale provocate de îngerul Satanei. Pe lângă aceste defăimări, nevoi, prigoniri și strâmtorări amintite în textul nostru, în al șaselea capitol al acestei epistole, el amintește bătăi, închisoare, răscoale, osteneli, vegheri, posturi, ocară, vorbire de rău. El își descrie poziția ca „ca murind, deşi, iată, trăim; ca pedepsiţi dar nu omorâţi; ca întristaţi, dar întotdeauna bucurându-ne; ca săraci, dar îmbogăţind pe mulţi; ca neavând nimic, dar stăpânind toate”. În capitolul 11 el amintește „în închisori mult mai mult; deseori în pericol de moarte! De la iudei, de cinci ori am primit patruzeci de lovituri fără una. De trei ori am fost bătut cu nuiele, o dată am fost lovit cu pietre, de trei ori am naufragiat, am petrecut o noapte și o zi în adânc, în călătorii deseori”. El vorbește de asemenea despre „pericole pe ape, pericole din cauza tâlharilor, pericole de la neamul meu, pericole de la naţiuni, pericole în cetate, pericole în pustiu, pericole pe mare, pericole între fraţi falşi”. El personal a suferit „osteneli și necazuri, priveghiuri adesea, foame și sete, posturi adesea, frig și lipsă de îmbrăcaminte!” „Ocărâţi, ... persecutaţi, ... vorbiți de rău, ... ca gunoiul lumii acesteia, ... ca lepădătura tuturor, până în ziua de azi” (1 Cor. 4.12-13).

ÎNTREBĂRI DEMNE DE LUAT ÎN SEAMĂ
Cine, dacă nu îngerul Satanei, ar fi putut fi răspunzător de toate aceste suferințe? Vedem că Pavel, atunci când le enumeră, pomenește aproape tot ce ne-ar putea trece prin cap, cu excepția bolii sau oftalmiei. De singurul lucru pe care nu-l menționează - și acela este remarcabil, pentru absența sa – se leagă tradiția și spune că acesta era „țepușul” său. De ce 184 

acești împotrivitori, înlocuiesc toate aceste pălmuiri cu o boală de ochi, despre care Pavel nu spune nimic? Deși mulți oameni cumsecade o cred, un scriitor spune că această răstălmăcire larg răspândită a Scripturilor, care vorbește de „țepușul din carne”, este cu siguranță inspirată de Satana, pentru că îi dă acestuia ocazia de a-și face lucrarea sa rea de chinuire a trupurilor oamenilor. De vreme ce vindecarea este un element fundamental al evangheliei, cum s-ar fi putut Pavel bucura de „plinătatea binecuvântării evangheliei” (Rom. 15.9), așa cum s-a bucurat, și să rămână bolnav? Vindecarea nu este o parte a binecuvântării evangheliei? Chiar și învățații conservatori, cum sunt aceia care formează Comisia Episcopală despre Vindecare, sunt de acord că „vindecarea trupească este un element fundamental al evangheliei”. Să presupunem că fratele nostru are dreptate atunci când spune că Pavel era „cel mai bolnav dintre oameni” și că suferea de oftalmie: nu este ciudat că atunci când efesenii au văzut puroiul care curgea din ochii lui Pavel și au aflat că Dumnezeu nu vrea să-l vindece, această priveliște le-a dat lor credință pentru „minuni deosebite” care să se petreacă în folosul lor? Dacă aici se spune că „Dumnezeu făcea lucrări de putere neobişnuite prin mâinile lui Pavel, încât peste cei bolnavi erau aduse de la trupul lui chiar ştergare sau şorţuri, și-i lăsau bolile și ieșeau duhurile din ei”. (Fapte 19.11-12). Scripturile nu vorbesc niciodată despre minuni nemaipomenite în legătură cu vreun apostol, în afară de acest „cel mai bolnav” apostol. Dacă astăzi ar fi aduse basmale de la un bolnav de oftalmie, în loc să le punem peste bolnavi ca să fie vindecați, le-am arde ca să împiedicăm răspândirea infecției.

CAZUL OLOGULUI DIN LISTRA
Din nou, când ologul păgân din Listra l-a auzit pe Pavel predicând evanghelia și a dat cu ochii de „scurgerile respingătoare” din ochii lui Pavel, priveliștea aceasta dintr-o dată i-a dat credință ca să umble pentru prima oară, pe pământ. Pavel «văzând că are credinţă ca să fie vindecat, a 185 

spus cu glas tare: „Ridică-te drept pe picioarele tale!” Şi el a sărit şi umbla.». Acest olog păgân niciodată nu mai văzuse o minune și nici n-a mai auzit vreodată evanghelia predicată, până când a auzit-o de la „cel mai bolnav dintre oameni”, pe care Dumnezeu „n-a vrut să-l vindece”. Din nou, nu este de mirare cum Pavel, cu „un puroi de nedescris care-i curgea pe față”, „cel mai bolnav dintre oameni”, suferind de „cea mai rea și mai dureroasă boală orientală... pe care „i-a dat-o Isus Hristos”, spunându-i că „este voia lui Dumnezeu ca el să nu fie vindecat” – nu este o minune cum Pavel, în această stare, a putut determina „ascultarea naţiunilor, prin cuvânt şi faptă, în puterea semnelor și a minunilor, în puterea Duhului lui Dumnezeu... de la Ierusalim și în jur, până la Iliria” (Rom. 15.18-19)? Pe insula Malta, după ce au văzut boala respingătoare a lui Pavel, care trebuia să rămână pentru că „puterea divină poate și va lucra prin el mai bine dacă suferă de oftalmie decât dacă e sănătos”, mai întâi tatăl lui Publius și apoi ceilalți bolnavi de pe insulă, au venit și au fost vindecați (Fapte 28.8-9).

SE LAUDĂ CEI BOLNAVI, CU BOALA?
Fratele citat mai sus afirmă: «Pavel spune aici următoarele: „Mă voi lăuda cu oftalmia mea. Ochii mei să fie plini de scurgeri respingătoare; să fiu de compătimit; nu contează, mă voi lăuda cu aceasta. Mă voi lăuda cu boala mea”». De vreme ce oamenii aceștia învață că este corect pentru Pavel să se laude că este „cel mai bolnav dintre oameni”, de ce nu se bucură ei, de asemenea, în bolile lor, în loc să încerce din răsputeri să scape de aceasta? Dacă ei se bucură în „țepușul” lor, de ce unii dintre ei merg la un chirurg să-l scoată? Unii învățători susțin că țepuțul lui Pavel era o orbire parțială provocată de lumina divină care a strălucit peste el la convertirea sa. În anul 60, când a scris această epistolă, Pavel ne spune că „în urmă cu 14 ani” a primit o mulțime de descoperiri, care au prilejuit darea acestui „țepuș în carne”. Acest lucru înseamnă că țepușul i-a fost dat la 12 ani după 186 

convertirea sa. Epistola aceasta a fost scrisă la 26 de ani după convertirea sa. Ar fi aproape blasfemie să numești „solul Satanei”, o orbire parțială provocată de vederea Hristosului proslăvit.

PENTRU CE A FOST ȚEPUȘUL LUI PAVEL?
Pavel declară foarte clar că pălmuirile i-au fost date ca să nu „fie înălțat peste măsură prin abundența revelațiilor”. Oare datorită abundenței revelațiilor lor, bolnavii de astăzi trebuie învățați să-și privească bolile ca pe un țepuș, care trebuie să rămână ca el nu cumva să se înalțe? De vreme ce „țepușul” lui Pavel n-a fost o piedică în calea credinței sale pentru vindecarea celorlalți bolnavi de pe insula Malta și de pretutindeni, de ce s-o împiedice pe a noastră? De ce să fie prezentat acest țepuș, astăzi, ca o piedică în calea a ceea ce poate să primească mica noastră credință pentru vindecarea bolnavilor? Biblia spune „credința vine în urma auzirii”, dar credința acestor zile pleacă prin auzire – prin auzirea acestor învățături nesăbuite. Eroarea larg răspândită în ceea ce privește „țepușul în carne” al lui Pavel, taie din evanghelie. Aceasta îndepărtează temelia pe care trebuie să se odihnească credința pentru vindecare. Cel bolnav „trebuie să primească de la Duhul și nu din Biblie, o descoperire specială că el urmează să fie vindecat”. Noi am observat din prezentările acestor scriitori că foarte repede pomenesc ei cea mai neînsemnată imperfecțiune fizică a celor ce învață vindecarea și văd bolnavi vindecați. Cu toate acestea, ei argumentează că pentru Pavel, care este cel mai remarcabil învățător al Noului Testament în ceea ce privește vindecarea, a fost binevenit țepușul durerii trupești.

187 

ȚEPUȘUL LUI PAVEL NU A FOST O PIEDICĂ ÎN CALEA LUCRĂRII SALE
Scripturile ne arată că țepușul lui Pavel nu l-a împiedicat pe acesta să lucreze mai mult decât toți ceilalți. Cei ce sunt învățați că boala lor este un țepuș care trebuie să rămână, sunt adesea incapabili de orice muncă. Ei nici măcar nu pot să-și poarte lor înșiși de grijă. Ba mai mult, ei dau de lucru altora, pentru că trebuie să le poarte de grijă. Apostolul Pavel a scris ca noi trebuie să fim „destoinici pentru orice lucrare bună”, „plini de râvnă pentru fapte bune”, „cei dintâi în fapte bune” și „desăvârșiți în orice lucru bun, ca să facem voia Lui”. Cum poate mulțimea de creștini, care nu este în stare să se ridice din pat datorită unui „țepuș în carne”, să „prisosească în orice lucrare bună”? Aceste versete sunt numai pentru creștinii sănătoși? Dacă „harul Meu este de ajuns”, înseamnă că Hristos îi spune lui Pavel să rămână bolnav, ar fi primul și singurul caz din Biblie în care Dumnezeu a spus vreodată cuiva să rămână bolnav. Chiar de-ar fi așa, această excepție n-ar desființa ceea ce arată Scripturile de așa de multe ori: că El i-a vindecat pe toți ceilalți. De ce așa de mulți din acești învățători de astăzi inversează Scripturile și fac din țepușul lui Pavel punctul principal atunci când discută despre vindecare? De ce dau ei la o parte regula generală a vindecării, descoperită de-a lungul istoriei și relatată în Biblie? „Țepușul” nu l-a împiedicat pe Pavel să-și sfârșească alergarea pentru Dumnezeu (2 Tim. 4.7). Învățătura din prezent despre țepușul lui Pavel a trimis prematur mulțimi întregi de oameni în morminte, oameni aflați deabia la jumătatea cursei lor, adesea după ani întregi de suferință îngrozitoare. Aceasta este o tragedie care se tot repetă! Mulți bolnavi din prezent cred această învățătură a vremii sfârșitului. Mulți cred că trebuie să-l urmeze pe Pavel și să se roage până le vorbește Dumnezeu; și că, precum în cazul lui Pavel, Dumnezeu nu vrea să le îndepărteze boala. Este greșit! Dacă Dumnezeu le-ar da un motiv biblic pentru boala lor, noi am spune repede „amin”, pentru că ne place voia lui Dumnezeu. 188 

În Gal. 4.13 Pavel spune: „Dar știți că în slăbiciunea cărnii v-am vestit Evanghelia la început”. Probabil că slăbiciunea a fost de natură fizică dar, „la început”, nu înseamnă că el a rămas neputincios. Nu înseamnă că el s-a făcut bine? De ce ar spune „la început”? Probabil că, după cum cred unii învățați, aceasta s-a petrecut imediat după ce a fost bătut cu pietre la Listra. După ce Pavel spune în cele mai clare cuvinte, ce a fost „țepușul” său, cât e de ciudat că predicatorii de astăzi spun că este altceva. De ce îl folosesc ei împotriva învățăturii biblice a vindecării, dacă Pavel însuși, a fost cel mai mare învățător al vindecării, între apostoli și alți scriitori ai Noului Testament?

PREDICAREA LUI PAVEL STIMULEAZĂ CREDINȚA
Evanghelia predicată de Pavel în Efes a dat credință pentru „minuni deosebite”, pe care le-am amintit. Referitor la ceea ce a predicat el acolo, a spus „n-am ascuns nimic din ce vă era de folos”. Dacă toți predicatorii de astăzi n-ar ascunde nimic din ceea ce este de folos, cu siguranță că toți ar vesti vindecarea. În Romani 15.18-19, Pavel a spus că „a predicat din plin evanghelia lui Hristos” (a predicat evanghelia deplină), și a făcut neamurile ascultătoare, prin cuvânt și prin fapte. Acest lucru a fost făcut „prin puterea semnelor și a minunilor, fie prin puterea Duhului Sfânt... de la Ierusalim și țările de primprejur, pâna la Iliria”. La 25 de ani după ce a devenit apostol, el a scris corintenilor (1 Cor. 11.30): „De aceea sunt mulţi între voi slabi şi bolnavi şi mulţi adorm”. Dacă țepușul lui Pavel ar fi fost o infirmitate fizică, sau dacă ar fi fost bolnav, probabil că ei i-ar fi scris înapoi întrebându-l: „Tu din ce cauză ești slab și bolnav?” Pavel a scris: „Nu știți că trupul vostru este templul Duhului Sfânt?” „Mădularele lui Hristos”; „mădulare ale trupului Său, carne din carnea Lui și os din oasele Lui”. El a scris că noi avem „cele dintâi roade ale Duhului” (cele dintâi roade ale mântuirii noastre spirituale și fizice), 189 

„pentru ca și viața lui Isus să fie arătată în carnea noastră cea muritoare” (2 Cor. 4.11); că „Duhul... va face vii și trupurile voastre muritoare [nu moarte]” (Rom. 8.11). Pavel a spus că Isus este Mântuitorul trupului, că „trupul este pentru Domnul și Domnul pentru trup”.

CHEMAȚI SĂ FIM SFINȚI
Pavel este apostolul care a scris „către adunarea lui Dumnezeu care este în Corint, către cei sfințiți în Hristos Isus, sfinţi chemați, împreună cu toţi cei care, în orice loc, cheamă Numele Domnului nostru Isus Hristos, Domn al lor şi al nostru”. „Dumnezeu a pus în biserică... minuni... daruri de vindecare”, etc. El a spus că „lui Dumnezeu nu-i pare rău de darurile și chemările făcute” [adică acestea nu sunt retrase], și că tuturor le este poruncit să râvnească după cele mai bune daruri. Pavel n-a crezut, așa cum se învață astăzi, că aceste binecuvântări au fost limitate la Israel. El a crezut că „zidul de la mijloc” a fost dărâmat, că în Hristos nu este „nici iudeu, nici grec”, ci că noi suntem „una în Hristos”. Astfel, el îl vindecă la Listra pe păgânul olog din naștere, la fel cum au făcut Petru și Ioan cu ologul evreu la Poarta Frumoasă. Pavel a crezut, de asemenea, că prefigurările vechi testamentare „au fost scrise pentru învățătura noastră”, că „fii ai lui Avraam sunt cei ce au credință”, că „promisiunile au fost făcute lui Avraam și seminței lui”, și că „dacă voi sunteți ai lui Hristos, sunteți deci sămânța lui Avraam, moștenitori potrivit promisiunii” (Gal. 3.29).

PAVEL PE INSULA MALTA
Pavel a fost acela care a învățat că „în El (Hristos) toate promisiunile lui Dumnezeu... sunt DA... și AMIN, spre slava lui Dumnezeu, prin noi”. Cu alte cuvinte, toate promisiunile lui Dumnezeu, inclusiv toate promisiunile Sale de a vindeca, își datorează existența și puterea lucrării de înlocuire făcute de Hristos pentru noi, că lucrarea de răscumpărare a lui Hristos a fost pentru toți. Astfel, chiar și ultimul capitol 190 

din Fapte ne arată că Pavel a crezut și a dovedit că a fost voia lui Dumnezeu să vindece nu doar pe unii, ci pe „toți ceilalți bolnavi de pe insula” Malta (Fapte 28.9 Weymouth). Pavel a făcut deosebirea între miracole (minuni) și vindecare. El na crezut că fiecare om este însănătoșit instantaneu, pentru că l-a lăsat bolnav pe Trofim, la Milet. Epafrodit a fost „bolnav aproape de moarte” din pricina evangheliei (sau de la suprasolicitare), și el nu s-a însănătoșit instantaneu. Pavel n-a fost un fanatic în ceea ce privește legile naturale ale sănătății, care sunt la fel de dumnezeiești ca și minunile lui Dumnezeu. El n-a ezitat să recomande „rodul viței”, pe lângă apă, pentru boala de stomac a lui Timotei. Pavel a crezut că și bolnavii înșiși trebuiau să aibă credință pentru vindecare. El nu i-a spus ologului „ridică-te în picioare” până ce nu a văzut că acela avea credință ca să fie vindecat. Isus însuși nu a putut să facă minuni în Nazaret, datorită necredinței comunității.

O RECAPITULARE PLINĂ DE ÎNVĂȚĂMINTE
Nu este curios cum de orice predicator poate să pună Biblia deoparte când este vorba despre subiectul vindecării, păstrând însă în fundal:  Numele de răscumpărare și de legământ, IEHOVAH-Rafa  Legământul lui Dumnezeu cu privire la vindecare  Învățătura și promisiunile de vindecare din prefigurările Vechiului Testament  Precedentul unanim în ceea ce privește vindecarea, de-a lungul istoriei Vechiului Testament  Cuvintele, învățătura, poruncile, promisiunile și slujba de vindecare a lui Hristos, prin care El a descoperit voia lui Dumnezeu pentru trupurile noastre  Darurile de vindecare așezate în Biserică  Porunca ungerii bolnavilor

191 

 Faptul că Hristos a purtat bolile noastre la fel ca și păcatele noastre, pe Golgota  Miile de oameni vindecați din vremea apostolilor și până în zilele noastre, mai ales. Nu este curios că se pot pune la o parte toate acestea și, atunci când se vorbește despre vindecare, ei își aleg versetul care vorbește despre țepușul lui Pavel, despre care învățații recunosc că nu pot dovedi că are vreo legătură cu boala sau vindecarea?

31 DE ÎNTREBĂRI
1. Dacă cele șapte Nume compuse ale lui IEHOVAH, din care unul este IEHOVAH-Rafa (Eu sunt Domnul care te vindecă), descoperă legătura Sa de răscumpărare față de fiecare persoană, nu arată acestea către Golgota? 2. Dacă toate promisiunile lui Dumnezeu sunt DA și AMIN în El (Hristos), aceste șapte Nume, inclusiv IEHOVAH-Rafa (Domnul, Vindecătorul nostru), nu-și datorează existența și puterea lucrării de răscumpărare făcute de Hristos pe cruce? 3. Nu are fiecare credincios același drept de răscumpărare ca să-L cheme pe Hristos ca IEHOVAH-Rafa (Vindecătorul trupului său) la fel cum Îl cheamă ca IEHOVAH-Țidkenu (Vindecătorul sufletului său)? Numele Său nu este dat pentru vindecare la fel cum este dat pentru mântuire? 4. Dacă vindecarea trupească trebuie obținută independent de Golgota, așa cum învață împotrivitorii, atunci de ce nicio binecuvântare a Anului de Veselie nu era vestită prin sunetul trâmbiței, până în Ziua Ispășirii? 5. Dacă vindecarea trupului nu ar fi fost o parte a lucrării de răscumpărare a lui Hristos, de ce prefigurările Ispășirii au fost date în legătură cu vindecarea, de-a lungul Vechiului Testament? 192 

6. Dacă vindecarea n-ar fi fost în Ispășire, de ce li s-a cerut israeliților care erau pe moarte, să privească la șarpele de aramă - prefigurarea Ispășirii - pentru vindecare trupească? Dacă atât iertarea cât și vindecarea au venit prin simpla privire la prefigurare, de ce n-ar veni de la Acela care a fost prefigurat? 7. Dacă blestemul de peste ei a fost îndepărtat prin înălțarea unui simbol al lui Hristos, blestemul nostru (boala) n-a fost îndepărtat, de asemenea, prin înălțarea lui Hristos Însuși? (Gal.3.13). 8. Isaia spune: „Cu siguranţă, El suferinţele le-a purtat şi durerile noastre le-a luat asupra Lui” (Isa. 53.4 – vezi capitolul 2, El a purtat durerile noastre). De ce sunt folosite aceleași verbe evreiești, ca și în vers. 11 și 12 unde se vorbește despre purtarea păcatului în locul nostru, dacă nu ar avea același caracter de înlocuire și ispășire? 9. Dacă vindecarea n-a fost asigurată tuturor în răscumpărare, cum de au obținut mulțimile, de la Hristos, ceva ce Dumnezeu n-a asigurat? 10. Dacă trupul n-a fost inclus în răscumpărare, cum poate exista o înviere? Cum poate trupul acesta, supus putrezirii, să se îmbrace în neputrezire și trupul acesta muritor să se îmbrace în nemurire? Nu s-a bucurat poporul lui Dumnezeu, de-a lungul istoriei, de „arvuna” fizică precum și cea spirituală, a răscumpărării noastre? 11. De ce n-ar trebui „al doilea Adam” să îndepărteze tot ce-a adus asupra noastră „primul Adam”? 12. Dacă Biserica este Trupul lui Hristos, vrea Dumnezeu ca Trupul lui Hristos să fie bolnav? Nu este voia Lui să vindece orice parte a Trupului lui Hristos? Dacă nu este, atunci de ce poruncește El oricărui bolnav din trup să fie uns pentru vindecare? (Iac. 5.14) 13. Deficiențele (imperfecțiunile) omenești de orice fel, fie de natură fizică, fie de natură spirituală, sunt voia lui Dumnezeu sau sunt greșeli omenești? 14. Dacă „trupul este pentru Domnul”, „o jertfă vie pentru Dumnezeu”, n-ar vrea El să aibă un trup sănătos, mai degrabă decât unul bolnav? Dacă nu, cum ne poate face El „desăvârșiți pentru orice lucrare bună, ca să facem voia Lui” sau „deplin pregătiți pentru orice lucrare bună”? 193 

15. În Noul Testament, vindecarea trupească a fost numită milă. Mila și îndurarea L-a determinat pe Isus să-i vindece pe toți cei care au venit la El. Nu mai este adevărată promisiunea lui Dumnezeu: „bogat în îndurare pentru toți cei ce-L cheamă”? 16. Perioada glorioasă a evangheliei nu oferă celor ce suferă în timpul ei, la fel de multă milă și îndurare, cum au oferit perioadele mai întunecate? Dacă nu oferă, atunci de ce și-ar retrage Dumnezeu această îndurare și acest privilegiu vechi testamentar, într-o perioadă mai bună, cu un legământ mai bun? 17. Dacă Dumnezeu are astăzi altă metodă pentru vindecarea noastră, așa cum învață unii, de ce-ar adopta El o metodă lipsită de succes pentru perioada mai bună de timp, în care trăim noi? 18. Dacă Hristos a venit să facă voia Tatălui, vindecarea tuturor bolnavilor care au venit la El, nu a fost o descoperire a voii lui Dumnezeu pentru trupurile noastre? 19. N-a spus Isus că El va continua să facă aceleași lucrări, ca răspuns la rugăciunile noastre, în timp ce este la Tatăl (Ioan 14.12-13) și nu este această promisiune un răspuns complet pentru toți împotrivitorii? 20. De ce Duhul Sfânt, care a vindecat toți bolnavii înainte de a începe perioada Sa, ar face mai puțin după ce a intrat în slujbă în ziua Cincizecimii? Sau Făcătorul de Minuni a intrat în slujbă ca să desființeze minunile? 21. Nu este cartea Faptelor Duhului Sfânt, o descoperire a felului în care vrea El să lucreze prin intermediul Bisericii? 22. Cum ne poate îndreptăți Dumnezeu și în același timp să ne ceară să rămânem slub blestemul legii, din care ne-a răscumpărat Isus, purtându-l pentru noi, pe cruce? (Gal. 3.13) 23. Dacă Fiul lui Dumnezeu s-a arătat ca să nimicească lucrările diavolului, a renunțat El acum la scopul acesta, pe care l-a menținut chiar și atunci când sudoarea i s-a transformat în sânge și a fost chinuit pe Golgota? Sau vrea El, acum, ca în trupurile noastre să continue lucrările diavolului, pe care mai înainte a vrut să le nimicească? Vrea Dumnezeu ca în mădularele lui Hristos să existe un cancer, un blestem, un flagel - lucrările 194 

diavolului? Nu știți că trupurile voastre sunt mădulare ale lui Hristos? (1 Cor. 6.15) 24. Dovezile vindecării divine aduse de cele 184 de persoane care au mărturisit în această trezire, în ultimele două seri de vineri, sunt mai puțin convingătoare decât dovezile răscumpărării spirituale din mijlocul celor ce se declară creștini astăzi? Acești 184 de oameni care au fost vindecați, nu au o sănătate fizică mai bună decât sănătatea spirituală a multor așa ziși creștini? Sănătatea fizică a acestor 184 de persoane este mai bună decât sănătatea spirituală a multor predicatori de astăzi. 25. Dacă argumentul care este folosit împotriva vindecării divine, datorită eșecurilor acesteia, ar fi folosit împotriva neprihănirii, nașterii din nou și a învățăturilor mântuirii, n-ar fi pur și simplu copleșitor? 26. Faptul că Hristos n-a putut face nicio minune în Nazaret, dovedește altceva în afară de necredința oamenilor? Ar fi corect să tragem concluzia că n-a fost voia lui Dumnezeu să-l vindece pe acel copil epileptic, pentru că ucenicii lui Hristos n-au reușit să scoată afară duhul acela? Vindecându-l, Hristos a dovedit că este voia lui Dumnezeu să-i vindece chiar și pe aceia care nu reușesc să primească vindecarea. 27. Nu este Dumnezeu la fel de dispus să arate îndurarea vindecării, față de închinătorii Săi, cum este dispus să arate îndurarea iertării față de dușmanii Lui? (Rom. 8.32) 28. Dacă Pavel (așa cum spune un predicator din New York), „a fost cel mai bolnav dintre oameni, suferind de oftalmie”, sau dacă, așa cum învață alții, țepușul din carnea lui era o slăbiciune de natură fizică și nu ceea ce spune Pavel însuși, adică un sol al Satanei care provoca numeroasele pălmuiri enumerate de Pavel, cum a putut el să lucreze mai mult decât toți ceilalți apostoli? Sau dacă el a avut putere să lucreze mai mult decât toți ceilalți, cum putea să fie de natură fizică, slăbiciunea lui? Dacă țepușul lui Pavel n-a împiedicat credința sa pentru vindecarea tuturor celorlalți bolnavi de pe insula Malta, de ce ar împiedica-o pe a noastră? Dacă Pavel ar fi fost bolnav, eșecul lui de a fi vindecat n-ar fi fost o piedică în calea credinței acestor păgâni pentru vindecarea lor? De ce învățătorii tradiționali înlocuiesc „ocările... nevoile... prigonirile... strâmtorările” și alte pălmuiri din partea îngerilor Satanei, cu oftalmie sau altă boală pe care 195 

Pavel n-o amintește? Dacă țepușul lui era o boală, de ce nu spune el că simte plăcere în boală și nu în pălmuiri? Cum a putut Pavel, fiind bolnav în trup și incapabil să fie vindecat, să le facă pe neamuri ascultătoare, prin cuvânt și faptă, „în puterea semnelor și a minunilor”? (Rom. 15.18-19) 29. Dacă boala este voia lui Dumnezeu, atunci n-ar fi, fiecare medic, un călcător de lege? Nu L-ar sfida pe Cel Atotputernic, fiecare asistent medical? N-ar fi orice spital o casă a răzvrătirii, în loc să fie o casă a îndurării? În loc să susținem spitalele, n-ar trebui să facem tot ce ne stă în putere să le închidem? 30. Dacă Isus, în evanghelii, n-a însărcinat vreodată pe cineva să predice evanghelia fără să-i poruncească respectivului să vindece bolnavii, cum putem noi să ascultăm porunca aceasta, dacă nu există nicio veste bună (evanghelie) a vindecării, care să le fie vestită bolnavilor ca bază pentru credința lor? Dacă credința se așteaptă ca Dumnezeu să-Și țină promisiunea, cum poate să existe credință pentru vindecare, dacă Dumnezeu n-a promis-o? Și de vreme ce Biblia este plină de promisiuni de vindecare, nu sunt toate acestea vești bune (evanghelie) pentru cei bolnavi? De vreme ce „credința vine prin auzirea... Cuvântului”, cum poate cel bolnav să aibă credință pentru vindecare, dacă nu are ce să audă? 31. Inima iubitoare a Fiului lui Dumnezeu, care a avut milă de bolnavi, și i-a vindecat pe toți cei ce au avut nevoie de vindecare, a încetat să privească la suferințele alor Săi, de când S-a înălțat El la dreapta Tatălui? Aceste întrebări au fost prezentate de evangelistul F. F. Bosworth în „Cortul Alianței”, Toronto, Canada, pe 20 aprilie, 1923, ca parte a predicii sale în care răspundea întrebării unui împotrivitor, „Există o evanghelie a vindecării?”

196 

MĂRTURII
Următoarele mărturii au fost depuse de-a lungul câtorva ani, de la începutul anilor 1920. Citindu-le și recitindu-le, am simțit că sunt prea minunate ca să le scurtăm. Am revizuit limbajul, ca să-l facem mai ușor de înțeles. N-am redat adrese și alte date, pentru că, după atâția ani, sunt irelevante. Aceste mărturii sunt doar câteva din cele 225.000 care au fost primite până în 1948. Apoi, tatăl meu a mers în Africa și pe alte câmpuri de misiune. Până la plecarea lui acasă, în 1958, a continuat să sosească o explozie de mărturii din partea a mii de oameni care au fost mântuiți și vindecați într-un mod minunat. Tata a avut pe inimă întotdeauna să „facă de cunoscut faptele Lui”. - Bob Bosworth VINDECAREA MIRACULOASĂ A UNEI PERSOANE ÎI CONDUCE PE MULȚI LA MÂNTUIREA SUFLETULUI. URMEAZĂ, DE ASEMENEA, BINECUVÂNTĂRI DE NATURĂ FIZICĂ Cele cinci mărturii strânse în acest capitol, atrag atenția asupra binecuvântărilor de natură spirituală și fizică, care urmează mereu vindecarea unei singure persoane. Rezultatul vindecării lui Enea a fost că toată Lida și Sarona s-a întors la Dumnezeu. Vindecarea sa a fost la fel de importantă ca mântuirea a două orașe. Prin vindecarea ologului de la poarta Frumoasă a templului, au fost mântuiți cinci mii de oameni. Pavel ne spune despre scopul lui Dumnezeu de a aduce neamurile la ascultare, prin puterea semnelor și a minunilor. Cei ce sunt vindecați primesc mereu, împreună cu binecuvântarea fizică, o umplere cu Duhul. De asemenea, primesc o milă care-i trimite să caute mântuirea altora și să le spună că ei pot să primească din partea unui Dumnezeu iubitor, vindecarea de care au nevoie pentru trupurile lor. În continuu primim mărturii emoționante care vorbesc despre binecuvântări în lanț. Mântuită și vindecată, d-na J. B. Long, din Pittsburgh, Pennsylvania, a căutat să-și țină promisiunea pe care a făcut-o, de a duce 197 

mesajul vindecării divine unor prieteni bolnavi. Îndemnată de Duhul Sfânt, ea a mers la „altar” cu propria ei suferință. Unsă de rev. E. D. Whiteside și evangelistul Fred Francis Bosworth, ea s-a ridicat spre a fi o binecuvântare spirituală pentru alții. Cu câtă credincioșie și-a ținut promisiunea, se vede din hotărârea ei de a duce evanghelia cu mesajele ei de vindecare trupească, celor bolnavi în suflet și trup. Cei ce au sufletele mântuite și trupurile vindecate aduc o bucurie binecuvântată celor părăsiți. GENUNCHI FISURAȚI - PĂȘEAM CU DURERE - ACUM URC SCĂRI De mai mult de un an de zile, am fost vindecată de surzenie completă la ureche și, de asemenea, de rotule fisurate. Surzenia s-a datorat unei prăbușiri nervoase pe care am suferit-o cu mai mult de zece ani în urmă și care m-a lăsat surdă vreme de peste cinci ani. Într-o seară, pe drumul către biserică, însoțită de d-șoara Elizabeth Taylor, am căzut și miam fisurat genunchii. Vreme de mai mulți ani aceștia mi-au provocat mare suferință și situația se înrăutățea în continuu. Cu greu puteam să urc scările, dar acum, slavă lui Dumnezeu, pot să alerg. Eu locuiesc pe vârful unui deal. Ca să iau tramvaiul, trebuie să cobor 185 de scări. Mă durea groaznic, dar binecuvântat să fie Numele Său scump, acum pot să alerg! Niciodată nu cobor scările acelea fără să-mi înalț inima spre Dumnezeu, mulțumindu-I pentru ceea ce a făcut. Am fost vindecată în timpul primei „campanii Bosworth” din Pittsburgh, Pennsylvania. Stăteam în adunare uitându-mă cum oamenii erau mântuiți și vindecați. Fusesem mântuită cu 38 de ani înainte, pe când eram doar o fetiță. În seara aceea m-am gândit ce frumos ar fi să pot duce mesajul vindecării divine unora dintre prietenii mei bolnavi. Exact atunci m-am întrebat cum aș putea eu să duc cuiva evanghelia vindecării, dacă nu aș avea eu însămi o mărturisire. Aceasta m-a convins. Fără să ezit, am mers „la altar” cu propriile mele boli trupești și am fost unsă. Fratele F. F. Bosworth și rev. E. D. Whiteside s-au rugat împreună cu mine și am fost vindecată pe loc. Vindecarea mea a fost deplină. În anii ce au urmat, boala nu s-a mai întors. Fusesem mântuită ca să slujesc. Fusesem preocupată să fiu vindecată ca să-L pot sluji pe El mai 198 

bine. În seara aceea, mergând pe strada Ohio ca să iau tramvaiul, dintr-o dată mi s-a părut că mă aflu într-o lume nouă. Cred că Dumnezeu mi-a dat atunci un botez proaspăt al Duhului Său Sfânt. Acesta a fost cel mai minunat an din viața mea, căci Dumnezeu m-a folosit atât de frumos în slujba Lui. Într-adevăr, în slujba Regelui este bucurie. După vindecarea mea am avut multe binecuvântări spirituale și Hristos mi-a fost mai aproape și mai drag ca niciodată înainte. Am văzut că secretul acestei bucurii stă în mărturisirea puterii lui Dumnezeu. În seara în care am fost vindecată, eu am mărturisit unui membru al bisericii mele, în tramvai. Știam că vestea se va răspândi. În săptămâna care a urmat, pastorul meu m-a chemat deoparte, mi-a spus ce a auzit și m-a întrebat dacă era adevărat. I-am spus că era adevărat. Când iam dat versetul pentru aceasta (Mat. 8.16-17) Domnul l-a convins pe deplin. În săptămâna care a urmat, am început să ținem adunări de trezire. A fost cea mai bună trezire pe care am cunoscut-o vreodată. În fiecare săptămână, pastorul nostru vorbea în câte o seară, despre vindecarea divină. Pastorul făcea ungerea, în timp ce fratele I.E. Hoover și eu puneam mâinile peste bolnavi. Mulți au fost vindecați în timp ce ne-am rugat cu ei. Simțeam că sunt pur și simplu un vas gol la picioarele Învățătorului, gata să fie umplut și folosit în slujba Lui. În ziua următoare vindecării mele, L-am rugat pe Domnul să mă trimită la cineva care avea nevoie de vindecare, ca să-i pot spune povestea mea. Mi-a venit în minte chipul unei prietene, d-na Sadie Robinson. Am mers s-o sun și am găsit-o în pat, bolnavă de multe săptămâni. În ziua următoare, fratele I. E. Hoover și-a pus la dispoziție mașina; noi am dus-o la „Cortul Alianței Creștine Misionare”, unde ea a fost unsă de fratele Bosworth și a fost vindecată. Acest lucru a dus la mântuirea a patru membri ai familiei ei. Dumnezeu a folosit-o în chip minunat, spre cinstea și gloria Lui. Una dintre vecinele ei, d-na Bigley, care suferea de 30 de ani, a cărei mărturie urmează, a auzit despre vindecarea d-nei Robinson și a trimis după ea și după mine. Am petrecut o după amiază cu ea, studiind Biblia împreună. Ea a fost foarte emoționată. 199 

După câteva zile am mers din nou, cu d-nul Fred Collins, care a fost vindecat la adunarea lui Bosworth, d-nul I. E. Hoover și rev. Kreamer, predicatorul baptist. Ne-am rugat cu d-na Bigley, am uns-o și ea a fost vindecată. Aceasta s-a întâmplat sâmbăta. Marțea următoare a fost în picioare, perfect vindecată. Era încălțată, fără vreun semn din vechea ei boală. Radia de fericire și nu s-a mai întors la niciuna din bolile care au durat 30 de ani. Fiul ei, de asemenea, a fost adus la Hristos și vindecat la „Cortul Sheraden”. Am văzut că lucrul cel mai important în viața creștină este ascultarea desăvârșită de voia lui Dumnezeu. Este foarte frumos să trăiești în cercul interior. Deși s-ar putea să fim despărțiți de cei din jurul nostru, totuși este plăcut să știm că suntem aprobați de El. D-na. J. B. Long, Pittsburgh, Pennsylvania D-NA TAYLOR CONFIRMĂ MĂRTURIA D-NEI LONG O cunosc bine pe d-na Long. Aparținem aceleiași biserici și eram împreună cu ea în seara când a căzut și și-a fisurat rotulele. O vreme a stat la pat. A fost vindecată și nu mai are probleme. Elizabeth Taylor, Pittsburgh, Pennsylvania ADUSĂ DE TREI PERSOANE – PLECATĂ PE PROPRIILE PICIOARE – APROAPE MOARTĂ – ACUM VINDECATĂ VINDECATĂ DE SURMENAJ NERVOS – A DUS LA MÂNTUIREA SOȚULUI ȘI A TREI FIICE La începutul toamnei anului trecut, m-am îmbolnăvit foarte tare de surmenaj nervos. Am avut probleme atât cu trupul cât și cu mintea. Vreme de circa două săptămâni am fost ținută acasă, sub supravegherea unuia din cei mai buni medici ai noștri. Într-o zi se părea că sunt mai bine, dar în ziua următoare era mai rău, până când niște prieteni amabili au venit și m-au luat la ei, la țară. Acolo nu era zgomotul orașului și am primit cel mai bun tratament și toată dragostea și bunătatea pe care o poate primi cineva. Șase săptămâni am fost acolo, dar cu aceleași rezultate, fiind ținută sub tratament 200 

de calmare în cea mai mare parte a timpului, atât pe timp de noapte cât și pe timp de zi. După șase săptămâni am fost adusă înapoi, într-o stare mai rea decât la început. În ziua următoare după ce am fost adusă înapoi, binecuvântatul Domn a trimis la mine pe una din roabele Sale credincioase, d-na Mary Long. Ea mi-a dat mărturia ei și s-a rugat pentru mine. Era toată numai dragoste și bunătate. Într-o zi a cusut niște haine de lucru ale fiului meu iar în altă zi i-a ajutat pe copii să pregătească masa. Spun aceste lucruri spre slava lui Dumnezeu ca să vedeți ce va face cineva care-I dă prioritate Duhului Sfânt. Luni, 15 noiembrie, ea și alți doi creștini dragi au venit cu o mașină și m-au dus la o adunare. Acolo, fratele Bosworth s-a rugat pentru mine și m-a uns și am fost vindecată imediat – binecuvântat să fie Dumnezeu! Isus a făcut-o ca răspuns la rugăciune. A fost nevoie de trei persoane care să mă ducă în adunare, dar am ieșit afară fără ajutorul unei mâini omenești, sprijinindu-mă pe brațul lui Isus. Oh, El a fost și îmi este atât de scump. În dimineața zilei de 16, când am fost dusă la adunarea aceea, soțul și familia mea au crezut că nu voi mai trece ziua. În seara aceea am pregătit cina, foarte puțin ajutată de copii. Vindecarea mea a fost mijlocul prin care soțul meu și trei fiice și-au dat inimile lui Hristos. Astăzi ei stau neclintiți pe stânca tare, Hristos Isus, slavă lui Dumnezeu. În dimineața următoare, pe 16, am luat un tramvai și am mers la adunare fără ajutorul cuiva. Isus a fost cu mine și încă mai este. Pe data de 17, am făcut curățenie generală în trei camere, cântând și lăudându-L pe Dumnezeu tot timpul. De atunci am mai fost atacată de câteva ori și de fiecare dată Domnul cel drag a trimis-o pe sora Long la mine și ea s-a rugat pentru mine și, binecuvântat fie Dumnezeu, am fost vindecată de fiecare dată. Cu siguranță am multe motive de laudă la adresa lui Dumnezeu. Am cunoscut-o pe sora Long înaintea vindecării ei. Știu cum suferea. De atunci, a fost vindecată. Îl laud pe Dumnezeu pentru felul în care o folosește pentru slava Sa. El să adauge binecuvântarea Lui la mărturia mea. Sora voastră în Hristos, D-na Sadie Robinson, Pittsburgh, Pennsylvania 201 

VINDECATĂ DE NERVI – BOLNAVĂ DE ANI DE ZILE Crafton, Pennsylvania – d-șoara Hazel D. Benz. De cinci ani sufeream cu nervii. Doctorii au spus că se datora unor probleme la coloană. Nu-mi puteam controla mușchii capului. Fața și gura mereu îmi erau schimonosite, în convulsii. La fel și ochii, erau afectați. Capul mi se mișca încoace și încolo. Am consultat specialist după specialist. Niciunul dintre ei n-a putut să mă ajute. Nu-și puteau da seama care era cauza bolii. În cele din urmă, am auzit despre adunarea de la „Cortul Sheraden”. Am participat pe 4 noiembrie. Când s-a făcut invitația, am mers în față, s-a făcut rugăciune pentru mine și am fost unsă. Convulsiile au încetat imediat și n-au mai revenit. Într-o scrisoare scrisă la câteva luni după aceea, confirmând mărturia ei, d-șoara Benz spune: „De când am fost vindecată de boala mea de nervi, acum patru luni, mama mea, sora, cumnatul și socrul au fost mântuiți. Am mai câștigat încă nouă kilograme în greutate”. VARICE – TENSIUNE – PICIOARE UMFLATE - BOALĂ VINDECATĂ În amintirea nașterii Domnului și Mântuitorului nostru Isus Hristos, în această zi frumoasă de Crăciun, nu știu un omagiu mai bun decât mărturia dragei mele mame și propria mea mărturie. Sper că redând-o, să poată aduce pace și bucurie vreunui păcătos obosit sau să ajute la vindecarea vreunui biet bolnav, toate spre slava lui Dumnezeu. Mama mea suferea de varice de peste 30 de ani, precum și de tensiune mare și picioare umflate, care au dus la o hidropizie timp de aproape zece ani. De zece săptămâni nu mai putea să meargă. Acum circa cinci luni, mama mea a auzit că una dintre vecinele noastre, d-na Robinson, fusese vindecată prin „credința în Dumnezeu”. Cazul a fost atât de minunat încât ne-am interesat [d-na Long o dusese pe d-na Robinson la o biserică]; și am aflat unde locuia d-na Long și am rugat-o să vină s-o vadă pe mama. D-na Robinson și d-na Long au venit și s-au rugat cu mama și i-au explicat lucrurile minunate puse deoparte pentru toți cei ce cred. Mai tâziu, d-na Long și trei persoane de la biserică au venit să ne vadă, s-au rugat cu mama 202 

și au uns-o. Peste trei zile ea s-a putut încălța și a putut umbla, ceea ce nu mai făcuse de zece săptămâni. Între timp, mama și-a citit Biblia și când Dumnezeu i S-a descoperit în rugăciune, ea a fost mult binecuvântată, toată durerea a dispărut și venele umflate au început să revină la normal. Starea sănătății ei s-a îmbunătățit și tensiunea a început să scadă, lucru despre care medicii spuseseră că nu era posibil decât prin tratamente cu electricitate. Cu luni în urmă ei recomandaseră spitalizarea. Astăzi mama are o stare de sănătate mai bună decât în trecut și bolile ei n-au mai revenit. Slavă lui Dumnezeu pentru binecuvântările Sale! Fiind mântuită și vindecată ea însăși, a găsit mângâiere și fericire în lucrarea lui Dumnezeu și în promisiunile Sale. Între timp, d-na Long a continuat să ne viziteze. Ea nu se grăbea niciodată și întotdeauna se ruga înainte de a pleca. Când am văzut lucrările minunate ale lui Dumnezeu în mama mea, și eu am început să cercetez Scripturile și am văzut că promisiunile lui Dumnezeu erau aceleași pentru mine, dacă le credeam. Într-una din vizitele sale, d-na Long mi-a povestit despre viața dânsei și a altora. După ce mi-a spus că era ultima zi a adunărilor „Cortului”, m-a convins să merg. Am mers cu d-na Robinson și soțul ei, care fusese și el mântuit și vindecat. A fost o zi pe care n-o voi uita cât voi trăi. Tot timpul în care l-am ascultat pe evanghelist, mă rugam în tăcere, ca Dumnezeu să mă călăuzească. La finalul predicii sale, el i-a chemat în față pe toți cei care doreau să fie mântuiți sau care doreau să se facă rugăciune pentru ei. Am mers în față cu fratele Robinson și am fost mântuit prin sângele lui Hristos. De la vârsta de 15 ani sufeream de tulburări nervoase și nu aveam o stare bună de sănătate – trecusem prin trei operații grele. Niciodată navusesem o zi bună. După ce s-a făcut rugăciune pentru mine și am fost uns de unul dintre lucrători, am mers acasă. Slavă lui Dumnezeu, „prin rănile Lui” am fost vindecat! De atunci m-am bucurat de mese, niciodată n-am mai fost deranjat de vreo problemă cu stomacul, toți nervii mi-au fost întăriți într-un mod minunat. Mama și cu mine suntem atât de fericiți. Amândoi primim lucrurile bune pe care le are Dumnezeu pentru toți cei ce cred. 203 

Vreau să amintesc și următoarele: într-o săptămână m-am rugat lui Dumnezeu pentru cinci lucruri despre care s-ar crede că sunt aproape imposibile, dar slavă Numelui Său sfânt, am primit tot ce am cerut. Vă rog tipăriți următoarele, astfel ca oricine să poată să vadă și să câștige din experiența noastră, să primească pace și fericire cum am primit și noi. Toți cei care cred în Domnul Isus vor fi mântuiți. Aceasta este promisiunea Lui și lăudat fie Numele Său binecuvântat, El niciodată nu-Și încalcă promisiunile. Biblia noastră este o mare sursă de bucurie, acum. Singura mea nădejde este ca Dumnezeu să mă folosească pentru înaintarea lucrării Sale în orice fel alege El. Suntem mulțumitori lui Dumnezeu și vom fi întotdeauna împreună lucrători cu El, aici, până ne va lua să fim cu El. Carson A. Bigley, Pittsburgh, Pennsylvania VEDEREA RECĂPĂTATĂ - PRIETENI COPLEȘIȚI DE CREDINȚA SIMPLĂ De cinci ani eram un membru al bisericii. Știam că Isus era Fiul lui Dumnezeu și că Și-a vărsat sângele pe cruce. Dar nu știam și niciodată nu auzisem că a făcut-o pentru mine, că eu fusesem pierdut și că puteam fi mântuit și să știu aceasta. Nu trebuia să aștept până mor, ca să văd dacă ajung sau nu, în cer. Cu toate acestea, eram mândru de biserică și niciodată nu m-aș fi dus în adunarea altei denominațiuni. Dar aveam nevoie de vindecare. Întreaga mea viață suferisem de prezbitism și fusesem sașiu vreme de 15 ani. De peste 11 ani purtam niște ochelari foarte tari și trebuia să-i schimb aproape la fiecare 6 luni. Dacă vreme de numai câteva clipe nu purtam ochelarii, mă durea capul foarte tare și nu vedeam suficient de bine încât să pot să disting chipuri sau mobilier. Totul era neclar. Un prieten din Pittsburgh mi-a trimis un ziar, ORATORUL, care publica mărturii și anunța adunările lui Bosworth în Detroit. Pe 11 ianuarie am mers la adunare și am fost mântuit. Nu-mi amintesc textul sau altceva din seara respectivă, decât că m-am simțit mult mai ușor când am plecat decât când am venit. În săptămâna aceea Domnul a început să se ocupe de mine și „iată că cele vechi s-au dus și toate s-au făcut noi”. 204 

În dimineața următoare, am mers în față pentru vindecare. Fratele B. B. Bosworth s-a rugat pentru mine și am fost vindecat pe loc. El mi-a pus înainte o carte poștală, iar eu am putut să citesc tot ce scria pe aceasta. Eram uluit. Timp de două ore ochii mei au fost perfect paraleli și vederea mi-a fost normală. Apoi ambii au regresat și au fost într-o stare mai rea decât în tot restul zilei respective și la fel au fost și în ziua cealaltă. Unii deai casei au încercat să mă determine să-mi pun iarăși ochelarii – mi-au spus că voi orbi. Dar, mulțumiri lui Dumnezeu, am refuzat și m-am încrezut în El. În ziua următoare ochii mei au fost perfect paraleli. Acum sunt la fel de normali ca ai oricărui om. Am uitat să amintesc că în timpul în care Domnul m-a pus la încercare, puteam să-mi citesc Biblia și nimic altceva. La două săptămâni după ce Domnul m-a vindecat atât de minunat, m-a botezat și m-a umplut cu Duhul Sfânt și încă mă păstrează plin. Îl laud pe Dumnezeu că a pus vindecarea în evanghelie și că frații Bosworth au venit la Detroit și ne-au spus despre aceasta. De când m-a vindecat Domnul, niciodată n-am mai avut o durere de cap din pricina ochilor. Nu-mi este nimic mai real decât Domnul meu și El este tot mai aproape și tot mai drag în fiecare zi. Aproape de fiecare dată când îmi depun mărturia, aud de cineva care a fost ajutat fie din punct de vedere fizic, fie spiritual. Îl laud pe Dumnezeu că se ocupă de toate lucrurile care au legătură cu noi. Când Domnul ne-a spus să mergem la „St. Paul”, aveam numai doi cenți (d-na Monroe și cu mine). După ce I-am spus Domnului că dorim să mergem, El ne-a plătit călătoria. Niciodată nu auzisem că te poți încrede în Domnul pentru ajutor financiar, până când d-nul Bosworth a povestit din experiențele sale. „Credința vine prin auzire, iar auzirea prin Cuvântul lui Dumnezeu”. Într-o dimineață, aveam 13 cenți; după ce am luat un mic dejun, nea rămas un cent. Astfel, noi am strigat „Glorie!” în portofelele noastre. (Nimeni nu știa că noi mersesem prin credință.) Exact când am făcut aceasta, ne-a fost trimisă o scrisoare în regim de urgență cu doi dolari în ea. Trei zile mai târziu, când trebuia plătită chiria, Domnul a trimis 14 dolari. Așa a purtat El de grijă. Când am venit acasă, aveam 5 dolari și 12 cenți. L205 

am rugat pe Domnul pentru costul călătoriei. Pe la 12, în noaptea aceea (sâmbăta), El a trimis încă un dolar și 85 de cenți. De atunci a trebuit să mă bazez pe promisiunile Sale în orice privință și El niciodată nu m-a dezamăgit. Folosiți mărturia aceasta cum credeți, prin călăuzirea Duhului Sfânt și pentru slava lui Dumnezeu. D-na Edith Watt Lau, Detroit, Michigan (Mărturia a fost dată la un an după vindecarea dânsei) VINDECATĂ DE CANCER Cu circa patru ani în urmă, pe fața mea a apărut un cancer. La început a fost un mic neg pe nasul meu. L-am scărpinat până a devenit dureros și apoi a fost clar că era un cancer. În vremea aceea am suferit foarte mult. Înainte de a trece al doilea an, durerea era foarte mare. Era nevoie să-mi acopăr fața, atât din cauza felului în care arătam cât și din necesitatea de a ține un anestezic acolo pentru a opri durerea. Am cheltuit circa 500 de dolari pentru anestezice, în ultimul an când am fost bolnavă. Era singura modalitate de a alina suferința. Când îndepărtam batista cu anestezic, durerea era atât de puternică încât mă orbea și nu-mi puteam vedea mâna înaintea ochilor. Am mers de la un medic la altul, în Ohio, Indiana, New York și New Jersey, oriunde auzeam de unul bun, căutând alinare. Sunt sigură că am fost consultată de peste 50 de medici. Dar toți mi-au spus că nu mai era nicio nădejde și că nu pot să facă nimic pentru mine. Dar slavă Domnului, în septembrie am auzit de adunările Bosworth care erau ținute în orașul meu natal, Lima, Ohio. Am mers, fără nicio altă dorință decât aceea de a fi vindecată. Niciodată înainte nu mai auzisem evanghelia predicată în acest fel și am mers imediat în față. Când mi s-a cerut să mă rog, eu n-am știut cum s-o fac și a trebuit să-mi fie puse cuvinte în gură. Repetându-le, credința a venit în inima mea și am început să fiu foarte bucuroasă. Și-au pus mâinile peste mine ca să fiu vindecată și, când au făcut-o, am putut simți cum puterea lui Dumnezeu trecea prin trupul meu, ridicându-se în fața mea. Parcă aveam pe față o scufie strâmtă, de cauciuc, care era scoasă încetul cu încetul. Când a ajuns în vârful capului 206 

meu, am văzut o lumină strălucitoare și am avut o vedenie cu Isus care stătea înaintea mea. Atunci am strigat, pătrunsă, deși mai înainte nu fusesem în stare s-o fac. De îndată ce au fost puse mâinile peste mine, durerea a încetat și am știut că am fost vindecată. Alții mi-au spus că am strigat „Sunt mântuită și vindecată” și că am aruncat batista care-mi acoperea fața. Eram așa de bucuroasă încât nu mai știam ce fac. Strigam de bucurie, am mers acasă strigând, am strigat aproape toată noaptea și am continuat să strig și dimineața, când m-am trezit. Când m-am sculat, fiica mea pregătise micul dejun. S-a uitat la mine și a exclamat: „Oh, mamă!” M-am uitat într-o oglindă și am văzut că buza de sus, care fusese atacată de cancer mai înainte, fusese vindecată. Fusese atât de mâncată de cancer încât mi se vedeau rădăcinile dinților. Pe timpul nopții crescuse carne proaspătă, fusese acoperită cu piele nouă și era curată cum este și în prezent. Din cancer nu mai rămăsese nimic, în afară de cicatrici. Mai aveam încă două cruste pe față, dar au dispărut mai târziu. Dar orice loc pe care nu mai fusese piele, a fost vindecat complet peste noapte și se formase piele nouă. Degetul mare de la mâna dreaptă fusese infirm vreme de patru ani. Scobitura gleznei fusese ruptă. Ambele au fost vindecate simultan cu cancerul. Niciuna din ele nu m-a mai durut, de atunci. Când am văzut că buza mi-a fost vindecată, am strigat atât de tare încât în curând casa s-a umplut de vecini, cărora le-am povestit ce făcuse Dumnezeu pentru mine. Copiii au socotit vindecarea mea ca un semn că Domnul mă va lua în curând în cer și dacă am mers în vecini și am stat mai mult, ei au venit să vadă dacă mai eram pe pământ. Timp de doi ani nu fusesem în stare să mănânc altceva decât supă sau lapte. Nu-mi puteam deschide gura suficient încât să pot mânca, și trebuia să sorb lichid dintr-o linguriță. Vineri seara am fost vindecată și sâmbătă dimineața am luat cuțitul și furculița și am început să mănânc așa cum făceam înainte de boală. Când frații Bosworth au venit să mă vadă, am luat o lingură mare, mi-am deschis gura larg și le-am arătat cum pot să mănânc. Când au sosit, eu eram în vizită la vecini arătându-le fața, dar m207 

au așteptat la mine acasă până când am revenit și s-au bucurat de vindecare, împreună cu mine. Sâmbătă, ceva mi-a spus: „Intră în apă”. Fratele Bosworth mi-a explicat ce înseamnă și au am ascultat și am fost botezată, duminică. De îndată ce s-a răspândit vestea vindecării mele, mulți m-au sunat ca să le-o confirm. Am primit scrisori din întreaga lume, în care eram întrebată despre vindecare – într-o zi am primit 19 scrisori. Cu trei luni în urmă, un medic care mai înainte îmi prescrisese un tratament, a venit la mine acasă. El m-a întrebat cum îmi mai merge. I-am spus că eram bine și că-L laud pe Domnul. El a vrut să știe ce medic avusesem. I-am spus: „Doctor Isus”. El a spus: „Cât timp a fost El aici?” Am răspuns: „Cât a trebuit”. El nu a înțeles că vorbeam despre Domnul Isus Hristos. Când a priceput, a strigat râzând și a fost foarte bucuros pentru aceasta. Luni am mers să mă rog pentru o femeie care avea cancer. Ea a mers la adunare la o seară sau două după ce fusesem eu vindecată. Când am ieșit din casa ei, am trecut pe la stația de benzină. Muncitorii de acolo m-au întrebat ce se întâmplă. Unul dintre ei trebuie să fi fost creștin, pentru că atunci când le-am spus, el a început să strige. De la vindecarea mea, de acum un an, n-am mai avut nicio simptomă de cancer sau vreo durere la mână sau la picior, dar cu vreo lună înainte să vin la Toledo, mi-a căzut pe picior o bucată mare de cărbune. Mam rănit foarte grav. Cu trei sau patru zile înainte de a veni aici, mi-a ieșit afară o bucată de os de vreo patru centimetri. După ce am venit la Toledo, s-a făcut rugăciune pentru mine și piciorul s-a vindecat. De atunci n-am mai avut nicio durere. De când am fost mântuită, am fost chemată de multe ori să mă rog pentru bolnavi. Într-un caz, un băiețel, Billy Jones, zăcea la pat de câteva luni. Era paralizat și avea răni urâte pe spate și pe față. M-am rugat pentru el și le-am spus părinților că în nouă zile va umbla. Am spus-o pentru că un glas mi-a dat un mesaj. În exact nouă zile de atunci, el a venit la mine acasă, la câteva străzi distanță. Într-o zi din iarna trecută, am rămas fără cărbuni. Știam că Domnul a promis că se va îngriji de mine, așa că m-am rugat pentru aceasta. 208 

Coborând scările am găsit o bucată de cărbune care a umplut o baniță (35 l) când l-am spart. N-am știut niciodată cine l-a trimis. Când mă rog pentru ceva ce am nevoie, sunt sigură că voi primi, exact așa cum aș avea o vecină prietenă, și ea mi-ar da. Nu primesc întotdeauna pe loc, dar primesc. Chiar înainte de a veni la Toledo în această vizită, am spus Domnului: „Mi-ar plăcea să mai fiu odată în adunările Bosworth”. El mi-a făcut imediat rost de banii necesari ca să merg la Toledo. Știam că plec întrun loc străin, așa că am spus: „Doamne, știu că Tu vei avea grijă de mine”. Fără niciun fel de efort din partea mea, El mi-a făcut rost de un loc frumos în care să stau. Când aveam cancer, fusesem obligată să-mi vând hainele ca să-mi iau medicamente, anestezic, etc.; așa că, atunci când am fost vindecată, eram săracă. Dar de atunci El a purtat de grijă și niciodată n-am dus lipsă. Pe 1 aprilie am făcut vărsat (variolă). Autoritățile ne-au pus în carantină și nu s-au îngrijit de noi. Când am rămas fără nimic, m-am rugat; a venit la ușă un om, cu un coș mare plin cu tot felul de lucruri. Atât eu cât și fiica mea eram grav bolnave, dar n-am avut alt medic în afară deIsus. Am fost vindecate și n-au rămas nici măcar cicatrici. După aproape trei ani de suferință, să fii eliberat pe loc este aproape prea frumos ca să fie adevărat! D-na Alice Baker, Lima, Ohio D-ȘOARA LIDA CLARK CONFIRMĂ MĂRTURIA D-NEI ALICE BAKER Am fost prezentă când a fost vindecată de cancer d-na Baker. După ce a fost unsă și s-a făcut rugăciune pentru ea, ea a spus cuiva: „Dă jos această batistă”. Cealaltă persoană i-a dat-o jos de pe față iar d-na Baker a luat-o și-a aruncat-o. A dat impresia că a fost umplută cu Duhul Sfânt. Ea a strigat „Sunt mântuită și vindecată”, sărind în picioare. Adunării nu-i putea da impresia că a fost vindecată și nici mie. Fața ei arăta groaznic. Era o masă de sânge, puroi și răni deschise. Dar după aceea a spus că durerea a încetat și că avea siguranța, în inima ei, că a fost vindecată. Duhoarea cancerului a fost atât de scârboasă încât lucrătorul care ia scris biletul de ordine s-a simțit rău în seara aceea și toată ziua următoare. 209 

Dar în seara următoare n-a mai fost urmă de duhoare. Eu am stat chiar lângă ea și știu că acesta este adevărul. Cancerul, găurile din buza ei și toate rănile, au dispărut. Ea fusese vindecată – lucrul acesta nu putea fi negat. După vindecare, am văzut un medic care o tratase când era bolnavă. După ce a auzit că a fost vindecată, el mi-a cerut să-i spun ce am văzut. I-am spus că am văzut-o venind cu o batistă pe față, că am fost de față când s-a făcut rugăciunea pentru ea, am auzit ce-a spus ea, când și-a luat batista de pe față, și anume că a fost vindecată și am văzut-o mergând pe stradă fără acea batistă. El a spus că era imposibil, că ea nu putea să umble fără acea batistă pe fața ei, pentru că durerea ar fi fost atât de puternică încât ea n-ar fi putut găsi ieșirea din sală. El a spus: „Domnișoară, ai fost hipnotizată. Așa ceva nu se putea întâmpla”. L-am revăzut după ce a văzut-o și el și a spus că, fără îndoială a fost ceva minunat pentru ea. A recunoscut și el că ea fusese vindecată. D-șoara Lida Clark, Lima, Ohio UN CANCER MONSTROUS ESTE VINDECAT D-na Jerolaman, Chicago, Illinois. Am vizitat-o pe d-na Trina Odegard, Woodstock, Illinois, în mai și am fost foarte surprinsă s-o găsesc mai mult moartă decât vie. Știam că suferea de ulcer la stomac de 25 de ani sau mai mult și eram de părere că avea cancer. Masa ei consta într-o jumătate de felie de pâine, iar când am îndemnat-o să mănânce mai mult, mi-a spus că dacă ar face-o, durerile ar ucide-o. De-abia putea să meargă. După ce am plecat, ea a fost văzută de trei medici din Woodstock, i s-au făcut raze X și s-a constatat că are o formă foarte gravă de cancer, mult prea avansat pentru a fi operat. Medicii erau de părere că ea nu va mai scăpa. I-au mai dat circa două săptămâni de trăit. Ea s-a hotărât să consulte un specialist din Chicago, iar acesta i-a spus același lucru. În timpul acestei vizite, din iulie, ea a auzit de adunările ținute de Bosworth în cort, la Cicero și North Avenues. A fost dusă acolo și când s-a făcut rugăciune pentru ea, a fost vindecată pe loc. Ea a spus că în timpul rugăciunii, puterea lui Dumnezeu a trecut prin trupul ei din cap până în picioare. 210 

Durerea și suferința ei au dispărut instantaneu. Cancerul a fost stârpit prin puterea lui Dumnezeu. I-a fost atât de foame înainte de a părăsi cortul, încât de-abia a așteptat să ajungă undeva unde să poată mânca ceva. În ziua următoare ne-a vizitat, a mâncat cea mai copioasă masă din câte o văzusem eu mâncând și n-a existat niciun efect ulterior negativ. Au trecut șase luni de la vindecarea ei și când am sunat-o, de curând, era bine. A crescut în greutate și-i este foame tot timpul. Oamenii din Woodstock au fost uimiți, căci ei nu se mai așteptau s-o vadă întorcându-se în viață, după călătoria la Chicago. Prin vindecarea ei minunată, mama și cu mine am fost mântuite. Noi am vrut să slujim un Dumnezeu care este atât de iubitor și I-am dat Lui inimile noastre chiar atunci și acolo. De când m-am întors la Dumnezeu, sunt tot mai fericită în fiecare zi. Totuși, acestea nu sunt toate binecuvântările pe care le-am primit. Eu eram bolnavă și mersesem pe la doctori vreme de aproape patru ani. Eram atât de nervoasă încât uneori deveneam isterică. Eram îngrozitor de anemică și aveam niște boli interne încât suferisem o operație cu doi ani și jumătate înainte. După aceea, mi-a fost mai rău decât înainte, nemaiputând să cresc în greutate sau în tărie, indiferent ce-aș fi făcut. Luam fortifiante și injecții. Nimic nu-mi folosea. M-am dezgustat de viață și am decis să nu mai merg la doctor. Mulțumesc lui Dumnezeu că m-a condus la adunările Bosworth, căci știu că El a vrut să merg acolo ca să mă poată mântui și vindeca. Înainte nu eram mântuită și vindecarea mea s-a produs de îndată ce m-am predat lui Isus. Cresc în greutate, sunt mai puternică decât oricând și nu mai sunt nervoasă. Îi mulțumesc lui Dumnezeu și pentru pacea desăvârșită și bucuria pe care o am în inimă. Viața cu Hristos este bucurie și fericire. Mama a trăit o vindecare minunată. Un doctor mi-a spus că ar fi bine să fie îngrijită de urgență, altfel n-o voi mai avea multă vreme cu mine. El a spus că trebuie operată de fiere și apendice, căci durerile erau atât de puternice încât nu mai putea dormi. Acum șapte ani suferise o operație și de atunci n-a fost bine. De asemenea, suferise o hernie după ce s-a întors acasă de la spital și se temea că va trebui să treacă prin altă operație. După ce s-a făcut rugăciune pentru ea, a simțit puterea lui 211 

Dumnezeu trecând prin ea și a strigat de bucurie. Durerile au lăsat-o în întregime și, slavă Domnului, hernia s-a vindecat. MĂRTURIA D-NEI KILLICK Ani de zile am suferit de cancer la picior. Durerea mă făcea să-mi smulg părul și era atât de puternică încât nu se poate descrie. Am fost operată dar fără niciun rezultat. La doi ani după operație nu puteam să-mi leg pantoful pentru că piciorul era umflat. Nu puteam să calc normal, să îngenunchiez, să lucrez, sau să ies. Cancerul m-a țintuit la pat vreme de patru luni. La scurt timp după ce am fost unsă și s-a făcut rugăciune pentru mine, durerea a dispărut instantaneu iar umflăturile s-au retras rapid. Cancerul a plecat acum de tot și doar câteva cicatrici arată locul în care a locuit monstrul negru cu cap hidos. Carnea a devenit curată și starea mea de sănătate este bună. După ce am fost vindecată, am mers la medic, care a izbucnit în râs și a spus: „Mă bucur să văd, d-nă Killick, dar pariez pe zece dolari că în șase luni revine”. Au trecut aproape doi ani și n-a revenit. D-na Killick, Toronto, Canada VINDECAREA D-NEI NIX În octombrie, am fost vindecată prin puterea lui Dumnezeu, de cancer, diabet zaharat, inimă mărită, coloană contorsionată, paralizie aproape integrală de la șolduri la picioare, epuizare nervoasă și orbire aproape totală. De un an și jumătate sufeream de cancer, iar de celalalte boli, de șapte ani. Umblam doar cu cârje și ieșeam afară în scaunul cu rotile. Medicul care m-a tratat a spus, acum câteva săptămâni, că am fost printre cele mai bolnave persoane pe care le-a cunoscut. Cam prin 12 octombrie, m-am simțit foarte rău și am chemat medicul. El a spus că mai aveam de trăit circa zece zile, nu mai mult. Pe 15 octombrie, un om care avea obiceiul să-mi aducă ziarul, a venit la ușă și s-a interesat de starea mea. A cerut să mă vadă, dar i s-a spus că nu-l voi recunoaște. Înainte ca el să plece, l-am cunoscut dar n-am putut să vorbesc. El a spus: „D-na Killick, care a fost vindecată de un cancer îngrozitor, vine aici. Ați vrea s-o vedeți?” Am acceptat. Ea a venit să mă vadă și mi-a spus 212 

că Dumnezeu vroia să mă vindece. Mi-a citit din Biblie și s-a rugat, dar acum nu-mi amintesc ce a spus. A cântat o cântare și pe aceasta mi-o amintesc: Dacă toată lumea ar fi a mea, Ar fi un cadou mult prea mic. Dragostea, atât de Măreață, atât de Divină, Îmi cere sufletul meu, viața mea, totul. A plecat spunând că va reveni seara. Săteam în pat gândindu-mă și când a intrat cea care mă îngrijea, am spus: „Dacă Dumnezeu a vindecat-o pe femeia aceea, mă va vindeca și pe mine”. L-am întrebat pe Domnul ce vrea să fac și L-am auzit spunând clar: „Încalță-te și ia-ți ciorapii”. Prietena mea mi-a spus: „Dragă, nu te poți ridica”, dar mi-a adus încălțămintea și ciorapii. Ea mi-a ridicat piciorul ca să-l îmbrace și eu n-am simțit nicio diferență, dar în clipa când ciorapul mia atins piciorul, am simțit puterea lui Dumnezeu atingându-mi trupul. A început de la picioare, exact în locul în legătură cu care ascultasem porunca și s-a răspândit în tot trupul meu. M-am ridicat în picioare, deși nu mai stătusem singură pe picioare, de patru ani. Apoi am cerut să-mi fie aduse hainele și m-am îmbrăcat singură. Am intrat în dormitor și mi-am aranjat părul. Prietena mea a întrebat: „Ce vei face acum?” Am spus că o voi ajuta să ia cina. M-a întrebat ce voi mânca și i-am spus că exact ce va mânca ea voi mânca și eu. Înainte mâncam numai ouă și suc de portocale. Am mâncat exact ce a mâncat și ea. La ora 21 m-am pus în pat și am dormit până la 6 dimineața. N-am mai putut sta în pat, ci m-am sculat, am luat micul dejun, am spălat vasele și L-am întrebat pe Dumnezeu ce ar dori să fac ca să-L slăvesc. L-am auzit spunând „Lustruiește podeaua”. Ispititorul a spus: „Nu poți face asta; de patru ani n-ai mai stat în genunchi”. Am lustruit podeaua de la un capăt la celălalt și d-na Killick a văzut-o, când s-a întors, la amiază. Ea a spus: „Eu voi depune mărturia mea în sala Armatei Salvarei. Vrei s-o depui și tu pe a ta?” 213 

S-a oferit să facă rost de o mașină care să mă ducă, dar am refuzat și am mers pe jos. Când am ajuns acolo, puterea lui Dumnezeu m-a copleșit atât de puternic, încât n-am putut vorbi. Am rămas numai câteva momente. Din acel ceas încoace, Dumnezeu m-a întărit și mi-a călăuzit pașii. Vara trecută, am îngrijit de unul dintre cele mai mari cămine de vară ale Bisericii Anglicane. Deseori am lucrat de la 6 dimineața până la 2-3 dimineața următoare. M-am simțit perfect de la vindecarea mea încoace, cu excepția unui atac de pneumonie de care m-a vindecat Domnul fără ajutorul medicamentelor sau al medicului. Mărturia mea a fost o binecuvântare pentru mulți. Prin aceasta, unele dintre fetele care participau la mica Sală de Misiune, pe care am fost călăuzită s-o deschid prin credință, s-au întors la Dumnezeu și au fost vindecate. Vă mai întrebați dacă-L iubesc pe Dumnezeu? El m-a binecuvântat din punct de vedere spiritual la fel ca și din punct de vedere fizic și sunt sigură că sunt cea mai fericită femeie de pe pământ. El m-a folosit într-un mod puternic să spun și altora ce a făcut El pentru mine. Mulți au fost vindecați într-un mod minunat. D-șoara R. Nix, Toronto, Canada VINDECARE MIRACULOASĂ URMATĂ DE ÎNTOARCEREA LA DUMNEZEU A 20 DE RUDE De circa 30 de ani sufeream de stomac. Acum 20 de ani am suferit prima operație, pentru o tumoare. Am ajuns într-o stare încât nimic nu-mi stătea în stomac și nu mă puteam gândi să mănânc fructe. După prima operație, au mai urmat trei. 14 medici s-au ocupat de mine. Am ajuns să nu mai pot lua nici medicamente, din pricina stomacului. Aveam un stomac distrus. În iunie anul trecut am aflat că aveam și gușă. Starea mea se înrăutățea. În cele din urmă am aflat că aveam cancer. Am mers la „Cortul Popoarelor” la Bethlehem, Pennsylvania și am fost unsă și s-a făcut rugăciune pentru mine. Dumnezeu mi-a atins trupul, cu milă, laudă Numelui Său! Am plâns de bucurie. Domnul nu mi-a fost niciodată așa de drag. Nu mi-am dat seama că El mă iubește. Lucrurile sunt altfel. Am înțeles că El aștepta să vin să mă vindece. Sunt vindecată de toate bolile mele, slavă Numelui Său! 214 

Ceea ce este și mai bine, e că mi-am adus soțul, mama, fiica, fiii, surorile, frații, cumnata, nepoatele și un nepot. În total 20 și toți s-au întors la Dumnezeu. „Vei fi mântuit tu și casa ta”. D-na Edward Bander, Easton, Pennsylvania VINDECAT DE NEFRITĂ ȘI ALTE BOLI Ascultând evanghelia deplină, pe care v-am auzit predicând-o în St. Petersburg, Florida, în ianuarie anul trecut, am primit binecuvântări spirituale și fizice de nespus. Pentru mine a fost o asemenea descoperire să știu că Dumnezeu este atât de doritor să vindece, încât sper și mă rog ca să pot fi folosit să spun altora. După ce am mers la doctor timp de cinci ani pentru nefrită, tensiune mare, sinuzită și alte boli minore, mi s-a spus că mai pot trăi doar trei luni. Am fost la numeroși medici de renume din SUA și Canada (Mayo și Johns Hopkins). Simțeam că se făcuse totul din punct de vedere omenesc. Dar, mulțumiri lui Dumnezeu, El m-a vindecat într-un mod minunat și mă simt ca un om nou. De trei ori pe săptămână aveam crize, dar de atunci n-au mai revenit. Tensiunea a scăzut și medicul mi-a spus că inima mea e sănătoasă. Am putut să renunț imediat la ochelarii pe care a trebuit să-i port ani de zile. Lela Beach, Cornwall, Ontario, Canada SORĂ MEDICALĂ VINDECATĂ DE VARICE În ultimii patru ani am suferit de varice. Îmi era imposibil să stau în picioare chiar și numai câteva minute, fără să-mi mut greutatea în mod constant, de pe un picior pe celălalt. De trei ori am fost constrânsă să nu mai stau deloc pe picioare. Membrele îmi erau așa de umflate încât nu suportam să fie atinse de haine. Chiar și iarna, dormeam întotdeauna cu ferestrele deschise și membrele îmi erau expuse la aer rece, indiferent de temperatura din cameră. Acum câteva zile am venit la „Cort” și, după ce am primit îndrumări și învățătură în ceea ce privește vindecarea divină, am fost unsă și s-a făcut rugăciune pentru mine. Nu mai am niciun fel de durere în trup și 215 

sunt în stare să lucrez zilnic fără vreo dificultate. Nodurile de pe membrele mele erau de mărimea unui ou de găină, dar au dispărut complet; slavă Domnului! Doresc să-I mulțumesc lui Dumnezeu, de asemenea, pentru vindecarea fiicei mele în vârstă de 10 ani. Ea a avut bronșită cronică întreaga ei viață. În continuu a fost sub îngrijire medicală și totuși, niciodată n-a scăpat de tuse, zi și noapte. De când a fost unsă și s-a făcut rugăciune pentru ea, a fost vindecată. Îl lăudăm pe Domnul! Mă voi bucura ca această mărturie să fie publicată spre slava Sa și binecuvântarea altora. Beth P. Evans, Johnson City, New York DOMNUL ESTE DORNIC SĂ-ȘI BINECUVÂNTEZE COPIII Cândva în decembrie, descărcam cărbuni. Mi-am sucit spatele. Am plecat spre casă, dar a trebuit să fiu dus de alții. Nu mai puteam să merg, de durere. Vreme de trei luni n-am putut umbla. Trei ani de zile n-am putut dormi în pat. Trebuia să dorm pe podea, căci nu mă puteam întinde pe nimic care nu era perfect neted. Partea stângă îmi paralizase și eram atât de amorțit încât de-abia puteam să umblu. Când am auzit că frații Bosworth vin aici și am citit despre marea lor credință în Domnul, pentru vindecare, am simțit că venise vremea să fiu vindecat. Am primit un bilet de ordine. Am aflat că nu se putea face rugăciune pentru mine până nu-mi venea rândul. M-am simțit ca bărbatul despre care citim în Biblie. De fiecare dată când venea la scăldătoare la tulburarea apelor, era prea târziu. Altcineva i-o lua înainte. Stăteam în fața platformei, foarte dezamăgit. Pe când mă întorceam spre locul meu, Domnul mi-a vorbit: „Dacă vrei, te voi face sănătos!” Am spus: „Doamne, vreau”. Slavă Domnului, El mi-a îndreptat spatele și mi-a vindecat partea paralizată. Acum pot să dorm în pat, ca un copilaș. Slavă Domnului și rugăciunea mea este ca El să-i vindece pe toți cei ce vin la El. Harvey B. Whitecotton, Indianapolis, Indiana

216 

SCHILOD ȘI DEFORMAT DIN CAUZA POLIOMIELITEI VINDECAT PE LOC Vreau să spuneți tuturor și citiți aceasta în adunările voastre, pentru ca fiecare să știe ce a făcut Dumnezeu pentru mine. La vârsta de un an m-am îmbolnăvit de poliomielită. Trebuia să pășesc pe vârfuri. Piciorul mi s-a contorsionat. Miercurea trecută, pe 17 februarie, vecina noastră amabilă, d-na Howell, m-a rugat să merg cu ea la adunările Bosworth. A spus că voi fi vindecat. Am venit cu d-na Howell vreme de trei seri. Vineri, 19 februarie, am fost uns și s-a făcut rugăciune pentru mine. De-abia ajunsesem la locurile noastre de câteva minute, când călcâiul meu a revenit la forma normală. Simțeam ca și cum cineva ar fi tras de el. Acum pot călca pe toată talpa piciorului, ca oricare dintre frații mei. Azi, la trei zile după ce am fost vindecat, învăț să mă dau cu patinele cu rotile. Sunt cel mai bucuros băiat din Easton. Am 13 ani. Vreau să spuneți altor băieți invalizi ce a făcut Dumnezeu pentru mine. Îi voi mulțumi întotdeauna, mă voi ruga zilnic și-L voi ruga să-i ajute pe ceilalți băieți. John Jr. Snyder, Easton, Pennsylvania O FEMEIE MUTĂ ESTE VINDECATĂ PE LOC În urmă cu peste trei ani, mi-am pierdut total puterea de a vorbi, datorită bolii. Mai mulți medici mi-au spus că nu-mi voi mai recăpăta niciodată glasul. Unii din ei mi-au spus că organele vocale paralizaseră. În tot acest timp niciodată n-am putut să scot un sunet. De asemenea, sufeream foarte rău de reumatism și pietre la vezica biliară. Prietenele mele au încercat să mă convingă că nu-mi va folosi la nimic dacă voi merge la Bethlehem ca să fiu unsă pentru a fi vindecată, dar am venit și s-a făcut rugăciune pentru mine, pe 2 februarie și am fost vindecată pe loc. Când am plecat de pe platformă înapoi la locul meu, am constat că vocea mi-a fost redată complet. După trei ani de tăcere totală, puteam să vorbesc normal. Slavă Domnului! Pastorul meu, care nu a crezut că eu puteam fi vindecată, a fost foarte surprins să constate că pot vorbi, când l-am întâlnit pe stradă. El a spus: „Am fost un Toma necredinciosul, dar acum sunt obligat să cred”. 217 

Pastorul Bisericii Baptiste din Bangor mi-a cerut să vin la ei, duminică. După ce a povestit adunării despre minune, m-a pus să mă ridic și să le arăt cum pot vorbi. Am fost vindecată și de reumatism și de pietrele de la vezica biliară. Sunt atât de recunoascătoare lui Dumnezeu pentru mila Sa. D-na Thomas Hughes, Bangor, Pennsylvania FEMEIE VINDECATĂ PE LOC DE DOUĂ CANCERE – RĂSPUNS LA RUGĂCIUNE Acum 15 ani, sănătatea mea s-a șubrezit. Am fost nevoită să renunț la serviciu. Tot trupul meu părea plin de o otravă care i-a pus în încurcătură pe medici. Vreme de 12 ani am suferit nespus, fără vreo speranță că mă voi mai face bine vreodată. Acum trei ani și jumătate starea mi s-a înrăutățit așa de mult încât timp de patru luni am avut un medic. Tot timpul îmi mergea tot mai rău. Mai târziu mi s-a spus că aveam un cancer la intestinul gros și că acesta s-a fixat pe splină. Era tot mai rău și otrava mi-a afectat brațul stâng și coasta până când m-am cocoșat. Îmi venea să strig de durere. Îi rugam pe prieteni să-mi țină brațul strâns, căci parcă vroia să se smulgă de la locul lui. Mai târziu cancerul s-a răspândit spre gură, de la gât, și sub limbă. Un medic din Philadelphia, după ce m-a tratat o vreme, m-a îndemnat să merg la spitalul din Philadelphia să văd dacă se folosea radiu. După ce m-au examinat mai mulți profesori, au hotărât că nu pot face nimic pentru mine, căci cancerul din coastă s-a fixat pe splină. Cel din gură se atașase de o arteră. Am venit acasă ca să mor. Eram un caz fără speranță. Nu se putea face nimic. Am început să mă rog lui Dumnezeu să aibă milă. Plângeam în cameră, singură. Am vorbit Dumnezeului Atotputernic, în Numele lui Isus, până când El a luat toată frica de la mine. Mi-am pregătit mintea să suport până ce El mă va chema acasă. Ajunsesem să iau 18 doze de medicamente zilnic. Luam medicamente pentru nervi și pentru stomac, ca să nu vărs. Aveam dureri de cap violente și vărsam. Doi ani de zile am suferit astfel. Mulțumesc lui Dumnezeu pentru prietenii creștini care m-au convins să merg la adunările Bosworth ținute în Filadelfia. M-am rugat pentru aceasta până când Domnul mi-a arătat să merg. Mulțumesc lui 218 

Dumnezeu că am ascultat. Am auzit acolo evanghelia predicată în putere. Am mers apoi și am auzit îndrumările. Apoi am luat cartea evanghelistului, „Hristos Vindecătorul”, am studiat legăturile biblice și am văzut că vindecarea era pentru mine. Luni seara, pe 14 iunie, am mers pe platformă și am fost unsă pentru a fi vindecată. Slavă lui Dumnezeu! El m-a întâlnit chiar acolo și am fost vindecată pe loc. Când s-a făcut rugăciune pentru mine, am simțit ca și cum prin trupul meu ar fi trecut un șoc electric. Era ca și cum cineva ar fi prins cancerul de sub limba mea și l-ar fi tras afară din gură. Am fost vindecată pe loc, atunci și acolo, de cancerele mele îngrozitoare. De atunci n-am mai luat medicamente. Mănânc ce doresc și nu mă mai doare nimic. Mulțumesc lui Dumnezeu că grupul Bosworth a venit la Philadelphia. Dumnezeu să-i binecuvânteze, pe fiecare în parte. Sper ca mărturia aceasta să-i ajute și pe alți bolnavi să găsească eliberarea pe care am găsit-o eu. D-na B. Edwards, Camden, New Jersey

Observații de F. F. Bosworth
Este posibil ca nici măcar una din zece persoane care au fost vindecate, să ne fi trimis mărturia ei. În continuare, au fost primite mii de mărturii de la cei care au fost vindecați, de când au fost publicate cele din capitolul acesta. De-a lungul anilor, mii din radio-ascultătorii noștri, pe care nu i-am văzut vreodată, după ce au citit literatura noastră ne-au scris, cerându-ne să ne rugăm pentru vindecarea lor. Am adus înaintea lui Dumnezeu, în rugăciune, aceste solicitări. Încă mai primim mărturii minunate de la cei vindecați. Mulți au fost vindecați prin propria lor credință, pe care au căpătat-o citind edițiile anterioare ale acestei cărți. După ce au citit această carte, 72 de surdo-muți au fost vindecați după ce sa făcut rugăciune pentru ei, în timpul unei singure treziri. O spunem din nou, a lui Dumnezeu să fie toată slava. Dragă cititorule, de ce să nu împrumuți, prietenilor tăi bolnavi, o copie a acestei cărți? Îi poți salva astfel de la o moarte prematură la o viață 219 

de slujire pentru Dumnezeu. Ceea ce s-a realizat în felul acesta este o relatare minunată.

VICTORIA FINALĂ
de Bob Bosworth Fred Bosworth era pe drum spre Fitzgerald, Georgia, să-și ia rămas bun de la părinții săi. Medicii îl avertizaseră că, probabil, nu va mai trăi ca să facă această călătorie, dar mâna lui Dumnezeu a fost peste tânărul acesta. El a ajuns, într-o stare muribundă, dar totuși viu.

VINDECAT PRIN PUTEREA LUI DUMNEZEU
Bosworth a întâlnit o metodistă, care obișnuia să umble pe dealurile din Georgia și Carolina, vânzând Biblii și predicând evanghelia. Mattie Perry s-a uitat la el cu atenție și i-a spus: „Fred Bosworth, tu ești tânăr. Tu ești un creștin și dacă ai muri astăzi, ai merge direct în cer. Dar eu sunt aici să-ți spun că dacă ai muri astăzi, acesta ar fi cel mai egoist lucru pe care l-ai făcut vreodată. Planul lui Dumnezeu este ca noi să ajungem cel puțin la 70 de ani (Ps. 90.10). Cum rămâne cu toți oamenii la care a rânduit Dumnezeu să ajungi?” Tânărul F. F. Bosworth a spus: „D-șoară Perry, vreți să vă rugați pentru mine?” Ea a răspuns: „Eu nu-mi irosesc rugăciunile pentru cineva care va zace aici și va muri”. Fred s-a gândit: „Dacă zac aici, voi muri. Dacă mă ridic, nu pot să fac nimic mai rău de-atât”. I-a spus domnișoarei Perry că dacă se va ruga pentru el, se va ridica. Ea s-a rugat pentru el, el s-a ridicat și a fost vindecat pe loc.

220 

UN NOU VIITOR
Fred Bosworth n-avea de unde să știe ce drum lung, greu și glorios îl aștepta. N-a știut că Dumnezeu îl va chema să predice, îl va face să aibă succes și-l va duce în alte țări ale lumii. Nu a știut nici că propria lui vindecare a fost o sămânță care va aduce mult rod. La vremea vindecării lui, exista puțină învățătură biblică în ceea ce privește atitudinea lui Dumnezeu față de bolnavi, dar exista foarte multă tradiție teologică care elimina vindecarea din Ispășire. Rugăciunile pentru bolnavi, cu cuvintele care ruinau credința, „dacă este voia Ta”, îi lăsau pe aceștia fără speranță. După ce Dumnezeu l-a chemat la slujbă, studiind personal Vechiul și Noul Testament, Bosworth a primit descoperirea că vindecarea se afla în Ispășire și, de aceea, era o parte din evanghelie. Când a descoperit acest adevăr, i-a promis lui Dumnezeu că niciodată nu-și va mai baza credința pe învățătura sau experiența omenească. Își va baza credința numai pe ceea ce a spus Dumnezeu în Cuvântul Său. Se va ruga pentru bolnavi numai de pe această bază; dacă vreunul va cădea mort după ce s-a rugat pentru el, va păși peste cadavru și se va ruga pentru următorul.

ANII DE APUS
În cele din urmă, după o viață și o slujbă bogată și de succes, au început anii de apus ai lui F. F. Bosworth. Mila lui pentru cei bolnavi și în suferință l-a pus în mișcare. Adesea se ruga pentru bolnavi toată ziua și toată noaptea, fără să se cruțe vreodată pe sine. Datorită oboselii și extenuării, a început să simtă efectele unui program de slujbă supraîncărcat de-a lungul anilor - era ca și cum ar fi trăit deja două vieți. În timpul celui de-al II-lea război mondial, când benzina era raționalizată, a putut să călătorească la adunări foarte puțin. Era totuși greu să nu predice în continuu.

221 

REFĂCUT – AL DOILEA SUFLU
A fost o perioadă de frustrare. Se încheiase slujba lui? Își sfârșise alergarea? El nu credea în învățătura lumească a pensionării. Ce să mai facă? În timp ce se ruga și aștepta, după război, Dumnezeu a inițiat o trezire de vindecare. S-au ridicat mulți evangheliști care aveau nevoie de experiența și înțelepciunea unui îndrumător29. El a început să învețe din nou adevărurile pe care le cunoștea și a aflat o mare mulțumire. Era doar începutul...

ELIBERAT – SLUJBA DE PESTE OCEAN
În 1952, la vârsta de 75 de ani, F. F. Bosworth a mers în Africa de sud, făcând parte dintr-o echipă de trei 30 evangheliști . Făcea parte din cea mai mare slujbă care a atins vreodată națiunea aceea. La Greyville F. F. BOSWORTH, W. BRANHAM, E. BAXTER Race Course din orașul Durban, echipa a avut cele mai mari adunări religioase care s-au ținut vrodată în țara aceea. Ziarele au estimat că au fost mulțimi de 75.000 de persoane, 25.000 fiind îndepărtați pentru că nu era spațiu suficient pentru toți. Mii de căutători flămânzi, din fiecare grupare religioasă și etnică, au fost mântuiți și vindecați.                                                             

29

„Slujba lui a însemnat foarte mult pentru mine, pe când eram un predicator tânăr” – William M. Branham 

A fost împreună cu William M. Branham și Ern Baxter – n.tr. Mai multe detalii, la finalul cărții. 

30

222 

A fost pentru prima dată când Fred Bosworth a trăit foamea spirituală a ceea ce fusese numit „lumea a treia”. Vreme de aproape 50 de ani, el și-a petrecut viața în America de nord, un loc care devenise împotrivitor evangheliei. El L-a rugat pe Domnul să nu-i permită să continue să slujească în America. După vârsta de 75 de ani, F. F. Bosworth a slujit pentru cinci ani consecutiv în diferite țări ale lumii, evanghelizând intens.

RELATARE DIN ADUNAREA LUI BRANHAM DIN GERMANIA

Acesta este un articol din ediția de octombrie, 1955 a publicației „Voice of Healing” – „Glasul vindecării”. A fost scris de F.F. Bosworth, în calitate de martor ocular. Fratele Branham, fiul său Billy Paul, fratele Arganbright și eu am luat avionul de la New York, pe 11 august și am început adunarea chiar în seara următoare, în Karlsruhe, Germania, într-un cort uriaș care avea mii de locuri în interior și mai multe mii de locuri în afară. Au venit mii de oameni din alte orașe din Germania, Elveția și din împrejurimi. În prima duminică după amiaza, au fost numărate șaptezeci și șapte de autobuze, asemănătoarecu „Greyhound”-urile americane, pe lângă sute de alte mijloace de transport. Uriașul cort a fost plin și sute de oameni priveau din afară, prin deschizăturile cortului. 223 

După o predică de evanghelizare ținută de fratele Branham, care a mișcat audiența, mai multe mii de păcătoși germani au sărit în picioare ca să-L primească pe Hristos ca Domn și Stăpân al lor. Mai mult de 1500 au răspuns invitației de a veni în aceeași zi, seara, după ce fratele Branham va sluji bolnavilor. Pe întreaga perioadă a adunărilor din Germania și Elveția, fratele Branham a predicat evanghelia sub o puternică ungere „cu Duhul Sfânt trimis din cer”, iar la invitațiile sale de a-L primi pe Hristos, au răspuns mii de oameni. Eu am predicat în toate adunările de după amiază și, de asemenea, scurt, înainte de a predica fratele Branham și de a conduce serviciile de vindecare de seara și niciodată nu am văzut o dovadă mai mare a afirmației biblice că „credința vine prin auzirea... Cuvântului lui Dumnezeu”.

UIMITOARE SERVICII DE VINDECARE
Partea de vindecare a adunărilor de seară, a mișcat puternic pe cei prezenți. Slujba unsă a fratelui Branham, ca văzător, a fost pur și simplu uimitoare. Această parte a slujbei sale n-a mai fost văzută la un asemenea grad, de nouăsprezece secole. Descoperirea miraculoasă a tuturor bolilor și suferințelor lor și chiar a gândurilor lor, a crescut credința celor care își așteptau rândul la rugăciune, precum și a altora din adunare, încât a ajuns până la nivelul necesar vindecării și a determinat intrarea în acțiune a darului de vindecare. În fiecare caz, fratele Branham a fost împuternicit de Duhul Sfânt să descopere și să descrie cu acuratețe toate suferințele lor. Duhul lui Dumnezeu i-a arătat deseori, în viziune, spitalul și de câte ori fuseseră operați, descriindu-i chiar pe chirurgi și citând cuvintele acestora. El a spus numai ceea ce a văzut, astfel încât partea aceasta a slujbei sale a fost 100% corectă - niciodată n-a greșit. În multe cazuri, Duhul Sfânt, prin buzele lui, le-a spus oamenilor de unde vedeau, numele lor, tainele inimilor și chiar și gândurile lor. Acest semn supranatural, le spunea el, nu îi vindecă, ci le ridică credința încât el să le poată spune ca și Isus, „Credința ta te-a vindecat”. Semnul acesta manifestat pe platformă era, de asemenea, un semn de 224 

confirmare a Cuvântului, pentru cei din adunare și în timp ce credința lor creștea și atingea nivelul vindecării, fratele Branham vedea o lumină deasupra respectivilor, arăta spre ei și le spunea gândurile lor, bolile și evenimente din viața lor, de unde veneau și adesea, faptul că propria lor credință i-a vindecat. În felul acesta au fost vindecați mult mai mulți dintre aceia care stăteau în adunare, decât cei care se găseau la rând, așteptând rugăciune. Când am ajuns să vorbesc într-o adunare de după amiază, unii dintre cei ce fuseseră vindecați în chip atât de minunat, ai venit pe platform ca să mărturisească. Astfel, am întrebat câți din cei prezenți, fuseseră vindecați. Când s-au ridicat, din toată adunarea, le-am cerut să mărturisească, unul câte unul, în vreme ce-i indicam cu degetul, de ce boală fuseseră vindecați. Astfel, au mărturisit o sută de persoane și aceștia erau doar o parte din cei ce s-au ridicat în picioare.

NU ȘI-A VĂZUT NICIODATĂ MAMA
În seara când fratele Branham s-a rugat pentru o fetiță, aceasta a fost vindecată pe loc de orbire completă și când mama ei a venit spre ea, ea a întrebat: „Ești mama mea?” Acum a văzut și ea clar întreaga adunare. Un minut sau două mai târziu, un bărbat complet orb și-a primit vederea, apoi un bărbat care fusese surdo-mut de la naștere a fost vindecat instantaneu când fratele Branham s-a rugat pentru el și, a repetat cuvinte care i-au fost vorbite în limba engleză. Ar fi trebuit să vedeți plăcerea lui când, pentru prima dată în viața lui, a auzit oamenii cântând.

MICUL DEJUN AL LUCRĂTORILOR
Duminică dimineața, toți pastorii tuturor denominațiilor, inclusiv cei ai Bisericii de Stat, s-au strâns într-o mare sală de mese la un hotel mare, să ia împreună micul dejun. Grupul Branham a fost prezentată tuturor acestor lucrători din oraș, de către dr. Adolph Guggenbuhl din Zürich, Elveția. El este un doctor honoris causa și un creștin consacrat. El a devenit o parte din 225 

grupul nostru în Germania și în Elveția, punându-și tot timpul la dispoziție și ducându-ne încoace și încolo la toate adunările. El a aranjat adunările din Germania și Elveția, țara sa, angajând agenții de publicitate care să pună postere mari pe panourile stradale din orașe și DOTT. GUGGENBUHL, W. BRANHAM, împrejurimi. Vorbește cursiv F. F. BOSWORTH, M. ARGANBRIGHT germana, franceza, italiana și destul de bine engleza. Fiecare membru al grupului a vorbit scurt, când am fost prezentați, apoi a urmat fratele Branham, al cărui discurs ne-a mișcat profund. A fost un timp de părtășie extraordinar de plăcută. Pastorii din oraș au răspuns la multe întrebări. În dimineața următoare, lucrători ai Bisericii de Stat au venit la hotelul nostru și după micul dejun, mi-au pus întrebări până la ora 12:30. Unul dintre ei era complet surd de urechea stângă, de mulți ani, și mi-a cerut să mă rog pentru el. Auzul i-a fost vindecat pe loc. În ultima adunare, toți pastorii din oraș, inclusiv cei din Biserica de Stat, au ajutat la rugăciunea pentru bolnavi. Adunarea s-a încheiat într-o revărsare de slavă. Numai Dumnezeu știe ce va însemna vizita aceasta, pentru slujba viitoare a acestor pastori germani din fiecare biserică din oraș. Mulți oameni au mers cu mașina din Germania la adunarea următoare din Lausanne, Elveția. Ei ne-au spus că întregul oraș Karlsruhe a fost mișcat de adunare. Pentru a crește credința oamenilor care participau la adunările de după amizaă, pentru slujba fratelui Branham, din serviciile de vindecare de seara, de obicei Îl rugam pe Dumnezeu să confirme mesajele mele cu două sau trei minuni evidente, de exemplu vindecarea unor surzi. El a făcut-o. Unii dintre aceștia, care fuseseră nenorociți complet prin operații de mastoidită, au fost vindecați pe loc. Un om a cărui ureche stângă fusese în întregime îndepărtată datorită cancerului și care încă mai avea bandajele, a venit pe platformă și a dorit să mă rog pentru el. Pe loc Dumnezeu i-a redat 226 

perfect auzul. Cei care au venit la următoarea adunare din Lausanne, Elveția, ne-au spus că tot cartierul în care locuia omul acesta, a fost mișcat de acest miracol și a venit acasă la el să se convingă dacă era adevărat. Articol preluat de pe http://branham.org/blogs/20100416_GermanMeeting 

VICTORIA FINALĂ
În 1958 Fred Bosworth s-a întors, după un an de adunări în munții Japoniei. În ianuarie făcuse 81 de ani. Familia lui a fost surprinsă să-l vadă retrăgându-se în pat. Când a fost întrebat ce face, el a explicat că Dumnezeu îi arătase că „și-a încheiat alergarea”, că slujba lui era încheiată și era timpul să plece acasă. El a spus: „Cu siguranță nu vreau să atârn și eu peaici!” Toți copiii veniseră acasă, pentru prima dată în 16 ani și a avut loc o mare și ultimă reuniune. Tatăl meu, F. F. Bosworth, s-a rugat, cerându-I lui Dumnezeu să-L ajute să-L slăvească pe Dumnezeu și prin moartea sa așa cum o făcuse în viața sa – să moară sănătos. La circa trei săptămâni după ce s-a pus în patul său, eram în jurul patului vorbind, râzând, cântând. Deodată, tata a privit în sus; nu ne-a mai revăzut. El a văzut ceea ce pentru noi era invizibil. A început să se salute și să se îmbrățișeze cu oameni - era ca răpit. Din când în când se oprea și privea în jur spunând: „Oh, este așa de frumos”. A făcut aceasta timp de mai multe ore. În cele din urmă, cu un zâmbet pe față, și-a pus capul jos și a adormit. Pe rând, am stat cu el. Soția mea, Stella, stătea cu el când, deodată, și-a dat seama că el nu mai respiră. N-a fost nicio zbatere, nicio durere, niciun sunet, niciun tărăboi al morții. Psalmistul a descris corect: Dumnezeu pur și simplu i-a luat suflarea și el a fost acasă! „Unde îți este boldul, moarte? Unde îți este victoria, mormântule?” Aceasta este mărturia și biruința finală a lui F. F. Bosworth și a lui HRISTOS, VINDECĂTORUL.

227 

OBSERVAȚII ALE TRADUCĂTORULUI CU PRIVIRE LA LUCRAREA ACTUALĂ A LUI DUMNEZEU ÎN BISERICĂ
Adunările extraordinare care au avut loc în Durban și în care a fost implicat și F. F. Bosworth, s-au datorat slujbei profetice a lui William Marrion Branham, despre care F. F. Bosworth spunea: „Atunci când darul acționează, fratele Branham este cea mai sensibilă persoană din câte am cunoscut eu, la prezența și lucrarea Duhului Sfânt și la realitățile spirituale” - Un profet vizitează Africa de sud De asemenea, F. F. Bosworth relata despre darul fratelui Branham, spunând: „Am peste 70 de ani. Niciodată n-am mai văzut sau n-am mai citit despre așa ceva, din vremea apostolilor încoace”. William Branham – darea de seama cu privire la călătoria din Africa

DE CE A MERS WILLIAM BRANHAM ÎN AFRICA DE SUD?
La casa lui William Branham soseau zilnic nenumărate solicitări pentru rugăciune. Multe dintre acestea erau însoțite de bilete de avion, cerându-i-se să vină să se roage pentru bolnavi. Una dintre aceste solicitări l-a determinat pe fratele Branham să se roage în mod hotărât cu privire la călătoria sa în Africa de sud. El s-a mai gândit și înainte la Africa de sud, dar Domnul l-a îndrumat întotdeauna altundeva. Fratele Branham s-a gândit să meargă în Australia și Japonia, dar în aprilie 1950, Domnul l-a condus într-un mod clar pe profetul Său în Africa de sud.

228 

UN PROFET VIZITEAZĂ AFRICA DE SUD31
În luna ianuarie a anului 1950, fratele Branham și fratele F.F. Bosworth țineau adunări în Houston, Texas. În aceeași seară când a fost făcută fotografia cu aureola de lumină deasupra capului fratelui Branham, fratele Bosworth i-a arătat fratelui Branham fotografia unei doamne. Aceasta însoțea o scrisoare și un bilet de avion de la Florence Nightingale din Durban, Africa de sud, o rudă îndepărtată a Florencei Nightingale care a înființat Crucea Roșie. Ea era mai mult un schelet și le-a amintit acestora de Georgia Carter, o tânără din Milltown, Indiana, care fusese într-o stare asemănătoare înainte de a-și primi vindecarea. De aproape nouă ani de zile stătea pe spate, bolnavă de tuberculoză și de-abia dacă avea 18 kg la vremea când fratele Branham s-a rugat pentru ea. Această Florence Nightingale din Durban avea cancer la intrarea în stomac, ceea ce provoacă moartea prin inaniție. Ea cântărea doar vreo 23 de kg. Fusese hrănită cu perfuzii de glucoză până când acest lucru n-a mai fost posibil. Auzind de fratele Branham, ea a plâns ca el să vină și să se roage pentru ea. Astfel, i-a scris să vină, trimițându-i totodată fotografia ei și biletul de avion. Fotografia arăta ce-i făcuse cancerul femeii: era numai piele și os. Doar un miracol ar mai fi putut s-o însănătoșească.                                                             
31

http://www.williambranham.com/feature_pages/a-prophet-visits-south-africa/

  229 

La câteva săptămâni înainte ca ei s-o întâlnească personal pe dșoara, în seara aceea din Houston, s-au rugat pentru ea, promițându-I lui Dumnezeu că dacă o va vindeca și o va însănătoși complet, ei vor considera acesta ca fiind un semn din partea lui Dumnezeu ca ei să meargă în Africa de sud. La opt săptămâni după aceea, grupul Branham a aterizat în Anglia, în drum spre Finlanda. Ca răspuns la o telegramă din partea regelui Angliei, s-au oprit în Anglia, pentru ca fratele Branham să meargă și să se roage pentru rege. Când se aflau în aeroport, numele lui William Branham a fost chemat prin stație. Florence Nightingale sosise la aeroport cu doar 15 minute mai devreme, iar cei ce erau cu ea solicitaseră ca fratele Branham să fie chemat repede pentru că ei credeau că ea este pe moarte. Locul era atât de plin de mulțime încât li s-a spus să se întâlnească cu el la hotelul Picadilly. S-au făcut, astfel, aranjamentele ca el să vină la hotelul ei. Când au mers la hotelul la care stătea ea, era una dintre acele zile cu ceață din aprilie. Nimeni din grupul lor nu mai văzuse vreodată o ființă umană într-o asemenea stare jalnică. Pielea i se lipise de oase. Inimile lor au fost pătrunse de milă. Florence Nightingale vorbea foarte greu, în vreme ce lacrimile îi curgeau pe obraji, pentru că avea dureri groaznice. Cu toții, inclusiv un prelat al Bisericii Angliei, la fel și infirmierele ei, au îngenunchiat și au început să se roage pentru ea. Când au început să se roage, a venit un porumbel și s-a așezat pe pervazul ferestrei, privind înăuntru și gângurind. După rugăciune, când fratele Branham a spus „Amin”, porumbelul a zburat. Prelatul a spus: „Ați văzut porumbelul acela?” Înainte ca el să-și încheie întrebarea, Duhul Domnului l-a îndemnat pe fratele Branham să spună următoarele: „Așa vorbește Domnul, tu vei trăi, soră”. La opt luni după ce fratele Branham s-a rugat pentru Florence Nightingale în Anglia, el a primit o altă fotografie de la ea. De data aceasta 230 

era sănătoasă și avea 70 kg. El îi promisese lui Dumnezeu și acum era convins că trebuia să meargă în Africa de sud. Dumnezeu l-a chemat în Africa de sud și acum dorea să poată fi o binecuvântare pentru oamenii la care fusese chemat să slujească. Pe când mai erau în Johannesburg, cu săptămâni înainte de a veni la Durban, fratele Branham spusese celor din grupul lui că adunările cele mai mari vor fi în Durban. Întotdeauna el a avut mari așteptări în ce privește lucrurile făcute pentru Dumnezeu la Durban. Adunările ținute acolo au fost cele mai mari adunări ținute vreodată în Africa de sud. Pe Florence Nightingale n-au mai întânit-o când au fost în Africa de sud: au înțeles că ea locuia, atunci, în Anglia.

DE CE AM AMINTIT SLUJBA LUI WILLIAM BRANHAM?
Pentru că vindecarea trupului, tratată în această carte, este doar o parte din măreața lucrare de mântuire. Pentru că în vremea Domnului Isus au fost vindecați mulți bolnavi, dar puțini au fost aceia care au avut parte de împlinirea Cuvântului profetic alocat de Dumnezeu acelor vremuri. Dorința mea este ca, după ce L-ai cunoscut pe Hristos ca Vindecător al tău prin intermediul acestei cărți, să faci un pas mai departe și să-L recunoști ca Fiul Omului care umblă în mijlocul celor șapte sfeșnice (Apocalipsa cap. 1) și care William M. Branham astăzi dorește să cineze cu fiecare biruitor din această perioadă a Bisericii. El a avut și-n vremea noastră o stea (Apoc. 1.16) care a strălucit pe cerul întunecat al lumii religioase de astăzi. Duhul lui Dumnezeu încă mai vorbește! Iată câteva mărturii ale celor care l-au cunoscut pe fratele Branham: 231 

James Morris: „Branham, mai mult ca oricare alt evanghelist, a inițiat trezirea fundamentalistă de vindecare de după al II-lea război mondial, ca urmare a întâlnirii sale cu un înger, pe 7 mai 1946. În toate direcțiile s-a răspândit vestea că tot felul de boli erau vindecate pe loc, de către micuțul predicator din Indiana. Au fost publicate chiar și cazuri de învieri din moți”. - Predicatorii Gordon Lindsay: „N-am mai auzit vreodată ca un predicator să cheme surzi, muți și orbi ca să se roage pentru ei și apoi să-i vadă pe acei oameni eliberați pe loc... o slujbă care a întrecut tot ceea ce am văzut noi vreodată”. - Casa zidită de Domnul Tommy Osborn: „Dumnezeu a ales diferite și tainice căi de a se descoperi robilor Săi, în mod deosebit acelora chemați pentru scopuri legate de planul de mântuire, așa cum a fost chemarea fratelui Branham. Pe scurt, omul pe care noi îl cunoaștem sub numele de William Branham, a fost trimis ca să-L prezinte din nou pe Dumnezeu în trup”. – Serviciul de înmormântare a lui William Branham Jack Moore: „Cel mai înzestrat dintre toți evangheliștii”. – Toate lucrurile sunt posibile, de David Harell, Jr. Oral Roberts: „Un om al lui Dumnezeu, devotat” – Ape vindecătoare, iulie 1948 George Ekeroth: „Dumnezeu l-a chemat pe acest bărbat smerit și a uns slujba sa până la un asemenea grad încât în doar câțiva ani, numele lui a fost cunoscut în cea mai îndepărtată junglă. Oriunde ai merge în lumea aceasta, ai constata că numele acestui mesager ți-a luat-o înainte”. – Introducere la cartea lui Morris Cerullo, Suflu peste secolul XX David Edwin Harrell Jr.: „Majoritatea participanților la trezirea de vindecare care a izbucnit în 1947, îl privesc pe Branham ca inițiator al acesteia. William Branham a devenit un profet al unei generații. Seară de seară, înaintea a mii de credincioși uimiți, el a distins bolile celor bolnavi și i-a declarat vindecați. Puterea unui serviciu divin ținut de Branham rămâne o legendă incomparabilă în istoria mișcării carismatice” – Toate lucrurile sunt posibile 232 

Thomas R. Nickel: „În zilele Bibliei, au existat oameni ai lui Dumnezeu care au fost profeți și văzători. Dar în toate scrierile sacre, niciunul dintre aceștia n-a avut o slujbă mai puternică decât aceea a lui William Branham, un profet și un văzător al lui Dumnezeu, a cărui fotografie este publicată pe coperta din față a acestui număr al Glasului Oamenilor Evangheliei Depline. Branham a fost folosit de Dumnezeu, în Numele lui Isus, să învie morții” - Revista Glasul Oamenilor Evangheliei Depline, februarie 1961 Joseph Mattson-Boze: „Uneori eram speriat din cauza sentimentului de sfințenie care pătrundea adunarea, dar întotdeauna am putut să văd darul lui Dumnezeu în acțiune prin robul Său și să simt căldura dragostei care curgea prin slujba lui” – Vestitorul Credinței, februarie 1966 G. Lindsay: „Istorisirea vieții lui William Branham este atât de în afara acestei lumi și dincolo de obișnuit, încât dacă nu ar exista o mulțime de dovezi infailibile care documentează și atestă autenticitatea ei, cineva ar putea fi scuzat dacă o consideră incredibilă”. - William Branham – Un om trimis de Dumnezeu. Andrew Strom: „El a fost unul dintre cei mai unși oameni ai lui Dumnezeu care au trăit vreodată în vremurile moderne. […] William Branham a fost un evanghelist din secolul acesta, care a fost folosit de Dumnezeu într-un mod puternic, mai mulți ani. De fapt, nu prea există îndoială că el a fost îmbrăcat cu putere într-un asemenea grad cum rar a mai fost din zilele apostolilor”. – Misterul lui William Branham David Harrell Jr.: „Nu-l caracterizează nimic zgomotos sau înfumurat. El este un om blând și smerit... Este un om iubit de toți. Nimeni nu-l invidiază pentru succesul său, sau nu este invidios pe marea lui popularitate”. – Toate lucrurile sunt posibile, pag. 39 „O stea misterioasă se arată deasupra unui predicator, în timp ce acesta botează” - Știrile de seară, Jeffersonville, 12?-1933 Richard Hall: „Evangheliștii mai tineri l-au văzut ca pe un om pus deoparte, cum era Moise. 'El era numărul unu', a spus Richard Hall. 'Dacă pui la un capăt 20 dintre evangheliștii pe care-i avem acum, iar la celălalt capăt îl pui pe William Branham, el ar cântări mai mult decât toți”. Winkie Pratney 'Trezire', pg 220-221. 233 

„A devenit deosebit de clar pentru orice cititor serios al Bibliei, că William Branham a fost rânduit să fie un profet care să împlinească multe dintre profețiile care privesc vremea noastră”. - Bible Way.org 9 Ianuarie 2006 Gordon Lindsay: „În multele sute de ori când l-am văzut vorbind sub ungere, a spus fără greșeală tainele din inimile oamenilor – lucruri pe care era imposbil să le cunoască” – „William Branham așa cum l-am cunoscut”, Glasul Vindecării, februarie 1966, pag. 11„ Ern Baxter: „În toți anii în care l-am însoțit, Branham niciodată na greșit în cuvântul cunoștinței. Am văzut în mii de cazuri” - Interviu cu Ern Baxter, Revista Vinul cel nou, decembrie 1978 Walter Hollenweger: „În ce privește darul discernământului, Hollenweger care l-a tradus pe William Branham în Elveția, a spus: „Nu știu de niciun caz în care el să fi greșit, în desele afirmații detaliate pe care le-a făcut”. „Penticostalii” 1972, pag. 354 D.R. Mcconnell: „Branham a înfăptuit miracole uluitoare de vindecare, în campaniile sale. Până în ziua aceasta, darurile sale de cunoaștere supranaturală a acelora cărora le-a slujit, rămân de neegalat, chiar și între evangheliștii moderni care predică vindecarea” – O evanghelie deosebită, Hendrickson Publishers Inc, 1988. Pag. 166 Eric Pement: „William Branham a fost un evanghelist american care a dobândit un renume mondial datorită unei slujbe puternice care a început în 1946 și a durat aproape 20 de ani...Penticostali de-o viață ascultau uimiți detaliile pe care le cunoștea Branham prin darul său de „deosebire” cum îl numea el, când el descoperea nume, adrese, boli și detalii din viața personală a unor oameni pe care nu-i mai văzuse niciodată înainte” – Arborele genealogic al lui William Branham Dr. Mathew Clark: „Vizita lui William Branham la începutul anilor 1950 în Africa de Sud, a influențat atât denominațiunea cât și națiunea. Aspectele miraculoase ale slujbei sale au fost de netăgăduit, și el a câștigat numeroși adepți în țară” - Cyberjurnal pentru Cercetare Penticostală-Carismatică #16, ianuarie 2007, Rev. Robert S. Liichow: „Spre deosebire de multe escrocherii indiscutabile, cum ar fi Peter Popoff, Branham a descoperit lucruri 234 

oamenilor și despre oameni, pe care le-a primit în mod supranatural. El n-a falsificat aceste lucruri. Ceea ce s-a întâmplat în adunările lui, era fără îndoială de natură supranaturală” - Discernment Ministries International: William Branham, 1997 „Mulțimile penticostale respectă darurile sale legendare de vindecare, capacitatea de a identifica bolile prin vibrația de pe mâna sa și capacitatea de a deosebi tainele inimii unei persoane” – Dicționar de creștinism: William Branham 1990, pag. 182 Julius Stadsklev: „Dumnezeu a fost bun cu poporul Său și din când în când ne-a dăruit văzători și profeți, dar din câte putem găsi în documentele istorice, n-a mai existat nimeni cu o slujbă ca a lui [William] Branham”. - Un profet vizitează Africa de Sud, 1952, pag. 81 Ziarul local Mercury din Durban: «O femeie din Durban care fusese țintuită la pat în ultimele 10 luni, s-a ridicat de pe un pat de campanie seara trecută, de unde fusese dusă ca să-l audă pe evanghelistul american, rev. William Branham și a declarat: „Mă simt ca și cum aș avea doi ani”. D-nul rev. Branham, după ce mai mulți oameni au venit pe scenă ca să primească binecuvântarea lui Dumnezeu, s-a întors dintr-o dată spre d-na J.A. Naude din Blythsood Road și a spus: „Dvs., doamnă, ați suferit cu organele interne, dar acum sunteți vindecată – ridicați-vă din acel pat”. Dna Naude s-a ridicat imediat în picioare, s-a balansat puțin apoi a mers spre capătul patului de unde soțul ei și fiica o priveau uimiți. D-nul Naude a spus unui reporter de la „Mercury” că mai mulți medici o văzuseră pe soția lui și i-au spus că nu se mai poate face nimic pentru ea. El își cheltuise toate economiile încercând s-o facă sănătoasă. ...Când un reporter de la „Mercury” a sunat ieri, a găsit-o pe d-na Naude aranjând florile, în timp ce fiica ei în vârstă de 9 ani, Anne, privea fericită la mama ei care se făcuse sănătoasă» – Un profet vizitează Africa de Sud, 1952, paginile 122-123

235 

SĂGEATA DE IZBĂVIRE DIN PARTEA DOMNULUI
(Extras din finalul unui serviciu divin ținut de fratele Branham, la Shreveport, Los Angeles - Vineri, 1.08.1956) Tată ceresc, se apropie timpul crucial. Eu am mărturisit pentru Tine din toată inima mea. Am încercat din toată inima să aduc corectură şi să înalţ Împărăţia lui Dumnezeu şi să îndrept oamenii. Şi ei s-au pocăit, Doamne. Mulţi şi-au ridicat mâinile cu sinceritate arătând că se ruşinează de viaţa lor păcătoasă. Dumnezeule, eu cred că Tu ai iertat pe fiecare care şi-a ridicat mâna. Şi acum, ca să le arăţi că Tu eşti aici, fă ca Tu să Te arăţi în modul fizic în seara aceasta încât ei să vadă lucrul acesta şi să fie bucuroşi că şi-au ridicat mâinile spre un Dumnezeu care trăieşte. Şi când ne uităm în ziare, vedem în ce timp trăim şi vedem Armaghedonul apropiindu-se. Vedem tancurile, bombele atomice. Vedem că sfârşitul neamurilor este aproape. Vedem cum lumea se coace. Peste tot vedem numai păcat. Acum a sosit timpul. Este aproape. Dumnezeule, suntem aşa de bucuroşi că avem un Dumnezeu viu. Avem un Dumnezeu care ne-a făgăduit că va fi cu noi; El este cu noi şi se descoperă vizibil în mijlocul nostru. Şi noi Îţi mulţumim. Te rog în Numele lui Isus, Fiul tău, lasă ca slujitorul Tău smerit să Te reprezinte în seara aceasta înaintea poporului Tău, printr-un dar al Tău, predestinat. Amin. Mă simt aşa de bine în seara aceasta, cu slava lui Dumnezeu care e aici. Înainte de asta am vrut aşa de mult să văd străpungerea dată de slavă Lui. Cred că seara trecută am chemat pe cei care au avut bilete de ordine cu litera R? Bine. Cred că i-am chemat pe cei de la urmă. Atunci să-i chemăm pe cei de la început. Mai întâi să vedem dacă sunteţi aici. are cineva numărul R-1? Uitaţi-vă pe biletul vostru. Da. Atunci e bine. Veniţi aici doamnă. [fratele Branham cheamă rândul de rugăciune – n.tr]. Câteodată eu chem pentru rugăciune atâţia câţi au fost mântuiţi în seara respectivă. Eu spun „Acum Doamne, dacă tu vei mântui 50 în seara aceasta, eu voi chema 50. Şi Tu-mi vei da putere pentru 50. Dacă Tu vei mântui atâţia, îmi vei da şi putere pentru atâţia.” [...] Acum ascultaţi, prieteni... Vă rog fraţilor, dacă mergeţi acolo, aliniaţi-i pe oameni. În timp ce oamenii se aşează la rând, câţi de aici nu aveţi bilete de ordine pentru rugăciune şi doriţi ca Isus să vă vindece? Să vă 236 

vedem mâinile. Dumnezeu să vă binecuvânteze. Dumnezeu să vă binecuvânteze. Dumnezeu să vă binecuvânteze. Pretutindeni. Acum, voi nu aveţi bilete de ordine. Voi aveţi nevoie doar de credinţă. Este aşa? Voi trebuie să aveţi credinţă. Asta-i tot. Dumnezeu n-a spus niciodată „Oricine are un bilet de ordine pentru rugăciune...” El a spus: „Oricine crede, oricine are credinţă.” Corect? Biletul de ordine n-are nicio importanță. Acum, câţi cred că Lui Dumnezeu nu-I pare rău de darurile şi chemarea făcută? Biblia a spus aşa. Dumnezeu le-a dat în Biserică. Acum ascultaţi, copilaşilor, lăsaţi-mă să vă avertizez acum, Shreveport. Aveţi mare grijă în zilele care vor urma. Nu toţi cei ce strigă şiL laudă pe Dumnezeu sunt de la Dumnezeu. Cain a făcut la fel. Dar ei s-au depărtat de Scriptură. Ei au ieşit din Cuvântul lui Dumnezeu. Vedeţi? Fiţi atenţi. Să ştiţi că dacă Dumnezeu trimite o trezire, trimite şi iadul una. Iar când Moise şi Aaron au mers să-i biruiască pe egipteni, s-au ridicat acolo şi Iane şi Iambre şi aproape că l-au imitat pe Moise. Amintiţivă că ei au putut să aducă boala, dar n-au putut s-o vindece. Numai Dumnezeu poate să vindece. Dumnezeu este singurul vindecător. Şi roadele dovedesc despre ce este vorba. „După roadele lor îi veţi cunoaşte.” Corect? Eu vreau să-L iubiţi pe Domnul Isus din toată inima. Eu vreau să aştept acum câteva clipe. Cred că va fi în regulă dacă mă voi ruga pentru aceşti oameni, ei vor trece mai departe. Eu aşa cred. Să vină numai doamna. Staţi aici o clipă. Numai puţin. Acum doamnă, numai ca să ştiţi că ungerea Duhului Sfânt este aici... Vreau ca dvs. să credeţi. Veţi crede? Sunteţi pentru prima oară într-o adunare de-a mea? Nu. Aţi mai fost şi înainte. Dar eu nu vă cunosc, nu-i aşa? Eu nu vă cunosc. Dar dacă-L veţi crede pe Dumnezeu, necazul acela feminin vă va părăsi. Credeţi? Dumnezeu s-o binecuvânteze şi s-o vindece. Amin. Doamnă, eu nu vă cunosc. Dar Dumnezeu vă cunoaşte. Dar dacă credeţi, Dumnezeu vă poate vindeca de umbra aceea mortală a cancerului. Credeţi? Atunci mergeţi acasă. Doamnă, dacă v-aş spune, chiar fără să mă rog pentru dvs., că Dumnezeu a fost acolo lângă dvs. din scaunul acela? O veţi accepta? Atunci mergeţi şi credeţi, şi puteţi fi vindecată în numele lui Isus. Mergeţi. Doamnă, credeţi din toată inima? Haideţi să spunem „Slavă Domnului.” Doamnă, credeţi din toată inima? Credeţi că Dumnezeu vă va vindeca de diabet? Credeţi că El o va face? Credeţi că El va lua diabetul de la dvs.? Amin. 237 

Slavă Domnului. Credeţi cu toţii? Să aveţi credinţă. Biblia spune „Dacă crezi, toate lucrurile sunt posibile.” Ce faceţi, doamnă? Eu nu vă cunosc, nu-i aşa? Credeţi că eu sunt slujitorul lui Dumnezeu? Credeţi că Dumnezeu poate să-mi descopere care este necazul dvs. chiar dacă noi nu ne cunoaştem? Credeţi? Veţi primi acest lucru ca venind de la Dumnezeu? Veţi crede că acest lucru vine de la Dumnezeu? Bine. Veţi crede şi voi ceilalţi? Să ne gândim o clipă la cazul Domnului Isus. El stătea la fântână şi o femeie a venit acolo. Dvs. sunteţi în seara asta în aceeaşi situaţie. Însă eu sunt numai un slujitor al Domnului Isus. Eu nu spun că dvs. sunteţi o persoană cu un renume prost, ca femeia aceea, dar este vorba din nou de un bărbat şi o femeie. Şi Hristos a spus că va fi cu noi până la sfârşitul lumii. Atunci dacă este, ar fi un semn pentru oameni, ca ei să nu-şi mai facă griji. Aici este chiar Hristosul care a spus acest lucru. Aşa este? Cei din adunare, o veţi crede? Dacă Domnul îmi va descoperi ceva despre această femeie care stă aici, poate nu numai care necazul ei, veţi primi atunci, veţi crede din toată inima? Soră, uită-te la mine. Acesta este un dar al lui Dumnezeu. Eu n-am cum să te cunosc, n-am cum să ştiu ceva despre tine. Dar uită-te o clipă la mine şi hai să credem în timp ce eu îţi vorbesc. Bine. Acum... Tu eşti pe moarte. Pentru că ai cancer, şi nu ai numai unul ci două. Ambele sunt la sân. Tu eşti foarte agitată, nu-i aşa? Şi nu eşti din Shreveport. Eşti din Arkansas. Te numeşti Rosalee. Nu-i aşa? Acum întoarce-te în Arkansas şi crede în Domnul Isus şi fii vindecată. Amin. Ce este aceasta? Supunere faţă de Duhul Sfânt. Să ne predăm Lui în seara aceasta. Oh, El este aici. Predaţi-vă Lui, Domnului. Amin.

238 

PROVOCARE
PUS ÎN SLUJBĂ ÎN MOD DIVIN
«Aşa a hotărât scumpul nostru Domn, ca eu, cel mai neînsemnat dintre slujitorii Lui, să am o mare parte în vestirea Cuvântului Său în întreaga lume. Ce a văzut El în mine eu nu ştiu, poate a fost ceea ce El însuşi a pus în mine, căci eu personal nu am nimic din ceea ce El ar putea folosi. El este Stăpân Ewald Frank şi El nu poate fi influenţat şi face toate lucrurile conform hotărârii Sale. Aşa a plăcut Domnului să mă cheme în ziua de 2 aprilie 1962 şi să mă trimită în mod direct, aşa cum a făcut-o cu apostolii şi profeții Lui. Pot depune mărturie despre chemarea şi trimiterea mea cu aceeaşi credincioşie divină cu care Pavel a vorbit despre chemare şi trimiterea lui. Aş putea spune şi, chiar o spun – mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu – unde şi când s-a întâmplat şi pot repeta cu exactitate cuvintele care mi-au fost spuse. Pentru mine are o deosebită însemnătate faptul că Pavel a primit chemarea în limba lui maternă, ebraica, din gura Domnului Cel înviat şi glorificat (Fapte 26.14). Cu aceeaşi siguranţă, pot mărturisi că am auzit vocea puternică, pătrunzătoare şi poruncitoare a Domnului Cel înviat, în limba mea maternă, germana: „Slujitorul Meu, timpul tău pentru acest oraş se apropie de sfârşit. Te voi trimite în alte oraşe să predici Cuvântul Meu”. Vocea se auzea de sus, din partea dreaptă. În acel moment, puterea fizică m-a părăsit şi am căzut pe partea stângă, cu faţa la pământ. Şi Pavel a căzut la pământ când s-a întâlnit cu Domnul (Fapte 9.4). În clipa următoare, am fost luat afară din trup şi am văzut, dintr-o altă dimensiune, cum stăteam în cameră, cu mâinile întinse şi spuneam următoarele cuvinte: 239 

„Doamne, ei nu mă vor asculta. Ei au totul din belşug şi nu mă vor asculta”. Apoi Domnul a vorbit din nou: „Slujitorul Meu, va veni timpul când ei te vor asculta. Depozitează hrană, căci va veni o mare foamete. Atunci tu vei sta în mijlocul poporului şi vei împărţi hrana”. Ultimele cuvinte ale chemării cereşti, au fost: „Slujitorul Meu, nu înfiinţa biserici locale şi nu publica o carte de cântări, căci acesta este semnul unei denominaţii”. Toate cuvintele acestei chemări sunt la fel de adevărate ca şi cuvintele din Biblie cu care Pavel a fost chemat. Nimeni nu-şi poate imagina ce ABSOLUT este în legătură cu o trimitere directă şi personală din partea Domnului. Satan şi tot iadul pot să mă atace: hotărârea divină şi trăirea pe care am avut-o va rămâne adevărată pentru veşnicie. Anul 1961 a fost apogeul „Războiului rece”, când a avut loc şi criza rachetelor din Cuba. Nikita Hruşciov, Secretarul general al Uniunii Sovietice a bătut cu pantoful în pupitru la ONU şi a strigat: „Noi nu vom fi de acord niciodată! Noi nu vom fi de acord niciodată!” În Berlin, tancurile ruseşti şi cele americane au stat faţă în faţă la Poarta Brandemburg. Preşedintele SUA, John F. Kennedy a spus: „Voi face din Berlin un exemplu!” Pe 13 august, soldaţii ruşi au început să ridice „Zidul Berlinului”. În ţara noastră era o mare tensiune politică, asemănătoare cu cea din timpul blocadei Berlinului de către sovietici din anii 1948/49 (când s-au aruncat alimente cu paraşuta în Berlinul încercuit). De aceea, am avut impresia că ţara va trece printr-o catastrofă şi va urma o foamete asemănătoare cu cea de după al doilea război mondial. Şi noi chiar am depozitat hrană naturală şi alimente. Dar lunile au trecut, fără să se întâmple nicio catastrofă. Personal, am ajuns într-o stare de disperare, căci anunţasem o foamete, aşa cum îmi spusese Domnul şi nu se întâmplase nimic. Nici nu am vrut să mai predic şi chiar am spus Domnului: „Dacă Tu nu îmi dai un răspuns, atunci ia-mi viaţa!” În acel moment crucial, mi-a venit gândul să mă duc în SUA să-l văd pe fratele Branham. Ştiam despre darul lui de deosebire şi aşteptam ca Domnul să-mi dea un răspuns prin el. Şi mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, aşa s-a şi întâmplat. Pe 3 decembrie 1962, am stat la o masă patru persoane: fratele Branham, eu însumi, fratele Banks Woods şi fratele Sothmann. Fratele Branham m-a întrebat despre situaţia duhovnicească din Germania 240 

şi Elveţia, dacă mesajul predicat a fost crezut. M-a întrebat de fratele Erwin Mueller şi Dr. Adolf Guggenbuehl, căci Dr. Guggenbuehl din Elveţia aranjase adunările pentru fratele Mueller în Germania. Conversaţia se prelungea şi eu am devenit nerăbdător, pentru că în inima mea era o întrebare arzătoare: să ştiu ce înţeles aveau cuvintele pe care Domnul mi le spusese. Am intervenit şi am spus doar atât: „Frate Branham, am ceva deosebit pe inimă. Aş putea să te întreb despre acest lucru?” Spontan, el ma privit şi-a ridicat mâna puţin peste masă şi a spus: „Frate Frank, pot să-ţi spun de ce ai venit să mă vezi? Domnul ţi-a vorbit. Pot să-ţi spun ce ţi-a vorbit El?” şi a repetat cuvânt cu cuvânt, propoziţie cu propoziţie, în aceeaşi ordine, ceea ce-mi spusese Domnul în acea dimineaţă de 2 aprilie 1962. Eram copleşit şi fără grai. Apoi fratele Branham a continuat, şi a spus: „Frate Frank, tu nu ai înţeles ceea ce ţi-a spus Domnul. Tu te-ai gândit că va veni o foamete naturală şi de aceea ai depozitat hrană naturală şi alimente. Dar Domnul va trimite o foame după auzirea Cuvântului Său. Şi hrana pe care trebuie s-o depozitezi este Cuvântul lui Dumnezeu făgăduit pentru acest timp, pe care Domnul l-a descoperit, aflat în predicile care sunt înregistrate pe bandă”. Şi a adăugat: „Aşteaptă cu împărţirea hranei până când vei primi şi restul”. Această parte nu am înţeles-o, dar nici nu puteam întreba şi de aceea am lăsat-o pentru mai târziu. Cum puteam şti atunci că fratele Branham, după ce va predica în martie 1963 despre cele şapte peceţi din cartea Apocalipsei şi despre alte teme importante, cum ar fi „Căsătorie şi divorț”, va fi luat în slavă după numai trei ani, în 24 decembrie 1965? La sfârşitul întâlnirii, fratele Branham şi-a pus mâinile, m-a îmbrăţişat şi s-a rugat pentru mine. Eu sunt recunoscător Domnului pentru răspunsul dat, care era în acelaşi timp şi o confirmare. Mi-am îndeplinit slujba în două direcţii: am călătorit din ţară în ţară şi din oraş în oraş predicând Cuvântul lui Dumnezeu conform trimiterii şi am tradus în limba germană peste 200 de predici ale fratelui Branham, mesagerul lui Dumnezeu pentru acest timp. Sunt răspunzător şi pentru publicarea predicilor sale în multe alte limbi. În felul acesta, poporul lui Dumnezeu primeşte hrana duhovnicească, Cuvântul făgăduit şi descoperit pentru acest ceas. 241 

Doar datorită iniţiativei mele au ajuns să fie tipărite în formă de broşură predicile înregistrate până la plecarea fratelui Branham. Dacă nu iaş fi chemat pe fraţi după înmormântarea fratelui Branham – printre ei erau Roy Borders, Pearry Green, Lee Vayle şi alţii - şi nu le-aş fi spus despre trimiterea pe care o primisem de la Domnul şi despre ceea ce trebuia făcut atunci, slujba omului trimis de Dumnezeu ar fi fost îngropată împreună cu el şi întreaga lume nu ar fi auzit niciodată despre mesajul timpului de sfârşit. Dumnezeu ştie toate lucrurile şi le planifică într-un mod desăvârşit. Fraţii Woods şi Sothmann au fost prezenţi ca martori pentru a confirma întâlnirea mea cu fratele Branham din decembrie 1962. Dumnezeu s-a îngrijit pentru toate lucrurile care se petrec acum, după îndrumările corespunzătoare. Aşa că, ceea ce părea un sfârşit, a devenit un nou început. Fraţii din SUA, care au fost în jurul fratelui Branham, au aşteptat cu toţii, fără excepţie, învierea sa şi au amânat înmormântarea sa până la Paştele din 1966. Chiar şi la cimitir, cântarea „Crede numai” a fost cântată timp de două ore de cei îndoliaţi care se aşteptau ca el să învie înainte de coborârea sicriului în groapă. Eu nu am cântat, am plâns, m-am rugat şi am vorbit cu Domnul meu. În seara aceleiaşi zile, pe când mă aflam în camera de hotel, o pace adâncă mi-a pătruns deodată în inimă. Era ca şi cum o povară grea era ridicată de pe mine şi se părea că Domnul schimbă întristarea mea în bucurie. Acolo mi-a vorbit puternic în inima mea: „Acum a venit timpul să împarţi hrana.” După ce am primit această îndrumare, iam chemat pe fraţi chiar în dimineaţa următoare pentru o discuţie decisivă. Fratele Roy Borders a luat asupra lui responsabilitatea de a tipări şi publica predicile fratelui Branham.» Ewald Frank, Scrisoare circulară - 2000

242 

CREȘTINISMUL IERI ȘI AZI
de evanghelistul Ewald Frank «Un adevăr confirmat de Dumnezeu poate fi crezut de oricine. Între biserica primară şi lumea creştină de azi este o diferenţă imensă. Tot ce a existat în biserica primară lipseşte în biserica nominală de azi şi tot ce există în lumea creştină organizată de azi nu a fost în biserica primară. O comparaţie autentică limpezeşte totul. Vestirea Evangheliei în biserica creştină primară era conform Scripturii. Apostolii au fost călăuziţi de Domnul însuşi şi stăteau sub călăuzirea Duhului Sfânt. Cine citeşte primele capitole din Faptele apostolilor primeşte cunoştinţă despre viaţa bisericii primare. O plinătate a Duhului şi a binecuvântării lui Dumnezeu a fost descoperită în mijlocul ei! Primii creştini erau o inimă şi un suflet, împărţeau totul între ei, formau o mare familie a lui Dumnezeu. Biserica primară nu era o organizaţie rigidă ci un organism viu. Domnul nostru a spus: „Eu … voi zidi Adunarea Mea, şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor învinge” (Matei 16.18). El mai este şi astăzi preocupat de aceasta. Aşa cum Dumnezeu s-a descoperit prin Isus Hristos, tot astfel s-a descoperit Hristos prin Biserica Sa. Aceeaşi vestire, aceeaşi slujbă a fost continuată. Se întâmplau semne mari şi minuni. Necredincioşii deveneau credincioşi, cei robiţi de duhuri deveneau liberi, iar bolnavii se însănătoşeau. Totul corespundea; pentru cei credincioşi era încă valabil Cuvântul lui Dumnezeu ca unitate de măsură. Ei îşi puneau nădejdea în Domnul pe care L-au văzut în slujba, suferinţa şi jertfa Sa, şi după învierea Sa. Respectul faţă de El era în ei pentru că ei trăiseră totul şi se adunau în Numele Lui. În biserica primară erau apostoli, prooroci, păstori, evanghelişti şi învăţători. „Şi Dumnezeu a pus pe unii în adunare: întâi, apostoli; al doilea, profeţi; al treilea, învăţători;…” (1Cor. 12.28); „Şi El a dat pe unii apostoli şi pe unii profeţi şi pe unii evanghelişti şi pe unii păstori şi învăţători” (Efe. 4.11). Aceste slujbe au fost aşezate de către Dumnezeu în Biserica Sa. Ele erau necesare pentru zidirea duhovnicească şi se ajutau 243 

reciproc. Atunci nu ştia nimeni despre papă, cardinali, episcopi, călugări sau călugăriţe. Toate aceste lucruri privite astăzi de lumea creştină ca fiind ceva de la sine înţeles, nu existau în timpul acela. Conform voii lui Dumnezeu, Biserica Domnului era gândită la început ca o lucrare divină pe pământ. Nimeni nu are dreptul să aducă în cadrul ei ceva nebiblic. Ea se compune de fapt din oameni cu slăbiciuni, din păcătoşi iertaţi care devin copii ai lui Dumnezeu, dar învăţătura şi practica lor trebuie să corespundă de la început până la sfârşit cu Cuvântul lui Dumnezeu. Tot ce nu rezistă la examinare înaintea Cuvântului, precis nu va rezista nici în ziua de apoi, în faţa judecăţii lui Dumnezeu. Pentru un om credincios Bibliei nu există nicio posibilitate de a primi şi accepta învăţături inventate şi introduse. Mărturia credinţei valabile nu stă scrisă într-un catehism, ci numai în Sfânta Scriptură.»

UN ÎNCEPUT NOU
La scurt timp înaintea începerii reformei prin Martin Luther, evoluţia medievală a istoriei bisericii ajunsese la apogeu. Executarea comună a puterii de către stat şi biserică în epoca respectivă este de neînchipuit. Cei ce gândeau sau credeau altfel erau condamnaţi ca instigatori, învinuiţi de erezie şi omorâţi sub orice mod şi formă. Aici ar fi de amintit numai inchiziţia spaniolă din sec. al-XV-lea şi procesele împotriva vrăjitoarelor şi arderile pe rug. Multele greşeli omeneşti nici nu vrem să le mai amintim. Aici vrem să arătăm doar despre cursul evoluţiei spirituale pe care l-a luat creştinismul deviat în decursul vremii. Pământul a fost udat de mult sânge. Unul din cei mai cunoscuţi martiri înaintea începerii reformei a fost Jan Hus. La conciliul din Konstanz el şi-a ridicat glasul pentru ultima dată; ceilalţi însă au strigat, astfel el nu a putut rezolva nimic. El a îngenunchiat acolo cu ochii ridicaţi spre cer şi a ascultat în linişte pronunţarea sentinţei. Atunci a strigat: „Doamne Isuse, eu Te rog, din pricina milei Tale, iartă-i pe toţi duşmanii mei”. Membrii consiliului au râs iar el a fost dus la rug.

244 

Dar reforma, care a introdus o cotitură în istoria bisericii, nu a mai putut fi oprită. Adevărul Evangheliei şi-a croit drum cu putere. Martin Luther şi alţii s-au ridicat împotriva neajunsurilor care fuseseră sprijinite şi aprobate de către biserică. Cunoscutul vânzător de indulgenţe Tetzel, făcea parte dintre acei ce-L huleau pe Dumnezeu prin cuvinte şi fapte, predicând că papa ar poseda dreptul absolut de a ierta păcatele celor vii şi ale celor morţi, iar iertarea papei ar avea efect ca şi crucea lui Hristos. El mai susţinea printre altele, că papa ar putea ierta prin indulgenţe chiar şi pe unul care ar fi păcătuit trupeşte cu mama lui Dumnezeu, bineînţeles cu preţul unor indulgenţe consistente. Pe scurt, asta însemna că oricine putea face cele mai grele crime, pentru că papa ar ierta totul şi ar admite indulgenţa după ce banii ar suna în caserie. Istoria bisericii relatează următoarele: „Luther auzise despre acele articole groaznice predicate de călugărul acela obraznic, că puterea de cumpărare a indulgenţelor ar avea acelaşi efect ca şi crucea lui Hristos; că el ar avea un contract de la apostolul Petru şi că el ar fi mântuit cu indulgenţele lui mai multe suflete decât Petru cu predicile sale”. „Ceea ce a înţeles Luther din urmările practice ale vânzărilor de indulgenţe a dat naştere la prima faptă reformată”. Ca de fiecare dată, Dumnezeu S-a folosit şi de data aceasta de oameni de pe pământ, spre lauda şi proslăvirea Numelui Său. Există trimişi ai lui Dumnezeu care nu sunt recunoscuţi doar de istorici şi de o importanţă mare pentru istoria bisericii, ci ei au fost şi slujitori ai lui Dumnezeu prin care s-a făcut istoria de mântuire în Împărăţia lui Dumnezeu pe pământ. Astfel de bărbaţi au fost Martin Luther, Huldreich Zwingli, Philip Melanchthon, Johannes Calvin, John Knox şi mulţi alții care au trăit în timpul acela. După secole în care Sfânta Scriptură a fost refuzată laicilor, bărbaţii lui Dumnezeu au început să citească Biblia şi s-o traducă. La început a apărut Biblia tipărită în 14 limbi; în 1600 erau deja patruzeci, în 1800 şaptezeci şi două, în 1900 deja în cincisute şaizeci şi şapte de limbi. În 1950 a fost trecută graniţa de o mie şi-o sută de limbi şi dialecte. În ciuda tuturor încercărilor de distrugere, cartea lui Dumnezeu a găsit cea mai mare răspândire în lume. 245 

Dumnezeu a vorbit din nou prin Cuvântul Său şi a lăsat ca adevărurile biblice să devină o realitate vie în viaţa personală a credincioşilor. Dar reforma nu s-a oprit aici, ci s-a încercat ca aceste lucruri scumpe şi mari să fie cunoscute şi de către alţi oameni. Succesul pe care lau avut reformatorii a stârnit rezistenţa preoţimii oficiale care căuta cu orice preţ să oprească răspândirea Cuvântului. Dar rezultatul a fost că mesajul de bucurie şi eliberare a cuprins cercuri şi mai largi. Privit prin prisma istoriei bisericii, fiecare din aceşti bărbaţi participanţi avea de îndeplinit o sarcină precisă. Dacă privim bine, ei se completau reciproc prin învăţăturile pe care le-au subliniat în mod deosebit. Biblia devenise din nou singura unitate de măsură pentru vestire. Nimeni nu ar mai îndrăzni astăzi să spună lucrurilor pe nume, aşa cum a făcut-o Luther. De reţinut este cum l-a dezvăluit el pe Antihrist. El nu se ocupa cu argumente aparente, ci se referea tot timpul la Sfânta Scriptură în măsura în care îi fusese descoperită. De exemplu, el a scris despre sfârşitul robiei babiloniene a bisericii, a subliniat neprihănirea prin credinţă pe care un om o primeşte prin har, în contradicţie cu neprihănirea prin fapte care nu poate mântui pe nimeni. Astăzi mulţi sunt de părere că reforma ar fi fost necesară numai pentru faptul că prăbuşirea morală şi împrejurările exterioare ar fi fost prielnice. Deşi împrejurarea era prielnică, această părere trebuie contrazisă. La această reformă nu era vorba despre o înarmare morală, ci mai mult, de o străpungere spre înnoirea spirituală. Era necesar un început nou. Tutela spirituală urma să se sfârşească pentru totdeauna, iar ziua harului, ziua mântuirii trebuia vestită din nou. Dar nu toţi au fost pregătiţi să creadă şi să treacă astfel de partea lui Dumnezeu. Totuşi, s-a făcut o străpungere; puterea universală a bisericii a fost frântă. Se pare că numai puţini oameni îşi mai aduc astăzi aminte şi devin conştienţi cu ce preţ a trebuit plătită vestirea liberă a Cuvântului lui Dumnezeu. Contrareforma sângeroasă a încercat în aproape toate ţările Europei să zdrobească mişcarea reformatoare, ceea ce a şi reuşit în parte. Deosebit de cunoscute sunt prigonirea protestanţilor din Ţările de Jos şi a hughenoţilor din Franţa, când în noaptea Sf. Bartolomeu sângele miilor de protestanţi a curs pe străzile Parisului. 246 

Atunci a exercitat biserica romană în acelaşi timp puterea spirituală şi puterea lumească. În domeniul ei de putere îi stătea la dispoziţie orice trupă înarmată. Aceste unităţi înarmate interveneau de fiecare dată cu ocazia unei dispute spirituale. Pretutindeni unde erupea reforma deosebit de tare şi înainta, apărea şi această armată puternică. Când lupta spirituală din Elveţia era în plină desfăşurare, a fost trimisă şi acolo armata. Reforma trebuia oprită şi împinsă înapoi. Din partea locuitorilor din Zürich se adunaseră bărbaţi în jurul lui Zwingli pentru a se apăra de acest atac. El însuşi a păşit în primul rând şi a spus către ei: „Predaţi-vă lui Dumnezeu, El poate să se îngrijească de noi şi de ai noştri. Dumnezeu să facă aşa cum voieşte!” În timpul luptei înverşunate, el a fost lovit de o piatră şi rănit de o suliţă. Zăcând printre cei morţi, el şi-a împreunat mâinile, a ridicat ochii spre cer şi s-a rugat. Căpitanul armatei catolice l-a văzut, a păşit spre el şi l-a obligat să se spovedească. Zwingli a refuzat. El a reuşit să mai spună înainte de a primi lovitura de moarte, cuvintele: „Trupul îl puteţi ucide, sufletul însă, nu”. În Germania se părea că reforma fusese zdrobită complet de contrareformă. Prinţului de Saxonia i-a venit în ajutor, din partea protestanţilor, regele Gustav Adolf din Suedia cu armata sa. În ziua de 17 septembrie 1632 a fost câştigată o bătălie importantă. Înainte de aceasta, regele s-a rugat cu cuvintele următoare: „Dumnezeule Atotputernic, de la care vine biruinţă şi înfrângerea, aruncă o privire de har peste noi, robii Tăi, care au venit dintro ţară îndepărtată ca să lupte pentru libertate şi adevăr, pentru Evanghelia Ta sfântă. Dăruieşte-ne biruinţă din pricina Numelui Tău cel sfânt. Amin”. Două luni mai târziu, în 16 noiembrie 1632 el a căzut în luptă pe pământ german. Sub nici o formă nu putem numi a fi o faptă bună, că a fost folosită puterea militară şi lumească pentru apărarea şi înaintarea Evangheliei. Dar trebuie spus, din pricina adevărului, că protestanţii au fost împinşi în această situaţie. Ne-am duce prea departe dacă am intra în amănunte despre multe conflicte şi divergenţe din timpul contrareformei, în care mii de oameni şi-au dat viaţa. Întemeietorul ordinului iezuiţilor, Ignaţiu din Loyola, care era responsabil principal pentru contrareformă, a intrat pentru aceasta în istorie 247 

ca erou al bisericii romano-catolice. I s-a făcut o statuie mare în catedrala Sfântul Petru din Roma la a cărui picioare zace o fiară, pe care stă scris numele lui Luther şi Calvin. Prin aceasta este reprezentat simbolic că el ar fi biruit asupra „fiarei protestante”. El este înmormântat în biserica „del Gesu” din Roma, sub un altar închinat lui. Ceva asemănător este simbolizat şi acolo: de ambele părţi ale sicriului sunt grupuri de marmură care reprezintă credinţa biruitoare şi religia biruitoare la ale căror picioare zac cărţi şi instigatori pe care sunt scrise de asemenea numele Luther şi Calvin. Aceste două monumente vorbesc o limbă clară. În cercurile protestante se pare că nimeni nu-şi mai face gânduri despre astfel de lucruri; toţi sunt influenţaţi de duhul timpului. Pretutindeni se vorbeşte despre dialog şi se doreşte prin aceasta unirea. Ce ar spune însă toţi martirii şi luptătorii reformei despre cedarea de azi a celor mai scumpe valori ale credinţei şi ale Evangheliei? Dar pe de altă parte, şi această evoluţie aparţine ultimei perioade a timpului. Reforma a fost plătită scump. Scopul şi sensul ei nu poate fi doar de a ne lăsa ca moştenire cunoscutele biserici de stat reformate care sunt deosebite între ele în diferite ţări. Reforma a constituit însă baza şi punctul de plecare pentru alte treziri spirituale până în vremea noastră. Dacă nu s-ar fi făcut atunci acel început puternic, nici nu ar exista astăzi aceste multe comunităţi protestante creştine. Este vorba despre o reformă continuă a cărei ţintă este biserica restituită a lui Isus Hristos. Erupţia reformei a fost un eveniment de o importanţă istorică. Duhul lui Dumnezeu adusese lumină şi viaţă în lumea religioasă moartă. Cuvântul a fost aşezat în centrul predicii. Personalităţi internaţionale cunoscute au subliniat de atunci încoace diferite învăţături. Dacă le-am aduna, ar rezulta din nou un întreg armonios. Fireşte că nu toate adevărurile au fost vestite dintr-o dată. Au mai existat puncte de învăţătură, ca de exemplu trinitatea şi formula trinitară de botez, care amândouă nu sunt ancorate în mărturia profetic-apostolică, şi care nu au fost amintite în mişcarea „oficială” a Reformei. De fapt, Reforma a luat cu sine o moştenire romană grea, care apasă până astăzi toate bisericile protestante oficiale şi comunităţile libere. 248 

În faza a doua s-a ridicat John Wesley, iar împreună cu el un număr mare de predicatori ai trezirii. Ei subliniau a doua trăire a oamenilor deveniţi credincioşi. În timpul primei reforme s-a vestit mai întâi neprihănirea prin har şi credinţă în lucrarea de răscumpărare a lui Isus Hristos; acum, bărbaţii aceştia au subliniat că cei deveniţi credincioşi trebuie să trăiască o predare interioară deplină. Biblia numeşte acest eveniment „sfinţire”. Respectul corect înaintea lui Dumnezeu lucra de fapt ascultarea credinţei. Duhul lui Dumnezeu pătrundea tot mai adânc printre credincioşi. În timpul acela a apărut biserica metodistă şi alte curente asemănătoare care se bazau în mod deosebit pe mărturisirea acestor adevăruri biblice, rămânând însă divergente în alte puncte ale învăţăturii. Apoi a urmat John Smith, iar împreună cu el s-au ridicat evanghelişti binecuvântaţi. Botezul credinţei a fost predicat fără compromis. Numai acel ce a luat o decizie personală pentru Hristos şi era pregătit să-L urmeze, era botezat prin scufundare în apă. De aici s-a născut biserica baptistă, la fel şi alte grupări mai mici care, în comun, au subliniat botezul celor deveniţi credincioşi deosebindu-se însă, din nou, în alte învăţături şi cunoştinţe. În diferite ţări, evoluţiile spirituale au luat forme diferite. În domeniul protestant a fost subliniată în general mântuirea personală şi totodată siguranţa mântuirii. Pe lângă mişcările spirituale cunoscute au existat de fiecare dată şi altele mai mici care s-au dezlipit de tot ce era organizat pe plan religios şi care au subliniat hotărât anumite adevăruri biblice. Noi ne referim numai la astfel de mişcări care în ciuda învăţăturilor diferite au legat mântuirea şi salvarea sufletului numai de Isus Hristos şi de harul lui Dumnezeu. Unde sunt vestite descoperiri deosebite şi de care este făcută dependentă mântuirea, acolo nu este vorba despre continuarea înnoirii biblice. Toate sectele apărute în ultimul timp sunt un exemplu grăitor. Mântuirea este dependentă numai de singurul Mântuitor; răscumpărarea numai de la Cel ce a adus-o; iertarea numai de la Cel ce ne-a dăruit-o; însă niciodată de un conducător religios. Întotdeauna s-au ridicat bărbaţi binecuvântaţi ai lui Dumnezeu care au vestit din nou adevărurile vechi, apropiindu-se astfel tot mai mult de 249 

mărturia apostolică. La începutul acestui secol a venit şi o înnoire generală. Ceea ce trăiseră până atunci numai persoane individuale, devenea acum un eveniment al credincioşilor din lumea întreagă. Toţi cei ce flămânziseră şi însetaseră după neprihănire, au fost hrăniţi şi săturaţi duhovniceşte. Pretutindeni lucra Duhul lui Dumnezeu la fel ca la primii creştini. Plinătatea Duhului a fost trăită aşa cum a fost trăită mai înainte neprihănirea şi sfinţirea. Această mişcare spirituală spontană nu avea nici un întemeietor. Însuşi Dumnezeu a lucrat pe toate continentele. Aceleaşi mărturii veneau din China şi din Rusia, din America şi Europa. Din această mişcare au ieşit bărbaţi binecuvântaţi ai lui Dumnezeu. În august 1906 a venit Dr. R.A. Torrey în Germania şi a predicat la conferinţa anuală a Alianţei creştine în Blankenburg, Thuringen, despre tema: „Botezul Duhului Sfânt”. Mulţi au fost cuprinşi adânc, printre alţii şi generalul locotenent Viehbahn. În anul 1907 s-au adunat fraţii lucrători ai alianţei într-o conferinţă de o săptămână. Tema de zi era: „A întristat biserica primară pe Duhul Sfânt?” După discuţii îndelungate s-a ridicat pastorul Stockmeier şi a strigat ca un prooroc: „Fraţilor, noi ne certăm aici dacă creştinii primari au întristat pe Duhul Sfânt sau nu. Eu adresez acum o întrebare cu mult mai importantă către cei adunaţi aici: am întristat noi pe Duhul Sfânt?” Cuvintele acestea au lovit ca un trăznet în sală, iar mulţi au îngenunchiat şi s-au aplecat înaintea lui Dumnezeu. În lumea întreagă, mulţi au trăit o cercetare plină de har din partea lui Dumnezeu. Fără cele două „profetese” din Oslo (Norvegia) nu s-ar fi ajuns la Kassel pe vremea aceea la abuzul darurilor duhovniceşti. Evoluţia acestei mişcări numită „penticostală” a fost diferită. Acolo unde predicatorii baptişti au fost cuprinşi de Duhul lui Dumnezeu, au fost botezaţi bineînţeles numai oameni credincioşi. Acolo unde au fost cuprinşi preoţi lutherani de Duhul lui Dumnezeu, s-a rămas la botezul cunoscut al sugarilor. Încă nu era o străpungere clară spre creştinismul primar, dar era începută. Diferite învăţături nebiblice au fost preluate fără cercetare şi au fost păstrate în continuare. După cel de-al doilea război mondial, în mai 1946, s-a ridicat predicatorul baptist William Branham care, ca şi Pavel a primit o însărcinare deosebită pentru slujbă. După prima sa evanghelizare, el s-a 250 

îndreptat în compania a patru mii de oameni către fluviul Ohio, pentru a boteza cca. 500 de noi credincioşi. În timp ce era pe punctul să boteze a șaptesprezecea persoană, s-a întâmplat ceva extraordinar. O lumină puternică a străpuns stratul norilor şi a coborât, în chip vizibil pentru toţi, deasupra tânărului bărbat al lui Dumnezeu. Din stâlpul acesta supranatural de lumină a vorbit o voce puternică: „Aşa cum Ioan a fost trimis înaintea primei veniri a lui Hristos, aşa vei fi trimis tu cu un mesaj care va precede a doua venire a lui Hristos!” Aceasta s-a întâmplat în ziua de 11 iunie 1933, către ora 14. După o astfel de trimitere puternică trebuia să urmeze de la sine înţeles şi o slujbă deosebită. Se poate vorbi despre o însărcinare de importanţă istorică în lucrarea de mântuire. Cel de-al doilea război mondial la care au participat aproape 50 de naţiuni, care a cerut peste 50 de milioane de jertfe, aducând suferinţă nemăsurată peste milioane de oameni, lăsase în urmă ruine şi dureri de inimă. Atunci, în mai 1946, încă nu auzise nimeni despre un Billy Graham, Oral Roberts sau vreun alt evanghelist cunoscut mai târziu. Slujba apostolică şi confirmată a lui William Branham era pentru sute de predicatori o sursă de inspiraţie. Deşi niciunul din ei nu primise o chemare directă sau trimitere ca el, au contribuit totuşi cu partea lor, ca Evanghelia să fie vestită acestei generaţii. În diferite campanii, această Evanghelie deplină a fost auzită literalmente de milioane de oameni, prin emisiunile de radio şi televiziune. Între anii 1946-1949 a avut loc o străpungere hotărâtoare. Prin vestirea aceasta originală, au fost ajunse masele. Comunităţile Evangheliei depline îşi deschideau uşile şi primeau o audienţă mare. Numărul ascultătorilor depăşea cifra de 10.000. Cele mai mari stadioane, săli de sport şi terenuri de curse au fost folosite pentru că masele din India şi Africa de Sud ajungeau la 500.000. Cuprinşi ca de un val, mulţi evanghelişti au început cu propriile lor campanii. În epoca progresului tehnic, trezirea s-a lărgit ca niciodată mai înainte. S-au născut mişcări foarte diferite. Şi unirea internaţională a comercianţilor creştini ai Evangheliei depline, chiar şi mişcarea carismatică îşi au originea directă sau indirectă în această trezire. Fiecare din aceste curente spirituale are propria ei formă şi 251 

are o anumită pătură de ascultători. Mişcarea carismatică a pătruns în biserica romano-catolică, la fel şi în celelalte biserici şi comunităţi. În orice caz este vorba acum despre o lucrare duhovnicească care cuprinde întreaga lume religioasă. La sfârşit, Cuvântul original trebuie să ajungă la adevăratele mădulare ale Trupului lui Isus Hristos, producând aceleaşi rezultate ca acelea de la început. Experienţele sunt bune şi darurile Duhului pot fi o binecuvântare, dar numai acolo unde Cuvântul este predicat în adevăr şi este primit ca o sămânţă dumnezeiască este posibil ca Duhul lui Dumnezeu să nască cu adevărat viaţă nouă. Conform făgăduinţei profetului Ioel, Dumnezeu va turna Duhul Său peste orice făptură. Această lucrare poate fi comparată cu ploaia. Dar dacă înainte de ploaie nu a fost semănată sămânţa Cuvântului în pământul inimii, atunci nu ajută la nimic nicio rupere de nori. În cel mai bun caz, oamenii se udă, fără ca în ei să rămână ceva statornic. Acesta este punctul hotărâtor de care depinde totul. La început era Cuvântul, nu tâlcuirea şi aşa trebuie să fie şi la sfârşit. Depinde, dacă oamenii primesc Cuvântul curat ca sămânţă dumnezeiască în sufletul lor. Abia atunci va produce Duhul Sfânt această viaţă dumnezeiască. Numai astfel va fi născut din nou, un om. „Isus a răspuns: ,,Adevărat, adevărat îţi spun: dacă cineva nu este născut din apă şi din duh, nu poate intra în Împărăţia lui Dumnezeu” (Ioan 3.5); „El, potrivit voii Sale, ne-a născut prin Cuvântul adevărului, ca să fim ca cele dintâi roade ale făpturilor Sale”.(Iacov 1:18); „fiind născuţi din nou nu dintr-o sămânţă care se strică, ci dintr-una care nu se strică, prin Cuvântul viu, care rămâne pentru totdeauna” (1 Petru 1.23). Cel mai bun exemplu pe care-l putem găsi ne este arătat la începutul Noului Testament. Patru mii de ani s-a aşteptat venirea lui Mesia. La împlinirea vremii, Cuvântul făgăduit a venit la Maria, ea l-a primit, a crezut şi Duhul Sfânt a umbrit-o. Astfel Cuvântul s-a făcut trup în chip de om. În acelaşi fel trebuie să îmbrăţişăm şi noi Cuvântul făgăduinţei care a fost rezervat pentru noi. Abia atunci poate Duhul Sfânt s-o transforme în noi într-o realitate. În predica de pe munte, Domnul a zis: „căci El (Tatăl) face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni, şi trimite ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi” (Matei 5.45). Pe acelaşi câmp se află 252 

grâu şi neghină. Ambele primesc aceeaşi ploaie care udă seminţe diferite. În Evrei 6.7-8 se face referire şi la aceste gânduri: „Pentru că pământul, care absoarbe ploaia care vine deseori peste el şi care rodeşte ierburi folositoare acelora pentru care şi este lucrat, are parte de binecuvântare de la Dumnezeu; dar cel care dă spini şi mărăcini este lepădat şi aproape de blestem, al cărui sfârşit este să fie ars”. Fiecare sămânţă aduce rod după soiul ei. Să te referi la lucrarea Duhului Sfânt, nu este suficient pentru a intra în Împărăţia lui Dumnezeu. În Matei 7.21 Domnul îi respinge pe acei care au lucrat cu daruri mari şi spune: „Eu nu vă cunosc”. Amândouă, Duhul şi Cuvântul aparţin împreună. Acum trebuie ca Cuvântul-sămânţă să fie semănat şi prin Duhul să devină viu în toţi. Numai aşa poate lua naştere o biserică biblică, care este pregătită să se lase călăuzită în tot adevărul prin Duhul lui Dumnezeu. Mai întâi trebuie să vină învăţătura, să fie semănat Cuvântul-sămânţă în inimile oamenilor, abia după aceea poate fi strânsă recolta. Noi am prezentat ce fel de devieri au avut loc în decursul bisericii, şi la fel am dovedit că, de la reformă încoace, evoluţia duhovnicească se îndreaptă spre creştinismul autentic primar. Totuşi pretutindeni se încheie compromisuri; fiecare crede ce vrea şi nu crede ceea ce nu vrea. În acelaşi timp mulţi mărturisesc cu bucurie că au primit Duhul Sfânt. Duhul Sfânt este Duhul adevărului şi nu se va identifica niciodată cu erorile preluate din trecut. Este necesară o întoarcere totală la Cuvântul original. Mai întâi trebuie dezvăluit în ce fel a deviat evoluţia în trecut, numai după aceea poate avea loc o corectură. Întreaga lume religioasă se află acum în ceasul decisiv. Cine este pentru Hristos - Cuvântul şi cine este pentru Antihrist tâlcuirea? Unii se vor întoarce în sânul bisericii-mamă, iar ceilalţi vor trăi împlinirea făgăduinţei Cuvântului ca o turmă mică, chemată afară. Toţi acei ce apără în vestirea lor gânduri vechi din biserica romană, se vor întoarce din nou la aceasta. Dacă privim mai de-aproape, această legătură spirituală nu s-a rupt complet niciodată de la reformă încoace. Au fost doar persoane individuale care au urmat chemarea lui Dumnezeu şi care au primit consecvent adevărul şi au respins erorile biblice. Vom vedea 253 

că în ciuda independenţei comunităţilor protestante, au rămas încă învăţături care nu corespund cu Biblia. Interesant mai este şi faptul că după cel de-al doilea război mondial se înregistrează o dorinţă după unitate şi pace. Duşmanii istorici au devenit prieteni. Acelaşi lucru este valabil pentru naţiuni şi biserici. Într-o parte avem o uniune politică, O.N.U. - constituţia întemeierii a fost semnată de către 50 de naţiuni în ziua de 24 octombrie 1945 în San Francisco - pe de altă parte vedem consiliul mondial al bisericilor care a fost înfiinţat în anul 1948 în Amsterdam. Aproape toate naţiunile, astăzi 150, fac parte din „Naţiunile Unite” şi aproape toate bisericile creştine sunt unite în consiliul mondial al bisericilor. Atenţia noastră se îndreaptă spre evoluţia religioasă. În anul 1948 s-au unit 135 de denominaţiuni protestante în consiliul mondial al bisericilor; în 1968 erau deja 234; acum sunt cca: 300. La început, acest consiliu mondial care este de fapt o unire protestantă, nu a fost recunoscut de către Vatican. În anul 1960, papa Ioan al-XXIII-lea, a constituit la Roma „secretariatul pentru unirea creştinilor”. La cel de-al doilea conciliu al Vaticanului, 1962-1965, a fost publicat decretul asupra ecumenismului. Primul contact oficial a avut loc la conferinţa consiliului mondial al bisericilor în iulie 1968 la Uppsalla, Suedia, când au participat 15 delegaţi ai Vaticanului ca observatori. În iunie 1969 papa Paul al-VI-lea a vizitat apoi o reşedinţă principală a consiliului mondial al bisericilor din Geneva. În anul 1984 Ioan Paul al-II-lea a călătorit prin Elveţia şi a făcut o vizită consiliului mondial bisericesc. Sigur că unii au observat că protestanţii nu mai protestează de mult timp. Cine mai doreşte astăzi o expunere spirituală divergentă? Chiar bisericile libere care, cu cincizeci, patruzeci sau treizeci de ani în urmă erau parţial refuzate, se bucură între timp de recunoaştere comună. Cele mai multe sunt corporaţii, conform dreptului oficial, deputaţii lor aflându-se cu ceilalţi la masa verde. Ce mai lipseşte încă? Cuvântul „unitate” a primit o importanţă magică; cuvântul „pace” este scris pretutindeni cu litere mari; noţiunea „siguranţă” este dorinţa tuturora. Aşa sunt liniştite toate spiritele. Martin Luther ar spune însă astăzi tot acelaşi lucru ca şi atunci: „Blestemată să fie unirea care se face cu preţul adevărului!” Cel ce este una cu Hristos este una şi cu Cuvântul Domnului: „Cine vrea să-şi păstreze viaţa, acela o 254 

va pierde”. Ceasul adevărului a venit şi fiecare este forţat spre o decizie. Masa largă va jubila, fără să ştie, înaintea Antihristului. Numai o turmă mică de oameni cu adevărat credincioşi se vor ţine de Hristos şi de Cuvântul Său. Acum răsună chemarea de a ieşi din Babilonul religios şi de a ne separa (2 Cor.6.16-18, Apoc.18.4). Această chemare nu va fi luată în serios de către uniunile creştine, însă toţi acei ce au fost luminaţi de Duhul lui Dumnezeu vor asculta. În apusul creştin, multe lucruri sunt creştine. Noi suntem o societate creştină, avem partide creştine, sindicate, asociaţii şi dispunem de o cultură tradiţională creştină. Trebuie să întrebăm numai dacă Hristos nu a fost confundat cu Antihristul, iar Dumnezeu cu Satana. „Anti” înseamnă „împotrivă”; ceea ce este împotriva lui Hristos şi a învăţăturii Sale este anticreştin. Cine mai poate deosebi unde este vorba despre o slujbă divină sau o slujbă idolatră; unde este credinţă sau superstiţie? Cei ce sunt iniţiaţi prin Cuvântul lui Dumnezeu ascultă cu atenţie, mai ales la cuvintele mult dorite „pace şi siguranţă” pentru că este scris: «Când spun: ,,Pace şi siguranţă!” atunci deodată vine pieirea peste ei, ca durerea peste cea însărcinată; şi nicidecum nu vor scăpa» (1Tes. 5.3). Totul se potriveşte în desfăşurarea profetică a timpului de pe urmă. Cât de mult a înaintat timpul, o ştiu şi politicienii. Astfel a spus de exemplu preşedintele american în 20 ianuarie 1985: „Eu mă tem că într-un scurt timp vom trăi Armaghedonul”. Prin aceasta se referă la ultima mare bătălie (Apoc. 16.12-16). Tot în acelaşi timp, un senator proeminent s-a exprimat în felul următor: „Noi suntem prima generaţie care ştie că este ultima”. Toţi acei ce au de jucat un rol, păşesc acum pe scena lumii. Această generaţie va trăi la sfârşitul ei „minunea” cea mare - o surpriză cum nu a mai fost şi nu se va mai repeta. Puterea politică, economică şi religioasă vor fi puse pentru un timp scurt la dispoziţia domnitorului mondial care este totodată Antihristul şi proorocul mincinos. Estul şi vestul se vor folosi de un mijlocitor care va inaugura şi binecuvânta pacea. Ultima putere mondială va fi Europa unită după modelul vechiului imperiu roman. Profeţia biblică va ajunge în curând la apogeul ei. Frica de o distrugere totală există pe ambele părţi; de aceea este forţată strădania pentru convorbiri de pace şi dezarmare. În acelaşi timp se 255 

înarmează în mod foarte înalt; se planifică chiar includerea spaţiului cosmic în tactica viitoare a războiului. Aşa cum aflăm din ziare, la Vatican a avut loc o conferinţă despre planurile de înarmare ale preşedintelui american la care au luat parte şi oameni de ştiinţă sovietici. Toate acestea se întâmplă pentru că a sosit timpul pentru aceasta. În 2 Petru cap. 3 apostolul, referindu-se la timpul sfârşitului, a scris deja atunci: „Dar cerurile şi pământul de acum sunt păstrate prin Cuvântul Său, prin foc, ţinute pentru o zi a judecăţii şi a pieirii oamenilor neevlavioşi ... Ziua Domnului va veni ca un hoţ. În ea cerurile vor trece cu vuiet mare şi elementele, arzănd cu căldură, vor fi descompuse, și pământul şi lucrările de pe el vor fi arse în întregime. . . Dar noi, potrivit promisiunii Sale, aşteptăm ceruri noi şi un pământ nou în care locuieşte dreptatea”. Situaţia mondială generală şi economică forţează la cooperare. Fiecare doreşte să supravieţuiască şi de aceea trebuie să participe. Cel ce nu se încadrează în această ultimă ordine mondială va fi boicotat şi scos din comerţul internaţional. Astfel se împlineşte ceea ce este scris, că nimeni nu poate cumpăra sau vinde (Apocalipsa 13.17). Indiferent de actuala concepţie sau ordine socială, toate popoarele se vor închina în faţa ultimei puteri mondiale. Cel ce nu se încadrează nu va avea nicio şansă de supravieţuire. Fără ca opinia mondială să-şi dea seama, toate evenimentele duc spre ultima rundă apocaliptică. Noi ne aflăm deja în mijlocul împlinirii profetice pentru timpul sfârşitului. Evoluţia actuală trebuie privită dintr-un punct de vedere profetic, pentru că semnele timpului vorbesc o limbă clară. Nu este o autoproslăvire dacă spunem: cel ce cunoaşte cu adevărat Biblia, cunoaşte viitorul. După ce au vorbit destul timp oamenii despre Cuvânt, acum a sosit vremea ca Dumnezeu să vină la Cuvânt». Dacă această carte a însemnat ceva pentru dvs. contactați-ne pe adresa de email: reasezare@gmail.com Site web: www.evanghelia.ro Cisnădie - RO, 1 ianuarie, 2012 256 

„Iar a Celui care poate să facă nespus mai mult decât toate câte cerem sau gândim noi, potrivit puterii care lucrează în noi, a Lui fie gloria în Adunarea în Hristos Isus, pentru toate generaţiile veacului veacurilor! Amin!” Efeseni 3.20-21

257 

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful