Anatomia aparatului cardiovascular

Inima Organul central al aparatului cardiovascular, este situata in mediastin – intre cei doi plamani. Are forma unei piramide triunghiulare, cu axul indreptat oblic in jos, la stanga si inainte. Astfel, 1/3 din inima este situata la dreapta si 2/3 la stanga planului mediosagital al corpului. Greutatea inimii este de 250 – 300g. Prezinta o fata convexa, sternocostala, si o fata plana, diafragmatica. Cele doua fete se unesc printr-o margine mai ascutita, marginea dreapta. Marginea stanga, rotunjita, vine in raport cu plamanul stang. Baza inimii este situata posterior si la dreapta, aici gasindu-se vasele mari ale inimii. La baza inimii se afla atriile, iar spre varf, ventriculele. Pe suprafata inimii se gasesc o serie de santuri: doua interventriculare si doua atrioventriculare, numite si santuri coronare, intre atrii si ventricule.

Cavitatiile inimii

de la exterior spre interior.Atriile au forma cubica. coloana vertebrala si diafragma. Ventriculele au o forma piramidala triunghiulara. ci prezinta. formand retele. care pleaca din nodulul atrioventricular si se imparte in doua ramuri. tesutul nodal se deosebeste de cel de executie prin aranjamentul neregulat al miofibrilelor care trec de la o celula la alta. Fiecare orificiu arterial este prevazut cu trei valvule semilunare sau sigmoide. Musculatura atriilor este complet separata de musculatura ventriculelor. prevazut cu valva tricuspida. trabecule. Structura inimii Din punct de vedere structural. care au aspect de cuib de randunica. alcatuit dintr-o musculatura specifica. Cele doua ventricule sunt separate prin septul interventricular. cu fundul asezat pe diafragm. Endocardul captuseste incaperile inimii. peretii mai subtiri si prezinta cate o prelungire. fiecare prevazut cu valva atrioventricularasi orificiile arteriale prin care ventriculul stang comunica cu aorta. orificiul sinusului coronar. legatura anatomica si functionala fiind realizata de tesutul nodal. Morfologic. situat deasupra orificiului atrioventricular drept. Pericardul fibros protejeaza inima. de executie. orificiul venei cave inferioare. miocardul si endocardul. La nivelul atriului drept se gasesc orificiul venei cave superioare. in atriul drept. Fibrele miocardului contractil sunt dispuse circular in atrii si oblic in ventricule. Cealalta foita a pericardului seros este parietala si acopera fata profunda a pericardului fibros. Miocardul. care are forma unui sac rezistent. Epicardul este foita viscerala a pericardului seros si acopera complet exteriorul inimii. La baza ventriculilor se afla orificiile atrioventriculare – drept si stang -. in vecinatatea varsarii venei cave superioare. Peretii lor nu sunt netezi. trecand fara intrerupere de la atrii spre ventricule. ● nodulul atrioventricular. sunt: epicardul. orificiul urechiusei drepte si orificiul atrioventricular drept. stratul cel mai gros din structura inimii. pe fata interna. inima este alcatuita din trei tunici care. Cele doua atrii sunt separate prin septul interatrial. cu baza spre orificiul atrioventricular. care coboara in ventricule. de comanda – tesut nodal. una stanga si alta dreapta. bogata in glicogen. El este legat prin ligamente de organele din jur: stern. Tesutul nodal cuprinde: ● nodulul sinoatrial. iar cel drept cu trunchiul pulmonar. Endocardul de la nivelul atriilor se continua cu intima venelor. si prin abundenta sarcoplasmei. formand in peretii ventriculari reteaua subendocardica Purkinje. ce pastreaza caracterele embrionare. Cele doua ramuri se divid. cuprinde miocardul contractil. La nivelul atriului stang sunt patru orificii de deschidere a venelor pulmonare. si miocardul embrionar. orificiul de deschidere al urechiusei stangi si orificiul atrioventricular prevazut cu valva bicuspida (mitrala). ● fasciculul atrioventricular (His). iar la nivelul . o capacitate mai mica decat a ventriculelor. numite urechiuse.

la nivelul carora se fac schimburile intre sange si diferitele tesuturi. care se continua cu capilarele. cu originea in aorta ascendenta. media este groasa si contine numeroase fibre musculare netede. Calibrul arterelor scade de la inima spre periferie. Vascularizatia si inervatia inimii Inima este irigata de cele doua artere coronare (stanga si dreapta). La arterele mari. Din arterele coronare se desprind ramuri colaterale. printre care sunt dispersate fibre colagene si elastice. In venele situate sub nivelul cordului. capilare. unde sangele circula in sens opus gravitatiei.ventriculelor. se necrozeaza si se produce infarctul. Sangele venos al inimii este colectat de sinusul coronar. cu rol vasomotor. Tunica interna – intima. si vene. de la exterior spre interior. media este formata din lame elastice cu dispozitie concentrica. prin care sangele este readus la inima. In adventice se gasesc si fibre nervoase vegetative. cu cateva deosebiri. situat in santul atrioventricular stang si care se deschide in atriul drept. Arterele si venele au in structura peretilor lor trei tunici suprapuse. Inervatia extrinseca a inimii este asigurata de nervii cardiaci. Arborele vascular Arborele vascular este format din artere. cele mai mici fiind arteriolele (in unele cazuri. vase cu calibru foarte mic. in functie de calibrul arterelor. al caror calibru creste de la periferie spre intima. In structura adventicei arterelor. proveniti din vag si de simpaticul cervical. rare fibre musculare netede si tesut conjunctiv. Tunica medie – are structura diferita. fara a se uni cu ramurile colaterale vecine. Structura arterelor si venelor Tunica externa – adventicea este fomata din tesut conjunctiv. numite artere de tip muscular. are in structura sa aceleasi trei tunici ca si la artere. ce au rolul de a fragmenta si directiona coloana de sange. vase prin care sangele circula dinspre inima spre tesuturi si organe. Endocardul inimii drepte este independent de endocardul inimii stangi. teritoriul respectiv nu mai este vascularizat. Daca una din aceste colaterale se obstrueaza. metarteriolele). . exista vase mici de sange care hranesc peretele vascular si care patrund in tunica medie. endoteliul acopera din loc in loc valvule in forma de cuib de randunica. sunt: adventicea. este alcatuita dintr-un rand de celule endoteliale turtite. ca si la vene. Peretele venelor. Intima se continua cu endocardul ventriculilor. irigand anumite teritorii din miocard. media si intima. asezate pe o membrana bazala. care sunt de tip terminal . care. In arterele mijlocii si mici. numite artere de tip elastic. cu intima arterelor. cu fibre de colagen si elastice.

ceea ce favorizeaza schimburile. un endoteliu format dintr-un singur strat de celule turtite.12μ).30μ). in care se gasesc si fibre nervoase vegetative. se disting. raspandite in toate tesuturile si organele. In ficat si in glandele endocrine exista capilare de tip special. prezentand dilatari si stramtorari. la exterior.Structura capilarelor Sunt vase de calibru mic (4 . si circulatia mica – pulmonara . asezate pe membrana bazala. un strat format din tesut conjunctiv cu fibre colagene si de reticulina. Marea si mica circulatie In alcatuirea arborelui vascular se disting doua teritorii de circulatie: circulatia mare – simetrica. peretele intrerupt din loc in loc. si un lumen neregulat. In structura lor. iar la interior. numite sinusoide. ele au calibru mai mare (10 .

.

unde iau numele de artere axilare. De la nivelul acestora. prin artera aorta care transporta sangele cu O2 si substante nutritive spre tesuturi si organe. artera mezenterica superioara. Dupa ce urca 5 – 6 cm.. care intra in craniu prin gaura occipitala. din care iau nastere arterele intercostale anterioare. La acest nivel exista o mica dilatatie. se curbeaza si formeaza arcul aortic. care vascularizeaza antebratul. Trunchiul celiac se imparte in trei ramuri – splenica. unde se bifurca in artera carotida externa si interna. Ramurile aortei descendente Aorta descendenta toracica da ramuri parietale si viscerale. subimpartita in toracala si abdominala. Ramurile viscerale sunt: trunchiul celiac. Trunchiul brahiocefalic se imparte apoi in artera carotida comuna dreapta si artera subclaviculara dreapta. si artera toracica interna. Artera carotida externa iriga gatul. gastrica stanga si hepatica – si vascularizeaza stomacul. Sistemul aortic Este format din artera aorta si din ramurile ei. stanga si dreapta. duodenul. cat si peretele anterolateral al toracelui si se continua cu artera branhiala care vascularizeaza bratul. arterele suprarenale – stanga si dreapta . care duc sangele cu CO2 spre reteaua capilara din jurul alveolelor. sinusul carotic (carotidian). Din arterele subclaviculare se desprind: artera vertebrala. regiunile occipitala si temporala si viscerele fetei. unde il cedeaza alveolelor care-l elimina prin expiratie. Cele patru vene pulmonare sfarsesc in atriul stang. prin trunchiul arterei pulmonare. arterele renale – stanga si dreapta . Ambele artere carotide comune. Sangele cu O2 este colectat de venele pulmonare. artera branhiala da nastere la arterele radiala si ulnara. din care se desprind arterele digitale. din arc se desprind trunchiul brahiocefalic. irigand creierul si ochiul. sangele incarcat cu CO2 este preluat de cele doua vene cave care il aduc in atriul drept. aorta abdominala se bifurca in arterele iliace comune. care iriga toate tesuturile si organele corpului omenesc. pancreasul. Circulatia mare Circulatia sistemica incepe in ventriculul stang. Sistemul aortic incepe din ventriculul stang cu aorta ascendenta. stanga si dreapta. La mana se formeaza arcadele palmare. Terminal. cate doua pentru fiecare plaman. La plica cotului.. artera carotida comuna stanga si artera subclaviculara stanga. urca la nivelul gatului pana in dreptul marginii superioare a cartilajului tiroid. Artera mezenterica superioara vascularizeaza . din care se desprind cele doua artere coronare. participand la vascularizatia encefalului. ficatul si splina. unde se uneste cu opusa. Ramurile arcului aortic Dinspre dreapta spre stanga. Artera carotida interna patrunde in craniu. Artera axilara vascularizeaza atat peretii axilei. si artera mezenterica inferioara. Arterele subclaviculare ajung de la originea lor pana in axila.Circulatia mica Circulatia pulmonara incepe in ventriculul drept. care se continua cu aorta descendenta. bogata in receptori.

Venele profunde poarta aceeasi denumire cu arterele care le insotesc. se impart fiecare in artere iliace externa si interna. Sangele venos al membrelor superioare este colectat de doua sisteme venoase. prostata. suprarenale. Artera iliaca interna are ramuri parietale pentru peretii bazinului si ramuri viscerale pentru organele din bazin (vezica urinara. de la rinichi. cat si de la ficat (venele hepatice). care iriga coapsa. devenind artera femurala . Vena cava inferioara. interna si externa. ultima portiune a rectului) si organele genitale – uter. Sistemul venos Sistemul venos al marii circulatii este reprezentat de doua vene mari: vena vaca superioara si vena cava inferioara. Artera mezenterica inferioara vascularizeaza partea stanga a colonului transvers. Se continua cu artera poplitee. gat. bronhii. iar prin fuzionarea acestora se formeaza vena cava superioara. Vena subclaviculara continua vena axilara care strange sangele venos de la nivelul membrelor superioare. Vena cava superioara. La randul ei. prin venele jugulare interne. prin sistemul azygos. din care se desprind arterele digitale plantare. esofag. Aduna sangele venos de la membrele inferioare. Artera tibiala anterioara iriga fata anterioara a gambei si laba piciorului si se termina prin artera dorsala a piciorului. iau nastere venele branhiocefalice stanga si dreapta. Ele nu insotesc arterele si se varsa in venele profunde. Ramurile terminale ale aortei Arterele iliace comune – stanga si dreapta – ajunse la articulatia sacro-iliaca. Venele superficiale. fiecare vena iliaca . de la membrele superioare. Artera tibiala posterioara iriga fata posterioara a gambei si. care se afla in fosa poplitee (fata posterioara a genunchiului). De fiecare parte prin unirea venei jugulare interne cu vena subclaviculara. pericard si diafragm).jejunoileonul. colonul ascendent si partea dreapta a colonului transvers. datorita coloratiei albastre. subcutanate. de la peretii si viscerele din bazin. cap. penis. se gasesc imediat sub piele si se pot vedea cu ochiul liber prin transparenta. vagin. unul profund si unul superficial. din care se desprind arterele digitale dorsale. Vena cava inferioara se formeaza prin unirea venei iliace comune stangi cu cea dreapta. respectiv ovare. se imparte in cele doua artere plantare. Ea se imparte in doua artere tibiale: 1. testicule. Strange sangele venos de la creier. La nivelul lor se fac injectii venoase. si de la torace (spatiile intercostale. cecul. ajunsa in regiunea plantara. 2. Artera iliaca externa iese din bazin si ajunge pe fata anterioara a coapsei. vulva. colonul descendent. prin venele subclaviculare. sigmoidul si partea superioara a rectului. de la peretele posterior al abdomenului (venele lombare).

Sistemul limfatic se deosebeste de sistemul circulator sangvin prin doua caracteristici: ● este adaptat la functia de drenare a tesuturilor. Ea se formeaza din unirea a trei vene: mezenterica superioara. se disting vene superficiale si vene profunde (cu aceleasi caracteristici). Pe traseul vaselor limfatice se gasesc o serie de formatiuni caracteristice. spre deosebire de capilarele sangvine care ocupa o pozitie intermediara intre sistemul arterial si cel venos. care face parte din mediul intern al organismului si care. opresc patrunderea unor substante straine. in final. ajunge in circulatia venoasa. prin care limfa trece in mod obligatoriu. ele gasindu-se in toate organele si tesuturile. Sistemul limfatic Prin sistemul limfatic circula limfa. din care cauza capilarele sale formeaza retele terminale. mezenterica inferioara si splenica. care transporta spre ficat sange incarcat cu substante nutritive rezultate in urma absorbtiei intestinale. care au aceeasi structura ca si capilarele sangvine . strabate diafragma si se termina in atriul drept. Ganglionii limfatici realizeaza mai multe functii: produc limfocite si monocite. Vena iliaca interna colecteaza sangele de la peretii si viscerele din bazin. au rol de bariera in raspandirea infectiilor . numite ganglioni limfatici. formeaza anticorpi. Capilarele limfatice sunt foarte raspandite. Vena iliaca externa continua vena femurala care strange sangele venos de la nivelul membrului inferior. Peretii vaselor limfatice au o structura asemanatoare venelor. Vena cava inferioara urca la dreapta coloanei vertebrale. au rol in circulatia limfei. O vena aparte marii circulatii este vena porta. care sunt prevazute la interior cu valve semilunare ce inlesnesc circulatia limfei.comuna este formata prin unirea venei iliace externe cu vena iliaca interna. Prin confluenta capilarelor limfatice se formeaza vaze limfatice. Sistemul limfatic incepe cu capilarele limfatice. ● peretii vaselor limfatice sunt mai subtiri decat cei ai vaselor sangvine. Ca si la membrul superior.

dupa ce a strabatut ganglionii regionali. inapoia aortei. situata in fata vertebrei L2. strabate diafragma si patrunde in torace. Are o lungime de 1-2 cm si colecteaza limfa din patrimea superioara dreapta a corpului. are o lungime de 25 – 30 cm. . El strange limfa din jumatatea inferioara si din patrimea superioara stanga ale corpului.Limfa colectata din diferitele tesuturi si organe. Este cel mai mare colector limfatic si incepe printr-o dilatatie numita cisterna chyli. in final. in cele doua colectoare limfatice mari: canalul toracic si vena limfatica dreapta. fiind prevazut cu valve in interior. circula spre trunchiurile limfatice mari. Canalul toracic. Aceste trunchiuri ajung. Urca anterior de coloana vertebrala. Vena limfatica dreapta. deschizandu-se in unghiul venos format prin unirea venei jugulare interne din stanga cu vena subclaviculara stanga. Se deschide la confluenta dintre vena jugulara interna din dreapta si vena subclaviculara dreapta.

Ea produce limfocite. distruge hematiile batrane. Are o culoare brun-roscata si o greutate de 180 – 200g. Volumul de apa restant in tesuturi nu stagneaza. Sangele venos este colectat in vena splenica.In fiecare minut se filtreaza. Splina Este un organ abdominal. limfa provenita din ficat este mai bogata in proteine si enzime. aceasta participand la formarea venei porte. efort fizic etc. care apartine sistemului circulator. limfa are o compozitie asemanatoare cu a lichidului interstitial si cu a plasmei. Compozitia limfei variaza in functie de teritoriul drenat: limfa provenita din intestinul subtire este mai bogata in lipide. limfa se imbogateste cu elemente celulare si cu proteine. de care se deosebeste prin continutul mai sarac in proteine. nepereche. ramura a trunchiului celiac. La inceput. Debitul limfatic mediu este in jur de 1500 ml/zi. Dupa trecerea prin ganglionii limfatici. intervine in metabolismul fierului si este un organ de depozit sangvin (200 – 300g de sange) pe care il trimite in circulatie in caz de nevoie (hemoragii. la nivelul capilarelor arteriale. 16 ml apa. cuprinsa intre colonul transvers si diafragm.) Splina ocupa loja splenica. la stanga lojei gastrice. Vascularizatia arteriala a splinei este realizata de artera splenica. insa poate varia mult in functie de factorii hemodinamici locali. Din acest volum. ci ia calea capilarelor limfatice. iar cea din glandele endocrine contine hormoni. la nivelul capatului venos al capilarelor. ceea ce ii confera un aspect laptos. 15 ml se resorb in sange. .

cu caracter ritmic. În nodul atrio-ventricular.05 m/s fapt ce asigură contracţia asincronă a atriilor şi ventriculilor.FIZIOLOGIA APARATULUI CARDIOVASCULAR Proprietăţile fiziologice ale miocardului Excitabilitatea sau funcţia batmotropă Miocardul ca de altfel toţi muşchii şi nervii. Ca si automatismul. conductibilitatea esle asigurată de ţesutul cardiac specific. Excitaţia atrială este captată apoi de nodul atrio-ventricular. Din nodul atrio-ventricular excitaţia se propagă prin fasciculul atrioventricular His. Conductibilitatea sau funcţia dromotropă. Automatismul cardiac sau funcţia cronotropă Inima. Suportul morfologic al automatismului este sistemul excitoconductor al inimii sau ţesutul nodal. excitaţia se propagă mult mai încet. Conductibilitatea miocardului asigură răspândirea excitaţiei în întreaga masă a acestuia. menţinută în condiţii fiziologice în afara organismului. este cxcitabil. excitaţia se răspândeşte în atrii determinând contracţia (sistola) atrială (cu o viteza de 1 m/s). deoarece ramura dreaptă a fascicului His este mai scurtă. Procesul de Habilitate este o funcţie a membranei fibrelor musculare miocardice si este condiţionat de polarizarea electrică a membranei. numită automatism. de unde este transmis în toata masa musculară ventriculară prin reţeaua Purkinje. 0. Ventriculul drept este activat înaintea VS. repetitivă. De la nodul sino-atrial. Frecvenţa normală a excitaţiilor ritmice cardiace în repaus este în medie 72-75 bătăi/minut şi este determinată de excitaţii care pornesc de la nodul sino-atrial. . la cele două ramuri ale acestuia. îşi continuă vitatea prin funcţionare spontană.

Este starea de semicontracţie a muşchiului cardiac care se menţine şi în diastolă. Zgomotele inimii sunt produse de: -modificarea vitezei de curgere a sângelui . în timpul cărora are loc umplerea cavităţilor. Rezultatul activităţii inimii este deplasarea sângelui într-o singură direcţie in inimă. curgerea discontinuă a sângelui imprimată de inimă. o cantitate de sânge = debit sistolic sau volum bătaie. datorită roluîui de supapă al valvelor şi menţinerea unei diferenţe de presiune necesară circulaţiei în sistemul vascular. în care expulzează sânge sub presiune. între venele mari. care expulzează intermitent. Datorită elasticităţii pereţilor arteriali. Zgomotul sistolic este produs de închiderea valvelor bi şi tricuspide alrio- . . este transformată în curgere continuă.Contractilitatea sau funcţia inotropă. prin care se realizează evacuarea cavităţii şi relaxări = diastole. pe care le goleşte şi arterele mari. Inima funcţionează ca o pompă. în sistemul arterial. În mod obişnuit sc disting 2 zgomote cardiace principale (Z1 — zgomotul sistolic si Z2 — zgomotul diastolic). Manifestările care însoţesc ciclul cardiac Manifestări acustice Semnele exterioare ale activităţii inimii sunt zgomotele cardiace care pot fi ascultate direct cu stetoscopul sau înregistrate grafic pe fonocardiogramă. cu tiecare sistolă. Tonicitatea sau funcţia tonotropă.vibraţiile consecutive ale valvelor atrioventriculare şi sigmoide. Ciclul cardiac sau revoluţia cardiacă fiziologică Fazele activităţii inimii constau din contracţii = siştole. Unda de depolarizare determină undă de contracţie în miocard.

fiind un indiciu accesibil al activităţii cardiace.). artera carotidă externă etc.complexul QRS = complex de unde negative şi pozitive: . . înregistrarea se poate face la suprafaţa inimii sau a corpului.reprezintă depolarizarea atrială. Frecvenţa pulsului este aceeaşi cu a inimii. unde vârful inimii vine în contact cu peretele toracic. Pulsul arterial sc palpează prin comprimarea arterei pe o suprafaţă rigidă (artera radială.unda Q == corespunde activării septului interventricular.ventriculare.segmentul PQ .corespunde activării atriale. pe linia medioclaviculară. Pulsul arterial. numită puls. . Ecg (electrocardiograma) constă din unde (= deflexiuni dc amplitudini variabile.deflexiune pozitivă. înregistrarea grafică = sfigmogramă.unda P . Fiecare contracţie cardiacă ventriculară este urmată de expulzia sângelui în aortă. şi generează o undă de presiune care sc propagă de-a lungul aortei şi ramurilor sale. . .linie izoelectrică . Ecg normal este formal din: . Manifestări mecanice Şocul apexian se palpează în spaţiul V intercostal stăng. segmente (liniile orizontale dintre 2 unde vecine) şi intervale (distanţa între începutul unei unde şi începutul alteia). exprimate în mV) dispuse deasupra sau dedesubtul liniei izoclectrice/0. Manifestări electrice Înregistrarea modificărilor de potenţial electric care însoţesc activitatea miocardului = electrocardiograma. arterele pedioasc. artera femurală.unda R = corespunde activării VD. . Zgomotul diastolic este produs dc închiderea valvelor sigmoide aortice şi pulmonare.

.intervalul ORST = sistola electrică ventriculară Reglarea activităţii inimii Inima este inervată de sistemul nervos vegetativ.fibrele parasimpatice cu acţiune inhibitorie asupra inimii.. . cea mai importantă a activităţii inimii.unda S = corespunde activării VS. . Fibrele nervoase vegetative se termină în sistemul excitoconductor al inimii.fibrele simpatice cu acţiune acceleratorie asupra inimii.cantitatea de sânge expulzată într-un minut de inima stângă sau dreaptă (cantităţile sunt egale) = minut—volumul. simpatic şi parasimpatic. Acţiunea nervilor inimii se exercită prin influenţarea automatismului cardiac şi prin reglarea acestuia. oarece cantitatea de sânge care irigă organele depinde de homeostazie opacitatea organismului de a se menţine în echilibru într-un mediu de viaţă fiabil). Nervii motori sunt reprezentaţi de: . .unda T = corespunde repolarizării ventriculare. Debitul cardiac sau circulator Debilul cardiac este expresia finală. . Nervii cardiaci sunt: — electori sau motori — senzitivi. Debitul cardiac poate fi exprimat prin: .intervalul PR = excitaţia progresează de la nodul sino-atriai la nurile fasciculului His.

cantitatea de sânge expulzată cu fiecare sistolă = debitul-sistolic/volumul-bălaie. elcctroliţi). Circulaţia sângelui în artere Sângele circulă în artere sub o anumită presiune. intensitatea efortului fizic.schimburile de substanţe nutritive . debitul cardiac variază între 4—6 1/min. Determinarea TA se face prin metode indirecte. TA la adult este de 120—130 mm Hg pentru presiunea sistolică şi de 70—80 mm Mg pentru cea diastolică. o TA sistolică de 160 mm Hg este normală). Circulaţia sângelui în capilare Deplasarea sângelui în capilare este determinată de diferenţa de presiune între extremităţile capilarului. mai mare la nivelul arterelor şi mai mică la nivelul venulelor. vârstă (la 60 ani. care se transmite şi upra pereţilor arteriali. cea mai cunoscută şi folosită este metoda auscultatorie (aparatul de tensiune + stetoscop). peretele capilar se comportă ca o membrană permeabilă pentru apă şi substanţele micromolccularc (ioni. Circulaţia sângelui în vene . Reglarea circulaţiei la nivel capilar se face prin procese de vasoconstricţie şi vasodilataţie în funcţie de: .menţinerea homeostazici ţesuturilor. legate de sex (la femeie. TA sistolică este 105—110 mm Hg). În condiţii normale. Există variaţii fiziologice ale TA. între extremitatea arterială şi cea venoasă a arborelui circulator.. in circulaţia sistemică şi pulmonară. Datorită diferenţei de presiune se crează condiţiile de realizare a schimbului de substanţe. Fiziologia circulaţiei în vase Rolul inimii în circulaţia sângelui este de a menţine o diferenţă de presiune. În condiţii de repaus. poziţia corpului. nesângerânde. determinând tensiunea arterială. dar nu şi pentru proteine.

fragmentează coloana de sânge şi favorizează întoarcerea venoasă. . . . se află permanent sub acţiunea factorilor nervoşi şi umorali.reflexă realizând aşa numita autoreglare. presiunea în atriu scade ceea ce favorizează aspirarea sângelui venos. .tonusul şi contracţiile muşchilor extremităţilor inferioare. De asemenea şi pulsaţiile arterelor.Circulaţia sângelui în vene este rezultatul diferenţei de presiune între cele 2 extremităţi ale arborelui venos: capilarele venoase şi locul de vărsare al venelor mari în atrii. Deşi diferenţa de presiune din sistemul venos este mult mai mică decât în sistemul arterial al marii circulaţii.forţa gravitaţională favorizează circulaţia în teritoriile aflate supracardiac şi o stânjeneşte pe cea aliată sub acest nivel.aspiraţia atrială — în timpul ejecţiei ventriculare.umorală. Igiena aparatului cardiovascular ARITMIILE Incidenţa aritmiilor instalate după infarctul miocardic este mai mare la pacienţii observaţi precoce după debutul simptomelor. care se modifică în funcţie de starea de activitate sau de repaus a organismului sau a diferitelor ţesuturi. totuşi circulaţia sângelui este facilitată şi de alţi factori: . Reglarea circulaţiei sângelui Atât presiunea arterială cât şi repartiţia sângelui în diferite ţesuturi. . pentru venele situate în imediata vecinătate.aspiraţia toracică produsă de presiunea negativă intratoracică (care este mai negativă în inspir decât în expir). Tensiunea arterială este menţinută constantă prin mecanisme depresoare sau hipotensive şi presoare sau hipertensiune. prin diverse substanţe care au efect vasoconstrictor şi vasodilatator. care sunt stimulate pe cale: . Mecanismele responsabile pentru aritmiile legate .excursiile diafragmului în inspir exercită o presiune asupra viscerelor abdominale care se transmite şi venelor.

ischemia şi conducerea lentă. în plus. nu s-a dovedit că acest mod de administrare reduce complet mortalitatea prin infarct miocardic acut. utilizării mai frecvente a betablocantelor şi succesului aproape universal al cardioversiei electrice sau defibrilării. In timp ce în trecut. în prezent tratamentul farmacologic este rezervat pacienţilor cu aritmii ventriculare susţinute. pe lângă complicaţiile extracardiace care se pot asocia utilizării lidocainei. Tahicardia ventriculară susţinută care este bine tolarată hemodinamic trebuie tratată cu un regim de lidocaină intravenos [bolus de 1-1. depolarizări ventriculare premature sporadice se întâlnesc la aproape toţi pacienţii cu infarct şi nu necesită tratament. ele ar trebui să fie utilizate de rutină Ia pacienţii fără contraindicaţii. fie agenţi orali mai târziu) în absenţa tahiaritmiilor ventriculare importante clinic este contraindicat deoarece acest tratament poate chiar să crească mortalitatea tardivă. Datorită acestor motive şi datorită tratamentului mai precoce al ischemiei active. hipokaliemia şi hipomagneziemia sunt factori de risc pentru fibrilaţia ventriculară Ia pacienţii cu infarct miocardic acut. Totuşi. sau amiodaronă . tahicardia şi fibrilaţia ventriculară se pot întâlni fără aritmii de alarmă anterioare. perfuzie cu 20-50 ^g/kg/min]. Apariţia fibrilaţiei ventriculare poate fi redusă prin administrarea profilactică a lidocainei intravenos. Beta-blocantele sunt eficiente în abolirea activităţii ectopice ventriculare la pacienţii cu infarct şi în prevenirea fibrilaţiei ventriculare. tulburări electrolitice. procainamidă (bolus de 15 mg/kg în 20-30 de minute. Tratamentul prompt al aritmiilor constituie un avantaj semnificativ al terapiei infarctului miocardic Bătăi ventriculare premature Rareori. El ar trebui rezervat pentru pacienţii care nu pot ajunge la spital sau pentru cei trataţi în spitale în care nu se asigură prezenţa constantă în unitatea de îngrijire a corona-rienilor a unui medic sau a unei asistente antrenate în recunoaşterea şi tratamentul fibrilaţiei ventriculare. Aşa cum s-a prezentat mai sus (vezi „Blocanţii receptorilor beta-adrenergici"). extrasistolele ventriculare frecvente. Aritmia poate fi de obicei tratată cu succes dacă există disponibil personal calificat şi echipament adecvat în momentul în care se instalează aritmia. Deoarece mortalitatea prin aritmie este mai mare în timpul primelor câteva ore după infarct este evident că eficacitatea terapiei este direct legată de viteza cu care pacienţii ajung sub observaţie medicală. aceasta poate predispune la bradicardie şi asistolie. De fapt. concentraţia serică a potasiului ar trebui adusă până la aproximativ 4. tratamentul profilactic de rutină cu antiaritmice nu mai este recomandat.5 mmol/l şi cea a magneziului la aproximativ 2 mmol/l. multifocale sau diastolice precoce (aşa-numitele aritmii de alarmă) erau tratate de rutină cu medicamente antiaritmice pentru a reduce riscul de apariţie a tahicardiei ventriculare şi fibrilaţiei ventriculare.5 mg/kg. Tahicardia ventriculară şi fibrilaţia ventriculară În primele 24 h ale infarctului miocardic. Tratamentul antiaritmic profilactic (fie lidocaină intravenos precoce.de infarct includ dezechilibrul sistemului nervos autonom. perfuzie de 1-4 mg/min).

La aceşti pacienţi este justificat studiul electrofiziologic. urmat de perfuzie cu 1 mg/min în 6 ore şi apoi cu 0. se pot întâlni la pacienţii cu infarct ca o consecinţă a altor probleme asociate (cum ar fi hipoxia. dacă nu răspunde prompt. Acest prognostic este în contrast frapant cu cel al pacienţilor care dezvoltă fibrilaţie ventriculară secundară insuficienţei severe de pompă. Deşi mortalitatea intraspitalicească este mare.5 mg/min). De obicei.000 pe cale intracardiacă). Aritmiile ventriculare. adică fibrilaţie ventriculară ca răspuns primar la ischemia acută şi neasociată cu factori predispozanţi cum ar fi insuficienţă cardiacă congestivă. insuficienţa cardiacă sau o disfuncţie metabolică). se întâlneşte la 25% din pacienţii cu infarct miocardic. sau amiodaronă (bolus de 75-150 mg). şoc. Cu toate acestea. Tahicardia ventriculară sau fibrilaţia ventriculară refractară la electroşoc poate răspunde după tratamentul cu epinefrină (1 mg intravenos sau 10 ml dintr-o soluţie de 1:10. „tahicardie ventriculară lentă"). problema iniţială ar trebui să fie tratată prima. Dacă ea se produce secundar altor cauze (cum ar fi anemia. Electroşocul (o descărcare nesincronizată de 200-300 J) este folosit imediat la pacienţii cu fibrilaţie ventriculară sau atunci când tahicardia ventriculară determină deteriorare hemodinamică. Adesea se întâlneşte tranzitor în timpul tratamentului trombolitic în momentul reperfuziei. La pacienţii care dezvoltă tahicardie ventriculară sau fibrilaţie ventriculară tardiv în cursul spitalizării (respectiv. bretilium (bolus de 5 mg/kg). un ritm ventricular cu o frecvenţă de 60-100 bătăi/minut. bloc de ramură sau anevrism ventricular. Aritmiile supraventriculare Tahicardia sinusală este cea mai obişnuită aritmie de acest tip. Cele mai multe episoade RIVA nu necesită tratament dacă pacientul este monitorizat cu atenţie. Ritmul idioventricular accelerat Ritmul idioventricular accelerat (RIVA. RIVA este benign şi nu prevesteşte dezvoltarea tahicardiei ventriculare clasice. întrucât degenerarea într-o aritmie mai severă este rară şi.(bolus de 75-150 mg în 10-15 minute. hipokalemia sau alte dezechilibre electrolitice) sau determinate de efectele toxice ale agenţilor care au fost deja administraţi pacientului (cum ar fi digoxina sau chinidina). inclusiv forma neobişnuită de tahicardie ventriculară cunoscută ca torsada vârfurilor. în cea mai mare parte. în general RIVA poate fi tratat rapid cu un drog care creşte frecvenţa sinusală (atropină). dacă . trebuie folosită electroversia. supravieţuirea pe termen lung este bună în cazul pacienţilor care supravieţuiesc externării după fibrilaţie ventriculară primară. Ar trebui întotdeauna căutate asemenea cauze secundare. după primele 48 de ore) rata mortalităţii este crescută şi intraspitalicesc şi pe termen lung. frecvenţa RIVA este similară cu cea a ritmului sinusal care îl precede şi îi urmează. febra. această similitudine a frecvenţei şi efectele hemodinamice relativ minore făcând acest ritm dificil de depistat altfel decât prin monitorizare electrocardiografică. dacă ea se produce.

5 mg. Pacing-ul electric temporar reprezintă o metodă eficientă de creştere a frecvenţei cardiace la pacienţii cu bradicardie indusă de blocul AV. verapamilul sau diltiazemul sunt alternative ideale. Atropină este cel mai util drog pentru creşterea frecvenţei cardiace şi va fi administrată intravenos în doză iniţială de 0. dar pot fi observate la pacienţii cu infarct posteroinferior. aşa cum se întâmplă în starea hiperdinamică. pierderea duratei adecvate a sistolei atriale conduce la o scădere importantă a debitului cardiac. Această diferenţă este legată de faptul că blocul cardiac în infarctul inferior este rezultatul tonusului vagal crescut şi/sau eliberării de adenozină şi de aceea este tranzitoriu. Pacing-ul atriului drept sau al sinusului coronarian este indicat în asemenea situaţii. Tulburările de conducere atrioventriculare şi intra-ventriculare Atât rata mortalităţii intraspitaliceşti cât şi rata mortalităţii după externare ale pacienţilor cu bloc AV complet asociat cu infarct anterior este mult mai mare decât cea a pacienţilor cu infarct inferior care dezvoltă bloc AV. Bradicardia persistentă (< 40 bătăi/min) în ciuda atropinei poate fi tratată cu pacing electric. Supradozajul digitalei poate fi o altă cauză. Cu toate acestea. Dacă ritmul anormal persistă mai mult de 2 h cu o frecvenţă ventriculară mai mare de 120 bătăi/min sau dacă tahicardia induce insuficienţă cardiacă. Dacă este prezentă insuficienţa cardiacă. beta-blo-cantele. Izoproterenolul va fi evitat. el ar trebui realizat dacă ameliorează hemodinamică. blocul cardiac este legat de obicei de disfuncţia ischemică a sistemului de conducere. va fi utilizat electroşocul sincronizat (100200 J). Alte aritmii obişnuite din acest grup sunt flutterul atrial şi fibrilaţia atrială care sunt adesea secundare insuficienţei ventriculare stângi. Totuşi.2 mg până Ia o doză totală de 2. Dar pacing-ul pare a fi benefic la pacienţii cu infarct inferoposterior care prezintă bloc cardiac . care este frecvent asociată cu necroza miocardică extinsă. şoc sau ischemie (manifestată prin durere toracică sau modificări ECG). în infarctul peretelui anterior. Dacă insuficienţa cardiacă este absentă.0 mg se pot administra. administrarea digoxinei este de obicei tratamentul de elecţie pentru aritmiile supraventriculare.tahicardia sinusală pare a fi determinată de suprastimularea simpatică. atunci ar trebui considerat tratamentul cu un beta-blocant. la care dimensiunea mare a infarctului este factorul major determinant al prognosticului. Dacă frecvenţa rămâne sub 50-60 bătăi/min. accelerarea frecvenţei cardiace poate avea doar un impact limitat asupra prognosticului la pacienţii cu infarct al peretelui anterior şi bloc cardiac complet. Ritmurile joncţionale accelerate sunt de diverse etiologii. doze suplimentare a câte 0. Bradicardia sinusală Tratamentul bradicardiei sinusale este indicat dacă frecvenţa cardiacă mică determină compromitere hemodinamică. pentru controlul frecvenţei ventriculare deoarece aceşti agenţi pot ajuta de asemenea în controlul ischemiei. La unii pacienţi cu funcţie ventriculară stângă sever compromisă.

bloc cardiac de gradul III sau bloc de ramură bifascicular (de ex. bloc de ramură dreaptă plus hemibloc anterior stâng). De obicei. fie prin frecătură persistentă) şi de aceea nu trebuie folosite dacă nu există o indicaţie obligatorie. beta-blocantelor sau arteriografiei coronariene. este considerat a fi determinat de o pericardita. cu bloc AV de gradul II tip Mobitz II. Trombemholismul Trombembolismul evident clinic complică infarctul miocardic acut în aproximativ 10% din cazuri. Un subgrup al acestor pacienţi. datorită pierderii contribuţiei atriale la umplerea ventriculară. dar leziunile embolice sunt descoperite la 20% din pacienţi pe . Un sindrom inconstant întâlnit (sindromul post-infarct miocardic sau sindromul Dressier) caracterizat prin febră şi durere toracică pleuropericardică. pleurită şi/sau pneumonită autoimune. pacienţii cu aceste simptome ar trebui luaţi în considerare pentru tromboliză repetată sau îndrumaţi spre arteriografie coronariană şi revascularizare mecanică prompte. Electrozii externi în pacingul noninvaziv trebuie poziţionaţi în modul „demand" pentru pacienţii cu brahicardie sinusală (frecvenţă <50 bătăi/min) care nu răspund la terapie medicamentoasă. bradicardie marcată sau activitate ectopică ventriculară semnificativă. hipo-tensiune. El poate apărea de la câteva zile la 6 săptămâni după infarctul miocardic şi răspunde prompt la tratamentul cu salicilaţi. Studiile retrospective sugerează faptul că pacing-ul permanent poate reduce riscul de moarte subită pe termen lung datorat bradiaritmiilor la câţiva pacienţi care prezintă bloc cardiac bifascicular persistent combinat cu bloc cardiac de gradul m tranzitor în timpul fazei acute a infarctului miocardic. La asemenea pacienţi pacing-ul secvenţial atrioventricular bicameral poate fi necesar. Există posibilitatea ca anticoagulantele să poată provoca tamponadă în prezenţa pericarditei acute (manifestată fie prin durere. adesea răspund prost la pacing-ul ventricular. Acest procent este chiar mai mare la pacienţii cu tromboliză reuşită. întrucât ischemia recurentă sau persistentă anunţă adesea extinderea infarctului iniţial sau reinfarctarea într-o nouă zonă miocardică şi este asociată cu o dublare a riscului în urma infarctului miocardic acut. Este important să diagnosticăm corect durerea toracică din pericardita. această complicaţie poate fi tratată cu aspirină (650 mg de 4 ori pe zi).complet asociat cu insuficienţă cardiacă. nitraţilor. cei cu infarct al ventriculului drept. Pericardita Frecătura pericardică şi/sau durerea pericardică sunt frecvent întâlnite la pacienţii cu infarct miocardic acut transmural. întrucât aprecierea insuficientă poate conduce la diagnostic eronat de durere ischemică recurentă şi/sau extindere a infarctului cu utilizarea consecutivă inadecvată a anticoagulantelor. Administrarea repetată de agent trombolitic este o alternativă Ia revascularizaţia mecanică precoce. Angina recurentă Angina recurentă apare la aproximativ 25% din pacienţii spitalizaţi pentru infarct miocardic acut.

dar reală. cum ar fi hemipareza când este implicată circulaţia cerebrală sau hipertensiunea dacă este compromisă circulaţia renală. Embolismul arterial se prezintă adeseori ca o complicaţie majoră. Trombembolismul este considerat a fi o cauză importantă de deces la cel puţin 25% din pacienţii cu infarct care decedează după internarea în spital. deoarece incidenţa complicaţiilor embolice pare să fie marcat scăzută cu asemenea terapie. Cel mai adesea trombembolismul se întâlneşte în asociere cu infarcte întinse (în special anterioare). dar probabil este prudentă o perioadă de 3-6 luni. Când trombusul a fost clar evidenţiat prin ecocardiografie sau alte tehnici sau când se vizualizează o zonă mare de anomalie cinetică regională parietală chiar în absenţa trombusului mural. anticoagularea sistemică trebuie practicată (în absenţa contraindicaţiilor).necropsii în serie. sugerând că trombembolismul este adesea mut clinic. în timp ce cei mai mulţi emboli pulmonari provin din venele membrelor inferioare. . Durata terapiei adecvate pentru terapie nu este cunoscută. Emboliile arteriale au originea în trombii murali din ventriculul stâng. cu insuficienţă cardiacă şi cu vizualizare ecocardiografică a unui tromb în ventriculul stâng. Incidenţa emboliei arteriale dintr-un tromb cu originea în ventriculul care este sediul infarctului este mică. dar la puţini pacienţi cu infarct inferior sau posterior. Ecocardiografia bidimensională relevă trombii ventriculari stângi la aproximativ o treime din pacienţii cu infarct al peretelui anterior.