Psihologie judiciară

Curs: Infractorul din perspectivă psihiatrică

Curs # 3

2011/2012

INFRACTORUL DIN PERSPECTIVĂ PSIHIATRICĂ

CUPRINS Personalitatea criminală din perspectiva medicilor psihiatri Tipologia infractorilor propusă de Yablonski (1990) Tulburările de personalitate şi comportamentul antisocial Personalitatea şi sănătatea mintală Psihopatiile Definiţie Potenţialul criminogen al psihopatului Categorii de tulburări de personalitate Diagnosticul psihiatric al personalităţii antisociale Criteriul vârstei Diagnosticul în baza comportamentelor din perioada de copilărie şi adolescenţă Diagnosticul în baza comportamentelor din perioada matură ***

Personalitatea criminală din perspectiva medicilor psihiatri
Astăzi nimeni nu mai susţine, precum o făcea la sfârşitul secolului XIX-lea Cesare Lombroso, că criminalii sunt înnăscuţi, posedând atavisme ca semne distincte şi, în bună parte, bolnavi psihici. Unele date de statistică criminologică ne sugerează faptul că atunci când discutăm despre personalitatea infractorilor este necesar să considerăm cu multă atenţie ipoteza unor disfuncţionalităţi psihologice. De exemplu, un studiu efectuat pe un lot reprezentativ de 2738 de infractori (Gheorghiu et al., 1982) a pus în evidenţă faptul că 60 % din infractorii deţinuţi în penitenciare sunt recidivişti. Conform datelor unei alte cercetări efectuate, de data aceasta pe un lot de 518 de infractori recidivişti (Dragomirescu, 1976) 76 % din recidivişti prezintă tulburări psihice de natură diferită. Acelaşi studiu indică că din numărul total de recidivişti 47 % (!) prezintă tulburări de personalitate, sunt psihopaţi. Tipologia infractorilor propusă de Yablonski (1990) Yablonski (1990) realizează o tipologie a criminalilor care ţine cont de sănătatea mintală a acestora şi de impactul personalităţii asupra comiterii infracţiunilor. Autorul distinge patru categorii de criminali: 1
Autor: Conf. Dr. Dorin NASTAS Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi

Reprezintă o bună parte. din numărul total de infractori recidivişti. Sunt persoanele care sunt sănătoase din punct de vede mintal. 2. Structura personalităţii acestor persoane practic nu diferă de cea a oricărui cetăţean ce nu încalcă legea penală. Ei au o percepţie distorsionată asupra realităţii fapt care îi face.Psihologie judiciară Curs: Infractorul din perspectivă psihiatrică 1. Cuza” Iaşi . percepţia realităţii în cazul acestor persoane nu este alterată: ei au percepţia semnificaţiei actelor realizate şi a consecinţelor pe care le produc prin conduita antisocială. De regulă. iresponsabili penal. nu poate fi susţinută concluzia că toţi criminalii sau infractorii sunt sociopaţi” (p. Sunt persoanele care suferă de tulburări de personalitate. Autorul identifică ca pilon fundamental al sociopatiei egocentrismul exacerbat de care dau dovadă astfel de persoane. al sănătăţii mintale. Sunt persoane care suferă de dezordini severe ale vieţii psihice şi personalităţii. Criminali socializaţi. Criminali psihotici. Mediul nefavorabil la care sunt expuşi îi determină să înveţe valori şi norme specifice unor subculturi deviante. Acest fapt duce. Criminali sociopaţi. După cum afirmă Mitrofan. dacă nu chiar jumătate. 4. I. 2 Autor: Conf. Dorin NASTAS Universitatea „Al. Aceste persoane ajung infractori ca rezultat al unor compulsiuni nevrotice. Criminali nevrotici. de cele mai multe ori. Principalul simptom al nevrozei este anxietatea. 3. Nu este justificată nici concluzia inversă: precum că toţi sociopaţii ar fi infractori. numărul mare de infractori-sociopaţi ne-a determinat să examinăm mai îndeaproape anume această categorie de persoane. de cele mai mute ori. la declararea iresponsabilităţii penale a acestora. 58). Tulburările de personalitate şi comportamentul antisocial Personalitatea şi sănătatea mintală Din punct de vedere psihiatric. Zdrenghea şi Butoi (1991) „deşi cei mai mulţi dintre cei care comit infracţiunile antisociale prezintă elementul sociopatic. personalitatea individului se poate încadra în mai multe categorii (Dragomirescu. Sunt acele persoane care suferă de tulburări nevrotice. Astfel de persoane devin infractori ca urmare a unui impact nefavorabil al contextului social. 1976): • • • • • Personalitate (normală) matură / imatură Personalitate nevrotică Personalitate psihopatică Personalitate psihotică Personalitate demenţială Personalitatea indivizilor cu diagnostic de psihoză sau demenţă este profund afectată de manifestări psihopatologice polimorfe. Dr. ea fiind şi forţa care duce la anumite acte antisociale. Totuşi.

Dizarmonia. la ajutor psihiatric şi psihoterapeutic pentru a face faţă afecţiunii. 1993. exprimate clinic printr-un complex de tulburări psihice cu răsunet somatic. Chiriţă & Boişteanu. care sunt trăite în mod conştient şi penibil de bolnav” (Pirozynski. personalitate patologică. Un aspect esenţial constă în faptul că nevroticul păstrează o atitudine critică şi conştientă faţă de boală apelând. de regulă. se referă la „caracterul de predispoziţie a unor procese instinctiv-emoţionale care în ontogeneza persoanei structurează ca efect dominant aprecierea deformată a propriei persoane în sistemul ei de relaţii cu ceilalţi (egofilie) şi cu realitatea. structuri dizarmonice de personalitate. cu o dezvoltare normală. De asemenea. Diagnosticul de psihopatie este introdus pentru prima dată în psihiatrie de J. p. În cazurile în care este posibil să se facă distincţie între acţiunea celor doi factori în diagnostic se precizează că este vorba de: 3 Autor: Conf. dsfuncţiuni patologice ale personalităţii. dar cu intensitate diferită.Psihologie judiciară Curs: Infractorul din perspectivă psihiatrică Deşi entităţi distincte în nosologia psihiatrică. C. p.7 – 3 % din populaţie este afectată de psihopatie. I. de fapt. p. 211). dar ansamblul trăsăturilor de personalitate ale psihopatului determină incapacitatea acestuia de a se integra în relaţiile de viaţă şi activitate socială normală. care în condiţii specifice de mediu se exprimă prin modalităţi variate de devianţă comportamentală” (Pirozynski. aspect important în stabilirea responsabilităţii penale. determinate psihogen. Cuza” Iaşi . O vom face din cel puţin două motive: 1) bună parte din infractori sunt persoane care suferă de psihopatii şi 2) psihopatiile reprezintă. funcţiile de cunoaştere sunt intacte. Nevrozele sunt considerate ca făcând parte din categoria tulburărilor psihogenice. toate fiind variante ale aceleaşi entităţi nosologice: psihopatiile mai sunt numite sociopatii. Discernământul. De regulă. Psihopatiile mai sunt întâlnite în literatură sub diferite „etichete”. Nevrozele sunt reversibile. în atitudinile faţă de sine şi ambianţă” (Pirozynski. 1993. în cazul psihopatiilor. Chiriţă & Boişteanu. Pritchard. 228). care este caracteristica centrală a unei personalităţi patologice. 228). nevrozele şi psihopatiile sunt considerate ca fiind la limită cu normalitatea. … predispoziţiile sau trăsăturile înnăscute acţionează prin imaturizări sau dezvoltări inegale ale unor funcţii psihice. Actele antisociale comise de nevrotici sunt mai curând o excepţie decât o regulă pentru această categorie de tulburări psihice. El utilizează în 1835 termenul de “moral insanity” (maladie morală) pentru a descrie manifestările care astăzi sunt diagnosticate drept psihopatie. este intact. Dorin NASTAS Universitatea „Al. tulburări care au drept factor etiologic principal trauma psihică. ele nu afectează trăsăturile definitorii ale persoanei şi personalitatea în ansamblul său. Psihopatiile Definiţie Psihopatiile reprezintă o „categorie polimorfă de dezvoltări patologice ale personalităţii prin dizarmonii care se exprimă constant. de regulă. Etiopatogeneza este greu de precizat: pentru producerea personalităţii dizarmonice concurează deopotrivă factori genetici şi factori de mediu. Nevrozele nu duc la alterarea proceselor de cunoaştere şi a discernământului critic. Nevrozele pot fi definite ca reprezentând „un grup de afecţiuni reactive sau de dezvoltare patologică. 1993. Dr. Statisticile afirmă că aproximativ 0. Chiriţă & Boişteanu. majoritatea cazurilor sunt remarcate în mediul urban. În continuare vom insista mai mult asupra personalităţii psihopatice. de regulă.

persistă pe durata vieţii adulte. Psihopatiile mai sunt numite şi sociopatii tocmai datorită contribuţiei semnificative pe care o aduc factorii sociali în formarea defectuoasă a personalităţii sau destructurarea acesteia. În opinia autorilor. pot antrena concomitent grave implicaţii pe plan social (Mitrofan. la perioada de socializare primară. activ.Psihologie judiciară Curs: Infractorul din perspectivă psihiatrică 1. Dr. dezvoltarea dizarmonică a personalităţii psihopatului face ca anumite trăsături prezente la persoanele normale. Trăsăturile de personalitate nu constituie tulburări de personalitate decât atunci când sunt rigide. să devină dezadaptative. I. e) rolul de inductor negativ. Cuza” Iaşi . în primul rând. exacerbată de tendinţele narcofilice. Ele se exprimă într-o vastă gamă de situaţii importante. Trăsăturile de personalitate afectează modalităţile obişnuite în care o persoană percepe. cât prin necesitatea satisfacerii imediate a pulsiunilor instinctiv-emoţionale şi imaturităţii afective. Psihopatie “nucleară” / “vera”: psihopatie cu origine constituţională sau genetică. g) malignitatea conduitelor deviante atât prin efectele social-negative cât şi prin posibilităţile de decompensare.şi asocialitate. Psihiatrul Hervey Milton Cleckley prezintă în celebra sa carte The Mask of Sanity (1941) o serie de trăsături ce conturează profilul clinic caracteristic psihopatului. adesea identificabile încă de la adolescenţă sau chiar mai devreme. p. De fapt. Potenţialul criminogen al psihopatului Mitrofan. în special în cazul copiilor care provin din grupuri şi medii sociale defavorizate (familii destructurate. sociale şi personale. 60). Zdrenghea şi Butoi (1991) apreciază că „personalitatea dizarmonică sau psihotică reprezintă prototipul comportamentului deviant prin trăsături esenţiale care realizează inadaptarea în mediul social de origine” (p. Conform acestuia definitorii pentru un psihopat sunt următoarele caracteristici: 4 Autor: Conf. la condiţiile de viaţă în familie. de exemplu. Psihopatie “marginală”: determinată de condiţiile defavorabile de existenţă. Psihopatiile „marginale” au o incidenţă ridicată. c) spontaneitatea acţiunilor deviante. etc. Zdrenghea şi Butoi. Dorin NASTAS Universitatea „Al. b) un comportament delictual polivalent. în care tulburări majore. Manifestările tulburărilor de personalitate. 1991. 60). de intensitate psihotică. 2. nu prin insuficienţa capacităţii de deliberare.). Ele se estompează adesea în a doua parte a vieţii la persoanele vârstnice. egocentrismul sau egofilia. Ne referim. comportamentul psihopatului se caracterizează prin: a) un mare potenţial de anti. d) agresivitatea. f) tendinţe de bravare şi de simulare. inadaptate şi responsabile fie de o alterare semnificativă a funcţionării fie de o suferinţă subiectivă. sociopatic pe care-l desfăşoară. condiţii materiale precare. reacţionează la şi concepe mediul înconjurător şi propria persoană.

Absenţa „nervozităţii” sau a manifestărilor psihoneurotice. Viaţa sexuală se caracterizează se caracterizează prin promiscuitate şi este lipsită. 15. Indiferenţa în relaţiile interpersonale. 10. Evitarea adevărului de către sociopat este remarcabilă. 11. bucuria etc. inclusiv financiare.Psihologie judiciară Curs: Infractorul din perspectivă psihiatrică 1. 8. Nu există nici o evidenţă că o asemenea persoană învaţă vreodată din experienţele negative. Comportamentul motivat inadecvat social şi antisocial. I. cursul comportamentului care este antisocial. 3. supărarea. ele repetând în mod compulsiv eşecurile. Sociopatul nu acceptă nici o critică pentru necazurile pe care le produce altora. se va descotorosi de aceste bunuri şi venituri într-o manieră iresponsabilă. Cuza” Iaşi . dovedeşte că posedă o inteligenţă superioară. Comportamentul bizar şi iraţional poate apare şi atunci când individul nu consumă băuturi alcoolice. dar el este incapabil de a simţi adânc şi adevărat emoţii precum: mândria. fără nici un motiv predictibil. Este persoana care nu poate să formeze şi să menţină relaţii interpersonale de durată. Neadevărul. Este incapabil de sacrificiu sau de generozitate reală şi nu demonstrează că apreciază actele altora de încredere şi amabilitate. spre deosebire de mulţi alţi alcoolici însă. Comportamentul bizar şi neprevăzut asociat cu consum de băuturi alcoolice sau nu. inclusiv cu închisoarea. Sociopatul. deşi viaţa lui este plină de acte imorale. 4. în cea mai mare măsură. Lipsa ruşinii şi vinovăţiei reale în legătură cu comportamentul personal nu produce o motivaţie adevărată pentru suicid. Caracter nestatornic. Viaţa sexuală este defectuos integrată. Partenerul sexual este văzut mai mult ca un obiect decât ca o persoană cu sentimente. Sociopatul tipic. Egocentrismul patologic şi incapacitatea de a iubi. după ce obţine o serie de câştiguri şi realizări. 7. în general. Judecată săracă şi eşecul în a învăţa din experienţă. 13. Lipsa remuşcării sau ruşinii. Farmec superficial şi o „bună inteligenţă”. etc. 5 Autor: Conf. minciuna. Deşi foloseşte uzual în exces băuturi alcoolice şi droguri. chiar sub influenţa unei mici cantităţi de alcool poate deveni extrem de agresiv şi distructiv. de încărcătură emoţională. 14. de asemenea. Încărcătură emoţională foarte săracă a reacţiilor afective. Tendinţele suicidare sunt foarte rare. Ameninţarea este folosită egocentric pentru obţinerea unui avantaj personal imediat. 6. nu există nici un indiciu că este dominat în mod real de asemenea sentimente sau stări. 9. Dorin NASTAS Universitatea „Al. Pierderea specifică a înţelegerii. jignind chiar dacă asemenea acţiuni nu servesc niciunui scop personal. sociopatul. Sociopatul are capacităţi de înţelegere limitate. 5. Ei vor minţi cu o deplină convingere pentru a evita orice acuzaţie la adresa lor. dar pe care nu o va respecta niciodată. nu aude voci şi raţionează logic. Sociopatul urmează. pare prietenos şi bine adaptat şi. nesinceritatea. Absenţa iluziilor şi a altor semne de gândire iraţională. 12. minţind. Sociopatul ameninţă cu suicidul.. aparent este neintrospectiv şi este mai ales incapabil de a înţelege punctele de vedere ale altora. Sociopatul poate recunoaşte realitatea fizică a mediului înconjurător. dar foarte rar îl aplică în practică. suferinţă. irespşonsabil. înşelând. El este în mod tipic imun la anxietate şi la neliniştea care pot fi considerate normale în situaţii perturbante. chiar şi în cazul în care comportamentul lui conduce la multiple sancţiuni penale. Sociopatul poate arăta duşmănie. Dr.. afecţiune. 2. o asemenea persoană părând de încredere când face o promisiune solemnă. afişând virtual sentimentul ruşinii. Deşi el adesea oferă semne de afectivitate şi dragoste. când îl întâlneşti prima dată.

nerecunoaşterea de către aceste persoane a defecţiunii structurale (psihopaţii nu se consideră ca fiind afectaţi din punct de vedre psihologic: ei se văd absolut normali din punct de vedere al sănătăţii mintale). 17. 5. fie de o suferinţă subiectivă. Eşec în a urma o anumită cale sau drum în viaţă.Psihologie judiciară Curs: Infractorul din perspectivă psihiatrică 16. Sociopatul nu face eforturi constante în direcţia obţinerii unei palete largi de scopuri personale. prezente în toate formele de tulburări de personalitate. defectivitatea sentimentelor moral-sociale în condiţiile păstrării discernământului asupra conţinutului şi urmărilor acţiunilor întreprinse. 2. Dorin NASTAS Universitatea „Al. cuprinde următoarele categorii de tulburări de personalitate: • • • Personalitatea paranoidă. Pattern consistent al autoapărării. În general. incapacitatea acestora de integrare armonioasă şi suplă la mediul ambiant. După stabilirea diagnosticului generic de psihopatie este indicat să se face o discriminare mai fină a indivizilor. Diagnosticul de tulburare de personalitate nu trebuie pus decât atunci când manifestările caracteristice corespund în mod tipic funcţionării de-a lungul vieţii unei persoane şi nu sunt limitate la episoade patologice. I. Dr. cum ar fi personalităţile dependente. numit Grupul A. în stabilirea diagnosticului clinic de psihopatie se ţine cont de o serie de elemente definitorii ale personalităţii psihopatice. ci mai curând cel care face dreptate sau care este victimă. 2000): 1. pot fi întâlnite în cadrul unei alte tulburări mentale cum ar fi o depresie majoră sau o schizofrenie. foarte puţine persoane sunt diagnosticate ca psihopaţi după vârsta de 35 de ani). el nu este cel care este vinovat. schizotipice sau limită (borderline). 6 Autor: Conf. Ansamblul comportamentelor sau trăsăturilor este responsabil fie de o alterare semnificativă a funcţionării sociale sau profesionale. Numeroase trăsături caracteristice diferitor tulburări de personalitate. manifestările apar întotdeauna în copilărie sau adolescenţă şi se continuă în viaţa adultă (depistare psihopatiilor se face de cele mai multe ori la vârsta de 25-30 ani. Personalitatea schizoidă. 4. insuficienţa controlului sferelor afectiv-volitive şi a instinctelor. de la debutul vârstei adulte. Sociopatul se apără consistent contra oricăror acuzaţii care i se aduc. Personalitatea schizotipică. paranoide. Categorii de tulburări de personalitate Criteriile diagnostice ale tulburărilor de personalitate privesc comportamente sau trăsături care sunt caracteristice funcţionării recente (manifeste în timpul ultimului an) sau pe termen lung. Diversele tulburări de personalitate au fost clasificate conform manualului DSM-III-R în trei grupe. 3. Cuza” Iaşi . Primul grup. Cele mai importante caracteristici pentru ghidajul diagnosticului clinic al psihopaţilor ar fi următoarele (Ouatu. Grupul B este compus din: • Personalitatea antisocială.

Persoanele din Grupul C sunt anxioşi şi temători. cât şi în prezenţa actuală. Cuza” Iaşi . dovada „antisocialităţii” trebuie căutată pe tot parcursul primei etape de socializare ca o manifestare repetată de inadaptare socială. Persoanele care au tulburări din categoria celor menţionate în Grupul A apar adesea ca fiind bizari şi originali. Odată cu cristalizarea personalităţii se încheie şi acel proces de socializare primară. Criteriul vârstei Mai întâi de toate diagnosticul de personalitate antisocială se poate pune. din perspectiva psihiatrilor. Personalitatea pasiv-agresivă.Psihologie judiciară Curs: Infractorul din perspectivă psihiatrică • • • Personalitatea de limită (borderline). atât din punct de vedere al evoluţiei sale. Personalitatea histrionică. Comportamentele. De ce anume de la 18 ani? Majoritatea psihologilor personalişti sunt de opinie că aceasta ar fi vârsta la care personalitatea individului este plenar formată. Analiza acestora ne va ajuta să ne dăm seama mai bine ce reprezintă. Personalitatea narcisistă. emotivitate sau conduite excentrice. Tocmai pornind de la identificarea unor indicatori comportamentali prezenţi în această perioadă de socializare primară (vezi mai jos) se şi stabileşte dacă cineva posedă sau nu o personalitate antisocială. se încearcă identificarea prezenţei unor comportamente considerate ca fiind indicatori ai bolii. insensibilitate la valorile şi normele de convieţuire socială. sunt următoarele: 7 Autor: Conf. Personalitatea obsesiv-compulsivă. Dorin NASTAS Universitatea „Al. Diagnosticul psihiatric al personalităţii antisociale Pentru ca o persoană să fie diagnosticată ca având o personalitate antisocială. Pentru că majoritatea psihopaţilor cu manifestări antisociale frecvente au fost grupaţi în categoria „personalitate antisocială”. care sunt considerate cel mai frecvent indicatori ai structurării antisociale a personalităţii. Personalitatea dependentă. I. conform normelor DSM-III-R. Dr. În Grupul C se încadrează: • • • • Personalitatea evitantă. Cei ce se încadrează în tulburările din Grupul B prezintă tendinţe spre dramatizare. un individ cu personalitate antisocială. Altfel spus. în continuare se impune să acordăm o atenţie sporită doar acestei entităţi nosologice. doar începând cu vârsta de 18 ani. psihiatrii se folosesc de o serie de criterii şi indicatori. Diagnosticul în baza comportamentelor din perioada de copilărie şi adolescenţă Pentru a se putea stabili diagnosticul de personalitate antisocială în baza evoluţiei din copilărie şi adolescenţă în timpul examenului psihiatric.

cel puţin de două ori (sau cel puţin odată dacă nu s-a mai întors acasă după aceea). şi respectarea autorităţii şi formarea unei atitudini corecte faţă de muncă. agresiune în stradă. antisociale. 3. A utilizat de mai multe ori arme pentru a se bate. se caută alţi indicatori ai disfuncţiei. 8. Bineînţeles. A dat dovadă de cruzime fizică faţă de alte persoane. O condiţie de stabilire a diagnosticului de personalitate antisocială este ca individul examinat să prezinte pe parcursul perioadei de copilărie şi. printre altele. de adolescenţă. 10) fie se pot constitui direct ca şi parte din conţinutul unei infracţiuni (a se vedea în special comportamentele 5. mai ales. 6. Furt în confruntare directă cu victima (de exemplu. 7. A constrâns pe cineva să aibă relaţii sexuale cu el / ea. 12). Absenţa repetată de la şcoală. De asemenea este de remarcat faptul că indicatorii menţionaţi anterior sugerează prezenţa unei agresivităţi pronunţate. 12. specifice vieţii adultului. I. Cuza” Iaşi . 8. 11. Minţea adesea (cu excepţia cazului când făcea aceasta pentru a scăpa de abuzuri fizice sau sexuale). cel puţin trei dintre indicatorii comportamentali menţionaţi anterior. 4. după consolidarea bazei personalităţii individului. 11. de data aceasta în calitate de indicatori se prezintă comportamente dezadaptative. echivalentul muncii pentru adult. Dorin NASTAS Universitatea „Al. extorcare. intervenind ca o alterare a acesteia. Dacă e să ţinem cont de faptul că o corectă socializare înseamnă. 5. 4. fără a fi confruntat direct cu victima. 3. copilul şi adolescentul de până la 14 ani nu este responsabil penal. premizele unei carenţe în acest sens la putem vedea în indicatorii 1 şi 2: personalitatea antisocială se manifestă încă de timpuriu prin sfidarea şi nesocotirea autorităţii (pentru copil şi adolescent. Era adesea cauza sau iniţiatorul unor bătăi. 9. cel puţin o dată (de inclus aici falsificările). 9. Diagnosticul în baza comportamentelor din perioada matură Atunci când nu se poate realiza un diagnostic în baza datelor din copilărie sau tulburarea de personalitate se manifestă cu întârziere. 2. 10. a autorităţii părinţilor) şi prin eschivarea de la activitatea socială dominantă specifică vârstei (activitatea dominantă pentru copil şi adolescent. Distrugere voluntară a proprietăţii altor persoane (cu excepţia incendiilor voluntare). este de a frecventa şcoala). Cei mai importanţi indicatori pentru persoanele ce depăşesc vârsta de 15 ani sunt următoarele comportamente: 8 Autor: Conf. furtul poşetei. în conformitate cu codul penal român. A aprins intenţionat incendii. Să nu uităm însă că. A furat. A dat dovadă de cruzime fizică faţă de animale. fapt care îl scapă de o condamnare penală (unor astfel de adolescenţi li se pot aplica totuşi sancţiuni penale sub forma măsurilor educative). 7. furt armat) Dacă analizăm comportamentele menţionate în calitate de indicatori este uşor să constatăm că majoritatea acestora fie reprezintă primii paşi spre a comite o infracţiune (vezi comportamentele 2.Psihologie judiciară Curs: Infractorul din perspectivă psihiatrică 1. 6. Dr. Fuga de la domiciliul părinţilor sau a tutorelui pentru o întreagă noapte.

a banilor necesari supravieţuirii. 8. în condiţia în care subiectul ar fi trebuit să lucreze şi locuri de muncă erau disponibile. d) copii lăsaţi în grija vecinilor sau a altor apropiaţi pentru a avea de mâncare. 6. exercitarea de activităţi ilegale. fără proiect precis privind călătoria sau fără idee privind durata călătoriei. 7. Incapacitatea de previziune sau manifestări de impulsivitate. să maltrateze sau să fure o altă persoană). molestare. c) abandonarea mai multor locuri de muncă. 5. Dorin NASTAS Universitatea „Al. în scopuri personale. 2. Incapacitatea de a menţine o activitate profesională regulată. Cuza” Iaşi . indicată de datorii neplăcute sau de incapacitatea de a asigura necesităţile copiilor sau a altor persoane aflate în îngrijire. Nu reuşeşte să se conformeze prin comportamentul său la normele sociale. după cum o indică una sau mai multe manifestări: a) malnutriţia unui copil. Lipsa remuşcărilor (consideră că a avut dreptate să rănească. indicată de bătăi sau agresiuni repetate (fără ca acestea să fie cerute de profesie. după cum reiese din prezenţa a cel puţin unei manifestări de mai jos (aici se includ comportamentele similare în cadrul şcolar. Pentru ca o persoană să fie identificată ca având personalitate antisocială. Incapacitatea de a respecta obligaţiile financiare. indicată de conducerea în stare de ebrietate sau cu viteză excesivă în mod repetat. f) risipire repetată. b) boala unui copil legată de lipsa igienei elementare. de autoapărare sau de apărarea altcuiva). aici se include şi agresarea soţului / soţiei. Dr. 10. de utilizarea pseudonimelor sau de abuz de încredere în scop personal. furt. I. 4. de exemplu. Imprudenţă privind securitatea sa sau a celorlalţi. Iritabilitate sau agresivitate. b) absenţe repetate de la locul de muncă. Dacă subiectul este părinte sau tutore el se dovedeşte inapt să-şi asigure rolul de părinte responsabil. distrugerea de bunuri. * * * 9 Autor: Conf. după cum indică repetarea actelor antisociale pasibile de arestare (subiectul fiind arestat sau nu). ea trebuie să prezinte cel puţin patru din comportamentele indicate mai sus. b) lipsa unei adrese fixe pentru mai mult de o lună. indicată de una din manifestările următoare: a) călătoreşte dintr-un loc în altul fără loc de muncă stabil. e) lipsa supravegherii unui copil mic în condiţiile absenţei părinţilor de la domiciliu.Psihologie judiciară Curs: Infractorul din perspectivă psihiatrică 1. nemotivate de o boală a subiectului sau a unui membru de familie. 3. dacă subiectul este şcolarizat): a) şomaj prelungit pe mai mult de 6 luni într-o perioadă de 5 ani. 9. fără proiecte realiste privind alte activităţi profesionale. c) neglijenţa privind tratarea unui copil grav bolnav. Nu a fost niciodată exclusiv monogam mai mult de un an. Lipsa respectului pentru adevăr indicată de minciuni repetate.

10 Autor: Conf. direct sau indirect. transformându-se eventual în „criminali de carieră”. Dr. al factorilor sociali asupra tulburărilor de personalitate psihopatiile mai sunt denumite şi sociopatii. Etiogenetic psihopaţii sunt produsul unor carenţe ereditare. după cum am văzut. eticheta de infractor este în măsură să o aplice unei persoane doar instanţa de judecată şi chiar atunci când o face … există cazuri în care instanţa se poate înşela şi comite erori judiciare. Pe de altă parte. Tocmai datorită impactului. dar şi a unor influenţe nefaste exercitate de mediul de trai. continuăm să folosim termenul de „personalitate criminală” ca pe un concept util în analiza carenţelor de structură a personalităţii umane care pot influenţa. şi asta din cel puţin două puncte de vedere: • Din punct de vedere etic nu putem realiza un diagnostic a persoanei care nu a comis nici o infracţiune şi să ajungem la concluzia că are … o personalitate criminală. cu certitudine peste limita indicelui de criminalitate. O parte din cei care ajung să comită infracţiuni sunt ei înşişi „victime” ale unor tulburări de personalitate. comiterea infracţiunilor. A considera că există un tip criminal de structurare a personalităţii umane este inacceptabil. de multe ori hotărâtor. Cuza” Iaşi . este inevitabil un anume proces de deconstrucţie-reconstrucţie a personalităţii celor care ajung să recidiveze. Nu există trăsături de personalitate care să fie criminogene în sine. Dorin NASTAS Universitatea „Al. I. ca o constelaţie de anume trăsături să producă o personalitate predispusă să treacă mai uşor pragul delincvenţional. • Din punct de vedere teoretic a considera că există un tip de personalitate criminală ar însemna că o bună parte din oameni (tipologiile rareori operează cu multe categorii sau tipuri). să fie consideraţi ca posedând o astfel de structură a personalităţii. Este posibil însă.Psihologie judiciară Curs: Infractorul din perspectivă psihiatrică Personalitatea criminalului ca şi tip distinct nu există. Totuşi. care îi plasează la limită dintre normalitate şi boală mintală.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful