P. 1
24283832 Structuri Static Nedeterminate Curs

24283832 Structuri Static Nedeterminate Curs

|Views: 31|Likes:
Published by Codruta Jurca

More info:

Published by: Codruta Jurca on Jan 07, 2012
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

11/07/2012

pdf

text

original

Sections

  • 1.1. Generalităţi
  • 1.2.2. Teorema reciprocităţii deplasărilor unitare (teorema lui Maxwell)
  • 1.2.3. Teorema reciprocităţii reacţiunilor unitare
  • 2.1.1. Stabilirea gradului de nedeterminare statică
  • 2.1.2. Alegerea sistemului de bază
  • 2.1.3. Alcătuirea sistemului ecuaţiilor de condiţie
  • 2.1.4. Calculul deplasărilor la structuri static nedeterminate
  • 2.2. Posibilităţi de simplificare a calculului
  • 2.3. Efectul variaţiei de temperatură la structuri static nedeterminate
  • 2.4. Efectul cedărilor de reazeme la structuri static nedeterminate
  • 3.1.1. Ecuaţia celor trei momente
  • 3.1.2.1. Grinda încastrată-simplu rezemată
  • 3.1.2.2. Grinda dublu încastrată
  • 3.1.3. Efectul acţiunii variaţiei de temperatură la grinzile continue
  • 3.1.4. Efectul cedărilor de reazeme la grinzile continue
  • 3.2. Grinzi cu zăbrele static nedeterminate
  • 3.3.1. Arcul dublu articulat
  • 3.3.2 Arcul cu tirant
  • 3.3.3. Arcul dublu încastrat
  • 4.1.1. Structuri cu noduri fixe. Structuri cu noduri deplasabile
  • 4.1.2 Sistem de bază. Ecuaţii de condiţie
  • 4.1.3. Convenţie de semne pentru rotiri şi momente încovoietoare
  • 4.1.4.1. Cazul barei dublu încastrate
  • 4.1.4.2. Cazul barei încastrată - articulată
  • 4.2. Structuri cu noduri fixe
  • 4.3.1. Structuri cu stâlpi verticali
  • 4.3.2. Structuri cu stâlpi înclinaţi şi/sau rigle în două pante
  • 4.4.1. Procedeul semistructurilor
  • 4.4.2. Procedeul grupării necunoscutelor
  • 4.5. Efectul variaţiei de temperatură
  • 5.1. Structuri cu noduri fixe
  • 5.2. Structuri cu noduri deplasabile

MIRCEA EUGEN TEODORESCU

STATICA CONSTRUCTIILOR



STRUCTURI STATIC NEDETERMINATE











EDITURA CONSPRESS



BUCUREŞTI

2005
- 3 -

PREFAŢĂ


Cursul “Statica Construcţiilor. Structuri static nedeterminate” este
destinat studenţilor din anii II şi III de la Facultatea de Hidrotehnică.
Cursul este alcătuit din 5 capitole:
Capitolul I – Introducere. În acest capitol sunt prezentate metodele
generale pentru calculul structurilor static nedeterminate precum şi teoremele de
reciprocitate.
Capitolul II – Metoda eforturilor. În acest capitol sunt prezentate în
detaliu principiile metodei eforturilor pentru rezolvarea structurilor static
nedeterminate cu aplicare la structurile în formă de cadre la acţiunea forţelor,
variaţiei de temperatură şi al cedărilor de reazeme.
De asemenea se prezintă modalităţi de simplificare a calculului în cazul
structurilor simetrice.
Capitolul III – Aplicarea metodei eforturilor la rezolvarea unor tipuri
particulare de structuri. În acest capitol sunt prezentate în particularităţile ce
apar din aplicarea metodei eforturilor la următoarele tipuri de structuri static
nedeterminate: grinzi continue, grinzi cu zăbrele şi arce. La grinzile continue şi
la arce se prezintă atât efectul forţelor cât şi efectul variaţiei de temperatură şi al
cedărilor de reazeme.
Capitolul IV – Metoda deplasărilor. În acest capitol sunt prezentate în
detaliu principiile metodei deplasărilor pentru rezolvarea structurilor static
nedeterminate. Astfel sunt analizate: structurile cu noduri fixe, structurile cu
noduri deplasabile cu stâlpi verticali şi structurile cu noduri deplasabile cu stâlpi
înclinaţi şi/sau rigle în două pante la acţiunea forţelor, variaţiei de temperatură şi
al cedărilor de reazeme. De asemenea se prezintă calculul structurilor simetrice
prin procedeul semistructurilor şi al grupării de necunoscute.
Capitolul III – Aplicaţii ale metodei deplasărilor. Calcul prin aproximaţii
succesive. În acest capitol sunt prezentate procedee de rezolvare a structurilor
static nedeterminate prin aproximaţii succesive. Astfel pentru structurile cu
noduri fixe se prezintă procedeul distribuirii şi transmiterii momentelor, iar
pentru structurile cu noduri deplasabile procedeul de operare în două etape.
Aspectele teoretice sunt însoţite de numeroase exemple numerice care au
rolul de a ajuta studenţii în pregătirea lor.

Autorul




- 4 -

- 5 -
CAPITOLUL I

INTRODUCERE

1.1. Generalităţi

Majoritatea structurilor sunt static nedeterminate. Faţă de structurile static
determinate ele prezintă o serie de avantaje: eforturile rezultă în general mai
mici, pot redistribui eforturile dacă există cedări locale şi au deplasări mai mici.
Structurile static nedeterminate sunt acele structuri care au un număr mai
mare de legături decât cel minim necesar asigurării invariabilităţii geometrice şi
fixării de teren şi în consecinţă nu pot fi calculate eforturile folosind numai
ecuaţiile de echilibru static.
Pentru calculul structurilor static nedeterminate este necesar să se utilizeze
atât condiţia de echilibru static cât şi condiţia de continuitate a deformatei,
condiţii care caracterizează echilibrul în poziţia deformată.
Obţinerea ecuaţiilor necesare pentru determinarea stării de eforturi şi
deplasări ale structurii impune folosirea concomitentă a acestor două condiţii,
care devin astfel interdependente. Deci, analiza structurilor static nedeterminate
devine mult mai dificilă şi mai pretenţioasă decât a celor static determinate.
O primă problemă care se pune este aceea a stabilirii parametrilor
independenţi care pot defini complet răspunsul structurii. Ca parametri
independenţi se aleg fie forţele din legăturile suplimentare ale structurii, fie
deplasările posibile ale nodurilor acesteia.
Considerarea drept parametri, a forţelor de legătură suplimentare, permite
exprimarea echilibrului static al structurii pentru orice valori ale acestora.
Situaţia reală de echilibru se realizează pentru acea serie de valori ale
parametrilor pentru care este satisfacută concomitent şi condiţia de continuitate a
deformatei structurii.
Metoda care utilizează ca necunoscute forţele de legătură suplimentare se
numeşte metoda eforturilor (metoda forţelor). Numărul necunoscutelor
reprezintă gradul de nedeterminare statică al structurii.
Posibilitatea considerării, drept parametri, a deplasărilor nodurilor (rotiri
şi translaţii) are la bază faptul că poziţia deformată a unei structuri este complet
determinată dacă se cunosc aceste deplasări. Alegând ca necunoscute deplasările
nodurilor, condiţia de continuitate este satisfacută pentru orice valori ale
acestora, deoarece sunt respectate atât legăturile cât şi continuitatea barelor.
Situaţia reală de echilibru se realizează pentru acea serie de valori ale
parametrilor, pentru care este satisfacută concomitent şi condiţia de echilibru
static.
- 6 -
Metoda care utilizează ca necunoscute deplasările nodurilor se numeşte
metoda deplasărilor. Numărul necunoscutelor reprezintă gradul de nedeter-
minare geometrică al structurii.
Cele două metode de calcul – metoda eforturilor şi metoda deplasărilor –
sunt metode generale de calcul, care utilizează cele două condiţii pentru
exprimarea echilibrul structurii în poziţie deformată în ordine diferită. Ăstfel, în
metoda eforturilor se utlizează la început condiţia de echilibru static şi apoi
condiţia de continuitate a deformatei, iar în metoda deplasărilor se începe cu
condiţia de continuitate şi se continuă cu cea de echilibru static.
În capitolele următoare se tratează în detaliu forma clasică a celor două
metode generale. În acelaşi timp sunt discutate posibilităţile de simplificare a
sistemului ecuaţiilor de condiţie, precum şi modalităţile de rezolvare
sistematizată a unor categorii particulare de structuri. De asemenea sunt
prezentate principalele procedee iterative de calcul.


2.1. Teoreme de reciprocitate

2.1.1. Teorema reciprocităţii lucrurilor mecanice (teorema lui Betti)

Fie o grindă încărcată cu două forţe (sau doua sisteme de forţe) P
i
şi P
j
.
Sub acţiunea simultană a celor două forţe grinda se deformează aşa cum s-a
reprezentat în figura 1.1,a).















Fig. 1.1


Se consideră grinda în două situaţii de încărcare:

P
i

P
j


ii


ji

P
i


ij

jj

P
j

c
b
a
- 7 -
1. Grinda se încarcă numai cu forţa P
i
. Sub acţiunea acestei forţe grinda se
deformează (fig. 1.1,b). Lucrul mecanic produs de forţa P
i
este


ii i ii
P
2
1
L ∆ ⋅ = (1.1)
În relaţia (1.1) în expresia lucrului mecanic apare coeficientul
2
1
deoarece
atât forţa cât şi deplasarea cresc de la valoarea zero către valoarea finală .
În această situaţie se introduce pe grinda şi forţa P
j
, sub acţiunea căreia
grinda se deformează în continuare şi se ajunge în poziţia finală, din figura 1.1,a.
Lucrul mecanic produs prin încărcarea cu forţa P
j
este


jj j ij i jj ij
P
2
1
P L L ∆ ⋅ + ∆ ⋅ = + (1.2)

De remarcat faptul că în relaţia (1.2) lucrul mecanic produs de forţa P
i
nu
este multiplicat cu termenul
1
2
deoarece forţa P
i
se află pe grindă când s-a
introdus forţa P
j
şi deci a parcurs cu toată intensitatea deplasarea ∆
ij
produsă de
forţa P
j
.
Lucrul mecanic exterior produs de ambele încărcări este


jj j ij i ii i jj ij ii I
P
2
1
P P
2
1
L L L L ∆ ⋅ + ∆ ⋅ + ∆ ⋅ = + + = (1.3)

2. Se consideră acum că se încarcă grinda cu cele două forţe, dar în ordine
inversă.
Din încărcarea cu forţa P
j
se obţine deformata din figura 1.1,c şi lucrul
mecanic


jj j jj
P
2
1
L ∆ ⋅ = (1.4)

iar din încărcarea în continuare cu forţa P
i
, lucrul mecanic


ii i ji j ii ji
P
2
1
P L L ∆ ⋅ + ∆ ⋅ = + (1.5)

Lucrul mecanic al forţelor exterioare în cea de a doua situaţie de încărcare
rezultă

ii i ji j jj j ii ji jj II
P
2
1
P P
2
1
L L L L ∆ ⋅ + ∆ ⋅ + ∆ ⋅ = + + = (1.6)
- 8 -
Deoarece poziţia finală deformată este aceeaşi, indiferent de ordinea de
încărcare, rezultă:


II I
L L = (1.7)
sau

ii ji jj jj ij ii
L L L L L L + + = + + (1.8)
de unde se obţine

ji ij
L L = (1.9)

Tinând seama de relaţiile (1.2) şi (1.5), relaţia (1.9) devine

ji j ij i
P P ∆ ⋅ = ∆ ⋅ (1.10)

Relaţia (1.9) respectiv (1.10) reprezintă teorema reciprocităţii lucrurilor
mecanice şi a fost stabilit de Betti. Enunţul acestei teoreme este: "Lucrul
mecanic al sistemului de forţe i parcurgând deplasările produse de sistemul
de forţe j este egal cu lucrul mecanic al sistemului de forţe j parcurgând
deplasările produse de sistemul de forţe i".
Această teoremă se poate aplica în cazul structurilor static determinate şi
static nedeterminate.

1.2.2. Teorema reciprocităţii deplasărilor unitare (teorema lui Maxwell)

Prin deplasare unitară se întelege deplasarea produsă pe o direcţie
oarecare de o forţă egală cu unitatea, acţionând asupra structurii. Aceste
deplasări se notează astfel:
- δ
ij
- deplasarea pe direcţia i produsă de o forţă egală cu unitatea
acţionând pe direcţia j;
- δ
ji
- deplasarea pe direcţia j produsă de o forţă egală cu unitatea
acţionând pe direcţia i.
O deplasare oarecare se poate scrie sub forma


j ij ij
P ⋅ δ = ∆ (1.11)


i ji ji
P ⋅ δ = ∆ (1.12)

Relaţia (1.10) se poate scrie sub următoarea formă


∆ ∆
ij
j
ji
i
P P
= (1.13)

- 9 -
Tinând seama de expresiile (1.11) şi (1.12), relaţia (1.13) devine

δ δ
ij ji
= (1.14)

ceea ce reprezintă teorema reciprocităţii deplasărilor unitare şi a fost stabilită
de Maxwell.
Teorema se enunţă astfel: "Deplasarea produsă pe direcţia i de o forţă
egală cu unitatea acţionând pe direcţia j este egală cu deplasarea produsă
pe direcţia j de o forţă egală cu unitatea acţionând pe direcţia i".
Această teoremă se poate aplica în cazul structurilor static determinate şi
static nedeterminate. Deplasarea unitară mai poartă numele şi de flexibilitate.

1.2.3. Teorema reciprocităţii reacţiunilor unitare

Această teorema este aplicabilă numai structurilor static nedeterminate.
Prin reacţiune unitară se înţelege reacţiunea ce apare într-o legătură când
pe direcţia altei legături are loc o deplasare egală cu unitatea. Aceste reacţiuni
se notează astfel:
- r
ij
- reacţiunea ce apare în legătura i produsă de o deplasare egală cu
unitatea pe direcţia legăturii j,
- r
ji
- reacţiunea ce apare în legătura j produsă de o deplasare egală cu
unitatea pe direcţia legăturii i.
Fie grinda static nedeterminată din figura 1.2,a. Încărcând grinda cu
deplasarea ∆
i
pe direcţia reazemului i, aceasta se deformează şi în toate
legăturile apar reacţiuni (fig.1.2,b). Astfel în reazemul i apare reacţiunea R
ii
, iar
în reazemul j apare reacţiunea R
ji
. Încărcând grinda cu deplasarea ∆
j
pe direcţia
reazemului j, aceasta se deformează şi în toate legăturile apar reacţiuni
(fig.1.2,c). Astfel în reazemul i apare reacţiunea R
ij
, iar în reazemul j apare
reacţiunea R
jj
.












Fig. 1.2

i


j

R
i i

R
j i

R
i i

i
j

i

R
ij

R
j j

a
b
c
- 10 -
Aplicând teorema lui Betti pentru cele două situaţii de încărcare rezultă:


j ji i ij
R R ∆ ⋅ = ∆ ⋅ (1.15)

Dacă ∆
i
=∆
j
=1 şi se notează cu r reacţiunile care apar ca urmare a
încărcării cu deplasările unitate, rezultă


ji ij
r 1 r 1 ⋅ = ⋅ (1.16)
sau

ji ij
r r = (1.17)

Relaţia (1.17) reprezintă teorema reciprocităţii reacţiunilor unitare şi se
enunţă astfel: "Reacţiunea din legătura i datorată încărcării cu o deplasare
egală cu unitatea după direcţia legăturii j este egală cu reacţiunea din
legătura j datorată încărcării cu o deplasare egală cu unitatea după direcţia
legăturii i".
Reacţiunile unitare se mai pot nota şi astfel


ij ij
k r = (1.18)

unde k
ij
se numeste rigiditate.
Tinând seama de (1.18), relaţia (1.17) capătă forma


ji ij
k k = (1.19)
- 11 -
CAPITOLUL II

METODA EFORTURILOR

2.1. Principiile generale ale metodei eforturilor

În acest paragraf vor fi prezentate principiile generale ale metodei
eforturilor cu exemplificări la structurile în formă de cadre. În ceea ce priveşte
celelalte tipuri de structuri static nedeterminate (grinzi continue, arce, grinzi cu
zăbrele), acestea vor fi analizate in capitolul 3.

2.1.1. Stabilirea gradului de nedeterminare statică

Gradul de nedeterminare statică al unei structuri reprezintă diferenţa
dintre numărul total al necunoscutelor şi numărul ecuaţiilor de echilibru static ce
se pot scrie. El este egal cu numărul legăturilor suplimentare pe care le are
structura, faţă de cel minim necesar asigurării invariabilităţii geometrice şi
fixării în plan. În analiza oricărei structuri stabilirea gradului de nedeterminare
statică reprezintă prima etapă de calcul.
După poziţia legăturilor suplimentare se disting trei categorii de
nedeterminări:
- nedeterminare exterioară, când numărul legăturilor cu baza de
susţinere este mai mare decât numărul minim necesar fixării structurii
în plan (fig.2.1,a);
- nedeterminare interioară, când surplusul de legături provine din
însuşi modul de alcătuire a structurii, aceasta fiind fixată faţă de teren
prin numărul minim necesar (fig.2.1,b);
- nedeterminare mixtă, când legăturile suplimentare sunt atât faţă de
teren cât şi între barele ce alcătuiesc structura (fig.2.1,c).
- Fig.2.1 -
a
b
c
- 12 -
Stabilirea gradului de nedeterminare statică se poate face pe mai multe
căi:
- utilizând relaţia generală

0 c 3 r l N > − + = (2.1)

în care l reprezintă numărul legăturilor simple dintre corpuri, r numărul
legăturilor simple cu terenul, iar c este numărul corpurilor (barelor) ce alcătuiesc
structura.
- utilizând procedeul contururilor inchise. Prin contur inchis se înţelege
conturul format din bare sau bare şi teren între care există numai legături de
încastrare. Pentru stabilirea gradului de nedeterminare statică se pleacă de la
faptul că un contur inchis este de trei ori static nedeterminat. Dacă structura este
alcătuită din C contururi închise, atunci gradul de nedeterminare statică este
C 3 N ⋅ = . La calculul numărului contururilor închise trebuie să se ţină seama ca
fiecare contur să cuprindă o bară nouă, care să nu facă parte din altul. Consola
nu se ia în consideraţie la stabilirea numărului de contururi închise deoarece este
un element static determinat. Aici trebuie făcută observaţia importantă că lipsa
unei legături simple din contur micşorează cu o unitate gradul de nedeterminare
statică. Astfel, o articulaţie scade cu o unitate gradul de nedeterminare statică,
iar un reazem simplu cu două unităţi.
Rezultă atunci relaţia

S 2 A C 3 N − − ⋅ = (2.2)

unde A reprezintă numărul de articulaţii simple, iar S numărul reazemelor
simple.

Observaţie: O articulaţie simplă leagă două bare între ele. Pentru cazul general
când într-un nod articulat se întâlnesc mai multe bare, numărul articulaţiilor
simple care intervine în relaţia (2.2) este egal cu numărul de bare minus unu.

2.1.2. Alegerea sistemului de bază

În metoda eforturilor, necunoscutele sunt eforturile dintr-o secţiune
oarecare şi/sau reacţiunile. Numărul de necunoscute este egal cu gradul de
nedeterminare statică a structurii. Pentru calculul practic se înlocuiesc legăturile
suplimentare prin echivalentul mecanic corespunzător (forţă, moment, perechi
de forţe sau de momente).
Sistemul astfel obţinut poartă denumirea de sistem de bază şi este static
determinat. El este încărcat cu forţele exterioare şi cu necunoscutele alese,
notate cu X
i
(fig.2.2,b) şi trebuie să se comporte identic cu structura dată.
- 13 -









- Fig.2.2-

Alcătuirea sistemului de bază este determinată de legăturile care sunt
considerate suplimentare. Pentru o structură dată (fig.2.3,a), pot fi alese mai
multe sisteme de bază, în funcţie de legăturile suprimate (fig.2.3,b,c,d,e,f).
Datorită existenţei mai multor posibilităţi de alegere a sistemului de bază, un
anumit sistem poate prezenta avantaje faţă de celelalte. Asupra avantajelor ce
rezultă din alegerea judicioasă a sistemului de bază se va reveni ulterior. Un
lucru foarte important îl reprezintă faptul că sistemul de bază trebuie alcătuit
corect din punct de vedere static. În figura 2.3,e,f sunt prezentate două exemple
de alcătuiri incorecte.

- Fig.2.3 -

2.1.3. Alcătuirea sistemului ecuaţiilor de condiţie

Sistemul de bază se încarcă cu forţele date şi cu necunoscutele. Sub
acţiunea acestor forţe el este în echilibru, oricare ar fi valorile date
necunoscutelor. Pentru a obţine soluţia problemei este necesar să se utilizeze
condiţia de compatibilitate a deformatei cu legăturile, condiţie care poate fi
interpretată astfel: mărimile şi sensurile necunoscutelor trebuie să rezulte în aşa
fel încât sistemul de bază să se deformeze identic cu structura reală static
a
b
c
d
e
sistem critic
Sistem
static
nedeter
minat
Meca-
nism
f
a
b
X
2

X
1
P
2

P
1

P
2

P
1

- 14 -
nedeterminată şi să aibă aceeaşi distribuşie de eforturi. Condiţia care se impune
sistemului de bază este ca deplasările totale pe direcţiile necunoscutelor să fie
egale cu zero, deoarece pe aceaste direcţii există în realitate legături. Pentru o
structură de n ori static nedeterminată ecuaţiile de condiţie sunt:


1
=0, ∆
2
=0,..., ∆
n
=0 (2.3)

Deplasările totale ∆
i
sunt produse atât de forţele date cât şi de
necunoscutele X
i
acţionând pe sistemul de bază şi se obţin prin suprapunere de
efecte.
De exemplu deplasarea ∆
i
are expresia:

0 X X ... X X
ip n in i ii 2 2 i 1 1 i i
= ∆ + δ + δ + + δ + δ = ∆ (2.4)

Relaţia (2.4) reprezintă condiţia de compatibilitate a deformatei cu
legătura de pe direcţia necunoscutei X
i
. Scriindu-se câte o ecuaţie de forma (2.4)
pentru fiecare dintre deplasările pe direcţiile necunoscutelor, se obţine forma
dezvoltată a condiţiilor (2.3)







= ∆ + δ + + δ + δ
= ∆ + δ + + δ + δ
= ∆ + δ + + δ + δ
0 X ... X X
....
0 X ... X X
0 X ... X X
np n nn 2 2 n 1 1 n
p 2 n n 2 2 22 1 21
p 1 n in 2 12 1 11
(2.5)

Necunoscutele, coeficienţii necunoscutelor şi termenii liberi au
următoarea semnificaţie fizică:
- necunoscutele sunt forţe generalizate,
- coeficienţii necunoscutelor sunt deplasări unitare produse pe direcţiile
necunoscutelor când sistemul de bază este încărcat succesiv cu X
1
=1,
X
2
=1,....X
n
=1;
- termenii liberi sunt deplasările pe direcţiile necunoscutelor când
sistemul de bază este încărcat cu forţele exterioare.
Pentru structurile în formă de cadre, la care efectul momentului
încovoietor este predominant, expresiile coeficienţilor necunoscutelor şi ale
termenilor liberi sunt



= δ dx
EI
m
2
i
ii
;

= δ = δ dx
EI
m m
j i
ji ij
;

= ∆ dx
EI
M m
0
p i
ip
(2.6)

unde m
i
, m
j
, M
p
0
au fost obţinute pe sistemul de bază încărcat succesiv cu X
i
=1,
X
j
=1, respectiv cu forţele exterioare.
Din analiza expresiilor (2.6) se desprind următoarele:
- 15 -
- coeficienţii δ
ii
se calculează integrând diagama m
i
, obţinută prin
încărcarea sistemului de bază cu necunoscuta X
i
=1, cu ea însăşi. Aceşti
coeficienţi sunt totdeauna pozitivi;
- coeficienţii δ
ij
se calculează integrând diagama m
i
cu diagrama m
j
, aceste
diagrame fiind obţinute din încărcarea susccesivă a sistemului de bază cu X
i
=1
şi X
j
=1. Coeficienţii δ
ij
pot fi pozitivi, negativi sau nuli. În baza teoremei
reciprocităţii deplasărilor unitare rezultă
ji ij
δ = δ ;
- termenii liberi ∆
ip
se calculează integrând diagrama
0
p
M , diagrama
obţinută prin încărcarea sistemului de bază cu forţele exterioare, cu diagrama m
i
.
Termenii liberi pot fi pozitivi, negativ, sau nuli. Cel puţin un termen liber trebuie
să fie diferit de zero pentru a nu se obţine soluţia banală (X
i
=0, pentru i=1,n).
Se observă că numai termenii liberi depind de forţele exterioare date, în
timp ce coeficienţii necunoscutelor depind numai de caracteristicile structurii şi
de natura materialului din care se execută structura. Astfel, în cazul mai multor
ipoteze de încărcare, păstrând acelaşi sistem de bază, în sistemul de ecuaţii se
schimbă numai termenii liberi.
Dupa determinarea necunoscutelor X
1
, X
2
, … X
n
se poate trece la trasarea
diagramelor de eforturi. Momentele încovoietoare într-o secţiune curentă se
determină prin suprapunere de efecte astfel:


n n 2 2 1 1
0
p p
X m ... X m X m M M + + + + = (2.7)

Este foarte important ca după trasarea diagramei de moment încovoietor
pe structura reală să se facă verificarea rezultatelor obţinute. Pentru aceasta se
folosesc cele două condiţii:
- condiţia de echilibru static. Se verifică mai întâi echilibrul tuturor
nodurilor (

= 0 M
nod
). Deoarece, diagrama M
P
a fost obţinută prin suprapunere
de efecte, iar diagramele unitare m
i
şi diagrama
0
p
M respectă condiţia de
echilibru static, rezultă că şi diagrama finala M
p
respectă condiţia de echilibru
static. Verificarea statică nu dă asigurarea că diagrama de moment încovoietor
este corectă, deoarece pot fi greşeli la calculul termenilor din sistemul ecuaţiilor
de condiţie sau la rezolvarea acestuia;
- condiţia de continuitate. Se calculează deplasările pe direcţia legăturilor
structurii reale, care în realitate sunt nule. În ceea ce priveşte modul de calcul al
acestor deplasări se va discuta în paragraful următor.
Pentru determinarea forţelor tăietoare se detaşează fiecare bară din
structură încărcată cu forţele exterioare care-i revin şi cu momentele de la
extremităţi sale luate din diagrama M
p
.
Forţele axiale se determină din echilibru de nod utilizând ecuaţiile de
proiecţie.

- 16 -
Observaţie. Calculul practic al structurilor static nedeterminate prin metoda
eforturilor, implică parcurgerea următoarelor etape:
- se stabileşte gradul de nedeterminare statică a structurii,
- se alege sistemul de bază,
- se trasează diagramele unitare m
i
şi
0
p
M , pe sistemul de bază,
- se calculează coeficienţii necunoscutelor δ
ii
şi δ
ij
şi termenii liberi ∆
ip
,
- se rezolvă sistemul de ecuaţii şi se obţin necunoscutele X
i
,
- se determină diagrama finală de momente încovoietoare M
p
,
- se verifică diagrama M
p
(aşa cum se va arăta în paragraful următor),
- se calculează forţele tăietoare,
- se calculează forţele axiale.

2.1.4. Calculul deplasărilor la structuri static nedeterminate

Expresia generală a deplasărilor punctuale este valabilă oricare ar fi
structura, static determinată sau static nedeterminată, deoarece la deducerea ei
nu s-a facut nici o restricţie în acest sens.
În cazul încărcării cu forţe, calculul deplasărilor se efectuează utilizând
formula Maxwell-Mohr. Deplasarea pe direcţia i la o structură static
nedeterminată, la care se ţine cont numai de efectul încovoierii, are expresia:



= ∆ dx
EI
M m
p i
i
(2.8)

unde atât diagrama m
i
cât şi diagrama M
p
sunt tratate pe structura reală.
În momentul calculului deplasării elastice, diagrama M
p
este cunoscută în
timp ce pentru obţinerea diagramei m
i
va trebui rezolvată din nou structura static
nedeterminată având ca încărcare o forţă unitate acţionând pe direcţia i. Folosind
relaţia (2.8) volumul de calcule necesare determinării deplasării elastice este
mare.
Tinând cont de faptul că o diagramă de moment încovoietor pe o structură
static nedeterminată se obţine printr-o suprapunere de efecte, calculate pe un
sistem de bază, respectiv pentru m
i
avem o expresie asemănătoare cu (2.7)


'
n n
'
2 2
'
1 1
0
i i
X m ... X m X m m m + + + + = (2.9)

Introducând relaţia (2.9) în (2.8) se obţine:

∫ ∫ ∫ ∫
+ + + + = ∆ dx
EI
M m
X ... dx
EI
M m
X dx
EI
M m
X dx
EI
M m
p n '
n
p 2 '
2
p 1 '
1
p
0
i
i

(2.10)
- 17 -
În relaţia (2.10) se observă că termenul

dx
EI
M m
p 1
reprezintă deplasarea
pe direcţia necunoscutei X
1
, termenul

dx
EI
M m
p 2
reprezintă deplasarea pe
direcţia necunoscutei X
2
, şamd. Aceste deplasări sunt egale cu zero deoarece
sunt deplasări pe direcţiiile unor legături existente în structura reală. Rezultă că
deplasarea ∆
i
pe o structurã static nedeterminată se poate calcula şi cu relaţia:



= ∆ dx
EI
M m
p
0
i
i
(2.11)

unde
0
i
m este diagrama obţinută din încărcarea cu forţa unitate a oricărui sistem
de bază derivat din structura reală.
În ceea ce priveşte verificarea rezultatelor calculelor, dacă termenii

dx
EI
M m
p 1
,

dx
EI
M m
p 2
, etc sunt zero, atunci diagrama de moment încovoietor
M
p
este corectă.

EXEMPLUL 2.1. Să se traseze diagramele de eforturi la structura static
nedeterminată din figura 2.4 şi să se calculeze deplasarea pe orizontală a
secţiunii 2. Se consideră EI=10
5
kNm
2
.
Cadrul este de două ori static nedeterminat
2 1 2 2 2 3 S 2 A C 3 N = ⋅ − − ⋅ = − − =
Sistemul de bază a fost ales îndepărtând legătura corespunzătoare
reacţiunii orizontale din articulaţia din dreapta şi reazemul simplu. Forţele care
reprezintă echivalentul mecanic al acestor legături sunt necunoscutele X
1
şi X
2
.
Condiţia care se impune sistemului de bază este ca deplasările totale pe
direcţiile celor două necunoscute să fie egale cu zero, deoarece pe aceaste
direcţii există în realitate legături, deci

1
=0 şi ∆
2
=0
sau sub formă dezvoltată



= ∆ + δ + δ
= ∆ + δ + δ
0 X X
0 X X
p 2 2 22 1 21
p 1 2 12 1 11

Pentru calculul coeficienţilor necunoscutelor şi termenilor liberi este
necesar să se cunoască diagramele unitare m
1
şi m
2
şi diagrama
0
p
M . Aceste
diagrame (fig.2.4) se obţin prin încărcarea sistemului de bază succesiv cu
necunoscutele X
1
=1, X
2
=1 şi cu forţele exterioare.

- 18 -
- Fig.2.4 -

Calculul coeficienţilor necunoscutelor şi termenilor liberi:
EI
42
3
3
2
3 3
2
1
EI
1
3 8 3
EI 3
1
3
3
2
3 3
2
1
EI
1
dx
EI
m
2
1
11
= ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ + ⋅ ⋅ ⋅ + ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ = = δ


EI
16
4
2
1
8 3
EI 3
1
dx
EI
m m
2 1
21 12
− = ⋅ ⋅ ⋅ − = = δ = δ


EI 3
64
4
3
2
4 4
2
1
EI 3
1
4
3
2
8 4
2
1
EI 3
1
dx
EI
m
2
2
22
= ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ + ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ = = δ


EI 3
5060

3
8
8 10
8
3
2
3 180 8
2
1
EI 3
1
3
3
2
180 3
2
1
EI
1
dx
EI
M m
2
0
p 1
p 1
− =
=










⋅ ⋅ + ⋅ ⋅ ⋅ − ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ − = = ∆



X
1

X
2
=1
m
1

M
0
p
10kN/m
3I 3I
8 4
M
p
SB
3
m
2

2
3

2
1
1
I
I
X
2

X
1
=1
3
17,5
4
T
p

18,75 N
p
_ _
58,75
_
41,11
+ +
_
18,89
60
3
3

60kN
62,5
180
56,67
113,33
123,33
10
41,11
+
18,75
61,25
2,50
_
1
2
3
4
5
- 19 -
EI 9
5440
4
2
1
8
8 10
8
3
2
4
3
1
180 8
2
1
EI 3
1
dx
EI
M m
2
0
p 2
p 2
=










⋅ ⋅ + ⋅ ⋅ ⋅ = = ∆


Sistemul de ecuaţii are forma






= + + −
= − −
0
EI 9
5440
X
EI 3
64
X
EI
16
0
EI 3
5060
X
EI
16
X
EI
42
2 1
2 1

Se observă că produsul EI se simplifică. Aceasta înseamnă că în cazul
încărcării cu forţe, necunoscutele nu depind de natura materialului (E) şi nici de
valoarea absolută a momentelor de inerţie, ci numai de rapoartele acestora.
Necunoscutele au următoarele valori
11 , 41 X
1
= 50 , 2 X
2
=
Momentele încovoietoare reale se obţin cu relaţia
2 2 1 1
0
p p
X m X m M M + + =
şi au la capetele barelor următoarele valori:
kNm 67 , 56 0 11 , 41 3 180 M
21
= + ⋅ − =
kNm 67 , 56 0 11 , 41 3 180 M
23
= + ⋅ − =
kNm 33 , 113 50 , 2 4 11 , 41 3 0 M
32
− = ⋅ + ⋅ − =
kNm 33 , 123 0 11 , 41 3 0 M
34
− = + ⋅ − =
kNm 10 50 , 2 4 0 M
35
= ⋅ + =
Cu aceste valori a fost construită diagrama de moment încovoietor pe
structura reală (fig.2.4).
Pentru verificarea rezultatelor obţinute se se calculează deplasările pe
direcţiile necunoscutelor, care în realitate sunt nule. Astfel se utilizează relaţia
(2.11) în care
0
i
m se va considera m
1
respectiv m
2
, diagrame care au fost deja
trasate.
0
EI
05 , 0
3
3
2
33 , 123 3
2
1
EI
1
3
8
8 10
8
3
2
3 33 , 113 3
2
1

3 67 , 56 8
2
1
EI 3
1
3
3
2
67 , 56 3
2
1
EI
1
dx
EI
M m
2
p 1
1
≈ = ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ +






⋅ ⋅ − ⋅ ⋅ ⋅ +



+ ⋅ ⋅ ⋅ − + ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ − = = ∆


0
EI
03 , 0
4
3
2
10 4
2
1
EI 3
1

4
2
1
8
8 10
8
3
2
4
3
2
33 , 113 3
2
1
4
3
1
67 , 56 8
2
1
EI 3
1
dx
EI
M m
2
p 2
2
≈ = ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ +
+






⋅ ⋅ + ⋅ ⋅ ⋅



− ⋅ ⋅ ⋅ = = ∆



În consecinţă diagrama de momente încovoietoare este corectă.

- 20 -
Pentru calculul forţelor tăietoare se detaşează fiecare bară din structură
încărcată cu forţele exterioare care-i revin şi cu eforturile de la extremităţile sale
- dintre care momentele încovoietoare sunt cunoscute - şi se scriu ecuaţiile de
echilibru static (fig.2.5).
- Fig.2.5 -
Bara 1-2



Bara 2-3



Bara 3-4




Bara 3-5



Diagrama de forţă tăietoare a fost trasată în figura 2.4.

Pentru calculul forţelor axiale din bare se izolează fiecare nod încărcat cu
forţele concentrate date şi cu eforturile (forţele tăietoare determinate anterior şi
forţele axiale necunoscute) din secţiunile imediat vecine şi se scriu ecuaţiile de
proiecţie (fig.2.6).

1
T
12

3

2
T
21

56,67
10kN/m
8
3
2
T
23

T
32
56,67
113,33
4
T
43
3

3
T
34
123,33
4
5
3
T
35
T
53

10



= = − ⋅ =
= = ⋅ + − =


89 , 18 T ; 0 67 , 56 3 T ; 0 M
89 , 18 T ; 0 3 T 67 , 56 ; 0 M
12 12 2
21 21 1



= = + ⋅ ⋅ − ⋅ + =
= = ⋅ − + ⋅ ⋅ + =


75 , 18 T ; 0 33 , 113 4 8 10 8 T 67 , 56 ; 0 M
25 , 61 T ; 0 8 T 33 , 113 4 8 10 67 , 56 ; 0 M
23 23 3
32 32 2



= = − ⋅ =
= = ⋅ + − =


11 , 41 T ; 0 33 , 123 3 T ; 0 M
11 , 41 T ; 0 3 T 33 , 123 ; 0 M
34 43 4
43 43 3



= = ⋅ − =
= = ⋅ − =


50 , 2 T ; 0 4 T 10 ; 0 M
50 , 2 T ; 0 4 T 10 ; 0 M
35 35 5
53 53 3
- 21 -
- Fig.2.6 -
Nodul 2





= = − =
= = − − =


kN 75 , 18 N ; 0 75 , 18 N ; 0 Y
kN 11 , 41 N ; 0 N 18,89 60 ; 0 X
12 12 i
23 23 i

Nodul 3





= = − − =
= = − − =


kN 75 , 58 N ; 0 50 , 2 25 , 61 N ; 0 Y
0 N ; 0 N 11 , 41 N ; 0 X
34 34 i
35 35 23 i

Diagrama de forţă axială a fost trasată în figura 2.4.
Calculul deplasării u
2
. Pentru calculul deplasării pe orizontală a secţiunii 2
este necesar să se traseze o diagramă unitară produsă de o forţă orizontală egală
cu unitatea ce acţionează în secţiunea respectivă pe orice sistem de bază derivat
din structura reală. Dacă se alege acelaşi sistem de bază, diagrama unitară este
prezentată în figura 2.7.
- Fig.2.7 -
Tinând cont de relaţia (2.11) deplasarea u
2
este:
m 10 x 33 , 383
EI
33 , 383
3
2
1
8
8 10
8
3
2
3
3
2
33 , 113 3
2
1

3
3
2
67 , 56 8
2
1
EI 3
1
3
3
2
67 , 56 3
2
1
EI
1
dx
EI
M m
u
5
2
p
0
u
2
2

= =






⋅ ⋅ + ⋅ ⋅ ⋅ −



− ⋅ ⋅ ⋅ + ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ = =



2.2. Posibilităţi de simplificare a calculului

La aplicarea metodei eforturilor, scrierea şi mai ales, rezolvarea
sistemului ecuaţiilor de condiţie reprezintă operaţiile cele mai laborioase, în
cazul soluţionării manuale a problemei. Dintre posibilităţile de simplificare a
calculului se menţionează:
N
12
18,89
N
23
60
2
18,75
N
34
41,11
N
35
3
2,50 61,25
N
23
M
p
8
3
8
3 m
u
o
1
1 kN
3
56,67
113,33
123,33
10
- 22 -
- alegerea judicioasă a sistemului de bază;
- utilizarea necunoscutelor grupate;
- ortogonalizarea diagramelor unitare;
- utilizarea simetriei structurilor.
În continuare se va analiza numai ultimul procedeu.

2.2.1. Utilizarea simetriei structurilor

Structurile simetrice reprezintă o categorie de structuri frecvent întâlnite
în practică. Utilizarea proprietăţilor de simetrie a structurilor conduce la
reducerea volumului de calcul necesar rezolvării acestora.
Fie cadrul simetric din fig.2.8,a şi sistemul de bază din fig 2.8,b obţinut
prin secţionarea riglei în axa de simetrie. Se observă că necunoscutele X
1
şi X
2

sunt necunoscute simetrice, iar necunoscuta X
3
este necunoscută antisimetrică.
În consecinţă, diagramele unitare m
1
şi m
2
rezultă simetrice (figura 2.8,c şi d) iar
diagrama unitară m
3
antisimetrică (figura 2.8,e).
- Fig. 2.8 -

Sistemul general al ecuaţiilor de condiţie, pentru structura de trei ori static
nedeterminată este:









+ ∆ + δ + δ + δ
+ ∆ + δ + δ + δ
+ ∆ + δ + δ + δ
0 X X X
0 X X X
0 X X X
p 3 3 33 2 32 1 31
p 2 3 23 2 22 1 21
p 1 3 13 2 12 1 11
(2.12)

Calculând coeficienţii necunoscutelor rezultă că δ
12

21

23

32
=0,
deoarece reprezintă rezultatul integrării diagramelor simetrice m
1
şi m
2
cu
diagrama antisimetrică m
3
. În consecinţă sistemul general de ecuaţii se
descompune în două sisteme: un sistem de două ecuaţii cu două necunoscute -
m
1
X
1
SB
X
1
X
2
X
2
X
3
X
3
X
1
=1
m
2
X
2
=1
X
3
=1
m
3
a b
c d
e
- 23 -
corespunzător necunoscutelor simetrice, şi o ecuaţie cu o singură necunoscută -
corespunzător necunoscutei antisimetrice.








= ∆ + δ
= ∆ + δ + δ
= ∆ + δ + δ
0 X
0 X X
0 X X
p 3 3 33
p 2 2 22 1 21
p 1 2 12 1 11
(2.13)
Descompunerea sistemului de ecuaţii în două sisteme conduce evident la
simplificarea alcătuirii şi rezolvării acestora. De remarcat faptul că, această
simplificare a fost obţinută ţinând cont numai de proprietăţile de simetrie ale
structurii şi utilizând un sistem de bază simetric.
Rezolvarea structurilor simetrice poate fi în continuare simplificată dacă
se ţine seama de caracteristica încărcărilor exterioare. Încărcarea poate fi
simetrică, antisimetrică sau oarecare, aceasta din urmă putând fi descompusă
într-o încărcare simetrică şi una antisimetrică.
Dacă încărcarea exterioară este simetrică, diagrama
0
p
M este simetrică şi
rezultă că ∆
3p
=0 şi X
3
=0, rămânând de rezolvat numai sistemul format din
primele două ecuaţii.
Dacă încărcarea exterioară este antisimetrică, diagrama
0
p
M este
antisimetrică. Rezultă că ∆
1p
=0, ∆
2p
=0 şi X
1
=X
2
=0, rămânând de rezolvat numai
ecuaţia care conţine necunoscuta antisimetrică.
Aceste rezultate conduc la următoarele concluzii:
- în cazul structurilor simetrice încărcate simetric, eforturile simetrice din
secţiunea de pe axa de simetrie sunt diferite de zero, iar eforturile antisimetrice
sunt egale cu zero,
- în cazul structurilor simetrice încărcate antisimetric, eforturile simetrice
din secţiunea de pe axa de simetrie sunt egale cu zero, iar eforturile antisimetrice
sunt diferite de zero.
Pornind de la această observaţie şi de la caracteristicile deformatei
structurii simetrice în cazul încărcărilor particulare se poate trece la utilizarea
unui procedeu specific de rezolvare, procedeu numit procedeul semistructurilor.
Acest procedeu constă în rezolvarea unei structuri operând numai pe
jumătate din structura reală.
Semistructura este o structură convenţională, obţinută prin secţionarea
structurii reale în axa de simetrie şi introducerea în această secţiune a unor
legături care să aibă acelaşi efect ca şi partea din structură îndepărtată.
Semistructura obţinută se va rezolva numai pentru încărcarea ce îi revine,
iar diagramele de eforturi pe structura reală se obţin prin transpunere simetrică
sau antisimetrică, după tipul de încărcare şi diagrama trasată.
Stabilirea tipului de legătură ce trebuie introdusă în axa de simetrie se face
având în vedere următoarele:
- tipul de încărcare;
- 24 -
- particularitatea structurii în axa de simetrie.
Din acest ultim punct de vedere se pot întâlni trei cazuri:
- axa de simetrie intersectează o bară la mijlocul ei,
- axa de simetrie intersectează un nod format din două bare ce se
întâlnesc sub un unghi oarecare,
- axa de simetrie se suprapune peste axa unei bare.

A) Cazul încărcării simetrice. La structurile din figura 2.9,a şi c
defor-mata este simetrică, iar secţiunea de pe axa de simetrie are numai
deplasare pe directia axei de simetrie (u=0,v≠0, θ=0). În această secţiune, dintre
cele trei eforturi (M, N şi T), două sunt diferite de zero (M≠0,N≠0) ca eforturi
simetrice şi al treilea este egal cu zero (T=0) ca efort antisimetric. Rezultă de
aici că legătura ce urmează a fi introdusă în axa de simetrie şi care să respecte
atât condiţia cinematică cât şi condiţia statică, este o încastrare glisantă (fig.2.9,b
şi d). Aceasta are ca echivalent mecanic un moment şi o forţă orizontală şi
permite deplasarea numai pe direcţia axei de simetrie.
- Fig.2.9 –

Structura din figura 2.9,e are deformata simetrică, dar secţiunea de pe axa
de simetrie nu se poate deplasa pe direcţia axei de simetrie, deoarece aici există
o bară. În consecinţă, în axa de simetrie se va introduce o încastrare perfectă
(fig.2.9,f).
a
b
c
d
e
f
- 25 -
B) Cazul încărcării antisimetrice. Deformata structurii este antisimetrică.
Ca urmare secţiunea din axa de simetrie se va deplasa pe orizontală şi se va roti,
dar nu se va deplasa pe verticală (u≠0, v=0, θ≠0). La structurile din figura
2.10,a şi c, dintre eforturile M, N şi T, primele două sunt nule, eforturi simetrice
şi numai forţa tăietoare este diferită de zero (M=0, N=0, T≠0). Legătura ce se
va introduce pe semistructură în această secţiune este un reazem simplu
(fig.2.10,b şi d), care respectă condiţia cinematică (v=0) şi condiţia statică
(T≠0).
În cazul structurii din figura 2.10,e axa de simetrie întâlneşte un stâlp. Din
încărcarea antisimetrică stâlpul se deformează. Pentru a obţine rezultatul corect
la trecerea de la semistructură la structura reală trebuie ca în semistructură bara
de pe axa de simetrie să fie considerată cu momentul de inerţie pe jumătate
(fig.2.10,f).

- Fig.2.10 -

Observaţii:
- Calculul practic prin procedeul semistructurilor se conduce astfel: se
stabileşte semistructura funcţie de tipul încărcării exterioare şi de
particularităţile structurii şi apoi se urmează aceleaşi etape ca la structurile
oarecare;
- În stabilirea gradului de nedeterminare statică, încastrarea glisantă este
echivalentă cu două legături simple, la fel ca o articulaţie;
- La structurile cu stâlp în axa de simetrie din încărcarea antisimetrică
valoarea momentelor încovoietoare obţinute pe semistructură se dublează.


a
b
c
d
e
f
I
I/2
- 26 -
EXEMPLUL 2.2. Să se traseze diagramele de eforturi la structura
simetrică din figura 2.11,a încărcată simetric.
- Fig.2.11 -


m
1

M
0

p
20kN/m
3I
3
4

m
2

2I
3I 3I
2I
20kN/m
6 3
SB
8
X
2
360
24,32
53,51
20kN/m
Semistructura
X
1
X
2
=1
1
1
3
4
29,19
M
p

3 3
a
b
X
1
=1
c
3
4
1
2
3
1

3
1

d
120
e
f
24,32
53,51
29,19
M
p
53,51
29,19
g
h
i
j
T
p
N
p
_
_
44,39
+
5,84
81,77
_
81,77
_
5,84
+
_
+
_
_
51,08
68,92
68,92
51,08
8
- 27 -
Structura este de trei ori static nedeterminată. Fiind încărcată simetric,
semistructura se obţine prin introducerea unei încastrări glisante în axa de
simetrie (fig.2.11,b). Semistructura este de două ori static nedeterminată.
( 2 1 2 2 2 3 N = ⋅ − − ⋅ = ).
Alegând sistemul de bază reprezentat în figura 2.11,c, se trasează
diagramele m
1
, m
2
şi
0
p
M (fig.2.11,d, e, f).
Sistemul de ecuaţii este



= ∆ + δ + δ
= ∆ + δ + δ
0 X X
0 X X
p 2 2 22 1 21
p 1 2 12 1 11

Calculul coeficienţilor necunoscutelor şi termenilor liberi:
EI
96
8
3
2
8 6
2
1
EI 3
1
8
3
2
8 5
2
1
EI 2
1
dx
EI
m
2
1
11
= ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ + ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ = = δ


EI 3
52
2
3
2
8 6
2
1
EI 3
1
1
3
2
8 5
2
1
EI 2
1
dx
EI
m m
2 1
21 12
= ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ + ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ = = δ = δ


EI 2
9
1 3 1
EI 3
1
2
3
2
2 6
2
1
EI 3
1
1
3
2
1 5
2
1
EI 2
1
dx
EI
m
2
2
22
= ⋅ ⋅ ⋅ + ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ + ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ = = δ


EI
3840
8
2
1
8
6 20
6
3
2

8
3
2
360 6
2
1
EI 3
1
8
3
2
360 5
2
1
EI 2
1
dx
EI
M m
2
0
p 1
p 1
− = ⎟




⋅ ⋅ −



− ⋅ ⋅ ⋅ − ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ − = = ∆


EI
620
2
2
1
6
6 20
6
3
2

2
3
2
360 6
2
1
EI 3
1
1
3
2
360 5
2
1
EI 2
1
dx
EI
M m
2
0
p 2
p 2
− = ⎟




⋅ ⋅ −



− ⋅ ⋅ ⋅ − ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ − = = ∆


Cu aceste valori sistemul de ecuaţii capătă forma








= − +
= − +
0
EI
620
X
EI 2
9
X
EI 3
52
0
EI
3840
X
EI 3
52
X
EI
96
2 1
2 1

iar valorile necunoscutele sunt:
392 , 44 X
1
= ; 324 , 24 X
2
− =
Diagrama de moment încovoietor pe semistructură (fig.2.11,g) se obţine
prin suprapunere de efecte, respectiv
2 2 1 1
0
p p
X m X m M M + + =
Deoarece încărcarea pe structura reală este simetrică, diagramele de
moment încovoietor (fig 2.11,h) şi de forţă axială (fig.2.11,j) sunt simetrice, iar
diagrama de forţă tăietoare este antisimetrică (fig.2.11,i).
- 28 -
EXEMPLUL 2.3. Să se traseze diagramele de eforturi la structura
simetrică din figura 2.12 utilizând procedeul semistructurilor.
- Fig.2.12 -

Încărcarea este oarecare. Aceasta se poate descompune într-o componentă
simetrică şi una antisimetrică (fig.2.12). Deoarece forţele sunt concentrate în
noduri, componenta simetrică nu produce decât forţe axiale în rigle, în timp ce
componenta antisimetrică produce atât forţe axiale, cât şi forţe tăietoare şi
momente încovoietoare.
Pentru determinarea momentelor încovoietoare este necesar calculul
structurii la componenta antisimetrică (fig.2.13,a).
Structura este de trei ori static nedeterminată
6 2 3 S 2 A C 3 N = ⋅ = − − =
Fiind încărcată antisimetric, semistructura se obţine prin introducerea de
reazeme simple în axa de simetrie (fig.2.13,b). Semistructura este de două ori
static nedeterminată
2 2 2 2 3 S 2 A C 3 N = ⋅ − ⋅ = − − =
Alegând sistemul de bază reprezentat în figura 2.13,c, se trasează
diagramele m
1
, m
2
şi
0
p
M (fig.2.13,d, e, f).
Sistemul de ecuaţii este



= ∆ + δ + δ
= ∆ + δ + δ
0 X X
0 X X
p 2 2 22 1 21
p 1 2 12 1 11




80kN
10
4I
4

I
I I
4

60kN
4I
I
40kN
30kN
40kN
30kN
40kN
30kN
40kN
30kN
Încărcare simetrică Încărcare antisimetrică
- 29 -
- Fig.2.13 -
Calculul coeficienţilor necunoscutelor şi termenilor liberi:
EI 12
1325
5
3
2
5 5
2
1
EI 4
1
5 4 5
EI
1
dx
EI
m
2
1
11
= ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ + ⋅ ⋅ ⋅ = = δ


EI
100
5 4 5
EI
1
dx
EI
m m
2 1
21 12
= ⋅ ⋅ ⋅ = = δ = δ


EI 12
2525
5
3
2
5 5
2
1
EI 4
1
5 8 5
EI
1
dx
EI
m
2
2
22
= ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ + ⋅ ⋅ ⋅ = = δ


EI
6000
5 4 160
2
1
5 4 440
2
1
EI
1
dx
EI
M m
0
p 1
p 1
− =



⋅ ⋅ ⋅



+ ⋅ ⋅ ⋅ − = = ∆


EI
7600
5 4 160
2
1
5 4 160
2
1
5 4 440
2
1
EI
1
dx
EI
M m
0
p 2
p 2
− =



⋅ ⋅ ⋅ + ⋅ ⋅ ⋅



+ ⋅ ⋅ ⋅ − = = ∆

Cu aceste valori sistemul de ecuaţii capătă forma








= − +
= − +
0
EI
7600
X
EI 12
2525
X
EI
100
0
EI
6000
X
EI
100
X
EI 12
1325
2 1
2 1

iar valorile necunoscutelor sunt:
97 , 37 X
1
= ; 07 , 18 X
2
=
Diagrama de moment încovoietor pe semistructură (fig.2.14,a) se obţine
prin suprapunere de efecte, respectiv

SB
m
1

40kN
10
4I
4

I
I I
4

30kN
4I
I
40kN
30kN
Semistructură
M
0

p
X
1
X
2
1
1
5
5
m
2

1
1
5
5
70
440
440
160
a
b
c
d e
f
- 30 -
2 2 1 1
0
p p
X m X m M M + + =
Pentru componenta antisimetrică, diagramele de moment încovoietor (fig
2.14,b) şi de forţă axială (fig 2.14,d) sunt antisimetrice iar diagrama de forţă
tăietoare este simetrică (fig.2.14,c).
Pentru încărcarea dată, diagramele finale de moment încovoietor şi de
forţă tăietoare sunt identice cu cele calculate pentru componeta antisimetrică, iar
diagrama de forţă axială se obţine prin suprapunerea efectelor celor două
componente ale încărcării (fig.2.14,e).
- Fig.2.14 -

Se spune că încărcarea de tipul celei prezentate în acest exemplu este o
încărcare de tip antisimetric, deoarece numai componenta antisimetrică produce
deformarea prin încovoiere a structurii.

M
p
=M
p

as
M
p
as 189,86
159,77
120,23
69,63
90,37
a
T
p
=T
p

b
N
p
N
p
+
_
+
70
189,86
159,77
120,23
69,63
90,37
189,86
159,77
120,23
69,63
90,37
70
40
40
+
+
18,07
_
37,97
+
+
_
_
18,07
18,07
56,04
+
+
_
_
18,07
18,07
56,04
56,04
as
as
_
_
40
30
56,04
c
d
e
- 31 -
2.3. Efectul variaţiei de temperatură la structuri static nedeterminate

La proiectarea unor structuri se ţine seama şi de efectul variaţiilor de
temperatură. Acestea apar datorită diferenţelor de temperatură ce există între
temperatura la care se execută construcţia şi temperatura maximă sau minimă
din zona unde urmează să se amplaseze construcţia.
La structurile static nedeterminate variaţia de temperatură produce atât
eforturi cât şi modificarea configuraţiei geometrice, ca urmare a surplusului de
legături. Comparativ cu cazul încărcării cu forţe, în acest caz de încărcare
eforturile depind de natura materialului şi de mărimea momentelor de inerţie
(de produsul EI).
Sistemul ecuaţiilor de condiţie în cazul încărcării structurii cu variaţia de
temperatură are forma:







= ∆ + δ + + δ + δ
= ∆ + δ + + δ + δ
= ∆ + δ + + δ + δ
0 X ... X X
....
0 X ... X X
0 X ... X X
nt n nn 2 2 n 1 1 n
t 2 n n 2 2 22 1 21
t 1 n n 1 2 12 1 11
(2.14)
Coeficienţii necunoscutelor au aceleaşi expresii ca în cazul încărcării cu
forţe, iar termenii liberi, deoarece sistemul de bază este static determinat, au
expresia
∫ ∫

α + α = ∆ dx
h
t
m dx t n
i m i it
(2.15)
unde α reprezintă coeficientul de dilatare termică liniară (
1 5
grad 10 x 1 , 1 .. 1
− −
= α ),
t
m
reprezintă temperatura medie din axa barei (
2
t t
t
2 1
m
+
= ), iar ∆t reprezintă
diferenţa de temperatură dintre cele două feţe ale barei (
1 2
t t t − = ∆ ).
Deoarece t
m
, ∆t şi h sunt constante pe fiecare bară, rezultă că

dx n
i
şi

dx m
i
reprezintă suprafaţa diagramei de forţă axială, respectiv de moment
încovoietor pe bara respectivă.
Semnul termenilor ce intervin în calculul deplasărilor se stabileşte astfel:
- dacă forţa axială şi temperatura medie t
m
au acelaşi efect asupra barei,
ambele de alungire sau scurtare, semnul este plus, în caz contrar
semnul este minus;
- dacă momentul încovoietor întinde fibra mai caldă semnul este plus,
iar dacă întinde fibra mai rece semnul este minus.
Rezolvând sistemul de ecuaţii se obţin necunoscutele X
1
, X
2
, … , X
n
cu
care se determină momentul încovoietor în orice secţiune

n n 2 2 1 1 t
X m ... X m X m M + + + = (2.16)
- 32 -
În relaţia (2.16) nu există un termen
0
t
M deoarece sistemul de bază este
static determinat şi variaţia de temperatură nu produce eforturi pe aceste sisteme.
Deplasarea unei secţiuni la acţiunea variaţiei de temperatură se obţine cu
relaţia:

∫ ∫
+ ∆ = + ∆ = ∆ dx
EI
M m
dx
EI
M m
t
0
i
it
t i
it i
(2.17)
unde ∆
it
are forma (2.15) şi se calculează pe sistemul de bază utilizat pentru
determinarea diagramei M
t
, iar
0
i
m este diagrama de momente încovoietoare
produsă pe acelaşi sistem de bază de forţa egală cu unitatea.

EXEMPLUL 2.4. Să se traseze diagrama de moment încovoietor la
structura din figura 2.15, precum şi deplasarea pe orizontală a secţiunii 2. Se
consideră EI=10
5
kNm,
5
10

= α grad
-1
, iar înălţimea secţiunilor transversale ale
barelor sunt: pentru rigle h
r
=60cm, iar pentru stâlpi h
s
=40cm.
- Fig.2.15 -

X
1

X
2
=1
m
1

3I 3I
8 4
SB
3
m
2

2
3
2
1

1
I
I
X
2
X
1
=1
3
4
0,5
M
t
_
1,5
_
3
3

1
2 3
4
5
+15
o

+15
o
-5
o

-5
o

t
m
=5
o
t
m
=5
o
t
m
=
5
o

t
m
=
1
5
o

∆t=20
o

∆t=20
o


t
=
2
0
o


t
=
0
o

+
1
n
1

n
2

42
42
119,25
161,25
m
u

8
3
8
3

_
+
n
u

1
1
3
8
3
8
3

o
o
- 33 -
Structura este aceeaşi cu cea de la exemplul 2.1, deci, alegând acelaşi
sistem de bază, coeficienţii necunoscutelor au aceleaşi valori.
Pentru calculul termenilor liberi este necesar să se determine valorile
temperaturii medii t
m
si a diferenţei de temperatură ∆t corespunzătoare fiecărei
bare a structurii.
Bara 1 – 2, 2 – 3 şi 3 – 5
o
m
5
2
5 15
t =

= ;
o
20 ) 5 ( 15 t = − − = ∆
Bara 3 - 4
o
m
15
2
15 15
t =

= ;
o
0 15 15 t = − = ∆
În figura 2.15 sunt trasate diagramele unitare de forţă axială n
1
şi n
2

precum şi diagramele unitare de moment încovoietor m
1
şi m
2
produse de
necunoscutele X
1
=1 şi X
2
=1 acţionând succesiv pe sistemul de bază.
Termenii liberi au următoarea formă:
( )
5
1 m 1 t 1
10 1065 1065 3 8
6 , 0
20
3 3
2
1
4 , 0
20
5 8 1 dx
h
t
m dx t n

⋅ − = α − = ⎟





⋅ ⋅ − ⋅ ⋅ ⋅ − ⋅ α +
+ ⋅ ⋅ − ⋅ α =

α + α = ∆
∫ ∫


( )
5
2 m 2 t 2
10 860 860 4 4
2
1
6 , 0
20
4 8
2
1
6 , 0
20
15 5 , 1 3 5 5 , 0 3 dx
h
t
m dx t n

⋅ = α = ⎟





⋅ ⋅ ⋅ + ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ α +
+ ⋅ ⋅ + ⋅ ⋅ − ⋅ α =

α + α = ∆
∫ ∫


Se constată că termenii liberi nu depind de produsul EI. Cu aceste
elemente sistemul ecuaţiilor de condiţie devine:








= ⋅ + + −
= ⋅ − −


0 10 860 X
EI 3
64
X
EI
16
0 10 1065 X
EI
16
X
EI
42
5
2 1
5
2 1

Multiplicând ecuaţiile cu produsul EI şi ţinând cont de valoarea acestuia
se obţine:





= + + −
= − −
0 860 X
3
64
X 16
0 1065 X 16 X 42
2 1
2 1

iar necunoscutele au valorile: 14 X
1
= şi 813 , 29 X
2
− =
Cu aceste valori au fost calculate momentele încovoietoare din diagrama
M
t
(fig.2.15) utilizând relaţia:

2 2 1 1 t
X m X m M + =
- 34 -
Se constată, din diagrama M
t
, că la acţiunea variaţiei de temperatură
fibra întinsă este fibra mai rece. Acesta reprezintă paradoxul acţiunii variaţiei
de temperatură asupra structurilor static nedeterminate.
Pentru calculul deplasării pe orizontală a secţiunii 2 la acţiunea variaţiei
de temperatură se utilizează relaţia (2.17), astfel:

mm 11 m 10 75 , 1066
EI
453
75 , 613
3
3
1
8 25 , 161
2
1
3
3
2
8 42
2
1
EI 3
1
3
3
2
3 42
2
1
EI
1

3 8
2
1
6 , 0
20
3 3
2
1
4 , 0
20
15 3
8
3
5 3
8
3
u
5
2
= ⋅ − = − α − =
=






⋅ ⋅ ⋅ + ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ − ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ −
− ⎟





⋅ ⋅ ⋅ + ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ α +






⋅ ⋅ − ⋅ ⋅ ⋅ α =



2.4. Efectul cedărilor de reazeme la structuri static nedeterminate

Prin cedări de reazeme se înţeleg tasările şi/sau rotirile fundaţiilor, ca
urmare a deformării terenului de fundaţie si inexactităţile de execuţie a
elementelor prefabricate care trebuie conectate la montaj.
La structurile static nedeterminate, cedările de reazeme produc atât
eforturi cât şi modificarea configuraţiei geometrice, ca urmare a surplusului de
legături. Excepţie face cadrul dublu articulat cu reazemele la acelaşi nivel supus
unei singure cedări de reazem pe verticală, la care nu apar eforturi deoarece
articulaţia rămasă fixă permite rotirea liberă (deplasările fiind foarte mici în
comparaţie cu dimensiunile structurii).
Comparativ cu cazul încărcării cu forţe, şi în acest caz de încărcare
eforturile depind de natura materialului şi de mărimea momentelor de inerţie (de
produsul EI).
Sistemul ecuaţiilor de condiţie în cazul încărcării structurii cu cedări de
reazeme are forma:








= ∆ + δ + + δ + δ
= ∆ + δ + + δ + δ
= ∆ + δ + + δ + δ



0 X ... X X
....
0 X ... X X
0 X ... X X
n n nn 2 2 n 1 1 n
2 n n 2 2 22 1 21
1 n n 1 2 12 1 11
(2.18)

Coeficienţii necunoscutelor au aceleaşi expresii ca în cazul încărcării cu
forţe, iar termenii liberi au expresia


∆ ⋅ − = ∆
∆ k ki i
r (2.19)

- 35 -
unde r
ki
sunt reacţiunile care apar în reazemele k prin încărcarea sistemului de
bază cu forţa X
i
=1, iar ∆
k
sunt cedările de reazeme.
Rezolvând sistemul de ecuaţii se obţin necunoscutele X
1
, X
2
, … , X
n
cu
care se determină momentul încovoietor în orice secţiune

n n 2 2 1 1
X m ... X m X m M + + + =

(2.20)

În relaţia (2.20) nu există un termen
0
M

deoarece sistemul de bază este
static determinat şi cedările de reazeme nu produc eforturi pe aceste sisteme.
Deplasarea unei secţiuni la acţiunea cedărilor de reazeme se obţine cu
relaţia:






+ ∆ ⋅ − = + ∆ = ∆ dx
EI
M m
r dx
EI
M m
0
i
k ki
t i
i i
(2.21)

EXEMPLUL 2.5. Să se traseze diagrama de moment încovoietor la
structura din figura 2.16 supusă acţiunii cedărilor de reazeme. Se consideră
EI=10
5
kNm, ∆u=1,2cm, ∆v=1,5cm.

- Fig.2.16 -
Structura este aceeaşi cu cea de la exemplul 2.1, deci, alegând acelaşi
sistem de bază, coeficienţii necunoscutelor au aceleaşi valori.

X
1

X
2
=1 m
1

3I 3I
8 4
SB
3
m
2

H=1
I
I
X
2
X
1
=1
3
4
M

3
3

1
2 3
4
5
176,25
176,25
316,88
140,63
V=0,5
1,5
∆u
∆v
- 36 -
Termenii liberi se determină utilizând relaţia (2.19) şi au următoarea
formă:
( )
2 2
1
10 2 , 1 10 2 , 1 1 u H
− −

⋅ = ⋅ ⋅ = ∆ ⋅ − − = ∆
( )
2 2
2
10 75 , 0 10 5 , 1 5 , 0 v V
− −

⋅ = ⋅ ⋅ = ∆ ⋅ − − = ∆
Se constată că termenii liberi nu depind de produsul EI. Cu aceste
elemente sistemul ecuaţiilor de condiţie devine:







= ⋅ + + −
= ⋅ + −


0 10 75 , 0 X
EI 3
64
X
EI
16
0 10 2 , 1 X
EI
16
X
EI
42
2
2 1
2
2 1


Multiplicând ecuaţiile cu produsul EI şi ţinând cont de valoarea acestuia
se obţine:





= + + −
= + −
0 750 X
3
64
X 16
0 1200 X 16 X 42
2 1
2 1

iar necunoscutele au valorile: 75 , 58 X
1
− = şi 22 , 79 X
2
− =
Cu aceste valori au fost calculate momentele încovoietoare din diagrama
M

(fig.2.16) utilizând relaţia:

2 2 1 1
X m X m M + =



Pentru verificarea corectitudinii calculelor se utilizează condiţia de
compatibilitate, respectiv deplasarea pe direcţia unei legături fixe să fie egală cu
zero.
Astfel deplasarea pe direcţia reazemului 5 (v
5
) se calculează utilizând
relaţia (2.21) astfel:



+ ∆ ⋅ − = dx
EI
M m
r v
0
2
k 2 k 5

unde primul termen este tocmai ∆
2∆
, respectiv m 10 75 , 0
2
2


⋅ = ∆ , iar al doilea
termen are valoarea
m 10 75 , 0
EI
03 , 750
4
3
2
88 , 316 4
2
1
EI 3
1

4
3
2
63 , 140 8
2
1
4
3
1
25 , 176 8
2
1
EI 3
1
dx
EI
M m
2
0
2


⋅ − = − = ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ −







⋅ ⋅ ⋅ − ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ =


Rezultă 0 v
5
≈ , deci diagrama M

este corectă.
- 37 -

CAPITOLUL III

APLICAREA METODEI EFORTURILOR LA
REZOLVAREA UNOR TIPURI PARTICULARE DE
STRUCTURI


În prezentul capitol se studiază modul de calcul, prin metoda eforturilor,
al următoarelor tipuri de structuri:
- grinzi continue;
- grinzi cu zăbrele;
- arce.
Tratarea distinctă a acestor categorii de structuri, în vederea unor forme
sistematizate de rezolvare este justificată de larga lor folosire în practică.

3.1. Grinzi continue

Grinzile continue sunt sisteme static nedeterminate frecvent utilizate în
constructii civile, industriale, poduri. Aceste sisteme de bare drepte au
întotdeauna un reazem fix (articulaţie sau încastrare) şi unul sau mai multe
reazeme simple. Ele se pot realiza cu mai multe deschideri sau numai cu o
singură deschidere, cu console sau fără console (fig.3.1).










Fig.3.1

Gradul de nedeterminare statică la grinzile continue se poate stabili
utilizând relaţiile (2.1), (2.2) sau direct astfel:
- dacă grinda continuă are ca reazem fix o articulaţie şi n reazeme simple,
atunci gradul de nedeterminare statică este n-1, adică este egal cu numărul
reazemelor simple intermediare,
- dacă grinda continuă are ca reazem fix o încastrare şi n reazeme simple,
atunci gradul de nedeterminare statică este n, deci numărul reazemelor simple.

a



b


c

- 38 -
De exemplu grinda din figura 3.1,a este de 3 ori static nedeterminată,
grinda din figura 3.1,b este de 2 ori static nedeterminată, iar grinda din figura
3.1,c este de 3 ori static nedeterminată.
Rezolvarea grinzilor continue prin metoda eforturilor trebuie sa aibă la
bază ideea generală de reducere a volumului de calcule. Aceasta se poate realiza
printr-o alegere judicioasă a sistemului de bază.
Fie grinda din figura 3.2,a de trei ori static nedeterminată.
Fig.3.2

Dacă se alege sistemul de bază din figura 3.2,b se poate observa că atât
diagramele unitare cât şi diagrama
0
p
M se întind pe întraga lungime a grinzii,
ceea ce conduce la un volum mare de operaţii. Dacă se alege sistemul de bază
din figura 3.2,c obţinut prin întreruperea continuităţii grinzii în dreptul
reazemelor intermediare, se observă că acesta este format dintr-o succesiune de
grinzi simplu rezemate. Se remarcă faptul că din încărcarea sistemului de bază
cu necunoscutele - perechi de momente unitare - diagramele unitare se extind
numai pe deschiderile adiacente reazemului (fig.3.2,d,e,f), iar din încărcarea cu
forţele exterioare, diagrama
0
p
M se realizează foarte uşor (fig.3.2,g).

X
1

d
c
1
X
2
e
1
X
1
X
2 X
3

X
3

a
b
X
1
=1
X
2
=1
f
1
X
3
=1
g
- 39 -
Acest mod de alegere a sistemului de bază va permite realizarea
sistematizării calculului grinzilor continue.

3.1.1. Ecuaţia celor trei momente

Sistematizarea calculului grinzilor continue se poate face sub forma
ecuatiilor celor trei momente. Acest procedeu de calcul a fost elaborat de
Clapeyron.
Fie o grindă continuă din care se consideră numai o parte (fig. 3.3).
- Fig.3.3 -

Tot în figura 3.3 sunt prezentate sistemul de bază ales pe baza
elementelor prezentate anterior, precum şi diagramele unitare şi diagrama
0
p
M .
Pentru acest sistem de bază ales, ecuaţia de compatibilitate reprezintă condiţia ca
rotirea relativă între două grinzi simplu rezemate adiacente, ale sistemului de
bază să fie egală cu zero, deoarece grinda reală este continuă.

X
i
X
j
X
k X
k +1

X
i -1

m
i

M
0

p
SB
1
P
i j k
k+1 i-1
I
i-1, i

I
ij I
jk
I
k,k+1

L
k,k+1

L
jk
L
ij L
i-1,i

X
i
=1
X
j
=1
X
k
=1
1
1
m
j

m
k

P
p

jk Ω
ij Ω
i-1,i

R
i-1,i R
i,i -1
R
i,j
R
j,i R
j,k
R
k,j
x
gij
x
gjk
- 40 -
Pentru nodul j, ecuaţia de compatibilitate, care în acest caz este reflectată
prin condiţia de continuitate a formei deformate are forma

0
rel
j
= θ (3.1)
sau dezvoltat

0 X ... X X X ... X
jp n jn k jk j jj i ji 1 1 j
= ∆ + δ + + δ + δ + δ + + δ (3.2)

Deoarece diagramele unitare se întind numai pe două deschideri
adiacente, dintre toţi coeficienţii necunoscutelor din ecuaţia (3.2) numai δ
ij
, δ
jj
şi
δ
jk
sunt diferiţi de zero. În această situaţie ecuaţia (3.2) devine

0 X X X
jp k jk j jj i ji
= ∆ + δ + δ + δ (3.3)

Această formă redusă a ecuaţiei (3.2) se numeşte ecuaţia celor trei
momente, deoarece necunoscutele care intervin sunt momentele încovoietoare
din trei secţiuni succesive. Efectuând calculul coeficienţilor necunoscutelor se
obţin expresiile


jk
jk
jk
jk
jk
jk
jk
ij
ij
jk
jk
ij
ij
jj
ij
ij
ij
ij
ij
EI 6
L
3
1
L
2
1
EI
1
EI 3
L
EI 3
L
3
2
L
2
1
EI
1
3
2
L
2
1
EI
1
EI 6
L
3
1
L
2
1
EI
1
= ⋅ ⋅ = δ
+ = ⋅ ⋅ ⋅ + ⋅ ⋅ ⋅ = δ
= ⋅ ⋅ ⋅ = δ
(3.4)

Introducând expresiile obţinute pentru coeficienţii necunoscutelor în
ecuaţia (3.3) şi multiplicând totodată cu 6EI
0
unde I
0
reprezintă un moment de
inerţie de comparaţie, rezultă

0 EI 6 X
I
I
L X
I
I
L
I
I
L 2 X
I
I
L
jp 0 K
jk
0
jk j
jk
0
jk
ij
0
ij i
ij
0
ij
= ∆ + ⋅ + ⋅








⋅ + ⋅ + ⋅ (3.5)

Utilizând următoarele notaţii

ij
0
ij ij
I
I
L ⋅ = λ şi
jk
0
jk jk
I
I
L ⋅ = λ (3.6)

- 41 -
unde λ
ij
şi λ
jk
reprezintă lungimile transformate ale deschiderilor ij respectiv
jk, ecuaţia (3.5) devine

( ) 0 EI 6 X X 2 X
jp 0 K jk j jk ij i ij
= ∆ + λ + λ + λ + λ (3.7)

De remarcat faptul că prima parte a ecuaţiei (3.7) depinde numai de
caracteristicile geometrice ale grinzii.
Termenul liber al ecuaţiei (3.8) se poate scrie sub forma


jk
0
g jk
ij
0
g ij jp 0
I
I
m 6
I
I
m 6 EI 6
jk ij
⋅ ⋅ Ω + ⋅ ⋅ Ω = ∆ (3.8)

unde Ω
ji
şi Ω
jk
reprezintă suprafaţa diagramei
0
p
M pe deschiderea ij respectiv jk,
iar
ij
g
m şi
jk
g
m ordonata din diagrama unitară m
j
pe deschiderea ij respectiv jk.
Ordonatele
ij
g
m şi
jk
g
m se pot exprima astfel (fig. 3.4)

ij
g
g
L
x
m
ij
ij
= şi
jk
g
g
L
x
m
jk
jk
= (3.9)

- Fig. 3.4-

Introducând (3.9) în (3.8) se obţine


jk
0
jk
ij
0
ji
jk
0
jk
g
jk
ij
0
ij
g
ij jp 0
I
I
R 6
I
I
R 6
I
I
L
x
6
I
I
L
x
6 EI 6
jk ij
+ = ⋅ ⋅ Ω + ⋅ ⋅ Ω = ∆
(3.10)

G
X
j
=1
1

jk

ij
R
i,j
R
j,i R
j,k
R
k,j
x
gij

x
gjk

jk Ω
ij
G
- 42 -
unde R
ji
şi R
jk
reprezintă reacţiunea în reazemul j când grinda ij este încărcată
cu forţa concentrată Ω
ji
care reprezintă rezultanta diagramei
0
p
M răsturnată,
respectiv reacţiunea în rezemul j când grinda jk este încărcată cu forţa
concentrată Ω
jk
care reprezintă rezultanta diagramei
0
p
M răsturnată. Reacţiunile
R
ji
şi R
jk
sunt reacţiuni fictive.
Cu aceste elemente se poate scrie expresia finală a ecuaţiei celor trei
momente:

( ) 0
I
I
R 6
I
I
R 6 X X 2 X
jk
0
jk
ij
0
ji K jk j jk ij i ij
= + + λ + λ + λ + λ (3.11)

Scriind câte o astfel de ecuaţie pentru fiecare secţiune unde s-a întrerupt
continuitatea (j=1,2,..n) se obţine sistemul de ecuaţii, din rezolvarea căruia
rezultă necunoscutele X
1
,X
2
,....,X
n
, respectiv momentele încovoietoare din
secţiunile de pe reazeme.
Momentul încovoietor într-o secţiune curentă a unei deschideri se
calculează prin suprapunerea efectelor


n n 2 2 1 1
0
p p
X m ... X m X m M M + + + + = (3.12)

Pentru calculul forţei tăietoare se detaşează fiecare deschidere prin
secţionarea în imediata vecinătate a reazemelor şi din condiţia de echilibru static
se determină forţele tăietoare de la capete.
Referitor la modul de aplicare practică a ecuaţiei celor trei momente la
rezolvarea grinzilor continue sunt necesare următoarele observaţii:
- nu mai este necesară trasarea diagramelor unitare;
- în sistemul de ecuaţii, prima şi ultima ecuaţie conţin numai câte două
necunoscute;
- reacţiunile fictive R
ji
şi R
jk
, care reprezintă reacţiunile în reazemul j
obţinute pe grinzile conjugate ij şi jk încărcate cu diagrama
0
p
M răsturnată, se
introduc în ecuaţia (3.11) cu semnul plus dacă au sensul de jos în sus şi cu
semnul minus dacă au sensul de sus în jos;
- în cazul grinzilor continue încărcate cu forţe verticale gravitaţionale pe
toate deschiderile, necunoscutele (momentele de pe reazeme) rezultă negative,
adică fibra superioară este cea întinsă;
- în cazul grinzilor continue care au un capăt încastrat (fig 3.5), sistemul
de bază se alege prin introducerea unei deschideri fictive adiacente secţiunii de
încastrare pentru care se impune condiţia ca lungimea sa transformată să fie
egală cu zero. Această condiţie se realizează considerând că deschiderea are
momentul de inerţie egal cu infinit.
- 43 -

- Fig. 3.5-

Astfel ecuaţia de condiţie pentru secţiunea din încastrare are forma

0
I
I
R 6 X X 2
12
0
12 2 12 1 12
= + λ + λ (3.13)

- la grinzile continue cu consolă (fig. 3.6) în sistemul de bază apare o
grindă cu consolă, grinda 2-3-4.

- Fig.3.6-

Efectul încărcării de pe consolă intervine în calcul prin reacţiunea fictivă
R
23
din ultimul reazem intermediar, obţinută prin considerarea diagramei de
moment încovoietor din deschiderea 2-3.
Pentru uşurinţa calculului reacţiunii fictive se poate utiliza suprapunerea
de efecte, respectiv efectul încărcării de pe deschiderea adiacentă consolei şi
X
2
m
1
SB
1 2
1
X
1
X
1
=1
3
4
X
3
∞ =
01
I
0

X
2
M
0

p
SB
1 2
R
23
R
32
X
1
3

3
Grinda
conjugată
4
- 44 -
efectul încărcării de pe consolă. De remarcat faptul că diagrama
0
p
M de pe
consolă nu intervine în calculul reacţiunilor, deoarece conjugata grinzii cu
consolă este o grindă Gerber, cu deschiderea 2-3 grindă secundară şi consola
grindă principală.

În calculul practic al grinzilor continue, utilizând ecuaţia celor trei
momente, se parcurg următoarele etape:
- se stabileşte gradul de nedeterminare statică;
- se alege sistemul de bază prin întreruperea continuităţii barei în
dreptul reazemelor intermediare şi transformarea încastrării, dacă
există, în articulaţie cu introducerea unei deschideri fictive având
momentul de inerţie infinit;
- se trasează diagama de moment încovoietor pe sistemul de bază
produsă de încărcarea cu forţe exterioare;
- se calculează lungimile transformate ale deschiderilor, ţinând cont
de momentul de inerţie de comparaţie I
o
;
- se determină suprafaţa diagramei de moment încovoietor de pe
fiecare deschidere (cu excepţia consolei) şi se calculează reacţiunile
fictive de pe grinda conjugată;
- se scrie sistemul ecuaţiilor de condiţie care cuprinde un număr de
ecuaţii de forma (3.11) egal cu gradul de nedeterminare statică;
- se rezolvă sistemul de ecuaţiii şi se trasează diagama de moment
încovoietor prin suprapunere de efecte utilizând relaţia (3.12);
- se determină forţele tăietoare utilizând acelaşi procedeu ca la
structurile în formă de cadre.


EXEMPLUL 3.1 Să se traseze diagramele de eforturi la grinda continuă
din figura 3.7.
Grinda continuă este de două ori static nedeterminată. Sistemul de bază
s-a ales prin întreruperea continuităţii grinzii în secţiunile din dreptul reazemelor
intermediare, obţinând o succesiune de grinzi simplu rezemate (0 – 1, 1 – 2 şi
2 – 3).
Ecuaţiile de condiţie, care reprezintă ecuaţii de continuitate a deformatei
în secţiunile 1 şi 2 sunt:
( )
( )







= ⋅ + ⋅ + λ + λ + λ + λ
= ⋅ + ⋅ + λ + λ + λ + λ
0
I
I
R 6
I
I
R 6 X X 2 X
0
I
I
R 6
I
I
R 6 X X 2 X
23
0
23
12
0
21 3 23 2 23 12 1 12
12
0
12
01
0
10 2 12 1 12 01 0 01


- 45 -























- F
i
g



- Fig.3.7 -

Alegând I
0
=I se obţin următoarele valori ale lungimilor transformate
m 6
I
I
6
01
= = λ ; m 6
I
I
6
12
= = λ şi m 4
I 2
I
8
23
= = λ
Suprafeţele diagramelor de moment încovoietor şi reacţiunile fictive de pe
fiecare deschidere sunt
540 180 6
2
1
01
= ⋅ = Ω ; 270
2
1
R R
01 10 01
= Ω = =
360 90 6
3
2
12
= ⋅ = Ω ; 180
2
1
R R
12 21 12
= Ω = =
( ) 720 120 4 8
2
1
23
= ⋅ + ⋅ = Ω ; 360
2
1
R R
23 32 23
= Ω = =

X
1
M
0

p
SB
120kN
I
2
20kN/m
R
01
=270=R
10
6 3 3
I 2I
X
2
90
180
R
12
=180=R
21

12

01
92,43
3,76
44,59
75,41
133,72
57,97
62,03
+
_ _
+
M
p

T
p

60kN 60kN
2
4
120
120

23

R
23
=360=R
32

80,27
59,79
99.91
_
+
49,97
70.03
10,03
0 1 2 3
- 46 -
Se poate observa că, deoarece încărcarea este simetrică pe fiecare
deschidere, reacţiunile fictive au rezultat egale, pe fiecare deschidere.
Tinând cont şi de faptul că X
0
=0 şi X
3
=0 rezultă un sistem de două ecuaţii
cu două necunoscute
( )
( ) ⎪




= ⋅ ⋅ + ⋅ ⋅ + + +
= ⋅ ⋅ + ⋅ ⋅ + + +
0
I 2
I
360 6
I
I
180 6 X 4 6 2 X 6
0
I
I
180 6
I
I
270 6 X 6 X 6 6 2
2 1
2 1

sau



= + +
= + +
0 2160 X 20 X 6
0 2700 X 6 X 24
2 1
2 1


Necunoscutele au următoarele valori: 43 . 92 X
1
− = şi 27 , 80 X
2
− = .
Semnul minus pentru necunoscute indică faptul că în secţiunile din dreptul
reazemelor intermediare 1 şi 2 fibra întinsă este cea superioară. Diagrama de
moment încovoietor a fost trasată în figura 3.7.
Pentru calculul forţelor tăietoare precum şi al momentelor maxime din
câmp se detaşează fiecare deschidere şi se încarca cu forţa exterioară ce îi revine
şi cu eforturile de la capete, unde momentele sunt luate din diagrama
M
p
(fig.3.8).
- Fig.3.8 -

Deschiderea 0 - 1






Deschiderea 1 - 2



77 , 133 3 59 , 44 M
59 , 44 T ; 0 43 , 92 3 120 6 T ; 0 M
41 , 75 T ; 0 6 T 43 , 92 3 120 ; 0 M
A
01 01 1
10 10 0
= ⋅ =



= = + ⋅ − ⋅ =
= = ⋅ − + ⋅ =







= = + ⋅ ⋅ − ⋅ + − =
= = ⋅ − + ⋅ ⋅ + − =


03 , 62 T ; 0 27 , 80 3 6 20 6 T 43 , 92 ; 0 M
97 , 57 T ; 0 6 T 27 , 80 3 6 20 43 , 92 ; 0 M
12 12 2
21 21 1

0
120kN
2
20kN/m
T
01

6 3
3
60kN 60kN
2
4
T
10

92,43
1
T
12

T
21
1 2
80,27
92,43
80,27
T
23
T
32
A B C
V
1

V
2
V
3 V
4
44,59 75,41 57,97
62,03 70,03
49,97
- 47 -
Într-o secţiune oarecare expresiile forţei tăietoare şi a momentului
încovoietor sunt
2
x
x 20 x 03 , 62 43 , 92 M
x 20 03 , 62 T
x
x
⋅ ⋅ − ⋅ + − =
⋅ − =

Secţiunea din câmp în care momentul încovoietor este maxim, se
determină din condiţia ca forţa tăietoare în acea secţiune să fie nulă, respectiv
10 , 3 x 0 T
x
= ⇒ =
Valoarea momentul încovoietor maxim este
kNm 763 , 3
2
10 , 3
10 , 3 20 10 , 3 03 , 62 43 , 92 M
max
= ⋅ ⋅ − ⋅ + − =

Deschiderea 2 - 3





În secţiunile B şi C momentele încovoietoare au valorile

kNm 91 , 99 4 60 6 03 , 70 27 , 80 M
kNm 79 , 59 2 03 , 70 27 , 80 M
C
B
= ⋅ − ⋅ + − =
= ⋅ + − =


Reacţiunile reale din reazeme se determină din condiţia de echilibru pe
verticală a porţiunilor de bară ce se găsesc în vecinătatea legăturilor cu baza de
susţinere (fig. 3.7.)
Pentru verificarea condiţiei de echilibru static se scrie ecuaţia de proiecţie
pe verticală a tuturor forţelor (încărcările date şi reacţiunile din legăturile cu
terenul), respectiv

0 97 , 49 120 06 , 132 120 38 , 133 120 59 , 44
V 60 60 V 6 20 V 120 V ; 0 Y
3 2 1 0 i
= + − + − + − =
= + − − + ⋅ − + − =


Aşa cum s-a prezentat anterior, condiţia de echilibru static nu este
suficientă pentru verificarea corectitudinii calculelor. În acest sens se verifică
condiţia de continuitate a deformatei, respectiv, dacă rotirea relativă din
secţiunile 1 respectiv 2 sunt nule.

EXEMPLUL 3.2 Să se traseze diagramele de eforturi la grinda continuă
din figura 3.9.
Grinda continuă este de două ori static nedeterminată. Deoarece grinda
are un capăt încastrat, sistemul de bază se obţine prin ataşarea unei deschideri
fictive în extremitatea stângă având ∞ =
01
I .



= = ⋅ − ⋅ − ⋅ + − =
= = ⋅ − ⋅ + ⋅ + − =


03 , 70 T ; 0 2 60 6 60 8 T 27 , 80 ; 0 M
97 , 49 T ; 0 8 T 6 60 2 60 27 , 80 ; 0 M
23 23 3
32 32 2
- 48 -


























- Fig.3.9 -

Considerând I
0
=3I, lungimile transformate sunt:
m 9
I 3
I 3
9 , m 9
I 3
I 3
9 , 0
23 12 01
= = λ = = λ = λ
Ecuaţiile de condiţie sunt:

( )
( )







= ⋅ + ⋅ + λ + λ + λ + λ
= ⋅ + ⋅ + λ + λ + λ + λ
0
I
I
R 6
I
I
R 6 X X 2 X
0
I
I
R 6
I
I
R 6 X X 2 X
23
0
23
12
0
21 3 23 2 23 12 1 12
12
0
12
01
0
10 2 12 1 12 01 0 01

Pentru calculul reacţiunilor fictive se vor utiliza ecuaţiile de echilibru
static pe fiecare deschidere astfel:


M
0

p
SB
3I
24kN/m
3
9 3
3I
160
p
23

67,95
158,86
30
M
p

T
p

X
1

X
2
90
27,24
t
23

90
+
_
30
80kN
6
,
12,05
+
_

12

12
R
12
R
21
100,35
R
23
R
32

45,06
+
115,65
119,78
0 1 2 3
- 49 -
- pe deschiderea 1- 2, pentru încărcarea dată, diagrama
0
p
M nu este
simetrică şi în consecinţă pentru calculul reacţiunilor fictive, se va descompune
diagrama în două diagrame triunghiulare (fig.3.9).
480 160 6
2
1
'
12
= ⋅ = Ω ; 240 160 3
2
1
"
12
= ⋅ = Ω
400 R 0 9 R 3
3
1
6 240 6
3
2
480 ; 0 M
21 21 1
= = ⋅ −






+ ⋅ + ⋅ =

320 R 0 3
3
2
240 3 6
3
1
480 9 R ; 0 M
12 12 2
= = ⋅ −






+ ⋅ − ⋅ =


- pe deschiderea 2-3 diagrama
0
p
M se descompune într-o diagramă
parabolică datorată încărcării de pe deschiderea 2-3 şi o diagramă triunghiulară
datorată încărcării de pe consolă (fig.3.9).
405 90 9
2
1
tr
23
= ⋅ ⋅ = Ω ; 1458 243 9
3
2
p
23
= ⋅ ⋅ = Ω
459 R 0 9 R 9
3
2
405 9
2
1
1458 ; 0 M
32 32 2
= = ⋅ − ⋅ − ⋅ =


594 R 0 9
3
1
405 9
2
1
1458 9 R ; 0 M
23 23 3
= = ⋅ + ⋅ − ⋅ =


Sistemul de ecuaţii devine
( )
( ) ⎪




⋅ ⋅ − ⋅ ⋅ − = + +
⋅ ⋅ − = + + +
I 3
I 3
594 6
I 3
I 3
400 6 X 9 9 2 X 9
I 3
I 3
320 6 0 X 9 X 9 0 2 0
2 1
2 1

sau



= + +
= + +
0 5964 X 36 X 9
0 1920 X 9 X 18
2 1
2 1

cu următoarele valori pentru necunoscute: 24 , 27 X
1
− = şi 86 , 158 X
2
− =
Diagramele de eforturi sunt prezentate în figura 3.9.

3.1.2. Grinzi static nedeterminate cu o singură deschidere

Grinzile static nedeterminate cu o singură deschidere au o importanţă
deosebită în rezolvarea structurilor static nedeterminate prin metoda
deplasărilor. Din această categorie fac parte grinda încastrată la un capăt şi
rezemată la celălalt şi grinda dublu încastrată. În continuare se vor analiza
câteva cazuri de încărcare a acestor grinzi, iar în tabelul 3.1 sunt prezentate şi
alte cazuri utilizate în practică.


- 50 -
3.1.2.1. Grinda încastrată-simplu rezemată

Fie grinda încastrată-simplu rezemată din figura 3.10,a încărcată cu o
forţă uniform distribuită.
- Fig.3.10 -

Considerând I
o
=I, rezultă
L
12
= λ
Reacţiunile fictive sunt
12
pL
8
pL
L
3
2
3 2
12
= ⋅ ⋅ = Ω ;
24
pL
2
1
R R
3
12 21 12
= Ω ⋅ = =
Ecuaţia de condiţie are forma
0
24
pL
6 X L 2
3
1
= ⋅ + ⋅
de unde rezultă

8
pL
X
2
1
− =

M
0
p
SB
M
p

T
p

0

12

16
P 5
+
X
1
2
16
PL
2
I
P
2
L
2
L
1
16
PL
2
16
PL 3
32
PL 5
_
16
P 11
4
PL

0
X
1

2
I
p
1
L

12

_
+
8
PL
2

24
pL
3

24
pL
3
8
pL
2

8
pL 5

8
pL 3
a
b
- 51 -
Diagramele de moment încovoietor şi de forţă tăietoare sunt prezentate în
figura 3.10,a.

Pentru grinda încastrată-simplu rezemată din figura 3.10,b încărcată cu o
forţă concentrată, aplicată la mijlocul deschiderii se obţin următoarele rezultate:
Valorile reacţiunilor fictive sunt

8
pL
4
pL
L
2
1
2
12
= ⋅ ⋅ = Ω ;
16
PL
2
1
R R
2
12 21 12
= Ω ⋅ = =

Ecuaţia de condiţie este

0
16
PL
6 X L 2
2
1
= ⋅ + ⋅
de unde

16
PL 3
X
1
− =

Diagramele de eforturi sunt prezentate în figura 3.10,b.

3.1.2.2. Grinda dublu încastrată

Această grindă este de două ori static nedeterminată, deoarece are
posibilitatea deformării axiale libere.
Fie grinda dublu încastrată din figura 3.11,a încărcată cu o forţă uniform
distribuită.
Deoarece sistemul de bază este identic cu cel de la bara încastrată –
simplu rezemată, reacţiunile fictive au aceleaşi valori.
Sistemul de ecuaţii are forma







= + ⋅ + ⋅
= + ⋅ + ⋅
0
24
pL
6 X L 2 X L
0
24
pL
6 X L X L 2
3
2 1
3
2 1


de unde
12
pL
X X
2
2 1
− = =

Diagramele de moment încovoietor şi de forţă tăietoare sunt prezentate în
figura 3.11,a.

- 52 -

- Fig.3.11 -

Pentru grinda dublu încastrată din figura 3.11,b încărcată cu o forţă
concentrată, aplicată la mijlocul deschiderii, sistemul ecuaţiilor de condiţie are
forma








= + ⋅ + ⋅
= + ⋅ + ⋅
0
16
PL
6 X L 2 X L
0
16
PL
6 X L X L 2
2
2 1
2
2 1

de unde

8
pL
X X
2 1
− = =

Diagramele de eforturi sunt prezentate în figura 3.11,b.

M
0
p
SB
M
p
T
p
X
1
0
X
1
2
I
p
1
L

12
_
+
8
PL
2
24
pL
3
24
pL
3
12
pL
2
2
pL
2
pL
12
pL
2
3
X
2
a
0

12
2
P
+
2
16
PL
2
I
P
2
L
2
L
1
16
PL
2
8
PL
8
PL
_
2
P
4
PL
X
2
b
3
- 53 -

Tabelul 3.1
Bara
Diagrama de momente
Momentul de
încastrare perfectă

p

2
L

2
L




12
pL
M M
2
21 12
= =

p

2
L

2
L



8
pL
M
2
12
=
M
21
=0

P

2
L

2
L



8
PL
M M
21 12
= =

P

2
L

2
L



16
PL 3
M
12
=
M
21
=0

P

P

a

a

L



L
) a L ( Pa
M M
21 12

= =


P

P

a

a

L



L 2
) a L ( Pa 3
M
12

=
M
21
=0

P

a

b
L



2
2
12
L
Pab
M =
2
2
21
L
b Pa
M =

P

a

b
L



2
12
L 2
) b L ( Pab
M
+
=
M
21
=0

- 54 -
3.1.3. Efectul acţiunii variaţiei de temperatură la grinzile continue

La grinzile continue, deoarece unul dintre reazeme este fix (încastrare sau
articulaţie) iar celelalte reazeme sunt mobile, variaţia lungimii, la acţiunea
temperaturii medii t
m
din axa barei este liberă, deci nu produce eforturi.
Rezultă că numai diferenţa de temperatură dintre fibrele extreme ∆t va
produce deformarea prin încovoiere.
La acţiunea variaţiei de temperatură în expresia ecuaţiei celor trei
momente, descrisă prin relaţia (3.7), se schimbă numai termenul liber, respectiv

( ) 0 EI 6 X X 2 X
jt 0 K jk j jk ij i ij
= ∆ + λ + λ + λ + λ (3.14)

Dacă se presupune că fibra inferioară este fibra mai caldă, atunci expresia
termenului liber ∆
jt
are următoarea formă:









⋅ ⋅ ⋅

+ ⋅ ⋅ ⋅

⋅ α =

α = ∆
∫ jk
jk
jk
ij
ij
ij
j jt
L 1
2
1
h
t
L 1
2
1
h
t
dx
h
t
m (3.15)

în care ∆t
ij
şi ∆t
jk
sunt diferenţele de temperatură pe cele două deschideri
adiacente nodului j, h
ij
şi h
jk
sunt înălţimile secţiunilor transversale ale
deschiderilor ij respectiv jk, iar L
ij
şi L
jk
sunt lungimile celor două deschideri.
Introducând relaţia (3.15) în (3.14) rezultă expresia finală a ecuaţiei celor
trei momente

( ) 0 L
h
t
L
h
t
EI 3 X X 2 X
jk
jk
jk
ij
ij
ij
0 K jk j jk ij i ij
=










+ ⋅

⋅ α + λ + λ + λ + λ
(3.16)

Observaţie:
- Se constată că în cazul acţiuniii variaţiei de temperatură, eforturile
depind de natura materialului, prin valoarea modulului de elasticitate şi de
valoarea momentelor de inerţie.
- Dacă fibra inferioară este mai rece, atunci termenul liber al relaţiei
(3.16) va fi afectat cu semnul minus.


EXEMPLUL 3.3 Să se traseze diagrama de moment încovoietor la grinda
continuă din figura 3.12. Se dau: temperatura la fibra superioară -8
0
, temperatura
la fibra inferioară +12
0
, EI=10
5
kNm
2
, α=10
-5
grad
-1
, h
01
=60cm, h
12
=75cm,
h
23
=75cm.

- 55 -

- Fig. 3.12 -

Lungimile transformate calculate pentru I
0
=I
6
01
= λ ; 5 , 4
12
= λ ; 4
23
= λ
Ecuaţiile de condiţie sunt:

( )
( )







= ⎟





⋅ + ⋅ α ⋅ ⋅ + + +
= ⎟





⋅ + ⋅ α ⋅ ⋅ + + +
0 8
75 , 0
20
9
75 , 0
20
10 3 X 4 5 , 4 2 X 5 , 4
0 9
75 , 0
20
6
60 , 0
20
10 3 X 5 , 4 X 5 , 4 6 2
5
2 1
5
2 1

sau




− = +
− = +
1360 X 17 X 5 , 4
1320 X 5 , 4 X 21
2 1
2 1


cu valorile necunoscutelor 46 , 48 X
1
− = şi 17 , 67 X
2
− =
Diagrama finală de moment încovoietor este dată în figura 3.12. Se
constată că fibra mai rece este fibra întinsă.

EXEMPLUL 3.4 Să se traseze diagrama de moment încovoietor la
grinzile cu o singură deschidere din figura 3.13 a şi b. Se consideră t
2
>t
1
(fibra
mai rece este fibra superioară).
Un interes deosebit îl prezintă încărcarea cu variaţie de temperatură a
grinzilor continue cu o singură deschidere, deoarece diagramele de moment
încovoietor obţinute sunt utilizate în rezolvarea structurilor static nedeterminate
prin metoda deplasărilor.






X
1
M
t

SB
2I
8
-8
0
6 9
I 2I
X
2
+12
0
∆t=20
0
∆t=20
0

∆t=20
0

h=60cm
h=75cm
h=75cm
67,17
48,46
0
1 2
3
- 56 -
a b
- Fig.3.13 -

Ecuaţiile de condiţie sunt: Ecuaţia de condiţie este:










α ⋅ ⋅ − = +


α ⋅ ⋅ − = +
L
h
t
EI 3 LX 2 LX
L
h
t
EI 3 LX LX 2
0 2 1
0 2 1
L
h
t
EI 3 LX 2
0 1


α ⋅ ⋅ − =

de unde rezultă:
h
t
EI X X
0 2 1

α ⋅ − = =
h
t
EI
2
3
X
0 1

α ⋅ − =

Diagramele de moment încovoietor sunt prezentate în figura 3.13 a,b.


3.1.4. Efectul cedărilor de reazeme la grinzile continue

La grinzile continue, cedările de reazeme produc eforturi. Fie grinda
continuă din figura 3.14 la care apar cedările de reazeme ∆v
i
, ∆v
j
şi ∆v
k
.
În acest caz, forma ecuaţiei celor trei momente, descrisă prin relaţia (3.7),
devine

( ) 0 EI 6 X X 2 X
j 0 K jk j jk ij i ij
= ∆ + λ + λ + λ + λ

(3.17)

Încărcând sistemul de bază cu necunoscuta X
j
=1 se obţin reacţiunile
indicate în figura 3.14.




X
1
2
E,I,h
1
0
t
1
t
2
L

2
1
h
t
EI
2
3 ∆
α
SB
X
1

E,I,h
1
0
t
1
t
2
L

2
1
h
t
EI

α
X
2
2
3
M
t

- 57 -
- Fig.3.14 -

Termenul ∆
j∆
are forma:










∆ ⋅ − ∆ ⋅








+ + ∆ ⋅ − − = ∆ − = ∆
∆ k
jk
j
jk ij
i
ij
k kj j
v
L
1
v
L
1
L
1
v
L
1
r
(3.18)

Ordonând termenii, relaţia (3.18) devine








⎡ ∆ − ∆
+
∆ − ∆
− = ∆

jk
k j
ij
i j
j
L
v v
L
v v
(3.19)

Ecuaţia celor trei momente în cazul cedărilor de reazeme capătă forma:

0
L
v v
L
v v
EI 6 X X ) ( 2 X
jk
k j
ij
i j
0 k jk j jk ij i ij
=







⎛ ∆ − ∆
+
∆ − ∆
− λ + λ + λ + λ
(3.20)

EXEMPLUL 3.5 Să se traseze diagrama de moment încovoietor la grinda
continuă din figura 3.15. Se dau: ∆v
1
=1,5cm, ∆v
2
=1cm, EI=10
5
kNm.

Lungimile transformate pentru I
0
=I sunt:

5
I 2
I
10
01
= = λ ; 4
I 2
I
8
12
= = λ ; 6
I
I
6
23
= = λ

X
i
X
j
X
k X
k +1

X
i -1

SB
i j k
k+1 i-1
I
ij I
jk
L
jk
L
ij
X
j
=1
m
j

∆v
i

∆v
j

∆v
k

ij
L
1

ij
L
1
jk
L
1
jk
L
1
- 58 -


- Fig. 3.15 -

Ecuaţiile de condiţie sunt:

( )
( )







=









+
⋅ − ⋅
⋅ − + +
=








⋅ − ⋅
+

⋅ − + +
− − −
− − −
0
6
10 1
8
10 5 , 1 10 1
EI 6 X 6 4 2 X 4
0
8
10 1 10 5 , 1
10
10 5 , 1
EI 6 X 4 X 4 5 2
2 2 2
2 1
2 2 2
2 1

sau



= − +
= − +
0 625 X 20 X 4
0 1275 X 4 X 18
2 1
2 1

iar necunoscutele au valorile
86 , 66 X
1
= şi 88 , 17 X
2
=
Momentele încovoietoare au fost calculate cu relaţia
2 2 1 1
X m X m M + =


şi sunt date, împreună cu forţele tăietoare în figura 3.15.


X
1

M
SB
2I
6 10 8
2I I
X
2
17,88
66,86
10
1
X
1
=1
10
1
8
1

8
1

6
1

X
2
=1
8
1

8
1

6
1


T
+
_
6,69
6,12
2,98
1
v ∆
1 2 0 3
2
v ∆
_
- 59 -
EXEMPLUL 3.6 Să se traseze diagrama de moment încovoietor la
grinzile cu o singură deschidere produse de rotirea θ (fig.3.16 a şi b) şi translaţia
∆v (fig.3.17,a şi b). Ca şi în cazul încărcării cu forţe sau variaţie de temperatură
prezintă interes, efectul cedărilor de reazeme la grinzile continue cu o singură
deschidere, deoarece diagramele de moment încovoietor obţinute sunt utilizate
în rezolvarea structurilor static nedeterminate prin metoda deplasărilor.

Cazul rotirii θ (fig.3.16,a şi b).

- Fig.3.16 -

Ecuaţiile de condiţie sunt: Ecuaţia de condiţie este:




= +
= θ − +
0 LX 2 LX
0 EI 6 LX LX 2
2 1
2 1
0 EI 6 LX 2
1
= θ −

de unde

θ =
L
EI 4
X
1
θ =
L
EI 3
X
1

θ − =
L
EI 2
X
2


Diagramele de moment încovoietor sunt prezentate în figura 3.16 a,b.




X
1
2
E,I
1
0
L

2
1
SB
X
1

E,I
1
0
L

2
1
X
2
2
3
θ ⋅
L
EI 4

θ ⋅
L
EI 2
θ ⋅
L
EI 3
θ
θ
M


a b
- 60 -
Cazul deplasării ∆v (fig.3.17,a şi b).
- Fig.3.17 -

Ecuaţiile de condiţie sunt: Ecuaţia de condiţie este:








=







⋅ − ⋅ + ⋅
=







− ⋅ − ⋅ + ⋅
0
L
v
EI 6 X L 2 X L
0
L
v
EI 6 X L X L 2
2 1
2 1
0
L
v
EI 6 X L 2
1
=







− ⋅ − ⋅
L
v
L
EI 6
X
1

⋅ − =
L
v
L
EI 3
X
1

⋅ − =
L
v
L
EI 6
X
2

⋅ =

Diagramele de moment încovoietor sunt prezentate în figura 3.17 a,b.



X
1
2
E,I
1
0
L

2
1
SB
X
1

E,I
1
0
L

2
1
X
2
2
3
L
v
L
EI 3 ∆

v ∆
M


v ∆
L
v
L
EI 6 ∆

L
v
L
EI 6 ∆

a b
- 61 -
3.2. Grinzi cu zăbrele static nedeterminate

Grinzile cu zăbrele static nedeterminate se întâlnesc frecvent în practică.
Calculul acestor tipuri de structuri are la bază aceleaşi ipoteze simplificatoare
care au fost utilizate şi la grinzile cu zăbrele static determinate, respectiv:
- axele barelor sunt concurente în noduri;
- nodurile se consideră a fi articulaţii perfecte;
- forţele se aplică, ca forţe concentrate, numai în noduri.
În consecinţă, în barele acestor grinzi apar numai eforturi axiale.
Grinzile cu zăbrele static nedeterminate pot fi static nedeterminate
exterior (fig.3.18,a), interior (fig.3.18,b) sau mixt (interior şi exterior în acelaşi
timp, fig.3.18,c). În cazul grinzilor cu zăbrele care au diagonalele încrucişate,
punctul lor de intersecţie nu este nod, barele trecând una pe lângã cealaltă.
- Fig.3.18 -

Gradul de nedeterminare statică se stabileşte cu relaţia

n 2 r b N − + = (3.21)

unde b reprezintă numărul de bare, r numărul de legături simple, iar n numărul
de noduri.
Calculul grinzilor cu zăbrele static nedeterminate prin metoda eforturilor
urmăreşte etapele generale prezentate anterior. Grinzile cu zăbrele din figura
3.18 au următoarele grade de nedeterminare statică:
- grinda cu zăbrele din fig. 3.18,a b=21, n=12, r=4, N=1
- grinda cu zăbrele din fig. 3.18,b b=25, n=12, r=3, N=4
- grinda cu zăbrele din fig. 3.18,c b=15, n=12, r=4, N=5


a b
c
- 62 -
Sistemul de bază se obţine prin secţionări de bare şi prin suprimări de
legături cu terenul. Alegerea sistemului de bază trebuie efectuată cu deosebită
atenţie pentru a se obţine un sistem static determinat şi a se evita sistemele
critice. Astfel, necunoscutele pot fi reacţiunile din rezemările suplimentare sau
eforturile din barele suplimentare.
În figura 3.19 sunt prezentate sistemele de bază pentru grinzile cu zăbrele
din figura 3.18.
- Fig. 3.19 -

De remarcat faptul că în cazul încărcării sistemului de bază cu
necunoscuta efort într-o bară, diagonală dublă, apar eforturi numai în barele
panoului în care acţionează necunoscuta respectivă (fig.3.20).
- Fig. 3.20 -

În funcţie de tipul necunoscutei, ecuaţia de condiţie poate avea una din
următoarele două forme:
a) în cazul unei necunoscute reacţiune (X
i
), deplasarea pe direcţia acesteia
este egală cu zero, în situaţia reală, deci ecuaţia de condiţie are forma obişnuită,
adică

0 X ... X ... X X
ip n in i ii 2 2 i 1 1 i
= ∆ + δ + δ + + δ + δ (3.22)


X
1

X
4

X
1
X
2
X
3
X
5

X
2
X
3
X
4
X
1

a
b
c

X
1
=1
X
2
=1
- 63 -
b) în cazul unei necunoscute reprezentând efortul dintr-o bară, deplasarea
reală pe direcţia necunoscutei nu mai este egală cu zero, deoarece sub acţiunea
efortului din bară aceasta se deformează, deci ecuaţia de condiţie va avea forma:


j j jp n jn j jj 2 2 j 1 1 j
X X ... X ... X X ρ − = ∆ + δ + δ + + δ + δ (3.23)

unde ρ
j
X
j
reprezintă deformaţia totală a barei.
Prin ρ
j

s-a notat deformaţia barei produsă de un efort egal cu unitatea
(
j
j
j
EA
L
= ρ , unde L
j
reprezintă lungimea barei j, E modulul de elasticitate al
materialului, iar A
j
reprezintă aria secţiunii transversale a barei j).
Semnul minus din relaţia (3.23) ţine seama de faptul că deplasarea din
X
j
=1 este pozitivă când nodurile în care acţionează se apropie, iar deplasarea
din structura reală produsă de efortul de întindere X
j
este de sens invers.
Ecuaţia (3.23) se poate scrie şi sub forma:

( ) 0 X ... X ... X X
jp n jn j j jj 2 2 j 1 1 j
= ∆ + δ + ρ + δ + + δ + δ (3.24)

ceea ce arată că influenţa deformării barei apare ca o corectare a coeficientului
necunoscutei principale X
j
.

Deoarece în barele grinzii cu zăbrele apar numai eforturi axiale,
coeficienţii necunoscutelor şi termenii liberi au următoarele expresiile:




=
= = δ
bare de nr
1 k
k
k
2
i
2
i
ii
L
EA
n
dx
EA
n



=
= = δ
bare de nr
1 k
k
k
j i j i
ij
L
EA
n n
dx
EA
n n
(3.25)


=
= = ∆
bare de nr
1 k
k
k
0
p i
k
0
p i
ip
L
EA
N n
dx
EA
N n


După calculul coeficienţiilor necunoscutelor şi termenilor liberi şi
rezolvarea sistemului de ecuaţii, eforturile reale în bare se determină cu relaţia:


n n 2 2 1 1
0
p p
X n ... X n X n N N + + + + = (3.26)

- 64 -
În scopul sistematizării calculelor, determinarea coeficienţilor
necunoscutelor, a termenilor liberi şi a eforturilor finale din bare se organizează
în tabel, aşa cum se va vedea în cadrul aplicaţiei ce urmează.


EXEMPLUL 3.7. Să se determine eforturile în barele grinzii cu zăbrele
static nedeterminate din figura 3.21. Secţiunea transversală a tălpilor este 2A, iar
secţiunea transversală a diagonalelor si montanţilor este A.

- Fig. 3.21 -

Grinda cu zăbrele este de două ori static nedeterminată (nedeterminarea
este interioară). Sistemul de bază s-a ales prin secţionarea barele suplimentare
din fiecare panou.
Din încărcarea sistemului de bază cu necunoscuta X
1
=1 apar eforturi
diferite de zero numai în barele panoului din care face parte bara în locul cãreia
s-a introdus necunoscuta X
1
, iar în bara suprimată apare un efort egal cu
unitatea. În mod asemănător, din încărcarea sistemului de bază cu necunoscuta
X
2
=1 apar eforturi diferite de zero numai în barele panoului din care face parte
bara în locul cãreia s-a introdus necunoscuta X
2
, iar în bara suprimată apare un
efort egal cu unitatea.
Din încărcarea sistemului de bază cu forţele exterioare, eforturile în barele
suprimate sunt zero, iar în celelalte bare pot fi zero sau diferite de zero.
Calculele au fost conduse în tabelul 3.2.

5
4

1
2 4 6
3
3
3
30kN
X
1
SB
N
p

0
30
X
2
30
20
60
30
n
1
X
1
=1
N
p

80kN
80kN
80
n
2
X
2
=1
- 65 -

Tabelul 3.2
Bara
k
L
k
A
k
N
p
0
n
1
n
2

k
k
2
1
L
EA
n

k
k
2
2
L
EA
n

k
k
2 1
L
EA
n n ⋅

k
k
0
p 1
L
EA
N n ⋅

k
k
0
p 2
L
EA
N n ⋅
N
p

1-2 4 A 0 -0.8 0 2,56/EA 0 0 0 0 -18,68
1-3 3 2A 45 -0.6 0 0,54/EA 0 0 -40,5/EA 0 30,99
1-4 5 A -25 1 0 5/EA 0 0 -125/EA 0 -1,65
2-3 5 A 0 1 0 5/EA 0 0 0 0 23,35
2-4 3 2A -30 -0.6 0 0,54/EA 0 0 27/EA 0 -44,01
3-4 4 A 80 -0.8 -0.8 2,56/EA 2,56/EA 2,56/EA -256/EA -256/EA 14,08
3-5 3 2A 45 0 -0.6 0 0,54/EA 0 0 -40,5/EA 10,11
3-6 5 A 0 0 1 0 5/EA 0 0 0 58,15
4-5 5 A -75 0 1 0 5/EA 0 0 -375/EA -16,85
4-6 3 2A 0 0 0.6 0 0,54/EA 0 0 0 34,89
5-6 5 A 0 0 0.8 0 2,56/EA 0 0 0 46,52

Însumând pe coloane se obţin următoarele valori ale coeficienţilor
necunoscutelor şi ale termenilor liberi


EA
52 , 10
11
= δ
EA
56 , 2
21 12
= δ = δ
EA
52 , 10
22
= δ


EA
50 , 394
p 1

= ∆
EA
50 , 671
p 2

= ∆

Sistemul de ecuaţii este




= − +
= − +
0 50 , 671 X 52 , 10 X 56 , 2
0 50 , 394 X 56 , 2 X 52 , 10
2 1
2 1


Valorile necunoscutelor sunt
X
1
=23,35 şi X
2
=58,15
Eforturile finale calculate prin suprapunere de efecte
2 2 1 1
0
p p
X n X n N N + + =
sunt trecute în ultima coloană a tabelului 3.2 şi reprezentate în figura 3.21.
- 66 -
3.3. Arce static nedeterminate

Arcele static nedeterminate se întâlnesc la baraje, conducte pentru
alimentări cu apă, poduri şi pentru acoperirea unor suparfeţe mari (săli de sport,
şi de spectacole). Tipurile de arce static nedeterminate sunt:
- arcul dublu articulat (fig.3.22,a)
- arcul cu tirant (fig.3.22,b)
- arcul dublu încastrat (fig.3.22,c)
- Fig. 3.22 -

Arcele se realizează cu secţiunea transversală constantă - arcele cu
deschidere mică, sau cu secţiunea transversală variabilă - arcele cu deschidere
mare.
Arcele se caracterizează prin faptul că eforturile axiale au o influenţă mai
mare decât în cazul structurilor în formă de cadre. De aceea la calculul
deplasărilor elastice trebuie să se ţină samă atât de efectul momentului
încovoietor cât şi de cel al forţei axiale.
În mod obişnuit în construcţii se utilizează arce pleoştite






< <
10
1
L
f
5
1
şi
cu grosime mică, la care influenţa curburii asupra deplasărilor elastice este
neglijabilă. Ca urmare, calculul acestora se face cu ajutorul formulei Maxwell-
Mohr, stabilită pentru barele drepte. Se mai face precizarea că, datorită formei
curbe a axei arcului, diagramele de eforturi sunt curbilinii şi în consecinţă pentru
rezolvarea integralelor nu se mai poate aplica regula lui Vereşciaghin.
În continuare sunt prezentate elementele teoretice pentru cele trei tipuri de
arce enumerate anterior, arce, la care reazemele sunt la acelaşi nivel, iar
încărcările sunt gravitaţionale.

3.3.1. Arcul dublu articulat

Arcul dublu articulat (fig.3.23,a) este o structură o dată static
nedeterminată. De obicei, sistemul de bază se alege sub forma arcului simplu
rezemat, iar necunoscuta este împingerea totală a arcului static nedeterminat.

a
b c
- 67 -
- Fig. 3.23 -

Ecuaţia de condiţie are forma:

0 X
p 1 1 11
= ∆ + δ (3.27)

Deoarece în cazul arcelor, atât momentul încovoietor cât şi forţa axială
sunt importante, în calculul lui δ
11
şi ∆
1p
se vor introduce ambele efecte.
Expresiile lor sunt:


∫ ∫
∫ ∫
+ = ∆
+ = δ
ds
EA
N n
ds
EI
M m
ds
EA
n
ds
EI
m
0
p 1
0
p 1
p 1
2
1
2
1
11
(3.28)

Pentru sistemul de bază ales, eforturile în secţiunea curentă produse de
încărcarea cu necunoscuta X
1
=1 sunt (fig.3.23,b şi c)

y m
1
− = ϕ − = cos n
1
(3.29)

Semnul minus apare în expresia momentului încovoietor pentru a marca
faptul că fibra întinsă este cea de la extrados, iar în expresia forţei axiale pentru
că efortul este de compresiune.
Introducând expresiile (3.29) în (3.28) se obţine


∫ ∫
∫ ∫
ϕ
− − = ∆
ϕ
+ = δ
ds
EA
cos N
ds
EI
yM
ds
EA
cos
ds
EI
y
0
p
0
p
p 1
2 2
11
(3.30)


a b
c
y
x
SB
X
1
X
1
=1
y
x
H=1
- 68 -
Presupunând că arcul are secţiunea transversală variabilă şi considerând
caracteristicile secţiunii de la cheie (I
0
şi A
0
) ca elemente de comparaţie,
expresiile (3.30) devin:

∫ ∫
∫ ∫
ϕ − − = ∆
ϕ + = δ
ds cos N
A
I
ds yM
I
I
EI
ds cos
A
I
ds y
I
I
EI
0
p
0
0
p
0
p 1 0
2
0
2
0
11 0
(3.31)

Introducând expresiile (3.31) în ecuaţia de condiţie (3.27) se obţine
următoarea expresie a necunoscutei X
1



∫ ∫
∫ ∫
ϕ +
ϕ +
=
ds cos
A
I
ds y
I
I
ds cos N
A
I
ds yM
I
I
X
2
0
2
0
0
p
0
0
p
0
1
(3.32)

Referitor la importanţa relativă a termenilor care intervin în expresia
(3.32) trebuie remarcate următoarele:
- importanţa relativă a termenilor de la numărător depinde de forma
arcului şi de tipul de încărcare exterioară. În situaţia de faţă datorită sistemului
de bază ales şi a încărcării cu forţe verticale, efectul momentului încovoietor
este predominant astfel că cel de-al doilea termen se poate neglija,
- termenul al doilea de la numitor, care reprezintă efectul forţei axiale, nu
se va neglija, deşi efectul său este relativ redus.
Calculul direct al integralelor din expresia (3.32) nu se poate efectua decât
în unele cazuri particulare. Pentru aceasta se fac unele aproximaţii cum ar fi:
- se consideră că ϕ ⋅ = cos ds dx ;
- se consideră că secţiunea transversală a arcului variază după o lege de
forma ϕ ⋅ = cos A A
0
.
Cu aceste elemente, cel de-al doilea termen de la numitor capătă forma:


∫ ∫ ∫
⋅ = =
ϕ
ϕ ⋅
ϕ
= ϕ
2
0
L
0 0
0
L
0
2
0
0
2
0
i L dx
A
I
cos
dx
cos
cos A
I
ds cos
A
I
(3.33)

unde i
0
= este raza de inerţie a secţiunii de la cheie.
Cu aceste elemente, expresia necunoscutei X
1
, pentru arce pleoştite
încărcate cu forţe verticale, devine:
- 69 -

2
0
2
0
0
p
0
1
i L ds y
I
I
ds yM
I
I
X
⋅ +
=


(3.34)

După calculul necunoscutei, eforturile în secţiunea curentă se determină
cu relaţiile

ϕ ⋅ − = + =
⋅ − = + =
cos X N X n N N
X y M X m M M
1
0
p 1 1
0
p p
1
0
p 1 1
0
p p
(3.35)

Necunoscuta X
1
reprezintă împingerea arcului. De remarcat faptul că, cei
doi termeni care intervin în expresia momentului încovoietor din relaţia (3.35)
sunt de acelaşi ordin de mărime, astfel că pentru obţinerea unor rezultate corecte
este necesar să se folosească un număr suficient de zecimale (2-3) pentru
obţinerea valorii necunoscutei X
1
.
Analizând expresiile stabilite pentru determinarea necunoscutei X
1
,
rezultă că este necesar să se cunoască atât forma axei arcului cât şi legea de
variaţie a momentului de inerţie. În mod obişnuit arcele folosite au axa
parabolică sau circulară. În ceea ce priveşte secţiunea, ea se adoptă de obicei
constantă.
În funcţie de caracteristicile arcului, rezolvarea integralelor se poate
realiza prin una din următoarele modalităţi:
- integrare directă. Se efectuează când forma axei arcului şi legea de
variaţie a momentului de inerţie au expresii matematice simple. În acest mod se
calculează mai ales arcele parabolice şi circulare.
- operare prin bolţari. Se aplică atunci când forma axei arcului şi legea de
variaţie a momentului de inerţie nu permit obţinerea unor expresii matematice
simple. Integralele se transformă în sume prin împărţirea arcului într-un număr
finit de porţiuni cu lungimea ∆s, numite bolţari. Bolţarii pot avea lungimea
constantă (fig. 3.24,a), sau proiecţia lor pe orizontală constantă (fig. 3.24,b).

- Fig. 3.24 -

a
b
∆s
∆s
- 70 -
În aceste condiţii expresia (3.34) a necunoscutei devine:






⋅ +
=
⋅ + ∆

=
2
0
2
0
p
2
0
2
0
0
p
0
1
i L W y
W yM
i L s y
I
I
s yM
I
I
X (3.36)

unde s
I
I
W
0
∆ = reprezintă lungimea transformată a bolţarului.
Elementele ce alcătuiesc expresia necunoscutei , respectiv, y,
0
p
M şi W se
calculează pentru secţiunea din centrul de greutate al bolţarului (în mijlocul
fiecărui bolţar). Pentru sistematizare, întreaga rezolvare se organizează în tabel
(vezi exemplul 3.10).
Înlocuirea integrării directe prin sumare reprezintă o aproximaţie, care
este cu atât mai strânsă cu cât numărul bolţarilor este mai mare. Practic însă
numărul de 8-10 bolţari asigură o exactitate suficientă a calculului.

Efectul variaţiei de temperatură. Ecuaţia de condiţie în acest caz devine:

0 X
t 1 1 11
= ∆ + δ (3.37)
unde
ds m
h
t
ds t n
i m i it
⋅ ⋅

α + ⋅ ⋅ α = ∆
∫ ∫
(3.38)
cu t
m
temperatura medie din axa barei, ∆t diferenţa de temperatură, h înălţimea
secţiunii transversale a arcului, iar α coeficientul de dilatare termică liniară.
Tinând seama că y m
1
− = şi ϕ − = cos n
1
se obţine
ds y
h
t
L t
m it
⋅ ⋅

α − ⋅ ⋅ α − = ∆

(3.39)
deoarece
∫ ∫
= = ϕ L dx ds cos
L
0

iar necunoscuta X
1
are expresia
2
0
2
0
m
0 1
i L ds y
I
I
t L yds
h
t
EI X
⋅ +
⋅ +

α =


(3.40)



- 71 -
În continuare se consideră două cazuri particulare de încărcare:
a) dacă arcul se află în aer liber, unde ∆t=0 şi numai 0 t
m
≠ necunoscuta
X
1
devine:
2
0
2
0
m
0 1
i L ds y
I
I
t L
EI X
⋅ +

α =

(3.41)

Expresia momentului încovoietor într-o secţiune oarecare este

1 1 1 t
X y X m M ⋅ − = ⋅ = (3.42)

În figura 3.25,a este reprezentată diagrama de moment încovoietor pentru
t
m
>0, iar în figura 3.25,b pentru t
m
<0.
Fig.3.25

În ceea ce priveşte forţa axială, ea este de compresiune pentru t
m
>0 şi de
întindere pentru t
m
<0.

b) Dacă arcul este supus unei variaţii de temperatură pentru care t
m
=0 şi
0 t ≠ ∆ , unde ∆t>0, expresia necunoscutei X
1
este:
2
0
2
0
0 1
i L ds y
I
I
yds
h
t
EI X
⋅ +

α =


(3.43)

Efectul cedărilor de reazeme. Ecuaţia de condiţie în acest caz devine:

0 X
1 1 11
= ∆ + δ

(3.44)
unde

∆ − = ∆
∆ k ki i
r (3.45)

În acest caz expresia necunoscutei devine:

b a
- 72 -

2
0
2
0
k ki
0 1
i L ds y
I
I
r
EI X
⋅ +

=


(3.46)

În legătură cu cedările de reazeme la arcul dublu articulat, cu reazeme la
acelaşi nivel, trebuie remarcat faptul că numai o variaţie a distanţei dintre
reazeme conduce la apariţia de eforturi. Cedările de reazeme pe verticală, care
conduc la rotirea liniei reazemelor, reprezintă o rotire de corp rigid în jurul uneia
dintre articulaţii.

3.3.2 Arcul cu tirant

Arcul cu tirant se utilizează în cazul în care împingerile arcului dublu
articulat nu pot fi preluate prin sistemul de rezemare. Asemenea situaţii se
întâlnesc la realizarea acoperişurilor de deschideri mari. Prezenţa tirantului face
ca distanţa dintre extremităţile arcului să se modifice cu o anumită cantitate
(alungirea tirantului). Din această cauză comportarea arcului cu tirant este puţin
diferită de cea a arcului dublu articulat, la care distanţa dintre extremităţi este
invariabilă.
Se consideră arcul cu tirant din figura 3.26,a încărcat cu forţe verticale.
- Fig.3.26 -

Arcul este tot o singură dată static nedeterminat. Sistemul de bază se alege
prin secţionarea tirantului. Se obţine tot un arc simplu rezemat, dar trebuie să se
introducă în expresia coeficientului necunoscutei şi efectul efortului axial din
tirant.
∫ ∫ ∫
+ + = δ dx
A E
n
ds
EA
n
ds
EI
m
t t
2
t
2
1
2
1
11
(3.47)

sau ţinând sama că y m
1
− = , ϕ − = cos n
1
şi 1 n
t
= rezultă:


y
x
SB
X
1
a
b
- 73 -
∫ ∫ ∫


+ ϕ + = δ dx
A E
I E
ds cos
A
I
ds y
I
I
EI
t t
0
2
0
2
0
11 0
(3.48)

Introducând aproximaţiile făcute la arcul dublu articulat relaţia (3.48)
devine

2
t
2
0
2 0
11 0
i L i L ds y
I
I
EI ⋅ + ⋅ + = δ

(3.49)

unde s-a notat cu
t t
0 2
t
A E
I E
i


= , unde E
t
şi A
t
fiind caracteristicile tirantului, iar E
şi I
0
ale arcului.
Necunoscuta, care reprezintă efortul din tirant, are forma

) i i ( L ds y
I
I
ds yM
I
I
X
2
t
2
0
2
0
0
p
0
1
+ ⋅ +
=


(3.50)

După calculul necunoscutei, eforturile în secţiunea curentă se determină
cu aceleaşi relaţii prezentate la arcul dublu articulat.

Efectul variaţiei de temperatură. Ecuaţia de condiţie este:

0 X
t 1 1 11
= ∆ + δ (3.51)
unde
∫ ∫ ∫
⋅ ⋅ α + ⋅ ⋅

α + ⋅ ⋅ α = ∆ dx t n ds m
h
t
ds t n
mt t t i m i it
(3.52)

cu t
m
temperatura medie din axa arcului, ∆t diferenţa de temperatură, h înălţimea
secţiunii transversale a arcului, α coeficientul de dilatare termică al arcului, t
mt

temperatura medie din axa tirantului, iar α
t
coeficientul de dilatare termică al
tirantului.
Tinând seama că y m
1
− = , ϕ − = cos n
1
şi n
t
=+1 se obţine:

L t ds y
h
t
L t
mt t m it
⋅ ⋅ α + ⋅ ⋅

α − ⋅ ⋅ α − = ∆

(3.53)
deoarece
∫ ∫
= = ϕ L dx ds cos
L
0
.
Necunoscuta X
1
are expresia
- 74 -
( )
2
t
2
0
2
0
mt t m
0 1
i i L ds y
I
I
t L t L yds
h
t
EI X
+ ⋅ +
⋅ ⋅ α − ⋅ ⋅ α +

α
=


(3.54)

Dacă arcul se află în aer liber ( 0 t
m
≠ şi ∆t=0) pot fi întâlnite două
situaţii:
- temperatura medie este diferită pentru arc şi tirant (
mt m
t t ≠ ). În acest
caz termenul liber are expresia

L t L t
mt t m it
⋅ ⋅ α − ⋅ ⋅ α − = ∆ (3.55)

iar efortul din tirant rezultă

( )
2
t
2
0
2
0
mt t m
0 1
i i L ds y
I
I
t L t L
EI X
+ ⋅ +
⋅ ⋅ α − ⋅ ⋅ α
=

(3.56)

- temperatura medie este aceeaşi pentru arc şi tirant (
mt m
t t = ). În acest
caz termenul liber are expresia

L t L t
mt t m it
⋅ ⋅ α + ⋅ ⋅ α − = ∆ (3.57)

iar efortul din tirant rezultă

( )
( )
2
t
2
0
2
0
t m
0 1
i i L ds y
I
I
t L
EI X
+ ⋅ +
α − α ⋅ ⋅
=

(3.58)

Dacă coeficienţii de dilatare termică sunt egali (
t
α = α ), atunci X
1
=0.

Efectul cedărilor de reazeme. Tinând cont de faptul că numai o deplasare
relativă a reazemelor pe orizontală poate produce eforturi, efectul cedărilor de
reazeme la arcul cu tirant poate fi privit astfel: se consideră că tirantul este
precomprimat, respectiv are loc o scurtare a sa cu o cantitate ∆u
t
.
Expresia necunoscutei X
1
numai din încărcarea cu scurtarea este:

- 75 -
2
0
2
0
ut 0
1
i L ds y
I
I
EI
X
⋅ +

=

(3.59)

iar momentul încovoietor se calculează cu relaţia

1 1 1
X y X m M ⋅ − = ⋅ =

(3.60)

EXEMPLUL 3.8 Să se traseze diagramele de moment încovoietor şi de
forţă axială la arcul dublu articulat din figura 3.27. Arcul este parabolic cu
secţiune constantă (bxh=40x60cm
2
).
- Fig.3.27 -

Sistemul de bază ales este arcul simplu rezemat. Deoarece diagramele m
1

şi
0
p
M sunt simetrice, integrarea se va efectua numai pe jumătate de arc,
rezultatele finale fiind multiplicate cu 2. Încărcarea fiind simplă se va utiliza
integrarea directă.
Expresia necunoscutei – în cazul secţiunii constante este
2
0
2
0
p
1
i L ds y
ds yM
X
⋅ +
=



Expresiile momentelor încovoietoare în secţiunea curentă sunt: y m
1
− = ,
2
Px
M
0
p
= , iar
2
L
) x L ( fx 4
y

=
Deoarece arcul este pleoştit se va admite că ds=dx. Termenii care intervin
în expresia necunoscutei X
1
au următoarele forme:

8
P=120kN y
x
SB
X
1
y
x
60
3

P=120kN
60
2
Px

4
PL

M
p

0
8
39,5
39,5
M
p

107,33
135,38
135,38
137,33
137,33
124,223
N
p

_
- 76 -
∫ ∫
= = ⋅

= 9600
48
f PL 5
dx
2
Px
L
) x L ( fx 4
2 ds yM
2
2
L
0
2
0
p

80 , 76
15
Lf 8
dx
L
) x L ( x f 16
ds y
2
2
L
0
4
2 2 2
2
= =

=
∫ ∫

48 , 0
12
6 , 0
16
12
h
L
A
I
L i L
2 2
2
0
= ⋅ = = = ⋅

Necunoscuta X
1
are valoarea:

kN 223 , 124
48 , 0 80 , 76
9600
X
1
=
+
=

Momentele încovoietoare se determină cu relaţia:
1
0
p p
yX M M − =
- secţiunea de la cheie (x=L, y=f)
Nm 33 , 107 223 , 124 3 480 X f
4
PL
M
1 c
= ⋅ − = ⋅ − =
- secţiunea de la sfertul deschiderii






= = f
4
3
y ,
2
L
x
kNm 5 , 39 50 , 279 240 X f
4
3
4
L
2
P
M
1 s
− = − = ⋅ − ⋅ =

Forţele axiale se determină cu relaţia: ϕ − = cos X N N
1
0
p p

- secţiunea de la naşteri: 8 , 0 cos
1
= ϕ ; 6 , 0 sin
1
= ϕ
kN 38 , 135 cos X sin
2
P
N
1 1 1 1
− = ϕ − ϕ − =
- secţiunea de la sfert: 936 , 0 cos
s
= ϕ ; 351 , 0 sin
s
= ϕ
kN 33 , 137 cos X sin
2
P
N
s 1 s s
− = ϕ − ϕ − =
- secţiunea de la cheie: 1 cos
c
= ϕ ; 0 sin
c
= ϕ
kN 223 , 124 cos X N
c 1 c
− = ϕ − =
Cu aceste valori în figura 3.27 au fost trasate diagramele M
p
şi N
p
.

EXEMPLUL 3.9. Să se traseze diagramele de moment încovoietor şi de
forţă axială la arcul cu tirant din figura 3.28.
Caracteristicile secţionale ale arcului sunt: modulul de elasticitate al
arcului (beton) E=300000daN/cm
2
, secţiunea transversală a arcului
bxh=40x60cm
2
, modulul de elasticitate al tirantului (oţel) E
t
=2100000daN/cm
2
,
aria secţiunii transversale a tirantului A
t
=34cm
2
.
- 77 -
- Fig.3.28 -

Arcul este acelaşi de la aplicaţia 3.8. În acest caz având tirant se modifică
numai coeficientul necunoscutei, respectiv
∫ ∫ ∫
+ + = δ dx
A E
n
ds
EA
n
ds
EI
m
t t
2
t
2
1
2
1
11

sau ţinând seama de y m
1
− = , ϕ − = cos n
1
, 1 n
t
+ = rezultă
∫ ∫ ∫
+ ϕ + = δ dx 1
A E
EI
ds cos
A
I
ds y
I
I
EI
2
t t
0 2 0 2 0
11 0

Deoarece arcul este pleoştit, iar secţiunea transversală este constantă
(I
0
=I) rezultă
80 , 76 dx
L
) x L ( fx 4
2 ds y
2
L
0
2
2
2
= =







=
∫ ∫

48 , 0 i L ds cos
A
I
2
0
2
0
= ⋅ = ϕ


84 , 4
10 34 10 1 , 2
10 72 10 3
16 i L dx 1
A E
EI
4 8
4 7
2
t
2
t t
0
=
⋅ ⋅ ⋅
⋅ ⋅ ⋅
⋅ = ⋅ =




9600 ds yM EI
0
p p 1 0
− = − = ∆


Necunoscuta, efortul din tirant, este

kN 902 , 116
84 , 4 48 , 0 80 , 76
9600
X
11
p 1
1
=
+ +
=
δ

− =
Se constată că în cazul arcului cu tirant, efortul în tirant este mai mic
decât reacţiunea orizontală a arcului dublu articulat, şi aceasta deoarece tirantul
este un element deformabil.
Momentele încovoietoare se determină cu relaţia
1
0
p p
yX M M − =

8
P=120kN
SB
X
1
60
3

P=120kN
60 M
p

0
8
23,03
M
p

129,29
129,52
129,52
130,48
130,48
116,902
N
p

_
480
23,03
116,902
+
- 78 -
- la cheie kNm 29 , 129 902 , 116 3 8 60 M
c
= ⋅ − ⋅ =
- la sfertul deschiderii kNm 03 , 23 902 , 116 3
4
3
4 60 M
s
− = ⋅ ⋅ − ⋅ =
Forţele axiale se determină cu relaţia ϕ − = cos X N N
1
0
p p

- la naşteri kN 52 , 129 cos X sin
2
P
N
1 1 1 1
− = ϕ − ϕ − =
- la sfertul deschiderii kN 48 , 130 cos X sin
2
P
N
s 1 s s
− = ϕ − ϕ − =
- la cheie kN 902 , 116 X N
1 c
− = − =
- în tirant kN 902 , 116 X N
1 t
+ = + =
Diagramele de eforturi (moment încovoietor şi forţă axială) au fost trasate
în figura 3.28. Se constată că, în comparaţie cu arcul dublu articulat, la arcul cu
tirant momentul la cheie a crescut, iar momentul la sfertul deschiderii a scăzut.

EXEMPLUL 3.10 Să se traseze diagramele de moment încovoietor şi de
forţă axială la arcul dublu articulat din figura 3.29,a folosind metoda bolţarilor.
Arcul este parabolic cu secţiune constantă (bxh=40x90cm
2
).
- Fig.3.29 -
Arcul este o singură dată static nedeterminat şi se alege ca sistem de bază
arcul simplu rezemat (fig.3.29,b). Deoarece arcul este încărcat simetric, calculul
se va efectua pe jumătatate de arc. În acest sens se vor folosi 8 bolţari având
proiecţia pe orizontală constantă, respectiv m 1 s = ∆ (fig.3.29,c).

x
16
y
SB
X
1

y
i
x
i
i
0
ϕ
i
30kN/m
2

x
x
x
x
x
x
x
1 1 1 1 1 1 1 1
1
2
3
4
5
6
7
8
x
9
a
b
c
472,535
M
p
529,777
N
p

_
529,777
d
e
14,93
- 79 -
În tabelul 3.3 se determină coordonatele centrelor de greutate ale celor 8
bolţari şi a secţiunilor de la naştere şi de la cheie precum şi unghiurile formate
de tangenta la curbă cu orizontala în aceste puncte.
Relaţiile de calcul sunt:
( ) ( )
32
x
2
x
16
x 16 x 2 4
L
x L x f 4
y
2
i i
2
i i
2
i i
i
− =
− ⋅ ⋅ ⋅
=
− ⋅ ⋅ ⋅
=
16
x
x tg
i
i i
− = ϕ ;
i
2
i
i
tg 1
tg
sin
ϕ +
ϕ
= ϕ ;
i
2
i
tg 1
1
cos
ϕ +
= ϕ

Tabelul 3.3

Momentele încovoietoare şi a forţelor axiale în centrele de greutate ale
bolţarilor precum şi în secţiunile de la naştere şi de la cheie pe sistemul de bază
se determină cu relaţiile de mai jos şi sunt prezentate de asemenea în tabelul 3.3.
2
x
x 30 x V M
i
i i 0
0
Pi
⋅ ⋅ − ⋅ =
( )
i i 0
0
Pi
sin x 30 V N ϕ ⋅ ⋅ − − =
unde V
0
reprezintă reacţiunea verticală din secţiunea de la naştere
( kN 240 2 / 16 30 V
0
= ⋅ = ).
Expresia necunoscutei, în condiţia . ct s = ∆ , I=ct., este







+
=
⋅ + ∆

=
s
i L
y
yM
i L s y
I
I
s yM
I
I
X
2
0
2
0
p
2
0
2
0
0
p
0
1

Termenii din expresia necunoscutei sunt calculaţi în tabelul 3.4.
Secţiune x
i
y
i
tgϕ
i
sinϕ
i
cosϕ
i

0
p
M
0
p
N
0 0 0.000 0.500 0.447 0.894 0.000 -107.331
1 0.5 0.242 0.469 0.424 0.905 116.250 -95.498
2 1.5 0.680 0.406 0.376 0.926 326.250 -73.394
3 2.5 1.055 0.344 0.325 0.946 506.250 -53.638
4 3.5 1.367 0.281 0.271 0.963 656.250 -36.551
5 4.5 1.617 0.219 0.214 0.977 776.250 -22.438
6 5.5 1.805 0.156 0.154 0.988 866.250 -11.578
7 6.5 1.930 0.094 0.093 0.996 926.250 -4.200
8 7.5 1.992 0.031 0.031 1.000 956.250 -0.469
9 8 2.000 0.000 0.000 1.000 960.000 0.000
- 80 -
Tabelul 3.4

Termenii din expresia necunoscutei se calculează pe arcul întreg, deoarece
sistemul de bază este arcul simplu rezemat, respectiv
218 , 16384 109 , 8192 2 yM 2
0
p
= ⋅ =


133 , 34 067 , 17 2 y 2
2
= ⋅ =


54 , 0
2 12
9 . 0 16
s 12
h L
s
i L
2 2
o
2
o
=


=
∆ ⋅

=



Necunoscuta X
1
este
kN 535 , 472
54 , 0 133 , 34
218 , 16384
X
1
=
+
=
Eforturile finale au fost calculate cu relaţiile
ϕ ⋅ − =
⋅ − =
cos X N N
X y M M
1
0
p p
1
0
p p

sunt înscrise în tabelul 3.5.şi sunt reprezentate în figura 3.29,d şi e.

Tabelul 3.5
Secţ. y
i

0
p
M
1 i
X y ⋅ −
p
M
0
p
N
ϕ ⋅ − cos X
1

p
N
0 0.000 0. 0. 0. -107.331 -422.446 -529.777
1 0.242 116.250 -114.442 1.808 -95.498 -427.644 -523.142
2 0.680 326.250 -321.176 5.074 -73.394 -437.567 -510.961
3 1.055 506.250 -498.377 7.873 -53.638 -447.018 -500.656
4 1.367 656.250 -646.044 10.206 -36.551 -455.051 -491.602
5 1.617 776.250 -764.178 12.072 -22.438 -461.667 -484.105
6 1.805 866.250 -852.778 13.472 -11.578 -466.865 -478.443
7 1.930 926.250 -911.845 14.405 -4.200 -470.645 -474.845
8 1.992 956.250 -941.378 14.872 -0.469 -472.535 -473.004
9 2.000 960.000 -945.070 14.930 0 -472.535 -472.535

Bolţar x
i
y
i

2
i
y
0
p
M y
i
0
p
M
1 0.5 0.242 0.059 116.250 28.154
2 1.5 0.680 0.462 326.250 221.748
3 2.5 1.055 1.112 506.250 533.936
4 3.5 1.367 1.869 656.250 897.217
5 4.5 1.617 2.615 776.250 1255.342
6 5.5 1.805 3.257 866.250 1563.311
7 6.5 1.930 3.724 926.250 1787.373
8 7.5 1.992 3.969 956.250 1905.029
- 81 -
3.3.3. Arcul dublu încastrat

Arcul dublu încastrat este de trei ori static nedeterminat. Calculul arcelor
dublu încastrate se efectuează utilizând un procedeu specific de ortogonalizare a
diagramelor unitare denumit procedeul transferării necunoscutelor în centrul
elastic. În acest mod se poate realiza anularea coeficienţilor secundari din
sistemul ecuaţiilor de condiţie. De notat că două diagrame se numesc ortogonale
dacă rezultatul integrării lor este egal cu zero.
Fie arcul dublu încastrat din figura 3.30,a şi sistemul de bază obţinut prin
secţionarea arcului în secţiunea de la cheie (fig. 3.30,b).
- Fig. 3.30

Sistemul general de ecuaţii de condiţie are forma:







= ∆ + δ + δ + δ
= ∆ + δ + δ + δ
= ∆ + δ + δ + δ
0 X X X
0 X X X
0 X X X
p 3 3 33 2 32 1 31
p 2 3 23 2 22 1 21
p 1 3 13 2 12 1 11
(3.61)

Deoarece necunoscutele X
1
şi X
2
sunt simetrice, iar necunoscuta X
3
este
antisimetrică rezultă că δ
13

31

23

32
=0. Datorită acestei proprietăţi,
diagramele m
1
şi m
2
sunt ortogonale cu diagrama m
3
. Sistemul de ecuaţii se
poate împărţi în două sisteme






= ∆ + δ
= ∆ + δ + δ
= ∆ + δ + δ
0 X
0 X X
0 X X
p 3 3 33
p 2 2 22 1 21
p 1 2 12 1 11
(3.62)

x
a b
y
X
1
X
2
X
3
c
X
1
X
2
X
3
X
1
X
3
x
y
y’
c
y
- 82 -
Aceaşi formă a sistemului de ecuaţii a fost întâlnită şi în cazul cadrelor
simetrice. Dacă încărcarea este simetrică atunci X
3
, iar dacă încărcarea este
antisimetrică, X
1
=X
2
=0. Problema care se pune este ca diagramele simetrice m
1

şi m
2
să fie ortogonalizate astfel încât δ
12

21
=0. Pentru aceasta se aplică
procedeul transferării necunoscutelor în centrul elastic, adică se ataşează de cele
două bare curbe în axa de simetrie, câte o consolă de rigiditate infinită, iar
necunoscutele se transferă în capătul acestor console (fig.3.30,c). Lungimea
consolelor ataşate, notată cu c, se determină din condiţia ca diagramele m
1
şi m
2

să fie ortogonale.
Diagramele unitare produse de necunoscutele transferate în centrul elastic
sunt prezentate în figura 3.31.
- Fig. 3.31 -
Expresiile momentelor încovoietoare şi ale forţelor axiale produse de cele
trei necunoscute în secţiunea curentă a sistemul de bază sunt:

y m
1
− = 1 m
2
= x m
3
=
(3.63)
ϕ − = cos n
1
0 n
2
= ϕ = sin n
3


Cu aceste valori, expresia coeficientului δ
12
devine:


= − = δ 0 yds
I
I
EI
0
12 0
(3.64)
sau


= 0 yds
I
I
0
(3.65)

m
1

X
1
=1
m
2

X
2
=1
m
3

X
3
=1
- 83 -
Exprimând ordonata secţiunii curente y în raport cu c se obţine ' y c y − =
unde y' se măsoară de la cheie.
Condiţia (3.65) devine

0 ds y
I
I
cds
I
I
yds
I
I
'
0 0 0
∫ ∫ ∫
= − = (3.66)

de unde se obţine lungimea c a consolelor ataşate, respectiv distanţa de la cheie
la centrul elastic (originea sistemului de axe xoy)




=
ds
I
I
ds y
I
I
c
0
'
0
(3.67)

În aceste condiţii sistemul de ecuaţii (3.62) devine







= ∆ + δ
= ∆ + δ
= ∆ + δ
0 X
0 X
0 X
p 3 3 33
p 2 2 22
p 1 1 11
(3.68)

Tinând seama de expresiile (3.63), coeficienţii necunoscutelor şi termenii
liberi din sistemul de ecuaţii (3.68) capătă forma:


∫ ∫
ϕ + = δ ds cos
A
I
ds y
I
I
EI
2
0
2
0
11 0



= δ ds
I
I
EI
0
22 0


∫ ∫
ϕ + = δ ds sin
A
I
ds x
I
I
EI
2
0
2
0
33 0
(3.69)

∫ ∫
ϕ + = ∆ ds cos N
A
I
ds yM
I
I
EI
0
p
0
0
p
0
p 1 0



= ∆ ds M
I
I
EI
0
p
0
p 2 0


∫ ∫
ϕ + = ∆ ds sin N
A
I
ds xM
I
I
EI
0
p
0
0
p
0
p 3 0


- 84 -
Admiţând aproximaţiile făcute la arcul dublu articulat şi introducând şi
următoarele aproximaţii:



= ϕ ; 0 ds sin
A
I
2
0
şi

= ϕ 0 ds sin N
A
I
0
p
0
(3.70)

necunoscutele din sistemul de ecuaţii (3.68) capătă expresiile


2
0
0
0
p
0
1
i l ds
I
I
ds yM
I
I
X
⋅ +
=


;


− =
ds
I
I
ds M
I
I
X
0
0
p
0
2
;


− =
ds x
I
I
ds xM
I
I
X
2
0
0
p
0
3
(3.71)

Dacă încărcarea exterioară este simetrică, atunci X
1

0, X
2

0 şi X
3
=0, iar
dacă încărcarea este antisimetrică, atunci X
1
=0, X
2
=0, şi X
3

0.
După determinarea necunoscutelor, eforturile din secţiunea curentă se
calculează prin suprapunere de efecte astfel:

- în cazul încărcării simetrice

ϕ − = + + =
+ − = + + =
cos X N X n X n N N
X yX M X m X m M M
1
0
p 2 2 1 1
0
p p
2 1
0
p 2 2 1 1
0
p p
(3.72)

- în cazul încărcării antisimetrice

ϕ + = + =
+ = + =
sin X N X n N N
xX M X m M M
3
0
p 3 3
0
p p
3
0
p 3 3
0
p p
(3.73)
Datorită dificultăţilor ce apar în calculul integralelor, se poate folosi
însumarea numerică utilizând calculul prin bolţari.
Astfel, poziţia centrului elastic este




=
W
W y
c
'
(3.74)

iar expresiile necunoscutelor sunt:



⋅ +
=
2
0
2
0
p
1
i L W y
W yM
X ;


− =
W
W M
X
0
p
2
;


=
W x
W xM
X
2
0
p
3
(3.75)
- 85 -
unde s
I
I
W
0
∆ = reprezintă lungimea transformată a bolţarilor.

Efectul variaţiei de temperatură. În cazul arcelor simetrice încărcate cu
variaţie de temperatură simetrică (∆t>0, t
m
>0) sistemul ecuaţiilor de condiţie are
forma:





=
= ∆ + δ
= ∆ + δ
0 X
0 X
0 X
3
t 2 2 22
t 1 1 11
(3.76)

unde δ
11
şi δ
22
au expresiile cunoscute iar termenii liberi sunt:

ds y
h
t
L t ds m
h
t
ds t n
m 1 m 1 t 1
⋅ ⋅

⋅ α − ⋅ ⋅ α − = ⋅ ⋅

α + ⋅ ⋅ α = ∆
∫ ∫ ∫

(3.77)
ds
h
t
ds m
h
t
ds t n
2 m 2 t 2 ∫ ∫ ∫

⋅ α = ⋅ ⋅

α + ⋅ ⋅ α = ∆

Necunoscutele capătă forma:

2
0
2
0
m
0 1
i L ds y
I
I
t L yds
h
t
EI X
⋅ +
⋅ +

α =


;
(3.78)



α − =
ds
I
I
ds
h
t
EI X
0
0 2


Considerând cele două cazuri de încărcare particulare se obţine:
a) Dacă arcul este supus unei variaţii de temperatură uniformă ( 0 t
m
≠ , şi
∆t=0) atunci din (3.78) rezultă

2
0
2
0
m
0 1
i L ds y
I
I
t L
EI X
⋅ +

α =

; X
2
=0 (3.79)

Pentru arcul cu secţiunea transversală constantă necunoscuta X
1
are
următoarea expresie

- 86 -
2
0
2
m
0 1
i L ds y
t L
EI X
⋅ +

α =

(3.80)

Momentul încovoietor într-o secţiune se calculează cu relaţia

1 1 1 t
X y X m M ⋅ − = ⋅ = (3.81)

În figura 3.32 se prezintă calitativ diagrama de moment încovoietor
produsă de acţiunea temperaturii medii.
- Fig.3.32 -

b) Dacă arcul este supus numai unei variaţii de temperatură pentru care
t
m
=0, şi 0 t ≠ ∆ , unde ∆t este o încărcare simetrică, expresiile necunoscutelor
sunt:
0
i L ds y
I
I
yds
h
t
EI X
2
0
2
0
0 1
=
⋅ +

α =


;



α − =
ds
I
I
ds
h
t
EI X
0
0 2
(3.82)

La arcele cu secţiune constantă, necunoscuta X
2
are expresia
h
t
EI X
0 2

⋅ α ⋅ − = (3.83)
Expresia momentului încovoietor devine:
h
t
EI X 1 X m M
0 2 2 2 t

⋅ α ⋅ − = ⋅ = ⋅ = (3.84)
Dacă fibra mai încălzită este la extrados atunci fibra întinsă este la
intrados şi invers (fig.3.33).

t
m
>0
t
m
<0
- 87 -
- Fig.3.33 -

Efectul cedărilor de reazeme. Pentru arcul dublu încastrat necunoscutele
transferate în centrul elastic, au expresiile:

2
0
2
0
k 1 k 0
11
1
1
i L ds y
I
I
r EI
X
⋅ +

=
δ

− =







=
δ

==

ds
I
I
r EI
X
0
k 2 k 0
22
2
2
(3.85)



=
δ

==

ds x
I
I
r EI
X
2
0
k 3 k 0
33
3
3


unde ∆
k
sunt cedările de reazeme, iar r
ki
sunt reacţiunile de pe direcţiile cedărilor
de reazeme din încărcarea succesivă a sistemului de bază cu necunoscutele X
i
=1.

EXEMPLUL 3.11. Să se traseze diagramele de moment încovoietor şi de
forţă axială la arcul dublu încastrat de formă circulară din figura 3.34 utilizând
metoda bolţarilor. Arcul este realizat din beton armat având următoarele
elemente geometrice:
- deschiderea L=30m;
- săgeata f=10m;
- secţiunea transversală constantă bxh=50x90cm.
Arcul fiind simetric şi încărcat simetric se alege ca sistem de bază
consola cu capăt liber în axa de simetrie. Calculul se va efectua pe
semistructură, prin transferarea necunoscutelor în centrul elastic. Semiarcul se
împarte în 10 bolţari de lungime egală.
Eforturile diferite de zero sunt X
1
şi X
2
şi au expresiile



⋅ +
=
2
0
2
0
p
1
i L W y
W yM
X ;


− =
W
W M
X
0
p
2



∆t>0
∆t<0
- 88 -
- Fig.3.34 -

Calculul elementelor geometrice ale arcului. Cunoscând deschiderea şi
săgeata se determină raza arcului şi unghiul la centru.

( )
2
2
2
f R
2
L
R − +






= m 25 , 16
2
f
f 8
L
R
2
= + =
923 , 0
R 2
L
sin = = α
0
38 , 67 = α

Lungimea unui element este m 911 , 1
180
25 , 16 738 , 6
180
R n
s
0
0
0
0
=
⋅ π ⋅
=
⋅ π ⋅
= ∆
Coordonatele centrelor de greutate ale bolţarilor precum şi ale secţiunilor
A (la naştere) şi B (la cheie) sunt date în tabelul 3.6. Relaţiile de calcul pentru
coordonatele centrelor de greutate sunt:
i
'
i
sin R x θ = şi ) cos 1 ( R y
i
'
i
θ − = .



α
y’
x
i
R
L/2
f
=
1
0
,
0
0
m

L=30,00m
P
7
=80kN
P
B
=200kN
1
2
A
5
4
3
7
9
8
6
10
f

x’
θ
i

B
A
α
'
i
x
'
i
y
B
y
c

X
2

X
1

C
P
7
=80kN
- 89 -
Tabelul 3.6

Secţiunea transversală a arcului fiind constantă, rezultă I
0
=I şi
s s
I
I
W
0
∆ = ∆ = , deci relaţia (3.73) pentru determinarea poziţiei centrului elastic
( de coordonată c) se poate scrie sub forma






= =
s
s y
W
W y
c
' '

Calculul coordonatei centrului elastic “c”, coordonatele y

ale centrelor de
greutate ale bolţarilor, în sistemul de axe xCy (y=c-y’) precum şi termenii yW şi
y
2
W, necesari în calculul necunoscutelor este prezentat în tabelul 3.7.

Tabelul 3.7
Secţiunea y' W y'W y y
2
W
10 0.028 1.911 0.054 3.459 22.865
9 0.252 1.911 0.482 3.235 19.999
8 0.697 1.911 1.332 2.790 14.875
7 1.357 1.911 2.593 2.130 8.670
6 2.223 1.911 4.248 1.264 3.053
5 3.282 1.911 6.272 0.205 0.080
4 4.521 1.911 8.640 -1.034 2.043
3 5.921 1.911 11.315 -2.434 11.321
2 7.464 1.911 14.264 -3.977 30.225
1 9.129 1.911 17.446 -5.642 60.831


Sectiunea θ
i
sinθ
i
cosθ
i
x
i
' y
i
'
A 67.380 0.923 0.385 15.000 10.000
1 64.011 0.899 0.438 14.607 9.129
2 57.273 0.841 0.541 13.670 7.464
3 50.535 0.772 0.636 12.545 5.921
4 43.797 0.692 0.722 11.246 4.521
5 37.059 0.603 0.798 9.793 3.282
6 30.321 0.505 0.863 8.203 2.223
7 23.583 0.400 0.916 6.501 1.357
8 16.845 0.290 0.957 4.709 0.697
9 10.107 0.175 0.984 2.852 0.252
10 3.369 0.059 0.998 0.955 0.028
B 0 0 1 0 0
- 90 -
Din tabelul 3.7 rezultă:
11 , 19 W =

; 644 , 66 W ' y =

; m 487 , 3
11 , 19
644 , 66
W
W ' y
c = = =




Momentele încovoietoare
0
p
M şi eforturile axiale
0
p
N pe sistemul de bază
sunt calculate în tabelul 3.8. Forţele concentrate sunt aplicate simetric în
secţiunile 7 şi B. Pentru calculul pe semistructură se ia kN 100
2
P
B
= .
Tabelul 3.8
Secţiunea

+ + +
⋅ − + =
1 i
'
i
'
1 i 1 i i
P ) x x ( M M

i
P
sinθ
i

0
p
N
B M
B
=0 100 0 0
10
5 , 95 955 , 0 100 0 M
10
− = ⋅ − =
100 0,059 -5,90
9
2 , 285 897 , 1 100 5 , 95 M
9
− = ⋅ − − =
100 0,175 -17,50
8
9 , 470 857 , 1 100 2 , 285 M
8
− = ⋅ − − =
100 0,290 -29,00
-40,00
7
1 , 650 792 , 1 100 9 , 470 M
7
− = ⋅ − − =
100 0,400
-72,00
6
46 , 956 702 , 1 180 1 , 650 M
6
− = ⋅ − − =
180 0,505 -90,90
5
66 , 1242 59 , 1 180 46 , 956 M
5
− = ⋅ − − =
180 0,603 -108,54
4
2 , 1504 453 , 1 180 66 , 1242 M
4
− = ⋅ − − =
180 0,692 -124,56
3
02 , 1738 299 , 1 180 2 , 1504 M
3
− = ⋅ − − =
180 0,772 -138,96
2
52 , 1940 125 , 1 180 02 , 1738 M
2
− = ⋅ − − =
180 0,841 -151,38
1
18 , 2109 937 , 0 180 52 , 1940 M
1
− = ⋅ − − =
180 0,899 -161,82
A
92 , 2179 393 , 0 180 18 , 2109 M
A
− = ⋅ − − =
180 0,923 -166,14

Expresiile necunoscutelor sunt
2
0
2
0
p
1
i L W y
W yM
X
⋅ +
=


;


− =
W
W M
X
0
p
2

Din tabelul 3.7 rezultă
110 , 19 W =

; 964 , 173 W y
2
=


Termenul
2
0
i L⋅ pe semistructură are valoarea
013 , 1
12
90 , 0
00 , 30
2
1
i L
2
1
2
2
0
= ⋅ = ⋅
Termenii care apar la numărător în expresiile necunoscutelor sunt
calculaţi în tabelul 3.9.

- 91 -

Tabelul 3.9
Sectiunea W y yW
0
p
M
0
p
M W y
0
p
M W
10 1.911 3.459 6.610 -95.500 -182.501 -631.269
9 1.911 3.235 6.182 -285.200 -545.017 -1763.131
8 1.911 2.790 5.332 -470.900 -899.890 -2510.693
7 1.911 2.130 4.070 -650.100 -1242.341 -2646.187
6 1.911 1.264 2.416 -956.460 -1827.795 -2310.333
5 1.911 0.205 0.392 -1242.660 -2374.723 -486.818
4 1.911 -1.034 -1.976 -1504.200 -2874.526 2972.260
3 1.911 -2.434 -4.651 -1738.020 -3321.356 8084.181
2 1.911 -3.977 -7.600 -1940.520 -3708.334 14748.043
1 1.911 -5.642 -10.782 -2109.180 -4030.643 22740.888

126 , 21007 W M
0
p
− =

; 942 , 38196 W yM
0
p
=



Cu aceste rezultate necunoscutele capătă valorile

kN 297 , 218
013 , 1 964 , 173
942 , 38196
X
1
=
+
= ; kNm 274 , 1099
11 , 19
126 , 21007
X
2
=

− =

Eforturile finale calculate cu relaţiile
2 1
0
p 2 2 1 1
0
p p
X yX M X m X m M M + − = + + =
ϕ − = + + = cos X N X n X n N N
1
0
p 2 2 1 1
0
p p

sunt date în tabelul 3.10

Tabelul 3.10
Secţiunea y
0
p
M
1
yX −
p
M
0
p
N
cosθ
i

i 1
cos X θ −
N
p

B 3.487 0.000 -761.202 338.072 0.000 1.000 -218.297 -218.297
10 3.459 -95.500 -755.089 248.685 -5.900 0.998 -217.860 -223.760
9 3.235 -285.200 -706.191 107.883 -17.500 0.984 -214.804 -232.304
8 2.790 -470.900 -609.049 19.325 -29.000 0.957 -208.910 -237.910
-40.000 -239.960
7 2.130 -650.100 -464.973 -15.799
-72.000
0.916 -199.960
-271.960
6 1.264 -956.460 -275.927 -133.113 -90.900 0.863 -188.390 -279.290
5 0.205 -1242.660 -44.751 -188.137 -108.540 0.798 -174.201 -282.741
4 -1.034 -1504.200 225.719 -179.207 -124.560 0.722 -157.610 -282.170
3 -2.434 -1738.020 531.335 -107.411 -138.960 0.636 -138.837 -277.797
2 -3.977 -1940.520 868.167 26.921 -151.380 0.541 -118.099 -269.479
1 -5.642 -2109.180 1231.632 221.726 -161.820 0.438 -95.614 -257.434
A -6.513 -2179.920 1421.768 341.122 -166.140 0.385 -84.044 -250.184

- 92 -

CAPITOLUL IV

METODA DEPLASARILOR

4.1. Principii generale

Metoda deplasărilor este o metodă generală pentru calculul structurilor
static nedeterminate alcătuite din bare: cadre, grinzi continue sau grinzi cu
zăbrele având nodurile rigide. La aceste tipuri de structuri solicitarea dominantă
este încovoierea şi de aceea se poate accepta ipoteza simplificatoare conform
căreia în urma deformării, lungimile barelor nu se modifică. Se obţine astfel,
după cum se va vedea, o reducere substanţială calculului.
Aşa cum s-a arătat anterior, în calculul structurilor static nedeterminate este
necesar să se utilizeze atât condiţia de echilibru static cât şi condiţia de
continuitate a deformatei.
Starea de eforturi dintr-o bară a structurii poate fi determinată dacă se
cunosc încărcările exterioare precum şi deplasările secţiunilor de la capete -
translaţii sau rotiri. Deoarece încărcările exterioare sunt cunoscute, rezultă că
este necesar să se determine deplasările secţiunilor de la capetele barelor –
respectiv deplasările nodurilor structurii. Astfel, în metoda deplasărilor se aleg
drept parametri liniar independenţi deplasările posibile ale nodurilor. Drept
urmare condiţia de continuitate este satisfăcută pentru orice valori ale acestora,
deoarece sunt respectate atât legăturile cât şi continuitatea barelor. Situaţia reală
de echilibru se realizează pentru acea serie de valori a parametrilor pentru care
este satisfăcută concomitent şi condiţia de echilibru static.

4.1.1. Structuri cu noduri fixe. Structuri cu noduri deplasabile

La structurile alcătuite din bare, nodurile pot fi:
- rigide, respectiv secţiunile din nod ale barelor care-l formează au aceeaşi
rotire şi aceeaşi translaţie;
- articulate, respectiv secţiunile din nod ale barelor care-l formează au
aceeaşi translaţie, articulaţia permiţând rotirea relativă a acestor secţiuni.
Tinând cont de posibilităţile de deplasare a nodurilor şi de ipoteza
invariabilităţii lungimilor barelor, structurile se clasifică în:
- structuri cu noduri fixe - care sub acţiunea încărcărilor se deformează
numai prin rotirea nodurilor (fig.4.1,a);
- 93 -
- structuri cu noduri deplasabile - care sub acţiunea încărcărilor se
deformează atât prin rotiri cât şi prin translaţii de noduri (fig.4.1,b).
- Fig.4.1 -

Pentru a stabili dacă o structură este cu noduri fixe sau cu noduri
deplasabile se procedează în modul următor:
- se transformă structura reală într-o structură articulată prin introducerea
de articulaţii în toate nodurile rigide şi în încastrările cu baza de susţinere.
Această structură este formată din două tipuri de bare: bare dublu articulate
şi bare articulate la un capăt şi simplu rezemate la celălat capăt (fg.4.2,b,d);
- structura articulată obţinută se analizează din punct de vedere cinematic,
respectiv se determină numărul gradelor de libertate cinematică pe care le
are;
- dacă structura articulată nu are nici un grad de libertate
cinematică, este invariabilă geometric, respectiv static determinată,
atunci, structura reală este o structură cu noduri fixe (fig.4.2,a);
- dacă structura articulată are un număr oarecare de grade de
libertate cinematică (este un mecanism), atunci structura reală este
o structură cu noduri deplasabile, având un număr de grade de
libertate elastică egal cu numărul gradelor de libertate cinematică
ale structurii articulate (fig.4.2,c).

- Fig.4.2 -

a
b

a
b
c d
Structura articulată
0 6 2 4 3 W = ⋅ − ⋅ =
Structura articulată
2 1 6 2 5 3 W = − ⋅ − ⋅ =
- 94 -
Se ştie că un corp în plan are trei grade de libertate, deci pentru o structură
formată din B bare există 3B grade de libertate. Existenţa unei articulaţii simple
suprimă două grade de libertate, iar a unui reazem simplu suprimă un singur
grad de libertate. Deci, numărul total de grade de libertate suprimat prin
intermediul acestor legături pentru întreaga structură este 2A+S, unde A
reprezintă numărul de articulaţii simple interioare şi de legătură cu baza de
susţinere, iar S numărul reazemelor simple. Dacă într-un nod articulat se
întâlnesc mai multe bare, numărul de articulaţii simple este egal numărul de bare
minus unu.
Diferenţa între numărul gradelor de libertate posibile ale tuturor barelor
structurii şi numărul gradelor de libertate suprimate prin legăturile barelor
structurii articulate, reprezintă numărul gradelor de libertate cinematică,
respectiv
S A 2 B 3 W − − = (4.1)

unde cu W s-a notat numărul gradelor de libertate cinematice.
Dacă 0 W ≤ structura reală este cu noduri fixe, iar dacă W>0 structura
reală este cu noduri deplasabile.
În legătură cu stabilirea numărului gradelor de libertate elastică sunt
necesare următoarele precizări:
- la cadrele cu tirant în calculul numărului de bare tirantul nu trebuie
inclus, deoarece prezenţa sa în ansamblul structurii nu împiedică deplasarea
pe direcţia gradului de libertate, ci numai o limitează. Cadrul din figura
4.3,a are două grade de libertate;
- la cadrele cu bare curbe, trebuie ţinut seama de faptul că o bară
curbă introduce un grad de libertate în plus faţă de cazul barei drepte,
deoarece intervine variaţia de distanţă dintre capetele barei. Cadrul din
figura 4.3,b are un grad de libertate. Dacă în locul barei curbe ar fi existat o
bară dreaptă (reprezentată punctat în figură) cadrul ar fi fost cu noduri fixe.


- Fig. 4.3 -


a
W=1
b
W=2
- 95 -
4.1.2 Sistem de bază. Ecuaţii de condiţie.

În metoda deplasărilor, necunoscutele sunt deplasările nodurilor, respectiv
rotirile nodurilor rigide şi translaţiile pe direcţiile gradelor de libertate elastică.
Calculul structurilor prin metoda deplasărilor se conduce pe un sistem de bază.
Acesta se obţine prin introducerea de legături fictive care să împiedice
deplasările posibile ale nodurilor - rotiri şi translaţii.
Legăturile introduse sunt legături simple şi blochează o singură deplasare.
Pentru blocarea rotirii unui nod rigid se utilizează blocajul de nod, iar pentru
blocarea translaţiei pe direcţia unui grad de libertate se utilizează legătura de
grad de libertate. Blocajul de nod este o legătură simplă care suprimă rotirea
nodului, dar lasă liberă translaţia acesteia. Echivalentul mecanic al unui blocaj
de nod este o reacţiune moment. Legătura de grad de libertate este o legătură
simplă care suprimă translaţia nodului şi lasă liberă rotirea acesteia. Echivalentul
mecanic al unei legături de grad de libertate este o reacţiune forţă.
La cadrele cu noduri fixe, singura posibilitate de deplasare a nodurilor
este rotirea. Sistemul de bază se obţine prin introducerea în fiecare nod rigid a
unei legături simple numită blocaj de nod. Un exemplu îl reprezintă sistemul de
bază din figura 4.4,b obţinut prin introducerea a două blocaje în nodurile 1 şi 2
ale cadrului din figura 4.4,a.
- Fig. 4.4 -

În cazul cadrelor cu noduri deplasabile, posibilităţile de deplasare ale
nodurilor sunt rotirea şi translaţia. Sistemul de bază se obţine blocând rotirile
nodurilor rigide, prin introducerea de blocaje de nod, şi translaţiile pe direcţiile

a
d
P
SB
Z
2
Z
3

Z
1

P
1

Z
4

Z
5

Z
6

P
2

6 necunoscute
(4rotiri + 2 translatii)
c
P
1

P
2

b
SB
Z
1

P
Z
2

2 necunoscute
rotiri
- 96 -
gradelor de libertate elastice, prin introducerea de legături de grad de libertate.
Legătura de grad de libertate este materializată printr-un pendul simplu care
împiedică deplasarea tuturor nodurilor antrenate în deplasarea pe direcţia
gradului de libertate considerat, dar lasă liberă posibilitatea de rotire a nodurilor.
În figura 4.4,d este prezentat sistemul de bază pentru cadrul cu noduri
deplasabile din figura 4.4,c obţinut prin introducerea a trei blocaje de nod şi a
două legături de grad de libertate.
Sistemul de bază astfel obţinut, diferă de structura reală prin faptul că
deplasările nodurilor sunt împiedicate. De asemenea, se observă că sistemul de
bază este încărcat cu forţele exterioare date şi cu necunoscutele deplasări ale
nodurilor - rotiri sau translaţii - notate în acest caz cu Z
i
.
Sistemul de bază, în metoda deplasărilor, are următoarele caracteristici:
- este unic,
- este format din două tipuri de bare: bare dublu încastrate şi bare
încastrate la o extremitate şi articulate la cealaltă,
- este multiplu static nedeterminat comparativ cu structura reală, deoarece
au fost introduse legături suplimentare.
Sub acţiunea forţelor exterioare şi a deplasărilor pe direcţia
necunoscutelor în legăturile suplimentare vor apărea reacţiuni. Reacţiunea totală
din legătura suplimentară i se determină prin suprapunere de efecte şi are
expresia:

ip n n 1 i ii 2 2 i 1 1 i i
R Z r ... Z r ... Z r Z r R + + + + + + = (4.2)

unde:
R
ip
reprezintă reacţiunea din legătura suplimentară i când sistemul de
bază este încărcat numai cu forţele exterioare;
r
ij
reprezintă reacţiunea din legătura suplimentară i când sistemul de bază
este încărcat numai cu deplasarea Z
j
=1;
Z
1
, Z
2
, … , Z
n
– sunt deplasările necunoscute ale nodurilor – rotiri şi
translaţii,
Din încărcarea cu forţe sau cu deplasări pe direcţiile necunoscutelor,
condiţia de compatibilitate a deformatei este respectată în sensul că oricare ar fi
această deformată ea respectă natura legăturilor structurii reale.
Condiţia suplimentară care trebuie să se impună pentru a se obţine
deformata structurii reale este condiţia de echilibru static. Aceasta se obţine
impunând condiţia ca reacţiunile totale din legăturile suplimentare să fie nule,
deci:
0 R
1
= , 0 R
2
= , . . . , 0 R
n
= (4.3)

sau sub formă dezvoltată:
- 97 -
¦
¦
¹
¦
¦
´
¦
= + + + +
= + + + +
= + + + +
0 R Z r ... Z r Z r

0 R Z r ... Z r Z r
0 R Z r ... Z r Z r
np n nn 2 2 n 1 1 n
p 2 n n 2 2 22 1 21
p 1 n n 1 2 12 1 11
M
(4.4)

Rezolvând sistemul de ecuaţii (4.4) se obţin deplasările nodurilor, cu
ajutorul cărora se determină eforturile finale.
Momentul încovoietor într-o secţiune curentă se determină prin
suprapunere de efecte, astfel:

n n 2 2 1 1
0
p p
Z m ... Z m Z m M M ⋅ + + ⋅ + ⋅ + = (4.5)
unde
-
0
p
M reprezintă momentul încovoietor produs de forţele exterioare pe
sistemul de bază în secţiunea considerată,
- m
i
reprezintă momentul încovoietor produs în aceeaşi secţiune prin
încărcarea sistemului de bază cu necunoscuta Z
i
=1.
După trasarea diagramei de moment încovoietor este necesar să se facă
verificarea rezultatelor obţinute. Verificarea eficientă a calculului prin metoda
deplasărilor este verificarea condiţiei de echilibru static al structurii în ansamblu,
sau a unor părţi – nod sau nivel.
Pentru determinarea forţelor tăietoare şi a forţelor axiale se parcurg
aceleaşi etape prezentate la metoda eforturilor.


4.1.3. Convenţie de semne pentru rotiri şi momente încovoietoare

În metoda deplasărilor necunoscutele sunt rotiri şi translaţii de noduri
(fig.4.5,a,b). Se poate realiza o sistematizare a calculului structurilor deoarece
sistemul de bază este unic şi format din bare tip (dublu încastrate sau încastrat –
articulate) şi supuse unor încărcări tip – forţe şi deplasări ale nodurilor. În acest
sens este necesar să se introducă o convenţie de semne pentru deplasări şi
eforturi.
Necunoscutele translaţii de nod pot fi privite ca necunoscute rotiri de bare
(linia reazemelor s-a rotit cu unghiul
ij
ij
L

= ψ ). În felul acesta toate
necunoscutele sunt rotiri.
- 98 -
În ceea ce priveşte eforturile, deoarece structurile în formă de cadre sunt
supuse în principal la încovoiere, interesează în primul rând momentele
încovoietoare de la capetele barelor.
În concluzie se lucrează cu rotiri şi cu momente încovoietoare de capăt.
Convenţia de semne este următoarea: se consideră pozitive rotirile şi momentele
încovoietoare de capăt care au sens orar.
a b
- Fig.4.5 -

Pentru exemplificarea convenţiei de semne a momentelor încovoietoare se
consideră diagramele din figura 4.6, unde au fost puse în evidenţă momentele
încovoietoare din secţiunile de capăt. În calculul practic este necesar să se
specifice cu care dintre cele două momente încovoietoare se lucrează (pe bară
sau pe nod).
- Fig. 4.6 -

4.1.4. Relaţii între eforturi şi încărcări la barele sistemului de bază

Tinând cont de existenţa celor două categorii de structuri, barele
sistemului de bază pot avea următoarele încărcări:
- la structurile cu noduri fixe, barele pot fi încărcate cu forţe exterioare şi
cu rotiri ale secţiunilor de la capetele barelor,
- la structurile cu noduri deplasabile, barele pot fi încărcate cu forţele
exterioare, cu rotiri ale secţiunilor de capăt şi cu rotirea liniei reazemelor
produsă de translaţia secţiunilor de la capăt.



L

= ψ
θ
i


momente pe bara
momente pe nod
+
+
_
_
+
_
+
_
momente pe bara
momente pe nod
- 99 -
Efectul încărcării cu forţe este cunoscut din capitolul precedent. Expresiile
momentelor de încastare perfectă sunt cuprinse în tabelul 3.1.
Efectul deplasărilor nodurilor poate fi evaluat prin mai multe metode,
respectiv:
- prin metode energetice;
- utilizând ecuaţia diferenţială a fibrei medii deformate cunoscută din
Rezistenţa Materialelor;
- rezolvarea grinzilor static nedeterminate cu o singură deschidere la
acţiunea cedărilor de reazeme (vezi exemplul 3.6).
În continuare va fi prezentat efectul deplasărilor nodurilor utilizând
ecuaţia fibrei medii deformate cunoscută din Rezistenţa Materialelor.


4.1.4.1. Cazul barei dublu încastrate

Fie o bară dublu încastrată, la care s-au pus în evidenţă deplasările
nodurilor (rotiri şi translaţii) şi eforturile din aceste secţiuni (fig. 4.6,a şi b) în
convenţia de semne din Rezistenţa Materialelor. În figura 4.6,c a fost
reprezentată poziţia iniţială şi poziţia finală deformată a barei.
- Fig. 4.7 -






v
i

θ
i

θ
j

v
j

a
T
ij

M
ij
M
ji

T
j i

b
ij
ψ
x
v
x

y
v
i

v
j

x
θ
i

θ
j

c
y
x
y
x
- 100 -
Ecuaţia fibrei medii deformate, din Rezistenţa Materialelor este:

EI
M
dx
v d
x
2
x
2
− = (4.6)

unde v
x
reprezintă deplasarea unui punct de abcisă x, E reprezintă modulul de
elasticitate longitudinal, I momentul de inerţie al secţiunii transversale, iar M
x

momentul încovoietor în secţiunea curentă x.
Deoarece bara este încărcată numai la capete rezultă că momentul
încovoietor trebuie să fie cu variaţie liniară, iar forţa tăietoare să fie constantă.
În consecinţă, deplasarea unui punct de abcisă x se alege sub forma unui
polinom de gradul trei, respectiv


3
3
2
2 1 x
x a x a x a a v + + + = (4.7)

Tinând cont de expresia (4.7), relaţia (4.6) devine

( ) x a 6 a 2 EI
dx
v d
EI M
3 2
2
x
2
x
+ ⋅ − = ⋅ − = (4.8)

Expresiile constantelor din (4.7) se determină din condiţiile de capăt:
- pentru x=0

i
x
i x
dx
dv
v v
θ =
=
(4.9)

- pentru x=L


j
x
j x
dx
dv
v v
θ =
=
(4.10)

Deplasarea v
x
are expresia (4.7), iar rotirea expresia (4.11)

x a 3 x a 2 a
dx
dv
2
3 2 1
x
x
+ + = = θ (4.11)

- 101 -
Introducând condiţiile (4.9) şi (4.10) în (4.7) şi (4.11), rezultă
următoarele expresii ale constantelor:
- pentru x=0
i
v a = şi
1 1
a θ =

- pentru x=L
¹
´
¦
+ + θ = θ
+ + θ + =
2
3 2 i j
3
3
2
2 1 i j
L a 3 L a 2
L a L a L v v
(4.12)
de unde rezultă


( )
2
j i i j
2
L
L ) 2 ( v v 3
a
⋅ θ + θ − −
=
(4.13)
( )
3
j i j i
3
L
L ) ( v v 2
a
⋅ θ + θ + −
=

Cu aceste expresii ale constantelor, relaţia (4.7) devine

j
3
3
2
2
j
3
3
2
2
i
3
3
2
2
i
3
3
2
2
x
L
L
x
L
x
v
L
x
2
L
x
3
L
L
x
L
x
2
L
x
v
L
x
2
L
x
3 1 v
θ ⋅
|
|
.
|

\
|
− − ⋅
|
|
.
|

\
|
− +
+ θ ⋅
|
|
.
|

\
|
+ − + ⋅
|
|
.
|

\
|
+ − =
(4.14)

Expresia momentului încovoietor devine:


(
¸
(
θ
|
.
|

\
|
− −
|
.
|

\
|
− +
+

¸

θ
|
.
|

\
|
− −
|
.
|

\
|
− ⋅ − =
j 2 j 3 2
i 2 i 2 3 x
L
x
3
L
1
2 v
L
x
2
L
1
6
L
x
3
L
2
2 v
L
1
L
x
2 6 EI M
(4.15)

Tinând cont de relaţia diferenţială

x
x
T
dx
dM
= (4.16)

expresia forţei tăietoare este:

(
¸
(

¸

θ + − θ + ⋅ − =
j 2 j 3 i 2 i 3 x
L
6
v
L
12
L
6
v
L
12
EI T (4.17)
- 102 -
Eforturile la capetele barei sunt:
pentru x=0


j
2
j
3
i
2
i
3
ij
L
EI 6
v
L
EI 12
L
EI 6
v
L
EI 12
T θ − + θ − − =
(4.18)

j j
2
i i
2
ij
L
EI 2
v
L
EI 6
L
EI 4
v
L
EI 6
M θ + − θ + =

pentru x=L

j
2
j
3
i
2
i
3
ji
L
EI 6
v
L
EI 12
L
EI 6
v
L
EI 12
T θ − + θ − − =
(4.19)


j j
2
i i
2
ji
L
EI 4
v
L
EI 6
L
EI 2
v
L
EI 6
M θ − + θ − − =

Prin particularizarea relaţiilor (4.18) şi (4.19) şi notând cu
ij
ij
ij
L
EI
i =
rigiditatea practică a barei ij, expresiile momentelor încovoietoare şi a forţelor
tăietoare de la capetele barei, funcţie de o singură deplasare diferită de zero,
sunt:

a) θ
i
≠ 0 v
i
= v
j
= θ
j
= 0


i ij ij
i 4 M θ = şi
i ij ji
i 2 M θ − = ; (4.20)
i
ij
ji ij
L
i 6
T T θ − = =

b) θj ≠ 0 v
i
= v
j
= θ
i
= 0

j ij ij
i 2 M θ = şi
j ij ji
i 4 M θ − = (4.21)
j
ij
ji ij
L
i 6
T T θ − = =


c) 0 v v
i j
≠ − θ
i
= θ
j
= 0
- 103 -

ij ij ij
i 6 M ψ − = şi
ij ij ji
i 6 M ψ = (4.22)
ij
ij
ji ij
L
i 12
T T ψ ⋅ = =
unde
L
v v
i j
ij

= ψ .
De remarcat faptul că semnele eforturilor sunt în concordanţă cu
convenţia de semne din Rezistenţa Materialelor (momentul încovoietor este
pozitiv dacă întinde fibra inferioară, iar forţa tăietoare este pozitivă dacă tinde să
rotească secţiunea în sensul acelor de ceasornic).
Diagramele de momente încovoietoare sunt prezentate în tabelul 4.1.

Tabelul 4.1

θ
i

j
i



M
ij
=4i
ij
θ
i
M
ji
=2i
ij
θ
i




θ
j

j
i




M
ij
=2i
ij
θ
j
M
ji
=4i
ij
θ
j




ij
ψ
i
j


M
ij
=6i
ij
ψ
ij

M
ji
=6i
ij
ψ
ij






- 104 -
4.1.4.2. Cazul barei încastrată - articulată

În cazul barei încastrată-articulată, capătul k este articulat, deci momentul
încovoietor este nul. Pornind de la bara dublu încastrată se ajunge la cazul barei
încastrată-articulată prin condiţia M
ji
=0 (4.19).
Din acestă condiţie se determinã θ
j
, respectiv

j i i j
v
L 2
3
2
1
v
L 2
3
+ θ − − = θ (4.23)

care introdusă în M
ij
(4.18) conduce la

j
2
i i
2
ik
v
L
EI 3
L
EI 3
v
L
EI 3
M − θ + = (4.24)
Particularizările conduc la
a) θ
i
≠ 0 v
i
= v
j
= 0

i ik ik
i 3 M θ = (4.25)
b) v v
i j
− ≠ 0 θ
i
= 0

ik ik ik
i 3 M ψ − = (4.26)
Diagramele de eforturi sunt prezentate în tabelul 4.2.

Tabelul 4.2

θ
i

k
i


M
ik
=3i
ik
θ
ik




ik
ψ
i
k


M
ik
=3i
ik
ψ
ik




- 105 -
Expresiile momentelor la capetele barelor (momente pe nod) în cazul
celor două tipuri de structuri, momente produse de toate încărcările posibile -
forţe exterioare, rotiri de nod, translaţii de nod – în convenţia de semne
prezentată în paragraful anterior sunt:

- structuri cu noduri fixe

- bara dublu încastrată


j ij i ij ij ij
i 2 i 4 M θ − θ − = Μ (4.27)
j ij i ij ji ji
i 4 i 2 M θ − θ − = Μ

unde momentele de încastrare perfectă
ij
Μ şi
ji
Μ produse de forţe îşi conţin
semnul.
- bara încastrat - articulată

i ik ik ik
i 3 M θ − = Μ (4.28)

- structuri cu noduri deplasabile

- bara dublu încastrată

ij ij j ij i ij ij ij
i 6 i 2 i 4 M ψ + θ − θ − = Μ (4.29)
ij ij j ij i ij ji ji
i 6 i 4 i 2 M ψ + θ − θ − = Μ

- bara încastrat - articulatã

ik ik i ij ik ik
i 3 i 3 M ψ + θ − = Μ (4.30)


4.2. Structuri cu noduri fixe

Structurile cu noduri fixe sunt acele structuri care sub acţiunea
încărcărilor exterioare se deformează prin rotirea nodurilor rigide. Deci, numărul
de necunoscute este egal cu numărul nodurilor rigide pe care le are structura.
Pentru a analiza modul de rezolvare a unei structuri cu noduri fixe se
consideră structura din figura 4.8.
- 106 -
- Fig.4.8 -

La început se stabileşte categoria din care face parte structura, respectiv,
structura este cu noduri fixe sau cu noduri deplasabile. Pentru aceasta se
analizează din punct de vedere cinematic structura articulată, structură obţinută
din structura reală prin introducerea de articulaţii simple în nodurile rigide şi în
încastrările cu baza de susţinere.
Pentru cazul de faţă se obţine

h
1

P
Z
2
Z
1

SB
M
p

0
p
1
Structura
articulată
h
2

L
1
L
2

2
3
4
5
6
7
Z
3

M
12

M
21

M
24

Z
1
=1
4i
17

m
1

Z
2
=1
2i
17

4i
12

2i
12

4i
12
2i
12
4i
23
2i
23
3i
24
m
2

m
3

3i
35

4i
36

2i
36

Z
3
=1
d
1

d
2
d
3

4i
23

2i
23

r
21

r
11

r
31

r
12 r
22
r
32
r
13 r
23

r
33

- 107 -
0 0 9 2 6 3 S A 2 B 3 W = − ⋅ − ⋅ = − − =

deci, structura articulată nu are nici un grad de libertate cinematică, iar structura
reală este o structură cu noduri fixe.
În continuare se trece la sistemul de bază al metodei deplasărilor. Acesta
se obţine prin introducerea de blocaje de nod în toate nodurile rigide ale
structurii. Sistemul de bază astfel obţinut este încărcat cu forţele exterioare date
şi cu necunoscutele, care în cazul de faţă sunt rotirile nodurilor rigide, trei la
număr.
Dintre cele două condiţii generale, de echilibru static şi de compatibilitae
a deformatei cu legăturile, aceasta din urmă este respectată de sistemul de bază,
indiferent de natura încărcărilor (forţe exterioare sau rotiri ale nodurilor ridide).
Echilibrul static al sistemului de bază încărcat cu forţele exterioare şi cu
necunoscutele rotiri se exprimă prin impunerea condiţiei ca reacţiunile totale din
blocajele de nod să fie nule, deoarece aceste blocaje în realitate nu există.
Astfel se obţine sistemul ecuaţiilor de condiţie din metoda deplasărilor:

0 R
1
= , 0 R
2
= , 0 R
3
=

sau sub formă dezvoltată:






= + + +
= + + +
= + + +
0 R Z r Z r Z r
0 R Z r Z r Z r
0 R Z r Z r Z r
p 3 3 33 2 32 1 31
p 2 3 23 2 22 1 21
p 1 3 13 2 12 1 11


În sistemul ecuaţiilor de condiţie coeficienţii necunoscutelor sunt reacţiuni
unitare, ce apar în legăturile suplimentare când sistemul de bază este încărcat cu
o deplasare egală cu unitatea.
Astfel o reacţiune de forma r
ii
reprezintă reacţiunea ce apare în legătura
suplimentară i când sistemul de bază este încărcat numai cu rotirea Z
i
=1.
Reacţiunile r
ii
au totdeauna valori pozitive.
O reacţiune de forma r
ij
reprezintă reacţiunea ce apare în legătura
suplimentară i când sistemul de bază este încărcat numai cu rotirea Z
j
=1.
Reacţiunile r
ij
pot avea valori pozitive, negative sau nule. Reacţiunile r
ij
satisfac
condiţia de reciprocitate, respectiv r
ij
=r
ji
.
Termenii liberi sunt reacţiuni care apar în legăturile suplimentare produse
de acţiunea forţelor exterioare pe sistemul de bază, Astfel reacţiunea R
ip

reprezintă reacţiunea ce apare în legătura suplimentară i când sistemul de bază
- 108 -
este încărcat cu forţele exterioare. Termenii liberi pot fi pozitivi, negativi sau
nuli.
Prin încărcarea succesivă a sistemului de bază cu forţele date şi cu
deplasările Z
1
=1, Z
2
=1 şi Z
3
=1 se obţin diagramele de momente încovoietoare
0
p
M , m
1
, m
2
şi m
3
(fig. 4.8). Pentru a trasa cu uşurinţă diagramele unitare este
indicat să se deseneze în prealabil forma deformată a sistemului de bază (d
1
, d
2
,
respectiv d
3
), astfel stabilindu-se fibra întinsă prin rotirea nodului rigid.
Pentru calculul momentelor încovoietoare produse de rotirile nodurile se
calculează rigidităţile practice ale barelor, respectiv
ij
ij
ij
L
EI
i = .
Coeficienţii necunoscutelor şi termenii liberi ce apar în sistemul ecuaţiilor
de condiţie sunt reacţiuni moment şi se calculează din condiţia de echilibru static
a nodului în care se află blocajul.
În figura 4.9 sunt prezentate toate situaţiile din care se obţin reacţiunile
din blocaje.
- Fig.4.9 -

Scriind ecuaţia de echilibru static sub forma

= 0 M
i
se determină
reacţiunile (valoare şi semn). Se readuce aminte faptul că toate reacţiunile se
desenează în sensul pozitiv în convenţia de semne adoptată (vezi paragraful
4.1.3), respectiv sens orar.


r
11

4i
12
4i
17

2i
12

r
21

r
31

r
12

2i
12
3i
24
4i
23
4i
12

r
22

r
32

2i
23
r
13

2i
23
r
23

r
33

4i
23
3i
35
4i
36
R
3p

R
1p

M
12

R
2p

M
21

M
24
- 109 -
0 R
i 3 i 4 i 4 r ; 0 i 3 i 4 i 4 r
i 2 r ; 0 i 2 r
; 0 r
R ; 0 R
i 2 r ; 0 i 2 r
i 3 i 4 i 4 r ; 0 i 3 i 4 i 4 r
i 2 r ; 0 i 2 r
R ; 0 R
; 0 r
i 2 r ; 0 i 2 r
i 4 i 4 r ; 0 i 4 i 4 r
p 3
35 36 23 33 35 36 23 33
23 32 23 32
31
24 21 p 1 24 21 p 1
23 23 23 23
24 23 12 22 24 23 12 22
12 21 12 21
12 p 1 12 p 1
13
12 12 12 12
17 12 11 17 12 11
=
+ + = = − − −
= = −
=
− = = − +
= = −
+ + = = − − −
= = −
− = = +
=
= = −
+ = = − −
M M M M
M M


Se poate observa că:
- reciprocitatea reacţiunilor unitare este satisfăcută;
- reacţiunile r
13
= r
31
=0, deoarece nodurile 1 şi 3 nu sunt legate direct.
Prin rezolvarea sistemului de ecuaţii se obţin necunoscutele Z
1
, Z
2
şi Z
3
,
cu care se calculează momentele încovoietoare pe structura reală prin
suprapunere de efecte, respectiv :

3 3 2 2 1 1
0
p p
Z m Z m Z m M M ⋅ + ⋅ + ⋅ + =

Pentru verificarea eficientă a diagramei finale de moment încovoietor se
utilizează condiţia de echilibru static (echilibrul de nod al momentelor
încovoietoare).
În cazul structurilor cu noduri fixe există două cazuri particulare de
încărcare, respectiv:
- structura este încărcată numai cu forţe concentrate în noduri
(fig.4.10,a). În această situaţie, diagrama 0 M
0
p
≡ (fig.4.10,b), deci toţi termenii
liberi din sistemul ecuaţiilor de condiţie vor fi nuli, şi se obţine soluţia banală
Z
i
=0 (i=1,2,…,n). Tinând cont de relaţia (4.5), rezultă că şi 0 M
p
≡ în orice
secţiune. În barele structurii vor apărea numai eforturi axiale.


- Fig.4.10 -

SB
0
o
p
M ≡
a
b
- 110 -
- structura prezintă console( fig.4.11,a). În această situaţie consola nu se
ia în consideraţie la calculul numărului de bare(fig.4.11,b), deoarece este un
element static determinat şi se rezolvă independent de structura.
- Fig.4.11 -

Efectul încărcării de pe consolă (dacă aceasta există) intervine numai în
diagrama
0
p
M (fig.4.11,d) şi deci în calculul termenului liber. Din încărcarea cu
rotirea de nod consola,având capăt liber se roteşte ca un solid rigid, fără să se
deformeze (fig.4.11,e).


EXEMPLUL 4.1. Să se traseze diagramele de eforturi (M
p
, T
p
şi N
p
) la
structura din figura 4.12 utilizând metoda deplasărilor.
Din analiza structurii articulate rezultă
0 0 6 2 4 3 W = − ⋅ − ⋅ =
deci nu există grade de libertate cinematice, iar structura reală este o structură cu
noduri fixe.
Sistemul de bază se obţine prin introducerea de blocaje de nod în cele
două nodurile rigide ale structurii reale. Sistemul ecuaţiilor de condiţie este




= + +
= + +
0 R Z r Z r
0 R Z r Z r
p 2 2 22 1 21
p 1 2 12 1 11



o
p
M
a
d
Structura
articulată
d
1
0 6 2 4 3 W = ⋅ − ⋅ =
b
SB
c
Z
1

Z
2

Z
1
=1
e
- 111 -
- Fig.4.12 -






3
2
SB
Z
1
3I
30kN/m
3I
I
1
5
2 6
4

Z
2
=1
d
2

M
p

0
90
M
p

2,25EI
0,5EI
6,1
87,458
42,34
34,067
67,71
17,033
21,86
12,775
+
_
+
4,57
N
p

T
p

_
170,43
_
I
4
0,5EI 0,75EI
0,25EI
0,25EI
Z
2

2EI
EI
EI
m
2

r
22

43,72
12,203
58,14
_ 8,205
_
67,71
12,775
EI
Z
1
=1 EI
m
1

2EI
0,5EI
r
11

r
21

d
1

r
12
90
R
1p

R
2p

60
99,661
+
_
2
80kN
- 112 -
Rigidităţile practice ale barelor sunt:
EI 5 , 0
6
EI 3
L
EI
i
12
12
12
= = = ; EI 75 , 0
4
EI 3
L
EI
i
23
23
23
= = =

EI 25 , 0
4
EI
L
EI
i
14
14
14
= = = ; EI 25 , 0
4
EI
L
EI
i
25
25
25
= = =
Încărcând sistemul de bază succesiv cu rotirile Z
1
=1, Z
2
=1, rezultă
formele deformate d
1
şi d
2
, precum şi diagramele de momente încovoietoare m
1

respectiv m
2
. Din încărcarea sistemului de bază cu forţele exterioare rezultă
diagrama
0
p
M . Momentele de încastrare perfectă, produse de forţe, sunt:
kNm 90
12
6 30
12
pL
2 2
21 12
=

= = − = M M ;
kNm 60
16
4 80 3
16
PL 3
23
=
⋅ ⋅
= = M
Calculul coeficienţilor necunoscutelor şi termenilor liberi


EI 3 r ; 0 EI 2 EI r
11 11
= = − −




EI r ; 0 EI r
12 12
= = −


90 R ; 0 90 R
p 1 p 1
− = = +


EI r ; 0 EI r
21 21
= = −


EI 25 , 5 r ; 0 EI 25 , 2 EI EI 2 r
22 22
= = − − −



30 R ; 0 90 60 R
p 2 p 2
= = − +



Sistemul de ecuaţii este

r
11

2EI
EI
r
21

EI
r
22

2,25EI
EI
2EI
R
2p

60
r
12

EI
R
1p

90
90
- 113 -



= + ⋅ + ⋅
= − ⋅ + ⋅
0 30 Z EI 25 , 5 Z EI
0 90 Z EI Z EI 3
2 1
2 1


iar necunoscutele au valorile EI / 067 , 34 Z
1
= şi EI / 203 , 12 Z
2
− =
Momentele încovoietoare finale sunt calculate prin suprapunere de efecte
cu relaţia
2 2 1 1
0
p p
Z m Z m M M + + =

Dacă se folosesc momentele pe nod rezultă următoarele valori:
kNm 033 , 17
EI
067 , 34
EI 5 , 0 M
kNm 067 , 34
EI
067 , 34
EI M
kNm 1 , 6
EI
203 , 12
EI 5 , 0 M
kNm 203 , 12
EI
203 , 12
EI M
kNm 458 , 87
EI
203 , 12
EI 25 , 2 60 M
kNm 661 , 99
EI
203 , 12
EI 2
EI
067 , 34
EI 90 M
kNm 067 , 34
EI
203 , 12
EI
EI
067 , 34
EI 2 90 M
41
14
52
25
23
21
12
=






⋅ − =
− =






⋅ − =
=






− ⋅ − =
=






− ⋅ − =
=






− ⋅ − =
=






− ⋅ −






⋅ − − =
=






− ⋅ −






⋅ − =

Diagrama de moment încovoietor este trasată în figura 4.12. Forţele
tăietoare şi forţele axiale din barele structurii reale se determină utilizând aceeaşi
metodologie prezentată la metoda eforturilor. Diagramele respective sunt
prezentate în figura 4.12.

Observaţii:
- În metoda deplasărilor verificarea eficientă a rezultatelor calculelor,
este satisfacerea condiţiei de echilibru static.
- Se constată că eforturile nu depind de produsul EI, în cazul
încărcării cu forţe.

EXEMPLUL 4.2 Să se traseze diagrama de moment încovoietor la grinda
continuă din figura 4.13.
Această structură a mai fost rezolvată în paragraful 3.1 utilizând ecuaţia
celor trei momente. Grinda continuă din figură este o structură cu noduri fixe,
deoarece prezenţa rezemului fix (în cazul de faţă încastrarea) nu permite
translaţia pe orizontală. Necunoscutele problemei sunt rotirile secţiunilor de pe
reazeme.
- 114 -




































- Fig.4.13 -







SB
3I
24kN/m
3
9 3
3I
30
80kN
6
158,86
M
p

27,24
90
45,06
119,78
r
11

0,333EI
Z
1 Z
2
0,333EI
Z
1
=1
0,667EI
0,667EI
1,333EI
1,333EI
d
1

m
1

r
21

r
22

0,667EI
1,333EI
r
12
d
2

m
2

Z
2
=1
M
p

0
90
162
162
1
0
2
53,33
106,67
- 115 -
Rigidităţile practice ale barelor sunt:

EI 333 , 0
9
EI 3
L
EI
i
01
01
01
= = =
EI 333 , 0
9
EI 3
L
EI
i
12
12
12
= = =

Momentele de încastrare perfectă, produse de forţe, sunt:

kNm 333 , 53
9
3 6 80
L
b a P
2
2
2
2
01
=
⋅ ⋅
=
⋅ ⋅
= M
kNm 667 , 106
9
3 6 80
L
b a P
2
2
2
2
10
=
⋅ ⋅
=
⋅ ⋅
− = M
kNm 90
12
6 30
12
pL
2 2
21 12
=

= = − = M M

Ecuaţiile de condiţie sunt:




= + +
= + +
0 R Z r Z r
0 R Z r Z r
p 2 2 22 1 21
p 1 2 12 1 11


Sistemul de ecuaţii este




= + ⋅ + ⋅
= − ⋅ + ⋅
0 72 Z EI 333 , 1 Z EI 667 , 0
0 333 , 55 Z EI 667 , 0 Z EI 666 , 2
2 1
2 1


iar necunoscutele au valorile EI / 172 , 39 Z
1
= şi EI / 614 , 73 Z
1
− =
Momentele încovoietoare finale sunt calculate prin suprapunere de efecte
cu relaţia
2 2 1 1
0
p p
Z m Z m M M + + =

Diagrama de moment încovoietor este trasată în figura 4.13. Se observă că
s-au obţinut aceleaşi valori ca şi la exemplul 3.2.

- 116 -
4.3. Structuri cu noduri deplasabile

Structurile cu noduri deplasabile sunt acele structuri care sub acţiunea
încărcărilor exterioare se deformează prin rotirea nodurilor rigide şi translaţia
nodurilor rigide şi articulate pe direcţiile gradelor de libertate elastică. Deci,
numărul de necunoscute este egal cu numărul nodurilor rigide plus numărul
gradelor de libertate elastică.
Structurile cu noduri deplasabile se împart în două categorii:
- structuri cu stâlpi verticali;
- structuri cu stâlpi înclinaţi şi/sau rigle în două pante.
Prima categorie reprezintă un caz particular al celei de-a doua, dar se
tratează separat deoarece prezintă anumite particularităţi şi este des utilizată în
practică.
Principial, calculul structurilor cu noduri deplasabile se efectuează ca şi
cel al structurilor cu noduri fixe. Rezolvarea practică evidenţiază însă deosebiri
ca urmare a existenţei deplasărilor pe direcţiile gradelor de libertate.
Sistemul ecuaţiilor de condiţie va avea aceeaşi semnificaţie fizică ca şi în
cazul structurilor cu noduri fixe, respectiv reacţiunile totale din legăturile
suplimentare (blocaje de nod şi legături de grad de libertate) să fie egale cu zero,
deoarece aceste legături sunt fictive. Rezultă că vor exista atât ecuaţii de nod cât
şi ecuaţii de grad de libertate.
Dacă i este un nod, ecuaţia R
i
=0 arată că reacţiunea moment din blocajul
de nod este nulă. Ea este numită ecuaţie de nod şi se deosebeşte de cea scrisă în
cazul structurilor cu noduri fixe prin aceea că apar termeni suplimentari,
rezultaţi din încărcarea sistemului de bază cu deplasări pe direcţiile gradelor de
libertate.
Dacă j este un grad de libertate, ecuaţia R
j
=0 arată că reacţiunea forţă din
legătura de grad de libertate este nulă. Ea este numită ecuaţie de grad de
libertate.
În metoda deplasărilor ecuaţiile de condiţie sunt ecuaţii de echilibru static.
Exprimarea echilibrului static se poate face fie folosind ecuaţii de proiecţii şi
momente, fie aplicând principiul lucrului mecanic virtual.
Astfel, determinarea reacţiunilor din blocajele de nod se face prin ecuaţii
de echilibru de momente, iar determinarea reacţiunilor din legăturile de grad de
libertate se face prin ecuaţii de proiecţii sau utilizând principiul lucrului mecanic
virtual.
În cazul structurilor cu noduri deplasabile având stâlpi verticali, pentru
calculul reacţiunilor din legăturile de grad de libertate se poate utiliza atât
- 117 -
ecuaţiile de proiecţii pe direcţiile gradelor de libertate cât şi principiul lucrului
mecanic virtual.
Pentru structurile cu stâlpi înclinaţi şi/sau rigle în două pante, reacţiunile
din legăturile de grad de libertate se determină utilizând numai principiul
lucrului mecanic virtual.

4.3.1. Structuri cu stâlpi verticali

În calculul acestor tipuri de structuri apar următoarele particularităţi:
- la acţiunea translaţiilor pe direcţiile gradelor de libertate, barele
sistemului de bază se comportă astfel: riglele translatează, iar stâlpii se
deformeză.
- calculul reacţiunilor din legăturile de grad de libertate se poate efectua
exprimând condiţia de echilibru static fie prin ecuaţia de proiecţie pe
direcţia gradului de libertate, fie utilizând principiul lucrului mecanic
virtual.

Pentru a exemplifica modul de rezolvare a unei structuri cu noduri
deplasabile având stâlpii verticali se consideră structura din figura 4.14.
Din analiza structurii articulate rezultă
2 2 7 2 6 3 W = − ⋅ − ⋅ =
deci structura articulată are două grade de libertate cinematică, iar structura reală
este o structură cu noduri deplasabile având două grade de liberate elastică.
Sistemul de bază s-a obţinut prin introducerea unui blocaj de nod în nodul
rigid şi de legături de grad de libertate pe dircţiile acestora. Numărul total de
necunoscute este egal cu 3 ( o rotire plus două translaţii).
Sistemul de ecuaţii are forma





= + + +
= + + +
= + + +
0 R Z r Z r Z r
0 R Z r Z r Z r
0 R Z r Z r Z r
p 3 3 33 2 32 1 31
p 2 3 23 2 22 1 21
p 1 3 13 2 12 1 11

unde prima ecuaţie este o ecuaţie de nod, iar celelalte două sunt ecuaţii de grad
de libertate.
În calculul structurilor cu noduri deplasabile, comparativ cu structurile cu
noduri fixe, apar ca elemente noi trasarea diagramelor unitare din încărcarea cu
deplasări pe direcţiile gradelor de libertate elastică şi calculul reacţiunilor din
legăturile de grad de libertate.
Din încărcarea succesivă a sistemului de bază cu forţele exterioare şi cu
rotirea Z
1
se obţin diagramele de moment încovoietor
0
p
M respectiv m
1
.

- 118 -
- Fig.4.14 -

Pentru trasarea diagramei m
2
produsă de translaţia Z
2
=1 pe direcţia
gradului de libertate respectiv (translaţia la nivelul 1) se parcurg următoarele
etape:
- Se analizează din punct de vedere cinematic structura articulată la
acţiunea unei deplasări cinematice 1 Z2 = . În acest sens se desenează
diagrama de deplasări. Se observă că structura articulată are deplasări
numai pe orizontală la nivelul inferior. Astfel, riglele 1-2 şi 2-5 se
translatează pe orizontală, deoarece centrul absolut de rotaţie este la
infinit pe verticală, rigla 3-6 ramâne fixă, deoarece legătura de grad de
libertate din nodul 4 nu permite translaţia pe orizontală, iar stâlpii se
rotesc cu unghiurile
1
27 16
h
1
= ψ = ψ , respectiv
2
23
h
1
= ψ .

h
1

P
1

Z
2
Z
1

SB
M
p

0
p
1
Structura
articulată
h
2

L
1
L
2

2
3
4
5
6 7
M
61

4i
27

m
1

Z
1
=1
d
1

r
11

r
31
P
2

1
27 16
ψ = ψ
23
ψ
Z
3
M
25

2i
27

3i
12

3i
23

3i
25

R
1p

R
3p

r
21
R
2p

m
2
d
2

2 Z
Z
2
=1
3i
16
Ψ
16
3i
23
Ψ
23
6i
27
Ψ
27
6i
27
Ψ
27
r
12

r
32
r
22
1
23
ψ
m
3
d
3

3 Z
Z
2
=1
3i
23
Ψ
23
r
13

r
33
r
23
I
II
III
IV V
FIX
(1)
(2)
(3)
FIX
(4)
8 (5)
8
(2)
8
(1,4)
(2,4)
(1)
(1,2)
I
II
- 119 -
- Se desenează forma deformată a sistemului de bază, ţinând cont de
deplasările nodurilor din diagrama de deplasări (în cazul de faţă numai
diagrama de deplasări pe orizontală). Astfel riglele 1-2 şi 2-5 se vor
translata, iar stâlpii se vor deforma. Acest mod de deformare reprezintă
caracteristica esenţială a calculului stucturilor cu noduri deplasabile
având stâlpii verticali.
- Se trasează diagrama de moment încovoietor în concordanţă cu modul
de deformare a sistemului de bază.
Pentru trasarea diagramei m
3
produsă de translaţia Z
3
=1 pe direcţia
gradului de libertate respectiv (translaţia la nivelul 2) se parcurg aceleaşi etape.
Din analiza cinematică a structuriii articulate se desprind următoarele: partea
inferioară a structurii rămâne fixă, deoarece legătura de grad de libertate din
nodul 5 nu permite translaţia pe orizontală, rigla superioară se translatează pe
orizontală, deoarece centrul său absolut de rotaţie este la infinit pe verticală, iar
stâlpul superior se roteşte cu unghiul ψ
23
. În sistemul de bază va apărea
diagramă de moment încovoietor numai pe stâlpul 2-3..
După trasarea diagramelor unitare se trece la determinarea reacţiunilor. În
acest sens, reacţiunile din blocaj de nod se determină din echilibru de nod, iar
cele din legăturile de grad de libertate din ecuaţia de proiecţie pe orizontală sau
utilizând principiul lucrului mecanic virtual.

Calculul reacţiunilor din blocajul de nod (fig.4.15)
- Fig.4.15 -


= 0 M
i

; 0 R
; 0 i 3 r
; 0 i 6 i 3 r
; 0 i 3 i 3 i 4 i 3 r
25 p 1
23 23 13
27 27 23 23 12
23 25 27 12 11
= +
= ψ +
= ψ + ψ −
= − − − −
M

25 p 1
23 23 13
27 27 23 23 12
23 25 27 12 11
R
i 3 r
i 6 i 3 r
i 3 i 3 i 4 i 3 r
M − =
ψ − =
ψ − ψ =
+ + + =





3i
25

4i
27

3i
12

r
11

R
1p

M
25
3i
23

27 27
i 6 ψ
r
12

23 23
i 3 ψ
r
13

23 23
i 3 ψ
- 120 -
Calculul reacţiunilor din legăturile de grad de libertate

a) utilizând ecuaţia de proiecţie pe orizontală (fig.4.16). Pentru aceasta
se secţionează stâlpii în vecinătatea riglelor, şi se pun în evidenţă
forţele tăietoare pe stâlpi. Forţele tăietoare se calculează separând
fiecare bară încărcată cu momentele de la capete şi cu forţele ce-i revin
(unde este cazul) şi scriind ecuaţii de echilibru static (ecuaţii de
momente în raport cu extremităţile sale). Forţele tăietoare de pe stâlpi
se trec pe riglă cu sens schimbat. Astfel, pe rigle vor acţiona forţele
tăietoare, reacţiunile din legăturile de grad de libertate şi eventuale
forţe orizontale concentrate în noduri. Scriind câte o ecuaţie de
proiecţie pe orizontală se determină reacţiunile din legăturile de grad
de libertate.
- Fig. 4.16 -




r
21

r
31
27
i 2
27 27
i 6 ψ
23
i 3
23 23
i 3 ψ
23 23
i 3 ψ
r
23
r
33
23 23
i 3 ψ
2
23 23
i 3 ψ
2
23 23
i 3 ψ
R
2p
R
3p
8
ph
2
1
1
ph
8
5

P
2
1
ph
8
3
p
1
ph
8
3
27 27
i 6 ψ
r
22

r
32

27 27
i 6 ψ
2
27 27
i 12 ψ
2
27 27
i 12 ψ
16 16
i 3 ψ
23 23
i 3 ψ
2
23 23
i 3 ψ
2
23 23
i 3 ψ
23 23
i 3 ψ
27
i 4
27 27
i 6 ψ
16 16
i 3 ψ
2
16 16
i 3 ψ
2
23 23
i 3 ψ
2
23 23
i 3 ψ
- 121 -

= 0 X
i
;
; 0 P R
; 0 ph
8
3
R
; 0 i 3 r
; 0 i 3 r
; 0 i 3 r
; 0 i 3 r
; 0 i 3 i 12 i 3 r
; 0 i 6 i 3 r
2 p 3
1 p 2
2
23 23 33
2
23 23 32
23 23 31
2
23 23 23
2
23 23
2
27 27
2
16 16 22
27 27 23 23 21
= +
= +
= ψ −
= ψ +
= ψ +
= ψ +
= ψ − ψ − ψ −
= ψ + ψ −

2 p 3
1 p 2
2
23 23 33
2
23 23 32
23 23 31
2
23 23 23
2
23 23
2
27 27
2
16 16 22
27 27 23 23 21
P R
ph
8
3
R
i 3 r
i 3 r
i 3 r
i 3 r
i 3 i 12 i 3 r
i 6 i 3 r
− =
− =
ψ =
ψ − =
ψ − =
ψ − =
ψ + ψ + ψ =
ψ − ψ =


b) utilizând principiul lucrului mecanic virtual (fig.4.17). Pentru aceasta
se încarcă structura articulată cu momentele încovoietoare şi cu forţele
date (după caz), se imprimă o deplasare virtuală pe direcţia gradului
de libertate unde acţionează reacţiunea ce urmează a fi calculată şi se
scrie condiţia ca lucrul mecanic virtual să fie egal cu zero ( 0 L = δ ). În
această ecuaţie momentele încovoietoare care se introduc pe structura
articulată sunt momente pe bare.
- Fig.4.17-


r
21

27
i 2
23
i 3
r
33
8
ph
2
1

P
2
ph
1
r
22
r
31

27 27
i 6 ψ
16 16
i 3 ψ
23
i 3
27
i 4
27 27
i 6 ψ
23 23
i 3 ψ
23 23
i 3 ψ
r
23
r
32

23 23
i 3 ψ
23 23
i 3 ψ
R
3p

R
2p
- 122 -
0 L = δ ;
( ) ( )
( ) ( )
( )
; 0 1 P 1 R
; 0
2
1
ph
8
ph
1 R
; 0 i 3 1 r
; 0 i 3 1 r
; 0 i 3 1 r
; 0 i 3 1 r
; 0 i 3 i 6 i 6 i 3 1 r
; 0 i 4 i 2 i 3 1 r
2 p 3
1 16
2
1
p 2
23 23 23 33
23 23 23 32
23 23 31
23 23 23 23
23 23 23 27 27 27 27 27 16 16 16 22
27 27 27 23 23 21
= ⋅ + ⋅
= ⋅ + ψ ⋅ − ⋅
= ψ ⋅ ψ − ⋅
= ψ ⋅ ψ + ⋅
= ψ ⋅ + ⋅
= ψ − ⋅ ψ − ⋅
= ψ − ⋅ ψ + ψ ⋅ ψ + ψ − ψ ⋅ ψ − ⋅
= ψ ⋅ + + ψ − ⋅ + ⋅

Tinând cont de expresiile rotirilor se obţin aceleaşi valori ale reacţiunilor
unitare şi a termenilor liberi ca şi în cazul utilizării ecuaţiei de proiecţie pe
orizontală.
Cu aceste elemente calculate se pot determina necunoscutele şi eforturile
pe structura reală, parcurgând etapele de la calculul structurilor cu noduri fixe.

EXEMPLUL 4.3. Să se traseze diagramele de eforturi la structura din
figura 4.18.
Din analiza structurii auxiliare rezultă

1 1 5 2 4 3 W = − ⋅ − ⋅ =

Sistemul ecuaţiilor de condiţie este




= + +
= + +
0 R Z r Z r
0 R Z r Z r
p 2 2 22 1 21
p 1 2 12 1 11


deci structura auxiliară are un grad de libertate cinematică, iar structura reală
este o structură cu noduri deplasabile având un grad de libertate elastică
(translaţia la nivelul riglei).
Sistemul de bază se obţine prin blocarea rotirii nodului rigid şi a
translaţiei pe direcţia gradului de libertate elastică. Deci, structura, în metoda
deplasărilor, are două necunoscute – o rotire şi o translaţie.
Rigidităţile practice ale barelor sunt:

EI 5 , 0
6
EI 3
L
EI
i
12
12
12
= = = ; EI 5 , 0
6
EI 3
L
EI
i
13
13
13
= = =
EI 6 , 0
4
EI 6 , 1
L
EI
i
15
15
15
= = = ; EI 25 , 0
4
EI
L
EI
i
34
34
34
= = =
- 123 -
- Fig.4.18 -

Din încărcarea sistemului de bază cu forţele exterioare rezultă diagrama
0
p
M , iar din încărcarea cu rotirea Z
1
=1, diagrama m
1
.
Pentru trasarea diagramei m
2
produsă de deplasarea Z
2
=1 pe direcţia
gradului de libertate se analizează mai întâi modul în care se deplasează barele
structurii articulate pentru o deplasare cinematică 1 Z2 = . În urma acestei analize
rezultă că riglele se translatează, deoarece centrul lor absolut este la infinit pe
verticală, iar stâlpii se rotesc.

M
p

0
0,188EI
3I
24kN/m
3I
1,6I
6
6
I
4

SB
Z
1

m
1
r
11

1
1 Z 2 =
4
1
15 34
= ψ = ψ
Z
2
r
21

m
2

1,5EI
32,12
M
p

60kN
Structura
articulată
Z
1
=1
d
1

1,6EI
0,8EI
1,5EI
1
2
3
4
5
108
R
1p

R
2p

d
2

r
12

r
22
0,6EI
0,6EI
106,21
1,79
103,46
104,42
54,3
+
_
+
N
p

T
p

_
_
54,30
_
90,0
51,97
8,03
51,97
+
0,3
+
89,7
I
III
II
IV
(1)
(3)
8
(1,3)
(4)
8
(2,3)
(2)
(2,4)
- 124 -
În ceea ce priveşte modul de deformare a barelor sistemului de bază,
numai stâlpii se vor deforma, riglele translatându-se.
Reacţiunile din blocajul de nod sunt (fig.4.19):







- Fig.4.19 -


= ; 0 M
1
EI 6 , 4 r
11
= EI 6 , 0 r
12
− = 108 R
p 1
=

Calculul reacţiunilor din legătura de grad de libertate:
a) prin ecuaţia de proiecţie pe orizontală (fig.4.20)
- Fig.4.20 -


= 0 X
i
; EI 6 , 0 r
21
− = ; EI 347 , 0 r
22
= ; 60 R
p 2
− =

b) utilizând principiul lucrului mecanic virtual (fig.4.21)
- Fig.4.21 -



1,5EI
1,6EI
1,5EI
r
11
R
1p

108
r
12

0,6EI

r
21
r
22

0,8EI
1,6EI
0,6EI
0,6EI
0,188EI
0,047EI
0,047EI
0,6EI
0,6EI
0,3EI
0,3EI
R
2p
60

r
21

0,8EI
1,6EI
r
22
0,6EI
0,6EI
R
2p
0,188EI
60
- 125 -
0 L = δ ;
( ) ; 0
4
1
EI 6 , 1 EI 8 , 0 1 r
21
= ⋅ + + ⋅ EI 6 , 0 r
21
− =
( ) ; 0
4
1
EI 6 , 0 EI 6 , 0
4
1
EI 188 , 0 1 r
22
= ⋅ + − ⋅ − ⋅ EI 347 , 0 r
22
=
; 0 1 60 1 R
p 2
= ⋅ + ⋅ 60 R
p 2
− =

Cu aceste valori sistemul de ecuaţii devine




= − ⋅ + ⋅ −
= + ⋅ − ⋅
0 60 Z EI 347 , 0 Z EI 6 , 0
0 108 Z EI 6 , 0 Z EI 6 , 4
2 1
2 1


de unde rezultă EI / 194 , 1 Z
1
− = şi EI / 846 , 170 Z
2
=
Momentele încovoietoare finale sunt calculate prin suprapunere de efecte
cu relaţia
2 2 1 1
0
p p
Z m Z m M M + + =

În figura 4.18 sunt prezentate diagramele de moment încovoietor, forţă
tăietoare şi forţă axială.
Verificarea rezultatelor se poate efectua scriind echilibrul static al
structurii reale – fie echilibrul forţelor pe orizontală (fig.4.22,a), fie utilizând
principiul lucrului mecanic virtual (fig.4.22,b).
- Fig.4.22 -


= 0 X
i
; 0 97 , 51 03 , 8 60 = − −
0 L = δ ; ( ) 0
4
1
42 , 104 46 , 103
4
1
12 , 32 1 60 = ⋅ + − ⋅ − ⋅

8,03
a
b
8,03
8,03
32,12
103,46
104,42
51,97
51,97
51,97
60
32,12
103,46
104,42
60
- 126 -
4.3.2. Structuri cu stâlpi înclinaţi şi/sau rigle în două pante

În calculul acestor tipuri de structuri apar următoarele particularităţi:
- la acţiunea translaţiilor pe direcţiile gradelor de libertate se deformează
atât stâlpii cât şi o parte din rigle;
- calculul reacţiunilor din legăturile de grad de libertate se efectuează
exprimând condiţia de echilibru static numai utilizând principiul
lucrului mecanic virtual.
Pentru a exemplifica modul de rezolvare a unei structuri cu noduri
deplasabile având stâlpi înclinaţi se consideră structura din figura 4.23.
- Fig.4.23 -
Din analiza structurii articulate rezultă
1 0 4 2 3 3 W = − ⋅ − ⋅ =
deci structura auxiliară are un grad de libertate cinematică, iar structura reală
este o structură cu noduri deplasabile având un grad de liberate elastică.

L
2
L
1
I
13
I
24

I
12

h
1

P
1
(3)
2
ψ
1
ψ
1 Z2 =
I
(1,2)
(2,3)
(2)
(1)
d
2

1
3 1
h
1
= ψ = ψ
4i
13
Structura
articulată
6i
13
ψ
13

m
1

M
12

p

4 SB
2
1
3
Z
3
Z
1
Z
2

M
p

0
M
21

4i
12
2i
12
2i
13
4i
12
2i
12

2i
24
4i
24

m
2

II
III
Z
3
=1
6i
13
ψ
13

6i
12
ψ
12

6i
24
ψ
24

6i
24
ψ
24

6i
12
ψ
12

r
31
r
11
r
21

r
32
r
12
r
22
r
33
r
13
r
23
m
3

1
2
ψ
R
3p

R
1p

R
2p

η
- 127 -
Sistemul de bază se obţine prin introducerea de blocaje de nod în nodurile
rigide şi a unei legături de grad de libertate pe direcţia acestuia (translaţia pe
orizontală la nivelul riglei). Numărul total de necunoscute este egal cu 3 ( două
rotiri plus o translaţie).
Sistemul de ecuaţii are forma





= + + +
= + + +
= + + +
0 R Z r Z r Z r
0 R Z r Z r Z r
0 R Z r Z r Z r
p 3 3 33 2 32 1 31
p 2 3 23 2 22 1 21
p 1 3 13 2 12 1 11

unde primele două ecuaţii sunt ecuaţii de nod, iar ultima este ecuaţie de grad de
libertate.
Din încărcarea succesivă a sistemului de bază cu forţele exterioare şi cu
rotirile Z
1
=1, respectiv Z
2
=1 se obţin diagramele de moment încovoietor
0
p
M , m
1

şi m
2
.
Pentru trasarea diagramei m
3
produsă de deplasarea Z
3
=1 pe direcţia
gradului de libertate se analizează mai întâi modul în care se deplasează barele
structurii articulate pentru o deplasare cinematică 1 Z3 = . Se constată că nodul 1
se deplasează atât pe orizontală cât şi pe verticală, iar nodul 2 numai pe
orizontală. În ceea ce priveşte modul de deformare a barelor sistemului de bază,
se vor deforma atât stâlpii cât şi rigla orizontală. Deci, apar momente
încovoietoare pe toate barele sistemului de bază.
În continuare se prezintă calculul reacţiunilor din legătura de grad de
libertate utilizând principiul lucrului mecanic virtual.

Calculul reacţiunii r
31
. Se încarcă structura articulată cu momentele pe
bare din diagrama m
1
şi cu reacţiunea r
31
(fig.4.24,a). Scriind condiţia de lucru
mecanic virtual egal cu zero, se obţine:
- Fig.4.24 -


r
31
r
32

2i
13
4i
13

2i
12

4i
12

2i
12
4i
12

2i
24

4i
24

r
33
6i
12
ψ
12

6i
24
ψ
24

6i
24
ψ
24

6i
12
ψ
12

6i
13
ψ
13

6i
13
ψ
13

R
3p

P
1
pL
2
M
12 M
21

a
b
c d
- 128 -

0 L = δ ; ( ) ( ) ( ) 0 i 2 i 4 i 4 i 2 1 r
12 12 12 13 13 13 31
= ψ − ⋅ + + ψ ⋅ + + ⋅

de unde rezultă
12 12 13 13 31
i 6 i 6 r ψ + ψ − =

Calculul reacţiunii r
32
. Se încarcă structura articulată cu momentele pe
bare din diagrama m
2
şi cu reacţiunea r
32
(fig.4.24,b). Scriind condiţia de lucru
mecanic virtual egal cu zero, se obţine:

0 L = δ ; ( ) ( ) 0 ) ( i 2 i 4 i 4 i 2 1 r
12 12 12 24 24 24 32
= ψ − ⋅ + + ψ ⋅ + + ⋅

de unde rezultă
12 12 24 24 32
i 6 i 6 r ψ + ψ − =

Calculul reacţiunii r
33
. Se încarcă structura articulată cu momentele pe
bare din diagrama m
3
şi cu reacţiunea r
33
(fig.4.24,c). Scriind condiţia de lucru
mecanic virtual egal cu zero, se obţine:

0 L = δ ;
( ) ( )
( ) 0 ) ( i 6 i 6
i 6 i 6 i 6 i 6 1 r
12 12 12 12 12
24 24 24 24 24 13 13 13 13 13 32
= ψ − ⋅ ψ + ψ +
+ ψ ⋅ ψ + ψ − ψ ⋅ ψ + ψ − ⋅


de unde rezultă
2
12 12
2
24 24
2
13 13 33
i 12 i 12 i 12 r ψ + ψ + ψ =

Calculul reacţiunii R
3p
. Se încarcă structura articulată cu momentele pe
bare din diagrama
0
p
M , forţele date (forţa orizontală P
1
şi rezultanta încărcării de
pe deschiderea 1-2) şi cu reacţiunea R
3p
(fig.4.24,d). Scriind condiţia de lucru
mecanic virtual egal cu zero, se obţine:

0 L = δ ; ( ) 0
2
L p 1 P ) ( M M 1 R
1 12 21 12 p 3
=
η
⋅ ⋅ + ⋅ + ψ − ⋅ + − + ⋅

de unde, deoarece M
12
=M
21
, rezultă
2
L p 1 P R
1 p 3
η
⋅ ⋅ − ⋅ − =
Celelalte etape de calcul rămân neschimbate.
- 129 -
EXEMPLUL 4.4. Să se traseze diagrama de moment încovoietor la
structura din figura 4.25.
- Fig.4.25 -




M
p

0
m
2

90
M
p

SB
Z
1 Z
2

0,5EI
0,24EI
0,25EI
0,375EI
r
22
168,75
1 Z2 =
4
1
3 1
= ψ = ψ
8
1
2
= ψ
(1)
(3)
(2,3)
(1,2)
I
III
(2)
II
4
1
3
= ψ
2
ψ
4
3
= η
1
3I
20kN/m
1,2I
3 6
I
4

80kN
m
1

r
11
0,5EI
EI
1,5EI
r
21

Structura
articulată
d
1

Z
1
=1
d
2

Z
2
=1
0,375EI
0,188EI
r
12
0,18EI
167,29
79,60
1
3
2
4
- 130 -
Din analiza structurii auxiliare rezultă
1 1 5 2 4 3 W = − ⋅ − ⋅ =
deci structura auxiliară are un grad de libertate cinematică, iar structura reală
este o structură cu noduri deplasabile având un grad de libertate elastică
(translaţia la nivelul riglei).
Sistemul de bază se obţine prin blocarea rotirii nodului rigid şi a
translaţiei pe direcţia gradului de libertate elastică. Deci, structura, în metoda
deplasărilor, are două necunoscute – o rotire şi o translaţie.
Sistemul ecuaţiilor de condiţie este




= + +
= + +
0 R Z r Z r
0 R Z r Z r
p 2 2 22 1 21
p 1 2 12 1 11


Rigidităţile practice ale barelor sunt:

EI 5 , 0
6
EI 3
L
EI
i
12
12
12
= = = ; EI 25 , 0
4
EI
L
EI
i
13
13
13
= = = ;
EI 24 , 0
5
EI 2 , 1
L
EI
i
24
24
24
= = =

Din încărcarea sistemului de bază cu forţele exterioare rezultă diagrama
0
p
M , iar din încărcarea cu rotirea Z
1
=1, diagrama m
1
.
Pentru trasarea diagramei m
2
produsă de translaţia Z
2
=1 pe direcţia
gradului de libertate se analizează mai întâi modul în care se deplasează barele
structurii articulate, pentru o deplasare cinematică 1 Z2 = . Se constată că nodul
1 se deplasează numai pe orizontală, iar nodul 2 atât pe orizontală cât şi pe
verticală. În ceea ce priveşte modul de deformare a barelor sistemului de bază,
se vor deforma atât stâlpii cât şi rigla orizontală. Deci, apar momente
încovoietoare pe toate barele sistemului de bază.
Reacţiunile din blocajul de nod sunt (fig.4.26):







- Fig.4.26 -


= ; 0 M
1
EI 5 , 2 r
11
= EI 187 , 0 r
12
− = 90 R
p 1
− =


1,5EI
EI
r
11

R
1p

90
r
12

0,375EI
0,188EI
- 131 -
Reacţiunile din legătura de grad de libertate sunt (fig.4.27):
- Fig.4.27 -

0 L = δ ;
( ) ; 0
8
1
EI 5 , 1
4
1
EI 5 , 0 EI 1 r
21
=






− ⋅ + ⋅ + + ⋅ EI 187 , 0 r
21
− =
; 0
8
1
EI 188 , 0
4
1
EI 18 , 0
4
1
EI 375 , 0 2 1 r
22
=






− ⋅ + ⋅ − ⋅ ⋅ − ⋅ EI 256 , 0 r
22
=
; 0 1 80
4
3
2
1
6 20
8
1
90 1 R
p 2
= ⋅ −






⋅ ⋅ ⋅ −






− ⋅ − ⋅ 75 , 113 R
p 2
− =

Cu aceste valori sistemul de ecuaţii devine




= + ⋅ + ⋅ −
= − ⋅ − ⋅
0 75 , 113 Z EI 256 , 0 Z EI 187 , 0
0 90 Z EI 187 , 0 Z EI 5 , 2
2 1
2 1


de unde rezultă EI / 923 , 2 Z
1
= şi EI / 2 , 442 Z
2
− =
Momentele încovoietoare finale sunt calculate prin suprapunere de efecte
cu relaţia
2 2 1 1
0
p p
Z m Z m M M + + =
iar diagrama finală este redată în figura 4.25.

Verificarea corectitudinii calculului se realizează prin scrierea ecuaţiilor
de echilibru static, respectiv, echilibru de nod şi echilibru ansamblului.
Echilibrul ansamblului se verifică utilizând principiul lucrului mecanic
virtual, respectiv
( )
0 10 75 , 3 1 80
4
3
2
1
6 20
8
1
75 , 168
4
1
6 , 79
4
1
75 , 168 29 , 167 L
3
≈ ⋅ = ⋅ −






⋅ ⋅ ⋅ −







− ⋅ − ⋅ + ⋅ + = δ





0,5EI
r
21
R
2p
1,5EI
EI
0,375EI
r
22
1,5EI
0,375EI
0,18EI
80
90
20
- 132 -
EXEMPLUL 4.5. Să se traseze diagrama de moment încovoietor la
structura din figura 4.28.
- Fig.4.28 -

Structura prezintă o consolă, iar rigla are două pante. Aşa cum s-a
prezentat la principiile generale ale metodei deplasărilor, în calculul numărului
de grade de libertate nu se ţine cont de existenţa consolei (aceasta fiind un
element static determinat), iar existenţa unei rigle în două pante măreşte cu o
unitate numărul gradelor de libertate cinematică vis-a vis de situaţia în care
structura ar avea rigla orizontală (asemănător cu cazul unei bare curbe).

St r u c t u r a
a u xili a r ă
M
p

0
4 0
4 0
4 0
4 0
6 0
m
1

r
11

0 ,2 5 E I
0 ,5 E I
0 ,2 5 E I
S B Z
1

0 ,5 E I
0 ,5 E I
0 ,2 5 E I
I I I
1 Z1 =
( 3 )
( 1 ,2 )
I
( 2 )
6
1

3
2
1
= η
1
I I
( 2 ,3 )
( 3 )
2
1
= η
6
1

6
1

6
1

6
1

6
1

m
2

M
p

2 4 ,9 7
3 9 ,6 2
2 5 ,7 4
m
3
Z
2

8 5 ,7 4
7 ,6 6
3 0 k N /m
1 ,5 I
6

4
2 ,5 I 2 ,5 I
3

4
2
Z
3

Z
1
= 1
d
1
0 ,5 E I
0 ,5 E I
0 ,5 E I
r
3 1

r
2 1

0 ,5 E I
E I
E I
2 E I
r
3 2

r
2 2

r
1 2

r
3 3
r
2 3
E I
2 E I
2 E I
E I
r
1 3
1
3
4
2
6 0
- 133 -
Deci, structura articulată are un grad de libertate cinematică,
( 1 4 2 3 3 W = ⋅ − ⋅ = ), iar structura reală un grad de libertate elastică (translaţia pe
orizontală la nivelul consolei). La fel de bine se putea considera ca grad de
libertate elastică, translaţia pe verticală sau pe orizontală a punctului de
intersecţie al celor două rigle.
Ecuaţiile de condiţie sunt :





= + + +
= + + +
= + + +
0 R Z r Z r Z r
0 R Z r Z r Z r
0 R Z r Z r Z r
p 3 3 33 2 32 1 31
p 2 3 23 2 22 1 21
p 1 3 13 2 12 1 11

Rigidităţile practice ale barelor sunt:
EI 5 , 0
5
EI 5 , 2
i i
23 12
= = = ; EI 25 , 0
6
EI 5 , 1
i
14
= =
Calculul coeficienţilor necunoscutelor şi termenilor liberi (fig.4.29)

- Fig.4.29 -

0,5EI
0,25EI
r
21
0,25EI
r
11

0,25EI
0,5EI
0,5EI
0,5EI
0,5EI
r
12
0,5EI
EI
2EI
EI
2EI
EI
EI
2EI
r
13

R
1p

40
40 40
40
120
120
60
60
2EI
EI
r
22
EI
r
23

40
60
R
2p

0,5EI
r
31

0,5EI
r
32
EI
2EI
r
33
2EI
40
R
3p

40
- 134 -
( ) ( ) ( ) 0
6
1
EI 5 , 0 EI 5 , 0
6
1
EI 5 , 0 EI 5 , 0
6
1
EI 25 , 0 EI 25 , 0 1 r
11
= ⋅ + −






− ⋅ + + ⋅ + − ⋅
EI 417 , 0 r
11
=
( ) ( ) 0
6
1
EI EI 2
6
1
EI 5 , 0 EI 1 r
12
=






− ⋅ + + ⋅ + + ⋅ ; EI 25 , 0 r
12
=
( ) ( ) 0
6
1
EI EI 2
6
1
EI 2 EI 1 r
13
= ⋅ + +






− ⋅ + + ⋅ ; 0 r
13
=
0
3
2
2
1
4 30
3
2
2
1
4 30
6
1
2 30
6
1
60 1 R
p 1
= ⋅ ⋅ ⋅ − ⋅ ⋅ ⋅ − ⋅ ⋅ − ⋅ + ⋅ ; 40 R
p 1
=
EI 25 , 0 r
21
= ; EI 3 r
22
= ; EI r
23
= ; 20 R
p 2
=
0 r
31
= ; EI r
32
= ; EI 4 r
33
= ; 0 R
p 3
=

Cu aceste valori sistemul de ecuaţii devine:






= ⋅ + ⋅
= + ⋅ + ⋅ + ⋅
= + ⋅ + ⋅
0 Z EI 4 Z EI
0 20 Z EI Z EI 3 Z EI 25 , 0
0 40 Z EI 25 , 0 Z EI 417 , 0
3 2
3 2 1
2 1


Necunoscutele au următoarele valori:

EI / 841 , 96 Z
1
− = ; EI / 531 , 1 Z
2
= ; EI / 383 , 0 Z
3
− =

Diagrama finală de moment încovoietor este dată în figura 4.28.


4.4. Structuri simetrice

Structurile simetrice în raport cu o axă sunt acele structuri, care prin
forma lor, tipurile de rezemări şi caracteristicile geometrice ale secţiunilor
transversale respectă condiţia de simetrie. În metoda deplasărilor, utilizarea
proprietăţilor de simetrie conduce la simplificări, concretizate în reducerea
numărului de necunoscute.
Pentru rezolvarea structurilor simetrice prin metoda deplasărilor se pot
utiliza următoarele două procedee de calcul: procedeul semistructurilor şi
procedeul grupării necunoscutelor.
Îndiferent de procedeul utilizat, trebuie să se ţină seama de
particularităţile metodei deplasărilor, respectiv de modul de comportare în
sistemul de bază a barei dublu încastrate, intersectată de axa de simetrie la
mijlocul deschiderii.
- 135 -
În acest sens se consideră bara dublu încastrată în cele două situaţii de
încărcare: rotirile de la capetele barei sunt simetrice, respectiv antisimetrice.
În cazul încărcării simetrice (fig.4.30,a), deformata barei este simetrică
(cu tangenta zero în axa de simetrie), iar diagrama de moment încovoietor este
simetrică (în cazul de faţă constantă).
a b
- Fig.4.30 -

Valorile momentelor de la capete se determină prin suprapunere de efecte
(efectul rotirii fiecărui nod, respectiv θ
i
şi
i j
θ − = θ ), respectiv

i ij j ij i ij ij
i 2 i 2 i 4 M θ − = θ − θ − =
ij ij
M M (4.31)
i ij j ij i ij ji
i 2 i 4 i 2 M θ − = θ − θ − =
ji ji
M M

unde M
ij
, M
ji
reprezintă momentele de încastrare perfectă produse de forţele
exterioare în secţiunile i respectiv j şi care îşi conţin şi semnul. În cazul
încărcării simetrice
ji ij
M M − = .
`
θ
i
2i
ij
θ
i
4i
ij
θ
i

θ
j
2i
ij
θ
j
4i
ij
θ
j

6i
ij
θ
i

6i
ij
θ
i

θ
i θ
j
θ
i
2i
ij
θ
i
4i
ij
θ
i

θ
j
4i
ij
θ
j

2i
ij
θ
j

θ
i
θ
j
2i
ij
θ
i

2i
ij
θ
i

i
j
i
j
- 136 -
În cazul încărcării antisimetrice (fig.4.30,b), deformata barei este
antisimetrică (cu punct de inflexiune în axa de simetrie), iar diagrama de
moment încovoietor este antisimetrică.
Valorile momentelor de la capete se determină prin suprapunere de efecte
(efectul rotirii fiecărui nod, cu θ
i
şi θ
j

i
), respectiv

i ij j ij i ij ij
i 6 i 2 i 4 M θ − = θ − θ − =
ij ij
M M (4.32)
i ij j ij i ij ji
i 6 i 4 i 2 M θ − = θ − θ − =
ji ji
M M

4.4.1. Procedeul semistructurilor

Principiile care stau la baza alegerii semistructurilor au fost stabilite în
paragraful 2.4 şi sunt aceelaşi indiferent de metoda utilizată pentru rezolvare.
În ceea ce priveşte calculul practic se fac următoarele precizări:
- în cazul barei dublu încastrate intersectată de axa de simetrie la
mijlocul deschiderii se vor utiliza diagramele din figura 4.30 în
funţie de încărcare. În relaţiile (4.30) şi (4.31), i
ij
reprezintă
rigiditatea practică a barei intersectate de axa de simetrie;
- în cazul încărcării simetrice, structurile cu noduri deplasabile
care nu au rigla în două pante se comportă ca structuri cu noduri
fixe.
În continuare sunt prezentate două exemple numerice rezolvate prin
procedeul semistructurilor.

EXEMPLUL 4.6. Să se traseze diagrama de moment încovoietor la
structura din figura 4.31 utilizând procedeul semistructurilor. Structura este
identică cu cea de la exemplul 2.2, care a fost rezolvată prin metoda eforturilor.
Structura este o structură cu noduri deplasabile având un grad de libertate
1 2 6 2 5 3 W = − ⋅ − ⋅ =
Încărcarea fiind simetrică, deformata este simetrică, iar deplasarea pe
direcţia gradului de libertate este zero ca deplasare antisimetrică. În consecinţă
structura se comportă ca o structură cu noduri fixe. Sistemul de bază al structurii
reale are ca necunoscute rotirile celor două noduri rigide.
Folosind procedeul semistructurilor numărul de necunoscute se reduce la
una. Ecuaţia de condiţie este
0 R Z r
p 1 1 11
= +
Rigidităţile practice ale barelor calculate pe întreaga structură sunt:
EI 5 , 0
6
EI 3
i i
' 2 ' 1 12
= = = ; EI 4 , 0
5
EI 2
i i
' 3 ' 1 13
= = = ; EI 5 , 0
6
EI 3
i
' 11
= =
Încărcând sistemul de bază al semistructurii cu rotirea Z
1
=1, pe rigla 1s
apare o diagramă constantă cu valoarea 2i
11’
(a se vedea relaţia 4.31).
- 137 -
- Fig.4.31 -

Momentele de încastrare perfectă produse de forţele exterioare se
calculează pe întreaga structură şi se trec pe semistructură în mod corespunzător:
kNm 90
8
6 20
2
=

= =
1'2' 12
M M
Coeficientul necunoscutei şi termenului liber sunt:
EI 7 , 3 r
11
= ; 90 R
p 1
=
Necunoscuta Z
1
are valoarea:
EI
324 , 23
EI 7 , 3
90
r
R
Z
11
p 1
1
− = − = − =
Diagrama de moment încovoietor pe semistructură se obţine prin
suprapunere de efecte
1 1
0
p p
Z m M M + =

20kN/m
3I
3
4

2I
3I 3I
2I
20kN/m
6 3
24,324
53,514
Semistructura
29,19
M
p

3 3
24,324
53,514
29,19
M
p
53,514
29,19
SB
1 1’
2
2’
3
3’
Z
1

d
1

Z
1
=1
M
p

0
90
m
1

1,5EI
1,2EI
EI
- 138 -
Diagrama finală de moment încovoietor pe structura reală este simetrică
(fig.4.31). Se obţin aceleaşi valori ca şi in metoda eforturilor.

EXEMPLUL 4.7. Să se traseze diagrama de moment încovoietor la
structura din figura 4.32 utilizând procedeul semistructurilor.
- Fig.4.32 -

Structura este simetrică având rigla centrală în două pante, deci este o
structură cu noduri deplasabile, având două grade de libertate. Semistructura
corespunzătoare încărcării simetrice are un grad de libertate. Particularitatea
unei asemenea structuri constă în aceea că în deplasarea pe direcţia gradului de
libertate se deformează şi rigla.
Sistemul ecuaţiilor de condiţie este



= + +
= + +
0 R Z r Z r
0 R Z r Z r
p 2 2 22 1 21
p 1 2 12 1 11


2 0 k N /m
S B
Z
1

M
p

1 Z1 =
( 3 )
(1 ,2 )
I
(2 )
3
4
1
= η
1
II
1 ,5 I
6

4
2 ,5 I
3
Z
2

3
1

6
1
3
1

1 ,5 I
4
2 0 k N /m
m
1

Z
1
=1
0 ,2 5 EI
EI
EI
0 ,2 5 EI
m
2

r
22

M
p

0
6 0
1 2 0
2 ,5 I
6 0
d
1

0 ,5 EI
EI
2 EI
EI
r
12

R
2p

R
1p

r
21

r
11

1
2
3
1 2 0
8 0
2 6 ,6 6 7
2 6 ,6 6 7
8 0
- 139 -
Rigidităţile practice ale barelor sunt:
EI 25 , 0
6
EI 5 , 1
i
12
= == ; EI 5 , 0
5
EI 5 , 2
i
23
= = ;
Coeficienţii necunoscutelor şi termenii liberi sunt:
0
3
1
) EI EI (
6
1
) EI 25 , 0 EI 25 , 0 ( 1 r
11
=






− ⋅ + + ⋅ + − ⋅ EI 75 , 0 r
11
=
0
3
1
) EI EI 2 (
6
1
) EI 5 , 0 EI ( 1 r
12
=






− ⋅ + + ⋅ + + ⋅ ; EI 75 , 0 r
12
=
0
6
1
) 60 60 (
2
1
6 20 1 R
p 1
= ⋅ − + ⋅ ⋅ + ⋅ ; EI 60 R
p 1
− =
EI 75 , 0 r
21
= ; EI 3 r
22
= ; 60 R
p 2
=
Sistemul de ecuaţii este:



= + ⋅ + ⋅
= − ⋅ + ⋅
0 60 Z EI 3 Z EI 75 , 0
0 60 Z EI 75 , 0 Z EI 75 , 0
2 1
2 1

de unde rezultă EI / 333 , 133 Z
1
= şi EI / 333 , 53 Z
2
− =
Momentele încovoietoare finale sunt calculate prin suprapunere de efecte
cu relaţia
2 2 1 1
0
p p
Z m Z m M M + + =
iar diagrama finală este redată în figura 4.32.

4.4.2. Procedeul grupării necunoscutelor

În acest procedeu se operează pe structura întreagă. Astfel, sistemul de
bază rezultă întotdeauna simetric, iar nenunoscutele simple sunt grupate în
necunoscute grupate simetric şi necunoscute grupate antisimetric. În acest fel
sistemul general al ecuaţiilor de condiţie se descompune în două sisteme
independente; unul care conţine numai necunoscutele grupate simetric şi altul
care conţine numai necunoscutele grupate antisimetric. Evident că numărul total
de necunoscute din cele două sisteme este egal cu numărul de necunoscute
simple ale structurii date.
Se cunoaşte că o încărcare oarecare poate fi întotdeauna descompusă într-
o componentă simetrică şi una antisimetrică. Componenta simetrică a încărcării
deformează simetric structura, deci necunoscutele grupate antisimetric rezultă
nule, iar componenta antisimetrică a încărcării deformează antisimetric
structura, deci necunoscutele grupate simetric rezultă nule.
În concluzie, pentru o încărcare simetrică se foloseşte grupul de ecuaţii
care conţine necunoscutele grupate simetric, iar pentru o încărcare
antisimetrică se foloseşte grupul de ecuaţii care conţine necunoscutele grupate
antisimetric.
- 140 -
Pentru exemplificarea modului în care se grupează necunoscutele se
consideră structurile din figura 4.33 şi 4.34.
- Fig.4.33 -

Pentru structura din figura 4.33 rotirile nodurilor simetrice se pot grupa în
rotiri grupate simetric şi rotiri grupate antisimetric. Rotirea nodului din axa de
simetrie va fi o rotire simplă antisimetrică. Translaţiile pe direcţiile gradelor de
libertate sunt deplasări simple, ele nu se pot grupa, deci vor fi necunoscute
antisimetrice. Deci, pentru gruparea simetrică vor fi două necunoscute, iar
pentru gruparea antisimetrică vor fi cinci necunoscute.
Pentru structura din figura 4.34 (are rigla în două pante), care are două
grade de libertate, acestea se pot grupa ca şi rotirile nodurilor rigide simetrice.
Astfel rezultă pentru gruparea simetrică 2 necunoscute, iar pentru gruparea
antisimetrică trei necunoscute.
- Fig.4.34 -

SB
Z
1


Z
1

Z
2

Z
2

Z
3 Z
3
Z
4
Z
4
Z
5 Z
6

Z
7

GS
G AS

S B
Z
4

G A S
Z
4

Z
3

Z
5

Z
5

Z
1

G S
Z
1

Z
2

Z
2

- 141 -
EXEMPLUL 4.8. Să se traseze diagrama de moment încovoietor la
structura din figura 4.35 utilizând procedeul grupării necunoscutelor.
- Fig.4.35 -

Structura este simetrică si încărcată oarecare. Încărcarea oarecare se
descompune într-o componentă simetrică şi una antisimetrică. Se rezolvă separat
pentru cele două situaţii de încărcare şi apoi se suprapun efectele

Încărcarea simetrică (fig.4.36)
- Fig.4.36 -

În cazul încărcării simetrice structura se comportă ca o structură cu noduri
fixe. Astfel rezultă o singură necunoscută, rotirea nodurilor, grupată simetric. În
diagrama m
1
pe riglă momentul încovoietor este constant şi egal cu 2i
11’
.
Rigidităţile practice ale barelor sunt:
EI 5 , 0
6
EI 3
i
' 11
= == ; EI 25 , 0
4
EI
i i
' 2 ' 1 12
= = =


3 0 k N /m
I I
6
3 I
4

3 0 k N/m
= +
1 5 k N /m 1 5 k N/m 1 5 k N/m 1 5 k N/m

1 5 k N/m
SB
I I
6
3 I
4

Z
1 Z
1
1 5 k N/m
m
1

0 ,5 EI
r
11
r
11

EI
EI
0 ,5 EI
EI
M
p

0
2 0
2 0
2 0
2 0
1 0
1 0
2 5
M
p

s
R
1p R
1p
Z
1
= 1
Z
1
= 1
d
1

2 5
- 142 -
Ecuaţia de condiţie este
0 R Z r
p 1 1 11
= +
unde
EI 4 ) EI EI ( 2 r
11
= + ⋅ = ; 40 20 2 R
p 1
= ⋅ =
Necunoscuta
EI
10
EI 4
40
r
R
Z
11
p 1
1
− = − = − =
Diagrama de moment încovoietor pentru încărcarea simetrică este
prezentată în figura 4.36.

Încărcarea antisimetrică. (fig.4.37).
- Fig.4.37 -



S B
m
1

0 ,5 EI
I I
6
3 I
4

Z
1 Z
1
r
11
r
11
EI
3 EI
Z
2

0 ,3 7 5 EI
m
2

1
8 3 ,0 8
3 6 ,9 2
8 3 ,0 8
3 6 ,9 2
M
p
as
1 5 k N /m
1 5 k N /m
R
1p
R
1p
R
2p

d
1

Z
1
= 1 Z
1
= 1
0 ,5 EI
EI
3 EI
Z
2
= 1
d
2

0 ,3 7 5 EI
0 ,3 7 5 EI
0 ,3 7 5 EI 1 Z 2 =
4
1
' 2 ' 1 12
= ψ = ψ
I
II
III
(1 )
(2 )
(1 ,3 )
(2 ,3 )
r
21
r
12
r
12
r
22
M
p

0
(3 )
8
- 143 -
Structura fiind simetrică şi încărcată antisimetric va avea deformata
antisimetrică. Rotirile nodurilor se grupează antisimetric. Din încărcarea cu
aceste rotiri pe riglă apare o diagramă antisimetrică cu valorile 6i
11’
la
extremităţi (a se vedea relaţiile 4.32)..
Ecuaţiile de condiţie sunt :



= + +
= + +
0 R Z r Z r
0 R Z r Z r
p 2 2 22 1 21
p 1 2 12 1 11

Coeficienţilor necunoscutelor şi termenii liberi sunt
EI 8 ) EI 3 EI ( 2 r
11
= + ⋅ = ;
EI 75 , 0 ) EI 375 , 0 ( 2 r
12
− = − ⋅ = ;
40 20 2 R
p 1
= ⋅ = ;
; 0
4
1
) EI 5 , 0 EI (
4
1
) EI 5 , 0 EI ( 1 r
21
= ⋅ + + ⋅ + + ⋅ EI 75 , 0 r
21
− =
0
4
1
EI 375 , 0 2
4
1
EI 375 , 0 2 1 r
22
= ⋅ ⋅ − ⋅ ⋅ − ⋅ ; EI 375 , 0 r
22
=
0
2
1
4 15
2
1
4 15 1 R
p 2
= ⋅ ⋅ + ⋅ ⋅ + ⋅ ; 60 R
p 2
− =
Sistemul de ecuaţii este:



= − ⋅ + ⋅ −
= + ⋅ − ⋅
0 60 Z EI 375 , 0 Z EI 75 , 0
0 40 Z EI 75 , 0 Z EI 8
2 1
2 1

iar necunoscutele au valorile EI / 308 , 12 Z
1
= şi EI / 615 , 184 Z
2
=
Diagrama de momente încovoietoare pentru încărcarea antisimetrică este
prezentată în figura 4.37.
Prin suprapunere de efecte rezultă diagrama de momente încovietoare pe
structura reală cu încărcare oarecare (fig.4.38).

- Fig.4.38 -



26,92
M
p
58,08
46,92
108,08
- 144 -
4.5. Efectul variaţiei de temperatură

Pentru rezolvarea prin metoda deplasărilor a structurilor la acţiunea
variaţiei de temperatură, sistemul ecuaţiilor de condiţie devine:






= + + + +
= + + + +
= + + + +
0 R Z r ... Z r Z r

0 R Z r ... Z r Z r
0 R Z r ... Z r Z r
nt n nn 2 2 n 1 1 n
t 2 n n 2 2 22 1 21
t 1 n n 1 2 12 1 11
M
(4.33)

unde termenii liberi, de forma R
it
, reprezintă reacţiunile din legăturile
suplimentare datorită acţiunii variaţiei de temperatură.
Particularitatea calculului prin metoda deplasărilor constă în modul de
evaluare a efectului variaţiei de temperatură asupra sistemului de bază. Variaţia
de temperatură acţionează asupra sistemului de bază prin temperatura medie din
axa barelor, care produce modificarea lungimii acestora şi prin diferenţa de
temperatură între faţa superioară şi cea inferioară a barelor care produce
curbarea barelor.
Sistemul de bază fiind multiplu static nedeterminat, ambele acţiuni produc
eforturi, la capetele barelor luând naştere momente încovoietoere de tipul
momentelor încovoietoare de încastrare perfectă. În concluzie există o diagrama
0
t
M , care se obţine prin suprapunerea celor două efecte, respectiv:

0
t
0
tm
0
t
M M M

+ = (4.34)

unde
0
tm
M reprezintă efectul temperaturii medii, iar
0
t
M

efectul diferenţei de
temperatură.
Pentru exemplificarea modului de rezolvarea a unei structuri la acţiunea
variaţiei de temperatură se consideră cadrul din figura 4.39. Se consideră
T
1
>T
2
>T
3
>T
4
>0.
Efectul temperaturii medii. Temperatura medie din axele barelor provoacă
(prin modificarea lungimilor acestora) deformarea sistemului de bază. Pentru
determinarea momentelor încovoietoare de la capetele barelor trebuie calculate
rotirile acestora. În acest sens se studiază modul de deplasare al nodurilor
structurii articulate. Calculul rotirilor barelor se realizează prin simple
consideraţii geometrice, deoarece pentru fiecare bară variaţia lungimii este
m ij ij
t L L ⋅ ⋅ α = ∆ (unde t
m
reprezintă temperatura medie din axa barei ij).

12 m 12 12
t L L ⋅ ⋅ α = ∆ ;
13 m 13 13
t L L ⋅ ⋅ α = ∆ ;
24 m 24 24
t L L ⋅ ⋅ α = ∆
12
13 24
tm
12
L
L L ∆ − ∆
= ϕ ;
13
12
tm
13
L
L ∆
= ϕ ; 0
tm
24
= ϕ
- 145 -

- Fig.4.39 -


Efectul diferenţei de temperatură. Diagrama
0
t
M

se obţine imediat
deoarece pentru cele două tipuri de bare se cunosc expresiile momentelor de
încastrare perfectă (vezi exemplul 3.8):
ij
ij
ij ji ij
h
t
EI

α = − = M M
ik
ik
ik ik
h
t
EI
2
3 ∆
α = M
Diagramele se desenează de partea fibrei mai reci (fig. 4.39).


2
SB
Z
1
T
1

1
4
M
∆t

0
3
Z
2


t
1
3

t
m
1
3


t
2
4

t
m
2
4

∆t
12
t
m12
2
1
4
3
2’
1’
24
L ∆
1
13
L ∆
12
L ∆
T
4

T
3

T
2

Z
3

d
tm
tm
12 12
i 6 ϕ
tm
12 12
i 6 ϕ
M
tm

0
tm
13 13
i 3 ϕ
12
12
12
h
t
EI

α
13
13
13
h
t
EI
2
3 ∆
α
24
24
24
h
t
EI

α
tm
13
ϕ
tm
12
ϕ
- 146 -

Pentru calculul termenilor liberi se consideră ambele diagrame. În figura
4.40 sunt reprezentate elementele pentru calculul termenilor liberi.










- Fig.4.40 -

Reacţiunile din blocajul de nod se calculează din echilibrul de nod
( )

= 0 M
i
, respectiv

0 i 3
h
t
EI
2
3
i 6
h
t
EI R
tm
13 13
13
13
13
tm
12 12
12
12
12 t 1
= ψ −

α − ψ −

α +
0
h
t
EI i 6
h
t
EI R
24
24
24
tm
12 12
12
12
12 t 2
=

α + ϕ −

α −

Reacţiunea din legătura de grad de libertate se determină din ecuaţia de
proiecţie pe orizontală (în cazul de faţă structura reală este cu stâlpi verticali)


= 0 X
i
; 0 T R
13 t 3
= +
unde
13
tm
13 13
13 13
13
13 13
L
1
i 3
L
1
h
t
EI
2
3
T ⋅ ψ + ⋅

α =

sau utlizând principiul lucrului mecanic virtual (pe structura articulată a
structurii reale).

0 L = δ ; 0
L
1
i 3
L
1
h
t
EI
2
3
1 R
13
tm
13 13
13 13
13
13 13
= ⋅ ϕ + ⋅

α + ⋅

Observaţie: În cazul de faţă, deoarece momentele încovoietoare de pe
stâlpul 2-4 sunt egale şi de sens contrar, ele nu intervin în calculul reacţiunii R
3t
.



R
2t
R
1t
R
3t
T
13

R
3t
- 147 -
După rezolvarea sistemului de ecuaţii (4.32), momentul încovoietor într-o
secţiune curentă se obţine prin suprapunere de efecte, respectiv

n n 2 2 1 1
0
t t
Z m ... Z m Z m M M + + + + = (4.35)

unde
0
t
M are expresia (4.34)

EXEMPLUL 4.9 Să se traseze diagrama de moment încovoietor la
structura din figura 4.41. Se consideră EI=10
5
kNm
2
,
5
10

= α grad
-1
, iar
înălţimea secţiunilor transversale ale barelor sunt: pentru rigle h
r
=60cm, iar
pentru stâlpi h
s
=40cm.
Structura este aceeaşi cu cea de la exemplul 2.3, care a fost rezolvată prin
metoda eforturilor.
În metoda deplasărilor, structura este cu noduri deplasabile şi comportă 3
necunoscute (rotirile celor două noduri rigide şi translaţia pe orizontală la
nivelul riglei).
Sistemul ecuaţiilor de condiţie este:






= + + +
= + + +
= + + +
0 R Z r Z r Z r
0 R Z r Z r Z r
0 R Z r Z r Z r
t 3 3 33 2 32 1 31
t 2 3 23 2 22 1 21
t 1 3 13 2 12 1 11


Calculul rigidităţilor practice ale barelor:
EI 333 , 0
3
EI
i i
34 12
= = = ; EI 375 , 0
8
EI 3
i
23
= = ; EI 75 , 0
4
EI 3
i
35
= =
Deoarece sistemul de bază este static nedeterminat, în această metodă
există diagramă de momente încovoietoare produse de variaţia de temperatură
0
t
0
tm
o
t
M M M

+ = .
Diagrama
0
t
M

se obţine uşor, deoarece se regăsesc cele două diagrame tip,
respectiv
kNm 75
40 , 0
20
10 10
2
3
h
t
EI
2
3
5 5
12
12
12
t
21
= ⋅ ⋅ ⋅ =

α =
− ∆
M
kNm 100
60 , 0
20
10 10 3
h
t
EI
5 5
23
23
23
t
32
t
23
= ⋅ ⋅ ⋅ =

α = =
− ∆ ∆
M M
kNm 150
60 , 0
20
10 10 3
2
3
h
t
EI
2
3
5 5
35
35
35
t
35
= ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ =

α =
− ∆
M




- 148 -

- Fig.4.41 -


M
tm
0
3I 3I
8 4
SB
I
I
3

1
2 3
4
5
+15
o

+15
o
-5
o

-5
o

t
m
=5
o
t
m
=5
o

t
m
=
5
o

t
m
=
1
5
o

∆t=20
o

∆t=20
o


t
=
2
0
o


t
=
0
o

M
t
42,01
41,98
119,26
161,23
r
11

M
∆t

0
r
21

4 1
3’
2’
12
L ∆
35 23
L L ∆ + ∆
r
31
d
tm
tm
13
ϕ
tm
12
ϕ
Z
1 Z
2

Z
3
r
12 r
22

r
32
m
1

m
2
EI
1,5EI
0,75EI
0,75EI
EI
1,5EI
2,25EI
r
13

r
23

r
33
0,333EI
0,333EI
m
3

35
L ∆
5
34
L ∆
75
100
150
100
20
8,44
8,44
25,313
6,667
- 149 -
Pentru a determina efectul temperaturii medii este necesar studiul
structurii auxiliare supuse variaţiei lungimii barelor sub acţiunea acestei
temperaturi
α = ⋅ ⋅ α = ⋅ ⋅ α = ∆ 15 3 5 L t L
12 12 m 12

α = ⋅ ⋅ α = ⋅ ⋅ α = ∆ 40 8 5 L t L
23 23 m 23

α = ⋅ ⋅ α = ⋅ ⋅ α = ∆ 45 3 15 L t L
34 34 m 34

α = ⋅ ⋅ α = ⋅ ⋅ α = ∆ 20 4 5 L t L
35 35 m 35

Cu aceste alungiri ale barelor se stabileşte noua poziţie a nodurilor şi
rotirile barelor, cu care se calculează momentele încovoietoare.
Unghiurile de rotire ale barelor sunt:

α =
α + α
=
∆ + ∆
= ψ 20
3
20 40
L
l l
12
35 23
t
12
m
; α =

= ψ
3
20
L
l
34
35
t
34
m

α =
α − α
=
∆ − ∆
= ψ
8
30
8
15 45
L
l l
23
12 34
t
23
m
; α =
α
=

= ψ 25 , 11
4
45
L
l
35
34
t
35
m

Momentele încovoietoare produse de temperatura medie sunt

kNm 20 10 20 10 333 , 0 3 i 3
5 5 t
12 12
t
21
m m
= ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ = ψ =

M
kNm 44 , 8 10
8
30
10 375 , 0 6 i 6
5 5 t
23 23
t
32
t
23
m m m
= ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ = ψ = =

M M
kNm 313 , 25 10 25 , 11 10 75 , 0 3 i 3
5 5 t
35 35
t
35
m m
= ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ = ψ =

M
kNm 667 , 6 10
3
20
10 333 , 0 3 i 3
5 5 t
34 34
t
34
m m
= ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ = ψ =

M
Reacţiunile din blocajele de nod (fig.4.42) sunt:

- Fig.4.42 -


r
11

1,5EI
EI
0,75EI
r
21

r
12

0,75EI
2,25EI
EI
1,5EI
r
22

r
13
r
23
R
1t

R
2p

100
150
0,333EI
8,44
75
20
100
0,333EI
8,44
6,667
25,313
- 150 -
EI 5 , 2 r
11
= ; EI 75 , 0 r
12
= ; EI 333 , 0 r
13
− = ; 44 , 3 R
t 1
=
EI 75 , 0 r
21
= ; EI 75 , 4 r
22
= ; EI 333 , 0 r
23
− = ; 206 , 60 R
t 2
− =

Reacţiunile din legătura de grad de libertate (fig.4.43) sunt:
- Fig.4.43 -

0
3
1
EI 1 r
31
= ⋅ + ⋅ ; EI 333 , 0 r
31
− =
0
3
1
EI 1 r
32
= ⋅ + ⋅ ; EI 333 , 0 r
32
− =
0
3
1
EI 333 , 0
3
1
EI 333 , 0 1 r
33
= ⋅ − ⋅ − ⋅ ; EI 222 , 0 r
33
=
( ) 0
3
1
667 , 6
3
1
20 75 1 R
t 3
= ⋅ + ⋅ + + ⋅ ; 889 , 33 R
t 3
− = ;

Sistemul de ecuaţii are forma






= − ⋅ + ⋅ − ⋅ −
= − ⋅ − ⋅ + ⋅
= + ⋅ − ⋅ + ⋅
0 889 , 33 Z EI 222 , 0 Z EI 333 , 0 Z EI 333 , 0
0 206 , 60 Z EI 333 , 0 Z EI 75 , 4 Z EI 75 , 0
0 44 , 3 Z EI 333 , 0 Z EI 75 , 0 Z EI 5 , 2
3 2 1
3 2 1
3 2 1


cu necunoscutele EI / 571 , 20 Z
1
= , EI / 911 , 24 Z
2
= şi EI / 878 , 220 Z
3
=
Diagrama de momente încovoietoare calculată cu relaţia


3 3 2 2 1 1
0
t t
Z m Z m Z m M M + + + =

este dată în figura 4.41.
Se constată că diagrama de moment încovoietor este identică cu cea
obţinută în exemplul 2.3 rezolvat utilizând metoda eforturilor.


r
31
EI
r
32
EI
r
33
0,333EI
0,333EI
R
3t
75
20
6,667
- 151 -
4.5. Efectul cedărilor de reazeme

Datorită cedărilor de reazem, barele sistemului de bază se deformează
prin rotire de nod şi/sau rotire de bară şi în consecinţă vor apărea eforturi.
Rotirile de bară se calculează pentru fiecare cedare de reazem în parte din
condiţii geometrice. În acest sens se studiază modul de deplasare al nodurilor
structurii articulate la care s-a eliberat legătura pe direcţia cedării de reazem
respective. În cazul structurilor cu noduri deplasabile se menţine şi legătura de
grad de libertate. Momentele de încastrare perfectă care apar în diagrama
0
M


se determină utilzând relaţiile (4.20-4.22) şi (4.24-4.25)
Pentru rezolvarea prin metoda deplasărilor a structurilor la acţiunea
cedărilor de reazeme, sistemul ecuaţiilor de condiţie devine:






= + + + +
= + + + +
= + + + +



0 R Z r ... Z r Z r

0 R Z r ... Z r Z r
0 R Z r ... Z r Z r
n n nn 2 2 n 1 1 n
2 n n 2 2 22 1 21
1 n n 1 2 12 1 11
M
(4.36)

unde termenii liberi, de forma R
i∆
, reprezintă reacţiunile din legăturile
suplimentare datorită cedărilor de reazeme.
Calculul termenilor liberi din sistemul de ecuaţii (4.36) se conduce după
regulile cunoscute.
După rezolvarea sistemului de ecuaţii (4.36), momentul încovoietor într-o
secţiune curentă se obţine prin suprapunere de efecte, respectiv

n n 2 2 1 1
0
Z m ... Z m Z m M M + + + + =
∆ ∆
(4.37)

EXEMPLUL 4.10. Să se traseze diagrama de moment încovoietor la
structura din figura 4.44 supusă acţiunii cedărilor de reazeme. Se consideră
EI=10
5
kNm
2
, ∆u=1,2cm, ∆v=1,5cm.
Structura este aceeaşi cu cea de la exemplul precedent. Sistemul ecuaţiilor
de condiţie are forma





= + + +
= + + +
= + + +



0 R Z r Z r Z r
0 R Z r Z r Z r
0 R Z r Z r Z r
3 3 33 2 32 1 31
2 3 23 2 22 1 21
1 3 13 2 12 1 11


Deoarece sistemul de bază este static nedeterminat cedările de reazeme
vor produce eforturi, respectiv
0
v
0
u
o
M M M
∆ ∆ ∆
+ = .
unde
0
u
M

este produsă de cedarea de reazem ∆u, iar
0
v
M

este produsă de
cedarea de reazem ∆v.
- 152 -
- Fig.4.44 -

Este de preferat să se analizeze separat efectul fiecărei cedări de reazem.
Astfel pentru cedarea de rezem ∆u, se analizează structura articulată la
care s-a eliminat legătura pe cedării de reazem, menţinându-se legătura de grad
de libertate. Mecanismul este format dintr-o singură bara, stâlpul 1-2, pentru
care rotirea de bară este
3
12
u
12
10 4
3
012 , 0
L
u
− ∆
⋅ = =

= ψ
iar momentele de încastrare perfectă sunt

3I 3I
8 4
SB
I
I
3

1
2 3
4
5
I
∆u
Z
1 Z
2

Z
3
M
∆u

0
400
421,875
421,875
M
∆v
0
(1)
FIX
I
∆v
(2)
II (1,2)
(1)

FIX
∆v
v
23

ψ
u
12

ψ
∆v

∆u

M

176,35
176,12
316,82
140,70
∆u
∆v
- 153 -
kNm 400 10 4 10 333 , 0 3 i 3
3 5 u
12 12
u
21
= ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ = ψ =
− ∆ ∆
M

Pentru cedarea de rezem ∆v, se analizează structura articulată la care s-a
eliminat legătura pe direcţia cedării de reazem, menţinându-se legătura de grad
de libertate. Mecanismul este format din două bare: stâlpul 1-2 şi rigla 2-3.
Stâlpul se translatează pe verticală, iar rigla se roteşte cu unghiul
3
23
v
23
10 875 , 1
8
015 , 0
L
v
− ∆
⋅ = =

= ψ
Momentele de încastrare perfectă sunt
kNm 875 , 421 10 875 , 1 10 375 , 0 6 i 6
3 5 v
23 23
v
32
v
23
= ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ = ψ = =
− ∆ ∆ ∆
M M

Calculul termenilor liberi (fig.4.45)
- Fig.4.45 -

0 400 875 , 421 R
1
= + −

; 875 , 21 R
1
=


0 875 , 421 R
2
= +

; 875 , 421 R
2
− =


0
3
1
400 1 R
3
= ⋅ − ⋅

; 333 , 133 R
3
=



Sistemul de ecuaţii are forma








= + ⋅ + ⋅ − ⋅ −
= − ⋅ − ⋅ + ⋅
= + ⋅ − ⋅ + ⋅
0 333 , 133 Z EI 222 , 0 Z EI 333 , 0 Z EI 333 , 0
0 875 , 421 Z EI 333 , 0 Z EI 75 , 4 Z EI 75 , 0
0 875 , 21 Z EI 333 , 0 Z EI 75 , 0 Z EI 5 , 2
3 2 1
3 2 1
3 2 1


cu necunoscutele EI / 278 , 93 Z
1
− = , EI / 809 , 140 Z
2
− = şi EI / 731 , 951 Z
3
− =
Diagrama de momente încovoietoare calculată cu relaţia
3 3 2 2 1 1
0
Z m Z m Z m M M + + + =
∆ ∆

este dată în figura 4.44.
Se constată că au fost obţinute aceleaşi valori ca şi în cazul rezolvării prin
metoda eforturilor (exemplul 2.4).


R
1∆

R
2∆

421,875
421,875
400
R
3∆
400
- 154 -
CAPITOLUL V

APLICATII ALE METODEI DEPLASARILOR.
CALCULUL STRUCTURILOR PRIN APROXIMAŢII
SUCCESIVE

Calculul structurilor prin cele două metode generale, metoda eforturilor şi
metoda deplasărilor, necesită alcătuirea şi rezolvarea unui sistem de ecuaţii,
operaţii care implică un consum mare de timp, în cazul structurilor cu număr
mare de necunoscute.
Din această cauză, s-au căutat alte căi pentru calculul structurilor, fără a
rezolva direct sistemul de ecuaţii. Modalitatea de rezolvare o constituie
utilizarea aproximaţiilor succesive.
Se ştie, din calcul matriceal, că un sistem de ecuaţii liniare, a cărui matrice
a coeficienţilor necunoscutelor este simetrică faţă de diagonala principală şi
pozitiv definită (determinantul principal este pozitiv), are întotdeauna asigurată
convergenţa procesului iterativ dacă se foloseşte rezolvarea succsesivă a
ecuaţiilor. Sistemele de ecuaţii care apar în problemele Staticii Construcţiilor
respectă aceste cerinţe.
Dar pentru asigurarea rapidităţii convergenţei este necesară satisfacerea
unor condiţii restrictive. De aceea se utilizează criteriul lui Wittmeyer, pe baza
căruia în fiecare ecuaţie trebuie respectată inegalitatea

=
>
n
1 j
ij ii
r r ( ) j i ≠ (5.1)
adică valoarea coeficientului principal să fie mai mare decât suma valorilor
absolute ale coeficienţilor secundari. Se obţine o convergenţă cu atât mai bună
cu cât inegalitatea este mai accentuată.
Acest criteriu este îndeplinit în bune condiţii la structurile cu noduri fixe.
La structurile cu noduri deplasabile, în ecuaţiile de grad de libertate, această
condiţie nu mai este satisfăcută, dar pe ansamblul sistemului de ecuaţii condiţia
este satisfăcută ( j i , r r
ij ii
≠ >
∑ ∑
). În consecinţă la structurile cu noduri
deplasabile convergenţa procesului iterative există, dar este mai lentă.
Calculul static al structurilor prin aproximaţii succesive se conduce pe o
schemă care se confundă cu schema geometrică a structurii. Astfel nu mai este
necesar a se mai scrie sistemul de ecuaţii, rezolvarea efectuându-se în funcţie de
caracteristicile geometrice ale structurii şi de încărcările exterioare.
Semnificaţia fizică a calculului prin aproximaţii successive - în metoda
deplasărilor - este următoarea: are loc trecerea treptată de la sistemul de bază cu
toate nodurile blocate, la structura reală. În acest capitol se vor prezenta
- 155 -
procedeele iterative pentru calculul structurilor cu noduri fixe şi a structurilor cu
noduri deplasabile.

5.1. Structuri cu noduri fixe

Procedele de rezolvare a structurilor cu noduri fixe prin aproximaţii
succesive sunt numeroase. Se pot aminti: procedeul iterării rotirilor, procedeul
distribuirii şi transmiterii momentelor (procedeul Cross), procedeul Dasek,
procedeul Kani. În continuare se prezintă numai procedeul distribuirii şi
transmiterii momentelor, deoarece este cel mai des utilizat în practică.

5.1.1.Procedeul distribuirii şi transmiterii momentelor (Procedeul Cross)

Această procedeu utilizează în operarea prin iterare momentele
încovoietoare. Atât în schema de iterare cât şi în calculul elementelor iniţiale,
rotirile nodurilor nu apar explicit, ci numai indirect prin efectul lor asupra
barelor.
Procedeul a fost elaborată de Hardy Cross în 1932 şi are la bază
semnificaţia fizică a trecerii structurii din poziţia cu toate nodurile blocate în
poziţia deformată reală. În sistemul de bază nodurile sunt blocate. În unele
noduri sau în toate, sub acţiunea încărcărilor, apar momente de încastrare
perfectă neechilibrate, capabile să producă rotirea nodurilor la deblocarea
acestora. Cum calculul iterativ implică deblocarea succesivă a câte unui singur
nod, problema se reduce la a analiza procesul de calcul necesar în cazul
deblocării unui nod şi apoi extinderea concluziilor pentru obţinerea soluţiei la
structurile cu mai multe noduri.
Fie structura cu noduri fixe din figura 5.1 la care se cunosc lungimile
barelor, caracteristicile secţiunilor transversale şi încărcările exterioare.
Sistemul de bază se obţine prin introducerea unui blocaj de nod în nodul
rigid. Ecuaţia de condiţie este

0 R Z r
p 1 1 11
= + (5.2)

Din încărcarea sistemului de bază cu rotirea Z
1
=1 se obţine diagrama
unitară m
1
, iar din încărcarea cu forţele exterioare se obţine diagrama
0
p
M . Se
presupune că
13 12
M M > .
Reacţiunea r
11
se obţine din echilibrul static al nodului 1, respectiv








⋅ + + ⋅ = + + =
0
12
0
14
0
13
0 12 14 13 11
i
i
4
3
i
i
i
i
i 4 i 3 i 4 i 4 r (5.3)

unde i
0
reprezintă o rigiditate practică de comparaţie, de exemplu i
0
=EI.
- 156 -
- Fig.5.1 -

Notând
0
13
13
i
i
= ρ ;
0
14
14
i
i
= ρ ;
0
12
12
i
i
4
3
⋅ = ρ reacţiunea r
11
se poate scrie sub
forma
( )

ρ = ρ + ρ + ρ =
1 0 12 14 13 0 11
i 4 i 4 r (5.4)

unde
13
ρ , ρ
14
şi ρ
12
reprezintă coeficienţii de rigiditate ai barelor 1-3,1-4
respectiv 1-2, iar

ρ
1
reprezintă suma coeficienţilor de rigiditate ai barelor ce
formează nodul 1.
Termenul liber este

0 R
p 1
= − +
13 12
M M (5.5)
sau notând
13 12
1 M M M − = - unde 1 M reprezintă momentul neechilibrat din
nodul 1, reacţiunea R
1p
devine

1
p 1
M R − = (5.6)

Necunoscuta Z
1
capătă forma

ρ
= − =
1 0
1
11
p 1
1
i 4
M
r
R
Z (5.7)
şi reprezintă rotirea nodului 1, produsă de momentul neechilibrat 1 M , când
nodul 1 este deblocat.

2
1
P
I
13

p
I
12
I
14

3
4
L
12
L
13

L
1
4

SB
Z
1

i
13 i
12
i
14

Z
1
=1
2i
13

3i
12

4i
13

4i
14

2i
14
m
1

M
p

0
13
M
31
M
12
M
- 157 -
În această poziţie, nodul 1 este în echilibru, iar momentele încovoietoare
ce apar pe bare ţinând cont de relaţiile (4.26) şi (4.27) sunt:
1
12 12
1 0
1
12 12 1 12 12 12
M
i 4
M
i 3 Z i 3 M µ + =
ρ
⋅ − = − =

M M M
1
14
1 0
1
14 1 14 14
M
i 4
M
i 4 Z i 4 M µ =
ρ
⋅ − = − =


1
14
1 0
1
14 1 14 41
M
2
1
i 4
M
i 2 Z i 2 M µ =
ρ
⋅ − = − =

(5.8)
1
13
1 0
1
13 1 13 13
M
i 4
M
i 4 Z i 4 M µ + − =
ρ
⋅ − − = − − =

13 13 13
M M M
1
13
1 0
1
13 1 13 31
M
2
1
i 4
M
i 2 Z i 2 M µ + =
ρ
⋅ − = − =

31 31 31
M M M

unde µ
12
, µ
13
respectiv µ
14
reprezintă coeficienţii de rigiditate ai barelor 1-2, 1-3,
respectiv 1-4 şi au următoarele expresii:


ρ
ρ
− = µ
1
12
12
;

ρ
ρ
− = µ
1
13
13
;

ρ
ρ
− = µ
1
14
12
(5.9)

Se remarcă faptul că suma coeficienţilor de distribuţie dintr-un nod este
egală cu minus unu,

− = µ 1
ij
.
Această proprietate rezultă scriind echilibrul nodului 1

= 0 M
1
; 0 M M M
14 13 12
= + +
0 M M M 1
13
1
14
1
12
= µ + − µ + µ +
13 12
M M
Deoarece
1 M = −
13 12
M M
rezultă
( ) 1
14 13 12
1 M M − = µ + µ + µ
sau
1
14 13 12
− = µ + µ + µ (5.10)

În concluzie, prin rotirea nodului 1, sub acţiunea momentului neechilibrat
1 M , în secţiunile din nod ale barelor apar momente încovoietoare a căror
valoare se determină prin distribuirea momentului neechilibrat, proporţional cu
coeficientul de rigiditate al fiecărei bare, iar la capetele opuse ale barelor dublu
încastrate se transmit momente egale cu jumătate din momentele distribuite şi
având acelaşi semn.
- 158 -
Această concluzie permite trecerea de la structura cu un singur nod rigid
la structuri cu mai multe noduri rigide.
În vederea stabilirii elementelor necesare operaţiei de rezolvare a unei
structuri cu noduri fixe (fig.5.2,a) se parcurg următoarele etape:
- se stabileşte sistemul de bază prin blocarea tuturor nodurilor rigide
(fig.5.2,b);
- se calculează coeficienţii de rigiditate ai barelor ρ
ij
, funcţie de
caracteristicile barelor - lungime, momente de inerţie şi tipul de legături la
capete. Astfel pentru bara dublu încastrată
0
ij
ij
i
i
= ρ , iar pentru bara încastrată
articulată
0
ik
ik
i
i
4
3
⋅ = ρ ;
- se calculează suma coeficienţilor de rigiditate în fiecare nod Σρ
i
;
- se calculează coeficienţii de distribuţie µ
ij
în fiecare nod şi pentru fiecare
bară;
- se calculează momentele de încastare perfectă M
ij
;
- se alcătuieşte schema de calcul în vederea începerii operaţiei de iterare
(fig.5.2,c);
- Fig. 5.2 -

Pentru urmărirea cu uşurinţă a operaţiei de iterare s-au considerat numai
nodurile i şi j. Operaţia de iterare reprezintă deblocarea succesivă a nodurilor şi

k
2
SB
1
h
i
4
3
j
5
6 7
2
1
µ
ji
M
j
µ
ij
M
i
M
ij

µ
j7
M
j

µ
ji

i j
µ
ji
M
j
2
1
µ
ij
M
i
M
ji

µ
j3

µ
j7

µ
jk

µ
i6
M
i

µ
ih

µ
i2

µ
i6

µ
ij

µ
jk
M
j


µ
j3
M
j
µ
ih
M
i
M
ih


µ
i2
M
i
a
b
c
M
p

M
12
M
21
M
23 M
32

M
ij
M
ji

0
M
hi
M
i h
- 159 -
înregistrarea efectelor rotirii acestora sub forma momentelor distribuite şi
transmise.
Se deblochează nodul i. Asupra acestui nod acţionează momentul
neechilibrat total
ih ij
i M M M − = , sub acţiunea căruia nodul se roteşte şi apoi
rămâne în echilibru. Acum nodul se blochează la loc. Pe bare au apărut eforturi.
În schema de iterare această fază se marchează prin distribuirea momentului
neechilibrat i M la toate barele din nod. Momentele distribuite sunt i
ij
M µ ,
i
ih
M µ , i
2 i
M µ şi i
6 i
M µ . Valorile astfel obţinute se transmit jumătate la
capetele opuse ale barelor dublu încastrate şi se înscriu pe schemă. De exemplu
la nodul j s-a transmis momentul i
ij
M
2
1
µ .
În schema de calcul, încheierea operaţiilor de distribuţie şi transmitere ce
urmează deblocării unui nod se marchează prin câte o bară orizontală, ceea ce
înseamnă că nodul i este în echilibru, dar blocat.
Trecând la alt nod, de exemplu la nodul j, aici există un moment
neechilibrat i
ij ji
j M
2
1
M µ + =M . Se deblochează nodul j. Sub acţiunea
momentului neechilibrat M j nodul se roteşte şi se opreşte în echilibru, poziţie în
care se reblochează. Momentele ce apar pe barele nodului j se determină prin
distribuirea momentului neechilibrat j M . Aceste momente sunt j
ji
M µ , j
jk
M µ ,
j
3 j
M µ şi j
7 j
M µ , valorile lor înscriindu-se la capetele barelor. Urmează
transmiterea momentelor distribuite la capetele opuse. De exemplu la nodul i s-a
transmis momentul j
ji
M
2
1
µ . Se barează în nodul j coloanele de valori ce
marchează sfârşitul operaţiilor de distribuţie şi transmitere ca urmare a
deblocării acestui nod.
Trecând succesiv de la un nod la altul se repetă ciclul celor două operaţii,
distribuire şi transmitere, până când valorile momentelor încovoietoare cu care
ar trebui reluat ciclul sunt mici în comparaţie cu valorile iniţiale. Această situaţie
corespunde poziţiei reale de echilibru a structurii, deci blocajele de nod pot fi
îndepărtate. Însumând valorile obţinute în fiecare coloană se capătă momentele
finale în secţiunile de la capetele barelor.

Observaţii:

1) Deoarece în acest procedeu se operează cu eforturi şi condiţia de
echilibru static este respectată atât la fiecare deblocare cât şi în final, verificarea
rezultatelor se obţine verificând satisfacerea condiţiei de compatibilitate a
deformatei cu legăturile. Având momentele încovoietoare finale se calculează
rotirile secţiunilor din jurul unui nod – rotiri care trebuie să fie egale.
- 160 -
Astfel pentru o bară situată între două noduri rigide i şi j expresiile
momentelor încovoietoare sunt:

j ij i ij ij ij
2 4 M θ ρ − θ ρ − = M (5.11)
j ij i ij ji ji
4 2 M θ ρ − θ ρ − = M

Deoarece M
ij
şi M
ji
sunt momentele încovoietoare finale rezultă un sistem
de două ecuaţii cu două necunoscute θ
i
şi θ
j
.
Notând
ij ij
*
ij
M M M − = şi
ji ji
*
ji
M M M − = rotirile capătă forma

ij
*
ij
*
ji
i
6
M 2 M
ρ

= θ şi
ij
*
ji
*
ij
j
6
M 2 M
ρ

= θ (5.12)

Pentru o bară încastrată la capătul i şi articulată în k expresia momentului
încovoietor M
ik
este

i ik ik i ik ik ik
4 i 3 M θ ρ − = θ − = M M (5.13)

Notând
ik ik
*
ik
M M M − = , rotirea secţiunii i este

ik
*
ik
i
4
M
ρ
= θ (5.14)

2) La structurile simetrice – la care calculul se conduce pe semistructură
trebuie avut în vedere următoarele:
- dacă axa de simetrie intersectează o bară la mijlocul deschiderii
atunci în cazul încărcării simetrice se consideră
ij s 1
2
1
ρ = ρ , iar în cazul
încărcării antisimetrice se consideră
ij s 1
5 , 1 ρ = ρ
- dacă axa de simetrie se suprapune peste axa unei bare atunci în cazul
încărcării antisimetrice se consideră
ij
as
ij
2
1
ρ = ρ .



- 161 -
Exemplul 5.1 Să se traseze diagrama de moment încovoietor la cadrul din
figura 5.3, utilizând procedeul distribuirii şi transmiterii momentelor.

- Fig.5.3 -

Calculul rigidităţilor practice şi al coeficienţilor de rigiditate ai barelor
Pentru EI i
0
= se obţine
EI 25 , 0
4
EI
i
12
= = ; 25 , 0
i
i
0
12
12
= = ρ
EI 5 , 0
6
EI 3
i
14
= = ; 375 , 0
i
i
4
3
0
14
14
= ⋅ = ρ
EI 5 , 0
6
EI 3
i
23
= = ; 5 , 0
i
i
0
23
23
= = ρ

EI 25 , 0
4
EI
i
26
= = ; 25 , 0
i
i
0
26
26
= = ρ
EI 5 , 0
6
EI 3
i
25
= = ; 375 , 0
i
i
4
3
0
25
25
= ⋅ = ρ
EI 25 , 0
4
EI
i
37
= = ; 25 , 0
i
i
0
37
37
= = ρ


M
p

0
7
2
SB
1
5
4
6
3
ρ
3I
15kN/m
3I
I I
4

3
I
3I
4

6
0,25
0,375
80kN
45
45
3
67,5
90
0,375
0,25
0,25
0,5
M
p

35,37
15,67
7,83
1,04
70,61
56,54
2,07
16,14
- 162 -
Calculul coeficienţilor de distribuţie

Nodul 1

= + = ρ + ρ = ρ 625 , 0 375 , 0 25 , 0
12 14 1


400 , 0
625 , 0
25 , 0
1
12
12
− = − =
ρ
ρ
− = µ


600 , 0
625 , 0
375 , 0
1
14
14
− = − =
ρ
ρ
− = µ



Nodul 2

= + + + = ρ + ρ + ρ + ρ = ρ 375 , 1 5 , 0 25 , 0 375 , 0 25 , 0
23 26 25 12 2


182 , 0
375 , 1
25 , 0
2
12
21
− = − =
ρ
ρ
− = µ


272 , 0
375 , 1
375 , 0
2
25
25
− = − =
ρ
ρ
− = µ


182 , 0
375 , 1
25 , 0
2
26
26
− = − =
ρ
ρ
− = µ


364 , 0
375 , 1
5 , 0
2
23
23
− = − =
ρ
ρ
− = µ



Nodul 3

= + = ρ + ρ = ρ 75 , 0 25 , 0 5 , 0
37 23 3


667 , 0
75 , 0
5 , 0
3
32
32
− = − =
ρ
ρ
− = µ


333 , 0
75 , 0
25 , 0
3
37
37
− = − =
ρ
ρ
− = µ



Calculul momentelor de încastrare perfectă

kNm 90
16
6 80 3
16
PL 3
14
=
⋅ ⋅
= = M
kNm 45
12
6 15
12
pL
2 2
32 23
=

= = = M M
kNm 5 , 67
8
6 15
8
pL
2 2
25
=

= = M
- 163 -
În schema de operare, momentele de încastrare perfectă au fost înmulţite
cu 100 pentru a nu se lucra cu zecimale. Momentele de încastrare perfectă se
calculează în valoare absolută, urmând ca semnul real să se introducă în schema
de calcul (pentru aceasta se va vedea diagrama
0
p
M pe sistemul de bază). Se
consideră momentele pe nod.
Elementele necesare alcătuirii schemei de calcul fiind stabilite se poate
trece la întocmirea acesteia şi începerea operaţiei de iterare (fig.5.4). Ordinea de
deblocare a nodurilor şi valorile momentelor neechilibrate în fiecare fază a
ciclului sunt indicate în tabela de lângă schema de calcul.
- Fig.5.4 -

Se deblochează nodul 1. Sub acţiunea momentului neechilibrat
9000 M1 − = , nodul se roteşte până ajunge în poziţia de echilibru. În această
poziţie nodul se blocheazã la loc. Momentele distribuite barelor din nodul 1
sunt:

3600 ) 9000 ( 4 , 0 M
5400 ) 9000 ( 6 , 0 M
12
14
= − ⋅ − =
= − ⋅ − =


-3
+5
-30
+64
-383
+1501
+4500
+2
+33
+749
+783
-0,182
-
0
,
3
6
4

+5654
-191
-15
-1
-207
-0,333
-
0
,
6
6
7

2
3
+10
-15
+128
-192
+3002
-4500
-1567
+1498
+64
+5
+1567
-8
-96
-104
Nod Moment
neechilibrat
1 -9000
3 -4500
2 +1051
3 -192
1 -96
2 +83
3 -15
1 -8
2 +7
+5
+58
+5400
-9000
-0,400
-
0
,
6
0
0

-3537
+3600
-96
+38
-8
+3
+3537
1
-1
+2
-15
+19
-191
+1800
+1614
-
0
,
2
7
2

-2
-23
-286
-6750
-7061
-0,182
- 164 -

Momentul M
12
se transmite la capătul 2 cu coeficientul de transmitere
1
2
deci
1800 3600
2
1
M
21
= ⋅ =

Momentul M
14
nu se transmite la capătul 4 deoarece acest capăt este
articulat şi M
41
=0.
După operaţiile de distribuire şi transmitere, valorile momentelor din
nodul 1 se barează ceea ce înseamnă că nodul este în echilibru.
Se trece la nodul 3 unde momentul neechilibrat este 4500 M3 − = .
Momentele distribuite la barele din nodul 3 sunt:


1498 ) 4500 ( 333 , 0 M
3002 ) 4500 ( 667 , 0 M
37
32
= − ⋅ − =
= − ⋅ − =


Aceste valori se transmit la capetele opuse


749 1498
2
1
M
1501 3002
2
1
M
73
23
= ⋅ =
= ⋅ =


Acum nodurile 1 şi 3 sunt în echilibru şi numai nodul 2 este dezechilibrat.
Momentul neechilibrat 2 M are valoarea:

1051 1800 1501 4500 6750 M2 = + + + − =

Acesta se distribuie la barele nodului 2 astfel


286 1051 272 , 0 M
191 1051 182 , 0 M
383 1051 364 , 0 M
191 1051 182 , 0 M
25
26
23
21
− = ⋅ − =
− = ⋅ − =
− = ⋅ − =
− = ⋅ − =


Aceste momente se transmit la capetele opuse ale barelor nodului 2, cu
excepţia barei 2-5 care este articulată în 5. Operaţia continuă în acelaşi mod cu
nodurile 3,1,2,... până când valorile obţinute sunt foarte mici în raport cu cele de
la care s-a pornit. Ultima operaţie este o distribuţie, astfel încât toate nodurile să
fie în echilibru.
- 165 -
Însumând valorile pe coloane se obţin valorile finale ale momentelor
încovoietoare cu care s-a trasat diagrama M
p
(valorile au fost impărţite la 100
pentru a se obţine ordinul de mărime de la care s-a plecat) din figura 5.3.
Verificarea diagramei de moment încovoietor M
p
. Se verifică rotirile
secţiunilor din nodul 1 al barelor 1-2 şi 1-4.
12
*
12
*
21
2 1
6
M 2 M
ρ

= θ

şi
14
*
41
4 1
4
M
ρ
− = θ


unde 37 , 35 0 37 , 35 M
*
12
+ = − + =
14 , 16 0 14 , 16 M
*
21
= − + =
daNm 63 , 54 ) 90 ( 37 , 35 M
*
14
+ = − − − =

40 , 36
25 , 0 6
) 37 , 35 ( 2 14 , 16
2 1
− =

⋅ −
= θ

; 42 , 36
375 , 0 4
63 , 54
4 1
− =

− = θ


Rotirile rezultă aproximativ egale, deci calculul momentelor este corect.

Exemplul 5.2 Să se traseze diagrama de moment încovoietor la grinda
continuă din figura 5.5, utilizând procedeul distribuirii şi transmiterii
momentelor.
Această structură a mai fost rezolvată în paragraful 3.1 utilizând ecuaţia
celor trei momente. Grinda continuă din figură este o structură cu noduri fixe,
deoarece prezenţa rezemului fix (în cazul de faţă articulaţia) nu permite
translaţia pe orizontală.


M
0

p
SB
120kN
I
2
20kN/m
6 3 3
I 2I
92,51
M
p

60kN 60kN
2
4
135
135
80,22
0 1 2 3
0,125 0,167
0,188
ρ
60
60
3,76
133,72
59,79
99.91

- Fig.5.5 -
- 166 -

Calculul rigidităţilor practice şi al coeficienţilor de rigiditate ai barelor
Pentru EI i
0
= se obţine

EI 167 , 0
6
EI
L
EI
i
01
01
01
= = = ; 125 , 0
i
i
4
3
0
01
01
= ⋅ = ρ
EI 167 , 0
6
EI
L
EI
i
12
12
12
= = = ; 167 , 0
i
i
0
12
12
= = ρ
EI 25 , 0
8
EI 2
L
EI
i
23
23
01
= = = ; 188 , 0
i
i
4
3
0
23
01
= ⋅ = ρ

Calculul coeficienţilor de distribuţie

Nodul 1

= + = ρ + ρ = ρ 292 , 0 167 , 0 125 , 0
12 01 1


428 , 0
292 , 0
125 , 0
1
10
10
− = − =
ρ
ρ
− = µ


572 , 0
292 , 0
167 , 0
1
12
12
− = − =
ρ
ρ
− = µ



Nodul 2

= + = ρ + ρ = ρ 355 , 0 188 , 0 167 , 0
23 12 2


470 , 0
355 , 0
167 , 0
2
12
21
− = − =
ρ
ρ
− = µ


530 , 0
355 , 0
188 , 0
2
23
23
− = − =
ρ
ρ
− = µ



Calculul momentelor de încastrare perfectă

kNm 135
16
6 120 3
16
PL 3
10
=
⋅ ⋅
= = M
kNm 60
12
6 20
12
pL
2 2
21 12
=

= = = M M
kNm 135
8 2
6 2 60 3
L 2
) a L ( Pa 3
23
=

⋅ ⋅ ⋅
=

= M
Echilibrarea nodurilor este prezentată în figura 5.6.
- 167 -
- Fig. 5.6 -

Diagrama de moment încovoietor este trasată în figura 5.5. Se observă că
s-au obţinut aceleaşi valori ca şi la exemplul 3.1.

Exemplul 5.3 Să se traseze diagrama de moment încovoietor la structura
simetrică din figura 5.7, utilizând procedeul distribuirii şi transmiterii
momentelor.
- Fig.5.7 -

-23
-343
-5112
+13500
+6
-10
+87
-152
+1296
-2266
+4290
+6000
-
0
,
5
7
2

+9251
-
0
,
4
7
0

1
2
-
0
,
5
3
0

-21
+44
-305
+648
-4533
+2145
-6000
-8022
+8022
Nod Moment neechilibrat
1 -7500
2 +9645
1 -2266
2 +648
1 -152
2 +44
1 -10
-
0
,
4
2
8

+4
+65
+970
+3210
-13500
-9251

3 0 k N/m
S B
2
2 I
4

2 I
I
4 I
2
4 4
M
p

4

2 I
I
I
I
2 2
8 0 k N
8 0 k N
0 ,7 5
0 ,2 5
0 ,2 5
0 ,2 5
0 ,2 5
1 1 ’
2 2 ’
3 3 ’
5
4
ρ
5 7 ,4 4
5 7 ,4 4
6 0
6 0
7 0 ,7 5
5 ,1 3
0 ,7 5
M
p

0
4 0
1 2 0
6 0
4 0
s e mi stru ctu ră
0 ,6
0 ,2 5
0 ,2 5
0 ,2 5
1
2
3
4
s
ρ
7 0 ,7 5
2 4 ,6 2
1 0 ,2 5
5 ,1 3
1 0 ,2 5
2 1
2 1
0 ,5
0 ,5
- 168 -
Structura este simetrică şi încărcată simetric. Se comportă ca o structură
cu noduri fixe. Coeficienţii de rigiditate şi momentele de încastrare perfectă se
calculează pe structura întreagă. Calculul iterativ se va efectua pe semistructură.
Pe rigla superioară – intersectată de axa de simetrie – coeficienţii de rigiditate se
corectează
' ii s 1
2
1
ρ = ρ

Calculul rigidităţilor practice şi al coeficienţilor de rigiditate ai barelor
Pentru EI i
0
= se obţine

EI 5 , 0
8
EI 4
i
' 11
= = ; 5 , 0
i
i
0
' 11
' 11
= = ρ ; 25 , 0
2
1
' 11 s 1
= ρ = ρ
EI 25 , 0
4
EI
i i
' 2 ' 1 12
= = = ; 25 , 0
i
i
0
12
' 2 ' 1 12
= = ρ = ρ
EI 25 , 0
4
EI
i i
' 3 ' 2 23
= = = ; 25 , 0
i
i
0
23
' 3 ' 2 23
= = ρ = ρ
EI 75 , 0
4
EI 3
i i
' 4 ' 2 24
= = = ; 75 , 0
i
i
0
24
' 4 ' 2 24
= = ρ = ρ
EI 5 , 0
4
EI 2
i
45
= = ; 5 , 0
i
i
0
45
45
= = ρ
Calculul coeficienţilor de distribuţie
Nodul 1

= + = ρ + ρ = ρ 5 , 0 25 , 0 25 , 0
12 s 1 1


500 , 0
5 , 0
25 , 0
1
s 1
s 1
− = − =
ρ
ρ
− = µ


500 , 0
5 , 0
25 , 0
1
12
12
− = − =
ρ
ρ
− = µ



Nodul 2

= + + = ρ + ρ + ρ = ρ 25 , 1 75 , 0 25 , 0 25 , 0
24 23 12 2

200 , 0
25 , 1
25 , 0
2
12
21
− = − =
ρ
ρ
− = µ


200 , 0
25 , 1
25 , 0
2
23
23
− = − =
ρ
ρ
− = µ


600 , 0
25 , 1
75 , 0
2
24
24
− = − =
ρ
ρ
− = µ



- 169 -
Calculul momentelor de încastrare perfectă

Momentul pe consolă kNm 60
2
2 30
2
pL
2 2
c
=

= = M
kNm 120
8
) 2 8 ( 2 80
L
) a L ( Pa
1'1 11'
=
− ⋅ ⋅
=

= = M M
kNm 40
12
4 30
12
pL
2 2
42 24
=

= = = M M

Schema de iterare este dată în figura 5.8, iar diagrama finală este dată în
figura 5.7. De remarcat faptul că momentul încovoietor de pe consolă intervine o
singură dată în iterare, respectiv la prima echilibrare a nodului 2.
- Fig.5.8 -


+38
+1500
-4000
+75
+3000
+4000
-0,200
-
0
,
6
0
0

+7075
+1000
+25
+1025
2
-2462
+13
+500
+513
Nod Moment
neechilibrat
-6
-250
-6000
+12000
-0,500
-
0
,
5
0
0

+5744
-6000
+500
-250
+13
-7
-5744
1
+25
-125
+1000
-3000
-2100
-0,200
-6000
1
2
1
2
1
+12000
-5000
+500
-125
+13
-6000
- 170 -
5.2. Structuri cu noduri deplasabile

Comparativ cu structurile cu noduri fixe, la structurile cu noduri
deplasabile, rezolvarea directă a sistemului ecuaţiilor de condiţie este mai
dificilă datorită numărului mai mare de necunoscute. Sistemul de ecuaţii conţine
în afara ecuaţiilor de nod, în care apar termeni noi, şi ecuaţiile de grad de
libertate. Datorită acestor elemente, criteriul lui Wittmeyer nu mai este, în
general, satisfăcut, fapt care influenţează defavorabil asupra convergenţei, ea
devenind lentă la structurile de formă oarecare.
În literatura de specialitate există mai multe procedee de calcul pentru
rezolvarea prin iteraţie a structurilor cu noduri deplasabile respectiv:
- procedeu de rezolvare în două etape;
- procedeu de rezolvare într-o singură etapă.
În continuare se prezintă numai procedeul de rezolvare în două etape,
deoarece se aplică structurilor de formă oarecare şi este cea mai des utilizată în
practică.
În ceea ce priveşte procedeul de operare într-o singură etapă, aceasta se
aplică numai structurilor cu stâlpi verticali.

5.2.1.Procedeul de rezolvare în două etape

Procedeul de rezolvare în două etape reprezintă aplicarea procedeului
distribuţiei şi transmiterii momentelor (procedeul Cross) în calculul structurilor
cu noduri deplasabile. Pentru a utiliza convergenţa bună a procedeului Cross
aplicat structurilor cu noduri fixe, în calculul structurilor cu noduri deplasabile
se procedează în modul următor:
- Structura cu noduri deplasabile (fig.5.9,a) se transformă în structură cu
noduri fixe prin blocarea translaţiilor pe direcţiile gradelor de libertate (fig.5.9,b)
- Structura cu noduri fixe va fi încărcată cu forţele exterioare şi cu
translaţiile pe direcţiile gradelor de liberate Z
1
şi Z
2
, iniţial necunoscute.

Etapa I
a
Structura cu noduri fixe este rezolvată pentru încărcările ce
intervin.
- Se trece la sistemul de bază al metodei deplasărilor (fig.5.9,c) şi se
alcătuieşte schema Cross.
- Se încarcă sistemul de bază cu forţele exterioare şi se obţine diagrama
0
p
M (fig.5.9,d). Momentele de încastare perfectă din diagrama
0
p
M se
echilibrează prin procedeul Cross şi se obţine diagrama
f
p
M , pe structura cu
noduri fixe – cu nodurile rigide deblocate şi în echilibru;
- Se încarcă sistemul de bază cu translaţia Z
1
=1 şi se obţine diagrama m
1
(fig.5.9,e). Momentele din diagrama m
1
se echilibrează prin procedeul Cross şi
se obţine diagrama
f
1
m - pe structura cu noduri fixe;
- 171 -
- Se încarcă sistemul de bază cu translaţia Z
2
=1 şi se obţine diagrama m
2
(fig.5.9,f). Momentele din diagrama m
2
se echilibrează prin procedeul Cross şi
se obţine diagrama
f
2
m - pe structura cu noduri fixe.
Dacă structura are mai multe grade de libertate se continuă operaţiile
asupra diagramelor unitare.
- Fig.5.9 -

Etapa II
a
Etapa a doua constă în revenirea de la structrura cu noduri fixe la
structura reală cu noduri deplasabile punând condiţia ca reacţiunea totală din
fiecare legătură de grad de libertate să fie egală cu zero, deoarece aceste legături
nu există în realitate. Sistemul ecuaţiilor de condiţie, pentru structura analizată
are forma:



= + +
= + +
0 R Z r Z r
0 R Z r Z r
p 2 2 22 1 21
p 1 2 12 1 11
(5.15)

S-a obţinut un sistem de ecuaţii liniare (în acest caz două ecuaţii).
Coeficienţii necunoscutelor şi termenii liberi se calculează după regulile utilizate
în metoda deplasărilor.

L

L

P
Z
2

Z
1

SB
Z
2
=1
m
2

L
1
L
1

1
Z
1
=1
m
1



L
1
1
L 2
1
M
p

0
p
SNF
Z
2

Z
1

P
p
a
b
c
d
e
f
- 172 -
Cu necunoscutele Z
1
şi Z
2
determinate se calculează momentele
încovoietoare pe structura reală – tot prin suprapunere de efecte

2
f
2 1
f
1
f
p p
Z m Z m M M + + = (5.16)
Observaţii:
- Procedeul de operare în două etape este avantajos pentru rezolvarea
structurilor având un număr redus de grade de libertate elastică ( 3 1÷ );
- În cazul structurilor la care se analizează mai multe ipoteze de încărcare,
începând cu ipoteza a doua se calculează numai diagrama
f
p
M , termenii liberi
din ecuaţii şi se rezolvă sistemul de ecuaţii, deoarece diagramele
f
1
m ,
f
2
m , etc
sunt unice, ele depind numai de caracteristicile structurii şi nu depind de
încărcări.
- Dacă forţele sunt forţe concentrate, aplicate în noduri atunci 0 M
0
p
≡ şi
0 M
f
p
≡ , astfel că termenii liberi din sistemul ecuaţiilor de condiţie se determină
direct ca efect al forţelor date.

Exemplul 5.4. Să se traseze diagrama de momente încovoietoare la
structura din figura 5.10, utilizând procedeul de operare în două etape.
- Fig.5.10 -

M
p

0
3I
30kN/m
2I
1,5I
3
4
I
4

1
1 Z1 =
4
1
= ψ
Z
1
Z
1
=1
m
1

2
3
4
1
5
SNF
SB
0,75 0,5
0,375 0,25
ρ
0,375EI
0,563EI
0,563EI
40
40
0,375EI
60kN
- 173 -
Structura este cu noduri deplasabile având un singur grad de libertate
elastică. Se trece la structura cu noduri fixe prin introducerea unei legături de
grad de libertate pe direcţia acestuia. Această structură este încărcată cu forţele
date şi cu deplasarea pe direcţia gradului de libertate, care reprezintă
necunoscuta problemei.

Etapa I
a
Se trece la sistemul de bază prin introducerea de blocaje de nod
în nodurile rigide. Pentru alcătuirea schemei de calcul se determină următoarele
elemente:
- rigidităţile practice ale barelor
EI 75 , 0
4
EI 3
i
12
= = ; EI 667 , 0
3
EI 2
i
23
= = ;
EI 25 , 0
4
EI
i
14
= = EI 375 , 0
4
EI 5 , 1
i
25
= =
- coeficienţii de rigiditate ( se consideră i
0
=EI)
75 , 0
12
= ρ ; 5 , 0
23
= ρ ; 25 , 0
14
= ρ ; 375 , 0
25
= ρ ;
- suma coeficienţilor de rigiditate în noduri

= ρ 1
1
;

= ρ 625 , 1
2
;
- coeficienţii de distribuţie
Nodul 1
750 , 0
1
75 , 0
12
− = − = µ ; 250 , 0
1
25 , 0
14
− = − = µ
Nodul 2
461 , 0
625 , 1
75 , 0
21
− = − = µ ; 308 , 0
625 , 1
5 , 0
23
− = − = µ ;
231 , 0
625 , 1
375 , 0
25
− = − = µ
- momentele de încastrare perfectă sunt
kNm 40
12
4 30
12
pL
2 2
21 12
=

= = =M M
- momentele încovoietoare produse de deplasarea Z
1
=1 pe sistemul de
bază
EI 375 , 0
4
1
EI 25 , 0 6 i 6
14 14 41 14
= ⋅ ⋅ = ψ ⋅ ⋅ = =M M
EI 563 , 0
4
1
EI 375 , 0 6 i 6
25 25 25 25
= ⋅ ⋅ = ψ ⋅ ⋅ = =M M
Pentru echilibrarea diagramei
0
p
M , în schema Cross, valorile momentelor
de încastrare perfectă se înmulţesc cu 100.
Pentru echilibrarea diagramei m
1
, în schema Cross, valorile momentelor
încovoietoare se înmulţesc cu 1000.
- 174 -
Operaţiile de echilibrare a momentelor prin procedeul Cross şi diagramele
obţinute
f
p
M şi
f
1
m , sunt date în figura 5.11.
- Fig.5.11 -

Etapa a - II
a
Se trece de la structura cu noduri fixe la structura reală cu
noduri deplasabile, punând condiţia ca reacţiunea totală din legătura de grad de
libertate să fie egală cu zero

R
1
=0; 0 R Z r
p 1 1 11
= +

+13
+147
+1694
M
p

13,89
13,47
-7
+10
-82
+109
-951
+1268
-3000
+4000
+5
+55
+635
+695
-0,250
-
0
,
7
5
0

+1347
-1000
-317
-27
-3
-1347
-0,231
-
0
,
4
6
1

1
2
-
0
,
3
0
8

+19
-41
+219
-476
+2536
-1500
-4000
-3243
+1270
+110
+9
+1389
+1854
-13
-158
-500
-671
6,95
18,54
32,43
6,71
f
+3
+29
-173
0,342EI
0,309EI
-16
+21
-184
-130
+10
-65
+563
+508
-0,250
-
0
,
7
5
0

-309
+375
-61
-5
+309
-0,231 -
0
,
4
6
1

1
2
-
0
,
3
0
8

+3
-8
+42
-92
-260
-315
+563
-130
+21
+2
+456
-141
-3
-30
+375
+342
0,508EI
0,315EI
0,456EI
0,141EI
m
1

f
EI
x
- 175 -
Calculul reacţiunilor r
11
şi R
1p
se face utilzând principiul lucrului mecanic
virtual (fig. 5.12).
- Fig.5.12 -

Astfel, pentru calculul reacţiunii r
11
se încarcă structura articulată cu
momentele încovoietoare din diagrama
f
1
m şi se scrie condiţia ca lucrul mecanic
virtual să fie egal cu zero. Deoarece structura are stâlpii verticali, vor produce
lucru mecanic numai momentele încovoietoare de pe stâlpi.

0 L = δ
0
4
1
) EI 456 , 0 EI 508 , 0 (
4
1
) EI 342 , 0 EI 309 , 0 ( 1 r
11
= ⋅ + − ⋅ + − ⋅
EI 404 , 0 r
11
=

Pentru calculul reacţiunii R
1p
se încarcă structura articulată cu momentele
încovoietoare din diagrama
f
p
M şi cu forţele date şi se scrie condiţia ca lucrul
mecanic virtual să fie egal cu zero. Deoarece structura are stâlpii verticali, vor
produce lucru mecanic numai momentele încovoietoare de pe stâlpi şi forţa
orizontală din nodul 1.

0 L = δ
0
4
1
) 95 , 6 89 , 13 (
4
1
) 71 , 6 47 , 13 ( 1 60 1 R
p 1
= ⋅ + − ⋅ + + ⋅ + ⋅ ;
835 , 59 R
p 1
− =
Deplasarea Z
1
are valoarea

EI
106 , 148
EI 404 , 0
835 , 59
r
R
Z
11
p 1
1
=

− = − =





0,309EI
r
11

R
1p
0,456EI
0,508EI
0,342EI
13,47
13,89
6,95
6,71
60
- 176 -
Momentele încovoietoare finale, calculate cu relaţia
1
f
1
f
p p
Z m M M + =
sunt date în figura 5.13.
- Fig.5.13 -

EXEMPLUL 5.5. Să se traseze diagrama de moment încovoietor la
structura simetrică din figura 5.14 utilizând procedeul de operare în două etape.
- Fig.5.14 -

Structura este identică cu cea analizată în exemplul 2.3. Încărcarea
oarecare este de tip antisimetric, respectiv numai componenta antisimetrică
produce deformarea structurii prin încovoiere (fig.5.15).
Pentru acest caz de încărcare, structura este cu noduri deplasabile având
două grade de libertate elastică.
Structura cu noduri fixe se obţine prin introducerea de legături de grad de
libertate pe direcţiile acestora.
Etapa I
a
. Se trece la sistemul de bază prin introducerea de blocaje de nod
în nodurile rigide. Coeficienţii de rigiditate se calculează pe structura întreagă.
Calculul iterativ se va efectua pe semistructură. Pe riglele orizontale -
intersectate de axa de simetrie - coeficienţii de rigiditate se corectează
' ii is
5 , 1 ρ = ρ .


M
p

79,08
32,29
82,19
81,42
2,34
43,94

80kN
10
4I
4

I
I I
4

60kN
4I
I
- 177 -
- Fig.5.15 -

Calculul rigidităţilor practice şi al coeficienţilor de rigiditate ai barelor
Pentru EI i
0
= se obţine
EI 4 , 0
10
EI 4
i i
' 22 ' 11
= = = ; 4 , 0
' 22 ' 11
= ρ = ρ ; 6 , 0
s 2 s 1
= ρ = ρ
EI 25 , 0
4
EI
i i
' 2 ' 1 12
= = = ; 25 , 0
' 2 ' 1 12
= ρ = ρ
EI 25 , 0
4
EI
i i
' 3 ' 2 23
= = = ; 25 , 0
' 3 ' 2 23
= ρ = ρ


2
SNF
1
3
Z
1

Z
2

SB
0,4
Z
1
=1
m
1

1 Z1 =
4
1

4
1

1
40kN
10
4I
4

I
I I
4

30kN
4I
I
40kN
30kN
2’
1’
3’
0,4
0,25
0,25
0,25
0,25
0,6
0,6
0,25
0,25
ρ
SB
ρ
Semistructură
Z
2
=1
m
2

0,375EI
4
1

1
1 Z2 =
I
II
(1)
(1,2)
FIX
0,375EI
I
II
(1)
(2,3)
(2)
(1,3)
III
FIX
(3)
8
8 (2)
0,375EI
0,375EI
0,375EI
0,375EI
- 178 -
Calculul coeficienţilor de distribuţie
Nodul 1

= + = ρ + ρ = ρ 85 , 0 25 , 0 6 , 0
12 s 1 1

706 , 0
85 , 0
6 , 0
1
s 1
s 1
− = − =
ρ
ρ
− = µ

; 294 , 0
85 , 0
25 , 0
1
12
12
− = − =
ρ
ρ
− = µ


Nodul 2

= + + = ρ + ρ + ρ = ρ 1 , 1 6 , 0 25 , 0 25 , 0
s 2 23 12 2

227 , 0
1 , 1
25 , 0
2
12
21
− = − =
ρ
ρ
− = µ

227 , 0
1 , 1
25 , 0
2
23
23
− = − =
ρ
ρ
− = µ


546 , 0
1 , 1
6 , 0
2
24
24
− = − =
ρ
ρ
− = µ


Forţele fiind aplicate în noduri diagrama 0 M
0
p
≡ şi 0 M
f
p
≡ . Vor fi
echilibrate prin procedeul Cross numai momentele din diagramele unitare m
1
şi
m
2
(fig. 5.16).
- Fig.5.16 -

-375
+110
-6
+2
-12
+55
-375
-332
-0,294
1
-
0
,
7
0
6

-269
+4
+265
+269
-6
+375
+369
-0,228
2
-
0
,
5
4
6

+375
-12
+363
-0,228
-31
-31
m
1

f
m
2

f
0,177EI
0,251EI
0,239EI
0,037EI
0,074EI
0,369EI
0,031EI
0,332EI
0,363EI
0,269EI
375
-110
-37
+11 -1
+5
-73
-55
+375
+251
-0,294
1
-
0
,
7
0
6

+239
+26
-265
-239
-37
-37
-0,228
2
-
0
,
5
4
6

-73
-1
-74
-0,228
-3
-174
-177
- 179 -

Etapa a - II
a

Trecerea de la sistemul cu noduri fixe, la structura reală cu noduri
deplasabile. Sistemul ecuaţiilor de condiţie are forma




= + +
= + +
0 R Z r Z r
0 R Z r Z r
p 2 2 22 1 21
p 1 2 12 1 11


Pentru calculul coeficienţilor necunoscutelor şi termenilor liberi s-a
utilizat principiul lucrului mecanic virtual (fig.5.17).
- Fig.5.17 -

0
4
1
) EI 269 , 0 EI 332 , 0 (
4
1
) EI 363 , 0 EI 369 , 0 ( 1 r
11
= ⋅ + − ⋅ + − ⋅ ; EI 3333 , 0 r
11
=
0
4
1
) EI 239 , 0 EI 251 , 0 (
4
1
) EI 074 , 0 EI 037 , 0 ( 1 r
12
=






− ⋅ + − ⋅ + + ⋅ ; EI 1503 , 0 r
12
− =
0
4
1
) EI 269 , 0 EI 332 , 0 ( 1 r
21
= ⋅ + + ⋅ ; EI 1503 , 0 r
21
− =
0
4
1
) EI 239 , 0 EI 251 , 0 ( 1 r
22
= ⋅ + − ⋅ ; EI 1225 , 0 r
22
=
0 1 30 1 R
p 1
= ⋅ + ⋅ ; 30 R
p 1
− =
0 1 40 1 R
p 2
= ⋅ + ⋅ ; 40 R
p 2
− =

Sistemul de ecuaţii este




= − ⋅ + ⋅ −
= − ⋅ − ⋅
0 40 Z EI 1225 , 0 Z EI 1503 , 0
0 30 Z EI 1503 , 0 Z EI 3333 , 0
2 1
2 1


cu valorile necunoscutelor


0,332EI
0,269EI
0,363EI
0,369EI
r
21

r
11
0,251EI
0,239EI
0,037EI
0,074EI
r
22
r
12
R
2p

R
1p

40
30
- 180 -
EI
11 , 531
Z
1
= şi
EI
17 , 978
Z
2
=

Diagrama finală de momente încovoietoare se obţine prin suprapunere de
efecte, respectiv

2
f
2 1
f
1
f
p p
Z m Z m M M + + =

şi este prezentată în figura 5.18.

- Fig.5.18 -

EXEMPLUL 5.6 Să se traseze diagrama de momente încovoietoare la
structura din figura 5.19, utilizând metoda de operare în două etape. Se
consideră EI=10
5
kNm
2
,
5
10

= α grad
-1
, iar înălţimea secţiunilor transversale ale
barelor sunt: pentru rigle h
r
=60cm, iar pentru stâlpi h
s
=40cm.
Structura este aceeaşi cu cea de la exemplul 4.9, care a fost rezolvată prin
metoda deplasărilor (prin scrierea sistemului de ecuaţii).
Structura este cu noduri deplasabile având un singur grad de libertate
elastică. Structura cu noduri fixe se obţine prin introducerea unei legături de
grad de libertate pe direcţia acestuia. Această structură este încărcată cu variaţia
de temperatură şi cu deplasarea pe direcţia gradului de libertate, care reprezintă
necunoscuta problemei.

Etapa I
a
Se trece la sistemul de bază prin introducerea de blocaje de nod
în nodurile rigide. Pentru alcătuirea schemei de calcul se determină următoarele
elemente:
- rigidităţile practice ale barelor
EI 333 , 0
3
EI
i i
34 12
= = = ; EI 375 , 0
8
EI 3
i
23
= = ; EI 75 , 0
4
EI 3
i
35
= =


M
p
189,60
159,79
120,41
69,19
90,91
189,60
159,79
120,41
69,19
90,91
- 181 -
- Fig.5.19 -

- coeficienţii de rigiditate ( se consideră i
0
=EI)
25 , 0
34 12
= ρ = ρ ; 375 , 0
23
= ρ ; 563 , 0
35
= ρ ;
- suma coeficienţilor de rigiditate în noduri

= ρ 625 , 0
2
;

= ρ 188 , 1
3
;
- coeficienţii de distribuţie
Nodul 2
4 , 0
625 , 0
25 , 0
21
− = − = µ ; 6 , 0
625 , 0
375 , 0
23
− = − = µ ;
Nodul 3
316 , 0
188 , 1
375 , 0
32
− = − = µ ; 21 , 0
188 , 1
25 , 0
34
− = − = µ ;
474 , 0
625 , 1
563 , 0
35
− = − = µ
Diagrama de momente încovoietoare
0
t
M (fig.5.19) produsă de variaţia de
temperatură pe sistemul de bază se obţine prin suprapunere de efecte, respectiv
0
t
0
tm
0
t
M M M

+ =
unde
0
tm
M este produsă de temperatura medie din axele barelor, iar
0
t
M

este
produsă de diferenţa de temperatură dintre faţa inferioară şi faţa superioară a
barelor.

3I 3I
8 4
I
I
3

1
2 3
4
5
+15
o

+15
o
-5
o

-5
o

t
m
=5
o
t
m
=
5
o

t
m
=
1
5
o

∆t=20
o

∆t=20
o


t
=
2
0
o


t
=
0
o

M
t
43,32
43,10
119,05
162,14
M
t

0
Z
1
0,333EI
0,333EI
m
1
95
91,56
175,31
108,44
6,67
SNF
SB
Z
1
=1
- 182 -
Modul de obţinere al celor două diagrame a fost expus în detaliu la
exemplul 4.9. În acest exemplu se prezintă direct diagrama
0
t
M .
Din încărcarea sistemului de bază cu deplasarea Z
1
=1, pe direcţia gradului
de libertate, se obţine diagrama m
1
.
Prin echilibrarea momentelor din diagrama
0
t
M se obţine diagrama
f
t
M ,
iar prin echilibrarea momentelor din diagrama m
1
se obţine diagrama
f
1
m (fig.5.20).
- Fig.5.20 -




-9500
+518
+25
+1
-8
-184
-2854
+17531
+2
-3
+37
-62
+777
-951
+9156
-0,400
-
0
,
6
0
0

+8956
+8956
-0,210 -
0
,
3
1
6

2
2
-
0
,
4
7
4

-6
+18
-123
+388
-1902
-10844
-12469
-667
-1264
-81
-4
-2016
+14485
0,215EI
0,115EI
0,282EI
0,167EI
m
1

f
M
t

f
91,56
144,85
124,68
20,16
-5
-110
22
-37
-200
-0,400
-
0
,
6
0
0

-215
+333
-133
+15
+215
-0,210
-
0
,
3
1
6

2
2
-
0
,
4
7
4

-4
+11
-74
-100
-167
+333
-49
-2
+282
-115
E I ⋅
- 183 -
Etapa a - II
a
Se trece de la structura cu noduri fixe la structura reală cu
noduri deplasabile, punând condiţia ca reacţiunea totală din legătura de grad de
libertate să fie egală cu zero

R
1
=0; 0 R Z r
t 1 1 11
= +

Reacţiunile r
11
şi R
1t
se determină utilzând principiul lucrului mecanic
virtual (fig. 5.21).
- Fig.5.21 -

0
3
1
EI 282 , 0
3
1
EI 215 , 0 1 r
11
= ⋅ − ⋅ − ⋅ ; EI 166 , 0 r
11
=
0
3
1
16 , 20
3
1
56 , 91 1 R
t 1
= ⋅ + ⋅ + ⋅ ; 24 , 37 R
t 1
− = ;

Deplasarea Z
1
are valoarea

EI
337 , 224
EI 166 , 0
24 , 37
r
R
Z
11
t 1
1
=

− = − =
Momentele încovoietoare finale, calculate cu relaţia
1
f
1
f
t t
Z m M M + =
sunt date în figura 5.19.
Se constată că diagrama de moment încovoietor este identică cu cea
obţinută în exemplul 4.9 utilizând metoda deplasărilor (prin scrierea sistemului
de ecuaţii).

EXEMPLUL 5.7 Să se traseze diagrama de momente încovoietoare la
structura din figura 5.22 încărcată cu cedări de reazeme, utilizând procedeul de
operare în două etape. Se consideră: ∆u=0,6cm, ∆v=0,8cm, EI=10
5
kNm
2
.
Structura este cu noduri deplasabile având un singur grad de libertate
elastică. Structura cu noduri fixe se obţine prin introducerea unei legături de
grad de libertate pe direcţia acestuia. Această structură este încărcată cu cedările
de reazeme şi cu deplasarea pe direcţia gradului de libertate, care reprezintă
necunoscuta problemei.

r
11
0,282EI
0,215EI
R
1t
91,56
20,16
- 184 -
- Fig.5.22 -


6

3

I

I
3I
4

(3)
8
1

4
1

1 Z1 =
I
(1,2)
(2,3)
(2)
(1)
d
2

4
1
0,3EI
4
SNF
2
1
3
Z
1

II
III
Z
1
=1
0,3EI
0,375EI
0,375EI
0,375EI
0,375EI
m
1

1
8
1
0,333

0,2

0,25

SB
ρ
∆u

FIX
u
13

ψ
∆u
∆v
I (1,2) (1)
II
u
13

ψ
u
12

ψ
u
4
3

(2)
180
180
225
225
M
∆u

0
∆v
FIX
I (1,2) (1)
II
v
12

ψ
(2)
400
400
M
∆v

0
∆v
- 185 -
Etapa I
a
Se trece la sistemul de bază prin introducerea de blocaje de nod
în nodurile rigide.
Calculul rigidităţilor practice ale barelor
EI 5 , 0
6
EI 3
i
12
= = ; EI 2 , 0
5
EI
i
13
= = ; EI 25 , 0
4
EI
i
24
= =
Calculul coeficienţilor de rigiditate ( se consideră i
0
=EI)
5 , 0
12
= ρ ; 2 , 0
15
= ρ ; 25 , 0
24
= ρ ;
Calculul coeficienţilor de distribuţie
Nodul 1

= ρ 7 , 0
1

714 , 0
12
− = µ ; 286 , 0
13
− = µ ;
Nodul 2

= ρ 75 , 0
2

667 , 0
21
− = µ ; 333 , 0
24
− = µ ;

Din încărcarea sistemului de bază cu translaţia Z
1
=1 se obţine diagrama
de momente încovoietoare m
1
.
Diagrama de momente încovoietoare
0
M

produsă de cedările de reazeme
pe sistemul de bază se obţine prin suprapunere de efecte, respectiv
0
v
0
u
0
M M M
∆ ∆ ∆
+ =
unde
0
u
M

este produsă de cedarea de reazem ∆u, iar
0
v
M

este produsă de
cedarea de reazeme ∆v.
Pentru a determina efectul cedării de reazem ∆u, se studiază structura
articulată, la care se elimină legătura pe direcţia cedării de reazem şi se
introduce legătura de grad de libertate (fig.5.22). Astfel, mecanismului format i
se imprimă deplasarea ∆u şi se determină rotirile corpurilor. Datorită prezenţei
legăturii de grad de libertate bara 2-4 rămâne fixă, iar barele 1-2 şi 1-3 se rotesc
cu unghiurile
rad 10 75 , 0
8
10 6 , 0
8
u
3
2
u
12



⋅ =

=

= ψ
rad 10 15 , 0
4
10 6 , 0
4
u
2
2
u
13



⋅ =

=

= ψ
Momentele de încastrare perfectă sunt:

kNm 225 10 75 , 0 10 5 , 0 6 i 6
3 5 u
12 12
u
21
u
12
= ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ = ψ = =
− ∆ ∆ ∆
M M
kNm 180 10 15 , 0 10 2 , 0 6 i 6
2 5 u
13 13
u
31
u
13
= ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ = ψ = =
− ∆ ∆ ∆
M M



- 186 -

- Fig.5.23 -

+4
-5
+29
-40
+239
-335
+2011
-2816
+16890
+20844
-62500
-0,286
-
0
,
7
1
4

-25679
-0,333 -
0
,
6
6
7

1
2
-10
+15
-80
+120
-670
+1005
-5633
+8445
+41688
-62500
+17620
+20812
-2812
-335
-40
-5
+17620
m
1

f
M


f
0,324EI
0,365EI
0,37EI
+1
+11
+96
+805
+6766
+18000
+25679
+6
+48
+403
+3383
+18000
+21840
-3
-20
-167
-1406
+10406
+8810
+6
-9
+54
-375
-0,286
-
0
,
7
1
4

-324
-0,333
-
0
,
6
6
7

1
2
-2
+3
-18
+27
-375
-365
+375
-9
-1
+365
+300
+21
+3
+324
+2
+10
+300
+312
-5
+375
+370
0,312EI
256,79
176,20
88,10
218,40
E I ⋅
- 187 -
Pentru a determina efectul cedării de reazem ∆v, se studiază structura
articulată, la care se elimină legătura pe direcţia cedării de reazem şi se
introduce legătura de grad de libertate (fig.5.22). Astfel, mecanismului format i
se imprimă deplasarea ∆v şi se determină rotirile corpurilor. Datorită prezenţei
legăturii de grad de libertate bara 2-4 rămâne fixă, bara 1-3 are o mişcare de
translaţie, iar bara 1-2 se roteşte cu unghiul
rad 10 133 , 0
6
10 8 , 0
6
v
2
2
v
12



⋅ =

=

= ψ
Momentele de încastrare perfectă sunt:
kNm 400 10 133 , 0 10 5 , 0 6 i 6
2 5 v
12 12
v
21
v
12
= ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ = ψ = =
− ∆ ∆ ∆
M M
Prin echilibrarea momentelor din diagrama
0
M

se obţine diagrama
f
M

,
iar prin echilibrarea momentelor din diagrama m
1
se obţine diagrama
f
1
m (fig.5.23).

Etapa a - II
a
Se trece de la structura cu noduri fixe la structura reală cu
noduri deplasabile, punând condiţia ca reacţiunea totală din legătura de grad de
libertate să fie egală cu zero

R
1
=0; 0 R Z r
1 1 11
= +



Reacţiunile r
11
şi R
1t
se determină utilzând principiul lucrului mecanic
virtual (fig. 5.24).

r
11
0,312EI
0,324EI
0,324EI 0,365EI
0,365EI
0,370EI
R
1∆

218,4
256,79
256,78 176,20
176,20
88,10
- Fig.5.24 -

( ) ( )
( ) 0
4
1
EI 365 , 0 EI 370 , 0
8
1
EI 365 , 0 EI 324 , 0
4
1
EI 324 , 0 EI 312 , 0 1 r
11
= ⋅ + −







− ⋅ + + ⋅ + − ⋅
EI 4289 , 0 r
11
=

- 188 -
( ) ( )
( ) 0
4
1
20 , 176 10 , 88
8
1
2 , 176 79 , 256
4
1
79 , 256 4 , 218 1 R
1
= ⋅ + −







− ⋅ + + ⋅ + − ⋅


996 , 238 R
1
=

;

Deplasarea Z
1
are valoarea

EI
23 , 557
EI 4289 , 0
996 , 238
r
R
Z
11
1
1
− = − = − =


Momentele încovoietoare finale, calculate cu relaţia
1
f
1
f
Z m M M + =
∆ ∆

sunt date în figura 5.25.

M


76,25
27,19
118,07
44,54

- Fig.5.25 -

EXEMPLUL 5.8 Să se traseze diagrama de momente încovoietoare la
structura cu tirant din figura 5.26, utilizând metoda de operare în două etape. Se
consideră EI=10
5
kNm
2
, E
t
=2,1·10
8
kNm
2
, A
t
=6,28·10
-4
m
2
.
Rolul tirantului în alcătuirea unei structuri este de a limita variaţia
distanţei dintre nodurile pe care le uneşte, realizându-se o distribuţie mai
raţională a eforturilor.
În paragraful 4.1 s-a arătat că prezenţa tirantului nu influenţează asupra
numărului de grade de libertate elastică a structurii, alungindu-se, el nu
impiedică variaţia distanţei dintre nodurile pe care le uneşte ci doar o limitează.
În concluzie, structura este cu noduri deplasabile având un grad de
libertate elastică. Structura cu noduri fixe se obţine introducând o legătură de
grad de libertate (pe direcţia tirantului în acest caz).

Etapa I
a
Se trece la sistemul de bază prin introducerea de blocaje de nod
în nodurile rigide.
Calculul rigidităţilor practice ale barelor:
EI 4 , 0
5
EI 2
i i
23 12
= = = ; EI 2 , 0
5
EI
i i
26 15
= = = ; EI 5 , 0
4
EI 2
i
14
= =

- 189 -
- Fig.5.26 -

Calculul coeficienţilor de rigiditate ( se consideră i
0
=EI)
4 , 0
23 12
= ρ = ρ ; 02
36 15
= ρ = ρ ; 375 , 0
14
= ρ ;
Calculul coeficienţilor de distribuţie:
Nodul 1

= ρ 975 , 0
1

410 , 0
12
− = µ ; 205 , 0
15
− = µ ; 385 , 0
12
− = µ ;
Nodul 2

= ρ 8 , 0
2

500 , 0
21
− = µ ; 500 , 0
23
− = µ ;
Nodul 3

= ρ 6 , 0
3

667 , 0
32
− = µ ; 333 , 0
36
− = µ ;

Din încărcarea sistemului de bază cu translaţia Z
1
=1 se obţine diagrama
de momente încovoietoare m
1
. Tirantul fiind o bară dublu articulată, nu preia
momente încovoietoare.

0 ,2 4 E I
S N F
Z
1

0 ,3 7 5
I I
1 Z1 =
( 1 )
I
6
1

3
2
1
= η
1
I I I
( 2 ,3 )
( 3 )
2
1
= η
6
1

5
1

6
1
6
1

1 2 0 k N
E
t
, A
t

I
5

4
2 I
2 I 3

4 4
d
1

1
3
5
2
I
2 I
S B
4
6
0 ,2
0 ,4
0 ,4
0 ,2
ρ
F I X
( 1 ,2 )
( 2 )
Z
1
= 1
m
1
0 ,2 4 E I
0 ,4 E I 0 ,4 E I
0 ,4 E I
N
t
N
t

- 190 -
Forţa exterioară fiind aplicată în nod 0 M
0
p
≡ şi 0 M
f
p
≡ . Vor fi echilibrate
prin metoda Cross numai momentele încovoietoare din diagrama unitară m
1

(fig.5.27).
- Fig.5.27 -

Etapa a - II
a
Se trece de la structura cu noduri fixe la structura reală cu
noduri deplasabile, punând condiţia ca reacţiunea totală din legătura de grad de
libertate să fie egală cu zero

R
1
=0; 0 R Z r
p 1 1 11
= +

Reacţiunile r
11
şi R
1p
se calculează cu ajutorul principiul lucrului mecanic
virtual.
În calculul reacţiunii r
11
apare şi efectul tirantului. Astfel sub acţiunea
deplasării elastice Z
1
=1, în tirant se produce efortul

m
1

f
-82
-1
-
0
,
5
0
0

+14
-82
+400
+332
2
-41
-41
-83
-0,205
1
-
0
,
5
0
0

-0,410
+15
+53
-400
-332
-5
+7
+107
-400
-291
-3
+7
-164
+400
+240
0,291EI
-0,333
1
-0,667
+240
+53
-2
-1
+27
+240
-
0
,
3
8
5

-3
-154
-157
+266
+291
0,266EI
0,041EI
0,083EI
0,24EI
0,332EI
0,157EI
0,291EI
E I ⋅
- 191 -
1
t
t t
t
Z
L
A E
N ⋅

=
care produce lucrul mecanic 1 N Z N
t 1 t
⋅ − = ⋅ − .
Semnul minus apare datorită faptului că efortul N
t
are sens invers sensului
deplasării.
Astfel expresia reacţiuniii unitare r
11
devine:

0 1
L
A E
5
1
) EI 291 , 0 EI 266 , 0 (
6
1
) EI 291 , 0 EI 332 , 0 (
6
1
) EI 332 , 0 EI 24 , 0 ( 1 r
t
t t
11
= ⋅

− ⋅ + −







− ⋅ + + ⋅ + − ⋅


Tinând cont de valorile date, reacţiunea r
11
capătă valoarea:

m / kN 47545 15485 31060
8
10 28 , 6 10 1 , 2
EI 3106 , 0 r
4 8
11
= + =
⋅ ⋅ ⋅
+ =


Pentru reacţiunea R
1p
avem

0
3
2
120 1 R
p 1
= ⋅ + ⋅ ; 80 R
p 1
− = ;

Deplasarea Z
1
are valoare
m 10 6826 , 1
47545
80
r
R
Z
3
11
p 1
1

⋅ =

− = − =
Momentele încovoietoare finale, calculate cu relaţia
1
f
1 p
Z m M =
sunt date în figura 5.28,a.
a b
- Fig.5.28 -

M
p

48,96
44,76
6,98
13,96
40,38
55,86
26,42
M
p

74,95
68,52
10,68
21,37
61,81
85,51
40,44
- 192 -

Observaţie:

Dacă structura nu ar fi avut tirant, atunci s-ar fi obţinut următoarele valori:

m / kN 31060 EI 3106 , 0 r
11
= = .

m 10 5757 , 2
31060
80
r
R
Z
3
11
p 1
1

⋅ =

− = − =

Momentele încovoietoare finale, calculate cu relaţia

1
f
1 p
Z m M =

sunt date în figura 5.28,b.
În acest caz valorile momentele încovoietoare sunt mai mari decât în
cazul cadrului cu tirant (cu 53%).
- 193 -

BIBLIOGRAFIE

1. Bănuţ V. - Statica Stabilitatea şi Dinamica Construcţiilor. I.C.B. 1988
2. Bănuţ, V, Teodorescu,M.E. - Statica Construcţiilor. Aplicaţii. Structuri static
determinate. Ed. MatrixRom, Bucureşti, 2003
3. Bănuţ, V, Teodorescu,M.E. - Statica Construcţiilor. Aplicaţii. Structuri static
nedeterminate. Ed. MatrixRom, Bucureşti, 2003
4. Cătărig, A., Petrina, M. - Statica Construcţiilor. Metode de calcul şi aplicaţii.
Editura Dacia, Cluj-Napoca 1991
5. Gherghiu, Al. - Statica Construcţiilor. Vol. 1. Structuri static determinate.
Editura Tehnică Bucureşti, 1960
6. Gherghiu, Al. - Statica Construcţiilor. Vol. 2. Structuri static nedeterminate.
Editura Tehnică Bucureşti, 1965
7. Ivan, M., Vulpe, A, Bănuţ, V. - Statica, Stabilitatea şi Dinamica
Construcţiilor. Editura Didactică şi pedagogică,
Bucureşti, 1982
8. Mazilu, P. - Statica Construcţiilor. Vol 1 şi 2. Editura Tehnică, 1959
9. Teodorescu, M.E. – Statica Construcţiilor. Structuri static determinate.
Ed. MatrixRom, Bucureşti, 2000

- 194 -


CUPRINS


PREFATA .…3
CAPITOLUL I Introducere .…5
1.1. Generalităţi .…5
1.2. Teoreme de reciprocitate .…6
1.2.1. Teorema reciprocităţii lucrului mecanic (teorema lui
Betti)
.…6
1.2.2. Teorema reciprocităţii deplasărilor unitare (teorema lui
Maxwell)
.…8
1.2.3. Teorema reciprocităţii reacţiunilor unitare .…9
CAPITOLUL II Metoda eforturilor ...11
2.1. Principiile generale ale metodei eforturilor ...11
2.1.1. Stabilirea gradului de nedeterminare statică ...11
2.1.2. Alegerea sistemului de bază ...12
2.1.3. Alcătuirea sistemului ecuaţiilor de condiţie ...13
2.1.4. Calculul deplasărilor la structuri static nedeterminate ...16
2.2. Posibilităţi de simplificare a calculului. ...21
2.2.1. Utilizarea simetriei structurilor ...22
2.3. Efectul variaţiei de temperatură la structuri static nedeterminate ...31
2.4. Efectul cedărilor de reazeme la structuri static nedeterminate ...34
CAPITOLUL III Aplicarea metodei eforturilor la rezolvarea unor
tipuri particulare de structuri ...37
3.1. Grinzi continue …37
3.1.1. Ecuaţia celor trei momente …39
3.1.2. Grinzi static nedeterminate cu o singură deschidere …49
3.1.2.1. Grinda încastrată-simplu rezemată …50
3.1.2.2. Grinda dublu încastrată …51
3.1.3. Efectul acţiunii variaţiei de temperatură la grinzile
continue …54
3.1.4. Efectul cedărilor de reazeme la grinzile continue …56
3.2. Grinzi cu zăbrele static nedeterminate
…61
3.3. Arce static nedeterminate
…66
- 195 -
3.3.1. Arcul dublu articulat
…66
3.3.2. Arcul cu tirant
…72
3.3.3. Arcul dublu încastrat
…81

CAPITOLUL IV Metoda deplasărilor
…92
4.1. Principii generale
…92
4.1.1. Structuri cu noduri fixe. Structuri cu noduri deplasabile
…92
4.1.2. Sistem de bază. Ecuaţii de condiţie.
…95
4.1.3. Convenţie de semne pentru rotiri şi momente
încovoietoare
…97
4.1.4. Relaţii între eforturi şi încărcări la barele sistemului
sistemului de bază.
…98
4.1.4.1. Cazul barei dublu încastrate
…99
4.1.4.2. Cazul barei încastrată – articulată
..104
4.2. Structuri cu noduri fixe
..105
4.3. Structuri cu noduri deplasabile ..116
4.3.1. Structuri cu stâlpi verticali
..117
4.3.2. Structuri cu stâlpi înclinaţi şi/sau rigle în două pante
..126
4.4. Structuri simetrice ..134
4.4.1. Procedeul semistructurilor ..136

4.4.2. Procedeul grupării necunoscutelor
..139
4.5. Efectul variaţiei de temperatură ..144
4.6. Efectul cedărilor de reazeme ..151
CAPITOLUL V Aplicaţii ale metodei deplasărilor. Calculul
Structurilor prin aproximaţii succesive
..154
5.1 Structuri cu noduri fixe
..155
5.1.1. Procedeul distribuirii şi transmiterii momentelor
(Procedeul Cross) ..155
5.2 Structuri cu noduri deplasabile
..170
5.2.1. Procedeul de rezolvare în două etape
..170

BIBLIOGRAFIE
..193
CUPRINS
..194


PREFAŢĂ
Cursul “Statica Construcţiilor. Structuri static nedeterminate” este destinat studenţilor din anii II şi III de la Facultatea de Hidrotehnică. Cursul este alcătuit din 5 capitole: Capitolul I – Introducere. În acest capitol sunt prezentate metodele generale pentru calculul structurilor static nedeterminate precum şi teoremele de reciprocitate. Capitolul II – Metoda eforturilor. În acest capitol sunt prezentate în detaliu principiile metodei eforturilor pentru rezolvarea structurilor static nedeterminate cu aplicare la structurile în formă de cadre la acţiunea forţelor, variaţiei de temperatură şi al cedărilor de reazeme. De asemenea se prezintă modalităţi de simplificare a calculului în cazul structurilor simetrice. Capitolul III – Aplicarea metodei eforturilor la rezolvarea unor tipuri particulare de structuri. În acest capitol sunt prezentate în particularităţile ce apar din aplicarea metodei eforturilor la următoarele tipuri de structuri static nedeterminate: grinzi continue, grinzi cu zăbrele şi arce. La grinzile continue şi la arce se prezintă atât efectul forţelor cât şi efectul variaţiei de temperatură şi al cedărilor de reazeme. Capitolul IV – Metoda deplasărilor. În acest capitol sunt prezentate în detaliu principiile metodei deplasărilor pentru rezolvarea structurilor static nedeterminate. Astfel sunt analizate: structurile cu noduri fixe, structurile cu noduri deplasabile cu stâlpi verticali şi structurile cu noduri deplasabile cu stâlpi înclinaţi şi/sau rigle în două pante la acţiunea forţelor, variaţiei de temperatură şi al cedărilor de reazeme. De asemenea se prezintă calculul structurilor simetrice prin procedeul semistructurilor şi al grupării de necunoscute. Capitolul III – Aplicaţii ale metodei deplasărilor. Calcul prin aproximaţii succesive. În acest capitol sunt prezentate procedee de rezolvare a structurilor static nedeterminate prin aproximaţii succesive. Astfel pentru structurile cu noduri fixe se prezintă procedeul distribuirii şi transmiterii momentelor, iar pentru structurile cu noduri deplasabile procedeul de operare în două etape. Aspectele teoretice sunt însoţite de numeroase exemple numerice care au rolul de a ajuta studenţii în pregătirea lor. Autorul

-3-

-4-

Ca parametri independenţi se aleg fie forţele din legăturile suplimentare ale structurii.1. a forţelor de legătură suplimentare. Faţă de structurile static determinate ele prezintă o serie de avantaje: eforturile rezultă în general mai mici. Numărul necunoscutelor reprezintă gradul de nedeterminare statică al structurii. Situaţia reală de echilibru se realizează pentru acea serie de valori ale parametrilor pentru care este satisfacută concomitent şi condiţia de continuitate a deformatei structurii. care devin astfel interdependente. drept parametri. a deplasărilor nodurilor (rotiri şi translaţii) are la bază faptul că poziţia deformată a unei structuri este complet determinată dacă se cunosc aceste deplasări. Alegând ca necunoscute deplasările nodurilor. analiza structurilor static nedeterminate devine mult mai dificilă şi mai pretenţioasă decât a celor static determinate. condiţia de continuitate este satisfacută pentru orice valori ale acestora.CAPITOLUL I INTRODUCERE 1. Situaţia reală de echilibru se realizează pentru acea serie de valori ale parametrilor. Considerarea drept parametri. Posibilitatea considerării. fie deplasările posibile ale nodurilor acesteia. deoarece sunt respectate atât legăturile cât şi continuitatea barelor. condiţii care caracterizează echilibrul în poziţia deformată. -5- . permite exprimarea echilibrului static al structurii pentru orice valori ale acestora. Deci. Generalităţi Majoritatea structurilor sunt static nedeterminate. Metoda care utilizează ca necunoscute forţele de legătură suplimentare se numeşte metoda eforturilor (metoda forţelor). Pentru calculul structurilor static nedeterminate este necesar să se utilizeze atât condiţia de echilibru static cât şi condiţia de continuitate a deformatei. Structurile static nedeterminate sunt acele structuri care au un număr mai mare de legături decât cel minim necesar asigurării invariabilităţii geometrice şi fixării de teren şi în consecinţă nu pot fi calculate eforturile folosind numai ecuaţiile de echilibru static. O primă problemă care se pune este aceea a stabilirii parametrilor independenţi care pot defini complet răspunsul structurii. pentru care este satisfacută concomitent şi condiţia de echilibru static. Obţinerea ecuaţiilor necesare pentru determinarea stării de eforturi şi deplasări ale structurii impune folosirea concomitentă a acestor două condiţii. pot redistribui eforturile dacă există cedări locale şi au deplasări mai mici.

Ăstfel. Numărul necunoscutelor reprezintă gradul de nedeterminare geometrică al structurii. Sub acţiunea simultană a celor două forţe grinda se deformează aşa cum s-a reprezentat în figura 1. Teoreme de reciprocitate 2.Metoda care utilizează ca necunoscute deplasările nodurilor se numeşte metoda deplasărilor. De asemenea sunt prezentate principalele procedee iterative de calcul. precum şi modalităţile de rezolvare sistematizată a unor categorii particulare de structuri. Pi a Pj b Pi ∆ ii ∆ ji Pj c ∆ ij ∆ jj Fig. Teorema reciprocităţii lucrurilor mecanice (teorema lui Betti) Fie o grindă încărcată cu două forţe (sau doua sisteme de forţe) Pi şi Pj.a). 1.1.1. 2. iar în metoda deplasărilor se începe cu condiţia de continuitate şi se continuă cu cea de echilibru static. În acelaşi timp sunt discutate posibilităţile de simplificare a sistemului ecuaţiilor de condiţie. În capitolele următoare se tratează în detaliu forma clasică a celor două metode generale. care utilizează cele două condiţii pentru exprimarea echilibrul structurii în poziţie deformată în ordine diferită.1.1 Se consideră grinda în două situaţii de încărcare: -6- . în metoda eforturilor se utlizează la început condiţia de echilibru static şi apoi condiţia de continuitate a deformatei.1. Cele două metode de calcul – metoda eforturilor şi metoda deplasărilor – sunt metode generale de calcul.

din figura 1.1) 1 deoarece 2 În relaţia (1. lucrul mecanic 1 L ji + L ii = Pj ⋅ ∆ ji + Pi ⋅ ∆ ii 2 (1.5) Lucrul mecanic al forţelor exterioare în cea de a doua situaţie de încărcare rezultă 1 1 L II = L jj + L ji + L ii = Pj ⋅ ∆ jj + Pj ⋅ ∆ ji + Pi ⋅ ∆ ii 2 2 (1. În această situaţie se introduce pe grinda şi forţa Pj.b). Lucrul mecanic produs prin încărcarea cu forţa Pj este 1 L ij + L jj = Pi ⋅ ∆ ij + Pj ⋅ ∆ jj 2 (1. Din încărcarea cu forţa Pj se obţine deformata din figura 1. Lucrul mecanic produs de forţa Pi este L ii = 1 Pi ⋅ ∆ ii 2 (1.2) lucrul mecanic produs de forţa Pi nu este multiplicat cu termenul introdus forţa Pj şi deci a parcurs cu toată intensitatea deplasarea ∆ij produsă de forţa Pj.1. sub acţiunea căreia grinda se deformează în continuare şi se ajunge în poziţia finală. Se consideră acum că se încarcă grinda cu cele două forţe.1.a.1) în expresia lucrului mecanic apare coeficientul atât forţa cât şi deplasarea cresc de la valoarea zero către valoarea finală . 1. dar în ordine inversă.1.c şi lucrul mecanic 1 L jj = Pj ⋅ ∆ jj 2 (1. Sub acţiunea acestei forţe grinda se deformează (fig.4) iar din încărcarea în continuare cu forţa Pi.1.3) 2. Grinda se încarcă numai cu forţa Pi.6) -7- . Lucrul mecanic exterior produs de ambele încărcări este 1 1 L I = L ii + L ij + L jj = Pi ⋅ ∆ ii + Pi ⋅ ∆ ij + Pj ⋅ ∆ jj 2 2 1 deoarece forţa Pi se află pe grindă când s-a 2 (1.2) De remarcat faptul că în relaţia (1.

13) -8- .5).12) Relaţia (1. Teorema reciprocităţii deplasărilor unitare (teorema lui Maxwell) Prin deplasare unitară se întelege deplasarea produsă pe o direcţie oarecare de o forţă egală cu unitatea.deplasarea pe direcţia j produsă de o forţă egală cu unitatea acţionând pe direcţia i. Aceste deplasări se notează astfel: .2. acţionând asupra structurii.deplasarea pe direcţia i produsă de o forţă egală cu unitatea acţionând pe direcţia j.7) (1.δij . Această teoremă se poate aplica în cazul structurilor static determinate şi static nedeterminate. 1.2) şi (1.2. relaţia (1.9) respectiv (1.10) Relaţia (1.9) devine Pi ⋅ ∆ ij = Pj ⋅ ∆ ji (1.10) se poate scrie sub următoarea formă ∆ ij Pj = ∆ ji Pi (1. rezultă: L I = L II (1. indiferent de ordinea de încărcare. O deplasare oarecare se poate scrie sub forma ∆ ij = δ ij ⋅ Pj ∆ ji = δ ji ⋅ Pi (1.δji .8) (1.9) sau L ii + L ij + L jj = L jj + L ji + L ii de unde se obţine L ij = L ji Tinând seama de relaţiile (1. Enunţul acestei teoreme este: "Lucrul mecanic al sistemului de forţe i parcurgând deplasările produse de sistemul de forţe j este egal cu lucrul mecanic al sistemului de forţe j parcurgând deplasările produse de sistemul de forţe i".10) reprezintă teorema reciprocităţii lucrurilor mecanice şi a fost stabilit de Betti.Deoarece poziţia finală deformată este aceeaşi.11) (1. .

aceasta se deformează şi în toate legăturile apar reacţiuni (fig.2.11) şi (1. Astfel în reazemul i apare reacţiunea Rij. Încărcând grinda cu deplasarea ∆j pe direcţia reazemului j.12). relaţia (1. iar în reazemul j apare reacţiunea Rjj. Această teoremă se poate aplica în cazul structurilor static determinate şi static nedeterminate.rji. Teorema reciprocităţii reacţiunilor unitare Această teorema este aplicabilă numai structurilor static nedeterminate. aceasta se deformează şi în toate legăturile apar reacţiuni (fig.2. Teorema se enunţă astfel: "Deplasarea produsă pe direcţia i de o forţă egală cu unitatea acţionând pe direcţia j este egală cu deplasarea produsă pe direcţia j de o forţă egală cu unitatea acţionând pe direcţia i".1. Fie grinda static nedeterminată din figura 1. 1. 1. Deplasarea unitară mai poartă numele şi de flexibilitate.1.13) devine δ ij = δ ji (1.reacţiunea ce apare în legătura j produsă de o deplasare egală cu unitatea pe direcţia legăturii i. Încărcând grinda cu deplasarea ∆i pe direcţia reazemului i. Astfel în reazemul i apare reacţiunea Rii. . iar în reazemul j apare reacţiunea Rji. a i j b R ii c ∆i R ji ∆j R ij R jj Fig.c).rij .2.3.2. Prin reacţiune unitară se înţelege reacţiunea ce apare într-o legătură când pe direcţia altei legături are loc o deplasare egală cu unitatea.a. Aceste reacţiuni se notează astfel: .Tinând seama de expresiile (1.reacţiunea ce apare în legătura i produsă de o deplasare egală cu unitatea pe direcţia legăturii j.b).2 -9- .14) ceea ce reprezintă teorema reciprocităţii deplasărilor unitare şi a fost stabilită de Maxwell.

Aplicând teorema lui Betti pentru cele două situaţii de încărcare rezultă:
R ij ⋅ ∆ i = R ji ⋅ ∆ j

(1.15)

Dacă ∆i=∆j=1 şi se notează cu r reacţiunile care apar ca urmare a încărcării cu deplasările unitate, rezultă
1 ⋅ rij = 1⋅ rji

(1.16) (1.17)

sau
rij = rji

Relaţia (1.17) reprezintă teorema reciprocităţii reacţiunilor unitare şi se enunţă astfel: "Reacţiunea din legătura i datorată încărcării cu o deplasare egală cu unitatea după direcţia legăturii j este egală cu reacţiunea din legătura j datorată încărcării cu o deplasare egală cu unitatea după direcţia legăturii i". Reacţiunile unitare se mai pot nota şi astfel
rij = k ij

(1.18)

unde kij se numeste rigiditate. Tinând seama de (1.18), relaţia (1.17) capătă forma
k ij = k ji

(1.19)

- 10 -

CAPITOLUL II METODA EFORTURILOR
2.1. Principiile generale ale metodei eforturilor În acest paragraf vor fi prezentate principiile generale ale metodei eforturilor cu exemplificări la structurile în formă de cadre. În ceea ce priveşte celelalte tipuri de structuri static nedeterminate (grinzi continue, arce, grinzi cu zăbrele), acestea vor fi analizate in capitolul 3. 2.1.1. Stabilirea gradului de nedeterminare statică Gradul de nedeterminare statică al unei structuri reprezintă diferenţa dintre numărul total al necunoscutelor şi numărul ecuaţiilor de echilibru static ce se pot scrie. El este egal cu numărul legăturilor suplimentare pe care le are structura, faţă de cel minim necesar asigurării invariabilităţii geometrice şi fixării în plan. În analiza oricărei structuri stabilirea gradului de nedeterminare statică reprezintă prima etapă de calcul. După poziţia legăturilor suplimentare se disting trei categorii de nedeterminări: - nedeterminare exterioară, când numărul legăturilor cu baza de susţinere este mai mare decât numărul minim necesar fixării structurii în plan (fig.2.1,a); - nedeterminare interioară, când surplusul de legături provine din însuşi modul de alcătuire a structurii, aceasta fiind fixată faţă de teren prin numărul minim necesar (fig.2.1,b); - nedeterminare mixtă, când legăturile suplimentare sunt atât faţă de teren cât şi între barele ce alcătuiesc structura (fig.2.1,c).

a

b - Fig.2.1 -

c

- 11 -

Stabilirea gradului de nedeterminare statică se poate face pe mai multe căi: - utilizând relaţia generală

N = l + r − 3c > 0

(2.1)

în care l reprezintă numărul legăturilor simple dintre corpuri, r numărul legăturilor simple cu terenul, iar c este numărul corpurilor (barelor) ce alcătuiesc structura. - utilizând procedeul contururilor inchise. Prin contur inchis se înţelege conturul format din bare sau bare şi teren între care există numai legături de încastrare. Pentru stabilirea gradului de nedeterminare statică se pleacă de la faptul că un contur inchis este de trei ori static nedeterminat. Dacă structura este alcătuită din C contururi închise, atunci gradul de nedeterminare statică este N = 3 ⋅ C . La calculul numărului contururilor închise trebuie să se ţină seama ca fiecare contur să cuprindă o bară nouă, care să nu facă parte din altul. Consola nu se ia în consideraţie la stabilirea numărului de contururi închise deoarece este un element static determinat. Aici trebuie făcută observaţia importantă că lipsa unei legături simple din contur micşorează cu o unitate gradul de nedeterminare statică. Astfel, o articulaţie scade cu o unitate gradul de nedeterminare statică, iar un reazem simplu cu două unităţi. Rezultă atunci relaţia

N = 3 ⋅ C − A − 2S

(2.2)

unde A reprezintă numărul de articulaţii simple, iar S numărul reazemelor simple.
Observaţie: O articulaţie simplă leagă două bare între ele. Pentru cazul general când într-un nod articulat se întâlnesc mai multe bare, numărul articulaţiilor simple care intervine în relaţia (2.2) este egal cu numărul de bare minus unu. 2.1.2. Alegerea sistemului de bază

În metoda eforturilor, necunoscutele sunt eforturile dintr-o secţiune oarecare şi/sau reacţiunile. Numărul de necunoscute este egal cu gradul de nedeterminare statică a structurii. Pentru calculul practic se înlocuiesc legăturile suplimentare prin echivalentul mecanic corespunzător (forţă, moment, perechi de forţe sau de momente). Sistemul astfel obţinut poartă denumirea de sistem de bază şi este static determinat. El este încărcat cu forţele exterioare şi cu necunoscutele alese, notate cu Xi (fig.2.2,b) şi trebuie să se comporte identic cu structura dată.

- 12 -

c.Fig.3.f sunt prezentate două exemple de alcătuiri incorecte. oricare ar fi valorile date necunoscutelor. a b c sistem critic d e . Pentru a obţine soluţia problemei este necesar să se utilizeze condiţia de compatibilitate a deformatei cu legăturile.b. condiţie care poate fi interpretată astfel: mărimile şi sensurile necunoscutelor trebuie să rezulte în aşa fel încât sistemul de bază să se deformeze identic cu structura reală static .P1 P2 P1 P2 X1 a .2. Alcătuirea sistemului ecuaţiilor de condiţie Sistemul de bază se încarcă cu forţele date şi cu necunoscutele.13 - .2. Datorită existenţei mai multor posibilităţi de alegere a sistemului de bază. În figura 2.Fig. în funcţie de legăturile suprimate (fig.3.e.e.2.2b X2 Alcătuirea sistemului de bază este determinată de legăturile care sunt considerate suplimentare. Asupra avantajelor ce rezultă din alegerea judicioasă a sistemului de bază se va reveni ulterior.3 - Sistem static Mecanedeter nism minat f 2. Sub acţiunea acestor forţe el este în echilibru.1.3.d. Pentru o structură dată (fig. un anumit sistem poate prezenta avantaje faţă de celelalte.3.2.a). pot fi alese mai multe sisteme de bază. Un lucru foarte important îl reprezintă faptul că sistemul de bază trebuie alcătuit corect din punct de vedere static.f).

+ δ in X n + ∆ 1p = 0 ⎪δ 21 X 1 + δ 22 X 2 + .5) Necunoscutele. + δ X + ∆ = 0 n2 2 nn n np ⎩ n1 1 (2.6) se desprind următoarele: . De exemplu deplasarea ∆i are expresia: ∆ i = δ i1X1 + δ i 2 X 2 + . ∆ ip = ∫ dx EI EI EI (2..necunoscutele sunt forţe generalizate.14 - .coeficienţii necunoscutelor sunt deplasări unitare produse pe direcţiile necunoscutelor când sistemul de bază este încărcat succesiv cu X1=1.. la care efectul momentului încovoietor este predominant.. ∆n=0 (2. M p au fost obţinute pe sistemul de bază încărcat succesiv cu Xi=1.. Pentru o structură de n ori static nedeterminată ecuaţiile de condiţie sunt: ∆1=0.3) ⎧δ11 X 1 + δ12 X 2 + . se obţine forma dezvoltată a condiţiilor (2.6) 0 unde mi.4) Relaţia (2. ⎪δ X + δ X + .. + δ 2 n X n + ∆ 2 p = 0 ⎨.Xn=1... + δ ii X i + δ in X n + ∆ ip = 0 (2. Scriindu-se câte o ecuaţie de forma (2.. deoarece pe aceaste direcţii există în realitate legături. δ ij = δ ji = ∫ dx .. Xj=1.nedeterminată şi să aibă aceeaşi distribuşie de eforturi. coeficienţii necunoscutelor şi termenii liberi au următoarea semnificaţie fizică: .3) Deplasările totale ∆i sunt produse atât de forţele date cât şi de necunoscutele Xi acţionând pe sistemul de bază şi se obţin prin suprapunere de efecte.4) pentru fiecare dintre deplasările pe direcţiile necunoscutelor.termenii liberi sunt deplasările pe direcţiile necunoscutelor când sistemul de bază este încărcat cu forţele exterioare. mj. X2=1..... Din analiza expresiilor (2. .4) reprezintă condiţia de compatibilitate a deformatei cu legătura de pe direcţia necunoscutei Xi... respectiv cu forţele exterioare.. Condiţia care se impune sistemului de bază este ca deplasările totale pe direcţiile necunoscutelor să fie egale cu zero.. expresiile coeficienţilor necunoscutelor şi ale termenilor liberi sunt 2 mim j miM0 mi p δ ii = ∫ dx .. . ∆2=0. Pentru structurile în formă de cadre..

diagrama p obţinută prin încărcarea sistemului de bază cu forţele exterioare. Se observă că numai termenii liberi depind de forţele exterioare date. sau nuli. Verificarea statică nu dă asigurarea că diagrama de moment încovoietor este corectă. … Xn se poate trece la trasarea diagramelor de eforturi.coeficienţii δij se calculează integrând diagama mi cu diagrama mj. Deoarece. în sistemul de ecuaţii se schimbă numai termenii liberi. pentru i=1. păstrând acelaşi sistem de bază. cu diagrama mi.n).. Astfel. care în realitate sunt nule. Se calculează deplasările pe direcţia legăturilor structurii reale. Aceşti coeficienţi sunt totdeauna pozitivi. negativi sau nuli..condiţia de echilibru static. 0 .termenii liberi ∆ip se calculează integrând diagrama M 0 . aceste diagrame fiind obţinute din încărcarea susccesivă a sistemului de bază cu Xi=1 şi Xj=1. . În ceea ce priveşte modul de calcul al acestor deplasări se va discuta în paragraful următor. Se verifică mai întâi echilibrul tuturor nodurilor ( ∑ M nod = 0 ).. Dupa determinarea necunoscutelor X1. iar diagramele unitare mi şi diagrama M p respectă condiţia de echilibru static. Pentru determinarea forţelor tăietoare se detaşează fiecare bară din structură încărcată cu forţele exterioare care-i revin şi cu momentele de la extremităţi sale luate din diagrama Mp. obţinută prin încărcarea sistemului de bază cu necunoscuta Xi=1. Forţele axiale se determină din echilibru de nod utilizând ecuaţiile de proiecţie. + m n X n 0 (2. diagrama MP a fost obţinută prin suprapunere de efecte. . Coeficienţii δij pot fi pozitivi.15 - . Cel puţin un termen liber trebuie să fie diferit de zero pentru a nu se obţine soluţia banală (Xi=0. În baza teoremei reciprocităţii deplasărilor unitare rezultă δij = δ ji . în timp ce coeficienţii necunoscutelor depind numai de caracteristicile structurii şi de natura materialului din care se execută structura. deoarece pot fi greşeli la calculul termenilor din sistemul ecuaţiilor de condiţie sau la rezolvarea acestuia.condiţia de continuitate. negativ.coeficienţii δii se calculează integrând diagama mi. Pentru aceasta se folosesc cele două condiţii: .7) Este foarte important ca după trasarea diagramei de moment încovoietor pe structura reală să se facă verificarea rezultatelor obţinute. Termenii liberi pot fi pozitivi. rezultă că şi diagrama finala Mp respectă condiţia de echilibru static. în cazul mai multor ipoteze de încărcare. Momentele încovoietoare într-o secţiune curentă se determină prin suprapunere de efecte astfel: M p = M p + m 1 X 1 + m 2 X 2 + . . cu ea însăşi. X2.

se trasează diagramele unitare mi şi M 0 .9) Introducând relaţia (2. Calculul practic al structurilor static nedeterminate prin metoda eforturilor. calculate pe un sistem de bază. + m n X 'n (2. diagrama Mp este cunoscută în timp ce pentru obţinerea diagramei mi va trebui rezolvată din nou structura static nedeterminată având ca încărcare o forţă unitate acţionând pe direcţia i. .10) . pe sistemul de bază.. deoarece la deducerea ei nu s-a facut nici o restricţie în acest sens. .se calculează coeficienţii necunoscutelor δii şi δij şi termenii liberi ∆ip.7) ' m i = m i0 + m1X1 + m 2 X '2 + . implică parcurgerea următoarelor etape: . În cazul încărcării cu forţe. p . 2.se calculează forţele axiale. la care se ţine cont numai de efectul încovoierii. Folosind relaţia (2. Calculul deplasărilor la structuri static nedeterminate Expresia generală a deplasărilor punctuale este valabilă oricare ar fi structura. respectiv pentru mi avem o expresie asemănătoare cu (2.9) în (2. ... Deplasarea pe direcţia i la o structură static nedeterminată.se determină diagrama finală de momente încovoietoare Mp.Observaţie. . În momentul calculului deplasării elastice.8) unde atât diagrama mi cât şi diagrama Mp sunt tratate pe structura reală.se stabileşte gradul de nedeterminare statică a structurii.1.4. . are expresia: ∆i = ∫ miMp EI dx (2..8) se obţine: m i0 M p m2Mp mnMp ' m1 M p ∆i = ∫ dx +X1 ∫ dx + X '2 ∫ dx +. static determinată sau static nedeterminată.16 - .se rezolvă sistemul de ecuaţii şi se obţin necunoscutele Xi.se verifică diagrama Mp (aşa cum se va arăta în paragraful următor). + X 'n ∫ dx EI EI EI EI (2.8) volumul de calcule necesare determinării deplasării elastice este mare. Tinând cont de faptul că o diagramă de moment încovoietor pe o structură static nedeterminată se obţine printr-o suprapunere de efecte.se calculează forţele tăietoare. calculul deplasărilor se efectuează utilizând formula Maxwell-Mohr. .se alege sistemul de bază. .

Cadrul este de două ori static nedeterminat N = 3C − A − 2S = 3 ⋅ 2 − 2 − 2 ⋅ 1 = 2 Sistemul de bază a fost ales îndepărtând legătura corespunzătoare reacţiunii orizontale din articulaţia din dreapta şi reazemul simplu.2. etc sunt zero. Condiţia care se impune sistemului de bază este ca deplasările totale pe direcţiile celor două necunoscute să fie egale cu zero. Aceste diagrame (fig. . Aceste deplasări sunt egale cu zero deoarece sunt deplasări pe direcţiiile unor legături existente în structura reală.10) se observă că termenul ∫ m1 M p EI dx reprezintă deplasarea dx reprezintă deplasarea pe EI direcţia necunoscutei X2. Forţele care reprezintă echivalentul mecanic al acestor legături sunt necunoscutele X1 şi X2. termenul ∫ m2Mp m i0 M p EI dx (2.1.4) se obţin prin încărcarea sistemului de bază succesiv cu necunoscutele X1=1.În relaţia (2. şamd.11) unde m i este diagrama obţinută din încărcarea cu forţa unitate a oricărui sistem de bază derivat din structura reală.4 şi să se calculeze deplasarea pe orizontală a secţiunii 2. Să se traseze diagramele de eforturi la structura static nedeterminată din figura 2. X2=1 şi cu forţele exterioare. EXEMPLUL 2.17 - . atunci diagrama de moment încovoietor Mp este corectă. ∫ EI dx . dacă termenii m1 M p m2Mp ∫ EI dx . deci ∆1=0 şi ∆2=0 sau sub formă dezvoltată ⎧δ11 X1 + δ12 X 2 + ∆ 1p = 0 ⎨δ X + δ X + ∆ = 0 22 2 2p ⎩ 21 1 Pentru calculul coeficienţilor necunoscutelor şi termenilor liberi este 0 necesar să se cunoască diagramele unitare m1 şi m2 şi diagrama M p . În ceea ce priveşte verificarea rezultatelor calculelor. Rezultă că deplasarea ∆i pe o structurã static nedeterminată se poate calcula şi cu relaţia: ∆i = ∫ 0 pe direcţia necunoscutei X1. deoarece pe aceaste direcţii există în realitate legături. Se consideră EI=105 kNm2.

1 1 5 8 .Fig.5 60 0 Mp Mp 6 2 .3 3 1 7 .3 3 180 5 6 .7 5 .5 0 _ _ 1 8 .6 7 10 1 2 3 .18 - .2.60kN 2 I 1 1 0 k N /m 5 3I 3 I 4 8 3 4 3I 3 X2 X1 SB 3 1 3 m1 X 1= 1 m2 1 2 4 X 2= 1 3 2 1 1 3 .7 5 + + 1 8 .2 5 4 1 .4 Calculul coeficienţilor necunoscutelor şi termenilor liberi: 2 m1 1 1 2 1 1 1 2 42 dx = ⋅ ⋅ 3 ⋅ 3 ⋅ 3 + δ11 = ∫ ⋅3⋅8⋅3 + ⋅ ⋅3⋅3⋅ 3 = EI EI 2 3 3EI EI 2 3 EI m m 1 1 16 δ12 = δ 21 = ∫ 1 2 dx = − ⋅3⋅8⋅ 4 = − EI 3EI 2 EI 2 m 1 1 2 1 1 2 64 δ 22 = ∫ 2 dx = ⋅ ⋅ 4 ⋅8⋅ 4 + ⋅ ⋅4⋅4⋅ 4 = 3 3EI 2 3 3EI EI 3EI 2 0 2 m1 M p ⎞ 1 1 2 1 ⎛1 2 10 ⋅ 8 ⎜ ⋅ 8 ⋅ 180 ⋅ 3 + ⋅ 8 ⋅ ∆1p = ∫ ⋅ 3⎟ = dx = − ⋅ ⋅ 3 ⋅ 180 ⋅ 3 − ⎟ EI EI 2 3 3EI ⎜ 2 3 8 ⎝ ⎠ 5060 =− 3EI .1 1 _ 2 .8 9 _ + Tp 6 1 .7 5 _ Np 4 1 .5 1 8 .

Necunoscutele au următoarele valori X1 = 41.19 - .50 = 10kNm Cu aceste valori a fost construită diagrama de moment încovoietor pe structura reală (fig.2.67 kNm M 23 = 180 − 3 ⋅ 41.67 ⋅ 4 − ⋅ 3 ⋅ 113.33kNm M 35 = 0 + 4 ⋅ 2. . m1 M p 1 1 2 1 ⎛ 1 ∆1 = ∫ dx = − ⋅ ⋅ 3 ⋅ 56. Astfel se utilizează relaţia (2.05 ⎟ + ⋅ 3 ⋅ 113. Pentru verificarea rezultatelor obţinute se se calculează deplasările pe direcţiile necunoscutelor.33kNm M 34 = 0 − 3 ⋅ 41.4).67 ⋅ 3 + ⎜ − ⋅ 8 ⋅ 56.11 + 4 ⋅ 2.11 X 2 = 2.11 + 0 = 56. ci numai de rapoartele acestora.67 ⋅ 3 + EI EI 2 3 3EI ⎝ 2 2 ⎞ 1 1 1 2 10 ⋅ 8 2 0.33 ⋅ 4 + ⋅ 8 ⋅ EI 3EI ⎝ 2 3 2 3 3 8 2 ⎟ ⎠ 1 1 2 0.11) în care m i0 se va considera m1 respectiv m2.11 + 0 = −123. diagrame care au fost deja trasate.67kNm M 32 = 0 − 3 ⋅ 41. care în realitate sunt nule. Aceasta înseamnă că în cazul încărcării cu forţe.33 ⋅ 3 − ⋅ 8 ⋅ ⋅ 3 ⎟ + ⋅ ⋅ 3 ⋅ 123.50 = −113.33 ⋅ 3 = ≈0 8 EI 2 3 EI 2 3 ⎠ m2M0 p ∆2 = ∫ m2M p 2 1 ⎛1 1 1 2 2 10 ⋅ 8 1 ⎞ dx = ⋅ 4⎟ + ⎜ ⋅ 8 ⋅ 56.50 Momentele încovoietoare reale se obţin cu relaţia 0 M p = M p + m1 X 1 + m 2 X 2 şi au la capetele barelor următoarele valori: M 21 = 180 − 3 ⋅ 41. necunoscutele nu depind de natura materialului (E) şi nici de valoarea absolută a momentelor de inerţie.11 + 0 = 56.1 ⎛1 1 2 10 ⋅ 8 2 1 ⎞ 5440 ⎜ ⋅ 8 ⋅ 180 ⋅ 4 + ⋅ 8 ⋅ dx = ∆ 2p = ∫ ⋅ 4⎟ = EI 3EI ⎜ 2 3 3 8 2 ⎟ 9EI ⎠ ⎝ Sistemul de ecuaţii are forma 16 5060 ⎧ 42 X1 − X 2 − =0 ⎪ EI EI 3EI ⎨ 16 64 5440 ⎪− X 1 + X2 + =0 3EI 9EI ⎩ EI Se observă că produsul EI se simplifică.03 + ⋅ ⋅ 4 ⋅ 10 ⋅ 4 = ≈0 3EI 2 3 EI În consecinţă diagrama de momente încovoietoare este corectă.

2.4.89 56. T53 = 2. ⎩∑ 2 Bara 2-3 ⎧∑ M 2 = 0.67 + T23 ⋅ 8 − 10 ⋅ 8 ⋅ 4 + 113.33 = 0.67 + 10 ⋅ 8 ⋅ 4 + 113.2.33 + T43 ⋅ 3 = 0. T32 = 61. T23 = 18.dintre care momentele încovoietoare sunt cunoscute .Fig.şi se scriu ecuaţiile de echilibru static (fig.5 Bara 1-2 ⎧∑ M 1 = 0.33 − T32 ⋅ 8 = 0. ⎨ M = 0. 5 6 .75 − 123. T35 = 2.50 Diagrama de forţă tăietoare a fost trasată în figura 2.3 3 3 4 1 0 k N /m 3 T 32 T 35 4 T 34 3 1 1 3 .67 = 0.25 56. T12 = 18.20 - . ⎨ M = 0.Pentru calculul forţelor tăietoare se detaşează fiecare bară din structură încărcată cu forţele exterioare care-i revin şi cu eforturile de la extremităţile sale . .33 = 0. ⎩∑ 3 Bara 3-4 ⎧∑ M 3 = 0.3 3 10 3 5 T 53 T 12 T 43 . ⎨ M = 0. Pentru calculul forţelor axiale din bare se izolează fiecare nod încărcat cu forţele concentrate date şi cu eforturile (forţele tăietoare determinate anterior şi forţele axiale necunoscute) din secţiunile imediat vecine şi se scriu ecuaţiile de proiecţie (fig.6 7 2 1 T 21 3 1 2 3 .50 10 − T35 ⋅ 4 = 0. T43 = 41.6 7 2 T 23 8 5 6 . ⎨ M = 0.11 T43 ⋅ 3 − 123. T34 = 41. ⎩∑ 5 − 56.2.89 T12 ⋅ 3 − 56. ⎩∑ 4 Bara 3-5 ⎧∑ M 3 = 0.11 10 − T53 ⋅ 4 = 0. T21 = 18.5).6).67 + T21 ⋅ 3 = 0.

Dintre posibilităţile de simplificare a calculului se menţionează: .Fig.33 1 kN 3 56. ⎪ ⎨ ⎪∑ Yi = 0.50 N 35 18. N 34 = 58.2.89 N 12 41.75 = 0.11kN ⎧∑ X i = 0. N 23 − 41.Fig. N12 = 18.67 10 1 123. ⎪ ⎨ ⎪∑ Yi = 0. 60 − 18.7 Tinând cont de relaţia (2. N 34 − 61.75kN ⎩ Diagrama de forţă axială a fost trasată în figura 2.75kN ⎩ Nodul 3 N 35 = 0 ⎧∑ X i = 0.33 −5 − ⋅ 3 ⋅ 113.33 3 8 o mu 3 8 Mp . Pentru calculul deplasării pe orizontală a secţiunii 2 este necesar să se traseze o diagramă unitară produsă de o forţă orizontală egală cu unitatea ce acţionează în secţiunea respectivă pe orice sistem de bază derivat din structura reală. scrierea şi mai ales. Dacă se alege acelaşi sistem de bază.21 - .4.11) deplasarea u2 este: 0 mu Mp 1 1 2 1 ⎛1 2 u2 = ∫ dx = ⋅ ⋅ 3 ⋅ 56.11 − N 35 = 0.2.2.11 N 34 .25 3 2.67 ⋅ 3 − EI EI 2 3 3EI ⎝ 2 3 2 2 1 2 2 10 ⋅ 8 1 ⎞ 383.60 2 18.89 − N 23 = 0. Posibilităţi de simplificare a calculului La aplicarea metodei eforturilor.7. rezolvarea sistemului ecuaţiilor de condiţie reprezintă operaţiile cele mai laborioase.67 ⋅ 3 + ⎜ ⋅ 8 ⋅ 56. diagrama unitară este prezentată în figura 2.6 Nodul 2 N 23 = 41.33x10 m ⎟ 2 3 3 8 2 ⎠ EI 2. în cazul soluţionării manuale a problemei. Calculul deplasării u2.25 − 2.75 N 23 N 23 61. N12 − 18.50 = 0. 113.33 ⋅ 3 + ⋅ 8 ⋅ ⋅ 3⎟ = = 383.

În continuare se va analiza numai ultimul procedeu. În consecinţă sistemul general de ecuaţii se descompune în două sisteme: un sistem de două ecuaţii cu două necunoscute .e).ortogonalizarea diagramelor unitare.b obţinut prin secţionarea riglei în axa de simetrie. diagramele unitare m1 şi m2 rezultă simetrice (figura 2. Utilizarea simetriei structurilor Structurile simetrice reprezintă o categorie de structuri frecvent întâlnite în practică.8. În consecinţă.8.1. iar necunoscuta X3 este necunoscută antisimetrică.alegerea judicioasă a sistemului de bază. deoarece reprezintă rezultatul integrării diagramelor simetrice m1 şi m2 cu diagrama antisimetrică m3.2. .8. Se observă că necunoscutele X1 şi X2 sunt necunoscute simetrice. Utilizarea proprietăţilor de simetrie a structurilor conduce la reducerea volumului de calcul necesar rezolvării acestora.22 - .Fig.. 2.8.a şi sistemul de bază din fig 2. . pentru structura de trei ori static nedeterminată este: ⎧ δ11 X 1 + δ12 X 2 + δ13 X 3 + ∆ 1p + 0 ⎪ ⎪ ⎨δ 21 X 1 + δ 22 X 2 + δ 23 X 3 + ∆ 2 p + 0 ⎪ ⎪ δ 31 X 1 + δ 32 X 2 + δ 33 X 3 + ∆ 3p + 0 ⎩ (2. X1 X3 X2 X2 X1 X3 SB b a X 1= 1 X 2= 1 m1 m2 c d m3 X 3= 1 e .c şi d) iar diagrama unitară m3 antisimetrică (figura 2. 2.2. .12) Calculând coeficienţii necunoscutelor rezultă că δ12=δ21=δ23=δ32=0.utilizarea necunoscutelor grupate. Fie cadrul simetric din fig.8 Sistemul general al ecuaţiilor de condiţie.utilizarea simetriei structurilor.

∆2p=0 şi X1=X2=0. rămânând de rezolvat numai ecuaţia care conţine necunoscuta antisimetrică. Stabilirea tipului de legătură ce trebuie introdusă în axa de simetrie se face având în vedere următoarele: . . iar eforturile antisimetrice sunt diferite de zero. Rezultă că ∆1p=0. antisimetrică sau oarecare. diagrama M p este simetrică şi rezultă că ∆3p=0 şi X3=0. diagrama M p este antisimetrică.tipul de încărcare. aceasta din urmă putând fi descompusă într-o încărcare simetrică şi una antisimetrică.23 - .13) ⎨δ 21X1 + δ 22 X 2 + ∆ 2 p = 0 ⎪ ⎪δ 33 X 3 + ∆ 3p = 0 ⎩ Descompunerea sistemului de ecuaţii în două sisteme conduce evident la simplificarea alcătuirii şi rezolvării acestora. rămânând de rezolvat numai sistemul format din primele două ecuaţii.în cazul structurilor simetrice încărcate antisimetric. Acest procedeu constă în rezolvarea unei structuri operând numai pe jumătate din structura reală. Încărcarea poate fi simetrică. procedeu numit procedeul semistructurilor.corespunzător necunoscutelor simetrice. obţinută prin secţionarea structurii reale în axa de simetrie şi introducerea în această secţiune a unor legături care să aibă acelaşi efect ca şi partea din structură îndepărtată. Semistructura este o structură convenţională. eforturile simetrice din secţiunea de pe axa de simetrie sunt egale cu zero. 0 Dacă încărcarea exterioară este antisimetrică. şi o ecuaţie cu o singură necunoscută corespunzător necunoscutei antisimetrice.în cazul structurilor simetrice încărcate simetric. eforturile simetrice din secţiunea de pe axa de simetrie sunt diferite de zero. De remarcat faptul că. . această simplificare a fost obţinută ţinând cont numai de proprietăţile de simetrie ale structurii şi utilizând un sistem de bază simetric. ⎧δ11X1 + δ12 X 2 + ∆1p = 0 ⎪ ⎪ (2. după tipul de încărcare şi diagrama trasată. Pornind de la această observaţie şi de la caracteristicile deformatei structurii simetrice în cazul încărcărilor particulare se poate trece la utilizarea unui procedeu specific de rezolvare. Semistructura obţinută se va rezolva numai pentru încărcarea ce îi revine. iar eforturile antisimetrice sunt egale cu zero. Aceste rezultate conduc la următoarele concluzii: . Rezolvarea structurilor simetrice poate fi în continuare simplificată dacă se ţine seama de caracteristica încărcărilor exterioare. iar diagramele de eforturi pe structura reală se obţin prin transpunere simetrică sau antisimetrică. 0 Dacă încărcarea exterioară este simetrică.

f).9. în axa de simetrie se va introduce o încastrare perfectă (fig. Rezultă de aici că legătura ce urmează a fi introdusă în axa de simetrie şi care să respecte atât condiţia cinematică cât şi condiţia statică.2. Aceasta are ca echivalent mecanic un moment şi o forţă orizontală şi permite deplasarea numai pe direcţia axei de simetrie. În această secţiune.Fig.2. θ=0).particularitatea structurii în axa de simetrie.v ≠ 0.9.2.axa de simetrie se suprapune peste axa unei bare. a b c d e . Din acest ultim punct de vedere se pot întâlni trei cazuri: .N ≠ 0) ca eforturi simetrice şi al treilea este egal cu zero (T=0) ca efort antisimetric.9. dar secţiunea de pe axa de simetrie nu se poate deplasa pe direcţia axei de simetrie.axa de simetrie intersectează o bară la mijlocul ei.axa de simetrie intersectează un nod format din două bare ce se întâlnesc sub un unghi oarecare. . ..9 – f Structura din figura 2. N şi T).e are deformata simetrică. deoarece aici există o bară.24 - .9.b şi d). două sunt diferite de zero (M ≠ 0. dintre cele trei eforturi (M. . În consecinţă.a şi c defor-mata este simetrică. iar secţiunea de pe axa de simetrie are numai deplasare pe directia axei de simetrie (u=0. A) Cazul încărcării simetrice. La structurile din figura 2. este o încastrare glisantă (fig.

Ca urmare secţiunea din axa de simetrie se va deplasa pe orizontală şi se va roti.2.Fig. primele două sunt nule.10.10. dar nu se va deplasa pe verticală (u ≠ 0. La structurile din figura 2. dintre eforturile M. Deformata structurii este antisimetrică.2. N şi T.25 - .a şi c. Pentru a obţine rezultatul corect la trecerea de la semistructură la structura reală trebuie ca în semistructură bara de pe axa de simetrie să fie considerată cu momentul de inerţie pe jumătate (fig.B) Cazul încărcării antisimetrice. eforturi simetrice şi numai forţa tăietoare este diferită de zero (M=0.La structurile cu stâlp în axa de simetrie din încărcarea antisimetrică valoarea momentelor încovoietoare obţinute pe semistructură se dublează. încastrarea glisantă este echivalentă cu două legături simple.f).e axa de simetrie întâlneşte un stâlp. T ≠ 0). la fel ca o articulaţie. care respectă condiţia cinematică (v=0) şi condiţia statică (T ≠ 0). . . θ ≠ 0). a b c d I e .10. v=0.Calculul practic prin procedeul semistructurilor se conduce astfel: se stabileşte semistructura funcţie de tipul încărcării exterioare şi de particularităţile structurii şi apoi se urmează aceleaşi etape ca la structurile oarecare. N=0.10 f I/2 Observaţii: .În stabilirea gradului de nedeterminare statică. În cazul structurii din figura 2. Din încărcarea antisimetrică stâlpul se deformează.10. Legătura ce se va introduce pe semistructură în această secţiune este un reazem simplu (fig. .2.b şi d).

Fig.9 2 Tp 5 .8 4 _ _ 5 1 .0 8 Mp h 6 8 .EXEMPLUL 2.1 9 Mp g 5 1 .0 8 6 8 .2.8 4 j 4 4 . Să se traseze diagramele de eforturi la structura simetrică din figura 2.11.3 2 2 9 .26 - .7 7 _ 8 1 .7 7 _ .1 9 5 3 .5 1 f 2 9 .2.a încărcată simetric.1 9 360 0 Mp m2 120 e 5 3 . 2 0 k N /m 3I 2I 4 3I 2I Sem istru ctu ra 3 3 6 3 3 2 0 k N /m 3I b a 2 0 k N /m X2 X1 8 X 1= 1 8 1 SB c X 2= 1 1 2 4 3 4 3 m1 d 1 1 3 1 3 5 3 .3 9 _ Np 8 1 .5 1 2 4 .9 2 + _ + + _ i 5 .11 .3 2 2 9 .5 1 2 4 .

11.g) se obţine prin suprapunere de efecte.j) sunt simetrice.27 - . iar diagrama de forţă tăietoare este antisimetrică (fig.i). respectiv M p = M 0 + m1 X1 + m 2 X 2 p Deoarece încărcarea pe structura reală este simetrică.11.2. ( N = 3 ⋅ 2 − 2 − 2 ⋅1 = 2 ). diagramele de moment încovoietor (fig 2.324 Diagrama de moment încovoietor pe semistructură (fig.11. e. Fiind încărcată simetric. X 2 = −24. se trasează 0 diagramele m1.b).392 .2. .11. Alegând sistemul de bază reprezentat în figura 2. Sistemul de ecuaţii este ⎧δ11X1 + δ12 X 2 + ∆1p = 0 ⎨ ⎩δ 21X1 + δ 22 X 2 + ∆ 2 p = 0 Calculul coeficienţilor necunoscutelor şi termenilor liberi: m12 1 1 2 1 1 2 96 δ11 = ∫ ⋅ ⋅5⋅8⋅ 8 + ⋅ ⋅ 6 ⋅8⋅ 8 = dx = EI 2EI 2 3 3EI 2 3 EI mm 1 1 2 1 1 2 52 δ12 = δ 21 = ∫ 1 2 dx = ⋅ ⋅5⋅8⋅ 1+ ⋅ ⋅ 6 ⋅8⋅ 2 = EI 2EI 2 3 3EI 2 3 3EI 2 m 1 1 2 1 1 2 1 9 δ 22 = ∫ 2 dx = ⋅ ⋅ 5 ⋅1 ⋅ 1 + ⋅ ⋅6⋅2⋅ 2 + ⋅1 ⋅ 3 ⋅1 = EI 2EI 2 3 3EI 2 3 3EI 2EI 0 mM 1 1 1 ⎛1 2 2 ∆ 1p = ∫ 1 p dx = − ⋅ ⋅ 5 ⋅ 360 ⋅ 8 − ⎜ ⋅ 6 ⋅ 360 ⋅ 8 − 2EI 2 3EI ⎝ 2 EI 3 3 2 20 ⋅ 6 2 1 ⎞ 3840 − ⋅6⋅ ⋅ 8⎟ = − 3 8 2 ⎠ EI 0 m M 1 1 2 1 ⎛1 2 ∆ 2 p = ∫ 2 p dx = − ⋅ ⋅ 5 ⋅ 360 ⋅ 1 − ⎜ ⋅ 6 ⋅ 360 ⋅ 2 − EI 2EI 2 3 3EI ⎝ 2 3 2 20 ⋅ 6 2 1 ⎞ 620 − ⋅6⋅ ⋅ 2⎟ = − 3 6 2 ⎠ EI Cu aceste valori sistemul de ecuaţii capătă forma 52 3840 ⎧ 96 X1 + X2 − =0 ⎪ EI ⎪ 3EI EI ⎨ ⎪ 52 X1 + 9 X 2 − 620 = 0 ⎪ 3EI 2EI EI ⎩ iar valorile necunoscutele sunt: X1 = 44. f). Semistructura este de două ori static nedeterminată.Structura este de trei ori static nedeterminată.2.2.11. m2 şi M p (fig.c. semistructura se obţine prin introducerea unei încastrări glisante în axa de simetrie (fig.d.11.11.h) şi de forţă axială (fig.2.

c. Pentru determinarea momentelor încovoietoare este necesar calculul structurii la componenta antisimetrică (fig.EXEMPLUL 2.28 - . 80kN 4 4 I 60kN I 4I 10 40kN 40kN 40kN 40kN I 4I I 30kN 30kN 30kN 30kN În cărcare sim etrică În cărcare an tisim etrică .12).2.2.12 Încărcarea este oarecare. în timp ce componenta antisimetrică produce atât forţe axiale.13. f). componenta simetrică nu produce decât forţe axiale în rigle.13.a).3.12 utilizând procedeul semistructurilor. Semistructura este de două ori static nedeterminată N = 3C − A − 2S = 3 ⋅ 2 − 2 ⋅ 2 = 2 Alegând sistemul de bază reprezentat în figura 2. Deoarece forţele sunt concentrate în noduri. Aceasta se poate descompune într-o componentă simetrică şi una antisimetrică (fig.13. Sistemul de ecuaţii este ⎧δ11 X1 + δ12 X 2 + ∆ 1p = 0 ⎨δ X + δ X + ∆ = 0 22 2 2p ⎩ 21 1 .d.2. e.b). Să se traseze diagramele de eforturi la structura simetrică din figura 2. se trasează 0 diagramele m1.13.2. m2 şi M p (fig. Structura este de trei ori static nedeterminată N = 3C − A − 2S = 3 ⋅ 2 = 6 Fiind încărcată antisimetric. cât şi forţe tăietoare şi momente încovoietoare. semistructura se obţine prin introducerea de reazeme simple în axa de simetrie (fig.Fig.2.

2.a) se obţine prin suprapunere de efecte.07 Diagrama de moment încovoietor pe semistructură (fig. X 2 = 18.14.13 Calculul coeficienţilor necunoscutelor şi termenilor liberi: 2 m1 1325 1 1 1 2 dx = ⋅ 5 ⋅ 4 ⋅ 5 + δ11 = ∫ ⋅ ⋅5⋅5⋅ 5 = EI EI 4EI 2 3 12EI m m 1 100 δ12 = δ 21 = ∫ 1 2 dx = ⋅ 5 ⋅ 4 ⋅ 5 = EI EI EI 2 m 1 1 1 2 2525 δ 22 = ∫ 2 dx = ⋅ 5 ⋅ 8 ⋅ 5 + ⋅ ⋅5⋅5⋅ 5 = EI EI 4EI 2 3 12EI 0 mM 1 6000 1 ⎛1 ⎞ ∆ 1p = ∫ 1 p dx = − ⎜ ⋅ 440 ⋅ 4 ⋅ 5 + ⋅160 ⋅ 4 ⋅ 5 ⎟ = − EI EI ⎝ 2 2 EI ⎠ 0 m2Mp 1 ⎛1 1 1 7600 ⎞ dx = − ⎜ ⋅ 440 ⋅ 4 ⋅ 5 + ⋅ 160 ⋅ 4 ⋅ 5 + ⋅ 160 ⋅ 4 ⋅ 5 ⎟ = − ∆ 2p = ∫ EI EI ⎝ 2 2 2 EI ⎠ Cu aceste valori sistemul de ecuaţii capătă forma 100 6000 ⎧ 1325 X1 + X2 − =0 ⎪ 12EI ⎪ EI EI ⎨ ⎪100 X1 + 2525 X 2 − 7600 = 0 ⎪ EI ⎩ 12EI EI iar valorile necunoscutelor sunt: X1 = 37.Fig.29 - . respectiv .2.40kN I 30kN I 4I 4I I 40kN 4 X2 30kN I S e m istru c tu ră SB c 10 4 X1 b a 5 1 5 1 5 1 5 440 1 160 0 Mp 70 440 m1 d m2 e f .97 .

2.07 as + 70 + 56. 90. .63 189. iar diagrama de forţă axială se obţine prin suprapunerea efectelor celor două componente ale încărcării (fig.63 189.14.b) şi de forţă axială (fig 2.97 + + _ as Tp=Tp c 18.86 69.04 _ _ Np e _ 56.23 69. diagramele de moment încovoietor (fig 2.23 69.14.04 .07 + 18.23 Mp a _ as Mp=Mp b 159.37 120.86 159.2. deoarece numai componenta antisimetrică produce deformarea prin încovoiere a structurii.07 120.14.77 40 120. diagramele finale de moment încovoietor şi de forţă tăietoare sunt identice cu cele calculate pentru componeta antisimetrică.30 - .c).Fig.07 + 40 + 30 56.37 189.2.77 18.37 90.e).04 d _ 18.86 159.M p = M p + m1 X 1 + m 2 X 2 Pentru componenta antisimetrică.d) sunt antisimetrice iar diagrama de forţă tăietoare este simetrică (fig.04 Np _ 56.14.07 _ + 70 37.14 Se spune că încărcarea de tipul celei prezentate în acest exemplu este o încărcare de tip antisimetric.77 40 18.63 as 0 90. Pentru încărcarea dată.

în caz contrar semnul este minus.16) . t +t tm reprezintă temperatura medie din axa barei ( t m = 1 2 ).14) ⎨ ⎪.1.. + δ nn X n + ∆ nt = 0 ⎩ Coeficienţii necunoscutelor au aceleaşi expresii ca în cazul încărcării cu forţe. . + δ X + ∆ = 0 ⎪ 21 1 22 2 2n n 2t (2.. ca urmare a surplusului de legături.3. Xn cu care se determină momentul încovoietor în orice secţiune M t = m1X1 + m 2 X 2 + . iar termenii liberi.dacă forţa axială şi temperatura medie tm au acelaşi efect asupra barei......1x10 −5 grad −1 ).. rezultă că ∫ n i dx şi ∫ m i dx reprezintă suprafaţa diagramei de forţă axială.. X2. ambele de alungire sau scurtare. Deoarece tm. La structurile static nedeterminate variaţia de temperatură produce atât eforturi cât şi modificarea configuraţiei geometrice. respectiv de moment încovoietor pe bara respectivă. … .2. Efectul variaţiei de temperatură la structuri static nedeterminate La proiectarea unor structuri se ţine seama şi de efectul variaţiilor de temperatură. + δ1n X n + ∆1t = 0 ⎪δ X + δ X + .. ∆t şi h sunt constante pe fiecare bară.dacă momentul încovoietor întinde fibra mai caldă semnul este plus.. în acest caz de încărcare eforturile depind de natura materialului şi de mărimea momentelor de inerţie (de produsul EI). + m n X n ..15) ∆ it = α ∫ n i t m dx +α ∫ m i dx h unde α reprezintă coeficientul de dilatare termică liniară ( α = 1. semnul este plus. iar ∆t reprezintă 2 diferenţa de temperatură dintre cele două feţe ale barei ( ∆t = t 2 − t 1 ). iar dacă întinde fibra mai rece semnul este minus. Acestea apar datorită diferenţelor de temperatură ce există între temperatura la care se execută construcţia şi temperatura maximă sau minimă din zona unde urmează să se amplaseze construcţia. Comparativ cu cazul încărcării cu forţe. Semnul termenilor ce intervin în calculul deplasărilor se stabileşte astfel: . Rezolvând sistemul de ecuaţii se obţin necunoscutele X1. deoarece sistemul de bază este static determinat. au expresia ∆t (2. ⎪δ n1X1 + δ n 2 X 2 + .31 - (2. Sistemul ecuaţiilor de condiţie în cazul încărcării structurii cu variaţia de temperatură are forma: ⎧δ11X1 + δ12 X 2 + .

2 5 1 1 9 .2 5 o m2 1 2 4 X 2= 1 3 2 n2 + 1 . Se −5 consideră EI=105 kNm.15 . iar m i este diagrama de momente încovoietoare produsă pe acelaşi sistem de bază de forţa egală cu unitatea.16) nu există un termen M t deoarece sistemul de bază este static determinat şi variaţia de temperatură nu produce eforturi pe aceste sisteme.17) EI EI unde ∆it are forma (2.Fig. 0 EXEMPLUL 2. Deplasarea unei secţiuni la acţiunea variaţiei de temperatură se obţine cu relaţia: 0 mi M t mi M t ∆ i = ∆ it + ∫ dx = ∆ it + ∫ dx (2.32 - .15) şi se calculează pe sistemul de bază utilizat pentru 0 determinarea diagramei Mt. -5 o -5 o 1 8 3 3 1 2 I 3I +15 o 5 ∆t=20 tm=5 3 I 4 3I 3 +15o 4 o o t m= 5 o tm=15 t m= 5 o ∆t=0 ∆ t= 2 0 o X1 o ∆ t= 2 0 o X2 SB _ 1 3 m1 X 1= 1 n1 _ 0 .5 1 6 1 .2. α = 10 grad-1.15. precum şi deplasarea pe orizontală a secţiunii 2. iar înălţimea secţiunilor transversale ale barelor sunt: pentru rigle hr=60cm.4. Să se traseze diagrama de moment încovoietor la structura din figura 2.5 42 Mt 1 3 1 o 42 mu + 3 8 3 8 nu o _ 3 8 3 8 . iar pentru stâlpi hs=40cm.În relaţia (2.

6 ⎝ 0. ∆t = 15 − (−5) = 20 o Bara 1 – 2.6 2 ⎠ ∆ 2 t = α ∫ n 2 t m dx +α ∫ m 2 Se constată că termenii liberi nu depind de produsul EI. 15 − 5 = 5o .6 2 ⎝ 0. 2 – 3 şi 3 – 5 t m = 2 15 − 15 o Bara 3 .1.813 Cu aceste valori au fost calculate momentele încovoietoare din diagrama Mt (fig.33 - .2.5 ⋅ 15) + h 20 1 ⎞ ⎛ 20 1 −5 + α⋅⎜ ⋅ ⋅8⋅ 4 + ⋅ ⋅ 4 ⋅ 4 ⎟ = 860α = 860 ⋅ 10 0. Cu aceste elemente sistemul ecuaţiilor de condiţie devine: 16 ⎧ 42 −5 X1 − X 2 − 1065 ⋅ 10 = 0 ⎪ EI ⎪ EI ⎨ ⎪− 16 X1 + 64 X 2 + 860 ⋅ 10 −5 = 0 ⎪ EI 3EI ⎩ Multiplicând ecuaţiile cu produsul EI şi ţinând cont de valoarea acestuia se obţine: ⎧42X1 − 16X 2 − 1065 = 0 ⎪ 64 ⎨ ⎪− 16X1 + 3 X 2 + 860 = 0 ⎩ iar necunoscutele au valorile: X1 = 14 şi X 2 = −29.15) utilizând relaţia: M t = m1 X 1 + m 2 X 2 .5 ⋅ 5 + 3 ⋅ 1.Structura este aceeaşi cu cea de la exemplul 2. Termenii liberi au următoarea formă: ∆t ∆1t = α ∫ n 1 t m dx +α ∫ m1 dx =α ⋅ (− 1 ⋅ 8 ⋅ 5) + h 20 ⎛ 20 1 ⎞ −5 + α ⋅⎜− ⋅ ⋅3⋅3 − ⋅ 8 ⋅ 3 ⎟ = −1065α = −1065 ⋅ 10 0.15 sunt trasate diagramele unitare de forţă axială n1 şi n2 precum şi diagramele unitare de moment încovoietor m1 şi m2 produse de necunoscutele X1=1 şi X2=1 acţionând succesiv pe sistemul de bază.4 tm = = 15o . Pentru calculul termenilor liberi este necesar să se determine valorile temperaturii medii tm si a diferenţei de temperatură ∆t corespunzătoare fiecărei bare a structurii. alegând acelaşi sistem de bază. deci. ∆t = 15 − 15 = 0 2 În figura 2. coeficienţii necunoscutelor au aceleaşi valori.4 2 ⎠ ∆t dx =α ⋅ (− 3 ⋅ 0.

Comparativ cu cazul încărcării cu forţe.75 ⋅ 10 −5 m = 11mm EI 2.19) . astfel: 3 20 1 ⎛ 20 1 ⎞ ⎛3 ⎞ u 2 = α ⋅ ⎜ ⋅ 3 ⋅ 5 − ⋅ 3 ⋅ 15 ⎟ + α ⋅ ⎜ ⋅ ⋅3⋅3 + ⋅ ⋅ 8 ⋅ 3⎟ − 8 0. + δ1n X n + ∆1∆ = 0 ⎪δ X + δ X + . şi în acest caz de încărcare eforturile depind de natura materialului şi de mărimea momentelor de inerţie (de produsul EI). Pentru calculul deplasării pe orizontală a secţiunii 2 la acţiunea variaţiei de temperatură se utilizează relaţia (2. cedările de reazeme produc atât eforturi cât şi modificarea configuraţiei geometrice. Excepţie face cadrul dublu articulat cu reazemele la acelaşi nivel supus unei singure cedări de reazem pe verticală. la care nu apar eforturi deoarece articulaţia rămasă fixă permite rotirea liberă (deplasările fiind foarte mici în comparaţie cu dimensiunile structurii). La structurile static nedeterminate. ⎪ ⎩δ n1X1 + δ n 2 X 2 + . ca urmare a surplusului de legături. din diagrama Mt.18) Coeficienţii necunoscutelor au aceleaşi expresii ca în cazul încărcării cu forţe. iar termenii liberi au expresia ∆ i∆ = −∑ rki ⋅ ∆ k . Sistemul ecuaţiilor de condiţie în cazul încărcării structurii cu cedări de reazeme are forma: ⎧δ11X1 + δ12 X 2 + . Efectul cedărilor de reazeme la structuri static nedeterminate Prin cedări de reazeme se înţeleg tasările şi/sau rotirile fundaţiilor.4 2 ⎠ 1 1 2 1 ⎛1 2 1 1 ⎞ − ⋅ ⋅ 42 ⋅ 3 ⋅ 3 − ⋅ ⎜ ⋅ 42 ⋅ 8 ⋅ 3 + ⋅ 161. + δ X + ∆ = 0 ⎪ 21 1 22 2 2n n 2∆ ⎨ ⎪..17).34 - (2. + δ nn X n + ∆ n∆ = 0 (2.25 ⋅ 8 ⋅ 3 ⎟ = 3EI ⎝ 2 3 2 3 ⎠ EI 2 3 453 = −613... ca urmare a deformării terenului de fundaţie si inexactităţile de execuţie a elementelor prefabricate care trebuie conectate la montaj.Se constată. că la acţiunea variaţiei de temperatură fibra întinsă este fibra mai rece...6 2 ⎝8 ⎠ ⎝ 0.4..75α − = −1066.... Acesta reprezintă paradoxul acţiunii variaţiei de temperatură asupra structurilor static nedeterminate.

5 m2 4 1 . X2. Deplasarea unei secţiuni la acţiunea cedărilor de reazeme se obţine cu relaţia: 0 mM m M ∆ i = ∆ i∆ + ∫ i t dx = − ∑ rki ⋅ ∆ k + ∫ i ∆ dx (2. coeficienţii necunoscutelor au aceleaşi valori.5. ∆u=1. .5cm.Fig.2 5 M∆ .1.20) nu există un termen M ∆ deoarece sistemul de bază este static determinat şi cedările de reazeme nu produc eforturi pe aceste sisteme.5 X 2= 1 3 1 6 .20) În relaţia (2.16 Structura este aceeaşi cu cea de la exemplul 2.2 5 1 7 6 . + m n X n 0 (2. Să se traseze diagrama de moment încovoietor la structura din figura 2.35 - . … .8 8 1 4 0 . iar ∆k sunt cedările de reazeme. Rezolvând sistemul de ecuaţii se obţin necunoscutele X1.. Se consideră EI=105 kNm. ∆v=1.21) EI EI EXEMPLUL 2. 5 2 I 1 3I 3 I 4 3I 3 X2 SB X1 ∆v ∆u 8 3 4 3 H=1 3 m1 X 1= 1 V = 0 . deci.. alegând acelaşi sistem de bază.2cm.unde rki sunt reacţiunile care apar în reazemele k prin încărcarea sistemului de bază cu forţa Xi=1.2.6 3 1 7 6 . Xn cu care se determină momentul încovoietor în orice secţiune M ∆ = m1X1 + m 2 X 2 + .16 supusă acţiunii cedărilor de reazeme.

respectiv deplasarea pe direcţia unei legături fixe să fie egală cu zero.2.03 − ⋅ ⋅ 4 ⋅ 316.21) astfel: m0M ∆ v 5 = −∑ rk 2 ⋅ ∆ k + ∫ 2 dx EI −2 unde primul termen este tocmai ∆2∆ .75 ⋅ 10 Se constată că termenii liberi nu depind de produsul EI.5 ⋅ 1.75 şi X 2 = −79.2 ⋅ 10 = 0 ⎪ EI EI ⎨ 16 64 X 2 + 0. .75 ⋅ 10 −2 m 3EI 2 3 EI Rezultă v 5 ≈ 0 .88 ⋅ 4 = − = −0. Cu aceste elemente sistemul ecuaţiilor de condiţie devine: −2 −2 16 ⎧ 42 −2 X1 − X 2 + 1.36 - .Termenii liberi se determină utilizând relaţia (2.2 ⋅ 10 −2 ∆ 2 ∆ = −(− V ⋅ ∆v ) = 0.25 ⋅ 3 4 − 2 ⋅ 8 ⋅ 140.63 ⋅ 3 4 ⎟ − ⎝ ⎠ 1 1 2 750.75 ⋅ 10 −2 = 0 ⎪− X 1 + 3EI ⎩ EI Multiplicând ecuaţiile cu produsul EI şi ţinând cont de valoarea acestuia se obţine: ⎧42X1 − 16X 2 + 1200 = 0 ⎪ ⎨− 16X + 64 X + 750 = 0 1 2 ⎪ 3 ⎩ iar necunoscutele au valorile: X1 = −58. iar al doilea termen are valoarea m0M ∆ 1 ⎛1 1 1 2 ⎞ 2 ∫ EI dx = 3EI ⋅ ⎜ 2 ⋅ 8 ⋅ 176.19) şi au următoarea formă: ∆1∆ = −(− H ⋅ ∆u ) = 1 ⋅ 1.75 ⋅ 10 m . deci diagrama M∆ este corectă. respectiv ∆ 2 ∆ = 0.2 ⋅ 10 −2 = 1.22 Cu aceste valori au fost calculate momentele încovoietoare din diagrama M∆ (fig.16) utilizând relaţia: M ∆ = m1 X 1 + m 2 X 2 Pentru verificarea corectitudinii calculelor se utilizează condiţia de compatibilitate. Astfel deplasarea pe direcţia reazemului 5 (v5) se calculează utilizând relaţia (2.5 ⋅ 10 = 0.

3. a b c Fig. Grinzi continue Grinzile continue sunt sisteme static nedeterminate frecvent utilizate în constructii civile. atunci gradul de nedeterminare statică este n-1. Tratarea distinctă a acestor categorii de structuri.1).grinzi cu zăbrele.1.arce. . Aceste sisteme de bare drepte au întotdeauna un reazem fix (articulaţie sau încastrare) şi unul sau mai multe reazeme simple.dacă grinda continuă are ca reazem fix o încastrare şi n reazeme simple.3. . prin metoda eforturilor. .3. Ele se pot realiza cu mai multe deschideri sau numai cu o singură deschidere. cu console sau fără console (fig. deci numărul reazemelor simple. în vederea unor forme sistematizate de rezolvare este justificată de larga lor folosire în practică. . al următoarelor tipuri de structuri: . poduri.1 Gradul de nedeterminare statică la grinzile continue se poate stabili utilizând relaţiile (2. (2.grinzi continue. atunci gradul de nedeterminare statică este n.2) sau direct astfel: .CAPITOLUL III APLICAREA METODEI EFORTURILOR LA REZOLVAREA UNOR TIPURI PARTICULARE DE STRUCTURI În prezentul capitol se studiază modul de calcul.37 - . adică este egal cu numărul reazemelor simple intermediare.1).dacă grinda continuă are ca reazem fix o articulaţie şi n reazeme simple. industriale.

e.38 - .2. iar grinda din figura 3. ceea ce conduce la un volum mare de operaţii.1.2.c obţinut prin întreruperea continuităţii grinzii în dreptul reazemelor intermediare. iar din încărcarea cu 0 forţele exterioare.f). . diagrama M p se realizează foarte uşor (fig.2.3. Se remarcă faptul că din încărcarea sistemului de bază cu necunoscutele . a b X1 X1 X2 X2 X3 X3 c X 1= 1 d 1 X 2= 1 e 1 X 3= 1 f 1 g Fig.a de trei ori static nedeterminată. Fie grinda din figura 3.b este de 2 ori static nedeterminată.1. Aceasta se poate realiza printr-o alegere judicioasă a sistemului de bază.3.a este de 3 ori static nedeterminată.3.c este de 3 ori static nedeterminată.2.1. Rezolvarea grinzilor continue prin metoda eforturilor trebuie sa aibă la bază ideea generală de reducere a volumului de calcule. se observă că acesta este format dintr-o succesiune de grinzi simplu rezemate.b se poate observa că atât 0 diagramele unitare cât şi diagrama M p se întind pe întraga lungime a grinzii.De exemplu grinda din figura 3. grinda din figura 3.diagramele unitare se extind numai pe deschiderile adiacente reazemului (fig.perechi de momente unitare .2 Dacă se alege sistemul de bază din figura 3.d. Dacă se alege sistemul de bază din figura 3.2.g).

3 sunt prezentate sistemul de bază ales pe baza 0 elementelor prezentate anterior. Acest procedeu de calcul a fost elaborat de Clapeyron.3.1. 3.3). ecuaţia de compatibilitate reprezintă condiţia ca rotirea relativă între două grinzi simplu rezemate adiacente.Fig. deoarece grinda reală este continuă.i X i -1 Xi i I ij L ij Xj P j I jk L jk Xk p k I k.39 - .j R j. ale sistemului de bază să fie egală cu zero.k R k. .i R i.1.j . 3.i R j.i -1 R i.3 Tot în figura 3. P i-1 I i-1.k +1 X k +1 k+1 SB X i= 1 mi 1 x gij X j= 1 x gjk mj 1 X k= 1 mk 1 0 Mp Ω i-1. Pentru acest sistem de bază ales.i Ω ij Ω jk R i-1. Ecuaţia celor trei momente Sistematizarea calculului grinzilor continue se poate face sub forma ecuatiilor celor trei momente.i L i-1 .Acest mod de alegere a sistemului de bază va permite realizarea sistematizării calculului grinzilor continue. precum şi diagramele unitare şi diagrama M p . Fie o grindă continuă din care se consideră numai o parte (fig.k+ 1 L k.

ecuaţia de compatibilitate. + δ jn X n + ∆ jp = 0 (3.4) Introducând expresiile obţinute pentru coeficienţii necunoscutelor în ecuaţia (3. care în acest caz este reflectată prin condiţia de continuitate a formei deformate are forma θj = 0 sau dezvoltat δ j1 X 1 + . rezultă L ij ⎛ I I ⎞ I I0 ⋅ X i + 2⎜ L ij ⋅ 0 + L jk ⋅ 0 ⎟ ⋅ X j + L jk 0 ⋅ X K + 6EI 0 ∆ jp = 0 (3.Pentru nodul j.1) (3. dintre toţi coeficienţii necunoscutelor din ecuaţia (3.. + δ ji X i + δ jj X j + δ jk X k + . δjj şi δjk sunt diferiţi de zero.5) ⎜ I ij I ij I jk ⎟ I jk ⎝ ⎠ Utilizând următoarele notaţii λ ij = L ij ⋅ I0 I şi λ jk = L jk ⋅ 0 I ij I jk (3. Efectuând calculul coeficienţilor necunoscutelor se obţin expresiile L ij 1 1 1 ⋅ ⋅ L ij ⋅ = EI ij 2 3 6EI ij L ij L jk 2 1 1 2 1 1 δ jj = ⋅ ⋅ L ij ⋅ + ⋅ ⋅ L jk ⋅ = + EI ij 2 3 EI jk 2 3 3EI ij 3EI jk L jk 1 1 1 δ jk = ⋅ L jk ⋅ = EI jk 2 3 6EI jk δ ij = (3.6) . În această situaţie ecuaţia (3.40 - .... deoarece necunoscutele care intervin sunt momentele încovoietoare din trei secţiuni succesive.2) numai δij.2) devine δ ji X i + δ jj X j + δ jk X k + ∆ jp = 0 rel (3.2) se numeşte ecuaţia celor trei momente.2) Deoarece diagramele unitare se întind numai pe două deschideri adiacente.3) Această formă redusă a ecuaţiei (3.3) şi multiplicând totodată cu 6EI0 unde I0 reprezintă un moment de inerţie de comparaţie.

Termenul liber al ecuaţiei (3.i R j.j . 3.8) se poate scrie sub forma 6EI 0 ∆ jp = 6Ω ij ⋅ m g ⋅ ij I0 I + 6Ω jk ⋅ m g ⋅ 0 I ij I jk jk (3. iar m g şi m g ordonata din diagrama unitară mj pe deschiderea ij respectiv jk.j R j.7) De remarcat faptul că prima parte a ecuaţiei (3.Fig. 3.4) ij jk mg = ij xg ij L ij şi m g = jk xg jk L jk x gjk (3.8) se obţine 6EI 0 ∆ jp = 6Ω ij ⋅ xg ij L ij ⋅ x g I0 I I I0 + 6Ω jk ⋅ ⋅ = 6R ji 0 + 6R jk 0 I jk I ij I ij L jk I jk jk (3. ij jk 0 Ordonatele m g şi m g se pot exprima astfel (fig.8) unde Ωji şi Ωjk reprezintă suprafaţa diagramei M p pe deschiderea ij respectiv jk.9) în (3.41 - .4Introducând (3.k Ω jk R k. ecuaţia (3.9) x gij X j= 1 1 G Ω ij G Ω jk Ω ij R i.10) .unde λij şi λjk reprezintă lungimile transformate ale deschiderilor ij respectiv jk.7) depinde numai de caracteristicile geometrice ale grinzii.5) devine λ ij X i + 2(λ ij + λ jk )X j + λ jk X K + 6EI 0 ∆ jp = 0 (3.

..42 0 .Xn. din rezolvarea căruia rezultă necunoscutele X1. Cu aceste elemente se poate scrie expresia finală a ecuaţiei celor trei momente: λ ij X i + 2(λ ij + λ jk )X j + λ jk X K + 6R ji I0 I + 6R jk 0 = 0 I ij I jk (3.în cazul grinzilor continue care au un capăt încastrat (fig 3. Referitor la modul de aplicare practică a ecuaţiei celor trei momente la rezolvarea grinzilor continue sunt necesare următoarele observaţii: . care reprezintă reacţiunile în reazemul j obţinute pe grinzile conjugate ij şi jk încărcate cu diagrama M p răsturnată.în sistemul de ecuaţii. Reacţiunile Rji şi Rjk sunt reacţiuni fictive. Momentul încovoietor într-o secţiune curentă a unei deschideri se calculează prin suprapunerea efectelor M p = M p + m 1 X 1 + m 2 X 2 + .2. .. .nu mai este necesară trasarea diagramelor unitare.X2. sistemul de bază se alege prin introducerea unei deschideri fictive adiacente secţiunii de încastrare pentru care se impune condiţia ca lungimea sa transformată să fie egală cu zero...n) se obţine sistemul de ecuaţii. + m n X n 0 (3. . respectiv momentele încovoietoare din secţiunile de pe reazeme..11) cu semnul plus dacă au sensul de jos în sus şi cu semnul minus dacă au sensul de sus în jos. .. necunoscutele (momentele de pe reazeme) rezultă negative.11) Scriind câte o astfel de ecuaţie pentru fiecare secţiune unde s-a întrerupt continuitatea (j=1. .5).12) Pentru calculul forţei tăietoare se detaşează fiecare deschidere prin secţionarea în imediata vecinătate a reazemelor şi din condiţia de echilibru static se determină forţele tăietoare de la capete..în cazul grinzilor continue încărcate cu forţe verticale gravitaţionale pe toate deschiderile.reacţiunile fictive Rji şi Rjk. se introduc în ecuaţia (3. Această condiţie se realizează considerând că deschiderea are momentul de inerţie egal cu infinit.. respectiv reacţiunea în rezemul j când grinda jk este încărcată cu forţa 0 concentrată Ωjk care reprezintă rezultanta diagramei M p răsturnată. adică fibra superioară este cea întinsă.unde Rji şi Rjk reprezintă reacţiunea în reazemul j când grinda ij este încărcată 0 cu forţa concentrată Ωji care reprezintă rezultanta diagramei M p răsturnată. prima şi ultima ecuaţie conţin numai câte două necunoscute.

Fig. respectiv efectul încărcării de pe deschiderea adiacentă consolei şi .3.6Efectul încărcării de pe consolă intervine în calcul prin reacţiunea fictivă R23 din ultimul reazem intermediar.la grinzile continue cu consolă (fig. 3.Fig. obţinută prin considerarea diagramei de moment încovoietor din deschiderea 2-3. 3. grinda 2-3-4.13) .1 I 01 = ∞ 0 2 X2 3 X3 4 X1 SB m1 X 1 =1 1 . 1 X1 2 X2 3 3 4 SB 0 Mp G rind a c onjug ată R 23 R 32 .5Astfel ecuaţia de condiţie pentru secţiunea din încastrare are forma 2λ 12 X1 + λ 12 X 2 + 6R 12 I0 =0 I12 (3. Pentru uşurinţa calculului reacţiunii fictive se poate utiliza suprapunerea de efecte.6) în sistemul de bază apare o grindă cu consolă.43 - .

44 - .se alege sistemul de bază prin întreruperea continuităţii barei în dreptul reazemelor intermediare şi transformarea încastrării.12).se stabileşte gradul de nedeterminare statică. obţinând o succesiune de grinzi simplu rezemate (0 – 1. care reprezintă ecuaţii de continuitate a deformatei în secţiunile 1 şi 2 sunt: I0 I0 ⎧ ⎪λ 01X 0 + 2(λ 01 + λ12 )X1 + λ12 X 2 + 6R 10 ⋅ I + 6R 12 ⋅ I = 0 ⎪ 01 12 ⎨ I0 I0 ⎪λ12 X1 + 2(λ12 + λ 23 )X 2 + λ 23 X 3 + 6R 21 ⋅ + 6R 23 ⋅ =0 ⎪ I 23 I12 ⎩ 0 . . În calculul practic al grinzilor continue. în articulaţie cu introducerea unei deschideri fictive având momentul de inerţie infinit.se trasează diagama de moment încovoietor pe sistemul de bază produsă de încărcarea cu forţe exterioare. 1 – 2 şi 2 – 3).efectul încărcării de pe consolă. cu deschiderea 2-3 grindă secundară şi consola grindă principală. . . ţinând cont de momentul de inerţie de comparaţie Io.7. De remarcat faptul că diagrama M p de pe consolă nu intervine în calculul reacţiunilor. deoarece conjugata grinzii cu consolă este o grindă Gerber.se rezolvă sistemul de ecuaţiii şi se trasează diagama de moment încovoietor prin suprapunere de efecte utilizând relaţia (3.se determină forţele tăietoare utilizând acelaşi procedeu ca la structurile în formă de cadre. .se calculează lungimile transformate ale deschiderilor. dacă există.se determină suprafaţa diagramei de moment încovoietor de pe fiecare deschidere (cu excepţia consolei) şi se calculează reacţiunile fictive de pe grinda conjugată. . Ecuaţiile de condiţie.11) egal cu gradul de nedeterminare statică. utilizând ecuaţia celor trei momente. . Sistemul de bază s-a ales prin întreruperea continuităţii grinzii în secţiunile din dreptul reazemelor intermediare. . EXEMPLUL 3.se scrie sistemul ecuaţiilor de condiţie care cuprinde un număr de ecuaţii de forma (3.1 Să se traseze diagramele de eforturi la grinda continuă din figura 3. se parcurg următoarele etape: . Grinda continuă este de două ori static nedeterminată.

λ12 = 6 = 6m şi λ 23 = 8 = 4m I 2I I Suprafeţele diagramelor de moment încovoietor şi reacţiunile fictive de pe fiecare deschidere sunt 1 1 Ω 01 = 6 ⋅ 180 = 540 .0 3 4 9 .0 3 _ 6 2 .9 1 .3.Fig. R 12 = R 21 = Ω12 = 180 2 3 1 1 Ω 23 = ⋅ (8 + 4 ) ⋅ 120 = 720 .2 7 Ω 23 R 23 = 3 6 0 = R 32 Mp 3 .F iT p g – 4 4 .4 1 + 1 0 .7 6 1 3 3 .9 7 .7 2 5 9 . R 23 = R 32 = Ω 23 = 360 2 2 .0 3 + _ + _ 7 5 .45 - . R 01 = R 10 = Ω 01 = 270 2 2 1 2 Ω12 = 6 ⋅ 90 = 360 .5 9 5 7 .7 Alegând I0=I se obţin următoarele valori ale lungimilor transformate I I I λ 01 = 6 = 6m .9 7 7 0 .120kN I 3 3 X1 2 0 k N /m I 6 X2 60kN 2I 4 60kN 2 2 SB 0 0 Mp 1 2 3 180 90 120 120 Ω 01 R 01 = 2 7 0 = R 10 9 2 .7 9 9 9 .4 3 Ω 12 R 12 = 1 8 0 = R 21 8 0 .

2 ⎧∑ M1 = 0.Fig. Tinând cont şi de faptul că X0=0 şi X3=0 rezultă un sistem de două ecuaţii cu două necunoscute I I ⎧ ⎪2(6 + 6 )X1 + 6X 2 + 6 ⋅ 270 ⋅ I + 6 ⋅ 180 ⋅ I = 0 ⎨ I I ⎪6X1 + 2(6 + 4 )X 2 + 6 ⋅ 180 ⋅ + 6 ⋅ 360 ⋅ = 0 ⎩ I 2I sau ⎧24X1 + 6X 2 + 2700 = 0 ⎨6X + 20X + 2160 = 0 ⎩ 1 2 Necunoscutele au următoarele valori: X1 = −92.4 3 9 2 .1 ⎧∑ M 0 = 0.43 = 0.59 M A = 44. deoarece încărcarea este simetrică pe fiecare deschidere.43 + 20 ⋅ 6 ⋅ 3 + 80.7.Se poate observa că.8 Deschiderea 0 . unde momentele sunt luate din diagrama Mp(fig.3. 120kN 0 A T 01 3 3 4 4 .27 .9 7 V4 T 32 60kN .46 - .03 . Pentru calculul forţelor tăietoare precum şi al momentelor maxime din câmp se detaşează fiecare deschidere şi se încarca cu forţa exterioară ce îi revine şi cu eforturile de la capete.59 ⋅ 3 = 133.0 3 T 23 7 0 .8). reacţiunile fictive au rezultat egale. ⎩∑ 2 − 92. Diagrama de moment încovoietor a fost trasată în figura 3.43 + T12 ⋅ 6 − 20 ⋅ 6 ⋅ 3 + 80.41 T01 ⋅ 6 − 120 ⋅ 3 + 92. ⎨ M = 0. T21 = 57.27 − T21 ⋅ 6 = 0.2 7 8 0 . T01 = 44.9 7 V2 2 0 k N /m 2 6 T 21 6 2 . Semnul minus pentru necunoscute indică faptul că în secţiunile din dreptul reazemelor intermediare 1 şi 2 fibra întinsă este cea superioară.27 = 0. ⎩∑ 1 120 ⋅ 3 + 92.4 3 1 1 T 10 7 5 .4 1 T 12 5 7 . pe fiecare deschidere.3.43 şi X 2 = −80.2 7 B 4 C 2 4 9 .97 − 92. T10 = 75.0 3 V3 2 60kN 8 0 .77 Deschiderea 1 .43 − T10 ⋅ 6 = 0. ⎨ M = 0.5 9 V1 9 2 . T12 = 62.

03 ⋅ x − 20 ⋅ x ⋅ 2 Secţiunea din câmp în care momentul încovoietor este maxim.03 ⋅ 6 − 60 ⋅ 4 = 99.47 - ∑ Yi = 0.9.27 + T23 ⋅ 8 − 60 ⋅ 6 − 60 ⋅ 2 = 0. respectiv Tx = 0 ⇒ x = 3. sistemul de bază se obţine prin ataşarea unei deschideri fictive în extremitatea stângă având I 01 = ∞ . respectiv V0 − 120 + V1 − 20 ⋅ 6 + V2 − 60 − 60 + V3 = = 44.43 + 62.27 + 70.03 ⋅ 2 = 59.03 ⋅ 3. condiţia de echilibru static nu este suficientă pentru verificarea corectitudinii calculelor.03 În secţiunile B şi C momentele încovoietoare au valorile M B = −80.2 Să se traseze diagramele de eforturi la grinda continuă din figura 3. Deoarece grinda are un capăt încastrat.03 − 20 ⋅ x x M x = −92.763kNm 2 Deschiderea 2 .27 + 70.27 + 60 ⋅ 2 + 60 ⋅ 6 − T32 ⋅ 8 = 0. În acest sens se verifică condiţia de continuitate a deformatei.) Pentru verificarea condiţiei de echilibru static se scrie ecuaţia de proiecţie pe verticală a tuturor forţelor (încărcările date şi reacţiunile din legăturile cu terenul).10 M max = −92. 3.38 − 120 + 132.10 − 20 ⋅ 3. respectiv. dacă rotirea relativă din secţiunile 1 respectiv 2 sunt nule.59 − 120 + 133.7. T32 = 49.97 − 80.79kNm M C = −80.43 + 62. ⎩∑ 3 − 80.91kNm Reacţiunile reale din reazeme se determină din condiţia de echilibru pe verticală a porţiunilor de bară ce se găsesc în vecinătatea legăturilor cu baza de susţinere (fig. T23 = 70. ⎨ M = 0. .3 ⎧∑ M 2 = 0.Într-o secţiune oarecare expresiile forţei tăietoare şi a momentului încovoietor sunt Tx = 62.10 Valoarea momentul încovoietor maxim este 3. EXEMPLUL 3. se determină din condiţia ca forţa tăietoare în acea secţiune să fie nulă.06 − 120 + 49. .10 ⋅ = 3.97 = 0 Aşa cum s-a prezentat anterior. Grinda continuă este de două ori static nedeterminată.

3 5 . λ 23 = 9 = 9m 3I 3I Ecuaţiile de condiţie sunt: I0 I0 ⎧ ⎪λ 01X 0 + 2(λ 01 + λ12 )X1 + λ12 X 2 + 6R 10 ⋅ I + 6R 12 ⋅ I = 0 ⎪ 01 12 ⎨ I0 I0 ⎪λ12 X1 + 2(λ12 + λ 23 )X 2 + λ 23 X 3 + 6R 21 ⋅ + 6R 23 ⋅ =0 ⎪ I12 I 23 ⎩ Pentru calculul reacţiunilor fictive se vor utiliza ecuaţiile de echilibru static pe fiecare deschidere astfel: . λ12 = 9 = 9m.80kN 3I 6 X1 3 X2 2 4 k N /m 3I 9 3 30 SB 0 0 Mp 1 2 3 90 160 Ωp 23 .0 5 + _ + 6 7 .0 6 1 1 9 . Ω 12 R 12 Ω 12 R 21 R 23 1 5 8 .8 6 2 7 . lungimile transformate sunt: 3I 3I λ 01 = 0.2 4 Ω t23 R 32 90 Mp 4 5 .9 Considerând I0=3I.6 5 Tp 1 2 .Fig.7 8 1 1 5 .9 5 30 _ + 1 0 0 .48 - .3.

1458 ⋅ 2 9 − 405 ⋅ 3 9 − R 32 ⋅ 9 = 0 1 1 R 23 = 594 ∑ M 3 = 0. . În continuare se vor analiza câteva cazuri de încărcare a acestor grinzi. Ω 23 = ⋅ 9 ⋅ 243 = 1458 3 2 2 1 R 32 = 459 ∑ M 2 = 0. Grinzi static nedeterminate cu o singură deschidere Grinzile static nedeterminate cu o singură deschidere au o importanţă deosebită în rezolvarea structurilor static nedeterminate prin metoda deplasărilor.2.pe deschiderea 1.86 Diagramele de eforturi sunt prezentate în figura 3.pe deschiderea 2-3 diagrama M p se descompune într-o diagramă parabolică datorată încărcării de pe deschiderea 2-3 şi o diagramă triunghiulară datorată încărcării de pe consolă (fig. diagrama M p nu este 0 simetrică şi în consecinţă pentru calculul reacţiunilor fictive.24 şi X 2 = −158.9. 2 1 p tr Ω 23 = ⋅ 9 ⋅ 90 = 405 .1. pentru încărcarea dată. R 23 ⋅ 9 − 1458 ⋅ 2 9 + 405 ⋅ 3 9 = 0 Sistemul de ecuaţii devine 3I ⎧ 0 + 2(0 + 9 )X1 + 9X 2 = 0 − 6 ⋅ 320 ⋅ ⎪ 3I ⎨ 3I 3I ⎪9X1 + 2(9 + 9 )X 2 = −6 ⋅ 400 ⋅ − 6 ⋅ 594 ⋅ 3I 3I ⎩ sau ⎧18X1 + 9X 2 + 1920 = 0 ⎨9X + 36X + 5964 = 0 ⎩ 1 2 cu următoarele valori pentru necunoscute: X1 = −27.9). 3. R 12 ⋅ 9 − 480 ⋅ ⎜ 3 6 + 3⎟ − 240 ⋅ 3 3 = 0 ⎠ ⎝ 0 ..3.1 sunt prezentate şi alte cazuri utilizate în practică. iar în tabelul 3. 1 1 ' " Ω12 = 6 ⋅ 160 = 480 . Din această categorie fac parte grinda încastrată la un capăt şi rezemată la celălalt şi grinda dublu încastrată.2.3. Ω12 = 3 ⋅ 160 = 240 2 2 2 1 ⎞ ⎛ R 21 = 400 ∑ M1 = 0. se va descompune diagrama în două diagrame triunghiulare (fig.9). 480 ⋅ 3 6 + 240 ⋅ ⎜ 6 + 3 3⎟ − R 21 ⋅ 9 = 0 ⎝ ⎠ 2 ⎞ ⎛1 R 12 = 320 ∑ M 2 = 0.49 - .

Fig. Grinda încastrată-simplu rezemată Fie grinda încastrată-simplu rezemată din figura 3. p I L 0 X1 1 2 0 X1 1 P L 2 I L 2 2 SB 0 Mp PL 8 2 PL 4 pL 3 24 pL 8 2 Ω 12 pL 3 24 3P L 16 1 1P 16 _ Ω 12 PL 16 Mp 2 P L2 16 5 pL 8 5P L 32 + _ b 5P 16 + a 3 pL 8 Tp .3.50 - R 12 = R 21 = 1 pL ⋅ Ω12 = 2 24 3 .1.10 Considerând Io=I.a încărcată cu o forţă uniform distribuită.3.10. 3 8 12 Ecuaţia de condiţie are forma pL3 2L ⋅ X1 + 6 ⋅ =0 24 de unde rezultă 2 pL X1 = − 8 .2. rezultă λ12 = L Reacţiunile fictive sunt 2 3 2 pL pL Ω12 = ⋅ L ⋅ = .1.

2 4 8 Ecuaţia de condiţie este PL 2L ⋅ X1 + 6 ⋅ =0 16 2 2 1 PL R 12 = R 21 = ⋅ Ω12 = 2 16 2 de unde X1 = − 3PL 16 Diagramele de eforturi sunt prezentate în figura 3.10. Grinda dublu încastrată Această grindă este de două ori static nedeterminată.10.2. aplicată la mijlocul deschiderii se obţin următoarele rezultate: Valorile reacţiunilor fictive sunt 1 pL pL Ω12 = ⋅ L ⋅ = .2. deoarece are posibilitatea deformării axiale libere. reacţiunile fictive au aceleaşi valori. .b. Fie grinda dublu încastrată din figura 3. Pentru grinda încastrată-simplu rezemată din figura 3.b încărcată cu o forţă concentrată.11.51 - .a.Diagramele de moment încovoietor şi de forţă tăietoare sunt prezentate în figura 3.1.a.10. Sistemul de ecuaţii are forma 3 ⎧ pL =0 ⎪2 L ⋅ X 1 + L ⋅ X 2 + 6 243 ⎨ ⎪L ⋅ X1 + 2L ⋅ X 2 + 6 pL = 0 ⎩ 24 de unde pL X1 = X 2 = − 12 2 Diagramele de moment încovoietor şi de forţă tăietoare sunt prezentate în figura 3.11.a încărcată cu o forţă uniform distribuită. Deoarece sistemul de bază este identic cu cel de la bara încastrată – simplu rezemată. 3.

11 Pentru grinda dublu încastrată din figura 3. aplicată la mijlocul deschiderii.3.b.p I L X1 1 X2 2 3 X1 0 P L 2 SB 0 Mp I L 2 X2 2 3 0 1 PL 2 8 PL 4 pL 3 24 pL 12 2 Ω 12 pL 3 24 pL 2 12 Mp Ω 12 PL 16 2 PL 2 16 PL 8 PL 8 pL 2 + a _ pL 2 Tp P 2 + _ b P 2 .b încărcată cu o forţă concentrată. sistemul ecuaţiilor de condiţie are forma PL2 ⎧ ⎪2L ⋅ X 1 + L ⋅ X 2 + 6 16 = 0 ⎪ ⎨ 2 ⎪L ⋅ X + 2L ⋅ X + 6 PL = 0 1 2 ⎪ 16 ⎩ de unde pL X1 = X 2 = − 8 Diagramele de eforturi sunt prezentate în figura 3.Fig. .52 - .11.11.

53 - .1 Momentul de Diagrama de momente încastrare perfectă L L 2 p 2 pL2 M12 = M 21 = 12 pL2 M 12 = 8 M21=0 L 2 L 2 P L 2 P L M 12 = M 21 = 2 PL 8 L 2 P L M 12 = 2 P a 3PL 16 M21=0 a L M12 = M 21 = Pa (L − a ) L P a L P a M 12 = M21=0 3Pa (L − a ) 2L P a L b M 12 = Pab 2 L2 Pa 2 b M 21 = 2 L Pab(L + b) 2L2 M21=0 P a L b M 12 = .Bara p Tabelul 3.

1. deci nu produce eforturi. atunci expresia termenului liber ∆jt are următoarea formă: ∆ jt = α ∫ m j ⎛ ∆t ij 1 ⎞ ∆t jk 1 ∆t ⋅ ⋅ 1 ⋅ L ij + ⋅ ⋅ 1 ⋅ L jk ⎟ (3. prin valoarea modulului de elasticitate şi de valoarea momentelor de inerţie.Dacă fibra inferioară este mai rece.Se constată că în cazul acţiuniii variaţiei de temperatură. Introducând relaţia (3.3 Să se traseze diagrama de moment încovoietor la grinda continuă din figura 3.16) va fi afectat cu semnul minus. h12=75cm. hij şi hjk sunt înălţimile secţiunilor transversale ale deschiderilor ij respectiv jk. eforturile depind de natura materialului.15) în (3. descrisă prin relaţia (3.16) Observaţie: .7). EI=105kNm2.54 - . atunci termenul liber al relaţiei (3. Efectul acţiunii variaţiei de temperatură la grinzile continue La grinzile continue. La acţiunea variaţiei de temperatură în expresia ecuaţiei celor trei momente. EXEMPLUL 3. temperatura la fibra inferioară +120.14) rezultă expresia finală a ecuaţiei celor trei momente ⎛ ∆t ij ⎞ ∆t jk λ ij X i + 2(λ ij + λ jk )X j + λ jk X K + 3EI 0 α ⋅ ⎜ ⋅ L ij + ⋅ L jk ⎟ = 0 ⎜h ⎟ h jk ⎝ ij ⎠ (3. Se dau: temperatura la fibra superioară -80. deoarece unul dintre reazeme este fix (încastrare sau articulaţie) iar celelalte reazeme sunt mobile. iar Lij şi Ljk sunt lungimile celor două deschideri. Rezultă că numai diferenţa de temperatură dintre fibrele extreme ∆t va produce deformarea prin încovoiere.14) Dacă se presupune că fibra inferioară este fibra mai caldă. respectiv λ ij X i + 2(λ ij + λ jk )X j + λ jk X K + 6EI 0 ∆ jt = 0 (3.3. la acţiunea temperaturii medii tm din axa barei este liberă. h01=60cm. h23=75cm. variaţia lungimii. . se schimbă numai termenul liber. . α=10-5grad-1.3.15) dx = α ⋅ ⎜ ⎜h 2 ⎟ h h jk 2 ⎝ ij ⎠ în care ∆tij şi ∆tjk sunt diferenţele de temperatură pe cele două deschideri adiacente nodului j.12.

4 6 ∆ t= 2 0 0 3 Mt .5X1 + 2(4.55 - .5 + 4 )X 2 + 3 ⋅ 10 ⋅ α⎜ ⋅9 + ⋅ 8⎟ = 0 ⎪ 0.5X 2 + 3 ⋅ 10 ⋅ α⎜ 0. Se constată că fibra mai rece este fibra întinsă.12 Lungimile transformate calculate pentru I0=I λ 01 = 6 .5X + 17 X = −1360 ⎩ 1 2 cu valorile necunoscutelor X1 = −48.46 şi X 2 = −67. deoarece diagramele de moment încovoietor obţinute sunt utilizate în rezolvarea structurilor static nedeterminate prin metoda deplasărilor.60 ⋅ 6 + 0. 3.5)X1 + 4.13 a şi b.5 .75 ⎩ sau ⎧21X1 + 4. λ12 = 4.17 Diagrama finală de moment încovoietor este dată în figura 3.Fig.12. Se consideră t2>t1 (fibra mai rece este fibra superioară).75 ⋅ 9 ⎟ = 0 ⎪ ⎠ ⎝ ⎨ 20 ⎛ 20 ⎞ 5 ⎪4.1 7 h= 7 5 cm 2I 8 SB 0 ∆ t= 2 0 0 1 4 8 .75 ⎠ ⎝ 0.4 Să se traseze diagrama de moment încovoietor la grinzile cu o singură deschidere din figura 3. . EXEMPLUL 3. λ 23 = 4 Ecuaţiile de condiţie sunt: ⎧ 20 ⎛ 20 ⎞ 5 ⎪2(6 + 4.h= 6 0 cm I 6 X1 -8 0 h= 7 5 c m 2I 9 +120 X2 ∆ t= 2 0 0 2 6 7 . Un interes deosebit îl prezintă încărcarea cu variaţie de temperatură a grinzilor continue cu o singură deschidere.5X 2 = −1320 ⎨4.

Fig. forma ecuaţiei celor trei momente.56 - . descrisă prin relaţia (3.h L t1 t2 2 SB 0 X1 1 X2 2 3 0 X1 1 2 E Iα Mt ∆t h 3 ∆t E Iα 2 h a .7). Fie grinda continuă din figura 3. În acest caz.14.I.3.h L t1 t2 2 1 E .b.1.4.13 a.14 la care apar cedările de reazeme ∆vi.1 E .I. 3. devine λ ij X i + 2(λ ij + λ jk )X j + λ jk X K + 6EI 0 ∆ j∆ = 0 (3. Efectul cedărilor de reazeme la grinzile continue La grinzile continue. . ∆vj şi ∆vk.17) Încărcând sistemul de bază cu necunoscuta Xj=1 se obţin reacţiunile indicate în figura 3.13 Ecuaţiile de condiţie sunt: ∆t ⎧ ⎪2LX1 + LX 2 = −3 ⋅ EI 0 ⋅ α h ⋅ L ⎪ ⎨ ⎪LX + 2LX = −3 ⋅ EI ⋅ α ∆t ⋅ L 2 0 ⎪ 1 ⎩ h de unde rezultă: X1 = X 2 = − EI 0 ⋅ α ∆t h b Ecuaţia de condiţie este: ∆t ⋅L h 2LX1 = −3 ⋅ EI 0 ⋅ α ∆t 3 X1 = − EI 0 ⋅ α h 2 Diagramele de moment încovoietor sunt prezentate în figura 3. cedările de reazeme produc eforturi.

∆v2=1cm.57 - .14 Termenul ∆j∆ are forma: ⎡ 1 ⎤ ⎛ 1 1 ⎞ ⎟ ⋅ ∆v j − 1 ⋅ ∆v k ⎥ ∆ j∆ = −∑ rkj ∆ k = − ⎢− ⋅ ∆v i + ⎜ + ⎜L ⎟ L jk ⎢ L ij ⎥ ⎝ ij L jk ⎠ ⎣ ⎦ (3.i-1 ∆ vi i I ij L ij j ∆ vj I jk L jk Xj Xk k ∆ vk k+1 X i -1 Xi X k +1 SB X j= 1 mj 1 L ij 1 L ij 1 L jk 1 L jk .20) EXEMPLUL 3. 2I λ12 = 8 I = 4.Fig.5cm.3.18) devine ⎡ ∆v j − ∆v i ∆v j − ∆v k ⎤ ∆ j∆ = − ⎢ + ⎥ L ij L jk ⎢ ⎥ ⎣ ⎦ (3. EI=105kNm. relaţia (3. 2I I λ 23 = 6 = 6 I .5 Să se traseze diagrama de moment încovoietor la grinda continuă din figura 3.19) Ecuaţia celor trei momente în cazul cedărilor de reazeme capătă forma: ⎛ ∆v j − ∆v i ∆v j − ∆v k ⎞ ⎟=0 λ ij X i + 2(λ ij + λ jk )X j + λ jk X k − 6EI 0 ⎜ + ⎟ ⎜ L ij L jk ⎠ ⎝ (3.18) Ordonând termenii. Lungimile transformate pentru I0=I sunt: λ 01 = 10 I = 5. Se dau: ∆v1=1.15.

.15.88 Momentele încovoietoare au fost calculate cu relaţia M ∆ = m1 X 1 + m 2 X 2 şi sunt date.1 2 _ _ 2 . 3. împreună cu forţele tăietoare în figura 3.15 Ecuaţiile de condiţie sunt: ⎧ ⎛ 1.6 9 1 6 T∆ + 6 .9 8 .8 6 6 .5 ⋅ 10 − 2 1 ⋅ 10 − 2 ⎞ ⎪4X + 2(4 + 6 )X − 6EI ⋅ ⎜ ⎟=0 + 2 ⎜ ⎪ 1 8 6 ⎟ ⎠ ⎝ ⎩ sau ⎧18X 1 + 4X 2 − 1275 = 0 ⎨4X + 20X − 625 = 0 ⎩ 1 2 iar necunoscutele au valorile X1 = 66.86 şi X 2 = 17.Fig.5 ⋅ 10 − 2 1.58 - .8 8 6 6 .0 2I 10 X1 1 2 3 ∆v1 8 2I ∆ v 2I 6 X2 SB X 1= 1 1 10 1 10 1 8 1 8 1 8 1 8 X 2= 1 1 6 M∆ 1 7 .5 ⋅ 10 − 2 − 1 ⋅ 10 − 2 ⎞ ⎟=0 ⎪2(5 + 4 )X 1 + 4X 2 − 6EI ⋅ ⎜ ⎟ ⎜ 10 + 8 ⎪ ⎠ ⎝ ⎨ ⎛ 1 ⋅ 10 − 2 − 1.

b.16.I L X1 1 X2 2 X1 1 2 1 θ E .3.3. Ca şi în cazul încărcării cu forţe sau variaţie de temperatură prezintă interes.59 - .Fig. .3.3. θ 1 E .16 a.EXEMPLUL 3.I L 2 SB 0 3 0 2 M∆ 4EI ⋅θ L 2EI ⋅θ L 3E I ⋅θ L a b . efectul cedărilor de reazeme la grinzile continue cu o singură deschidere.16 a şi b) şi translaţia ∆v (fig.6 Să se traseze diagrama de moment încovoietor la grinzile cu o singură deschidere produse de rotirea θ (fig.16 Ecuaţiile de condiţie sunt: ⎧2LX1 + LX 2 − 6EIθ = 0 ⎨LX + 2LX = 0 ⎩ 1 2 Ecuaţia de condiţie este: 2LX1 − 6EIθ = 0 de unde 4EI θ L 2EI X2 = − θ L X1 = X1 = 3EI θ L Diagramele de moment încovoietor sunt prezentate în figura 3.17.a şi b).a şi b). deoarece diagramele de moment încovoietor obţinute sunt utilizate în rezolvarea structurilor static nedeterminate prin metoda deplasărilor. Cazul rotirii θ (fig.

I 2 1 E .a şi b).Cazul deplasării ∆v (fig.b.17 a.Fig.17. . 1 E .17 Ecuaţiile de condiţie sunt: ⎧ ⎛ ∆v ⎞ ⎪2L ⋅ X 1 + L ⋅ X 2 − 6EI ⋅ ⎜ − L ⎟ = 0 ⎪ ⎝ ⎠ ⎨ ⎛ ∆v ⎞ ⎪L ⋅ X 1 + 2L ⋅ X 2 − 6EI ⋅ ⎜ ⎟ = 0 ⎪ ⎝ L⎠ ⎩ 6EI ∆v X1 = − ⋅ L L 6EI ∆v X2 = ⋅ L L Ecuaţia de condiţie este: ⎛ ∆v ⎞ 2L ⋅ X1 − 6EI ⋅ ⎜ − ⎟=0 ⎝ L ⎠ X1 = − 3EI ∆v ⋅ L L Diagramele de moment încovoietor sunt prezentate în figura 3.I 2 ∆v L L X2 2 3 0 X1 1 ∆v SB 0 X1 1 2 6EI ∆v ⋅ L L M∆ a 6EI ∆v ⋅ L L 3E I ∆ v ⋅ L L b .3.60 - .3.

în barele acestor grinzi apar numai eforturi axiale. respectiv: . iar n numărul de noduri. În consecinţă. fig.18 au următoarele grade de nedeterminare statică: . ca forţe concentrate. 3.3. În cazul grinzilor cu zăbrele care au diagonalele încrucişate. .c b=15.c).b b=25. Calculul acestor tipuri de structuri are la bază aceleaşi ipoteze simplificatoare care au fost utilizate şi la grinzile cu zăbrele static determinate. n=12.axele barelor sunt concurente în noduri.21) unde b reprezintă numărul de bare.18 Gradul de nedeterminare statică se stabileşte cu relaţia N = b + r − 2n (3. 3. N=5 . N=4 .3.3. punctul lor de intersecţie nu este nod. N=1 . interior (fig. 3. .b) sau mixt (interior şi exterior în acelaşi timp.nodurile se consideră a fi articulaţii perfecte. r=3. Grinzile cu zăbrele static nedeterminate pot fi static nedeterminate exterior (fig.18.18.a b=21.18. r=4. r numărul de legături simple.2. Grinzile cu zăbrele din figura 3.3.18.61 - . a b c . Grinzi cu zăbrele static nedeterminate Grinzile cu zăbrele static nedeterminate se întâlnesc frecvent în practică. n=12. n=12.3.18.grinda cu zăbrele din fig.forţele se aplică. r=4. barele trecând una pe lângã cealaltă.grinda cu zăbrele din fig. numai în noduri.18. Calculul grinzilor cu zăbrele static nedeterminate prin metoda eforturilor urmăreşte etapele generale prezentate anterior.grinda cu zăbrele din fig.Fig.a).

a X1 c X2 X3 X4 X5 b X1 X2 X3 X4 X1 .Fig.Fig. + δ ii X i + . X1=1 X2=1 .19 sunt prezentate sistemele de bază pentru grinzile cu zăbrele din figura 3.19 De remarcat faptul că în cazul încărcării sistemului de bază cu necunoscuta efort într-o bară.δ in X n + ∆ ip = 0 . 3.20).. ecuaţia de condiţie poate avea una din următoarele două forme: a) în cazul unei necunoscute reacţiune (Xi). deci ecuaţia de condiţie are forma obişnuită.3.. deplasarea pe direcţia acesteia este egală cu zero.18.62 - (3. În figura 3. diagonală dublă. adică δ i1 X 1 + δ i 2 X 2 + . apar eforturi numai în barele panoului în care acţionează necunoscuta respectivă (fig.20 În funcţie de tipul necunoscutei.Sistemul de bază se obţine prin secţionări de bare şi prin suprimări de legături cu terenul. în situaţia reală... Alegerea sistemului de bază trebuie efectuată cu deosebită atenţie pentru a se obţine un sistem static determinat şi a se evita sistemele critice. Astfel. necunoscutele pot fi reacţiunile din rezemările suplimentare sau eforturile din barele suplimentare.22) . 3.

deoarece sub acţiunea efortului din bară aceasta se deformează... eforturile reale în bare se determină cu relaţia: N p = N p + n 1 X 1 + n 2 X 2 + ..b) în cazul unei necunoscute reprezentând efortul dintr-o bară.. E modulul de elasticitate al EA j materialului.25) ∆ ip = ∫ ni Np EA k dx = nr de bare ∑ ni Np EA k k =1 Lk După calculul coeficienţiilor necunoscutelor şi termenilor liberi şi rezolvarea sistemului de ecuaţii..... Semnul minus din relaţia (3. unde Lj reprezintă lungimea barei j. + n n X n 0 (3. coeficienţii necunoscutelor şi termenii liberi au următoarele expresiile: nr de bare ni ni δ ii = ∫ dx = ∑ Lk EA k =1 EA k 2 2 δ ij = ∫ nin j EA dx = 0 nr de bare ∑ nin j EA k k =1 Lk 0 (3. Ecuaţia (3.23) ţine seama de faptul că deplasarea din Xj=1 este pozitivă când nodurile în care acţionează se apropie.26) . iar Aj reprezintă aria secţiunii transversale a barei j). Deoarece în barele grinzii cu zăbrele apar numai eforturi axiale.63 - ..23) se poate scrie şi sub forma: δ j1 X 1 + δ j2 X 2 + . deplasarea reală pe direcţia necunoscutei nu mai este egală cu zero.δ jn X n + ∆ jp = 0 (3. + (δ jj + ρ j )X j + .δ jn X n + ∆ jp = −ρ j X j (3.24) ceea ce arată că influenţa deformării barei apare ca o corectare a coeficientului necunoscutei principale Xj. + δ jj X j + .23) unde ρjXj reprezintă deformaţia totală a barei. iar deplasarea din structura reală produsă de efortul de întindere Xj este de sens invers. Prin ρj s-a notat deformaţia barei produsă de un efort egal cu unitatea Lj (ρj = .. deci ecuaţia de condiţie va avea forma: δ j1 X 1 + δ j2 X 2 + .

aşa cum se va vedea în cadrul aplicaţiei ce urmează. eforturile în barele suprimate sunt zero.Fig. iar secţiunea transversală a diagonalelor si montanţilor este A. EXEMPLUL 3. determinarea coeficienţilor necunoscutelor. 30kN 2 4 4 6 30 X1 X2 30 1 5 3 30 80kN SB X2=1 20 80 Np 0 80kN 3 60 3 X1=1 n1 n2 Np . iar în celelalte bare pot fi zero sau diferite de zero. Din încărcarea sistemului de bază cu necunoscuta X1=1 apar eforturi diferite de zero numai în barele panoului din care face parte bara în locul cãreia s-a introdus necunoscuta X1. 3. iar în bara suprimată apare un efort egal cu unitatea. Să se determine eforturile în barele grinzii cu zăbrele static nedeterminate din figura 3. iar în bara suprimată apare un efort egal cu unitatea.7.21 Grinda cu zăbrele este de două ori static nedeterminată (nedeterminarea este interioară).În scopul sistematizării calculelor. În mod asemănător. . a termenilor liberi şi a eforturilor finale din bare se organizează în tabel. din încărcarea sistemului de bază cu necunoscuta X2=1 apar eforturi diferite de zero numai în barele panoului din care face parte bara în locul cãreia s-a introdus necunoscuta X2.64 - . Secţiunea transversală a tălpilor este 2A. Calculele au fost conduse în tabelul 3. Sistemul de bază s-a ales prin secţionarea barele suplimentare din fiecare panou.21. Din încărcarea sistemului de bază cu forţele exterioare.2.

85 34.54/EA 2.08 10.52X1 + 2.56X1 + 10.50 EA ∆ 2p = − 671.54/EA 5/EA 5/EA 0.8 -256/EA -40.8 2.6 1 1 0.54/EA 2.21.15 -16.50 = 0 Valorile necunoscutelor sunt X1=23.15 Eforturile finale calculate prin suprapunere de efecte N p = N 0 + n 1X1 + n 2 X 2 p sunt trecute în ultima coloană a tabelului 3.01 14.65 23.6 0.35 şi X2=58.8 -0.8 -0.50 = 0 ⎨ ⎩2.5/EA -125/EA 0 27/EA -256/EA 0 0 0 0 0 -0.56/EA 0.52 2.68 30.2 şi reprezentate în figura 3.56X 2 − 394.54/EA 5/EA 5/EA 0.56/EA 0.52X 2 − 671.52 EA ∆1p = − 394.65 - .6 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 -0.56/EA 0 0 0 0 0 n1 ⋅ N EAk 0 0 p Lk n2 ⋅ N0 p EAk 0 0 0 0 0 Lk Np 4 3 5 5 3 4 3 5 5 3 5 A 2A A A 2A A 2A A A 2A A 0 45 -25 0 -30 80 45 0 -75 0 0 -0.99 -1.35 -44.56 δ12 = δ 21 = EA EA δ 22 = 10.6 1 1 -0.5/EA 0 -375/EA 0 0 Însumând pe coloane se obţin următoarele valori ale coeficienţilor necunoscutelor şi ale termenilor liberi δ11 = 10.89 46.2 Bara k 1-2 1-3 1-4 2-3 2-4 3-4 3-5 3-6 4-5 4-6 5-6 Lk Ak N 0 p n1 n2 2 n1 Lk EA k n Lk EA k 0 0 0 0 0 2.52 -40.50 EA Sistemul de ecuaţii este ⎧10. .56/EA 2 2 n1 ⋅ n2 Lk EA k 0 0 0 0 0 2.Tabelul 3.11 58.56/EA 0 0 0 0 0 -18.

a) .3.a) este o structură o dată static nedeterminată. 1⎞ ⎛1 f În mod obişnuit în construcţii se utilizează arce pleoştite ⎜ < < ⎟ şi ⎝ 5 L 10 ⎠ cu grosime mică.arcele cu deschidere mică. De obicei. Tipurile de arce static nedeterminate sunt: . Arcul dublu articulat Arcul dublu articulat (fig. sau cu secţiunea transversală variabilă .3.3. sistemul de bază se alege sub forma arcului simplu rezemat.3.arcele cu deschidere mare. În continuare sunt prezentate elementele teoretice pentru cele trei tipuri de arce enumerate anterior. datorită formei curbe a axei arcului.arcul dublu încastrat (fig. stabilită pentru barele drepte. Se mai face precizarea că. arce.22. Ca urmare.3. . 3.3. conducte pentru alimentări cu apă. Arcele se caracterizează prin faptul că eforturile axiale au o influenţă mai mare decât în cazul structurilor în formă de cadre. calculul acestora se face cu ajutorul formulei MaxwellMohr.arcul cu tirant (fig. iar necunoscuta este împingerea totală a arcului static nedeterminat.c) a b c . poduri şi pentru acoperirea unor suparfeţe mari (săli de sport.22 Arcele se realizează cu secţiunea transversală constantă . 3.23.Fig.66 - .22. diagramele de eforturi sunt curbilinii şi în consecinţă pentru rezolvarea integralelor nu se mai poate aplica regula lui Vereşciaghin.b) .arcul dublu articulat (fig.3.1.22. la care influenţa curburii asupra deplasărilor elastice este neglijabilă. şi de spectacole). De aceea la calculul deplasărilor elastice trebuie să se ţină samă atât de efectul momentului încovoietor cât şi de cel al forţei axiale. la care reazemele sunt la acelaşi nivel. iar încărcările sunt gravitaţionale. Arce static nedeterminate Arcele static nedeterminate se întâlnesc la baraje.

eforturile în secţiunea curentă produse de încărcarea cu necunoscuta X1=1 sunt (fig. Introducând expresiile (3. atât momentul încovoietor cât şi forţa axială sunt importante.28) se obţine y cos ϕ δ11 = ∫ ds + ∫ ds EI 0 EA 0 N p cos ϕ yM p ∆ 1p = − ∫ ds ds − ∫ EA EI 2 2 (3.29) în (3. Expresiile lor sunt: 2 2 m1 n1 δ11 = ∫ ds + ∫ ds EI 0 EA 0 m1M p n1N p ∆ 1p = ∫ ds + ∫ ds EI EA (3.27) Deoarece în cazul arcelor.30) . în calculul lui δ11 şi ∆1p se vor introduce ambele efecte.23.67 - .28) Pentru sistemul de bază ales.y x a SB b X1 H=1 y x c X1=1 .3.23 Ecuaţia de condiţie are forma: δ11 X 1 + ∆ 1p = 0 (3.Fig.b şi c) m1 = − y n 1 = − cos ϕ (3. iar în expresia forţei axiale pentru că efortul este de compresiune. 3.29) Semnul minus apare în expresia momentului încovoietor pentru a marca faptul că fibra întinsă este cea de la extrados.

care reprezintă efectul forţei axiale. Pentru aceasta se fac unele aproximaţii cum ar fi: .31) în ecuaţia de condiţie (3. Cu aceste elemente.se consideră că secţiunea transversală a arcului variază după o lege de forma A = A 0 ⋅ cos ϕ . .32) Referitor la importanţa relativă a termenilor care intervin în expresia (3.termenul al doilea de la numitor.33) unde i0= este raza de inerţie a secţiunii de la cheie.27) se obţine următoarea expresie a necunoscutei X1 I0 I 0 0 yM p ds + ∫ 0 N p cos ϕds A X1 = I I0 2 I0 2 ∫ I y ds + ∫ A cos ϕds ∫ (3. expresia necunoscutei X1.30) devin: I I 2 2 EI 0 δ11 = ∫ 0 y ds + ∫ 0 cos ϕds A I (3. deşi efectul său este relativ redus. expresiile (3. nu se va neglija. devine: .32) trebuie remarcate următoarele: . . efectul momentului încovoietor este predominant astfel că cel de-al doilea termen se poate neglija. Calculul direct al integralelor din expresia (3. pentru arce pleoştite încărcate cu forţe verticale. cel de-al doilea termen de la numitor capătă forma: L L I0 I0 I dx 2 2 2 cos ϕds = ∫ ⋅ cos ϕ = ∫ 0 dx = L ⋅ i 0 ∫A cos ϕ 0 A 0 0 A 0 cos ϕ (3. Cu aceste elemente.32) nu se poate efectua decât în unele cazuri particulare.31) I0 0 I0 0 EI 0 ∆ 1p = − ∫ yM p ds − ∫ N p cos ϕds A I Introducând expresiile (3.importanţa relativă a termenilor de la numărător depinde de forma arcului şi de tipul de încărcare exterioară.Presupunând că arcul are secţiunea transversală variabilă şi considerând caracteristicile secţiunii de la cheie (I0 şi A0) ca elemente de comparaţie.se consideră că dx = ds ⋅ cos ϕ .68 - . În situaţia de faţă datorită sistemului de bază ales şi a încărcării cu forţe verticale.

operare prin bolţari. Se efectuează când forma axei arcului şi legea de variaţie a momentului de inerţie au expresii matematice simple.34) După calculul necunoscutei. În mod obişnuit arcele folosite au axa parabolică sau circulară. De remarcat faptul că.24. astfel că pentru obţinerea unor rezultate corecte este necesar să se folosească un număr suficient de zecimale (2-3) pentru obţinerea valorii necunoscutei X1. Analizând expresiile stabilite pentru determinarea necunoscutei X1.I0 0 ∫ I yM p ds X1 = I0 2 2 ∫ I y ds +L ⋅ i 0 (3. ∆s ∆s a b . 3. 3.24 .35) N p = N 0 + n 1X1 = N 0 − X1 ⋅ cos ϕ p p Necunoscuta X1 reprezintă împingerea arcului.35) sunt de acelaşi ordin de mărime. În ceea ce priveşte secţiunea. sau proiecţia lor pe orizontală constantă (fig. . cei doi termeni care intervin în expresia momentului încovoietor din relaţia (3.a).Fig. numite bolţari. Bolţarii pot avea lungimea constantă (fig. 3. rezolvarea integralelor se poate realiza prin una din următoarele modalităţi: .integrare directă.b). În funcţie de caracteristicile arcului. Integralele se transformă în sume prin împărţirea arcului într-un număr finit de porţiuni cu lungimea ∆s. ea se adoptă de obicei constantă. rezultă că este necesar să se cunoască atât forma axei arcului cât şi legea de variaţie a momentului de inerţie. Se aplică atunci când forma axei arcului şi legea de variaţie a momentului de inerţie nu permit obţinerea unor expresii matematice simple. În acest mod se calculează mai ales arcele parabolice şi circulare.24.69 - . eforturile în secţiunea curentă se determină cu relaţiile 0 0 M p = M p + m1 X 1 = M p − y ⋅ X 1 (3.

Ecuaţia de condiţie în acest caz devine: δ11X1 + ∆1t = 0 unde ∆ it = α ∫ n i ⋅ t m ⋅ ds + α ∫ (3. M p şi W se calculează pentru secţiunea din centrul de greutate al bolţarului (în mijlocul fiecărui bolţar). h înălţimea secţiunii transversale a arcului. întreaga rezolvare se organizează în tabel (vezi exemplul 3. Tinând seama că m1 = − y şi n 1 = − cos ϕ se obţine ∆t ∆ it = −α ⋅ t m ⋅ L − α ∫ ⋅ y ⋅ ds (3. ∆t diferenţa de temperatură.70 - .39) h deoarece ∫ cos ϕds = ∫ dx = L 0 L iar necunoscuta X1 are expresia X 1 = EI 0 α ∫ ∫ ∆t yds + L ⋅ t m h I0 2 2 y ds + L ⋅ i 0 I (3. Efectul variaţiei de temperatură.34) a necunoscutei devine: X1 = ∑ I 2 2 ∑ I0 y ∆s + L ⋅ i 0 I0 0 yM p ∆s I = ∑ yM p W 0 ∑y 2 W + L ⋅ i0 2 (3. care este cu atât mai strânsă cu cât numărul bolţarilor este mai mare.38) ⋅ m i ⋅ ds h cu tm temperatura medie din axa barei.10).În aceste condiţii expresia (3. I 0 Elementele ce alcătuiesc expresia necunoscutei . Practic însă numărul de 8-10 bolţari asigură o exactitate suficientă a calculului. respectiv. y.37) ∆t (3. iar α coeficientul de dilatare termică liniară. Înlocuirea integrării directe prin sumare reprezintă o aproximaţie.36) unde W = I0 ∆s reprezintă lungimea transformată a bolţarului. Pentru sistematizare.40) .

25.71 - (3. expresia necunoscutei X1 este: ∆t ∫ h yds X 1 = EI 0 α (3. ea este de compresiune pentru tm>0 şi de întindere pentru tm<0. unde ∆t=0 şi numai t m ≠ 0 necunoscuta X1 devine: L ⋅ tm X 1 = EI 0 α (3.a este reprezentată diagrama de moment încovoietor pentru tm>0. b) Dacă arcul este supus unei variaţii de temperatură pentru care tm=0 şi ∆t ≠ 0 .25.45) .În continuare se consideră două cazuri particulare de încărcare: a) dacă arcul se află în aer liber.b pentru tm<0.3. Ecuaţia de condiţie în acest caz devine: δ11X1 + ∆1∆ = 0 unde ∆ i∆ = −∑ rki ∆ k În acest caz expresia necunoscutei devine: .42) În figura 3.25 În ceea ce priveşte forţa axială. iar în figura 3. a b Fig.41) I0 2 2 ∫ I y ds + L ⋅ i 0 Expresia momentului încovoietor într-o secţiune oarecare este M t = m1 ⋅ X 1 = − y ⋅ X 1 (3.43) I0 2 2 ∫ I y ds + L ⋅ i 0 Efectul cedărilor de reazeme. unde ∆t>0.44) (3.

Cedările de reazeme pe verticală. Sistemul de bază se alege prin secţionarea tirantului. 3.X 1 = EI 0 ∫ I0 2 2 y ds + L ⋅ i 0 I ∑ rki ∆ k (3. dar trebuie să se introducă în expresia coeficientului necunoscutei şi efectul efortului axial din tirant. Se consideră arcul cu tirant din figura 3.72 - .3. y x SB X1 a b . Se obţine tot un arc simplu rezemat.Fig. n2 m12 n 12 δ11 = ∫ ds + ∫ ds + ∫ t dx (3. Prezenţa tirantului face ca distanţa dintre extremităţile arcului să se modifice cu o anumită cantitate (alungirea tirantului). trebuie remarcat faptul că numai o variaţie a distanţei dintre reazeme conduce la apariţia de eforturi. Asemenea situaţii se întâlnesc la realizarea acoperişurilor de deschideri mari.26 Arcul este tot o singură dată static nedeterminat.3. reprezintă o rotire de corp rigid în jurul uneia dintre articulaţii. n 1 = − cos ϕ şi n t = 1 rezultă: .47) EI EA EtAt sau ţinând sama că m 1 = − y . cu reazeme la acelaşi nivel.a încărcat cu forţe verticale. la care distanţa dintre extremităţi este invariabilă.26.2 Arcul cu tirant Arcul cu tirant se utilizează în cazul în care împingerile arcului dublu articulat nu pot fi preluate prin sistemul de rezemare. care conduc la rotirea liniei reazemelor. Din această cauză comportarea arcului cu tirant este puţin diferită de cea a arcului dublu articulat.46) În legătură cu cedările de reazeme la arcul dublu articulat.

α coeficientul de dilatare termică al arcului. Necunoscuta. eforturile în secţiunea curentă se determină cu aceleaşi relaţii prezentate la arcul dublu articulat. Ecuaţia de condiţie este: δ11X1 + ∆1t = 0 unde ∆ it = α ∫ n i ⋅ t m ⋅ ds + α ∫ ∆t ⋅ m i ⋅ ds + α t ∫ n t ⋅ t mt ⋅ dx h (3.48) Introducând aproximaţiile făcute la arcul dublu articulat relaţia (3. care reprezintă efortul din tirant. n 1 = − cos ϕ şi nt=+1 se obţine: ∆ it = −α ⋅ t m ⋅ L − α ∫ ∆t ⋅ y ⋅ ds + α t ⋅ t mt ⋅ L h (3.EI 0 δ11 = ∫ I0 2 I E ⋅ I0 2 y ds + ∫ 0 cos ϕds + ∫ dx I A Et ⋅ At (3. Tinând seama că m1 = − y . h înălţimea secţiunii transversale a arcului. tmt temperatura medie din axa tirantului. are forma X1 = ∫ ∫ I0 2 2 2 y ds + L ⋅ ( i 0 + i t ) I I0 0 yM p ds I (3.51) (3. iar αt coeficientul de dilatare termică al tirantului.52) cu tm temperatura medie din axa arcului.48) devine I 2 EI 0 δ11 = ∫ 0 y 2 ds + L ⋅ i 0 + L ⋅ i 2 (3. unde Et şi At fiind caracteristicile tirantului.53) deoarece ∫ cos ϕds = ∫ dx = L . Efectul variaţiei de temperatură.50) După calculul necunoscutei. 0 L Necunoscuta X1 are expresia .73 - . ∆t diferenţa de temperatură. iar E Et ⋅ At şi I0 ale arcului.49) t I unde s-a notat cu i 2 = t E ⋅ I0 .

temperatura medie este aceeaşi pentru arc şi tirant ( t m = t mt ). respectiv are loc o scurtare a sa cu o cantitate ∆ut. Tinând cont de faptul că numai o deplasare relativă a reazemelor pe orizontală poate produce eforturi. Expresia necunoscutei X1 numai din încărcarea cu scurtarea este: .54) Dacă arcul se află în aer liber ( t m ≠ 0 şi ∆t=0) pot fi întâlnite două situaţii: .58) Dacă coeficienţii de dilatare termică sunt egali ( α = α t ).temperatura medie este diferită pentru arc şi tirant ( t m ≠ t mt ).56) . În acest caz termenul liber are expresia ∆ it = −α ⋅ t m ⋅ L − α t ⋅ t mt ⋅ L iar efortul din tirant rezultă X 1 = EI 0 α ⋅ L ⋅ t m − α t ⋅ L ⋅ t mt I0 2 2 2 ∫ I y ds + L ⋅ i 0 + i t (3. atunci X1=0. Efectul cedărilor de reazeme.57) ∫ I0 2 2 2 y ds + L ⋅ i 0 + i t I ( ) (3.X 1 = EI 0 α∫ ∆t yds + α ⋅ L ⋅ t m − α t ⋅ L ⋅ t mt h I0 2 2 2 ∫ I y ds + L ⋅ i 0 + i t ( ) (3. În acest caz termenul liber are expresia ∆ it = −α ⋅ t m ⋅ L + α t ⋅ t mt ⋅ L iar efortul din tirant rezultă X 1 = EI 0 L ⋅ t m ⋅ (α − α t ) (3. efectul cedărilor de reazeme la arcul cu tirant poate fi privit astfel: se consideră că tirantul este precomprimat.74 - .55) ( ) (3.

Expresia necunoscutei – în cazul secţiunii constante este 0 ∫ yM p ds X1 = 2 2 ∫ y ds + L ⋅ i 0 0 Expresiile momentelor încovoietoare în secţiunea curentă sunt: m1 = − y . Deoarece diagramele m1 şi M p sunt simetrice.60) EXEMPLUL 3. iar y = M0 = p 2 L2 Deoarece arcul este pleoştit se va admite că ds=dx.8 Să se traseze diagramele de moment încovoietor şi de forţă axială la arcul dublu articulat din figura 3. Arcul este parabolic cu secţiune constantă (bxh=40x60cm2).27.38 PL 4 .59) iar momentul încovoietor se calculează cu relaţia M ∆ = m1 ⋅ X 1 = − y ⋅ X 1 (3.223 137. Px 4fx (L − x ) .27 Sistemul de bază ales este arcul simplu rezemat. y x 8 8 P=120kN y x 137.33 39. Termenii care intervin în expresia necunoscutei X1 au următoarele forme: .5 107.38 X1 3 P=120kN SB 124. integrarea se va efectua numai pe jumătate de arc.33 39.3.75 - . Încărcarea fiind simplă se va utiliza integrarea directă.X1 = EI 0 ∆ ut ∫ I0 2 2 y ds + L ⋅ i 0 I (3.Fig. rezultatele finale fiind multiplicate cu 2.33 60 Mp 0 60 _ Px 2 Mp Np 135.5 135.

Să se traseze diagramele de moment încovoietor şi de forţă axială la arcul cu tirant din figura 3.6 P N1 = − sin ϕ1 − X1 cos ϕ1 = −135.27 au fost trasate diagramele Mp şi Np. sin ϕ c = 0 N c = − X1 cos ϕ c = −124.secţiunea de la cheie: cos ϕ c = 1 .223kN Cu aceste valori în figura 3.351 P N s = − sin ϕs − X1 cos ϕs = −137.50 = −39. sin ϕ1 = 0. y = f ⎟ 2 4 ⎠ ⎝ P L 3 M s = ⋅ − f ⋅ X1 = 240 − 279. .80 + 0. secţiunea transversală a arcului bxh=40x60cm2.76 - .80 ∫ y ds = ∫ 4 15 L 0 I h2 0.48 Momentele încovoietoare se determină cu relaţia: M p = M 0 − yX1 p . aria secţiunii transversale a tirantului At=34cm2.223kN 76.6 2 2 L ⋅ i 0 = L = L = 16 ⋅ = 0.secţiunea de la sfert: cos ϕs = 0.38kN 2 .936 . sin ϕs = 0.33kN 2 .48 A 12 12 2 2 L 2 2 2 2 Necunoscuta X1 are valoarea: X1 = 9600 = 124. modulul de elasticitate al tirantului (oţel) Et=2100000daN/cm2.secţiunea de la cheie (x=L.5kNm 2 4 4 Forţele axiale se determină cu relaţia: N p = N 0 − X 1 cos ϕ p .secţiunea de la sfertul deschiderii ⎜ x = .8 . EXEMPLUL 3.33Nm 4 L 3 ⎞ ⎛ .9.223 = 107. Caracteristicile secţionale ale arcului sunt: modulul de elasticitate al arcului (beton) E=300000daN/cm2.4fx (L − x ) Px 5PL f ⋅ dx = = 9600 ∫ yM ds = 2 ∫ 2 2 48 L 0 0 p 2 L 2 16f x (L − x ) 8Lf dx = = 76.28.secţiunea de la naşteri: cos ϕ1 = 0. y=f) PL Mc = − f ⋅ X1 = 480 − 3 ⋅ 124.

48 129.Fig.84 t t 2 2 L 2 EI 0 ∆1p = − ∫ yM p ds = −9600 Necunoscuta.3.P=120kN X1 8 8 130. 48 + 4 .28 - 116.1 ⋅ 108 ⋅ 34 ⋅ 10 −4 = 4.902 Arcul este acelaşi de la aplicaţia 3. efortul în tirant este mai mic decât reacţiunea orizontală a arcului dublu articulat. Momentele încovoietoare se determină cu relaţia M p = M 0 − yX1 p X1 = − = .902 60 Mp 0 60 23.902 kN δ 11 76 . şi aceasta deoarece tirantul este un element deformabil.84 Se constată că în cazul arcului cu tirant. n t = +1 rezultă I I EI 0 2 EI 0 δ11 = ∫ 0 y 2 ds + ∫ 0 cos 2 ϕds + ∫ 1 dx I A EtAt Deoarece arcul este pleoştit.77 - ∆ 1p . iar secţiunea transversală este constantă (I0=I) rezultă ⎡ 4fx (L − x ) ⎤ ∫ y ds = 2 ∫ ⎢ L2 ⎥ dx = = 76.03 23.80 ⎦ 0⎣ I0 2 2 ∫ A cos ϕds = L ⋅ i 0 = 0.52 480 Mp + Np . În acest caz având tirant se modifică numai coeficientul necunoscutei.48 129.03 129.52 3 P=120kN SB 116. efortul din tirant. este 0 9600 = 116 .8. n 1 = − cos ϕ .29 _ 130. respectiv 2 2 2 nt m1 n1 ds + ∫ δ11 = ∫ ds + ∫ dx EI EA EtAt sau ţinând seama de m1 = − y .48 −4 7 EI 0 2 3 ⋅ 10 ⋅ 72 ⋅ 10 2 ∫ E A 1 dx = L ⋅ i t = 16 ⋅ 2.80 + 0 .

Fig.29.28.902 = −23. iar momentul la sfertul deschiderii a scăzut. Se constată că.la sfertul deschiderii N s = − sin ϕs − X1 cos ϕs = −130.29 Arcul este o singură dată static nedeterminat şi se alege ca sistem de bază arcul simplu rezemat (fig.la sfertul deschiderii M s = 60 ⋅ 4 − ⋅ 3 ⋅ 116.902kN Diagramele de eforturi (moment încovoietor şi forţă axială) au fost trasate în figura 3.la naşteri N1 = − sin ϕ1 − X1 cos ϕ1 = −129.78 - . EXEMPLUL 3.29.29.902kN .3.a folosind metoda bolţarilor.3. la arcul cu tirant momentul la cheie a crescut. În acest sens se vor folosi 8 bolţari având proiecţia pe orizontală constantă. Arcul este parabolic cu secţiune constantă (bxh=40x90cm2).la cheie N c = −X1 = −116. .3.10 Să se traseze diagramele de moment încovoietor şi de forţă axială la arcul dublu articulat din figura 3. în comparaţie cu arcul dublu articulat.52kN 2 P .93 472.b).în tirant N t = + X1 = +116. calculul se va efectua pe jumătatate de arc.48kN 2 .. Deoarece arcul este încărcat simetric. 30kN/m 2 i xi 6 x 7 x 8 9 x ϕi yi X1 16 SB b a 3 x 4 x 5 x y 1 x 0 1 2 x d x Mp 14.777 c .c).la cheie M c = 60 ⋅ 8 − 3 ⋅ 116.902 = 129.03kNm 4 0 Forţele axiale se determină cu relaţia N p = N p − X 1 cos ϕ P .777 _ Np 529.29kNm 3 . respectiv ∆s = 1m (fig.535 1 1 1 1 1 1 1 e 529.

I=ct.000 sinϕi 0.578 -4.000 116.946 0.988 0.680 1.250 926. în condiţia ∆s = ct.394 -53.214 0.250 956.894 0. Relaţiile de calcul sunt: 2 4 ⋅ f ⋅ x i ⋅ (L − x i ) 4 ⋅ 2 ⋅ x i ⋅ (16 − x i ) x i x i = = − yi = 2 32 L2 16 2 x tgϕi 1 . sin ϕi = cos ϕi = tgϕi = x i − i .5 6. este = 2 I0 2 2 y ∆s + L ⋅ i 0 ∑ y 2 + L ⋅ i 0 ∑I ∆s Termenii din expresia necunoscutei sunt calculaţi în tabelul 3.376 0.000 Mp 0. .438 -11. Expresia necunoscutei.930 1.638 -36.926 0.250 656.055 1.000 0 Momentele încovoietoare şi a forţelor axiale în centrele de greutate ale bolţarilor precum şi în secţiunile de la naştere şi de la cheie pe sistemul de bază se determină cu relaţiile de mai jos şi sunt prezentate de asemenea în tabelul 3.79 - X1 = ∑ I0 0 yM p ∆s I ∑ yM p 0 .469 0.093 0.154 0.367 1.5 4.5 5..031 0.031 0.424 0.5 7.281 0.905 0.5 8 yi 0.406 0.094 0.250 506.551 -22.000 0 Np -107.4.000 cosϕi 0.500 0.805 1.250 866. 16 1 + tg 2 ϕi 1 + tg 2 ϕi Tabelul 3.250 960.000 0.3 Secţiune 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 xi 0 0. x 0 M Pi = V0 ⋅ x i − 30 ⋅ x i ⋅ i 2 0 N Pi = −(V0 − 30 ⋅ x i ) ⋅ sin ϕi unde V0 reprezintă reacţiunea verticală din secţiunea de la naştere ( V0 = 30 ⋅ 16 / 2 = 240kN ).992 2.271 0.325 0.498 -73. .219 0.331 -95.200 -0.În tabelul 3.156 0.996 1.447 0.344 0.5 2.5 1.3.469 0.000 1.250 326.5 3.617 1.963 0.977 0.250 776.000 tgϕi 0.242 0.3 se determină coordonatele centrelor de greutate ale celor 8 bolţari şi a secţiunilor de la naştere şi de la cheie precum şi unghiurile formate de tangenta la curbă cu orizontala în aceste puncte.

Tabelul 3.535kN 34.242 0.442 -321.250 866. 1.250 956.644 -437.777 -523.615 3.250 506.873 10.250 926.178 -852.250 656.000 M 0 p 0.000 0.055 1.54 ∆s 12 ⋅ ∆s 12 ⋅ 2 Necunoscuta X1 este 16384. 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 yi 0.551 -22.342 1563.5 4.218 X1 = = 472.5 7.242 0.638 -36.250 326.5 6.200 -0.808 5.250 956.680 1.218 2∑ y = 2 ⋅ 17.535 2 2 Secţ. deoarece sistemul de bază este arcul simplu rezemat.206 12.992 2.5 Np − X1 ⋅ cos ϕ -422.5 1.469 0 .331 -95.109 = 16384.059 0.5 2.105 -478.656 -491.498 -73.074 7.724 3.142 -510.133 2 L ⋅ i o L ⋅ h o 16 ⋅ 0.9 2 = = = 0.378 -945.367 1.394 -53.070 Mp 0.438 -11.80 - N 0 p -107.869 2.133 + 0.051 -461.845 -473.778 -911.311 1787.377 -646.645 -472.067 = 34.845 -941.000 − y i ⋅ X1 0.257 3.617 1.961 -500.018 -455.055 1.992 yi 0.029 0 Termenii din expresia necunoscutei se calculează pe arcul întreg.4 Bolţar 1 2 3 4 5 6 7 8 xi 0.250 326.446 -427.472 14.930 .250 776.617 1. -114.250 866.250 776.250 656.578 -4.5 5.29.680 1.d şi e.462 1.748 533.250 506.535 -529.5 yi 0.367 1.443 -474.250 960.250 0 yi M p 28.805 1.936 897.930 1.şi sunt reprezentate în figura 3.044 -764.54 Eforturile finale au fost calculate cu relaţiile 0 M p = M p − y ⋅ X1 N p = N 0 − X1 ⋅ cos ϕ p sunt înscrise în tabelul 3.176 -498. 116. Tabelul 3.969 2 Mp 116.865 -470.373 1905.154 221.004 -472.250 926. respectiv 0 2∑ yM p = 2 ⋅ 8192.872 14.405 14.535 -472.5.930 1.602 -484.072 13.112 1.667 -466.567 -447.5 3.805 1.217 1255.

30.3.3.30.61) Deoarece necunoscutele X1 şi X2 sunt simetrice. Fie arcul dublu încastrat din figura 3. 3. Calculul arcelor dublu încastrate se efectuează utilizând un procedeu specific de ortogonalizare a diagramelor unitare denumit procedeul transferării necunoscutelor în centrul elastic. Arcul dublu încastrat Arcul dublu încastrat este de trei ori static nedeterminat. X1 y X3 x a y X2 c X1 X3 X3 X1 y’ c y x b X2 .b).30 Sistemul general de ecuaţii de condiţie are forma: ⎧ δ11 X 1 + δ12 X 2 + δ13 X 3 + ∆ 1p = 0 ⎪ ⎨δ 21 X 1 + δ 22 X 2 + δ 23 X 3 + ∆ 2 p = 0 ⎪ δ 31 X 1 + δ 32 X 2 + δ 33 X 3 + ∆ 3p = 0 ⎩ (3.81 - .62) ⎨δ 21 X 1 + δ 22 X 2 + ∆ 2 p = 0 ⎪ δ 33 X 3 + ∆ 3p = 0 ⎩ . Datorită acestei proprietăţi. diagramele m1 şi m2 sunt ortogonale cu diagrama m3. Sistemul de ecuaţii se poate împărţi în două sisteme ⎧ δ11 X 1 + δ12 X 2 + ∆ 1p = 0 ⎪ (3. iar necunoscuta X3 este antisimetrică rezultă că δ13=δ31=δ23=δ32=0.Fig.a şi sistemul de bază obţinut prin secţionarea arcului în secţiunea de la cheie (fig. De notat că două diagrame se numesc ortogonale dacă rezultatul integrării lor este egal cu zero.3. 3. În acest mod se poate realiza anularea coeficienţilor secundari din sistemul ecuaţiilor de condiţie.

Pentru aceasta se aplică procedeul transferării necunoscutelor în centrul elastic.64) ∫ I0 yds = 0 I (3. iar necunoscutele se transferă în capătul acestor console (fig.65) .63) Cu aceste valori.31 Expresiile momentelor încovoietoare şi ale forţelor axiale produse de cele trei necunoscute în secţiunea curentă a sistemul de bază sunt: m1 = − y n 1 = − cos ϕ m2 =1 n2 = 0 m3 = x n 3 = sin ϕ (3. Problema care se pune este ca diagramele simetrice m1 şi m2 să fie ortogonalizate astfel încât δ12=δ21=0. Lungimea consolelor ataşate.Fig. Diagramele unitare produse de necunoscutele transferate în centrul elastic sunt prezentate în figura 3. X1=X2=0. iar dacă încărcarea este antisimetrică.30. adică se ataşează de cele două bare curbe în axa de simetrie. 3.c). Dacă încărcarea este simetrică atunci X3. se determină din condiţia ca diagramele m1 şi m2 să fie ortogonale.Aceaşi formă a sistemului de ecuaţii a fost întâlnită şi în cazul cadrelor simetrice.31. câte o consolă de rigiditate infinită.3. expresia coeficientului δ12 devine: I EI 0 δ12 = − ∫ 0 yds = 0 I sau (3. X1=1 m1 X2=1 m2 X3=1 m3 . notată cu c.82 - .

65) devine ∫ I0 I I yds = ∫ 0 cds − ∫ 0 y ' ds =0 I I I (3.67) În aceste condiţii sistemul de ecuaţii (3. respectiv distanţa de la cheie la centrul elastic (originea sistemului de axe xoy) I0 ' y ds I c= I0 ∫ I ds ∫ (3.69) . coeficienţii necunoscutelor şi termenii liberi din sistemul de ecuaţii (3.62) devine ⎧ δ11 X 1 + ∆ 1p = 0 ⎪ ⎨δ 22 X 2 + ∆ 2 p = 0 ⎪ δ 33 X 3 + ∆ 3p = 0 ⎩ (3.63).Exprimând ordonata secţiunii curente y în raport cu c se obţine y = c − y' unde y' se măsoară de la cheie.68) Tinând seama de expresiile (3.66) de unde se obţine lungimea c a consolelor ataşate. Condiţia (3.83 - .68) capătă forma: EI 0 δ11 = ∫ I0 2 I y ds + ∫ 0 cos 2 ϕds I A I EI 0 δ 22 = ∫ 0 ds I I I EI 0 δ 33 = ∫ 0 x 2 ds + ∫ 0 sin 2 ϕds I A I I EI 0 ∆ 1p = ∫ 0 yM 0 ds + ∫ 0 N 0 cos ϕds p p I A I EI 0 ∆ 2 p = ∫ 0 M 0 ds p I I I EI 0 ∆ 3p = ∫ 0 xM 0 ds + ∫ 0 N 0 sin ϕds p p I A (3.

70) necunoscutele din sistemul de ecuaţii (3.75) .71) Dacă încărcarea exterioară este simetrică.72) (3.Admiţând aproximaţiile făcute la arcul dublu articulat şi introducând şi următoarele aproximaţii: ∫ A sin I0 2 ϕds = 0. X2 ≠ 0 şi X3=0. X2=0. atunci X1=0. eforturile din secţiunea curentă se calculează prin suprapunere de efecte astfel: . se poate folosi însumarea numerică utilizând calculul prin bolţari. X2 = − . După determinarea necunoscutelor. X2 = − 3 2 2 2 ∑W ∑ y W + L ⋅ i0 ∑x W 0 0 0 ∑ yM p W (3. iar dacă încărcarea este antisimetrică.74) iar expresiile necunoscutelor sunt: ∑ M p W .în cazul încărcării simetrice 0 0 M p = M p + m1 X 1 + m 2 X 2 = M p − yX1 + X 2 N p = N 0 + n 1 X 1 + n 2 X 2 = N 0 − X 1 cos ϕ p p . X3 = − I0 I0 2 I0 2 ds ds + l ⋅ i 0 ∫I ∫ I x ds ∫I (3.68) capătă expresiile I0 I0 I0 0 0 yM 0 ds M p ds p ∫I ∫ I xM p ds ∫I X1 = .în cazul încărcării antisimetrice 0 0 M p = M p + m 3 X 3 = M p + xX 3 N p = N 0 + n 3 X 3 = N 0 + X 3 sin ϕ p p (3.73) Datorită dificultăţilor ce apar în calculul integralelor. X = ∑ xM p W X1 = . Astfel. şi X3 ≠ 0. poziţia centrului elastic este ∑y W c= ∑W ' (3. atunci X1 ≠ 0. şi ∫ A N p sin ϕds = 0 0 I0 (3.84 - .

X2=0 (3. tm>0) sistemul ecuaţiilor de condiţie are forma: ⎧ δ11X1 + ∆1t = 0 ⎪ (3.85 - .77) ∆ 2 t = α ∫ n 2 ⋅ t m ⋅ ds + α ∫ Necunoscutele capătă forma: X 1 = EI 0 α ∫ ∫ ∆t yds + L ⋅ t m h .76) ⎨δ 22 X 2 + ∆ 2 t = 0 ⎪ X3 = 0 ⎩ unde δ11 şi δ22 au expresiile cunoscute iar termenii liberi sunt: ∆1t = α ∫ n 1 ⋅ t m ⋅ ds + α ∫ ∆t ∆t ⋅ m1 ⋅ ds = −α ⋅ t m ⋅ L − α ⋅ ∫ ⋅ y ⋅ ds h h ∆t ∆t ⋅ m 2 ⋅ ds = α ⋅ ∫ ds h h (3. În cazul arcelor simetrice încărcate cu variaţie de temperatură simetrică (∆t>0.78) ∫ Considerând cele două cazuri de încărcare particulare se obţine: a) Dacă arcul este supus unei variaţii de temperatură uniformă ( t m ≠ 0 . I Efectul variaţiei de temperatură.unde W = I0 ∆s reprezintă lungimea transformată a bolţarilor.78) rezultă X 1 = EI 0 α ∫ I0 2 2 y ds + L ⋅ i 0 I L ⋅ tm . şi ∆t=0) atunci din (3. I0 2 2 y ds + L ⋅ i 0 I ∆t ds h X 2 = − EI 0 α I0 ∫ I ds (3.79) Pentru arcul cu secţiunea transversală constantă necunoscuta X1 are următoarea expresie .

81) În figura 3.84) Dacă fibra mai încălzită este la extrados atunci fibra întinsă este la intrados şi invers (fig.80) Momentul încovoietor într-o secţiune se calculează cu relaţia M t = m1 ⋅ X 1 = − y ⋅ X 1 (3. .3.82) I0 2 I0 2 ∫ I y ds + L ⋅ i 0 ∫ I ds La arcele cu secţiune constantă.Fig.86 - .X 1 = EI 0 α L ⋅ tm 2 2 ∫ y ds + L ⋅ i 0 (3. necunoscuta X2 are expresia ∆t h Expresia momentului încovoietor devine: X 2 = −EI 0 ⋅ α ⋅ M t = m 2 ⋅ X 2 = 1 ⋅ X 2 = −EI 0 ⋅ α ⋅ ∆t h (3.32 se prezintă calitativ diagrama de moment încovoietor produsă de acţiunea temperaturii medii.32 b) Dacă arcul este supus numai unei variaţii de temperatură pentru care tm=0. unde ∆t este o încărcare simetrică.33). (3. expresiile necunoscutelor sunt: ∆t ∆t ∫ h yds ∫ h ds X 1 = EI 0 α X 2 = − EI 0 α = 0. tm>0 tm<0 .83) (3.3. şi ∆t ≠ 0 .

Fig.85) unde ∆k sunt cedările de reazeme.săgeata f=10m.87 - . Eforturile diferite de zero sunt X1 şi X2 şi au expresiile X1 = ∑ yM p W 0 ∑y 2 W + L ⋅ i0 2 .deschiderea L=30m. Semiarcul se împarte în 10 bolţari de lungime egală. Pentru arcul dublu încastrat necunoscutele transferate în centrul elastic. . iar rki sunt reacţiunile de pe direcţiile cedărilor de reazeme din încărcarea succesivă a sistemului de bază cu necunoscutele Xi=1.3. Să se traseze diagramele de moment încovoietor şi de forţă axială la arcul dublu încastrat de formă circulară din figura 3.∆t>0 ∆t<0 . Arcul este realizat din beton armat având următoarele elemente geometrice: .34 utilizând metoda bolţarilor. au expresiile: X1 = − X 2 == X 3 == ∆ 1∆ = δ 11 ∆ 2∆ δ 22 ∆ 3∆ δ 33 EI 0 ∑ rk 1 ∆ k I0 2 2 ∫ I y ds + L ⋅ i 0 EI r ∆ = 0 ∑ k2 k I0 ∫ I ds EI r ∆ = 0 ∑ k3 k I0 2 ∫ I x ds (3.11. ∑ MpW X2 = − ∑W 0 . Calculul se va efectua pe semistructură. Arcul fiind simetric şi încărcat simetric se alege ca sistem de bază consola cu capăt liber în axa de simetrie.secţiunea transversală constantă bxh=50x90cm. .33 Efectul cedărilor de reazeme. EXEMPLUL 3. prin transferarea necunoscutelor în centrul elastic.

⎛L⎞ 2 R = ⎜ ⎟ + (R − f ) ⎝2⎠ L sin α = = 0.923 2R 2 2 L f R= + = 16.34 Calculul elementelor geometrice ale arcului.00m L=30.Fig.P7=80kN PB=200kN P7=80kN f=10.6.00m y 8 9 10 B x X1 c C X2 R L/2 x’ α 4 3 2 1 A 5 6 7 B y i ' i x i' θi A α y’ .25m 8f 2 α = 67. Cunoscând deschiderea şi săgeata se determină raza arcului şi unghiul la centru.911m 0 0 180 180 Coordonatele centrelor de greutate ale bolţarilor precum şi ale secţiunilor A (la naştere) şi B (la cheie) sunt date în tabelul 3.38 0 0 2 n ⋅ π ⋅ R 6.738 ⋅ π ⋅ 16. 0 .88 - f . Relaţiile de calcul pentru coordonatele centrelor de greutate sunt: x i' = R sin θ i şi y i' = R (1 − cos θ i ) .25 Lungimea unui element este ∆s = = = 1.3.

W= Tabelul 3.541 0.315 14.000 14.034 2.798 0.043 -2.670 7.916 0.797 37.501 1.642 60.977 30.7.438 0.464 9.Tabelul 3.921 7.272 8.863 0.434 11.059 30.290 0.593 4.999 2.521 9.955 0. în sistemul de axe xCy (y=c-y’) precum şi termenii yW şi y2W.380 64.369 0 sinθi 0.505 0.911 1.697 2.107 3.6 Sectiunea A 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 B θi 67.831 Secţiunea transversală a arcului fiind constantă.080 -1.793 3.252 0.998 1 yi' xi' 15.028 0.636 0.911 1.357 2.129 13.923 0. necesari în calculul necunoscutelor este prezentat în tabelul 3.640 11.722 0.957 0.911 1.054 0.790 14.264 3.385 0. coordonatele y ale centrelor de greutate ale bolţarilor.464 12.772 0.875 2.911 1.607 9.248 6.911 1.246 4.223 3.984 0.252 0.921 11.059 0 cosθi 0.89 - .282 4.446 .332 2.000 10.845 10.130 8.175 0.482 1.235 19.709 0.911 1. deci relaţia (3.028 0 0 I0 ∆s = ∆s .129 W 1.205 0.282 8.911 1.535 43.583 16.321 23.223 6.911 y'W 0.357 4.697 1.521 5.459 22.852 0.911 1.545 5.053 0.400 0.7 y y2W 3.203 2.911 1.692 0. rezultă I0=I şi Secţiunea 10 9 8 7 6 5 4 3 2 1 y' 0.865 3.670 1.011 57.273 50.321 -3.899 0.225 -5.603 0.73) pentru determinarea poziţiei centrului elastic I ( de coordonată c) se poate scrie sub forma ' ' ∑ y W = ∑ y ∆s c= ∑W ∑ ∆s Calculul coordonatei centrului elastic “c”.841 0.264 17.

1 100 100 100 180 180 180 180 180 180 180 0.125 = −1940.899 -161.Din tabelul 3.52 − 180 ⋅ 0.46 M 5 = −956.54 0.02 M 2 = −1738.644 .96 0. c= ∑ y' W = 66. ∑ y' W = 66. X = − ∑ M 0p W X1 = 2 ∑W ∑ y 2 W + L ⋅ i 02 Din tabelul 3. ∑ y W = 173.66 − 180 ⋅ 1.841 -151.8.964 2 Termenul L ⋅ i 0 pe semistructură are valoarea 1 1 0.290 0.00 -90.692 -124.9.453 = −1504.2 M 8 = −285.59 = −1242.175 0.38 0.792 = −650.90 10 9 8 7 6 5 4 3 2 1 A M 9 = −95. 2 .923 -166.7 rezultă 2 ∑ W = 19.702 = −956.90 - .90 M 6 = −650.66 M 4 = −1242.11 Momentele încovoietoare M 0 şi eforturile axiale N 0 pe sistemul de bază p p sunt calculate în tabelul 3.059 -5. Pentru calculul pe semistructură se ia B = 100kN .18 − 180 ⋅ 0.013 2 2 12 Termenii care apar la numărător în expresiile necunoscutelor sunt calculaţi în tabelul 3.110 .11.5 100 0. 2 Tabelul 3.46 − 180 ⋅ 1.14 Expresiile necunoscutelor sunt ∑ yM 0p W .2 − 180 ⋅ 1.603 -108.90 2 L ⋅ i 0 = 30.00 ⋅ = 1. Forţele concentrate sunt aplicate simetric în P secţiunile 7 şi B.9 − 100 ⋅ 1.52 M 1 = −1940.2 − 100 ⋅ 1.772 -138.400 0.955 = −95.857 = −470.18 M A = −2109.00 -72.505 -17.50 -29.7 rezultă: ∑ W = 19.2 M 3 = −1504.56 0.5 − 100 ⋅ 1.487m ∑ W 19.644 = 3.937 = −2109.299 = −1738.00 -40.8 ' ' N0 M i = M i +1 + ( x i +1 − x i ) ⋅ ∑ Pi +1 Secţiunea ∑ Pi sinθi p B MB=0 100 0 0 M10 = 0 − 100 ⋅ 0.92 0.1 − 180 ⋅ 1.9 M 7 = −470.82 0.897 = −285.02 − 180 ⋅ 1.393 = −2179.

131 -2510.719 -1738.964 + 1.976 -2.643 -631. ∑ yM p W = 38196.741 -282.818 2972.049 -464.863 0.11 Eforturile finale calculate cu relaţiile M p = M 0 + m1X1 + m 2 X 2 = M 0 − yX1 + X 2 p p N p = N 0 + n 1X1 + n 2 X 2 = N 0 − X1 cos ϕ p p sunt date în tabelul 3.459 6.911 1.540 -124.459 3.804 -208.290 -282.Sectiunea 10 9 8 7 6 5 4 3 2 1 W 1.089 -706.297 -223.642 -10.334 -4030.526 -3321.795 -2374.416 0.790 2.513 Mp 0.479 -257.332 2.099 -95.356 -3708.181 14748.200 -1738.751 -1504.998 0.460 -275.91 - Np 0.137 -179.000 -72.487 3.911 0 y yW 3.977 -5.380 -161.297kN .013 19.651 -3.911 1.000 -90.205 0.200 225.911 1.960 -151.126 = 218.660 -44.560 -138.726 341.020 -1940.122 .335 -1940.798 0.126 .520 -2109.434 -3.390 -174.927 -1242.020 531.911 1.000 -5.797 -269.920 1421.333 -486.900 -108.900 -650.888 -95.768 .500 -285.911 1.070 1.960 -279.207 -107.341 -1827.187 -2310.017 -899.170 -277.632 -2179.799 -133.325 -15.790 5.911 1.610 -138.921 221.180 0 ∑ M p W = −21007.614 -84.600 -5.264 2.973 Mp 338.890 -1242.264 0.977 -7.100 − yX1 -761.392 -1.957 0.501 -545.911 1.942 Cu aceste rezultate necunoscutele capătă valorile X1 = 38196.960 -188.541 0.636 0.911 1.520 868.113 -188.000 -40.200 -470.900 -650.942 − 21007.916 0.693 -2646.044 Np -218.722 0.460 -1242.385 -218.883 19.235 6.820 -166.043 22740.434 -250.191 -609.10 cosθi − X1 cos θ i 1.000 0.910 -239.660 -1504.260 8084.9 M0 W y M0 W p p -182.269 -1763.434 -4.034 -2.034 -1.180 1231.235 2.760 -232.685 107.130 4.274kNm 173.140 0 Tabelul 3.184 -956.910 -199.100 -956.297 -217. X 2 = − = 1099.911 1.860 -214.205 -1.202 -755.610 3.201 -157.837 -118.411 26.960 -271.782 M 0 p Tabelul 3.200 -470.984 0.130 1.438 0.167 -2109.642 -6.500 -29.072 248.500 -285.304 -237.723 -2874.10 0 Secţiunea B 10 9 8 7 6 5 4 3 2 1 A y 3.182 2.900 -17.000 -95.

1. nodurile pot fi: . Deoarece încărcările exterioare sunt cunoscute.1. Structuri cu noduri fixe. grinzi continue sau grinzi cu zăbrele având nodurile rigide. rezultă că este necesar să se determine deplasările secţiunilor de la capetele barelor – respectiv deplasările nodurilor structurii. în metoda deplasărilor se aleg drept parametri liniar independenţi deplasările posibile ale nodurilor. articulaţia permiţând rotirea relativă a acestor secţiuni.1. Starea de eforturi dintr-o bară a structurii poate fi determinată dacă se cunosc încărcările exterioare precum şi deplasările secţiunilor de la capete translaţii sau rotiri. Tinând cont de posibilităţile de deplasare a nodurilor şi de ipoteza invariabilităţii lungimilor barelor. în calculul structurilor static nedeterminate este necesar să se utilizeze atât condiţia de echilibru static cât şi condiţia de continuitate a deformatei. . Astfel. Se obţine astfel. Structuri cu noduri deplasabile La structurile alcătuite din bare. lungimile barelor nu se modifică.1. o reducere substanţială calculului.a). 4. Aşa cum s-a arătat anterior.92 - . Principii generale Metoda deplasărilor este o metodă generală pentru calculul structurilor static nedeterminate alcătuite din bare: cadre. La aceste tipuri de structuri solicitarea dominantă este încovoierea şi de aceea se poate accepta ipoteza simplificatoare conform căreia în urma deformării. . Drept urmare condiţia de continuitate este satisfăcută pentru orice valori ale acestora. Situaţia reală de echilibru se realizează pentru acea serie de valori a parametrilor pentru care este satisfăcută concomitent şi condiţia de echilibru static. respectiv secţiunile din nod ale barelor care-l formează au aceeaşi rotire şi aceeaşi translaţie.structuri cu noduri fixe . respectiv secţiunile din nod ale barelor care-l formează au aceeaşi translaţie.articulate. după cum se va vedea.CAPITOLUL IV METODA DEPLASARILOR 4. deoarece sunt respectate atât legăturile cât şi continuitatea barelor.4.care sub acţiunea încărcărilor se deformează numai prin rotirea nodurilor (fig.rigide. structurile se clasifică în: .

4.c). având un număr de grade de libertate elastică egal cu numărul gradelor de libertate cinematică ale structurii articulate (fig. a b S tru ctu ra articu lată W = 3⋅4 − 2⋅6 = 0 c d S tru ctu ra articu lată W = 3⋅5 − 2 ⋅6 −1= 2 .1 Pentru a stabili dacă o structură este cu noduri fixe sau cu noduri deplasabile se procedează în modul următor: .Fig.1.93 - .4. respectiv se determină numărul gradelor de libertate cinematică pe care le are. a b .dacă structura articulată are un număr oarecare de grade de libertate cinematică (este un mecanism). .4..4.a).2.4. . este invariabilă geometric.structura articulată obţinută se analizează din punct de vedere cinematic.2. atunci. .dacă structura articulată nu are nici un grad de libertate cinematică.Fig.4.structuri cu noduri deplasabile . Această structură este formată din două tipuri de bare: bare dublu articulate şi bare articulate la un capăt şi simplu rezemate la celălat capăt (fg.2 .d).b). atunci structura reală este o structură cu noduri deplasabile. respectiv static determinată.b. structura reală este o structură cu noduri fixe (fig.se transformă structura reală într-o structură articulată prin introducerea de articulaţii în toate nodurile rigide şi în încastrările cu baza de susţinere.2.care sub acţiunea încărcărilor se deformează atât prin rotiri cât şi prin translaţii de noduri (fig.

iar a unui reazem simplu suprimă un singur grad de libertate.Se ştie că un corp în plan are trei grade de libertate. Deci. deci pentru o structură formată din B bare există 3B grade de libertate.3 . trebuie ţinut seama de faptul că o bară curbă introduce un grad de libertate în plus faţă de cazul barei drepte. iar S numărul reazemelor simple.1) unde cu W s-a notat numărul gradelor de libertate cinematice. deoarece prezenţa sa în ansamblul structurii nu împiedică deplasarea pe direcţia gradului de libertate. deoarece intervine variaţia de distanţă dintre capetele barei. Dacă într-un nod articulat se întâlnesc mai multe bare.la cadrele cu bare curbe.la cadrele cu tirant în calculul numărului de bare tirantul nu trebuie inclus. Cadrul din figura 4.a are două grade de libertate. unde A reprezintă numărul de articulaţii simple interioare şi de legătură cu baza de susţinere. Dacă în locul barei curbe ar fi existat o bară dreaptă (reprezentată punctat în figură) cadrul ar fi fost cu noduri fixe. Cadrul din figura 4.Fig. Diferenţa între numărul gradelor de libertate posibile ale tuturor barelor structurii şi numărul gradelor de libertate suprimate prin legăturile barelor structurii articulate. reprezintă numărul gradelor de libertate cinematică. W =2 a W =1 b . respectiv W = 3B − 2A − S (4. numărul total de grade de libertate suprimat prin intermediul acestor legături pentru întreaga structură este 2A+S. Existenţa unei articulaţii simple suprimă două grade de libertate.3.3. 4.b are un grad de libertate. . iar dacă W>0 structura reală este cu noduri deplasabile. În legătură cu stabilirea numărului gradelor de libertate elastică sunt necesare următoarele precizări: . Dacă W ≤ 0 structura reală este cu noduri fixe. ci numai o limitează. numărul de articulaţii simple este egal numărul de bare minus unu.94 - .

4 În cazul cadrelor cu noduri deplasabile.2 Sistem de bază. Legăturile introduse sunt legături simple şi blochează o singură deplasare. Pentru blocarea rotirii unui nod rigid se utilizează blocajul de nod. Un exemplu îl reprezintă sistemul de bază din figura 4. prin introducerea de blocaje de nod. Acesta se obţine prin introducerea de legături fictive care să împiedice deplasările posibile ale nodurilor . La cadrele cu noduri fixe. Blocajul de nod este o legătură simplă care suprimă rotirea nodului.4. Echivalentul mecanic al unui blocaj de nod este o reacţiune moment.a. Sistemul de bază se obţine prin introducerea în fiecare nod rigid a unei legături simple numită blocaj de nod. iar pentru blocarea translaţiei pe direcţia unui grad de libertate se utilizează legătura de grad de libertate. şi translaţiile pe direcţiile .4. singura posibilitate de deplasare a nodurilor este rotirea.Fig. respectiv rotirile nodurilor rigide şi translaţiile pe direcţiile gradelor de libertate elastică.95 - . 4.1. Ecuaţii de condiţie.4. Sistemul de bază se obţine blocând rotirile nodurilor rigide. P Z1 SB a b P1 P2 c d SB 6 n ecun oscu te (4 rotiri + 2 tran slatii) Z2 P2 Z1 Z3 Z5 Z4 Z6 P Z2 2 n ecun oscu te rotiri P1 . posibilităţile de deplasare ale nodurilor sunt rotirea şi translaţia.b obţinut prin introducerea a două blocaje în nodurile 1 şi 2 ale cadrului din figura 4. Legătura de grad de libertate este o legătură simplă care suprimă translaţia nodului şi lasă liberă rotirea acesteia. dar lasă liberă translaţia acesteia.rotiri şi translaţii. necunoscutele sunt deplasările nodurilor. În metoda deplasărilor. Calculul structurilor prin metoda deplasărilor se conduce pe un sistem de bază. Echivalentul mecanic al unei legături de grad de libertate este o reacţiune forţă.

R 2 = 0 ..3) (4. De asemenea.d este prezentat sistemul de bază pentru cadrul cu noduri deplasabile din figura 4. + rii Z i + . .. Zn – sunt deplasările necunoscute ale nodurilor – rotiri şi translaţii. . . prin introducerea de legături de grad de libertate.este format din două tipuri de bare: bare dublu încastrate şi bare încastrate la o extremitate şi articulate la cealaltă. Sistemul de bază.c obţinut prin introducerea a trei blocaje de nod şi a două legături de grad de libertate.este multiplu static nedeterminat comparativ cu structura reală.96 - .rotiri sau translaţii . Aceasta se obţine impunând condiţia ca reacţiunile totale din legăturile suplimentare să fie nule.2) sau sub formă dezvoltată: . dar lasă liberă posibilitatea de rotire a nodurilor. deoarece au fost introduse legături suplimentare. Sistemul de bază astfel obţinut.este unic. … .. Sub acţiunea forţelor exterioare şi a deplasărilor pe direcţia necunoscutelor în legăturile suplimentare vor apărea reacţiuni.gradelor de libertate elastice.4. . în metoda deplasărilor. condiţia de compatibilitate a deformatei este respectată în sensul că oricare ar fi această deformată ea respectă natura legăturilor structurii reale. Legătura de grad de libertate este materializată printr-un pendul simplu care împiedică deplasarea tuturor nodurilor antrenate în deplasarea pe direcţia gradului de libertate considerat. În figura 4. Z1. are următoarele caracteristici: . R n = 0 (4. diferă de structura reală prin faptul că deplasările nodurilor sunt împiedicate.. . Din încărcarea cu forţe sau cu deplasări pe direcţiile necunoscutelor. se observă că sistemul de bază este încărcat cu forţele exterioare date şi cu necunoscutele deplasări ale nodurilor . + r1n Z n + R ip unde: Rip reprezintă reacţiunea din legătura suplimentară i când sistemul de bază este încărcat numai cu forţele exterioare. . Reacţiunea totală din legătura suplimentară i se determină prin suprapunere de efecte şi are expresia: R i = ri1 Z1 + ri 2 Z 2 + . rij reprezintă reacţiunea din legătura suplimentară i când sistemul de bază este încărcat numai cu deplasarea Zj=1.notate în acest caz cu Zi. Condiţia suplimentară care trebuie să se impună pentru a se obţine deformata structurii reale este condiţia de echilibru static.4. Z2. deci: R1 = 0 .

3. Momentul încovoietor într-o secţiune curentă se determină prin suprapunere de efecte. Verificarea eficientă a calculului prin metoda deplasărilor este verificarea condiţiei de echilibru static al structurii în ansamblu.b).mi reprezintă momentul încovoietor produs în aceeaşi secţiune prin încărcarea sistemului de bază cu necunoscuta Zi=1.M p reprezintă momentul încovoietor produs de forţele exterioare pe sistemul de bază în secţiunea considerată.. Se poate realiza o sistematizare a calculului structurilor deoarece sistemul de bază este unic şi format din bare tip (dublu încastrate sau încastrat – articulate) şi supuse unor încărcări tip – forţe şi deplasări ale nodurilor. + rnn Z n + R np = 0  (4. 0 0 (4. + r1n Z n + R 1p = 0 r Z + r Z + .4) Rezolvând sistemul de ecuaţii (4..5. Pentru determinarea forţelor tăietoare şi a forţelor axiale se parcurg aceleaşi etape prezentate la metoda eforturilor...97 - ..4) se obţin deplasările nodurilor.. După trasarea diagramei de moment încovoietor este necesar să se facă verificarea rezultatelor obţinute.. sau a unor părţi – nod sau nivel. astfel: M p = M p + m1 ⋅ Z1 + m 2 ⋅ Z 2 + .1. r11 Z1 + r12 Z 2 + . Necunoscutele translaţii de nod pot fi privite ca necunoscute rotiri de bare ∆ (linia reazemelor s-a rotit cu unghiul ψ ij = ).. Convenţie de semne pentru rotiri şi momente încovoietoare În metoda deplasărilor necunoscutele sunt rotiri şi translaţii de noduri (fig.5) 4. . + r Z + R = 0  21 1 22 2 2n n 2p   M rn1 Z1 + rn 2 Z 2 + . cu ajutorul cărora se determină eforturile finale. În acest sens este necesar să se introducă o convenţie de semne pentru deplasări şi eforturi.a. În felul acesta toate L ij necunoscutele sunt rotiri.4. + m n ⋅ Z n unde . .

. Relaţii între eforturi şi încărcări la barele sistemului de bază Tinând cont de existenţa celor două categorii de structuri. unde au fost puse în evidenţă momentele încovoietoare din secţiunile de capăt. _ + + _ + m o m ente p e no d _ + _ m o m e nte p e bara m o m ente p e no d m o m ente p e bara .În ceea ce priveşte eforturile.6.4. deoarece structurile în formă de cadre sunt supuse în principal la încovoiere. În concluzie se lucrează cu rotiri şi cu momente încovoietoare de capăt. barele pot fi încărcate cu forţele exterioare. 4. În calculul practic este necesar să se specifice cu care dintre cele două momente încovoietoare se lucrează (pe bară sau pe nod).Fig.la structurile cu noduri deplasabile.98 - .4. . interesează în primul rând momentele încovoietoare de la capetele barelor.6 4.1. barele pot fi încărcate cu forţe exterioare şi cu rotiri ale secţiunilor de la capetele barelor. barele sistemului de bază pot avea următoarele încărcări: .Fig.5 - b Pentru exemplificarea convenţiei de semne a momentelor încovoietoare se consideră diagramele din figura 4. θi ψ = ∆ L ∆ a .la structurile cu noduri fixe. Convenţia de semne este următoarea: se consideră pozitive rotirile şi momentele încovoietoare de capăt care au sens orar. cu rotiri ale secţiunilor de capăt şi cu rotirea liniei reazemelor produsă de translaţia secţiunilor de la capăt.

În continuare va fi prezentat efectul deplasărilor nodurilor utilizând ecuaţia fibrei medii deformate cunoscută din Rezistenţa Materialelor.6). Cazul barei dublu încastrate Fie o bară dublu încastrată.4.99 - .Efectul încărcării cu forţe este cunoscut din capitolul precedent.utilizând ecuaţia diferenţială a fibrei medii deformate cunoscută din Rezistenţa Materialelor. Expresiile momentelor de încastare perfectă sunt cuprinse în tabelul 3.1.c a fost reprezentată poziţia iniţială şi poziţia finală deformată a barei. 4. 4.6. . În figura 4. 4. la care s-au pus în evidenţă deplasările nodurilor (rotiri şi translaţii) şi eforturile din aceste secţiuni (fig. respectiv: . T ij x y x vi θi y c ψ ij vx θj T ji b θi vi y a vj θj M ij M ji x x vj .7 - . Efectul deplasărilor nodurilor poate fi evaluat prin mai multe metode.rezolvarea grinzilor static nedeterminate cu o singură deschidere la acţiunea cedărilor de reazeme (vezi exemplul 3.6.prin metode energetice.1.1.Fig.a şi b) în convenţia de semne din Rezistenţa Materialelor. .

Deoarece bara este încărcată numai la capete rezultă că momentul încovoietor trebuie să fie cu variaţie liniară.6) unde vx reprezintă deplasarea unui punct de abcisă x.7). I momentul de inerţie al secţiunii transversale.11) . E reprezintă modulul de elasticitate longitudinal.pentru x=L vx = v j dv x = θj dx Deplasarea vx are expresia (4. iar forţa tăietoare să fie constantă.6) devine d vx M x = −EI ⋅ = − EI ⋅ (2a 2 + 6a 3 x ) dx 2 2 (4.8) Expresiile constantelor din (4. respectiv v x = a + a1x + a 2 x + a 3 x 2 3 (4.7) se determină din condiţiile de capăt: .11) (4.10) θx = dv x 2 = a 1 + 2a 2 x + 3a 3 x dx (4. iar Mx momentul încovoietor în secţiunea curentă x.100 - .7). În consecinţă.9) = θi dx .pentru x=0 v x = vi dv x (4. iar rotirea expresia (4. deplasarea unui punct de abcisă x se alege sub forma unui polinom de gradul trei. din Rezistenţa Materialelor este: d vx M =− x 2 EI dx 2 (4.Ecuaţia fibrei medii deformate. relaţia (4.7) Tinând cont de expresia (4.

16) (4.9) şi (4.14) Expresia momentului încovoietor devine: 1 x   x 2 M x = −EI ⋅ 6 2 3 − 2  v i − 2 − 3 2 θi + L  L   L L  x x  1  1 + 6 2 − 2 3  v j − 2 − 3 2 θ j  L  L   L L Tinând cont de relaţia diferenţială dM x = Tx dx expresia forţei tăietoare este: 6 12 6  12 Tx = − EI ⋅  3 v i + 2 θi − 3 v j + 2 θ j  L L L  L .11).7) şi (4.15) (4. relaţia (4.13) (4.7) devine 2 3 2 3  x x x  x x  1 − 3 2 + 2 3  ⋅ v i +  − 2 2 + 3  ⋅ Lθ i + vx =  L L L  L L      2 3 2 3  x x x  x   +  3 2 − 2 3  ⋅ v j −  2 − 3  ⋅ Lθ j L L  L   L    (4. rezultă următoarele expresii ale constantelor: .10) în (4.pentru x=L  2 θ j = θi + 2a 2 L + 3a 3 L de unde rezultă a2 = 3(v j − v i ) − (2θi + θ j ) ⋅ L L2 2(v i − v j ) + (θi + θ j ) ⋅ L L3 (4.pentru x=0 a = v i şi a 1 = θ1 v j = v i + θ1L + a 2 L2 + a 3 L3 .17) .101 - (4.Introducând condiţiile (4.12) a3 = Cu aceste expresii ale constantelor.

sunt: a) θi ≠ 0 vi = vj = θj = 0 M ji = −2i ij θ i .19) M ji = − 6EI 2EI 6EI 4EI vi − θi + 2 v j − θj 2 L L L L 12EI 6EI 12EI 6EI v i − 2 θi + 3 v j − 2 θ j 3 L L L L (4.19) şi notând cu i ij = EI ij L ij rigiditatea practică a barei ij.102 - .Eforturile la capetele barei sunt: pentru x=0 Tij = − M ij = pentru x=L Tji = − 12EI 6EI 12EI 6EI v i − 2 θi + 3 v j − 2 θ j 3 L L L L (4.21) c) v j − v i ≠ 0 θi = θj = 0 .18) 6EI 4EI 6EI 2EI vi + θi − 2 v j + θj 2 L L L L Prin particularizarea relaţiilor (4. θi M ij = 4i ij θ i şi Tij = Tji = − b) θj ≠ 0 6i ij L (4. funcţie de o singură deplasare diferită de zero.20) vi = vj = θi = 0 M ji = −4i ij θ j θj M ij = 2i ij θ j şi Tij = Tji = − 6i ij L (4. expresiile momentelor încovoietoare şi a forţelor tăietoare de la capetele barei.18) şi (4.

L De remarcat faptul că semnele eforturilor sunt în concordanţă cu convenţia de semne din Rezistenţa Materialelor (momentul încovoietor este pozitiv dacă întinde fibra inferioară. Diagramele de momente încovoietoare sunt prezentate în tabelul 4.103 - . iar forţa tăietoare este pozitivă dacă tinde să rotească secţiunea în sensul acelor de ceasornic). Tabelul 4.1.22) .M ij = −6i ij ψ ij Tij = Tji = unde ψ ij = 12i ij L ⋅ ψ ij şi M ji = 6i ij ψ ij (4.1 v j − vi θi i j Mji=2iijθi Mij=4iijθi i θj j Mij=2iijθj Mij=6iijψij Mji=4iijθj ψ ij i j ∆ Mji=6iijψij .

(4.4.4. Pornind de la bara dublu încastrată se ajunge la cazul barei încastrată-articulată prin condiţia Mji=0 (4. Din acestă condiţie se determinã θj.articulată În cazul barei încastrată-articulată.25) (4. Cazul barei încastrată .2 θi i k Mik=3iikθik ψ ik i k ∆ Mik=3iikψik . capătul k este articulat.1.24) (4. deci momentul încovoietor este nul.23) care introdusă în Mij (4.104 - .2. respectiv θj = − 3 1 3 v i − θi + vj 2L 2 2L (4.26) Tabelul 4.2.19).18) conduce la 3EI 3EI 3EI M ik = 2 v i + θi − 2 v j L L L Particularizările conduc la v i = vj = 0 a) θi ≠ 0 M ik = 3i ik θ i b) vi − v j ≠ 0 θi = 0 M ik = −3i ik ψ ik Diagramele de eforturi sunt prezentate în tabelul 4.

28) M ij = Μ ij − 4i ijθi − 2i ijθ j + 6i ijψ ij M ji = Μ ji − 2i ijθi − 4i ijθ j + 6i ijψ ij .29) M ik = Μ ik − 3i ijθi + 3i ik ψ ik (4.30) 4.bara încastrat .structuri cu noduri fixe . rotiri de nod.27) unde momentele de încastrare perfectă Μ ij şi Μ ji produse de forţe îşi conţin semnul. Structuri cu noduri fixe Structurile cu noduri fixe sunt acele structuri care sub acţiunea încărcărilor exterioare se deformează prin rotirea nodurilor rigide.Expresiile momentelor la capetele barelor (momente pe nod) în cazul celor două tipuri de structuri. numărul de necunoscute este egal cu numărul nodurilor rigide pe care le are structura.structuri cu noduri deplasabile . Pentru a analiza modul de rezolvare a unei structuri cu noduri fixe se consideră structura din figura 4. translaţii de nod – în convenţia de semne prezentată în paragraful anterior sunt: .2. Deci. momente produse de toate încărcările posibile forţe exterioare.articulată M ik = Μ ik − 3i ik θ i .105 - . .articulatã (4.bara dublu încastrată (4.bara dublu încastrată M ij = Μ ij − 4i ijθi − 2i ijθ j M ji = Μ ji − 2i ijθi − 4i ijθ j (4.bara încastrat . .8.

8 La început se stabileşte categoria din care face parte structura. respectiv. Pentru aceasta se analizează din punct de vedere cinematic structura articulată. structură obţinută din structura reală prin introducerea de articulaţii simple în nodurile rigide şi în încastrările cu baza de susţinere.4.Fig.p h2 P h1 S tru c tu ra a rticu la tă L1 Z1 1 2 Z3 5 Z2 4 L2 M 12 M 21 M 24 SB 7 6 3 Mp 0 Z 1= 1 Z 2= 1 Z 3= 1 d1 r21 r11 4 i1 7 4 i1 2 2 i1 2 r31 r12 2 i1 2 4 i1 2 4 i2 3 r32 3 i24 2 i2 3 4 i3 6 r22 r13 2 i2 3 r33 4 i2 3 3 i3 5 2 i3 6 r23 d2 d3 m1 2 i1 7 m2 m3 . Pentru cazul de faţă se obţine .106 - . structura este cu noduri fixe sau cu noduri deplasabile.

Termenii liberi sunt reacţiuni care apar în legăturile suplimentare produse de acţiunea forţelor exterioare pe sistemul de bază. În continuare se trece la sistemul de bază al metodei deplasărilor. respectiv rij=rji. structura articulată nu are nici un grad de libertate cinematică. Reacţiunile rii au totdeauna valori pozitive. de echilibru static şi de compatibilitae a deformatei cu legăturile. care în cazul de faţă sunt rotirile nodurilor rigide. Dintre cele două condiţii generale. Sistemul de bază astfel obţinut este încărcat cu forţele exterioare date şi cu necunoscutele. Acesta se obţine prin introducerea de blocaje de nod în toate nodurile rigide ale structurii. indiferent de natura încărcărilor (forţe exterioare sau rotiri ale nodurilor ridide). trei la număr. aceasta din urmă este respectată de sistemul de bază. Reacţiunile rij satisfac condiţia de reciprocitate. deoarece aceste blocaje în realitate nu există. R 2 = 0 . R 3 = 0 sau sub formă dezvoltată: ⎧ r11 Z1 + r12 Z 2 + r13 Z 3 + R 1p = 0 ⎪ ⎨r21 Z1 + r22 Z 2 + r23 Z 3 + R 2 p = 0 ⎪ r31 Z1 + r32 Z 2 + r33 Z 3 + R 3p = 0 ⎩ În sistemul ecuaţiilor de condiţie coeficienţii necunoscutelor sunt reacţiuni unitare. Astfel se obţine sistemul ecuaţiilor de condiţie din metoda deplasărilor: R1 = 0 . O reacţiune de forma rij reprezintă reacţiunea ce apare în legătura suplimentară i când sistemul de bază este încărcat numai cu rotirea Zj=1. Reacţiunile rij pot avea valori pozitive. negative sau nule.107 - . Astfel o reacţiune de forma rii reprezintă reacţiunea ce apare în legătura suplimentară i când sistemul de bază este încărcat numai cu rotirea Zi=1. ce apar în legăturile suplimentare când sistemul de bază este încărcat cu o deplasare egală cu unitatea. Echilibrul static al sistemului de bază încărcat cu forţele exterioare şi cu necunoscutele rotiri se exprimă prin impunerea condiţiei ca reacţiunile totale din blocajele de nod să fie nule.W = 3B − 2A − S = 3 ⋅ 6 − 2 ⋅ 9 − 0 = 0 deci. Astfel reacţiunea Rip reprezintă reacţiunea ce apare în legătura suplimentară i când sistemul de bază . iar structura reală este o structură cu noduri fixe.

respectiv sens orar. Pentru calculul momentelor încovoietoare produse de rotirile nodurile se EI ij calculează rigidităţile practice ale barelor.108 - .8). Prin încărcarea succesivă a sistemului de bază cu forţele date şi cu deplasările Z1=1. respectiv i ij = . d2. .4. Se readuce aminte faptul că toate reacţiunile se desenează în sensul pozitiv în convenţia de semne adoptată (vezi paragraful 4. negativi sau nuli. respectiv d3). Termenii liberi pot fi pozitivi. 4. Z2=1 şi Z3=1 se obţin diagramele de momente încovoietoare 0 M p .Fig. m1. Pentru a trasa cu uşurinţă diagramele unitare este indicat să se deseneze în prealabil forma deformată a sistemului de bază (d1. L ij Coeficienţii necunoscutelor şi termenii liberi ce apar în sistemul ecuaţiilor de condiţie sunt reacţiuni moment şi se calculează din condiţia de echilibru static a nodului în care se află blocajul.9 Scriind ecuaţia de echilibru static sub forma ∑ M i = 0 se determină reacţiunile (valoare şi semn).9 sunt prezentate toate situaţiile din care se obţin reacţiunile din blocaje. În figura 4. m2 şi m3 (fig.3).1. astfel stabilindu-se fibra întinsă prin rotirea nodului rigid.este încărcat cu forţele exterioare. r11 4i12 4i17 r21 2i12 r22 4i12 4i23 r31 r32 2i23 4i23 4i36 3i24 2i23 r33 3i35 R3p r23 M21 R2p M24 r12 2i12 r13 R1p M12 .

rezultă că şi M p ≡ 0 în orice secţiune. r31 = 0.structura este încărcată numai cu forţe concentrate în noduri 0 (fig. R 3p = 0 r11 = 4i12 + 4i17 r12 = 2i12 M R 1p = − 12 r21 = 2i12 r22 = 4i12 + 4i 23 + 3i 24 r23 = 2i 23 M M R 1p = 21 − 24 r32 = 2i 23 r33 = 4i 23 + 4i 36 + 3i 35 Se poate observa că: . În barele structurii vor apărea numai eforturi axiale. deoarece nodurile 1 şi 3 nu sunt legate direct. cu care se calculează momentele încovoietoare pe structura reală prin suprapunere de efecte. r12 − 2i12 = 0. În cazul structurilor cu noduri fixe există două cazuri particulare de încărcare.…. r21 − 2i12 = 0. Z2 şi Z3. şi se obţine soluţia banală Zi=0 (i=1. respectiv: . r32 − 2i 23 = 0.10.M R 1p + 12 = 0. r22 − 4i12 − 4i 23 − 3i 24 = 0. r13 = 0. .reciprocitatea reacţiunilor unitare este satisfăcută. Prin rezolvarea sistemului de ecuaţii se obţin necunoscutele Z1. În această situaţie.4. Tinând cont de relaţia (4.r11 − 4i12 − 4i17 = 0.10.2.b).4.M R 1p + 21 − 24 = 0.n). r33 − 4i 23 − 4i 36 − 3i 35 = 0.4. respectiv : M p = M p + m1 ⋅ Z1 + m 2 ⋅ Z 2 + m 3 ⋅ Z 3 Pentru verificarea eficientă a diagramei finale de moment încovoietor se utilizează condiţia de echilibru static (echilibrul de nod al momentelor încovoietoare).Fig. deci toţi termenii liberi din sistemul ecuaţiilor de condiţie vor fi nuli. r23 − 2iM 23 = 0. diagrama M p ≡ 0 (fig.5).reacţiunile r13= r31=0. 0 M a o p ≡ b 0 SB .109 - .10 .a).

110 - . Tp şi Np) la structura din figura 4. Din analiza structurii articulate rezultă W = 3⋅ 4 − 2⋅6 − 0 = 0 deci nu există grade de libertate cinematice.11.4. iar structura reală este o structură cu noduri fixe.e).4.a). fără să se deformeze (fig.11.11.4.12 utilizând metoda deplasărilor.d) şi deci în calculul termenului liber. Sistemul de bază se obţine prin introducerea de blocaje de nod în cele două nodurile rigide ale structurii reale. a b S tru c tu ra a rticu la tă W = 3⋅4 − 2⋅6 = 0 Z1 Z2 M o p c SB d Z 1= 1 e d1 .Fig..1.4.având capăt liber se roteşte ca un solid rigid. deoarece este un element static determinat şi se rezolvă independent de structura.b).11 Efectul încărcării de pe consolă (dacă aceasta există) intervine numai în 0 diagrama M p (fig.11. Sistemul ecuaţiilor de condiţie este ⎧r11 Z1 + r12 Z 2 + R 1p = 0 ⎨ ⎩r21 Z1 + r22 Z 2 + R 2 p = 0 . Să se traseze diagramele de eforturi (Mp. În această situaţie consola nu se ia în consideraţie la calculul numărului de bare(fig.4. Din încărcarea cu rotirea de nod consola. EXEMPLUL 4.structura prezintă console( fig.

111 - .57 1 2 .2 5 E I SB 2 r 11 EI 2EI EI r 21 0 .77 5 6 7 .71 + 0 4 3 .4.06 7 4 2 .4 5 8 Mp 6 7 .5E I R 1p 90 90 3 4 .14 + _ _ 2 1 .6 6 1 r 22 2 .0 3 3 5 8 .12 - .5E I Z 2= 1 r 12 EI d2 R 2p 60 m1 2EI EI m2 9 9 .75 E I 0 .34 1 2 .86 + 4 .2 0 3 8 7 .72 6 .71 .25 E I d1 0 .3 0 kN /m 1 I 4 6 Z 1= 1 4 3I 2 I 5 2 8 0 kN 3 3I Z1 Z2 0 .Fig.4 3 _ 8 .5E I 0 .205 Tp 1 2 .7 7 5 _ Np _ _ 1 70 .2 5 E I 0 .1 Mp 1 7 .

Z2=1.75EI L 23 4 L12 6 EI EI EI EI i 25 = 25 = i14 = 14 = = 0. rezultă formele deformate d1 şi d2. R 2 p = 30 Sistemul de ecuaţii este . produse de forţe.Rigidităţile practice ale barelor sunt: EI 3EI EI 3EI i 23 = 23 = i12 = 12 = = 0. Momentele de încastrare perfectă. R 1p + 90 = 0. precum şi diagramele de momente încovoietoare m1 respectiv m2.25EI = 0. r11 = 3EI r12 − EI = 0. r12 = EI R 1p = −90 r21 = EI r22 − 2EI − EI − 2. = 0. sunt: p pL2 30 ⋅ 6 2 M12 = −M 21 = = = 90kNm . r22 = 5.5EI .25EI R 2 p + 60 − 90 = 0. Din încărcarea sistemului de bază cu forţele exterioare rezultă diagrama M 0 .25EI r11 − EI − 2EI = 0.25EI . r21 − EI = 0. 12 12 3PL 3 ⋅ 80 ⋅ 4 = 60kNm M 23 = = 16 16 Calculul coeficienţilor necunoscutelor şi termenilor liberi r11 2EI EI r12 EI R1p 90 r21 EI r22 2EI EI R2p 90 60 2.112 - .25EI L14 4 L 25 4 Încărcând sistemul de bază succesiv cu rotirile Z1=1. = 0.

deoarece prezenţa rezemului fix (în cazul de faţă încastrarea) nu permite translaţia pe orizontală.1 utilizând ecuaţia celor trei momente.12.25EI ⋅ ⎜ − ⎟ = 87. Forţele tăietoare şi forţele axiale din barele structurii reale se determină utilizând aceeaşi metodologie prezentată la metoda eforturilor.203 ⎞ M 23 = 60 − 2.25EI ⋅ Z + 30 = 0 ⎩ 1 2 iar necunoscutele au valorile Z1 = 34.067 ⎞ M14 = − EI ⋅ ⎜ ⎟ = −34. Grinda continuă din figură este o structură cu noduri fixe. Această structură a mai fost rezolvată în paragraful 3. Diagramele respective sunt prezentate în figura 4.5EI ⋅ ⎜ − ⎟ = 6. Necunoscutele problemei sunt rotirile secţiunilor de pe reazeme.203 / EI Momentele încovoietoare finale sunt calculate prin suprapunere de efecte cu relaţia 0 M p = M p + m1 Z1 + m 2 Z 2 Dacă se folosesc momentele pe nod rezultă următoarele valori: ⎛ 34.067 / EI şi Z 2 = −12.5EI ⋅ ⎜ ⎟ = 17.În metoda deplasărilor verificarea eficientă a rezultatelor calculelor.203kNm EI ⎠ ⎝ ⎛ 12. Observaţii: . .2 Să se traseze diagrama de moment încovoietor la grinda continuă din figura 4.1kNm EI ⎠ ⎝ ⎛ 34.067 ⎞ ⎛ 12.203 ⎞ M 25 = − EI ⋅ ⎜ − ⎟ = 12.12.067 kNm EI ⎠ ⎝ EI ⎠ ⎝ ⎛ 34.067 ⎞ M 41 = −0. EXEMPLUL 4.Se constată că eforturile nu depind de produsul EI.203 ⎞ M12 = 90 − 2EI ⋅ ⎜ ⎟ − EI ⋅ ⎜ − ⎟ = 34.13.113 - .⎧3EI ⋅ Z1 + EI ⋅ Z 2 − 90 = 0 ⎨EI ⋅ Z + 5.067 kNm ⎝ EI ⎠ ⎛ 34. în cazul încărcării cu forţe.203 ⎞ M 52 = −0.458kNm EI ⎠ ⎝ ⎛ 12.067 ⎞ ⎛ 12.033kNm ⎝ EI ⎠ Diagrama de moment încovoietor este trasată în figura 4. .661kNm EI ⎠ ⎝ EI ⎠ ⎝ ⎛ 12. este satisfacerea condiţiei de echilibru static.203 ⎞ M 21 = −90 − EI ⋅ ⎜ ⎟ − 2EI ⋅ ⎜ − ⎟ = 99.

2 4 90 Mp 4 5 .6 7 r 12 r 22 162 162 90 Mp 0 1 5 8 .3 3 3 E I r 11 0 .4.3 3 1 0 6 .0 6 1 1 9 .6 6 7 E I 5 3 .3 3 3 E I 3 30 SB 1 0 .3 3 3 E I m1 0 .7 8 .80kN 3I 6 3 Z1 0 2 4 k N /m 3I 9 Z2 2 0 .114 - .3 3 3 E I m2 0 .8 6 2 7 .13 - .6 6 7 E I r 21 Z 2= 1 d2 1 .3 3 3 E I Z 1= 1 d1 1 .Fig.6 6 7 E I 1 .

333kNm 2 L 92 2 2 P ⋅ a ⋅ b 80 ⋅ 6 ⋅ 3 M10 = − = = 106.333EI i12 = 12 = L12 9 i 01 = Momentele de încastrare perfectă. Se observă că s-au obţinut aceleaşi valori ca şi la exemplul 3.614 / EI Momentele încovoietoare finale sunt calculate prin suprapunere de efecte cu relaţia 0 M p = M p + m1 Z1 + m 2 Z 2 Diagrama de moment încovoietor este trasată în figura 4.115 - .333 = 0 ⎨0.172 / EI şi Z1 = −73. sunt: P⋅a ⋅b 80 ⋅ 6 ⋅ 3 M 01 = = = 53.667 EI ⋅ Z 2 − 55.333EI ⋅ Z + 72 = 0 ⎩ 1 2 iar necunoscutele au valorile Z1 = 39. .666EI ⋅ Z1 + 0.667 kNm L2 92 pL2 30 ⋅ 6 2 M12 = −M 21 = = = 90kNm 12 12 2 2 Ecuaţiile de condiţie sunt: ⎧r11 Z1 + r12 Z 2 + R 1p = 0 ⎨ ⎩r21 Z1 + r22 Z 2 + R 2 p = 0 Sistemul de ecuaţii este ⎧2.667 EI ⋅ Z + 1.Rigidităţile practice ale barelor sunt: EI 01 3EI = = 0.2.333EI L 01 9 EI 3EI = 0. produse de forţe.13.

fie aplicând principiul lucrului mecanic virtual. iar determinarea reacţiunilor din legăturile de grad de libertate se face prin ecuaţii de proiecţii sau utilizând principiul lucrului mecanic virtual. Rezultă că vor exista atât ecuaţii de nod cât şi ecuaţii de grad de libertate. Astfel. respectiv reacţiunile totale din legăturile suplimentare (blocaje de nod şi legături de grad de libertate) să fie egale cu zero. Deci. În metoda deplasărilor ecuaţiile de condiţie sunt ecuaţii de echilibru static.structuri cu stâlpi verticali. calculul structurilor cu noduri deplasabile se efectuează ca şi cel al structurilor cu noduri fixe. rezultaţi din încărcarea sistemului de bază cu deplasări pe direcţiile gradelor de libertate. Dacă i este un nod. Rezolvarea practică evidenţiază însă deosebiri ca urmare a existenţei deplasărilor pe direcţiile gradelor de libertate. pentru calculul reacţiunilor din legăturile de grad de libertate se poate utiliza atât . Sistemul ecuaţiilor de condiţie va avea aceeaşi semnificaţie fizică ca şi în cazul structurilor cu noduri fixe. numărul de necunoscute este egal cu numărul nodurilor rigide plus numărul gradelor de libertate elastică.structuri cu stâlpi înclinaţi şi/sau rigle în două pante. Prima categorie reprezintă un caz particular al celei de-a doua. Dacă j este un grad de libertate.3. Principial. dar se tratează separat deoarece prezintă anumite particularităţi şi este des utilizată în practică.116 - . În cazul structurilor cu noduri deplasabile având stâlpi verticali.4. Structuri cu noduri deplasabile Structurile cu noduri deplasabile sunt acele structuri care sub acţiunea încărcărilor exterioare se deformează prin rotirea nodurilor rigide şi translaţia nodurilor rigide şi articulate pe direcţiile gradelor de libertate elastică. ecuaţia Ri=0 arată că reacţiunea moment din blocajul de nod este nulă. Exprimarea echilibrului static se poate face fie folosind ecuaţii de proiecţii şi momente. ecuaţia Rj=0 arată că reacţiunea forţă din legătura de grad de libertate este nulă. Ea este numită ecuaţie de grad de libertate. deoarece aceste legături sunt fictive. determinarea reacţiunilor din blocajele de nod se face prin ecuaţii de echilibru de momente. . Ea este numită ecuaţie de nod şi se deosebeşte de cea scrisă în cazul structurilor cu noduri fixe prin aceea că apar termeni suplimentari. Structurile cu noduri deplasabile se împart în două categorii: .

Sistemul de bază s-a obţinut prin introducerea unui blocaj de nod în nodul rigid şi de legături de grad de libertate pe dircţiile acestora. Din analiza structurii articulate rezultă W = 3⋅6 − 2⋅7 − 2 = 2 deci structura articulată are două grade de libertate cinematică. iar stâlpii se deformeză. În calculul structurilor cu noduri deplasabile. reacţiunile din legăturile de grad de libertate se determină utilizând numai principiul lucrului mecanic virtual. iar structura reală este o structură cu noduri deplasabile având două grade de liberate elastică. Pentru a exemplifica modul de rezolvare a unei structuri cu noduri deplasabile având stâlpii verticali se consideră structura din figura 4.ecuaţiile de proiecţii pe direcţiile gradelor de libertate cât şi principiul lucrului mecanic virtual. iar celelalte două sunt ecuaţii de grad de libertate. . 4. Numărul total de necunoscute este egal cu 3 ( o rotire plus două translaţii). barele sistemului de bază se comportă astfel: riglele translatează.3. Structuri cu stâlpi verticali În calculul acestor tipuri de structuri apar următoarele particularităţi: . comparativ cu structurile cu noduri fixe. Sistemul de ecuaţii are forma ⎧ r11 Z1 + r12 Z 2 + r13 Z 3 + R 1p = 0 ⎪ ⎨r21 Z1 + r22 Z 2 + r23 Z 3 + R 2 p = 0 ⎪ r31 Z1 + r32 Z 2 + r33 Z 3 + R 3p = 0 ⎩ unde prima ecuaţie este o ecuaţie de nod.calculul reacţiunilor din legăturile de grad de libertate se poate efectua exprimând condiţia de echilibru static fie prin ecuaţia de proiecţie pe direcţia gradului de libertate. apar ca elemente noi trasarea diagramelor unitare din încărcarea cu deplasări pe direcţiile gradelor de libertate elastică şi calculul reacţiunilor din legăturile de grad de libertate. fie utilizând principiul lucrului mecanic virtual. Din încărcarea succesivă a sistemului de bază cu forţele exterioare şi cu 0 rotirea Z1 se obţin diagramele de moment încovoietor M p respectiv m1.117 - .la acţiunea translaţiilor pe direcţiile gradelor de libertate. Pentru structurile cu stâlpi înclinaţi şi/sau rigle în două pante.14. .1.

2 ) I II (1 ) F IX ψ 23 Z2 1 d2 ψ 16 = ψ 27 Z3 1 ψ 23 d3 Z 2= 1 r12 r22 3 i23Ψ 23 6 i2 7 Ψ 27 m2 3 i16Ψ 16 Z 2= 1 6 i27Ψ 27 r33 r23 3 i23Ψ 23 r13 m3 .Fig. Se observă că structura articulată are deplasări numai pe orizontală la nivelul inferior.4. deoarece centrul absolut de rotaţie este la infinit pe verticală.4 ) V IV I II (1 ) (2 ) (2 ) 8 (1 . respectiv ψ 23 = h1 h2 .Se analizează din punct de vedere cinematic structura articulată la acţiunea unei deplasări cinematice Z 2 = 1 .P2 P1 p h1 S tru c tu ra a rticu la tă 6 R 3p 3 i12 Z 1= 1 4 i27 0 3 h2 Z1 1 2 Z3 4 Z2 5 SB 7 r31 r11 3 i2 3 3 i2 5 2 i27 r32 r21 L1 L2 R 1p M 25 R 2p Mp M 61 (3 ) F IX d1 m1 (4 ) 8 III (5 ) 8 (1 . rigla 3-6 ramâne fixă. deoarece legătura de grad de libertate din nodul 4 nu permite translaţia pe orizontală.14 Pentru trasarea diagramei m2 produsă de translaţia Z2=1 pe direcţia gradului de libertate respectiv (translaţia la nivelul 1) se parcurg următoarele etape: . rotesc cu unghiurile ψ 16 = ψ 27 = . Astfel. iar stâlpii se 1 1 .118 - . riglele 1-2 şi 2-5 se translatează pe orizontală. În acest sens se desenează diagrama de deplasări.4 ) (2 .

Acest mod de deformare reprezintă caracteristica esenţială a calculului stucturilor cu noduri deplasabile având stâlpii verticali. Astfel riglele 1-2 şi 2-5 se vor translata. iar stâlpii se vor deforma. deoarece legătura de grad de libertate din nodul 5 nu permite translaţia pe orizontală.Fig.4. deoarece centrul său absolut de rotaţie este la infinit pe verticală. În sistemul de bază va apărea diagramă de moment încovoietor numai pe stâlpul 2-3. În acest sens..Se desenează forma deformată a sistemului de bază.Se trasează diagrama de moment încovoietor în concordanţă cu modul de deformare a sistemului de bază.119 - . r12 − 3i 23 ψ 23 + 6i 27 ψ 27 = 0.15) r11 3i23 3i12 4i27 3i25 r12 3i 23 ψ 23 6i 27 ψ 27 r13 3i 23 ψ 23 R1p M 25 . ţinând cont de deplasările nodurilor din diagrama de deplasări (în cazul de faţă numai diagrama de deplasări pe orizontală). r13 + 3iM 23 ψ 23 = 0. rigla superioară se translatează pe orizontală. Pentru trasarea diagramei m3 produsă de translaţia Z3=1 pe direcţia gradului de libertate respectiv (translaţia la nivelul 2) se parcurg aceleaşi etape. Calculul reacţiunilor din blocajul de nod (fig. iar stâlpul superior se roteşte cu unghiul ψ23. R 1p + 25 = 0. r11 = 3i12 + 4i 27 + 3i 25 + 3i 23 r12 = 3i 23 ψ 23 − 6i 27 ψ 27 r13 = −3iM 23 ψ 23 R 1p = − 25 . După trasarea diagramelor unitare se trece la determinarea reacţiunilor.4. . Din analiza cinematică a structuriii articulate se desprind următoarele: partea inferioară a structurii rămâne fixă. iar cele din legăturile de grad de libertate din ecuaţia de proiecţie pe orizontală sau utilizând principiul lucrului mecanic virtual. reacţiunile din blocaj de nod se determină din echilibru de nod.15 - ∑ Mi =0 r11 − 3i12 − 4i 27 − 3i 25 − 3i 23 = 0..

Astfel.120 - . Pentru aceasta se secţionează stâlpii în vecinătatea riglelor.4. Forţele tăietoare se calculează separând fiecare bară încărcată cu momentele de la capete şi cu forţele ce-i revin (unde este cazul) şi scriind ecuaţii de echilibru static (ecuaţii de momente în raport cu extremităţile sale). Scriind câte o ecuaţie de proiecţie pe orizontală se determină reacţiunile din legăturile de grad de libertate. pe rigle vor acţiona forţele tăietoare.Fig.Calculul reacţiunilor din legăturile de grad de libertate a) utilizând ecuaţia de proiecţie pe orizontală (fig. Forţele tăietoare de pe stâlpi se trec pe riglă cu sens schimbat. r31 r32 3i 2 3 ψ 2 3 3i 2 3 ψ 2 3 3i 2 3 3i 2 3 ψ 2 3 6 i 27 ψ 27 4 i 27 6 i 27 ψ 27 2 i 27 r33 r21 3i 2 3 ψ 2 3 2 3i 2 3 ψ 2 3 2 3i 2 3 ψ 3i 1 6 ψ 1 6 2 3i 1 6 ψ 1 6 2 23 3i 2 3 ψ 2 3 r22 1 2i 27 ψ 27 2 6 i 27 ψ 27 1 2i 27 ψ 27 2 6 i 27 ψ 27 P2 R 3p 3i 1 6 ψ 1 6 3i 2 3 ψ 2 3 2 3i 2 3 ψ 2 3 2 3i 2 3 ψ 2 3 2 3i 2 3 ψ 2 3 r23 R 2p 3 ph 1 8 p 2 ph 1 8 3 ph 1 8 5 ph 1 8 . 4. reacţiunile din legăturile de grad de libertate şi eventuale forţe orizontale concentrate în noduri. şi se pun în evidenţă forţele tăietoare pe stâlpi.16).16 - .

r32 + 3i 23 ψ 2 = 0. r22 = 3i 16 ψ 16 + 12i 27 ψ 27 + 3i 23 ψ 23 r33 − 3i 23 ψ 2 = 0.17).4. b) utilizând principiul lucrului mecanic virtual (fig. r31 + 3i 23 ψ 23 = 0. În această ecuaţie momentele încovoietoare care se introduc pe structura articulată sunt momente pe bare. 8 R 3p + P2 = 0. 23 3 R 2 p + ph 1 = 0.∑ Xi = 0 . r21 − 3i 23 ψ 23 + 6i 27 ψ 27 = 0.4. r23 + 3i 23 ψ 23 = 0.Fig. Pentru aceasta se încarcă structura articulată cu momentele încovoietoare şi cu forţele date (după caz). 23 2 r21 = 3i 23 ψ 23 − 6i 27 ψ 27 r23 = −3i 23 ψ 23 r31 = −3i 23 ψ 23 r32 = −3i 23 ψ 23 r33 = 3i 23 ψ 23 3 R 2 p = − ph 1 8 R 3p = −P2 2 2 2 2 2 2 2 2 2 r22 − 3i16 ψ 16 − 12i 27 ψ 27 − 3i 23 ψ 23 = 0.121 - . 3i 2 3 4 i 27 2 i 27 r31 r21 3i 2 3 ψ 2 3 r 2 2 3i 1 6 ψ 1 6 6 i 27 ψ 27 6 i 27 ψ 27 r32 3i 2 3 ψ 2 3 r 2 3 r33 3i 2 3 3i 2 3 ψ 2 3 3i 2 3 ψ 2 3 P2 R 2p ph 1 2 ph 1 8 R 3p .17. se imprimă o deplasare virtuală pe direcţia gradului de libertate unde acţionează reacţiunea ce urmează a fi calculată şi se scrie condiţia ca lucrul mecanic virtual să fie egal cu zero ( δL = 0 ).

25EI L 34 4 . iar structura reală este o structură cu noduri deplasabile având un grad de libertate elastică (translaţia la nivelul riglei).122 - . Sistemul de bază se obţine prin blocarea rotirii nodului rigid şi a translaţiei pe direcţia gradului de libertate elastică. în metoda deplasărilor. Să se traseze diagramele de eforturi la structura din figura 4.5EI L13 6 EI EI = 34 = = 0.δL = 0 . Din analiza structurii auxiliare rezultă W = 3⋅ 4 − 2 ⋅ 5 −1 = 1 Sistemul ecuaţiilor de condiţie este ⎧r11 Z1 + r12 Z 2 + R 1p = 0 ⎨ ⎩r21 Z1 + r22 Z 2 + R 2 p = 0 deci structura auxiliară are un grad de libertate cinematică. L12 6 EI 1. r32 ⋅ 1 + 3i 23 ψ 23 ⋅ ψ 23 = 0.5EI .18. ( ) Tinând cont de expresiile rotirilor se obţin aceleaşi valori ale reacţiunilor unitare şi a termenilor liberi ca şi în cazul utilizării ecuaţiei de proiecţie pe orizontală. parcurgând etapele de la calculul structurilor cu noduri fixe. 8 2 R 3p ⋅ 1 + P2 ⋅ 1 = 0. i15 = 15 = L15 4 i13 = i 34 EI13 3EI = = 0. Rigidităţile practice ale barelor sunt: i12 = EI12 3EI = = 0. Deci. 2 ph 1 1 R 2p ⋅1 − ⋅ ψ 16 + ph 1 ⋅ = 0. are două necunoscute – o rotire şi o translaţie.3. r33 ⋅ 1 − 3i 23 ψ 23 ⋅ ψ 23 = 0. r21 ⋅ 1 + 3i 23 ⋅ (− ψ 23 ) + (2i 27 + 4i 27 ) ⋅ ψ 27 = 0. EXEMPLUL 4. r23 ⋅ 1 − 3i 23 ψ 23 ⋅ (− ψ 23 ) = 0. r31 ⋅ 1 + 3i 23 ⋅ ψ 23 = 0.6EI . r22 ⋅ 1 − 3i16 ψ 16 ⋅ ψ 16 − 6i 27 ψ 27 + 6i 27 ψ 27 ⋅ ψ 27 + 3i 23 ψ 23 ⋅ (− ψ 23 ) = 0.6EI = 0. Cu aceste elemente calculate se pot determina necunoscutele şi eforturile pe structura reală. structura.

6 E I Mp 3 2 . Pentru trasarea diagramei m2 produsă de deplasarea Z2=1 pe direcţia gradului de libertate se analizează mai întâi modul în care se deplasează barele structurii articulate pentru o deplasare cinematică Z 2 = 1 .3 0 .6 E I r21 d1 m1 (3 ) 8 (1 .1 8 8 E I 5 4 .3 ) IV 1 .4. deoarece centrul lor absolut este la infinit pe verticală.4 2 + + 8 .3 0 .0 Np 5 1 .0 3 _ Tp + + 8 9 .3 ) III I (1 ) II (2 ) (2 . În urma acestei analize rezultă că riglele se translatează.5 E I r11 1 .7 9 ψ 34 = ψ 15 = r12 r22 1 4 m2 0 .7 5 1 .60kN 3I I 2 4 k N /m 3I 1 .2 1 1 . iar din încărcarea cu rotirea Z1=1.3 0 .1 2 1 0 3 .4 ) (4 ) 8 (2 .18 Din încărcarea sistemului de bază cu forţele exterioare rezultă diagrama M . diagrama m1.Fig.123 - .6 E I 0 .5 E I 0 .6 I 4 S tru ctu ra articu lată 6 Z2 108 R 1p 2 6 Z1 3 4 1 R 2p SB 5 Z 1= 1 Mp 0 1 .4 6 1 0 4 .8 E I Z2 =1 1 d2 1 0 6 . 0 p .9 7 5 4 .9 7 _ _ _ 9 0 . iar stâlpii se rotesc.

6 E I 0 .Fig.6EI r12 108 R1p .8 E I 0 .6 E I 0 .6 E I 1 .6 E I r22 60 R 2p .21) r21 1 .4. riglele translatându-se. numai stâlpii se vor deforma.19): r11 1.0 4 7 E I 0 .6 E I 0 .6EI R 1p = 108 Calculul reacţiunilor din legătura de grad de libertate: a) prin ecuaţia de proiecţie pe orizontală (fig.0 4 7 E I 0 .3 E I 0 .4.21 - .6EI r12 = −0.347 EI .5EI 0. Reacţiunile din blocajul de nod sunt (fig.124 - .3 E I 0 .20) r21 0 .5EI 1.În ceea ce priveşte modul de deformare a barelor sistemului de bază.20 - ∑ Xi = 0 .6 E I 0 .4.4.4. R 2 p = −60 b) utilizând principiul lucrului mecanic virtual (fig.8 E I 0 .6EI .4.6 E I r22 60 R 2p . r22 = 0.6 E I 0 . r11 = 4.Fig.19 - ∑ M1 = 0.Fig.6EI 1.1 8 8 E I 0 .1 8 8 E I 0 . r21 = −0.

18 sunt prezentate diagramele de moment încovoietor.46 51.δL = 0 .4.03 60 104.03 8.4.6EI ⋅ Z 2 + 108 = 0 ⎨− 0. Verificarea rezultatelor se poate efectua scriind echilibrul static al structurii reale – fie echilibrul forţelor pe orizontală (fig.846 / EI Momentele încovoietoare finale sunt calculate prin suprapunere de efecte cu relaţia 0 M p = M p + m1 Z1 + m 2 Z 2 În figura 4.46 a b .12 ⋅ − (103.6EI ) ⋅ 1 = 0. 4 r21 = −0.12 51.Fig.b).347 EI ⋅ Z − 60 = 0 ⎩ 1 2 de unde rezultă Z1 = −1. Cu aceste valori sistemul de ecuaţii devine ⎧4. fie utilizând principiul lucrului mecanic virtual (fig.22 - ∑ Xi = 0 .6EI ) ⋅ = 0.194 / EI şi Z 2 = 170.6EI + 0.6EI ⋅ Z1 − 0.42 103.6EI r22 = 0.42 ) ⋅ = 0 4 4 .347 EI R 2 p = −60 1 1 r22 ⋅ 1 − 0.12 103.a). r21 ⋅ 1 + (0.6EI ⋅ Z + 0.8EI + 1.4.22. 60 − 8. 60 51.188EI ⋅ − (0.03 32.97 104. 4 4 R 2 p ⋅ 1 + 60 ⋅ 1 = 0.42 8.97 32.46 + 104. δL = 0 . forţă tăietoare şi forţă axială.97 8.125 - .03 − 51.22.97 = 0 1 1 60 ⋅1 − 32.

3.4. iar structura reală este o structură cu noduri deplasabile având un grad de liberate elastică.la acţiunea translaţiilor pe direcţiile gradelor de libertate se deformează atât stâlpii cât şi o parte din rigle. . Pentru a exemplifica modul de rezolvare a unei structuri cu noduri deplasabile având stâlpi înclinaţi se consideră structura din figura 4.2.3 ) Z 3= 1 1 (1 .Fig.126 - .4. p P1 I12 I13 L1 M 12 R 1p L2 M 21 R 2p R 3p I24 h1 S tru c tu ra a rticu la tă 3 Z1 1 Z2 2 Z3 SB 4 4 i12 r22 r32 4 i2 4 4 i13 r11 2 i1 2 r 2 1 r3 1 r12 Mp 0 4 i1 2 2 i1 3 (2 ) m1 2 i12 m2 2 i24 ψ2 Z2 = 1 (2 .23.calculul reacţiunilor din legăturile de grad de libertate se efectuează exprimând condiţia de echilibru static numai utilizând principiul lucrului mecanic virtual. .2 ) II I (1 ) (3 ) III ψ1 = ψ 3 = 1 h1 d2 ψ1 η ψ2 6 i 1 3ψ 1 3 r13 6 i 1 2ψ 1 2 r r23 33 6 i 1 3ψ 1 3 6 i 2 4ψ 2 4 6 i 1 2ψ 1 2 m3 6 i 2 4ψ 2 4 .23 Din analiza structurii articulate rezultă W = 3⋅3 − 2 ⋅ 4 − 0 = 1 deci structura auxiliară are un grad de libertate cinematică. Structuri cu stâlpi înclinaţi şi/sau rigle în două pante În calculul acestor tipuri de structuri apar următoarele particularităţi: .

24 . Scriind condiţia de lucru mecanic virtual egal cu zero. iar nodul 2 numai pe orizontală.24. iar ultima este ecuaţie de grad de libertate. Se încarcă structura articulată cu momentele pe bare din diagrama m1 şi cu reacţiunea r31(fig.4. Sistemul de ecuaţii are forma ⎧ r11 Z1 + r12 Z 2 + r13 Z 3 + R 1p = 0 ⎪ ⎨r21 Z1 + r22 Z 2 + r23 Z 3 + R 2 p = 0 ⎪ r31 Z1 + r32 Z 2 + r33 Z 3 + R 3p = 0 ⎩ unde primele două ecuaţii sunt ecuaţii de nod. Numărul total de necunoscute este egal cu 3 ( două rotiri plus o translaţie).a). a b pL 2 M 21 6 i 1 2ψ 1 2 6 i 1 2ψ 1 2 r 3 3 6 i 1 3ψ 1 3 6 i 1 3ψ 1 3 6 i 2 4ψ 2 4 6 i 2 4ψ 2 4 M 12 P1 R 3p c d . m1 Pentru trasarea diagramei m3 produsă de deplasarea Z3=1 pe direcţia gradului de libertate se analizează mai întâi modul în care se deplasează barele structurii articulate pentru o deplasare cinematică Z 3 = 1 . respectiv Z2=1 se obţin diagramele de moment încovoietor M p . În ceea ce priveşte modul de deformare a barelor sistemului de bază.Sistemul de bază se obţine prin introducerea de blocaje de nod în nodurile rigide şi a unei legături de grad de libertate pe direcţia acestuia (translaţia pe orizontală la nivelul riglei). apar momente încovoietoare pe toate barele sistemului de bază. Calculul reacţiunii r31.Fig. Deci. Se constată că nodul 1 se deplasează atât pe orizontală cât şi pe verticală.127 - .4. se obţine: 2 i1 2 4 i1 3 4 i1 2 2 i1 3 r31 2 i1 2 4 i1 2 r32 4 i2 4 2 i2 4 şi m2. Din încărcarea succesivă a sistemului de bază cu forţele exterioare şi cu 0 rotirile Z1=1. În continuare se prezintă calculul reacţiunilor din legătura de grad de libertate utilizând principiul lucrului mecanic virtual. se vor deforma atât stâlpii cât şi rigla orizontală.

se obţine: δL = 0 .24.4. de unde rezultă r31 ⋅ 1 + (2i13 + 4i13 ) ⋅ ψ 13 + (4i12 + 2i12 ) ⋅ (− ψ 12 ) = 0 r31 = −6i13 ψ 13 + 6i12 ψ 12 Calculul reacţiunii r32.c). se obţine: δL = 0 .4.24. se obţine: δL = 0 . r32 ⋅ 1 − (6i13 ψ 13 + 6i13 ψ 13 ) ⋅ ψ 13 − (6i 24 ψ 24 + 6i 24 ψ 24 ) ⋅ ψ 24 + + (6i12 ψ 12 + 6i12 ψ 12 ) ⋅ (−ψ 12 ) = 0 de unde rezultă 2 2 2 r33 = 12i13 ψ 13 + 12i 24 ψ 24 + 12i12 ψ 12 Calculul reacţiunii R3p. Scriind condiţia de lucru mecanic virtual egal cu zero. .4. forţele date (forţa orizontală P1 şi rezultanta încărcării de pe deschiderea 1-2) şi cu reacţiunea R3p (fig. rezultă η R 3p = − P1 ⋅ 1 − p ⋅ L ⋅ 2 Celelalte etape de calcul rămân neschimbate. de unde rezultă r32 ⋅ 1 + (2i 24 + 4i 24 ) ⋅ ψ 24 + (4i12 + 2i12 ) ⋅ (−ψ 12 ) = 0 r32 = −6i 24 ψ 24 + 6i12 ψ 12 Calculul reacţiunii r33. Scriind condiţia de lucru mecanic virtual egal cu zero. Se încarcă structura articulată cu momentele pe bare din diagrama m3 şi cu reacţiunea r33 (fig. deoarece M12=M21. Scriind condiţia de lucru mecanic virtual egal cu zero.b). Se încarcă structura articulată cu momentele pe bare din diagrama m2 şi cu reacţiunea r32 (fig.24. R 3p ⋅ 1 + (− M 12 + M 21 ) ⋅ (−ψ 12 ) + P1 ⋅ 1 + p ⋅ L ⋅ η =0 2 de unde.δL = 0 . Se încarcă structura articulată cu momentele pe 0 bare din diagrama M p .d).128 - .

2 I 4 S tru c tu ra a rticu la tă 1 Z1 0 .5 E I 0 .25.4.6 0 Mp 1 6 7 .129 - .5 E I Z 2= 1 (1 .2 4 E I 4 Z2 3 3 r11 EI 1 .2 ) II I (1 ) (2 .1 8 8 E I ψ1 = ψ 3 = 1 4 m2 0 .3 7 5 E I ψ2 1 ψ3 = 4 1 6 8 .25 - .2 5 E I 2 0 .5 E I 0 SB r21 Z 1= 1 m1 Mp (2 ) ψ2 d1 0 . Să se traseze diagrama de moment încovoietor la structura din figura 4.2 9 . 2 0 k N /m 80kN 3I I 6 90 1 .1 8 E I 0 .7 5 7 9 .EXEMPLUL 4.4.Fig.3 7 5 E I 0 .3 ) Z 2 = 1 III (3 ) η= 1 = 8 3 4 1 r12 d2 r22 0 .

în metoda deplasărilor.5EI .130 - R 1p = −90 . Reacţiunile din blocajul de nod sunt (fig.26 - ∑ M1 = 0.5EI EI r12 0. Pentru trasarea diagramei m2 produsă de translaţia Z2=1 pe direcţia gradului de libertate se analizează mai întâi modul în care se deplasează barele structurii articulate. pentru o deplasare cinematică Z 2 = 1 . structura.25EI . are două necunoscute – o rotire şi o translaţie. Deci. Deci. iar structura reală este o structură cu noduri deplasabile având un grad de libertate elastică (translaţia la nivelul riglei). apar momente încovoietoare pe toate barele sistemului de bază. r11 = 2.24EI L 24 5 Din încărcarea sistemului de bază cu forţele exterioare rezultă diagrama M . Se constată că nodul 1 se deplasează numai pe orizontală.187 EI .5EI r12 = −0. L12 6 L13 4 EI 1. Sistemul de bază se obţine prin blocarea rotirii nodului rigid şi a translaţiei pe direcţia gradului de libertate elastică.26): 0 p r11 1.Fig.4. diagrama m1. se vor deforma atât stâlpii cât şi rigla orizontală. iar din încărcarea cu rotirea Z1=1.2EI = 24 = = 0.375EI R1p 90 .4. i13 = 13 = = 0. Sistemul ecuaţiilor de condiţie este ⎧r11 Z1 + r12 Z 2 + R 1p = 0 ⎨ ⎩r21 Z1 + r22 Z 2 + R 2 p = 0 Rigidităţile practice ale barelor sunt: i12 = i 24 EI EI12 3EI EI = = 0. În ceea ce priveşte modul de deformare a barelor sistemului de bază. iar nodul 2 atât pe orizontală cât şi pe verticală.Din analiza structurii auxiliare rezultă W = 3⋅ 4 − 2 ⋅ 5 −1 = 1 deci structura auxiliară are un grad de libertate cinematică.188EI 0.

5 E I 0 .256EI ⋅ Z + 113. Echilibrul ansamblului se verifică utilizând principiul lucrului mecanic virtual.5 E I 0 . respectiv.25. respectiv 1 1 ⎛ 1⎞ δL = (167.75 = 0 ⎩ 1 2 de unde rezultă Z1 = 2.5 E I 0 .75 ⋅ 10 ≈ 0 ⎝ 2 4⎠ r21 = −0.75 ⋅ ⎜ − ⎟ − 4 4 ⎝ 8⎠ ⎛1 3⎞ −3 − 20 ⋅ 6 ⋅ ⎜ ⋅ ⎟ − 80 ⋅ 1 = 3.3 7 5 E I 1 .187 EI r22 = 0.5EI ⋅ ⎜ − ⎟ = 0.Fig.256EI R 2 p = −113.375EI ⋅ − 0.2 / EI Momentele încovoietoare finale sunt calculate prin suprapunere de efecte cu relaţia 0 M p = M p + m1 Z1 + m 2 Z 2 iar diagrama finală este redată în figura 4.187 EI ⋅ Z + 0.6 ⋅ − 168. echilibru de nod şi echilibru ansamblului.27 δL = 0 .4. ⎝ 8⎠ ⎝ 2 4⎠ Cu aceste valori sistemul de ecuaţii devine ⎧2. Verificarea corectitudinii calculului se realizează prin scrierea ecuaţiilor de echilibru static. 4 4 ⎝ 8⎠ ⎛ 1⎞ ⎛1 3⎞ R 2 p ⋅ 1 − 90 ⋅ ⎜ − ⎟ − 20 ⋅ 6 ⋅ ⎜ ⋅ ⎟ − 80 ⋅ 1 = 0.18EI ⋅ + 0.131 - .187EI ⋅ Z 2 − 90 = 0 ⎨− 0.1 8 E I 90 r22 20 R 2p 80 0 .75 .923 / EI şi Z 2 = −442.3 7 5 E I .27): r21 EI 1 .188EI ⋅ ⎜ − ⎟ = 0.75) ⋅ + 79.29 + 168. 4 ⎝ 8⎠ 1 1 ⎛ 1⎞ r22 ⋅ 1 − 2 ⋅ 0.5EI ) ⋅ + 1.Reacţiunile din legătura de grad de libertate sunt (fig.5EI ⋅ Z1 − 0.4. 1 ⎛ 1⎞ r21 ⋅ 1 + (EI + 0.

Fig.5.9 7 . în calculul numărului de grade de libertate nu se ţine cont de existenţa consolei (aceasta fiind un element static determinat). iar existenţa unei rigle în două pante măreşte cu o unitate numărul gradelor de libertate cinematică vis-a vis de situaţia în care structura ar avea rigla orizontală (asemănător cu cazul unei bare curbe).2 5 E I Z1 SB (2 ) ( 2 .3 ) ( 1 . iar rigla are două pante.6 2 60 7 .132 - .5 E I m1 0 .5 I 6 4 2 4 4 2 .4.2 5 E I 0 .28.EXEMPLUL 4. Aşa cum s-a prezentat la principiile generale ale metodei deplasărilor.5 E I Z3 0 .5 E I r21 r31 0 .7 4 M p 2 4 .5 I Z2 3 S tr u c tu r a a u x ilia r ă 0 .5 E I 8 5 .7 4 2 5 .28 Structura prezintă o consolă.2 5 E I 0 . . Să se traseze diagrama de moment încovoietor la structura din figura 4. 3 0 k N /m 2 1 2 .5 E I I (3 ) 1 6 η1 = 1 6 EI r22 EI 2EI r12 m2 2 3 1 6 d1 r32 2EI r23 EI 2EI r13 r33 40 60 40 EI 40 40 m3 3 9 .5 E I 3 0 .5 I 1 .5 E I r11 0 .2 ) 1 6 III (3 ) II Z1 = 1 1 6 1 6 1 η = 2 1 Z 1= 1 0 .6 6 M 0 p 0 .

iar structura reală un grad de libertate elastică (translaţia pe orizontală la nivelul consolei).25EI EI R2p 60 40 r31 0.5EI 0.29) 0. i14 = = 0.5EI 0.5EI 1.5EI EI EI EI r12 2EI 2EI r13 EI 0.5EI i12 = i 23 = = 0.5EI EI r32 2EI r33 2EI 40 R3p 40 . La fel de bine se putea considera ca grad de libertate elastică.Deci.4. translaţia pe verticală sau pe orizontală a punctului de intersecţie al celor două rigle.29 .25EI 0. structura articulată are un grad de libertate cinematică.Fig.5EI 2EI 0.5EI r22 2EI r23 EI 60 0.5EI 0.25EI 5 6 Calculul coeficienţilor necunoscutelor şi termenilor liberi (fig.5EI 120 60 40 R1p 40 40 120 40 r21 0.4. Ecuaţiile de condiţie sunt : ⎧r11 Z1 + r12 Z 2 + r13 Z 3 + R 1p = 0 ⎪ ⎨r21 Z1 + r22 Z 2 + r23 Z 3 + R 2 p = 0 ⎪r Z + r Z + r Z + R = 0 3p ⎩ 31 1 32 2 33 3 Rigidităţile practice ale barelor sunt: 2.133 - . ( W = 3 ⋅ 3 − 2 ⋅ 4 = 1 ).25EI r11 0.5EI .

respectiv de modul de comportare în sistemul de bază a barei dublu încastrate. r13 = 0 6 ⎝ 6⎠ 1 1 1 2 1 2 R 1p ⋅ 1 + 60 ⋅ − 30 ⋅ 2 ⋅ − 30 ⋅ 4 ⋅ ⋅ − 30 ⋅ 4 ⋅ ⋅ = 0 . tipurile de rezemări şi caracteristicile geometrice ale secţiunilor transversale respectă condiţia de simetrie.25EI ) ⋅ + (0. r22 = 3EI .25EI 6 6⎠ ⎝ 1 ⎛ 1⎞ r13 ⋅ 1 + (EI + 2EI ) ⋅ ⎜ − ⎟ + (2EI + EI ) ⋅ = 0 . r32 = EI . intersectată de axa de simetrie la mijlocul deschiderii.25EI ⋅ Z1 + 3EI ⋅ Z 2 + EI ⋅ Z 3 + 20 = 0 ⎪ =0 EI ⋅ Z 2 + 4EI ⋅ Z 3 ⎩ Necunoscutele au următoarele valori: Z1 = −96. r33 = 4EI .5EI + 0. r12 = 0.383 / EI Diagrama finală de moment încovoietor este dată în figura 4. r23 = EI .4.25EI ⋅ Z 2 ⎪ ⎨0.28.841 / EI . concretizate în reducerea numărului de necunoscute. În metoda deplasărilor. Îndiferent de procedeul utilizat.5EI ) ⋅ = 0 6 6 ⎝ 6⎠ r11 = 0.134 - . Z 3 = −0.25EI + 0.417EI 1 ⎛ 1⎞ r12 ⋅ 1 + (EI + 0.1 1 ⎛ 1⎞ r11 ⋅ 1 − (0. R 3p = 0 Cu aceste valori sistemul de ecuaţii devine: + 40 = 0 ⎧0.5EI ) ⋅ + (2EI + EI ) ⋅ ⎜ − ⎟ = 0 . care prin forma lor. trebuie să se ţină seama de particularităţile metodei deplasărilor. R 2 p = 20 r31 = 0 . Pentru rezolvarea structurilor simetrice prin metoda deplasărilor se pot utiliza următoarele două procedee de calcul: procedeul semistructurilor şi procedeul grupării necunoscutelor. R 1p = 40 6 6 2 3 2 3 r21 = 0.5EI ) ⋅ ⎜ − ⎟ − (0.25EI .531 / EI . .5EI + 0.417EI ⋅ Z1 + 0. utilizarea proprietăţilor de simetrie conduce la simplificări. Z 2 = 1. 4. Structuri simetrice Structurile simetrice în raport cu o axă sunt acele structuri.

iar diagrama de moment încovoietor este simetrică (în cazul de faţă constantă).4.30 - b Valorile momentelor de la capete se determină prin suprapunere de efecte (efectul rotirii fiecărui nod. În cazul încărcării simetrice (fig.135 - .a). respectiv θi şi θ j = −θ i ). Mji reprezintă momentele de încastrare perfectă produse de forţele exterioare în secţiunile i respectiv j şi care îşi conţin şi semnul. .Fig. respectiv antisimetrice.În acest sens se consideră bara dublu încastrată în cele două situaţii de încărcare: rotirile de la capetele barei sunt simetrice.31) unde Mij. respectiv M ij = M ji = M M i j j i − 4i ij θ i − 2i ij θ j = − 2i ij θ i − 4i ij θ j = M M i j j i − 2i ij θ i − 2i ij θ i (4.30. ` θi i j 2 i ij θ i i θi j 2 i ij θ i 4 i ij θ i θj 4 i ij θ i θj 2 i ij θ j 4 i ij θ j 4 i ij θ j 2 i ij θ j θi θj θi θj 6 i ij θ i 2 i ij θ i 2 i ij θ i 6 i ij θ i a . deformata barei este simetrică (cu tangenta zero în axa de simetrie). În cazul M M încărcării simetrice i j = − j i .4.

Să se traseze diagrama de moment încovoietor la structura din figura 4. Structura este o structură cu noduri deplasabile având un grad de libertate W = 3⋅5 − 2⋅6 − 2 = 1 Încărcarea fiind simetrică. iar diagrama de moment încovoietor este antisimetrică. cu θi şi θj=θi). iar deplasarea pe direcţia gradului de libertate este zero ca deplasare antisimetrică.31 utilizând procedeul semistructurilor.5EI . În continuare sunt prezentate două exemple numerice rezolvate prin procedeul semistructurilor. Valorile momentelor de la capete se determină prin suprapunere de efecte (efectul rotirii fiecărui nod. Folosind procedeul semistructurilor numărul de necunoscute se reduce la una.30. . În ceea ce priveşte calculul practic se fac următoarele precizări: .31). EXEMPLUL 4.În cazul încărcării antisimetrice (fig. i13 = i1'3' = = 0.6.b). Sistemul de bază al structurii reale are ca necunoscute rotirile celor două noduri rigide.4 şi sunt aceelaşi indiferent de metoda utilizată pentru rezolvare. care a fost rezolvată prin metoda eforturilor. În relaţiile (4.în cazul barei dublu încastrate intersectată de axa de simetrie la mijlocul deschiderii se vor utiliza diagramele din figura 4.1.31).4. Procedeul semistructurilor Principiile care stau la baza alegerii semistructurilor au fost stabilite în paragraful 2.32) M M M ji = j i − 2i ij θ i − 4i ij θ j = j i − 6i ij θ i 4.5EI 6 5 6 Încărcând sistemul de bază al semistructurii cu rotirea Z1=1.136 - . deformata barei este antisimetrică (cu punct de inflexiune în axa de simetrie). .30) şi (4. structurile cu noduri deplasabile care nu au rigla în două pante se comportă ca structuri cu noduri fixe. pe rigla 1s apare o diagramă constantă cu valoarea 2i11’ (a se vedea relaţia 4. În consecinţă structura se comportă ca o structură cu noduri fixe. i11' = = 0. deformata este simetrică.4EI .în cazul încărcării simetrice.4. iij reprezintă rigiditatea practică a barei intersectate de axa de simetrie.30 în funţie de încărcare.2. respectiv M M M ij = i j − 4i ij θ i − 2i ij θ j = i j − 6i ij θ i (4. Structura este identică cu cea de la exemplul 2. Ecuaţia de condiţie este r11 Z1 + R 1p = 0 Rigidităţile practice ale barelor calculate pe întreaga structură sunt: 3EI 2EI 3EI i12 = i1'2 ' = = 0.

4.1 9 Mp Mp .2 E I d1 1 .31 Momentele de încastrare perfectă produse de forţele exterioare se calculează pe întreaga structură şi se trec pe semistructură în mod corespunzător: 2 M M 20 ⋅ 6 1 2 = 1 ' 2 ' = = 90kNm 8 Coeficientul necunoscutei şi termenului liber sunt: r11 = 3.5 1 4 2 9 .3 2 4 2 9 .7EI . R 1p = 90 Necunoscuta Z1 are valoarea: R 1p 90 23.7EI EI Diagrama de moment încovoietor pe semistructură se obţine prin suprapunere de efecte 0 M p = M p + m1 Z1 .324 Z1 = − =− =− r11 3.137 - .5 1 4 2 4 .5 E I EI m1 5 3 .1 9 5 3 .3 2 4 2 9 .1 9 5 3 .Fig.5 1 4 2 4 .2 0 k N /m 2 3I 4 2I 3 3 3 Z1 6 1 3I 1’ 2I 2 0 k N /m 3I 2’ 3’ 3 3 90 Sem istru ctu ra SB 0 Mp Z 1= 1 1 .

Sistemul ecuaţiilor de condiţie este ⎧r11 Z1 + r12 Z 2 + R 1p = 0 ⎨ ⎩r21 Z1 + r22 Z 2 + R 2 p = 0 .138 - .Fig.2 ) 1 3 Z1 = 1 1 1 6 η1 = 4 3 Z 1= 1 d1 EI r11 r21 0 . 3 2 0 k N /m 2 .6 6 7 r12 m2 120 Mp 120 0 .Diagrama finală de moment încovoietor pe structura reală este simetrică (fig.7.32 Structura este simetrică având rigla centrală în două pante. Particularitatea unei asemenea structuri constă în aceea că în deplasarea pe direcţia gradului de libertate se deformează şi rigla. Să se traseze diagrama de moment încovoietor la structura din figura 4.31). EXEMPLUL 4. Semistructura corespunzătoare încărcării simetrice are un grad de libertate.4.6 6 7 2 6 .4.2 5 E I EI I (3 ) m1 0 .5 I 2 0 k N /m 2 3 Z2 60 R 2p R 1p 0 Z1 SB Mp 60 4 4 1 (2 ) II (1 . Se obţin aceleaşi valori ca şi in metoda eforturilor. deci este o structură cu noduri deplasabile.5 I 1 .5 E I . având două grade de libertate.5 I 1 .32 utilizând procedeul semistructurilor.5 I 6 2 .2 5 E I 80 80 1 3 r22 EI 2EI EI 2 6 .

iar pentru o încărcare antisimetrică se foloseşte grupul de ecuaţii care conţine necunoscutele grupate antisimetric. Astfel. sistemul de bază rezultă întotdeauna simetric.25EI + 0. iar componenta antisimetrică a încărcării deformează antisimetric structura.Rigidităţile practice ale barelor sunt: 1.25EI .25EI) ⋅ + (EI + EI) ⋅ ⎜ − ⎟ = 0 r11 = 0.2.139 - .75EI ⋅ Z 2 − 60 = 0 ⎨0.75EI .75EI r12 ⋅ 1 + (EI + 0. În acest fel sistemul general al ecuaţiilor de condiţie se descompune în două sisteme independente.333 / EI Momentele încovoietoare finale sunt calculate prin suprapunere de efecte cu relaţia 0 M p = M p + m1 Z1 + m 2 Z 2 iar diagrama finală este redată în figura 4.75EI ⋅ Z1 + 0. În concluzie.75EI ⋅ Z + 3EI ⋅ Z + 60 = 0 ⎩ 1 2 de unde rezultă Z1 = 133.5EI) ⋅ + (2EI + EI) ⋅ ⎜ − ⎟ = 0 .4. 6 5 Coeficienţii necunoscutelor şi termenii liberi sunt: 1 ⎛ 1⎞ r11 ⋅ 1 − (0. R 2 p = 60 Sistemul de ecuaţii este: ⎧0. R 1p = −60EI 2 6 r21 = 0. deci necunoscutele grupate antisimetric rezultă nule.5EI . .333 / EI şi Z 2 = −53. Se cunoaşte că o încărcare oarecare poate fi întotdeauna descompusă întro componentă simetrică şi una antisimetrică. 6 ⎝ 3⎠ 1 1 R 1p ⋅ 1 + 20 ⋅ 6 ⋅ + (60 − 60) ⋅ = 0 . deci necunoscutele grupate simetric rezultă nule.75EI 6 ⎝ 3⎠ 1 ⎛ 1⎞ r12 = 0. iar nenunoscutele simple sunt grupate în necunoscute grupate simetric şi necunoscute grupate antisimetric.32. i 23 = = 0. unul care conţine numai necunoscutele grupate simetric şi altul care conţine numai necunoscutele grupate antisimetric.5EI 2. Componenta simetrică a încărcării deformează simetric structura. 4. pentru o încărcare simetrică se foloseşte grupul de ecuaţii care conţine necunoscutele grupate simetric. Procedeul grupării necunoscutelor În acest procedeu se operează pe structura întreagă.5EI i12 == = 0. r22 = 3EI . Evident că numărul total de necunoscute din cele două sisteme este egal cu numărul de necunoscute simple ale structurii date.

34 . Astfel rezultă pentru gruparea simetrică 2 necunoscute. acestea se pot grupa ca şi rotirile nodurilor rigide simetrice. iar pentru gruparea antisimetrică trei necunoscute.4. Pentru structura din figura 4.33 şi 4.34 (are rigla în două pante).33 rotirile nodurilor simetrice se pot grupa în rotiri grupate simetric şi rotiri grupate antisimetric.Fig.4. Rotirea nodului din axa de simetrie va fi o rotire simplă antisimetrică.34. Translaţiile pe direcţiile gradelor de libertate sunt deplasări simple.Pentru exemplificarea modului în care se grupează necunoscutele se consideră structurile din figura 4. ele nu se pot grupa.140 - . care are două grade de libertate. SB Z1 Z1 Z3 Z3 Z7 Z2 Z2 Z4 Z5 Z4 Z6 GS GAS . iar pentru gruparea antisimetrică vor fi cinci necunoscute. Deci. SB Z3 Z1 Z1 Z2 GS Z4 Z5 GAS Z4 Z5 Z2 .Fig. deci vor fi necunoscute antisimetrice. pentru gruparea simetrică vor fi două necunoscute.33 Pentru structura din figura 4.

35 utilizând procedeul grupării necunoscutelor.141 - .4. Se rezolvă separat pentru cele două situaţii de încărcare şi apoi se suprapun efectele Încărcarea simetrică (fig.36) 1 5 k N /m 1 5 k N /m Z1 Z1 20 R 1p R 1p 20 0 3I I 6 Z 1= 1 r11 EI EI 0 .4.36 În cazul încărcării simetrice structura se comportă ca o structură cu noduri fixe.Fig. Încărcarea oarecare se descompune într-o componentă simetrică şi una antisimetrică.35 Structura este simetrică si încărcată oarecare.EXEMPLUL 4. Rigidităţile practice ale barelor sunt: 3EI EI i11' == = 0.5 E I r11 EI 10 s I 4 SB 20 Mp 20 Z 1= 1 10 d1 m1 0 . i12 = i1' 2 ' = = 0.25EI 6 4 . grupată simetric. În diagrama m1 pe riglă momentul încovoietor este constant şi egal cu 2i11’. Să se traseze diagrama de moment încovoietor la structura din figura 4.Fig.8.5 E I 25 Mp 25 . Astfel rezultă o singură necunoscută.4. 3 0 k N /m 3I I 6 3 0 k N /m 1 5 k N /m 1 5 k N /m 1 5 k N /m 1 5 k N /m 4 I = + . rotirea nodurilor.5EI .

0 8 8 3 .3 7 5 E I 0 .Ecuaţia de condiţie este r11 Z1 + R 1p = 0 unde r11 = 2 ⋅ (EI + EI) = 4EI .37).37 - .Fig.5 E I m1 0 .0 8 . Încărcarea antisimetrică.142 - . (fig.9 2 as m2 0 .3 ) 1 Z 2= 1 r12 III I (1 ) Z2 =1 II (2 ) 0 . Z1 Z1 Z2 1 5 k N /m 1 5 k N /m 3I 4 I 6 I SB R 1p R 1p R 2p Z 1= 1 Z 1= 1 EI r11 3EI r11 r21 EI 0 Mp d1 3EI 0 .9 2 Mp 8 3 . R 1p = 2 ⋅ 20 = 40 Necunoscuta Z1 = − R 1p =− 40 10 =− r11 4EI EI Diagrama de moment încovoietor pentru încărcarea simetrică este prezentată în figura 4.36.4.3 7 5 E I 3 6 .5 E I r12 r 22 0 .3 7 5 E I (1 .3 7 5 E I d2 ψ 12 = ψ 1'2 ' 1 = 4 3 6 .3 ) (3 ) 8 (2 .4.

R 2 p = −60 2 2 Sistemul de ecuaţii este: ⎧8EI ⋅ Z1 − 0. 46.375EI ⋅ Z − 60 = 0 ⎩ 1 2 iar necunoscutele au valorile Z1 = 12.75EI 4 4 1 1 r22 ⋅ 1 − 2 ⋅ 0. r12 = 2 ⋅ (−0. 1 1 r21 ⋅ 1 + (EI + 0.75EI ⋅ Z + 0. Din încărcarea cu aceste rotiri pe riglă apare o diagramă antisimetrică cu valorile 6i11’ la extremităţi (a se vedea relaţiile 4.375EI ⋅ = 0 .08 .38).375EI 4 4 1 1 R 2 p ⋅ 1 + 15 ⋅ 4 ⋅ + 15 ⋅ 4 ⋅ = 0 . Rotirile nodurilor se grupează antisimetric.37. Prin suprapunere de efecte rezultă diagrama de momente încovietoare pe structura reală cu încărcare oarecare (fig.308 / EI şi Z 2 = 184. r22 = 0.4.75EI .615 / EI Diagrama de momente încovoietoare pentru încărcarea antisimetrică este prezentată în figura 4.92 Mp 108.375EI ⋅ − 2 ⋅ 0.32)..375EI) = −0. Ecuaţiile de condiţie sunt : ⎧r11 Z1 + r12 Z 2 + R 1p = 0 ⎨ ⎩r21 Z1 + r22 Z 2 + R 2 p = 0 Coeficienţilor necunoscutelor şi termenii liberi sunt r11 = 2 ⋅ (EI + 3EI) = 8EI .143 - .4. r21 = −0.Fig. R 1p = 2 ⋅ 20 = 40 .92 26.5EI) ⋅ = 0.75EI ⋅ Z 2 + 40 = 0 ⎨− 0.Structura fiind simetrică şi încărcată antisimetric va avea deformata antisimetrică.08 58.5EI) ⋅ + (EI + 0.38 - .

. Efectul variaţiei de temperatură Pentru rezolvarea prin metoda deplasărilor a structurilor la acţiunea variaţiei de temperatură. + r2 n Z n + R 2 t = 0 ⎨ ⎪ M ⎩rn1 Z1 + rn 2 Z 2 + . Efectul temperaturii medii. de forma Rit. L12 ∆L13 = α ⋅ L13 ⋅ t m13 . deoarece pentru fiecare bară variaţia lungimii este ∆L ij = α ⋅ L ij ⋅ t m (unde tm reprezintă temperatura medie din axa barei ij). L13 . Pentru exemplificarea modului de rezolvarea a unei structuri la acţiunea variaţiei de temperatură se consideră cadrul din figura 4. Particularitatea calculului prin metoda deplasărilor constă în modul de evaluare a efectului variaţiei de temperatură asupra sistemului de bază.5. ∆L12 tm ϕ13 = .144 - ∆L 24 = α ⋅ L 24 ⋅ t m 24 ϕ 24 = 0 tm . care produce modificarea lungimii acestora şi prin diferenţa de temperatură între faţa superioară şi cea inferioară a barelor care produce curbarea barelor.. sistemul ecuaţiilor de condiţie devine: ⎧ r11 Z1 + r12 Z 2 + .4. ∆L12 = α ⋅ L12 ⋅ t m12 . ambele acţiuni produc eforturi.33) unde termenii liberi. reprezintă reacţiunile din legăturile suplimentare datorită acţiunii variaţiei de temperatură.39.. + rnn Z n + R nt = 0 (4. iar M ∆t efectul diferenţei de temperatură. În concluzie există o diagrama 0 M t .34) unde M tm reprezintă efectul temperaturii medii. În acest sens se studiază modul de deplasare al nodurilor structurii articulate. la capetele barelor luând naştere momente încovoietoere de tipul momentelor încovoietoare de încastrare perfectă. + r1n Z n + R 1t = 0 ⎪r21 Z1 + r22 Z 2 + . ∆L 24 − ∆L13 tm ϕ12 = . Calculul rotirilor barelor se realizează prin simple consideraţii geometrice.. respectiv: M t = M tm + M ∆t 0 0 0 0 0 (4. Pentru determinarea momentelor încovoietoare de la capetele barelor trebuie calculate rotirile acestora. Sistemul de bază fiind multiplu static nedeterminat. Se consideră T1>T2>T3>T4>0. Variaţia de temperatură acţionează asupra sistemului de bază prin temperatura medie din axa barelor. care se obţine prin suprapunerea celor două efecte.. Temperatura medie din axele barelor provoacă (prin modificarea lungimilor acestora) deformarea sistemului de bază..

8): M M ∆t ij = − ji = EI ijα ij h ij M ∆t 3 = EI ik α ik ik 2 h ik Diagramele se desenează de partea fibrei mai reci (fig.1 T3 2 Z1 T2 tm13 4 Z2 t m12 ∆ t12 Z3 ∆t13 T4 3 tm24 SB 2’ 1’ ∆ L 13 ϕ 1tm 2 1 1 2 ∆ L 24 ϕ 1tm 3 3 4 d tm ∆ L 12 ∆ t 12 h 12 3 i 1 3 ϕ 1tm 3 6 i 1 2 ϕ 1tm 2 E I1 2 α ∆ t 13 3 E I1 3 α 2 h 13 6 i 1 2 ϕ 1tm 2 M tm 0 M ∆t E I 24 α ∆ t 24 h 24 0 . Diagrama M ∆t se obţine imediat deoarece pentru cele două tipuri de bare se cunosc expresiile momentelor de încastrare perfectă (vezi exemplul 3. .39).4.39 0 Efectul diferenţei de temperatură.145 - ∆t24 T1 .Fig. 4.

4. În figura 4. deoarece momentele încovoietoare de pe stâlpul 2-4 sunt egale şi de sens contrar. . R1t R2t R3t R3t T13 .Fig. ∆t 3 1 1 tm R 13 ⋅ 1 + EI13 α 13 ⋅ + 3i13 ϕ13 ⋅ =0 L13 2 h 13 L13 Observaţie: În cazul de faţă. respectiv ∆t ∆t 12 3 tm tm − 6i12 ψ12 − EI13α 13 − 3i13ψ13 = 0 h 12 2 h 13 ∆t ∆t tm R 2 t − EI12 α 12 − 6i12 ϕ12 + EI 24 α 24 = 0 h 12 h 24 R 1t + EI12 α Reacţiunea din legătura de grad de libertate se determină din ecuaţia de proiecţie pe orizontală (în cazul de faţă structura reală este cu stâlpi verticali) ∑ Xi unde = 0. δL = 0 .40 sunt reprezentate elementele pentru calculul termenilor liberi.Pentru calculul termenilor liberi se consideră ambele diagrame.40 Reacţiunile din blocajul de nod se calculează din echilibrul de nod (∑ M i = 0) . ele nu intervin în calculul reacţiunii R3t.146 - . R 3 t + T13 = 0 ∆t 1 1 3 tm T13 = EI13α 13 ⋅ + 3i13ψ13 ⋅ 2 h 13 L13 L13 sau utlizând principiul lucrului mecanic virtual (pe structura articulată a structurii reale).

40 2 ∆t 20 ∆t ∆t 5 −5 M 23 = M 32 = EI 23 α 23 = 3 ⋅ 10 ⋅ 10 ⋅ = 100kNm h 23 0. respectiv M t = M 0 + m1 Z1 + m 2 Z 2 + . t tm ∆ Diagrama M 0 t se obţine uşor. iar înălţimea secţiunilor transversale ale barelor sunt: pentru rigle hr=60cm.. ∆ respectiv ∆t 3 3 20 ∆t 5 −5 M 21 = EI12 α 12 = ⋅ 10 ⋅ 10 ⋅ = 75kNm h 12 2 0. În metoda deplasărilor.34) t (4. Sistemul ecuaţiilor de condiţie este: ⎧ r11 Z1 + r12 Z 2 + r13 Z 3 + R 1t = 0 ⎪ ⎨r21 Z1 + r22 Z 2 + r23 Z 3 + R 2 t = 0 ⎪ r31 Z1 + r32 Z 2 + r33 Z 3 + R 3 t = 0 ⎩ Calculul rigidităţilor practice ale barelor: EI 3EI 3EI i12 = i 34 = = 0.După rezolvarea sistemului de ecuaţii (4.60 2 .41. i 35 = = 0. + m n Z n t unde M 0 are expresia (4.60 ∆t 3 3 20 ∆t 5 −5 M 35 = EI 35 α 35 = ⋅ 3 ⋅ 10 ⋅ 10 ⋅ = 150kNm h 35 2 0.32).147 - .333EI .375EI . Se consideră EI=105 kNm2.75EI 3 8 4 Deoarece sistemul de bază este static nedeterminat. deoarece se regăsesc cele două diagrame tip..3. α = 10 grad-1. iar pentru stâlpi hs=40cm. care a fost rezolvată prin metoda eforturilor. structura este cu noduri deplasabile şi comportă 3 necunoscute (rotirile celor două noduri rigide şi translaţia pe orizontală la nivelul riglei). Structura este aceeaşi cu cea de la exemplul 2.35) EXEMPLUL 4. momentul încovoietor într-o secţiune curentă se obţine prin suprapunere de efecte. în această metodă există diagramă de momente încovoietoare produse de variaţia de temperatură Mo = M0 + M0t . i 23 = = 0.9 Să se traseze diagrama de moment încovoietor la −5 structura din figura 4.

41 .6 6 7 8 .3 1 3 4 2 .148 - .7 5 E I m2 2 .5 E I m1 0 .4 4 20 M tm 0 Mt 4 1 .4 4 1 6 1 .0 1 6 .2 6 8 .7 5 E I r 21 r 31 ∆t=0 ∆ t= 2 0 o ∆ t= 2 0 o o o r 12 EI r 22 r 32 1 .5 E I SB r 11 EI 0 .3 3 3 E I r 33 75 100 100 150 m3 M ∆t 0 3’ 2’ ∆ L 12 ϕ ϕ tm 12 tm 13 ∆ L 34 5 1 4 ∆ L 23 + ∆ L 35 ∆ L 35 d tm 2 5 .4.2 5 E I r 13 0 .2 3 1 1 9 .3 3 3 E I r 23 0 .-5 o -5 o 1 8 2 I 3I +15 o Z1 5 ∆t=20 tm=5 3 I 4 3I 3 +15o 4 o o Z2 t m= 5 o Z3 t m= 5 o tm=15 1 .Fig.9 8 .

44 20 R2p r22 2.Pentru a determina efectul temperaturii medii este necesar studiul structurii auxiliare supuse variaţiei lungimii barelor sub acţiunea acestei temperaturi ∆L12 = α ⋅ t m12 ⋅ L12 = α ⋅ 5 ⋅ 3 = 15α ∆L 23 = α ⋅ t m 23 ⋅ L 23 = α ⋅ 5 ⋅ 8 = 40α ∆L 34 = α ⋅ t m 34 ⋅ L 34 = α ⋅ 15 ⋅ 3 = 45α ∆L 35 = α ⋅ t m 35 ⋅ L 35 = α ⋅ 5 ⋅ 4 = 20α Cu aceste alungiri ale barelor se stabileşte noua poziţie a nodurilor şi rotirile barelor.333 ⋅ 10 ⋅ ⋅ 10 = 6.44kNm 8 t t 5 M 35 = 3i 35 ψ 35 = 3 ⋅ 0.25EI EI r23 8.333 ⋅ 10 ⋅ 20 ⋅ 10 tm tm 5 −5 m m m m r11 1.75 ⋅ 10 ⋅ 11.42 - .333EI R1t 100 8.44 100 150 25.25 ⋅ 10 −5 = 25.5EI r12 0. Unghiurile de rotire ale barelor sunt: ψ 12 = ψ 23 tm tm ∆l 23 + ∆l 35 40α + 20α = = 20α .42) sunt: m m m M 21 = 3i12 ψ 12 = 3 ⋅ 0.75EI 1.Fig.333EI 6.4.25α L 35 4 Momentele încovoietoare produse de temperatura medie sunt = 20kNm t t t 5 30 −5 M 23 = M 32 = 6i 23 ψ 23 = 6 ⋅ 0.5EI EI r21 0.667kNm 3 Reacţiunile din blocajele de nod (fig.313 0. L 23 8 8 ψ 34 = ψ 35 tm tm ∆l 35 20 = α L 34 3 ∆l 45α = 34 = = 11.667 . L12 3 ∆l − ∆l12 45α − 15α 30 = 34 = = α. cu care se calculează momentele încovoietoare.375 ⋅ 10 ⋅ ⋅ 10 = 8.149 - .75EI r13 75 0.4.313kNm t t 5 20 −5 M 34 = 3i 34 ψ 34 = 3 ⋅ 0.

.911 / EI şi Z3 = 220. r13 = −0. r23 = −0.4. r22 = 4.Fig.333EI ⋅ = 0 .150 0 r31 = −0.3 rezolvat utilizând metoda eforturilor.333EI r32 = −0.5EI . 3 3 1 1 R 3 t ⋅ 1 + (75 + 20 ) ⋅ + 6.333EI ⋅ Z1 − 0.333EI r33 = 0.222EI ⋅ Z 3 − 33.206 = 0 ⎪− 0.667 ⋅ = 0 .5EI ⋅ Z1 + 0.333EI ⋅ − 0.333EI ⋅ Z 3 + 3.4. r21 = 0. Se constată că diagrama de moment încovoietor este identică cu cea obţinută în exemplul 2.3 3 3 E I 20 75 6 .75EI .889 .878 / EI Diagrama de momente încovoietoare calculată cu relaţia M t = M t + m1 Z1 + m 2 Z 2 + m 3 Z 3 este dată în figura 4.75EI .333EI ⋅ Z 3 − 60.43) sunt: r 31 EI EI r 32 r 33 0 .r11 = 2.3 3 3 E I 0 . 3 1 1 r33 ⋅ 1 − 0.571/ EI . r12 = 0.333EI .889 = 0 ⎩ cu necunoscutele Z1 = 20. 3 3 Sistemul de ecuaţii are forma ⎧2.222EI R 3 t = −33. R 1t = 3. Z 2 = 24.44 R 2 t = −60.206 Reacţiunile din legătura de grad de libertate (fig.75EI ⋅ Z 2 − 0. .43 1 r31 ⋅ 1 + EI ⋅ = 0 .41.333EI ⋅ Z 2 + 0.333EI .75EI .75EI ⋅ Z1 + 4.75EI ⋅ Z 2 − 0.44 = 0 ⎪ ⎨0. 3 1 r32 ⋅ 1 + EI ⋅ = 0 .6 6 7 R 3t .

4.5. Efectul cedărilor de reazeme
Datorită cedărilor de reazem, barele sistemului de bază se deformează prin rotire de nod şi/sau rotire de bară şi în consecinţă vor apărea eforturi. Rotirile de bară se calculează pentru fiecare cedare de reazem în parte din condiţii geometrice. În acest sens se studiază modul de deplasare al nodurilor structurii articulate la care s-a eliberat legătura pe direcţia cedării de reazem respective. În cazul structurilor cu noduri deplasabile se menţine şi legătura de 0 grad de libertate. Momentele de încastrare perfectă care apar în diagrama M ∆ se determină utilzând relaţiile (4.20-4.22) şi (4.24-4.25) Pentru rezolvarea prin metoda deplasărilor a structurilor la acţiunea cedărilor de reazeme, sistemul ecuaţiilor de condiţie devine: ⎧ r11 Z1 + r12 Z 2 + ... + r1n Z n + R 1∆ = 0 ⎪r21 Z1 + r22 Z 2 + ... + r2 n Z n + R 2 ∆ = 0 ⎨ ⎪ M ⎩rn1 Z1 + rn 2 Z 2 + ... + rnn Z n + R n∆ = 0

(4.36)

unde termenii liberi, de forma Ri∆, reprezintă reacţiunile din legăturile suplimentare datorită cedărilor de reazeme. Calculul termenilor liberi din sistemul de ecuaţii (4.36) se conduce după regulile cunoscute. După rezolvarea sistemului de ecuaţii (4.36), momentul încovoietor într-o secţiune curentă se obţine prin suprapunere de efecte, respectiv M ∆ = M ∆ + m1 Z1 + m 2 Z 2 + ... + m n Z n
0

(4.37)

EXEMPLUL 4.10. Să se traseze diagrama de moment încovoietor la structura din figura 4.44 supusă acţiunii cedărilor de reazeme. Se consideră EI=105 kNm2, ∆u=1,2cm, ∆v=1,5cm. Structura este aceeaşi cu cea de la exemplul precedent. Sistemul ecuaţiilor de condiţie are forma ⎧ r11 Z1 + r12 Z 2 + r13 Z 3 + R 1∆ = 0 ⎪ ⎨r21 Z1 + r22 Z 2 + r23 Z 3 + R 2 ∆ = 0 ⎪ r31 Z1 + r32 Z 2 + r33 Z 3 + R 3∆ = 0 ⎩ Deoarece sistemul de bază este static nedeterminat cedările de reazeme vor produce eforturi, respectiv o 0 0 M ∆ = M ∆u + M ∆v . unde M ∆u este produsă de cedarea de reazem ∆u, iar M ∆v este produsă de cedarea de reazem ∆v.
- 151 0 0

5 2 3 ∆u ∆v (1 ) ∆u I F IX I 1 8 3I 3 I 4 4 3I

Z1

Z2

Z3

SB

∆ ψ 12u

(1 ,2 ) I ∆v

II

(2 ) F IX


(1 )

ψ ∆v 23
∆v

∆u

∆v 4 2 1 ,8 75

400 4 2 1 ,8 75 3 1 6 ,8 2 1 4 0 ,7 0 1 7 6 ,1 2
0

M ∆u

0

M ∆v

1 7 6 ,3 5

M∆

- Fig.4.44 Este de preferat să se analizeze separat efectul fiecărei cedări de reazem. Astfel pentru cedarea de rezem ∆u, se analizează structura articulată la care s-a eliminat legătura pe cedării de reazem, menţinându-se legătura de grad de libertate. Mecanismul este format dintr-o singură bara, stâlpul 1-2, pentru care rotirea de bară este ∆u 0,012 ∆u −3 ψ12 = = = 4 ⋅ 10 L12 3 iar momentele de încastrare perfectă sunt
- 152 -

∆ M ∆u = 3i12 ψ12u = 3 ⋅ 0,333 ⋅ 105 ⋅ 4 ⋅ 10 −3 = 400kNm 21

Pentru cedarea de rezem ∆v, se analizează structura articulată la care s-a eliminat legătura pe direcţia cedării de reazem, menţinându-se legătura de grad de libertate. Mecanismul este format din două bare: stâlpul 1-2 şi rigla 2-3. Stâlpul se translatează pe verticală, iar rigla se roteşte cu unghiul ∆v 0,015 ∆v −3 ψ 23 = = = 1,875 ⋅ 10 L 23 8 Momentele de încastrare perfectă sunt ∆v ∆v ∆v 5 −3 M 23 = M 32 = 6i 23 ψ 23 = 6 ⋅ 0,375 ⋅ 10 ⋅ 1,875 ⋅ 10 = 421,875kNm Calculul termenilor liberi (fig.4.45)
R1∆ 421,875 421,875 400 R2∆ 400 R3∆

- Fig.4.45 -

R 1∆ − 421,875 + 400 = 0 ; R 2 ∆ + 421,875 = 0 ; 1 R 3∆ ⋅ 1 − 400 ⋅ = 0 ; 3
Sistemul de ecuaţii are forma

R 1∆ = 21,875 R 2 ∆ = −421,875
R 3∆ = 133,333

⎧2,5EI ⋅ Z1 + 0,75EI ⋅ Z 2 − 0,333EI ⋅ Z 3 + 21,875 = 0 ⎪ ⎪ ⎨0,75EI ⋅ Z1 + 4,75EI ⋅ Z 2 − 0,333EI ⋅ Z 3 − 421,875 = 0 ⎪ ⎪− 0,333EI ⋅ Z1 − 0,333EI ⋅ Z 2 + 0,222EI ⋅ Z 3 + 133,333 = 0 ⎩ cu necunoscutele Z1 = −93,278 / EI , Z 2 = −140,809 / EI şi Z 3 = −951,731 / EI Diagrama de momente încovoietoare calculată cu relaţia M ∆ = M 0 + m1 Z1 + m 2 Z 2 + m 3 Z3 ∆ este dată în figura 4.44. Se constată că au fost obţinute aceleaşi valori ca şi în cazul rezolvării prin metoda eforturilor (exemplul 2.4).
- 153 -

din calcul matriceal. Dar pentru asigurarea rapidităţii convergenţei este necesară satisfacerea unor condiţii restrictive. Acest criteriu este îndeplinit în bune condiţii la structurile cu noduri fixe. În acest capitol se vor prezenta . În consecinţă la structurile cu noduri deplasabile convergenţa procesului iterative există.1) adică valoarea coeficientului principal să fie mai mare decât suma valorilor absolute ale coeficienţilor secundari. Din această cauză. metoda eforturilor şi metoda deplasărilor. fără a rezolva direct sistemul de ecuaţii. pe baza căruia în fiecare ecuaţie trebuie respectată inegalitatea rii > ∑ rij j=1 n (i ≠ j) (5.în metoda deplasărilor . i ≠ j ). în ecuaţiile de grad de libertate. operaţii care implică un consum mare de timp. dar este mai lentă.CAPITOLUL V APLICATII ALE METODEI DEPLASARILOR. Calculul static al structurilor prin aproximaţii succesive se conduce pe o schemă care se confundă cu schema geometrică a structurii. această condiţie nu mai este satisfăcută. a cărui matrice a coeficienţilor necunoscutelor este simetrică faţă de diagonala principală şi pozitiv definită (determinantul principal este pozitiv). Semnificaţia fizică a calculului prin aproximaţii successive . s-au căutat alte căi pentru calculul structurilor. La structurile cu noduri deplasabile. rezolvarea efectuându-se în funcţie de caracteristicile geometrice ale structurii şi de încărcările exterioare. CALCULUL STRUCTURILOR PRIN APROXIMAŢII SUCCESIVE Calculul structurilor prin cele două metode generale. în cazul structurilor cu număr mare de necunoscute. Sistemele de ecuaţii care apar în problemele Staticii Construcţiilor respectă aceste cerinţe. Se ştie. Astfel nu mai este necesar a se mai scrie sistemul de ecuaţii. necesită alcătuirea şi rezolvarea unui sistem de ecuaţii. dar pe ansamblul sistemului de ecuaţii condiţia este satisfăcută ( ∑ rii > ∑ rij . are întotdeauna asigurată convergenţa procesului iterativ dacă se foloseşte rezolvarea succsesivă a ecuaţiilor. că un sistem de ecuaţii liniare.este următoarea: are loc trecerea treptată de la sistemul de bază cu toate nodurile blocate. De aceea se utilizează criteriul lui Wittmeyer.154 - . Modalitatea de rezolvare o constituie utilizarea aproximaţiilor succesive. Se obţine o convergenţă cu atât mai bună cu cât inegalitatea este mai accentuată. la structura reală.

procedeele iterative pentru calculul structurilor cu noduri fixe şi a structurilor cu noduri deplasabile.
5.1. Structuri cu noduri fixe

Procedele de rezolvare a structurilor cu noduri fixe prin aproximaţii succesive sunt numeroase. Se pot aminti: procedeul iterării rotirilor, procedeul distribuirii şi transmiterii momentelor (procedeul Cross), procedeul Dasek, procedeul Kani. În continuare se prezintă numai procedeul distribuirii şi transmiterii momentelor, deoarece este cel mai des utilizat în practică.
5.1.1.Procedeul distribuirii şi transmiterii momentelor (Procedeul Cross)

Această procedeu utilizează în operarea prin iterare momentele încovoietoare. Atât în schema de iterare cât şi în calculul elementelor iniţiale, rotirile nodurilor nu apar explicit, ci numai indirect prin efectul lor asupra barelor. Procedeul a fost elaborată de Hardy Cross în 1932 şi are la bază semnificaţia fizică a trecerii structurii din poziţia cu toate nodurile blocate în poziţia deformată reală. În sistemul de bază nodurile sunt blocate. În unele noduri sau în toate, sub acţiunea încărcărilor, apar momente de încastrare perfectă neechilibrate, capabile să producă rotirea nodurilor la deblocarea acestora. Cum calculul iterativ implică deblocarea succesivă a câte unui singur nod, problema se reduce la a analiza procesul de calcul necesar în cazul deblocării unui nod şi apoi extinderea concluziilor pentru obţinerea soluţiei la structurile cu mai multe noduri. Fie structura cu noduri fixe din figura 5.1 la care se cunosc lungimile barelor, caracteristicile secţiunilor transversale şi încărcările exterioare. Sistemul de bază se obţine prin introducerea unui blocaj de nod în nodul rigid. Ecuaţia de condiţie este
r11 Z1 + R 1p = 0 (5.2)

Din încărcarea sistemului de bază cu rotirea Z1=1 se obţine diagrama 0 unitară m1, iar din încărcarea cu forţele exterioare se obţine diagrama M p . Se M M presupune că 12 > 13 . Reacţiunea r11 se obţine din echilibrul static al nodului 1, respectiv ⎛i i 3 i ⎞ r11 = 4i13 + 4i14 + 3i12 = 4i 0 ⋅ ⎜ 13 + 14 + ⋅ 12 ⎟ (5.3) ⎜i i0 4 i0 ⎟ ⎝ 0 ⎠
unde i0 reprezintă o rigiditate practică de comparaţie, de exemplu i0=EI.
- 155 -

P I 13

p 2 1 I 14 4 I 12 L14 i 13

Z1 i 12 i 14

3

SB

L 13 4 i 13

L 12

Z 1= 1 4 i 14 2 i 13 m1 3 i 12 2 i 14

M 31

M 13

M 12

Mp

0

- Fig.5.1 Notând ρ13 = forma i13 i 3 i ; ρ14 = 14 ; ρ12 = ⋅ 12 reacţiunea r11 se poate scrie sub i0 i0 4 i0

r11 = 4i 0 (ρ13 + ρ14 + ρ12 ) = 4i 0 ∑ ρ1

(5.4)

unde ρ13 , ρ14 şi ρ12 reprezintă coeficienţii de rigiditate ai barelor 1-3,1-4 respectiv 1-2, iar ∑ ρ1 reprezintă suma coeficienţilor de rigiditate ai barelor ce formează nodul 1. Termenul liber este R 1p + M 12 − M 13 = 0 (5.5)

sau notând M 1 = M 12 − M 13 - unde M1 reprezintă momentul neechilibrat din nodul 1, reacţiunea R1p devine
R 1p = − M 1

(5.6)

Necunoscuta Z1 capătă forma R M1 Z1 = − 1p = r11 4i 0 ∑ ρ1

(5.7)

şi reprezintă rotirea nodului 1, produsă de momentul neechilibrat M1 , când nodul 1 este deblocat.
- 156 -

În această poziţie, nodul 1 este în echilibru, iar momentele încovoietoare ce apar pe bare ţinând cont de relaţiile (4.26) şi (4.27) sunt: M M M M1 M12 = 12 − 3i12 Z1 = 12 − 3i12 ⋅ = 12 + µ12 M1 4i 0 ∑ ρ1
M14 = −4i14 Z1 = −4i14 ⋅ M1 4i 0 ∑ ρ1 = µ14 M1

M 41 = −2i14 Z1 = −2i14 ⋅

1 = µ14 M 1 4i 0 ∑ ρ1 2 M1 4i 0 ∑ ρ1
M1

M1

(5.8) = −M 13 + µ13 M1

M13 = −M 13 − 4i13 Z1 = −M 13 − 4i13 ⋅
M 31 = M 31 − 2i13 Z1 = M 31 − 2i13 ⋅

1 = M 31 + µ13 M1 4i 0 ∑ ρ1 2

unde µ12, µ13 respectiv µ14 reprezintă coeficienţii de rigiditate ai barelor 1-2, 1-3, respectiv 1-4 şi au următoarele expresii: µ12 = − ρ12 ; ∑ ρ1 µ13 = − ρ13 ; ∑ ρ1 µ12 = − ρ14 ∑ ρ1 (5.9)

Se remarcă faptul că suma coeficienţilor de distribuţie dintr-un nod este egală cu minus unu, ∑ µ ij = −1 . Această proprietate rezultă scriind echilibrul nodului 1 M12 + M13 + M 14 = 0 ∑ M1 = 0 ; M 12 + µ12 M1 + µ14 M 1 − M 13 + µ13 M1 = 0 Deoarece M 12 − M 13 = M1 rezultă sau M1 (µ12 + µ13 + µ14 ) = − M1 µ12 + µ13 + µ14 = −1 (5.10)

În concluzie, prin rotirea nodului 1, sub acţiunea momentului neechilibrat M 1 , în secţiunile din nod ale barelor apar momente încovoietoare a căror valoare se determină prin distribuirea momentului neechilibrat, proporţional cu coeficientul de rigiditate al fiecărei bare, iar la capetele opuse ale barelor dublu încastrate se transmit momente egale cu jumătate din momentele distribuite şi având acelaşi semn.
- 157 -

.b).2 Pentru urmărirea cu uşurinţă a operaţiei de iterare s-au considerat numai nodurile i şi j. M 12 1 M hi h M ih i M 21 M 23 2 M ij M ji k 0 Mp M 32 3 4 j 7 SB 5 6 a 1 µ i2 M i µ ih M i M ih µ ih µ i2 i µ i6 µ i6 M i 2 µ ji M j 1 µ ij M i M ij 2 b µ ji M j µ ij M i M ji µ ji µ j3 M j µ j3 j µ jk M j µ jk µ ij µ j7 µ j7 M j c .se calculează suma coeficienţilor de rigiditate în fiecare nod Σρi.5.158 - .2.se calculează coeficienţii de distribuţie µij în fiecare nod şi pentru fiecare bară.5. funcţie de caracteristicile barelor .2.c).se alcătuieşte schema de calcul în vederea începerii operaţiei de iterare (fig.a) se parcurg următoarele etape: . iar pentru bara încastrată i0 3 i articulată ρ ik = ⋅ ik .se stabileşte sistemul de bază prin blocarea tuturor nodurilor rigide (fig.lungime.Această concluzie permite trecerea de la structura cu un singur nod rigid la structuri cu mai multe noduri rigide. . momente de inerţie şi tipul de legături la i ij capete.se calculează coeficienţii de rigiditate ai barelor ρij.se calculează momentele de încastare perfectă Mij. În vederea stabilirii elementelor necesare operaţiei de rezolvare a unei structuri cu noduri fixe (fig. Operaţia de iterare reprezintă deblocarea succesivă a nodurilor şi . .Fig.2. Astfel pentru bara dublu încastrată ρ ij = .5. 5. . 4 i0 .

Acum nodul se blochează la loc. Având momentele încovoietoare finale se calculează rotirile secţiunilor din jurul unui nod – rotiri care trebuie să fie egale. . Aceste momente sunt µ ji M j . Se deblochează nodul j.înregistrarea efectelor rotirii acestora sub forma momentelor distribuite şi transmise. Momentele ce apar pe barele nodului j se determină prin distribuirea momentului neechilibrat M j . Însumând valorile obţinute în fiecare coloană se capătă momentele finale în secţiunile de la capetele barelor. deci blocajele de nod pot fi îndepărtate. ceea ce înseamnă că nodul i este în echilibru. Momentele distribuite sunt µ ij M i . µ ih M i . Urmează transmiterea momentelor distribuite la capetele opuse. µ i 2 M i şi µ i 6 M i . Trecând la alt nod. µ jk M j . De exemplu la nodul i s-a 1 transmis momentul µ ji M j . Această situaţie corespunde poziţiei reale de echilibru a structurii. până când valorile momentelor încovoietoare cu care ar trebui reluat ciclul sunt mici în comparaţie cu valorile iniţiale.159 - . verificarea rezultatelor se obţine verificând satisfacerea condiţiei de compatibilitate a deformatei cu legăturile. de exemplu la nodul j. Valorile astfel obţinute se transmit jumătate la capetele opuse ale barelor dublu încastrate şi se înscriu pe schemă. Sub acţiunea 2 momentului neechilibrat M j nodul se roteşte şi se opreşte în echilibru. 2 În schema de calcul. Se barează în nodul j coloanele de valori ce 2 marchează sfârşitul operaţiilor de distribuţie şi transmitere ca urmare a deblocării acestui nod. sub acţiunea căruia nodul se roteşte şi apoi rămâne în echilibru. În schema de iterare această fază se marchează prin distribuirea momentului neechilibrat M i la toate barele din nod. µ j3 M j şi µ j7 M j . poziţie în care se reblochează. încheierea operaţiilor de distribuţie şi transmitere ce urmează deblocării unui nod se marchează prin câte o bară orizontală. De exemplu 1 la nodul j s-a transmis momentul µ ij M i . dar blocat. Trecând succesiv de la un nod la altul se repetă ciclul celor două operaţii. Observaţii: 1) Deoarece în acest procedeu se operează cu eforturi şi condiţia de echilibru static este respectată atât la fiecare deblocare cât şi în final. distribuire şi transmitere. valorile lor înscriindu-se la capetele barelor. Pe bare au apărut eforturi. aici există un moment M 1 neechilibrat M j = ji + µ ij M i . Asupra acestui nod acţionează momentul neechilibrat total M i = M ij − M ih . Se deblochează nodul i.

2 . rotirea secţiunii i este * (5.14) 2) La structurile simetrice – la care calculul se conduce pe semistructură trebuie avut în vedere următoarele: .dacă axa de simetrie se suprapune peste axa unei bare atunci în cazul 1 as încărcării antisimetrice se consideră ρ ij = ρ ij .dacă axa de simetrie intersectează o bară la mijlocul deschiderii 1 atunci în cazul încărcării simetrice se consideră ρ1s = ρ ij .12) (5.160 - . * * Notând M ij = M ij − M ij şi M ji = M ji − M ji rotirile capătă forma θi = M *ji − 2M * ij 6ρ ij şi θ j = M * − 2M *ji ij 6ρ ij (5.13) M* θ i = ik 4ρ ik (5.Astfel pentru o bară situată între două noduri rigide i şi j expresiile momentelor încovoietoare sunt: M ij = M ij − 4ρ ijθi − 2ρ ijθ j M ji = M ji − 2ρ ijθi − 4ρ ijθ j Deoarece Mij şi Mji sunt momentele încovoietoare finale rezultă un sistem de două ecuaţii cu două necunoscute θi şi θj.5ρ ij .11) Pentru o bară încastrată la capătul i şi articulată în k expresia momentului încovoietor Mik este M ik = M ik − 3i ik θ i = M ik − 4ρ ik θ i Notând M ik = M ik − M ik . iar în cazul 2 încărcării antisimetrice se consideră ρ1s = 1.

5EI .1 4 2 .25 i0 ρ 26 = .25EI .25EI .161 - i 26 = 0.25 i0 3 i ρ 25 = ⋅ 25 = 0.6 7 Mp 0 Mp 1 .2 5 0 . i 25 = 6 EI = 0.2 5 2 0 .Fig.2 5 3 ρ 3I 4 SB 6 3 5 . i 37 = 4 i 26 = . ρ 23 = 23 = 0.25EI .Exemplul 5.375 6 4 i0 i 3EI i 23 = = 0. 80kN 4 3I 4 I 1 5 k N /m 3I I 3 3 90 6 I 5 0 . utilizând procedeul distribuirii şi transmiterii momentelor. ρ14 = ⋅ 14 = 0. ρ12 = 12 = 0.3 7 5 0 .5 6 i0 EI = 0.375 4 i0 i ρ 37 = 37 = 0.5EI .6 1 45 45 1 6 .5 4 1 5 .1 Să se traseze diagrama de moment încovoietor la cadrul din figura 5.5.3 7 5 1 0 .5 0 . 4 3EI = 0.3 Calculul rigidităţilor practice şi al coeficienţilor de rigiditate ai barelor Pentru i 0 = EI se obţine i EI = 0.25 i12 = i0 4 3EI 3 i i14 = = 0.5 7 0 .8 3 .3.5EI .0 4 7 .3 7 7 6 7 .0 7 5 6 .

667 ∑ ρ3 0.25 = 0.5 = 1.25 µ 37 = − 37 = − = −0.375 =− = −0.25 + 0.625 ρ 0.375 µ 21 = − ρ12 ∑ ρ2 ρ µ 25 = − 25 ∑ ρ2 ρ µ 26 = − 26 ∑ ρ2 ρ µ 23 = − 23 ∑ ρ2 =− 0.75 ρ 0.Calculul coeficienţilor de distribuţie Nodul 1 ∑ ρ1 = ρ14 + ρ12 = 0.25 + 0.25 =− = −0.400 ∑ ρ1 0.182 1.5 + 0.25 + 0.5kNm 8 8 M14 = .375 0.625 ∑ µ12 = − Nodul 2 ∑ ρ 2 = ρ12 + ρ 25 + ρ 26 + ρ 23 = 0.75 ρ32 0.600 ρ1 0.375 0.162 - .375 Nodul 3 ∑ ρ3 = ρ 23 + ρ37 = 0.625 ρ12 0.375 0.375 + 0.25 =− = −0.272 1.364 1.182 1.375 µ14 = − 14 = − = −0.5 =− = −0.25 = −0.5 =− = −0.333 ρ3 0.75 ∑ µ 32 = − Calculul momentelor de încastrare perfectă 3PL 3 ⋅ 80 ⋅ 6 = 90kNm = 16 16 pL2 15 ⋅ 6 2 M 23 = M 32 = = = 45kNm 12 12 2 2 pL 15 ⋅ 6 M 25 = = = 67.375 = 0.

4 ⋅ (−9000) = 3600 .182 -6750 +4500 2 -0. Ordinea de deblocare a nodurilor şi valorile momentelor neechilibrate în fiecare fază a ciclului sunt indicate în tabela de lângă schema de calcul.667 -0.5.Fig.163 - . Se consideră momentele pe nod. În această poziţie nodul se blocheazã la loc. Elementele necesare alcătuirii schemei de calcul fiind stabilite se poate trece la întocmirea acesteia şi începerea operaţiei de iterare (fig. urmând ca semnul real să se introducă în schema 0 de calcul (pentru aceasta se va vedea diagrama M p pe sistemul de bază).182 -191 -15 -1 -104 -1567 +10 -15 +128 -192 +3002 -4500 3 -0. -3537 +5 +58 +5400 -9000 Nod 1 3 2 3 1 2 3 1 2 Moment neechilibrat -9000 -4500 +1051 -192 -96 +83 -15 -8 +7 -0.333 +1498 +64 +5 +1567 -207 -8 -96 +783 +2 +33 +749 .În schema de operare. Momentele de încastrare perfectă se calculează în valoare absolută. nodul se roteşte până ajunge în poziţia de echilibru.6 ⋅ (−9000) = 5400 M12 = −0. Sub acţiunea momentului neechilibrat M 1 = −9000 .600 1 -0.400 +3600 -96 +1614 +38 +5654 -8 -1 +3 +2 -3 -15 +3537 +5 -7061 +19 -30 -2 -191 +64 -23 +1800 -383 -286 +1501 -0.272 -0.5.4 Se deblochează nodul 1.4). momentele de încastrare perfectă au fost înmulţite cu 100 pentru a nu se lucra cu zecimale. Momentele distribuite barelor din nodul 1 sunt: M14 = −0.364 -0.

1 deci 2

Momentul M12 se transmite la capătul 2 cu coeficientul de transmitere
1 ⋅ 3600 = 1800 2

M 21 =

Momentul M14 nu se transmite la capătul 4 deoarece acest capăt este articulat şi M41=0. După operaţiile de distribuire şi transmitere, valorile momentelor din nodul 1 se barează ceea ce înseamnă că nodul este în echilibru. Se trece la nodul 3 unde momentul neechilibrat este M 3 = −4500 . Momentele distribuite la barele din nodul 3 sunt: M 32 = −0,667 ⋅ (−4500) = 3002 M 37 = −0,333 ⋅ (−4500) = 1498 Aceste valori se transmit la capetele opuse
M 23 = 1 ⋅ 3002 = 1501 2 1 M 73 = ⋅ 1498 = 749 2

Acum nodurile 1 şi 3 sunt în echilibru şi numai nodul 2 este dezechilibrat. Momentul neechilibrat M 2 are valoarea: M 2 = −6750 + 4500 + 1501 + 1800 = 1051 Acesta se distribuie la barele nodului 2 astfel M 21 = −0,182 ⋅ 1051 = −191 M 23 = −0,364 ⋅ 1051 = −383 M 26 = −0,182 ⋅ 1051 = −191 M 25 = −0,272 ⋅ 1051 = −286 Aceste momente se transmit la capetele opuse ale barelor nodului 2, cu excepţia barei 2-5 care este articulată în 5. Operaţia continuă în acelaşi mod cu nodurile 3,1,2,... până când valorile obţinute sunt foarte mici în raport cu cele de la care s-a pornit. Ultima operaţie este o distribuţie, astfel încât toate nodurile să fie în echilibru.

- 164 -

Însumând valorile pe coloane se obţin valorile finale ale momentelor încovoietoare cu care s-a trasat diagrama Mp (valorile au fost impărţite la 100 pentru a se obţine ordinul de mărime de la care s-a plecat) din figura 5.3. Verificarea diagramei de moment încovoietor Mp. Se verifică rotirile secţiunilor din nodul 1 al barelor 1-2 şi 1-4. * * M * − 2M 12 M 41 21 şi θ1−4 = − θ1−2 = 6ρ12 4ρ14

unde

* M12 = +35,37 − 0 = +35,37

M 21 = +16,14 − 0 = 16,14 M14 = −35,37 − (−90) = +54,63daNm 16,14 − 2 ⋅ (35,37) 54,63 = −36,40 ; θ1−4 = − = −36,42 6 ⋅ 0,25 4 ⋅ 0,375 Rotirile rezultă aproximativ egale, deci calculul momentelor este corect. θ1−2 =
Exemplul 5.2 Să se traseze diagrama de moment încovoietor la grinda continuă din figura 5.5, utilizând procedeul distribuirii şi transmiterii momentelor. Această structură a mai fost rezolvată în paragraful 3.1 utilizând ecuaţia celor trei momente. Grinda continuă din figură este o structură cu noduri fixe, deoarece prezenţa rezemului fix (în cazul de faţă articulaţia) nu permite translaţia pe orizontală.
120kN I 3 0 ,1 2 5 0 135 60
0 Mp

* *

2 0 k N /m I 6 0 ,1 6 7 1 2 60

60kN 2I 4 0 ,1 8 8

60kN

3

2

2

SB ρ

3 135

9 2 ,5 1

8 0 ,2 2

Mp
3 ,7 6 1 3 3 ,7 2 5 9 ,7 9 9 9 .9 1

- Fig.5.5 - 165 -

Calculul rigidităţilor practice şi al coeficienţilor de rigiditate ai barelor Pentru i 0 = EI se obţine i 01 = EI 01 EI = = 0,167 EI ; L 01 6 EI EI i12 = 12 = = 0,167 EI ; L12 6 EI 2EI i 01 = 23 = = 0,25EI ; L 23 8 ρ 01 = 3 i 01 ⋅ = 0,125 4 i0 i ρ12 = 12 = 0,167 i0 3 i ρ 01 = ⋅ 23 = 0,188 4 i0

Calculul coeficienţilor de distribuţie Nodul 1 ∑ ρ1 = ρ 01 + ρ12 = 0,125 + 0,167 = 0,292 ρ10 0,125 =− = −0,428 ∑ ρ1 0,292 ρ 0,167 µ12 = − 12 = − = −0,572 ρ1 0,292 ∑ µ10 = − Nodul 2 ∑ ρ 2 = ρ12 + ρ 23 = 0,167 + 0,188 = 0,355 ρ12 0,167 =− = −0,470 ∑ ρ 2 0,355 ρ 0,188 µ 23 = − 23 = − = −0,530 ∑ ρ 2 0,355 µ 21 = − Calculul momentelor de încastrare perfectă 3PL 3 ⋅ 120 ⋅ 6 = = 135kNm 16 16 pL2 20 ⋅ 6 2 M 12 = M 21 = = = 60kNm 12 12 3Pa (L − a ) 3 ⋅ 60 ⋅ 2 ⋅ 6 M 23 = = = 135kNm 2L 2⋅8 Echilibrarea nodurilor este prezentată în figura 5.6.
M 10 =
- 166 -

167 - . Exemplul 5.2 5 0 . 5.3 Să se traseze diagrama de moment încovoietor la structura simetrică din figura 5. 80kN 2 I 2I I 2 2I 4I 3 0 k N /m 2I 80kN 1 2 I 0 .7 5 4 SB 4 4 0 .2 5 7 0 .5.2 5 3 4 s 5 7 .6 0 .4 4 1 0 .5 1’ 0 .4 4 60 40 40 60 1 0 .6 2 7 0 .428 -0.Fig.2 5 0 .7.572 Nod 1 2 1 2 1 2 1 M o men t n eech ilib rat -7 5 0 0 +9645 -2 2 6 6 +648 -1 5 2 +44 -1 0 .1 3 s e m i stru c tu ră Mp .Fig.2 5 0 .2 5 2’ 2 I 0 .7 5 21 2 4 .7 5 0 .5 5 3’ 4 4 120 2 5 7 .2 5 2 0 .1 3 ρ Mp 0 5 .6 Diagrama de moment încovoietor este trasată în figura 5. Se observă că s-au obţinut aceleaşi valori ca şi la exemplul 3.1.7 .2 5 3 ρ 0 .5.+9251 -9 2 5 1 +4 +65 +970 +3210 -1 3 5 0 0 +6 -1 0 +87 -1 5 2 +1296 -2 2 6 6 +4290 +6000 -8 0 2 2 -2 1 +44 -3 0 5 +648 -4 5 3 3 +2145 -6 0 0 0 +8022 -2 3 -3 4 3 -5 1 1 2 +13500 -0.470 2 -0.2 5 5 .7 5 21 60 1 0 .530 1 -0. utilizând procedeul distribuirii şi transmiterii momentelor.

25 + 0.25 + 0.25 µ 21 = − 12 = − = −0.25 µ12 = − 12 = − = −0. 4 2EI i 45 = = 0.25EI .5 i0 .75 µ 24 = − 24 = − = −0.200 ρ2 1. ρ11' = 11' = 0.200 ∑ ρ 2 1.600 ∑ ρ 2 1.5EI .75 i0 i ρ 45 = 45 = 0.25 + 0. Coeficienţii de rigiditate şi momentele de încastrare perfectă se calculează pe structura întreagă. 4 Calculul coeficienţilor de distribuţie Nodul 1 ∑ ρ1 = ρ1s + ρ12 = 0.5EI .25EI .168 - 1 ρ1s = ρ11' = 0.25 ρ 0.5 ∑ ρ1 ρ 0.25 ∑ ρ 0.25 i0 i ρ 24 = ρ 2 '4 ' = 24 = 0. 4 EI i 23 = i 2 '3' = = 0. 8 i0 EI i12 = i1'2 ' = = 0.25 =− = −0.25 = 0.500 0.500 0.25 µ 23 = − 23 = − = −0.5 i11' = ρ1s 0.25 ρ 0.75EI .Structura este simetrică şi încărcată simetric.25 .5 ∑ ρ1 µ1s = − Nodul 2 ∑ ρ 2 = ρ12 + ρ 23 + ρ 24 = 0. 4 3EI i 24 = i 2 '4 ' = = 0.25 i0 i ρ 23 = ρ 2 '3' = 23 = 0.5 . Pe rigla superioară – intersectată de axa de simetrie – coeficienţii de rigiditate se 1 corectează ρ1s = ρ ii ' 2 Calculul rigidităţilor practice şi al coeficienţilor de rigiditate ai barelor Pentru i 0 = EI se obţine i 4EI = 0. Se comportă ca o structură cu noduri fixe.25 2 i ρ12 = ρ1'2 ' = 12 = 0. Calculul iterativ se va efectua pe semistructură.75 = 1.

169 - . +5744 -6 -250 -6000 +12000 1 -0.200 +1000 +25 +1025 +513 +13 +500 -0.500 -6000 +500 -250 +13 -7 -5744 -6000 -6000 -0.200 +4000 2 . respectiv la prima echilibrare a nodului 2. De remarcat faptul că momentul încovoietor de pe consolă intervine o singură dată în iterare.8 - .5.Calculul momentelor de încastrare perfectă pL2 30 ⋅ 2 2 Momentul pe consolă M c = = = 60kNm 2 2 Pa (L − a ) 80 ⋅ 2 ⋅ (8 − 2) M 11' = M 1'1 = = = 120kNm L 8 pL2 30 ⋅ 4 2 M 24 = M 42 = = = 40kNm 12 12 Schema de iterare este dată în figura 5.7.500 Nod -2100 -2462 +38 +1500 -4000 1 2 1 2 1 Moment neechilibrat +12000 -5000 +500 -125 +13 -0.Fig.8.600 +25 -125 +1000 +7075 -3000 +75 +3000 -0. iar diagrama finală este dată în figura 5.

9.procedeu de rezolvare într-o singură etapă. iniţial necunoscute. 5. aceasta se aplică numai structurilor cu stâlpi verticali. Sistemul de ecuaţii conţine în afara ecuaţiilor de nod. şi ecuaţiile de grad de libertate. Momentele din diagrama m1 se echilibrează prin procedeul Cross şi f se obţine diagrama m1 .9. În continuare se prezintă numai procedeul de rezolvare în două etape. în general.procedeu de rezolvare în două etape.9. . la structurile cu noduri deplasabile. în care apar termeni noi.5.5. criteriul lui Wittmeyer nu mai este.Se încarcă sistemul de bază cu forţele exterioare şi se obţine diagrama 0 M p (fig. fapt care influenţează defavorabil asupra convergenţei. .5.170 - . ea devenind lentă la structurile de formă oarecare. Pentru a utiliza convergenţa bună a procedeului Cross aplicat structurilor cu noduri fixe.9. în calculul structurilor cu noduri deplasabile se procedează în modul următor: . satisfăcut. Structuri cu noduri deplasabile Comparativ cu structurile cu noduri fixe. În literatura de specialitate există mai multe procedee de calcul pentru rezolvarea prin iteraţie a structurilor cu noduri deplasabile respectiv: . Momentele de încastare perfectă din diagrama M 0 se p echilibrează prin procedeul Cross şi se obţine diagrama M fp . pe structura cu noduri fixe – cu nodurile rigide deblocate şi în echilibru.2.b) .1. rezolvarea directă a sistemului ecuaţiilor de condiţie este mai dificilă datorită numărului mai mare de necunoscute.pe structura cu noduri fixe.9.5. deoarece se aplică structurilor de formă oarecare şi este cea mai des utilizată în practică.Se încarcă sistemul de bază cu translaţia Z1=1 şi se obţine diagrama m1 (fig. Datorită acestor elemente.a) se transformă în structură cu noduri fixe prin blocarea translaţiilor pe direcţiile gradelor de libertate (fig.2.Structura cu noduri fixe va fi încărcată cu forţele exterioare şi cu translaţiile pe direcţiile gradelor de liberate Z1 şi Z2. . . În ceea ce priveşte procedeul de operare într-o singură etapă.c) şi se alcătuieşte schema Cross.e).Procedeul de rezolvare în două etape Procedeul de rezolvare în două etape reprezintă aplicarea procedeului distribuţiei şi transmiterii momentelor (procedeul Cross) în calculul structurilor cu noduri deplasabile.5. Etapa Ia Structura cu noduri fixe este rezolvată pentru încărcările ce intervin. .Structura cu noduri deplasabile (fig.Se trece la sistemul de bază al metodei deplasărilor (fig.5.d).

pe structura cu noduri fixe. Coeficienţii necunoscutelor şi termenii liberi se calculează după regulile utilizate în metoda deplasărilor. deoarece aceste legături nu există în realitate. .f). Momentele din diagrama m2 se echilibrează prin procedeul Cross şi se obţine diagrama m f2 . p p Z1 Z2 P L a L b P SNF Z1 Z2 c SB Z 1= 1 1 d Mp 0 e m1 1 L 1 2L f m2 Z 2= 1 1 1 L 1 L .9 Etapa IIa Etapa a doua constă în revenirea de la structrura cu noduri fixe la structura reală cu noduri deplasabile punând condiţia ca reacţiunea totală din fiecare legătură de grad de libertate să fie egală cu zero.171 - .9. Sistemul ecuaţiilor de condiţie.5. Dacă structura are mai multe grade de libertate se continuă operaţiile asupra diagramelor unitare.Se încarcă sistemul de bază cu translaţia Z2=1 şi se obţine diagrama m2 (fig..15) ⎨ r21 Z1 + r22 Z 2 + R 2 p = 0 ⎩ S-a obţinut un sistem de ecuaţii liniare (în acest caz două ecuaţii).Fig. pentru structura analizată are forma: ⎧r11 Z1 + r12 Z 2 + R 1p = 0 (5.5.

10.5 0 .5. Exemplul 5. astfel că termenii liberi din sistemul ecuaţiilor de condiţie se determină direct ca efect al forţelor date.Procedeul de operare în două etape este avantajos pentru rezolvarea structurilor având un număr redus de grade de libertate elastică (1 ÷ 3 ).5 I 3 0 k N /m 3 2I 4 1 2 Z1 SNF 4 5 40 4 3 40 0 . ele depind numai de caracteristicile structurii şi nu depind de încărcări. aplicate în noduri atunci M 0 ≡ 0 şi p M fp ≡ 0 .5 6 3 E I . .4.Cu necunoscutele Z1 şi Z2 determinate se calculează momentele încovoietoare pe structura reală – tot prin suprapunere de efecte M p = M p + m 1 Z1 + m 2 Z 2 f f f (5. utilizând procedeul de operare în două etape. termenii liberi f din ecuaţii şi se rezolvă sistemul de ecuaţii.16) Observaţii: .7 5 0 . deoarece diagramele m1 .În cazul structurilor la care se analizează mai multe ipoteze de încărcare. m f2 .10 .172 - .3 7 5 E I 0 .Fig.Dacă forţele sunt forţe concentrate. începând cu ipoteza a doua se calculează numai diagrama M fp .2 5 S B 0 . etc sunt unice. 60kN 3I I 1 . .5 6 3 E I Z 1= 1 1 ψ = 4 m1 0 .3 7 5 E I 0 .3 7 5 0 ρ Mp Z1 = 1 1 0 . Să se traseze diagrama de momente încovoietoare la structura din figura 5.

coeficienţii de rigiditate ( se consideră i0=EI) ρ12 = 0. ρ 23 = 0. Etapa Ia Se trece la sistemul de bază prin introducerea de blocaje de nod în nodurile rigide.coeficienţii de distribuţie Nodul 1 0.667 EI . în schema Cross. ρ14 = 0. .625 0.375EI 14 4 M M 1 = 0. ρ 25 = 0.5EI i14 = = 0.625 1. valorile momentelor de încastrare perfectă se înmulţesc cu 100.75 0. în schema Cross.25EI i 25 = = 0. i 23 = 3 4 EI 1.rigidităţile practice ale barelor 2EI 3EI i12 = = 0. .25EI ⋅ = 0. . ∑ ρ 2 = 1.375 µ 25 = − = −0.momentele de încastrare perfectă sunt M M pL2 30 ⋅ 4 2 = = 40kNm 12 = 21 = 12 12 .750 .625 .250 1 1 Nodul 2 0.75EI .375 .173 - .461.375EI ⋅ 4 0 Pentru echilibrarea diagramei M p . µ 23 = − = −0.25 µ12 = − = −0.5 µ 21 = − = −0.25 . Această structură este încărcată cu forţele date şi cu deplasarea pe direcţia gradului de libertate.75 0.Structura este cu noduri deplasabile având un singur grad de libertate elastică. care reprezintă necunoscuta problemei.563EI 25 = 25 = 6 ⋅ i 25 ⋅ ψ 25 = 6 ⋅ 0. Pentru echilibrarea diagramei m1.308 .375EI 4 4 . valorile momentelor încovoietoare se înmulţesc cu 1000.231 1.75 . Pentru alcătuirea schemei de calcul se determină următoarele elemente: .momentele încovoietoare produse de deplasarea Z1=1 pe sistemul de bază M M 1 = 41 = 6 ⋅ i14 ⋅ ψ14 = 6 ⋅ 0. 1. µ14 = − = −0.625 . Se trece la structura cu noduri fixe prin introducerea unei legături de grad de libertate pe direcţia acestuia. = 0.suma coeficienţilor de rigiditate în noduri ∑ ρ1 = 1 .5 .

Operaţiile de echilibrare a momentelor prin procedeul Cross şi diagramele f obţinute M fp şi m1 .456EI -0.231 -0.174 - .342EI -0.750 -0.750 -0. +1347 -7 +10 -82 +109 -951 +1268 -3000 +4000 -3243 +19 -41 +219 -476 +2536 -1500 -4000 +1854 +13 +147 +1694 32.47 18.461 2 0.461 2 -0. r11 Z1 + R 1p = 0 .Fig.250 -1000 -317 -671 -27 -13 -3 -158 -1347 -500 +1270 +110 +695 +9 +5 +1389 +55 +635 6. sunt date în figura 5. punând condiţia ca reacţiunea totală din legătura de grad de libertate să fie egală cu zero R1=0.250 +375 -61 +342 -5 -3 +309 -30 +375 -0.43 13.95 f -315 -309 -16 +21 -184 -130 +3 -8 +42 -92 -260 -141 +3 +29 -173 0.89 1 -0.308 1 -0.11.231 x EI +563 -130 +21 +2 +456 m1 0.508EI f .308 Mp 6.54 13.IIa Se trece de la structura cu noduri fixe la structura reală cu noduri deplasabile.71 -0.5.315EI 0.141EI +508 +10 -65 +563 0.309EI 0.11 Etapa a .

404EI EI .12).71 6.342EI) ⋅ r11 = 0.175 - .404EI 1 1 − (0.Fig.5.309EI + 0.456EI 60 13. Deoarece structura are stâlpii verticali. δL = 0 R 1p ⋅ 1 + 60 ⋅ 1 + (13.106 = 0. vor produce lucru mecanic numai momentele încovoietoare de pe stâlpi. 4 4 − 59.47 + 6.12 Astfel. δL = 0 r11 ⋅ 1 − (0.95) ⋅ = 0 . 5.89 R1p 0. vor produce lucru mecanic numai momentele încovoietoare de pe stâlpi şi forţa orizontală din nodul 1.342EI 0.95 .309EI 0. pentru calculul reacţiunii r11 se încarcă structura articulată cu f momentele încovoietoare din diagrama m1 şi se scrie condiţia ca lucrul mecanic virtual să fie egal cu zero.508EI 6.456EI) ⋅ = 0 4 4 Pentru calculul reacţiunii R1p se încarcă structura articulată cu momentele f încovoietoare din diagrama M p şi cu forţele date şi se scrie condiţia ca lucrul mecanic virtual să fie egal cu zero.89 + 6.508EI + 0.835 Deplasarea Z1 are valoarea Z1 = − R 1p r11 =− 1 1 − (13.Calculul reacţiunilor r11 şi R1p se face utilzând principiul lucrului mecanic virtual (fig.835 148. Deoarece structura are stâlpii verticali.71) ⋅ R 1p = −59. r11 0.47 13.

Pe riglele orizontale intersectate de axa de simetrie .5.14 utilizând procedeul de operare în două etape. Să se traseze diagrama de moment încovoietor la structura simetrică din figura 5. Pentru acest caz de încărcare.coeficienţii de rigiditate se corectează ρ is = 1. . Calculul iterativ se va efectua pe semistructură. Se trece la sistemul de bază prin introducerea de blocaje de nod în nodurile rigide. 80kN 4 4 I 60kN I 4I I 4I I 10 .14 Structura este identică cu cea analizată în exemplul 2.19 .08 32.42 Mp 43.Fig. respectiv numai componenta antisimetrică produce deformarea structurii prin încovoiere (fig.5.3.Fig. Coeficienţii de rigiditate se calculează pe structura întreagă. structura este cu noduri deplasabile având două grade de libertate elastică.13 - EXEMPLUL 5. Încărcarea oarecare este de tip antisimetric.34 81. Etapa Ia.176 - .13.5.29 2. 79.5ρ ii ' .Momentele încovoietoare finale.94 82. calculate cu relaţia f M p = M fp + m1 Z1 sunt date în figura 5.5. Structura cu noduri fixe se obţine prin introducerea de legături de grad de libertate pe direcţiile acestora.15).

2 5 0 .6 Z1 0 .3 7 5 E I 0 .3 ) (1 ) (2 ) 8 (1 .3 7 5 E I m1 Z 2= 1 0 .3 7 5 E I 0 .2 ) I (1 ) F IX II 1 4 Z2 = 1 1 4 1 0 .25EI .4 0 .4EI .2 5 ρ 0 .25 4 .Fig.3 ) (2 .15 Calculul rigidităţilor practice şi al coeficienţilor de rigiditate ai barelor Pentru i 0 = EI se obţine 4EI i11' = i 22 ' = = 0.2 5 0 .3 7 5 E I Z 1= 1 (1 .40kN I 30kN I 4I 4I I 40kN 1 30kN I 4 2 1’ 2’ SNF 3 3’ Z2 10 4 0 .25EI . ρ 23 = ρ 2 '3' = 0.4 ρ 0 .4 .6 0 .2 5 0 . ρ12 = ρ1' 2 ' = 0.6 10 EI i12 = i1'2 ' = = 0.2 5 0 .25 4 EI i 23 = i 2 '3' = = 0. ρ1s = ρ 2s = 0.5.3 7 5 E I m2 .2 5 SB SB S e m istru c tu ră (2 ) F IX II (3 ) 8 I III 1 4 Z1 = 1 1 0 .3 7 5 E I 0 . ρ11' = ρ 22 ' = 0.177 - .

25 µ 21 = − 12 = − = −0.031EI 0.227 ρ2 1.239EI 0.251EI 0.177EI 0.074EI m2 0.85 ∑ ρ1 Nodul 2 ∑ ρ 2 = ρ12 + ρ 23 + ρ 2s = 0.363EI f m1 0.228 -73 -1 -74 -37 -37 0.25 + 0.Calculul coeficienţilor de distribuţie Nodul 1 ∑ ρ1 = ρ1s + ρ12 = 0.706 -0.6 µ 24 = − 24 = − = −0. Vor fi p echilibrate prin procedeul Cross numai momentele din diagramele unitare m1 şi m2 (fig.706 1 -0.706 .294 0.25 µ 1s = − 1s = − = −0.369EI .1 ρ ρ 0. +269 -0.6 = 1.294 +251 -1 +5 -73 -55 +375 +26 -265 -0.85 ρ 0.Fig.25 = 0.546 +4 +265 -239 1 -0.294 -375 +110 -6 +2 -332 -269 -12 +55 -375 -0.1 ∑ ∑ ρ 0.25 0.25 + 0.5.269EI 0.6 ρ 0.1 ρ2 1.227 µ 23 = − 23 = − = −0.546 1.16 .1 ∑ ρ2 Forţele fiind aplicate în noduri diagrama M 0 ≡ 0 şi M fp ≡ 0 .332EI 0.228 +375 -12 +363 +369 -6 +375 375 -110 -37 +11 +239 -177 -3 -174 -31 -31 -0. 5.037EI f 0.85 ∑ ρ1 0.6 + 0.228 2 -0.16). µ12 = − 12 = − = −0.228 2 -0.178 - .546 -0.

239EI) ⋅ = 0 .1225EI ⋅ Z − 40 = 0 ⎩ 1 2 cu valorile necunoscutelor .269EI 0.037EI + 0.239EI) ⋅ ⎜ − ⎟ = 0 .5.239EI r22 40 r12 30 R1p R2p .Fig.363EI 0.269EI) ⋅ = 0 .1225EI r22 ⋅ 1 − (0.251EI 0.251EI + 0.179 - R 2 p = −40 . r12 = −0. r21 = −0. Sistemul de ecuaţii este ⎧0.369EI r11 0.363EI) ⋅ R 2 p ⋅ 1 + 40 ⋅ 1 = 0 . r11 ⋅ 1 − (0.074EI 0.332EI + 0.1503EI ⋅ Z 2 − 30 = 0 ⎨− 0. 4 R 1p = −30 R 1p ⋅ 1 + 30 ⋅ 1 = 0 .269EI) ⋅ = 0 .5. Sistemul ecuaţiilor de condiţie are forma ⎧r11 Z1 + r12 Z 2 + R 1p = 0 ⎨ ⎩r21 Z1 + r22 Z 2 + R 2 p = 0 Pentru calculul coeficienţilor necunoscutelor şi termenilor liberi s-a utilizat principiul lucrului mecanic virtual (fig.3333EI 4 4 1 ⎛ 1⎞ r12 ⋅ 1 + (0.17).1503EI 4 1 r22 = 0.251EI + 0.1503EI 4 ⎝ 4⎠ 1 r21 ⋅ 1 + (0.332EI + 0.Etapa a . la structura reală cu noduri deplasabile.369EI + 0.074EI) ⋅ − (0.17 1 1 − (0. r21 0.037EI 0.1503EI ⋅ Z + 0.IIa Trecerea de la sistemul cu noduri fixe.3333EI ⋅ Z1 − 0. r11 = 0.332EI 0.

60 120.333EI .18 EXEMPLUL 5.75EI 3 8 4 .6 Să se traseze diagrama de momente încovoietoare la structura din figura 5.18.11 şi Z 2 = EI EI Diagrama finală de momente încovoietoare se obţine prin suprapunere de efecte.Fig. α = 10 grad-1. utilizând metoda de operare în două etape. care reprezintă necunoscuta problemei. Structura este cu noduri deplasabile având un singur grad de libertate elastică.375EI .91 189.79 . iar pentru stâlpi hs=40cm. Pentru alcătuirea schemei de calcul se determină următoarele elemente: . i 23 = = 0. respectiv f M p = M fp + m1 Z1 + m f2 Z 2 şi este prezentată în figura 5. Se −5 consideră EI=105 kNm2. Etapa Ia Se trece la sistemul de bază prin introducerea de blocaje de nod în nodurile rigide.5. Structura cu noduri fixe se obţine prin introducerea unei legături de grad de libertate pe direcţia acestuia.17 531.41 90.Z1 = 978.19 189.180 - .9. i 35 = = 0.19.91 Mp 159. 90. Această structură este încărcată cu variaţia de temperatură şi cu deplasarea pe direcţia gradului de libertate. Structura este aceeaşi cu cea de la exemplul 4.79 159.41 69.rigidităţile practice ale barelor EI 3EI 3EI i12 = i 34 = = 0.60 69.19 120. care a fost rezolvată prin metoda deplasărilor (prin scrierea sistemului de ecuaţii). iar înălţimea secţiunilor transversale ale barelor sunt: pentru rigle hr=60cm.

375 .181 0 0 .188 .474 1.21 .3 2 4 3 . .19) produsă de variaţia de temperatură pe sistemul de bază se obţine prin suprapunere de efecte.25 µ 32 = − = −0. µ 34 = − = −0.coeficienţii de rigiditate ( se consideră i0=EI) ρ12 = ρ 34 = 0.6 .563 µ 35 = − = −0.375 µ 21 = − = −0.1 4 1 1 9 .5.3 3 3 E I 0 . .563 . respectiv 0 0 0 M t = M tm + M ∆t unde M tm este produsă de temperatura medie din axele barelor.625 .3 1 1 6 2 .coeficienţii de distribuţie Nodul 2 0.5 6 95 6 .316 .188 0. iar M ∆t este produsă de diferenţa de temperatură dintre faţa inferioară şi faţa superioară a barelor.3 3 3 E I SB m1 1 0 8 .5. ρ 35 = 0.375 0.1 0 Mt Mt . 1.19 .625 0. 0.6 7 0 1 7 5 . µ 23 = − = −0.Fig.0 5 4 3 .625 Nodul 3 0.625 0 Diagrama de momente încovoietoare M t (fig.4 .188 1.Z1 -5 o -5 o 5 ∆t=20 tm=5 3 I 4 3I +15o 4 3 o o t m= 5 o tm=15 I 1 8 +15o SNF ∆t=0 2 3I ∆ t= 2 0 o ∆ t= 2 0 o o o Z 1= 1 0 . .25 .suma coeficienţilor de rigiditate în noduri ∑ ρ 2 = 0.4 4 9 1 . ∑ ρ 3 = 1.25 0. ρ 23 = 0.

210 ⋅ E I +333 -49 -2 +282 m1 . +8956 +2 -3 +37 -62 +777 -951 +9156 -12469 -6 +18 -123 +388 -1902 -10844 +14485 -8 -184 -2854 +17531 0 f -0.85 -667 -1264 -81 -4 -2016 91. iar prin echilibrarea momentelor din diagrama m1 se obţine diagrama f m 1 (fig. pe direcţia gradului de libertate. Prin echilibrarea momentelor din diagrama M t se obţine diagrama M t .5.400 +333 -133 +15 +215 -0. Din încărcarea sistemului de bază cu deplasarea Z1=1.115EI 0.167EI 0.20 - f .474 -5 -110 0.600 -0.20).16 f Mt -215 22 -37 -200 -167 -4 +11 -74 -100 -115 -0.215EI 0.Modul de obţinere al celor două diagrame a fost expus în detaliu la 0 exemplul 4.316 2 -0.210 124.474 -0.182 - .9. se obţine diagrama m1.600 2 2 -0. În acest exemplu se prezintă direct diagrama M t .400 -9500 +518 +25 +1 +8956 -0.56 20.316 -0.5.68 144.282EI 2 -0.Fig.

5. . punând condiţia ca reacţiunea totală din legătura de grad de libertate să fie egală cu zero R1=0.215EI ⋅ − 0.166EI 3 3 1 1 R 1t ⋅ 1 + 91. utilizând procedeul de operare în două etape. Se consideră: ∆u=0.Fig.1 6 R 1t .282EI ⋅ = 0 . r11 Z1 + R 1t = 0 Reacţiunile r11 şi R1t se determină utilzând principiul lucrului mecanic virtual (fig. r 11 0 .9 utilizând metoda deplasărilor (prin scrierea sistemului de ecuaţii).16 ⋅ = 0 .IIa Se trece de la structura cu noduri fixe la structura reală cu noduri deplasabile.337 =− = r11 0. Această structură este încărcată cu cedările de reazeme şi cu deplasarea pe direcţia gradului de libertate.166EI EI Momentele încovoietoare finale. calculate cu relaţia f f M t = M t + m 1 Z1 sunt date în figura 5. 3 3 Deplasarea Z1 are valoarea R 1t − 37.2 1 5 E I 0 . r11 = 0.5. Z1 = − EXEMPLUL 5.Etapa a .19.183 - .24 .5 6 2 0 .8cm.6cm.56 ⋅ + 20.21). Structura este cu noduri deplasabile având un singur grad de libertate elastică. ∆v=0. Structura cu noduri fixe se obţine prin introducerea unei legături de grad de libertate pe direcţia acestuia. care reprezintă necunoscuta problemei. EI=105 kNm2.21 1 1 r11 ⋅ 1 − 0.24 224. R 1t = −37.7 Să se traseze diagrama de momente încovoietoare la structura din figura 5.22 încărcată cu cedări de reazeme.2 8 2 E I 9 1 . Se constată că diagrama de moment încovoietor este identică cu cea obţinută în exemplul 4.

2 ) II (2 .3 E I 0 .3 3 3 0 .Fig.Z1 1 3I I ∆u ∆v 3 6 4 I 3 2 SNF 4 0 .2 ) M ∆u (1 ) F IX 400 I II ∆v ∆v (2 ) ∞ ∆ ψ 1 2v 400 0 M ∆v .5.2 ρ 0 .2 ) m1 (1 ) F IX 0 .3 ) Z1 = 1 III (3 ) I (1 ) 1 4 0 .2 5 Z 1= 1 SB (2 ) 1 8 d2 1 0 .184 - .3 7 5 E I (1 .3 7 5 E I I ∆u II 225 ∆ ψ 1 3u ∆ ψ 1 2u 180 180 225 0 3 ∆u 4 (1 .22 .3 E I 0 .3 7 5 E I 0 .3 7 5 E I 1 4 ∆ ψ 1 3u 1 8 (2 ) (1 .

25 .22). ρ 24 = 0. Pentru a determina efectul cedării de reazem ∆u. respectiv M0 = M0u + M0v ∆ ∆ ∆ unde M ∆u este produsă de cedarea de reazem ∆u.75 ⋅ 10 rad 8 8 ∆u 0.2EI . Din încărcarea sistemului de bază cu translaţia Z1=1 se obţine diagrama de momente încovoietoare m1.6 ⋅ 10 −2 ∆u ψ13 = = = 0. la care se elimină legătura pe direcţia cedării de reazem şi se introduce legătura de grad de libertate (fig. µ 24 = −0.714 .15 ⋅ 10 = 180kNm ∆u ∆u ∆u 5 −2 ∆u ∆u ∆u 5 −3 .5EI . se studiază structura articulată.667 .Etapa Ia Se trece la sistemul de bază prin introducerea de blocaje de nod în nodurile rigide. iar M ∆v este produsă de cedarea de reazeme ∆v. 0 Diagrama de momente încovoietoare M ∆ produsă de cedările de reazeme pe sistemul de bază se obţine prin suprapunere de efecte.5.286 . i 24 = = 0. Calculul coeficienţilor de distribuţie Nodul 1 ∑ ρ1 = 0.25EI 6 5 4 Calculul coeficienţilor de rigiditate ( se consideră i0=EI) ρ12 = 0.75 ⋅ 10 = 225kNm M13 = M 31 = 6i13 ψ13 = 6 ⋅ 0. Calculul rigidităţilor practice ale barelor 3EI EI EI i 12 = = 0.185 - . Nodul 2 ∑ ρ 2 = 0. µ 13 = −0.6 ⋅ 10 ∆u −3 ψ12 = = = 0. Datorită prezenţei legăturii de grad de libertate bara 2-4 rămâne fixă.5 ⋅ 10 ⋅ 0.75 µ 21 = −0.333 . iar barele 1-2 şi 1-3 se rotesc cu unghiurile −2 ∆u 0.7 µ12 = −0.15 ⋅ 10 −2 rad 4 4 Momentele de încastrare perfectă sunt: 0 0 M12 = M 21 = 6i12 ψ12 = 6 ⋅ 0. ρ15 = 0. Astfel.5 . mecanismului format i se imprimă deplasarea ∆u şi se determină rotirile corpurilor.2 ⋅ 10 ⋅ 0.2 . i 13 = = 0.

324EI f 218.23 .20 0.40 256.186 - 88.286 -0.312EI 0.37EI M∆ .333 +8810 -3 -20 -167 -1406 +10406 -324 +6 -9 +54 -375 -365 -2 +3 -18 +27 -375 -0.-25679 +4 -5 +29 -40 +239 -335 +2011 -2816 +16890 +20844 -62500 +17620 -10 +15 -80 +120 -670 +1005 -5633 +8445 +41688 -62500 +25679 +1 +11 +96 +805 +6766 +18000 +21840 +6 +48 +403 +3383 +18000 -0.10 .667 1 -0.714 2 +20812 -2812 -335 -40 -5 +17620 -0.333 +312 +2 +10 +300 ⋅ E I +370 -5 +375 0.Fig.714 2 +375 -9 -1 +365 -0.79 f m1 0.286 +300 +21 +3 +324 -0.365EI 176.5.667 1 -0.

Datorită prezenţei legăturii de grad de libertate bara 2-4 rămâne fixă.5. Astfel.133 ⋅ 10 −2 = 400kNm Prin echilibrarea momentelor din diagrama M ∆ se obţine diagrama M ∆ .24).20 R1∆ 176.20 88. la care se elimină legătura pe direcţia cedării de reazem şi se introduce legătura de grad de libertate (fig.365EI 218.24 1 ⎛ 1⎞ + (0.187 - .370EI + 0.Fig.79 176.365EI ) ⋅ ⎜ − ⎟ − 4 ⎝ 8⎠ 1 − (0.312EI 0.370EI 0.312EI + 0.4 256.23).133 ⋅ 10 rad 6 6 Momentele de încastrare perfectă sunt: ∆ ∆v ∆ M12v = M 21 = 6i12 ψ12v = 6 ⋅ 0. se studiază structura articulată.IIa Se trece de la structura cu noduri fixe la structura reală cu noduri deplasabile.5. iar prin echilibrarea momentelor din diagrama m1 se obţine diagrama f m 1 (fig. Etapa a . punând condiţia ca reacţiunea totală din legătura de grad de libertate să fie egală cu zero R1=0. mecanismului format i se imprimă deplasarea ∆v şi se determină rotirile corpurilor.4289EI r11 ⋅ 1 − (0. iar bara 1-2 se roteşte cu unghiul −2 ∆v 0.324EI 0.324EI 0. r11 Z1 + R 1∆ = 0 0 f Reacţiunile r11 şi R1t se determină utilzând principiul lucrului mecanic virtual (fig.324EI ) ⋅ .5.22). 5.8 ⋅ 10 ∆v −2 ψ12 = = = 0.10 .78 256.Pentru a determina efectul cedării de reazem ∆v.324EI + 0. 0.365EI r11 0. bara 1-3 are o mişcare de translaţie.5 ⋅ 105 ⋅ 0.365EI ) ⋅ = 0 4 r11 = 0.

At=6.25. Z1 = − 27.996 .19 44.20 ) ⋅ R 1∆ = 238.25 M∆ 118.188 - . Calculul rigidităţilor practice ale barelor: 2EI 2EI EI = 0.07 . Etapa Ia Se trece la sistemul de bază prin introducerea de blocaje de nod în nodurile rigide. Rolul tirantului în alcătuirea unei structuri este de a limita variaţia distanţei dintre nodurile pe care le uneşte.996 557.R 1∆ ⋅ 1 − (218. structura este cu noduri deplasabile având un grad de libertate elastică.5. Structura cu noduri fixe se obţine introducând o legătură de grad de libertate (pe direcţia tirantului în acest caz).4289EI EI Momentele încovoietoare finale.1·108kNm2. Et=2.Fig.4EI . i 15 = i 26 = = 0. alungindu-se.2EI .26. calculate cu relaţia f M ∆ = M f∆ + m1 Z1 sunt date în figura 5. el nu impiedică variaţia distanţei dintre nodurile pe care le uneşte ci doar o limitează.25 - EXEMPLUL 5.8 Să se traseze diagrama de momente încovoietoare la structura cu tirant din figura 5. În paragraful 4.10 + 176. În concluzie.28·10-4m2 . Se consideră EI=105 kNm2.2 ) ⋅ ⎜ − ⎟ − 4 ⎝ 8⎠ − (88. Deplasarea Z1 are valoarea 1 =0 4 R 1∆ 238.23 =− =− r11 0.79 + 176.4 + 256.54 76.5EI i 12 = i 23 = 4 5 5 .1 s-a arătat că prezenţa tirantului nu influenţează asupra numărului de grade de libertate elastică a structurii. realizându-se o distribuţie mai raţională a eforturilor. utilizând metoda de operare în două etape.79) ⋅ 1 ⎛ 1⎞ + (256. i 14 = = 0.

µ 15 = −0.4 E I 0 .385 .667 .2 5 1 0 .2 4 E I .500 .333 . ρ15 = ρ 36 = 02 .3 7 5 0 .205 .120kN 2I 2I I E t. ρ14 = 0.2 4 E I Nt 2 3 1 6 0 . µ 12 = −0.6 µ 32 = −0. µ 23 = −0.189 - . Tirantul fiind o bară dublu articulată.375 .4 4 0 .2 6 F IX III (3 ) 1 6 η1 = Z 1= 1 0 . Nodul 3 ∑ ρ 3 = 0.500 .410 .5.Fig. µ 36 = −0.3 ) Z1 = 1 1 2 ρ SB 0 .4 3 (1 ) I II ( 2 . A t I 5 2I 3 Z1 SNF (2 ) ( 1 . nu preia momente încovoietoare.26 Calculul coeficienţilor de rigiditate ( se consideră i0=EI) ρ12 = ρ 23 = 0.4 E I 0 . .8 µ 21 = −0.975 µ 12 = −0.4 E I Nt d1 m1 0 . Nodul 2 ∑ ρ 2 = 0. Din încărcarea sistemului de bază cu translaţia Z1=1 se obţine diagrama de momente încovoietoare m1.4 . Calculul coeficienţilor de distribuţie: Nodul 1 ∑ ρ1 = 0.2 ) 4 4 4 1 6 1 6 1 5 η = 1 2 0 .

Vor fi echilibrate prin metoda Cross numai momentele încovoietoare din diagrama unitară m1 (fig.5. În calculul reacţiunii r11 apare şi efectul tirantului.157EI 0.041EI 0.205 -82 -1 -83 -41 -41 ⋅ E I 0.5.190 - .385 -3 -154 -0.500 2 +240 -3 +7 -164 +400 +15 +53 -400 -291 -5 +7 +107 -400 -0.27 Etapa a . +332 +14 -82 +400 -332 0 -0. în tirant se produce efortul . Astfel sub acţiunea deplasării elastice Z1=1.266EI . punând condiţia ca reacţiunea totală din legătura de grad de libertate să fie egală cu zero R1=0.667 -157 -0.Forţa exterioară fiind aplicată în nod M p ≡ 0 şi M fp ≡ 0 .27).332EI 0.24EI 0. r11 Z1 + R 1p = 0 Reacţiunile r11 şi R1p se calculează cu ajutorul principiul lucrului mecanic virtual.333 +240 +53 -2 +266 -1 +27 +240 +291 -0.500 -0.291EI 0.IIa Se trece de la structura cu noduri fixe la structura reală cu noduri deplasabile.291EI 0.410 1 1 -0.Fig.083EI f m1 0.

calculate cu relaţia f M p = m 1 Z1 sunt date în figura 5.266EI + 0. Astfel expresia reacţiuniii unitare r11 devine: Nt = r11 ⋅ 1 − (0.96 6.Et ⋅ At ⋅ Z1 Lt care produce lucrul mecanic − N t ⋅ Z1 = − N t ⋅ 1 .44 61.28 ⋅ 10 r11 = 0.3106EI + 8 8 −4 = 31060 + 15485 = 47545kN / m Pentru reacţiunea R1p avem R 1p ⋅ 1 + 120 ⋅ 2 = 0.98 44.191 - b .24EI + 0.68 68.a.95 Mp Mp 10.6826 ⋅ 10 −3 m r11 47545 Momentele încovoietoare finale.Fig.42 55.96 40.291EI) ⋅ ⎜ − ⎟ − 6 ⎝ 6⎠ 1 E ⋅ At − (0.38 26.28.86 13.51 21. 3 R 1p = −80 .37 74.28 .81 85.52 a . reacţiunea r11 capătă valoarea: 2. Semnul minus apare datorită faptului că efortul Nt are sens invers sensului deplasării. Deplasarea Z1 are valoare R 1p − 80 Z1 = − =− = 1. 40.76 48.1 ⋅ 10 ⋅ 6.332EI + 0.5.332EI) ⋅ 1 ⎛ 1⎞ + (0.291EI) ⋅ − t ⋅1 = 0 5 Lt Tinând cont de valorile date.

28. f .5757 ⋅ 10 m 31060 Momentele încovoietoare finale.192 - . atunci s-ar fi obţinut următoarele valori: r11 = 0. Z1 = − R 1p r11 =− − 80 −3 = 2. calculate cu relaţia M p = m 1 Z1 sunt date în figura 5.Observaţie: Dacă structura nu ar fi avut tirant. În acest caz valorile momentele încovoietoare sunt mai mari decât în cazul cadrului cu tirant (cu 53%).b.3106EI = 31060kN / m .

M. Bănuţ. Teodorescu. Ed. V. Ed.Statica Construcţiilor. P.. Structuri static determinate. Al. Metode de calcul şi aplicaţii. Vol. 2003 4.E. Editura Tehnică. 1959 9. Teodorescu. 1965 7.B. Bucureşti. MatrixRom. 1.. A. Structuri static determinate. Structuri static nedeterminate. Bucureşti. 1982 8. 2. 2003 3. Cătărig.Statica Construcţiilor. MatrixRom. Petrina. .Statica Stabilitatea şi Dinamica Construcţiilor. M. Al. Structuri static nedeterminate. 1988 2. . Editura Dacia.Statica Construcţiilor. Bănuţ. Vol.Statica Construcţiilor.Statica Construcţiilor. Bănuţ. Editura Tehnică Bucureşti. . .Statica Construcţiilor.E. Ed. Gherghiu. Vulpe. Mazilu. Ivan. I. 2000 .Statica. Editura Tehnică Bucureşti. Stabilitatea şi Dinamica Construcţiilor. Bucureşti. M.M.193 - . Bănuţ V. Structuri static determinate. 1960 6. Cluj-Napoca 1991 5. . .BIBLIOGRAFIE 1. MatrixRom. – Statica Construcţiilor. . Bucureşti. . A. V.E. Teodorescu. V. Vol 1 şi 2.M. Aplicaţii. Aplicaţii.C. Gherghiu. Editura Didactică şi pedagogică.

Alcătuirea sistemului ecuaţiilor de condiţie 2...34 ..1..1..1.2.2.1..4. Grinzi continue 3. Teorema reciprocităţii deplasărilor unitare (teorema lui Maxwell) 1. Arce static nedeterminate .2.3.…3 . Efectul cedărilor de reazeme la grinzile continue 3. Teorema reciprocităţii lucrului mecanic (teorema lui Betti) 1. Alegerea sistemului de bază 2... Principiile generale ale metodei eforturilor 2.21 . Efectul variaţiei de temperatură la structuri static nedeterminate 2..3.2.2.1.2.1.2.13 .4.37 …37 …39 …49 …50 …51 …54 …56 …61 …66 1.…6 . Teoreme de reciprocitate 1.. Generalităţi 1.1.194 - . Grinda încastrată-simplu rezemată 3. 2.11 .3.16 .1. Efectul acţiunii variaţiei de temperatură la grinzile continue 3.1...…9 .12 .1... Efectul cedărilor de reazeme la structuri static nedeterminate CAPITOLUL III Aplicarea metodei eforturilor la rezolvarea unor tipuri particulare de structuri 3...22 .2.2.3.1..1.…5 . Stabilirea gradului de nedeterminare statică 2.4.CUPRINS PREFATA CAPITOLUL I Introducere . Grinzi static nedeterminate cu o singură deschidere 3.. Calculul deplasărilor la structuri static nedeterminate 2.2.2.. Posibilităţi de simplificare a calculului.…5 ..2.1. Grinda dublu încastrată 3.2.…6 .1. Utilizarea simetriei structurilor 2.11 .1.1..11 .3.…8 . Teorema reciprocităţii reacţiunilor unitare CAPITOLUL II Metoda eforturilor 2.1. Ecuaţia celor trei momente 3.31 . Grinzi cu zăbrele static nedeterminate 3..1.

Cazul barei încastrată – articulată 4. Arcul dublu articulat 3.195 - .134 .1. Efectul cedărilor de reazeme CAPITOLUL V Aplicaţii ale metodei deplasărilor. Arcul cu tirant 3. Calculul Structurilor prin aproximaţii succesive 5. Cazul barei dublu încastrate 4.136 ..151 .3.3. Procedeul semistructurilor 4. Structuri cu noduri deplasabile 4.4.3.170 .1.5.. Convenţie de semne pentru rotiri şi momente încovoietoare 4.194 .1 Structuri cu noduri fixe 5...1. 4..2. Structuri cu stâlpi verticali 4.2.105 .1.4.1..1.4.6.1.170 . Structuri cu noduri fixe 4.1.155 .1.1.154 .126 .. Sistem de bază..4..1.2. Structuri cu noduri deplasabile 4. 4.104 .4.2. Procedeul de rezolvare în două etape BIBLIOGRAFIE CUPRINS …66 …72 …81 …92 …92 …92 …95 …97 …98 …99 ..1.144 ...1.. Ecuaţii de condiţie.2.4.3.1.1.. Structuri cu stâlpi înclinaţi şi/sau rigle în două pante 4.2 Structuri cu noduri deplasabile 5. Procedeul distribuirii şi transmiterii momentelor (Procedeul Cross) 5. Structuri cu noduri fixe.3.3..139 . Principii generale 4.117 .193 . Procedeul grupării necunoscutelor 4. Arcul dublu încastrat CAPITOLUL IV Metoda deplasărilor 4.3. Relaţii între eforturi şi încărcări la barele sistemului sistemului de bază.2.116 .2. Efectul variaţiei de temperatură 4..3.3.155 .. Structuri simetrice 4.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->