FIZICA CRISTALELOR - Conf.dr.ing.

Mircea Ionuţ Petrescu
1
1. Vectori și tensori


1.1. Aspecte generale
Proprietățile fizice ale cristalelor şi mineralelor sunt la fel de relevante ca
și compoziţia lor chimică. Proprietățile fizice, din cauza complexității lor, spre
deosebire de compoziția chimică, nu pot fi descrise prin simple numere.
Proprietățile fizice sunt strâns legate de structura și simetria cristalelor. Multe
proprietăți sunt anizotrope, adică ele sunt diferite când cristalul este rotit (în
Greacă anisos înseamnă nu același, iar trepein înseamnă a roti) și ca
urmare aceste proprietăți sunt direcționale.
Fizica cristalelor reprezintă azi un domeniu de interes crescând atât
teoretic cât şi aplicativ. Probleme ca dilatarea termică și proprietățile elastice
sunt esențiale în înțelegerea ecuațiilor de stare și a stabilității cristalelor şi
mineralelor la temperaturi și presiuni ridicate. Proprietăți anizotrope cum sunt
caracteristicile elastice și magnetice sunt de mare importanță în seismologie
pentru investigarea interiorului pământului și pentru reconstituirea
paleomagnetică a mișcării continentelor. Dar ele nu sunt numai de interes
academic: prospectarea pentru resurse minerale solide precum şi pentru
petrol și gaze se bazează din ce în ce mai mult pe metode fizice decât pe
metode chimice.
Elasticitatea și magnetismul sunt proprietăţiile care necesita un grad de
teoretizare foarte ridicat. Relațiile matematice devin mai transparente dacă se
aplică unele noțiuni de algebră liniară și din acest motiv vom introduce câteva
concepte privitoare la tensori.
O proprietate fizică a unui material poate fi determinată prin măsurători
potrivite care dau o relație între două cantități fizice. De exemplu densitatea
leagă un element de volum de masa corespunzătoare. O proprietate mai
complicată este conductivitatea termică, care leagă un gradient de tempeaură
impus de un flux de căldură rezultant. Gradientul de temperatură poate fi
privit caun stimul care acționează asupra materialului în timp ce fluxul de
căldură trebue privit ca răspunsul rezultând din interacțiunea dintre material și
stimul. Pentru unii stimuli S este posibil ca răspunsul R să fie unic și atunci
se poate scrie o relație liniară cum ar fi:
R=PS (1)
unde proprietatea P joacă un rol funcțional. In cazul densității ρ putem
scrie o relație corespunzătoare între două cantități:
FIZICA CRISTALELOR - Conf.dr.ing. Mircea Ionuţ Petrescu
2
m= ρV (2)
unde m este masa și V volumul. Trebue precizat că rolul de stimul,
respectiv de răspuns poate fi inversat, ca de exemplu cazul tensiune și
deformație.
Multe proprietăți fizice ale cristalelor şi mineralelor cum sunt densitatea,
conductivitatea termică, conductivitatea electrică, dilatarea termică și
elasiticitatea pot fi descrise prin astfel de relații matematice directe. Alte
proprietăți însă nu leagă între ele în mod univoc cantități fizice. Spre exemplu
proprietățile plastice ale cristalelor nu pot fi definite la fel de simplu ca
proprietățile elastice în termenii unei relații univoce între tensiune și
deformație, ci depind de istoria unui anumit cristal. In prima parte a cursului
vom investiga unele proprietăți fizice ale cristalelor cu o relație univocă stimul-
răspuns.
Aceste proprietăți fizice pot fi împărțite în două clase. In prima clasă
propritățile cum ar fi densitatea sau căldura specifică nu sunt legate în nici un
mod de direcție. Asemenea cantități sunt numite scalare sau izotrope și
sunt complet specificate printr-un singur număr (vezi ec.2) fără sa depindă
de direcţia în care acţionează stimulul asupra cristalului. Majoritatea
proprietăților aparțin însă celei de a doua clase (proprietăţi vectoriale sau
anizotrope) și ele pot fi definite numai cu referință la direcții. De exemplu
gradientul de temperatură care acționează într-un punct într-un cristal trebue
specificat atât ca mărime cât și ca direcție. O asemenea descriere este
specificată ca un vector cu semnul  va de exemplu T pentru vectorul
gradient de temperatură (în sens strict matematic gradienții nu sunt vectori
pentru că au o comportare diferită la transformare). Totuşi pentru univocitate
vom folosi o descriere vectorială a proprietăţilor anizotrope ale cristalelor.
Conductivitatea termică este un bun exemplu pentru a introduce
anizotropia proprietăților fizice. Să tăiem o bară dintr-un cristal de cuarț, cu
simetrie trigonală, paralel cu axa Z și să acoperim suprafața cu un strat
subțire de ceară. Apoi să aplicăm căldură într-un punct folosind un vârf
metalic fierbinte. Căldura se va propaga topind ceara și va crea o creastă
elipsoidală descriind o izotermă (Fig.1a). Raportul axelor elipsei este circa
1:2, ceea ce arată că valoarea conductivităţii termice pe direcţie paralelă cu
axa Z este de două ori mai mare decât valoarea în direcție perpendiculară.
Conductivitatea termică k
ij
leagă gradientul termic aplicat (un vector) de
fluxul de căldură (de asemenea un vector). Dacă efectuăm același experiment
pe o bară tăiată perpendicular pe axa c observăm o izotermă circulară
(Fig.1b) pentru că în această secțiune conductivitatea termică este aceeași în
FIZICA CRISTALELOR - Conf.dr.ing. Mircea Ionuţ Petrescu
3
toate direcțiile. Așa cum vom vedea mai târziu, într-un cristal din sistemul
cubic conductivitatea termică este aceași în toate direcțiile.

Fig.1 Experiment pentru a pune în evidență anizotropia conductivității termice
într-un cristal și relația sa cu simetria cristalului: Suprafața lustruită a unei bare
de cuarț este acoperită cu un strat subțire de ceară și o sursă de căldură
punctiformă este aplicată pentru a topi ceara.
(a) într-o secțiune paralelă cu axa c observăm o elipsă reprezentând o
izotermă;
(b) într-o secțiune paralelă cu axa c observăm un cerc.

Ca alternativă la modul de a specifica un vector ν prin mărimea și
direcția sa (adică printr-o săgeată) un vector poate fi de asemenea descris
specificând componentele sale într-un sistem ortogonal de coordonate adică
x
1
, x
2
, x
3
(Fig.2).

Fig.2 Un vector ν (săgeta) poate fi reprezentat prin componentele

T
1
, T
2
, T
3
care sunt proiecțiile vectorului pe cele trei axe de coordonate ale unui sistem
Cartesian.

FIZICA CRISTALELOR - Conf.dr.ing. Mircea Ionuţ Petrescu
4
Componentele sunt pur și simplu proiecțiile vectorului pe cele trei axe.
Dacă componentele lui T sunt T
1
, T
2
, T
3
, putem scrie:
T = [T
1
, T
2
, T
3
] (3)
unde T
i
=dT/dx
i
iar cele trei componente specifică complet vectorul.
Dacă mediul este izotrop și toate direcțiile sunt echivalente, ca de exemplu
într-un lichid sau într-o sticlă (substanțe amorfe) vecorii stimul și răspuns sunt
paraleli și mărimea vectorului flux termic q este proporțională cu gradientul
de temperatură T (Fig.3a)
q=-kT (4)
ceea ce ia în considerare natura direcțională a fluxului termic. Semnul
minus este utilizat pentru a indica că energia termică curge în sens opus
gradientului de temperatură. Constanta k este o proprietate de material
numită conductivitate termică. Folosind nomenclatura componentelor
obținem:
q
1
=-kT
1
q
2
=-kT
2
q
3
=-kT
3
(5)
unde fiecare component al lui q este proporțional cu componentul
corespunzător al lui T.

Fig.3 (a) într-un mediu izotrop vectorul stimul (în acest caz gradientul de
temperatură T) și vectorul răspuns (în acest caz fluxul termic q) sunt
paraleli;
(b) într-un mediu anizotrop sunt în general ne-paraleli (cei doi vectori
au semn opus deoarece căldura curge împotriva unui gradient de
temperatură pozitiv).

Pentru cristale care prezintă o structură a rețelei si direcționalitate
situația nu este simplă și vectorii q și T pot să nu fie paraleli din cauza
interacțiunii fluxului de căldură cu structura rețelei cristalului (Fig.3b). In
acest caz relația (5) trebue să fie înlocuită prin:
FIZICA CRISTALELOR - Conf.dr.ing. Mircea Ionuţ Petrescu
5
q
1
=-k
11
T
1
-k
12
T
2
-k
13
T
3

q
2
=-k
21
T
1
-k
22
T
2
-k
23
T
3
q
3
=-k
31
T
1
-k
32
T
2
-k
33
T
3
(6)
unde k
11
, k
12
etc (sau k
ij
) sunt din nou niște constante. Fiecare
componentă a lui k este acum legată liniar cu cu toate trei componentele lui
T. In acest mod pentru a specifica conductivitatea termică a unui cristal
anizotrop trebue să specificăm 9 constante k
ij
(numite și coeficienți) care pot
fi aranjate într-o rețea matricială între paranteze patrate ca în expresia (7)
| |
(
(
(
¸
(

¸

=
33 32 31
23 22 21
13 12 11
ij
k k k
k k k
k k k
k
(7)

Această expresie este numită un tensor de rangul 2 întrucât leagă
două cantități vectoriale (Fig.3b). Așa cum vom vedea mai târziu există și
tensori de rang superior dar toți sunt funcții liniare de coordonate. Pentru un
tensor de rangul 2 k
ij
, primul sufix i indică șirul iar al doilea sufix j indică
coloana coeficientului. Suma din ecuația (6) este adesea prescurtată și
ecuațiile sunt scrise în forma:
q
i
=-k
ij
T
j
(i,j=1,2,3) (8)

Tensorul conductivității termice k
ij
este o mărime fizică care pentru un
set arbitrar de axe este reprezentat prin 9 numere. In general dacă o
proprietate p leagă doi vectori și anume răspunsul r=(r
1
, r
2
, r
3
) și stimulul
s=(s
1
, s
2
, s
3
) putem scrie:
r
i
=p
ij
s
j
(i,j=1,2,3) (9)
unde r
i
și s
j
sunt componentele vectorilor pe cele trei axe
.










FIZICA CRISTALELOR - Conf.dr.ing. Mircea Ionuţ Petrescu
6
1.2. Transformarea sistemului de coordonate
Alegerea axelor adică a sistemului de coordonate determină valoarea
componentelor, în timp ce vectorii r (răspunsul) și s (stimulul) sunt
independenți de sistemul de coordinate ales arbitrar. Acst fapt este arătat în
Fig.4 pentru un vector r cu componentele r
1
,r
2
,r
3
în vechiul sistem de
coordinate și r’
1
,r’
2
,r’
3
în noul sistem. Unele sisteme de coordonate sunt mai
naturale decât altele, în special pentru cristalele care se caracterizează prin
simetrie și de aceea este de multe ori de dorit să exprimăm o mărime
tensorială într-un astfel de sistem de coordonate deoarece poate simplifica
considerabil coeficienții. Operație reclamă transformarea de la un sistem cu
axele x
1
,x
2
,x
3
într-un system cu axele x’
1
,x’
2
,x’
3
. Pentru aceast trebue întâi
să definim cum cele două seturi de axe sunt legate între ele.



Fig.4 Reprezentarea vectorului r în două sisteme de coordonate x
1
,x
2
,x
3
și x’
1
,x’
2
,x’
3
, relative la cosinușii directori arătați pentru axa x’
3
. (Componentele
vectorului r de-a lungul vechilor axe sunt r
1
,r
2
,r
3
iar de-a lungu noilor axe sunt
r’
1
,r’
2
,r’
3
)
Acest lucru poate fi făcut indicând cosinușii directori a
ij
ceea ce permite
să specificăm fiecare axă nouă x’
i
în termenii vechii axe x
j
aşa cum este
FIZICA CRISTALELOR - Conf.dr.ing. Mircea Ionuţ Petrescu
7
ilustrat în Fig.4 pentru noua axă x’
3
. Din nou avem nevoe de 9 numere și
putem scrie tabelul 10a.
Noul (i)
Vechiul (j)
x
1
x
2
x
3
x

1
a
11
a
12
a
13
x

2
a
21
a
22
a
23
x

3
a
31
a
32
a
33

care de obicei este scris în forma 10b
|
|
|
|
.
|

\
|
·
|
|
|
.
|

\
|
=
|
|
|
|
.
|

\
|
3
2
1
33 32 31
23 22 21
13 12 11
,
3
,
2
,
1
x
x
x
a a a
a a a
a a a
x
x
x
(10b)
sau prescurtat sub forma 10c
x’
i
= a
ij
x
j
(i,j=1,2,3) (10c)
(pentru că ambele sisteme de axe sunt ortogonale suma patratelor cosinușilor
directori este 1, adică a
2
11
+a
2
21
+a
2
31
=1, etc). Dacă r
1
,r
2
,r
3
sunt
componentele vectorului r de-a lungul vechilor axe, componentele r’
1
,r’
2
,r’
3
în noul sistem de axe sunt:
r’
1
= a
11
r
1
+ a
12
r
2
+ a
13
r
3
r’
2
= a
21
r
1
+ a
22
r
2
+ a
23
r
3

r’
3
= a
31
r
1
+ a
32
r
2
+ a
33
r
3

sau
r’
i
= a
ij
r
j
(sistem de coordonate nou în termenii celui vechi) (11a)
pentru operația inversă avem
r
i
= a
ij
r’
j
(sistem de coordonate vechi în termenii celui nou) (11b)

Extinzând operația pentru celălalt vector s, avem:
s’
i
= a
ij
s
j
(sistem de coordonate nou în termenii celui vechi) (11c)
pentru operația inversă avem:
s
i
= a
ij
s’
j
(sistem de coordonate vechi în termenii celui nou) (11d)

In mod similar putem transforma componentele tensorului de rangul 2
p
ij
care leagă cei doi vectori r și s (introducând r
k
conform ecuației 9 și s
l
conform ecuației 11d):
r’
i
= a
ik
r
k
=a
ik
p
kl
s
l
= a
ik
p
kl
a
ij
s’
j
(12a)
(ec.11a) (ec.9) (ec.11d) (relativ la vechiul tensor)
FIZICA CRISTALELOR - Conf.dr.ing. Mircea Ionuţ Petrescu
8
sau
r’
i
= p’
ij
s’
j
(12b)
(relativ la noul tensor)
Combinând expresiile 12 obținem pentru transformarea componentelor
tensorului:
p’
ij
= a
ik
a
jl
p
kl
(13a)
Toate sufixele i,j,k,l merg de la 1 la 3. Dacă scriem ecuația 13a complet,
obținem:
p’
ij
= a
i1
a
j1
p
11
+ a
i1
a
j2
p
12
+ a
i1
a
j3
p
13
+
a
i2
a
j1
p
21
+ a
i2
a
j2
p
22
+ a
i2
a
j3
p
23
+
a
i3
a
j1
p
31
+ a
i3
a
j2
p
32
+ a
i3
a
j3
p
33
(13b)

Discuția de până acum a fost foarte generală. Ne vom întoarce acum la
tensorii unei proprietăți cum este conductivitatea termică (ec.7). Dacă
inversăm semnul gradientului termic T atunci automat semnul vectorului
flux termic q se inversează. Asemenea tensori sunt centro-simetrici și sunt toți
tensori de ordinul 2. Din motive termodinamice mulți tensori (incluzându-i pe
toți discutați până în prezent) au proprietatea că k
ij
=k
ji
, adică ei sunt
simetrici de-a lungul diagonalei și deci putem scrie:
(
(
(
¸
(

¸

33 23 13
23 22 12
13 12 11
k k k
k k k
k k k
(14)
și atunci doar șase coeficienți sunt necesari ( pentru că k
21
=k
12

k
31
=k
13
k
32
=k
23
) Asemenea tensori sunt numiți simetrici.
Putem simplifica și mai mult reprezentarea tensorilor simetrici de rangul
2 transformând-o în axele principale:
(
(
(
¸
(

¸

3
2
1
k 0 0
0 k 0
0 0 k
(15)
unde k
1 ,
k
2 ,
k
3
sunt componentele principale. Astfel numai trei numere
sunt necesare pentru a descrie mărimile unui tensor simetric de rangul 2. Cele
trei numere adiționale (adică în ec.14) leagă tensorul de un sistem arbitrar
de corrdonate.

FIZICA CRISTALELOR - Conf.dr.ing. Mircea Ionuţ Petrescu
9
1.3. Reprezentarea grafică a proprietăților tensorilor
In secțiunea precedentă am descris proprietățile fizice ale cristalelor
printr-o rețea de numere. Aceste numere definesc în mod univoc răspunsul
materialului la un vector stimul. Ar fi util în scop de vizualizare să avem o
reprezentare geometrică a tensorului unei proprietăți.
Să considerăm ecuația:
S
ij
x
i
x
j
= I (16.a)
unde S
ij
sunt coeficienți.

Efectuând însumarea în raport cu i și j în ecuația 16a obținem:
S
11
x
1
2
+ S
12
x
1
x
2
+S
13
x
1
x
3
+S
21
x
2
x
1
+S
22
x
2
2
+
S
23
x
2
x
3
+S
31
x
3
x
1
+S
32
x
3
x
2
+S
33
x
3
2
= I (16b)
și dacă S
ij
= S
ji
aceast se simplifică la forma:
S
11
x
1
2
+S
22
x
2
2
+S
33
x
3
2
+2S
12
x
1
x
2
+2S
13
x
1
x
3
+S
23
x
2
x
3
=I (16c)

Ecuația 16c este ecuația generală a unei suprafețe de gradul 2
(patratică) cum ar fi un elipsoid cu trei axe sau un hiperboloid. Coeficienții în
ec.16a corespund coeficienților unui tensor de rangul 2 și deci putem trage
concluzia că suprafața patratică poate fi utilizată pentru a vizualiza și descrie
variația cu direcția a unei proprietăți a cristalului, cum ar fi conuctivitatea
termică. O caracteristică importantă a unui elipsoid este că are trei axe
principale ortogonale x
i
și dacă referim elipsoidul la aceste axe ecuaţia 16c ia
forma mult mai simplă:
S
1
x
1
2
+S
2
x
2
2
+S
3
x
3
2
=I (16d)
unde
1
S
1
OA =
,
2
S
1
OB =
,
3
S
1
OC =
sunt lungimile semiaxelor
elipsoidului. Pentru majoritatea proprietăților fizice S
ij
este pozitiv și ca urmare
și valorile axelor sunt positive. Reprezentarea patratică este deci mai de grabă
un elipsoid decât un hyperboloid. Lungimea r a vectorului radial a
reprezentării patratice este egală cu reciproca rădăcinii patrate a mărimii S
pentru proprietatea considerată în direcția respectivă (Fig.5).
¸ + | + o
= =
2
3
2
2
2
1
cos S cos S cos S
1
S
1
r
(17)

FIZICA CRISTALELOR - Conf.dr.ing. Mircea Ionuţ Petrescu
10


Fig.5 Un elipsoid este reprezentarea pătratică a unui tensor de rangul 2.
OA, OB, OC sunt axele principale ale elipsoidului

Forma elipsoidului este determinată de de lugimile celor trei axe
principale, iar orientarea elipsoidului în raport cu sistemul arbitrar de
coordonate este dată de cele trei unghiuri, deci șase numere sunt necesare
pentru această descriere generală.
Un elipsoid cu trei axe are o simetrie rombică intrinsecă cu trei plane de
simetrie reciproc perpendiculare și axe de simetrie de ordinul 2 perpendiculare
pe fiecare plan de simetrie (grup spațial mm
m
2
). In cazuri speciale elipsoidul
poate avea o simetrie mai înaltă. Dacă OA=OB un elipsoid devine rotațional
(grup spațial necristalografic
m
·
) iar în cazul extreme când OA=OB=OC
elipsoidul degenerează într-o sferă (grup spațial necristalografic
m m m
· · ·
).


FIZICA CRISTALELOR - Conf.dr.ing. Mircea Ionuţ Petrescu
11
1.4. Considerații de simetrie
In capitolele precedente am discutat transformările axelor arbitrare
(13a). In cazul cristalelor axele sunt orientate în funcţie de simetria cristalului
ceea ce sugerează că operaţiile de simetrie se aplică la proprietățile fizice.
F.E.Neuman (1985) a dovedit că simetria tensorilor proprietăților fizice
depinde de simetria cristalului. In particular grupul spațial al tensorului
proprietății fizice trebue să includă toate operațiile de simetrie ale grupului
spațial al cristalului, ceea ce înseamnă că orice operație de simetrie care lasă
cristalul invariant trebue să lase și tensorul proprității invariant.
Operațiile de simetrie pot fi tratate și în mod analitic, la fel ca
transformările sistemelor de coordonate. O operație de simetrie a unui grup
spațial schimbă coordonatele unui punct x
1
,x
2
,x
3
în x’
1
,x’
2
,x’
3
, ceea ce
poate fi reprezentat printr-un sistem de trei ecuații liniare de transformare
analog cu ec.10 și 11 (trebue precizat că acum este vorba de rotirea unui
tensor care este exprimat în același sistem de coordonate, în timp ce în
discuția precedentă același tensor al proprietății era exprimat în două sisteme
de coordinate diferite):
x’
1
= s
11
x
1
+ s
12
x
2
+ s
13
x
3
x’
2
= s
21
x
1
+ s
22
x
2
+ s
23
x
3

x’
3
= s
31
x
1
+ s
32
x
2
+ s
33
x
3
(18)

Operația de simetrie poate fi reprezentată prin matricea:
j→

|
|
|
.
|

\
|
+
33 32 31
23 22 21
13 12 11
s s s
s s s
s s s
i
(19)
Pentru unele operații de simetrie specifice această matrice devine:
identitate inversiune reflexie

|
|
|
.
|

\
|
1 0 0
0 1 0
0 0 1

|
|
|
.
|

\
|
÷
÷
÷
1 0 0
0 1 0
0 0 1

|
|
|
.
|

\
|
÷
1 0 0
0 1 0
0 0 1

(20a) (20b) (20c)




FIZICA CRISTALELOR - Conf.dr.ing. Mircea Ionuţ Petrescu
12
rotație de ordinul 2 cu 180° rotație de ordinul 4 cu 90
o


|
|
|
.
|

\
|
÷
÷
1 0 0
0 1 0
0 0 1

|
|
|
.
|

\
|
÷
1 0 0
0 0 1
0 1 0

(20d) (20e)

Apare imediat evident că ecuația (20a) -matrice de identitate- aplicată
lui x
1
produce o valoare identică pentru x’
1
(ec.18). Dacă aplicăm de patru
ori o rotație de ordinul 4 vectorului definit prin componentele x
1
,x
2
,x
3
vom
obține, prin multiplicarea expresiei 20e prin cele patru seturi echivalente
următoarele expresii:

prima rotație a doua rotație

|
|
|
|
.
|

\
|
÷
÷
|
|
|
.
|

\
|
÷
|
|
|
|
.
|

\
|
÷
|
|
|
.
|

\
|
÷
|
|
|
|
.
|

\
|
3
2
1
3
1
2
3
2
1
x
x
x
1 0 0
0 0 1
0 1 0
x
x
x
1 0 0
0 0 1
0 1 0
x
x
x

(21a) (21b)

a treia rotație a patra rotație

|
|
|
|
.
|

\
|
|
|
|
.
|

\
|
÷
|
|
|
|
.
|

\
|
÷
|
|
|
.
|

\
|
÷
3
2
1
3
1
2
x
x
x
1 0 0
0 0 1
0 1 0
x
x
x
1 0 0
0 0 1
0 1 0

(21c) (21d)

După a patra rotație suntem în situația de la început. Vectorul
[x
1
,x
2
,x
3
] poate reprezenta o direcție în rețea aplicându-se deci indicilor de
zonă [uvw], sau se poate aplia indicilor Miller (hkl). Când se aplică indicilor
Miller vom găsi seturi echivalente pentru o rotație de ordinul 4 și anume |
.
|

\
|
l k h
, |
.
|

\
|
÷
l h k , |
.
|

\
|
÷ ÷
l k h , |
.
|

\
|
÷
hl k , adică același rezultat care se obține grafic (Fig.6).



FIZICA CRISTALELOR - Conf.dr.ing. Mircea Ionuţ Petrescu
13


Fig.6 Proiecție stereografică ilustrând coordonatele echivalente x
1
,x
2
,x
3
și indicii
Miller (hkl) produși de o rotație de ordinul 4. Sunt indicate axele x
1
și x
2


Putem aplica aceeași metodă unui tensor de ordinul 2 al unei
proprietății fizice multiplicând operatorul de simetrie cu tensorul proprietății
pentru a obține tensorul transformat prin simetrie. In loc de transformări ale
sistemelor de coordonste arbitrare (a
ik
în ec.13a) vom aplica o transformare
de simetrie s
ik
și s
jl
și astfel vom transforma tensorul proprietății p
kl
într-un
nou tensor p’
ij
p’
ij
= s
ik
s
jl
p
kl
(22)

Pentru o rotație de ordinul 2 în jurul axei z=x
3
aplicând ecuația 13b
vom obține:

|
|
|
.
|

\
|
÷ ÷
÷
÷
=
|
|
|
.
|

\
|
|
|
|
.
|

\
|
÷
÷
|
|
|
.
|

\
|
÷
÷
=
33 23 13
23 22 12
13 12 11
33 23 13
23 22 12
13 12 11
,
ij
p p p
p p p
p p p
p p p
p p p
p p p
1 0 0
0 1 0
0 0 1
) j (
1 0 0
0 1 0
0 0 1
) i ( p
(23)

Dacă simetria lasă cristalul invariant ea trebue să lase și tensorul
proprietății invariant. Ca urmare p
kl
și p’
ij
sunt zero și matricea ia forma:

|
|
|
.
|

\
|
33
22 12
12 11
p 0 0
0 p p
0 p p
pentru o axă de ordinul 2 paralelă cu z.

FIZICA CRISTALELOR - Conf.dr.ing. Mircea Ionuţ Petrescu
14
Să examinăm acum un al doilea exemplu pentru un cristal tetragonal și
o axă de rotație de ordinul 4 pe direcţia axei z (ec.20e). Utilizând din nou
ec.13b obținem:

|
|
|
.
|

\
|
÷
÷ ÷
÷
=
|
|
|
.
|

\
|
|
|
|
.
|

\
|
÷
|
|
|
.
|

\
|
÷ =
33 31 32
13 11 12
23 21 22
33 23 13
23 22 12
13 12 11
,
ij
p p p
p p p
p p p
p p p
p p p
p p p
1 0 0
0 0 1
0 1 0
1 0 0
0 0 1
0 1 0
p
(24)


Tabelul 1 Simetria cristalului exprimată în tensori simetrici de rangul 2 și
reprezentările lor grafice corespunzătoare
Sistem
cristalografic
Reprezentare grafică
Număr de
coeficienţi
independenţi
Tensor
(în sistem xyz)
Cubic Sferă 1
|
|
|
.
|

\
|
S 0 0
0 S 0
0 0 S

Tetragonal
Hexagonal
Trigonal
Elipsoid de rotaţie 2
|
|
|
.
|

\
|
3
1
1
S 0 0
0 S 0
0 0 S

Rombic
Elipsoid cu 3 axe
(axe paralele cu axele cristalului)
3
|
|
|
.
|

\
|
3
2
1
S 0 0
0 S 0
0 0 S

Monoclinic
Elipsoid cu 3 axe
(o axă paralelă cu axa de ordinul 2 –
axa y [010])
4
|
|
|
.
|

\
|
33 13
22
13 11
S 0 S
0 S 0
S 0 S

Triclinic
Elipsoid cu 3 axe
(axe neorientate în raport cu simetria
cristalului)
6
|
|
|
.
|

\
|
33 23 13
23 22 12
13 12 11
S S S
S S S
S S S


In privința componentelor pe diagonală această condiție este satisfăcută
numai dacă p
11
și p
22
sunt egali. Mai mult încă pentru componentele în afara
diagonalei corespondența între componente legate prin simetrie se menține
numai dacă ele sunt zero. Astfel tensorul pentru acest cristal tetragonal
devine foarte simplu, conținând numai două componente independente:
FIZICA CRISTALELOR - Conf.dr.ing. Mircea Ionuţ Petrescu
15

|
|
|
.
|

\
|
33
11
11
p 0 0
0 p 0
0 0 p
pentru o axă de ordinul 4 paralelă cu z.
Grupul spațial pentru tensorul unei proprietăți fizice trebue să includă
toate operațiile de simetrie ale grupului spaţial al cristalului, ceea ce înseamnă
că orice operație de simetrie a cristalului trebue să lase tensorul proprietății
invariant. Acest fapt a fost ilustrat atât pentru rotația de ordinul 2 cât și
pentru cea de ordinul 4. Tabelul 1 rezumă restricțiile impuse de simetria
cristalului asupra tensorului de ordinul 2 al proprietății fizice.

Fig.7 Simetria cristalului impune restricții pentru axele și orientările elipsoidului
proprietăților fizice: (a) triclinic; (b) monoclinic; (c) ortorombic; (d) tetragonal
și (e) cubic.
Sunt indicate axele x,y,z și simetriile lor. De asemenea sunt arătate principalele
secțiuni ale elipsoidului cu axele x’
1
,x’
2
,x’
3
FIZICA CRISTALELOR - Conf.dr.ing. Mircea Ionuţ Petrescu
16
Intr-un cristal cubic un singur coeficient descrie proprietatea, pe când
într-un cristal triclinic sunt necesari șase coeficienți pentru a descrie
proprietatea. Acest fapt veste arătat grafic în Fig.7 în care x,y,z reprezintă
axele cristalografice ale cristalului iar x’,y’,z’ sunt axele elipsoidului
proprietății fizice. In cristalele triclinice, reprezentarea grafică a tensorului de
rangul 2 al proprietății fizice este un elipsoid orientat arbitrar față de axele
cristalului (Fig.7a). Intr-un cristal monoclinic cel puțin una din axele
elipsoidului trebue să fie paralelă cu axa de simetrie de ordinul 2 (axa y a
cristalului (Fig.7b). In cristalele ortorombice toate axele elipsoidului trebue să
fie paralele cu axele cristalografice (Fig.7c). In cristalele tetragonale,
hexagonale și trigonale singurul elipsoid care este compatibil cu cu axele de
rotație de ordinul 3, 4 și 6 este un elipsoid de rotație cu unica sa axă orientată
paralel cu axa cristalografică z - (Fig.7d). In fine pentru cristalele cubice
elisoidul degenerează într-o sferă (Fig.7e). Intr-o sferă o proprietate are
aceeași valoare în toate direcțiile și de aceea cristalele cubice sunt izotrope
pentru proprietățile cu tensor de rangul 2. Pentru a rezuma această
discuție despre simetria proprietăților fizice afirmăm că indiferent
de rangul tensorului proprietății toate elementele de simetrie ale
grupului spațial care sunt prezente în cristal (rotații, reflexii,
inversiuni) trebue să fie prezente și în tensorul proprietății.













FIZICA CRISTALELOR - Conf.dr.ing. Mircea Ionuţ Petrescu
17
1.5. Tensori de diferite ranguri
In această introducere asupra tensorilor, a influenței simetriei și a
reprezentării cvadratice, noi am luat în considerare numai tensorii de rangul 2,
ca de exemplu conductivitatea termică care leagă un vector stimul de un
vector răspuns. Atunci când nu sunt restricționați de simetria cristalului,
tensorii de rangul 2 sunt specificaţi prin 9 numere (=3
2
). Dar am văzut mai
înainte că că pentru tensori simetrici de rangul 2 acest număr se reduce la
șase.
Vectorii pot de asemenea să fie văzuți ca tensori dar de rangul 1, și în
acest caz sunt descriși de 3 numere (=3
1
), așa cum s-a arătat în ec.3. Scalarii
(spre exemplu densitatea) sunt uneori considerați tensori dar de rangul zero
și sunt specificați printr-un singur număr (=3
0
). Există și tensori de rang mai
înalt. De exemplu acomodarea elastică S
ijkl
este un tensor de rangul 4 care
leagă tensiunea mecanică (stimulul) de deformație (răspunsul). Pentru
descrierea sa sunt necesare 81 (=3
4
) componente. Așa cum vom vedea nu
toate aceste componente sunt independente.
Rangul unui tensor al unei proprietăți fizice depinde de cantitatea de
stimuli și de răspunsuri pe care aceștia le determină. Relația între doi scalari
(de ex. masa și volumul) reprezintă o proprietate scalară (și anume
densitatea). Relația între doi vectori (de ex. gradientul termic și fluxul de
căldură) reprezintă un tensor de ordinul 2 (conductivitatea termică). Doi
tensori de rangul 2 (de ex. tensiunea și deformația) sunt legați printr-un
tensor de rangul 4 (acomodarea elastică).
In timp ce reprezentarea cvadratică a unui tensor simetric de rangul 2
este un elipsoid, reprezentările pentru tensori de rang mai înalt sunt suprafețe
mai complicate, dintre care unele vor fi reprezentate în secțiunile ce urmează.
Tabelul 2 dă exemple de proprietăți despre care vom discuta în continuare.










FIZICA CRISTALELOR - Conf.dr.ing. Mircea Ionuţ Petrescu
18
Tabelul 2. Tensorul proprietăților care leagă un stimul și un răspuns
Proprietate (rang) Stimul (rang) Răspuns (rang)
Densitate (0) Masă (0) Volum (0)
Capacitate calorică (0) Temperatură (0) Masă (0)
Piroelectricitate (1) Temperatură (0) Câmp electric (1)
Conductivitate electrică (2) Câmp electric (1) Densitate de curent electric (1)
Permeabilitate magnetică (2) Câmp magnetic (1) Inducție magnetică (1)
Tensor dielectric (2) Câmp electric (1) Deplasare electrică (1)
Susceptibilitate magnetică (2) Câmp magnetic (1) Intensitate de magnetizare (1)
Conductivitatea termică (2) Gradient termic (1) Flux de căldură (1)
Dilatare termică (2) Temperatură (0) Deformație (2)
Piezoelectricitate (3) Câmp electric (1) Deformație (2)
Acomodare elastică (4) Tensiune mecanică (2) Deformație (2)
Rigiditate elastică (4) Deformație (2) Tensiune mecanică (2)
















FIZICA CRISTALELOR - Conf.dr.ing. Mircea Ionuţ Petrescu
19
2. Clasificarea proprietăţilor fizice ale cristalelor


Marea diversitate a proprietăţilor fizice ale corpului solid cristalizat a
impus necesitatea unei sistematizări a acestora care sa permită, pe de o
parte, cuantificarea progreselor si limitelor cunoaşterii relaţiilor cauzale iar, pe
de altă parte, să constituie in instrument de lucru eficace pentru utilizarea lor
în studiul materiei cristaline.

Un prim criteriu de clasificare a proprietăţilor fizice are în vedere
independenţa sau dependenţa lor faţă de direcţie, criteriu funcţie de care
se separă proprietăţi fizice cu caracter scalar sau vectorial.
Proprietăţile fizice scalare , de exemplu densitatea şi căldura specifică,
sunt independente de direcţie, fiind caracterizate doar printr-o valoare
numerică iar grafic fiind reprezentate prin puncte. Aceste proprietăţi nu sunt
relevante pentru a deosebi starea amorfă de starea cristalină, deoarece se
manifestă în mod similar în cele două stări ale materiei.
Proprietăţile fizice vectoriale sunt proprietăţi dependente de direcţie,
grafic reprezentându-se printr-un vector care exprimă valoarea, direcţia şi
sensul lor. Valoarea proprietăţii este proporţională cu lungimea vectorului.
Exemple de proprietăţi vectoriale sunt viteza de propagare a luminii,
conductibilitatea, dilatarea termică etc. In corpurile omogene, proprietăţile
vectoriale au aceeaşi valoare în toate direcţiile paralele, aceasta fiind chiar
condiţia de omogenitate a acestora. Proprietăţile vectoriale se împart în mai
multe categorii, dupa tipul vectorilor şi simetria suprafeţei vectoriale.

După tipul vectorilor se disting:
- proprietăţi univectoriale, caracterizate de elemente dirijate de ordinul 1,
deci prin vectori polari cu valori diferite în cele două sensuri ale unei
direcţii, de exemplu duritatea, piroelectricitatea, piezoelectricitatea;
- proprietăţi bivectoriale, care au în vedere caracterul de tensor al
cristalelor (o asemenea proprietate este dilatarea termică prin care
cristalele îşi măresc volumul în mod egal în cele două sensuri ale unei
direcţii).



FIZICA CRISTALELOR - Conf.dr.ing. Mircea Ionuţ Petrescu
20
După simetria suprafeţei vectoriale se disting:
- proprietăţi cu simetrie superioară sau proprietăţi vectoriale
continue, care variază continuu cu direcţia (în această categorie sunt
grupate proprietăţile optice, proprietăţile termice, proprietăţile electrice,
proprietăţile magnetice);
- proprietăţi cu simetrie inferioară sau proprietăţi vectoriale
discontinue, care variază discontinuu cu direcţia manifestând variaţii
bruşte şi de amploare a valorii lor chiar pe direcţii foarte apropiate (de
exemplu viteza de creştere a cristalelor, clivajul, spărtura, coroziunea,
elasticitatea).

O a doua modalitate de clasificare (criteriul fenomenologic) porneşte
de la faptul că proprietăţile fizice exprimă, din punct de vedere
fenomenologic, o serie de elemente esenţiale pentru evoluţia corpurilor
cristalizate cum sunt mecanismul creşterii şi grupării simetrice a particulelor
atomice în cristale, coeziunea edificiilor cristaline, acţiunea mediilor cristalizate
asupra diverselor forme de energie radiantă de natură electromagnetică,
influenţa factorilor de mediu (temperatură, presiune, pH). Din acest punct de
vedere proprietăţile fizice ale cristalelor se grupează în mai multe diviziuni.
Proprietăţi morfologice. Multitudinea formelor minerale întâlnite în
natură a determinat încadrarea lor în diferite categorii, separându-se aspecte
caracteristice pentru indivizii cristalini izolaţi (habitus, tracht, striaţiuni) şi
aspecte caracteristice pentru concreşterile orientate de minerale. Acestea din
urmă se divid în concreşteri aparţinând aceleiaşi specii minerale, care pot fi
regulate (paralele, scheletice, sferulitice, axiolitice), simetrice (macle),
neregulate (stalactitice, mamelonare, reniforme) şi în concreşteri aparţinând
unor specii diferite de minerale (epitaxiale).
Proprietăţi legate de coeziune (mecanice). Principalele proprietăţi
incluse în această grupă, care reflectă în ansamblu comportarea cristalelor şi
mineralelor sub efectul unei acţiuni mecanice exterioare, sunt duritatea,
clivajul, spărtura, casanţa, elasticitatea, plasticitatea, maleabilitatrea,
ductibilitatea. In funcţie de anumite caracteristici specifice modului de acţiune
asupra cristalului şi mineralului sau modului în care acestea reacţionează la
efort, s-au separat deformaţii reversibile (elastice) şi permanente (plastice,
rupturale); tipuri de duritate (penetraţie, sfredelire, zgâriere, şlefuire); tipuri
de clivaj după numărul şi orientarea direcţiilor de minimă coeziune şi după
calitatea feţelor de clivaj (perfect, foarte bun, bun, distinct, slab); tipuri de
elasticitate; tipuri de plasticitate (macle mecanice, translaţii mecanice).
FIZICA CRISTALELOR - Conf.dr.ing. Mircea Ionuţ Petrescu
21
Proprietăţi optice. Ele reprezintă rezultatul modificărilor pe care le
suferă radiaţiile luminoase la impactul cu cristalele, al fenomenelor optice ce
se desfăşoară în mediile fizice cristalizate şi amorfe (reflexie, refracţie,
absorbţie). Proprietăţile optice se pot clasifica, după modul în care se
efectuează observarea lor, în macroscopice şi microscopice. Proprietăţile
optice macroscopice (numite şi aparente sau de suprafaţă) pot fi observate cu
ochiul liber şi sunt folosite la caracterizarea descriptivă a mineralelor. Cele mai
importante sunt culoarea, urma, luciul, transparenţa, luminiscenţa, asterismul.
In cadrul lor s-au separat, în funcţie de factorii care le generează, mai multe
tipuri de culori (idiocromatice, allocromatice, pseudocromatice), de luciu
(metalic, adamantin, sticlos, gras, sidefos, mătăsos) sau de luminiscenţă
(fotoluminiscenţă, termoluminiscenţă, triboluminiscenţă, catodoluminiscenţă).
Proprietăţile optice microscopice se divid, după modul lor de examinare, în
proprietăţi observabile în lumină transmisă şi în lumină reflectată. Primele se
subdivid în proprietăţi determinabile în lumină naturală, în lumină polarizată
paralelă, în lumină dublu polarizată şi în lumină polarizată convergentă. Pe
baza proprietăţilor optice, cristalele se pot împărţi în izotrope şi anizotrope iar
cele anizotrope în uniaxe şi biaxe, în pozitive şi negative – categorii deosebit
de sugestive în determinarea lor.
Proprietăţi termice. Cristalele se comportă din punct de vedere termic
asemănător cu comportarea lor optică, deoarece radiaţiile infraroşii suferă în
mediile cristalizate aceleaşi modificări ca şi radiaţiile din spectrul vizibil,
prezentând fenomene de reflexie, refracţie, dublă refracţie şi absorbţie.
Mineralele pot fi astfel clasificate transparente pentru radiaţia calorică
(diatermane) şi opace (adiatermane). Pe de altă parte, mineralele amorfe şi
cele cristalizate în sistem cubic sunt termic izotrope iar mineralele cristalizate
în celelalte sisteme cristalografice sunt termic anizotrope, ele putând fi mai
departe împărţite în uniaxe şi biaxe (razele calorice suferind în masa lor o
dublă refracţie şi fiind apoi polarizate). De asemenea mineralele pot fi
considerate din punct de vedere termic incolore sau colorate (termocroice)
după cum absorb selectiv sau neselectiv radiaţiile termice de diferite lungimi
de undă. In ceea ce priveşte cele două proprietăţi termice esenţiale –
conductibilitatea termică şi dilatarea termică – prima este dependentă de
direcţie şi are fenomenologic un dublu conţinut fizic, reprezentând în cazul
mineralelor bune conducătoare un flux de căldură produs în urma unei căderi
de temperatură iar la cele rău conducătoare, un proces de radiaţie termică
interioară; dilataţia termică reprezintă un fenomen de deformaţie omogenă,
adică de schimbare, prin ridicarea temperaturii, a formei cristalelor în întreaga
FIZICA CRISTALELOR - Conf.dr.ing. Mircea Ionuţ Petrescu
22
lor masă, fără anularea omogenităţii fizice reale. Dilatarea termică poate fi
izotropă şi anizotropă, uniaxă şi biaxă.
Proprietăţi electrice. Acestea prezină, la rândul lor, asemănări cu
proprietăţile termice, fluxul electrostatic având drept corespondent termic
fluxul staţionar de căldură iar căderea de potenţial electric ca omolog căderea
de temperatură. Principalele proprietăţi electrice considerate sunt
termoelectricitatea, piroelectricitatea, piezoelectricitatea şi polarizarea
dielectrică. Din punct de vedere al conductibilităţii electrice, cristalele se
împart în bune conducătoare, semiconductoare şi izolatoare electrice.
Proprietăţi magnetice. Mineralele sunt grupate, după modul lor de
comportare într-un câmp magnetic omogen, în paramagnetice (atrase de
magnet) şi diamagnetice (respinse de magnet), o a treia categorie –
feromagnetice – reprezentând un caz particular de intensitate mai mare al
paramagnetismului determinat de momentele magnetice ale electronilor
produse de spinul acestora. Din punct de vedere al simetriei, după variaţia
intensităţii inducţiei magnetice cu direcţia, mineralele se pot împărţi în
izotrope, uniaxe (pozitive şi negative) şi biaxe (pozitive şi negative).

Privind în ansamblu proprietăţile optice, termice, electrice şi
magnetice se poate reţine analogia dintre simetria fenomenelor
fizice bivectoriale elipsoidale cu caracter de tensori desfăşurate în
masa lor, în legătură cu diferite forme de energie de natură
electromagnetică.

Densitatea şi radioactivitatea sunt proprietăţi importante ale
cristalelor şi mineralelor, legate de particularităţi ale chimismului şi structurii
atomice interne.

Examinarea în continuare a proprietăţilor fizice va avea în vedere
îmbinarea criteriului fenomenologic cu cel vectorial, selecţia proprietăţilor şi
ordinea expunerii fiind în concordanţă cu importanţa şi semnificaţia lor
practică.




FIZICA CRISTALELOR - Conf.dr.ing. Mircea Ionuţ Petrescu
23
3. Densitatea şi radioactivitatea

3.1. Densitatea
Densitatea ρ este o proprietate scalară a unui material care leagă masa
m de volumul rezultat V.
m= ρ V (25)
și este măsurată de obicei în g/cm
3
. Ea variază în limite largi în minerale
(Tabelul 3) și de aceea este un instrument de diagnoză important. Ea poate
fi estimată prin simplă cântărire în mână. Pentru determinări cantitative
trebue determinate masa și volumul. In timp ce masa este ușor de determinat
cu o balanță, volumul unui obiect de formă neregulată este mult mai greu de
determinat. El se determină măsurând volumul de apă dislocuit.

Tabelul 3. Densitatea (g/cm
3
) unor minerale
încondiţii de presiune şi temperatură ambientale
Gheaţă H
2
O 0,92 Grosular Ca
3
Al
2
(SiO
4
)
3
3,20
Silvină KCl 1,99 Olivină (Mg,Fe)
2
SiO
4
3,22
Grafit C 2,15 Diopsid (Mg,Fe)CaSi
2
O
6
3,30
Halit NaCl 2,16 Diamant C 3,50
Gips CaSO
4
2H
2
O 2,33 Corindon Al
2
O
3
4,00
Ortoză KSi
3
AlO
8
2,56 Rutil TiO
2
4,20
Serpentină (Mg, Fe)
3
Si
2
O
5
(OH)
4
2,60 Barirină BaSO
4
4,50
Albit NaSi
3
AlO
8
2,61 Zircon ZrSiO
4
4,68
Cuarţ SiO
2
2,65 Pirită FeS
2
5,02
Talc Mg
3
Si
4
O
10
(OH)
2
2,70 Magnetit Fe
3
O
4
5,18
Calcit CaCO
3
2,71 Hematit Fe
2
O
3
5,25
Anortit CaSi
2
Al
2
O
8
2,77 Fier nativ Fe 7,30
Muscovit KAl
2
(Si
3
AlO
10
)(F,OH)
2
2,80 Galenă PbS 7,58
Dolomit CaMg(CO
3
)
2
2,90 Cinabru HgS 8,18
Enstatit MgSiO
3
3,10 Cupru nativ Cu 8,95
Fluorină CaF
2
3,18 Aur nativ Au 19,30

O proprietatea conexă este greutatea specifică G definită ca densitatea
materialului împărțită la densitatea apei la 4
o
C (temperatură la care apa
posedă densitatea sa maximă de 0,999 973 g/cm
3
). In acest mod greutatea
specifică apare ca foarte apropiată numeric de densitate. Greutatea specifică
poate fi măsurată cu o balanță Jolly (Fig.8) comparând greutatea unui
mineral în aer W
a
cu cea a aceluiași mineral suspendat în apă W
w
.
G= W
a
/( W
a
- W
w
) (26)

FIZICA CRISTALELOR - Conf.dr.ing. Mircea Ionuţ Petrescu
24
Dacă cunoaștem volumul celulei elementare (determinat din date de
difracție de raze X) și modul de ocupare cu atomi al celulei elementare putem
calcula densitatea direct. Să luăm de exemplu halitul (NaCl) cu celula
elementară cubică, un parametru de rețea a= 5.,639 A (1cm= 10
8
A) și patru
ioni de Na
+
și Cl
-
în fiecare celulă elementară. Masa atomică (adică masa unui
mol) sau 6,023x10
23
atomi de Na
+
este 23g. și cea a Cl
-
este 35,5g. In felul
acesta masa unui atom Na
+
este 3,82x10
-23
g și cea a unui atom Cl
-
este
5,89x10
-23
g. Putem deci calcula densitatea:
ρ=m/V=4x(3,82+5,89)x10
-23
g/(5,639x10
-8
cm)
3
=2,17g/cm
3
(27)



Fig.8 Reprezentare scematică a balanței Jolly, utilizată pentru determinarea
greutății specifice:
(a) greutatea relativă W
a
a unei probe în aer;
(b) greutatea relativă W
w


a aceleiași probe imersate în apă

Principalii factorii care influenţează densitatea cristalelor şi mineralelor
sunt compoziţia chimică, structura atomică internă, gradul de cristalizare,
condiţiile termodinalice de temperatură şi presiune.
FIZICA CRISTALELOR - Conf.dr.ing. Mircea Ionuţ Petrescu
25
- Compoziţia chimică stoichiometrică influenţează în măsura cea mai
mare densitatea. Metalele grele (Au, Ag, Pt, Hg, Cu, Fe, Pb, Zn) prezente în
compoziţia chimică determină o densitate mare a mineralelor respective;
- Structura atomică internă influenţează densitatea în sensul că o
densitate reticulară mare conduce la creşterea densităţii în condiţii
termodinamice şi de chimism identice;
- Gradul de cristalizare. Acelaşi mineral aflat în stare cristalină are de
regulă o densitate mai mare decât în cazul în care este în stare amorfă.
Acest fapt este explicabil prin faptul că procesul de cristalizare implică o
contracţie a volumului mineralului.
- Condiţiile termodinalice de temperatură şi presiune. Pentru că
volumul majorităţii materialelor crește ușor cu temperature în timp ce masa
rămâne constantă, densitatea scade ușor la ridicarea temperaturii. In mod
asemănător pentru că volumul scade cu presiunea, densitatea creşte la
ridicarea presiunii.

În general, mineralele cu densităţi mari sunt metalele native (Au, Pt, Hg,
Ag, Cu). densitatea principalelor minerale utile este cuprinsă între 4 – 7,5
g/cm
3
iar a mineralelor de gangă între 2-3,5g/cm
3
.

Densitatea are diverse aplicaţii teoretice şi practice în studiul mineralelor
şi prepararea minereurilor:
- Prepararea minereurilor. În procesele de preparare a minereurilor,
diferenţa de densitate serveşte la separarea mineralelor metalice grele de
cele uşoare de gangă;
- Prospecţiunea geofizică. Aplicarea metodei gravimetrice de prospecţiune
se bazează pe repartiţia neuniformă, din punct de vedere al densităţii, a
mineralelor şi rocilor din scoarţa terestră. Acest lucru conduce la conturarea
anomaliilor negative pentru sare gemă sau a anomaliilor pozitive
caracteristice zăcămintelor de minereuri.








FIZICA CRISTALELOR - Conf.dr.ing. Mircea Ionuţ Petrescu
26
3.2. Radioactivitatea
Dezintegrarea radioactivă este un fenomen spontan care nu depinde de
temperatură, presiune sau de combinaţia chimică în care apare atomul al
cărui nucleu suferă dezintegrarea. Pe de altă parte, dezintegrarea este un
fenomen aleator: nu se poate determina când se va dezintegra un anumit
nucleu atomic, deşi pentru o populaţie mare de nuclee de un anumit tip se
poate estima câte nuclee vor suferi dezintegrarea într-un anumit interval de
timp.
Cantitatea de substanţă rămasă în urma dezintegrării radioactive variază
după o lege exponenţială:
t
t
0 t
2 n n
A
÷
· =
(28)
unde:
- n
0
este cantitatea iniţială de substanţă (dată ca masă sau ca număr de
atomi),
- n
t
este cantitatea rămasă (dată sub aceeaşi formă),
- t este timpul scurs de la începutul experimentului,
- ∆t este o mărime numită perioadă sau timp de înjumătăţire, specifică
speciei de atomi, şi reprezintă timpul după care dintr-o cantitate dată de
substanţă radioactivă rămâne jumătate din cantitatea iniţială.
Timpul de înjumătăţire variază în limite foarte largi, de la fracţiuni de
secundă până la miliarde de ani. Printre cele mai lungi perioade de
înjumătăţire au Uraniu-238, Uraniu-235, Thoriu-232.
Există două tipuri de „radiaţii” emise cu ocazia dezintegrării radioactive:
Particule subatomice:
- nuclee de heliu (He
2+
) de mare viteză, numite şi raze o
- electroni, numiţi şi raze |,
- pozitroni, numiţi şi raze |
+

- neutroni
Unde electromagnetice de mare energie (frecvenţă mare sau,
echivalent, lungime de undă mică), numite radiaţii (raze) gamma.
Toate aceste radiaţii au proprietatea de-a ioniza gazele prin care trec,
făcându-le astfel conductoare electrice. Din acest motiv, aceste radiaţii se
numesc radiaţii ionizante.
Radiaţiile o, | şi ¸ se deosebesc prin puterea de penetrare (distanţa pe
care o pot parcurge într-un anumit mediu, până sunt absorbite complet).
Razele o sunt cele mai rapide, dar sunt complet oprite în grosimea unei foi de
hârtie obişnuită sau în cel mult o zecime de milimetru de aluminiu. În aer,
FIZICA CRISTALELOR - Conf.dr.ing. Mircea Ionuţ Petrescu
27
distanţa maximă pe care o poate străbate nu depăşeşte 11cm. Razele | sunt
mai puţin rapide, dar considerabil mai penetrante decât cele o, putând să
străbată 2-3mm de aluminiu. În aer distanţa nu depăşeşte mai mult de 10-
15m. În schimb razele ¸ sunt cele mai penetrante datorită puterii lor de
ionizare foarte scăzută (procesele de interacţiune cu atomii substanţei prin
care trec sunt foarte rare), neavând nici sarcină electrică şi nici masă. Razele
¸ pot străbate cu uşurinţă grosimi considerabile din ţesuturi animale şi
vegetale, substanţe uşoare şi chiar câţiva centimetri din substanţe grele cum
ar fi de exemplu plumbul.
Detectarea radiaţiilor se poate face pe mai multe căi:
- datorită efectului de ionizare, pot fi detectate cu electrometre sensibile; pe
acest principiu funcţionează de exemplu detectorul Geiger-Müller;
- prin înnegrirea unei plăci fotografice
- cu ajutorul camerei cu ceaţă
La cele mai multe tipuri de descompunere radioactivă, are loc o
transformare a nucleului în nucleul altui atom:
- Dezintegrarea o produce un nucleu cu număr atomic cu 2 mai mic şi
număr de masă cu 4 mai mic
- Dezintegrarea | produce un nucleu cu număr atomic cu 1 mai mare şi cu
acelaşi număr de masă. La dezintegrarea | are loc transformarea unui
neutron într-un proton şi un electron, electronul fiind expulzat ca rază |.
Exemplu: tritiul (
1
3
H) – izotopul cu doi neutroni al hidrogenului - se
transformă în izotopul heliu (
2
3
He), perioada de înjumătăţire fiind de 12,46
ani.
Există izotopi radioactivi – este drept puţin la număr – la care unele
nuclee se dezintegrează prin raze |, celelalte prin raze o. Un exemplu izotopul
bismut
83
212
Bi, se dezintegrează prin raze |, restul de 33,7%, prin raze o. Este
ceea ce se numeşte o „dezintegrare bifurcată”.
Radioactivitatea se măsoară prin numărul de dezintegrări produse într-o
secundă. Unitatea de măsură este becquerel (bq) prin care se exprimă
cantitatea de radiaţii pe secundă.
Uraniul 238 (
92
238
U, cel mai greu dintre izotopii naturali), se
dezintegrează foarte încet (timp de înjumătăţire 4,5 milioane ani) prin emisie
de raze o. Pierzând astfel 4 unităţi din numărul său de masă (doi protoni şi
doi neutroni - nucleu de heliu) respectiv două unităţi din numărul său atomic
(cei doi protoni), uraniul se transformă în thoriu 234 (
90
234
Th). Acesta din
urmă este şi el radioactiv, nucleul său emite o particulă | şi se transmută în
protactiniu
91
234
Pa. La rândul lui protactiniul, tot prin emisie de raze |, se
FIZICA CRISTALELOR - Conf.dr.ing. Mircea Ionuţ Petrescu
28
transmută în mai departe în
92
234
U, luând naştere un alt izotop al uraniului,
diferit de cel de la începutul seriei căruia i se dă numele de Uraniu II, fiind
radioactiv prin emisie de raze o. Acesta se transmută mai departe în
90
230
Th,
adică un nou izotop toriu căruia i se dă numele special de Ioniu. Ioniul se
dezintegrează tot prin emisie de raze o şi dă naştere izotopului radiului
88
226
Ra. Mai departe, radiul dezintegrându-se prin emisie de raze o, dă
naştere izotopului radioactiv al radonului
86
222
Rn. Cascada aceasta de
dezintegrări succesive se continuă mai departe până ce se ajunge la izotopul
poloniului
84
210
Po. Poloniul se transmută mai departe în izotopul plumbului
82
206
Pb. Spre deosebire de izotopii precedenţi acesta este stabil astfel
succesiunea de dezintegrări oprindu-se practic. Această serie de transformări
prin dezintegrări radioactive formează familia radiu-uraniu. În natură mai
există încă două familii radioactive: una dintre ele, începe cu
92
235
U (numit şi
actino-uraniu) şi se termină cu un alt izotop de plumb (
82
207
Pb). Cea de-a treia
familie este cea a thoriului, care începe cu
90
232
Th şi se termină iarăşi cu un
izotop de plumb (
82
208
Pb).
Există două tipuri de izotopi instabili:
- izotopi naturali care se găsesc în natură şi produc radioactivitate naturală;
- izotopi artificiali obţinuţi de regulă prin bombardarea nuclizilor cu radiaţii
corpusculare (o, |), care produc radioactivitate artificială.
Izotopii instabili s-au format în cantităţi diferite în sistemul solar pe
parcursul celor 5·10
9
ani de existenţă a acestuia. Izotopii cu timp de
înjumătăţire mult mai mic de 5·10
9
ani s-au dezintegrat de mult
transformându-se în izotopi stabili. In natură au rămas izotopii instabili cu
timp de înjumătăţire comparabil sau mai mare decât vârsta sistemului solar.
Dintre aceştia 14 se găsesc în cantitaţi semnificative (Tabelul 4).
Tabelul 4. Radioizotopi naturali
Izotopul
instabil
Timp de
înjumătăţire
(ani)
Izotopul
instabil
Timp de
înjumătăţire
(ani)
K
40
19

1,2·10
9
Sn
147
62

1,2·10
11
V
50
23

4·10
14
Lu
176
71

5·10
10
Rb
87
37

6·10
10

Re
187
75

4·10
12

In
115
49

6·10
14
Pt
192
78

10
15
La
138
57

10
11
Th
232
90

1,4·10
10
Ce
142
58

5·10
15

U
235
92

7,1·10
9

Nb
144
60

3·10
15

U
238
92

4,5·10
9

FIZICA CRISTALELOR - Conf.dr.ing. Mircea Ionuţ Petrescu
29
4. Proprietăţi termice


4.1. Conductivitatea termică
Depinde de mobilitatea electronilor în stratul de valenţă sau este
consecinţa unei autodofuziuni din interiorul cristalelor. In cele discutate
anterior am introdus conductivitatea termică în (ecuația 4) q=-kT. Ea este
relativ ridicată pentru metale și mineralele cu o contribuție importantă a
legăurii metalice cum ar fi grafitul, în care transportul căldurii se face
majoritar prin electronii liberi. Pentru cristalele ionice și covalente
conductivitatea termică este mul mai scăzuă și adesea anizotropă. In aceste
cristale transportul căldurii se face prin vibrațiile termice.
Exemple de valori ale conductivității termice sunt date în Tabelul 5.
Aceste valori depind de temperatură și presiune.

Tabelul 5.
Proprietățile termice ale unor cristale, așezate în ordinea simetriei
crescătoare
Specie
mineralogică
Sistem
cristalografic
Temp.
(K)
Conductivitate
termică
k (J/msK)
Dilatare termică
o (10
-6
K
-1
)
Capacitate
termică molară
(J/molK)
a b c a b c
Gips Monoclinic 310 3,16 3,63 1,6 42 29 186
Forsterit Rombic 300 5,84 3,38 5,06 6,6 9,9 9,8 117,9
Enstatit Rombic 300 3,27 2,72 4,31 16,4 14,5 16,8 82,1
Calcit Trigonal 300 3,52 =a 4,18 -3,2 =a 13,3 83,5
Cuarţ Trigonal 300 6,50 =a 11,3 14 =a 9 44,6
Grafit Hexagonal 300 355 =a 89 -1,22 =a 26,7 8,54
Aluminiu Cubic 300 208 =a =a 23 =a =a 24,35
Cupru Cubic 273 410 =a =a 16,7 =a =a 24,43
Diamant Cubic 273 138 =a =a 0,89 =a =a 6,11
Halit Cubic 300 5,80 =a =a 40 =a =a 50,5
Pirop Cubic 300 3,18 =a =a 19,9 =a =a 325,5

In general conductivitatea termică este maximă în direcțiile de maximă
densitate atomică. Grafitul, cu o structură stratificată, are o conductivitate
termică ce este de patru ori mai mare în interiorul straturilor cu legătură
metalică parțială decât perpendicular pe straturi. In mice (muscovit, biotit)
care au legăuri covalente în interiorul straturilor și o legăură ionică slabă între
straturi, conductivitatea termică este mul mai mică decât în grafit. In schimb
FIZICA CRISTALELOR - Conf.dr.ing. Mircea Ionuţ Petrescu
30
anizoropia este considerabil mai pronunțată, cu conductivitatea paralelă cu
stratul [001] de șase ori mai mare decât perpendicular pe el. De asemenea în
cazul structurilor fibroase (ex. tremolit) conductivitatea este maximă pe
direcţia de dezvoltare a fibrelor, care coincid şirurilor reticulare cu densitate
atomică maximă. Bune conducătoare de căldură sunt metalele native şi
mineralele metalifere cu luciu metalic; izolatoare termic sunt mineralele cu
aspect nemetalic. Mineralele cu compoziţie complexă din punct de vedere
chimic au conductivitatea termică mult redusă. Agregatele policristaline cu
textură neorientată sau masele poliminerale au conductivitate termică
independentă de direcţie dar puternic influenţată de porozitate şi umiditate.

4.2. Dilatarea termică
Dilatarea termică o
ij
este un tensor de rangul 2, întrucât leagă
incremental de temperatură ΔT (un scalar) de deformația ε
ij
(un tensor de
rangul 2):
ε
ij
=o
ij
ΔT (29)

Fig.9 Datorită anizotropiei dilatării termice un cristal sferic devine un elipsoid la
încălzire. (a) în cuarț elipsoidul de temperatură înaltă se dilată în toate
direcțiile; (b) în cristalul de calcit elipsoidul se dilată după axa Z dar se
contractă în direcție perpendiculară pe ea. Axa Z este vericală. Efectul este
prezentat exagerat pentru a-l pune în evidență (coespunzător temperaturii de
10000K)

Dacă o sferă ar fi trasată în cristal ea va deveni la modificarea
temperaturii un elipsoid cu axele proporționale cu (1+o
1
ΔT), (1+o
2
ΔT),
(1+o
3
ΔT). In mod normal cristalele se dilată în toate direcțiile la încălzire,
cum este cazul cuarțului (Fig.9a). Calcitul se comportă însă diferit, întrucât se
dilată după axa Z, dar se contractă perpendicular pe ea. Comportarea
FIZICA CRISTALELOR - Conf.dr.ing. Mircea Ionuţ Petrescu
31
anormală precum și marea anizotropie a dilatării termice a calcitului reprezintă
cauza pentru care în rocile calcaroase și în marmoră apar tensiuni locale mari
la aplicarea unor cicluri termice, având ca efect fracturarea și deteriorarea lor,
ceea ce le reduce valoarea ca material de construcție.
În general prin dilatare cristalele nu îşi schimbă simetria cristalină şi nici
relaţiile zonale între feţe. Constantele optice ale cristalelor se modifică şi
anume indicii de refracţie devin mai mici, birefringenţa variază şi ea devenind
mai mică. In cazul cristalelor biaxe, variază şi unghiul axelor optice precum şi
poziţia planului axelor optice. Dilatarea termică a monocristalelor se măsoară
determinând prin difracție de raze X modificarea parametrului rețelei cu
temperatura.
Aplicaţii practice ale dilatării termice:
- Diferenţele dintre dilataţia diferitelor minerale din componenţa unei roci,
diferenţele mari între dilataţia apei şi a gheţei etc., reprezină cauza
dezagregării mecanice a rocilor supuse variaţiilor bruşte de temperatură;
- Dilatarea termică este importantă din punct de vedere tehnic în industria
metalurgică, ceramică, a sticlăriei şi în general în acele domenii unde este
nevoie de obţinere de materiale care rezistă la schimbări bruşte de
temperatură de peste 1400°C în câteva secunde. Pentru asemenea produse
se folosesc minerale ca: zircon, corindon, cordierit, mase ceramice din
minerale cu litiu, al căror coeficient de dilatare este foarte mic.

4.3. Capacitatea calorică
Capacitatea calorică (căldura specifică) C
p
reprezintă cantitatea de
caldură necesară unitatii de masa (kg) dintr-un corp pentru a-şi modifica
temperatura cu un grad şi se exprimă în J/kgK. Ecuația de definiție a acestei
proprietăți scalare este:
ΔS=(C/T)ΔT (30)
unde ΔS este modificarea de entropie, ΔT este variaţia temperaturii, iar
T temperature absolută.








FIZICA CRISTALELOR - Conf.dr.ing. Mircea Ionuţ Petrescu
32
5. Proprietăți mecanice


5.1. Elasticitatea
In capitolele precedente am discutat unii scalari și unii tensori de rangul
2. Acum vom examina o proprietate mai complexă, elasicitatea, care exprimă
o relație unică între doi tensori de rangul 2 și anume tensiunea mecanică (σ)
și deformația elastică (ε), relație care se exprimă printr-un tensor de rangul 4.
Tensiunea σ
ij
este definită ca o forță dF
i
aplicată într-o anumită direcție
care acționează pe un element de suprafață dA
j
.
σ
ij
= dF
i
/ dA
j
(31)
O stare mai completă a tensiunii într-un punct trebue să ia în
considerație nu numai o singură direcție ci toate direcțiile, adică un număr
infinit de vecori în jurul punctului P (Fig.10).

Fig.10. O stare generală a tensiunii în punctul P poate fi reprezentată printr-un
elipsoid al tensiunilor. (a) Vectorii radiind din punctul P într-un plan descriu o
elipsă care definește mărimea tensiunii în diverse direcții. (b) Elipsoidul
tridimensional al tensiunii cu axele principale σ
1

2

3


In trei dimensiuni suprafața tuturor vecorilor din punctual P reprezintă
un elipsoid, numit elipsoidul tensiunii a cărui mărime este descrisă prin
tensorul tensiunii sub forma:
FIZICA CRISTALELOR - Conf.dr.ing. Mircea Ionuţ Petrescu
33

1
x x x
2
3
2
3
2
2
2
2
2
1
2
1
=
o
+
o
+
o
(32)
Cele trei direcții ortogonale principale σ
1

2

3
sunt numite axe
principale cu mărimea σ
1

2

3
. Tensorul tensiunii relativ la axele principale
este:

(
(
(
¸
(

¸

o
o
o
33
22
11
0 0
0 0
0 0
(32a)
sau relativ la un sistem arbitrar de axe:

(
(
(
¸
(

¸

o o o
o o o
o o o
33 23 13
23 22 12
13 12 11
(32b)

Fig.11 (a) Dacă un cristal sferic este supus unei tensiuni generale cristalul se
deformează adoptând o formă elipsoidală. Această formă este cunoscută ca
elipsoidul deformației și are axele λ
1

2

3
. (b) Cazul bidimensional, ilustrează
modul cum cercul se transformă în elipse de arie egală. Direcțiile de întindere și
de comprimare sunt indicate prin săgeți.

Dacă se aplică unui cristal sferic o tensiune generală rețeaua se va
deforma devenind un elipsoid. Elipsoidul rezultat se numește deformație sau
elipsoidul deformației cu axele λ
1

2

3
(Fig.11a). Această deformație poate
FIZICA CRISTALELOR - Conf.dr.ing. Mircea Ionuţ Petrescu
34
să fie sau să nu fie însoțită de o modificare a volumului. Să menționăm că
unele diametre sunt alungite (suprafața elipsoidului iese în afara sferei) în
timp ce alte diametre sunt comprimate. Figura 11b ilustrează schimbarea de
formă la volum constant pentru starea de tensiuni plană (bi-dimensională).
O afirmație generală referioare la comporatea elastică este cea
exprimată prin legea Hooke care spune că deformația elastică este
proporțională cu tensiunea aplicată. Aceată dependență poate fi extinsă într-o
relație liniară între cele șase componente independente ale tensiunii σ
ij
și cele
ale deformaței ε
kl
ambele mărimi fiind tensori simetrici (legea lui Cauchy).
Intr-un crystal nu pot fi făcute presupuneri privind izotropia răspunsului
elastic și deci va trebui să scriem fiecare componentă a tensiunii ca o funcție
liniară de toate componentele deformaţiei și viceversa, ceea ce generează
două seturi de șase ecuații. Aceste ecuații pot fi scrise în formă matricială
astfel:
σ
ij
=c
ijkl
ε
kl
(33a)
sau în forma alternativă:
ε
ij
=s
ijkl
σ
kl
(33b)
Tensorul de rangul 4 c
ijkl
este numit constantă de rigiditate elastică sau
constanăa elastică iar tensorul s
ijkl
este numit modul de elasticitate sau modul
de acomodare elasică. Un tensor de rangul 4 are în general 81 (=3
4
)
componente, dar numărul acestora se reduce la 36 datorită simetriei
tensorului tensiunii σ
ij
și a tensorului deformației ε
kl
. Mai mult încă din rațiuni
termodinamice tensorul elastic este simetric și aceasta reduce numărul
componentelor independente la 21. Reduceri suplimentare pot să apară
datorită simetriei cristalului. In general solidul anizotrop cu simetrie triclinică
are 21 componente independente, dar acestea se reduc la 3 pentru cristralele
cu simetrie cubică și la 2 pentru un mediu izotrop necristalizat (de exemplu o
sticlă amorfă) – vezi tabelul 6.
Tensorul elastic de rangul 4 este cvadridimensional, dar este adesea
descris într-o notație matricială bi-dimensională sugerată de Voigt (1928) și
majoritatea handbook-urilor listează constantele elastice ale mineralelor în
această notație (Simmons și Wang, 1971). Voigt reprezintă tensorii tensiunii și
cel elastic printr-o rețea monodimensională de de 6 componente
independente:
σ={σ
1

11
; σ
2

22
; σ
3

33
; σ
4

23
; σ
5

31
; σ
6

12
;

} (34a)
ε={ε
1

11
; ε
2

22
; ε
3

33
; ε
4
=2ε
23
; ε
5
=2ε
31
; ε
6
=2ε
12
;

} (34b)
Constantele elastice sunt apoi reprezentate printr-o matrice C
ij
de 6x6
constante.
FIZICA CRISTALELOR - Conf.dr.ing. Mircea Ionuţ Petrescu
35

Tabelul 6. Numărul componentelor independente ale
tensorului elastic pentru diferite simetrii cristaline
Triclinic (toate grupurile punctuale) 21
Monoclinic (toate grupurile punctuale) 13
Rombic (toate grupurile punctuale) 9
Tetragonal
|
|
.
|

\
|
÷
m / 4 , 4 , 4

7
Tetragonal
|
|
.
|

\
|
÷
m / 2 m / 2 m / 4 , 422 , m 42 , mm 4

6
Trigonal
|
|
.
|

\
|
÷
3 , 3
7
Trigonal
|
|
.
|

\
|
÷
m / 2 3 , 32 , m 3

6
Hexagonal (toate grupurile punctuale) 5
Cubic (toate grupurile punctuale) 3
Izotropic (necristalografic)
|
|
.
|

\
|
· · · m / m / m /

2


Fig.12 Suprafța rigidității elastice pentru aur (a), aluminiu (b) și zinc (c)

La fel ca pentru un tensor de rangul 2 proprietățile direcționale ale
tensorului elastic de rangul 4 pot fi vizualizate ca o suprafață. Pentru rigiditate
această suprafaţă este mai complexă decât un elipsoid și chiar pentru cristale
cubice ea este în general anizotropă. Pentru un cristal dat forma suprafeței
trebue să se conformeze simetriei cristalului. Anizotropia (raportul între
valoarea maximă și cea minimă) poate fi mare ca în cazul aurului (Fig.12a)
sau mai redusă ca în cazul aluminiului (Fig.12b).Wolframul este aproape
izotrop. Pentru cristalele hexagonale proprietățile elastice au simetrie axială
așa cum este ilustrat în Fig.12c pentru zinc.
FIZICA CRISTALELOR - Conf.dr.ing. Mircea Ionuţ Petrescu
36

Fig.13 Propagarea undelor elastice într-un cristal. Mișcarea particulelor în
raport cu direcția de propagare DP este indicată prin săgeți. Este indicată de
asemenea lungimea de undă pentru (a) undele longitudinale P și (b) pentru
undele transversale S. După Shearer,1999

Constantele elastice joacă un rol central în propagarea undelor elastice
și sunt de mare importanță pentru seismologi. Două tipuri de unde elasice pot
fi transmise printr-un solid izotrop. Primul este numit o undă longitudinală P și
implică mișcarea particulelor paralel cu direcția de propagare(Fig.13a). Al
doilea tip consă dintr-o undă transversală S în care mișcarea particulelor este
perpendiculară pe direcția de propagare (ca în cazul undelor electromagnetice
ce constitue lumina) -Fig.13b -. Seismologii utilizează timpii de parsurs a
acestor unde prin mediile din interiorul globului terestru pentru a descifra
proprietățile elastice ale straturilor interioare ale planetei.
Din constantele elastice putem calcula vitezele. Fig.14a arată că pentru
olivină există o diferență de peste 25% între viteza celei mai rapide unde
(paralelă cu direcția [100]) și viteza celei mai lente unde (paralelă cu direcția
[010]). Suprafața tridimensională a a vitezelor este ilustrată în Fig.14b. Dacă
cristalele de olivină sunt aliniate, cum se întâmplă adesea în rocile deformate,
propagarea undelor elastice într-un agregat este de asemenea anizotropă
(Kocks și alții, 2000). Seismologii au stabilit că orientarea preferată a olivinei
în peridotitele din mantaua superioară a pământului, care s-a produs probabil
în timpul convecției, provoacă anizotropia observată în undele seismice
(Silver, 1996).
FIZICA CRISTALELOR - Conf.dr.ing. Mircea Ionuţ Petrescu
37

Fig.14 Propagarea undelor P într-un cristal de olivină. (a) Schița cristalului cu
vitezele undei P în cele trei direcții principale; valorile vitezelor sunt
multiplicate la pătrat pentru a face diferența mai evidentă. (b) Harta suprafeței
vitezelor undei P în aceeași orientare

De exemplu în mantaua oceanică de sub insulele Hawaii, există o
variație azimutală de peste 10% în vitezele undelor P (Fig.15).

Fig.15 Variația azimutală a vitezelor undelor seismice longitudinale pentru
undele de suprafață în vecinătatea insulelor Hawaii

Această proprietate este folosită în geofizică la stabilirea limitelor de
separaţie dintre două medii naturale diferite. Metoda se bazează pe
evidenţierea diferitelor viteze de propagare a undelor elastice în diferite
minerale şi roci. De exemplu în rocile sedimentare v<2000 m/s iar în rocile
metamorfice şi magmatice v~5000 m/s.
FIZICA CRISTALELOR - Conf.dr.ing. Mircea Ionuţ Petrescu
38
5.2. Plasticitatea
Dacă intensitatea forţei exterioare care acţionează asupra unui cristal
este la limita de elasticitate, dar fără ca prin acţiunea ei cristalul să-şi piardă
coeziunea, atunci deformaţia pe care o suferă cristalul este permanentă,
acesta devenind plastic.
Deformaţiile plastice sunt explicate astfel: acţiunile mecanice orientate,
exercitate asupra cristalelor acţionează asupra particulelor constitutive,
acestea suferind deplasări pe un anumit plan sau pe o anumită direcţie, fără
ca aceste deplasări să producă fragmentarea cristalelor. Deplasările se pot
produce în mod regulat sau aleatoriu. In cazul unor deplasări regulate sub
acţiunea unei forţe mecanice orientate, se produc alunecări simple care
conduc la formarea maclelor mecanice. In cazul deplasărilor întâmplătoare
a unor porţiuni din volumul cristalului are loc o alunecare în trepte sub
acţiunea unei forţe mecanice şi se produc translaţii mecanice.
a. Alunecări simple sau macle mecanice. Unele specii minerale au
o plasticitate relativă determinată de deplasarea unei porţiuni din masa lor,
sub forma unor translaţii de plane reticulare, când sunt supuse unor presiuni
reduse. Aceste zone translatate stau într-o poziţie simetrică faţă de partea
rămasă nedeformată.


Fig.16 Explicarea structurală a maclei mecanice a calcitului după faţa ) 2 011 (
÷
prin
alunecare simplă.

In cristalul supus acţiunii de deformare plastică există două sisteme de
plane atomice ale căror drepte nu suferă nici o schimbare de lungime. De
asemenea în toate direcţiile cuprinse în aceste două sectoare de plane,
distanţele între puncte rămân aceleaşi şi după deformare. In toate celelalte
direcţii punctele din poziţia iniţială de pe o dreaptă stau tot pe aceeaşi
dreaptă în poziţie deplasată dar la distanţe între ele mai mari sau mai mici.
Direcţiile din cele două plane care nu suferă schimbări în lungime sunt
FIZICA CRISTALELOR - Conf.dr.ing. Mircea Ionuţ Petrescu
39
planene paralele cu planul ce separă partea deplasată de partea fixă a
cristalului. Dacă exercităm o presiune unilaterală asupra unei sfere de calcit,
prin deformare sfera devine elipsoid de rotaţie aplatizat, deci alunecarea
simplă este o proprietate vectorială cu cuprafaţă elipsoidală. Alunecarea se
face numai într-un singur sens al direcţiei fiind descrisă de un vector de tip
polar. Componenta (distanţa) de alunecare este egală cu o fracţiune de
parametru al celulei elementare a cristalului. În structura maclei mecanice
partea deformată stă în poziţie simetrică prin reflexie faţă de partea
nedeformată (Fig. 16) în raport cu planul de alunecare, care devine plan de
maclă.
b. Translaţii mecanice. Numeroase specii de minerale cristalizate,
solicitate unilateral fără a depăşi limitele lor de coeziune, suferă deplasări
treptate, deci alunecări în trepte ale planelor atomice, fără formare de macle,
ceea ce presupune lipsa unei simetrii de reflexie între aceste plane.
Translaţiile mecanice depind de intensitatea şi de durata acţiunii forţei
solicitatoare.

Fig.17 Explicaţia structurală a translaţiilor: T-plan de tranlaţie, t-direcţie de
translaţie.

In general translaţia treptată a unei porţiuni din volumul cristalului se
produce după un anumit plan şi într-o anumită direcţie. Deci prin translaţie se
înţelege alunecarea unor pachete reticulare paralele de grosimi diferite într-un
cristal, de-a-lungul unor plane atomice care sunt de obicei plane de densitate
atomică mare. Direcţia în care se face translaţia este un şir reticular cu
parametri mici (Fig.17). Planul de translaţie se notează cu T iar direcţia de
translaţiea se notează cu t. Planul de translaţie corespunde unor feţe
FIZICA CRISTALELOR - Conf.dr.ing. Mircea Ionuţ Petrescu
40
cristalografice cu indici raţionali mici, care nu trebuie să se confunde cu feţele
de clivaj, iar deplasarea în acest plan este arbitrară. In ceea ce priveste
orientarea cristalografică a planelor de translaţie, acestea sunt orientate de
cele mai multe ori perpendicular pe diracţia de maximă coeziune. Grosimea
păturilor alunecate paralel cu planul de translaţie este foarte redusă.
Planul de translaţie este frecvent un plan de simetrie al cristalului,
deformat plastic prin alunecare. Alunecarea se face în ambele sensuri ale
direcţiei, fiind bipolară. Componenta (distanţa) de translaţie este cel puţin
egală cu un parametru întreg al şirului atomic. Prin alunecare, din punct de
vedere structural, vor fi mereu faţă în faţă particule constitutive (ioni) încărcaţi
cu sarcini electrice contrare, păstrându-se astfel coeziunea cristalului.

Translaţiile mecanice explică maleabilitatea şi ductilitatea metalelor,
fenomene ce decurg din existenţa unor plane de translaţie în reţeaua cristalină.
De exemplu în sistemul cubic planele atomice cu densitate maximă sunt cele
de octaedru (111) care admit fiecare trei direcţii de translaţie [110], [101],
[011]. Cu această structură cristalizează cuprul, aurul, argintul, aluminiul, fierul,
plumbul, platina, metale cu maleabilitate şi ductilitate foarte bune.

c. Figuri de percusiune şi presiune. Atunci când sunt supuse la
solicitări mecanice prin percusiune (lovire) sau presiune, unele cristale conduc
la figuri caracteristice a căror simetrie este în concordanţă cu simetria feţelor în
planul cărora au fost provocate.
Prin uşoara lovire aplicata cu un corp ascuţit plasat în poziţie
perpendiculară pe planul unei feţe de cub a unui cristal de halit (sare gemă –
NaCl) se obţine o figură de percusiune caracteristică cristalului de sare, figură
constituită din două braţe principale paralele cu feţele de dodecaedru
romboidal (110) şi care apar în câmpul feţei de cub (001) în formă de două
crăpături diagonale, reprezentând direcţii de translaţie. Ambele crăpături
străbat un sistem de fisuri fine, paralele cu feţele de cub (Fig.18.a)
reprezentând de astă dată direcţii de clivaj. In schimb pe o faţă de octaedru
(111) a unui cristal de halit se obţine, în condiţii identice, o figură de
percusiune (Fig.18.b) în formă de stea cu trei braţe orientate de asemenea
paralel cu feţele de dodecaedru romboidal corespunzând unor direcţii de
translaţie.



FIZICA CRISTALELOR - Conf.dr.ing. Mircea Ionuţ Petrescu
41

Fig.18 Figuri de percusiune la un cristal de halit: (a) pe faţa de cub (001); (b) pe
faţa de octaedru (111).

Simetria acestor figuri devine evidentă în cazul cristalelor trigonale de
calcit. Pe faţa de romboedru se obţine o figură monosimetrică, iar pe planul
bazal (0001), secţionat în acest scop, se obţine o figură trisimetrică (Fig.19).


Fig.19 Figuri de percusiune la un cristal romboedric de calcit: (a) monosimetrică
pe faţa de romboedru (10-11); (b) trisimetrică pe planul bazal (0001).


5.3. Clivajul
Clivajul este o proprietate fizică specifică exclusiv materiei cristalizate
care constă în divizarea cristalelor, după suprafeţe mai mult sau mai puţin
plane, atunci când sunt supuse unei solicitări mecanice orientate pe direcţia de
minimă coeziune. Caracteristic pentru clivaj este faptul că se produce pe
aceiaşi direcţie pentru o anumită specie mineralogică şi se manifestă constant
indiferent de forma şi dimensiunea cristalelor. Factorii care influenţează clivajul
sunt densitatea reticulară, echidistanţa dintre planele atomice şi tipurile de
legături care acţionează între particulele atomice. Tipurile de clivaj pot fi
clasificate în funcţie de orientarea în spaţiu a suprafeţelor de clivaj sau după
calitatea planelor de clivaj.
Orientarea suprafeţelor de clivaj depinde de direcţiile de minimă
coeziune care se manifestă în reţeaua cristalină a mineralelor în strânsă
legătura cu simetria internă şi externă a cristalelor. În fiecare sistem
FIZICA CRISTALELOR - Conf.dr.ing. Mircea Ionuţ Petrescu
42
cristalografic apar orientări specifice ale suprafeţelor de clivaj, paralele cu feţe
de cristal ale formelor cristalografice caracteristice sistemului respectic.
Calitatea suprafeţelor de clivaj se apreciază după uşurinţa cu care
se produce clivajul şi după aspectul suprefeţelor respective. Din acest punct
de vedere se deosebesc următoarele tipuri de clivaj:
- Clivajul perfect (mice, clorite) se produce cu uşurinţă, nu se mai obţine altă
suprafaţă de desfacere decât suprafaţa netedă a planului de clivaj. Cristalul
se desface în lamele subţiri care au luciu perlat;
- Clivaj foarte bun (calcit, baritină, feldspaţi) desfacerea se realizează relativ
uşor, suprafaţa de clivaj este netedă şi are luciu sticlos;
- Clivaj bun (fluorină, amfiboli, piroxeni) desfacerea planului de clivaj este mai
dificilă, se obţine totdeauna prin lovire cu o forţă exterioară, apar fragmente
care reflectă forma cristalografică;
- Clivaj distinct (alunit, bismutit, criolit) desfacerea este dificilă, suprafeţele de
clivaj sunt relativ plane cu luciu sticlos-uleios;
- Clivaj slab (olivină, granaţi) desfacerea se realizează după feţe mai puţin
plane cu suprafeţe întrerupte sau în formă concoidală, cu luciu gras.


5.4. Duritatea
Duritatea reprezintă rezistenţa opusă de un mineral unor acţiuni
mecanice exterioare. Metodele utilizate pentru măsurarea durităţii se referă la
fenomene fizice de natură diferită în funcţie de modul în care este aplicată
forţa mecanică necesară evidenţierii durităţii. Principalele tipuri de durităţi, în
funcţie de specificul acţiunii asupra mineralului, sunt duritatea la penetraţie,
sfredelire, şlefuire şi zgâriere.
Duritatea la penetraţie constă în rezistenţa la pătrundere opusă de
mineral unui penetrator ascuţit de diferite forme asupra căruia acţionează o
forţă determinată. În funcţie de geometria penetratorului există mai multe
sisteme de determinare a durităţii la penetraţie (Vickers, Brinell, Rockwell).
Duritatea Vickers este cea mai utilizată deoarece se pot realiza determinări
chiar la dimensiuni microscopice ale granulelor minerale.
Duritatea la sfredelire (Pfaff, Jäggar) se determină utilizând un sfredel
care acţionează asupra mineralului cu o turaţie constantă realizând orificii de
un anumit diametru şi adâncime. Mineralul etalon pentru acest tip de duritate
este corindonul cu duritare 1000.
Duritatea la şlefuire (duritatea Rosiwal) se determină prin şlefuirea cu
un abraziv până la tocirea acestuia. Duritatea se exprimă prin inversul
FIZICA CRISTALELOR - Conf.dr.ing. Mircea Ionuţ Petrescu
43
pierderii de greutate a mineralului datorată şlefuirii, ţinând seama de factorii
care influenţează acest tip de determiări: presiunea aplicată, durata şlefuirii,
viteza de frecare etc.
Duritatea la zgâriere poate fi determinată comparativ cu cea a unor
minerale etalon cuprinse în scara lui Mohs, selecţionate după criteriul
frecvenţei lor în natură sau a criteriului deosebit de accentuat al durităţii lor.
Acestor minerale le-au fost atribuite durităţi cuprinse între 1 şi 10 în ordinea
creşterii durităţii: 1-talc, 2-gips, 3-calcit, 4-fluorină, 5-apatit, 6-ortoză, 7-cuarţ,
8-topaz, 9-corindon, 10-diamant. Gradele de duritate sunt arbitrare,
diferenţele de duritate dintre două trepte fiind inegală astfel încât creşterea
durităţii nu poate fi asimilată unei funcţii liniare.
În valoare absolută duritatea la zgâriere poate fi determinată prin
metoda Seebeck utilizând sclerometrul (constituit din două braţe de pârghie,
unul cu un şurub reglabil, celălalt asociat unui disc pentru greutăţi de care
este fixat un vârf ascuţit de oţel sau diamant. Cu sclerometrul se poate stabilii
mărimea durităţii cu ajutorul diferenţelor de duritate utilizate. Prin variaţia
greutăţilor la diferite direcţii ale unei feţe de cristal se pot măsura valorile
durităţilor în toate direcţiile cristalografice ale planului respectiv.
Reprezentând grafic măsurătorile se obţin curbe de durităţi care exprimă
variaţia durităţii în funcţie de direcţie. Aceste curbe reproduc simetria feţei de
cristal investigate deoarece duritatea variază identic în direcţii echivalente din
planul unei feţe. Duritatea depinde de tipul de reţea (ionică, atomică,
metalică, moleculară) şi de caracterul reţelei (homeodesmic - heterodesmic pe
de o parte sau izodesmic – anizodesmic pe de altă parte).














FIZICA CRISTALELOR - Conf.dr.ing. Mircea Ionuţ Petrescu
44
6. Proprietăți electrice


6.1. Piezoelectricitatea
Intr-un cristal în care lipsește un centru de simetrie există o
direcționalitate absolută, cel puțin pentru unele axe. Lipsa simetriei este o
condiție pentru apariția unor proprietăți ca piezoelectricitatea (de la cuvântul
grecesc piezein care înseamnă a presa), piroelectricitatea şi activitatea optică.
Cristalele cu un centru de simetrie nu manifestă aceste proprietăți.
Efectul piezoelectric poate fi descries astfel. Dacă se aplică un câmp
electri E unor cristale non-centrice forma cristalului se modifică ușor, adică se
produce o deformație ε.
ε
jk
=d
ijk
E
i
(35)
unde E
i
este o componentă a vectorului E iar ε
jk
este un tensor de
rangul 2; piezoelectricitatea d
ijk
este deci un tensor de rangul 3. Acest efect
este reversibil: aplicând o tensiune unui cristal vom induce un camp electric.
Efectul piezoelectric nu este observat în toate diredțiile cristalului.


Fig.16 Piezoelectricitatea în cuarț. (a) Intr-un cristal de cuarț nedeformat
cationii (Si
4+
) și anionii (O
2-
) se echilibrează. (b) Comprimarea paralelă sau
perpendiculară pe o axă cristalografică produce o deplasare a sarcinilor și
induce un câmp electric.

FIZICA CRISTALELOR - Conf.dr.ing. Mircea Ionuţ Petrescu
45
Explicaţia piezoelectricității se află în structura cristalină, așa cum vom
demonstra pe un model simplificat, în care Jacques și Pierre Curie au
observat pentru prima dată în 1880 efectul piezoelectric. Structura cuarțului
conține lanțuri în spirală de tetraedrii de SiO
4
4-
paraleli cu axa Z a cristalului.
In proecție această structură apare sub formă de inele de tetraedri cu 6 sau 3
membri. Inelele cu 3 membri sunt mai relevante pentru discuția de față și un
asemenea inel este arătat schematic în Fig.16a, în care sunt indicate și axele
cristalografice. In structura cristalului nedeformat sarcinile electrice ale ionilor
O
2-
și Si
4+
sunt echilibrate. Dacă se taie din cristalul de cuarț o bară parallel cu
axa Z și bara este întinsă, sarcinile electrice se deplasează și pe o parte se
induce un camp electric cu un surplus de sarcină negativă și pe cealaltă parte
un camp electric cu un surplus de sarcină pozitivă (Fig.16b). Viceversa
putem aplica un camp electric oscilant unui cristal de cuarț și vom produce
vibrații mecanice.

Fig.17 Reprezentare pătratică a tensorului piezoelectric în cuarț constă din trei
lobi extinși paraleli cu sensurile pozitive ale axelor cristalografice.

Reprezentarea pătratică a tensorului piezoelectric de rangul 3 are o
formă ciudată cu trei lobi de-a lungul sensurilor pozitive ale axelor
cristalografice și cu o valoare zero în majoritatea celorlalte direcții așa cum
este ilustrat în Fig.17a.

Există o mare varietate de aplicații ale piezoelecricității. In traductori și
senzori de presiune, presiunea aplicată cristalului produce un camp electric
care este apoi amplificat și măsurat. Vibrațiile mecanice ca cele din acele
vechilor fonografe erau înregistrate cu un cristal de cuarț și transformate
FIZICA CRISTALELOR - Conf.dr.ing. Mircea Ionuţ Petrescu
46
astfel într-un semnal electric. Efectul invers are aplicații pentru reglarea
precisă a ceasurilor cu cuarț și acordarea undelor radio. Dacă se aplică un
voltaj alternativ unei felii de cuarț tăiată convenabil cristalul se va contracta și
dilata alternativ. Frecvența vibrațiilor depinde de geometria și dimensiunea
cristalului și se situiază în gama 10
5
s
-1
. Ceasurile cu cuarț măsoară timpul
numărând oscilațiile unui curent alternativ a cărui frecvență este fixată de
cristalul de cuarț aflat în vibrație. In tehnologia radio numai semnalele care se
acordă cu oscilațiile cuarțului sunt amplificate ceea ce permite o reglare fină
după frecvență a semnalului radio.

6.2. Piroelectricitatea
Piroelectricitatea (de la cuvântul grecesc pur care înseamnă foc) a fost
observată foarte timpuriu de Theophrastus. Fenomenul piroelectric constă în
încărcarea cu electricitate de sens contrar, în diferite părţi ale lor, a cristalelor
dielectrice la variaţia temperaturii. Acest fenomen este caracteristic
mineralelor hemimorfe cu axă principală de simetrie de tip polar (ex.
turmalina). Capătul axei încărcat pozitiv la încălzirea cristalului este numit pol
analog, iar cel încărcat negativ pol antilog. Fenomenul se manifestă prin
exercitarea unui moment electric în masa cristalului şi se rezumă la separarea
sarcinilor electrice pozitive şi negative, cu menţiunea că se produce atât în
cazul unui cristal întreg cât şi într-un fragment de cristal. Când cristalele
prismatice de turmalină (cristalizate în grupul punctual trigonal 3m) sunt
încălzite, capetele opuse dezvoltă sarcini electrice diferite. A.Kundt (1883) a
depus pe cristalele de turmalină încălzite un praf dintr-un amestec de sulf și
dioxid plumb. Datorită fricțiunii particulele se încărcau electric (negative
pentru sulful galben și pozitiv pentru oxidul roşu de plumb). Sulful încărcat
negativ se aglomera la un capăt al cristalului și oxidul de plumb încăcat pozitiv
se aglomera la celălat capăt al cristalului, permițând astfel observarea
fenomenului. (Fig.18).
Piroelectricitatea, proprietate fizică vectorială, se manifestă numai în
cristale cu axă de simetrie de tip polar (Tabelul 7).
Tabelul 7. Tipurile de simetrie compatibile
cu piroelectricitatea ctistalelor
Grupul punctual Direcţia axei de simetrie polare
1 orice direcţie
2 [010]
m toate direcţiile din planul (010)
2mm, 3, 3m, 4, 4mm, 6, 6mm [001]
FIZICA CRISTALELOR - Conf.dr.ing. Mircea Ionuţ Petrescu
47

Fig.18 Piroelectricitatea în turmalina trigonală. Particulele de sulf încărcate
negativ se aglomerează la un capăt al cristalului încălzit iar particulele încărcate
pozitiv de oxid de plumb se aglomearează la capătul opus.

Cristalele piroelectrice se utilizează la termometrele electrice, care
permit măsurarea temperaturii cu o exactitate de până la 10
-6
grade, precum
şi la construirea unor receptori sensibili la fluxuri termice cu variaţie rapidă, în
particular a radiaţiei infraroşii.

6.3. Termoelectricitatea
Este o proprietate fizică specifică metalelor şi mineralelor cristalizate
bune conducătoare de electricitate care constă în producerea unui curent
electric prin încălzirea sau răcirea contactului dintre acest tip de substanţe. In
esenţă efectul termoelectric este expresia relaţiei existente între proprietăţile
termice şi electrice în cristalele anizotrope. Curentul electric trece de la polul
negativ la cel pozitiv, metalele formând din acest punct de vedere următoarea
serie termoelectrică: Bi → Ni → Pt → Pd → Co → Mn → Ag → Sn → Pb →
Cu → Au → Zn → Fe → As → Sb (termenii extremi fiind Bi - negativ şi Sb –
pozitiv). În cazul mineralelor, un exemplu de serie termoelectrică este:
calcopirită → piroluzit → pirotină → pirită, unde calcopirita este negativă iar
pirita pozitivă. Curentul termoelectric se propagă în sensul indicat de săgeţi şi
este cu atât mai intens cu cât substanţele aflate în contact sunt mai
îndepărtate între ele în seria termoelectrică.

FIZICA CRISTALELOR - Conf.dr.ing. Mircea Ionuţ Petrescu
48
6.4. Conductibilitatea electrică
Din punct de vedere al conductibilităţii electrice mineralele se împart în
conducătoare de electricitate (cele cu aspect metalic), izolatoare electric
(minerale dielectrice cu aspect nemetalic) şi minerale de tranziţie –
semiconductoare (sulfuri şi sulfosăruri). Conductibilitatea electrică a
mineralelor depinde de metalele prezente în compoziţia lor chimică.
Transmiterea curentului electric prin mobilitatea electronilor se produce mai
uşor atunci când banda de valenţă este incomplet ocupată de electroni.
Metalele în care stratul de valenţă s este complet ocupat de electroni conduc
mai puţin curentul electric decât acelea cu stratul s ocupat parţial de
electroni. Conductibilitatea electrică a mineralelor cristalizate depinde de
compoziţia chimică, sructura reticulară şi de simetria cristalelor. În cazul
mineralelor izotrope şi amorfe conductibilitatea electrică este aceiaşi în orice
direcţie a cristalului, spre deosebire de mineralele cristalizate anizotrope în
cazul cărora conductibilitatea variază funcţie de direcţie. Conductibilitatea
electrică este diminuată de prezenţa defectelor de reţea şi a impurităţilor
prezente în reţaua cristalină.
Conductibilitatea electrică se utilizează practic în separarea electrostatică
a mineralelor cu condictibilităţi diferite. Prin această metodă se pot separa
minerale metalice bune conducătoare (magnetit, hematit, ilmenit, pirită,
pirotină, cromit) de minerale de gangă cu conductibilitate moderată (amfiboli,
piroxeni, turmalină, biotit) sau scăzută (sulfaţi, carbonaţi, spineli, cuarţ).

6.5. Polarizarea dielectrică
Cristalele dielectrice se comportă într-un câmp electric omogen în mod
similar comportării într-un câmp magnetic. Un cristal dielectric suspendat intre
doi conductori încărcaţi cu electricitate de semn contrar se electrizează şi se
orientează în câmpul electric inductor ca şi în câmpul magnetic în
conformitate cu simetria cristalului, cu axa mare de electrizare în direcţia
liniilor de forţă ale câmpului.
Polarizarea dielectrică este corespondenta magnetizării, se exprimă prin
mărimea vectorială P, ce variază cu direcţia şi este dependentă de coeficienţi
de susceptibilitate electrică (q), de constantele dielectrice (c), de natura şi
simetria cristalelor. Suprafeţele vectoriale care descriu variaţia polarizării
dielectrice au formă fie elipsoidală fie sferică. In funcţie de forma şi poziţia în
cristal a elipsoidului de electrizare, se disting clase de simetrie uniaxe sau
biaxe similare celor de la proprietăţile optice, termice sau magnetice.

FIZICA CRISTALELOR - Conf.dr.ing. Mircea Ionuţ Petrescu
49
Constantele dielectrice sunt exprimate în unităţi (c.g.s.) faţă de vid care
are constanta dielectrică egală cu 1 (Tabelul 8).

Tabelul 8. Constantele dielectrice ale unor minerale
Mineralul
Sistemul
cristalografic
Constante dielectrice c (c.g.s.)
c
a
c
b
c
c

Baritină Rombic 7,65 12,60 7,70
Calcit Trigonal 8,02 8,58
Cuarţ Trigonal 4,60 4,34
Diamant Cubic 5,87
Galenă Cubic 18,00
Halit Cubic 5,77

Susceptibilitatea electrică depinde de structura internă a cristalelor, deci
de structura atomilor, respectiv a ionilor constitutivi în care se produc
deplasări ale sarcinilor pozitive şi negative sub influenţa câmpului electric.
Constanta dielectrică variază în raport cu compactitatea structurii atomice
reticulare; direcţiile cu densitatea reticulară maximă sunt şi direcţiile cu
constantele dielectrice cele mai mari.














FIZICA CRISTALELOR - Conf.dr.ing. Mircea Ionuţ Petrescu
50
7. Proprietăți magnetice

Dacă un câmp magnetic de intensitate H este aplicat unui cristal el va
produce un moment magnetic M:
M=_H (36)
unde _ este susceptibilitatea magnetică și este un tensor de rangul 2.
Mișcările electronilor şi nucleonilor dau naștere la câmpuri magnetice în
cristal și dintre aceste mișcări cea mai importantă este mișcarea de spin a
electronilor (câmpuri magnetice mai pot fi produse de mişcările orbitale ale
electronilor şi de vibraţiile protonilor şi neutronilor în nucleul atomic). După
cum se știe fiecare orbital poate conține doi electroni de spin opus și mișcarea
de spin a fiecărui electron produce un camp magnetic. Dar câmpurile
magnetice ale celor doi electroni de spin opus din același orbital se anulează
reciproc. De aceea în cristalele cu cu toți atomii sau ionii având spinii
împerecheați, cum ar fi Si
4+
și O
2-
, nu există un camp magnetic intern.
Asemenea cristale sunt numite diamagnetice. In cristalele diamagnetice
numai un camp magnetic extern poate produce un camp magnetic intern slab
care se opune celui extern. De aceea susceptibilitatea cristalelor diamagnetice
este _<0. Cuarțul, halitul și calcitul sunt exemple din acest grup.
Atomii sau ionii cu electroni neîmperechiați includ metalele de tranziție
ai căror orbitali 3d sunt numai parțial umpluți cu electroni. Fe
3+
și Mn
2+
au
cele mai mari momente magnetice , având cinci electroni 3d neîmperecheați.
Fe
2+
are patru electroni neîmperecheați așa cum se observă în schița de mai
jos:
1s 2s 2p 3s 3p 3d
Fe
2+
|+ |+ |+ |+ |+ |+ |+ |+ |+ |+||||
Fe
3+
|+ |+ |+ |+ |+ |+ |+ |+ |+ | ||||
Mn
2+
|+ |+ |+ |+ |+ |+ |+ |+ |+ | ||||

Comportarea magnetică a unor asemenea cristale depinde de cum sunt
orientate și organizate momentele magnetice în interiorul cristalelor. Un bun
exemplu pentru a ilustra această comportare îl oferă oxidul de mangan MnO.
El are aceeași structură cubică ca și halitul, cu o alternanță de atomi Mn și O.
Totuși dacă examinăm momentele magnetice asociate cu Mn, ele sunt toate
aliniate paralel cu direcția ] 0 1 1 [
÷
, dar dipolii adiacenți sunt de semn opus
(numai cationii sunt arătați în Fig.19a). Astfel structura magnetică prezentată
de dipoli nu mai are simetrie cubică și celula elementară este dublată de-a
FIZICA CRISTALELOR - Conf.dr.ing. Mircea Ionuţ Petrescu
51
lungul tuturor axelor datorită alternanței dipolilor magnetici. Această
suprastructură magnetică nu poate fi evidențiată cu raze X, pentru că
radiațiile X nu pot detecta dipolii magnetici. Totuși ea poate fi pusă în
evidență prin difracție de neutroni, pentru că neutronii având un moment
magnetic interacționează cu dipolii magnetici din probă și produc o dispersie
magnetică.

Fig.19. (a) Structura magnetică a oxidului de mangan MnO cu dipoli alternanți
aliniați în direcția [110] care reduce simetria și mărește celula elemetară
efectivă de la structura NaCl; (b) Structura magnetică a magnetitului Fe
3
O
4
cu 8
atomi A în poziții tetraedrice (cercuri pline) și 16 atomi B în poziții octaedrice
(cercuri goale). Dipolii atomilor A și ai celor B sunt aliniați în sensuri opuse pe
direcția [111]. Atomii de oxigen nu sunt indicaţi.

Există două tipuri de comportare magnetică a cristalelor cu atomi cu
spini neîmperechiați.
(a) In cristalele paramagnetice _ este o constantă a materialului care
nu depinde de câmpul magnetic. Contrar însă cristalelor diamagnetice cele
paramagnetice au _>0 adică există o ușoară atracție față de un camp
magnetic extern. De exemplu în faialit (olivina cu fier, Fe
2
SiO
4
) ionii de fier au
momente magnetice dar acestea sunt orientate întâmplător. Când un cristal
de faialit este plasat într-un camp magnetic extern momentele Fe
2+
se aliniază
paralel cu câmpul aplicat dar la îndepărtarea acestuia momentele își reiau
orientarea întâmplătoare din cauza agitației termice.
Susceptibilitatea magnetică variază cu structura cristalină și cu
compoziția dar pe ansamblu crește cu creșterea numărului de electroni
neîmperechiați. Această proprietate magnetică este utilizată pentru a separa
grăunții diverselor minerale atât în laborator cât și în operațiile miniere.
FIZICA CRISTALELOR - Conf.dr.ing. Mircea Ionuţ Petrescu
52
(b) In cristalele feromagnetice și ferimagnetice dipolii magnetici
sunt aliniați așa cum s-a arătat pentru MnO. In fierul feromagnetic cu reţea
cubică cu volum centrat (CVC) dipolii sunt aliniați însă paralel, în contrast cu
MnO unde alternează în sens opus. Ideal vorbind în materialele ferimagnetice
momentele magnetice se anulează reciproc. Totuși dacă există o anumită
dezordine și o parte dintr ioni nu au un partener antiparalel, cristalele
ferimagnetice preintă proprietăţi feromagnetice deși în măsură mai redusă. Un
mineral care este intermediar între aceste două tipuri este magnetitul (Fe
2+
Fe
2
3+
O
4
), care are structura unui spinel. Jumătate din ionii ferici Fe
3+
ocupă
interstițiile tetraedrice (8 atomi A) iar restul de ioni Fe
3+
și toți ionii Fe
2+
ocupă
interstiţiile octaedrice (16 atomi B) în rețeaua oxigenului care este cubică
compactă. Toți ionii de fier au momente magnetice și dipolii magnetici sunt
aliniați paralel cu direcția [111] (Fig.19b). Dipolii tetraedici (A) au un sens,
iar cei octaedrici (B) au sens opus. Pentru că există mai mulți dipoli B decât
dipoli A există o comportarea feromagnetică a cristalului luat ca întreg. Când
se aplică un câmp magnetic extern cristalelor feromagnetice și ferimagnetice
dipolii se aliniază și această aliniere se păstreză și după îndepărtarea câmpului
aplicat.

Fig.20 (a) Imagine înregistrată cu microscopul de forță atomică (AFM) arătând
o incluziune de magnetit într-un clinopiroxen din Messum (Namibia). (b)
aceeași imagine înregistrată cu microscopul de forță magnetică ilustrând mai
multe domenii magnetice de dimensiunea 100 nm. Domeniile albe și negre au
polaritate opusă.
FIZICA CRISTALELOR - Conf.dr.ing. Mircea Ionuţ Petrescu
53
Intr-un cristal magnetic natural în general toți dipolii sunt aliniați la
scară macroscopică în cristal dar alinierea este restricționată la domenii
magnetice separate prin interfețe; un domeniu poate avea o orientarea a
dipolilor diferită de cea din domeniile vecine. Aceste domenii magnetice pot fi
vizualizte cu microscopul de forță magnetică, o variantă a microscopului de
forță atomică. Figura 20b prezintă domeniile magnetice din magnetitul
policristalin aflat ca mici incluziuni în piroxen (Fig.20a). In cazul magnetitului
(Fig.20b) limitele între domenii sunt determinate de microstructură. In alte
materiale magnetice limitele între domenii depind numai de alinierea
domeniilor (pereții Bloch) și ele sunt mobile. Când se aplică un câmp magnetic
limitele între domenii se deplasează pentru a adopta o morfologie de energie
minimă. Acest fapt este ilustrat în Figura 21 pentru un oxid sintetic și
feomenul este vizualizat cu un microscop în lumină polarizată. In fierul
feromagnetic CVC momentele magnetice în domenii pot avea fie orientarea
[100], fie [110], fie [111].


Fig.21 Structura de domenii observată într-o placă subțire de ferită de bariu
hexagonală (BaFe
12
O
19
) pentru diferite valori ale câmpului aplicat normal la
planul plăcii. (a) 0 Oe; (b) 2250 Oe, (c) 3080 Oe (1 Oe=10
3
/tA/M).

Nici una din aceste direcţii nu este preferată și deci pe ansamblu
structura este dezordonată din punct de vedere magnetic și ca rezultat
momentul magnetic este zero. Dar când materialul este plasat într-un câmp
magnetic puternic domeniile magnetice cu dipolii orientați paralel cu câmpul
vor crește și cristalul va deveni magnetic. Suscepribilitatea magnetică a
cristalelor feromagnetice este extrem de mare. Ea nu este o proprietate de
material ci depinde puternic de câmpul magnetic aplicat.
FIZICA CRISTALELOR - Conf.dr.ing. Mircea Ionuţ Petrescu
54
Dacă un cristal feromagnetic sau ferimagnetic este încălzit intensitatea
magnetizării scade treptat. La o temperatură numită temperatura Curie toate
cuplările între dipolii magneici se pierd datorită vibrațiilor termice puternice și
cristalul devine paramagnetic. In cazul fierului metalic această temperatură
este 770
o
C; pentru magnetit este 578
o
C.

Magnetitul și oxizii înrudiți cu aceeași structură spinelică sunt numiţi
ferite. Compoziția generală este AFe
2
O
4
cu ionii A reprezentați prin Mn, Co,
Ni, Cu și Fe
2+
. Feritele sunt caracterizate printr-o conducivitate electrică mare
(10
2
-10
6
Ocm) cuplată cu comportarea feromagnetică, ceea ce le face
potrivite pentru miezul bobinelor de înaltă frecvență, cu multe aplicații în
industria radio. In roci aceste minerale au o altă funcție importantă. Structura
magnetică a rocii dobândită când roca plutonică se răcește sub temperatura
Curie este numită magnetizare remanentă fi poate fi prezervată timp de
milioane de ani. Magnetismul remanent a înregistrat orientarea rocii în raport
cu câpul magnetic al pământului care exista în momentul răcirii rocii și deci dă
informații despre istoria geologică de exemplu mișcarea plăcilor. De asemenea
ea dă informații despre inversarea polilor magnetici ai globului terestru; de
fapt tocmai istoria acestor inversări a dus la teoria plăcilor tectonice.

Tabelul 9 dă unele exemple de minerale magnetice și proprietățile lor.


Tabelul 9. Minerale magnetice și proprietățile lor
Mineralul
Sistemul
cristalografic
Susceptibilitate magnetică
(unităţi SI de volum x10
-5
)
Temperatura
Curie (°C)
(( a (( b (( c
Paramagnetic
Aragonit Rombic -1,44 -1,42 -1,63
Cuarţ Trigonal -1,51 -1,52
Calcit Trigonal -1,24 -1,38
Halit Cubic -1,36
Diamagnetic
Rutil Tetragonal 10,5 11,2
Feromagnetic
Magnetit Cubic 3005 578
Hematit Trigonal 131 675

FIZICA CRISTALELOR - Conf.dr.ing. Mircea Ionuţ Petrescu

m= ρV (2) unde m este masa și V volumul. Trebue precizat că rolul de stimul, respectiv de răspuns poate fi inversat, ca de exemplu cazul tensiune și deformație. Multe proprietăți fizice ale cristalelor şi mineralelor cum sunt densitatea, conductivitatea termică, conductivitatea electrică, dilatarea termică și elasiticitatea pot fi descrise prin astfel de relații matematice directe. Alte proprietăți însă nu leagă între ele în mod univoc cantități fizice. Spre exemplu proprietățile plastice ale cristalelor nu pot fi definite la fel de simplu ca proprietățile elastice în termenii unei relații univoce între tensiune și deformație, ci depind de istoria unui anumit cristal. In prima parte a cursului vom investiga unele proprietăți fizice ale cristalelor cu o relație univocă stimulrăspuns. Aceste proprietăți fizice pot fi împărțite în două clase. In prima clasă propritățile cum ar fi densitatea sau căldura specifică nu sunt legate în nici un mod de direcție. Asemenea cantități sunt numite scalare sau izotrope și sunt complet specificate printr-un singur număr (vezi ec.2) fără sa depindă de direcţia în care acţionează stimulul asupra cristalului. Majoritatea proprietăților aparțin însă celei de a doua clase (proprietăţi vectoriale sau anizotrope) și ele pot fi definite numai cu referință la direcții. De exemplu gradientul de temperatură care acționează într-un punct într-un cristal trebue specificat atât ca mărime cât și ca direcție. O asemenea descriere este specificată ca un vector cu semnul  va de exemplu T pentru vectorul gradient de temperatură (în sens strict matematic gradienții nu sunt vectori pentru că au o comportare diferită la transformare). Totuşi pentru univocitate vom folosi o descriere vectorială a proprietăţilor anizotrope ale cristalelor. Conductivitatea termică este un bun exemplu pentru a introduce anizotropia proprietăților fizice. Să tăiem o bară dintr-un cristal de cuarț, cu simetrie trigonală, paralel cu axa Z și să acoperim suprafața cu un strat subțire de ceară. Apoi să aplicăm căldură într-un punct folosind un vârf metalic fierbinte. Căldura se va propaga topind ceara și va crea o creastă elipsoidală descriind o izotermă (Fig.1a). Raportul axelor elipsei este circa 1:2, ceea ce arată că valoarea conductivităţii termice pe direcţie paralelă cu axa Z este de două ori mai mare decât valoarea în direcție perpendiculară. Conductivitatea termică kij leagă gradientul termic aplicat (un vector) de fluxul de căldură (de asemenea un vector). Dacă efectuăm același experiment pe o bară tăiată perpendicular pe axa c observăm o izotermă circulară (Fig.1b) pentru că în această secțiune conductivitatea termică este aceeași în
2

FIZICA CRISTALELOR - Conf.dr.ing. Mircea Ionuţ Petrescu

toate direcțiile. Așa cum vom vedea mai târziu, într-un cristal din sistemul cubic conductivitatea termică este aceași în toate direcțiile.

Fig.1 Experiment pentru a pune în evidență anizotropia conductivității termice într-un cristal și relația sa cu simetria cristalului: Suprafața lustruită a unei bare de cuarț este acoperită cu un strat subțire de ceară și o sursă de căldură punctiformă este aplicată pentru a topi ceara. (a) într-o secțiune paralelă cu axa c observăm o elipsă reprezentând o izotermă; (b) într-o secțiune paralelă cu axa c observăm un cerc.

Ca alternativă la modul de a specifica un vector ν prin mărimea și direcția sa (adică printr-o săgeată) un vector poate fi de asemenea descris specificând componentele sale într-un sistem ortogonal de coordonate adică x1 , x2 , x3 (Fig.2).

Fig.2 Un vector ν (săgeta) poate fi reprezentat prin componentele T1 , T2 , T3 care sunt proiecțiile vectorului pe cele trei axe de coordonate ale unui sistem Cartesian.

3

FIZICA CRISTALELOR - Conf.dr.ing. Mircea Ionuţ Petrescu

Componentele sunt pur și simplu proiecțiile vectorului pe cele trei axe. Dacă componentele lui T sunt T1 , T2 , T3 , putem scrie: T = [T1 , T2 , T3] (3) unde Ti=dT/dxi iar cele trei componente specifică complet vectorul. Dacă mediul este izotrop și toate direcțiile sunt echivalente, ca de exemplu într-un lichid sau într-o sticlă (substanțe amorfe) vecorii stimul și răspuns sunt paraleli și mărimea vectorului flux termic q este proporțională cu gradientul de temperatură T (Fig.3a) q=-kT (4) ceea ce ia în considerare natura direcțională a fluxului termic. Semnul minus este utilizat pentru a indica că energia termică curge în sens opus gradientului de temperatură. Constanta k este o proprietate de material numită conductivitate termică. Folosind nomenclatura componentelor obținem: q1 =-kT1 q2=-kT2 q3=-kT3 (5) unde fiecare component al lui q este proporțional cu componentul corespunzător al lui T.

Fig.3 (a) într-un mediu izotrop vectorul stimul (în acest caz gradientul de temperatură T) și vectorul răspuns (în acest caz fluxul termic q) sunt paraleli; (b) într-un mediu anizotrop sunt în general ne-paraleli (cei doi vectori au semn opus deoarece căldura curge împotriva unui gradient de temperatură pozitiv).

Pentru cristale care prezintă o structură a rețelei si direcționalitate situația nu este simplă și vectorii q și T pot să nu fie paraleli din cauza interacțiunii fluxului de căldură cu structura rețelei cristalului (Fig.3b). In acest caz relația (5) trebue să fie înlocuită prin:
4

FIZICA CRISTALELOR - Conf.dr.ing. Mircea Ionuţ Petrescu

q1 =-k11T1-k12T2-k13T3 q2 =-k21T1-k22T2-k23T3 q3 =-k31T1-k32T2-k33T3 (6) unde k11 , k12 etc (sau kij ) sunt din nou niște constante. Fiecare componentă a lui k este acum legată liniar cu cu toate trei componentele lui T. In acest mod pentru a specifica conductivitatea termică a unui cristal anizotrop trebue să specificăm 9 constante kij (numite și coeficienți) care pot fi aranjate într-o rețea matricială între paranteze patrate ca în expresia (7)

k 
ij

 k 11   k 21 k 31 

k 12 k 22 k 32

k 13   k 23  k 33  

(7)

Această expresie este numită un tensor de rangul 2 întrucât leagă două cantități vectoriale (Fig.3b). Așa cum vom vedea mai târziu există și tensori de rang superior dar toți sunt funcții liniare de coordonate. Pentru un tensor de rangul 2 kij , primul sufix i indică șirul iar al doilea sufix j indică coloana coeficientului. Suma din ecuația (6) este adesea prescurtată și ecuațiile sunt scrise în forma: qi=-kijTj (i,j=1,2,3) (8) Tensorul conductivității termice kij este o mărime fizică care pentru un set arbitrar de axe este reprezentat prin 9 numere. In general dacă o proprietate p leagă doi vectori și anume răspunsul r=(r1 , r2 , r3) și stimulul s=(s1 , s2 , s3) putem scrie: ri=pijsj (i,j=1,2,3) (9) unde ri și sj sunt componentele vectorilor pe cele trei axe.

5

în special pentru cristalele care se caracterizează prin simetrie și de aceea este de multe ori de dorit să exprimăm o mărime tensorială într-un astfel de sistem de coordonate deoarece poate simplifica considerabil coeficienții.4 pentru un vector r cu componentele r1.dr. Operație reclamă transformarea de la un sistem cu axele x1.x2.4 Reprezentarea vectorului r în două sisteme de coordonate x1. Acst fapt este arătat în Fig.x3 într-un system cu axele x’1 . Fig.FIZICA CRISTALELOR .x’2 .x’2 . Pentru aceast trebue întâi să definim cum cele două seturi de axe sunt legate între ele.r2. relative la cosinușii directori arătați pentru axa x’3 .r’3 ) Acest lucru poate fi făcut indicând cosinușii directori aij ceea ce permite să specificăm fiecare axă nouă x’i în termenii vechii axe xj aşa cum este 6 .ing.r3 iar de-a lungu noilor axe sunt r’1 .x’3.r’2 .2.r’3 în noul sistem.r2. în timp ce vectorii r (răspunsul) și s (stimulul) sunt independenți de sistemul de coordinate ales arbitrar.Conf.x3 și x’1 .x2. Transformarea sistemului de coordonate Alegerea axelor adică a sistemului de coordonate determină valoarea componentelor.r3 în vechiul sistem de coordinate și r’1 . (Componentele vectorului r de-a lungul vechilor axe sunt r1. Mircea Ionuţ Petrescu 1. Unele sisteme de coordonate sunt mai naturale decât altele.x’3.r’2 .

r’3 în noul sistem de axe sunt: r’1= a11r1+ a12r2+ a13r3 r’2= a21r1+ a22r2+ a23r3 r’3= a31r1+ a32r2+ a33r3 sau r’i= aijrj (sistem de coordonate nou în termenii celui vechi) (11a) pentru operația inversă avem ri = aij r’j (sistem de coordonate vechi în termenii celui nou) (11b) Extinzând operația pentru celălalt vector s. componentele r’1 .3) (10c) (pentru că ambele sisteme de axe sunt ortogonale suma patratelor cosinușilor directori este 1.11a) (ec.FIZICA CRISTALELOR .11d) (relativ la vechiul tensor) 7 .ing. Din nou avem nevoe de 9 numere și putem scrie tabelul 10a.  x1   a11 a12     x .4 pentru noua axă x’3 .r2. Vechiul (j) Noul (i) x1 x2 x3 ’ x1 a11 a12 a13 ’ x2 a21 a22 a23 ’ x3 a31 a32 a33 care de obicei este scris în forma 10b .r’2 . Mircea Ionuţ Petrescu ilustrat în Fig.9) (ec. avem: s’i= aijsj (sistem de coordonate nou în termenii celui vechi) pentru operația inversă avem: si = aij s’j (sistem de coordonate vechi în termenii celui nou) (11c) (11d) In mod similar putem transforma componentele tensorului de rangul 2 pij care leagă cei doi vectori r și s (introducând rk conform ecuației 9 și sl conform ecuației 11d): r’i= aikrk=aikpklsl= aikpklaijs’j (12a) (ec.r3 sunt componentele vectorului r de-a lungul vechilor axe.   x 3   a 31 a 32   a 13   x1     a 23    x 2    a 33   x 3     (10b) sau prescurtat sub forma 10c x’i = aij xj (i.dr.Conf.j=1.2    a 21 a 22  . etc). Dacă r1.2. adică a211+a221+a231=1.

Dacă inversăm semnul gradientului termic T atunci automat semnul vectorului flux termic q se inversează.7). k2 . Astfel numai trei numere sunt necesare pentru a descrie mărimile unui tensor simetric de rangul 2.FIZICA CRISTALELOR .Conf.ing. k3 sunt componentele principale. obținem: p’ij= ai1aj1p11+ ai1aj2p12+ ai1aj3p13+ ai2aj1p21+ ai2aj2p22+ ai2aj3p23+ ai3aj1p31+ ai3aj2p32+ ai3aj3p33 (13b) Discuția de până acum a fost foarte generală. Dacă scriem ecuația 13a complet. Asemenea tensori sunt centro-simetrici și sunt toți tensori de ordinul 2. Cele trei numere adiționale (adică în ec. Mircea Ionuţ Petrescu sau (relativ la noul tensor) Combinând expresiile 12 obținem pentru transformarea componentelor tensorului: p’ij= aikajlpkl (13a) Toate sufixele i. Putem simplifica și mai mult reprezentarea tensorilor simetrici de rangul 2 transformând-o în axele principale: k 1  0 0  0 k2 0 0  0 k3  (15) unde k1 . Ne vom întoarce acum la tensorii unei proprietăți cum este conductivitatea termică (ec. Din motive termodinamice mulți tensori (incluzându-i pe toți discutați până în prezent) au proprietatea că kij=kji . 8 .dr.k.j.14) leagă tensorul de un sistem arbitrar de corrdonate. adică ei sunt simetrici de-a lungul diagonalei și deci putem scrie: r’i= p’ijs’j (12b)  k11 k  12  k13  k12 k 22 k 23 k13  k 23   k 33   (14) și atunci doar șase coeficienți sunt necesari ( pentru că k21=k12 k31=k13 k32=k23 ) Asemenea tensori sunt numiți simetrici.l merg de la 1 la 3.

5).3.dr. cum ar fi conuctivitatea termică. 1 1  r (17) S S1 cos 2   S 2 cos 2   S 3 cos 2  9 . OB  1 S2 . OC  1 S3 sunt lungimile semiaxelor elipsoidului.16a corespund coeficienților unui tensor de rangul 2 și deci putem trage concluzia că suprafața patratică poate fi utilizată pentru a vizualiza și descrie variația cu direcția a unei proprietăți a cristalului.FIZICA CRISTALELOR . Efectuând însumarea în raport cu i și j în ecuația 16a obținem: S11x12+ S12x1x2+S13x1x3+S21x2x1+S22x22+ S23x2x3+S31x3x1+S32x3x2+S33x32= I și dacă Sij = Sji aceast se simplifică la forma: S11x12+S22x22+S33x32+2S12x1x2+2S13x1x3+S23x2x3=I (16b) (16c) Ecuația 16c este ecuația generală a unei suprafețe de gradul 2 (patratică) cum ar fi un elipsoid cu trei axe sau un hiperboloid.ing. Ar fi util în scop de vizualizare să avem o reprezentare geometrică a tensorului unei proprietăți. Să considerăm ecuația: Sij xi xj = I (16. Coeficienții în ec. Aceste numere definesc în mod univoc răspunsul materialului la un vector stimul. Pentru majoritatea proprietăților fizice Sij este pozitiv și ca urmare și valorile axelor sunt positive. Mircea Ionuţ Petrescu 1.a) unde Sij sunt coeficienți. Reprezentarea grafică a proprietăților tensorilor In secțiunea precedentă am descris proprietățile fizice ale cristalelor printr-o rețea de numere.Conf. Reprezentarea patratică este deci mai de grabă un elipsoid decât un hyperboloid. Lungimea r a vectorului radial a reprezentării patratice este egală cu reciproca rădăcinii patrate a mărimii S pentru proprietatea considerată în direcția respectivă (Fig. O caracteristică importantă a unui elipsoid este că are trei axe principale ortogonale xi și dacă referim elipsoidul la aceste axe ecuaţia 16c ia forma mult mai simplă: S1x12+S2x22+S3x32=I (16d) unde OA  1 S1 .

FIZICA CRISTALELOR . Dacă OA=OB un elipsoid devine rotațional (grup spațial necristalografic  ) iar în cazul extreme când OA=OB=OC m elipsoidul degenerează într-o sferă (grup spațial necristalografic    mmm ). OC sunt axele principale ale elipsoidului Forma elipsoidului este determinată de de lugimile celor trei axe principale. OB. In cazuri speciale elipsoidul m poate avea o simetrie mai înaltă. Un elipsoid cu trei axe are o simetrie rombică intrinsecă cu trei plane de simetrie reciproc perpendiculare și axe de simetrie de ordinul 2 perpendiculare pe fiecare plan de simetrie (grup spațial 2 mm ). iar orientarea elipsoidului în raport cu sistemul arbitrar de coordonate este dată de cele trei unghiuri.5 Un elipsoid este reprezentarea pătratică a unui tensor de rangul 2. OA.Conf. Mircea Ionuţ Petrescu Fig.ing. deci șase numere sunt necesare pentru această descriere generală.dr. 10 .

ing.x’3.Conf. In cazul cristalelor axele sunt orientate în funcţie de simetria cristalului ceea ce sugerează că operaţiile de simetrie se aplică la proprietățile fizice.FIZICA CRISTALELOR . In particular grupul spațial al tensorului proprietății fizice trebue să includă toate operațiile de simetrie ale grupului spațial al cristalului.x’2 .4.E.Neuman (1985) a dovedit că simetria tensorilor proprietăților fizice depinde de simetria cristalului. O operație de simetrie a unui grup spațial schimbă coordonatele unui punct x1.10 și 11 (trebue precizat că acum este vorba de rotirea unui tensor care este exprimat în același sistem de coordonate. ceea ce înseamnă că orice operație de simetrie care lasă cristalul invariant trebue să lase și tensorul proprității invariant. ceea ce poate fi reprezentat printr-un sistem de trei ecuații liniare de transformare analog cu ec. F.x2.dr. Operațiile de simetrie pot fi tratate și în mod analitic. Mircea Ionuţ Petrescu 1. la fel ca transformările sistemelor de coordonate. în timp ce în discuția precedentă același tensor al proprietății era exprimat în două sisteme de coordinate diferite): x’1= s11x1+ s 12x2+ s13x3 x’2= s21x1+ s22x2+ s23x3 x’3= s31x1+ s32x2+ s33x3 (18) Operația de simetrie poate fi reprezentată prin matricea: j→  s11 s12  i  s 21 s 22  s  31 s 32 1 0 0    0 1 0 0 0 1   s13   s 23  s 33   0 1 0    0 1 0  0 0  1   1 0 0    0  1 0 0 0 1   (19) Pentru unele operații de simetrie specifice această matrice devine: identitate inversiune reflexie (20a) (20b) (20c) 11 . Considerații de simetrie In capitolele precedente am discutat transformările axelor arbitrare (13a).x3 în x’1 .

Vectorul [x1. prin multiplicarea expresiei 20e prin cele patru seturi echivalente următoarele expresii: prima rotație a doua rotație  x1     x2     x3     0 1 0  x2        1 0 0    x1   0 0 1  x    3     (21a) a treia rotație  0 1 0    x1       1 0 0   x2   0 0 1  x    3     (21b) a patra rotație  0 1 0   x2        1 0 0   x1   0 0 1  x     3    (21c)  0 1 0   x1       1 0 0  x2   0 0 1  x    3    (21d) După a patra rotație suntem în situația de la început.ing.              h k l         12 .  h k l  .18).x2. Când se aplică indicilor Miller vom găsi seturi echivalente pentru o rotație de ordinul 4 și anume .  k h l  . Mircea Ionuţ Petrescu rotație de ordinul 2 cu 180   1 0 0    0  1 0  0 0 1   rotație de ordinul 4 cu 90o  0 1 0    1 0 0  0 0 1   (20d) (20e) Apare imediat evident că ecuația (20a) -matrice de identitate.x3] poate reprezenta o direcție în rețea aplicându-se deci indicilor de zonă [uvw].dr.FIZICA CRISTALELOR .  k hl  . sau se poate aplia indicilor Miller (hkl).x3 vom obține.Conf.aplicată lui x1 produce o valoare identică pentru x’1 (ec.x2.6). adică același rezultat care se obține grafic (Fig. Dacă aplicăm de patru ori o rotație de ordinul 4 vectorului definit prin componentele x1.

Sunt indicate axele x1 și x2 Putem aplica aceeași metodă unui tensor de ordinul 2 al unei proprietății fizice multiplicând operatorul de simetrie cu tensorul proprietății pentru a obține tensorul transformat prin simetrie.ing.ij   1 0 0    1 0 0   p11       (i) 0  1 0 ( j) 0  1 0   p12       0 0 1   0 0 1   p13 p12 p 22 p 23 p13   p11   p 23    p12 p 33    p13   p12 p 22  p 23  p13    p 23  (23) p 33   Dacă simetria lasă cristalul invariant ea trebue să lase și tensorul proprietății invariant.Conf.x2. In loc de transformări ale sistemelor de coordonste arbitrare (aik în ec.x3 și indicii Miller (hkl) produși de o rotație de ordinul 4.dr.FIZICA CRISTALELOR . Mircea Ionuţ Petrescu Fig.13a) vom aplica o transformare de simetrie sik și sjl și astfel vom transforma tensorul proprietății pkl într-un nou tensor p’ij p’ij= siksjlpkl (22) Pentru o rotație de ordinul 2 în jurul axei z=x3 aplicând ecuația 13b vom obține: p . Ca urmare pkl și p’ij sunt zero și matricea ia forma:  p11   p12  0  p12 p 22 0 0   0  p 33   pentru o axă de ordinul 2 paralelă cu z. 13 .6 Proiecție stereografică ilustrând coordonatele echivalente x1.

ing.20e).13b obținem:  0 1 0   0 1 0   p11      p . conținând numai două componente independente: 14 . Astfel tensorul pentru acest cristal tetragonal devine foarte simplu. Utilizând din nou ec. Mai mult încă pentru componentele în afara diagonalei corespondența între componente legate prin simetrie se menține numai dacă ele sunt zero.ij    1 0 0    1 0 0   p12  0 0 1  0 0 1  p   13    p12 p 22 p 23 p13   p 22   p 23     p12  p33   p32   p 21 p11  p 31 p 23    p13  p 33   (24) Tabelul 1 Simetria cristalului exprimată în tensori simetrici de rangul 2 și reprezentările lor grafice corespunzătoare Număr de Sistem Tensor Reprezentare grafică coeficienţi cristalografic (în sistem xyz) independenţi Cubic Sferă 1 S 0 0    0 S 0  0 0 S    S1 0 0     0 S1 0  0 0 S  3   S1 0   0 S2 0 0   S11 0   0 S22 S  13 0 0  0 S3   S13   0  S33   Tetragonal Hexagonal Trigonal Elipsoid de rotaţie 2 Rombic Elipsoid cu 3 axe (axe paralele cu axele cristalului) Elipsoid cu 3 axe (o axă paralelă cu axa de ordinul 2 – axa y [010]) Elipsoid cu 3 axe (axe neorientate în raport cu simetria cristalului) 3 Monoclinic 4 Triclinic 6  S11 S12 S13     S12 S22 S23   S  13 S23 S33  In privința componentelor pe diagonală această condiție este satisfăcută numai dacă p11 și p22 sunt egali. Mircea Ionuţ Petrescu Să examinăm acum un al doilea exemplu pentru un cristal tetragonal și o axă de rotație de ordinul 4 pe direcţia axei z (ec.FIZICA CRISTALELOR .dr.Conf.

Sunt indicate axele x. (d) tetragonal și (e) cubic. (c) ortorombic. De asemenea sunt arătate principalele secțiuni ale elipsoidului cu axele x’1 . Fig. Acest fapt a fost ilustrat atât pentru rotația de ordinul 2 cât și pentru cea de ordinul 4. Tabelul 1 rezumă restricțiile impuse de simetria cristalului asupra tensorului de ordinul 2 al proprietății fizice.FIZICA CRISTALELOR .Conf.y.dr. ceea ce înseamnă că orice operație de simetrie a cristalului trebue să lase tensorul proprietății invariant. (b) monoclinic.x’3 15 .7 Simetria cristalului impune restricții pentru axele și orientările elipsoidului proprietăților fizice: (a) triclinic.x’2 . p 33   Grupul spațial pentru tensorul unei proprietăți fizice trebue să includă toate operațiile de simetrie ale grupului spaţial al cristalului. Mircea Ionuţ Petrescu  p11   0  0  0 p11 0 0   0  pentru o axă de ordinul 4 paralelă cu z.ing.z și simetriile lor.

In fine pentru cristalele cubice elisoidul degenerează într-o sferă (Fig.ing. pe când într-un cristal triclinic sunt necesari șase coeficienți pentru a descrie proprietatea. In cristalele ortorombice toate axele elipsoidului trebue să fie paralele cu axele cristalografice (Fig.FIZICA CRISTALELOR . reflexii.7c).7e). Intr-o sferă o proprietate are aceeași valoare în toate direcțiile și de aceea cristalele cubice sunt izotrope pentru proprietățile cu tensor de rangul 2.z reprezintă axele cristalografice ale cristalului iar x’. Acest fapt veste arătat grafic în Fig. Mircea Ionuţ Petrescu Intr-un cristal cubic un singur coeficient descrie proprietatea.7a). Intr-un cristal monoclinic cel puțin una din axele elipsoidului trebue să fie paralelă cu axa de simetrie de ordinul 2 (axa y a cristalului (Fig.z’ sunt axele elipsoidului proprietății fizice.(Fig. In cristalele tetragonale. inversiuni) trebue să fie prezente și în tensorul proprietății.dr. 16 .y’. hexagonale și trigonale singurul elipsoid care este compatibil cu cu axele de rotație de ordinul 3.y. In cristalele triclinice. reprezentarea grafică a tensorului de rangul 2 al proprietății fizice este un elipsoid orientat arbitrar față de axele cristalului (Fig.7b).7d).Conf.7 în care x. Pentru a rezuma această discuție despre simetria proprietăților fizice afirmăm că indiferent de rangul tensorului proprietății toate elementele de simetrie ale grupului spațial care sunt prezente în cristal (rotații. 4 și 6 este un elipsoid de rotație cu unica sa axă orientată paralel cu axa cristalografică z .

Conf. și în acest caz sunt descriși de 3 numere (=31). Vectorii pot de asemenea să fie văzuți ca tensori dar de rangul 1.FIZICA CRISTALELOR . Atunci când nu sunt restricționați de simetria cristalului. gradientul termic și fluxul de căldură) reprezintă un tensor de ordinul 2 (conductivitatea termică). 17 .5. Pentru descrierea sa sunt necesare 81 (=34) componente.ing. Mircea Ionuţ Petrescu 1. așa cum s-a arătat în ec. Dar am văzut mai înainte că că pentru tensori simetrici de rangul 2 acest număr se reduce la șase. Doi tensori de rangul 2 (de ex. reprezentările pentru tensori de rang mai înalt sunt suprafețe mai complicate. noi am luat în considerare numai tensorii de rangul 2.3. Există și tensori de rang mai înalt. Așa cum vom vedea nu toate aceste componente sunt independente. In timp ce reprezentarea cvadratică a unui tensor simetric de rangul 2 este un elipsoid. Relația între doi vectori (de ex.dr. a influenței simetriei și a reprezentării cvadratice. ca de exemplu conductivitatea termică care leagă un vector stimul de un vector răspuns. tensiunea și deformația) sunt legați printr-un tensor de rangul 4 (acomodarea elastică). masa și volumul) reprezintă o proprietate scalară (și anume densitatea). Scalarii (spre exemplu densitatea) sunt uneori considerați tensori dar de rangul zero și sunt specificați printr-un singur număr (=30). tensorii de rangul 2 sunt specificaţi prin 9 numere (=32). dintre care unele vor fi reprezentate în secțiunile ce urmează. De exemplu acomodarea elastică Sijkl este un tensor de rangul 4 care leagă tensiunea mecanică (stimulul) de deformație (răspunsul). Tensori de diferite ranguri In această introducere asupra tensorilor. Rangul unui tensor al unei proprietăți fizice depinde de cantitatea de stimuli și de răspunsuri pe care aceștia le determină. Tabelul 2 dă exemple de proprietăți despre care vom discuta în continuare. Relația între doi scalari (de ex.

FIZICA CRISTALELOR . Mircea Ionuţ Petrescu Tabelul 2. Tensorul proprietăților care leagă un stimul și un răspuns Proprietate (rang) Densitate (0) Capacitate calorică (0) Piroelectricitate (1) Conductivitate electrică (2) Permeabilitate magnetică (2) Tensor dielectric (2) Susceptibilitate magnetică (2) Conductivitatea termică (2) Dilatare termică (2) Piezoelectricitate (3) Acomodare elastică (4) Rigiditate elastică (4) Stimul (rang) Masă (0) Temperatură (0) Temperatură (0) Câmp electric (1) Câmp magnetic (1) Câmp electric (1) Câmp magnetic (1) Gradient termic (1) Temperatură (0) Câmp electric (1) Tensiune mecanică (2) Deformație (2) Răspuns (rang) Volum (0) Masă (0) Câmp electric (1) Densitate de curent electric (1) Inducție magnetică (1) Deplasare electrică (1) Intensitate de magnetizare (1) Flux de căldură (1) Deformație (2) Deformație (2) Deformație (2) Tensiune mecanică (2) 18 .Conf.ing.dr.

Mircea Ionuţ Petrescu 2. In corpurile omogene. Un prim criteriu de clasificare a proprietăţilor fizice are în vedere independenţa sau dependenţa lor faţă de direcţie. deoarece se manifestă în mod similar în cele două stări ale materiei. dupa tipul vectorilor şi simetria suprafeţei vectoriale. direcţia şi sensul lor. sunt independente de direcţie. piroelectricitatea. pe de altă parte. dilatarea termică etc. piezoelectricitatea. grafic reprezentându-se printr-un vector care exprimă valoarea. de exemplu duritatea. care au în vedere caracterul de tensor al cristalelor (o asemenea proprietate este dilatarea termică prin care cristalele îşi măresc volumul în mod egal în cele două sensuri ale unei direcţii). de exemplu densitatea şi căldura specifică. aceasta fiind chiar condiţia de omogenitate a acestora. conductibilitatea. Valoarea proprietăţii este proporţională cu lungimea vectorului. Clasificarea proprietăţilor fizice ale cristalelor Marea diversitate a proprietăţilor fizice ale corpului solid cristalizat a impus necesitatea unei sistematizări a acestora care sa permită. Proprietăţile fizice vectoriale sunt proprietăţi dependente de direcţie.Conf. criteriu funcţie de care se separă proprietăţi fizice cu caracter scalar sau vectorial.dr. cuantificarea progreselor si limitelor cunoaşterii relaţiilor cauzale iar.FIZICA CRISTALELOR .ing. deci prin vectori polari cu valori diferite în cele două sensuri ale unei direcţii. caracterizate de elemente dirijate de ordinul 1. Proprietăţile vectoriale se împart în mai multe categorii. să constituie in instrument de lucru eficace pentru utilizarea lor în studiul materiei cristaline. După tipul vectorilor se disting: . fiind caracterizate doar printr-o valoare numerică iar grafic fiind reprezentate prin puncte. . Exemple de proprietăţi vectoriale sunt viteza de propagare a luminii.proprietăţi univectoriale. pe de o parte. 19 .proprietăţi bivectoriale. Proprietăţile fizice scalare . Aceste proprietăţi nu sunt relevante pentru a deosebi starea amorfă de starea cristalină. proprietăţile vectoriale au aceeaşi valoare în toate direcţiile paralele.

scheletice. o serie de elemente esenţiale pentru evoluţia corpurilor cristalizate cum sunt mecanismul creşterii şi grupării simetrice a particulelor atomice în cristale. ductibilitatea. Proprietăţi legate de coeziune (mecanice). Proprietăţi morfologice. s-au separat deformaţii reversibile (elastice) şi permanente (plastice.ing.proprietăţi cu simetrie superioară sau proprietăţi vectoriale continue. proprietăţile termice. presiune. Acestea din urmă se divid în concreşteri aparţinând aceleiaşi specii minerale. clivajul. mamelonare. sferulitice. care reflectă în ansamblu comportarea cristalelor şi mineralelor sub efectul unei acţiuni mecanice exterioare. distinct. coroziunea. elasticitatea). spărtura. zgâriere. maleabilitatrea. Din acest punct de vedere proprietăţile fizice ale cristalelor se grupează în mai multe diviziuni. 20 . care variază continuu cu direcţia (în această categorie sunt grupate proprietăţile optice. tipuri de duritate (penetraţie.proprietăţi cu simetrie inferioară sau proprietăţi vectoriale discontinue. casanţa. Mircea Ionuţ Petrescu După simetria suprafeţei vectoriale se disting: . elasticitatea.FIZICA CRISTALELOR . proprietăţile electrice. din punct de vedere fenomenologic. Multitudinea formelor minerale întâlnite în natură a determinat încadrarea lor în diferite categorii. care pot fi regulate (paralele. Principalele proprietăţi incluse în această grupă. reniforme) şi în concreşteri aparţinând unor specii diferite de minerale (epitaxiale). sunt duritatea. translaţii mecanice). spărtura. sfredelire. neregulate (stalactitice. tipuri de elasticitate. O a doua modalitate de clasificare (criteriul fenomenologic) porneşte de la faptul că proprietăţile fizice exprimă. tracht. clivajul. slab).dr. bun. tipuri de clivaj după numărul şi orientarea direcţiilor de minimă coeziune şi după calitatea feţelor de clivaj (perfect. coeziunea edificiilor cristaline. care variază discontinuu cu direcţia manifestând variaţii bruşte şi de amploare a valorii lor chiar pe direcţii foarte apropiate (de exemplu viteza de creştere a cristalelor. rupturale).Conf. şlefuire). proprietăţile magnetice). In funcţie de anumite caracteristici specifice modului de acţiune asupra cristalului şi mineralului sau modului în care acestea reacţionează la efort. simetrice (macle). . axiolitice). striaţiuni) şi aspecte caracteristice pentru concreşterile orientate de minerale. acţiunea mediilor cristalizate asupra diverselor forme de energie radiantă de natură electromagnetică. separându-se aspecte caracteristice pentru indivizii cristalini izolaţi (habitus. tipuri de plasticitate (macle mecanice. pH). influenţa factorilor de mediu (temperatură. foarte bun. plasticitatea.

un proces de radiaţie termică interioară. Mircea Ionuţ Petrescu Proprietăţi optice. în lumină dublu polarizată şi în lumină polarizată convergentă. Pe baza proprietăţilor optice. transparenţa. reprezentând în cazul mineralelor bune conducătoare un flux de căldură produs în urma unei căderi de temperatură iar la cele rău conducătoare.dr. sticlos. prin ridicarea temperaturii. Proprietăţile optice macroscopice (numite şi aparente sau de suprafaţă) pot fi observate cu ochiul liber şi sunt folosite la caracterizarea descriptivă a mineralelor. triboluminiscenţă. In ceea ce priveşte cele două proprietăţi termice esenţiale – conductibilitatea termică şi dilatarea termică – prima este dependentă de direcţie şi are fenomenologic un dublu conţinut fizic. luciul. termoluminiscenţă. dilataţia termică reprezintă un fenomen de deformaţie omogenă. Mineralele pot fi astfel clasificate transparente pentru radiaţia calorică (diatermane) şi opace (adiatermane). luminiscenţa. în proprietăţi observabile în lumină transmisă şi în lumină reflectată. In cadrul lor s-au separat. urma. refracţie. Ele reprezintă rezultatul modificărilor pe care le suferă radiaţiile luminoase la impactul cu cristalele. mătăsos) sau de luminiscenţă (fotoluminiscenţă. adamantin. Cristalele se comportă din punct de vedere termic asemănător cu comportarea lor optică. Primele se subdivid în proprietăţi determinabile în lumină naturală. cristalele se pot împărţi în izotrope şi anizotrope iar cele anizotrope în uniaxe şi biaxe. sidefos. allocromatice. catodoluminiscenţă). refracţie. după modul în care se efectuează observarea lor. Pe de altă parte.FIZICA CRISTALELOR . Proprietăţi termice. ele putând fi mai departe împărţite în uniaxe şi biaxe (razele calorice suferind în masa lor o dublă refracţie şi fiind apoi polarizate). în pozitive şi negative – categorii deosebit de sugestive în determinarea lor. gras. pseudocromatice). în funcţie de factorii care le generează. absorbţie). mai multe tipuri de culori (idiocromatice. Cele mai importante sunt culoarea. Proprietăţile optice microscopice se divid. Proprietăţile optice se pot clasifica. dublă refracţie şi absorbţie. al fenomenelor optice ce se desfăşoară în mediile fizice cristalizate şi amorfe (reflexie. adică de schimbare. de luciu (metalic. după modul lor de examinare. prezentând fenomene de reflexie. în lumină polarizată paralelă. De asemenea mineralele pot fi considerate din punct de vedere termic incolore sau colorate (termocroice) după cum absorb selectiv sau neselectiv radiaţiile termice de diferite lungimi de undă. asterismul. în macroscopice şi microscopice.ing. mineralele amorfe şi cele cristalizate în sistem cubic sunt termic izotrope iar mineralele cristalizate în celelalte sisteme cristalografice sunt termic anizotrope. a formei cristalelor în întreaga 21 .Conf. deoarece radiaţiile infraroşii suferă în mediile cristalizate aceleaşi modificări ca şi radiaţiile din spectrul vizibil.

mineralele se pot împărţi în izotrope. Proprietăţi magnetice. o a treia categorie – feromagnetice – reprezentând un caz particular de intensitate mai mare al paramagnetismului determinat de momentele magnetice ale electronilor produse de spinul acestora. fără anularea omogenităţii fizice reale.Conf. Din punct de vedere al simetriei. selecţia proprietăţilor şi ordinea expunerii fiind în concordanţă cu importanţa şi semnificaţia lor practică. electrice şi magnetice se poate reţine analogia dintre simetria fenomenelor fizice bivectoriale elipsoidale cu caracter de tensori desfăşurate în masa lor. asemănări cu proprietăţile termice. piezoelectricitatea şi polarizarea dielectrică. piroelectricitatea.FIZICA CRISTALELOR . Densitatea şi radioactivitatea sunt proprietăţi importante ale 22 . Privind în ansamblu proprietăţile optice.ing. uniaxe (pozitive şi negative) şi biaxe (pozitive şi negative). la rândul lor. cristalele se împart în bune conducătoare. Mineralele sunt grupate. termice. Dilatarea termică poate fi izotropă şi anizotropă. Proprietăţi electrice. legate de particularităţi ale chimismului şi structurii atomice interne. Principalele proprietăţi electrice considerate sunt termoelectricitatea. în paramagnetice (atrase de magnet) şi diamagnetice (respinse de magnet). semiconductoare şi izolatoare electrice. Din punct de vedere al conductibilităţii electrice. uniaxă şi biaxă. după variaţia intensităţii inducţiei magnetice cu direcţia. după modul lor de comportare într-un câmp magnetic omogen.dr. Examinarea în continuare a proprietăţilor fizice va avea în vedere îmbinarea criteriului fenomenologic cu cel vectorial. fluxul electrostatic având drept corespondent termic fluxul staţionar de căldură iar căderea de potenţial electric ca omolog căderea de temperatură. în legătură cu diferite forme de energie de natură electromagnetică. Mircea Ionuţ Petrescu lor masă. Acestea prezină. cristalelor şi mineralelor.

18 Aur nativ Au 3.02 5. Densitatea şi radioactivitatea Densitatea ρ este o proprietate scalară a unui material care leagă masa m de volumul rezultat V.95 19.30 7.Conf.65 Pirită FeS2 Cuarţ SiO2 2.25 7. G= Wa /( Wa.Fe)2SiO4 Silvină KCl 1.Fe)CaSi2O6 Grafit C 2.58 8.33 Corindon Al2O3 Ortoză KSi3AlO8 2.70 Magnetit Fe3O4 Talc Mg3Si4O10(OH)2 2.71 Hematit Fe2O3 Calcit CaCO3 2.56 Rutil TiO2 Serpentină (Mg.FIZICA CRISTALELOR .50 4.68 5.10 Cupru nativ Cu Fluorină CaF2 3. Densitatea 3.90 Cinabru HgS Enstatit MgSiO3 3. Pentru determinări cantitative trebue determinate masa și volumul.999 973 g/cm3). Tabelul 3.77 Fier nativ Fe Anortit CaSi2Al2O8 Muscovit KAl2(Si3AlO10)(F.30 3.1.92 Grosular Ca3Al2(SiO4)3 Olivină (Mg.Ww) (26) 23 . Densitatea (g/cm3) unor minerale încondiţii de presiune şi temperatură ambientale Gheaţă H2O 0. Mircea Ionuţ Petrescu 3.OH)2 2. Greutatea specifică poate fi măsurată cu o balanță Jolly (Fig. In acest mod greutatea specifică apare ca foarte apropiată numeric de densitate.20 4.50 4. volumul unui obiect de formă neregulată este mult mai greu de determinat.22 3.8) comparând greutatea unui mineral în aer Wa cu cea a aceluiași mineral suspendat în apă Ww. Ea poate fi estimată prin simplă cântărire în mână.dr.15 Halit NaCl 2.ing. m= ρ V (25) 3 și este măsurată de obicei în g/cm . Fe)3Si2O5(OH)4 2.20 3.00 4.80 Galenă PbS Dolomit CaMg(CO3)2 2.61 Zircon ZrSiO4 2.18 5.30 O proprietatea conexă este greutatea specifică G definită ca densitatea materialului împărțită la densitatea apei la 4oC (temperatură la care apa posedă densitatea sa maximă de 0.18 8. Ea variază în limite largi în minerale (Tabelul 3) și de aceea este un instrument de diagnoză important. In timp ce masa este ușor de determinat cu o balanță.16 Diamant C Gips CaSO42H2O 2. El se determină măsurând volumul de apă dislocuit.99 Diopsid (Mg.60 Barirină BaSO4 Albit NaSi3AlO8 2.

24 .8 Reprezentare scematică a balanței Jolly.. și cea a Cl.82+5.17g/cm3 (27) Fig. un parametru de rețea a= 5.89x10-23 g. (b) greutatea relativă Ww a aceleiași probe imersate în apă Principalii factorii care influenţează densitatea cristalelor şi mineralelor sunt compoziţia chimică. gradul de cristalizare.82x10-23 g și cea a unui atom Cl.023x1023 atomi de Na+ este 23g.89)x10-23g/(5.639x10-8cm)3=2. Mircea Ionuţ Petrescu Dacă cunoaștem volumul celulei elementare (determinat din date de difracție de raze X) și modul de ocupare cu atomi al celulei elementare putem calcula densitatea direct.în fiecare celulă elementară.Conf. Să luăm de exemplu halitul (NaCl) cu celula elementară cubică.este 5. Masa atomică (adică masa unui mol) sau 6.ing. Putem deci calcula densitatea: ρ=m/V=4x(3. utilizată pentru determinarea greutății specifice: (a) greutatea relativă Wa a unei probe în aer. structura atomică internă. condiţiile termodinalice de temperatură şi presiune.dr.este 35. In felul acesta masa unui atom Na+ este 3.5g.639 A (1cm= 108 A) și patru ioni de Na+ și Cl.FIZICA CRISTALELOR .

În procesele de preparare a minereurilor. Fe. Ag. din punct de vedere al densităţii. . Ag. Acelaşi mineral aflat în stare cristalină are de regulă o densitate mai mare decât în cazul în care este în stare amorfă. In mod asemănător pentru că volumul scade cu presiunea. În general. Pt. a mineralelor şi rocilor din scoarţa terestră. Zn) prezente în compoziţia chimică determină o densitate mare a mineralelor respective. Aplicarea metodei gravimetrice de prospecţiune se bazează pe repartiţia neuniformă. Pentru că volumul majorităţii materialelor crește ușor cu temperature în timp ce masa rămâne constantă. diferenţa de densitate serveşte la separarea mineralelor metalice grele de cele uşoare de gangă. mineralele cu densităţi mari sunt metalele native (Au. Cu). Hg. Acest fapt este explicabil prin faptul că procesul de cristalizare implică o contracţie a volumului mineralului. Densitatea are diverse aplicaţii teoretice şi practice în studiul mineralelor şi prepararea minereurilor: . Metalele grele (Au. .Condiţiile termodinalice de temperatură şi presiune.Prospecţiunea geofizică. Hg.Gradul de cristalizare.Conf.Structura atomică internă influenţează densitatea în sensul că o densitate reticulară mare conduce la creşterea densităţii în condiţii termodinamice şi de chimism identice. densitatea principalelor minerale utile este cuprinsă între 4 – 7. Cu. 25 . densitatea creşte la ridicarea presiunii. . densitatea scade ușor la ridicarea temperaturii. Mircea Ionuţ Petrescu .Prepararea minereurilor.ing.Compoziţia chimică stoichiometrică influenţează în măsura cea mai mare densitatea. Acest lucru conduce la conturarea anomaliilor negative pentru sare gemă sau a anomaliilor pozitive caracteristice zăcămintelor de minereuri.FIZICA CRISTALELOR . Pb.5 g/cm3 iar a mineralelor de gangă între 2-3.5g/cm3. .dr. Pt.

Radioactivitatea Dezintegrarea radioactivă este un fenomen spontan care nu depinde de temperatură.dr.nt este cantitatea rămasă (dată sub aceeaşi formă). Radiaţiile . de la fracţiuni de secundă până la miliarde de ani. Razele  sunt cele mai rapide. 26 . Toate aceste radiaţii au proprietatea de-a ioniza gazele prin care trec. În aer. dar sunt complet oprite în grosimea unei foi de hârtie obişnuită sau în cel mult o zecime de milimetru de aluminiu. Timpul de înjumătăţire variază în limite foarte largi. până sunt absorbite complet). numite şi raze  . Pe de altă parte. Uraniu-235. .nuclee de heliu (He2+) de mare viteză. Thoriu-232. presiune sau de combinaţia chimică în care apare atomul al cărui nucleu suferă dezintegrarea.FIZICA CRISTALELOR .ing. . echivalent. deşi pentru o populaţie mare de nuclee de un anumit tip se poate estima câte nuclee vor suferi dezintegrarea într-un anumit interval de timp.pozitroni. numite radiaţii (raze) gamma.electroni.n0 este cantitatea iniţială de substanţă (dată ca masă sau ca număr de atomi). Cantitatea de substanţă rămasă în urma dezintegrării radioactive variază după o lege exponenţială: nt  n0  2  t t (28) unde: . numiţi şi raze .Conf. dezintegrarea este un fenomen aleator: nu se poate determina când se va dezintegra un anumit nucleu atomic. numiţi şi raze + . aceste radiaţii se numesc radiaţii ionizante.∆t este o mărime numită perioadă sau timp de înjumătăţire. specifică speciei de atomi. Printre cele mai lungi perioade de înjumătăţire au Uraniu-238. şi reprezintă timpul după care dintr-o cantitate dată de substanţă radioactivă rămâne jumătate din cantitatea iniţială. lungime de undă mică).t este timpul scurs de la începutul experimentului. Mircea Ionuţ Petrescu 3. Există două tipuri de „radiaţii” emise cu ocazia dezintegrării radioactive: Particule subatomice: . .  şi  se deosebesc prin puterea de penetrare (distanţa pe care o pot parcurge într-un anumit mediu.neutroni Unde electromagnetice de mare energie (frecvenţă mare sau. . făcându-le astfel conductoare electrice.2. Din acest motiv.

Mircea Ionuţ Petrescu distanţa maximă pe care o poate străbate nu depăşeşte 11cm.nucleu de heliu) respectiv două unităţi din numărul său atomic (cei doi protoni). Uraniul 238 (92238U. Un exemplu izotopul bismut 83212Bi. La rândul lui protactiniul. se dezintegrează prin raze . restul de 33. prin raze . Detectarea radiaţiilor se poate face pe mai multe căi: . neavând nici sarcină electrică şi nici masă. se dezintegrează foarte încet (timp de înjumătăţire 4. Radioactivitatea se măsoară prin numărul de dezintegrări produse într-o secundă. Exemplu: tritiul (13H) – izotopul cu doi neutroni al hidrogenului . uraniul se transformă în thoriu 234 (90234Th). Acesta din urmă este şi el radioactiv. se 27 . La dezintegrarea  are loc transformarea unui neutron într-un proton şi un electron. .Conf.dr.datorită efectului de ionizare. Razele  sunt mai puţin rapide. nucleul său emite o particulă  şi se transmută în protactiniu 91234Pa. Unitatea de măsură este becquerel (bq) prin care se exprimă cantitatea de radiaţii pe secundă.46 ani.FIZICA CRISTALELOR . Razele  pot străbate cu uşurinţă grosimi considerabile din ţesuturi animale şi vegetale. Pierzând astfel 4 unităţi din numărul său de masă (doi protoni şi doi neutroni . pe acest principiu funcţionează de exemplu detectorul Geiger-Müller. dar considerabil mai penetrante decât cele . Există izotopi radioactivi – este drept puţin la număr – la care unele nuclee se dezintegrează prin raze .Dezintegrarea  produce un nucleu cu număr atomic cu 2 mai mic şi număr de masă cu 4 mai mic . În schimb razele  sunt cele mai penetrante datorită puterii lor de ionizare foarte scăzută (procesele de interacţiune cu atomii substanţei prin care trec sunt foarte rare).Dezintegrarea  produce un nucleu cu număr atomic cu 1 mai mare şi cu acelaşi număr de masă. tot prin emisie de raze . substanţe uşoare şi chiar câţiva centimetri din substanţe grele cum ar fi de exemplu plumbul. are loc o transformare a nucleului în nucleul altui atom: . electronul fiind expulzat ca rază . putând să străbată 2-3mm de aluminiu. pot fi detectate cu electrometre sensibile. celelalte prin raze . Este ceea ce se numeşte o „dezintegrare bifurcată”.5 milioane ani) prin emisie de raze .se transformă în izotopul heliu (23He).cu ajutorul camerei cu ceaţă La cele mai multe tipuri de descompunere radioactivă. cel mai greu dintre izotopii naturali).7%. perioada de înjumătăţire fiind de 12. În aer distanţa nu depăşeşte mai mult de 1015m.prin înnegrirea unei plăci fotografice .ing.

. radiul dezintegrându-se prin emisie de raze . dă 88 naştere izotopului radioactiv al radonului 86222Rn. Cea de-a treia familie este cea a thoriului. fiind radioactiv prin emisie de raze . Radioizotopi naturali Izotopul Timp de Izotopul Timp de instabil înjumătăţire instabil înjumătăţire (ani) (ani) 9 40 147 1. Acesta se transmută mai departe în 90230Th.dr. În natură mai există încă două familii radioactive: una dintre ele.1·109 4. Mai departe.izotopi artificiali obţinuţi de regulă prin bombardarea nuclizilor cu radiaţii corpusculare (.Conf.izotopi naturali care se găsesc în natură şi produc radioactivitate naturală. care produc radioactivitate artificială.2·10 1. care începe cu 90232Th şi se termină iarăşi cu un izotop de plumb (82208Pb).5·109 28 . Izotopii instabili s-au format în cantităţi diferite în sistemul solar pe parcursul celor 5·109 ani de existenţă a acestuia. Izotopii cu timp de înjumătăţire mult mai mic de 5·109 ani s-au dezintegrat de mult transformându-se în izotopi stabili. Dintre aceştia 14 se găsesc în cantitaţi semnificative (Tabelul 4). ). Poloniul se transmută mai departe în izotopul plumbului 206 Pb. adică un nou izotop toriu căruia i se dă numele special de Ioniu. Cascada aceasta de dezintegrări succesive se continuă mai departe până ce se ajunge la izotopul poloniului 84210Po. începe cu 92235U (numit şi actino-uraniu) şi se termină cu un alt izotop de plumb (82207Pb). In natură au rămas izotopii instabili cu timp de înjumătăţire comparabil sau mai mare decât vârsta sistemului solar.4·1010 7. diferit de cel de la începutul seriei căruia i se dă numele de Uraniu II. Spre deosebire de izotopii precedenţi acesta este stabil astfel 82 succesiunea de dezintegrări oprindu-se practic. luând naştere un alt izotop al uraniului. Există două tipuri de izotopi instabili: . Această serie de transformări prin dezintegrări radioactive formează familia radiu-uraniu. Mircea Ionuţ Petrescu transmută în mai departe în 92234U. Ioniul se dezintegrează tot prin emisie de raze  şi dă naştere izotopului radiului 226 Ra.FIZICA CRISTALELOR .ing. Tabelul 4.2·1011 19 K 62 Sn 50 23V 87 37 Rb 115 49 In 138 57 La 142 58 Ce 144 60 Nb 4·1014 6·1010 6·1014 1011 5·1015 3·1015 176 71 Lu 187 75 Re 192 78 Pt 232 90Th 235 92 U 238 92 U 5·1010 4·1012 1015 1.

2 =a 13. Grafitul. biotit) care au legăuri covalente în interiorul straturilor și o legăură ionică slabă între straturi.5 Cuarţ Trigonal 300 6. în care transportul căldurii se face majoritar prin electronii liberi. conductivitatea termică este mul mai mică decât în grafit.63 1.7 8.6 42 29 186 Forsterit Rombic 300 5.50 =a 11.31 16.06 6. Proprietăţi termice 4. In cele discutate anterior am introdus conductivitatea termică în (ecuația 4) q=-kT. Proprietățile termice ale unor cristale.4 14.9 =a =a 325. In schimb 29 .9 9. așezate în ordinea simetriei crescătoare Conductivitate Dilatare termică Capacitate termică Specie Sistem Temp.27 2.1 Calcit Trigonal 300 3.8 117.ing.dr. cu o structură stratificată.9 Enstatit Rombic 300 3.5 In general conductivitatea termică este maximă în direcțiile de maximă densitate atomică.FIZICA CRISTALELOR .16 3.6 9.3 14 =a 9 44.3 83. Exemple de valori ale conductivității termice sunt date în Tabelul 5.11 Halit Cubic 300 5. are o conductivitate termică ce este de patru ori mai mare în interiorul straturilor cu legătură metalică parțială decât perpendicular pe straturi.Conf. Conductivitatea termică Depinde de mobilitatea electronilor în stratul de valenţă sau este consecinţa unei autodofuziuni din interiorul cristalelor. In aceste cristale transportul căldurii se face prin vibrațiile termice.5 Pirop Cubic 300 3.18 =a =a 19.  (10-6K-1) termică molară k (J/msK) mineralogică cristalografic (K) (J/molK) a b c a b c Gips Monoclinic 310 3. Ea este relativ ridicată pentru metale și mineralele cu o contribuție importantă a legăurii metalice cum ar fi grafitul.52 =a 4.80 =a =a 40 =a =a 50. Pentru cristalele ionice și covalente conductivitatea termică este mul mai scăzuă și adesea anizotropă.5 16.38 5.89 =a =a 6.7 =a =a 24.54 Aluminiu Cubic 300 208 =a =a 23 =a =a 24. Aceste valori depind de temperatură și presiune.22 =a 26. Tabelul 5.35 Cupru Cubic 273 410 =a =a 16. In mice (muscovit.18 -3.6 Grafit Hexagonal 300 355 =a 89 -1. Mircea Ionuţ Petrescu 4.72 4.43 Diamant Cubic 273 138 =a =a 0.1.84 3.8 82.

întrucât se dilată după axa Z. Dilatarea termică ij este un tensor de rangul 2.Conf. Dilatarea termică Fig. întrucât leagă incremental de temperatură ΔT (un scalar) de deformația εij (un tensor de rangul 2): (29) εij =ijΔT 4. dar se contractă perpendicular pe ea. (1+2ΔT). cu conductivitatea paralelă cu stratul [001] de șase ori mai mare decât perpendicular pe el. Agregatele policristaline cu textură neorientată sau masele poliminerale au conductivitate termică independentă de direcţie dar puternic influenţată de porozitate şi umiditate. izolatoare termic sunt mineralele cu aspect nemetalic.9 Datorită anizotropiei dilatării termice un cristal sferic devine un elipsoid la încălzire. De asemenea în cazul structurilor fibroase (ex.9a). In mod normal cristalele se dilată în toate direcțiile la încălzire. (1+3ΔT). tremolit) conductivitatea este maximă pe direcţia de dezvoltare a fibrelor. cum este cazul cuarțului (Fig. care coincid şirurilor reticulare cu densitate atomică maximă. Mineralele cu compoziţie complexă din punct de vedere chimic au conductivitatea termică mult redusă.FIZICA CRISTALELOR .dr. (a) în cuarț elipsoidul de temperatură înaltă se dilată în toate direcțiile. Axa Z este vericală. Mircea Ionuţ Petrescu anizoropia este considerabil mai pronunțată. Calcitul se comportă însă diferit. Efectul este prezentat exagerat pentru a-l pune în evidență (coespunzător temperaturii de 10000K) Dacă o sferă ar fi trasată în cristal ea va deveni la modificarea temperaturii un elipsoid cu axele proporționale cu (1+1ΔT). Comportarea 30 .ing. (b) în cristalul de calcit elipsoidul se dilată după axa Z dar se contractă în direcție perpendiculară pe ea. Bune conducătoare de căldură sunt metalele native şi mineralele metalifere cu luciu metalic.2.

FIZICA CRISTALELOR . corindon. Capacitatea calorică 31 . În general prin dilatare cristalele nu îşi schimbă simetria cristalină şi nici relaţiile zonale între feţe. Aplicaţii practice ale dilatării termice: . Pentru asemenea produse se folosesc minerale ca: zircon. cordierit. iar T temperature absolută. mase ceramice din minerale cu litiu.Conf. variază şi unghiul axelor optice precum şi poziţia planului axelor optice. In cazul cristalelor biaxe. ceramică. .Diferenţele dintre dilataţia diferitelor minerale din componenţa unei roci. a sticlăriei şi în general în acele domenii unde este nevoie de obţinere de materiale care rezistă la schimbări bruşte de temperatură de peste 1400C în câteva secunde. având ca efect fracturarea și deteriorarea lor. diferenţele mari între dilataţia apei şi a gheţei etc. Mircea Ionuţ Petrescu anormală precum și marea anizotropie a dilatării termice a calcitului reprezintă cauza pentru care în rocile calcaroase și în marmoră apar tensiuni locale mari la aplicarea unor cicluri termice. ceea ce le reduce valoarea ca material de construcție.dr. reprezină cauza dezagregării mecanice a rocilor supuse variaţiilor bruşte de temperatură. Capacitatea calorică (căldura specifică) Cp reprezintă cantitatea de caldură necesară unitatii de masa (kg) dintr-un corp pentru a-şi modifica temperatura cu un grad şi se exprimă în J/kgK..ing. al căror coeficient de dilatare este foarte mic. 4.3. ΔT este variaţia temperaturii. Dilatarea termică a monocristalelor se măsoară determinând prin difracție de raze X modificarea parametrului rețelei cu temperatura. birefringenţa variază şi ea devenind mai mică. Ecuația de definiție a acestei proprietăți scalare este: ΔS=(C/T)ΔT (30) unde ΔS este modificarea de entropie.Dilatarea termică este importantă din punct de vedere tehnic în industria metalurgică. Constantele optice ale cristalelor se modifică şi anume indicii de refracţie devin mai mici.

FIZICA CRISTALELOR .σ3 In trei dimensiuni suprafața tuturor vecorilor din punctual P reprezintă un elipsoid. relație care se exprimă printr-un tensor de rangul 4. elasicitatea.Conf. adică un număr infinit de vecori în jurul punctului P (Fig. Fig.dr.σ2 .ing. Proprietăți mecanice 5.10. numit elipsoidul tensiunii a cărui mărime este descrisă prin tensorul tensiunii sub forma: 32 . O stare generală a tensiunii în punctul P poate fi reprezentată printr-un elipsoid al tensiunilor. (a) Vectorii radiind din punctul P într-un plan descriu o elipsă care definește mărimea tensiunii în diverse direcții. Elasticitatea In capitolele precedente am discutat unii scalari și unii tensori de rangul 2. Acum vom examina o proprietate mai complexă. care exprimă o relație unică între doi tensori de rangul 2 și anume tensiunea mecanică (σ) și deformația elastică (ε).10).1. Tensiunea σij este definită ca o forță dFi aplicată într-o anumită direcție care acționează pe un element de suprafață dAj . (b) Elipsoidul tridimensional al tensiunii cu axele principale σ1 . σij = dFi / dAj (31) O stare mai completă a tensiunii într-un punct trebue să ia în considerație nu numai o singură direcție ci toate direcțiile. Mircea Ionuţ Petrescu 5.

Elipsoidul rezultat se numește deformație sau elipsoidul deformației cu axele λ1. ilustrează modul cum cercul se transformă în elipse de arie egală. Această formă este cunoscută ca elipsoidul deformației și are axele λ1.σ2.Conf.dr.λ3.11 (a) Dacă un cristal sferic este supus unei tensiuni generale cristalul se deformează adoptând o formă elipsoidală. Direcțiile de întindere și de comprimare sunt indicate prin săgeți.FIZICA CRISTALELOR . Mircea Ionuţ Petrescu 2 2 x1 x 2 x 3 2   2 1 (32) 2 1 2 3 2 Cele trei direcții ortogonale principale σ1. Dacă se aplică unui cristal sferic o tensiune generală rețeaua se va deforma devenind un elipsoid. Tensorul tensiunii relativ la axele principale este: 11  0   0   11   12 13  0  22 0 12  22  23 0  0    33   13   23    33   (32a) sau relativ la un sistem arbitrar de axe: (32b) Fig. (b) Cazul bidimensional. Această deformație poate 33 .11a).λ2.ing.σ3 sunt numite axe principale cu mărimea σ1>σ2>σ3.λ2.λ3 (Fig.

In general solidul anizotrop cu simetrie triclinică are 21 componente independente. Figura 11b ilustrează schimbarea de formă la volum constant pentru starea de tensiuni plană (bi-dimensională). Aceată dependență poate fi extinsă într-o relație liniară între cele șase componente independente ale tensiunii σij și cele ale deformaței εkl ambele mărimi fiind tensori simetrici (legea lui Cauchy). ε6=2ε12. dar numărul acestora se reduce la 36 datorită simetriei tensorului tensiunii σij și a tensorului deformației εkl. Mircea Ionuţ Petrescu să fie sau să nu fie însoțită de o modificare a volumului.FIZICA CRISTALELOR . ε2=ε22. σ6=σ12. σ4=σ23. Să menționăm că unele diametre sunt alungite (suprafața elipsoidului iese în afara sferei) în timp ce alte diametre sunt comprimate. σ3=σ33. dar acestea se reduc la 3 pentru cristralele cu simetrie cubică și la 2 pentru un mediu izotrop necristalizat (de exemplu o sticlă amorfă) – vezi tabelul 6. σ2=σ22. ceea ce generează două seturi de șase ecuații. } (34b) Constantele elastice sunt apoi reprezentate printr-o matrice Cij de 6x6 constante. } (34a) ε={ε1=ε11. Aceste ecuații pot fi scrise în formă matricială astfel: σij=cijkl εkl (33a) sau în forma alternativă: εij=sijkl σkl (33b) Tensorul de rangul 4 cijkl este numit constantă de rigiditate elastică sau constanăa elastică iar tensorul sijkl este numit modul de elasticitate sau modul de acomodare elasică.Conf. ε5=2ε31. 34 . O afirmație generală referioare la comporatea elastică este cea exprimată prin legea Hooke care spune că deformația elastică este proporțională cu tensiunea aplicată.dr. Un tensor de rangul 4 are în general 81 (=34) componente. Voigt reprezintă tensorii tensiunii și cel elastic printr-o rețea monodimensională de de 6 componente independente: σ={σ1=σ11. Intr-un crystal nu pot fi făcute presupuneri privind izotropia răspunsului elastic și deci va trebui să scriem fiecare componentă a tensiunii ca o funcție liniară de toate componentele deformaţiei și viceversa. 1971). Mai mult încă din rațiuni termodinamice tensorul elastic este simetric și aceasta reduce numărul componentelor independente la 21. ε4=2ε23. Reduceri suplimentare pot să apară datorită simetriei cristalului.ing. dar este adesea descris într-o notație matricială bi-dimensională sugerată de Voigt (1928) și majoritatea handbook-urilor listează constantele elastice ale mineralelor în această notație (Simmons și Wang. Tensorul elastic de rangul 4 este cvadridimensional. ε3=ε33. σ5=σ31.

Numărul componentelor independente ale tensorului elastic pentru diferite simetrii cristaline Triclinic (toate grupurile punctuale) 21 Monoclinic (toate grupurile punctuale) 13 Rombic (toate grupurile punctuale) 9    Tetragonal  4. 42m.ing. 35 . Pentru un cristal dat forma suprafeței trebue să se conformeze simetriei cristalului.FIZICA CRISTALELOR . 3 2 / m      Hexagonal (toate grupurile punctuale) Cubic (toate grupurile punctuale) Izotropic (necristalografic)   / m  / m  / m       2 Fig. Mircea Ionuţ Petrescu Tabelul 6.Wolframul este aproape izotrop.12b).12a) sau mai redusă ca în cazul aluminiului (Fig. 4 / m  7      Tetragonal  4mm. 4 / m 2 / m 2 / m        6 7 6 5 3  Trigonal  3.Conf. Anizotropia (raportul între valoarea maximă și cea minimă) poate fi mare ca în cazul aurului (Fig. 32. 3        Trigonal     3m.12c pentru zinc. Pentru cristalele hexagonale proprietățile elastice au simetrie axială așa cum este ilustrat în Fig.12 Suprafța rigidității elastice pentru aur (a). 4. aluminiu (b) și zinc (c) La fel ca pentru un tensor de rangul 2 proprietățile direcționale ale tensorului elastic de rangul 4 pot fi vizualizate ca o suprafață. Pentru rigiditate această suprafaţă este mai complexă decât un elipsoid și chiar pentru cristale cubice ea este în general anizotropă.dr. 422.

propagarea undelor elastice într-un agregat este de asemenea anizotropă (Kocks și alții. Suprafața tridimensională a a vitezelor este ilustrată în Fig. Fig. Al doilea tip consă dintr-o undă transversală S în care mișcarea particulelor este perpendiculară pe direcția de propagare (ca în cazul undelor electromagnetice ce constitue lumina) -Fig.FIZICA CRISTALELOR .14a arată că pentru olivină există o diferență de peste 25% între viteza celei mai rapide unde (paralelă cu direcția [100]) și viteza celei mai lente unde (paralelă cu direcția [010]). Primul este numit o undă longitudinală P și implică mișcarea particulelor paralel cu direcția de propagare(Fig. care s-a produs probabil în timpul convecției.1999 Constantele elastice joacă un rol central în propagarea undelor elastice și sunt de mare importanță pentru seismologi.ing. 36 . Două tipuri de unde elasice pot fi transmise printr-un solid izotrop. 1996). Seismologii au stabilit că orientarea preferată a olivinei în peridotitele din mantaua superioară a pământului. Mișcarea particulelor în raport cu direcția de propagare DP este indicată prin săgeți.14b. 2000).13b -.13a). Dacă cristalele de olivină sunt aliniate.dr. cum se întâmplă adesea în rocile deformate. Mircea Ionuţ Petrescu Fig. Din constantele elastice putem calcula vitezele.13 Propagarea undelor elastice într-un cristal. Seismologii utilizează timpii de parsurs a acestor unde prin mediile din interiorul globului terestru pentru a descifra proprietățile elastice ale straturilor interioare ale planetei. După Shearer. Este indicată de asemenea lungimea de undă pentru (a) undele longitudinale P și (b) pentru undele transversale S.Conf. provoacă anizotropia observată în undele seismice (Silver.

Metoda se bazează pe evidenţierea diferitelor viteze de propagare a undelor elastice în diferite minerale şi roci. Mircea Ionuţ Petrescu Fig.15 Variația azimutală a vitezelor undelor seismice longitudinale pentru undele de suprafață în vecinătatea insulelor Hawaii Această proprietate este folosită în geofizică la stabilirea limitelor de separaţie dintre două medii naturale diferite.ing. (a) Schița cristalului cu vitezele undei P în cele trei direcții principale.Conf. (b) Harta suprafeței vitezelor undei P în aceeași orientare De exemplu în mantaua oceanică de sub insulele Hawaii. există o variație azimutală de peste 10% în vitezele undelor P (Fig.15). valorile vitezelor sunt multiplicate la pătrat pentru a face diferența mai evidentă. 37 . Fig. De exemplu în rocile sedimentare v<2000 m/s iar în rocile metamorfice şi magmatice v~5000 m/s.dr.FIZICA CRISTALELOR .14 Propagarea undelor P într-un cristal de olivină.

Unele specii minerale au o plasticitate relativă determinată de deplasarea unei porţiuni din masa lor. sub forma unor translaţii de plane reticulare. acestea suferind deplasări pe un anumit plan sau pe o anumită direcţie. De asemenea în toate direcţiile cuprinse în aceste două sectoare de plane. Plasticitatea Dacă intensitatea forţei exterioare care acţionează asupra unui cristal este la limita de elasticitate. acesta devenind plastic.FIZICA CRISTALELOR .  (011 2) prin In cristalul supus acţiunii de deformare plastică există două sisteme de plane atomice ale căror drepte nu suferă nici o schimbare de lungime. Deplasările se pot produce în mod regulat sau aleatoriu.2. Direcţiile din cele două plane care nu suferă schimbări în lungime sunt 38 . dar fără ca prin acţiunea ei cristalul să-şi piardă coeziunea.ing.dr. a.Conf. când sunt supuse unor presiuni reduse. Mircea Ionuţ Petrescu 5. exercitate asupra cristalelor acţionează asupra particulelor constitutive. In cazul deplasărilor întâmplătoare a unor porţiuni din volumul cristalului are loc o alunecare în trepte sub acţiunea unei forţe mecanice şi se produc translaţii mecanice. Deformaţiile plastice sunt explicate astfel: acţiunile mecanice orientate. In toate celelalte direcţii punctele din poziţia iniţială de pe o dreaptă stau tot pe aceeaşi dreaptă în poziţie deplasată dar la distanţe între ele mai mari sau mai mici. atunci deformaţia pe care o suferă cristalul este permanentă. se produc alunecări simple care conduc la formarea maclelor mecanice. fără ca aceste deplasări să producă fragmentarea cristalelor.16 Explicarea structurală a maclei mecanice a calcitului după faţa alunecare simplă. In cazul unor deplasări regulate sub acţiunea unei forţe mecanice orientate. Aceste zone translatate stau într-o poziţie simetrică faţă de partea rămasă nedeformată. Fig. distanţele între puncte rămân aceleaşi şi după deformare. Alunecări simple sau macle mecanice.

suferă deplasări treptate. Direcţia în care se face translaţia este un şir reticular cu parametri mici (Fig. ceea ce presupune lipsa unei simetrii de reflexie între aceste plane.FIZICA CRISTALELOR . Componenta (distanţa) de alunecare este egală cu o fracţiune de parametru al celulei elementare a cristalului. Numeroase specii de minerale cristalizate. 16) în raport cu planul de alunecare. Deci prin translaţie se înţelege alunecarea unor pachete reticulare paralele de grosimi diferite într-un cristal. In general translaţia treptată a unei porţiuni din volumul cristalului se produce după un anumit plan şi într-o anumită direcţie. t-direcţie de translaţie. În structura maclei mecanice partea deformată stă în poziţie simetrică prin reflexie faţă de partea nedeformată (Fig. prin deformare sfera devine elipsoid de rotaţie aplatizat.17 Explicaţia structurală a translaţiilor: T-plan de tranlaţie. Mircea Ionuţ Petrescu planene paralele cu planul ce separă partea deplasată de partea fixă a cristalului.dr. deci alunecări în trepte ale planelor atomice. Translaţiile mecanice depind de intensitatea şi de durata acţiunii forţei solicitatoare. Fig. de-a-lungul unor plane atomice care sunt de obicei plane de densitate atomică mare. b. care devine plan de maclă. Alunecarea se face numai într-un singur sens al direcţiei fiind descrisă de un vector de tip polar. solicitate unilateral fără a depăşi limitele lor de coeziune. Translaţii mecanice. Planul de translaţie corespunde unor feţe 39 . fără formare de macle. Planul de translaţie se notează cu T iar direcţia de translaţiea se notează cu t.ing. Dacă exercităm o presiune unilaterală asupra unei sfere de calcit.17).Conf. deci alunecarea simplă este o proprietate vectorială cu cuprafaţă elipsoidală.

Prin uşoara lovire aplicata cu un corp ascuţit plasat în poziţie perpendiculară pe planul unei feţe de cub a unui cristal de halit (sare gemă – NaCl) se obţine o figură de percusiune caracteristică cristalului de sare. Atunci când sunt supuse la 40 . metale cu maleabilitate şi ductilitate foarte bune. din punct de vedere structural.b) în formă de stea cu trei braţe orientate de asemenea paralel cu feţele de dodecaedru romboidal corespunzând unor direcţii de translaţie. unele cristale conduc la figuri caracteristice a căror simetrie este în concordanţă cu simetria feţelor în planul cărora au fost provocate. Figuri de percusiune şi presiune. De exemplu în sistemul cubic planele atomice cu densitate maximă sunt cele de octaedru (111) care admit fiecare trei direcţii de translaţie [110]. fierul. păstrându-se astfel coeziunea cristalului. platina.18. Alunecarea se face în ambele sensuri ale direcţiei.dr. figură constituită din două braţe principale paralele cu feţele de dodecaedru romboidal (110) şi care apar în câmpul feţei de cub (001) în formă de două crăpături diagonale. Prin alunecare. Planul de translaţie este frecvent un plan de simetrie al cristalului. argintul. care nu trebuie să se confunde cu feţele de clivaj.ing. aluminiul. [011]. deformat plastic prin alunecare. Componenta (distanţa) de translaţie este cel puţin egală cu un parametru întreg al şirului atomic. fenomene ce decurg din existenţa unor plane de translaţie în reţeaua cristalină. In schimb pe o faţă de octaedru (111) a unui cristal de halit se obţine. iar deplasarea în acest plan este arbitrară. c. paralele cu feţele de cub (Fig. aurul. [101]. Grosimea păturilor alunecate paralel cu planul de translaţie este foarte redusă.FIZICA CRISTALELOR . o figură de percusiune (Fig. Ambele crăpături străbat un sistem de fisuri fine. plumbul.18.a) reprezentând de astă dată direcţii de clivaj. Mircea Ionuţ Petrescu cristalografice cu indici raţionali mici. solicitări mecanice prin percusiune (lovire) sau presiune. Translaţiile mecanice explică maleabilitatea şi ductilitatea metalelor. Cu această structură cristalizează cuprul. acestea sunt orientate de cele mai multe ori perpendicular pe diracţia de maximă coeziune.Conf. în condiţii identice. In ceea ce priveste orientarea cristalografică a planelor de translaţie. reprezentând direcţii de translaţie. vor fi mereu faţă în faţă particule constitutive (ioni) încărcaţi cu sarcini electrice contrare. fiind bipolară.

18 Figuri de percusiune la un cristal de halit: (a) pe faţa de cub (001). Tipurile de clivaj pot fi clasificate în funcţie de orientarea în spaţiu a suprafeţelor de clivaj sau după calitatea planelor de clivaj.FIZICA CRISTALELOR . Clivajul Clivajul este o proprietate fizică specifică exclusiv materiei cristalizate care constă în divizarea cristalelor. iar pe planul bazal (0001). În fiecare sistem 41 .3. secţionat în acest scop. Factorii care influenţează clivajul sunt densitatea reticulară. (b) pe faţa de octaedru (111).ing.Conf. Simetria acestor figuri devine evidentă în cazul cristalelor trigonale de calcit.19 Figuri de percusiune la un cristal romboedric de calcit: (a) monosimetrică pe faţa de romboedru (10-11). 5. Orientarea suprafeţelor de clivaj depinde de direcţiile de minimă coeziune care se manifestă în reţeaua cristalină a mineralelor în strânsă legătura cu simetria internă şi externă a cristalelor. atunci când sunt supuse unei solicitări mecanice orientate pe direcţia de minimă coeziune.19). Caracteristic pentru clivaj este faptul că se produce pe aceiaşi direcţie pentru o anumită specie mineralogică şi se manifestă constant indiferent de forma şi dimensiunea cristalelor. se obţine o figură trisimetrică (Fig. Mircea Ionuţ Petrescu Fig. Pe faţa de romboedru se obţine o figură monosimetrică. echidistanţa dintre planele atomice şi tipurile de legături care acţionează între particulele atomice. (b) trisimetrică pe planul bazal (0001).dr. Fig. după suprafeţe mai mult sau mai puţin plane.

nu se mai obţine altă suprafaţă de desfacere decât suprafaţa netedă a planului de clivaj. . .4.ing. suprafeţele de clivaj sunt relativ plane cu luciu sticlos-uleios. Cristalul se desface în lamele subţiri care au luciu perlat. Duritatea Vickers este cea mai utilizată deoarece se pot realiza determinări chiar la dimensiuni microscopice ale granulelor minerale. Principalele tipuri de durităţi. sfredelire.Clivaj distinct (alunit. . Duritatea Duritatea reprezintă rezistenţa opusă de un mineral unor acţiuni mecanice exterioare. Brinell.Clivaj bun (fluorină. clorite) se produce cu uşurinţă. Rockwell). apar fragmente care reflectă forma cristalografică. Din acest punct de vedere se deosebesc următoarele tipuri de clivaj: . Metodele utilizate pentru măsurarea durităţii se referă la fenomene fizice de natură diferită în funcţie de modul în care este aplicată forţa mecanică necesară evidenţierii durităţii. Duritatea se exprimă prin inversul 42 . Duritatea la şlefuire (duritatea Rosiwal) se determină prin şlefuirea cu un abraziv până la tocirea acestuia. amfiboli. baritină. În funcţie de geometria penetratorului există mai multe sisteme de determinare a durităţii la penetraţie (Vickers. . şlefuire şi zgâriere.Conf.dr. se obţine totdeauna prin lovire cu o forţă exterioară. feldspaţi) desfacerea se realizează relativ uşor. Jäggar) se determină utilizând un sfredel care acţionează asupra mineralului cu o turaţie constantă realizând orificii de un anumit diametru şi adâncime. Mircea Ionuţ Petrescu cristalografic apar orientări specifice ale suprafeţelor de clivaj. Calitatea suprafeţelor de clivaj se apreciază după uşurinţa cu care se produce clivajul şi după aspectul suprefeţelor respective.FIZICA CRISTALELOR . granaţi) desfacerea se realizează după feţe mai puţin plane cu suprafeţe întrerupte sau în formă concoidală. criolit) desfacerea este dificilă. în funcţie de specificul acţiunii asupra mineralului.Clivaj foarte bun (calcit. bismutit. piroxeni) desfacerea planului de clivaj este mai dificilă. sunt duritatea la penetraţie. paralele cu feţe de cristal ale formelor cristalografice caracteristice sistemului respectic. Duritatea la sfredelire (Pfaff.Clivaj slab (olivină. 5. Duritatea la penetraţie constă în rezistenţa la pătrundere opusă de mineral unui penetrator ascuţit de diferite forme asupra căruia acţionează o forţă determinată. suprafaţa de clivaj este netedă şi are luciu sticlos. cu luciu gras.Clivajul perfect (mice. Mineralul etalon pentru acest tip de duritate este corindonul cu duritare 1000.

Reprezentând grafic măsurătorile se obţin curbe de durităţi care exprimă variaţia durităţii în funcţie de direcţie. durata şlefuirii. Duritatea la zgâriere poate fi determinată comparativ cu cea a unor minerale etalon cuprinse în scara lui Mohs. selecţionate după criteriul frecvenţei lor în natură sau a criteriului deosebit de accentuat al durităţii lor. celălalt asociat unui disc pentru greutăţi de care este fixat un vârf ascuţit de oţel sau diamant. 9-corindon.ing. 5-apatit. Acestor minerale le-au fost atribuite durităţi cuprinse între 1 şi 10 în ordinea creşterii durităţii: 1-talc. Prin variaţia greutăţilor la diferite direcţii ale unei feţe de cristal se pot măsura valorile durităţilor în toate direcţiile cristalografice ale planului respectiv. Gradele de duritate sunt arbitrare. Duritatea depinde de tipul de reţea (ionică. moleculară) şi de caracterul reţelei (homeodesmic . Mircea Ionuţ Petrescu pierderii de greutate a mineralului datorată şlefuirii. Cu sclerometrul se poate stabilii mărimea durităţii cu ajutorul diferenţelor de duritate utilizate. În valoare absolută duritatea la zgâriere poate fi determinată prin metoda Seebeck utilizând sclerometrul (constituit din două braţe de pârghie.dr. atomică.Conf. Aceste curbe reproduc simetria feţei de cristal investigate deoarece duritatea variază identic în direcţii echivalente din planul unei feţe. 3-calcit. 7-cuarţ. diferenţele de duritate dintre două trepte fiind inegală astfel încât creşterea durităţii nu poate fi asimilată unei funcţii liniare.heterodesmic pe de o parte sau izodesmic – anizodesmic pe de altă parte).FIZICA CRISTALELOR . 43 . unul cu un şurub reglabil. 2-gips. metalică. 4-fluorină. 8-topaz. 6-ortoză. viteza de frecare etc. ţinând seama de factorii care influenţează acest tip de determiări: presiunea aplicată. 10-diamant.

Conf. Efectul piezoelectric nu este observat în toate diredțiile cristalului. Lipsa simetriei este o condiție pentru apariția unor proprietăți ca piezoelectricitatea (de la cuvântul grecesc piezein care înseamnă a presa). piezoelectricitatea dijk este deci un tensor de rangul 3. Efectul piezoelectric poate fi descries astfel.ing. εjk=dijk Ei (35) unde Ei este o componentă a vectorului E iar εjk este un tensor de rangul 2. Dacă se aplică un câmp electri E unor cristale non-centrice forma cristalului se modifică ușor.dr. cel puțin pentru unele axe.FIZICA CRISTALELOR . Fig.16 Piezoelectricitatea în cuarț. Mircea Ionuţ Petrescu 6. 44 .1. (b) Comprimarea paralelă sau perpendiculară pe o axă cristalografică produce o deplasare a sarcinilor și induce un câmp electric. adică se produce o deformație ε. (a) Intr-un cristal de cuarț nedeformat cationii (Si4+) și anionii (O2-) se echilibrează. Piezoelectricitatea Intr-un cristal în care lipsește un centru de simetrie există o direcționalitate absolută. piroelectricitatea şi activitatea optică. Acest efect este reversibil: aplicând o tensiune unui cristal vom induce un camp electric. Cristalele cu un centru de simetrie nu manifestă aceste proprietăți. Proprietăți electrice 6.

ing. așa cum vom demonstra pe un model simplificat. Inelele cu 3 membri sunt mai relevante pentru discuția de față și un asemenea inel este arătat schematic în Fig. Dacă se taie din cristalul de cuarț o bară parallel cu axa Z și bara este întinsă. Structura cuarțului conține lanțuri în spirală de tetraedrii de SiO44. In traductori și senzori de presiune. în care sunt indicate și axele cristalografice.17 Reprezentare pătratică a tensorului piezoelectric în cuarț constă din trei lobi extinși paraleli cu sensurile pozitive ale axelor cristalografice. în care Jacques și Pierre Curie au observat pentru prima dată în 1880 efectul piezoelectric.dr. sarcinile electrice se deplasează și pe o parte se induce un camp electric cu un surplus de sarcină negativă și pe cealaltă parte un camp electric cu un surplus de sarcină pozitivă (Fig. Vibrațiile mecanice ca cele din acele vechilor fonografe erau înregistrate cu un cristal de cuarț și transformate 45 .și Si4+ sunt echilibrate. In structura cristalului nedeformat sarcinile electrice ale ionilor O2.paraleli cu axa Z a cristalului.17a. Reprezentarea pătratică a tensorului piezoelectric de rangul 3 are o formă ciudată cu trei lobi de-a lungul sensurilor pozitive ale axelor cristalografice și cu o valoare zero în majoritatea celorlalte direcții așa cum este ilustrat în Fig. In proecție această structură apare sub formă de inele de tetraedri cu 6 sau 3 membri. Fig.16b).FIZICA CRISTALELOR .Conf. Mircea Ionuţ Petrescu Explicaţia piezoelectricității se află în structura cristalină. Viceversa putem aplica un camp electric oscilant unui cristal de cuarț și vom produce vibrații mecanice.16a. Există o mare varietate de aplicații ale piezoelecricității. presiunea aplicată cristalului produce un camp electric care este apoi amplificat și măsurat.

capetele opuse dezvoltă sarcini electrice diferite. turmalina). 4.dr.ing.Conf. Tipurile de simetrie compatibile cu piroelectricitatea ctistalelor Grupul punctual Direcţia axei de simetrie polare 1 orice direcţie 2 [010] m toate direcţiile din planul (010) 2mm. 3m. A. cu menţiunea că se produce atât în cazul unui cristal întreg cât şi într-un fragment de cristal. 3. (Fig. 6mm [001] 6. Efectul invers are aplicații pentru reglarea precisă a ceasurilor cu cuarț și acordarea undelor radio. Acest fenomen este caracteristic mineralelor hemimorfe cu axă principală de simetrie de tip polar (ex. proprietate fizică vectorială. Dacă se aplică un voltaj alternativ unei felii de cuarț tăiată convenabil cristalul se va contracta și dilata alternativ. 4mm. Mircea Ionuţ Petrescu astfel într-un semnal electric. Fenomenul se manifestă prin exercitarea unui moment electric în masa cristalului şi se rezumă la separarea sarcinilor electrice pozitive şi negative.18). Sulful încărcat negativ se aglomera la un capăt al cristalului și oxidul de plumb încăcat pozitiv se aglomera la celălat capăt al cristalului.FIZICA CRISTALELOR .2. iar cel încărcat negativ pol antilog. Datorită fricțiunii particulele se încărcau electric (negative pentru sulful galben și pozitiv pentru oxidul roşu de plumb). 6. Ceasurile cu cuarț măsoară timpul numărând oscilațiile unui curent alternativ a cărui frecvență este fixată de cristalul de cuarț aflat în vibrație. se manifestă numai în cristale cu axă de simetrie de tip polar (Tabelul 7).Kundt (1883) a depus pe cristalele de turmalină încălzite un praf dintr-un amestec de sulf și dioxid plumb. Piroelectricitatea (de la cuvântul grecesc pur care înseamnă foc) a fost observată foarte timpuriu de Theophrastus. Când cristalele prismatice de turmalină (cristalizate în grupul punctual trigonal 3m) sunt încălzite. Piroelectricitatea. permițând astfel observarea fenomenului. a cristalelor dielectrice la variaţia temperaturii. în diferite părţi ale lor. Tabelul 7. Frecvența vibrațiilor depinde de geometria și dimensiunea cristalului și se situiază în gama 10 5 s -1 . In tehnologia radio numai semnalele care se acordă cu oscilațiile cuarțului sunt amplificate ceea ce permite o reglare fină după frecvență a semnalului radio. Piroelectricitatea 46 . Capătul axei încărcat pozitiv la încălzirea cristalului este numit pol analog. Fenomenul piroelectric constă în încărcarea cu electricitate de sens contrar.

In esenţă efectul termoelectric este expresia relaţiei existente între proprietăţile termice şi electrice în cristalele anizotrope. unde calcopirita este negativă iar pirita pozitivă. Cristalele piroelectrice se utilizează la termometrele electrice. metalele formând din acest punct de vedere următoarea serie termoelectrică: Bi → Ni → Pt → Pd → Co → Mn → Ag → Sn → Pb → Cu → Au → Zn → Fe → As → Sb (termenii extremi fiind Bi . în particular a radiaţiei infraroşii.18 Piroelectricitatea în turmalina trigonală. Particulele de sulf încărcate negativ se aglomerează la un capăt al cristalului încălzit iar particulele încărcate pozitiv de oxid de plumb se aglomearează la capătul opus. Este o proprietate fizică specifică metalelor şi mineralelor cristalizate bune conducătoare de electricitate care constă în producerea unui curent electric prin încălzirea sau răcirea contactului dintre acest tip de substanţe. Curentul electric trece de la polul negativ la cel pozitiv.ing. Curentul termoelectric se propagă în sensul indicat de săgeţi şi este cu atât mai intens cu cât substanţele aflate în contact sunt mai îndepărtate între ele în seria termoelectrică. care permit măsurarea temperaturii cu o exactitate de până la 10-6 grade.dr.FIZICA CRISTALELOR . precum şi la construirea unor receptori sensibili la fluxuri termice cu variaţie rapidă.3.Conf. Mircea Ionuţ Petrescu Fig. un exemplu de serie termoelectrică este: calcopirită → piroluzit → pirotină → pirită. Termoelectricitatea 47 .negativ şi Sb – pozitiv). În cazul mineralelor. 6.

se disting clase de simetrie uniaxe sau biaxe similare celor de la proprietăţile optice. Conductibilitatea electrică a mineralelor depinde de metalele prezente în compoziţia lor chimică. Polarizarea dielectrică este corespondenta magnetizării.dr. spineli. Mircea Ionuţ Petrescu 6. cuarţ). se exprimă prin mărimea vectorială P. de constantele dielectrice (). Transmiterea curentului electric prin mobilitatea electronilor se produce mai uşor atunci când banda de valenţă este incomplet ocupată de electroni. biotit) sau scăzută (sulfaţi. Polarizarea dielectrică Cristalele dielectrice se comportă într-un câmp electric omogen în mod similar comportării într-un câmp magnetic. În cazul mineralelor izotrope şi amorfe conductibilitatea electrică este aceiaşi în orice direcţie a cristalului. carbonaţi. piroxeni. cu axa mare de electrizare în direcţia liniilor de forţă ale câmpului. turmalină.Conf. ce variază cu direcţia şi este dependentă de coeficienţi de susceptibilitate electrică (). Conductibilitatea electrică a mineralelor cristalizate depinde de compoziţia chimică. Conductibilitatea electrică se utilizează practic în separarea electrostatică a mineralelor cu condictibilităţi diferite. In funcţie de forma şi poziţia în cristal a elipsoidului de electrizare.FIZICA CRISTALELOR . 48 . Suprafeţele vectoriale care descriu variaţia polarizării dielectrice au formă fie elipsoidală fie sferică. sructura reticulară şi de simetria cristalelor. Conductibilitatea electrică Din punct de vedere al conductibilităţii electrice mineralele se împart în conducătoare de electricitate (cele cu aspect metalic). cromit) de minerale de gangă cu conductibilitate moderată (amfiboli. de natura şi simetria cristalelor. Conductibilitatea electrică este diminuată de prezenţa defectelor de reţea şi a impurităţilor prezente în reţaua cristalină.ing. spre deosebire de mineralele cristalizate anizotrope în cazul cărora conductibilitatea variază funcţie de direcţie. pirotină. hematit. termice sau magnetice. Metalele în care stratul de valenţă s este complet ocupat de electroni conduc mai puţin curentul electric decât acelea cu stratul s ocupat parţial de electroni.4. pirită. Un cristal dielectric suspendat intre doi conductori încărcaţi cu electricitate de semn contrar se electrizează şi se orientează în câmpul electric inductor ca şi în câmpul magnetic în conformitate cu simetria cristalului. ilmenit. izolatoare electric (minerale dielectrice cu aspect nemetalic) şi minerale de tranziţie – semiconductoare (sulfuri şi sulfosăruri). Prin această metodă se pot separa minerale metalice bune conducătoare (magnetit.5. 6.

) Mineralul cristalografic a b c Baritină Rombic 7.34 Diamant Cubic 5.Conf.60 7.) faţă de vid care are constanta dielectrică egală cu 1 (Tabelul 8).g.g.s.70 Calcit Trigonal 8.65 12. Constantele dielectrice ale unor minerale Sistemul Constante dielectrice  (c.77 Susceptibilitatea electrică depinde de structura internă a cristalelor. respectiv a ionilor constitutivi în care se produc deplasări ale sarcinilor pozitive şi negative sub influenţa câmpului electric.58 Cuarţ Trigonal 4.87 Galenă Cubic 18. deci de structura atomilor.s.dr.FIZICA CRISTALELOR . Tabelul 8. direcţiile cu densitatea reticulară maximă sunt şi direcţiile cu constantele dielectrice cele mai mari. Mircea Ionuţ Petrescu Constantele dielectrice sunt exprimate în unităţi (c.ing. 49 .60 4. Constanta dielectrică variază în raport cu compactitatea structurii atomice reticulare.02 8.00 Halit Cubic 5.

nu există un camp magnetic intern. Dar câmpurile magnetice ale celor doi electroni de spin opus din același orbital se anulează reciproc. Atomii sau ionii cu electroni neîmperechiați includ metalele de tranziție ai căror orbitali 3d sunt numai parțial umpluți cu electroni. Proprietăți magnetice Dacă un câmp magnetic de intensitate H este aplicat unui cristal el va produce un moment magnetic M: M=H (36) unde  este susceptibilitatea magnetică și este un tensor de rangul 2. cu o alternanță de atomi Mn și O. ele sunt toate aliniate paralel cu direcția [11 0] . halitul și calcitul sunt exemple din acest grup. dar dipolii adiacenți sunt de semn opus (numai cationii sunt arătați în Fig. Cuarțul. având cinci electroni 3d neîmperecheați.dr. In cristalele diamagnetice numai un camp magnetic extern poate produce un camp magnetic intern slab care se opune celui extern. Totuși dacă examinăm momentele magnetice asociate cu Mn.FIZICA CRISTALELOR . De aceea în cristalele cu cu toți atomii sau ionii având spinii împerecheați. De aceea susceptibilitatea cristalelor diamagnetice este <0. Astfel structura magnetică prezentată de dipoli nu mai are simetrie cubică și celula elementară este dublată de-a  50 .Conf.19a). Mișcările electronilor şi nucleonilor dau naștere la câmpuri magnetice în cristal și dintre aceste mișcări cea mai importantă este mișcarea de spin a electronilor (câmpuri magnetice mai pot fi produse de mişcările orbitale ale electronilor şi de vibraţiile protonilor şi neutronilor în nucleul atomic). El are aceeași structură cubică ca și halitul. Fe2+ are patru electroni neîmperecheați așa cum se observă în schița de mai jos: 1s 2s Fe2+   Fe3+   Mn2+   2p          3s    3p          3d      Comportarea magnetică a unor asemenea cristale depinde de cum sunt orientate și organizate momentele magnetice în interiorul cristalelor. Asemenea cristale sunt numite diamagnetice.ing. După cum se știe fiecare orbital poate conține doi electroni de spin opus și mișcarea de spin a fiecărui electron produce un camp magnetic. Fe3+ și Mn2+ au cele mai mari momente magnetice . Un bun exemplu pentru a ilustra această comportare îl oferă oxidul de mangan MnO. Mircea Ionuţ Petrescu 7. cum ar fi Si4+ și O2-.

De exemplu în faialit (olivina cu fier.ing. 51 . Când un cristal de faialit este plasat într-un camp magnetic extern momentele Fe2+ se aliniază paralel cu câmpul aplicat dar la îndepărtarea acestuia momentele își reiau orientarea întâmplătoare din cauza agitației termice. Atomii de oxigen nu sunt indicaţi. Fe2SiO4) ionii de fier au momente magnetice dar acestea sunt orientate întâmplător. Totuși ea poate fi pusă în evidență prin difracție de neutroni. Există două tipuri de comportare magnetică a cristalelor cu atomi cu spini neîmperechiați. Această suprastructură magnetică nu poate fi evidențiată cu raze X. Dipolii atomilor A și ai celor B sunt aliniați în sensuri opuse pe direcția [111]. pentru că radiațiile X nu pot detecta dipolii magnetici.19. (a) Structura magnetică a oxidului de mangan MnO cu dipoli alternanți aliniați în direcția [110] care reduce simetria și mărește celula elemetară efectivă de la structura NaCl. Mircea Ionuţ Petrescu lungul tuturor axelor datorită alternanței dipolilor magnetici. (b) Structura magnetică a magnetitului Fe3O4 cu 8 atomi A în poziții tetraedrice (cercuri pline) și 16 atomi B în poziții octaedrice (cercuri goale). (a) In cristalele paramagnetice  este o constantă a materialului care nu depinde de câmpul magnetic. pentru că neutronii având un moment magnetic interacționează cu dipolii magnetici din probă și produc o dispersie magnetică. Această proprietate magnetică este utilizată pentru a separa grăunții diverselor minerale atât în laborator cât și în operațiile miniere.FIZICA CRISTALELOR . Fig.Conf. Contrar însă cristalelor diamagnetice cele paramagnetice au >0 adică există o ușoară atracție față de un camp magnetic extern.dr. Susceptibilitatea magnetică variază cu structura cristalină și cu compoziția dar pe ansamblu crește cu creșterea numărului de electroni neîmperechiați.

Un mineral care este intermediar între aceste două tipuri este magnetitul (Fe2+ Fe23+O4). Dipolii tetraedici (A) au un sens. Domeniile albe și negre au polaritate opusă. Toți ionii de fier au momente magnetice și dipolii magnetici sunt aliniați paralel cu direcția [111] (Fig. Pentru că există mai mulți dipoli B decât dipoli A există o comportarea feromagnetică a cristalului luat ca întreg. Când se aplică un câmp magnetic extern cristalelor feromagnetice și ferimagnetice dipolii se aliniază și această aliniere se păstreză și după îndepărtarea câmpului aplicat. Mircea Ionuţ Petrescu (b) In cristalele feromagnetice și ferimagnetice dipolii magnetici sunt aliniați așa cum s-a arătat pentru MnO. In fierul feromagnetic cu reţea cubică cu volum centrat (CVC) dipolii sunt aliniați însă paralel. în contrast cu MnO unde alternează în sens opus.dr. cristalele ferimagnetice preintă proprietăţi feromagnetice deși în măsură mai redusă. Ideal vorbind în materialele ferimagnetice momentele magnetice se anulează reciproc. Jumătate din ionii ferici Fe3+ ocupă interstițiile tetraedrice (8 atomi A) iar restul de ioni Fe3+ și toți ionii Fe2+ ocupă interstiţiile octaedrice (16 atomi B) în rețeaua oxigenului care este cubică compactă. iar cei octaedrici (B) au sens opus. 52 . Fig. (b) aceeași imagine înregistrată cu microscopul de forță magnetică ilustrând mai multe domenii magnetice de dimensiunea 100 nm.FIZICA CRISTALELOR . Totuși dacă există o anumită dezordine și o parte dintr ioni nu au un partener antiparalel.ing.20 (a) Imagine înregistrată cu microscopul de forță atomică (AFM) arătând o incluziune de magnetit într-un clinopiroxen din Messum (Namibia).19b).Conf. care are structura unui spinel.

(a) 0 Oe.dr.20a).ing. Aceste domenii magnetice pot fi vizualizte cu microscopul de forță magnetică.FIZICA CRISTALELOR . (b) 2250 Oe. Fig. o variantă a microscopului de forță atomică. Suscepribilitatea magnetică a cristalelor feromagnetice este extrem de mare. Când se aplică un câmp magnetic limitele între domenii se deplasează pentru a adopta o morfologie de energie minimă. 53 . Ea nu este o proprietate de material ci depinde puternic de câmpul magnetic aplicat.21 Structura de domenii observată într-o placă subțire de ferită de bariu hexagonală (BaFe12O19) pentru diferite valori ale câmpului aplicat normal la planul plăcii. In alte materiale magnetice limitele între domenii depind numai de alinierea domeniilor (pereții Bloch) și ele sunt mobile. Nici una din aceste direcţii nu este preferată și deci pe ansamblu structura este dezordonată din punct de vedere magnetic și ca rezultat momentul magnetic este zero. Dar când materialul este plasat într-un câmp magnetic puternic domeniile magnetice cu dipolii orientați paralel cu câmpul vor crește și cristalul va deveni magnetic. In cazul magnetitului (Fig.Conf.20b) limitele între domenii sunt determinate de microstructură. Acest fapt este ilustrat în Figura 21 pentru un oxid sintetic și feomenul este vizualizat cu un microscop în lumină polarizată. un domeniu poate avea o orientarea a dipolilor diferită de cea din domeniile vecine. fie [111]. fie [110]. In fierul feromagnetic CVC momentele magnetice în domenii pot avea fie orientarea [100]. Mircea Ionuţ Petrescu Intr-un cristal magnetic natural în general toți dipolii sunt aliniați la scară macroscopică în cristal dar alinierea este restricționată la domenii magnetice separate prin interfețe. Figura 20b prezintă domeniile magnetice din magnetitul policristalin aflat ca mici incluziuni în piroxen (Fig. (c) 3080 Oe (1 Oe=103/A/M).

42 -1. Minerale magnetice și proprietățile lor Susceptibilitate magnetică Temperatura Sistemul (unităţi SI de volum x10-5) Mineralul Curie (C) cristalografic  a  b  c Paramagnetic Aragonit Rombic -1. Ni.2 Feromagnetic Cubic 3005 578 Magnetit Hematit Trigonal 131 675 54 . Compoziția generală este AFe2O4 cu ionii A reprezentați prin Mn.24 -1. Tabelul 9. Cu și Fe2+ .63 Trigonal -1.51 -1. de fapt tocmai istoria acestor inversări a dus la teoria plăcilor tectonice. Magnetitul și oxizii înrudiți cu aceeași structură spinelică sunt numiţi ferite.dr. De asemenea ea dă informații despre inversarea polilor magnetici ai globului terestru.52 Cuarţ Calcit Trigonal -1. Feritele sunt caracterizate printr-o conducivitate electrică mare (102-106 cm) cuplată cu comportarea feromagnetică. pentru magnetit este 578oC. La o temperatură numită temperatura Curie toate cuplările între dipolii magneici se pierd datorită vibrațiilor termice puternice și cristalul devine paramagnetic.FIZICA CRISTALELOR .5 11. Magnetismul remanent a înregistrat orientarea rocii în raport cu câpul magnetic al pământului care exista în momentul răcirii rocii și deci dă informații despre istoria geologică de exemplu mișcarea plăcilor. In roci aceste minerale au o altă funcție importantă.36 Diamagnetic Rutil Tetragonal 10. Co.38 Halit Cubic -1.44 -1. In cazul fierului metalic această temperatură este 770oC. ceea ce le face potrivite pentru miezul bobinelor de înaltă frecvență.ing. cu multe aplicații în industria radio. Mircea Ionuţ Petrescu Dacă un cristal feromagnetic sau ferimagnetic este încălzit intensitatea magnetizării scade treptat.Conf. Tabelul 9 dă unele exemple de minerale magnetice și proprietățile lor. Structura magnetică a rocii dobândită când roca plutonică se răcește sub temperatura Curie este numită magnetizare remanentă fi poate fi prezervată timp de milioane de ani.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful