You are on page 1of 49

Program de valorificare a potentialului turistic al judetului Buzau

1. Localizarea si caracterizarea judetului Teritoriul judeţului Buzău, leagănul culturii şi civilizaţiei române, conservă vestigii care atestă existenţa omului în regiune din timpuri imemoriale. Suprafaţa judeţului este de 6.102,6 km2 (2,6 % din suprafaţa ţării). Judeţul Buzău se întinde pe aproape tot bazinul hidrografic al râului Buzău care izvorăşte din curbura Carpaţilor. Dispunerea armonioasă a celor trei forme de relief caracterizează judeţul Buzău: la nord se găsesc Munţii Buzău, parte din Carpaţilor de Curbură; la sud se găseşte câmpia, aparţinând Câmpiei Române, iar la mijloc, o regiune de dealuri acoperite cu livezi. Unele dealuri coboară spre sud, ceea ce le conferă un climat sudmediteranean favorabil viticulturii, regiunea Pietroasele fiind renumită pentru vinurile sale. 1.1 Scurt istoric Pe teritoriul judetului Buzau se conserva vestigii care atesta existenta omului in regiune din cele mai vechi timpuri: unelte si arme din oase sau pietre cioplite, obiecte ceramice din Neolitic si Epoca Bronzului, apartinand Culturilor Boian, Gumesti si Monteoru. Date importante: - 1431, 30 ianuarie - prima mentionare documentara a Buzaului ca targ si punct de vama intr-un document intern este din timpul lui Dan al IIlea (1420-1431). - 1500 - domnitorul Radu Cel Mare, cu ajutorul patriarhului Nifon, infiinteaza Episcopia Buzaului, orasul devenind resedinta episcopala. - 1507 - orasul Boza (Buzau) apare pentru prima oara intr-o harta intocmita de Nicolaus Germanus. Domnitorul Radu de la Afumati daruieste Episcopiei cateva salase de tigani si trei mori "care sunt pe Buzau", acesta fiind primul document despre functionarea morilor pe raul Buzau.

1

- 1571 - este construita manastirea Banu, mentionata documentar pentru prima oara in 1592, ctitoria lui Andronic Cantacuzino. In 1722, biserica este rezidita de Andreiana, sotia lui Serban Cantacuzino. In 1884, la pictarea bisericii participa si Gheorghe Tattarescu. - 1575 - ia fiinta Bazarul, al doilea din Tara Romaneasca, piata permanenta cu dughene, pravalii, pivnite, magazii - prima stire privitoare la un element urbanistic - piata. - 1691 - Constantin Brancoveanu infiinteaza prima tipografie in slova romaneasca, condusa de Mitrofan, la Episcopia Buzaului. - 1693 - Constantin Brancoveanu da un act pentru a se face targ la Buzau. - 1778, 26 august - intr-un document emis de Alexandru Ipsilanti este mentionata Dragaica langa oras. Scopul initial al Dragaicii era desfacerea lanii, de aceea targul se tinea in lunile de dupa tunderea oilor. - 1831 - se infiinteaza Scoala de zugravi de subtire si iconari pe langa Episcopie, condusa de Nicolae Teodorescu, iar in 1832 se deschide prima scoala in limba romana - Scoala Nationala (Preparandie), avandu-l ca director pe Dionisie Romano. La 1832 are loc cea dintai numaratoare oficiala, Tabela statistica (recensamant) a populatiei. Orasul avea un numar de 2567 suflete. - 1836 � ia fiinta Seminarul, prima scoala secundara din Buzau, iar in 1838 este inaugurata cladirea acestuia. In 1838 apare Scoala Normala a judetului, unde se strang candidatii de invatatori din 115 sate buzoiene. - 1840 - Dionisie Romano infiinteaza la Scoala nationala prima Biblioteca scolara romaneasca pentru invatatori, dar care functiona si ca biblioteca publica. Prima publicatie "religioasa si morala" din tara, "Vestitorul Bisericesc", apare la 1839. Initiatorul, Dionisie Romano, este considerat ctitor al presei buzoiene. - 1848, 18 - 19 iunie � Buzaul este primul oras de provincie unde s-a organizat Garda Nationala. - 1854 - 1855 - apare Biblia de la Buzau, editata de Episcopul Filotei, a patra Biblie romaneasca. 1867 - ia fiinta Gimnaziul, care s-a numit "Tudor Vladimirescu" pana in 1875, apoi "Alexandru Hasdeu". Din 1932 - "B.P.Hasdeu", azi Colegiul National "B.P.Hasdeu''. In 1868 apare prima Librarie la Buzau, a lui Al. Georgescu, iar in 1873 ia fiinta noua tipografie "Alexandru Georgescu", prima tipografie laica, deschizand drumul publicisticii buzoiene. - 1872 - se da in exploatare calea ferata Bucuresti - Buzau - Braila � Galati, iar in 1881, calea ferata Buzau - Marasesti, prima linie ferata proiectata si construita de ingineri romani. Moara "Garoflid" (cu 3 sectii:
2

faina, malai si o fabrica de postav si dimie actionata mecanic) este prima instalatie industriala din oras. Este data in functiune in 1891 fabrica "Brainski & Rosazza S.A.", prima fabrica de tigle si de produse ceramice cu cuptoare mari sistematice din Regat. In 1873, Basil Iorgulescu infiinteaza Biblioteca Gimnaziului "Tudor Vladimirescu" (Colegiul National "B.P.Hasdeu"), iar in 1893 Biblioteca Publica "Carol I" in noul local al gimnaziului. Se constituie in 1895 prima colectie publica de piese arheologice, antropologice si istorice intr-o sala a Gimnaziului "Tudor Vladimirescu" ("B.P.Hasdeu") - in fapt primul muzeu la Buzau. - 1903 - este inaugurat Palatul Comunal, constructie inceputa in 1899, din initiativa primarului Nicu Constantinescu, dupa proiectele arhitectilor Savulescu si Kafsinski. - 1907, 11 - 24 martie - are loc Rascoala la Buzau, cand numerosi tarani pornesc din Obor, manifestand si devastand case si magazine situate in perimetrul comercial. Au murit 11 persoane si alte zeci au fost ranite. - 1908 - este inaugurata calea ferata Buzau-Nehoiasu. In 1913 este infiintata distileria de petrol "Saturn". - 1937 - se inaugureaza sediul Scolii Normale de fete (azi sediul Muzeului judetean). A luat fiinta Fabrica "Metalurgica si Turnatorie S.A." (1928). Dupa planurile arhitectului Duiliu Marcu, primarul Stan Sararu construieste Piata Centrala in 1934 - 1935. - 1968 - dupa infiintarea judetului Buzau se construiesc doua platforme industriale: Buzau-Sud, pe o suprafata de 318 ha ce cuprindea 50 intreprinderi si sectii si zona industriala Buzau-Nord, cu o suprafata de 125 ha ce cuprindea 32 intreprinderi si sectii. Se inaugureaza Tabara de Sculptura in aer liber de la Magura care a avut 16 editii (1970 - 1985), ce semnifica cele 16 secole de atestare a municipiului Buzau.

3

1.2 Localizare geografică Judeţul Buzău este situat în sud-estul României, între 44 44' şi 45 49' latitudine nordică şi între 26 04' şi 27 26' longitudine estică. Se învecinează cu judeţele Braşov şi Covasna la nord-vest, Vrancea la nord-est, Brăila la est, Ialomiţa la sud şi Prahova la vest. Judeţul Buzău face parte din regiunea de Dezvoltare 2 Sud-Est, cu sediul la Brăila.

Judetele invecinate judetului Buzau

Legăturile judeţului cu celelalte zone din ţară:  Drumul European E 85 (sau DN 2) dinspre Bucureşti sau dinspre Suceava, Bacău, Focşani;  DN 1B spre Ploieşti;  DN 10 spre Braşov (itinerar pe Valea Buzăului);  DN 2B spre Brăila;  Magistrala feroviară – linia 500 – de importanţă europeană (Bucureşti-Ploieşti-Buzău-Focşani-Bacău-Suceava). 1.3 Caile de comunicatii Reţeaua de drumuri a judeţului Buzău cuprinde: • 4 trasee de drumuri naţionale ( DN 1B, DN 2 (E 85), DN 2B, DN 10), cu 96 poduri. • 32 drumuri judeţene cu 182 poduri. • 244 trasee de drumuri comunale. Lungimea drumurilor publice din judeţ este de 2636,903km, având o densitate de 43,2km/100km2, peste densitatea medie pe ţară de 30,6km/100km2. Din lungimea totală a drumurilor publice din judeţ 322 km (12,21 %) sunt drumuri naţionale, 920,533 km (34,9 %) drumuri judeţene şi 1.394,37 km (52,87 %) drumuri comunale.Lungimea străzilor orăşeneşti este de 389 km, din care sectoarele modernizate însumează 321 km.

4

Harta administrativa 5 .

Infrastructura judeţului Buzău se prezintă astfel:  Numărul de locuinţe: 188. DJ – 930 km.758 km pământ____________________________________43.641 km Reţeaua de drumuri şi poduri judeţene. din care:  2 municipii – Buzău (oraşul de reşedinţă al judeţului) şi Râmnicu Sărat.101 km (55 localităţi)  Kilometri reţea canal: 185.8 km (7 localităţi)  Kilometri conducte gaze: 339.395 km  Lungimea străzilor orăşeneşti: 389 km  Din care modernizate: 321 km  Kilometri de reţea apă: 1. Teritoriul judeţului Buzău este echipat cu 232 km căi ferate. judeţul Buzău are 87 localităţi. DC – 1. din care 128 km linie cu o cale şi 104 km linie cu două căi. 6 .  3 oraşe – Nehoiu.  82 comune cu 475 de sate. este prezentată în anexa nr. fiind sub densitatea pe ţară care este de 47 km/1000 km². administrată conform prevederilor legale de către Consiliul Judeţean Buzău.634 km piatră____________________________________ 251.2 km Oraşe importante: Din punct de vedere al organizării administrative.761  Lungimea căilor ferate: 232 km  Lungimea drumurilor: DN – 322 km.5.În funcţie de tipul îmbrăcăminţii rutiere drumurile judeţene se împart în drumuri acoperite cu: beton de ciment____________________________ 11. Lungimea reţelei de cale ferată electrificată este de 108 km. Densitatea căilor ferate în judeţul Buzău este de 38 km/1000 km².500 km îmbrăcăminte asfaltică uşoară_________________613. Pogoanele şi Pătîrlagele.

Populaţia activă a judeţului era de 177.buzau. respectiv 253.903 persoane de sex feminin).35% în mediul rural. populaţia ocupată de 140.65% au domiciliul în municipii şi oraşe şi 61.014 persoane. la 31 decembrie Numărul din Număr Numar oraşelor care: ul ul şi munici comun satelo municipi pii elor r ilor 4 4 4 4 4 4 5 5 5 1 2 2 2 2 2 2 2 2 81 81 81 81 81 81 82 82 82 481 482 482 482 482 482 475 475 475 Tabel nr. dintre care 38.783 persoane.311 persoane de sex masculin.insse. 1 Judeţ / Anii Buzău 1990 1995 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 Sursa: www. populaţia stabilă din judeţul Buzău se cifrează la 496.4 Nivelul de dezvoltare economico-social Potrivit rezultatelor preliminare oficiale ale recensământului din 18 martie 2002.214 de locuitori (242.431 persoane. 7 .ro 1.Organizarea administrativă a teritoriului judeţului Buzău. iar populaţia inactivă fiind de 318.

5 81 5 56 31 52 50 6 04 Tabel nr.insse.0 52 4 08 50 65 02 9 43 4909 24002 2509 2036 1056 2873 14204 1453 97979 80.6 85 8 27 43 44 42 9 83 4958 24266 2532 2052 1062 2905 14365 1469 99012 81.0 49 2 77 01 5 36 48 7 41 5045 24682 2577 2072 10044 1068 2972 14638 1508 82.ro Din tabel numarul 2 se poate deduce ca majoritatea populatiei judetului Buzau se afla in mediul urban. la 1 iulie Total Urban Rural (număr (număr (număr Locuit persoane) persoane) persoane) ori / Amb Amb Amb Masc Femi Masc Femi Masc Femi km2 Buzău ele ele ele ulin nin ulin nin ulin nin sexe sexe sexe Judeţ/ Anii 1990 1995 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 5213 25481 2665 2074 10152 1059 3139 15329 1606 85. element comun de altfel majoritatii 8 .7 40 6 14 80 2 38 60 4 76 5034 24629 2571 2071 10050 1066 2962 14579 1504 82.5 51 8 53 78 3 75 73 5 78 4962 24231 2539 1989 1026 3011 14601 1514 96301 82.4 34 9 15 33 0 13 01 9 02 5128 25157 2612 2118 10336 1084 3010 14820 1528 84. pe sexe şi medii.buzau.0 14 1 03 94 93 66 0 66 4980 24405 2540 1985 1025 2995 14805 1514 95999 81. 2 Sursa: www.Populaţia.3 78 4 14 85 73 93 2 41 4940 24164 2524 2047 1061 2893 14305 1462 98585 81.

32. 3 Sursa: www. pe sexe Judeţ / Anii Buzău 1990-1992 1995-1997 1998-2000 1999-2001 2000-2002 2002-2003 2002-2004 2003-2005 Ambele Masculi Feminin sexe n 70.41 76.20 68. comerţ şi asimilaţi.327 lucrători în agricultură.998 funcţionari administrativi. utilaje şi asamblări de maşini.86 71. 1.77 68. 11.20 71.84 71.93 74.47 75.ro Desi ambele sexe raman constante de-a lungul anilor.04 75. echipamente şi altele. 6. 18.buzau. 9 .548 meşteşugari (22.77 72.insse. 14. 15. respectiv a oraselor Romaniei.35 68.38 67.77 73. maiştri şi asimilaţi.968 operatori la maşini. 3.41 66. 16.868 şomeri.413 muncitori necalificaţi.62 69. Numarul populatiei in perioada 1990-2006 este intr-o continua scadere.23 75.39 68.26 75.02 67.342 lucrători operativi în servicii.02 68.judetelor.18% din totalul populaţiei active).125 specialişti cu ocupaţii intelectuale şi ştiinţifice. (18.236 persoane care lucrau în domeniul legislativ sau de conducere. silvicultură şi pescuit.17 Tabel nr.46 72.283 angajaţi în forţele armate şi 17.24% din totalul populaţiei active). barbatii sunt in inferioritate numerica in comparatie cu femeile in aceasta peroiada 19902005. Durata medie a vieţii.61 71.707 tehnicieni.75 76. Pe domenii de activitate existau 39.

948 adventişti de ziua a şaptea. 2. la 1 iulie număr persoane Pe grupe de vârstă 0 .9%).insse.446 romi (2. urmate de cele de peste 60 de ani si peste. Numarul scazut al acestora din urma subliniaza faptul ca natalitatea a scazut semnificativ. Structura religioasă a populaţiei judeţului Buzău consemna la 18 martie 2002: 490. 3 sloveni. 7 sârbi. 3 chinezi şi 135 de alte etnii. structura etnică a populaţiei judeţului în funcţie de libera declaraţie a persoanelor recenzate consemna 481.buzau. 21 polonezi. 22 ruşi-lipoveni. 3 tătari. 453 creştini după evanghelie.14 15 . 37 turci. 516 penticostali.ro In anul 2006 fata de 1990 numarul populatiei scade cu 30 353 persoane.272 români (98. 14.98% din total).59 60 ani şi ani ani peste 120391 98887 89522 87067 83421 80215 77860 75128 74445 304726 305815 300770 302293 302631 303785 304441 306090 304232 96217 108147 114248 114091 114108 114085 113577 112834 112304 Tabel nr.830 ortodocşi. 4 Judeţ / Anii Buzău 1990 1995 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 Total 521334 512849 504540 503451 500160 498085 495878 494052 490981 Sursa: www. 20 evrei. 153 maghiari. apoi 0si 14 ani. 27 italieni. Predominante sunt persoanele cu varsta cuprinsa intre 15 si 59 de ani. La aceeaşi dată. 43 germani. 18 ucraineni. 243 de 10 . 4 bulgari. pe grupe de vârstă.Populaţia. 540 romano-catolici.

869 în învăţământul secundar (15.In treapta subcarpatica domina marnele.E) şi  343 biblioteci În domeniul sănătăţii. pana in urma cu un milion de ani) si ondulate larg.  1 instituţie de învăţământ superior (A. sisturi si.834 gimnazial) şi 22.Varsta rocilor este. argilele. paleogena(aproximativ 3070 milioane de ani). mai rar. 72 musulmani. Populaţia înscrisă într-o formă de învăţământ a fost consemnată la aceeaşi dată ca fiind de 77. serviciile publice se prezintă astfel:  6 spitale (sector public).  366 şcoli generale. nisipuri si loessuri. 70 fără religie. conglomerate.797 persoane.religie evanghelică.S.1 Resurse turistice naturale Suprafata judetului Buzau se desfasoara pe trei mari trepte de reliefmunti. foarte variate in privinta formelor.070 persoane. toate strans cutate. muntii sunt constituiti din asa nu. Din punct de vedere geologic.mitul "flis". pietrisurile. in principal. la randul lor. 22 de religie mozaică. 86 greco-catolici. marne. calcarele si gresiile. 54 reformaţi. 41 atei şi 65 de religie nedeclarată.la cadrul redus al judetului.Campia s-a format numai in cuaternar si este alcatuita din pietrisuri.532 de ucenici şi 28. din care în învăţământul superior 5. 4.tierea mai multor subunitati. formand uneori cute-solzi. 139 baptişti.503 liceal. depuse cu precadere in miocen si pliocen(incepand de acum 30 milioane de ani.  100 farmacii şi  63 cabinete medicale.812 în învăţământul postliceal şi de maiştri. Cele trei trepte de relief. 48. aliniate pe directia NE-SV. nisipurile.determinand diferen.016 în învăţământul primar.  31 licee şi grupuri şcolare.  23 dispensare medicale (sector public). 2. Prezentarea potentialului turistic al judetului 2. argile. În judeţul Buzău există:  361 grădiniţe.Fiecare dintre aceste trepte sunt. reprezentat printr-o alternanta de gresii. pot fi socotite in 11 .dealuri si campie ce coboara din varfurile inalte ale Penteleului pana in Baragan. 135 de alte religii. 1.

formata din glacisuri si piemonturi. Masivul Penteleu. incepand de la nord spre sud. intrucat ele se extind. este cel 12 . Siriu. Muntii Buzaului-aflati in cea mai mare parte pe teritoriul judetului cu acelasi nume-sunt constituiti din 5 masive:Penteleu.Intre zona subcarpatica si cea de campie se individualizeaza si o fasie de tranzitie. Fig 3. una in continuarea celeilalte. delimiteat de Basca Mica si Basca Mare. Harta geografica Zona de munte Face parte din marea unitate a Carpatilor de Curbura si cuprind doua subunitati principale: Muntii Buzaului si Muntii Vrancei.acelasi timp si zone. Monteoru si Ivanetu. Podu Calului.

disodile si menilite.Spre deosebire de masivele vecine.unele apartinand panzei de Siriu. orientata NE-SV. Masivul Podu Calului este cuprins intre raurile Basca Mare si Buzau.Cota maxima este de 1663m. orientate NE-SV.intre Basca Rozilei.Basca Mare. Paltinu. iar la nord de Hartagu-Masivul Bota. de unde si multele afinitati morfologice.mai important. Basca mare. ce se mentine la peste 1000m.Cele mai inalte varfuri ale sale sunt dispuse pe o culme neteda. in special de Casoca si afluentii sai. flis bituminos. Brebu. care patrunde adanc in zona subcarpatica. prezinta aceleasi caractere ca si Podu Calului.Spre prima se indreapta Patacul. numai in partea estica adaugandu-se o fasie de depozite oligocene. Vaile principale care dreneaza Masivul Penteleu sunt dirijate fie catre Basca Mare. largit printr-o captare in detrimentul vaii Nehoiasului.incat apare sub forma a doua sau trei masive unite prin sei largi. 13 . marne.Partea cea mai inalta este fixata pe un sinclinal suspendat. Este format dintr-o creasta principala semicirculara. este format din mai multe sinclinale si anticlinale.marne. Masivul Monteoru este situat in partea de sud a muntilor Siriului. inregistrand valorile maxime in varfurile Rastoaca(1294m). De-a lungul anilor. Cernatul. marnele. conglomerate.Sub aspect petrografic.Varful Siriu.Crasna si Siriu.Sapte Izvoare si Balescu. Inaltimea maxima este de 1440m.Zboiul(1115m) si Stanicu(992m). Culmea Ivanetu se afla situata la sud de valea Basca Rozilei.se afla Lacul Vulturilor.cu flancul estic faliat. iar catre Basca Mica:Valea Neagra.In estul Malaiei. Basculita. constituiite din alternante de gresii. Masivul Siriu cuprins intre Buzau. agentii externi au taiat vai adanci si interfluvii care favorizeaza alunecari de teren.Hartagu si Buzau se individualizeaza Masivul Podu Calului propriu-zis. Hartagu si BuzauMasivul Teharau. acestea sunt:Ivanetu(1191m). este format in mare parte din flis grezos(gresie de Tarcau). in Creasta Malaia. pe o larga suprafata cvasistructurala.Podu Calului este puternic freagmentat de vai.Masivul este alcatuit din gresii dure. Interiorul arcului constituie bazinul de receptie.Sructural.De mentionat este faptul ca in acest masiv isi are obarsia primul pinten paleogen(de Valeni). atat ca dimensiuni cat si ca altitudine (1772m). cunoscut si sub numele Bocarnea are 1659m. Monteoru(1345m) si Cartiasu(1014m). fiind orientata aproape est-vest(pe directia cutarilor principale) si ia legatura directa cu subcarpatii. cunoscut si sub numele de Lacul fara Fund.Ca aspect geografic si strutura petrografica se deosebeste prea putin de celelalte masive.Rocile predominante sunt gresiile.In acest fel . Arsenie(1115m). Milea. fie catre Basca Mica.intre vaile Casoca. marne calcaroase. sisturile argiloase.

altitudinea culmilor variind intre 400 si 800 metri. uneori aparand conglomerate si calcare.dand cueste si 14 . avand un contur sub forma de inima.ridicari sau coborari. varful Botanul are 799m.Blajani si Buda). Este vorba de o fasie ingusta. Sibiciu si Buzau. de structura montana.varful Bocu(824m).cu bazinete de obarsie.Structura geologica a imprimat multor culmi o alungire pe directii SV-NE. Pietrele Insirate(1476m).alunecari si prabusiri.aceasta zona reprezinta o imbinare de culmi deluroase cu depresiuni. Bisca Mare. dar mai ales geografic. nisipurile si gresiile de diverse tipuri.Cutele sunt orientate.varful Pitigoiul(806m). Data fiind complexitatea de ordin geologic.La acestea se adauga si interventia pintenilor paleogeni.in partea centrala. cutate larg. Ramnicul. Zona Subcarpatica Fiind cunoscuta sub numele de Subcarpatii Buzaului.inseuari si depresiuni de eroziune orientate adesea transversal.Ciolanu.Furu(1414m).Muchea(746m) si Ursoaia.Eroziunea apelor Saratel. bazinete si ingustari).Muntii Vrancei incadreaza latura nord-estica a judetului.Musa(1420m). ce reprezinta versantul vestic al unor varfuri importante cum sunt: Lacaut(1776m). Goru(1785m).In componenta acestor dealuri intra culmile Blidisel(821m). precum si structura geologica si compozitia petrografica au dus la fragmentarea acestei grupe intr-o serie de subunitati: -Dealurile Muscelului sunt delimitate de apele Balaneasa.in special in partea centrala a zonei deluroase buzoiene.Rusavatu etc.Sibiciu.raurile au impus insa si alte directii de fragmentare.avand aceeasi structura si morfologie(suprafete de eroziune si structurale. Balaneasa.Din acesti munti izvorasc Basca Mica.Altitudinile maxime sunt in Dealul Blidisel(821m). ca si cele carpatice. de la SV catre NE si prezinta adesea fracturari.Domina marno-argilele. unde se imbina depresiunile si inseuarile dispuse longitudinal fata de structura. Giurgiu(1720m). care diversifica si mai mult sectorul carpatic buzoian. Acest sector nu prezinta diferente mari fata de Penteleu.plaiuri intinse delimitate de abrupturi de sute de metri.Blidiselul este format din conglomerate si gresii sarmatiene dispuse monoclinal.asa cum este cazul dealurilor din sud si est(Istrita. Subcarpatii Buzaului se impart in patru grupe: Grupa centrala(Dealurile Botanului) este cuprinsa intre vaile Buzaului si Slanicului. bazinete si inseuari. Subcarpatii sunt alcatuiti din formatiuni geologice mai tinere.

Bocului (825m).masivitate.Spre sud se continua prin culmea Muchea care dezvolta un abrupt puternic catre est.Dealul Istrita poate fi divizat in mai multe subunitati.dar si prin caderea monoclina a flancului sudic al anticlinalului principal. axat pe un sinclinal sarmatian.In partea de est. Acesta se continua spre est cu Dealul Glodineasa.Vf. ce se unesc la nord.zone depresionare tipic subcarpatice. Si aici se intalnesc conglomerate sarmatiene dar si nisipuri si argile pliocene. completeaza acest peisaj.In partea centrala se afla varful Botanului.care au influentat altitudinea si masivitatea dealului Istrita (Vf.Dealul Glodul(807m). iar catre sud. care se extind intre vaile Slanicelului si Saratelului.Este vorba de Dealurile Silistea si Dealurile Trestioarei care se caracterizeaza printr-o altitudine mult mai joasa decat cele din jur(circa 500m). cei mai de seama vulcani sunt grupati in doua platouri:Paclele Mici si Paclele Mari. Dealurile Dalmei se continua cu Dealul Posobesti(707).Catre Campia Romana.Vf Muchia Stanii-449m). si anume: contact brusc cu campia.Au o directie aproape nord-sud si prezinta doua culmi paralele.Pe ansamblu se divide in trei unitati. acesta se continua cu un culoar de sinclinal.masivul Istrita propriu-zis este dominat in partea inalta de calcarele si gresiile 15 . Dealul Istrita este constituit din formatiuni grezoase si calcaroase ale sarmatianului. marginit in est de o cuesta(Muchia Florica.avand inaltimi ce urca la peste 800m:Vf. -Dealurile Bocului cuprind partea de nord-est a grupei centrale .Pitigoiul(806m). cu strutura monoclinala.Partea centrala este ocupata de Dealul Bocului propriu-zis.Din Dealul Pitigoiului pornesc spre sud o serie de culmi joase. in partea de sud s-a dezvoltat bazinetul Pacurile.hogback-uri bine dezvoltate.contactul se face deosebit de brusc prin linii de falie.dictate in special de natura petrografica a rocilor:dealurile Niscovului situate in partea de est a grupei.Spre sud-est bazinetul Plopeasa se dezvolta pe un afluent al Saratelului.Aceste dealuri sunt fragmentate de vaile Slanicelului si Grabicinei in cateva subunitati. in dealul Tocilei(598m).Istrita 751m). alcatuit din conglomerate si gresii sarmatiene.altitudini mari.din formatiuni lavantine si cuaternare vechi. -Dealurile Dalma sunt cuprinse intre apele Saratel si Balaneasa. aparand in ansamblu ca o zona inalta depresionara. unici in tara noastra.iar in nord se afla Dealul Pitigoiul-Glodului. -Dealurile Paclelor sunt delimitate de Slanic si paraiele SaratelBaligoasa.au inaltimi de 200-400m si sunt constituite in principal. ce da un relief de cueste. Grupa sudica (Istrita-Ciolanu) are caractere locale specifice.forme de relief impuse net de structura si petrografie.Vulcanii noroiosi de aici.

Bradului(661m).situata intre Calnau si Slanic. prin roci moi de varsta levantina si cuaternara.Dupa felul cum este fragmentata de vaile principale.format din aceleasi calcare si gresii sarmatiene care mentin si aici altitudini de circa 600m.Spre sud este delimitat de depresiunea Niscovului.In interiorul sau se afla cateva bazinete sau depresiuni structurale si de contact(Izvoarele Saratii.formata din depozite levantine si cuaternare.aceasta unitate se subdivide in treiu culmi: -Culmea Blajani.Are forma unui patrat.iar spre sud Badicul(814m).unul din cele mai masive din cadrul Subcarpatilor buzoieni si se dezvolta aproape paralel cu dealul Istrita.delimitat de vaile Slanic si Ramnic.se desprinde o mica subunitate-dealul Cerbului(539m).sarmatiene.Vf.Vf. Depresiunea Niscovului este formata pe un larg sinclinal in care au fost sedimentate formatiuni levantine si cuaternare.Poiana Brosa(641m).Sarata Monteoru).in ansamblul sau.peste care se dispun stratele de Candesti.cat si datorita rocilor mai dure (de varsta meotiana.Sindrila(900m).formata din sedimente mai vechi(varsta mio-pliocena). situata la est de valea Slanicului este drenata central de paraul Calnaului si delimitata de vaile Slanic si Ramnic.iar spre nord de izvoarele vaii Cricovului si Buzaului. a format un imens con de dejectie.Ca si la dealul Istrita.prezinta multe degradari de teren.Din cauza constitutiei petrografice.dealul Cerbului.intre ele remarcandu-se un culoar depresionar. la varsare. Dealurile Bisocii compun in ansamblu . Grupa se poate subdivide in doua mari subunitati:una nordica.Insasi Niscovul.Desi dealurile sunt foarte inalte.se extinde pe directie nord-sud si incepand cu dealul Caratnaului(633m). Grupa Estica (Dealurile Calnaului).pontiana si daciana). Dealul Ciolanu este de asemenea.prin suprafete mari expuse degradarii.Cetatuia(632m) In partea de nordest. nisipuri si pietrisuri). Ulmusoru(943m).si o alta sudestica.respectiv intre Magura si Candesti.altitudinile variind intre 600 si 700m:Poiana Hotilor(737m).subunitatea nordica.motiv pentru care si-a mehntinut altitudini de 600-700m.Prin toate caracteristicile este o depresiune tipic subcarpatica.atat ca urmare a cutarilor violente.trecand prin inaltimi de 16 .Afluentii dezvolta aici conuri de dejectie foarte intinse.denivelarea fata de flisul carpatic apare evidenta . A doua subdiviziune se caracterizeaza prin directia nord-sud.dealurile Naienilor apar sub forma unei culmi inguste.in care apele sale se pierd total in perioadele fara ploi.Altitudinile maxime sunt cuprinse intre 800 si 970m.constituit din formatiuni levantine(argile. masivitatea si altitudinea sa sunt date de calcarele si gresiile sarmatiene.Cele mai inalte varfuri sunt Bisoca(970m).

avand un maxim de 823m inh Vf.Altitudinile maxime se afla tot pe formatiuni levantin-cuaternare(Dealurile Cornetul-827m si Vf.ajunge in partea sudica.formand o regiune intens degradata de torenti.cu aspect de campie care face trecerea intre valea Buzaului si bazinul Cricovului. prezinta o structura petrografica asemanatoare zonei carpatice.Inaltimea lor se mentine in jurul a 500m in nord si cresc catre sud unde ating 637m in Piatra Alba.Se remarca in mod deosebit.se imparte in trei subunitati.foarte diferite sub aspectul structurii si compozitiei geologice.Chiar soseaua.Peste aceasta inseuare se face trecerea intre depresiunea Cislau si depresiunea Sanger-Lapos. Depresiunea Cislau. Ingustarea de la Ciuta este zona cea mai stramta pe care o prezinta valea Buzaului pe tot parcursul Subcarpatilor. Intre vf.circa 500m. Depresiunea Parscov incepe aproximativ de la localitatea cu acelasi 17 . Grupa Vestica (Dealurile Priporului) este constituita dintr-o serie de dealuri relativ inalte si inseuari largi. -Dealul Capatanei(591m) se afla intre Ramnic si Ramna. situat intre valea Zeletinului si Basca Chiojdului.Cetatuia713m).Catre sud se situeaza inseuarea Cislau-Cricov cu altitudinea de 400-500m.Blajani) si 486m(Vf.Priporul.are latimea maxima catre inseuarea Cislau-Cricov. la 483m(Vf.Mare) -Dealurile Budei se alungesc intre Ramnic si Calnau si se constituie din pietrisuri de Candesti.ce reprezinta o continuare a culmii Ivanetu.in zona subcarpatica a pintenului paleogen de Valeni. formata la trecerea Buzaului peste un alt sinclinal. Depresiunea Patarlagele se dezvolta de la contactul dintre munte si Subcarpati pana la valea Buzaului.Este constituita din pietrisuri de Candesti.patrunderea.Delimitarea de zona muntoasa se face pe o linie care incepe la nord de Patarlagele si trece pe la localitatea Catina.Altitudinile sunt mai reduse.Este o zona unde terasele incep sa aiba o larga dezvoltare si unde apar importante degradari de terenuri.Este constituit din formatiuni pliocene si cuaternare vechi.Aceasta grupa se subdivide in trei subunitati: -Dealul Cornetel se intinde intre Buzau si Basca Chiojdului.dezvoltata pe un sinclinal.diferentiate datorita structurii geologice si alcatuirii petrografice. -Dealul Salcia cuprins intre Zeletin si dealul Ciolanu.limitat de doua cursuri de apa-Cricov si Buzau.In centru se afla dealul salcia(717m) sub forma unei creste in directie NE-SV.in aceasta parte paraseste valea propriu-zisa si urca in serpentine prin cunoscuta padure de la Ciuta.in dreptul localitatii Blajani. -Dealul Priporului.Salcia si Varful Zeletin se prezinta a treia subunitate-podurile Frasinetului cu altitudini de 400-500m.

care incepe de la Smeeni si Florica si se dezvolta spre rasarit trecand peste localitatile Pogoanele. Caldarasti si Padina. 18 . Fasia de tranzitie Aceasta fasie faca trecerea intre zona subcarpatica si campie.Movila Banului si est de Stalp. aluviunile si chiar nisipurile. in mare. apar aliniamente de izvoare. Peste aceasta campie pare sa se fi scurs chiar Buzaul.trecerea de la subcarpati la campie se face mai intai printr-un piemont de acumulare alcatuit din pietrisuri si nisipuri dispuse monoclinal (piemontul Ramnicului) care urca pana la inaltimi de 300-400m. apoi printr-un glacis care incepe aproximativ de la altitudinea de 250m in jos. dominand la suprafata formatiunile loessoide. iar in adancime argilele. care se pierde aproximativ la localitatea Zoresti. Limita estica urmareste localitatile Glodeanu Sarat. fiind delimitata de Dealurile Dalmei. Campia Baraganului de mijloc ocupa. din Valea Buzaului (Ratesti) si tine pana in Valea Slanicului (Vintila Voda).La est de Buzau . pietrisurile. ar indica aceasta directie.Pe aceasta zona de contact eroziunea a grefat o fasie de glacisglacisul Istritei(110-300m). Zona de campie Aceasta zona are altitudinea de 40-100m si este constituita din sedimente moi.Are o inclinare catre SE. nisipurile. in general fixate.Pe teritoriul judetului.Partea sudica si vestica.nume si continua pana la Berca unde valea schiteaza o usoara ingustare impusa de traversarea anticlinalului Berca-Arbanasi. si mai ales intre Clondiru.Are caracter subcarpatic. dupa cum arata si numele. trece pe la Mizil si Clondiru si se ingusteaza puternic catre localitatea Stalpu. neocupata de nisipuri.La vest de Buzau .Suprafata nisipurilor prezinta un microrelief de dune.La limita nordica.Partea inferioara a paraului Sarata s-a instalat pe limita estica a acestei subunitati. Campia Gherghitei reprezinta o continuare a fasiei de subsidenta ce vine dinspre Ploiesti. Depresiunea-culoar Ratesti-Scortoasa -Vintila Voda incepe. este dominata de formatiuni loessoide si de crovuri. interfluviul dintre Calmatui si Ialomita. intr-o prima etapa de intrare in campie-o terasa inferioara. Bocului. intre unele instalandu-se temporar chiar lacuri.Partea sa nordica si cea estica este ocupata de o fasie lata de nisipuri.Bisocii si Paclelor. Stalpu si izvoarele Calmatuiului. marnele nisipoase. zona de campie se subdivide in 4 unitati principale.subcarpatii Istritei iau contact cu campia de subsidenta prin linii de falii.

Harţagu. structura geologică şi litologicăx. desi situata la marginea subcarpatilor. Pâclele şi Slănicul. Prin actuala albie a Calmatuiului a curs candva Buzaul. pe care-l străbate prin cele trei zone de relief. se preling catre Calmatui in cadrul acestui con. Reţeaua hidrografică. condiţiile climaterice. Caşoca. în spaţiul montan. denumite si coturi.incepand cu Jirlaul. Bălăneasa. pe partea stângă.Campia Buzau-Calmatui incepe printr-un larg con de dejectie. uneori cu saraturi. dar mai ales din dreptul Cilibiei.este un ses intins. trecand peste Calmatui. cu un debit mediu. 19 . dar mai ales ale Niscovului.In partea de rasarit campia este delimitata de lunca Buzaului si ii sunt specifice o serie de lacuri de tipul limanelor fluviale. În timp. valea se lărgeşte. primind pe partea stângă. parcurgând un drum plin de meandre până la vărsarea sa în râul Siret. formand asa numitele "buzoiele". iar pe partea dreaptă Valea Neagră. afluenţii Zăbrătău. din ce în ce mai mult şi intervenţia distructivă a omului. Bâsca Rozilei şi alţii. ca si pietrisurile de Candesti. pe partea dreaptă şi ale Sibiciului. mai bine dezvoltata fiind cea inferioara(3-4m). care aparţine judeţului Prahova. Buzaul si-a sapat o albie larga si doua terase joase. peste care Buzaul isi trimite apele de viitura catre Calmatui. Campia Ramnicului. aceste lacuri si vaile ce le alimenteaza reprezinta cursuri vechi ale Ramnicului. râul a produs mari inundaţii. cu grinduri si cu martori de eroziune. prezinta inclinari slabe dinpre piemontul Ramnicului catre campia din fata. pe sub care o parte din apele Buzaului. la staţia Baniţa.Principala apă curgătoare a judeţului este râul cu acelaşi nume. Siriu.Urmele acesteia se vad bine si la Tabarasti unde apare si un martor de eroziune inconjurat de numeroase belciuge. Nehoiu. Izvorăşte din partea vestică a Muntelui Ciucaş. Sărăţelul. si peste care apele Buzaului se revarsa in timpul viiturilor.2 mc/s.500 kmp. cuprinzând o suprafaţă de 5. reprezinta o zona mai putin afectata de sibsidenta (in comparatie cu campia Gherghitei sau cu campia Focsanilor). influenţează regimul hidrologic.Formatiunile cuaternare. Murătoarea. nu se mai poate face o distinctie neta intre albia Buzaului si cea a Calmatuiului. dar în ultimul timp. de 25. viteza apei scade. pe o lungime de 325 km. În sectorul subcarpatic. Relieful.Incepand de la Tabarasti . provocând importante pagube în localităţile amplasate de-a lungul lui. la suprafaţă şi în subteran. La contactul cu zona de câmpie îşi fixează cursul pe o singură albie. râul Buzău primind apele Bâscii Chiojdului şi ale Nişcovului.

cel mai cunoscut fiind cel de la Siriu.5 km toate cele trei forme de relief şi se varsă în Siret.Râul Râmnic îşi are izvorul în vârful Furu. situate pe malul stâng al Buzăului. Suprafaţa bazinului este de 820 kmp iar lungimea cursului de 145 km. cele mai cunoscute fiind Balta Albă şi Amara. lacul de la Odăile. lacuri carstosaline. lacuri artificiale. Râul Călmăţui izvorăşte din zona mlăştinoasă. lacuri formate ca urmare a alunecărilor de terenuri. delimitată de municipiul Buzău şi comunele Stâlpu. aflate în zona de câmpie.7 mc/s. în zona colinară. situate în zona colinară. Lacul Vulturilor din Masivul Siriu. limanuri fluviatile. ca urmare a unor baraje de reţinere sau amenajări speciale. străbate pe o lungime de 139. primul cu apă salmastră şi mâl cu valoare terapeutică. de pildă. Străbate partea de sud-vest judeţului şi se varsă în râul Ialomiţa. apărute în urma dizolvării şi tasării în zonele de sare. suprafaţa totală a bazinului său însumând 943 kmp. Debitul său se ridică doar la 17. Policiori şi Valea Grabicina. Reţeaua hidrografică cuprinde şi o mulţime de lacuri de origini variate: lacuri periglaciale. Costeşti. de pildă grupul de lacuri de la Joseni. celălalt cu apă dulce. De pe teritoriul judeţului Buzău izvorăşte şi pârâul Sărata din jurul localităţii Monteoru. de pildă grupul de lacuri de la Meledic. 20 .

de deal şi de câmpie. distingându-se trei tipuri: de munte. La munte. Relieful îşi pune amprenta asupra climatului. 21 . predominant fiind cel din nord-est.200 mm. 4 Harta hidrografica Clima judeţului Buzău se încadrează în zona temperat-continentală. Precipitaţiile medii anuale sunt cuprinse între 800-1.Fig nr. format din mase de aer ce coboară de la munte unde se produc inversiuni de temperatură. vânturile bat uneori violent. Se remarcă prezenţa foehnuluixx. temperatura medie anuală este de 4-60C. caracteristică ţării.

sursa principală de hrană a vânatului. vânturile din nord-vest bat mai puţin puternic. Precipitaţiile medii anuale sunt reduse. Oscilaţiile climaterice mişcă stratul de la suprafaţa solului. pelinul. Condiţiile de climă constituie factorul principal în cadrul sistemului de factori naturali. Aceste fluctuaţii ale climei. Cu alte cuvinte. determină specificitatea florei. în timpul verii depăşeşte valoarea de 370 C. pălămida. Influenţele variaţiilor climatice asupra vânatului se resimt intens şi este de ajuns ca un singur factor esenţial de mediu să coboare cu puţin sub valoarea optimă a acestuia. scaietele. cicoarea. 210 Cxxx. 22 .Vegetaţia naturală este reprezentată de specii ierboase: peliniţa. În schimb. iar austrul. Vânturile bat din direcţiile nord-est şi sud-vest. deal. deoarece schimbările de temperatură generează şi modificări în ariile geografice de răspândire a speciilor. mai puţin. alte spaţii nu oferă speciilor posibilităţi de trai şi de dezvoltare. Flora prezintă variaţii şi elemente specifice pentru fiecare din cele trei tipuri de relief : câmpie. leguminoase şi. stratificându-le pe plan orizontal şi vertical. floarea soarelui. mediul biotic marginal are un caracter de maximă instabilitate şi maximă sensibilitate. în luna iulie ajunge la 19-200C. influenţând structura chimică şi fizică a solului. ca urmare a absenţei unuia sau mai multor factori biotici esenţiali. ciulinul. unele dintre ele având virtuţi terapeutice. Prin şi pe lângă terenurile cultivate cresc şi plante cu flori frumoase: macul. datorită culmilor dar nu lipseşte foehnul. păpădia. De aceea. pe calea apei şi a vântului. văilor şi sărăturilor. iar iarna scade la . brusturul. Terenurile. indiferent de anotimp. de mase de aer cald. hrana este un factor de primă importanţă. În stepă vegetaţia a fost modificată de om şi înlocuită pe mari întinderi prin plante cultivate. temperatura medie anuală este de 8-100C. adică un optim ecologic. pentru ca populaţia să fie pusă în situaţia de a se retrage în zone cu condiţii naturale corespunzătoare. munte. colilia. crivăţul fiind aducătorul de mase de aer rece. muşeţelul.În zona colinară. cu pomi fructiferi şi viţă de vie. Precipitaţiile medii anuale ating 600-800 mm. temperatura medie anuală este cuprinsă între 12-140 C. coada şoricelului. codiţa-şoricelului. În câmpie. ating doar 400-500 mm. asociate cu solul. neghina. sunt cultivate cu cereale. La câmpie se dezvoltă o vegetaţie caracteristică stepei şi silvostepei. În interiorul ariei de răspândire a vânatului sunt spaţii care oferă unor specii cele mai bune condiţii de viaţă şi dezvoltare. cu excepţia islazurilor. în analiza culturii vânatului şi a conservării fondului cinegetic. spinul.

cu fagul. totodată. se află pădurea Spătaru. Crângul Buzăului. Alături de el vegetează stejarul. muşchi şi ferigi . rezervaţie forestieră cu suprafaţa de 2. pana zburătorului . Pe terenuri defrişate se instalează adevărate covoare de zburătoare . La sud-vest de municipiul Buzău. Numai aici se găsesc împreună cele două specii de frasin : Fraxinus palissae şi Fraxinus angustifolia. dârmozul . Brădeanu. aparţinând. Văleanca. stejarul pedunculat. plop. măciuca ciobanului. cerul. unghia găii. teiul alb. rămăşiţe ale codrilor de altădată. Dacă în deşişul pădurilor de fag sunt puţine plante cu flori. mojdreanul . aliorul de stepă.1 ha. rezervaţie floristică cu o suprafaţă de 165 ha. aliorul. cruşinul şi lianele Hedera helix şi Clematis Vitalba.Foarte răspândite sunt loboda şi traista ciobanului. etajul fagului. reprezentată mai ales de salcâm. paltinul. în zona colinară se întâlnesc specii de nuanţă submediteraneeană-pontică : cărpiniţa. în fâneţele de pe Bâsca Mare: murul.a. sânziana . pe lângă terenurile ocupate de culturi. în luminişuri se află o abundenţă de specii: săbiuţa. Zona subcarpatică este acoperită predominant de stejar în amestec. Frasinu. Aici predomină frasinul pufos . părul pădureţ. 23 . Aici. De la altitudinea de 600 m începe regiunea dealurilor înalte şi. stejarul pufos. pe lângă Fagus silvatica.În stepă vegetaţia lemnoasă este rară. reprezintă un rest al vegetaţiei lemnoase din silvostepa Munteniei. În pădurile de fag şi de brad. cresc carpenul. pe măsută ce altitudinile cresc. tei şi arbuşti ca măceşul. trepădătoarea . mesteacănul. în locuri umbroase şi umede. pădurilor de stejar brumăriu. ulm. gârniţa. jaleşul plecat. etajul coniferelor şi etajul tufărişurilor sau subalpin. Pădurea Brădeanu. pădure de tip frăsinet de depresiune din silvostepă. în etajul fagului ce se întinde până în jurul altitudinii de 1200 m. apar păduri limitate la arii mai restrânse. Zona dealurilor subcarpatice şi zona de munte sunt ocupate de păduri etajate astfel: etajul stejarului. altă rezervaţie. năvalnicul ş. Spătaru şi cele de la nord-est de oraşul Râmnicu Sărat. arţarul tătăresc. în câmpie. liliacul sălbatic. În silvostepă. Sub influenţa föhnului şi datorită unor condiţii topoclimatice specifice. jugastrul.scumpia. cresc diverse specii de ciuperci. Specii asemănătoare celor din pădurea Spătaru vegetează şi în pădurea Frasinu. migdalul pitic. cârcelul . cu suprafaţa de 158 ha. din punct de vedere fitogeografic. cum sunt cele de la Ruşeţu. fragul. dud.

mierla. corbul . brotăcelul. vulpea. mai rar. Fauna Buzăului nu prezintă specii caracteristice. râsul. broasca roşie de munte). În apele curgătoare şi în lacuri sunt multe specii de viermi moluşte. şi.În unele sectoare peste jumătate din arboret îl constituie bradul.ocrotită de lege. guşterul. este foarte variată. biban şi chiar păstrăv şi lipan. ursul (Ursus arctos–ocrotit). cucul. leurda . La această altitudine. salamandra. liliacul.Natrix n. crustacee. popândăul. este reprezentat de pajişti întinse cu ierburi şi tufărişuri. ciocănitoarea verde românească. gaiţa. eretele. şerpi neveninoşi .ocrotit de lege. În locuri cu exces de umiditate se pot întâlni Athyrium filix-femina. merişorul şi . Filipendula ulmaria. cocoşul de munte-ocrotit. printre care o menţiune aparte o merită scorpionul carpatic . pochivnic. privighetoarea. grangurul. favorizată şi de faptul că judeţul concentrează în limitele sale toate formele de relief. care opreşte declanşarea eroziunilor şi alunecărilor de teren. reptile (şopârla cenuşie. veveriţa. sitarul. şopârla de munte. alcătuind un interesant tablou ecologic şi cinegetic. piţigoiul. care formează aici grupuri masive. briofitele Mnium punctatum. bursucul. cu sistem radicular bine dezvoltat. şoarecele de câmp. Pe versanţii nordici predomină ienupărul pitic (Juniperus communis). şoarecele de pădure. mai rar întâlnită în restul ţării. crap. hârciogul. păsări (vrabia. vipera). cârtiţa. iepurele. 24 . dihorul. insecte. lupul. despre care s-ar putea afirma că sălăşluiesc numai aici. acvila de munte . mistreţul. Myosotis palustre.spre poale. bufniţa. pupăza. forfecuţa. Vertebratele terestre sunt larg reprezentate de amfibieni (broasca brună de pământ.arinul verde . pisica sălbatică. ciocănitoarea pestriţă. acela al zonei subalpine. Printre animalele nevertebrate terestre întâlnite aici se numără o serie de moluşte. Ultimul etaj. mamifere (orbetele. dar. Pe versanţii sudici şi sud-estici cresc afinul. cucuveaua. pe terenuri abrupte şi umede . şoimul. Fissidens cristatus – plante hidrofile. cerbul. socul roşu. arahnide diverse. Equisetum silvaticum. amfibieni şi peşti (caras. în pădurea de fag cresc anemone.

se remarcă mai ales prin peşterile de sare. rezervaţie geologică şi paleontologică – Sarea lui Buzău – Rezervatie geologica si paleontologica. 25 .5 m. flacari ce se inalta pana la 0. Daca presiunea gazelor care ies la suprafata este mai mica. Pestera 6 fiind cea mai lunga din lume 1337 m altitudine – Platoul Meledic. ies gaze naturale din adancuri. fiind extinsa pe o suprafata de 1 ha. Izolat. unele dintre ele datand din Jurasicul superior.Pădurea Spătaru (la 7 km de Buzău şi la 2 km de Pădurea Frasinu). infiltrandu-se in rocile fisurate si aducandu-le la suprafata sub forma unui material vascos. cum ar fi nagara (Stipa capillata). fiind formata prin gazele naturale ce ies la suprafata prin fisurile scoartei.Turismul buzoian este favorizat de potenţialul natural variat. rezervaţie forestieră care face trecerea de la pădurea de frasin la cea de stejar. Din craterele numerosilor vulcani. iar in 1924 a fost declarata rezervatie stiintifica complexa. aruncand in bataia vantului. rezervaţie botanică şi zoologică. atunci flacarile se sting.257 km lungime). – Pădurea Frasinu (rezervaţie de frasin pufos) şi Pădurea Spătaru (rezervaţie forestieră care face trecerea de la pădurea de frasin la cea de stejar). de culoare alb-gri sau brun-cenusie.Balta-Albă. . avand recunoscute şi ocrotite ca rezervaţii şi monumente ale naturii următoarele: – Vulcanii Noroioşi de la Pâclele Mari şi Pâclele Mici: sunt situati in apropierea localitatii Berca. printre care se numără şi cea de-a de a doua ca mărime din lume(1. zoologică şi speologică.Rezervatiile Academiei de la Manzalesti Cuprind o salba de 34 de pesteri. In jurul vulcanilor se dezvolta o vegetatie adaptata la salinitatea de aici. . situata pe teritoriul satului Terca. in aceasta zona se intalnesc izvoare si eflorescente saline. din judetul Buzau si reprezinta o rezervatie mixta (geologica si botanica) fiind un fenomen rar intalnit in Romania si chiar pe glob. situata pe valea Buzaului intre localitatile Parscov si Badila. rezervaţie geologică. Este formata din 40 de blocuri de calcar. colilia (Stipa lessingiana) etc. revarsandu-se la intervale diferite de timp si alunecand pe pantele usor inclinate rezultate din eruptiile anterioare. –Blocurile de calcar de la Bădila. fiecare cu forme diferite. Acest noroi formeaza conuri inalte de 3 pana la 9 m. Acest fenomen a inceput sa fie studiat la noi inca din 1867. . din comuna Lopatari. – Focul Viu – Rezervatie naturala.

Ca instalaţii de tratament dispune de: instalaţii pentru băi calde cu apă minerală. la 86 m altitudine). Castrul Roman din Pietroasele. statiune balneoclimaterica. Malul cu sare în Bisoca. . -Alte staţiuni: Fâşici. unde s-a descoperit faimosul tezaur „Cloşca cu puii de aur”. Ruinele mănăstirii Vintilă Vodă (unde a domnit Vlad Vodă Vintilă . bazine cu apă minerală în aer liber.gara Buzău. vara numărul zilelor însorite fiind mai mare. feroviare . 2.420 m altitudine în Munţii Siriului. Rezervaţiile naturale de pin negru din Bisoca. ginecologice. sală de gimnastică medicală. iar precipitaţiile reduse. Fişici – Bozioru .Alte rezervaţii şi monumente ale naturii: Sfinxul din Buştea. Lacul Meledic (Mînzăleşti) – carsto-salin. Lacul Balta Albă (limanuri fluviatile). staţiune balneoclimaterică la 49 km de Buzău. atribuit vizigoţilor lui Atanarik. lacul de acumulare de la Siriu. staţiune balneoclimaterică (la 18 km de Buzău. instalaţii pentru electro şi hidroterapie.2 Resurse turistice antropice Obiectivele cultural-istorice şi arhitectonice de interes din judeţul Buzău: Vestigii istorice Sărata Monteoru. situata la 30 m altitudine.– Lacul fără Fund (Lacul Vulturilor) situat la 1. Rezervaţia Malul Roşu de la Lopătari.1535). Ruinele castelului Meledic. Alte vestigii istorice: Ruinele casei domneşti Vintilă Vodă. turiştii pot beneficia de tratament în –Sărata Monteoru. Grunjul (Tuful vulcanic atacitic) în Mânzăleşti. Siriu Băi (la 508 m altitudine. la 82 km de Buzău). neurologice periferice. pe malul lacului Balta Alba. care în 376 rătăceau pe aceste meleaguri.1939). Pentru refacerea sănătăţii.DN 1B cu deviere 10 km de la popasul turistic Merei. statiunea se recomanda pentru tratarea bolilor reumatismale. Ape minerale în Buştea (1892 . Căile de acces sunt rutiere . Dealul Istriţa de la Pietroasele. ce se bucură de un climat moderat. Nucu. Datorita numeroaselor izvoare cu ape minerale de aici (cunoscute din anul 1847). dermatologice etc. înconjurată de dealuri împădurite şi terase pe care se cultivă viţa de vie. -Balta Alba. vestigii ale culturii Monteoru şi urmele unei aşezări dacice. 26 . Aşezămintele rupestre sculptate în pereţi de gresie în Aluniş.

iar in 1832 a fost pictata de catre Nicolae Teodorescu. in 1740 fiind din nou reparata. Mănăstirea Barbu in comuna Tisau (1668). mai exact in 1779. -Alte edificii religioase: Biserica „Negustori” în Buzău. Complexul Brâncovenesc Râmnicu Sărat. Casa „Vergu Mănăilă“ din Buzău. Muzeul judeţean Buzău. -Biserica Banu în Buzău. o tipografie. aici au functionat cele dintai scoli de slavona din oras. înălţată în 1571 în stilul mănăstirilor din nordul Moldovei. Tribunalul. ţesături şi covoare (Bisoca). construită în stil neoclassic. iar in 1691 a fost infiintata aici de catre Constantin Brancoveanu. iar in 1649 a fost reconstruita de catre Matei Basarab. Bisericuţa din lemn în 27 . . a aparut aici in 1698 fiind publicata de catre episcopul Mitrofan. zidită de Ştefan cel Mare în cinstea unei victorii reputate împotriva ostaşilor lui Radu cel Frumos. sculpturi de lemn (Lopătari). prima traducere a Mineilor (carti de ritual) in limba romana. Muzeul Municipal şi Complexul Brâncovenesc de la Râmnicu Sărat. in timpul domniei lui Radu cel Mare. instrumente muzicale (Mânzăleşti). Mânzăleşti. poarta hramul „Adormirea Maicii Domnului”. Casa memorială “Vasile Voiculescu” – Pârscov (1987). datini străvechi (Gura Teghii). (1649). Edificii religioase -Biserica Episcopiei Buzau a fost ridicata in anul 1507. Seminarul teologic. Muzeul de Artă Populară a Văii Slănicului – com. festival folcloric (Poiana Nucului. Mănăstirea Poiana Mărului în Bisoca. Etnografie Aceste locuri ale judeţului Buzău păstrează bogate şi variate elemente etnografice. in municipiul Buzau. -Biserica „Sfânta Paraschiva” din Râmnicu Sărat. Muzeul Chihlimbarului – Colţi (1979). biserica a fost refacuta si modificata. In secolul al XVI-lea. Palatul Episcopal. In timpul domniei lui Alexandru Ipsilanti si a episcopului Chesarie. ridicată în timpul lui Constantin Brâncoveanu (1691-1697). Astfel.Lopătari). -Biserica Mănăstirea Râmnicu Sărat. Muzeul Episcopiei Buzăului şi Vrancei. Alexandru Vlahuţă scria că este un „adevărat muzeu” distingându-se prin pictura interioară bine păstrată şi prin ornamentaţia bogată. Biserica de mari dimensiuni. Mănăstirea Ciolanu în Măgura (1568). Castrul şi termele romane de la Pietroasele (306-337).Edificii culturale Palatul comunal din Buzău(astăzi Primăria municipiului). Catedrala Episcopiei Buzău.

acoperită cu trestie). cu picturi de Tăttărescu (1808). manastiri. Mănăstirea Găvana (1707). cetati 28 . cu litere chirilice sculptate în crucile din piatră şi o vechime de peste 300 de ani.Vintilă Vodă (construită din bârnă de stejar. Fig nr. Biserica Buştea.Biserici. 5.

valea Milea . Obiective principale: vf. Penteleu. Obiective principale: Lacul Vulturilor. 29 . Traseul principal (1) se continuă peste Masivul Tătaru pînă la poalele Ciucaşului.Vf. Băile Siriu .Obîrşia Crasnei . Mălîia (1 662 m) . vîrful Bocîrnea.Vf. 3. Muşa. Lacul Vulturilor (prin abatere de la traseu). culmea Mălîia.3 Principalele trasee turistice in zona TRASEE MONTANE ►Trasee in Masivul Siriu Există patru trasee turistice marcate care străbat Siriul în toate direcţiile.Poarta Vînturilor .Tabla Buţii .valea Urlătoarea .stîna Cernatului .Culmea Bloji . Durata: 7½-8 ore. Obiective principale: vf.Muşa (1 070m) Marcaj: bandă roşie. Crucea Fetei . ►Trasee in Masivul Penteleu 5. Tabla Buţii. 1. valea Siriului.Poarta Vînturilor .Vîrful Tătaru Mare (1477 m) .Stearpa (720 m) valea Siriului . Obiective principale: abrupturile şi stîncăria de la obîrşia paraului Mreaja. Bălescu Mare .Poiana Stînei (930 m) Marcaj: bandă roşie.Colţii Balei .Vf. Gura Siriului (520 m) .Crasna (570 m) Marcaj: triunghi albastru.Poarta Vînturilor (1 490 m) .Dosu Muntelui .Vf. Tătaru Mare. Bălescuţu . 2. Băile Siriu (540 m) .Culmea Tătăruţu .Vf.2. Durata: 9-10 ore.valea Crasna . Obiective principale: varful Bocarnea. asigurînd o ascensiune uşoară.Vf. Gura Cernatului (650 m) . vîrful Mălîia. Dosu Muntelui (1 410 m) .Valea Neagra . 4.Şaua din Bloji (1 470 m) Marcaj: cruce roşie.Valea Bradului . permiţînd turistului continuarea excursiei în şi din acest masiv. Penteleu (1772 m) Vf. vf. Durata: 3-3 ore 30 minute.Lacul Vulturilor .Lacul Vulturilor .Gura Siriului Marcaj: punct roşu. Bocîrnea (1 657 m) . Durata: 9-10 ore. Bocîrnea (1 659 m). culmea Mălîia. Durata: 7—8 ore. Cimitirul eroilor. Lacul Vulturilor. Bocîrnea (1 657 m) Poarta Vînturilor .

9. Obiective principale: rezervaţia Viforîta.Lopătari (470 metri patrati) Marcaj: cruce albastră (rar). cascada Şapte Izvoare. Stejarul. Brancoveanu. Basarab 1649. Muzee judetean-etno. Durata: 1-1½ oră pînă la lac. Malul Roşu. Cimitirul Dumbrava-ansamblul monumental din marmura 'mama cu 6 copii'. Biserica "Sf. Palat municipal.Vf. 7.Brebu Marcaj: punct roşu (rar). Palat princiar.Şaua Căprioarei (1 410 m) — Culmea Caprei — Şapte Izvoare — Secuiu (cca 760 m). Ivănetu (1 191 m) Plaiul Nucului . Biserica "Sf. vîrful Penteleu. Biserica "Sfintii Ingeri". Parc Marghiloman 11. Nedeiele – targuri. Traian Savulescu (biolog) casa memoriala 30 . Marcaj: triunghi albastru. Durata: 5-6 ore. ►Trasee in Masivul Podul Calului si Culmea IVANETU 8. Obiective principale: Lacul Negru. Biserica "Cuvioasa Parascheva" ctitor Stefan cel Mare 1474. Dumitru" 1708. Manastirea "Adormirea Maicii Domnului" 1691 Biserica ctitorita de C. Focul Viu. carstul de la Meledic ş. Padurea Bradeanu. Ramnicu Sarat – oras . Spiridon" 1784. Manastirea “Banu” (Banului) – Biserica 1571 Icoana Maicii Domnului facatoare de minuni. Biserica Episcopiei ctitor M. ape minerale clorurate.6.Poiana Teghii . Buzau – oras . Culmea Caprei. Podu Calului (1 439 m) Marcaj: cruce albastră.valea Milea . Casa Domneasca. Lopătari. Lacul Mociaru.Rezervaţia Viforîta . Durata: 9-10 ore.Campia Ramnicului/raul Ramnicu Sarat balneo-argila (calitate superioara). Biserica "Negutatori" 1649. Obiective principale vîrful Ivăneţu.a.valea Fulgeriş .Lacul Mociaru .Lacul Negru (1 050 m) . Cura Teghii (495 m) .Campia Buzau Calmatui .Vf. TRASEE TURISTICE 10.Luna iunie "Dragaica". Durata: 3-31/2 ore. Cura Cernatului (650 m) .Valea Buzaului/raul Buzau la confluenta cu raul Calmatui . Episcopia Buzaului si Vrancei Parcul Crang. Brebu (680 m) . Gura Teghii (495 m) .pîrîul Căşeria .

Muzeul Crucii (Manastirea se afla intre com.Valea Buzaului – Mv. pe valea raului Valea Rea si Sarata Monteoru .Tezaurul "Closca cu puii de aur" 375 d. Manastirea "Ciolanu". afectiuni reumatologice. Tabara de sculptura 18. Gardurarita-planta. Paclele/raul Buzau la confluenta cu raurile Muratoarea Paclei si Saratel Manastirea "Berca" 1694 Biserica "Sf. Cetatuia. cardiovasculare.Subcarpatii Buzaului . drumetii: Vulcanii Noroiosi de la Paclele Mari si Paclele Mici. Platoul Meledic. Vulcanii noroiosi "Paclele mici" 14.5ha. Cerbului . Tisau sat Hales si com. bioclimat de crutare. Berca sat Berca .Campia Sarata – dealuri Istrita.12.Manastirea "Ciolanu" 1580 Icoane pictate de Gh. Parcul Monteoru.Limpedea (lac) . Magura. Ciolanu. Magura sat Magura . Valea Superioara a raului Buzau 19. Manastirea "Poiana Marului" (F/M) 1730 cu biserica din lemn (refacuta) "Duminica Tuturor Sfintilor" 1810 si Icoana Maicii Domnului taiata pe frunte – (manastirea se afla intre jud.sare 15. Culmea Ivanetu Dealuri Bocu. Cislau – Subcarpatii Buzaului – Valea Buzaului . Bisoca/raul Jgheab . Padurea Lacurile Bisoca (rezervatie de Pin silvestru) . Ciolanu/raul Buzau la confluenta cu raul Basca Chiojdului Schitul “Carnu”.Subcarpatii Buzaului . Mina de petrol. Bisoca . Merei sat Sarata Monteoru . namol mineral indicate in cura naturista.Subcarpatii Buzaului – Mv. Blidisel. Cazinoul Monteoru.balneo-ape minerale. Paclele – Rezervatie geologica "vulcani noroiosi” .Culmea Buzaului. Berca sat Paclele ."Focul viu" rezervatie naturala –fenomen geologic. Muratoarea/la izvorul raului Sarata. Pietroasele sat Pietroasele – Deal Istrita/raul Pietroasa . Tattarescu.Subcarpatii Buzaului . Pitigoiu. Vrancea). Strand cu apa sarata. Voievozi" ctitorita de Mihalcea Candescu. Bisocii/raul Slanic .Negru (lac) .Valea Buzaului – Dl. chihlimbar 17.Mv. Baile. herghelie. pastravarie 16. Glodu. Merei-complex arheologic. Lopatari sat Terca . viticultura “Tamaioasa romaneasca” 31 .Dealuri Cornatel.Hr/punctul Malul Sapat . poliomielita. tufa ramificatamonument al naturii 13. Buzau si jud. ginecologice.Subcarpatii Vrancei – Dl. Magura).

creste de la un an la altul.buzau. aproape dublandu-se. la 31 iulie 2004 Judeţul Buzău 2004 Total 30 Hoteluri şi moteluri 13 Hanuri turistice Cabane turistice Campinguri şi unităţi tip căsută Vile turistice şi 1 bungalouri Tabere de elevi şi 3 preşcolari Pensiuni turistice 2 urbane Sate de vacanţă Pensiuni turistice 11 rurale Hoteluri pentru tineret Hosteluri Popasuri turistice Spaţii de cazare pe nave Tabel nr. Analiza bazei tehnico-materiale si a ofertei de servicii ●Unitati de cazare Structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică.3. 5 2005 59 19 12 1 1 5 2 17 2 2006 95 27 1 15 3 1 5 7 30 6 - Sursa: www. in mos special numarul pensiunilor si al hotelurilor.formă actualizată (27 iulie 2005) Din datele din tabel se observa ca numarul unitatilor de cazare.insse.ro. Hotararea privind aprobarea Statutului judeţului Buzău . 32 .

Bd.com. sală180 de conferinţe. bowling. Hotel Ceres staţiunea Sărata Monteoru. Hotel Coroana 0238/710084 5. Tisău **** 0238/590467 7.1 Buzău. sală165 Telefon 0238/710942 2.40 terasă. bar. sală de conferinţe restaurant.** nr. Tipul crt. agenţie de turism restaurant.60 terasă. bar restaurant. nr. Hotel McPietroasa Sat Haleş. Mesteacănului. terasă.UNITĂŢILE DE CAZARE TURISTICĂ DIN JUDEŢUL BUZĂU EXISTENTE IN 2005 Nr. sală90 de conferinţe restaurant.** 0238/451076 33 . bar. Hotel Pietroasa Adresa Buzău. unităţii deDenumire cazare 1. Hotel Hotel Crâng Sport B90 Buzău. Bălcescu. str. 2 Nicolae* 4. sală de conferinţe bar. Piaţa Daciei Categoria Dotări ** Capacitate de cazare restaurant. nr. Spiru Haret 6 ** 0238/710540 0238/717314 Buzău. Gării.70locuri/29 terasă camere restaurant. Bd. cofetărie. 3. Hotel Bucegi Buzău. 50 braserie. sală sport. 47 * 0238/710113 6. piscină. saună. Bd.

** nr. saună. Col.Măgura 3 margarete restaurant. com. bar 40 restaurant 26 0238/451110 0238/451002 restaurant.* com. Principală * com. Motel Mina Petrol Corso Nehoiu Auronini Ciuhoiu Vila Siriu 2D destaţiunea Sărata Monteoru. 62 braserie. Merei Buzău.* str.** com. Merei 9. Hotel 12.Ardealului Buzău. bază de tratament restaurant. Merei 8. str. Hotel 13. Hotel Monteoru staţiunea Sărata Monteoru. Râmnicu-Sărat Com. terasă. Hotel 15.com. apartamente de40 camere şi0238/563675 2 apartamente 35 camere tip0724120334 garsonieră şi 4 apartamente 34 . 125 Staţiunea Sărata-Monteoru. Motel Poieniţa Hanul Ciuta Mun. 64 teren de sport.43 oraşul Nehoiu. discotecă. Hotel 11. bază de tratament restaurant. str. benzinărie Sală conferinţe 2 margarete restaurant. str. Hotel 10.Cuza-Vodă. Cislău de conferinţe. Merei Siriu. terasă 32 locuri/16 camere camere cu 2 paturi. Hotel 14. Motel 17. Buzoianu nr. terasă 20 0238/554288 16.

bar camere 30 locuri/150238/451029 camere 29. com. Merei Sărata-Monteoru.2 Restaurant. bar 40 locuri/140238/542913 camere margarete restaurant. Motel Millenium Com. Pensiune 26. 42 locuri/210238/451255 terasă. Pensiune Runcosu Speranţa CostinMeledic Gabriela Casa cu Tei Com. Pensiune Caprice com. Pensiune 21.18. Berca Sat Meledic. 30 locuri/150238/523153 terasă garsoniere margarete 9 locuri/40238/526575 camere margarete restaurant 30 locuri/18 camere margarete terasă. com. bar 14 locuri/60238/529234 camere margarete restaurant. Mărăcineni ** 19. Vintilă-Vodă Sărata-Monteoru. piscină 35 . 12 locuri/60238/590890 terasă camere margarete 15 locuri în0238/522555 camere tip garsonieră margarete restaurant 25 locuri/90238/550080 categoria I garsoniere şi 3 apartamente margarete restaurant. Gura-3 Teghii Com. Mânzăleşti Com. Chiojdu 2 Com. com.* Glodeanu-Sărat Sat Varlaam. Motel 20. Bozioru Sat Pleşcoi. Pensiune 22.2 margarete restaurant. Pensiune 25. Pensiune 28. Merei 2 2 com.2 2 com. Pensiune Casa Vânca oraşul Pătârlagele 2 24. Colţi 2 23. 30 locuri 0238724933 piscină. Pensiune Ovidiu Varlaam Lezeu Nica Sat Căldăruşanca. teren de minifotbal 14 locuri/8 camere margarete restaurant. Pensiune 27.

Poşta Câlnău restaurant 20 locuri/10 camere 38. Pensiune Campus Sf.Com.30.2 margarete Trandafir com. 311 2 margarete 20 locuri/60238/599700 camere 32. 125 37.1 margaretă com. Merei ** restaurant 14 Scaune -Com. Bisoca 1 margaretă sală de mese. Sărata-4 margarete Monteoru. Merei * Bufet. păstrăvărie. bisericuţă camere cu grup sanitar comun 39. Pensiune B&S Petrol Buzău. 24 parcele de campare 40. 60 locuri 0238/513433 terasă. str. Pensiune Olga com.30 34. Pensiune Monteoru Staţiunea Sărata Monteoru. foişor. Col. Siriu Caşoca 36 . Pensiune Marin IuliuStaţiunea Sărata Monteoru.** 50 locuri/25 com. Merei căsuţe. Pensiune Hanul Neptun Com. Pensiune Melania Com. Pensiune Frăsinet Sat Frăsinet. nr. Merei 35. Bungalow America Com. Merei 36. Popas Terasa Com. bar 41. Pensiune 2 margarete bucătărie. com.60 locuri în Sava club. nr. piscină 31. Chiojdu. Camping Adventura Staţiunea Sărata Monteoru. Calvini 2 margarete 12 locuri/60238/523562 camere 33. Buzoianu1 margaretă nr. Merei.

49. Siriu (Munţii PoduII Calului) Com. Siriu I Oraş Nehoiu I Com. cabană Lacul Vulturilor Prigonu Com. cabană cabană cabană cabană buzoiană Fantezia LandCom. Siriu (Munţii PoduIII Calului) Com. Siriu (Munţii Siriului) III Siriu (Munţii Siriului) III Vipereşti I I Luciu I 12 locuri/6 căsuţe 15 locuri 15 locuri 15 locuri 10 locuri 10 locuri 10 locuri 10 12 10 20 locuri locuri locuri locuri Ruşeţu II III 12 locuri 10 locuri Tabel nr.turistic Popas turistic 42. Măgura Casa deCom. 51. cabană 47. cabană 45. cabană 53.formă actualizată (27 iulie 2005) 37 . cabană 43. 50. cabană 46. vânătoare şi pescuit Luciu Ruşeţu Com. Crângu Ursului Com. 6 Sursa: Hotararea privind aprobarea Statutului judeţului Buzău . cabană 48. Bisoca (Muntele Furu)II Com. Vipereşti Com. cabană 44. Merei Pruncea Nehoiu Coceanu Bechet Păltiniş * Bar 52.

38 .

Restauratul – este localul public care imbina activitatea de productie cu cea de servire. punand la dispozitie clientilor o gama deversificata de preparate culinare. 7 Sursa: www. dupa care in intervalul 2000-2004 numarul locurilor de cazare este constant.2 130.6 145.2 213.9 2002 2538 682.2 48.7 26. pe cand numarului sosirilor si innoptarilor creste.7 68.4 80.2 50.2 163. bauturi etc. produse de cofetarie – patiserie.8 2003 2653 631. ca si in cazul numarului de sosiri si innoptari in perioada 1990-2000.3 31. ●Caracteristici functional comerciale ale principalelor unitati de alimentatie Acestea se refera la facilitatile de alimentatie si “catering” pentru servirea mesei turistilor pe durata sejurulu lor.9 2004 1788 625.5 63.ro Se constata o evolutie descendenta a numarului locurilor de cazare.insse.3 18.7 7 1995 2540 673.5 48.7 2000 2750 751.Capacitatea şi activitatea de cazare turistică Indicii de utilizare În Sosi Înnop netă a Existe funcţiu Judeţ / ri tări capacită ntă ne Anii (mii) (mii) ţii (locuri (mii în ) locurifuncţiun zile) e (%) Buzău 132.2 128.0 Tabel nr.0 26.4 61.3 169.6 18.5 387.buzau. 1990 2851 608. Capacitate de cazare 39 .3 2001 2596 689.0 19.

221 Mahéo Buzau Descriere: Restaurant. Gradina zoologica. Posta Calnau. Ulmeni. Adresa: Strada Victoriei 7. judetul Buzau Telefoane: 0238-513. Adresa: DN 1 B. Merei. Adresa: Sat Potarnichesti. judetul Buzau Telefoane: 0238-723. Adresa: DN 1B. Restaurant.I. Buzau. Buzau.Godeanu 5. Buzau. judetul Buzau Telefoane: 0238-545.Casa Ispas Descriere: Restaurant. Adresa: Strada Victoriei 4. judetul Buzau Telefoane: 0238-711. Adresa: Bulevardul Garii 7. judetul Buzau 40 .510 Hanul Vanatorilor Ulmeni Descriere: Han. Buzau.748 Gali'92 SRL Descriere: Restaurant. judetul Buzau Telefoane: 0726-287. judetul Buzau Telefoane: 0238-711. Buzau.205 Complex Ralex Merei Descriere: Restaurant. Restaurant. Servicii de cazare.227 Cridava Comex SRL Potarnichesti Descriere: Restaurant. Buzau.041 Pietroasa SA Buzau Descriere: Hotel. Adresa: Piata Daciei 1. judetul Buzau Telefoane: 0722-784.072 Meridian Mi '92 SRL Buzau Descriere: Restaurant. judetul Buzau Telefoane: 0238-446.Balcescu 38. Adresa: Strada Lt.731 Niscriss Bar de Zi Buzau Descriere: Restaurant. Adresa: Bulevardul N.

399 Restaurant Cosmo 2001 Posta Calnau Descriere: Restaurant. Buzau.717 Restaurant Milenium Maracineni Descriere: Restaurant. Adresa: DN 2. E 85 km 110+300 m.ro Restaurant Micro XIV Buzau Descriere: Restaurant. Adresa: DN 2 E 85. Adresa: Strada Victoriei 7. Magura. Sos. judetul Buzau Telefoane: 0238-521. Adresa: Strada Cuza Voda 43-45.E1 E2.Brasovului 20. judetul Buzau Telefoane: 0238-727. judetul Buzau Telefoane: 0238-712. Adresa: Sahateni DN 1 B.411 www. Adresa: Bulevardul Unirii Bl. judetul Buzau Telefoane: 0742-892.715 Restaurant Gety Com Buzau Descriere: Restaurant. Buzau.610 Website: www. Buzau.699 Restaurant Corso Buzau Descriere: Restaurant. judetul Buzau Telefoane: 0238-427.restaurant. Posta Calnau. judetul Buzau Telefoane: 0238-421.933 Restaurant Pik-Nik Buzau Descriere: Restaurant.hotelpietroasa. judetul Buzau 0238-510. Adresa: Bulevardul Garii 47.510 Restaurant Pompigas Sahateni Descriere: Restaurant. judetul Buzau Telefoane: 0238-724.596 41 .Telefoane: 0238-445. judetul Buzau Telefoane: 0238-711. Buzau.magura.ro Restaurant Bucegi Buzau Descriere: Restaurant.380 Restaurant Magura Descriere: Adresa: Telefoane: Website: Restaurant. Sahateni. Buzau. Popas turistic. Adresa: Strada Stadionului.

▪ Sărata Monteoru. ▪ Stadionul “Gloria”-Acest stadion a existat. acesta a inceput sa se schimbe. Insa odata cu cresterea popularitatii fotbalului. Gloria sa poata evolua pe el.. pe malul lacului Balta Albă. Adresa: Patarlagele.Restaurant Roata Norocului Patarlagele Descriere: Restaurant. 42 . staţiune balneoclimaterică (la 30 m altitudine). la 86 m altitudine). dar promovarea nesperata a echipei buzoiene dupa 20 de ani in Liga I i-a adus o noua fata. parcuri de distractie. Siriu Băi (la 508 m altitudine. terenuri de tenis. Sali de jocuri mecanice. Adresa: DN 2.DN 1B cu deviere 10 km de la popasul turistic Merei. iar precipitaţiile reduse. find folosit mai mult pentru atletism. ce se bucură de un climat moderat. piscine in aer liber sau acoperite-incalzite. E 85 km 148+150.044 ●Unitati de agrement Cuprind terenuri si sali de sport. Căile de acces sunt rutiere . cluburi. (la 20 km de Râmnicu Sărat şi la 56 km de Buzău). inca din 1909. staţiune balneoclimaterică la 49 km de Buzău. Adresa: Strada Sculpturii 1. judetul Buzau Telefoane: 0238-567. partii de schi. înconjurată de dealuri împădurite şi terase pe care se cultivă viţa de vie. judetul Buzau Telefoane: 0722-504. ajungand unul din cele mai frumoase din tara in perioada in care Gloria promova pentru prima data in Divizia A. feroviare gara Buzău. pub-uri care asigura turistilor si localnicilor posibilitatea de petrecere a timpului liber intr-o midalitatea cat mai placuta. Cu timpul s-a degradat. la 82 km de Buzău). dupa 2 decenii. staţiune balneoclimaterică (la 18 km de Buzău. Alte staţiuni: Fâşici.975 Restaurant Spot Ramnicu Sarat Descriere: Restaurant. judetul Buzau Telefoane: 0745-258. popicarii. patinoare. discoteci. ▪ Balta Albă. terenuri de joaca pentru copii. Buzau. stadioane. sub diferite aspecte.245 Restaurant Rosu si Albastru Buzau Descriere: Restaurant. vara numărul zilelor însorite fiind mai mare. hipodromuri. S-a lucrat incontinuu pentru ca la ora primului meci din prima liga. 127430.

abarticulare. Strandul a devenit de fapt un club de petrecere a timpului liber.cuprinde doua bazine de inot. din Parcul Tineretului. vara numarul zilelor însorite fiind mai mare. prin eforturile lui Paul Ioachim. posttraumatice). teatrul "George Ciprian" s-a înfiinţat în 1996. ▪ Primul teatru din Buzău. 43 . nămolul mineral de depunere din izvoarele naturale sulfuroase. Sarata Monteoru Sarata Monteoru este o statiune balneoclimaterica (la 18 km de Buzau. la 86 m altitudine). statiunile din judetul Buzau sunt cautate de persoane care sufera de afectiunile aparatului locomotor. In jurul bazinelor este nisip fin. cu o mineralizare totală de 188-513 la mie. Caile de acces sunt: rutiere-DN 1B cu deviere 10 km de la popasul turistic Merei. iodurate. iar mobilierul pentru sah si table a fost inlocuit in ultimii ani.Capul de Regizor". bromurate. iar precipitatiile reduse. calcice. ●Unitati de tratament Datorita izvoarelor minerale cu sarate. anual. gastrointestinale şi hepato-biliare. neavând o trupă proprie. Baza de agrement se intinde pe o suprafata de 3 hectare. care a fost şi director al teatrului. magneziene. Rezultate remarcabile sunt obţinute în special la tratarea afecţiunilor aparatului locomotor (reumatismale degenerative. climatul de cruţare. iodurate. fotbal si baschet au fost refacute si revazute cu instalatie de iluminat nocturn. un festival structurat pe cinci secţiuni şi conceput pentru promovarea tinerilor regizori. teren necesar amenajarii unei piste de ATV-uri si motoscutere. Teatrul este teatru de proiecte. până la moartea sa în 2002. bancutelor si spatii comerciale. iar de anul viitor se va extinde cu inca 5000 de metri patrati. feroviare-gara Buzau.▪ Strandul din Buzau. Din 2003. terenurile pentru tenis de camp. sulfuroase. in interiorul unui parc de la marginea orasului. in special cela mai in varsta. juca tenis cu piciorul sau doar sa stai la o terasa. ce se bucura de un climat moderat. unde poti inota. Factorii terapeutici naturali sunt reprezentaţi de izvoare cu ape minerale sărate. la Buzău se desfăşoară festivalul de teatru "Gala noilor generaţii . calcice si sulfuroase. afecţiunilor ginecologice. afectiunile ginecologice si hepato-biliare. înconjurata de dealuri împadurite si terase pe care se cultiva vita de vie.

Sarat si la 56 km de Buzau). Marghiloman. el incepe amenajarea unui stabiliment balnear de toata frumusetea.statistici. sarata Monteoru castiga in renume si dezvoltare prin nenumaratele incursiuni ale familiilor Cantacuzino. sfatuit de Dr.insse. strand si locuri de tratament.Scurt istoric Asezare straveche.Guyenot. (la 20 km de Rm.ro Se observa ca numarul de sosiri creste vertiginos pana in anul 2004. 8 Total Romani Staini Sursa: www. De remarcat este numarul sosirilor turistilor straini care este foarte mic. Brancoveanu. Analiza circulatiei turistice si previziunea evolutiei viitoare ●Numarul turistilor sositi Sosiri ale turistilor in judetul Buzau in perioada 2002-2006 2002 50192 46000 2003 61304 55942 2004 68224 62341 2005 63226 57818 2006 62335 57524 4811 Tabel nr. casino. 4. dupa care inregistreaza o scadere lenta. pe malul lacului Balta Alba. In 1890. • • • Balta Alba-statiune balneoclimaterica (la 30 m altitudine). 44 . Comerciantul Grec grigore Monteoru ridica localitatea la rang de statiune balneoclimaterica. 1 iulie 1895 marcheaza inaugurarea oficiala a statiunii cuprinzand nenumarate hoteluri. Sarata Monteoru este pentru prima data atestata documentar intr-un document emis de domnul Tarii Romanesti din perioada 1482-1496. (la 49 km de Buzau). Tinut de legenda si refugiu pentru bierimea acelor timpuri. (la 82 km de Buzau). medic consultant la Aix des Bains. Siriu Bai-(la 508 m altitudine. Fasici-statiune balneoclimaterica.

bungalouri.ro Se inregistreaza un numar mic de sosiri de turisti straini in comparatie cu numarului turistilor romani. 45 .statistici.9 Sursa: www. campinguri si tabere de elevi si scolari acesta fiind egal cu 0. in vile turistice.Sosiri ale turistilor in structurile de primire turistica cu functiune de cazare turistica in anul 2006 Tipul structurii de primire Hotel Motel Vila turistica Bungalou Camping Tabere de elevi si prescolari Pensiuni turistice urbane Pensiuni turistice rurale Total Total sosiri 39973 7885 724 548 22 4249 2023 6900 62324 Romani 35500 7678 724 548 22 4249 1993 6799 57513 Straini 4473 207 30 101 4811 Tabel nr.insse.

preferad confortul.statistici. 46 .ro Din tabelul de mai sus putem observa ca hotelul se afla in topul unitatilor de cazare preferate atat de turistii romani cat si de cei straini in cadrul judetului Buzau. in perioada Tipul structurii de primire Hotel Motel Vila turistica Bungalou Camping Tabere de elevi si prescolari Pensiuni turistice urbane Pensiuni turistice rurale Total Total sosiri 126371 10675 1855 550 44 11463 4147 10294 Romani 115622 10361 1855 550 44 11463 4061 10090 Straini 10749 314 86 204 165399 154046 11353 Tabel nr. 10 Sursa: www. pe tipuri de structuri in judetul Buzau. Se pare ca turistii straini apeleaza la structurile de primire turistica mai scumpe.insse.●Numarul innoptarilor inregistrate in unitatile de cazare existente Innoptari ale turistilor in structurile de primire turistica cu functie de cazare turistica.

munti. dar care aduna toate formele de relief ale Romaniei. spre Penteleu si muntii curburii. singura atractie de notorietate o reprezinta Vulcanii Noroiosi. Erau secolele evului mediu tarziu cand trecatorile peste Carpati era folosite cu aceeasi frecventa si cu aceleasi inconveniente. nimic spectaculos. care se vad din sosea. pe cale de disparitie sau forme de relief interesante. in Muntii Penteleu. locuintele rupestre din aceeasi zona reprezentand doar cateva trasee care pot fi valorificate turistic. fondul forestier a inceput sa fie intens exploatat. reprezentate prin fabricile de cherestea de la Comandau. este localizata rezervatia forestiera 47 . pe valea Buzaului. Propuneri de valorificare Judetul Buzau este o zona putin cunoscuta turistic. Spre Siret si Nehoiu. Candva Buzaul era una dintre optiunile principale pentru legatura intre Ardeal si Valahia si chiar Moldova. portiuni desertice. Soseaua. Desi un drum relativ modern leaga inca Valea Buzaului de Secuime. una dintre cele mai bune din Romania. exista trei rezervatii naturale. pestera de sare de la Meledic. Inca din a doua jumatate a secolului XIX. Buzaul poate fi cel mult un picnic la marginea drumului. lantul muntos de sare de la Manzalesti.5. mai ales in urma aparitiei primelor unitati industriale de prelucrare a lemnului. Misterele Subcarpatilor de Curbura sunt incitante. Pentru cei mai multi dintre calatorii care trec prin regiune. Buzaul este o zona virgina din punct de vedere turistic. un fast food si din nou in masina!La doua ore distanta de Bucuresti. de la campie la dealuri. adevarata valoare a arealului fiind mult mai mare. In prezent. Cel mai mare lac in constructie este cel de la Siriu. zona Buzaului este un punct important doar pe rutele care leaga Bucurestiul de Moldova. dar doar de la distanta. focul viu de la Lopatari. O cafea. sunt arealul cel mai interesant al judetului.Manifestand cinditii de accentuata instabilitate endogena si exogena. cum ar fi Sinaia – Brasov sau Cozia – Sibiu a determinat scaderea dramatica a importantei celorlaltora. Sub culmea Vaforita. Muntii. Buzaul ascunde peisaje de mare valoare si obiective turistice neexploatate sau deservite de baze turistice subdezvoltate si invechite. Pe Basca Mare vor fi amplasate alte doua acumulari : lacul Ciresu si lacul Surduc. construirea unor baraje pentru lacuri de acumulare necesita masuri speciale de rezistenta si de amenajare a bazinelor aferente. in care sunt ocrotite paduri seculare.Muntii Buzaului prezinta numeroase peisaje putin influentate de om. Deschiderea unor drumuri majore peste Carpati. trece insa doar prin zona de campie a judetului. anumite specii de plante rare. lacuri dulci si sarate. muzeul chihlimbarului de la Colti. Din pacate.

Ar trebui avut aici in vedere toate masivele muntoase ce compun Muntii Buzaului : Muntii Penteleu. Culmea Ivanetu.Milea-Vaforita. In etajul subalpin este localizata rezervatia Poienile cu narcise din Penteleu. turismul cinegetic in aceasta zona fiind atestat inca din Pseudokinegetikos. cu toate asociatiile vegetale bine conservate. cu numeroase specii de vanat si cu efective multumitoare. Domeniile ample. Muntii Intorsurii. aflate in posesia Regiei nationale a padurilor si integrate intr-un circuit turistic destinat VIP-urilor si turistilor straini. fag. Muntii Siriu. Singura activitate turistica desfasurata cu regularitate in Muntii Buzaului este cea legata de vanatoare. au fost apreciate de Ceausescu.Depresiunea Intorsurii Buzaului si Valea transversala a Buzaului. cu peisaje de o mare prospetime si spectaculozitate. Muntii Tataru. brad. La mijlocul secolului XIX. cunoscut sub denumirea de Stanca Burduloaica sau Stanca lui Persescu. localitatea Gura Teghii ar putea sa-si recastige renumele prin reintroducerea ei in circuitul turistic. In valea Bascai Rozilei este ocrotit un martor de eroziune alcatuit sin gresii paleogene. Depresiunea Comandau. in care se pastreaza o portiune de codru secular de molid. care a construit mai multe cabane de vanatoare. Muntii Zmeuret-Muntioru. 48 . Culmea Podu Calului. In perspectiva valorificarii turistice a Muntilor Buzaului. pe aceasta stanca de la Gura Teghii a fost construit un pavilion pentru odihna si recreere.

www. www. Posea.BIBLIOGRAFIE 1.ase. 2005 2.e-calauza.prefecturabuzau. Andeea Baltaretu -“Economia Turismului”Editura Uranus.cjbuzau.Editura Sport-Turism.ro 12. Gh. Bucuresti. 1978 3.ghidulturistic. Valentin Georgian.ro 8.insse. www. Pitu Aurelian – “Ghid turistic al judetului Buzau”. M. www.util21.ghidulturistic. www. 1971 4.ro 7. Bucuresti.ro 6.ro 11. www. Ielenicz – “Judetul Buzau” – Editura Academiei Romane.insse.ro 13. Bucuresti.ro 9. www.ro 49 .buzau.biblioteca. Baciucu Lazar.ro 10. Hotararea privind aprobarea Statutului judeţului Buzău .formă actualizată (27 iulie 2005) 5. www. www. Neacsu Nicolae.