C u r s 5

DISTRIBUŢIA MOLECULELOR DUPĂ MODULUL VITEZEI
Suntem în măsură să stabilim în cele ce urmează probabilitatea ca viteza moleculei să
satisfacă simultan toate cele trei relaţii (), adică:
- componenta
x
v
a vitezei pe direcţia axei Ox să se plaseze în intervalul
,
x x x
v v dv +
;
- componenta
y
v
să se localizeze în intervalul
,
y y y
v v dv +
;
- componenta
z
v
să aparţină intervalului
,
z z z
v v dv +
.
Valorile componentelor
, ,
x y z
v v v
sunt independente astfel că probabilitatea ca viteza
moleculei să satisfacă simultan toate aceste trei condiţii este probabilitatea uni eveniment
compus şi va fi egală cu produsul probabilităţilor fiecărui eveniment luat separat.
Cum cele trei evenimente menţionate mai sus au probabilităţile:
( ) ( ) ( ) ; ; ;
x x x y y y z z z
d f v dv d f v dv d f v dv · · · P P P
Probabilitatea ca viteza unei molecule din volum să aibă simultan componentele în intervalul
( ) ( ) ( ) , , , , ,
x x x y y y z z z
v v dv v v dv v v dv + + +
va fi egală cu produsul
x y z
d d d P P P
( )
3 3
2 2 2
2
2 2
exp exp
2 2 2 2
x y z
x y z x y z
B B B B
m v v v
m m mv
d dv dv dv dv dv dv
k T k T k T k T π π
1
+ +
¸ _ ¸ _ 1
1 · − · −
1
1
¸ , ¸ , ¸ ]
¸ ]
P
Într-un „spaţiu al vitezelor” mărimea dP reprezintă probabilitatea ca orice moleculă să aibă
vectorul viteză într-un element de „volum”
, ,
x y z
v v v
din spaţiul vitezelor, spaţiu în care coor-
donatele sunt componentele carteziene ale vitezei:
x
v
,
y
v
şi
z
v
. Caracterul complet haotic al
agitaţiei termice face ca direcţia vitezei să fie lipsită de relevanţă, toate direcţiile fiind egal
probabile. Este prin urmare mai util să calculăm numărul de particule care au mărimea vitezei
cuprinsă în intervalul
v
şi v dv + , indiferent de direcţia acestora. Elementul de volum din
spaţiul vitezelor va fi un strat sferic cu raza cuprinsă între
v
şi v dv + , având valoarea
2
4 v dv π
. Formula(5.1), devine:
3
2
2
2
4 exp
2 2
B B
dn m mv
d v dv
n k T k T
π
π
¸ _ 1
· · −
1
¸ , ¸ ]
P
din care rezultă
3
2
2
2
4 exp
2 2
B B
m mv
dn n v dv
k T k T
π
π
¸ _ 1
· −
1
¸ , ¸ ]
şi expresia funcţiei de distribuţie
( )
3
2
2
2
1
4 exp
2 2
B B
dn m mv
f v v
n dv k T k T
π
π
¸ _ 1
· · −
1
¸ , ¸ ]
care verifică condiţia de normare ()
1
Relaţia (5.2) exprimă legea lui Maxwell de distribuţie a moleculelor după modulul vitezelor.
Mărimea
dn
n
este probabilitatea ca o moleculă gazoasă oarecare să dobândească o viteză
cuprinsă în interiorul
, v v dv +
. Altfel spus,
dn
n
reprezintă fracţiunea de molecule din unitatea
de volum ale căror viteze se plasează în intervalul
, v v dv +
.
Prezentăm în figura (5.1) curba ( ) f v
din (5.3).
Din figură se constată că nu există molecule în repaus şi nici molecule cu
v → ∞
.
Curba prezintă un maxim pentru o anumită valoare
p
v
a vitezei;
Aceasta înseamnă că cea mai mare parte a moleculelor gazului se deplasează cu viteze
apropiate ca valoare de
p
v
sau că probabilitatea ca viteza unei molecule să ia o valoare
apropiată de
p
v
este maximă. Din acest motiv
p
v
se numeşte viteza cea mai probabilă.
Valoarea acestei viteze poate fi obţinută prin anularea derivatei funcţiei ( ) f v
în raport cu
viteza. Se obţine prin derivarea expresiei (5.3):
( )
2 2
'
2 1 exp
2 2
B B
mv mv
f v v
k T k T
¸ _ 1
· − −
1
¸ , ¸ ]
expresie ce se anulează pentru o valoare a vitezei
2
B
p
k T
v
m
·
distribuţia Maxwell (5.3) poate fi exprimată în funcţie de energia cinetică
c
E
a particulei
2
2
c
mv
E ·
Prin diferenţierea acestei expresii
c
dE mvdv ·
şi relaţia (5.3) se scrie sub formă echivalentă
. exp
c
c c
B
E
d const E dE
k T
1
· ⋅ −
1
¸ ]
P
Sub această formă dP reprezintă probabilitatea ca particula să aibă energia cinetică în
intervalul ( ) ,
c c c
E E dE +
.
În figura (5.2) s-a reprezentat curba de distribuţie în funcţie de temperatura gazului. Se
constată că forma curbei depinde de natura gazului (formula conţine masa
m
a moleculei) şi
de temperatură. Se observă că pe măsură ce temperatura gazului creşte, cresc vitezele
moleculelor astfel că maximul curbei se deplasează către vitezele mari, aria delimitată de
curbă şi axa vitezelor păstrându-se de valoare constantă. Ca rezultat, valoarea maximului va
descreşte odată cu creşterea temperaturii.
În deducerea formulei lui Maxwell referitoare la distribuţia moleculelor după modulul vitezei
nu s-a ţinut seama de ciocnirile dintre molecule. Ori tocmai ciocnirile între molecule
guvernează forma funcţiei de distribuţie ( ) f v
. Într-adevăr, să presupunem că gazul se află
iniţial într-o stare în care toate moleculele au viteze egale în modul. Ciocnirile moleculelor
vor scoate gazul din această stare şi valorile modulelor vitezelor nu vor mai fi egale. Ca
rezultat al unei ciocniri, una din cele două molecule ce se ciocnesc va dobândi o viteză mai
mare, iar cealaltă se va mişca mai lent. Astfel vor decurge evenimentele până la stabilirea unei
stări de echilibru în care moleculele vor dobândi viteze diferite distribuite în modul conform
relaţiei (5.3) deseori numită distribuţia Maxwell - Boltzmann.
În concluzie, în starea de echilibru la o temperatură dată a gazului, mişcarea moleculelor este
absolut haotică iar vitezele moleculelor sunt distribuite urmând distribuţia Maxwell.
2
Temperatura este stabilită de energia cinetică medie a mişcărilor dezordonate şi nu de
mişcarea dirijată a moleculelor indiferent de viteza acestora. Astfel, vânturile cele mai
violente pot fi calde sau pot fi reci depinzând nu de violenţa lor caracterizată de viteza mare a
mişcării dirijate ci de mişcările dezordonate ale moleculelor antrenate în mişcarea dirijată.
VITEZELE MEDII ALE MOLECULELOR
Funcţia de distribuţie a lui Maxwell permite calculul unor mărimi foarte importante în fizica
moleculară, cum ar fi: media aritmetică a vitezelor, media pătratelor vitezelor, media
energiilor cinetice de translaţie., etc.
Viteza medie se defineşte ca raportul între suma vitezelor tuturor moleculelor din unitatea de
volum şi numărul moleculelor din unitatea de volum.
Numărul moleculelor din unitatea de volum ale căror viteze sunt cuprinse în intervalul
( ) , v v dv +
este egal cu ( ) nf v dv
. Suma vitezelor tuturor acestor molecule este ( ) vnf v dv
.
Pentru a calcula suma vitezelor tuturor moleculelor din unitatea de volum trebuie integrat
după valorile vitezelor între zero şi infinit. Suma acestor viteze va fi ( )
0
vnf v dv


iar viteza
medie
v
se obţine cu formula:
( ) ( )
0 0
1
v vnf v dv vf v dv
n
∞ ∞
· ·
∫ ∫
(5.7)
înlocuind ( ) f v
din (5.3) rezultă:
2
3
2
2 3
0
4
2
B
mv
k T
B
m
v v e dv
k T π


¸ _
·

¸ ,

(5.8)
observând că ( )
2
1
2
vdv d v · iar
( )
2 2
2 2 3 2 2
1
2
B B
mv mv
k T k T
v e dv v e d v
− −
·
, expresia (5.8) devine:
( )
2
3
2
2 2 2
0
4 1
2 2
B
mv
k T
B
m
v v e d v
k T π


¸ _
·

¸ ,


Folosind schimbarea de variabilă
2
2
B
mv
z
k T
·
şi integrând prin părţi, se obţine:
0
1
z
Ze dz


·

, iar pentru
2
2 3
0
B
mv
k T
v e dv



valoarea
2
2
B
k T
m
¸ _

¸ ,
.
Rezultă, în final
8
B
k T
v
m π
· (5.9)
Un calcul asemănător permite să se estimeze valoarea mediei componentei vitezei pe o
direcţie oarecare. ……….această medie este nulă întrucât unei direcţii corespund două sensuri
cu probabilităţi egale de a găsi molecule cu componente ale vitezelor egale şi de sensuri
contrarii.
3
Prin urmare vom calcula media moleculelor componentelor
x
v
ale vitezelor moleculelor pe o
direcţie
x
oarecare.
( )
x x x x
v v f v dv

−∞
·

(5.10)
conform relaţiei ()
( )
2
1
2
2
1
2
x
B
mv
k T
x
B
m
f v e
k T π

¸ _
·

¸ ,
şi
2
1
2
2
1
2
x
B
mv
k T
x x x
B
m
v v e dv
k T π


−∞
¸ _
·

¸ ,

Folosind schimbarea de variabilă
2
2
2
x
B
mv
Z
k T

rezultă expresia
2
B
x
k T
v
m π
· (5.11)
Comparând (5.9) cu (5.11) observăm că
2
x
v
v ·
relaţie ce permite estimarea numărului mediu de ciocniri al moleculelor cu unitatea de
suprafaţă a peretelui recipientului în unitatea de timp, astfel: se ştie că numărul de molecule ce
traversează în timpul t ∆ un element de suprafaţă S este egal cu
1
2
x
nv S t ∆ . Unitatea de
suprafaţă va fi bombardată în unitatea de timp de
1
2
x
nv molecule. Înlocuind în această
expresie
x
v
cu valoarea sa medie
x
v
, se obţine că numărul mediu
ν
de ciocniri ale
moleculelor cu unitatea de suprafaţă în unitatea de timp este egal cu:
1
2 4
x
nv
n v ν · · (5.12)
În sfârşit, prezentăm calculul vitezei pătratice medii numită şi viteza termică a moleculelor,
definită ca:
( )
2 2
0
T
v v v f v dv

· ·

(5.13)
Ţinând seama de expresia (5.3) ,
2
3
2
2 2 4
4
2
B
mv
k T
B
m
v v e dv
k T
π
π

¸ _
·

¸ ,

Calculând integrala prin părţi, obţinem:
4
2 5
2
2 4
0
2 3
8
B
mv
k T B
k T
v e dv
m
π


¸ _
·

¸ ,

şi în final
2 2
3
B
T
k T
v v
m
· · (5.14)
DISTRIBUŢIA VITEZELOR RELATIVE
Formula lui Maxwell permite rezolvarea unor aplicaţii care presupun dezvoltarea calculelor
cu folosirea vitezelor exprimate nu în unităţi de viteză ci în unităţi relative prin raportarea
vitezei la valoarea
p
v
a vitezei cele mai apropiate. Astfel raportul
p
v
u
v
·
defineşte viteza relativă. În această expresie
v
reprezintă viteza moleculei iar
p
v
viteza cea
mai probabilă a moleculelor la temperatura dată. Introducând
2
B
p
k T
v
m
· în formula
Maxwell, obţinem:
2
3
2
2 2
4
2
B
mv
k T
B
dn m
v e
ndv k T π

¸ _
· ·

¸ ,
(5.15)
relaţie echivalentă cu următoarea:
2
2
4
u
dn
e u
ndu π

·
(5.16)
Scrisă sub această formă funcţia de distribuţie dobândeşte un caracter universal, fiind
independentă atât de natura gazului cât şi temperatură.
Dacă problema de interes se referă la componenta
x
v
a vitezei – respectiv la componenta
p
v
u
v
·
a vitezei relative, relaţia (5.16), devine:
2
1
x
u
x
dn
e
ndu π

·
(5.17)
Figura 1.13 prezintă curba de distribuţie pentru vitezele relative.
Funcţiile de distribuţie ( )
2
2
4
u
f u u e
π

·
şi ( )
2
2
4
x
u
x
f u u e
π

·
pot fi calculate pentru
diferite valori ale variabilelor.
Aplicaţie 1
Să se estimeze fracţiunea de molecule de azot ale căror viteze se situează la temperatura
ambiantă 300 T K ; între 275 şi 276 / m s .
Pentru a răspunde întrebării vom calcula mai întâi viteza cea mai probabilă:
3 2
2 2 2 8, 31 10 3 10
394
28
B
p
k T RT
m
v
s
m µ
⋅ ⋅ ⋅ ⋅
· · · ;
Vom estima apoi valoarea vitezei relative:
275
0, 70
394
p
v
u
v
· · ;
5
Viteza
p
v
fiind constantă, avem:
1
p
du dv
v
·
în care dv poate fi aproximat cu
1 / v m s ∆ ·

fiind de valoare foarte mică. Rezultă că:
0, 0025
p
v
du
v

· ·
Din tabel rezultă că unei valori a vitezei relative
0, 7 u ·
îi corespunde o valoare a funcţiei
2
2
4
0, 677
u
dn
u e
ndu π

· ·
. Se obţine:
3
0, 677 0, 0025 1, 7 10
dn
n

· ⋅ · ⋅
Prin urmare, numai
0,17%
dintre toate moleculele vor avea vitezele localizate în intervalul
specificat.
Aplicaţia 2: să se calculeze fracţiunea din numărul total de molecule care la o temperatură
dată au valorile vitezelor mai mari decât o valoare specificată.
Şi în această problemă este mai comod să folosim formula lui Maxwell pentru distribuţia
vitezelor relative:
2
2
4
u
dn
u e du
n π

·
Notând cu
0
u
n
>
numărul de molecule din unitate de volum ale căror viteze relative sunt mai
mari decât valoarea
0
u
dat, relaţia Maxwell se scrie:
2
0
0
2
4
u
z
u
n
z e dz
n π

>

·

Integrala conţinută în această expresie poate fi calculată prin metode numerice.
Se constată că numărul moleculelor ale căror viteze sunt mai mari decât
p
v
este egal cu
57, 24%
din numărul total de molecule, adică peste jumătate, reclamând astfel o asimetrie a
funcţiei de distribuţie.
Gradele de libertate şi legea echipartiţiei energiei
O moleculă sau, în general, un sistem mecanic are o configuraţie anume şi ocupă o poziţie în
spaţiu. Coordonatele independente necesare pentru a preciza la un moment de timp fixat
configuraţia sistemului respectiv si poziţia în spaţiu a centrului său de masă se numesc grade
de libertate.
Astfel, poziţia unei molecule monoatomice aproximată printr-un punct material, va fi descrisă
de vectorul de poziţie sau de componentele acestuia în raport cu un sistem de referinţă, de
exemplu coordonatele carteziene
, x y
şi
z
. Prin precizarea acestor trei coordonate spaţiale
punctul material ce reprezintă molecula va fi localizat cu certitudine într-o poziţie din spaţiu.
Acelaşi lucru obţinem dacă reperăm punctul material cu coordonatele sferice
, r θ
şi
ϕ
.
Constatăm astfel că punctul material are trei grade de libertate de translaţie, întrucât în poziţia
respectivă punctul material oricum s-ar „roti”, rămâne pe loc. nu acelaşi lucru se întâmplă cu
o moleculă biatomică. Presupunând că cei doi atomi ai moleculei biatomice sunt identici şi că
molecula în mişcarea sa păstrează în timp configuraţia, centrul de masă al moleculei se va
deplasa prin mişcări de translaţie pe cele trei direcţii independente
, x y
şi
z
reclamând astfel
trei grade de libertate de translaţie şi sistemul celor doi atomi se poate roti în jurul celor două
axe perpendiculare care împreună cu axa ce uneşte centrele de masă ale atomilor ar forma un
triedru tridreptunghic. Rotaţia sistemului în jurul axei ce uneşte atomii este nerelevantă
6
întrucât nu modifică energia sistemului. Rămân celelalte două axe ale triedrului sugerat în
jurul căruia atomii se pot roti adăugând astfel la energia moleculei un termen suplimentar ce
caracterizează mişcarea de rotaţie. Prin urmare, molecula biatomică cu cei doi atomi plasaţi la
distanţă constantă în timp poate fi asimilată unei haltere cu cele două greutăţi plasate la
capetele tijei care le uneşte şi este descrisă de cinci grade de libertate: două de rotaţie şi trei de
translaţie. Energia totală a acestei molecule „rigide” va rezulta prin însumarea energiei
cinetice de translaţie cu energia cinetică de rotaţie.
, , c c tr c rot
E E E · +
în cazul moleculei poliatomice numărul gradelor de libertate va creşte la şase deoarece
indiferent de axa în jurul căreia molecula se roteşte, energia cinetică de rotaţie se modifică
datorită modificării poziţiei cel puţin unuia dintre atomi. O astfel de moleculă se va
caracteriza prin trei grade de liberate de translaţie şi trei grade de libertate de rotaţie.
Dacă molecula nu este rigidă , se consideră că atomii efectuează mici oscilaţii în jurul
centrelor de masă. Ne confruntăm astfel cu grade de libertate de vibraţie.
Vom accepta deocamdată fără demonstraţie o teoremă datorată lui Boltzmann şi care poate fi
formulată astfel: „dacă sistemul de molecule se găseşte în echilibru termic la temperatura T ,
energia sa cinetică medie se repartizează egal între toate gradele de libertate, fiecărui grad de
libertate revenindu-i o energie egală cu
2
B
k T
”. Această teoremă este cunoscută ca lege a
echipartiţiei energiei. Cum în procesul de oscilaţie avem energie cinetică şi energie potenţială
unui grad de libertate de vibraţie îi va corespunde două porţii egale cu
2
B
k T
, deci în total
B
k T
.
În concluzie, energia medie totală a moleculei biatomice va fi:
7
2 2
B B B
j
E k T k T k T · + ·
j
fiind numărul gradelor de libertate care în cazul acestui tip de moleculă are valoarea
5 j ·
.



1
1
Redactare: Dan Vasile Daniel
7

Prezentăm în figura (5. în starea de echilibru la o temperatură dată a gazului. Ciocnirile moleculelor vor scoate gazul din această stare şi valorile modulelor vitezelor nu vor mai fi egale. reprezintă fracţiunea de molecule din unitatea n de volum ale căror viteze se plasează în intervalul v.3) poate fi exprimată în funcţie de energia cinetică Ec a particulei mv 2 2 dEc = mvdv şi relaţia (5. Din acest motiv v p se numeşte viteza cea mai probabilă. una din cele două molecule ce se ciocnesc va dobândi o viteză mai mare.1) curba f ( v ) din (5.Boltzmann. iar cealaltă se va mişca mai lent. Ori tocmai ciocnirile între molecule guvernează forma funcţiei de distribuţie f ( v ) . Se obţine prin derivarea expresiei (5. În deducerea formulei lui Maxwell referitoare la distribuţia moleculelor după modulul vitezei nu s-a ţinut seama de ciocnirile dintre molecule. ⋅ exp  − c  Ec dEc  k BT  Sub această formă dP reprezintă probabilitatea ca particula să aibă energia cinetică în intervalul ( Ec . v + dv . Astfel vor decurge evenimentele până la stabilirea unei stări de echilibru în care moleculele vor dobândi viteze diferite distribuite în modul conform relaţiei (5. În concluzie. Ca rezultat. Ca rezultat al unei ciocniri.3). Într-adevăr. Valoarea acestei viteze poate fi obţinută prin anularea derivatei funcţiei f ( v ) în raport cu viteza. Din figură se constată că nu există molecule în repaus şi nici molecule cu v → ∞ . v + dv . Curba prezintă un maxim pentru o anumită valoare v p a vitezei.2) s-a reprezentat curba de distribuţie în funcţie de temperatura gazului. mişcarea moleculelor este absolut haotică iar vitezele moleculelor sunt distribuite urmând distribuţia Maxwell. Altfel spus. Se constată că forma curbei depinde de natura gazului (formula conţine masa m a moleculei) şi de temperatură. Aceasta înseamnă că cea mai mare parte a moleculelor gazului se deplasează cu viteze apropiate ca valoare de v p sau că probabilitatea ca viteza unei molecule să ia o valoare apropiată de v p este maximă.3):   mv 2  mv 2  f ' ( v ) = 2v  1 − exp  −    2k B T   2 k BT  expresie ce se anulează pentru o valoare a vitezei 2 k BT vp = m distribuţia Maxwell (5. În figura (5. dn Mărimea este probabilitatea ca o moleculă gazoasă oarecare să dobândească o viteză n dn cuprinsă în interiorul v.3) deseori numită distribuţia Maxwell . valoarea maximului va descreşte odată cu creşterea temperaturii. cresc vitezele moleculelor astfel că maximul curbei se deplasează către vitezele mari. aria delimitată de curbă şi axa vitezelor păstrându-se de valoare constantă.Relaţia (5. să presupunem că gazul se află iniţial într-o stare în care toate moleculele au viteze egale în modul. Se observă că pe măsură ce temperatura gazului creşte.3) se scrie sub formă echivalentă Prin diferenţierea acestei expresii Ec =  E  dP = const. 2 . Ec + dEc ) .2) exprimă legea lui Maxwell de distribuţie a moleculelor după modulul vitezelor.

Pentru a calcula suma vitezelor tuturor moleculelor din unitatea de volum trebuie integrat ∞ după valorile vitezelor între zero şi infinit.  m  2 Rezultă.Temperatura este stabilită de energia cinetică medie a mişcărilor dezordonate şi nu de mişcarea dirijată a moleculelor indiferent de viteza acestora.8) devine: 2 2 ∞ 4  m  2 1 2 − 2 k BT v= d ( v2 )   ∫v e π  2 k BT  2 0 3 mv 2 2 2 Folosind schimbarea de variabilă mv 2 z= 2 k BT şi integrând prin părţi.8) observând că vdv = mv mv − − 1 d ( v 2 ) iar v 3e 2 kBT dv = 1 v 2 e 2 kBT d ( v 2 ) . VITEZELE MEDII ALE MOLECULELOR Funcţia de distribuţie a lui Maxwell permite calculul unor mărimi foarte importante în fizica moleculară. Astfel. Numărul moleculelor din unitatea de volum ale căror viteze sunt cuprinse în intervalul ( v. cum ar fi: media aritmetică a vitezelor. etc. v= 3 . Suma vitezelor tuturor acestor molecule este vnf ( v ) dv .9) πm Un calcul asemănător permite să se estimeze valoarea mediei componentei vitezei pe o direcţie oarecare. v + dv ) este egal cu nf ( v ) dv . iar pentru −z 0 ∞ ∞ ∫v e 3 0 − mv 2 2 k BT k T  dv valoarea 2  B  . vânturile cele mai violente pot fi calde sau pot fi reci depinzând nu de violenţa lor caracterizată de viteza mare a mişcării dirijate ci de mişcările dezordonate ale moleculelor antrenate în mişcarea dirijată.7) (5. se obţine: ∫ Ze dz = 1 . ……….. în final 8k BT (5.3) rezultă: ∞ 4  m  2 3 − 2 k BT v= dv   ve π  2 k BT  ∫ 0 3 mv 2 ∞ ∞ ∫ vnf ( v ) dv 0 iar viteza (5.această medie este nulă întrucât unei direcţii corespund două sensuri cu probabilităţi egale de a găsi molecule cu componente ale vitezelor egale şi de sensuri contrarii. expresia (5. Viteza medie se defineşte ca raportul între suma vitezelor tuturor moleculelor din unitatea de volum şi numărul moleculelor din unitatea de volum. media pătratelor vitezelor. media energiilor cinetice de translaţie. Suma acestor viteze va fi medie v se obţine cu formula: 1 v = ∫ vnf ( v ) dv = ∫ vf ( v ) dv n0 0 înlocuind f ( v ) din (5.

definită ca: vT = v 2 = Ţinând seama de expresia (5.11) vx = πm Comparând (5. obţinem: 3 mv 2 ∞ ∫ v f ( v ) dv 2 0 (5.13) 4 .3) .10) 1  m  2 − 2 kBxT =   e π  2 k BT  mv 2 moleculelor cu unitatea de suprafaţă în unitatea de timp este egal cu: 1 nv (5.Prin urmare vom calcula media moleculelor componentelor vx ale vitezelor moleculelor pe o direcţie x oarecare. prezentăm calculul vitezei pătratice medii numită şi viteza termică a moleculelor.11) observăm că v vx = 2 relaţie ce permite estimarea numărului mediu de ciocniri al moleculelor cu unitatea de suprafaţă a peretelui recipientului în unitatea de timp.12) ν = n vx = 2 4 În sfârşit. Înlocuind în această 2 expresie vx cu valoarea sa medie vx . se obţine că numărul mediu ν de ciocniri ale 1 mv 2 ∞ −∞ ∫ v f ( v ) dv x x 1 x (5.9) cu (5. Unitatea de 2 1 suprafaţă va fi bombardată în unitatea de timp de nvx molecule. astfel: se ştie că numărul de molecule ce 1 traversează în timpul ∆t un element de suprafaţă S este egal cu nvx S ∆t .  m  2 4 − 2 k BT v 2 = 4π  dv  ∫v e  2π k BT  Calculând integrala prin părţi. vx = conform relaţiei () f ( vx ) şi ∞ x − 1  m 2 2 k BT vx = dvx   ∫ vx e π  2k BT  −∞ Folosind schimbarea de variabilă 2 mvx ≡ Z2 2 k BT rezultă expresia 2 k BT (5.

În această expresie v reprezintă viteza moleculei iar v p viteza cea mai probabilă a moleculelor la temperatura dată. fiind independentă atât de natura gazului cât şi temperatură.16) ndu π Scrisă sub această formă funcţia de distribuţie dobândeşte un caracter universal. Dacă problema de interes se referă la componenta vx a vitezei – respectiv la componenta v u= a vitezei relative.31 ⋅103 ⋅ 3 ⋅102 vp = = = . obţinem:  m  2 2 − 2 k BT dn 4 (5. Pentru a răspunde întrebării vom calcula mai întâi viteza cea mai probabilă: 2 k BT 2 RT 2 ⋅ 8. Aplicaţie 1 Să se estimeze fracţiunea de molecule de azot ale căror viteze se situează la temperatura ambiantă T . 0. Astfel raportul v u= vp defineşte viteza relativă. 300 K între 275 şi 276 m / s . 70 v p 394 3 mv 2 2 k BT m în formula 5 . 394 m s m µ 28 Vom estima apoi valoarea vitezei relative: v 275 u= = . devine: vp dn 1 −ux2 = e (5.15) = =  ve ndv π  2 k BT  relaţie echivalentă cu următoarea: dn 4 −u 2 2 = e u (5.∞ ∫v e 4 0 − mv 2 2 k BT 3  2k T  2 dv =  B  π 8 m  3k BT m (5.16). Introducând v p = Maxwell.14) 5 şi în final 2 vT = v 2 = DISTRIBUŢIA VITEZELOR RELATIVE Formula lui Maxwell permite rezolvarea unor aplicaţii care presupun dezvoltarea calculelor cu folosirea vitezelor exprimate nu în unităţi de viteză ci în unităţi relative prin raportarea vitezei la valoarea v p a vitezei cele mai apropiate.13 prezintă curba de distribuţie pentru vitezele relative. 4 2 −u 2 4 2 −ux2 u e şi f ( u x ) = u e pot fi calculate pentru Funcţiile de distribuţie f ( u ) = π π diferite valori ale variabilelor.17) ndu x π Figura 1. relaţia (5.

va fi descrisă de vectorul de poziţie sau de componentele acestuia în raport cu un sistem de referinţă. Astfel. reclamând astfel o asimetrie a funcţiei de distribuţie. Şi în această problemă este mai comod să folosim formula lui Maxwell pentru distribuţia vitezelor relative: dn 4 2 −u 2 = u e du n π Notând cu n>u0 numărul de molecule din unitate de volum ale căror viteze relative sunt mai mari decât valoarea u0 dat. Se obţine: ndu π dn = 0.17% dintre toate moleculele vor avea vitezele localizate în intervalul specificat. Constatăm astfel că punctul material are trei grade de libertate de translaţie. un sistem mecanic are o configuraţie anume şi ocupă o poziţie în spaţiu. y şi z reclamând astfel trei grade de libertate de translaţie şi sistemul celor doi atomi se poate roti în jurul celor două axe perpendiculare care împreună cu axa ce uneşte centrele de masă ale atomilor ar forma un triedru tridreptunghic.θ şi ϕ . Prin precizarea acestor trei coordonate spaţiale punctul material ce reprezintă molecula va fi localizat cu certitudine într-o poziţie din spaţiu. 677 . Acelaşi lucru obţinem dacă reperăm punctul material cu coordonatele sferice r . 0025 = 1. 0025 vp Din tabel rezultă că unei valori a vitezei relative u = 0. numai 0. întrucât în poziţia respectivă punctul material oricum s-ar „roti”. Presupunând că cei doi atomi ai moleculei biatomice sunt identici şi că molecula în mişcarea sa păstrează în timp configuraţia. 7 îi corespunde o valoare a funcţiei dn 4 2 −u 2 = u e = 0. nu acelaşi lucru se întâmplă cu o moleculă biatomică. rămâne pe loc.Viteza v p fiind constantă. adică peste jumătate. Coordonatele independente necesare pentru a preciza la un moment de timp fixat configuraţia sistemului respectiv si poziţia în spaţiu a centrului său de masă se numesc grade de libertate. 24% din numărul total de molecule. relaţia Maxwell se scrie: du = 2 4 z 2 e − z dz ∫ n π u0 Integrala conţinută în această expresie poate fi calculată prin metode numerice. 677 ⋅ 0. poziţia unei molecule monoatomice aproximată printr-un punct material. centrul de masă al moleculei se va deplasa prin mişcări de translaţie pe cele trei direcţii independente x. Aplicaţia 2: să se calculeze fracţiunea din numărul total de molecule care la o temperatură dată au valorile vitezelor mai mari decât o valoare specificată. Rotaţia sistemului în jurul axei ce uneşte atomii este nerelevantă 6 . de exemplu coordonatele carteziene x. avem: du = fiind de valoare foarte mică. Rezultă că: 1 dv în care dv poate fi aproximat cu ∆v = 1 m / s vp ∆v = 0. y şi z . 7 ⋅10−3 n Prin urmare. Se constată că numărul moleculelor ale căror viteze sunt mai mari decât v p este egal cu 57. n>u0 = ∞ Gradele de libertate şi legea echipartiţiei energiei O moleculă sau. în general.

tr + Ec . Cum în procesul de oscilaţie avem energie cinetică şi energie potenţială kT unui grad de libertate de vibraţie îi va corespunde două porţii egale cu B . Rămân celelalte două axe ale triedrului sugerat în jurul căruia atomii se pot roti adăugând astfel la energia moleculei un termen suplimentar ce caracterizează mişcarea de rotaţie. energia medie totală a moleculei biatomice va fi: j 7 E = k B T + k BT = k BT 2 2 j fiind numărul gradelor de libertate care în cazul acestui tip de moleculă are valoarea j = 5 . Ne confruntăm astfel cu grade de libertate de vibraţie. deci în total k BT .întrucât nu modifică energia sistemului. se consideră că atomii efectuează mici oscilaţii în jurul centrelor de masă. 1 1 Redactare: Dan Vasile Daniel 7 . Ec = Ec . Vom accepta deocamdată fără demonstraţie o teoremă datorată lui Boltzmann şi care poate fi formulată astfel: „dacă sistemul de molecule se găseşte în echilibru termic la temperatura T . fiecărui grad de kT libertate revenindu-i o energie egală cu B ”. Dacă molecula nu este rigidă . molecula biatomică cu cei doi atomi plasaţi la distanţă constantă în timp poate fi asimilată unei haltere cu cele două greutăţi plasate la capetele tijei care le uneşte şi este descrisă de cinci grade de libertate: două de rotaţie şi trei de translaţie. 2 În concluzie.rot în cazul moleculei poliatomice numărul gradelor de libertate va creşte la şase deoarece indiferent de axa în jurul căreia molecula se roteşte. Prin urmare. Energia totală a acestei molecule „rigide” va rezulta prin însumarea energiei cinetice de translaţie cu energia cinetică de rotaţie. O astfel de moleculă se va caracteriza prin trei grade de liberate de translaţie şi trei grade de libertate de rotaţie. energia sa cinetică medie se repartizează egal între toate gradele de libertate. Această teoremă este cunoscută ca lege a 2 echipartiţiei energiei. energia cinetică de rotaţie se modifică datorită modificării poziţiei cel puţin unuia dintre atomi.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful