Gestiune bancară Cursul nr.2. I. II. III. IV. Conceptul şi caracteristicile gestiunii bancare. Domeniile gestiunii bancare. Funcţiile gestiunii bancare.

Obiectivele gestiunii bancare.

I. Conceptul şi caracteristicile gestiunii bancare Dinamica, în mărime absolută, a veniturilor, cheltuielilor şi a profitului unei bănci comerciale sau a ansamblului băncilor, reflectată de evoluţia indicatorilor de performanţă privind activitatea bancară demonstrează calitatea gestiuni bancare punând în evidenţă gestionarea cu un înalt grad de profitabilitate a resurselor informaţionale ale băncii în condiţiile reducerii factorilor de risc privind plasamentele şi resursele, consolidarea în termeni reali a capitalurilor şi a fondurilor proprii de care dispune banca. Dimpotrivă, diminuarea în timp a performanţelor bancare însoţită de scăderea lichidităţii, accentuarea riscurilor, diminuarea profiturilor, sunt semne îngrijorătoare, dar care sesizate la timp pot permite luarea unor măsuri corespunzătoare. Sistemul bancar este guvernat de legităţi specifice, dar în final este supus aceluiaşi obiectiv comun fiecărui domeniu de maximizare consolidată a profitului. Realizarea acestui obiectiv presupune definirea şi delimitarea unor obiective intermediare, derivate din obiectivul fundamental, a căror realizare este atribuită unui ansamblu de activităţi specifice gestiunii bancare. Optimizarea raportului dintre veniturile şi cheltuielile băncii, realizarea profitului, cuantumul acestuia, precum şi factorii care acţionează asupra eficienţei activităţii bancare sunt apanajul gestiunii bancare. Gestiunea bancară reprezintă un proces de conducere al băncii, de integrare funcţională a unui ansamblu diferenţiat de activităţi specifice centrate pe obţinerea şi plasarea resurselor financiare în scopul maximizării performanţelor financiare ale băncii. Gestiunea bancară poate fi definit ca fiind ansamblul de operaţii, activităţi, servicii efectuate de bancă pentru realizarea funcţiilor sale îndeosebi de atragere de active monetare, temporar disponibile de la entităţi juridice şi fizice în conturi cu numerar sau titluri negociabile plătibile la vedere sau termen, în vederea păstrării lor, precum şi de plasamente a acestor fonduri în credite, depozite sau titluri.1 După alţi autori2 gestiunea unei bănci constă în coordonarea şi concilierea funcţiilor sau activităţilor diferite desfăşurate, respectând anumite echilibre menite să asigure perenitatea instituţiei. Gestiunea unei bănci este esenţială în asigurarea solidităţii şi reducerea riscului, a menţinerii încrederii clienţilor în banca respectivă. Rolul unui manager de bancă este să implementeze şi să ia decizii care să crească valoarea bogăţiei proprietarilor băncii. Valoarea firmei lor (banca) este legată de riscul de portofoliu şi de rentabilitatea activităţii desfăşurate.
1 2

A. Olteanu - „Management bancar", Ed. Dareco, Bucureşti, 2003. V. Dedu -,,Management bancar", Ed. Sildan, Bucureşti 1994.

. Domeniile gestiunii bancare Specificitatea şi caracteristicile gestiunii bancare determină şi delimitează domeniile prioritare esenţiale în care se afirmă atribuţiile acestuia configurând structura gestiunii desfăşurată pe domenii principale . Gestiunea riscului bancar. interesaţi de gestionarea sistemului informaţional bancar în scopul maximizării randamentelor şi profitului băncii. pe cele trei nivele de competenţă (strategic. 7. II. care îl constituie moneda şi substitutele sale. 1.Abordarea problematicii gestiunii unei bănci este impusă de cerinţele din ce în ce mai mari. 5. operaţional. Gestiunea bancară prezintă o serie de particularităţi care o individualizează faţă de gestiunea celorlalte societăţi comerciale. Gestiunea pasivelor. acestea fiind determinate de conţinutul său: − − specificitatea obiectului. 4. Gestiunea activelor . specificitatea tehnologică centrată pe informaţie şi nu pe substanţă. specificitatea procesului . Gestiunea activelor Operaţiunile active ale băncilor comerciale sunt operaţiunile prin care băncile îşi angajează resursele în vederea îndeplinirii funcţionalităţilor statutare şi a obţinerii de profit. Banca realizează transformarea monedei în active financiare. a contractării de împrumuturi sau din alte surse în vederea îndeplinirii funcţiilor specifice. Gestiunea performanţelor. 1. 2. determinată de caracteristicile şi destinaţiilor proceselor bancare. − − − specificitatea pieţei ce induce proceselor bancare riscuri variate ce ajustează rezultatele băncii. 3. tactic). banca îşi îndeplineşte rolul său de intermediar financiar. prin vânzarea pasivelor (resurselor) atrase. 6. în cadrul acestui proces evidenţiindu-se o diversitate procesuală a transformării dată de caracteristicile activelor financiare. ce revin conducătorilor. specificitatea produselor bancare. Operaţiunile active reprezintă pentru băncile comerciale operaţiunile de utilizare a resurselor mobilizate de către instituţiile bancare sub forma atragerii de depozite. Gestiunea capitalului. Gestiunea pieţei. Gestiunea resurselor umane .

− echilibrarea între siguranţa investiţiei acţionarilor şi mărimea veniturilor acestora. In România. Fondurile proprii ale unei bănci au următoarele funcţii: − acoperă pierderile. Gestiunea capitalului vizează necesarul de capital propriu pe care băncile trebuie să îl deţină din trei considerente: − evitarea falimentului băncii. la resursele de pe piaţa interbancară. corectează discordanţele scadenţelor. Gestiunea pasivelor se corelează în mod direct cu cea a activelor bancare. s-a constatat că majoritatea depunerilor sunt pe termen scurt. persoane fizice) care reprezintă sursa de bază sau. In scopul consolidării structurii lor financiare băncile sunt obligate fie să apeleze la substitutele fondurilor proprii( titluri subordonate. certificate de investiţii ). In acest caz banca constituie provizioane specifice de risc de credit şi de dobânda şi îşi diversifică portofoliul activelor pe care le deţin în scopul obţinerii de venituri pentru a-şi acoperi costurile. situaţie la care se apelează numai în cazul în care capitalul plus resursele de la clienţi nu sunt suficiente. Există doua modalităţi de a creşte fondurile proprii prin subscripţie publică.Aceasta parte a gestiunii bancare se concretizează în acordarea de împrumuturi generatoare de venituri sub formă de dobânzi şi care să reducă riscurile. în timp ce plasamentele de obicei se realizează pe termen lung şi de aici necesitatea restructurării bilanţului unei bănci. soluţie ce presupune o anumită rentabilitate a băncii. − − . finanţează activul imobilizat. Un obiectiv urmărit de gestiunea bancară îl constituie îmbunătăţirea raportului dintre depozitele la vedere şi cele la termen. − asigură încrederea creditorilor băncii. între resursele băncii şi plasamentele sale fiind o legătura indisolubilă. făcând apel la acţionari sau pe seama profitului. mai ales cea a depunătorilor. 3. 2. Gestiunea pasivelor are ca obiectiv obţinerea de fonduri cu costuri cat mai mici. fie la resursele titularilor de conturi (agenţi economici. − maximizarea veniturilor acţionarilor. Băncile ce îşi asuma un nivel ridicat al fondurilor trebuie să-şi consolideze fondurile proprii şi chiar să-şi asigure niveluri superioare celor fixate de autorităti.

− − − 5. tehnicile şi metodele specifice de dimensionare şi/sau evitare a influenţei lor negative asupra activităţii bancare. Asumarea riscului de către bănci presupune: − − respectarea regulilor prudenţiale impuse de autoritatea naţională de echilibrarea între dimensiunea profitului şi deschiderea băncii către risc. cât şi a strategiei unei bănci. Relaţia profit-risc devine esenţială în adoptarea deciziilor bancare. Riscul bancar este o componentă importantă atât a gestiuni bancare. Pentru o gestiune eficientă a riscurilor. Riscul bancar reprezintă probabilitatea ca într-o tranzacţie să nu se obţină profitul aşteptat şi chiar să apară o pierdere. caracterizat prin conservarea nivelului profitului prin politici ce vizează menţinerea poziţiei băncii pe piaţă în condiţiile evitării angajamentelor riscante. astfel încât să nu se deterioreze imaginea băncii. aceasta urmărind maximizarea profitului său o data cu menţinerea riscului la un nivel acceptabil. unei bănci. gestiunea moderată. care afirmă că maximizarea profitului implică o expunere la riscuri înalte. reducerea cheltuielilor şi strategii restrictive de recreditare. să fie monitorizate şi să se utilizeze instrumentele. gestiunea agresivă. acestea trebuiesc identificate şi evaluate. Gestiunea performanţelor se intersectează puternic cu celelalte domenii ale gestiunii bancare. evidenţiindu-se în acest sens trei tipuri de gestiune bancară: reglementare. 4.Importanţa dimensionării adecvate a capitalului bancar în ansamblu a determinat autoritatea monetară să stabilească normative prin care să reglementeze dimensiunea şi structura capitalului bancar. în condiţiile asumării unor riscuri înalte. ele putând fi acoperite prin profit sau constituirea de provizioane. Gestiunea riscului bancar se bazează pe axioma activităţilor bancare. gestiunea prudentă. −acceptarea pierderilor în condiţiile neafectării situaţiilor financiare. centrat pe minimizarea riscurilor prin politici ce vizează eliminarea pierderilor. calitatea acestora contribuind şi reflectându-se în nivelul performanţelor financiare ale Componentele esenţiale ale acestui domeniu sunt: . Riscul trebuie să fie astfel dimensionat încât pierderea produsă prin materializarea acestuia să poată fi considerată ca normală pentru activitatea băncii. caracterizat prin maximizarea profitului prin politici de penetrare a pieţei şi eliminarea concurenţei.

pe baza situaţiei financiare. organizarea. care se poate concretiza în structura sa organizatorică şi în sistemul informatic existent.. cuprinde ansamblul activităţilor prin care se determină principalele obiective ale băncii şi componentele sale. administrarea salariilor şi a premiilor. vizând atât profitabilitatea cat şi costurile bancare. III. randament. Gestiunea resurselor umane se bazează pe calitatea resurselor umane ce constituie o condiţie esenţială pentru succesul unei bănci. a compartimentelor. utilizând indicatori planificarea strategică şi politica performanţelor bancare prin localizarea corectă a de rentabilitate. mecanismele şi tehnicile sale specifice. pe cerinţele efective ale clienţilor. Organizarea presupune două subdiviziuni: organizarea de ansamblu a băncii.− − analiza şi evaluarea performanţelor. In cadrul funcţiei de organizare. centrelor furnizoare de performanţe. instruirea profesională. pregătirea. societăţile bancare prezintă specificitatea lor în aplicarea acestora. coordonarea. 6. B. obiectivele proprii pentru care se utilizează patru categorii de resurse: umane. pentru asigurarea dezvoltării sale şi a unei eficienţe şi profitabilităţi corespunzătoare. 7. promovarea şi configurarea structurilor de rate ale dobânzilor care să consolideze piaţa proprie. adecvarea structurii produselor şi serviciilor bancare. organizarea adecvată a distribuirii produselor. antrenarea şi control-evaluarea). în trei mari categorii: prognozele. şi în organizarea principalelor componente. promovarea şi motivarea personalului. relaţiile interpersonale etc. a responsabilităţilor personalului şi apoi să realizeze o legătură . grad de detaliere şi obligativitate. concretizate şi operaţionalizate în planificarea personalului. în principal la instrumentele de marketing. − organizarea performanţelor bancare pe verigi şi nivele. Gestiunea pieţei trebuie să asigure cunoaşterea cerinţelor pieţei de către bănci respectiv ale clienţilor. solvabilitate precum şi norme. apelând la elementele specifice pentru aceasta. materiale şi informaţionale. o banca trebuie să obţină o grupare cât mai bună a posturilor. precum şi resursele şi mijloacele necesare realizării lor. Plecând de la cele cinci funcţii fundamentale ale unei gestiunii (previziunea. Previziunea. In perioada actuală funcţia de previziune se fundamentează foarte mult pe cercetarea pieţei. şi anume: A. financiare. Funcţiile gestiunii bancare Gestiunea bancară are funcţiile. Rezultatele previziunii se împart. în funcţie de orizont. standarde de comparaţie. Un management eficient în bancă înseamnă selectarea. planurile şi programele.

subordonate satisfacerii cerinţelor clienţilor. în scopul maximizării profitului pe temem scurt. realizării obiectivelor băncii în ansamblul lor. asigură un climat bun de muncă.corespunzătoare între compartimentele sale funcţionale. realizarea corecturilor. de comunicare. C. Aceasta presupune existenţa unei comunicări adecvate la toate nivelurile gestiuni. . O bancă se particularizează prin faptul că structurile organizatorice sunt sub forma de reţea. Nivelul comunicării manageriale depinde de o serie de factori care indică în mod clar calitatea gestiuni bancare. prin care personalul este determinat să realizeze obiectivele preconizate. pot genera rezultate economice la nivelul planurilor sale financiare. Această funcţie poate parcurge patru etape: comensurarea realizărilor băncii. Banca fiind o unitate modernă. precum şi a rezultatelor obţinute. Importanţa coordonării creşte în condiţiile dependenţei gestiuni de resurse umane. Coordonarea presupune armonizarea deciziilor şi acţiunilor personalului. depistarea cauzelor care au dus la neîndeplinirea obiectivelor. compararea rezultatelor obţinute cu obiectivele planificate. E. distribuirea atribuţiilor se face prin desconcentrare şi orizontalizare. acţionarilor. toate contribuind la derularea în bune condiţii a procesului de management. care presupune corelarea intereselor salariaţilor cu realizarea obiectivelor şi sarcinilor atribuite. D. Motivarea pozitivă se bazează pe amplificarea satisfacţiilor personalului ca urmare a desfăşurării activităţii. cu diminuarea corespunzătoare şi permanentă a riscului specific. mediu şi lung. generând iniţiative eficiente. îndeosebi de viteza circulaţiei informaţiei şi relevanţa acesteia. utilizează motivarea pozitivă. Particularitatea acestui atribut în bancă constă în puternica dependenţă a acestuia de informaţie. Control-evaluarea cuprinde ansamblul proceselor prin care performanţele băncii sunt măsurate şi comparate cu obiectivele stabilite. şi în acest sens. Funcţiile gestiunii bancare nu se exercita separat. Motivarea negativă presupune reducerea satisfacţiilor în condiţiile nerealizării sarcinilor atribuite. ci intr-o interdependenţă. angajaţilor. ierarhizarea posturilor şi verigilor realizându-se în contextul puternicei delegări şi autonomii decizionale. respectiv realizarea sarcinilor atribuite în condiţiile în care acestea sunt accesibile majorităţii executanţilor. evidenţiindu-se diferenţele. pentru a depăşi deficienţele şi a pune în valoare rezultatele obţinute. pe baza luării în considerare a factorilor care îl motivează. poate fi pozitivă sau negativă. Aria gestiunii bancare se regăseşte în aria de manifestare a activităţilor specifice acestor categorii de instituţii. Gestiunea bancară cuprinde toate aspectele privind modul în care sunt organizate şi utilizate resursele băncii. Antrenarea se defineşte ca un ansamblu al tuturor activităţilor ce se desfăşoară în bancă. Motivarea. analizată din punct de vedere al satisfacerii personalului. care. Elementul esenţial al funcţiei de antrenare îl constituie motivarea. precum şi a executanţilor. împreună.

aceasta fiind sursa de bază a profitului băncii. produsele şi serviciile oferite de bancă. vicepreşedinţi) care stabilesc obiectivele instituţiei. cel de bază. dar şi a supravegherii modului de manifestare a gestiuni de la cel de-al treilea nivel. a normelor şi procedurilor băncii şi a organismelor de reglementare şi trebuie să aibă abilităţile necesare pentru organizarea şi desfăşurarea propriilor atribuţii şi competenţe în zona actului decizional. băncile se pot aştepta să primească o recompensă.a activităţilor specifice de intermediere financiară . riscul de bancă. Ei au răspunderea implementării politicilor şi planurilor operaţionale elaborate de prima categorie de manageri. nivelul 3 . nivelul 2 . gestiunea bancară grupează un număr mic de oameni care controlează banca (preşedinte.conducerea la nivelul de baza. atractivitatea acestor servicii pentru clientelă. prin nivelul performanţelor obţinute. prin desfăşurarea de activităţii de intermediere a circulaţiei capitalurilor şi a serviciilor legate de circulaţia activelor monetare. la care se pot adăuga: resursele umane. Această categorie de manageri are obligaţia aplicării deciziilor luate la nivelul 1 de corespondenţă.Cerinţele manageriale se structurează astfel încât să satisfacă în mod diferenţiat cele trei niveluri de competenţe distincte: - nivelul 1 . de mărimea fiecărei bănci precum şi de strategia riscurilor. Nivelul profitului bancar este diferit de la o bancă la alta în funcţie de tipurile de servicii şi activităţi desfăşurate. cea mai importantă fiind cea de gestionare a activelor şi a pasivelor.conducerea la nivel mediu. La nivelul superior.conducerea la nivel superior. strategia globală şi politicile operaţionale. adică o performanţă superioară. Profitul bancar Gestiunea unei bănci urmăreşte prin excelenţă obţinerea de profit. respectiv a bilanţului băncii. Sursa efectivă a creşterii profitului bancar o constituie optimizarea raportului între venituri şi cheltuieli. transparenţa asigurată de bancă şi alte caracteristici specifice gestiunii bancare. administrarea băncii. reflectate în activitatea de marketing. Activitatea bancară ocupă un prim loc în cadrul produsului intern brut al fiecărei ţări. Obiectivele gestiunii bancare Gestiunea băncilor se realizează pe baza obiectivelor de maximizare a profiturilor şi de minimizarea a riscurilor. . Ca urmare a îndeplinirii funcţiilor sale. Gestiunea băncii la nivelul mediu şi de bază acoperă întreaga activitate bancară. IV. La nivelul de bază se asigura supravegherea şi coordonarea activităţilor operative. La nivelul mediu sunt incluşi şefii de departamente sau directorii.

scopul esenţial al acţionarilor unei bănci . Profitul se exprimă fie în expresie absolută. urmărit de-a lungul activităţii de management. Principalele venituri şi cheltuieli ale unei bănci sunt veniturile din dobânzile încasate sau de încasat şi cheltuielile cu dobânzile plătite. atunci când este posibil şi prudent. Majoritatea băncilor nu sunt mulţumite să câştige doar un venit normal pentru activitatea de intermediere. riscurile aferente activităţii bancare vor fi mai mici sau mai uşor de prevenit. toate în acelaşi timp cu monitorizarea tuturor riscurilor posibile. Ea exprimă capacitatea băncii de aşi acoperi cheltuielile cu dobânzile. cumpănind cu maximă prudenţă angajările pentru procurarea surselor şi apoi utilizarea acestora prin acordarea de credite.trebuind raportat la elementele care îl determină. nemaifiind nevoie nici de cheltuieli cu resursele suplimentare atrase. de a asigura susţinerea sarcinii bancare (diferenţa dintre alte cheltuieli bancare şi alte venituri bancare) precum şi de a obţine un profit în concordanţă cu obiectivele strategice ale băncii. comisioane. precum şi cele cu funcţionarea băncii. Cu cat se vor obţine mai multe venituri din servicii. De aceea. trebuie încurajată profitabilitatea sustenabilă maximă. în final. Profitul bancar reprezintă diferenţa dintre veniturile din dobânzi. să obţină profituri peste cel obişnuit prin structurarea scadenţelor activelor şi pasivelor. Profitul net poate fi repartizat sub formă de dividende acţionarilor sau poate seni alimentării fondurilor bancare sub forma profitului reinvestit. Diferenţa dintre acestea reprezintă venitul net din dobânzi. ele căutând. Profitabilitatea băncii trebuie privită ca un indicator al stabilităţii şi ca factor care contribuie la încrederea deponenţilor.iar obiectivul este creşterea valorii băncii prin prevenirea şi diminuarea riscurilor precum şi întărirea şi creşterea poziţiei băncii pe piaţă.Băncile. ca şi alte întreprinderi producătoare de bunuri şi servicii. . fie sub formă de profit net dedus după plata impozitului . comisioanele şi taxele plătite. pentru a evidenţia pârghiile de acţionare în direcţia îmbunătăţirii acestora. Un alt aspect al profitabilităţii este modul în care sunt structurate veniturile. astfel încât să poată obţine un profit prin asumarea unui risc suplimentar al ratei dobânzii. au ca scop major şi ca responsabilitate faţă de acţionari să-şi maximizeze profitul. speze (încasate sau de încasat) şi cheltuielile efectuate cu dobânzile. Profitul reprezintă obiectivul esenţial al întreprinzătorului bancar. Profitul este. Profitul brut reflectă eficienţa activităţii bancare sintetizând influenţele tuturor factorilor care acţionează direct sau indirect asupra veniturilor şi cheltuielilor. la valoarea brută. întrucât o competiţie sănătoasă pentru profituri este un indiciu al unui sistem financiar eficient şi dinamic.

ghişeul respectiv trebuie să aducă cât mai mulţi clienţi potenţiali care încă nu au o relaţie constantă cu băncile. De asemenea. Atunci când definesc riscul şi gestiunea riscului. riscurile bancare sunt considerate din două puncte de vedere sensibil diferite: punctul de vedere teoretic şi cel practic. în sensul de a accepta sau nu riscurile bancare în activitatea pe care o desfăşoară. In condiţiile în care orice încercare a unei bănci de a obţine profit presupune riscuri. Din acest punct de vedere este tratată îndeosebi problema unor pierderi neprevăzute la activele bancare. descoperirile de cont şi cărţile de credit. pentru a câştiga bătălia pe o piaţă dm ce în ce mai concurenţială a anilor viitori. Astfel. acesta cuprinde dobânda încasată la depozitele băncii de la alţi intermediari financiari. In acest scop. Profitul contribuie astfel la conturarea imaginii băncii pe piaţă. cei mai mulţi autori se concentrează asupra funcţiei clasice a băncilor. Riscul bancar Nivelul profitului obţinut de o bancă este şi o consecinţă directă a tipului de strategie proprie adoptată în gestiunea băncii. menţinând concomitent riscul la un nivel acceptabil. de intermediere în sfera riscurilor financiare prin diviziunea acestora. . cum ar fi creditele cu rate egale. obiectivul unei bănci devine inevitabil acela de a-şi maximiza profitul. precum şi a calităţii şi credibilităţii băncii în vederea stabilirii sau continuării unor relaţii de afaceri pe diferite termene. de credit sau de lichiditate. bancherii au o reală preferinţă pentru acele modele de obţinere a profitului care arată o creştere stabilă în timp. bine instruit sau doar cu un terminal electronic. Dotat cu un funcţionar amabil.Deşi se manifestă o diversificare a activităţii băncilor. Analiza stării financiare a unei bănci reprezintă o imagine a poziţiei băncii respective la un moment dat în mediul financiar-bancar la care se face raportarea. Profitul reprezintă pentru societatea bancară principala sursă de majorare a capitalului. profitul din dobândă deţine încă cea mai mare parte din profitul total al unei bănci. pierderi cauzate de riscuri de piaţă. băncile vor trebui să îşi aducă ghişeul bancar cât mai aproape de casa ori biroul clientului. Conceptul de risc Cel mai adesea. creşterea profitului bancar este legată de atragerea clienţilor. Ca în orice domeniu. iar existenţa sau lipsa acestuia au un impact deosebit asupra încrederii publicului în banca respectivă. Profitul din dobândă îşi are originea in creditele şi toate celelalte forme de împrumuturi acordate de o bancă.

Bucureşti . au o aversiune faţă de risc şi. Olteanu. riscul trebuie privit ca un conglomerat sau complex de riscuri. ducând la deteriorarea calităţii afacerilor. . Drept urmare. eveniment incert. incendiul sau catastrofele naturale. se consideră drept risc probabilitatea de producere a unui eveniment cu consecinţe adverse pentru subiect. care poate afecta întreaga activitate a unei societăţi bancare. cât şi un impact indus cauzat de efectele asupra clientelei. aceste operaţii şi proceduri generează în permanenţă expunere la risc. acesta poate fi definit în mod diferit. ca intermediari financiari. Prin expunere la risc se înţelege valoarea actuală a tuturor pierderilor sau cheltuielilor suplimentare pe care le suportă sau le-ar putea suporta instituţia financiară în cauză. De aceea. partenerilor şi chiar asupra autorităţii bancare. Autorii Alexandru Olteanu şi Mădălina Antoaneta Olteanu 3definesc riscul bancar ca fiind un: • • complex de evenimente cu consecinţe adverse pentru bancă. de către clienţii băncii care contractează unele împrumuturi pe care nu le rambursează la termen şi nici nu sunt acoperite de garanţii. Băncile. posibil şi viitor. cea lingvistică.M. la diminuarea profitului şi la înregistrarea de cheltuieli suplimentare şi chiar de pierdere. în domeniul financiar cel puţin. de regulă o singură grupă sau clasă de riscuri.A. fenomen ce provoacă efecte negative asupra activităţii bancare. 3 2006. ca de exemplu frauda. (Rădoi) Olteanu -„Managementul riscurilor financiar-bancare „voi. atât un impact în sine (de regulă sub forma pierderilor directe suportate). caută să-şi minimizeze expunerea plasamentelor la pierderi. Riscul poate avea un impact considerabil asupra performanţelor băncii şi implicit asupra valorii sale. A. de regulă. cel mai adesea sub aspectul tehnicilor de gestiune şi doar foarte rar sunt analizate şi mecanismele de transmisie amplificare a riscului suportat de instituţia financiară.Dareco. Riscul bancar poate să apară pe parcursul derulării operaţiunilor bancare.I. prin aceea că pot avea cauze comune sau că producerea unuia poate genera în lanţ şi alte riscuri. ceea ce afectează în final funcţionarea băncii. Riscul bancar este provocat.Ed.dar şi de mediul concurenţial extern societăţii bancare în care aceasta îşi desfăşoară activitatea.Alţi autori se concentrează asupra unor pierderi . Cei mai mulţi practicieni abordează. Din această definiţie rezultă că expunerea la risc poate fi efectivă sau potenţială. drept urmare.cauzate de riscuri cu totul aleatoare şi necontrolabile. de cele mai multe ori interdependente.potenţiale sau efective . Riscul este generat de o mulţime de operaţii şi proceduri. In funcţie de punctul de vedere din care se face analiza riscului. personalului. Prin definiţia standard.

Numeroase evenimente au arătat că problemele principale cu care se confruntă băncile. stocarea şi prelucrarea într-o formă adecvată a unor informaţii diversificate şi individualizarea lor în funcţie de specificul fiecărui risc. băncile se confruntă şi cu riscuri ce nu le sunt specifice (de exemplu. Pieţele financiare au devenit mult mai fragile. Riscurile bancare se consideră ca fiind acele riscuri cu care se confruntă băncile în operaţiile lor curente şi nu doar riscurile specifice activităţii bancare clasice. în consecinţă. Evoluţiile viitoare depind de evenimentele viitoare cum ar fi inflaţia. a pierderilor. modificarea imaginii publice a băncii. rezultă din accentuarea riscurilor. . condiţionat de cerinţele economiei de piaţa. să cunoască ofertele de consum pentru fiecare din serviciile oferite şi costurile necesare pentru satisfacerea nevoilor umane. la multiplicarea riscurilor specifice aparatului bancar. modificarea comportamentului funcţionarilor bancari. financiare. politica monetară şi schimbările în PNB. Evaluarea conjuncturii economice. In această accepţiune. Aceasta a condus la o creştere accentuată a incertitudinii şi. politice. pct. 4 Ibidim. inclusiv societatea în ansamblul sau. implică culegerea. presupune cunoaşterea profundă şi din timp a mediului intern şi extern al activităţii bancare. riscul valutar). trebuie privită sub dublu aspect. fundamentarea deciziilor unei bănci în condiţiile existenţei riscului potenţial şi al incertitudinii. Ei accentuează importanţa riscului deoarece acesta reprezintă principala problemă a majorităţii băncilor. Unii economişti consideră că la baza problemelor cu care se confrunta băncile se afla factorii macroeconomici. cât şi pe cele internaţionale. Aceasta deoarece viitoarea evoluţie a activelor. Beneficiarii de servicii bancare. Tipologia riscului Funcţiile sistemelor tradiţionale s-au extins atât pe pieţele naţionale. elaborarea unui sistem adecvat de limitare a situaţiilor de risc şi incertitudine. Prin gestiunea riscului bancar se urmăreşte: • • • minimizarea cheltuielilor. mai supuse hazardului.25. sociale pe o anumită perioadă de timp şi surprinderea tendinţelor acesteia. precum şi probabilitatea de apariţie a fenomenelor agregate cu nivelul pagubelor posibile. ca şi a costului pasivelor nu poate fi prevăzută cu acurateţe.De aceea.astfel4: Este necesar ca întreprinzătorii să recepţioneze corect eventualele pericole care pot să apară. Ca agenţi care operează pe diverse pieţe financiare. dar pe care trebuie să le gestioneze.

riscul tehnologic este asociat calităţii şi structurii ofertei de produse financiare care au un ciclu de viaţă propriu şi tind să fie înlocuite de produse mai performante.riscul de lichiditate sau riscul de finanţare.riscul operaţional sau riscul de sarcină exprimă probabilitatea ca banca să devină incapabilă să mai asigure servirea clienţilor într-un mod rentabil. . riscul de faliment sau riscul de îndatorare exprimă probabilitatea ca fondurile proprii ale băncii să fie insuficiente pentru a acoperi pierderile rezultate din activitatea curentă şi ca aceste pierderi să afecteze în mod negativ plasamentele creditorilor băncii. b) Riscurile de prestare sunt asociate operaţiilor din sfera serviciilor financiare.riscul de capital. c) riscuri ambientale care sunt generate de operarea băncii într-un mediu concurenţial strict reglementat de autoritatea bancară şi într-un spaţiu economic caracterizat de propria sa dinamică. a fluxului de venituri anticipat (capital avansat plus dobânzi). . .Diversitatea riscului apare din parcurgerea diferitelor tipuri de riscuri care pot fi întâlnite. exprimă probabilitatea finanţării efective a operaţiilor bancare. In functie de caracteristica bancara: a) riscuri financiare asumate in gestiunea bilantului. Cuprind următoarele tipuri de risc: .riscul produsului nou este asociat inovărilor în sfera produselor financiare. la scadenţă.riscul strategic exprimă probabilitatea de a nu alege strategia optimă în condiţiile date. . denumit şi risc de insolvabilitate a debitorilor. risc de nerambursare sau risc al deteriorării calităţii activelor bancare (în condiţiile în care alte active au o pondere redusă în bilanţul băncii). şi anume: I. Există o serie de clasificări. .riscul de piaţă sau de variaţie a valorii activelor apare ca risc de variaţie a ratei dobânzii. In acest grup de riscuri se include: . . c) Grupa riscurilor ambientale cuprinde o clasă de riscuri cu un puternic potenţial de impact asupra performanţei bancare. risc valutar şi risc de variaţie a cursului activelor financiareşi exprimă probabilitatea ca o variaţie a condiţiilor de piaţă să afecteze negativ profitul bancar. exprimă probabilitatea încasării efective. dar asupra cărora /V . pentru că proasta lor gestiune produce cele mai multe falimente bancare.riscul de creditare. a) Riscurile financiare pot fi considerate cel mai important grup de riscuri bancare.

risc financiar. . Riscul politic este legat de dorinţa ţării de a-şi îndeplini angajamentele externe.actele şi mai ales intenţiile salariaţilor reprezintă o variabilă externă greu controlabilă). în situaţia în care agenţii economici nu-şi onorează obligaţiile fiscale faţă de bugetul statului şi faţă de bugetul asigurărilor sociale. . A. fapt care îl pune în imposibilitatea de a efectua. . In funcţie de natura lor: -riscuri comerciale.limitarea sau interzicerea scoaterii de capital din ţară.riscul economic este asociat evoluţiei mediului economic în care acţionează banca şi clienţii acesteia.refuzul de recunoaştere a angajamentelor făcute de guvernele precedente. în cel mai bun caz. La acest risc este expus şi statul. In funcţie de geneză: . . chiar dacă acestea le creează un dezavantaj competitiv faţă de alte instituţii financiare concurente.riscuri provocate de clauze de forţă majoră .riscuri politice. la scadenţă plata sumei datorate conform obligaţiilor contractuale. cât şi referitor la momentul implementării unor noi reglementări.banca are. III. . Instabilitatea politică poate genera pentru creditori: . .repunerea în cauză sau renegarea contractelor externe.limitarea sau interdicţia investiţiilor străine. -risc de faliment. .riscul concurenţial exprimă probabilitatea reducerii profitului în condiţiile modificării raporturilor de piaţă în defavoarea băncii. /V II. In esenţă aceste riscuri exprimă probabilitatea ca o schimbare adversa de mediu să afecteze negativ profitul băncii: .riscul legal reflectă faptul că băncile trebuie să opereze în contextul stabilit de reglementările în vigoare. . Alt aspect al acestui risc este acela că există o permanentă incertitudine atât în ceea ce priveşte evoluţia viitoare a cadrului normativ de desfăşurare a activităţii bancare.riscul de fraudă este un risc de ordin intern şi extern (ex: fraudele. un control limitat. Riscul comercial constă în deteriorarea situaţiei financiare a cumpărătorului privat. . . .naţionalizarea cu sau fară despăgubiri.risc de exploatare .

. B. Riscuri legate de parteneri: . clasificarea riscurilor este facuta în : A.riscul de lichiditate . cum ar fi: -riscuri fizice (distrugeri.interzicerea unei operaţiuni de import-export. -riscuri criminale si frauduloase (fraude.. /V V. riscuri pure .riscul titlurilor de venit variabil.riscuri de lichiditate (incapaciatatea de a finanţa operaţiunile banacare curente).sunt riscuri a căror expunere este generata de activitati si de procese banacare cu potential de a produce evenimente care se soldeaza cu pierderi.o In conformitate cu prevederile Băncii Reglementarilor Internationale de VI. . riscuri lucrative (speculative). In funcţie de alocarea lor în cadrul sistemului financiar riscurile apar ca: a) riscuri diversificabile. In funcţie de expunerea la risc: 1. .riscul ratei dobânzii. .oprirea plăţilor către exterior. Acestea sunt: . Riscuri financiare: . -riscuri financiare (generate de operaţiuni bancare tradiţionale). accidente. /V . la Basel (Elveţia). . Riscurile nediversificanbile sunt cele care rămân relativ semnificative ca expunere.in acest caz expunerea la risc este generata de incercarea de a obţine profit maxim. b) riscuri nediversificanbile.riscul cursului de schimb.riscuri de piaţa (variaţia condiţiilor de piaţa). . /V IV. deturnări de fonduri). chiar după ce toate posibilităţile de a folosi legea numerelor mari au fost exploatate.riscuri de afaceri. Riscurile diversificabile sunt acele riscuri care ajung să fie relativ nesemnificative atunci când sunt combinate suficient de multe poziţii bilanţiere pentru ca legea numerelor mari să fie activată. furturi. -riscuri cu răspundere (nerespectarea normelor bancare). avarii). 2.

. . . C.riscul serviciilor. piaţă).riscul comercial. .. . . Riscuri legate de forţa de muncă.riscul de piaţă.riscul clientelei.riscul de credit (furnizor. .riscul de produse. .riscul de imagine. .riscul aparut pe piaţa interbancară .riscul de ţară .

strângerea. In aceasta se include supervizarea împrumutului. Prevenirea problemelor esenţiale ale împrumutatului implică un echilibru între risc şi recuperarea creditului. i . Dacă standardele de creditare ale unei bănci sunt prea stricte. atunci avantajele unui volum mai mare de împrumuturi. oportunităţile de vânzări de servicii şi veniturile din dobânzi şi comisioane vor fi reduse. .nivelul de informatizare şi telecomunicaţii. ale unui număr mai mare de clienţi. Riscul gestiunii interne : .riscul de reglementare . E.calitatea operaţiunilor. Procesul de creditare. . .riscul de strategie.D. numărul clienţilor. dacă standardele de creditare ale băncii sunt prea permisive. care îmbracă forme şi conţinut diferit de la o bancă la alta. rezolvarea problemelor potenţiale ale debitorului. de asemenea. Pe de alta parte.riscul controlului intern total şi financiar . ale unor oportunităţi mai numeroase de vânzări de servicii vor fi diminuate de veniturile pierdute şi pierderile din împrumuturi. prin însăşi elementele de anticipare pe care se bazează decizia de creditare. acestea trebuie să fie analizate de bancă în vederea găsirii unor posibile soluţii de rezolvare a lor. evaluarea sa cât mai aproape de realitate şi acceptarea lui în cunoştinţă de cauză. Aceasta presupune.riscul de comunicare . Rezolvarea se refera expres la tratarea unor împrumuturi cu probleme. care implică strângerea. legate de : . identificarea. are menirea să accentueze: prevenirea. Riscul de creditare Activitatea de creditare implica un risc. . . prelucrarea şi analiza informaţiilor de calitate. atunci volumul împrumutului. Riscuri operaţionale şi tehnice. Identificarea problemelor esenţiale ale debitorului se referă la t /V monitorizarea sumelor de slăbiciune ale împrumutaţilor existenţi. După identificarea împrumuturilor cu probleme. ceea ce implică cunoaşterea de către bancă a acestui risc.riscul de insuficienţă funcţională . . .riscul de deontologie . prelucrarea şi analiza informaţiilor de calitate.riscul resurselor umane .

al politicii de creditare pe care o aplică fiecare bancă în raport cu clienţii săi. obligaţiile beneficiarilor de credite.0.obligaţia unui capital minim al băncii. . în care ponderea unui anumit grup de debitori atinge un nivel ridicat. Astfel. risc de nerambursare sau risc al deteriorării calităţii activelor bancare (în condiţiile în care alte active au o pondere redusă în bilanţul băncii) se manifestă ca urmare a neîndeplinirii contractului de credit de către client (debitor). prin impunerea unor reguli menite să imprime o anumită poziţie de echilibru în relaţiile cu clienţii şi stoparea efectelor de insolvabilitate şi minimizarea acestora. deoarece creşterea obligaţiilor acestora majorează. Restrângerea acestuia conduce la scăderea cazurilor de insolvabilitate a debitorilor băncii. Se are în vedere i . Concentrarea portofoliului de credite echivalează cu o structură dezechilibrată a activelor bancare. Dincolo de aceste norme generale. astfel încât falimentul unuia dintre clienţi să nu clatine echilibrul băncii. In prevenirea şi evitarea insolvabilităţii se iau măsuri la nivel macroeconomic.limitarea riscurilor. Gestiunea riscului de creditare are la bază două principii clasice: . ponderate după gradul lor de risc (aceasta poartă denumirea de Norma Cooke şi trebuie să fie egală cu 8%). un risc al insolvabilităţii majorat determină o ofertă de credit mai mică. /\ a . riscul insolvabilităţii trebuie să fie luat în considerare în calculul microeconomic.Riscul de creditare sau riscul de insolvabilitate a debitorilor. iar clienţii care sunt apreciaţi ca riscanţi vor avea un regim de creditare cu dobânzi mai ridicate. ca principali furnizori de resurse ai băncii.o rată de acoperire a riscurilor exprimată ca raport între fondurile proprii nete şi creditele acordate. dimensiunile creditului care poate fi acordat unui singur debitor. Astfel de dispoziţii de reglementare sunt: . . funcţie de fondurile proprii ale băncii. funcţionând norme de metodologie bancară care promovează protejarea deponenţilor. . de regulă. Astfel. gradul de risc este diferit în funcţie de natura clientului (persoana juridică sau persoana fizică) şi în funcţie de natura creditului şi de durata acestuia.o rată de diviziune a riscurilor care limitează.diviziunea riscurilor.0. Acest risc creşte pe măsură ce dimensiunile creditului se măresc. Diviziunea riscurilor se bazează pe minimizarea riscului global de creditare prin evitarea concentrării portofoliului de credite şi diversificarea plasamentelor de credite.

îl reprezintă fără îndoială acordarea de credite în condiţii de reducere la maxim a expunerii la riscuri şi de asigurare a unei profitabilităţi adecvate. Obiectivul principal al activităţii de creditare. politice. structura tranzacţiei. Aceasta presupune utilizarea unui sistem de investigare a tuturor componentelor de risc. • riscul de credit . al formei de proprietate a debitorilor. precum şi a unei datorii acceptabile. riscul de creditare trebuie gestionat cu maximă atenţie de către instituţia bancară prin: • decizii echilibrate de creditare. i . economice şi practice versus cel împrumutat. inclusiv va trebui să ia în considerare nu numai o primă rambursare pentru plata obligaţiei. prin care riscul creditului este corect evaluat. astfel încât pierderile să nu fie concentrate în timp.asigurarea creditelor . /V In asumarea unui risc acceptabil. Riscul de credit presupune asumarea de către bancă a riscului că la data scadenţei clientul va putea să-şi achite obligaţiile pe care Ie are faţă de bancă. structura şi perioada de risc. • asigurarea unor debitori diverşi. proceduri şi tehnici cunoscute pe plan internaţional. Riscul tranzacţiei acoperă nu numai natura. ci şi o posibilă sursă secundară de plată. geografic şi al scadenţelor.diversificarea portofoliului de credite din punct de vedere sectorial. 3. în cazul oricărei bănci. utilizând metode. 2. calitatea şi structura sursei de rambursare. performanţa financiară a clientului. • cumpărarea de garanţii de la terţe părţi . luând în considerare elemente principale cum ar fi: 1.astfel că riscul de faliment este total sau parţial transferat de la creditori. dar şi implicaţiile juridice. Banca urmăreşte cuantificarea riscului. pentru a cuantifica corect nivelul de risc asumat. care pot fi împărţite în două categorii: • riscul tranzacţiei . Banca trebuie să analizeze critic solicitările de credit şi expunerea respectivă la risc. este important să se înţeleagă modul în care acest risc poate fi micşorat la maximum. Apreciat în unanimitate de specialişti drept cel mai important dintre riscurile pieţei produsului. Banca trebuie să evalueze toate componentele riscului.se referă la diferite aspecte funcţionale ale riscului afacerii.se referă la profitabilitatea afacerii.

5. gestiunea riscului ratei dobânzii constă în măsurarea riscului şi gestiunea acestuia. . a unor prognoze pe termen scurt şi mediu. dar şi din deţinerea de active şi pasive cu dobândă variabilă. calitatea gestiuneaui. cât şi activelor şi pasivelor cu dobândă variabilă. Prima etapa constă in stabilirea unei limite maxime a activelor cu risc faţă de fondurile proprii ale băncii prin calcularea raportului de solvabilitate ( norma Cooke ) şi pe care banca va trebui să o respecte. care se adaptează în mod diferit la fluctuaţiile ratei dobânzii.prima formă constă în pierderi (diminuarea venitului din dobânzi) ca urmare a unei variaţii neconvenabile a ratei dobânzii. calitatea şi structura garanţiilor.A. i .P.a doua formă constă în deteriorarea situaţiei patrimoniale a băncii (diminuarea capitalului propriu) ca urmare a variaţiei ratei dobânzii. atât la active.A. Măsurarea riscului de credit_se face in doua etape. Riscul ratei dobânzii apare atât ca urmare a deţinerii de active şi pasive cu dobândă fixă. 9 A doua etapa constă în măsurarea riscurilor la care banca este expusă prin evaluarea periodică a portofoliului de credite.4. care. A măsura riscul ratei dobânzii presupune determinarea poziţiei băncii faţă de riscul de dobândă aferent activelor şi pasivelor cu dobândă fixă. administrarea riscului de variaţie a ratei dobânzii.) dintre activele şi pasivele cu dobândă variabilă pe care banca le are în portofoliul ei sau determinarea duratei de recuperare . cât şi la pasivele din portofoliul băncii.G. Riscul ratei dobânzii Riscul ratei dobânzii se datorează fluctuaţiilor la nivelul ratei dobânzii. Determinarea poziţiei băncii faţă de riscul de dobândă constă în determinarea discrepanţei (metoda G. Riscul ratei dobânzii se repercutează asupra băncii sub două forme: . în plus. Analiza GAP presupune realizarea unei planificări strategice a portofoliului realizat. diferă ca scadenţă şi preţ.).fiind impusă şi de Banca Naţională.P. precum şi evaluarea activelor şi pasivelor băncii.intervalul de timp necesar pentru ca un activ să fie recuperat la valoarea de piaţă determinată în funcţie de rata dobânzii de piaţă (metoda D.

spred-ul creşte şi venitul net din dobânzi creşte. mai multe pasive sensibile primesc un preţ nou mai mare decât activele sensibile la rata dobânzilor. i . fară a afecta însă posibilităţile de a onora şi solicitările de credite. numită risc de transformare. în timp ce plasamentele au scadentă mare. în cazul în care rata dobânzii pe termen scurt scade în orizontul de timp analizat. b. impune băncilor să ia în considerare următoarele aspecte: . o bancă poate fi forţată fie să împrumute fonduri de urgenţă la costuri excesive pentru a-şi acoperi nevoile imediate de cash. arta de a conduce o bancă constă tocmai în a şti să gestionezi lichidităţile pentru a face faţă retragerilor. Riscul de lichiditate imediată este un risc specific băncilor. iar dacă rata dobânzii pe termen scurt creşte cu sume egale. Plasamentele pe termen lung sunt în general mai mari decât resursele pe termen lung ale băncilor. Astfel. Confruntată cu riscul lichidităţii. ca urmare a devierii proporţiei dintre creditele pe termen lung şi creditele pe termen scurt şi a necorelării cu structura pasivelor băncii. spread-ul dintre venitul mediu din dobânzi al băncii (la active sensibile) şi cheltuiala medie cu dobânzile (la pasivele sensibile) scade. cheltuielile cu dobânzile cresc mai mult decât veniturile din dobânzi. să aibă resurse cu scadenţă mică. 9 să nu-şi poată onora angajamentele pe termen scurt. Prima situaţie. Riscul de lichiditate Riscul de lichiditate constă în probabilitatea ca banca să nu-şi poată onora plăţile faţă de clienţi. numită şi risc de lichiditate imediată. fie să atragă deponenţii. Autorităţile monetare supraveghează asupra acestui risc impunând băncilor să păstreze suficiente active lichide prin respectarea unui raport de lichiditate.resursele şi plasamentele trebuie analizate în funcţie de lichiditatea şi exigibilitatea lor reală şi nu juridică. este determinată de retragerile masive şi neaşteptate ale creditorilor ei. banca plăteşte rate mai ridicate pentru toate pasivele sensibile.Dacă rata dobânzii pe termen scurt urcă în intervalul de timp analizat. A doua situaţie. din această cauză băncile se confruntă cu două situatii delicate: 9 a. deoarece li se fixează un preţ nou mai multor pasive. plătind în schimb dobânzi mai mari decât cele practicate pe piaţă. depozitele la vedere sunt deseori mai stabile decât depozitele la termen.

dă naştere riscului de schimb. . 2. 2. prin compararea valorii activelor şi a pasivelor exprimate în acea valută. Riscul de schimb valutar şi riscul dobânzii se întrepătrund deoarece cumpărarea sau vânzarea la termen a valutei.depozitele interbancare sunt mai volatile decât depozitele clienţilor.3: Variaţia marjei bancare în funcţie de variaţia cursului Poziţia valutară Scurtă Lungă Variaţia cursului Creşte Nefavorabilă Favorabilă Scade favorabilă nefavorabilă i . ^ poziţie valutară lungă. Aprecierea riscului valutar utilizează următorii indicatori: 1. atunci când activele sunt mai mari decât pasivele (A > P). ca urmare a variaţiei cursului de schimb valutar. Riscul de schimb valutar Deţinerea activelor şi pasivelor în devize face ca banca să fie expusă riscului de schimb. O anumită poziţie valutară poate deveni favorabilă sau defavorabilă pentru bancă în funcţie de evoluţia cursului valutar. având în acest sens: O poziţie valutară scurtă. Arta de a transforma resursele cu scadenţă mică în plasamente cu scadenţă mare şi de a putea face faţă crizei de lichidităţi într-un timp scurt şi la preţuri mici este specifică gestiuneaui bancar. conturile debitoare ale clienţilor pe termen scurt sunt deseori mai imobilizate (neonorate) decât creditele cu scadenţă mai îndepărtată.3. situaţie evidenţiată în tabelul nr. gestiunea riscului de schimb valutar presupune protejarea împotriva riscului. Acest lucru impune gestiuneaui bancar să rezolve trei aspecte ale riscului de lichidităţi: să se protejeze împotriva riscului de lichiditate. atunci când activele sunt mai mici decât pasivele (A < P).inovaţiile financiare din ultimii ani modifică riscul de lichiditate al băncii mărindu-1 prin dezvoltarea angajamentelor de credit cum ar fi mulţi options facilities sau micşorându-1 prin dezvoltarea pieţelor secundare de creanţe negociabile. măsurarea riscului şi gestiunea propriu-zisa. iar plasarea capitalului astfel obţinut dă naştere riscului de dobândă. să măsoare riscul de lichiditate şi să gestioneze riscul de lichiditate. Poziţia valutară individuală calculată pentru fiecare valută. Tabelul nr.

Expunerea băncii la riscul valutar se măsoară prin amploarea poziţiei valutare individuale gestionate separat pentru fiecare valută.Poziţia valutară globală se defineşte ca fiind soldul net al creanţelor în valută faţă de pasivele în valută. de unde necesitatea măririi permanente a fondurilor proprii. poziţia valutară individuală. apariţia pierderilor este posibilă mereu. i . Aceasta poate fi eliminată în funcţie de mărimea fondurilor bancare. la structura capitalului bancar folosit pentru raportare. la modul de vărsare. Riscul de insolvabilitate arată cât din valoarea fondurilor proprii ale băncii poate decadea inainte ca poziţia creditorilor ei să fie pusă în pericol. riscul de capital reprezintă riscul ca banca să ajungă în incapacitate de plată. de regulă la 8% din valoarea acestora calculată conform standardelor internaţionale. Riscul de capital sau riscul de îndatorare exprimă probabilitatea ca fondurile proprii ale băncii să fie insuficiente pentru a acoperi pierderile rezultate din activitatea curentă. deoarece. Acest indicator este utilizat în scopul raportărilor banca folosind pentru gestiunea internă a acestui risc.2. iar modul în care se aplică reprezintă unul din obiectivele supravegherii bancare. Riscul insolvabilităţii ! Riscul insolvabilităţii este consecinţa manifestării unuia sau mai multor riscuri prezentate şi pe care banca nu le-a prevenit. reglementările concretizându-se astfel în sistemul de norme Cooke. Banca poate calcula rapid la sfârşitul zilei (şi chiar pe parcursul zilei) expunerea la risc ca pierdere potenţială în cazul unei variaţii adverse a cursului pentru fiecare valută. Deci. Gestiunea acestui risc ţine de mărimea fondurilor proprii ale băncii. la mărimea capitalului raportat la activele cu grad de risc ale băncii. Pentru evitarea sau reducerea acestui risc. băncile sunt obligate să respecte anumite reglementări care se referă la valoarea minimă absolută a capitalului bancar. Normele referitoare la capitalul minim al societăţilor bancare sunt actualizate periodic. indiferent de eficacitatea acţiunilor întreprinse pentru a gestiona riscurile. Aceste reglementări au la bază norme emise de banca centrală şi norme interne ale băncii respective. ambele convertite în moneda de referinţă pentru comparabilitate. s-a ajuns la un acord internaţional în domeniul acestor norme de capitalizare. Deoarece diferitele reglementări naţionale impuneau condiţii diferite de la ţară la ţară. ca urmare a procesului inflaţionist.

Creşterea gradului de îndatorare reprezintă un risc de capital agravat. Asociaţia Română a Băncilor propunându-şi în acest sens să publice în buletine de informare lunară mai mulţi indicatori ai performanţei bancare printre care şi solvabilitatea. nici alte riscuri. stabilirea unor modalităţi comune (convergente) de determinare a fondurilor proprii. Solvabilitatea bancară trebuie să se încadreze în două limite: . Dacă fondurile nu sunt adaptate la nivelul riscurilor pentru un motiv oarecare. fondurile proprii reprezintă o referinţă obligatorie pentru toţi indicatorii de performanţă. nici măsurările performanţelor nu sunt bine stăpânite.prudenţa creditorilor. 2. Această nuanţare va permite într-un viitor apropiat. iar . datorită condiţiei imperative de remunerare satisfăcătoare a acţionarilor. Un alt indicator important pentru măsurarea riscului de capital este gradul de îndatorare. datoria subordonată luată în calcul limitat la jumătate din capitalul de bază. nici riscul de solvabilitate. Reglementarea prudenţială a băncii se referă la adecvarea fondurilor proprii la riscurile asumate.limita minimă a indicatorului de solvabilitate calculat ca raport între nivelul fondurilor proprii şi expunerea netă va fr de 12%. De asemenea. coroborat şi cu alte criterii posibilitatea introducerii unui sistem de calificative necesar aprecierii poziţiilor de risc ale băncilor din România şi implicit o orientare mai bună a modului în care clienţii stabilesc parteneriatul cu societăţile bancare. calculat ca raport între nivelul capitalului propriu şi expunerea netă va fi de 8%.limita minimă a indicatorului de solvabilitate. Fondurile proprii sunt considerate sub două ipoteze: a) nucleul dur al capitalurilor proprii (fonduri proprii de bază) constituite din capital şi rezerve legale înregistrate în bilanţul contabil. însă această creştere este limitată de mai mulţi factori. i . printre care amintim: . titluri cu durată determinată. b) elemente complementare (suplimentare) constituite din rezerve din reevaluare. stabilirea unor cerinţe comune privind rata de solvabilitate. fondurile proprii reprezentând ultimul garant al solvabilităţii în faţa ansamblului riscurilor. Reglementarea cunoscută sub numele de Norma Cooke stabileşte un raport minimal de 8% între fondurile privite în sens larg (nucleu dur + elemente complementare) şi activele ponderate funcţie de risc.Fundamentarea recunoaşterii reciproce a băncilor în condiţiile unor norme prudenţiale similare a impus: 1.

i . în funcţie de caracteristica bancară: 9 a) riscuri financiare asumate în gestiunea bilanţului. b) riscuri de prestare caracteristice pentru sfera serviciilor bancare.maximizarea cursului acţiunilor bancare (în cazul societăţilor bancare cotate la Bursă).lichiditatea pieţei monetare. .. reglementările autorităţilor bancare în cadrul politicii de supraveghere prudenţială. I.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful