You are on page 1of 4

Evolutia hartii politice

Antichitate Perioada antica reprezinta momentul aparitiei primelor forme de organizare politico-teritoriala caracteristice hartii politice a lumii. Acestea porneau din nord-estul Africii pana in Extremul Orient Asiatic, polarizate de vaile marilor fluvii si de gurile lor de varsare (Nil, Tigru, Eufrat, Indus, Gange, Huang He), ce ofereau conditii favorabile agriculturii, transportului si comertului. Primele formatiuni teritoriale organizate politic (orasele-state: Ur, Uruk, Lagash, Nipur; transformate ulterior in regate) au aparut la sfarsitul mileniului al IV-lea i.Hr., in sudul Mesopotamiei (pamantul dintre fluvii), pe vaile fluviilor Eufrat si Tigru, in cadrul civilizatiei sumeriene (3200-2800 i.Hr.), continuand apoi, cu mici variatii spatiale, in cadrul civilizatiei akkadiene (2350-2100 i.Hr), asiriene (1800-612 i. Hr.) si babiloniene (1728-539 i. Hr). Tot la sfarsitului mileniului al IV-lea, mai la vest, in lungul fertilei vai a Nilului se pun bazele monarhiei egiptene: Egiptul de Sus si Egiptul de Jos. O caracteristica importanta a acestui imperiu este prezenta, pentru prima data in istorie, a regionalizarii administrative a teritoriului (cca. 40 de regiuni administrative numite nome). Mult mai spre est, la jumatatea mileniului al II-lea, apar doua dintre cele mai spectaculoase civilizatii antice: indiana (pe Indus si Gange) si chineza (pe Huang He Fluviul Galben). Pe teritoriul actualului Iran se constituie Imperiul Persan (sfarsitul mileniului al III-lea i.Hr). Cea mai mare intindere o are in timpul lui Darius I, din Egipt pana la valea Indusului. Imperiul era impartit in 26 de provincii (satrapii) conduse de catre un guvernator, satrap (ingrijitorul tarii). Toate aceste formatiuni antice au cateva trasaturi commune, ceea ce le permite identificarea unui tip specific, ca forma istorica de stat: 1. legitimarea teoretica a puterii politice: in Mesopotamia, regale era socotit egalul zeilor pe Pamant, la egipteni, faraonul era Fiul Soarelui, iar in China, Fiul Cerului. 2. regimul juridic al proprietatii: teritoriul apartinea imparatului/regelui, care daruia templelor si membrilor Curtii regale suprafete intinse de teren. Pentru continental American, specifice antichitatii sunt cele trei civilizatii precolumbiene: azteca (cea mai puternica), incasa si mayasa. In Europa, civilizatia greaca a reprezentat matricea (in bazinul mediteranean) pe care s-au dezvoltat si alte civilizatii europene precum cea romana. La inceputul mileniului I i.Hr. se remarca maxima inflorire si expansiune, fiind exprimata prin colonizarile civilizatoare (Platon spunea despre acest lucru: grecii s-au asezat pe tarmurile marilor ca broastele pe tarmul unui lac): tarmurile Marii Negre, Asia Mica, Italia sudica, Franta sudica. Este adus in prim-plan orasul-stat (polis-ul). Dup ace societatea greceasca incepe sa decada, se ridica Imperiul Macedonean (Alexandru cel Mare). Imperiul Roman (cu apogeul in secolele I si al II-lea d. Hr) se intindea din Asia de Sud (India) pana in nordul Africii, din vestul Europei pana la Marea Neagra, centrat pe bazinul Marii Mediterane. In 395 se face impartirea in Imperiul Roman de Apus (Roma) si Imperiul Roman de Rasarit (Constantinopol), apoi, in 476, cel din apus se prabuseste. Important de mentionat, romanii au creat infrastructura la nivel european, au contribuit la geneza popoarelor romanice si au realizat, pentru prima data, separarea puterilor in stat.

Evul Mediu In secolele al V-lea si al VI-lea asistam la patrunderea in Europa romanica a popoarelor migratoare (vizigoti, ostrogoti, vandali, burgunzi, longobarzi etc) si la constituirea regatelor barbare: vizigot Spania, ostrogot si longobard Italia, franc Franta. Secolul al XI-lea aduce un un nou val de migratii patrunde in Europa: ungurii in secolul al XI-lea, pecenegii in secolul al X-lea, cumanii in secolul urmator si tatarii in secolul al XIII-lea. Contributia majora a migratorilor a fost aceea ca au format noi popoare: popoarele germanice (gotii, francii, vandalii, anglo-saxonii, normanzii) au format poporul german, iar in regiunile romanizate, popoarele Italian, francez, spaniel, portughez. In Europa de Rasarit, slavii au stat la baza formarii popoarelor rus, ceh, slovac, polonez, sarb, bulgar. In nordul Dunarii, romanii, mai numerosi si mai avansati din punct de vedere socio-economic, i-au asimilat pe slavii care s-au asezat aici. Incepand cu secolul al VI-lea, Imperiul Bizantin se afirma pe fundamental Imperiului Roman de Rasarit. Pana in 1453 (Caderea Constantinopolului) acesta parcurge o serie de etape in care alterneaza inflorirea cu declinul. Lumea Araba incepe sa fie cunoscuta dupa secolul al VIII-lea, cand ea se revarsa peste Asia de sudvest si Africa de nord pana in sudul Spaniei. Tot din Asia porneste si expansiunea Imperiului Otoman (secolele al XIII-lea al XIX-lea). In Europa de vest, secolele al V-lea al X-lea, se pun bazele teritoriale ale Frantei, Germaniei, Italiei, Angliei, iar in secolele al XII-lea al XIII-lea, se formeaza primele state centralizate din Europa: Franta, Anglia. In Europa centrala, de est si de sud-est, secolele al VII-lea al XIV-lea, se pun bazele a numeroase state independente: Cehia, Polonia, Rusia, Bulgaria, Serbia, Ungaria. In Romania, cronicarul Anonymus aminteste de voievodatele lui Gelu, Glad si Menumorut in Transilvania, cnezatele lui Ioan si Farcas, voievodatele lui Litovoi si Seneslau in Oltenia, jupanatele lui Dimitrie si Gheorghe in Dobrogea si Banatul de Severin. In ultima parte a Evului Mediu (secolele al XV-lea XVII-lea) se organizeaza expeditii. In 1488, Bartolomeu Diaz a deposit Capul Bunei Sperante, in 1492 Cristofor Columb ajunge in Insulele Antile, in 1497 Vasco da Gama ajunge in Indii, ocolind Africa, in 1519-1522 Fernando Magellan efectueaza prima calatorie in jurul lumii. La sfarsitul Evului Mediu (1648 Pacea de la Westfalia), harta politica politica a lumii arata astfel: in Europa erau constituite circa 30 entitati statale (Imperiul Romano-German, Regatul Frantei, Regatul Angliei, Regatul Spaniei, Imperiul Otoman), in Africa Ghana, Mali, Sonrhai, Congo etc, in America nu se cunostea nicio formatiune statala independenta, fostele state precolumbiene fiind integrate in Imperiul colonial spaniol. Epoca moderna

Principalele procese care influenteaza harta politica: revolutiile politice moderne (engleza, Americana, franceza etc), revolutia industriala, apogeul imperiilor coloniale, aparitia statelor nationale. Revolutiile politice se caracterizeaza prin inlaturarea absolutismului monarchic si instaurarea democratiei. Alt process specific lupta pentru impartirea si reimpartirea lumii in contextual apogeului sistemului colonial. Daca la mijlocul secolului al XIX-lea, posesiunile coloniale insumau 46 494 000 km patrati si o populatie de 313 646 000 locuitori, in 1914, cand imperiile coloniale cunosc expansiunea maxima se ajunsese la 74 963 500 km patrati si 568 694 000 locuitori. (Zamfir Z, 1999). In 1945, 2/3 din suprafata Globului (2,4 mld. loc.) traia in colonii si semicolonii. La inceputul secolului al XX-lea existau 5 state-natiune: Marea Britanie, Franta, Germania, Italia si Japonia. La sfarsitul secolului al XX-lea, harta politica a lumii inregistreaza 67 teritorii dependente si cu statut special. Epoca contemporana Dupa Primul Razboi Mondial, asistam la dezmembrarea Germaniei, dezintegrarea imperiilor AustroUngar si Otoman si la disparitia Imperiului Tarist, aparitia comunismului in Rusia (1917 revolutia bolsevica). De asemenea, se formeaza statele nationale unitare: Romania, Austria, Ungaria sau federale: Iugoslavia, Cehoslovacia. Conferinta de pace de la Paris (1919) si semnarea celor cinci tratate care alcatuiesc sistemul Versailles, carora li se va adauga Pacea de la Lausanne (1923), marcheaza incheierea oficiala a ostilitatilor Primului Razboi Mondial, impunand o noua ordine mondiala si redesenarea hartii politice a lumii. Dupa Al Doilea Razboi Mondial apar inca 96 state, in 1918 fiind 167 state in total. Modificari insemnate: cresterea influentei SUA in Europa de vest (Planul Marshall), dezvoltare economica fara precedent a Germaniei si Japoniei, Razboiul Rece intre blocurile ideologice, economice si militare (NATO, Tratatul de la Varsovia) si bipolaritatea mondiala, doua zone de integrare economica Consiliul Economic European (CEE) si Consiliul Economic de Ajutor Reciproc (CAER). Modificari pe harta politica a lumii dupa 1989 Evenimente demne de mentionat: dezintegrarea URSS, reunificarea pasnica a Germaniei (1990 Caderea Zidului Berlinului), sfarsitul Razboiului Rece, dezintegrarea Iugoslaviei, desprinderea pasnica a Cehiei de Slovacia (Revolutia de Catifea). Creste influenta SUA, ea devenind singura superputere mondiala, cu rol de arbitru mondial (rezolvarea unor conflicte: Golf, Haiti etc. De asemenea creste si influenta Germaniei si Japoniei la nivel mondial, precum si dorinta lor de a devein membri in Consiliul de Securitate al ONU. La sfarsitul anului 2006, harta politica a lumii cuprindea 261 state si teritorii neautohtone (194 state suverane si 67 teritorii sau cu statut special). In viitor, procesul de formare de noi state poate continua. Petre Deica in Radiografia geopolitica a sistemului economiei mondiale ii citeaza pe geografii americani S.b Cohen si J. Mindey: in viitorii 25-30 ani numarul statelor va ajunge la 300; argumentul este amplificarea procesului de atomizare a unor state mari pe criterii entice sau religioase. De exemplu, in Rusia coexista circa 60 etnii grupate in 15 republici autonome si 10 districte nationale si este posibila constituirea unor noi state separate.

You might also like