LECTIA 1

Introducere în Mecanica Materialelor

Această carte este un curs introductiv în noţiunile generale ale Mecanicii Materialelor şi este menit să familiarizeze treptat studenţii înscrişi la Departamentul de Inginerie Civilă al Universităţii Tehnice de Construcţii Bucureşti, cu această materie de bază pe durata primului semestru al celui de-al doilea lor an de studiu. În România, materia este cunoscută în literatura de specialitate ca Rezistenţa Materialelor, dar termenul general de Mecanica Materialelor este mai des folosit pentru studiile universitare în cadrul Colegiilor Inginereşti din Statele Unite ale Americii. Titlul american s-a preferat din două principale motive : (a) engleza este limba folosită la redactarea acestui curs şi (b) familiarizarea cu sistemul educaţional american s-a considerat esenţială pentru studenţii acestei şcoli inginereşti. Teoria pe care această carte o conţine reprezintă noţiunile de bază pentru viaţa profesională a inginerului de structuri. Subiectele teoretice din această carte reprezintă baza pentru înţelegerea treptată a subiectelor mult mai avansate cu care se vor confrunta studenţii de-a lungul facultăţii, cât şi după aceea. Mecanica Clasică, studiată în anii precedenţi, a introdus principiile fundamentale ale Staticii şi ale Dinamicii, aplicându-le în cercetarea comportamentului particulei şi corpului rigid, cazuri ce reprezintă o idealizare a sistemului fizic real. Mecanica Materialelor studiază numai comportamentul corpurilor solide deformabile. Principalul obiectiv al acestei cărţi este familiarizarea studentului cu noţiunile de bază ale deformaţiei, efortului şi tensiunii induse într-o categorie specială de corpuri deformabile, numite bare, de către acţiuni externe. Validarea etimologiilor teoretice se realizează prin compararea lor cu rezultatele experimentale obţinute in testele de laborator. Înţelegerea comportamentului mecanic al barei supuse acţiunilor exterioare este factorul esenţial necesar proiectării de succes a tipurilor de structuri ca: poduri, clădiri înalte, clădiri industriale, centrale, aeronave, etc.

1

cele mai importante definiţii sunt încadrate într-un chenar şi prezentate folosind fontul italic.1 Un corp deformabil este un solid tridimensional care-şi schimbă volumul şi forma ca urmare a aplicării acţiunilor externe.Capitolul 1 – Introducere în Mecanica Materialelor Notă: Înainte de a elabora scopul şi principalele direcţii ale cursului. Simbolurile ataşate unor puncte materiale (punctele 4. dar în general acţiunile exterioare au o natură mai complexă. este prezentată în Fig. sunt descrise câteve convenţii folosite în text. Figura1. strict ataşat corpului tridimensional.1.1 Ilustraţia schematică a solidului tridimensional deformabil 2 . 1. mai exact. terminologia importantă necesară stabilirii unui vocabular tehnic de bază este prezentată în boldface. fiecare relativ celor două sisteme de coordonate. modificarea volumului şi a formei atunci când corpul tridimensional este supus acţiunilor exterioare necesită folosirea a două sisteme ortogonale Carteziene de coordonate: (1) un sistem global de coordonate OXYZ. O reprezentare schematică a corpului tridimensional deformabil supus diverselor acţiuni şi a sistemelor ortogonale carteziene de coordonate descrise mai sus.1 Ce este un Corp Deformabil? Întregul domeniu al Mecanicii Materialelor este preocupat cu dezvoltarea metodelor matematice necesare pentru caracterizarea completă a comportamentului corpurilor solide deformabile. Acţiunile exterioare sunt prezentate ca vectori concentraţi acţionând în puncte particulare (punctele 1 şi 2). a constrângerilor. un punct material aparţinând corpului tridimensional poate fi definit de doi vectori de poziţie. considerat ca fix în spaţiul tridimensional şi (2) un sistem local de coordonate oxyz. Pe parcursul întregului conţinut al acestei cărţii. Definiţia 1. În plus. 1. În consecinţă. Descrierea matematică a schimbărilor fizice care au loc. 5 şi 6) ale corpului tridimensional sunt reprezentaţiile schematice ale reazemelor sau.

w) ≤ 0. Pentru acest studiu. 1. De exemplu punctul material aflat în poziţia marcată cu numărul 3 se deformează într-o nouă poziţie 3* . Prin intersecţia volumului tridimensional cu un plan normal axei longitudinale este obţinută o suprafaţă. 1. în timp ce suprafaţa care are o gaură centrală se numeşte tubulară. suprafaţa exterioară este considerată ca fiind continuă. Datorită modalităţii simple de producere. bara liniară. din poziţia iniţială într-o nouă poziţie în spaţiu. dar joacă un rol vital în analiza comportamentului solidului tridimensional sub acţiunea forţelor exterioare.2. după aplicarea acţiunilor exterioare. Un tip special de secţiune transversală tubulară este secţiunea transversală cu pereţi-subţiri caracterizată prin grosimi foarte mici ale pereţilor. fără găuri sau întreruperi. atunci raporturile lăţime la lungime w/l şi înălţime la lungime h/l descriu în întregime corpul. Barele plane pot fi bare liniare (grinzi) sau curbe (arc). este reţinută. De obicei grinda este definită astfel: max( h. orice corp solid localizat în spaţiul tridimensional este reprezentat de volumul său şi suprafaţa exterioară.Capitolul 1 – Introducere în Mecanica Materialelor Schimbările de volum sau de formă sunt cunoscute ca deformări. lăţimea w şi înălţimea h) sau printr-o dimensiune şi două raporturi.1) Secţiunea transversală reprezentată de o singură suprafaţă se numeşte compactă. dacă lungimea l. Deformarea corpului solid poate să fie mai mică sau mai mare. În consecinţă. Descrierea analitică a axei longitudinale a grinzii ca o curbă în spaţiu sau în plan poate împărţi mai departe această categorie în bare curbe plane sau spaţiale. Exemple de bare sunt prezentate în Fig. Comportamentul barei liniare reprezintă principalul obiectiv al acestui curs. este cel mai folosit element structural. dimensiunea mai mare l poate fi descrisă de o curbă numită axă longitudinală. orice punct al corpului tridimensional se mişcă. Geometric vorbind. De exemplu. cunoscută în practica inginerească sub numele generic de grindă. tipic cea mai mare dimensiune. Pentru a fi mai explicit. Volumul este caracterizat prin trei dimensiuni (lungimea l. 3 .2 Clasificarea geometrică a corpului deformabil. Următoarele categorii de corpuri pot fi definite ca: (a) Bara sau Grinda este un corp solid trimensional care are lungimea l mult mai mare decât celelalte două dimensiuni.. Această suprafaţă este secţiunea transversală a grinzii.25 l (1.

respectiv lăţimea planului median. o placă are următoarele raporturi: t t ≤ 0. Dacă grosimea t este foarte mică comparativ cu celelalte două dimensiuni. 1. planul median sau planul neutru. substituie înălţimea din definiţia originală.Circular şi (c) Curbat-Circular (b) Placa sau Dala este un corp solid tridimensional care are două din cele trei dimensiuni ale sale mult mai mari decât cea de-a treia. Placa având un plan median curb se numeşte shell. (b) Cylindrical Shell and (c) Parabolic Shell 4 .3: Figura 1. (b) Liniar.1 si ≤ 0.2) unde dimensiunile l şi w reprezintă lungimea.3 Tipuri de Plăci (a) Placă (Plan). poate fi reprezentat ca o suprafaţă plană sau o suprafaţă curbă.2 Exemple de tipuri de bare (a) Liniar-Rectangular. planul care separă grosimea plăcii în două părţi egale. Prin definiţie. Placa este de asemenea o componentă structurală des folosită.1 l w (1. numită de obicei grosimea t. Exemple de plăci sunt schiţate în Fig. placa se numeşte membrană. Cea mai mică dimensiune. dar comportamentul său reprezintă subiectul unui alt curs. Geometria plăcii.Capitolul 1 – Introducere în Mecanica Materialelor Figura1.

unde r . Similar. 5 . O fundaţie izolată care suţine o coloană structurală este ilustrată în Fig. este punctul unde funcţia este definită iar t este timpul.Capitolul 1 – Introducere în Mecanica Materialelor (c) Blocul este un corp solid tridimensional care are toate cele trei dimensiuni comparabile. încărcătura mecanică este considerată ca fiind o funcţie continuă de două   variabile p ( r . În cazul solidului de tip grindă liniară. 1. Clasificarea încărcărilor mecanice se face pe baza a două criterii. cazul de interes pentru acest curs. lichidul aflat în rezervor acţionează asupra pereţilor şi rezultă o presiune hidrostatică. t ) . Notă: Este important de subliniat că astfel caracterizarea geometrică a corpului solid deformabil este reflectată de asemenea în modelul matematic folosit în descrierea fiecărui tip de corp.4. amândouă asociate cu intensitatea: (a) dependenţa de timp şi (b) variaţia spaţială. vectorul de poziţie al materialului. aceste acţiuni sunt catalogate sub numele generic de încărcări. Figura 1. În general. 1. De exemplu acţiunea vântului este încărcarea mecanică indusă de presiunea hidrodinamică a mişcării aerului. t ) . lichide sau gaze.4 Fundaţie izolată În ingineria de structuri acest tip de solid este întâlnit cu predilecţie în toate tipurile de clădiri şi fundaţii. Încărcarea mecanică este un rezultat direct al interacţiunii solidului tridimensional deformabil care este studiat. În practica inginerească. care este caracterizată de direcţie şi intensitate.3 Clasificarea acţiunilor exterioare Acţiunea exterioară care contribuie la deformarea solidului tridimensional poate fi de natură mecanică sau termică. variabila spaţială este descrisă doar de un vector de poziţie unidimensional şi funcţia poate fi scrisă ca p ( x. cu alte solide. Încărcarea mecanică este o funcţie vectorială.

conform legii lui Newton. Variabilitatea spaţială a funcţiei p ( r . poate fi folosit. (b) Distribuţie uniformă. Clasificarea acţiunii mecanice şi termice ca dinamică sau statică are doar semnificaţie teoretică. şi (d) Distribuţie parabolică În realitate toate încărcările mecanice sunt aplicate pe suprafaţa corpului solid. În acest caz nu există forţe inerţiale care să fie luate îm considerare în ecuaţiile de echilibru. care poate fi mai mică sau mai mare. la următoarele: funcţie continuă. Suprafaţa de aplicare degenerează într-un segment de linie în cazul teoretic al solidului liniar (grindă). În practica inginerească.5 Încărcări mecanice liniare (a) Concentrate .2 Dacă intensitatea încărcării aplicate se modică în timp atunci încărcarea este numită încărcare aplicată dinamic sau încărcare dinamică. (c) Distribuţie liniară. Dacă intensitatea forţei aplicate nu se schimbă în timp încărcarea se numeşte încărcare aplicată static sau încărcare statică. Ca rezultat forţele inerţiale.Capitolul 1 – Introducere în Mecanica Materialelor Definiţia 1. pentru simplitate. deoarece orice acţiune este într-o oarecare măsură de natură dinamică. sunt induse şi trebuie luate în considerare în ecuaţiile de echilibru. Situaţia când aria suprafeţei de aplicare a încărcării sau lungimea segmentului de aplicare a încărcării este mică comparativ cu aria 6 .5.  Figura 1. Pentru cazul special al unei variabilităţi spaţile mai complicate conceptul de funcţie pas–constantă (în paşi) sau pas-liniară. funcţie care variază liniar şi funcţie care variază parabolic. aceste funcţii sunt limitate. t ) poate fi definită teoretic de orice funcţie matematică continuă. Exemple de încărcări mecanice folosite frecvent în analiza barelor plane liniare sunt prezentate în Fig 1. De fapt în unele cărţi încărcările statice sunt numite încărcări quasi-dinamice pentru a le încorpora în aceleaşi teorii ca încărcările dinamice.

chiar şi din punct de vedere practic. Încãrcãrile termice pot fi clasificate într-o manierã identicã celei a încãrcãrilor mecanice. Deoarece acceleraţia gravitaţionalã este consideratã constantã. În practica inginereascã.3 Încărcarea concentrată este încărcarea care are intensitatea obţinută prin următorul proces de limitare: unde S este suprafaţa de aplicare Evident încărcarea concentrată poate fi de natură statică sau dinamică. încãrcãrile termice sunt definite ca încãrcãri termice de expansiune-contracţie şi încãrcãri termice gradiente. Notã: Teoretic. aceastã încãrcare îşi pierde natura dinamicã şi poate fi reprezentatã ca o încãrcare mecanicã staticã cu magnitudine constantã. Este obţinută prin multiplicarea masei unitare a materialului conţinut în solid cu acceleraţia solidului. este foarte important sã se diferenţieze între încãrcãri pur mecanice şi forţe interioare. gravitaţionale şi inerţiale. ca dependente de timp şi independente de timp. magnetice. Un tip special de forţă interioară frecvent folosit în ingineria structurală este greutatea proprie a elementului structural. Greutatea proprie este un exemplu tipic. O categorie specială o reprezintă forţele interioare. dar creează dificultăţi teoretice când sunt tratate celelalte două categorii de corpuri deformabile (plăci şi blocuri).Capitolul 1 – Introducere în Mecanica Materialelor sau lungimea totală a corpului tridimensional sugerează definiţia teoretică a încărcării concentrate. Definiţia1. unele tipuri de forţe interioare sunt tratate ca încãrcãri mecanice. 7 . Definiţia 1.4 O forţă interioară este o forţă care reprezintă existenţa forţelor ascensionale. Această simplificare inginerească poate fi uşor însuşită în cazul grinzii.

(b) proiectare şi (c) optimizare. douã concepte esenţiale ale Mecanicii Materialelor. optimizare şi proiectare Problemele rezolvate de abordãrile teoretice care vor fi dezvoltate în timpul perioadei de instrucţie a acestui curs pot fi organizate în trei categorii: (a) analizã. Acest aspect este de asemenea detaliat în capitolele urmãtoare. dar este reprezentatã ca staţionarã când intensitatea este presupusã a fi constantã.5 Aspecte inginereşti: analizã. Activitãţile inginereşti purtate pentru a determina deformãrile. Aceastã carte trateazã în principal studiul distribuţiei efortului unitar şi a deformaţiei specifice proprii solidelor de tip grindã liniarã planã. Analiza efectului local al acestor deformãri conduce la conceptele teoretice de distribuţia efortului unitar şi distribuţia deformaţiei specifice în corpul deformabil. încãrcarea termică gradientã se manifestã numai când temperatura variazã doar în grosimea grinzii. 1. 8 . Activitãţile de analizã le preced pe cele de verificare. Toate aceste categorii de încãrcãri vor fi folosite şi studiate în profunzime în capitolele referitoare la dezvoltarea teoriei grinzii liniare. distribuţia efortului unitar şi a deformaţiei specifice a unui corp solid deformabil. calculate pe parcursul analizei. verificare. relaţia funcţionalã dintre efort unitar şi deformaţie specificã. faţã de nişte valori limitã stabilite numite efort unitar admis şi respectiv deformare admisã. Scopul activitãţii de verificare este de a controla distribuţia efortului unitar maxim şi deformãrile. poartã numele de analizã. aceasta înseamnã cã intensitatea încãrcãrii depinde doar de variabila x ).4 Efort unitar şi deformaţie specifică Deformarea corpului solid supus diferitelor tipuri de încãrcãri modificã echilibrul intern al corpului forţând solidul tridimensional sã se deplaseze din poziţia iniţialã de repaus într-o nouã poziţie de echilibru. 1. atunci când geometria corpului şi încãrcãrile sunt cunoscute. Aceastã activitate va fi accentuatã continuu pe parcursul întregului curs. În general.Capitolul 1 – Introducere în Mecanica Materialelor În cazul barei liniare (grinda) încãrcarea termică de expansiune-contracţie se manifestã când temperatura în grindã variazã de-a lungul lungimii grinzii (matematic. În contrast. încãrcarea termică este dependentã de timp (tranzitorie). Aceste concepte vor fi introduse în capitolele urmãtoare împreunã cu legea constitutivă.

Aceste coduri computerizate. În trecut. diferite tipuri de solide pot fi analizate şi gãsite conforme limitelor admise. optimizarea poate fi obţinutã fãrã complexitate matematicã printr-un simplu proces iterativ de analizãverificare încercare-şi-eroare. în timp ce caracteristicile geometrice sunt stabilite de-a lungul unei scheme iterative implicând activitãţi de analizã şi verificare. În practica inginereascã de azi o serie de coduri computerizate cum ar fi NASTRAN. experienţa şi creativitatea inginerului de structuri. Criteriul greutãţii minime este un exemplu.Capitolul 1 – Introducere în Mecanica Materialelor Dacã încãrcãrile care acţioneazã asupra corpului deformabil şi valorile admise ale distribuţiei efortului unitar şi deformãrii au fost stabilite. Optimizarea este o problemã matematicã dificilã care nu face obiectul acestei cãrţi. Limitele admise (criteriul) sunt stabilite şi standardizate pentru materialul folosit la fabricarea elementului structural. pot fi gãsite în viaţa noastrã de zi cu zi. Metodele analitice folosite în dezvoltarea codurilor computerizate comerciale sunt dincolo de scopul acestui curs introductiv în Mecanica Materialelor. în special grinzi şi plãci. Aceste criterii adiţionale se numesc criterii de optimizare. ca şi activitãţile de verificare pentru structura investigatã.6 Aplicaţii ale mecanicii materialelor Aplicaţii ale teoriei corpurilor solide deformabile. odatã cu dezvoltarea şi creşterea utilizãrii computerului digital. direct sau cu intervenţie analiticã minimã. metodele Mecanicii Materialelor au evoluat şi au fost transcrise folosind limbaje ştiinţifice de programare (FORTRAN.). Prin urmare problema descrisã este nedeterminatã şi condiţii matematice adiţionale trebuie impuse pentru obţinerea soluţiei complete. au capacitatea de a conduce analiza. pentru analizare şi verificare. pentru multe aplicaţii inginereşti. Proiectarea este numele generic al activitãţii pentru care un inginer de structuri este pregãtit şi testat. etc. sunt folosite intens. dar vor fi o parte integralã a procesului educaţional a urmãtorilor ani. Începând cu 1960. 9 . încãrcãrile sunt stabilite conform funcţionalitãţii elementului structural. În practica inginereascã. 1. punând în valoare judecata. ABAQUS şi GTSTRUDL. Crearea modelelor şi desenelor tridimensionale ale structurilor complexe sunt realizate astãzi utilizând codurile Computer-Aided-Design (CAD). Multe dintre aceste coduri au capacitatea de a idealiza modelul construit şi de a înainta acest model. Totuşi. structurile mai sofisticate erau proiectate printr-o asamblare atentã a elementelor structurale simple care puteau fi analizate şi verificate. ANSYS. numite uneori coduri Computer-Aided-Engineering (CAE). Cele trei activitãţi inginereşti descrise mai sus cuprind întregul efort ingineresc de la conceptul iniţial pânã la proiectul final. În acest fel programele computerizate moderne sau codurile computerizate au luat naştere.