P. 1
Omilia Părintelui Rafail

Omilia Părintelui Rafail

|Views: 11|Likes:

More info:

Published by: Samir Mihail Vancica on Jan 15, 2012
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

07/27/2013

pdf

text

original

Omilia Părintelui Rafail

– 31 Octomvrie 2010, Mănăstirea Sfântului Ioánn Botezătorul din Essex Când am revenit acì întâia dată, am băgat de seamă că sântem mulţi cei ce ne adunăm acì, dar niciodată nu putem şti care va fi ultima oară când vom fi laolaltă. Sântem împreună, şi regăsesc acì toţi fraţii şi toate surorile mele, dar cu toţii au sporit în vârstă şi au îmbătrânit, mulţi au plecat dintre noi (chiar şi de data trecută), s’au dus stareţii – de nouă ani s’a dus Părintele Irineu, şi acum s’a dus şi Părintele Simeon. Unde s’au dus? Încă nu ştim, nici nu înţelegem, dar şi noi ne vom duce – şi, îngăduiţi-mi să vă zic, asta e singura taină din viaţa noastră. Unde ne ducem? Vedem moartea ca pe sfârşitul vieţii noastre, şi asta pentru că e şi ceva adevăr acì, dar şi din pricina necredinţei noastre… nu sântem credincioşi. Ca un prunc în pântecele mamei… stă acolo până se maturizează, până devine un adult. Şi când părăseşte pântecele maicii sale, dacă te gândeşti, moare. Un copil se naşte, părăseşte pântecele mamei… la fel va fi şi cu noi la sfârşitul vieţii. Murim când părăsim pântecele mamei noastre… vrea cineva să se întoarcă în pântecele ei? Duceam acolo o viaţă tihnită, nu plăteam taxe şi impozite, dar nu vrem să ne întoarcem – şi cred că nimeni dintre cei ce s’au dus n’ar dori să se întoarcă în viaţa asta. Mulţi poeţi au rostit notoriu: nimenea nu mai vine îndărăt la viaţă. Am începe iarăşi viaţa asta, cu toate necazurile ei? Zice un psalm că Dumnezeu ne-a făcut fără rost – dar Prorocul vorbeşte de noi, cei necredincioşi, cred… Oare socotim că Dumnezeu e aşa neghiob?… Ar face El atâţia oameni diferiţi… ar avea El

1

iar singurul lucru de preţ în viaţa asta e să înţelegi mintea lui Dumnezeu. fără tăgadă – este o scâlciere a binelui făcut de Dumnezeu. E un început… unde ne facem alegerile… Şi. dintr’odată. El ne ia. şi dragostea este epitoma tuturor virtuţilor… Smerenia este cea dintâi virtute… dragostea fără smerenie nu este dragoste. nu e o opţiune. Făptura omenească se naşte în istorie. nu ştiu ce s’a petrecut. am ajuns la sfârşitul generaţiei mele – cine va fi următorul? Este secerişul lui Dumnezeu… când ajungem la sfârşitul vieţii. Ce e viaţa? Şi viaţa asta nu-i acum. şi oameni care ne sânt apropiaţi. toţi aceştia. fii. cum e mintea Sa… şi atunci vom vedea o mare minune. planul Său. dar nu aşa cum o face Dumnezeu. se nasc generaţii. strămoşi. şi să cunoşti binele de rău… să alegi binele. Toată viaţa mea… de pildă. Însă înţelepciunea şi cunoaşterea şi puterea… dragostea le cuprinde pe toate… toate cele pe care le numeşte Dumnezeu dragoste… pentru că noi avem o altă înţelegere. Dumnezeu ne seceră. Înţelegem dragostea. apoi Dumnezeu ne ia şi Se gândeşte la un singur lucru… cum să ne aducă în viaţa Sa. în această minciună. dacă oamenii trăiesc în această minciună. Răul este o minciună şi. cu fiecare generaţie. proroci. Şi rostul vieţii noastre este să intrăm în mintea lui Dumnezeu… să înţelegem ce a făcut Dumnezeu. ce-i răul? Căci el există. În cursul istoriei. după căderea omului. fiindcă n’are chibrituri? Nu… Dumnezeu dragoste este. ce e răul? Răul nu există… pentru că singurul lucru care există este acela făcut de Dumnezeu… Dumnezeu n’a făcut răul… Atunci. părinţi. petrece timp în viaţa asta. scopul vieţii nu e cunoaşterea şarpelui lui Adam. Şi.nevoie de noi doar ca să aprindă focul iadului. Încă n’avem viaţă adevărată. eram tânăr… şi apoi. Fiindcă răul nu are însemnătate. mucenici. trăiesc în ceva ce nu există – şi când trec la viaţa vécĭnică? Vor rămâne în această 2 . ci să deosebeşti între bine şi rău.

n’are trebuinţă de un început. nu acum… Şi este ceva deosebit să o înţelegem înainte de-a muri… să ne adâncim în înţelesul vieţii înainte de a muri. noi „existăm”. ci ca pe o cale de viaţă. Întâia dată când Dumnezeu şi-a dat un nume pentru oameni a fost cu Moisì. Dacă înţelegem poruncile nu doar ca pe ceva etic. aşa cum zic atheii – Dumnezeu este existenţă (fiinţare). este o persoană… vom înţelege asta cândva. dar şi poruncile Vechiului Legământ nu sânt ceva etic. puţinii care-L cunoşteau pe adevăratul Dumnezeu erau fiii lui Avraám. pentru a intra în Adevărul vieţii şi în ceea ce duce la această adevărată fiinţare… Mai ales în Evanghelia după Ioánn. însă şi cei de alte credinţe Îl ştiau ca părinte al lor. ci reguli ontologice. Dumnezeu nu există. Cuvântul lui Dumnezeu este Însuşi Hristos… Cuvântul lui Dumnezeu este ipostatic. Dumnezeu este o călătorie călăuzită. 17:8)? Ce-i asta? Asta-i minciuna. Voiŭ vorbi mai târziu despre asta. Iudeii Îl cunoşteau ca Dumnezeu. Dar Moisì Prorocul a vrut să ştie Cine este acest Dumnezeu. Dumnezeu n’are trebuinţă de o călătorie călăuzită. Este… viaţa este ca verbul „a fi”. încă n’am ajuns cu adevărat întru „a fi”. de fiară. Iisus zice de mai multe ori că Cuvântul Tatălui este viaţa vécĭnică. Sânt cuvinte ce descoperă făpturilor omeneşti Adevărul. Înainte de Moisì. a fi): Ce înseamnă că Dumnezeu „este”. şi i-a zis: 3 . ci este? E ceva mai presus de existenţă. O să v’o zic altfel. Dumnezeu este dintru început. „că era şi nu este. că El nu există. Dumnezeu este existenţă. ce înseamnă a exista? Viaţa noastră e un început… sântem într’o începătură… din punctul acesta de vedere. Poruncile lui Iisus. El e calea ce duce la fiinţare. El este începutul. la intrarea în Adevăr.minciună? Credem că vom fi aşa cum zice apocalipsa de diavol. părintele nostru. măcar că este” (Apoc. Εἶναι (eínai.

ne vorbea despre moarte în fiecare noapte. Ce e credinţa în viaţa vécĭnică? Credinţa este dragoste. ţelul vieţii noastre este să dobândim dragostea. pentru că numele reprezintă înţelesul acelei persoane. Şi dragostea asta e ceva din numele lui Dumnezeu. dar duhovniceşte era plin de viaţă. ascultarea. [Părintele Sofronie] nu mai putea merge. „viaţa veacului ce va să fie”. nume copiilor. nu doar un mod de adresare. aşadar. aşa cum zicem în Crez. Părintele Serafim[1] l-a dus pe Stareţ până la capătul vieţii sale. Aşteptăm. dragostea care-i începutul adevăratei şi vécĭnicei vieţi. sântem indivizi. şi i-a schimbat şi numele. Dragostea este capătul. Ce înseamnă viaţa? Ce înseamnă dragostea? Fără dragoste. În acele zile. aşa că numele lui Dumnezeu este o descoperire a ce este Dumnezeu. trebuie s’o facem cu seriozitate. Când dăm. când îşi începea fiecare omilie cu „Nu ştiu cum de mai sânt încă în viaţă… Mulţămesc lui Dumnezeu că mă mai lasă să trăiesc”. După mii de ani. Şi Dumnezeu i-a zis lui Moisì: „Să le spui: «Cel ce este» m’a trimis”. Atuncea putem muri fără să murim. ca să-l adauge descoperirii lui Dumnezeu: Dumnezeu Dragoste este. A spus doar: „Eu sânt «Cel ce este»”. era distrus trupeşte. spunea că omul nu poate muri. dacă câştigăm încet o virtute… smerenia. Ce sânt indivizii? Individualismul omenirii. Dragostea adevărată este condiţia enipostazierii – condiţia pentru a nu cunoaşte moartea – şi dragostea cuprinde toate virtuţile. este o 4 . aşadar. Dar ca să devenim persoane. ipostasuri… adică un individ ce poate trăi vécĭnic… trebuie să dobândim dragoste. Sfântul Evanghelist Ioánn a scris ceva în plus. cine să le spun că i-a izbăvit? Care e numele Tău?” Ce înseamnă un nume? Un nume e mai mult decât felul în care-l chemi pe cineva… este înţelesul cuiva… Dumnezeu a schimbat soarta lui Avraám. toate virtuţile… trebuie să înţelegem că toate ne duc la dragoste.„Când mă vei trimite să-i scot din Egipt.

de această minciună. Începi să te porţi potrivit cu credinţa ta şi cu ceea ce te-a făcut să ai credinţă. Trăind în credinţă. nu mai ducem nici o povară.condiţie a enipostazierii. în această nădejde. când putem vedea dincolo de moarte. fiindcă nu avem cercare. nevoinţa noastră înspre Dumnezeu devine mai puternică. Credinţa vede dincolo de moarte. lucrează ca şi cum ar fi. Trebuie să fim în Dumnezeu. Dragoste pentru Dumnezeu. şi celor ce cred li se pot întâmpla minuni. când ne naştem din nou în cealaltă viaţă. au loc una-două „coincidenţe”. şi dragostea este desăvârşirea. dobândim nădejde. care nu-i atât de „altceva” pe cât am crede. Mulţi socotesc că e o închipuire. îndeajuns din gustul dragostei. Încet. putem alerga mai iute. Sântem încă pe acest drum. Care nu există. şi de acum începem să avem nădejde. Însă cei ce au cercare îşi dau seama că nu e „altceva”. să ne pocăim. nădejdea şi dragostea. Credinţa. însă sfârşitul drumului. Dumnezeu răspunde dragostei pentru că El este Dragoste. Am văzut că credinţa poate transcende moartea. acum nu numai că simţim ceva pentru că avem nădejde. trebuie să fie când am dobândit de la Dumnezeu. când ne-am maturizat. Dumnezeu poate răspunde credinţei. Începem să vedem acest Dumnezeu nevăzut. să scăpăm de moarte. Credinţa este dragoste. din harul dumnezeiesc. Nădejdea ne-a dus undeva. e Dumnezeu. poate Dumnezeu mă iubeşte chiar dacă-s păcătos. Trebuie însă să intrăm în Dumnezeu încă din viaţa asta. credinţa creşte. al neîmplinirii. şi ceva s’a petrecut: începi să înţelegi că acest Dumnezeu. Întregul înţeles al vieţii noastre e să aflăm calea către acea călătorie. Şi. Carele Dragoste este. o naştere 5 . pentru că acum nădăjduim. drumul spre vecĭnicíe. Ce este nădejdea? Poate nu voiŭ muri. Acest „undeva” este dragostea. dar noi credem în nevăzut. Călătoria vieţii noastre este un drum al lipsei.

pe care le ascunde sub pământ până în ziua învierii. aşteaptă încă învierea morţilor. De ce nu există moarte pentru cel ce trece la cealaltă viaţă? E nevoie să ajungem acolo ca să simţim locul ăsta diferit şi să părăsim lumea asta. Cum? Dumnezeu aduce înapoi la viaţă leşurile noastre. Stareţii nu ne-au părăsit. ne vom bucura cu o bucurie pe care acum nu ne-o putem închipui. în care iubim oameni – şi e anevoie să părăsim oamenii pe care-i iubim. o existenţă care nu există. Sfântul Siluan l-a întrebat pe Dumnezeu: „Pentru ce dracii nu mă lasă să mă rog Ţie cu minte curată?” Şi Dumnezeu i-a spus: „Cei mândri suferă de la draci”. Pământul e de nici un folos lui Dumnezeu. aşa cum un om îngroapă comori în pământ ca să le ferească de hoţi. Oasele noastre cele păcătoase sânt comori pentru Dumnezeu. Ce e învierea? Este învierea trupurilor din pământ. când ne naştem din nou. şi Dumnezeu face ceva asemănător – vedem când i-a zis lui Adam: „În pământ vei merge” şi pământul l-a acoperit. Pentru Dumnezeu. îi vom vedea din nou. Ce cântăm de fiecare dată când îngropăm trupurile celor dragi? Spunem: „Al Domnului este pământul şi plinirea lui”. Ăsta-i scopul vieţii noastre: să scăpăm de minciuna aceasta. noi sântem pământul şi. dea-ne Domnul măcar nădejdea ei! Vedem călătoriile marilor Părinţi Siluan şi Sofronie. se roagă. se ruga de cincisprezece ani şi ăsta a fost singurul răspuns de la Dumnezeu după cincisprezece ani. El n’are nevoie să mănânce salată. Nu e o desăvârşire. acel pământ din carei plăzmuise trupul. ei ne văd vieţile. dar e doar vremelnic.care nu naşte niciodată. I-a zis lui Dumnezeu: „Sufletul meu a văzut că eşti 6 . Cum zicea Sfântul Siluan. ei sânt precum Dumnezeu. când se duc în viaţa cealaltă ei ne văd pe toţi. ne vom întâlni din nou. mulţi dintre noi i-au întâlnit într’o măsură anume. Care-i împlinirea pământului? Să-l hrănim cu oasele noastre.

E o călătorie în care trebuie să te încrezi lui Dumnezeu. învaţă-mă ce să fac”. Dar Stareţul spunea că am ajuns poate într’o epocă în care oamenii se pot mântui doar cu nădejdea în vreme de necaz. pe veci. nu e la măsura noastră. măcar să am o nădejde că poate Dumnezeu se va milostivi şi poate şi eu mă voiŭ mântui – dar nu mă văd înviat. Dumnezeu e atotputernic şi ne iubeşte. Să ne închipuim cu Dumnezeu în iad şi să nu deznădăjduim – nu-i asta calea. Lucrurile s’au înrăutăţit cu omenirea după Primul Război Mondial. Dumnezeu i-a zis să aibă credinţă în El chiar şi-n iad. Nu putem vedea nădejde pentru că suferinţa e în pielea noastră. Siluan a făcut-o şi a început să se roage şi să cânte că va sta acolo. Dumnezeu zice: „Spui că sânt milostiv şi că sufletul tău m’a cunoscut. în întuneric. A parcurs drumul vieţii până la sfârşit şi a avut un singur lucru de biruit – mândria sa – iar Dumnezeu i-a descoperit cum s’o facă. suferinţa de a nu putea privi către învierea mea. În lumea asta fără nădejde. năluciri ale mândriei. ceva ce putem înţelege. ceva în cuvintele Sfântul Siluan mai aproape de măsura noastră. singurul lucru pe care-l pot spune multora e să aibă nădejde. Sfântul Siluan a făcut aşa. în toate greutăţile vieţii să ne amintim acest cuvânt: asta nu-i încă 7 . din pântecele maicii noastre cunoaştem doar suferinţă.milostiv. Gândurile păcătoase vin de la duhuri – duhuri bune şi duhuri rele. a zis: „Mintea mi s’a curăţit de draci şi de gânduri păcătoase”. Lumea asta n’are nădejde: nu ştim ce-i nădejdea adevărată decât dacă avem dumnezeiescul har. însă văd altceva. încrede-te mie. Să nu ne socotim a fi asemenea Stareţului. ai nădejde”. iar Sfântul Duh mărturisea inimii sale că s’a mântuit. Stareţul zicea că mulţi au încercat să trăiască aşa şi au sfârşit prin a înnebuni.

dacă cred asta cu cugetul meu. aşa că ne putem folosi de vremurile de necaz şi să-L aflăm acolo pe Dumnezeu. Nu vă pot spune cum. toţi ne simţim pierduţi. nu poate fi milă pentru mine din pricina păcătoşeniei – însă pentru noi adevărul are un nume: este Hristos. Când sântem în iad. că-s păcătos şi-s departe de Dumnezeu. e în firea mea. trăim uneori în iad – poate Dumnezeu e mai aproape de noi? În viaţă toţi trăim iadul. La măsura noastră. văd că nu pot avea binele şi nu pot fi binele. noi trebuie doar să alegem. Nu noi sântem aproape de Dumnezeu. Dumnezeu face toată treaba grea. vă spun doar un lucru pe care l-am văzut în viaţa mea şi a altora. sânt păcătos. Sânt păcătos: am un gând rău şi ştiu că e rău.lumea suferinţei (necredinţei). Ce este iadul? Iadul e păcatul. avea vreo şapte ani. Care e Adevărul. Dumnezeu e aproape de noi. dacă acceptăm asta. Apoi. cu frică: copilul făcuse ceva mărunt. apoi. însă Dumnezeu e atunci mai aproape de noi. Dumnezeu e mai aproape de noi. dar pe care-l vedea ca fiind foarte mare. şi a fost atât de fericit după rugăciune că a fugit din biserică şi mi-a spus: „Părinte. este lângă noi şi ne putem simţi învierea. A venit odată la mine un copil să se spovedească. Cuvântul lui Dumnezeu e Adevărul. pentru că Dumnezeu S’a apropiat de noi. acum pot să fug – nu doar să fug. îi zic ceva lui Dumnezeu şi Dumnezeu îmi va arăta cum să fac alt pas pe drumul ăsta. nu-i ceva nou. 8 . încep să intru în adevăr. că ăsta-i adevărul. I-am citit rugăciunea. nimic nu mă poate aduce mai aproape de El. dacă accept că sânt păcătos. ci să zbor!” Ce taină – chiar şi în necaz a avut îndeajunsă credinţă ca să creadă că trebuie să se spovedească! Înţelegea că e păcătos şi accepta asta. nu a omului. că sânt al iadului. atunci Dumnezeu. Mântuirea e lucrarea lui Dumnezeu. De ce? De fiecare dată când păcătuim.

Undeva se zice: pentru om. dar vrea binele pe care nu-l face şi nu vrea răul pe care-l face. În pântecele mamei. dar mai uşor. timpul pe care-l petrecem acum şi vécĭnicia. vom ieşi din trupul acesta. ci vreau cuvântul lui Dumnezeu. mediul nostru din pântece era apa. să-şi vadă păcatul este începutul vederii adevărului – a început să vadă. binele. Viaţa noastră încă nu-i viaţă. important e să poţi vedea păcatul ăsta. dar sufletul va trăi. când ne naştem din nou. Să-l vezi. şi să respingi răul şi să alegi binele – chiar dacă nu-l poţi dobândi. respirăm aer. Venim aşadar în lumea asta. E însă o putere în mine care mă sileşte să fac răul pe care nu-l vreau. vom avea trupul acesta duhovnicesc. asta-i rugăciunea. aşa că să-şi spovedească păcatele înseamnă că respinge răul. există o logică. celulele cresc până se maturizează şi pot veni pe lumea asta. o condiţie în care putem trăi în lumea asta. dar nu ştim carei adevărata lume. am vrut să spun următoarele: sânt trei perioade în viaţa omului – timpul din lăuntrul pântecelui mamei. dar lucrul mare e că nu vreau răul. am trecut de la apă la aer. Vedeţi. Asta-i alegerea omului. nu poate scăpa de el. ca un făt ce nu ştie că-i în pântecele mamei până ce se naşte. e un soi de „răstimp de gestaţie”. de la întunericul pântecelui matern la lumină. Mare lucru este acum cuvântul Sfântului 9 . La sfârşit. Sântem în pântecele Bisericii. Mulţi văd la spovedanie: văd că sânt aşa rău. adăugăm celule duhovniceşti la duhurile noastre. Până ne vom dobândi din nou trupurile şi vom trăi întreg. Creşterea noastră în acest pântece se face cu poruncile lui Dumnezeu. Şi care-i condiţia? Dragostea. până ce ne naştem din nou în lumea cealaltă. totul pentru lumea asta. care se va duce în pământ. Ea le cuprinde pe toate – văz. caută cu nădejde spre el. auz. Sufletul e un trup duhovnicesc. venim la aer. Maica noastră duhovnicească este Biserica. care-i ca un lichid. să te rogi pentru bine.

cei pierduţi l-au părăsit pe Dumnezeu. Dumnezeu e atotputernic şi ăsta-i lucrul delicat în ce-l priveşte. şi nădăjduim ca Dumnezeu să ne dea în orice împrejurare cuvintele tainice de care avem nevoie. la poarta Raiului. Dumnezeu să vă ajute pe toţi în necazurile voastre şi să vă îmbucure. nu ştiu când se va duce următorul. dar nu are în ea tragedie. nu se poate schimba. Şi ne vom continua drumul. să trăim viaţa cea vécĭnică. niciodată. Nădăjduiesc să descoperim că în aceste împrejurări Dumnezeu e mai aproape de noi decât atunci când sântem fericiţi. Aşa că vă rog să nădăjduiţi pentru mine. şi nădăjduim să fim împreună toţi acolo. dar Dumnezeu n’a părăsit pe nimeni. dragostea Sa nu poate părăsi. şi eu nădăjduiesc pentru voi în puterea rugăciunii. niciodată.Siluan. Dragostea lui Dumnezeu nu se schimbă. El n’a părăsit pe nimeni. uneori ne vom despărţi. în cele mai apăsătoare clipe Dumnezeu e lângă noi. 10 . Moartea e tragică. E o ancoră a dragostei. să ne ţinem de aceasta ca de-o ancoră a nădejdii: dragostea lui Dumnezeu este în aşa chip că nu poate părăsi.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->