P. 1
33444225-Limba-romana-contemporana

33444225-Limba-romana-contemporana

5.0

|Views: 1,500|Likes:
Published by Adriana Stirbu

More info:

Published by: Adriana Stirbu on Jan 17, 2012
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

05/16/2013

pdf

text

original

Sections

  • Introducere
  • Chestionar evaluare prerechizite
  • Unitatea de învăţare 1. NOŢIUNI GENERALE DE FONETICĂ
  • 1.1. Introducere
  • 1.2. Obiectivele unităţii de învăţare 1
  • 1.3. Obiectul de studiu, obiectivele şi domeniul de cercetare proprii foneticii
  • 1.4. Fonaţiunea şi aparatul fonator
  • 1.5. Caracteristicile sunetelor vorbirii
  • 1.6. Ramurile foneticii
  • 1.7. Rezumat
  • 1.8. Test de evaluare
  • Unitatea de învăţare 2. FONETICA ARTICULATORIE (I)
  • 2.1. Introducere
  • 2.2. Obiectivele unităţii de învăţare 2
  • 2.3. Clasificarea articulatorie a vocalelor
  • Clasificarea articulatorie a vocalelor3
  • 2.4. Fenomene întâlnite în practica articulatorie a vocalelor
  • 2.5. Semivocalele. Grupurile vocalice: diftongi, triftongi, hiat
  • 2.6. Rezumat
  • Unitatea de învăţare 3. FONETICA ARTICULATORIE (II)
  • 3.1. Introducere
  • 3.2. Obiectivele unităţii de învăţare 3
  • 3.3. Clasificarea articulatorie a consoanelor
  • 3.4. Fenomene întâlnite în practica articulatorie a consoanelor
  • 3.5. Grupuri consonantice
  • 3.6. Rezumat
  • Unitatea de învăţare 4. FONETICA ACUSTICĂ
  • 4.1. Introducere
  • 4.2. Obiectivele unităţii de învăţare 4
  • 4.3. Clasificarea acustică a vocalelor
  • 4.4. Clasificarea acustică a consoanelor
  • 4. 5. Rezumat
  • Unitatea de învăţare 5. TRANSCRIEREA FONETICĂ
  • 5.1. Introducere
  • 5.2. Obiectivele unităţii de învăţare 5
  • 5.3. Raportul sunet / literă. Valorile fonetice ale literelor „e”, „i”
  • 5.4. Convenţii grafematice de transcriere fonetică pentru limba română
  • 5.6. Rezumat
  • Unitatea de învăţare 6. ORTOEPIA, ORTOGRAFIA ŞI SILABAŢIA
  • 6.1. Introducere
  • 6.2. Obiectivele unităţii de învăţare 6
  • 6.3. Accentul, specificul accentuării în limba română
  • 6.4. Principiile sistemului ortografic actual al limbii române
  • 6.5. Principiile silabaţiei în limba română
  • 6.6. Rezumat
  • Unitatea de învăţare 7. ELEMENTE DE FONOLOGIE
  • 7.1. Introducere
  • 7.2. Obiectivele unităţii de învăţare 7
  • 7.4. Relaţii şi corelaţii. Proba comutării şi tipurile de distribuţie
  • 7.5. Segmentarea. Trăsăturile distinctive fonologice
  • 7.6. Unităţi segmentale şi suprasegmentale
  • 7.7. Rezumat
  • 8.1. Introducere
  • 8.2. Obiectivele unităţii de învăţare 8
  • 8. 4. Disponibilitatea lexicală. Vocabularul limbii române contemporane
  • 8.5. Rezumat
  • 9.1. Introducere
  • 9.2. Obiectivele unităţii de învăţare 9
  • 9.3. Câmpuri / subansambluri lexico-semantice
  • 9.4. Organizarea vocabularului
  • 9.4.1. Factorul frecvenţă
  • 9.4.2. Factorul psihologic
  • 9.4.3. Factorul stilistico-funcţional
  • 9.4.4. Factorul semantic
  • 9.4.5. Factorul etimologic
  • 9.5. Rezumat
  • 9.6. Test de evaluare
  • 10.1. Introducere
  • 10.2. Obiectivele unităţii de învăţare 10
  • 10.4. Greşeli lexico-semantice – „stilul relaxat”
  • 10.4.1. Pleonasmul
  • 10.4.2. Atracţia paronimică
  • 10.4.3. Etimologia populară
  • 10.4.4. Accidentul semantic
  • 10.4.5. Alte greşeli lexico-semantice
  • 10.5. Rezumat
  • Unitatea de învăţare 11. ÎMBOGĂŢIREA VOCABULARULUI
  • 11.1. Introducere
  • 11.2. Obiectivele unităţii de învăţare 11
  • 11.3. Îmbogăţirea vocabularului – mijloace interne. Afixele lexicale
  • 11.3.1. Derivarea cu prefixe. Prefixele internaţionale. Prefixoidele
  • 11.3.2. Derivarea cu sufixe. Sufixoidele. Derivatele etnice
  • 11.3.3. Derivarea parasintetică, regresivă şi frazeologică
  • 11.5. Decompozarea după afixele lexicale
  • 11.5. Îmbogăţirea vocabularului – mijloace externe
  • 11.5.1. Împrumutul lexical
  • 11.5.2. Calcul lingvistic
  • 11.6. Argoul şi jargonul în dinamica vocabularului
  • 11.7. Rezumat
  • 11.8. Test de evaluare
  • Unitatea de învăţare 12. NOŢIUNI GENERALE DE SEMANTICĂ
  • 12.1. Introducere
  • 12.2. Obiectivele unităţii de învăţare 12
  • 12.3. Schiţă a semanticii diacronice şi a problemelor sensului
  • 12.4. Direcţiile semanticii moderne
  • 12.5. Semantica structurală: metodologie, analiza semantică structurală
  • 12.6. Unităţile analizei semantice structurale. Tipologia semelor
  • 12.7. Analiza lexicală-paradigmatică
  • 12.8. Rezumat
  • 13.1. Introducere
  • 13.2. Obiectivele unităţii de învăţare 13
  • 13.3. Omonomia
  • 13. 5. Polisemia: definire
  • 13.5.1. Polisemia: diferenţierea de omonimie
  • 13.6. Rezumat
  • 14.1. Introducere
  • 14.2. Obiectivele unităţii de învăţare 14
  • 14.3. Sinonimia: definire, criterii de diferenţiere a seriilor sinonimice
  • 14. 4. Antonimia: definire, condiţiile stabilirii antonimiei, clasificare
  • 14. 5. Câmpurile lexico-semantice
  • 14.6. Rezumat
  • ANEXA 2
  • Bibliografie selectivă

Cuprins

Introducere........................................................................................................................... 5 Chestionar evaluare prerechizite......................................................................................... 8 UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 1. NOŢIUNI GENERALE DE FONETICĂ..................... 10 1.1. 1.2. 1.3. 1.4. Introducere......................................................................................................10 Obiectivele unităţii de învăţare.......................................................................10 Obiectul de studiu, obiectivele şi domeniul de cercetare proprii foneticii..... 11 Fonaţiunea şi aparatul fonator....................................................................... 12 Caracteristicile sunetelor vorbirii.................................................................. 14

1.5. 1.6. Ramurile foneticii............................................................................................16 1.7. Rezumat...........................................................................................................16 1.8. Test de evaluare.............................................................................................. 16 UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 2. FONETICA ARTICULATORIE (I)............................. 17 2.1. 2.2. 2.3. Introducere......................................................................................................17 Obiectivele unităţii de învăţare.......................................................................17 Clasificarea articulatorie a vocalelor.............................................................18 Fenomene întâlnite în practica articulatorie a vocalelor............................... 19 Semivocalele. Grupurile vocalice: diftongi, triftongi, hiat............................. 21

2.4. 2.5. 2.6. Rezumat...........................................................................................................26 2.7. Test de autoevaluare....................................................................................... 26 UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 3. FONETICA ARTICULATORIE (II)........................... 27 3.1. Introducere..................................................................................................... 27 3.2. Obiectivele unităţii de învăţare...................................................................... 27 3.3. 3.4. 3.5. 3.6. 3.7. Test de autoevaluare....................................................................................... 32 UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 4. FONETICA ACUSTICĂ.............................................. 33 4.1. 4.2. 4.3. Clasificarea articulatorie a consoanelor........................................................ 28 Fenomene întâlnite în practica articulatorie a consoanelor.......................... 31 Grupuri consonantice..................................................................................... 32 Rezumat.......................................................................................................... 32

Introducere......................................................................................................33 Obiectivele unităţii de învăţare.......................................................................33 Clasificarea acustică a vocalelor................................................................... 34

4.4. Clasificarea acustică a consoanelor...............................................................35 4.5. Rezumat...........................................................................................................36 4.6. Test de autoevaluare....................................................................................... 36 UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 5. TRANSCRIEREA FONETICĂ.................................... 38 5.1. Introducere......................................................................................................38 1

5.2. 5.3. 5.4. 5.5.

Obiectivele unităţii de învăţare.......................................................................38 Raportul literă / sunet. Valorile fonetice ale literelor „e”, „i”......................39 Convenţii grafematice de transcriere fonetică pentru limba română.............40 Transcrierea fonetică – mijloc de recunoaştere corectă a grupurilor vocalice / consonantice................................................................................... 42 Rezumat...........................................................................................................43 Test de autoevaluare....................................................................................... 43

5.6. 5.7. UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 6. ORTOEPIA, ORTOGRAFIA ŞI SILABAŢIA.............44 6.1. 6.2. 6.3.

Introducere......................................................................................................44 Obiectivele unităţii de învăţare.......................................................................44 Accentul, specificul accentuării în limba română.......................................... 45

6.4. Principiile sistemului ortografic actual al limbii române.............................. 48 6.5. Principiile silabaţiei în limba română............................................................ 50 6.6. Rezumat...........................................................................................................53 6.7. Test de autoevaluare....................................................................................... 53 UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 7. ELEMENTE DE FONOLOGIE....................................56 7.1. 7.2. 7.3. 7.4. 7.5. 7.6. Introducere......................................................................................................56 Obiectivele unităţii de învăţare.......................................................................56 Obiectul de studiu, obiectivele şi domeniul de cercetare proprii fonologiei. Semnul lingvistic............................................................................................. 57 Relaţii şi corelaţii. Proba comutării şi tipurile de distribuţie.........................63 Segmentarea. Trăsăturile distinctive fonologice............................................ 67 Unităţi segmentale şi suprasegmentale...........................................................70

7.7. Rezumat...........................................................................................................71 7.8. Test de autoevaluare....................................................................................... 71 7.9. Tema de control nr. 1...................................................................................... 72 UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 8. ELEMENTE DE LEXICOLOGIE. CONCEPTE OPERAŢIONALE ÎN STUDIUL VOCABULARULUI..................................................... 76 8.1. 8.2. 8.3. Introducere......................................................................................................76 Obiectivele unităţii de învăţare.......................................................................76 Obiectul de studiu, obiectivele şi domeniul de cercetare proprii lexicologiei. Lexicologia şi lexicografia – relaţia cu semantica.....................77

8.4. Disponibilitatea lexicală. Vocabularul limbii române contemporane............80 8.5. Rezumat...........................................................................................................85 8.6. Test de autoevaluare....................................................................................... 85 UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 9. VOCABULARUL CA MULŢIME. DINAMICA VOCABULARULUI. FACTORII DE ORGANIZARE A VOCABULARULUI.............. 87 9.1. Introducere......................................................................................................87

2

9.2. 9.3. 9.4. 9.4.1. 9.4.2. 9.4.3. 9.4.4.

Obiectivele unităţii de învăţare.......................................................................87 Câmpuri / subansambluri lexico-semantice....................................................88 Organizarea vocabularului.............................................................................89 Factorul frecvenţă...........................................................................................89 Factorul psihologic......................................................................................... 90 Factorul stilistico-funcţional...........................................................................93 Factorul semantic........................................................................................... 95

9.4.5. Factorul etimologic.........................................................................................97 9.5. Rezumat...........................................................................................................100 9.6. Test de evaluare.............................................................................................. 100 UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 10. EVOLUŢII SEMANTICE. GREŞELI DE NATURĂ LEXICO-SEMANTICĂ...................................................................................................... 101 10.1. 10.2. 10.3. Introducere......................................................................................................101 Obiectivele unităţii de învăţare.......................................................................101 Evoluţia semantică: direcţii de modificare a sensului, cauze, tropii implicaţi.......................................................................................................... 102 Greşeli lexico-semantice – „stilul relaxat”.................................................... 103

10.4. 10.4.1. Pleonasmul......................................................................................................103 10.4.2 Atracţia paronimică........................................................................................ 105 10.4.3. Etimologia populară....................................................................................... 105 10.4.4. Accidentul semantic........................................................................................ 107 10.4.5. Alte greşeli lexico-semantice.......................................................................... 107 10.5.

Rezumat...........................................................................................................108 10.6. Test de autoevaluare....................................................................................... 109 UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 11. ÎMBOGĂŢIREA VOCABULARULUI...................... 110 11.1. Introducere..................................................................................................... 110 11.2. 11.3. 11.3.1. 11.3.2. 11.3.3. 11.3.4. 11.4. 11.5. 11.5.1. Obiectivele unităţii de învăţare.......................................................................110 Îmbogăţirea vocabularului – mijloace interne. Afixele lexicale.....................111 Derivarea cu prefixe. Prefixele internaţionale. Prefixoidele..........................111 Derivarea cu sufixe. Sufixoidele. Derivatele etnice........................................ 115 Derivarea parasintetică, regresivă şi frazeologică........................................ 120 Compunerea. Schimbarea valorii gramaticale............................................... 121 Decompozarea după afixele lexicale.............................................................. 123 Îmbogăţirea vocabularului – mijloace externe............................................... 125 Împrumutul lexical.......................................................................................... 125

11.5.2. Calcul lingvistic.............................................................................................. 127 11.6. Argoul şi jargonul în dinamica vocabularului................................................128 11.7. Rezumat...........................................................................................................131

3

11.8. Test de evaluare.............................................................................................. 131 11.9. Tema de control 2........................................................................................... 131 UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 12. NOŢIUNI GENERALE DE SEMANTICĂ............... 135 12.1. 12.2. 12.3. 12.4. 12.5. 12.6. 12.7. 12.8. Introducere......................................................................................................135 Obiectivele unităţii de învăţare.......................................................................135 Schiţă a semanticii diacronice şi a problemelor sensului...............................136 Direcţiile semanticii moderne......................................................................... 137 Semantica structurală: metodologie, analiza semantică structurală............. 138 Unităţile analizei semantice structurale. Tipologia semelor.......................... 140 Analiza lexicală-paradigmatică...................................................................... 147

Rezumat...........................................................................................................151 12.9. Test de autoevaluare....................................................................................... 151 UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 13. NIVELURI LEXICO-SEMANTICE (I). OMONIMIA, PARONIMIA, POLISEMIA................................................................................................ 153 13.1. 13.2. 13.3. 13.4. 13.5. Introducere......................................................................................................153 Obiectivele unităţii de învăţare.......................................................................153 Omonimia........................................................................................................154 Paronimia........................................................................................................155 Polisemia: definire.......................................................................................... 155

13.5.1. Polisemia: diferenţierea de omonimie............................................................ 155 13.5.2. Polisemia: cauze, clasificare.......................................................................... 157 13.6. Rezumat...........................................................................................................158 13.7. Test de autoevaluare....................................................................................... 158 UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 14. NIVELURI LEXICO-SEMANTICE (II). SINONIMIA, ANTONIMIA, CÂMPURILE LEXICO-SEMANTICE...............................159 14.1. 14.2. 14.3. 14.4. 14.5. 14.6. Introducere......................................................................................................159 Obiectivele unităţii de învăţare.......................................................................159 Sinonimia: definire, criterii de diferenţiere a seriilor sinonimice.................. 160 Antonimia: definire, condiţiile stabilirii antonimiei, clasificare.................... 163 Câmpurile lexico-semantice............................................................................167 Rezumat...........................................................................................................169 Test de autoevaluare....................................................................................... 170 Tema de control 3........................................................................................... 171

14.7. 14.8. Anexa 1................................................................................................................................ 175 Anexa 2................................................................................................................................ 179

Bibliografie selectivă........................................................................................................... 219

4

.asimilarea conceptelor fundamentale ale lexicologiei cu aplicaţie la lexicul limbii române.înţelegerea procesului fonaţiunii. Obiectivele cursului După finalizarea cursului. 5 . ca şi în aceea a pregătirii optime a propriului demers didactic la disciplina Limba română. • Competenţe practic-aplicative: aplicarea analizelor fonetică-fonologică şi lexico-semantică. .înţelegerea importanţei asimilării/aplicării analizelor menţionate pentru o cunoaştere profundă a compartimentării. . cursanţii vor fi capabili să: • utilizeze corect metalimbajul impus de ştiinţele lingvistice abordate. fonologie.Introducere Cursul Limba română contemporană. o sursă utilă de formare şi informare în vederea utilizării corecte. valorifice informaţiile transmise prin acest material pentru dezvoltarea competenţelor lingvistice proprii. indiferent de profesia aleasă după absolvire. aplice tipurile de analiză specifice pe diverse situaţii de limbă. Elemente de fonetică. funcţionării şi dinamicii limbii române.înţelegerea importanţei utilizării corecte şi adecvate (la situaţia de enunţare) a limbii române în gestionarea relaţiilor interpersonale şi a lucrului în echipă. a corespondenţei fonem/grafem. Competenţe conferite • Competenţe cognitive: .înţelegerea raportului sunet/grafem cu aplicaţie la limba română. . analizei diverselor aspecte şi cultivării limbii române. obiectivele şi metodologia implicate de fiecare dintre ştiinţele limbii descrise în acest curs. lexicologie oferă studenţilor. • Competenţe de comunicare şi relaţionare: . dar mai ales în calitatea lor de viitori profesori pentru învăţământul gimnazial/liceal sau chiar superior. domeniul de cercetare. dar şi pe cele ale viitorilor elevi. • • • delimiteze corect obiectul de studiu.asimilarea şi aplicarea principiilor sistemului ortografic şi ortoepic actual al limbii române.

Anexa 1 (conţine rezolvarea sau indicaţiile de rezolvare pentru testele de autoevaluare). metode care vor putea fi utilizate şi în propria activitate didactică. software etc. 6) un material care sintetizează principalele modificări survenite în DOOM2 faţă de DOOM1. a căror rezolvare se realizează strict conform indicaţiilor profesorului (ca material manuscris / ca material tehnoredactat computerizat trimis prin e-mail pe adresa comunicată de profesor sau încărcat de către studenţi pe platforma elearning până la o dată prestabilită). UI 14). învăţarea prin cooperare. Resurse şi mijloace de lucru Parcurgerea unităţilor de învăţare nu necesită existenţa unor mijloace sau instrumente speciale (laborator. cs (ks. combinată cu metodele folosite în timpul activităţilor tutoriale (activităţi desfăşurate în grupe.Cerinţe preliminare Este necesară actualizarea tuturor cunoştinţelor de limbă română acumulate pe parcursurilor studiilor anterioare (gimnaziu şi liceu).). din vol. gz (cz). predându-se conform termenelor propuse în cadrul unităţilor respective. Ortografia pentru toţi (M. UI 11. Metoda este cea a studiului individual. 2) un extras. plasate după anumite unităţi de învăţare. ulterioară absolvirii studiilor de licenţă).). Rezolvarea acestor teme de control este obligatorie (nepredarea atrage nefinalizarea notei) şi reprezintă 50% din nota finală la această disciplină. explicate şi exemplificate. Anexa 2 conţine: 1) un tabel care sintetizează clasificarea articulatorie a consoanelor. sinteze (de tip Să ne reamintim). • 6 . pentru fiecare fiind indicat timpul alocat studiului individual (SI). Rezultatele obţinute la temele de control vor fi transmise la maxim două săptămâni după predarea fiecărui material. Cursul mai cuprinde: • • • • • to do-uri (prezente în cuprinsul fiecărei UI). cks). despre valorile fonetice ale literei x şi scrierea cu x. 3) o schiţă tipologică a dicţionarelor. Structura cursului Cursul este structurat în 14 unităţi de învăţare (UI). Avram. 5) accidentele fonetice – definite. bibliografie selectivă (la sfârşitul cursului). cit. op. 4) un scurt istoric al lexicografiei româneşti. teste de evaluare / teste de autoevaluare (la sfârşitul fiecăreia dintre UI). Sunt propuse 3 Teme de control (UI 7.

în vederea supunerii dezbaterii în cadrul tutorielelor a eventualelor nelămuriri. în special) de pe marginea textului propriu-zis (oglinda textului) pot fi folosite pentru adnotări făcute în timpul studiului. Evaluarea Componenţa notei finale: • ponderea evaluării finale – 50% (forma – scris. pe lângă subiectele propriu-zise. • 7 . pentru cele 14 unităţi de învăţare (UI) vor fi alocate 28 de ore de studiu individual (SI). a cărui cerinţă va consta în corectarea tuturor greşelilor de limbă dintr-o serie de enunţuri date).Durata medie de studiu individual Se estimează 2 ore (în medie) ca fiind necesare pentru parcurgerea unei unităţi de învăţare. ponderea evaluării pe parcurs (temele de control) – 50%. un subiect eliminatoriu. Recomandare: benzile goale (din stânga. testul va conţine.

b) avar. indubitabil. c) nu se desparte. seíf. cab-lu. Antonimul cuvântului ilizibil este: a) citeţ. func-ţi-e. antíc. antíc. 3. mi-ar place.Chestionar evaluare prerechizite NOTĂ: Testul de mai jos va fi rezolvat de către studenţi şi evaluat de către profesor în cadrul primului tutorial. mi-ar place. mi-ar plăcea. c) taxí. masă. séif. nesomn. c) Cartea care mi-ai spus este de negăsit. să trimită. a ţine. b) diftong. Sunt corect despărţite (conform cu DOOM 2) toate cuvintele din seria: a) tro-tuar. func-ţie. c) servici. indecis/nesigur. b) táxi. b) caligrafic. Cuvântul UNICEF are: a) trei silabe. fiinţă. alene/alenă. c) înnopta. 9. ántic. c) hiat. c) rapace. verbiaj/vertij. relaxa. Seria care conţine numai cuvinte derivate este: a) relata. 7. c) ortografic. răsfoi. temporar/temporal. 2. b) glacial/glaciar. I. Sunt corecte toate formele din seria: a) servici. În cuvântul vioară există: a) triftong. Sinonimul neologic al cuvântului lacom este: a) hrăpăreţ. Să se indice soluţia corectă pentru cerinţele: 1. b) înota. butélie. 8 5. b) a merge. fun-cţi-e. 4. 10. b) două silabe. b) serviciu. literar/literal. . ca-blu. să trimeată. butélie. să trimită. c) gresia/gresa. treabă. butelíe. b) tro-tu-ar. Formularea corectă se află în seria: a) Cartea care am luat-o de la bibliotecă este ruptă. ca-blu. numaidecât. Seria care conţine numai cuvinte polisemantice este: a) a face. b) Cartea care mi s-a recomandat este interesantă. 8. séif. Seria care conţine numai perechi de paronime este: a) talaz/taluz. 11. Sunt corect accentuate (conform cu DOOM 2) toate formele din seria: a) táxi. manej/menaj. c) a lua. centru. molar. 6. zgârcit. c) tro-tuar.

15. b) Este unul dintre cei care a susţinut punctul tău de vedere. este considerat un individ salutar. 16. a) toate incorecte. 1) Suferea de hipertensiune mare. 2) I-am explicat încă o dată. 19. 3 – corecte. 1) Au fost depistate elemente speculative în piaţă. Plebiscit înseamnă: a) care aparţine plebei. 14. b) numai 2 corect. 2) Şi-a încheiat alocuţiunea în aplauze. Formularea care nu conţine un pleonasm se află în seria: a) Au venit cam vreo douăzeci din cei invitaţi. 2) A terminat facultatea cu rezultate excepţional de eminente. 2) A vrut să creeze un mediu cât mai ambiant. 20. b) Mijloacele mass-media au acordat mare atenţie cazului. c) Meteorologii au anunţat averse frecvente pentru toată săptămâna. c) 1. Indicaţi seria în care nu există dezacord: a) Fiecare dintre noi face doar ce crede de cuviinţă. II. c) 2. 2 – corecte. c) toate incorecte. b) referendum. 3) Instanţa a hotărât să-l absolvească de pedeapsă. 13.12. c) Cele două milioane de lei au fost cheltuiţi. Apreciaţi corectitudinea enunţurilor: 17. b) numai 3 corect. 3) Canibalii sunt omnivori: a) toate corecte. b) uşor de suflat. 3 – corecte. 1) Adam şi Eva au fost izgoniţi din edem. b) toate incorecte. Cuvântul salutar este folosit corect în seria: a) Pentru politeţea lui. 1) Habitaclul ciupercilor este umed şi rece. b) 1. dar însă n-a înţeles. 3) Mi-a promis că vor apare la timp: a) toate incorecte. 9 . c) fără ascunzişuri. b) A făcut un gest salutar în aceste grele împrejurări. 18. 3) Nu merită acest efort considerabil: a) numai 3 corect. 3 – corecte. Superfluu înseamnă: a) de prisos. c) drept de vot. c) Este salutar să acorzi locul celor vârstnici în autobuz. c) 2.

...... 1.......................... 1....10 Obiectul de studiu......... 1..............................................2.................................. Introducere. De asemenea.să indice elementele implicate în procesul fonaţiunii...............1............... 10 Obiectivele unităţii de învăţare..... Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 1½ h..... 1..................... obiectivele......................................... 16 Test de evaluare........................................................4...... Obiectivele unităţii de învăţare 1 După parcurgerea unităţii de învăţare......5..................................................................1.... 16 1.......2.......................................................................................... 1......... 12 Caracteristicile sunetelor vorbirii..... 11 Fonaţiunea şi aparatul fonator.....Unitatea de învăţare 1...........................6.. . 1......16 Rezumat.....7.......... NOŢIUNI GENERALE DE FONETICĂ Cuprins 1............... 14 Ramurile foneticii............ .... descrierea generală a sunetelor vorbirii................. Introducere Unitatea de învăţare 1 conţine noţiunile introductive în domeniul foneticii: obiectul de studiu........ 10 .................................8. se descriu procesul fonaţiunii şi caracteristicile sunetelor limbajului articulat şi sunt prezentate principalele ramuri ale foneticii................... studenţii vor fi capabili: ....să delimiteze clar domeniul de cercetare propriu foneticii. 1.......................să utilizeze corect terminologia de specialitate............3.. 1............... obiectivele şi domeniul de cercetare proprii foneticii.......................................

R să fie apt să recepteze mesajul (avem în vedere eventualitatea unor disfuncţii de ordin auditiv sau neuroperceptiv) etc. 1. deoarece procesul comunicării este ratat în momentul în care receptorul nu poate prelua şi înţelege mesajul. deşi inventarul de sunete echivalente este finit. la posibilitatea apariţiei diverşilor factori perturbatori). Ramurile foneticii) sunetele care se înlănţuiesc în procesul vorbirii. în vederea comunicării. paragr. canalul să întrunească acele caracteristici proprii transmiterii mesajului (ne referim aici. Pentru atingerea acestui obiectiv sunt necesare varii condiţii: R să cunoască limba în care este emis mesajul. procesându-l. evident. pe cea a mesajului. obiectivele şi domeniul de cercetare proprii foneticii DEFINIŢIE GENERALĂ Fonetica este disciplină a macrolingvisticii (domeniul ştiinţelor limbii). b) canalul (aerul înconjurător. implicit. al cărei obiect de studiu este constituit de sunetele vorbirii. Aşadar. interlocutorul sau ascultătorul) – cel care preia. c) receptorul (destinatarul. Vorbirea reprezintă emiterea unui şir de sunete articulate. produse prin dilatarea şi condensarea succesivă a aerului înconjurător pompat de plămâni. fonetica studiază din diverse perspective (vezi infra. E să articuleze corect sunetele (să nu aibă.3.6. decodifică (recunoaşte şi tranşează acustic cuvintele prin reguli şi modele) şi înţelege mesajul. Obiectul de studiu. Procesul de comunicare interumană presupune trei factori (simplificând teoria funcţională a limbajuluii a lui Roman Jakobson): a) emiţătorul (locutorul sau vorbitorul) – cel care asigură producerea semnalului sonor sub forma unui mesaj articulat. eventual. linia telefonică) – natura şi caracteristicile acestuia pot altera calitatea sunetelor emise şi. defecte de vorbire sau tulburări momentane ale aparatului fonator). Domeniul comportamentului 11 . într-un cuvânt.1. Schema simplificată a acestui proces este următoarea: canal E R Spunem simplificată. Sunetele emise în acest scop au valori simbolice şi pot intra în combinaţii practic infinite.

4. tipuri de analiză etc. natura sunetelor articulate. uvulă. • maxilarul inferior – organ mobil care poate crea un unghi de deschidere faţă de maxilarul superior. În cele ce urmează. nonaplicativ. Aerul expirat este pompat de plămân şi devine curent de aer fonator în urma unui impuls nervos de pe cortex. însă există limbi în care şi aerul inspirat participă la fonaţiune. constituită din coardele vocale. după care este amplificat şi transformat în cavităţile rezonatoare (bucală şi nazală) de deasupra laringelui. Aparatul fonator reprezintă porţiunea cuprinsă între diafragmă şi cavitatea bucală (Fig. 1. modificând astfel volumul rezonatorului bucal şi. vom prezenta aparatul fonator. palat. alveole. 2). 1 12 . patru pliuri ale mucoasei laringiene care barează un orificiu numit glotă. adică din perspectiva elaborării unor metodologii.sunetelor vorbirii poate să privească o limbă naturală dată. care să poată fi apoi aplicate în studiul particular al limbilor. implicit. dinţi şi buze. Sursa vocii omeneşti. alcătuit din: faringe. u) sau la producerea consoanelor labiale prin închiderea bruscă a canalului. unde are loc articularea propriu-zisă.. Acestea sunt nişte membrane mobile şi elastice. cel care dă naştere sunetelor articulate prin „prelucrarea” aerului expirat. Curentul de aer fonator modelat în laringe ajunge în rezonatorul cel mai complex. cavitatea bucală. Organele articulatorii ale cavităţii bucale sunt: • buzele (labiile) – organe mobile care contribuie la realizarea unor sunete rotunjite (o. Fig. 2). Fonaţiunea şi aparatul fonator Fonaţiunea este procesul care are ca rezultat sunetele articulate. 1). Curentul de aer este modulat în laringe. Sunetele limbii române se articulează exclusiv pe efort expirator. este situată în laringe (Fig. poate fi analizat contrastiv (comparând materialul sonor a două sau mai multe limbi) sau poate fi privit la nivel teoretic. Vibraţiile lor sunt amplificate de tubul fonator (Fig.

a undei sonore către centrii vorbirii de pe cortex. fonaţiune. modifică forma rezonatorului bucal prin poziţia sa mai avansată sau mai retrasă. Să ne reamintim. având posibilitatea de a vibra când se articulează sunete în zona posterioară a palatului (consoana r pronunţată uvular. cu rol de a dirija curentul de aer fonator spre cavităţile rezonatoare. • muşchiul lingual (limba) – cel mai important organ articulatoriu. • uvula (lueta sau. de exemplu). aparat fonator.• bolta palatului (palatul dur) – organ fix care participă la fonaţiune când vârful limbii (apexul) se atinge sau se apropie de acesta. 3 Încercaţi să vizualizaţi traseul curentului de aer fonator pentru câteva sunete ale limbii române. procesare şi transmitere. prin impulsuri nervoase. prelungire în partea posterioară a palatului dur. Prelucrarea mesajului acustic se face de către ureche (Fig. Notaţi-vă ce se întâmplă cu aerul fonator în fiecare punct al tubului fonator. din diafragmă până la ieşirea prin rezonatorul bucal. unde are loc decodarea mesajului.. 3). în limba populară. îngustând astfel canalul. • vălul palatin (palatul moale) – organ mobil. cu rol secundar în fonaţiune. omuşorul) – este o prelungire a vălului palatin. emiţător. Fig. 2 Fig. canal. receptor. mai ridicată sau mai coborâtă.. 13 . Cuvintele-cheie ale acestor două subcapitole sunt: procesul vorbirii. aceasta funcţionând ca un sistem de filtrare.

Caracteristicile sunetelor vorbirii DEFINIŢIE Sunetul este un fenomen strict fizic. Semnalele acustice pot fi periodice (tonuri muzicale) şi neperiodice (zgomote). Din punct de vedere strict fizic. unda rezultată fiind complexă. subcap. despre sonante. Acestea pun în mişcare particulele de aer înconjurător. Clasificarea articulatorie a consoanelor). Periodicitatea conferă unui semnal acustic caracterul de ton (sunet muzical). periodice (regulate).5. Sunetul se produce prin vibraţia unui corp elastic – în cazul sunetelor articulate. Reprezentarea grafică ideală a vocalelor este o linie sinusoidală: Consoanele sunt vibraţii nearmonice. în UI 3. acestea sunt asimilate zgomotelor şi se pot reprezenta grafic astfel: În procesul vorbirii vocalele şi consoanele alternează. Frecvenţa este dată de numărul de vibraţii pe secundă.3. înălţimea. coardele vocale. acestea fiind vibraţii armonice. numite sursa fonaţiunii (vezi şi supra). care se contractă şi se dilată alternativ după cum vibrează sursa. 3. Sunete propriu-zise sunt numai vocalele. intensitatea şi timbrul. Caracteristicile sunetelor vorbirii sunt: (non)periodicitatea. luând forma unei vibraţii de aer cu caracter regulat. Este imprimată deci de sursă (coardele 14 . Cercetările au arătat că toate vocalele sunt tonuri muzicale şi că majoritatea consoanelor sunt zgomote (vezi infra.1. neperiodice (neregulate). frecvenţa.

Este determinată de gradul de contracţie a coardelor vocale şi. Rezonatorul nazal este imobil. Timbrul (culoarea) reprezintă acea calitate care permite distingerea unui sunet de altul rostite în condiţii identice. Rezonatorul bucal este mobil – vom avea. volumul rezonatorului este un alt factor important în stabilirea tipului vocal. adică de înălţimea curbei sinusoidale. periodice (tonuri muzicale). în funcţie de particularităţile anatomice. 15 . sunetele se clasifică în puternice (cu amplitudine mare) şi slabe (cu amplitudine mică). de volumul rezonatorului. Să ne reamintim. Cu cât numărul de oscilaţii este mai mare. iar aceasta depinde de forma rezonatorului. sunetele pot fi acute (cu frecvenţă mare) şi grave (cu frecvenţă mică). Timbrul depinde de forma vibraţiilor. vocalele sunt sunete armonice. aşadar. operaţii etc. în funcţie de anumite disfuncţii ale aparatului fonator şi/sau de modificarea particularităţilor anatomice (prin accidente.). în funcţie de lărgimea cutiei de rezonanţă. Mai depinde şi de grosimea şi elasticitatea coardelor vocale (coardele vocale mai subţiri şi mai elastice vor vibra mai repede). dar se disting totuşi timbre nazale diferite de la un vorbitor la altul.. Timbrul vocal se poate altera temporar sau modifica permanent. mai multe timbre orale. Intensitatea (tăria) este determinată de amplitudinea vibraţiilor. de calitatea coardelor vocale. Din acest punct de vedere. indirect. În situaţia inversă. nonperiodice (zgomote). bariton şi tenor (pentru bărbaţi) şi contralto. Exemple În muzică se disting şase tipuri vocale de bază: bas. În afară de sex. precum amprenta digitală.vocale). Din punctul de vedere al înălţimii. mezzo-soprană şi soprană (pentru femei). în funcţie de viteza cu care vibrează. diferite de la un sunet la altul. bucal sau nazal. consoanele sunt sunete nearmonice. cu atât un sunet este mai înalt. sunetele sunt vibraţii (unde sonore). sunetul va fi jos.. Timbrul vocal este o amprentă unică. Înălţimea (amplitudinea) sunetului este dată de frecvenţa vibraţiilor (de numărul de cicli pe unitatea de timp).

subliniindu-se deja din această fază preliminară de studiu diferenţa existentă între sunetele vocalice şi cele consonantice. Evident că rezultatele obţinute de celelalte ramuri. • • fonetica acustică – se interesează de caracteristicile acustice. în profilaxia şi terapeutica defectelor de vorbire etc.8. fiziologică) – se interesează de elementele motorii. convertirea lui în lanţ de impulsuri nervoase şi recunoaşterea (integrarea) mesajului. în genere şi mai ales la nivel didactic.1. ramurile acestei discipline lingvistice. ale sunetului. aceasta este perspectiva emiţătorului. se insistă asupra primelor două. fonetica neuroperceptivă – studiază perceperea mesajului auditiv. Rezumat Unitatea de învăţare 1 prezintă noţiunile introductive în domeniul foneticii şi. fonetica experimentală – diferenţele de pronunţare a sunetelor nu sunt redate alfabetic. de rolul lor în fonaţiune şi de modalitatea de producere (articulare) a sunetelor. Fără a minimaliza importanţa vreuneia dintre ramuri.6.7. Ramurile foneticii În funcţie de perspectivele implicate de factorii constitutivi ai procesului comunicării prin limbaj articulat.). trebuie spus că. Procesul fonaţiunii este descris şi însoţit de imagini care să ajute la înţelegerea acestuia. • • • 1. aceste diferenţe sunt înregistrate prin semne convenţionale în transcrierea fonetică. Test de evaluare Enunţaţi câte o aplicaţie pentru fiecare ramură a foneticii (în didactica predării. 16 . fonetica practică – se ocupă cu studierea acelor trăsături fonetice relevante din punct de vedere semantic. sunt integrate cu succes în cercetările articulatorii şi acustice. de asemenea. se disting mai multe ramuri ale foneticii: • fonetica articulatorie (motorie. aceasta este perspectiva receptorului. fonetica prearticulatorie – se află în directă legătură cu psihopatologia vorbirii. Proprietăţile sunetelor articulate sunt prezentate şi ele. această perspectivă se află în strânsă legătură cu neurologia şi psihologia. fizice. dar şi reciproc. 1.

.............................................. ..2........ Durata medie de parcurgere a acestei unităţi de învăţare este de 1½ h..... 2..... Grupurile vocalice: diftongi.......să înţeleagă şi să recunoască diversele situaţii de realizare a sunetelor vocalice în practica vorbirii..................................................... 2.3...................2.............. 2......5.. Obiectivele unităţii de învăţare 2 După parcurgerea unităţii de învăţare......... oferindu-se exemple şi explicaţii pentru situaţii care se caracterizează printr-o anumită dificultate în recunoaşterea acestor grupuri....................7................................ 17 ............................ 2.......... Introducere....................1....... 26 Test de autoevaluare....... 19 Semivocalele......................................................... De asemenea...Unitatea de învăţare 2... 26 2.. hiat...6.................17 Clasificarea articulatorie a vocalelor....... sunt reluate noţiuni legate de grupurile vocalice........................ Introducere Unitatea de învăţare 2 prezintă sunetele vocalice din perspectivă articulatorie şi descrie fenomenele care survin în procesul vorbirii şi care „deviază” de la caracterul ideal al oricărei clasificări.............. 2...................................... 2..........să identifice corect grupurile vocalice ale limbii române................. FONETICA ARTICULATORIE (I) Cuprins 2... triftongi...............4.......1...... 21 Rezumat......18 Fenomene întâlnite în practica articulatorie a vocalelor.......................... studenţii vor fi capabili: ................... 2...să recunoască particularităţile articulatorii ale vocalelor limbii române...................... ...17 Obiectivele unităţii de învăţare.

u]. e. Clasificarea articulatorie a vocalelor3 se face după două criterii: apertura (gradul de deschidere a maxilarelor) şi locul de articulare.3. ə. • După locul de articulare. adică rotunjite cu ajutorul buzelor). b) vocale anterioare: [e. al aperturii şi al locului de articulare. de o vocală). Pronunţaţi fiecare vocală în parte. [o] şi [u] se mai diferenţiază de [ə] şi [î] prin faptul că sunt labiale. de exemplu. comparaţi-le după cele două criterii. i. î. î. o] (unghiul se micşorează). o. ă. adică neluînd în calcul comportamentul dialectal al anumitor vocale.2. c) vocale posterioare: [ə. 3 Clasificarea se referă numai la vocale. u – în notaţie fonetico-fonologică [a. u] (diferenţa este dată şi în acest caz de apertură. vocalele limbii române se clasifică în: a) vocale centrale (neutre): [a]. unitar. Clasificarea articulatorie a vocalelor În limba română sunt şapte vocale: a. 2 Posibilităţile limitate oferite de fonturile programului Word ne-au impus această soluţie în detrimentul notaţiei consacrate pe care am fi preferat-o. caracteristicile semivocalelor fiind descrise în subcap. ĭ. b) vocale semideschise: [ə. şi încercaţi să conştientizaţi diferenţele. e. În lucrările de specialitate. • După apertură. primele trei sunt numai silabice. o. ne referim aici numai la nivelul limbii literare (standard). preferându-se acelaşi semn grafic (diacritic) – un semicerc convex plasat sub grafemele respective. e. ultimele patru se pot realiza şi ca semivocale: [ĕ. c) vocale închise: [i. o. apare şi cu realizare semivocalică în unele zone ale Banatului. î. ŭ]. î. următor. ! Pe parcursul întregului material vom nota semivocalele ca mai sus2. şi nesilabice (când sunt semivocale. semivocalele se notează. Primele trei se realizează totdeauna ca vocale plenisone (nu sunt niciodată semivocale1). Vocala [î]. vocalele limbii române se clasifică în: a) vocale deschise: [a] (unghiul de deschidere a maxilarelor este mare). dat fiind că semivocalele sunt sunete dependente în pronunţie. ca şi consoanele. ŏ. i. i] (diferenţa fiind dată de apertură). Altfel spus. de regulă. celelalte pot fi şi silabice. 1 18 . Evident. neputând purta accent şi nici constitui singure silabă. u] (unghiul se micşorează şi mai mult).

De fapt. până la un [e] mai deschis decât media (care se notează fonetic [ę]) şi chiar până la un [e] foarte deschis. prezentată mai sus. adică neproducând modificarea sensului când apar alternativ în aceeaşi poziţie într-un cuvânt). literare). aşa cum se va vedea într-un capitol următor (UI 7. astfel de efecte ale acţiunii vecinătăţii sunetelor fac diferenţa specifică faţă de pronunţia standard. Aşadar. l’ęmńe etc. Toate aceste variante şi varietăţi sonore sunt înregistrate prin diversele tipuri de transcriere fonetică (precum este cea dialectală. Exemplu Astfel. uneori. orice clasificare se dovedeşte a fi ideală şi. închiderea celui de-al doilea [e]: fięĉe. notată [t’]. În pronunţiile regionale. de la o zonă la alta (dacă luăm în calcul şi pronunţiile regionale) şi chiar de la un moment al articulării la altul în cazul aceluiaşi vorbitor. muięre. Fenomene întâlnite în practica articulatorie a vocalelor Clasificarea articulatorie a vocalelor după criteriul aperturii.2. A se compara pronunţiile: [fete]/[fęt’ẹ]. conform clasificării. Faptul că [e] se pronunţă diferit faţă de standard în a doua tranşă sonoră nu atrage însă modificarea sensului cuvântului (este vorba. despre pluralul substantivului „fată”). şi pentru fenomenul închiderii se pot înregistra grade diferite de [e] închis (care se notează fonetic [ẹ]). Cea de-a doua este o pronunţie regională (specifică zonei Banatului. este. teoretică. unde aceeaşi vocală se pronunţă. se pot înregistra diferite grade de deschidere / închidere a unei vocale. are în primul rând rolul de a înregistra diferenţele primare – în acest caz. unde [e] se realizează. iar la a doua ca [ẹ]. fără relevanţă fonologică. sunetele sunt pronunţate diferit de la un vorbitor la altul. pe acelea dintre sunetele nonechivalente (aparţinând la foneme diferite). dar şi unor graiuri transilvănene). În cuvântul dat în exemplu se mai observă palatalizarea (înmuierea în prezenţa unui [e] sau [i] a unor consoane) lui [t]. 1 ocurenţă = „apariţie” 19 . de la un [e] mediu deschis. care notează pronunţiile regionale). ca [ę]. *În graiul bănăţean. în vorbire se înregistrează în varii contexte pronunţii diferite ale aceluiaşi sunet (variante sonore. [é] urmat de o silabă conţinând un alt [e] se rosteşte ca un [ę] şi atrage. Prima pronunţie corespunde pronunţiei standard (a limbii standard. La fel. la prima ocurenţă. în ambele ocurenţe1. bineînţeles. culięže. Elemente de fonologie). tot ca orice clasificare. În practica vorbirii. ca vocală semideschisă. care este mai „stabilă” datorită existenţei şi respectării unui set de norme la nivelul ortoepic (de pronunţie) al limbii literare. în ambele tranşe.4.

20 . Am văzut deja că. „iod”) şi încercaţi să realizaţi diferenţa. după apertură. studiind pronunţia modificată a lui [o]2 şi [o]3 în vecinătatea consoanei [k’] şi respectiv a semivocalei [ĭ] faţă de pronunţia lui [o]1. în: deschise. vocalele se împart. Se va observa că. a sunetelor vocalice în vecinătatea altor sunete). [a] din [k’ar] este uşor avansat (anteriorizat) ca loc de articulare faţă de [a] din [kar]. vocalele se împart. existentă între ocurenţele vocalei [o]. cu muşchiul lingual foarte retras şi aproape lipit de palatul dur – pronunţie specifică graiului muntean). Opoziţia oral/nazal. studiind pronunţia modificată a lui [a]2 în vecinătatea lui [ŋ] (consoană care corespunde unui [n] pronunţat foarte velar. în funcţie de vecinătăţi. şi ea. Să ne reamintim. rotunjire etc. după unele semivocale şi după consoanele palatale (în română. spre exemplu. Exemplu Astfel. [a] din [kŏase] este. g’]). la nivelul aperturii. [k’. sunetele se modifică mai mult sau mai puţin. tot o distincţie teoretică. unde prezenţa în aceeaşi tranşă sonoră a aceleiaşi vocale pronunţate oral sau nazal atrage modificarea de sens. faţă de acelaşi [a] din [kar]. „bancă”) şi încercaţi să realizaţi diferenţa. spre deosebire de franceză. înregistrându-se diverse „derapaje” de la cadrul ideal al clasificărilor (deschidere/închidere în diverse grade. Comparaţi tranşele sonore [kor]1/[k’or]2/[ĭod]3 (cf. În practica vorbirii se mai întâlnesc şi alte fenomene: de exemplu.Comparaţi tranşele sonore [bankə]1/[baŋkə]2 (cf. vocalele se actualizează în pronunţii diferite. semideschise şi închise. Clasificarea articulatorie a vocalelor după criteriul locului de articulare prezintă. la nivelul locului de articulare. Apoi.. opoziţia oral/nazal şi devocalizarea. A se compara [a] din [kar] („car”) cu [a]din [k’ar] („chiar”) şi cu [a] din [kŏase] („coase”). anterioare şi posterioare. dată de timbru. nu este relevantă din punct de vedere fonologic pentru vocalele limbii române. anteriorizare. de exemplu. sub influenţa consoanei palatale [k’].. pronunţat uşor posterior şi rotunjit din cauza vecinătăţii cu semivocala [ŏ]. „cor”. „chior”. în practica articulatorie. vocalele îşi modifică trăsăturile articulatorii. în: centrale. existentă între vocala [a]1 şi vocala [a]2. după locul de articulare.

) [bankə] („bancă”) / [bãnkə] („bancă”).. devocalizarea etc. auzi. în pronunţarea vocalelor pot apărea fenomene ca: modificarea gradului standard al aperturii (deschidere/închidere). în practica vorbirii nu există numai 7 vocale ale limbii române. Din acest punct de vedere. poziţie care determină scăderea intensităţii vocii spre finala cuvântului. mai rar. Grupurile vocalice: diftongi. modificarea locului de articulare. Semivocalele seamănă cu vocalele din punct de vedere articulatoriu. deoarece.3. deci sunt dependente în pronunţie de o vocală cu care realizează diftong sau triftong. Semivocalele se deosebesc de vocale din perspectivă funcţională. 5. Semivocalele. şi semiconsoane) sunt sunete care prezintă asemănări parţiale atât cu vocalele. excepţie fac însă vocalele rostite în şoaptă. nazalizarea..5. stupi. hiat DEFINIŢIE Semivocalele (numite. 2. (fr. cum este vocala [i] la finală absolută. aflată după o consoană (sau grup de consoane) de un anumit tip şi lipsită de accent: [peşti. pentru că au intensitate şi durată extrem de reduse. Fenomenul devocalizării este favorizat de poziţia finală (slabă) a vocalei. dar sunt dependente de acestea.) [bo] („beau”) / [bõ] („bon”) cu 2..Exemplu A se compara situaţia din: 1. subcap. Devocalizarea (pronunţia asurzită) este facultativă în limba română. ci o infinitate de realizări vocalice determinate de diferiţi factori. Să ne reamintim. pomi. diferenţele sonore existente în pronunţarea aceloraşi vocale nu sunt notate în scrierea alfabetică a limbii române tocmai pentru că ele nu sunt relevante din punct de vedere fonologic (funcţional). triftongi. ari] etc.). (vezi detalii despre această valoare fonetică în UI 5. cât şi cu consoanele. Toate vocalele se rostesc cu vibraţie glotală. nu pot fi nuclee silabice (nu pot constitui singure silabă) şi nu pot purta accent. din aceleaşi motive. neavând durată propriu-zisă. Elemente de 21 . lobi. fără voce (asurzite). nu pot face singure silabă şi nu pot fi accentuate (aceste aspecte vor fi reluate în UI 7. ele se aseamănă cu consoanele care. (rom.

Diftongii se clasifică după poziţia semivocalei faţă de vocală în: • • 1 diftongi ascendenţi (SV): iepure [ĭé-pu-re]. lucru necesar pentru a avansa spre prezentarea. şi [– Consonantic]. ca şi consoanele. Grupurile vocalice ale limbii române sunt de tip: diftong. Explicaţia notării în acest fel a semivocalelor am oferit-o deja în paragr. sunetele semivocalice au un statut aparte: ele se caracterizează prin trăsăturile [– Vocalic]. deoarece tot nu s-ar fi rezolvat problema notaţiei pentru celelalte două semivocale şi. pentru că.. cu un singur efort expirator). Sunt calificate drept grupuri din perspectivă funcţională. Relaţia existentă între aceste caracteristici fac posibilă identificarea sunetelor cu ajutorul unor aparate (spectrografe. Anticipăm în acest fel probleme care ţin de domeniul fonologiei. diftongi descendenţi (VS): argou [ar-goŭ]. semivocalele nu pot purta accent. 22 . ghiocei [g’i-o-čeĭ] etc. determinându-li-se astfel locul în spectrul sonor. Nu am recurs însă la aceste notaţii. ŭ] şi grafemele [j. triftong şi hiat. sonagrafe). Componentele nu se despart (aparţin aceleiaşi silabe) şi se pronunţă cu o singură tensiune musculară (şi. semivocalele seamănă parţial cu vocalele din punct de vedere articulatoriu. DEFINIŢIE Diftongul este o secvenţă alcătuită dintr-o vocală şi o semivocală. Semivocalele limbii române sunt: [ĕ. adică după caracteristicile fonologice şi după comportamentul raportat la silabaţie. semivocalele seamănă parţial cu consoanele din punct de vedere funcţional. Formanţii de sunet se caracterizează printr-o anumită frecvenţă. trebuie automat înlocuit sunetul corespunzător literei „j” din română prin alt grafem de transcriere fonetică. neexistând vreun obstacol în calea curentului de aer fonator. ŏ.3.fonologie). dacă se recurge la notaţia prin iot (adică [j]). implicit. ele neapărând decât în diftongi sau triftongi. Din punct de vedere acustic. ca şi consoanele. w]. semivocalele nu pot fi pronunţate decât cu ajutorul unei vocale. ca şi consoanele. semivocalele nu pot constitui singure silabă. în subcapitolul următor. a convenţiilor de transcriere fonetică pentru limba română după prezentarea consoanelor. se realizează o altfel de concentrare a energiei acustice decât cea specifică pentru consoane. ĭ. amplitudine şi lăţime de bandă. 2. Să ne reamintim.. în plus. Mai rămâne de precizat că în sistemul de transcriere fonetică internaţională se mai folosesc pentru semivocalele notate de noi [ĭ. ŭ]. pentru că nu au definită clar structura formanţilor de sunet1. vioară [vi-ŏá-rə] etc.

diftongul „ii” [iĭ] este totdeauna descendent (cf. este clar că semivocala va fi sunetul neaccentuat din diftongul respectiv.). al doilea „i” fiind semivocalic (vezi. (lat. femeie [fe-méĭe]. fotolii etc. DIFTONGII LIMBII ROMÂNE ea [ĕa] eo [ĕo] oa [ŏa] ia [ĭa] ie [ĭe] io [ĭo] iu [ĭu] ai [aĭ] ei [eĭ] oi [oĭ] ui [uĭ] şoseá [šo-sĕa] vreó [vrĕо] noápte [nŏаp-te] băiát [bə-ĭаt] ieşí [ĭe-ši] iód [ĭоd] ştiúcă [štĭu-kə] máĭ [maĭ] tréĭ [treĭ] nói [noĭ] cúib [kuĭb] ii [iĭ] ăi [əĭ] âi [îĭ] ua [ŭa] uă [ŭə] ău [əŭ] au [aŭ] eu [eŭ] iu [iŭ] ou [oŭ] âu [îŭ] víi [viĭ] tắi [təĭ] pấine [pîĭ-ne] zíua [zi-ŭa] óuă [o-ŭə] sắu [səŭ] sáu [saŭ] léu [leŭ] fíu [fiŭ] nóu [noŭ] rấu [rîŭ] 1 Când nu este evident. mai jos. represalii. Mai sigură este proba duratei: sunetul care se poate prelungi este evident cel vocalic.! În limba română. ca în cel de-al doilea exemplu.) stea. Ceilalţi diftongi s-au dezvoltat pe teren românesc. consilii. 23 . ! O posibilitate de identificare a semivocalei1 este proba accentului: cum numai vocala este purtătoare de accent. argou). doar diftongii [ĕa] şi [ŏa] sunt moşteniţi din latină: (lat. Această probă nu poate fi aplicată în toate cazurile pentru simplul motiv că accentul poate cădea pe altă silabă. nu pe cea care conţine diftongul: cf.) solem > (rom. unde [a] este totdeauna vocală. ! În limba română. cuvinte precum copiii (pluralul articulat al substantivului copil) se desparte copii-i [ko-piĭ-i]. proba duratei).) soare. De aceea.) stella > (rom. Aceasta prezintă avantajul că evidenţiază semivocala în grupurile care nu conţin o vocală plenisonă de tip silabic (de ex.: vizitii..

lăcrămioară [lə-krəmĭŏа-rə] TRIFTONGII LIMBII ROMÂNE eai [ĕaĭ] eau [ĕaŭ] iai [ĭaĭ] vedeái [ve-dĕaĭ] citeáu [či-tĕаŭ] tăiái [tə-ĭаĭ] iei [ĭeĭ] oai [ŏaĭ] ioa [ĭŏa] piéi [pĭеĭ] leoáică [le-ŏаĭ-kə] inimioáră [i-ni-mĭŏа-rə] DEFINIŢIE Hiatul este un grup de două vocale plenisone alăturate care aparţin la două silabe diferite. ca şi în cazul diftongilor şi triftongilor. 24 . dar care produc confuzii în privinţa identificării hiatului. ! Limba română este singura limbă romanică în care s-au dezvoltat triftongi (vezi tabelul de mai jos). Componentele nu se despart (aparţin aceleiaşi silabe) şi se pronunţă cu o singură tensiune musculară (şi.DEFINIŢIE Triftongul este o secvenţă alcătuită dintr-o vocală şi două semivocale. Triftongii se clasifică după poziţia vocalei faţă de semivocale în: • • triftongi cu vocala în poziţie mediană (SVS): leoaică [le-ŏaĭ-kə]. cu un singur efort expirator). situaţiile de hiat care se întâlnesc în limba română. implicit. De asemenea. Am sistematizat într-un tabel. vom prezenta situaţiile în care nu există hiat. Situaţiile respective sunt urmate de explicaţiile privitoare la identificarea corectă a hiatului şi la diferenţele dintre situaţiile prezentate (de fals hiat) şi cele în care se realizează hiatul. miei [mĭeĭ] etc. triftongi cu vocala în poziţie finală (SSV): aripioară [a-ri-pĭŏa-rə].

nici fonologic (funcţional). vocala din diftong/triftong este inevitabil alterată articulatoriu de prezenţa semivocalei / semivocalelor (se 25 . vocala componentă a unui diftong/triftong nu este echivalentă cu vocala plenisonă nici din punct de vedere fonetic. V-SV 2.SITUAŢIILE DE HIAT DIN LIMBA ROMÂNĂ a-a [a-a] e-e [e-e] i-i [i-i] o-o [o-o] u-u [u-u] a-e [a-e] a-i [a-i] a-o [a-o] a-u [a-u] ă-i [ə-i] ă-u [ə-u] cóntra-amirál [kon-tra-a-mi-ral] alée [a-le-e] fiínţă [fi-in-ţə] alcoól [al-ko-ol] contínuu [kon-ti-nu-u] áer [a-er] láic [la-ik] caolín [ka-o-lin] áur [a-ur] (a se) cắi [kə-i] păún [pə-un] â-i [î-i] â-u [î-u] e-a [e-a] e-ă [e-ə] e-i [e-i] e-o [e-o] e-u [e-u] i-a [i-a] i-e [i-e] i-o [i-o] i-u [i-u] sâcâí [sî-kî-i] rấul [rî-ul] ideál [i-de-al] creắm [kre-əm] leít [le-it] eolián [e-o-li-an] léul [le-ul] cianúră [či-a-nu-rə] pompiér [pom-pier] ión [i-on] fíul [fi-ul] o-a [o-a] o-e [o-e] o-i [o-i] o-u [o-u] u-a [u-a] u-ă [u-ə] u-e [u-e] u-i [u-i] u-o [u-o] y-a [i-a] y-u [i-u] coabitáre [ko-a-bi-tare] poét [po-et] croí [kro-i] bóur [bo-ur] poluát [po-lu-at] continuắm [kon-ti-nu-əm] duét [du-et] bănuí [bə-nu-i] respectuós [res-pek-tu-os] kenyán [k’e-ni-an] hóbby-uri [ho-bi-uri] ! NU există hiat în situaţiile: 1. Situaţia 4 este cea care induce cel mai des în eroare. Fonetic. SV-SV neaua [nĕa. Altfel spus. schema hiatului este V-V. Totuşi. SV-V mieuna [mĭe-u-na] vioară [vi-ŏa-rə] Aşadar. nu există hiat dacă la stânga sau/şi la dreapta tăieturii silabice se află grup vocalic de tip diftong/triftong. nici în această situaţie nu se poate vorbi de hiat. iar la dreapta vocală plenisonă. V-SVS leoaică [le-ŏaĭ-kə] 4. deoarece. dat fiind că la stânga tăieturii silabice există vocala din diftong.ŭa] 3.

seif. hămăiau. neaua. zumzăit. tăinuire. lasou. păun. lăcrămioară. Rezumat Unitatea de învăţare 2 prezintă perspectiva articulatorie asupra vocalelor şi descrie fenomenele întâlnite în procesul vorbirii şi care „deviază” de la caracterul ideal al oricărei clasificări. mureau. conform schemelor de silabaţie corespondente. Să ne reamintim. Test de autoevaluare (vezi rezolvarea în Anexa 1) 1.. cotidian. păpădii. alcool. Reluarea noţiunilor legate de grupurile vocalice. subiect. iureş. proba duratei este cea mai sigură probă pentru depistarea corectă a semivocalei/semivocalelor dintr-un diftong/triftong. deocamdată. „Umpleţi” casetele ultimului rând al tabelului în care se înfăţişează falsele situaţii de hiat cu exemple similare. mariaj. aluat. inimioară. bibliotecă. trăiai. copiii. clasificarea diftongilor/triftongilor se realizează după poziţia vocalei în grup. 2. Fonologic. diftongii/triftongii funcţionează la silabaţie ca un singur sunet. eolian. fief. butoiaş. protozoar. femeie. funcţie.. toast. meandru. vineţiu. vioară. prin definiţii.produce. fac parte din aceeaşi silabă. 2. Despărţiţi în silabe cuvintele de mai jos încercuind cu o linie diftongii şi subliniind vocalele în hiat: argou. azalee. 2. plăteau. coafa.7. şifonier. Marcaţi diftongii şi triftongii arătând care sunt semivocalele din: paralei.6. hiatul presupune două vocale plenisone consecutive. exemple şi explicaţii pentru situaţii care se caracterizează printr-o anumită dificultate în recunoaşterea acestor grupuri. paupertate. fiică. miei. pionier. maseuză. se face la un nivel superior. integrându-se aceste grupuri în inventarul sonor al limbii române. 26 . aflate în silabe diferite. trotuar. de regulă. piuneză. diftongii şi triftongii sunt grupuri vocalice care nu se despart. bojdeucă. proteine. o anteriorizare). mausoleu.

studenţii vor fi capabili: ............................ 3...... 32 Test de autoevaluare......27 Obiectivele unităţii de învăţare...........6.....să înţeleagă şi să recunoască diversele situaţii de realizare a sunetelor consonantice în practica vorbirii......Unitatea de învăţare 3. Durata medie de parcurgere a acestei unităţi de învăţare este de 1½ h..1........să recunoască particularităţile articulatorii ale consoanelor limbii române.................................5.... 3.................... 3....2......................................................... Obiectivele unităţii de învăţare 3 După parcurgerea unităţii de învăţare........................................... De asemenea............ 31 Grupuri consonantice.................. 27 .. 32 3..... 3..................................................3...........2............... 3............................................................................... FONETICA ARTICULATORIE (II) Cuprins 3..............1........ 32 Rezumat.............................. Introducere Unitatea de învăţare 3 prezintă sunetele consonantice din perspectivă articulatorie şi descrie fenomenele care survin în procesul vorbirii şi care „deviază” de la caracterul ideal al oricărei clasificări......... 28 Fenomene întâlnite în practica articulatorie a consoanelor........... 3........4.................................................................. Introducere.....................27 Clasificarea articulatorie a consoanelor.....7........ ...................... sunt descrise grupurile consonantice după criteriul extensiei........ 3...........

n. Clasificarea articulatorie a consoanelor se face după trei criterii: modul de articulare – felul în care organele articulatorii creează un obstacol în calea fluxului de aer fonator. Acest lucru poate fi probat prin rostirea în şoaptă a consoanelor sonore: va rezulta de fiecare dată perechea surdă. dar le apropie de semivocale. Nesonantele se clasifică după toate aceste trei criterii. curentul de aer fonator nu iese liber. p. k’. k. este comportamentul diferit în silabă: consoanele (atât nesonantele. r]. ci întâlneşte un obstacol care îl blochează în anumite grade şi moduri. semn că se deosebesc numai în ceea ce priveşte sonoritatea (vezi şi Tabel – clasificarea articulatorie a consoanelor din Anexa 2). cât şi sonantele) nu pot constitui silabă şi nu sunt purtătoare de accent. h. m. v. t. în schimb. ţ. Aceste obstacole constau în închiderea bruscă a canalului fonator sau în îngustarea canalului (strictură). În limba română sunt 22 de consoane. d. č. Clasificarea articulatorie a consoanelor Articularea consoanelor se caracterizează prin faptul că. specifice articulării vocalelor. Sonantele (vezi şi mai jos) au o poziţie intermediară între vocale şi consoanele propriu-zise (nesonante). nu sunt relevante decât primele două criterii. ş. z]. 28 .3. locul de articulare – punctul din cavitatea rezonatoare bucală în care se creează obstacolul. DEFINIŢIE Sonantele sunt consoane obligatoriu sonore. din care: • • 4 sonante – [l. ğ. a căror rostire se caracterizează printr-un zgomot expirator mai slab decât cel specific consoanelor nesonante şi prin prezenţa unor tonuri muzicale. s. În funcţie de dimensiunea spaţiului prin care trece fluxul de aer fonator distingem sonante şi nesonante. După acest ultim criteriu. f. sonoritatea – trăsătura care face distincţia între consoanele rostite cu vibraţie glotală (sonorele) şi cele lipsite de vibraţie (surdele). spre deosebire de vocale. deoarece sonantele sunt întotdeauna sonore. j. pentru sonante. consoanele se grupează în cupluri numite perechi omorganice. Un alt aspect care deosebeşte consoanele de vocale. g. alcătuite din consoane cu acelaşi mod de articulare şi cu aceeaşi localizare. 18 nesonante – [b.3. g’.

z. 5. s. m]. m]. ţ. l. ci se îngustează doar producându-se un zgomot de frecare a curentului de aer fonator de pereţii canalului. v]. [ğ] = [d + j]. oclusive (sau explozive) – [p. sunt consoanele rostite prin arcuirea părţii dorsale a muşchiului lingual spre zona mediană a palatului dur. 2. ci parţială. ğ]. h]. aceste consoane se produc prin închiderea completă a canalului urmată de o deschidere bruscă. aceste consoane rezultă din coarticularea (sau coalescenţă. dentalele se articulează prin atingerea/apropierea apexului (vârfului limbii) de incisivii superiori sau de alveolele dentale ale acestor incisivi. g. b. palatale (sau mediopalatale) – [k’. celălalt fricativ. dentale (sau alveolare) – [t. sonantele. africate (sau semioclusive) – [ţ. 29 . [č] = [t + ş]. labio-dentale – [f. j. č. 2. n. z. creându-se astfel un spaţiu îngust de trecere a curentului de aer fonator (acest tip de îngustare apare şi la poziţiile 5. astfel. neputând fi pronunţate decât cu ajutorul unei vocale. r]. ca la consoanele fricative: [ţ] = [t + s]. a labiilor (buzelor). d. anteropalatale (sau prepalatale) – [ş. ğ]. fricative (sau constrictive) – [f. în cazul fricativelor. aceste sunete consonantice se articulează prin apropierea/lipirea muşchiului lingual de zona anterioară a bolţii palatului. urmată de deschiderea bruscă. o presiune care se eliberează la deschiderea bruscă a canalului cu un zgomotul caracteristic unei explozii. j. d. canalul fonator nu se închide total ca la oclusive. k. aceste consoane se articulează prin apropierea buzei inferioare de incisivii superiori. g'. consoanele limbii române se clasifică în: 1. 6). aceste consoane se articulează prin închiderea. • După locul de articulare. a muşchiului lingual. g’].Prezenţa unor tonuri muzicale în articularea sonantelor înseamnă că acestea au o anumită durată. consoanele limbii române se clasifică în: 1. 3. urmată de desprinderea bruscă. prima etapă este ocluzia (blocarea canalului) urmată de o deschidere. ceea ce le deosebeşte de celelalte consoane. 4. ca şi nesonantele. articularea împreună) a două sunete – unul oclusiv. • După modul de articulare. durata menţionată este foarte mică (aproape insesizabilă de urechea umană). č. bilabiale – [p. v. 3. k'. t. blocarea provoacă o acumulare a curentului de aer înaintea obstacolului. Totuşi. ş. b. s. dar nu totală ca la consoanele oclusive propriu-zise. obstacolul fiind creat de lipirea.

j. nazale – [m. aceste consoane se articulează cu vibraţie glotală. nu au pereche sonoră la nivelul limbii literare (standard). După cum s-a menţionat deja. Sonantele sunt. r]. [v’in] („vin”). două consoane surde. d. cf. h].) [dzîŭə] („ziuă”). ţ. atât [l]. după timbru. fiind rostite cu vibraţie glotală. orale – [l. [ţ. i] > [v’] (se mai notează fonetic [y]). rezultată din coarticularea [t + s]. g]. Sonantele se mai împart însă după timbru. în graiul moldovean şi rezultă din palatalizarea (înmuierea) consoanei [v]: [v] + [e. aceste sunete se articulează la nivelul cavităţii bucale. dar o parte din 30 . postpalatale (sau velare) – [k. č. 7. aceste consoane sunt lipsite de vibraţie glotală. consoanele nesonante (nu şi sonantele) ale limbii române se clasifică în: 1. ci doar la nivel dialectal (regional). mold. [h] este singura consoană care se articulează astfel. consoanele nesonante se grupează în perechi omorganice (vezi supra) – dacă două consoane sunt la fel după primele două criterii (modul de articulare şi locul de articulare). pentru că aerul fonator se scurge continuu la articularea lor. după care ies cu frecare prin spaţiul îngustat al glotei şi apoi prin cavitatea rezonatoare bucală fără a mai antrena în fonaţiune alte organe ale rezonatorului bucal. adică [d + z] (se mai notează chiar [dz]). sonantele sunt: 1. perechea sonoră rezultă din coarticularea perechilor sonore ale lui [t] şi [s]. Pentru africata [ţ]. sonantele orale se deosebesc între ele prin locul de articulare – [l] este sonantă laterală (aerul se scurge de o parte şi de alta a muşchiului lingual rulat spre palatul dur). n]. cum s-a explicat deja (vezi supra). sonore – [b. surde – [p. ğ. s.6. În limba română. 2. cât şi [r] sunt lichide. sunete obligatoriu sonore. v. t. întreaga cantitate de aer fonator este dirijată prin cavitatea bucală. 2. f. aceste consoane se articulează în zona posterioară a cavităţii bucale prin ridicarea rădăcinii muşchiului lingual. laringale – [h]. mişcare concomitentă cu una de coborâre a vălului palatin (palatul moale). deci nu au pereche surdă. z. g]. (gr. o pereche sonoră ar putea fi considerată cea care se înregistrează. în limba română. atunci se diferenţiază după criteriul sonorităţii. k’. h]. de exemplu. Pentru laringala [h]. • După sonoritate. criteriu nerelevant pentru consoanele nesonante. aceste consoane se modulează în laringe. g’. k. iar [r] este sonantă vibrantă apicală (în timpul articulării oclusive apexul vibrează atingând scurt şi repetat alveolele superioare). în cazul acestor sonante. Aşadar. Şi această consoană este prezentă numai dialectal: cf. ş.

rezultată în alte condiţii din închiderea momentană a canalului fonator. faceţi proba pronunţiei asurzite (şoptite. Fenomene întâlnite în practica articulatorie a consoanelor Ca şi în cazul vocalelor. pe grupele delimitate după criteriile înfăţişate mai sus şi încercaţi să vizualizaţi modul şi locul de articulare pentru fiecare sunet în parte.aerul fonator este dirijat către cavitatea nazală.4. ţărm. iar [n] cu ocluzie în zona dentală. În română. bumb. explozia oclusivelor. Ocluziunea incompletă se marchează cu semnul [+] plasat sub consoana care suferă fenomenul sau cu semnul [‡]1. lemn. nici în acest caz nu se poate folosi notarea conformă cu standardele transcrierii fonetice. Acest suflu apare frecvent în articularea oclusivelor aflate în diverse poziţii în cuvânt sau silabă. în special la finală de cuvânt şi mai ales dacă sunt precedate de altă consoană. Exemple [rodh] [caph] [scoth] [plugh] [rogh] [pĭepth] Ocluziunea incompletă este un alt fenomen care apare în practica vorbirii. Articulaţi consoanele limbii române. vezi mai sus) având şi tabelul Clasificarea articulatorie a consoanelor (din Anexa 2) în faţă. Un sunet aspirat se caracterizează prin prezenţa unui suflu expirator. 1 Din motivele arătate la notarea semivocalelor. istm] etc. cele două sonante nazale se deosebesc tot prin locul de articulare – [m] este rostită bilabial. deoarece presiunea creată în spaţiul rezonator este mai mult sau mai puţin diminuată. şi clasificarea articulatorie a consoanelor cunoaşte modificări în practica vorbirii. 31 . Pronunţia aspirată a anumitor consoane este unul dintre fenomenele întâlnite în procesul vorbirii. nu mai are loc. Astfel. oclusivele aflate la finală de cuvânt se pronunţă cu o uşoară aspiraţie. Pentru criteriul sonorităţii. Exemple: [gard. Aceasta constă în articularea oclusivă incompletă a consoanelor. 3. dacă ocluziunea incompletă este atât de severă încât consoana respectivă se desonorizează puternic.

Revăzând clasificarea consoanelor după sonoritate (subcap. Rezumat Unitatea de învăţare 3 conţine prezentarea sunetelor consonantice din perspectivă articulatorie şi a fenomenelor survenite în procesul vorbirii. în practica vorbirii. 3. tumbă. 3. 2. pumn.5.) şi consultând tabelul Clasificarea articulatorie a consoanelor (din Anexa 2) identificaţi perechile omorganice ale limbii române. diferenţele sonore existente în pronunţarea aceloraşi consoane nu sunt notate în scrierea alfabetică a limbii române tocmai pentru că ele nu sunt relevante din punct de vedere fonologic (funcţional).. extensia maximală consonantică în limba română este de 5 consoane. Test de autoevaluare (vezi rezolvarea în Anexa 1) 1. scut. Pronunţaţi următoarele cuvintele.. sunt descrise grupurile consonantice ale limbii române. romb.7.1. ritm. grupurile bimembre sunt cele mai numeroase. dar de 3 în silabă: optsprezece [opt-spre-ze-če]. 3. 2. scrum]. şort. De asemenea. prun. crăp. Pronunţaţi cuvintele date ca exemple pentru ocluziunea incompletă şi împărţiţi-le pe două coloane după gradul de severitate a fenomenului. mai puţin frecvente şi conţin în structura lor o consoană lichidă [l. Extensia maximală consonantică în limba română este de 5 consoane în cuvânt. 32 . Grupuri consonantice Grupurile consonantice desemnează mai multe consoane alăturate şi pot fi bimembre. locul de articulare şi sonoritatea. rest. în limba română sunt 22 de consoane. ultimul criteriu este irelevant la sonante. dar care se despart după schema: VCC-CCCV.3. şarm. din care 18 nesonante şi 4 sonante. sonantele sunt consoane obligatoriu sonore. trombon. Să ne reamintim. Identificaţi tranşele sonore în care se manifestă ocluziunea incompletă: [bord. În limba română. plan. conştientizând fenomenul aspiraţiei consoanelor finale: pled. angstrom [ang-strom] etc. trimembre etc. criteriile de clasificare articulatorie a consoanelor sunt: modul de articulare. restaurant. iar cele trimembre. 3.6. r]. în articularea consoanelor intervin diverse fenomene. blog.

......... ..............să recunoască particularităţile acustice ale vocalelor limbii române...................................................................................................33 Obiectivele unităţii de învăţare.5.......... 36 4................... 4.........35 Rezumat....33 Clasificarea acustică a vocalelor......... Obiectivele unităţii de învăţare 4 După parcurgerea unităţii de învăţare.............4........2......................să înţeleagă şi să identifice corespondenţa articulatoriu-acustic atât pentru compartimentul vocalic al limbii române.....3...........1..... 4......................... Introducere Unitatea de învăţare 4 prezintă sunetele vocalice şi consonantice ale limbii române din perspectivă acustică şi corespondenţa articulatoriu-acustic pentru ambele tipuri de sunete............. FONETICA ACUSTICĂ Cuprins 4............ 4................ 4.......... ........................................... cât şi pentru cel consonantic..............................................Unitatea de învăţare 4.................6............................. 4........... Introducere..... 34 Clasificarea acustică a consoanelor.....2.......1...................... 33 .. 4.....................................să recunoască particularităţile acustice ale consoanelor limbii române...... studenţii vor fi capabili: ........................... 36 Test de autoevaluare.................... Durata medie de parcurgere a acestei unităţi de învăţare este de 1½ h......

deci [e. 2. acestei perechi îi corespunde perechea anterior/posterior. În plan articulatoriu.3. În limba română. Reamintim că toate vocalele sunt sonore. Acut / grav Sunetele sunt grave sau acute în funcţie de înălţime (dată de numărul de cicli pe secundă. î. adică de frecvenţa oscilaţiilor pe unitatea de timp). u]. Clasificarea acustică a vocalelor Vocalele diferă calitativ după spaţiul de rezonanţă care influenţează proprietăţile sunetului. în limba română. î]. bemolate vor fi vocalele [o. ə. [a. i.4. ə. nici difuze (pentru că sunt semideschise). Acestei perechi îi corespunde în plan articulatoriu perechea rotunjit/nonrotunjit. Prin urmare. Aşadar. i]. 1. în limba română compactă este vocala [a]. Devocalizarea fiind facultativă pentru limba română (cu excepţia lui [i] la finală de cuvânt). Nonbemolarea va reprezenta. acute sunt vocalele [e. absenţa amplificării acestor frecvenţe. iar grave sunt vocalele [ə.o] nu sunt nici compacte. 3. În plan articulatoriu. Bemolat / nonbemolat Bemolarea constă în amplificarea frecvenţelor joase. respectiv. iar nonbemolate toate celelalte. o. însuşiri determinate de dimensiunile cavităţilor faringiene şi bucale. ca şi opoziţia oral/nazal. acestei perechi îi corespunde perechea deschis/închis. bemolat/nonbemolat. Compact / difuz Acest cuplu opozitiv de trăsături acustice se referă la gradul de concentrare şi. iar difuze sunt vocalele [i. acut/grav. opoziţia surd/sonor nu este pertinentă decât din punct de vedere fonetic. î. u]. După criteriul acustic. se disting următoarele opoziţii vocalice: compact/difuz. e. Acestea sunt perechile relevante din punct de vedere acustic pentru vocalele limbii române. u]. de difuziune a formanţilor sunetului. aşadar. Corespondenţa acustic-articulatoriu la nivelul vocalelor este următoarea: compact / difuz –––––––––––––––––––––– deschis / închis acut / grav –––––––––––––––––––––– anterior / posterior bemolat / nonbemolat –––––––––––––––––––––– rotunjit / nonrotunjit 34 .

m. j. diezate sunt [k’. ğ. v. difuze sunt sunetele labiale şi dentale. iar continuitatea înseamnă fricatizare. Perechea bemolat/nonbemolat este înlocuită de perechea diezat/nondiezat. continue sunt fricativele: [f. ş. s. surd/sonor. iar toate celelalte sunt mate. compact/difuz şi acut/grav. k. ş. 3. grave sunt consoanele labiale şi velarele. Perechea blocat/nonblocat nu este relevantă pentru sistemul consonantic al limbii române. f. g’. t. oral/nazal. La acestea se adaugă perechile: întrerupt/continuu. b. h]. d. deoarece articularea se plasează la extremitatea cavităţii bucale. Strident / mat Un semnal strident se obţine printr-o combinaţie a articulării oclusive cu cea fricativă. strident/mat. v. m. Întrerupt / continuu Articulatoriu. s. g.4. g. k. g]. k. z. n. inclusiv: [h. 35 . č. Astfel se articulează africatele. sunt relevante şi pentru consoane. ğ]. g’. f. 5.Articulaţi vocalele limbii române şi comparaţi calităţile acustice ale acestora. z. t. n. astfel. č. deci ele sunt stridente. nedivizat: [h. v]. j. k’. 4. g’. s. ğ]. Clasificarea acustică a consoanelor Primele două perechi de trăsături acustice menţionate la vocale. ş. j. 2. k’. întreruperea înseamnă ocluziune (un anume obstacol în calea curentului de aer fonator). č. b. z]. Compact / difuz Compacte sunt sunetele articulate din regiunea velară până în cea palatală. 1. p. Din punct de vedere articulatoriu. Aşadar. 4. d. Acut / grav Acute sunt consoanele articulate în zona de mijloc a cavităţii bucale: [k’. Diezat / nondiezat Diezarea este fenomenul invers bemolării şi constă în amplificarea armonicelor înalte ale semnalului. d. g]. ţ]. sunetele dispunând astfel de un rezonator amplu. p b. adică articulate în partea anterioară a rezonatorului bucal: [m. întrerupte sunt oclusivele: [p. t. diezatele se produc print-o dilatare a orificiului faringian. [ţ. g’] şi nondiezate [k. încordat/relaxat.

z. evidenţiind relevanţa/nonrelevanţa fonologică a trăsăturilor acustice atât pentru vocale. completaţi casetele tabelul de mai jos folosind următoarele notaţii: +.3. Încordat / relaxat Această pereche este relevantă doar la nivel fonetic. şi nesonantele [b. k. s. t. n]. 5. Să ne reamintim. Încordarea presupune întrebuinţarea unei cantităţi mai mari de energie. –. Articulaţi câteva dintre consoanele limbii române şi comparaţi calităţile acustice ale acestora. 4. 3. În cazul consoanelor. 36 . Articulatoriu.6. subcap.6. Surd / sonor Sonoritatea este marcată acustic prin apariţia unei vibraţii periodice joase.). č. 4. Oral / nazal Dacă la vocale această pereche este relevantă doar în plan fonetic. v. pentru absenţa trăsăturii. r]. toate consoanele sonore (vezi mai sus) sunt relaxate. ğ.. toate celelalte sunt orale. g’. Nazale sunt [m. n. h]. [l. Surdele sunt încordate. Ø. f. pentru relevanţa trăsăturii. d. nu toate trăsăturile acustice sunt relevante şi din punct de vedere fonologic.. Aşadar. Având în vedere raportul acustic-articulatoriu la nivelul vocalelor. ş. 8. Articulatoriu. j. Rezumat Unitatea de învăţare 4 descrie sunetele vocalice şi consonantice ale limbii române din perspectivă acustică şi corespondenţa articulatoriu-acustic pentru ambele tipuri de sunete. Test de autoevaluare (vezi rezolvarea în Anexa 1) 1. k’. consoane sonore sunt în română toate sonantele. 7. g]. sonoritatea rezultă din vibraţia glotală (vezi UI 3. nazalizarea se produce prin modificarea poziţiei vălului palatin (palatului moale) şi împingerea aerului fonator în cavitatea rezonatoare nazală înainte de ieşirea prin cavitatea rezonatoare bucală. pentru irelevanţa trăsăturii. nazalitatea este caracteristică sunetelor în spectrul cărora apar formanţi suplimentari. Toate celelalte sunt surde: [p. ţ. În plan articulatoriu. nu şi fonologic în limba română. m. trăsăturile acustice ale vocalelor au corespondente în plan articulatoriu. cât şi pentru consoane. la consoane are rol distinctiv la nivel fonologic..

Ø. pentru relevanţa trăsăturii. –. pentru irelevanţa trăsăturii. pentru absenţa trăsăturii. Să se caracterizeze acustic următoarele consoane folosind notaţiile: +.Vocale Trăsături compact (deschis) difuz (închis) acut (anterior) grav (posterior) bemolat (rotunjit) nonbemolat (nonrotunjit) a ă î e i o u 2. Consoane Trăsături compact difuz acut grav diezat nondiezat întrerupt continuu strident mat oral nazal sonor surd încordat relaxat t s k ş g’ 37 .

................... 5. i” şi notaţiile fonetice asociate...... 40 Transcrierea fonetică – mijloc de recunoaştere corectă a grupurilor vocalice / consonantice.................................... studenţii vor fi capabili: ........... 43 5..... 5..1........ 38 ..........2..2... 5.............................3...... Obiectivele unităţii de învăţare 5 După parcurgerea unităţii de învăţare.....................să transcrie fonetic cuvinte aparţinând limbii române...................................... 43 Test de autoevaluare...........1. Valorile fonetice ale literelor „e”................................... pentru care raportul literă/sunet nu este de 1/1........................să identifice cu ajutorul transcrierii fonetice grupurile vocalice/consonantice.....Unitatea de învăţare 5......................................................................................................să recunoască situaţiile în care raportul literă/sunet nu este de 1/1 în cazul limbii române.......................38 Raportul literă / sunet. ......................................... 5...... 42 Rezumat............... Introducere.......6.....39 Convenţii grafematice de transcriere fonetică pentru limba română................ ........................... se demonstrează eficacitatea aplicării transcrierii fonetice pentru recunoaşterea diverselor grupuri vocalice/consonantice ale limbii române.....4.... Se descriu şi se exemplifică de asemenea valorile fonetice ale literelor „e...............5...................... 5. Introducere Unitatea de învăţare 5 prezintă problemele pe care le comportă raportul literă/sunet la nivelul scrierii alfabetice şi la acela al transcrierii fonetice...........................7..... Durata medie de parcurgere a acestei unităţi de învăţare este de 2½ h.38 Obiectivele unităţii de învăţare....... 5. TRANSCRIEREA FONETICĂ Cuprins 5. După prezentarea convenţiilor de transcriere fonetică pentru toate sunetele limbii române.. 5........... „i”..

alfab. din care 4 sonante. 6.) oiseaux (scr. gi. 6).) → 7 litere / 4 sunete sau cu 3.) → 5 litere / 5 sunete cu 2. m. grupurilor consonantice sau la precizarea valorii unor litere. ! Pentru valorile 3.4. „i” Limbile se împart. se scrie cum se pronunţă – româna. ge.). 3) semivocală i: ea [ĭa]. italiana etc. che. se scrie altfel decât se pronunţă – franceza. rusa. are 31 de litere şi 33 de sunete1 (7 vocale. 4.) = [penar] (transcr. (engl.5.) → 8 litere / 4 sunete Limba română este preponderent fonetică. (rom.) = [do:tə:] (transcr. a se vedea şi Principiul etimologic din subcap. Raportul sunet / literă. hiaturilor. 39 . fon. Valorile fonetice ale literelor „e”. spaniola etc. eşti [ĭeşti]. Principiile sistemului ortografic actual al limbii române (UI. fon. Exemplu A se compara situaţia din: 1. 4) diftong ie: el [ĭel]. după criteriul raportului literă/sunet. r]). Pentru situaţiile în care raportul literă/sunet nu este de 1/1 se utilizează combinaţii de litere (ce. alfab. transcrierea fonetică ajută la depistarea corectă a diftongilor. piele [pĭe-le]. ghi etc. în fonetice (raportul este preponderent de 1/1. ghe. [l. Transcrierea fonetică evidenţiază aceste situaţii. alfab. vom prezenta valorile fonetice ale literelor „e. 4 semivocale şi 22 de consoane. triftongilor. 2) semivocală: deal [dĕal]. (fr. 5) componentă ie în triftong: ei [ĭeĭ].5 ale literei „e”. În cele ce urmează.).) = [ŏazo] (transcr. i”: „e” 1) vocală plenisonă sau componentă vocalică a unui diftong/triftong: penar [pe-nar]. În plus.) daughter (scr. chi. n. ci. engleza. fon.) şi etimologice (raportul nu este de 1/1.) penar (scr.3.

circ.4. giruetă. 4) vocală scurtă (asurzită. ghindă [g’in-də] /vs/ ghiozdan [g’oz-dan] Identificaţi valoarea fonetică a literelor „e. ca în [peşti]. de regulă.) silabică: miniştri [mi-niş-trị]. chist. dar şi în interior. vişiniu [vi-şi-niŭ]. la cuvintele compuse lexicale. dacă există o vocală plenisonă în silaba respectivă). de exemplu (se mai foloseşte şi notaţia [ĭ]. Pentru vocalele limbii române nu se folosesc alte grafeme decât cele din scrierea alfabetică pentru transcrierea fonetică. gintă [ğin-tə] /vs/ giulgiu [ğul-ğu] chem [k’em] /vs/ cheamă [k’a-mə]. ghimbir. ghiol. peşti [peşti]. i” din cuvintele: cerc. desonorizată. i” nu se realizează niciodată ca semivocale: fie sunt vocale plenisone (dacă nu există altă vocală plenisonă în silaba care conţine una dintre consoanele menţionate). 3) vocală scurtă (asurzită. gheată. şoptită etc. şoptită etc. din motivele arătate. la finală de cuvânt după anumite consoane (cf. afonizată. chenar. fie nu au valoare fonetică (invers. cină [či-nə] /vs/ ciorbă [čor-bə] gem [ğem] /vs/ geană [ğa-nə]. în acest ultim caz numindu-se litere auxiliare. ger. în acest material.). ghepard. 5. Exemple: cerere [če-re-re] /vs/ ceară [ča-rə]. 40 . lupi [lupi] etc. ciorap. Vezi mai jos exemple. giuvaier. cheală. chiar. 2) semivocală: miel [mĭel]. desonorizată. geam.: hoţi [hoţi]. afonizată. Excepţie face litera „ă” care se transcrie fonetic [ə]. ğ] şi după consoanele palatale [k’. ceaslov. Convenţii grafematice de transcriere fonetică pentru limba română Pe parcursul materiei înfăţişate până acum. g’]. stupi [stupi]. adică la umărul consoanei precedente. oricare [ori-ka-re]). având un component care se termină într-un astfel de sunet (de ex. literele „e. ! După consoanele africate [č. chin [k’in] /vs/ chior [k’or] ghem [g’em] /vs/ gheară [g’arə].) nesilabică2: se realizează.. Valoarea de vocală scurtă (asurzită) a literei „i” se noteză prin [i].„i” 1) vocală plenisonă sau componentă vocalică a unui diftong/triftong: chitară [k’i-ta-rə]. am folosit deja notaţiile fonetice. dar.

kilogram [k’i-lo-gram]. [uĭ-k’end]. i: chem [k’em]. gintă [ğin-tə]. fie ca vocală (dandy. i: ghem [g’em].o folosim cu valoarea de semivocală). La fel. ceară [ča-rə]. micsandră [mik-san-drə] x: axă [a-ksə]. kaki [ka-k’i] qu + e. textual [teks-tu-al] [gz] = gz: zigzag [zig-zag] x*: examen [e-gza-men]. cs (ks. CONVENŢII DE TRANSCRIERE FONETICĂ PENTRU CONSOANELE CARE „ÎNCALCĂ” RAPORTUL LITERĂ/SUNET DE 1/1 [k] = c: cană [ka-nə] k (– e. i: cer [čer]. gz (cz) din Anexa 2 ** Litera „w” se realizează şi prin diftongul [uĭ] (ca în weekend. i): quasar [kŭa-sar] [č] = c + e. cks). litera „y” se realizează fie ca semivocală (yoga. Mai jos. ghindă [g’in-də]. Quito [k’i-to] [g’] = gh + e. geană [ğa-nə]. cheamă [k’a-mə]. sunt sistematizate toate grafemele necesare transcrierii fonetice a diverselor valori ale literelor corespunzând unei/unor consoane. auxiliar [a-u-gzi-li-ar] [v] = v: vatră [va-trə] w**: watt [vat] * A se vedea şi materialul Valorile fonetice ale literei x. i: Quebec [k’e-bek]. i): kaliu [ka-lĭu] qu (– e. i: gem [ğem]. [dendi]). ciorbă [čor-bə] [ğ] = g + e. ghiol [g’ol] [ks] = cs: cocs [koks]. Scrierea cu x. chin [k’in]. giulgiu [ğul-ğu] [k’] = ch + e. i: kenian [k’e-ni-an]. 41 . cină [či-nə]. gheară [g’arə]. [ĭoga]). chior [k’or] k + e.

o sfincşii (pl. ci doar un triftong: [ma-ha-la-ğŏaĭ-kə].) → [sfinks].. Exemple În cuvântul ciocan. În cuvântul mahalagioaică. o sfincşi (pl. Vom ilustra în exemplele de mai jos astfel de situaţii. 42 . căci i1 – desinenţă de plural din punct de vedere morfologic şi vocală scurtă nesilabică din punct de vedere fonetic. se realizează fonetic ca vocală scurtă nesilabică). desinenţă de plural în plan morfologic... ci se articulează şi se aude un singur [i] plin). propriu-zis şi enclitic... neart. referitoare la raportul literă/sunet. deoarece apar doi „i” în scrierea alfabetică din raţiuni morfologice: i1 – desinenţă de plural. art. morfologic. o situaţie asemănătoare cu cea de mai sus este următoarea: o sfinx (sg. şi vocală plenisonă. ! Transcrierea fonetică a cuvintelor evidenţiază mai clar şi mai rapid diversele situaţii mai dificile.5. propriu-zis şi enclitic. Transcrierea fonetică – mijloc de recunoaştere corectă a grupurilor vocalice/consonantice S-a văzut deja că transcrierea fonetică evidenţiază şi ajută la depistarea corectă a diftongilor. din punct de vedere sonor însă nu există diftong [iĭ] în caii. transcrierea fonetică şi despărţirea în silabe arată clar că nu există triftong.) → [ka-i] (şi nu [ka-iĭ]. iar i2 – articol hotărât. neart. transcrierea fonetică şi despărţirea în silabe arată clar că nu există diftong: [čo-kan]. dacă se face concomitent şi despărţirea în silabe a cuvântului respectiv.) → [sfink-şi] (şi nu [sfink-şiĭ]. ci doar diftong: [k’ŏa-rə]. art. ci se articulează şi se aude un singur [i] plin). hiaturilor sau la precizarea valorii unor consoane.5. i2 – articol hotărât. din punct de vedere fonetic. deci nu există diftong [iĭ] în sfincşii. transcrierea fonetică şi despărţirea în silabe arată clar că nu există doi diftongi. Transcrierea fonetică pentru următoarele perechi evidenţiază mai multe aspecte legate de relaţia dintre scrierea alfabetică şi materialul sonor corespondent: cai (pl. triftongilor.) → [kaĭ] şi caii (pl. În cuvântul chioară.) → [sfinkşi] (i-ul final. neart.

). asociaţie. convenţiile de transcriere fonetică pentru toate sunetele limbii române. geamgiii se transcriu fonetic astfel: o geamgiu (sg. care face parte din radicalul cuvântului.. unchii. auxiliari. ị. neart. vergeaua. Rezumat Unitatea de învăţare 5 prezintă sistemele vocalic şi consonantic ale limbii române din perspectiva raportului literă/sunet.) → [ğam-ğiŭ] (pentru că litera i. gheaţă. care face parte din radicalul cuvântului. x → [ks. pentru care raportul literă/sunet nu este de 1/1. se realizează ca vocală în silaba [-ğiŭ]. se demonstrează eficacitatea aplicării transcrierii fonetice pentru recunoaşterea diverselor grupuri monofematice vocalice şi grupuri consonantice ale limbii române. ghioagă.. neart.. iar i2 ca semivocală în diftong cu primul [i] – vezi proba duratei). ţârâieli. se recurge în scrierea alfabetică la combinaţii de litere. Se descriu şi se exemplifică: valorile fonetice ale literelor „e. unghie. limba română este preponderent fonetică. art. încercuind diftongii şi triftongii şi subliniind hiaturile: chiuit.-zis şi encl. unghiuţă. 5. Să ne reamintim. jgheaburi. 43 . ghiocei. 5. uĭ] etc.) → [ğam-ğiĭ] (pentru că litera i1. pr. iar i3. iar u ca semivocală în diftong cu [i] – vezi proba duratei).. giuvaiergiu. cochilii. unchiaşi. extracţie. se realizează ca vocală în silaba [-ğiĭ]. chiulangioaică. unchiaşii. papuci. accesoriu. se realizează ca vocală plenisonă care constituie o silabă nouă). ghioceii. cafegioaică.7. străchioară. macii. unchiaş. i2 ca semivocală în diftong cu primul [i] – vezi proba duratei. ĭ. unchi. ciur. o geamgiii (pl. unghii. care face parte din radicalul cuvântului. maci.6. geamgii. leorpăi. gioarsă. o geamgii (pl.. chercheliţi. pentru redarea anumitor sunete. geologie. accepţie. Test de autoevaluare (vezi rezolvarea în Anexa 1) Transcrieţi fonetic următoarele cuvinte despărţindu-le în silabe. chioşcuri. aghiotant. hot. i” şi notaţiile fonetice asociate.cuvinte precum geamgiu. w → [v. tinichigiu. art. există câteva situaţii în care. se realizează ca vocală în silaba [-ğiĭ]. tinichigii. la nivel morfologic. tinichigiii.) → [ğam-ğiĭ-i] (pentru că litera i1. gz]. ghiocel. există câteva situaţii în care unei aceleiaşi litere îi corespund mai multe valori fonetice (i → [i. De asemenea. ghionoaie. i]. unghiuri. mărgea.

.......... 45 Principiile sistemului ortografic actual al limbii române. cu aplicaţie la limba română.................................. specificul accentuării în limba română..................44 Accentul......... ........să aplice corect principiile sistemului ortografic actual al limbii române.................................................4...........................................Unitatea de învăţare 6...... 48 Principiile silabaţiei în limba română......................................1................. ORTOGRAFIA ŞI SILABAŢIA Cuprins 6............ În următorul subcapitol se înfăţişează............. 6................. Introducere............ în conformitate cu normele în vigoare privitoare la silabaţie......... Obiectivele unităţii de învăţare 6 După parcurgerea unităţii de învăţare.......................2................ 6...... se prezintă şi exemplifică principiile silabaţiei în limba română..... ORTOEPIA........... se explicitează şi exemplifică toate principiile sistemului ortografic în vigoare al limbii române.......... 53 6................ 6...6..... ........................ lămurindu-se şi unele probleme legate de ortoepie. conform diverselor criterii de clasificare....... 50 Rezumat................ 53 Test de autoevaluare... 6....... problemele fundamentale legate de accent şi sintetizează toate aspectele specificităţii accentuării în limba română................... Introducere Unitatea de învăţare 6 prezintă... În final....7....................... 6............. Durata medie de parcurgere a acestei unităţi de învăţare este de 2½ h.să despartă corect cuvintele limbii române.... într-un prim subcapitol.........................1....... studenţii vor fi capabili: ......3.............2............. 6.5........... 44 . 6.....44 Obiectivele unităţii de învăţare...............să identifice tipul de accent...........

după unii specialişti. când reliefează o unitate considerată esenţială pentru înţelegerea conţinutului (Am văzut-o pe María [= nu pe Ioana]). accentul poate fi: i) accent al cuvântului (strádă. 1. circumflex (după ridicarea/coborârea/ridicarea şi coborârea tonului în interiorul silabei accentuate) sau/şi cantitativ (temporal). engleză. accentul de intensitate şi cel muzical nu se exclud reciproc. emfatic). mérgem). maghiară. latină clasică.6.). trànsoceánic..). Accentul. există mai multe grade de intensitate – cuvintele polisilabice. în fonologie este unitate suprasegmentală intensivă. al frazei) – acest accent poate fi. natura trăsăturii fonetico-fonologice implicate.3. franceză. poate fi ascuţit. dar nici nu sunt interdependente. coreeană etc. 45 . b) afectiv (emoţional. sùpermagazín. la rândul lui: a) logic (intelectual). italiană. ii) accent muzical (tonic) – dependent de frecvenţa sunetelor (greacă veche. frază). grav. ràdiotèleviziúne etc. când reliefează o stare emoţională sau o atitudine subiectivă (Nú m-ai aşteptat [nemulţumire. derivate sau compuse au. germană. După unitatea în cadrul căreia funcţionează. expirator) – dependent de amplitutidinea sunetelor. 2. rusă etc. reproş]). poziţia în cuvânt raportată la silabaţie. pe lângă un accent principal (forte) şi unul sau chiar două accente secundare (slabe): bùnătáte. Pentru tipologia accentului se au în vedere mai multe criterii: unitatea în care funcţionează. japoneză. ii) accent sintactic (de grup. propoziţie. condiţionată de energia articulării acestora (română. poziţia ocupată în cuvânt sau în grupul sintactic. După natură distingem: i) accent de intensitate (dinamic. specificul accentuării în limba română DEFINIŢIE GENERALĂ Accentul reprezintă pronunţarea mai intensă sau pe un ton mai înalt a unei silabe dintr-un cuvânt sau a unui cuvânt dintr-un grup sintactic (sintagmă. de regulă.

maghiară. italiană. de regulă. nóră – nuróri ş. dar cu caracter regional: bolnáv / bólnav. După poziţia în cuvânt a silabei accentuate: i) oxiton – pe ultima silabă (ca-feá. zéro – zeróuri ş. b) mobil – dacă îşi schimbă locul în raport cu forma de bază. în funcţie de comportamentul în cursul flexiunii. únic / uníc. acest tip de accent poate fi: a) stabil – dacă îşi menţine locul din forma de bază în întreaga paradigmă – cum se întâmplă. nó-uă-spre-ze-ce). cum se întâmplă. 4. engleză etc. ! Variante accentuale: în limbile cu accent liber. íntim / intím etc. ii) accent liber – locul este variabil (română. dar. polonă. prevedére / prevédere etc. la cuvintele polisilabice este posibilă accentuarea şi pe a patra sau a cincea silabă de la sfârşitul cuvântului (pré-pe-li-ţă. ci-tít). duşmán / dúşman. în română în flexiunea nominală.. există posibilitatea accentuării diferite a aceluiaşi cuvânt. vă-zú-se). – a doua formă fiind cea regională. cântám – imperfect. După poziţie există: i) accent fix – locul fiind condiţionat fonetic sau morfosintactic (franceză.). variante neliterare: neacceptate de normele în vigoare. jiláv / jílav etc. ii) paroxiton – pe penultima silabă (ma-şí-nă.]. cehă. con-trí-bu-ie). de regulă. existând doar câteva excepţii la unele cuvinte din fondul latin moştenit [sóră – suróri. variante neliterare.a. Adăugaţi câte un exemplu pentru fiecare tip de accent din clasificările de mai sus.).. pi-tíc. 46 . cântắ – perfect simplu. turcă etc.] şi la substantivele neologice terminate în -o [rádio – radióuri. iii) proparoxiton – pe antepenultima silabă (má-ză-re. rusă.a.3. de ex. în română în flexiunea verbală: cf. Exemple variante literare (libere): profésor / profesór. cấntă – indicativ prezent. În exemplele de mai jos ilustrăm tipurile de variante accentuale. – a doua formă fiind cea greşită.

consultând DOOM-ul în vigoare – şi alte exemple de omografe.) > avárie (după DOOM 2)] sau poate dezvolta variante accentuale [cf. paroxiton. frecvenţa utilizării cuvântului şi repartiţia lui la cât mai multe şi diverse categorii de vorbitori. accentul de cuvânt este: de intensitate. realizat în variante literare / nonliterare (fiind liber). vestibúl [„hol”] – vestíbul [„canal auditiv”] etc. transcrieri”].! A nu se confunda variantele accentuale cu omografele (cuvinte care se scriu la fel. de regulă.). uneori. paroxiton sau proparoxiton (la polisilabice). accentul din limba bază [cf. dar se diferenţiază ca sens după accent): copíi [pl.). tráfic (var. oxiton – la cuvintele scurte (uneori. 47 . însă. vatmán (< engl.. nouă. în funcţie de filiera.]. Diversele tipuri de accent îndeplinesc anumite funcţii: a) culminativă – de punere în evidenţă a unei anumite silabe (accentul cuvântului). liber (stabil sau mobil). proparoxitón).) etc.. sarmá (< tc. avaríe (< fr. b) expresivă – de reliefare a unei unităţi semnificative (accentul sintactic). acceptată de DOOM 2) şi trafíc (varianta etimologică < fr. accentul se poate muta [cf. oxiton. vechimea. Cuvintele împrumutate din alte limbi decât latina îşi păstrează. În limba română. Găsiţi – eventual. d) distinctivă – de diferenţiere morfologică (cấntă – cântắ) sau semantică (copíi – cópii) a cuvintelor formate din aceleaşi sunete. áfin [„arbust”] – afín [„rudă prin alianţă”]. Să ne reamintim. trafique)]. uneori. pentru „băiat sau fată în primii ani ai vieţii (până la adolescenţă)”] – cópii [„reproduceri. de regulă. diferenţiator la nivel morfologic sau semantic. c) demarcativă – de delimitare a cuvintelor dintr-un enunţ (accentul fix). áfin (< mgh. şi la cuvinte mai lungi: cf. proparoxiton – în funcţie de extensia radicalului.

eşti [ĭeşti]. 48 . 3. este [ĭeste]. dar africata [č] în cină [činə] sau palatala [k’] în chema [k’e-ma] ş. Aceluiaşi principiu i se subordonează unele neologisme (care nu sunt folosite frecvent. Astfel. Principiul morfologic – se aplică la cuvintele în scrierea cărora se ţine seama de structura lor internă şi de caracteristicile lor flexionare. [k’ar]. watt [vat] etc.d. nu au intrat în limbajul unor categorii diverse de vorbitori sau sunt chiar specializate): quasar [kŭasar]. Acesta se întemeiază pe câteva principii. „gh”. REGULĂ Se scrie „e” după „ch”/„gh” dacă se înregistrează alternanţa vocalică [a/e] în flexiunea cuvântului sau în vreuna din formele familiei lexicale din care face parte. dar se pronunţă [ĭe]: eu [ĭeŭ]. g) au valori fonetice diferite în contexte grafice diferite: velara [k] în carte [kar-te]. se scrie „i” după aceste grupuri de litere. Transcrierea fonetică îi ajută să pronunţe corect [g’arə]. el [ĭel] etc. erau [ĭeraŭ] etc. „gh”. Aplicarea regulii decide ortografierea în asemenea cazuri. cea cu „i” după „ch”. cărora li se subordonează un set de norme ortografice (de scriere corectă) aflate într-o relaţie de interdependenţă cu normele ortoepice (de pronunţie corectă). oscilează între scrierea cu „e” şi. Principiul fonetic (criteriul fundamental) – 1 literă/1 sunet: pom [pom].m. Principiul silabic – se referă la situaţia în care anumite litere (c. Principiile sistemului ortografic actual al limbii române Orice limbă literară (standard) are la bază un sistem ortografic. dar. când trebuie să scrie. precum toate pronumele personale şi toate formele verbului a fi păstrează în scriere la iniţială litera „e” etimologică. cuvinte vechi (din fondul latin moştenit). Acest principiu reglementează scrierea cu „e” sau cu „i” după „ch”. [g’aur]. în situaţia inversă. stewardess ş. [g’aţə]. 4.a. respectiv.6. 1. 2. Unele suportă adaptări parţiale: stewardesă [stĭuardesə] < engl.4. [k’amə]. Vorbitorii nonnativi de română (dar şi copiii de vârstă şcolară mică) au adesea dificultăţi în ortografierea cuvintelor care conţin grupurile menţionate. Principiul etimologic (istorico-tradiţional) – impune norma de scriere parţială sau integrală a unor cuvinte ca în limba bază.a.

6. comun subst. (adv. pronumele şi adjectivele pronominale niciun. a unor cuvinte. cf. de timp) (3) Nicio* dată din cele propuse pentru plecare nu le-a convenit. propriu („reşedinţa. pe care o primesc într-un anume context.. cu majusculă/minusculă la iniţială. Imperiul Otoman”) 49 . / A cumpărat un murfatlar. de negaţie + numeral adverbial) * Conform DOOM-ului în vigoare. / Domnitorii au plătit bir la Poartă sute de ani. Sintactic – se referă la delimitarea în scris a cuvintelor în conformitate cu statutul lor lexico-gramatical şi cu sensul exprimat. nici de două ori. de negaţie + adv. curtea sultanului sau a unui paşă. comun (obţinut prin elipsă şi articulare) dar ghiaur* [g’aur] / ghiauri [g’auri] chiar** [k’ar] (2) Iar a lăsat poarta deschisă. diferită de cea curentă. Simbolic – se referă la grafia dublă. (adv.. propriu subst. De exemplu. (adj. (1) niciodată / (2) nici odată / (3) nicio dată / (4) nici o dată: (1) Niciodată nu va mai fi la fel. parte neflexibilă de vorbire 5. pron. de timp) (2) Nici odată [„cândva”] nu a înţeles ce nu înţelege nici acum. subst. (1) Podgoria Murfatlar este renumită. se scriu legat. subst. negativ + subst.) (4) Poţi să îi explici cât vrei: nu va face asta nici o dată. (adv. gheară [g’arə] / gherui [g’erui] gheaţă [g’aţə] / gheţuri [g’eţuri] / îngheţa [îng’eţa] cheamă [k’amə] / chemare [k’emare] * cuvânt fără putere derivativă mare (familie lexicală săracă) ** adverb. în funcţie de statutul lor de nume proprii sau comune şi/sau de valoarea specială.Aşadar. nicio etc.

definirea silabei: DEFINIŢIE Silaba este cea mai mică tranşă sonoră. Găsiţi şi alte exemple la care se aplică principiile enunţate în acest subcapitol. Principiile silabaţiei în limba română DEFINIŢIE Silabaţia (sau despărţirea în silabe) reprezintă descompunerea cuvintelor conform structurii lor silabice. iar în 1993 s-a decis revenirea la grafia tradiţională cu â în interiorul cuvintelor şi cu u în formele sunt. vezi lat. al cărei element constitutiv obligatoriu este vocala... În unele situaţii (vezi mai jos). Se impune. Silabaţia se face după principiul fonetic şi se face în scopul despărţirii cuvintelor la capăt de rând sau pentru pronunţarea sacadată. orice limbă literară se întemeiază pe un sistem ortografic.! În 1965 s-a stabilit utilizarea literei â pentru cuvintele din familia numelui etnic român (marcându-se astfel grafic originea. cuvintele se despart la capăt de rând în conformitate cu principiul morfolexical (care respectă structura formativă a cuvintelor). statuat în baza unor principii. aşadar. susceptibilă de a purta un accent şi numai unul. romanus). articulată cu un singur efort expirator. sunteţi. 50 .5. suntem. Să ne reamintim. 6. consoana (consoanele)/semivocala (semivocalele) reprezentând elementul facultativ. normele limbii literare se modifică în timp înregistrând aspectele dinamicii limbii respective şi reglementând aspectul cult al acesteia pentru o anumită perioadă. principiilor de la baza unui sistem ortografic li se subordonează norme ortografice şi/sau ortoepice.

acest din urmă principiu fiind aplicat cu unele restricţii faţă de vechiul DOOM. unde C1 = b. ncţ. prin-tre. om-le-tă. a-sea-ră V/VSC-C(CC)V: păs-tra.În cele ce urmează vor fi prezentate regulile subordonate celor două principii de silabaţie ale limbii române. p. tă-ioa-să. voi-nic. mais-tru VS/SVS-CV: pâi-ne. rct. le-oai-că VC-C(C)V/SV/VS/SVS: cer-ne. jert-fă etc. sfinc-şii. C – consoană): • • • • • • • V-V: a-er. ră-zu-iai SV-SV: nea-ua V/VS-C(inclusiv x. curcubeu etc. co-dru. k. târ-ziu. 51 . func-ţi-e. trais-tă. stră-in V-SV/SSV/SVS: do-uă. se-quo-ia. chi-hlimbar. t. sâr-boai-că Excepţii: • • • • V-C1C2V. grupurile de trei consoane. iar C2 = l sau r: ca-blu. se despart după a doua consoană: watt-me-tru. v. g. do-vleac etc. că. ba-ie. bur-lac etc. nct. mpţ. cer-nea-lă. (dar: mij-loc. ncş. rtf se despart după a doua consoană: sculp-tor. tech-ne-ţiu cuvintele care sunt formate cu sufixul -nic. S – semivocală. somp-tu-os. indiferent de numărul de consoane care îl preced: vârst-nic (această situaţie comportă şi un aspect morfolexical. qu)V/SV: mă-gar. principiul fonetic a fost extins şi la cuvintele care se despărţeau anterior în conformitate cu principiul morfolexical. ang-strom ! NU se recomandă despărţirea la capăt de rând în aşa fel încât să rezulte silabe corespunzând unor cuvinte/vocabule cu conotaţii vulgare (capsulă. oi-nă. Facem menţiunea (detaliată mai jos). c. arc-tic. 1. după noul DOOM.) grupurile lpt. w. REGULILE SILABAŢIEI FONETICE Principiului fonetic de silabaţie i se subordonează un set de reguli care se pot formaliza astfel (unde V – vocală. mpt. vezi mai jos. în care primele două reprezintă o consoană dublă sau un sunet unic. f. ta-xi. punc-tu-al. re-demp-ţi-u-ne. detaşează în silabaţie acest sufix. la regulile subordonate acestui principiu) • grupurile de cinci consoane se despart după primele două: opt-spre-ze-ce. po-et. h.). d.

2.). mon-o-clu În esenţă. inclusiv cu prefixoide şi/sau sufixoide. ! NU se recomandă despărţirea la capăt de rând a numelor proprii (abreviate parţial/integral după iniţială sau nu) nici cu cratimă. conformă cu structura formativă a cuvintelor: pan- 52 . nu trebuie afectată baza cuvântului derivat/compus la iniţială sau la finală. Has-//deu. peiorativ – „preţiozitate. deci nu era obligatorie nici înainte de apariţia DOOM-ului din 2005. SANEPID. P. Aceste cuvinte se despart după criteriul morfolexical (vezi mai jos): într-u-//na (nu într//una). REGULILE SILABAŢIEI MORFOLEXICALE Principiul morfolexical se aplică la (1) cuvintele derivate cu prefixe. DOOM-ul în vigoare aproape absolutizează însă principiul fonetic şi recomandă ca primă silabaţie pe cea fonetică la toate cuvintele. colţ-ur-os. De aceea.//P. la (2) derivatele cu tema terminată în grup consonantic şi cu un sufix cu iniţială consonantică (vezi şi mai sus. lucru cu aspect erudit”. Hasdeu etc. în conformitate cu acest principiu. strat-o-sfe-ră. cuvintele cu suf. nu se despart la capăt de rând abreviatele după iniţială (compusele prin abreviere parţială sau integrală: ONU. nici fără: B. ! Despărţirea în silabe în conformitate cu acest principiu are caracter cult. in-a-li-e-na-bil (2) sa-vant-lâc (familiar – „erudiţie. -nic) şi la (3) compuse. Exemple (1) de-struc-tu-ra. De asemenea. ROMTELECOM etc. Hasdeu (deci nu: B. infixele (afixele de legătură) se plasează în silabă cu afixul (nu cu baza) sau poate face silabă singur dacă este/conţine o vocală: an-is-toric.). P. B. aşadar şi la cele pentru care norma anterioară o recomanda pe cea morfolexicală. lucru pseudoştiinţific”) (3) de-spre.! NU se despart la capăt de rând cuvintele care se scriu cu cratimă în aşa fel încât cratima cu valoare morfolexicală să coincidă cu cea care marchează silabaţia.

murdar. acvilă. principiile silabaţiei în limba română. muschetar. in-e-gal (DOOM 1) /vs/ i-ne-gal/in-e-gal (DOOM 2) etc. 4. 6.. pentru cuvintele la care. principiile sistemului ortografic în vigoare al limbii române. Accentul este paroxiton în toate cuvintele din seria: a) posibilitate.) reglementează ca principiu unitar (valabil deci pentru toate cuvintele) de silabaţie principiul fonetic. prepeliţă. Test de autoevaluare (vezi rezolvarea în Anexa 1) Răspundeţi cerinţelor: 1. nuga. op. s-ar înregistra silabe greu de pronunţat: centr-a-frican (DOOM 1) /vs/ doar cen-tra-fri-can (DOOM 2). inox. şugubeaţă. zilier. 6. b) agresor. explicate şi exemplificate. în urma silabaţiei morfolexicale. opoziţie. c) năframă. rotocol.o-ra-mă (DOOM 1) /vs/ pa-no-ra-mă/pan-o-ra-mă (DOOM 2). b) placardă. Rezumat Unitatea de învăţare 6 prezintă: problemele fundamentale legate de accent. c) huliganic. bălmăjeală. 3. profitabil. DOOM-ul în vigoare (Dicţionarul ortografic.7. acceptând-o doar pe cea fonetică. văzduh. explicate şi exemplificate. 2. Să ne reamintim. balcanică.. Accentul este oxiton în toate cuvintele din seria: a) hain. cit. muieratic. Accentul este proparoxiton în toate cuvintele din seria: a) magnitudine. principiile silabaţiei în limba română sunt: principiul fonetic şi principiul morfolexical – fiecărui principiu i se subordonează câte un set de reguli. foileton. DOOM 2 elimină despărţirea morfolexicală. c) pandantiv. butelie. cu sintetizarea tuturor aspectelor legate de specificitatea accentuării în limba română. cu toate regulile asociate. recunoscând însă (cu unele restricţii) şi principiul morfolexical pentru cuvintele a căror structură morfolexicală impune acest tip de silabaţie.6. Accentul diferenţiază semantic toate cuvintele din seria: 53 . ortoepic şi morfologic al limbii române din 2005. b) papiotă. neaoş. ianuarie. Mai mult decât atât. macara. transmisibil.

11. b) fíle/filé. 6. 10. puzzel. asterisc. chiabur. b) preşedenţie/preşedinţie. háină/haínă. fucsină. densing. expresso. asterix. sconcs. maieu.a) ţárină/ţarínă. Sunt accentuate corect toate cuvintele din seria: a) anáfură. biznis. Sunt corecte ambele forme din seria: a) véveriţă/veveríţă. filigran/filigram. chiag. schiaună. Seria cu toate formele grafice greşite este: a) marfar. copy-right. linx. copyright. b) ónix/oníx. îngenunchea. c) prerie/preerie. îngurgita. zilier. stĭuardesə]: a) menegement. sátiră/satíră. 12. apéndice/apendíce. lincs. dancing. aparţinând limbii române. migzandră. comics. gheară. asterisc. Sunt scrise corect toate cuvintele din seria: a) cheamă. bussines. ferígă. ínox/inóx. micsandră. herculean. comix. c) marşalier. delincvent/delicvent. ierbicid. chiasm. stix. mediteranean. sticks. b) management. 7. Sunt corecte toate formele grafice din seria: a) egzemă. félceriţă. esspreso. copiraĭt. stewardesse. magazioner. edítor/editór. b) exemă. Prima formă este corectă în ambele cupluri din seria: a) jurisconsult/juristconsult. c) avárie. compánie. corespunzătoare pronunţiilor [meniğment. Se află numai cuvinte care se pot despărţi şi după principiul morfolexical în 54 . linx. sconcs. c) repercursiune/repercusiune. stewardese. tráfic/trafíc. b) companíe. ántic/antíc. b) cheală. dencing. Prima formă este greşită în ambele cupluri din seria: a) petrifica/pietrifica. mixandră. c) îngheaţă. inoportuna. c) manegement. antíc/ántic. dansing. tráfic. fúrie/furíe. 5. pazl. excortă/escortă. b) comfort/confort. 13. 9. sconx. machieuză. comics. fírav. stiks. espresso. bomfaier/bonfaier. business. c) eczemă. b) măcieş. Indicaţi seria cu toate formele grafice corecte. c) típic/tipíc. fucsină. bussiness. radár. oprobiu/oprobriu. aghioase. puzzle. aghiasmă. mozáic/mozaíc. motto. copywrite. anticameră/antecameră. pazzle. fuxină. stewardesă. áfin/afín. gheată. 8. c) acatíst/acátist. penúrie/penuríe.

b) pa-lia-tiv. c) ba-ca-la-u-re-at. 14. bal-ne-o-cli-ma-te-ric. b) hipofag. o-le-a-gi-nos. în-de-a-juns. o-lea-gi-nos. în-dea-juns. plu-to-nier. anost. c) pa-li-a-tiv. des-cua-ma.seria: a) panamerican. c) anticomunist. în-dea-juns. 15. stereoscopie. relaxa. al-tun-de-va. alt-un-de-va. plu-to-ni-er. de-scu-a-ma. o-lea-gi-nos. alt-un-de-va. 55 . contrapagină. des-cu-a-ma. bal-ne-o-cli-ma-te-ric. hipoglicemic. plu-to-nier. geopolitic. Sunt despărţite corect toate cuvintele din seria: a) pa-li-a-tiv. ionosferă. bal-neo-cli-ma-te-ric. b) ba-ca-la-u-reat. hiperventilat. Sunt despărţite corect toate cuvintele din seria: a) ba-ca-lau-reat. supraproducţie.

....................... Proba comutării şi tipurile de distribuţie........ Introducere Unitatea de învăţare 7 prezintă.............56 Obiectul de studiu......să aplice analiza fonologică prin utilizarea diverselor metode specifice acesteia (proba comutării................ ELEMENTE DE FONOLOGIE Cuprins 7.... condiţiile de rezolvare şi predare fiind menţionate în caseta de titlu a acestei secţiuni................................................. 57 Relaţii şi corelaţii.......................... proba comutării şi tipurile de distribuţie................să distingă perspectiva studiului de tip fonologic de cea a studiului specific foneticii..2...............8................. 1. Obiectivele unităţii de învăţare 7 După parcurgerea unităţii de învăţare....................... obiectivele şi domeniul de cercetare proprii fonologiei...Unitatea de învăţare 7...................... într-o primă secţiune................. Durata medie de parcurgere a acestei unităţi de învăţare este de 3 h................................să identifice corect relaţiile existente între diversele unităţii fonologice.............................. 7............ a segmentării etc..................).....1............. 7...... Această unitate de învăţare conţine Tema de control nr............. 7. şi unităţile segmentale şi suprasegmentale ale sistemului lingvistic......... 71 Tema de control nr.9.... se descriu relaţiile existente între unităţile fonologice.............56 Obiectivele unităţii de învăţare...... .........4....... a distribuţiei............... Semnul lingvistic.2................. 67 Unităţi segmentale şi suprasegmentale. aplicată în analiza fonologică... .......... 7............63 Segmentarea..................................... .... noţiunile fundamentale în studiul fonologiei........................................ studenţii vor fi capabili: .. 7...să înţeleagă distincţia segmental/suprasegmental..............................3...... 1........5...................... În continuare. 7............ De asemenea........... Introducere.6......7... 7..........70 Rezumat...... 56 ............... se prezintă metoda segmentării................................. necesare inventarierii fonemelor unei limbi şi studierii raporturilor dintre acestea........ Trăsăturile distinctive fonologice............................ 7.72 7............ 71 Test de autoevaluare........1.. subliniindu-se totodată obiectivele acestei discipline lingvistice şi reluându-se aspecte definitorii pentru înţelegerea semnului lingvistic din perspectiva domeniului înfăţişat.... 7........................................

între momentele enunţării. 57 . Nikolai Sergheevici Trubeţkoi etc. fonologia s-a constituit ca disciplină lingvistică distinctă în anii 30’ ai secolului XX. adică din perspectiva calităţii lor fizice. din perspectiva funcţiei lor lingvistice. tipuri de analiză) au fost prezentate prima oară în cadrul Congresului lingviştilor de la Haga (1928) de către lingvişti reuniţi în gruparea cunoscută drept Cercul de la Praga (Roman Jakobson.3. Dacă preocupări fonetice au existat încă de la începuturile lingvisticii diacronice. obiectivele şi domeniul de cercetare proprii fonologiei DEFINIŢIE GENERALĂ Fonologia este disciplină a macrolingvisticii (domeniul ştiinţelor limbii). există totdeauna. obiective.). în cadrul aceluiaşi sistem lingvistic. – 4. Semnul lingvistic • Obiectul de studiu. obiectivele şi domeniul de cercetare proprii fonologiei. metodologie.) am prezentat sunetele limbii române din punct de vedere articulatoriu şi acustic.7. datorită diferenţelor de pronunţare între vorbitori şi chiar. Serghei Karcevsky. În acest capitol. Aşadar. al cărei obiect de studiu este constituit de sunetele vorbirii din perspectivă funcţională. Un precursor al fonologiei a fost lingvistul rus Baudoin de Courtenay. probabilitatea ca pentru un acelaşi sunet să se înregistreze cazuri de variante şi varietăţi de pronunţare. Obiectul de studiu. care şi-a susţinut convingerea că pe lingvist trebuie să-l preocupe sunetele vorbirii nu numai prin realitatea. obiect. ci mai ales prin amprenta lor psihică. S-a văzut încă din capitolele menţionate că numărul de variante şi varietăţi sonore este teoretic nelimitat. după cum o dovedesc exemplele de mai jos. Fundamentele teoretice (principii. vom prezenta sunetele limbii române din perspectiva locului pe care îl ocupă în structura generală a limbii. În primele capitole ale cursului (UI 1. în cazul aceluiaşi vorbitor.

vezi şi infra) ale unui fonem. în funcţie de modificarea temporară a caracteristicilor aparatului fonator al vorbitorului respectiv. adică diferenţe de pronunţare de la un vorbitor la altul sau. poate fi pronunţată diferit de acelaşi vorbitor în momente diferite. de exemplu. numite şi variante libere (sau individuale). [e] din [fel] este diferit de [e] din [fĭerbe]. 58 . respectiv. respectiv. dar pot fi măsurate cu aparate specializate. Având în vedere exemplele de mai sus. numite şi variante combinatorii (sau poziţionale). Toate intră în clasa de unităţi echivalente (sau structural identice. sunt cele care depind de actele concrete de vorbire. [e] din aceeaşi tranşă sonoră. Urechea unui vorbitor obişnuit (şi. reflectaţi asupra situaţiilor fonetice următoare: [a] din [tak] – de la un vorbitor la altul şi de la un moment al vorbirii la altul – şi. dar şi multe alte asemenea situaţii. cât şi varietăţile sonore reprezintă elemente ale unui aceluiaşi fonem (vezi mai jos definiţia). Este momentul aici să lămurim termenii variantă şi. în cazul aceluiaşi vorbitor. la descrierea distribuţiei complementare).Exemple [e] din. cum se va vedea în cele ce urmează. există deci şi o diferenţiere a sunetelor în funcţie de mediul fonetic în care apare acesta. Atât variantele. [fel]. de exemplu. de la un moment al vorbirii la altul (cf. primele două exemple din cele de mai sus). ii) varietăţile. uneori. teoretic posibile. varietate sonoră. se va observa că [e] din [fel] este mai deschis decât [e] care apare după iot (notat în acest material [ĭ]) din [fĭerbe]. ultimul exemplu din cele de mai sus: [e] din [fel]/[e] din [fĭerbe]. tranşa sonoră [fel] poate fi pronunţat diferit de la un vorbitor la altul. Diferenţa dintre variante şi varietăţi este următoarea: i) variantele. sunt cele care reprezintă pronunţii diferite datorate mediului fonetic în care apar (cf. nici cea a unui specialist) nu sesizează cu fidelitate toate aceste variante şi varietăţi. în funcţie de anatomia cavităţilor rezonatoare şi de timbrul specific fiecărui vorbitor în parte. numite şi alofone (vezi mai jos definiţia). [a] din [tak] /vs/ [a] din [tŏakə].

Deoarece există un foarte mare număr de nuanţe fonetice. Pentru diferenţierea sunet/fonem şi. deoarece se află în vecinătatea lui [ŋ] (consoană care corespunde unui [n] pronunţat foarte velar. T2. [a]3 corespunde unei pronunţii nazalizate (marcată la nivelul transcrierii fonetice prin tilda [~]de deasupra sunetului nazalizat şi fiind provocată. Observaţia 1: [a]1 corespunde pronunţiei standard. T3.. Se dau tranşele sonore [bankə]1 / [baŋkə]2 / [bãnkə]3 (T1.. [a]2 şi [a]3 (şi. T2. de exemplu. de o afecţiune temporară a căilor nazale). Domeniul foneticii. teoretic. Între două sunete distincte există o serie de nuanţe intermediare posibile care fac trecerea de la un sunet la altul. substanţa fonetică a limbii. este unul/una continuu/continuă.. semnificaţia este aceeaşi.. Această zonă de trecere este gradată. [a]2 este mai deschis decât [a]1 (deci o diferenţă la nivelul aperturii). 59 . obiectivele fonologiei). [a]2 şi [a]3 (şi. recurgem la exemplele de mai jos. Concluzia 1: [a]1. având definiţiile lexicografice cunoscute (care comportă relaţii ominimice şi polisemnatice în acest caz). T3. {bancă}. Investigarea din perspectiva domeniului fonologiei necesită un decupaj. până la [a]n) sunt pronunţii diferite ale sunetului /a/. altfel spus. vezi şi infra. identificarea unui set de elemente invariante (inventarul fonemeleor unei limbi.. ele nu antrenează modificări în privinţa semnificaţiei – indiferent de pronunţia lui [a] în T1. Exemple: I. Vom urmări sunetul [a] în fiecare din tranşele date. diferenţa dintre două sunete înlănţuite într-o tranşă sonoră nu este niciodată tranşantă. implicit. Tn). cu muşchiul lingual foarte retras şi aproape lipit de palatul dur – pronunţie specifică graiului muntean). Observaţia 2: deşi [a]1.. până la [a]n) sunt pronunţii diferite ale sunetului /a/. pentru a ajunge inductiv la definiţia fonemului. Tn.. teoretic. teoretic..Descrierea tuturor acestor sunete din punct de vedere fizic reprezintă unul dintre obiectivele foneticii.

{bal}. nonechivalente. /b/. indiferent de poziţia în care alternează) nu funcţionează la fel. în acelaşi context fonetic: cf. aparţinând aceleiaţi clase de sunete. modifică semnificaţia tranşelor date. [b]. diferenţiată după sunetele aflate în poziţie iniţială. să zicem iniţială. deci sunt sunete echivalente (sau structural identice. teoretic. În baza tuturor exemplelor date până în acest punct. indiferent de pronunţie. [a]2 şi [a]3 (şi. Nu la fel stau lucrurile. în cazul sunetelor [k]. sunt nonechivalente (sau structural diferite) atunci când servesc la transmiterea de semnificaţii diferite. semnificaţia tranşelor date este aceeaşi. deci sunt sunete nonechivalente (sau structural diferite. II. de exemplu. nu servesc la transmiterea de semnificaţii distincte) şi. [kal] / [bal] / [mal]. două sau mai multe sunete sunt echivalente (sau structural identice) atunci când nu servesc niciodată la diferenţierea a două sau mai multe cuvinte (altfel spus. aparţinând la clase diferite de sunete.Concluzia 2: dat fiind că. invers. /m/). rezultă că sunetele [a]1. [b] şi [m] (dar şi altele care produc acelaşi efect. [m] rostite alternativ în aceeaşi poziţie. Concluzie: dat fiind că pronunţia. având aceleaşi trăsături fonologice distinctive. imaginaţi şi alte situaţii de evidenţiere a sunetelor echivalente şi. 60 . rezultă că sunetele [k]. până la [a]n) funcţionează la fel. respectiv. Având în vedere exemplele de mai sus. expresii sonore ale fonemelor /k/. DEFINIŢIE Fonemul este amprenta mentală a unei clase de variante şi varietăţi sonore (numite şi alofone sau unităţi echivalente). {mal} – cu definiţiile lexicografice corespunzătoare. Observaţie: acestor tranşe sonore. expresii sonore ale fonemului /a/). se pot infera următoarele definiţii. Aşadar. li se asociază semnificaţii diferite: {cal}. diferenţiate după iniţială.

v) La începuturile fonologiei. Aceste trăsături fonologice se constituie. ii) definirea claselor şi a claselor de clase nu din punct de vedere fonetic. există clase de sunete echivalente. în teoria propusă de Roman Jakobson. aşadar. numite simplu şi variante) şi a variantelor libere (sau individuale. această identitate lingvistică la nivelul funcţional al sunetelor putând fi stabilită cu ajutorul trăsăturilor distinctive. prin reducerea variantelor sonore în baza identificării unor trăsături fonologice distinctive. În lumina noilor descoperiri. În temeiul celor expuse în această secţiune. i) Fonemul este definit ca amprentă mentală a unei clase de sunete echivalente. se pot formula obiectivele principale ale fonologiei: i) inventarierea claselor de sunete echivalente specifice unei limbi prin segmentarea fluxului sonor continuu al vorbirii umane în unităţi indecompozabile în tranşe sonore mai mici. trăsătura distinctivă fonologică este statuaă drept unitate minimală a fonologiei. fonemul era considerat unitatea minimală a domeniului. problema a fost reconsiderată. ci după criteriul 61 . într-un ansamblu de douăsprezece cupluri opoziţionale. DEFINIŢIE Alofonele reprezintă totalitatea variantelor combinatorii (sau poziţionale. anume că fonemul este o matrice de trăsături distinctive. deoarece ar fi suficiente pentru a se face inventarul fonemelor oricărei limbi. iii) În ciuda diferenţelor de pronunţie ale aceluiaşi fonem (relevante deci doar la nivel fonetic). Gunnar Fant şi Morris Halle (în 1951). numite simplu şi varietăţi) care caracterizează un fonem. considerate universalii ale limbajului de către autorii teoriei. ii) Fonemul funcţionează ca o invariantă definită de o clasă de variante (realizări ale fonemului în practica vorbirii). iv) Inventarul fonematic (numărul finit de invariante sonore) al oricărei limbi se poate stabili. Iată şi definiţia alofonelor. deoarece el nu poate fi pronunţat niciodată la fel (vezi diferenţa dintre pronunţiile indivizilor şi chiar dintre cele ale aceluiaşi vorbitor de la un moment al vorbirii la altul).Se impun câteva precizări.

dar echivalente din punct de vedere structural. Ansamblul semnificaţilor (al semnificaţiilor) dintr-o limbă constituie planul conţinutului. stabilirea identităţii sau nonidentităţii funcţionale a unităţilor obţinute prin i)). raportul de interdependenţă dintre expresie şi conţinut poartă numele de funcţie-semn. pe când fonetica se ocupă de sunetele vorbirii (şi de toate aspectele fizice pe care le comportă acestea în procesul comunicării).relaţiilor specifice pe care aceste clase le contractează (altfel spus. • Semnul lingvistic În încheierea acestui subcapitol. pentru a face legăturile necesare cu domeniile foneticii şi fonologiei. Semnul lingvistic – entitate biplană. studiul semnului lingvistic.. Simplificând. 62 . conţinut). Să ne reamintim. identificarea claselor de sunete echivalente (structural identice) şi studierea relaţiilor pe care le contractează fonemele între ele. este indisolubil legat de particularităţile raportului de interdependenţă dintre planul expresiei şi planul conţinutului. nu ne mai rămâne decât să reamintim un alt concept central al lingvisticii moderne. obiectul de studiu al fonologiei este constituit de materialul sonor al limbilor naturale date din perspectivă funcţională.. se poate spune că fonologia studiază fonemele (şi tot ce implică acestea din perspectiva funcţională a sunetelor vorbirii). care se realizează în practica vorbirii de fiecare dată prin pronunţii mai mult sau mai puţin diferite. fonologia are ca obiective principale: stabilirea inventarului fonemelor unei limbi. În terminologia lingvistică. ca expresie a reuniunii unui semnificant cu un semnificat. de Saussure – exprimă un raport de interdependenţă între un semnificant (complex sonor) şi un semnificat (semnificaţie. conform definiţiei lui F. semnul lingvistic. fonemul este o matrice mentală de trăsături distinctive. Ansamblul semnificanţilor (al expresiilor sonore) dintr-o limbă constituie planul expresiei. iii) descrierea comportamentului elementelor inventarului de unităţi fonice invariante ale unei limbi unele în raport cu celelalte în lanţul vorbirii.

dar niciodată a şi b nu pot avea aceeaşi valoare concomitent. 63 . în aceeaşi silabă. raport formalizat a Λ b) – reprezintă coexistenţa în timp sau în spaţiu a doi termeni a şi b. Exemplu În raport de interdependenţă se află. doi termeni se pot afla în cel puţin unul dintre următoarele două raporturi. acest raport se instituie numai atunci când a este adevărat. Relaţiile şi corelaţiile pot fi de naturi diferite: a) raport de interdependenţă (raport formalizat a ↔ b) – a presupune cu necesitate existenţa lui b şi invers. raport formalizat a V b) – reprezintă excluderea mutuală a doi termeni care contractează alternativ aceeaşi relaţie. altfel spus. cu alte cuvinte. [t] se află în relaţie cu [a] şi invers. i) Raportul „şi… şi” (conjuncţie logică. Exemplu În corelaţie se află. sau invers. Relaţii şi corelaţii. de exemplu. ii) raportul „sau… sau” (disjuncţie logică. aceeaşi vocală: [t] şi [s] pot preceda în aceeaşi silabă vocala [a]. două consoane care pot preceda. dar numai alternativ.4. iar b este fals. Proba comutării şi tipurile de distribuţie • Relaţii şi corelaţii Într-un sistem lingvistic. a căror prezenţă este implicată reciproc la părţile nominale în limba română. Exemplu Elementele unui sistem lingvistic contractează în lanţul vorbirii astfel de raporturi: în silaba [ta]. acest tip de raport se mai numeşte şi corelaţie. categoriile genului şi numărului. de exemplu. ci numai alternativ. un raport dinamic de succesiune. [ta] şi [sa] fiind monosilabe în care poziţia imediat antevocalică poate fi ocupată de [t] sau [s].7. de exemplu.

În această situaţie. variante sonore ale unor foneme diferite (vezi şi supra. unităţile aflate în raport de comutare sunt unităţi nonechivalente (structural diferite). spunem că acele două unităţi contractează funcţii-semn diferite. o semivocală şi o vocală într-un diftong/triftong. iar vocala este constanta şi elementul independent (care nu are nevoie pentru a constitui silabă de prezenţa unei consoane). dar şi studierii relaţiilor dintre elementele acestui inventar. a îl presupune cu necesitate pe b. ca şi segmentarea (vezi infra) sunt probe şi operaţii (în fond. [s] şi [t]. tot raporturi) necesare stabilirii inventarului fonematic al unei limbi (reducţia variantelor). Exemplu În raport de dependenţă se află. iar vocala cel independent. Comutarea este raportul existent între două unităţi care corelează atât în planul expresiei. La fel stau lucrurile între o consoană şi o vocală în ceea ce priveşte constituirea unei silabe – consoana este variabila. Exemplu În raport de constelaţie se află două sunete. unei diferenţe din planul expresiei îi corespunde una în planul conţinutului. altfel spus. Aşadar. c) raport de constelaţie (raport formalizat a × b) – se stabileşte între două variabile. cu alte cuvinte. în silabe diferite ale aceleiaşi tranşe sonore ([sate]) sau în tranşe sonore diferite ([sare. Altfel spus. Găsiţi şi alte exemple pentru ilustrarea raporturilor înfăţişate mai sus. deci elementul dependent. tare]). 64 . care pot apărea. al doilea exemplu dat pentru diferenţierea sunet/fonem). a nu îl presupune cu necesitate pe b şi nici invers (dar nici nu se exclud). de exemplu. consecutiv sau nu. de exemplu. sat]). în aceeaşi silabă ([stare.b) raport de dependenţă (raport formalizat a → b) – se stabileşte ca relaţie de dependenţă unilaterală între o constantă şi o variabilă. dar nu şi invers. • Proba comutării şi tipurile de distribuţie Comutarea şi cele trei tipuri de distribuţie. cât şi în cel al conţinutului. unde semivocala este elementul dependent.

g]. subcap. unde [n] şi [ŋ] se află în distribuţie contrastivă fără comutare. Tipurile de distribuţie vor fi definite în cele ce urmeză. (vezi şi supra. O corelaţie poate fi descrisă ca distribuţie contrastivă. sunt sunete echivalente (vezi exemplul de mai jos) de tipul varietăţi. i) Distribuţia contrastivă se stabileşte între doi termeni sau două serii de termeni care pot apărea alternativ în aceeaşi poziţie. Cu alte cuvinte. În această situaţie. atunci aceştia aparţin la clase diferite. poate fi pronunţat [ŋ] (consoană care corespunde unui [n] pronunţat foarte velar). La proba comutării. subcap.3. se exclud reciproc în toate contextele. Doi termeni aflaţi în distribuţie complementară nu pot comuta. indiferent dacă cele două elemente ale corelaţiei comută sau nu. se află în variaţie liberă.3. deoarece [s] şi [z] sunt sunete nonechivalente care alternează în aceeaşi poziţie atrăgând o modificare în planul conţinutului (determină semnificaţii diferite). aşadar sunt sunete echivalente de tip variante (combinatorii. deoarece sunt sunete echivalente care alternează în aceeaşi poziţie fără a atrage o modificare în planul conţinutului. primul exemplu dat spre ilustrarea diferenţei sunet/fonem). [bankə] / [baŋkə]. 65 .Invers. în special în unele vaiante regionale: cf. 7. După acest criteriu. două unităţi care nu se află niciodată în raport de comutare într-o limbă sunt unităţi echivalente (structural identice). ii) Distribuţia complementară se stabileşte între doi termeni sau două serii de termeni care nu pot apărea niciodată alternativ în aceeaşi poziţie. spunem că acele două unităţi contractează aceeaşi funcţie-semn.[k. Exemple În limba română. [n] aflat înaintea unei consoane velare.). 7.). poziţionale – vezi supra. în vederea atingerii aceloraşi obiective. termenii respectivi nu apar niciodată în distribuţie contrastivă. b) distribuţie contrastivă cu comutare – dacă cei doi termeni ai corelaţiei comută. se alătură distribuţia. variante sonore ale aceluiaşi fonem (vezi şi supra. distingem: a) distribuţie contrastivă fără comutare – doi termeni care se află în distribuţie contrastivă şi nu comută. sunt sunete nonechivalente (vezi exemplul de mai jos). Tranşele sonore [sak] şi [zak] sunt în distribuţie contrastivă cu comutare.

după sunetele palatale menţionate. ĕ. o. o. acest tip de distribuţie evidenţiază grupurile monofonematice ale unei limbi. Totodată. deci a inventarului fonematic al unei limbi. [a] din [kar] cu [å] din [k’år]). [u] şi [ů] nu ˚ comută (de exemplu. spunem că aceşti termeni sunt în distribuţie defectivă. Aşadar. de exemplu. o . u] şi [å. ĭ]. reprezentând coarticularea a două sunete. u] şi invers. În exemplul de mai jos se va vedea cum ajută distribuţia defectivă la a demonstra că [ţ]. ů] nu pot apărea niciodată unele în locul ˚ celorlalte (căci. ci fac parte din aceeaşi silabă). din punct de vedere funcţional (pentru că nu se despart. k’. deşi este rezultatul coarticulării sunetelor [t] şi [s]. distribuţia defectivă este indispensabilă stabilirii echivalenţei/noechivalenţei sunetelor. pentru a stabili dacă două segmente fonice aparţin la clase diferite de sunete echivalente. rezultanta fiind un sunet nou. este suficient ca ele să comute în câteva poziţii sau cel puţin într-o poziţie. ! Distribuţia defectivă reprezintă o modalitate generală de distribuţie a segmentelor fonice. pentru că nu există în nicio limbă niciun cuplu de sunete care să contrasteze în absolut toate poziţiile. vocalele respective se anteriorizează implicit). u/. Posibilitatea de a contrasta într-un număr mai mare de poziţii măsoară numai randamentul funcţional al opoziţiei respective şi nu calitatea ei. Din această poziţie este exclusă ocurenţa vocalelor [a. este un sunet distinct. g’. Rezultă de aici că [a] şi [å]. vocalele anteriorizate (pronunţate palatalizat) [å. ğ. o. dar sunt alofone de tip varietăţi ale fonemelor /a.Exemplu În limba română. deci [a. 66 . o. acestea fiind grupuri monofonematice speciale. Aşa sunt consideraţi diftongii şi triftongii. O situaţie aparte se înregistrează la africate. Aşadar. Sunetele aflate în distribuţie complementară sunt varietăţi (vezi supra) ale aceluiaşi fonem. dacă există cel puţin un context în care este exclusă ocurenţa alternativă a acelor termeni care contrastează în alte contexte. iii) Distribuţia defectivă se stabileşte între doi termeni sau două serii de termeni care nu contrastează în toate poziţiile. Altfel spus. [o] şi [o]. ! Grupurile monofonematice sunt grupuri de sunete care au valoarea unui singur fonem. ů] apar ˚ numai după sunetele [č.

De exemplu. Generalizând. s] este exclusă. Există însă un context din care sunetele respective se exclud reciproc. pat. între [t]. *[hosi]. Trăsăturile distinctive fonologice Segmentarea fluxului fonic este şi ea o operaţie necesară pentru a se putea ajunge la stabilirea unui inventar de unităţi. aşadar cele trei segmente sunt structural diferite. asociate conţinuturilor {tac}. aparţinând la foneme diferite. [d]. dak. Urmăriţi când distribuţia în cauză presupune raport de comutare şi când nu. Aşadar. sak]. {sac}. Deci este exclusă distribuţia complementară. La fel. t. pentru contextele sonore [pak. aflat în relaţie cu elementele [t]. par]. [d]. [s] se stabileşte o corelaţie. r] îi va corespunde o corelaţie la nivelul conţinutului. kît] asociate conţinuturilor {cat}. De asemenea.Exemplu Pentru a stabili că [ţ] este un sunet distinct de sunetele [t] şi [s]. pentru contextele sonore [kat. se poate izola secvenţa comună [pa-]. t. vezi. Imaginaţi alte exemple pentru toate tipurile de distribuţie descrise şi ilustrate mai sus. Cu alte cuvinte. {cât}. pentru tranşele sonore [tak. {dac}. r] sunt nonidentice structural. [s] există un raport de comutare. 7. putem stabili existenţa unui raport de comutare şi între segmentele [a. Segmentarea. între [t]. se poate spune că o tranşă sonoră [ab] (sau mai extinsă) poate fi segmentată din punct de vedere structural în a şi b dacă cel puţin unul dintre cele două elemente (a sau b) 67 . ajungând la aceeaşi concluzie a nonidentităţii lor structurale. înaintea lui [i] asurzit şi asilabic şi precedat de o vocală nu poate apărea decât consoana [ţ] şi este exclusă ocurenţa consoanelor [t] şi [s]. o. î]. t. [t] şi [s] sunt sunete nonechivalente. [d]. segmentarea se realizează astfel: se izolează un element constant [-ak]. nu contrastează: este posibilă în limba română tranşa [hoţi]. astfel încât putem conchide că şi [k. [s]. va trebui să găsim un context din care ocurenţa alternativă a sunetelor [ţ. {cot}. iar corelaţiei la nivelul expresiei dintre [k. Mai întâi trebuie observat că sunetele menţionate contrastează (şi comută) în diverse contexte. kot. de exemplu: [ţak] / [tak] / [sak] sau [ţarə] / [tară] / [sarə].5. dar ireperabile tranşele *[hoti]. distribuţia defectivă a evidenţiat faptul că [ţ].

Astfel. f. cu evidenţierea trăsăturilor distinctive fonologice. Segmentarea serveşte la inventarierea unităţilor şi la organizarea lor în două categorii: vocalele (care au capacitatea de a forma singure o silabă)şi consoanele (care nu pot forma silabă decât dacă sunt însoţite de unităţi din prima categorie). s] contractează alternativ aceeaşi relaţie cu segmentul [-ok]. se va recurge la operaţia de reducere a trăsăturilor distinctive fonologice pentru toate perechile permise de combinaţiile tranşelor date. După operaţia de segmentare se observă că [t. 68 . pentru cuplul [tok]/[dok] avem: [t]: oclusivă + dentală + surdă + [-ok] [d]: oclusivă + dentală + sonoră + [-ok] sonoritate. [sok]. Din aplicaţia de mai jos se va putea vedea cum o segmentare.intră în raport de comutare cu un alt element c – cu alte cuvinte. există cel puţin una din expresiile ac sau cb. dacă în limba dată. Se va demonstra prin segmentarea după poziţia iniţială şi prin operaţia de reducere a trăsăturilor distinctive fonologice a sunetelor segmentate în ce constă opoziţia fonologică a tranşelor date. alături de expresia ab. se poate desprinde următoarea definiţie: DEFINIŢIE Sistemul fonologic este ansamblul unităţilor rezultate dintr-o operaţie de reducţie a variantelor. Cele două categorii se află în relaţie de dependenţă unilaterală (vezi supra). [fok]. altfel spus. Pentru a răspunde cerinţei. Descrierea sistemului fonologic se face prin definirea elementelor sale în raport cu relaţiile specifice pe care ele le contractează. d. [dok]. reprezintă o analiză fonologică ce are rezultat demonstrarea diferenţei fonologice dintre două sau mai multe tranşe sonore. contrastează în aceeaşi poziţie. Din toate cele înfăţişate mai sus. Exemplu Se dau tranşele sonore [tok].

distribuţia. Să ne reamintim. pentru cuplul [dok]/[sok]: [d]: oclusivă + dentală + sonoră + [-ok] [s]: fricativă + dentală + surdă + [-ok] ocluziune/fricţiune. sonoritate. localizare dentală/labio-dentală. pentru cuplul [fok]/[sok]: [f]: fricativă + labio-dentală + surdă + [-ok] [s]: fricativă + dentală + surdă + [-ok] localizare dentală. sonoritate. localizare dentală/labio-dentală. segmentarea) conduc la stabilirea inventarului fonematic al limbii respective şi studierea dverselor restricţii contextuale (combinatorii) relativ la sunetele acelei limbi. identificarea corectă a raporturilor dintre sunetele unei limbi şi aplicarea diverselor probe şi operaţii (comutarea. pentru cuplul [tok]/[sok]: [t]: oclusivă + dentală + surdă + [-ok] [s]: fricativă + dentală + surdă + [-ok] ocluziune/fricţiune. 69 .pentru cuplul [tok]/[fok]: [t]: oclusivă + dentală + surdă + [-ok] [f]: fricativă + labio-dentală + surdă + [-ok] ocluziune/fricţiune. pentru cuplul [dok]/[fok]: [d]: oclusivă + dentală + sonoră + [-ok] [f]: fricativă + labio-dentală + surdă + [-ok] ocluziune/fricţiune.. unităţile nonechivalente ale inventarului fonematic al unei limbi contractează diverse relaţii între ele.. Concluzie: S-a demonstrat astfel că segmentarea şi evidenţierea trăsăturilor distinctive reprezintă o formulă viabilă de analiză fonologică a tranşelor sonore şi de identificare a unităţilor nonechivalente.

DEFINIŢIE Sintagma fonologică este o structură constituită printr-un raport de dependenţă între o silabă şi un element dependent de ea. cele două silabe intră în relaţie cu accentele [′. DEFINIŢIE Raportul care se stabileşte între elementele unor sintagme diferite se numeşte heterosintagmatic.7. DEFINIŢIE Raportul homosintagmatic este raportul care se stabileşte în interiorul aceleiaşi sintagme între membrii ei constitutivi. Exemplu În secvenţa /desfak/. DEFINIŢIE Silaba este cea mai mică tranşă sonoră susceptibilă de a fi caracterizată printr-un accent şi numai unul. ˚] astfel: 70 . silabă şi raporturi heterosintagmatice şi homosintagmatice.6. elementele dependente. Silaba este elementul constant. din categoria accentelor sau a intonaţiilor. Unităţi segmentale şi suprasegmentale Pentru definirea unităţilor segmentale şi suprasegmentale trebuie definite mai întâi noţiunile: sintagmă fonologică. Exemplu Între accentul [′] şi silaba [da] se stabileşte un raport homosintagmatic. iar accentul şi intonaţia reprezintă variabilele. Silaba întreţine cu accentul şi intonaţia un raport de dependenţă: silaba poate fi accentuată şi/sau intonată.

7. silaba /des/ va primi accentul [˚] sau accentul [']. semivocalele şi consoanele. segmentarea. c) complementară. raporturile hetero. În secţiunea finală se prezintă alte noţiuni fundamentale în domeniul fonologiei: sintagma fonologică. Se dau tranşele sonore [k’or]. [karə]. • Unităţile suprasegmentale sunt accentul (unitate intensivă) şi intonaţia (unitate extensivă). subliniindu-se totodată obiectivele acestei discipline lingvistice şi reluându-se aspecte definitorii pentru înţelegerea semnului lingvistic din perspectiva domeniului înfăţişat. realizându-se sintagma fonologică /˚ des ′fak/. 7. 71 . • Unităţile segmentale includ vocalele.când silaba /des/ are accentul [˚]. 2. fiind posibile sintagmele fonologice /˚ des ′fak/ sau /′des fak/. tipurile de distribuţie.. Acestea se află în distribuţie: a) complementară cu comutare. b) contrastivă cu comutare. Acest tip de unităţi se caracterizează prin imposibilitatea de a contracta raporturi de dependenţă heterosintagmatică.când [′] afectează silaba /fak/. Cuplul de tranşe sonore [dar] / [jar] se diferenţiază prin: a) articulare oclusivă / africată şi sonoritate. . Acest tip de unităţi se caracterizează prin posibilitatea de a contracta raporturi de dependenţă heterosintagmatică. Test de autoevaluare (vezi rezolvarea în Anexa 1) Răspundeţi cerinţelor: 1. b) complementară. Se descriu raporturile dintre unităţile fonologice şi toate probele şi operaţiile necesare inventarierii fonemelor unei limbi şi studierii raporturilor dintre acestea: comutarea.şi homosintagmatice. unităţile segmentale şi suprasegmentale ale sistemului lingvistic. silaba /fak/ are cu necesitate accentul [′]. 7. Se dau tranşele sonore [č’arə]. Ele nu constituie segmente fonice. ci le caracterizează. Dependenţa dintre cele două secvenţe fonologice este heterosintagmatică. Acestea se află în distribuţie: a) contrastivă. c) defectivă. Rezumat Unitatea de învăţare 7 prezintă sintetizează noţiunile fundamentale în studiul fonologiei. [kor]. 3.8. unităţi care constituie segmentul fonic. silaba.

excavator. 72 . 1 S/5 C. c) gheţuş. Cuplul de tranşe sonore [kot] / [tot] se diferenţiază prin: a) localizare velară / dentală.9. asterisc. 5. inextingibil. 7. c) aripioară. 1 S. 8/7. erau există: a) 5 C. b) de 2 ori. genunchi se află în seria: a) 9/11.. Tema de control nr. b) sonoritate. 2 S/5 C. localizare dentală / prepalatală. 3. 12/12. 2 S. b) 10/11. 4 V/1 C. 4 V. 2 V. În enunţul I-am văzut cu propriii mei ochi vocala [i] apare: a) de 6 ori. 13/12. 6. veneau. 1 (se predă conform graficului stabilit la prima activitate tutorială) Răspundeţi cerinţelor de mai jos. 1 S/1 C. c) sonoritate. b) micsandră. examen. c) pix. c) 5 C. b) Ioana. ceartă. iei. bifând pe formularul nominal de la sfârşitul testului soluţia corectă. vioi. sfinx. c) 11/10. 5 V. 2 S/5 C. c) ocluziune / fricţiune. 3 V. b) kaki. NOTĂ: Subiectele au în mod obligatoriu o singură soluţie corectă. 4. Sunt mai multe sunete decât litere în toate cuvintele din seria: a) propriii. b) articulare oclusivă / fricativă. 4. 12/13. Cuplul de tranşe sonore [pune] / [bune] se diferenţiază prin: a) articulare oclusivă / africată. 6/8. b) 5 C. Există triftongi în toate cuvintele din seria: a) mi-ai spus. 1. eczemă. gherghef. 5. 2 V. leoaică. Sunt mai multe litere decât sunete în seria: a) chemare. 5 V. c) localizare labio-dentală / bilabială. gherghef. 7/8. duceau. stăteau. Se va preda la data stabilită doar formularul nominal menţionat. Raportul corect sunet/literă pentru cuvintele stinghereau. 4 V. 2 S/1 C. În cuvintele şfichiuitoare. membrii. chioară. excursie. gheată. geamparagiu. c) de 4 ori. 4 V. 1 S. 2.b) localizare dentală / labio-dentală şi sonoritate. ghiul.

unduire. 73 . kilovolt. ger. scheaună. b) [egzotik]. 16. deal. protocol. c) dómino/dominó. knockout. 12. trotuar. ei. Seria cu toate formele grafice greşite este: a) herculeean. c) prevedere. Cuvintele exotic şi exod se pronunţă corect: a) [eksotik]. b) chenar. butelie. b) simpózion/simpozíon. 19. încrusta. gíngaş/gingáş. chin. rotocol. şodron. 14. c) importuna. cochilii. b) coleziune. maseză. [eksod]. quetzal. b) dresor. cheltuială. 9. [egzod]. schiaună. Accentul este paroxiton în toate cuvintele din seria: a) raritate. gheaţă. [eksod]. ciur. b) marmotă. aceiaşi. b) brancardier. Accentul este oxiton în toate cuvintele din seria: a) canin. c) pini. frustat. cină. campanúlă. c) gheaţă. patrat. doctoríţă. c) organic. chin. Accentul este proparoxiton în toate cuvintele din seria: a) solicitudine. kenyan. musaca. chior. zănatic. c) cắtină. companíe/compánie. ceară. verígă. februarie. scheaună. b) ceainic. quetzal. vindecativ. c) [egzotik]. vestibúl/vestíbul. yoga. trunchia. fratricid. meargă. Indicaţi seria în care palatala /k’/ corespunde la patru reprezentări grafice diferite: a) kilometru. propoziţie. magazioner. prelucrabil. vápor/vapór. jílav. 8. Sunt scrise corect cuvintele din seria: a) gheaţă. b) rábin/rabín. trunchia. rabín. racilă. 11. 17. Sunt numai variante accentuale în seria: a) lápoviţă/lapovíţă. c) chenar. 10. Seria cu toate formele grafice corecte este: a) paliativ. Accentul diferenţiază semantic toate cuvintele din seria: a) tráfic/trafíc. marfar. romanică. albeaţă. máfie/mafíe. 18. răspopit. c) sátiră/satíră. kilovolt. muştar. onix. b) bólnav. pieton. trunchea. ea. b) liotă. Sunt accentuate corect toate cuvintele din seria: a) anafóră. năduf. magazie. 15. c) grimeur. b) ghiaţă. 13. c) zăbrele. karate. Litera „e” corespunde la trei sunete diferite în cuvintele din seria: a) iepure. b) masor. ceas. c) gherghef. cozeur. veveriţă. ghinion. cer.7. tráfic. íntim/intím. Alegeţi varianta care conţine 3 valori fonetice ale literei „i”: a) tinichigiu. sufleor.

i-on-o-sfe-ră. compactă. 27. Se dau tranşele sonore [dar]. knockdown. 5. tumbă. silabică şi nesilabică. 30. Indicaţi seria care conţine numai tranşe sonore în care se manifestă ocluziunea incompletă: a) imn. Se dau cuplurile de tranşe sonore: [g’arə]/[garə]. Acestea sunt în distribuţie: a) complementară. rampă. Zeus: a) 5. 4. c) bi-bli-o fil. oleaginos. c) sonoritate. week-end. c) cocs. contrastivă. 4. weekend. anterioară. Prima formă este corectă în ambele cupluri din seria: a) asterix/asterisc. posterioară. rând. defectivă. defectivă. şi-fo-ni-er. b) vi-ni-e-tă. io-no-sfe-ră. cnocdaun. b) complementară. egzemă/eczemă. 74 . b) închisă. astm. c) antiderapant. c) vi-nie-tă. monoclu. i-o-no-sfe-ră. b) hamger/hanger. silabică. şi-fo-nier. centrală. her-cu-le-an. şi-fo-ni-er. complementară. de-o-cam-da-tă. Prima formă este greşită în ambele cupluri din seria: a) espadrilă/expadrilă. Sunt corecte toate formele grafice din seria: a) cocs. 25. Indicaţi seria în care se află numărul corect de silabe pentru cuvintele juxtapoziţie. b) cox. [nərĭ]/[mərĭ]. Sunt despărţite corect cuvintele din seria: a) vi-nie-tă. b) localizare dentală/velară. anodin. c) tixit/ticsit. her-cu-le-ean. b) decatlon. c) pumn. jurisdicţie/juristdicţie. silabică. 2. [lunkə]/[luŋkə]. nailon. Sunt despărţite corect cuvintele din seria: a) bi-bli-o fil. oprobriu/oprobiu. de-o-cam-da-tă. b) jeratic/jăratic. [sar]. 1. her-cu-lean. basm. 1. 24. knockdown. contrastivă. contrastivă. 22. difuză. b) istm. 26. b) bi-blio-fil.20. c) escaladare/excaladare. c) semideschisă. c) contrastivă. micsandră/mixandră. sonoritate. 21. week-end. bumb. nylon. Unitatea fonologică /ə/ este: a) deschisă. sonoritate. Acestea se opun fonologic prin: a) ocluziune/fricţiune. c) 6. 28. gravă. arhiplin. geometrie. inacceptabil. 29. deo-cam-dată. hipotensiv. espropriat/expropriat. nylon. b) 6. Se află numai cuvinte care se pot despărţi şi după principiul morfolexical în seria: a) panromanic. 23. jurisprudenţă/juristprudenţă.

.................. of.....................................................................REZOLVARE – TEMA DE CONTROL 1 Numele şi prenumele....................................30 p............................................ + 1 p......... Grupa............ 75 ............................................................ = 10 p.. A 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 B C 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 A B C 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 A B C BAREM: 30 soluţii corecte × 0...........

..... 85 8.... cu aplicaţie la limba română...................2..... 8........... Introducere........76 Obiectul de studiu............................... se prezintă coordonatele a ceea se numeşte vocabular contemporan....................să utilizeze corect diversele concepte fundamentale în studiul vocabularului................să recunoască diversele raporturi existente între lexicologie şi celelalte discipline lingvistice.......să indice obiectul de studiu al lexicologiei şi obiectivele acestei discipline lingvistice....... ............... ELEMENTE DE LEXICOLOGIE.76 Obiectivele unităţii de învăţare. Introducere Unitatea de învăţare 8 prezintă noţiunile fundamentale în studiul vocabularului........... ......... Vocabularul limbii române contemporane..1...................2......80 Rezumat............1. 8...... 77 Disponibilitatea lexicală.............. 76 ........... 8......... delimitează domeniul specific de cercetare al lexicologiei şi descrie......... CONCEPTE OPERAŢIONALE ÎN STUDIUL VOCABULARULUI Cuprins 8. Lexicologia şi lexicografia – relaţia cu semantica....5............................. ............. 8.... obiectivele şi domeniul de cercetare proprii lexicologiei....... De asemenea................................ Obiectivele unităţii de învăţare 8 După parcurgerea unităţii de învăţare... în linii generale..să înţeleagă relaţia dintre disponibilitatea lexicală a vorbitorului şi vocabularul contemporan al limbii sale native...........................4.. studenţii vor fi capabili: ......... 8...............Unitatea de învăţare 8...........................3....6.... raporturile lexicologiei cu alte discipline ale limbii........................... Durata medie de parcurgere a acestei unităţi de învăţare este de 1½ h........ 8.................................. 85 Test de autoevaluare....................

vom folosi pe parcursul întregii prezentări termenul lexic în accepţia largă. ! Autonomizarea lexicologiei ca disciplină lingvistică. accepţia a) face obiectul acestui demers. de cvasisinonimie cu vocabular.). Aşadar. este o realitate a limbii la care nu se poate ajunge decât prin cunoaşterea vocabularelor concrete. ansamblul unităţilor lexicale la nivelul limbii. se vor face referiri şi la celelalte două (de exemplu.. conform căreia cuvântul face parte dintr-o structură.. vezi şi accepţia termenului în gramatica generativă în acelaşi dicţionar). fie b) ansamblul cuvintelor utilizate de un locutor dat în împrejurări date. de care dispun toţi vorbitorii. iar sensul lui se defineşte negativ (adică în opoziţie cu alt(e) sens(uri) al(e) aceluiaşi cuvânt). însă.). în funcţie de contextul în care apare. op. o listă de cuvinte” (DSL. ! Accepţia restrânsă a termenului lexic este aceea de „totalitate a lexemelor unei limbi [.3. iată definiţia generală a lexicologiei: DEFINIŢIE GENERALĂ Lexicologia este o disciplină ştiinţifică relativ recentă (în raport cu lexicografia. Vocabularul desemnează „fie a) totalitatea cuvintelor unei limbi. cit. dar mai veche decât semantica) care are drept obiect de studiu lexicul (vocabularul) unei limbi. obiectivele şi domeniul de cercetare proprii lexicologiei.]” (DSL. particulare [. în vederea explicării dinamicii vocabularului. s-a produs datorită teoriei saussuriene.8. cit.. op. deci cu obiect propriu de cercetare.. 77 . a selecţiei operate de un vorbitor în anumite împrejurări etc. Obiectul de studiu. Lexicologia şi lexicografia – relaţia cu semantica Dat fiind caracterul introductiv al acestui curs.].. a îmbogăţirii lui. în măsura în care ilustrează diverse aspecte legate de a). fie c) într-un mod nedeterminat. În mod evident.

De aceea. pentru că satisface condiţiile de fixare a limitelor pe care le implică orice unitate. Procedeele de izolare sunt: permutarea.). atât prin abordare semasiologică (semantică lexicală diacronică).) şi prin diverse metode (de exemplu. tradiţionale. Lexicul se poate studia din diverse perspective (în manieră tradiţională – sub aspectul evoluţiei semantice. considerându-se unitatea lexicală izolat de context sau enunţ. Câmpul de aplicaţie fiind aşa de larg (întreg lexicul unei limbi) şi preocuparea pentru definirea sensului cuvintelor fiind comună cel puţin cu cea a semanticii şi cu cea a lexicografiei. substituţia şi distribuţia. în lexicologia modernă şi sincronic – de exemplu.! Lexicologia a introdus în studiul lingvistic descrierea câmpurilor semantice (clase de cuvinte grupate după sens). formale. Aplicarea acestor operaţii unui cuvânt dintr-un enunţ simplu este suficientă pentru a demonstra autonomia acestuia. logico-filozofice etc. toate aceste afixe şi elemente de compunere nu au autonomie deplină. 78 . Precizarea limitelor unei unităţi se face prin izolare. însă nu trebuie considerate „unităţi minimale” afixele susceptibile de a fi purtătoare de sens (deci cu rol lexical) sau chiar „încărcate” cu sens (cazul prefixoidelor şi sufixoidelor). Cuvântul comportă diverse definiţii în funcţie de perspectiva aleasă. sub raportul frecvenţei cuvintelor. ! Lexicologia s-a arătat interesată şi de mecanismul formării cuvintelor. precum se va demonstra că are cuvântul. Din perspectiva lexicologiei. sub aspect etimologic. Cum cuvântul este unitatea de bază (minimală) a lexicologiei încă de la originile ei. cuvântul este unitate lexicală. Contextul sau enunţul sunt doar implicate în procesul definirii cuvântului. de regulă. deci statistic etc. cât şi onomasiologică (semantică lexicală sincronică). lexicologia se relevă ca o ştiinţă eterogenă şi interdisciplinară prin însuşi obiectul ei. lexicologia se foloseşte de rezultatele şi instrumentele puse la dispoziţie îndeosebi de semantica modernă. în vederea unor clarificări sau a operării unor taxinomii. sub aspectul mecanismelor de formare a tuturor creaţiilor lexicale noi. adică este autonom. Aceasta se face. definirea lui este esenţială.

Substituţia unui termen întăreşte această constatare: cf. Pentru a evidenţia acest lucru.d. 12. p. s-a pornit la elaborarea unei gramatici şi a unui 79 . ceea ce demonstrează valabilitatea permutării.. nu şi cu nume de tipul: pisica. întunecat etc.a. Frumos Ion desenează. elevat etc. Academia Franceză. Originile disciplinei se leagă de numele cardinalului Richelieu. Ion vorbeşte frumos. elevul ş. la a cărui iniaţiativă s-a înfiinţat. Desenează frumos Ion. bine. Maria. 12-14). Lexicografia se ocupă cu alcătuirea dicţionarelor. studentul. de unde rezultă că desenează şi vorbeşte sunt unităţi diferite. Distribuţia stabileşte contextele compatibile şi incompatibile fiecărui termen.). conservarea şi cultivarea limbii. p. oferim în cele ce urmează câteva repere ale domeniului desemnat de termenul în cauză. verbul desenează se combină numai cu un nume de fiinţă cu trăsătura [+ uman] (Gheorghe. de exemplu. deşi dicţionare elaborate după criterii şi cu metode nu foarte sistematice se înregistrează în număr foarte mare şi până la această dată. Verbul în cauză nu admite însă contexte adverbiale de tipul: perpendicular. Deşi se înregistrează diferenţe în fiecare formulare. Autonomia cuvântului. în 1634. încet. verbul vorbeşte se poate combina cu: frumos.Propoziţiei Ion desenează frumos. sensul global menţionat se păstrează. atunci ca şi azi. Pentru că am menţionat la începutul acestui subcapitol termenul lexicografie. Pe de altă parte. toate având un înţeles global (o anumită persoană face o anumită acţiune într-un anumit fel): Desenează Ion frumos. caloriferul etc. (vezi despre contextele reperate şi diagnostice în Limba română contemporană. îi corespund cinci formule de permutare (după toate poziţiile). Ca o primă modalitate de atingere a acestor obiective.m. mult. distribuţia. termenul supus analizei nu trebuie înlocuit cu un sinonim (desenează cu sinonimul parţial pictează. clar. Obiectivele principale erau. Ion frumos desenează. S-a dezvoltat ca ştiinţă de-abia în secolul al XX-lea. oblic. Schimbarea sensului global se datorează deci substituirii termenilor şi nu permutării lor. de exemplu). ibidem. cit. Frumos desenează Ion. în funcţie de poziţia cuvintelor. vezi şi subcap. tare. De exemplu. op. În acest caz se anulează efectele substituţiei şi este nevoie de o nouă probă. manual.

în special.). Un vorbitor cult recunoaşte aproximativ 30. Disponibilitatea lexicală. 80 . Aşadar. Cunoaşterea. 4. Lexicografia se foloseşte în vederea sistematizării articolelor de dicţionar (tipologia dicţionarelor fiind extrem de diversă) de rezultatele cercetărilor din domeniile lexicologiei (aceasta punând la dispoziţie informaţii despre structura vocabularului. pentru că mobilitatea vocabularului împiedică un inventar complet şi definitiv. despre mobilitatea lui etc. mediul formativ.dicţionar ale limbii franceze. ci şi foarte eterogenă. depinde de foarte mulţi factori: gradul de inteligenţă. gramaticii şi foneticii. Vocabularul limbii române contemporane DEFINIŢIE GENERALĂ Vocabularul contemporan al unei limbi reprezintă totalitatea cuvintelor utilizate în sincronie la toate nivelurile limbii. am preferat să oferim o schemă tipologică a dicţionarelor − evident. imaginaţi şi alte exemple prin care să demonstraţi autonomia cuvântului ca unitate lexicală cu ajutorul operaţiilor de permutare. Aceasta înseamnă că. substituţie şi distribuţie. Pentru a nu afecta coerenţa materialului de faţă. vocabularul pus la dispoziţie de dicţionare este unul ideal. etimologiei. Pe de altă parte. despre posibilităţile de organizare. semanticii (lexicografia este interesată. niciun vorbitor nativ al acelei limbi nu cunoaşte în totalitate masa vocabularului. Plecând de la exemplul dat pentru demonstrarea calităţii de unitate minimală a cuvântului pentru lexicologie. vorbitorii cunosc numai o mică parte a masei vocabularului şi folosesc o şi mai mică parte din această secţiune care este nu numai mobilă. gradul de instrucţie şi de cultură etc. în afara vocabularului fundamental al unei limbi.000 de cuvinte. Este evident însă că termenul „totalitatea” nu trebuie înţeles în mod absolut. de semantica lexicală). 8. aspect al competenţei lingvistice. care pune în evidenţă asemănările şi deosebirile. Dicţionarele se află în relaţie directă cu semantica modernă prin principiul metodologic comun aplicat: studiul relaţional al cuvintelor. fără pretenţii de exhaustivitate − şi un scurt istoric al lexicografiei româneşti în Anexa 2 a cursului.

Folosirea, aspect al performanţei lingvistice, depinde de diverse contexte: adaptarea în relaţie cu interlocutorul, adecvarea la situaţia de enunţare, actualizarea unui limbaj de specialitate în funcţie de profesia vorbitorului, selectarea anumitor forme în cazul discursului scris (şi el posibil în nenumărate variante: după destinatar, după subiect...) etc. Recunoaşterea de către vorbitor a unor cuvinte (aspect al competenţei lingvistice, dar şi al performanţei lingvistice dintr-o anumită perspectivă) ca aparţinând limbii lui materne este posibilă dată fiind existenţa în aceste cuvinte a cel puţin unei caracteristici specifice limbii în cauză (o asemănare fonetică, structura morfematică etc.).

De cele mai multe ori, datorită acestor indici de formă, recunoscuţi spontan, şi datorită indicilor de conţinut (afixe purtătoare de sens, context, informaţie etimologică), vorbitorul poate chiar să depisteze sensul acestor cuvinte. Am menţionat fenomenele cunoaşterii, recunoaşterii şi folosirii cuvintelor, deoarece ele se află în directă legătură nu numai cu actualizarea unei limbi, ci şi cu protejarea şi cultivarea acesteia.

!

Prin microtestul propus mai jos, dorim să ilustrăm cum se poate identifica sensul corect al unui cuvânt chiar dacă, presupunem, el nu a mai fost reperat de anumiţi vorbitori în vreun context anterior. Rezolvarea va încerca să evidenţieze elementele care ţin de ceea se numeşte disponibilitate lexicală. Este evident, că în cazul vorbitorilor non-nativi, această disponibilitate este mult diminuată. Exemplu Indicaţi sensul corect al cuvintelor:

1. inextricabil a) complicat; b) care nu se strică. 2. interpolat a) supus interogatoriului de către INTERPOL; b) inserat; c) somat să răspundă.

3. verbiaj a) vertij; b) logoree. 4. ventriloc a) fiinţă fabuloasă care mănâncă luna şi soarele; b) cavitate naturală în anumite organe; c) care vorbeşte fără a articula.

81

REZOLVARE: 1 a. Se recunoaşte cuvântul ca aparţinând limbii române după sufixul -bil. Se elimină sensul b) în conformitate cu principiul „prieteni falşi” (< (engl.) false friends; de ex., (engl.) library seamănă cu librărie din română, dar înseamnă „bibliotecă”). Aşadar, nu se va considera drept corectă acea variantă care conţine un cuvânt foarte asemănător cu cel dat în cerinţă sau care propune o definiţie (corespunzătoare unui cuvânt existent în limbă – ca la 2 c, 4 a, b – sau artificială – ca la 2 a) al cărei cuvânt corespunzător este asemănător fonetic cu cel din cerinţă. 2 b. Se recunoaşte cuvântul ca aparţinând limbii române după sufixul participial -at. Se elimină sensurile a) (care propune o definiţie artificială) şi c) (definiţie căreia îi corespunde lexemul interpelat). 3 b. Se elimină sensul a) pe principiul „prieteni falşi”. 4 c. Se elimină sensurile de la a) şi b) conform aceluiaşi principiu (a) – vârcolac, b) ventricul). actualizarea unei limbi, ci şi cu protejarea şi cultivarea acesteia.

!

Sunt situaţii în care informaţia etimologică ajută la depistarea sensului. Ilustrăm acest aspect printr-un enunţ pentru care sunt imaginate variante.

Sensul cuvântului dipsoman este: a) capsoman; b) persoană care simte nevoia patologică de a consuma băuturi alcoolice; c) specialist în scufundări la mare adâncime. Dacă varianta a) se elimină ca fiind evident artificială (capsoman este un cuvânt destul de frecvent în limba vorbită şi înseamnă „greu de cap”, „lipsit de inteligenţă”, dar şi „îndărătnic, încăpăţânat”), varianta c) poate crea dificultăţi celor care fac legătura între deep (< engl. „adânc”) şi o eventuală adaptare a lui fonetică în română la [dip]. Lăsând la o parte explicaţii mai ample care comportă o discuţie din perspectiva istoriei limbii şi a dinamicii vocabularului, credem că sensul corect b) se poate depista prin recunoaşterea elementului component -man (regresiv din fr. manie „manie”) şi sensul asociat „nevoie patologică”. Imaginaţi variante de răspuns la o cerinţă identică pentru cuvintele: foburg, pinacotecă, specios, apocrif.

82

DEFINIŢIE Vocabularul limbii române contemporane reprezintă mulţimea cuvintelor în uz începând cu mijlocul secolului al XIX-lea, de când datează modernizarea morfosintaxei, sintaxei şi a lexicului. Modernizarea s-a produs în mai multe direcţii, însă a atins în primul rând aspectul cult, normat, al limbii, adică limba literară (standard). Prin urmare, studiul vocabularului limbii române contemporane nu se arată interesat de arhaisme sau de sensuri arhaice, ele reflectând perioade vechi ale limbii, sau de regionalisme, acestea fiind variante strict teritoriale ale limbii (ele fac obiectul investigaţiei dialectologice). Arhaismele şi regionalismele fac obiectul de studiu al lexicologiei doar în măsura în care ele mai întreţin vreun raport cu limba literară sau cu uzul actual în anumite contexte de enunţare. De pildă, nu intră în preocupările lexicologilor care studiază vocabularul contemporan al limbii române arhaisme precum: gubav („lepros”), eftenşug („îndurare”), împieliţa („a (se) întrupa”), englendisi („a se amuza”), gulgulea („răscoală”) ş.a.m.d., cuvinte ieşite din uz în secolul al XVII-lea. Se preocupă însă în analizele lor de arhaisme precum: caftan („manta scumpă, simbol al ridicării în rang”), giubea („haină lungă din postav”), hanger („pumnal scurt încovoiat”), hatman („rang boieresc”) etc. Primele sunt studiate de istoria limbii. Cele din urmă apar în literatura beletristică sau în lucrări de factură istorică, deci în produse ale culturii contemporane. În ceea ce priveşte regionalismele, lucrurile stau la fel ca în cazul arhaismelor. Regionalisme, precum următoarele, nu interesează din perspectiva amintită: bic („taur”), răipelţ („chibrituri”), iorgan („plapumă”) – folosite numai în Banat; povidlă („magiun”), mancă („doică”), berbeşi („floricele de porumb”) – folosite numai în Moldova; măşini („chibrituri”), paradaică („pătlăgea roşie”), lepedeu („cearşaf”) – specifice graiului crişean; potică („farmacie”), străfin („strănut”), pepini („castravete”) – specifice zonei Maramureşului; a se surliga („a se cocoţa”), garniţă („căldare”), şteajăr („par mare”) – întâlnite numai în Oltenia (primul) şi în Muntenia. În schimb, din motivul arătat mai sus, sunt avute în vedere cuvinte regionale ca: popuşoi („porumb”), cătană („soldat”), ortac („prieten, tovarăş”), păcurar („cioban”) etc. Studiul vocabularului este, în esenţă, sincronic (deşi se foloseşte şi de rezultatele etimologiei – disciplina lingvistică al cărei obiect de studiu este constituit de formele şi înţelesurile originare ale cuvintelor şi de evoluţia acestora), iar, din perspectiva analizei 83

structurii stilistice a limbii, este şi stilistico-funcţional (pentru că ia în considerare variantele funcţionale: poetice, ştiinţifice, administrative etc.). Aşadar, sintagma mulţimea cuvintelor în uz, din definiţia vocabularului contemporan al limbii române, vizează toate aspectele sub care apare limba română în actuala etapă de dezvoltare a culturii naţionale. Să ne reamintim... arhaismele sunt cuvinte, forme fonetice sau gramaticale ieşite din uz; regionalismele sunt cuvinte forme fonetice sau gramaticale sincrone cu limba literară (standard), dar utilizate numai în anumite zone în care se vorbeşte limba naţională respectivă; după criteriul nivelului lingvistic la care se manifestă, atât arhaismele, cât şi regionalismele se clasifică în: fonetice, gramaticale, lexicale şi semantice.

Exemple Ilustrăm mai jos identitatea tipologică după nivelul lingvistic a arhaismelor şi regionalismelor. a) arhaisme fonetice: alhimist, chioftea, a) regionalisme fonetice: (mold.) cochil, estremă, pretest, prinţip (cf. alchimist, chiftea, extremă, pretext, principiu) etc. livadei, boalei, (pers. 3, pl.) omorăsc (cf. mâini, găuri, livezii, bolii, omoară) etc. c) arhaisme lexicale: caftan, hatman, (munt.) deşte, (mold., criş., mar., băn.) câne (cf. copil, degete, câine) etc. râză, puind; (criş.) o zâs cata min’e (cata = către); (băn.) vreaş cânta (cf. să râdă, punând; mi-a zis; aş cânta) etc. (criş.) tenchi, (mar.) pepini, (băn.) oghial, (munt.) ciozvârtă (varză, porumb, castraveţi, plapumă, bucată) etc. prost (din expr. „a ţese în prost”), „simplu, fără model”; (gr. criş.) prunc, „copilandru” (cf. „credul, naiv”; „sugar”) etc.

b) arhaisme gramaticale: mânuri, gaure, b) regionalisme gramaticale: (munt.) să

giubea, icosari, iminei („manta de gală”, c) regionalisme lexicale: (mold.) curechi, „rang boieresc”, „haină lungă şi largă”, „cercei”, „pantofi cu vârful acuţit şi încovoiat”) etc. tabără”; recenzie, „recensământ”; pumn, „unitate de măsură pentru lungimi” (cf. „a năvăli”, „prezentarea succintă a unei opere la apariţie”, „palmă închisă”) etc.

d) arhaisme semantice: (a) tăbărî, „a aşeza d) regionalisme semantice: (gr. mold.)

84

mânuri. în ordine. gramaticale şi lexicale: a) b) c) mnireasî. gramaticale şi lexicale: a) frunce. 6. Sensul adjectivului sagace este: a) (persoană) agitată patologic. Test de autoevaluare (vezi rezolvarea în Anexa 1) Răspundeţi cerinţelor: 1. Indicaţi seria care conţine. c) paispridzîăşi. c) cochil. arhaisme fonetice. b) orighinal. prinţip. Indicaţi seria care conţine. c) deşte. ţintirim. regionalisme fonetice. oglindei. c) trăsătură comună eroilor din vechile saga. b) care pricepe uşor şi repede ceva. vremi. giubea. delimitează net domeniul lexicologiei şi descrie raporturile lexicologiei cu alte discipline ale limbii. În ultima secţiune se defineşte vocabularul contemporan. gramaticale şi lexicale: a) prinţip. regionalisme fonetice. Sensul cuvântului apocrif este: 85 . mânuri. popuşoi. b) alhimie. cu aplicaţie la limba română. arhaisme fonetice. în ordine. curechi. să spuie. livadei. în ordine. oglindei. Indicaţi seria care conţine. 2. cucuruz. 4. în ordine. orighinal. (ei) face. hanger.8. centruri. Indicaţi seria care conţine. gramaticale şi lexicale: a) orighinal. Rezumat Unitatea de învăţare 8 prezintă conceptele operaţionale în studiul vocabularului.6. 8. oghial. mânuri. omorăsc. 3. b) prinţip. giubea.5. copârşeu. caftan. livadei. icosari. cucuruz. 5.

b) scriere religioasă necanonică. b) oraş medieval. c) colecţie de imagini speciale luate din puncte înalte. 10. c) totalitatea persoanelor care descind din acelaşi strămoş. b) care poate fi înţeles numai de iniţiaţi. Sensul cuvântului speţă este: a) cheltuială suportată de stat. 7. folosite în topografie şi cartografie.a) compusul chimic al apei cu carbonaţi de fier. c) cartier periferic al unui oraş mare. Sensul cuvântului foburg este: a) specialitate de cârnaţi din zona Burgundiei. c) reacţie chimică a azotului cu eterul. b) muzeu botanic al speciilor de conifere dintr-un areal specific. c) alfabetul limbilor evrite. 8. Sensul cuvântului ezoteric este: a) accesibil tuturor. Cuvântul pinacotecă înseamnă: a) muzeu în care se păstrează o colecţie mare de tablouri. 9. 86 . b) pricină adusă spre rezolvare înaintea unui organ de jurisdicţie.

.. 9... 87 .să înţeleagă coordonatele dinamicii vocabularului din perspectiva factorilor de organizare descrişi......5.................................................. ................................................... 9................................................. 100 9............1...88 Organizarea vocabularului.......97 Rezumat.................87 Obiectivele unităţii de învăţare... DINAMICA VOCABULARULUI.... 9..............4................... 9......4............................................................ FACTORII DE ORGANIZARE A VOCABULARULUI Cuprins 9..........................6..... Durata medie de parcurgere a acestei unităţi de învăţare este de 1½ h.........4.2................ 9........4.................4................3.....89 Factorul psihologic....... Structura vocabularului este descrisă prin prezentarea fiecărui factor cu funcţie de organizare.......................................................................... VOCABULARUL CA MULŢIME..................................................Unitatea de învăţare 9..........................87 Câmpuri / subansambluri lexico-semantice.să înţeleagă structura vocabularului privit ca mulţime................ 95 Factorul etimologic......................89 Factorul frecvenţă..................................... 100 Test de evaluare..................................4................ Introducere....... 9........1..5..............4........................... 90 Factorul stilistico-funcţional.......... Introducere Unitatea de învăţare 9 introduce noţiunea de câmp lexico-semnatic în vederea înţelegerii vocabularului ca mulţime...............3...........1......... 9.............................. 9............................... 9............. 9..........................................................2..................93 Factorul semantic................. studenţii vor fi capabili: ........... 9................................................................... Obiectivele unităţii de învăţare 9 După parcurgerea unităţii de învăţare.............................2..........

vocabularul este o mulţime sau un ansamblu. se adaugă alte caracteristici. Un exemplu foarte la îndemână este acela al vechii practici a lexicografilor de a aranja cuvintele-titlu (sau „intrările”) în ordine alfabetică. câmpul mare al numelor de rudenie se divide în subansamblurile lexico-semantice 88 . palat. Acelaşi cuvânt. Câmpuri / subansambluri lexico-semantice Am văzut în capitolul anterior că autonomia este caracteristica esenţială a cuvântului. iar în propoziţii cuvinte. dar cu înţelesul {spaţiu cu diverse destinaţii. hotel. han. înţelegem aceasta nu în sensul de independenţă. chioşc.3. cuvinte şi grupuri de cuvinte asociate după un sens mai general. cazarmă. construcţie mică în care se aşază vara războiul de ţesut). palat. atâtea submulţimi câte litere are alfabetul limbii respective. La fel. Din această perspectivă.) sălaş. în felul acesta. Subansamblurile lexico-semantice (se admite şi denumirea „câmp lexico-semantic”) sunt câmpuri semantice stabilite mai riguros. Submulţimile sau subansamblurile vocabularului sunt puse în evidenţă în măsura în care. De exemplu. construcţie modestă}. bloc. de exemplu). după un număr mai mare de seme (trăsături semantice) comune. hardughie etc. ci în acela de dependenţă relativă. foişor. seme cu gradul cel mai mare de repetabilitate în formula componenţială a lexemelor (lexem = cuvântul contextualizat) susceptibile de a forma un câmp lexico-semantic. edificiu. azil. Dacă se pleacă de la înţelesul {construcţie cu destinaţia „de locuit”}. hală. Câmpul lexico-semantic al numelor de rudenie. Când spunem autonomie. cabană (de vară. decupează paradigmatic din vocabularul unei limbi un fragment ale cărui unităţi lexicale sunt „nume”. la autonomie. gheretă. dacă accepţia de pornire se restrânge şi mai mult – {construcţie. sanatoriu. cămin. cămin. bordei. şi memorarea totodată. Vocabularul îşi relevă. câmpul generat de cuvântul „casă” cu înţelesul {spaţiu cu diverse destinaţii. de pildă. Dacă ultimul sem se decompozează în semele /naturală/ şi /socială (prin alianţă)/. vilă. adică substantive (sem de categorizare gramaticală) şi au următoarele seme lexicale şi substanţiale: /relaţie/. locuinţă temporară}: cămin (studenţesc. /(de) rudenie/. magazie etc. generează câmpul: argea (pop. de vânătoare etc. cabană etc. Submulţimi rezultate după acest criteriu pot fi câmpurile semantice. bloc. internat. câmpul va selecta numai termeni care corespund sensului menţionat: imobil. clădire. bordei. construcţie mare} include termeni ca: imobil. Învăţarea limbilor străine oferă un alt exemplu: îmbogăţirea. vilă. colibă etc. a totalităţii unităţilor autonome care sunt cuvintele. adică în cuvânt se includ obligatoriu foneme şi morfeme. colibă. a bagajului lexical se face mult mai rapid dacă vocabularul limbii respective este organizat după un criteriu semantic.9. clădire.

însă de folosit. va cuprinde peste 140. mulţimea omonimelor sau a paronimelor) ale cuvintelor sau/şi după semnificaţiile lor (vezi. adverbe primare fără funcţie sintactică.4. are un vocabular format din câteva sute de mii de cuvinte. pot fi incluse aici şi unele semiadverbe. factorul stilistico-funcţional. dar cu anumite valori) au frecvenţa cea mai mare în orice limbă. a antonimelor. în UI 14).000 de cuvinte. şi AMBARCAŢIUNE.caracterizate de semele menţionate (vezi despre câmpul numelor de rudenie. Sub raportul frecvenţei. cu sensul{construcţie mică}. Mai mult chiar. O limbă de cultură. Se adaugă la acestea. conectorii (cuvintele de legătură: conjuncţiile şi locuţiunile conjuncţionale. mulţimea sinonimelor. Pe de altă parte. 89 . unele cuvinte sunt absolut necesare construirii unui enunţ dezvoltat. Exemplificaţi. câmpurile semantice ale lexemelor: CASĂ. este de domeniul evidenţei că anumite cuvinte se utilizează mult mai des decât altele. cunoaşte şi recunoaşte aproximativ 30. în funcţie de criteriul de organizare a intrărilor. de la câteva mii până la zeci de mii de cuvinte (marele Dicţionar al limbii române. vezi. 9. s-a precizat deja că un vorbitor cult. bineînţeles cu alt statut gramatical. a avea şi a voi. elaborat sub egida Academiei. Organizarea vocabularului Organizarea vocabularului în subansambluri sau mulţimi se realizează. factorul semantic şi factorul etimologic. 9. a cuvintelor polisemantice).4.000 de cuvinte. după caracteristicile formale (fonologice sau morfologice. aşadar. Un dicţionar înregistrează. cu sensul {familie}. factorul psihologic. de exemplu. din aceeaşi perspectivă a frecvenţei.1. bazele (cuvinte. prepoziţiile şi locuţiunile prepoziţionale) şi auxiliarele (verbele a fi. împreună cu altele şi cu detaliile privitoare la structurarea lor. al utilizării efective. cum este şi româna. Factorul frecvenţă Factorul frecvenţă organizează statistic vocabularul. nu ne rămâne decât să descriem principalii factori de organizare a vocabularului şi modul efectiv în care aceştia conduc la organizarea acestuia: factorul frecvenţă.000 de cuvinte). prin cât mai multe unităţi. ceea ce presupune şi un grad avansat de instrucţie. pe lângă ce s-a exemplificat deja. Din acest punct de vedere. foloseşte aproximativ 10. Principiile generale fiind expuse.

la perioade foarte mari de timp.4..). Moles (reprodusă în Limba română contemporană. se admit ca unităţi ale fondului principal lexical şi cuvinte ca: atom. 2% autohtone.500 de cuvinte de diferite origini: 60% latineşti. Tot statistica lexicală (care are metode şi instrumente specifice de lucru) a demonstrat că numărul cuvintelor celor mai frecvente se ridică la circa 4. cu mare putere de derivare şi compunere sau cu capacitatea de a intra în locuţiuni şi expresii). omonime etc. cit. 20% slave vechi. antonime. 90 . sub 1% turceşti. posibilă oricând. maşină). se înţelege. linie. dar foarte greu. de exemplu. ceea ce duce la fructificarea vocabularului în ansamblu (în sensul unei dinamici a vocabularului).. d) o modalitate de apreciere a raportului dintre dezvoltarea lexicală internă şi împrumut. indiferent de apartenenţa socioculturală sau de specialitate. ci şi pe cea a lexicului general. de toţi vorbitorii unei limbi. între numărul de ocurenţe al cuvintelor-bază şi al derivatelor lor. Fondul principal lexical al limbii române (unii cercetători îl mai numesc şi vocabular reprezentativ) include aproximativ 1. b) o modalitate de explicare a forţei de dezvoltare lexicală internă prin comparaţia. Prima modalitate de manifestare a factorului psihologic corespunde calităţii acestuia deorganizator. Rezultă că fondul lexical asigură coeziunea şi stabilitatea unei limbi prin însăşi stabilitatea lui (modificări mai survin. Cuvintele fondului lexical sunt folosite. care generează divizarea vocabularului într-o parte activă şi una pasivă. 3% de diverse origini (Al.majoritatea vechi.2. Majoritatea cuvintelor din fondul principal lexical desemnează noţiuni fundamentale şi sunt polisemantice. 177-178. rezultatele obţinute individual extinzându-se la colectivitate. Statistica este aşadar în măsură să introducă în studiul vocabularului (ibidem): a) o ordine efectivă de interpretare a utilizării unităţilor prin stabilirea frecvenţei lor. Factorul psihologic Factorul psihologic organizează şi asigură dezvoltarea nu numai a lexicului individual. c) o modalitate de clasificare a diverselor tipuri de cuvinte (după criteriul lexico-semantic): sinonime. deşi sunt relativ recente. 1957). Vocabularul activ este format din cuvintele întrebuinţate efectiv în toate împrejurările în care un vorbitor construieşte şi exprimă mesaje. p. op. O reprezentare grafică foarte sugestivă a vocabularului pe baze statistice aparţine lui Abraham A. 6% internaţionale. Toate aceste elemente constituie fondul principal lexical al unei limbi. 9.000 de cuvinte în orice limbă de cultură. Graur. peste 1% greceşti. 5% cu etimologie necunoscută. puţin peste 2% maghiare.

cât şi de factorul psihologic. delimitate psihologic şi sub raportul frecvenţei. dar şi „familie” al lui casă) etc. Dacă receptarea s-a făcut adecvat.Vocabularul pasiv este format din cuvintele cunoscute sau recunoscute de un vorbitor. de sensul activ de „locuinţă” al lui casă. Disponibilitatea lexicală (posibilitatea recunoaşterii şi înţelegerii. a (se) trage spre casă (sensul de „origine. a face casă bună cu cineva (sensul „menaj. folosit azi cu alte sensuri. deci şi un lexic comun activ. În această zonă de graniţă se plasează acele cuvinte recunoscute şi înţelese de mai mulţi vorbitori. prin actul mediator al lecturii sau prin alte canale de propagare şi impunere a acestor cuvinte. aşadar colectiv. se poate vorbi şi de sensuri cu frecvenţă ø sau aproape ø: cf. se poate vorbi şi de sensuri active. Aceasta pentru că. determină vocabularul activ al unui individ în relevanţa lui comunicativă. vezi şi supra) este responsabilă de trecerea unor cuvinte din partea pasivă în cea activă prin insistenţa cu care sunt folosite de anumiţi vorbitori. care se află la marginea vocabularului pasiv. Sunt evident sensuri pasive spre deosebire. Creangă. are două aspecte: imitaţia şi creaţia. cu efecte cel puţin ilare (mai ales atunci când vorbitorul este pătruns de caracterul 91 . ca în cazul vocabularului. că bine m-a învăţat” (I. Imitaţia constă în preluarea de către un vorbitor a unor cuvinte auzite în diverse împrejurări. Tot aşa. A doua modalitate de acţiune a factorului psihologic. „Sfânt să fie rostul tătâne-meu. dar neîntrebuinţate decât foarte rar şi numai în contexte determinate. să nu uităm. Prin analogie cu părţile vocabularului. ale cuvintelor. frecvenţa depinzând atât de factorul sociocultural propriu-zis. în UI 8). Ceva similar se petrece şi în zona vocabularului pasiv mai apropiată de graniţa cu partea activă. Întrebuinţarea cuvintelor este din nou legată de factorul frecvenţă. comunicarea este un act în esenţa lui social. ca urmare a impresiei pe care i-au făcut-o sau a înţelegerii necesităţii includerii lor în bagajul lexical personal. ceea ce impune un cod comun. prin anumite scrieri. Anumite sensuri ale unor cuvinte sunt actualizate mai rar şi numai cu ajutorul unor expresii în care intră: cf. aceea de a acţiona ca element de dezvoltare a lexicului individual şi colectiv. respectiv pasive. Povestea lui Harap-Alb). căsnicie” al lui casă). Există şi reversul – reproducerea inadecvată. vezi supra. Există însă şi cuvinte cu frecvenţă ø sau apropiată de ø. imitaţia inteligentă permite reproducerea acelor cuvinte în alte combinaţii decât cea auzită (învăţarea terminologiilor profesionale comportă şi acest aspect al imitaţiei). unde se actualizează sensul de „povaţă părintească” al cuvântului rost (astfel de cuvinte se numesc arhaisme semantice. loc natal”. Iată cum factorul psihologic sub aspectul lui social. de pildă. Ele sunt „activate” mult mai rar.

164). în acelaşi timp. dorind să-i comunice unei prietene că a fost nevoită să-şi scurteze sejurul (exemplul este un fragment atestat de interacţiune verbală): „Dragă. (cf. Sau. Creaţia lexicală individuală are la bază un transfer şi el motivat de factorul psihologic. uşuratică”.). care îi explică pedant consoartei Efimiţa că legea în cauză (corect. generatoare de greşeli de limbă (etimologii populare. În limbajul poetic. am fost obligată să mă întorc mai repede acasă”. plasându-ne în cotidian. folosit iniţial cu precădere în limbajul ştiinţific. op. folosit evident cu sensul „obligată”. locuibil etc.. Respectând structura-bază (infinitiv + sufixul -bil). rezultatul fiind un cuvânt nou. prostia masculină. creaţiile (care pot fi şi transferuri cu expresie materială) sunt suverane. accidente fonetice etc. la români. Aceasta înseamnă că se dă unui cuvânt un sens pe care nu l-a avut anterior şi. de instrucţia precară sau de sărăcia culturală – sunt. (2) Transferul nu are expresie materială când se produce doar în conţinutul semantic. -ble. însă tot la cuvinte împrumutate. se spune gâscă unei femei considerate „proastă. iar cuvântul bou a ajuns să desemneze. Transferul se realizează în două feluri: (1) cu expresie materială şi (2) fără expresie materială. 92 . a început de ceva vreme să se extindă la nivelul limbajului administrativ şi în cel literar. este reluat prin verb. Aceste preluări defectuoase – determinate de neatenţie. de contextul minimal în care a fost receptat cuvântul. Acelaşi transfer stă şi la baza compunerii unor cuvinte deja existente. Limba română contemporană. incongruenţe semantice. p. au la bază mecanisme de asocieri uneori foarte greu depistabile – mecanisme demontate prin diverse tipuri de analiză ce se folosesc cu succes de rezultatele obţinute de analiza semantică. neroadă. mai mult. Spre exemplificare. „lege care prevede amânarea plăţii datoriilor”) ar însemna că „nimini să nu mai aibă drept să-şi plătească datoriile”. auzibil. lege de moratoriu. iată cum se exprimă o doamnă. Constatăm în această formulare o dublă greşeală: cuvântul fortuit (care are sensul „întâmplător”). accidente semantice. s-a transferat şi la teme neîmprumutate şi a generat formaţii lexicale analogice: apărabil. care nu are o legătură directă cu obiectul desemnat de suportul său material: astfel. sufixul neologic „-bil” < fr. netoată. îmbracă diverse forme de realizare. cit. deci fortuită de boala copilului. (1) Transferul cu expresie materială constă în ataşarea unui sufix sau a unui prefix la un radical sau la o temă cu care nu se mai aflase până atunci în relaţie.„elevat” al exprimării sale): Caragiale este un maestru în manipularea greşelilor de limbă cu diverse conotaţii – este deja de domeniul antologicului „legea de murături” a Conului Leonida. Transferurile de acest tip sunt mai mult sau mai puţin surprinzătoare.

. Acest aspect se află în directă legătură cu principiul economiei limbajului. produce însă goluri în comunicare şi. figură retorico-stilistică de substituţie totală la nivelul metasememelor). Alegerea cuvintelor este motivată – şi deci nu mai necesită precizări pentru receptor – în funcţie de situaţia de comunicare.a. „care lucru?”. „sobă de gătit”. Factorul stilistico-funcţional Factorul stilistico-funcţional vizează. dată fiind valoarea lor semantică de mare generalitate: lucru.3. care rezidă în tendinţa vorbitorilor de a întrebuinţa cât mai puţine cuvinte. Utilizarea acestor cuvinte fără determinări. alegerea cuvintelor în funcţie de situaţia de comunicare. dovadă întrebările de genul: „ce treabă?”. Se pot considera expresii ale economiei limbajului şi hiperonimele (cuvintele generice. Ele sunt urmate de răspunsuri în care termenul generic este înlocuit cu unul mai precis. este clar în ce anume constă treaba respectivă. desemnând o clasă întreagă: floare. când un bărbat care îşi sapă grădina este întrerupt dintr-un motiv oarecare de copilul său şi îi spune „Nu vezi că am treabă?”. de obicei.Găsiţi şi alte exemple de transfer cu şi fără expresie materială aparţinând limbii române. canine. Aşadar.4. chestiune (cu varianta familiară chestie). ovine etc. se apelează la cuvinte deja existente şi se plasează în contexte în care funcţionează ca un nou „semnificant” pentru noţiunea respectivă. „economia limbajului devine în cele din urmă media statistică dintre tendinţa emiţătorului spre economie de „corpuri” fonetice şi tendinţa inversă a interlocutorului de a primi precizări” (Limba română contemporană. şi ca o consecinţă a dezvoltării societăţii umane şi a progreselor ei în toate domeniile cunoaşterii.m. Cuvinte cu o mulţime de înţelesuri (care. de pildă. afacere. cit. demonstrativul asta etc. „ce fel de maşină?” ş. se află utilizarea frecventă a unor cuvinte pe care le-am putea numi asemice (prin analogie cu asemie. în esenţă.d. implicit. poate desemna foarte multe obiecte: „automobil”. 166-167. „locomotivă”. Ultimul. problemă. 9. op. O altă dovadă a dorinţei de rigurozitate a vorbitorilor.). p. „aparat de tuns iarba”. dorinţa de a le înlătura. „aparat de tocat carne” etc. fapt. treabă.). sunt puse în valoare de un context) sunt şi: a face. În perfectă consonanţă cu acest principiu. este reprezentată de faptul 93 . Polisemia este un nivel lexical ilustrativ pentru economia de mijloace într-o limbă: în locul împrumutării sau al creării de noi cuvinte pentru noţiuni care nu au semnificant. „aparat de ras”. maşină etc. a munci. La fel. este evident că maşina nu poate fi un „fier de călcat”. subl. n. Când cineva spune că a „făcut un accident cu maşina”.

alături de cuvintele de uz general. GS = partea din limba specială care trece în limba generală şi S = limba specială.. se evită la fel de asiduu sinonimia şi omonimia. op. în funcţie de terminologii văzute ca părţi integrante. etc. 168) în figura de mai jos. se grupează submulţimi lexicale specifice diverselor profesiuni – acestea sunt terminologiile. p. cuvintele din această secţiune au frecvenţa cea mai mare şi constituie sfera general-activă (sau lexicul fundamental. în sensul raportării fiecărui corp fonetic la un singur sens. Este de prisos să mai argumentăm lipsa conotaţiei în terminologii. acesta se mai poate clasifica în următoarele submulţimi: A – vocabularul cu termeni obligatorii pentru orice variantă a limbii. G GS1 S1 GS2 GS3 S3 S2 Din aceeaşi perspectivă a integrării terminologiilor în vocabular. după norme şi mecanisme particulare. Împrumuturile ori crearea de cuvinte noi se face controlat. Dar polisemia nu este singurul nivel evitat în terminologii. Baldinger (apud Limba română contemporană. Terminologiile culte (se mai numesc şi nomenclaturi) includ toate cuvintele dintr-un domeniu. B – vocabularul corespunzător nivelului mediu de cultură sau ceea ce se numeşte limbă 94 .că. cit. cu extensie la 4000 de cuvinte). Stratificarea vocabularului (şi totodată dinamica). este reprezentată de K. unde: G = limba generală. termenii tinzând către o precizie extremă.

ceea ce în alte regiuni se numeşte rindea sau rândea). dar şi altor ştiinţe (filozofia. antropologia). aceasta din urmă având un pronunţat caracter enciclopedic. op. desemnează pentru un tâmplar sau pentru un dulgher. ca element în esenţă afectiv. analiza cuvântului cap făcută de U. împreună cu tot ce implică ea. logica. cuvântul broască. De aceea. Se opune metodei onomasiologice. spre exemplificarea acestor două metode. în studiul vocabularului. psihologia. 462): 95 . sociologia. anume sensul. la locul lui de lucru.4. Factorul semantic Factorul semantic organizează vocabularul după înţelesul cuvintelor în calitatea lor de unităţi constitutive ale oricărui enunţ lingvistic. deoarece acesta se foloseşte de toate nivelurile limbii). Dat fiind că relaţia sens propriu/sens figurat stă la originea polisemiei. Însă expresivitatea. Organizarea după acest factor nu este deloc lipsită de dificultăţi. Redăm aici. anume stilistica. Ricken (preluată din DSL. C – vocabularul specific ştiinţelor şi tehnicii (nomenclaturile). există terminologii şi în limbajul popular.literară curentă (exceptând limbajul poetic. rezultate din specializarea termenilor din A (de pildă. aparţinând lingvisticii. care este studiat prin metode diferite.. distinct de A şi B. Metoda semasiologică asociază fiecărui semnificant (complex sonor) un ansamblu de semnificaţi (sensuri) susceptibili de a fi vehiculaţi de semnificantul supus analizei.4. face obiectul unei alte discipline lingvistice. definită prin opoziţie cu onomasiologia. are în vedere polisemia (sau omonimia) cuvântului. polisemia este un nivel foarte bine reprezentat. al cărei demers este invers: are în vedere toţi semnificanţii (sinonimele) care desemnează un anume semnificat. Altfel spus. aceasta este principalul factor „responsabil” de expresivitatea unei limbi. sub o formă rudimentară. acestea ţinând chiar de obiectul de studiu al semanticii. În acest curs ne vom ocupa de expresivitate numai sub aspectul unei analize stilistice de o natură cu totul specială (de orientare strict lingvistică) – înţeleasă doar ca o etapă a analizei sermantice – şi raportată în permanenţă la denotaţie. cit. semantica este cvasisinonimă cu semasiologia. p. În categoriile A şi B. nefiind supuse unei rigurozităţi funcţionale ca în cazul categoriei C. 9.

96 copil viţel pui . iapă .direcţia semasiologică individ. ins. apud Limba română contemporană. om vârf al unui obiect parte extremă cu care începe ceva parte superioară (sau anterioară) a corpului persoană care conduce o instituţie.. s-a propus o altă modalitate de organizare semantică a vocabularului pe două direcţii: inductivă şi deductivă. pe care nu le redă întotdeauna sistematic. 82)... redăm exemplul şi argumentarea oferite de lingvistul englez John Lyons (în Linguistique générale. Prin anii ’60 ai secolului XX. op. Dezavantajul acestei organizări este acela că nu evidenţiază decât un număr relativ mic de noţiuni. foarte uşor se pot produce deplasări ale cercetării: dinspre sensul cuvântului se poate aluneca spre calităţile obiectelor denumite. nu şi de a le explica esenţa (filozofică. şi nu rezolvă problema abstractelor. cit. epistemologică). Se porneşte de la o grupă de cuvinte stabilită intuitiv: bărbat taur cocoş . în 1931. cap şef căpetenie conducător superior . Direcţia inductivă are la bază ceea ce se numeşte analiză componenţială (sau în constituenţi). organizaţie direcţia onomasiologică Datorită diverselor accepţii care se dau sensului. cum le-a numit Jost Trier.. armăsar .. Un alt criteriu de clasificare semantică este acela al câmpurilor semantice (vezi şi supra) sau lingvistice.... p... Semanticii lingvistice însă îi revine doar sarcina de a studia cum sunt denumite şi înţelese lucrurile. mânz . femeie vacă găină ... Pentru ilustrare.. tocmai pentru că ele sunt reflectate în cuvânt. cel care a formulat teoria privitoare la câmpuri.

în opoziţiile taur / vacă / viţel nu pot fi introduse viţică sau viţea ş. iar. Avantajul incontestabil al acestui tip de analiză şi. înţelepciune etc. al organizării efectuate pe baza ei constă în descoperirea unor constante semantice minime ca factori de legătură între termenii unei serii. disperare. deoarece fiecare serie orizontală conţine o trăsătură comună diferită de aceea a seriei verticale. 97 . eliminarea din discuţie a sensului figurat. introducerea în aprecierea faptelor a unor criterii extralingvistice (de exemplu.a. minciună. La dezavantaje pot fi bifate: limitarea investigaţiei la serii stabilite intuitiv. s-a considerat că sexul nu este relevant. Astfel. pentru copil.5. Direcţia deductivă (sau conceptualistă) pleacă de la premisa că orice limbă conţine un număr de concepte universale semantice. zbor. Astfel. deoarece. analiza poate fi reprezentată sub forma unei matrice simple: mascul bărbat femeie copil taur vacă viţel + − Ø + − + (Ø) femelă − + Ø − + − (Ø) adult + + − + + − non-adult − − + − − + uman + + + − − − bovin − − − + + + Notă: Nu s-au luat în consideraţie diversele posibilităţi de metaforizare (vacă – „femeie planturoasă sau proastă” etc. dulap.4. prin etimologie.). limitarea numărului de termeni care constituie seria în cauză (de exemplu. implicit. pot fi caracterizate conceptual ca desemnând „obiecte fizice” cuvinte precum: piatră. lopată.Aceste cuvinte pot fi redate în formule ca: bărbat / femeie / copil ≠ taur / vacă / viţel. calitatea de bovin). din clasificarea zoologică.. nu se înţelege numai ştiinţa care urmăreşte şi explică dezvoltarea cuvintelor de la formele şi înţelesurile cele mai vechi până la formele şi înţelesurile actuale. curaj.d.m. Factorul etimologic Factorul etimologic trebuie luat în considerare pentru descrierea stadiului actual al limbii. 9. se vor subordona „obiectelor non-fizice” cuvinte ca: adevăr. Prin opoziţie cu „obiectele fizice”. copac etc.

case. spontane – a căror cauză este obscură). căsică. căsean. originar”). căscioară. O lege elastică este diftongarea lui e la ea. temporare. căsători. În ceea ce priveşte formele cuvintelor. cât şi sub acela al înţelesului. „sens adevărat. (2) a transformărilor fonetice neregulate (sau necondiţionate. caselor). constante (această caracteristică nu trebuie absolutizată. casei. casnic. dovadă fiind fluctuaţiile de tipul leage/lege. Sunt temporare pentru că acţionează într-o limbă numai până la formarea macrostructurii ei (moment după care sistemul fonologic al limbii respective nu mai poate fi modificat). v. ci şi formele regionale (casî. căsaş. sub care apar cuvintele unei limbi sau în conştiinţa vorbitorului. studiul etimologic sub aspectul formelor al cuvântului casă vizează nu numai formele literare evidenţiate de declinare (6 forme: casă. Etimoanele cuvintelor sunt afectate pe parcursul evoluţiei unei limbi atât sub raportul formei.). vechi. sau lipsa 98 .În aria ei de cercetare intră şi studiul genezei derivatelor şi compuselor fără referire obligatorie la evoluţia lor istorică. casele. Legile fonetice au următoarele trăsături: sunt inconştiente. Cauzele principale ale tuturor schimbărilor condiţionate. Există însă şi legi cu acţiune parţială: cele locale (sau regionale) şi cele cu acţiune mai elastică. însă termenul lege trebuie folosit având conştiinţa faptului că legile din lingvistică nu au acelaşi statut ca în ştiinţele exacte – s-a demonstrat deja că legile fonetice nu sunt imuabile). acestea fiind la bază tot condiţionate (ele însă nu au caracter sistematic. Sunt constante în sensul că afectează aproape toate cuvintele care prezintă context fonetic identic sau asemănător cu acela al cuvântului care a suferit primul transformarea. lexicologia se arată interesată de modul cum se modifică în timp etimonul unui cuvânt (< gr. căsnicie. se au în vedere: 1) toate aspectele pe care le iau cuvintele în flexiune (declinare. Pentru a putea explica formele actuale. O lege parţială locală este rotacismul (n intervocalic trece la r: inimă > irimă). Astfel. conjugare) şi 2) toate aspectele noi. căşile. progresive. căşi. ca şi ale accidentelor fonetice. (3) a accidentelor fonetice. Forma unui etimon se modifică prin acţiunea: (1) a transformărilor fonetice regulate (sau condiţionate. fenomen întâlnit numai în Maramureş (şi doar sporadic în zonele limitrofe). căsoi (căsoaie). căsătorie etc.. acestora li se mai spune şi legi fonetice. Ultimele două caracteristici sunt definitorii. diferenţierea se va accentua pe parcursul prezentării). La acestea se adaugă toate formele (vechi şi noi) obţinute prin derivare de la baza casă: căsuţă. vezi mai sus statutul legilor în lingvistică). casa.. sunt: a) influenţa sunetelor vecine şi b) contextul fonetic actualizat în lanţul vorbirii. literare sau regionale.

immutatio (înlocuire).. Spre deosebire de legile fonetice. Etimologia este preocupată şi de evoluţia grupărilor de cuvinte. acţiuni. acestea sunt descrise în amănunt în Anexa 2 a cursului(definiţiile şi exemplele. probabil din dorinţa de evitare a unor omonimii (merg/meargă). Prin urmare. în sensul că ele nu afectează decât accidental formele cuvintelor. Dată fiind importanţa accidentelor fonetice pentru studiul vocabularului (dar şi pentru alte discipline). în majoritatea lor. casă) este o deosebire de substanţă. „neam”. „mod de a trăi împreună” etc. prin pronunţia neîngrijită a lui celofan) şi trecerea lui a neaccentuat la ă (lege fonetică din care rezultă un nou fonem vocalic.acţiunii acestei legi în cazul unor forme. este evident că lexicologia se arată interesată de acest tip de cercetare. La tipul immutatio se aglomerează mai multe transformări care nu se explică numai prin poziţia în cuvânt a sunetului afectat. în cazul accidentelor fonetice. înlăturare). conservarea lui a urmat de -nn (annus > an) etc. se pot face şi după înţelesuri (vezi supra despre câmpuri semantice). fenomene şi de a trezi reprezentări ale acestora în mintea vorbitorilor. Fiecărui tip i se subordonează o serie de transformări după poziţia în cuvânt a sunetului sau a grupului de sunete afectat. ung(u)lam > unghie). Este evident că între trecerea accidentală (şi nefonologică) a lui e la o din čolofan (asimilare. „membri ai unei familii”. Aşadar. Încă din antichitate s-au identificat 4 tipuri majore de modificare a formei cuvintelor: adjectio (adăugare). se studiază evoluţia tuturor posibilităţile pe care le are un cuvânt de a numi obiecte. detractio (suprimare. sunt preluate din DSL). g’. gl (> k’. 99 . condiţiile transformării nu se pot formula decât prin înşirarea unor cuvinte în care s-a produs schimbarea enunţată. aşa cum s-a văzut la forme. pentru casă. dar şi după formarea unei limbi). accidentele fonetice sunt universale (nu sunt specifice pentru o limbă anume) şi atemporale (căci acţionează concomitent cu legile fonetice. idei. ci şi sensurile „clădire”. Cum asocierile reprezintă un proces dinamic. actualizate de anumite contexte. netransmiţându-se obligatoriu la altele cu context identic din punct de vedere fonetic. se cercetează toate înţelesurile: nu numai acela foarte frecvent de „locuinţă”. transmutatio (inversiune). O altă deosebire fundamentală este aceea că nu produc modificări fonologice. În opoziţie cu acestea se află legile care au acţionat fără excepţie: palatalizarea până la stadiul final a grupurilor consonantice cl. inexistent în latină: lat. Pe de altă parte. clavem > cheie. Grupări şi subgrupări. casa > rom. În legătură cu înţelesurile cuvintelor. accidentele fonetice nu au un caracter sistematic.

birou. tejghea. bob.9. b) Precizaţi cum se realizează direcţiile semasiologică şi onomasiologică (pe verticală / orizontală). arie. Factorul semantic). catedră.5. noptieră. banc. 9. rezultată prin analiză componenţială (vezi exemplul lui Lyons. pentru relevanţa contextuală a trăsăturii. ilustraţi direcţiile semasiologică şi onomasiologică în cazul următoarelor cuvinte: ambala. pentru relevanţa trăsăturii. pentru absenţa trăsăturii. de ţinut MASĂ birou tejghea banc noptieră gheridon catedră birou obiecte uzuale de expus obiecte ornamentale de lucru intelectual de lucru manual de lucru comercial 100 . bun. barem. Test de evaluare 1. ±. redat în subcap. 2. baie.6. folosind următoarele notaţii: +. –. Ricken cuvântului cap (redată în acest capitol) şi folosind DEX-ul (pentru depistarea sensurilor). Factorii de organizare a vocabularului descrişi în acest capitol sunt cei în măsură să explice dinamica acestuia. gheridon. Rezumat Unitatea de învăţare 9 prezintă vocabularul ca mulţime. Prezentarea lor succintă este urmată de descrierea diverselor aspecte pe care le comportă modificarea vocabularului şi a mecanismelor care le generează. banc. Având ca model analiza făcută de U. Fie următoarea serie de termeni: masă. a) Completaţi în tabelul de mai jos matricea seriei.

................................................................. 10...................................4..........4.......... Durata medie de parcurgere a acestei unităţi de învăţare este de 2 h.................. .......................... 108 10................... Introducere...................... 10................ Rezumat...............................103 Atracţia paronimică........ tropii implicaţi....101 Evoluţia semantică: direcţii de modificare a sensului.................................... De asemenea............ GREŞELI DE NATURĂ LEXICO-SEMANTICĂ Cuprins 10.................... Introducere Unitatea de învăţare 10 prezintă modul în care pot fi afectate înţelesurile cuvintelor... 107 10...............3........................4............. 10.................................................Unitatea de învăţare 10......................... 10........6.......101 Obiectivele unităţii de învăţare..... studenţii vor fi capabili: .....1...................102 Greşeli lexico-semantice – „stilul relaxat”.................să identifice cauzele diverselor evoluţii semantice.să înţeleagă mecanismele care afectează înţelesurile cuvintelor... Alte greşeli lexico-semantice.......5............... 101 ...................... Test de autoevaluare................ 10.............. 105 Etimologia populară..................1....... 10...... sunt descrise cele mai frecvente greşeli lexico-semantice care afectează diacronic/sincronic lexicul limbii române.........4...... Obiectivele unităţii de învăţare 10 După parcurgerea unităţii de învăţare.......4..... EVOLUŢII SEMANTICE... 103 Pleonasmul...3.1....... 10............ cauze..........să identifice greşelile lexico-semantice şi să le demonteze mecanismele................................ .....2.................. 105 Accidentul semantic.4.... 109 10.4.................. descrie principalele cauze care generează evoluţia semantică a cuvintelor şi direcţiile de evoluţie din această perspectivă..............................................................................................................................5.....2 10........................................................... 107 10................2........................

3) (fig.3. Extensiei iniţiale. Exemplele care urmează ilustrează direcţiile de evoluţie semantică menţionate. -ĕre). metonimia şi sinecdoca (tropi bazaţi pe contiguitate). două sensuri denotative şi unul figurat (cu diverse nuanţe actualizate de anumite contexte): 1) „a se repezi”. Schimbările pot fi cantitative (metonimia şi hiperbola) şi calitative (metafora şi sinecdoca). semnificaţia cuvântului fiind în discuţie. cauze. Cel mai des aduşi în discuţie sunt tropii: metafora. a început să desemneze „luptă.-cr. înregistrat în secolul al XVI-lea. Cuvântul război are etimon slav: < (sl. relevant pentru direcţia de selecţie a sensului într-o primă fază). Provenienţa etimonului interesează mai puţin. prin tropi (figuri ce presupun modificări de sens). Verbul a peţi avea în latină. a solicita”. cuvântul se folosea fără determinantul in matrimonio. Prin înlăturarea conotaţiei depreciative. 2) „a cere. tropii implicaţi Modificarea înţelesurilor cuvintelor se interpretează. Evoluţia semantică: direcţii de modificare a sensului. Principalele direcţii de evoluţie semantică sunt lărgirea (extensia) de sens sau restrângerea de sens. de la „vite” la „avuţie”. S-au propus două etimologii: < (mgh. succesiune de lupte” sau „a se lupta”. 102 . prin restrângere de sens. jaf. În limba română actuală cuvântul a ajuns să însemne. Acestea pot fi însoţite de înnobilarea de sens sau de degradarea (deprecierea) de sens. hiperbola (tropi bazaţi pe asemănare). de unde provine (< peto. războinic. cu sensul „a cere în căsătorie”. Derivarea pe teritoriul limbii române cu -nic (sufix tot de origine slavă ca şi rădăcina) a dus la apariţia unui nou cuvânt. a tinde către ceva/cineva”. omucidere”. A fost prefixat pe teren românesc cu răz-.) marva (vite). i-a urmat o alta care corespunde sensului actual de „orice produs care întruneşte condiţiile pentru a intra în circuitul comercial” (nu discutăm aici diversele conotaţii relativ recente ale cuvântului în limbaj argotic).) „a dori. „a ataca”. Exemple Cuvântul marfă a intrat în circulaţie în limba română în secolul al XVI-lea cu sensul restrâns „vite” şi cu unul mai general. în secolul al XVII-lea încetând să mai însemne „tâlhărie”. menţionăm numai sensul „a cerşi”. „avuţie”. în linii generale. numai acest lucru (fără a consemna aici toate etapele de evoluţie semantică a cuvântului.10. „tâlhărie.) boĭ.) marha (vite) sau < (sb. În latină. pentru verbul omograf.

prin degradare de sens. dezacordul gramatical (între subiect şi predicat. misellus) este „slab. 103 . se realizează ca o repetiţie de sens în anumite condiţii sintactice. pentru cei în al căror discurs se manifestă.1. între subiect sau articol şi substantivul determinat etc. căci sensul originar al cuvântului (< lat. Greşeli lexico-semantice – „stilul relaxat” Greşelile lexico-semantice vizează cel mai adesea formele neologice şi apar în exprimarea scrisă/orală a unor vorbitori relativ/foarte puţin instruiţi. netrebnic.. pentru exemplele de mai sus. Îngrijorătoare este amploarea fenomenului din ultimele decenii. Pleonasmul DEFINIŢIE GENERALĂ Pleonasmul este un tip de redundanţă constând în repetarea aceluiaşi semnificat prin semnificanţi diferiţi.Acesta nu numai că a beneficiat de evoluţia anterioară de sens. nonsensul nu sunt nici ele tocmai rare. ostaş care ia parte la un conflict armat”. tautologia.. eventualii tropi implicaţi în evoluţiile semantice descrise. ceea ce a determinat-o pe Valeria Guţu Romalo să vorbească (în Corectitudine şi greşeală. Identificaţi.) despre existenţa unui stil relaxat. nemernic. nenorocit” şi chiar „infirm”. Mai mult. din păcate. viteaz” (dar şi cu „bătăios”.4. în special în limbajul mass-mediei. ci – prin înnobilarea semnificaţiei – desemnează un „luptător. termen deloc onorant. Cuvântul mişel are azi. Truismul. se înregistrează în ultima vreme (după 1989) şi o nedorită interferenţă a stilurilor. La acestea se adaugă greşeli la nivelul sintaxei: anacolutul (dezacordul extins). laş. sens adesea asociat cu „brav. Cele mai frecvente sunt: pleonasmul. în majoritatea situaţiilor. 10. op. Evoluţia în sensul deprecierii este clară. o încărcătură peiorativă evidenţiată de sinonimele: (om) de nimic. incompatibilitatea semantică. josnic. forme particulare de dezacord sunt silepsa – acordul după înţeles – şi zeugma – acordul prin atracţie). fricos.. sărac. atracţia paronimică. cit. 10.4. curajos. etimologia populară şi accidentul semantic. în limbajul multor vorbitori ai limbii române contemporane.. sens nedeterminat sub aspectul conotaţiei pozitive). ticălos.

. a încerca 104 . c) repetiţia sensului unui element formativ printr-un determinant cu acelaşi sens: a reveni din nou. cit.. a fost dezvelită o placă comemorativă în memoria eroilor. în jur de vreo douăzeci. diferenţierea realizându-se contextual. posibilitatea nemijlocită de a fi în (a lua) contact direct cu.. Multe dintre aceste pleonasme (numite „latente” de Th... Hristea) circulă în diverse limbi. caligrafie frumoasă (gr. parţial prelucrate. averse „ploaie torenţială de scurtă durată”). în procent de trei la sută etc. a se adăuga aditivi etc.) alium „usturoi”]. la acestea se adaugă exemple personale). s-a sinucis singur. labor „muncă”) etc. mijloace massmedia. autobiografia mea. legi ce urmează a fi abolite în urma iniţiativei. după DSL.. „cantitate de roade dintr-o anumită perioadă” /vs/ „culegere. cf. • Pleonasmele intolerabile – (majoritatea) sunt pleonasmele care se realizează ca redundanţe evidente: a) repetiţia unor forme apropiate: fapt ce a făcut ca. -oi).) ustulare]) + suf. a se bifurca în două. • Pleonasme parţial justificate – este cazul structurilor în care unul dintre termeni are mai multe sensuri. usturoi < ustura [< (lat. starea continuă să fie menţinută.: Culesul recoltei nu se face mecanizat la noi. muncă laborioasă (lat. /vs/ Primul cules al recoltei de roşii a început. a convieţui împreună.. a avansa înainte (fr. prevăzut în vederea.. strângere a recoltei” → pleonasm O sintagmă mai degrabă tolerată decât justificată este ploaie în averse. op. dar nu şi aversă/averse de ploaie (fr. a scădea hipoglicemia sângelui. kronos „timp”). a mai repeta încă o dată.După gradul de inadecvare... repetiţia de sens fiind facilitată de nerecunoaşterea sensului etimonului unuia dintre termeni: a cronometra timpul (gr. adunare festivă consacrată sărbătoririi lui. pleonasmele sunt de diverse tipuri (definiţia şi exemplele sunt preluate. b) sinonime aflate în strictă vecinătate: aproximativ peste o sută. • Pleonasme mai greu recognoscibile – unele pleonasme s-au impus în limbă la un anumit moment dat şi pot fi combătute numai prin apelul la explicaţii etimologice: mujdei de usturoi (mujdei < must + de + ai [< (lat. s’avancer „a se apropia de un punct”). kalos „frumos”).

cobori în jos. 10. Foarte rar se înregistrează forme cu un sem (sau mai multe) în comun. temporar în loc de temporal. dună de nisip.3. temporel) „care indică timpul. cf. ieşi afară. trecător. utilizată cu sensul termenului şasiu (< fr. nu durează decât un anumit timp. ! Paronimele sunt cuvinte foarte asemănătoare ca formă (gr.: forma saşiu (< tc. Etimologia populară DEFINIŢIE GENERALĂ Etimologia populară este un fenomen care înglobează toate asocierile etimologice false ca reacţie a vorbitorilor faţă de caracterul nemotivat al semnului lingvistic. vremelnic. Găsiţi şi alte paronime care să genereze atracţie paronimică din cauza existenţei unor seme comune. lat. provizoriu” [locuinţă temporară] / temporal (fr. aproape de” + onoma „nume”). a prezice viitorul. chassis). a gresia în loc de a gresa etc. para „lângă.). temporaire. 10.2.4. depinde de timp” [propoziţie temporală] – ambele cu referire la timp. a îngheţa de frig.4. selecţia se face în detrimentul formei mai puţin cunoscute/utilizate în limbă.: temporar (fr. temporarius) „care este de scurtă durată. 105 . cf. a depăşit peste 50 km pe oră etc. dar care sunt deosebite ca sens. Adăugaţi exemple la listele tuturor categoriilor pleonastice de mai sus. dar din perspective diferite.o tentativă. Atracţia paronimică DEFINIŢIE Atracţia paronimică este o greşeală lexico-semantică generată de paronimia cuvintelor: vorbitorul selectează o formă utilizând-o cu sensul formei paronime. De regulă.

nu se poate vorbi de o tipologie a asocierilor. lanţul asociativ este dificil de refăcut şi. incuibaţie. a se reţine că. de regulă. policlinică. care generează asocieri de sens mai mult sau mai puţin obscure. presupunând în cele mai multe cazuri şi o utilizare eronată a sensului. mai mulţi termeni şi există o relaţie logică. Asocierile produse în mintea vorbitorului sunt spontane. în procesul pătrunderii împrumuturilor în limbă şi se datorează unui anumit grad de ignoranţă (motivat. somieră). vindecător. somnieră (toate formele sunt atestate). pus în legătură nemotivată semantic cu (a) vindeca. aerogant. de regulă. răspunzabil. pornind de la elementele inductoare (antigel. de lipsa instrucţiei sistematice). Uneori predomină o simplă apropiere fonetică dintre două forme: vindecativ.Etimologia populară presupune un element inductor (forma corectă a cuvântului). ele apar. arogant. vermult. lipsus. b) iau parte. Se dau elementele induse prin etimologie populară: antiger. ! Exemplul vindecativ. incubaţie. arcoladă. Alteori se poate depista un suport semantic sau/şi unul morfologic: funegru. Totuşi. spre deosebire de etimologia populară. din această cauză. asociat cu noţiunea de „doliu”. 106 . generează modificarea elementului inductor). Asemănarea fonetică generează o substituţie de forme. este pus în legătură cu un alt fenomen întâlnit în practica limbii − atracţia paronimică. ci o deformare a elementului inductor. în loc de vindicativ („răzbunător”. În unele situaţii. c) rezultatul nu este o confuzie de tip paronimic. În cazul etimologiei populare: a) elementul inductor nu este paronim cu cel indus. ambele existente în limbă. vermut. cumpărativă. cooperativă. pentru funebru (negru. care reprezintă forma alterată a cuvântului. lapsus. boliclinică. elementul inductor). atracţia paronimică presupune cuvinte paronime şi nu un element inductor şi altul indus. însă forma lui este afectată. sensul cuvântului este folosit adecvat. Atracţia paronimică (vezi mai sus) reprezintă totuşi un fenomen distinct de etimologia populară. responsabil. acoladă. la rândul lui. şi un element indus. Depistaţi posibilele asocieri produse în mintea vorbitorului. Aşadar.

summum (fig. este o varietate de pleonasm (vezi mai sus.4. inopinat”) este folosit cu sensul „forţat”. Neologismele sunt cuvintele care suportă acest tratament. specios („amăgitor. Tautologia – tot un fenomen de redundanţă. constituie din nou cauza acestor greşeli de limbă. La sensul inadecvat se ajunge printr-o contaminare a formei cuvântului cu forma asemănătoare a altui cuvânt. preluându-se sensul acestuia din urmă. Alte greşeli lexico-semantice Pe scurt. de regulă. dar cu un sens eronat. plouă. iată definiţiile (fără referinţă la nuanţe) şi câteva exemple pentru alte greşeli de tip lexico-semantic: • • Truismul – exprimarea unui adevăr evident: iarna nu-i ca vara. Datoria e datorie etc. înşelător. categoriile b) şi c) de la pleonasmele intolerabile). Spre deosebire de atracţia paronimică. Substantivul 107 . inextricabil („complicat de înţeles”) − ca „(lucru) care nu poate fi stricat”. lipsa de instrucţie.4. când plouă.10.4. Vorbeşte ca să vorbească.. Ca greşeală lexico-semantică. iluzoriu”) − cu sensul „special”. • Incompatibilitatea semantică – nepotrivire de sens între doi sau mai mulţi termeni actualizată contextual: Echipa oaspeţilor avea şanse efective să piardă. salutar („salvator”) − este folosit şi înţeles ca „(individ) care merită să fie salutat”. Accidentul semantic DEFINIŢIE Accidentul semantic (sau improprietatea semantică) consistă în utilizarea unui cuvânt cu forma lui corectă. Astfel: fortuit („întâmplător. în poziţie consecutivă). formele care intră în contaminare sunt mult mai diferite decât în cazul paronimelor (paronimele diferă printr-un sunet sau prin cel mult două aflate. „punctul cel mai înalt la care se poate ajunge”) − ca „sumă” etc.5. 10. Ignoranţa. La munte. care poate avea şi rol de subliniere a unei calităţi sau a unei acţiuni: Ce-i frumos e frumos.

se impune o remarcă de ordin morfosintactic: nu se poate exprima compl. aceste greşeli nu ţin doar de „estetica” limbii. Rezumat Unitatea de învăţare 10 se ocupă de modificarea înţelesurilor cuvintelor – atât de evoluţiile lor semantice.5. de cauză. sintagma este un paradox) etc. când avem o situaţie de genul: Datorită efortului depus la antrenamente. greşelile lexico-semantice vizează cel mai adesea formele neologice. De altfel.) şi deci nu se poate combina cu verbe de tipul a pierde („a fi învins”.. Mi-a adus ambele trei casete. mai mult decât incompatibilitatea semantică. „12 trecute fix”. de cauză în dativ cu una dintre prepoziţiile datorită/mulţumită/graţie când regentul exprimă ceva de ordin negativ. ele sunt tratate nediferenţiat. preluarea defectuoasă a cuvântului respectiv. lipsa de instrucţie. cele două cuvinte excluzându-se reciproc din punct de vedere semantic când sunt coocurente într-un context. ibidem). sportivul român a câştigat medalia de aur. • Nonsensul – este greşeala de limbă care. Dincolo de incompatibilitatea semantică evidentă. datorită efortului fiind compl. primesc. am încercat să disociem mai atent mecanismele care generează etimologia populară şi atracţia paronimică. dat fiind că. cit. a călca cu pas uşor/greu (din punct de vedere stilistic... Iată un exemplu care comportă şi alte aspecte de discuţie: Datorită şoferului aflat sub influenţa alcoolului. Tot aici. dar să nu se schimbe nimica. tot nu se poate vorbi de un compl. noroc” (DEX.şansă are sensul „circumstanţă favorabilă. cât şi de greşelile de limbă generate la nivelul sensului cuvintelor sau de asocierile de sens care afectează forma cuvintelor. „Să se revizuiască. uneori. 10. circ. de succes. Alte exemple: X nu înţelege nici dacă îi bagi cu forcepsul în cap. circ. reprezintă o aberaţie din punct de vedere logic: 20 de procente la mie. ci pot chiar vicia comunicarea. cauzele greşelilor lexico-semantice sunt: ignoranţa. posibilitate de reuşită. un tânăr aflat pe trecerea de pietoni şi-a pierdut viaţa. circ.. Este salutar să acorzi locul celor vârstnici în autobuz (aici se poate discuta despre o combinaţie cu un accident semantic).” etc. op. Să ne reamintim. instrumental. 108 .

scadenţă 109 . 3) parapetul balustradei. 2. b) Mijloacele mass-media au acordat mare atenţie cazului. b) toate incorecte. 3) Nu merită acest efort considerabil: a) numai 3 corect. vindicativ. c) nonsensuri. 3) Instanţa a hotărât să-l absolvească de pedeapsă: a) toate incorecte. 2) Şi-a încheiat alocuţiunea în aplauze. este considerat un individ salutar. înţeles. Formularea fără pleonasm se află în seria: a) Au venit cam vreo douăzeci din cei invitaţi. 1) Habitaclul ciupercilor este umed şi rece. Apreciaţi corectitudinea enunţurilor: 3. 3 – corecte. 4) nobleţe aristocratică. b) numai 2 corect. 2) A terminat şcoala cu rezultate excepţional de eminente. 2) obelisc comemorativ. 2) I-am tot explicat. Se dau expresiile: 1) palmares de succes. de plată. c) 2.10. Expresiile contrabandă ilegală. b) pleonasme. Sunt pleonasme: a) numai 1 şi 4. c) toate incorecte. 4. b) numai 2 şi 4. c) toate. 1) Adam şi Eva au fost izgoniţi din edem. b) numai 3 corect. b) 1. c) 1. 5. 3) Canibalii sunt omnivori: a) toate corecte. or. hit de mare succes constituie: a) truisme. 7. 2 – corecte. c) 2. c) Meteorologii au anunţat averse frecvente pentru toată săptămâna. 8. b) toate sunt calcuri cu aceeaşi bază. 1) Suferea de hipertensiune mare. 6. c) nu există nicio relaţie.6. vindictă: a) paronimie. oprobriu public. b) A făcut un gest salutar în aceste grele împrejurări. 3) Mi-a promis că vor apare la timp: a) toate incorecte. însă el tot n-a 9. 1) Au fost depistate elemente speculative în piaţă. 3 – corecte. 2) A vrut să creeze un mediu cât mai ambiant. Cuvântul salutar este folosit corect în varianta: a) Pentru politeţea lui. 3 – corecte. Arătaţi ce relaţie există între cuvintele vindiac. Test de autoevaluare (vezi rezolvarea în Anexa 1) Răspundeţi cerinţelor: 1. c) Este salutar să acorzi locul celor vârstnici în autobuz.

.... Prefixoidele..... 11..................... condiţiile de rezolvare şi predare fiind menţionate în caseta de titlu a acestei secţiuni..................3................................. .....111 Derivarea cu prefixe......5.... Afixele lexicale............. Durata medie de parcurgere a acestei unităţi de învăţare este de 3 h...........să recunoască structurile lexicale şi să le decompozeze după afixele lexicale..........111 11..... regresivă şi frazeologică........ ca şi conversiunea...... Deşi unitatea este destul de întinsă ca număr de pagini................ 11....1..............................................6....................... 131 Test de evaluare.9.3....... ÎMBOGĂŢIREA VOCABULARULUI Cuprins 11................1.....110 Îmbogăţirea vocabularului – mijloace interne..... Introducere....... Derivatele etnice.................... Decompozarea după afixele lexicale.................... Calcul lingvistic. 11......... 131 11..... Schimbarea valorii gramaticale............................. Se descriu tipurile de derivare şi compunere................ Împrumutul lexical..să înţeleagă dinamica vocabularului din perspectiva îmbogăţirii acestuia. Se descriu şi mijloacele externe...2..7............. 11................. 125 11........... Obiectivele unităţii de învăţare 11 După parcurgerea unităţii de învăţare......................... Prefixele internaţionale..3...........1........ Compunerea...............4..... . Îmbogăţirea vocabularului – mijloace externe... deoarece materialul înfăţişat reprezintă.......... Introducere Unitatea de învăţare 11 prezintă mijloacele de îmbogăţire a vocabularului...........110 Obiectivele unităţii de învăţare...................... 11............2......................... dar reluate la un nivel superior.......................................... Argoul şi jargonul în dinamica vocabularului........................................... Sufixoidele.... 125 11..................... 123 11........................ împrumutul şi calcul lingvistic... 131 Tema decontrol 2....... 115 11.8................................3...... Derivarea cu sufixe........................2........................ Derivarea parasintetică....5......................................5.................................. preponderent. timpul alocat studiului este suficient.....................Unitatea de învăţare 11.........................128 Rezumat.........3........ 11..... 127 11.. studenţii vor fi capabili: ........... 121 11.să distingă formaţiile lexicale ale limbii române de formele împrumutate...... 120 11....................2..................... Această unitate de învăţare conţine Tema de control nr................ 11.... cu clasificările aferente........................................................................4............. 2......3.................. recapitularea unor noţiuni predate anterior.............................. 110 .........1....

(de-) se ataşează la un verb şi intră în opoziţie cu în. cu varianta strict fonetică de-. Acest procedeu presupune formarea unor noi cuvinte prin adăugarea (sau suprimarea. aceste afixe fiind relevante din perspectivă morfologică (ajută la exprimarea unor forme compuse − perfectul compus. descreţi/încreţi. Prefixoidele Derivarea cu prefixe este mai puţin productivă.. n. viitorul I şi II etc.3. Interfixul reprezintă o „porţiune dintr-un derivat care nu intră nici în temă. 11.). De aceea nu este necesară o clasificare morfologică (statutul morfologic al cuvintelor rezultate prin derivare cu prefixe fiind evident). „lipsit de”. de origine greacă veche. sufixele gramaticale. ! Folosim aici termenul afixe numai în accepţia de afixe lexicale. Afixele lexicale Un frecvent mijloc intern de îmbogăţire a vocabularului limbii române este derivarea. nici în sufix. subl. Îmbogăţirea vocabularului – mijloace interne. Afixele lexicale sunt prefixele (afixe care se adaugă în faţa bazei) şi sufixele (afixe care se adaugă după bază). afixele gramaticale (desinenţele.1.11. formanţi. − sau apar în declinare şi conjugare). adică formanţi care produc noi cuvinte. Derivarea cu prefixe. cum ar fi elementul -ur. şi a(n)-. Prefixele privative au sensul general de „fără”. Unii lingvişti consideră că şi interfixele (sau infixe. iar în practica decompozării se va pune între paranteze: colţ + -(ur)os).3. prefixul des. însă nu există argumente solide pentru a le califica drept un tip aparte de sufixe. afixele de legătură) sunt afixe lexicale. morfemele auxiliare) nu intră în discuţia privitoare la formarea cuvintelor. op. 111 . termenul este operativ (în sensul că poate fi folosit în descrierea structurilor morfematice). în cazul derivării regresive) unor afixe (formative. decât cea cu sufixe (date fiind complexitatea şi varietatea sufixelor). dar trebuie să se ţină seama de statutul lui de afix (cvasilexical) nonindependent (aceasta însemnând că poate fi integrat în sufixul imediat următor.(îm-): dezbina/îmbina. în limba română.din om-ul-eţ […] nu se identifică suficient de bine cu un sufix independent şi precede sufixul imediat următor” (DSL. Mai profitabilă pentru descriere este clasificarea semantică a prefixelor. „a lipsi de”: des-. lexiforme) la un cuvânt-bază.din colţ-ur-os sau -ul. De regulă. Prefixele internaţionale. Aşadar. cit. 1.

şi de.(im. Uneori. adverbe: necuviinţă. vezi mai jos. n.dejuga/înjuga etc. Prefixele delocutive (formează cuvinte de la locuţiuni/expresii: cf. 112 . imoral. a se face colac – a se încolăci) în. avitaminoză etc. inacceptabil. m. nedrept. considerarea unui cuvânt ca derivat cu prefix într-o asemenea situaţie făcându-se prin raportare la cuvântul cu prefix opus din punct de vedere semantic (în unele lucrări. inadaptabil şi neadaptabil etc. neascultător. ! În limba română. ! În limba română. incorpora etc. nemaiauzit. poziţia 4) devine dez. Prefixul privativ a(înainte de consoane)/an. negreşit etc. prefixul des.(înainte de vocale) se ataşează aproape exclusiv la neologisme sau la termeni din limbajele ştiinţifice: acefal.apare şi la verbe (indispune). cu excepţia consoanei sonore [z]). ilogic.când se ataşează la cuvinte care încep cu: vocală. o noapte de nesomn).se află în variaţie liberă: inegalitate şi neegalitate.(de origine latină cultă): incrimina. nemaipomenit. Uneori. m. (a) înlătura. anorganic. (a) deochea.şi in. alogic. Foarte productiv pentru toate variantele limbii române este prefixul negativ ne-. El formează substantive. necontenit. Din punct de vedere semantic. 2. prefixul în. Prefixul neologic in. 3. insufla. sunt foarte apropiate de prepoziţii sau chiar sunt prepoziţii pe cale de a se specializa în formarea cuvintelor: (a) înfăptui.când se ataşează la cuvinte care încep cu consoanele bilabiale [p]. (a) desăvârşi ş.devine îm. r] sau consoană sonoră (evident. analfabet. neacoperit. impoliteţe.sunt şi ele foarte productive în limba română. n.înainte de sonante [l. inegalitate. anizotrop. ceea ce se întâmplă foarte rar cu ne-. [b].înainte de bilabiale şi i. poate avea şi sens privativ: nesomn (cf. (a) deosebi. Primul prefix este dublat de prefixul savant in. (a se) încrede. r]) îl dublează pe ne. o astfel de situaţie este încadrată drept derivare mixtă). ne.m. nu întotdeauna se poate detaşa un substantiv-bază.(ca şi răs-.pentru cuvintele corespunzătoare variantei savante a limbii române: intraductibil. impenetrabil etc. sonantă [l. adjective. Prefixul in. După cum se vede din prima pereche. neadevăr.d.a. amoral.

în afară. în afară de orice comparaţie.(„gradul cel mai înalt în care se manifestă ceva”.(„împotrivă.formează verbe (mai rar adjective sau substantive − răzbucuros. contrapagină). vezi mai jos): contra. foarte puţin”. excepţional”. este unul dintre puţinele prefixe împrumutate care se poate ataşa direct la bază din limba română contemporană (adică fără calchiere). 5. concetăţean. etc. între acela de prefixe şi cel de prefixoide (elemente de compunere. – toate de provenienţă latină. împotriva”. introspecţie).şi re.(„înăuntru”.(„în jur. şi sunt prezente în limba română în special prin împrumuturi (analizabile sau calcuri) latino-romanice.(„împreună. antebraţ). post. de exemplu: anti. pre. colocatar. arhi.(„după”. se înregistrează o creştere semnificativă a formaţiilor lexicale cu astfel de prefixe în limba literară (standard) şi în limbajele de specialitate. preoperatoriu). extraplat). reînflori etc. deşi este neologic (< fr.(„înainte de”. răzjudeca. ireal.(„peste măsură de. de exemplu. dar sunt cuvinte cu sens de sine stătător în limba de origine (cele mai multe sunt din greaca veche). impracticabil).are valoare strict iterativă şi. iar re. retipări.(„contra.(„între. hipersensibil). antişoc). Acest aspect a condus la calificarea lui ca prefix cult. hipo. ex-campioană). în grad foarte mare. dinainte”.(„scos din. reacoperi. circumscripţie). interconectat). supra”.(„sub măsură. exprimă rezultatul contrariu al unei acţiuni. Unele asemenea afixe au un statut incert. Daţi şi alte exemple pentru fiecare dintre prefixele menţionate în clasificarea de mai sus. Se diferenţiază între ele prin faptul că răs. inalienabil. ex.4. co-/con-/com.(„înăuntru. i-/in-/im. în corelaţie cu”.are multe valori (a răspopi. În ultimele decenii. în faţă. recăsători. răscumpăra. împrejurul”. dintre. în interior”. intro. inter. hipotensiv). postbelic). Iată câteva exemple: ante. hiper. din latină sau greacă veche. foarte mic. De provenienţă greacă sunt. în corelaţie cu”. neimplicând ideea de a se face popă din nou). 113 . intra. extra(„exterior.(„înainte. intravilan). Prefixele iterative răs. circum. în afara”.(afix cu sens negativ şi privativ. compatriot). Prefixele internaţionale sunt de origine cultă (nemoştenite). răsputeri): răzgândi. împreună cu”. arhicunoscut).). dar nu mai figurează printre prefixele savante. Prefixoidele (false prefixe sau pseudoprefixe) au în comun cu prefixele numai poziţia de afixare.

foto. epicranian). intra. iso-/izo. Formăm.(„de la sine. adesea. aparent asemănător. semipreparat).= demi.(„mai mulţi”. singur. hemostatic). semi. termenul hidrocarbură (Chim. 114 . sufixoidele şi bazele clasice. animalier”. hydro). la distanţă. pretins”.(„referitor la viaţă”. şi nu *apocarbură. endocentric.= mini. hemo. adică printr-o „naturalizare” a elementului hidro. pe când − în al doilea − se impune o anumită formă. pe”. micro(„mic. tele. a milioana parte”.(„departe. vezi mai jos).). cit. polivitamină). intraglandular) etc. * Un material extrem de preţios şi de minuţios analizat privitor la compunerea savantă se află în lucrarea Dinamica lexicului românesc (op. radio. filo(„iubitor de”. fotocelular). bio. aeropurtat). pseudo.(„privitor la aer”.(„trei. hipofag). micro. apos”. semi.Cele mai frecvente prefixoide în limba română sunt: aero. de departe”. microradiografie).(< gr.= pluri. bioenergetic). ! Pentru compuşii savanţi* se utilizează prefixele internaţionale.(multidimensional. protocronism).(„unic. o dată”. anacronic). sau formăm termenul binoclu selectând baza oclu din latinescul oc(u)lus şi nu cuvântul ochi. radiolocaţie).(„din nou. se termină în -i: febrifug). iniţial”. se termină în -o: munteanofil. autobiografie). triplu”.(hemipareză. mono. plurimolecular). de obicei. propriu”. înapoi. corespunzător definiţiei „compus organic din carbon şi hidrogen”. ilar). tri. monocelular). proto. fotofobie. hidric. În opoziţie cu sufixoidele (falsele sufixe. primitiv.(„referitor la radiaţia electromagnetică”. în mod evident. moştenit din baza menţionată (rezultatul *binochi ar fi. filogerman). pseudoştiinţific).(„referitor la lumină”.= multi. geo(„care priveşte pământul”. orto. auto.= hemi.(„corect”.(„primul. cu elementul de compunere savantă hidro.(„referitor la sânge”. se creează relaţii de sinonimie: ana. epi. telecomandă).(„deasupra.(„egal. anterior.(„fals.= endo.(„referitor la animale. cele care primesc -fil. prefixoidele.(minicalculator). demisec). tri). hipo(„referitor la cal”.(„pe jumătate”. ortografic). zoo. cuvântului-bază (de exemplu. în afară”. poli. simplu. de exemplu. cele care primesc -fug.) de Florica Dimitrescu. geopolitic). izomorfism). deoarece − în primul caz − nu există consecinţe funcţionale. prefixoidele se deosebesc mai puţin de prefixe decât sufixoidele de sufixe. zootehnician) etc. de acelaşi fel”. Unele prefixoide sunt specifice sau apar cu predilecţie în limbajele specializate (terminologii) şi. preistoric.(„înăuntru”.dată de contaminarea cu semnificaţia „(de) apă. poli.

analizabile în limba română. 5. biciui). prefixoidele şi sufixoidele sunt elemente formative. -iş/-îş (pieziş. mai degrabă compuse (valoarea lexicală a prefixoidelor şi sufixoidelor este mai concretă decât cea a prefixelor şi sufixelor). Daţi şi alte exemple pentru fiecare dintre prefixoidele menţionate mai sus. -iza (marginaliza). viţeluş). prezente în împrumuturi sau în formaţii după model străin. coborâş). lista sufixelor nefiind exhaustivă). respectiv sufixe. în general. -ică (mătălică). pentru că formaţiile lexicale obţinute după model străin prin ataşarea prefixoidelor şi sufixoidelor sunt. 2. care formează numerale: -ime (optime). -uş (urcuş. substantivale: -ar (bucătar). adjectivale: -esc (ceresc. -iş/-îş (brădiş. -iţă (casieriţă. 401) consideră că ele pot fi integrate în procedeele de îmbogăţire internă a vocabularului. Ion Coteanu (apud DSL. 3. cit. -ime (agerime. -ui (înlocui.. Însă. Derivarea cu sufixe. după acest criteriu. ilustrăm situaţiile prin cel mult două exemple. pronominale: -uţă (mătăluţă). p. Aşadar. -ica (atâtica). Clasa a 6-a ar putea fi inclusă la substantivale (clasa 1). târâş). tineret). verbale: -a (înnegura. Sufixoidele. sufixele sunt: 1. -iu (albăstriu). Clasificarea morfologică distinge sufixele după partea de vorbire în care se încadrează cuvântul nou format (pentru a nu aglomera materialul de faţă.Aşadar. 11. ci. -os (dureros). brăzda). 4. muncitorime). Numărul mare al sufixelor şi varietatea lor impun două clasificări: morfologică şi semantică. -et (brădet. care dau impresia de prefixe. românesc). op. 7. adverbiale: -eşte (prieteneşte). 115 . 6. -i (cuibări). fetiţă). -easă (mireasă). dat fiind că numeralele în cauză sunt substantive din punct de vedere morfologic. Derivatele etnice Derivarea cu sufixe este un mijloc intern de îmbogăţire a vocabularului limbii române extrem de productiv. care formează interjecţii: -ică (aolică).3.2. cuvintele rezultate în acest fel nefiind derivate propriu-zise.

geamgiu. şănţuleţ). sărbătoare). formează substantive. în pronunţie tot -an: bogătan. cumnăţea. băieţoaică. 2. augmentative (sens de supradimensionare. mai rar. Gheorghiţoaia/Gheorghiţoiu < Gheorghiţă). trandafiraş. cu şi fără valoare depreciativă): -andru (copilandru). măgăoaie. din punct de vedere semantic se disting următoarele tipuri de sufixe: 1. locşor). poştaş. crişean. -uş. golaş). chiţoran − „şoarece mare de câmp”). feţişoară. niţeluş. adjective şi. hoţoman. -oi/-oaie/-oaică (butoi. -el/-ea/-icel/-icea/-ică/-icică/-uică (nepoţel. beţivan. curăţea. -ar. adverbe şi pronume): -aş (copilaş. încetişor. Prin urmare. cuvinte care desemnează o însuşire dedusă din verbul de bază − apăsător. -oran (în combinaţii rare şi învechite ale lui -an: prostovan. prosticică. păsăruică. -oman. bunuţă. iv) sufixele pot genera polisemie (sufixul -tor poate forma: ca adjectival. formează substantive şi. mătălică. băboi. 116 . -ist sunt sufixe de agent: muncitor. fochist). -giu. uşurică. mămucă. ca urmare a caracteristicilor semantice ale sufixelor foarte asemănătoare cu cele ale cuvintelor: i) sufixele pot fi omonime (augmentativul -an cu sufixul de origine -ean. cizmar. puţintel. cărăuş. formează şi nume proprii: Alboiu < Albu. -aş. mărgică. ca substantival. -or/-ior/-ioară/-cior/-cioară (repejor. englezoaică. iii) sufixele pot intra în relaţii de antonimie (este drept. -uş/-uşă (gălbenuş. -ovan. ţârucă. chiţcan). nume de animale − ciocănitoare sau abstracte − măsurătoare. ciocănaş − „muncitor în saline”). -an/-ean (băietan.Clasificarea semantică este mult mai complexă. fetică. aolică. prostioară. fătoi. nume de instrumente − stingător. sufixul diminutival -aş cu sufixul locativ/de agent -aş: băieţaş. mătăluţă). tigroaică. una specială − sufixul diminutival -aş poate apărea cu sens afectiv. poetaş). ii) sufixele pot fi sinonime (-tor. ferestruică). vioaie. adjective. -uc/-ug/-ucă/-ugă/-igă (grăsuc. diminutivale (sens de subdimensionare şi/sau afectiv şi/sau peiorativ. viţeluşă). nume de plante − sunătoare. -işor/-işoară/-şor (mărişor. floricea. săpăligă). -iţă (bluzuliţă). năsuc. mărginaş. tăurean. actoraş. nume de agent − croitor. grăsan. oscior. roşior. binişor. lănţug. măricică. păstrugă. dar şi marcat peiorativ: băieţaş. puţintică. crăpcean. crăticioară). căscioară. -uţ/-uţă (grăsuţ. în funcţie de context. rar. -uleţ (gărduleţ.

-aş /-eş (făptaş. -uţă (feriguţă). -easă (cusătoreasă. pentru că diminutivul îşi pierde. -ior/-işor (roşioară − „peşte”. formează adjective de la substantive. -tor (plesnitoare. -iş (aluniş). „specie de peşte diferită de morun”. -iu/-ie (cireşiu. nu „cel care locuieşte la baltă” care este derivat cu sufixul de origine -ăreţ). ghicitor). păsări şi peşti: -ar (cufundar.! Când un cuvânt ca trandafiraş înseamnă „specie de trandafir” şi nu „trandafir mai mic” (ca şi în alte situaţii asemănătoare: morunaş. nume de plante: -aş (toporaş). iubeaţă. -at (guşat. -ar (frăgar.a. orăşenesc). judecător. -ist (microbist. locuibil). înmănuşat). -uş/-uşcă (păiuş. -bil (atacabil. lucios < luciu). căminist.. băltăreţ − „vântul”. -tor (chinuitor. -uleţ (pufuleţ). albăstriu < albastru etc. -eţ/-eaţă/-ăreţ/-ăreaţă (iubeţ. pelinariţă). albăstrea). sau la numele proprii − Andreiaş/Andreieş ş. -ior/-cior/-şor (lăcrămioară. lăudabil. -os (nebunoasă). fermecător). cimpoieş). dumbrăveancă − „cioară pucioasă”). scandalagiu. -esc (boieresc. de la verbe sau de la alte părţi de vorbire): -al (vamal. lopătar. plutaş. junimist). vişinie. burtică − „peşte”). 3. cununiţă). -ean(că) (boulean − „peşte”. buclucaş. de agent (au semnificaţia generală de „cel care îndeplineşte într-un mod oarecare o acţiune”. coloneleasă). ţipar). sunătoare). purpurie. fruntaş). căldăruşă. băgăreţ). 5. acăţar). zeflemist). -oi (usturoi). creţuşcă). săptămânal). camionagiu). formează substantive şi adjective): -ar/-er (brutar. valorile conotative suplimentare. arcaş. 117 . mămăligar). pentru denumirea plantelor şi animalelor (multe din acestea sunt şi diminutivale). -ist (ceferist. 4. -ar poate avea şi valori depreciative − opincar. -os/-ios/-cios (zemos. dulgher. băieş. -nic (făţarnic. înfigăreţ. -iţă (crăiţă. -el/-ea (ghiocel. plimbăreaţă. -at (dinţat − „peşte”). nume de animale. pentru denumirea însuşirii din obiecte (se ataşează la o bază care nu exprimă ea însăşi o calitate. -easă (cârciumăreasă). tămâios. mai mult sau mai puţin. ovăscior). -tor (băutor. -eţ/-ăreţ (glumeţ. cimbrişor. îndoielnic). -aş (nărăvaş. -ariţă (măselariţă. mărfar). codaş. -ar (inelar. -aş (ferestraş − „soi de raţă”. -ică (stufărică − „pasăre”. -el (fântânel − „păstrăv”. fistichie). grădinărit). auriu. – şi în cazul altor sufixe) intervine fenomenul numit neutralizare. -et/-it (urlet. nu este un adjectiv − deci nu intră în discuţie: negricios < negru. vânturel − „soi de şoim”). -ică (răchiţică). morunaş). -giu/-agiu (reclamagiu.

Ungureanu). ascuţitoare. omonimie între sufixele exemplificate în cele două clasificări de mai sus. tufiş). coborâre). păienjeniş. -ură/-ătură (adunătură. -ere (părere. -ie/-ărie (boierie. cojoaică. primele două sufixe se ataşează la substantive. -ătate (puţinătate. al treilea. chiorâş). dulceaţă). Găsiţi relaţii de sinonimie. -işte (cânepişte. nisipariţă − „peşte”). gălbioară − „presură”). zaharniţă). strecurătoare). diminutivele sau numele de agent – o poreclă sau un supranume): -escu (Popescu. 8.domnişor − „soi de cinteză”. cruzime). pentru nume proprii de familie (în româna contemporană există puţine sufixe specializate în acest sens şi presupun – ca augmentativele. 11. codoi − „peşte”). -iu (arămiu − „soi de lipan”). 9. cumetrie. -oi/-oaică (piţigoi. -ime (dăscălime. -ism (ardelenism. -ete (orbete). -tor/-toare (încălţător. locative: -ie/-ărie/-erie (blănărie. -niţă (botniţă. -tor (ciocănitoare). 6. pentru denumirea instrumentelor („instrumente” într-o accepţie largă. pentru denumiri abstracte: -are (adunare. -uică (nevăstuică). măgărie). -ime (agerime. -eală (acreală. copilăreşte). -ean (arădean. 118 . căzătură). -et (bănet. biruinţă). -eşte trebuie să respecte condiţia să existe de la aceeaşi bază şi un adjectiv în -esc): -eşte (nebuneşte. -iţă/-ăriţă (gârliţă − „soi de raţă”. -eaţă (albeaţă. porumbişte). -os (bălos − „peşte”). buimăceală). abatere). inăriţă − „soi de cinteză”. paşoptism). singularmente − apare foarte rar la teme româneşti). -elniţă (urechelniţă). la verbe): -ar (alfabetar − „repertoar”. -eanu (Iacobeanu. plevuşcă − „peşte”). râmnicean). prezenţă. -uţ (lătuţ − „peşte”). 10. brădet). colective: -ărie/-ăraie (apărie. -iş/-îş (pieptiş. -iş (ariniş. cenuşar). Andreiescu). studenţime). crezare). cotitură. -anţă/-enţă/-inţă (alianţă. -mente (actualmente. antonimie. pentru indicarea modalităţii (formează adverbe din substantive şi adjective. 7. bunătate). -uş/-uşcă (pietruş − „soi de pescăruş”. -ire/-îre (ocrotire. prăfăraie). cazangerie).

Sufixoidele (false sufixe sau pseudosufixe), ca şi prefixoidele, au în comun cu sufixele numai poziţia de afixare (se ataşează după o bază), dar sunt cuvinte cu sens de sine stătător în limba de origine (cele mai multe sunt din greaca veche). Sufixoidele curente în limba română sunt: -fug („care alungă, care fuge”, febrifug, vermifug, centrifug, ignifug), -fob („care are aversiune, teamă patologică (de ceva)”, claustrofob, agorafob, acrofob, xenofob), -fil („iubitor de”, anglofil, calofil, heliofil), -for („care poartă, purtător”, necrofor, hidrofor), -log („specialist”, psiholog, dermatolog, filolog), -gramă („schemă, grafic”, antibiogramă, organigramă), -cid („care ucide, ucigător”, bactericid, fratricid), -fag („care se hrăneşte cu”, antropofag, cronofag, energofag). Aşa cum s-a arătat deja (vezi supra, la prefixoide) sufixoidele impun o anumită formă, în cele mai multe cazuri, cuvântului-bază: de exemplu, bazele care primesc -fil se termină în -o, iar cele care primesc -fug, se termină în -i).

Daţi şi alte exemple pentru fiecare dintre sufixoidele menţionate mai sus.

Derivatele etnice sunt denumirile de locuitori autohtone sau autohtonizate (ale locuitorilor altor ţări/localităţilor străine). Acestea se formează, de regulă, cu anumite sufixe, mai rar, prin derivare regresivă (Andalucia/Andaluzia – andaluz, Birmania – birman, Cehia – ceh, Croaţia – croat, Grecia – grec, Iugoslavia – iugoslav, Turcia – turc etc.) şi, uneori, prin denumire complet diferită de cea a localităţii/ţării respective (Coasta de Fildeş – ivorian, Madagascar – malgaş, Monaco – monegasc etc.). Ilustrăm mai jos sufixele utilizate în derivarea etnică pentru limba română. Exemple:

-ac: Austria – austriac, Bosnia – bosniac, Prusia – prusac; -an: Afg(h)anistan – afg(h)an, Africa Centrală – centrafrican/african, Alsacia – alsacian, America de Sud – sud-american, Alba Iulia – albaiulian, Andorra – andorran, Boston – bostonian, Budapesta – budapestan, Chile – chilian, El Salvador – salvadorian, Honduras – hondurian, Laos – laoţian, Milet – milezian, Napoli/Neapole – napolitan, Paris – parizian, Peru – peruan/peruvian, Roman – romaşcan, Tazlău – tazlăuan, Târgu-Jiu – târgujian; -ar: Kosovo – kosovar; 119

-aş: Papua-Noua Guinee – papuaş; -(uv)ean: Bistriţa – bistriţean, Bistriţa-Năsăud – năsăudean, Caransebeş – caransebeşean, Covasna – covăsnean, Giurgiu – giurgiuvean, Gura Humorului – humorean, Hârşova – hârşovean, Huşi – huşean, Oaş – oşean, Mediaş – medieşean, Miercurea-Ciuc – miercurean, Predeal – predelean, Râmnicul Sărat – râmnicean, Râmnicu-Vâlcea – vâlcean, Târgu-Mureş – târgumureşean, Turda – turdean; -en: Madrid – madrilen; Slovenia – sloven; -ez: Bordeaux – bordelez, Bruxelles – bruxellez, Burundi – burundez, Ceylon – ceylonez, Java – javanez, Japonia – japonez/nipon, Marsilia – marsiliez, Milano – milanez, New York – newyorkez, Noua Zeelandă – neozeelandez, Piatra-Neamţ – pietrean, Portugalia – portughez/lusitan, Praga – praghez, Saigon – saigonez; -in: Anzi – andin, Levant – levantin, Mallorca – mallorquin; -it: Moscova – moscovit, Yemen – yemenit; -ot: Cairo – cairot, Cipru – cipriot, Mangalia – mangaliot, Sofia – sofiot, Tokio – tokiot. 11.3.3. Derivarea parasintetică, regresivă şi frazeologică Derivarea parasintetică reprezintă formarea de cuvinte noi prin ataşarea simultană sau succesivă (succesiunea nemaiputându-se reconstitui diacronic) a unui prefix şi a unui sufix la acelaşi cuvânt-bază: închipui, îndulci, îmbărbăta, îmbărbătare, încuietoare, îmbucurător etc.

!

O probă simplă pentru identificarea derivatelor parasintetice este suprimarea, pe rând, a prefixului, respectiv a sufixului. Dacă ambele suprimări au ca rezultat o formă nereperabilă în limba română, atunci derivatul în cauză este sigur parasintetic. De exemplu, S1 – îmbărbăta - pref. îm- > *bărbăta, S2 – îmbărbăta - suf. verb. -a > * îmbărbăt.

Toate tipurile de derivare înfăţişate până în acest punct sunt derivări progresive, adică se obţin formaţii lexicale noi prin adăugare de afixe. Derivarea regresivă, mult mai slab reprezentată în limba română decât cea progresivă, se realizează prin suprimare de afixe (sufixe lexicale sau desinenţe) şi se bazează, de regulă, pe principiul analogiei: astfel, s-a derivat regresiv din etimologie cuvântul etimolog pentru a-l înlocui pe mai vechiul etimologist în baza existenţei perechilor filologie-filolog, mineralogie-mineralog, geologie-geolog, psihologie-psiholog, stomatologie-stomatolog ş.a.m.d.

120

Cuvântul nou, rezultat al derivării regeresive, are înfăţişarea unui cuvânt-bază. De aceea, în cele mai multe cazuri, trebuie să se recurgă la istoria limbii. De exemplu, pentru că prefixul -ne nu se ataşează de obicei la verbe, verbele nelinişti, nemulţumi sunt derivate, prin îndepărtare de afix, de la neliniştit şi nemulţumit, nu invers. Alte exemple: zbor < zbura, cânt < cânta, îngheţ < îngheţa etc. O clasificare a derivatelor regresive se poate face după criteriul morfologic, adică în funcţie de partea de vorbire rezultată prin suprimarea de afixe (preluăm clasificarea şi exemplele aferente din DSL, op. cit., p. 163): 1. verbale provenite din substantive (postsubstantivale): aloca < alocaţie, aniversa < aniversare etc.; 2. verbe provenite din adjective (postadjectivale): deosebi < deosebit; nesocoti, nedumeri, nemulţumi din adjectivele (interpretate greşit ca participii) nesocotit, nedumerit, nemulţumit etc.; 3. substantive provenite din substantive: mandarin < mandarină, lămâi < lamâie, portocal < portocală etc. 4. substantive provenite din verbe (postverbale): avânt < avânta, înot < înota, vaiet < văita, auz < auzi, dezgheţ < dezgheţa etc. Derivarea frazeologică este un tip de derivare mai complex, deoarece constă în formarea unei unităţi frazeologice pe baza altei unităţi frazeologice din aceeaşi limbă (Th. Hristea) şi deci nu este o simplă ataşare de afixe. Prin derivare frazeologică se pot obţine: 1. locuţiuni substantivale: băgare de seamă < a băga de seamă + -re, aducere aminte < a aduce aminte + -re, părere de rău < a-(i) părea rău + -re etc.); 2. locuţiuni adjectivale: scos din fire < a scoate din fire, pescuitor în apă tulbure < a pescui în apă tulbure. Frazeologia este o disciplină lingvistică în curs de constituire, al cărei obiect de studiu este reprezentat de unităţile frazeologice. Clasificarea acestor unităţi în subunităţi, identificarea surselor lor sunt două dintre obiectivele acestei noi discipline.

121

Căutaţi şi alte exemple pentru fiecare dintre tipurile de derivare înfăţişate mai sus. 11.3.4. Compunerea. Schimbarea valorii gramaticale Compunerea este un alt mijloc intern de îmbogăţire a vocabularului, mai puţin productiv decât derivarea, şi constă în reunirea a două sau mai multe cuvinte într-o unitate lexicală cu un sens nou. Ilustrăm mai jos tipurile de compunere. 1. Compunerea prin contopire – aceasta poate avea la bază relaţii sintactice de tip: a) parataxă (coordonarea prin juxtapunere) – oricare, cineva, bunăoară, celălalt, fiecare, numaidecât, deocamdată etc.; b) hipotaxă (subordonare) – botgros, untdelemn, bunăvoie, bunăstare etc. 2. Compunerea prin alăturare – şi acest tip se poate realiza prin: a) parataxă (coordonarea prin juxtapunere) cu cratimă – puşcă-mitralieră, cuvânt-bază, mobilă-tip, navă-satelit, anglo-francez etc; b) hipotaxă (subordonare) cu cratimă sau fără – Almaşul-Mare, Baia Mare, Târgu-Jiu*, Calea Laptelui, Vatra Dornei, Târgu-Ocna*, vorbă-lungă, coate-goale, încurcă-lume, viţă-de-vie, bună-cuviinţă, ducă-se-pe-pustii etc.). * Există şi cazuri de falsă parataxă: de exemplu, Târgu-Jiu şi Târgu-Ocna trimit, de fapt, la Târgul Jiului şi respectiv Târgul Ocnei (la bază se află o relaţie de subordonare). 3. Compunere prin abreviere: a) după iniţială: CFR (Căile Ferate Române), ONU (Organizaţia Naţiunilor Unite) etc.; b) din trunchierea primelor silabe ale unor baze: ROMPRES (Presa Română), SANEPID (la bază, formaţie calchiată după (rus.) sanitarnaia epidemiolighiceskaia > (rom.) [aviz/control]) Sanitar Epidemiologic), APROZAR (Aprovizionare [cu] Zarzavat), loc. cit.* (locul citat), aprox.* (aproximativ) etc.; * A se vedea ortografierea cu punct sau fără a abreviatelor de diverse tipuri în materialul Ce e nou în DOOM 2 în Anexa 2 a cursului. 122

] cu [mult] bine). dacă ne referim la cazurile de schimbare a valorii gramaticale fără antrenarea schimbării formei. NU recomandăm această modalitate de decompozare. pr. decompozarea după afixele lexicale se face.5. Decompozarea după afixele lexicale În practica predării. deoarece ea prezintă principalul dezavantaj al nepunerii în evidenţă a etapelor de formare (nu se înţelege care formă din care a 123 . Chiar propoziţiile şi frazele pot funcţiona în metalimbaj ca substantive (de exemplu: Vine o vreme 1/ când „mi se pare” devine o certitudine 2/. în. Metalimbajul nu poate fi totuşi considerat un mijloc propriu-zis de îmbogăţire lexicală. vb. marca schimbării gramaticale (art. Precizăm aici doar că articularea este cel mai frecvent procedeu de conversiune. „Frumos” este un adjectiv propriu-zis).c) mixtă (abreviere după iniţială şi silabe trunchiate/baz(e)): aragaz (< Astra Română + gaz). subst. [. De exemplu. Totuşi.. -a + suf.+ ceaţă + suf. -os + suf. de obicei. -re. deoarece mijloacele implicate sunt de altă natură decât lexicală.-zis şi encl. dat fiind că nu rezultă formaţii lexicale noi. însă acestea nu fac obiectul expres al expunerii de faţă. Şi despre conversiune s-ar putea afirma aparent acelaşi lucru.” − Creangă). iar prin metalimbaj (marca grafică mai frecventă fiind ghilimelele [„ ”]) orice parte de vorbire devine substantiv (de exemplu. cuvântul apare într-o poziţie sintactică nouă (vezi regimul cazual impus de prepoziţia de acuzativ cu şi posibilitatea ca forma convertită să primească atribut. ci doar actualizări temporare (contextuale) a unor sensuri. Schimbarea valorii gramaticale: conversiunea. -le) afectează forma cuvântului (are ca rezultat o formă nouă). chiar şi în această situaţie se poate vorbi de îmbogăţire lexicală. 11. La a doua ocurenţă. sau „Vorba ceea: «Zi-i lume 1/ şi te mântuie 2/». adj. La prima ocurenţă. în enunţul Binele se răsplăteşte cu bine avem adverbul bine convertit în substantiv în ambele ocurenţe. hot. dar nu şi a formei cuvântului.. metalimbajul – sunt alte procedee interne de îmbogăţire a vocabularului. rezultatul fiind schimbarea valorii gramaticale. cca (circa) etc. dar fără mărci formale de tip afixe gramaticale ataşate la cuvânt. în felul următor: înceţoşare < pref. comportându-se astfel ca un substantiv: cf.

Aşadar. altfel spus.(< ceţos. mijloacele de îmbogăţire a vocabularului limbii române sunt: derivarea. în cuvântul deluros (< răd.+ infix -ur.+ suf. în.. adj. baza nu a suferit nicio modificare fonetică în procesul afixării): în cazul cuvântului colţuros (< răd. ceţ. -os.+ -ceţoş. Pentru fiecare etapă a decompozării se va lua întotdeauna în considerare clasa morfologică din care face parte cuvântul pentru a stabili ordinea detaşării afixelor. derivarea este cel mai productiv mijloc de îmbogăţire a vocabularului limbii române. -os) prezintă identitate a rădăcinii cu baza. -a (derivare parasintetică – ataşarea simultană a prefixului şi a sufixului).rezultat). de exemplu. deloc. Exemplu (I) înceţoşare < (a se) înceţoşa + suf. compunerea şi conversiunea (schimbarea valorii gramaticale).. iar baza (cuvântul-bază) desemnează punctul de plecare al fiecărei operaţii de derivare. decompozarea după afixe lexicale se face în etape. mai jos avem un substantiv deverbal – este normal să se detaşeze mai întâi sufixul cu ajutorul căruia s-a format acest deverbal şi nu prefixul. dar şi pe acela al neprecizării rădăcinii lexicale atunci când aceasta nu se suprapune cu cea a bazei. del. (III) ceţos < răd. prin apocopa vocalei [ə] şi alternaţa vocalică [a/e]) + suf. adj. Sunt şi situaţii când rădăcina coincide ca formă cu baza (sau. prin alternanţă consonantică [s/ş]) + suf. -os). De exemplu.(< baza ceaţă. decompozarea corectă se realizează ca în exemplul următor. 124 . rădăcina este del-. -re. adj. subst. colţ + infix -ur.+ suf. iar baza este deal. pentru a se evidenţia astfel evoluţia fiecărei forme în parte. (II) (a se) înceţoşa < pref. deci cuvântul al cărui radical este folosit pentru ataşarea afixului derivativ. ! Rădăcina (radicalul) este afixul lexical indecompozabil dintr-un anume cuvânt. vb. Să ne reamintim.

) directu < (rom. Acestea sunt împrumutul şi calcul lingvistic. v. Prin acest termen „se indică o unitate lexicală (semnificat. Termenul are o eficienţă relativ redusă datorită ambiguităţii caracteristicii recent.5. 279). Împrumutul reprezintă un „proces de încorporare a unui element lingvistic dintr-un idiom în altul” (DSL. proces a cărui limită inferioară este secolul al XVIII-lea (spre sfârşit). altfel spus.) direct − împrumut târziu. semnificant sau reuniunea celor două) care a pătruns recent întro limbă dată” (DSL. op. p. convieţuirea populaţiilor. p. c) pe cale orală sau scrisă.5. mărci flexionare. Dintre factorii extralingvistici care favorizează împrumuturile menţionăm: vecinătatea geografică.1. Îmbogăţirea vocabularului – mijloace externe Îmbogăţirea vocabularului unei limbi se poate realiza şi prin mijloace externe. (lat. neologic. 343). este deci o manifestare a interferenţei lingvistice. cit. 11. care depinde de raportarea cronologică operată. şi prin accidente fonetice: cf. din latină. culturale) între comunităţi. Împrumutul nou trimite la un alt termen − neologism.) directus < (lat. Cercetările privitoare la periodizarea limbii române au lămurit această problemă − neologismele sunt împrumuturile intrate în limba română începând cu procesul (prima fază) de modernizare a ei. toate celelalte tipuri de împrumut − este rezultatul contactelor diverse stabilite între idiomuri.) directus < (rom. op. Împrumutul lexical Împrumutul lexical − ca. Împrumutul poate fi: a) direct sau indirect (printr-o filieră lingvistică). d) vechi (din fazele anterioare modernizării limbii şi în opoziţie cu cuvintele moştenite*) sau nou. politice. tipare sintactice). pop. căci se ştie că aceste transformări acţionează într-o limbă numai până la definitivarea macrostructurii ei şi.. mod. prin îndepărtarea conştientă a unei terminaţii nespecifice structurii limbii române. raporturile (economice. dar se manifestă cu precădere în lexic. în opoziţie cu: (lat. În funcţie de momentul 125 .11. cl. Împrumutul afectează toate subsistemele limbii (împrumuturi de sunete – vezi sunetele [ö] şi [ü]. etimoanele care au trecut prin transformări fonetice cu caracter regulat. cit.) direptu < dereptu < dreptu < drept − cuvânt moştenit. uneori. nefonologizate în română –. b) popular sau savant. de altfel. * Cuvintele moştenite sunt acelea din fazele de formare a limbii. cl..

autoarea citată mai observă că. congressman/congresmen. Aşadar. Unele forme. a agrea. 126 . Trebuie precizat că în clasificarea înfăţişată mai sus nu se face o delimitare netă între neologisme şi calcuri. de tip leader > leader-ii. cit. Se observă o tendinţă de „reanglicizare”. „activitate de influenţare. le-am numi noi.) şi sincronic. Hristea. ignorându-se astfel diversele modificări de formă sau/şi de sens survenite în limba română (de exemplu. anglicismul lobby este folosit în presă cu sensul engl. după criterii lingvistice. obţinut din adăugarea desinenţei româneşti de plural „-i” la forma neadaptată la limba română. shadow government. c) xenisme („străinisme”) – Big Brother. formele leader. În fine. anglicisme. dar dicţionarele de neologisme. establishment. procesul de asimilare este înregistrat cu întârziere de dicţionarele româneşti. lobby. mcdonaldizare.). briefing.) este considerată o manifestare a snobismului lingvistic. neologismele se adaptează fonetic şi morfologic la structura limbii române. summit. op. leadership. revenirea la ortografia etimologică (cf. grafic. cit. precum MDN. Aşadar. speech/spici). Unele forme dezvoltă chiar plurale hibride. în unele cazuri.. Un alt criteriu de clasificare a împrumuturilor este gradul de asimilare („românizare”). op. incluse la xenisme (Big Brother. persuasiune”. după provenienţa lor. împrumuturile se încadrează într-una dintre următoarele categorii: a) termeni integral adaptaţi (fonetic. despre care vorbeşte A. shadow government. americanisme etc. speech/spici. congressman etc.intrării lor în limbă.. Stoichiţoiu-Ichim (în Aspecte ale influenţei limbii engleze. morfologic) – lider. road map) au generat deja calcuri frazeologice (vezi mai jos). bos. yankeu. de frecvenţa utilizării lor şi de diversitatea categoriilor de vorbitori care le folosesc. meeting. lobbysm. speaker/spicher. Clasificarea împrumuturilor se face după origine (vezi Th. mai mult sau mai puţin sistematic. b) termeni în curs de adaptare (anglicisme şi americanisme) – board. care continuă să reflecte situaţia din engleză. road map. barbarismele pot fi: franţuzisme. nu înregistrează această modificare formală şi semantică). germanisme. staff. deoarece procesul de asimilare este în curs de desfăşurare şi invocă drept argument fenomenului dublei grafii (tip boss/bos. miting. obiectivul celei din urmă fiind delimitarea neologismelor de calcuri. Autoarea precizează că graniţa dintre primele două categorii nu poate fi precis trasată. Cuvintele neologice încă neadaptate se numesc barbarisme. după gradul de asimilare..

„percepţie publică”. acum învechit.2. toate având ca sursă limba enleză: (a) agrea (< engl. determined). revistă. challenge). • După extensia unităţilor lexicale calchiate: a) calc lexical (traducerea unui singur cuvânt) − (rom. 127 . 90. a unei construcţii sau numai a unui sens. sub influenţa cuvântului slav corespunzător (язык − în transliterare iazîk). la sensurile deja existente ale cuvântului românesc nebun s-a adăugat sub influenţa limbii franceze sensul „piesă de şah” (< fr. Aspecte ale influenţei engleze.5. a unui cuvânt semantic analizabil.. cit. „intern.) rectangulaire.) soutenir. Calcul lingvistic Calcul lingvistic (sinonim: decalc) este un fenomen lexical complex care.) changer de direction.) surface. exactă. iată şi câteva calcuri semantice noi. publicaţie”. agree) – „a fi de acord”. provocare (< engl. al copierii parţiale sau integrale a „formei interne” (adică a sensului etimologic proxim) a modelului din limba „donatoare”: a) calcuri integrale (totale) – (rom. după (fr. b) calcuri parţiale (semicalcuri) – (rom. Stoichiţoiu-Ichim.). „hotărât”. într-o accepţie largă. cit.) pourcentage.) dreptunghiular < (fr.) a schimba direcţia. feuille) a fost preluat pentru cuvântul românesc foaie şi sensul „ziar. • După nivelul lingvistic vizat: a) calcul semantic (lexical) – cuvântul românesc de origine latină limbă avea în româna veche şi sensul „popor”. fou). cârtiţă (< engl. mole). denumeşte „procedeul de transpunere literală.11.) procentaj < (fr. subl. b) calcul gramatical – (rom. „dificultate de învins”.). op. uliu (< engl. hawk). image).) suprafaţă < (fr. „spion infiltrat”... imagine (< engl. calcul presupune o tipologie diversă şi încă insuficient de riguroasă (tocmai datorită multitudinii de criterii avute în vedere).. dintr-o limbă A într-o limbă B. • După criteriul structural. p. (rom. propriu unui stat”. domestic (< engl.) susţine < (fr. „personalitate oficială cu spirit belicos”. determinat (< engl. tot din franceză (< fr. n. op. În funcţie de ce anume desemnează elementele subliniate în definiţie. domestic). Redăm mai jos câteva clasificări (exemplele sunt preluate din DSL şi A. cu materialul limbii B” (DSL.

White Paper). puşcăriaşi). implicit. positive discrimination). Argoul apare cu această denumire numai în unele limbi (română. corectitudine politică (< engl. cold war). engl. 11. în alte limbi (it. friendly fire). Th. eaux radioactives. înţeles numai de iniţiaţi. Combinarea acestor criterii conduce la subdivizări mai rafinate şi. clasă de mijloc (< engl.) mettre en application. Fratele cel Mare (< engl. 128 . subgraiul). sp. pierderi colaterale (< engl. rusă. Hristea). axis of evil).6. NGO – National Government Organization). grupări care vor să se diferenţieze de alţi vorbitori.) – „limbajul hoţilor”.) a pune în aplicaţie. după fr. Uncle Sam). middle class). domino effect). spre deosebire de dialect. război rece (< engl. după (fr. iron curtain). lider de opinie (< engl. foaie de parcurs (< engl. studenţi. Sociolectul reprezintă o variantă idiomatică delimitată după criterii sociale. gulere albe (< engl. principiul dominoului (< engl. road map). DEFINIŢIE GENERALĂ Argoul este un limbaj codificat. Big Brother). white collars). furbesco – „limbajul şmecherilor”. ape radioactive.b) calc frazeologic (transpunerea unei sintagme stabile în limba „donatoare”) − (rom. discriminare pozitivă (< engl. watchdog). ceea ce înseamnă că este utilizat de grupuri sociale relativ închise şi care se opun convenienţelor (elevi. ONG – „organizaţie nonguvernamentală” (< engl. limba engleză a furnizat în ultimele decenii multe asemenea formaţii frazeologice: axa răului (< engl. soldaţi. câine de pază (< engl. Unchiul Sam (engl. shadow government/cabinet). Argoul şi jargonul în dinamica vocabularului În cele ce urmează vom prezenta două dintre sociolectele limbii române: argoul şi jargonul. opinion leader). political correctness). colateral damages). care reprezintă varianta cea mai întinsă ca subdiviziune lingvistică teritorială a unei limbi (următoarele subdiviziuni fiind: subdialectul. first lady). cortină de fier (< engl. guvern din umbră (< engl. mai riguroase (de exemplu. franceză) şi cu alte denumiri. cale (< ţig. Carte Albă (< engl. primă doamnă (< engl. graiul. – cant – „limbajul răufăcătorilor”). foc prietenesc (< engl. dar acoperind relativ aceeaşi noţiune. este calc frazeologico-gramatical − cf.

capelmaistru („hoţ foarte iscusit”). solovast („furt de buzunare”). draibăr („spărgător de mare clasă”) etc. Pentru a satisface condiţia permanentei reînnoiri. – „falsificator de bani”. Iată câteva caracteristici de bază ale argoului: − vocabularul specific al argoului este foarte schimbător. cobzar („informator. caramangiu. diurnist. universitate („închisoare. b) din limba ţigănească: rodimos („percheziţie”). − argoul are preponderent întrebuinţare orală. (op. afazit („beat”). termometru („bastonul de cauciuc al poliţiştilor”). trădător”. junior. „funcţionar în administraţie publică”. ii) Cuvinte dialectale sau arhaice mai puţin cunoscute (sau deloc) de toţi vorbitorii: pârnaie (reg. Introducere în lexicografie. 47-49).. streptomicină („coniac”). Le ilustrăm mai jos. se utilizează mai multe cuvinte din limba comună cu acelaşi sens sau cu sensuri apropiate: curcan. phiraimos („spargere”). complice”) etc. incubator. cit. preventoriu („închisoare”) etc. ţiflar („poliţist”) etc. sticlete („poliţist”). argou – „închisoare”). argou – idem).Pentru discuţia privitoare la argou ca lexic special. chişer („hoţ de buzunare”). vezi Ana Ene. „te bagă la acciz”. 129 . premiat („condamnat”). − cuvintele de bază. angrosist („infractor”). adică „l-a furat din buzunarul hainei”). iv) Împrumuturi din limbi străine: a) diverse neologisme/barbarisme: bonjur (în expr.. (a) mangli („a fura”). vânzător”). de aici decurgând una dintre cauzele dificultăţii decodării lui din afară.. Uneori. calemgiu (arh. academie. iii) Termeni tehnico-ştiinţifici cu circulaţie relativ restrânsă: lunetist („informator”). pungaş care înşală femeile prin promisiuni de căsătorie”). mititica. audient („tăinuitor. argoul are mai multe surse. scatiu. argou – idem) etc. pp.. junior („hoţ tânăr”). adică „intri la plată”). – „oală de pământ”. angrosist („hoţ”). acciz (în expr. i) Folosirea cu sensuri schimbate a unor cuvinte din limba comună: cocor („hoţ care voiajează operând în diverse locuri. „l-a servit la bonjur”. fonetica şi morfosintaxa aparţin limbii pe care o dublează. vezi şi expresia „X te-a cântat”). puşcărie”). prin aşa-numita derivare sinonimică. şvaiţer („gestionar. tapeur („profitor”). calpuzan (arh.

colocviale). însă utilizatorii s-ar părea că resimt doar secundar această expresivitate. Ca limbaj special. Expresivitatea acestora este cu atât mai mare. Iată ilustrate. antonomază – gherlă („închisoare – termen generalizat de la renumita închisoare Gherla). termenii în cauză devin expresivi de abia când intră în limba comună (mişto. puncte”). pe scurt.v) Derivarea: ascultătoare („urechi”). diurnist („delapidator”) etc. hoţ începător etc. delimitată mai ales după criterii sociale. a ciripi). a şparli. cu cât includ mai mulţi tropi: metaforă – boboc („student în anul I. culturale sau profesionale. bălceşti („vechea bancnotă de 100 de lei”). mai trebuie precizat că. a buşi („a pica un examen”). cui („examen greu”). lexicul şi pronunţarea fiind nivelurile afectate (după Iorgu Iordan. Totuşi. dansează-l! („dublează-l!”). criteriul delimitării decurge din trăsătura esenţială a argoului. 3) limbajul infractorilor/puşcăriaşilor: În fine. Termenul jargon a căpătat şi un sens general. dresor („antrenor”) etc. jargonul pune probleme similare cu cele ale argoului. câteva dintre ele: 1) limbajul sportiv – (a) bubui („a şuta puternic”). metonimie – foaie („bancnotă”). cartonar („arbitru”). anume aceea de lexic special codificat. deci greu de sistematizat. s-a încercat totuşi o clasificare după domenii.. Deşi lexicul argotic este foarte eterogen şi mobil. Unii cercetători susţin că se preferă termenii expresivi. Aşadar. 2) limbajul studenţilor – boabă („restanţă”). a se camufla („a face fiţuici”) etc. a bubui. fie urmează să intre. boabe („goluri. este dificil de trasat graniţa dintre elementele argotice şi cele familiare. 130 . ceea ce determină o dinamică permanentă a limbajului argotic în ideea păstrării caracterului de cod lingvistic. înţeles numai de către iniţiaţi. acela care desemnează orice limbaj tehnic cu o terminologie de specialitate (profesionalismele). eufemism − mititica („închisoare”). DEFINIŢIE GENERALĂ Jargonul reprezintă o variantă a limbii naţionale. a ciordi. limbajul sportivilor se constituie în limita dintre argou şi jargon). De altfel.. uneori.”). multe dintre exemplele date mai sus fie au intrat deja în limbajul comun (deci au devenit familiare. felicitare („mustrare”).

pentru fiecare. Se dau cuvintele: (a) şofa. izomorfism. viespăraie. treierătoare. împrumutul şi calcul lingvistic. mormăit. demoazelă („domnişoară”). binefacere. 11. rămuriş. sunt descrise tipurile de derivare. a fi distins. gogoşerie. sunt descrise. îngândurat. îmbărbătare. auzibil. 2 (se predă conform graficului stabilit la prima activitate tutorială) Răspundeţi cerinţelor: I. Mijloacele externe de îmbogăţire a vocabularului. tipurile de compunere. fermecător. elegant”). acefal. dar şi conversiunea. descreierat.Prin extindere. (a) întreţine. nemaipomenit. 1. „a fi în acord cu codul bunelor maniere/al înaltei societăţi. să se arate felul intrării lor în limbă (împrumut. În cadrul primei modalităţi de îmbogăţire. 11. deluros. Decompozaţi următoarele structuri morfematice. jargonul desemnează şi folosirea deformată a elementelor unei limbi în aceeaşi intenţie de diferenţiere a unui grup de altele (unele elemente sunt inutile): malşansă („neşansă”).9. Rezumat Unitatea de învăţare 11 prezintă mijloacele de îmbogăţire a vocabularului – atât pe cele interne. bonton (în expresia a fi de bonton. jour fix („zi de primire”). închipuire. interşanjabil. deşi aceasta se produce preponderent cu mijloace gramaticale. 11. precizând tipul afixelor: înceţoşat. Rescrieţi enunţurile de mai jos corectând toate greşelile de limbă (indiferent de natura lor). 2. dar însă deja nu 131 . Extrageţi-le apoi separat pe cele de natură lexico-semantică. şarmant („captivant. neîntemeiat. înfăţişare. centrifugare. cât şi pe cele externe.7. Test de evaluare 1. lumânărică.8. definite şi exemplificate. răstălmăcit. reînfiinţare. binecredincios. obrăznicătură. cuconet. ucigă-l-crucea. panoramă. Tema de control nr. pâlpâială. aragaz. papagaliceşte. Întradevăr cartea care am terminat-o ieri este întru-câtva interesantă. neîmblânzit. nictalfob. mobilă-tip. Dacă nu sunt formaţii lexicale româneşti. seducător”) etc. dacă este format pe teren românesc şi cum. agorafobie. Să se precizeze. indicând tipul de greşeală. orăşenism. calc).

3. mahalle) desemnează „locuitorul unei mahalale. gr. -giu. periferii”. (identificarea corectă a greşelilor lexico-semantice) = 10 p. azi. verbul a înţărca (în + ţarc. ţarc < alb. încadrarea acestor elemente ca argotice/de jargon. čark. BAREM: 5 p. Cuvântul mai este reperat şi într-un context ca sat de o mie de suflete. mai înseamnă „a înceta alăptarea sugarilor”. 132 . pe ce direcţie şi prin ce trop s-a produs evoluţia semantică descrisă. şi nu se sfiii săi întrebe iar din nou. III. (rezolvare corectă) × 2 modificări semantice = 10 p. (rescrierea corectă a enunţurilor) + 5 p. pentru fiecare caz. atrage neluarea în considerare a lucrării. Fragmentul citat va fi transcris/scanat şi se vor da toate trimiterile bibliografice corespunzătoare. „a dezobişnui. dar. 4. bădăran etc. Casa iubitei mele mătuşe este tot odată habitaclul al nenumărate pisici. Demonstraţi în maximum o pagină. 5. Nerespectarea limitei de 1 pag.substantivul suflet (< lat.mai mi-aduc aminte câteva amănunte aşadar trebuie ca să revin din nou asupra acelor capitole. (argumentarea încadrării elementelor solicitate) = 10 p. (identificarea elementelor solicitate) + 5 p. 2. În cei privesc pe prietenii mei se poate să se spună că au un program libertin. există o conotaţie secundară. Se dau următoarele cazuri de modificări semantice: 1. intrând astfel în sinonimie cu „ţopârlan. 2. cuvântul mahalagiu (mahala + suf. În magazinele centrale au fost aduse decât mărfuri calitative. Cerinţă: Să se precizeze. BAREM: 5 p. relativ recent. II. *suflitus < sufflare) păstrează în nenumărate expresii sensul originar de „suflare.”. Nu-ş amintii cei spusese iei. Alegeţi o pagină (sau fragmente însumând o pagină) dintr-un roman/nuvelă/orice alt fel de text. respiraţie”. a început să mai însemne şi „persoană vulgară”. care să conţină elemente de argou şi/sau jargon. aproape în toate. a dezvăţa. a lipsi pe cineva de ceva” şi intră în expresia l-a înţărcat dracul (despre cineva foarte şiret). Sensul general este acela de „esenţă a personalităţii umane”. tsárkos) însemna la origine „a închide mieii în ţarc pentru a-i dezobişnui de supt”. cine este principalul protagonist al filmului anglofrancez. mahala < tc. BAREM: 5 p. însă. redactată computerizat la un rând.

prestabilit. procentaj. Precizaţi în structura a câte dintre acestea intră prefixul ne-: a) trei. hiperventilat. (a) menţine. 5. Indicaţi câte greşeli (de orice tip) există în enunţul Graţie consecvenţei şi a seriozităţii studenţilor cei mai buni le-a fost acordată câte o distincţie: a) a) îmbina.IV. neon. descreierat. b) două. b) hipofag. (a) aparţine. b) accident fonetic. La utilizarea formei subliniate în enunţul A dat în marşalier până s-a ciocnit s-a ajuns prin: a) atracţie paronimică. c) accident semantic. rădăcini) poate fi descompus adjectivul neîndestulător: a) cinci. c) heterodox. c) faţă. 3. c) descreţi. c) cinci. suprafaţă. neruşinat. panromanic. 8. c) 4. deochea. 10. Baza cuvântului îmbărbătare este: a) -bărbăt-. impardonabil. b) patru. b) (a) întreţine. nemernic. apatrid. necaz. Precizaţi în câte afixe lexicale (prefixe. La utilizarea formei evidenţiate în enunţul Toţi au ansamblat greşit piesele s-a ajuns prin: a) atracţie paronimică. intranzitiv. 6. sufixe. c) accident semantic. c) dreptunghiular. b) încuietoare. vermifug. b) trei. c) patru. Indicaţi seria care include numai cuvinte formate prin derivare parasintetică: 133 . hemostatic. Subiectele au în mod obligatoriu o singură soluţie corectă. b) îmbărbăta-. dejuga. Indicaţi seria care conţine numai cuvinte formate cu prefixoide sau/şi sufixoide: a) circumcis. negocia. 2. (a) colabora. Bifaţi soluţia corectă printr-un X pe formularul nominal de la sfârşitul testului grilă. Rădăcina cuvântului înfăţişare este: a) -făţ-. 1. Se dau cuvintele: nebun. nesaţ. nevoinţă. impenetrabil. 7. b) înfăţişa-. (a) coabita. 9. îmbărbăta. nesomn. b) accident fonetic. (a) sublinia. patru. negoţ. c) bărbat. trei. netot. Indicaţi seria care conţine numai formaţii obţinute prin calchiere: a) susţine.

..............REZOLVARE SUBIECT IV – TEMA DE CONTROL 2 Numele şi prenumele............................................................................................................................................... A 1 2 B C 3 4 A B C 5 6 A B C 7 8 A B C 9 10 A B C BAREM: 10 soluţii corecte × 1 p................ = 10 p............................................. Grupa............. 134 ...........................

...2..... Capitolul descrie premisele constituirii semanticii ca disciplină................................... principiile şi unităţile de analiză specifice semanticii structurale... 138 12......... implicit....................să aplice analiza semică în studiul diverselor probleme ale vocabularului..................................... Introducere Unitatea de învăţare 12 prezintă principalele probleme ale sensului şi.......... studenţii vor fi capabili: ......... obiectul de studiu şi obiectivele semanticii...... Tipologia semelor....... NOŢIUNI GENERALE DE SEMANTICĂ Cuprins 12.................2..9...................... Analiza lexicală-paradigmatică.. 135 .....să identifice principalele orientări semantice moderne.... .......4.... .... 140 12...................... Unităţile analizei semantice structurale............. Ca o ilustrare a acestor noţiuni teoretice se descrie în linii generale un tip de analiză semantică practicat în lingvistica românească – analiza lexicală-paradigmatică..Unitatea de învăţare 12..... Test de autoevaluare............ 147 12.................................. analiza semantică structurală..136 12...3.. pentru ca într-o a doua parte să se insiste pe metodologia............... Durata medie de parcurgere a acestei unităţi de învăţare este de 2 h.......... Schiţă a semanticii diacronice şi a problemelor sensului...... ca fiind orientarea cea mai importantă în şcoala lingvistică europeană în contemporaneitate......135 12.....să delimiteze câmpul de cercetare...................... Semantica structurală: metodologie.........7.................................. se prezintă trei dintre cele mai uzitate clasificări ale semului.................... 12..... 151 12......5............... ale semanticii........... Rezumat......să opereze cu diversele unităţi de analiză ale semanticii structurale..............................1... ........................ Direcţiile semanticii moderne............. principalele direcţii ale semanticii moderne.................................... concept central în semantica structurală.. Introducere...6................................1....................135 12.. De asemenea........... 137 12.... Obiectivele unităţii de învăţare 12 După parcurgerea unităţii de învăţare........ 151 12.................... Obiectivele unităţii de învăţare...... într-o primă parte...........................................8.....

antonimie. Pierre Guirod ş. propoziţiilor.3. Între sensuri se stabilesc relaţii de polisemie. Lazăr Şăineanu (preocupat şi el de cauzele schimbărilor de sens.12. Schiţă a semanticii diacronice şi a problemelor sensului DEFINIŢIE Semantica este o ramură a lingvisticii al cărei obiect de studiu este reprezentat de sensuri (proprietăţi ale cuvintelor. în descendenţa lui Humboldt. Michel Bréal (unul dintre primii lingvişti care au încercat să dea o explicaţie schimbărilor de sens.. relaţii care fac obiectul de studiu atât al semanticii. subordonată curentului istorist. Teoriile conţinute în studiile lingviştilor Jost Trier (autorul teoriei câmpurilor lexicale. Continuatorii acestei direcţii sunt iarăşi nume de referinţă în cercetarea lingvistică: Stephen Ullmann. Karl Baldinger.a. în cadrul căreia se studiază pentru prima dată sensul cuvintelor într-un „context” şi nu izolat). Humboldt este considerat părintele psihologismului lingvistic). cât şi al lexicologiei. sinonimie. Antoine Meillet (aduce ca noutate în studiul modificărilor semantice factorul sociologic). construcţiilor. În funcţie de diversele accepţii ale sensului. direcţia psihologică în ştiinţa filologică rusă şi a deschis noi perspective în cercetarea literaturii şi a artei în general). Acest tip de semantică a debutat cu o metodologie diacronică. frazelor). Semantica lingvistică este cu precădere descriptivă. se au în vedere două discipline majore: semantica lingvistică şi semantica aparţinând altor ştiinţe. pentru că se dezvoltă numai în interiorul unei limbi. privind o perioadă limitată de timp din evoluţia limbii respective. el introduce un nou factor – uitarea sensului originar). cauza principală fiind acţiunea tropilor). Ferdinand de Saussure (tezele sale despre limbă şi conceptul de valoare lingvistică au pus bazele ştiinţifice ale lingvisticii moderne) şi Louis Hjelmslev (care arată într-un articol din 1958 că sensurile unităţilor lexicale sunt susceptibile de analiză sistematică) marchează 136 . omonimie etc. Afanasii Afanasievici Potebnea (a impus. Hans Sperber (a cercetat modificările de sens cu instrumentele psihanalizei freudiene). până pe la jumătatea secolului trecut. a fost deci. Între aceste domenii există interferenţe. Începuturile ei se leagă de nume precum: Wilhelm von Humboldt (care a marcat ruperea de organicism – curentul dominant în cercetarea lingvistică a secolului al XIX-lea.

prin analogie cu fonologia a cărei unitate minimală nu mai este considerată a fi fonemul. printr-o metodologie generală comună. mai degrabă. dovadă a izomorfismului dintre expresie şi conţinut. Un metalimabaj este semantic dacă se ocupă cu studiul fenomenelor de sens şi/sau de denotaţie dintr-un limbaj-obiect. dar există şi un dezavantaj. 137 . 12.mutarea problemelor sensului de pe axa diacronică pe axa sincronică. În virtutea acestei delimitări. adică îi corespunde o matrice de trăsături distinctive). Numitorul comun al acestor direcţii este metalimbajul semantic. Conceptul metalimabaj semantic presupune o distincţie mai generală.4. Structuralismul a delimitat ca unitate minimală a semanticii semul (trăsătură semantică distinctivă. aceea dintre limbaj-obiect şi metalimbaj. oricărei unităţi lexicale dotate cu sens îi va corespunde un semem (totalitatea semelor care caracterizează acea unitate). ce este drept. Direcţiile semanticii moderne Direcţiile principale ale semanticii moderne sunt: semantica structurală. ci trăsătura distinctivă. pertinentă. de unde rezultă că sensul lexical este un concept (prin aceeaşi analogie cu fonemul). Imperativele generale ale semanticii moderne (sincronice) sunt: organizarea sensurilor într-un sistem lingvistic. semantica transformaţională şi semantica logică (aceasta din urmă neaparţinând propriu-zis cercetării lingvistice. Acest principiu este de natură analitică şi constă în a considera sensul lexical drept o unitate decompozabilă. Ferdinand de Saussure este considerat părintele structuralismului lingvistic. precum clasem.. • Semantica structurală este produsul doctrinei şi metodei structuraliste (vezi mai sus reprezentanţii şi problemele legate de cercetarea structuralistă). studiului limbii din perspectivă logică şi filozofică). Toate ştiinţele uzează de un metalimbaj. Acesta constă în terminologia neunitară (termeni. Metalimbajul este limbajul în care se realizează descrierea unui alt limbaj. Semantica structurală este un mănunchi de tendinţe unite. elaborarea unor legi generale de organizare a sensurilor. dat fiind că fonemul este „decompozabil”. Semantica structurală expune aşadar un principiu unic de descriere a sensului. izotopie etc. studierea relaţiei sens propriu/sens figurat. Limbajul-obiect este reprezentat de orice limbă naturală sau artificială susceptibilă de a fi supusă unei descrieri globale sau parţiale. ci.

Lexiconul uzează de trei categorii de simboluri (sau mărci): semantice. metodologic vorbind. Rudolf Carnap elaborează o metodă de analiză semantică numită metoda intensiunii şi a extensiunii. deci decompozabil). Studiul sensului se face cu ajutorul logicii matematice. analiza semantică structurală Semantica structurală presupune. Conjugând teoriile wittgensteiniene asupra limbajului. studiul structural al conţinutului (conţinutul este înţeles ca structură. • Semantica transformaţională (generativă) se constituie în parte a teoriilor generative. Teoria are două componente: componenta transformaţională – care este sintaxa. formale (fie în sensul utilizării relaţiilor dintre 138 . de altfel. fiind extrem de utilă analizei diverselor niveluri lexico-semantice. vom reveni. Principalele trăsături ale acestei direcţii semantice derivă din faptul că. Asupra acestei direcţii. şi asupra semnificaţiei. Semantica logică nu se ocupă propriu-zis de semnificaţi. Acesta a publicat. al căror autor este Noam Chomsky. se preiau concepte. Principalii reprezentanţi sunt Ludwig Wittgenstein şi Rudolf Carnap. Aceştia stabilesc în cadrul componentei semantice un lexicon (un vocabular special) şi un tip de reguli. Semantica structurală: metodologie. Prin reguli se arată cum se compune sensul unei propoziţii din sensul formativelor. componenta interpretativă – alcătuită din semantică şi fonologie. Metoda foloseşte formalizarea logică (de unde şi denumirea paralelă de semantică formală). toate definiţiile sunt: imanente (indiferent de domeniu. Anii ’60 sunt marcaţi în semantica logică de elaborarea metodei modelelor semantice (sau metoda lumilor posibile). versiunea a doua a teoriei generative (numită şi teoria standard) în Aspects of the Theory of Syntax. dar a obţinut informaţii preţioase privind semantica frazei şi a textului. notaţii simbolice etc. Prin această metodă se apreciază condiţiile de adevăr ale enunţurilor. şi Jerrold Katz şi Jerry Fodor (colaborând mai apoi şi cu Paul Postal).apar cu accepţii diferite la autori diferiţi). în anii ’60. semantica logică aspiră să devină o teorie a limbajului. în studiul structural. 12. în particular. distinctive şi selective. în 1965. De componenta semantică a teoriei transformaţionale se arătaseră preocupaţi. Prin asemenea preocupări. Cuvintele aparţin limbajului-obiect şi se numesc formative. din care. în general. • Semantica logică îşi are originile în analiza logică a ştiinţelor exacte şi a limbajului filozofiei. adică fac apel în exclusivitate la factorii interni lingvistici).5.

a fiecărui detaliu de analiză). analiza distributivă (prin context diagnostic). au caracter sincronic (se aplică în sincronie. au caracter descriptiv (urmăresc descrierea stării surprinse de corpus. Alte trăsături ale operaţiilor structuraliste: au caracter analitic (urmăresc segmentarea succesivă a corpusului în elemente componente până la nivelul unităţilor minimale). vezi în fonologie reducţia variantelor). fără consideraţii normative). analiza semică (componenţială). formalismul şi explicitarea asigură caracterul obiectiv şi ştiinţific al metodologiei structuraliste. contextul neadmiţând decât ocurenţa unui singur element sau a unei anumite clase de elemente (Z. diacronia structurală nu este altceva decât compararea datelor obţinute în sincronie). fie în acela al utilizării factorilor de expresie lingvistică) şi integral explicitate (fiind însoţite de justificarea fiecărei etape şi soluţii. b) substituţiă – operează în plan paradigmatic şi constă în înlocuirea într-un context păstrat constant a câte unui element. al cărui fondator este Ferdinand de Saussure. Tehnici formale de analiză în structuralism: a) distribuţiă – se referă la totalitatea contextelor (sau a vecinătăţilor) în care o unitate lingvistică poate apărea într-o limbă (rezultatul este un inventar de invariante. al cărui părinte este considerat Leonard Bloomfield.componente. dar sunt absolut ireconciliabile sub aspectul modului de a privi semnificaţia. Şcolile structuraliste se subordonează curentului european. Toate aceste tehnici stau la baza unor metode cu largi posibilităţi de aplicare şi cuprindere: analiza în constituenţi imediaţi (segmentarea succesivă). şi curentului american (şcoala structuralistă americană se mai numeşte şi distribuţionalism sau descriptivism). de aici decurgând toate 139 . Cele două şcoli au elemente principiale şi metodologice în comun. c) contextul diagnostic – contextul lingvistic în care apariţia unui element este unic determinată. Imanenţa. Harris – şcoala americană).

Sem este termenul preferat de semantica europeană.} este caracterizată de semul (semele) comun(e) /activitate senzorială vizuală/. lingvistica americană preferă termenii componentă. căci fiecare unitate este susceptibilă de decompozare: /activitate/ + /volitivă/ ş. semnul lingvistic este o entitate biplană (constituită din unitatea dintre semnificant şi semnificat). care se manifestă numai într-o configuraţie semantică (sau într-un semem). deşi complexă. interpretabil. condiţia de a fi minimal (vezi supra despre caracterul discutabil al formulării semelor) apare numai în relaţia dintre sensurile termenilor constitutivi ai unei clase lexico-semantice (paradigmatice) date. indiferent de şcoală. morfologia şi sintaxa fiind înţelese ca prelungiri ale fonologiei. considerată trăsătură semantic distinctivă sau pertinentă (prin analogie cu analiza fonologică). ceea ce face ca formularea semelor să fie discutabilă din mai multe puncte de vedere (vezi mai jos definirea semului şi a caracterului său minimal). clasa {a privi. de unde rezultă că semnificaţia nu trebuie căutată în afara limbii. în ceea ce priveşte semantica.d. a contempla etc. adică bazată pe psihologia comportamentală).6. semnificaţia este exterioară lingvisticii (orientarea iniţială fiind behavioristă. sunt posibilitatea analizei sistematice a unităţilor vizate şi mutarea problemelor sensului.diferenţierile majore. Avantajele incontestabile ale metodei structuraliste. Pentru descriptivismul american. constituent. non-susceptibilă de realizare independentă. Unităţile analizei semantice structurale. în interiorul căreia pot apărea diferenţe între seme. 12.a. a scruta. nu de puţine ori. Tipologia semelor DEFINIŢIE Semul este componentă a sensului unui cuvânt sau a unui lexem. este însă convenabilă pentru că reuneşte clar 140 . semnul lingvistic este o entitate monoplană. Aşadar. Este discutabil caracterul minimal al acestei formulări. De exemplu. Valoarea sa distinctivă se stabileşte relativ la un ansamblu dat de lexeme. Semul se constituie în unitate minimală de semnificaţie. Acesta este. Dezavantajele principale rezidă în terminologia neunitară şi în caracterul minimal nu totdeauna evident al semului. Pentru structuralismul european. Formularea unitară. al cărui element constitutiv este. în sincronie.m.

în UI 14. repede/.). A /caracteristică/ /(referitoare la) temperatură/ /apreciere în plus/ /grad nedeterminat/ B /caracteristică/ /(referitoare la) temperatură/ /apreciere în plus/ /grad foarte mare/ C /caracteristică/ /(referitoare la) temperatură/ /apreciere în minus/ /grad nedeterminat/ Tipologia semelor se diversifică în funcţie de perspectiva urmărită şi de elementele atrase în clasificarea respectivă. /privitor la./.. 141 .. Dacă se substituie semul /apreciere în plus/ cu /apreciere în minus/./.. Redăm mai jos trei dintre cele mai importante clasificări ale semelor operate în lingvistica europeană.4./. şi alte clase (vs /activitate senzorială auditivă/ pentru a auzi. Aşadar. al delimitării semelor prin comparaţie. /care. vezi mai jos înteracţiunile posibile între formulele semice ale unor adjective aflate în relaţii paradigmatice. prin opoziţie semică. nu şi supă fierbinte /vs/ supă rece (vezi şi principiul simetriei în stabilirea antonimelor. sinonimie... /asemănător cu..). adică formulări tip dicţionar): /caracteristică/. se ajunge la adjectivul RECE – vezi poziţia C – şi se stabilesc totodată şi lexemele care pot apărea alternativ într-un context comun: de pildă.) şi este o construcţie metalingvistică realizabilă prin comutare (substituţie de seme care pune în relief corelaţia în planul expresiei).. /activitate/. Substituind ultimul sem cu semul /grad foarte mare/. Exemplu Aşadar. Spre ilustrarea acestui aspect. formula semică (generală) a lui CALD apare la poziţia A. a asculta.termenii într-o singură clasă şi evidenţiază. apare o modificare în planul expresiei reprezentată de adjectivul FIERBINTE – vezi poziţia B. procedura delimitării şi formulării semelor se bazează pe comparaţia sensurilor din clasa semantică dată (câmp lexical. 14.. Clasificarea I (după John Lyons): i) seme lexicale sau de categorizare gramaticală (preluate ca atare din definiţia lexicografică. subcap. supă caldă /vs/ supă rece. Exemple: în cazul lui agil: /care se mişcă uşor... paradigmă lexico-semantică de tip antonimie.

în cazul lui afectiv: /privitor la afect (sau la sentimente)/; în cazul lui cald: /privitor la temperatură/ etc. ii) seme semantice sau de substanţă: a) descriptive – /(activitate) vizuală/, /(obiect) de un anumit tip/...); b) scalare sau graduale (privind gradul de manifestare a unei însuşiri) – /grad nedeterminat/, /grad maxim/, /apreciere în plus/ etc.; Exemplu: adjectivul gălbui, aparţinând câmpului lexico-semantic al culorilor, este caracterizat – faţă de galben – printr-un sem scalar de tipul /grad inferior/ sau /aproximare în minus/). Clasificarea a II-a (după François Rastier & Benjamin Pottièr): i) seme inerente – de natură strict semantică, care definesc tipul sau sunt atribute cu valoare tipică; Exemplu: atributul /culoare/ al lui corb are ca valoare tipică semul inerent /negru/; pentru cal, se delimitează următoarele seme inerente: /animat/, /nonuman/, /patruped/. ii) seme aferente (sau contextuale) – care rezultă din propagarea semelor în context; Exemplu: taxemului* //bărbat, femeie// i se asociază taxemul //forţă, slăbiciune//, constituit din seme aferente; sau: semul /peiorativ/ aferent al lui corb va fi actualizat în contextul „un corb de rău augur”; * termen din semantica modernă, care desemnează un cuplu de unităţi lexicale iii) seme generice – elemente ale clasemului (vezi mai jos definiţia clasemului); iv) seme specifice – elemente ale semantemului (vezi mai jos definiţia semantemului). Aplicaţi tipologia semelor înfăţişată prin clasificările d emai sus şi altor cuvinte relaţionându-le pe principiul apartenenţei la anumite paradigme. 142

Clasificarea a III-a (după Algirdas Julien Greimas): i) seme nucleare – elemente de semnificaţie care se păstrează indiferent de context (cum ar fi semele lexicale sau cele inerente); ii) seme contextuale – definite prin intermediul gramaticii generative (unde se mai numesc şi seme selective) ca seme cu dublă natură, semantică şi sintactică; Exemplu: a admira cere un subiect animat uman sau – a azvârli operează o selecţie atât în privinţa subiectului, cât şi în cea a obiectului (subiect animat, dar obiect nonanimat, concret sau abstract). Alte unităţi ale analizei semantice de tip structural sunt: sememul, arhisememul, lexemul, arhilexemul, clasemul, semantemul, virtuemul. DEFINIŢIE Sememul reprezintă reuniunea tuturor semelor care caracterizează o unitate lexicală. În afara semelor lexicale şi semantice, în formula semică a unui cuvânt sau a unui lexem mai apar şi aşa-numitele (de către unii cercetători) seme reziduale. Acestea diferenţiază o unitate de alta, marchează sensul aparte pe care îl ia o unitate într-un anume context. Ca exemple de sememe, se pot revedea formulele semice ale adjectivelor cald, fierbinte, rece, la care se adaugă semele aşa-zis reziduale (contextuale).

DEFINIŢIE Arhisememul (calc după arhifonem) este unitatea care defineşte semnificatul comun unor paradigme sau unor ansambluri de cuvinte. Altfel spus, arhisememul este reuniunea sau intersecţia tuturor sememelor dintr-un ansamblu lexical. Exemplu: Arhisememul /obiect/ + /pentru a se aşeza/ + /pentru o singură persoană/ 143

defineşte clasa {scaun, fotoliu, taburet etc.}. Pentru a se individualiza, fiecare termen al clasei respective adaugă la arhisemem semul specific (diferenţiator): arhisememul de mai sus + semul /cu braţe/ desemnează termenul fotoliu; acelaşi arhisemem + semele /fără spătar/, /fără braţe/ desemnează termenul taburet ş.a.m.d. Aşadar, arhisememul este un ansamblu de trăsături pertinente care subzistă în caz de neutralizare.

DEFINIŢIE Lexemul este cuvântul contextualizat (deci se defineşte ca termen nonambiguu, prin opoziţie cu cuvânt). Lexemul este o sumă de seme (semem) asociată cu un complex sonor. Spre deosebire de cuvânt, care aparţine numai limbii naturale date, lexemul aparţine atât limbajului-obiect (limbii naturale date), cât şi metalimbii. Lexemul apare, de pildă, în analiza contextuală pentru dezambiguizarea polisemiei unui cuvânt. Numai cuvântul poate fi polisemantic (cf. calorifer cald/primire caldă), lexemul este monosemantic. DEFINIŢIE Arhilexemul este ansamblul de seme comune diverselor unităţi din aceeaşi paradigmă lexicală, ansamblu care se asociază cu un semnificant constant dintr-o limbă dată. Cu alte cuvinte, este arhisememul care are o formă sintetică şi nonperifrastică (se exprimă printr-un singur cuvânt). De aici, decurg diferenţele de lexicalizare între limbi, uneori, neputându-se reda într-o anumită limbă forma conţinutului printr-un singur cuvânt (cum se va vedea că se întâmplă în română, din exemplul care urmează). Exemple: Cuvintele (fr.) siège şi (sp.) asiento (care nu se pot lexicaliza în română, cf. *aşezătoare, ele neputând fi redate decât perifrastic: /obiect, loc pentru a se aşeza/) sunt arhilexeme pentru (fr.) chaise, sp. silla, rom. scaun sau pentru (fr.) tabouret, sp. tabureto, rom. taburet, dar şi pentru (fr.) fauteuil, sp. sillon, (rom.) fotoliu. 144

Uneori, arhilexemul este echivalent cu hiperonimul (termen supraordonat unor sensuri ale cuvintelor hiponime: animal este hiperonim pentru hiponimele cal, pisică etc.). DEFINIŢIE Clasemul reprezintă ansamblul semelor generice şi este componenta sememului prin care se indică apartenenţa la o clasă semantică mai largă.

Exemple: După B. Pottièr, care a introdus termenul, cuvântul dulap are clasemul /mobilă/, iar clasemul /culoare/ corespunde cuvintelor: (fr.) rouge, (fr.) pourpre, (rom.) roşu, (rom.) purpuriu etc. După A. J. Greimas, clasemul reuneşte seme contextuale combinate cu semele de bază: sintagma leul rage are clasemul /animal/, pe când o sintagmă de tipul *băiatul rage de durere este exclusă de clasemul /uman/.

DEFINIŢIE Semantemul, pentru B. Pottièr, este unul din elementele componente ale sememului, care constituie ansamblul semelor specifice ale unităţii considerate.

Exemple: Pentru scaun, semantemul va cuprinde trăsăturile specifice care îl diferenţiază de celelalte unităţi ale paradigmei „scaunelor”: /cu spătar/, /fără braţe/.

DEFINIŢIE Virtuemul, termen introdus tot de B. Pottièr şi utilizat numai de unii autori, desemnează semele descriptive (vezi clasificarea I), considerate ca simple posibilităţi. Virtuemul mai poate fi definit ca ansamblul semelor conotative şi este condiţionat de factori variabili ai comunicării, în raport cu experienţa socio-culturală a interlocutorilor.

145

direcţiile semanticii moderne sunt: semantica structurală. b) contextuale − în enunţul marcat ironic „Un hoţ a vizitat muzeul X”. într-o anumită epocă (cea modernă). Să ne reamintim. semantica transformaţională şi semantica logică. semantica structurală oferă metodologia. semul este considerat unitatea minimală a semanticii. de pildă. Conotaţiile exprimate prin virtueme pot fi: a) spontane − atunci când. Virtuemul nu trebuie confundat cu conotaţia însăşi. c) analogice − conotaţii virtuemice stabilite sociocultural prin comparaţie: mai alb ca zăpada. numitorul comun al acestor direcţii este metalimbajul semantic. ceea ce duce la sinonimia contextuală a cuvântului cu a fura. principiile şi unităţile de analiză cercetării semantice europene. un metalimabaj este semantic dacă se ocupă cu studiul fenomenelor de sens şi/sau de denotaţie dintr-un limbaj-obiect. Găsiţi şi alte exemple corespunzătoare unităţilor analizei semantice de tip structural. 146 . Aşa.. ceea ce face ca semul /cu patru picioare/ al referentului scaun să nu mai fie pertinent în anumite contexte. un număr evocă un concept: numărul 13 poate actualiza conotaţia ocazională (virtuemul) /ghinion/. un suport circular etc. pentru că virtuemul redă particularităţile ocazionale ale referentului. care nu se actualizează însă decât în anumite contexte (ca fiind una din culorile semaforului..Exemplu: Lexemul roşu are virtuemul /pericol/. „scaunele” pot avea noi forme – pot avea trei picioare. cuvântul evidenţiat are semul virtuemic /cu intenţia de furt/. lung ca un stâlp de telegraf etc. de pildă). care caracterizează semnul în ansamblul lui.. un singur picior. de exemplu.

semnată de Angela Bidu-Vrănceanu şi Narcisa Forăscu. Analiza lexicală-paradigmatică Lingvistica românească a reuşit încă de la începuturile modernizării ei să se sincronizeze cu cercetările europene. oricum. iar scopul acestei analize este acela de a evidenţia relaţiile de sens dintre cuvinte. În ceea ce priveşte unităţile. nu ne rămâne decât să precizăm unităţile şi etapele analizei lexicale-paradigmatice. lucrarea Modele de structurare semantică (op.7. subcapitolul anterior oferă tot materialul explicativ.). sistematizarea faptelor de vocabular. Lucrarea se remarcă prin originalitatea cercetării şi. Gruparea unităţilor lexicale în clase. Rezultatele obţinute vor fi: „organizarea vocabularului. nu în ultimul rând.. 13). căci analiza lexicală-paradigmatică utilizează. abordată indirect la analiza polisemiei. Benjamin Pottièr. căci studiul relaţiilor care se stabilesc între sensurile cuvintelor implică organizarea unităţilor. antonimia şi câmpurile lexico-semantice. În domeniul semanticii moderne se detaşează la noi. cu exact 147 .12. implicit. sinonimia. este o operaţie fundamentală. În conformitate cu această încadrare generală teoretică. „obiectul principal de cercetare va fi sensul cuvintelor. Principiile metodologice fiind descrise (în linii generale). Analiza lexicală-paradigmatică. Algirdas Julien Greimas. se încadrează în modalităţile de cercetare şi analiză specifice semanticii lexicale-paradigmatice. nivel care − într-o primă etapă − necesită dezambiguizarea eventualei omonimii în care intră cuvântul supus analizei). Analiza de acest tip este benefică pentru descrierea sistematică (şi. George Mounin. Maniera de cercetare nu se suprapune însă vreuneia din cele practicate de principalii reprezentanţi ai acestui tip de semantică (Eugen Coşeriu. pp. contribuţie adusă la descrierea sistematică a sensurilor cuvintelor. cit. pentru care autoarele preferă termenul paradigme. 8-9). Prezentăm pe scurt aici această lucrare pentru ilustrarea modului în care sunt utilizate efectiv unităţile de analiză semantică descrise în subcapitolul anterior. prin claritatea deosebită a expunerii. Metodologic vorbind. Horst Geckeler). spre deosebire de semantica sintactică (care cercetează sensul enunţurilor cu ajutorul unor auxiliare metodologice aparţinând transformaţionalismului. mai nuanţată) a anumitor niveluri semantice: polisemia. acestea fiind niveluri semantice care nu comportă probleme majore în descriere (omonimia este. promovată la noi de autoarele menţionate. pentru o mai bună cunoaştere. printre altele. maniera adoptată este una structuralistă în sens larg. precizează autoarele (idem. Analiza nu se aplică la omonimie şi paronimie. logicii sau altor ştiinţe”. p. descriere şi utilizare a lui” (idem.

Procedeul de bază în această analiză este comutarea (realizată prin substituţie. contextele comune şi restricţiile contextuale (foarte importante la nivelul vorbirii). JOS. acestea manifestându-se prin seme variabile sau distinctive (care se prezintă diferit de la un nivel semantic la altul). semem. la descrierea semului. alta ulterioară analizei semice. vezi mai sus. 31) tuturor nivelurilor semantice analizate şi care constă în dezambiguizarea contextuală (nu numai semantică) a lexemelor (deosebit de importantă în cazul cuvintelor polisemantice). Pentru b). următoarele unităţi deja descrise (sem. A doua etapă este aceea a analizei contextuale (sintagmatică). evident. Prin studiul contextelor se poate verifica identitatea sau nonidentitatea de sens a două unităţi (sau proba funcţională. munte ÎNALT etc. de regulă. la descrierea semului. exemplul prin care se pune în evidenţă nonidentitatea funcţională a lui FIERBINTE în raport cu RECE. înlocuirea semelor care duce la un nou complex sonor). În prealabil trebuie satisfăcută o condiţie: principiul proprietăţilor comune. GRAV. A treia condiţie decurge din primele două: termenii reuniţi într-o clasă în felul descris se vor afla într-o relaţie paradigmatică. acesta din urmă fiind opus lui CALD). sau”.aceleaşi accepţii. condiţionate gramatical de prezenţa unui alt termen. 23). Rezultatul analizei este acela de stabilire a identităţilor şi. adică stabilirea semelor comune (1) pentru unităţile reunite într-o aceeaşi paradigmă lexico-semantică. Principala (şi prima. PITIC şi alţi termeni. MIC. una preliminară. un exemplu dat de autoare). Analiza contextuală este realizată de cele două autoare prin decelarea a două perspective: a. în special. ÎNALT se grupează în aceeaşi clasă cu SCUND. Pasul următor este constituit de stabilirea diferenţelor semantice (2). diversificării (4) şi subordonării (5) claselor paradigmatice.. spre exemplificare (preluăm. Pentru a). concepută ca o rafinare a acesteia. b. Astfel se determină compatibilităţile şi incompatibilităţile combinatorii ale unităţilor lexicale. de tipul „sau. presupune încadrarea cuvântului într-o anumită clasă paradigmatică pentru actualizarea unui anumit sens. p. voce ÎNALTĂ dictează însă încadrarea adjectivului în discuţie în aceeaşi clasă semantică cu ASCUŢIT. ceea ce constituie criterii suplimentare de interpretare a lor. prin urmare excluzându-se din acelaşi context (3). se face precizarea că „are o pondere mai 148 . vezi mai sus. analiza adjectivelor. Contexte de tipul sunet ÎNALT. care vizează rafinarea (detalierea).” (idem. „dar aplicată consecvent şi unitar”(idem.). pe baza trăsăturii /extensiune verticală/ rezultată din contexte ca om ÎNALT. altfel spus. lexem etc. p. în ordinea operaţiilor) etapă este analiza componenţială sau semică. Vor apărea astfel „diferenţe sub aspectul complexităţii.. a opoziţiilor de conţinut (a diferenţelor semantice) între unităţile lexicale.

termenul cel mai neutru din paradigma lexemelor care denumesc sentimente are. Studiul distanţei contextuale dintre sinonime este unul dintre aspectele interesante ale acestei analize (vezi acelaşi exemplu referitor la cald. unele lexeme realizează sensuri speciale. şi aici. datorită determinantului. În cazul polisemiei. Prin analiză stilistică se va înţelege o analiză stilistică restrânsă. căci se pune astfel în valoare identitatea sau non-identitatea lor funcţioanlă. Dat fiind că demonstrarea oricăror valenţe stilistice se face prin intermediul unui context. şi modul în care sunt capabile să funcţioneze ca variante în anumite condiţii. NEMULŢUMIRE. „organizarea sensurilor în conţinutul unui cuvânt este urmarea marcării lui stilistice şi a unui anumit raport între sensurile denotative şi cele conotative” (ibidem). la toate nivelurile semantice. p. exprimând valori marcate de trăsături semantice nedetectabile la nivelul analizei paradigmatice. Pe de altă parte. Exemplele se referă la importanţa contextului ca auxiliar în interpretarea semantică. în contextul care urmează. pentru unitatea lucrării celor două autoare. reprezintă o posibilitate de actualizare semantică şi este subordonată celei semice. manifestat”: 149 . Analiza stilistică este cea de a treia etapă şi. Avantajele analizei lexicale-paradigmatice sunt. Această etapă de analiză figurează. incontestabile în ceea ce priveşte descrierea nivelurilor semantice. În cazul sinonimelor. intitulat Modelarea matematică. pe de o parte. pe de altă parte. şi nu analiza specifică disciplinei numite Stilistică. analiza stilistică apare ca dependentă de cea contextuală (prin utilizarea contextului ca variantă funcţional-stilistică). Astfel. ca şi cea contextuală.mare în ce priveşte polisemia şi sinonimia şi limitată sau mai mică în cazul antonimiei şi câmpurilor lexico-semantice” (idem. aşadar. p. Exemplul 1 „În anumite combinaţii contextuale. cu implicaţii strict lingvistice. În încheiere. din perspective diferite)” (idem. şi ideea de „protestatar. rezultatele analizei stilistice sunt remarcabile. în care se exploatează metodele şi instrumentele specifice matematicii în vederea studiului relaţiilor dintre sensurile cuvintelor grupate în clase paradigmatice. lucrarea prezintă în finalul ei şi un capitol. fierbinte). 33). selectăm câteva exemple din capitolul de aplicaţii al lucrării. 35). dar „ea este cu adevărat interesantă şi utilă numai la polisemie şi sinonimie (dar.

combinat cu adjectivul afectuoasă realizează un sens diferit de cel indicat de DEX „care judecă şi pedepseşte fără indulgenţă”. Contractul lui cu Franţa se încheiase pe acest fond de NEMULŢUMIRE furioasă a nepoţilor care vor altceva. Eminescu. rezultat din combinaţia cu transfigurate şi cu extaz: „.. 102). cit.. timpul mărturisirii. op. „.. 1972. p. 100). Bucureşti. cu o SEVERITATE afectuoasă” (idem. caracterizat prin trăsătura /afectiv-simpatetic/.. Jurnal parizian. păstrându-şi din sensul propriu marca graduală /grad maxim/: „Creierii APRINŞI de alcool ai directorului lucrau încet” (Ion Marin Almăjan. Timpul trăirii. Aceeaşi observaţie este valabilă pentru lexemele din exemplele: „. nemarcat la nivelul sistemului sub aspectul trăsăturii /exteriorizare/. p. Bucureşti.” (E. primeşte în contextul citat mai jos acest sem. pe alţii... 12). 186). p. 1980. totuşi. prin faţa ochilor i se perindau sute de chipuri necunoscute. Exemplul 4 Termenul BUCURIE. radiind de FERICIRE” (Sorin Titel. transfigurate de BUCURIE şi extaz” (idem.. Ed. 1977. Cartea Românească. 150 .. Ed. o auzea cum îşi freacă degetul mare de speteaza scaunului şi şi-o închipuia radiind de BUCURIE”. prin sine. (S. Eminescu. „Ea însă ieşi din baie.„(De Gaulle. Simion. modifică oarecum sensul substantivului prin adăugarea acestui sem în exemplul: „Bucuria doamnei Giroud este de a se judeca pe sine şi. p. Tornada.. p. luptându-se parcă din răsputeri cu un surâs de FERICIRE care parcă îi strâmba chipul acum demachiat” (Marin Preda. de la putere). Bucureşti. După câtva timp se retrage. marcat prin trăsătura /(surescitare) psiho-intelectuală/. Adjectivul. 136). datorită combinaţiei. Cartea Românească. Pasărea şi umbra. Ed. p. Ed. Bucureşti. 38). Marele singuratic. Exemplul 2 Termenul SEVERITATE. Titel. Exemplul 3 Adjectivul APRINS din contextul care urmează realizează. un sens abstract. 1979. 12).

. Exemplul 5 În contextele de mai jos. încovrigat de SLAB ce era” (S. că o iubesc şi eu ca la început” (M. alte seme graduale: „.. principiile metodologice şi unităţile de analiză sunt de sorginte structuralistă. cit. pentru SLAB. Preda. Titel. (S. Titel. /grad maxim/. 151 . într-o a doua parte. şi metodologia. p. 77).. datorită contextului. 100). analiza stilistică. analiza lexicală-paradigmatică este benefică pentru studierea nivelurilor lexico-semantice. 12.. b) cald. /(privitoare la) temperatură/. lexemele marcate paradigmatic printr-o anumită trăsătură graduală /grad nedeterminat/. pe chip îi apăru o expresie de CHIN care parcă n-avea nici o legătură cu lacrimile care îi curgeau şiroaie” (M..” (M. într-o primă parte. c) căldură. pentru NEFERICIT. Preda.9. cit. această expresie de MÂHNIRE fără leac dispăre.. „.8. modificarea survenită în planul expresiei va fi reprezentată de: a) fierbinte. Test de autoevaluare (vezi rezolvarea în Anexa 1) Răspundeţi cerinţelor: 1. şi /grad maxim/.. etapele de analiză sunt: analiza semică.. p. „Şi în sfârşit a înţeles şi ea că nu e chiar atât de NEFERICITĂ. p. analiza contextuală. idem. 166). Formula semică a lui îngheţat este: /caracteristică/. /apreciere în minus/. „. De asemenea. p. Să ne reamintim. principiile şi unităţile de analiză specifice semanticii structurale. se prezintă trei dintre cele mai uzitate clasificări ale semului şi analiza lexicală-paradigmatică. Rezumat Unitatea de învăţare 12 prezintă principalele direcţii ale semanticii moderne. 12. Preda. Schimbând în această formulă ultimele două seme cu semele /apreciere în plus/ şi /grad nedeterminat/. 188). realizează.. de câte ori întreba. 98). p. op.. op.„Ca să scap de ADMIRAŢIA mulţimii a trebuit să fug”.

delimitat prin opoziţie cu copac. 2. 4. 2. Simion. cuvântul evidenţiat este folosit în sens: a) conotativ virtuemic. c) /uman/. 3. Lexicalizarea arhisememului /obiect/ + /cu destinaţie practică precisă/ + /pentru amenajarea unui spaţiu construit/ este: a) mobilă. /biped/. Caragiale). 6. analogică. 3. Femeile nu pot intra în altar. 3. /reproducere sexuată/. 7. Lupta s-a încheiat o dată cu ridicarea steagului alb. 4. 3. 4. Clasemul cuvântului om include semele: a) /mamifer/. /raţional/. E prost ca noaptea. c) denotativ. O pisică neagră mi-a tăiat calea. analogică. 8. spontană. în ordine. Semantemul cuvântului om include semele: a) /mamifer/. 2. Jurnal). /raţional/. c) /mamifer/. b) conotativ general. 4. c) parte a sememului unui lexem care subzistă în caz de neutralizare. contextuală. spontană. 5. analogică. b) reuniunea tuturor lexemelor unui ansamblu lexical. /reproducere sexuată/. 2. /biped/. Arhisememul este: a) suma semelor contextuale. Se dau enunţurile: 1. b) /decorativ/. contextuală. analogică. „Ne-am răcit împreună” (I. În aceste enunţuri se actualizează. /uman/. /biped/. spontană. În enunţul „La acest punct academia franceză se apropie de biserica ortodoxă. contextuală. spontană. c) furnir. b) decoraţiuni. conotaţiile virtuemice: a) 1. b) /mamifer/.” (E. Semul inerent pentru pom.2. este: a) /fructifer/. /reproducere sexuată/. 152 . b) /mamifer/. c) /nefructifer/. b) 1. L. 4. c) 1. 3. spontană.

... 13......2..... aceste două niveluri confundându-se adesea. PARONIMIA.... mai ales pentru că atracţia paronimică............ NIVELURI LEXICO-SEMANTICE (I)............... 157 Rezumat......................... Obiectivele unităţii de învăţare..............................155 Polisemia: definire............... 155 Polisemia: diferenţierea de omonimie.............................. POLISEMIA Cuprins 13.......................... Introducere Unitatea de învăţare 13 începe seria descrierilor nivelurilor lexico-semantice cu prezentarea omonimiei.. 13...... 13...................... 13.......... Durata medie de parcurgere a acestei unităţi de învăţare este de 2 h....... 13......................................6.............5.......... nişte subcriterii....7..................... Paronimia – neconstituind un nivel care să conducă la o anume organizare a vocabularului – este prezentată foarte sumar...1....2.........153 13...............3.................................... Obiectivele unităţii de învăţare 13 După parcurgerea unităţii de învăţare..1....să diferenţieze tipologic elementele nivelurilor lexico-semantice descrise.. studenţii vor fi capabili: ...............2................................ se identifică trăsăturile definitorii pentru cuvintele polisemantice şi pentru omonime............................... Aceasta......... a fost prezentat deja într-un capitol anterior..................................... Se prezintă clasificarea omonimelor după criteriul toleranţei limbii/vorbitorilor.............. fără a se mai aduce în discuţie toate celelalte clasificări care presupun............................... .5.....................Unitatea de învăţare 13..să înţeleagă în ce mod conduc omonimia şi polisemia la organizarea vocabularului... de fapt............ 13..................4............................ 155 Polisemia: cauze......... 13...... OMONIMIA...............153 Omonimia......................... paronimiei şi polisemiei........ 13...... etapă a studiului de tip lexical-paradigmatic înfăţişat în capitolul anterior.................. fenomenul care suscită interes în legătură cu acest nivel......................................... 158 Test de autoevaluare.1................................................... 158 13......................5.................. clasificare.................................. Prin analiza contextuală........ Introducere.....154 Paronimia................ 153 ..............

omonimia este tolerabilă.3. s-a preferat omonimia cu forma de masc. cu pl. cu pl. nu se poate vorbi de omonimie intolerabilă în cazul: spătar1 – „rezemătoare de scaun”. cuvintele care intră în această relaţie diferenţiindu-se printr-un element fonetic (omografele: bárem – adv. 119). Din această perspectivă. omonimia este creatoare de ambiguitate în orice limbă. buni şi bun2 – „produs”. consecinţa sesizării acestui fenomen ducând de multe ori la eliminarea unui omonim (cum e cazul cu mur. învechit. Sub acelaşi aspect al gradului de ambiguitate. Când cele două condiţii nu sunt îndeplinite. p. sau cu forma pronominală omonimă noi. Găsiţi şi alte exemple de omonime care să se încadreze în tipologia expusă. pentru evitarea confuziei cu forma de singular a femininului. veche: haine nouă. care nu este aşa de supărătoare. se află în omonimie pistol1 –„armă de foc de dimensiuni mici” şi pistol2 – „veche monedă de aur” sau mur1 – „zid” şi mur2 – „arbust” etc. sg. căruia i s-a preferat zid) sau la modificarea lui (adjectivul nou ar fi trebuit să aibă la feminin plural forma nouă. albinărie1 – „meseria de apicultor” şi albinărie2 – „prisacă” etc. cu pl. cu pl. De exemplu. formă folosită numai în legătură cu sportul respectiv). 154 .. op.). spătar2 – „cureaua de ham care vine pe spatele calului” şi spătar3 – „boier care ţinea spada domnului”(Limba română contemporană..13. boabe şi bob2 – „sanie”. bob1 – „sămânţă”. omonimele se clasifică în: intolerabile (sau totale) şi tolerabile (sau parţiale). cf. gramatical (bun1 – „bunic”. case nouă etc. tapiţerie1 – „meseria” şi tapiţerie2 – „locul unde se exercită profesiunea sau magazinul de desfacere a produselor respective”. cit. contextele fiind mai clare în privinţa diferenţierii). rom. şi barém – subst. boburi. Primele au drept caracteristică faptul că sunt identice în toate formele pe care le iau în limbă: cf. bunuri) sau printr-unul stilistico-funcţional (de exemplu. În mod evident. Omonomia DEFINIŢIE GENERALĂ Omonimia este manifestarea următorului proces (contrariu sinonimiei): acelaşi corp fonetic trimite la doi referenţi diferiţi. O a doua caracteristică a omonimelor intolerabile este aceea a funcţionării lor în acelaşi grai şi în acelaşi stil funcţional de limbă (să apară în contexte de acelaşi tip).

Polisemia: diferenţierea de omonimie Iată. 13. 155 . 10. dezvoltă următoarele lexeme prin contextele: 1. bande. temporal/temporar.. cum se diferenţiază omonimia de polisemie plecând de la un acelaşi cuvânt.5. subcap. 13. Acest sem comun şi justificat printr-un procedeu semantic este elementul care diferenţiază net cuvintele polisemantice de omonime. Procedeul aplicat va fi acela al analizei semantice contextuale (descrisă în UI 12. UI 10. subcap. De exemplu. „BANDĂ de răufăcători”. cu pl. Analiza lexicală-paradigmatică). de exemplu. Polisemia: definire Capacitatea majorităţii cuvintelor din limbile naturale de a avea mai multe sensuri (în opoziţie cu unităţile limbajelor artificiale) se numeşte polisemie. despre atracţia paronimică). Paronimia DEFINIŢIE GENERALĂ Paronimele sunt cuvintele care se deosebesc printr-unul sau două foneme şi neavând nicio legătură de sens.1.2. DEFINIŢIE GENERALĂ Este cuvânt polisemantic orice grup de corpuri fonetice identice reunit de un sem prezent în fiecare din ele. Statistica a arătat că aproximativ 80% din cuvintele lexicului activ al oricărei limbi sunt polisemantice.13. insuficient instruiţi greşeli de limbă (vezi supra. eluda/elida. termenii perechilor următoare sunt în relaţie de paronimie: originar/original. 4. acest fenomen se încadrează în categoria asemănărilor accidentale. în vorbirea oamenilor inculţi.4. 5. În ciuda asemănării lor cu omonimele (vezi definiţiile). bandă. consort/consorţiu etc. Corpul fonetic bandă1. provocând nu de puţine ori. Paronimia nu formează un nivel organizat al vocabularului.

de explicarea sensurilor prin contexte. pentru ilustrarea polisemiei cuvintelor. „BANDĂ de prieteni”. „BANDĂ desenată”. 2. De aceea.)”. dar în limitele aceluiaşi articol (pentru acelaşi cuvânt-intrare).m. Deosebirea de omonime se mai poate face şi pe bază etimologică: cuvintele polisemantice pleacă de la acelaşi etimon (cf. etimoane diferite (cf. Polisemia se dezvoltă pe baza raportului denotaţie/conotaţie (raport ce asigură echilibrul dintre sensurile cuvintelor polisemantice). Este evident că lexemele evidenţiate de aceste contexte au semul comun sau genul proxim /fâşie/. dicţionarele nu se pot dispensa.2. Lexemele actualizate în aceste contexte au semul comun sau. folosind un termen din logică. subst. „BANDĂ de material”. „BANDĂ magnetică (de casetofon. „BANDĂ de muzicanţi”. cf. 3. a fi asemănător cu cineva sau ceva” ş. murus – „zid” şi mur2 < lat. cu pl.. de exemplu) prin înregistrarea diverselor sensuri sub cifre sau semne grafice diferite. genul proxim /grup/.d. pop. de regulă. 5. seminare – „a cultiva” şi a semăna2 < lat. staţiuni balneare”. cum ar fi băi − „localităţi. în timp ce baie2 − „mină” provine din slav.a. mur1 < lat. sinonimia nefiind întotdeauna suficientă. dar în articole diferite. deoarece nu 156 . benzi. cadă. 4. banĭ. Corpul fonetic bandă2. dar numai contextul este elementul care evidenţiază acest raport. dezvoltă următoarele lexeme: 1. spre deosebire de omonime. similare – „a arăta precum cineva.a. polisemantic ochi < lat. „BANDĂ de autostradă”. magnetofon etc. Există şi excepţii: baie1 − „scaldă. scăldat. 3. balnea.). căci semul /grup/ nu are nicio legătură cu semul /fâşie/. Polisemia este redată în dicţionare (vezi DEX-ul.” are la bază lat. oclus). care sunt înregistrate tot sub cifre. Concluzie: din analiza contextuală (folosită aici ca etapă dezambiguizatoare) reiese clar că bandă1 intră în omonimie cu bandă2.. baie < balnea are şi sensuri dezvoltate ulterior în diverse circumstanţe. pe când omonimele au. expresia „a merge la băi”. morus – „arbustul care face mure” sau a semăna1 < lat. „BANDĂ rulantă” ş.

din UI 9 şi respectiv UI 10). violent.2.5. „boală ACUTĂ”.. de pildă) au stabilit că unul dintre aspectele dezvoltării unei culturi este şi îmbogăţirea polisemică a cuvintelor. pp. În încheierea acestui subcapitol. 13. dar nu şi *„cuţit ACUT” în baza sinonimiei cu ascuţit. clasificare Cauzele polisemiei sunt diferite: tendinţa de economie lingvistică (manifestată prin utilizarea unui număr cât mai mic de corpuri sonore pentru redarea sensurilor. când relaţia dintre sensuri se face prin cel puţin un element al sensului de bază. cu cât el este mai frecvent (şi mai vechi) în limbă. Legătura dintre sensurile unui cuvânt polisemantic este mascată uneori de tropii pe care îi reprezintă sensurile secundare (vezi. pătrunzător etc.): „După felul în care se asigură legătura dintre sensuri prin componenta/semul comun(ă). Bréal. (3) „lipsit de valoare” – carte slabă. Sub raportul frecvenţei. în ex.. există următoarele tipuri de polisemie: a) polisemie în lanţ. n. Factorul etimologic şi 10. b) polisemia radială. slab. (4) „lipsit de elemente caracteristice” – vin/acid/cafea slab(ă). sensurile 2.se pot reliefa prin sinonimie restricţiile contextuale. ca în strigăt: (1) „sunete intense produse de om”. Evoluţia semantică. prin această caracteristică.3. s-a demonstrat că un cuvânt dezvoltă cu atât mai multe sensuri diferite.. cu subl. Se poate spune. cit. 391392. 9. „durere ACUTĂ”. preluăm clasificarea oferită de DSL (op. polisemia se opune sinonimiei).. ca în cazul adjectivului slab: (1) „lipsit de un strat de grăsime”. evoluţia semantică a unor cuvinte după legi şi tipuri (vezi subcap. De exemplu.. 3. (3) „sunete intense produse de colectivităţi” – strigătul mulţimii. când legătura se face de la un sens la altul.. (2) „sunete intense produse de alte fiinţe (animale/păsări)” – strigătul păsării/leului. seria sinonimică a lui acut include cuvintele ascuţit. 157 . Unii lingvişti (M. (2) „lipsit de forţă” – caracter slab. ca metafore). Polisemia: cauze. necesitatea de a delimita denotaţia de conotaţie. 4. de pildă: „sunet ACUT”.4.5.” Încadraţi cuvintele polisemantice (a) merge şi (a) ţine în clasificarea prezentată.

2. se identifică trăsăturile definitorii pentru cuvintele polisemantice în opoziţie cu omonimele. 4. Ilustraţi polisemia cuvintelor buză şi carne prin câteva expresii/locuţiuni. Evidenţiaţi sensul cuvintelor omonime prin propoziţii sau sintagme: breton. cu trimitere la atracţia paronimică. a elucida / eluda răspunsul la o întrebare incomodă. compliment / complement. paronimiei şi polisemiei.. şi respectiv compararea etimoanelor. dental / dentar. paronimia nu organizează vocabularul. 3. Omonimia este prezentată după criteriul toleranţei limbii/vorbitorilor. 158 .7.6. Test de autoevaluare (vezi rezolvarea în Anexa 1) Răspundeţi cerinţelor: 1. dar este un nivel care se studiază în relaţie cu greşeala lexico-semantică pe care o generează. 13. omonimia şi polisemia sunt niveluri care organizează vocabularul. carieră. al cărei rezultat este stabilirea diferenţelor specifice şi a unui gen proxim. Paronimia este prezentată foarte sumar. monitor. fapt care ţine de uzanţă / uzare. capital. societăţi din consorţiu / consort. a gera / gira averea unei persoane plecate.Să ne reamintim. Evidenţiaţi sensul perechilor paronime prin propoziţii sau sintagme: capsator / captator. acesta fiind fenomenul care suscită interes în legătură cu acest nivel. calcul. omonimele se diferenţiază de polisemantice analiza semică. glaciar / glacial.. etapă a studiului de tip lexical-paradigmatic înfăţişat în capitolul anterior. Subliniaţi paronimul corect din contextele: falsificator învederat / inveterat. minut / minută. 13. Prin analiza contextuală. atracţia paronimică. studierea niveluluilexico-semantic al polisemiei din perspectiva raportului denotaţie/conotaţie prezintă interes şi pentru analiza stilistică. Rezumat Unitatea de învăţare 13 descrie nivelurile lexico-semantice ale omonimiei.

... .. 159 .............6......... stabilirea condiţiilor antonimiei şi clasificarea după diverse criterii............. Introducere..................să înfăţişeze şi să exemplifice diversele tipuri de antonimie.......................... Obiectivele unităţii de învăţare 14 După parcurgerea unităţii de învăţare...........159 Sinonimia: definire...............................4......... Rezumat...... clasificare....1.......... ................. studenţii vor fi capabili: ........... antonimia şi câmpurile lexico-semantice................. Obiectivele unităţii de învăţare.......................................... 163 Câmpurile lexico-semantice.....3..... Prezentarea nivelului antonimiei se realizează prin: explicitarea criteriilor implicate de antonimie.... condiţiile stabilirii antonimiei..............167 14.................................5............. se ilustrează antonimia contextuală........ ANTONIMIA... Tema de control 3..... Introducere Unitatea de învăţare 14 prezintă nivelurile lexico-semantice rămase: sinonimia............................. Analiza lexicală-paradigmatică oferă din nou instrumentele necesare identificării tipurilor de serii sinonimice... 169 14................................. În finalul subcapitolului.............. 14.....să diferenţieze termenii constitutivi ai seriilor sinonimice.......7..... 170 14.................................... criterii de diferenţiere a seriilor sinonimice......................... Test de autoevaluare....................2.....Unitatea de învăţare 14....... 171 14. NIVELURI LEXICO-SEMANTICE (II).159 14......................... CÂMPURILE LEXICO-SEMANTICE Cuprins 14.. SINONIMIA...... 14........ ocazională. Durata medie de parcurgere a acestei unităţi de învăţare este de 2 h... 14...2............................. Nivelul câmpurile lexico-semantice este înfăţişat din unghiul constituirii acestora şi din acela al avantajelor studierii structurii vocabularului unei limbi după acest criteriu.8................... 160 Antonimia: definire..............................1.... 14..............................................să recunoască utilitatea câmpurilor lexico-semantice prin diversele aplicaţii ale acestora.............

. este în măsură să ofere o modalitate sistematică de clasificare a seriilor (sau ariilor. plecat din lumea asta. claselor) sinonimice după tipul de diferenţiere. care arată că seria este o clasă de unităţi verbale.. Semnificaţiile asemănătoare generează seriile sinonimice imperfecte: cf.}.. mult mai rară în orice limbă decât situaţia sensurilor apropiate. răposat. generează aşa-zisele serii sinonimice perfecte: de exemplu. contextuală şi stilistică – se ajunge la următoarele categorii: 1. a da ortul popii. amplu. care descriu 160 . Aaceastă clasificare este una generală însă. serii ai căror termeni nu se diferenţiază semantic (sinonimele „perfecte”): Exemple seria {a muri.. sau termenii tehnici etc. a dispărea. unde diferenţierea este evidentă şi mult mai complexă decât cea dată de simpla selecţie funcţională. În urma aplicării celor trei etape de analiză – semică. şi de semele de substanţă /a înceta/. 2) formată din cuvinte care nu au sinonime (concretele. Identitatea de semnificaţie. a răposa. seria {mare... a pieri. o diferenţă există totuşi. a se stinge.). dar cu semnificaţii identice sau asemănătoare. ale cărei principii şi etape au fost deja descrise. masă. a deceda. a expia. seria {mort.14. a se duce.} este structurată de semul gramatical /acţiune/. Sinonimia: definire.}. a-şi da obştescul sfârşit. a da ortul popii etc. decedat. Analiza lexicală-paradigmatică. implică o divizare a vocabularului după echivalenţele semantice în cel puţin trei submulţimi: 1) alcătuită din cuvinte care au sinonime (unităţi lexicale). 3) submulţimea cuvintelor care au sinonime perifrastice (adică unităţi frazeologice: cf. expiat. Sinonimia. de exemplu.). a muri – a-şi da obştescul sfârşit... criterii de diferenţiere a seriilor sinonimice DEFINIŢIE GENERALĂ Sinonimia este un tip de relaţie semantică ce se stabileşte între corpuri fonetice diferite. vast. măr.3. căci nu evidenţiază cu claritate tipul de diferenţiere existentă între sinonimele unei serii. aceea dată de registrul stilistic. /din viaţă/. ca modalitate de organizare a vocabularului. uriaş. a se prăpădi. a-şi da ultima suflare.

termenii deştept şi inteligent au semul /grad nedeterminat/. Semele scalare grupează din nou termenii descrişi semic în subseriile: {mare. tare (participă cu sensul secundar). serii la nivelul cărora se realizează diferenţe graduale: Exemple seria {deştept. viguros} este structurată de semul gramatical /(caracteristică) adjectivală/. 2. serii ai căror termeni se diferenţiază semantic: Exemple seria termenilor {bogat. amplu. inteligent. îmbogăţit. /apreciere în plus/ (ultimul sem de substanţă evidenţiind modul în care se face aprecierea caracteristicii respective) şi de semul gradual /grad nedeterminat/. 3. semele de substanţă (de precizare a conţinutului) /referitor la suprafaţă/ şi /apreciere în plus/. voinic. seria {puternic. vast. înavuţit} este structurată de semele comune: /(caracteristică) adjectivală/. gigantic}– cu /grad maxim/. seria {mare. imens. 161 . {enorm. imens}– cu sem scalar /grad mare/ şi {uriaş. vast} – cu /grad nedeterminat/. puse în valoare de analiza contextuală şi de cea stilistică.conţinutul semantic al clasei. de semele de substanţă /forţă/. ager. diferenţierile sunt de aceeaşi natură cu cea înregistrată în cazul seriei de la primul exemplu. iar termenul genial este caracterizat de semul scalar /grad maxim/. termenii isteţ şi ager – semul /grad mic/. se observă că sensul este pe deplin precizat de abia prin adăugarea semului de substanţă /acţiune realizată/. semele de substanţă /inteligenţă/ şi /apreciere în plus/ (acesta din urmă fiind sem de substanţă modal). enorm. vânjos. eventualele diferenţieri se datoresc contextelor. larg. isteţ. /(privitoare la) stare materială/ şi semul modal /apreciere în plus/. Pentru ultimii doi termeni însă. Astfel. înstărit. /fizică/. colosal. zdravăn. avut. uriaş. însă semele scalare (graduale) reliefează diferenţele dintre termenii seriei. amplu. genial} are ca seme comune: semul de categorizare gramaticală /(caracteristică) adjectivală/. colosal. gigantic} are ca seme comune: semul gramatical /(caracteristică) adjectivală/. care încadrează unităţile în clasa adjectivelor. larg.

călduros... avut. înfocat. arzător. 2) Orice sinonimie presupune o situaţie concretă de comunicare în care trebuie să se ţină seama de repartiţia dialectală a termenilor şi de cea stilistico-funcţională a lor. un vorbitor va putea selecta unul din termenii seriei {bogat. bătăios} are în comun pentru termenii săi următoarele seme: /(caracteristică) adjectivală/. /(privitor la) reactivitate/.d. chiar dacă în satisfacerea ei se neglijează unele aspecte particulare (care nu au mare importanţă)... înflăcărat.la fel. canicular. /psihică/ şi semul modal /apreciere în plus/. la nivelul limbii standard (simplificând.. Dacă vrea să accentueze însă modul de realizare a acelei stări. De 162 . va selecta unul din ultimii doi termeni (căci în cazul celorlalţi nu este implicat semul /acţiune realizată/). îmbogăţit. clocotit. căldişor. De exemplu. /motivat/ („a fi bătăios” implică voinţa). la nivelul denotaţiei) se poate spune discurs aprins / înflăcărat.. înstărit. încins.. devin evidente condiţiile de sinonimie pe care cuvintele trebuie să le satisfacă în practica limbii. iar diferenţierea semantică este pusă în valoare de multiplele restricţii contextuale date de incompatibilităţile de combinare în care intră termenii. 1) Orice sinonimie presupune identitatea obiectului denumit (a referentului). sau: este reperat în limbă contextul sobă încinsă / dogoritoare. dar nu şi *discurs clocotit / canicular. înavuţit}. seria {agresiv. dogoritor. dar primii doi termeni sunt caracterizaţi de semul de substanţă /nemotivat/ (căci este vorba despre o însuşire a temperamentului).. dar nu şi combinaţia următoare: *sobă toridă / înflăcărată. torid} se diferenţiază în mod evident din punct de vedere gradual.. şi diferenţe semantice: Exemplu termenii seriei {cald. În lumina celor discutate. căldicel. Identificaţi şi alte serii sinonimice ai căror termeni se diferenţiază conform categoriilor înfăţişate mai sus. iar ultimul termen este definit de semul de substanţă opus. fierbinte..a. clocotitor. serii la nivelul cărora se constată şi diferenţe graduale. 4. ş. dacă se referă în general la starea materială bună a cuiva. aprins. Astfel. călduţ. aceasta fiind condiţia esenţială. impulsiv.m..

un vorbitor va putea selecta. 163 . Antonimia: definire. În enunţul E deştept / isteţ. în măsura în care poate fi interpretată ca efect al neutralizării. opoziţia semantică dintre două unităţi.exemplu. într-o anume situaţie de comunicare. deoarece contextul evocă o situaţie extralingvistică. ceea ce înseamnă că. fără a comite o eroare. ori termenul s-a dus (X) – ambii termeni făcând parte din acelaşi registru. dar nu va putea selecta unitatea frazeologică a dat ortul popii (X) într-o prezentare a biografiei unui romancier. opoziţia semantică dată de semele de substanţă (descriptive) /fructifer/ şi /nefructifer/ este anulată. 4. nu mai interesează. Aşadar. ceea ce îi permite să se descurce în anumite circumstanţe. Sau. neutralizarea priveşte opoziţia graduală dintre unităţi. a ştiut să se descurce. ori termenul s-a prăpădit (X). unele chiar surprinzătoare. în condiţii determinate. condiţiile stabilirii antonimiei. estomparea unor diferenţe prin intermediul contextului conduce la stabilirea unor echivalenţe semantice inexistente în sistem. Într-un enunţ ca: Pomii / copacii din faţa casei dau o umbră plăcută. sau chiar neutrul a murit (X). pentru cel de al doilea. clasificare DEFINIŢIE GENERALĂ Antonimia este relaţia semantică reprezentată de opoziţia de sens (lingvistică sau extralingvistică) dintre două cuvinte cu referenţi nu numai diferiţi. În alte cazuri. şi /grad mic/. căci sigur nu va primi niciun răspuns (paradaică se spune în Crişana). pentru primul termen. 14. ci şi contrari sau contradictorii. la nivelul discursului. Acest fenomen se numeşte în mod curent neutralizare. opoziţia graduală dată de semele scalare /grad nedeterminat/. în care este important doar să se precizeze că X este inteligent într-o oarecare măsură. În niciun caz nu va întreba: „Cum spui la paradaică?”. Se anulează astfel. îşi va întreba subiecţii. să presupunem). în situaţia în care un dialectolog întreprinde o anchetă lexicală. sinonimia este un fapt de sistem. Ne rămâne de semnalat un ultim fenomen legat de sinonimie. dacă sunt moldoveni: „Cum spui la X?” şi va indica obiectul (o pătlăgea roşie. În vorbire se creează destul de des sinonimii noi. dar mai ales un fapt de actualizare a sistemului.

iarnă – vară. cuvinte ca bun. există opoziţie şi între nelinişte şi groază. noapte – zi. Pe de altă parte.d. dar este una graduală. căci în cuplurile dimineaţă – seară. fapt care demonstrează că antonimia presupune un raport binar. însă. evident. o dovedeşte faptul că rochia de 70 de euro devine scumpă dacă este comparată cu o alta care costă 40 de euro (ca să nu mai vorbim de efectul de neutralizare ce survine în cazul în care resursele financiare ale celui care apreciază nu permit achiziţionarea niciuneia din rochii. Modul de structurare a vocabularului după acest criteriu este cuprins în definiţie. Aceasta şi pentru că multe tipuri de antonime nu se pot explica referenţial. A se urmări în acest sens enunţurile: Rochia neagră costă un 100 de euro. iar între a trăi şi a muri există a trage să moară. Condiţiile stabilirii antonimiei sunt: i) existenţa obligatorie a unui număr oarecare de seme comune (numărul acestora variind în funcţie de complexitatea sensului cuvântului şi de relaţiile pe care le întreţine cu cuvintele din aceeaşi paradigmă). este evidentă relaţia de opoziţie care o reflectă pe cea din realitatea obiectivă. este la fel de evident că între zi şi noapte există zori şi amurg. Raportul de opoziţie apare clar de abia în urma unei comparaţii mentale. cea albastră este ieftină. Cum expunerea de faţă priveşte antonimia ca fenomen semantic. îngheţ – dezgheţ ş. Paranteza din definiţie evidenţiază faptul că interpretarea antonimiei se poate face şi după factori extralingvistici (logici şi ontologici). a trăi – a muri. dar nu se reduce la ea. pentru că. Detectarea semelor comune se realizează prin compararea unor lexeme (deci prin analiză 164 . altfel. ceea ce dovedeşte că şi antonimia este o modalitate de organizare a vocabularului. gras etc. a muri. Credem că.m. sus. de intensitate). cea albastră costă 70 de euro şi Rochia neagră este scumpă. slab. a trăi. este clar că antonimia lingvistică se diferenţiază net de opoziţia din sfera extralingvisticului. departe. diferită de acestea. aproape. Antonimia ca fenomen lingvistic poate cuprinde opoziţia extralingvistică. În sensul antonimelor nu se reflectă întotdeauna însuşirile absolute ale obiectelor. toate părându-i-se la fel de scumpe). jos. Dar vorbitorul nu are niciodată în vedere aceşti termeni intermediari.a.De exemplu. în urma acestor explicaţii. Că aprecierea este relativă. ci aprecierea subiectivă a vorbitorilor asupra acestor însuşiri. alături de celelalte niveluri lexico-semantice descrise până acum şi de câmpurile lexico-semantice. ii) opoziţia pe baza unor seme incompatibile contrarii (acestea dau caracteristica fundamentală a opoziţiei antonimice. se asociază în mintea vorbitorilor cu rău. criteriile extralingvistice (de orice fel ar fi ele) nu interesează decât sub aspectul implicaţiilor lor lingvistice.

semică şi contextuală) pornind de la o anumită proprietate comună. antonime graduale – CALD se caracterizează prin semul modal (dar care se află în relaţie şi cu gradul de manifestare) /apreciere în plus/. antonimele se împart în (idem. pentru cel de al doilea. dar acestea sunt selectate cu necesitate din gama celor importante în formula semică a lexemelor vizate (nu se selectează prin urmare semele variabile. 112 şi urm. de asemenea. se are în vedere semul (semele) care este (sunt) diametral opus(e) faţă de semul (sau semele) comun(e) semnificativ(e) pentru lexemele în cauză. cit.. antonime complementare – /(privitor la) umiditate/ este semul comun al lexemelor UMED şi USCAT. Degajarea semelor incompatibile contrarii se face tot prin comparaţie. şi /manifestare negativă/. în acest caz redarea grafică a relaţiei de antonimie este profitabilă: X ◄–––––––––– A Y ––––––––––► A Y VINDE ◄–––––––––– ––––––––––► CUMPĂRA X b) vectoriale – exprimă acţiunea orientată în direcţii opuse. mai pot exprima în interesul sau în favoarea cui se face acţiunea orientată tot direcţional)  aceste antonime au la bază seme incompatibile contrarii cu un statut mai puţin clar. şi prin /absenţa/ lui. dat fiind că ele nu pot fi redate în metalimbaj. ambele lexeme se referă la semul comun /(privitor la) temperatură/. se definesc numai ostensiv*. la USCAT. iar RECE prin /apreciere în minus/. considerat din perspectiva unui etalon normal. pentru primul lexem.. arată autoarele lucrării Modele de structurare. p. Altfel spus.): 1. 2. p. 111). la UMED. motiv pentru care se manifestă mai ales la cuvintele care exprimă sensuri spaţiale şi temporale (deşi se pot 165 . Antonimele din această categorie sunt: a) conversive – exprimă acelaşi denotat de pe poziţii cu totul diferite. semele incompatibil contrarii sunt /manifestare pozitivă/. După tipul semelor incompatibile contrarii. 3. Valoarea semelor incompatibile contrarii se stabileşte în acest caz prin /prezenţa/ semului comun. (op. antonimele exprimând spaţiul şi timpul (şi mişcarea faţă de acestea. adică accidentale)..

166 . INTEGRU. şi în acest caz reprezentarea grafică este benefică: A INTRA –––––––––► ◄––––––––– A IEŞI * Adică redarea sensului unui cuvânt indicând fie cu mâna. LEAL.) referentul cuvântului respectiv (de exemplu: Acesta este un creion şi se arată obiectul).. Autoarele lucrării menţionate mai precizează că se poate vorbi de o antonimie în sens larg. şi alte forme din paradigmă: LOIAL.).] în faţa vechii sonerii a casei cenuşii. în afara formelor NECINSTIT şi ONEST. când termenii opuşi sunt dispuşi egal şi simetric pe axa reprezentată de un anumit sem comun. cum ar fi: A APRINDE / A STINGE. şi o antonimie în sens restrâns. contextele următoare: 1) Era bine făcută. alături de vila cea nouă. precum cele diferenţiate de Lyons în contrarii ortogonale (opuse perpendicular. când pentru CINSTIT se selectează. de exemplu NORD / SUD). ci şi prin simetrie: CINSTIT │––––––––––––––––––––☼––––––––––––––––––––│NECINSTIT ONEST Dacă se respectă condiţiile semantice propuse. Aceasta înseamnă că antonimele în discuţie se caracterizează nu numai prin binarism. A UMPLE / A GOLI ş.. neterminată” (Nicolae Breban – Francisca). A LEGA / A DEZLEGA.. ele se organizează în perechi antonimice pe acelaşi criteriu al binarismului şi al simetriei riguroase: A1 │ LENEŞ A2 │ COMOD A3 │ INDOLENT NORMAL │ A’1 │ SILITOR A’2 │ VREDNIC A’3 │ HARNIC ! La nivelul discursului. fie în alt fel (în maniera grafică.a. nici bondoacă. Antonimia în sens restrâns se stabileşte deci numai între unităţi situate echidistant pe o axă semică. caracterul binar şi simetric nu este afectat de eventuala sinonimie perfectă.. condamnate. există şi altele cu un statut mai puţin clar. cf.da şi alte exemple.. în limitele unei anumite libertăţi de mişcare permise de sistem. 2) „[. În cazul în care pe axa sinonimică se repartizează mai multe sinonime. de exemplu NORD / EST) şi contrarii antipodale (opuse diametral. nici prăjină.. În afara acestor tipuri de antonime. se înregistrează antonimii mai neobişnuite.).

Identificaţi şi alte perechi/serii antonimice care să se încadreze în categoriile înfăţişate mai sus.d. /de un anumit tip/ ş. prin opoziţie cu nouă. Aceste seme trebuie să fie cele mai semnificative în formula componenţială a termenilor reuniţi în câmp. Un loc la fel de important în structurarea câmpurilor îl ocupă semele de categorizare gramaticală. acela de „foarte veche. Câmpurile lexico-semantice DEFINIŢIE GENERALĂ Câmpurile sau subansamblurile lexico-semantice grupează numai denumiri înrudite (noţional sau denotativ). p. 5. vom prezenta câmpul numelor de rudenie sub forma unor tabele (idem. Numele de rudenie şi denumirile locuinţei sunt substantive. Aşadar. 14. cit.. 130). cel al denumirilor locuinţei şi ale instituţiilor de semele substanţiale /loc construit/. (Limba română contemporană. câmpurile lexico-semantice sunt clase paradigmatice în sens larg (idem. în pragul ruinei”. p. 133). Câmpul numelor de rudenie este structurat de semele de substanţă /relaţie/ şi /rudenie/. pp. cit. /pentru a fi locuit/ sau /pentru a servi unor destinaţii publice/. înrudirea fiind condiţionată de existenţa mai multor seme comune tuturor termenilor dintr-un câmp dat. Câmpurile lexico-semantice sunt fragmente din lexic relativ izolate şi considerate autonom pentru a li se determina structura (Limba română contemporană.m. părăginită. p.. Spre ilustrare. 116-117). 3) „La chip frumos. op. câmpul numelor de culori exprimă prin acelaşi tip de seme o /apreciere cromatică/. la inimă găunos” (proverb) etc. 137) pentru o mai bună sistematizare şi pentru a se realiza că reducerea variantelor în sens strict înseamnă degajarea diferenţelor stabilite prin seme variabile în interiorul unei clase paradigmatice care nu se mai divide în alte clase (ibidem). iar numele de culori sunt adjective. op. 167 .adjectivul condamnată îşi dezvoltă. un sens conotativ realizabil numai contextual.a.

Acest subansamblu generează. diverse valori: /relaţia dinaintea căsătoriei/ (logodnic/logodnică). 0 (eu) frate nepot 2 fiu fiică des. /relaţia din perioada căsătoriei/ (soţ/soţie (nevastă)) şi. În orice caz. modului de organizare a întrebărilor pentru subiecţii anchetaţi) şi în interpretarea rezultatelor obţinute prin aceste anchete (stabilirea glosarelor din monografiile dialectale. O altă utilitate a câmpurilor lexico-semantice se vădeşte în anchetele dialectale (în stabilirea chestionarelor. eventual. după cum se vede din Tabelul 2. Pentru descrierea şi a altor câmpuri lexico-semantice. prin imagine) evidenţiind elementele distinctive ale termenilor incluşi în câmpuri. se pot consulta lucrările: Structura 168 .gr. /relaţia după desfacerea căsătoriei/ (văduv/văduvă. 1 cendentă gr. Aceste tabele sunt eficiente mai ales în relaţia cu alte limbi. 2 g e n e r a ţ i e ascendentă gr. modalitatea iconică (grafică. de exemplu). iar absenţa acestor trăsături distinctive reţinându-se mult mai uşor datorită „casetelor goale”. /relaţia din momentul (oficierii) căsătoriei/ (mire/mireasă). că sunt sistematizate în tablouri sinoptice sau nu.Tabel 1 linie Seme comune de paradigmă: /relaţie/ + /de rudenie naturală/ Sm gr. divorţat/ divorţată). câmpurile lexico-semantice sunt utile ca modele de învăţare lexicală. 1 bunic tată directă L1 Sf bunică mamă unchi mătuşă (tanti) soră nepoată 2 văr vară (verişor) (verişoară) Sm L2 Sf Sm colaterală L3 Sf zero gr. cum este /periodizarea alianţei/. 2 nepot 1 nepoată 2 În rudenia socială (alianţa) vor apărea şi alte seme distinctive (care nu sunt în rudenia naturală).

studiul dialectal etc. Rezumat Unitatea de învăţare 14 prezintă nivelurile sinonimiei. cit. Câmpurile lexico-semantice sunt înfăţişate din unghiul constituirii acestora şi al avantajelor studierii structurii vocabularului unei limbi după acest criteriu. sinonimia. antonimia şi subansamblurile lexico-semantice sunt niveluri lexico-semantice organizatoare ale vocabularului.6. învăţarea limbilor străine.vocabularului limbii române contemporane şi Modele de structurare semantică cu aplicaţii la limba română (op. L3 Sf Sm colaterală L4 Sf cuscru cuscră g e n e r a ţ i e p e r i z o e d r i o z a r e 169 . antonimiei şi câmpurile lexico-semantice.). Prin analiza lexicală-paradigmatică se identifică diferenţierile existente între termenii seriilor sinonimice. dar şi categoriile antonimice... Tabel 2 Seme comune de paradigmă: /relaţie/ + /de rudenie/ ascendentă linie directă L1 Sm Sf Sm L2 Sf Sm socru soacră înaintea logodnic logodnică căsătoriei în mire mireasă momentul căsătoriei în timpul soţ soţie ginere noră cumnat cumnată căsătoriei după văduv văduvă desfacerea divorţat divorţată căsătoriei Să ne reamintim. analiza lexicală-paradigmatică evidenţiază categoriile/seriile de sinonime şi antonime. 14. subansamblurile lexico-semantice sunt utile în diverse domenii: studiul vocabularului.

/generaţie zero/ + /de gradul 1/ + /linie colaterală/. c) /generaţie/ + /zero/ + /(periodizare) în timpul căsătoriei/ + /linie colaterală/. este marcat de semul: a) /fără aproximare/. mizer. se caracterizează prin semele: a) /generaţie/ + /ascendentă/ + /(periodizare) în timpul căsătoriei/ + /linie directă/. facultativ − obligatoriu. Sinonimul neologic al cuvântului cerbicie este: a) încrâncenare. incluse în câmpul numelor de rudenie socială. nevoiaş. Indicaţi sinonime: a) fortuit − întâmplător. Identificaţi seria care conţine antonime: a) evident − obscur.7. b) caligrafic. Elementele socru şi soacră. b) semantic şi stilistic. 5. c) punitiv. c) clar − lizibil. Termenii seriei sinonimice {sărac. b) obişnuit − prozaic. 170 . sărman. c) /cu aproximare în minus/. artificial − factice. 8. Elementele bunic şi bunică. c) b) seria care conţine numai b) pertinent − impertinent. b) /cu aproximare în plus/. inclus în câmpul termenilor cromatici. /generaţie ascendentă/ + /de gradul 2/ + /linie directă/. culant − tranşant. Antonimul cuvîntului ilizibil este: a) citeţ. 2. c) ortografic. b) beligerant. pauper} se diferenţiază: a) gradual şi stilistic. c) numai stilistic. iluzoriu − specios. 4. Sinonimul neologic al cuvântului bătăios este: a) belicos. 3. c) bărbat − femeie. complicat − inextricabil. Test de autoevaluare (vezi rezolvarea în Anexa 1) Răspundeţi cerinţelor: 1. obscur − caduc. 7. c) tenacitate. 9. 6. b) /generaţie/ + /zero/ + /(periodizare) după căsătorie/ + /linie colaterală/. se caracterizează prin semele: a) /generaţie ascendentă/ + /de gradul 1/ + /linie directă/. incluse în câmpul numelor de rudenie naturală.14. sărăcit. Adjectivul gălbui. b) acuitate.

Arhilexemul este: a) ansamblul lexemelor care au un număr de seme comune. 6. c) întregul enunţ.8. este: a) trăsătură semantic distinctivă autonomă. 2. Semele inerente pentru lebădă sunt: a) /animat/. cât şi metalimbajului). 1. c) /animat/. Nivelul lexico-semantic care nu formează un nivel organizat al vocabularului. Tema de control nr. /pasăre (acvatică)/. c) ansamblu de seme comune diverselor unităţi dintr-o paradigmă asociat cu 171 un semnificant constant dintr-o limbă dată. b) /animat/. /pasăre albă/. nu treceţi pe roşu!. /pasăre graţioasă/. ca unitate minimală de semnificaţie. b) cuvântul contextualizat (aparţinând deci atât limbajului-obiect.14. 3. b) exclusivă. Semul. 8. /nonuman/. /nonuman/. b) substantivul în vocativ. bifând pe formularul nominal de la sfârşitul testului soluţia corectă. analiza componenţială. cuvântul evidenţiat este caracterizat de o conotaţie virtuemică contextuală dată de: a) verbul la forma negativă şi de unitatea suprasegmentală [!]. c) distribuţia. NOTĂ: Subiectele au în mod obligatoriu o singură soluţie corectă. încadrându-se în categoria asemănărilor accidentale. dar fără raportare la o paradigmă. . analiza stilistică. b) trăsătură semantic distinctivă care se manifestă obligatoriu într-un semem. Semele descriptive şi cele scalare intră în categoria semelor: a) lexicale sau nucleare. este: a) paronimia. 7. analiza contextuală. 3 (se predă conform graficului stabilit la prima activitate tutorială) Răspundeţi cerinţelor de mai jos. Locul gol din enunţul Eroarea este […] se completează corect cu: a) exclusă. permutarea. b) polisemia. 4. b) contextul diagnostic. c) omonimia. c) exclusivistă. b) semantice sau de substanţă. Se va preda la data stabilită doar formularul nominal menţionat. 5. c) trăsătură semantic pertinentă nonsusceptibilă de realizare independentă. /nonuman/. c) contextuale sau selective. studiul restricţiilor stilistice. studiul compatibilităţilor de combinare sintactică. În enunţul: Copii. Etapele analizei lexicale-paradigmatice sunt: a) analiza semică. valoarea sa distinctivă stabilindu-se numai relativ la un ansamblu dat de lexeme.

21. uriaş}. b) stilistic şi semantic. 13. 22. impulsiv. c) flexiunea formei considerate izolat. 18. director. ipocrit. 12. b) bucătărie. b) profitabil / lucrativ. prin studiu etimologic. b) mundan. 172 . eventual. b) fracţie / fracţiune. c) definitiv. boi. distractiv}. 15. Deosebirea cuvintelor polisemantice de cuvintele omonime se realizează prin: a) depistarea unui sem comun constant pe baza analizei contextuale şi. Indicaţi seria care nu conţine sinonime: a) efractor / infractor. boi. disimulat. c) banc. Marcaţi seria care conţine numai omonime intolerabile: a) dragă. b) {amplu. barem. cot. bun. 16. Sinonimul cuvântului imund este: a) maculat. protector. Locul gol din enunţul Interesele guvernului şi ale sindicatelor nu se pot […] se completează corect cu: a) concilia. avut. discutabil. b) consilia. b) cinci. plouat. c) {puternic. căprar. boi. b) studiu etimologic exclusiv. c) concedia. imens. colosal}. Indicaţi seria sinonimică ai cărei termeni se diferenţiază semantic: a) {agresiv. Termenii seriei sinonimice {făţarnic. bulă. c) lumesc. cărbune. agreabil.9. veselă. viguros. 11. c) aparteneţa unităţilor respective la aceeaşi clasă morfologică. c) apoziţie / depoziţie. afin. negru. Cuvântul peremptoriu este antonim cu formele: a) îndoielnic. b) nedrept. c) infestat / infectat. Indicaţi seria care conţine numai omografe: a) veselă. c) {plăcut. bătăios}. necuvenit. Indicaţi seria care conţine paronime: a) flagrant / fragrant. b) domino. subţire şi umflat pot fi folosite şi în sens figurat: a) trei. şiret. pupilă. c) haină. piperat. b) existenţa semelor incompatibile contrarii. arsenal sunt: a) monosemantice. b) omonime. c) numai stilistic. 17. domino. haină. înfierbântat. enorm. b) {amplu. înstărit}. 10. c) toate. 14. fals. ţol. Indicaţi seria sinonimică ai cărei termeni se diferenţiază semantic: a) {bogat. nereturnabil. perfid. 20. 19. Cuvintele şcoală. Arătaţi câte dintre adjectivele cătrănit. duplicitar} se diferenţiază: a) stilistic şi gradual. fierărie. Condiţiile obligatorii pentru stabilirea antonimiei sunt: a) existenţa unor seme comune şi opoziţia pe baza unor seme incompatibile contrarii. vînjos}. afin. încins. factice. c) polisemantice.

~ problema. (3) ingenuu – inocent. sunt: a) toate paronime. Analiza pe baza antonimiei dintre a atenua şi a agrava anulează sinonimia menţionată pentru anumite contexte. vest / est. b) 1.23. tineresc/juvenil. Elementele cumnat şi cumnată. complementare. silitor / indolent sunt antonime: a) vectoriale. c) 1 – paronime. solar/nocturn. c) complementare. Antonimul cuvântului modic este: a) rezonabil. specific/atipic. factice/artificial. 27. antipodale. b) sunt antonime conversive. c) ~ situaţia. 3 – sinonime. incluse în câmpul numelor de rudenie socială. 26. Indicaţi seria care conţine numai antonime: a) culant/zgârcit. benefic/malefic. 2 – paronime. b) /generaţie/ + /zero/ + /(periodizare) după căsătorie/ + /linie colaterală/. ~ conflictul. anual/mensual. 25. ~ intensitatea. 30. Perechile a aprinde / a stinge. Cuvintele rece şi căldură: a) sunt antonime complementare. (2) temerar – temător. punitiv/conciliant. complementare. c) nu sunt antonime. îngădui/interzice. c) iluzoriu/contingent. constant/variabil. independenţă/libertate. Indicaţi seria care conţine exclusiv asemenea restricţii contextuale: a) ~ situaţia. anost/anormal. complementare. efemer/vremelnic. fix/mobil. antipodale. b) demodat. Perechile de cuvinte (1) gresia – gresa. 3 – sinonime. c) valoros. ~ tensiunea. Sunt numai antonime în seria: a) fix/instabil. sigur/incert. 173 . ~ vina. omogen/eterogen. Verbele a atenua şi a micşora sunt sinonime. amorf/integru. b) focaliza/prolifera. b) ~ conflictul. 29. c) cald/rece. b) conversive. ~ boala. venial/impardonabil. 24. b) notoriu/necunoscut. obligatoriu/facultativ. c) /generaţie/ + /zero/ + /(periodizare) în timpul căsătoriei/ + /linie colaterală/. 2 – antonime. ortogonale. se caracterizează prin semele: a) /generaţie/ + /ascendentă/ + /(periodizare) în timpul căsătoriei/ + /linie directă/. 28.

... + 1 p................................................................. of...........................30 p..REZOLVARE – TEMA DE CONTROL 3 Numele şi prenumele... = 10 p............................................................. Grupa............................................................................ A 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 B C 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 A B C 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 A B C BAREM: 30 soluţii corecte × 0.................. 174 ......

j]. DOOM-ului în vigoare.ANEXA 1.v].7. [ş. pumn. Ocluziunea incompletă se manifestă în tranşele: [bord. ritm]. d].) 1. cit. Perechile omorganice (în ordinea consoană surdă/sonoră) ale limbii române sunt: [p.) 1. op. Despărţiţi în silabe cuvintele de mai jos încercuind cu o linie diftongii şi subliniind vocalele în hiat: ar-gou e-o-li-an co-ti-di-an fe-me-ie vi-oa-ră al-co-ol bu-to-iaş pă-pă-dii tăi-nu-i-re co-pii-i zum-ză-it a-za-le-e * cf. [s. 3. Marcaţi diftongii şi triftongii arătând care sunt semivocalele din: [pa-ra-leĭ] [hə-mə-ĭaŭ] [pro-te-i-ne] [mu-rĕaŭ] [pə-un] [lə-krə-mĭŏa-rə] [pro-to-zo-ar] [nĕa-ŭa] [plə-tĕaŭ] [i-ni-mĭŏa-rə] [mĭeĭ] [la-soŭ] [vi-ne-ţiŭ] [trə-ĭaĭ] [ĭu-reş] func-ţi-e bi-bli-o-te-că su-biect pi-o-ni-er coa-fa piu-ne-ză de-o-cam-da-tă (în tempo lent)* deo-cam-da-tă (în tempo rapid)* pau-per-ta-te ma-ri-aj a-lu-at mau-so-leu boj-deu-că ma-seu-ză me-an-dru fi-ef fii-că* seif toast şi-fo-ni-er tro-tuar UI. Rezolvare test de autoevaluare (2. [f. ğ]. z]. REZOLVAREA TESTELOR DE AUTOEVALUARE UI. [k. 175 . Rezolvare test de autoevaluare (3. 2. b]. g]. g’]. 2. 2.7. şarm. [č. romb. [k’. [t.

marcarea diftongilor şi triftongilor şi sublinierea hiaturilor pentru cuvintele: chiuit. leorpăi. despărţirea în silabe.) 1. Corespondenţa acustic-articulatoriu la vocale: Vocale Trăsături compact (deschis) difuz (închis) acut (anterior) grav (posterior) bemolat (rotunjit) nonbemolat (nonrotunjit) a + – Ø Ø – + ă Ø Ø – + – + î – + – + – + e Ø Ø + – – + i – + + – – + o Ø Ø – + + – u – + – + + – 2. jgheaburi. unchiaş. ghioagă. geologie. 4. unghiuri. ţârâieli. Trăsăturile acustice ale consoanelor: Consoane Trăsături compact difuz acut grav diezat nondiezat întrerupt continuu strident mat oral nazal sonor surd încordat relaxat t – + + – Ø Ø + – – + + – – + + – s – + + – Ø Ø – + – + + – – + + – k + – – + – + + – – + + – – + + – ş + – + – Ø Ø – + – + + – – + + – g’ + – + – + – + – – + + – + – – + UI. 176 . unchiaşi. cochilii. tinichigiu. ghioceii.UI. ghiocei. ghiocel. accepţie. tinichigii. gheaţă. chiulangioaică. gioarsă.6.) Transcrierea fonetică. vergeaua.7. unchiaşii. Rezolvare test de autoevaluare (4. asociaţie. papuci. Rezolvare test de autoevaluare (5. 5. tinichigiii. aghiotant.

7. b 6. 8. a 11. a 15.) 1. b. auxiliari. maci. c 13. [k’i-u-it] [g’a-ţə] [g’i-o-čel] [g’i-o-čeĭ] [g’i-o-če-i] [ti-ni-k’i-ğiŭ] [ti-ni-k’i-ğiĭ] [ti-ni-k’i-ğiĭ-i] [a-so-či-a-ţi-e] [g’ŏa-gə] [ğe-o-lo-ği-e] [ko-k’i-liĭ] [ver-ğa-ŭa] [ak-čep-ţi-e] [ğŏar-sə] [k’u-lan-ğŏaĭ-kə] [a-g’o-tant] [lĕor-pə-i] [jg’a-buri] [pa-puč] [un-g’uri] [un-k’aş] [un-k’aşi] [un-k’a-şi] [ţî-rî-ĭeli] [ak-če-so-rĭu] [ğu-va-ĭer-ğiŭ] [ka-fe-ğŏaĭ-kə] [k’er-k’e-liţi] [g’i-o-nŏa-ĭe] [čur] [mač] [ma-či] [unk’] [un-k’i] [un-g’i-e] [un-g’iĭ] [un-g’i-u-ţă] [k’oş-kuri] [mər-ğa] [a-u-gzi-li-ari] [eks-trak-ţi-e] [strə-k’i-ŏa-rə] UI. b 4. macii. 6.8. c. c 8. 4. a 6. b. 3. c. b 2. 9.) 1. Rezolvare test de autoevaluare (6. ciur. giuvaiergiu. Rezolvare test de autoevaluare (8. Rezolvare test de autoevaluare (10. b. c. unchi. UI. 10. a. a 14. 177 . extracţie. c 9.6. unghie.accesoriu. cafegioaică. b UI. 5. a 4. a 3. c. c 5. 7. 3. c. 2. c 8. c. unghiuţă. 2. a 5. b 7. b. b 10. 4. mărgea. b 2. unghii. 6. a. 8. c 3. b 12. 5.6.) 1. b. a. unchii. chercheliţi. ghionoaie.) 1. 7. Rezolvare test de autoevaluare (7. chioşcuri. b 10. c 7. c UI. străchioară. a 9.

a. a (mai) pune ceva carne pe el/ea. capital. compliment / complement.. 12. 4. 2.) 1. carne de tun etc. fapt care ţine de uzanţă / uzare. a. buza paharului. Firma are un capital confortabil / Cinstea este un lucru capital între colegi. c. 6.. calcul. glaciar / glacial. Profesorul l-a pus pe el monitor pentru o oră / Urmărea programul pe monitor. 14. a.7. b) carne: a(-i) arde carnea pe el/ea de supărare. b. UI. Lucrează într-o carieră de piatră / Este un om de carieră. carieră. Rezolvare test de autoevaluare (14. a rămâne cu buza umflată etc. Subliniaţi paronimul corect din contextele: falsificator învederat / inveterat. Ilustraţi polisemia cuvintelor buză şi carne prin câteva expresii/locuţiuni. c. foi prinse cu un capsator / captator de troleu.) 1. a elucida / eluda răspunsul la o întrebare incomodă. S-a tuns cu breton / A cunoscut un breton. c. a-i sta pe buze. 9. lac glaciar / zâmbet glacial. 6. 178 . 8. 7. carne macră. 5.UI. c. UI.9. dental / dentar. 3. Evidenţiaţi sensul perechilor paronime prin propoziţii sau sintagme: capsator / captator. 13. a..) 1. minut / minută. monitor. Şi-a făcut un calcul sumar / Are un calcul renal. sunet dental / pansament dentar.b. 5. a gera / gira averea unei persoane plecate. 4.. Rezolvare test de autoevaluare (13. a face un compliment / complement circumstanţial. 2. c. a. b. societăţi din consorţiu / consort.b. 3. 8. a.7. 7. b. 3. Rezolvare test de autoevaluare (12. 4. a tremura carnea pe el/ea. 2. a. a) buză: a-i arde buza să. Evidenţiaţi sensul cuvintelor omonime prin propoziţii sau sintagme: breton.

............. 197 Ce e nou în DOOM 2.......... 181 Schiţă tipologică a dicţionarelor......................... 193 Accidentele fonetice.............................ANEXA 2 Cuprins Tabel – clasificarea articulatorie a consoanelor..... 202 179 ................. 180 Valorile fonetice ale literei x....................... gz (cz)................................................. cks)................................ 192 Scurt istoric al lexicografiei româneşti......................................... cs (ks.......................................................................... Scrierea cu x......................................................

180 .

Valorile fonetice ale literei x. cks).. Scrierea cu x. gz (cz) (Mioara Avram. 153-164) 181 . cs (ks. op. cit. pp. Ortografia pentru toţi.

182 .

183 .

184 .

185

186

187

188

189 .

190 .

191 .

sufixe etc. cele care grupează cuvintele după sufixe etc. Bidu-Vrănceanu în Lectura dicţionarelor. în loc de cuvinte-titlu. bilingve şi poliglote ai limbajului (X) juridici tehnici a) de termeni din medicină poetici economici etc. dicţionare inverse sunt dicţionarele de rime. cit.SCHIŢĂ TIPOLOGICĂ A DICŢIONARELOR* I. ** Dicţionarele inverse au drept „intrări”. aşadar. de antonime de sinonime de omonime b) lingvistice de paronime ortografice ortoepice morfologice inverse** c) etimologice a) enciclopedice II. op. 192 .. monolingve: 1) speciale 2) general-explicative b) non-enciclopedice * Schiţa este propusă de A. diverse forme flexionare.

12-16) • • Primele „dicţionare” au fost glosarele (liste de cuvinte. istoric. I. respectiv glosare italiano-române. Teodorovici şi Al. Este un dicţionar bazat pe texte (listă de 10. a cărei importanţă istorică şi nu numai este incontestabilă. V. prezintă şi etimologii forţate. exagerări latiniste. în art..). Petru Maior.-nov. un glosar conţinând 64 de cuvinte româneşti. un număr redus de unităţi lexicale reprezintă împrumuturi din limbile maghiară şi slavonă. • Glosarul latino-român al lui József Benkő (cărturar secui. Dicţionarul anonim de la Caransebeş (Anonymus Caransebiensis): unul dintre cele mai vechi dicţionare româneşti.SCURT ISTORIC AL LEXICOGRAFIEI ROMÂNEŞTI (extras din Ana Ene. Mărturia documentului şi altitudinea cercetării filologice.. limbă inclusă de către Hervas cu consecvenţă în seria limbilor şi a dialectelor romanice.. J. datorate însă în mare parte dificultăţii reconstrucţiei etimoanelor − aflată la începuturi − şi nu purismului. „Contrafort”. partea a treia a rămas inedită). curent extremist apărut mai târziu. Corneli. I.000 de cuvinte. 1777-1778. şi primul dintre acestea care apare tipărit” (Eugen Coşeriu. în 1780. Lorenzo Hervas – „unul dintre cele mai vechi lexicoane. Elementa linguae daco-romanae sive valachicae. cit. pp.. Teodori). marchează începutul lexicografiei româneşti moderne. în 1825. dicţionarul a fost elaborat în curs de 30 de ani de cărturari transilvăneni. • Lexiconul de la Buda – primul dicţionar tipărit (publicat la Buda. anexe ale cărţilor traduse). nr. • Vocabolario Poliglote (1787). pentru a demonstra latinitatea limbii române. titlul original fiind Lesicon românescu-latinescu-ungurescu-nemţescu). împreună cu corespondentele lor în limba latină. 10-11 oct. fiind tratate ca atare de către autor. Acest dicţionar (alături de prima gramatică tipărită a limbii române. Secţiunea românească din Vocabolario cuprinde 61 de cuvinte-titlu traduse în română (pentru corespondenţele lor italiene) şi poate fi considerată „primul lexicon comparat al românei” (ibidem). cu excepţia a cinci fascicole apărute în 1790. Coloşi. autori – Samuil Micu şi Gheorghe Şincai) i-a permis reputatului lingvist Friedrich Diez (1836) să menţioneze în studiile sale limba română alături de alte limbi romanice. Introducere în lexicografie. Benkő a inclus. reprezentanţi ai Şcolii Ardelene (Samuil Micu. op. organizate istoric). apud Carmen Vlad. nepublicat − nedatat exact (sfârşitul secolului al XVII-lea sau începutul secolului al XVIII-lea). economist şi botanist) – în lucrarea sa Transsilvania sive Magnus Transsilvaniae Principatus olim Dacia Mediterranea dictus (Vindobonae. Importanţa 193 .

prezenţa indicaţiilor ortoepice. Şt. nu a putut fi editat. Cu toate acestea. din 1803. lucrarea era încheiată. Gh. încearcă să-l transforme. pe care. Aceasta a fost prima formă a Lexiconului. I-II. Cel mai valoros dicţionar din seria celor netipărite rămâne însă Lexiconul românesc-nemţesc. într-un dicţionar în patru limbi. Samuil Micu terminase un Dictionarium valachico-latinum. egal ca număr de cuvinte cu Lexiconul de la Buda (cuprinde aproximativ 10. • Până la apariţia Lexiconului de la Buda. ordonarea sensurilor cuvintele polisemantice realizându-se. • • Dictionariu rumanesc. apărut la Cluj (1822-1823). Condica limbii rumâneşti (aproximativ 1830). lateinesc si unguresc. parţial sau integral. redactat de Ion Budai-Deleanu de-a lungul a 35 de ani. au mai fost elaborate. este incontestabil faptul că ei sunt cei care au deschis drumul spre descrierea ştiinţifică modernă (vezi şi Elementa linguae daco-romanae sive valachicae) şi cultivarea limbii române. indicativ prezent. Crişan-Körösi) şi Vocabularium pertinens ad tria regna nature (1808-1810. forma dată de autori este valabila şi astăzi). trimiterea la forme rare sau regionale. Acesta este primul dicţionar în care se înregistrează pe lângă sensurile de bază şi sensurile secundare ale cuvintelor româneşti. Ioan Bobb – cap. Lexiconul lui I. În 1801. se califică din perspectiva categoriei gramaticale a genului (substantivul) şi a diatezei (verbul). a principalelor forme flexionare ale verbului (infinitiv.acestei lucrări pentru limba română literară poate fi sistematizată astfel: 1) înregistrează un număr mare de neologisme latineşti şi romanice (pentru multe dintre acetea. a formele de plural cu alternanţe vocalice şi consonantice (unde este cazul). diverse lucrări lexicografice de către cărturarii transilvăneni. Multe din soluţiile propuse de reprezentanţii Şcolii Ardelene au fost respinse de evoluţia ulterioară a limbii române literare. B. era gata pentru tipar. după criteriul etimologic. Şincai). participiu). 2) prezenţa elementelor normative prin indicarea genului substantivelor. Iordache Golescu – dicţionar unilingv rămas în manuscris (acestui dicţionar Coman Lupu îi acordă un spaţiu generos de 194 . la cele considerate literare sau uzuale. În 1818. a formelor flexionare la adjective. se dau indicaţii asupra răspândirii geografice a cuvintelor şi chiar asupra valorii lor stilistice. Tot la capitolul încercări trebuie menţionate dicţionarele Lexicon român-latin-maghiar (1802. dar acestea nu au văzut lumina tiparului.-Deleanu este prima lucrare lexicografică cu o structură asemănătoare cu cea a dicţionarelor moderne: cuvântul-titlu beneficiază sistematic de indicaţii privitoare la accentuare. menţionarea diverselor funcţii gramaticale ale cuvintelor-titlu.000 de termeni). din motive necunoscute. însă. în general. În 1805.

B. autorul intenţionând să îl traducă şi în neogreacă (nu a reuşit decât parţial) pentru a-i asigura o circulaţie mai bună. Heliade Rădulescu în prefaţa la gramatica sa din 1828. Candrea şi Gh. Candrea şi O. cuprinde fapte extralingvistice). Sextil Puşcariu împreună cu două echipe de cercetători − Dicţionarul limbii române (seria veche. are 7 volume in-folio şi 5000 de pagini şi a fost amintit de I.analiză în Lexicografia românească în procesul de occidentalizare latino-romanică a limbii române moderne. Dicţionarul limbei istorice şi poporane a românilor (1885 − 1893). 1955 − 1957).). V sunt prezentate diverse aspecte ale limbii române literare. M. C şi o parte din D). Dicţionarul limbii române literare contemporane (DLRM. în cap. cuvinte arhaice. 1957). I. A. cea redactată de Candrea fiind remarcabilă pentru fina nuanţare a sensurilor. material bogat. Adamescu − Dicţionarul enciclopedic ilustrat (1926 − 1931). Seche (ibidem) îl consideră „cel dintâi dicţionar explicativ complet al limbii române”. menţionăm şi Dicţionarul etimologic al limbii române. volum din care am extras şi noi informaţiile referitoare la această lucrare lexicografică. de unde caracterul enciclopedic. cu autori I. Philippide elaborează sub egida Academiei un dicţionar explicativ (1897). apărând în fascicole de la M încolo. • Câteva dicţionare publicate până în 1960: B. însă şi până la această dată au fost elaborate dicţionare. dar şi acest dicţionar este neterminat (cuprinde articole sub literele A. plecând de la materialul cules de Haşdeu. Densusianu. sub coordonarea lui D.. care cuprinde „cuvinte ale limbii comune. cit. publicat din 1896 până în 1943 în 9 ediţii. Iaşi). P. sub egida Academiei. dedicat lui Alexandru-Vodă Ghica. • Epoca marilor dicţionare explicative ale limbii române începe în 1960 (apărute sub egida Academiei. Craiova). Academiei. Cluj. op. Al. limite − lipsesc principiile lexicografice. 195 . în două părţi. Haşdeu − Etymologicum Magnum Romaniae. Elemente latine. DLR va fi revizuit şi continuat de mai multe echipe de cercetători (la Bucureşti. elaborat până la verbul a putea (1907 − 1914): unul dintre cele mai bune dicţionare etimologice. în 3 vol. regionale şi neologice”. alte dicţionare: Dicţionar(ul) universal al limbii române (autor: Lazăr Şăineanu. Dicţionar invers (Ed. material pe care îl îmbogăţeşte cu citate noi. A. cuvintele sunt grupate pe familii. neterminat − s-a oprit la cuvântul bărbat (dicţionar ştiinţific şi exhaustiv în intenţii. 1906 − 1948): din 1948. dar şi în afara acestui for). Macrea. care sunt importante în contemporaneitate nu numai din perspectivă istorică (vezi şi supra). dicţionarul a fost scris în româneşte..

. sub redacţia lui Ion Coteanu). dicţionar concis. 2005).000 de cuvinte. ediţii în 1975. D. autor − Vasile Breban.• Câteva dicţionare de după 1960: Dicţionarul Academiei. G. cel al lui Alexandru Ciorănescu – Dicţionar etimologic al limbii române (Ed. în 1966 şi în 1968). Dicţionar de neologisme (de diverşi autori − Marcu. O. Marcel Saraş) etc.. cel început de Puşcariu (vezi mai sus). Mihai Anuţei). Guţu). redactor responsabil – L. Evseev. Craşoveanu. Maneca etc. dar cuprinzător. Dicţionarul analogic şi de sinonime al limbii române (apărut în anul 1978. 196 . Dicţionar român-german (1990 şi 1996. − şi în diverse ediţii). Kiraly. 1984. Bucă. Livia Vasiluţă) etc. Leviţchi). dominat de concepţia polisemică). ~ 60. elaborat de colectivul de autori: M. între dicţionarele etimologice trebuie amintit cel mai complet dicţionar elaborat pentru limba română. dicţionare speciale: Dicţionarul limbii poetice a lui Eminescu (1968. Dicţionar englezromân (1974. Saeculum I. apărut în două ediţii. Vianu). sub redacţia lui T. Bucureşti. Fr. Dicţionarul explicativ al limbii române (DEX − sub egida Academiei. Dicţionar românfrancez (1993. cu un supliment în 1988 şi reeditat în 1996. dicţionare bilingve: Dicţionar german-român (coordonatori Mihai Isbăşescu şi Maria Iliescu. I. respectiv 1998. Dicţionar latin-român (1983. Dicţionarul general al limbii române (în două ediţii − 1987 şi 1991.

v.. 197 .) *deexcitare > deştepta. epenteza (sau anaptixa.) *umbulicus > buric etc. sincopa − căderea unui sunet / grup de sunete din interiorul unui cuvânt.) zlobivŭ > zglobiu. lit. regional. • alte epenteze sunt izolate şi deci individuale: acaftist (acatist). sunt > su > s). (a) mestica (a amesteca). DETRACTIO afereza − suprimarea unui sunet / grup de sunete aflat în poziţie iniţială: colo (acolo). deşi în limba literară ele se conjugă scurt: în graiul maramureşean − simţăsc (simt). cum este şi î protetic în forma populară îs din Îs frumos (adăugat la s etimologic: lat. hărană (pentru „hrană”) etc.ACCIDENTELE FONETICE I. fenomene de limbă vorbită. (lat. talieni (italieni). • accident fonetic depistabil şi în decursul formării limbii: (lat. -eşte). în general. cade o vocală neaccentuată (caracterizează vorbirea neîngrijită sau regională): iepur’li. ceasclov (ceaslov) etc.) pernă / (gr. ADJECTIO proteza − adăugarea unui sunet / grup de sunete neetimologic(e) la iniţiala cuvântului pentru a-i uşura (de obicei) articularea: alămâie. feştanie (sfeştanie).) *hirundinella > rândunea. (a) amirosi. când este vocalică) − adăugarea unui sunet / grup de sunete în interiorul cuvântului: coarjă (pentru „coajă”). am văz’t etc. ice (zice). laminuar’li. ! Sunt şi situaţii când limba literară preferă o formă rezultată prin sincopă: (rom. am vin’t.. (a) coperi (a acoperi). (sl.) mixticium > mistreţ. populară sau regională. mold. accident răspândit regional: în graiul crişean − sclab (pentru „slab”). Saveta sau Veta (pentru Elisaveta). are caracter popular sau regional. (lat. de regulă. paragoga − rară în limba română.) perină (deşi aceasta este forma etimologică). • • accident puţin răspândit (şi deci puţin semnificativ) în istoria limbii române: (lat. se întâlnesc verbe care se conjugă lung (cu sufixele verbale -esc. sau în graiul muntean − (a) hărăni (pentru „a hrăni”). împărţăsc (împart) etc. (a se) imvi (pentru „a se ivi”) etc. de obicei. de exemplu. sclańină (pentru „slănină”) etc. II. (a) scoborî etc.

. în dacoromână metateza nu s-a produs. în loc de „sculptor”. TRANSMUTATIO metateza − inversiuni metatetice consfinţite de uzul general sunt semnalate (în cercetările diacronice) atât în cazul elementelor moştenite.. (bg. III. 198 .) plocon. (să) grăié (pentru „grăieşte” şi „să grăiască”) etc. • tot regional. forma prezintă şi asimilare vocalică). se mai înregistrează apocopa sufixelor şi a desinenţelor: (să) găzduie (pentru „găzduieşte” şi „să găzduiască”). nonliterare: scluptor. iar sensul este „muşuroi”). IV. în loc de „Petre se trezeşte”) etc.) (îm)potrivă. în cazul cuvintelor împrumutate. G’o (Gheorghe).. comună) muşurońŭ > (aromână) şumurońŭ („cârtiţă”. lit. Ioa sau Io (Ioane. b) asimilare consonantică − şuşea (pentru „şosea”. cât şi în cazul cuvintelor împrumutate. tac-tu (taică-tău) etc. extensiunea maximă a apocopei este de două silabe: cinema (cinematograf). mă-ta (mamă-ta).) mus araneus > (rom. IMMUTATIO asimilarea − accident fonetic foarte răspândit care constă în schimbarea uneia sau a mai multora dintre caracteristicile articulatorii ale unui sunet sub influenţa altui sunet aflat în vecinătatea lui (nu neapărat imediată). Iată două exemple de cuvinte moştenite: (lat. • în poezie (mai ales în cea populară). [ə] influenţat şi asimilat complet de [o]). aceste ultime două forme caracterizează graiul maramureşean unde apocopa se realizează şi la nivelul unei propoziţii întregi: Pe se tre. hiperbatul − (sl.apocopa − suprimarea unui sunet/grup de sunete aflat la finală de cuvânt. pop.) poklonŭ > (rom. poptit (pentru „poftit”).) potropop (în loc de „protopop”).) protiva > (rom.) formosus > frumos. metateza se înregistrează la nivelul pronunţării populare. apocopa este folosită în realizarea măsurii şi a ritmului: „Zidul se suia / Şi o cuprindea / Pân’ la gleznişoare.) poclon > (rom. las’ să fie. mam’ mare. (lb. • după natura sunetului care se modifică: a) asimilare vocalică − locomie (pentru „lăcomie”. „Precum atunci şi azi întocma / Mărunte lumi păstrează dogma” (Ion Barbu − Oul dogmatic). ta(t)-tu (tată-tău − aici vezi şi haplologia explicată mai jos). ascunsără (pentru „ascunseră”).” (Mănăstirea Argeşului). (lat. / Pân’ la pulpişoare. ca în ultimele două exemple. • apocopa sintactică (prin fonetică sintactică): c-un picior..

regional). 199 . parţială) − acomodare.s în ascusit (pentru „ascuţit”).t > s. • după distanţa la care se găsesc cele două sunete: a) asimilare în contact − nb > mb în (a) îmbuna (devenită normă în română: m înaintea bilabialelor p şi b).i > i... fratrem > frate.. b) asimilare totală (adică schimbarea tuturor caracteristicilor fonetice ale sunetului. • disimilarea din fazele de trecere de la latină la română: canutum > cănunt > cărunt. (lat. vezi mai jos). • după poziţia faţă de reper a sunetului modificat: a) asimilare regresivă (sunetul modificat se află înaintea celui modificat) − l..... regement (regiment) etc. trecerea lui în altă serie vocalică) − ă.. ! Asimilarea la distanţă este numită.. sau.) percepere > precepe > pricepe. în pronunţarea populară şi în cea neîngrijită a neologismelor − belet (bilet). o. apare în cuvintele care conţin 2 (sau mai multe) sunete identice (sau asemănătoare) − unul se modifică sau dispare sub influenţa celuilalt (tendinţă de simplificare). b) asimilare progresivă (invers) − ţ. b) disimilare consonantică: alantăieri (alaltăieri). *mirionem > mirune > minune etc. r].. uneori.. • accident fonetic întâlnit şi în fazele de evoluţie a formelor latineşti în română: corona > curună > cunună. frezer (frizer)... • a) disimilare vocalică: sămănăm (semănăm)..r în pârcuri (pentru „pâlcuri”). (lat. disimilarea − este opusul asimilării.• după numărul trăsăturilor articulatorii care se modifică: a) asimilare parţială − nm > mm în îmmulţi... scormolit (scormonit).. acestea ar fi exemple de acomodare.) ceresium > cereş > cireş (de regulă. n. consoanele supuse cel mai des disimilării sunt sonantele [l. colidor (coridor) etc. derector (director). împodubit (împodobit).u > u. minutus > mănunt > mărunt.ţ în ţinţirim (pentru „ţintirim”. iar cea în contact (v. urceolum > urcior > ulcior etc. şi asim. sclintit (scrântit).i în richită (pentru „răchită”). b) asimilare la distanţă − s.r > r. anticipare sau propagare..u în cuşciug (după unii lingvişti. ! În limba română actuală.. disimilarea este precedată de asimilare − mixticium > mestreţ > mistreţ − şi urmată de o sincopă − directus > derept > dirept > drept)..t > ţ...

200 . accidental în pronunţarea individuală: flui-ram (flu-ie-ram).. dezbina. straichină etc. eventual. b) disimilare totală (constă în pierderea tuturor caracteristicilor şi deci la eliminarea lui din cuvânt) − (lat.• după distanţa dintre sunete: a) disimilare în contact − pin/pân. şui-ram (şu-ie-ram).. pâine (acum literare). fuzionează într-un diftong (şi deci nu se mai despart). b) disimilare la distanţă − mărunt (< mărunt).) per extra > preste > peste. [s] din prefixele des. ! În Oltenia se întâlneşte o anticipare interesantă: roichie. s-a ajuns (în graiul muntean) la câine. • în câteva cazuri. ureichie. „strachină”) − vocala plenisonă [i] de după palatala [k’] formează diftong prin anticipare cu vocala care precedă palatala. (pentru: „rochie”. apare. • ca la asimilare: a) disimilare regresivă şi b) disimilare progresivă (vezi în exemplele anterioare). [l] − lichidă laterală.şi răsdevine [z] în vecinătatea unei consoane sonore: dezmembra. unii lingvişti interpretează anticiparea consonantică drept epenteză. in-a-u-gu-ra (în loc de in-au-gu-ra) etc. „ureche”. • după numărul trăsăturilor fonetice care se pierd prin modificare: a) disimilare parţială − ulcior (< urcior. răzbate. sinereza − fenomen de coarticulaţie: două vocale alăturate. răzgândi. în loc de „prin” (disimilarea în contact se mai numeşte diferenţiere). diereza − opusul sinerezei: transformarea hiatului în diftong (fenomen foarte rar în română): pi-u-ne-ză (în loc de piu-ne-ză). de regulă. reu-ma-tism (re-u-ma-tism) etc. dar tot sonantă ca şi [r]). acomodarea (vezi şi asimilarea) − are caracter individual şi adesea izolat. ea s-a impus în limba literară. aflate în silabe diferite (hiat). sau o vocală şi o semivocală a unui diftong din silaba următoare se pronunţă împreună. de exemplu. pâne (< panem) etc. constă în modificarea uneia sau. anticiparea − pronunţarea unui sunet într-o silabă anterioară celei în care are ocurenţă motivată: a) vocalică − din formele etimologice câne (< canem). b) consonantică − impermangalat (în loc de „hipermanganat”). vn > mn în pimniţă (pentru „pivniţă”) etc. a două dintre trăsăturile articulatorii ale unui sunet sub influenţa altui sunet proxim: fn > mn în bumni (pentru „bufni”).

noiembrie. 201 . ca şi miercuri. marţi. ci regularizarea unei forme sub presiunea altor forme cu care este asociată în funcţie de anumite criterii: luni (în loc de lune > lat. octombrie (cu m neetimologic). este acceptată de limba literară în cazul adjectivelor duble: tragi-comic (se evită cacofonia din tragico-comic). as(t)’ toamnă (astă toamnă). vineri. ca şi septembrie. Lunae).haplologie − un grup de sunete identice sau asemănătoare se articulează o singură dată: jumate (jumătate). decembrie. analogia − nu este propriu-zis o transformare fonetică.

Institutul de Lingvistică al Universităţii Bucureşti. pentru învăţământ. Unele litere din anumite abrevieri se citesc după modelul limbii din care au fost împrumutate abrevierile. 2005 Coordonator: Ioana Vintilă-Rădulescu În cele ce urmează se prezintă. ortoepic şi morfologic al limbii române ediţia a II-a revăzută şi adăugită. iar cuvintele nou introduse – de steluţă (*). forul care „se îngrijeşte de cultivarea limbii române şi stabileşte regulile ortografice obligatorii” este Academia Română. Rosetti”. redactor responsabil adjunct Laura Vasiliu). ortoepic şi morfologic al limbii române. Editura Academiei. 1982. ministerul de resort este cel care decide data aplicării lor. Conform Legii privind organizarea şi funcţionarea Academiei Române nr. Actualele norme au intrat în uz din momentul publicării DOOM2. Bucureşti.CE E NOU ÎN DOOM2 Dicţionarul ortografic. Ed. Pentru detalii privind celelalte norme (care sunt în continuare valabile aşa cum fuseseră stabilite prin DOOM1) şi fiecare cuvânt – mai vechi sau mai nou – în parte este necesară consultarea introducerii la DOOM2. Bucureşti. redactor responsabil Mioara Avram. principalele modificări introduse în DOOM2 faţă de prima ediţie a dicţionarului (DOOM1 – Academia Republicii Socialiste România. de ex. Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. 752/2001. şi nu 202 . respectiv a dicţionarului propriu-zis. deoarece este împrumutată din engleză. Informaţiile sunt prezentate în ordinea în care su fost tratate în introducerea la DOOM2 şi nu în ordinea importanţei. acesta putând fi consultat la nevoie în Introducerea la DOOM2] SCRIEREA ŞI CITIREA UNOR ABREVIERI Actualmente se preferă scrierea fără puncte despărţitoare a unor abrevieri de tipul SUA. modificări care afectează normarea sub diverse aspecte a unor cuvinte. Cuvintele la care s-au făcut modificări de normă faţă de ediţia I sunt precedate în DOOM2 de semnul exclamării (!). UNESCO etc. citită [sivi]. însoţite de câteva exemple. CV. [Omitem aici paragraful Modificări privind denumirea/citirea unor litere. Univers Enciclopedic. Dicţionarul ortografic. în România. sub egida Academiei Române.

trafic/trafic. despot. crater. Pentru numele şi simbolurile unităţilor de măsură se aplică prevederile sistemelor internaţionale obligatorii/normele interne în domeniu. Cambodgia. şi expresia consacrată sabia lui Damocles -. nu Bacus. acatist/acatist. şi redarea titlului tragediei antice Oedip rege şi a titlului operei lui George Enescu). cât şi la unele neologisme. cât şi normelor actuale de transliterare: Dostoievski/Dostoevski. sunteţi. SCRIEREA ŞI PRONUNŢAREA NUMELOR PROPRII STRĂINE Numele statelor trebuie utilizate în forma oficială recomandată de acestea Belarus (la cuvintele din aceeaşi familie se pot folosi ambele variante: belarus/bielorus. pot fi ortografiate atât conform tradiţiei româneşti. de ex. jilav/jilav. Procust. Menelau. gingaş/gingaş. simbolurile unor termeni din domeniul tehnic şi ştiinţific: Rh „factorul Rhesus”. Normele actuale recomandă formele Bahus. Myanmar. pot fi folosite şi în indicaţii bibliografice: Florenţa etc. Formele tradiţionale curente. hatman/hatman. belarusă/bielorusă). ale unor nume de locuri străine cunoscute de mai multă vreme la noi. este un latinism. Côte d’Ivoire. provenite din limbi scrise cu alfabetul chirilic.din latină (unde nici nu se folosea această abreviere). Numele anumitor personalităţi. Damocle. Oedip [ödip] (cf. Menalaos. ACCENTUL* * Vocala care poartă accentul principal este subliniată cu o linie. Procust. intrate prin intermediul altor limbi şi adaptate limbii române. curriculum vitae.cf. penurie/penurie. Se recomandă o singură accentuare la avarie. cu unele deosebiri faţă de DOOM1. Damocles . antic/antic. chiar dacă sintagma pe care o abreviază. Nu sunt urmate de punct: simbolurile majorităţii unităţilor de măsură: gal pentru galon. La unele cuvinte (mai vechi sau mai noi) se admit variante accentuale literare libere (indicate în Dicţionar în ordinea preferinţei). atât la unele cuvinte vechi în limbă. 203 . Edip. la formele verbului a fi suntem.

Secţia de filologie şi literatură a Academiei Române. pentru a realiza un anumit efect stilistic (ceauşescu. se scriu cu literă mică). al Doilea Război Mondial) sau care au un nume propriu (Războiul celor Două Roze. a cuvintelor ajutătoare): numelor proprii (inclusiv ale unor unităţi lexicale complexe folosite ca nume proprii) care desemnează marile epoci istorice (chiar dacă nu reprezintă evenimente) (Antichitatea. inclusiv când sunt folosite eliptic: secretar de stat la Externe. Războiul de Independenţă. Majestăţile Lor Imperiale. Lucrează în Institut de cinci ani. Compartimentul/Departamentul/Sectorul de limbi romanice. se scriu cu literă mare. ocazional. numai primul element din numele proprii compuse care reprezintă denumirile organismelor de conducere şi ale compartimentelor din instituţii: Adunarea generală a Academiei Române. Secretariatul..SCRIEREA CU LITERĂ MICĂ SAU MARE LA INIŢIALĂ Scrierea cu literă mică la iniţială Se scriu cu literă mică (şi nu mare) la iniţială şi: numele fiinţelor mitice multiple: ciclop. Războiul de Treizeci de Ani. âncepe cu literă mare: Al X-lea Congres . Direcţia. unele cuvinte care. Evul Mediu). Domnia Sa. admiterea la Politehnică. Scrierea cu literă mare la iniţială Se scriu cu literă mare la iniţială şi: • toate componentele (cu excepţia. locuţiunilor pronominale de politeţe: Alteţa Sa Regală. • numelor proprii de instituţii. titan. muză. Se pot scrie. Războiul de 100 de Ani). cu literă mică. în mod obişnuit. de obicei. gigant.. în semn de cinstire (Soldatul Necunoscut. Când denumirea este folosită singură. Slavă Ţărilor Române). sirenă. Comisia de cultivare a limbii a Academiei Române. ca titlu etc. de regulă. inclusiv războaiele de anvergură (Primul Război Mondial. Excelenţa Voastră. elementele iniţiale din numărul de ordine al unor manifestări periodice a căror denumire este folosită în interiorul unei propoziţii: Participanţii la (cel de-)al X-lea Congres. Războiul de Secesiune. Înălţimea Voastră.. pcr) sau grafic (univers enciclopedic pe publicaţiile editurii în cauză).. Catedra de limba română. Serviciul de contabilitate. student la Litere. Sfinţia Sa.. 204 . parcă. Se pot scrie cu literă mare unele cuvinte (care.

între niciodată „în niciun moment” şi nici odată „nici cândva” (situaţia complicată în acest caz şi de o a treia situaţie: nici o dată „nici o singură dată”. era unicul pronume (în afară de ceea ce şi spre deosebire. de exemplu. destul de clare din punctul de vedere al înţelesului şi al logicii. respectiv. de cât. cum. dată după care nici un(ul) a devenit singura excepţie în mai multe privinţe: a. oricine ş.a. corespunde şi pronunţării în două silabe [ničun]. Niciun(ul) s-a mai scris „legat” şi înainte de 1953.combinaţii în care nici este accentuat în frază şi în care se poate intercala. care nu a fost niciodată numele propriu al unei entităţi statale unice. Aceste combinaţii se folosesc mult mai rar decât pronumele şi mai ales în astfel de structuri binare.niciunul pronume (N-a venit niciunul „nimeni”) şi nici unul conjuncţie + pronume nehotărât (Nu-mi place nici unul. în care componentele îşi păstrează individualitatea. nu numai al analizei gramaticale.Componentele sintagmei ţările române.între componentele căruia nu poate fi intercalat alt cuvânt. oarecare. de exemplu. 1. şi cuvintele compuse sudate. o dată sau odată. ori cine. oare care. nici mai mulţi). Grafia niciun etc. de cum. care se încadrează într-un întreg sistem la care se aplică de mult aceleaşi reguli. cât. şi până acum trebuia să se distingă. de pildă. şi. 205 . se scriu în mod obişnuit cu literă mică la iniţială. de pronumele cu o componenţă relativ asemănătoare vreun(ul). eu nu am nici un frate. nici celălalt . Se revine la scrierea într-un cuvânt a tuturor formelor pronumelui negativ compus niciunul. Astfel. de exemplu. adverbul măcar (N-are nici măcar un prieten). 2. Tot atât de normal ca în aceste ultime exemple este să distingem. şi în scris. b. nicio. unde la care nu se făcea distincţie şi în scris între îmbinările libere şi disociabile. 3. scris într-un cuvânt) redat grafic ca şi cum ar fi vorba de două cuvinte diferite şi independente şi nu de un unic pronume/adjectiv compus sudat . „nicio dată calendaristică” sau „nicio informaţie”) sau între grupurile ortografice fiecare. odinioară. SCRIEREA CUVINTELOR COMPUSE I. între: . . niciuna „nimeni” şi ale adjectivului pronominal corespunzător niciun. fie care. era singura combinaţie din seria celor formate din nici + când.niciun adjectiv pronominal (N-are niciun chef să facă ce i se cere) şi nici un adverb + articol (Nu e naiv şi nici un om neştiutor) sau nici un conjuncţie + numeral (Mă confundaţi.

4.adverbul odată „cândva (în trecut sau în viitor). ci. ca: . bine-cunoscut „celebru”. Ea nu numai că nu îngreunează. 6. Odată terminat lucrul.bună-credinţă „onestitate”. bine-venit „oportun. am plecat. . Se scrie într-un cuvânt blocstart . care exprimă o unitate. Termină odată. . bună-dimineaţa (plantă). blocnotes. Dar ceho-slovac „dintre Cehia şi Slovacia”. iar secvenţele în care componentele îşi păstrează autonomia . care se scriu într-un cuvânt când sunt compuse sudate (binecuvântat) şi separat când sunt grupuri de cuvinte care îşi păstrează fiecare sensul (bine crescut „dezvoltat bine”). Compusele sudate cu structură asemănătoare se scriu într-un cuvânt (bunăstare „prosperitate”). O să-ţi spun eu odată ce s-a întâmplat. bun-rămas „adio”. când compusul prezintă o diferenţă de sens faţă de cuvintele de bază: binecrescut „cuviincios”.prim-balerin. 206 . în sfârşit”: A fost odată ca niciodată.substantivele compuse cu unitate semantică şi gramaticală mai mică decât a celor scrise într-un cuvânt. uşurează recunoaşterea ca atare a pronumelui/adjectivului pronominal în cauză. imediat. dimpotrivă. Ea respectă şi paralelismul grafic cu celelalte limbi romanice în care există pronume cu o structură asemănătoare. Se scriu cu cratimă: .adjectivele compuse nesudate cu structura adverb + adjectiv (adesea provenit din participiu). Se scriu „legat” şi: . având flexiune numai la ultimul element: cehoslovac „din fosta Cehoslovacie”. bunul gust al libertăţii).ca şi blochaus.în cuvinte separate (bună creştere „dezvoltare bună”. Dar se scriu în două cuvinte o dată numeral adverbial (Aşa ceva ţi se întâmplă numai o dată în viaţă. Ele se deosebesc de îmbinările cu o structură şi o componenţă asemănătoare. prim-solistă. agreat”. sârbocroat. bună-creştere. prim-procuror. cuvânt-titlu „intrare de dicţionar”. contabil-şef. 5. maşină-capcană (în care al doilea substantiv este apoziţie). pri-solist. bună-cuviinţă „politeţe”.adjectivele cu structura adjectiv + vocala de legătură o + adjectiv. „zi. prim-balerină. II.bas-bariton. . dată calendaristică” sau „informaţie”. . sârbo-croat „dintre sârbi şi croaţi”. Te mai rog o dată. Acestă grafie a fost adoptată şi de noua Gramatică a Academiei. O dată la două luni) şi o dată subst.

după-amiază. Se scriu în cuvinte separate. Dar se scriu într-un cuvânt sau cu cratimă compusele cu o structură asemănătoare: demâncare. în locul. Doamne fereşte. în ciuda. Excelenţa Sa. în jur de „aproximativ”. până ce. se scriu „dezlegat” şi: . de jur împrejurul.a. în care elementele componente nu-şi păstrează sensul de bază şi 207 .) „mâncare”. bună stare „stare bună” etc. în jur „în preajmă”. . după prânz ş. pentru a reda rostirea lor în tempo rapid (aşa şi aşa/aşa şi-aşa) – sau pentru că sunt cuvinte compuse (de (pe) când Adam-Babadam). aş mânca). Grupurile relativ stabile de cuvinte se deosebesc de cuvintele compuse cu structură şi componenţă asemănătoare. de prim rang „de calitatea întâi”. Înalt Preasfinţia Voastră. dintr-odată) sau acidental.: băgare de seamă „atenţie”. în jurul.termeni care denumesc substanţe chimice distincte. specii distincte de plante sau de animale (cu nume ştiinţifice diferite) ş. mai-mult-ca-perfect (timp verbal). SCRIEREA GRUPURILOR DE CUVINTE* * Aceeaşi observaţie ca şi la locuţiuni Fiind grupuri de cuvinte. gândac-de-Colorado (specii de insecte). în DOOM2 adăugâdu-se un număr restrâns. demâncat (pop. precum şi ale componentelor lor. În locuţiunile odată ce „după ce. la care se generalizează scrierea cu cratimă indiferent de structură: fluture-de-mătase. multe locuţiuni – interpretate uneori şi drept grupuri de cuvinte – nu au fost incluse în DOOM1. Din punctul de vedere al scrierii ca locuţiuni nu sunt semnificative situaţiile în care unele elemente din componenţa lor sunt scrise cu cratimă din motive fonetice – todeauna (de-a berbeleacul. din moment ce” şi odată cu „în acelaşi timp cu”. . adverbul odată se scrie într-un cuvânt.de mâncat (N-am nimic de mâncat.a..a.tipuri izolate: cuvânt-înainte „prefaţă”.apă minerală. până să ş. cu bună ştiinţă. după-masă „a doua parte a zilei”.. Măria Ta. şi nu un singur cuvânt compus. viţă-de-vie (plantă). de ex. SCRIEREA LOCUŢIUNILOR * Deoarece nu pun alte probleme de scriere decât cele generale. Domnia Lui. chit că. de bunăvoie „benevol”.. bună dimineaţa (formulă de salut). De mâncat.

-R. evitarea despărţirii. | Argeş. Editura Ştiinţifică. V. dar şi la început de rând o secvenţă care nu este silabă (chiar dacă include o vocală propriu-zisă. cât şi despărţirea după structură . pe cât posibil. într-|însa). de regulă. indiferent de ordine: Roman |S. Popescu (nu: Abd el-|Kader/Abd el-Ka|der. 1997. la care se recomandă însă. ci se trec integral pe rândul următor numele proprii de persoane: Abd el-Kader.). SA = societate anonimă ş. Numele proprii de persoană Pentru păstrarea unităţii lor. Fac excepţie grupurile ortografice scrise cu cratimă (dintr-|un.. care era mai puţin restrictivă. Despărţirea numelor de instituţii cuprinzând abrevieri pentru nume generice sau nume proprii Se tolerează plasarea pe rânduri diferite a abrevierilor pentru nume generice (RA = regie autonomă.A.a. este interdicţia de a lăsa mai ales la sfârşit de rând.).care este indicată acum pe locul al doilea. dar şi F. fie într-un cuvânt: bunăstare „prosperitate”. ns. s.). Bucureşti. precum şi cu unele restricţii faţă de recomandările din DOOM1. şi Dicţionarul general de ştiinţe ale limbii. Po-pescu/Popes-cu).C. DESPĂRŢIREA LA CAPĂT DE RÂND* * Când utilizarea cratimei ar putea produce confuzii se foloseşte aici pentru a indica locul despărţirii bara verticală.care este indicată acum pe primul loc -. SC Severnav | SA.. 208 . valabilă pentru ambele modalităţi de despărţire (după pronunţare şi după structură). şi a numelor proprii din denumirile unor instituţii. Normele actuale (cf. RA | „Monitorul Oficial”. Despărţirea cuvintelor la capăt de rând Regula generală şi obligatorie a despărţirii cuvintelor la capăt de rând. SC | Severnav SA (ca şi în scrierea completă: Fotbal| Club| Argeş etc. I. atât despărţirea la capăt de rând după pronunţare . nu se despart la sfârşit de rând. silabaţie: „Regulile morfologice nu [subl.v. cum prevedea regula din DOOM1.] sunt obligatorii”) prevăd.nu corespund realităţii denumite şi care se scriu fie cu cratimă (bună-dimineaţa „plantă”).

Astfel. 209 . nevr|algic. de exemplu. (caracterul analizabil este însă un lucru destul de relativ. fără a o trece sub tăcere pe aceea care este mai puţin convenabilă sub un aspect sau altul. De aici impresia greşită că.) şi nu nu numai cea care se încadrează în categoria excepţiilor. normele actuale nu mai admit despărţirile după structură care ar conduce la secvenţe care nu sunt silabe. la care „despărţirea […] care ţine seama de elementele constitutive atunci când cuvântul este analizabil sau măcar semianalizabil” era nu singura admisă. Probabil că şi din acest motiv. iar pe locul al doilea despărţirea anumitor secvenţe după elementele lor constitutive. şi în cuvintele „formate”. Ca urmare. deci perfect posibile. la cuvintele „formate”. deşi corect ar fi fost să se indice. un cuvânt ca obiect. în asemenea cuvinte. În dicţionarul propriu-zis din DOOM1 însă. a celor două despărţiri (chiar dublă pentru cea morfologică. În DOOM1 se preciza că unele cuvinte „formate” cunosc şi (nu doar exclusiv) o despărţire conformă cu structura lor morfologică. mf. Notarea diferită. Conform DOOM1. practic. DOOM1 menţiona numai despărţirea morfologică: „transalpin (sil. trans-)”. tran-salpin etc. ca şi pentru a pune în evidenţă familiile de cuvinte şi mijoacele de formare a acestora. la unele examene şi concursuri. ca în artr|algie. despărţirea bazată pe analiza morfologică. În DOOM2 s-a inversat numai ordinea de preferinţă a celor două modalităţi de despărţire la capăt de rând – după pronunţare (care prezintă şi avantajul că pentru ea se pot stabili reguli formalizabile şi mai generale decât pentru despărţirea după structură) şi după structură. într|ajutorare. Despărţirea cuvintelor în scris la capăt de rând nu se identifică cu despărţirea în silabe în sens fonetic. silabaţia morfologică ar fi fost singura admisă. în dicţionarul propriu-zis s-a inversat ordinea în care sunt indicate cele două modalităţi de despărţire la capăt de rând pentru cuvintele analizabile şi semianalizabile (compuse sau derivate cu prefixe şi cu unele sufixe): prima este indicată despărţirea bazată pe pronunţare. Dacă se urmăreşte să se vadă dacă elevii sau candidaţii cunosc silabaţia fonetică ori structura morfologică a cuvintelor. nici măcar semianalizabil pentru majoritatea vorbitorilor). şcoala recomanda aproape exclusiv. întrebările ar trebui formulate explicit ca atare. la toate cuvintele în această situaţie. ci doar cea „preferată”. nefiind. Spre deosebire de DOOM1. şi despărţirea după pronunţare conformă cu regulile generale (de exemplu. noul DOOM indică riguros. ambele posibilităţi. „regulile bazate pe pronunţare” erau „tolerate”. cum s-a procedat uneori) nu este deci corectă. ca variantă.

ban-crută. nu şi limitele posibile între celelalte silabe): . derivate cu prefixe: anor-ganic/an-organic. su-biect). şi la cuvintele compuse (ca alt-fel. ast-fel. Pronos-port/Prono-sport. a re-începe) la care cele două tipuri de despărţire 210 . des-pre/de-spre. Nu pun probleme acele compuse (ca bine-facere. clar-văzător. a-dopta. dacă o asemenea diviziune i se pare şocantă la cuvintele mai uşor analizabile. port-moneu) şi derivate cu prefixe (ca post-faţă. deoarece elementele componente sunt neînţelese sau neproductive în limba română. drep-tunghi/drept-unghi. su-blinia/sub-linia. por-tavion/port-avion. trans-bordare) sau cu des-calificat. formate în limba română sau împrumutate (în exemple se indică numai limita în discuţie. normele actuale recomandă exclusiv despărţirea după pronunţare (a-borigen. să îl despartă pe baza pronunţării (o-monim. atunci când nu recunoaşte sau nu este sigur de structura morfologică a unui cuvânt mai greu analizabil. o-biect. proscenium/pro-scenium. derivate cu sufixe: savan-tlâc/savant-lâc. al-tundeva/alt-undeva. pur-sânge) sau derivate (precum contra-făcut.): arterioscleroză/arterio-scleroză. Pentru cuvintele a căror structură nu mai este clară. ca în apendic|ectomie [apendičectomie]. ori. Romar-ta/Rom-arta. Se indică o singură despărţire. a-broga. pros-pect. ine-gal/inegal. elemente de compunere sau fragmente de cuvinte dintre care cel puţin unul există independent şi cu un sens care corespunde celui din compus.Se pot deci despărţi şi după structură cuvintele (semi)analizabile. sino-nim/sin-onim. coincid. laring|ectomie [larinğectomie]. de-zechilibru/dez-echilibru. nes-trămutat/ne-strămutat. şi anume după structură. nes-tabil/ne-stabil. paro-nim/par-onim. a-diacent. feld-mareşal. nu neapărat pos-tuniversitar).formaţiile cu -onim: o-monim/om-onim. ab-stract. Compusele care păstrează grafii străine sunt supuse numai despărţirii după structura din limba de origine: back-hand.compuse (din cuvinte întregi. să despartă cuvântul în cauză pe baza structurii lui morfologice (post-universitar. . Normele actuale nu mai admit însă nici despărţirile după structură care ar contraveni pronunţării. nu numai om-onim). Cel care scrie are deci libertatea. a-brupt. nes-prijinit/ne-sprijinit.

Bucureşti. (substantiv) epicen (În noua Gramatică a Academiei (GALR = Academia Română. chiar dacă au la singular formă de masculin. (barometru) aneroid. Unele adjective vechi şi mai ales neologice se folosesc numai pentru substantive de un singur gen. chiar când rezultă secvenţe care nu sunt silabe: dintr-|un (cazuri în care se recomandă însă evitarea despărţirii). Articolul* * În DOOM2 s-a păstrat categoria articolului. în cazul celor referitoare la substantive neutre. Rosetti”. adjectivul/substantivul vagabond are femininul vagaboandă. omoloagă/omologă (în timp ce la altele nu admite forme cu oa: barocă. 148 se vorbeşte în asemenea cazuri de adjective defective „numai cu forme de neutru”).atunci când spaţiul nu permite evitarea ei . aceasta nu înseamnă că şi adjectivele în cauză ar fi „neutre”. locuţiunea adverbială altă dată nu are plural. Gramatica limbii române. echivocă). 211 . admite la feminin forme cu şi fără alternanţa o (accentuat) . Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al.grupuri ortografice scrise cu cratimă: ducându-|se. iar la plural (dacă au plural).şi despărţirea la locul cratimei/liniei de pauză. Cuvântul.cuvinte compuse complexe: americano-|sud-coreean sau americano-sud-|coreean. Locuţiuni adverbiale Deoarece locuţiunile adverbiale nu cunosc categoria numărului. nu vagabondă. Câteva norme morfologice Adjective La unele adjective neologice. . cum se indica în DOOM1. Editura Academiei. norma actuală. în ordinea de preferinţă analoagă/analogă. I.oa. p. La cuvintele scrise (obligatoriu sau facultativ) cu cratimă sau cu linie de pauză se admite . formă de feminin: (metal) alcalino-pământos. .cuvinte compuse sau derivate şi locuţiuni: aducere-|aminte. .sufixe (ca pust-nic. 2005). stâlp-nic) cuprinzând anumite succesiuni de consoane care nu admit alte despărţiri.împrumuturi neadaptate la care articolul şi desinenţele se leagă prin cratimă: flash-|ul. (foc) bengal. reflectând uzul persoanelor cultivate. Este vorba de: . alte dăţi fiind o locuţiune distinctă. deşi în noua Gramatică a Academiei acesta nu mai este recunoscut ca parte de vorbire.

a2 (sunet) s. zăloagă „semn de carte. Substantivul Substantivele la care există ezitare în ce priveşte apartenenţa la genul feminin sau neutru.N. playboy-i./ONU a decis..).care au finale grafice neobişnuite la cuvintele vechi din limba română: dandy-ul (nu dandiul). m. nu dandysm. hippy-ul. zălog2 „garanţie”. scrise şi conform DOOM1 fără cratimă: westernuri ş. cuvinte de genuri diferite (dintre care unele învechite. vestă”. La unele substantive provenite din abrevieri există în prezent tendinţa de a le folosi nearticulat: O. a/a-uri. şi singularul: un prieten de-ai mei/de-al meu.a căror finală prezintă deosebiri între scriere şi pronunţare: bleu-ul [blöul]. inclusiv în cazul unor anglicisme ceva mai vechi.N.Articolul hotărât enclitic (singular şi plural) se leagă cu cratimă numai în împrumuturile neadaptate: . hippy-i. ambele admise ca variante literare libere: basc2/bască1 (beretă).. weekendul [uĭkendul]. dandy-i (dar derivatul dandism. a. pl. o prietenă de-ale mele/de-a mea. m.U./s.. 212 . .. colind2/colindă (cântec). playboy-ul. gay-ul. respectiv masculin sau neutru (cu implicaţii asupra formei lor de plural) se află în una din următoarele situaţii: 1. bluză. pe lângă plural. (nu: O. pl.a. În construcţia cu prepoziţia de (care şi-a pierdut sensul partitiv „dintre”. Numeralul Normele actuale acceptă la femininul nearticulat al numeralului ordinal întâi postpus substantivului şi forma întâia: clasa întâi/întâia. dobândind sensul „de felul”) + pronume posesiv. party-ul. zălog1 „arbust”.. story-uri. itemul [itemul].U. Se recomandă ataşarea fără cratimă a articolului la împrumuturile – chiar nedaptate sub alte aspecte – care se termină în litere din alfabetul limbii române pronunţate ca în limba română: gadgetul [gheğetul]. 2. colind1 „colindat”. n. norma actuală admite. colind2/colindă (cântec). basc3 „adaos la bluză sau jachetă”.-ul . regionale sau populare) specializate pentru sensuri sau domenii diferite: a1 (literă) s.). bască3 „limbă”. capitol”. bască2 „lâna tunsă de pe o oaie. gay-i.. story-ul.

SUPERCILIA > rom. art. ramificaţie rutieră”. Aceste substantive sunt împrumutate de română din engleză (unde media provine. respectiv niveluri/nivele „înălţime. Cf. treaptă” (ca şi chipie/chipiuri. g. în limba română. normele actuale admit variante de flexiune: Ilenei/Ileanei. Poate exista ezitare în ce priveşte forma de plural (în cadrul aceluiaşi gen) la unele substantive feminine cu pluralul (şi genitiv-dativul singular nearticulat) în -e sau -i şi neutre cu pluralul în -uri sau -e. opţiunea normei actuale este una din următoarele: . sprânceană. La unele nume proprii. la două substantive de genul feminin nume de fructe: căpşuni şi cireşi. Tendinţa distingerii între forma de singular şi cea de plural se concretizează în acceptarea de către norma academică a singularului cârnat (şi nu cârnaţ). g. leva/levă. maică2 „mamă”. cu genitivdativul articulat (mass-)mediei: prin intermediul (mass-)mediei. 213 .-d.3. art.-d. stadiu. în uzul literar. la feminin singular a unor plurale neutre latineşti la origine. la rândul ei. c. din latină). cu pluralul cleşti. al pluralelor în cauză. maicei/maicii/maichii. la aceste substantive. tuneluri/tunele). lat. Unele substantive feminine omonime la nominativ-acuzativ singular au genitiv-dativul singular diferit: maică1 „călugăriţă”. şi cleşte masculin. cf. cafele: bretea pentru sensurile „bentiţă de susţinere la îmbrăcăminte. găluşte/găluşti (ca şi râpe/râpi). La substantivele mass-media şi media „presa scrisă şi audiovizuală” s-a admis folosirea ca feminin singular: (mass-)media actuală. Folosirea lor ca feminine singular este în acord cu forma lor. coarde/corzi. foarfecă feminin. de un singur gen. nutrie. Unele substantive feminine terminate în -a sau -ia în limba de origine şi-au creat (şi) o nouă formă nearticulată: cariocă. a. alături de cel în -e. cu preferinţă pentru una dintre ele (indicată prima în Dicţionar): căpşuni/căpşune. norma actuală optând pentru astru masculin.ambele forme sunt admise ca variante literare libere. Ea este în conformitate cu trecerea. b. se înregistrează progresul. sofale. maicii. sandală). coperte/coperţi. refăcut din forma moştenită tocmai pentru marcarea mai clară a opoziţiei de număr şi prin alternanţa t/ţ. Norma actuală admite noile singulare pe care unele substantive feminine cu rădăcina terminată în -l şi pluralul în -e şi le-au creat după modelul sofa. cireşe/cireşi. sanda (nu bretelă. Acceptarea şi a pluralului în -i. cafea. s-a bazat pe faptul că: 1. cicatrice/cicatrici.

Bucureşti. formele de plural din sistemul multor substantive feminine au evoluat. în cazul mai multor astfel de substantive: fragi. ţigănci) şi neutre precum seminare (seminarii nemaiavând sprijin într-un singular în -iu). nu există decât plurale în -i. atât pentru numele de pomi sau de tufe. itemuri [itemuri]. hippy. roţi. dar fiind înlocuite în uzul general prin boli. nuci. ortoepic şi de punctuaţie. 3. story-uri. legată: . . În principiu nu am intervenit în această chestiune foarte delicată decât atunci când am dispus de informaţii privind uzul formelor. poieni. La împrumuturile recente. Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”. a merge ca pe roate). . 1995. weekenduri [uĭkenduri]). eventual. şcoale ş. piersici. în istoria limbii române. Univers Enciclopedic. rackeţi (ca în DOOM1 boşi). prin formarea pluralului: .folosirea unor substantive cu aceeaşi formă la singular şi la plural: dandy. cât şi pentru numele fructelor acestora.prin cratimă la cuvintele a căror finală prezintă deosebiri între scriere şi pronunţare (bleu-uri [blöuri]. lămâi. ediţia a V-a. strade. peso. show-uri [şouri]) sau care au finale grafice neobişnuite la cuvintele vechi din limba română: party-uri. rodii.se admite o singură formă la unele substantive feminine (monede. În cazurile în care acestea indicau un echilibru 214 . supravieţuind. 4.la indicativ mai-mult-ca-perfect plural sunt învechite. norma actuală a adoptat soluţii diferite. numai în expresii (a băga în boale. dealeri. Tratarea în DOOM2 a verbelor de conjugarea I cu sau fără -ez şi de conjugarea a IV-a cu sau fără -esc continuă în mare parte DOOM1. brokeri. şi anume: . gutui. în curs de adaptare. cu altenanţele fonetice corespunzătoare: adidaşi. roate.încadrarea în modelul substantivelor româneşti. playboy.la cele masculine – cu desinenţa -i.direct (fără cratimă) la cuvintele – chiar nedaptate sub alte aspecte – care se termină în litere din alfabetul limbii române pronunţate ca în limba română: gadgeturi [gheğeturi]. gay. ţărănci.la cele neutre. de la desinenţa -e la -i. străzi. trenduri [trenduri]. bodyguarzi/bodigarzi.).2. . în general cu desinenţa -uri. Îndreptarul ortografic. Verbul Formele fără -ră. dar gagici. căpşună avea pluralul căpşuni.a. şcoli. încă din Îndreptar (Academia Română. remarci. . plurale ca boale.

biruie/biruieşte) ş. rar). am optat pentru varianta dominantă. colonelă (înv. . în această ordine: a biciui (biciuie/biciuieşte). . la fel a absolvi. S-au păstrat cea mai mare parte a intrărilor din DOOM1.au devenit numai fără -ez a ignora (ignorează/ignoră).au devenit fără şi cu -ez.). iactanţă (livr. au fost recomandate ambele variante. La asemenea verbe (unele provenite din onomatopee).000 de cuvinte. făcând parte mai curând dintre variaţiile de uz decât dintre abaterile de la o normă categorică. în cazurile de dubiu. lucrurile nu pot fi încă tranşate definitiv şi într-un mod care să satisfacă sentimentul tuturor vorbitorilor.. a înjgheba (înjghebează/înjgheabă) ş.) etc. cum şi între diversele dicţionare există deosebiri. baboşă (reg.. babaros (arg. cu forţa. gagică (fam. în acestă ordine. numai de dragul coerenţei. odicolon (înv. fiind necesară consultarea DOOM2. în această ordine.relativ între forme..a. adăugându-se indicaţii de uz la cuvintele care nu aparţin limbii literare actuale: a aburca (pop. Situaţia verbelor de conjugarea I la care am intervenit asupra normării din DOOM1 este următoarea: . prosternă/prosternează) a devenit numai cu.au devenit numai fără -esc a bombăni (fost numai cu -esc. în această ordine. îndrumează/îndrumă).). în această ordine. ALTE INTERVENŢII ÎN DICŢIONARUL PROPRIU-ZIS Indicaţii de uz Inventarul DOOM2 conţine peste 62. a birui (fost numai fără -esc. o coerenţă. a ţârâi (ţârâie/ţârâieşte). Verbele de conjugarea a IV-a la care am intervenit asupra normării din DOOM1 se află în una din următoarele situaţii: . Nu există mijloace de memorare a formelor recomandate sau criterii pentru deducerea lor logică. neconfirmată de uz.). 215 . din păcate. iar când discrepanţa era flagrantă. a îndruma (foste cu şi fără -ez. în această ordine. a înfoia (fost fără şi cu -ez. În cazul fluctuaţiei dintre formele sufixate şi cele nesufixate nu se poate impune. Nu înseamnă că şi alte variante decât cele înregistrate în DOOM2 nu ar fi posibile şi.). pop. folosirea. inclusiv pentru sensul „a termina un an/o formă de învăţământ”.au devenit cu şi fără -esc. a dăinui (fost cu şi fără -esc. a altei variante decât cea indicată în DOOM2 nu ar trebui penalizată. ca şi a decerna.a. înfoaie/înfoiază). bombăne /bombăneşte). . dăinuieşte/dăinuie).).a se prosterna (fost fără şi cu -ez.

tumoare/tumoră. polologhie/ poliloghie. . după modelul unor verbe în -ia (ca a apropia). unele forme ca variante literare libere: astăreală/astereală. mesadă. astm. masor. machior. . antidumping [(anti)damping]. lebervurşt. maseur. a funda. conteiner. dizeuză –. astmă. la indicativ şi conjunctiv prezent. misadă. recordmeni.unele forme flexionare: . tenismenă. muschetar/muşchetar. nu uzul. ca şi la persoana a II-a singular. filosof/filozof. knockdown [knocdaǔn/nocdaǔn] şi knockout [knocaǔt/nocaǔt]. categoria formaţiilor cu -men împrumutate din engleză sau din franceză (care nu mai sunt scrise cu -man): congresmen. pl.. tenismen. chimioterapie. recomandând (numai) acciză. pentru situaţiile în care este folosit în registrul căruia îi aparţine sau într-o operă literară. chimiluminiscenţă/ chimioluminescenţă. nu [(anti)dumping]. a dăula. lebărvurst. de-a-ndăratelea. persoana I singular. iar genitiv-dativul singular articulat trebuie scris şi pronunţat gagicii. dizeur. În cazul unui asemenea cuvânt. ci gagici. nu (şi) acciz. luminător. chemoterapie. fiică [fĭică]. as-noapte. congresmeni. marfar.s-au eliminat unele forme sau variante. maseuză – ca şi cozeur. a fonda. fierăstrău/ferăstrău. nu cnocdaun. cearşaf/cearceaf. conform normei actuale. formate în româneşte) etc. ziler etc. pieptăn/pieptene. DOOM2 arată că pluralul lui nu (mai) este gagice. cât şi la cuvinte mai noi. pl.scrierea şi/sau pronunţarea unor împrumuturi: dumping. normarea priveşte numai scrierea şi flexiunea. machieur. pl. fiică. de-a-ndăratele. recordmen. magazioner. 216 . israelian. forma (să) continui (nu (să) continuu). Modificări Prin intervenţii mai mult sau mai puţin punctuale operate în corpul dicţionarului s-au modificat o serie de recomandări ale DOOM1: . garafă. pricomigdală. a dispera. chermesă. tenismeni (cf. zilier. a dehula.s-au admis. mărfar. luminiscent/luminescent. . a despera. şi femininele recordmenă.a mirosi are la indicativ prezent. azi-noapte. persoana a III-a plural. forma (ei) miros (nu (ei) miroase). delco/delcou. container. magaziner. picromigdală. diseară/deseară. izraelian.. machieuză.Faptul că un cuvânt precum gagică (care s-a extins în limbajul familiar) figurează în DOOM (încă din prima ediţie) nu înseamnă că el ar fi fost „adoptat ca normă academică” şi că ar fi devenit „oficial”. . luminator. atât la cuvinte vechi.a continua are. becisnic/bicisnic. crenvurşt. crenvurst. carafă. cnocaut. corijent/corigent. chermeză. machieză.

item. rău-platnic.. m.a. . (re)intrate în uz. . (considerate. curriculum. airbag. şi nu formă verbală ş.a. . trend etc. gay.„epitetele” referitoare la persoane au fost considerate de ambele genuri.. şi f. jacuzzi. art. alese (pe ~) loc. deoarece acordul predicatului cu aceste secvenţa folosite ca subiect nu se face cu persoana a III-a. mai ales anglo-americane. deşi formaţiile sunt analizabile.. nu wattoră. adv.s-a considerat că substantivele provenite din verbe la supin nu au în general plural şi s-au tratat separat locuţiunile formate de la ele: ales s. cum este cuvântul de bază).500 de cuvinte: .. pl. degeţel-roşu. . fr(anţuzisme). abrudeancă.. dar şi din franceză.s-au respectat. a formei nearticulate şi a flexiunii: abrudeanca (dans). de jocuri ş.a. cool. Ea se bazează pe ideea că. de autorii DOOM1 îmbinări libere şi de aceea neinclus în dicţionar)..împrumuturi din latină şi din diverse limbi moderne.s-a admis existenţa la unele nume compuse de plante şi de animale. de ex. de specii animale şi vegetale (acantocefal) ş. abrudencii. advertising. ci cu persoana la care se referă.uite este considerat interjecţie. de dansuri populare.s-a schimbat încadrarea lexico-gramaticală a unor cuvinte: -sunt considerate locuţiuni pronominale de politeţe (şi nu secvenţe formate din substantiv + adjectiv pronominal posesiv sau pronume personal în genitiv) tipurile Domnia Ta. majoritatea din engleză. probabil. dealer. nu trebuie interpretată ca o recomandare a tuturor acestora. macho. marcate ca angl(icisme). pentru numele şi simbolurile unităţilor de măsură.s-au considerat (formal articulate şi) de genul masculin (nu neutru.: acquis. neart. g. cu persoana a II-a: Excelenţa Voastră veţi fi primit de preşedintele ţării. broker.s-a admis. m. Adăugiri S-au adăugat cca 2. numele de plante sau de animale compuse de tipul acul-doamnei (plantă) s. art. dacă 217 .a. wattore. Includerea în DOOM2 a unor împrumuturi recente neadaptate. printre altele.-d. ca şi viţă-de-vie ş. Înălţimea Voastră etc. . . sunt socotite compuse. existenţa unor forme de singular la nume de popoare vechi (alobrog). hacker. spaniolă etc.. n. prevederile sistemelor internaţionale obligatorii/normelor interne stabilite de profesionişti: watt-oră cu pl.. . ca în cazul substantivelor. nu numai masculine: bâlbâilă s. . hisp(anisme) etc. waţi-oră. Excelenţa Voastră.bun-platnic..

folosirea lor nu poate fi împiedicată. repertoriu. blocstart.-d. dublu-casetofon. electrocasnic. din diverse motive. .derivate de la nume de locuri româneşti (albaiulian..a.cuvinte existente în limba română. preaderare. acvplanare.a.care lasă loc greşelilor . policalificare.a. fricţiune. mental. ultra adj. alb-argintiu. teleconferinţă. heliomarin. cronofag.. Ioana Vintilă-Rădulescu 218 .. emisie.dublete ale unor cuvinte existente în DOOM1: compleu. de la nume de state (srilankez) şi alte derivate care pun probleme (shakespearian/shakespeare-ian) ş. alb-negru.alături de complet. papua. invar. nu Artemidei ş. lui Artemis. super adj.a. ocluzie. etc. mintal.nume proprii care fuseseră normate în anexele la DOOM1 sub o formă susceptibilă de amendări: Artemis. pentru care am recomandat g. emisiune. . ignorării problemei . frecţie.compuse absente din DOOM1: à la.îi sunt preferabile înregistrarea formelor corecte din limba de origine şi sugerarea căilor pentru posibila lor adaptare la limba română.a. . şi care vor dispărea. .nume proprii cu care trebuiau puse în legătură substantive comune înregistrate în dicţionar: Acropole faţă de acropolă ş.. giardia. aurolac. proamerican.. alaltăieri-dimineaţă. extra adj. neoliberal. lipseau din DOOM1 (unele intrate în limbă sau devenite uzuale după elaborarea acestuia): . azi-mâine ş. papuaş. sociocultural. politolog. nici un(ul) etc. . repertoar ş.cuvinte provenite din abrevieri: ADN ş. autocopiativ. Viitorul va decide care dintre aceste cuvinte vor rămâne.grupuri de cuvinte omofone cu cuvinte compuse: de sigur. invar. anglonormand. iar unele dintre ele ţin de o modă ce poate fi trecătoare. a se autoacuza.. şi sub ce formă anume. . a exînscrie. primoinfecţie. negruvodean). aeroambulanţă. mâine-dimineaţă. . . neocomunism. aeroportuar. asemenea atâtor împrumuturi mai vechi..a accesa. invar. dar care. .a. ocluziune. a tracta. gastroenterolog. metaloplastie..

. Timişoara. 1987 Coşeriu. Mioara – Probleme ale exprimării corecte. Narcisa – Modele de structurare semantică (Cu aplicaţii la limba română). Angela. Bucureşti.) – Lexic ştiinţific interdisciplinar. Evseev. Cluj. 1981 Coteanu. Angela (coord. Bucureşti.) Ed. Ediţia a II-a.Bibliografie selectivă Avram. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. Pană Dindelegan. Ed. 1985 Coteanu. Ion – Structura şi evoluţia limbii române (de la origini pînă la 1860). Mioara – Ortografia pentru toţi. Ed. M. Ed. ed. Ed.) – Lexic comun. Bucureşti. 2001 Bidu-Vrănceanu. Sala. Bucureşti. ortoepic şi morfologic al limbii române. şi adăugită. Bucureşti. Gr. 2001 Bidu-Vrănceanu. Bucureşti. 1987 Coteanu. Bucureşti. 1976 Coteanu. Bucureşti. Ed. Ion. Angela (coord. Coresi. Mioara – Cuvintele limbii române între corect şi incorect. Academiei. Editura Echinox. Marius – Etimologia şi limba română. Bucureşti.. – Probleme de semasiologie. Editura Academiei Române. Eugeniu – Introducere în lingvistică. Nemira. 1993 Bidu-Vrănceanu. 2005 Brâncuş. rev. 1984 Bidu-Vrănceanu. Călăraşu. EARSR. 1990 Avram. Facla. Angela – Structura vocabularului limbii române contemporane.) – Limba română contemporană (2 vol. lexic specializat. 1995 *** – Dicţionar ortografic. 1986. – Istoria cuvintelor. 1987 Avram. Bidu-Vrănceanu. A. Angela – Lectura dicţionarelor. Bucureşti. Ed. Univ. Ion (coord. G. 2002 Bidu-Vrănceanu. Editura Cartier. Chişinău. Mancaş. Univ. 1982 ***– Dicţionarul explicativ al limbii române (DEX). Bucureşti. Ionescu-Ruxăndoiu. Timişoara. EARSR. Forăscu. 1996 219 .. (et alii) – Dicţionar de ştiinţe ale limbii. Bucureşti. C. Academiei. Editura Facla.. Bucureşti. Academiei. Ion – Etimologia şi limba română. I. L. Ed. Bucureşti. 1991 Bucă. Univers Enciclopedic. EA.. M. Editura şi Atelierele Tipografice „Metropol”.

„Sunetul şi proprietăţile lui” şi „Fiziologia articulaţiei”. pp.) – Sinteze de limba română. Bucureşti. Bucureşti. Braşov. 2nd edition. Humanitas Educaţional. 14 – 17 Graur. Schaeffer. Logos. Narcisa – subcap. Scurtă istorie a lingvisticii. Emil – Manual de lingvistică generală. în Ion Coteanu (coord. 28 – 30 Petrovici. Editura All. I. ed. 1974. 1967 Dimitrescu. SCL. Bucureşti. Bucureşti. Bucureşti. Funcţiile la audiţie”. VII/1956. Elsevier. 1994 Dimitrescu. Bucureşti. Clement – subcap. Jerry – Structura unei teorii semantice. Florica – Introducere în fonetica istorică a limbii române. Ştiinţifică şi Enciclopedică. Limba română contemporană. Logos. Ed.Dimitrescu. Ana – Introducere în lexicografie: probleme teoretice şi aplicaţii. Limba română de azi. 1957 Graur. Valeria – Corectitudine şi greşeală. fonologia.7-18 220 . 1996 *** – Encyclopedia of Language and Linguistics. Ştiinţifică. Ed. 1978 Guţu Romalo. Ed. Emil – Sistemul fonematic al limbii române. Bucureşti. vol. 1978 Katz. Florica – Dinamica lexicului românesc – ieri şi azi. 2005 Ene. Bucureşti. 1978 Mârza. p. Bucureşti. EDP. Alexandru. rev. morfologia. în Ion Coteanu (coord. Bucureşti. Oswald. în „Antologie de semantică”. Albatros. a III-a. Bucureşti. 1973 Mauro. p. Ed. Bucureşti. Limba română contemporană. Alexandru – Fondul principal al limbii române. „Urechea. 1999 Manoliu Manea. Ed. 1985. Fonetica. Maria – Structuralismul lingvistic. Bucureşti. Theodor (coord. Wald. ed. Alexandru şi L. Fodor. Editura Universităţii „Transilvania”. Roman – „Principiile de bază ale limbajului”. Jerrold. 2008 Forăscu. 1996 Ducrot. 1976 Lupu. 1997 Jakobson. Jean-Marie – Noul dicţionar enciclopedic al ştiinţelor limbajului. Bucureşti.). Florica – Dicţionar de cuvinte recente. a II-a. Bucureşti. 1-2 şi pp.). şi adăugită. în G. ALL. 1984 Ionescu. Lucia – Scurtă istorie a lingvisticii. Ed. EŞE. Coman – Lexicografia românească în procesul de occidentalizare latino-romanică a limbii române moderne (1780 – 1860). Ed. 2000 Hristea. Tullio de – Introducere în semantică. Ed. rev. şi adăugită. Bucureşti. Wald. Babel.

Ed. I-II. Aurelian Lăzăroiu – Introducere în fonetică. ALL. Ed. Ferdinand de – Curs de lingvistică generală. Polirom. Schiţă de sistem. Bucureşti. 1978 Vasilache. Ivan – Vocabularul românesc contemporan. Ed. pp. Editura Facla. Evseev. 81-89 Vintilă-Rădulescu. Emanuel – „Problemele fonemului în lingvistica actuală”. Adriana – Vocabularul limbii române actuale. Ed. şi adăugită (sub egida Academiei Române şi a Institutului de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. ortoepic şi morfologic al limbii române. Coteanu (coord. 1998 Seche. Iaşi. SCL. Elemente de lingvistică structurală. 1997 Rosetti. Polirom.Robins. ed. Rosetti”). Ioana – Terminologia şi problemele ei actuale. Gh. Ştiinţifică. 2007 Zafiu. 2001 221 . 1999 Vintilă-Rădulescu.Ştiinţifică. H. Bucureşti.11-14 Saussure. Ed. Universităţii Bucureşti. George – Dicţionar de argou al limbii române. Bucureşti. Alexandru – Despre regula comutării în fonologie.). Bucureşti. Ed. Dinamică. influenţe. Polirom. EŞE. Academiei Române. Bucureşti. Univers Enciclopedic. Bucureşti. în I. – Schiţă de istorie a lexicografiei române. 1965 Vasiliu. – Ghid ortografic şi ortoepic al limbii române. Ed. N. M. R. ed. 2005 Volceanov. Ed. creativitate. Ed. Ioana (coord. 1966-1969 Stoichiţoiu-Ichim. Ed. a II-a revizuită şi adăugită. 1982 Rosetti. Bucureşti.) – (DOOM 2) Dicţionarul ortografic. Bucureşti. Timişoara. 2006 Stoichiţoiu-Ichim. Vasile. Alexandru. ed. Iaşi. 1967. XII/1961. critică de Tullio de Mauro. Adriana – Aspecte ale influenţei engleze în româna actuală. Niculescu. Emanuel – Fonologia limbii române. – Scurtă istorie a lingvisticii. Ed. Bucureşti. pp. Iaşi. 2006 Vasiliu. 2008 Şerban. Rodica – Diversitate stilistică în româna actuală. Univ. a II-a rev.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->