Alexandru Macedonski

Noapte de decemvrie

Macedonski este, asa cum arata G. Calinescu, un poet inegal". Romantic la inceput, cand credea ca poetul si poezia au o misiune sociala si trebuie sa reflecte epoca, adept, apoi, al parnasianismului si al instrumentalismului, aderand la cultul formei si creand o poezie de pura verbalitate, promotor si teoretician al simbolismului in perioada de apogeu european a curentului, el declara la sfarsitul vietii ca a iubit intotdeauna versul clasic. Din aceste considerente, Macedonski a fost numit poet de tranzitie" intre curentele traditionale si cele moderne, cea mai inalta constiinta estetica romaneasca in cuprinsul literaturii secolului XX" (Adrian MarinO). In 1912, Lovinescu remarca in chip deosebit Noaptea de decemvrie: in tot volumul, o singura poezie se ridica peste celelalte si prin unitatea ideii, si prin bogatia formei () poetul simbolizeaza pe visatorul, pe artistul indragit de un ideal pe care il urmareste fara sa-1 atinga vreodata. Simbolul nu e nou, dar e sustinut cu vigoare, cu o risipa de icoane poetice si o bogatie de decor oriental ce trece de hotarele simplicitatii clasice". Poetul Alexandru Macedonski ilustreaza crezul ca fantezia poate fi o cetate de vise", un moment privilegiat care da nastere povestii si sensului. Poemul Noapte de decemvrie, Cu problematica etico-filosofica, fixeaza conditia omului de geniu in cadrul unei lumi prea inguste pentru maretia acestuia. Experimentand estetica simbolista si parnasiana pe o tema de factura romantica, Macedonski releva atitudinea omului superior fata de viata, fata de vicisitudinile ei si de idealul ravnit. in tabloul I, poetul este prezentat intr-un mediu ostil, o realitate neconvenabila ce trebuie inlocuita cu un spatiu propice artistului. Eul poetic se afla intr-o continua cautare a conditiei sale de artist, fiind necesara sugestia stingerii: E moarta odaia si mort e poetul". Prin inspiratie, poetul patrunde intr-un spectacol al imaginatiei neingradite, construind in planul visului un univers compensator, o iluzie a spiritualitatii maxime. De la poetul francez Baudelaire, ideea paradisurilor artificiale a fost expresia dorintei de refugiere in libertatea imaginativa a unor sensibilitati pentru care realul este o continua sursa de suferinta. Bagdadul, laitmotivul acestei secvente, subliniaza atractia insolitului (emir", lotus"), tot ceea ce depaseste tiparele comune. Se observa credinta poetului in forta de incantatie a cuvantului, in magia verbala: Bagdadul e cer galben si roz ce palpita", rai de aripi de vise si rai de gradini", argint de izvoare si zare-aurita" sau poarta de raza si crini" (registru al feerieI). Prin inspiratie s-a alunecat intr-un plan oniric, intr-un spatiu simbolic al perfectiunii, in care emirul (alter ego al poetului din prima partE) are senzatia conditiei divine, e tanar, e farmec, e trasnet, e zeu". Dar zilnic se simte furat de-o visare", semn al naturii sale umane superioare ce traieste sub imperiul aspiratiei spre absolut. Al. Macedonski insereaza motivul himerei - cetatea Mecca -, care este echivalentul implinirii supreme: orasul preasfant", naluca sublima", cetatea din vise", alba naluca", regina trufasa", regina magiei". in opozitie cu frumusetea cetatii se afla figura cersetorului cuprins in liniile dure ale grotescului, accentuand latura larvara a existentei mediocre supuse instinctului si compromisului: mai slut e ca iadul, zdrentos si pocit". El simbolizeaza raul de natura etica, apartinand conditiei umane meschine.

Un alt aspect tragic, de natura existentiala, cu care se confrunta protagonistul visarii e simbolizat de imaginea pustiului (flacari de soare", cer rosu", cer de otel", aeru-n flacari", rosul de sange", zarea de flacari"). Mecca, himera pe care o urmareste artistul toata viata, este o iluzie cu o extraordinara putere de fascinatie, care se transforma intr-o victorie (tempoflrfI) a spiritului asupra realului. Drumul emirului poate fi o alegorie a purificarii, un spatiu in care durerea (sange") poate fi echivalenta cu lumina (flacari"). Sugestia de calvar, de cale fara capat, impletire paradoxala de monoton si de tensiune, este realizata prin refren, despre care Tidor Vianu opina ca domina intreaga tehnica poetica" si confera caracterul magic" prin virtutea lui infasuratoare si obsedanta". Drumul, act existential al realizarii sinelui de sine" (N. StanescU), implica sentimentul tragic al cunoasterii absolute, al artei pure, proces predestinat parca a nu se implini. Mai dramatica decat inclestarea este constiinta poetului ca cetatea Mecca e doar o iluzie pentru care accepta orice sacrificiu, inclusiv moartea. Cetatea este absolutul care fascineaza, puterea de visare si autoiluzionare, iar drumul spre ea semnifica atractia irezistibila, forta obsesiei, superioritatea unei vieti orientate dupa un ideal. Emirul, simbol al creatorului, un romantic halucinat, traieste drama, Mecca cereasca fiind absolutul imposibil de atins si de aceea existenta poetului inseamna izolare" si dezolare". Noapte de decemvrie este un poem epico-liric, Macedonski asimiland elemente apartinand ambelor genuri literare pentru a crea o opera de o mare forta expresiva si de o profunda semnificatie etica si filosofica. Ca si Luceafarul eminescian, poezia se fundamenteaza compozitional pe o structura epica in care observam prezenta personajelor, chiar daca sunt masti simbolice, a unui subiect ce cunoaste o evolutie clasica si o gradare emotionala desavarsita, a unui dublu conflict, exterior si interior, moral si psihologic, care pune in evidenta complexitatea interpretativa a poemului, totul proiectat pe fundalul determinarilor estetice ale actului de creatie. Complexitatii compozitionale ii corespunde o complexitate stilistica, daca avem in vedere faptul ca poezia se constituie intr-o sinteza a romantismului cu parnasianismul, a simbolismului si clasicismului. Prin tema geniului, a permanentei aspiratii spre un ideal, prin motive precum visul, calatoria, luna, focul, mediul social ostil, prin procedee artistice precum antiteza, alegoria, invocatia etc, poemul e romantic. Parnasianismul este prezent prin cultul pietrelor pretioase, prin slefuirea atenta a expresiei poetice, prin elemente simboliste precum muzicalitatea, corespondentele intre planul sufletesc si cel exterior, sinesteziile, predilectia pentru nuantele cromatice, pentru impletirea imaginilor vizuale cu cele olfactive si auditive, asa cum se observa in fragmentul descrierii Bagdadului, prin folosirea sugestiei poetice, in prima si ultima parte, pentru a transmite ideea neadecvarii lumii la aspiratiile poetului. Structura poeziei este insa una clasica, vizibila in compozitia circulara si in echilibrul formal. Putem afirma astfel ca poezia Noapte de decemvrie este o stralucita sinteza lirica intre traditia romantica si tendintele novatoare ale simbolismului. Macedonski este teoreticianul simbolismului, fiind cele care pune bazele acestui curent in literatura romana. Activitatea sa teoretica sustine principiile si caracteristicile simbolismului, insa in aplicare nu pune decat o parte. De aceea poeziile sale nu pot fi considerate tipic simboliste, eleincluzand atat elemente romantice cat si clasice si parnasiene.Una din temele care aseamana

cele doua creatii este conditia omului de geniu,cel mai bine reprezentata fiind in Luceafarul si Noapte de decemvrie. Spre deosebire de Eminescu, Macedonski nu porneste de la date biografice, poemul sau numindu-se doar arta poetica pentru lirica sa. Tema principala a ambelor poeme este de factura romantica, si anume conditia omului de geniu intr-o lume care ii aduce nefericirea. Asa dupa cum marturiseste si Eminescu daca geniul nu cunoaste nici moarte si numele lui scapa de noaptea uitarii, pe de alta parte aici pe pamant nici e capabil de a ferici pe cineva, nici capabil de a fi fericit. El n-are moarte, dar n-are nici noroc conditia omului superior este una dinainte stabilita, care presupune solitudinea. La Macedonski geniul presupune conduita ireprosabila prin care acesta urmeaza intotdeauna drumul cel drept, doborand toate obstacolele care ii apar in cale spre a-si atinge scopul suprem. Noapte de decemvrie intruneste teme si motive atat simboliste cat si romantice. Astfel insasi tema fundamentala, conditia omului de geniu impreuna cu unele motive consacrate ca luna, noaptea, personajul exceptional in mediu neprielnic constituie elemente romantice. Pe de alta parte se regasesc si motivele de natura simbolista cum ar fi inspiratia, focul, himera, cultul pietrelor pretioase, predilectia nuantei cromatice, vraja muzicala a textului precum si evadarea in exotic. La Macedonski, emirul este simbolul omului superior, al credintei nestramutate in ideal al capacitatii de a ramane ferm pe drumul ales, de a face fata tuturor obstacolelor ce se ivesc in calea lui spre acest ideal. El este prezentat ca un om realizat pe plan material dar care simte chemarea catre Meka Dar zilnic se simte furat de-o visare / Spre Meka se duce mereu, Spre Meka-l rapeste credinta - vointa / Cetatea prea sfanta il cheama in ea, / ii cere simtirea / ii cere fiinta / ii vrea frumusetea-tot sufletu-I vrea simbol al omului mereu incercat de tentatiile necunoscutului. in antiteza este creat personajul cersetorului, care este simbolul omului comun, a carui viata este caracterizata de un sir intreg de compromisuri ce tin sa - i faca existenta mai usoara. in final, visatorul, creatorul, omul curajos si drept, pierde in existenta comuna, in timp ce impostorul, cel ce alege calea ocolita, triumfa. insa artistul care traieste in sfera ideilor castiga in spirit Meka cereasca. Noapte de decemvrie este o arta poetica, Macedonski considerand poezia ca mantuire, arhanghelul de aur redandu-I poetului tineretea si increderea in arta. Filosofia vitalista a lui Macedonski consta in aprecierea ca viata inseamna o necontenita lupta pentru atingerea oricarui ideal, dar frumusetea ei sta tocmai in eroismul acestei lupte, chiar daca telul propus nu poate fi, uneori, si atins.