UNIVERSITATEA ORADEA FACULTATEA DE ŞTIINŢE JURIDICE

DANA CIGAN

INTRODUCERE ÎN DREPTUL CIVIL CIVIL I

- RAPORTUL JURIDIC

NOTE DE CURS CAIETE DE SEMINAR

2

Dedic această lucrare profesorului meu Ernest Lupan, fără ajutorul căruia nu aş fi avut niciodată colegi. curajul să pornesc acest demers al prezentării tainelor dreptului civil mai tinerilor noştri

3

Cuvânt înainte
De la început doresc să precizez că lucrarea nu a urmărit o prezentare originală a instituţiilor de drept abordate, ci o dezlegare a tainelor dreptului civil într-un limbaj accesibil studenţilor anului întâi, cărora li se adresează în exclusivitate. Experienţa de la catedră m-a făcut să caut o cale cât mai uşoară deoarece consider că este esenţial ca la acest nivel studentul să înţeleagă materia, cu atât mai mult cu cât el se întâlneşte pentru prima dată cu anumite noţiuni, nestudiate în liceu, şi este foarte important să le perceapă în mod corect, având timp suficient în anii următori să pătrundă subtilitatea materiei. Exemplele utilizate sunt în mod voit simplificate până la limita acceptabilă, cu atât mai mult cu cât o parte din instituţii vor fi reluate la alte materii, astfel încât imaginea studentului va fi completată cu elementele necesare pentru crearea unui tablou complet al problemei respective. Bibliografia indicată va permite cercetarea aprofundată a unor aspecte care nu şi-au găsit locul în prezenta lucrare, structurată exclusiv în funcţie de programa ce se impune a fi parcursă şi timpul fizic acordat cursurilor şi seminariilor. Autoarea

4

TITLUL I – INTRODUCERE ÎN DREPTUL CIVIL
CAPITOLUL I – NOŢIUNI INTRODUCTIVE
La o simplă analiză, fără a fi necesare ample cercetări sau studii a căror valoare să fie transformată în sume cu multe cifre, se poate constata că oricărei forme de viaţă îi sunt specifice anumite reguli ce permit supravieţuirea, iar în cazuri complexe chiar evoluţia. Poate trăsătura cea mai importantă care trebuie subliniată în cazul drepturilor care vor face obiect de cercetare pentru studenţi este aceea că acestora le corespund obligaţii, iar subiectele raporturilor juridice se află într-o continuă relaţie de interdependenţă, fiind în acelaşi timp titulare de drepturi şi obligate să respecte, la rândul lor, drepturile altora.

Secţiunea 1. Noţiunea de drept
#1. Sensurile noţiunii Cuvântul în sine îşi regăseşte rădăcinile într-o noţiune care desemnează ceea ce este conform legii – directum. În acelaşi sens sunt utilizate cuvintele right – în engleză, recht – în germană şi olandeză, derecho – în spaniolă, diritto – în italiană1. În limita stabilită de ştiinţele juridice, noţiunea de drept poate îmbrăca mai multe înţelesuri, şi anume : Sub un prim aspect, prin drept se înţelege totalitatea regulilor de conduită care reglementează relaţiile sociale dintre persoane2. Aceste reguli există independent de aplicarea lor la un moment dat, ele mai fiind desemnate prin expresiile “drept obiectiv” sau “drept pozitiv”, deducându-se ideea de drept al unei ţări oarecare, în speţă dreptul românesc. Dintr-un alt punct de plecare al analizei, prin drept se înţelege o anumită capacitate – recunoscută de dreptul obiectiv – de a avea o anumită conduită juridică şi
1

Pentru o prezentare mai largă a conceptului, vezi Emil Poenaru, Introducere în dreptul civil. Teoria generală. Persoanele, Editura Europa Nova, Bucureşti, 1996, p.5-8 2 Ernest Lupan, Introducere în dreptul civil, Editura Argonaut, Cluj Napoca, 1999, p.9

5
de a pretinde de la toate celelalte subiecte de drept (de regulă nedeterminate, dar posibil determinate) adoptarea unei anumite conduite, concomitent cu posibilitatea de a solicita dacă se impune, ajutorul statului pentru a se obţine executarea obligaţiei ce revine celorlalte persoane, în anumite condiţii. În limitele în care această capacitate este indisolubil legată de un anumit subiect, dreptul astfel determinat va fi denumit “drept subiectiv”. Sub un ultim aspect, prin drept se înţelege un domeniu aparte al ştiinţei, care se ocupă cu cercetarea sistemului juridic şi a drepturilor recunoscute de lege subiectelor de drept, fiind identificat prin expresia “ştiinţe juridice”. Deşi dreptul înmănunchează legea şi acţiunea prin care executarea obligaţiilor este garantată, reprezentând un întreg unitar privit ca un produs al activităţii statului, din punct de vedere ştiinţific şi didactic se impune divizarea acestuia în mai multe părţi, respectiv ramuri. #2. Dreptul obiectiv şi subiectiv; dreptul public şi privat Dreptul obiectiv reprezintă ansamblul normelor de conduită socială care reglementează relaţiile interumane (noţiunea fiind sinonimă cu aceea de lege ca totalitate a normelor juridice care reglementează de stat şi comunitatea internaţională -1. Dreptul pozitiv – însumând reguli de conduită care reglementează relaţii sociale între persoane – se divide în drept public şi în drept privat, deosebirea dintre acestea fiind determinată de modul în care statul intervine şi reglementează prin norme aceste relaţii. În măsura în care statul realizează această intervenţie în calitate de autoritate, de titular al puterii publice, ne găsim în domeniul dreptului public, afirmându-se că acesta cuprinde acele norme juridice prin care se reglementează relaţii sociale ce exprimă un interes public, adică raportul dintre guvernanţi şi guvernaţi. Drepul privat cuprinde acele norme juridice care reglementează relaţiile sociale dintre persoane particulare prin care se urmăreşte satisfacerea unor interese private. Oricare dintre aceste două domenii poate fi analizat din punct de vedere internaţional sau intern. În mod de netăgăduit, dreptul civil face parte din domeniul dreptului privat cu care, iniţial, s-a confundat. De-a lungul istoriei, dezvoltarea ştiinţifică a determinat
1

relaţii sociale), în timp ce dreptul

subiectiv cuprinde libertăţile pe care persoanele le au unele faţă de altele – inclusiv faţă

Ernest Lupan, op.cit., p.11

6
apariţia unor relaţii sociale care au necesitat o reglementare specială ce s-a desprins din dreptul civil, fără a-şi nega însă veodată rădăcinile, astfel încât acesta îşi păstrează calitatea de drept comun. Această calitate implică o raportare permanentă la principiile şi regulile fundamentale ale dreptului civil în conexitate cu reglementările speciale.

#3. Dreptul civil în sistemul dreptului românesc Persoanele stabilesc anumite relaţii între ele în vederea satisfacerii unor interese proprii, iar în măsura în care acestea sunt reglementate prin norme de drept civil, se circumscriu acestei ramuri de drept. O anumită elasticitate este întâlnită la acest nivel, lăsându-se o rezonabilă libertate de acţiune participanţilor la circuitul civil, în condiţiile în care istoria a dovedit că dezvoltarea se realizează ca urmare a manifestării libertăţii individuale de acţiune, reflectate într-o serie de măsuri şi iniţiative personale. Concomitent, se impune intervenţia statului prin norme imperative, în vederea asigurării coordonării acestei activităţi şi dirijării lor în direcţia dorită de societate. În momentul în care se pune problema delimitării dreptului civil, trebuie avute în vedere subiectele de drept aflate în împrejurări private ale existenţei lor de zi cu zi, pornindu-se de la momentul apariţiei pe scena astfel creată şi care corespunde cu naşterea persoanei fizice şi până în ultimul moment al fiinţei sale, iar uneori chiar cu depăşirea acestor limite. Dacă se poate imagina ca un subiect de drept să nu interfereze niciodată pe întreaga durată a existenţei sale cu norme de drept procesual sau chiar cu cele de drept material având un anumit specific (de exemplu penal), este imposibil ca un subiect de drept să se delimiteze de normele dreptului civil, în condiţiile în care numele fiecărui persoane fizice se supune unei reglementări din această sferă, iar cumpărarea unui bilet de tramvai reprezintă deja un veritabil act juridic supus unor condiţii de fond şi formă. #4. Definiţia dreptului civil În mod indiscutabil, o astfel de definiţie trebuie să reflecte apartenenţa dreptului civil la sistemul dreptului românesc şi, concomitent, caracterul său unitar

7
alături de sfera relaţiilor sociale pe care le reglementează. În funcţie de toate aceste elemente, dreptul civil poate fi definit ca fiind acea ramură de drept privat care cuprinde normele juridice care reglementează relaţiile sociale patrimoniale şi nepatrimoniale în care părţile se găsesc pe poziţie juridică de egalitate, precum şi condiţia juridică a subiectelor de drept1. Deşi este vorba de o ramură de drept distinctă faţă de altele, dreptul civil reprezintă o parte componentă a sistemului juridic al României, purtând amprenta tuturor trăsăturilor esenţiale ale acestuia. În ceea ce priveşte sfera relaţiilor sociale reglementate, acestea se împart în două mari categorii şi anume patrimoniale şi nepatrimoniale, părţile aflându-se pe o poziţie juridică de egalitate ce reprezintă trăsătura esenţială a raporturilor de drept civil.

Secţiunea 2. Obiectul dreptului civil
Prin obiect al dreptului civil se înţeleg relaţiile sociale patrimoniale şi nepatrimoniale în care părţile se găsesc pe poziţie de egalitate juridică. Elementul specific ce determină sfera relaţiilor sociale care constituie obiect al dreptului civil îl reprezintă această poziţie juridică de egalitate a părţilor raportului juridic civil. Aceasta reprezintă realitatea că nici una dintre părţi nu are la dispoziţie mijloace proprii de constrângere pentru obligarea celeilalte părţi la executarea obligaţiilor ce îi revin. Această poziţie a părţilor în cadrul raportului juridic civil nu se confundă nici cu egalitatea subiectelor de drept în faţa legii – principiu general al dreptului românesc – şi nici cu întinderea drepturilor şi obligaţiilor concrete ce revin fiecăreia dintre părţi în cadrul raportului juridic dat. Revenind la acele relaţii sociale ce alcătuiesc obiectul dreptului civil, remarcăm că acestea se divid în relaţii patrimoniale şi nepatrimoniale. Cele din prima categorie au un conţinut economic, o anumită valoare economică exprimabilă în bani, şi pot fi clasificate în relaţii sociale născute în legătură cu drepturi reale sau cu drepturi obligaţionale. Relaţiile nepatrimoniale (personale) nu au un conţinut economic, neputând fi exprimate în bani. Ele se divid la rândul lor, în relaţii legate de existenţa şi integritatea fizică şi morală a persoanei, cele care privesc elementele de identificare a persoanelor şi cele care privesc creaţia intelectuală.

1

Ernest Lupan, op.cit., p.17

8
Secţiunea 3. Metoda de reglementare în dreptul civil
Prin metodă de reglementare se înţelege modul în care statul acţionează asupra diferitelor categorii de relaţii sociale, respectiv în care le reglementează, sau altfel spus, modul în care statul foloseşte reglementarea legală pentru a exercita o anumită influenţă asupra diferitelor relaţii sociale. O astfel de metodă – ce nu este specifică dreptului civil – este cea a reglementării autoritare, ce reprezintă adoptarea unor norme imperative având un caracter obligatoriu, de la care părţile nu pot deroga. Aceste norme pot fi de două feluri, şi anume onerative, care prevăd expres obligaţia de a avea o anumită conduită sau prohibitive, prin care se interzice categoric şi expres o anumită conduită subiectului de drept. Caracterizează dreptul civil metoda autorizării părţilor, în această situaţie statul permiţând subiectelor de drept să stabilească ele însele limitele conduitei lor, norma juridică ce exprimă voinţa statului având un caracter dispozitiv. Altfel spus, legiuitorul lasă la latitudinea părţilor raportului juridic civil stabilirea unor reguli de conduită, iar în lipsa acestora vor fi aplicate regulile stabilite de lege. Normele dispozitive pot fi permisive – prin acestea permiţân-du-se subiectelor de drept să aibă o anumită conduită care depinde de voinţa lor – sau supletive (care lasă la latitudinea părţilor să stabilească prin acordul lor de voinţă o anumită conduită, iar în lipsa acesteia va fi obligatorie conduita prescrisă de normă).

Secţiunea 4. Delimitarea dreptului civil de alte ramuri de drept
Nu se pune problema delimitării dreptului civil de ramuri ce aparţin dreptului public deoarece discrepanţa este atât de mare încât punctul de legătură îl reprezintă doar apartenenţa la acelaşi sistem de drept. De asemenea, este lipsită de interes delimitarea dreptului civil de dreptul procesual civil, acesta din urmă reglementând activitatea instanţelor judecătoreşti şi a celorlalţi participanţi în procesul civil. Aspecte interesante se ridică însă atunci când se pune problema delimitării dreptului civil de alte ramuri de drept privat care înmănunchează, la rândul lor, norme juridice ce reglementează relaţii sociale patrimoniale şi/sau nepatrimoniale în care părţile se găsesc pe poziţie juridică de egalitate şi care fac parte din categoria celor care de-a lungul timpului s-au desprins din dreptul civil. În mod concret, de multe ori, procedura are loc în sens invers deoarece excluzând apartenenţa la alte ramuri de

9
drept, concluzia care se desprinde este aceea a caracterizării raportului juridic concret ca aparţinând dreptului civil. Această formă de delimitare devine operaţională atunci când specificul obiectului reglementării juridice, metoda de reglementare şi principiile de drept nu mai sunt concludente, fiind necesară cercetarea sancţiunilor juridice aplicabile şi a calităţii subiectelor. Astfel, ceea ce distinge raporturile de drept civil de cele de dreptul familiei este calitatea de soţi sau rude a subiectelor de drept, în cel de-al doilea caz, la fel cum în cazul raporturilor de drept comercial cel puţin unul dintre subiectele raportului juridic are calitatea de comerciant, iar în cazul raporturilor specifice dreptului transporturilor intervine un subiect de drept ce are calitatea de cărăuş. Referitor la delimitarea dreptului civil de dreptul internaţional privat, elementul de distincţie îl reprezintă cel de extraneitate.

Secţiunea 5. Principiile dreptului civil
În dreptul civil, ca şi în alte ramuri ale dreptului, distingem trei categorii de principii : principiile fundamentale ale dreptului românesc; principiile dreptului civil; principii ale unor instituţii de drept civil. Principiile fundamentale ale dreptului românesc sunt idei de bază ce se regăsesc în întreaga legislaţie a ţării, cum ar fi cel al democraţiei; cel al egalităţii în faţa legii; cel al separaţiei puterilor în stat. Spre deosebire de cele dintâi, principiile dreptului civil guvernează activităţile de legiferare civilă şi de aplicare a legislaţiei civile, care privesc toate instituţiile dreptului civil. Ele prezintă o importanţă deosebită deoarece sunt avute în vedere în permanenţă de legiuitor în procesul de adoptare a noilor norme şi, concomitent, au un rol esenţial în operaţiunea de interpretare a normelor existente deoarece ori de câte ori apar păreri divergente privind sensul legii civile, acestea vor fi aplicate în aşa fel încât să corespundă principiilor. Nu în ultimul rând, acestea au un rol şi în privinţa aplicării sau suplinirii normelor dreptului civil, urmând a fi avute în vedere în toate cazurile în care norma nu se pliază exact pe problema litigioasă supusă atenţiei instanţei. În următoarele: Principiul egalităţii de statut civil al persoanelor – care exprimă cerinţa esenţială a oricărui raport juridic civil de a atrage un tratament egal al subiectelor de drept indiferent de calitatea acestora – persoană fizică, persoană juridică prezent, cele mai importante principii ale dreptului civil sunt

Sistemul de drept ocroteşte proprietatea printr-o gamă largă de mijloace juridice. Principiul garantării efective a drepturilor civile subiective exprimă ideea că atât interesul legitim cât şi dreptul civil subiectiv concret sunt recunoscute şi garantate de legea civilă tuturor persoanelor din momentul dobândirii calităţii de subiect de drept civil şi până în momentul încetării calităţii de a fi participant la raporturi juridice civile. Referitor la proprietatea publică. toate aflate la îndemâna subiectului de drept care deţine mai multe pârghii pentru repararea prejudiciului cauzat de o eventuală încălcare a dreptului său. în mod indiscutabil. precum şi în condiţii şi posibilităţi juridice egale privind exercitarea drepturilor subiective civile. Principiul exercitării libere a drepturilor civile subiective implică ideea necesităţii exercitării acestora potrivit scopului economic şi social în vederea realizării cărora au fost recunoscute. Principiul bunei credinţe este reflectat de protejarea exercitării dreptului civil doar în limita în care titularul său recunoaşte drepturile celorlalte subiecte şi nu atentează la exercitarea liberă a acestora. subsumate ideii de satisfacere a nevoilor materiale şi spirituale ale oamenilor. în acord cu scopul social. aceasta se bucură de un regim distinct. indiferent de titularul acesteia. limitele impuse de autoritatea de stat fiind din ce în ce mai elastice.10 publică sau privată – ele aflându-se întotdeauna pe o poziţie juridică de egalitate. într-o şansă egală de a apela la ajutorul forţei coercitive a statului. o idee fundamentală a reglementărilor civile. Principiul apărării proprietăţii reprezintă. Acest principiu îşi găseşte expresia într-o egală capacitate civilă de folosinţă a participanţilor la raporturile juridice civile. indiferent din partea cui intervine aceasta. Principiul ocrotirii intereselor legitime ale persoanelor este materializat prin crearea unui cadru ce asigură posibilitatea juridică egală subiectelor de drept de a avea drepturi şi obligaţii tocmai în vederea satisfacerii intereselor legitime şi exercitării libere a drepturilor civile subiective. elementul de progres impunându-l în 1991 ideea de ocrotire egală a proprietăţii private. subordonat intereselor sau utilităţii cărora le sunt destinate bunurile din domeniul public. CAIET DE SEMINAR 1 . transpusă într-un plan orizontal şi reflectată în incapacitatea de a obţine prin mijloace proprii constrângerea celuilalt subiect de a-şi îndeplini obligaţia asumată. întotdeauna în caz de conflict fiind protejat cel care a avut în vedere limitele dreptului său.

p. Curs de Drept Civil Român.. În legătură cu sensurile termenului drept merită a fi amintite următoarele definiţii: cuvântul drept însemnează o totalitate de reguli care sunt date omului pentru a se conduce în societate. dreptul comercial. faţă de ceilalţi oameni. dreptul proprietăţii intelectuale. Dreptul public cuprinde: drept constituţional. iar pe de altă parte să suporte sancţiunea penală corespunzătoare pericolului social al faptei sale. Astfel. Tratat elementar. dacă un subiect de drept săvârşeşte o faptă care întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni (să spunem de furt) acesta va fi tras la răspundere. 1993.130 . 1936. drept financiar. în general toate actele făcute de persoanele care lucrează în vederea unui interes general şi în virtutea unei delegări directe sau indirecte a statului1. destinate ca printr-un maximum de justiţie realizabilă să asigure un maximum de socialitate într-un grup determinat (Eugeniu Speranţia. Dreptul public priveşte constituirea statului şi a puterilor publice. cu tragerea la răspundere a făptuitorilor prin aplicarea pedepselor şi a celorlalte măsuri penale. Editura Cartea Românească). urmând ca.11 Problema 1. p. De exemplu. dreptul penal vizează raporturile sociale aflate în strânsă legătură cu lupta împotriva infracţiunilor sau a unor fapte penale precum şi.I Bucureşti. dreptul civil este acea ramură a dreptului unitar care reglementează raporturile patrimoniale în care părţile figurează ca subiecte egale în 1 2 Emil Poenaru. dreptul transporturilor. iar un alt autor arăta că drept înseamnă totalitatea sistematică de norme sociale. să acopere prejudiciul cauzat prin fapta sa (restituirea bunului furat).11 Antonie Iorgovan. Editura Hercules. Dreptul privat reglementează actele particularilor care pun în joc numai interesele individuale şi cuprinde pe lângă dreptul civil şi dreptul familiei. op. faţă de colectivitate din punct de vedere al justului şi injustului (George Plastara. pe de o parte.Ionaşcu. vol. p. şi cei vătămaţi în drepturile lor prin actele administrative ae acestor autorităţi.Cartea Românească Cluj. dreptul internaţional privat.I.45). Alte definiţii ale dreptului civil: Potrivit lui A. pe de altă parte2. Dreptul administrativ reprezintă acea ramură a dreptului public care reglementează relaţiile sociale din sfera administraţiei publice.cit. Lecţiuni de Enciclopedie Juridică. precum şi pe cel de natură conflictuală dintre autorităţile administraţiei publice sau alte autorităţi statale. dreptul muncii şi ocrotirii sociale şi drept penal. drept administrativ. Drept administrativ. raporturile dintre stat şi particulari şi. tip. în măsura în care acestea au fost săvârşite. pe de o parte. vol.

Sachelarie şi N. el urmând să se adreseze instanţei pentru rezolvarea acestui litigiu. raporturi în care părţile figurează ca subiecte egale în drepturi. Bucureşti.RossetiBălănescu. p. “Curierul judiciar”. Principiile dreptului civil român. împreună – în oricare din cazuri – cu toate cheltuielile ocazionate de proces şi eventualele prejudicii cauzate lui A. Partea generală. dacă va admite acţiunea.36). condiţia juridică a persoanelor fizice şi aceea a persoanelor juridice (S. în primul rând. în calitatea lor de participanţi la raporturile juridice civile (Drept civil. Pentru studenţii care doresc o analiză istorică a definiţiilor întâlnite în doctrină. Editura Didactică şi Pedagogică. Bucureşti. Tratat de drept civil. dacă nici în acest caz B nu va executa obligaţia ce îi revine. vol. Bucureşti. Edit. Problema 2 Poziţia de egalitate juridică a părţilor în cadrul raportului juridic civil. Explicaţiunea teoretică şi practică a dreptului civil român. fie îl va obliga pe B să restituie tabloul. astfel încât.Brădeanu. părţile înţelegându-se că B va achita preţul după 48 de ore. O. dacă A vinde lui B un tablou pe care cumpărătorul îl preia.Cantacuzino. partea generală. A nu va fi îndreptăţit nici să îşi ia tabloul înapoi şi nici să vândă vreun alt bun ce îi aparţine lui B pentru a-şi recupera creanţa.Academiei. Ed. 1967.3). Ediţia a II-a.de stat. M. în măsura în care acesta nu îşi va executa obligaţia.G. precum şi condiţia juridică a persoanelor juridice şi a organizaţiilor socialiste ca persoane juridice.I. I. obţinând ajutorul forţei coercitive a statului materializată prin . raporturile personale nepatrimoniale în care se manifestă individualitatea persoanei. A va putea solicita executarea silită. Dreptul civil a mai fost caracterizat ca fiind acea ramură de drept care reglementează o parte însemnată a raporturilor patrimoniale şi a raporturilor personale nepatrimoniale strâns legate de individualitatea persoanei. Editura Tipografiei ziarului 1947. în comparaţie cu legile vechi şi cu principalele legislaţiuni străine. Hotărârea instanţei reprezintă titlu executoriu. De exemplu. facem trimitere la lucrările profesorului D.12 drepturi. fie îl va obliga să achite contravaloarea acestuia.Alexandresco. Elementele dreptului civil. 1963.Rucăreanu. p.Nedelcu. Instanţa. reprezentând ideea inexistenţei unor mijloace proprii de constrângere în favoarea vreunuia dintre subiectele raportului juridic. Tomul I. trebuie reţinută ca fiind specifică raporturilor de drept civil. I.

el însuşi neavând nici o obligaţie. Spre deosebire de această situaţie. în timp ce cumpărătorul este debitor al obligaţiei de plată a preţului şi creditor al obligaţiei de predare a tabloului. el însuşi neavând nici un drept. în virtutea unor raporturi juridice civile. naţionalitate. intervenţia executorului va fi aceeaşi. cauzează un prejudiciu. va trebui. Acelaşi lucru este valabil şi în cazul în care B plăteşte preţul. care se transpune într-un regim egal aplicat subiectelor de drept indiferent de sex. rasă. Astfel. iar A refuză predarea tabloului. . prin Ministerul de Finanţe. B neputând să intre în casa lui A pentru a-şi lua singur bunul. De exemplu. există raporturi juridice în care unul dintre subiecte deţine astfel de mijloace proprii de realizarea a obligaţiei neexecutate de bună voie.13 intervenţia executorilor judecătoreşti care deja au posibilitatea de a vinde la licitaţie bunuri ce îi aparţin lui B. Sunt însă raporturi juridice unde o parte are numai drepturi iar una numai obligaţii. organele teritoriale ale Ministerului Finanţelor putând emite titluri executorii. indiferent că B este cetăţean român sau străin. pregătire. în cazul în care A îl angajează pe B. ci fiind îndreptăţit să obţină executarea obligaţiei tot prin intermediul executorului judecătoresc. nici cu ideea că în mod obligatoriu subiectele de drept ar avea corelativ şi drepturi şi obligaţii sau că întinderea acestora ar fi comparabilă. A va putea emite o decizie de imputare în temeiul căreia va reţine din salariul cuvenit lui B sumele necesare acoperirii prejudiciului respectiv. pe când în cel de-al doilea caz va putea să treacă direct la executare. din culpa lui. de exemplu. educaţie. constatăm cu uşurinţă că vânzătorul este creditorul obligaţiei de plată a preţului – el trebuie să încaseze preţul – şi debitor al obligaţiei de predare a tabloului. Pentru a exemplifica cele arătate menţionăm că dacă acel cumpărător al tabloului despre care s-a mai precizat nu achită preţul datorat. Această poziţie de egalitate a părţilor în cadrul raportului juridic civil nu trebuie confundată nici cu principiul egalităţii părţilor în faţa legii. de naţionalitate română sau o alta. în temeiul unui titlu executoriu. iar din preţul obţinut A va fi îndestulat. în primul caz. Astfel. Folosind acelaşi raport juridic civil. în timp ce A va fi obligat să asigure înlocuirea sticlei. să apeleze la ajutorul forţei coercitive a statului (şi chiar dacă poate să pară amuzant că statul apelează la forţa coercitivă a statului. acest aspect reflectă probabil în mod ideal ideea separaţiei puterilor). iar acesta. avere. etc. B va fi îndreptăţit la repararea prejudiciului. că este bărbat sau femeie. este îndreptăţit să încaseze anumite sume de la o persoană fizică. dacă Statul Român. Distincţia apare şi mai evidentă dacă analizăm raporturi juridice distincte născute între aceleaşi subiecte. religie. iar alte sume – de la aceeaşi persoană – cu titlu de taxe şi impozite. dacă A îi sparge lui B un geam.

neputându-i-se impune să folosească. sau de a-i fi recunoscut numele pe care îl poartă fără ca cineva să fie îndreptăţit să îngrădească persoanei respective exercitarea dreptului (persoanei care se numeşte Ana Georgescu nimeni nu îi poate îngrădi dreptul de a se înscrie la o şcoală. fiind vorba de relaţii ce se nasc între subiectele de drept în legătură cu existenţa şi integritatea fizică sau morală a persoanei. . de a primi o diplomă.38 din Decretul nr. prenumele Ani în loc de Ana). Normele permisive permit părţilor să aibă o anumită conduită. o casă ce îi aparţine lui A are o anumită valoare. discutăm despre un drept al persoanei fizice de a-i fi respectată viaţa şi integritatea. potrivit căreia vânzarea nu se poate face între soţi .care au o anumită Problema 4 Norme imperative – potrivit art. de a fi cunoscută şi recunoscută în societate cu acest nume. Un alt exemplu este cel al succesiunii.din masa succesorală. În ceea ce priveşte relaţiile nepatrimoniale. moştenitorul preluând bunuri . cu elemente de identificare a persoanelor sau cele care privesc creaţia intelectuală. iar relaţiile sociale dintre A şi alte subiecte de drept legate de proprietatea casei respective valoare . într-un fel sau altul vor reflecta această valoare. persoana juridică va purta denumirea stabilită prin actul prin care aceasta a fost înfiinţată sau prin statut.31/1954 privitor la persoanele fizice şi prsoanele juridice.1296 Cod civil.14 Problema 3 Exemple de relaţii patrimoniale: relaţii sociale născute în legătură cu drepturile reale. cum ar fi cele care au în conţinutul lor dreptul de proprietate. de exemplu. Tot relaţii patrimoniale sunt şi cele obligaţionale. De exemplu. schimbarea sticlei din geam). . Norma este onerativă. O astfel de relaţie are un conţinut evaluabil în bani deoarece.1307 Cod civil. care lasă la alegerea părţilor încheierea unei . O normă prohibitivă este cea cuprinsă de art. cum ar fi cea cuprinsă de art. acestea nu au un conţinut economic. în cadrul cărora creditorul are dreptul să pretindă de la debitor o anumită prestaţie (plata preţului pentru tablou. născute în legătură cu drepturi de creanţă. de exemplu. implicând obligaţia persoanei juridice respective de a se identifica cu denumirea respectivă în toate actele pe care le emite.

Normele supletive oferă o variantă subsidiară în cazul în care părţile nu convin asupra unui aspect. În ambele situaţii este vorba de o relaţie socială patrimonială. părţile aflându-se pe poziţie de egalitate juridică. acesta le va aparţine în devălmăşie .1319 Cod civil. predarea bunului înstrăinat se face la locul în care acesta se afla în momentul vânzării. Astfel. în timp ce dacă A şi B – prieteni – cumpără un imobil. deci relaţia dintre subiecte va fi una aparţinând dreptului civil. A vinde lui B un imobil pur şi simplu sau îl vinde în măsura în care va fi transferat într-un alt oraş. contractul va fi unul comercial. A îi vinde lui B o masă cu scaune şi părţile pot stabili că A îi va livra bunurile acasă. părţile fiind cele care vor stabili în ce măsura transferul lui A va afecta convenţia dintre ele. în timp ce dacă A îi vinde lui B un imobil pentru a-şi deschide un restaurant.15 vânzari-cumpărări afectată de condiţie sau neafectată de această modalitate. ceea ce le distinge fiind calitatea de soţi a părţilor în primul exemplu. în timp ce obligaţia de întreţinere ce revine întreţinătorului în temeiul unui contract de întreţinere aparţine unui raport de drept civil deoarece între părţi nu există legătură de rudenie. Problema 5 Obligaţia de întreţinere a părintelui faţă de copilul său minor aparţine unui raport de dreptul familiei deoarece subiectele raportului sunt rude. Dacă în acelaşi exemplu imobilul se află pe teritoriul unei alte ţări. predarea se va face la domiciliul lui A. raportul juridic dintre vânzător şi cumpărător va fi unul de drept internaţional privat. . în primul caz fiind vorba de un raport de dreptul familiei. având un element de extraneitate. Dacă A îi vinde lui B un imobil în care cumpărătorul doreşte să locuiască. contractul va fi unul civil. acesta le va aparţine în coproprietate. în timp ce în al doilea caz va fi un raport de drept civil între A şi B. potrivit art. datorită calităţii de comerciant a lui B. Dacă A şi B – soţi – cumpără un imobil. dacă părţile nu s-au învoit altfel. Oricum. locul unde se aflau bunurile în momentul realizării acordului de voinţă între părţi. În lipsa unei astfel de înţelegeri. din text se înţelege foarte clar că norma este aplicabilă numai în măs ura în care vânzătorul şi cumpărătorul nu au hotărât altfel.

abstracte şi impersonale..16 CAPITOLUL II – TEORIA LEGII CIVILE Secţiunea 1. Izvoarele dreptului civil Izvoarele dreptului civil reprezintă formele în care sunt exprimate regulile de conduită generală. Altfel spus. care sunt de aplicabilitate repetată şi care privesc comportarea persoanelor participante – ca părţi – la raporturile de drept civil1. op.cit.44 . p. este vorba de forma specifică de exprimare a regulilor de conduită 1 Ernest Lupan.

Prin lege. se poate afirma că aceste norme se materializează în acte normative denumite legi – în sensul larg al cuvântului -. În acelaşi context facem precizarea că vom face o anumită ierarhizare a legilor. cele adoptate de Guvern precum şi cele emise de organe centrale ale administraţiei publice sau de autorităţile administraţiei publice locale. norma nu este mai puternică şi nici sancţiunea în cazul nerespectării ei mai aspră în funcţie de poziţia ocupată de actul normativ în această ierarhie. legile generale şi speciale caracteristice fiecărei ramuri de drept constituind o detaliere a acestor norme cu caracter de principiu. 1 idem. #1. clasificarea regăsindu-se expres în conţinutul art. ci se are în vedere doar o abrogare reciprocă a textelor legale. în sens restrâns.17 cuprinse în normele juridice civile. într-o formă prestabilită. reciproca fiind însă valabilă. p. care constituie expresia suveranităţii statului. ele formând un întreg sistem. Clasificarea izvoarelor dreptului civil Izvoarele dreptului civil pot fi clasificate după mai multe criterii. spre deosebire de condiţiile materiale de existenţă care generează aceste norme şi care pot fi definite ca fiind tot izvoare ale dreptului civil. Coborând pe această scară ierarhică.72 din Constituţie. obligatorie sau permisivă şi permanentă. legi organice şi legi ordinare. La modul general. înţelegem o normă de conduită socială generală. A. trebuie remarcat că la vârful acestuia se află Constituţia. act normativ fundamental ce cuprinde reglementări esenţiale ale dreptului României. Vorbind despre sistemul pe care actele normative îl creează. În prima categorie sunt cuprinse legile. distingem legi constituţionale. principiul fiind acela că o lege situată pe o poziţie “inferioară” nu va putea niciodată să modifice sau să abroge o lege de rang superior. însă în sens material.45 . fiind acte de voinţă ale puterii suverane a statului. edictată de puterea suverană şi sancţionată prin forţa şi voinţa publică1. distingem acte adoptate de Parlamentul României. emanând de la legiuitorul competent. Altfel spus. Această ierarhizare structurată pe verticală nu trebuie înţeleasă sub aspectul forţei obligatorii a normei. În funcţie de organele de la care emană. Aceste norme sunt exprimate ca voinţă de stat.

În peisajul legilor ordinare un loc distinct îl ocupă Codurile. R. în Constituţie. Opiniem că se poate discuta despre caracterul ordinar al oricărui Cod doar în măsura în care acestea sunt anterioare intrării în vigoare a Constituţiei deoarece . privind natura raporturilor sociale reglementate prin astfel de norme. acestea se încadrează în categoria normelor care ar trebui ridicate la rang de lege organică. Astfel. legile ordinare sunt toate legile adoptate de Parlament. hotărăsc cu votul a cel puţin trei părimi din numărul deputaţilor şi senatorilor. pedepsele şi regimul executării acestora. Legile organice – alături de hotărârile privind regulamentele Camerelor – se adoptă cu votul majorităţii membrilor fiecărei Camere. etc. în fond. organizarea şi funcţionarea partidelor politice. . Spre deosebire de legile organice. pedepse şi regimul executării acestora. Codul de procedură civilă cuprinde norme privind organizarea şi funcţionarea instanţelor judecătoreşti (la fel ca şi Codul de procedură penală). precum şi la acordarea amnistiei sau a graţierii. procedura adoptării acestora fiind reglementată de titlul VI al Legii fundamentale. cele ordinare se adoptă cu votul majorităţii membrilor prezenţi din fiecare Cameră. Legile organice sunt acte normative prin care se reglementează raporturi juridice de interes maxim pentru naţiune. iar dacă prin procedura de mediere nu se ajunge la un acord. Revizuirea este definitivă doar după aprobarea ei prin referendum organizat în cel mult 30 de zile de la data adoptării proiectului sau a propunerii de revizuire. potrivit lit. care nu sunt constiţionale sau organice. organizarea şi desfăşurarea referendumului. În mod practic. cu o majoritate de cel puţin două treimi din numărul fiecărei Camere. prin lege organică se reglementează şi alte domenii – în afara celor enumerate – pentru care. Astfel. proiectul sau propunerea de revizuire trebuie adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat. acestea grupând şi sistematizând într-un singur act normativ instituţiile esenţiale ale ramurii juridice de drept respective. k).72 (3) lit. infracţiunile. Codul civil reglementează regimul juridic al proprietăţii şi al moştenirii.72 (3) din Constituţie nu este limitativă deoarece. iar Codul penal conţine norme referitoare la infracţiuni. organizarea şi funcţionarea instanţelor judecătoreşti.18 Legile constituţionale sunt legi de revizuire a Constituţiei. în şedinţă comună. cum ar fi sistemul electoral. Camera Deputaţilor şi Senatul. Se constată astfel că deosebirea dintre legile organice şi cele ordinare este una de formă – procedura de adoptare – şi una de fond. prin astfel de legi se reglementează regimul juridic general al proprietăţii şi al moştenirii (art. Menţionăm că enumerarea cuprinsă de art. În materia dreptului civil. se prevede adoptarea de legi organice.

dar întotdeauna hotărârile organului care exercită conducerea generală a administraţiei publice asigură cadrul ce permite realizarea obiectivului urmărit de autoritatea legiuitoare în momentul adoptării legii. va fi convocat în mod obligatoriu. Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă care intră în vigoare numai după depunerea lor spre aprobare la Parlament care dacă nu se află în sesiune. Nu înseamnă că aceste acte normative se reduc la astfel de situaţii. trebuie să subliniem că niciodată printr-o hotărâre a Guvernului nu va putea fi modificată. Guvernul poate emite şi ordonanţe. ordonanţele emise de Guvern pot modifica. . domeniul şi data până la care se pot emite ordonanţe. În cazuri excepţionale (art. în mod obligatoriu. dispoziţii ale primarilor). respectiv hotărâri ale consiliilor judeţene şi locale. Aprobarea sau repingerea ordonanţelor se va face printr-o lege. fiind exceptate domeniile care fac obiect de reglementare a legilor organice. Revenind la ierarhizarea de care am amintit. în limitele şi condiţiile prevăzute de aceasta. O altă categorie de izvoare ale dreptului civil o reprezintă actele emise de diferite organe centrale ale administraţiei publice sau de autorităţile administraţiei publice locale. regulamente.114 (4) din Constituţie). ordonanţele se supun aprobării Parlamentului. Cel mai uşor de explicat sunt acele cazuri în care aplicarea legii impune o structură specială a cărei organizare şi funcţionare este reglementată prin hotărâre a Guvernului. completată sau abrogată o lege (în sens restrâns). Este evident că toate actele normative enumerate până în acest moment reprezintă izvoare ale dreptului civil doar în măsura în care ele reglementează relaţii sociale civile. completa sau abroga norme cuprinse de o lege ordinară. instrucţiuni. Faţă de valoarea acestor acte normative. până la împlinirea termenului de abilitare. Legea de abilitare va stabili.107 (2) din Constituţie). În măsura în care legea de abilitare o cere. acestea purtând denumirea de acte normative subordonate legii (ordine ale miniştrilor.19 Trecând la a doua categorie. potrivit procedurii legislative. ordine ale prefecţilor. Caracteristice activităţii Guvernului sunt hotărârile acestuia emise pentru organizarea executării legilor (art. Spre deosebire de hotărârile care sunt emise pentru organizarea executării legilor. edictate în emeiul delegării acordate de Parlament. dar exclusiv în temeiul unei legi speciale de abilitare adoptate de Parlament . trebuie să constatăm că actele emise de Guvern pot avea puteri diferite. acte ce se situează pe aceeaşi poziţie ierarhică cu legile. sub sancţiunea încetării efectelor ordonanţei.

un ansamblu de relaţii sociale civile. izvoarele dreptului civil pot fi distingem izvoarele generale de izvoarele speciale. reprezentând. prin cod se identifică colecţia în care sunt grupate mai multe norme privind instituţii juridice aflate în conexitate . decrete ale Consiliului de Stat – cu condiţia să fie în vigoare. o copie a Codului civil francez din 1804. Cele care formează prima categorie reglementează la un anumit nivel de generalitate. În situaţii de excepţie – război. având o aplicabilitate relativ restrânsă. Legea a fost adoptată la 4 decembrie 1864. #2. acele acte. hotărâri ale Consiliului de Ministri. pe când izvoarele speciale vizează o sferă restrânsă a acestor relaţii. Codul civil În mod indiscutabil. B. cooperative). dar care. cel mai important izvor de ramură al dreptului civil îl reprezintă Codul civil român1. În funcţie de criteriul forţei lor obligatorii. iar în măsura în care izvorul general ulterior nu va cuprinde o normă de compatibilitate. în anumite limite. în urma exprimării acordului de voinţă al subiectului de drept. dispozitive. între aceste două acte normative regăsindu-se – totuşi – mai multe diferenţe decât s-ar părea la pria vedere. După criteriul conţinutului şi al întinderii domeniului lor de reglementare. purtând alte denumiri – decrete prezidenţiale. C.20 Îşi păstrează calitatea de izvoare ale acestei ramuri de drept şi alte acte normative adoptate înainte de 1989. calamităţi naturale – şi alte organe ale puterii executive pot fi delegate să emită acte cu caracter obligatoriu. Un principiu de bază al aplicării legii este acela că izvorul special apărut ulterior intrării în vigoare a unei norme cu caracter general poate deroga de la aceasta din urmă. norma specială îşi va înceta efectul doar printr-o abrogare expresă sau implicită cuprinsă tot într-o normă specială. regăsite în cuprinsul unor acte normative imperative sau al unor acte normative 1 Noţiunea provine de la latinescul codex şi semnifică o colecţie de legi – în sens larg -. devin obligatorii pentru acesta (de exemplu statute ale diferitelor asociaţii. iar în sens restrâns. expresie a unui număr mai mic sau mai mare de părţi. prin care pot fi reglementate anumite relaţii sociale civile. Mai trebuie amintite în acest context.

Acest principiu este explicat prin separaţia puterilor în stat. p.329 Cod procedură civilă. legiuitorul având competenţă exclusivă de a adopta legi (în sens larg) pe care instanţele trebuie să le aplice în cazurile concrete pe care le soluţionează. pentru ca în 1807 să primească titlul de “Code Napoleon” până în 1816. Codul a cunoscut un proces de modernizare şi actualizare. #3. spre deosebire de cel anglo-american (Common law). fără putinţă de tăgadă.21 Codul civil român a fost elaborat în timpul domniei lui Al. principiul enunţat este acela că instanţele judecătoreşti sunt organe de aplicare şi nu de creare a dreptului. legea a purtat denumirea “Codicele Alexandru Ioan I”. din oficiu sau 1 Aceeaşi situaţie s-a petrecut şi în Franţa. Oradea.I. unde la promulgare. astfel încât. . când i s-a schimbat titlul în “Code civil”. în 1866 trecându-se la titlul “Codice civil”. Sistemul implică o legislaţie dezvoltată până la limita amănuntului – ceea ce determină necesitatea unei dinamici mari în domeniu – permiţând însă. Drept civil. Probleme speciale privind alte izvoare ale dreptului civil A. relaţiile sociale ce fuseseră reglementate prin norme ce se regăseau în părţile respective găsindu-şi reglementări mai ample prin legi speciale de-sine-stătătoare. la aproape un secol şi jumătate de la promulgare. În momentul publicării. pentru ca în prezent ea să fie utilizată sub denumirea de “Codul civil român”1. Practica judecătorească În sistemul european continental. 1995. fiind promulgat la 4 decembrie 1864. Codul a intrat în vigoare doar la 1 decembrie 1865. fiind modificate şi completate unele articole din Cod. De asemenea. anumite părţi au fost abrogate în întregime. acest moment fiind structural legat de cel al finalizării elaborării Codului de procedură civilă şi al Legii de organizare judecătorească. 2 O menţune în legătură cu acest fapt aparţine autoarei Maria Ileana Muţiu. care nu este legat de o soluţie de caz. precedentul judiciar nu constituie izvor de drept. practica judecătorescă nu constituie izvor de drept. iar altele au fost abrogate.mai ales în domeniul civil – o mobilitate suficient de mare practicianului. şi anume aceea privind deciziile secţiilor unite ale Curţii Supreme de Justiţie prin care se soluţionează recursuri în interesul legii2. O menţiune trebuie făcută în acest context. De regulă. În vigoare şi în prezent. pentru ca din 1870 Codul să fie identificat prin expresia de Code civil. Codul cuprinde un titlu preliminar şi trei cărţi împărţite în titluri care sunt divizate în capitole. Partea generală. totalizând 1914 articole.Cuza. Potrivit art. procurorul general. în acelaşi timp. Editura Imprimeriei de Vest. denumirea a fost de “Code civil des Francais”.30 . publicarea lui în Monitorul Oficial finalizându-se la 19 ianuarie 1865. Modificările s-au mai repetat de câteva ori.

ci doar în mod indirect.35-36 din Legea nr. Este real faptul că o astfel de hotărâre este una cu valoare de principiu şi nu una prin care se soluţionează o speţă concretă. doctrina nu constituie izvor al dreptului civil. prin absorbţia de către o normă juridică civilă. pentru instanţe. are dreptul. în măsura nerecunoaşterii obligativităţii deciziei Curţii Supreme de Justiţie. să ceară Curţii Supreme de Justiţie să se pronunţe asupra chestiunilor de drept care au primit o soluţionare diferită din partea instanţelor judecătoreşti.138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă textul art. care.11/2000. Discuţii cu privire la aplicarea în timp a art. pentru a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii pe întreg teritoriul ţării.34 . teoreticieni şi practicieni. ci oferă instanţelor interpretarea corectă a normei deja existente. Interesant este faptul că prin Ordonanţa de Urgenţă nr. p. este evident că în nici un caz Curtea Supremă de Justiţie nu edictează o nouă normă. Dreptul nr. şi este consultată în mod constant de cei chemaţi să aplice normele dreptului civil. cunoscută şi respectată ca atare de toţi membrii acesteia. D. Nu mai puţin adevărat este că suntem în faţa unei hotărâri pronunţate de o instanţă. nici chiar în varianta în care determină prin impactul produs o modificare legislativă. Doctrina (ştiinţa dreptului civil) Deşi cuprinde idei şi opinii de reală valoare exprimate de specialişti. ar fi lipsit de orice interes şi finalitate.22 la cererea ministrului justiţiei. iar pe de altă parte. C. când principiul potrivit căruia jurisprudenţa nu constituie izvor de drept era exprimat în termeni mult mai categorici. iar dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanţe din momentul pronunţării deciziei. Tratatele internaţionale 1 Marian Nicolae. Obiceiul (cutuma) Acesta reprezintă o regulă de conduită statornicită de-a lungul vremii în practica unei comunităţi.329 a fost sărăcit de menţiunea obligativităţii deciziei pe viitor. Deciziile de îndrumare ale Plenului Tribunalului Suprem erau obligatorii pentru instanţe. Nu împărtăşim acest punct de vedere deoarece el goleşte de conţinut instituţia recursului în interesul legii. ceea ce a determinat doctrina să afirme că acest caracter al deciziei a dispărut 1.33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică. Să nu uităm că şi înainte de 1989. B. Cutuma nu reprezintă prin ea însăşi un izvor de drept direct.

În aceste condiţii. ea depăşind de mult elementul de raportare redus la dreptul la viaţă şi sănătate al individului.213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia Lege ordinară – Legea nr. Trebuie reţinut că noţiunea de drept fundamental al omului cunoaşte o lărgire vizibilă.18/1991. potrivit art. în măsura în care există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului. potrivit art. la care România este parte.20 (2) din Constituţie. respectiv standardele acestuia. CAIET DE SEMINAR 2 Problema 1 Exemple de acte normative ce constituie izvoare ale dreptului civil: Lege organică – Legea nr. iar tratatele ratificate de Parlament. statul român se obligă să îndeplinească întocmai şi cu bună credinţă obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte. preluând brusc instituţii care în anumite ţări din Europa au cunoscut un proces normal de apariţie şi dezvoltare. tratatele internaţionale la care România este parte sunt ratificate de Parlament. şi legile interne. devenind astfel izvoare de drept intern şi într-un termen destul de scurt legislaţia este adaptată la cerinţele impuse de astfel de angajamente luate de ţara noastră. Acesta este motivul pentru care la un moment dat pot să apară inadvertenţe între modul de reglementare al relaţiei sociale prin norma internă şi cel cuprins de tratatul internaţional la care România este parte. deduse judecăţii în faţa judecătorului naţional. Aşa fiind.50/1991 privind autorizarea executării construcţiilor şi unele măsuri pentru realizarea locuinţelor Hotărâri ale Guvernului – HG nr. atribuţiile şi funcţionarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor – prin acest act normativ au fost create comisiile locale şi judeţene abilitate să îndeplinească procedura necesară eliberării titlurilor de proprietate în temeiul Legii nr. România participă la un vast program de uniformizare a legislaţiei interne la normele comunitare. fiind evidentă aplicabilitatea lor în cazuri de speţă concrete. . Ulterior anului 1990. potrivit legii. este esenţial ca cei chemaţi să aplice legea să fie la curent cu toate aceste pacte şi tratate la care România este deja sau devine parte.23 De regulă generală. fac parte din dreptul intern.11 din Constituţie. au prioritate reglementările internaţionale.131/1991 privind procedura de constituire. Astfel.

115/1938 pentru unificarea dispoziţiilor privitoare la cărţile funciare supravieţuitor Izvoare generale – Codul civil .4 din Hotărârea Consiliului local al Municipiului Oradea nr. cu justă despăgubire.Legea nr.167/1958 privitor la precripţia extinctivă .24 .112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile HG nr.4 dintr-o hotărâre anterioară. privind aprobarea tarifelor lunare de bază /mp/lună la chiriile pentru spaţiile cu altă destinaţie decât cea de locuinţă.118/1999 privind achiziţiile Acte normative subordonate legii – Ordin al Ministrului Justiţiei nr.2371/1997 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a birourilor de carte funciară ale judecătoriilor Hotărârea Consiliului local al Muicipiului Oradea nr. 895/1998 privind transferul.194 din 28.Decretul nr. Acte normative adoptate anterior anului 1989 – Decretul nr.Decretul nr.51/1998 privind unele măsuri premergătoare privatizării băncilor publice OG nr.20/1996 pentru stabilirea Normelor metodologice privind aplicarea Legii nr. proprietate de stat.31/1954 Izvoare speciale – Legea nr.2000 privind aprobarea unor măsuri în vederea aplicării dispoziţiilor art.148/1999 privind reglementarea regimului juridic al terenurilor destinate construirii de locuinţe prin Agenţia Naţională pentru Locuinţe Ordonanţă de Guvern – OG nr.07.119/1996 cu privire la actele de stare civilă .8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe Decretul-Lege nr.HG nr. aflate în administrarea Consiliului local al Municipiului Oradea).Decretul-Lege nr.54/1999 pentru modificarea şi completarea OUG nr.54/1998 (s-a suspendat prin această hotărâre aplicarea dispoziţiilor art.319/1944 privind dreptul la moştenire al soţului .31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice . a unei cote-părţi din activul aflat în patrimoniul Societăţi comerciale “Upetrom 1 Mai” – SA Ploieşti în proprietatea publică a statului şi în administrarea Ministerului de Interne Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului – OUG nr.

aplicabilitatea unor dispoziţii din Codul civil referitoare la uzucapiune.18/1991.25 În ceea ce priveşte forţa obligatorie a actelor normative. Merită menţionat faptul că în anul 2000 au fost promulgate un număr de 233 de legi şi au fost adoptate 1399 hotărâri ale Guvernului. cartea II – despre bunuri şi despre osebitele modificări ale proprietăţii. cartea III – despre diferitele moduri prin care se dobândeşte proprietatea. dar se poate constata uşor şi în aceste condiţii complexitatea activităţii de cercetare şi aplicare a normelor legale raportate la un cadru extremde larg al relaţiilor sociale reglementate.167/1958. merită a fi trecută în revistă structura acestuia : titlul preliminar – art. denunţarea va fi făcută confor termenelor stabilite de obiceiul locului. redus la drepturile absolute. fără să fie necesară o prealabilă înştiinţare. Urmează ca pe parcursul aprofundării materiei. 138 de ordonanţe şi 300 de ordonanţe de urgenţă. ca urmare a intrării în vigoare a Decretului nr. că întregul titlu XX din cuprinsul cărţii a III-a (despre prescripţie) a căpătat un caracter special.31/1954). de regulă. studenţii să distingă aceste norme şi să le prezinte în cadrul seminariilor. aplicabilitatea dispoziţiilor art. evident doar o parte redusă din acestea reprezentând izvoare ale dreptului civil. cartea I – despre persoane (abrogată în totalitate ca urmare a promulgării Codului familiei şi a Decretului nr. iar dacă a fost contractul încheiat fără termen. căile de atac reglementate de procedura specială instituită de Legea nr.33/1994.1-5 – despre efectele şi aplicarea legilor în genere. Problema 2 Referitor la Codul civil. Problema 4 S-a constatat că instanţele din ţară au adoptat soluţii diferite privind probleme cum ar fi compunerea completelor de judecată în cazul soluţionării cererilor de adopţie. Mai trebuie menţionat. de exemplu. Problema 3 Art 1436 Cod civil prevede că locaţiunea făcută pentru un timp determinat încetează de la sine cu trecerea termenului. modul de soluţionare a litigiilor în cazul în care debitorul nu dispune de lichidităţi în contul pe care îl are la terţul poprit – .35 din Legea nr. în cuprinsul aceluiaşi act sunt întâlnite atât norme imperative căt şi norme dispozitive.

12.8/1999 asupra recursului în interesul legii cu privire la aplicarea unor dispoziţii din Codul civil referitoare la uzucapiune.Of.12. în final.6/1999 asupra recursului în interesul legii cu privire la aplicabilitatea dispoziţiilor art. Concluzia este aceea că. în Tratat de drept civil. ori este inadmisibil ca modul de soluţionare a unei probleme de o asemenea natură să fie determinată de situarea instanţei chemată să soluţioneze un litigiu. Mai trebuie menţionat faptul că. aşa cum s-a arătat în doctrină. Editura Academiei. Secţiunea 2. Aplicarea legii civile Normele ce reglementează relaţii sociale patrimoniale şi nepatrimoniale în care părţile se găsesc pe poziţie de egalitate juridică îşi exercită autoritatea într-un univers limitat atât în timp cât şi în spaţiu.35 din Legea nr.636 din 27. nefăcând parte din acele amănunte care diferă de la speţă la speţă. cu 1 Pentru a enumera doar două dintre ele: decizia nr. publicată în M.1999 2 Mihail Eliescu. o adevărată inegalitate a subiectelor de drept în faţa legii. iar în măsura în care analiza a avea ca temei de cercetare timpul. Aplicarea legii civile în timp şi în spaţiu. În aceste condiţii. Bucureşti.Of. aceasta îşi păstrează acest caracter. 1967 p. iar privite sub unghiul timpului.1999 şi decizia nr.77 . Enumerarea este exemplificativă. publicată în M. practica fiind unificată prin decizii pronunţate de Curtea Supremă de Justiţie1. nr. Dacă am analiza acţiunea legilor în spaţiu. în cadrul unor raporturi juridice concrete. nr. ele se succed2. apreciem că şi în măsura în care norma procesuală nu va prevedea în mod expres obligativitatea deciziei Curţii Supreme de Justiţie. de exemplu.33/1994 privind exproprierea.26 bancă – şi altele. dar se poate constata că problemele soluţionate au valoare de principiu. Din aceste motive este cu putinţă ca legile să intre în conflict. astfel încât soluţionarea lor diferită la nivelul curţilor de apel din ţară determină. din punct de vedere teritorial legile coexistă. am distinge teritorii în care îşi produc efectele norme edictate de autorităţi statale diferite. prin aplicarea legii civile înţelegem transpunerea în practică. a regulilor cuprinse în norma juridică civilă sau eficacitatea acestei legi.636 din 27. reprezentând un izvor de drept civil deoarece imprimă o anumită interpretare a textului din lege. acest lucru putând să se întâmple. dacă raportul juridic se naşte sub imperiul unei legi şi îşi produce efectele după intrarea în vigoare a legii noi sau dacă asupra unei persoane sau asupra unui bun mai multe legi naţionale coexistente îşi revendică aplicabilitatea pentru reglementarea unui raport juridic concret dat. am distinge o dinamică a legilor sub aspectul existenţei acestora.

Regula este aceea că legea intră în vigoare de la data publicării ei în Monitorul Oficial.cit. Principiile aplicării legii civile în timp I. Intrarea în vigoare a legii Potrivit art. deoarece coliziunile de legi în spaţii aparţinând unor state diferite sunt cercetate de o ramură a dreptului care se bucură de autonomie. Nu este obligatoriu ca întreaga lege să intre deodată în vigoare. 2. fiind posibil ca părţi ale acesteia să intre în vigoare în momentul publicării. Este posibil. cu condiţia ca acest fapt să fie menţionat în mod expres în corpul legii. astfel. Acest principiu este înscris în art. distinge trei aspecte: aplicarea legii civile în timp. 1 Ernest Lupan. nu şi situaţiilor anterioare. legea se publică în MOnitorul Oficial al României şi intră în vigoare la data publicării sau la data prevăzută în textul ei. Acţiunea legii civile în timp A. În cazul în care este vorba de un act emanând de la autorităţile administraţiei publice locale. ea neavând putere retroactivă.1 Cod civil. 4. Comentariile care trebuie făcute în legătură cu acest text legal sunt următoarele: 1. cu acest prilej va face obiect de cercetare spaţiului naţional.. Principiul neretroactivităţii legii civile exprimă regula potrivit căreia legea civilă se aplică numai situaţiilor ce se ivesc din momentul intrării ei în vigoare. #1.27 luarea în considerare a sferei în care ea poate fi sau trebuie avută în vedere pentru a-şi produce efectele1. şi anume dreptul internaţional privat.78 din Constituţie. acesta va fi adus la cunoştiinţa subiectelor de drept cărora li se adresează printr-o publicaţie locală sau centrală. În ceea ce priveşte aplicarea legii civile. ca norma să intre în vigoare la o dată ulterioară. Se impune a fi făcută completarea că sub aspectul teritoriului în care norma îşi produce efectele. 3. p. în oricare dintre aceste două situaţii. op. B. în spaţiu şi asupra persoanelor. iar anumite părţi să intre în vigoare la o dată ulterioară (păstrându-se obligativitatea menţionării exprese a datei când acestea vor începe să-şi producă efectele). potrivit căruia legea dispune numai pentru viitor.62 .se pot.

doctrina şi practica au statuat că şi în măsura în care legea nouă ar cuprinde în conţinutul ei norma de retroactivitate. O situaţie distinctă o prezintă legea interpretativă. respectiv efectele acestuia. străine legii interpretate. În aceste limite se poate afirma că legea interpretativă nu retroactivează ci acoperă o lacună sau o inexactitate a normei iniţiale. asupra acestora legea nouă nemaiputând acţiona. care este cel al aplicării imediate a legii noi. Ajunşi în acest punct. Delimităm astfel. raporturi juridice care s-au născut.civ. trebuie menţionat că legiuitorul a prevăzut în mod expres faptul că deciziile pronunţate de Curtea Supremă de Justiţie în soluţionarea unor recursuri în interesul legii nu au efect asupra hotărârilor judecătoreşti examinate.47/1992. cât şi părţilor raportului juridic civil. II. făcând corp comun cu aceasta şi fiind aplicabilă în cazul unui litigiu soluţionat după intrarea ei în vigoare şi având ca obiect un raport juridic născut anterior acestei date. Aceeaşi este situaţia şi în cazul deciziilor definitive ale Curţii Constituţionale care îşi produc efectele numai pentru viitor. Revenind la prevederea cuprinsă de art. care se integrează în legea interpretată. Justificarea principiului se regăseşte în ideea de stabilitate a ordinii juridice. iar sub aspectul elementelor prin care o situaţie juridică poate fi legată de una din aceste perioade. fiind cuprinsă în mod expres în art. dar anterior anului 1990 era posibil ca print-o lege de acelaşi rang să se stabilească retroactivitatea normei respective.329 Cod pr. distingem trecutul. potrivit art. prezentul şi viitorul. urmează să enunţăm cel de-al doilea principiu al aplicării legii civile în timp. aceasta nu ar putea să afecteze cauzele definitiv stinse prin hotărâri judecătoreşti rămase definitive. în primul rând. Chiar şi înainte de adoptarea Constituţiei.28 Întotdeauna a fost recunoscută regulii caracterulei imperativ. Situaţia cea mai interesantă este însă aceea a raporturilor juridice născute sub imperiul legii vechi şi care îşi vor produce efectele şi după intrarea în vigoare a legii noi. În acest moment regula are valoare de principiu constituţional. cu condiţia ca ea să nu cuprindă dispoziţii noi.. La polul opus se regăsesc raporturile juridice născute după intrarea în vigoare a legii noi. Principiul se impune atât organului de jurisdicţie. modificarea sau stingerea raportului juridic. supuse în întregime acesteia. avem în vedere constituirea.15 (2) din Constituţie.25 alin (1) din Legea nr. constatăm că din punct de vedere al perioadelor în care timpul poate fi avut în vedere. Explicaţia . participanţilor la raporturile juridice civile neputându-li-se pretinde o conduită conformă unei legi ce încă nu este în vigoare. şi-au produs efectele şi s-au stins sub imperiul legii vechi. Continuând analiza.

chiar dacă efectele actului sunt posterioare legii noi. va suferi efectele oricărei schimbări a normei legale. potrivit căreia legea veche este abrogată. pe de altă parte. p. noua lege a fost adoptată deoarece societatea a simţit necesitatea elaborării acesteia. Împărtăşim clasificarea situaţiilor juridice în situaţii juridice obiective şi situaţii juridice subiective propusă în doctrină1 pentru a explica coexistenţa celor două legi în timp (cu menţiunea că supravieţuirea legii vechi poate să fie menţionată în mod expres în cuprinsul legii noi. caz în care legea nouă va cuprinde menţiunea potrivit căreia în momentul intrării ei în vigoare se abrogă toate reglementările contrare prevederilor noii legi. astfel încât este normal ca ea să-şi producă efectele imediat. legea veche să supravieţuiască. iar. Încetarea acţiunii legii civile Ieşirea din vigoare a legii civile are loc în momentul abrogării. Situaţia juridică obiectivă este aceea creată prin voinţa concretizată într-un act juridic numai în ceea ce priveşte naşterea unei asemenea situaţii. fiind posibilă abrogarea unor articole sau a unor capitole dintr-o lege anterioară.29 acestuia se regăseşte în ideea că legea nouă reprezintă un progres tehnico-juridic faţă de cea veche. Bucureşti.1921. Situaţia juridică subiectivă este cea născută dintr-un act juridic.27-28 . dar nu si privitoar la cuprinsul ei. cât şi conţinutul acesteia. Şi în acest caz este valabilă regula potrivit căreia nu este necesar ca legea veche să fie abrogată în totalitate. care poate fi de două feluri: abrogarea expresă sau abrogarea tacită. ea rămânând guvernată de legea în vigoare la data la care acordul de voinţă al părţilor s-a realizat. Ceea ce se poate întâmpla însă este ca şi în măsura în care legea nouă este aplicată imediat după adoptare. Elementele dreptului civil. dar poate fi dedusă şi pe cale de interpretare. În condiţiile în care ea derivă din lege. Abrogarea expresă poate fi şi indirectă. Abrogarea expresă directă se materializează prin formularea concretă ce se întâlneşte în legea nouă. legea nouă putând modifica pentru viitor o asemenea situaţie născută anterior. respectiv să ultraactiveze. 1 Matei Cantacuzino. indicându-se numărul şi denumirea acesteia din urmă. avându-se în vedere finalitatea acesteia din urmă). C. atât în ceea ce priveşte naşterea.

Potrivit art. aceasta 1 Curtea Constituţională. ci numai asupra înţelesului său contrar Constituţiei. relaţiile sociale care au făcut obiectul reglementării. nr. se poate întâlni o structurare a acestora în capitole.34 din 15 februarie 1995 . CAIET DE SEMINAR 3 Problema 1 Legile sunt publicate în Monitorul Oficial al României.145 (2) din Constituţie şi art.47/1992. Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra problemelor de drept. partea I.2 alin. decizia nr. Distingem de abrogare căderea în desuetudine. astfel încât un text declarat neconstituţional îşi pierde eficienţa1. iar potrivit art. partea I. din care ultimul îl reprezintă dispoziţiile finale şi tranzitorii.47/1992 decizia prin care se constată neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintro ordonanţă în vigoare este definitivă şi obligatore.25 alin (1) din Legea nr.107 din 2 noiembrie 1994. Deosebirea faţă de abrogare se reflectă în ideea că legea căzută în desuetudine îşi va produce din nou efectele în momentul în care aceste relaţii sociale îşi fac din nou apariţia. care intervine atunci când dispar. în măsura în care dispoziţiile acesteia devin incompatibile cu cele ale legii noi. În cazul unor legi de amploare şi complexitate mai mare. În cazul legilor civile temporare (în cazul cărora perioada de aplicare este determinată chiar din momentul adoptării) ieşirea din vigoare are loc odată cu expirarea perioadei de aplicare stabilite. fără a putea modifica sau completa prevederea legală supusă controlului. publicată în Monitorul Oficial al României.3 din Legea nr. în exercitarea controlului. chiar dacă nu se prevede expres faptul că anumite dispoziţii contrare se abrogă. O situaţie aparte o reprezintă cea a normelor declarate ca fiind neconstituţionale de către Curtea Constituţională. neputându-se pronunţa nici asupra modului de interpretare şi aplicare a legii.30 Abrogarea tacită semnifică încetarea aplicării legii civile vechi. la un moment dat. fără să fie necesară intervenţia legiuitorului.

al României.1991. nr. înseamnă că ea intră în vigoare de la data publicării.08.72 (care prevede că în Consiliul Superior al Magistraturii sunt aleşi 6 judecători de la curţile de apel şi 2 procurori ai Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti) vor fi aleşi 6 judecători de la tribunalele judeţene şi 2 procurori de la Procuratura Municipiului Bucureşti.Of. de regulă.21/1991 a cetăţeniei române. Legea nr. un număr de 30 până la 90 de zile sau de 6 luni. au fost stabilite în sarcina Guvernului României obligaţii privind . legea a intrat în vigoare la 30 de zile de la publicarea ei în M.Of.137/1990. În măsura în care legea nu cuprinde o astfel de structură. acestea fiind cazurile cele mai des întâlnite. depuse până la data respectivă în temeiul Decretului-lege nr. Problema 2 Exemple de menţiuni privind intrarea în vigoare a legii: Potrivit art.Of.44/6.1996 prevede la art. al României. c) şi d) din art. cu excepţia cererilor de redobândire a cetăţeniei române.197/13. precum şi în ceea ce priveşte abrogarea actelor normative anterioare. Mai departe. ci se menţionează .01. publicată în M.Of nr. aceste elemente se vor regăsi în ultimele articole ale textului legal. o menţiune expresă în acest sens nemaifiind necesară. admiterea în magistratură şi răspunderea disciplinară a magistraţilor se vor pune în aplicare la data de 1 iulie 1993. Atenţie: dacă nu se face nici o menţiune privind data intrării în vigoare a legii.61/26.7/1996 a cadastrului şi a publicităţii imobiliare.72 că actul normativ intră în vigoare la 90 de zile de la publicarea lui în M. Este cuprinsă şi menţiunea potrivit căreia cererile aflate în curs de soluţionare la data intrării în vigoare a legii se vor rezolva în conformitate cu prevederile acesteia. nr. publicată în M. publicată în M. s-a precizat că primul Consiliu Superior al Magistraturii va fi ales în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a legii.92/1992 pentru organizarea judecătorască.124 că legea intră în vigoare la data publicării. nefiind însă imposibil ca legiuitorul să adopte o altă formulă. în text nu este indicată data calendaristică la care se va produce această intrare în vigoare.03. Mai departe.31 fiind partea în care vor fi găsite menţiuni privind o eventuală intrare în vigoare la o dată ulterioară publicării în Monitorul Oicial.42 din Legea nr.Of.Of. care a prevăzut la art. urmând ca până la constituirea curţilor de apel şi a parchetelor de pe lângă acestea. în locul magistraţilor prevăzuţi la lit. O situaţie complexă a reprezentat-o Legea nr. Din aceste exemple se constată că în varianta în care legea intră în vigoare la o dată ulterioară publicării ei în M.1992. iar dispoziţiile privind compunerea şi funcţionarea instanţelor judecătoreşti şi a parchetelor.

32 introducerea în proiectul bugetului de stat pe anul 1993 fondurilor necesare funcţionării sistemului judiciar stabilit de lege şi aprobării în termen de 9 luni de la publicarea legii a statelor de personal şi a statelor de funcţii pentru instanţele judecătoreşti şi pentru parchete.Of.7. că hotrârea intră în vigoare începând cu data de 1. avansarea.129 trebuia să aibă loc în maximum 2 ani . pe data intrării în vigoare a hotărârii se revocă dispoziţiile hotărârii Consiliului local nr. transferarea.184 a Consiliului local al Municipiului Oradea privind rectificarea bugetului local al mun. în art.08. urmând ca până la 1.185 privind aprobarea subvenţionării din bugetul local al influenţelor financiare rezultate din reducerile de tarif la abonamentele de transport pentru pensionari la transportul urban în comun de călători începând cu data de 1. În ziarul “Crişana” din 26. Pe lângă alte măsuri ce urmau ă fie luate s-a precizat în art.188 prin care s-a aprobat regulamentul de organizare şi desfăşurare a traficului greu în Mun. prin care au fost create noi instanţe precum şi Consiliul Superior al Magistraturii. condiţionat de asigurarea mijloacelor materiale pentru organizarea activităţii acestora.2000 şi este valabilă până la revocarea expresă a acesteia.2000 au fost publicate : Hotărârea nr. şi până la dobândirea inamovibilităţii (care potrivit art. făcându-se menţiunea. Se constată că ne aflăm în faţa unei legi organice care a determinat regândirea şi reaşezarea sistemului judiciar din România.08.286/1999. Hotărârea nr. Problema 3 Exemple de acte normative emise de autorităţile administraţiei publice locale: În ziarul “Crişana” din 25.12. astfel încât a fost nevoie de o aplicare succesivă în timp a normelor.2000 a fost publicată hotărârea CLM Oradea nr. fiind publicat şi . Oradea şi de avizare a parcării autovehiculelor care efectuează transport marfă regulamentul respectiv.Oradea pe anul 2000.2000.6.1992 să fie înaintate Parlamentului proiectele de lege pentru modificarea Codului de procedură civilă.08. iar potrivit art.130 că de la data publicării legii în M. a Codului de procedură penală şi a altor legi corespunzătoare cerinţlor introducerii noului sistem judiciar. suspendarea şi eliberarea din funcţie a judecătorilor se aflau în competenţa ministrului justiţiei.08. prin numirea judecătorilor de către Preşedintele României) numirea. Problema 4 cu persoane în municipiul Oradea.

astfel încât aplicarea OUG nr. restul dispoziţiilor acesteia urmând să intre în vigoare la 2.479 din 2. nr.Of. articolul IX. Spre deosebire de situaţia existentă după intrarea în vigoare a Constituţiei – în urma referendumului naţional din 8. Deci.01.2001. Prin Ordonanţa de Urgenţă nr. ar cuprinde prevederea retroactivităţii. Analizându-se anexa ce cuprinde lista actelor normative căror aplicare se suspendă. la punctul 7 din anexa nr.2001 a intrat în vigoare doar art.2001. prezentarea acestora s-a impus pentru ca studenţii să se obişnuiască cu tehnica de elaborare a actului normativ.207/2000 a fost parţială. publicată în M.01.12.2000.Of. sub aspectul aplicabilităţii lor. pe data de 1.131-134. Problema 6 Textul art. chiar organică. în măsura în care o lege. Cum principiul are valoare constituţională.05.2000. la 2.138/2000 a fost modificat în sensul că ordonanţa intră în vigoare la 7 luni de la data publicării ei.131-134 din OUG nr.706 din 29. care se referea la data intrării în vigoare a OUG nr. ale cărei prevederi nu au fost suspendate în totalitate. respectiv la 2.2000.207/2000 privind modificarea şi completarea Codului penal şi a Codului de procedură penală.295 din 30. până la adoptarea legilor de adoptare sau de respingere de către Parlament. Atenţie: la materia drept penal – parte generală – se va studia semnificaţia aplicării legii penale mai favorabile.138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă.12. iar din punct de vedere al ierarhiei nici un alt act normativ nu poate să cuprindă o prevedere contrară Constituţiei. nr. Deşi exemplele nu au vizat întotdeauna acte normative ce constituie izvoare ale dreptului civil.01. începând cu 30.1 se regăseşte OUG nr.290/2000.10. aflate în procedură de legiferare.2001 a fost suspendată aplicarea ordonanţelor şi ordonanţelor de urgenţă ale Guvernului. care intră în vigoare la 3 luni de la publicare. Ceea ce trebuie reţinut în acest moment este faptul că în materie civilă – care ne interesează – legea dispune numai pentru viitor.1991 – anterior anului 1989 principiul . enumerându-se articolele a căror aplicare este suspendată.2000. aceasta ar fi neconstituţională.12.12. cu excepţia legii penale mai favorabile. rezultă că. aceasta urma să intre în vigoare la 3 luni de la data publicării ei.I pct.15 (2) din Constituţie este următorul :legea dispune numai pentru viitor. Problema 5 Potrivit OUG nr.138/2000.33 Potrivit Ordonanţei de Urgenţă nr. publicată în M. cu excepţia dispoziţiilor art.I pct.

ele urmând a fi abrogate doar în momentul Y.34 neretroactivităţii legii se regăsea doar în art. Altfel spus.. pentru punerea în aplicare a Codului Familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice. prin OUG nr. la data X pe teritoriul judeţului Bihor sunt finalizate lucrările cadastrale.59/1974 (abrogare parţială) . Problema 8 O situaţie aparte o reprezintă aplicarea Decretului nr. Exemple mai simple sunt următoarele: Potrivit art. O altă situaţie ce se impune a fi menţionată este cea a art.02. iar altele după definitivarea cadastrului la nivelul întregii ţări. dacă. deci. legile şi toate celelalte acte normative au rămas în vigoare după intrarea în vigoare a măsura în care ele nu contravin acesteia.72 alin. şi că nici în judeţul Bihor nu au fost finalizate lucrările cadastrale şi.1954. publicat în Buletinul Oficial (denumirea M.1 Cod civil astfel încât era posibil ca printro lege de acelaşi rang să se prevadă posibilitatea retroactivităţii actului normativ.2-4 din Legea nr. iar la nivelul întregii ţări definitivarea cadastrului se realizează la data Y. publicată în M. Problema 7 Exemple de abrogare: În primul rând. între momentele X şi Y pe teritoriul judeţului Bihor. deoarece se referă la situaţii juridice obiective.7/1996. precum şi orice alte dispoziţii contrare prevederilor prezentei legi – abrogare expresă indirectă.01. cu atât mai puţin la nivelul întregii ţări. în ..32 din 31. anterioară anului 1990) nr.150 din Constituţie.32/1954. legea intră în vigoare la data publicării.138/2000 s-a prevăzut că la data intrării în vigoare a ordonanţei se abrogă Legea LX din 1881.18/1991 a fondului funciar. Decretul-Lege nr.42/1990 (abrogare totală) – ambele abrogări exprese directe.102 din Legea nr. de exemplu. cum ar fi Legii fundamentale. potrivit cărora anumite dispoziţii legale au fost abrogate la data intrării în vigoare a noii legi.Of. potrivit art.1991. Merită menţionat faptul că în timp ce a fost stabilit un astfel de regim şi pentru Legea LX din 1881 privitoare la executarea silită imobiliară.37 din 20.1-36 şi 51-79 din Legea nr. legile enumerate îşi încetează aplicabilitatea. . nr..Of. dată de la care se abrogă: art. existând şi situaţia potrivit căreia cele din a doua categorie şi-au încetat aplicabilitatea pentru un anumit judeţ la data finalizării lucrărilor cadastrale şi a registrelor de publicitate imobiliară pe întreg teritoriul administrativ al unui judeţ.

însă valabilă potrivit Codului Familiei. cei care nu au împlinit 18 ani până la data intrării în vigoare a legii nu vor mai dobândi capacitate de exerciţiu deplină decât la 21 de ani.4. să ne imaginăm că A şi B încheie un contract de vânzare-cumpărare a unui bun . la valabilitatea căsătoriei sau înfierii. această calitate putând fi opusă chiar terţilor titulari ai vreunui drept real asupra unui astfel de bun. sunt supuşi dispoziţiilor Codului Familiei. de exemplu. la existenţa drepturilor reale precum şi la orice componente legate de starea civilă a persoanei fizice sau de elementele constitutive ale persoanei juridice. ar fi ridicată vârsta la care minorul dobândeşte deplina capacitate de exerciţiu. de mai înainte.1. Enumerarea este limitativă. legea nouă. validitatea căsătoriei încheiate înainte de data intrării în vigoare a Codului Familiei se tabileşte potrivit cu dispoziţiile legii în vigoare la data încheierii ei. bunurile pe care aceştia le au devenind comune sau proprii. Potrivit art. la modurile de dobândire a proprietăţii. Astfel. prin legea nouă.35 proprietatea asupra bunurilor comune ale soţilor şi aspecte legate de starea civilă a persoanei fizice. Să spunem. chiar dacă efectele actului juridic se vor produce după intrarea în vigoare a legii noi. potrivit art. Un exemplu privind combinaţia principiilor neretroactivităţii legii şi aplicării imediate a legii noi îl constituie situaţia în care. potrivit art. plata preţului urmând a se face . de exemplu – în scop didactic – că această vârstă ar fi ridicată de la 18 la 21 de ani. Cu toate acestea. în cazul când căsătoria este nulă sau anulabilă potrivit legii anterioare.3. Ba mai mult. Problema 9 Situaţiile juridice obiective se referă. având la bază voinţa subiectului de drept de a da naştere. modifica sau stinge un raport juridic civil. potrivit dispoziţiilor Codului. chiar dacă la data intrării în vigoare a Codului acţiunea în declararea nulităţii sau cea în anulare este în curs de judecată. aceasta neputând fi pierdută. Potrivit principiului neretroactivităţii însă. Situaţiile juridice subiective sunt cele născute dintr-un act juridic. legal sau convenţional. soţii vor fi supuşi dispoziţiilor Codului Familiei. de principiu. căsătoria nu mai poate fi declarată nulă sau nu mai poate fi anulată. Acestora li se va aplica legea în vigoare în momentul exprimării acordului. cei cuprinşi între 18 ani împliniţi şi 21 de ani îşi vor păstra capacitatea de exerciţiu dobândită. dar ceea ce este important este faptul că acestor situaţii li se va aplica. oricând s-ar fi căsătorit soţii. indiferent de data căsătoriei şi oricare ar fi fost regimul lor matrimonial. de la data intrării în vigoare a acestuia. În ceea ce priveşte efectele actelor juridice. Potrivit principiului aplicării imediate a legii noi. potrivit principiului tempus regit actum. cât priveşte relaţiile lor personale.

92/1950. Interpretarea a fost necesară pentru a permite distingerea cazurilor în care imobilele au trecut cu titlu (adică în temeiul unei legi în vigoare la momentul respectiv) în proprietatea statului. fiind aplicabile măsurile reparatorii prevăzute de Legea specială nr. din prevederile art. Trebuie menţionat faptul că în ceea ce priveşte faptele constitutive. prin interpretarea dispoziţiilor sale. dimpotrivă. Mai sunt cunoscute situaţiile juridice definitiv stinse prin hotărâri judecătoreşti rămase definitive în momentul inrării în vigoare a legii noi – causae finitae.134/1947 dispunându-se.04.673 din acelaşi cod. modificatoare sau extinctive de drepturi. în cazul în care defunctul lăsa un singur părinte. cu prevederile art. facta futura (fapte ce intervin numai după intrarea în vigoare a legii noi) şi facta pendentia (fapte în curs de a-şi produce efectele în momentul intrării în vigoare a legii noi). chiar dacă actul lui A şi B nu ar mai permite transferul proprietăţii asupra bunului potrivit noii legi. .36 în 24 de rate lunare.. potrivit art. această trecere sa făcut fără titlu (adică fără a se respecta condiţiile cerute de legile în vigoare) situaţie în care fostul proprietar sau moştenitorul acestuia nu va avea deschisă calea specială ci calea dreptului comun. La 10 luni după încheierea contractului. rezerva sa urma să fie de ½ din moştenire. acestea se divid în 3 categorii: facta praeterita (fapte trecute. Această anomalie a fost rezolvată.843 Cod civ.134 din 22. se impun condiţii speciale referitoare la vânzarea-cumpărarea bunului care a făcut obiectul tranzacţiei dintre A şi B. cu titlu interpretativ. asupra cărora legea nouă nu mai are nici o influenţă). prin HG nr.1947 pentru modificarea art. deşi rezerva. cu toate că partea sa succesorală era numai de ¼. partea cuvenită părintelui supravieţuitor.11/1997 a fost reformulată o prevedere cuprinsă de HG nr.843 Cod civil şi coordonarea. Problema 10 Exemplu al unei legi interpretative îl reprezintă Legea nr. prin Legea nr. iar acesta venea în concurs cu colateralii privilegiaţi.20/1996 prin care s-a explicat noţiunea de imobil trecut în proprietatea statului în temeiul Decretului nr. În această situaţie. în concurs cu colateralii privilegiaţi este de ¼ . printr-o lege nouă. În măsura în care transferul dreptului de proprietate a operat în temeiul legii în vigoare în momentul realizării acordului de voinţă dintre A şi B. că rezerva unui singur părinte este numai de ¼ din succesiune.112/1995 sau. fiind o parte din moştenire. Mai recent. reieşea că.673 Cod civ. nu poate depăşi porţiunea succesorală cuvenită rezervetarului. pentru redobândirea proprietăţii asupra imobilului sau pentru obţinerea de despăgubiri. Astfel. fraţii şi surorile având drept la ¾ din moştenire. noua lege nu va afecta în nici un mod obligativitatea achitării ratelor în continuare.

nr. cu motivarea temeinic susţinută că motivul de nulitate apare întotdeauna în momentul realizării acordului de voinţă al părţilor (acest moment deosebind nulitatea de alte cauze de ineficacitate) astfel încât valabilitatea actului va fi analizată în funcţie de legea în vigoare în momentul naşterii sale.489 din 11.cit. ea nu se mai sancţionează. atât soluţiile practice cât şi cele propuse de doctrină aflându-se pe poziţii diametral opuse.. Rezolvarea disputei determină importante consecinţe practice. a confirma actul prin raportarea lui la legea nouă ar echivala cu o recunoaştere a retroactivităţi acesteia.2 teza 1 din Legea nr.1 şi alin. iar până la intrarea în vigoare a noului act normativ nu s-a dispus anularea sau nu s-a constatat nulitatea actului. şi un exemplu concret l-a reprezentat în perioada 1991-1998 problema actelor sub semnătură privată consemnând înstrăinări de terenuri operate în perioada anilor 19601989. a efectelor cauzei de ineficacitate în măsura în care potrivit dispoziţiilor legii noi actul îndeplineşte toate condiţiile de fond şi formă pentru a fi valabil.12 alin. Astfel.32/1968 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor. majoritatea doctrinei se situează pe poziţia nevalidării unor astfel de acte. care prin decizia nr. În mod incontestabil. iar sancţiunea aplicată şi neexecutată până la această dată nu se mai execută. Potrivit acestei opinii.91-92 .1999 a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. p.10. iar amenda aplicată potrivit vechiului act normativ se va executa numai până la limita maximului prevăzut în noul act normativ. se va aplica această sancţiune. Dacă sancţiunea prevăzută în noul act normativ este mai uşoară. lucru imposibil de acceptat. op.90/1999. putându-se ridica întrebarea potrivit căreia soluţia este inechitabilă. cu motivarea că prin normele respective se prevedea o retroactivitate a legii noi. mai ales după intrarea în vigoare a Constituţiei din 19911. publicată în M. formularea textului declarat neconstituţional este următoarea: dacă printr-un nou act normativ fapta nu mai este socotită contravenţie. în condiţiile în care faptei care prezintă un pericol social mai mare – infracţiunii – i se aplică întotdeauna legea mai favorabilă 1 Pentru o amplă expunere a teoriilor exprimate.Of. chiar dacă a fost săvârşită înainte de data intrării în vigoare a noului act normativ. Lăsând la o parte faptul că decizia este discutabilă datorită situării la graniţa dintre dreptul administrativ şi dreptul penal a contravenţiilor. Aceasta este şi orientarea Curţii Constituţionale. Mihail Eliescu.37 Problema 11 O problemă extrem de disputată în litaratura de specialitate este cea a nulităţii actului juridic civil şi respectiv.

pentru recunoaşterea efectelor înscrisurilor sub semnătură privată prin care s-a transmis proprietatea terenurilor au fost căutate şi găsite nenumărate soluţii. Concepţia dreptului civil al Republicii Socialiste România asupra nulităţii actului juridic. justificarea uneori părând că nici nu mai are importanţă. 1966. Dacă situaţia acestor acte este una particulară. şi sub acest aspect existând – în final – un punct de vedere majoritar sub aspectul finalităţii. este aplicabil principiul aplicării imediate a legii noi. care în acest caz nu permite legii vechi să ultraactiveze1. 1 Pentru o dezvoltare a acestei teorii a se consulta Traian Ionaşcu şi Eugen A. în “Studii şi cercetări juridice”. ci dimpotrivă. Trebuie menţionat că deşi cvasiunanimitatea autorilor împărtăşesc această idee.223 şi urm. şi cele subiective generate de actele juridice civile.2. confirmarea lor fiind justificată şi de o idee de echitate. aplicabilă oricărui act juridic. considerăm că actele juridice trebuie să îşi producă efectele în situaţia în care legea nouă nu mai cuprinde norma ce a fost prevăzută de legea veche şi a fost încălcată în momentul încheierii actului şi apreciem că nu se pune problema retroactivităţii legii noi. în caz de nevoie. prin punerea la dispoziţia titularului dreptului a forţei coercitive. problema în sine rămâne în continuare deschisă. destul de repede a fost cristalizată ideea recunoaşterii efectelor unor astfel de acte. diferind însă foarte mult temeiul care justifică recunoaşterea efectelor unor astfel de acte. Plecând de la ideea că părţile încheie acte juridice cu scopul ca acestea să producă efecte şi că exercitarea drepturilor civile trebuie să se facă cu bună credinţă.38 (întrebare la care răspunsul cel mai simplu este acela că excepţia în cazul legii penale este expres prevăzută de norma constituţională) trebuie să distingem între situaţia obiectivă ce a făcut obiectul cercetării. În ceea ce priveşte practica judiciară. p. doar în aceste limite fiind protejată de stat. . rămânând una de principiu. Barasch. nr. în acest caz concret.

Referitor la aspectul intern al aplicării legii civile în spaţiu. locul producerii delictului civil sau cel al consumării efectelor sale.7/1996 a cadastrului şi a publicităţii imobiliare. Această din urmă situaţie este. regula este aceea că actele normative civile adoptate de organe centrale de stat se aplică pe întregul teritoriu al ţării. cum ar fi cetăţenia. precum şi una internaţională.39 #2. care are în obiectiv raporturile juridice civile născute între subiecte de drept civil de cetăţenie ori naţionalitate română. de regulă. şi anume cea internă. până la intrarea în vigoare a Legii nr. Aplicarea legii civile în spaţiu După cum am văzut. fiecărui stat fiindu-i specifice propriile legi. Dobrogea şi Oltenia nu ai fost utilizate cărţile funciare – ca sistem real de publicitate imobiliară. care însă în curând va fi inclus în cursurile de Istoria dreptului românesc deoarece este o chestiune de luni până când îşi va înceta aplicabilitatea. în Muntenia. Această constatare nu este însă suficientă. în sudul Moldovei. astfel încât Legea pentru unificarea dispoziţiilor privitoare la cărţile funciare nu a fost aplicabilă. O excepţie de la această regulă este cea a Decretului-Lege nr. În cadrul analizei trebuie distinse două situaţii. care are în vedere raporturi juridice civile conţinând cel puţin un element de extraneitate. rezolvată cu ajutorul normelor conflictuale ale dreptului internaţional privat. deoarece ea ar determina concluzia potrivit căreia legile – în sens larg – sunt aplicabile pe întregul teri statului. Este vorba de exemplul tipic al unui act normativ emis de un organ central de stat şi care a cunoscut – datorită unor condiţii obiective – o aplicabilitate restrânsă la nivelul Banatului. ceea ce este doar parţial adevărat. şi exclusiv între aceste limite. în timp ce reglementările civile emanate de la un organ de stat local se aplică pe teritoriul unităţii administrativ-teritoriale respective.115/1938. locul încheierii sau locul executării actului juridic. Ardealului şi Bucovinei. în condiţiile în care. respectiv naţionalitatea unuia dintre subiecte. legile civile – ca orice alte legi – se află într-o indisolubilă legătură cu timpul şi cu spaţiul. pe teritoriul României. toriu al .

legi civile cu vocaţia aplicării numai persoanelor fizice şi legi civile cu vocaţia aplicării numai persoanelor juridice. Aceste aspecte sunt reglementate cu ajutorul normelor de drept internaţional public. Legea română se mai aplică şi pe navele şi aeronavele aflate sub pavilion românesc. distingem legi civile cu vocaţie generală de aplicare. oriunde s-ar afla (lex personalis este lex imobilelor aflate pe teritoriul României li se aplică legea română. sau alteia. de imobilele deţinute de ambasadele altor state pe teritoriul ţării noastre. indiferent de cetăţenia sau naţionalitatea proprietarului (lex CAIET DE SEMINAR 4 Problema 1 . care instituie următoarele reguli: rei sitae) patriae) forma exterioară a actelor este supusă legilor ţării unde actul este redactat (locus regit actum) . Este adevărat faptul că legea civilă se aplică în mod egal acestor subiecte de drept civil. trebuie reţinute prevederile art. dar acest tratament nu este sinonim cu cel de uniformizare. legile privind starea civilă şi capacitatea persoanelor îi urmăresc pe români. din simplul motiv că unele norme nu se adresează unei categorii de subiecte. corelativ ea fiind inaplicabilă în spaţii aflate în interiorul graniţelor.2 Cod civil. Aplicarea legii civile asupra persoanelor Ca orice altă lege.evident. chiar dacă acestea se află în exteriorul graniţelor României. coerespunzător. şi. Este vorba de imobilele deţinute de ambasadele României în străinătate. şi legea civilă acţionează asupra persoanelor – subiecte de drept civil – care se materializează fie individual – ca persoane fizice – fie în calitate de membre ale unei structuri organizate în condiţiile legii – ca persoane juridice. În altă ordine de idei.40 Potrivit tratatelor internaţionale. şi primele două reguli au un caracter de generalitate-. #3. şi pe bază de reciprocitate. Având în vedere criteriul sferei subiectelor la care se aplică. fără nici o discriminare. este posibil ca legea română să se aplice şi în spaţii aflate în exteriorul graniţelor ţării.

7/1996 însă. După cum s-a mai precizat. Ulterior Unirii de la 1 Decembrie 1918. publicată în M. Prin adoptarea Legii nr.1 . Note de curs. căsătoria dintre doi cetăţeni străini în România.105/1992.241/1947 pentru punerea în aplicare în Transilvania a Legii pentru unificarea dispoziţiilor privitoare la cărţile funciare din 27. Exemple de raporturi juridice cu element de extraneitate: căsătoria între un cetăţean român şi unul străin. prin două legi distincte s-a căutat realizarea unui cadastru modern. Raportul juridic de drept internaţional privat reprezintă raportul care se stabileşte între persoane fizice sau juridice care aparţin unor sisteme de drept diferite.41 Cărţile funciare au fost inroduse în Transilvania din iniţiativa Austriei în perioada cuprinsă între 1794 şi 1855. în restul zonelor fiind aplicabile acestei instituţii dispoziţiile Codului civil.04.1938 s-a permis utilizarea acestor norme ce reprezentau o evoluţie tehnică în domeniu măcar în zonele care permiteau acest lucru. obiectiv ce nu a putut fi îndeplinit din cauza neîntocmirii cadastrului general al ţării.115/1938. raportul juridic respectiv are legătură cu sisteme de drept ce aparţin unor ţări diferite1. sfârşind prin a fi abrogat în momentul definitivării cadastrului la nivelul întregii ţări. au fost create bazele unui cadastru general. Cum în momentul terminării celui de-al IIlea război mondial a fost cert că în Vechea Ţară suportul material aplicării legii – care sa dorit una cu vocaţie generală – nu poate fi asigurat. care a reglementat execuţia silită imobiliară în aceleaşi zone în care opera sistemul de carte funciară. deşi ambele legi (Decretul-Lege nr. ceea ce deosebeşte raportul juridic de drept internaţional privat de raportul juridic civil intern este elementul de extraneitate.245/1. Drept internaţional privat. realizându-se toată documentaţia cadastrală necesară. în zone diferite. Decretul-Lege nr. aplicabil în întreaga ţară – Legea nr. Augustin Fuerea. Bucureşti. p.10. ori situaţia în care.1992 au fost reglementate raporturile de drept internaţional privat. Aceeaşi este situaţia şi în cazul Legii LX/1881. Problema 2 Se impune a se face menţiunea că prin Legea nr. producerea unui 1 Adrian Pricopi.23/1933 şi Decretul-Lege nr. prin Legea nr. Despina Toma. respectiv cele în care cărţile funciare fuseseră deja deschise.115/1938 şi părţile corespunzătoare din Codul civil) aparţineau legiuitorului naţional. Editura Paco. astfel încât. nr. cu timpul.Of. Acesta este motivul pentru care zeci de ani problema publicităţii imobiliare a fost reglementată la noi în ţară prin norme diferite.115/1938 îşi va înceta valabilitatea.

Imobilelor aflate pe teritoriul României li se aplică legile române. indiferent dacă ţara pe teritoriul căreia îşi are stabilită reşedinţa cunoaşte sau nu aceleaşi reguli privind dobândirea capacităţii depline de exerciţiu). respectiv legea statului a cărui cetăţenie o are persoane în cauză. într-adevăr. în special de modurile de dobândire a proprietăţii.42 fapt ilicit cauzator de prejudiciu în patrimoniul unui străin pe teritoriul României. Este vorba. ceea ce interesează însă acum fiind următoarele aspecte: 1. indiferent unde şi-ar avea reşedinţa. o căsătorie încheiată la o vârstă situată sub 18 ani de către bărbatul cetăţean român nu va fi recunoscută de legea română. Aceste aspecte vor fi aprofundate la materia dreptului internaţional privat. bunurile dobândite de soţi nu vor fi considerate ca fiind bunuri comune. în măsura în care un cetăţean român va încheia un contract în afara graniţelor României. bărbatul – cetăţean român – se poate căsători numai dacă a împlinit vârsta de 18 ani.5 . copiii vor avea statutul de copii din afara căsătoriei. la fel. forma actului va fi analizată în funcţie de legea aplicabilă în statul respectiv. Deci. etc. cetăţeanul român va dobândi capacitate de exerciţiu restrânsă la 14 ani şi capacitate de exerciţiu deplină la 18 ani. iar în cazul decesului cetăţeanului român. aceasta este legală. Aşa fiind. potrivit art. în ceea ce priveşte starea civilă şi capacitatea acestora (de exemplu. respectiv naţionalităţii proprietarului. de sistemul de publicitate imobiliară căruia îi sunt supuse. dar condiţiile de fond vor fi cârmuite de legea naţioală a subiectului de drept ce încheie actul juridic respectiv (de exemplu. 2. soţul străin nu va avea vocaţie succesorală în calitate de soţ supravieţuitor. cetăţenilor români li se aplică legea română. 3. indiferent care este cetăţenia sau naţionalitatea proprietarului. capacitatea şi relaţiile de familie ale persoanei fizice sunt cârmuite de legea sa naţională. de mijloacele de apărare a proprietăţii. Potrivit regulii menţionate. României. Obiectul dreptului internaţional privat îl formează raporturile de drept civil – în sensul larg al cuvântului – care cuprind un element de extraneitate ce face posibilă aplicarea legii străine1. chiar dacă în statul în care se încheie căsătoria. Starea. dar capacitatea părţii 1 bunurilor mobile li se aplică legea cetăţeniei. de către un cetăţean român sau străin. Dimpotrivă. Formei actului juridic i se aplică. chiar în perioada în care ele se află pe teritoriul idem. p. legea locului în care se încheie.4 dinCodul familiei.

legea străină poate fi aplicată cu condiţia ca în acest mod să nu fie încălcată ordinea publică din ţara noastră şi să existe o reciprocitate între ţara noastră şi ţara a cărei lege se aplică. cum ar fi: minorii aflaţi în stare de dificultate. etc. în privinţa aspectelor cărora urmează a li se aplica legea respectivă. Altfel spus. Legea nr. Decretul nr. În categoria legilor ce sunt destinate numai persoanlor juridice enumerăm Legea nr. Decretul nr.31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice. ci pentru că normele conflictuale stabilite de legea română permit acest lucru. Problema 3 Pe teritoriul României. persoane care au fost persecutate. este posibil să fie identificate norme care se adresează unor categorii distincte. română). persoane suferind de un anumit handicap. cum ar fi Codul civil. Legea nr. Legea nr.31/1990 privind societăţile comerciale.15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat. ca regii autonome şi societăţi comerciale. Problema 4 Sunt legi civile cu vocaţie generală de aplicare cele care sunt aplicabile atât persoanelor fizice cât şi persoanelor juridice. În ceea ce priveşte legile civile cu vocaţia aplicării numai persoanelor fizice. legea străină nu se aplică deoarece instanţele noastre se supun legii unei alte ţări.167/1958 privind prescripţia extinctivă.33/1994 privind expropierea pentru cauză de utilitate publică. existenţa şi caracterul licit al obiectului şi al cauzei vor fi analizate în funcţie de legea .27/1996 a partidelor politice.43 de a încheia actul. valabilitatea consimţământului exprimat. minorii având capacitate de exerciţiu restrâsă.

Corecta aplicare a legii civile este condiţionată însă de corecta ei interpretare. prin corecta încadrare a diferitelor situaţii practice în ipotezele ce le conţin1. Subiectele dreptului civil. altminteri scopul pentru care a fost adoptată nestăpânit. ce apare astfel ca o etapă necesară şi obligatorie. ce nu 1 diluându-se până la dispariţie sau generând abuzuri de Gheorghe Beleiu.66 . Interpretarea legii civile Aplicarea legii civile constituie. Prin interpretarea legii civile se înţlege operaţiunea logico-raţională de lămurire a conţinutului şi sensului normelor de drept civil în scopul justei lor aplicări. aspect firesc deoarece acestea nu ar avea nici o justificare dacă ar avea o existenţă pur formală. Casa de editură şi presă “Şansa” SRL.44 Secţiunea 3. finalitatea rezervată normelor juridice de drept civil. p. Bucureşti. ori pentru a se putea asigura o asemenea finalitate este absolut necesară o aplicare corectă a legii. 1999. lipsită de conţinut. Această operaţiune este necesară datorită multitudinii de cazuri la care legea se aplică. Introducere în dreptul civil. Drept civil român. în fond.

op. în exercitarea atribuţiilor ce îi revin potrivit legii. p. Acelaşi caracter autentic îl are şi interpretarea ce aparţine unui organ obştesc investit de lege cu prerogativa reglementării anumitor relaţii la care participă organizaţiile obşteti respective. Interpretarea este autentică când provine de la însuşi organul de stat care a adoptat actul normativ. Interpretarea literală. reflectându-se în pledoariile expuse în faţa instanţelor judecătoreşti. indiferent de autoritatea (puterea) căreia îi aparţine. Nu trebuie uitat faptul că limbajul juridic are – ca orice alt limbaj de specialitate – termeni folosiţi în alt sens decât în vorbirea curentă. întotdeauna revenind practicii şi doctrinei sarcina de a stabili limite extensive sau restrictive de aplicare. A. trăsătura caracteristică a acesteia regăsindu-se în caracterul ei limitat la speţa concretă soluţionată. De principiu.45 pot fi acoperite până la cele mai mici amănunte de textul adoptat de legiuitor. elementul cel mai fascinant al activităţii de aplicare a legii este cel al coroborării normelor în vederea soluţionării unei situaţii concrete date. cu condiţia dobândirii caracterului irevocabil. Tot în categoria interpretării oficiale se regăseşte şi interpretarea judiciară. ea poate influenţa interpretarea judiciară. #2.71 . consilieri juridici). iar. atrăgând atenţia asupra unor aspecte rămase într-un con de umbră până în acel moment. cu caracter normativ. interpretarea oficială este făcută de către un organ de stat. care are ca obiect interpretarea unui articol dintr-un act normativ anterior1. limite ce nu se vor îndepărta niciodată în mod exagerat de textul formal al normei. B. ce reuneşte lucrările elaborate de cercetători şi specialişti în materie. Interpretarea neoficială revine doctrinei. Interpretarea oficială şi interpretarea neoficială După criteriul forţei sale. interpretarea extensivă şi interpretarea restrictivă 1 Ernest Lupan. în sensul că interpretarea este obligatorie sau nu. o distingem pe cea oficială de cea neoficială. precum şi o aplicare retroactivă (aşa cum s-a văzut la analiza aplicării civile în timp).cit. aceasta reprezentând soluţia pronunţată de un organ al puterii judecătoreşti (o instanţă). în acest caz urmând a se emite un act distinct. respectiv mandatarilor specializaţi ai părţilor (avocaţi. pe de altă parte. #1. în acest caz textul interpretativ având aceeaşi valoare. Deşi o astfel de interpretare nu are putere juridică obligatorie.

de semantica termenilor utilizaţi în textul interpretat. Interpretarea istorico-teleologică reprezintă stabilirea sensului unei dispoziţii legale cu luarea în considerare a finalităţii urmărite de legiuitor la adoptarea actului normativ din care face parte acea dispoziţie. În doctrină şi în practică se reţin. în timp ce aceasta din urmă – reprezentând excepţia – derogă de la norma generală. Interpretarea logică a legii prezintă o mare importanţă deoarece permite explicarea sensului acesteia pe baza legilor logicii formale. Interpretarea gramaticală semnifică lămurirea înţelesului unei dispoziţii legale civile. Interpretarea gramaticală. În acest caz. a raţionamentelor logice – inductive şi deductive – aceasta făcându-se după anumite reguli şi argumente. interpretarea sistematică. Interpretarea este extensivă când se întemeiază pe concluzia că între formularea textului legal interpretat şi cazurile concrete la care se aplică textul respectiv nu există o concordanţă deplină. #3.46 Delimitarea este făcută în funcţie de rezultatul interpretării. Interpretarea sistematică determină lămurirea înţelesului unei norme în temeiul legăturilor sale cu alte dispoziţii din aceeaşi lege sau din alt act normativ. B. B. A. formularea fiind prea largă faţă de ipotezele care se pot încadra în text. dar care nu cunosc o reglementare specială distinctă. utilizându-se regulile gramaticii. interpretarea istorico-teleologică şi interpretarea logică Criteriul de delimitare este cel al metodei de interpretare. C. de regulă trei reguli şi patru argumente de interpretare logică : . Interpretarea restrictivă este impusă de concluzia că între formularea unui text legal şi cazurile la care acesta se aplică se regăseşte o neconcordanţă. precum şi de semnele de punctuaţie existente în text. Interpretarea literală este determinată de faptul că între formularea textului legal interpretat şi cazurile asupra cărora instanţele trebuie să se pronunţe şi care se încadrează în ipoteza normei există concordanţă deplină. simţindu-se nevoia extinderii acestuia şi asupra unor cazuri care nu se încadrează în litera textului. respectiv operându-se o analiză determinată de sintaxa şi morfologia propoziţiei. primul lucru care atrage atenţia este cel al calificării normei ca fiind o normă generală ori o normă specială deoarece norma generală – ce reprezintă regula – nu derogă de la norma specială. C. nesimţindu-se nevoia nici de a extinde şi nici de a restrânge modul de aplicare a dispoziţiei respective. D. A. într-un context istoric dat.

109/1996 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei de consum şi a cooperaţiei de credit. Argumentul de analogie are în vedere faptul că unde există aceleaşi raţiuni trebuie aplicată aceeaşi lege. constituirea şi utilizarea unor . Argumentul a fortiori în baza căruia se ajunge la extinderea aplicării unei norme. iar nu în sensul neaplicării.1947 pentru modificarea art. CENTROCOOP emite norme obligatorii pentru toate organizaţiile. Potrivit art. nici interpretul nu trebuie să distingă. Unde legea nu distinge. Argumentul reducerii la absurd.134/22. aceeaşi soluţie.în realizarea obiectului său de activitate. Argumentul per a contrario valorifică regula logicii potrivit căreia atunci când se afirmă ceva. salarizarea şi normarea muncii.843 Cod civil şi coordonarea. edictată pentru o anumită situaţie.04.126 alin. CAIET DE SEMINAR 5 Problema 1 Interpretare oficială – autentică: Legea nr. concomitent contrariul este negat. cu motivarea că raţiunile care au fost avute în vedere la adoptarea normei se regăsesc şi în cazul dat. prin interpretarea dispoziţiilor sale cu prevederila art.f din Legea nr. societăţile şi intreprinderile cooperaţiei de consum şi ale cooperaţiei de credit privind structura organizatorică. la un caz nereglementat expres. argumentul fiind deseori utilizat în cazurile în care se constată lacune ale legii. rstul fiind atât de absurde încât nu pot fi acceptate.1 lit.673 din acelaşi Cod. Legea civilă trebuie interpretată în sensul aplicării ei. doar una este admisibilă raţional.47 Excepţia este de strictă interpretare şi aplicare. potrivit căruia din mai multe variante.

În ceea ce priveşte interpretarea judiciară. exclusiv la speţa concretă dedusă judecăţii. trecând.18/1991 a fondului funciar. suprafaţă propusă la un moment dat de o comisie constituită la nivel naţional şi alcătuită din specialişti în materie. dar în acelaşi timp practica a făcut dovada caracterului neobligatoriu al acestei interpretări. potrivit art. sau persoanelor care doreau să se întoarcă în sat şi să devină membri cooperatori.8 s-a prevăzut că terenul aferent casei de locuit şi anexelor gospodăreşti. dar în acest caz nu se au în vedere soluţiile pronunţate de aceştia. Astfel. . Dacă în cazul interpretării autentice. precum şi curtea şi grădina din jurul acestora. Interpretarea dată în acest caz de către CENTROCOOP. iar în cazul interpretării judiciare din autoritatea hotărârii judecătoreşti. Hotărârea va avea această valoare în măsura în care ea va deveni irevocabilă. altor lucrători din staţiunile pentru mecanizarea agriculturii. se recunoaşte hotărârii pronunţate de instanţă o valoare interpretativă a normei cu eficienţă. interpretarea devenind obligatorie pentru instanţe în viitor. cu obligaţia ca aceştia să efectueze în cooperativă volumul de muncă şi lucrările mecanizate stabilite. prin filtrul căilor ordinare de atac. Prin art. O situaţie deosebită o reprezintă deciziile pronunţate de Curtea Supremă de Justiţie în soluţionarea unor recursuri în interesul legii. teren aferent construcţiei asupra căruia sa reconstituit dreptul de proprietate. şi ea se va referi întotdeauna la un articol dintr-un act normativ anterior.4 din Decretul-Lege nr. cadre universitare. practicieni (inclusiv judecători. prin neînsuşirea suprafeţei standard de 1000 mp.48 fonduri specifice cooperaţiei de consum şi cooperaţiei de credit. însă. ci părerile exprimate într-un alt context) şi se materializează în articole publicate în reviste de specialitate. este una autentică. în zonele cooperativizate. Interpretarea neoficială este realizată de cercetători. adunările generale ale cooperativelor agricole puteau hotărî atribuirea de loturi în folosinţă de pâmă la 5000 mp teren arabil sau în echivalent agricol fiecărui membru cooperator sau pensionar cooperator.42/1990 privind unele măsuri pentru stimularea ţărănimii. doctrina a avut un rol fundamental în interpretarea unor norme cuprinse de Legea nr. în tratate şi monografii în paginile cărora sunt analizate normele specifice unei instituţii. încercându-se a se găsi interpretarea care să permită o aplicare corectă a legii. caracterul obligatoriu al acesteia rezultă din norma care o cuprinde. este evident că interpretarea neoficială nu poate fi impusă celor chemaţi să aplice legea. ea având doar forţa de a le atrage acestora atenţia asupra efectelor pozitive şi negative pe care le poate avea aplicarea unei norme într-un mod contrar spiritului ei. De exemplu. putând fi înstrăinate şi lăsate moştenire şi că acest teren împreună cu lotul care poate fi atribuit în folosinţă. prin normele emise. precum şi mecanizatorilor. deci. constituie proprietatea particulară a deţinătorilor.

Exemplul este bun şi pentru ilustrarea regulii de interpretare logică potrivit căruia acolo unde legea nu distinge. ajungându-se până la o limită de 6000 mp teren aferent casei. În fond. Din coroborarea celor două texte ale acestui act normativ (Decretul-Lege nr.42/1990).42/1990. valoarea bunurilor înstrăinate unui succesibil în linie dreaptă. în cazul acceptării moştenirii el transformându-se în succesor = moştenitor) în linie dreaptă cu rezerva uzufructului este prezumată a fi o liberalitate.845 Cod civil.4 din Decret stabileşte o limită maximă de 5000 de mp. . caz în care proprietarul nu a mai fost îndreptăţit la atribuirea unui lot în folosinţă). Potrivit art. deşi textul nu face referire la această cifră.4. potrivit prezumţiei relative instituite prin art. de 1500 mp. Altfel spus. Problema 2 Interpretarea literală Potrivit art. de exemplu. în forma ei iniţială. rostul limitei de 6000 mp era acela ca terenul atribuit ca lot în folosinţă să nu depăşească – în acest caz . de este. înstrăinarea făcută în favoarea unui succesibil (succesibilul este persoana care în momentul deschiderii succesiunii are vocaţie sucesorală. păstrându-şi uzufructul (adică posesia şi folosinţa imobilului). în măsura în care terenul aferent casei de locuit era.49 potrivit prevederilor art. vinde unuia dintre ei un imobil. variantele putând să apară în orice formă (teoretic. Practica instanţelor din judeţul Bihor – deşi inconsecventă la început – iar apoi a Curţii de Apel Oradea – după înfiinţare – a fost de a nu limita suprafaţa respectivă la 1000 mp deoarece art.8 din Decretul-Lege nr. nu poate depăşi suprafaţa de 6000 mp pentru deţinătorul casei de locuit. iar art. se va trece în masa succesiunii. au rămas în proprietatea privată a cooperatorilor terenurile aferente casei de locuit şi anexelor gospodăreşti. nici interpretul nu trebuie să distingă.4500 mp. o parte a doctrinei şi a practicii judiciare (reflectată chiar în soluţii de speţă ale Curţii Supreme de Justiţie într-o perioadă destul de îndelungată) a considerat că suprafaţa maximă dobândită în acest mod în proprietate privată de către cooperatori este de 1000 mp.22 din Legea nr. instanţa va aprecia că această vânzare este o liberalitate.845 Cod civil.18/1991. Deci. determinate potrivit art. precum şi curtea şi grădina din jurul acestora. dar nici o normă nu prevede că în cadrul suprafeţei totale raportul trebuie să fie obligatoriu de 1000 + 5000 mp.8 – la categoria la care se referă – stabileşte de asemenea o limită maximă de 6000 mp. potrivit acestui text legal. dacă un părinte care are trei copii. cu sarcina unei rendite viagere sau cu rezervă de uzufruct va fi socotită în porţiunea disponibilă şi excedentele. Acest exemplu este o reflectare a principiului că interpretarea neoficială nu poate fi niciodată impusă instanţei care este chemată să aplice legea.

succesiuni).50 permiţând includerea imobilului sau a contravalorii acestuia. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale (art.21 din Decretul nr. Problema 3 Interpretarea extensivă. potrivit căruia în cazul în care mai multe persoane au murit în aceeaşi împrejurare. p. univ. în masa succesorală ce urmează a fi împărţită de cei trei copii la moartea părintelui (amănunte despre reducţiune şi raport urmează a fi cunoscute la materia drept civil. Exemplul folosit în doctrină pentru exemplificarea modului de interpretare extensivă este cel al art. 1 celor dintâi bunuri ce se circumscriu proprietăţii publice a statului – de interes local sau naţional – asupra cărora regia a Tribunalul Suprem.6/1985. Făcând aplicarea unei interpretări literale. Editura Actami. Bucureşti. în sensul recunoaşterii faptului că este posibil ca în momentul reorganizării unităţilor economice de stat ca regii autonome să fi existat în patrimoniul dobândit doar un drept de administrare. practica a restrâns limitele de aplicare ale textului.31/1954. iar dezmembrământ = uzufructul viager)1. Gheorghe Beleiu. citată supra p. secţia civilă. 1994. fără să se poată stabili dacă una a supravieţuit alteia. Moştenirea legală. Problema 4 Interpretarea restrictivă Prin Legea nr. fără a se putea stabili dacă una a supravieţuit alteia2.1150/1984 în RRD nr. dr. decizia nr.45-46 . Aplicându-i-se textului metoda interpretării extensive s-a concluzionat că acesta este aplicabil şi în varianta în care moartea persoanelor a survenit în împrejurări diferite. Într-o astfel de situaţie. prin presiunea exercitată de opiniile exprimate în doctrină şi prin amplificarea principiilor proprietăţii publice şi private a statului. p. dar în acelaşi moment. decizie citată în lucrarea prof. ele sunt socotite că au murit deodată.72-73.5) s-a statuat că regia autonomă este proprietara bunurilor din patrimoniul său. persoanele decedate sunt individualizate prin noţiunea de comorienţi.74 2 Francisc Deak. Ulterior. în practica judiciară s-a decis că instanţele nu vor putea aplica această prezumţie în cazul în care actul nu s-a făcut cu sarcina unei rente viagere sau cu rezervă de uzufruct deoarece textul de lege de mai sus instituie prezumţia de liberalitate numai în situaţia în care în actul de înstrăinare cu titlu onerosse prevede o asemenea sarcină sau dezmembrământ al proprietăţii (sarcină = renta viageră.

dimpotrivă. pentru motive temeinice.13 din Decretul nr. dacă persoana are mai multe locuinţe statornice. Trebuie remarcat faptul că sunt situaţii în care actul normativ trebuie analizat în funcţie de momentul adoptării sale. domiciliul unei persoane fizice este acolo unde ea îşi are locuinţa statornică sau principală. domiciliul său va fi acolo unde aceasta îşi are locuinţa principală. aceasta constituind regula. fiind evidentă relaxarea bruscă sau. aceasta fiind concluzia care se desprinde din folosirea particulei sau. dispensa urmând a fi acordată dacă există motive temeinice cum ar fi graviditatea sau boala. se poate încuviinţa căsătoria femeii care a împlinit 15 ani. Problema 7 Interpretarea istorico-teleologică. respectiv.31/1954. un astfel de moment special reprezentându-l – de exemplu . mai ales din partea celor chemaţi să aplice legea. Problema 6 Interpretarea sistematică. Potrivit art. fiind necesară o argumentare destul de laborioasă deoarece a accepta o aplicare a textului legal şi unor cazuri care nu se încadrează în litera acestuia.51 Tebuie menţionat faptul că aceste feluri de interpretări – extensivă şi. reprezintă asumarea unei răspunderi cu puternice implicaţii. Problema 5 Interpretarea gramaticală. sau dimpotrivă. Este adevărat că în astfel de situaţii de excepţie amprenta este mult mai puternică în cazul actelor normative ce se circumscriu în limitele dreptului penal. femeia se poate căsători numai dacă a împlinit 16 ani. Prin excepţie. înăsprirea bruscă a limitelor unor pedepse privind infracţiuni aflate într-o legătură mai mult sau mai puţin directă cu . Astfel. restrictivă – se impun cu destul de mare dificultate în practică.4 dinCodul familiei.cel al zilelor imediat următoare evenimentelor din Decembrie 1989. Potrivit art. iar nu a celei de şi. o inaplicabilitate a acestuia în condiţiile în care formularea este prea largă faţă de ipotezele care se pot încadra în text.

95/1. în cazul scoaterii unor bunuri din circuitul civil până la elaborarea unor reglementări speciale legate de bunurile respective.31/1954. nici interpretul nu trebuie să distingă. de o altă incapacitate. deci. cum ar fi cea de tutore. Unde legea nu distinge. dar. se poate regăsi şi în situaţia unor norme ce aparţin dreptului civil. ea este extinsă şi la interpretarea normei de drept civil.100 din Codul familiei: copilul minor locuieşte la părinţii săi. . de asemenea. Această amprentă însă. nici judecătorii şi nici avocaţii nu pot dobândi drepturi litigioase în cazul în care litiiul este de competenţa instanţei în a cărei rază teritorială îşi exercită funcţiile. Regula de interpretare 1.52 evenimentele respective. cum ar fi. domiciliul minorului este la părinţii săi sau la acela dintre părinţi la care el locuieşte statornic. Excepţia este de strictă interpretare şi aplicare. nr. iar judecătorii pot cumpăra liber alte bunuri. În general. publicată la 20.Of.02. de exemplu. Nici una dintre cele două norme nu face însă distincţia între minorul sub 14 ani şi cel între 14 şi 18 ani.1309 Cod civil. iar nu în sensul neaplicării. regula regăsindu-se şi în conţinutul art. Problema 8 Interpretarea logică.978 Cod civil pentru interpretarea convenţiilor.31 dinCodul familiei care enumeră limitativ categoriile de bunuri care. cu excepţia acestora – trebuie menţionat că restricţia nu este totuşi unică.9/1990 privind interzicerea temporară a înstrăinării terenurilor prin acte între vii. şi nu de bunuri comune. care va fi. potrivit regulii generale). Trebuie menţionat faptul că această egulă de interpretare este conţinută de art. deşi sunt dobândite de soţi sub durata căsătoriei.14 alin. publicată în M. textele legale care instituie prezumţii legale (sunt bunuri comune cele dobândite sub durata căsătoriei.1 din Decretul nr.1991.18/1991. Regula de interpretare 2.1990 şi abrogată prin Legea nr. nu anterior căsătoriei sau ulterior desfacerii acesteia) şi texte legale care conţin o excepţie (astfel potrivit art. astfel de bunuri pot fi cumpărate de orice alţi cumpărători. Potrivit art. situaţie în care ele vor fi aplicate uniform tuturor minorilor. Regula de interpretare 3. se supun acestei reguli textele legale care conţin enumerări limitative (cum ar fi art. Legea civilă trebuie interpretată în sensul aplicării ei.08. judecătorul putând fi afectat într-o altă calitate. pentru identitate de raţiune. stipulată în mod expres). vor avea regimul de bunuri proprii ale unuia dintre soţi. aşa cum s-a întâmplat în cazul Legii nr.

73. secţia civilă. superficie).3. sau că este întunecată sau neîndestulătoare. Astfel. a unei acţiuni în contestarea paternităţii1. reunind atributele posesiei.75 .31/1990. Uneori. chiar textul de lege face trimitere la o altă normă.2 din Legea nr. decizia nr. s-a statuat că în condiţiile în care se recunoaşte copilului din căsătorie care şi-a pierdut această calitate . p. folosinţei şi dispoziţiei. Cum însă proprietatea este dreptul real cel mai complex . Potrivit art.4. fam. Potrivit art.24 alin. acestea aparţinând 1 Tribunalul Suprem.1.638 Cod civil. Dreptul nr. servitute. deci nu înaintea acestei date. sub cuvânt că legea nu prevede.1984/1989.univ.. citată în lucrarea prof. Argumentul de interpretare nr.4/1990. potrivit căruia în cazurile în care se instituie curatela se aplică regulile de la mandat. p. Potrivit art. orice servitute este stinsă când fondul către care este dtorită şi acela ce o datoreşte cad în aceeaşi mână. cum ar fi art. acestea fiind acoperite prin norme de drept civil edictate pentru cazuri asemănătoare. Argumentul a fortiori. prescripţia este un mijloc de a dobândi proprietatea.5 Cod civil. Argumentul reducerii la absurd. de exemplu. În practică – deoarece judecătorului i se impune în temeiul art. ciată supra. Argumentul de analogie.dr. societatea este persoană juridică din ziua înmatriculării în Registrul Comerţului. abitaţie. Argumentul de interpretare nr. va putea fi urmărit ca culpabil de denegare de dreptate – sunt întâlnite situaţii de aplicare a textului legal prin analogie. Argumentul per a contrario.1837 Cod civil. uz.155 Cod. printr-o convenţie sau printr-un act unilateral se poate deroga de la legi care nu interesează ordinea publică şi bunele moravuri. Argumentul de interpretare nr.dreptul de a introduce o acţiune în stabilirea paternităţii. este evident că prin prescripţie achizitivă (respectiv prin posesie îndelungată de bună credinţă) vor putea fi dobândite şi drepturi reale ce reunesc doar atributul posesiei şi pe cel al folosinţei (uzufruct. Gheorghe Beleiu.53 Argumentul de interpretare nr.prin efectul hotărârii judecătoreşti de admitere a acţiunii în tăgăduirea paternităţii . nu se poate deroga prin convenţii sau dispoziţii particulare la legile care interesează ordinea publică şi bunele moravuri . deci. Acest argument este folosit în mod deosebit pentru rezolvarea lacunelor legii. Este evident că soluţia contrară nu este posibilă deoarece trăsătura caracteristică a servituţii este aceea că este o sarcină ce afectează un imobil în favoarea unui alt imobil. este logic să se recunoască acest drept şi copilului din afara căsătoriei care şi-a pierdut paternitatea ca urmare a admiterii.2. Potrivit art.3 Cod civil să soluţioneze cererile cu care a fost investit pentru că cel care va refuza de a judeca.

apare ca o necesitate tocmai datorită relaţiei sociale existente la un moment dat şi care impune. prin presiunea pe care o exercită. fie organizaţi în entităţi ce respectă reglementările speciale (persoanele juridice). adoptarea normei.. dar în acelaşi timp fiind indisolubil legat de subiecte de drept determinate. op. fie priviţi individual (ca persoane fizice). 1 Ernest Lupan. raportul juridic civil poate fi definit ca fiind relaţia socială – patrimonială sau nepatrimonială – reglementată de norma de drept civil1. acesta având o libertate absolută în ceea ce priveşte modul în care exercită atributele ce-i revin. Pot fi enumerate următoarele trăsături care caracterizează raporturile de drept civil: Caracterul social. reprezentând o trăsătură distinctivă ce se reflectă în specificul său.cit. p. pe de altă parte. raportul juridic civil nu se poate naşte decât în temeiul normei ce îl reglementează şi care. acestea îl particularizează. Plecând de la realitatea că un raport juridic este o relaţie socială reglementată de norma de drept. dar nu orice relaţie socială este un raport juridic. servitutea dispare. care implică realitatea că raportul de drept civil este o relaţie ce se stabileşte între oameni. TITLUL II – RAPORTUL JURIDIC CIVIL CAPITOLUL I – NOŢIUNEA DE RAPORT JURIDIC ŞI CARACTERELE ACESTUIA Interdependanţa ce se stabileşte între norma juridică civilă şi raportul juridic civil se bazează pe ideea că. pentru a căpăta această calitate fiind necesar să fie reglementată de norma civilă.84 . Nu este mai puţin adevărat că relaţia socială reglementată îmbracă o haină abstractă şi generală. dobândind conţinut doar în momentul apariţiei unei relaţii între două subiecte de drept concrete şi având un conţinut şi un obiect clar determinate. acestea se disting prin poziţia juridică de egalitate a părţilor din cadrul raportului juridic civil.54 unor proprietari diferiţi. pe de o parte. astfel încât. În ceea ce priveşte caracterele raportului juridic civil. Orice raport juridic este o relaţie socială. dacă cele două imobile aparţin aceluiaşi proprietar. regăsindu-se în oricare şi în fiecare raport juridic civil concret. Fiind o concretizare a normelor de drept civil.

esenţial fiind însă aspectul că A nu a acţionat cu scopul de a produce acest prejudiciu. Deci. raportul juridic se naşte în temeiul normei şi ca urmare a faptei culpabile a lui A. Caracterul de egalitate al părţilor exprimă poziţia pe care părţile o au una faţă de cealaltă în cadrul raportului juridic civil. repunându-l pe cel prejudiciat în situaţia anterioară momentului respectiv. pe de altă parte. orice faptă a omului. i se alătură acordul de voinţă intervenit între vânzător şi cumpărător în momentul încheierii contractului. dacă o persoană cauzează alteia un prejudiciu. CAIET DE SEMINAR 6 Caracter simplu voliţional: potrivit art. . obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat. Caracterul ideologic rezultă din caracterul voliţional al raportului juridic civil deoarece înainte de a se forma. al repara. pe de o parte raportul juridic fiind întotdeauna un efect al operaţiunii de reglementare a relaţiei sociale prin lege. De exemplu. motiv pentru care raportul juridic este definit ca având un caracter dublu voliţional. fiind nevoie să acţioneze şi voinţa subiectului sau cea a subiectelor participante. pentru naşterea cărora nu este suficientă existenţa normei (ce reflectă voinţa statală). în această variantă aflându-ne în faţa a două voinţe. în acest caz niciuna din părţi nefiind subordonată celeilalte. ne vom afla în faţa unui raport juridic bazat pe existenţa normei juridice şi izvorât dintr-un fapt juridic – în sens restrâns -. această obligaţie născându-se în temeiul normei ce prevede modul de soluţionare într-un astfel de caz. Când analizăm caracterul simplu voliţional. fiind necesară şi voinţa exprimată în condiţiile legii de către parte sau părţi. Caracter dublu voliţional: în cazul în care A încheie cu B un contract de vânzare-cumpărare. raportul juridic este filtrat de voinţa şi conştiinţa oamenilor. care cauzează altuia un prejudiciu. deci nu a urmărit în sine naşterea acestui raport juridic civil. În aceste condiţii. jucându-se cu o minge.998 Cod civil. Există însă şi o altă categorie de raporturi juridice. stabilindu-i şi condiţiile de validitate. dacă A. cea dintâi va fi obligată să repare acest prejudiciu.55 Caracterul voliţional se exprimă pe un plan paralel. între A şi B se naşte un raport juridic în al cărui conţinut se regăsesc dreptul lui B de a-i fi reparat geamul şui obligaţia lui A de a asigura acoperirea pejudiciului. fiind generată însă şi de faptul cauzator de prejudiciu. normei care permite un astfel de transfer de proprietate. o scapă şi sparge geamul imobilului lui B. să îl acopere. şi nu poziţia lor faţă de lege.

exercitându-şi drepturile şi executându-şi obligaţiile izvorâte în cadrul creat de un raport juridic civil concret. După o sumară cercetare se poate constata cu uşurinţă că omul. PARTEA I PĂRŢILE RAPORTULUI JURIDIC CIVIL Prin părţi ale raportului juridic civil înţelegem acele persoane fizice sau juridice care sunt titulare ale unor drepturi civile subeictive şi obligaţii corelative. printre care şi civile. ca persoană. I.56 CAPITOLUL II – STRUCTURA RAPORTULUI JURIDIC CIVIL Această structură a raportului juridic civil cuprinde trei elemente: părţile sau subiectele raportului de drept civil. indivizii determină raporturi juridice prevalându-se de această calitate şi asumându-şi. membru al unei entităţi organizate în condiţiile legii – ca persoană juridică – este subiect de drept civil din momentul apariţiei sale şi până la încetarea existenţei sale. în măsura manifestării unei opţiuni. Dispoziţiil legale referitoare la teoria persoanei fizice sunt dispersate în diferite acte normative a căror coroborare se impune.A. PERSOANA FIZICĂ Secţiunea 1 – Elemente introductive Prin norme juridice este reglementat statutul legal al omului în calitatea sa de titular al unor drepturi. şi obligaţii. luat în primul rând ca personă fizică şi. Se poate spune însă că dreptul obiectiv este cel care stabileşte condiţiile în care omul. conţinutul raportului juridic civil şi obiectul raportului juridic civil. concomitent. Dreptul obiectiv este cel care determină identitatea . aceste elemente constitutive trebuind să fi întrunite cumulativ. În dinamica vieţii. devine subiect de drept.

Bucureşti. Drept civil. în vederea realizării unor scopuri personale şi exercitării unor obligaţii fie impuse de dispoziţia normelor juridice. pentru fiecare etapă a vieţii existând reglementări exprese care stabilesc anumite coordonate sau anumite limite ce nu pot fi depăşite de o parte sau de alta. să participe la cele mai variate raporturi juridice.9 2 A se vedea pentru argumentarea acestei opinii. Cluj Napoca. 1999 p. Se poate spune deci. prin încheierea de acte juridice. Editura Lumina Lex.153 3 Ernest Lupan. Persoana fizică participă la raporturile juridice civile în calitatea pe care o are de subiect de drept civil. a se vedea Mircea N.16 şi urm. Persoana fizică în dreptul RPR. nu înseamnă că această capacitate a subiectului de drept de a-şi exercita drepturile civile şi de a-şi asuma obligaţii nu prezintă anumite trăsături caracteristice. 2. Editura Academiei. în caz contrar existând pericolul apariţiei unor confuzii ce nu îşi au rostul. cum ar fi disocierea în capacitate de folosinţă şi capacitate de exerciţiu. această capacitate de drept civil este o parte componentă a capacităţii juridice. cât şi vocaţia în sine . 1984. astfel încât se justifică ideea recunoaşterii unei capacităţi specifice fiecărei ramuri de drept. Persoana fizică. Editura Dacia.1.ce poate fi concretizată prin aptitudinea de aşi pune în valoare drepturile şi obligaţiile ce îi sunt recunoscute. constând în aptitudinea omului de a avea şi de a-şi exercita drepturile civile şi de a avea şi de a-şi asuma obligaţii civile. această calitate însumând-o atât pe cea de participant la astfel de raporturi. fie asumate prin acte juridice. Marile instituţii ale dreptului civil român. . Traian Ioanaşcu. Secţiunea 2 – Capacitatea de drept civil Calitatea omului de a fi subiect de drept civil şi capacitatea civilă se găsesc într-o indisolubilă legătură deoarece nici un subiect de drept civil nu poate exista fără o capacitate civilă proprie. p. respectiv impuse. Această aptitudine permite omului. Persoana fizică şi persoana juridică. Bucureşti. ca persoană fizică. că această capacitate de drept civil este o parte a capacităţii juridice. exprimă aptitudinea generală şi abstractă de a avea drepturi şi obligaţii cicvile şi creează premisele exercitării drepturilor şi asumării obligaţiilor prin încheierea de acte juridice civile. concluzia în acest din urmă caz fiind aceea că această capacitate de drept civil este o capacitate de ramură 3. 1963. p.Costin. La întrebarea pusă în doctrină dacă această capacitate civilă poate fi privită ca o capacitate generală a subiectului de drept – persoană fizică – răspunsul a fost de-a lungul timpului atât pozitiv2. Pe de altă parte. cât şi negativ. Chiar dacă dreptul civil îşi păstrează poziţia de drept comun.57 juridică a individului din chiar momentul naşterii acestuia (sau chiar anterior). 1 Pentru o prezentare amplă a acestei probleme.

un astfel de beneficiu aparţinând doar oamenilor liberi. capacitatea civilă neputând fi tranzacţionată.58 Potrivit prevederilor art. ce deţineau calitatea de persoane. Intangibilitatea capacităţii de drept civil instituie o interdicţie potrivit căreia nimeni nu poate fi lipsit. sau îngrădit în capacitatea sa civilă. CAIET DE SEMINAR 7 Problema 1 Noţiunea de subiect de drept a suferit anumite transformări în dezvoltarea sa istorică. Inalienabilitatea capacităţii de drept civil priveşte imposibilitatea subiectului de drept de a renunţa la ea. sclavii erau socotiţi simple lucruri. Aceeaşi discriminare a fost utilizată şi în cazul unor alte categorii sociale. adică titulari de drepturi şi obligaţii. astfel încât nu le era recunoscută posibilitatea de a participa la raporturi juridice civile.31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice. în sens material. Generalitatea capacităţii civile exprimă ideea unei aptitudini generale şi abstracte a oricărei persoane fizice participante la raportul de drept civil privind drepturile şi obligaţiile civile. În societatea sclavagistă. Codul Caragea punând un semn de egalitate între robi şi animalele din .5 din Decretul nr. în general. având chiar un drept de viaţă şi de moarte asupra lor. deoarece capacitatea de drept civil nu se confundă cu drepturile şi obligaţiile civile subiective concrete deţinute la un moment dat de persoana fizică. de exemplu. pot fi indicate următoarele: Legalitatea capacităţii de drept civil reflectă ideea potrivit căreia aceasta este opera legiuitorului. vizând chiar sfera persoanelor care puteau deţine această calitate. stăpânii aveau dreptul să folosească sclavii cum credeau de cuviinţă. Aceasta nu înseamnă însă că partea nu ar putea renunţa la un drept civil subiectiv concret. în tot sau în parte. singură voinţa subiectului de drept neputând determina recunoaşterea capacităţii civile sub nici un aspect. respectiv a celor care puteau dobândi drepturi şi obligaţii civile. fiind consideraţi obiecte. decât în cazurile şi condiţiile stabilite în mod expres şi limitativ de lege. În ceea ce priveşte caracterele juridice generale ale capacităţii de drept civil. În timpurile respective. structura capacităţii de drept civil a persoanei fizice cuprinde două elemente: capacitatea de folosinţă şi capacitatea de exerciţiu. Au fost perioade în care unor categorii de oameni li s-a refuzat recunoaşterea calităţii de subiect de drept.

nici în parte. Capacitatea de folosinţă a persoanei fizice prezintă următoarele caractere juridice: . capacitatea de folosinţă este capacitatea de a avea drepturi şi obligaţii. în tot sau în parte. evident.31/1954. deci. Trebuie remarcat că este vorba. Nimeni nu poate renunţa. este esenţială ideea că dreptul civil nu trebuie extins. la capacitatea de folosinţă sau la cea de exerciţiu. în acest sens urmând a fi comnpletată definiţia legală. conţinutul şi încetarea acestora -.6 alin. începutul. şi nu orice fel de drepturi şi obligaţii. de a avea drepturi şi obligaţii civile. fiind determinată de lege şi constând într-o aptitudine a oamenilor de a avea drepturi şi obligaţii civile. Problema 2 Argumentele care determină concluzia potrivit căreia capacitatea civilă este o capacitate de ramură sunt următoarele: autonomia ramurilor de drept trebuie să permită recunoşterea unei capacităţi specifice fiecăreia dintre acestea. asupra instituţiilor care sunt reglementate prin norme speciale specifice ramurilor respective de drept. în virtutea calităţii sale de drept comun.59 gospodărie.1 şi 2 din Decretul nr. caractere juridice. iar în Ţara Românească un an mai târziu. decât în cazurile şi în condiţiile stabilite de lege. corelaţia cu capacitatea de exerciţiu Potrivit art. de capacitatea de exerciţiu. Se poate reţine. Trebuie amintit că robia a fost desfiinţată în Moldova printr-o lege din 1855.2 din Decretul nr. nici în tot. Definiţie. deosebirile care pot fi regăsite între capacitatea civilă şi capacitatea din alte ramuri de drept evidenţiază imposibilitatea aplicării unei limite atât de generale celei dintâi – este vorba de diferenţe privind structura.31/1954 prevăd următoarele: Nimeni nu poate fi îngrădit în capacitatea de folosinţă şi nici lipsit. nu în ultimul rând. Secţiunea 3 – Capacitatea de folosinţă a persoanei fizice #1. că această capacitate de folosinţă este o parte a capacităţii civile a fiecărui individ. Problema 3 Art.5 alin.

capacitate de folosinţă. De altfel. şi au obligaţia prevăzute de acestea. În acest sens. potrivit căruia cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice. Potrivit art. reciproca nefiind însă valabilă din simplul motiv că persoana nu poate dobândi capacitate de exerciţiu fără a avea. sexul. Universalitatea – constă în recunoaşterea capacităţii de folosinţă tuturor persoanelor fizice. În baza acestui înscris.4 alin. potrivit art. mai ales dacă acesta a avut loc într-o unitate sanitară. în mod excepţional.2 din Decretul nr. reflectat de conţinutul art. se redactează apoi actul de naştere al copilului. dar trebuie subliniat faptul că cea dintâi reprezintă o premisă necesară şi obligatorie a celei din urmă. în prealabil. fără privilegii şi fără discriminări. naţionalitatea.7 alin. cetăţenii beneficiază de drepturile şi libertăţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi. fără a o avea şi pe cea de exerciţiu. Generalitatea – reflectă caracterul abstract şi nelimitat al posibilităţii persoanei fizice de a avea drepturi şi obligaţii civile (spre deosebire de persoana juridică. şi cu respectarea strictă a condiţiilor impuse de aceasta. Momentul naşterii persoanei fizice poate fi determinat până la ora şi minutul în care s-a produs evenimentul. religia. Intangibilitatea – exprimă caracteristica acestei capacităţi de a nu putea fi limitată sau îngrădită decât în mod excepţional. în limitele prevăzute de norma specială. potrivit cărora capacitatea de folosinţă începe de la naşterea persoanei. cu acea ocazie întocmindu-se certificatul constatator al naşterii.15 (1) din Constituţie. normele specifice acoperind întreaga arie cuprinsă între începutul şi sfărşitul capacităţii de folosinţă. gradul de cultură sau originea nu au nici o înrâurire asupra capacităţii. . Este real că atât capacitatea de folosinţă cât şi capacitatea de exerciţiu a persoanei fizice constituie elemente ale capacităţii de drept civil. #2. orice act încheiat în acest sens fiind lovit de nulitate absolută.16 (1) din Constituţie.60 Legalitatea – exprimă ideea că această instituţie juridică este creată în întregime de legiouitor. ce are o capacitate de folosinţă specială). rasa. Egalitatea – reprezintă varianta specifică a principiului general al egalităţii în faţa legii. Începutul capacităţii de folosinţă a persoanei fizice Regula este cuprinsă de prevederile art.1 din Decretul nr. persoana fizică poate să existe ca subiect de drept civil având doar capacitate de folosinţă.31/1954.31/1954. Inalienabilitatea – cuprinde imposibilitatea renunţării sau înstrăinării acestei capacităţi.

În condiţiile în care prin expertiză nu se poate stabili cu exactitate data naşterii. potrivit declaraţiei făcute de persoana căreia îi revine această obligaţie.61 În varianta în care certificatul constatator al naşterii nu a fost întocmit. începutul capacităţii de folosinţă corespunzând cu data declarată şi aprobată. se consideră că nu a fost niciodată subiect de drept civil. al celei din mijlocul lunii sau a ultimei zile a lunii stabilite de medic. În măsura în care înregistrarea naşterii se solicită după 15 zile de la producerea evenimentului. dar încă nenăscute. hotărâre ce va cuprinde şi data naşterii. 31/1954.2 din Decretul nr. indiferent de perioada în care se va afla în viaţă. Dacă cererea este formulată într-un termen ce depăşeşte şi limita de un an. aptitudinea de a dobândi drepturi. care are la dispoziţie unul din următoarele sisteme: cel al primei zile a lunii. respectiv pentru recunoaşterea aptitudinii de a dobândi drepturi pe perioada cuprinsă între momentul concepţiei şi cel al naşterii. momentul dobândirii capacităţii de folosinţă a persoanei fizice va coincide cu data naşterii înscrisă în actul de naştere al acestuia. În concluzie. De la regula enunţată privind momentul dobândirii capacităţii de folosinţă. respectiv cu certificatul de naştere eliberat în condiţiile legii. începutul capacităţii de folosinţă a persoanei fizice corespunde cu data naşterii ce se dovedeşte prin actul de stare civilă. Altfel spus. această sarcină va reveni judecătorului. cu condiţia de a se naşte vie.7 alin. se recunoaşte persoanei fizice concepute. fiind suficient ca acesta să se nască viu. trebuie îndeplinite următoarele condiţii: Copilul conceput trebuie să se nască viu. în caz contrar. condiţie ce odată îndeplinită consolidează capacitatea de folosinţă. însă numai dacă el se naşte viu. înregistrarea se va putea face exclusiv în temeiul unei hotărâri judecătoreşti. iar capacitatea de folosinţă recunoscută anticipat dispare cu efecte retroactive. deoarece copilul conceput nu poate avea obligaţii. legea civilă i-a recunoscut o personalitate afectată de condiţia de a fi în viaţă la naştere. drepturile copilului sunt recunoscute de la concepţiune. Se poate spune că în aceste limite suntem în faţa unei capacităţi de . potrivit art. stabilită în temeiul unei expertize medico-legale. Condiţia dobândirii de drepturi este cea de a doua impusă recunoaşterii capacităţii de folosinţă anticipate. Legislaţia noastră nu cuprinde şi obligaţia corelativă ca bebelaşul să supravieţuiască. iar dacă acesta din urmă a putut indica doar anul naşterii. aceasta se va face pe baza aprobării primarului localităţii în care a avut loc naşterea. data va fi ultima zi a ultimei luni a anului respectiv. Pentru dobândirea anticipată a capacităţii de folosinţă. Dacă însă copilul se naşte mort. dar înăuntrul unui an. Se poate spune că acestui copil conceput. personalitatea dispărând iremediabil. legiuitorul însuşi stabileşte o excepţie.

. ci la orice succesiune la care copilul încă nenăscut ar avea vocaţie. În cazul în care cele două condiţii sunt îndeplinite.62 folosinţă incomplete şi riguros limitate în timp.2). fiind recunoscută numai până în momentul naşterii copilului.1 Cod civil. Această prezumţie are. prima condiţie ce trebuie îndeplinită pentru a avea vocaţie succesorală este aceea ca persoana care succede să existe în momentul deschiderii succesiunii. iar ultima zi în care putea fi conceput. în ceea ce priveşte probarea datei concepţiei. concluzia este aceea că ziua cea mai îndepărtată a concepţiei copilului este cea de a 300-a zi dinaintea naşterii sale. Prima dintre acestea stabileşte că este imposibilă o gestaţie mai scurtă de 180 de zile şi mai lungă de 300 de zile.654 alin. au fost instituite două prezumţii legale. se impune clarificarea datei exacte a concepţiei. Pentru a crea un regim juridic unitar. în momentul de faţă. Succesiuni. Determinarea exactă a acestui moment este dificilă. de principiu. Combinând aceste date. Evident. Cea de a doua prezumţie este cea potrivit căreia concepţia copilului ar fi putut avea loc în oricare din momentele ce compun intervalul de 121 de zile. neputând să producă efecte împotriva intereselor sale. este cea de-a 180-a zi înainte de naştere. acestea fiind limitele minimă şi maximă care permit naşterea copilului în condiţii de normalitate. în acest caz prezumţia având un caracter relativ. un caracter absolut. Explicaţia acestui caracter incomplet constă în ideea că excepţia este recunoscută doar ca o măsură de protecţie adoptată în favoarea copilului conceput. acesta fiind momentul în care subiectul de drept dobândeşte capacitatea de folosinţă anticipată. nefiind permisă proba contrară. mijloacele deţinute de lumea medicală fiind insuficiente pentru a permite un răspuns apărat de orice dubiu. CAIET DE SEMINAR 8 Problema 1 Recunoaşterea anticipată a capacităţii de folosinţă prezintă importanţă practică în special în situaţia în care unul dintre părinţii copilului moare înainte de naşterea acestuia deoarece. problema nu se reduce la raporturile dintre copii şi părinţi. amănuntele privind chemarea la succesiune urmând a fi aprofundate la materia Drept civil. potrivit art. chiar şi în acest caz se indică în mod expres faptul că este considerat că există copilul conceput (alin. Tocmai de aceea. astfel încât copilul născut viu poate să invoce oricare dintre zilele cuprinse în acest interval ca fiind cea a concepţiei sale.

Problema 3 Referitor la ideea dacă dobândirea unei mase succesorale este întotdeauna în favoarea copilului.63 Problema 2 Absolut toate aspectele legate de performanţele medicale în domeniu sunt. răspunsul conturat este afirmativ deoarece întotdeauna minorul – şi cu atât mai mult cel care încă nu s-a născut – acceptă moştenirea sub beneficiu de inventar. Acesta este motivul pentru care autori de valoare militează în prezent pentru recunoaşterea unui caracter relativ prezumţiilor reglementate de Codul familiei. ceea ce înseamnă că nu operează o disipare a masei succesorale în patrimoniul moştenitorului – în acest caz acesta neavând încă un patrimoniu – urmând ca eventualele datorii să fie acoperite doar în limita activului. dar nici chiar de legiuitorul din 1954. astfel încât se impune în prezent o reapreciere a probaţiunii în acest domeniu. dintr-un anumit punct desuete. Ingineria genetică a deschis orizonturi care nu numai că nu au putut fi prevăzute de redactorii Codului civil. în ceea ce priveşte timpul legal al concepţiei. ştiut fiind că un astfel de patrimoniu cuprinde atât o latură activă cât şi una pasivă. fiind posibile rezultate concrete care să infirme anumite reglementări adoptate în baza tehnicilor din acel moment. . acesta permiţând admisibilitatea administrării unor probe ce să tindă a răsturna prezumţia.

concluizia fiind aceea că subiectul de drept poate deţine toate drepturile şi obligaţiile civile. acestea fiind de asemenea stabilite prin norme speciale. Se poate constata. respectiv le poate asuma. o anumită grupare urmând a fi făcută doar pentru a se permite o parţială analiză a instituţiei. chiar la o cercetare superficială. În acest context trebuie menţionat că datorită faptului că dreptului civil îi sunt specifice normele dispozitive. cu condiţia ca România să fie parte la acestea din urmă. Conţinutul capacităţii de folosinţă a persoanei fizice Prin conţinutul capacităţii de folosinţă a persoanei fizice se înţelege aptitudinea subiectului de drept de a avea orice drept şi orice obligaţie civilă reglementată de lege. că exceptând drepturile absolute care sunt limitate. este imposibil să se prezinte acest conţinut în întregimea sa deoarece numărul drepturilor şi obligaţiilor este nedeterminat. această raportare stabileşte exact limitele care au fost amintite. respectiv avem în vedere când analizăm acest conţinut. toate drepturile şi obligaţiile civile pe care persoana fizică le poate dobândi. vor fi avute în vedere îngrădirile capacităţii de folosinţă a persoanei fizice. legislaţia fiind importantă numai sub aspectul individualizării drepturilor absolute. . în vigoare la un moment dat. cu excepţia celor care îi sunt interzise expres de lege. Conţinutul capacităţii de folosinţă a persoanei fizice se determină prin raportarea la sistemul legislativ al unui stat. sistem ce cuprinde atât reglementările interne cât şi cele internaţionale.64 #3. care sunt reglementate în mod expres. Concomitent.

este o formă specifică a răspunderii de dreptul familiei. În funcţie de izvorul lor. sub aspectul condiţiilor şi a întinderii.65 Vor fi avute în vedere. #4. Raportat la modul în care operează. cercetarea nu va pierde din vedere nici un moment că se urmăresc doar acele drepturi şi obligaţii ce aparţin dreptului civil. intervenind în cazurile în care un părinte sau ambii părinţi. neintrând în discuţie drepturi sau obligaţii aparţinând altor ramuri de drept. de asemenea reglementată de Codul familiei (art. incapacităţile pot fi grupate. incapacităţile pot fi stabilite de legea civilă sau de legea penală. Incapacitatea de a fi tutore – este o altă limitare a capacităţii de folosinţă a persoanei fizice. dezvoltarea sau integritatea morală a copilului. În ciuda acestor reguli.109 Codul familiei şi de art. reţinem că orice îngrădire a acesteia trebuie să fie expres reglementată. pun în pericol securitatea. prin comportamentul lor. distingându-se cele care operează de plin drept de cele care operează prin efectul unei hotărâri judecătoreşti rămase definitive. în funcţie de finalitatea lor. dar ca natură juridică este o pedeapsă mixtă – de dreptul familiei şi de drept civil. Această limitare a capacităţii de folosinţă a părintelui de a-l reprezenta pe minorul sub 14 ani. a încălcării unei norme de drept civil de către subiectul de drept. prin conduita sa. indiferent că este vorba de o exercitare abuzivă a drepturilor părinteşti sau de o neglijenţă gravă în îndeplinirea obligaţiilor de părinte. rezultă că şi incapacităţile pot fi caracterizate ca fiind de drept civil. Legiuitorul a stabilit prin norme speciale anumite incapacităţi de folosinţă ale persoanei fizice. pentru stabilirea conţinutului capacităţii de folosinţă a persoanei fizice. Pot fi distinse.117). de regulă. Incapacităţi cu caracter de sancţiune: A.15 din OUG nr. iar datorită apartenenţei la dreptul civil a acestor norme. Decăderea din drepturile părinteşti – este reglementată de art. respectiv de a încuviinţa actele minorului între 14 şi 18 ani. două nu au caracter de sancţiune .26/1997 republicată. incapacităţi cu caracter de sancţiune şi incapacităţi cu caracter de protecţie. şi acele acte normative ce aparţin unor alte ramuri de drept ce cuprind însă elemente care interesează această analiză. dar din cele şase motive care atrag această incapacitate.Incapacităţile prevăzute de legea civilă sunt urmarea. Îngrădiri ale capacităţii de folosinţă a persoanei fizice Pornind de la caracterul intangibil al capacităţii de folosinţă a persoanei fizice.

au caracter sancţionator. este evident că persoana lipsită de capacitate de exerciţiu – minorul sau cel pus sub interdicţie – nu poate să asigura ocrotirea unui terţ. având cunoştiinţă de uciderea defunctului. ele prevăzute de legislaţia penală sunt: pe deapsa complementară a interzicerii unor drepturi şi pedeapsa accesorie a interzicerii unor . aceasta nefiind însă o sancţiune. În funcţie de modul lor de aplicare. de restrângerea exerciţiului unor drepturi politice sau civile care întotdeauna sunt consecinţa unor norme imperative sau unor hotărâri judecătoreşti irevocabile. Pedepsele aplicate în dreptul penal sunt mijloace de reeducare şi măsuri de constrângere a condamnatului. exercitând o altă tutelă a fost îndepărtată din aceasta. Pe de altă parte. de asemenea.Incapacităţile drepturi. care.52 alin. nu poate îndeplini obligaţiile specifice unei astfel de sarcini. B. se disting pedepse principale – ce pot fi aplicate singure -. Nedemnitatea succesorală – sancţiune tipică de drept civil.655 Cod civil şi determină înlăturarea de la moştenire a succesorului care se face vinovat de una din faptele prevăzute în mod expres de norma legală: este vorba de moştenitorul care a fost condamnat pentru că a omorât sau a încercat să omoare pe cel a cărui succesiune se dezbate. Celelalte patru cazuri. Pedepsele complementare – sunt sancţiuni care se aplică de către instanţă alături de pedeapsa principală a închisorii.703 şi 712 Cod civil. fiind determinate de decăderea din drepturile părinteşti. potrivit art. cel dintâi nu va putea dobândi calitatea de tutore. În materie succesorală mai pot fi întâlnite – ca sancţiuni – acceptarea forţată a moştenirii şi decăderea din beneficiul de inventar. ci o normă de protecţie în favoarea ambelor părţi. însă.1 Cod penal. ea însăşi având nevoie de ocrotire. din anumite motive. acuzaţia fiind însă declarată de instanţă calomnioasă. ultimul caz fiind cel al persoanei care. Astfel. cele complementare – care se aplică alături de peseapsa principală a închisorii – şi cele accesorii – care decurg din executarea pedepsei principale a închisorii. este întotdeauna indisolubil legată de o altă sancţiune. pe care o completează. reglementate de art. de cel care a făcut împotriva defunctului o acuzaţie care dacă s-ar fi dovedit reală ar fi atras condamnarea la moarte a acestuia. precum şi de moştenitorul major care. în fond. ea fiind reglementată de art. în cazul în care apar interese potrivnice între candidat şi minor. de lipsirea dreptului de a alege şi de a fi ales deputat . în scopul prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni. dovedind astfel că. nu a denunţat această faptă justiţiei.66 ci sunt determinate de cauze obiective.

Aplicarea pedepselor complementare este obligatorie atunci când legea o prevede. respectiv a dreptului de a fi tutore sau curator. Incapacitatea persoanei fizice devine operantă de la data începerii executării pedepsei complementare. complementare.64 alin. Incapacităţi cu caracter de protecţie Îngrădirea capacităţii de folosinţă a persoanei fizice. În acest caz se interzice exercitarea tuturor drepturilor prevăzute de art. iar în unele cazuri este facultativă. atunci când prin aceasta se urmăreşte protejarea subiectului de drept. interesează interzicerea exercitării drepturilor părinteşti. Potrivit art. iar în mod concret.64 Cod penal. Putem întâlni fie incapacităţi absolute – care operează între subiectul de drept civil determinat şi toate celelalte subiecte de drept civil nedeterminate – sau relative – care îşi produc efectele numai între subiectul de drept civil protejat şi un alt subiect de drept civil. pe întrega perioadă în care execută pedeapsa privativă de libertate. deci din punctul de vedere al dreptului civil interesează faptul că subiectul de drept. este întotdeauna reglementată de legea civilă ca o incapacitate specială. prin efectul legii. şi nici dreptul de a fi tutore sau curator. pedeapsa interzicerii unor drepturi se execută după executarea pedepsei închisorii sau după graţierea totală sau a restului de pedeapsă ori după prescrierea executării pedepsei. Această categorie de incapacităţi speciale vizează fie încheierea anumitor acte juridice civile.53 pct. În conformitate cu prevederile art. drepturile a căror exercitare poate fi interzisă sunt enumerate de art. şi produc efecte din momentul pronunţării hotărârii definitive de condamnare şi până la terminarea executării pedepsei ori până la graţierea totală sau a restului de pedeapsă.67 neputând fi de sine stătătoare. fie dobândirea anumitor drepturi şi asumarea unor obligaţii civile. se extinde pe toată durata acesteia şi încetează în momentul în care expiră executarea interzicerii dreptului respectiv.1 Cod penal. Se pot aplica una sau mai multe pedepse . respectiv până la împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei. Din punctul de vedere al dreptului civil. instanţa apreciind în ce măsură se impune aplicarea lor. motivată de situaţia specială în care se află persoanele fizice protejate. de asemenea determinat.2 Cod penal. Pedeapsa complementară trebuie să fie cuprinsă expres în hotărârea judecătorească de condamnare şi este întotdeauna limitată în timp. Pedepsele accesorii – decurg din condamnarea la pedeapsa principală a închisorii. sunt pedepse complementare interzicerea unor drepturi de la 1 la 10 ani şi degradarea militară. nu-şi poate exercita drepturile părinteşti.66 Cod penal.

se interzice unor persoane să dobândească. prin simpla întrunire a condiţiilor legale. În alte cazuri. Astfel. bunuri ce aparţin unior subiecte de drept ale căror interese le reprezintă: astfel. sunt avute în vedere relaţiile dintre medic/farmacist – pacient. Enumerarea va fi doar exemplificativă. respectiv membrii familiei acestuia din urmă. Astfel de incapacităţi speciale sunt reglementate de mai multe acte normative. echipajul unei nave – pasagerii cursei respective. Este vorba. aceste incapacităţi speciale operează de drept. În al doilea rând. aceste incapacităţi se întemeiază pe o prezumţie absolută de conflict de interese şi prezumţia nu poate fi răsturnată. în special prin cumpărare. Se poate afirma însă că intervenţia instanţei este necesară pentru a constata ineficacitatea actului juridic încheiat cu încălcarea incapacităţii speciale. O altă categorie de norme reglementează relaţiile dintre minor şi tutorele său. se interzice mandatarului să cumpere bunuri ale mandantelui. astfel încât subiectul de drept afectat de o asemenea incapacitate.Incapacităţi reglementate de Codul civil. . care deja poate încheia acte juridice personal – în ceea ce priveşte încheierea unor acte cu titlu gratuit. În opinia noastră. de protejarea minorului – mai ales a celui cu capacitate de exerciţiu restrânsă. sunt reglementate raporturi între anumite persoane. fără să fie necesară o hotărâre judecătorească.68 De principiu. bunuri litigioase ce se găsesc în raza de activitate a instanţelor în care îşi desfăşoară activitatea. A. reprezentanţilor şi administratorilor persoanelor juridice bunuri ce aparţin acestora şi care le-au fost încredinţate în vederea administrării. cu menţiunea că oricând legiuitorul poate reglementa o astfel de incapacitate specială printr-o normă cu caracter general sau special. în primul rând. care datorită relaţiilor dintre ele ar putea justifica un interes personal atât de puternic încât să determine un conflict de interese cu cele ale subiectului din raportul juridic civil respectiv. procurorilor şi avocaţilor. Întâlnim în – aceea a exercitării drepturilor şi îndeplinirii aceste cazuri o ciudată combinaţie a prezumţiilor legale deoarece. care a încheiat totuşi un act juridic interzis. judecătorilor. în ciuda prezumţiei care protejează subiectul de drept obligaţiilor cu bună credinţă – se apreciază că interesul minorului este mult prea important pentru a nu închide orice tentativă de prejudiciere a celui lipsit şi de capacitate de exerciţiu deplină şi de experienţa socială necesară. nu va putea face dovada că interesul subiectului de drept protejat nu a fost prejudiciat. în toate aceste cazuri legiuitorul urmărind protejarea celui ocrotit de influenţele ocrotitorului său. care la un moment dat ar putea părăsi atitudinea de bună-credinţă care totuşi este prezumată.

legea specială – în raport cu legea generală civilă – subliniază incapacităţile speciale ce afectează pe tutore şi pe membrii familiei acestora în raporturile cu minorul ocrotit. fiind. aceasta se bazează pe ideea de protecţie a moştenitorilor soţilor. Incapacităţi prevăzute de Codul familiei Pe aceeaşi linie a ocrotirii minorului. cetăţenii străni şi apatrizii nu pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor situate în ţara noastră. să reglementeze alte situaţii care să impună o asemenea limitare.Incapacităţi prevăzute în alte legi Cu titlu exemplificativ. nici chiar dacă se obţine încuviinţarea prealabilă a ocrotitorului său legal şi acordul autorităţii tutelare. în special a copiilor CAIET DE SEMINAR 9 Problema 1 Nedemnitatea succesorală – vocaţia succesorală reprezintă chemarea pe care un subiect de drept o are de a culege masa succesorală sau o parte din aceasta. C. B.69 În ceea ce priveşte incapacitatea soţilor de a-şi vinde reciproc născuţi dintr-o altă căsătorie sau născuţi în afara căsătoriei. de asemenea. şi pe parcursul îmbogăţirii cunoştinţelor şi cercetării normelor de drept civil vor mai fi întâlnite astfel de limitări ale capacităţii de folosinţă – ca parte componentă a capacităţii civile -. bunuri. evident. menţionăm că potrivit art. Nu este singurul exemplu. dimpotrivă.41 (2) teza a II-a din Constituţie. legiuitorul putând de-a lungul timpului fie să abroge astfel de norme speciale. chemare recunoscută fi prin efectul legii. aceasta fiind o incapacitate specială de folosinţă. fie. fie în limitele testamentului defunctului a cărui . interzisă încheierea unor acte de donaţie sau de garantare a obligaţiilor altuia de către minorul cu capacitate de exerciţiu restrânsă.

70 masă succesorală este în discuţie (detalii legate de rangul moştenitorilor şi modul în care aceştia se exclud sau culeg împreună moştenirea vor fi analizate în anul III). deoarece în prezent legislaţia penală română nu mai cunoaşte pedeapsa cu moartea. fie în mod expres – prin renunţarea la succesiune – fie prin permiterea curgerii termenului de acceptare fără a se face nici un act sau fapt în acest sens. Aprofundânduse materia. Astfel.1 pct. el nu va mai putea culege partea ce-i revine din masa succesorală. iar la partajarea masei succesorale nu vor putea dobândi bunurile pe care le-au ascuns. Trebuie menţionat faptul că succesibilul îşi confirmă vocaţia succesorală prin acceptarea succesiunii. dacă s-ar fi dovedit a fi adevărată. în opinia noastră.2 este căzut. cota sa revenind în temeiul unor reguli speciale altor moştenitori. ar fi atras o asemenea pedeapsă capitală antecesorului moştenitorului. sau de cel în care moştenitorul major. 655 Cod civil vizează protejarea subiectului de drept împotriva unor acte sau fapte ale succesibililor săi. deşi a avut cunoştinţă că cel la a cărui moştenire are vocaţie a fost omorât. norma este de strictă interpretare. ea şi-ar găsi din nou aplicarea.655 alin. fiind forţaţi să accepte succesiunea. poate să nu îşi confirme vocaţia succesorală. dar se dovedeşte că a ascuns anumite lucruri ce compun masa succesorală în scopul de a profita de ele (de . moştenitorii care au ascuns o parte din bunurile succesiunii nu mai pot renunţa la aceasta. un succesibil. Considerăm că nu poate intra în discuţie o altă variantă deoarece. pe de o parte.703 Cod civil. În situaţia în care moştenitorul se face vinovat de săvârşirea uneia dintre faptele prevăzute de art. Concluzionăm că toate situaţiile reglementate de art. nu a denuţat organelor abilitate această faptă. dacă subiectul de drept a renunţat expres sau nu a acceptat succesiunea în termen. iar pe de altă parte. Norma este căzută în desuetudine şi nu abrogată deoarece. Cazul prevăzut de art. în măsura în care pedeapsa cu moartea ar fi reintrodusă. oricât ar fi de apropiat ca şi grad de rudenie de defunct. fiind nedemn. ideea este aceea că moştenitorul trebuie stopat înainte de a săvârşi fapte care determină decesul persoanei la a cărei moştenire are vocaţie. ori este vorba de o acuzaţie care.655 Cod civil. care însă nu este obligatorie. Este vorba de cazul în care moştenitorul a omorât sau a încercat să îl omoare pe cel la a cărui moştenire are vocaţie. în desuetudine. Într-un astfel de caz. Problema 2 Potrivit art. care ar fi tentaţi şă grăbească decesul acestuia pentru a culege moştenirea. se va constata că sunt situaţii în care pentru succesibil este mai avantajos să renunţe la succesiune decât să o accepte.

în cazul acceptării sub beneficiu de inventar suportă deja o eventuală insolvabilitate parţială. astfel încât dosirea unor bunuri din masa succesorală le-ar putea agrava situaţia. Deci. el va fi obligat să accepte succesiunea. dar a ascuns bunuri ce compun masa succesorală sau a omis să le indice la întocmirea inventarului. cu toate consecinţele ce decurg din aceasta – care îi pot fi nefavorabile – şi. potrivit dispoziţiilor legale. incapacitate ce se poate prelungi şi după ce pedeapsa privativă de libertate a fost executată. el nu va puta lua bunurile respective – şi pe care a fost obligat să le restituie. el nemaiputând moşteni bunurile ascunse ori dosite. în condiţiile în care valoarea masei succesorale poate să scadă drastic în urma ascunderii unui singur bun de dimensiuni mici şi de valoare foarte mare (valoarea unui timbru poate să depăşească valoarea unui imobil. acesta fiind considerat că a acceptat moştenirea pur şi simplu. a luat o bijuterie. subiectul de drept va fi afectat de incapacitatea de . acceptă moştenirea doar în această modalitate.71 exemplu. Norma îi protejează pe creditorii defunctului. moştenitorul va fi obligat să suporte din propriul patrimoniu această diferenţă. concomitent cu executarea acesteia. mai mult. ca o sancţiune. Sancţiunea este aceea a decăderii moştenitorului din beneficiul de inventar. în cazul în care au fost dispuse şi pedepse complementare. În timp ce minorii. moştenitorul major trebuie să facă o declaraţie expresă în acest sens. dacă acceptarea se face pur şi simplu şi se constată că valoarea pasivului o depăşeşte pe cea a activului. În caz contrar. în momentul în care se va trece la împărţirea masei succesorale. va fi afectat de o incapacitate în ceea ce priveşte exercitarea drepturilor părinteşti şi a dreptului de a fi tutore sau curator. În oricare dintre aceste cazuri se va trece la întocmirea unui inventar privind compunerea masei succesorale. un tablou). care. pe durata aplicării acestora. de exemplu). cu rea credinţă. Problema 3 Acceptarea succesiunii sub beneficiu de inventar reprezintă posibilitatea acordată moştenitorului de a opri disiparea masei succesorale în propriul patrimoniu şi de a-i permite să suporte pasivul doar în limita activului moştenirii. Măsura este luată ca o modalitate de protecţie faţă de ceilalţi moştenitori.712 Cod civil reglementează sancţionarea moştenitorului major care a declarat că acceptă moştenirea sub beneficiu de inventar. Problema 4 În situaţia în care subiectul de drept este condamnat la o pedeapsă privativă de libertate. Art.

Prin această normă se înlătură orice încercare a tutorelui de a acoperi anumite fraude legate de modul în care a administrat patrimoniul persoanei ocrotite prin încheierea unor astfel de acte fictive între el şi minor sau între minor şi membri ai familiei tutorelui. Potrivit art. Problema 5 Incapacitatea absolută împiedică încheierea actului juridic civil de către cel afectat de incapacitatea respectivă cu orice altă persoană. minorul nu va putea încheia actele pentru care legea cere forma autentică deoarece notarul public va aplica corespunzător dispoziţiile legale. Potrivit art.128 din Codul familiei. pe de o parte. excepţia de la regula privind posibilitatea unor donaţii sau a unor testamente operează în cazul în care tutorele este un ascendent al minorului (bunic) deoarece există prezumţia că legătura .809 Cod civil. minorul de 16 ani nu poate dispune prin testament în favoarea tutorelui său. legatarul nu va putea culege decât ½ parte din masa succesorală. ori fraţii sau surorile tutorelui. copil. Evident. Aceasta fiind motivaţia incapacităţii. soţul acestuia. frate . până în momentul în care socotelile definitive ale tutelei nu au fost în prealabil date şi primite. Potrivit art. iar odată ajuns la majorat. şi tutore. Tot absolută este şi incapacitatea ce afectează pe cetăţenii străini şi pe apatrizi în ceea ce priveşte dobândirea de terenuri în România. foarte apropiaţi – soţ. o rudă în linie dreaptă..72 drept civil din momentul rămânerii definitive a hotărârii penale de condamnare şi minimum până la terminarea executării sancţiunii privative de libertate sau a graţierii acesteia şi maximum până în momentul terminării executării pedepsei complementare. adică tutorele nu s-a descărcat de gestiunea patrimoniului celui protejat. iar între 16 şi 18 ani – potrivit art. cu bunurile proprii.806 Cod civil. precum şi ca prin care minorului îi este interzisă garantarea obligaţiilor contractate de terţi. Acest lucru trebuie înţeles în sensul că minorul. aceasta este relativă. restul cotei de ½ urmând calea devoluţiunii legale. În cazul în care incapacitatea opreşte încheierea actului civil de către cel lovit de incapacitate doar cu anumite persoane.807 – acesta poate dispune doar de jumătate din bunurile sale. nu poate dispune nici prin donaţie şi nici prin testament în favoarea fostului său tutore. minorul mai mic de 16 ani nu poate dispune în nici un fel prin donaţii sau testament de bunurile sale. de exemplu. nu pot fi încheiate acte juridice între minor. pe de altă parte. poate redacta un testament olograf – în condiţiile în care nu se pune problema de a fi supravegheat în permanenţă şi de a nu putea fizic să redacteze un astfel de act -–dar un astfel de legat nu va produce nici un fel de efecte dacă testatorul moare înainte de a împlini16 ani. iar dacă decedează în perioada cuprinsă între 16 şi 18 ani.

73 de rudenie este suficient de puternică pentru a nu fi nevoie de o protecţie suplimentară a minorului. nu pot fi adjudecatari nici direct şi nici prin persoane interpuse: tutorii – ai bunurilor ce aparţin patrimoniului persoanelor pe care le ocrotesc.883 Cod civil se instituie o incapacitate specială de folosinţă care afectează dreptul subiectului de drept de a dispune de bunurile sale şi corelativ. . testamentul făcut pe mare nu va putea cuprinde nici o dispoziţie în favoarea ofiţerilor bastimentului.1308 Cod civil. Regulile funcţionează la fel în relaţiile medic-pacient. judecătorii. procurorii şi avocaţii nu se pot face cesionari de drepturi litigioase care sunt de competenţa instanţei în a cărei rază teritorială îşi exercită funcţiunile. Reglementarea este cuprinsă de art. ţinând cont de condiţiile ce sunt oferite în prezent în cazul unei croaziere.1309 Cod civil. în acest caz.810 Cod civil. administratorii – ai averii comunelor sau stabilimentelor încredinţate îngrijirii lor şi funcţionarii publici – ai averilor statului ale căror vânzări se fac printr-înşii. Excepţia vizează. dacă dânşii nu sunt rude cu testatorul. precum şi cazurile în care între dispunător şi legatar există o relaţie de rudenie până la al patrulea grad inclusiv – situaţiile prevăzând mai multe variante care vor fi aprofundate în anul III -. ca o recompensă pentru desele deplasări la domiciliul lui pe timp de noapte). anumite dispoziţii remuneratorii făcute cu titlu particular (de exemplu. Potrivit art. Este vorba de pasagerii unei nave şi membrii echipajului. medicul neputând culege legatul în cazul în care persoana decedată a murit ca urmare a unei boli care a necesitat un tratament aplicat şi supravegheat de către legatar – interdicţia vizează atât culegerea legatului cât şi acceptarea unei eventuale donaţii -. dreptul unui alt subiect de drept de a culege un legat. Art.1307 alin. Astfel. Potrivit art. impunându-se menţiunea că norma este uşor căzută în desuetudine. Prin art. mandatarii – ai averii ce sunt însărcinaţi să vândă. potrivit textului legal.1 Cod civil prevede că vânzarea nu se poate face între soţi. defunctul lasă prin testament medicului său un obiect determinat.

. p. desemnarea unui tutore în cazul în care există copii minori.31/1954. Sfârşitul capacităţii de folosinţă a persoanei fizice Potrivit art. Data decesului va fi dovedită cu certificatul de deces eliberat de ofiţerul de stare civilă. pe baza declaraţiei verbale făcute de una din persoanele căreia îi revine această obligaţie şi a certificatului medical constatator al decesului. Declararea judecătorească a morţii – ca procedură ce se desfăşoară în faţa instanţei – poate să îmbrace două forme. Cea de a doua – reprezentând o excepţie – permite declanşarea directă a procedurii de declarare a morţii. se distinge varianta morţii fizic constatae de procedura declarării judecătoreşti a morţii. 1 2 Ernest Lupan..74 #5. fie din lipsa cadavrului celui decedat.7 alin. În ceea ce priveşte momentul de care este legat sfârşitul capacităţii de folosinţă. aspect explicabil datorită faptului că această parte a capacităţii civile nu poate supravieţui suportului său uman1. Prima – ce constituie regula – cuprinde două faze şi anume declararea judecătorească a dispariţiei şi doar ulterior declararea judecătorească a morţii.1 din Decretul nr. stabilirea exactă a datei morţii neridicând probleme.64 . în lipsa acestei constatări fiind imposibilă deschiderea masei succesorale precum şi producerea unor alte efecte determinate de decesul unei persoane (încetarea căsătoriei.60 Ernest Lupan. În astfel de împrejurări legislaţia cuprinde o procedură care să permită instanţei să constate încetarea capacităţii de folosinţă a subiectului de drept. capacitatea de folosinţă a persoanei fizice încetează odată cu moartea acesteia. În primul caz – cel al morţii fizic constatate – întocmirea actului de deces se face la autoritatea administraţiei publice locale în a cărei rază administrativteritorială s-a produs decesul. p.cit. Există situaţii în care însă decesul persoanei nu poate fi constatat fizic. fie din cauza circumstanţelor în care s-a produs decesul şi care fac imposibilă identificarea. Declararea judecătorească a dispariţiei Declararea judecătorească a dispariţiei persoanei fizice este acea instituţie de drept civil în virtutea căreia cel care lipseşte timp îndelungat de la domiciliul său poate fi declarat dispărut printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă2. vocaţia persoanei respective la masa succesorală a unor terţi. etc). op. op.cit.

75 Reglementarea acestei proceduri este cuprinsă de art. impunându-se ca această lipsă să fie însoţită de lipsa oricăror ştiri adresate membrilor familiei sau oricăror alte persoane din anturajul subiectului de drept. Procedura soluţionării cererii cuprinde trei faze: Faza prealabilă judecăţii începe din momentul înregistrării cererii de declarare a dispariţiei. . iar în cel de-al doilea normele de procedură.1 Cod procedură civilă. potrivit dispoziţiilor art.1 din Decretul nr. În măsura în care se poate stabili cu certitudine data ultimelor ştiri.17 alin.37 alin. Dacă însă acest moment nu poate fi stabilit cu exactitate. Dovada datei ultimelor ştiri care atestă că persoana fizică era în viaţă se poate face prin orice mijloc legal de probă. Concomitent.36-39 din Decretul nr. ştampila aplicată de oficiul poştal pe un plic.31/1954. dispunându-se totodată afişarea unor exenmplare ale cererii la ultimul domiciliu al persoanei dispărute şi la primăria teritorial competentă (folosindu-se acelaşi criteriu). în primul act normativ regăsindu-se normele de drept material. Cererea de declarare judecătorească a dispariţiei poate fi formulată de orice persoană interesată şi chiar de către procuror. coroborate cu art.31/1954). acesta va fi momentul din care va începe să curgă termenul de un an a cărui împlinire permite admiterea acţiunii (o scrisoare datată. cu menţiunea că orice persoană ce deţine informaţii utile soluţionării cererii este invitată să le comunice instanţei (potrivit art. Deci.2 din Decretul nr. ocrotirea copiilor acestuia. Solicitarea este adresată primăriei ultimului domiciliu şi organelor de poliţie.16-17 din Decretul nr. preşedintele instanţei dispunând efectuarea de cercetări imediat după primirea acesteia. pe o durată minimă de un an. termenul de un an va începe să curgă de la ultima zi a lunii în care se plasează ştirile din care rezultă că persoana era în viaţă sau de la ultima zi a anului calendaristic în care se plasează aceste ştiri (potrivit dispoziţiilor art. declaraţia unui martor care poarte stabili cu exactitate data la care a întâlnit persoana respectivă).45 alin. va fi sesizată autoritatea tutelară în vederea numirii unui curator care să asigure administrarea bunurilor celui dispărut precum şi. condiţia de fond care justifică soluţionarea unei astfel de cereri este aceea ca de la data ultimelor ştiri din care rezultă că persoana era în viaţă să fi trecut cel puţin un an. dacă este cazul. care se întregesc cu dispoziţiile Codului de procedură civilă).32/1954).32/1954 (practic. Nu orice lipsă a persoanei de la domiciliu constituie temei pentru declanşarea procedurii. Competenţa de a soluţiona cererea revine tribunalului în circumscripţia căruia persoana dispărută şi-a avut ultimul domiciliu.

potrivit art. Se citează şi reprezentantul Ministerului Public. existând prezumţia că subiectul de drept civil este în viaţă. este posibilă declanşarea procedurii declarării judecătoreşti a morţii dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii: să existe o hotărâre declarativă a dispariţiei. Singurul efect al hotărârii judecătoreşti declarative a dispariţiei este cel al îndeplinirii unei condiţii prealabile obligatorii în vederea declanşării procedurii vizând declararea judecătorescă a morţii. iar în al doilea rând datorită inexistenţei unei proceduri prin care să se obţină anularea unei hotărâri judecătoreşti irevocabile.16 alin. rămasă irevocabilă. pentrua face publică dispariţia.16 alin. fiind administrate toate probele necesare în vederea stabilirii unei stări de fapt corecte. Hotărârea pronunţată de tribunal este supusă căilor ordinare de atac. temeiul putându-l constitui art. Hotărârea de declarare a dispariţiei unei persoane fizice NU ARE EFECTE asupra capacităţii de folosinţă a acesteia. nu se impune anularea hotărârii judecătoreşti (o astfel de cerere nefiind însă respinsă de către instanţă.6 sau 8 Cod pr.2 din Decretul nr. . a se vedea Ernest Lupan. Faza judecăţii propriu-zise se desfăşoară potrivit regulilor procedurii civile obişnuite. Din acest motiv. în condiţiile în care prezenţa la judecată a procurorului şi ascultarea concluziilor acestuia sunt obligatorii. cu menţiunea că de la data afişării extrasului de pe hotărârea prin care s-a declarat dispariţia să fi trecut cel 1 S-a exprimat în literatura de specialitate şi opinia potrivit căreia o astfel de acţiune prin care se tinde a se obţine anularea hotărârii declarative de moarte este inadmisibilă – de lege lata – în primul rând datorită lipsei uneia din condiţiile acţiunii civile – interesul -.38 alin. ultim din Decretul nr.72.cit. dispunând citarea persoanei a cărei dispariţie se cere – de la ultimul domiciliu – precum şi a persoanei care a formulat cererea. în măsura în care i se adresează)1..322 pct. iar de la data ultimelor ştiri din care rezultă că persoana era în viaţă să fi trecut cel puţin patru ani.31/1954.32/1954. Declararea judecătorească a morţii Conform reglementărilor cuprinse de art. în temeiul art. Faza ulterioară pronunţării hotărârii are un caracter de publicitate. Hotărârea se comunică şi autorităţii tutelare în vederea instituirii curatelei.1 din Decretul nr. dacă persoana declarată dispărută se întoarce sau transmite date care permit localizarea ei. Considerăm însă că o revizuire în acest caz este admisibilă.civ. preşedintele instanţei va fixa termen de judecată. Pentru amânunte.31/1954. aceasta urmând să fie afişată – după rămânerea definitivă – timp de 30 de zile la uşa instanţei de fond şi la primăria ultimului domiciliu al celui declarat dispărut. op. p.76 După trecerea a 45 de zile de la afişarea cererii de declarare a dispariţiei potrivit dispoziţiilor legale şi a înaintării proceselor verbale de afişare şi a datelor culese de primărie şi de organele de poliţie. care să fi fost afişată timp de 30 de zile.

final din Decretul nr. În cazul în care ulterior se va constata că data morţii prezumate. existenţa unui interes legitim reprezintă una din condiţiile de admisibilitate a oricărei acţiuni civile. Procedura este aceeaşi ca şi în cazul declarării dispariţiei (fiind aplicabile prevederile art. Dacă o asemenea dată nu poate fi identificată. respectiv pentru a se întocmi actul de deces. dar această prezumţie se naşte doar în momentul în care hotărârea judecătorescă rămâne definitivă.16-17 din Decretul nr. în ceea ce priveşte cele trei faze. stabilită prin hotărârea judecătorescă. nu corespunde realităţii.77 puţin şase luni. O situaţie aparte este aceea în care.119/1996 cu privire la actele de stare civilă.31/1954.32/1954). Un element specific îl constituie însă stabilirea datei morţii celui dispărut. potrivit normelor de competenţă stabilite de art. iar dacă totuşi aceasta a fost pornită şi chiar finalizată. deoarece procedura declarării judecătoreşti a morţii este întotdeauna subsecventă procedurii obişnuite de întocmire a actului de deces şi este condiţionată de imposibilitatea întocmirii acestuia datorată tocmai incapacităţii de a identifica împrejurarea în care persoana respectivă şi-a pierdut viaţa. ce va fi făcută de către instanţă şi va fi cuprinsă în dispozitivul hotărârii. nu mai există nici un interes pentru a declanşa procedura specială. Ar fi de-a dreptul hilar ca în cele două acte constatatoare ale decesului – actul de stare civilă şi hotărârea judecătorescă .31/1954 coroborate cu art. Această hotărâre se comunică serviciului de stare civilă pentru a face cuvenitele menţiuni. ceea ce înseamnă că moartea persoanei a fost fizic constatată. se apreciază că persoana fizică şi-a pierdut capacitatea de folosinţă de la data stabilită în hotărârea declarativă de moarte. data morţii va fi stabilită ca fiind ultima zi a trmenului de patru ani care trebuie să treacă de la data ultimelor ştiri care certifică existenţa celui a cărui declarare judecătorescă a morţii se solicită. Se impune a se preciza că este vorba de procedura precedată de declararea dispariţiei şi că termenul de patru ani se calculează în aceleaşi condiţii ca şi termenul de un an cerut în prima fază. ulterior rămânerii definitive a hotărârii declarative de moarte. În fond. data morţii va fi stabilită în funcţie de acestea. se va recurge la rectificarea datei morţii. apărând ulterior probe ce permit stabilirea cu o mai mică aproximaţie a acestei date sau chiar cu exactitate. ori în varianta în care actul de deces a fost întocmit. Următoarele variante pot să apară: în măsura în care datele sunt certe privind ultimele ştiri. se păstrează regula primordialităţii procedurii ordinare.41 din Legea nr. În această variantă.18 alin.40-41 din Decretul nr. se constată că actul de deces a fost întocmit. se va trece la anularea acestei hotărâri. Într-o asemenea situaţie. potrivit prevederilor art. în mod obligatoriu.

78 – să apară date diferite ale momentului în care a încetat capacitatea de folosinţă. având o mare semnificaţie. conţinutul acestora este destul de clar. întocmai ca şi în cazul morţii fizic constatate. aceasta fiind data de la care încetează şi căsătoria celui declarat mort. În măsura în care prezumţia este răsturnată – cel declarat mort fiind în viaţă -. se consideră că aceasta nu a încetat niciodată. În varianta pozitivă în care bunurile se mai află încă la moştenitorii cărora le-a fost desfiinţat titlul prin care au dobândit aceste lucruri.31/1954. Efectul declarării judecătoreşti a morţii îl reprezintă încetarea capacităţii de folosinţă a persoanei fizice.20 alin. dacă ţinem seama că persoana respectivă nu a încetat din viaţă niciodată.18 alin. precum şi de procuror. O distincţie se impune. iar pe de altă parte. apar raporturi juridice ce pot cunoaşte o anumită complexitate. Referitor la raporturile dintre subiectul de drept ce face obiectul analizei şi moştenitorii săi aparenţi. În plan patrimonial. pe de o parte între persoana declarată moartă şi reapărută şi moştenitorii prezumtivi care au preluat bunuri ale succesiunii în urma deschiderii acesteia. între această persoană şi subdobânditorii bunurilor care le-au dobândit de la moştenitorii aparenţi. fiind format din dreptul celui dintâi de a-şi recupera întregul patrimoniu şi de obligaţia corelativă ce revine acestor succesori de a restitui bunurile preluate din masa succesorală. pentru a fi făcute cuvenitele rectificări în registrul actelor de stare civilă. potrivit dispoziţiilor art. se poate solicita anularea hotărârii judecătoreşti de declarare a morţii. o astfel de situaţie fiind evitată prin anularea hotărârii instanţei. va exista raport juridic şi între moştenitorii prezumtivi şi subdobânditorii bunurilor din masa succesorală. cu menţiunea că prescripţia dreptului de opţiune succesorală începe să curgă doar de la data rămânerii definitive a hotărârii declarative de moarte. calitatea procesuală nefiind condiţionată de participarea la proces pe parcursul procedurii declarative a morţii. Hotărârea de anulare se va comunica – după rămânerea definitivă – serviciului de stare civilă. În primul rând. producând – în anumite limite – efecte retroactive. Efectele anulării hotărârii declarative de moarte se produc atât în plan patrimonial cât şi nepatrimonial. Anularea poate fi cerută atât de persoana direct interesată cât şi de orice alt subiect de drept ce justifică un interes legitim. Hotărârea judecătorescă este constitutivă. este înlăturată încetarea capacităţii de folosinţă a persoanei fizice. potrivit art. ei vor fi obligaţi să le restituie adevăratului proprietar.1 din Decretul nr.1 din legea specială. şi anume aceea că moştenitorul prezumtiv de bună credinţă – adică cel care nu ştia că cel declarat mort era în viaţă – va fi obligat să restituie bunurile în natură sau preţul încasat (în măsura în care a înstrăina aceste . Evident. ba mai mult. concluzie logică.

în cazul lipsirii de efecte juridice a actului primordial vor fi desfiinţate şi actele subsecvente (resolutio jure dantis resolvitur jus accipientis) va fi aplicată în situaţiile în care terţul a dobândit bunul cu titlu gratuit – indiferent că a fost de bună credinţă sau de rea credinţă – precum şi în varianta în care. hotărârea declarativă de moarte este anulată. potrivit principiilor înscrise în art. prima căsătorie este desfăcută pe data încheierii noii căsătorii. iar convenţia îşi păstrează valabilitatea). Elementul ce distinge însă relaţiile dintre soţi este acela că soţul supravieţuitor se poate recăsători anterior anulării hotărârii declarative a morţii. următoarele situaţii pot să apară: Subdobânditorul cu titlu oneros. Regula generală a efectelor nulităţi actului juridic civil. de bună credinţă va păstra bunul dobândit de la prezumtivul succesor al celui declarat mort şi reapărut. Evident.31/1954 (în această variantă. deşi a dobândit bunul cu titlu oneros. în cazul în care soţul unei persoane declarate moartă s-a recăsătorit şi.5 şi 19 Cod fam. Efectele anulării hotărârii declarative de moarte se întind şi în planul raporturilor de familie. acesta apare ca fiind căsătorit cu două persoane diferite ceea ce. O astfel de soluţie este motivată de ideea că . actul juridic încheiat de părţi îşi va păstra valabilitatea. În realitate. fiind vorba de o bigamie. drepturile persoanei sunt apreciate ca fiind neîntrerupte. chiar dacă titlul înstrăinătorului a fost desfiinţat). pe când cel de rea credinţă – cel care ştia că antecesorul său este în viaţă – va restitui. bunul sau bunurile vor fi restituite. după aceasta. la un moment dat. ar atrage nulitatea celei de a doua căsătorii. sau echivalentul acestora.79 bunuri. În principiu.2 din Decretul nr. atât cele culese efectiv cât şi cele pe care a neglijat să le culeagă. perioada cuprinsă între rămânerea definitivă a hotărârii declarative de moarte şi anularea acesteia fiind practic radiată din acest plan. în cazul în care bunurile nu se mai află în patrimoniul său – fie preţul încasat fie valoarea bunurilor din momentul revendicării (ce poate fi mai mare decât preţul încasat) – alegerea făcând-o proprietarul – precum şi toate fructele produse de bunurile din masa succesorală luate. a fost de rea credinţă. astfel încât. capacitatea de folosinţă a persoanei fizice neputând fi segmentată. reîntorcându-se în patrimoniul pe care l-au părăsit nejustificat. care va răspunde pentru evicţiune.20 alin. neprezumându-se. terţul care a pierdut bunul se va putea întoarce împotriva vânzătorului. regula fiind instituită de art. În toate aceste cazuri. potrivit art. potrivit căreia. prezentând o particularitate deosebită în relaţiile dintre soţi. În cazul subdobânditorilor. Trebuie menţionat că reaua credinţă constă în faptul că terţul a avut cunoştiinţă de faptul că proprietarul real al bunului este în viaţă şi ea trebuie probată.22 din Codul familiei. căsătoria cea nouă rămâne valabilă.

Declararea morţii neprecedată de declararea dispariţiei reprezintă o excepţie a acestei proceduri. Această cale poate fi urmată dacă sunt întrunite două condiţii. Comorienţii. prin extindere.cit. lipsind doar segmentul prealabil.. este din ce în ce mai frecvent acreditată ideea că norma este aplicabilă.31/1954 stabileşte că în cazul în care mai multe persoane au murit în aceeaşi împrejurare. p.21 din Decretul nr. cu atât mai mult cu cât soţului prezumtiv supravieţuitor nu i se poate reţine nici o culpă. Reglementarea prezintă utilitate practică în materie succesorală. CAIET DE SEMINAR 10 Problema 1 1 Francisc Deak. care îndreptăţeşte a se presupune decesul şi ca de la data împrejurării în care a avut loc dispariţia persoanei fizice să fi trecut cel puţin un an.2 din Decretul nr. sunt aplicabile regulile reglementateîn mod expres în cazul procedurii declarării dispariţiei.80 cea dintâi căsătorie îş pierde consistenţa ca urmare a lipsei îndelungate a unuia dintre soţi. potrivit art. respectiv o varietate a declarării morţii reglementată de art. În măsura în care nu se poate dovedi cu exactitate ziua în care s-a produs evenimentul care a determinat dispariţia. Procedura ce va fi urmată este aceeaşi ca şi în varianta declarării judecătoreşti a morţii.31/1954. fără să se poată stabili dacă una a supravieţuit alteia. dar nu se poate stabili dacă una dintre acestea a supravieţuit celeilalte1. mai ales în cazul în care persoanele respective aveau vocaţie succesorală reciprocă.17 alin. aceste persoane fiind denumite de doctrină comorienţi.45-46 . precedată de declararea dispariţiei. şi anume: ca persoane fizică să fi dispărut într-o împrejurare excepţonală. Art.16 alin. de exemplu – una dintre aceste persoane avea vocaţie succesorală faţă de cealaltă.31/1954.3 din Decretul nr. op. sau cel puţin – în temeiul unui testament. ele sunt socotite că au murit deodată. fiind preferabilă protejarea unei relaţii de familie ce se bazează pe sentimente actuale. În ultimul timp. şi în cazul în care persoanele nu au murit în aceeaşi împrejurare.

hotărârea poate să rămână irevocabilă prin neexercitarea căilor de atac. se impune să amintim. Al doilea aspect este cel reglementat de anumite legi speciale care impun participarea procurorului în cazul unor cauze civile. de transformare a recursului în cale extraordinară de atac.civ. potrivit căruia procurorul poate să participe la orice proces civil. În această variantă.45 Cod pr. în viitorul apropiat. în acest caz. cu o eventuală perspectivă. Acesta este structurat în sistem piramidal. iar recursul de Curtea Supremă de Justiţie. Evident. fiind necesar ca acesta să fie prezent efectiv la dezbateri şi să-şi prezinte concluziile. Astfel. iar în cazul soluţionării recursului ea devine irevocabilă. Primul este reglementat de art. În ceea ce priveşte participarea procurorului – reprezentant al Ministerului Public – aceasta poate să îmbrace două aspecte. în materie comercială competenţa materială fiind diferită. care potrivit art. la începutul lunii mai 2001. iar curţile de apel au competenţa generală de a soluţiona recursurile. Este posibil însă ca pentru unele cauze. în acest caz. în măsura în care va opera modificarea Codului de procedură civilă. Problema 2 ATENŢIE ! .32/1954. O hotărâre judecătorească rămâne definitivă – de regulă. aşa cum este preconizată. ultim din Decretul nr. în orice fază a acestuia şi să exercite căile de atac.38 alin. aceasta fiind şi situaţia cererilor privind declararea dispariţiei şi a morţii.g Cod pr. în caz contrar hotărârea judecătorească fiind lovită de nulitate. cel puţin în acest moment. un astfel de caz reprezentându-l declararea judecătorescă a dispariţiei şi a morţii potrivit art. legiuitorul să prevadă în mod expres o altă instanţă competentă să soluţioneze în fond. sistemul instanţelor din România..81 Deoarece în cadrul procedurii de declarare judecătorescă a dispariţiei şi a morţii s-a pus în discuţie competenţa materială a instanţelor. apelul va fi soluţionat de curtea de apel. nu este suficientă citarea procurorfului. participarea este facultativă. în materie civilă – după soluţionarea apelului.2 pct. Amănunte privind aceste aspecte vor fi expuse la materia Drept procesual civil – de exemplu. cu titlu informativ.1 lit. cunoscând trei grade de jurisdicţie şi două căi ordinare de atac. tribunalele sunt instanţe de drept comun în materia soluţionării apelurilor. judecătoriile reprezintă instanţele de drept comun în materia soluţionării cauzelor în fond. sunt soluţionate în primă instanţă de tribunale.civ. Trebuie făcută menţiunea că această afirmaţie se referă la cauzele civile. Deci.

ultim din Decretul nr. toate aceste măsuri vor putea fi ridicate la cerere ori din oficiu. Problema 3 ATENŢIE ! Data morţii nu trebuie confundată nici cu data ultimelor ştiri.. prezentând o speţă concretă. Data morţii este întotdeauna cea stabilită – obligatoriu – de instanţă în dispozitivul hotărârii. nici cu data rămânerii definitive a acestei hotărâri. potrivit art. În ceea ce priveşte rectificarea datei morţii. aceste măsuri putând fi luate şi în condiţiile în care se constată dispariţia persoanei fizice.. îndreptarea hotărârii judecătoreşti – art. totuşi.82 Persoana declarată dispărută este prezumată a fi în viaţă şi a avea capacitate de folosinţă. în opinia noastră. pur şi simplu. nu sunt condiţionate de existenţa unei hotărâri definitive de declarare a dispariţiei.civ. Acesta este motivul pentru care. după cum se poate discuta şi dacă o astfel de rectificare aduce atingere autorităţii lucrului judecat.18 alin.civ. Instituirea curatelei dispărutului – pentru administrarea bunurilor acestuia – ori instituirea tutelei minorului dispărutului. şi în măsura în care ulterior. astfel încât evident. dar ceea ce este important. situaţia înstrăinării unor bunuri din masa succesoarală poate să apară în felul următor (exemplul este didactic. cum ar fi calea extraordinară de atac a revizuirii. Problema 4 În mod practic. persoana este prezumată a fi în viaţă. cazuri asemănătoare putând să apară într-o varietate foarte mare de variante): .281 Cod pr. suntem în faţa unei norme speciale care nu mai necesită nici o altă explicaţie. data decesului ar fi stabilită la o dată ce se situează calendaristic anterior datei la care s-a pronunţat hotărârea declarativă a dispariţiei. În situaţia în care persoana reapare. prevăzută de art. prin hotărârea declarativă a morţii prezumate. nici cu data pronunţării hotărârii declarative de moarte. până la rămânerea definitivă a hotărârii declarative de moarte. fără a fi necesară o hotărâre de anulare.31/1954. este că această posibilitate este acordată instanţei în mod expres.322 Cod pr. Este adevărat că pot fi stabilite puncte comune cu oricare dintre aceste proceduri.şi nici cu procedura de rectificare a actelor de stare civilă reglementată de art.119/1996. aceasta nu trebuie confundată cu alte proceduri.57 şi 58 din Legea nr.

persoana fizică ce a fost declarată moartă nu deţine capacitatea de folosinţă civilă şi procesual civilă necesare pentru a putea introduce o acţiune în instanţă (nici nu va putea introduce o altă acţiune până când hotărârea declarativă de moarte nu va fi anulată). iar B are doi copii dintr-o căsătorie anterioară. atunci B dobândeşte calitatea de moştenitor al lui A. prin certificatul de moştenitor eliberat constatându-se că au calitatea de moştenitori A şi B în calitate de fii. hotărârea declarativă de moarte este anulată. pentru admisibilitatea acesteia este necesar un artificiu bazat pe o realitate. prezumţia de moarte fiind răsturnată în modul cel mai concret cu putinţă. Acţiunea în anulare este imprescriptibilă şi va fi adresată instanţei care a pronunţat hotărârea declarativă de moarte. Toate părţile sunt de bună credinţă.83 În urma rămânerii definitive a hotărârii declarative a morţii. În acest caz. în timp ce D va trebui să restituie imobilul. fiecăruia revenindu-i câte un imobil. se deschide succesiunea defunctului. însă. iar masa succesorală a lui B. C va păstra bunul cumpărat. deoarece din punct de vedere legal. ATENŢIE ! În varianta în care cererea este formulată chiar de persoana vizată. şi din această căsătorie nu s-au născut copii. alături de părinte şi de cei doi fraţi. A are în viaţă un părinte şi doi fraţi. A vinde imobilul său lui C. A predându-i tatălui său preţul încasat. Dacă se poate constata. Problema 6 Situaţia comorienţilor. Problema 5 Cererea de anulare a hotărârii declarative de moarte poate fi formulată de orice persoană interesată. în timp ce B donează imobilul său lui D. în momentul respectiv. . ce va cuprinde în acest caz şi o cotă din masa succesorală a lui A. Întorcându-se tatăl lui A şi B. prezenţa fizică a părţii va suplini lipsa capacităţii sale de folosinţă ce va fi automat împinsă întrun plan teoretic. va reveni celor doi copii ai lui B dintr-o căsătorie anterioară. A şi B mor într-un accident de maşină. A este căsătorit cu B. de exemplu. că B a supravieţuit lui A. la cererea acestuia.

Studiile de specialitate au permis legiuitorului să stabilească faptul că persoana fizică dobândeşte acest discernământ la o anumită . subiectul de drept poate să deţină drepturi şi obligaţii civile din primele clipe ale vieţii sale. Pentru ca acastă persoană fizică.84 În măsura în care A şi B sunt consideraţi comorienţi. iar masa succesorală a lui B revine copiilor acestuia. Secţiunea 4 . este nevoie să atingă o anumită maturitate psihică. conştientă de efectele unor asemenea acte. masa succesorală a lui A revine în totalitate părintelui şi celor doi fraţi. însă.Capacitatea de exerciţiu a persoanei fizice Datorită capacităţii de folosinţă pe care legea civilă o recunoaşte persoanei fizice de la naştere – sau chiar înaint de acest moment -. respectiv să dobândească discernământ. să poată încheia singură acte juridice civile.

. realitate explicabilă prin ideea că nu toate subiectele de drept au capacitate de exerciţiu. în timp ce intangibilitatea exprimă ideea că nimeni nu poate fi lipsit în tot sau în parte de capacitatea de exerciţiu.85 vârstă. cu condiţia ca acesta să-şi păstreze caracterul licit. op. conştientizarea efectelor unor acte sau fapte poate să se producă mai 1 Ernest Lupan. cât şi stabilirea coonţinutului şi încetarea ei. Generalitatea – vizează conţinutul capacităţii de exerciţiu şi constă în aptitudinea abstractă a omului de a dobândi şi exercita drepturi civile subiective şi de aşi asuma şi exercita obligaţii civile prin încheierea oricărui tip de act juridic civil. Inalienabilitatea – evidenţiază imposibilitatea de a se renunţa în tot sau în parte la capacitatea de exerciţiu. Caracterele capacităţii de exerciţiu sunt: Legalitatea – reflectă ideea că izvorul acestei capacităţi de exerciţiu îl constituie legea. de care a fost legată dobândirea unei maturităţi suficiente pentru a permite subiectului de drept să-şi apere interesele.93 . capacitatea de exerciţiu nu se caracterizează prin universalitate. care constă în aptitudinea de a dobândi şi exercita drepturi civile subiective şi de a-şi asuma şi executa obligaţii civile prin încheierea de acte juridice civile1. în nici o situaţie neputând fi creaţia voinţei individuale. regula generală fiind relevantă repede sau mai târziu. spre deosebire de capacitatea de folosinţă a persoanei fizice. iar încheierea oricăror convenţii prin care s-ar transmite unui alt subiect de drept capacitatea de exerciţiu. Trebuie menţionat că. deoarece este indubitabil că în cazuri particulare. naţionalitatea.cit. Inalienabilitatea nu trebuie confundată cu renunţarea la un anumit drept subiectiv concret. decât în condiţiile stabilite expres şi limitativ de lege. nu poate să producă nici un efect juridic. legea civilă a fixat dobândirea capacităţii de exerciţiu. indiferent de sexul. rasa. definită ca fiind acea parte a capacităţii de drept civil a omului. gradul de cultură sau originea acestora. Normele ce reglementează aceste aspecte au caracter imperativ. p. atât în ceea ce priveşte instituirea. Limitele generalităţii diferă în funcţie de delimitarea dintre capacitatea de exerciţiu deplină şi capacitatea de exerciţiu restrânsă (aceasta din urmă având un grad mai redus de generalitate). subiectele de drept civil neputând deroga de la ele. religia. Egalitatea – reflectă o poziţionare identică a subiectelor de drept în raport cu capacitatea de exerciţiu. De acest moment. în tot sau în parte.

potrivit art. prin raportare la această variantă. în această situaţie imposibilitatea evaluării efectelor actului datorându-se nu vârstei ci unei boli ce determină alienaţia sau debilitatea sa mintală. neputând fi extinsă şi asupra altor persoane. şi anume: lipsa capacităţii de exerciţiu. şi .11 alin. Acelaşi caracter îl are şi în cazul interzişilor judecătoreşti. operează prezumţia unei lipse de experienţă socială. denumită reprezentant. Coroborând existenţa şi calitatea discernământului persoanei fizice cu vârsta şi sănătatea mintală a acesteia. Enumerarea persoanelor care sunt lipsite complet de capacitatea de exerciţiu este limitativă. actele juridice sunt încheiate de reprezentanţii lor legali. discernământul poate să se prezinte nuanţat sau chiar să lipsească datorită unor boli ce afectează psihicul uman. premisă ce se adaugă capacităţii de folosinţă care însoţeşte subiectul de drept de la apariţie şi până la dispariţie.1 din Decretul nr. încheie un act juridic civil în numele şi pe seama altei persoane. #1. ce caracterizează grupa de persoane cuprinse între 14 şi 18 ani. în acest caz lipsa capacităţii de exerciţiu reprezentând o măsură de protecţie.86 Capacitatea de exerciţiu a persoanei fizice se formează în funcţie de gradul de discernământ al acesteia.1 din Decretul nr. ce afectează pe minorul sub 14 ani şi pe interzisul judecătoresc. în aşa fel încât efectele actului juridic încheiat se produc direct în persoana celui reprezentat. Reprezentarea este un procedeu tehnico-juridic prin care o persoană. În afară de o anumită maturitate. capacitatea de exerciţiu restrânsă. care etermină o incapacitate de evaluare a efectelor unor acte juridice civile. capacitatea de exerciţiu deplină. legiuitorul român stabileşte trei variante de raportarea a capacităţii de exerciţiu. Lipsa capacităţii de exerciţiu Pornind de la ideea că nimeni nu poate fi îngrădit sau lipsit în tot sau în parte de capacitatea de exerciţiu.6 alin.31/1954 – concluzia este aceea că trebuie să analizăm care sunt aceste cazuri. În cazul persoanelor lipsite de capacitate de exerciţiu. trebuie amintită şi situaţia minorilor care până la împlinirea vârstei de 16 ani nu pot încheia acte de dispoziţie (cu anumite excepţii) şi cazul special în care anumite persoane NU pot încheia anumite acte juridice. Nu au capacitate de exerciţiu următoarele categorii de persoane fizice: minorii sub 14 ani şi persoanele puse sub interdicţie judecătorescă. specifică persoanelor fizice majore şi femeii căsătorite. Aceasta este o trăsătură caracteristică capacităţii de drept civil. denumită reprezentat. decât în cazuri expres şi limitativ prevăzute de lege – art.31/1954. În ceea ce-l priveşte pe minorul sub 14 ani.

p. în astfel de situaţii încetând. bilete pentru transportul în comun. Capacitatea de exerciţiu restrânsă a persoanei fizice Prin capacitate de exerciţiu restrânsă se înţelege aptitudinea minorului între 14 şi 18 ani de a dobândi şi exercita drepturi civile subiective şi de a-şi asuma şi exercita obligaţii civile prin încheierea – personal – de acte juridice civile. curatorii. se poate constata că lipsa capacităţii de exerciţiu nu este interpretată de legiuitor ca fiind absolută şi totală. Minorul încheie personal actele juridice. deşi de principiu persoanelor lipsite de capacitate de exerciţiu le este interzisă marea aventură a încheierii de acte juridice civile. băuturi răcoritoare.. evident. Au calitatea de reprezentanţi legali părinţii. cu încuviinţarea prealabilă din partea ocrotitorului legal1.105 . ridicarea interdicţiei judecătoreşti determină revenirea la starea de capacitate de exerciţiu avută anterior interdicţiei. aducându-i chiar un eventual beneficiu. Capacitatea de exerciţiu restrânsă aparţine exclusiv minorilor între 14 şi 18 ani. op. În situaţia în care cercetăm cazul interzisului judecătoresc. Cum potrivit prevederilor art. zilnice.cit. actele juridice încheiate de minorii care nu au împlinit vârsta de 14 ani sunt anulabile pentru incapacitate. în fond fiind perfect valabile actele încheiate în favoarea persoanei lipsite de capacitate de exerciţiu şi care nu-i produc acesteia nici un prejudiciu.32/1954. În oricare dintre aceste cazuri. moartea fizic constatată ori declararea judecătorescă a morţii determină o încetare a lipsei capacităţii de exerciţiu. anumite excepţii sunt permise. Cum întotdeauna norma civilă trebuie să se plieze în funcţie de realitatea cotidiană.87 anume faptul că persoana fizică ce are capacitate de folosinţă. chiar în lipsa leziunii. Acestea se referă la actele de conservare şi actele juridice mărunte. şi capacitatea de folosinţă a persoanei fizice. cum ar fi: cumpărarea de mâncare. pentru spectacole etc. o astfel de aptitudine nefiind întâlnită în cazul nici unei alte categorii de persoane fizice. în anumite condiţii. Această stare a lipsei capacităţii de exerciţiu încetează în următoarele situaţii: Dacă avem în vedere cazul minorului.2 din Decretul nr. la împlinirea vârstei de 14 ani acesta va dobândi o capacitate de exerciţiu restrânsă. tutorii sau. #2. pentru valabilitatea acestora 1 Ernest Lupan. are nevoie de un reprezentant legal care să încheie în numele şi pe seama ei acte juridice civile.25 alin.

cele încheiate cu tutorele sau rudele acestuia.recunoaşterea paternităţii unui copil din afara căsătoriei B.în primul rând. Acte juridice civile încheiate personal de minorul cu capacitate de exerciţiu restrânsă. dar numai cu încuviinţarea valabilă a ocrotitorului legal: .minorul care a împlinit vârsta de 16 ani poate dispune prin testament de jumătate din bunurile de care ar fi putut dispune dacă era major – art. contractul de antrepriză pentru repararea unui imobil . Dovada dobândirii capacităţii de exertciţiu restrânse se face dovedindu-se împlinirea vârstei de 14 ani prin prezentarea certificatului de naştere al persoanei respective. Aceste acte vor fi lovite de nulitate absolută chiar şi în varianta în care s-ar obţine avizul autorităţii tutelare pentru încheierea lor. Capacitatea de exerciţiu restrânsă încetează atunci când: . Actele juridice pe care minorul între 14 şi 18 ani le încheie valabil personal. minorul care a împlinit 14 ani va putea în continuare să încheie actele de conservare şi actele mărunte ce îi erau permise şi anterior acestei date. donaţiile şi garantarea obligaţiilor altora cu bunurile proprii. fără a fi necesară nici o altă formalitate: . pe de o parte. în limita unei valori stabilite de lege sau înstrăinarea bunurilor perisabile C. dublată.înstrăinarea unui bun . Conţinutul capacităţii de exerciţiu restrânse cuprinde următoarele categorii de acte juridice civile: A. în unele situaţii de excepţie. ce reclamă însă o dublă încuvinţare aceea a ocrotitorului legal şi a autorităţii tutelare: .acte de administrare ale unui bun singular: închirierea unui bun. astfel încât acestea nu caracterizează perioada capacităţii de exerciţiu restrânse .acte de administrare ale unui patrimoniu – care în raport cu un bun singular sunt acte de dispoziţie: înstrăinarea bunurilor ce au devenit nefolositoare pentru minor.renunţarea la un drept sau încheierea unei tranzacţii În afara limitelor stabilite pentru conţinutul capacităţii de exerciţiu restrânse se situează şi actele a căror încheiere este prohibită pentru minorul cu capacitate de exerciţiu restrânsă.contractul de depozit special la CEC . în această categorie intrând. de încuviinţarea autorităţi tutelare. iar pe de altă parte.88 fiind însă necesară încuviinţarea prealabilă şi individuală din partea ocrotitorului legal.acte de administrare. Acte juridice civile pe care minorul între 14 şi 18 ani le poate încheia personal şi singur. cu condiţia să nu fie lezionare pentru minor .807 Cod civil .

Ca o excepţie. personal şi singur. este posibil să apară aceeaşi situaţie. Capacitatea de exerciţiu deplină a persoanei fizice Capacitatea de exerciţiu deplină a persoanei fizice poate fi definită ca fiind aptitudinea omului de a dobândi şi exercita drepturile civile şi de a-şi asuma şi executa obligaţiile civile. încetarea poate fi definitivă sau doar temporară. op. a tuturor actelor juridice civile permise de lege1. cu excepţia celor ce îi sunt interzise printr-o limitare expresă a capacităţii sale de folosinţă. moartea fiind fie fizic constatată.subiectul de drept îşi încetează existenţa. . explicaţia acestei excepţii constând în necesitatea asigurării egalităţii soţilor în raporturile ce se nasc din căsătorie. respectiv pentru a–şi asuma şi executa drepturile şi obligaţiile civile.118 .cit. Persoana fizică. este posibil ca aceasta să redobândească o capacitate de exerciţiu restrânsă.113 A se vedea opiniile exprimate.subiectul de drept dobândeşte capacitate de exerciţiu deplină. aceasta cuprinde actele juridice civile pe care persoana fizică majoră le poate încheia pentru a dobândi şi exercita. fie în cazul femeii de cel puţin 15 ani. femeia având minimum 15 ani poate dobândi capacitatea de exerciţiu deplină prin căsătorie. deşi sub acest aspect. părerile sunt împărţite în doctrină2. în egală măsură patrimoniale şi nepatrimoniale. acte încheiate de subiectul de drept civil personal şi singur. iar în cazul punerii sub interdicţie.89 . adică la majorat. prin încheierea. subiectul de drept încheie actele juridice civile personal şi singur.cit. În acest caz. după rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti prin care s-a anulat căsătoria. prin căsătorie. fie declarată prin hotărâre judecătorească #3. În varianta căsătoriei putative. de lege ferenda. dacă nulitatea sau anularea căsătoriei a intervenit înainte ca femeia respectivă să fi împlinit vârsta majoratului. În principiu. persoana fizică având capacitatea de exerciţiu deplină poate încheia orice act juridic civil. p. să se recunoască femeii căsătorite capacitatea deplină de exerciţiu. p. argumentele şi analizele la care se face trimitere în lucrarea Drept civil. Menţionăm că sub acest aspect considerăm că este absolut necesar. Capacitatea de exerciţiu deplină încetează definitiv prin decesul persoanei fizice. În ceea ce priveşte conţinutul capacităţii de exerciţiu depline.. gama acestora fiind limitată doar de normele imperative ale legii. fie prin împlinirea vârstei de 18 ani. op. În cazul în care căsătoria care a determinat dobândirea capacităţii de exerciţiu depline de către femeia care nu a împlinit 18 ani este anulată sau se constată nulitatea acesteia.subiectul de drept este pus sub interdicţie . Capacitatea de exerciţiu deplină se împlineşte la împlinirea vârstei de 18 ani.. 1 2 Ernest Lupan.

se pot naşte copii al căror reprezentant este. Aceasta deoarece limita dintre capacitatea de exerciţiu restrânsă şi capacitatea de exerciţiu deplină este stabilită de prezumţia legată de o anumită evoluţie a discernământului persoanei fizice. În cazul încălcării normelor legale privind capacitatea de exerciţiu. În fond. ci pentru a i se asigura o egalitate în raporturile juridice de familie. dacă nici mama nu va avea capacitate de exerciţiu deplină. neputând să încheie singură acte de dispoziţie. prohibiţie care. poate să atragă anumite sancţiuni. indiferent care ar fi situaţia căsătoriei. că în prezent este impusă dintr-o înţelegere greşită a unei prezumţii care nu mai poate opera în acest caz.90 indiferent de soarta pe care o va avea căsătoria respectivă până în momentul în care aceasta împlineşte vârsta majoratului. Pe de altă parte. atât faţă de soţ cât şi faţă de terţi. apreciem noi. se va impune instituirea tutelei sau curatelei pentru minor. însă. deşi acesta se bucură de ocrotire părintească. este imposibil şi inexplicabil să i se permită unui subiect de drept să încheie acte de dispoziţie personal şi singur. nulitatea relativă fiind cea specifică unor astfel de situaţii datorită caracterului său de protecţie. şi după ce a dobândit o oarecare maturitate tocmai prin încheierea unor astfel de acte. Este adevărat că femeii căsătorite i se recunoaşte capacitatea de exerciţiu deplină nu pentru că s-ar considera că are o maturitate suficientă. în mod normal. În acest caz. respectiv mama. în cvasiunanimitatea cazurilor în care căsătoria este anulată. . să i se interzică o astfel de operaţiune juridică. părintele.

femeia în vârstă de cel puţin 15 ani poate dobâdi capacitate de exerciţiu deplină prin căsătorie .91 CAIET DE SEMINAR 11 Problema 1 Capacitatea de exerciţiu este reglementată în mai multe acte normative.dacă persoana a fost pusă sub interdicţie înainte de împlinirea vârstei de 14 ani (potrivit art. art.31/1954 (art.133 şi art.la 14 ani se dobândeşte capacitate de exerciţiu restrânsă.10 alin.3. Codul familiei (art.final. cele mai importante fiind Decretul nr. să nu poată încheia anumite acte juridice datorită unor incapacităţi speciale de folosinţă . 950-952.din momentul înplinirii vârstei de 16 ani.11). dacă ridicarea interdicţiei are loc înainte de împlinirea vârstei de 18 ani. Problema 2 Subiectul de drept.147).124. persoana fizică poate încheia acte ce i-au fost interzise anterior acestui moment (testamentul) . art.este posibil ca persoana fizică. din prima zi de viaţă şi până la împlinirea vârstei de 14 ani. art. Următoarele situaţii de excepţie pot să apară: .142 alin. art. astfel încât va fi lipsită de capacitate de exerciţiu. persoana redobândeşte capacitatea de exerciţiu restrânsă.9. persoana dobândeşte o capacitate de exerciţiu deplină .4. iar dispoziţii singulare sunt regăsite în diferite norme cu caracter special. deşi are capacitate de exerciţiu deplină. este lipsit de capacitate de exerciţiu.129. acestea fiind regulile de bază şi momentele ce punctează evoluţia capacităţii de exerciţiu a persoanei fizice. iar prin împlinirea vârstei de 18 ani dobândeşte capacitatea de exerciţiu deplină. iar dacă ridicarea interdicţiei are loc după împlinirea vârstei de 18 ani. art. art. art.8. între 14 şi 18 ani persoana este pusă sub interdicţie.majorul pus sub interdicţie redobândeşte întotdeauna capacitatea de exerciţiu deplină.807. Codul civil (art. pot fi puşi sub interdicţie şi minorii) atunci aceasta nu va dobândi capacitate de exerciţiu restrânsă sau deplină decât în măsura în .105 alin 1 şi2. etc).5 alin.2 Cod fam. după ridicarea interdicţiei . art. între 14 şi 18 ani are o capacitate de exerciţiu restrânsă.

convenţia va fi semnată de A. încuviinţarea prealabilă şi pentru fiecare act în parte a acestuia din urmă. În schimb. suntem în faţa unei situaţii reglementate de lege. Exemplul 1/B: în situaţia în care B doreşte să-i doneze lui A – minor în vârstă de 15 ani – un imobil. este vorba de o convenţie prin care o persoană cu capacitate de exerciţiu împuterniceşte o altă persoană să o reprezinte la încheierea unui contract. În cel de-al doilea caz. Reprezentarea 1 legală nu trebuie confundată cu reprezentarea convenţională . în acest caz minorul nefind obligat să invoce nici un prejudiciu. deţine un imobil în Constanţa. Reprezentarea în actele juridice civile. datorată lipsei sale de experienţă la încheierea contractului. la încheierea actelor juridice. minorul între 14 şi 18 ani poate să invoce ca motiv de anulabilitate leziunea. în contractele sinalagmatice. nerespectarea acesteia atrăgând nulitatea actului. Problema 4 Actul încheiat de minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani este anulabil datorită incapacităţii acestuia. fiind necesară. Problema 3 În perioada în care persoana fizică este lipsită de capacitate de exerciţiu. adică disproporţia vădită între contraprestaţii. Cluj-Napoca. care locuieşte în Satu-Mare. Editura Dacia. 1995 .92 care interdicţia va fi ridicată până la împlinirea vârstei de 18 ani sau după împlinirea acesteia. îl împuterniceşte pe B – ce-şi are domiciliul în Constanţa – să încheie acte privind imobilul respectiv în numele şi pentru A (să închirieze şi să încaseze chiria). la încheierea actelor juridice este reprezentată de ocrotitorul său legal – părinte. tutore sau curator -. Maria Banciu. la încheierea actului de donaţie va fi prezent şi va semna pentru A părintele său. Exemplul 1: dacă B doreşte să-i doneze lui A – minor în vârstă de 10 ani – un imobil. iar în cazul actelor de dispoziţie peste această încuviinţare a ocrotitorului legal se suprapune şi încuviinţarea autorităţii tutelare. persoana fizică este asistată de ocrotitorul său legal. în timp ce după dobândirea capacităţii de exerciţiu restrânse. făcându-se această menţiune în cuprinsul înscrisului. Exemplul 2: dacă A. De 1 Pentru o expunere amplă. În primul caz . de asemenea. precum şi de părintele său care îl asistă la încheierea actului.

î condiţiile în care.58 Cod fam. în acest caz de excepţie – . va avea nevoie de asistarea ocrotitorului său legal. fără a avea nevoie de încuviinţarea părinţilor sau a tutorelui. copil care întotdeauna va avea situaţia celui din afara căsătoriei deoarece bărbatul nu se poate căsători înainte de 18 ani. este vorba de cea a unui copil al cărui tată este minorul între 14 şi 18 ani. Aşa fiind. cel puţin posibilitatea încheierii unor astfel de contracte de depozit la băncile cu capital integral de stat. Este discutabil dacă se mai poate susţine că norma se referă exclusiv la Casa de Economii şi Consemnaţiuni. unicul acţionar fiind statul român. minorul cu capacitate restrânsă are dreptul.59 Cod fa.. potrivit Legii nr. nerealizând diferenţa mare de valoare între cele două contraprestaţii. În ceea ce priveşte recunoaşterea paternităţii. în caz de deces. dacă nu şi în cazul celor cu capital privat. pentru sume ce se încadrează în suma garantată în caz de faliment al băncii. Problema 5 Potrivit art. ultim din Decretul nr. fiind vorba de o acţiune în justiţie.93 exemplu.10 alin. potrivit căreia acţiunea în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei aparţine copilului şi se porneşte în numele său de către mamă. Problema 6 Cum persoana majoră poate dispune prin testament de întregul său patrimoniu.66/1996. de lege lata. diferenţa urmând a fi transmisă pe cale legală. dacă minorul îşi înstrăinează lanţul de aur pentru un compact disc. Deci. Deşi pentru recunoaşterea paternităţii minorul cu capacitate de exerciţiu restrânsă nu are nevoie de încuvinţarea ocrotitorului său legal. să facă depuneri la casele de păstrare de stat şi să dispună de aceste depuneri potrivit cu prevederile regulamentelor acestor case de păstrare. chiar dacă este minoră. aceasta a fost reorganizată în societate bancară pe acţiuni. ar trebui să se recunoacă. dar înainte de împlinirea vârstei de 18 ani tatăl va înţelege să conteste această recunoaştere. minorul de 16 ani va putea dispune printr-un asemenea act de ½ parte din patrimoniul său. în măsura în care ulterior.31/1954. Trebuie avută în vedere în special situaţia minorului care se întreţine singur şi căruia poate i se oferă contracte mai avantajoase de către alte unităţi bancare decât de către CEC. art. necuprinzând menţiunea expresă prevăzută de art.

Problema 8 La încheierea căsătoriei trebuie avute în vedere anumite condiţii de fond şi de formă a căror nerespectare poate determina nulitatea absolută: căsătoria a fost încheiată cu încălcarea dispoziţiilor legale cu privire la vârsta matrimonială. lipseşte consimţământul viitorilor soţi ori acesta nu a fost exprimat cu respectarea condiţiilor de formă necesare.146-147 . 3 Cod civil. Referitor la înstrăinarea bunurilor care au devenit nefolositoare pentru minor. actul poate fi încheiat de minor cu încuviinţarea prelabilă a ocrotitorului legal. Contractul reprezintă un act de dispoziţie dacă obiectul antreprizei îl reprezintă construirea unei case sau un act de administrare. în reprezentarea acestuia. 1995. între persoane care sunt rude în grad prohibit. Prin contractul de antrepriză pentru repararea unui bun se înţelege acel contract prin care o persoană numită antreprenor se obligă faţă de o altă persoană numită client să execute pe riscul său o lucrare determinată în schimbul unei remuneraţii.129 alin. încheierea unui asemenea act nu se mai poate încuviinţa decât cu încuviinţarea prealabilă a autorităţii tutelare – art. fiind perfect valabil. căsătoria încheiată de alienatul sau debilul mintal. şi cel adoptat ori descendanţii acestuia. închirierea acestuia. dacă valoarea acestora nu depăşeşte valoarea de 250 lei(suma este desuetă. Iaşi.94 şi care nu poate fi extins prin interpretare – mama cu capacitate de exerciţiu restrânsă va putea porni acţiunea în stabilirea paternităţii copilului ei. de către o persoană care era deja căsătorită.căsătoria a fost încheiată de un funcţionar incompetent (cu excepţia 1 Pentru o prezentare detaliată. îşi va produce efecte juridice.). reglementată art.1470 pct. Editura Graphix. pe de altă parte. între cel care adoptă sau ascendenţii lui. Atenţie! În măsura în care actul este încheiat de minorul cu capacitate de exerciţiu restrânsă fără încuviinţarea ocrotitorului legal. Problema 7 Act de administrare a unui bun este. Contracte civile 1. dacă este vorba de executarea unor reparaţii la un imobil1. de exemplu.4 Cod fam. fiind o varietate a locaţiunii de lucrări. ori în condiţiile în care legiuitorul nu înţelege să o modifice. p. practic. pe de o parte. Eugeniu Safta-Romano. dar el nu este lezionar.

căsătoria este fictivă. pentru motivele expuse deja. Această operaţiune este impusă pentru a putea fi distinsă o persoană de alta. în mod faptic neexistând nici o deosebire între un astfel de caz şi cel al femeii căsătorite anterior dobândirii vârstei de 18 ani. deşi este o căsătorie nulă sau anulabilă. Considerăm .123 . interesul aparţinând atât individului cât şi societăţii. Secţiunea 5 – Identificarea persoanei fizice Prin identificarea persoanei fizice se înţelege – din punct de vedere doctrinar – individualizarea acesteia în raporturile juridice civile. bună credinţă ce echivalează cu necunoaşterea cauzei ce atrage nulitatea căsătoriei. Mijloacele de identificare a persoanei fizice corespund etapelor pe care aceasta le trece de la naştere şi până la moarte. ci în toate raporturile juridice în care apare ca subiect de drept. În toate aceste cazuri. ca urmare a constatării sau pronunţării nulităţii căsătoriei. se caracterizează prin buna credinţă a unuia sau a ambilor soţi în momentul încheierii ei. ea va pierde această capacitate de exerciţiu deplină.95 cazului în care acest a exercitat în mod public atribuţia de delegat de stare civilă). op. paleta atributelor de identificare fiind destul de largă deoarece aceasta cuprinde elemente ce caracterizează situaţia 1 Ernest Lupan. sancţiunea va fi nulitatea relativă. variantă în care ea îşi va păstra capacitatea de exerciţiu deplină dobândită. la un moment dat. dacă femeia a dobândit capacitate de exerciţiu deplină prin căsătorie. În ceea ce priveşte căsătoria putativă (art. până la împlinirea vârstei majoratului sau până la încheierea unei noi căsătorii. că această capacitate de exerciţiu deplină dobândită de femeie pri căsătorie trebuie considerată un drept câştigat. revenind la situaţia de a avea capacitate de exerciţiu restrânsă.cit. căsătoria a fost încheiată de persoane de acelaşi sex. care trebuie să fie în măsură să poată individualiza un subiect de drept într-un raport juridic concret. care îi sunt proprii în ansamblul relaţiilor sociale la care ia parte şi în fiecare dintre asemenea relaţii în parte 1. cu ajutorul unor atribute ce caracterizează omul ca subiect de drept civil. p. cu menţiunea că omul nu se individualizează doar în raporturile de drept civil. În cazul în care consimţământul unuia dintre soţi este viciat.23 Cod fam.).. şi care divorţează sau rămâne văduvă înainte de împlinirea majoratului.

1 din Decretul nr.119/1996 cu privire la actele de stare civilă şi de Decretul nr. art. echivalând în acest caz cu numele de familie.. #1. Pe de altă parte. fiind caracterizate de toate trăsăturile acestei categorii de drepturi subiective. Numele persoanei fizice Numele reprezintă acel atribut de identificare al persoanei fizice ce se materializează în dreptul fiecărei persoane de a fi distinsă.31/1954. ca atribut de identificare şi prin aceasta restabilirea lui.27 şi 28 Cod fam. dar nu este singurul. să corespundă întreaga combinaţie. Acestea aparţin tuturor persoanelor fizice. dreptul la nume cunoaşte următoarele caractere specifice drepturilor absolute: . cât şi în sens larg.975/1968 cu privire la nume. Dreptul la nume este reglementat de art. art. respectiv atât numele cât şi prenumele. În ceea ce priveşte apărarea acestora. Noţiunea este folosită atât în sens restrâns.31. care stabileşte că persoana vătămată întrun drept subiectiv nepatrimonial poate cere instanţei judecătoreşti încetarea săvârşirii faptei ce aduce atingere acelui drept. în astfel de cazuri devenind evidentă necesitatea unor alte astfel de elemente). aceste atribute sunt uneori reglementate sub forma unor drepturi subiective civile. variantă în care cuprinde atât numele de familie cât şi prenumele. în cazuri mai rare. Conţinutul dreptului subiectiv la nume cuprinde prerogativele titularului de a purta.12 din Decretul nr. ori la îndeplinirea oricăror altor măsuri considerate necesare în vederea realizării aceluiaşi scop. în acest context meritând a fi subliniat faptul că sub aspectul naturii lor juridice se poate afirma că atributele de identificare a persoanei fizice sunt drepturi nepatrimoniale. aceasta este asigurată în limitele stabilite de art. de regulă. ce se realizează prin obligarea de către instanţa judecătorească a faptuitorului la încetarea acţiunii care a adus atingere dreptului. înlăturarea atingerii aduse dreptului subiectiv.96 individului sub anumite aspecte. prin cuvintele ce au o asemenea semnificaţie potrivit dispoziţiilor legale.18 din Legea nr. de a solicita îndreptarea greşelilor strecurate în actele care cuprind acest nume şi de a se opune folosirii lui de către alte persoane (acest drept trebuie înţeles în contextul în care este vorba de o utilizare frauduloasă a numelui respectiv. Ca drept subiectiv civil nepatrimonial. în masa mare a subiectelor de drept.54 alin. Obiectul unei asemenea acţiuni îl constituie. de a folosi numele stabilit sau dobândit potrivit dispoziţiilor legale. deoarece este posibil ca o terţă persoană să poarte acelaşi nume şi. tocmai de aceea putem spune că numele persoanei fizce este un element de identificare. fiind drepturi generale şi având caracter de universalitate.

rolul numelui este de a individualiza un om într-un anumit grup. şi cărora le corespunde o obligaţie negativă generală de a nu face nimic ce ar putea determina încălcarea dreptului titularului. Personalitatea caracterizează dreptul la nume. modificării ori schimbării numelui. această transmisiune se realizează prin efectul legii şi nu ca urmare a unei manifestări de voinţă a titularului dreptului. însoţindul pe acesta din momentul naşterii şi până în momentul încetării existenţei (persoana fizică va avea întotdeauna un nume. ideea că dreptul nu poate fi pierdut prin neuz şi nici dobândit prin folosinţă de lungă durată.97 Opozabilitate faţă de toate celelalte subiecte de drept. Considerăm însă că în cazul drepturilor nepatrimoniale aceste caractere ale drepturilor absolute cunosc o anumită specificitate deoarece ele sunt strâns legate de persoana titularului dreptului. chiar dacă nu tot timpul acelaşi nume).7 pct. căsătorie sau adopţie.1 şi 2 din Decretul nr. Unitatea conţine ideea potrivit căreia numele de familie şi prenumele individualizează persoana fizică acţionând ca un întreg. ori această individualizare are loc în permanenţă.975/1968. dar şi în acest caz reprezentarea priveşte mai mult exercitarea drepturilor procedurale care nu sunt accesibile minorului datorită lipsei capacităţii de exerciţiu. Inalienabilitatea – reflectă ideea că persoana fizică nu poate încheia acte juridice prin care să înstrăineze dreptul său la nume. Imprescriptibilitatea exprimă. Numele de familie A. regula principală fiind aceea potrivit căreia numele de familie se . Universalitatea exprimă ideea că toţi oamenii au dreptul la nume. I. în măsura în care numele este transmis prin filiaţie. care nu sunt identificate în cadrul raportului juridic civil. astfel încât exercitarea dreptului este permanentă. şi nu a exercitării în sine a dreptului la nume prin reprezentant). în sensul că dreptul nu poate fi exercitat prin reprezentare (cu excepţia cazului în care se urmează procedura schimbării pe cale administrativă a numelui şi care priveşte şi pe un minor. în principiu. aspect ce se regăseşte şi în art. În fond.2 alin. Dobândirea numelui de familie Dobândirea numelui de familie este reglementată de art. indiferent dacă subiectul care face individualizarea sau grupul de referinţă diferă de la un moment la altul. Legalitatea reflectă reglementarea expresă prin lege a condiţiilor stabilirii şi dobândirii. reflectând această legătură dintre titular şi drept.1 din Convenţia privind drepturile copilului.

evident.prin asimilare – regulile din cazul copilului născut din căsătorie ai cărui părinţi nu au numele comun.2 alin. pe când dacă o asemenea consecinţă intervine fără să existe o legătură cu starea civilă a persoanei fizice. numele de familie se modifică drept urmare a schimbării stării civile în condiţiile prevăzute de Codul familiei. În cazul în care părinţii nu au nume comun. *3. În cazul copilului născut din părinţi necunoscuţi.62 alin.1. numele copilului se va stabili prin acordul părinţilor.). *2. copilul putând să fie născut din căsătorie sau din afara căsătoriei. În funcţie . excepţia reprezentând-o situaţia copilului născut din părinţi necunoscuţi. *1. În cazul copilului din căsătorie (ai cărui părinţi. efectul este denumit modificare a numelui de familie. prin decizie.2 alin. sunt cunoscuţi) se aplică regula potrivit căreia el va lua numele de familie comun al părinţilor (art. În cazul copilului din afara căsătoriei. regula este aceea că acesta va dobândi numele de familie al aceluia dintre părinţi faţă de care filiaţia a fost mai întâi stabilită (art. Potrivit art. ea este denumită schimbare a numelui de familie. Modificarea numelui de familie Această modificare a numelui odată stabilit se poate produce ca urmare a schimbării stării civile a persoanei fizice.1 Cod fam.1 din Decretul nr. în condiţiile stabilite de lege. În cazul în care filiaţia copilului a fost stabilită concomitent.975/1968. declarându-se la serviciul de stare civilă în momentul declarării naşterii copilului. se aplică . stabilirea numelui se face pe cale administrativă de către autoritatea tutelară a locului în care a fost găsit copilul. Trebuie menţionat faptul că în măsura în care schimbarea stării civile afectează numele de familie purtat până în momentul respectiv.). Stabilirea filiaţiei copilului născut din părinţi necunoscuţi produce efecte în privinţa modificării numelui de familie deoarece şi starea lui civilă se va transforma. *1. autoritatea tutelară de la domiciliul copilului va hotărî dacă minorul va purta numele unuia dintre aceştia sau numele lor reunite. ce poate avea loc numai pe cale administrativă. variantă reglementată de art.3.98 stabileşte prin efectul filiaţiei. dar nu orice schimbare a stării civile determină o modificare a numelui. B. Modificarea numelui de familie determinată de schimbări de filiaţie: *1.64 alin.1 Cod fam. În varianta în care părinţii nu se înţeleg.

o astfel de modificare intervenind doar dacă soţii nu aveau nume comun. regula o reprezenta adopţia cu efecte restrânse.2.1. potrivit dispoziţiilor speciale în materie. Stabilirea filiaţiei copilului din afara căsătoriei şi faţă de al doilea părinte permite instanţei. numelui copilului îi va fi aplicabilă regula prevăzută de art. Întotdeauna prin hotărârea judecătorească de încuviinţare a adopţiei va fi indicat numele pe care adoptatul urmează să îl poarte. admiterea acţiunii nu va determina nici o modificare a numelui acestuia.25/1997.3.62 sau cea prevăzută de art. *2. dacă i se solicită acest lucru.2. în prezent. Se poate constata că dacă mama copilului şi soţul ei aveau un nume comun. şi adoptat şi descendenţii săi pe de altă parte. să încuviinţeze ca minorul să poarte numele părintelui faţă de care filiaţia a fost stabilită ulterior. pe de o parte. În cazul încuviinţării adopţiei. adopţia este cu efecte depline.3. Dacă după rămânerea definitivă a hotărârii de tăgadă a parternităţii. iar excepţia era materializată în adopţia cu efecte depline. *2. În cazul admiterii unei acţiuni în tăgada paternităţii copilului. Trebuie făcută menţiunea că în timp ce. concomitent încetând legăturile de rudenie între adoptat şi descendenţii săi pe de o parte. Modificarea numelui de familie determinată de căsătorie. *2. pe de altă parte. Adopţia este reglementată în prezent de OUG nr. *1. În varianta nulităţii adopţiei.2. potrivit reglemnentărilor Codului familiei. şi părinţii fireşti şi rudele acestora. *3. În cazul desfacerii adopţiei. aplicându-i-se regula specifică speţei concrete. se stabileşte paternitatea faţă de un alt bărbat. devin aplicabile regulile numelui copilului din afara căsătoriei a cărui paternitate faţă de al doilea părinte a fost stabilită ulterior. situaţia acestuia din urmă se va schimba. minorul va reveni la numele purtat anterior. având alegerea între numele dobândit prin adopţie şi cel avut anterior. *1. Regula este aceea că minorul va purta numele avut de mama sa în momentul naşterii copilului. *1.64 din Codul familiei. el devenind copil din afara căsătoriei. *2. În cazul admiterii contestaţiei sau anulării recunoaşterii filiaţiei copilului.99 de categoria în care situaţia lui va fi încadrată.3. . acesta din urmă dobândeşte starea civilă avută anterior acestei recunoaşteri. Modificarea numelui de familie determinată de adopţie. regula este aceea că minorul primeşte prin adopţie numele celui care adoptă. *1. instanţa se va pronunţa cu privire la numele pe care cel adoptat îl va purta după acest moment.4. în acest caz stabilindu-se practic relaţii de rudenie între adoptator şi rudele acestuia.

Este posibil ca părţile. nulitatea căsătoriei îşi va produce efecte numai pentru viitor. de regulă.4.1. Următoarele variante pot fi alese: fie soţi vor păstra numele avute anterior căsătoriei (caz în care nu intervine nici o modificare a acestuia în ceea ce-i priveşte pe soţi).). O astfel de cerere poate fi formulată de orice cetăţean român sau apatrid. viitorii soţi trebuie să declare în faţa delegatului de stare civilă ce nume vor purta în căsătorie. *3. Este. condiţiile şi procedura fiind reglementate de Decretul nr. în această situaţie. La încheierea căsătoriei.100 *3. fie vor purta un nume comun (variantă în care cel puţin unul dintre soţi îşi va modifica numele. şi anume aceea că în privinţa numelui. la cerere. foştii soţi vor purta numele avute anterior căsătorieim. procedura fiind . În varianta în care căsătoria este declarată nulă sau este anulată.975/1968. C.2. chiar dacă soţul căruia i-a aparţinut numele anterior căsătoriei se opune la această păstrare.27 Cod fam. Competenţa de a se pronunţa asupra unei asemenea cereri revine Direcţiei generale de evidenţă informatizată a persoanei. de asemenea. Nici instanţa nu poate dispune păstrarea numelui dobândit prin căsătorie. însă trebuie menţionată o particularitate. Încetarea căsătoriei prin moartea unuia dintre soţi nu produce nici un fel de modificare asupra numelui soţului supravieţuitor. un acord de voinţă al părţilor care să producă efecte contrare este lipsit de eficacitate. prin acordul lor de voinţă. soţul al cărui nume a suferit o modificare în urma căsătoriei revine la numele avut anterior. posibil ca instanţa să aprecieze oportună menţinerea numelui dobândit de unul dintre soţi ca urmare a căsătoriei. alegere ce se bazează pe acordul lor de voinţă (art. să determine ca şi pe viitor să poarte acelaşi nume ca şi sub durata căsătoriei. caz în care divorţul nu determină modificări ale numelui foştilor soţi. *3. În cazul divorţului. exlusiv. Schimbarea numelui de familie pe cale administrativă Prin schimbarea numelui pe cale administrativă se înţelege înlocuirea numelui de familie cu un altul.3. *3. dar e posibil ca numele ambilor soţi să suporte o asemenea modificare). pentru minori. cu condiţia de a avea capacitate de exerciţiu deplină. prin decizie administrativă. Numele comun poate constitui numele avut de unul (oricare) dintre soţi anterior căsătoriei sau poate fi format din numele lor reunite. din cadrul Ministerului de Interne.

minorul poate cere o asemenea schimbare separat. dat în formă autentică sau copia deciziei autorităţii tutelare.101 demarată de părinţi sau de tutore cu aprobarea autorităţii tutelare. nemaiproducând efecte. partea a III-a. precum şi orice alte acte pe care solicitantul le consideră necesare pentru motivarea cererii sale. Direcţia generală de evidenţă informatizată a persoanei va da o decizie motivată de admitere sau de respingere a cererii. împreună cu toate actele enumerate în mod expres de lege şi – în măsura în care s-au făcut – opoziţiile terţilor. cu excepţia cazului în care schimbarea este solicitată cu motivarea că numele prezent este format din expresii indecente. spre rezolvare Direcţiei generale de evidenţă informarizată a persoanei. În măsura în care soţii poartă un nume de familie comun. iar aceasta îl va informa pe solicitant. Sancţiunea neachitării taxelor legale este cea a restituirii copiei deciziei organului emiţător.12 din Decretul nr. consimţământul celuilalt soţ. cu menţiunea că pentru acesta din urmă schimbarea numelui nu devine obligatorie. dar. Schimbarea numelui de familie al minorului poate fi solicitată concomitent cu o cerere similară formulată de părinţi. primăria va lua măsuri în sensul notării pe marginea registrului de naşteri a numărului şi datei deciziei de admitere şi va elibera o copie a acesteia (menţiunea se va face. opoziţia motivată depunându-se la primăria unde a fost înregistrată cererea. În măsura în care în urma verificărilor intreprinse se constată că sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de lege şi că cererea este întemeiată. dacă este cazul. prin formaţiunile de evidenţă informatizată a persoanei de la locul de domiciliu. ridicole sau este transformat prin traducere sau în alt mod. pentru schimbarea acestui nume este necesar consimţământul autentificat al celuilalt soţ. În măsura în care părinţii nu se înţeleg asupra acestui aspect. se trimit de consiliul local. În 30 de zile de la publicare. La cererea motivată care se depune la consiliul local de domiciliu al solicitantului se anexează următoarele acte: copii certificate ori legalizate ale certificatelor de stare civilă. când cererea este formulată de tutore. va hotărî autoritatea tutelară oportunitatea formulării cererii. Este scutită de plata taxei de timbru cererea prin care se solicită schimbarea numelui de familie pentru motive de . în cazuri temeinic justificate.975/1968).11 din legea specială. cererea de schimbare a numelui. Dacă cererea a fost admisă. Această cerere se publică prin grija şi pe cheltuiala solicitantului în Monitorul Oficial al României. Imediat după ce solicitantul va face dovada acestei plăţi. aceasta. decizia va fi transmisă primăriei la care a fost înregistrată. în termen de 60 de zile de la primirea dosarului (art. invitându-l să achite taxa de timbru legală. orice persoană interesată poate formula o opoziţie la aceasta. şi în registrul de căsătorii). Potrivit art.

dată de la care solicitantul va purta noul nume.102 indecenţă sau ridicol.29/1990 (Legea contenciosului administrativ). este . Potrivit art. o nouă cerere va putea fi formulată numai după încetarea temeiurilor care au determinat admiterea opoziţiei. se efectuează menţiunea pe marginea actelor de stare civilă. indicat expres în decizie. decizia de respingere se comunică solicitantului de către Direcţia generală de evidenţă informatizată a persoanei. soluţia putând fi contestată în termen de 30 de zile. potrivit prevederilor art. atât la rubricile privind pe titulari.16 din decret). Efectul schimbării numelui se produce de la data efectuării înscrierii în registrul de naşteri. Retranscrierea numelui de familie Conform reglementărilor cuprinse de art. pot fi atacate la curţile de apel – secţiile de contencios administrativ de la domiciliul solicitantului.19 alin. În baza aprobării acordate. Cererea se adresează primăriei în păstrarea căreia se află registrele de stare civilă şi se soluţionează de către primar. în măsura în care soţii au nume de familie comun. competenţa de soluţionare revenind Ministerului de Interne. cât şi orice soluţie pronunţată de Ministerul de Interne într-o eventuală contestaţie.975/1968. eliberată de Direcţia generală de evidenţă informatizată a persoanei. dacă se solicită acelaşi nume. sau cu certificatul eliberat în baza acesteia (art. poate solicita înscrierea prin menţiune pe aceste acte a numelui de familie retradus sau cu ortografia limbii materne. În cazul în care cererea nu a fost aprobată. În varianta în care cererea a fost respinsă ca urmare a admiterii unei opoziţii.18 din legea specială. În aceste cazuri. cât şi la cele privind pe părinţii săi. prin menţiune. Dacă în susţinerea cererii au intervenit motive noi. atât decizia de respingere cât şi cea de admitere a cererii de schimbare a numelui pe cale administrativă.1 din Decretul nr.1 şi 2 din Legea nr. cel căruia i s-a respins cererea de schimbare a numelui de familie va putea formula o nouă cerere. practic dovada schimbării numelui făcându-se cu decizia de admitere. efectele aprobării extinzându-se şi asupra copiilor minori precum şi a celuilalt soţ. persoana al cărei nume de familie a fost înregistrat în actele de stare civilă tradus în altă limbă decât cea maternă ori cu ortografia altei limbi. D. cu menţiunea că scutirea trebuie cuprinsă în decizia de schimbare a numelui.

Dacă cererea a fost respinsă. legea nelimitând în funcţie de vreun criteriu această libertate. potrivit art. Prenumele persoanei fizice nu este supus modificării în urma schimbării stării civile. Prenumele Prenumele este o parte componentă a numelui – în înţelesul său larg – şi se concretizează într-un cuvânt sau într-un grup de cuvinte ce permite individualizarea persoanei fizice în familie. iar în caz de neînţelegere între părinţi. care prezintă acelaşi conţinut şi caractere ca şi cele întâlnite în cazul numelui de familie.prin decizie scrisă elaborată de autoritatea tutelară. competenţa de decizie aparţine autorităţii tutelare. potrivit procedurii numelui de familie permite individualizarea .103 necesar ca soţul să îşi dea consimţământul. Totuşi. va decide autoritatea administraţiei publice locale de la locul înregistrării naşterii. II. în principiu. iar alăturat acesteia în societate.18 alin. iar orice persoană interesată poate depune o contestaţie la judecătoria locului său de domiciliu.119/1996 cu privire la actele de stare civilă. În cazul copilului găsit. Persoana fizică deţine asupra prenumelui un drept subiectiv nepatrimonial. în termen de un an de la admiterea cererii. Înscrierile privind retranscrierea numelui de familie se comunică şi organului local al poliţiei în rază căruia domiciliază persoana în cauză. din care să rezulte prenumele copilului. solicitantul poate formula o plângere la judecătoria locului său de domiciliu. prenumele se stabileşte .2 din Legea nr. ofiţerul de stare civilă poate refuza înscrierea unor prenume care sunt formate din cuvinte indecente ori ridicole părinţii putând opta pentru un nume corespunzător. iar în cazul în care soţii nu se înţeleg în ceea ce priveşte extinderea efectelor asupra copiilor minori. fiind susceptibil însă de schimbare pe cale administrativă. întocmirea actului de naştere se face pe baza declaraţiei scrise şi semnate de ambii părinţi. ci se stabileşte la data înregistrării naşterii pe baza declaraţiei făcute de cel care declară naşterea. În măsura în care există neconcordanţă între prenumele copilului trecut în certificatul medical constatator al naşterii şi declaraţia verbală a declarantului.alături de numele de familie . Cel care declară naşterea are libertatea deplină în alegerea numelui. prin dispoziţie scrisă. Prenumele nu se transmite prin filiaţie.

Alegerea pseudonimului este liberă. Considerăm că specific pseudonimului îi este o mult mai accentuată exercitare de către titularul său a dreptului de a se opune folosirii acestuia de către o altă persoană decât în cazul numelui deoarece. III. în acest caz folosirea pseudonimului nu ar afecta valabilitatea actului ci puterea probantă a înscrisului. art. Întrebarea tipică ce poate să apară în legătură cu purtarea unui pseudonim este aceea privind valabilitatea unui act juridic civil semnat de una dintre părţi sau de ambele părţi utilizându-se acest cuvânt sau grup de cuvinte în locul numelui – în sens larg – înscris în actele de stare civilă.10 din Legea nr. uneori constituind chiar o condiţie de participare la un concurs de creaţie. Prenumelui îi sunt aplicabile şi regulile referitoare la retranscrierea numelui.4. iar consimţământul a fost dat cu intenţia de a produce efecte juridice.31/1954 şi în art. simpla lui utilizare fiind suficientă.54 din Decretul nr. tocmai datorită modalităţilor de alegere a acestuia. Pseudonimul constituie obiectul unui drept subiectiv nepatrimonial . Pseudonimul Pseudonimul este compus dintr-un cuvânt ori un grup de cuvinte şi constituie numele pe care cineva şi-l atribuie şi îl întrebuinţează pentru a-şi pune la adăpost adevărata identitate faţă de publicul căruia i se adresează. în aceste cazuri.8/1996 privind drepturile de autor şi drepturile conexe. de regulă. o reglementare a acestuia putând fi regăsită în cuprinsul art.fiind ocrotit de lege -. Răspunsul poate fi afirmativ numai în măsura în care identitatea persoanei fizice semnatare este neîndoielnică. IV. fiind posibilă suprapunerea unor nume care pot să aparţină mai multor persoane. iar folosirea acestuia nu presupune nici o procedură specială. Utilizarea pseudonimului este întâlnită mai ales în mediile artistice. această coincidenţă nu poate să apară în cazul pseudonimului. Folosirea unui pseudonim este permisă cu condiţia să nu implice o fraudă sau să nu se urmărească prin aceasta un scop ilicit. Practic. dacă în situaţia numelui combinaţiile care sunt întâlnite sunt inferioare ca număr indivizilor care alcătuiesc populaţia României. identitatea participanţilor fiind cunoscută doar după jurizarea lucrărilor.104 prevăzute de Decretul nr. Porecla .975/1968.

chiar dacă se doreşte o adopţie imediată. astfel încât nu este ocrotită de lege şi nu are valoare juridică. Părinţii – căsătoriţi – poartă fiecare numele avute anterior căsătoriei.cit. În cazul copilului din afara căsătoriei. Ernest Lupan. potrivit deciziei autorităţii tutelare. iar tatăl declară naşterea copilului la starea civilă – se aplică regula din cazul părinţilor căsătoriţi care nu au nume comun. iar în caz de divergenţă. Porecla foloseşte. copilul să poat5ă fi adoptat într-o procedură urgentă. CAIET DE SEMINAR 12 Problema 1 Exemple concrete privind stabilirea şi modificarea numelui: Părinţii – căsătoriţi – poartă numele comun Ionescu. atrăgătoare deoarece întotdeauna se urmăreşte reducerea informaţiilor ce ar putea produce ulterior o traumă copilului. la identificarea persoanei. mama . Copilul va purta unul dintre următoarele nume: Ionescu sau Pop sau Ionescu-Pop sau Pop-Ionescu. copilul va purta numele Ionescu-Pop.Ionescu. este obnligatorie stabilirea numelui şi prenumelui prin decizie administrativă. la fel ca şi pseudonimul. Ideea pare. ea neconstituind însă obiect al unui drept subiectiv.105 Porecla este o denumire expresivă atribuită subiectului de drept de către alte persoane şi determinată în special de unele particularităţi – fizice. op. potrivit acordului intervenit între părinţi. ATENŢIE ! Regula rămâne totuşi aceea potrivit căreia numele copilului va fi cel al părintelui faţă de care s-a stabilit mai întâi filiaţia şi este posibil ca această să fie stabilită faţă de tată. Părinţii – căsătoriţi – poartă numele comun rezultat din numele purtate de ei anterior căsătoriei Ionescu-Pop. de regulă. copilul va purta numele de Ionescu. Dacă fliaţia se stabileşte concomitent faţă de ambii părinţi – de exemplu. acesta va purta numele mamei. de comportament sau de caracter – ale acesteia.. potrivit dispoziţiilor legale existente. caz în care numele copilului va fi numele tatălui.136 . iar tatăl Pop. aceştia trăiesc în concubinaj. la prima vedere. dar nu trebuie uitat că uneori adopţiile 1 Pentru o expunere detaliată. astfel încât nu trebuie confundată varianta întâlnită cel mai des cu regula însăşi. Au fost formulate propuneri de lege ferenda potrivit cărora în astfel de cazuri. deoarece în marea majoritate a cazurilor filiaţia se stabileşte mai întâi faţă de mamă. urmând să poarte numele părinţilor adoptatori 1. p. Referitor la copilul născut din părinţi necunoscuţi.

106 sunt anulate sau chiar. în funcţie de temeinicia acesteia. sens în care i se va aplica regula purtării numelui părintelui faţă de care a fost stabilită mai întâi filiaţia. modificarea intervenită în starea civilă a copilului nu va determina nici o modificare a numelui. iar ulterior se stabileşte filiaţia şi faţă de tatăl. pot să apară două situaţii: dacă minorului i s-a stabilit numele mamei. În acest caz. dacă soţii şi-au păstrat numele avut anterior căsătoriei. Deci: este nevoie de o cerere în acest sens şi rămâne la latitudinea instanţei dacă o admite sau nu. ce este admisă. în prezent neexistând posibilitatea ca în acest caz copilul să poarte numele reunite ale părinţilor săi – variantă care există dacă minorul a fost recunoscut în acelaşi timp de ambii părinţi. dacă mama sa poartă un nume comun cu cel al soţului ei. după caz. numele copilului. Dacă filiaţia va fi stabilită faţă de ambii părinţi. acela de Ionescu. copilul va purta numele părintelui său din momentul naşterii. în . în cazul în care filiaţia a fost stabilită ulterior şi faţă de celălalt părinte instanţa judecătorescă va putea da încuviinţare copilului să poarte numele acestuia din urmă. care se numeşte Pop. Efectul este acela că starea lui civilă se va schimba. deoarece faţă de aceasta s-a stabilit filiaţia. copilul se naşte în timpul căsătoriei. dacă interesul copilului o cere. Potrivit art. modificarea intervenită în starea civilă nu va determina modificarea numelui. pe cale judecătorească. ceea ce nu s-ar putea în varianta avansată. el devenind un copil născut din afara căsătoriei.64 alin. ATENŢIE ! Modificarea stării civile nu determină modificarea prenumelui. În cazul în care părinţii sunt căsătoriţi. se va modifica în Pop. starea civilă a copilului devine aceea de copil din afara căsătoriei. el este recunoscut de un părinte sau se stabileşte filiaţia faţă de un părinte. instanţa poate dispune desfacerea adopţiei. iar tatăl formulează o acţiune în tăgada paternităţii. astfel încât. Dacă cererea este admisă. ori în aceste cazuri copilul trebuie să reia numele avut anterior adopţiei. modificarea numelui se va produce potrivit regulilor stabilirii numelui copilului născut din căsătorie sau din afara căsătoriei. În schimb. sau va fi stabilită pe cale judecătorească faţă de aceştia. ci doar a numelui. Copilul născut din afara căsătoriei.2 Cod fam. poartă numele mamei.. Problema 2 Copilul născut din părinţi necunoscuţi poartă numele de Ioan Ardelean potrivit actului administrativ emis. Ulterior. de Ionescu.

Întotdeauna desfacerea adopţiei are în vedere exclusiv interesele adoptatului (ca şi încuviinţarea adopţiei. În măsura în care o astfel de recunoaştere de filiaţie va fi anulată sau se va dmite o acţiune în contestaţie..48 Cod fam. după caz. se poate face prin declaraţie la serviciul de stare civilă. Problema 4 Întotdeauna hotărârea prin care se încuviinţează adopţia va cuprinde în dispozitiv numele pe care îl va purta adoptatul. atrăgând sau nu. de altfel).107 schimb. privind filiaţia unui copil. sunt aplicabile regulile modificării numelui copilului din afara căsătriei a cărui filiaţie a fost ulterior stabilită în raport cu al doilea părinte. dacă minorului i s-a stabilit numele tatălui. va interveni o modificare. pe moment fiind suficient să arătăm că este posibil ca din diferite motive.. se poate înţelege un alt copil.2).se deduce că instanţa are alegerea între a dispune păstrarea . el purtând în viitor numele mamei. recunoaşterea care nu corespunde adevărului poate fi contestată de orice persoană interesată. fie printr-un înscris autentic. o persoană fizică să recunoască relaţia de rudenie faţă de un copil. instanţa judecătorescă putând încuviinţa copilului să poarte numele tatălui faţă de care i s-a stabilit filiaţia. Desfacerea adopţiei poate să intervină doar dacă se constată că menţinerea adopţiei în continuare ar dăuna intereselor minorului. relaţie ce nu există în realitate. starea civilă a copilului se va modifica.58 Cod fam. Procedura stabilirii filiaţiei faţă de oricare dintre părinţi va fi cercetată la materia Dreptul familiei. fie prin testament (alin. recunoaşterea făcută de mamă. deşi deţine date certe că acest copil recunoscut de părintele său nu este în relaţii de rudenie cu acesta.49. Deoarece norma specială prevede că în cazul desfacerii adopţiei instanţa se va pronunţa cu privire la numele celui adoptat. de exemplu. recunoaşterea care nu corespunde adevărului poate fi contestată de orice persoană interesată. datorită relelor tratamente ce îi sunt aplicate. şi în cazul în care tatăl este cel care recunoaşte filiaţia. de exemplu. Problema 3 Potrivit art. şi o modificare a numelui stabilit. La fel. Prin persoana interesată. Dacă ulterior se stabileşte filiaţia faţă de tatăl adevărat. care are interesul să îl înlăture de la moştenire pe aşa-zisul frate. iar potrivit art. potrivit art. aceasta fiind motivaţia pentru care o asemenea recunoaştere poate fi contestată.

în sensul că doreşte să aibă un nume comun cu cel al copiilor care i-au fost încredinţaţi spre creştere şi educare. în acest caz instanţa judecătorescă. soţii se pot învoi ca cel care a purtat în timpul căsătoriei numele de familie al celuilalt. potrivit art. iar numele comun al noilor soţi va fi numele acestuia. iar soţul să rămână la numele Ionescu pur şi simplu. de personalităţi ale lumii artistice sau. În cazul constatării nulităţii adopţiei (pentru nerespectarea unor condiţii de fond sau de formă. iar celălat Pop-Ionescu.40 alin.1 şi 2 Cod fam. ATENŢIE ! Nu este posibil ca unul să se numească Ionescu-Pop. soţul poartă numele Ionescu. aceştia prin acordul lor de voinţă vor stabili numele ce îl vor purta după căsătorie. potrivit regulilor deja analizate). păstrat în urma desfacerii celei dintâi căsătorii. Este vorba. luând act de această convenţie prin hotărârea de divorţ.108 numelui dobândit prin adopţie sau reluarea celui avut anterior adopţiei neexistând posibilitatea purtării celor două nume reunite. la desfacerea căsătoriei. Efectele acordului de voinţă sunt irevocabile.40 alin. de persoane care desfăşoară anumite activităţi de cercetare ştiinţifică.2 teza II Cod fam. potrivit art. altfel spus. cerute ad validitatem) adoptatul va reveni la numele avut anterior. iar practica a stabilit că această încuviinţare poate fi acordată chiar împotriva voinţei celuilalt soţ. după cum nu este posibil ca soţia să poarte numele Pop-Ionescu. iar modificarea numelui le-ar putea cauza anumite prejudicii.. de persoane care sunt cunoscute în societate. practica a statuat că este suficient şi motivul invocat de reclamantă. să poarte acest nume şi după desfacerea căsătoriei. La divorţ. instanţa poate să încuviinţeze acest drept chiar în lipsa unei învoieli între soţi. variantele fiind următoarele: Ionescu sau Pop sau Ionescu-Pop sau Pop-Ionescu (în toate aceste variante ei având un nume comun) ori şi pe viitor fiecare va purta numele avut anterior căsătoriei. stabilite la naştere. pentru a nu le produce acestora o traumă (divorţul părinţilor nu afectează în nici un mod numele copiilor. soţia numele Pop. Pentru motive temeinice. Problema 5 La căsătorie.. în principal. Problema 6 . soţul care şi-a dat acordul neputând reveni asupra acestuia. nici chiar în cazul în care exsoţul se recăsătoreşte. În ultimii ani.

Practic. dacă se răzgândeşte. Întotdeauna în caz de divorţ. este mult mai uşoară identificarea prin poreclă decât prin adresă. Problema 8 O aplicare practică a poreclei se regăseşte în cazul citării în proces a unei părţi ce locuieşte într-o localitate rurală. Considerăm că în momentul în care soţii. imposibil să ne gândim că soţii vor putea cere ambii schimbarea administrativă a numelui. respectiv la familia subiectului de drept ce trebuie identificat (Gheorghe al Todichii. considerăm că singurul aspect practic ce se impune a fi evidenţiat la acest nivel de studiu este următorul: în cazul în care soţul supravieţuitor – care îşi păstrează numele dobândit prin căsătorie – se recăsătoreşte. în interiorul comunităţii fiind mai multe persoane cu acelaşi nume (fiind identice atât numele cât şi prenumele). Ernest Lupan. se revine la numele avut anterior căsătoriei ce se desface prin divorţul respectiv. şi NU la eventuale nume anterioare purtate de persoana respectivă de-a lungul vieţii. Aceasta cu atât mai mult cu cât nu poate să existe o diferenţiere de regim juridic.. această caracteristică a numelui lor ar trebui să rămână o constantă pe durata căsătoriei respective.cit. prin regula prevăzută de legea specială. prin acordul lor de voinţă. p. dar în nume diferite. se poate ajunge la situaţia ca soţii care au optat pentru un nume comun să poarte la un moment dat nume diferite. respectiv la numele soţului decedat. au stabilit că vor purta un nume comun sub durata căsătoriei. Ioan a Petrii). nu are această libertate de a schimba acest element comun sub durata căsătoriei. astfel încât să implice schimbarea numelui ambilor soţi. În astfel de situaţii. Nu este. de cele mai multe ori. cu atât mai mult cu cât porecla face cel mai des trimitere la originea. ori soţul care la căsătorie şi-a modificat numele preluândul pe cel al celuilalt soţ. în ciuda faptului că acordul său este necesar pentru admisibilitatea cererii. iar ulterior divorţează. el va reveni la numele avut anterior căsătoriei. revenind. Situaţia este similară în unele cazuri şi atunci când se pune problema identificării 1 Pentru amănunte.109 Deşi problema numelui pe care îl va purta soţul supravieţuitor în cazul încetării căsătoriei prin moartea celuilat soţ a suscitat anumite discuţii în doctrină 1.146-148 . este discutabilă soluţia potrivit căreia o astfel de schimbare nu implică schimbarea numelui de familie al celuilalt soţ. Problema 7 În cazul schimbării numelui pe cale administrativă. op. în acest caz. la numele purtat anterior. ca urmare a schimbării pe cale administrativă a numelui de către unul dintre soţi.

100. privit ca un atribut de identificare a persoanei fizice şi. 122 şi 147 Cod fam. domiciliul prezintă atât caracterele juridice generale ale unui asemenea drept (opozabilitate erga omnes. imprescriptibilitate. mai repede prin raportare la poreclă decât la nume. cu titlu exemplificativ.13 din Decretul nr. de reprezentanţii presei. 24-36 din Legea nr. fiind caracteristică domiciliului persoanelor fizice majore şi domiciliului legal. Privit din perspectiva atributelor de identificare. merită subliniat faptul că în ceea ce priveşte stabilirea competenţei instanţelor. de exemplu. concomitent. 102. dreptul la domiciliu este ocrotit potrivit legii.105/1996 privind evidenţa populaţiei şi cartea de identitate. Astfel. universalitate). domiciliul are importanţă practică sub aspectul individualizării persoanei fizice în spaţiu. Potrivit art. cu menţiunea că într-o asemenea situaţie pot fi întâlnite deja porecle care în interiorul lumii interlope funcţionează ca nişte nume reale. Ca drept subiectiv civil.1.31/1954. Acest caracter este aplicabil şi în cazul nomazilor şi vagabonzilor. personalitate. În măsura în care o persoană are două sau mai multe locuinţe. Stabilitatea este trăsătura ce delimitează domiciliul de reşedinţă. în aceste situaţii – în lipsa unei locuinţe statornice – determinarea domiciliului persoanei fizice făcându-se în funcţie de domiciliul de origine. fiind cunoscuţi uneori.110 persoanei pentru întocmirea cazierului judiciar.105/1996). Astfel. cât şi unele trăsături specifice: Obligativitatea este reflectată de ideea că deţinerea unui domiciliu nu reprezintă numai un drept ci şi o obligaţie. #2. Domiciliul persoanei fizice Domiciliul. Ca drept subiectiv nepatrimonial.27 din Constituţie. Este vorba de persoane care desfăşoară constant activităţi infracţionale.13-15 din Decretul nr. art. şi anume aceea principală.24 alin. 10. Unicitatea exprimă ideea că fiecare persoană fizică poate să aibă un singur domiciliu (art. domiciliul persoanei fizice este acolo unde ea îşi are locuinţa statornică sau principală. nu şi celui convenţional. inalienabilitate.2 din Legea nr. potrivit art. ca un drept subiectiv nepatrimonial. în cadrul tuturor raporturilor juridice la care aceasta ia parte. doar una dintre ele va reprezenta domiciliul.. domiciliul . art. adică al părinţilor. excepţiile fiind prevăzute expres şi limitativ.31/1954. este reglementat de art. domiciliul şi reşedinţa sunt inviolabile. Nimeni nu poate pătrunde sau rămâne în domiciliul ori în reşedinţa unei persoane fără învoirea acesteia.

31/1954. ce să poarte înscrisă menţiunea noului domiciliu. 3. în mod obligatoriu. persoana fizică îşi schimbă locuinţa statornică. în baza declaraţiei scrise şi semnate în faţa persoanei autorizate din cadrul formaţiunii de evidenţă informatizată a persoanei. iar în materie succesorală. poate fi dovedit prin orice mijloc de probă. pentru anumite categorii de persoane fizice. la tutore -. Copilul minor are domiciliul la părinţii săi sau la acela dintre părinţi la care el locuieşte statornic. existând obligaţia ca în termen de 15 zile de la data mutării să se solicite de la formaţiunea de evidenţă informatizată a persoanei o nouă carte de identitate.14 din Decretul nr. determinând alegerea instanţei sub aspect teritorial. sub condiţia ca aceasta să deţină locuinţa statornică la adresa indicată şi se face prin înscrierea în cartea de identitate. pe orizontală. de-a lungul timpului. 2. de regulă. potrivit art. are semnificaţia unei măsuri de ocrotire a anumitor categorii de persoane fizice şi. aceasta reprezentând tocmai documentul care se eliberează cetăţenilor români cu domiciliul în România în scopul de a permite această dovadă. Interzisul judecătoresc are domiciliul la reprezentantul său legal – de regulă. domiciliul fiind o situaţie de fapt. Pe de altă parte. în mod liber şi în orice localitate este garantată de Constituţie. Domiciliul de drept comun este definit de două elemente esenţiale. în măsura în care. Persoana dispărută are domiciliul la curator. locul deschiderii succesiunii este cel a ultimului domiciliu al defunctului. Potrivit reglementărilor legale în vigoare şi modurilor de stabilire. 1. şi anume manifestarea de voinţă a persoanei fizice privind stabilirea locuinţei statornice sau principale şi existenţa reală a unei adrese în localitatea în care subiectul de drept îşi are locuinţa statornică. Evident. Stabilirea domiciliului de drept comun de către orice persoană fizică majoră.111 părţilor are relevanţă. care se găseşte la adresa stabilită de persoana fizică majoră în mod liber. Dovada domiciliului se face cu cartea de identitate. în situaţia în care a fost instituită o curatelă asupra bunurilor acestuia. domiciliul este de trei feluri: Domiciliul de drept comun – are valoarea unei locuinţe statornice sau principale. Domiciliul legal reprezintă acea locuinţă statornică sau principală care este stabilită de lege. coincide cu domiciliul de drept comun al persoanei care exercită ocrotirea. . în mod corespunzător i se va schimba şi domiciliul. El este stabilit de lege. născându-se prezumţia că subiectul de drept poate fi găsit oricând la această adresă.

au domiciliul la adresa instituţiei de protecţie socială unde au fost plasaţi. Succesorii pot avea domiciliul la custode sau la curator. respectiv din momentul în care minora de cel puţin 15 ani se căsătoreşte. şi poate să vizeze interesul creditorului. . fie ulterior.26 din Legea nr. cât şi unul convenţional. putându-se spune astfel că reşedinţa persoanei fizice este locuinţa sa temporară şi secundară. nemaiavând nevoie de această protecţie. O astfel de schimbare mai poate interveni. Astfel. Domiciliul legal se dovedeşte de către cel care exercită ocrotirea. În ceea ce priveşte încetarea acestui domiciliu. sau pentru soluţionarea eventualului litigiu şi comunicarea actelor de procedură. dacă se schibă persoana celui care exercită ocrotirea. domiciliul legal al minorului încetează la împlinirea vârstei majoratului. operaţiunea implicând atât probarea domiciliului propriu al acestuia. o adresă stabilită prin acordul de voinţă al părţilor unui act juridic civil în vederea executării sale. domiciliul legal încetează prin ridicarea interdicţiei. printr-un act separat. de regulă. 5. II. se schimbă odată cu schimbarea domiciliului de drept comun al celui ce exercită ocrotirea. Referitor la schimbarea domiciliului legal. alta decât cea de domiciliu. Domiciliul convenţional reprezintă o locuinţă. cu condiţia ca la această dată subiectul de drept să dobândească o capacitate de exerciţiu deplină. precum şi cei aflaţi în situaţii speciale. Prin voinţa părţilor actului juridic se urmăreşte producerea anumitor efecte juridice în raport cu domiciliul convenţional. Alegerea domiciliului convenţional poate fi făcută fie în momentul încheierii contractului. acesta. Minorul care a împlinit 14 ani face dovada domiciliului cu cartea de identitate. Referitor la interzisul judecătoresc. Minorii ai căror părinţi nu sunt cunoscuţi.112 4. reşedinţa este locuinţa la care persoanele fizice locuiesc temporar. Reşedinţa persoanei fizice Conform prevederilor art. cât şi a legăturii ce a fost stabilită între ocrotitor şi cel ocrotit. interesul debitorului sau al ambelor părţi. Persoana fizică poate să aibă în acelaşi timp atât un domiciliu de drept comun. evident. aceasta se produce în momentul în care cel ocrotit dobândeşte capacitate de exerciţiu.105/196. în măsura în care a fost numit un custode sau un curator care să supravegheze bunurile succesorale şi să asigure administrarea acestora până la efectuarea partajului.

1 Cod fam. ea fiind vremelnică şi facultativă.100 Cod fam. unicitatea. Menţiunea de stabilire a reşedinţei se acordă pe perioada solicitată. domiciliul său va fi tot la părinţii săi.. ci succesiv.. persoana fizică putându-şi alege reşedinţa potrivit intereselor sale şi putând să o schimbe potrivit aceloraşi interese. Sub durata divorţului. dar nu mai mult de un an. Această hotărâre prezintă o trăsătură specifică deoarece este una dintere puţinele situaţii în care. un domiciliu convenţional. în temeiul art. instanţa va hotărî şi căruia dintre părinţi îi vor fi încredinţaţi copiii minori. o nouă acţiune este admisibilă. dar fiind vorba de o stare de fapt. Problema 2 Referitor la domiciliul legal al copilului minor. Dovada reşedinţei se face.6132 Cod pr. iar odată cu pronunţarea divorţului. În măsura în care părinţii copilului nu locuiesc împreună. dezlegând fondul pricinii. În măsura în care o persoană stă mai mult de 45 de zile la altă adresă decât cea de domiciliu. deşi instanţa s-a pronunţat prin hotărâre. cu cartea de identitate. de-a lungul timpului. existând posibilitatea înnoirii acesteia.42 alin. şi una sau mai multe reşedinţe. Atât stabilirea cât şi schimbarea reşedinţei sunt guvernate de principiul libertăţii depline.civ. Pe de altă parte. CAIET DE SEMINAR 13 Problema 1 O persoană poate să aibă concomitent un domiciliu de drept comun. dar nu concomitent. lipsindu-i – evident – acela caractere care asigură specificitatea domiciliului – stabilitatea. reşedinţa se caracterizează prin trăsăturile specifice acestor drepturi. în principiu. instanţa judecătorescă va decide părintele cu care copilul va locui. în temeiul art. în temeiul . trebuie menţionat faptul că în măsura în care acesta ar fi încredinţat unei terţe persoane în vederea creşterii şi educării. obligativitatea -. în temeiul art. instanţa va putea lua prin ordonanţă preşedinţială măsuri vremelnice cu privire la încredinţarea copiilor minori.. persoana poate avea mai multe domicilii. de către instanţa judecătorescă. aceasta se poate dovedi prin orice mijloc de probă.113 Ca drept subiectiv nepatrimonial. este obligată să se prezinte la formaţiunea de evidenţă informatizată a persoanei pentru înscrierea în documentele de evidenţă a menţiunii de stabilire a reşedinţei.

În ceea ce priveşte domiciliul convenţional.. acesta fiind stipulat printr-o convenţie accesorie. din afara căsătoriei.cit. 1 Ernest Lupan.2 Cod civil. potrivit căruia.1000 alin. major sau minor. din părinţi necunoscuţi. indiferent că este vorba de domiciliul de drept comun sau domicliul legal. Problema 3 Dreptul nepatrimonial la domiciliu încetează prin dispariţia persoanei fizice. Domiciliul copilului minor are o foarte mare importanţă.. calităţi personale de care legea leagă anumite consecinţe juridice. recăsătorit. mai ales când el nu locuieşte cu ambii părinţi şi prin prisma art. Starea civilă Ca atribut de identificare a persoanei fizice. fiind supusă cerinţelor legale privind condiţiile şi efectele actelor juridice bilaterale. starea civilă cuprinde următoarele elemente: copil născut din căsătorie. Această problemă a răspunderii civile delictuale pentru altul va fi studiată la Teoria generală a obligaţiilor. de naţionalitate română sau de altă naţionalitate.44 Cod fam. la concursul forţei coercitive a statului. existenţa ei depinde de existenţa actului juridic civil principal. adoptat. bărbat sau femeie. de cetăţenie română sau străină. respectiv dacă s-au schimbat împrejurările avute în vedere de instanţă atunci când s-a luat măsura încredinţării copilului. a încheierii unor acte juridice. Nu mai suntem în faţa unui drept singular nepatrimonial ci în faţa unui ansamblu de drepturi şi obligaţii. de a pretinde să fie el individualizat de către alţii prin intermediul acesteia şi de a apela. #3. Dreptul subiectiv de individualizare prin starea civilă permite titularului său să se individualizeze el însuşi prin starea sa civilă. necăsătorit. rudă sau afin cu cineva. divorţat. starea civilă reprezintă totalitatea calităţilor inerente care constituie condiţia juridică a acesteia în stat. Starea civilă este determinată de lege şi se dobândeşte ca urmare a producerii unor fapte juridice. căsătorit. tatăl şi mama sunt responsabili de prejudiciul cauzat de copiii lor minori ce locuiesc cu dânşii. la nevoie. văduv. cu ajutorul cărora persoana fizică se individualizează1.114 art. sau ca urmare a pronunţării şi rămânerii definitive a unor hotărâri judecătoreşti cu efecte asupra stării civile. în societate şi în familie. etc. Ca sumă a unor calităţi personale.181 . p. op.

Fama exprimă ideea recunoaşterii. în familie şi în societate a persoanei fizice ca fiind cea căreia îi aparţine starea civilă de care se prevalează. starea civilă prezintă şi un caracter juridic specific. se creează o prezumţie absolută de existenţă a stării civile respective (potrivit art. inalienabilitate. În măsura în care însă este unită cu un act de naştere concordant. acţiunea în stabilirea paternităţii copilului din afara căsătoriei. acţiunile de stare civilă pot îmbrăca următoarele forme: Acţiunea în reclamaţie de stat este aceea prin intermediul căreia o persoană fizică urmărşte să obţină recunoaşterea unei stări civile. imprescriptibilitate. corelativ.. Acţiunile de stare civilă Denumite şi acţiuni de stat. Posesia de stat produce următoarele efecte: potrivit unei prezumţii simple ce poate fi combătută. aceasta neputând fi scindată. cum ar . Pe lângă caracterele juridice comune drepturilor subiective nepatimoniale (opozabilitate erga omnes. considerarea de către cei apropiaţi ca fiind persoana căreia îi aparţine starea civilă folosită.115 Starea civilă se află într-o indisilobilă legătură cu folosinţa stării civile. acestea sunt acele cereri de chemare în judecată care au ca obiect elemente ale stării civile a persoanei fizice. personalitate şi universalitate). Tractatus constă în tratarea. În funcţie de obiectul ori finalitatea lor. la un moment dat. Sunt cuprinse în această categorie acţiunea în stabilirea maternităţii. II.51 Cod fam. alta decât cea aparentă la data intentării acţiunii. nimeni nu poate contesta starea civilă a copilului care are folosirea unei stări civile conforme cu certificatul său de naştere. acesta exprimând ideea că persoana fizică are. pretins nereale. Acţiunea în contestaţie de stat este cea prin care se urmăreşte înlăturarea unei stări civile. Folosinţa stării civile este starea juridică ce rezultă din întrunirea cumulativă a trei elemente: Nomen reprezintă ideea individualizării prin purtarea numelui ce corespunde stării civile pretinse de o persoană. denumită şi posesie de stat. şi înlocuirea ei cu alta. cel al indivizibilităţii. una şi aceeaşi stare civilă faţă de toate celelalte subiecte de drept. aceasta din urmă reprezentând dinamica atributului de identificare a persoanei fizice. copilul nu poate reclama o stare civilă contrară celei care rezultă din certificatul de naştere şi folosirea stării civile conforme cu acest certificat şi. pretins reală. se presupune că posesia de stat corespunde realităţii.

reflectă realitatea potrivit căreia. de regulă. este necesar ca ele să producă efecte erga omnes. Acţiunea în modificare de stat este cea care permite titularului schimbarea stării civile pentru viitor. În ceea ce priveşte efectele hotărârilor judecătoreşti. se aplică principiul autorităţii lucrului judecat. Atunci când hotărârile judecătoreşti privesc drepturi nepatrimoniale. acestea fiind: Indisponibilitatea – care exprimă ideea că titularul dreptului la acţiune nu este îndreptăţit să cedeze ori să tranzacţioneze cu privire la obiectul cauzei format dintr-un element al stării civile. în situaţia celor prescriptibile menţiunea fiind făcută în mod expres de lege. şi nu doar părţilor care au luat parte la proces. hotărârile sunt impuse numai sub puterea unei prezumţii relative de adevăr ce poate fi răsturnată prin proba contrară. de desfacere a adopţiei. însă. sunt astfel de acţiuni cele de divorţ. sunt acţiuni care pot fi intentate de orice persoană interesată (acţiunea în contestarea recunoaşterii maternităţii sau paternităţii. De regulă. de regulă generală. adopţiei ori recunoaşterii filiaţiei. stabilirea paternităţii. acţiunea în contestarea recunoaşterii maternităţii sau paternităţii. Imprescriptibilitatea acţiunilor de stare civilă este regula ce rezultă din caracterul imprecriptiil al drepturilor nepatrimoniale pe care le însoţesc. de reprezentantul său legal sau de procuror (acţiunile în stabilirea maternităţii. desfacerea adopţiei) şi acţiunile care pot fi intentate numai de titularul stării civile (acţiunea de divorţ. Personalitatea . acesta oglindind imposibilitatea repunerii în discuţie a unui litigiu soluţionat definitiv şi irevocabil. numai titularul stării civile este în drept să exercite acţiunea. cea în tăgada paternităţii şi cea în stabilirea paternităţii copilului din afara căsătoriei. Caracterele acţiunilor de stare civilă sunt determinate de cele ale stării civile însăşi. Pe de altă parte. cea în contestarea filiaţiei din căsătorie. cea anterioară nefiind contestată ci acceptată ca situaţie corespunzătoare realităţii. În funcţie de criteriul persoanelor îndreptăţite să exercite acţiunile de stare civilă. acţiunile de stare civilă sunt imprescriptibile. faţă de aceşti terţi. Este cazul acţiunii în anulabilitatea căsătoriei. adopţiei şi recunoaşterii de filiaţie. cea în nulitatea relativă a căsătoriei). cea în nulitatea absolută a căsătoriei ori a adopţiei). acţiunea în anularea căsătoriei. acţiuni care pot fi formulate de titular. CAIET DE SEMINAR 14 .116 fi: acţiunea în tăgada paternităţii copilului din căsătorie.

51 Cod fam. contestarea recunoaşterii sau tăgăduirea paternităţii. în registrele de stare civilă. Potrivit reglementărilor cuprinse în Legea nr. căsătoria. completarea sau anularea actelor de stare civilă).1 din Legea nr. În astfel de situaţi. rectificare. adopţie – încuviinţare.119/1996 cu privire la actele de stare civilă. încuviinţarea purtării numelui. #4. fiind admisibilă proba prin care se tinde a se dovedi substituirea. căsătoria acesteia şi decesul ei. a actelor şi faptelor de stare civilă. pierderea sau . prin recunoaştere sau hotărâre judecătorescă irevocabilă. şi. Înscrierea menţiunilor în actele de stare civilă se foloseşte atunci când intervin modificări în starea civilă a persoanei: stabilirea filiaţiei şi încuviinţarea purtării numelui. chiar dacă societatea recunoaşte copilul ce poartă un nume ca fiind copilul părinţilor săi. Prin înregistrarea actelor şi faptelor de stare civilă se înţeleg operaţiunile juridice de consemnare. încetarea sau anularea acesteia.117 Problema 1 Referitor la prezumţia absolută instituită de art. Întocmirea actelor de stare civilă Potrivit art. astfel încât starea civilă pretinsă nu corespunde realităţii. desfacere. desfacrea. întocmindu-se registre speciale în care se consemnează naşterea persoanei fizice. încetare sau anulare -.119/1996 se cunosc două feluri de înregistrări de stare civilă: Întocmirea actelor de stare civilă este principala formă de înregistrare a actelor şi faptelor de stare civilă. schimbarea numelui. şi un terţ poate contesta starea civilă a copilului. acestea sunt înscrisuri autentice prin care se dovedeşte naşterea. lipsa unuia dintre elementele posesiei de stat. este evident că în realitate afirmaţia este falsă deoarece copilul substituit nu poartă numele părinţilor săi ci al altor persoane. ea nefiind conformă cu certificatul de naştere al copilului. căsătoria sau decesul unei persoane precum şi orice modificare intervenită în starea civilă a acesteia (cum ar fi stabilirea filiaţiei. implicit.. În această situaţie specială şi copilul poate reclama o altă stare civilă. trebuie menţionat faptul că ea nu se aplică în cazul substituirii de copii.

înregistrarea se poate face şi din oficiu. rubricatura şi forma actelor şi registrelor fiind stabilite prin lege şi regăsindu-se în anexele Legii nr.7 din Legea nr. schimbarea numelui. Pe de altă parte. făcându-se menţiune expresă pe actul de stare civilă. răzuiri sau adăugări în actele de stare civilă. În condiţiile expres prevăzute de lege.119/1996. certificatele de stare civilă şi cu celelalte înscrisuri prezentate de declarant. Registrele de stare civilă se întocmesc în două exemplare. Primul exemplar al registrelor se păstrează la autoritatea administraţiei publice locale unde a fost întocmit. Indiferent de felul lor. ambele originale. oraşelor şi comunelor prin ofiţerii de stare civilă. această concordanţă fiind certificată prin semnarea actului de către ofiţerul de stare civilă şi de către declarant. respectiv unuia dintre agenţii diplomatici sau unuia dintre funcţionarii consulari. Au această calitate primarii. dacă este cazul. în condiţiile legii.118 dobândirea cetăţeniei române. cu cerneală specială de culoare neagră. numai de către organele de stat cu atribuţii de stare civilă şi exclusiv în registrele de stare civilă oficiale. actele de stare civilă întocmite de o persoană care a exercitat în mod public atribuţiile de ofiţer de stare civilă. şi în actul de căsătorie. comandanţii de nave şi aeronave.44 din Legea nr. respectiv dacă este parte sau declarant.119/1996. ambele exemplare ale registrelor se trimit Arhivelor statului. Aceste înscrieri se fac întotdeauna în actul de naştere al persoanei fizice şi. După trecerea a 100 de ani de la completare. şi se completează manual. rectificarea. cei din primele două categorii putând delega exercitarea acestor atribuţii viceprimarului.119/1996 . coroborând-o cu actele de identitate. cu 1 Potrivit art. De principiu. înregistrările de stare civilă se efectueată. Potrivit art. după cum se interzice şi folosirea prescurtărilor. decesul1. pe baza declaraţiei persoanei obligate la aceasta. iar al doilea exemplar se înaintează consiliului judeţean sau Consiliului General al Municipiului Bucureşti. Ofiţerul de stare civilă este obligat să verifice conţinutul declaraţiei. Este interzisă orice intervenţie ulterioară materializată prin ştersături. sectoarelor municipiului Bucureşti. în măsura în care acesta din urmă nu poate semna. şefi misiunilor diplomatice şi ale oficiilor consulare de carieră ale României. ofiţerul de stare civilă nu poate întocmi acte de stare civilă dacă este direct interesat. trebuie menţionat că înregistrarea actelor şi faptelor de stare civilă şi înscrierea menţiunilor se fac la cerere. Atribuţiile de stare civile sunt îndeplinite de către consiliile judeţene şi de către autorităţile administraţiei publice locale ale municipiilor. schimbarea sexului în temeiul unei hotărâri definitive şi irevocabile. completarea sau anularea actelor de stare civilă ori a menţiunilor înscrise în ele. în 30 de zile de la data la care toate filele registrului au fost completate. secretarului sau altor funcţionari din aparatul propriu.

la rândul său. sunt valabile chiar dacă persoana respectivă nu avea calitatea cerută de lege pentru a exercita aceste atribuţii. în vederea înscrierii menţiunii corespunzătoare. . Potrivit prevederilor art. Persoanele fizice fără cetăţenie sunt obligate să solicite înregistrarea actelor şi faptelor de stare civilă autorităţilor administraţiei publice locale competente. potrivit căruia în cazul în care ofiţerul de stare civilă refuză să întocmească un act sau să înscrie o menţiune ce intră în atribuţiile sale. medicul sau alte persoane care au fost de faţă la naştere.9 din legea specială. se comunică din oficiu. Intocmirea actului de nastere Actul de naştere se întocmeşte la autoritatea administraţiei publice locale în a cărei rază administrativ teritrială s-a produs evenimentul. A. pe baza actelor de stare civilă se eliberează certificate de naştere şi de căsătorie titularilor sau reprezentanţilor legali ai acestora. ca urmare a întocmirii unui act de stare civilă sau dispusă printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă ori printr-un act administrativ. persoana nemulţumită poate sesiza judecătoria în raza căreia domiciliază. potrivit obligaţiilor izvorâte din tratate. îl va transmite misiunii diplomatice sau oficiului consular al ţării respective acreditate în România. ofiţerul de stare civilă care a întocmit actul va comunica în termen de 5 zile de la înregistrare un extras organului competent al Ministerului de Interne.11). sau personalul din unitatea în care a avut loc naşterea.119 respectarea prevederilor acestei legi. Legea specială interzice reţinerea certificatelor de stare civilă de către orice persoană. sau pe bază de reciprocitate. a actului de identitate al mamei şi al declarantului. iar certificate de deces membrilor familiei sau altor persoane îndreptăţite. orice modificare intervenită în statutul civil al unei persoane fizice. Este vorba de o aplicaţie a regulii error comunis facit jus în materia înregistrărilor de stare civilă. Potrivit dispoziţiilor legale (art. O regulă de principiu este cuprinsă în art. care. autorităţii administraţiei publice locale unde s-a întocmit actul la care această modificare se referă. Cetăţenii străini care au domiciliul sau se află temporar în România pot cere înregistrarea actelor şi faptelor de stare civilă în aceleaşi condiţii ca şi cetăţenii români. în termen de 10 zile. pe baza declaraţiei verbale a persoanelor care au obligaţia de a o face (oricare dintre părinţi. cu excepţia cazurilor strict şi limitativ prevăzute de lege. rudele ori vecinii care au luat cunoştinţă despre eveniment).10. a certificatului medical constatator al naşterii şi. acorduri sau convenţii la care România este parte. În măsura în care un cetăţean străin s-a căsătorit ori a decedat pe teritoriul României.

B. la sediul autorităţii administraţiei publice locale în a cărei rază administrativ-teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa unul dintre viitorii soţi. În măsura în care declaraţia de naştere a fost făcută după expirarea acestor termene. de regulă. Dacă declaraţia a fost făsută după trecerea unui an de la data naşterii. termenele socotindu-se de la data naşterii. Pentru copilul născut mort se întocmeşte numai actul de naştere. pe baza procesului verbal întocmit de poliţie. declararea naşterii se face în termen de 24 de ore de la data decesului. întocmirea actului de naştere se face în termen de 30 de zile de la data găsirii copilului. Întocmirea actului de căsătorie Căsătoria se încheie de căte ofiţerul de stare civilă. În cazul în care copilul născut viu a decedat înăuntrul termenului de 15 zile. În cazul adopţiei cu efecte depline se va întocmi un nou act de naştere de către autoritatea administraţiei publice locale de la domiciliul adoptatorului sau în rază căreia se află sediul instituţiei de ocrotire în îngrijirea căreia se găseşte adoptatul. judecarea cauzei făcându-se cu participarea procurorului şi în urma unor veificări privind vârsta şi sexul persoanei a cărei naştere urmează a fi înregistrată. întocmirea actului se face doar în baza unei hotărâri judecătoreşti irevocabile ce va conţine toate datele necesare întocmirii actului de naştere. respectiv a şefului misiunii diplomatice sau al oficiului consular de carieră (art. fiind necesară aprobarea primarului. la autoritatea administraţiei publice locale în a cărei rază administrativ-teritorială a fost găsit. de medic şi de reprezentantul autorităţii administraţiei publice locale. a certificatului de căsătorie al părinţilor. Competenţa de soluţionare a cererii revine judecătoriei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul persoana interesată sau unde are sediul instituţia de ocrotire a copilului. În cazul copilului găsit. cu titlu de excepţie – în cazul în care unul dintre soţi se află în imposibilitatea de a se deplasa – putându-se aproba oficierea căsătoriei şi în afara acestui sediu. . întocmirea actului de naştere se face doar cu aprobarea primarului. Declararea naşterii se face în termen de 15 zile pentru copilul născut viu şi în termen de 3 zile pentru copilul născut mort. căruia îi revine şi obligaţia de a face declaraţia de înregistrare a naşterii. în temeiul hotărârii judecătoreşti irevocabile prin care s-a încuviinţat adopţia. datele privind tatăl copilului se înscriu în rubricile corespunzătoare din cuprinsul actului de naştere ce se întocmeşte. În varianta în care declaraţia se referă la un copil din afara căsătoriei iar recunoaşterea paternităţi are loc în momentul declarării naşterii.120 dacă este cazul. dar înăuntrul termenului de un an de la naştere.20 din legea specială).

Neîntocmirea actului de căsătorie nu determină nulitatea acesteia deoarece înregistrarea căsătoriei nu reprezintă un element constitutiv. livretul militar sau adeverinţa de recrutare aparţinând persoanei decedate.119/1996. într-un loc special amenajat. ci doar o cerinţă pentru dovedirea ei.1999 . La încheierea căsătoriei. În varianta în care decesul se datorează unei cauze vilolente. prezentându-se totodată actele de identitate. administratorul imobilului.. în scris. ofiţerul de stare civilă va dispune publicarea acesteia.35 din 28.23/1999. dacă este cazul. în prezenţa a doi martori. întocmirea actului de deces se face la autoritatea administraţiei publice locale în a cărei rază administrativ-teritorială s-a produs decesul. dovezi privind desfacerea sau încetarea unei căsătorii anterioare sau aprobarea preşedintelui consiliului judeţean pentru căsătorie. Declararea decesului se face în termen de 3 zile de la data încetării din viaţă a persoanei.131 Cod fam. precum şi în cazul găsirii unui cadavru.19/1996 a fost modificat prin Legea nr. iar. în cazul existenţei unor impedimente – în limitele prevăzute de lege. declararea se 1 2 Art. certificatele de naştere. care se va face personal de către viitorii soţi.34 din Legea nr.121 Actul de căsătorie se întocmeşte pe baza declaraţiei de căsătorie.31 din Legea nr.23/1999 Art. Potrivit art. În aceeaşi zi cu primirea declaraţiei de căsătorie. certificatele medicale privind starea sănătăţii acestora. termenul putând fi scurtat numai în baza încuviinţării date de primarul unităţii administrativ-teritoriale unde urmează a se încheia căsătoria. publicată în M. C. la sediul primăriei unde urmează să se încheie căsătoria. dacă este cazul. de cei doi martori şi de către ofiţerul de stare civilă2.01. Întocmirea actului de deces Potrivit art. pe baza declaraţiei verbale făcute de către oricere dintre membrii familiei decedatului sau de către colocatari.Of. căsătoria se încheie în termen de 10 zile de la depunerea declaraţiei. extrasul cuprinzând şi înştiinţarea că orice persoană poate face opunere la căsătorie.29 din Legea nr. Odată cu certificatul medical constatator al decesului se va depune atât actul de identitate cât şi. ofiţerul de stare civilă ia consimţământul viitorilor soţi. după care îi declară căsătoriţi şi le întocmeşte actul de căsătorie care se semnează de soţi cu numele de familie pe care au convenit să îl poarte în timpul căsătoriei. respectiv o condiţie de validitate a căsătoriei. în termen de 10 zile de la data afişării1. calculul făcându-se pe zile pline. vecini. nr. introdus prin Legea nr. medicul sau alt cadru din unitatea sanitară unde s-a produs decesul şi a certificatului medical constatator al decesului. prin afişarea în extras.119/1996.

ofiţerul de stare civilă va întocmi mai întâi actul de naştere şi apoi pe cel de deces. la oficiile consulare de carieră ale României sau la autorităţile locale competente. După întocmirea actului de deces ofiţerul de stare civilă eliberează declarantului o adeverinţă de înhumare sau de incinerare a cadavrului. În aceste cazuri. ofiţerul de stare civilă întocmeşte actul de deces şi ulterior urmăreşte înregistrarea naşterii. care a încetat din viaţă fără ca declararea naşterii să fi fost făcută în termenekle prevăzute de lege. Referitor la certificatul medical constatator al decesului. prin misiunile diplomatice şi oficiile consulare acreditate în România sau prin Ministerul de Interne. comandantul navei are competenţa de a efectua cercetări. În varianta în care decesul s-a produs pe o navă sau pe o aeronavă şi nu există medic la bord. potrivit convenţiilor la care ţara noastră este parte. Întocmirea actelor de stare civilă ale cetăţenilor români aflaţi în străinătate Întocmirea actelor de stare civilă privind pe cetăţenii români aflaţi în străinătate se face la misiunile diplomatice. Când se declară decesul unui copil născut viu. . după caz. Transmiterea acestor dovezi se va face. întocmirea actului de deces se face cu aprobarea Parchetului. În măsura în care un astfel de eveniment nu a fost declarat în termen. pentru întocmirea actului de deces este necesară şi dovada că poliţia sau Parchetul au fost sesizate despre deces. Când decesul cetăţeanului român s-a produs pe o aeronavă aflată în afara teritoriului României sau pe o navă aflată în afara apelor teritoriale române. de către un cadru mediu sanitar care a făcut constatarea. constatarea decesului se va face în primul port sau aeroport de escală de către un medic. şi se consemnează în jurnalul de bord.122 face în termen de 48 de ore de la producerea evenimentului. acesta se întocmeşte şi se semnează de către medic sau. împreună cu consiliul de bord. Dacă moartea a fost violentă. prin Ministerul Afecerilor Externe. iar cadavrul este transportat în ţară. dacă actele au fost solicitate prin misiunile diplomatice şi oficiile consulare de carieră ale României. iar dacă durata călătoriei până la prima escală este mai mare de 24 de ore. înhumarea sau incinerarea se face pe baza dovezii eliberate de comandantul navei sau al aeronavei. constatarea decesului se face de către comandant. D. în lipsa acestuia. care cuprinde cauza decesului. iar dacă din motive temeinice actul da naştere nu poate fi întocmit.

* * A doua formă de înregistrare a actelor de stare civilă este înscrierea menţiunilor în actele de stare civilă. În actele de naştere şi. 2. după caz. iar în cazul copiilor majori. iar în situaţia în care s-a încuviinţat şi purtarea numelui de familie al părintelui faţă de care filiaţia s-a stabilit ulterior. pe cel întocmit în urma adopţiei pe actul de căsătorie şi pe actele de naştere ale copiilor minori ai celui adoptat.44 din Legea nr. Cetăţeanul român este obligat ca în termen de 6 luni de la întoarcerea în ţară sau de la primirea din străinătate a certificatului sau extrasului de stare civilă. să ceară transcrierea acestor acte la autoritatea administraţiei publice locale în a cărei rază administrativ-teritorială îşi are domiciliul. iar dacă aceştia sunt majori. se înscrie prin menţiune pe actul de naştere iniţial şi. la autoritatea administraţiei publice locale a sectorului 1 al Municipiului Bucureşti. Misiunile diplomatice şi oficile consulare de carieră ale României trimit prin Ministerul Afacerilor Externe al României. întocmite de autorităţile străine. în termen de 30 de zile de la data la care toate actele au fost completate. actele din primul exemplar al registrelor de stare civilă. Al doilea exemplar al actelor din registrele de stare civilă va fi transmis. atunci când este cazul. au putere doveditoare în ţară numai în măsura în care sunt transcrise în registrele de stare civilă române. împreună cu documentele primare pe baza cărora s-a întocmit actul.119/1996. Anularea sau desfacerea adopţiei. pe baza actului de recunoaştere întocmit potrivit legii sau a hotărârii judecătoreşti irevocabile. Menţiunea se înscrie din oficiu sau la cererea persoanei interesate.123 Şefii misiunilor diplomatice şi ai oficiilor consulare de carieră a României pot încheia căsătorii între cetăţeni români sau între un cetăţean român şi un cetăţean străin. operaţiune ce se efectuează cu aprobarea Ministerului de Interne. se înscriu menţiuni cu privire la modificările intervenite în starea civilă a persoanei fizice. numai la cererea acestora. Actele de stare civilă ale cetăţenilor români. la autoritatea administraţiei publice locale a Municipiului Bucureşti.Înscrierea menţiunii de stabilire a filiaţiei se face din oficiu sau la cererea celui interesat. dacă aceasta este în concordanţă cu legislaţia ţării în care sunt acreditaţi. această menţiune se va înscrie şi pe actele de naştere ale copiilor minori. în cele de căsătorie sau deeces. Următoarele menţiuni se impun a fi făcute: 1. * . pe măsura completării lor. menţiunea se va înscrie numai la cererea acestora. potrivit dispoziţiilor art. dispusă prin hotărâre judecătorescă irevocabilă.

în acest caz certficatele de stare civilă eliberate anterior fiind retrase şi anulate. pe baza comunicării transmise de Ministerul de Interne. Întocmirea ulterioară a actelor de stare civilă. de către autoritatea administraţiei publice locale. pe cel de căsătorie. b) dacă întocmirea actului de căsătorie a fost omisă. 4. potrivit art. oricare dintre aceste operaţiuni pot fi făcute numai în temeiul unei hotărâri judecătoreşti irevocabile. În ceea ce priveşte anularea. deşi au fost depuse actele necesare întocmirii acestuia. potrivit legii. În măsura în care cererea este formulată de un cetăţean străin * . pe baza cercetărilor efectuate de poliţie şi a concluziilor procurorului. La cererea persoanelor îndreptăţite se pot elibera certificate de stare civilă cu menţiunile înscrise în actele de stare civilă. Menţiunile privind acordarea sau pierderea cetăţeniei române se înscriu pe actul de naştere şi. dacă este cazul. * * Reconstituirea actelor de stare civilă se poate face la cerere. care se certifică pentru conformitate de către ofiţerul de stare civilă.52 din Legea nr. se poate cere în una din următoarele situaţii: a) dacă întocmirea actului de naştere sau de deces a fost omisă. deşi a fost luat consimţământul soţilor de către ofiţerul de stare civilă. în totalitate ori în parte. în totalitate ori în parte. modificarea. În cazul în care unul dintre exemplarele registrului de stare civilă este pierdut sau distrus. acesta se înlocuieşte printr-o copie întocmită de pe registrul existent. Instanţa poate fi sesizată de către persoana interesată. de către consiliul judeţean sau de către Parchet. competenţa de soluţionare revenind judecătoriei în a cărei rază teritorială se află domiciliul sau sediul petentului.124 3. Încetarea căsătoriei prin decesul sau prin declararea judecătorească a morţii unuia dintre soţi. rectificarea sau completarea actelor de stare civilă şi a menţiunilor înscrise pe acestea.119/1996 dacă: a) registrele de stare civilă au fost pierdute sau distruse. anularea sau desfacerea căsătoriei se înscriu prin menţiune pe actele de stare civilă ale persoanei în cauză.53 din lege. potrivit art. b) actul de stare civilă a fost întocmit în străinătate şi nu poate fi procurat certificatul ori extrasul de pe acest act.

Astfel.2 din Legea nr105/1996 privind evidenţa populaţiei şi cartea de identitate. CAIET DE SEMINAR 15 Problema 1 Sesizaţi deosebirea dintre actele de stare civilă şi certificatele de stare civilă. #5. . codul numeric personal reprezintă un număr semnificativ ce individualizează o persoană fizică şi constituie singurul identificator pentru toate sistemele informatice care prelucrează date nominale privind persoana fizică. în cazul în care se constată că unele date din cuprinsul unui certificat de stare civilă nu corespund cu cele din actul pe baza căruia a fost eliberat. competenţa revine Judecătoriei sectorului 1 al Municipiului Bucureşti. modificarea se face la cerere sau din oficiu. În cazul în care codul a fost atribuit sau înscris graşit în actele de stare civilă. Cum atribuirea codului numeric personal se face pe baza datelor înscrise în actul de naştere referitoare la sex şi la data naşterii. fiecărei persoane fizice i se atribuie un cod numeric personal care se înscrie în actele şi certficatele de stare civilă şi se preia în celelalte acte cu caracter oficial emise pe numele persoanei respective. acesta nu poate fi modificat decât în cazurile în care se schimbă. modificarea. dispusă prin hotărâre judecătorescă irevocabilă. În momentul întocmirii actului de naştere. rectificarea sau completarea unui act de stare civilă sau a unei menţiuni înscrise pe acesta. Identificarea persoanei fizice cu ajutorul codului numeric personal Potrivit art. se pot înscrie numai prin menţiune pe actul de stare civilă corespunzător.5 alin.125 sau de un cetăţean român cu domiciliul în străinătate. Anularea. Gestionarea şi verificarea atribuirii codului numeric personal revine Ministerului de Interne prin formaţiunile de evidenţă informatizată a persoanei. numai cu avizul formaţinunii locale de evidenţă ionformatizată a persoanei şi cu aprobarea primarului. potrivit legii datele privind sexul şi data naşterii.

57 alin. parchetele sau poliţia pot solicita înscrisurile care au stat la baza întocmirii actelor de stare civilă. Din contră. în vederea anulării şi eliberării unui nou certificat. acestea pot fi efectuate numai î temeiul unei hotărâri judecătoreşti irevocabile. iar dacă persoana interesată solicită. se poate elibera un certificat de stare civilă cu menţiunile înscrise în actele de stare civilă. o astfel de cerere depunându-se la autoritatea administraţiei publice locale competentă să întocmească actul. certificatele eliberate anterior retrăgându-se şi anulându-se. existând şi anumite situaţii de excepţie care nu au fost cuprinse în regulile de principiu expuse. instanţele judecătoreşti. folosindu-se alfabetul latin. aceasta urmând a fi . Problema 5 Reconstituirea şi întocmirea ulterioară a actelor de stare civilă sunt proceduri administrative. Problema 2 Atenţie ! Actele de stare civilă reconstituite NU pot fi rectificate ori completate. după consultare. Dacă se impune. conform art. numele de familie şi prenumele se scriu în limba maternă. Problema 4 Se impun a se face unele precizări: La întocmirea actelor de stare civilă. completarea sau anularea actelor de stare civilă.4 din Legea nr. Problema 3 Întreaga procedură privind întocmirea actelor de stare civilă este cuprinsă în Legea nr. acestea fiind însă obligate să le restituie. când se impune modificarea.119/1996. astfel încât se impune consultarea acesteia în cazul în care se urmăreşte cunoaşterea unor detalii tehnice. autorităţilor administraţiei publice locale.119/1996. rectificarea. Baza de date a populaţiei deţinută de formaţiunile speciale din cadrul Ministerului de interne este actualizată lunar prin comunicări ale autorităţilor administraţiei publice locale.126 certificatul se reţine de către autoritatea competentă.

de regulă. şi anume: creşterea. precum şi suspendarea cursului prescripţiei extinctive şi repunerea în termen sau nulitatea relativă. precum şi administrarea patrimoniului minorului potrivit intereselor acestuia. Ocrotirea minorilor prin tutelă Reglementarea se regăseşte în Codul familiei (art. Secţiunea 6 – Ocrotirea persoanei fizice La nivel general. şi ori de câte ori este posibil. prin dispoziţie a primarului. ocrotirea minorului se realizează cu prioritate de către părinţi. în toate aceste variante. în calitatea de participant în circuitul civil. Următoarele principii guvernează .113-141) şi în cuprinsul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. Prin ocrotirea părintească se urmăreşte un dublu scop. educarea şi pregătirea copilului pentru viaţă.127 soluţionată în termen de 30 de zilem. #1. cum ar fi: recunoaşterea capacităţii de folosinţă anticipată. chiar dacă pentru unul dintre subiectele raportului juridic incidenţa instituţiei respective este percepută ca o sancţiune. act care se comunică solicitantului în termen de 10 zile de la emitere. De la început trebuie menţionat că. ea este în realitate şi cu preponderenţă o măsură de ocrotire pentru celălalt subiect al raportului juridic. Dispoziţia primarului poate fi contestată la instanţa judecătorească în a cărei rază teritorială îşi are sediul autoritatea emitentă. precum şi mijloacele de protecţie ale acesteia. iar prin prisma dreptului civil se au în vedere mijloacele de drept civil prin intermediul cărora se asigură recunoaşterea şi protecţia drepturilor civile subiective şi intereselor îndreptăţite ale persoanei fizice. îngrădirile speciale ale capacităţii de folosinţă a persoanei fizice. În acest plan. însăşi lipsa capacităţii de exerciţiu sau capacitatea de exerciţiu restrânsă. indiferent dacă aceştia provin din căsătorie sau din afara căsătoriei ori sunt adoptaţi. ocrotirea persoanei fizice se realizează cu ajutorul unui ansamblu de instituţii. acesta reprezentând mijlocul natural şi firesc şi curinzând totalitatea drepturilor şi îndatoririlor pe care leau părinţii faţă de copiii lor minori. prin ocrotirea juridică a persoanei fizice se înţelege un ansamblu de mijloace de drept prin care se urmăreşte protecţia omului.26/1997 privind protecţia copilului aflat în dificultate.

celălalt părinte va exercita toate drepturile şi va îndeplini toate obligaţiile legate de persoana şi patrimoniul minorului. respectiv de a se îngriji de învăţătura şi pregătire profesională a acestora. precum şi egalitatea părinţilor în ceea ce priveşte exercitarea ocrotirii părinteşti. din afara căsătoriei sau sunt adoptaţi. precum şi de a-l reprezenta pe copilul lor minor în actele juridice civile până la împlinirea vârstei de 14 ani respectiv de a-i încuviinţa actele juridice civile între vârsta de 14 şi cea de 18 ani.. precum şi cel de a solicita modificarea oricăror măsuri luate cu privire la drepturile şi obligaţiile personale şi patrimoniale între părinţii a căror căsătorie a fost desfăcută ori desfiinţată şi copiii lor minori. răspunderea putând îmbrăca forma răspunderii penale. Principalele drepturi şi îndatoriri părinteşti sunt următoarele: dreptul părinţilor de a-şi creşte personal copii şi îndatorirea de a se îngriji de sănătatea şi dezvoltarea fizică a copiilor lor minori. egalitatea condiţiei juridice a copiilor. dreptul de a consimţi la adopţia copilului sau de a cere desfacerea adopţiei.98 alin. controlul şi îndrumarea permanentă exercitată de societate prin intermediul autorităţii specializate. * * În situaţia de excepţie în care niciunul dintre părinţi nu poate să exercite ocrotirea părintească. părinţii au dreptul şi îndatorirea de a le administra. independenţa patrimonială dintre copil şi părinte.128 această instituţie juridică complexă: interesul minorului este cel care trebuie avut în vedere ca obiectiv al exercitării drepturilor părinteşti şi ca rezultat al îndeplinirii îndatoririlor părinteşti. potrivit art. de dreptul familiei sau civile. * . În ceea ce priveşte bunurile minorului.1 Cod fam. Pentru neexercitarea sau exercitarea necorespunzătoare a drepturilor părinteşti şi pentru neîndeplinirea ori îndeplinirea necorespunzătoare a îndatoririlor părinteşti. dreptul şi îndatorirea de a asigura copiilor o educaţie corespunzătoare. indiferent că sunt născuţi din căsătorie. titularii drepturilor şi obligaţiilor respective răspund potrivit legii. a celei contravenţiionale. ocrotirea minorului revine unei alte persoane alegerea acesteia nefăcându-se însă la întâmplare. dreptul de a cere înapoierea copilului de la orice persoană care l-ar deţine fără drept şi de a păstra legături personale cu copilul în situaţia în care acesta nu s-ar afla lângă părinţii săi. Regula este acea că drepturile şi îndatoririle părinteşti se exercită de către ambii părinţi. iar dacă unul dintre aceştia se află în imposibilitatea de a exercita această ocrotire părintească.

procedura de numire a tutorelui şi capacitatea de a fi tutore. referindu-se la următoarele situaţii: . să acorde o anumită remuneraţie tutorelui pentru munca depusă în administrarea patrimoniului minorului. Personalitatea tutelei reprezintă ideea că obligaţiile ce se nasc în urma instituirii tutelei şi numirii tutorelui trebuie executate personal de către persoana desemnată în această funcţie. Tutorele nu poate substitui în locul său o altă persoană în vederea exercitării atribuţiilor specifice. tutorele poate solicita înlocuirea sa (art. Sub acest din urmă punct de vedere – punct ce poate genera o analiză .1 Cod fam.2 şi alin. din punctul de vedere al minorului instituţia reprezentând un mijloc de ocrotire în timp de pentru tutore ea este o sarcină. din cauza bolii. aspect prevăzut expres de art6.faptul că persoana creşte şi se ocupă de educaţia a doi sau mai mulţi copii . în această situaţie normele au caracter imperativ – aspect de excepţie în dreptul civil – părţile neputând. nici chiar pe o perioadă . a infirmităţii. Obligativitatea sarcinii tutelei minorului decurge din caracterul imperativ al normelor juridice care o reglementează.aspectul potrivit căruia persoana exercită deja o altă tutelă sau o curatelă . a depărtării domiciliului de locul unde se află bunurile importante ale minorului sau din alte motive întemeiate. a felului îndeletnicirii. persoana vizată nu ar putea să îndeplinească o asemenea sarcină În măsura în care aceste cauze apar în timpul exercitării tutelei.3 Cod fam.). cazurile de deschidere. enumerăm caracterele juridice ale tutelei minorului ca fiind: Legalitatea – exprimă ideea că doar prin lege se poate stabili instituirea tutelei. cu atât mai mult cu cât această operaţiune s-a finalizat luându-se în considerare persoana tutorelui. excepţiile fiind de strictă interpretare şi enumerate limitativ. Acest caracter nu împiedică autoritatea tutelară. Gratuitatea reflectă ideea că tutela este o sarcină gratuită. în cazuri justificate.împlinirea vârstei de 60 de ani .129 Prin tutela minorului înţelegem mijlocul juridic de ocrotire a minorului lipsit de ocrotirea părintească.118 alin.cazul în care. Regula rămâne însă gratuitatea tutelei. această reconpensă neputând depăşi 10% din veniturile bunurilor minorului.118 Cod fam.starea de sarcină a femeii sau faptul că aceasta este mama unui copil mai mic de 8 ani .121 alin. conţinutul ocrotirii minorului prin tutelă şi cazuri de încetare a acesteia. fiind expres prevăzută de art. potrivit căruia cel numit tutore nu poate refuza această sarcină... Mai mult decât atât. prin voinţa lor să stabilească alte condiţii şi reguli privind instituirea tutelei.

potrivit legii speciale. sunt dispăruţi ori declaraţi judecătoreşte morţi ori s-a desfăcut adopţia copilului minor şi instituirea tutelei este hotărâtă de către instanţa de judecată în interesul minorului.117 Cod fam.130 limitată. Sub aspectul capacităţii de a fi tutore. orice persoană fizică având capacitate deplină de exerciţiu şi un comportament onest are capacitatea de a fi tutore. se încadrează în una din categoriile prevăzute de art. potrivit căruia tutela se instituie ori de câte ori este identificat un minor lipsit de ocrotirea părintească. din cauza intereselor potrivnice cu ale minorului. dacă ambii părinţi sunt puşi sub interdicţie. exercitând o altă tutelă. de dreptul de a alege şi de a fi ales deputat . însă. nu ar putea îndeplini sarcina tutelei. : . astfel: dacă ambii părinţi sunt decedaţi sau sunt necunoscuţi ori sunt decăzuţi din drepturile părinteşti. cu condiţia ca acesta să nu fie general.persoana decăzută din drepturile părinteşti sau declarată incapabilă de a fi tutore . Principiul controlului permanent exercitat asupra tutelei de către stat este explicat de importanţa pe care societatea o acordă asigurării ocrotirii copiilor lipsiţi de ocrotirea părintească. Dacă vreuna dintre aceste împrejurări se ivesc pe parcursul exercitării tutelei. utilizarea contractului de mandat. nici chiar un moment. sau persoana având rele purtări . fie ca efect al unei hotărâri judecătoreşti. Tutela minorului se deschide ori de câte ori acesta este lipsit de ocrotire părintească. Nu deţin această capacitate persoanele care deşi au capacitate de exerciţiu deplină. tutorele va trebui îndepărtat.persoana căreia i s-a restrâns exerciţiul unor drepturi politice sau civile. fie în temeiul legii. excepţiile fiind strict şi limitativ prevăzute de lege. a fost îndepărtată din aceasta . .persoana care.persoana care. evitându-se orice abuzuri ce ar putea pune în pericol sănătatea minorului sau patrimoniul acestuia. deoarece nici un minor nu poate rămâne lipsit de ocrotire legală. Generic. Principiul autonomiei patrimoniale dintre minor şi tutore reflectă independenţa ce trebuie să existe între patrimoniul minorului şi cel al tutorelui său. Exercitarea atribuţiilor tutelei se supune următoarelor principii: Principiul generalităţii tutelei. regula o reprezintă capacitatea. astfel încât nici minorul nu va avea nici un drept asupra bunurilor tutorelui şi nici tutorele asupra bunurilor minorului. această personalitate neexcluzând.persoana lipsită. Principiul exercitării tutelei în interesul exclusiv al minorului .

În măsura în care este necesară luarea unor măsuri provizorii şi există pericolul ca până la identificarea unei persoane căreia i se poate încredinţa o asemenea sarcină să treacă un anumit timp. chiar şi în cazurile în care decizia aparţine instanţei judecătoreşti.131 deoarece părinţii fireşti se află în imposibilitatea de a redobândi exerciţiul drepturilor părinteşti. şi concomitent. ofiţerul de stare civilă. parchetul şi poliţia. în special ai celor care au în obiectiv ocrotirea minorilor. Tutela se instituie întotdeauna de autoritatea tutelară. întocmindu-se un inventar care va fi supus aprobării autorităţii tutelare. ce va fi comunicată persoanei desemnate de către autoritatea tutelară. Numirea tutorelui se face din oficiu sau la înştiinţarea autorităţii tutelare de către persoanele care în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în orice alte condiţii au luat cunoştinţă de existenţa unui minor lipsit de îngrijire părintească. Din acest moment. orice creanţe pe care le-ar avea tutorele. asigurându-se în acest mod publicitatea numirii. cu prilejul înregistrării morţii unei persoane sau notarul public în cazul deschiderii unei moşteniri. precum şi autoritatea administraţiei publice locale sau reprezentanţii persoanelor juridice private. În ceea ce priveşte acoperirea cheltuielilor anuale necesare pentru întreţinerea minorului şi administrarea bunurilor sale. În ceea ce priveşte îndatoririle tutorelui. luării sau executării unor măsuri privative de libertate. În măsura în care veniturile minorului nu permit acoperirea cheltuielilor – în condiţiile în care tutorele nu are obligaţia să le suporte – şi nu poate fi identificată nici o persoană căreia îi revine sarcina de a contribui la întreţinerea minorului. cum ar fi: cei apropiaţi minorului. precum şi locatarii casei în care acesta locuieşte. Drepturile şi îndatoririle tutorelui încep de la primirea deciziei de numire. potrivit împrejurărilor. va fi stabilită în acest scop o sumă anuală ce va putea fi modificată de autoritatea tutelară. autoritatea tutelară va putea solicita anumite sume din fondul de asigurări sociale. Numirea tutorelui se face prin decizie scrisă. acestea se referă în primul rând la ocrotirea persoanei minorului. cu prilejul pronunţării. Astfel. un delegat al autorităţii tutelare va verifica toate bunurile minorului. Singurul aspect care va fi avut în vedere la desemnarea persoanei tutorelui va fi cel al protejării intereselor minorului. este posibilă numirea unui curator. în prezenţa tutorelui desemnat. o rudă în linie dreaptă ori fraţii sau surorile tutorelui faţă de minor vor putea fi plătite numai cu aprobarea autorităţii tutelare. pe timp limitat. va fi afişată la sediul primăriei de la domiciliul minorului. acesta fiind obligat să se îngrijească de sănătatea şi . instanţele judecătoreşti. La deschiderea tutelei trebuie luate anumite măsuri absolut necesare pentru buna desfăşurare a acesteia. soţul.

Acesta este motivul pentru care minorul locuieşte – de regulă – la tutore. putând avea o altă locuinţă numai cu încuviinţarea autorităţii tutelare. se consideră că prejudiciul ce poate fi adus minorului în cazul deteriorării bunurilor respective este mai mare decât cel ce poate fi produs printr-o eventuală înstrăinare lipsită de inspiraţie din partea tutorelui. iar socotelile corespund realităţii. anual. câte o dare de seamă privind modul în care au fost administrate bunurile celui ocrotit. aceasta fiind abilitată şi să încuviinţeze schimbarea felului învăţăturii sau a pregătirii profesionale pe care minorul o primea la data numirii tutorelui. sau ori de câte ori autoritatea tutelară solicită un asemenea raport. precum şi de pregătirea şcolară şi profesională a acestuia. Analizând aceste două etape. tutorele are dreptul . Pe de altă parte. se impun următoarele precizări: Referitor la faza reprezentării minorului. conţinutul ocrotirii minorului prin tutelă cuprinde acele drepturi şi obligaţii care privesc administrarea patrimoniului minorului. pentru a-l proteja împotriva abuzurilor terţilor.să ceară înapoierea copilului de la orice persoană care îl ţine fără drept. în termen de 30 de zile de la sfârşitul anului calendaristic.şi totodată obligaţia . Actele juridice pe care tutorele le poate încheia numai cu încuviinţarea prealabilă a autorităţii tutelare şi care cuprind orice înstrăinare sau gajare a bunurilor . dar care. fără încuviinţarea prealabilă a autorităţii tutelare cuprind actele de conservare şi actele de administrare a patrimoniului minorului. într-un cont separat.132 dezvoltarea lui fizică. la nivelul întregului patrimoniu al minorului sunt acte de administrare (este vorba de înstrăinarea bunurilor perisabile şi a celor ce au devenit nefolositoare pentru minor. În al doilea rând. Tutorele are obligaţia de a prezenta autorităţii tutelare. destinate a fi folosite pentru întreţinerea minorului şi administrarea bunurilor sale. În această ultimă categorie sunt cuprinse şi acele acte care raportate la un bun anume reprezintă acte de dispoziţie. Sunt asimilate actelor de administrare şi cele care vizează ridicarea de la CEC a sumelor de bani depuse de tutore pe numele minorului. Descărcarea tutorelui se poate face doar în măsura în care se constată că administrarea bunurilor minorului s-a făcut în mod corect. pot fi distinse trei categorii de acte juridice civile în funcţie de care rolul tutorelui diferă: Actele juridice pe care tutorele le poate încheia singur. Tutorele are obligaţia de a-l reprezenta pe minor la încheierea actelor juridice civile până la împlinirea vârstei de 14 ani şi de a-i încuviinţa acestuia actele juridice civile pe care doreşte să le încheie pe întrega perioadă în care minorul are capacitate de exerciţiu restrânsă. În acest din urmă caz. cu condiţia ca valoarea acestora din urmă să nu depăşească suma de 250 lei).

în general. stabilirea filiaţiei copilului faţă de cel puţin unul dintre părinţi. Cu titlu particular. autoritatea tutelară va putea indica tutorelui modul în care sumele de bani obţinute vor fi întrebuinţate. ele sunt anulabile. şi anume: dobândirea capacităţii depline de exerciţiu de către minorul ocrotit. În oricare dintre aceste cazuri. sau. în măsura în care minorul are calitatea de donator. dacă a intervenit una din cauzele care permit şi refuzul acestei sarcini în timpul exercitării tutelei. pe de altă parte. cu bunurile minorului. orice acte care depăşesc dreptul dreptul de a administra. Tutela minorului încetează odată cu dispariţia cauzelor care au determinat deschiderea ei. Intră în această categorie potenţialele acte încheiate între tutore.133 minorului. sau de garantare a obligaţiilor unei alte persoane. numirea unui alt tutore în locul celui în funcţie. încuviinţarea va trebui să indice dacă vânzarea se va face prin bună învoială sau în alt mod. putând fi confirmat prin obţinerea ulterioară a încuviinţării necesare. prezumţia fiind legală şi absolută. acesta având deja capacitate de exerciţiu restrânsă. În momentul în care se va solicita acordarea încuviinţării – care trebuie să fie dată pentru fiecare act în parte şi prealabil încheierii acestuia – se va avea în vedere ca actul juridic să satisfacă anumite interese ale minorului sau să prezinte un folos neîndoielnic pentru acesta. În cazul în care astfel de acte se încheie totuşi fără încuviinţarea autorităţii tutelare. În măsura în care actul se încheie fără încuviinţarea prealabilă. în caz de vânzare. Urmează ca în cazul actelor de dispoziţie să se adauge încuviinţării tutorelui şi încuviinţarea autorităţii tutelare. ca urmare a punerii minorului sub interdicţie. Acte ce nu pot fi încheiate de tutorele minorului sub 14 ani nici chiar cu încuviinţarea prealabilă a autorităţii tutelare deoarece acestea sunt considerate prejudiciabile pentru minor. o rudă în linie dreaptă ori fraţii sau surorile tutorelui pe de o parte şi minor. Încetarea funcţiei tutorelui poate interveni din anumite cauze ce privesc persoana tutorelui. îndepărtarea de la tutelă. ridicarea . orice renunţare la drepturile patrimoniale ale acestuia. acestea fiind următoarele: decesul tutorelui. soţul. precum şi contractele de donaţie. el este lovit de nulitate relativă. În cea de a doua etapă – cea cuprinsă între vârsta de 14 şi vârsta de 18 ani a minorului – rolul esenţial al tutorelui este acela de a încuviinţa actele juridice civile încheiate de minor în nume propriu. Şi în această perioadă se păstrează incapacitatea specială de folosinţă a minorului de a încheia acte de donaţie sau de garantare a obligaţiilor altora cu bunurile sale proprii. înlocuirea tutorelui la cererea sa.

După predarea bunurilor. fie de fostul minor ajuns la majorat. exercită cu privire la acesta drepturile părinteşti. verificarea socotelilor şi aprobarea lor. În măsura în care tutorele. părintele divorţat. CAIET DE SEMINAR 16 Problema 1 Exercitarea ocrotirii părinteşti prezintă anumite particularităţi în caz de divorţ sau în cazul încredinţării copilului unei terţe persoane sau unei instituţii de ocrotire. În măsura în care copilul a fost încredinţat unei alte persoane sau unei instituţii de ocrotire. iar părintele divorţat căruia nu i s-a încredinţat copilul. Conform art. La încetarea funcţiei sau la încetarea tutelei minorului. instanţa judecătorească va hotărî.43. moartea minorului. Persoana sau instituţia de ocrotire căruia i s-a încredinţat copilul va . Potrivit art. Toate bunurile vor fi predate fie fostului minor sau moştenitorilor acestuia. o dare de seamă generală în faţa autorităţii tutelare. prin activitatea sa. reapariţia cel puţin a unuia dintre părinţii dispăruţi ori declaraţi judecătoreşte morţi ai minorului. odată cu pronunţarea divorţului. educarea. iar pentru motive temeinice aceştia pot fi încredinţaţi unor rude ori unor alte persoane. cu consimţământul acestora sau unor instituţii de ocrotire. instanţa judecătorească va stabili care dintre părinţi va exercita dreptul de a-i administra bunurile şi de a-l reprezenta sau de a-i încuviinţa actele.. căruia i s-a încredinţat copilul. perezentând în 30 de zile de la încetarea atribuţiilor sale. tutorele este obligat să dea socoteală privind modul în care şi-a îndeplinit sarcinile. precum şi de a veghea la creşterea. a cauzat prejudicii minorului.42 Cod fam. fie noului tutore.134 decăderii din drepturile părinteşti pentru cel puţin unul din părinţii minorului. păstrează dreptul de a avea legături personale cu acesta. autoritatea tutelară va da tutorelui descărcarea de gestiune. învăţătura şi pregătirea lui profesională. repararea acestora poate fi solicitată fie de noul tutore. căruia dintre părinţi îi vor fi încredinţaţi copiii minori.

Ernest Lupan.227 (nota 230) . contravenţionale. a autorităţii tutelare sau a vreunei instituţii de ocrotire. la cererea oricăruia dintre părinţi sau a copilului. Merită. instanţa va putea modifica măsurile privitoare la drepturile şi obligaţiile personale sau patrimoniale între părinţii divorţaţi şi copii. Problema 2 Potrivit art. cu excepţia cazului în care asemenea acţiuni ar aduce prejudicii bunăstării copilului. p. Problema 4 În literatură s-a discutat problema exercitării atribuţiilor de autoritate tutelară de către o instanţă judecătorească special investită în acest scop. părinţii răspund potrivit legii.. Aşa cum prevede art.135 avea faţă de acesta numai drepturile şi îndatoririle ce revin părinţilor privitor la persoana copilului. op. cât şi o eventuală răspundere faţă de prejudicii cauzate unor terţi ca urmare a acestei deficienţe ce îi priveşte pe părinţi (la materia Teoria generală a obligaţiilor. va fi studiat capitolul răspunderii civile delictuale. Este vorba atât de raporturile dintre părinţi şi copii. această răspundere putând îmbrăca forma răspunderii penale. care va permite aprofundarea acestor aspecte). statele semnatare sau obligat să vegheze ca nici un copil să nu fie separat de părinţii săi împotriva voinţei acestora.44. menţionat faptul că în proiectul legii de modificare şi completare a Codului civil – care cuprinde mai multe aspecte interesante asupra 1 Pentru dezvoltarea acestei idei.9 din Convenţia privind drepturile copilului. cu excepţia situaţiei în care autorităţile competente decid că această separare este necesară în interesul superior al copilului.cit. în acest context. Problema 3 Pentru neexercitarea sau exercitarea necorespunzătoare a drepturilor părinteşti şi pentru neîndeplinirea ori îndeplinirea necorespunzătoare a îndatoririlor părinteşti. de dreptul familiei sau civile. dacă acesta a împlinit vârsta de 14 ani. de a întreţine relaţii personale şi contacte directe cu copilul lor. în orice condiţii. De asemenea. statele părţi şiau asumat obligaţii privind transmiterea de informaţii esenţiale în legătură cu minorul care a fost despărţit de membrii samiliei sale şi asigurarea respectării drepturilor părinţilor. în cazul schimvbării împrejurărilor. ţări din Europa Occidentală adoptând acest sistem1.

Problema 6 Atenţie ! Principiul autonomiei patrimoniale dintre minor şi tutore prezintă o trăsătură specifică faţă de relaţia dintre minor şi părinţi. Nimic nu îl împiedică însă pe Ion Georgescu. De asemenea. privind un imobil situat în SatuMare. care va aviza toate măsurile luate de tutore – inclusiv cele vizând persoana minorului – instanţa tutelară fiind cea care ar efectua un control efectiv şi continuu asupra modului în care tutorele şi consiliul de familie îşi îndeplinesc atribuţiile cu privire la minor şi bunurile acestuia. reprezentat de tutore. la decesul acestora. Problema 7 Atenţie ! Legea nu stabileşte nici o ierarhie sau ordine de preferinţă între persoanele care pot îndeplini sarcina tutelei. el nu îi poate solicita lui Ioan Ardelean să i se substituie şi să exercite în locul său atribuţiile ce îi revin în calitate de tutore. acest caracter trebuie înţeles în felul următor: în măsura în care Ion Georgescu a fost desemnat ca fiind tutore al minorului Cristian Ionescu. este posibil să fie aleasă pentru . se pare că se preconizează reintroducerea instituţiei consiliului de familie. şi minorul în Suceava – să încheie un contract de mandat cu Ioan Ardelean – având domiciliul în Satu-Mare – prin care să-i permită acestuia să încheie un contract pentru şi în numele minorului. Problema 5 Legat de personalitatea tutelei minorului. în calitate de reprezentant al minorului – având domiciliul tutorele şi. drepturi care nu există faţă de tutore decât în cazul în care tutorele este o rudă faţă de care minorul are vocaţie legală succesorală.136 cărora vom reveni la sfârşitul capitolului – s-a prevăzut controlul exercitării tutelei de către o instanţă tutelară. implicit. deoarece minorul are drepturi succesorale asupra patrimoniului părinţilor lui. Aşa fiind.

tutela nu se deschide doar dacă ambii părinţi sunt decedaţi sau ambii părinţi sunt necunoscuţi (fiind. de altfel. Nu este însă necesar ca ambii părinţi să fie în aceeaşi incapacitate.137 această sarcină o persoană din afara familiei minorului. Împărtăşim acest din urmă punct de vedere deoarece legiuitorul a intervenit ori de câte . În ceea ce priveşte suma de 250 lei. dar şi păreri potrivit cărora se impune intervenţia legiuitorului pentru modificarea acestei sume. Problema 8 Actele care depăşesc dreptul de a administra sunt cele care. hotărăşte instituirea unei tutele. Intră în această categorie actele de înstrăinare a bunurilor minorului. acesta neputând rămâne fără ocrotire până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti. poate conduce la deschiderea tutelei minorului. iar părintele cunoscut a decedat sau este pus sub interdicţie. simplul fapt al dispariţiei părinţilor. (Pentru detalii. incapacitatea lor de a exercita ocrotirea părintească apare în momentul în care hotărârea judecătorească rămâne definitivă. În cazul în care părinţii au fost decăzuţi din drepturile părinteşti. au fost exprimate păreri potrivit cărora instanţa poate aprecia ca fiind valabile asemenea acte şi în măsua în care valoarea bunurilor depăşeşte cu mult această cifră. sau a unuia dintre ei. este necunoscut. în detrimentul unor rude.. excepţia constituind-o cazul în care aceştia sunt în imposibilitate sau când instanţa. destul de greu de imaginat un astfel de caz). de renunţare la drepturile patrimoniale ale minorului. ci şi când unul dintre părinţi.240. Referitor la dispariţie. importanţei sau caracterului lor excepţional ies din sfera gestiunii curente a patrimoniului. p. datorită gravităţii. deci. precum şi încheierea unei tranzacţii cu privire la bunurile minorului. de exemplu. op. ridicarea sumelor de bani sau a hârtiilor de valoare depuse pe numele minorului la CEC şi care depăşesc nevoile întreţinerii minorului şi ale administrării bunurilor sale. fiind în interesul acestuia din urmă păstrarea unei legături afective ce deja există. şi care în prezent face imposibilă această operaţiune.cit. regula este aceea că părinţii fireşti redobândesc drepturile părinteşti. de gajare a acestor bunuri. când celălalt nu poate exercita ocrotirea părintească. Ernest Lupan. nota 252). Întotdeauna cazurile de deschidere a tutelei minorului sunt legate de situaţii în care nici unul dintre părinţi nu poate exercita ocrotirea părintească. limită până la care tutorele poate încheia anumite acte de dispoziţie. în interesul minorului. în măsura în care autoritatea tutelară va aprecia că această persoană este mai apropiată faţă de minor. În cazul desfacerii adopţiei. aceeaşi fiind situaţia şi în cazul punerii sub interdicţie.

06. Problema 10 O importantă reglementare este cea cuprinsă de OUG nr. de aceea este posibil ca norme speciale să fie edictate într-un viitor apropiat. aprobată prin Legea nr. (publicată în M. securitate sau integritate fizică sau morală.8 .120/12.1997). O prevedere specială este cea cuprinsă de art. nr. însă.10. se depune un efort susţinut pentru armonizarea legislaţiei naţionale cu legislaţia europeană în domeniu. Potrivit acestei ordonanţe. expres indicate. ori refuzul intervenţiei poate fi interpretat în sensul că legiuitorul nu înţelege să modifice acest cuantum. adică cel a cărui dezvoltare. până când socotelile nu au fost date şi aprobate.1998). Problema 9 În ceea ce priveşte acţiunea pe care fostul minor o poate formula împotriva fostului tutore. precum şi. Ocrotirea persoanei fizice majore .14 din Decretul nr. potrivit căruia persoanele fizice sau juridice cărora le-a fost încredinţat copilul – în condiţiile art.26/1997 privind protecţia copilului aflat în dificultate (publicată în M. se impune a se menţiona faptul că este o acţiune patrimonială. în paralel. Actul normativ va fi studiat amănunţit la dreptul familiei.138 ori a considerat necesar pentru a modifica asemenea limite.167/1958 privitor la prescripţia extinctivă. singura menţiune care se impune fiind aceea că în prezent statul român desfăşoară o amplă activitate de identificare a copiilor aflaţi în dificultate. prescriptibilă în termen de trei ani.au faţă de acesta numai drepturile şi obligaţiile ce revin părinţilor cu privire la persoana acestuia. în vederea asigurării protejării acestora. potrivit art. sau a precizat în mod expres că sumele sunt supuse indexării. nr.Of.108/1998. aceasta exercitând şi dreptul de a administra bunurile copilului.205/2.06. #2.Of. în ceea ce priveşte ocrotirea copilului aflat în dificultate. este periclitată. termen ce nu va curge. personală. Prin acest act normativ sunt instituite obligaţii pentru diferite persoane juridice. în timp ce exercitarea dreptului de a încheia acte juridice în numele copilului încredinţat ori încuviinţarea încheierii acestor acte se face de către Comisia pentru protecţia copilului. prin copil se înţelege persoana care nu a împlinit vârsta de 18 ani şi nu are capacitate deplină de exerciţiu.

care are ca efect lipsirea acesteia de capacitatea de exerciţiu şi instituirtea tutelei1. Condiţiile cumulative care trebuie îndeplinite pentru a se putea declanşa procedura punerii sub interdicţie sunt ca persoana vizată să fie lipsită de discernământ. şi anume: În prima fază – ce are un caracter necontradictoriu – preşedintele instanţei sesizate cu o asemenea cerere dispune comunicarea acesteia. atipice. pentru a se permite ţinerea sub observaţie a stării mintale a persoanei pe o perioadă 1 Ernest Lupan.cit. iar această stare de fapt să se datoreze alienaţiei sau debilităţii mintale şi.248 . instanţa poate dispune internarea provizorie pe o perioadă de cel mult 6 săptămâni. p. Aceasta creează premisele care permit luarea tuturor măsurilor necesare în vederea ocrotirii sub toate aspectele – inclusiv cele privind dreptul civil – a unor persoane care se află în astfel de situaţii deosebite. procurorului din cadrul parchetului de pe lângă tribunalul competent. pot fi puşi sub interdicţie şi minorii.142151). În ceea ce priveşte procedura punerii sub interdicţie. Interdicţia judecătorească Interdicţia judecătorească este acea instituţie de drept civil prin care se urmăreşte ocrotirea persoanei fizice lipsite de discernământul necesar pentru a se îngriji de interesele sale datorită alienaţiei sau debilităţii mintale. inclusiv cele de natură medicală. precum şi de către persoana lipsită de discernământ însăşi. precum şi în Decretul nr. După cum prevede art. op. ce se aplică doar la o anumită categorie de persoane fizice – cele lipsite de discernământ datorită alienaţiei sau debilităţii mintale – şi care are ca efect lipsirea persoanei fizice de capacitatea sa de exerciţiu. împreună cu toate înscrisurile anexate.. de către orice persoană interesată. urmând ca acesta să dispună efectuarea cercetărilor pe care le consideră necesare.142 Cod fam. deci. stabilită exclusiv prin hotărâre judecătorească. Competenţa de soluţionare a cauzei revine tribunalului în raza teritorială a căruia se află domiciliul persoanei a cărui punere sub interdicţie se cere.. Instituţia îşi găseşte reglementarea în cuprinsul Codului familiei (art. respectiv Tribunalul Municipiului Bucureşti. aceasta poate fi declanşată de autoritatea tutelară. Se poate reţine.32/1954 (art. Sunt prevăzute două faze.în baza datelor obţinute până în acest moment.139 A. concomitent. aceastea din urmă materializându-se prin opinia exprimată de o comisie formată din medici specialişti. procurorul va solicita şi părerea medicului curant. lipsa discernământului să determine imposibilitatea persoanei de a se îngriji singură. că suntem în faţa unei măsuri de ocrotire.30-35). Dacă se impune. În măsura în care persoana vizată este internată într-o unitate sanitară.

Trecându-se la cea de a doua fază – care are deja un caracter contradictoriu -. va fi sesizată şi autoritatea tutelară de la domiciliul celui a cărui punere sub interdicţie este cerută. Hotărârea tribunalului este supusă tuturor căilorde atac ordinare şi extraordinare. acesta producând efecte de la rămânerea ei definitivă. preşedintele instanţei va fixa termen pentru soluţionarea cererii. astfel încât va putea încheia acte juridice doar prin intermediul reprezentantului său legal. Rezultatul deliberării se va baza pe probele administrate şi pe constatările directe ale instanţei.146 Cod fam. în vederea numirii unui curator (art. se poate deduce că tutela interzisului judecătoresc este asimilată cu tutela minorului lipsit de capacitate de . cu excepţia cazului în care în mod concret un terţ a avut cunoştiinţă despre interdicţie în alt mod. evident. Faţă de terţi efectele hotărârii se vor produce din momentul transcrierii hotărârii în registrul special. dată de la care îi va fi numit un tutore (care. până în momentul împlinirii vârstei majoratului. Cel de-al doilea efect al unei asemenea hotărâri îl reprezintă instituirea tutelei. permise şi minorului care nu a împlinit vârsta de 14 ani.150 alin. în măsura în care aceasta a fost instituită. Concomitent. De la data transcrierii hotărârii judecătoreşti se naşte prezumţia absolută că terţii cunosc măsura luată. Potrivit normei cuprinse de art. interzisul este lipsit de capacitatea de exerciţiu. dispunându-se citarea părţilor. acesta va fi supus în continuare ocrotirii părinteşti.3 Cod fam. cu condiţia ca această observare să nu se poată face în alt mod. Autoritatea tutelară va dispune ridicarea curatelei.. şi deschiderea tutelei.140 mai îndelungată. caz în care se va comunica din oficiu autorităţii tutelare de la domiciliul persoanei puse sub interdicţie. În măsura în care persoana pusă sub interdicţie este un minor. ca măsură de ocrotire a persoanei lipsite de discernământ. aspect confirmat de medicii care deja au cercetat datele cazului.). Din momentul rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de punere sub interdicţie. În urma analizării rezultatului cercetării şi al avizului comisiei de specialişti. În măsura în care deja minorul se afla sub tutelă.). autoritatea tutelară va decide dacă fostul tutore păstrează această sarcină sau va fi numit un nou tutore (art. în măsura în care cererea a fost admisă.147 Cod fam. putând încheia singur în mod valabil doar actele de conservare a patrimoniului şi actele cotidiene mărunte. instanţa va purcede la interogatoriul pârâtului (administrarea probei fiind obligatorie pentru a permite judecătorilor să îşi formeze propria părere în legătură cu persoana respectivă) şi va asculta concluziile procurorului în legătură cu cererea formulată. poate să fie părintele său).

în timp ce tutela interzisului are sub aspect temporal un caracter aleatoriu. acesta este şi motivul pentru care tutorele interzisului judecătoresc poate solicita înlocuirea sa după trecerea a trei ani de la numire.141 exerciţiu. dacă au dispărut împrejurările care au determinat luarea acestor măsuri. pe când în cazul interzisului ceea ce se urmăreşte este vindecarea rapidă şi îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale persoanei ocrotite . iar obligaţiile de a face inventar. de a prezenta socotelile tutelei şi regulile privind controlul activităţii tutorelui şi răspunderea sa sunt comune. iar cauzele de incapacitate şi de refuzare a tutelei sunt aceleaşi. însă. Numirea tutorelui se face întotdeauna de autoritatea tutelară. astfel: . dar poate participa la un astfel de proces în calitate de reprezentant legal al soţului pus sub interdicţie. fiind. cât şi deosebiri. Oricare dintre tutori este reprezentantul legal al persoanei a cărei ocrotire o asigură. Persoana ocrotită are în toate cazurile domiciliul la tutorele său. Ocrotirea bolnavilor psihici periculoşi .tutorele interzisului are prerogative mai largi decât tutorele minorului. se poate remarca că oricare dintre acestea sunt călăuzite de criteriul decisiv al interesului ocrotit. acţiunea în tăgada paternităţii aparţinând celui aflat sub interdicţie (în acest din urmă caz fiind necesară. Între cele două mijloace de ocrotire pot fi remarcate atât asemănări. având aceleaşi atribuţii în materie patrimonială. acţiunea în stabilirea filiaţiei faţă de tatăl din afara căsătoriei.tutela minorului este limitată în timp. şi încuviinţarea autorităţii tutelare). . fie prin ridicarea interdicţiei. În primul rând. posibilitate ce nu este cunoscută în cazul tutorelui minorului . B. el putând promova şi participa în cazul unor acţiuni de stare civilă privind persoana celui ocrotit: acţiunea în stabilirea filiaţiei faţă de mamă. Pot fi evidenţiate însă şi deosebiri în ceea ce priveşte tutela minorului şi tutela interzisului. dacă acesta are calitatea de pârât. tutorele interzisului nu poate formula o acţiune de divorţ în numele acestuia. în timp ce tutela interzisului încetează doar în momentul rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de ridicare a interdicţiei. având ca punct maxim împlinirea vârstei majoratului.tutela minorului încetează de drept la împlinirea de către acesta a vârstei majoratului. în principiu. Interdicţia judecătorească încetează fie prin moartea persoanei puse sub interdicţie (în cazul declarării judecătoreşti a morţii aceasta încetând la data stabilită în hotărâre ca fiind data morţii). nedeterminată în timp.scopul principal al tutelei minorului îl reprezintă creşterea şi educarea acestuia.

142 Această ocrotire ce are un caracter primordial medical este reglemantată prin prevederile Decretului nr. Trebuie spus că din punctul de vedere al regimului juridic ce le este aplicabil. Se mai aplică acelaşi regim toxicomanilor care din cauza intoxicării cronice prin alcool stupefiante sau alte substanţe. Comisia adoptă hotărâri cu unanimitate. constând într-un examen medical. bolnavul fiind obligat să se prezinte la controlul medical periodic. să se supună tratamentului stabilit şi să urmeze indicaţiile terapeutice între două controale. tratamentul se efectuează sub îmndrumarea şi controlul medicului psihiatru. constatările fiind prezentate comisiei medicale alcătuită din trei medici specialişti. viaţa sau sănătatea lor sau a altora sau cei care tulbură în mod repetat şi grav condiţiile normale de muncă ori de viaţă. În măsura în care este necesară o supraveghere medicală permanentă. comisia poate hotărî menţinerea tratamentului în forma dispusă iniţial sau încetarea tratamentului în condiţii de spitalizare şi continuarea acestuia în regim ambulator sau încetarea oricărui fel de tratament medical obligatoriu. în funcţie de starea bolnavului. În condiţiile în care măsura luată a fost aceea de aplicare a tratamentului medical obligatoriu ambulator. prin manifestările lor. revenind conducerii unităţii sanitare obligaţia de a urmări evoluţia stării bolnavului. care vor hotărî genul de tratament care va fi aplicat bolnavului. generează pericole de genul celor amintite. iar în caz de divergenţe componenţa acesteia se completează cu încă doi membri. hotărârea urmând să se ia cu majoritate de voturi.313/1980 privind asistenţa bolnavilor psihici periculoşi. Dacă măsura dispusă constă în tratament medical obligatoriu în spital. În primul caz. .de către persoana ce are cunoştiinţă despre o astfel de situaţie. Hotărârea comisiei medicale este executorie. Intră înaceastă categorie cei care pun în pericol. Tratamentul medical obligatoriu care se instituie în cazul unor astfel de bolnavi poate fi aplicat ambulator sau în condiţii de spitalizare. încetarea măsurii poate fi hotărâtă tot de comisia medicală respectivă. comisia medicală are obligaţia să îl reexamineze pe bolnav în termen de cel mult două luni de la luarea măsurii sau ori de câte ori este nevoie. În urma reexaminării. în familie sau în societate. Aceasta continuă apoi în faţa personalului de specialitate. bolnavii ce suferă de maladii psihice pot fi inofensivi sau pot fi periculoşi. Înscrisul va purta semnătura tuturor membrilor comisiei şi va cuprinde diagnosticul stabilit. se dispune efectuarea tratamentului în condiţii de spitalizare. Procedura de instituire este declanşată prin înştiinţarea scrisă a unităţii sanitare – dispensarul medical în a cărui rază teritorială domiciliază persoana considerată a fi un astfel de bolnav .

care este măsura de ocrotire luată în favoarea persoanei fizice cu capacitate de exerciţiu deplină. deşi capabilă. dar aflată în anumite situaţii speciale care o împiedică să-şi ocrotească interesele şi să-şi administreze bunurile. . de către procuror sau orice altă persoană. în situaţia în care aceasta nu are un apărător ales. o persoană. nu poate să îşi administreze bunurile personal şi nici să îşi apere interesele în condiţii mulţumitoare şi. C. aceasta reprezentând măsura de ocrotire luată în favoarea celui lipsit de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă. din anumite motive temeinice. Judecarea contestaţiei se face în procedură de urgenţă. în condiţiile în care comisia medicală are obligaţia de a comunica în scris. nici prin reprezentant. 2. Reprezentanţii parchetelor pe a căror rază teritorială de competenţă se află asemenea unităţi sanitare vor verifica din oficiu. a bolii sau a unei infirmităţi fizice. curatela persoanelor cu deficienţe fizice – dacă din cauza bătrâneţii. Următoarele cazuri de instituire a curatelei pot fi evidenţiate: 1. În mod obligatoriu. Orotirea prin curatelă De la început trebuie menţionat faptul că potrivit reglementărilor legale în vigoare. dar aflată în anumite situaţii speciale şi curatela specială. instanţa verificând legalitatea hotărârii comisiei medicale.143 Controlul măsurilor luate de comisia medicală se realizează prin verificarea acestora efectuată de procurorul de la parchetul competent. Curatela capabilului reprezintă o măsură de ocrotire luată în favoarea persoanei fizice cu capacitate de exerciţiu deplină. se impune ascultarea persoanei faţă de care s-aluat măsura. să ia măsurile necesare în cazurile a căror rezolvare nu suferă amânare. schimbarea sau încetarea tratamentului parchetului local în a cărui rază teritorială se află situat spitalul. legalitatea internărilor şi a măsurilor luate. există două feluri de curatele. şi anume curatela propriu-zisă. curatela pentru cazuri urgente – dacă din orice motive temeinic justificate o persoană nu poate nici personal. care nu are la un moment dat un reprezentant legal sau acesta nu este în măsură să îşi îndeplinească sarcina. periodic. nu îşi poate numi un reprezentant. precum şi a celor prin care s-a dispus menţinerea. în termen de 24 de ore hotărârea privind instituirea tratamentului medical obligatoriu. Împotriva hotărârilor comisiei medicale se poate formula contestaţie la judecătoria în a cărei rază teritorială se află unitatea sanitară unde funcţionează comisia ce a luat hotărârea de către cel împotriva căruia s-a luat măsura. Ascultarea concluziilor procurorului este obligatorie. precum şi desemnarea din oficiu a unui apărător.

şi de principiu.36/1995 – este instituită în condiţiile în care la deschiderea succesiunii există pericolul de înstrăinare sau pierdere a bunurilor succesorale. din oficiu sau la cerere. temporar şi subsidiar prin care se asigură ocrotirea minorului aflat într-o situaţie în care reprezentantul său legal nu poate exercita această ocrotire.152 Cod fam. autorităţii tutelare. 6. respectându-se procedura instituirii tutelei.144 3.dacă o persoană. . curatela surdomutului – reglementată de art. Aceste situaţii apar dacă minorul este vremelnic lipsit de ocrotire legală sau dacă părinţii ori tutorele nu pot să acţioneze în numele şi în interesul minorului. fiind obligată să lipsească vreme îndelungată de la domiciliu nu a lăsat un mandatar general 5. Curatela minorului va fi instituită de autoritatea tutelară de la domiciliul minorului. 7. în cazul căreia competenţa revine notarului public. Toate aceste cazuri sunt reglementate de art. civ. curatela succesorală notarială – reglementată de Legea nr. în afară de cazurile în care acest consimţământ nu poate fi exprimat. curatela în cazul persoanei dispărute – dacă o persoană este dispărută fără a parveni ştiri despre aceasta şi nu a fost numit un mandatar general. Funcţia curatorului încetează fie prin revocarea acestuia de către persoana reprezentată. nu poate fi instituită decât cu consimţământul celui reprezentat. iar acesteia îi sunt aplicabile regulile de la mandat. #3. dacă din motive temeinice. 8. de regulă. curatela succesiunii acceptată sub beneficiul de inventar de către moştenitorul unic – reglementată de art.672 Cod proc. Competenţa de numire a curatorului revine. Măsura curatelei va înceta prin ridicarea ei. cu excepţia curatelei moştenirii. după trecerea a trei ani de la numire. curatela persoanei care lipseşte de la domiciliu . fie la cererea curatorului. activitatea desfăşurată de curator trebuie să se circumscrie scopului care a justificat instituirea curatelei.816 Cod civil Instituirea curatelei se face la cerere sau din oficiu. Ocrotirea minorilor prin curatelă Prin curatela minorului se înţelege acel mijloc juridic. Elementele specifice ale conţinutului curatelei capabilului sunt guvernate de următoarele principii: această curatelă nu aduce nici o atingere capacităţi celui reprezentat. ca urmare a dispariţiei cauzelor care au determinat-o. părintele sau tutorele este împiedicat să îndeplinească un anumit act în numele persoanei pe care o reprezintă sau ale cărei acte le încuviinţează 4.

146 Cod fam. .156 Cod fam. Curatela încetează dacă au dispărut cauzele care au condus la instituirea ei.. . acesta o va pierde prin punerea sub interdicţie. având reprezentarea efectelor actului încheiat. cu menţiunea că. În schimb. până la soluţionarea definitivă a acestuia – art.când între minor şi ocrotitorul său legal apare o contrarietate de interese – art. hotărârea judecătorească de punere sub interdicţie îşi va produce efectul de la data la care minorul împlineşte vârsta de 14 ani. Problema 2 Dacă cel pus sub interdicţie este un minor care nu a împlinit vârsta de 14 ani.C Cod fam. înaintea acestui moment el fiind oricum lipsit de capacitate de exerciţiu.152 lit.139 Cod fam. de regulă. .132 Cod fam. Dacă minorul dobândise capacitatea de exerciţiu restrânsă.145 Situaţiile care impun o astfel de măsură sunt următoarele: .în cazul în care ocrotitorul legal al minorului este împiedicat vremelnic să îşi exercite drepturile şi îndatoririle faţă de persoana şi bunurile acesteia – art. printr-o expertiză medicală). situaţia fiind similară în cazul în care persoana este . potrivit art.în cursul procesului privind punerea sub interdicţie privind un minor.când numirea unui nou tutore nu are loc concomitent cu încetarea funcţiei tutorelui anterior – art. curatorul poate solicita înlocuirea sa după trecerea a trei ani de la numire. chiar dacă s-ar face dovada că în momentul încheierii actului persoana pusă sub interdicţie era lucidă. În aceste condiţii nu se poate obţine anularea actelor juridice încheiate până în acest moment decât dacă se face în mod concret dovada lipsei de discernământ în momentul încheierii actului juridic respectiv (o astfel de dovadă se face. CAIET DE SEMINAR 17 Problema 1 Persoana fizică are capacitate de exerciţiu până la data la care hotărârea judecătorească de punere sub interdicţie a rămas definitivă. actul juridic încheiat după rămânerea definitivă a hotărârii de punere sub interdicţie va fi anulabil.

există o prezumţie că bunurile dobândite sub durata căsătoriei sunt bunuri . C.).146 majoră. iar în cazul acţiunii în stabilirea filiaţiei faţă de tatăl din afara căsătoriei legea prevede în mod expres că mama poate formula acţiunea în numele copilului. răspunderea va fi angajată în măsura în care cel în patrimoniul căruia s-a produs prejudiciul va reuşi să dovedească discernământul interzisului în momentul săvârşirii faptei prejudiciabile. Problema 3 Sancţiunea aplicabilă în cazul încheierii unui act juridic cu nerespectarea incapacităţii instituită prin hotărârea judecătorească de punere sub interdicţie este nulitatea relativă. chiar dacă pârâtul nu este pus sub interdicţie. având calitatea de moştenitori C – copil şi B – soţ supravieţuitor. În masa succesorală a lui A intră bunurile sale proprii şi cota ce îi revine din bunurile comune.30 Cod fam. moment în care se deschide succesiunea. cum ar fi în cazul acţiunii în tăgada paternităţii.59 alin. cu deosebirea că în această variantă va fi lipsită de capacitatea de exerciţiu deplină. Problema 5 Explicaţia pentru care tutorele interzisului are prerogative mai largi decât tutorele minorului constă şi în faptul că acest gen de acţiuni privind starea civilă nu sunt întâlnite până la o anumită vârstă. D. instanţele solicită numirea unui curator de către autoritatea tutelară. ştiut fiind că bărbatul se poate căsători numai la 18 ani. Problema 6 Exemplu de situaţii când între minor şi părinte pot să apară interese contrare: A şi B sunt căsătoriţi. chiar dacă ea este minoră (art. Potrivit art. B are un copil dintr-o căsătorie anterioară. În cazul în care se solicită desfacerea căsătoriei pe motivul că pârâtul suferă de boli care determină lipsa discernământului. având împreună un copil minor..1 Cod fam. Problema 4 În cazul în care persoana pusă sub interdicţie cauzează prin fapta sa ilicită un prejudiciu. A decedează.

Temporal. care însă doreşte să mărească masa succeorală virtuală la care D va avea vocaţie prin pretinderea unor bunuri dobândite sub durata căsătoriei cu A ca fiind bunuri proprii ale lui B sau că B ar avea o contribuiţie superioară la dobândirea bunurilor comune. în timp ce C are interesul de a include în masa succesorală cât mai multe bunuri din cele dobândite de părinţii săi sub durata căsătoriei. încercând să dovedească caracterul de bun propriu al acestora în favoarea sa. Astfel. B va avea tendinţa să scoată bunuri din masa succesorală. rolul curatorului va înceta în momentul în care hotărârea pronunţată în cauză va fi irevocabilă.147 comune. Rolul curatorului va fi limitat exclusiv la acest proces. În acest punct poate să intervină contrarietatea de interese între C-minor şi B – ocrotitorul legal al acestuia. B. restul drepturilor şi îndatoririlor părinteşti putând fi exercitate de B chiar până la soluţionarea procesului. Acesta este momentul în care se impune numirea unui curator care în acest proces concret să apere obiectiv interesele lui C faţă de părintele său. după cum există o prezumţie simplă sub aspectul contribuţiei egale a soţilor la dobândirea bunurilor comune sub durata căsătoriei. . Problema 7 Atenţie ! Curatelei propriu-zise i se aplică regulile de la mandat. Curatelei speciale i se aplică regulile de la tutelă.

B. deoarece cea dintâi dobândeşte această calitate ca urmare a intervenţiei statului. calitatea de subiect de drept a unei persoane juridice este o problemă ce interseză dreptul civil. respectiv între o persoană fizică şi un astfel de grup.148 I. ori cu un subiect de drept colectiv. Întrebări în legătură cu natura personalităţii juridice a acestor subiecte de drept au apărut din clipa în care a fost conştientizată prezenţa acestora în cadrul raporturilor de drept civil. prima imagine pe care ne-o formăm în urma unei analize superficiale. Editura Lumina Lex. astfel încât în 1 Pentru o prezentare detaliată ce cuprinde toate argumentele şi contraargumentele exprimate. Bucureşti. PERSOANA JURIDICĂ Secţiunea 1 – Noţiuni introductive În cadrul raporturilor de drept civil constatăm o netă diferenţiere între variantele în care aceste raporturi se nasc între persoane fizice sau între grupuri de persoane fizice. Teoria ficţiunii – consideră aceste subiecte de drept ca având un fundament ce se regăseşte doar în imaginea participanţilor la raporturile juridice civile. ceea ce trimite istoricul acestei analize până în perioada dreptului roman clasic şi aspectul fascinant îl constituie cel potrivit căruia nici în prezent nu se poate afirma că răspunsurile satisfac curiozitatea analistului în modul cel mai complet. Ernest Lupan. 2000. Merită a fi subliniate principalele teorii ce au fost formulate în legătură cu fondul persoanelor juridice. cu atât mai mult cu cât soluţia dată acestei probleme determină importante concluzii practice1.14-24 . autorul ficţiunii fiind legiuitorul care extinde calitatea de persoană la o entitate creată artificial. Calitatea de subiect de drept a persoanei juridice se deosebeşte de calitatea de subiect de drept a persoanei fizice. Drept civil. În varianta sa clasică. Deci. aceasta având un caracter de ramură. Persoana juridică. p. Oricum a r fi însă. este aceea că avem de a face ori cu o persoană fizică. ce însumează un număr de cel puţin două persoane fizice. exponenţii acestei teorii consideră că persoanele juridice sunt subiecte de drept care nu există decât în scopuri juridice.

doar instituţiile care ajung la un anumit grad de concentrare şi organizare fiind persoane juridice. Teoria instituţională – consideră că există persoană juridică ori de câte ori există un scop colectiv şi un interes particular al membrilor grupului. Teoria realităţii – evidenţiază puterea discreţionară a statului în crearea şi suprimarea personalităţii juridice. pe ideea colectivului adică pe teoria potrivit căreia persoana juridică este necesar o colectivitate care se compune dintr-un număr oarecare de persoane. distinctă de voinţele individuale. care nu aparţin în colectiv persoanelor fizice ce alcătuiesc asociaţia. cum este cazul fundaţiilor testamentare. singura concluzie ce se impune este aceea că teoria colectivului nu răspunde acestor cerinţe. Teoria realităţii tehnice – se bazează pe delimitarea subiect capabil de a avea drepturi. persoana juridică este o realitate organică sau biologică în interiorul căreia celulele care o alcătuiesc şi-au pierdut individualitatea. persoana juridică fiind o realitate în plan juridic. care o instituie.149 timp ce persoana fizică există în realitate. Teoria instituţiei – apreciază că persoanele juridice sunt colectivităţi organizate în vederea realizării unui scop. Ori cum o teorie care urmăreşte să fundamenteze personalitatea juridică trebuie să acopere toate situaţiile. Teza este falsă deoarece există atât persoane juridice ce se bazează pe existenţa fizică a unei singure persoane fizice cât şi persoane juridice care se înfiinţează fără să fie legate în vreun fel de existenţa fizică a vreunei persoane. În ceea ce priveşte teoria voinţei colective. Se constată că toate aceste teorii îşi găsesc suportul. Teoria patrimoniului de afectaţiune – susţine că aşa-zisele persoane juridice sunt simple patrimonii fără subiect. ci scopului destinaţiei pentru care au fost constituite. ea fiind doar recunoscută ca subiect de drept. precum şi principiul specialităţii conceput cu o rigiditate incompatibilă cu exigenţele interesului social. patrimonii impersonale. mai mult sau mai puţin. Teoria proprietăţii colective – se bazează pe ideea că proprietatea bunurilor ce aparţin acestui subiect de drept revine grupului. aceasta consideră că un colectiv poate fi privit ca o persoană. problema personalităţii juridice trecând din dreptul persoanelor în dreptul bunurilor. persoana juridică are o existenţă pur juridică. generată de o concesiune legală din partea legiuitorului. dacă are o voinţă colectivă. Teoria realităţii concrete – îmbracă două forme: potrivit teoriei organice. un . în mod colectiv. dintre realitatea concretă şi realitatea juridică.

cu respectarea cerinţelor legale de fond şi de formă1. societăţi agricole. o figură aparte în rândul persoanelor juridice. se poate afirma că persoana juridică are caracter facultativ pentru persoana fizică ce o înfiinţează aceasta din urmă putând uza de această posibilitate fie individual. Statul . fie prin asocierea cu alte persoane fizice sau juridice. în mod indiscutabil.31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice. nu conţine nici o reglementare directă referitoare la persoanele juridice. respectiv săvârşite prin intermediul organelor sale ce o reprezintă.. elementele specifice fiecărui tip de persoană juridică evidenţiindu-se în cuprinsul normelor speciale. ce aparţine poporului respectiv.1. Categorii de persoane juridice Criteriile de clasificare ce se pot stabili sunt suficient de numeroase şi permit divizarea persoanelor juridice în grupe şi subgrupe. însă. şi anume Codul civil român. sindicate. cuprinzând doar unele referiri indirecte. de menţionat este numărul extrem de mare de acte normative cu caracter special care reglementează modul de organizare şi funcţionare ale unor tipuri de persoane juridice (societăţi comerciale. partide politice).29 .cit. p. acesta determinându-şi singur capacitatea juridică întocmai ca un corolar al suveranităţii naţionale. societăţi bancare. în primul rând deoarece acestuia nu îi sunt aplicabile condiţiile generale ce vizează înfiinţarea şi dobândirea personalităţii juridice. Sunt persoane juridice de drept public următoarele: A. Persoana juridică poate fi definită ca fiind acea entitate – subiect de drept distinct – care este creată facultativ de către una sau mai multe alte persoane. op. 1 Ernest Lupan.care reprezintă.31/1954 reprezintă norme –cadru. Ceea ce este foarte important. #1. Se deduce astfel că persoana juridică participă în nume propriu la cele mai variate raporturi juridice şi prezintă o răspundere proprie pentru actele şi faptele încheiate. pot fi distinse persoanele juridice de drept public de persoanele juridice de drept privat. cu caracter general. Pentru o corectă delimitare vor fi avute în vedere atât obiectul de activitate al persoanei juridice. astfel încât în prezent prevederile Decretului nr. cât şi tipul intereselor urmărite. Se poate spune că reglementarea legală generală a persoanei juridice se regăseşte în cuprinsul Decretului nr. asociaţii şi fundaţii. I. Merită menţionat că cea mai importantă lege civilă.150 Fără dubiu. După domeniul dreptului de care aparţin.

Organele locale de specialitate ale administraţiei de stat A.94/1992.151 Statul.reglementate întotdeauna în mod expres prin lege – iar capacitatea de exerciţiu a acestui subiect de drept se pune în valoare. fiind înfiinţată prin Legea nr. de regulă. Statul poate să apară ca subiect de drept civil în următoarele raporturi juridice: în raporturile de proprietate –în condiţiile în care statul este titular al dreptului de proprietate asupra unor bunuri din domeniul public şi privat . singura limitare reprezentând-o principiul specialităţii capacităţii de folosinţă.25 din Decretul nr. Asemănător statului. A. având exerciţiul acestora. iar în ceea ce priveşte Curtea de Conturi. acestea având deplină capacitate juridică. Unităţile administrativ-teritoriale – respectiv comunele.2.504 Cod pr. în raporturi de drept civil.4. în domeniul succesoral – în toate situaţiile în care culege averile vacante şi fără stăpân. Guvernul României.7. .3. impunându-se însă menţiunea că aceasta nu face parte din sistemul instanţelor judecătoreşti. participă în raporturile juridice prin Ministerul Finanţelor. ca persoană juridică. A. precum şi în cazul în care dobândeşte anumite bunuri în calitate de legatar. A. A. aceasta are personalitate juridică. ca subiect de drept distinct.. respectiv ale singurei autorităţi legiuitoare a ţării. Consiliile judeţene şi cele locale A. Intră în această categorie de persoane juridice şi Curtea Constituţională.6. deţinând aptitudinea de a fi titular de drepturi şi obligaţii în cadrul oricăror raporturi juridice.5. în raporturi obligaţionale – în temeiul art. în raporturile de comerţ – statul putând deveni comerciant în domeniul internaţional. Conţinutul capacităţii de folosinţă civilă a statului exprimă aptitudinea acestuia de a avea drepturi şi obligaţii civile . acest fapt rezultând şi din analiza art. unităţile administrativ-teritoriale au în proprietate bunuri din domeniul public şi bunuri din domeniul privat. se subînţelege că statul poate să apară în nume propriu. prin Ministerul Finanţelor. Organele puterii legislative – Adunarea Deputaţilor şi Senatul reprezintă cele două camere ale Parlamentului României.pen. Organele puterii executive – Preşedinţia Republicii.31/1954. Ministerele şi alte organe centrale ale administraţiei centrale de stat. oraşele municipiile şi judeţele. Acesta are o capacitate juridică generală. în afară de cazurile în care legea indică în mod expres un alt reperezentant. astfel încât pot avea drepturi şi obligaţii. În aceste condiţii. Organele puterii judecătoreşti – tribunalele. curţile de apel şi Curtea Supremă de Justiţie.

societate pe acţiuni. în vârful piramidei. Cultele religioase II. C.6. Asociaţii şi fundaţii B. care pot îmbrăca una di următoarele forme: cooperative meşteşugăreşti. în principal. A.5. în special. în domeniile învăţământului. organizaţiile cooperatiste şi asociaţiile lor. persoanele juridice pot fi: A A.15/1990. fiind în aceste condiţii. B. păstrând acest caracter specific doar acelea care sunt organizate într-un domeniu vital. rezultate. etc. desfăşurând.8.10. asociaţii ale unor astfel de cooperative ce pot.4. societate în comandită simplă. . Ele pot îmbrăca una din următoarele forme: societate în nume colectiv. Instituţiile de stat – înfiinţate. Sunt persoane juridice de drept privat următoarele: B. să creeze federale teritoriale şi. Partidele politice A. o uniune naţională.152 A. Este vorba de persoane juridice care prezintă în acelaşi timp trăsături specifice atât dreptului public cât şi celui privat. activitatea acestora vizând producţia.3. prestările de servicii. Sindicatele B. societăţile comerciale cu capital mixt. concomitent. Societăţile agricole – se constituie de către proprietarii de terenuri agricole. sănătăţii. strategic. desfacerea produselor etc.2.1. Fundamentate exclusiv pe proprietatea privată – societăţile comerciale cu capital privat. cooperative de consum. sunt instituţii bugetare şi reprezintă o categorie importantă a persoanei juridice de drept public. persoane juridice române cu capital privat. în vederea desfăşurării unor activităţi cu caracter specific. B. societate în comandită pe acţiuni. în anumite limite. Agenţii economici de stat care deţin în proprietate bunuri din domeniul privat şi în administrare sau în concesiune bunuri din domeniul public. Cu trecerea timpului. Fundamentate pe proprietatea publică B. Fundamentate pe proprietate publică şi privată–unităţile administrativteritoriale. După felul proprietăţii. cultele religioase. etc. Organizaţiile cooperartiste.9. B. activităţi ce urmăresc realizarea unui interes colectiv sau care au o utilitate publică. societate cu răspundere limitată. ponderea acestor persoane juridice se reduce. Societăţile comerciale ce îşi au sediul în România. activităţi comerciale – producătoare de profit – şi. din punct de vedere organizatoric. în urma reorganizării fostelor unităţi socialiste de stat în condiţiile Legii nr. ştiinţei şi culturii.

Aceste elemente sunt nu numai necesare.e din Decretul nr. un scop propriu determinat în acord cu interesul general. trebuie să se întâlnească concomitent următoarele elemente constitutive: o organizare de sine stătătoare.153 III. Persoanele juridice constituite prin actul de voinţă al unei singure persoane (societăţi cu răspundere limitată înfiinţate de un asociat unic). Persoanele juridice constituite prin act de dispoziţie al organului de stat competent (unităţile administrativ-teritoriale. partidele politice. După naţionalitatea lor distingem: A. Persoane juridice străine .care îşi au sediul principal în afara graniţelor ţării. asociaţiile) C. Elementele constitutive ale persoanei juridice Deşi în legislaţia română nu poate fi identificată o enumerare limitativă a elementelor constitutive ale persoanei juridice. Persoane juridice cu scop patrimonial B. Prin raportare la modul de înfiinţare. Persoane juridice române – care îşi au sediul principal în România şi sunt constituite potrivit legii române. Persoane juridice constituite prin act juridic de asociere al celor ce le înfiinţează (majoritatea societăţilor comerciale. doctrina a ajuns la concluzia că pentru a fi în prezenţa unui astfel de subiect de drept. fundaţiile etc). determinăm: A. organizaţiile cooperatiste. În funcţie de natura scopului urmărit. Elementele constitutive ale persoanei juridice se caracterizează prin următoarele trăsături: Generalitatea – exprimă ideea că ele se regăsesc în structura tuturor categoriilor de persoane juridice. pot fi identificate: A. dar care desfăşoară activităţi şi pe teritoriul României IV. Persoane juridice cu scop nepatrimonial (instituţiile de stat. asociaţiile cu scop nelucrativ. organele puterii de stat. V. un patrimoniu propriu şi distinct. fiind constituite potrivit legii locului situării. regiile autonome) B. #2. sindicatele. dar şi suficiente pentru existenţa unei persoane juridice. instituţiile de stat. capacitatea lor juridică fiind determinată de această lege B.1.26 lit. cu menţiunea identificării unor particularităţi ce vor suporta modificări de la o categorie de persoane juridice la alta. 2. . pornind de la prevederile art.31/1954.

Organizarea de sine stătătoare vizează două laturi ale aşezării persoanei juridice. Ernest Lupan. precum şi stabilirea organelor de conducere şi desemnarea persoanelor fizice cu funcţii de conducere care pot acţiona în numele persoanei juridice. respectiv doar legea putând delimita un element constitutiv al persoanei juridice. ateliere.. de la o persoană juridică la alta. Exclusivitatea – relevă faptul că aceste elemente nu sunt doar necesare ci. în condiţiie în care doar o unitate organizată într-un anumit mod poate acţiona ca subiect de drept distinct. Această organizare exprimă ideea că o anumită entitate – pentru a avea calitatea de persoană juridică – trebuie să fie caracterizată printr-o structură determinată de lege sau de un statut. 1 Pentru detalii.cuit. ferme. în acelaşi timp. lipsa unuia dintre ele fiind suficientă pentru a lipsi entitatea respectivă de calitatea de subiect de drept. compartimentarea subiectului de drept respectiv1. Patrimoniul persoanei juridice este partajat în două. birouri).154 Legalitatea – reprezintă aspectul potrivit căruia aceste elemente sunt reglementate prin lege. şi suficiente. şi anume: organizarea acesteia pe compartimente cu diferite structuri şi denumiri (secţii. #4. Organizarea de sine stătătoare Organizarea proprie este acel element constitutiv al oricărei persoane juridice care constă în alcătuirea unui întreg unitar ori structurarea. op. Unitatea – reflectă realitatea potrivit căreia cele trei elemente constitutive trebuie întrunite cumulativ. cuprinzând partea activă – care cuprinde drepturile patrimoniale (reale şi de creanţă) – şi partea pasivă – care cuprinde obligaţiile patrimoniale (contractuale sau extracontractuale). Diversitatea – vizează conţinutul elementelor constitutive. ba chiar în cadrul aceleiaşi categorii. #3. Patrimoniul propriu Patrimoniul – ca element constitutiv al persoanelor juridice – este prezentat ca însumând totalitatea drepturilor şi obligaţiilor cu conţinut economic care aparţin unor titulari – persoane juridice. putând dobândi personalitate juridică.59 . care cunosc anumite particularităţi de la o categorie de persoane juridice la alta. p. pentru a putea fi remarcată existenţa unei persoane juridice.

scopul concret se stabileşte printr-un act individual. Altfel organizarea. . adăugând acestuia şi alte drepturi reale principale. Scopul persoanei juridice este determiant sub două aspecte: în mod generic. scopul persoanei juridice trebuie întotdeauna să fie formulat concret. determinat şi să fie în concordanţă cu interesul public. identificându-se cu obiectul de activitate al acesteia. persoaa juridică va avea aceeaşi soartă. Scopul tebuie să corespundă prevederilor legale pentru a-şi asigura un caracter licit. subiectul de drept îşi schimbă scopul propriu şi acesta devine ilegal. scopul persoanei juridice trebuie să fie licit. fiind obligat să-şi înceteze activitatea. persoana juridică răspunde numai cu patrimoniul său social pentru obligaţiile ce se nasc în sarcina sa. #5. Nu în ultimul rând. de regulă. Chiar şi în varianta în care scopul este legal. persoanele juridice pot deţine drepturi reale accesorii sau drepturi de creanţă. cum ar fi dreptul de administrare. Sub aspectul determinării. raţiunea existenţei acestor subiecte de drept civil. însă mijloacele folosite pentru realizarea acestuia sunt sau devin ilegale. În măsura în care. deoarece. Scopul propriu Este al treilea element constitutiv al persoanei juridice. şi în mod concret.155 Patrimoniul trebuie să fie propriu – adică să aparţină persoanei juridice vizate . încă din momentul înfiinţării subiectului de drept respectiv. o structură care-şi propune realizarea unui scop ilicit neputând să dobândească personalitate juridică. după dobândirea personalităţii juridice. parte. dreptul de folosinţă. existenţei şi activităţii persoanei juridice. prin actele de înfiinţare şi prin statutul de organizare spus. în limitele stabilite de legea de organizare şi funcţionare a categoriei de persoane juridice respective. în condiţiile legii. deoarece reprezintă suportul material al calităţii de subiect de drept distinct. ce permite măsuri specifice în cazul în care este antrenată răspunderea patrimonială proprie a acestuia. prin actele normative speciale care reglementează şi funcţionare. în cea mai mare parte. nelăsând loc la interpretări. ba chiar şi în faza de lichidare a acesteia. concretizându-se pentru fiecare entitate în persoanelor care alcătuiesc persoana juridică respectivă.şi distinct – element ce se evidenţiază doar prin raportare la patrimoniul Acest element constitutiv are o importanţă vitală pe întreaga perioadă a constituirii. el va fi supus dizolvării forţate. dreptul de concesiune. Pentru a fi valabil. Patrimoniul persoanei juridice aşază la baza sa dreptul de proprietate asupra bunurilor proprii. activitatea şi încetarea diferitelor categorii de subiecte de drept. Acesta indică.

scopul persoanei juridice poate să fie de natură patrimonială – atunci când se urmpăreşte realizarea unui profit în urma exercitării unei activităţi specifice – sau de natură nepatrimonială. aceasta neputând face obiectul unei tranzacţii. acest lucru fiind posibil prin urmarea aceleiaşi proceduri ca şi în cazul stabilirii denumirii – inclusiv în ceea ce priveşte publicitatea. prin scop al persoanei juridice se înţelege obiectivul urmărit prin înfiinţarea subiectului de drept respectiv. prin norme speciale. Pentru a se evita suprapunerea denumirilor. Din punctul de vedere al conţinutului său. pe când în sens restrâns. 1 Ernest Lupan. scopul persoanei juridice trebuie să fie în concordanţă cu interesul public. 6. O ultimă precizare se referă la faptul că. aspect care ar determina mari confuzii şi ar crea prejudicii partenerilor din cadrul raporturilor juridice civile. statul asigură un control în ceea ce priveşte evidenţa acestor elemente de identificare. #6. în vederea distingerii acestor subiecte de drept de altele care participă la raporturi juridice civile. este singura modalitatea de dobândire a denumirii de către un subiect de drept. p. Atributele de identificare a persoanei juridice Identificarea persoanei juridice constă în individualizarea sau nominalizarea acestui subiect de drept în raporturile juridice la care participă în nume propriu. operaţiunea impunându-se pentru a se putea distinge un astfel de subiect de drept de altul1. când nu se urmăreşte un astfel de rezultat. iar altele sunt specifice doar unora dintre acestea. Mai trebuie să distingem scopul principal (care desemnează activitatea de bază a persoanei juridice) de scopul secundar (care cuprinde activităţile anexe). Unele dintre atributele de identificare sunt generale – caracterizând toate persoanele juridice -.. Stabilirea. op. într-un sens larg. nici un astfel de subiect de drept neputând să îşi stabilească un scop concret prin care să încalce acest interes. Denumirea va identifica persoana juridică respectivă din momentul constituirii şi până la încetarea personalităţii juridice. sau până la schimbarea sa. în cazurile şi în condiţiile stabilite de lege.78 .156 Nu în ultimul rând.cit. Denumirea persoanei juridice – este acel atribut de identificare care se compune dintr-un cuvânt sau mai multe cuvinte stabilite în actul de constituire sau statut şi acceptate de organele de stat competente. prin scopul persoanei juridice înţelege atât scopul propriu-zis – generic –cât şi obiectul de activitate.1.

orice schimbare trebuie să respecte reglementările legale în materie.2. dar în primul rând. dreptul la sediu este un drept subiectiv cu caracter nepatrimonial. Sediul secundar priveşte doar o porţiune a activităţii persoanei juridice. în special. . iar în situaţia în care i s-a creat un prejudiciu. la un anumit sistem de drept naţional. Alte atribute de identificare: Naţionalitatea – exprimă apartenenţa persoanei juridice la un anumit stat şi. se va putea solicita obligarea uzurpatorului la plata despăgubirilor corespunzătoare. Contul bancar – permite identificarea persoanei juridice. de agenţii economici). un atribut de identificare (este vorba. 6. 6. prin utilizarea denumirii ce i-a fost atribuită. în care îşi desfăşoară activitatea conducerea şi administrarea principală a persoanei juridice respective. născându-se concomirtent şi obligaţia persoanei juridice de a se identifica în raporturile cu terţii prin indicarea sediului. Sediul de drept comun este cel obligatoriu – stabilit prin actul de înfiinţare şi înscris în registrul în care se înmatriculează persoana juridică – în timp ce sediul convenţional este facultativ fiind stabilit de către părţi (prin manifestarea lor de voinţă) pentru un act sau anumite acte juridice. Codul fiscal – constituie. subiectul de drept fiind obligat să deţină cel puţin un cont deschis într-o bancă.3. implicit. Deoarece stabilitatea caracterizează acest atribut de identificare. în special în raporturile patrimoniale la care participă.157 Pe de altă parte. pentru anumite categorii de persoane juridice. Sediul persoanei juridice – este al doilea atribut de identificare. La rândul său. persoana juridică se poate opune oricând ca un alt subiect de drept să poarte în mod legitim aceeaşi denumire. Sediul principal este acel loc în care persoana juridică îşi desfăşoară întreaga activitate sau activitatea în ansamblu. de această dată permiţându-se prin utilizarea lui localizarea în spaţiu a subiectului de drept. prin indicarea unui loc determinat concret. servind la identificarea acesteia în legătură cu anumite activităţi ale sale. ce prezintă toate trăsăturile proprii unui astfel de drept. cea de conducere şi de administraţie. în vederea prorogării de competenţă teritorială a organului de jurisdicţie. Firma persoanei juridice – reprezintă denumirea sub care un comerciant îşi exercită comerţul şi sub care semnează. persoana juridică are obligaţia de a se identifica în raporturile cu terţii. Deoarece denumirea constituie obiect al unui drept subiectiv nepatrimonial.

cu atât mai puţin în cazul în care cadrul legal lipseşte. majoritatea persoanelor juridice au caracter asociativ. pe de altă parte. consumatorului să distingă produsele şi serviciile oferite de către un producător. acestea. Ceea ce este foarte important. Principiul fiind prevăzut printr-o normă de un asemenea rang. de către o altă sau alte subiecte de drept. cu condiţia ca statul să permită producerea de efecte juridice acestei voinţe liber exprimate. Se poate spune că prin constituirea unor persoane juridice se înţelege înfiinţarea sau organizarea unor astfel de subiecte de drept. acest interes fiind cel care determină conţinutul activităţii entităţii statale. Numărul de telefon. în principal.37 din Constituţie. alături de celelalte atribute. telex. implicit. este identificat atât producătorul cât şi distribuitorul produsului. chemate să îl apere. este faptul că. dar în măsura în care legile speciale în materie permit constituirea unor persoane juridice. simplul fapt al modelării unei noi entităţi – prin asociere sau printr-o manifestare unilaterală de voinţă – nu determină necesar apariţia unui nou subiect de drept. Nu există în acest moment o reglementare cadru cu caracter general. dar. cetăţenii se pot asocia liber în partide politice. Persoanele au dreptul de a se asocia sau de a înfiinţa singure persoane juridice pe care interesul public exprimat prin voinţa statului le acceptă. deoarece aceasta permite. se poate spune că sunt create premisele înfiinţării unor noi subiecte de drept. de această dată prin efectul voinţei exprimate – în anumite condiţii – a una sau mai multe persoane fizice. În mod indiscutabil. prin identificarea produsului. participând la circuitul juridic şi îndeplinindu-şi scopul în vederea căruia a fost creat. fax – permit. în sindicate şi în alte forme de asociere. Procedura de acordare a calităţii de persoană juridică prezintă o mare importanţă deoarece permite persoanei sau grupării respective să devină un subiect de drept nou şi distinct ce poate dobândi şi exercita drepturi şi obligaţii patrimoniale şi nepatrimoniale. . implicit. astfel încât situaţiile în care dreptul de a întemeia o persoană juridică îşi are izvorul întro unică voinţă sunt reglementate în mod expres de lege. identificarea persoanei juridice. reglementează exercitarea dreptului la asociere.158 Marca – este un element de identificare indirect. comerciant sau prestator de servicii. Secţiunea 2 – Înfiinţarea persoanelor juridice Potrivit art. operaţiune ce determină creearea unor noi subiecte – altele decât persoanele fizice -. persoane fizice sau persoane juridice create deja.

159
În condiţiile în care voinţa persoanei sau a persoanelor care doresc să întemeieze o persoană juridică este insuficientă – deşi necesară -, se impune intervenţia puterii publice, cu menţiunea că actul de intervenţie diferă sub aspectul competenţei materiale şi teritoriale, în funcţie de tipul de persoană juridică ce ia naştere. Crearea unei noi persoane nu se reduce la o simplă re cunoaştere şi nici la o simplă autorizare, indiferent că este una administrativă sau judecătorească, fiind, în majoritatea cazurilor, rezultatul unei proceduri complexe, care temporal se situează între momentul adoptării primului act constitutiv şi cel al dobândirii personalităţii juridice. Ceea ce trebuie subliniat, însă, este că actul puterii publice are întotdeauna caracter constitutiv, producând efecte numai pentru viitor. Raportat la categoria şi tipul persoanei juridice avute în vedere, pentru constituirea acesteia este uneori necesar şi suficient un singur act juridic, în alte cazuri impunându-se adoptarea a două sau chiar a mai multor acte juridice, care doar împreună vor produce acest efect. De-a lungul timpului doctrina şi practica au recunoscut prevederilor art.28 lit. a-d din Decretul nr.31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice caracterul de norme generale în ceea ce priveşte constituirea persoanelor juridice, dar după 1990 reglementări speciale în materie au invadat acest domeniu, fiind din ce în ce mai largă paleta unor astfel de subiecte de drept care pot intra în raporturi juridice civile. Referitor la atribuţiile organelor de stat privind înfiinţarea persoanelor juridice, este evident că statului îi revine, în primul rând, rolul de a reglementa modurile şi condiţiile de înfiinţare a diferitelor categorii de persoane juridice. În acest context se impune menţiunea că legile speciale privind diferitele categorii de persoane juridice reglementează în mod expres şi amănunţit statutul legal al acestor subiecte de drept, inclusiv limitele şi modalităţile prin care voinţa individuală de a constitui o persoană juridică nouă poate fi dublată de voinţa puterii publice. În ceea ce priveşte puterea executivă, aceasta participă în mai multe moduri la înfiinţarea persoanelor juridice; în unele situaţii, organele puterii executive au competenţa de a înfiinţa direct anumite persoane juridice (cum ar fi instituţii de stat, agenţi economici cu capital de stat), pe când în alte situaţii, acestea avizează înfiinţarea unor noi subiecte de drept; concomitent, aceste organe ale puterii executive au competenţa de a ţine evidenţa anumitor categorii de persoane juridice. Puterea judecătorească este chemată – în cazul unor categorii de persoane juridice ce aparţin sectorului privat – să autorizeze apariţia unui nou subiect de drept, instanţele având şi competenţa de a înmatricula în registre speciale aceste persoane juridice.

160
În mod indiscutabil, puterile statului desfăşioară o activitate unitară, ce vizează atât respectarea voinţei exprimate de a da naştere unor noi subiecte de drept, cât şi realizarea unui control privind procesul de constituire a acestor persoane juridice. Pornind de la ideea acestui control, trebuie remarcat faptul că există şi anumite limitări ale dreptului de asociere, în special în varianta în care prin activitatea noului subiect de drept s-ar milita împotriva principiilor statului de drept, sau a suveranităţii, a integrităţii sau a independenţei României. Verificarea şi monitorizarea unor aspecte – în principal, strâns legate de viaţa politică – ce ar putea atrage încălcarea unor norme cu caracter imperativ, revine organelor statului, atât în faza de constituire a persoanelor juridice cât şi pe întregul parcurs al activităţii acestora. #1. Înfiinţarea persoanelor juridice prin act de dispoziţie Prin act de dispoziţie se înţelege o manifestare de voinţă a organului de stat competent exprimată cu scopul de a înfiinţa, în condiţiile legii, o persoană juridică. Această manifestare de voinţă se poate materializa fie printr-o lege individuală adoptată de Parlamentul României, fie printr-o hotărâre a Guvernului României sau a consiliului judeţean, respectiv a consiliului local. Se înfiinţează (sau au foat înfiinţate) prin act de dispoziţie al organului de stat competent următoarele persoane juridice de stat: unităţile administrativ-teritoriale (judeţul, oraşul, comuna), organele puterii legislative (Adunarea deputaţilor şi Senatul), organele puterii executive (Preşedinţia României, Guvernul României, ministerele şi celelalte organe centrale ale administraţiei de stat), organele puterii judecătoreşti, instituţiile de stat şi anumite persoane juridice ce se încadrează în sfera activităţii economice (regii autonome, companii, societăţi comerciale cu capital de stat) – în acest din urmă caz, prin actul de înfiinţare se aprobă statutul societăţii comerciale, stabilinduse forma juridică concretă, obiectul de activitate, denumirea, sediul principal al societăţii, capitalul social subscris, structura şi modalitatea de constituire a acestuia. Societatea comercială cu capital de stat dobândeşte personalitate juridică de la data publicării actului de dispoziţie de înfiinţare în Monitorul Oficial sau în altă publicaţie oficială.

#2. Înfiinţarea persoanelor juridice prin act de asociere

161
Prin act de asociere pentru înfiinţarea unor persoane juridice se înţelege manifestarea de voinţă a două sau mai multe persoane cu intenţia de a determina constituirea unui nou subiect de drept distinct – în condiţiile legii. Forma pe care o poate îmbrăca această manifestare de voinţă se poate concretiza într-un contract de societate, suficient sau alăturat unui statut (în cazul societăţilor comerciale); într-un act de constituire – hotărâre a adunării constitutive – la care se adaugă un statut adoptat în condiţiile legii (în cazul cooperativelor de consum şi meşteşugăreşti, al federaţiilor şi uniunilor acestora); o convenţie însoţită de un statut, ambele autentificate (asociaţiile cu scop nelucrativ); un proces-verbal de constituire şi un statut (în cazul unui sindicat) sau o hotărâre de înfiinţare împreună cu un statut şi un program politic propriu (specifice partidelor politice) – enumerarea este exemplificativă şi nu limitativă. De regulă, actul constitutiv de asociere se semnează de toţi cei care participă la adoptarea lui. Sunt situaţii în care, după adoptarea actului constitutiv de asociere, urmează o procedură de recunoaştere a înfiinţării persoanei juridice, după cum uneori adoptarea actului de constituire trebuie precedată de obţinerea unei autorizaţii administrative. Sunt însă şi variante în care reglementările în vigoare nu impun vreo autorizare administrativă anterioară sau vreo recunoaştere ulterioară, persoana juridică înfiinţându-se în mod liber, prin actul de asociere al celor ce o constituie, variante în care urmează intervenţia instanţei, care aprobă sau nu cererea de înscriere într-un registru special ce se poate afla în deţinerea unor diferite organe ale statului; doar în măsura în care cererea a fost aprobată de instanţa de judecată, înregistrarea noului subiect de drept poate fi operată. Se înfiinţează în acest mod: societăţile comerciale cu capital meşteşugăreşti şi uniunile acestora, societăţile agricole, asociaţiile fără privat, scop cooperativele de consum, federalele teritoriale şi uniunile acestora, cooperativele patrimonial, fundaţiile, partidele politice, sindicatele, precum şi alte persoane juridice, în măsura în care norma specială prevede acest lucru. #3. Înfiinţarea persoanelor juridice prin act de voinţă al unei singure persoane Prin act de voinţă al unei singure persoane se înţelege manifestarea de voinţă a unei persoane fizice sau juridice exprimată cu scopul de a constitui un nou subiect de drept distinct, materializat printr-o persoană juridică. Potrivit reglementărilor actuale, se înfiinţează în acest mod societăţile cu răspundere limitată având un unic asociat şi – în unele cazuri – fundaţiile.

162

* *

*

Aceste modalităţi de înfiinţare a diferitelor categorii de persoane juridice determină un cadru abstract, la apariţia unui nou subiect de drept impunându-se, în cele mai multe cazuri, şi respectarea unor condiţii speciale, acestea fiind stabilite pe categorii de subiecte de drept, prin reglementări ce au, de asemenea, un caracter special. Este vorba de un număr minim sau maxim de membri, de un capital minim sau maxim, precum şi orice alte astfel de condiţii ce se pot regăsi în normele speciale şi care se pot modifica respectiv, întotdeauna de la o perioadă la alta, astfel încât, întotdeauna în clipa legea fiind de imediată aplicabilitate deoarece vizează constituirii unei persoane juridice, se impune verificarea cerinţelor din momentul capacitatea juridică a subiectului de drept.

Secţiunea 3 – Momentul dobândirii personalităţii juridice
Este posibil ca procesul de înfiinţare a persoanei juridice să fie determinat de o anumită procedură ce se desfăşoară în timp şi presupune mai multe acte juridice. Este important să se distingă, în vâltoarea acestei proceduri, momentul concret în care noul subiect de drept îşi dobândeşte personalitatea juridică, cu atât mai mult cu cât aceasta este clipa din care persoana juridică va putea dobândi drepturile şi obligaţiile necesare realizării scopului care a impus apariţia ei. Şi în acest caz, legea specială este cea care stabileşte momentul dobândirii personalităţii juridice, putând fi însă menţionate următoarele situaţii: De la data înregistrării (înmatriculării) – dobândesc personalitate următoarele categorii de persoane juridice: societăţile comerciale, organizaţiile cooperatiste, societăţile agricole. De la data actului de înfiinţare (cea a publicării acestui act): unităţile administrativ-teritoriale, organele celor trei puteri ale statului, instituţiile de stat, societăţile comerciale cu capital de stat. De la data rămânerii definitive a hotărârii instanţei de judecată: sindicatele; iar de la data pronunţării hotărârii definitive a instanţei privind admiterea cererii de înregistrare – partidele. Se impune a se menţiona faptul că toate persoanele juridice sunt supuse unei proceduri privind înregistrarea de către stat, cu excepţia persoanelor juridice

163
publice, procedură ce este reglementată expres şi imperativ prin norme speciale. Această înregistrare – ce poate avea loc în diferite registre, potrivit normelor care reglementează competenţa de înregistrare, forma registrelor şi denumirea acestora – poate fi privită sub un dublu aspect. Dintr-un prim punct de analiză, se poate concluziona că înregistrarea ia forma înmatriculării, de regulă având un efect constitutiv. Dintr-un alt punct de analiză, sunt cercetate înscrierile unor menţiuni referitoare la persoanele juridice deja existente. Înregistrarea mai poate fi utilă şi pentru păstrarea unei evidenţe a persoanelor juridice şi a modificărilor intervenite în elementele lor constitutive sau atributele de identificare, cu atât mai mult cu cât acestea toate sunt opozabile terţilor doar în măsura înregistrării. Pentru că după momentul înmatriculării persoanelor juridice pot interveni aspecte ce impun modificarea unor elemente deja înregistrate, este posibilă adăugarea sau scăderea unor elemente care constituie substanţa datelor înscrise în registrele oficiale. Poate fi vorba de: înfiinţarea de sucursale sau filiale, înstrăinarea fondului de comerţ sau încheierea unui act juridic în legătură cu posesia şi folosinţa acestuia, schimbări legate de starea civilă a asociaţilor sau chiar de persoana acestora sau legate de datele reprezentantului legal al persoanei juridice. Modificarea actelor constitutive se realizează prin înregistrarea acestor menţiuni în registrele respective.

CAIET DE SEMINAR 18
1. O persoană juridică poate fi înfiinţată prin voinţa unei persoane fizice (Ionescu înfiinţează o societate cu răspundere limitată, fiind unic asociat, sau o fundaţie; fundaţia este posibil să fie înfiinţată prin manifestarea de voinţă a unei singure persoane exprimată printr-un act ce produce efecte după moartea autorului – pentru cauză de moarte -, respectiv printr-un testament – exemplu Fundaţia Nobel); prin voinţa mai multor persoane fizice (care pun bazele unei societăţi comerciale, unui partid, unui sindicat, etc); prin voinţa unei/unor persoane juridice deja existente (o fundaţie înfiinţează o societate comercială) sau prin voinţa unei/unor persoane fizice şi unei/unor persoane juridice deja existente (Ionescu şi SC Libelula SA înfiinţează o nouă societate comercială). 2. Persoana juridică a fost desemnată în legislaţia şi doctrina mai veche prin următorii termeni: persoană morală, persoană civilă. S-a propus înlocuirea termenilor de persoană fizică cu expresia subiect natural de drept, iar a celor de persoană juridică cu subiect artificial de drept (vezi pentru argumente, Ernest Lupan, op.cit., p.32).

164

3. Referitor la participarea statului în raporturile de drept civil: A. În raporturile de proprietate, statul este titular al dreptului de proprietate asupra bunurilor din domeniul public ce îi aparţine, potrivit art.135 (3) din Constituţie (şi unităţile administrativ-teritoriale pot fi titulare ale dreptului de proprietate asupra domeniului public de interes local şi judeţean). În ceea ce priveşte regimul juridic al bunurilor din domeniul public şi apartenenţa acestora la domeniul public sau privat al statului, problemele vor fi analizate la materia Drept civil – drepturi reale. Domeniul privat este alcătuit din bunuri mobile sau imobile care au trecut în proprietatea statului cu diferite titluri: cumpărare, schimb, donaţie, prin efectul unor legi speciale, bunuri fără stăpân sau abandonate. În cadrul raporturilor de proprietate statul este obligat să respecte dreptul de proprietate al celorlalte subiecte de drept, obligaţie ce se distinge de cea care îi revine pe plan legislativ şi care vizează instituţiile sale prin prisma art. 135 (1) din Constituţie, potrivit căruia statul ocroteşte proprietatea. B. În raporturile obligaţionale, după cum rezultă din conţinutul art.504 Cod pr. pen., orice persoană care a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite, dacă în urma rejudecării cauzei s-a stabilit prin hotărâre definitivă că nu a săvârşit fapta imputată ori că acea faptă nu există. Au dreptul la repararea pagubei şi persoanele care, fiind arestate, ulterior, pentru aceleaşi motive, au fost scoase de sub urmărire sau au fost achitate, cu menţiunea că, în măsura în care oricare dintre aceste persoane, înainte de arestare erau încadrate în muncă, li se va calcula vechime în muncă şi timpul cât au fost arestate, respectiv cât au executat pedeapsa la locul de muncă.Şi în astfel de cauze, Statul român este reprezentat de Ministerul Finanţelor. Este de asemenea posibil ca prin legi speciale (Legea nr.112/1995) sau prin hotărâri judecătoreşti ale unor instanţe internaţionale (Curtea Europeană a Depturilor Omului de la Strasbourg – a cărei jurisdicţie este recunoscută de România în urma ratificării Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale prin Legea nr.30/1994) Statul român să fie obligat la despăgubiri în favoarea unei persoane fizice sau juridice, ca urmare a încălcării unui drept sau a unei libertăţi fundamentale ori cu titlul unei măsuri reparatorii. C. În domeniul succesoral statul culege averile persoanelor care mor fără moştenitori legali sau testamentari, cu menţiunea că aceste bunuri trec în domeniul privat al statului şi nu în domeniul public al acestuia (art.477 Cod civil fiind modificat în acest sens prin art.25 din Legea nr.213/1998: în accepţiunea prezentei legi, prin

165
sintagma domeniu public cuprinsă în art.477 din Codul civil se înţelege domeniul privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale, după caz). Este posibil însă, ca statul să culeagă o moştenire sau bunuri succesorale şi în calitate de legatar (deci, prin act de ultimă voinţă -–testament – o persoană transmite întregul său patrimoniu sau anumite bunuri, după decesul său, statului). Probleme speciale După cum s-a remarcat, în ceea ce priveşte reglementarea persoanelor juridice, Codul civil nu cuprinde o reglementare de principiu (exact ca şi în cazul persoanelor fizice), astfel de norme cu caracter general fiind cuprinse de Decretul nr.31/1954, cu menţiunea că o parte dintre ele sunt deja depăşite sau incomplete. Cu toate acestea, ar fi nefiresc să nu se analizeze acest cadru general, coroborat permanent cu prevederile Constituţiei, reglementările speciale fiind cele care vin să aşeze elementele de amănunt (număr de fondatori, patrimoniu la constituire, procedura de înfiinţare, momentul dobândirii capaciotăţii juridice, organele de conducere şi de reprezentare, scopul urmărit la înfiinţare, etc) pe structurile alcătuite de aceste două acte normative, dintre care unul cu valoare fundamentală. Este indiscutabil că a se face referire la reglementările speciale prezintă interes, dar evoluţia rapidă a legislaţiei în domeniu ne obligă să prezentăm aspectele cu caracter de generalitate, urmând ca juristul să fie apt de a interpreta şi aplica legea specială – aflată într-o continuă dinamică – în mod corespunzător. Vom face unele exemplificări pentru a asigura totuşi studenţilor accesul la reglementările care în prezent sunt în vigoare privind persoanele juridice. 1. Organele puterii legislative au fost înfiinţate prin lege, în urma alegerilor, potrivit art. 58 şi urm. din Constituţie. 2. Preşedinţia României este persoană juridică, în condiţiile art.80 din Constituţie. În prezent, este în vigoare Legea nr.47/1994 privind organizarea şi funcţionarea Preşedenţiei României, modificată prin OUG nr.1/2000. 3. Guvernul României este organizat potrivit art.101 şi urm. din Constituţia României, fiind în vigoare Legea nr.37/1990 pentru organizarea şi funcţionarea Guvernului României, cu modificările aduse prin OUG nr.292/2000. 4. Ministerele au fost organizate potrivit Legii nr.6/1990 privind reorganizarea ministerelor şi salarizarea funcţiilor din Guvernul României şi a unor funcţii la nivel parlamentar, modificată prin Legea nr.3/1991; sunt incidente prevederile OUG nr.2/2001 pentru stabilirea unor măsuri privind înfiinţarea, organizarea sau funcţionarea unor ministere, organe de specialitate ale administraţiei publice centrale. Ministerele sunt organizate prin hotărâri ale Guvernului României: HG nr.12/2001 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi

166
Pădurilor, HG nr.13/2001 – organizarea şi funcţionarea Ministerului Informaţiilor Publice, HG nr.14/2001 – organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale, etc. Aceeaşi este situaţia şi în cazul unor organe centrale ale administraţiei de stat – de exemplu, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copilului şi Adopţie, ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, aflat în subordinea Guvernului şi având personalitate juridică, a fost înfiinţată prin OUG nr.12/2001. 5. Organele puterii judecătoreşti sunt constituite în condiţiile art.123 şi urm. din Constituţie; este în vigoare Legea nr.92/1992, modificată prin Legea nr.89/1996 şi Legea nr.142/1997 şi republicată în M.Of. nr.259/30.09.1997. 6. Instituţiile de stat sunt create prin acte normative individuale: Institutul Român pentru Drepturile Omului – Legea nr.9/1991; Asociaţiile utilizatorilor de apă pentru irigaţie – OUG nr.147/1999. 7. Regiile autonome şi societăţile comerciale cu capital de stat de interes naţional sunt înfiinţate prin hotărâri ale Guvernului (Regia Autonomă “Loteria Naţională”, înfiinţată prin HG nr.816/1994), în timp ce societăţile comerciale cu capital de stat de interes local sunt înfiinţate prin hotărâri ale consiliilor locale. 8. Se mai impun a fi menţionate următoarele acte normative: - Regii autonome – Legea nr.15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale – publicată în M.Of. nr.98/8.08.1990, modificată şi completată prin următoarele acte normative: Legea nr.58/1991 privind privatizarea societăţilor comerciale – M.Of. nr.169/16.08.1991, OG nr.15/1993 rivind unele măsuri pentru restructurarea activităţii regiilor autonome – M.Of. nr.202/23.08.1993, Legea nr.55/1995 pentru accelerarea procesului de privatizare – M.Of. nr.122/19.06.1995, OUG nr.88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale – M.Of. nr.381/29.12.1997; OUG nr.49/1999 privind administrarea companiilor/societăţilor naţionale, a societăţilor comerciale la care statul este acţionar majoritar, precum şi a regiilor autonome. - Societăţi comerciale – Legea nr.31/1990 privind societăţile comerciale – M.Of. nr.126/17.11.1990, republicată în M.Of. nr.33/29.01.1998 în temeiul art.X din OUG nr.32/1997 – M.Of. nr.133/27.06.1997, aprobată şi modificată prin Legea nr.195/1997 – M.Of. nr.335/28.11.1997 (dându-se textelor o nouă numerotare) - Legea nr.36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură – M.Of. nr.97/6.05.1991 - Legea bancară nr.58/1998 – M.Of. nr.121/23.03.1998, modificată prin OUG nr.24/1999 – M.Of. nr.130/31.03.1999 şi OUG nr.56/2000 – M.Of. 227/23.05.2000 - Legea nr.54/1991 cu privire la sindicate – M.Of. nr.164/7.08.1991

167
- Legea nr.27/1996 a partidelor politice – M.Of. nr.87/29.04.1996, modificată prin OUG nr.3/1996 aprobată prin Legea nr.46/1998 - Decretul-Lege nr.66/1990 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei meşteşugăreşti – M.Of. nr.23/9.02.1990 - Legea nr.109/1996 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei de consum şi a cooperaţiei de credit – M.Of nr.252/18.10.1996, fiind incidente prevederile OUG nr.114/1999 pentru suspendarea aplicării dispoziţiilor privind cooperativele de credit- bănci populare din cuprinsul art.59 din Legea nr.109/1996 şi modificată prin OUG nr.97/2000 privind organizaţiile cooperatiste de credit – M.Of. nr.330/14.07.2000 – modificată şi completată prin OUG nr.272/2000 – M.Of. nr.676/19.12.2000 - Ordonanţa Guvernului nr.26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii – M.Of nr.39/31.01.2000; Trebuie menţionat că prin acest act normativ a fost abrogată Legea nr.21/1994 pentru persoanele juridice, care reglementa în special asociaţiile şi fundaţiile, dar care a cuprins multe norme cu caracter de generalitate. * * Probleme legate de înfiinţarea persoanelor juridice concrete: 1. Elemente constitutive: A. Organizarea de sine stătătoare: evident, un partid politic va avea o altă structură organizatorică decât o societate comercială (şi diferenţele sunt între oricare tipuri de persoane juridice analizate prin comparaţie) atât sub aspectul organizării pe compartimente, cât şi sub cel al stabilirii organelor de conducere. B. În cazul unor persoane juridice legea prevede necesitatea unui patrimoniu minim la înfiinţare – de exemplu în cazul fundaţiei, activul patrimonial iniţial al acesteia trebuie să includă bunuri în natură sau în numerar, a căror valoare totală să fie de cel puţin 100 de ori salariul minim brut pe economie, la data constituirii fundaţiei. C. Referitor la scop, o entitate care-şi propune realizarea unui scop ilicit, respectiv a unuia care nu corespunde cerinţelor legale, contravenind dispoziţiilor imperative şi exprese ale legii, nu va putea dobândi personalitate juridică (nu orice persoană juridică poate să desfăşoare activităţi didactice, asistenţă juridică sau medicală, etc). În măsura în care persoana juridică, odată înfiinţată cu respectarea prevederilor legale, îşi modifică scopul şi acesta devine ilegal, sau mijloacele folosite pentru realizarea scopului sunt nelegale, aceasta va fi supusă divizării forţate. 2. În ceea ce priveşte denumirea persoanei fizice, trebuie să subliniem existenţa reglementării privind Registrul comerţului (Legea nr.26/1990), acesta fiind *

De exemplu. competent a aprecia oportunitatea înfiinţării ei. Prin alegerea unui sediu convenţional se urmăreşte de către părţile unui contract prorogarea de competenţă teritorială a organului de jurisdicţie.31/1954. urmărindu-se înlăturarea oricăror posibilităţi de confuzie sau suprapunerea unor denumiri. printr-un alt mod reglementat de lege. În funcţie de denumirile societăţilor comerciale deja în fiinţă. cu prealabila autorizare a organului puterii sau adminitraţiei de stat. municipiilor. 3. b. oraşelor şi comunelor – ca unităţi administrativ-teritoriale cu personalitate juridică – se fac la propunerea Guvernului de către Parlamentul României. asigurându-se şi opozabilitatea faţă de terţi a elementelor de identificare ale acestora.168 registrul în care sunt înmatriculate societăţile comerciale. Atenţie! Constituirea persoanei juridice nu se confundă niciodată cu reorganizarea acesteia. Potrivit art. prin actul de înfiinţare al celor care o constituie. 4. prin actul de dispoziţie al organului competent al puterii sau administraţiei de stat. c. organul puterii sau administraţiei de stat. 5. prin actul de înfiinţare al celor care o constituie. preferă să se asigure că în caz de litigii cu beneficiarii instanţa competentă va fi cea în a cărei rază de activitate îşi are propriul sediu (şi nu instanţele în raza de activitate a cărora îşi desfăşoară activitatea beneficiarii) pentru a putea asigura prezenţa la instanţă a reprezentanţilor săi şi depunerea probelor cu o mai mare operativitate. recunoscut de. Atribuirea sau schimbarea denumirii judeţelor. persoanele juridice pot lua fiinţă prin următoarele moduri: a. va fi autorizată denumirea unei noi asemenea persoane juridice.28 din Decretul nr. d. dacă o societate comercială are o reţea de distribuţie cu o largă întindere teritorială. . competent a verifica numai dacă sunt întrunite cerinţele legii pentru ca acea persoană juridică să poată lua fiinţă.

169

Secţiunea 4 – Capacitatea civilă a persoanei juridice
#1. Noţiuni introductive Personalitatea juridică se recunoaşte subiectelor de drept pentru a crea o premisă în favoarea acestora care să le permită să dobândească drepturi şi să-şi asume obligaţii în cadrul raporturilor juridice civile, comerciale, administrative, financiare, pe care să le poată, la nevoie, apăra în instanţă, în calitate de reclamant sau de pârât. Deşi există anumite asemănări între capacitatea civilă a persoanei fizice şi cea a persoanei juridice, nu există o suprapunere între acestea, capacitatea persoanei juridice deosebindu-se calitativ de cea a persoanei fizice. Pe de o parte, persoanelor juridice le este imposibilă dobândirea drepturilor inseparabil legate de personalitatea umană, cum ar fi dreptul a viaţă, la sănătate, la integritate fizică. Pe de altă parte, capacitatea specială a persoanelor juridice este de esenţa acestora, deoarece ele se înfiinţează întotdeauna pentru realizarea unui scop anume determinat şi declarat în momentul dobândirii personalităţii juridice, motiv pentru care aceste subiecte de drept vor putea dobândi şi exercita doar acele drepturi şi îşi vor putea asuma doar acele obligaţii care, într-un mod sau altul, sunt în legătură indisolubilă cu scopul pentru care au fost înfiinţate. Prin capacitatea civilă a persoanei juridice se înţelege aptitudinea acestui subiect de drept de a avea drepturi şi obligaţii civile, de a le dobândi şi exercita, respectiv de a le asuma şi executa prin încheierea de acte juridice civile1. Capacitatea civilă a persoanei juridice prezintă următoarele caractere juridice: legalitatea, generalitatea, inalienabilitatea şi intangibilitatea.

1

Ernest Lupan, op.cit., p.167

170
Capacitatea civilă face parte din capacitatea juridică a persoanei juridice, fiind alcătuită din două elemente constitutive: capacitatea de folosinţă şi capacitatea de exerciţiu. #2. Capacitatea de folosinţă a persoanei juridice 2.1.Aceasta poate fi definită ca fiind acea parte a capacităţii juridice civile care constă în aptitudinea generală şi abstractă de a avea drepturi şi obligaţii. În mod indiscutabil, orice persoană juridică are capacitate de folosinţă. În cazul persoanelor juridice, capacitatea de folosinţă se caracterizează prin următoarele: Legalitatea – reflectă ideea că aceasta este stabilită de lege sub toate aspectele sale, prin norme imperative. Inalienabilitatea – exprimă ideea că aceasta nu poate fi înstrăinată şi nici cedată de către titularul său nici în întregime şi nici în parte. Intangibilitatea – subliniază faptul că această capacitate nu poate fi îngrădită decât în cazurile şi în condiţiile prevăzute în mod expres şi limitativ de lege. Generalitatea – reflectă caracterul abstract al capacităţii de folosinţă în sensul că reprezintă o aptitudine generală, fără a se impune o enumerare limitativă a drepturilor şi obligaţiilor civile pe care le poate avea persoana juridică. Specialitatea – constă în însuşirea persoanei juridice de a avea exclusiv acele drepturi şi obligaţii care sunt necesare realizării scopului legal sau statutar pentru care a fost înfiinţată. 2.2.Persoanele juridice înfiinţate prin act de dispoziţie dobândesc capacitate de folosinţă de la data publicării actului de înfiinţare. Persoanele juridice care se înfiinţează prin act de asociere, dobândesc capacitate de folosinţă din momente diferite, în funcţie de momentul dobândirii personalităţii juridice. Capacitate de folosinţă de la data înmatriculării dobândesc societăţile comerciale, asociaţiile şi fundaţiile, societăţile agricole, organizaţiile cooperatiste, asociaţiile de proprietari. De la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de admitere a înregistrării dobândesc capacitate de folosinţă partidele poluitice şi organizaţiile sindicale. Cultele religioase şi camerele de comerţ şi industrie dobândesc capacitate de folosinţă de la data recunoaşterii.

171
Evident, prin norme speciale pot fi stabilite şi alte momente de dobândire a capacităţii de folosinţă în cazul unor persoane juridice concrete. Trebuie menţionat în acest context faptul că dreptul civil recunoaşte şi o capacitate de folosinţă anticipată (restrânsă ori limitată). Potrivit art.33 alin.3 din Decretul nr.31/1954, persoana juridică are capacitate chiar de la data actului de înfiinţare – înainte de data înregistrării sau îndeplinirii oricăror alte cerinţe – în ceea ce priveşte drepturile constituite în favoarea ei, îndeplinirea obligaţiilor şi a oricăror măsuri preliminare ce ar fi necesare, în măsura în care acestea sunt impuse pentru ca persoana juridică să ia fiinţă în mod valabil. Se poate constata că această capacitate de folosinţă anticipată este limitată deoarece priveşte doar drepturile şi obligaţiile necesare dobândirii personalităţii juridice. 2.3.Conţinutul capacităţii de folosinţă a persoanei juridice cuprinde drepturile şi obligaţiile pe care un astfel de subiect de drept le poate avea. Acest conţinut este determinat prin lege în ceea ce priveşte categoriile mari de persoane juridice, în mod concret fiind stabilit prin actul de înfiinţare şi statutul sau regulamentul de funcţionare. În funcţie de limitele astfel stabilite, persoana juridică dobândeşte - prin actele juridice pe care le încheie - drepturi şi îşi asumă obligaţii concrete. Se constată astfel rolul determinant al actului de constituire a persoanei juridice deoarece prin acest act se stabileşte scopul în vederea realizării căruia subiectul de drept a fost înfiinţat, fiind astfel stabilite limitele capacităţii de folosinţă. În strânsă conexitate cu principiul specialităţii capacităţii de folosinţă a persoanei juridice, în mod obligatoriu trebuie subliniată ideea că această limită are efecte exlusiv în situaţia în care izvorul raportului juridic este un act juridic civil, neoperând în cazul celor născute din fapte juridice – în sens restrâns – sau din lege. Astfel, referitor la capacitatea delictuală a subiectului de drept, aptitudinea acestuia de a avea drepturile şi obligaţiile civile ce îşi au izvorul în faptul cauzator de prejudicii este stabilită direct de lege, nefiind condiţionată de manifestarea de voinţă a persoanei juridice. Tot în acest context se impune a se preciza că în cazul persoanei juridice, capacitatea de folosinţă a acesteia se va plia atât în funcţie de scopul principal stabilit prin actul de înfiinţare, cât şi prin obiecte de activitate complementare sau secundare, cu menţiunea că şi acestea trebuie să se regăsească în actul constitutiv. Modificarea scopului persoanei juridice atrage după sine adaptarea conţinutului principiului specialităţii capacităţii de folosinţă la noile condiţii. 2.4. Capaciatea de folosinţă restrânsă a persoanei juridice încetează în momentul în care aceasta dobândeşte capacitate de folosinţă deplină.

172
Referitor la sfârşitul capacităţii de folosinţă a persoanei juridice, aceasta poate avea loc doar odată cu încetarea calităţii de subiect de drept a acesteia. În măsura în care persoana juridică intră în proces de lichidare, capacitatea de folosinţă se va restrânge, singura activitate ce va putea fi desfăşurată fiind aceea prin care se va realiza acest scop, astfel încât în perioada cuprinsă între momentul în care instanţa a dispus dizolvarea şi încetarea calităţii de subiect de drept a persoanei juridice aceasta nu va putea încheia decât acte în vederea realizării drepturilor patrimoniale şi plăţii datoriilor faţă de creditori, nemaiputând dobândi drepturi şi nici asuma obligaţii la modul general. 2.5. Încheierea actelor juridice civile în lipsa capacităţii de folosinţă sancţionată cu nulitatea absolută. #3. Capacitatea de exerciţiu a persoanei juridice 3.1. Capacitatea de exerciţiu reprezintă acea parte a capacităţii civile care constă în aptitudinea persoanei juridice de a dobândi şi exercita drepturi civile subiective şi de a-şi asuma şi îndeplini obligaţiile civile, încheind acte juridice civile prin organele sale de conducere, ca regulă generală. Primul aspect care trebuie evidenţiat este acela că persoana juridică se deosebeşte – ca subiect de drept – de persoanele care o compun. Pe de altă parte, doar prin angajarea activităţii persoanelor fizice în numele şi pe seama persoanei juridice se va putea realiza administrarea patrimoniului propriu şi distinct al acesteia în vederea atingerii scopului pentru care a fost înfiinţată. Aşa fiind, voinţa persoanei juridice se manifestă, în limitele legii, prin persoane fizice. Exercitarea drepturilor şi asumarea obligaţiilor, prin încheierea de acte juridice, presupune manifestarea voinţei juridice a subiectului de drept respectiv, aceasta realizându-se prin intermediul organelor de conducere ale persoanei juridice, ce nu acţionează prin reprezentare, ci ca părţi componente ale persoanei juridice, astfel încât voinţa exprimată este voinţa persoanei juridice însăşi. Este vorba de o construcţie juridică absolut necesară, deoarece, în fond, persoane juridică nu are ea însăşi nici o voinţă proprie şi nici discernământ. Această trăsătură caracteristică se exprimă – prin voinţa legiuitorului – ca o reprezentare legală a persoanei juridice de către organele sale de conducere (potrivit art.35 alin.1 din Decretul nr.31/1954, persoana juridică îşi exercită drepturile şi îşi îndeplineşte obligaţiile prin organele sale). 3.2. Capacitatea de exerciţiu este dobândită de persoana juridică în momentul în care sunt desemnate organele de conducere ale acesteia. a persoanei juridice sau cu încălcarea principiului specialităţii capacităţii de folosinţă este

173
În mod practic, momentul dobândirii capacităţii de exerciţiu coincide cu cel al dobândirii capacităţii de folosinţă a persoanei juridice, deoarece personalitatea juridică în sine nu poate fi dobândită în lipsa desemnării organelor de conducere ale subiectelor de drept. 3.3. Conţinutul, respectiv întinderea capacităţii de exerciţiu a persoanei juridice se exprimă printr-un ansamblu de atribuţii şi competenţe de a încheia acte juridice, prin care subiectul de drept îşi exercită drepturile şi îşi asumă obligaţiile civile. Două laturi alcătuiesc conţinutul capacităţii de exerciţiu, şi anume cea activă, exprimată prin aptitudinea de a dobândi şi de a exercita drepturi civile prin încheierea de acte juridice, şi cea pasivă – aptitudinea de a-şi asuma şi îndeplini obligaţiile prin aceeaşi modalitate. Evident, conţinutul capacităţii de exerciţiu nu îl poate depăşi pe cel al capacităţii de folosinţă a persoanei juridice, astfel încât limitele acesteia din urmă impun şi restricţii celui dintâi. Pe un alt plan, conţinutul capacităţii de exerciţiu a persoanei juridice este determiant şi de obligativitatea de a respecta competenţa organelor de conducere, în condiţiile în care principiul dominant este cel al pluralităţii acestora. Actele încheiate de organele de conducere sunt actele persoanei juridice însăşi, cu condiţia ca acestea să fi fost încheiate în limitele puterilor conferite (art.35 alin.2 din Decretul nr.31/1954). Se poate spune astfel că acest conţinut al capacităţii de exerciţiu a persoanei juridice este exprimat de totalitatea atribuţiilor tuturor organelor de conducere ale acesteia. Nimic nu împiedică organele de conducere ale persoanei juridice să acorde mandat unor persoane (fizice sau juridice, membre sau nu ale organului de conducere sau ale persoanei juridice însăşi) să încheie acte juridice civile în numele şi pe seama subiectului de drept respectiv. 3.4. Potrivit dispoziţiilor legale în materie, se poate afirma că realizarea conţinutului capacităţii de exerciţiu a persoanei juridice este guvernată de două principii. 3.4.1. Principiul pluralităţii organelor de conducere exprimă ideea că persoanele juridice au, în general şi de regulă, mai multe organe de conducere, aspectul prezentând importanţă prin consecinţele care decurg din aceasta (organ de conducere unipersonal: director, directot general, preşedinte, ministru, şi organe colegiale – adunare generală, consiliu de administraţie, comitet de direcţie). În permanenţă se impune respectarea delimitării atribuţiilor între diferitele organe de conducere ale aceleiaşi persoane juridice, condiţie esenţială a valabilităţii actului juridic încheiat.

174
De principiu, persoana juridică este reprezentată în raporturile cu terţii prin organul unipersonal de conducere, acesta având calitatea de reprezentat legal al subiectului de drept, în temeiul legii. Dacă acest reprezentant legal ar acorda o împuternicire unei alte persoane, în acest sens, am fi în faţa unui reprezentant convenţional al persoanei juridice. 3.4.2. Principiul răspunderii persoanelor fizice care alcătuiesc organele persoanei juridice pentru modul în care realizează capacitatea de exerciţiu a acesteia privesc, mai ales, raporturile interne dintre persoana juridică şi persoanele fizice ce compun aceste organe de conducere, raporturi care sunt supuse, prin asemănare, regulilor mandatului, cu condiţia să nu se fi prevăzut altfel prin lege, prin actul de înfiinţare sau prin statut. 3.5. Capacitatea de exerciţiu a persoanei juridice încetează odată cu sfârşitul capacităţii de folosinţă a acesteia. 3.6. Sancţiunea în cazul nerespectării regulilor privind capacitatea de exerciţiu a persoanei juridice este - de principiu – nulitatea relativă a actului juridic astfel încheiat. Pot să apară încălcări ale delimitărilor de atribuţii ale organelor de conducere, încheierea actului juridic de către o persoană care face parte din colectiv, fără însă să deţină calitatea de organ de conducere a persoanei juridice sau încheierea actului juridic de către o persoană căreia i s-a dat mandat, dar cu nerespectarea puterilor încredinţate. Caracterul sancţiunii se explică prin cel personal - preponderent – al interesului ocrotit, rămânând la latitudinea persoanei juridice opţiunea de a solicita lipsirea actului de efecte juridice sau de a-l confirma.

CAIET DE SEMINAR 19
1. Au fost exprimate în doctrină opinii privind capacitatea generală a

persoanelor juridice, argumentele fiind bazate, în special pe ideea necesităţii ocrotirii intereselor terţilor care intră în raporturi juridice cu aceste subiecte de drept (pentru detalii, vezi Ernest Lupan, op.cit., p.160-166). Potrivit reglementărilor legale în vigoare, nu poate fi recunoscută o astfel de capacitate generală de folosinţă, dar recunoaşterea acesteia nici nu se impune deoarece este imposibil să se susţină că persoanele juridice ar putea avea generic, un

175
scop comun de activitate. Dimpotrivă, scopurile diferite permit delimitarea persoanelor juridice şi clasificarea acestora în diferite categorii. 2. Specialitatea capacităţii de folosinţă priveşte doar raporturile juridice ce au ca izvor acte juridice. Astfel, o asociaţie înfiinţată în scopul protejării unei specii de urs pe cale de dispariţie, nu va putea încheia acte juridice prin care să comercializeze produse petroliere. În schimb, dacă urmărind un pui de urs aflat în libertate cu un autovehicul, se intră pe proprietatea privată a unei persoane fizice şi se distruge o cultură de bambus, persoana juridică va trebui să acopere prejudiciul cauzat de către prepusul său, această creanţă neputând fi înlăturată prin invocarea specialităţii capacităţii de folosinţă. Este posibil, însă, ca asociaţia ce are un asemenea scop, pentru a face rost de fonduri necesare cercetării şi îngrijirii puilor de urs, să înfiinţeze o societate comercială – eventual alături de alte persoane fizice şi juridice – care, de exemplu, să comercializeze jucării şi diverse ilustrate şi alte suveniruri, iar din profiturile obţinute să aloce sume de bani în vederea realizării scopului propus. Este vorba însă, de două persoane juridice distincte, având scopuri diferite, capacitatea lor de folosinţă având alte limite, în funcţie de scopul specific al fiecăreia: protejarea urşilor şi, respectiv obţinerea de fonduri. 3. Art.35 alin.2 din Decretul nr.31/1954 prevede că actele juridice făcute de organee persoanei juridice, în limitele puterii ce le-au fost conferite, sunt actele persoanei juridice însăşi iar potrivit alin.3, faptele licite sau ilicite săvârşite de organele sale obligă însăşi persoana juridică, dacă au fost îndeplinite cu prilejul exercitării funcţiei lor. Potrivit alin.4, faptele ilicite atrag şi răspunderea personală a celui ce le-a săvârşit, atât faţă de persoana juridică, cât şi faţă de cel de-al treilea. 4. Probleme speciale privind capacitatea de exerciţiu a persoanei juridice 4.1.În cazul persoanelor juridice înfiinţate prin acte de dispoziţie, pot fi prezentate următoarele exemple: - statul participă în raporturile de drept privat prin Ministerul Finanţelor, afară de cazul în care legea stabileşte anume alte organe în acest scop; în raporturile de drept internaţional public, statul este reprezentat de Preşedintele României. - guvernul este reprezentat de primul-ministru în relaţiile cu Parlamentul, cu Preşedintele României, Curtea Supremă de Justiţie, partidele şi formaţiunile politice, precum şi în relaţiile internaţionale - comuna sau oraşul sunt reprezentate de primar în relaţiile cu alte subiecte de drept, precum şi în justiţie - conducerea regiilor autonome revine consiliului de administraţie, unul din membrii acestuia fiind şi directorul sau directorul general al regiei

176
4.2. Pentru persoanele juridice înfiinţate prin act de asociere: - în cazul societăţilor comerciale cu capital privat, administratorii pot face toate operaţiile cerute pentrui aducerea la îndeplinire a obiectului societăţii, afară de restricţiile arătate în contractul de societate; reguli speciale există în cazul societăţilor în nume colectiv, precum şi în varianta în care există mai mulţi administratori şi pentru unele operaţiuni nu se obţine unanimitatea sau majoritatea voturilor; pe de altă parte, organul de conducere al societăţii comerciale este adunarea generală. Legea nr.31/1990 cuprinde toate normele speciale privind organele de conducere şi modul în care persoana juridică ia hotărâri, atât într-un cadru general, cât şi pentru fiecare tip de societate comercială în parte, acolo unde este cazul. - în cazul societăţilor agricole, administrarea societăţilor se face de către consiliul de administraţie, care poate alege, dacă e cazul, un comitet de direcţie. - în cadrul cooperativelor de consum, adunarea generală este organul de conducere, activitatea operativă fiind asigurată de un consiliu de administraţie. 4.3. În măsura în care persoana juridică este înfiinţată prin act de voinţă a unei singure persoane, aceasta va stabili şi modul în care subiectul de drept va reprezentat în raporturile cu terţii. 5. Referitor la momentul dobândirii capacităţii de exerciţiu, au fost propuse trei soluţii: - capacitatea de exerciţiu se dobândeşte odată cu capacitatea de folosinţă - capacitatea de exerciţiu este dobândită în momentul desemnării organelor de conducere - persoana juridică dobândeşte capacitate de exerciţiu de la data înfiinţării sale, dar ea poate fi pusă în valoare doar de la data desemnării efective a organelor de conducere ale persoanei juridice 6. Nu trebuie niciodată confundată încetarea capacităţii de exerciţiu a persoanei juridice cu descompletarea, la un moment dat, a organelor de conducere ale persoanei juridice respective, această “vacanţă” a postului respectiv putând fi înlăturată într-un termen relativ scurt, perioadă în care, însă, capacitatea de exerciţiu a persoanei juridice nu este afectată. 7. Referitor la sancţiunile ce pot să apară în cazul încheierii unor acte juridice civile cu încălcarea regulilor privind capacitatea de exerciţiu a persoanei juridice, pe lângă nulitatea relativă a actului încheiat în asemenea condiţii, au fost propuse şi alte sancţiuni, cum ar fi cea a inopozabilităţii actului faţă de persoana juridică sau cea a nulităţii absolute. 8. Merită menţionată în acest context, cu titlu de principiu, reglementarea cuprinsă de art.2 alin.2 din OG nr.26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii – în temeiul fi

177
dreptului constituţional la asociere, persoanele fizice se pot asocia fără a constitui o persoană juridică atunci când realizarea scopului propus permite aceasta.

Secţiunea 5 – Reorganizarea persoanelor juridice
#1. Noţiuni generale Reorganizarea persoanelor juridice a fost definită ca fiind o operaţiune juridică ce implică două sau mai multe persoane juridice existente sau care iau astfel fiinţă şi care produce efecte constitutive, extinctive şi translative1. Se deduce astfel că pentru a fi în faţa reorganizării este necesar să fie antrenate cel puţin două persoane juridice, înţelegându-se că transformările care au loc în cadrul unei singure persoane juridice – chiar dacă vizează structura organizatorică, patrimoniul, scopul acesteia – nu determină o reorganizare2. În cazul unei transformări, încetează să mai existe o persoană juridică, locul acesteia fiind luat de un alt subiect de drept, astfel încât o astfel de operaţiune poate fi considerată ca o reorganizare, remarcându-se însă că în prezent o astfel de operaţiune este discutabil dacă întruneşte condiţia cerută de doctrină şi practică, şi anume aceea a implicării a cel puţin două persoane juridice. Pe de altă parte, noţiunea de reorganizare implică un proces de contopire şi/sau de împărţire, în urma acestei operaţiuni putând să apară noi persoane juridice, să se modifice cele care sunt supuse acestui proces ori unele să-şi înceteze chiar existenţa ca subiecte de drept. Necesitatea reorganizării rezultă din dinamica vieţii social-economice, care nu permite unei persoane juridice să aibă o existenţă statică, impunându-i un dinamism adaptat la condiţiile concrete, într-o perioadă dată. Reorganizarea persoanelor juridice este întotdeauna decisă de aceleaşi organe care au hotărât înfiinţarea lor. Potrivit dispoziţiilor legale în vigoare – atât cu caracter general, cât şi cu caracter special - se poate afirma că reorganizarea persoanelor juridice poate să îmbrace două forme, şi anume comasarea şi divizarea. #2. Comasarea persoanelor juridice

1 2

Ernest Lupan, op.cit., p.225 Pentru o analiză a noţiunii de reorganizare, şi prin prisma proiectului legii de modificare a Codului civil, a se vedea Ernest Lupan, Unele probleme privind reorganizarea persoanei juridice, în RDC nr.4/2000, p.61-66

Divizarea persoanei juridice . producându-se o contopire totală de patrimoniu.2. membri cooperatori).2. #3. aceasta încetează în ceea ce priveşte toate subiectele de drept participante la operaţiunea juridică. efectele sunt următoarele: fiind o transmisiune universală.2. În ceea ce priveşte persoanele care compun subiectele de drept supuse fuziunii (acţionari.1.2. Persoanele îşi pierd calitatea în cadrul persoanelor absorbite şi devin componenţi ai persoanelor juridice absorbante. Persoana juridică absorbantă îşi păstrează personalitatea juridică.3. 2. 2. Evident.2.1. Comasarea se realizează prin fuziune sau prin absorbţie.2. drepturile şi obligaţiile cu conţinut economic ale subiectelor de drept absorbite se transmit asupra persoanei juridice absorbante. inclusiv executarea obligaţiilor contractuale valabil încheiate şi încă neexecutate. 2. chiar dacă înfiinţarea se face prin fuziunea altor persoane juridice. condiţiile de înfiinţare a noii persoane juridice vor trebui respectate.1. 2. în mod obligatoriu înfiinţându-se una sau mai multe persoane juridice noi. Fuziunea reprezintă acea formă a comasării în care două sau mai multe persoane juridice se unesc (contopesc) pentru a forma o nouă persoană juridică.1. Din punctul de vedere al personalităţi juridice.3. printr-o transmisiune universală în favoarea unităţii care îşi păstrează personalitatea juridică. membri fondatori. Din punct de vedere patrimonial.1. aceasta preluând toate drepturile şi obligaţiile patrimoniale existente la data fuziunii în patrimoniul persoanelor juridice desfiinţate. pe când unitatea sau unităţile absorbite îşi încetează existenţa ca subiecte de drept distincte.1. 2. producând următoarele efecte: 2. 2. 2. Absorbţia este acea formă a comasării care constă în înglobarea uneia sau mai multor persoane juridice de către o altă persoană juridică. Sub aspect patrimonial. drepturile şi obligaţiile cu conţinut economic ale persoanelor juridice fuzionate trec asupra noii persoane juridice înfiinţate. efectele acestei operaţiuni constau în încetarea calităţii deţinute şi dobândirea unei noi calităţi în cadrul persoanei juridice nou înfiinţate.178 Comasarea reprezintă acea formă a reorganizării care se materialitzează prin contopirea a două sau mai multe persoane juridice având un profil identic sau asemănător.

ea nefiind aplicată doar în cazul în care participanţii la divizare. efectul divizării totale este acela că toate drepturile şi obligaţiile cu conţinut economic se împart între două sau mai multe persoane juridice dobânditoare. persoana juridică supusă divizării totale. dacă prin actul care a dispus divizarea nu s-a stabilit o altă proporţie. Dintr-un alt punct de vedere. au stabilit derogări stabilite în mod expres.1. deoarece patrimoniul persoanei juridice divizate poate să revină unor persoane juridice care există deja. 3. a persoanei juridice între unităţi deja existente sau care iau astfel fiinţă. 3. prin voinţa lor. în cazul divizării totale transmiterea patrimoniului are loc cu titlu universal. Divizarea parţială este acea formă a reorganizării care constă în desprinderea din patrimoniul persoanei juridice supuse acesteai operaţiuni (şi care îşi păstrează fiinţa) a uneia sau mai multor părţi şi transmiterea acestora către una sau mai multe persoane juridice existente sau care iau. Personalitatea juridică a subiectului de drept supus divizării totale încetează. vizând doar o parte din totalitatea drepturilor şi obligaţiilor persoanei juridice care încetează să mai existe.179 Divizarea este acea formă a reorganizării care constă în împărţirea. patrimoniul persoanei juridice care şi-a încetat existenţa se împarte în mod egal între persoanele juridice dobânditoare. fiinţă. .1. de regulă.1. în urma divizării totale apare cel puţin o nouă persoană juridică. 3.1. unde transmisiunea este universală. subiectul de drept dispărând de la data la care operează divizarea totală. Acesta este motivul pentru care în actul de divizare se va insera expres şi amănunţit modul în care operează transmisiunea patrimoniului.1.3 Din punctul de vedere al persoanelor care o compun. 3.31/1954. Divizarea totală reprezintă împărţirea întregului patrimoniu al unei persoane juridice.2. să dobândească o asemenea calitate faţă de subiectelede drept beneficiare ale unor părţi din patrimoniu. urmând. Spre deosebire de fuziune şi absorbţie. acestea pierd orice calitate faţă de această persoană.47 din Decretul nr. regulă ce se prezumă întotdeauna. Sub aspect patrimonial.2. astfel. Regula este aceea că răspunderea pentru pasiv este proporţională cu valoarea activului preluat. dacă este cazul. 3. de către persoanele juridice noi sau care existau deja. în totalitate sau doar în parte. care îşi încetează astfel existenţa între două sau mai multe persoane juridice care există sau care iau astfel fiinţă. apariţia unui nou subiect de drept nu este necesară. Potrivit art. În practică însă.

În ceea ce priveşte preluarea laturii pasive. cu excepţia cazului în care prin actul de transformare s-ar dispune altfel. persoanele juridice care au dobândit bunuri sau drepturi prin divizare răspund solidar. obligaţiile vor fi preluate în mod proporţional cu partea de patrimoniu dobândită.acea formă de reorganizare a persoanei juridice care intervine atunci când o persoană juridică îşi încetează fiinţa. Transmiterea patrimoniului este.2. 3. concomitent cu crearea în locul ei a altei persoane juridice.47 alin. Persoana juridică ce suportă o divizare parţială nu îşi pierde capacitatea civilă. Sub aspectul persoanelor care compun persoana juridică supusă divizării. Dacă nu se poate stabili persoana juridică răspunzătoare pentru o obligaţie. Drepturile şi obligaţiile persoanei juridice transformate trec asupra celei create în locul ei. împărţirea patrimoniului se face proporţional părţii transmise. acestea îşi vor pierde calitatea deţinută în componenţa persoanei juridice divizate doar în măsura în care vor urma părţile din patrimoniu transmise. dar nu înseamnă deloc că acest caz particular va rămâne singular.2. în varianta în care o parte din patrimoniul unui astfel de subiect de drept se desprinde şi se transmite la o singură persoană juridică existentă sau care ia fiinţă. persoana juridică supusă transformării îşi încetează fiinţa.31/1954.1. #4. Secţiunea 6 – Încetarea persoanei juridice . Sub aspect patrimonial. efectul principal al divizării parţiale constă în micşorarea patrimoniului persoanei juridice respective şi creşterea corespunzătoare a patrimoniului persoanelor juridice în favoarea cărora se transmit părţile desprinse. Transformarea persoanei juridice Transformarea este – virtual . De regulă.2 din Decretul nr. Procedeul a fost utilizat în special în cazul unităţilor socialiste de stat. rămânând în continuare un subiect de drept distinct.15/1990. concomitent apărând un nou subiect de drept. potrivit art. urmâns să dobândească alte calităţi în cadrul persoanelor juridice respective.180 3. şi în acest caz. cu titlu universal.2. iar dacă transmisiunea are loc faţă de mai multe persoane juridice sau care iau astfel fiinţă.2. 3.3. transformate în regii autonome şi societăţi comerciale în temeiul Legii nr.

31/1954 şi acestea sunt: a. iar încetarea acestuia nu va provoca apariţia unei alte persoane juridice. Prin reglementările speciale. actul de înfiinţare sau statut. care poate decide oricând.51-53 din Decretul nr.181 Prin încetarea persoanei juridice subiectul de drept dispare. scopul a fost realizat ori nu mai poate fi îndeplinit c. Dizolvarea forţată sau silită are loc în cazul încălcării unor norme legale imperative referitoare la scopul persoanei juridice şi la mijloacele folosite pentru realizarea scopului. Dizolvarea persoanei juridice Prin dizolvare se înţelege acea operaţiune juridică prin care se urmăreşte. În cele mai multe cazuri dizolvarea este voluntară. efectul principal al dizolvării constă în intrarea . Persoanele juridice de drept privat încetează prin dizolvare. distingem dizolvarea de drept a persoanei juridice şi dizolvarea în temeiul unui act al organului competent. Caracteristic acestui mod de dispariţie a persoanei juridice este faptul că patrimoniul subiectului de drept nu va fi transmis. sunt prevăzute şi alte cauze de dizolvare. termenul pentru care a fost constituită persoana juridică s-a împlinit b. depinzând direct sau indirect de voinţa subiectului care a generat apariţia acesteia. iar persoanele juridice de drept public prin actul de dispoziţie al organului de stat competent. o astfel de măsură. pe categorii de persoane juridice. încetarea definitivă a unei persoane juridice date urmată de lichidare. în condiţiile legii.31/1954. În funcţie de natura sau caracterul cauzelor. Cauzele generale ale dizolvării sunt enumerate în art.45 din Decretul nr. în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege. dizolvarea poate fi voluntară sau forţată. numărul membrilor a scăzut sub limita stabilită de lege. Efectele dizolvării persoanei juridice – potrivit reglementărilor cuprinse în art. exprimată în actul de înfiinţare sau hotărâtă la un moment dat. La aceste cazuri se adaugă cel al dizolvării în temeiul unei hotărâri a organului competent a persoanei juridice. scopul pe care îl urmăreşte persoane juridică sau mijloacele întrebuinţate pentru realizarea acestuia au devenit contrare legii ori regulilor de convieţuire socială sau urmăresc un alt scop decât cel declarat d. În toate aceste variante dizolvarea se produce de plin drept. capacitatea juridică a acestuia luând sfârşit. #1. După modul în care operează.

transmiterea universală sau cu titlu universal a patrimoniului având loc în favoarea unei alte persoane juridice. Desfiinţarea persoanei juridice Desfinţarea este unul din modurile de încetare a unor subiecte de drept. care se realizează în temeiul unui act de dispoziţie al organului de stat competent. bunurile rămase după lichidare trec în patrimoniul statului. În măsura în care prin actul de reorganizare se face trimitere expresă la anumite creanţe. bunurile rămase după lichidare vor fi atribuite de organul competent unei persoane juridice cu scop identic sau asemănător. în oricare din aceste acte. Sunt demarate o serie de operaţiuni prin care se urmăreşte realizarea activului şi plata pasivului. lichidareareprezentând mijlocul juridic de încetare propriu-zisă a persoanei juridice. potrivit dispoziţiilor organelor care au decis desfiinţarea. fără a determina intrarea în lichidare. precum şi în cazul în care hotărârea este contrară legii sau regulilor de convieţuire socială. persoana juridică succesoare în drtepturi nu se va putea apăra cu necuprinderea acestora în respectivul act. prin statut sau prin hotărârea luată la data dizolvării de organele care au decis această măsură. iar ulterior se constată că mai există şi altele care nu au fost specificate în mod expres. cea stabilită prin actul de înfiinţare. În lipsa unei asemenea prevederi. Acest mod de încetare a personalităţii juridice este specific persoanelor juridice de drept public. fiind făcute venit la buget. Situaţia bunurilor rămase după lichidare este. de principiu. În măsura în care motivul dizolvării la reprezentat ilegalitatea scopului sau a mijloacelor întrebuinţate pentru realizarea acestuia. fiind întotdeauna esenţial ca în actul prin care se dispune reorganizarea să se stabilească în mod expres modul în care sunt preluate datoriile persoanei juridice care dispare sau al cărei patrimoniu este divizat.182 persoanei juridice în lichidare. devenind aplicabile regulile generale potrivit cărora fiecare succesor preia creanţa corespunzător cotei de patrimoniu pe care a preluat-o. CAIET DE SEMINAR 20 Problema 1 Aspectele legate de reorganizarea persoanei juridice prezintă o mare importanţă pentru terţii creditori. care iau fiinţă şi se desfiinţează prin astfel de acte de dispoziţie. . #2.

dacă persoana juridică a fost înfiinţată prin hotărâre a Guvernului României sau a unui consiliu local tot Guvernul României sau consiliul respectiv vor aprecia oportunitatea unei reorganizări. altfel spus. deoarece o astfel de creanţă nu poate să dispară pur şi simplu – nici din punct de vedere civil şi nici din punct de vedere contabil – ca urmare a reorganizării. apariţia uneia sau mai multor persoane juridice în cazul divizării este posibilă dar nu obligatorie.evident. în primul rând. Nu lipsit de importanţă este faptul că cea mai grea sancţiune constă oricum în impunerea suportării unei creanţe ce a aparţinut persoanei juridice supuse reorganiozării. Este foarte important ca prin această procedură să nu se urmărească fraudarea intereselor părţilor. . aceştia vor fi cei care vor dispune şi asupra reorganizării. . să cuprindă voinţa organelor de decizie privind pornirea procedurii de comasare pentru fiecare persoană juridică implicată. dacă persoana juridică a fost înfiinţată ca urmare a voinţei exprimată de o singură persoană. următoarele concluzii pot fi prezentate: . în caz contrar procedura de reorganizare putând fi oprită de cei interesaţi şi care justifică un real interes.sub aspectul efectului creator care implică întotdeauna înfiinţarea unei noi persoane juridice.în măsura în care persoana juridică este rezultatul acordului de voinţă intervenit între mai mulţi asociaţi. iar în final. se evidenţiază fuziunea şi transformarea.183 Problema 2 Este de mare importanţă regula potrivit căreia reorganizarea se decide de aceleaşi organe care au hotărât înfiinţarea persoanei juridice. modului în care se transmite patrimoniul şi calitatea persoanelor care compun subiectele de drept implicate în reorganizare. acceptarea de către organele de decizie ale persoanei juridice condiţiilor concrete privind efectuarea operaţiunii. Problema 3 Făcându-se o comparaţie între eectele reorganizării. . aceasta va fi cea care va dispune în legătură cu reorganizarea. Trebuie menţionat că în cazul fuziunii sau al absorbţiei. Astfel: . acordul pentru reorganizare trebuie. adică. acordul pentru a se porni tratativele.

indiferent de raportul concret între activ şi pasiv. ca elemente ale patrimoniului. . pentru persoana juridică dobânditoare. o asociaţie se divide în mai multe persoane juridice. aceasta va fi asigurată de mai multe persoane juridice dobânditoare. Transmisiunea cu titlu particular priveşte transferul dreptului real asupra unui bun sau bunuri determinate. în cazul divizării toatale îşi încetează fiinţa persoana juridică supusă acestei forme de reorganizare. dar nu este imposibil de imaginat ca într-o astfel de operaţiune complexă. prin actul de reorganizare specificându-se în mod expres modul în care sunt preluate atât latura activă cât şi cea pasivă a patrimoniului.în cazul comasării persoanelor juridice. care preia o universalitate. efectele reorganizării se produc. . în caz de fuziune sau absorbţie. transformare) sau cu titlu universal. executarea contractului urmând a se face de o singură persoană juridică dobânditoare. va fi preluat de o persoană juridică – alta decât persoanele juridice care iau fiinţă în urma divizării asociaţiei respective. atât între părţi. subiectul de drept care intră în reorganizare să transmită un drept real privind un bun în favoarea unei persoane fizice sau altei persoane juridice decât cele angrenate în procedură. acelaşi fiind efectul şi în cazul transformării. . toate contractele aflate în derulare (de natură civilă sau comercială ori de dreptul muncii) se transmit. cât şi faţă de terţi.pentru persoanele juridice supuse înregistrării.efectul extinctiv constă în desfiinţarea unor persoane juridice şi se produce în următoarele cazuri: la fuziune – vizează toate persoanele care intră în procedura de reorganizare. în cazul absorbţiei dispare persoana juridică absorbită. în cazul persoanelor juridice nesupuse înregistrării. absorbţie. şi doar când natura contractului permite o executare fracţionată. De exemplu. în varianta divizării. de la data efectuării acestei formalităţi. prin înregisterare. cu menţiunea că un anumit autovehicul.184 . când vizează părţi din patrimoniu (divizare totală sau parţială). supus transmisiunii universale. efectele reorganizării se produc numai de la data aprobării de către organele competente a documentelor întocmite în acest scop. Prin excepţie.răspunderea juridică în cazul reorganizării intervine pentru toate obligaţiile preluate. Acest tip de transmisiune nu este specific reorganizării persoanei juridice. Transmisiunea este universală atunci când priveşte întregul patrimoniu (fiziune. principiul aplicabil este acela al transmiterii contractului nefracţionat.efectul translativ vizează transmiterea din patrimoniul unor persoane juridice în patrimoniul aparţinând altora a drepturilor şi obligaţiilor cu conţinut economic. . .

pe când dizolvarea o implică în mod obligatoriu. în timp ce dizolvarea nu poate să vizeze persoane juridice de drept public.cauzele reorganizării nu sunt enumerate în mod expres de normele în vigoare. pe când în cazul dizolvării acestea se regăsesc în cuprinsul art. Se impune totuşi a se sublinia că este un proiect elaborat după 1990. pe când în cazul dizolvării transmisiunea este cu titlu particular. funcţionarea şi încetarea acestor persoane juridice se va reveni la materia Drept comercial. înaintat Parlamentului spre aprobare de către Ministerul Justiţiei. Problema 5 Majoritatea persoanelor juridice sunt societăţi comerciale.64/1995 privind procedura reorganizării şi lichidării judiciare. Problema 6 Fără a se intra în foarte multe amănunte.45 din Decretul nr. . modificată şi republicată. norme cuprinse în Legea nr.185 Problema 4 Deosebirile dintre reorganizere şi dizolvare sunt următoarele: . cea mai mare parte – cu capital privat.31/1954 şi în cuprinsul reglementărilor speciale privind anumite categorii de persoane juridice . precum şi instanţelor pentru ca magistraţii să îşi exprime opiniile în legătură cu acest proiect legislativ.referitor la modul în care are loc transmiterea patrimoniului. aşa cum în ultimii 50 de ani fiecărei generaţii de studenţi îi corespunde un proiect distinct.reorganizarea nu presupune ci chiar exclude lichidarea. completată. Singurul amânunt care mai trebuie invocat îl reprezintă normele speciale aplicabile societăţilor comerciale care nu mai fac faţă creanţelor acumulate. trebuie menţionat că şi în prezent există un proiect al legii de modificare şi completare a Codului civil. .reorganizarea este o procedură aplicabilă oricărei persoane juridice. Asupra probemelor legate de înfiinţarea. fără a se reuşi finalizarea unei operaţiuni de o asemenea anvergură. în cazul reorganizării operează transmisiunea universală ori cu titlu universal. .

186 Fără putinţă de tăgadă.36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură. În măsura în care proiectul ar fi adoptat. Pluralitatea subiectelor raportului juridic civil . în condiţiile în care niciodată aceste reglementări nu au fost cuprinse de Codul civil. sunt determinaţi atât subiectul activ – creditor -.15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat în regii autonome şi societăţi comerciale. şi-ar produce efecte imediat după intrarea în TEMĂ OBLIGATORIE Se va elabora o lucrare bazată pe studiul individual al următoarelor acte normative: OG nr. o asemenea lege vigoare. Deoarece în cazul drepturilor absolute este determinat doar subiectul activ – titularul dreptului -. În mod concret. această determinare prezintă elemente de specificitate în funcţie de conţinutul raporturilor juridice civile. I. modificarea revoluţionară vizează exact includerea în cea mai importantă lege civilă a normelor care reglementează scondiţia juridică a subiectelor de drept. subiectul pasiv este format din toate celelalte subiecte de drept civil – nedeterminate -. momentul dobândirii capacităţii juridice. ASPECTE LEGATE DE POZIŢIA SUBIECTELOR ÎN CADRUL RAPORTULUI JURIDIC CIVIL #1. va reveni doctrinei sarcina de a propaga ideile novatoare ale reglementării şi de a explica anumite aspecte care pot da naştere la interpretări. subliniindu-se: modurile de înfiinţare. cât şi subiectul pasiv .54/1991 cu privire la sindicate şi Legea nr. Legea nr.26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii.27/1996 a partidelor politice. #2.C. fiind vorba de aspecte legate de starea civilă şi capacitatea persoanei. Legea nr. în special aspectele legate de persoana juridică.31/1990 a societăţilor comerciale. Determinarea subiectelor de drept civil Determinarea participanţilor la raporturile juridice civile reprezintă nominalizarea părţilor care participă la aceste raporturi. Legea nr. Evident. Legea nr. organele de conducere şi atribuţiile acestora.debitor -. În cazul raportului juridic ce cuprinde în conţinutul său drepturi relative.

de regulă. fiecare fiind îndreptăţit să pretindă şi să obţină plata integrală de la debitor . caz în care vom avea o pluralitate activă. pluralitatea de subiecte poate fi întâlnită şi în raporturile juridice civile nepatrimoniale. în timp ce indivizibilitatea îşi are izvorul. oricare dintre ele poate rezulta din voinţa părţilor. în sensul că dacă obligaţia are mai mulţi creditori. toate subiectele pasive fiind obligate la acelaşi obiect.sub aspectul izvorului lor.187 De regulă. Cu titlu de excepţie. iar dacă sunt mai mulţi debitori. solidaritatea se poate naşte şi din lege. fiecare dintre ei este îndreptăţit să ceară debitorului plata întregii creanţe. Pluralitatea de subiecte poate fi întâlnită atât în raporturile juridice civile în conţinutul cărora sunt cuprinse drepturi reale principale. Nu este imposibil. ca într-un astfel de raport juridic să apară la un moment dat mai multe persoane: fie vor fi mai mulţi creditori. trebuie menţionat faptul că regula o reprezintă divizibilitatea când obligaţiile civile sunt conjuncte. ci se subînţelege. oricare dintre aceştia putând fi obligat la plata întregii datorii. sau ambele pot deţine drepturi şi pot avea obligaţii reciproce. în temeiul căreia fiecare dintre creditori este îndreptăţit şi fiecare dintre debitori este obligat la plata integrală a creanţei. o modalitate a obligaţiilor în caz de pluralitate de subiecte. iar . fiind posibil ca una să fie doar titulară de drepturi. Solidaritatea este activă atunci când obligaţia are mai mulţi creditori. În cazul convenţiilor. Divizibilitatea fiind regula. care este liberatorie faţă de toate celelalte subiecte active. în caracterul indivizibil al bunului ce reprezintă obiectul derivat al raportului juridic civil. cât şi în cazul celor care au în conţinut drepturi de creanţă. În condiţiile în care efectele indivizibilităţii şi ale solidarităţii sunt sensibil apropiate. fie mai mulţi debitori – pluralitate pasivă. ea nu trebuie prevăzută expres. fiind posibilă şi o pluralitate mixtă. însă. iar cealaltă titulară de obligaţii. solidaritatea trebuie prevăzută expres. Solidaritatea este o modalitate a obligaţiei. De la această regulă sunt cunoscute două excepţii: solidaritatea şi indivizibilitatea. Se poate deci constata că solidaritatea poate fi activă sau/şi pasivă. un raport juridic civil se stabileşte între două persoane. În legătură cu raporturile obligaţionale. Indivizibilitatea este. de asemenea. Solidaritatea este pasivă când obligaţia are mai mulţi debitori. executarea obligaţiei putând fi reclamată de către creditor în totalitate de la oricare dintre ele. următoarele distincţii trebuie făcute: . în temeiul căreia aceasta rămâne nedivizată. fiecare dintre ei este obligat să plătească întreaga datorie.

În primul caz. în timp ce indivizibilitatea încetează dacă obiectul obligaţiei devine divizibil sau dacă părţile hotărăsc să-l caracterizeze ca atare. raportul juridic civil se naşte în baza convenţiei de împrumut. şi acest aspect trebuie în mod expres prevăzut în convenţia încheiată. .solidaritatea pasivă se caracterizează prin existenţa unei prezumţii de mandat tacit reciproc de reprezentare între codebitorii solidari. subiectele sunt determinate de la naşterea acestuia: în momentul în care A îi dă împrumut lui B o sumă de bani. A fiind creditor şi B debitor. transmiterea creanţei faţă de moştenitorii debitorilor se face diferit: solidaritatea funcţionează numai faţă de cei între care s-a născut (faţă de moştenitori obligaţia transmiţându-se divizată). atâta vreme cât obiectul rămâne indivizibil. dar părţile înţeleg să îl considere indivizibil. Prezumţia operează şi în favoarea creditorului.datorită specificităţii izvorului lor.solidaritatea pasivă încetează prin plată. este determinat subiectul activ – titularul (proprietarul) – tuturor celorlalte subiecte de drept civil nedeterminate revenindu-le obligaţia de a nu face nimic care să stânjenească exercitarea dreptului proprietarului. Problema 2 . dar nu poate înceta prin renunţarea creditorului. pe când indivizibilitatea se transmite şi către succesori. în sensul că acţiunea introdusă împotriva oricărui codebitor întrerupe prescripţia faţă de toţi codebitorii solidari. orice act juridic al oricăruia dintre codebitori prin care se urmăreşte stingerea sau micşorarea obligaţiei profită deopotrivă tuturor codebitorilor solidari. . prin moartea debitorului sau prin remiterea de datorie.188 dacă bunul asupra căuia poartă obligaţia asumată printr-un act juridic este divizibil. . un astfel de mandat neexistând între debitorii unei obligaţii afectate de indivizibilitate. CAIET DE SEMINAR 21 Problema 1 Exemplu de raport juridic civil ce conţine un drept absolut: în cazul dreptului de proprietate. În cadrul unui raport obligaţional.

coproprietatea – reprezintă acea modalitate a proprietăţii în temeiul căreia mai multe persoane deţin un bun sau mai multe bunuri determinate. unul ia tablourile şi gâşteşe. Cu excepţia devălmăşiei – care asigură dreptul de administrare al soţilor asupra bunurilor dobândite în perioada convieţuirii – celelalte modalităţi ale proprietăţii prezintă mari inconveniente. este necesară unanimitatea coproprietarilor. Fiecare coproprietar îşi cunoaşte cota ideală de drept. fără acordul celorlalţi.devălmăşia – este o formă de indiviziune specifică exclusiv soţilor. dar neputând să folosească exclusiv nici un bun. astfel încât cea mai uşoară modalitate este aceea a ieşirii din indiviziune.1. cei trei fraţi au moştenit nu numai o casă ci şi întreaga mobilă şi animalele ce se aflau în gospodărie. În cadrul raporturilor patrimoniale pot să apară următoarele cazuri de pluralitate activă (atenţie. Oricare dintre ei va putea să înstrăineze cota de 1/3 parte.indiviziunea – mai multe persoane deţin în proprietate o masă de bunuri. toţi trei vor trebui să formuleze – împreună – o acţiune în revendicare. Dacă în exemplul anterior. În rest. iar ultimul ia . pentru orice act de dispoziţie. ei au devenit coindivizari. cei trei copii moştenesc imobilul în cote egale de câte 1/3 parte fiecare. iar în unele cazuri chiar pentru un act de administrare. fiecare având calitatea de coproprietar. indiferent de valoarea redusă a acestuia. În exemplul detaliat. masa de bunuri fiind formată din cele dobândite sub durata căsătoriei. pluralitatea poate fi doar activă deoarece subiectul pasiv nu este determinat): . respectiv a încetării coproprietăţii printr-o transformare a acesteia într-o proprietate pură şi simplă. iar în cazul în care casa va fi folosită abuziv de o terţă persoană. . neputând să îşi exercite prerogativele proprietăţii în mod exclusiv asupra unei porţiuni din bun şi fiind obligat să respecte posesia şi folosinţa celorlalţi coproprietari. Exemplu: în urma decesului proprietarului unui imobil format din şase camere cu anexe şi dependinţe. pentru o asemenea operaţiune nefiind nevoie de acordul celorlalţi. .189 2. Întinderea acestei cote va fi stabilită doar în momentul încetării căsătoriei prin moartea unuia dintre soţi sau în cazul desfacerii acesteia prin divorţ. dar nu are o parte sdeterminată din bunul privit în materialitatea lui. dar nici unul nu va putea vinde întregul imobil. fie prin formarea unor loturi în natură (unul ia imobilul. având o trăsătură aparte exprimată prin necunoaşterea cotei ideale ce revine fiecărui soţ. fiecare coindivizar deţinând o cotă ideală. Nici unul dintre ei nu va putea să folosească în mod exclusiv nici măcar o cameră din imobil fără acordul celorlalţi. coproprietarul poate însă să înstrăineze cota sa ideală din bun. cei trei fraţi vor sista indiviziunea.

În cazul raporturilor obligaţionale: .000 lei. în timp ce într-un contract sinalagmatic părţile au drepturi şi obligaţii reciproce). În situaţia soţilor. unul fiind izvorât dintr-un contract unilateral.000 lei. . Obligaţia fiind indivizibilă. . care este întotdeauna urmat de împărţirea de bunuri.000. odată plătită suma în mâna lui A. stipulând în contractul de împrumut atât solidaritatea activă. în primul caz A nu îi poate cere lui C decât 5. A îi va putea cere lui C întrega sumă de 1. cumpărătorul poate cere tabloul în întregul lui de la cel care îl deţine şi plătind întregul preţ în mâna aestuia el este liberat de datorie faţă de toţi vânzătorii. În schimd. iar fiecare debitor nu poate fi urmărit de către creditor sau de către creditorii săi decât pentru cota-parte din datoria la care s-a obligat). Regula fiind divizibilitatea. astfel încât A.000 lei.000. achitând în bani celorlalţi contravaloarea cotei lor de 1/3 parte. B nu va mai putea să ceară plata creanţei nici faţă de C şi nici faţă de D. A fiind titularul dreptului de a-şi recupera această sumă.B.000 lei şi acesta nu se va putea apăra oferind doar jumătate din sumă. la fel cum C se va îndrepta împotriva lui B pentru ca acesta din urmă să suporte partea de creanţă ce îi revine.190 bijuteriile şi pisica. C se va elibera de datorie şi faţă de B. A îi vinde lui B un imobil. Ambele sunt raporturi juridice simple.A şi B îi împrumută lui C câte 5000 lei. 2. cota acestora la dobândirea bunurilor comune se va stabili fie în momentul decesului unuia dintre soţi deoarece numai în acest mod se poate stabili ce bunuri intră în masa succesoarală a soţului defunct. în total 10.A şi B le împrumută lui C şi D 1. deci în total 10.2.000 lei sau A le dă lui C şi D câte 5.A îi împrumută lui B o sumă de bani. . cele trei loturi fiind egale ca valoare). cât şi solidaritatea pasivă. iar B fiind obligat să o restituie. E îi plăteşte suma lui D. fie unul va lua bunul sau întreaga masă de bunuri. aceeaşi fiind situaţia şi în cel de-al doilea caz (obligaţia conjunctă sau divizibilă este acea obligaţie cu pluralitate de subiecte – mai mulţi creditori sau mai mulţi debitori – între care creanţa sau datoria se divide de plin drept. iar unul dintr-un contract sinalagmatic (într-un contract unilateral o parte are numai drepturi şi o parte are numai obligaţii.A. . sau în cazul divorţului. fiecare creditor neputând pretinde debitorului sau debitorilor săi decât cota parte din creanţa ce i se cuvine.B şi C vor recupera de la D partea din preţ ce le revine. fiind obligat să se îndrepte împotriva lui A pentru a-şi recupera partea.C şi D au moştenit un tablou – bun indivizibil – pe care îl vând lui E cu 60.000 lei.000.000 de lei. iar B este obligat să achite preţul şi îndreptăţit să intre în posesia bunului. A devenind titularul dreptului de a încasa preţul şi debitor al obligaţiei de a preda bunul. care îi şi predă tabloul.

10341035 art. . respectiv de autor. în cazul în care o invenţie a fost creată împreună de mai muţi inventatori.191 2.1062.4 alin. iar dreptul aparţine în comun acestora (art. Nu ne interesează în acest context modul în care vor fi împărţite sumele rezultate din exploatarea invenţiei sau din vânzarea operei. el nu se va derula în mod obligatoriu în contradictoriu cu acestea. #3.1003. art. art. fără a fi posibil.1551.1 din Legea privind brevetele de invenţie nr. dată fiind natura operei. Atenţie ! Este vorba de latura nepatrimonială a dreptului de inventator. persoanele care au generat raportul juridic civil respectiv să se schimbe.1057-1059 şi art. art.6 alin. ci modul în care publicul va cunoaşte şi recunoaşte calitatea de inventator.Schimbarea subiectelor raportului juridic civil În cazul în care un raport juridic civil se naşte între anumite subiecte de drept.8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe ca fiind opera în care contribuţiile personale ale coautorilor formează un tot. De asemenea. în condiţiile legii.64/1991). să se atribuie un drept distinct vreunuia dintre coautori asupra ansamblului operei create (art. definită de Legea nr.1042. respectiv opera creată.1). TEMĂ Vor fi analizate prevederile următoarelor texte din Codul civil: art. de exemplu în cazul unei opere colective. În cazul raporturilor nepatrimoniale întâlnim pluralitate de subiecte active. respectiv de autor a persoanelor respective.3. fiecare dintre aceştia are calitatea de coautor al invenţiei. fiind posibil ca pe parcursul existenţei acestuia. faţă de invenţia.

.000.01. care îi va plăti pe loc suma tranzacţionată (reţinându-şi eventual un comision) şi va intra în contractul de împrumut în locul lui A. având nevoie de bani. lui A i se oferă posibilitatea plecării la o bursă pe o perioadă mai mare de timp.01. delegaţia perfectă sau imperfectă şi prin poprire -. De exemplu. în locul debitorului. deci care nu poate fi înstrăinat. aspect neavut în vedere în momentul contractării împrumutului.2001. La 1. cu toate garanţiile şi accesoriile sale.2005.2005.01. subrogaţie personală şi novaţie prin schimbare de creditor – cât şi a subiectului pasiv (debitor) – prin stipulaţie pentru altul. B va trebui să achite creanţa în mâinile lui C.2005. bucurându-se de toate garanţiile şi suportând toate riscurile avute de A. În urma încheierii unui contract de vânzare-cumpărare. drepturile nepatrimoniale fiind inalienabile. către un terţ care a plătit pe creditorul iniţial. sub aspect pasiv neintervenind nici o modificare.192 Schimbarea subiectelor raportului juridic civil poate interveni numai în raporturile patrimoniale. CAIET DE SEMINAR 22 1. În cazul raporturilor juridice patrimoniale obligaţionale. 2. poate interveni o schimbare atât a subiectului activ (creditor) – prin cesiune de creanţă. aceasta prezintă particularităţi în funcţie de conţinutul raportului juridic. poate fi întâlnită doar schimbarea subiectului activ. obligaţiile corelative revenind subiectului pasiv ce cuprinde celelalte persoane nedeterminate. subiectul pasiv neputând fi schimbat. Referitor la schimbarea subiectelor raporturilor juridice civile patrimoniale. cu termen de restituire 1. O astfel de schimbare nu va apărea în cazul în care dreptul real poartă asupra unui bun scos din circuitul civil. luând poziţia acestuia de creditor faţă de B. se va schimba proprietarul imobilului respectiv. În cazul raporturilor juridice civile ce conţin drepturi reale. Cesiune de creanţă – este o convenţie prin care un creditor transmite o creanţă a sa unei alte persoane.01. Între timp. A îi dă cu titlu de împrumut lui B 500.000 lei la 1. Subrogaţia în drepturile creditorului prin plata creanţei (subrogaţia personală) este un mijloc de transmitere legală sau convenţională a dreptului de creanţă. A nu poate să îi ceară acestuia banii înainte de 1. Din cauza termenului stipulat în acest caz în favoarea lui B. novaţie prin schimbare de debitor. În aceste condiţii el va transmite creanţa sa lui C. el fiind format din persoane nedeterminate.

În cazul delegaţiei imperfecte. când se modifică obiectul sau cauza raportului juridic obligaţional.12. C. Codul civil reglementând. 3. ci doreşte ca B să îi asigure copilului lui A cazare şi pensiune completă în perioada studiilor pe care acesta le face în oraşul în care se află imobilul. constatând că la mijlocul perioadei acesta din urmă are mari probleme financiare. bun prieten al lui B. care conţine un element nou – odată cu vechea obligaţie se sting şi toate obligaţiile sau garanţiile care o însoţeau. C urmând să recupereze creanţa de la B.1132-1133) în cadrul secţiunii consacrate novaţiei. se schimbă creditorul. ci în favoareas unei terţe persoane. în măsura în care părţile nu stipulează altfel.000 lei dar nu doreşte să i se plătească banii. delegaţia (art. creditorul nu consimte liberarea debitorului. de alztfel. îl mai poate păsui. înlocuind-o cu o nouă obligaţie. Deci. termenul este stabilit în favoarea debitorului). dar părţile rămân aceleaşi. născându-se o nouă obligaţie. 6. termen de graţie ce A nu l-ar fi acordat. În prezentul context ne interesează varianta noveţiei subiective. Poprirea realizează o schimbare a subiectului pasiv al raportului juridic civil prin faptul că terţul poprit devine debitor direct al creditorului popritor. Stipulaţia pentru altul este acel contract (în favoarea unei terţe persoane) prin care părţile stipulează ca obligaţia uneia dintre ele să nu fie executată în favoarea celeilalte. cu termen de restituire la 31. 5. şi în acest caz. delagaţia perfectă necesitând o declaraţie expresă a creditorului în sensul descărcării de obligaţie a debitorului iniţial.193 A împrumută lui B o sumă de 100.2001 (din nou.000. îi achită lui A creanţa. Regula este cea a delegaţiei imperfecte.000. dar spre deosebire de cazurile anterioare. în această situaţie obligaţia iniţială se stinge. ceea ce va determina ca acest creditor iniţial să aibă. pe lângă debitorul său. Delegaţia perfectă poate fi confundată în unele limite. un nou debitor. Exemplu: A îi vinde lui B un imobil în valoare de 500. pe care datorită relaţiilor de prietenie. adică prin care o parte denumită promitent se obligă faţă de stipulant să execute o anumită prestaţie în folosul unui beneficiar care nu participă şi nu este prezent la încheierea contractului. 4. cu novaţia prin schimbare de debitor.000 lei. care presupune schimbarea creditorului sau a debitorului raportului juridic de obligaţie. putând plăti în mod valabil numai acestuia. nereuşindu-i afacerea începută. devenind creditorul lui B. Delegaţia este o convenţie prin care un debitor aduce creditorului său angajamentul unui al doilea debitor. alături de el sau în locul lui. Operând indisponibilizarea obligaţiei pe care terţul poprit . Novaţia este o convenţie prin care părţile unui raport juridic obligaţional sting o obligaţie existentă. Novaţia poate fi obiectivă.

000 lei. . evident. C este fie angajator care îi achită lui A lunar salarii. suma nu va mai trece de la C la A. iar C îi datorează lui A 120. iar apoi de la A la B. fiind obligat să achite suma indicată în hotărârea de validare a popririi direct în mâna lui B. neputând fi tras la răspundere de A pentru această plată. Cu ajutorul popririi – care este o formă de executare – şi în temeiul unei încuviinţări date de instanţă.000.000 lei. Trebuie reţinute următoarele: acordul unei astfel deoperaţiuni se face numai prin instanţă. chiar efectuată împotriva voinţei acestuia. Deci. În majoritatea cazurilor. el nu va mai putea executa această obligaţie decât faţă de creditorul creditorului. prin intervenţia unui creditor al acestuia.000.194 o are faţă de propriul creditor.000 lei. B va putea obţine plata creanţei de către C. fie este o bancă unde A are un cont deschis. C nu va mai putea face plăţi faţă de A.000. ci va trece de la C direct în mâinile lui B. sau cu acceptul debitorului-creditor (A). odată indisponibilizată suma de către instanţă. Exemplu: A îi datorează lui B 100. Între C şi B nu există nici un raport juridic direct. C predându-i lui A diferenţa de 20. în practică.

Tratat de drept civil. Marile instituţii ale dreptului civil român. Maria Ileana Muţiu. Editura All. Editura Academiei. Introducere în dreptul civil. Gheorghe Beleiu. 1995 9.195 BIBLIOGRAFIE 1. Editura Oscar Print. Bucureşti.1999 3. Popescu. Drept civil. vol I. Editura Lumina Lex. Craiova. Teofil Pop. 1989 6. Partea generală. Introducere în dreptul civil. Partea generală. Bucureşti. 1994 13..I. Costin. Bucureşti. 1995 10. Introducere Generală. Subiectele dreptului civil. Teoria generală. Bucureşti. 1994 12. 1984 7. Colectiv. vol. 1993 Editura Europa Bucureşti. Drept civil român. Introducere în dreptul civil. Oradea. Bucureşti. Editura Dacia. Persoana juridică. Mircea N. 1999 2. Tratat de drept civil. Persoana fizică şi persoana juridică. Paul Mircea Cosmovici Drept civil. Ernest Lupan. Ernest Lupan. Cluj Napoca. Editura Argonaut.1996 11. Colectiv. Teoria Generală. . Editura Lumina Lex. Casa de editură şi presă “Şansa” SRL. Drept civil. 1967 5. Ion Dogaru. Tudor R. Bucureşti. Editura Imprimeriei de Vest. Persoana fizică şi persoana juridică. Drept civil român. Ernest Lupan. Drept civil. Persoanele.2000 4. vol I. Introducere în dreptul civil. I. Editura Lumina Lex. 1996 14. Cluj Napoca. Editura Europa. Editura Imprimeriei de Vest. Nova. Drept civil român. Maria Ileana Muţiu. 1999 8. Editura Academiei. Persoana fizică. Drept civil. Drept civil. Oradea. Bucureşti. Tratat. Partea generală. Emil Poenaru.

I. Smaranda Angheni.II - NOTE DE CURS CAIETE DE SEMINAR . 1997 Persoanele. vol. Editura UNIVERSITATEA ORADEA FACULTATEA DE ŞTIINŢE JURIDICE DANA CIGAN INTRODUCERE ÎN DREPTUL CIVIL . Drept civil. Iosif R.196 15. Urs. Bucureşti. Partea generală. Oscar Print.

iar obligaţiile civile alcătuiesc latura pasivă a acestuia. # 1. Cluj-Napoca. Reţinem definiţia dreptului subiectiv civil ca fiind cea potrivit căreia acesta exprimă posibilitatea subiectului activ. Nici legea generală şi nici cea specială nu cuprind o definiţie a dreptului civil subiectiv. . iar la nevoie să apeleze la forţa coercitivă a statului. o anumită conduită şi poate pretinde subiectului pasiv să aibă o conduită corespunzătoare – adică să dea. revenind doctrinei sarcina de a defini această noţiune. p. 100-101 Ernest Lupan. care se exprimă prin drepturile subiectului activ şi obligaţiile corelative ce revin subiectul pasiv.1 Dreptul civil subiectiv analizat ca o posibilitate teoretică . Introducere în dreptul civil. Secţiunea I . existenţa loc concomitentă fiind obligatorie. să facă sau să nu facă ceva -. 1999. în virtutea căreia el poate avea. a se vedea Editura Argonaut. Clasificarea drepturilor civile subiective.nu se confundă cu exercitarea efectivă a acestuia. în limitele determinate de lege. astfel încât dreptul nu este identic cu conduita subiectului activ. 1 Pentru prezentarea altor definiţii. în care un astfel de drept implică şi obligaţia exercitării lui efective (titularului nefiindu-i permis să renunţe la această oportunitate).197 EDITURA UNIVERSITĂŢII DIN ORADEA 2001 CONŢINUTUL RAPORTULUI JURIDIC CIVIL Cel de-al doilea element al structurii raportului juridic civil în reprezintă conţinutul acestuia. acestea condiţionându-se reciproc deoarece natura şi întinderea dreptului civil determină direct natura şi întinderea obligaţiei corelative. recunoscută de normele dreptului civil obiectiv.Drepturile civile subiective. Drepturile civile formează latura activă a conţinutului raportului juridic civil. fiind însă şi situaţii de excepţie.

caracterizate prin următoarele trăsături: - atât subiectul activ cât şi subiectul pasiv sunt determinate din momentul naşterii raportului juridic. astfel încât fac parte din patrimoniul persoanei.2. - Dreptul relativ este acel drept civil subiectiv în virtutea căruia subiectul activ determinat – creditorul – are posibilitatea de a pretinde de la subiectul pasiv. Sunt drepturi relative drepturile de creanţă.198 Drepturile civile subiective se clasifică după mai multe criterii: 1. obligaţia corelativă unui astfel de drept are întotdeauna acelaşi conţinut constând într-o obligaţie negativă de a nu face nimic de natură să aducă atingere exercitării dreptului ce aparţine unui titular determinat. a face sau a nu face ceva. deducându-se că acest conţinut al obligaţiei corelative diferă de la un raport juridic civil la altul. obligaţia corelativă unui drept subiectiv relativ poate consta în a da. să facă sau să nu facă ceva. acţiunile prin care sunt valorificate drepturile relative sunt prescriptibile extinctiv (excepţiile fiind expres reglementate de lege). tuturor celorlalte persoane revenindu-le obligaţia generală şi negativă de a nu face nimic de natură a-i aduce atingere. - - dreptul relativ este opozabil doar faţă de subiectul activ al raportului juridic civil concret. de principiu. Sunt drepturi absolute drepturile civile subiective nepatrimoniale şi cele reale. . Acestor drepturi le sunt caracteristice următoarele trăsături: - în cadrul unui raport juridic ce cuprinde un drept absolut este determinat doar titularul acestuia. - 1. Dreptul absolut este acel drept civil subiectiv în virtutea căruia titularul său poate avea o anumită conduită fără a fi necesar să se facă apel la o altă persoană pentru realizarea acestuia. fiind evaluabile în bani.1. subiecte pasive fiind toate celelalte subiecte.Drepturile patrimoniale sunt acele drepturi civile subiective care au un conţinut economic. drepturile civile subiective sunt patrimoniale şi nepatrimoniale. drepturile civile subiective sunt absolute şi relative.1.În funcţie de opozabilitatea lor. - - dreptul este opozabil tuturor – erga omnes – toate celelalte subiective fiind ţinute săl respecte (excepţiile sunt reglementate în mod expres). de asemenea determinat – debitorul -.2. acţiunile în justiţie prin care este valorificat un astfel de drept sunt imprescriptibile extinctiv.În funcţie de natura conţinutului lor. să dea. 1.

drepturi nepatrimominale care privesc existenţa şi integritatea fizică şi morală a persoanei (denumite şi drepturi personale umane). în temeiul căruia subiectul activ determinat – creditor – îi poate pretinde subiectului pasiv – debitor – să dea. cit. Dreptul de creanţă este acel drept subiectiv. în timp ce drepturile reale accesorii nu au un astfel de statut. 104.Drepturile nepatrimoniale sunt acele drepturi subiective care nu au conţinut economic şi nu sunt evaluabile în bani. drepturi care privesc elementele sau atributele de identificare a persoanei. ci doar un drept de gaj general asupra patrimoniului debitorului. soarta lor nedepinzând de vreun alt drept. . privilegiile generale sau speciale. ele presupunând existenţa unor drepturi de creanţă a căror îndeplinire de către debitor o garantează.2. Sunt drepturi reale principale dreptul de proprietate. dreptul de administrare. Dreptul de urmărire reprezintă o posibilitate recunoscută titularului de a pretinde bunul din mâinile oricui s-ar afla – deci chiar din posesia unei persoane cu care nu se află într-un raport obligaţional direct. 1 .Ernest Lupan.199 Sunt patrimoniale drepturile reale şi drepturile de creanţă.2. dreptul de folosinţă şi sunt drepturi accesorii dreptul de gaj. Pot fi distinse trei categorii de drepturi civile subiective nepatrimoniale: 1. 1. op. patrimonial. dreptul de ipotecă.1 Numărul drepturilor reale este limitat. prin urmărirea bunului asupra căruia poartă acest drept real. ci doar în raportul juridic ce conţine dreptul real –. să facă sau să nu facă ceva. astfel de drepturi neputând fi constituite prin simpla voinţă a participanţilor la raportul juridic civil. 2. dezmembrămintele acestuia. folosinţă şi dispoziţie asupra unui bun în mod direct şi nemijlocit. fără a fi necesară intervenţia unei alte persoane. Drepturile reale principale au o existenţă de sine stătătoare. precum şi dreptul de retenţie. iar ele nu conferă titularului nici un drept de urmărire şi nici un drept de preferinţă. astfel încât nu pot fi incluse în patrimoniul titularului lor. Pot fi distinse două feluri de drepturi reale – cele principale şi cele accesorii. Dreptul real conferă titularului său un drept de urmărire şi un drept de preferinţă. iar dreptul de preferinţă este posibilitatea pe care dreptul real accesoriu o conferă titularului dreptului de creanţă principal de a avea prioritate faţă de toţi ceilalţi creditori pentru a obţine satisfacerea creanţei sale. p. Dreptul real este acel drept civil subiectiv patrimonial în virtutea căruia titularul său poate exercita atributele de posesie. Numărul drepturilor de creanţă nu este nici limitat şi acestea nu sunt enumerate de lege. acestea fiind în mod expres reglementate de lege.

4.După siguranţa oferită titularilor. producându-şi efectele imediat după naşterea lor. Un astfel de drept principal dă naştere în mod direct la un drept de acţiune. drepturile care privesc latura nepatrimonială a drepturilor de creaţie intelectuală. eventuale şi viitoare. 1. 1. drepturile civile subiective pot fi principale şi accesorii. Sunt drepturi accesorii acelea care nu au o existenţă de sine stătătoare. fiinţând pe lângă un alt drept de a cărui existenţă valabilă depinde naşterea. în caz de neexecutare putând fi solicitată intervenţia forţei coercitive a statului. iar în momentul analizei nu se poate cunoaşte dacă aceste elemente vor exista sau nu la un moment dat. Sunt drepturi principale acelea care au o existenţă de sine stătătoare. valabilitatea. Drepturile civile subiective viitoare nu au nici obiect şi nici subiect. existenţa. modificarea şi stingerea lor nu sunt condiţionate de existenţa valabilă a vreunui alt drept. afectate de modalităţi. pe această scară ierarhică oferind un grad şi mai redus de siguranţă titularului. titularul lui putând avea o anumită conduită sau putând să pretindă unui alt subiect de drept o conduită oarecare. existenţa sau exerciţiul lor depinzând de un eveniment viitor. Sunt drepturi civile subiective eventuale cele cărora le lipseşte unul din componentele necesare existenţei lor. Sunt drepturi civile subiective afectate de modalităţi cele care nu oferă o astfel de siguranţă deplină titularilor. în mod definitiv şi irevocabil.După corelaţia dintre ele. drepturile civile subiective sunt pure şi simple. modificarea şi stingerea lor. . în sensul că naşterea.3. Sunt drepturi civile subiective pure şi simple cele care conferă titularilor o deplină siguranţă.200 3. Acestea nu dau niciodată naştere în mod direct unui drept la acţiune în justiţie. care poate fi sigur sau nesigur sub aspectul realizării.

corelativ subiectului pasiv revenindu-i această obligaţie generală negativă. Arghezi. În cazul în care se solicită recunoaşterea unui drept nepatrimonial de autor faţă de cetăţenii unor ţări care nu au aderat la Convenţia de la Berna. nu îşi poate muta gardul ce desparte cele două proprietăţi. Atenţie! Drepturilor absolute le corespunde aceeaşi obligaţie negativă generală – de a nu face nimic de natură să împiedice pe titular să-şi exercite dreptul. O situaţie de excepţie privind opozabilitatea erga omnes: dreptul nepatrimonial de autor este protejat la nivel internaţional prin Convenţia de la Berna. altminteri dreptul nefiind opozabil cetăţenilor acestui stat. Dreptul relativ. Dreptul lui Bărbulescu de a primi banii înapoi este opozabil numai lui Ionescu. Dreptul de proprietate – este determinat titularul acestuia astfel: Bărbulescu deţine în proprietate imobilul situat în Caracal. str. astfel încât doar cetăţenii acestor state pot beneficia de avantajele acestei protecţii şi doar acestora putându-le fi opus un astfel de drept nepatrimonial de autor.201 CAIET DE SEMINAR 1 Problema 1 Dreptul absolut. T. această convenţie fiind însă aplicabilă doar pentru ţările semnatare.000. Subiectelor nedeterminate le revine obligaţia negativă generală de a nu face nimic din ceea ce ar putea să îl împiedice pe Bărbulescu să-şi exercite dreptul de proprietate: Ionescu nu poate să intre în casa proprietarului. nu poate culege merele din pomii ce se află în grădina casei lui Bărbulescu şi în nici un caz nu poate vinde unui terţ această casă. Toate posibilităţile enumerate sunt deschise numai proprietarului.000 lei. Bărbulescu îi dă lui Ionescu cu titlu de împrumut 1. nr. se impune urmarea procedurii naţionale din statul respectiv. ambele subiecte fiind determinate din . 11. nu poate să pună flori în grădina acestuia.

Patrimoniul desemnează totalitatea drepturilor şi obligaţiilor cu conţinut economic. evaluabile în bani. sunt dezmembrăminte alte dreptului de proprietate: dreptul de uzufruct (dreptul de a se bucura cineva de lucrurile ce sunt proprietatea altuia. Este posibil însă ca la un moment dat anumite drepturi patrimoniale să fie înstrăinate în favoarea unor terţi prin acte juridice. Dacă Bărbulescu i-ar fi dat lui Ionescu o maşină pe care să o folosească în interes personal pentru a parcurge un drum până la Piteşti şi înapoi. niciodată neconferind însă dreptul de dispoziţie asupra bunului. dreptul de uz (dreptul titularului de a folosi şi de a culege fructele unui bun ce . iar dreptului de a prelua imobilul îi corespundea obligaţia vânzătorului de a preda bunul. alteori de obligaţii de a face. Nu interesează că la un moment dat valoarea laturii pasive poate fi mai mare decât valoarea celei active. Deci. Sunt drepturi reale: principale: - dreptul de proprietate – definit de art. în orice moment al existenţei sale persoana (fizică sau juridică) având un patrimoniu. însă în limitele determinate de lege. care diferă de la caz la caz. dreptului de a încasa preţul îi corespundea obligaţia de plată a acestuia. 517 Cod civil). Drepturilor patrimoniale le este caracteristic şi faptul că pot fi exercitate şi prin reprezentare. acesta conferă titularului posesia. Problema 2. fiecărui drept relativ îi corespunde o obligaţie concretă. Dacă Bărbulescu îi vindea lui Ionescu o maşină. iar alteori de obligaţii de a nu face. însă cu îndatorirea de a le conserva substanţa – art. aceasta putând fi legală (cazul minorului reprezentat de tutore) sau convenţională (prin mandatar).202 momentul naşterii raportului juridic. pe calea succesiunii legale sau testamentare. Dreptului titularului îi corespunde o obligaţie concretă de restituire a sumei împrumutate. în funcţie de titular. întocmai ca însuşi proprietarul lor. Acesta nu se transmite în întregul său decât în cazul decesului. în prezent proprietatea poate fi publică sau privată. acesta revenind exclusiv proprietarului. folosinţa şi dispoziţia asupra bunului respectiv. - dezmembrămintele dreptului de proprietate reprezintă drepturi reale care conferă titularului doar o parte din atributele deţinute de proprietar. sau în cazul persoanei juridice printr-unul din modurile de reorganizare. Dreptul real. singura generalizare putându-se face în sensul că uneori este vorba de obligaţii de a da. obligaţia consta în restituirea maşinii. care aparţin unei persoane. 480 Cod civil ca fiind dreptul ce are cineva de a se bucura şi dispune de un lucru în mod exclusiv şi absolut.

şi să achite toate taxele şi impozitele aferente. precum şi dreptul de folosinţă asupra terenului respectiv). în anumite condiţii. X. Un creditor are de regulă un gaj general asupra bunurilor debitorului său. Dacă această datorie este garantată printr-un drept real accesoriu. pe termen limitat. După aproximativ un an Y înstrăinează imobilul în favoarea lui Z. şi de la acesta din urmă. al societăţilor şi instituţiilor de utilitate publică sau de binefacere. Dreptul de urmărire poate fi exercitat chiar şi în cazul în care proprietatea vizează un bun mobil. în virtutea dreptului de proprietate care îi conferă un drept de urmărire. creditorul respectiv va avea o situaţie privilegiată faţă de alţi creditori. cu condiţia de avea grijă ca acesta să nu se degradeze. - - Dreptul de urmărire conferit titularului dreptului real se valorifică astfel: X este proprietarul unui imobil şi plecând să lucreze mai mulţi ani în străinătate. Dacă X datorează sume de bani în favoarea lui Y – creditor ipotecar. dreptul de abitaţie (care este o varietate a uzului având ca obiect o casă de locuit). posesia face dovada proprietăţii (potrivit art. proprietarul poate să pretindă înapoierea lui. în ciuda faptului că între X şi Z sau între X şi W nu există un raport juridic direct în afara celui născut din proprietatea lui X asupra imobilului. de regulă. revenind în ţară. doar pentru nevoile lui şi ale familiei lui.creditor gajist şi W – creditor . dreptul de folosinţă asupra unor terenuri atribuite persoanelor fizice pentru construirea de locuinţe. plantaţiilor sau altor lucrări ce se află pe un teren ce aparţine unei alte persoane. fără să fie trebuinţă de vreo curgere de timp). lucrurile mişcătoare se prescriu prin faptul posesiunii lor. ceea ce face ca în cazul în care un debitor datorează sume de bani mai multor creditori. dreptul de folosinţă asupra unor terenuri atribuite unor societăţi comerciale. Dreptul de preferinţă interesează în special în cazul drepturilor reale accesorii. art. servituţile (care sunt sarcini impuse asupra unui imobil pentru uzul şi utilitatea unui imobil având un alt proprietar – art. dacă bunul a fost pierdut sau furat.203 aparţine altui proprietar. chiar de la o persoană care l-a cumpărat dintr-un târg. 1909 Cod civil. 576 Cod civil) şi superficia (dreptul care cuprinde dreptul de proprietate pe care îl are o persoană asupra construcţiilor. şi chiar dacă acesta l-ar fi înstrăinat lui W. situaţie în care. dreptul acestuia fiind opozabil erga omnes.. dreptul de folosinţă gratuită. încasând preţul. Z . - dreptul de administrare al regiilor autonome şi al instituţiilor publice asupra unor bunuri ce se găsesc în patrimoniul statului. 571 Cod civil). îi permite lui Y să locuiască în imobilul respectiv. poate să solicite predarea bunului de la Z. aceştia să suporte în mod proporţional insolvabilitatea debitorului. Astfel.

astfel. dacă dreptul principal se stinge.X îi acordă un împrumut lui Y. 3. dreptul de ipotecă – este o garanţie reală imobiliară.204 chirografar. permit achitarea cu prioritate a unor datorii ale debitorului. reglementate de art. ce este garantat cu un autoturism. se va stinge şi dreptul accesoriu. în cazul executării silite. dacă X îi dă cu titlu de împrumut lui Y o sumă de bani ce trebuie restituită la 1 mai 2001. întreţinerea sau îmbunătăţirea bunului. Un aspect care trebuie bine înţeles este că acţiunea prin care se valorifică dreptul de creanţă – principal – este o acţiune prescriptibilă.Privilegiile generale. ce este garantat cu un apartament. din preţul obţinut din vânzarea autoturismului va fi plătit Z. reglementate de art. până ce titularul îi va plăti sumele cheltuite cu conservarea. cu valoare de titlu executoriu.X îi acordă un împrumut lui Y. 1729 Cod civil. pe care trebuie să-l restituie.Privilegii speciale. 1737 Cod civil (asupra anumitor bunuri imobile). înaintea altor creanţe. din preţul obţinut din vânzarea imobilului va fi plătit Y. are dreptul să reţină lucrul respectiv. din preţul obţinut în urma vânzării apartamentului va fi restituit împrumutul. 4. în momentul în care se va trece la vânzarea bunurilor lui X. În aceste condiţii faptul că dreptul real accesoriu este de principiu imprescriptibil este irelevant. în anumite condiţii şi cu respectarea unei procedurii expres reglementate. chiar dacă valoarea creanţei acestuia este mult superioară valorii creanţelor celorlalţi doi creditori. Sunt drepturi reale accesorii: dreptul de gaj (sau amanetul) care este o garanţie reală mobiliară. Atenţie! Dreptul real accesoriu însoţeşte întotdeauna un drept principal de creanţă. Dreptul subiectiv accesoriu depinde întotdeauna de dreptul civil principal. privilegiile. iar prin neexercitarea acestei acţiuni în termenul de prescripţie se va pierde dreptul la acţiune în sens material. 2. 1730 Cod civil (asupra bunurilor mobile) şi de art. iar din preţul obţinut îi va fi restituită suma datorată. Exemple: 1. titularul nu mai poate valorifica nici dreptul accesoriu. în cazul în care Y nu îşi respectă obligaţia. iar din diferenţele rămase (în măsura în care mai rămân sume disponibile) va fi plătit W. în temeiul căreia poate cere intervenţia executorului în vederea vânzării silite a unor bunuri ce-i aparţin . X va putea obţine vânzarea silită a autoturismului. care pot fi generale – în privinţa tuturor bunurilor debitorului – sau speciale – mobiliare ori imobiliare – precum şi dreptul de retenţie – în virtutea căruia cel ce deţine un bun mobil sau imobil al altcuiva. niciodată neînsoţind un drept principal real. deoarece stingându-se dreptul la acţiune în sens material privind valorificarea dreptului principal. Dacă Y nu va restitui suma datorată la termenul stipulat. Astfel. X are un termen de 3 ani în care poate solicita obţinerea unei hotărâri judecătoreşti. 1727.

aceasta va fi lipsită de eficienţă deoarece nu se mai poate porni execuţia silită. să-i plimbe câinii. Y se va putea imediat muta în apartamentul respectiv. la sediu etc. Problema 5. să-i amenajeze grădina etc. astfel încât nu sunt cesibile prin acte juridice şi nu se transmit pe calea moştenirii. Indiferent unde se va afla tabloul şi oricând pictorul respectiv va fi recunoscut ca fiind autor al lucrării. la reputaţie. Dreptul de creanţă este identificat şi prin expresia drept personal. Drepturile nepatrimoniale sunt întotdeauna principale.205 lui Y. nu şi prin reprezentare. -cele care privesc elementele de identificare a persoanei: dreptul la nume. dreptul la libertate. la pseudonim. Drepturile nepatrominale nu fac parte din patrimoniul titularului. chiar dacă restituirea împrumutului a fost garantată printr-o clauză ipotecară. iar actul este pur şi simplu. în opoziţie cu dreptul real. în temeiul dreptului pe care îl deţine. Atenţie! Nu confundaţi dreptul de creanţă cu dreptul de a încasa o sumă de bani. Dacă acţiunea nu este formulată în termenul de 3 ani. ele putând fi stabilite prin acordul de voinţă al părţilor. ceea ce nu înseamnă însă că ar putea să-l revendice odată ce l-a vândut. autorul unei opere literare. dreptul la sănătate. muzicale etc. la fel cum un pictor îşi vinde tabloul primind un preţ în schimbul acestuia. titularul poate pretinde subiectului pasiv să dea. să facă sau să nu facă ceva. partea se poate obliga să spele geamuri pentru cineva. respectiv dreptul la denumire. dreptul la onoare. în lipsa unui titlu executoriu ce nu mai poate fi obţinut. din preţul obţinut stingându-se creanţa. Problema 4. să-i cureţe autoturismul. Problema 3.. Drepturile de creanţă sunt nelimitate. deci nu se limitează doar la obligaţia de restituire a unui împrumut. iar pe de altă parte ele pot fi exercitate doar personal. Trebuie făcută distincţia între latura nepatrimonială şi cea patrimonială deoarece un inventator poate să înstrăineze dreptul de utilizare a invenţiei în schimbul unei redevenţe lunare. la cinste. dreptul la integritate fizică. iar X va putea imediat să . Potrivit definiţiei. la domiciliu. -cele care privesc latura nepatrimonială a drepturilor de creaţie intelectuală: dreptul de a fi recunoscut creatorul unei invenţii. la secretul vieţii personale etc.. Dacă X încheie un contract de închiriere cu Y vizând un apartament. Astfel. Din categoria drepturilor nepatrimoniale distingem: -cele care privesc existenţa şi integritatea fizică şi morală a persoanei: dreptul la viaţă.

ar putea avea vocaţie succesorală în ceea ce priveşte moştenirea bunicii sale. privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice. respectiv în vederea asigurării creşterii bunăstării materiale prin dezvoltarea puterii economice a ţării – în cazul persoanelor juridice. specifice unor categorii diferite de drepturi. Astfel. potrivit cărora aceste drepturi sunt recunoscute în scopul de a se satisface interesele personale. în acord cu interesul obştesc şi potrivit legii şi regulilor de convieţuire socială. asigurătorul să acopere valoarea acestui prejudiciu). recunoaşterea drepturilor civile subiective este oglindită de prevederile art. recunoaşterea drepturilor civile subiective se realizează prin reglementări speciale. Y în calitate de nepot. De principiu. Dacă actul este afectat de termen. În mod concret.206 încaseze chiria. materiale şi culturale. va putea locui în apartament doar până la data stipulată în contract. 1 şi 2 din Decretul nr. *** # 2. Y se va putea muta doar de la data inserată în contract. Un drept viitor este cel care nu are nici obiect şi nici subiect în momentul analizei. sau dimpotrivă. Un drept eventual este cel care vizează repararea unui prejudiciu ce s-ar produce în viitor (riscurile asigurate de regulă sunt generatoare de drepturi eventuale – X se asigură pentru ca în cazul în care va produce un prejudiciu printr-un accident. Majoritatea drepturilor reale şi de creanţă se regăsesc în reglementări ale . Recunoaşterea şi ocrotirea drepturilor civile subiective. însă din momentul analizei şi până în momentul decesului bunicii pot interveni o mulţime de factori care să determine înlăturarea lui Y de la posibilitatea de a culege o parte din masa succesorală. 31/1954.

După cum ne amintim. practic aceasta reprezentând cel mai important mijloc legal de protejare prin . fiind nevoită să apeleze la forţa de constrângere a statului. Orice drept civil subiectiv este însoţit de dreptul la acţiune în justiţie. această poziţie înseamnă tocmai faptul că nici una dintre părţi nu are mijloace proprii de constrângere. 31/1954. 1 din Decretul nr. Decretul nr. aceasta îşi are temeiul într-un principiu general al dreptului civil. şi anume cel al ocrotirii intereselor legitime ale persoanelor. De principiu. 3 alin. Acest ajutor se obţine prin anumite mijloace de ocrotire juridică. Mijloacele de ocrotire juridică sunt concretizate în acţiunea în justiţie. Sub aspectul apărării acestor drepturi subiective civile. 31/1954 recunoaşte o parte a drepturilor nepatrimoniale – în special a celor strict legate de persoana subiectului de drept. fiind evident că doar recunoaşterea dreptului civil subiectiv nu este suficientă. şi în mod indiscutabil Constituţia este cea care asigură baza recunoaşterii principalelor drepturi patrimoniale. excepţia de procedură şi dreptul de a cere executarea silită. drepturile civile subiective sunt respectate de bună voie. Explicaţia acestei stări de fapt reflectă poziţia de egalitate juridică a părţilor în cadrul raportului juridic civil.207 Codului civil. dar în măsura în care are loc totuşi o încălcare a acestora titularii nu îşi vor putea face singuri dreptate. consacrat de art.

Executarea silită reprezintă procedura prin intermediul căreia titularul unui drept recunoscut printr-un titlu executoriu poate constrânge subiectul pasiv să aducă la îndeplinire prestaţia specificată în titlu. care prevăd că persoana care a suferit o atingere a dreptului său la nume ori pseudonim. Se obţine în acest mod o respectare a dreptului încălcat şi. Pare a fi executarea silită cea mai evidentă formă de ocrotire a dreptului subiectiv civil deoarece. la denumire. iar pe de altă parte. la reputaţie. fără a angaja fondul litigios al cauzei. cele cuprinse de art. totodată. permiţând realizarea concretă a obligaţiei neexecutate de bună voie de subiectul pasiv. 1 din Decretul nr. 31/1954. fiind ajutat în acest sens de organele de stat competente. restabilirea ordinii de drept.în acest context – şi reglementările legale speciale în materie. cum ar fi. pe de o parte. sau în . de exemplu. la onoare. încercând în acest mod să blocheze pretenţiile reclamantului. executarea silită neputând avea loc în lipsa unui titlu executoriu care este format de cele mai multe ori dintro hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă. această procedură se află la finalul întregului proces civil. Excepţia de procedură reprezintă un mijloc procedural de apărare pe care orice parte interesată poate să o utilizeze. Mai trebuie avute în vedere .208 constrângere judiciară nu numai a drepturilor civile încălcate ci şi a intereselor ocrotire de lege. deoarece intervenţia organelor de stat competente – executorii judecătoreşti – este evidentă. Trebuie subliniat însă faptul că nici celelalte faze procesuale nu sunt lipsite de interes şi de importanţă. 54 alin.

209 general în legătură cu orice drept personal nepatrimonial. posibilitatea materializată se reflectă în exercitarea dreptului civil subiectiv. Spre deosebire de posibilitatea juridică – sinonimă cu însuşi dreptul civil subiectiv. va putea solicita instanţei judecătoreşti să dispună încetarea săvârşirii faptei care determină atingerea acestor drepturi. 5 Cod civil). dreptul civil subiectiv trebuie exercitat cu bună credinţă şi în limitele sale materiale şi juridice. Exercitarea drepturilor civile subiective şi abuzul de drept. apreciată ca o activitate îndreptată spre realizarea satisfacerii intereselor fiecărui titular în temeiul propriului drept. # 3. - - Prin abuz de drept se înţelege exercitarea unui drept civil subiectiv . însă. în cursul exercitării dreptului civil subiectiv titularul trebuie să aibă în vedere respectarea legilor şi a moralei (art. 3 alin. 2 din Decretul nr. Odată. 31/1954). luată hotărârea privind exercitarea dreptului şi pusă în practică. aceasta trebuie să fie conformă unor principii exprimate în norme speciale: - drepturile subiective civile pot fi exercitate doar potrivit scopului economic şi social pentru care au fost recunoscute (art. Este simplu de înţeles că această exercitare a unui drept civil subiectiv nu este niciodată obligatorie. oportunitatea acestei activităţi fiind lăsată la latitudinea subiectului de drept.

respectiv cu depăşirea limitelor sale. în limitele în care una din condiţiile răspunderii civile delictuale o reprezintă existenţa prejudiciului neacoperit. putând să existe o exercitare abuzivă a dreptului fără să fie cauzat un prejudiciu unui terţ. Cea mai evidentă sancţiune a abuzului de drept o reprezintă refuzul concursului forţei de constrângere a statului. Este forate important să atragem atenţia că abuzul de drept nu poate fi confundat cu delictul civil deoarece. iar pe de altă parte înlăturarea . pe când delictul civil este o faptă ilicită cauzatoare de prejudiciu. obţinându-se o deturnare de la finalitatea socială şi economică pentru care el a fost reglementat şi garantat. Pe de altă parte. aspect ce nu se regăseşte în cazul delictului civil.210 cu încălcarea regulilor specifice acestei activităţi prin nesocotirea scopului economic şi social pentru care a fost recunoscut. el presupune existenţa unui drept civil subiectiv care se exercită însă cu încălcarea limitelor acceptate. pe de o parte. Prin instituţia juridică a abuzului de drept se urmăreşte. pe de o parte. prejudiciul nu este esenţa abuzului de drept. reflectată fie în respingerea acţiunii (a excepţiilor invocate) reclamantului. Trebuie subliniat că niciodată existenţa în sine a dreptului nu poate să fie abuzivă ci doar modul în care acesta este sau nu exercitat. fie prin nepatriciparea organelor competente la execuţia silită pornită de titularul dreptului. sau cu nesocotirea legii ori a moralei sau cu rea credinţă. asigurarea intangibilităţii intereselor generale.

abuzul de drept nu se deosebeşte de fapta ilicită. în această concepţie. concomitent între acestea existând şi numeroase asemănări1. abuzul de drept este considerat a fi prezent în cazul depăşirii limitelor exercitării dreptului subiectiv. că am fi în situaţia unei variante a răspunderii civile delictuale. cu care tinde a se confunda. urmărindu-se în permanent o armonizare a acestei activităţi cu exigenţele economice şi morale ale societăţii. op. susţinându-se că. cu privire la natura acestei răspunderi doctrina punând în discuţie următoarele aspecte: - pe de o parte. Doctrina cunoaşte două moduri de abordare a abuzului de drept: concepţia subiectivă şi cea obiectivă. aceasta este mai largă. pe de altă parte. În ceea ce priveşte concepţia obiectivă. - 1 Ernset Lupan. 116 . în mod concret. p. În dreptul civil român este consacrată – în principiu – concepţia obiectivă. În mod indiscutabil abuzul de drept atrage răspunderea civilă. cit.211 unui egoism ce poate fi întâlnit în cazul exercitării drepturilor civile subiective. Concepţia subiectivă – sau restrictivă – apreciază că nu suntem în faţa unui astfel de abuz decât în măsura în care actul de exerciţiu al dreptului este făcut cu intenţia de a păgubi un alt subiect de drept. el deosebindu-se de fapta ilicită care o angajează. situaţie în care titularul de drept depăşeşte graniţa domeniului ilicitului. se susţine că abuzul de drept depăşeşte răspunderea delictuală. bazânduse pe ideea că drepturile civile subiective sunt ocrotite de lege doar în măsura în care ele sunt exercitate potrivit destinaţiei lor economice şi sociale.

În măsura în care acest exerciţiu abuziv al dreptului determină şi un prejudiciu în patrimoniul unui alt subiect de drept. vor putea fi acordate şi despăgubiri materiale.212 Nu trebuie scăpat din vedere faptul că sancţiunile aplicabile în cele două cazuri diferă. sumele respective vărsându-se la bugetul statului. Când este vorba de o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii. În varianta abuzului de drept instanţa de judecată va dispune încetarea exercitării abuzive a acestuia. iar în caz de neconformare va stabili o amendă civilă pentru fiecare zi de întârziere. . sancţiunea va urmării întotdeauna repararea prejudiciului patrimonial cauzat victimei.

dacă X nu ar putea obţine ajutorul forţei coercitive a statului pentru a-şi recupera banii.000 lei lui X. X are la îndemână mijloace de ocrotire juridică. care nu înţelege să-şi execute obligaţia asumată de bună voie. toată această .000. Faţă de pasivitatea lui Y. corelativă acestui drept relativ fiind obligaţia lui Y de a restitui împrumutul. X îi predă.213 CAIET DE SEMINAR 2 Problema 1. X fiind titularul dreptului de a I se preda suma de bani. la 1 ianuarie 2001. iar dacă Y în continuare refuză să achite suma datorată. în acest mod stingându-se creanţa. termenul de restituire fiind 20 iunie 2001. Hotărârea judecătorească prin care această cerere a fost admisă – definitivă şi irevocabilă – va fi investită cu formulă executorie. executorul judecătoresc este abilitat să înstrăineze bunuri ce-i aparţin lui Y. Evident. lui Y suma de 10. Avem un raport juridic stabilit între X şi Y. cu titlu de împrumut. iar din preţul obţinut să-i predea suma de 10. Înarmat cu acest titlu executoriu X se va adresa executorului judecătoresc cu o cerere.000 lei. La termenul scadent Y nu restituie banii. Deci simpla recunoaştere a dreptului ar fi ineficientă.000. X va putea formula o acţiune în justiţie prin care va solicita obligarea lui Y de a-i restitui suma.

214 procedură cunoaşte anumite reguli. O limită materială o reprezintă suprafaţa unui teren deţinut în proprietate de X. exercitându-se aceste căi de atac. nu a predat bunul). Drepturile subiective trebuie exercitate în anumite limite externe care pot fi materiale sau juridice. Un exemplu prin care titularul dreptului se poate apăra prin invocarea unei excepţii: în cazul unei vânzări – cumpărări. iar cumpărătorul este îndreptăţit să primească bunul şi este obligat să plătească preţul. nu şi-a executat obligaţia de predare a bunului (să spunem că era stipulat un termen până la care bunul trebuia predat. În clipa în care X îşi va ridica un gard. fie. Problema 2. Problema 3. acesta poate invoca excepţia de neexecutare. toate instanţele legal investite s-au pronunţat în legătură cu cererile formulate în cauză. Reamintim că prin hotărâre definitivă şi irevocabilă se înţelege hotărârea instanţei care fie nu a fost atacată cu apel sau cu recurs. deşi termenul a expirat. iar vânzătorul. În cazul unui proces în care vânzătorul solicită instanţei obligarea cumpărătorului la plata preţului. la rândul lui. vânzătorul trebuie să predea bunul şi este îndreptăţit să încaseze preţul. el nu va putea depăşi . el neputând fi obligat să-şi execute propria obligaţie câtă vreme vânzătorul. care vor fi analizate la materia Drept procesul civil.

aflate pe balcon. stabilite de scopul în vederea îndeplinirii căruia au fost recunoscute şi sunt ocrotite. dar numai îmbinat cu interesul tuturor. Interesele personale nu pot fi despărţite de interesele generale. Exemplu de răspundere civilă delictuală: X. Este foarte important să distingem abuzul de drept de delictul civil: Exemplu privind exercitarea abuzivă a unui drept civil subiectiv: dacă X cultivă pe terenul ce-i aparţine anumite plante toxice al căror miros determină decesul unor animale aparţinând vecinului său. fiecare titular al unui drept subiectiv putând să-l valorifice în interesul său. şi din greşeală un ghiveci alunecă şi în . îşi udă florile. ci pur şi simplu plantele crescute pe terenul lui X ar emana mirosuri imposibil de suportat pentru vecini – în această variantă necauzându-se un prejudiciu – am fi în faţa exercitării abuzive a dreptului. Dar drepturile subiective au şi anumite limite interne. el cauzează un prejudiciu ce se impune a fi recuperat. Este adevărat că X nu a depăşit limitele proprietăţii sale dar. care locuieşte la etajul V al unui bloc. O depăşire a limitei juridice ar reprezenta-o cererea formulată de un creditor ca debitorul să-i înapoieze suma datorată şi în plus o dobândă ce nu a fost stipulată în momentul încheierii contractului de împrumut. neluând măsurile necesare sub aspectul captării emanaţiilor acestor plante.215 limita suprafeţei pe care o deţine. Dar şi dacă nu s-ar pune problema decesului animalelor respective.

casa fiind goală şi părăsită). Nu este mai puţin adevărat că abuzul de drept se poate manifesta şi în materia contractelor. inspirată de practica judiciară. datorită neglijenţei lui X. Dacă ghiveciul nu produce nici un prejudiciu (nici măcar o zgârietură) nu se va pune problema răspunderii delictuale a lui X. Mul timp. în raport cu alte subiecte de drept care posedă bunuri imobile în vecinătate. atât în faza de încheiere a acestora. Teoria abuzului de drept este o creaţie a doctrinei franceze. aspect întâlnit din ce în ce mai des sub aspect procedural (de exemplu. *** . cât şi în faza de executare. Se consideră un abuz de drept chiar şi exercitarea dreptului civil subiectiv în lipsa unui interes legitim.216 cădere sparge parbrizul unui autoturism parcat sub balcon. deşi pârâtul nu are posesia imobilului respectiv. prejudiciu ce trebuie acoperit prin plata contravalorii parbrizului. Trebuie remarcat că abuzul de drept se manifestă mai ales în exerciţiul dreptului de proprietate. ori odată cu creşterea aglomerări urbane a devenit din ce în ce mai evidentă necesitatea trasării acestor limite. a fost de neimaginat ca exerciţiul unui drept să poată fi îngrădit. prin stabilirea unor limite în interiorul cărora să fie canalizată exercitarea acestuia. se introduce o acţiune prin care se tinde revendicarea unui imobil. În această situaţie. s-a produs un prejudiciu în patrimoniul proprietarului autoturismului.

să facă sau să nu facă ceva. Introducere în dreptul civil. Drept civil roman. Subiectele dreptului civil. - - Obligaţiile pot fi clasificate astfel: 2.1. a face sau a nu face ceva.1. Prin obligaţie civilă înţelegem îndatorirea subiectului pasiv – al raportului juridic civil – de a avea o anumită conduită. adică un raport civil. prin forţa coercitivă a statului.217 Secţiunea 2 – Obligaţiile civile. obligaţia civilă. în sensul de îndatorire a subiectului pasiv de a da. în care subiectul activ – creditorul – poate pretinde subiectului pasiv – debitorul – să dea.Obligaţia de a da. obligaţie în sens de înscris constatator al unei creanţe. în sensul de raport obligaţional. la nevoie. conduită care poate consta în a da. 1 Termenul este folosit în trei sensuri: - obligaţia civilă. Exemplul tipic al acestei obligaţii îl reprezintă aceea care revine vânzătorului privind transmiterea dreptului de proprietate asupra lucrului vândut în patrimoniul cumpărătorului. corespunzătoare dreptului civil subiectiv corelativ.În funcţie de obiectul lor distingem: 2. a face sau a nu face ceva şi care poate fi impusă. Casa de Editură şi Presă « Şansa » SRL. 95 . 1999. Bucureşti. 1 Gheorghe Beleiu. Obligaţia de a da reprezintă îndatorirea de a constitui sau transmite un drept real. p.1. a face sau a nu face ceva.

În cazul în care obligaţia este corelativă unui drept relativ.1.218 Obligaţia de a face reprezintă îndatorirea de a executa o lucrare. Clasificarea are relevanţă sub aspectul necesităţii punerii în întârziere a debitorului. reprezintă îndatorirea generală de a nu face nimic de natură a aduce atingere dreptului respectiv. atunci când este corelativă unui drept absolut.1. Clasificarea prezintă relevanţă sub aspectul calificării actelor juridice şi al posibilităţii aducerii la îndeplinire silită a obligaţiilor. 2. reprezintă interdicţia de a face ceva ce debitorul ar fi putut să facă dacă nu s-ar fi obligat la abţinere (de exemplu obligaţia de a nu plata la o distanţă mai mică de 20 m de la mejdia dintre cele două proprietăţi). Obligaţia de rezultat este aceea care constă în îndatorirea debitorului de a obţine un rezultat determinat. Obligaţia de a nu face.Obligaţii de rezultat şi obligaţii de diligenţă. Obligaţia de a nu face ceva are un conţinut diferit în funcţie de dreptul la care se raportează. 2.2. întotdeauna obligatorie în cazul obligaţiilor pozitive. de a presta un serviciu sau de a preda un bun. Sunt pozitive obligaţiile de a da şi de a face şi este negativă obligaţia de a nu face ceva.Obligaţii pozitive şi obligaţii negative.3. . în lipsa rezultatului considerându-se că obligaţia nu a fost executată.

ca punct de pornire a unei execuţii silite. fără ca acesta să se oblige să-l obţină efectiv.După opozabilitatea lor. dar care odată executată de bună voie permite stingerea raportului juridic civil. potrivit legii. obligaţiile civile pot fi: obligaţii obişnuite. majoritatea obligaţiilor având acest caracter.După sancţiunea ce asigură respectarea obligaţiilor civile. obligaţii opozabile şi terţilor şi obligaţii reale. Obligaţia perfectă este cea a cărei executare este asigurată printr-o acţiune în justiţie ce permite obţinerea unui titlu executor. debitorul nemaiputând obţine restituirea ei.3. 2. 2. Obligaţia imperfectă sau naturală este cea a cărei executare nu poate fi obţinută pe cale silită. deţinătorului unui bun. fără ca el să fi participat la perfectarea acesteia. creditorul neputându-şi realiza dreptul decât cu concursul titularului actual al dreptului real asupra acelui bun.2. în considerarea importanţei deosebite a acestuia pentru societate. Obligaţia opozabilă şi terţilor (scriptae in rem) este strâns legată de un bun. Obligaţia reală (propter rem) revine. distingem obligaţii perfecte şi obligaţii imperfecte. Obligaţia obişnuită este cea care este opozabilă doar debitorului faţă de care s-a născut. care este ţinut şi el de îndeplinirea unei obligaţii născute anterior. .219 Obligaţia de diligenţă este aceea care constă în îndatorirea debitorului de a depune toată stăruinţa pentru obţinerea unui anumit rezultat.

nu numai prin transmiterea acestuia. cea de a face curăţenie etc.000. care spălată de apa ploii. cât şi o obligaţie de a face – de a preda bunul. evident X îşi .000 lei pe an. cea de a plimba căţeii. cea de a achita o rentă viageră. din vânzarea acestora obţinând 5. Sunt obligaţii de a face: cea de a presta întreţinere. Pentru dezvoltarea legumelor respective el foloseşte o anumită substanţă. vânzătorul are atât o obligaţie de a da – în sensul transmiterii dreptului de proprietate asupra bunului vândut în patrimoniul cumpărătorului -.220 CAIET DE SEMINAR 3 Atenţie! Obligaţia de a da nu trebuie confundată cu obligaţia de predare a unui bun.000. din vânzarea cărora acesta obţine un beneficiu de 100. în fiecare an. Astfel. pentru a-i garanta creanţa.000 lei beneficiu. Pe de altă parte. În aceste condiţii vecinul îi oferă lui X 10. împrumutatul îşi poate asuma obligaţia de a constitui un drept de ipotecă în favoarea împrumutătorului. Dându-şi acordul. obligaţia de a da se poate materializa şi prin constituirea unui drept real. Astfel.000 lei pe an pentru a nu cultiva legumele respective. care este o obligaţie de a face.000. determină ofilirea unor flori pe care vecinul său le cultivă. Obligaţie de a nu face corelativă unui drept relativ: X deţine un teren pe care cultivă anumite legume.

nici beneficiarul nu va fi obligat să achite contravalaoarea lucrării. cea descrisă mai sus. Situaţia este diferită în dreptul comercial unde chiar şi debitorul unei obligaţii pozitive este de drept în întârziere în cazul neîndeplinirii obligaţiei asumate la scadenţă. la cheie. în condiţiile stipulate. Dacă antreprenorul nu îşi respectă obligaţia asumată. dar va trebui chiar să suporte eventualele prejudicii cauzate vecinului său. datorând creditorului o sumă egală cu întregul prejudiciu cauzat. dacă nu ar fi contractat această obligaţie. Obligaţie de rezultat – cea asumată de antreprenor ca la o anumită dată să predea beneficiarului casa comandată. conform proiectului. . la care se adaugă şi dobânzi. el primind în schimb suma promisă de vecinul său. în măsura în care X nu îşi va respecta obligaţia . până la plata integrală a creanţei respective. În cazul unei obligaţii pozitive – împrumutul trebuia restituit la 01 ianuarie 2001 – debitorul nu va datora dobânzi pentru neexecutarea la timp a obligaţiei. Fiind o obligaţie negativă. în momentul în care X va stropi cu substanţa respectivă legumele aflate pe terenul său.într-un astfel de caz nerespectarea însemnând să faci ceea ce te-ai obligat că nu vei face – X nu numai că nu va fi recompensat.221 asumă obligaţia de a nu face ceva ce ar fi putut să facă. el va fi drept de în întârziere. care nu numai că îi acoperă valoarea producţiei ci o şi depăşeşte. decât din momentul somării sau al chemării în judecată. Bineînţeles.

1441 Cod civil. Bineînţeles. Obligaţie obişnuită sau opozabilă între terţi: X îi împrumută o sumă de bani lui Y. în măsura în care imobilul ar fi înstrăinat. potrivit căreia.222 Obligaţie de diligenţă – cea asumată de un cadru didactic. În mai 2001 X îi vinde apartamentul lui Z. de regulă şi bunurile – mobile sau imobile ce aparţin patrimoniului cultural naţional. de a pregăti un elev pentru un examen. şi nu doar în funcţie de rezultatul elevului respectiv la examenul pentru care a fost pregătit. Obligaţie opozabilă terţilor – X îi închiriază lui Y un apartament de la 1 ianuarie 2001. Prestaţia profesorului va fi plătită periodic. iar Y este obligat la restituire numai faţă de X. X poate solicita restituirea banilor doar de la Y. proprietarilor revenindu-le obligaţia de conservare a acestor bunuri. chiriaşul va elibera spaţiul. noul proprietar fiind obligat să respecte contractul de închiriere până la 31 decembrie 2001. o astfel de clauză regăsinduse mai ales în varianta în care încheierea este fără termen. potrivit Legii fondului funciar. până la 31 decembrie 2001. este posibil ca închirierea să se facă cu inserarea unei clauze. în timpul liber. chiar dacă el nu a fost parte în contract (nu va putea solicita evacuarea lui Y din imobil) – art. . Obligaţie reală: cea care revine deţinătorului unui teren agricol de a-l cultiva. Mai sunt vizate.

Obligaţie imperfectă: în cazul aceluiaşi împrumut. el nu va putea obţine restituirea sumei respective – art. dacă X nu formulează acţiune într-un termen de 3 ani. În măsura în care. astfel încât şi în măsura în care Y află ulterior că acţiunea era prescrisă. . acţiunea se va prescrie extinctiv. 1 din Decretul nr. plata este considerată valabilă. calculaţi de la scadenţă. 167/1958. X are posibilitatea de a formula acţiune în justiţie şi de a obţine executarea silită. 20 alin. pe care acesta nu i-o restituie la scadenţă. după 4 ani.223 Obligaţie perfectă: X îi împrumută lui Y o sumă de bani. Y (chiar neştiind că X nu mai poate obţine ajutorul forţei coercitive a statului) achită datoria.

a fost pusă în discuţie problema necesităţii recunoaşterii obiectului raportului juridic civil. 1 Pentru o prezentare mai amplă. în timp ce alţi autori apreciază că obiectul raportului juridic civil este acelaşi. În condiţiile în care raporturile juridice sunt raporturi stabilite între oameni şi care privesc acţiunile lor. întotdeauna. acest obiect este diferit în funcţie de apartenenţa lui la un raport juridic civil ce conţine drepturi reale sau drepturi de creanţă. cu motivarea că un drept. 1989. Ed. p. Problema obiectului raportului juridic a fost una dintre cele mai controversate probleme ale literaturii juridice de specialitate. I. discuţiile privesc noţiunea în sine deoarece. Academiei. vol. Majoritatea doctrinei oferă un răspuns pozitiv acestei doctrine. adică în conduita la care este îndrituit subiectul activ şi de care este ţinut subiectul pasiv.1 În primul rând. ca element structural distinct al raportului juridic civil. potrivit unor opinii. este natural ca obiectul acestor raporturi să-l reprezinte tocmai aceste acţiuni sau inacţiuni ale părţilor. Partea generală. a se vedea Colectiv. ar reprezenta o noţiune ruptă de realitate. Bucureşti. Tratat de drept civil. 77-78 . În al doilea rând.224 OBIECTUL RAPORTULUI JURIDIC CIVIL Al treilea element al structurii raportului juridic civil îl reprezintă obiectul acestuia. care constă în acţiunea sau inacţiunea. fără obiectul său.

acestea putând fi însuşite prin apropriere. Această opinie însă nu este împărtăşită de o parte a doctrinei. ca subiect de drept. În legislaţia civilă românească nu există o definiţie a noţiunii de bun. mările şi oceanele. Trebuie să se observe că obiectul şi conţinutul sunt elemente structurale independente. pot să aparţină omului. lumina soarelui. acesta trebuie privit şi el ca obiect – este adevărat. Bunul nu constituie un element structural al raportului juridic civil. care se află însă. Drepturile şi obligaţiile ar fi lipsite de conţinut fără obiect. derivat – al raportului juridic civil. Noţiuni generale. Unele dintre lucrurile pe care le întâlnim la fiecare pas sunt ale tuturor. în mod indiscutabil. cum ar fi aerul. dar este de netăgăduit că o parte însemnată a acestor raporturi juridice – şi anume. fără existenţa dreptului şi obligaţiei juridice corelative.225 A fost exprimată şi ideea că în măsura în care conduita priveşte un bun. cele patrimoniale – ia naştere în legătură cu unul sau mai multe bunuri. într-o strânsă legătură. Altele însă. după cum şi obiectul ar reprezenta o simplă imagine lipsită de conţinut. distincte ale raportului juridic civil. acestea neputând să aparţină unei singure persoane. II. # 1. În aceste cazuri obiectul drepturilor îl constituie bunurile. întâlnindu-se chiar situaţii în care noţiunile de bun şi de lucru sunt utilizate cu . Bunurile.

deci evaluabile în bani. casa. În sens restrâns. trebuie să fie întrunite. 1992. aceea de bun. copacul. - În opoziţie. Ed. se înţeleg atât aceste lucruri cât şi drepturile ce le privesc. Aşa fiind. cu conţinut economic. se înţeleg lucruri cu privire la care pot exista drepturi şi obligaţii patrimoniale. Partea generală. prin bun. următoarele condiţii: - acel lucru să fie util pentru satisfacerea unor nevoi materiale sau spirituale ale omului. cumulativ. care sunt utile şi necesare pentru satisfacerea nevoilor materiale şi spirituale ale omului şi care sunt susceptibile de a apropriere sub forma de drepturi patrimoniale. prin bun. lucrurile reprezintă tot ceea ce există în realitate. lucrul să aibă o valoare economică. ca valori economice.226 valoare sinonimă.1 Din această definiţie se reţine că pentru ca un lucru să dobândească calitatea avută în vedere de dreptul civil. 81 . să fie susceptibil de a apropriere (însuşire) sub forma drepturilor patrimoniale. să fie exprimabil în bani. trebuie să precizăm că patrimoniul este un ansamblu de drepturi şi obligaţii. un drept sau o creanţă. p. lucrul este întregul. precum şi ceea ce există în imaginaţia omului: pământul. lumina soarelui. Pe de altă parte. precum şi a bunurilor la care se referă ele şi care aparţin unei 1 Mircea Mureşan Drept civil. aerul. Bunurile pot fi definite ca fiind acele lucruri. În măsura în care patrimoniul este definit ca reprezentând totalitatea acestor drepturi şi obligaţii. iar bunul este partea. iar în sens larg. Cordial SRL Cluj-Napoca. în lumea înconjurătoare fiind perceptibile prin simţurile oamenilor.

apele cu potenţial energetic valorificabil şi acelea ce pot fi folosite în interes public. # 2. Din punct de vedere practic această clasificare prezintă importanţă deoarece permite încadrarea diferitelor situaţii de fapt în limitele stabilite de normele dreptului civil şi. Clasificarea bunurilor. în bunuri din domeniul public aparţinând statului şi bunuri din domeniul public aparţinând unităţilor administrativ-teritoriale. Bunurile aflate în domeniul public.227 persoane. Indiferent care dintre cele două definiţii este reţinută. în funcţie de titularul dreptului. resursele naturale ale zonei economice . la rândul lor. concomitent. spaţiul aerian. plajele. distingem bunuri din domeniul public şi bunuri din domeniul privat.În funcţie de domeniul de care aparţin. bunurile apar ca fiind elemente componente ale patrimoniului. 135 alin. bunurile au un caracter indispensabil deoarece. pot fi clasificate. potrivit art. 3 din Constituţie. Trebuie menţionat că doar aceste subiecte pot deţine în proprietate bunuri din domeniul public. căile de comunicaţie. la ele se referă drepturile şi obligaţiile.1. soluţionarea corectă a problemelor ridicate de circuitul civil. fără putinţă de tăgadă. 2. jucând un rol deosebit în desfăşurarea raportului juridic civil patrimonial. Fac obiect exclusiv al proprietăţii publice bogăţiile de orice natură ale subsolului. marea teritorială.

11.După regimul circulaţiei lor juridice bunurile pot fi în circuitul civil sau pot fi scoase din circuitul civil.228 şi ale platoului continental. pot fi utilizate pentru garantarea unor împrumuturi şi pot fi dobândite pe calea posesiei de lungă durată. 4). aparţin domeniului privat. precum şi orice alte bunuri stabilite de lege (art. 2. în timp ce bunurile din domeniul privat pot fi înstrăinate. indiferent de proprietar. 135 alin.1998 . Prin interpretarea textelor legale se deduce că bunurile care nu aparţin domeniului public. cât şi altor subiecte de drept – persoane juridice sau persoane fizice. Astfel. Regula este că bunurile pot face obiectul unor tranzacţii. precum şi cele care aparţin domeniului public de interes judeţean şi local. bunurile din domeniul public sunt inalienabile. Bunurile din domeniul privat pot aparţine atât statului sau unităţilor administrativ-teritoriale. Acest regim al circulaţiei juridice a bunurilor este în cea mai mare parte determinat de domeniul de care aparţine bunul. Este vorba de bunurile ce aparţin domeniului privat. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia1 au fost detaliate prin enumerarea – ce nu este limitativă – în cuprinsul anexelor bunurile care aparţin domeniului public de interes naţional. 1 Publicată în Monitorul Oficial nr. fiind posibilă înstrăinarea acestora şi constituirea unor drepturi reale asupra lor. 448 din 24.2. insesizabile şi imprescriptibile. Prin Legea nr. Regimul juridic al bunurilor ce aparţin unui domeniul sau altul este complet diferit.

deoarece el nu mai este necesar realizării unui interes obştesc astfel încât el reintră în circuitul civil. se subclasifică în două categorii. distingem bunurile corporale de bunurile incorporale. metale şi pietre preţioase. Se poate întâmpla şi ca un bun din domeniul privat să fie la un moment dat scos din circuitul civil în măsura în care o dispoziţie legală expresă sau o clauză contractuală de inalineabilitate îl indisponibilizează pe o perioadă determinată de timp. dreptul de proprietate asupra acestora neputând fi transmis. şi anume pot fi distinse bunurile care pot circula neîngrădit de cele care pot fi dobândite.După modul de percepere. intervenţia unor . fiind perceptibile simţurilor noastre. ele existând independent de un suport material corporal.3. deţinute sau înstrăinate doar în anumite condiţii (arme şi muniţii. Este posibil ca un bun la un moment dat să fie în domeniul public iar apoi să fie dezafectat. la rândul lor. obiecte de cult). indiferent că este necesară sau nu instrumente care implică accentuarea acestor simţuri. produse şi substanţe toxice. Sunt corporale acele bunuri care au o existenţă materială. Bunuri incorporale sunt cele care nu au o astfel de existenţă materială perceptibilă simţurilor omului. 2. Bunurile din domeniul public nu se află însă în circuitul civil.229 Acestea.

A. Ed.11/1991. 461 Cod civil.. p. Lupan Situaţia juridică a animalelor. în E. 474 Cod civil – sunt obligaţiile şi acţiunile având ca obiect sume exigibile sau bunuri mobile. 1997. idem.Prin bunuri mobile se înţeleg acele lucruri apropriabile care nu au o aşezare fixă. 52-63 din Legea nr. Tratat elementar II. La rândul lor. atât prin tracţiune proprie cât şi cele care au nevoie de o forţă exterioară pentru această operaţiune (animalele şi bunurile care pot fi mutate prin intervenţia oamenilor)1.230 Această clasificare prezintă importanţă sub următoarele aspecte: - doar bunurile mobile corporale pot fi dobândite printr-o posesie de bună credinţă (art. Lupan.4. M . de comerţ sau de industrie. Bucureşti. a se vedea E. Partea generală. - - - 2. . Marga. în funcţie de tipul lor: cele la purtător se transmit prin tradiţiune. Lumina Lex. Minea.În funcţie de natura lor şi calificarea dată de lege distingem bunuri mobile şi bunuri imobile – art. prin natura lor – art. în Dreptul nr.4. 42 şi urm. chiar şi atunci când capitalul acestor companii constă în mobile. 2. iar cele la ordin prin gir ori andosament.. mobilele prin determinarea legii – art. cele nominale prin cesiune. sunt de - 1 Pentru analiza unei probleme relativ de curând abordată în doctrina românească. titlurile de valoare se transmit diferit. Protecţia juridică a faunei terestre şi acvatice. 156 şi urm. 1909 Cod civil). dobândirea proprietăţii prin simpla remitere a bunului operează numai în cazul bunurilor corporale. 10. fără a se aduce atingere substanţei lor.1. Dreptul mediului. diferă regimul de drept internaţional privat aplicabil (art. p. acţiunile sau interesele în companii de finanţe. putând fi mutate dintr-un loc în altul.Şt. bunurile mobile pot fi: - mobile. 273 Cod civil – sunt acelea care se pot transporta de la un loc la altul. 105/1992).

462 Cod civil – înţelegem acele lucruri apropriabile care au o aşezare fixă şi stabilă. în general tot ceea ce este legat de sol.4. . 2. acţiunile şi interesele în companii de finanţe şi veniturile permanente ori pe viaţă fie asupra statului. proprietatea unui bun mobil. acestei enumerări cuprinse de textul legal o parte a doctrinei îi adaugă şi drepturile personale nepatrimoniale. - mobilele prin anticipaţie sunt acele bunuri care prin natura lor sunt bunuri imobile. cuprinzând fondurile de terenuri şi clădirile (art. cât şi de titlurile de bursă.2.231 asemenea mobile prin determinarea legii veniturile perpetue sau pe viaţă asupra statului sau asupra particularilor. amanetul – care este un drept real exclusiv mobiliar) şi drepturi mobiliare personale (de creanţă): obligaţiile care au ca obiect bani sau alte bunuri mobiliare. de toate drepturile care se referă la un bun mobil. plantaţiile.Prin bunuri imobile – art. este vorba deci. 464 Cod civil). respectiv acele drepturi care pot genera efecte patrimoniale (este vorba de drepturile generate de creaţia intelectuală). dar părţile actului juridic civil le privesc ca fiind mobile. privilegiile asupra mobilelor. 463 Cod civil). recoltele care încă se ţin de rădăcini şi fructele de pe arbori neculese încă (art. Fără nici o dificultate se constată că este vorba de drepturi mobiliare reale (uzufructul şi uzul bunurilor mişcătoare. morile de vânt sau de apă. clădirile. cum sunt pământul. aşezate pe stâlpi (art. fie asupra particularilor. Şi bunurile imobile pot clasificate astfel: - imobile prin natura lor – acestea constituie categoria principală de imobile. în considerarea a ceea ce vor deveni în viitor. de drepturi de creanţă şi acţiuni în justiţie privind un astfel de bun. 465 Cod civil). şi care nu pot fi mutate dintrun loc în altul fără a se aduce o atingere substanţei lor.

471 Cod civil). 1909 Cod civil). în ceea ce priveşte bunurile mobile. în timp ce înstrăinarea sau grevarea unui imobil nu poate opera decât cu consimţământul expres al ambilor soţi. proprietatea unui imobil. acţiunile posesorii se aplică doar în cazul în care posesia unui imobil este tulburată. pe întreaga perioadă a păstrării destinaţiei lor (art. - - imobilele prin obiectul la care se aplică – şi care sunt drepturile imobiliare: uzufructul bunurilor imobile. - - - . 467 Cod civil). condiţiile speciale au caracter de excepţie. servituţile şi acţiunile prin care se tinde a se revendica un bun imobil (art. în privinţa înstrăinării: publicitatea înstrăinării este specifică imobilelor. în ceea ce priveşte regimul juridic al bunurilor comune ale soţilor: în cazul bunurilor mobile legea prezumă un mandat tacit reciproc ce există între soţi. referitor la garanţiile reale: gajul poate avea ca obiect doar bunuri mobile. uzucapiunea (prescripţia achizitivă) se aplică numai imobilelor. diferitele bunuri pe care proprietarul unui fond le-a aşezat pe el pentru a-i servi la exploatarea fondului respectiv (art. dreptul de uz şi abitaţie a unui imobil. Importanţa clasificării este una reală deoarece regimul juridic al celor două categorii de bunuri – mobile şi imobile – cunoaşte situaţii diametral opuse: - sub aspectul efectelor posesiei: posesia exercitată cu bună credinţă valorează proprietate doar în cazul bunurilor mobile (art. în timp de ipoteca – doar bunuri imobile. privilegiile care se exercită asupra imobilelor (art. 1737 Cod civil).232 imobilele prin destinaţie – în această categorie sunt cuprinse: animalele de muncă. de regulă în cazul acestor bunuri fiind necesară şi îndeplinirea unor condiţii speciale de formă. înstrăinarea unui astfel de bun putându-se face doar de către unul dintre soţi. 468 Cod civil). dreptul de superficie.

Această clasificare are de asemenea o importanţă sub aspectul deosebirii de regim juridic al celor două categorii de bunuri.După modul în care sunt determinate. distingem bunuri certe şi bunuri generice. - 2. În cazul bunurilor certe. Bunuri individual determinate (certe) sunt acele lucruri care prin însuşirile lor specifice se deosebesc de bunurile asemănătoare. în primul rând sun aspectul momentului transmiterii dreptului de proprietate (sau unui alt drept real) prin acte juridice între vii. - - în privinţa executării silite: norme speciale reglementează executarea silită în materie mobiliară şi alte norme speciale reglementează execuţia silită în materie imobiliară.5. competentă este instanţa judecătorească a domiciliului pârâtului. în timp ce în materie de imobile. bunurilor imobile le sunt aplicabile legile statului în care se găsesc.instanţei locului situării bunului. în fiecare caz. în materia dreptului internaţional privat: de principiu. conturându-li-se o anumită individualitate. Bunurile determinate generic sunt acelea care sunt privite prin prisma caracterelor comune ale întregii lor categorii şi care individualizează ulterior prin numărare. excepţiile sunt expres reglementate de lege. competenţa revine. dreptul real se transmite de la . măsurare sau cântărire.de regulă .233 referitor la competenţa teritorială a instanţelor judecătoreşti: în materie de mobile. în timp ce bunurilor mobile li se aplică legea proprietarului bunului (care poate fi legea cetăţeniei sau legea domiciliului). neexistând norme comune sub aspectul strict al procedurii de executare.

2. de regulă.6. .234 înstrăinător la dobânditor în momentul încheierii actului juridic (care este momentul realizării acordului de voinţă) în timp ce în cazul bunurilor generice. dacă a fost un bun din categoria celor generice. distingem bunurile fungibile de bunuri nefungibile. momentul cântăririi. în funcţie de momentul transferului dreptului de proprietate situaţia va fi analizată diferit. respectiv dacă a fost un bun individual determinat sau dimpotrivă. dreptul se transmite de la înstrăinător la dobânditor în momentul individualizării bunurilor (care este. deoarece în cazul unui bun cert locul predării bunului este cel în care se afla bunul în momentul încheierii contractului (art. în varianta în care părţile nu au prevăzut nimic în acest sens. măsurării sau cel al predării). 1319 Cod civil). Nu în ultimul rând. sub aspectul suportării riscului contractului.În funcţie de posibilitatea de a fi înlocuite sau nu în momentul executării unei obligaţii. diferă şi rezultatul analizei privind locul de executare a obligaţiei de predare a bunurilor. locul predării bunului este domiciliul debitorului. numărării. raportat la calitatea bunului care a pierit. În al doilea rând. pe când în situaţia în care este vorba de un bun generic. deşi regula este aceea că riscul pieirii fortuite a bunului este suportată de proprietar.

În funcţie de criteriului potrivit căruia folosirea bunurilor implică sau nu consumarea ori înstrăinarea lor. nu se pot înlocui unele cu altele.235 Bunurile fungibile sunt acelea care pot fi înlocuite unele cu altele în executarea unei obligaţii. 1145 Cod civil). 971 Cod civil nu poate fi aplicată în varianta în care obligaţia are ca obiect material un bun fungibil.7. să stabilească în mod expres încadrarea unui bun într-o categorie sau alta. fără ca această înlocuire să determine vreun prejudiciu creditorului. distingem bunuri consumptibile şi bunuri neconsumptibile. în momentul în care se cercetează dacă o plată făcută este valabilă sau nu. în executarea unei obligaţii. Importanţa clasificării este evidenţiată în planul executării obligaţiilor civile. dar este posibil ca părţile. 2. regula consensualismului reglementată de art. . Bunurile nefungibile sunt acelea care. Mai trebuie reţinut că doar bunurile fungibile pot face obiectul unei compensaţii (art. În principiu însuşirile naturale ale bunurilor sunt cele care determină încadrarea lor într-una din aceste categorii. că distincţia dintre contractul de împrumut şi cel de comodat se face în funcţie de includerea bunului predat într-o categorie sau alta precum şi că. prin acordul lor de voinţă.

Importanţa clasificării rezidă în concluzia că bunurile care fac parte dintr-o anumită categorie nu pot face obiectul unor anumite contracte sau nu pot fi deţinute cu anumite titluri.8.236 Bunurile consumptibile sunt acele lucruri apropriabile care nu pot fi folosite. fără să-şi schimbe destinaţia. O eventuală împărţire a unor asemenea bunuri atrage – atunci când operaţiune este posibilă – o simţitoare scădere sau pierdere a valorii lor. fără a li se consuma substanţa ori fără a fi înstrăinate la prima lor utilizare. fără ca prin aceasta să se consume substanţa lor sau să fie înstrăinate. orice bun este divizibil. Bunurile indivizibile sunt acele lucruri apropriabile care nu pot fi împărţite fără ca părţile create să-şi schimbe destinaţia economică anterioară. Este adevărat că din punct de vedere fizic. sub aspect juridic divizibilitatea fiind însă condiţionată de următoarele aspecte: părţile rezultate în urma operaţiunii să posede toate calităţile individuale ale întregului. Bunurile divizibile sunt acele lucruri apropriabile care pot fi împărţite. avem bunuri indivizibile şi bunuri divizibile. fără ca prin aceasta să li se schimbe destinaţia. potrivit destinaţiei lor obişnuite. părţile rezultate să poată avea aceeaşi destinaţie economică pe care o avea .După cum pot fi sau nu împărţite. 2. Bunurile neconsumptibile sunt acele lucruri apropriabile care pot face obiectul unor acte de folosinţă repetată.

. denumite fructe. Pentru a se putea face o asemenea corelare între un bun principal şi un bun accesoriu este obligatoriu ca ambele să aparţină aceluiaşi subiect de drept. bunul va fi considerat – din punct de vedere juridic – ca indivizibil.10. Bunurile principale sunt acele lucruri apropriabile care.9. 2.După corelaţia dintre ele bunurile pot fi împărţite în principale şi accesorii. avem bunuri frugifere şi bunuri nefrugifere. având o întrebuinţare independentă. deoarece bunul accesoriu urmează întotdeauna soarta juridică a celui principal. Importanţa clasificării vizează executarea obligaţiilor civile. Bunurile accesorii sunt bunurile afectate întrebuinţării unor bunuri principale. în mod independent şi nu sunt destinate să servească la utilizarea altor bunuri. În măsura în care aceste aspecte nu pot fi realizate. Evident. bunurile frugifere sunt acele lucruri apropriabile care. Importanţa juridică a clasificării este evidenţiată în materie de partaj şi în cea a obligaţiilor cu pluralitate de subiecte. în mod periodic şi fără consumarea substanţei lor. părţile create să nu sufere o depreciere valorică disproporţională.237 întregul. sunt susceptibile de a produce alte bunuri.După cum sunt sau nu producătoare de fructe. pot fi folosite potrivit destinaţiei lor economice. 2.

rentele . în timp ce cele insesizabile sunt cele care nu pot fi urmărire prin această procedură. distingem bunuri sesizabile şi bunuri insesizabile. iar cele civile zi cu zi. 2.sunt acelea care se produc fără vreo intervenţie a omului. dobânzile. pe când productele aparţin întotdeauna proprietarului bunului.238 Fructele sunt produsele periodice ale bunului frugifer şi pot fi de trei feluri: fructele naturale . posesorul de bună credinţă dobândeşte fructele bunului aflat în posesia sa.cele care se produc ca urmare a activităţii omului. în timp de productele se dobândesc prin separarea lor. fructele civile – cele care constituie echivalentul în bani sau în alte bunuri al folosirii unui bun (chiriile. aparţinând proprietarului bunului frugifer. acestea din urmă fiind foloase trase dintr-un bun şi care determină consumarea substanţei acestuia din urmă. fructele industriale . În materie de posesiune.11.După cum sunt sau nu spuse urmăririi silite pentru plata datoriilor. Bunurile sesizabile sunt acele bunuri care pot fi urmărite în cadrul executării silite a debitorului. arendele). fructele se cuvin uzufructuarului iar productele nudului proprietar. Dacă asupra bunului există constituit un drept de uzufruct. Fructele se deosebesc de producte. fructele naturale şi cele industriale se dobândesc prin culegere. Importanţa juridică a clasificării poate fi exprimată în următoarele variante: în ceea ce priveşte modul de dobândire al fructelor şi productelor. .

213/1998. cele maritime interioare. cele care servesc nevilor de cultură. domeniul public al statului este alcătuit din următoarele bunuri: bogăţiile de orice natură a subsolului. Potrivit anexelor Legii nr. în stare de zăcământ. faleza şi plaja mării. . apele (de suprafaţă. marea teritorială. fie natura sau destinaţie acestora (afectarea lor uzului sau interesului public). cele subterane. căile navigabile interioare). cu albii. maluri şi cuvetele lacurilor. de producţie ori de administraţie silvică.Criteriile care stau la baza includerii unor bunuri în domeniul public îl reprezintă fie declaraţia legii. pădurile şi terenurile destinate împăduririi.239 CAIET DE SEMINAR 4 1. spaţiul aerian.

conductele de transport a ţiţeiului. pieţele publice. terenurile şi clădirile în care îşi desfăşoară activitatea consiliul local şi primăria. Guvernul. muzeele. parcurile naţionale. pistele de decolare. canalele navigabile. lacurile de acumulare şi barajele acestora. care constituie proprietatea privată a acestora. reţele de transport a energiei electrice. reţele de distribuţie pentru irigaţii. precum şi cele ale Direcţiei Generale ale Penitenciarelor. spitale judeţene şi alte asemenea bunuri – dacă nu au fost declarate de uz sau interes public naţional sau local -. cu excepţia celor dobândite din venituri proprii extrabugetare. precum şi staţiile de tratare cu instalaţiile. terenurile institutelor şi staţiunilor de cercetări ştiinţifice şi ale unităţilor de învăţământ agricol şi silvic. al produselor petroliere şi al gazelor naturale. tunelele şi casetele de metrou. precum şi prefecturile. cum ar fi: biblioteci.N. statuile şi monumentele declarate de interes public naţional. ale serviciilor publice de informaţii. aterizare. construcţiile şi terenurile aferente. care fac parte din fondul forestier naţional şi nu sunt proprietate privată. Ministerele şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi instituţiile publice subordonate acestora.A. muzee.I. staţiile hidrologice. pichetele de grăniceri şi fortificaţiile de apărare a ţării. resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental. serviciile publice descentralizate ale ministerelor şi ale celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale. gaze. canalizare. porturile maritime şi fluviale civile şi militare.. terenurile şi clădirile în care îşi desfăşoară activitatea consiliul judeţean şi aparatul propriu al acestuia. lacurile şi plajele care nu sunt declarate de interes public naţional sau judeţean. rezervaţiile naturale şi monumentele naturii. instanţele judecătoreşti şi parchetele de pe lângă acestea. reţelele de alimentare cu apă realizate în sistem zonal sau microzonal. drumurile naţionale. terenurile destinate exclusiv instrucţiei militare. ansamblurile şi siturile istorice şi arheologice. patrimoniul natural a Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării. cantoanele hidrotehnice. comerciale. termoficare. Preşedinţia. unităţi ale M. precum şi instituţiile publice de interes judeţean. şi M. căile de rulare şi terenurile pe care sunt amplasate. infrastructura căilor ferate. precum şi instituţiile publice de . meteorologice şi de calitate a apelor. parcurile publice şi zonele de agrement. construcţiile şi terenurile aferente acestora. oraşelor şi municipiilor este alcătuit din următoarele bunuri: drumurile comunale şi străzile. domeniul public local al comunelor. staţiile de tratare şi epurare a apelor cu instalaţii. lucrările de regularizare a cursurilor de ape. digurile de apărare împotriva inundaţiile. reţelele de transport şi distribuţie de telecomunicaţii precum şi spectrele de frecvenţă. reţelele de alimentaţie cu apă. domeniul public judeţean este alcătuit din următoarele bunuri: drumurile judeţene. colecţiile de artă declarate de interes public naţional. terenurile şi clădirile în care îşi desfăşoară activitatea: Parlamentul.240 precum şi terenurile neproductive incluse în amenajamentele silvice.

statuile şi monumentele – dacă nu au fost declarate de interes public naţional -. dreptul de proprietate. Orice act juridic încheiat cu nerespectarea regimului juridic al bunurilor din domeniul public este lovit de nulitate absolută. primăria unei localităţi poate să ocupe un imobil la un moment dat. deci nu pot fi înstrăinate de creditori pentru recuperarea creanţelor lor. Este posibil ca la un moment dat un bun să aparţină domeniului public. indiferent de proprietar. muzeele. 2. În aceste cazuri bunul trece din domeniul public în domeniul privat al statului sau al unităţii administrativteritoriale şi intră în circuitul civil. Bunurile din domeniul public au acelaşi regim juridic. iar proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege. De altfel. iar ulterior – mai ales dacă la baza includerii sale a stat destinaţia acestuia – să se dispună scoaterea lui din acest domeniu. 41 din Constituţie. spitalele sau policlinicile. persoanelor juridice de drept public sau privat. 1310 prevede că toate lucrurile care sunt în comerţ pot fi vândute. Un exemplu al unor bunuri aflate în această din urmă categorie îl . respectiv pot fi întâlnite bunuri din domeniul privat ce aparţin statului. cimitirele orăşeneşti şi comunale. locuinţele sociale. sunt scoase din circuitul civil bunurile din domeniul public. Bunurile din domeniul public sunt inalienabile – deci nu pot fi înstrăinate. Din domeniul privat pot să facă parte bunuri indiferent de titularul acestora. afară numai dacă vreo lege a oprit aceasta. iar art. iar în urma construirii unui sediu nou. 963 Cod civil numai lucrurile ce sunt în comerţ pot fi obiectul unui contract. în stare de zăcământ – dacă nu au fost declarate de interes public naţional -. insesizabilitatea este o trăsătură caracteristică bunurilor ce aparţin statului – chiar dacă ele sunt din domeniul public sau privat – deoarece statul este prezumat a fi solvabil întotdeauna. sau persoanelor fizice. Potrivit art. De exemplu. astfel încât creditorii pot obţine recuperarea creanţelor fără a fi nevoie să treacă la vânzarea unor bunuri aparţinând acestuia. sunt imprescriptibile – deci nici un subiect de drept nu poate dobândi proprietatea unui astfel de bun printr-o posesie de lungă durată (prin prescripţie achizitivă sau uzucapiune) şi sunt insesizabile. În principal. Potrivit art. indiferent că ele aparţin statului sau unităţilor administrativ-teritoriale. terenurile cu destinaţie forestieră – dacă nu fac parte din domeniul privat al statului şi dacă nu sunt proprietatea persoanelor fizice ori a persoanelor juridice de drept privat. unităţilor administrativ-teritoriale. bibliotecile. precum şi creanţele asupra statului sunt garantate. imobilul să nu mai aibă destinaţia iniţială.241 interes local cum ar fi teatrele. bogăţiile de orice natură a subsolului.

1. Din categoria bunurilor care se află în circuitul civil fac parte şi cele care sunt supuse unui control al organelor specializate ale statului. produse şi substanţe toxice. 18/1991 (Legea fondului funciar). potrivit art. art. 32 din Legea nr. Pe de altă parte.altele decât dreptul de proprietate – se disting trei categorii de bunuri incorporale: proprietăţile incorporale. 19. 19 alin. potrivit art. 14 – 16. socotiţi de la începutul anului următor celui în care s-a făcut înscrierea proprietăţii. metale şi pietre preţioase. Regimul circulaţiei acestor bunuri este întotdeauna reglementat prin norme speciale. doctrina acordând atenţie sporită acestei categorii de bunuri. Sunt situaţii în care bunul este scos din circuitul civil nu printr-o dispoziţie legală ci printr-o clauză contractuală. pe lângă drepturile reale . În literatura de specialitate. pentru a fi valabilă. nu şi persoanelor a căror situaţie este reglementată prin aliniatul 2 al aceluiaşi art. deşeuri toxice. De remarcat că interdicţia de înstrăinarea se aplică doar celor enumeraţi. 1 nu pot fi înstrăinate 10 ani de la data cumpărării – este vorba de situaţia chiriaşilor titulari de contract ai apartamentelor ce nu se restituie în natură foştilor proprietari şi care pot cumpăra aceste apartamente cu plata integrală sau în rate a preţului. . cu condiţia să se stabilească în localitatea respectivă şi să nu deţină terenuri în proprietate în alte localităţi. 3. terenul atribuit conform art.242 reprezintă anumite terenuri şi anumite locuinţe. sub sancţiunea nulităţii absolute a actului de înstrăinare.În ultimii ani pe piaţa românească a devenit din ce în ce mai accentuată circulaţia bunurilor incorporale. 21 şi art. trecute în proprietatea statului) apartamentele dobândite în condiţiile alin. ca angajaţi în ultimii trei ani. fie datorită gradului mare de pericol pe care îl reprezintă în cazul unei utilizări necorespunzătoare. clauza trebuie să fie temporară. titlurile de valoare şi creanţele. precum şi de cei care neavând calitatea de cooperatori au lucrat în orice mod. Este vorba de arme şi muniţii.vă rog – că în ambele cazuri inalienabilitatea este temporară. 9 alin. Remarcaţi . valuta. şi cărora li se poate atribui în proprietate loturi din terenurile rămase la dispoziţia comisiei. fie datorită importanţei lor pentru societate la data respectivă. anterior apariţiei legii în cooperativă sau asociaţii cooperatiste. respectiv persoanelor care au fost deportate şi care nu beneficiază de dispoziţiile reparatorii prevăzute de art. 8 din Legea 112/1995 (privind reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţie de locuinţe. fiind de neacceptat scoaterea definitivă a bunului din circuitul civil. Este posibil ca la un moment dat legiuitorul să lărgească sfera acestor bunuri. 43 nu poate fi înstrăinat prin acte între vii timp de 10 ani. obiectele de cult şi cele aparţinând patrimoniului cultural naţional. Şi în acest caz. Astfel. Este vorba de membrii cooperatori activi care bun au adus teren în CAP sau au adus teren mai puţin de 5000 mp.

terenul. 1 G. 1999. în funcţie de context. instrumentele financiare derivate sau orice alte titluri de credit încadrate de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare în această categorie). Din cea de-a treia categorie de bunuri incorporale fac parte drepturile de creanţă1. mai ales atunci când ele sunt vândute înainte de culegerea lor. recoltele care încă se ţin de rădăcini sunt imobile prin natura lor – art. fie dintr-o activitatea în curs (de exemplu fondul de comerţ). fie dintr-o activitate trecută şi materializată în creaţii spirituale (drepturile de autor. cort. poate fi mobil sau imobil. toate celelalte bunuri devenind imobile prin încorporaţie – respectiv prin alipirea lor de pământ. drepturile de proprietate industrială).243 În prima categorie sunt incluse acele bunuri a căror existenţă depinde de activitatea şi de puterea creatoare a omului. au situaţii în care au fost cumpărate castele din Scoţia şi acestea au fost mutate pe teritoriul S. 75-76 . un bun mobil. De exemplu. Acelaşi bun. Pe de altă parte. 4.U. norma nefiind aplicabilă.A. şopron). Bucureşti. Singurul bun imobil prin natura sa este. În fond. Boroi. Pentru a distinge între cele două categorii de bunuri este important a se avea în vedere în primul rând posibilitatea ca lucrul să fie mutat fără a-i fi distrusă esenţa. colibă. p. ferestrele. Mai trebuie menţionat că uşile. deoarece este evident că pentru a putea fi efectuată această operaţiune castelul a fost desfăcut bucată cu bucată – deci i-a fost afectată substanţa – şi a fost reconstruit pe un alt teren. O construcţie este considerată ca fiind un imobil cu condiţia să fie aşezată pe o fundaţie. 465 Cod civil. biletul la ordin şi cecul). drepturile conexe acestora. potrivit acestei clasificări. 1461 prevede următoarele: toate bunurile sunt mobile sau imobile.Clasificarea în bunuri mobile şi bunuri imobile este reţinută din Codul civil. iar la o vârstă înaintată să devină imobil). în realitate. obligaţiile. All Bek. În cea de-a doua categorie sunt incluse valorile mobiliare (acţiunile. Ed. Pământul însă nu încetează niciodată de a fi imobil. Partea generală. un cal folosit la aratul câmpului este un imobil prin destinaţie – fiind destinat exploatării unui fond agricol – iar un cal folosit pentru alergări este un bun mobil (este posibil ca acelaşi cal să fie în tinereţe. dar părţile le pot considera ca fiind mobile prin anticipaţie. Drept civil. în cazul construcţiilor provizorii (baracă provizorie. scările unei clădiri sunt considerate imobile deoarece fără aceste accesorii bunul principal nu ar putea fi folosit potrivit destinaţiei sale.. precum şi efectele de comerţ (cambia. care în art. dar asta nu înseamnă că un castel este un bun mobil.

fără să fie trebuinţă de vreo curgere de timp. precum şi de art.Art. aşezate în pământ sau chiar deasupra solului. 1 Cod civil prevede că lucrurile mişcătoare se prescriu prin faptul posesiunii lor. aceasta fiind reglementată de art. ci doar voinţa proprietarului de a aşeza bunul pe fondul respectiv. ci doar exemplificativă). 115/1938. gazului. 1909 alin. ţiţeiului. şi morile de vânt sau de apă. indiferent de materialul din care sunt făcuţi aceştia. 468 alin. simpla lui posesie fiindu-i suficientă. veşmintele şi toate bunurile aşezate într-o biserică. stupii cu roi. starea de fapt transformându-se într-o stare de drept. 470 Cod civil sunt imobile prin încorporaţie ţevile. la un moment dat. cu excepţia cazului în care părţile nu stabilesc altfel. peştii din iazuri sau bălţi. uneltele de agricultură. 27 şi 28 din Decretul . 3 Cod civil. Efectele clasificării: a).244 Sunt enumerate expres ca fiind imobile. ori el se află în posesia lui X. Este posibil ca proprietarul să schimbe destinaţia bunurilor. Odată ce destinaţia bunurilor se schimbă definitiv. în cazul unei acţiuni în revendicare mobiliară. în temeiul unul act juridic – subiectul de drept nu mai trebuie să facă nici o dovadă în ceea ce priveşte dobândirea proprietăţii asupra bunului. utilizate transportului apei. Doar bunurile imobile pot fi dobândite prin prescripţie achizitivă. cu menţiunea că enumerarea nu este limitativă. ca un accesoriu al acestuia (a se vedea conţinutul art.Lege nr. icoanele. În toate cazurile revine reclamantului obligaţia de a face dovada modului în care a pierdut posesia bunului. este posibil ca imobilele prin destinaţie să redevină bunuri mobile. mai sunt imobile prin destinaţie şi bunurile mobile pe care proprietarul le-a aşezat pe un fond cu caracter permanent. Asta înseamnă că – exceptând situaţiile în care bunul mobil a fost pierdut sau furat. Potrivit art. . 1837 şi urm. Cod civil. necesare serviciului religios etc. Imobile prin destinaţie sunt: animalele afectate exploatării fondului. iepurii de casă. uneltele şi instrumentele necesare activităţii industriale şi comerciale. ingredientele naturale sau artificiale care servesc la îngrăşarea solului. aşezate pe stâlpi. 469 Cod civil. Ceea ce trebuie reţinut este că vânzarea fondului atrage şi vânzarea imobilelor prin destinaţie. maşinile. Prescripţia achizitivă (uzucapiunea) reprezintă un mod de dobândire a proprietăţii bazat pe efectul posesiei lucrului un timp determinat. destinate exploatării fondului industrial sau comercial. Potrivit art. În acest caz nu se are în vedere destinaţia bunului pentru exploatarea fondului. prin natura lor. seminţele destinate însămânţării. conductele de orice fel.

Ceea ce este important este ca soţul să aibă cunoştinţă de înstrăinare şi să nu se opună acesteia. în prezent înstrăinarea terenurilor nu poate fi făcută decât prin înscris autentic. pentru ca transferul de proprietate să se producă este suficient acordul de voinţă al părţilor (vânzător – cumpărător). Cerinţele nu sunt reglementate în cazul bunurilor mobile. pentru dobândirea unui astfel de bun fiind suficient acordului unuia dintre soţi deoarece se apreciază că în acest mod valoarea masei comunitare este majorată. dar cum orice construcţie este aşezată pe un teren. Principiul nu funcţionează însă în cazul imobilelor. deşi este posibil ca un bun mobil să aibă o valoare mult mai mare decât un imobil (o bijuterie sau un tablou ori un timbru pot valora mult mai mult decât un apartament). preluarea preţului şi eventual numărarea banilor achitaţi cu acest titlu. de cele mai multe ori apare necesitatea obţinerii unor vize din partea unor organe specializate care supraveghează aceste bunuri. acest fapt fiind exprimat prin principiul consensualismului. sub acest aspect. cum ar fi cazul metalelor şi pietrelor preţioase. lucrărilor de artă de mare valoare. aspect care profită ambilor soţi. iar dacă nu se impune forma autentică. aproape în permanenţă pentru astfel de bunuri legea solicitând ca acordul de voinţă ce intervine între cele două subiecte să îmbrace o anumită formă. c)În cazul bunurilor comune ale soţilor trebuie subliniată ideea că este necesar acordul expres al ambilor soţi doar pentru înstrăinarea sau grevarea imobilelor. De exemplu. Este adevărat că pentru construcţii această cerinţă nu este reglementată. condiţia se subînţelege. Este adevărat că bunurile mobile de mare valoare.. În legătură cu consinţământul expres necesar la înstrăinare sau la grevare – aspect asupra căruia se va reveni la materia Dreptul familiei – practica a statuat că are această valoare prezenţa soţului respectiv la negocieri. De asemenea. respectiv circulaţia acestora. . este de cele mai multe ori prevăzută prin legi speciale.De regulă.245 b). în cazul bunurilor imobile se cere respectarea unei anumite forme de publicitate. etc. chiar dacă nu se semnează în mod expres actul care consfinţeşte transferul de proprietate. pentru ca dreptul real să fie opozabil terţilor.

cu obligaţia pentru acesta din urmă de a restitui la scadenţă o cantitate egală de bunuri de acelaşi gen şi calitate (art. transmite unei alte persoane. pe când contractul de comodat (sau împrumutul de folosinţă) este contractul în temeiul căruia o persoană. printr-o hârtie având o valoare foarte mare (de exemplu o bancnotă care să valoreze 1. potrivit căruia în contractele ce au de obiect translaţia proprietăţii sau unui alt drept real. un bun individual determinat cu obligaţia pentru aceasta din Dan Chirică. putând face obiectul unor acte de folosinţă repetată şi este în acelaşi timp nefungibil. 1560 Cod civil)1.000. 6. 1576 Cod civil).În ceea ce priveşte momentul transmiterii dreptului de proprietate şi problema suportării riscului contractului. regula este aceea că cererea se face la instanţa domiciliului pârâtului. în materia imobilelor este stabilită o competenţă teritorială specială şi absolută. art. Cu toate acestea. de asemenea având un număr individual al seriei de motor şi şasiu. remite spre folosinţă temporară şi gratuită urmă de a-l restitui în natură la un anumit termen (art. numită comodant. Cluj-Napoca. 220. Drept civil. Din acest motiv în cazul în care X îi dă lui Y maşina lui. Aşa fiind. prin art. 13 Cod procedură civilă prevăzând că cererile privitoare la nemişcătoare se fac numai la instanţa în circumscripţia căreia se află nemişcătoarele. Ed. numită împrumutător.Un bun individual determinat este au autoturism DACIA 1300 având numărul de înmatriculare 01-BH-XXX. tocmai pentru că banii sunt bunuri fungibile şi consumptibile. contractul de împrumut (de consumaţie) este cel prin care o persoană. Faptul că bunul este neconsumptibil înseamnă că el nu poate fi consumat la prima lui utilizare. 5. următoarele aspecte se impun a fi reţinute: -în cazul bunurilor certe. Pe de altă parte. obligaţia de plată fiind considerată executată. regula este formulată de art. iar Y distruge maşina în urma unui accident de circulaţie. 228 . potrivit art. 1994. Contracte speciale. el nu mai poate să îţi execute obligaţia de restituire a bunului rezultată din contract chiar dacă ar face rost de un alt autoturism DACIA 1300 căruia i-ar pune tăbliţele cu numerele de înmatriculare deoarece seria motorului nu va mai corespunde. p. 971 Cod civil.000 lei. 5 Cod procedură civilă.000 lei) restituirea se poate face în 10 bancnote de câte 100. 1295 alin. proprietatea sau dreptul se transmite prin efectul consimţământului părţilor şi lucrul rămâne în rizico – pericolul dobânditorului. proprietatea asupra unei câtimi de bunuri de gen în vederea consumării lor. dacă X dă lui Y o sumă de bani cu titlu de împrumut.1 Cod civil se stabileşte următoarea regulă: vinderea este 1 unei alte persoane. chiar când nu I-a făcut tradiţiunea lucrului iar în materie de vânzarecumpărare. pentru a face un drum la Galaţi. numită comodatar.246 d)După cum se va vedea la materia Drept procesul civil. Cordi al. numită împrumutat.

nu l-a predat. În ceea ce priveşte locuinţele. se încearcă formarea de loturi în natură în favoarea fiecăruia dintre foştii coproprietari. astfel încât pierirea fortuită a bunului nu îl liberează pe înstrăinător. cu excepţia cazului în care va putea să facă dovada că bunul.5 ha. A îi vinde lui B un tablou şi părţile stabilesc că. deoarece fiind proprietarul acestuia din momentul realizării acordului de voinţă. De exemplu. care deţin 5 % vor primi. de exemplu. tabloul este distrus. raportată la valoarea de circulaţie a bunului. Aşa fiind. deşi transferul proprietăţii a operat. el este considerat ca formând o singură unitate locativă. vâslele faţă de o barcă sau. dată la care va putea să achite şi preţul. Dacă în cele trei zile. el va fi cel care va suporta pieirea bunului. dacă patru coproprietari deţin 10 ha teren. anexele care nu pot fi transmise în proprietate decât odată cu corpul principal de clădire. datorită unei calamităţi. în materie imobiliară. 7. Dacă însă bunul nu este divizibil (de exemplu o garsonieră) doar unul dintre coproprietari va primi bunul în natură.Exemple ale unor bunuri principale şi accesorii: o cheie faţă de un lacăt. care va fi ţinut să-şi execute obligaţia faţă de dobânditor. B va ridica tabloul după trei zile. dacă este posibil cu respectarea cotei lor de proprietate care se materializează în mărimea lotului. se consideră a fi bun divizibil cel care asigură formarea mai multor unităţi locative distincte. fie prin investiţii minime.În cazul partajului. ar fi pierit. eventual. B va fi obligat să achite preţul chiar dacă nu va primi bunul. Dacă însă B s-a prezentat să ridice tabloul şi A. el este cel care suportă riscul pierii fortuite a bunului. urmând ca ceilalţi să fie plătiţi cu o sumă ce corespunde cotei lor de coproprietate. fie direct prin operaţiune de partajare. Astfel. chiar dacă s-ar fi aflat la B. debitorul obligaţiei de a da şi de a face având posibilitatea să obţină alte bunuri de acelaşi gen. în cazul partajului bunuri accesorii urmând soarta bunului principal. îndată ce părţile s-au învoit asupra lucrului şi asupra preţului. iar celălalt doar . cel care deţine 70 % va primi 7 ha iar ceilalţi doi. în cazul în care se pune problema sistării indiviziunii asupra unui astfel de imobil. din culpa lui. 8. din care unul să cuprindă corpul principal de clădire. un lot de 0. astfel încât el nu poate invoca niciodată o imposibilitate de a-şi executa obligaţia. din punct de vedere juridic se consideră că bunurile de gen nu pier. -în cazul bunurilor generice dreptul real se transmite de la înstrăinător la dobânditor în momentul individualizării acestora. cel care deţine cota de 25 % va primi 2.5 ha pentru a nu se fărâmiţa parcela atât de mult încât ea să-şi piardă valoarea economică. în măsura în care bunul este divizibil. deşi lucrul încă nu se va fi predat şi preţul încă nu se va fi numărat. neputându-se forma două loturi.247 perfectă între părţi şi proprietatea este de drept strămutată la cumpărător în privinţa vânzătorului.

Ulterior. în prima toamnă după cumpărarea imobilului. Fructe industriale: recoltele agricole. CAPITOLUL III . cu motivarea că îl poate închiria. împreună cu apartamentul. sporul natural al animalelor. în urma admiterii acţiunii el fiind obligat să restituie doar imobilul proprietarului adevărat.Fructe naturale: fructe de pădure. ceea ce îi determină un spor de valoare. în acest caz caracterul de accesoriu al garajului urma să fie analizat în funcţie de apartament sau de autoturism?) 9. şi implicit a sultei datorate a avut în vedere că apartamentul dispune de garaj. produsele lactate obţinute din activitatea specifică desfăşurată într-o fermă etc. În situaţia în care A îi înstrăinează lui B un imobil compus din casă şi o vie B va culege strugurii şi va obţine şi o anumită cantitate de vin. care a solicitat garajul. din anumite motive. dar apare întrebarea care ar fi fost soluţia dacă foştii soţi ar fi avut şi un autoturism care ar fi fost atribuit soţului care nu a primit imobilul. Dacă însă ar fi obţinut producte el ar fi fost obligat ca odată cu bunul să le predea şi pe acestea. rente. În cazul în care proprietatea asupra imobilului aparţine lui X iar Y are un drept de uzufruct asupra aceluiaşi imobil (care îi conferă posesia şi folosinţa bunului) Y va culege fructele iar X va dobândi productele. Fructe civile: chirii. Deoarece până în momentul în care se formulează acţiune împotriva sa B este un posesor de bună credinţă (el fiind convins că a cumpărat de la un proprietar) fructele culese i se cuvin.248 anexele (de exemplu garajul – deşi în această situaţie a apărut într-o speţă concretă cererea formulată de unul dintre coproprietari. deoarece s-a considerat că valoarea de circulaţie a imobilului. ciupercile dintr-o pădure. deoarece întotdeauna productele se cuvin proprietarului. dreptul de proprietate a lui A este desfiinţat. piatra extrasă dintr-un munte. plante medicinale. dobânzi. Producte: marmora dintr-o carieră. şi în anumite condiţii (ce vor fi studiate în amănunt mai târziu) este lipsit de efecte juridice şi actul translativ de proprietate încheiat de A şi B. soluţia a fost cea de atribuire a garajului.

creând o premisă ce poate fi concretizată în măsura în care un virtual raport juridic ia naştere cu adevărat. # 2. În sens restrâns. se distinge faptul juridic în sens larg (lato sensu) şi faptul juridic în sens restrâns (stricto sensu). prin fapt juridic se înţeleg atât evenimentele. practic faptele juridice civile fiind izvoarele oricărui raport juridic concret. p. ci doar aceea de care legea civilă leagă o asemenea consecinţă. denumite şi evenimente. # 1. Oricum. efecte care totuşi se produc deoarece norma juridică prevede astfel. O astfel de împrejurare poate fi un fapt juridic – în sens larg -. Prin izvor al raportului juridic civil concret se înţelege o împrejurare – act sau fapt – de care legea civilă leagă naşterea unui raport civil juridic concret1. Aşa fiind. pentru existenţa raportului juridic civil trebuie să fie prezente subiectele iar norma să permită naşterea lui. la aceste componente adăugându-se un anume element de care legea civilă să lege apariţia unui astfel de raport juridic concret. 119 . Putem spune că norma juridică civilă constituie premisa necesară existenţei oricărui raport juridic civil în timp ce un astfel de raport concret particularizează tiparul reprezentat de raportul juridic civil abstract. cit. Altfel spus. norma juridică civilă stabileşte doar ipotetic şi abstract condiţiile în care se pot forma raporturile juridice civile concrete între subiecte de drept. 1 Gheorghe Beleiu – op. Putem spune că în acest sens. ceea ce determină naşterea unui raport juridic civil concret este faptul social şi nu norma. prin fapt juridic înţelegem numai faptele omeneşti săvârşite fără intenţia de produce efecte juridice – şi care produc totuşi în puterea legii – precum şi faptele naturale. noţiunea de fapt juridic este sinonimă cu cea de izvor al aportului juridic civil concret. cât şi acţiunile omeneşti săvârşite cu sau fără intenţia de a produce efecte juridice. nu orice împrejurare dă naştere unui raport juridic civil. b)După legătura lor cu voinţa umană. Secţiunea 1 – Izvoarele raportului juridic civil concret. De principiu. Noţiuni introductive. a)După sfera de acţiune. fapt care însă poate produce un astfel de efect doar în măsura în care el este recunoscut prin reglementarea juridică.249 Izvoarele şi proba raporturilor juridice civile concrete. Definiţia şi clasificarea raporturilor juridice civile concrete. particularitate care se află în strânsă legătură cu izvorul care generează situaţia juridică determinantă dintre subiectele de drept civil. În sens larg. izvoarele raportului juridic civil concret se împart în acţiuni omeneşti şi fapte naturale (evenimente).

întâlnim acţiunile omeneşti săvârşite cu intenţia de a produce efecte juridice şi care cuprind toate celelalte acţiuni. Pe de altă parte.2)Faptele naturale sunt acele împrejurări care se produc independent de voinţa omului şi de care norma juridică civilă leagă anumite consecinţe juridice. constând în naşterea. Aceste acţiuni. Caiet de seminar 5 Izvor al raportului juridic civil = fapt juridic în sens larg.evenimentele + acţiunile omeneşti sau faptele juridice în sens restrâns + actele juridice.fi la rândul lor . se subclasifică. c)În funcţie de structura lor. efecte care se produc datorită faptului că legea leagă de aceste acţiuni naşterea. iar în funcţie de efectele pe care le produc pot fi distinse izvoarele de drepturi patrimoniale de cele de drepturi nepatrimoniale. b. respectiv acele manifestări de voinţă săvârşite în scopul generării. modificarea sau stingerea unui raport juridic civil.250 b. decesul unei persoane are ca efect încetarea capacităţii juridice civile a subiectului de drept civil respectiv. Acţiuni omeneşti săvârşite fără intenţia de a produce efecte juridice. constând în naşterea. modificarea sau stingerea unor raporturi juridice civile concrete. distingându-se acţiunile săvârşite fără intenţia de a produce efecte juridice şi care cuprind acele fapte în legătură cu care voinţa omului se manifestă doar în sensul de a săvârşi fapta respectivă. Izvoarele raportului juridic civil sunt: . ele putând . - Evenimente (fapte naturale): naştere omului determină apariţia unui nou subiect de drept. modificarea sau stingerea raporturilor juridice civile concrete. Acestea sunt actele juridice civile. la rândul lor.licite sau ilicite. Acţiuni omeneşti săvârşite fără intenţia de a produce efecte juridic licite: .1)Acţiunile omeneşti sunt fapte comisive sau omisive ale omului săvârşite cu sau fără intenţia de a produce efecte juridice civile. Aceste fapte sunt faptele juridice civile în sens restrâns. izvoarele raportului juridic civil concret pot fi simple sau complexe. modificării sau stingerii unor raporturi juridice civile concrete. fără a fi avut în vedere efectul juridic produs. împlinirea vârstei majoratului determină dobândirea capacităţii de exerciţiu etc.

sparg uşa şi intră în apartament pentru a repara conducta respectivă. cei dintâi răspunzând pentru eventualele stricăciuni produse în timpul intervenţiei lor. fără a fi primit mandat din partea acesteia din urmă (art. p. 1981. Academiei. corespunzătoare investiţiilor efectuate şi care nu au fost înlocuite cu nici o altă valoare în acest patrimoniu. De exemplu moştenitorul găseşte în actele antecesorului său o chitanţă care atestă că acesta ar fi contractat un împrumut şi se prezintă la creditor pentru a stinge creanţa. 992-993 Cod civil). Acţiuni omeneşti săvârşite fără intenţia de a produce efecte juridic ilicite: 1 Constantin Stătescu. prin fapta sa voluntară şi unilaterală. -plata nedatorată – reprezintă executarea de către o persoană a unei obligaţii la care nu era ţinută şi pe care a făcut-o fără intenţia de a plăti datoria altuia (art. şi pentru a-şi salva propriile locuinţe de stricăciuni şi chiar în interesul vecinului lor. 118 . Pentru că nu se mai încheie contractul virtualul întreţinător nu are nici o altă acţiune la dispoziţie pentru recuperarea investiţiilor avansate decât pe cea întemeiată pe îmbogăţirea fără just temei. Din acel moment se naşte un raport juridic între vecini şi proprietarul apartamentului. Trebuie menţionat că acţiunea în restituire. reclamantul neavând la dispoziţie nici un alt mijloc juridic de recuperare a prestaţiilor executate. virtualul întreţinător făcând investiţii la imobilul ce aparţine virtualului întreţinut. are un caracter subsidiar. 987 Cod civil)1. care este plecat pentru o perioadă mai lungă de timp şi la un moment dat se sparge o conductă de apă în apartamentul respectiv. Unul sau unii dintre vecini. fiind o creaţie a practicii judecătoreşti) este aceea de a exista o legătură între sporirea patrimoniului pârâtului şi diminuarea celui ce aparţine reclamantului. fără ca pentru aceasta să existe un temei juridic. întemeiată pe îmbogăţirea fără justă cauză. Persoana care intervine se numeşte gerant iar persoana pentru care se acţionează se numeşte gerat. Ed. din acest fapt juridic se naşte obligaţia pentru cel care-şi vede mărit patrimoniul de a restitui. O condiţie pentru intentarea acţiunii în restituire (acţiune care nu este reglementată în mod expres. Este evident că în patrimoniul proprietarului imobilului se reflectă o creştere de valoare datorată investiţiilor efectuate la imobil (dacă proprietarul doreşte să vândă preţul obţinut va fi mai mare decât cel ce putea fi negociat anterior efectuării investiţiilor) iar în patrimoniul virtualului întreţinător se reflectă o scădere a valorii acestuia. Exemplul clasic îl reprezintă cel al proprietarului unui apartament situat într-un imobil cu mai multe locuinţe.251 -gestiunea intereselor altei persoane – este o operaţie ce constă în aceea că o persoană intervine. În aceste condiţii moştenitorul (solvens) va fi îndreptăţit să recupereze plata nedatorată din partea celui care a primit-o (accipiens). în limita măririi. Corneliu Bârsan. şi săvârşeşte acte materiale sau juridice în interesul altei persoane. care îi profită acestuia şi care ulterior nu mai încheie actul promis. iar cel de-al doilea fiind obligat să suporte toate cheltuielile generate de această gestiune a intereselor sale. -îmbogăţirea fără justă cauză – definită ca fiind faptul juridic prin care patrimoniul unei persoane este mărit pe seama patrimoniului altei persoane . Teoria generală a obligaţiilor. Tratat de drept civil. Exemplul îl reprezintă cazul celui căruia I se promite încheierea unui contract de întreţinere. care confirmă executarea obligaţiei de către antecesorul său. Ulterior efectuării plăţii găseşte un alt act. Bucureşti. către cel care şi-a diminuat patrimoniul prestaţiile care au determinat acest dezechilibru.

să modifice sau să stingă un raport juridic civil concret. . Tatăl şi mama lui A vor fi obligaţi să-i plătească lui B contravaloarea prejudiciului cauzat (parbriz + costul manoperei de înlocuire). legea instituie răspunderea unor categorii de persoane pentru fapta ilicită săvârşită de o altă persoană. care s-a născut deoarece norma prevede obligativitatea reparării prejudiciului cauzat de fapta omului. cit. Prin probă se înţelege mijlocul juridic de stabilire a existenţei unui act sau fapt juridic şi. în anumite limite vor fi obligaţi la repararea prejudiciului. cât şi părinţii lui A. La încheierea fiecărui act juridic partea doreşte să dea naştere. care cauzează altuia prejudiciu. astfel încât acest efect se şi produce. 999 omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa. sau pentru prejudiciile cauzate de lucrurile ori animalele aflate în paza juridică a unor subiecte de drept. Este vorba deci de dorinţa părţii de a genera un raport juridic civil. a dreptului subiectiv civil şi a obligaţiei civile. distruge ghiozdanul colegului său de bancă. Obligaţia de acoperire a prejudiciului se naşte atât în sarcina lui A. p. produce un accident în urma căruia este distrus autoturismul lui B. prin aceasta.252 Este vorba despre fapta ilicită cauzatoare de prejudicii. Potrivit art. În afară de răspunderea pentru fapta proprie. parcat legal sub balconul lui A. copil de 12 ani. Secţiunea 2 – Proba raportului juridic civil concret. strivindu-l. ca izvor de obligaţii. în timpul programului şi în exercitarea sarcinilor atribuite. în vârstă de 10 ani. jucându-se în timpul orei. reglementată de art. # 1. A va fi obligat să suporte contravaloarea florilor distruse de câinele său. iar potrivit art. conducând autoturismul societăţii comerciale. op. Fapta ilicită cauzatoare de prejudiciu declanşează întotdeauna o răspundere civilă delictuală al cărei conţinut îl constituie obligaţia civilă de reparare a prejudiciului cauzat: -A iese pa balcon să ude florile şi din greşeală loveşte un ghiveci care cade şi sparge parbrizul autoturismului lui B. A încheie un contract de vânzare cumpărare cu B deoarece doreşte să obţină bunul respectiv. în calitatea sa de proprietar. aceasta fiind diferenţa esenţială între acest tip de acţiuni omeneşti şi cele analizate anterior. 1 1 Gheorghe Beleiu. obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat. ce-i aparţine lui B şi pe care acesta îl înstrăinează. -A. Acţiunile omeneşti săvârşite cu intenţia de a produce efecte juridice = acte juridice. va fi obligat să suporte contravaloarea reparaţiilor necesare pentru punerea autoturismului în stare de funcţionare. dar şi de acelea ce a cauzat prin neglijenţa sau prin imprudenţa sa. 998-1003 Cod civil. -A. a-l repara. 998 Cod civil orice faptă a omului. atât profesorul care avea oră în perioada respectivă. Atenţie: A nu a intenţionat să genereze un astfel de raport juridic. A. -câinele lui A distruge un strat cu flori de mare valoare din curtea lui B. cât şi în sarcina societăţii comerciale SC XXX SRL. 120. -A. -un perete al imobilului ce-i aparţine lui A se prăbuşeşte peste autoturismul lui B. conducător auto al SC XXX SRL. Se naşte raportul juridic în temeiul căruia A este obligat să suporte contravaloarea prejudiciului cauzat lui B. Noţiuni generale. aruncă mingea şi sparge parbrizul autoturismului lui B. jucându-se în faţa blocului.

: -norma de drept nu constituie obiect al probei. procesul civil fiind o luptă a probelor părţilor deoarece. astfel încât lui îi revine. Sarcina probei reprezintă îndatorirea de a face dovada actului sau a faptului juridic din care decurge dreptul pretins.253 Sub aspect terminologic. el dovedindu-se prin probarea faptului pozitiv contrar. 105/1992). Nu este mai puţin adevărat că pârâtul poate ridica el însuşi pretenţii. pot fi găsite în Codul de procedură civilă. mărturisirea şi prezumţiile sediul materiei se regăseşte în Codul civil şi în Codul comercial. cel ce face primul o asemenea propunere este reclamantul. prin acţiunea cu care a sesizat instanţa. În măsura în care reclamantul şi-a dovedit pretenţiile. Altfel spus acest obiect al probei constă în acele împrejurări (evenimente sau acţiuni) care au generat. sarcina probei. singura excepţie o reprezintă legea străină invocată în faţa instanţei române. într-un al doilea sens este vorba de operaţiunea de prezentare. formează obiect al probaţiunii judiciare. a probelor materiale şi a cercetării la faţa locului. au modificat ori au stins drepturi civile subiective. . probarea lor. -faptele notorii se dovedesc prin probarea notorietăţii. din alte împrejurări decât acelea ale dosarului. termenul este folosit în trei sensuri diferite: întrun prim sens termenul de probă este sinonim cu cel de dovadă. în principiu. fiind evident că în acest caz îi revine sarcina probei. al cărei conţinut se stabileşte prin atestări obţinute de la organele statului care au edictat-o. situaţie în care sarcina probei trece asupra lui. în sensul combaterii acestor pretenţii. vine rândul pârâtului să acţioneze. În situaţia în care se impune totuşi dovada dreptului civil subiectiv. elementul care trebuie dovedit de către cel care îl invocă reprezintă obiectul probei. judecătorul fiind prezumat a cunoaşte legea. -faptele negative generale nu pot forma obiect al probei. -aspectele cunoscute personal de judecător. în această variantă partea care invocă o astfel de lege putând fi obligată să facă dovada conţinutului ei (art. a mijloacelor de probă iar într-o ultimă variantă termenul este folosit pentru a se desemna rezultatul obţinut prin folosirea mijloacelor de dovadă. Sub aspectul condiţiilor admisibilităţii probelor precum şi al reglementării mijloacelor de dovadă cum ar fi înscrisurile. Nu trebuie înţeles însă că probe dreptului civil subiectiv s-ar confunda cu însuşi dreptul. fiind vorba totuşi de noţiuni distincte. în timp ce modalitatea administrării probelor precum şi reglementarea expertizei. iar obligaţia corelativă poate fi executată de bună voie de către cel căruia îi incumbă. un drept nedovedit este inexistent. pe calea acţiunii reconvenţionale. 7 din Legea nr. 1169 Cod civil astfel: cel ce face o propunere înaintea judecăţii trebuie să o dovedească. mărturia. în primul rând. pentru dovedirea acestora. acest obiect cuprinzând faptele juridice din care rezultă drepturile şi obligaţiile ce compun conţinutul raportului juridic civil concret. în faţa justiţiei. respectiv unele situaţii speciale ce pot să apară în legătură cu obiectul probei. Pot fi sesizate însă anumite particularităţi. Nu în ultimul rând. Astfel. fiind irelevant dacă dreptul poate fi probat sau nu deoarece în măsura în care debitorul este de bună credinţă el recunoaşte obligaţia pe care şi-a asumat-o. prin avizul unui expert sau într-un alt mod adecvat. oricine pretinde un drept civil subiectiv trebuind să facă dovada existenţei lui. -faptele necontestate nu necesită. fiind reglementată de art. De regulă. În fond. în fond. în schimb un fapt negativ determinat poate fi invocat. Probele au o importanţă vitală. dreptul civil subiectiv există.

ele pot avea ca obiect sarcina probei. potrivit dispoziţiilor art. 130 alin. obiectul probei. cumulativ. ori judecătorul nu se poate pronunţa decât în măsura în care poate să cerceteze în mod exact modul în care raportul juridic s-a născut. Referitor la convenţiile pe care părţile le pot încheia asupra probelor. în majoritatea cazurilor. instanţa va fi cea chemată să soluţioneze acest litigiu. prescripţia dreptului la acţiune. Este evident că sarcina probei revine de-a lungul procesului atât reclamantului cât şi pârâtului. a fost înlăturată prin prevederile Decretului nr. la 25 ianuarie 2000. judecătorul va opri acest duel al probelor în măsura în care va aprecia că au fost administrate suficiente probe pentru dovedirea pretenţiilor părţilor din proces. O astfel de necesitate apare în măsura în care fie titularul dreptului solicită executarea unei obligaţii într-o modalitate cu care debitorul nu este de acord. B va trebui să se apare. Pentru a fi încuviinţate de instanţă. probele trebuie să îndeplinească. . Raportul juridic. 1170 Cod civil. Proba jurământului.254 pârâtul trebuie să iasă din pasivitate în cazul în care invocă excepţii în apărarea sa. predarea banilor şi suma în sine. invocând de exemplu restituirea sumei. să fie verosimile. precum şi data la care obligaţia trebuia stinsă. În acelaşi timp însă. Cum în realitate normele care stabilesc aceste aspecte au. A va sesiza instanţa în vederea obţinerii unui titlu executoriu. admisibilitatea acesteia. prevăzută de art. 2 Cod procedură civilă. şi atâta vreme cât dreptul nu este contestat iar obligaţia este executată de bună voie nici nu apare necesitatea dovedirii acestuia. În cazul în care B nu îşi execută obligaţia. în majoritatea cazurilor. există indiferent de faptul că el poate fi probat sau nu. voinţa părţilor în momentul respectiv şi efectele pe care acestea le-au avut în vedere. urmând ca B să restituie împrumutul la 1 iunie 2000. 205/1950. următoarele condiţii: să nu fie oprite de lege. puterea doveditoare a probei şi administrarea dovezii. destul de rar vor fi întâlnite în practică astfel de convenţii. Codul de procedură civilă reglementează cele trei mijloace de probă precum şi administrarea acestora în art. Sarcina şi obiectul probei: A îi dă cu titlu de împrumut lui B o sumă de bani. să fie utile. ce nu poate fi atins de voinţa părţilor. 167– 225 şi 235 –241. CAIET DE SEMINAR 6 În Codul civil se regăsesc reglementări în această materie în art. Aşa fiind. să fie pertinente şi să fie concludente. un caracter imperativ. 1169 – 1206. Dacă A va reuşi să facă dovada pretenţiilor sale. fie debitorul nu recunoaşte întinderea dreptului subiectului activ. Într-o astfel de situaţie. judecătorul trebuie să stăruie pentru a descoperi adevărul şi pentru a preveni orice greşeală în cunoaşterea faptelor. A va trebui să dovedească în faţa judecătorului încheierea contractului de împrumut.

dacă au fost audiaţi doi martori care au declarat că au văzut când ghiveciul cu flori a căzut. în aceeaşi dată. dovedindu-se că a fost. nu se mai impune audierea altor martori. şi oricare dintre aceste fapte juridice vor trebui dovedite pentru a fi reţinute ca producând efecte. dar nu a restituit-o pentru că nu a avut bani. ultim din Codul de procedură civilă interogatorul şi jurământul nu pot fi cerute pentru dovedirea motivelor de despărţenie. de către judecător. din balconul lui A. el va renunţa la calitatea de judecător al cauzei şi va relata. cu titlu de împrumut. Se va respinge proba prin care s-ar solicita să se dovedească faptul că un om a urcat pe raza soarelui. În această variantă nu se mai impune administrarea de probe pentru a se dovedi existenţa împrumutului şi cuantumul creanţei.255 transformarea obligaţiei prin novaţie. de exemplu. dacă pe o parte din acestea le recunoaşte şi pe o parte le contestă. 612 alin. Administrarea probelor trebuie limitată într-o măsură care să permită clarificarea situaţiei de fapt şi de drept fără a încărca dosarul în mod nejustificat. Proba este utilă atunci când prin administrarea ei se tinde la dovedirea unor fapte contestate (dacă. pârâtul nu recunoaşte la interogatoriu nici una din pretenţiile formulate de reclamant. În mod incontestabil probele judiciare au o legătură indisolubilă cu temeinicia şi legalitatea hotărârii pronunţară într-o anumită . aceste aspecte cunoscute. *** Se poate afirma că probele au importanţa lor. În măsura în care judecătorul cunoaşte în mod direct anumite fapte care sunt esenţiale la dezlegarea pricinii. deoarece potrivit art. orice probă concludentă este şi pertinentă. în calitate de martor. o anumită sumă de la A. care să relateze acelaşi lucru. Nu se poate dovedi că A nu a fost niciodată într-o anumită localitate (fapt negativ general sau nedefinit) dar se poate dovedi că A nu a fost în data de 1 martie 2001 la Galaţi. de exemplu. la Oradea. Proba este pertinentă dacă are legătură cu cauza şi este concludentă dacă permite rezolvarea acesteia. care poate fi analizată sub mai multe aspecte. Proba trebuie să fie verosimilă în sensul că ea nu trebuie să tindă la dovedirea unor fapte incredibile. B recunoaşte că a primit. ci doar pentru dovedirea celor contestate). cu respectarea principiului oralităţii şi contradictorialităţii. Oricum. spărgând parbrizul autoturismului lui B. Astfel. urmând să facă dovada propriilor afirmaţii. dar nu orice probă pertinentă este şi concludentă. Un fapt necontestat este un fapt recunoscut de pârât. hotărârea sa trebuie să se bazeze exclusiv pe probe administrate în instanţă. de exemplu. dar verosimilitatea va fi incontestabil analizată în funcţie de anumite rezultate obţinute de dezvoltarea tehnicii şi tehnologiei şi care permit administrarea unor probe imposibil de imaginat în urmă cu câţiva ani. În măsura în care B va invoca nulitatea actului de împrumut – de exemplu pentru lipsa consimţământului – el va putea formula o acţiune reconvenţională. Un exemplu în care proba este oprită de lege este cel al interogatoriului în caz de divorţ. nu se va mai impune administrarea de probe pentru dovedirea faptelor recunoscute.

căldarea cu apă fiartă.2 Ulterior. ambii căutând urma lăsate de fapte. Concomitent.şi să nu uite niciodată de conţinutul principiului rolului activ al judecătorului. continuitatea. Pe de altă parte. Varianta ideală o reflectă prezentarea unui material probator suficient de vast. în mod indubitabil conţinutul acestora reflectându-se în conştiinţa subiectelor de drept. regăsindu-se în norme ce au dobândit. actele scrise şi blestemul. dar care este imposibil de înlăturat deoarece el determină aflarea adevărului despre un raport juridic civil şi efectele acestuia. un caracter tehnic. 1970. De asemenea. nemijlocirea. . de multe ori. Se poate imagina o paralelă între un judecător şi un istoric. în special atunci când este vorba de cercetări istorice. Ed. probele cunoscute în această perioadă fiind în principal actele şi martorii. normele de procedură cuprinse în cutume au fost unificate. în timp ce Codul de procedură civilă reglementează expertiza. Ed. Bucureşti. acestora recunoscându-li-se un rol educativ. majoritatea ţărilor europene cunoscând sistemul probator în secolul al XVIII-lea. ele fiind clasificate în funcţie de criterii destul de subiective. fiind elocvent în acest sens faptul că sarcina probei şi admisibilitatea diferitelor mijloace de probă sunt cuprinse de Codul civil francez. Aceeaşi este situaţia în legislaţia italiană care reglementează probele prin normele 1 Pentru o anlaiză detaliată. Academiei. principiu care uneori este formulat expres iar alteori se deduce din spiritul normelor procedurale.256 cauză. 1 Temeinicia unei astfel de hotărâri se bazează pe probele administrate care trebuie să fie suficiente pentru a permite judecătorului să-şi formeze o convingere. contradictorialitatea . 2 E. aflarea adevărului. în doctrină au apărut lucrări de specialitate.14 şi urm. un astfel de exemplu reprezentându-l legea asiriană. lucruri şi fiinţe din trecut. cele mai bine conservate şi păstrate sunt datele ce provin din dreptul roman. care cunoaşte două sisteme de probe: probele legale şi probele materiale. o importanţă deosebită o prezintă probele şi pentru alte ştiinţe decât aceea a dreptului. reprezintă o trăsătură comună faptul că aceste norme s-au regăsit în Codul civil şi Codul de procedură civilă al fiecăruia dintre sistemele de drept naţional. 1997. Florea Măgureanu. proba cu martori. care să permită stabilirea unor date reale. judecata lui Dumnezeu. În dreptul feudal existau ordaliile. Bucureşti. ca instanţele de apel sau de recurs să constate că netemeinicia hotărârilor judecătoreşti cenzurate are la bază o insuficientă administrate a probelor sau o greşită apreciere a acestora. În mod indiscutabil. Se întâmplă. pentru lămurirea situaţiei de fapt. p. Lumina Lex. întotdeauna instanţa fiind obligată să urmărească respectarea principiilor procesului civil legalitatea. Înscrisurile – mijloace de probă în procesul civil. care constau în proba cu fierul roşu. Nu în ultimul rând un sistem probator bine pus la punct permite pronunţarea unor hotărâri conforme cu realitatea. Mihuleac. punct final al oricărui proces. 16 şi urm. pentru a reconstitui o perioadă şi a stabili adevărul în cauza cercetată. Specific acestei perioade este şi faptul că nu erau cristalizate reguli cu privire la valoarea mijloacelor de probă. publicitatea. obiective şi suficiente. *** Izvoarele cele mai îndepărtate care fac amintire despre probe datează cu mult înaintea erei noastre. ancheta şi interogatoriul. iar în unele situaţii chiar şi prezumţiile. din ce în ce mai mult. Sistemul probator în procesul civil. duelul judiciar. p.

După cum probele sunt administrate în faţa instanţei sau în afara acesteia se deosebesc probele judiciare de cele extrajudiciare. la întocmirea înscrisului. expres reglementate şi ierarhizate potrivit legii. După cum. locul în care se află sau urmele lăsate pot furniza informaţii valoroase pentru soluţionarea litigiului. distingem înscrisurile preconstituite de cele nepreconstituite. Pentru clasificarea probelor se au în vedere mai multe criterii. judecata făcându-se cu ajutorul juriului. După forma de exprimare pot fi deosebite probele verbale de cele scrise şi de cele materiale. verbal sau în scris. la rândul lor.Probele preconstituite. modificator sau extinctiv de drepturi singure. astfel: A. Referitor la înscrisuri se cunosc mai multe clasificări ale acestor mijloace de probă. prin judecător şi juriu special. în timp ce probele mediate sunt cele care ajung la cunoştinţa judecătorului printr-un factor intermediar (declaraţiile martorului. care relatează aspecte cunoscute de la o altă persoană). Codului de procedură civilă şi Codului comercial. În sistemul nostru de drept. reglementări mai vechi au recunoscut sistemul probelor legale. având o valoare prestabilită.257 Codului civil. denumită „Law of Evidence”.Probe directe. C.care prin însuşirile lor. D. Probele personale sunt cele percepute de cel care le redă instanţei. recunoscându-se dreptul judecătorului de a aprecia probele ce au fost strânse de un alt magistrat. 3. care permit stabilirea izvorului raportului juridic printrun fapt probator. pe când cele materiale sunt obiectele . fiind necesar în acest caz să se recurgă la un raţionament deductiv sau inductiv. în înscrisuri originare – cele întocmite de organul instrumentator. fără a fi necesar concursul altor probe. prin judecător şi juriu obişnuit. În legislaţia SUA probele sunt reglementate de o lege specială. B.Probe personale şi probe materiale. care permit stabilirea faptului generator.Probe nemijlocite sunt acelea luate din prima sursă (interogatoriul sau cercetarea la faţa locului). De asemenea. mijloacele de dovadă fiind limitate. vecin şi conex. În acest sistem judecătorul avea sarcina să constate dacă exista proba prevăzută de lege şi în cazul unui răspuns afirmativ să-i acorde acesteia puterea atribuită de normă. 2. După legătura cu faptul care urmează a fi probat: 1. caz în care vor fi caracterizate ca fiind probe extrajudiciare. prin judecător şi expert sau prin arbitri şi expert. mărturisire). cu scopul constatării încheierii. Probele judiciare dintr-un proces pot fi utilizate într-un alt proces. Înscrisurile preconstituite pot fi împărţite. intermediar. care sunt întocmite anterior apariţiei litigiului şi probe create după apariţia litigiului (declaraţie de martor. După izvorul de la care provin: 1. A. O situaţia specială o reprezintă legislaţia engleză. deoarece probele sunt tratate în cuprinsul legilor de aplicare a drepturilor de fond şi se disting anumite trăsături specifice tipurilor de judecată care pot fi: prin judecător. competent sau de către părţi. s-a avut în vedere sau nu folosirea acestuia ca mijloc de probă. modificării sau stingerii unui raport juridic . o altă trăsătură specifică sistemului de commonlaw o reprezintă faptul că martori pot fi chiar şi părţile din proces. # 2.Probe indirecte. Clasificarea probelor. 2.

pe hârtie sau pe orice alt material. op. precum şi faptul că înscrisul trebuie să fie întocmit cu formalităţile cerute de lege. p. atât sub aspectul competenţei materiale cât şi a cele teritoriale. cit. Se poate spune că înscrisurile autentice – ca probe extrajudiciare – constituie cea mai importantă categorie a înscrisurilor preconstituite. facturi. Înscrisuri autentice şi înscrisuri sub semnătură privată.3 Din definiţia dată înscrisurilor autentice de art. Legea 1 2 Ernet Lupan. ele fiind cele mai puternice mijloace de probă. funcţionarul public să fie competent pentru a încheia înscrisul. C. răbojuri2). Principalele categorii de acte autentice sunt: înscrisurile autentice notariale (cele întocmite de notarul public sau cele redactate de părţi şi doar autentificate de acesta). p. tocmai în scopul de a fi întrebuinţate. op. la întocmirea acestora neurmărindu-se scopul de a fi folosite ca mijloc de dovadă (cărţile. sau în patru muchii. 1171 Cod civil înscrisul autentic este acela care a fost realizat cu solemnităţile cerute de lege. înscrisurile elaborate de reprezentanţele diplomatice ale României. 51 . pe care sunt însemnate. prin crestături. hârtiile casnice. Aceste înscrisuri sunt instrumente probatorii cu o valoare semnificativă deoarece cuprind manifestări de voinţă ale părţilor făcute înainte de ivirea litigiului. 3 Florea Măgureanu. existenţa lor fiind strict determinată de intenţia subiectului de drept protejat de norma încălcată la încheierea actului. 1171 Cod civil se desprind mai multe condiţii impuse de legiuitor pentru validitatea înscrisului autentic: actul să fie întocmit de către un funcţionar public. funcţionarul public să aibă calitatea de a întocmi actul şi să fie capabil pentru această operaţiune (sub rezerva aplicării maximei error comunis facit jus).Înscrisul autentic. pierdut sau distrus. Înscrisuri a căror putere doveditoare este prevăzută de lege şi înscrisuri a căror putere doveditoare este lăsată la aprecierea judecătorului.258 civil -. 3. actele de stare civilă. D. de un funcţionar public care are dreptul de a funcţiona în locul unde actul s-a făcut. cu intenţia de a servi ca mijloc de dovadă în viitor. înscrisurile sub semnătură privată. anumite socoteli. Definim înscrisurile ca fiind declaraţii despre un act sau fapt juridic făcute de părţi sau de terţi în formă scrisă cu mâna sau prin dactilografiere ori imprimare. După subiectul de la care emană înscrisurile acestea pot fi oficiale sau neoficiale. Mijloacele de probă.1 Înscrisurile. înscrisuri recognitive – care au scopul de a recunoaşte existenţa înscrisului originar. Înscrisurile pot fi evident şi nepreconstituite.. de a acoperi viciul respectiv. 3. pe care-l înlocuiesc – şi înscrisurile confirmative. 120 Răbojul este o bucată de lemn. cit. adică redactate înainte de naşterea oricărui litigiu. chitanţe. la nevoie.1. # 3. în formă cilindrică. Potrivit art. B. care permit producerea de efecte juridice de către un act anulabil. sub sancţiunea nulităţii. scrisorile).1 De cele mai multe ori înscrisurile sunt preconstituite. cu orice litere sau sistem de scris. deoarece fac dovada deplină până la înscrierea în fals. ca mijloace de probă (înscrisurile autentice.1. hotărârile organelor jurisdicţionale.

. Menţiunile cuprinse în înscrisul autentic cu privire la faptele materiale săvârşite de însuşi funcţionarul public şi cele privind faptele materiale petrecute în faţa sa şi constatate prin propriile sale simţuri în cadrul atribuţiilor ce-i revin. semnătura funcţionarului instrumentator. Sunt cuprinse în această categorie: semnătura părţilor şi a altor participanţi. fiind necesară doar investirea cu formă executorie. Puterea doveditoare a înscrisului autentic rezultă din faptul că a fost întocmit şi autentificat sau cel puţin primit şi autentificat de un funcţionar public competent a instrumenta actul respectiv. dimpotrivă. ce funcţionează în locul în care actul a fost întocmit. până la înscrierea în fals. . precum şi sub aspectul datei întocmirii actului.înscrisurile autentice care constată obligaţii – ajunse la scadenţă – pot fi puse în executare. care va fi obligată să apeleze la procedura înscrierii în fals. declaraţia părţilor că afirmaţiile cuprinse în înscris exprimă voinţa lor. şi în limita propriilor atribuţii. înscrisul prezintă nerelegularităţi – vicii materiale sau formale care evidenţiază de la prima vedere falsitatea sa – nu numai că acesta nu poate constitui temeiul prezumţiei de autenticitate.actul face deplina dovadă. în măsura în care înscrisul are înfăţişarea unuia autentic prin forma şi aparenţa sa exterioară. atunci când prin forma şi aparenţa sa exterioară se prezintă ca un înscris autentic întocmit potrivit dispoziţiilor legale (aparenţa exterioară este redată de semnătura funcţionarului public.259 specială este cea care stabileşte că actul întocmit de un anumit funcţionar are sau nu valoarea unui înscris autentic. Principalul efect al prezumţiei de autenticitate de care se bucură înscrisul autentic este cel al inversării sarcinii probei. menţiunile privind prezenţa părţilor şi constatarea identităţii lor. Dacă. Redactarea actelor juridice civile sub forma actului autentic prezintă pentru părţi avantaje deosebite. Puterea doveditoare a menţiunilor referitoare la constatările personale ale funcţionarului public instrumentator. el se bucură de prezumţia de autenticitate. altminteri nemaimpunându-se intervenţia instanţei. proba contrară fiind solicitată celui care contestă actul. datorită trăsăturilor care le caracterizează.). aceasta trecând de la partea care invocă actul la cea care contestă sinceritatea şi autenticitatea acestuia. şi în ceea ce priveşte semnăturile părţilor şi a agentului instrumentator. . se bucură de deplină putere doveditoare. Persoana care invocă înscrisul autentic nu mai trebuie să facă nici o dovadă. data şi locul încheierii înscrisului. sarcina de a dovedi falsitatea actului revenind părţii contestatoare.înscrisul autentic se bucură de prezumţia de autenticitate care îl scuteşte pe titular de orice altă dovadă. I. Înscrisul autentic se bucură de o prezumţie de autenticitate în sensul că emană cu adevărat de la cei care figurează ca semnatari. numărul de înregistrare etc. potrivit legii. ele neputând fi combătute decât prin procedura specială a înscrierii în fals. precum şi . dar instanţa îl va putea înlătura fără a mai recurge la procedura înscrierii în fals. Întocmirea sub formă autentică a înscrisurilor poate fi cerută de lege sau poate fi decisă de voinţa părţilor. în sensul că emană cu adevărat de la cei care figurează ca semnatari. astfel: . sigiliul autorităţii.înscrisurile autentice fac dovada până la înscrierea în fals în ceea ce priveşte constatările personale ale funcţionarului instrumentator.

afirmaţiile părţilor cu privire la fapte străine de obiectul actului juridic civil. 1172 Cod civil prevăd că actul care nu poate fi autentic din cauza necompetenţei sau necapacităţii funcţionarului. II. cu condiţia ca acestea să intre în atribuţiile sale de serviciu. iar această atestare face dovada până la înscrierea în fals. în vederea constatării căruia s-a întocmit înscrisul. actul va avea doar valoarea unei simple mărturii.enunţările părţilor care nu se referă la obiectul principal al actului juridic pe care înscrisul îl constată. .declaraţiile părţilor referitoare la obiectul însuşi al faptului juridic civil pe care înscrisul îl constată privind drepturile şi obligaţiile lor. sau din lipsă de forme. Dispoziţiile art. III. dar realitatea afirmaţiilor în sine nu poate avea o putere doveditoare mai mare decât aceea corespunzătoare menţiunilor făcute sub semnătura părţilor respectiv până la proba contrară. Valoarea probatorie a înscrisului nul ca înscris autentic. Aceste toate menţiuni fac aceeaşi dovadă şi faţă de terţi care nu le vor putea combate decât tot prin înscrierea în fals. În ceea ce priveşte pe funcţionarul public instrumentator. care va trebui completat prin alte probe. iar în ceea ce priveşte menţiunile din cea de-a treia categorie. cade în sarcina instanţei. Declaraţiile din primele două categorii au putere doveditoare până la proba contrară. şi anume că părţile au declarat în faţa sa că cele cuprinse în înscris exprimă voinţa lor. Puterea doveditoare a declaraţiilor şi menţiunilor părţilor cuprinse în înscrisul autentic.260 menţiunile referitoare la alte fapte materiale constatate personal de funcţionarul instrumentator. Se poate spune că înscrisul este nul ca înscris autentic în măsura în care actul nu reuneşte condiţiile prevăzute de lege pentru a fi autentic: dacă s-a încălcat competenţa sau capacitatea funcţionarului ori dacă nu au fost respectate cerinţele de formă prevăzute prin norme cu caracter imperativ. Stabilirea faptului dacă afirmaţiile părţilor au sau nu legătură cu raportul juridic pentru constatarea căruia s-a întocmit înscrisul. dar care au legătură cu obiectul respectiv. care este chemată să aprecieze în fiecare caz concret în parte. În măsura în care menţiunile cuprinse în actul autentic depăşesc atribuţiile conferite de lege funcţionarului public instrumentator. acesta atestă un fapt. este valabil ca scriptură sub semnătură privată. acestea nu constituie decât un început de dovadă scrisă. putem spune că menţiunile trecute de părţi întrun înscris autentic pot fi grupate în trei categorii şi anume: . deoarece caracterul de autenticitate este indivizibil. Nu trebuie înţeles că autentificarea unui înscris ar face imposibilă anularea acestuia pentru motive de incapacitate a părţilor sau pentru vicierea consimţământului sau constatarea caracterului simulat al actului deoarece funcţionarul nu are nici obligaţia şi nici posibilitatea de a controla voinţa părţilor sub aceste aspecte. respectiv până la proba contrară deoarece este vorba de menţiuni care nu pot fi verificate pentru a se stabili dacă ele exprimă voinţa liberă şi neviciată a părţilor şi nici măcar dacă ele corespund sau nu realităţii. cunoaşte o valoare limitată. . puterea doveditoare a declaraţiilor părţilor cuprinse în înscrisul autentic. Dorind să concluzionăm. Este evident că . Spre deosebire de forţa probantă conferită menţiunilor referitoare la constatările personale ale agentului instrumentator. dacă s-a iscălit de părţile contractante.

iar moştenitorii au o poziţie şi mai favorabilă.1. . cu condiţia ca acesta să fie accesibil tuturor părţilor care au semnat actul. întregul act juridic civil va fi lovit de această sancţiune. Înscrisurile pot fi redactate în limba română sau într-o altă limbă. prin forma şi condiţiile lui. contractele tipizate. într-o astfel de variantă se va proceda la verificarea de scripte sau se va declanşa procedura falsului pentru a se stabili autenticitatea scrisului. Caracteristicile înscrisului sub semnătură privată sunt următoarele: . respectiv a semnăturii contestate. numai pentru a-şi asigura o dovadă mai sigură. este asimilat sub aspectul valorii probante înscrisului autentic. admiţându-se chiar folosirea unui limbaj convenţional. Actul în sine poate să fie însă dactilografiat. Cerinţa semnăturii nu este sinonimă cu menţionarea numelui părţii. executat prin parafă sau punere de deget nu îndeplinesc această condiţie. ceea ce însemnă că numele dactilografiat. Dacă părţile au convenit şi au îmbrăcat actul juridic în forma actului autentic. Nu pot încheia acte sub semnătură privată persoanele care se află în imposibilitatea fizică sau intelectuală a întocmi asemenea înscrisuri. Semnătura trebuie să fie executată de mâna autorului. poliţele de asigurare. raportat la condiţia impusă de legiuitor privind necesitatea formei autentice ad validitatem sau ad probationem. . folosit de părţi. se bucură de o prezumţie de validitate până la proba contrară. ca o condiţie obligatorie pentru valabilitatea actului juridic civil.nu este mai puţin adevărat că partea căreia i se opune actul are posibilitatea de a contesta conţinutul sau semnătura. fiind vorba despre semnătura obişnuită a acestuia. în măsura în care înscrisul va fi nul ca înscris autentic. în toate aceste variante însă semnătura fiind olografă. cu menţiunea că efectul se produce atât faţă de părţile semnatare cât şi faţă de moştenitorii acestora. recunoscut de cel căruia i se opune sau considerat de normă ca fiind recunoscut.înscrisul sub semnătură privată. 3. încât să rezulte cu uşurinţă că autorul ei îşi însuşeşte în întregime acest conţinut.înscrisul sub semnătură privată. fiind considerate ca acte sub semnătură privată chitanţele. consecinţele fiind mai mult sau mai puţin semnificative.261 lipsa uneia sau a mai multora din condiţiile esenţiale lipseşte înscrisul de forţa sa probantă specifică. fiind suficient să declare că nu cunosc scrierea sau semnătura antecesorului lor.2. litografiat. respectiv . În cazurile în care forma înscrisului autentic este cerută de legiuitor în mod imperativ. litografiat sau imprimat. singura condiţie cu caracter general pentru valabilitatea unui astfel de act reprezentând-o semnătura autorului sau autorilor. nulitatea înscrisului sub acest aspect nu va influenţa valabilitatea actului juridic în sine şi nici valabilitatea înscrisului privit ca un înscris sub semnătură privată şi având dată certă. Înscrisul sub semnătură privată este acel înscris care este semnate de cel ori de cei de la care provin. Atunci când în cuprinsul înscrisului se fac adăugiri sau înlăturări de cuvinte ce determină schimbarea conţinutului acestuia toate aceste modificări trebuie să fi confirmate prin semnătură de partea sau părţile de la care emană actul. Nu este mai puţin adevărat că această semnătură trebuie aşezată într-un asemenea mod în cuprinsul actului. Înscrisurile sub semnătură privată.

care cuprind convenţii sinalagmatice. ea este opozabilă părţilor contractante.prin înregistrarea înscrisului într-un registru public. Referitor la data înscrisului sub semnătură privată. . 1179 Cod civil. judecătorească sau de orice altă natură. făcând dovada până la proba contrarie. Indicarea datei în înscrisuri sub semnătură privată. . pentru valabilitatea unor anumite înscrisuri sub semnătură privată legea impune îndeplinirea unor condiţii speciale: A. Condiţia pluralităţii de exemplare sau a multiplului exemplar este solicitată de art. Pe lângă condiţia generală – a semnăturii autorului sau autorilor -. în temeiul art. în incapacitatea de a semna astfel de acte. potrivit căreia data înscrisului sub semnătură privată nu este opozabilă acestor terţi decât din ziua în care a devenit certă. nu poate să aibă altă putere probantă decât cea pe care o au celelalte menţiuni din înscris. procese-verbale încheiate de executorii judecătoreşti. de asemenea.262 cele care nu pot sau nu ştiu să scrie sau să citească. cum ar fi registrele instanţelor judecătoreşti sau registrele fiscale. Între părţile contractante menţiunea datei este supusă condiţiei recunoaşterii sau celei a verificării de scripte. menţiunea datei are aceeaşi putere – până la proba contrară – ca şi menţiunile ce formează conţinutul înscrisului.prin relatarea conţinutului înscrisului. f din Legea nr. legiuitorul a prevăzut o regulă specială. având caracterul unei menţiuni a părţilor. în această variantă data înscrierii în registru fiind data certă a înscrisului. notari sau funcţionari publici (hotărâri judecătoreşti.prin darea de dată certă de către notarul public. Din modul de redactare al art. Pe de altă parte. în care caz înscrisul sub semnătură privată dobândeşte dată certă din ziua morţii persoanei respective. nefiind în măsură să ia cunoştinţă de cuprinsul actului şi nu sunt în măsură să verifice conformitatea cuprinsului acestuia cu declaraţia lor de voinţă. În toate aceste cazuri. 1182 Cod civil). înscrisuri autentice) în toate aceste variante actul sub semnătură privată având ca dată certă data înscrisului în care a fost menţionat. 8 lit. 36/1995.prin prezentarea înscrisului la o instituţie de stat administrativă. chiar pentru dovedirea actului juridic. într-un fel sau altul ca valabilă. . nu sunt valabile dacă nu s-au făcut în . neadmiţându-se alte modalităţi de efectuare a acestei operaţiuni. În vederea ocrotirii intereselor terţilor care ar putea fi prejudiciaţi în cazul indicării unei alte date în act decât cea la care s-a realizat cu adevărat acordul de voinţă al părţilor semnatare. persoanele care datorită unor infirmităţi sau unor boli nu pot să scrie sau nu pot să citească se vor afla. Odată recunoscută. chiar şi prescurtat – dar în mod suficient pentru identificarea acestuia – în acte întocmite de magistraţi.prin decesul uneia din persoanele care au semnat actul. Data certă se dobândeşte de înscrisul sub semnătură privată prin următoarele mijloace: . 1182 Cod civil se deduce că mijloacele de dobândire a datei certe sunt enumerate limitativ. se impune redactarea înscrisului în formă autentică. în care caz înscrisul sub semnătură privată dobândeşte dată certă din ziua prezentării. legislaţia în materie civilă nu impune în mod expres obligativitatea menţionării acesteia deşi este vorba de un element care prezintă importanţă în anumite situaţii (de exemplu stabilirea capacităţii părţii în momentul încheierii actului). potrivit căruia actele sub semnătură privată. . prin unul din mijloacele indicate de lege (art. În ceea ce priveşte pe terţi.

fără a fi necesar să fi fost întocmit în mai multe exemplare. ci este necesar ca fiecare exemplar al actului să poarte menţiunea numărului originalelor redactate. fiecare purtând semnătura expeditorului. din care rezultă drepturi şi obligaţii reciproce deoarece numai în varianta în care se încheie astfel de convenţii pot fi întâlnite părţi cu interese distincte care au nevoie de exemplare originale ale înscrisului doveditor ce s-a întocmit. inclusiv martori şi prezumţii. Trebuie menţionat faptul că neîndeplinirea cerinţei multiplului exemplar poate avea consecinţe doar asupra dovedirii existenţei actului juridic nu şi asupra valabilităţii acestuia. Formalitatea multiplului exemplar a fost introdusă pentru prima data de Parlamentul din Paris printr-o decizie din 30 august 1736. 1172 Cod civil. Formalitatea este solicitată doar în cazul convenţiilor sinalagmatice.263 atâtea exemplare originale cât sunt părţi cu interes contrar. -în situaţia în care convenţia sinalagmatică s-a încheiat prin schimbul a două înscrisuri – oferta urmată de acceptare – condiţia pluralităţii de exemplare se consideră a fi îndeplinită dacă se prezintă în instanţă ambele înscrisuri. Aşa fiind condiţia nu este necesară pentru actele unilaterale şi nici pentru convenţiile unilaterale care cuprind obligaţii din partea doar a uneia dintre părţi. cum ar fi: -în cazurile în care. 2 Cod civil. un înscris este nul ca înscris autentic. potrivit art. -înscrisul va fi de asemenea valabil indiferent de numărul de exemplare redactate dacă părţile îl recunosc. în varianta în care lipseşte această menţiune. dar sunt . O altă cerinţă este prevăzută de art. 46 ele pot fi dovedite prin orice mijloc de probă. -dacă înscrisul sub semnătură privată este încredinţat de părţi spre păstrare unei terţe persoane. prevăzută de art. lipsa de menţiune că originalele s-au făcut în număr îndoit. în sensul că nu este suficient ca înscrisul să fie întocmit în mai multe exemplare. De la condiţia multiplului exemplar. întreit şi celelalte. se cunosc mai multe excepţii. poate fi întocmită într-un singur exemplar original. Totuşi. este de ajuns un singur exemplar original pentru toate persoanele care au acelaşi interes. Condiţia este cerută cu valoare ad probationem şi numai pentru înscrisurile ce constată convenţii sinalagmatice. 1179 Cod civil. cu singura condiţie de a fi semnat de părţi. Fiecare exemplar trebuie să facă menţiunea de numărul originalelor ce sau făcut. el va fi valabil ca înscris sub semnătură privată. Legiuitorul a urmărit aşezarea părţilor pe o poziţie de egalitate sub aspectul dovedirii drepturilor şi obligaţiilor reciproce prin deţinerea şi înfăţişarea unui exemplar original al înscrisului întocmit tocmai pentru a folosi ca mijloc de dovadă. 1179 alin. chiar în varianta în care este vorba de convenţii sinalagmatice. Cu toate acestea. cu condiţia menţionării ei într-o clauză de trimitere adăugată pe toate exemplarele convenţiei iniţiale. -convenţia adiţională care completează sau modifică o convenţie sinalagmatică anterioară. deoarece potrivit art. -convenţiile sinalagmatice comerciale cărora li se aplică dispoziţiile Codului comercial nu sunt supuse condiţiei pluralităţii de exemplare originale. ceea ce permite limitarea domeniului de aplicare a acestei formalităţi. nu poate fi opusă de acela care a executat din parte-i convenţia constatată prin act.

respectiv de art. are drept consecinţă nulitatea înscrisului care va putea fi folosit ca un început de dovadă scrisă. -când înscrisul constată angajamente unilaterale de a plăti o rentă. trebuie să fie scris în întregul lui de acela care l-a subscris. Condiţia scrierii în întregime. actul va putea fi folosit ca mijloc de probă. se prezumă că obligaţia sa încheiat pentru suma cea mai mică. potrivit art. în această variantă neputând fi indicată suma sau câtimea lucrurilor. fiind evident că debitorul are cunoştinţă de valoarea creanţei pe care şi-a asumat-o. În situaţia în care apar neconcordanţe între cuprinsul înscrisului şi menţiunea bun şi aprobat. -în cazul în care obligaţia unilaterală a debitorului este nedeterminată. Acceptarea înscrisului nul ca înscris sub semnătură privată – pentru neîndeplinirea condiţiilor cerute de art. cum ari fi fidejusiunea. dar în realitate actul este unilateral. 1181 Cod civil. Îndeplinirea formalităţii nu este necesară în următoarele cazuri: -când obligaţia unilaterală are ca obiect predarea unui lucru individualizat şi identificat prin prestaţia de a face sau de a nu face. ori o sumă de bani în urma încheierii unei tranzacţii.264 prezentate în instanţă toate exemplarele originale care trebuiau întocmite. -când înscrisurile constată angajamente unilaterale accesorii. Potrivit prevederilor art. În mod evident este vorba doar de înscrisurile întocmite pentru a constata obligaţii unilaterale ce au ca obiect plata unei sume de bani sau predarea unor cantităţi de bunuri fungibile. 1179. doar unul dintre aceştia redactând înscrisul. arătând totdeauna în litere suma sau câtimea lucrurilor şi apoi să iscălească. să adauge la finele actului cuvintele bun şi aprobat. în următoarele cazuri: -când o obligaţie unilaterală este constatată într-un înscris în forma aparentă de convenţie sinalagmatică. Această prevedere reprezintă o protecţie pentru debitorul pe care îl opreşte să semneze astfel de convenţii în alb. -când înscrisul care constată o obligaţie unilaterală de a plăti o sumă de bani sau de a preda o cantitate de lucruri este nul ca înscris autentic. Nerespectarea formalităţii scrierii în întregime a actului sub semnătură privată de cel care-l semnează – în acest caz particular -. sau prin care se recunoaşte primirea unui depozit. sau cel puţin acesta. 1180 Cod civil actul sub semnătură privată prin care o parte se obligă către alta a-i plăti o sumă de bani sau o câtime oarecare. -când mai mulţi debitori se obligă unilateral faţă de un creditor. B. -când angajamentul unilateral luat cu ocazia încheierii unei convenţii sinalagmatice este consemnat în înscrisul întocmit pentru constatarea convenţiei. cu menţiunea că valabilitatea obligaţiei însăşi nu este afectată. având valoarea unui înscris sub semnătură privată. Menţiunea în înscrisul sub semnătură privată a cerinţei bun şi aprobat este necesară dacă înscrisul nu este scris de mâna debitorului. sau cel puţin a menţiunii bun şi aprobat. respectiv a menţiunii bun şi aprobat. . înainte de a semna. iar celorlalţi revenindu-le obligaţia de a face menţiunea înaintea semnăturii lor. deoarece în acest caz suntem în prezenţa a două acte. dintre care unul este unilateral. -în cazul înscrisurilor care constată primirea unei plăţi – chitanţe – deoarece în acest caz actul se referă la executarea obligaţiei şi nu la naşterea ei.

va trebui să admită proba în sine. el fiind obligat dă dovedească realitatea semnăturii părţii. 178 – 179 Cod procedură civilă. datat şi subsemnat de mâna testatorului.Alte înscrisuri. poziţia sa fiind considerată ca o recunoaştere tacită a valabilităţii actului. adică fie prin comparaţia înscrisului cu semnătura şi scrisul părţii obţinute în faţa instanţei. Printr-o reglementare aproape identică.3. Testamentul olograf. aceştia pot declara că nu recunosc înscrisul sau semnătura. În acest caz nu există nici o situaţie de excepţie. adăugiri ori alte mijloace de realizare a falsului – sau când înscrisul ar conţine un fals intelectual.265 1180 Cod civil – ca început de dovadă scrisă prezintă avantajul că permite judecătorului posibilitatea administrării probei cu martori şi prezumţii în vederea stabilirii adevărului obiectiv. 859 Cod civil testamentul olograf nu este valabil decât când este scris în tot. 177 alin. ei neputând fi obligaţi să adopte opoziţie tranşantă în legătură cu acest aspect. Aceasta este cea mai importantă deosebire între înscrisul sub semnătură privată şi cel autentic. până la verificarea autenticităţii sale şi sub rezerva unei asemenea verificări. Potrivit art. neputându-se acorda valoare de testament olograf nici unui alt act care nu îndeplineşte cumulativ aceste condiţii. în ce priveşte conţinutul său – prin ştersături. Până în momentul în care semnătura nu este recunoscută sau nu este valorificată în justiţie. Cu toate că înscrisul sub semnătură privată îşi justifică puterea doveditoare în semnătura părţilor. Într-o astfel de situaţie sarcina probei revine celui care doreşte să utilizeze înscrisul. 1 Cod civil şi art. Codul comercial şi Codul de procedură civilă se referă şi la alte categorii de înscrisuri. comparaţie ce se realizează. În varianta în care cel căruia i se opune un astfel de înscris nu-l tăgăduieşte şi nu se opune folosirii acestuia în proces. Este suficient ca semnătura să fie tăgăduită de parte sau declarată ca necunoscută de succesorii în drepturi ai părţii pentru ca înscrisul să fie lipsit de orice putere doveditoare. utilizând mijloacele prevăzute de art. fie prin compararea actului cu alte înscrisuri provenind de la aceeaşi parte. Codul civil. 180 – 185 Cod procedură civilă. de regulă. În afară de înscrisurile autentice şi sub semnătură privată. Când partea care şi-a recunoscut semnătura sau a cărei semnătură a fost verificată. În ceea ce-i priveşte pe succesorii în drepturi ai aceluia de la care se pretinde că emană înscrisul sau pe terţi. 1177 alin. Forţa probantă a înscrisului sub semnătură privată. printr-o expertiză grafologică. C. acesta din urmă bucurându-se de o prezumţie de autenticitate care răstoarnă sarcina probei. . art. reglementată de art. nu se poate şti cu certitudine dacă ea aparţine sau nu celui care figurează în înscris ca semnatar. pretinde că înscrisul a fost falsificat după semnare.1. 1 Cod procedură civilă stabilesc că acela căruia I se opune un înscris sub semnătură privată este obligat fie să recunoască fie să conteste scrisul sau semnătura. ea poate uza de procedura înscrierii în fals. 3. În oricare din situaţiile analizate instanţa de judecată va fi obligată să procedeze la verificarea autenticităţii înscrisului. D. el prezintă mai puţine garanţii cu privire la originea sa decât înscrisul autentic. care pot contribui la aflarea adevărului în pricinile cercetate.

foi legate împreună sau foi volante pe care o persoană are obiceiul de a menţiona acte şi fapte juridice care o interesează -. prin care expeditorul face anumite comunicări destinatarului utilizând transmiterea prin intermediul poştei sau a unei terţe persoane. În litigiile dintre un comerciant şi un necomerciant. biletul la ordin. 6. Oricum ar fi. se păstrează de comercianţi timp de 10 ani. registrele fac dovadă împotriva comerciantului şi în folosul necomerciantului. mai pot fi utilizate ca probe titlurile de credit (cambia. Registrele. 1187 Cod civil).Menţiunea făcută de creditor pe titlul de creanţă. cecul.Telegramele – sunt asimilate înscrisurilor sub semnătură privată. 1186 alin. şi cărţile poştale şi ilustratele. sub formă scrisă. Menţiunile vor fi crezute până la proba contrară. făcute de comercianţi privitor la operaţiunile trecute în ele. precum şi telexurile şi faxurile. caiete. Acestea cuprind mărturisirile scrise. cel puţin în varianta originalului predat oficiului telegrafic. orice adnotaţie făcută de creditor în josul.266 1. Sunt cuprinse în această categorie. În situaţia în care evidenţa nu este ţinută în mod regulat registrul poate face dovadă împotriva comerciantului. care va decide valoarea probei cu menţiunea obligativităţii motivării înlăturării acesteia. nefiind reglementate menţiunile care ar îngreuna situaţia acestuia. la acestea făcând referire şi prevederile art.Registrele comerciale – Codul comercial reglementează în art.Scrisorile – sunt înscrisuri semnate în mod obişnuit scrise de mână sau dactilografiate. ale căror cuprins este transcris prin mijloace mecanice la oficiul de destinaţie şi remis destinatarului. puterea doveditoare a registrelor comerciale este lăsată la aprecierea judecătorului. Trebuie reţinut faptul că norma prevede exclusiv situaţia menţiunilor prin care creditorul atestă o plată care profită debitorului. 1183 – 1184 Cod civil. 3. când tinde a proba liberaţiunea debitorului. cu menţiunea că cealaltă parte nu poate scinda conţinutul registrului pentru a alege doar ce îi este favorabil. De asemenea. în materie comercială. pe marginea sau pe dosul unui titlu de creanţă este crezută.Mai pot fi utilizate ca mijloace de probă registrele şi hârtiile casnice – condici. CAIET DE SEMINAR 7 . Cele cuprinse în astfel de registre pot fi combătute prin orice mijloc de probă. Este vorba de declaraţii de voinţă predate unui oficiu poştal. potrivit legii civile. cu condiţia să fie semnate de persoana care le expediază. cu toate că nu este subsemnată nici datată de el. 2 Cod civil. cu condiţia ca acestea să îndeplinească formele cerute de lege. În acţiunea de folosire în justiţie a corespondenţei trebuie întotdeauna să se ţină cont de caracterul confidenţial al acesteia. 50 – 56 proba prin astfel de registre. făcute prin orice mijloc de probă. constituie un mijloc de probă între persoanele care au obiceiul de a le utiliza. ordinul de plată). inclusiv martori şi prezumţii. carnete. pe lângă scrisorile închise. Potrivit prevederilor art. instanţa putând să compare fiecare registrul al părţilor aflate în litigiu.Răboajele – sunt înscrisuri nesemnate şi. cu condiţia ca ambele bucăţi să conţină crestături egale şi corelative (art. 5. 4. iar în cazul în care sunt întocmite în mod regulat pot face dovadă pentru fapte şi chestiuni de comerţ atât împotriva cât şi în folosul comerciantului. extrajudiciare. 2.

unul necesar înscrierii dreptului în cartea funciară şi unul pentru mapa de acte autentice a notarului public instrumentator. totodată asumându-şi obligaţia de garanţie pentru evicţiune şi vicii ascunse. prima parte conţinând clauzele actului juridic ce reprezintă voinţa părţilor. nr. nr. ziua 7 .000 lei. 15. în ciuda faptului că acestea din urmă reprezintă majoritatea actelor autentice. la Biroul notarului public XYZ. Contract de vânzare-cumpărare Între AB. data autentificării actului. Să nu uităm că au acest caracter şi hotărârile judecătoreşti şi actele de stare civilă. în Copăcenii de Vale. dom. Modelul unui act autentic: acesta este format. ATENŢIE! Nu reduceţi actele autentice la actele notariale. cu sediul în Copăceni.------------------------------------------------------------------------------------------Actul a fost redactat şi dactilografiat azi. precum şi construcţiile edificate. în schimbul preţului de 200.000. teren înscris în CF 272Copăceni. 215. data autentificării.---------------------------------------------------------------------------------Imobilul se vinde liber de orice sarcini şi vânzătorul garantează pe cumpărător că bunul nu este ipotecat şi nu a fost scos din circuitul civil. prezentul imobil reprezentând bun comun. în favoarea cumpărătorului. precum şi orice acte cărora legea specială le conferă această valoare. 17.------------------Cumpărătorul preia posesia imobilului azi. de la aceeaşi dată suportând toate taxele şi impozitele către stat şi unitatea administrativteritorială. Cumpărător. top 672. şi CD. în calitate de cumpărător. nr.-----------------------------------------------------------------------------Preţul a fost plătit integral azi. ROMÂNIA BIROUL NOTARULUI PUBLIC XYZ Copăceni.---------------------------------------------------------------------------------------Cumpărătorul declară că este căsătorit. constând în casă cu 15 camere şi piscină. mai ales din sfera celor care sunt întocmite la cererea părţilor. unul pentru cumpărător. iar cea de-a doua parte conţinând încheierea de autentificare. 5 Anul 2001. 15. în Copăcenii de Munte. în mâinile vânzătorului. din două părţi – în special în cazul actelor notariale -.-----------------------------------------------------------------------------Vânzător. nr. în calitate de vânzător. s-a încheiat următorul contract:-----------------------------------------------------------------------------------------Vânzătorul înstrăinează imobilul situat în Copăcenii de Munte. Imobilul este format din 5000 mp. nr. data autentificării actului. dobândit cu titlu de moştenire. din care unul pentru vânzător. în 4 exemplare originale. 215 ÎNCHEIERE DE AUTENTIFICARE NR. luna ianuarie. nr. dom. de regulă.267 Problema 1.

ea producându-şi efecte.000 lei taxă de timbru şi 30. părţile pot conveni. pentru ca AB să dovedească faptul că nu a semnat actul. s-au prezentat: AB. Problema 2. fiind suficientă identificarea unei menţiuni din care să rezulte . Altfel spus. identificat cu cartea de identitate seria XH nr. Referitor la înscrisurile sub semnătură privată următoarele aspecte pot fi invocate: -singura condiţie generală este aceea a semnăturii părţii sau părţilor de la care emană. dom. XYZ. 15. dom. eliberat de Poliţia Copăceni la data de 3 februarie 1996. chiar şi autentic. CD. Cel mai adesea putem întâlni astfel de situaţii în cazul testamentelor autentice ce cuprind şi recunoaşterea paternităţii unui copil astfel încât actul va avea un caracter complex.268 În faţa mea. până la înscrierea în fals. 17. precum şi faptul că acestea şi-au dat acordul pentru autentificare. Aşa fiind. cu atât mai mult cu cât un astfel de act este redactat de avocat sau de notar. ci el va trebui să pornească procedura înscrierii în fals. printr-un alt act. nr. nu îi va fi suficient ca în faţa instanţei să facă o dovadă certă că în ziua autentificării a fost plecat la mii de kilometri distanţă. iar menţiunea privind recunoaşterea paternităţii nici nu va mai putea fi revocată. 888888. menţiunile care dovedesc prezenţa şi identitatea părţilor în faţa notarului public. În temeiul art. au putere doveditoare.000. care au semnat actul în faţa mea şi şi-au dat consimţământul la autentificarea acestuia.500. în Copăceni. încheiat de exemplu în aceeaşi zi ca preţul să se achite în rate lunare. 737373. notar public.000 lei timbru judiciar şi sa încasat 1. Rareori se întâlnesc în practică cazuri ca părţile să cuprindă în înscrisul autentic declaraţii care nu au nici o legătură cu acordul lor de voinţă. nr. cum aceste aspecte nu au fost verificate personal de către notar. 58 – 65 din Legea nr. pentru valabilitatea actului nefiind necesară semnarea lui şi de către martori – terţi faţă de actul juridic pe care înscrisul îl consemnează. de câte 50. eliberat de Poliţia Copăceni. identificat cu cartea de identitate seria BH nr. forţa probantă a declaraţiilor părţilor şi implicit a înscrisului este până la răsturnarea prin probă contrară.000 lei. În acest caz un înscris ce va consemna un astfel de acord va putea fi folosit ca probă împotriva celor menţionate în actul.000 lei taxă notarială.000. fiind destul de dificilă apariţia unor astfel de elemente. chiar dacă dispoziţiile de ultimă voinţă au fost ulterior modificate. NOTAR PUBLIC Loc ştampilă Deci. Referitor la cuantumul preţului şi la faptul că acesta a fost achitat. la data 7 decembrie 1995. în Copăceni. -menţiunea bun şi aprobat nu trebuie să se regăsească obligatoriu în această formulă. S-a taxat cu 2. 36/1995 SE AUTENTIFICĂ PREZENTUL ÎNSCRIS.

va fi acelaşi cu cel din înscrisul contestat. deoarece unul va fi înmânat vânzătorilor iar unul cumpărătorilor. deoarece în cazul falsului intelectual menţiunea neconformă apare în cuprinsul actului. partea care invocă actul va fi obligată să depună traduceri legalizate. 180 – 184 Cod procedură civilă şi se foloseşte în cazul înscrisurilor autentice. Atenţie! Menţiunea nu este necesară dacă înscrisul a fost redactat de debitor (scris de mâna acestuia). . spre păstrare. iar cea căreia I s-a opus insistă în afirmaţia că acesta este fals. fiind posibilă şi când se afirmă că a fost falsificat un înscris sub semnătură privată. cât şi pentru celelalte părţi. Proba de comparaţie va fi luară de către preşedintele completului. atât stând jos cât şi în picioare. În varianta în care există modele de comparaţie se va examina conţinutul textului şi modul în care partea căreia i se opune actul compune şi scrie un text care. Procedura falsului este reglementată de art. În faţa instanţei.269 cu certitudine că debitorul şi-a asumat obligaţia de plată a sumei respective. se încheie un proces-verbal de constatare a poziţiei părţilor. un exemplar pentru instanţă şi câte un exemplar pentru fiecare parte. în faţa completului şi în contradictoriu cu toate părţile din proces. proba nu va fi avută în vedere la soluţionarea cererii. el nefiind obligat să depună originalul decât în cazul în care partea adversă sau instanţa solicită înscrisul pentru a-l vedea şi a-l confrunta cu copiile depuse. Preşedintele va semna înscrisul şi va cere şi grefierului. respectiv părţilor să-l semneze. acesta împreună cu toate probele fiind trimis procurorului competent să efectueze cercetări în cazul infracţiunilor de fals. Problema 3. Aceste înscrisuri vor fi păstrate în plicuri separate şi dacă este nevoie se va dispune efectuarea unei expertize de specialitate. dictându-i-se textul respectiv părţii. În măsura în care înscrisurile sunt redactate într-o limbă străină sau într-un alt alfabet. fiind în acelaşi timp suficiente. actul fiind apoi predat grefei. Ea se declanşează atunci când partea căreia i se opune înscrisul autentic contestă valabilitatea acestuia. cercetarea lor se face în şedinţă publică. Dacă partea obligată de instanţă să depună originalul nu-şi execută această obligaţie sau refuză să răspundă la interogatoriul ce i se ia pentru dovedirea deţinerii sau existenţei înscrisului. Preşedintele completului va dispune prezentarea înscrisului original în sală. dacă A şi B – soţ şi soţie – înstrăinează un imobil lui C şi D – soţ şi soţie – vor fi redactate cel puţin două exemplare. partea care invocă un anumit înscris va trebui să depună la dosar copii ale acestuia. Dacă partea care a propus folosirea înscrisului ca probă stăruie în utilizarea acestuia. După ce înscrisurile au fost depuse la instanţă. -în cazul actelor sinalagmatice se redactează atâtea acte originale câte părţi cu interese contrare sunt. Invocarea că un înscris este fals trebuie făcută de parte personal sau de un mandatar cu procură specială. Această modalitate de verificare se utilizează atunci când este vorba de un fals material. pentru uşurarea expertizei. ocazie cu care se va întocmi un proces verbal care va cuprinde constatările acestuia referitoare la starea materială a înscrisului în sensul menţionării existenţei unor modificări sau adăugiri. atât pentru uzul instanţei. sumă ce va fi scrisă în cifre şi litere.

ţinând cont de valoarea probatorie a înscrisului. alte înscrisuri – de preferinţă autentice . înscrisul va fi înlăturat. se va putea trece la o astfel de verificare chiar dacă înscrisul a fost recunoscut dar instanţa are dubii în ceea ce priveşte sinceritatea unei asemenea afirmaţii. prin prescrierea răspunderii penale sau prin amnistie. chiar dacă nu apare pe fiecare din acestea numărul de exemplare în care actul a fost întocmit. Atenţie! În cazul testamentului olograf. 322 pct. deoarece autorul falsului nu poate fi identificat sau în varianta în care acţiunea penală s-a stins prin decesul autorului. În măsura în care instanţa penală nu poate soluţiona cererea. chiar dacă actul a fost scris şi semnat de testator. Lipsa oricăreia dintre aceste menţiuni va determina ineficacitatea actului.necontestate de către părţile aflate în litigiu ca aparţinând autorului căruia i se atribuie şi actul contestat. nu va produce efecte dacă nu poartă data. ea a recunoscut implicit încheierea actului juridic. dacă acest lucrul nu mai este posibil. fiind posibilă administrarea oricăror mijloace de probă. acesta trebuie să fie scris. Se pot întâlni şi cazuri în care partea nu a semnat pe exemplarul ce i-a fost înmânat. fiind specifică situaţilor în care se contestă un înscris sub semnătură privată. utilizându-se materialele de comparaţie fie solicitându-se efectuarea unei expertize de specialitate. falsul va fi cercetat şi stabilit de instanţa civilă. semnat şi datat de către testator pentru a-şi produce efecte. sau nu . Problema 4. Trebuie reţinut faptul că actul sub semnătură privată poate fi folosit ca probă dacă toate exemplarele cerute de lege sunt prezentate în instanţă. În varianta în care una dintre părţile căreia i se opune actul contestă scrierea sau semnătura sau dacă moştenitorii nu recunosc unul din aceste două elemente.270 Instanţa va aprecia dacă judecata trebuie suspendată. Procedura verificării de scripte este reglementată de art. Verificarea de scripte se va face fie direct de către instanţă. Mai mult. Materialele de comparaţie reprezintă fie probe obţinute direct de la parte în faţa instanţei fie. instanţa va fi obligată să dispună verificarea înscrisului respectiv. Într-un astfel de caz subiectul nu se va putea prevala de neregularitatea care i se datorează lui sau antecesorului său în drepturi. Se va avea în vedere şi faptul că există un motiv de revizuire a hotărârii bazat pe falsitatea actului care a stat la baza pronunţării acesteia (art. 177 – 179 Cod procedură civilă. nu se va putea prevala de o asemenea neregularitate partea care a început să execute sau a executat contractul în întregime deoarece. Dacă falsul este reţinut de instanţa penală sau civilă. Deci. 4 Cod procedură civilă). Pe de altă parte. dar a semnat pe toate celelalte exemplare. de stadiul desfăşurării procesului sau de alte aspecte în legătură cu cauza. iar dacă actul va fi considerat nealterat el va putea fi utilizat ca probă în proces. având valoarea actului autentic sau respectiv a înscrisului recunoscut de părţi. iar exemplarul pe care îl are în posesie poartă semnătura părţilor cu interese contrare. Problema 5. prin această executare.

1191 alin. 3. pondere justificată şi de gradul de precizie privind redarea informaţiei. de toată lumea. 1191 cod civil. decât în măsura în care poate fi indicată şi individualizată persoana de la care ştirea a fost obţinută (mărturia indirectă). depoziţia martorului poate fi incoerentă sau incorectă fie pentru că memoria acestuia nu a reţinut corect un eveniment la care a participat. 1191 alin. nu se poate face decât sau prin act autentic.1 Un element esenţial îl reprezintă cunoaşterea personală de către martor a faptelor litigioase pe care le relatează. Trebuie spus că dacă la un moment dat mărturia reprezenta proba cea mai importantă în cazul unui litigiu. fie pentru că el este de rea credinţă şi relatează în mod voit faptele nu aşa cum s-au petrecut ele ci în mod distorsionat. în cazul în care cu ajutorul martorilor sar dori a se dovedi împotriva sau peste cuprinsul actului (art. în general. martorul aducând la cunoştinţa instanţei aspecte văzute şi auzite personal. dacă suma este rezultatul cumulării mai multor creanţe. Ştiinţifică. nu va putea fi reţinută depoziţia care cuprinde aspecte cunoscute de martor din relatările unor terţe persoane. Norma se întregeşte cu prevederile art. 1 Cod civil dovada actelor juridice al căror obiect are o valoare ce depăşeşte suma de 250 lei. caz în care obiectul probei îl va reprezenta împrejurarea notorietăţii. Un al doilea element esenţial constă în prezentarea mărturiei în mod oral în faţa instanţei. pentru terţ. despre care are cunoştinţă personală. Potrivit art. un fapt juridic. deoarece nu este în posesia unor înscrisuri care să ateste existenţa raportului juridic. 1193 – 1195 Cod civil. chiar pentru depozit voluntar. Prin raportare la izvoarele raportului juridic civil. nu pot constitui mărturii propriu-zise şi aceasta în primul rând deoarece nici instanţa şi nici părţile nu au posibilitatea de a pune întrebări directe martorului. astfel încât acesta va putea face dovada cu ajutorul probei testimoniale. pag. Ed.2. pe un anumit teritoriu. Şi mai restrictiv. În fond. 172 . astfel încât proba nu va fi admisă nici dacă obiectul litigiului este o sumă mai mică de 250 lei dar aceasta reprezintă un rest dintr-o creanţă mai mare..271 poate produce efecte un act chiar dacă este semnat şi datat de testator dar este scris de o altă persoană sau dactilografiat. O situaţia specială o reprezintă faptele notorii. 1 Aurelian Ionaşcu Probele în procesul civil. 1969. chiar redactate în formă autentică sau în cadrul unei anchete administrative ori întrun alt proces. Mărturia este relatarea făcută de o persoană oral în faţa instanţei de judecată cu privire la acte sau fapte litigioase săvârşite în trecut. Altfel spus. 2 Cod civil). respectiv că faptul este cunoscut. sau prin act sub semnătură privată. Bucureşti. în timp ce actelor juridice le sunt aplicabile normele restrictive prevăzute de art. acestea din urmă au dobândit o pondere din ce în ce mai mare. în urma creşterii gradului de educaţie şi a tehnicii de redactare a unor înscrisuri. regula este aceea că faptele juridice pot fi dovedite neîngrădit cu martori. proba testimonială nu va putea fi administrată nici chiar dacă valoarea litigiului ar fi sub 250 lei. în varianta în care părţile raporturilor juridice sunt acelaşi creditor şi acelaşi debitor şi nici dacă valoarea creanţei este mai mare dar reclamantul o reduce sub 250 lei. În acelaşi context se impune precizarea potrivit căreia actul juridic este la rândul său. astfel încât declaraţiile scrise ale unor terţe persoane. Mărturia (proba testimonială).

În .. potrivit art. la depozitul necesar în caz de incendiu. Evident. În toate aceste variante se va trece în primul rând la dovedirea existenţei unor astfel de raporturi (cele de rudenie vor fi probate cu ajutorul actelor de stare civilă iar relaţiile de prietenie sau de subordonare utilizându-se proba testimonială) urmând ca doar în măsura în care acestea vor fi dovedite. lipsa părţii care a fost citată cu această menţiune (potrivit art. s-a pus problema . 225 Cod procedură civilă. O explicaţie ar fi şi aceea că actele civile trebuie dovedite prin înscrisuri şi în secolul XXI nu mai ridică probleme redactarea unui înscris. proba fiind la îndemâna oricărui subiect de drept şi fiind de preferat ca înscrisul să fie întocmit în momentul în care se realizează acordul de voinţă. Începutul de dovadă scrisă este orice înscris ce provine de la cel căruia i se opune pretenţia . cu condiţia ca provenienţa lui să nu fie pusă la îndoială. În legătură cu imposibilitatea procurării unei dovezi scrise. restricţia nu va fi aplicată în cazul în care cererea depăşeşte limita datorită unirii capitalului cu dobânzile dar. prieteni apropiaţi sau persoana aflate pe o structură ierarhică profesională sau socială care dă naştere unei prezumţii potrivit căreia creditorul nu a avut curajul să solicite un înscris debitorului – superior. 1192 Cod civil. prin hotărâre a guvernului) ori din moment ce în acest domeniu nu a făcut-o – deşi doctrina a atras atenţia asupra problemei – se poate înţelege că nu a dorit să o facă. Astfel. semnat sau nesemnat. pentru a nu-şi periclita serviciul sau poziţia. Imposibilitatea morală apare atunci când părţi ale actului juridic sunt rude. dat fiind caracterul extrem de strict al normei. inundaţii sau naufragiu.şi care o face credibilă . aceasta poate fio imposibilitate morală sau materială. în toate aceste variante creditorului fiindu-i imposibil să preconstituie probe. În acest context trebuie înţeles şi răspunsul părţii la interogatoriu sau. pe care ulterior l-a pierdut dintr-o cauză de forţă majoră. 1197 şi 1198 Cod civil. indiferent de scopul sau de forma în care acesta a fost făcut. să cuprindă voinţa reală a părţilor pentru a putea fi utilizat în caz de litigiu şi pentru a permite instanţei săşi formeze o imagine clară în legătură cu cele urmărite de părţi. Ultima excepţie se referă la situaţia în care creditorul a fost prevăzător şi a întocmit un înscris.în ultimii ani . ceea ce este mai important.272 Evident.a menţinerii valorii de 250 lei în cuprinsul acestor reglementări. în mod real. la orice fel de accidente neprevăzute. dacă partea – fără motive temeinice – refuză să răspundă la interogatoriu sau nu se înfăţişează. Imposibilitatea materială se referă la obligaţii care se nasc din delicte. potrivit căreia interdicţia nu va opera în varianta în care există un început de dovadă scrisă sau dacă nu im-a fost cu putinţă creditorului să-şi procure o dovadă scrisă în legătură cu obligaţia pe care o pretinde sau i-a fost imposibil să-şi conserve proba ce a fost obţinută. să o facă (reglementând de exemplu. principiul reactualizării valorii taxelor judiciare de timbru. ruină. nereprezentând nici o importanţă că el este sau nu datat. atunci când a dorit. Este reală susţinerea potrivit căreia valoarea este desuetă fiind necesară majorarea acesteia. este prevederea cuprinsă de art. dimpotrivă. anumite excepţii au fost prevăzute. fără putinţă de tăgadă. instanţa să încuviinţeze audierea martorilor pentru probarea încheierii actului juridic şi conţinutului acestuia. instanţa poate socoti aceste împrejurări ca o mărturisire deplină sau ca un început de dovadă în folosul părţii potrivnice). dar experienţa a demonstrat faptul că întotdeauna legiuitorul a intervenit. fiind evident că în prezent practic este imposibilă dovedirea actului juridic prin intermediul acestui mijloc de probă.

de exemplu.2 Corelativ. 256 şi urm. petrecut în trecut. Autorii care au susţinut acest punct de vedere au concluzionat că probaţiunea prin mărturisire apare ca o aplicaţie a procedeului logic de deplasare a obiectului probei de la faptul mărturisit necunoscut. Din definiţia mărturisirii se desprinde ideea că ea reprezintă un act de voinţă.1 Spre deosebire de mărturie. 255 Pentru o analiză detaliată a acestor teorii. al cărui titlu a fost sustras cu rea credinţă de către debitorul care reţine acest act sau care l-a distrus. potrivit acestei teorii. această probă însumează recunoaşteri făcute de o parte privind fapte pe care ar fi trebuit să le dovedească partea adversă şi care sunt de natură să producă unele consecinţe juridice împotriva autorului lor. 3. care cuprinde explicaţiile terţilor în legătură cu aspecte cunoscute în mod direct.3. în acest context apreciindu-se că natura ei juridică trebuie analizată din punctul de vedere al normelor care reglementează probele şi nu al normelor din dreptul material. Pe de altă parte. Referitor la natura juridică a mărturisirii. Este necesar însă ca recunoaşterea să rezulte în mod neîndoielnic din declaraţia părţii respective (propunerea încheierii litigiului printr-o tranzacţie. din existenţa căruia judecătorul poate determina existenţa faptului mărturisit. doar în cazul în care instanţa poate să-şi formeze o imagine clară în legătură cu aceste aspecte permiţând apoi dovedirea actului juridic şi a conţinutului acestuia cu ajutorul probei testimoniale. p. într-o opinie s-a apreciat că aceasta se reduce o intervertire a sarcinii probei – în sensul că partea care face mărturisirea scuteşte pe cealaltă parte de sarcina ce-i revenea în sensul de a proba faptul pretins şi mărturisit de autor. cit. Pentru ca recunoaşterea ca adevărată a unui fapt să constituie o mărturisire nu este necesar ca partea să-o fi făcut cu intenţia de a putea fi folosită ca probă împotriva sa. fiind suficient ca ea să fi fost voluntară şi din cuprinsul ei să se deducă această posibilitate. Mărturisirea. în primul rând. Astfel. cit. ce reprezintă un mijloc de probă. la faptul cunoscut al mărturisirii.. Într-o altă părere se afirmă că mărturisirea este o probă. se recunoaşte că ea este 1 2 Aurelian Ionaaşcu. unilateral. Aceste caractere ale mărturisirii determină anumite consecinţe ce reprezintă adevărate condiţii de valabilitate ale probei. Mărturisirea este recunoaşterea de către o persoană a unui fapt pe care o altă persoană îşi întemeiază o pretenţie sau o apărare şi care este de natură să producă consecinţe juridice împotriva autorului ei. mărturisirea ar putea fi interpretată ca o renunţare a pârâtului la dreptul de a cere obligarea reclamantului să facă dovada izvorului care generează dreptul pretins. nu echivalează cu recunoaşterea faptelor pe care se sprijină pretenţia reclamantului). împotriva autorului ei. op. fiind evident un act personal. p.273 acest caz se va dovedi în primul rând existenţa înscrisului şi motivul pentru care acesta a pierit. Într-o situaţie similară se va afla şi creditorul. autorul mărturisirii trebuie să aibă o voinţă conştientă iar aceasta trebuie exteriorizată în mod liber. op. Aurelian Ionaşcu. .

1206 alin. 1204 Cod civil). motiv pentru care este important ca cel care face mărturisirea să aibă capacitate de exerciţiu deplină (în concluzie minorul şi interzisul nu pot face mărturisiri care să le fie opozabile). Pentru a avea acest caracter. mărturisirea făcută în faţa acesteia va fi considerată extrajudiciară.274 valabilă şi produce efecte prin ea însăşi. mărturisirea trebuie să fie făcută în cadrul unui proces care îndeplineşte toate regulile procedurale de fond şi de formă. 220 Cod procedură civilă). aceasta putând fi însă transformată într-una judiciară dacă este . Mărturisirea poate determina pierderea litigiului de către autorul ei astfel încât poate avea un caracter vătămător pentru partea respectivă.3. a.din eroare – a recunoscut ca adevărat un fapt care nu corespunde realităţii. 1206 Cod civil). aceste condiţii este una extrajudiciară. Tot din caracterul personal al mărturisirii derivă şi consecinţa că ea este opozabilă nu numai autorului ei ci succesorilor universali şi cu titlu universal ai acestuia. cu procură specială (art. Astfel. Dacă ea a fost făcută într-un alt proces – chiar între aceleaşi persoane – nu-şi va mai păstra această calitate. din momentul în care a fost făcută. Nu în ultimul rând. practic într-un asemenea caz urmărindu-se o anulare a declaraţiei de recunoaştere pentru motivul că autorul ei a descoperit că . în virtutea calităţii de reprezentant (art. Reprezentantul egal al persoanei lipsite de capacitate de exerciţiu nu poate face mărturisiri în numele incapabilului. Mărturisirea este judiciară când se produce în faţa judecătorului şi în timpul procesului în care este folosită (art. 1206 Cod civil). Mărturisirea este admisă – în principiu – în toate materiile. Cu toate acestea. Nu este mai puţin adevărat că mărturisirea este definitivă şi irevocabilă. modificarea sau stingerea unui raport juridic civil. fără a fi necesară vreo acceptare din partea celui care va beneficia de recunoaşterea cuprinsă în mărturisire.Felurile mărturisirii. 2 Cod civil. în caz de necompetenţă absolută a instanţei. mărturisirea nu va fi admisă în cazurile expres prevăzute de lege (exemplu: faptele invocate ca motive de divorţ). cu excepţia cazului când este vorba de acte încheiate şi fapte săvârşite de acesta. Ceea ce este important este impactul pe care proba o are asupra judecătorului. însă ea nu poate avea ca obiect decât fapte care determină naşterea. Potrivit art. voinţa părţii adverse fiind nesemnificativă. 3. autorul ei nemaiputând-o retracta nici în situaţia în care nu ar fi fost acceptată de partea adversă. când prin admiterea mărturisirii s-ar eluda dispoziţiile legii sau dacă prin admiterea mărturisirii s-ar putea ajunge la pierderea . Orice mărturisire care nu îndeplineşte. mărturisirea trebuie făcută în faţa instanţei. cumulativ. Mărturisirea poate fi judiciară sau extrajudiciară (art. mărturisirea trebuie obţinută în cadrul procesului în care este invocată ca mijloc de probă. nu însă şi succesorilor particulari sau terţilor. mărturisirea poate fi revocată dacă a fost făcută din eroare. putând fi însă utilizată ca probă într-un proces ce se va desfăşura în faţa instanţei competente.1. în condiţiile în care această acceptare nu are nici o semnificaţie juridică. fără însă a fi necesară prezenţa părţii adverse în momentul respectiv.în tot sau în parte – unui drept la care nu se poate renunţa sau care nu poate face obiect al unei tranzacţii. Din caracterul personal al mărturisirii deducem că ea nu poate fi făcută decât de către titularul dreptului litigios – personal – sau de un mandatar al acestuia. Tot pentru a fi considerată judiciară.

b. ea poate fi şi tacită. Potrivit art. 2 Cod civil. calificată şi complexă. în mod excepţional. Mărturisirea poate fi făcută printr-o declaraţie expresă dar.2. aceasta putând fi făcută oral sau în scris. acest fapt implicând admisibilitatea ascultării martorilor în cauza respectivă. chiar în cele în care proba testimonială este inadmisibilă. 225 Cod procedură civilă. în măsura în care mărturisirea extrajudiciară verbală va fi consemnată într-un act întocmit de o instanţă. proba şi-a pierdut rolul special pe care l-a deţinut pe teren probator. de exemplu. 3. fiind pusă alături. Mărturisirea este complexă în toate acele variante în care pârâtul. dacă s-ar admite dovada cu martori a mărturisirii extrajudiciare orale şi în cazurile în care proba testimonială nu este admisă. prezintă şi un alt fapt – distinct şi posterior – care restrânge sau anihilează efectele celui dintâi. 3. Concomitent însă ea şi-a păstrat caracterul de probă indivizibilă (pe care judecătorul n-o poate scinda). chiar din momentul săvârşirii sau producerii lui – care îl califică însă în mod deosebit de modul în care l-a înfăţişat reclamantul.Formele mărturisirii. în doctrină fiind cunoscute două tendinţe de rezolvare a problemei indivizibilităţii acestui tip de mărturisire. În cazul mărturisirii calificate sau complexe se pune problema indivizibilităţii ei deoarece. potrivit art. Este cazul prevăzut. ea va putea fi utilizată în orice procese. ca un tot unitar. ea urmând a fi analizată în ansamblul ei. Altfel spus. răspunsul părţii fiind consemnat în scris.3. de celelalte probe şi fiind lăsată la aprecierea judecătorului. schimbându-i semnificaţia juridică pe care acesta i-a atribuit-o. Mărturisirea este calificată în situaţiile în care. 1205 Cod civil ea nu poate fi folosită ca mijloc de probă în cazul în care proba testimonială nu este admisă. pe care a pierdut-o. pe lângă faptul principal invocat de reclamant. sub semnătura acesteia sau în procesul verbal de şedinţă. Mijlocul procedural de obţinere al mărturisirii îl reprezintă interogatoriul.3. mărturisirea extrajudiciară orală neputând fi dovedită decât prin martori. fără nici o rezervă. Într-o primă . aceasta nu poate fi luată decât în întregime împotriva celui care a făcut-o. de o unitate a Ministerului Public sau a unui alt organ. Analiza este mai complicată în cazul mărturisirii complexe. În acest context trebuie menţionat faptul că în urma modificărilor legislative petrecute în 1950. Mărturisirea este simplă atunci când ea corespunde în totalitate cu pretenţia reclamantului. s-ar ajunge indirect la încălcarea dispoziţiilor legale. 1206 alin. când pe lângă faptul principal se recunosc fapte posterioare distincte. cu îndeplinirea tuturor condiţiilor enumerate.În funcţie de structura sa. caracter ce era iniţial strâns legat de superioritatea ei calitativă. aţa cum a fost prezentat de partea adversă. pârâtul mai prezintă şi alte împrejurări – legate strâns de acel fapt. mărturisirea poate fi simplă. Evident. când faptul care formează obiectul litigiului este recunoscut de pârât. în situaţiile în care legea permite instanţei să o deducă dintr-o anumită atitudine a părţii.275 reiterată în faţa instanţei competente. care nu permit folosirea probei cu martori în anumite litigii. sub aspectul valorii. pe lângă faptul invocat de reclamant. Potrivit regulilor indivizibilităţii. Mărturisirea extrajudiciară este mărturisirea care nu îndeplineşte condiţiile pentru a fi considerată ca fiind judiciară. mărturisirea calificată nu poate fi scindată.3. de art.

Prezumţiile prezintă avantajul că deplasează obiectul probei de la faptul generator de drepturi la cel vecin şi conex. în mod indiscutabil. p. în măsura în care are îndoieli cu privire la faptele cuprinse în mărturisire. între faptul principal şi cel posterior distinct există o conexitate. mărturisirea complexă poate fi scindată şi când între cele două fapte există conexitate. vecin şi conex. în sensul că acesta din urmă îl presupune necesar pe cel dintâi. acestea sunt definite fie ca reprezentând considerarea unui fapt ca existent. 130 . ci numai una accidentală. Practic. fără să existe vreo conexitate între ele. probabil datorită unei inadvertenţe. Existenţa faptei necunoscute se desprinde pe calea unei concluzii logice din cunoaşterea celei vecine şi conexe.Prezumţiile. acesta nu poate avea ca obiect decât fapte sau.4. străine de persoana părţilor. Se apreciază că regula în sine trebuie subordonată principiului liberei a probelor şi a principiului obligativităţii judecătorului de administra toate probele necesare în vederea determinării adevărului în cauză. ceea ce este specific prezumţiei este o dublă deplasare a obiectului probei: odată de la faptul generator de drepturi necunoscut – greu sau imposibil de dovedit – la un fapt vecin şi conex cu acesta. Altfel spus. este considerată mărturisirea complexă ca fiind indivizibilă. dacă faptul posterior distinct nu reprezintă urmare obişnuită a faptului principal. 218 – 225). de asemenea necunoscut – dar mai uşor de dovedit – 1 Gheorghe Beleiu. regula este că mărturisirea se coroborează – chiar indirect – cu celelalte probe administrate în proces. În prezent. care au legătură cu procesul şi care pot determina soluţionarea acestuia. cit. Mai trebuie menţionat faptul că mărturisirea poate fi spontană. Prezumţiile sunt definite de art. op. ea putând fi scindată în cazurile în care faptul posterior distinct reprezintă o altă obligaţie între aceleaşi persoane. În doctrină. orice alte întrebări neputând fi nici pertinente şi nici concludente. care determină stingerea celei dintâi. aceasta din urmă fiind vecină şi conexă cu cea dintâi. Evident. nu se poate impune judecătorului să menţină o mărturisire simplă ca o probă deplină şi nici să reţină o mărturisire calificată sau complexă în întregul ei. 3. Fiecare din părţi poate chema pe cealaltă la interogatoriu. şi mai corect. acestea vor fi dovedite prin alte mijloace de probă. a cărei existenţă poate fi mai uşor de dovedit. fapte personale ale părţii care răspunde la interogatoriu. 1199 Cod civil ca fiind consecinţele ce legea sau magistratul trage din un fapt cunoscut la un fapt necunoscut. dar de cele mai multe ori ea este provocată pe calea interogatoriului – reglementat de Codul de procedură civilă (art. ţinând cont de regulile care determină puterea doveditoare a mărturisirii.276 variantă. generatoare de drepturi şi una cunoscută. se consideră că regula indivizibilităţii acesteia a fost menţinută formal în vigoare. eventuale întrebări în acest sens fiind irelevante şi urmând a fi respinse de către instanţă dacă ele se vor strecura în înscrisul care cuprinde întrebările propuse de partea adversă. în toate cazurile în care. 1 Această presupunere făcută de legiuitor sau judecător se bazează pe două fapte: o faptă necunoscută. De altfel. iar instanţa îl poate ordona din oficiu şi. În ceea ce priveşte alte fapte. fie ca inducerea existenţei unui fapt necunoscut din cunoaşterea altui fapt. vor fi avute în vedere doar faptele personale ale părţii. Într-o altă opinie. datorită legăturii ce există între cele două fapte. dedus din existenţa altui fapt.

fiind astfel susceptibile de răsturnare prin alte mijloace de probă admise de lege. Din definiţia cuprinsă de art. pe de o parte. după cum consecinţele dedus dintr-un fapt cunoscut la un fapt necunoscut sunt opera judecătorului sau a legii.Prezumţiile simple. 1200 Cod civil deducem că prezumţiile legale sunt determinate special prin lege. puterea doveditoare acordată de lege mărturisirii şi autoritatea lucrului judecat. ori de câte ori situaţiile juridice practice le reclamă cu condiţia ca în litigiu să fie admisibilă proba testimonială.Prezumţiile legale sunt determinate special de lege. Această categorie este definită de art. în temeiul unui text expres. o astfel de prezumţie reprezintă o dispensă de probă în ceea ce priveşte faptul generator de drepturi. p. în special. Raţionamentul ce constituie esenţa lor aparţine însuşi legiuitorului şi se bazează pe observarea îndelungată a faptelor sociale şi pe o asimilare critică şi selectivă a datelor pe care le oferă ştiinţa. Dubla deplasare a obiectului probei este însoţită de o dublă operaţie de inducere a existenţei unui fapt necunoscut din existenţa unuia cunoscut. Potrivit art. în diversele ei ramuri.Clasificarea prezumţiilor. cu atât mai mult cu cât ele nu pot naşte mai mult decât o probabilitate. chiar dacă evidenţa faptelor reclamă o altă soluţie decât cea la care dispoziţia legii constrânge şi îndeamnă. p. pentru a nu da naştere unor soluţii abuzive şi în contradicţie cu realitatea cotidiană. Constatăm că prezumţiile simple pot fi extrem de numeroase şi variate. În al doilea rând.în funcţie de autorul lor . cit.) Din cunoaşterea faptului probator se trage mai întâi concluzia existenţei faptului vecin şi conex şi apoi din cunoaşterea acestuia se trage concluzia existenţei faptului generator de drepturi. puterea lor doveditoare este lăsată la aprecierea judecătorului. 1199 Cod civil .1.2 a. împrejurările ce atestă dobândirea dreptului de proprietate sau liberaţiunea unui debitor. în număr limitat. de multe ori irefragabil. ele pot fi folosite neîngrădit. Concluzia care se impune este aceea că numărul prezumţiilor legale şi. nu cuprinde toate prezumţiile ce se regăsesc 1 2 Aurelian Ionaşcu. dol sau violenţă. Dacia.277 iar a doua oară de la acest fapt vecin şi conex la un fapt probator (înscris. magistratul este obligat să ţină seama de ceea ce legiuitorul a prezumat. decât numai în cazurile când este permisă şi dovada prin martori.1 3. prezumţiile nu sunt permise magistratului. . mărturie etc. op. 1200 Cod civil prezumţiile legale se divid în patru categorii şi anume: actele pe care legea le declară nule. norma precizând şi puterea lor doveditoare. afară numai dacă un act nu este atacat că s-a făcut prin fraudă. Ion Deleanu.1. .4. magistratul nu trebuie să se pronunţe decât întemeindu-se pe prezumţii care să aibă greutate şi putere de a naşte probabilitatea. Concomitent. Vălean Mărgineanu. a celor absolute – trebuie restrâns cât mai mult cu putinţă. a.prezumţiile pot fi simple sau legale.2. a. Prezumţiile în drept. ele fiind limitative şi de strictă interpretare. Există în acelaşi timp pericolul ca modelul generalizat şi sistematizat prin prezumţii să nu reprezinte trăsăturile dominatoare ale unei majorităţi. ClujNapoca. Clasificarea este criticabilă deoarece. Evident. partea având totuşi sarcina de a dovedi faptul vecin şi conex pe care se întemeiază prezumţia legală. 1123 Cod civil astfel prezumţiile care nu sunt stabilite de lege sunt lăsate la luminile şi înţelepciunea magistratului. 224 Pentru o analiză detaliată. Ed. 35 şi urm. Potrivit art.

prin care acesta expune instanţei. prin prisma acestor date şi metode. Raportul de expertiză în sine cuprinde relatarea expertului. ale tehnicii sale ale artei la faptele litigioase şi explică. 3. În ceea ce priveşte cercetarea la faţa locului. care nu reprezintă decât cercetarea prealabilă pe care se bazează raportul.278 în Codul civil. nerealizabile în mod eficace prin dovezile directe şi indirecte. -prezumţii legale. care uşurează proba anumitor fapte. deoarece pentru înţelegerea deplină a acestuia trebuie cercetate toate aspectele prezentate de expert. Potrivit scopului care le justifică. care se depune la dosarul cauzei. cu menţiunea că declaraţiile acestora se vor consemna în procese-verbale separate. aceasta este reglementată de art. care urmăresc în mod precumpănitor ocrotirea unor interese individuale. precum şi a experienţei sale de specialist. constatările şi concluziile sale. iar pe de altă parte.Alte mijloace de probă. -prezumţii legale intermediare sau mixte – care pot fi combătute prin anumite mijloace de dovadă dar numai în anumite condiţii sau doar de către anumite persoane. ceea ce constituie proba este raportul de expertiză şi nu expertiza însăşi. Trebuie menţionat că raportul constituie o probă. este reglementată procedura de administrare a dovezilor dar. Raportat la forţa lor probantă. în întregul său şi nu numai în partea care cuprinde concluziile expertului. fiind întâlnită cel mai adesea în cazul litigiilor în materie imobiliară. prezumţiile pot fi clasificate astfel: -prezumţii legale relative – care pot fi combătute prin proba contrară. -prezumţia puterii lucrului judecat. se disting prezumţiile legale. fiind necesară administrarea unei asemenea probe. Raportat la interesul ocrotit. Cele constatate de complet cu ocazia unei asemenea deplasări la faţa locului vor fi consemnate într-un proces-verbal. dintr-o altă perspectivă anumite prezumţii nu pot fi incluse în nici una dintre aceste categorii. prezumţiile pot fi clasificate în următoarele categorii: -prezumţii legale care suplinesc imposibilitatea sau dificultatea dovedirii anumitor fapte. potrivit dispoziţiilor legale în materie. d. întocmite potrivit normelor de drept comun deoarece. de cele legale care urmăresc apărarea normelor legale imperative şi prohibitive. în fond. în raportul său. sociale şi economice. însoţit de eventualele schiţe întocmite de instanţă sau de experţi sau de schiţe şi acte prezentate de părţi instanţei cu acel prilej. în acelaşi timp. în expertiză şi în raportul său. -prezumţii legale absolute – care nu pot fi combătute prin nici un mijloc de probă.5. aici de regăsesc normele privind expertiza şi cercetarea la faţa locului. precum şi ocrotirea ordinii publice. trebuie menţionat aspectul că nu de puţine ori lămurirea faptelor ce formează obiectul unui proces sau a legăturilor între anumite împrejurări invocate de către părţi şi acele fapte reclamă cunoştinţe de specialitate din diferite domenii de activitate. Din punct de vedere juridic. În cadrul celei de-a treia secţiuni a capitolului III – Judecata – din Codul de procedură civilă. Referitor la expertize. datele şi metodele ştiinţei. Cu ocazia deplasării pot fi audiaţi martori. b. -prezumţiile legale destinate să evite eludarea unei interdicţii legale. cercetarea la faţa locului nu este decât o şedinţă . c. 215 – 217 Cod procedură civilă. faptele examinate. Expertul aplică.

Discuţiile avute de părţi înainte de redactare înscrisului. Proba testimonială va fi astfel admisă pentru a lămuri sensul exact al unora din clauzele înscrisului când acestea sunt obscure. Semnificaţia inadmisibilităţii dovezii cu martori împotriva şi peste cuprinsul unui înscris. împiedică să se stabilească prin martori faptul că părţile ar fi adus verbal modificări actului pe care l-au constatat prin înscris. CAIET DE SEMINAR 8 Problema 1. contractul verbal de închiriere nepus în executare (art. la locul de situare sau aşezare a probei materiale cercetate. chiar în varianta în care valoarea contractului ar fi fost mai mică de 250 lei. În ceea ce priveşte prima interdicţie cuprinsă de art. se naşte prezumţia că intenţia părţilor s-a baza pe caracterul mai sigur al probei scrise astfel încât apare nereală presupunerea că deşi au redactat un înscris voinţa lor a fost ca eventualele înţelegeri să poată fi dovedite cu ajutorul martorilor. nu se poate dovedi prin martori că preţul ar fi fost altul decât cel prevăzut în înscris sau că preţul nar fi fost plătit la încheierea contractului. 1705 Cod civil). Prezumţia este susţinută şi de faptul că părţile pot conveni în sensul ca raportul lor juridic să poată fi dovedit cu martori astfel încât dacă nu au cuprins o asemenea clauză. Cea de-a doua interdicţie privind dovedirea peste cuprinsul unui înscris. contractul de depozit voluntar (art. Astfel. de asemenea. În schimb. indiferent de momentul în care se pretinde că aceste schimbări ar fi intervenit. orice alte situaţii prevăzute de norme speciale. confuze .279 ţinută în afara sediului instanţei. În măsura în care părţile întocmesc un înscris pentru constatarea unui act juridic se presupune că ele şi-au cuprins în înscrisul respectiv întregul lor acord de voinţă şi că au înţeles. aşa cum se arată în act. 1191 Cod civil. atâta timp cât ele nu se regăsesc în textul înscrisului pe care părţile îl deţin. proba cu martori nu este admisă pentru a stabili că înscrisul ar cuprinde clauze sau menţiuni inexacte care s-ar fi introdus în cuprinsul acestuia din eroare ori din intenţia culpabilă a uneia dintre părţi. 1597 Cod civil). 1416 Cod civil). de exemplu. Cazuri excepţionale în care proba testimonială este inadmisibilă independent de valoarea actului juridic: tranzacţia (art. ele nu a avut-o în vedere. Aşa fiind. nu vor putea fi dovedite prin martori pretenţia creditorului că s-ar fi stipulat o dobândă sau pretenţia debitorului că s-ar fi introdus un termen sau o condiţie. Problema 2. Astfel. în momentul întocmirii acestuia sau ulterior trebuie considerate ca simple tratative. vor putea fi dovedite prin martori orice împrejurări cu condiţia ca ele să nu vină în contradicţie cu înscrisul părţilor şi să nu aducă modificări cuprinsului acestuia. să-şi dovedească raportul juridic prin înscrisul respectiv.

Analizând mărturiile. acelaşi caracter avându-l şi donaţiile făcute în favoarea membrilor familiei incapabilului – prin raportare la art. p. Problema 3. absenţa acesteia. este indiferent numărul martorilor care confirmă un a anumit fapt. şi corelaţia lor cu celelalte probe de la dosar. 810 Cod civil. op. Doar în acest mod instanţele de control vor putea verifica temeinicia hotărârii. descendenţii şi soţul persoanei incapabile. condiţia provenienţei acesteia de la cel căruia i se opune şi condiţia ca scrierea să facă verosimil faptul pretins. instanţa trebuie să aprecieze fiecare probă în parte pentru a-şi da seama care este cea care reflectă în mod exact realitatea. 492 Cod civil ( construcţiile sau plantaţiile făcute pe un anumit teren sunt presupuse a fi făcute de proprietarul terenului. astfel încât actele de dispoziţie cu titlu oneros sunt prezumate a fi donaţii deghizate. falsitatea cauzei.280 sau susceptibile de mai multe înţelesuri. deoarece a interpreta nu echivalează cu a proba contra sau peste cuprinsul înscrisului ci. Această convingere se va regăsi în motivarea hotărârii. 1195 alin. Mărturia trebuie să emane de la un martor de bună credinţă şi să fie veridică. a stabili sensul exact al acestuia. 2 Cod civil nu se referă la viciile de care pot suferi actele juridice: eroarea. Prezumţii: -prezumţii legale. 812 Cod civil – dispoziţiile în favoarea unui incapabil sunt nule. În acelaşi mod vor putea fi corectate şi eventualele erori materiale strecurate în înscris. -prezumţii în temeiul cărora legea trage din anumite împrejurări concluzia dobândirii dreptului de proprietate sau eliberării debitorului de obligaţia sa: art. violenţa. puterea ei doveditoare depinzând de măsura în care ea poate determina intima convingere a judecătorului despre realitatea faptelor relatate de martori. dolul. căci depoziţia unui singur martor poate avea o suficientă forţă de convingere încât să determine înlăturarea tuturor celorlalte depoziţii din dosarul respectiv. . În fond. 187 – 195. 1 Problema 4. mama. -este vorba de persoane incapabile să primească donaţii. cit. instanţa arătând modul şi rezultatul aprecierii sale şi elementele care au determinat-o să reţină doar anumite mărturii şi să le înlăture pe celelalte. Aprecierea mărturiei. de multe ori neconcordante. pe cheltuiala sa şi deci că sunt 1 Pentru o analiză detaliată vezi Aurelian Ionaşcu. fie ele deghizate sub forma unui contract oneros. toate acestea putând fi dovedite prin martori sau orice alte mijloace de probă deoarece sunt împrejurări de fapt a căror existenţă nu se va putea niciodată regăsi în înscrisuri. Problema 5. dimpotrivă. fie făcute în numele unor persoane interpuse – sunt considerate a fi persoane interpuse tatăl. În actualul sistem de administrare a probelor valoarea mărturiei este lăsată la libera apreciere a judecătorului. Regula înscrisă în art. în temeiul cărora legea declară nule anumite acte pentru că le consideră făcute în frauda dispoziţiilor sale: art. Condiţiile începutului de dovadă scrisă: existenţa unei scrieri. să inspire judecătorului încrederea că reflectă în mod exact realitatea.

1 1 Ernest Lupan. constând în crearea. 1020-1021 Cod civil (se prezumă că un litigiu soluţionat în mod definitiv şi irevocabil. TITLUL III – ACTUL JURIDIC CIVIL CAPITOLUL I – CONSIDERAŢII INTRODUCTIVE Secţiunea I – Noţiunea actului juridic civil. a fost finalizat printr-o hotărâre legală şi temeinică. astfel încât legea nu mai permite reluarea aceluiaşi litigiu între aceleaşi părţi. art. semne de necomunitate sau prescripţie. 1909 Cod civil) nu poate fi combătută decât în caz de pierdere sau furt. art. cit.281 proprietatea acestuia). prezumţia de paternitate a copilului din căsătorie nu poate fi combătută decât de tatăl prezumat prin acţiunea în tăgada paternităţii. 1138 Cod civil (remiterea voluntară a titlului original făcută de creditor debitorului presupune efectuarea plăţii şi stingerea datoriei). Prezumţii intermediare sau mixte: prezumţia de proprietate comună a zidului despărţitor dintre două imobile stabilită de art. prezumţia de proprietate a posesoriului de bună credinţă a unui bun mobil corporal (art. 590 Cod civil. care a trecut prin toate gradele de jurisdicţie. p. nu poate fi combătută decât prin înscrisuri. modificarea sau stingerea unor raporturi juridice civile. -prezumţia puterii lucrului judecat. în temeiul şi în limitele stabilite de normele dreptului civil obiectiv. 181 . op. Expresia de act juridic este folosită în două sensuri. În sensul de operaţiune juridică prin acte juridic civil se înţelege manifestarea de voinţă a uneia sau mai multor persoane săvârşită cu intenţia de a produce efecte juridice civile. şi anume în cel de operaţie juridică (negotium) şi în sensul de înscris probator (instrumentum).

în sensul creării. Atenţie! Trebuie distins actul unilateral de contractul unilateral. bilaterale şi multilaterale. promisiunea publică de recompensă – şi nesupusă comunicării – testamentul. plecând de la criteriul numărului părţilor. Clasificare actelor juridice civile.ca orice contract – dar care generează pentru una dintre părţi doar drepturi şi pentru una dintre părţi doar obligaţii. reglementat de art. Sub un alt aspect viciile de consimţământ se cercetează diferit în funcţie de categoria căreia actul îi aparţine. manifestată de către o parte. născându-se în patrimoniul ambelor părţi atât drepturi cât şi obligaţii (vânzare-cumpărare. Secţiunea II. care generează obligaţii doar pentru împrumutat şi anume pe aceea de a restitui împrumutul creditorului său. Un astfel de act juridic este contractul civil de societate. Actul bilateral este cel care reprezintă voinţa concordantă a două părţi. Este posibil ca formarea valabilă sau producerea efectelor juridice în cazul unor asemenea acte să depindă de comunicarea manifestării de voinţă către destinatarul direct al actului. renunţarea la moştenire. c. acesta din urmă fiind un act bilateral . diferit de cel urmărit de cealaltă parte. Actele tipice unilaterale sunt: testamentul. deoarece la actele unilaterale se are în vedere o singură voinţă juridică. astfel încât aceste acte juridice se subclasifică în acte supuse comunicării – oferta. Esenţial în acest caz este faptul că simpla şi unica voinţă de a se angaja din punct de vedere juridic. a. realizată în limitele şi condiţiile stabilite de normele juridice civile. promisiunea publică de recompensă (ce poate fi făcută de exemplu de două persoane – soţ şi soţie – care şi-au pierdut câinele sau li s-a furat autoturismul). este suficientă pentru a da naştere la obligaţii în sarcina ei. Clasificarea actelor juridice civile.În funcţie de numărul părţilor distingem acte juridice civile unilaterale. modificării sau stingerii de raporturi juridice civile concrete. trebuie făcută menţiunea că actul juridic civil unilateral este un izvor al raportului juridic civil concret doar în măsura în care legea . prezintă importanţă juridică în primul rând sub aspectul aprecierii valabilităţii actului. schimb).282 Elementele definitorii ale actului juridic civil sunt următoarele: în mod indiscutabil acesta reprezintă o manifestare de voinţă a subiectului sau a mai multor subiecte de drept civil. fără a fi necesară o acceptare a celeilalte părţi. acceptarea succesiunii. 1491 Cod civil. Un astfel de caz este cel al contractului de împrumut. această manifestare exprimă intenţia de a produce efecte juridice iar efectul ei îl reprezintă naşterea. 1. Actul juridic civil bilateral tipic este contractul civil. Actul unilateral este cel care reprezintă rezultatul voinţei unei singure părţi (şi nu neapărat al unei singure persoane). pe când la cele bilaterale şi multilaterale trebuie cercetate toate voinţele juridice implicate. Tipic actelor juridice civile bilaterale le este faptul că fiecare parte urmăreşte realizarea unui scop propriu. Actul juridic multilateral este rodul acordului de voinţă ce provine de la mai multe părţi. modificarea sau stingerea unor raporturi juridice civile. confirmarea unui act anulabil. motiv pentru care majoritatea contractelor sunt sinalagmatice. care urmăresc realizarea aceluiaşi scop. Pe de altă parte. b.

283 prevede în mod expres acest lucru. ceea ce se cunoaşte în momentul încheierii actului îl reprezintă valoarea bunului dobândit de întreţinător. actul unilateral tipic irevocabil este reprezentat de acceptarea succesiunii. contractul de antrepriză (beneficiarul doreşte construirea unei locuinţe ia antreprenorul urmăreşte realizarea unui profit) etc. fără a urmări obţinerea unui folos în schimb. Actele aleatorii sunt acelea în care părţile au în vedere posibilitatea unui câştig sau riscul unei pierderi. Liberalităţile sunt acele acte juridice civile cu titlu gratuit prin care dispunătorul îşi micşorează patrimoniul. se urmăreşte obţinerea altui folos patrimonial sau. care odată făcută. Actele juridice civile cu titlu gratuit sunt la rândul lor. fără a primi nimic în schimb. valoare ce poate fi mai mică. la încheierea unui asemenea act juridic ambele părţi urmăresc realizarea unui interes patrimonial. b. Astfel. transmiţând gratificatului (cealaltă parte a actului juridic) un bun. precum şi condiţiile exacte de plată. Actele juridice civile cu titlu oneros se subclasifică în acte comutative şi acte aleatorii. revocată în anumite condiţii. De exemplu. de asemenea. iar renunţarea la succesiunea poate fi. caracterizate de principiul libertăţii contractuale. Sunt acte juridice civile cu titlu oneros contractul de vânzare-cumpărare (vânzătorul doreşte să obţină preţul iar cumpărătorul urmăreşte dobândirea bunului). revocabil. De exemplu. vânzătorul cunoaşte bunul ce trebuie predat şi în ce condiţii. spre deosebire de vânzătorul care primeşte în schimbul imobilului preţul cuvenit.Actul juridic cu titlu oneros este acel act civil prin care. aproximativ egală sau mai mare decât cea a bunului ce a intrat în patrimoniul întreţinătorului. fără a primi în schimb vreun echivalent. Actele comutative sunt cele în care părţile cunosc sau pot cunoaşte. în cazul contractului de întreţinere. această verificare neimpunându-se în cazul actelor bilaterale. în schimbul folosului patrimonial procurat de o parte celeilalte. de principiu. o fracţiune de patrimoniu sau un patrimoniu întreg (care poate fi transmis doar prin act pentru cauză de moarte).După scopul urmărit la încheierea lor. împărţite în liberalităţi şi acte dezinteresate. 2. încă din momentul încheierii actului. actele juridice civile se împart în acte cu titlu oneros şi acte cu titlu gratuit a. de care fac să depindă existenţa sau întinderea obligaţiilor lor. în cazul unei donaţii donatorul îţi micşorează patrimoniul transmiţând donatarului un imobil. nu se mai poate reveni asupra ei). fără însă a se putea stabili valoarea întreţinerii ce urmează a fi acordată întreţinutului până la decesul acestuia. iar cumpărătorul ştie exact ce preţ va plăti pentru a-l putea dobândi. de altfel şi oferta publică poate fi revocată până în momentul receptării ei. . Actul juridic cu titlu gratuit este acel act juridic civil prin care o persoană procură alteia un folos patrimonial. Interesul practic al clasificării se reflectă şi în analiza excepţiilor de la principiul irevocabilităţii actelor juridice civile deoarece actele bilaterale sau multilaterale – de principiu – pot fi revocate de comun acord de către părţi (deşi această revocare echivalează în fond cu un nou act juridic prin care părţile sting raportul juridic născut dintr-un act anterior) în timp ce actul unilateral este caracterizat de irevocabilitate (deşi testamentul care actul tipic unilateral este în acelaşi timp. . altfel spus. existenţa şi întinderea obligaţiilor ce le revin.

decât în cel al unui act cu titlu gratuit. legea este mai exigentă în cazul actelor cu titlu gratuit deoarece se urmăreşte atenţionarea transmiţătorului dreptului sau bunului în legătură cu faptul că patrimoniul său va rămâne sărăcit în urma unei asemenea operaţiuni. 3.284 Actele dezinteresate sunt acelea care au ca efect procurarea de către dispunător a unui avantaj patrimonial celeilalte părţi. este cazul împrumutului fără dobândă sau al împrumutului unui bun neconsumptibil. efectele lui fiind aceleaşi). de la data naşterii drepturilor recunoscute prin tranzacţie. De exemplu. în cazul actelor cu titlu gratuit legea civilă instituie mai multe incapacităţi speciale decât în cazul actelor cu titlu oneros. apreciindu-se că întotdeauna subiectul respectiv a fost proprietarul lotului respectiv şi că niciodată altcineva nu a avut vreun drept în legătură cu acesta. Actele translative sunt acelea care au ca efect strămutarea unui drept civil subiectiv dintr-un patrimoniu în altul. prin ea părţile nefăcând altceva decât să-şi recunoască reciproc drepturile aflate în litigiu. Sub aspectul formei. translative şi declarative. Unele acte juridice civile sunt. neintrând nici un alt bun sau un alt drept în schimb. contractul de schimb etc. ele putând fi şi cu titlu oneros (mandat gratuit sau remunerat. De asemenea. în principiu tranzacţia produce efecte declarative. părţile nu sunt ţinute să garanteze drepturile recunoscute prin convenţie. Actele constitutive sunt cele care dau naştere unor drepturi subiective civile care nu au existat anterior. Importanţa acestei clasificări poate fi cercetată din mai multe puncte de vedere.După efectul lor actele juridice civile se împart în constitutive. actul de constituire a unui uzufruct (în temeiul căruia ia naştere un drept real – dezmembrământ al dreptului de proprietate. partajul poate fi atât judiciar cât şi convenţional. Astfel de acte sunt contractul de vânzare-cumpărare (dreptul de proprietate se transmite de la vânzător la cumpărător). împrumut cu sau fără dobândă). prin esenţa lor cu titlu oneros (vânzareacumpărarea. fără ca el însuşi să-şi micşoreze patrimoniul. schimbul) la fel cum unele sunt doar cu titlu gratuit (de exemplu împrumutul de folosinţă). care nu a existat anterior). b. Pentru unele acte juridice civile caracterul gratuit ţine numai de natura şi nu de esenţa lor. c. au acest caracter ipoteca convenţională (act juridic accesoriu care însoţeşte un contract principal de împrumut şi în temeiul căruia ia naştere un drept reala accesoriu). contractul de donaţie. fără a primi nimic în schimb. 1704 Cod civil. când partea procură celeilalte un folos. Actele declarative sunt cele care au ca efect consolidarea sau definitivarea între părţi a unor drepturi preexistente. depozit gratuit sau plătit. iar aceasta produce efecte retroactive. Sub aspectul răspunderii. Cu titlu de exemplu amintim partajul (în urma definitivării căruia dreptul de proprietate al subiectului de drept în ceea ce priveşte lotul nou format este consolidat anterior în timp până în momentul naşterii coproprietăţii. este posibil ca prin tranzacţie . tranzacţia (care este un contract prin care părţile termină un proces început sau preîntâmpină un proces ce poate să se nască – art. De exemplu. motiv pentru care contractul nu poate constitui just titlu pentru uzucapiunea de 10 –20 de ani. a. aprecierea este mai severă în cazul unui act cu titlu oneros în cazul căruia avantajele sunt reciproce.

285
părţile să se oblige şi la prestaţii noi, situaţie în care tranzacţiile vor avea efecte constitutive sau translative de drepturi). O specie aparte din familia actelor juridice declarative o reprezintă actul confirmativ, prin care o persoană renunţă la dreptul său de a invoca nulitatea relativă a unui act juridic civil la a cărui încheiere a fost încălcată o dispoziţie legală ce ocrotea un interes privat, favorabil persoanei respective. Prin actul confirmativ este înlăturată cauza de anulabilitate, actul juridic civil devenind valabil (contractul de vânzare a unui imobil ce reprezintă bun comun, încheiat doar de soţ, poate deveni valabil în cazul în care soţia confirmă înstrăinarea, printr-un act separat). Clasificarea subliniază în primul rând faptul că în timp ce actul constitutiv şi cel declarativ îşi produc efectele doar pentru viitor (ex nunc) actul declarativ produce efecte şi pentru trecut (ex tunc). Pe de altă parte, doar actele translative pot constitui just titlu pentru uzucapiunea de 10-20 de ani. 4.După importanţa lor, se deosebesc acte juridice civile de conservare, acte juridice civile de administrare şi acte juridice civile de dispoziţie. a. Actele de conservare sunt cele care au ca efect preîntâmpinarea pierderii unui drept subiectiv civil, ele fiind întotdeauna avantajoase pentru autorul lor, deoarece presupun cheltuieli nesemnificative faţă de valoarea dreptului protejat. Actele de conservare, teoretic, pot fi încheiate de persoane lipsite de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă, dar dacă vom analiza practic modul în care se materializează aceste acte vom vedea că foarte rar ele sunt încheiate de această categorie de subiecte de drept. Astfel, întreruperea unei prescripţii, prin acţiunea în justiţie, nu poate fi realizată decât de persoana cu capacitate de exerciţiu, sau de cea cu capacitate de exerciţiu restrânsă, asistată de ocrotitorul său legal, deoarece altminteri ea nu beneficiază de capacitate procesuală, element esenţial al acţiunii civile. Aceeaşi este situaţia şi în cazul înscrierii unei ipoteci sau a unui privilegiu sau comunicarea unei somaţii (somaţie care, de regulă, nu întrerupe prescripţia, dar permite recuperarea cheltuielilor de judecată într-un proces civil, în temeiul art. 275 Cod procedură civilă). Un astfel de act juridic întâlnit în practică poate fi însă antrepriza pentru repararea unui imobil. b. Actele de administrare sunt cele prin care se realizează o normală punere în valoare a unui bun ori a unui patrimoniu. În acest din urmă caz folosirea şi exploatarea normală poate presupune şi unele acte care, raportate la un singur bun, reprezintă acte de înstrăinare, care raportate la un patrimoniu sunt acte de administrare. Pot fi amintite ca făcând parte din această categorie închirierea, asigurarea unui bun etc. c.Actele de dispoziţie sunt cele care determină ieşirea din patrimoniul unei persoane a unui drept sau grevarea unui bun cu o sarcină reală, prin încheierea unor asemenea acte urmărindu-se transmiterea unui drept sau renunţarea la acesta, asumarea unei obligaţii, constituirea unui drept real în favoarea unui terţ etc. Intră în această categorie vânzarea, schimbul, donaţia, renunţarea la drept în cadrul procesului civil. Importanţa clasificării este cercetată în primul rând din punctul de vedere al capacităţii de a încheia astfel de acte juridice deoarece actele de conservare pot fi încheiate personal chiar şi de persoana fizică lipsită de capacitate de

286
exerciţiu, deci cu atât mai mult de cel cu capacitate de exerciţiu restrânsă. Actele de administrare pot fi încheiate de reprezentantul legal al celui lipsit de capacitate de exerciţiu, fără a fi necesară vreo încuviinţare, ba chiar şi de către acesta însuşi, cu condiţia să nu sufere vreo leziune, în timp ce actele de dispoziţie presupun, obligatoriu, existenţa capacităţii de exerciţiu, respectiv autorizarea din partea autorităţii tutelare, în cazul în care actul se încheie de reprezentantul legal sau de persoana fizică asistată de acesta. În materie de reprezentare - convenţională - trebuie ştiut că mandatul general dat unei persoane este valabil pentru actele de conservare şi de administrare, în timp ce pentru actele de dispoziţie mandatul trebuie să fie special. 5.În funcţie de conţinutul lor actele juridice civile pot fi patrimoniale şi nepatrimoniale. a. Sunt patrimoniale actele juridice civile care au un conţinut economic, adică sunt exprimabile în bani (vânzarea-cumpărarea, donaţia, împrumutul etc.). b. Actele juridice nepatrimoniale sunt cele care nu au un conţinut economic şi nu pot fi exprimate în bani (convenţia părinţilor căsătoriţi, care nu au un nume comun, referitoare la numele ce îl va purta copilul). Utilitatea clasificării constă în analiza efectelor nulităţii, deoarece în cazul lipsirii de efecte a actului nepatrimonial nu se pune problema restituirii prestaţiilor executate. 6.După modul de încheiere actele juridice civile pot fi consensuale, solemne sau reale. a. Actele consensuale sunt cele care se încheie prin simpla manifestare de voinţă a autorului sau autorilor lor. Majoritatea actelor juridice civile sunt cuprinse în această categorie, în dreptul civil românesc funcţionând regula consensualismului. b. Actele solemne sunt cele la a căror încheiere manifestarea de voinţă trebuie să îmbrace forma cerută în mod expres de lege, fiind vorba în acest caz de o cerinţă ce afectează însăşi valabilitatea actului juridic civil. Intră în această categorie testamentul, contractul de donaţie, ipoteca convenţională etc. Forma solemnă constă, de regulă, într-un înscris autentic notarial, dar nu reduce la această variantă, putând fi întâlnite şi alte forme (de exemplu testamentul olograf). Important este de reţinut că în cazul nerespectării formei cerute pentru valabilitatea actului juridic civil, acesta va fi lovit de nulitate absolută. c. Actele reale sunt cele pentru încheierea cărora nu este suficientă simpla manifestare de voinţă a părţilor, fiind necesară şi remiterea (predarea) bunului. Cu titlu de exemplu pot fi enumerate următoarele contracte: de împrumut, de depozit, de gaj etc. Nu este imposibil ca acelaşi contract să poată fi încheiat uneori prin simpla manifestare a acordului de voinţă, iar alteori să fie necesară forma autentică, diferenţierea intervenind prin raportare la obiectul material avut în vedere de părţi. Astfel, vânzarea-cumpărarea este valabilă prin realizarea acordului dintre vânzător şi cumpărător, dar dacă în discuţie este un teren, transferul proprietăţii va opera doar în cazul încheierii contractului în formă autentică, deoarece lege solicită această formă în mod expres. Importanţa juridică a clasificării este determinată de criteriile avute în vedere în momentul cercetării valabilităţii actelor juridice civile. Evident, nerespectarea formei solemne atrage nulitatea absolută a unui act formal, iar în

287
măsura în care mandatarul urmează să încheie un act solemn şi procura sa va îmbrăca, obligatoriu, aceeaşi formă. 7.După momentul producerii efectelor distingem acte juridice civile între vii şi acte pentru cauză de moarte. a. Actele între vii sunt cele care îşi produc efectele potrivit intenţie părţii sau părţilor, încă în timpul vieţii lor. b. Actele pentru cauză de moarte sunt cele care-şi produc efectele numai la moartea autorului lor, ele încheindu-se tocmai în considerarea acestui eveniment. Trebuie înţeles că un în cazul unui act între vii este posibil ca unul dintre subiecte să înceteze din viaţă, înainte ca acesta să-şi fi produs efectele, dar acest eveniment nu schimbă caracterul actului. Singurul efect va fi acela că obligaţia va fi executată de moştenitori – în cazul în care debitorul a decedat – sau în favoarea moştenitorilor – dacă a decedat creditorul. În cazul actului pentru cauză de moarte efectele acestuia sunt condiţionate de evenimentul ce constă în decesul autorului lui. Actul tipic pentru cauză de moarte este testamentul, mai fiind întâlnite şi asigurările asupra vieţii. Este uşor de constatat că, în general, actele pentru cauză de moarte sunt reglementate mai strict decât cele între vii, ele fiind întotdeauna acte solemne. Pe de altă parte, ele sunt enumerate expres de lege, fiind întotdeauna tipice sau numite. 8.După rolul voinţei părţilor, în stabilirea conţinutului lor, actele juridice civile se împart în acte subiective şi acte condiţie. a. Acte subiective sunt cele în care voinţa părţilor are un rol hotărâtor sub aspectul stabilirii conţinutului raportului juridic civil. b. Actele condiţie sunt cele în care părţile îşi manifestă dorinţa ca anumite reguli să le fie aplicabile, rolul voinţei lor rezumându-se la a declanşa incidenţa regulilor de conduită respective. Altfel spus, părţile îşi manifestă voinţa doar sub aspectul încheierii sau nu a actului juridic, care cuprinde clauze standard, clauze ce nu pot fi modificate (contractul de livrare a energiei electrice, a energiei termice, cel privind prestarea serviciilor telefonice, închirierea de locuinţe din fondul locativ de stat sau locaţia unor spaţii comerciale – evident actele enumerate cu titlu de exemplu fac parte din sfera mai largă a dreptului civil, în înţelesul lui de drept comun). Valabilitatea actelor condiţie este verificată doar sub aspectul modului în care a fost dat consimţământul la încheierea acestora, clauzele nemaiprezentând interes deoarece ele sunt deja notorii. 9.După legătura lor cu modalităţile, actele juridice civile pot fi pure şi simple sau afectate de modalităţi. a. Actele pure şi simple sunt cele care-şi produc efectele imediat după încheierea lor, acestea nefiind afectate de nici o modalitate. Din categoria actelor juridice care nu pot fi decât pure şi simple amintim actul de opţiune succesorală (acceptarea ori renunţarea la moştenire, moştenitorul neputând condiţiona opţiunea sa). b. Actele afectate de modalităţi sunt cele a căror existenţă sau ale căror efecte depind de împlinirea unui termen, realizarea unei condiţii sau de executarea unei sarcini. Există acte juridice care sunt esenţialmente afectate de modalităţi: contractul de asigurare – condiţia producerii riscului asigurat; contractul de împrumut – termenul de restituire; donaţia cu sarcini.

288
În general, modalităţile sunt analizate ca fiind elemente neesenţiale ale actului juridic civil, dar în cazul actelor juridice care sunt esenţialmente afectate de modalităţi lipsa acestora atrage ineficacitatea celor dintâi. 10.După raportul dintre ele, actele juridice civile se împart în principale şi accesorii. a. Actul principal este cel care are o existenţă de sine stătătoare, soarta sa nedepinzând de cea a unui alt act juridic. b. Actul accesoriu este cel care nu are o existenţă de sine stătătoare, existenţa sa depinzând structural de cea a unui alt act juridic – principal. Au acest caracter fidejusiunea, gajul, ipoteca convenţională, arvuna, clauza penală. Actele accesorii pot fi încheiate concomitent sau ulterior încheierii actului principal. 11.După legătura lor cu cauza (scopul) se disting actele juridice civile cauzale de cele abstracte. a. Actele cauzale sunt cele a căror valabilitate o implică şi pe cea a cauzei, astfel încât dacă aceasta este imorală, ilicită sau lipseşte, actul juridic civil va fi lovit de nulitate. b. Actele abstracte sunt cele care sunt detaşate de elementul cauză, ele rezultând de regulă din operaţii juridice care implică mai multe părţi, cum ar fi fidejusiunea, delegaţia, cambia, biletul la ordin, titlurile reprezentative. În aceste situaţii creditorul nu cunoaşte cauza care îl determină pe debitor să se oblige faţă de el, această cauză putând fi găsită într-un raport juridic anterior, existent între debitor şi terţ, faţă de care creditorul este străin. 12.După modalitatea încheierii lor, deosebit acte juridice civile strict personale şi acte juridice civile care pot fi încheiate şi prin reprezentare. a. Actele strict personale sunt acelea care nu pot fi încheiate decât de parte, în orice condiţii, exemplul tipic reprezentându-l testamentul. Actele de acest gen sunt expres reglementate de legea civilă. b. Actele care nu sunt strict personale intră în cea de-a doua categorie, ele putând fi încheiate prin reprezentare. Importanţa clasificării rezultă în procesul de verificare a valabilităţii actelor deoarece un act strict personal va fi apreciat doar în raport de persoana sau persoanele care îl încheie, în timp ce cele din categoria actelor ce pot fi încheiate şi prin reprezentat vor fi cercetate şi prin prisma capacităţii reprezentantului. Trebuie menţionat faptul că acest tip de clasificare vizează exclusiv actele încheiate de persoanele fizice, distincţia neputând să apară în cazul persoanelor juridice. 13.După modul în care sunt reglementate, delimităm actele juridice civile tipice (numite) de cele atipice (nenumite). a. Actele tipice sunt cele care au o denumire stabilită de legea civilă şi o reglementare juridică proprie. b. Actele atipice sunt cele care nu beneficiază nici de reglementare şi nici de denumire proprii, de cele mai multe ori existenţa lor fiind confirmată de practică şi de doctrină, pornindu-se de la condiţiile generale de valabilitate a actului juridic civil. Un exemplu tipic în acest sens îl reprezintă contractul de întreţinere. Tocmai în acest context este justificată ideea că în cazul actelor tipice se aplică norma juridică existentă, în timp ce în cazul actelor atipice sunt aplicabile regulile generale şi nu cele specifice unui alt act, tipic, oricât de apropriate ar părea cele două acte (excepţiile fiind de strictă interpretare).

289
14.După modul lor de executare distingem acte juridice civile cu executare dintr-o dată şi acte juridice civile cu executare succesivă. a. Actele cu executare dintr-o dată sunt cele a căror executare presupune o singură prestaţie din partea debitorului, aceasta fiind instantanee (preţul se achită printr-o singură plată). b. Actele cu executare succesivă sunt cele a căror executare presupune mai multe prestaţii, eşalonate în timp (chiria se plăteşte periodic – lunar sau trimestrial sau anual, conform convenţiei părţilor, dar nu se face o singură plată pentru întreaga perioadă). În cazul neexecutării culpabile a obligaţiilor asumate partea care şi-a executat obligaţia într-un contract cu executare dintr-o dată, dar putea solicita rezoluţiunea actului, iar în cazul unui act cu prestaţii succesive se va solicita rezilierea, în această din urmă variantă lipsirea de efecte având eficienţă numai pentru viitor. Sub aspectul prescripţiei extinctive, în cazul actelor cu executare succesivă curge un termen distinct de prescripţie, pentru fiecare prestaţie în parte.

CAPITOLUL II – CONDIŢIILE ACTULUI JURIDIC CIVIL

Secţiunea I – Noţiune şi clasificări. Prin condiţii de valabilitate a actului juridic civil se înţeleg componentele structurale ale acestuia – elementele sale constitutive – care pot fi comune tuturor actelor juridice, dar unele dintre acestea pot fi specifice doar unei anumite categorii sau, în cazuri extreme, unui singur act juridic aparte. Aceste componente sunt necesare pentru ca actul juridic civil să fie valabil şi să-şi producă efectele. Aceste condiţii care pot afecta în sens pozitiv sau negativ valabilitatea actului juridic civil (denumite şi elemente sau cerinţe) se pretează la o grupare, în funcţie de mai multe criterii, astfel: prin raportare la aspectul la care se referă, pot fi distinse condiţiile de fond de cele de formă. Condiţiile de fond privesc conţinutul actului juridic civil, în timp ce acelea de formă se referă la modul de exteriorizare a voinţei părţilor. În funcţie de obligativitatea sau neobligativitatea lor, condiţiile pot fi esenţiale sau neesenţiale. Cele esenţiale sunt condiţiile care trebuie îndeplinite în mod obligatoriu, lipsa lor determinând nevalabilitatea actului (intră în această categorie condiţiile de fond şi cele de formă, când ele sunt cerute ad validitatem). Condiţiile neesenţiale sunt cele care nu pot influenţa, prin prezenţa sau prin lipsa lor, valabilitatea actului juridic civil.

290
Condiţiile esenţiale se subdivid în funcţie de izvorul obligativităţii întrunirii lor, în legale şi convenţionale (voluntare). În funcţie de consecinţele pe care le produc, condiţiile actelor juridice civile sunt de validitate şi de eficacitate. Condiţiile de validitate sunt cele esenţiale – a căror nerespectare determină nulitatea actului juridic civil – iar condiţiile de eficacitate sunt cele care atrag alte sancţiuni – de exemplu inopozabilitatea. O anumită condiţie poate fi, în acelaşi timp, de fond esenţială şi de validitate sau de formă şi esenţială, criteriile putând opera concomitent. Legislaţia română nu conţine o prevedere a condiţiilor de fond ale unui act juridic civil în general, art. 1948 Cod civil referindu-se doar la condiţiile esenţiale pentru valabilitatea unei convenţii, acesta fiind: capacitatea de a contracta; consimţământul valabil al părţilor ce se obligă, un obiect determinat şi o cauză licită. Secţiunea II – Capacitatea. Capacitatea de a încheia acte juridice civile reprezintă o componentă a capacităţii de folosinţă a subiectului de drept şi apare ca o premisă a capacităţii de exerciţiu a acesteia, cealaltă fiind discernământul juridic al persoanei fizice însăşi, respectiv a reprezentanţilor persoanei juridice. Capacitatea de a încheia actul juridic civil este acea condiţie de fond şi esenţială care constă în aptitudinea subiectului de drept civil, de a deveni titular de drepturi şi obligaţii civile prin încheierea unor astfel de acte. 1 În mod evident, capacitatea reprezintă regula generală, incapacităţile fiind întotdeauna expres şi limitativ prevăzute de lege. De altfel, potrivit art. 6 alin. 1 din Decretul nr. 31/1954 nimeni nu poate fi îngrădit în capacitatea de folosinţă şi nici lipsit, în tot sau în parte, de capacitatea de exerciţiu, decât în cazurile şi condiţiile stabilite de lege . Desigur, în privinţa persoanelor juridice este aplicabilă regula specialităţii capacităţii de folosinţă a acestora. În timp ce capacitatea de a încheia acte juridice civile este o stare de drept, discernământul este o stare de fapt, acesta putând să existe distinct, chiar în cazul unei persoane puse sub interdicţie tot aşa cum este admisibil ca o persoană având capacitate de exerciţiu deplină să se afle într-o situaţie în care, trecător, să fie lipsită de discernământ. Fără să se poată spune că cele două stări s-ar suprapune, este indiscutabil că între capacitate şi discernământ se regăseşte o legătură indestructibilă, evidenţiată de faptul că stabilirea valabilităţii unui act juridic civil este condiţionată atât de existenţa capacităţii, cât şi de cea a discernământului. În acest context trebuie menţionat faptul că în practica judiciară s-a admis admisibilitatea acţiunii în anularea unui act juridic încheiat de o persoană care are capacitate de exerciţiu deplină. Într-o astfel de situaţie însă este obligatoriu să se dovedească în mod neechivoc lipsa discernământului autorului în momentul încheierii actului juridic a căruia valabilitate este pusă în discuţie. Sub aspect probator, capabilul este cel care trebuie să dovedească lipsa discernământului în momentul încheierii actului juridic civil – în situaţia în care se prevalează de o asemenea neregularitate – în timp ce dacă partea adversă invocă existenţa discernământului în cazul unei persoane puse sub interdicţie
1

Pentru o prezentare detaliată, Ernest Lupan, op. cit. p.204

291
(prezumată a fi lipsită de discernământ) va trebuie să facă această dovadă. Momentul la care se raportează proba trebuie să fie întotdeauna cel al manifestării voinţei de a contracta. Încălcarea normelor legale referitoare la capacitate atrage una din următoarele sancţiuni: nulitatea absolută (în cazul actelor prin care se suprimă sau se îngrădeşte capacitatea de folosinţă sau cea de exerciţiu, aşa cum sunt acestea reglementate; în cazul celor prin care părţile ar stabili, prin voinţa lor, ca un incapabil să fie considerat capabil; cele care se încheie cu încălcarea principiului specialităţii capacităţii de folosinţă a persoanelor juridice); nulitatea relativă (în cazul actelor încheiate de minorul sub 14 ani, personal şi singur sau de interzisul judecătoresc; a celor de donaţie sau de garantare a intereselor altuia făcute în numele şi pe seama incapabilului de către ocrotitorul său legal; cele care depăşesc dreptul de administrare al patrimoniului, încheiate de ocrotitorul legal sau de minorul cu capacitate de exerciţiu restrânsă, fără încuviinţarea prealabilă a autorităţii tutelare); inopozabilitatea actului juridic (în cazul celui încheiat în numele minorului cu capacitate de exerciţiu restrânsă de către reprezentantul său legal, în ciuda faptului că minorul este deja îndreptăţit să încheie actul personal).

Secţiunea III – Consimţământul. Consimţământul reprezintă o condiţie de fond a actului juridic civil prin care se înţelege manifestarea hotărârii de a încheia actul juridic civil, subiectul de drept confirmând intenţia lui de a se obliga juridiceşte. Consimţământul formează, împreună cu cauza actului juridic voinţa juridică. Consimţământul reprezintă, într-un prim sens, acordul de voinţă al părţii (în cazul actelor bilaterale şi multilaterale) iar într-un alt sens voinţa exteriorizată a autorului actului unilateral. Ceea ce este extrem de important pentru existenţa actului juridic civil însuşi este manifestarea de voinţă a părţii/părţilor şi intenţia acesteia/acestora ca această manifestare să producă efecte juridice. Voinţa este de natură psihologică dar relevanţa ei rezultă din faptul că între acesta şi consimţământ există o strânsă corelaţie. Sub aspect juridic, după cum am mai arătat, structura voinţei cuprinde cele două elemente, respectiv consimţământul şi cauza. În fond, formarea voinţei juridice este rezultatul unui proces psihologic complex, care porneşte de la nevoia subiectului de drept ce se reflectă în conştiinţa acestuia, trece prin etapa alegerii mijlocului de satisfacere a nevoii respective prin luarea hotărârii de încheiere a actului juridic civil şi se finalizează prin exteriorizarea acestei hotărâri. Indiferent din ce perspectivă am privi această evoluţie, ceea ce prezintă cu adevărat importanţă este momentul apariţiei motivului determinant care justifică încheierea actului juridic civil şi, în aceeaşi măsură exteriorizarea hotărârii de a finaliza această operaţiune. Motivul determinant echivalează juridic cu noţiunea de cauză a actului juridic civil (scopul pentru care actul este încheiat) iar hotărârea exteriorizată se exprimă prin consimţământ. În dreptul civil voinţa juridică este guvernată de două principii consacrate în Codul civil şi anume: a. Principiul libertăţii actelor juridice civile - denumit şi principiul autonomiei de voinţă, rezultă indirect din prevederile art. 969 alin. 1 şi art. 5 cod civil. Din interpretarea acestor texte se poate concluziona că părţile sunt libere

292
să încheie orice convenţii sau să-şi manifeste voinţa exprimată printr-un act unilateral, până la limita legii şi a bunelor moravuri, în această ideea constând esenţa principiului libertăţii actelor juridice civile, la baza căreia stă recunoaşterea de către dreptul obiectiv a forţei generatoare de efecte juridice a voinţei subiectelor de drept. În mod indiscutabil, părţile sunt libere să încheie orice act juridic civil, să-i dea acestuia conţinutul pe care îl doresc, după cum pot, în mod liber, să modifice sau să pună capăt unui asemenea act juridic, toate aceste operaţiuni fiind făcute în limita legii şi a moralei societăţii. Această limită este stabilită de ordinea publică, respectiv de normele juridice care reglementează ordinea economică, socială şi politică din stat, de bunele moravuri şi de normele imperative ale dreptului civil. b. Principiul voinţei interne (reale) caracterizează, de asemenea, voinţa juridică. De regulă generală nu apar probleme de determinare a principiului aplicabil, deoarece se poate constata, cu uşurinţă, concordanţa dintre elementul intern şi cel extern ce aparţin voinţei juridice. Nu este exclus ca între aceste două elemente să apară însă discordanţe, variantă în care trebuie rezolvată problema priorităţii unui element faţă de celălalt, răspunsul urmând a fi dat în funcţie de concepţia împărtăşită, din cele două lansate de doctrină în acest context. Astfel, concepţia subiectivă acordă prioritate voinţei interne, care exprimă adevăratul conţinut al actului juridic civil, în timp ce concepţia obiectivă acordă prioritate voinţei declarate, exteriorizate, cu motivarea că voinţa internă nu poate să prezinte utilitate sau relevanţă decât în măsura în care ea este exteriorizată. Codul civil român a consacrat, ca principiu, sistemul voinţei interne, iar ca excepţie sistemul voinţei declarate. Astfel, de exemplu, potrivit art. 977 Cod civil interpretarea contractelor se face după intenţia comună a părţilor contractante, iar nu după sensul literal al termenilor. III.1. Condiţiile consimţământului. Pentru a fi valabil şi a produce efecte juridice, consimţământul trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii: să emane de la o persoană cu discernământ;
-

să fie exprimat cu intenţia de a produce efecte juridice; să fie exteriorizat; să fie neviciat.

a. Consimţământul trebuie să provină de la o persoană cu discernământ. Această condiţie exprimă ideea că subiectul de drept civil trebuie să deţină puterea de a aprecia şi de a percepe efectele juridice care se produc în temeiul manifestării sale de voinţă, percepţie care se poate realiza doar în prezenţa discernământului şi care, în principiu, este deţinut de persoanele cu capacitate de exerciţiu, dar nu exclusiv. Aşadar, cerinţa prezenţei capacităţii de exerciţiu nu trebuie confundată cu condiţia de valabilitate a consimţământului sub aspectul existenţei discernământului. Se poate spune că lipsa discernământului echivalează practic cu lipsa consimţământului, atrăgând în acest mod nulitatea relativă a actului juridic civil încheiat. b. Consimţământul trebuie exprimat cu intenţia de produce efecte juridice. În măsura în care subiectul de drept îşi exteriorizează voinţa cu intenţia de a produce efecte juridice se angajează, din punct de vedere juridic, obligaţia astfel

293
asumată fiind susceptibilă de a fi executată – dacă se impune – chiar cu ajutorul forţei coercitive a statului. Atât în doctrină cât şi în practica judiciară s-a considerat că lipseşte intenţia de a produce efecte juridice dacă manifestarea de voinţă a fost făcută în glumă, sau a fost prea vagă, dacă consimţământul a fost dat cu o rezervă mintală cunoscută de destinatarul acesteia, dacă manifestarea de voinţă a avut loc sub condiţie pur potestativă, în cazul simulaţiei sau în cazul interpretării unui rol de către un actor. c. Consimţământul trebuie să fie exteriorizat. Practic, pentru a putea produce efecte juridice civile, voinţa trebuie exteriorizată deoarece în caz contrar ea nu poate fi cunoscută de alte persoane. De regulă, forma de exteriorizare a consimţământului este lăsată la aprecierea autorului, putând să întâlnim atât o manifestare expresă cât şi o manifestare tacită a voinţei acestuia, dar indiferent de modul în care se exprimă ea produce acelaşi efect, având valoare juridică în egală măsură. Principiul aplicării exteriorizării consimţământului este cel al consensualismului deoarece simpla manifestare de voinţă este nu numai necesară, ci şi suficientă pentru ca actul juridic civil să se nască valabil sub acest aspect. Cazurile în care legea impune ca manifestarea de voinţă să îmbrace o anumită formă reprezintă excepţii de la acest principiu, în majoritatea variantelor ele fiind prevăzute ca o măsură de protecţie a subiectului de drept. În principiu, tăcerea nu are valoarea unei manifestări de voinţă, ea neputând fi apreciată nici măcar ca un consimţământul tacit, prezumţia fiind aceea că subiectul de drept care nu îşi manifestă în nici un mod voinţa nu doreşte să încheie un act juridic civil. Excepţiile sunt limitativ şi expres prevăzute de lege. d. Consimţământul trebuie să nu fie viciat. Legea civilă cere ca formarea voinţei să fie liberă, neinfluenţată sau mai bine spus, nealterată de vicii de consimţământ, adică de acele împrejurări care pot afecta caracterul conştient şi liber al voinţei de a încheia un act juridic civil. III.2.Viciile de consimţământ. III.2.1.Eroarea. Eroarea poate fi definitivă ca o falsă reprezentare a realităţii la încheierea unui act juridic civil. 1 Este posibil ca eroarea să intervină fie în momentul declanşării voinţei interne, fie la declararea, transmiterea ori interpretarea voinţei. În funcţie de gravitatea şi efectele pe care le produce, eroarea poate fi: A. Eroarea obstacol – este acea falsă reprezentare a realităţii care împiedică formarea actului juridic civil, fiind practic distructivă de voinţă, astfel încât, în cazul contractelor face ca voinţele individuale ale părţilor să nici nu se întâlnească. Indiscutabil, eroarea obstacol este cea mai gravă formă a erorii, ea putând să cadă fie asupra naturii actului care se încheie, fie asupra identităţii obiectului. B. Eroarea – viciu de consimţământ – este falsa reprezentare a realităţii ce cade asupra calităţilor substanţiale ale obiectului actului sau asupra persoanei contractante. Această eroare nu este distructivă de voinţă, astfel încât ea nu înlătură consimţământul ci doar îl viciază.

1

Vezi art. 953 şi 954 Cod civil.

Eroarea de drept care constă în necunoaşterea existenţei sau cunoaşterea inexactă a conţinutului unui act normativ sau a unei norme juridice. Aşa fiind. 960 Cod civil). în momentul încheierii actului juridic civil. nu şi atunci când a cumpărat un obiect realizat dintr-un aliaj de aur. la încheierea contractului.Dolul. Potrivit concepţiei obiective eroarea se reduce la aceea asupra materiei din care este confecţionat bunul. nu toţi autorii recunoscând erorii de drept valoarea unui viciu de consimţământ. Eroarea de fapt care constă în falsa reprezentare a unor situaţii faptice.2. deoarece acordul de voinţă nu s-a format. vechimea şi capacitatea de a fi folosit potrivit destinaţiei avute în vedere de părţi. Referitor la eroarea asupra persoanei (asupra identităţii sau calităţilor speciale ale acesteia avute în vedere la încheierea contractului) domeniul ei de aplicabilitate se limitează. Constatăm astfel că suntem practic în prezenţa unei erori provocate. la actele intuitu personae. În funcţie de natura elementelor asupra cărora poartă (sau după consecinţele pe care le are asupra valabilităţii actului) distingem dolul principal (în acest caz inducerea în eroare vizează elementele determinante la . Într-o concepţie intermediară. b. incluzându-se în această noţiune orice însuşire care a fost determinantă la încheierea actului juridic civil. aspecte care vizează obiectul actului. astfel încât deoarece ea nu se referă la aspectele esenţiale nici nu afectează valabilitatea manifestării de voinţă a părţilor. În cazul erorii obstacol sancţiunea este nulitatea absolută a actului juridic civil.294 În structura acestui viciu de consimţământ intră un singur element de natură psihologică – falsa reprezentare a realităţii – astfel încât probarea lui este extrem de dificilă. spre deosebire de eroarea propriu-zisă. dar este posibil să nu determine nici o consecinţă juridică. valoarea sau persoana cocontractantului. Trebuie remarcat în acest context că au fost exprimate mai multe opinii în doctrină. astfel încât convenţia ar fi lipsită de efecte doar în situaţia în care partea a urmărit să achiziţioneze un bun de aur şi a cumpărat unul de aramă. III. În cazul erorii – viciu de consimţământ sancţiunea este nulitatea relativă a actului juridic civil. Concepţia subiectivă acordă o mai mare semnificaţie noţiunii de substanţă a obiectului actului juridic civil. Dolul este acel viciu de consimţământ care constă în inducerea în eroare a unei persoane prin utilizarea de mijloace viclene pentru a o determina să încheie un act juridic civil (art. C. iar eroarea indiferentă poate atrage o diminuarea valorică a prestaţiei. După criteriul naturii realităţii fals reprezentate. în principal. în condiţiile în care nu a avut nici un rol la încheierea actului juridic civil.Eroarea indiferentă – este tot o falsă reprezentare a unor împrejurări. deoarece în legătură cu aceasta se cunosc în doctrină mai multe concepţii. vor fi apreciate ca şi calităţi esenţiale ale obiectului nu doar însuşirile materiale ale acestuia ci şi autenticitatea. neluându-se în calcul intenţia părţilor. care are un caracter spontan. chiar dacă ulterior cumpărătorul pretinde că a dorit procurarea unui obiect de aur pur. În cazul erorii asupra substanţei obiectului actului juridic civil se impune cercetarea noţiunii de substanţă. distingem: A. care sunt însă mai puţin importante la încheierea actului juridic civil. prin noţiunea de substanţă a obiectului actului juridic civil se înţeleg acele calităţi pe care opinia generală şi obiceiurile le consideră esenţiale sau a căror reunire determină natura specifică a lucrului.2.

astfel încât se poate concluziona că dovada dolului este mai uşor de realizat decât cea a erorii. intenţional constă în intenţia de a induce în eroare o persoană pentru a o determina să încheie un act juridic civil. trebuie stabilit cu certitudine că victima manoperelor frauduloase nu ar fi încheiat actul juridic în lipsa acestora. cuprinde două elemente: cel obiectiv se materializează în utilizarea unor mijloace viclene pentru inducerea în eroare a contractantului. în această variantă oricare dintre ele fiind îndreptăţită să ceară anularea actului juridic civil pentru dolul al cărei victimă este. 960 Cod civil. Elementul subiectiv. Captaţia constă în folosirea de mijloace viclene în scopul de câştiga afecţiunea dispunătorului şi de a-l determina să facă o liberalitate – pe care altfel nu ar fi făcut-o – în favoarea autorului. de la caz la caz. În materia liberalităţilor dolul îmbracă un conţinut specific. III. 960 alin. două condiţii: a. sancţiunea în această variantă fiind nulitatea relativă a acestuia) şi dolul incidental care cade asupra unor împrejurări nedeterminate pentru încheierea actului juridic civil astfel încât deschide doar dreptul la o acţiune în despăgubire pentru eventuale diferenţe de preţ. . 998 Cod civil. evident neputându-se invoca pentru lipsirea de eficacitate a actului propria culpă (propriile manopere dolosive exercitate faţă de cealaltă parte). manifestânduse sub forma captaţiei şi a sugestiei. Nu este imposibil ca în actele bilaterale dolul să apară în cazul ambelor părţi. Dolul nu se presupune (art.2. care a recurs la aceste mijloace viclene. Sugestia constă în folosirea unor asemenea mijloace. Violenţa este acel viciu de consimţământ care constă în ameninţarea unei persoane cu un rău care insuflă acesteia o temere ce o determină să încheie un act juridic civil pe care în alte condiţii nu l-ar fi încheiat. Sub aspect sancţionator dolul atrage nulitatea relativă a actului juridic civil încheiat în urma exercitării manoperelor frauduloase. 953.295 încheierea actului juridic civil. 2 Cod civil) astfel încât partea care invocă viciul de consimţământ trebuie să facă dovada manoperelor viclene exercitate.Violenţa. în mod cumulativ.Dolul trebuie să emane de la cealaltă parte indiferent că aceasta a exercitat ea însăşi mijloacele viclene sau doar a participat la ele. urmărindu-se în acest mod atenuarea afecţiunii dispunătorului faţă de rudele sale sau faţă de cel căruia acesta intenţiona să-i facă o liberalitate. în temeiul art. Aprecierea prezenţei dolului se face subiectiv. Altfel spus. deschizându-se calea părţii prejudiciate şi la promovarea unei acţiuni în despăgubiri. proba se va putea face prin orice mijloc de probă admis de lege. 955-959 Cod civil. determinându-l astfel să dispună în favoarea unei alte persoane decât cea avută iniţial în vedere. Condiţia este formulată expres în art. dolul trebuie să întrunească. Dolul trebuie să aibă caracter determinant pentru încheierea actului juridic civil. reţinându-se că ameninţarea cu un rău poate să provină atât de la cocontractant cât şi de la un terţ. Pentru a constitui viciu de consimţământ şi a atrage anulabilitatea actului juridic civil. de regulă fiind vorba de acţiuni – fapte pozitive – dar nu este imposibil să întâlnim şi omisiuni. ţinându-se cont de pregătirea şi experienţa de viaţă a subiectului de drept asupra căruia s-au exercitat manoperele dolosive. b. astfel încât provocarea unei erori din simplă neglijenţă nu antrenează consecinţele dolului.3. Structura dolului. Este adevărat însă că fiind vorba de un fapt juridic. ca viciu de consimţământ. Textele legale fac trimitere la acest viciu de consimţământ în art.

deoarece consimţământul este alterat tocmai de această temere şi nu de ameninţarea în sine. într-un prejudiciu încercat de către o parte a actului juridic civil.Leziunea. pentru leziune. Violenţa. în condiţiile în care aceste acte le pricinuiesc vreo vătămare. putem să distingem: Violenţa fizică este sesizabilă atunci când ameninţarea cu răul vizează integritatea fizică ori bunurile persoanei. altminteri. În varianta în care ameninţarea excede dispoziţiile legale violenţa exercitată va fi nelegitimă. în mod concret.2. Violenţa morală este tot o ameninţare care priveşte însă onoarea. Structural. Raportat la caracterul ameninţării. violenţa trebuie să întrunească. care este de natură să o determine să încheie un act juridic civil pe care altfel nu l-ar fi încheiat. iar în cazul în care s-a dovedit vicierea consimţământului actul va fi lovit de nulitate relativă. fiind un fapt juridic. Se poate spune că într-o astfel de situaţie consimţământul nu numai că este viciat dar. care prevede că o convenţie de asistenţă sau de salvare poate fi .4. în chiar momentul perfectării actului. cum ar fi cea prevăzută de art. atrăgând lipsirea de efecte a actului juridic civil. el lipseşte. 443/1972 privind navigaţia civilă maritimă. violenţa cuprinde două elemente: Elementul obiectiv constă în ameninţarea cu un rău care poate fi de natură fizică (lovituri. nu l-ar fi încheiat. cinstea ori sentimentele persoanei ce poate să-i provoace acesteia o temere. Pentru a fi viciu de consimţământ şi a atrage anulabilitatea actului juridic civil. să exercite acţiunea în resciziune se cunosc excepţii. poate fi probată prin orice mijloc de probă. Leziunea – ca viciu de consimţământ – constă în disproporţia vădită de valoare între două prestaţii. Într-un asemenea caz nu sunt în faţa unui viciu de consimţământ astfel încât această aşa-zisă ameninţare nu va avea nici un efect asupra valabilităţii actului juridic civil. două condiţii şi anume aceea de a fi determinantă pentru încheierea actului şi de a fi injustă. violenţa poate fi: Violenţa legitimă constă tot într-o ameninţare – care cel puţin este percepută în acest mod de subiectul de drept – dar care este făcută în condiţiile legii. Se impune a se sublinia faptul că de la intrarea în vigoare a Decretului nr. în vederea realizării unui drept subiectiv. victima ajungând în situaţia de a servi ca simplu instrument la încheierea actului juridic civil. III. în mod cumulativ. subiectul de drept necontribuind nici măcar formal la încheierea actului juridic civil. De la interdicţia cuprinsă de art. care o determină să încheie un act juridic civil pe care. 31/1954 aplicarea dispoziţiilor legale privitoare la acţiunea în anulare pentru leziune s-a restrâns la minorii care – având capacitate de exerciţiu restrânsă – încheie singuri – fără încuviinţarea ocrotitorului legal – acte juridice pentru a căror valabilitate nu se cere încuviinţarea prealabilă a autorităţii tutelare. acestea vizând persoana contractantului sau o altă persoană – membru da familie sau nu – de care contractantul este foarte ataşat). potrivit căruia majorul nu poate. patrimonială (distrugerea sau degradarea unui bun de mare valoare sau care prezintă o valoare sentimentală importantă pentru parte) sau de natură morală (compromiterea reputaţiei). 66 din Decretul nr. ameninţarea cu moartea.296 În funcţie de efectele pe care le produc asupra voinţei victimei. Elementul subiectiv constă în insuflarea unei temeri persoanei ameninţate. 1165 Cod civil.

Sunt avute în vedere doar actele juridice civile cu titlu oneros şi comutative. Pentru a fi în prezenţa leziunii trebuie întrunite. cât şi că într-un asemenea caz. cumulativ. astfel încât cine invocă leziunea trebuie să dovedească doar paguba suferită în urma disproporţiei vădite de valoare între contraprestaţii. iar după 18 ani dobândeşte capacitate de exerciţiu deplină. dol sau leziune. atât în ceea ce priveşte persoanele care o pot invoca – fiind vorba. pe lângă elementul obiectiv trebuie să existe şi un element subiectiv. sau redusă la un cuantum corespunzător serviciului prestat. În prima fază lipsa discernământului este prezumată.297 anulată dacă se dovedeşte a fi viciată prin eroare. în acest din urmă caz sancţiunea fiind alta. aceasta să fie consecinţa directă şi nemijlocită a actului juridic respectiv – şi nu a altor acte distincte – iar disproporţia avută în vedere să existe în raport cu momentul perfectării actului juridic civil. ea să constea în disproporţia vădită de valoare între contraprestaţii. în aceste două cazuri fiind admisibilă acţiunea chiar formulată de o persoană majoră. În dreptul nostru civil este consacrată prima dintre aceste concepţii (cea obiectivă). În literatura de specialitate s-a apreciat atât că pentru a fi în prezenţa leziunii este suficient să existe o disproporţie de valoare între contraprestaţii. următoarele condiţii: să existe o pagubă materială. al celor de conservare şi nici în cazul actelor juridice civile încheiate de persoane lipsite total de capacitate de exerciţiu. după cum prezumată este existenţa discernământului după împlinirea vârstei de 14 ani. sau cea reglementată de art. şi nu viciul de consimţământ care a provocat această disproporţie sau o virtuală stare de nevoie de care ar fi profitat cealaltă parte. astfel încât subiectul de drept încheie actele juridice fiind asistat de ocrotitorul său . viciul de consimţământ neputând fi invocat în cazul actelor mărunte. concretizat în viciul de consimţământ ce rezultă din exploatarea stării de nevoie în care se află una dintre părţi. de care are cunoştinţă cealaltă parte şi de care profită. Persoana fizică este lipsită de capacitate de exerciţiu până la 14 ani. între 14 şi 18 ani are o capacitate de exerciţiu restrânsă. potrivit legii. Proba leziunii este în sarcina minorului cu capacitate de exerciţiu restrânsă iar sancţiunea este nulitatea relativă a actului astfel încheiat. cu menţiunea că pentru perioada cuprinsă între 14 şi 18 ani legiuitorul a reglementat o perioadă de adaptare la circuitul civil. 694 Cod civil. în principiu. fără încuviinţarea ocrotitorului legal şi pentru care nu se cere. Indiscutabil. CAIET DE SEMINAR 9 Problema 1. încuviinţarea autorităţii tutelare. de minorii cu capacitate de exerciţiu restrânsă – cât şi de actele juridice civile în care poate fi întâlnită – acte de administrare încheiate de minor singur. potrivit legislaţiei noastre civile actuale leziunea are un domeniu restrâns de aplicare.

298 legal şi. Art. vor trebuie să facă dovada lipsei discernământului în momentul încheierii unui act juridic civil. Din aceste considerente subiectul de drept interesat va trebui să facă dovada existenţei discernământului în momentul în care persoana pusă sub interdicţie a încheiat un act juridic civil. Trebuie înţeles că limitele acestei libertăţi a actelor juridice civile ce pot fi încheiate sunt trasate prin normele imperative ce se regăsesc în reglementările civile. Pe de altă parte. . lipsa discernământului reprezintă. De exemplu însă nu vor putea încheia un contract de vânzare-cumpărare având ca obiect un bun ce aparţine domeniului public. 1 Cod civil: convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante. el ia legătura cu un magazin specializat şi încheie contractul de vânzare-cumpărare a autoturismul cu plata preţului în rate. adică executarea obligaţiei asumate este condiţionată de voinţa celui care s-a obligat – partea se obligă să încheie contractul în măsura în care va fi dispus să o facă la data respectivă (art. Referitor la voinţa internă. Problema 3. -manifestarea de voinţă a avut loc sub condiţie pur potestativă. în această situaţie problema devenind complexă datorită necesităţii identificării motivului care a generat această neconcordanţă. se hotărăşte să cumpere una. în această variantă situaţie este relativ simplă deoarece va fi avut în vedere conţinutul şi nu caracterul stabilit de părţi. Într-o a doua variantă este posibil ca însuşi conţinutul actului să nu corespundă voinţei părţilor. pentru cele efecte semnificative pentru patrimoniul său. în măsura în care aceste părţi tind să lipsească actul de efecte juridice. discuţia a fost superficială. cu încuviinţarea prealabilă a autorităţii tutelare. convenţia având ca obiect vânzarea-cumpărarea unui apartament. sau un major nu va putea încheia un act valabil cu un minor în vârstă de 9 ani. Lipseşte intenţia de a produce efecte juridice în măsura în care consimţământul a fost exprimat în una din următoarele variante: -s-a discutat în glumă. care poate fi inexact prin raportare la propria lor voinţă. 5 Cod civil: nu se poate deroga prin convenţii sau dispoziţii particulare de la legile care interesează ordinea publică şi bunele moravuri. între limitele stabilite de ordinea publică şi bunele moravuri. 1010 Cod civil). o prezumţie în cazul celor puţi sub interdicţie. Problema 4. Problema 2. Aşa fiind. de asemenea. în timp ce minorul peste 14 ani. bazată pe ideea că amănuntele vor fi discutate ulterior. Atenţie! Interesează discernământul în momentul formării actului juridic. Formarea voinţei juridice: Ionescu are nevoie de o maşină deoarece constant nu ajunge la timp la serviciu şi a fost ameninţat cu desfacerea contractului de muncă. numit sau nenumit. părţile pot încheia orice tip de act juridic. Art. s-a pus un pariu. dar această ultimă variantă nu este convenabilă deoarece sunt zile când şi fratele său are nevoie de autoturism. odată luată această hotărâre. 969 alin. deci. şi în egală măsură majorul. pot să apară următoarele aspecte: Într-o primă variantă conţinutul actului corespunde voinţei părţilor dar denumirea lui nu concordă nici cu acest conţinut şi nici cu această voinţă. îşi poate procura o maşină cumpărând una sau împrumutând-o pe cea a fratelui său.

respectiv în cazul acelor acte în care persoana contractantului este esenţială la încheierea actului. De exemplu. Acelaşi vânzător are într-un imobil un apartament situat pe soare. şi la un moment dat. Problema 5. cu privire la acţiunea sa. actul juridic poate fi păstrat (o discuţie interesantă ar fi în acest caz o cerere prin care moştenitorii donatorului să . într-un context în care şi subiectul de drept este amplasat – de exemplu ambii joacă pe scenă. ci ea s-a bazat pe o simpatie ce există între donator şi donatar. în cazul acceptării succesiunii – act juridic civil – moştenitorul se poate prezenta la notar. Eroarea – viciu de consimţământ ce poate să cadă asupra persoanei contractante prezintă importanţă doar în actele intuitu personae. odată acceptată. În principiu. pentru ca ulterior să se constate că legătura de rudenie nu există. tăcerea nu constituie o manifestare de voinţă. în timpul interpretării unui rol. locaţiunea se poate transforma dintr-un cu termen. iar una dintre părţi îşi asumă o obligaţie pe care evident nu intenţionează să o execute în realitate.299 -manifestarea de voinţă a fost dată de un actor. -atunci când tăcerii i se atribuie valoare de consimţământ. el doreşte să îl înstrăineze pe cel de-al doilea. va fi considerată valabilă. 1437 Cod civil). la un preţ mult mai mic decât cel avut în vedere de vânzător. Eroare obstacol: proprietarul imobilului doreşte să încheie un contract de întreţinere. replicile sunt schimbate. -în măsura în care părţile prevăd în mod expres că atribuie tăcerii. respectiv tânăra domnişoară nu este fiica fiului donatorului. Evident că în acest caz donatorul doreşte lipsirea actului de efectele sale. la expirarea termenului pentru care acesta a fost încheiat. confirmându-şi în acest mod vocaţia. într-o astfel de situaţie oferta. într-un anumit context. donatorul transmite proprietatea asupra unui imobil de mare valoare nepoatei sale (fiica fiului său) în considerarea acestei calităţi. De exemplu. cu excepţia cazului în care beneficiarul ofertei cunoştea sau trebuia să cunoască existenţa acestei inadvertenţe. Problema 7. în măsura în care proprietarul permite locatarului să deţină posesia bunului respectiv şi preia chiria ce este achitată periodic de acesta (art. într-o piesă. improvizând. sau poate să intre în posesia bunurilor din masa succesorală. iar cumpărătorul doreşte să-l cumpere pe cel dintâi. autorul ei permiţând să se tragă concluzia. Eroare ce intervine în momentul declanşării voinţei interne: oferta este făcută pentru bunul respectiv. iar unul situat pe umbră. datorită unei neatenţii a acestuia (se pierde un element în momentul calculării preţului sau se listează preţul cu mai puţine cifre decât era necesar). situaţiile de excepţie fiind următoarele: -în cazul contractului de închiriere. fără a fi necesară o menţiune expresă. Manifestarea de voinţă este expresă când este exteriorizată prin modalităţi de natură a o face cunoscută altor persoane în mod nemijlocit şi este tacită când se deduce din anumite semne sau gesturi. Dacă donaţia însă nu a avut în vedere exclusiv această calitate de rudenie. iar contractantul doreşte să încheie un contract de vânzarecumpărare. neîndoielnică. Problema 6. întruna fără termen. potrivit obiceiului locului. o anumită semnificaţie juridică. solicitând a se lua act printr-o declaraţie autentică de opţiunea sa succesorală.

cu titlu oneros. viciul de consimţământ nu are nici un punct comun cu situaţia rezultată dintr-o stare de necesitate deoarece o asemenea împrejurare determină subiectul de drept să încheie un act juridic civil pentru a evita sau a limita consecinţele unui pericol grav şi iminent care-i ameninţă viaţa. Atenţie! Minorul sub 14 ani poate solicita lipsirea actului de efecte juridice. actul nu s-ar fi încheiat. el nu are interes să invoce până la această vârstă o eventuală leziune. respectiv va apela la ajutorul forţei coercitive a statului. Lipsa discernământului şi dolul sub forma captaţiei se exclud. determinant pentru încheierea actului. ori cum sancţiunea este mai gravă.300 solicite lipsirea de efecte juridice a actului. prin extensie ale oricărui act juridic civil – este existenţa . integritatea corporală ori sănătatea şi care nu poate fi înlăturat pe o altă cale. dacă partenerul nu a cunoscut că subiectul de drept se află în eroare sau nu a avut reprezentarea că eroarea este determinantă la încheierea actului. Problema 8. Şi în cazul erorii se cer două condiţii cumulative pentru ca acesteia să-i fie recunoscută valoarea unui viciu de consimţământ şi anume: -elementul asupra căruia cade falsa reprezentare să fie fost hotărâtor. Problema 9. în sensul că. Exemplu de violenţă legitimă: creditorul îl ameninţă pe debitor că dacă nu îi va restitui banii datoraţi va recurge la forme de executare silită. Acţiunea în resciziune este acţiunea prin care se solicită anularea unui contract pentru leziune. altfel spus. Problema 10. este necesar ca şi cocontractantul să fi ştiut sau să fi trebuie să ştie că elementul asupra căruia cade falsa reprezentare este determinat pentru încheierea actului juridic civil. Violenţa nu cuprinde situaţiile în care ameninţarea rezultă din alte împrejurări decât cele legate de persoana cocontractantului sau a unui terţ ce se află în legătură cu acesta din urmă. SECŢIUNEA IV – OBIECTUL ACTULUI JURIDIC CIVIL Potrivit art. Problema 11. 948 Cod civil una dintre condiţiile de valabilitate ale contractului – şi astfel. actul nu va putea fi lipsit de efectele sale. invocând lipsa capacităţii de exerciţiu. ori acesta angajează pe altcineva pentru efectuarea acestor lucrări. dacă ar fi fost cunoscută realitatea. -în cazul actelor bilaterale. Altfel spus. iar donatara să se apare în sensul că nu relaţia de rudenie a fost importantă în momentul încheierii actului de donaţie). O situaţie similară poate să apare în măsura în care un beneficiar angajează un antreprenor cunoscut pentru calitatea lucrărilor sale. Nu există dol dacă cocontractantul cunoştea împrejurarea pretins ascunsă – această situaţie apare în cazul dolului prin inacţiune (prin reticenţă).

cu o singură excepţie – negativă – legală care priveşte succesiunea viitoare.O altă condiţie este aceea ca obiectul actului juridic civil să fie determinat sau cel puţin determinabil (art. Dacă ea este subiectivă. IV. să fie licit şi moral. IV. Vorbim despre un obiect determinabil dacă în acelaşi moment actul juridic civil cuprinde suficiente elemente cu ajutorul cărora de va putea determina în viitor acest obiect. În acest din urmă caz criteriile în baza cărora se va face determinarea trebuie stabilite de părţi în momentul încheierii actului juridic civil.Prima condiţie este aceea ca obiectul actului juridic civil să existe.3. următoarele reguli sunt aplicabile: dacă bunul a existat. 1 Altfel spus. în sensul că obligaţia nu poate fi executată de un anumit debitor.A doua condiţie este aceea ca obiectul să fie în circuitul civil. Deşi bunurile nu constituie obiect propriu-zis nici al actului juridic civil – şi nici al raportului juridic civil – atunci când conduita părţilor se referă la bunuri. IV. pot fi identificate bunuri care se află în circuitul civil. pe când cel viitor poate forma obiect valabil al actului juridic civil. Bunul existent în momentul încheierii actului juridic civil îndeplineşte condiţia cerută. După cum s-a precizat în momentul în care s-a analizat clasificarea bunurilor în funcţie de acest criteriu.301 unui obiect determinat. 231 . op. Pentru a fi valabil. pentru anumite acte juridice civile se cer a fi îndeplinite şi anumite condiţii speciale. bunuri care nu se află în circuitul civil. concluzia este aceea că 1 Ernest Lupan. cit. art. respectiv acţiunile ori inacţiunile la care ele sunt îndreptăţite sau de care sunt ţinute. 963. Ceea ce este important în acest context este faptul că această imposibilitate trebuie analizată în funcţie de un criteriu absolut şi obiectiv adică prestaţia să fie imposibilă pentru oricine. indiferent că este vorba de un act unilateral sau de o covenţie. p.4. aceasta neputând forma obiectul unui act juridic civil. obiectul actului juridic civil trebuie să îndeplinească următoarele condiţii generale: să existe. obiectul actului juridic civil se identifică cu cel al raportului juridic civil care îşi are originea în actul respectiv. să fie în circuitul civil. IV. libere de orice restricţie – şi care sunt majoritatea –. 948. 1310 Cod civil). dar nu mai există la data încheierii actului juridic civil. 964 Cod civil). cu condiţia ca această operaţiune să aibă loc cel mai târziu la data la care obligaţia debitorului trebuie executată. deci nu pot forma obiect valabil al unui act juridic civil precum şi bunuri care se află în circuitul civil dar prezintă anumite trăsături specifice în ceea ce priveşte regimul circulaţiei lor (art. Obiectul este determinat ori de câte ori părţile actului juridic civil precizează în momentul încheierii acestuia toate elementele care îl individualizează. creditorul cunoscând precis natura dreptului său şi corelativ debitorul ştiind care este obligaţia pe care şi-a asumat-o.1. Este evident că nimeni nu poate fi obligat să execute o prestaţie imposibilă. Dacă acesta lipseşte practic nici nu se mai poate pune problema îndeplinirii celorlalte condiţii. Pe lângă acestea. Prin obiect al actului juridic civil se înţelege conduita părţilor stabilită prin actul juridic. În măsura în care obiectul actului juridic civil se referă la un bun. 1311 Cod civil).2. actul nu poate fi valabil (art. acestea sunt privite ca un obiect derivat al actului juridic civil. în caz contrar fiind necesar un nou acord de voinţă pentru a determina aceste limite.Cea de-a patra condiţie este aceea ca obiectul actului juridic civil să fie posibil.

în actele juridice constitutive sau translative de drepturi este ca cel care se obligă să fie titularul dreptului. sa considerat că lipsa cauzei se confundă cu o cauză falsă care este. SECŢIUNEA V – CAUZA ACTULUI JURIDIC CIVIL Cauza (scopul) actului juridic civil este acea condiţie de valabilitate care constă în obiectivul urmărit la încheierea unui asemenea act juridic (art. iar în caz de neexecutare culpabilă din partea debitorului este angajată răspunderea civilă a acestuia. Scopul mediat (indirect) constă în motivul determinant al încheierii unui act juridic civil. Astfel. 948.1. Ea reprezintă un element al voinţei juridice. în doctrină fiind prezentate mai multe opinii. în caz contrar actul fiind lovit de nulitate absolută. 966 Cod civil). Această condiţie este impusă de caracterul personal al unor acte juridice civile cum ar fi antrepriza. pe jos. într-o zi. Din punct de vedere structural cauza include două elemente: scopul imediat şi scopul mediat. în care însuşirile debitorului sunt avute în vedere în momentul încheierii actului juridic civil. Acest element are un caracter complet şi subiectiv fiind variabil de la un act juridic la altul. nimeni nu se poate obliga valabil dacă nu depinde de el însuşi executarea obligaţiei. cauza trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: V. Altfel spus. un element abstract şi invariabil. însă. în această variantă fiind vorba de nevoia principală ce determină partea să consimtă la încheierea acestuia.în primul rând (art.6.Cauza trebuie să existe . Pentru a fi valabilă.7. b.O altă condiţie specială în actele cu pronunţat caracter personal este ca obiectul să constea într-un fapt personal. Nu este mai puţin adevărat că legislaţia civilă nu precizează în ce situaţii se poate deduce că lipseşte cauza. deşi el nu întrunea această caracteristică într-o primă fază.O condiţie specială. Scopul imediat (direct) diferă în funcţie de categoria de acte juridice civile. distanţa de la Bucureşti la Oradea) sau juridică. în esenţă. Această condiţie trebuie apreciată în raport cu momentul încheierii actului juridic civil deoarece este posibil care între acest moment şi cel al executării datorită evoluţiei ştiinţei şi tehnicii obiectul să devină posibil. o . IV.302 obiectul actului juridic civil este valabil. imposibilitatea de a străbate. fiind în cadrul unei categorii de acte juridice civile. IV. atunci când ea rezultă din prevederi exprese ale legii. mandatul. IV.O ultimă condiţie generală este aceea ca obiectul actului juridic civil să fie licit şi moral. Imposibilitatea poate fi materială – atunci când ea se datorează unor împrejurări de fapt (de exemplu. Aceasta are la bază principiul juridic potrivit căruia nimeni nu se poate obliga valabil la ceva ce nu are ori mai mult decât are. a. respectiv nimeni nu se poate obliga pentru altul. adică să fie în conformitate cu dispoziţiile legale şi regulile de convieţuire socială. 966 Cod civil). exprimând motivaţia care a stat la baza încheierii actului juridic civil şi totodată are un caracter independent deoarece exprimă motivul determinant care a generat exteriorizare consimţământului.5.

Aceeaşi este situaţia şi în varianta în care se invocă nevalabilitatea cauzei actului juridic civil. 1967. lipsei predării bunului în actele reale. lipsa acesteia se reduce la o eroare asupra cauzei.2. Dacă însă lipsa cauzei este generată de lipsa contraprestaţiei în contractele sinalagmatice. astfel încât cel care invocă lipsa cauzei trebuie să o dovedească. Această condiţie este prevăzută de legea civilă împreună cu caracterul licit deşi actul este susceptibil de desfiinţare ori de câte ori cauza acestuia contravine normelor de convieţuire socială.Cauza trebuie să fie morală (art.1 Într-o altă opinie se consideră că lipsa cauzei nu are independenţă conceptuală. Didactică şi Pedagogică. 176. iar lipsa scopului imediat absoarbe eroarea asupra scopului mediat. 1967. 967 Cod civil convenţia este valabilă cu toate că nu este cauza expresă. Bucureşti. cauza va fi ilicită când ea va fi în contradicţie cu normele imperative ale legii. 272-274 şi Doru Cosma. În această variantă lipsa cauzei determină nulitatea relativă a actului juridic civil. Bucureşti. Ed.4. iar în ce priveşte scopul imediat. Evident. Ed. Partea generală. Potrivit art. 968 Cod civil). În ce priveşte scopul imediat. cu menţiunea că ilicit poate fi doar scopul mediat. lipsesc ambele elemente ale cauzei (scopul mediat şi cel imediat). p. inexistenţa şi falsitatea cauzei nu se confundă în toate cazurile. iar aceasta este prezumată până la dovada contrarie. cit. Teoria generală a actului juridic civil. 9193. astfel încât se poate spune că această cauză este un mijloc de exprimare juridică a unui interes al părţii respective.Cauza trebuie să fie licită. 3 Gheorghe Beleiu.303 eroare asupra cauzei deoarece orice persoană conştientă care încheie un act juridic civil urmăreşte un anume scop.Cauza trebuie să fie reală (art. iar pe de altă parte. Falsitatea cauzei atrage nulitatea relativă a actului juridic civil.3. Drept civil. Ştiinţifică. ea fiind încorporată în conceptul de cauză falsă. V. p. 229. lipsei riscului în actele aleatorii sau lipsei intenţiei de a gratifica în actele cu titlu gratuit. Trebuie menţionat faptul că prin mijlocirea cauzei părţile atribuie întotdeauna valoare de motiv determinat unei anumite împrejurări care altminteri ar rămâne lipsită de relevanţă juridică. . 2 Într-o a treia opinie s-a arătat că pentru rezolvarea problemei trebuie să se plece de la o dublă distincţie: pe de o parte. 234. p. Cauza actului juridic civil nu este reală când există o eroare asupra acelui element sau acelor elemente care constituie motivul determinat al consimţământului. op. 966 Cod civil). Sub aspect probator. fără a se aduce atingere unor dispoziţii legale. trebuie deosebite punctele de plecare ce determină lipsa de cauză. 1963. sancţiunea aplicabilă fiind nulitatea absolută. totdeauna lipseşte un element esenţial al actului juridic civil. 3 V. Se poate constata că legea instituie o dublă prezumţie sub aspectul valabilităţii cauzei şi al existenţei ei. Pornind de la aceste distincţii se ajunge la următoarele soluţii: când lipsa cauzei se datorează lipsei de discernământ. trebuie deosebit scopul mediat de scopul imediat. în principiu sunt valabile regulile generale privind proba drepturilor subiective civile. V. în Tratat…. 2 Traian Ionaşcu. răsturnând prezumţia legală relativă. condiţia fiind îndeplinită atunci când aceasta este în deplin acord cu legea. p. în mod concret cele care vizează înscrisurile şi mărturia ca mijloc de probă cu titlu de excepţie în materia actelor juridice 1 Aurelian Ionaşcu. deoarece aceasta este sancţiunea lipsei discernământului.

Acestea se clasifică. SECŢIUNEA VI – FORMA ACTULUI JURIDIC CIVIL. deşi nu este expres consacrat cu caracter general în Codul civil. la consimţământ. Forma actului juridic civil (în sensul restrâns al noţiunii) este dominată de principiul consensualismului. 1 Ernest Lupan. în funcţie de consecinţele juridice ale nerespectării lor. acesta semnificând că simpla manifestare de voinţă este nu numai necesară. modifica sau stinge un raport juridic civil concret. în principal. forma actului juridic civil reprezintă mijlocul sau modul de exteriorizare a voinţei interne. Acest principiu.1 În condiţiile în care esenţa actului juridic civil reflectă manifestarea de voinţă a părţii modul în care aceasta se exteriorizează se referă. nerespectarea acesteia atrage nulitatea absolută a actului juridic civil. p.Principiul consensualismului. cea solicitată pentru probarea actului precum şi forma cerută pentru opozabilitatea actului juridic faţă de terţi. Pornind de la acest criteriu distingem: -forma cerută pentru valabilitatea actului juridic – ad validitatem sau ad solemnitatem. # 1. Regula cuprinde ideea că manifestarea de voinţă nu trebuie să îmbrace o formă specială pentru a produce efecte juridice astfel încât exteriorizarea voinţei este dominată de principiul libertăţii alegerii formei de manifestare a acesteia. O condiţie se cere totuşi. ci şi suficientă pentru ca actul juridic civil să ia naştere în mod valabil din punctul de vedere al formei pe care o îmbracă această manifestare exteriorizată în scopul de a produce efecte juridice. Prin forma actului juridic civil se înţelege modalitatea de exteriorizare a manifestării de voinţă făcută cu intenţia de a da naştere. 247 . op. şi aceea este ca modul de exteriorizare a voinţei de a încheia un act juridic civil să permită cocontractantului sau terţilor să ia cunoştinţă de aceasta. cit. şi anume: forma cerută pentru însăşi valabilitatea actului juridic civil.304 civile. existenţa sa este dedusă neîndoielnic deoarece consensualismul este evidenţiat în cazul convenţiilor uzuale. în principal. el rezultând şi din faptul că ori de câte ori legiuitorul a urmărit ca manifestarea de voinţă să îmbrace o formă specială a reglementat acest aspect. Încălcarea cerinţelor legale privitoare la cauză este sancţionată astfel: caracterul ilicit sau imoral al cauzei atrag nulitatea absolută pe când lipsa de cauză ori falsitatea acesteia atrag – în principiu – nulitatea relativă. În măsura în care înscrisul ce confirmă realizarea acordului de voinţe nu cuprinde nici o menţiune în privinţa cauzei inexistenţa acesteia poate fi dovedită prin orice mijloc legal de probă.Clasificarea condiţiilor de formă. # 2. Altfel spus. În sens restrâns prin forma actului juridic civil se înţelege tocmai acest mod de exteriorizare în timp ce în sens larg prin acest concept se înţeleg condiţiile de formă care pot să apară în trei variante.

-forma este. esenţial al actului juridic civil. izvorul obligativităţii formei cerute ad validitatem este legea. acceptarea succesiunii sub beneficiu de inventar.2. De regulă. părţile neputând alege între mai multe forme. 868-886 Cod civil).1. ea presupunând o manifestare expresă a voinţei. renunţarea expresă la succesiune. -când legea prevede. 858. nefiind însă imposibil ca părţile să determine prin voinţa lor ca forma să reprezinte un elemente de validitate a actului juridic civil. exercitarea unui control – în numele societăţii – de către stat în legătură cu actele ce se referă la bunuri ce prezintă o importanţă juridică ce depăşeşte interesele părţilor. forma este exclusivă. în cazul în care manifestarea de voinţă nu îmbracă această formă terţul va putea să facă abstracţie de actul juridic respectiv. aceeaşi pentru o anumită categorie de acte solemne. cu manifestarea tacită a consimţământului. înstrăinarea terenurilor proprietate privată etc. cele mai întâlnite fiind forma olografă şi forma autentică. -cerinţa formei este incompatibilă cu exprimarea implicită. actul juridic civil care determină ineficacitatea actului solemn trebuie să îmbrace aceeaşi formă. -în principiu. 920 Cod civil). revocarea expresă a legatelor (art. -nu se permite determinarea actului juridic civil prin trimiterea la un izvor extrinsec acestuia. de forma voluntară (convenţională). Această formă se bazează pe următoarele raţiuni: atenţionarea părţilor asupra importanţei deosebite pe care o au anumite acte juridice civile (în special în cazul celor cu titlu gratuit). asigurarea unei depline libertăţi şi certitudini în ceea ce priveşte consimţământul la încheierea actului. # 2. -toate actele juridice civile aflate în raport de interdependenţă cu un act solemn trebuie să îmbrace această formă. # 2. fără ca lipsa acestei forme să conducă la .Forma cerută pentru probarea actului juridic civil.Forma cerută pentru valabilitatea actului. subrogarea în drepturile creditorului consimţită de debitor. -forma cerută pentru opozabilitate faţă de terţi. drepturile sale fiind cercetate ca şi când actul nu ar exista. testamentul (art. În dreptul civil român sunt acte juridice solemne: donaţia (art. Condiţiile formei cerute ad validitatem sunt următoarele: -întreg cuprinsul – adică toate clauzele – actului juridic civil trebuie să îmbrace această formă. nerespectarea acesteia determină imposibilitatea dovedirii existenţei actului juridic civil printr-un alt mijloc de probă. de regulă. o excepţie o reprezintă testamentul care poate îmbrăca forme diferite.305 -forma cerută pentru probarea actului juridic civil – ad probationem. 813 Cod civil). În funcţie de sursa ori izvorul care determină o anumită formă pentru actul juridic civil delimităm forma legală. a cărei nerespectare este sancţionată tocmai cu inopozabilitatea actului faţă de aceştia. impusă de legea civilă. Caracterele juridice ale formei cerute ad validitatem sunt următoarele: -forma este un element constitutiv. transformând în mod convenţional actul nesolmen într-unul solemn. Prin forma cerută ad probationem se înţelege acea cerinţă – impusă de lege sau stabilită de părţi – care constă în întocmirea unui înscris în vederea probării actului juridic civil. ceea ce însemnă că ea are un caracter abstract şi invariabil. lipsa acesteia determinând nulitatea absolută a actului.

nu ca o condiţie de valabilitate ci ca o condiţie de admisibilitate a probei în caz de litigiu. titlul VI din Legea 99/1999 comb. depozitul voluntar (art. În principiu. evident. nu afectează valabilitatea actului juridic civil şi nu au nici o legătură cu posibilitatea de probare a acestuia. 1416 Cod civil). -este o excepţie de la principiul consensulaismului. Cazurile în care legea cerea forma scrisă ad probationem sunt următoarele: contractul de locaţiune. Această formă constă în întocmirea actului juridic civil în formă scrisă. Aceste măsuri. actul juridic civil produce efecte doar între părţi astfel încât ele nu vor putea opune acordul lor de voinţă altor persoane. -cesiunea de creanţă. 1182 Cod civil). Cazuri în care legea reglementează o astfel de formă: -publicitatea imobiliară. tranzacţia (art.306 nevalabilitatea actului.Forma cerută pentru opozabilitate faţă de terţi. în măsura în care nu a început executarea lui (art. contractul de asigurare. # 2. Cerinţa se justifică prin importanţa pentru părţi a unor acte juridice civile. cu condiţia îndeplinirii unor forme. -publicitatea constituirii gajului (art. pentru ca operaţiunea să devină opozabilă debitorului cedat trebuie îndeplinită una din următoarele formalităţi: notificarea cesiunii sau recunoaşterea acesteia de către debitorul cedat. în vederea ocrotirii drepturilor sau intereselor acestora. ori de câte ori legea o solicită. îndeplinirea acestei forme fiind relevantă doar în raporturile dintre părţile actului juridic civil şi terţe persoane. -actele juridice civile având ca obiect înstrăinarea autovehiculelor care – deşi consensuale – nu pot fi opuse organelor de poliţie şi a celor financiare . Sunt însă anumite situaţii în care legea permite opozabilitatea actului. Caracteristicile formei cerute ad probationem sunt următoarele: -este obligatorie. -sancţiunea nerespectării ei este inadmisibilitatea dovedirii actului juridic printr-un alt mijloc de probă. depunerea chiriei în contul debitorului datorat şi punerea la dispoziţia sa a mijlocului adecvat pentru a putea intra în posesia chiriei (în cazul achitării acesteia prin consemnare la CEC pe numele proprietarului). altele decât cele pentru care legea impune forma solemnă şi prezintă avantajul că înlătură posibilitatea unei interpretări a conţinutului actului juridic ce să se îndepărteze de voinţa reală a părţilor din momentul încheierii acestuia. 1705 Cod civil). 1686 Cod civil. printr-un act autentic. contractul de concesiune etc. -darea de dată certă înscrisului sub semnătură privată (art. realizată prin sistemul cărţilor funciare permite ca actele civile prin care se constituie ori se transmit drepturi reale să devină opozabile terţilor în măsura înscrierii lor în cărţile funciare (Legea 7/1996 a cadastrului şi publicităţii imobiliare). 1597 Cod civil). Aceasta se concretizează în anumite formalităţi solicitate de lege pentru a determina ca actul juridic civil să devină opozabil şi persoanelor care nu au participat la încheierea lui. ci doar la imposibilitatea dovedirii acestuia prin alt mijloc de probă.3. cu HG 802/1999 de aprobare a Regulamentului pentru organizarea şi funcţionarea Arhivei Electronice de Garanţii Reale Mobiliare). -notificarea proprietarului. manifestarea de voinţă trebuind îmbrăcată într-o formă scrisă.

o reprezintă. din punctul de vedere strict al condiţiilor de existenţă a obiectului actului juridic civil. Deci. Imposibilitatea nu trebuie să rezulte din nepriceperea sau neîndemânarea debitorului sau din alte cauze ce por fi înlăturate. obiectul devine imposibil. fie prin efectul legii – cum este cazul celor din domeniul public – fie printr-o clauză de inalienabilitate care. acordul de voinţă al părţilor producându-şi însă efecte în ceea ce le priveşte pe acestea.Bunurile pot fi scoase din circuitul civil. Pe de altă parte. ca în schimbul unei sume de bani. În cazul obligaţiei de a da un bun cert. o recoltă viitoare. discuţii au apărut în situaţia vânzării bunului . 3. putându-se afirma că până în acest moment ea este incertă. Bunul este viitor deoarece fiul. de la Londra la Washington. pentru a fi valabilă trebuie să fie limitată în timp. închiriere şi locaţie a gestiunii. De asemenea este evident că va exista un patrimoniu.Un exemplu de obiect al actului juridic civil ilicit: angajarea unui ucigaş profesionist pentru înlăturarea unui comerciant concurent. 5. iar neexecutarea obligaţiei de către A va determina neplata sumei convenite. dacă nu o va prelua chiar în întregime. însă. de exemplu. imposibilitatea executării nu poate rezulta decât din pieire fortuită a bunului respectiv în timp ce în măsura în care obligaţia constă în a da bunuri de gen. -înregistrarea cerută în materia invenţiilor (Legea 64/1991). Consecinţa nerespectării formei cerute atrage inopozabilitatea actului faţă de terţi. -publicitatea necesară în materie de concesionare. El este considerat însă imoral – prezumţia fiind absolută – deoarece atât moştenitorul cât şi virtualul cumpărător ar urmări – chiar inconştient – decesul deţinătorului patrimoniului respectiv. un astfel de contract ar putea fi considerat valabil. cum incertă este şi în varianta moştenitorului nerezervatar care poate fi înlăturat prin instituirea unui legatar universal.Un bun viitor.Referitor la condiţia ca în cazul actelor translative de proprietate cel care se obligă să fie titularul dreptului. nu poate fi înlăturat de la moştenire. elementul aleatoriu fiind conţinutul acestuia. CAIET DE SEMINAR 10 1. Dacă însă obiectul contractului l-ar reprezenta traversarea unui lac de mică întindere. care îndeplineşte condiţia privind existenţa obiectului actului juridic civil. doar în situaţia în care nu se mai pot produce sau procura astfel de bunuri. în aceleaşi condiţii.307 pentru radiere şi respectiv înmatriculare decât în măsura în care ele îmbracă o anumită formă. Într-un astfel de caz imposibilitatea este absolută. purtând un costum de baie inscripţionat cu marca produsului fabricat de B. 4. contractul ar fi valabil. -publicitatea şi înregistrările prevăzute pentru anumite persoane juridice. astfel încât este evident că în momentul decesului tatălui acesta va culege cel puţin o parte din masa succesorală.Exemplul în care obiectului actului juridic civil este imposibil: A încheie un contract cu B. Atenţie! Problema succesiunii viitoare – de exemplu. 2. fiul unei persoane ce are un patrimoniu cuprinzând mari valori înstrăinează dreptul său succesoral înainte de decesul părintelui său. fiind moştenitor rezervatar. să înoate într-o zi. este la fel de adevărat că vocaţia succesorală trebuie confirmată prin acceptarea moştenirii.

vânzare-cumpărarea este perfectată şi se produce transferul dreptului de proprietate în momentul în care vânzătorul s-a înţeles cu cumpărătorul.Contract de vânzare-cumpărare: scopul imediat pentru cumpărător îl reprezintă obţinerea imobilului în schimbul preţului achitat. 7. Astfel. În măsura în care părţile îşi vor executa cu bună credinţă obligaţiile asumate (predarea bunului şi plata . pentru amenajarea unui spaţiu comercial. a unui cabinet stomatologic. actul va fi anulabil pentru eroare asupra calităţii esenţiale a vânzătorului. 8. -în contractele aleatorii această cauză este reprezentată de risc. lipsa calităţii de proprietar în momentul încheierii actului juridic civil nu are nici o consecinţă în privinţa valabilităţii acestuia deoarece dreptul de proprietate se transmite doar în momentul individualizării bunului de gen sau al apariţiei bunului viitor. În varianta în care părţile au cunoscut acest fapt actul va fi nul absolut. -în actele cu titlu gratuit scopul imediat constă în intenţia de a gratifica. Dacă vânzarea are ca obiect un bun individual determinat. se disting cazurile în care părţile actului juridic civil – sau cel puţin cumpărătorul – au fost sau de bună credinţă în momentul încheierii actului. 1352 şi 1714 Cod civil.Principiul consensualismului reflectă ideea că actul juridic civil este valabil încheiat în momentul în care se realizează acordul de voinţă al părţilor. Astfel.Scopul imediat în cazul unor categorii de acte: -în contractele sinalagmatice scopul imediat constă în reprezentarea contraprestaţiei – proprietarul vinde pentru a obţine preţul. A susţine contrariul ar însemna să se susţină că donaţia este valabilă chiar dacă este determinată de mobile contrare normelor imperative ale legii sau normelor de convieţuire socială. pentru a fi donat fiicei cumpărătorului sau pentru a fi utilizat ca aport în natură într-o societate comercială. în măsura în care vânzarea priveşte un bun determinat prin caractere generice sau un bun viitor. în măsura în care oricare dintre acestea a reprezentat cauza principală pentru încheierea actului. datorită cauzei ilicite. ori este evident că analiza acestora nu se poate face decât în conexitate cu scopul indirect al actului juridic civil deoarece scopul direct este reprezentat de dorinţa de a dobândi un drept de proprietate sau un alt drept real. respectiv de posibilitatea realizării unui câştig ce depinde de o împrejurare viitoare şi nesigură (în cazul rentei viagere. În acest context trebuie menţionat şi că potrivit dispoziţiilor Codului civil (art. 6. 954) eroarea antrenează nulitatea actului juridic ori de câte ori poartă asupra calităţilor esenţiale ale obiectului sau asupra identităţii şi însuşirilor esenţiale ale persoanei.308 altuia. indiferent de predarea bunului sau achitarea preţului. perioadă în care debitorul poate procura bunul de la un terţ. cu menţiunea că soluţiile avansate diferă în funcţie de faptul că bunul vândut este unul generic sau unul cert. în măsura în care cumpărătorul nu a cunoscut această împrejurare. Scopul mediat este determinat de destinaţia pentru care este cumpărat imobilul: pentru locuinţă. Temă: analiza art. fără a fi avute în vedere mobilele interne de care animat donatorul. -în contractele reale scopul imediat constă în prefigurarea remiterii bunului – se predă bunul în vederea depozitării sale. Astfel. Necesitatea includerii în noţiunea de cauză a scopului mediat poate fi mai uşor observată în actele juridice civile cu titlu gratuit deoarece intenţia de a gratifica nu este suficientă ea însăşi în analiza actului. valoarea rentei depinde de durata vieţii credirentierului).

Mai trebuie reţinut că dacă actul este încheiat printr-un mandatar. Nu trebuie confundată forma solemnă cu cea autentică. . exemplul tipic constituindu-l testamentul olograf. Mai mult. Cod civil. nerespectarea acesteia atrage nevaliditatea actului. actul se încheie valabil chiar dacă acordul de voinţă nu se materializează într-un înscris redactat de părţi.309 preţului) este irelevant că s-a redactat sau nu un înscris în momentul în care acordul s-a realizat. Evident. printr-un act sub semnătură privată. În cazul formei ad validitatem. dar acest aspect este irelevant pentru dreptul familiei C de a locui în apartament până la expirarea termenului prevăzut în contract (maximum 3 ani). Deoarece B nu se mută imediat în locuinţă aceasta este ocupată de o familie C. cumpărătorului îi va fi aproape imposibil să facă dovada încheierii actului juridic. Lipsa înscrisului nu are nici un impact asupra efectelor actului juridic. Această stare va putea fi remediată doar în cazul în care părţile vor înţelege să dea acordului lor de voinţă forma cerută de lege. Dacă însă cumpărătorul achită întregul preţ iar vânzătorul refuză să-i mai predea bunul. Într-o astfel de situaţie poziţia vânzătorului ar fi mai favorabilă sub un alt aspect el putând formula împotriva cumpărătorului care nu mai plăteşte preţul o acţiune în revendicarea bunului pe care pârâtul o va bloca invocând tocmai contractul pe care nu l-a executat sub aspectul obligaţiilor asumate. câtă vreme aceste efecte se produc datorită bunei credinţe a părţilor. fiind aplicabile dispoziţiile art. pe care B poate fi obligat să îl respecte deoarece membrii familiei C nu au avut de unde să cunoască dreptul lui B asupra imobilului respectiv. CAPITOLUL III – MODALITĂŢILE ACTULUI JURIDIC CIVIL. act ce îşi produce efectele deoarece imobilul reprezintă un apartament situat într-un bloc de locuinţe (forma autentică ad validitatem este curtă de lege exclusiv pentru imobilele terenuri). A vă răspunde faţă de B pentru gestul său de a fi încheiat un contract de închiriere asupra unui bun deja înstrăinat. existând situaţii când se permite o altă formă. În ceea ce priveşte forma cerută ad probationem. 1191şi urm. Actul pentru care legea cere o formă specială pentru a-l face opozabil părţilor este la rândul său valabil chiar dacă nu îmbracă forma respectivă. pentru a obţine evacuarea acestora. familia respectivă va putea invoca un contract de închiriere încheiat cu A. mandatul însuşi va trebui să îmbrace forma cerută de lege pentru actul respectiv. iar valoarea acestuia este de peste 250 lei. consecinţa fiind inopozabilitatea. Dreptul său de proprietate nu va putea fi protejat deoarece el nu a fost făcut public faţă de ceilalţi subiecţi care au o datorie negativă generală de a nu face nimic pentru a conturba exercitarea lui. cerută însă cu valoare ad validitatem. De exemplu: A este proprietarul unul imobil pe care îl înstrăinează lui B. iar B formulează acţiune în justiţie.

Termenul poate fi definit – în calitatea sa de modalitate a actului juridic civil – ca fiind un eveniment viitor şi sigur ca realizare. De asemenea. Existenţa modalităţilor în cuprinsul actului juridic civil este facultativă iar interesele care impun valorificarea unor împrejurări prin prisma efectelor actului juridic civil împrumută acestora un caracter secundar. în această din urmă situaţie modalităţile afectând însăşi valabilitatea actului juridic civil. termenul este suspensiv sau extinctiv. astfel: În funcţie de efectele sale. de antrepriză). care constă într-o împrejurare ce are influenţă asupra efectelor pe care le produce sau trebuie să le producă actul. cit. Termenul suspensiv amână începerea exercitării drepturilor şi executării obligaţiilor până la împlinirea lui. termenul legal şi termenul judiciar. op. Termenul voluntar sau convenţional este cel stabilit prin acordul de voinţă al părţilor – sau al uneia dintre acestea – şi poate fi expres sau tacit (el este expres dacă este stipulat explicit în actul juridic civil şi este tacit atunci când rezultă indirect din act. după cum există acte juridice civile în cazul cărora modalităţile sunt de esenţa lor (contractul de închiriere. Clasificarea termenului se poate face după mai multe crierii. Ernest Lupan.310 Prin modalitate a actului juridic civil se înţelege elementul cuprins într-un asemenea act juridic. prin esenţa lor. accesoriu. posibilitatea stipulării unor astfel de modalităţi în acte juridice reprezintă o expresie a principiului libertăţii acestor acte. în lipsa acestora din urmă actul neputând să producă efecte. Indiscutabil. modalităţile îşi pun amprenta doar asupra eficacităţii actului juridic civil. În funcţie de modul în care se cunoaşte sau nu cu precizie data împlinirii ternului încă din momentul încheierii actului juridic civil. Tocmai de aceea modalităţile se deosebesc esenţial de condiţiile de fond ale actului juridic civil. 1 2 Ernest Lupan. În funcţie de izvorul său distingem termenul voluntar. acesta poate fi cert sau incert. 2 Este vorba deci de un eveniment ulterior încheierii actului şi întotdeauna sigur că se va realiza. p. nu şi asupra validităţii sale. 258. Practic. 257 Pentru o prezentare a altor definiţii. Termenul extinctiv amână stingerea exercitării drepturilor şi executării obligaţiilor până la împlinirea lui. op. . p. datorită acestui fapt legiuitorul conferindu-le caracterul de elemente esenţiale ale actului. limitării sau desfiinţării lor. prin acordul lor de voinţă. până la împlinirea căruia este amânată începerea sau stingerea exercitării drepturilor şi executării obligaţiilor. În funcţie de prezenţa sau absenţa modalităţilor. în sensul amânării.1 Secţiunea I – Termenul ca modalitate a actului juridic civil. I-au acordat o asemenea semnificaţie. fiind dedus din natura raportului juridic sau din împrejurările în care se execută obligaţiile). actele juridice civile pot fi acte pure şi simple sau afectate de modalităţi. este evident că modalităţile îşi au utilitatea lor pentru că – în funcţie de interesele lor – părţile pot amâna sau chiar stinge efectele unui act juridic după un interval de timp sau în cazul în care se produce un eveniment căruia. dar se impune precizarea că există acte juridice civile care nu pot fi. nota 1. cit. afectate de modalităţi (acceptarea sau renunţarea la o succesiune).

în măsura în care contrarul nu rezultă din clauzele actului. . 1101 Cod civil judecătorii pot. lăsând lucrurile în starea în care se găsesc. dobânditorul va suporta riscul pieririi fortuite a bunului.311 Termenul legal este întotdeauna stabilit prin lege. nu şi existenţa sa. fie suportând valoarea integrală a dobânzilor convenite de părţi. acesta va putea efectua valabil plata chiar înainte de împlinirea lui. în contractul de asigurare. efectele acestei modalităţi pot fi examinate în funcţie de clasificarea termenului în suspensiv şi extinctiv. Dacă modalitatea a fost stabilită în favoarea ambelor părţi. adică a însuşi raportului juridic civil. Termenul în favoarea creditorului poate fi stipulat în mod expres sau poate să rezulte din circumstanţele încheierii actului. să acorde mici termen pentru plată şi să oprească executarea urmăririlor. 1616. Trebuie menţionat însă că în anumite situaţii. dar nu poate pretinde plata. Termenul extinctiv marchează stingerea dreptului subiectiv şi a obligaţiei corelative. el face o plată valabilă. -înainte de împlinirea termenului. termenul fiind întotdeauna presupus că s-a stipulat în favoarea debitorului. Termenul suspensiv nu afectează existenţa drepturilor civile subiective şi nici pe cea o obligaţiilor corelative. în considerarea poziţiei debitorului. amânând doar momentul începutului exercitării sau executării lor. potrivit art. Potrivit art. -în actele translative de drepturi reale privind un bun individual determinat. Termenul atât în favoarea debitorului cât şi a creditorului poate fi întâlnit. În mod concret. Efectele termenului sunt dominate de principiul potrivit căruia acesta afectează doar executarea actului. 1024 Cod civil. situaţie în care nu mai poate cere restituirea sumei achitate. de exemplu. Aceste termene pot fi acordate chiar fără consimţământul creditorului şi independent de clauzele contractuale. de regulă. Termenul în favoarea debitorului constituie regula. Astfel. -până la împlinirea termenului suspensiv creditorul nu poate cere plata de la debitor iar debitorul nu poate opune creditorului compensaţia. titularul dreptului poate lua măsuri de conservare a acestuia. termenul suspensiv nu amână transferul acestora (cu excepţia cazului în care prin act s-a prevăzut contrariul) şi deci. termen în favoarea creditorului şi în favoarea ambelor părţi. stingând în acest mod creanţa. debitorul va putea stinge creanţa fie cu acordul expres al celui dintâi. Consecinţele sunt următoarele: -dacă debitorul îşi execută obligaţia înainte de termen. va fi necesar acordul lor de voinţă pentru a modifica raportul juridic civil. 1366 Cod civil). avem termen în favoarea debitorului. în măsura în care termenul a fost stabilit exclusiv în favoarea debitorului. expres reglementate. renunţând în acest mod la beneficiul termenului. Termenul judiciar (sau jurisdicţional) – denumit şi termen de graţie – este acordat debitorului de instanţa judecătorească pentru executarea obligaţiei ce poate să rezulte dintr-un act juridic sau dintr-un fapt ilicit. În funcţie de titularul beneficiului termenului. Dacă însă termenul a fost prevăzut exclusiv în favoarea creditorului. acordarea unui asemenea termen nu este permisă (art. -prescripţia dreptului la acţiune începe să curgă de la data împlinirii termenului suspensiv. art. Clasificarea este importantă pentru a şti dacă este posibil să se renunţe la un termen şi să se stingă creanţa înaintea momentului fixat în acest sens.

Condiţia cazuală ester acea condiţie a cărei realizare depinde exclusiv de hazard. mixtă sau potestativă. iar acest termen a expirat. Decăderea din termen este o sancţiune ce intervine dacă debitorul ajunge în stare de insolvabilitate (indiferent dacă este vinovat sau nu de producerea ei). care este diferit. a realizării ori nerealizării evenimentului. deoarece condiţia pur potestativă din partea debitorului este nulă – echivalând cu lipsa intenţiei de a se obliga – pe când condiţia pur potestativă din partea creditorului este valabilă. cealaltă constând în faptul că în timp ce termenul determină doar o întârziere a începerii exercitării drepturilor şi executării obligaţiilor sau o amânare a stingerii acestora. 1005 Cod civil). adică naşterea ori desfiinţarea actului juridic civil. condiţia afectează însăşi existenţa actului. condiţia se socoteşte neîndeplinită. în cazul condiţiei evenimentul viitor nu este sigur sub aspectul realizării. evident în acest caz constând în nerealizarea evenimentului viitor şi incert. După efectul lor condiţiile pot fi suspensive sau rezolutorii.312 Renunţarea la termen este o posibilitate a celui în favoarea căruia el a fost prevăzut. Potrivit dispoziţiilor cuprinse de Codul civil mai pot fi delimitate condiţia posibilă de cea imposibilă. Condiţia rezolutorie este cea de-a cărei împlinire depinde desfiinţarea actului juridic civil. condiţia poate fi cazuală. din vina sa. Distingerea celor două feluri de condiţii potestative este justificată de regimul juridic aplicabil. pe când dacă un astfel de termen nu a fost prevăzut această concluzie nu va putea fi trasă decât dacă este evident că evenimentul nu se va mai realiza. Condiţia mai poate fi pozitivă – când constă în îndeplinirea unui eveniment viitor şi incert – sau negativă. de o întâmplare independentă de voinţa părţilor (art. ori refuză să mai dea aceste garanţii – art. precum şi condiţia licită şi morală de cea ilicită şi . După legătura cu voinţa părţilor. Condiţia potestativă pură este cea a cărei realizare depinde exclusiv de voinţa uneia dintre părţi. 1017 Cod civil). Condiţia este definită ca un eveniment viitor şi nesigur ca realizare. Secţiunea II – Condiţia ca modalitate a actului juridic civil. de care depinde însăşi existenţa drepturilor şi obligaţiilor. Întotdeauna stipularea condiţiei este rodul voinţei părţilor deoarece legea nu poate cuprinde prevederi care să imprime eficacităţii actului juridic un caracter incert. la fel cum este valabilă condiţia potestativă simplă atât în ceea ce-l priveşte pe debitor cât şi pe creditor. 1019 Cod civil).în cazul în care creditorul este beneficiarul termenului. cu respectarea regulilor în vigoare. Spre deosebire de termen. ea determinând obligarea creditorului de a restitui prestaţiile ce au fost executate în patrimoniul lui (art. dacă debitorul micşorează. garanţiile pe care le-a dat creditorului său. putând efectua plata anticipat. Atunci când s-a prevăzut că evenimentul trebuie să aibă loc într-un anumit termen. Condiţia mixtă este condiţia a cărei realizare depinde de voinţa uneia dintre părţi şi de voinţe unei alte persoane determinate. 1025 Cod civil. eveniment exterior acesteia sau de voinţa unei persoane nedeterminate. în timp ce condiţia potestativă simplă este condiţia a cărei realizare depinde de voinţa uneia din părţi şi de un fapt. sau putând să o primească . aceasta fiind de altfel una din caracteristicile acestei modalităţi. Condiţia suspensivă este acel eveniment viitor şi nesigur de a cărei împlinire depinde însăşi naşterea actului juridic civil astfel format (art.

după acest moment plata este validă şi nu mai poate fi obţinută restituirea. De la retroactivitatea efectelor condiţiei suspensive există următoarele excepţii: prescripţia extinctivă nu curge decât de la împlinirea condiţiei. -dacă debitorul şi-a executat obligaţia. astfel . riscurile sunt în sarcina înstrăinătorului. de asemenea creditorul poate ceda dreptul pe calea cesiunii de creanţă. astfel că riscurile rămân în sarcina transmiţătorului. efectele condiţiei rezolutorii anterioare împlinirii acesteia se analizează pornindu-se de la ideea că până în momentul împlinirii condiţiei actul este unul pur şi simplu. imorală sau imposibilă este suspensivă. b. -cel care a dobândit un bun individual determinat printr-un act juridic civil sub condiţie rezolutorie suportă riscurile pieirii bunului. motiv pentru care: -creditorul nu poate cere executarea obligaţiei deoarece debitorul nu-i datorează încă nimic. efectele condiţiei rezolutorii ulterioare împlinirii acesteia sunt cercetate din perspectiva faptului că actul se desfiinţează cu efect retroactiv. 1004. astfel că: -debitorul trebuie să-şi execute obligaţiile iar creditorul chiar îi poate pretinde acest lucru. acesta poate să ceară restituirea plăţii nedatorate. -dreptul dobândit în acest mod poate fi transmis prin act între vii sau pentru cauză de moarte. -prescripţie extinctivă nu începe să curgă înainte de împlinirea condiţiei. deşi dreptul înstrăinătorului dispare cu efect retroactiv. Actul juridic civile se desfiinţează doar în măsura în care condiţia ilicită. astfel: -părţile trebuie să-şi restituie prestaţiile efectuate. -drepturile constituite de dobânditor în favoarea altor persoane se desfiinţează. b. -creditorul poate lua măsuri de conservare a dreptului său şi poate cere şi obţine garanţii pentru creanţa sa. întrucât este proprietarul lui. fructele culese de înstrăinător rămân în proprietatea sa. 1008-1009 Cod civil). actele de administrare rămân neatinse. fiind considerat valabil în oricare dintre aceste variante dacă ea este rezolutorie.313 imorală (art. Efectele condiţiei sunt guvernate de două principii: condiţia afectează însăşi existenţa actului juridic civile şi ea îşi produce efecte retroactiv (ex tunc) – art. producându-şi efectele ca atare. rămânând valabile din ziua încheierii lor. -transmisiunea de drepturi reale făcută de titularul dreptului condiţional către alte persoane se consolidează. -în actele juridice translative sau constitutive de drepturi reale nu are loc transmiterea sau constituirea acestora. efectele condiţiei suspensive anterioare împlinirii acesteia sunt legate de faptul că în această perioadă actul juridic este temporar ineficace. Efectele condiţiei rezolutorii: a. 1022. efectele condiţiei suspensive ulterioare împlinirii condiţiei se analizează prin prisma faptului că după acest moment actul juridic se consideră retroactiv că a fost pur şi simplu încă din ziua încheierii lui şi în consecinţă: -dacă debitorul a făcut plata înainte de îndeplinirea condiţiei. 1015 Cod civil -. Efectele condiţiei suspensive: a. riscurile produse până în momentul realizării condiţiei rămân suportate de dobânditorul proprietar. Prin excepţie de la regula retroactivităţii.

Sarcina nu afectează existenţa actului juridic civil şi nici a raportului pe care acesta îl generează. -sarcina în favoarea unui terţ. deşi dreptul său este retroactiv desfiinţat. În raport cu valabilitatea ei. de regulă debitorul va putea stinge creanţa prin plată înainte de împlinirea termenului suspensiv. astfel încât A îi pune la dispoziţie apartamentul în care B locuieşte şi îi achită chirie. motiv pentru care nici B nu mai poate sta în locuinţa respectivă şi nici A nu mai poate solicita plata chiriei. Corelativ. 1 iunie 2001 este un termen suspensiv. părţile convenind închirierea apartamentului. În cazul în care B doreşte să părăsească mai repede imobilul el va trebui să obţină acordul lui A. CAIET DE SEMINAR 11 1. Astfel. actele de administrare făcute până în acest moment rămân valabile. dispunătorul poate opta între a cere rezoluţiunea pentru neexecutare ori obligarea debitorului la executarea îndatoririi ce-i revine din cuprinsul actului juridic civil. creditorul neputând însă să îi ceară această plată decât dacă debitorul ajunge în stare de insolvabilitate sau micşorează garanţiile acordate. Între 1 iunie 2001 şi 31 mai 2002 părţile îşi execută obligaţiile pe care şi le-au asumat în momentul încheierii actului. în timp ce 1 iunie 2002 este un termen extinctiv. concomitent. ea putând afecta exclusiv liberalităţile. În cazul unui contract de împrumut. sarcina nu trebuie să fie ilicită. după cum B nu îi poate cere lui A să îi pună la dispoziţie apartamentul. iar fructele culese de dobânditor rămân în proprietate sa.314 că el va fi ţinut să plătească preţul bunului. fie să-i achite despăgubiri pentru deranjul cauzat ca urmare a cererii de eliberare a locuinţei anterior împlinirii termenului stipulat. A îi dă împrumut lui B . A nu îl va putea evacua pe B. proprietatea lui A. -sarcina în favoarea gratificatului.La 1 ianuarie 2001 A încheie un contract de închiriere cu B. În funcţie de persoana beneficiarului distingem: -sarcina în favoarea dispunătorului. imorală sau imposibilă. cu începere de la 1 iunie 2001 până la 1 iunie 2002. Secţiunea III – Sarcina ca modalitate a actului juridic civil. În caz de neexecutare a sarcinii. În momentul împlinirii termenului extinctiv are lor stingerea exercitării drepturilor şi executării obligaţiilor asumate. Oricum A nu va putea cere ajutorul forţei coercitive a statului pentru a-l putea evacua pe B decât în situaţii cu totul excepţionale (de exemplu. Asta înseamnă că până la 1 iunie 2001 A nu poate cere plata chiriei de la B. altminteri putând fi obligat să achite chiria pe toată durata stipulată în contract. fie să-i ofere o altă locuinţă. astfel încât dacă va avea nevoie mai repede de apartamentul respectiv va trebuie fie să obţină acordul acestuia. ea determinând doar o obligaţie pentru una din părţile contractante. impusă de către dispunător gratificatului în actele cu titlu gratuit. indiferent de faptul că locuieşte sau nu în imobil. atribuind într-o oarecare măsură o trăsătură oneroasă actului juridic civil cu titlu gratuit încheiat. a face sau a nu face ceva. Sarcina este o obligaţie de a da. în urma unui cutremur clădirea se deteriorează atât de mult încât sunt necesare reparaţii care se pot efectua doar dacă aceasta este nelocuită).

000 lei la 1 ianuarie 2001. deoarece prin încheierea acestuia se urmăreşte fraudarea intereselor sale. până la concurenţa celei mai mici dintre ele. iar compensaţia este tot o plată.Înainte de împlinirea termenului suspensiv creditorul nu este îndreptăţit să înainteze o acţiune oblică sau o acţiune pauliană. Acesta este motivul pentru care stingerea creanţei înainte de acest moment nu determină reducerea cuantumului dobânzilor. el având un gaj general asupra bunurilor debitorului său. Există situaţii în care nu se pot acorda termene de graţie. 3. interesând doar eventualele contracte încheiate după această perioadă. până la 1 ianuarie 2002. dacă una dintre obligaţiile reciproce este afectată de un termen suspensiv. să fie lichide (să fie determinate cu exactitate sub aspectul valorii lor). iar acestea să fie certe (adică existenţa lor să nu fie discutabilă din punct de vedere juridic). să formuleze o acţiune oblică împotriva lui C.Termenul judiciar poate fi acordat de instanţă în ipoteza în care. în considerarea situaţiei sale patrimoniale. şi să fie exigibile (adică să fi ajuns la scadenţă). dacă A îi acordă cu titlu de împrumut la 1 ianuarie 2001 lui B 10. 2. deşi ajunsă la scadenţă. care el însuşi îi datorează lui B 15. este posibil ca din banii obţinuţi din împrumut şi din vânzarea casei B să pornească o afacere care să-i aducă un beneficiu de 500. coborând mult sub valoarea creanţei. Până la împlinirea termenului suspensiv creditorul nu poate formula o acţiune pauliană (revocatorie) întemeiată pe art. Pentru a opera compensaţia trebuie să existe o reciprocitate a obligaţiilor. de degradează atât de tare încât valoarea lui pe piaţă se diminuează la a 10 parte faţă de cea avută în momentul contractării împrumutului. B va fi decăzut din termen.000 . În fond. Astfel. a nu va putea. A putând solicita restituirea sumei. De asemenea. Dacă însă imobilul cu care a garantat restituirea împrumutului. B obligându-se să-i restituie la 1 ianuarie 2002 şi garantează restituirea împrumutului cu constituirea unei ipoteci. nu se admite termenul de graţie în materie comercială.000. acestea nu vor fi înlăturate în totalitate. El întotdeauna se acordă în favoarea debitorului. El nu poate să împiedice însă compensaţia deoarece reprezintă doar o favoare acordată debitorului iar compensaţia este un mijloc de stingere a obligaţiilor. iar efectul acestuia este cel de a împiedica executarea silită. În principiu.000 dolari SUA. în schimb A nu poate cere – şi nu va obţine ajutorul forţei coercitive a statului – efectuarea plăţii anterior datei de 1 ianuarie 2002. compensaţia nu poate opera deoarece debitorul nu poate fi obligat să plătească înainte de împlinirea termenului. sau şi în varianta în care acest cuantum va fi redus într-o anumită proporţie. 4. De exemplu. B va putea să restituie banii mai repede. 975 Cod civil (care I-ar permite să ceară lipsirea de efecte a contractului de vânzare-cumpărare. B înstrăinează imobilul în 15 iunie 2001. de exemplu în cazul contractului de depozit. din care evident va putea să restituie împrumutul. În cazul persoanelor juridice specializate în operaţiuni bancare debitorul nu poate renunţa la termen deoarece profitul societăţii comerciale este asigurat din dobânda calculată prin raportare la termenul suspensiv avut în vedere în momentul încheierii contractului. Termenul de graţie poate fi acordat în cazul executării oricărei obligaţii. obligaţia nu este executată de către debitor. prin reducerea patrimoniului debitorului) întrucât doar la 1 ianuarie 2002 creanţa devine exigibilă.000 dolari SUA până la 1 ianuarie 2002. La fel. sau când părţile au prevăzut un pact comisoriu expres.Compensaţia este un mod de stingere a obligaţiilor care constă în stingerea a două obligaţii reciproce. indiferent de poziţia creditorului. indiferent de izvorul său sau de obiectul ei.315 10. din cauza neîntreţinerii.

aceştia intrând în posesia imobilului. în măsura în care nu voi face faţă acestor cerinţe şi va trebui să mă întorc la Oradea. cutremure.316 dolari SUA.Din punct de vedere al probei termenului trebuie să se delimiteze situaţia în care termenul este cuprins în corpul actului juridic civil. dacă am chef (actul este lovit de nulitate pentru că executarea obligaţiei de a face şi de a da asumată de debitorul vânzător depinde de voinţa exclusivă a acestuia). Excepţii: dacă vânzătorul a închiriat imobilul până în momentul în care clauza se împlineşte el va culege chiria. 974 Cod civil). Condiţie potestativă simplă: dacă Andrei. îţi vând ţie Matiz-ul meu. Condiţie mixtă: dacă A îmi vinde apartamentul care îmi place pentru că este mai luminos. Într-o asemenea variantă A va fi considerat că a fost singurul proprietar din momentul naşterii stării de indiviziune (care corespunde cu cel al preluării moştenirii) astfel încât înstrăinarea către X şi Y va fi perfect valabilă. având ca obiect întregul bun. După această dată însă. Condiţie rezolutorie: îţi vând apartamentul meu pentru că eu am fost transferat la Cluj. 7. B şi C.Efectele condiţiei: Condiţie suspensivă – înainte de împlinire: dacă sunt transferat la Cluj. şi împlinirea în sine a termenului care fiind un fapt juridic poate fi dovedit prin orice mijloc legal de probă. căruia îi profită. afectate de condiţia ca în momentul partajului bunul să-i fie atribuit în natură. cei trei copii ai proprietarului tabular decedat. acestea vor fi suportate de cumpărător. doresc ca vânzarea să se desfiinţeze deoarece eu nu voi avea unde să locuiesc. el va fi atribuit lui A. caz în care dovada urmează regulile dreptului probator comun privind aceste acte. O aplicaţie specială a efectelor condiţiei suspensive o reprezintă actele de înstrăinare încheiate de un coproprietar. îţi vând apartamentul: nu operează transferul dreptului de proprietate. evident cu menţiunea că A va achita lui B şi C sulta corespunzătoare cotelor de proprietate ale acestora. astfel încât vânzătorul suportă riscul pierii fortuite a bunului. în măsura în care B nu va stinge creanţa. care poate fi de exemplu legat de un dezastru: inundaţii. mă cere în căsătorie până în toamnă. deoarece în măsura în care B va recupera cei 15. debitorul nu poate cere. Această vânzare va putea produce efecte juridice privind imobilul în măsura în care atunci când se solicită prin instanţă partajarea acestuia.000 dolari SUA va fi în măsură să-i predea lui A cei 10. perfectarea convenţiei. O casă cu grădină de 150 mp este deţinută în coproprietate de A. Condiţie potestativă pură: îţi vând apartamentul meu. A îl va putea acţiona în judecată pe C. în momentul realizării acordului de voinţă între cumpărător şi vânzător. A înstrăinează întregul imobil lui X şi Y. În măsura în care imobilul ar fi . care un BMV. incendii. prin instanţă. se consideră că vânzarea cumpărarea a avut loc retroactiv. eu ţi-l vând pe al meu ţie.000 dolari SUA datoraţi (art.Condiţie suspensivă: îţi vând apartamentul dacă sunt transferat la Cluj. Condiţie cazuală: în contractele de asigurare despăgubirea se plăteşte de către asigurător dacă se produce riscul asigurat. 5. iar dacă a contractat o firmă de construcţii pentru efectuarea anumitor reparaţii necesare. solicitând obligarea acestuia la restituirea împrumutului în favoarea lui B. -după împlinirea condiţiei (a operat transferul la Cluj). dar şefii de acolo mi-au stabilit un termen de probă iar confirmarea mea pe post se va face dacă îndeplinesc standardele lor. 6.

ceea ce ar determina ca sulta pe care B ar fi obligat să o achite să revină lui X şi Y (în locul lui A) şi lui C. În măsura în care această fază este trecută cu succes. doar dispunătorul având la alegere acţiunea în rezoluţiune pentru neexecutare şi acţiunea prin care gratificatul să fie obligat la executarea obligaţiei. Condiţie rezolutorie: îţi vând apartamentul. Sarcină în favoarea gratificatului: îţi donez 10. evidenţiindu-se în mod clar existenţa acordului de voinţă se trece într-o nouă etapă şi anume aceea a determinării efectelor actului juridic. actul încheiat de A de pe o parte. condiţia suspensivă neîmplindu-se. cu X şi Y pe de lată parte nu va mai putea fi perfectat. Din momentul realizării acordului de voinţă al părţilor. decât eventual pentru cota de 1/3 parte. fiind necesară parcurgerea mai multor etape pentru a exista certitudinea palpării voinţei reale a părţilor. dar dacă în limita de 3 luni stabilită de părţi vânzătorul nu este confirmat pe post şi se reîntoarce la Oradea. modificate. vânzarea se va desfiinţa retroactiv. nu poate solicita rezoluţiunea acestuia. În această variantă. O asemenea operaţiune juridică este uneori necesară deoarece sunt cazuri în care conţinutul actului juridic civil este insuficient de clar. în funcţie de circumstanţe. prin această operaţiune se identifică drepturile civile subiective şi obligaţiile civile generate. fiind necesară interpretarea clauzelor acestuia. Terţul. poate să .317 atribuit lui B sau lui C. modificarea sau stingerea unui raport juridic civil. 8. Se poate spune că efectele actului juridic civil absorb conţinutul raportului juridic civil pe care acesta l-a generat. în primul rând trebuie să ştim dacă a existat sau nu un acord de voinţă care să determine naşterea.000 dolari SUA cu condiţia să-i foloseşti pentru continuarea studiilor. CAPITOLUL IV – EFECTELE ACTULUI JURIDIC CIVIL Prin efecte ale actului juridic civil se înţeleg drepturile subiective şi obligaţiile civile care compun conţinutul raporturilor juridice generate. contractul de vânzare-cumpărare îşi produce efectele ca unul pur şi simplu. transmise sau stinse printr-un astfel de act. l-a modificat sau l-a stins. fiind aplicabile toate regulile referitoare la proba actului juridic civil. dar dacă nu sunt atestat pe post la Cluj doresc să desfiinţăm această vânzare (de regulă prevăzându-se termenul în care această condiţie trebuie să se împlinească). Sarcină în favoarea unui terţ: îţi donez imobilul meu dar îl vei adăposti pe fiul meu pe perioada studiilor. dar în fiecare dimineaţă îmi arunci gunoiul. Interpretarea actului. dacă sarcina nu este executată.Sarcină în favoarea dispunătorului: îţi plătesc o rentă lunară. nefiind parte în contract. care se află în patrimoniul lui A în momentul încheierii actului. Indiscutabil. pentru ca eu să nu mai plătesc serviciul respectiv către societatea specializată în acest sens. Într-o primă fază – prealabilă şi obligatorie – se urmăreşte dovedirea existenţei acordului de voinţă şi a clauzelor asupra cărora părţile au căzut de acord. În ceea ce priveşte determinarea efectelor actului juridic civil. modificate sau stinse prin acordul de voinţă al părţilor sau prin voinţa părţii. terţul are doar posibilitatea de a solicita instanţei obligarea gratificatului să o execute.

969 alin. Acest principiu se impune nu numai părţilor ci şi judecătorului. în cazul actelor intuitu personae. efectul ei fiind extins şi în cazul actelor unilaterale. 969 alin. neputându-le modifica sau neputând refuza aplicarea lor în ceea ce priveşte raporturile dintre părţi. datorită morţii uneia dintre părţi. Regulile privind interpretarea convenţiilor sunt cuprinse în articolele 977 – 985 Cod civil. actul juridic civile este obligatoriu şi nu facultativ. peste termenul stabilit de părţi sau cele de suspendare a efectelor actelor juridice civile cu executare succesivă. fiind contrare ordinii de drept ( o astfel de situaţie atrăgând nulitatea actului sau a clauzei respective). încetarea actului juridic civil în cazul pieirii bunului ce formează obiectul derivat al acestuia. părţile sunt obligate să se conformeze clauzelor stipulate şi care corespund voinţei lor liber exprimate exact în aceeaşi măsură în care ele se conformează normelor legale. Principiul irevocabilităţii actului juridic civil exprimă acea regulă de drept potrivit căreia actul bilateral nu poate fi revocat doar prin voinţa uneia dintre părţi. Ca urmare a calificării corecte a actului juridic se poate constata că este vorba de unul numit.318 vizeze atât calificarea juridică a acestuia cât şi stabilirea înţelesului unei clauze anume. 1 Cod civil convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante. Sunt cazuri de restrângere a forţei obligatorii: încetarea actului juridic civil înainte de expirarea termenului pentru care a fost încheiat. Există situaţii în care. ele fiind fie mai restrânse fie mai întinse. regula căpătând un caracter accentuat în cazul actelor bilaterale. Reglementarea se regăseşte în textul art. acesta fiind ţinut să respecte fără rezerve clauzele contractului în cazul unui litigiu între părţi. reguli denumite principiile efectelor actului juridic civil. Practic. Efectele actului juridic civil sunt guvernate de reguli ale dreptului civil care ne arată cum şi faţă de cine se produc aceste efecte. Secţiunea II – Principiul irevocabilităţii actului juridic civil. de care depinde stabilirea de drepturi şi obligaţii civile. . Potrivit art. Secţiunea I – Principiul forţei obligatorii (pacta sunt servanda). Sunt cazuri de extindere a forţei obligatorii cele în care operează prorogarea actului juridic civil prin lege. Acest principiu exprimă regula potrivit căreia actul juridic civil încheiat cu respectarea tuturor condiţiilor de fond şi de formă cerute de lege se impune autorului sau autorilor săi cu aceeaşi forţă ca şi o lege. În asemenea cazuri efectele actului juridic civil nu se mai produc aşa cum au dorit părţile la încheierea lui. Excepţii de la principiu. cu excepţia situaţiilor în care acestea sunt ineficace. în caz de forţă majoră. dispărând sau atenuându-se raţiunile care impun forţa obligatorie (şi care sunt necesitatea asigurării stabilităţii şi siguranţei raporturilor juridice generate de actele juridice civile. independent de voinţa lor. totodată. 2 Cod civil pentru contracte. precum şi imperativul moral al respectării cuvântului dat) principiul nu se mai aplică. iar cel unilateral – de regulă – nu poate fi revocat. o garanţie a principiului forţei obligatorii a actului juridic civil. variantă în care i se vor aplica regulile edictate special pentru un asemenea tip de act sau că este unul atipic (nenumit) căruia i se vor aplica regulile generale privitoare la contracte. Irevocabilitatea este o consecinţă şi. Altfel spus.

În cazul actelor juridice bilaterale excepţiile sunt autorizate de lege: revocarea donaţiei între soţi (art. orice subiect de drept fiind liber să se oblige dar neputând fi obligat să execute o anumită prestaţie dacă nu a înţeles să şi-o asume. În acelaşi timp însă actele juridice civile încheiate de persoane determinate generează situaţii şi raporturi juridice noi sau le modifică ori le sting iar aceste raporturi juridice sunt. Excepţii de la principiu. 1616 Cod civil. revocarea testamentului (act a cărui caracteristică principală este tocmai revocabilitatea). în varianta în care părţile au prevăzut o astfel de clauză în mod expres. în principiu. În astfel de situaţii părţile actului juridic pot invoca acel acord de voinţă ce a intervenit faţă de terţi existând îndatorirea acestora din urmă de a respecta efectele actului astfel încât se poate spune că opozabilitatea reprezintă o sinteză a principiului relativităţii actelor juridice civile. aceştia fiind obligaţi să respecte efectele actelor respective. acestea aflându-se într-o dinamică permanentă astfel încât se impune cercetarea lor în mod concret în cazul unui litigiu (contractul de asigurare. Aparent. actul juridic civil bilateral generează drepturi şi obligaţii doar pentru părţile lui. În cazul actelor unilaterale. 1552 şi 1556 Cod civil. Contractul poate fi revocat în mod unilateral. în fond acesta putând să beneficieze sau nu de un asemenea drept. 973 Cod civil convenţiile n-au efect decât între părţile contractante. după cum actul unilateral obligă doar pe autorul său. revocarea ofertei posibilă înaintea receptării acesteia de către destinatar. Acestea constau în situaţii juridice în care efectele actelor juridice se produc faţă de persoane care nu au participat la realizarea acordului de voinţă nici personal şi nici prin reprezentant. irevocabilă). Sunt situaţii în care este posibil să se pună capăt actului bilateral. contractul de concesiune. revocarea contractului de locaţiune încheiat pe durată nedeterminată – art. doar prin voinţa uneia dintre părţi. iar în cazul actului unilateral autorul acestuia să poată determina un asemenea efect. o astfel de excepţie sub aspectul admisibilităţii ei poate fi pusă serios sub semnul întrebării dar analiza este mult simplificată atunci când avem în vedere dacă avem în vedere crearea unor drepturi în favoarea terţului. pe care nu a . revocarea contractului de depozit de către deponent – art.319 Excepţii de la principiu. 937 Cod civil – în condiţiile în care donaţia este. Potrivit art. în afara situaţiilor reglementate de lege. relaţii sociale care într-un fel sau altul pot să-şi pună amprenta şi asupra unor terţi. fără a putea profita sau dăuna altor persoane. următoarele sunt excepţiile: revocarea actului de renunţare la succesiune (cu condiţia ca în intervalul cuprins între data renunţării şi data retractării ei nici un alt moştenitor să nu fi acceptat succesiunea şi să nu se fi împlinit termenul limită de 6 luni prevăzut pentru exercitarea dreptului de opţiune succesorală). Altfel spus. contractul de închiriere). 1436 Cod penal. Acest principiu se justifică prin natura voliţională a actului juridic civil. Îndoiala este mult mai mare când se pune în discuţie problema naşterii unei obligaţii deoarece este imposibil ca unei persoane să i se impună executarea unei asemenea obligaţii. în fond. Secţiunea III – Principiul relativităţii efectelor actelor juridice civile. Acest principiu exprimă acea regulă de drept potrivit căreia actul juridic civil îşi produce efectele doar faţă de autorul sau autorii lui. revocarea contractului de mandat de oricare dintre părţi – art. Sunt situaţii reglementate de normele speciale.

Situaţia avânzilor . dar adevărat. mascându-l printr-un alt contract) sau poate fi întâlnită interpunerea de persoană (când contractul aparent se încheie între anumite persoane iar cel real se încheie de altele. 3. Într-o asemenea variantă excepţiile sunt extrem de strict reglementate de lege iar justificarea lor trebuie înţeleasă prin prisma imposibilităţii de a accepta ideea că titularul unui drept poate fi frustrat de posibilitatea exercitării acestuia ca urmare a dispariţiei fizice a debitorului său. terţii cărora – de principiu – actul nu le este opozabil (decât în situaţiile prevăzute de lege) şi o categorie intermediară alcătuită din subiecte de drept care nu au participat direct la încheierea actului juridic şi totuşi acesta îşi produce efecte faţă de ele. Excepţii aparente: 1. în realitate.Avânzii – cauză sunt tocmai aceste persoane faţă de care efectele actului se produc. A. în aşa fel încât efectele actului se produc direct în persoana celui reprezentat. care este cel secret. în întregime sau în parte faţă de terţi. contractul poate fi deghizat (când părţile încheie în realitate un contract însă urmăresc să-l ţină secret. faţă de terţi însă fiind opozabil actul public.320 înţeles să şi-o asume.Promisiunea pentru altul (convenţia de porte – fort) este acel act juridic prin care o parte – promitentul – se angajează faţă cealaltă parte – creditorul promisiunii – să determine o a treia persoană – un terţ – ca aceasta să ratifice actul juridic civil încheiat în absenţa sa. 4. de către promitent. fiind clar pentru toată lumea că cel care îşi exprimă . se creează o altă situaţie juridică decât cea stabilită printr-un act ascuns. dar în sine mincinos şi nereal. în lipsa unei împuterniciri prealabile ( convenţia constituie doar în aparenţă o excepţie deoarece ceea ce se promite de fapt este fapta promitentului şi anume de a-l determina pe terţ să adere la un act juridic. 1175 Cod civil între părţi produce întotdeauna efecte actul adevărat. 2. succesorii cu titlu universal. în ceea ce-i priveşte. modificarea sau stingerea raportului juridic şi cărora actul le va fi întotdeauna şi necondiţionat opozabil.cauză este doar în aparenţă o excepţie deoarece aceştia iau locul părţilor – din anumite motive – din actul juridic civil astfel încât efectele acestuia se produc. printr-un act aparent şi public. beneficiarul actului fiind o altă persoană decât cea care apare în contractul public). succesorii cu titlu particular şi creditorii chirografari. prin care o persoană numită reprezentant încheie un act juridic civile în numele şi pe seama altei persoane. deşi nu au participat la încheierea lui. Simulaţia poate să apară în trei variante: contractul aparent poate să fie fictiv (situaţie în care părţile creează aparenţa existenţei unui contract care însă. nu există). Dacă terţul nu ratifică actul. tocmai în temeiul principiului relativităţii. numită reprezentat. în această categorie încadrânduse succesorii universali.Reprezentarea este un procedeu tehnico-juridic. În astfel de cazuri reprezentantul prin propria sa voinţă doreşte să încheie actul prin mandatarea unei alte persoane care doar să fie de faţă şi să semneze. dar în contul său. promitentul va fi obligat să-l despăgubească pe creditor pentru prejudiciul cauzat. Potrivit art. Excepţiile de la principiul relativităţii efectelor actelor juridice civile pot fi aparente şi reale iar pentru a purcede la analiza acestora trebuie să stabilim poziţia subiectelor de drept faţă de un act juridic. astfel încât acesta va deveni parte în act doar prin voinţa sa.Simulaţia înseamnă acea operaţiune juridică în care. acesta putând fi una din următoarele: părţile actului juridic sunt subiectele de drept care participă la naşterea.

convenţia se interpretează în favoarea celui ce se obligă. rolul său limitându-se la a semna înscrisul potrivit puterilor acordate de cel reprezentat. Este vorba de aplicarea art. convine cu o altă persoană. potrivit art. 983 – când este îndoială. deşi nu sunt exprese într-însul. Excepţiile reale de la principiul relativităţii efectelor actelor juridice civile sunt stipulaţia pentru altul şi – act de dreptul muncii şi protecţiei sociale – contractele colective.321 acordul este reprezentatul. iar nu în acela de n-ar putea produce nici unul. iar nu după sensul literal al termenilor. 978 – când o clauză este primitoare de două înţelesuri. B. 981 – clauzele obişnuite într-un contract se subînţeleg. dacă A locuieşte în Oradea şi moşteneşte un . 979 – termenii susceptibili de două înţelesuri se interpretează în înţelesul ce se potriveşte mai mult cu natura contractului. numită terţ beneficiar. fără plată. 974 Cod civil.Cazuri de restrângere a forţei obligatorii a actului juridic civil: a. oricâte de generali ar fi termenii cu care s-a încheiat. Se poate spune însă că în aceste cazuri aceste acţiuni directe sunt în realitate acţiuni oblice. ca aceasta din urmă să efectueze o prestaţie în favoarea unei terţe persoane. în temeiul unui act juridic prin executarea cărora ele dobândesc anumite drepturi. fiind aplicaţii speciale ale normei generale cuprinse de art. Mandatul. care nu ia parte la încheierea actului juridic civil nici direct. 2. 2 Cod civil. Art. voinţa sa întâlnindu-se cu voinţa cocontractantului. Stipulaţia pentru altul este actul bilateral prin care o parte. Art. 982 – toate clauzele convenţiilor se interpretează unele prin altele. unor subiecte de drept posibilitatea de a utiliza acţiuni în justiţie împotriva unor persoane cu care nu au direct o convenţie. Art. dându-se fiecărui înţelesul ce rezultă din actul întreg. 984 – convenţia nu cuprinde decât lucrurile asupra cărora se pare că părţile şi-au propus a contracta. nici prin reprezentare. Art. de a face ceva pe seama unei alte persoane de la care a primit însărcinarea. 1532 Cod civil este un contract în puterea căruia o persoană se obligă. Art. Art 980 – dispoziţiile îndoioase se interpretează după obiceiul locului unde s-a încheiat contractul.Regulile de interpretare a convenţiilor cuprinde de Codul civil: Art. 977 – interpretarea contractelor se face după intenţia comună a părţilor contractante. nemailăsând loc de discuţii. 5. 985 – când într-un contract s-a pus anume un caz pentru a se explica obligaţia. Art. Astfel. Art. ea se interpretează în sensul ce poate avea un efect. numită stipulant. numită promitent. Este indubitabil însă că promovarea acţiunii în aceste situaţii este reglementată în mod expres de lege. 1488 şi 1542 alin. În această variantă reprezentantul îndeplineşte un scop pur fizic şi nu mental. CAIET DE SEMINAR 12 1. nu se poate susţine că printr-aceasta s-a restrâns întinderea ce angajamentul ar avea de drept în cazurile neexprese.Codul civil recunoaşte în situaţii de excepţie.

chiar dacă evenimentul respectiv se produce înainte de împlinirea termenului extinctiv pe care părţile l-au stabilit în contract (ele au prevăzut că mandatarul se va ocupa de administrarea bunurilor proprietarului până la 31 decembrie 2001 iar mandatarul decedează la 15 iunie 2001. pentru perioade mai lungi doctrina apreciindu-l ca fiind un act de dispoziţie. îşi va alege un mandatar care se va ocupa de administrarea acestor locuinţe şi. Aşa fiind chiar şi înainte de 1989.322 imobil cu mai multe apartamente în Bucureşti. Tocmai de aceea. ea producându-şi efectele până în 1988. Dacă A îi închiriază lui B un autoturism pe perioada 1 ianuarie 2000 – 31 decembrie 2000 pentru a efectua diferite transporturi iar din cauza unui accident produs din culpa unui terţ autoturismul este distrus în totalitate la 30 iulie 2000. insolvabilitatea ori falimentul mandantului ori a mandatarului. b. tocmai din acest motiv au apărut litigii privind atât spaţiile comerciale cât şi locuinţele în care s-a pus în discuţie inclusiv problema tacitei relocaţiuni în astfel de cazuri). Tocmai din acest motiv contractele de închiriere privind imobile din fondul de stat. Prorogarea legală a actului dincolo de termenul stabilit de părţi – caz întâlnit în situaţia contractelor de închiriere ce au ca obiect spaţii din fondul locativ de stat. ultima prelungire fiind în 1983. În prezent. indiferent că este vorba de locuinţe sau de spaţii cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă se închiriază de regulă pe perioade de 5 ani. contractul încetează – potrivit art. cu excepţia celor care datorită date încheierii contractului nu depăşiseră perioada de valabilitate a acestuia. Trebuie menţionat că în prezent fondul locativ de stat a scăzut extraordinar de mult ca urmare a cumpărării locuinţelor de chiriaşii care le ocupat în 1990. 3 Cod civil mandatul se stinge prin moartea. cu începere de la data apariţiei legii (se constată astfel că majoritatea populaţiei din mediul urban al României a locuit în perioada 1988-1994 în aceste locuinţe în lipsa unor titluri valabile. Prin forţă majoră se înţelege o . potrivit dispoziţiilor speciale elaborate în perioada 1990 – 1995. prin acte normative se dispunea prelungirea acestora cu câte 5 ani. În general. pentru a nu obliga toţi chiriaşii să se prezinte pentru reînnoirea contractelor. când majoritatea locuinţelor aparţineau acestui fond. prin acte normative speciale: OUG 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţă şi Legea 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 au fost de asemenea prelungite contractele de închiriere ale chiriaşilor care locuiesc în imobile ce au fost restituite proprietarilor deposedaţi în mod abuziv de ele. interdicţia. Mandatul este un contract intuitu personae deoarece mandantul împuterniceşte o persoană în care are încredere să se ocupe de aceste probleme – mandatar – nefiindu-i indiferent dacă actele de administrare şi de dispoziţie vor fi încheiate cu bună credinţă sau nu. Acesta este motivul pentru care Legea 17/1994 a prelungit toate contractele care erau valabil încheiate în 1988. În cazul în care actul juridic civil este cu executare succesivă. contractul de închiriere este apreciat ca fiind un act de administrare dacă este încheiat pe o perioadă de 3 – 5 ani. moştenitorii lui nu vor putea continua acest mandat decât cu acceptul celui care l-a acordat). pentru o perioadă de încă 5 ani. 1552 pct. efectele acestuia se suspendă în varianta în care intervine un caz de forţă majoră care face imposibilă continuarea executării prestaţiilor. potrivit art. 1 Cod civil contractul de locaţiune se desfiinţează când lucrul a pierit în total sau s-a făcut netrebnic spre obişnuita întrebuinţare. b. dacă va fi cazul îl va împuternici chiar să le vândă. 1439 alin. Cazuri de extindere a forţei obligatorii a efectelor actului juridic civil: a.

Simulaţia – ceea ce este specific simulaţiei este faptul că ea presupune existenţa concomitentă. La fel. schimb). dar după realizarea acordului de voinţă. moştenitorul său – E – va fi obligat să stingă creanţa. donaţie. Promisiune pentru altul – A. cumpărătorul va fi ţinut să respecte un contract de închiriere aflat în derulare privind imobilul pe care l-a cumpărat. dreptul cumpărătorului – B – va deveni şi el opozabil erga omnes. în timp ce succesorii cu titlu universal vor răspunde doar proporţional cu cota de patrimoniu preluată. dar în acelaşi timp imobilul va intra în masa succesorală. între acelaşi părţi. în măsura în care A încasează banii dar decedează înainte de a transfera dreptul de proprietate şi de a preda imobilul. aparent. deşi nu a fost parte la încheierea actului.323 situaţie excepţională. În ceea ce-I priveşte pe succesorii cu titlu particular aceştia vor răspunde exclusiv pentru obligaţiile asumate de antecesorul lor în drepturi cu privire la bunul respectiv – astfel dacă moştenitorul preia un imobil în legătură cu care antecesorul său a contractat lucrări de reparaţii. În ceea ce priveşte avânzii-cauză. C. Creditorii chirografari suportă de asemenea efectele contractelor încheiate de debitorii lor care pot să sporească sau să reducă patrimoniul asupra căruia cei dintâi au un gaj general. în calitate de proprietar al cotei ideale de ½ parte dintr-un imobil încheie cu B un contract ce are următorul obiect: A se obligă să transfere dreptul de proprietate în favoarea lui B asupra cotei sale de ½ parte şi se obligă să obţină şi consimţământul pentru vânzare a celuilalt coproprietar. mai multor legatari) sau cu titlu particular (aceştia dobândesc un anumit drept. revenindu-i. la fel. Succesorii pot fi universali (care dobândesc un întreg patrimoniu – copilul unic. această obligaţie se va transmite moştenitorului său – D – care va fi obligat. a două contracte: unul public. deşi nu a participat la încheierea contractului să execute toate obligaţiile ce-i reveneau antecesorului său din cuprinsul acestuia. mai multor moştenitori dintr-o clasă mixtă. imposibil de prevăzut şi de înlăturat chiar de către un bun gospodar. care deţine de asemenea ½ parte din imobil. Dreptul de proprietate a lui A este opozabil erga omnes. dar el creează situaţii ce sunt opozabile şi subiectelor de drept care nu au participat la încheierea actului juridic. se întâlneşte această noţiune şi atunci când nu este vorba de o transmitere pentru cauză de moarte ci transmiterea dreptului real are loc printr-un act care-şi produce efecte între vii: vânzare. denumit şi contract simulat. cu titlu universal (care dobândesc o fracţiune dintr-un patrimoniu – în cazul mai multor copii. prin care se creează o anumită aparenţă juridică ce nu corespunde realităţii şi altul secret. toate subiectele de drept nedeterminate fiind obligate să-l respecte. un autoturism. 3. care . respectiv înscrierea în cartea funciară.Relativitatea efectelor actelor juridice civile. Acesta este un exemplu specific pentru înţelegerea modului în care actul îşi produce efecte între părţi. în cazul prezentat. denumit contraînscris. sub rezerva îndeplinirii formei cerute pentru opozabilitate faţă de terţi. el va fi ţinut să le achite. privit individual – un imobil. fiind vorba de un drept real. Deosebirea esenţială este aceea că succesorii universali vor răspunde pentru toate obligaţiile pe care le preiau în masa succesorală. Dacă A îşi vinde imobilul efectele în sine ale contractului (obligaţia lui A de a preda bunul şi a lui B – cumpărător – de a plăti preţul) produc efecte doar între părţile acestuia (deci B nu va putea cere predarea bunului de la X iar A nu va putea cere plata preţului de Y) dar. dacă B decedează înainte de a achita preţul. legatarul universal).

înlăturarea simulaţiei pe calea unei acţiuni în simulaţie. o persoană afectată de o incapacitate specială de folosinţă va încheia contractul prin intermediul unei alte persoane ce nu este afectată de incapacitatea respectivă. cu excepţia celor strict personale. În timp ce creditorii chirografari ai vânzătorului au interesul să invoce contractul secret pentru a dovedi că bunurile nu au ieşit din patrimoniul debitorului. cu bună credinţă. o persoană încheie un contract fictiv de vânzare-cumpărare cu privire la unele bunuri. aceasta din urmă apărând ca parte în actul public. Reprezentarea – poate fi legală sau convenţională şi în oricare din aceste situaţii poate fi totală (generală) atunci când se conferă reprezentantului puterea de a încheia pentru reprezentat toate actele juridice. Între părţi îşi va produce efecte contraînscrisul – ca o reflectare a principiului respectării voinţei reale a părţilor – cu condiţia ca acesta să respecte toate condiţiile de valabilitate cerute de lege. în acest caz va existe un conflict de interese între creditorii chirografari ai vânzătorului şi cei ai cumpărătorului. O altă regulă este aceea că în timp ce părţile nu pot opune terţilor actul secret. Într-un astfel de caz s-a stabilit că vor avea prioritate terţii care vor invoca. ei îi cunoşteau existenţa. aparent. Totuşi. Pentru a ne afla în faţa unei simulaţii este necesar ca actul secret – contraînscrisul – să se fi încheiat concomitent. iar ceilalţi au interesul să invoce actul secret. simulat. Mai menţionăm în acest context doar faptul că în măsura în care o acţiune în simulaţie este admisă se înlătură efectele contractului aparent. eventual înainte de încheierea contractului aparent. deşi aceasta nu corespunde realităţii. terţii nu vor putea refuza efectele contractului secret. aparenţa juridică ce a fost creată prin actul public. terţii sunt îndreptăţiţi să invoce în beneficiul lor şi împotriva părţilor efectele actului secret. singurul contract eficient rămânând contractul secret (se va reveni asupra acestei probleme la materia obligaţiilor). debitorul va putea să încheie un contract fictiv de vânzare-cumpărare pentru a scoate un bun de valoare mare – în mod aparent – din propriul patrimoniu ce este afectat de un gaj general în favoarea unui creditor chirografar. Simulaţia în sine. pentru a înlătura posibilitatea revocării donaţiei pentru cazul naşterii unui copil al donatorului.324 corespunde voinţei reale a părţilor şi prin care acestea anihilează. dacă în momentul în care s-au născut interesele lor legate de acest contract. nu este sancţionată cu nulitatea. actul aparent. în tot sau în parte. Faţă de succesorii universali şi cu titlu universal îşi va produce efectul tot contractul secret. prin simulaţie părţile urmăresc să evite aplicarea unor legi sau să ocolească prevederile prohibitive referitoare la anumite contracte. De regulă. în sensul că unii dintre aceştia au interesul să invoce faţă de părţi contractul aparent. după caz. sau. De exemplu. părţile vor deghiza actul într-un contract de vânzare-cumpărare. . Terţilor nu le poate fi opusă situaţia juridică consacrată prin contraînscrisul secret al părţilor. dată fiind poziţia acestora faţă de antecesorul lor. sancţiunea specifică fiind inopozabilitatea faţă de terţele persoane a situaţiei juridice create prin contractul secret şi. O situaţie specială apare când există un conflict între mai mulţi terţi. ci doar aceea care rezultă din contractul public. sau parţială (specială) atunci când se acordă acestuia puterea de a încheia doar un anumit act sau anumite acte juridice determinate. Astfel. cei ai cumpărătorului sunt interesaţi să invoce contractul aparent pentru a putea aduce bunurile în patrimoniul propriului debitor.

lemnarii şi ceilalţi lucrători întrebuinţaţi la clădirea unui edificiu sau la facerea unei alte lucrări date în apalt (în întreprindere) pot reclama plata lor de la comitent. Prin derogare de la dreptul comun. faţă de terţul cocontractant efectele actului juridic se produc direct. pe atât pe cât acesta ar datori întreprinzătorului în momentul reclamaţiei. de regulă. el fiind personal parte iar faţă de reprezentant nu se produc în nici un fel efectele actului juridic civil. această parte urmând regulile obişnuite ale efectelor dintre părţi. excepţiile fiind legate doar de anumite plăţi faţă de bugetul statului care oricum nu ar putea fi înlăturate prin exercitarea acţiunii directe. 2 Cod civil. ori plata salariilor se face cu prioritate faţă de alte creanţe. În cazul în care se încheie un contract de antrepriză clientului (beneficiarului) îi revine în principal obligaţia de plată a preţului. în măsura în care clientul este dator antreprenorului în momentul intentării acţiunii. În măsura în care promitentul nu îşi va executa obligaţia faţă de terţ. plata preţului poate fi cerută doar de antreprenor la data sau la datele stabilite de părţi prin contract şi doar în condiţiile în care el şi-a îndeplinit propriile obligaţii. stipulantul va avea o acţiune . Această acţiune directă îi pune la adăpost pe lucrători de concursul altor creditori ai antreprenorului pe care ar fi trebuit să-l suporte în cazul exercitării acţiunii indirecte oblice. sau aceasta poate fi utilizată doar în cazul unor raporturi exclusiv de drept civil între părţile implicate în litigiu. antreprenorul utilizează personal angajat pentru efectuarea lucrărilor. el şi-a ales o persoană notoriu incapabilă sau insolvabilă. Oricum. O altă acţiune directă este cea reglementată de art. 4. Acţiunile directe: potrivit art. drepturi ce se nasc în acest caz direct şi nemijlocit în persoana terţului beneficiar. caracteristice pentru orice fel de contract. Este adevărat că în prezent. în toate cazurile de substituire. De altfel este şi discutabil dacă lucrătorul ce este angajat cu contract de muncă al antreprenorului poate formula o astfel de acţiune directă..325 Reprezentarea produce efecte sub trei aspecte: faţă de reprezentat. Mandatarul răspunde pentru cel pe care l-a indicat să-l substituie în executarea mandatului. Mandantul are însă dreptul de a îngădui mandatarului să-şi substituie o persoană în executarea contractului. ea trebuind să fie expresă. în beneficiul unei terţe persoane. efectele actului juridic civil se produc ca şi în cazul în care el ar fi încheiat personal respectivul act. Prezintă interes clauzele prin care s-a stipulat o obligaţie în sarcina promitentului. mandatarul trebuie să îndeplinească personal obligaţiile pe care şi le-a asumat. 1542 alin. Aşa cum răspunde pentru propriile fapte.Excepţie reală de la principiul relativităţii actelor juridice civile: contractul în folosul unei terţe persoane (stipulaţia pentru altul). în cazul în care facultatea de substituire nu I-a fost conferită precum şi în cazul în care deşi a avut această posibilitate. cu menţiunea că această permisiune nu poate fi prezumată. el nefiind nici un moment parte în acestea. Deoarece mandatul este un contract intuitu personae. în caz contrar clientul putând să invoce excepţia de neexecutare a contractului. 1488 Cod civil zidarii. legea conferă mandantului dreptul de a acţiona şi direct împotriva substituitului. În cazul unei astfel de contract trei categorii de raporturi iau naştere: -raporturile dintre stipulant şi promitent – actul încheiat a dat naştere mai multor categorii de raporturi juridice. printre clauzele acestuia fiind posibil să se fi prevăzut anumite drepturi în beneficiul stipulantului însuşi. În principiu. fără arătarea persoanei substituitului. articolul citat pune la dispoziţia lucrătorilor întrebuinţaţi de antreprenor – care nu au raporturi directe cu beneficiarul lucrării – o acţiune directă pentru plata sumelor ce li se cuvin pentru lucrările efectuate.

terţul poate renunţa la drept. din diverse cauze. acestea nu îşi produc efectele (total sau parţial. în cazul stipulaţiei pentru altul (asupra acestei probleme se va reveni la materia obligaţiilor). în literatura de specialitate existând mai multe opinii în legătură cu justificarea producerii efectelor în patrimoniul unor terţe persoane. Scopul urmărit de parte sau părţi prin manifestarea voinţei lor este.Noţiunea şi evoluţia concepţiei privind nulitatea. indiferent de orice acceptare din partea sa. acesta să nu-şi producă efectele ori dacă acestea s-au produs. # 1. de cele mai multe ori atins. cu sublinierea că se va putea solicita şi obţine executarea faţă de terţa persoană şi nu faţă de stipulant. renunţare ce poate profita stipulantului. Secţiunea II – Nulitatea actului juridic civil. un act juridic putând să nu-şi producă efecte. -raporturile dintre promitent şi terţul beneficiar – deşi terţul beneficiar nu este parte în contract. Sfera noţiunii de ineficacitate este destul de largă. din cauze concomitente sau subsecvente încheierii actului juridic civil. rezilierea. promitentului sau unui terţ. definitiv sau temporar). din această categorie făcând parte actele juridice civile afectate de termen suspensiv sau condiţie suspensivă. -pot fi întâlnite împrejurări intervenite după încheierea valabilă a actelor juridice civile dar înainte de executarea acestora sau pe parcursul ei ce împiedică producerea efectelor sau duc la desfiinţarea actelor ce poartă denumirea de acte juridice civile atacabile. -există apoi împrejurări ce au fost avute în vedere de părţi sau prevăzute de lege în momentul încheierii actului juridic civil a căror apariţie poate face ca acesta să nu producă. această operaţiune permiţând şi o clasificare a actelor juridice civile a căror viaţă este întreruptă cu mult înainte de momentul avut în vedere de părţi: -o primă cauză care determină ineficacitatea actelor juridice este aceea a nesocotirii condiţiilor de validitate la încheierea acestora. Nulitatea este o sancţiune de drept civil care lipseşte actul juridic de efectele contrare regulilor de conduită cuprinse în norme juridice. adică lovite de nulitate absolută sau relativă. care pot fi grupate. revocarea şi caducitatea. el dobândeşte direct şi nemijlocit dreptul creat în folosul său. -raporturile dintre stipulant şi terţul beneficiar – acestea vor avea regimul juridic determinat de natura raporturilor respective. Evident. efecte. din diferite motive. prin aceasta neînţelegându-se însă că nu pot să apară situaţii în care. Ineficacitatea actelor juridice civile subsumează toate acele situaţii juridice în care. în funcţie de clauzele contractuale. . CAPITOLUL V – INEFICACITATEA ACTULUI JURIDIC CIVIL Secţiunea I – Noţiuni introductive. Această situaţie poate reprezenta rezultatul voinţei părţilor dar poate fi datorată şi unui fapt independent de această voinţă iar ineficacitatea poate opera de drept iar în unele situaţii doar dacă este pronunţată de justiţie.326 prin care să obţină executarea obligaţiei. edictate pentru încheierea sa valabilă. astfel de împrejurări sunt rezoluţiunea. momentul dobândirii dreptului fiind cel al încheierii contractului dintre stipulant şi promitent. să nu poată fi desfiinţate. provizoriu. ceea ce determină o categorie aparte ce cuprinde actele juridice civile nule sau anulabile.

dezvoltându-se concepţia nulităţii sancţiune. # 2. fiind lăsate intacte celelalte.Trăsăturile şi funcţiile nulităţii. a modifica sau a stinge un raport juridic civil. Este evident că şi în prezent câmpul de cercetare este deschis. exact ca şi în cazul unui organism bolnav. -sancţiune intervine doar în cazul încălcării legii civile ce reglementează încheierea valabilă a actului juridic civil. acest aspect evidenţiindu-se pe deplin printr-o practică neunitară vizând aspectele legate de ineficacitatea actelor juridice civile. vindecat. Nulitatea ca sancţiune este şi concepţia dominantă în dreptul civil român. Astfel. Un moment important îl constituie etapa clasică. în perioada respectivă se suprapuneau noţiunile de nulitate şi cea de inexistenţă a actului juridici civil. cit. nulitatea actului juridic civil îndeplineşte următoarele funcţii: 1 Ernest Lupan . una dintre cele mai disputate chestiuni fiind aceea a efectelor ce pot fi produse de acte translative de proprietate având ca obiect terenuri. sancţiunea fiind absolută şi totală. Pot fi reţinute următoarele trăsături esenţiale ale nulităţii actelor juridice civile: -nulitatea este o sancţiune de drept civil.. neexistând nici o justificare ce să determine înlăturarea tuturor efectelor unui act juridic ce reprezintă acordul subiectelor de drept intervenit exact pentru a produce efecte respectiv pentru a da naştere. -sfera de aplicare a nulităţii cuprinde actele juridice civile. 285 . p. Potrivit acesteia nulitatea nu se mai socoteşte o măsură îndreptată împotriva întregului act ci doar împotriva acelor efecte care sunt contare scopului dispoziţiei legale încălcate. încheiate în perioada 1974 – 1989. neafectând celelalte izvoare ale raportului juridic civil. -conţinutul nulităţii constă în lipsirea actului juridic civile de efecte. Practic. multe întrebări aşteptându-şi încă răspunsul din partea teoreticienilor. -momentul în raport cu care se apreciază conformitatea actului juridic civil cu legea este cel al încheierii actului. efectele de care este lipsit actul fiind doar cele contrare scopului urmărit de legiuitor prin adoptarea actului normativ încălcat. făcându-se distincţia între condiţiile de existenţă – cele pe care însăşi natura actului le cere şi fără de care fiinţa acestuia ar fi de neconceput – şi cele de validitate. în anumite condiţii. în timp ce lipsa unei condiţii de valabilitate determină doar o nulitate relativă. Ca sancţiune de drept civil. Această problemă şi-a dovedit pe deplin actualitatea în contextul modificărilor legislative şi doctrinare ce au avut loc după anul 1990. -în aprecierea neconcordanţei cu prevederile legale a efectelor actului juridic civil se are în vedere finalitate a legii. op. în dreptul roman a operat concepţia simplă şi rigidă potrivit căreia orice act juridic care nesocoteşte regulile de drept nu poate să producă efecte. în care teoria nulităţii este fundamentată pe ideea că actul juridic civil încheiat cu nerespectarea normelor de validitate poate fi. Lipsa unei condiţii de existenţă determină nulitatea absolută a actului.327 Evoluţia concepţiei despre nulitate a cunoscut mai multe etape.1 Consecinţa imediată a fost aceea că doctrina a contracarat teoriile care propuneau lipsirea în întregime de efecte a actului „bolnav”.

1. în principiu. În funcţie de natura interesului ocrotit – general ori individual – prin dispoziţia legală încălcată la încheierea actului juridic civil nulitatea este de două feluri: absolută şi relativă. violenţă sau leziune). vicierea consimţământului (prin eroare.Nulitatea absolută nu poate fi acoperită prin confirmare sau în alt mod. 3. nerespectarea formei cerute ad validitatem. de ordine publică.Nulitatea relativă poate fi confirmată. Cauzele nulităţii relative sunt: lipsa consimţământului (când acesta se datorează lipsei de discernământ). # 3. de cel îndreptăţit să o invoce.Nulitatea relativă este acea cauză de ineficacitate a actului juridic civil care sancţionează nerespectarea. încălcarea ordinii publice şi fraudarea legii. dol. Cauzele care atrag nulitatea absolută a actului juridic civil sunt următoarele: lipsa consimţământului datorată unei erori obstacol. exprimă regimul juridic al aceste forme de ineficacitate a actului juridic civil.1.Nulitatea relativă poate fi invocată doar în termenul de 3 ani de prescripţie extinctivă. 2.conştient. 3. acţiunea respectivă fiind imprescriptibilă.Nulitatea absolută poate fi invocată oricând. nerespectarea regulilor privind capacitatea de exerciţiu. perspectiva lipsirii actului juridic civile de efecte poate determina o inhibiţie a celor ce sunt tentaţi să încheie actul . de procuror şi chiar din oficiu de instanţa de judecată. 1. -funcţia sancţionatorie constă în lipsirea de efecte a actului juridic civil încheiat în pofida regulilor stabilite de lege. . 3.328 -funcţia preventivă. împreună. acesta fapt fiind explicat de natura interesul ocrotit prin norma juridică a cărei încălcare atrage nulitatea absolută.2. a unei dispoziţii legale care ocroteşte un interes general.Criteriile de clasificare a nulităţilor. nerespectarea unei condiţii prealabile obligatorii.Nulitatea absolută poate fi invocată de orice persoană interesată. nevalabilitatea obiectului actului juridic civil (lipsa acestuia sau caracterul lui ilicit sau imoral).în astfel de condiţii. la încheierea actului juridic civil.Nulitatea absolută şi nulitatea relativă. Sancţiunea nulităţii absolute prezintă următoarele trăsături distincte care.Nulitatea relativă poate fi invocată. prin care se realizează atenţionarea subiectelor de drept civil asupra consecinţelor pe care le atrage nesocotirea legii ce reglementează condiţiile de valabilitate a actelor juridice civile. încălcarea regulilor privind capacitatea civilă sub aspectul depăşirii capacităţii speciale de folosinţă a persoanei juridice sau nerespectării unei incapacităţi speciale impuse pentru ocrotirea unui interes public. prin persoana interesată se înţelege subiectul de drept ce invocă un interes ocrotit din punct de vedere juridic în strânsă legătură cu cauza nulităţii. la încheierea actului juridic civil a unei norme care ocroteşte un interes particular. Regimul juridic al nulităţii relative se exprimă prin următoarele reguli: 1.1. numai de persoana ocrotită prin dispoziţia legală încălcată la încheierea actului juridic civil. lipsa cauzei sau caracterul ei ilicita sau imoral. -funcţia de mijloc de garanţie a realizării principiului legalităţii în domeniul încheierii actelor juridice civile. ce reprezintă o sinteză a primelor două funcţii. 3. 3.Nulitatea absolută este acea formă de ineficacitate care intervine în cazul încălcării.1. 2. expres sau tacit.

Modalităţile de invocare a nulităţii. în caz de litigiu. Aceasta va interveni însă ori de câte ori există un litigiu între părţi. 2 Cod civil. 3. instanţa fiind chemată doar să o constate.După modul de valorificare. 969 alin. nulitatea parţială fiind regula. În cazul nulităţilor care operează de drept.După felul condiţiei de validitate nerespectată distingem nulitate de fond de nulitatea de formă. 3. Nulitatea parţială nu trebuie confundată cu alte situaţii juridice care determină. Nulitatea poate fi invocată pe trei căi: Calea amiabilă este înţelegerea dintre părţi prin care ele recunosc faptul că actul încheiat nu poate şi nu produce efecte juridice pentru nerespectarea condiţiilor de validitate la încheierea lui. Varianta este admisibilă în temeiul art. Nulitatea parţială desfiinţează numai o parte din efectele actului juridic civil.După modul de consacrare legislativă se distinge nulitatea expresă de nulitatea virtuală. Se poate vorbi de nulitate expresă (explicită sau textuală) atunci când ea este prevăzută ca atare într-o dispoziţie legală. că acestea se desfiinţează. prin efectul legii. 3. în măsura în care părţile sunt de acord în privinţa sancţiunii şi nici una nu pretinde executarea actului sau fiecare este de acord să restituie ceea ce a primit în temeiul actului nul. lipsirea actului juridic civil de efecte. de asemenea. obiectul şi cauza. Nulitatea de drept loveşte actul juridic civil de la sine. fie din finalitatea sa.329 nerespectarea dreptului de preemţiune (atunci când el este reglementat de lege). Această formă a nulităţii intervine atunci când nu pot fi menţinute în nici un mod efectele care s-au produs ori care urmează se producă în temeiul actului juridic civil încheiat cu nerespectarea unor prevederi legale. # 4.5. Nulitatea virtuală este aceea care rezultă în mod indirect. nulităţile pot fi de drept sau judiciare. adică cele care reglementează capacitatea.3. În cazul nulităţii totale întinderea efectului distructiv al sancţiunii este globală. Nulitatea judiciară nu operează de plin drept. din textul legal. nu mai este nevoie să se facă apel la instanţa de judecată. ci numai dacă este pronunţată printr-o hotărâre judecătorească. adică rezultă explicit dintr-un text legal. urmând a constata nulitatea şi a dispune restabilirea situaţiei anterioare încheierii nevalabile a actului juridic civil.4. 3.2. Trebuie menţionat că în sistemul nostru de drept nulitatea totală are un caracter de excepţie. cele care nu contravin legii fiind menţinute în întregime. Ea se nai numeşte şi nulitate implicită sau tacită. ia în măsura în care a produs parţial sau total efecte. ea desfiinţând actul juridic în întregime. consimţământul. fie din modul de redactare a acestuia.În funcţie de întinderea efectelor sale nulitatea poate fi parţială sau totală. care prevede că părţile pot revoca actul încheiat prin consimţământ mutual. dar neîndoilenic. Nulitatea de fond sancţionează nerespectarea reglementărilor legale privitoare la condiţiile de fond ale actului juridic civil. Nulitatea de formă este acea cauză de ineficacitate care sancţionează nerespectarea condiţiei de formă cerute pentru valabilitatea actului juridic civil. Acţiunea în nulitate (în constatarea nulităţii absolute sau pronunţarea nulităţii relative) este mijlocul procedural prin care partea îndreptăţită şi care .

485 Cod civil. Prin efectele nulităţii actului juridic civil se înţeleg consecinţele pe care le antrenează nulitatea. el nu şi le va mai putea produce ulterior acestui moment. Temeiul restituirii prestaţiilor îl reprezintă îmbogăţirea fără justă cauză (fapt juridic civil licit). efectele produse între momentul încheierii actului juridic civil şi cel al anulării sale sunt menţinute. excepţia se bazează pe ideea protecţiei posesorului de bună credinţă. Principiul retroactivităţii însumează ideea că efectele nulităţii actului juridic civil se produc din ziua în care actul a fost încheiat. ca sancţiune civilă. În măsura în care actul juridic nu şi-a produs încă efectele. Dacă această operaţiune nu ar avea loc desfiinţarea retroactivă a actului juridic civil nu ar avea nici o semnificaţie. în această variantă efectele nulităţii producându-se numai pentru viitor (ex nunc): -nulitatea contractelor cu executare succesivă. deci şi pentru trecut (ex tunc). efectele. 1164 cod civil) care nu vor putea fi obligate să restituie prestaţia de care au beneficiat în temeiul actului anulat. urmărindu-se în acest mod restabilirea ordinii de drept încălcate prin încheierea actului juridic civil în dispreţul condiţiilor sale de validitate. 5. Părţile se află exact ca şi în situaţia în care nu ar fi încheiat niciodată actul juridic respectiv. Excepţia nulităţii este acel mijloc procedural prin care parte îndreptăţită sau interesată se opune acţiunii în executarea actului juridic civil nul sau anulabil. -păstrarea fructelor culese anterior anulării (art.Efectele nulităţii actului juridic civil. . indiferent că este vorba de nulitate absolută sau de nulitate relativă. Dacă actul şi-a produs. total sau parţial. nefiind deci executat până în momentul în care se constată sau se dispune sancţiune. în acest mod restabilindu-se situaţia anterioară încheierii actului. împotriva acelor efecte ale actului juridic civil care contravin finalităţilor urmărite de legiuitor prin normele legale încălcate la încheierea actului. în cazul cărora se menţin în vigoare efectele produse până în momentul anulării acestora.330 are un interes în acest sens solicită instanţei judecătoreşti desfiinţarea actului juridic civil pentru nerespectarea condiţiilor de validitate la încheierea actului. prin care au constituit sau transmit dreptul. În ambele situaţi. tot ceea ce s-a executat în temeiul său urmează a fi restituit.1.Efectele nulităţii între părţi. pentru anumite raţiuni. care păstrează întotdeauna fructele). Acestea sunt guvernate de două principii: cel al retroactivităţii şi cel al repunerii în situaţia anterioară. Prin această acţiune se urmăreşte restabilirea ordinii de drept încălcate. acestea conduc la desfiinţarea raportului juridic civil născut în baza actului juridic în întregime sau în privinţa acelor clauze care contravin scopului urmărit de legiuitor. Efectele nulităţii sunt identice. -cazul persoanelor incapabile (art. Principiul repunerii în situaţia anterioară – restitutio in integrum – în temeiul căruia tot ce s-a executat în baza unui act juridic civil nul sau anulat trebuie restituit. # 5. Excepţii – cazuri în care. în urma anulării actului juridic dintre ei se vor desfiinţa şi cele încheiate cu terţii. Dacă partea sau părţile au încheiat acte juridice cu terţe persoane. Excepţii: -situaţia posesorului de bună credinţă – această excepţie este o reflectare a celei similare faţă de principiul retroactivităţii efectelor nulităţii.

2 din Decretul nr.Efectele nulităţii faţă de terţi. care va lipsit de efecte în cazul anulării actului principal (accesorium sequitur principalem). 31/1954. -actele de dispoziţie cu titlu oneros încheiate cu un subdobânditor de bună credinţă. -excluderea restituirilor ca sancţiune a răspunderii delictuale – persoana care a determinat în moc culpabil pe celălalt contractant să încheie actul juridic lovit de nulitate pierde dreptul de a obţine.2. deoarece s-a desfiinţat titlul prin care el l-a dobândit. 1162 Cod civil care nu permite minorului exercitarea acţiunii în resciziune dacă obligaţia executată rezultă din delictele sale.Conversiunea actului juridic civil. anularea autorizaţiei administrative care precede actul juridic civil determină anularea actului care se întemeia pe autorizaţia respectivă. -situaţia actului accesoriu.3.1. În temeiul acestui procedeu actul juridic nul – inapt de a produce efecte juridice – este înlocuit cu unul valabil. 978 Cod civil). acestea sunt justificate de principiul ocrotirii bunei credinţe a subdobânditorului cu titlu oneros a unui bun şi de cel al asigurării stabilităţii circuitului civil: -cazul posesorului de bună credinţă a unui bun mobil care. consacrat de art. 20 alin. restituirea prestaţiilor pe care le-a executat. în baza hotărârii de anulare. dobândeşte proprietatea bunului corporal. indirect. Principiul se bazează pe ideea că orice act juridic reprezintă o manifestare de voinţă realizată în scopul de a produce efecte juridice motiv pentru care aceasta trebuie interpretată într-un sens în care să fie susceptibilă dea produce aceste efecte (art. într-un astfel de caz. fiind consacrat expres prin art. Excepţii – cazuri în care deşi dreptul transmiţătorului este desfiinţat. resolvitur jus accipientis). individual determinat. Aplicarea acestui principiu se concretizează în două situaţii specifice: -în cazul actelor autorizate. 998 Cod civil. -cazul aplicării principiului după care nimănui nu îi este îngăduit să se prevaleze de propria incorectitudine ori imoralitate pentru a obţine protecţia unui drept (nemo auditur propriam turpitudinem allegans). . inclusiv cazul special reglementat de art.331 decât în măsura în care au profitat de această prestaţie (în acest caz se percepe intenţia legiuitorului de a-l feri pe incapabil de consecinţele lipsei sale de experienţă. este evident că nici subdobânditorul nu putea dobândi dreptul respectiv. 5. -actele de conservare şi de administrare ale bunului. nerestituirea prestaţiilor constituie sancţiunea cea mai adecvată a delictului civil săvârşit. cel al subdobânditorului va fi menţinut. partea indusă în eroare şi prejudiciată prin anulare. Această excepţie de la principiul repunerii în situaţia anterioară se întemeiază pe „nedemnitatea reclamantului” de a solicita restituirea prestaţiei executate în baza unui act lovit de nulitate absolută din cauza caracterului imoral al obiectului actului juridic civil ori cauzei acestuia.Alte principii care înlătură efectele nulităţilor. Practic. 5. Acest principiu se bazează pe ideea că dacă transmiţătorul nu putea transmite un drept. putând în acest mod să păstreze valoarea respectivă şi obţinând. Soluţia decurge din principiul răspunderii civile. care se referă la efectele anulării hotărârii judecătoreşti declarative de moarte.3. dar integral despăgubirea ce I se cuvenea. fără a-i crea însă posibilitatea obţinerii unor foloase necuvenite). datorită acestei posesii. Aceste efecte sunt guvernate de principiul anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului iniţial (resoluto jure dantis. 5.

Principiul validităţii aparenţei în drept (error communis facit jus) reprezintă acea idee potrivit căreia nulitatea actului juridic civil se înlătură dacă acesta a fost încheiat într-o situaţie de eroare comună şi invincibilă. cu executare dintr-o dată. cu condiţia să fie îndeplinite următoarele condiţii: -să existe o identitate de părţi în cele două acte juridice.3. 5. 1. presupunând o hotărâre a organului de jurisdicţie competent.Rezoluţiunea constă în desfiinţarea unui contract sinalagmatic. judiciare. Deosebirile dintre cele două cauze de ineficacitate sunt următoarele: în cazul nulităţii actul nu a fost niciodată valabil. în cazul nulităţii motivele ce determină ineficacitatea sunt contemporane momentului încheierii actului. şi anume faptul că aceasta îşi produce efecte doar pentru viitor. -să se producă anularea efectivă şi totală a unuia dintre cele două acte. cu executare dintr-o dată.Inopozabilitatea este sancţiunea aplicabilă în cazul nesocotirii unor cerinţe de publicitate faţă de terţi sau a lipsei ori depăşirii puterii de a reprezenta. înlocuirea nefiind materială deoarece manifestarea de voinţă îşi păstrează forma în care ea s-a realizat. în timp ce rezoluţiunea priveşte doar contractele sinalagmatice. în cele două cazuri. în ceea ce priveşte începutului ei.Caducitatea constă în lipsirea de efecte a actului juridic civil datorită unor evenimente care intervin ulterior încheierii valabile a actului. -condiţiile de validitate privind actul valabil să se regăsească în cuprinsul actului juridic anulat. 3. produc efecte retroactiv.332 Este vorba. al conţinutului. dar va produce efectele unui alt act juridic. nulitatea se aplică oricărui act juridic civil. de înlocuirea actului juridic nul cu altul valabil. pe când rezoluţiunea presupune un act valabil încheiat.Rezilirea constă în desfiinţarea unui contract sinalagmatic cu prestaţii succesive pentru neexecutarea culpabilă a obligaţiilor de către una dintre părţi. al efectelor sau al formei acestora).2. în esenţă. ori în cazul rezoluţiunii neexecutarea culpabilă de către una dintre părţi este ulterioară acestui moment. Secţiunea III – Alte cauze de ineficacitate şi delimitarea acestora faţă de nulitate.Revocarea reprezintă acea sancţiune civilă care constă în înlăturarea efectelor actului juridic civil datorită ingratitudinii gratificatului ori neexecutării culpabile a sarcinii. sunt în principiu. Asemănările dintre nulitate şi rezoluţiune sunt următoarele: ambele sunt cauze de ineficacitate a actului juridic civil. în cazul rezoluţiunii instanţa poate acorda un termen de graţie debitorului. -manifestarea de voinţă expresă a părţilor să nu excludă conversiunea. 4. prescripţia extinctivă este supusă unor reguli diferite. 2. . independent de voinţa sau de culpa părţilor. posibilitate pe care nu o are dacă actul este nul sau anulabil. 5. în cazul rezilierii se adaugă un element caracteristic. -să se individualizeze un element de diferenţă între actul nul şi cel valabil (sub aspectul naturii juridice. Pe lângă asemănările şi deosebirile specifice nulităţii şi rezoluţiunii. pentru neexecutarea culpabilă a obligaţiilor de către una din părţi.

Concluziile au fost. pentru amenajarea unei plantaţii viticole şi pomicole va fi valabil chiar dacă autorizarea pentru schimbarea categoriei de folosinţă va fi obţinută ulterior din partea organului agricol de specialitate.Cauze de ineficacitate şi categorii de acte juridice lovite de ineficacitate. 5. Disputele au cunoscut o amploare care a depăşit cadrul unui schimb de idei datorită implicaţiilor pe care soluţia adoptată urma să o aibă asupra întregii proceduri de constituire şi reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor în temeiul Legii 18/1991. op. argumentele utilizate de adepţii uneia sau alteia din cele două variante care au fost exprimate în doctrină s-au bazat atât pe concepţii diferite despre nulitatea actului juridic civil cât şi pe abordarea diferită a aspectelor generate de aplicarea legii civile în timp. 4. Astfel. doar două şi anume o parte a doctrinei a apreciat că aceste acte nu pot să producă efecte.Prin persoană interesată. în timp ce cealaltă parte a doctrinei şi practica judiciară (într-un final) au dat un răspuns favorabil acestei probleme. care poate invoca nulitatea absolută. mai ales a modului în care se aplică principiile acestora în legătură cu nulitatea actului juridic civil. în timp ce în cazul nulităţii relative actul este ANULABIL iar prin acţiune se solicită instanţei să dispună anularea actului.În legătură cu problema valabilităţii actelor prin care s-au transmis drepturi reale. nu trebuie înţeleasă orice persoană. încheiate în perioada 1974 – 1989. Ceea ce este important este faptul că nulitatea poate fi invocată din oficiu de organul de jurisdicţie. avânzii-cauză sau terţi care îşi pot prezenta interesul protejat. ci doar cea care invocă ea însăşi un interes legat de actul a cărui lipsire de efecte o solicită. având ca obiect terenuri. Ernest Lupan. Însă. Neexecutarea culpabilă a contractului poate să determine atacarea actului care altminteri s-a născut valabil. evident. cit. Stabilirea unui termen sau a unei condiţii suspensive întârzie producerea efectelor actului juridic civil pentru actele afectate de asemenea modalităţi. 1 3. Nerespectarea cerinţelor legale privind capacitatea de folosinţă sau capacitatea de exerciţiu determină nulitatea sau anulabilitatea actului.ATENŢIE! În cazul nulităţii absolute actul este NUL iar prin acţiune în justiţie se solicită constatarea nulităţii acestuia. Pot cere constatarea nulităţii absolute părţile. c. contractul de vânzare-cumpărare între soţi nu poate fi confirmat de nici una 1 Pentru prezentarea părerilor exprimate. p. situaţie în care aceasta va fi pusă obligatoriu şi din oficiu în discuţia părţilor. a. b.Inadmisibilitatea confirmării nulităţii absolute nu trebuie confundată prin validarea actului ca urmare a îndeplinirii ulterioare a cerinţei legale ce nu fusese respectată în momentul încheierii actului. actul de înstrăinare a unui teren arabil. 2. 286 .333 CAIET DE SEMINAR 13 1. de exemplu.

Legile 64/1991 şi 129/1992 reglementează un drept de preferinţă al societăţii comerciale pentru încheierea contractului de cesionare a invenţiei sau a desenului ori modelului industrial. -actul s-a încheiat cu nerespectarea unei interdicţii privind capacitatea. să încheie contractul cu el. 8. care şi-a manifestat intenţia de a vinde terenul. -actul a fost încheiat de minorul cu capacitate de exerciţiu restrânsă.Confirmarea nulităţii relative este un act juridic unilateral prin cel îndreptăţit să invoce nulitatea renunţă la acest drept.334 dintre părţi. şi nici de eventuale alte persoane al căror interes este legat în vreun anume fel de acest contract şi care declara că nu înţeleg să îl atace. 7.Cauze de nulitate relativă vizând nerespectarea regulilor privind capacitatea de exerciţiu: -actul s-a încheiat de cel lipsit de capacitate de exerciţiu. -a lipsit încuviinţarea autorităţii tutelare. iar cealaltă doreşte să încheie un contract de cumpărare. dacă aceasta era obligatorie potrivit legii. la preţ egal. -o asociaţie care a fost înfiinţată pentru a asigura protecţia şi îngrijirea animalelor în captivitate cumpără uraniu pentru producerea unei bombe atomice. Confirmarea poate fi expresă sau tacită. O reglementare a dreptului de preemţiune este cea care se regăseşte în art. datorită erorii obstacol acordul de voinţă nu s-a realizat. în acest din urmă caz rezultând inexecutarea actului şi din neinvocarea anulabilităţii înăuntrul termenului de prescripţie. nulitatea relativă va putea fi invocată pe calea acţiunii oblice chiar şi de creditorii chirografari ai părţii ocrotite. -încheierea unui contract de donaţie prin act sub semnătură privată. cât şi de reprezentantul legal al acestuia. 8. în acest din urmă caz rezultând inexecutarea actului şi din neinvocarea anulabilităţii înăuntrul termenului de prescripţie. 5 din Legea 54/1998 privind înstrăinarea terenurilor agricole situate în extravilan. 9. -actul nu putea fi încheiat nici cu încuviinţarea autorităţii tutelare. fără încuviinţarea ocrotitorului său legal.Cauze de nulitate relativă vizând nerespectarea regulilor privind capacitatea de e Mai mult. dacă cel dintâi este lipsit de capacitate de exerciţiu. nulitatea relativă va putea fi invocată pe calea acţiunii oblice chiar şi de creditorii chirografari ai părţii ocrotite.Confirmarea nulităţii relative este un act juridic unilateral prin cel îndreptăţit să invoce nulitatea renunţă la acest drept. -se înstrăinează un imobil în schimbul uciderii asociatului din firmă. 10. Confirmarea poate fi expresă sau tacită. chiar dacă aceasta s-ar fi obţinut. 11. 6. -încheierea unui act juridic exclusiv pentru a înlătura o creanţă datorată bugetului statului. care ocroteşte un interes personal.În cazul nulităţii relative invocarea acesteia poate fi făcută atât personal de subiectul de drept protejat prin norma încălcată la încheierea actului.Dreptul de preemţiune reprezintă dreptul unui subiect de drept de a avea prioritate la încheierea unui contract. 9.Cauze de nulitate absolută: -o parte doreşte să încheie un contract de întreţinere. respectiv dreptul de a cere proprietarului. iar acesta i-a produs o leziune.Nulitatea totală intervine atunci când actul juridic civil cuprinde o singură clauză sau este lovită de nulitate clauza esenţială în act. Mai mult. care le .

instanţa constată că testamentul de care s-a prevalat B nu a fost scris. înscriindu-şi dreptul de proprietate. Articolul 20 alin. Art. este anulat numai unul. A va fi obligat să-i achite lui B contravaloarea reparaţiilor necesare şi utile. dar aflate în strânsă legătură. când din mai multe acte juridice distincte.Exemple de nulităţi exprese: art.Conversiunea actului juridic. ulterior el fiind desfiinţat retroactiv. a. Ulterior contractul dintre A şi B este lipsit de efecte juridice. revocă legatul pentru tot ce s-a înstrăinat. 15. vor fi păstrate celelalte clauze în urma înlăturării celei nelegale. îndeplinirea ulterioară a condiţiei a cărei lipsă determina nulitatea actului. în cartea funciară. 13. B. 16. D îşi va păstra dreptul de proprietate asupra imobilului respectiv deoarece l-a dobândit printr-un act cu titlu oneros şi a fost de bună credinţă. Chiar dacă transmisiunea este desfiinţată iar dreptul de proprietate a lui B este radiat din CF. a. efectuate în temeiul contractului încheiat de acesta cu C deoarece reparaţiile efectuate îi profită. cazul în care nulitatea priveşte mijlocul probator şi nu operaţiunea juridică în sine.Nulitatea parţială nu trebuie confundată cu alte situaţii juridice care duc tot la lipsirea actului juridic civil de efecte: de exemplu. 14. 12. Contractul autentic de vânzare-cumpărare. sau când obiectul legat va fi reintrat în starea testatorului. 31/1954 reglementează în mod expres situaţiile actelor juridice încheiate de moştenitori cu terţi în cazul în care persoana declarată moartă prin hotărâre judecătorească este în viaţă şi obţine anularea acestei hotărâri.Excepţii de la principiul anulării actului subsecvent. în calitate de legatar universal. din cauza unei neregularităţi strecurate cu ocazia autentificării actului poate produce efectele unei promisiuni sinalagmatice de vânzare-cumpărare. În măsura în care actul juridic civil îşi poate produce efecte şi prin înlăturarea clauzei prin care a fost încălcată o normă. . 803. iar cumpărătorul încheie cu C un contract de antrepriză de lucrări pentru renovarea casei. lovit de nulitate absolută. b. A îi vinde lui B un imobil. cu titlu de moştenire. înstrăinează imobilului lui D. B se apără invocând nulitatea actului (deci el nu mai are motiv să execute o prestaţie în condiţiile în care aceasta are la bază un act nul). 813.Actul juridic civil este considerat valabil până în momentul rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti.Prin acţiunea în nulitate A solicită instanţei în contradictoriu cu B să se constate nulitatea/să se dispună anularea unui anume act juridic. La decesul lui A. 1308 Cod civil. A restituind preţul şi B restituind imobilul. În cazul invocării nulităţii pe excepţie situaţia este următoarea: A formulează o acţiune în justiţie prin care obligarea lui B la executarea obligaţiei asumată printr-un contract. 923 Cod civil: orice înstrăinare a obiectului legatului. În urma acţiunii exercitate de C. fiind lovit de nulitate absolută. îl înlătură pe C – verişor – de la succesiune şi.335 determină pe toate celelalte. 17. 858 Cod civil. încheiat anterior de A şi B. 2 din Decretul nr. semnat şi datat de A. făcută cu orice mod sau condiţie. chiar când înstrăinarea va fi nulă. conversiunea actului juridic. în momentul încheierii acestuia. Exemple de nulităţi virtuale: art. astfel încât C este moştenitorul legal al lui A. b.

deoarece modalitatea cea mai eficientă de verificare a situaţiei juridice a unui imobil este cea a verificării cărţii funciare a acestuia. -dacă se procedează la refacerea actului. de principiu. -dacă intervine novaţia. iar imobilul va reintra în patrimoniul testatorului. De asemenea. adevăratul proprietar urmând a fi despăgubit de cel care şi-a înscris în mod fraudulos dreptul în cartea funciară. actul îşi produce efecte deoarece cuprinde voinţa moştenitorului de a accepta succesiunea. chiar dacă acea persoană nu avea această calitate. Tocmai de aceea. în cazul dobândirii unor imobile din fondul locativ de stat practica judiciară a apreciat că sunt de bună credinţă chiriaşii care au cumpărat astfel de imobile. este considerat de bună credinţă cumpărătorul ce dobândeşte imobilul de la persoana al cărui drept este înscris în cartea funciară. fie datorită culpei uneia dintre părţi. -actul apare ca nul numai datorită denumirii greşite dată de părţi. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă. sunt valabile. pe când în toate celelalte cazuri avem de-a face cu acte perfect valabile care ulterior. 19. a cărei identificare este şi foarte dificilă pentru chiriaşi. o aplicaţie a acestui principiu o găsim consacrată în art. el fiind lovit de nulitate absolută. În al doilea rând trebuie menţionat că. c. acesta din urmă va păstra bunul. chiar dacă acest contract de vânzare-cumpărare este nul sau anulabil. astfel încât se poate spune că actul nu se naşte valabil. . în sistemul publicităţii imobiliare bazat pe cărţile funciare. fie din motive independente de culpa şi voinţa acestora. cu respectarea prevederilor prezentei legi. deoarece este de notorietate că societăţile comerciale care au ca obiect de activitate gospodăria comunală administrează imobile din fondul locativ de stat. 18. ceea ce creează o aparenţă suficient de consistentă pentru a nu mai impune verificarea situaţiei de carte funciară.în cazul nulităţii – există în chiar momentul în care se realizează acordul de voinţă al părţilor. toate actele normative care au permis înstrăinarea unor asemenea imobile au impus organelor administraţiei de stat şi societăţilor comerciale care au încheiat contractele să verifice situaţia imobilelor înainte de a trece la vânzarea lor. astfel încât chiriaşul care a cumpărat a avut reprezentarea că imobilul ce face obiectul contractului este liber de orice sarcini şi procese. ori de câte ori titlul vânzătorului este desfiinţat ulterior contractului prin care terţul a dobândit imobilul. Nu suntem în cazul conversiunii dacă: -unele clauzele sunt anulate iar altele sunt menţinute. potrivit căruia actele de stare civilă întocmite de o persoană care a exercitat în mod public atribuţiile de ofiţer de stare civilă. -dacă actul este validat prin confirmare sau prin îndeplinirea ulterioară a cerinţei legale nerespectate la încheierea actului juridic civil.Ceea ce distinge nulitatea de orice altă cauză de ineficacitate este faptul că motivul care determină lipsirea actului de efectele sale .336 Dacă A redactează un testament prin care îi lasă lui B un autoturism şi un imobil iar ulterior acestei date încheie un contract de vânzare-cumpărare privind imobilul respectiv.Principiul validităţii aparenţei de drept. nu-şi mai produc efectele. chiar dacă contractul de vânzare-cumpărare nu îşi va produce efecte. Pe de altă parte. 7 din Legea nr. Dacă moştenitorul înstrăinează un bun din masa succesorală. În primul rând. acest contract determină automat revocarea legatului particular privind imobilul.

Astfel. -caducitatea – în cazul în care A instituie ca legatar cu titlu universal pe B. printr-o astfel de reglementare este avantajat – chiar dacă indirect 1 Pentru prezentarea definiţiilor cunoscute de doctrină. Astfel. B achită chiria trei luni iar ulterior nu îşi mai îndeplineşte obligaţiile. corelativ. p. dimpotrivă. Dintr-o altă perspectivă.337 -rezoluţiune – A îi vinde lui B un imobil. -rezilierea – A îi închiriază lui B o garsonieră pentru un an. testamentul va fi caduc. Ernest Lupan. trecerea timpului poate afecta dreptul subiectiv civil sub aspectul posibilităţii de valorificare. normele dreptului civil legă de faptul juridic al trecerii timpului diferite efecte juridice. determinând stingerea unor drepturi civile subiecte substanţiale sau procesuale. B solicită instanţei obligarea lui A să predea imobilul iar acesta ridică excepţia de neexecutare de către B a obligaţiilor ce-i reveneau şi solicită să se dispună rezoluţiunea actului). Titularul dreptului încălcat sau contestat poate pierde posibilitatea obţinerii unei hotărâri judecătoreşti în temeiul căreia debitorul să fie constrâns la executarea obligaţiei sale. Evident. TITLUL IV – PRESCRIPŢIA EXTINCTIVĂ CAPITOLUL I – NOŢIUNI INTRODUCTIVE Secţiunea I – Conceptul de prescripţie extinctivă. pierderea dreptului de proprietate din patrimoniul altui subiect de drept. eventual B putând fi obligat la plata unor despăgubiri. cit. op. pot determina dobândirea unui drept de proprietate în patrimoniul unui subiect de drept şi. trecerea unui timp – mai mult sau mai puţin îndelungat – coroborat cu o posesie utilă raportată la o pasivitate a realului proprietar. uneori fiind vorba de dobândirea anumitor drepturi. pe calea de constrângere judiciară. Deoarece B nu achită preţul A solicită instanţei rezoluţiunea contractului (sau. de exemplu. dacă nu introduce acţiunea în justiţie în termenul prevăzut de lege. 315 . iar alteori. Prescripţie extinctivă poate fi definită ca fiind mijlocul de stingere a dreptului la acţiune (în sens material) ca urmare a neexercitării acestui drept în termenul stabilit de lege. reziliere ce-şi va produce efecte numai pentru viitor deoarece folosinţa garsonierei pentru perioada în care nu s-a plătit chiria dar încă nu se obţinuse evacuarea pârâtului nu poate fi restituită. prevăzându-se în contract că plata integrală a preţului se va face în 15 zile de la data realizării acordului de voinţă iar predarea imobilului se va face în 20 de zile.1 Trebuie remarcat că în raporturile de drept civil pot fi întâlnite aspecte legate de trecerea timpului ce prezintă diferite semnificaţii. iar acesta din urmă moare înaintea lui A. în altă variantă. A va solicita instanţei rezilierea contractului.

338
– debitorul care ar avea şansa de a fi absolvit de executarea obligaţiei asumate prin acordul de voinţă exprimat de el însuşi. Reglementarea legală a prescripţiei extinctive a fost iniţial cuprinsă în Codul civil, în afara trimiterii cuprinse de articolul 1091, în sensul că prescripţia era enumerată printre modurile de stingere a obligaţiilor, existând şi o detaliere amănunţită cuprinsă de art. 1837 şi următoarele. Aceste norme însă erau insuficient de clare, motiv pentru care legiuitorul a stabilit un alt cadru pentru această instituţie de drept, prin Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, un alt motiv fiind acela că s-a urmărit scurtarea termenelor de prescripţie. În prezent cele două reglementări constituie normele generale în materie – ele având un domeniu diferit – prin legi speciale putând fi întâlnite aplicaţii concrete ale instituţiei, în special sub aspectul termenelor de prescripţie. Trebuie făcută menţiunea că Decretul nr. 167/1958 conţine unele prevederi care deja nu mai sunt aplicabile, cum ar fi cele privind termenul special de prescripţie al acţiunilor formulate de fostele unităţi socialiste de stat, persoane juridice care în prezent au dispărut. Prescripţia extinctivă ca şi instituţie de drept îşi găseşte justificarea deoarece ea constituie un mijloc juridic de asigurare a realizării unor obiective ce depăşesc un cadru particular, fiind de interes public. Astfel, prin instituirea acestor reguli, s-a urmărit în principal înlăturarea incertitudinii din viaţa juridică într-un termen rezonabil ( noţiunea de termen rezonabil fiind discutabilă). În principal, funcţiile prescripţiei extinctive sunt următoarele: -funcţia educativă şi mobilizatoare - spectrul posibilităţii pierderii ajutorului forţei coercitive a statului îi poate stimula pe titularii de drepturi civile subiective – adică pe creditori – să urmărească valorificarea acestora cât mai repede; -funcţia de consolidare a raporturilor juridice – constă în certitudinea pe care debitorul o dobândeşte privind stingerea creanţei sale după un anumit termen; -funcţia de înlăturare a dificultăţilor privind administrarea probelor – pentru o bună administrare a justiţiei este important ca probele care se administrează într-un litigiu să poată fi corect interpretate şi acest lucru - din motive obiecte – nu se poate face decât dacă nu a trecut foarte mult timp fie din momentul preconstituirii lor (în cazul înscrisurilor) fie din momentul în care martorul a luat cunoştinţă despre faptul în legătură cu care este rugat să se exprime în faţa instanţei. Secţiunea II – Natura juridică a prescripţiei extinctive. Prescripţia extinctivă nu poate fi calificată decât ca o sancţiune juridică civilă ce se caracterizează prin următoarele: -esenţa sa constă în refuzul acordării protecţiei forţei de constrângere a statului acelor titulari de drepturi subiective care nu şi-au exercitat dreptul la acţiune, în mod culpabil, în termenul stabilit de lege; -subiectul activ, adică cel care aplică această sancţiune, este statul, care acţionează în numele întregii societăţi, prin intermediul organelor sale jurisdicţionale; -subiectul pasiv, cel căruia i se aplică sancţiunea, este titularul dreptului subiectiv, care a neglijat exercitarea dreptului la acţiune ori a manifestat neglijenţă în privinţa clarificării unei alte situaţii juridice, în termenele prevăzute de lege;

339
-temeiul aplicării acestei sancţiuni este culpa de care se face vinovat titularul dreptului; aceasta constă în atitudinea de pasivitate, de neglijenţă în privinţa exercitării dreptului la acţiune în termenele stabilite de lege. Caracterul de sancţiune a prescripţiei extinctive rezultă din specificul normelor juridice care o reglementează, din rolul acestei instituţii juridice precum şi din faptul că efectele sale intervin doar atunci când titularul dreptului la acţiune nu şi-a exercitat dreptul în mod culpabil. În ceea ce priveşte normele juridice care reglementează prescripţia extinctivă, atât doctrina cât şi jurisprudenţa au admis în mod constant soluţia potrivit căreia acestea sunt imperative. Această concluzie se bazează pe argumentul că prescripţia extinctivă nu poate fi calificată decât ca şi o instituţie de ordine publică, pornindu-se de la natura interesului ocrotit prin aceste norme. Este evident că, aşa cum prescripţia extinctivă este reglementată prin Decretul nr. 167/1958, consecinţele ce decurg vizează inadmisibilitatea derogării, prin convenţie de la normele ce se referă la această instituţie juridică precum şi obligativitatea aplicării, din oficiu, de către organul de jurisdicţia a acestora. În acest context trebuie însă să menţionăm că această soluţie este opusă celei consacrată de art. 1841 Cod civil, text potrivit căruia în materie civilă, judecătorii nu pot aplica prescripţia dacă cel interesat nu va fi invocat acest mijloc. Inadmisibilitatea clauzelor derogatorii de la normele ce reglementează prescripţia extinctivă determină imposibilitatea părţilor de a scurta sau prelungi prin voinţa lor termenele de prescripţie sau de a stabili alte cauze de suspendare sau întrerupere decât cele deja prevăzute de actul normativ sau, altfel spus, părţile prin acordul lor de voinţă nu pot modifica nici una din regulile care guvernează prescripţia extinctivă. Potrivit art. 18 din Decretul nr. 167/9158 instanţele judecătoreşti sunt obligate din oficiu să verifice dacă dreptul la acţiune sau la executare silită este prescris (cu menţiunea că norme se aplică şi organelor arbitrale, deşi textul nu face trimitere în mod expres la acestea). Secţiunea III – Efectul prescripţiei extinctive. Potrivit prevederilor art. 1 din Decretul nr. 167/1958, efectul general al prescripţiei extinctive constă în stingerea dreptului la acţiune în sens material. Aceasta însemnă că, după împlinirea termenului de prescripţie extinctivă, titularul dreptului civil subiectiv nu mai poate obţine concursul organelor de stat competente pentru executarea obligaţiei corelative. Împlinirea termenului de prescripţie extinctivă nu stinge dreptul la acţiune în sens procesual, deoarece posibilitatea de a sesiza organele de jurisdicţie nu se pierde, în principiu, niciodată. Imprescriptibilitatea dreptului la acţiune în sens procesual se bazează atât pe principiul garantării efective a drepturilor fundamentale ale persoanelor cât şi pe cel potrivit căruia nimeni nu îşi poate face singur dreptate. Sesizarea instanţei nu înseamnă neapărat însă că cererea va fi admisă, apelarea la forţa coercitivă a statului putând fi încununată de succes doar în cazul în care ea a fost exercitată în termenul stabilit de lege. În condiţiile împlinirii termenului de prescripţie extinctivă, dreptul subiectiv supravieţuieşte, singura schimbare fiind aceea că obligaţia corelativă dreptului se va transforma dintr-un perfectă într-o obligaţie imperfectă. Cu toate că titularul dreptului civil subiectiv nu va mai putea obţine constrângerea statală pentru realizarea dreptului său, acesta se bucură totuşi de o oarecare ocrotire legală deoarece, potrivit art. 20 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, debitorul care şi-a executat obligaţia după ce dreptul la acţiune al

340
creditorului s-a prescris, nu are dreptul să ceară înapoierea prestaţiei, chiar dacă la data executării nu ştia că acest termen s-a împlinit. Odată cu stingerea dreptului la acţiune privind un drept principal se stinge şi dreptul la acţiune privind drepturile accesorii, regula fiind în mod expres prevăzută de art. 1 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958.

CAPITOLUL II – DOMENIUL DE APLICARE A PRESCRIPŢIEI EXTINCTIVE Prin domeniul de aplicare al prescripţiei extinctive se clarifică sfera de aplicare a regulilor acestei instituţii juridice, fiind stabilită sfera drepturilor civile subiective ale căror drepturi corelative la acţiune cad sub incidenţa acestor reguli. Altfel spus, această operaţiune permite stabilirea drepturilor civile subiective prescriptibile extinctiv şi delimitarea lor de cele imprescriptibile. Punctul de pornire îl prezintă evident prevederile art. 1 din Decretul nr. 167/9158, din care rezultă că se stinge prin prescripţie dreptul la acţiune având un obiect patrimonial. Putem spune că domeniul care ne interesează cuprinde doar acele drepturi subiective civile ale căror drepturi la acţiune (în sensul material) se sting prin neexecutarea lor în termenul fixat de lege. Acesta poate fi determinat cu ajutorul unor criterii, cum ar fi: cel al actului normativ care reglementează prescripţia extinctivă, cel al ramurii de drept căreia îi aparţin drepturile subiective şi criteriul naturii drepturilor subiective, acesta din urmă permiţând delimitarea celor două domenii importante ale prescripţiei extinctive şi anume materia drepturilor patrimoniale şi cea a drepturilor nepatrimoniale. Domeniul drepturilor patrimoniale. Acest domeniu reprezintă cel mai important segment de aplicare a prescripţiei extinctive, evidenţiindu-se însă deosebiri esenţiale între drepturile reale (protejate prin acţiuni reale) şi cele de creanţă (protejate prin acţiuni personale). a. Domeniul principal de aplicare a prescripţiei extinctive îl reprezintă drepturile la acţiune întemeiate pe drepturile de creanţă, indiferent de izvorul lor. Potrivit art. 21 din Decretul nr. 167/1958 dispoziţiile acestuia nu se aplică dreptului la acţiune privitor la drepturile de proprietate, uzufruct, uz, abitaţie, servitute şi superficie astfel încât este evident că sfera de reglementare o reprezintă raporturile juridice de creanţă. Este vorba de un domeniu vast al drepturilor prescriptibile extinctiv, deoarece numărul drepturilor de creanţă este nelimitat. REGULA POATE FI EXPRIMATĂ ÎN SENSUL CĂ – DE PRINCIPIU – ACŢIUNILE PERSONALE SUNT PRESCRTIPTIBILE EXTICNTIV. Excepţii: Există acţiuni personale imprescriptibile cum ar fi de exemplu acţiunea privind depunerile la CEC precum şi cea având ca obiect drepturile asiguraţilor asupra sumelor rezultând din rezerva de prime ce se constituie la asigurările de persoane pentru obligaţiile de plată scadente în viitor. b. Al doilea domeniu al dreptului de acţiune având un obiect patrimonial unde se aplică prescripţia extinctivă este cel al drepturilor reale.

341
Regula este aceea că, de principiu, drepturile reale sunt imprescriptibile şi ea rezultă din faptul că proprietatea – cel mai complet drept real – nu se pierde prin neuz. Aşa fiind, sunt imprescriptibile extinctiv: acţiunea în revendicare imobiliară (indiferent de titularul dreptului de proprietate) – ce poate fi însă paralizată prin invocarea uzucapiunii; acţiunea în revendicare mobiliară, întemeiată de dreptul de proprietate publică; acţiunea negatorie; acţiunea de partaj, acţiunea confesorie prin care se urmăreşte apărarea unui drept de superficie. Sunt prescriptibile extinctiv următoarele acţiuni reale: -acţiunea în revendicare mobiliară întemeiată pe dreptul de proprietate privată, concluzia desprinzându-se din coroborarea art. 21 din Decretul nr. 167/1958 cu prevederile art. 1890 Cod civil; -acţiunea în revendicare mobiliară în următoarele cazuri: a. art. 498 Cod civil, potrivit căruia dacă un fluviu sau râu, navigabil sau nu rupe deodată o parte mare, şi care se poarte recunoaşte, de pământ, şi o lipeşte la pământul unui alt proprietar, acea parte rămâne a cui a fost pământul de la care s-a rupt, însă dacă se va reclama în termen de 1 an - este vorba de avulsiune; b. art. 561 alin. 1 Cod procedură civilă – orice cerere de evicţiune, totală sau parţială a bunului adjudecat, se va prescrie în termen de 5 ani, din momentul executării ordonanţei de adjudecare. -acţiunea confesorie, care este o acţiune reală, prin care se pretinde un drept de uzufruct, uz, abitaţie sau servitute împotriva celui care posedă imobilul ce constituie obiectul material al unui asemenea drept, şi care se prescrie în termen de 30 de ani. Domeniul drepturilor nepatrimoniale. În cazul drepturilor nepatrimoniale, regula aplicabilă este aceea a imprescriptibilităţii, şi ea se bazează pe faptul că acestea, în majoritatea lor, însoţesc subiectul de drept de la naştere şi până la moarte, respectiv de la apariţie şi până la dispariţie. Este vorba astfel de dreptul la viaţă şi la integritate corporală, de drepturi vizând elementele de identificare ale persoanei fizice şi ale celei juridice, fiind evident caracterul imprescriptibil al acestora, dar totodată strict legat de existenţa titularului dreptului. Pe de altă parte, este vorba despre drepturile nepatrimoniale născute din activitatea de creaţie care de asemenea sunt strict legate de persoana care le-a realizat, din momentul conceperii şi pentru eternitate (recunoaşterea paternităţii operei, respectiv recunoaşterea calităţii de inventator). Excepţiile sunt expres şi limitativ prevăzute de lege în acest domeniu iar admiterea acestora se justifică prin prioritatea altor principii, cel mai important fiind cel al promovării ordinii şi stabilităţii în privinţa statului civil al persoanei. Principalele acţiuni, având un caracter nepatrimonial, prescriptibile, sunt: -acţiunea în nulitatea relativă a căsătoriei, pentru vicii de consimţământ – art. 21 Codul familiei (termenul de prescripţie fiind de 6 luni de la încetarea violenţei ori de la descoperirea erorii sau a vicleniei); -acţiunea în tăgada paternităţii – art. 55 alin. 1 din Codul familiei (termenul este de 6 luni de la data când tatăl a cunoscut naşterea copilului); -acţiunea în stabilirea paternităţii – art. 60 alin. 1 din Codul familiei (termenul este de 1 an de la naşterea copilului).

342
În legătură cu domeniul de aplicare a prescripţiei extinctive pot să apară unele probleme speciale, cum ar fi: -în privinţa raportului dintre prescripţie extinctivă şi apărarea drepturilor subiective prin mijlocul procedural al excepţiei, se evidenţiază următoarele reguli: excepţiile de procedură urmează regulile Codului de procedură civilă, sancţiunea lor fiind, de regulă, decăderea şi nu prescripţia, pe când în cazul excepţiilor de drept material se admite regula că acestea sunt imprescriptibile, cu condiţia să fie imprescriptibilă şi acţiunea prin care poate fi protejat dreptul respectiv, în caz contrar excepţia fiind prescriptibilă în aceleaşi condiţii ca şi acţiunea; -acţiunile în constatare, care au caracter subsidiar, sunt imprescriptibile; -în cazul acţiunilor mixte prescriptibilitatea sau imprescriptibilitatea diferă de la caz la caz, în funcţie de calificarea acţiunii concrete respectiv de scopul urmărit la intentarea ei; -acţiunile de carte funciară sunt de principiu imprescriptibile atunci când se urmăreşte rectificarea conţinutului acestora cu condiţia ca şi acţiunea principală să fi imprescriptibilă; în varianta în care se urmăreşte executarea silită a promisiunii sinalagmatice de vânzare-cumpărare acţiunea este personală, fiindu-i aplicabile dispoziţiile Decretului nr. 167/1985; -în cazul dualităţii de acţiuni, atunci când reclamantul poate alege între o acţiune în revendicare şi o acţiune rezultată dintr-un contract, pentru a-şi recupera bunul, acţiunile vor fi caracterizate în funcţie de domeniul căruia îi aparţin (în astfel de cazuri revendicarea are avantajul de a fi imprescriptibilă, dar trebuie făcută dovada proprietăţii asupra bunului, în timp ce acţiunea izvorâtă din contract este prescriptibilă în termenul general de prescripţie, dar reclamantul nu trebuie să facă dovada proprietăţii, făcând doar pe cea a predării bunului, în temeiul convenţiei, din care rezultă şi obligaţia pârâtului de a-i restitui bunul).

CAPITOLUL III - TERMENELE DE PRESCRIPŢIE Prin termenul de prescripţie extinctivă înţelegem intervalul de timp, stabilit de lege, înăuntrul căruia poate fi exercitat dreptul la acţiune ori dreptul de a cere executarea silită, în caz contrar stingându-se, în sens material, aceste drepturi. Este evident că trebuie avute în vedere atât termenele care vizează exercitarea dreptului la acţiune cât şi cele care privesc dreptul de a cere executarea silită, aceasta reprezentând o fază a activităţii procesuale care constă într-un ansamblu de măsuri concrete, necesare pentru realizarea efectivă a unui drept subiectiv.

343
Ca orice interval de timp, termenul de prescripţie extinctivă are un început, marcat de data la care începe să curgă prescripţia, o durată, care în fapt reprezintă însuşi acest termen de prescripţie şi un sfârşit, marcat de data împlinirii acestuia. Termenul de prescripţie extinctivă este un termen legal, el putând fi stabilit exclusiv prin lege. Sunt posibile mai multe clasificări ale termenelor de prescripţie extinctivă, în funcţie de mai multe criterii. În funcţie de sfera de aplicare distingem termene generale (stabilite prin norme juridice generale) şi termene speciale (stabilite prin norme speciale). Raportat la actul normativ ce le reglementează distingem termene instituite de Decretul nr. 167/1958 şi termene reglementate de alte izvoare de drept. Nu în ultimul rând, în funcţie de felul prescripţiei extinctive la care se aplică, distingem termene de prescripţie a dreptului la acţiune şi termene de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită. Termene generale de prescripţie extinctivă. Potrivit prevederilor art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 termenul general de prescripţie extinctivă este de 3 ani, atât în ceea ce priveşte dreptul la acţiune cât şi cel de a cere executarea silită. Pentru acţiunile reale, care însoţesc drepturile reale principale, potrivit art. 1890 Cod civil termenul general de prescripţie extinctivă este de 30 de ani. Evident, aceste termene generale îşi găsesc aplicabilitatea ori de câte ori nu sunt incidente termene speciale ce vizează anumite acţiuni reglementate prin norme ce au de asemenea un caracter special. Termenul de 3 ani este aplicabil în principiu şi în privinţa pretenţiilor patrimoniale care însoţesc o acţiune care poate fi sau nu prescriptibilă extinctiv, cum ar fi acţiunea în nulitate, acţiunea în reducţiune, acţiunea în rezoluţiune sau reziliere. Termene speciale de prescripţie extinctivă. Prin aceste termene înţelegem acele intervale de timp stabilite de lege care trebuie să fie aplicate obligatoriu atunci când ele sunt prevăzute de actele normative. Termene speciale de prescripţie extinctivă cuprinde în Decretul nr. 167/1958: -termenul de 6 luni, privitor la prescripţia acţiunii în răspunderea vânzătorului pentru viciile lucrului ascunse fără viclenie – art. 5; -termenul de 2 ani, pentru raporturile juridice născute din asigurare – art. 3 alin. 2; -termenul de 60 de zile, privind dreptul la acţiune în restituirea sumelor de bani încasate pentru spectacolele anulate – art. 24. Termene speciale de prescripţie extinctivă prevăzute de Codul civil: -termenul de 6 luni privind acceptarea succesiunii – art. 700 alin. 1 ; -termenul de 6 luni privind prescrierea dreptului la acţiune pentru unele servicii prestate – art. 1903; -termenul de 1 an privind dreptul la acţiune al vânzătorului pentru complinirea preţului sau al cumpărătorului pentru scăderea preţului ori pentru anularea vânzării – art. 1334; -termenul de 1 an privind dreptul la acţiune pentru unele servicii prestate şi mărfuri vândute – art. 1904. Termene speciale de prescripţie extinctivă prevăzute de alte legi:

344
-termenul de 3 ani prevăzut de art. 37 alin. 5 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale pentru restituirea dividendelor plătite contrar dispoziţiilor legale; -termenul de 1 an stabilit de art. 12 din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale, pentru acţiunea în răspundere civilă. Termene speciale de prescripţie extinctivă aplicabile acţiunilor personale nepatrimoniale: -termenul de 6 luni prevăzut de art. 21 alin. 2 Codul familiei, privitor la anulabilitatea căsătoriei pentru viciu de consimţământ; -termenul de 6 luni prevăzut de art. 55 alin. 1 Codul familiei, privind acţiunea în tăgada paternităţii; -termenul de 1 an prevăzut de art. 60 alin. 1 Codul familiei, privind acţiunea în stabilirea paternităţii. Termene speciale de prescripţie extinctivă aplicabile unor acţiuni reale: -termenul de 1 an prevăzut de art. 498 Cod civil în caz de avulsiune; -termenul de 5 ani prevăzut de art. 561 Cod procedură civilă pentru revendicarea unui imobil adjudecat la licitaţie publică. Termenul de prescripţie extinctivă poate fi comparat cu alte termene aplicate în dreptul civil, fără a putea fi confundat cu acestea. Vom prezenta pe scurt câteva astfel de exemple: a. Prescripţia achizitivă (uzucapiunea) reprezintă un mod de dobândire a unui drept real bazat pe o posesie de bună credinţă exercitată pe o anumită perioadă de timp. Este adevărat că ambele sunt instituţii ale dreptului civile, apar sub forma unor intervale de timp şi au caracter sancţionator faţă de titularii inactivi ai drepturilor civile subiective dar se deosebesc în primul rând sub aspectul efectelor pe care le produc şi regulilor ce le sunt aplicabile. b. Termenul de decădere este termenul care determină pierderea dreptului subiectiv civil, astfel încât este evidentă deosebirea sub aspectul efectelor dintre cele două instituţii. De regulă, termenele de decădere sunt mai scurte, mai puţine şi nu sunt susceptibile de suspendare sau întrerupere. c. Termenul ca modalitate a actului juridic civil poate fi clar delimitat de termenul de prescripţie extinctivă deoarece acesta poate fi convenţional, legal sau judiciar, marchează stingerea dreptului subiectiv şi a obligaţiei civile corelative, în cazul în care este un termen extinctiv, iar durata lui poate fi modificată prin acordul părţilor.

CAPITOLUL IV – CURSUL PRESCRIPŢIEI EXTINCTIVE Secţiunea I – Începutul cursului prescripţiei extinctive. Regula generală privind începutul cursului prescripţiei extinctive este stabilită într-o variantă de Decretul nr. 167/1958, care prevede în articolul 7 alin.

345
1 că prescripţia începe să curgă de la data la care naşte dreptul la acţiune sau dreptul de a cere executarea silită, iar într-o altă variantă de art. 1886 cod civil care cunoaşte următoarea formulare: nici o prescripţie nu poate începe a curge mai înainte de a se naşte acţiunea supusă acestui mod de stingere. Această unică regulă generală se fundamentează pe ideea că titularul dreptului subiectiv nu are putinţa de a acţiona înainte de data naşterii dreptului la acţiune sau a dreptului de a cere executarea silită, astfel că înaintea oricăruia dintre aceste momente subiectului de drept civil nu i se poate imputa o anumită pasivitate. Naşterea dreptului la acţiune se produce în momentul în care dreptul subiectiv este încălcat şi titularul are nevoie de un mijloc juridic de ocrotire care îmbracă forma dreptului la acţiune. Din acest moment el are nu numai dreptul ci şi obligaţia să reacţioneze, altminteri pasivitatea sa putând fi sancţionată. Există situaţii în care titularul dreptului subiectiv nu are cunoştinţă de încălcarea dreptului sau nu cunoaşte imediat faptul că acesta nu este respectat, că este contestat sau negat, motiv pentru care au fost adoptate soluţii concrete, ce nu trebuie analizate ca excepţii de la regula generală, ci, dimpotrivă, ca moduri de concretizare ale acesteia. Reguli concrete privind începutul cursului prescripţiei extinctive. 1.În cazul dreptului pur şi simplu, prescripţia dreptului la acţiune începe să curgă de la data naşterii raportului juridic – art. 7 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958. În aceste cazuri data naşterii raportului juridic coincide cu cea a încheierii actului juridic, aceasta putând fi cu uşurinţă determinată în funcţie de categoria de acte în care se încadrează cel care obiectul cercetării. Textul se referă, pe de o parte, la cazul obligaţiilor care urmează să se execute la cererea creditorului (afectate de un termen suspensiv stabilit în favoarea creditorului) precum şi la cele al căror termen de executare nu este stabilit în conţinutul actului juridic civil încheiat. Sfera de aplicare a prevederilor art. 7 alin. 2 din decret mai cuprinde şi acele cazuri în care actul juridic este afectat de condiţie rezolutorie deoarece în astfel de situaţii actul juridic se comportă ca şi cum ar fi pur şi simplu. 2.Pentru dreptul afectat de un termen suspensiv ori de o condiţie suspensivă, prescripţia dreptului la acţiune începe să curgă de la data împlinirii termenului ori realizării condiţiei – art. 7 alin. 3 din decret; art. 1885 alin. 1 Cod civil. Regula este aplicabilă doar atunci când termenul suspensiv este în favoarea debitorului. 3.În cazul acţiunii în răspundere pentru paguba cauzată prin fapta ilicită şi în cazurile asimilate, prescripţia începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia (ori putea) să cunoască paguba şi pe cel care răspunde de ea, sau de la expirarea termenului prevăzut de lege – art. 8 alin. 1 şi 2 din decret. Reglementări asemănătoare sunt şi cele cuprinse de art. 12 din Legea nr. 11/1991, potrivit cărora dreptul la acţiunea în răspundere civilă se prescrie în termen de 1 an de la data la care păgubitul a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască dauna şi pe cel care a cauzat-o, dar nu mai târziu de 3 ani de la data săvârşirii faptei. În privinţa determinării începutului prescripţiei extinctive potrivit acestei reguli se stabilesc momente alternative: fie de la momentul subiectiv al

346
cunoaşterii pagubei şi pe cel care răspunde de ea, fie de la momentul obiectiv al datei la care trebuie să cunoască aceste elemente. Domeniul de aplicare a acestei reguli este forate întins, el acoperind atât ipoteza răspunderii civile delictuale cât şi pe cea a răspunderii contractuale iar, de pe altă parte, aceasta se aplică şi în cazul acţiunii întemeiată pe îmbogăţirea fără just temei, pe gestiunea de afaceri, în cazul acţiunii revocatorii, respectiv a acţiunii în restituirea prestaţiilor ca urmare a anulării unui act juridic civil executat, total sau parţial. 4.Presccripţia acţiunii în anulabilitate începe să curgă din momente diferite, în funcţie de cauza de nulitate relativă – art. 9 din decret. În cazul violenţei, prescripţia are un singur moment de la care începe să curgă şi anume data încetării acesteia, imediat victima putând ieşi din pasivitate. Când anulabilitatea se datorează altei cauze, regula specială privind începutul prescripţiei cuprinde două momente alternative: momentul subiectiv, al cunoaşterii cauzei de anulare şi momentul obiectiv, al expirării celor 18 luni de la data încheierii actului a cărui lipsire de efecte se cere. Atenţie! Aceste 18 luni nu reprezintă un termen de prescripţie, ci marchează momentul obiectiv de la care începe să curgă prescripţia. 5.Prescripţia dreptului la acţiune privind viciile ascunse ale unui lucru, ale unei lucrări ori ale unei construcţii începe să curgă de la data descoperirii viciilor, însă cel mai târziu de la împlinirea termenului de garanţie pentru aceste vicii – art. 11 din decret (este vorba de viciile lucrului şi nu de vicii de consimţământ). Merită menţionat faptul că se distinge între cazul viciilor ascunse ale unui lucru transmis sau ale unei lucrări executate şi viciile construcţiei, oricare dintre acestea putând fi la rândul lor aparente sau ascunse. În aceste condiţii trebuie subliniat că articolul 11 alin. 1 din decret se referă doar la cazul viciilor ascunse, cel al viciilor aparente fiind reglementat de art. 1353 Cod civil. În materie mai sunt aplicabile şi prevederile Ordonanţei Guvernului nr.25/1992 prin care este stabilită răspunderea antreprenorului pentru vicii ascunse. Şi în aceste cazuri avem două momente de la care poate începe să curgă prescripţia: un moment subiectiv, adică data descoperirii viciilor şi un moment obiectiv, adică data expirării termenului de garanţie. 6.Alte reguli privind începutul curgerii termenului de prescripţie: -prescripţia dreptului la opţiune succesorală începe să curgă de la deschiderea succesiunii – art. 700 alin. 1 Cod civil; -prescripţia acţiunii în tăgada paternităţii începe să curgă de la data când soţul mamei a cunoscut naşterea copilului, cu menţiunea că dacă înainte de împlinirea acestui termen soţul mamei a fost pus sub interdicţie, un nou termen curge pentru tutore, de la data când acesta a aflat despre naşterea copilului, iar dacă tutorele nu porneşte acţiunea soţul mamei o poate formula înăuntrul unui nou termen de 6 luni ce curge din momentul în care I s-a ridicat interdicţia – art. 55 Codul familiei. -prescripţia acţiunii în stabilirea paternităţii copilului din afara căsătoriei începe să curgă de la naşterea copilului, din momentul în care copilul a pierdut calitatea de copil din căsătorie, prin efectul unei hotărâri judecătoreşti rămase definitive, iar în varianta în care mama a convieţuit cu pretinsul tată ori dacă acesta din urmă a prestat copilului întreţinere, termenul va începe să curgă de la încetarea convieţuirii sau a prestării întreţinerii – art. 60 Codul familiei;

b. devin aplicabile regulile cuprinse în art. prin caz de forţă majoră se înţelege un eveniment imprevizibil şi insurmontabil. 356 . 13 şi 14 din Decretul nr. cât timp cel împotriva căruia ea curge este împiedicat de un caz de forţă majoră să facă acte de întrerupere. 100 alin. caz în care vor fi socotite împlinite în ultima zi a lunii respective. 3 şi 4 Cod procedură civilă. 1 Ernset Lupan. apreciate în mod abstract. reglementată de art. Secţiunea II – Calculul cursului prescripţiei extinctive. cu privire la momentul final al acestor termene se vor aplica prevederile art. limitativ prevăzute de lege. o împrejurare a cărei înlăturare depăşeşte puterile oricui s-ar afla într-o astfel de situaţie. 674 alin. nu constituie o cauză de suspendare simpla participare la forţele armate ale ţării ca militar activ ori pentru satisfacerea stagiului militar. care îl pun în imposibilitate pe titularul dreptului la acţiune de a ieşi din pasivitate. cu excepţia celor care încep în 29. pe timpul cât creditorul sau debitorul face parte din forţele armate ale ţării. Suspendarea cursului prescripţiei extinctive poate fi definită ca acea modificare a acestui curs care constă în oprirea. cit. fără luarea în considerare a calităţilor personale ale titularului dreptului subiectiv. 30 sau 31 ale lunii şi se sfârşesc întro lună ce nu are asemenea zile. Astfel.347 -prescripţia acţiunii posesorii. potrivit cărora în calculul termenelor de prescripţie nu intră ziua în care acesta începe. morală sau juridică. Secţiunea III – Suspendarea cursului prescripţiei extinctive. a curgerii termenului de prescripţie pe timpul cât durează situaţiile. Pentru ipoteza în care termenele de prescripţie extinctivă sunt stabile pe zile. luni şi săptămâni. op. 1 Acest incident poate fi justificat prin faptul că el devine aplicabil doar în variantele în care titularul dreptului la acţiune nu stă în pasivitate ci este împiedicat de anumite situaţii. 1 Cod procedură civilă începe să curgă de la data primului act prin care posesia este tulburată. 1887 şi 1889 Cod civil. este evident că ne aflăm în faşa unei imposibilităţi absolute. Cauzele suspendării sunt expres prevăzute de lege. ele fiind determinate în mod concret în cuprinsul art. decât după împlinirea ultimei zile a termenului stabilit de lege. Imposibilitatea în care se află subiectul de drept poate fi una de natură materială. lunii sau săptămânii corespunzătoare zilei de plecare. potrivit cărora asemenea termene se sfârşesc în ziua anului. ce nu ţin de voinţa sa. prescripţia este suspendată: a. ori dacă termenul ar curge şi pe perioada respectivă titularul dreptului ar fi în pericolul de a pierde definitiv posibilitatea de a obţine sprijinul statului. de drept. iar prescripţia nu se socoteşte câştigată. Modul în care se calculează termenele de prescripţie extinctivă este reglementat în primul rând de prevederile Codului civil şi ale Codului de procedură civilă. 167/1958. să îşi exercite dreptul astfel încât nu se impun sancţionarea lui. p. iar acestea sunt puse pe picior de război. Când termenele de prescripţie extinctivă sunt stabilite pe ani.

prescripţia îşi reia cursul. iar din momentul încetării cauzei de suspendare şi până la împlinirea termenului a rămas mai puţin de o lună. cu condiţia ca termenul în sine de prescripţie aplicabil să fie mai mare de 6 luni.348 c. legiuitorul asigură posibilitatea efectivă pentru titularul dreptului la acţiune de a cere protecţia dreptului său într-un termen realmente suficient. astfel încât perioada cuprinsă între data intervenirii cauzei şi cea a încetării acesteia nu intră în calculul termenului de prescripţie. în temeiul unui contract de transport sau de prestare a serviciilor de poştă şi telecomunicaţii. Pe durata cauzei de suspendare efectul produs de aceasta constă în oprirea curgerii prescripţiei. extins la toate cazurile în care formularea acţiunii în justiţie este condiţionată de o procedură prealabilă obligatorie. între curator şi cel pe care-l reprezintă. -dacă termenul de prescripţie aplicabil este mai mic de 6 luni. prin interpretare. momentul împlinirii termenului va fi prorogat în aşa fel încât între momentul încetării cauzei de suspendare şi momentul împlinirii termenului să se asigure 6 luni. Secţiunea IV – Întreruperea cursului prescripţiei extinctive. cu privire la despăgubiri sau restituiri. până la rezolvarea reclamaţiei administrative făcută de cel îndreptăţit. Articolul 15 alin. cât timp nu are cine să-i încuviinţeze actele. organului de jurisdicţie nerămânându-i decât să constate producerea lor. şi anume: -când până la împlinirea termenului de prescripţie a rămas mai puţin de 6 luni. Atât efectul general cât şi cel special al suspendării cursului prescripţiei extinctive se produc de drept. prescripţia extinctivă nu curge între părinţi sau tutore şi cei care se află sub ocrotirea lor. în temeiul legii sau al unei hotărâri judecătoreşti administrează bunurile altora şi cei ale căror bunuri sunt astfel administrate. Efectele suspendării cursului prescripţiei extinctive trebuie privite sub trei aspecte: Efectul general al suspendării pentru perioada anterioară cauzei de suspendare nu se materializează deoarece el nu se produce sub aspect juridic. însă cel mai târziu până la expirarea unui termen de 3 luni socotit de la data înregistrării reclamaţiei. 2 din decret reglementează un efect special al suspendării cursului prescripţiei extinctive. precum şi între orice altă persoană care. va avea loc o prorogare a acestuia în aşa fel încât să se mai asigure o lună până în momentul împlinirii termenului de prescripţie. până când socotelile nu au fost date şi aprobate. Ulterior încetării cauzei de suspendare. prescripţia nu curge între soţi în timpul căsătoriei. Prin această dispoziţie de prelungire a momentului la care se împlineşte termenul de prescripţie extinctivă. Întreruperea cursului prescripţiei extinctive constă în acea modificare a acestui curs care se concretizează în ştergerea timpul scurs de la începutul . timpul care s-a scurs între începutul prescripţiei extinctive şi data la care intervine cauza de suspendare intră în calculul termenului de prescripţie. prescripţia nu curge împotriva celui lipsit de capacitate de exerciţiu. d. f. e. cât timp nu are reprezentant legal şi nici împotriva celui cu capacitate restrânsă. trebuie menţionat faptul că acest caz de suspendare a fost.

de asemenea acest efect nu se va produce dacă cererea va fi retrasă. într-un astfel de caz titularul dreptului subiectiv civil va putea formula o nouă acţiune – în măsura în care nu I se va putea opune autoritatea de lucru judecat – cu condiţia ca termenul de prescripţie să nu se fi împlinit. comandamentul trimis de creditor datornicului în cazul urmăriri silite a bunurilor imobile etc. ea nu trebuie să îmbrace nici o formalitate specială. anulată ca netrimbrată sau se va constata perimarea acesteia. prescripţia extinctivă este justificată de două prezumţii. făcută de cel în folosul căruia curge prescripţia. Simpla sesizare a unui organ al puterii executive nu echivalează cu o cerere de chemare în judecată care să întrerupă cursul prescripţiei extinctive. Dacă însă cererea nu ajunge să fie judecată sau dacă ea este respinsă. b. şi anume pe cea a lipsei de convingere a titularului dreptului privind temeinicia pretenţiei sale – dedusă din starea sa de pasivitate – iar pe de altă parte considerarea stării de fapt în care se află debitorul ca fiind conformă dreptului – bazată pe împotrivirea sa la stingerea creanţei. chiar dacă cererea a fost introdusă la o instanţă judecătorească ori la un organ de arbitraj necompetent. putând fi făcută atât în formă scrisă cât şi verbală. Ori de câte ori aceste prezumţii nu se mai confirmă. Şi în acest caz se impun condiţia ca activitatea creditorului să fie finalizată. această recunoaştere a debitorului trebuie să fie neîndoielnică. sechestrul aplicat asupra bunurilor mişcătoare ce se află în posesia datornicului. 16 din Decretul nr. Recunoaşterea dreptului aceluia în contra căruia se prescrie este un act unilateral care nu are nevoie de acceptarea creditorului fiind suficientă o lipsă de respingere din partea acestuia. Dovada recunoaşterii se face potrivit cerinţelor dreptului comun. . făcută cu scopul de a fi admisă şi dacă este finalizată printr-o hotărâre judecătorească definitivă favorabilă. se consideră că prescripţia nu a fost nici un moment întreruptă. cum ar fi poprirea. respectiv cererea să nu fie anulată sau perimată. Rezultatul admiterii cererii de chemare în judecată fiind obţinerea unui titlu executoriu. Întreruperea prescripţiei extinctive are lor la data rămânerii definitive a hotărârii de admitere a cererii de chemare în judecată. 167/1958: a.349 prescripţiei şi până la ivirea uneia din împrejurările prevăzute de lege care determină acest efect şi în începerea unei noi prescripţii. indiferent dacă este expresă sau tacită. producerea efectului prescripţiei extinctive nu se mai justifică. prin recunoaşterea dreptului a cărui acţiune se prescrie. c. printr-un act începător de executare. Evident. efectul încetării provizorii a cursului prescripţiei fiind înlăturat. într-un astfel de caz se va produce efectul întreruptiv dacă acţiunea în justiţie este efectivă. după întrerupere va curge o nouă prescripţie extinctivă ce va avea însă un alt obiect şi anume cel de-a cere executarea silită. sarcina probei revenind celui care o invocă.prin introducerea unei cereri de chemare în judecată ori de arbitrare. Întreruperea se datorează uneia din cele trei cauze expres şi limitativ prevăzute de art. dată la care se consolidează şi efectul întreruptiv al prescripţiei care operează de la data introducerii cererii. Este evident că ieşirea titularului dreptului din starea de pasivitate ori recunoaşterea de către debitor a pretenţiei creditorului au ca efect înlăturarea prescripţiei extinctive începute deoarece finalitatea acesteia a fost atinsă. După cum am văzut.

167/1958. 4 alin. Potrivit art. urmată de tergiversarea luării măsurilor prevăzute de lege de către organul competent în materia acceptării succesiunii. de la caz la caz.350 Efectele întreruperii cursului prescripţiei extinctive sunt reglementate de art. în fond. de piedici relative ce vor fi raportate la reclamant şi la cei ce se află în condiţii asemănătoare. o boală gravă a creditorului. ele producându-se de drept astfel încât instanţa judecătorească trebuie doar să constate că sunt întrunite condiţiile enumerate de lege. 3 din Legea nr. cererea de chemare în judecată. 17 din decret. În general. astfel încât printr-o astfel de repunere este anihilat efectul extinctiv al prescripţiei. a motivelor invocate şi a măsurii în care acestea constituie sau nu cauze temeinic justificate. 2 din decretul nr. din motive temeinice. deşi ea a fost introdusă după împlinirea acestui termen. 19 alin. în general. cerere ce va putea fi formulată fie în cadrul acţiunii principale. astfel că organul jurisdicţional este îndreptăţit să soluţioneze. Efectul repunerii în termenul de prescripţie constă în socotirea prescripţiei ca neîmplinită. Repunerea în termenul de prescripţie extinctivă este reglementată de art. legiuitorul făcând trimitere doar la noţiunea de cauze temeinic justificate. Repunerea în termenul de prescripţie extinctivă operează numai în temeiul unei hotărâri a organului de jurisdicţie ce poate fi pronunţată la cererea titularului dreptului la acţiune. 18/1991 şi art. creându-se astfel posibilitatea pentru titularul dreptului la acţiune să obţină un titlu executoriu. nu a putut formula acţiunea în justiţie înăuntrul termenului de prescripţie extinctivă. se înţeleg acele împrejurări care. Cauzele repunerii în termenul de prescripţie extinctivă nu sunt enumerate de lege aşa cum este cazul motivelor care justifică suspendarea şi întreruperea. Este vorba. 13 alin. deşi termenul a expirat. 2 din Legea nr. Acest beneficiul al legii se justifică prin tendinţa de a împiedica producerea efectelor prescripţiei extinctive ori de câte ori aceasta nu se justifică deoarece titularul dreptului este împiedicat să îşi exercite prerogativele din motive independente de culpa sa. fie separat. 19 din decretul nr. fără a avea gravitatea forţei majore. exclud orice culpă din partea titularului dreptului pentru depăşirea termenului de prescripţie. aceasta putând fi definită ca un beneficiu acordat de lege titularului dreptului la acţiune care. 167/1958 se prevede că cererea de repunere în termen va putea fi făcută în termen de o lună de la încetarea cauzelor care justifică depăşirea termenului de prescripţie. prin astfel de cauze. de unde se trage concluzia că a fost lăsată pe seama organelor de jurisdicţie posibilitate aprecierii. În practica judiciară au fost considerate ca îndeplinind aceste condiţii următoarele cauze: îndrumarea greşită dată de notarul public. situaţii speciale regăsindu-se în art. Se afirmă astfel că domeniul repunerii în termen începe unde încetează culpa şi încetează acolo unde începe forţa majoră. executarea unei pedepse privative de libertate. cunoaşterea de către parte a faptelor stabilite de organul de cercetare penală după împlinirea termenului de prescripţie. 19/2001. termen care se . Acest efect permite organului de jurisdicţie să treacă la judecata cauzei în fond. Secţiunea V – Repunerea în termenul de prescripţie extinctivă.

Prin acţiune se înţelege mijlocul juridic creat de legea procesuală pentru a pune în mişcare activitatea instanţei de judecată în vederea ocrotirii unor interese sau unor drepturi recunoscute de lege. în mod legal. Prin împlinirea cursului prescripţiei extinctive înţelegem determinarea momentului în care expiră termenul de prescripţie extinctivă. CAIET DE SEMINAR 14 1.351 referă atât la cererea în sine de repunere în termen cât şi la cererea de chemare în judecată. În cazul termenelor stabilite pe zile. chiar şi din oficiu. În sens procesual. activitatea la acel oficiu. prin forţa coercitivă a statului. Dacă ultima zi a termenului de prescripţie este o zi nelucrătoare. . regulile de calcul şi dacă a intervenit sau nu vreo cauză de suspendare sau de întrerupere. Acţiunea şi dreptul la acţiune trebuie analizate atât sub aspect material. Când termenul este stabilit pe ani sau pe luni sunt aplicabile prevederile art. 1888 Cod civil ziua se împarte în 24 de ore. Dreptul la acţiune reprezintă îndreptăţirea unei persoane de a recurge la mijlocul acordat de lege. însă cu respectarea termenului special de o lună. Declaraţiile şi comunicările de orice fel se vor socoti făcute în termen. 3 şi 4 Cod procedură civilă. Dacă însă actul trebuie îndeplinit într-un loc de muncă. Secţiunea VI – Împlinirea cursului prescripţiei extinctive. începutul acestui termen. ea începe la miezul nopţii şi se sfârşeşte la miezul nopţii următoare iar termenul de prescripţie se împlineşte la ora 24 a ultimei zile. iar potrivit unei alte opinii suntem în faţa unui termen de prescripţie extinctivă. această operaţiune implicând un anumit calcul ce presupune cunoaşterea termenului de prescripţie aplicabil în cazul concret. dreptul al acţiune însemnă posibilitatea unei persoane de a obţine concursul organelor de jurisdicţie competente în realizarea dreptului subiectiv încălcat ori contestat. În legătură cu natura juridică a acestui termen. în cadrul unui raport juridic civil concret. potrivit art. de a pune în mişcare activitatea instanţei de judecată pentru realizarea justiţiei. cât şi sub aspect procesual. dreptul la acţiune reprezintă posibilitatea unei persoane de a sesiza instanţa. 1187 Cod civil calculul se va face pe zile şi nu pe ore. fiind cel mai important mijloc legal de protejare a drepturilor civile subiective încălcate sau contestate ori a intereselor legitime ale persoanelor. 100 alin. Instanţa va putea dispune repunerea în termen. termenul se va împlini în prima zi lucrătoare ce urmează. indiferent dacă ele se face deodată sau separat. dacă au fost predate oficiului poştal sau telegrafic până în ultima zi a termenului. Potrivit art. la ora când încetează. sunt autori care apreciază că este vorba de un termen de decădere şi de procedură. adică reprezintă posibilitatea titularului unui drept subiectiv de a sesiza instanţa de judecată printr-o cerere. iar ziua în cursul căreia prescripţia începe nu intră în calcul. termenul se va împlini la ora la care activitatea de la acel loc de muncă încetează. solicitându-i să pronunţe o hotărâre în legătură cu cererea respectivă. În sens material.

oricât timp ar trece de la data împrumutului.352 Deci.Sunt termene de decădere: termenul de 1 an pentru revocarea donaţiei în caz de ingratitudine (art. şi după un timp comunitatea îl recunoaşte ca fiind proprietarul bunului. acţiunea privind contravaloarea lipsei de folosinţă. termenul de 45 de zile. acţiunea în restituirea prestaţiei ca urmare a anulării actului juridic.Sub supuse prescripţiei extinctive conform art. Pe perioada 16 aprilie – 16 decembrie 1997 prescripţia nu curge. În măsura în care debitorul nu stinge creanţa. 6. dacă se impune. 2. valorificarea dreptului patrimonial de autor.ATENŢIE! În cazul contractelor cu prestaţii succesive. 1 şi 3 din Decretul 167/1958: acţiunea oblică. dacă proprietarul deţine un teren pe care nu îl foloseşte şi după 70 de ani cineva merge şi îl lucrează proprietarul va avea deschisă acţiunea în revendicare. este posibil ca adevăratului proprietar să-i fie paralizată acţiunea în revendicare prin invocarea uzucapiunii de către terţ. ea reluându-şi cursul la 16 iunie 1998. acţiunea pauliană.Proprietarul nu îşi pierde dreptul prin neuz. 831 Cod civil). 18/1991 privind depunerea cererilor pentru constituirea şi reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor. în principiu. Concomitent. acest drept nepierzându-l niciodată. astfel încât dacă după împlinirea termenului de prescripţie debitorul va stinge creanţa. acţiunea pentru plata contravalorii fructelor. plata sa va fi valabilă. acţiunea este admisibilă pentru chiria pe perioada 1997-2000. 5. creditorul are dreptul de a I se restitui suma acordată cu titlu de împrumut – acesta este dreptul său subiectiv civil. 7. 3. pentru fiecare prestaţie curge un termen de prescripţie separat. adică dreptul în sine de a sesiza instanţa. 2 Cod civil. va putea purcede la executarea silită a debitorului său. Creditorul nu-şi va pierde nici dreptul material. bazată pe posesia exercitată pe o perioadă suficient de lungă de timp. Dacă însă acelaşi teren este folosit de terţi o perioadă îndelungată. prevăzut de art. 4. acţiunea în reducţiunea liberalităţilor excesive. acţiunea privind creanţa soţilor împotriva unui terţ etc.Efectele suspendării: Termenul de prescripţie de 3 ani începe să curgă la 16 iunie 1995. Astfel. În 16 aprilie 1997 intervine un caz de forţă majoră şi acesta persistă până la 16 decembrie 1997. creditorul are un drept la acţiune în sens procesual. procedură realizată cu ajutorul executorilor judecătoreşti. penultim din Legea nr. valorificarea titlului locativ. imprescriptibilă. acelaşi creditor va avea un drept la acţiune în sens material reprezentat de posibilitatea de a obţine concursul organelor de jurisdicţie în realizarea dreptului său – adică poate obţine un titlu executoriu şi apoi. în cazul în care se solicită în instanţă chiria neachitată pe perioada 1995-2000. adică dobândirea proprietăţii de către acesta. cum s-ar fi întâmplat dacă nu intervenea motivul de suspendare. acţiunea în rezoluţiunea contractului de vânzare cu clauză de întreţinere. Ceea ce va pierde prin împlinirea termenului de prescripţie va fi tocmai posibilitatea de a obţine ajutorul executorilor judecătoreşti respectiv de a-l executa silit pe debitorul său.Efectul special: în cazul în care termenul de prescripţie este mai mare de 6 luni: . 1909 alin. termenul de 3 ani prevăzut de art. Astfel. fără a se putea ridica problema prescrierii dreptului la acţiune. În aceste condiţii prescripţia se va împlini la 16 februarie 1999 şi nu la 16 iunie 1998. fiind prescrisă pentru primii doi ani. astfel încât acţiunea în revendicare este. 10 alin.

când termenul total de prescripţie este mai mic de 6 luni. 2 din Decretul 167/1958. Poate să apară următoarea situaţie: împrumutul trebuia restituit în 15 martie 1995 iar la 20 martie 1995 creditorul formulează acţiune împotriva debitorului.000. cel privind dreptul de a solicita executarea silită – pe când dacă acţiunea este respinsă sau este perimat dosarul sau este anulată acţiunea ca netimbrată ori creditorul renunţă la acţiune. creditorul având un titlu pentru 20. Astfel. potrivit efectului special.Referitor la întreruperea cursului prescripţiei extinctive. din momentul Y. Pentru că taxa de timbru este extrem de mare el nu reuşeşte să o achite. situaţie în care prorogarea va opera în aşa fel încât după încetarea motivului de suspendare să mai curgă o lună până la împlinirea termenului. 8. vor mai curge 6 luni până la împlinirea prescripţiei. Atenţie! Termenul de prescripţie nu se prorogă automat cu 6 luni ci cu perioada necesară pentru ca din clipa în care încetează cauza de suspendare el să mai curgă 6 luni – deci se poate proroga cu o zi minim şi 6 luni maxim.000 lei. Practic în acest caz încetează cursul prescripţiei şi. obţinând un titlu executoriu şi posibilitatea de porni procedura executării silite. Referitor la executarea silită. în măsura în care demersul este încununat de succes nu se mai pune problema începerii unei noi prescripţii. datorită efectului special. astfel încât cererea sa este anulată ca netimbrată la 20 septembrie 1995. apreciem că singurul caz tipic de întrerupere este cel care intervine în varianta recunoaşterii dreptului a cărui acţiune se prescrie de către cel în favoarea căruia curge prescripţia (debitor) deoarece în urma aceste recunoaşteri prescripţie cursă anterior este ştearsă şi din momentul respectiv începe să curgă un nou termen (teoretic recunoaşterile debitorului făcute din 34 în 34 de luni ar putea determina imprescriptibilitatea creanţei pe durata vieţii subiectelor raportului juridic civil. situaţia este identică cu menţiunea că perimarea operează mult mai repede iar instituţia întreruperii îşi săseşte utilitatea atunci când debitorul nu are bunuri cu care să acopere întreaga creanţă. până la 15 martie 1998. legal timbrată. Cum nu mai rămăseseră decât 4 luni. 15 alin. neexistând nici o limitare a numărului de întreruperi care pot interveni). mai erau 4 luni până la împlinirea prescripţiei. Nimic nu îl va împiedica – deşi în acest caz nu a intervenit întreruperea cursului prescripţiei – să introducă o nouă acţiune. astfel încât în momentul în care apare cauza de suspendare.000 lei va porni formele de execuţie silită şi va obţine recuperarea creanţei pentru 5. vor mai curge 6 luni până la împlinirea termenului de prescripţie. Considerăm că ceea ce a înţeles legiuitorul în acest caz este acela că prescripţia extinctivă nu mai curge din momentul formulării acţiunii şi până în momentul soluţionării ei pozitive. dacă titularul dreptului introduce acţiunea în ultima zi a cursului de prescripţie este evident că aceasta nu poate fi soluţionată în 24 de ore. Cauza de suspendare durează până în momentul Y. Astfel. potrivit art. . Dacă motivul de suspendare intervenea în momentul X – ultima zi a termenului de prescripţie. Referitor la cel de-al doilea caz se constată că aceasta este uşor artificial deoarece în măsura în care acţiunea este admisă nu se mai impune să curgă un nou termen de prescripţie – va curge un alt termen.000. Aceeaşi este situaţia şi în a doua variantă. când începe continuarea cursului prescripţiei. după cum am arătat. efectul întrerupător nu se mia produce.353 Prescripţia începe că curgă în momentul X şi curge neîntrerupt 2 ani şi 8 luni.

2 alin. în sensul că primul capăt de cerere al acţiunii îl reprezintă cererea pentru repunerea în termen. 138/200. dreptul la acţiune se prescrie în termen de 1 an de la data intrării în vigoare a prezentei legi. pentru ca la aliniatul 5 să se prevadă că prin derogare de la dreptul comun. 3 că actele juridice de înstrăinare. În practică cel mai adesea cererile sunt formulate împreună. s-a apreciat că acesta este aplicabil şi în cazul contenciosului administrativ – Legea 29/1990 – şi probabil că soluţia va fi aceeaşi şi în varianta reglementată de art.354 Evident.În ceea ce priveşte repunerea în termen. acţiunea lui este întrerupătoare în raport cu termenul de prescripţie extinctivă astfel încât el va avea un termen pentru diferenţa de 15. având ca obiect imobilele prevăzute la art. inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare.02. 10.Referitor la motivul de suspendare reglementat de art. fie direct.2001). în timp ce potrivit art.O reglementare cu totul specială cuprinde Legea 18/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 194522 decembrie 1989 (publicată în Monitorul Oficial. sunt prescriptibile.În ceea ce priveşte proiectul Legii de modificare şi de completare a Codului civil. cum de altfel sunt nule clauzele prin care s-ar mări termenele de prescripţie stabilite sau s-ar exclude prescripţia. b (cele preluate prin confiscarea averii. Merită menţionat modul de abordare al normelor care reglementează prescripţia deoarece pe de o parte. nr. potrivit legii.G. Evident. 1846 orice clauză care se abate de la reglementarea legală a prescripţiei este nul. prevăzute de legislaţia penală. fie prin declararea ca imprescriptibile a unor acţiuni care. 11. c din Decretul nr. 13 lit. potrivit art. ca urmare a unei hotărâri judecătoreşti de condamnare pentru infracţiuni de natură politică. 46 alin. se constată dorinţa de a cuprinde din nou reglementarea acestei instituţii în cod. care prevede în art. . 9. 720/1 din Codul de procedură civilă aşa cum a fost acesta modificat prin O. 1 lit. 75/14. săvârşite ca manifestare a opoziţiei faţă de sistemul totalitar comunist) sunt lovite de nulitate absolută .000. 1847 organul de jurisdicţie nu poate aplica prescripţia din oficiu.U. lăsând dosarul în nelucrare din culpa lor. 167/1958. deoarece nu este culpa lui că debitorul nu poate stinge creanţa. următoarele reprezentând cereri ale acţiunii principale. Trebuie făcută doar menţiunea că perimarea este o sancţiune de drept procesul civil în cazul în care partea sau părţile nu depun diligenţe. 12. Într-o reglementare viitoare se impune generalizarea acestui caz de suspendare la toate variantele în care formularea acţiunii în justiţie este condiţionată de o procedură prealabilă obligatorie. dacă instanţa apreciază că cererea de repunere în termen nu este justificată celelalte capete de cerere nu mai sunt analizate.000 lei. Cartea a III-a urmând să se denumească: „Despre prescripţia extinctivă şi calculul termenelor”. legiuitorul a lăsat la aprecierea instanţei caracterizarea motivelor invocate ca fiind suficient de întemeiate ca să justifice faptul că titularul dreptului a pierdut termenul în care putea obţine ajutorul forţei coercitive a statului pentru realizarea dreptului său. Efectul admiterii cererii de repunere în termen este acela că acţiunea va putea fi soluţionată pe fond deşi termenul de prescripţie s-a împlinit. indiferent de cauza de nulitate.

moment în care s-a născut dreptul lui A. încheie. X.01. se opune la admiterea acţiunii arătând că i-a împrumutat lui A.DG promite fiicei sale că ăi va dărui la căsătorie un imobil format dintr-o construcţie şi 1600 mp. Ce soluţie va pronunţa instanţa? .B.1990.D. Ce soluţie va pronunţa instanţa? 3. contestă convenţia afirmând că ea nu se poate să fi îmbrăcat formă autentică din moment ce tatăl său.B.Y. solicitând judecătoriei obligarea lui D. privind modul de utilizare a izvorului aflat pe mejdia dintre cele două proprietăţi. formulează o acţiune în justiţie.355 SPEŢE Soluţionaţi următoarele speţe: 1. solicită respingerea acţiunii. să le predea în proprietate imobilul promis. ofertă pe care o reiterează chiar şi prezenţa logodnicului acesteia.N. A. faţă de refuzul proprietarului.Y.A.B. La un an după căsătorie. Văzând că C. stipulându-se că preţul se va achita în două părţi: 10 % în momentul încheierii convenţiei.B.A. formulează o acţiune în justiţie la 5 mai 1993 solicitând judecătoriei obligarea pârâtului la plata diferenţei de preţ.G. la acţiune. invocând împlinirea termenului de prescripţie. iar 90 % la 18 iunie 1991. nu îşi execută obligaţia. invocând prescripţia dreptului la acţiune raportat la data încheierii contractului – 17 ianuarie 1990. M.B.B. nu a putut semna. C.A. la 1 decembrie 1995 o sumă mult mai mare decât contravaloarea chiriei. solicită instanţei la 3 ianuarie 1996 să îl oblige pe X.. la plata chiriei restante pentru perioada 1 iunie 1992 – 31 decembrie 1995. la 17. Ce soluţia va pronunţa instanţa? 4. solicitând instanţei să îl oblige pe acesta să respecte convenţia încheiată cu tatăl lui. fiica şi ginerele solicită predarea imobilului şi. astfel încât operează compensarea celor două creanţe. în prezent decedat. un contract de vânzare-cumpărare cu C. neştiind carte.D. Ce soluţie va pronunţa instanţa? 2.D. până la 1 aprilie 1996.N. cheamă în judecată pe M. Ulterior îşi precizează poziţia.

în 1991 datorită lipsei formei autentice a actului juridic civil. este pus sub interdicţie.Y.A.F. solicitând sistarea indiviziunii privind bunurile dobândite împreună în perioada convieţuirii. A.000 lei. Pârâtul invocă prescripţia. încheie un contract de vânzare-cumpărare cu B. excepţie faţă de care reclamantul susţine imprescriptibilitatea acţiunii în revendicare şi imposibilitatea blocării acesteia altfel decât prin invocarea dobândirii proprietăţii cu titlu de uzucapiune.. Ce soluţie va pronunţa instanţa? 9.B.M. invocând prescripţia. solicită audierea unui martor. sunt căsătoriţi.F. se apără susţinând că bunul a fost cumpărat din bani proveniţi din înstrăinarea unui alt autoturism.356 5. Pârâtul nu se opune dar. la restituirea preţului încasat.. În 30 iunie 1992 C. A.A.F. L. primit de el de la părinţi. vânzându-i o căpiţă de fân cu 5. E.000. Ce soluţia va pronunţa instanţa? 6. un imobil format din casă şi 250 mp tern aferent construcţiei. solicită instanţei anulara contractului ca fiind lezinar... cheamă în judecată pe B.B. Ce soluţie va pronunţa instanţa? 7.F. corectat cu indicele de inflaţie la zi.000 lei.M. Printre aceste bunuri se află şi un autoturism în valoare de 40.B. având 13 ani. În 8 ianuarie 1990 A.N.L. solicită instanţei – în 1995 – să constate nulitatea unui contract de vânzarecumpărare încheiat cu R. este chemat în judecată de M. B. şi C.B.N. După separare. Ce soluţie va pronunţa instanţa? 8. şi B. care revendică imobilul. În 1995 L. concubini.F.E. vinde imobilul – bun comun – fără ştirea lui C.C.. minor.B. La 7 ianuarie 1994 D cheamă în judecată pe X.B.M.A. pe calea acţiunii reconvenţionale solicită obligarea lui A. se opune la administrarea probei susţinând că existenţa actelor juridice având o valoare mai mare de 250 lei nu poate fi probată decât prin înscrisuri. obiectul convenţiei constituindu-l terenuri arabile. şi pentru a dovedi existenţa convenţiei.B.N.Y.G. neîndeplinind însă condiţiile cerute de lege pentru a fi dobândit proprietatea acestui imobil. cumpără la o licitaţie publică în anul 1985. se opune la admiterea acestei cereri. Ulterior. A.B. fiind numit tutore D la 8 decembrie 1992. solicitând instanţei să dispună anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat în lipsa lui . în favoarea cumpărătorului X. locuiesc şi se gospodăresc împreună în perioada 1987 – 1992.

încheie cu B.357 C.B. N. Ce soluţie va pronunţa instanţa? 10.D.C. casa şi grădina să fie ale lui W.A. deoarece legea în vigoare în 1988 prevedea obligativitatea existenţei unei autorizaţii administrative şi prealabile.000 lei. fiind scris. de pe o parte. Ce soluţie va pronunţa instanţa? 12.A. la 8 decembrie 1992. pentru ca acesta să fie obligat la plata diferenţei de preţ.A chemă în judecată pe W. semnat şi datat de antecesorul lui A. invocă prescripţia. Pârâtul se opune la admiterea acţiunii. D. Ce soluţie va pronunţa instanţa? 11. În momentul perfectării convenţiei B. la 5 mai 1993. la 17 noiembrie 1998 un contract de vânzare-cumpărare. invocând nulitatea absolută a contractului. 14 februarie 1990.D.000 lei. W invocă un contract de donaţie prin care antecesorul lui A i-ar fi transmis dreptul de proprietate asupra imobilului respectiv. . solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să îl oblige pe pârât să-i predea folosinţa imobilului indicat în acţiune. având ca obiect un imobil. arată instanţei că termenul de prescripţie a început să curgă în momentul numirii sale ca tutore. se mută în imobil şi achită 50. X. deoarece părţile au încheiat o convenţie potrivit căreia C urma să-l îngrijească pe D.C cheamă în judecată pe B solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să se dispună rezoluţiunea testamentului redactat de pârât prin care acesta l-a instituit legatar universal pe Y. decedat la 10 noiembrie 1992 – şi pe care W îl deţine fără nici un titlu. care constituie proprietatea lui A – în calitate de moştenitor al proprietarului tabular.. să-i asigure alimente şi medicamente în schimbul promisiunii că acesta îl va institui legatar universal. Reclamantul îşi completează acţiunea solicitând instanţei să se constate că donaţia este nulă deoarece contractul nu a fost încheiat în formă autentică În aceste condiţii W solicită ca făcându-se aplicarea principiului conversiunii actului juridic. cheamă în judecată pe B. ori D nu şi-a executat obligaţia asumată. Faţă de această apărare.D. La 8 martie 1990 A. drept mulţumire că m-a îngrijit mai mulţi ani. Textul actului este: vreau ca după moartea mea. iar pe de altă parte deoarece legea în vigoare la data judecării procesului prevede obligativitatea încheierii contractului în formă autentică ori contractul a fost consemnat într-un act sub semnătură privată iar în 1998 nu a fost obţinută autorizarea respectivă.C.Y. preţul fiind de 100. instanţa să stabilească faptul că actul îşi produce efectele unui testament olograf.

Trib. 1191. părţile neştiutoare de carte pot încheia valabil acte juridice fără să recurgă la forma autentică. decizia nr. Act sub semnătură privată. 1197 şi 1998 Cod civil). În toate aceste cazuri. Astfel. dacă aceasta nu este cerută expres de lege pentru actul juridic respectiv (art. nr. civil. pot fi anulate pentru lipsă de discernământ nu numai actele încheiate de minori sub 14 ani sau de persoane puse sub interdicţie.10.. Convenţii. Trib.358 Ce soluţie va pronunţa instanţa? PRACTICĂ JUDICIARĂ 1. De aceea. Suprem. iar lipsa de discernământ dovedită a fi existat în momentul contractării atrage nulitatea actului. 3. Contracte. Condiţii de validitate. Act autentic. în care legea nu cere autenticitatea pentru însăşi valabilitatea actului juridic şi în care întocmirea unui înscris autentic sau sub semnătură privată constituie numai un mijloc de probaţiune preconstituit. 31/1954. ci şi acea încheiate de orice altă persoană (art. 2. dispunând sau nu anularea actelor. Col. după regulile dreptului comun. Eroare.1956. Contracte. Neştiutor de carte. col. Suprem. faptul că textul articolului 449 din Codul civil a fost abrogat nu este de natură să ducă la concluzia că legiuitorul a voit să dea o reglementare mai restrictivă cu privire la împrejurările în care se poate cere anularea actelor după moartea celor ce le-au încheiat. 35 din Legea nr. Încheiere. cea mai mare parte a contractelor se încheie prin simplul acord de voinţă. părţile pot încheia valabil actul juridic prin simplul lor acord de voinţă. independent dacă această a fost cerută în timpul vieţii sau după moartea celui ce le-a încheiat. dec. Această situaţie nu exclude totuşi posibilitatea ca actul juridic să fie dovedit prin alte mijloace de probaţiune. . ci că judecătorilor li s-a dat libertatea de a stabili situaţia reală. 1791/11. Anulare. aşa cum este cazul contractului de vindere-cumpărare sub regimul Codului civil. pentru că legea nu a creat un regim de incapacitate de a contracta. Cu excepţia unui redus număr de acte juridice. deoarece lipsa înscrisului nu afectează valabilitatea raportului juridic (art.11. Forma în care se încheie. 32/1954). Prin urmare. nr.1956. 2131/29. Din acest punct de vedere este indiferent dacă părţile sunt sau nu ştiutoare de carte. art. 358/1944). de la caz la caz. 49 din Decr. civ. 5 şi 11 din Decr. Consimţământ. Încheierea şi valabilitatea contractelor presupune o voinţă liberă.

99/20. 5. nu ar fi contractat. Trib. ea are obligaţia să verifice dacă prin convenţia părţilor. trebuie să facă în sensul voinţei exprimare de ele. Rolul instanţei.01. Trib. punând de acord înscrisul cu voinţa exprimată de părţile contractante. instanţa este îndreptăţită să constate realitatea şi.1959. 1 din 04. din eroare. ori. col. intereselor statului sau terţelor persoane.01. nu se urmăreşte un scop potrivnic legilor. Interpretare. decizia nr. comunicându-şi-le cu prilejul încheierii convenţiei şi căzând de acord asupra lor. consimţământul părţilor nu a fost viciat. Instanţa nu este obligată să dea curs oricăror convenţii intervenite între părţi. Suprem. civ. În acest mod. civ. Erori în redactarea înscrisului.. decizia nr. Termen esenţial. Trib. Condiţie potestativă. Legalitate. 4.. în sensul că. civ. În cazul când s-a stipulat ca element esenţial existenţa unei atare calităţi a obiectului contractului acestui element trebuie interpretat în semnificaţia sa tehnico-ştiinţifică. stabilind erorile săvârşite în redactarea înscrisului doveditor al convenţiei. Prin urmare. în lipsa lor. de exemplu. situaţii în care ea va trebui să respingă cererea. Suprem. 6. atunci când acţiunea tinde la stabilirea realităţii în legătură cu voinţa exprimată de părţi iar nu a unor elemente împotriva sau peste ceea ce s-a convenit. adică acele calităţi ale obiectului convenţiei pe care părţile contractante le-au avut în vedere şi care au servit drept motiv determinant pentru formarea acordului de voinţă. Dacă. Constatare în justiţie. să dispună rectificarea cuvenită.. Caracterizarea termenului ca esenţial nu este în funcţie de întinderea obligaţiei debitorului. . Col. dacă părţile au avut în vedere asemenea calităţi ale obiectului. atât prin întocmirea altui act de către părţile contractante cât şi pe cale de acţiune în justiţie. constatarea ulterioară a lipsei lor va fi de natură a îndreptăţi partea aflată în eroare să solicite anularea convenţiei şi restabilirea situaţiei anterioare. Dimpotrivă.359 Eroarea constituie o cauză de nulitate numai atunci când priveşte substanţa obiectului. Convenţii. remedierea deficienţei se poate face. indiferent de conţinutul lor. Obligaţii. 953 şi 954 Cod civil). Convenţie – tranzacţie. col. Astfel. care constituie legea părţilor. Supr. de existenţa căreia fusese condiţionată încheierea contractului (art. Caracterizare. ci de voinţa părţilor. în speţă urma să se stabilească ce trebuie să se înţeleagă prin „placă întreagă de bronz” la o pianină. 1123/03.1967. nepublicată. Este de principiu că interpretarea contractelor. decizia nr.1967.07. la redactarea înscrisului constatator al voinţei exprimate cu ocazia încheierii contractului se strecoară vreo greşeală privind determinarea bunurilor care fac obiectul lui.

Cod procedură civilă şi art.10. . Suprem. Este de principiu că obligaţia are o cauză ilicită atunci când scopul urmărit de cei ce se obligă contravine dispoziţiilor legale imperative. 1 – 3 din Decretul nr. nulitatea actelor juridice ilicite impune desfiinţarea lor retroactiv. continuarea sau reluarea unei relaţii de concubinaj. Trib.1960. Reclamant care a urmărit un scop antisocial şi vădit imoral.06. Altminteri ar însemna ca reclamantul să se bazeze pe propria turpitudine în soluţionarea acţiunii de restituire a prestaţiei. 966 – 968 Cod civil. Aceasta înseamnă că în cazul unui contract ilegal părţile trebuie să-şi restituie reciproc prestaţiile efectuate.360 În acest mod. urmând ca părţile să fie repuse în situaţia anterioară. Suprem. faţă de dispoziţiile cuprinse în art.. Scop ilict. 31/1954. 1 şi 3 din Decr. Nulitate.. 1036/26. 1704 şi urm. Partea vătămată printr-o infracţiune poate tranzacţiona cu ajutorul infracţiunii asupra intereselor sale civile. nr. În principiu. sociale şi economice sau regulilor de convieţuire socială. 271 cod procedură civilă. Liberalitate prin care se urmăreşte începerea. ceea ce nu poate fi îngăduit.1981. 1416/16. decizia nr. Trib. ordinii publice. Act juridic ilegal. nepublicată. 107/27. 31/1954. pentru a i se acoperi paguba suferită dar nu pentru a realiza un profit ilicit. Suprem.1963. 7. civ. Trib. 8. conţine obligaţia debitorului sub condiţie potestativă pură. Secţia civilă. decizia nr. Condiţii. 9. 1010 Cod civil). decizia nr. condiţionând retragerea plângerii prealabile de plata unor despăgubiri disproporţionate. în baza căreia s-a solicitat o hotărâre de expedient. Sancţiune. Restituirea prestaţiei. Cauză ilicită.01. 3 Cod procedură penală). care atrage nulitatea obligaţiei (art. trebuie să procedeze instanţa dacă. art. civ. împăcarea părţilor în asemenea infracţiuni trebuie să fie necondiţionată (art. De aceea. col. de exemplu. Restituirea prestaţiei nu este însă admisibilă în cazul în care reclamantul a urmărit un scop antisocial şi vădit imoral prin încheierea contractului potrivnic legii şi regulilor de convieţuire socială. col. convenţia între părţi. Convenţie. în sensul art. art. Tranzacţie.

Dacă nu se face această dovadă debitorii nu pot fi obligaţi în solidar la restituirea împrumutului. Potrivit art. 144/29. care au plătit fiecare câte o parte din suma delapidată. decizia nr. Suprem. Contracte. cel care a plătit din datorie mai mult decât partea pe care trebuie să o suporte are acţiune în regres împotriva celuilalt sau celorlalţi codebitori.03. iar potrivit art. Dacă unul dintre debitori şi-a însuşit întreaga sumă. secţia civilă. Suprem. Astfel.1983. împreună cu cheltuielile de judecată pe care le-au efectuat. iar sancţiunea unui act juridic cu o asemenea cauză este nulitatea. de pildă. Cauza este ilicită. sunt îndreptăţiţi să ceară de la inculpatul condamnat pentru delapidare plata acestor sume. 966 obligaţia fără cauză sau întemeiată pe o cauză falsă ori ilicită nu poate avea nici un efect. Suprem. Mod de stingere. ci trebuie să fie stipulată în mod expres. 968 Cod civil. Trib. După cum se prevede în art. secţia civilă. codebitorii solidari care au plătit pentru cel ce a profitat de întreaga sumă au o acţiune în regres împotriva acestuia. Regresul codebitorului. 10. în caz de solidaritate între doi sau mai mulţi codebitori. Trib. secţia civilă. Determinarea acestei părţi se face în raport de câtimea sumei de care a profitat fiecare debitor. decizia nr. continuarea sau reluarea unei relaţii de concubinaj are un scop potrivnic regulilor de convieţuire.01. 771/31. inculpaţii condamnaţi pentru infracţiunea de neglijenţă în serviciu. 1041 Cod civil solidaritatea debitorilor nu se presupune. Dovedire. Trib. în sensul art. Obligaţie.361 În conformitate cu dispoziţiile art. Remiterea datoriei. . Solidaritate pasivă. 561/25. potrivit art. nepublicată. într-o atare situaţie fiind vorba de o răspundere pentru altul. Condiţie pentru ca să opereze.1983. Dovada. Liberalitatea prin care se urmăreşte începerea. Solidaritate pasivă. 11. când este prohibită de lege sau este contrară bunelor moravuri şi ordinii publice. 1053 Cod civil.1984 12.03. iar în materie penală în raport de contribuţia fiecăruia dintre debitori la producerea prejudiciului. printre condiţiile de valabilitate a unei convenţii este prevăzută şi aceea de a avea o cauză licită. decizia nr. 1055 Cod civil. Aplicare cu privire la latura civilă a procesului penal. 948 Cod civil.

3604/29.09. deci.898 lei creditorul a renunţat prin declaraţia dată în faţa executorului judecătoresc. se execută silit o datorie. atât tacit cât şi prin înscris autentic sau sub semnătură privată.1988 în prezenţa creditorului I. Recursul extraordinar este întemeiat.V. Contestatorul – debitor M. convenţia pentru care legea nu prevede o formă specială. executorul judecătoresc întocmeşte un proces verbal în care se consemnează că I.N.1986 a Judecătoriei Buzău.09. Contestaţia a fost motivată prin acea că pentru suma de 18.801 lei. Pentru realizarea creanţei sale creditorul a solicitat înfiinţarea şi validarea unei poprii asupra pensiei debitorului. poate fi făcută în orice formă. prin poprire asupra pensiei ce o primeşte de la Oficiul de Pensii Buzău. care este un înscris autentic. pe calea popririi.N. şi debitorului M. considerându-le vădit netemeinice şi esenţial nelegale. a fost obligat prin decizia civilă nr. 2629 din 10. în afară de cazul când este făcută prin testament. suma de 56. S-a motivat că. Judecătoria Buzău.N. prin sentinţa civilă nr.801 lei. secţia civilă decizia nr. putând fi dovedită ca orice act juridic potrivit normelor de drept comun cu privire la proba actelor juridice.05.1989. Împotriva acestor hotărâri. (numit . Iertarea de datorie. deoarece între creditor şi debitor a intervenit o convenţie prin care creditorul a renunţat la parte din datorie.1990 M. a respins contestaţia cu motivarea că renunţarea creditorului nu se poate face decât în faţa instanţei sau prin înscris autentic. 1083/1985 a Tribunalului judeţean Buzău să plătească creditorului I. procurorul general a formulat recurs extraordinar. La 19. 71/1986.N.898 lei.V. rest din debitul de 56. nepunându-se deci problema modificării unei hotărâri judecătoreşti printr-un proces verbal al executorului judecătoresc ci a stingerii obligaţiei printrun asemenea act. în ce priveşte suma de 18.07.1989. în condiţiile existenţei unei hotărâri judecătoreşti prin care.362 Renunţarea voluntară sau iertarea de datorie este un contract cu titlu gratuit prin care creditorul liberează pe debitor. a formulat contestaţie la executarea pornită de creditorul I. cerere ce i-a fost admisă prin sentinţa civilă nr. Tribunalul judeţean Buzău a respins recursul declarat de contestator prin decizia civilă nr.09.. Curtea Supremă de Justiţie. consemnarea renunţării la datorie în procesulverbal întocmit de executorul judecătoresc nu poate înlătura efectele hotărârii de validare a popririi.V. 1741/26. La executorii judecătoreşti de pe lângă Judecătoria Buzău s-a format dosarul de executare nr. 776/26.

cu acordul debitorului l-a iertat pe acesta de o datorie de 18. ea trebuie dovedită potrivit normelor de drept comun cu privire la proba actelor juridice.V. Iertarea de datorie fiind un act juridic.801 lei. că părţile stabilesc de comun acord cu reclamantul să continue executarea prin poprire pentru încă 3. dispoziţie ce se constituie ca un principiu de bază ce trebuie să guverneze raporturile juridice dintre persoane. loc unde executorul este în drept să funcţioneze şi în limitele competenţei sale. actul întruneşte toate condiţiile legale pentru a fi autentic: a fost întocmit de către un funcţionar de stat.898 lei.898 lei. nu sunt incidente normele juridice ce privesc înlăturarea efectelor unei hotărâri judecătoreşti ci acele prevederi legale aplicabile raportului juridic obligaţional precum şi acelea referitoare la forţa probantă a înscrisurilor.898 lei renunţă definitiv în favoarea pârâtului. 1091 şi 1138 – 1142 şi remiterea voluntară sau iertarea de datorie. Printre modurile de stingere a obligaţiilor – indiferent cum au fost ele stabilite – Codul civil prevede la art. creditor şi debitor. poate fi făcută în orice formă.054 lei. şi că reclamantul declară că solicită recuperarea sumei de 38. în afară de cazul în care este făcută prin testament. că în faţa executorului se înmânează de către M. procesul-verbal întocmit de executorul judecătoresc.801 lei. rest nerestituit din datoria totală de 56. Poprirea asupra pensiei debitorului fiind validată până la concurenţa sumei de 56. Potrivit art. aceasta a formulat contestaţie la executare solicitând sistarea popririi pentru suma de 18. tot ce s-a petrecut în faţa executorului judecătoresc şi s-a consemnat în procesul-verbal cu privire la faptul prezentării părţilor. 1171 din Codul civil. În speţă. În speţă. Instanţele în mod greşit au respins contestaţia cu o motivare care nu concordă cu prevederile legale raportate la raporturile juridice dintre părţi. deci atât tacit cât şi prin înscris autentic sau sub semnătură privată. Fiind deci vorba de un înscris autentic. a fost încheiat la sediul instanţei.000 lei. Iertarea de datorie este un contract cu titlu gratuit prin care creditorul liberează pe debitor. Această probă a fost făcută de debitor cu un act autentic. iar pentru suma restantă de 18. Iertarea de datorie. care are calitatea de a încheia acte în cauzele în care investit cu executarea.000 lei. Actele încheiate de executorul judecătoresc în exerciţiul atribuţiilor sale sunt acte autentice în temeiul art. În speţă. . (numit pârât) suma de 12.363 reclamant) declară că a recuperat suma de 23. Procesul verbal este semnat de executorul judecătoresc. 969 din Codul civil convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante.045 lei prin mandate poştale şi poprire asupra pensiei asupra pensiei debitorului. creditorul.

1308 din Codul civil prevede însă că sub pedeapsă de nulitate. În consecinţă recursul extraordinar fiind întemeiat. Curtea Supremă de Justiţie.. Art. urmează a fi admis. Astfel.1991.D. a admis recursul declarat de C.01. în contradictoriu cu D. iar D. a anulat procesul-verbal de licitaţie nr. 2197/20.C. Judecătoria Râmnicu-Vâlcea. nu pot participa la licitaţia bunurilor fostelor CAP nici membrii Comisiei de lichidare şi nici cei din comisiile de licitaţie. nici prin persoane interpuse. secţia civilă.07. 13. Pentru a pronunţa această soluţie.C.10. fac dovada până la înscrierea în fals.Vânzare-cumpărare. Faţă de cele arătate proba iertării de datorie a fost pe deplin făcută de debitor prin procesul-verbal încheiat cu executorul judecătoresc. 7123/10. 125/15. actele de licitaţie întocmite sunt nule şi drept urmare sunt nule şi celelalte acte încheiate în baza lor. şi Comisia de lichidare a CAP Râmnicu-Vâlcea.C. a admis acţiunea. sumă pentru care a avut loc o iertare de datorie. Liceul Teoretic „Mircea cel Bătrân” Râmnicu-Vâlcea.1991 precum şi contractul de vânzare-cumpărare şi procesul-verbal de predare-primire încheiat între Comisia de lichidare a CAP Râmnicu-Vâlcea şi D. Excepţii. a solicitat anularea licitaţiei şi a actului de vânzare-cumpărare încheiate în baza acesteia pentru crescătoria de porci a cantinei liceului. decizia nr. prin decizia civilă nr. În principiu pot cumpăra şi vinde toţi cărora nu le este oprit prin lege. instanţa a reţinut că imobilul a fost subevaluat. mandatarii averii ce sunt însărcinaţi să vândă. Cine poate vinde şi cumpăra. cu alte cuvinte tot ce agentul instrumentator a constatat personal. care a participat la licitaţie în calitate de licitator era şi membră a comisiei de licitaţie.364 identificarea acestora. . nu se pot face adjudecatari nici direct. act autentic împotriva căruia creditorul nu s-a înscris în fals. Hotărârile pronunţate urmează a fi modificate în sensul admiterii contestaţiei şi sistării popririi pentru suma de 18. reclamantul a arătat că a deţinut spaţiul în litigiu de peste 10 ani. timp în care s-au făcut substanţiale îmbunătăţiri şi că licitaţia a avut loc fără ca acesta să ştie despre organizarea ei. şi a modificat sentinţa în sensul respingerii acţiunii. Tribunalul judeţean Vâlcea. prin sentinţa civilă nr. 10 din 07. luarea consimţământului.11.898 lei. Dacă participă totuşi. În motivarea acţiunii.1992.1992.

contractul de vânzare-cumpărare şi procesul-verbal de predare primire a construcţiilor. recursul extraordinar fiind întemeiat.. Din actele existente la dosar rezultă că D. cât şi a celei de licitaţie. considerând-o vădit netemeinică şi esenţial nelegală. fără nici o justificare. ea fiind în acelaşi timp şi membră a comisiei de licitaţie şi că anunţul publicitar privind licitaţia nu a individualizat bunurile ce urmau să fie licitate. punând în imposibilitate. pct. pot cumpăra şi vinde toţi cărora nu le este oprit prin lege iar art. că D. Din procesul-verbal de licitaţie nr. în mod corect instanţa de fond a anulat procesul-verbal de licitaţie. a participat la licitaţie. în contractul de vânzare-cumpărare D. În consecinţă. 2 lit. În contra acestei ultime hotărâri a declarat recurs extraordinar procurorul general. de chiriaş care a făcut mari investiţii la imobil. Faţă de aceste împrejurări. modul de a anunţare. Recursul extraordinar este întemeiat.C. în nume propriu şi că ea a fost adjudecatara maternităţii de proci Râureni.365 În motivarea deciziei s-a arătat că preţul de organizare a licitaţiei a fost corect stabilit.1991 rezultă că D. prin publicitate. .C. a efectuării licitaţiei şi înstrăinarea terenului aferent. Se solicită modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii recursului declarat de D. urmează a fi admis şi a modifica hotărârea atacată în sensul respingerii recursului declarat de D. Pe de altă parte. investiţiile făcute de reclamant au avut caracterul unor reparaţii. pe reclamant să participe şi el la licitaţie sau să-şi arate pretenţiile derivând din calitatea sa.C. nu s-a ţinut cont de normele metodologice privind inventarierea şi reevaluarea bunurilor şi nici de investiţiile mari făcute de reclamant. Soluţia instanţei de recurs. soţul acesteia figurează în calitate de cumpărător. 312. vizând evaluarea incorectă a construcţiilor. nu se pot face adjudecatari nici direct. care a respins acţiunea. sub pedeapsă de nulitate. a din Codul de procedură civilă. 125/15. la data licitaţiei era membră atât a comisiei de lichidare a CAP Râmnicu-Vâlcea.C. Potrivit art.C. potrivit art. a participat la licitaţie ca licitator. iar organizarea licitaţiei a fost făcută publică. este neîntemeiată atât pentru existenţa motivului de nulitate invocat cât şi în raport de celelalte critici din recursul extraordinar. mandatarii averii ce sunt însărcinaţi să vândă.07.C. nici prin persoane interpuse. întrucât imobilul licitat nu a fost corect evaluat. 1308 din Codul civil prevede că. 1306 din Codul civil.

1348/29. Judecătoria Craiova. Împotriva sentinţei au declarat recurs reclamanta şi pârâtele. C. când nu se găsea în situaţia de a-şi exprima voinţa în mod valabil. cu patru camere şi dependinţe.V. Violenţa constituie un viciu de consimţământ chiar dacă este exercitată de o altă persoană decât aceea în folosul căreia s-a făcut contractul.să se constate că este unica moştenitoare a tatălui său B. Autorul violenţei.10. la 25. cauza şi scopul actului obţinut” fiind „ilicite şi imorale”. a casat sentinţa atacată şi a dispus administrarea de noi probe. atribuindu-se cota ce i se cuvine.. H 1.1987 asupra apartamentului în care locuiesc pârâtele.07.06.F. 2122/12. secţia civilă. La rândul său.366 14. cu un rău sub imperiul căruia o persoană şi-a dat consimţământul la încheierea contractului de vânzare-cumpărare.M. a admis în parte acţiunea.F.M.1993. bl. printre altele. sc.G.1989. nu numai fizică ci şi morală.06. Anulabilitatea pentru vicierea consimţământului prin violenţă.D. secţia civilă. a chemat în judecată pe C. din cauza bolii. 1.. În motivarea capătului de cerere din acţiune referitor la anularea contractului de vânzare-cumpărare din 25. acelaşi tribunal judeţean.G. a anulat contractul atacat şi a dispus partajarea bunurilor în sensul celor cuprinse în dispozitiv. reclamanta a arătat. privind apartamentul nr.. a anulat contractul de vânzare-cumpărare şi a partajat bunurile.să se împartă bunurile dobândite de autorul său cu pârâta C. poate fi. . admiţând. prin cerere reconvenţională. Piaţa Gării. decizia nr. B. a admis recursurile. prin ameninţarea. Curtea Supremă de Justiţie. .12. şi M.1987. în care calitate i se cuvine întreaga masă succesorală. prin decizia nr.06.1987. cât şi din faptul că „asupra lui s-au exercitat presiuni şi constrângeri. solicitând: . ca viciu de consimţământ. acţiunea.G. nelegetimă. Înţelesul noţiunii de violenţă. Rejudecând procesul în fond. Convenţii. decedat la 17.01. Violenţa. prin decizia nr. 200/06.1990. potrivit celor consemnate în dispozitiv. 6. Tribunalul judeţean Dolj. a solicitat ca reclamanta să fie obligată la plata cheltuielilor pe care l-ea suportat din surse proprii pentru înmormântarea lui B. că actul s-a încheiat cu numai 20 de zile înaintea morţii tatălui său.1989. prin sentinţa civilă nr. La 17 decembrie 1987.să se anuleze contractul de vânzare-cumpărare făcut de tatăl său pârâtei M. . în parte. situat în Craiova. 589/31.

că tatăl său a fost constrâns. cu preţul de 100. deci. prin violenţă. una din condiţiile esenţiale pentru validitatea convenţiilor. Printr-un prim recurs extraordinar. declarat în cauză de procurorul general. împrejurările reţinute de instanţă nu întrunesc trăsăturile caracteristice ale viciului de consimţământ mai ales că. 6. Recursul extraordinar nu este întemeiat.000 lei. adică la 21 de zile de la data întocmirii actului. I. secţia civilă. vânzătorul a decedat. blocul H1. că. din probele dosarului. adică să nu fie viciat. Piaţa Gării. atunci când a considerat că a fost viciat prin violenţă consimţământul vânzătorului. prin decizia nr.1987. Această cerinţă rezultă din textul art. se cere în plus. pentru a dovedi neplata preţului. prin actul de vânzare-cumpărare autentificat la Notariatul de Stat al judeţului Dolj. să încheie actul de vânzare-cumpărare cu fiica concubinei sale. situat în Craiova.1999. reclamanta a susţinut printre altele. B.07. a respins ca nefondat recursul extraordinar. care prevede că. sub numărul 7781/25.M. că: . În speţă. Prin acţiune şi în tot cursul procesului. pe motiv că instanţele au greşit atunci când au dispus anularea contractului de vânzare-cumpărare. Curtea Supremă de Justiţie. ca acest consimţământ să fie liber şi dat în cunoştinţă de cauză. Rezultă.367 În motivarea soluţiei.06. 948 pct. et. din probele administrate în cauză. Considerând vădit netemienice şi esenţial nelegale ambele hotărâri. compus din 4 camere şi dependinţe. a cerut desfiinţarea lor. menţinând soluţia pronunţată de tribunalul judeţean.F. Este evident. 86 din 16. că. este consimţământul valabil al părţii care se obligă. pentru formarea valabilă a oricărui act juridic nu este suficient să existe consimţământul părţilor. în cazul în care hotărârea de a încheia un act juridic este luată sub imperiul unei constrângeri consimţământul . apartamentul nr.01. s-a cerut modificarea deciziei ca fiind vădit netemeinică şi esenţial nelegală. (tatăl reclamantei) a vândut lui M. astfel cum rezultă din expunerea rezumată a situaţiei de fapt. nu s-a făcut dovada exercitării unor violenţe asupra vânzătorului la încheierea actului de înstrăinare.1987. (fiica concubinei vânzătorului). prin violenţă. tribunalul a reţinut că actul de vânzare-cumpărare este nul. S-a arătat în esenţă. prin cel de-al doilea recurs extraordinar. întrucât. deoarece consimţământul vânzătorului a fost alterat. de asemenea. 2 din Codul civil. reclamanta nu putea face dovada cu martori împotriva actului scris. în motivarea recursului extraordinar.tribunalul a schimbat nelegal temeiul acţiunii. Este de principiu că. din 17. procurorul general. rezultă şi plata preţului. iar preţul vânzării nu a fost plătit de cumpărătoare.

nu poate să producă efecte juridice. printre altele. prin definiţie consimţământul presupune libertate. pentru a nu I se pricinui un rău. sub imperiul constrângerii morale exercitate asupra sa de către cele două pârâte. iar la 25. cu caracter subiectiv. în raport cu persoana victimei şi cu împrejurările în care s-a încheiat actul juridic. vânzătorul era în vârstă de 70 de ani. este indiferent dacă emană de la cealaltă parte sau de la un terţ. atunci când este smuls prin violenţă. aprecierea trebuie făcută în concret. cadru medical cu pregătire medie. la 17.F. adică starea psihologică insuflată autorului actului de constrângere exercitată asupra sa. Dacă. chiar dacă este exercitată de o altă persoană decât aceea în folosul căreia s-a făcut convenţia. prevede că acesta nu este valabil. referindu-se la consimţământ.06. Violenţa constă în faptul de a insufla unei persoane. faţă de probele existente la dosar. Violenţa psihică constă în faptul de a insufla autorului actului o temere fără de care acesta nu şi-ar fi dat consimţământul la încheierea actului. Potrivit art.. Pentru a putea să producă efectele unui viciu de consimţământ. 1 din Codul civil rezultă că între temerea inspirată prin violenţă şi actul de violenţă trebuie să existe o strânsă legătură.1987. nu este valabil şi drept urmare. de vreme de constrângerea alterează actul volitiv. dar preferă să o facă. culminând cu încetarea din viaţă. a consimţit să încheie contractul de vânzare-cumpărare cu privire la apartamentul din litigiu compus din patru camere şi dependinţe. violenţa trebuie să fi determinat consimţământul şi să fie nelegitimă. starea sănătăţii acestuia a început să se înrăutăţească. îl reprezintă temerea. autorul reclamantei. în speţă.1987. Dar. violenţa reprezintă o atingere adusă acestei condiţii esenţiale de valabilitate a consimţământului.G. o temere sub imperiul căreia consimţământul la încheierea actului juridic. partea în cauză nu ar fi consimţit la încheierea actului. Este evident că temerea trebuie să prezinte o anumită gravitate pentru a vicia consimţământul. Un alt element constitutiv al violenţei. pentru a stabili dacă temerea a fost determinantă. în acest întreg interval de timp bolnavul nu a fost înregistrat oficial la secţia de oncologie a Spitalului teritorial pentru tratament adecvat. iar actele medicale depuse la dosar şi care nu pot fi ignorate. 955 din Codul civil violenţa constituie un viciu de consimţământ. la data încheierii actului. fără presiunea psihică exercitată asupra sa. Cu toate că boala era gravă (cancer). înstrăinare pe care n-ar fi făcut-o şi nici nu ar fi avut motive să o facă. în sensul că. Soluţia se impune şi este în deplină concordanţă cu fundamentul psihologic al viciilor de consimţământ. când stadiul bolii era . Din cuprinsul art. prin ameninţarea cu un rău. 956 alin. 953 din Codul civil.368 nu poate fi considerat conştient şi liber. În cazul violenţei. De aceea. începând din luna aprilie a anului 1987.. art. Este de observat că.07. cu voinţa slăbită de boală şi bătrâneţe. urmează a se constata că. tratamentul fiindu-i aplicat în exclusivitate de către C. victima este conştientă că nu ar trebui să încheie actul juridic. cele două instanţe au fost îndreptăţite să reţină că B. demonstrează că. În raport cu aceste principii.

S. urmează a se constata că hotărârile atacate sunt temeinice şi legale. la 17. situaţie în care este admisibilă proba testimonială precum şi prezumţiile.01. inoperabil. astfel că recursul extraordinar. au fost de natură de a vicia consimţământul acestuia. S.G. La interogatoriul luat pârâtelor.. 463/01. se impune a fi respins. prieteni buni cu autorul reclamantei. Situaţii de excepţie. unde B. prin constrângere morală. la data de 16. într-o discuţie avută cu B. supravegherea şi aplicarea tratamentului în mod exclusiv de către C. acesta şi-a exprimat temerea că ar putea să fie omorât de concubină şi de rudele sale. a consimţit să-şi vândă apartamentul proprietate privată pârâtei M. nefiind fondat..M.1989.1987. acestea au recunoscut că după încheierea actului de înstrăinare l-au ţinut pe vânzător sub o strică supraveghere. de înmatriculare 1-M-58650 şi nu M.F. izolat de rude şi de prieteni. sub presiune psihică exercitată asupra sa. Această regulă nu suferă excepţie în cazul în care actul s-a făcut prin fraudă. izolarea totală a bolnavului. Conform art. şi M. 1175 şi 1197 din Codul civil. fiica concubinei sale. cum a afirmat şi medicul N. cu o jumătate de an înainte de a se îmbolnăvi. Aplicarea normelor de drept comun. Dovedire. simulaţia nu poate fi dovedită între părţile contractante decât printr-un contraînscris care modifica actul aparent ce se pretinde a fi simulat. neinternarea lui în spital în vederea aplicării unui tratament de specialitate.C.G. Simulaţie. Din cele relatate.. astfel că. dol sau violenţă. 15.C. De altfel.I. rudele şi prietenii nu an mai putut lua legătura cu el. a doua zi după încheierea actului de înstrăinare.F. la încheierea contractului de vânzarecumpărare. Curtea Supremă de Justiţie. S. au arătat în depoziţiile lor că starea sănătăţii acestuia s-a agravat. cazul fiind depăşit. încheierea actului în momentul în care boala şi bătrâneţea îşi puseseră deja amprentă pe voinţa vânzătorului. a fost prezentat la un examen medical radiologic – în buletinul medical emis pe numele acestuia. Martorii U. dependent de medicamentaţia administrată.F. a precizat nu numai diagnosticul ci şi faptul că bolnavului nu I s-a efectuat tratament şi nici intervenţia chirurgicală. întrucât rudele concubinei erau în apartament şi îl ţineau sub o strică supraveghere şi izolare spre a nu se cunoaşte boala de care suferă. fără să ştie de ce boală suferă.07.F. la 26. cu preţul consemnat în act. R. secţia civilă.000 lei.M. rezultă în mod evident că toate mijloacele de care s-au folosit pârâtele şi anume tăinuirea diagnosticului.1993. survenit aşa cum s-a mai arătat.. Contracte.I. pentru a se constata că reclamanta este adevărata cumpărătoare a autoturismului DACIA 1310 cu nr. de 100. Martorii au mai relatat că...1987.. decizia nr.06.369 avansat şi se prefigura decesul. Aşa se explică de ce prietenii apropiaţi şi reclamanta nu au aflat despre existenţa actului decât după decesul lui B.. de către pârâtă. decesul fiind iminent şi inevitabil.. aşa cum rezultă din actul de vânzare- . Pentru toate cele ce preced.03. B. oricând părţile au un început de dovadă scrisă.F..A. a chemat în judecată pe S. P. Clinica de radiologie din cadrul Spitalului Craiova.

prin decizia nr. ori când părţile au un început de dovadă scrisă. Imposibilitate morală de preconstituire a înscrisului. susţinerile vânzătorului S. dol sau violenţă.370 cumpărare.. 16. 1604/23. dol sau violenţă. Bucureşti – secţia a III-a civilă. a făcut cerere de intervenţie în interesul pârâtului. tatăl pârâtului M. solicitând în final la M.1989. încheiat la 09. atâta vreme cât nu s-a reţinut în cauză că actul ar fi fost făcut prin fraudă. În motivarea recursului extraordinar s-a arătat că instanţa de control judiciar în mod greşit a declarat simulat actul de vânzare-cumpărare a autoturismul DACIA 1310 în lipsa unui contraînscris.A. cât s-a prevăzut în actul autentic.09. Recursul extraordinar nu este întemeiat. situaţie în care este admisibilă şi proba testimonială şi prezumţii. şi părţile nu au un început de dovadă scrisă. a admis recursul reclamantei şi a modificat sentinţa în sensul că a constatat că actul de vânzare-cumpărare a autoturismului DACIA 1310 este simulat şi ca atare adevăratul cumpărător este RF. Proba. I.A.. M. care completată cu susţinerile vânzătorului S. primul a primit de la secundul suma de 54. în speţă.. Judecătoria sectorului 2. Act juridic. 312 pct. simulaţia nu poate fi dovedită între părţile contractante decât printr-un contraînscris.01. prin sentinţa civilă nr.C. solicitând să se constate că el a cumpărat autoturismul de la S. şi R. din care rezultă că.000 lei. care ar modifica actul aparent ce se pretinde a fi simulat şi că această regulă nu suferă excepţie decât în cazul în care actul s-a făcut prin fraudă. 1198 Cod civil. între S. actul intitulat „chitanţă”. astfel mărturisirile şi recunoaşterile posterioare ale părţilor nu pot înlocui contraînscrisul.C. urmează a fi respins. iar preţul achitat a fost de 128.C. În consecinţă.A. în faţa executorului judecătoresc şi la interogator în faţa instanţei. încheiat la 16.. iar preţul achitat a fost de 128.000 lei. practica judiciară a extins cazurile în care actul juridic a cărui valoare este mai mare de 250 lei poate fi . precum şi cu restul probelor la care s-a referit instanţa. constituie un început de dovadă scrisă. 2 Cod procedură civilă. Prin hotărârea atacată corect s-a stabilit că actul de vânzare-cumpărare menţionat este simulat în sensul că adevăratul cumpărător al autoturismului este reclamanta R. Pornind de la dispoziţiile art.000 lei.V.1991. 1175 şi 1197 din Codul civil.000 lei şi nu de 90.F.800 lei drept o parte din preţul autoturismului. Prin recursul extraordinar declarat de procurorul general s-a considerat vădit netemeinică şi esenţial nelegală decizia instanţei de control judiciar şi s-a solicitat modificarea ei în sensul respingerii recursului declarat de reclamantă împotriva hotărârii instanţei de fond. dar îmbolnâvindu-se a convenit cu vânzătorul ca actul să fie întocmit pe numele fiului său. nu pot fi luate în considerare. 1198 Cod civil.A. 2331/29.000 lei. Câmpul de aplicare a dispoziţiilor art. a respins acţiunea introdusă. Este adevărat că potrivit art. să fie obligat să-I restituie autoturismul. fac dovada completă a simulaţiei.C. Or. Tribunalul mun. Pârâtul M.C. a fost obligat să-i predea autoturismul reclamantei.1990: că preţul real al vânzării a fost de 128. preţ stabilit în sumă de 128. hotărârea atacată fiind legală şi temeinică recursul extraordinar în temeiul art.05.1991.10.

Tribunalul Bucureşti.05.03. respingerea cererii conexe ca nedovedită este criticabilă. în calitate de proprietar al apartamentului din litigiu. Contract de vânzare-cumpărare.1994. Contractul de închiriere făcând dovada certă a intenţiei părţilor.000 lei. la imposibilitatea materială. 17.1986. în prezent apelanţii nu au nici un titlu locativ care să justifice ocuparea apartamentului a cărui proprietară este reclamanta. ca avans pentru apartament. 296 Cod procedură civilă.03.. Vicii de consimţământ. . Notă: Întrucât în raport de dispoziţiile art. împotriva pârâţilor L. date fiind relaţiile dintre părţi. Chiar în ipoteza în care reclamanta şi pârâta au fost colege de serviciu. Prin sentinţa civilă nr. În motivarea apelului se arată că între părţi a existat o înţelegere cu privire la vânzarea-cumpărarea apartamentului şi nu cu privire la închiriere. apelul urmează să fie respins ca nefondat. pe care pârâţii pretind că ar fi plătit-o reclamantei. pentru lipsă de titlu locativ. identitatea civilă sau la calităţile esenţiale ale acesteia. Actul juridic. cum greşit a reţinut prima instanţă. pentru care s-a făcut convenţia”. Caracterul determinat al erorii asupra persoanei se poate referi la identitatea fizică. Apelul nu este fondat. aceasta a fost intenţia părţilor – de închiriere şi nu de vânzare – cu atât mai mult cu cânt nu s-a încheiat nici un înscris privitor la suma de 60.371 dovedit şi altfel decât prin act autentic sau prin act sub semnătură privată.C. şi imposibilitatea morală de a preconstitui înscrisul datorită calităţii părţilor.03.1986. 374/09.1993 a Judecătoriei sectorului IV Bucureşti s-a admis acţiunea principală formulată de reclamanta L. secţia a III-a civilă.1985 – 01. pe perioada 01. instanţa a reţinut că pârâţii au avut calitatea de chiriaşi în temeiul contractului de închiriere încheiat pentru perioada de 01. Ca atare. relaţiile dintre ele nu erau de aşa natură încât să existe o imposibilitate morală de întocmire a înscrisului care să consemneze achitarea avansului pentru apartament.1985-01. 129-130 Cod procedură civilă judecătorul trebuie să aibă rol activ şi să pună în discuţia părţilor orice împrejurare de fapt sau de drept care ar duce la dezlegarea pricinii. s-a dispus evacuarea acestora din apartamentul situat în Bucureşti. Eroarea asupra persoanei. a închiriat apartamentul pârâţilor. Totodată instanţa nu a ţinut cont de imposibilitatea morală de a produce o dovadă scrisă. decizia nr. sector 4. Din ansamblul probelor administrate în cauză rezultă că reclamanta. 2 Cod civil .03.I. Înţeles. 954 alin. adăugând. 1191 Cod civil. afară numai când consideraţia persoanei este cauza principală. şi L. motiv pentru care au şi plătit reclamantei suma de 60. motiv pentru care.03.C. Eroare asupra stării civile a cocontractantului. Pentru a pronunţa această sentinţă. în raport de dispoziţiile art. conform contractului de închiriere depus la dosar. „eroarea nu produce nulitate când cade asupra persoanei cu care s-a contractat. 3506 din 05. Pârâţii nu au făcut dovada existenţei unui antecontract de vânzare-cumpărare cu privire la acest apartament.000 lei. Sentinţa a fost atacată cu apel de către pârâţi. Faptul că părţile au fost colegi de serviciu – fără să se pună problema unor raporturi de diferenţă între superior şi subordonat – nu justifică abaterea de la regula înscrisă în art. Acţiunea conexă a pârâţilor a fost respinsă ca nedovedită. Potrivit art.

618/21. prin care au solicitata anularea contractului de vânzare-cumpărare nr. secţia a IV-a civilă. 1167 alin. 814 alin.M. donat. pentru că ar contraveni dreptului proprietarului de a dispune liber şi absolut de dreptul său (art.372 Prin urmare. atât timp cât acceptarea donaţiei a intervenit după decesul donatorului şi astfel oferta a devenit caducă. 4269/29. în caz de moarte a donatorului înainte de acceptare. Susţinerea apelanţilor că au contractat cu pârâţii. prin oferă şi acceptare separată. lăsat legat etc.). Tribunalul Bucureşti. 480 şi 803 Cod civil). este lipsită de relevanţă juridică.1997. 3 Cod civil). eroarea – ca viciu de consimţământ. nu există eroare asupra persoanelor cu care s-a contractat. iar starea civilă a părţilor contractante nu poate constitui un elemente esenţial avut în vedere la încheierea contractului.C. ratificarea sau executarea voluntară a donaţiei de către moştenitori (art. sunt nule absolut (art. eroarea asupra stării civile a cocontractantului nu poate constitui motiv de anulare a actului. care nu le-au adus la cunoştinţă faptul că sunt divorţaţi. 26200/1994 pentru eroare asupra persoanelor pârâţilor. În cazul în care contractul de donaţie se încheie între absenţi. Faţă de motivele arătate. în considerarea situaţiei lor de persoane căsătorite. nu se poate reţine acoperirea nulităţii pentru vicii de formă de către moştenitori. altfel. această nulitate pentru vicii de formă. afară numai când consideraţia persoanei este cauza principală pentru care s-a încheiat actul. Reclamanţii apelanţi au precizat că solicită anularea contractului de vânzare-cumpărare întrucât au fost induşi în eroare de pârâţi. 814 Cod civil). oferta devine caducă. tribunalul va respinge apelul ca nefondat. poate fi acoperită prin confirmarea. chiar dacă acceptarea s-a făcut în formă autentică. 954 Cod civil. secţia a IV-a civilă. Prin sentinţa civilă nr. Totodată.1996 Judecătoria sectorului 2 Bucureşti a respins acţiunea reclamanţilor F. Potrivit art. pentru ca „averea să rămână în continuare în familia lor”. decizia nr. 2 Cod civil).L. pentru ca „averea să rămână familiei”. După moartea donatorului însă.Contract de donaţie.03. este lipsită de efecte juridice.05. Pentru ca donaţia nulă pentru viciu de formă să producă efecte juridice trebuie refăcută în întregime cu respectarea formei cerute de lege (art. Nulitate. reprezentarea vânzătoril