A. CIUPERCA ALBĂ CAP. I. GENERALITĂŢI PRIVIND CULTURA CIUPERCII ALBE 1.1.

Evoluţia şi situaţia culturii ciupercii albe Cultura ciupercilor este cunoscută aproximativ din sec. al XVI-lea, primul autor care aminteşte despre această cultură fiind Olivier de Serres (1600). Ciupercile au fost cultivate de către legumicultorii din jurul Parisului, folosind însă metode empirice deoarece modul de înmulţire a ciupercilor a fost mult timp necunoscut. De aceea, se recomanda ca pentru înfiinţarea culturii să se utilizeze apa folosită pentru spălarea ciupercilor şi a resturilor de ciuperci care se încorporau într-un gunoi semifermentat. În anul 1698, englezul Lister făcând o vizită la Paris a fost impresionat de extinderea acestei culturi care, menţiona el în memoriile sale, era necunoscută în Anglia. Botanistul Marchand a demonstrat, în 1678, că filamentele albe care se dezvoltă în gunoi sunt germenii reproducători ai ciupercilor iar în 1707, botanistul francez Tournefort a prezentat la Academia Regală de Ştiinţe un material privind cultura ciupercilor care se practica în aer liber. După alţi 50 de ani cultura a trecut din liber în pivniţe, galerii şi s-a extins apoi în carierele subterane din jurul Parisului, unde se înregistrau condiţii optime de temperatură pentru desfăşurarea fenofazelor de creştere şi fructificare. Cultura ciupercilor în carierele de piatră este atribuită, de către Victor Paquet, grădinarului francez Chambry, care a trăit la începutul sec. al XIX-lea. Ciupercăriile special amenajate au apărut la începutul sec. al XX-lea, în SUA. Miceliul de ciuperci a început să fie produs în anul 1893 de către M. Repin, la Institutul Pasteur din Paris, sub formă de role din gunoi comprimat. Pentru substratul de cultură s-a utilizat gunoiul de cabaline (compost clasic) iar începând cu perioada 1921-1946 s-a introdus şi s-a perfecţionat compostul sintetic, format din paie de grâu şi îngrăşăminte chimice. Producţia mondială de ciuperci a crescut în ultimii 30 de ani, aproximativ de 14 ori, depăşind în prezent 2 milioane tone. Cele mai mari producţii sunt realizate în Asia, Europa şi America de Nord. Printre ţările mari producătoare de ciuperci sunt China, SUA, Olanda, Franţa, Marea Britanie, Italia şi altele.

În România cultura ciupercilor este practicată de aproximativ 45 de ani. Prima ciupercărie a fost amenajată în anul 1958 în fortul Chitila de lângă Bucureşti. Până în anul 1962 pentru cultură s-a folosit miceliu din import (Franţa, Polonia). În 1962 a început producerea miceliului la Centrul experimental de îngrăşăminte bacteriene Bucureşti, folosind ca material gunoiul de cabaline, fiind livrat pentru producători sub formă de role. Din 1975 a început producerea miceliului granulat, pe boabe de cereale. S-au construit ciupercării industriale, având suprafeţe de cultură de 1-4 ha, în mai multe localităţi din ţară: Mangalia, Stoicăneşti-Olt, Arad, Bucov-Ploieşti, Făgăraş, Iernut, Oradea, Cluj-Napoca. Pentru asigurarea necesarului de miceliu s-au dat în exploatare staţii pentru producerea miceliului, pe lângă majoritatea ciupercăriilor mai mari. 1.2. Importanţa alimentară şi economică Ciupercile se pot consuma în tot timpul anului, sub formă proaspătă, deshidratată sau conservată, într-o gamă foarte variată de preparate culinare. Ciupercile proaspete conţin 10-12% S.U, reprezentată de proteine 3,4-6%, glucide 33,5%. Substanţele proteice se găsesc în cantitate mai mare în stratul lamelar situat imediat sub pălărie şi în cuticula pălăriei. Din acest motiv este contraindicată îndepărtarea acestor părţi în momentul preparării. Conţinutul în zaharuri este mai ridicat în ciupercile tinere, acesta scăzând pe măsura îmbătrânirii ciupercilor. Ciupercile constituie şi o sursă de vitamine, în special vitamine din complexul B, precum şi vitaminele D, A, C. Conţin de asemenea săruri minerale: fosfor 150-200 mg, potasiu 500-600 mg, calciu 25 mg (raportate la 100g produs proaspăt). Din punct de vedere economic cultura ciupercilor este importantă având în vedere posibilitatea obţinerii unor venituri substanţiale de către producători, folosind materii prime relativ ieftine, cum sunt gunoiul de cabaline, paiele de cereale. Valorificarea ciupercii albe este asigurată tot timpul anului, datorită faptului că piaţa nu este saturată şi se pot vinde la preţuri convenabile pentru producător, oferta fiind mult mai scăzută comparativ cu cererea. Ciupercile pot constitui de asemenea materie primă pentru fabricile de conserve. Având în vedere ciclul relativ scurt de cultură (aproximativ 100 de zile), investiţia iniţială ocazionată de înfiinţarea culturii, se recuperează mai repede comparativ cu alte culturi agricole. CAP. II. CARACTERISTICILE BOTANICE ŞI BIOLOGICE ALE CIUPERCII

ALBE 2.1. Sistematica, caracterele morfologice şi fiziologice Ciuperca albă (Agaricus bisporus (Lange) Sing.) face parte din clasa Basidiomycetes, subclasa Holobasidiomycetes, ordinul Hymenomycetales, familia Agaricaceae. Ciuperca de cultură provine din ciuperca de câmp (Agaricus campestris) care creşte spontan, în perioadele favorabile, pe păşuni şi fâneţe fiind numită şi “şampinion”. Ciupercile sunt plante fără clorofilă şi sunt formate din două părţi: miceliu (partea subterană) şi bazidiofruct ( partea aeriană). Miceliul se dezvoltă în substratul de cultură şi este alcătuit din hife miceliene (fire subţiri, albe-cenuşii) care au rolul de a hrăni bazidiofructul şi constituie suportul pentru formarea părţii comestibile. Bazidiofructul sau carpoforul se compune din două părţi distincte şi anume: piciorul ciupercii (stipes) şi pălăria (pileus). Pălăria ciupercii prezintă la exterior o cuticulă, care poate fi netedă sau scuamoasă, sub care se află pulpa de culoare albă dar care, în urma tăierii, se oxidează şi capătă o culoare roz. Cuticula este detaşabilă şi are culoarea albă, crem sau brună, în funcţie de tulpina cultivată. Culoarea cuticulei se poate modifica şi datorită prezenţei luminii naturale în spaţiul de cultură care determină schimbarea culorii albe în alb-cenuşiu sau datorită ventilaţiei excesive, când se modifică spre brun. În partea inferioară a pălăriei se află un strat cu lamele dispuse radiar pe care se formează sporii ciupercii. Aceste lamele au culoare roz, la început, apoi pe măsură ce sporii ajung la maturitate capătă o culoare neagră. Partea inferioară a pălăriei este protejată de o membrană numită velum care, pe măsură ce pălăria creşte, se întinde apoi se rupe şi se adună pe picior sub forma unui inel (fig. l ). Piciorul ciupercii este format din cuticulă, pulpă, canal medular şi postament micelian. Cuticula piciorului spre deosebire de cea a pălăriei, este greu detaşabilă şi are culoare albă. Pulpa este compactă la începutul perioadei de vegetaţie, apoi devine fibroasă. Canalul medular nu este vizibil în faza de tinereţe dar odată cu dezvoltarea ciupercii acesta devine vizibil şi din ce în ce mai mare. Postamentul este format dintr-o ţesătură compactă de filamente miceliene apărut în amestecul de acoperire a compostului şi se poate detaşa uşor cu mâna. Înmulţirea ciupercilor se realizează prin spori care, în condiţii favorabile, germinează pe diferite medii de cultură formând un miceliu primar. Miceliile primare se unesc, prin plasmogamie rezultând astfel, miceliul secundar. Acesta se înmulţeşte pe diferite medii de

care sunt prezentate în figura 2 şi au următoarea succesiune: . în laboratoarele de producere a miceliului. În această etapă este obligatorie acoperirea substratului împânzit la momentul potrivit deoarece întârzierea lucrării determină scăderea capacităţii de fructificare.faza de pălărie desfăcută trei sferturi (f) se produce tot în interval de o zi de la precedenta.faza de rupere a velumului (d).faza de apariţie a velumului (c).Etapa de creştere vegetativă.faza de buton (a).Etapa de fructificare sau recoltare începe după 4-5 zile de la faza precedentă şi se desfăşoară sub forma valurilor de recoltare. Aceste faze se desfăşoară în condiţii sterile.faza de individualizare a ciupercii (b). când se distinge pălăria şi piciorul ciupercii şi se formează velumul. se realizează în ziua următoare după formarea acestuia şi determină valorificarea ciupercilor la calitatea a I-a. durează 1-2 zile. ele cresc şi apar la suprafaţa straturilor sub formă de butoni.Etapa de diferenţiere a hifelor miceliene se desfăşoară în amestecul de acoperire a substratului. se înregistrează tot după o zi de la faza precedentă. . în funcţie de sistemul practicat şi de condiţiile de mediu asigurate.cultură şi se livrează producătorilor sub formă de miceliu granular (pe boabe de cereale). la interval de o zi faţă de precedenta şi corespunde cu maturitatea optimă de recoltare a ciupercilor.faza de pălărie desfăcută total (g). . cu diametrul de pănă la 10 mm. În această etapă udările se fac cu cantităţi moderate de apă deoarece umiditatea excesivă duce la pierderi de producţie. când lamelele bazidiale au început să se brunifice şi marchează începutul maturităţii fiziologice prin diseminarea sporilor.Etapa de formare a primordiilor de fructificare începe după 7-10 zile de la acoperirea straturilor cu amestec de pământ. după 14-15 zile de la acoperire şi durează 3-4 zile. . Din momentul însămânţării până la formarea ciupercilor sunt parcurse mai multe etape de creştere: . . . . stratul lamelar are culoarea neagră şi ciupercile nu mai pot fi valorificate. . În această perioadă consumul de apă creşte şi ca urmare a absorbţiei apei de către primordiile de fructificare. sau faza de împânzire a substratului nutritiv începe după însămânţarea miceliului şi durează 10-20 de zile. . Din stadiul de buton până la formarea ciupercilor purtătoare de spori sunt parcurse nouă faze fenologice. .Etapa de formare a butonilor de fructificare începe după 7-8 zile de la faza precedentă. .

2. în perioada de însămânţare şi incubaţie. Din această cauză cultivatorii de ciuperci trebuie să urmărească cu atenţie modul de derulare a fazelor de creştere pentru a se preveni astfel deprecierea producţiei. grupate după culoarea pălăriei: . modul de desfăşurare a valurilor de producţie. în funcţie de faza de vegetaţie a ciupercilor (tabelul 1). iar în faza de descompunere aerobă (aproximativ 12-14 zile) temperatura se menţine la 55-60°C apoi scade la 25-26°C.Tulpini de ciuperci albe: Alb 8. Tulpina M-15. în funcţie de faza de vegetaţie. Sortimentul cultivat În sortimentul utilizat pentru cultura ciupercii albe se găsesc mai multe tulpini care s-au obţinut ca urmare a activităţii de cercetare ştiinţifică şi reprezintă culturi pure de miceliu primar sau secundar. aer şi nutriţie. Cerinţele faţă de factorii de mediu În general ciuperca albă nu este o specie pretenţioasă faţă de lumină şi temperatură dar are cerinţe mari faţă de umiditate. Tulpinile de ciuperci cultivate se deosebesc după formă. când practic este complet depreciată din punct de vedere calitativ. În spaţiul de cultură sunt necesare temperaturi diferenţiate. Tulpina 417. culoare.Tulpini de ciuperci crem: Tulpina M-23. indică sfârşitul perioadei de maturitate fiziologică. Temperatura trebuie asigurată diferenţiat. practic în 6-7 zile ciuperca ajunge din faza de buton în aceea de pălărie recurbată.faza de pălărie recurbată (h) este ultima fază fenologică. Tulpina 410. iar în faza de butonizare şi fructificare la 20-22°C. rezistenţa la boli şi la păstare. .2. aspectul suprafeţei pălăriei (lisată sau scuamoasă). . .Tulpini de ciuperci brune: Tulpina M-11. având caracteristici morfologice şi biologice cunoscute. Tulpina 325. productivitate. temperatura se ridică în faza de descompunere anaerobă (8-10 zile după formarea platformei) la 70-75°C. Tulpina 310.. Tulpina 183.3. 2. În substratul de cultură. Tulpina 418. Se constată astfel o succesiune rapidă a fazelor fenologice. Bulgăre de zăpadă. În prezent se găsesc în cultură următoarele tulpini.

Astfel în faza de recoltare. ciupercile cresc lent. până la al 3-lea val de fructificare apoi scade la 1-5 g/h/m2. . Umiditatea substratului trebuie asigurată încă din perioada de pregătire a acestuia. În perioada de incubaţie concentraţia aerului în CO2 poate să fie mai ridicată. atât cea din substratul de cultură cât şi umiditatea atmosferică. dar formează pălării mari. La temperaturi de 18-20°C ciupercile cresc repede. cu greutate specifică mare. pentru a reduce pierderile de apă din substratul de cultură. În general sunt mai puţin dăunătoare temperaturile mai scăzute comparativ cu cele ridicate. Lumina nu este necesară pentru cultura ciupercii albe. influenţează producţia de ciuperci. ceea ce impune intensificarea aerisirii localului. la temperaturi de 12-14°C. Umiditatea relativă a aerului se va menţine la valori de 80-85% după însămânţare şi de 85-90% în perioada de fructificare.08%) piciorul ciupercilor se alungeşte. Lumina naturală directă în spaţiul de cultură poate influenţa negativ din cauza efectelor secundare cum sunt creşterea temperaturii sau diminuarea umidităţii relative a aerului.În toate fazele de creştere este necesar să fie evitate amplitudinile mai mari de + 3°C (de la zi la noapte). 1994) şi este stânjenită iniţierea primordiilor de fructificare din valul următor. Excesul de umiditate în substratul de cultură sau în amestecul de acoperire determină distrugerea miceliului şi apariţia diferitelor mucegaiuri. închise. Declanşarea fructificării şi iniţierea carpoforilor este favorizată însă de o concentraţie mult mai redusă de CO2 în aer. Astfel. Trebuie menţionat şi faptul că orice necorelare a temperaturii cu diferitele faze de creştere a ciupercilor influenţează nefavorabil producţia. Umiditatea. piciorul se alungeşte iar pălăriile se dechid când sunt încă mici. În această perioadă şi până la penetrarea miceliului în stratul de acoperire concentraţia de CO2 în substrat poate să ajungă la 4-5%.05%. Aerul.5%. după faza aerobă de 70-72% iar după pasteurizare de 63-65%. umiditatea trebuie să fie de 70-75%.1% şi 0. de până la 0. Astfel în perioada de incubaţie se degajă o cantitate de 810g/h/m2 de CO2. În faza de creştere a carpoforilor. deoarece stimulează creşterea miceliului. pălăria nu se dezvoltă corespunzător şi se deschide foarte repede (V e d i e şi R e t a i l l e a u. concentraţia aerului în CO2 creşte peste valorile normale. după faza anaerobă. În faza de butonizare o concentraţie mai mare de CO2 influenţează negativ numărul primordiilor de fructificare precum şi talia carpoforilor obţinuţi. între 0. la o concentraţie prea mare de CO2 (peste 0. datorită descompunerii substratului. care ajunge la 10-16 g/h/m2 în perioada de după incubaţie. În spaţiul de cultură.

Astfel. Sistemul clasic presupune executarea culturii în diferite spaţii improvizate (pivniţe. hale. sunt fosforul şi calciul. asigurându-se astfel o bună dezvoltare a miceliului. III. Alte elemente minerale. CAP. ca urmare a unei slabe aerisiri.. În cazul unei aerisiri prea intense. etc. În aceste condiţii se pot realiza două cicluri de cultură.2 m/sec. Nutriţia ciupercilor Ciupercile de cultură au un regim de nutriţie saprofit. ORGANIZAREA ŞI BAZA TEHNICO-MATERIALĂ A CULTURII CIUPERCII ALBE 3. acizi organici) ce se formează în timpul compostării substratului. Calciul se adaugă sub formă de sulfat de calciu (gips) sau carbonat de calciu şi are rolul de a reduce efectul inhibitor al unor elemente în exces.7%. fără sistem de încălzire şi ventilaţie dinamică. asigurându-şi hrana din substanţele organice în descompunere. hemiceluloză şi lignină. Tot cu ajutorul enzimelor ciuperca descompune şi sintetizează diferiţi compuşi cu azot din substratul de cultură. azotul total trebuie să fie între 1. care se dozează în cantitate de 3-6 kg/t compost. cu repercursiuni negative asupra producţiei. grajduri. în perioada de incubare se asigură 1m3 aer/m2 cultură/oră iar în perioada de butonizare şi recoltare.).Sporirea concentraţiei de CO2.1. unul de primăvară (începând din luna martie) şi unul de toamnă (începând din luna septembrie). Substratul de cultură trebuie să aibă pH-ul = 7-7.6-2. viteza de circulaţie a aerului va fi peste 0. semiintensiv şi intensiv (industrial). cu rol important în metabolismul ciupercilor.5. care sunt descompuse în zaharuri de enzimele hidrolitice produse de miceliu. Fosforul se asigură prin adăugare de superfosfat în timpul pregătirii compostului. În substratul de cultură trebuie să existe surse de carbon. Sistemele de cultură Pentru cultura ciupercilor Agaricus se pot practica trei sisteme de cultură: clasic. prin formarea cu acestea de carbonaţi sau sulfaţi. determină scăderea producţiei atât cantitativ cât şi calitativ. În substrat. 5 m3 aer/m2 cultură/oră. Pentru a preveni acest lucru se asigură o ventilaţie corespunzătoare. . Sursa de carbon este asigurată de celuloză. Celulele miceliului preiau azotul sub forma unor compuşi simpli amoniacali (peptide. datorită diminuării umidităţii. substanţe azotoase şi elemente minerale.

recoltare) în încăperi speciale. lucrându-se în flux continuu. Spaţiile folosite pentru cultura ciupercilor. prevăzute cu instalaţii automate pentru controlul microclimatului şi asigurarea condiţiilor optime de cultură. cu posibilităţi de pasteurizare artificială (cu abur) a substratului şi cu un grad înalt de mecanizare al lucrărilor. se pot realiza 3-4 cicluri de cultură pe an. serele individuale pot fi acoperite cu un strat izolator de paie. trebuie să îndeplinească câteva condiţii de bază şi anume: .2. în funcţie de faza de vegetaţie.bizonal .Substratul de cultură poate fi aşezat direct pe pardoseală sub formă de straturi. când pasteurizarea compostului se realizează în încăperi speciale. Substratul poate fi aşezat sub formă de strat. dar pot fi instalate şi stelaje cu poliţe suprapuse pentru o folosire mai completă a spaţiului . însămânţare-recoltare. se vor lua măsuri de etanşeizare a acestora.să aibă în interior sau în exterior în imediata apropiere o sursă permanentă de apă. Spaţiile subterane prezintă avantajul unei bune izolări termice. în lăzi suprapuse sau în saci. . În funcţie de modul de realizare al fluxului tehnologic se disting trei subsisteme tehnologice: . Astfel. Spaţii pentru cultura ciupercilor Pentru cultura ciupercilor pot fi folosite spaţii subterane (pivniţe. . de exemplu. însămânţare. hale dezafectate. pe stelaje etajate. În acest sistem se pot realiza anual câte trei cicluri de cultură. cu ajutorul ventilatoarelor. se pot realiza 6-7 cicluri de cultură pe an. Spaţiile de suprafaţă. forturi) sau de suprafaţă (grajduri. Sistemul intensiv constă în efectuarea culturii în spaţii special construite (ciupercării industriale). galerii de mină. realizându-se în interior o temperatură mai constantă. 3.monozonal. se pot efectua 4-5 cicluri de cultură. pe 5-6 nivele. sere). acoperite apoi cu folie de polietilenă. în sistem clasic sau semiintensiv. Substratul de cultură se aşează în straturi pe stelaje sau în lăzi mari suprapuse. biloane sau în saci de polietilenă. când toate lucrările tehnologice. dacă prin construcţie nu permit realizarea în interior a unor temperaturi constante. separat de fazele următoare. Sistemul semiintensiv presupune realizarea culturii în spaţii prevăzute cu mijloace de încălzire tehnică precum şi de aerisire forţată. exceptând pregătirea compostului se desfăşoară în aceeaşi încăpere.plurizonal – este cel mai perfecţionat sistem de cultură a ciupercilor şi presupune realizarea fiecărei etape tehnologice (pasteurizare. incubaţie. .

Această operaţie se realizează înainte de scoaterea compostului vechi şi se repetă apoi după curăţirea şi spălarea încăperilor. practicată în ciupercăriile industriale.2%. .. Pentru dezinfecţia chimică se aplică în interior prin pulverizare. formalină – 2 l. constă în introducerea aburului până ce se realizează o temperatură de 78-80°C. Urmează apoi dezinfecţia spaţiului de cultură. 150 l soluţie/100 m2 şi Actelic 0. Toate acestea trebuie să fie perfect dimensionate pentru a asigura condiţii pentru producerea ciupercilor în flux continuu. . care se poate folosi ca îngăşământ organic în cultura legumelor. pardoseală) să fie din beton.să dispună de mijloace de încălzire.suprafeţele interioare (pereţii. Dacă în spaţiul respectiv s-au mai cultivat ciuperci se scoate compostul vechi. Pentru a preveni infecţiile ulterioare.să permită o ventilaţie naturală sau forţată. Pentru cultura ciupercilor în sistem intensiv sunt necesare spaţii construite special şi dotate corespunzător. Acestea trebuie să fie prevăzute cu hale acoperite pentru pregătirea compostului. tunel de pasteurizare. lapte de var – 10 l. În sistemul clasic şi seminintensiv se realizează o dezinfecţie chimică iar în sistemul intensiv se execută dezinfecţia termică.IV. soluţii de insectofungicide (sulfat de cupru – 3 kg. înaintea fiecărui ciclu de cultură. În continuare se curăţă bine în interior pardoseala şi stelajele de resturile de compost şi se spală bine cu apă şi apoi cu o soluţie de 5% sodă calcinată sau 10% clorură de var. cu rumeguş îmbibat în soluţie de sulfat de cupru 2-3%. pentru 100 l apă) sau se poate folosi soluţie de hipoclorit de calciu 5-10%. Pregătirea spaţiului pentru cultură se efectuează înaintea fiecărei ciclu de producţie. pentru cazul practicării culturii în perioadele reci. Compostul vechi nu trebuie depozitat în apropierea ciupercăriei deoarece constituie o sursă de infecţie pentru compostul nou.să fie izolate termic. Dezinfecţia termică. CAP. la intrarea în ciupercării se pun cutii ştergător. . timp de 12 ore. TEHNOLOGIA CULTURII CIUPERCII ALBE . cu abur. timp de 4-5 ore sau 70°C. un cartuş/150 m2 şi se ţine apoi localul închis 24 de ore. cărămidă sau piatră pentru a permite o bună dezinfecţie. camere pentru incubaţie şi altele pentru cultură. pentru a nu se produce variaţii de temperatură diurne mai mari de 3-4°C. Înainte de introducerea compostului se face gazarea cu 20-30 g sulf/m3 încăpere sau Bladafum III.

pentru ca să se poată asigura o igienă corespunzătoare. superfosfatul. compoziţia chimică şi flora microbiană favorabile creşterii şi nutriţiei miceliului ciupercii. sulfatul de amoniu şi ipsosul. Pregătirea compostului se face pe platforme betonate. chimice şi microbiologice asigură structura. cantităţile fiind calculate pentru o suprafaţă de 100 m2 de cultură. deosebit de complexă. Pregătirea compostului În funcţie de posibilităţile de procurare a materialelor se poate pregăti un compost clasic. ca urmare a . amestecarea componentelor) începe un proces foarte activ de fermentaţie a materialului organic. În tabelul 2 se prezintă compoziţia celor două tipuri de substrat. Pentru pregătirea amestecului de acoperire sunt necesare: turbă neagră. care printr-o serie de procese fizice. să nu fie mucegăite şi să provină din culturi neîmburuienate. Materiale necesare preparării compostului În compoziţia substratului de cultură se pot folosi ca materii prime: gunoiul de cabaline. gunoiul de păsări şi paiele de grâu. Este de preferat gunoiul provenit de la tineretul bovin. după asigurarea uniformizării compoziţiei (umectare. Gunoiul de cabaline trebuie să fie proaspăt (maxim 7-10 zile) şi să conţină 70% paie şi 30% dejecţii solide. ureea.2. de preferinţă acoperite.4. să aibă culoare galben-aurie. fiind necesare. format în principal din gunoi de cabaline sau un compost “sintetic”. Materiile auxiliare sunt: colţii de malţ (de la fabricile de bere).1. Gunoiul de păsări se foloseşte frecvent la prepararea compostului în proporţie de 510%. Paiele utilizate trebuie să fie de grâu şi să provină din recolta anului precedent sau în curs. turbă roşie şi nisip de râu. 4. în acest caz. în care gunoiul de cabaline se înlocuieşte cu paie de grâu şi gunoi de păsări. paie tocate) cu o vechime de cel mult 3 luni. Se recomandă gunoiul care provine de la caii care au fost hrăniţi şi cu ovăz. Se poate folosi gunoiul pe suport solid (coji de floarea soarelui. Substratul pentru cultura ciupercii albe necesită o preparare specială (compostare). La început. 10 t de compost (100 kg/m2). gunoiul de bovine. Gunoiul de bovine proaspăt se poate folosi în amestec cu gunoiul de păsări şi paie. în felul acesta compostul fiind ferit de intemperii (în special de precipitaţii) în timpul preparării. în proporţie de 3:2:5. pleavă.

Faza I-a se consideră terminată atunci când paiele nu mai absorb apă şi compostul degajă un miros puternic de amoniac. paiele şi gunoiul de păsări) se aşează în straturi succesive de 30-40 cm grosime fiecare şi se tasează. În ziua a 5-a se face o întoarcere pentru omogenizarea componentelor şi dacă nu sunt suficient de ude se adaugă apă (sau must). pasteurizare şi condiţionare. Ca urmare pregătirea compostului se realizează în trei faze distincte: umectarea şi compostarea anaerobă. De calitatea materialelor folosite şi desfăşurarea procesului de compostare depinde în foarte mare măsură reuşita culturii ciupercii albe. 3). acarieni) apoi la temperaturi de 50°C şi 35°C are loc stimularea activităţii microorganismelor utile. pentru ca în final umiditatea acestora să fie de 72-75%. Baccilus subtilis. mai ales spre marginile platformei care sunt aerisite mai bine.a) care rezistă până la 60-70°C. 2 m înălţime şi lungimea în funcţie de cantitatea de compost (fig. . lignina) pregătind substanţele necesare nutriţiei miceliului ciupercii cultivate. Apariţia acestora este marcată de formarea unor zone cu puncte albicioase.înmulţirii bactetriilor aerobe. bacteriilor concurente şi a dăunătorilor – (nematozi. temperaturile ridicate contribuie la caramelizarea hidraţilor de carbon şi astfel paiele devin casante (se rup uşor). prin udări repetate. . pe platforme betonate sau pe folie de plastic unde. Umectarea şi compostarea anaerobă . Aceste bacterii folosesc glucidele simple şi substanţele azotoase solubile (cu degajare de amoniac) în urma cărora se creează un mediu nefavorabil microorganismelor concurente. mesentericus ş. Componentele (gunoiul de cabaline. are loc o dezinfecţie (distrugerea ciupercilor.Umectarea paielor timp de 1-2 zile în bazine cu apă. Mustul ce se scurge din platformă se colectează şi se recirculă (se udă cu el platforma de compost). la început. termofile (Termophyllus Grignoni. compostarea aerobă şi pasteurizarea. În ultima parte a procesului de compostare bacteriile termofile cedează suportul ciupercilor inferioare (Actynomicete) care atacă poliglucidele (celuloza. B. Faza I. Pe măsură ce se aşează componentele în straturi acestea se şi udă cu apă pentru a se realiza umiditatea necesară. Deasupra platformei se administrează ureea (3-5 kg la tona de compost) apoi se udă. sub influenţa temperaturilor de 58-60°C. hemiceluloza. Se formează o platformă de 3-4 m lăţime. În ultima fază. paiele se îmbibă cu apă.Compostarea anaerobă are rolul de a declanşa fermentaţia şi durează 8-10 zile.

În cazul în care întoarcerea componentelor se execută manual se va proceda în aşa fel încât. În sistemul clasic şi semiintensiv.8-2. pentru a se realiza condiţii cât mai uniforme pentru descompunere (fig.Faza a II-a. Pasteurizarea naturală.5 m). 4). În felul acesta sunt evitate temperaturile mai ridicate (75°C) care determină descompunerea hidraţilor de carbon şi deprecierea calităţii compostului. la interval de 2-4 zile. pentru combaterea musculiţelor. compostul din exteriorul platformei să fie aşezat în mijlocul noii platforme şi cel din interior la exterior. dacă este nevoie. după 3-4 zile. Pe parcursul executării întoarcerilor se aplică amendamentele şi îngrăşămintele chimice (tabelul 3).5 m lăţime şi 1. cu furca. În ziua a 12-a de compostare aerobă. se acoperă platforma cu folie de polietilenă. În acest .0 m înălţime. Pe măsură ce se formează platforma se realizează coşuri de aerisire.8 m lăţime şi 1. Pasteurizarea compostului După ce compostul a parcurs fazele de descompunere anaerobă şi cea aerobă este supus unui tratament termic. În faza de descompunere aerobă. în funcţie de condiţiile din mediul exterior. de 40-50 cm înălţime. prin aşezarea unor tuburi (cu un capăt pe grătar) care se scot cu grijă după ce s-a pus compostul în jurul lor (distanţa dintre gurile de aerisire este de 1-1. Astfel când temperaturile sunt ridicate (vara) întoarcerile se execută după un interval de timp mai scăzut (23 zile) iar în perioadele reci.8) pentru ciupercăriile industriale. Compostul se ia din platforma de descompunere anaerobă şi se aşează în platforme de 1.4%.4-1. se mai poate aplica apă sau must de gunoi de grajd. compostul se aşează pe un grătar de lemn. după fiecare întoarcere platformele se stropesc cu soluţii de Carbetox 0. cu aport suplimentar de căldură prin aburire. pentru asigurarea unei umidităţi corespunzătoare. pentru a se crea condiţii de descompunere aerobă. iar pentru cantităţi mari se poate folosi maşina de împrăştiat gunoi (MIG-5) sau maşina de preparat compost (MPC-1.6-1. Practic compostul se întoarce când temperatura în platformă se ridică la 68-70°C. se execută 3-4 întoarceri. formând o platformă de 1. De asemenea la prima întoarcere şi eventual la a doua. fără a se tasa. Platforma se lasă acoperită timp de 48 ore. Când în compost temperatura ajunge la 50-55°C. Pe parcursul perioadei de descompunere aerobă.5-1. Faza a III-a. în formă de scoc (capre). Compostul se aşează afânat (prin scuturare cu furca). compostul este pasteurizat natural (sub influenţa temperaturii proprii) iar în sistemul intensiv de cultură se execută o pasteurizare “artificială”.8 m înălţime.3-0. lăsând libere gurile de aerisire. Intoarcerea compostului se execută manual. Compostarea aerobă Compostarea aerobă durează 10-12 zile.

fosforul: 0.interval se verifică temperatura. . . În acest caz pasteurizarea durează 7-8 zile şi comportă costuri foarte mari ale energiei termice. Pasteurizarea artificială se execută în camerele pentru cultură. mai ales datorită economiei de energie termică.8-2. aşezându-se din nou pentru pasteurizare.2-7. compostul având miros de pâine coaptă. In acest caz pregătirea compostului se consideră terminată. La sistemul de cultură multizonal.culoarea trebuie să fie cafeniu-deschisă.4. asigurându-se astfel pentru această operaţie o eficienţă mult mai ridicată comparativ cu sistemul de cultură monozonal. având un volum de 9 ori mai redus decît cel al spaţiului de producţie. . se mai face o întoarcere. până la 50-52°C şi 52-54°C în compost. pasteurizarea se execută în încăperi special amenajate.umiditatea 65-68% (strâns în mână compostul umezeşte palma fără să picure apă printre degete).pH = 7.azotul total: 1. până când se ajunge la o temperatură de 26°C în compost. . În cadrul sistemului monozonal pasteurizarea se realizează prin urcarea temperaturii în atmosferă. urmată apoi de menţinerea temperaturii în compost la 56-58°C timp de maxim 24 ore. . Dacă aceasta tinde să crească peste 60°C se descoperă şi dacă nu scade .paiele se rup uşor. . 4.nu se mai simte mirosul de amoniac.3. Introducerea compostului şi instalarea culturii . După cele două zile de pasteurizare temperatura în compost trebuie să aibă tendinţa de coborâre spre 50°C.potasiul: 1. Calitatea compostului după pasteurizare După faza de pasteurizare se apreciază calitatea compostului după următoarele caracteristici: .5%.7-1. cu ajutorul aburului. .2-1. cu pete albicioase datorate actinomicetelor răspândite în compost. după introducerea compostului în cazul sistemului monozonal sau în încăperi speciale (tunele de pasteurizare) la sistemul de cultură multizonal. după care temperatura se reduce treptat cu câte 2°C la interval de 6 ore.2%.0%.

care din cauza umidităţii ridicate are o durată de folosire scăzută şi în ciupercăriile cu sistem clasic de cultură. dispuse pe lungimea traveei. În felul acesta se elimină materialul lemnos din ciupercării. Metoda de cultură în saci prezintă şi avantajul unei manipulări uşoare pentru introducerea şi scoaterea compostului din spaţiul de cultură. Pentru confecţionarea sacilor se foloseşte folie de polietilenă transparentă. Această metodă permite aşezarea suprapusă a lăzilor în formă de şah şi astfel o exploatare mai intensivă a spaţiului de cultură. biloane. Stelajele. Lăzile din lemn se tapetează cu folie de polietilenă pentru a preveni putrezirea rapidă a materialului lemnos şi a le prelungi astfel durata de exploatare. constituie o posibilă sursă de transmitere a bolilor şi dăunătorilor de la un ciclu de cultură la altul. dintr-un kg de polietilenă rezultă 30-40 bucăţi (fig.2 m lăţime se amplasează două straturi. În ciupercăriile amenajate straturile pot fi dispuse etajat. pentru suprapunere (la sistemul bizonal şi plurizonal). cel mai mult utilizate. pe stelaje metalice. se introduce în spaţiul de cultură (în prealabil dezinfectat) şi se aşează în lăzi. în funcţie de configuraţia spaţiului existent. aşezate direct pe sol.V. 5). 6). lângă registrele de încălzire şi între straturi. Sacii pot fi dispuşi direct pe pardoseală sau pentru folosirea mai intensivă a spaţiului de cultură. straturi sau stelaje suprapuse. fiind uşor de transportat cu electrostivuitoarele. cu lăţimea de 100 cm. au lăţimea de 1. cu diametrul de 40-50 cm şi lungimea de 60-70 cm. Se folosesc saci de polietilenă.08-0.C.Compostul se aşează într-un strat de 15-16 cm în lăzi PVC şi 20-25 cm în lăzile de lemn (fig. înălţimea scândurilor laterale de 20 cm iar distanţa între stelaje de 60-70 cm. Grosimea stratului trebuie să fie de 20 cm în perioada caldă şi poate ajunge până la 25 cm în perioada de toamnă-iarnă. lăsându-se poteci de acces de 40 cm. saci. În ciupercăriile industriale aşezarea compostului se face pe paturi de scândură etajate pe 3-6 nivele (la sistemul monozonal) sau în lăzi de lemn cu dimensiunile de 180 x 120/20 cm. după pasteurizare. cu picioare de 25-30 cm. pe poliţele stelajelor. în care se introduce 25-30 kg de compost.Compostul. Aşezarea compostului în saci. Aşezarea compostului în lăzi. cu grosimea de 0.4 m. Stelajele pot avea dimensiuni diferite. În sere se realizează straturi simple. se foloseşte atât în sistemul clasic de cultură (în sere) cât şi în sistemul semiintensiv şi cel intensiv. Aşezarea în straturi. Se folosesc lăzi P. Pe o travee de 3. . unde nu se practică dezinfecţia termică cu abur.1 mm. sau din lemn de diferite dimensiuni.

Muncii nr. în straturi succesive fiecare strat tasându-se uşor cu o scândură. T. Şos.Spor – Alfar. Biloanele pot fi dispuse câte unul. având formă de prisme trapezoidale în care se aşează compostul. capacitatea de incubaţie a miceliului scade mult şi poate fi distrus. Pentru o perioadă mai lungă păstrarea este posibilă.. Pentru a preveni împrăştierea compostului acesta se aşează în tipare. Miceliul se livrează în pungi de polietilenă de 500-1000 g. Umiditatea substratului trebuie să fie între 65-68%. În vederea însămânţării. S. însămânţarea este bine să fie efectuată în prima sau a doua zi după introducerea compostului. În cazul unei umidităţi scăzute se poate pulveriza apă (cu temperatură de 24-25°C) iar dacă este prea ridicată se lasă câteva zile să se zvânte.P. miceliul se scoate din pungi..C. după o tehnologie specifică în laboratoarele de producere a miceliului (S.C. În spaţiile mai reci sau în cele relativ uscate biloanele pot avea dimensiuni mai mari (70/30/50 cm). Bucureşti). diminuarea umidităţii substratului. Păstrarea se poate face o perioadă scurtă într-un spaţiu răcoros (pivniţă). Vladimirescu nr. Practic. Biloanele se pot modela cu ajutorul unor tipare de scândură. nr..L – Str. perechi sau chiar câte 3 alăturate. după o prealabilă dezinfectare a mâinilor cu soluţie de bromocet 2% şi se sfărâmă uşor particulele aglomerate fără a distruge filamentele miceliene existente pe pericarpul boabelor de grâu. Arad. În acest caz înainte de a fi folosit la însămânţare miceliul se va aduce lent la o temperatură de 24-25°C. în camere frigorifice. cu distanţe de 50-60 cm. Dacă se însămânţează când temperatura substratului este mai mare de 30°C. Dacă umiditatea este scăzută nu sunt condiţii pentru incubaţie iar dacă este prea mare miceliul putrezeşte. Trebuie evitată prelungirea acestei perioade pentru a preveni infestarea substratului cu alte ciuperci. se tasează.4. în partea superioară 20 cm iar înălţimea de 35 cm. str.Aşezarea în biloane se practică în sistemele clasice de cultură a ciupercilor. se golesc la locul de cultură. Mureş. la o temperatură de +1. . Ferma (ICLF) – Mogoşoaia. apoi prin răsturnare. 6. Jud. Biloanele au lăţimea la bază de 50 cm. 9. 4. produs în condiţii sterile. Indiferent de modul de aşezare. necesarul de compost este de aproximativ 100 kg/m2.+3°C. Odăi. Însămânţarea substratului are loc după ce temperatura a coborât sub 30°C şi se stabilizează în jur de 28°C. 4. Iernut. Însămânţarea şi incubaţia miceliului Pentru însămânţarea substratului se foloseşte miceliu granular.

se împrăştie la suprafaţa straturilor aproximativ 5-10% din cantitatea de miceliu folosită la însămânţare (miceliu de control) şi se acoperă apoi cu hârtie poroasă (hârtie de ziar) pentru a preveni pierderea apei din substrat. Dacă compostul este aşezat în lăzi sau în saci se poate administra întreaga cantitate de miceliu (care corespunde suprafeţei respective) după aşezarea compostului. urmată de amestecare şi tasare sau se administrează fracţionat. care trebuie repartizat cât mai uniform pe suprafaţa sau în masa compostului. care se deplasează pe lungimea stratului. Înainte de aşezarea hârtiei de ziar se prăfuieşte stratul de cultură cu Zineb. cu variaţii maxime de +2°C. Tehnica de însămânţare este diferită în funcţie de modul de aşezare a compostului. În continuare compostul se nivelează. Încorporarea miceliului se poate realiza manual prin prinderea compostului cu mâna urmat de o răsucire sau se foloseşte o furcă cu colţi întorşi. pe măsură ce se aşează compostul. Existenţa unor variaţii mai mari de temperatură determină o împânzire neuniformă sau chiar prelungirea acestei perioade cu repercusiuni asupra producţiei de ciuperci. de culoare albă. În această perioadă temperatura în compost trebuie să fie menţinută la valori de 24-26°C. aceasta menţinându-se tot timpul umedă. până la 10-12 cm. pentru a preveni apariţia diferitelor mucegaiuri. iar în atmosferă 20-24°C. Perioada de incubaţie După însămânţarea substratului urmează o perioadă de incubaţie care durează 14-20 zile. În vederea asigurării unei umidităţi atmosferice ridicate se vor stropi cu apă pereţii şi pardoseala localului de cultură. În ciupercăriile industriale încorporarea miceliului se poate face cu o freză acţionată electric. După însămânţare se curăţă pardoseala de resturile de compost şi se spală cu apă. . miceliul se împrăştie uniform la suprafaţa stratului. Indiferent de modul de aşezare a substratului se folosesc 500-600 g miceliu/m2. Când compostul este aşezat în straturi.Cantitatea de miceliu. prin pulverizarea repetată a apei (2-4 ori/zi). Pentru aceasta hârtia de ziar. Umiditatea substratului se menţine la valori de 65-68% iar umiditatea atmosferică la 8590%. După încorporarea miceliului şi după ce s-a efectuat tasarea compostului. Dithane sau Captan (1 g /m2). în 2-3 etape. apoi se încorporează în masa de compost. realizând spre mijlocul stratului o suprafaţă puţin bombată şi se tasează uşor cu un bătător din lemn (scândură). aşezată pe straturile de cultură. se va menţine tot timpul umedă. timp în care miceliul împânzeşte substratul de cultură sub forma unei pâsle fine.

5%. trebuie să fie bine mărunţită.5. Turba brună trebuie să aibă umiditatea de 40-60% şi să nu provină din straturile inferioare. Pentru a preveni această situaţie se amestecă turba brună cu turba neagră care de obicei are pH neutru. Omite 30 W. 10% nisip şi 10% carbonat de calciu. recoltat din lucerniere sau pajişti. miceliul împânzeşte în întregime substratul de cultură. Pentru asigurarea unei stări fitosanitare corespunzătoare se fac tratamente preventive repetate cu formalină 0.Ventilaţia (naturală sau dinamică) nu trebuie să fie prea intensă în această perioadă. alternând produsele de la un tratament la altul.5-2 l în 30 l apă/m3 amestec). cu umiditatea de 40-60%. După 14-20 zile de la însămânţare.2%. Tratamentele se fac la interval de două zile.6. Înainte de amestecare componentele se mărunţesc şi se cern obligatoriu. Lucrarea constă în acoperirea stratului de cultură cu un amestec de pământ. în grosime de 3-4 cm şi are rolul de a asigura condiţii optime pentru formarea fructificaţiilor ciupercii. sau Tedion V-18 0. cu textură uşoară sau mijlocie. Pregătirea amestecului de pământ şi acoperirea substratului (gobtarea) Acoperirea substratului cu amestec de pământ este o lucrare obligatorie în tehnologia de cultură a ciupercii albe şi se numeşte şi gobtare. Amestecul de pământ se dezinfectează obligatoriu fie termic (la 60°C timp de 5-6 ore). în funcţie de condiţiile de microclimat asigurate. unde concentraţia de săruri este prea ridicată. Pentru realizarea unui pH corespunzător se adaugă carbonat de calciu fără a depăşi însă 10% din greutatea amestecului.4-7. Se corectează apoi pH-ul prin adăugare de carbonat de calciu până se ajunge la valori de 7. Turba neagră. fie chimic prin tratare cu formalină 40% (1. Dezinfecţia cu . Nogos 50 EC. Thiodan 35 EC. 4. În cazul în care posibilităţile de procurare a turbei sunt mai reduse aceasta poate fi înlocuită până la o proporţie de 50% cu pământ de ţelină. sub forma unei pâsle alb-cenuşii. 40% turbă brună. pentru a preveni scăderea rapidă a umidităţii. cu condiţia să fie bine structurat şi se sporeşte cantitatea de nisip la 20-25%. Pentru o suprafaţă de cultură de 100 m2 sunt necesari 4 m3 de amestec format din: 40% turbă neagră. Nisipul de râu se recoltează din zone nepoluate având o granulaţie de 2 mm până la 4-5 mm care să imprime amestecului de pământ o bună permeabilitate.

se elimină eventualele boabe mucegăite şi se prăfuieşte zona afectată cu Zineb. Înainte de acoperire. Pentru a realiza o grosime uniformă a stratului de pământ pe toată suprafaţa de cultură. acoperirea stromelor miceliene şi scarificarea precum şi combaterea bolilor şi dăunătorilor. Amestecul de pământ determină realizarea în substratul de cultură a unei concentraţii de CO2 de aproximativ 2%. Momentul optim pentru acoperirea substratului cu amestec de pământ este după 12-14 zile de la însămânţare. Amestecul de acoperire are rol important în formarea primordiilor de fructificare. după ce miceliul a împânzit aproape în întregime substratul de cultură. Fără strat de acoperire ciupercile nu se formează sau apar într-un număr foarte redus. Temperatura în substrat trebuie menţinută la valori de 20-22°C. Prin acoperirea stratului de compost se crează condiţii care să favorizeze fructificarea (concentraţia de CO2. Pe biloane amestecul de pământ se aşează cu mâna începând de la bază spre vârf şi se tasează cu mâna sau cu un bătător de scândură. Asigurarea condiţiilor de microclimat. peste compost se aşează şipci de lemn (câte 2 sau 3 dispuse paralel) cu lăţimea de 3-4 cm peste care se nivelează apoi amestecul şi se va tasa uşor. Este foarte important ca amestecul de pământ folosit la acoperire să aibă o capacitate bună de absorbţie a apei pentru a putea fi un adevărat rezervor de apă în faza de creştere a ciupercilor. În primele 8-9 zile după acoperire se asigură în spaţiul de cultură 20-22°C. ceea ce permite dezvoltarea miceliului şi asigură trecerea miceliului din faza vegetativă în cea de fructificare. Umiditatea finală a amestecului de acoperire trebuie să fie de 68-70%. 1 g/m2 (sau Dithane). După acoperirea cu amestec de pământ suprafaţa stratului se prafuieşte cu Dithane (Zineb) 1 g/m2. activitatea bacteriană). timp de 5-7. după înlăturarea hârtiei de ziar.formalină se face cu 10-14 zile înainte de folosire şi după dezinfecţie se ţine acoperit cu folie de polietilenă. 4. pentru a preveni apariţia mucegaiurilor. microclimatul. zile la temperatură de peste 15°C. Lucrări de întreţinere a culturii după gobtare Lucrările de întreţinere a culturii după acoperirea cu amestec de pământ constau în asigurarea condiţiilor de microclimat. apoi în a doua săptămână 18-20°C iar în a treia săptămână 15-16°C. . după care se lopătează pentru aerisire. În lipsa amestecului de acoperire ciupercile nu se pot menţine în poziţie verticală.6.

În perioadele dintre valuri se revine la regimul normal de 100-150 cm3/m2 la o udare.5 m3/m2/h.5-2 m3 aer/m2/h. Din momentul în care au apărut butonii de fructificare la suprafaţa straturilor se intensifică udările pentru a favoriza o dezvoltare normală a ciupercilor. Pentru formarea unui kg de ciuperci sunt necesari aproximativ 2 l de apă. Pentru a preveni creşterea concentraţiei aerului în bioxid de carbon. În perioada de butonizare se va evita o ventilaţie prea intensă deoarece nu se mai formează ciupercile. este necesară o ventilaţie corespunzătoare a spaţiului de cultură. la valori de peste 0.03%. în timpul valului de recoltare şi 4 m3/m2/h. Se aplică în general cantităţi mici de apă. apoi în următoarele 4-6 zile 2-2. înseamnă că umiditatea este corespunzătoare.5 l apă/m2. Acoperirea stromelor miceliene care apar uneori la suprafaţa straturilor sub forma unor filamente compacte.5-2 l/m2. 1. lucru care se poate face prin aşezarea palmei pe substrat şi dacă se simte că pământul este jilav şi umezeşte uşor palma. Excesul de umiditate este dăunător deoarece poate să determine putrezirea miceliului.5 l/m2 iar în ziua a patra 1. Pentru a verifica modul de executare a ventilaţiei se aprinde o lumânare la suprafaţa straturilor şi dacă flacăra pâlpâie înseamnă că ventilaţia este prea puternică. . Până la apariţia butonilor de fructificare amestecul de acoperire se menţine la o umiditate de 70%. în perioadele dintre valuri. Aplicarea scarificării (gratajul) se realizează cu scopul de a rupe cordoanele miceliene şi pentru stimularea fructificării precum şi pentru a evita apariţia ciupercilor în buchete. după care urmează recoltarea. Pentru aceasta trebuie să se asigure. Pentru a preveni scăderea temperaturii în substratul de cultură udările trebuie făcute cu apă condiţionată (18-22°C). în ziua a treia 1. se face cu un strat subţire de amestec de pământ care are aceeaşi compoziţie ca şi cel folosit iniţial şi a fost dezinfectat în prealabil. a pardoselei şi prin pulverizarea apei pe straturile de cultură. iar o umiditate prea scăzută are ca urmări prelungirea perioadei până la apariţia ciupercilor. 50-100 cm3/m2 la o stropire. Dacă amestecul de acoperire se zvântă prea repede după udare înseamnă că ventilaţia este prea intensă şi trebuie luate măsuri pentru diminuarea acesteia. în ziua a doua 1. Astfel în prima zi se aplică 0. la apariţia butonilor 3-4 m3/m2/h şi în perioada de recoltare 5-6 m3/m2/h. din care un litru este absorbit de ciuperci iar unul se pierde prin evaporare. în primele 5-6 zile după acoperire. Pentru evitarea acestor situaţii cultivatorul trebuie să verifice periodic starea de umiditate a substratului.Umiditatea atmosferică se menţine la nivele de 85-90% prin udarea repetată a pereţilor.0 l/m2.

Combaterea bolilor şi dăunătorilor În cursul perioadei de cultură ciupercile pot fi atacate de viruşi. Astfel. La apariţia dăunătorilor se poate administra Tedion V-18 (Nogos 50 EC. Principalele condiţii care favorizează apariţia bolilor în cultura ciupercilor sunt: umiditatea prea ridicată a amestecului de pământ. gurile de aerisire sau ferestrele vor fi protejate cu plase de tifon. Pentru prevenirea şi combaterea dăunătorilor specifici culturii ciupercilor (ţânţari.Lucrarea se face în momentul în care 1/3 din stratul de acoperire a fost împânzit de către miceliu (în ziua a 9-a sau a 10-a de la acoperirea cu pământ) folosindu-se o scândură în care sau bătut cuie scurte. deoarece la temperaturi mai scăzute activitatea de reproducere a dăunătorilor este mai redusă.2-0. datorită atacului de boli şi dăunători. bacterii şi ciuperci parazite care pot afecta diferite porţiuni de ciuperci. cu care se zgârie stratul de pământ.5%. Se aplică tratamente cu formalină 0. Onevos 25 CE) 0. 4. Prevenirea şi combaterea bolilor se face prin prăfuirea stratului de acoperire cu Zineb (Dithane) 1 g/m2. Se va evita depozitarea în apropierea ciupercăriei a compostului vechi. a platformelor de gunoi sau compost.2%. Se fac tratamente preventive şi curative cu produse specifice. musculiţe. În timpul perioadei de recoltare. Între valurile de producţie se fac tratamente cu Benomyl (Fundazol. acarieni) care pot să compromită producţia se asigură în primul rând o igienă riguroasă.2%. atât în spaţiul de cultură cât şi în afara acestuia. tratamentele cu insecto-fungicide trebuie aplicate între valurile de producţie pentru a preveni contaminarea ciupercilor cu diferite reziduuri toxice. a resturilor de la ciupercile recoltate. lipsa igienei culturale. condiţionarea şi valorificarea ciupercii albe . În timpul perioadei de recoltare vor fi evitate temperaturile mai mari de 17°C. temperaturi prea ridicate. cultivatorul trebuie să acorde o atenţie deosebită acestei probleme şi să aplice pe tot parcursul fluxului tehnologic toate măsurile preventive şi curative de combatere menţionate.5%.7.15-0. Pentru a preveni pătrunderea dăunătorilor din exterior. după acoperire se face un tratament cu Carbetox 50 CE 0. Actellic 50 EC 0. Pentru a preveni compromiterea culturii sau diminuarea producţiei. neîndepărtarea resturilor de ciuperci rămase după recoltare. Benlate) 0.4%. în cantitate de 50-100 cm3/m2 de 2-3 ori până la apariţia butonilor de fructificare. de 1-2 cm. lipsa ventilaţiei corespunzătoare. Recoltarea.

cu velumul suficient de întins şi când au mărimea caracteristică ciupercilor. Tehnica recoltării. În vederea valorificării ciupercile se ambalează în pungi perforate. Perioada de recoltare durează 45-90 zile în funcţie de temperatura ce se asigură în spaţiul de cultură (perioada este mai lungă la temperaturi scăzute. Recoltarea se realizează manual. până la desprinderea din substrat. deasupra unei găleţi. Extra: ciupercile au pălăria închisă. datorită înnegririi lamelelor de pe partea inferioară a pălăriei şi astfel se pierde aspectul comercial al produsului. Este deosebit de important ca ciupercile să fie recoltate înainte de a-şi desface pălăria pentru că se depreciază foarte repede calitativ. . după care se aşează în lădiţe. pentru a preveni manipularea suplimentară a ciupercilor.5-1 cm). cu velumul întreg. în perioada de păstrare până la valorificare. După recoltare se curăţă straturile de resturile rămase după desprinderea ciupercilor dar şi de ciupercile mici îngălbenite. Concomitent cu recoltatul este bine să se realizeze şi sortarea pe calităţi. primele (2-3) realizând producţii mai mari.5 sau 1 kg. 12-14°C). creşte concentraţia de bioxid de carbon la peste 2% fapt ce determină deschiderea rapidă a pălăriei şi astfel ciupercile se depreciază calitativ. Ciupercile apar în mai multe valuri de recoltare (3-8). Resturile adunate în găleţi se scot afară din spaţiul de cultură. prin apăsarea în jos a pălăriei şi răsucirea simultană a piciorului ciupercii. egalizate la 0. I-a: ciupercile cu pălăria deschisă. Nu este bine să se utilizeze pungi neperforate deoarece în acest caz. În continuare. se taie baza piciorului (0. Între valurile de producţie se continuă aplicarea tratamentelor cu insecto-fungicide. La fiecare val se recoltează prin 2-3 treceri. Momentul optim de recoltare este când pălăria ciupercii este închisă.cal. Sortarea ciupercilor se face după următoarele criterii: . Producţia: în sistem clasic (gospodăresc) 6-8 kg/m2 şi 10-12 kg/m2 în sistem industrial (pentru un ciclu de cultură). .cal. indiferent de mărime. se îngroapă cât mai departe şi se stropesc cu formalină sau sulfat de cupru. la intervale de 2-3 zile (fig. recoltarea ciupercilor începe după 18-20 zile de la acoperirea straturilor cu amestec de pământ sau după 30-32 zile de la însămânţare.În cazul în care s-au asigurat condiţii optime de temperatură şi umiditate. 7). În acest caz la recoltat fiecare muncitor va avea la dispoziţe câte două lădiţe. apoi se complectează cu amestec de pământ dezinfectat şi se udă. pentru cele două categorii diferite de calitate.

Evoluţia şi situaţia culturii Bureţii de fag sunt cunoscuţi în literatura noastră de specialitate sub numeroase denumiri: păstrăvul de fag. fără deprecieri calitative..1.Păstrarea ciupercilor Ciupercile proaspete pot fi păstrate timp de 2-3 zile numai în spaţii frigorifice la temperaturi de +1. păstrăvul sau buretele vânăt. se înregistrează pierderi cantitative de 2-5% după prima zi. Pentru a preveni pierderile cantitative datorate dezhidratării ciupercilor. ciupercile sau bureţii Pleurotus. V. ajungând până la 10% după trei zile. . chiar şi la +2°C.+2°C. ca Pleurotus florida (buretele crem) provenit din America de Nord. la noi. buretele vânăt (Pleurotus ostreatus) care creşte spontan în zona climatului european. pentru ca mai târziu să se folosească în cultură şi alte specii de Pleurotus. GENERALITĂŢI PRIVIND CULTURA BUREŢILOR DE FAG 5. Dacă păstrarea se face la temperaturi mai ridicate (4-18°C) ciupercile se depreciază foarte repede. B. La început a fost cunoscut. în spaţiul de păstrare umiditatea atmosferică trebuie să fie cât mai ridicată (85-90%). În timpul păstrării. BUREŢII DE FAG (CIUPERCILE PLEUROTUS) CAP.. După 2-3 zile ciupercile încep să se închidă la culoare iar velumul se rupe (deci pălăriile se desfac) datorită temperaturii degajate de ciuperci şi creşterii concentraţiei de CO2.

care au următoarele valori în mg la 100 g substanţă proaspătă: B1 – 0. În perioada postbelică. Mai conţin uleiuri eterice care le imprimă gustul şi aroma specifică. mai mult. în Germania. Trebuie remarcat de asemenea conţinutul variat şi relativ ridicat de vitamine. Producţia mondială de ciuperci din genul Pleurotus a evoluat spectaculos. în condiţii sterile. mai ales a celor din grupa B.Pleurotus cornucopiae (buretele cornet) de origine europeană sau Pleurotus sajor-caju (buretele brun). după ce s-au cunoscut avantajele culturii. Block.0042. 5. de la 12.70. Conţinutul de substanţe nutritive organice şi minerale este diferit la cele două specii cultivate. Tsao şi Han. E – 0. apoi de Liese (1934) şi Luthard (1940). Primele încercări de cultură dirijată s-au făcut în Franţa de către Matruchot (1896).4-0. unităţile specializate pentru cultura ciupercilor. D . sigure şi intensive. mai întâi de către Falck (1916).2. cultivându-se în marile complexe de sere.5 mii tone şi SUA cu cca o mie de tone. Importanţa alimentară şi economică Bureţii sunt un produs alimentar apreciat de consumatori atât pentru conţinutul ridicat în substanţe hrănitoare cât şi pentru gustul plăcut şi aroma specifică. tot mai mult. la noi (tabelul 4). .000 tone în 1986. Italia. în unităţi agricole cu capital de stat şi mixt şi în ultima vreme. în ultimele două decenii. folosesc rumeguş şi alte deşeuri agricole fermentate pentru cultura buretelui crem.0. Falck a produs miceliu.000 tone în 1975 şi 170.83. Ungaria cu 4.06. tone. Ungaria. B2 – 0. care a fost însămânţat pe buşteni. Ulterior s-a stabilit că suportul organic pentru bureţii de fag nu necesită compostare. PP – 10-17. s-a îmbogăţit sortimentul şi s-au elaborat sisteme de cultură. La noi cultura bureţilor de fag a apărut mai târziu şi s-a dezvoltat în ultimii 20 de ani. apoi la începutul secolului nostru. în exploataţii private. Coreea de Sud cu 58 mii tone. provenit din estul Asiei. în 1995. B6 – 0. Ţările europene cu suprafeţe mai mari de cultură sunt Franţa. În 1958. Polonia. America de Nord şi Asia.5. cultura s-a extins rapid în Europa. Dintre ţările mari cultivatoare de bureţi se evidenţiază China cu o producţie anuală de 800 mii tone. la aproape 1 mil. pe material lemnos.400. în SUA (Florida). Japonia 36 mii tone.

cultura poate fi efectuată în spaţii improvizate cărora li se dă astfel o utilizare mai profitabilă (pivniţe. putând realiza o producţie de 15-20% din greutatea materialelor folosite ca substrat. până la. glucide şi minerale decât buretele crem. CARACTERISTICILE BOTANICE ŞI BIOLOGICE ALE BUREŢILOR DE FAG . de vitamine B şi D.Conţinutul ridicat de protide şi calitatea acestora.10-20 kg. Costurile de producţie sunt mai scăzute decât la multe alte culturi. datorită următoarelor avantaje: . cu valoare scăzută (ciocălăi. grajduri. magazii. proteine. serele şi solariile în perioada de toamnă). puzderie de cânepă) şi nu necesită prelucrări atât de laborioase ca pentru ciuperca albă. coceni. devin spongioase – chitinoase şi nu mai sunt comestibile.spaţiile de cultură specializate sau improvizate pot fi folosite foarte intensiv. Conţinutul în substanţe utile depinde de vârsta şi partea morfologică a carpoforului. piciorul mai întâi apoi şi pălăria bureţilor îşi pierd rapid frăgezimea. datorită duratei reduse a unui ciclu (60-85 zile). cu toate că încă populaţia de la noi nu cunoaşte pe deplin valoarea acestui produs. care fac hrana mai bogată şi mai variată. în fază de bătrâneţe. care se execută în spaţii protejate şi chiar decât la ciuperca albă.VI. conţinutul de aminoacizi esenţiali. Productivitatea bureţilor este foarte ridicată. ca şi gustul plăcut i-a determinat pe consumatori să asemuiască bureţii cu carnea de păstrăv. fiind necesare în continuare acţiuni de informare. . Buretele vânăt are un conţinut mai ridicat de substanţă uscată.substratul de cultură este constituit din deşeuri agricole. Astfel. paie. Produsul poate fi folosit în industria alimentară sub forme foarte variate. producţia la m2 se poate ridica. Valorificarea bureţilor de fag se face în condiţii foarte favorabile. CAP. . La cele de mai sus trebuie adăugată marea diversitate a formelor de preparare. prin realizarea a 2-5 cicluri de cultură pe an. Din punct de vedere economic cultura bureţilor poate fi considerată ca o sursă importantă de venituri pentru producători.

preferând speciile de fag. în formă de scoică.1. apoi se întinde treptat dar marginea rămâne răsfrântă în jos. stejar. al primăverii. de dimensiuni mijlocii. În pădure apare pe trunchiuri de copaci sau ramuri rănite. Sortimentul cultivat Bureţii de fag sunt ciuperci din genul Pleurotus şi fac parte din aceeaşi clasă şi subclasă ca şi ciuperca albă (Basidiomycetes. mai puţin bombată la început. Pălăria are culoarea cenuşiu-închisă sau brun-cenuşie. ciuperca nu are văl.6. Inducţia fructificării se produce numai la temperaturi scăzute (10-15°C) ceea ce explică apariţia bureţilor în perioada de toamnă târzie şi justifică necesitatea şocului termic. mai rar. Pe partea inferioară prezintă lamele de culoare albă. de culoare albă. Pălăria este de obicei mai mică (5-12 cm). Sortimentul de burete vânăt ce se găseşte în cultură la noi este format din tulpinile 7-bis 377 şi 421. din ordinul Polyporales. cu apariţia în cursul toamnei târzii sau. ceea ce înseamnă că atacă atât celuloza şi hemiceluloza cât şi lignina din substratul de cultură. Partea superioară a pălăriei are culoarea mai deschisă decât buretele vânăt şi . salcie. Holobasidiomycetes). Buretele vânăt (Pleurotus ostreatus) creşte spontan în pădurile din climatul nostru . Buretele crem (Pleurotus florida) prezintă unele caractere de diferenţiere faţă de buretele vânăt. dispusă asimetric faţă de picior. (10-15 cm) la început este bombată. familia Polyporaceae. Sistematica. Între speciile de bureţi de fag şi între aceştia şi hibrizii cultivaţi se constată deosebiri marcante. ex Fr) Kummer – buretele vânăt şi Pleurotus florida (Fr. cu dispoziţie decurentă. pe cioate şi buturugi. caracteristicile morfologice şi fiziologice . em Sing. În producţia de ciuperci din ţara noastră importanţă mai mare prezintă două specii. Este o ciupercă xilofagă (mâncătoare de lemn). Pleurotus ostreatus (Jack. care îmbină însuşirile morfofiziologice şi agroproductive ale acestora. carpen.) buretele crem. Corpul reproductiv al buretelui vânăt este format dintr-un picior scurt şi gros. provenit din America de Nord. după tăiere. Piciorul ciupercii este mai lung şi mai subţire. evoluează spre forma de pâlnie. mai rar izolate. În ultima perioadă de timp se folosesc în producţie hibrizi între diferitele specii. Ciupercile apar de obicei în grupuri pe un postament comun. plop. în tehnologia culturii. Pălăria ciupercii.

Fazele pe care le parcurge formarea unui carpofor (fig. nu necesită “şoc termic” şi poate fi cultivat. În prezent s-au generalizat în producţie. dintr-un număr foarte mare de butoni se selectează. Pulpa ciupercii este subţire. sunt: 308. la început. de culoare albă sau cenuşie deschis. ceea ce face să fie preferaţi de către cultivatori. 8). poate fi de culoare cafenie deschis sau brun-gălbuie. se întinde şi apoi devine concavă. sensibilitate mai redusă faţă de variaţiile de temperatură. ceea ce înseamnă că vegetează şi fructifică la temperaturi mai ridicate. (fig. în cursul verii. Lamelele sunt de culoare albă. Sporii sunt de culoare albă şi la recoltări întârziate pot disemina în ambalaj. Tulpinile de bureţi crem. fără dificultate. care se formează pe un postament comun şi au un ritm de creştere foarte activ – în 3-4 zile exemplarele dominante ajung la mărimea normală – pălăria convexă. format din hife unicelulare şi mononucleate. un număr mai mic de grupuri. 437.A. Se remarcă printr-o productivitate mai mare şi timpurietate pronunţată. Hibrizii cei mai răspândiţi la noi în cultură sunt: 421. dispuse în grupuri. descrise mai sus şi au caracteristici morfologice şi ecofiziologice intermediare. 436. fază în care se diferenţiază pălăria şi piciorul ciupercii şi se colorează partea superioară (cenuşiu sau cafeniu). – apariţia primordiilor de fructificare sub forma unor excrescenţe ascuţite.358 şi 362. În condiţii optime de microclimat durata de formare a ciupercii (partea comestibilă) este de 6-8 zile la formele termofile (buretele crem. hibrizii) şi de 8-10 zile la buretele vânăt. Evoluţia ciclului biologic la bureţii de fag se desfăşoară la fel ca şi la ciuperca albă şi la alte specii din aceeaşi familie: spori haploizi – miceliu primar. 435. . Hibrizii de bureţi sunt realizaţi între cele două specii. durează 1-2 zile. create şi răspândite la noi în ţară. . – creşterea carpoforului şi concreşterea buchetelor de ciuperci.C. formarea organelor de fructificare (basidii) pe lamelele din partea inferioară a pălăriei carpoforului. . H-504 şi TAK-35. decurente. Buretele crem este o specie termofilă. 9) sunt următoarele: . rezultate din germinarea sporilor – miceliu secundar (binucleate) format din fuziunea celulelor hifelor miceliului primar – diferenţierea şi formarea corpurilor reproductrive. acoperind totul cu un praf albicios.B. durează 2-3 zile. mai puţin consistentă şi mai sfărâmicioasă decât a buretelui vânăt.aşa cum arată şi numele. Creşterea carpoforului are o evoluţie rapidă. – formarea butonilor. de tulpină şi de condiţiile de temperatură şi umiditate. a cărei durată depinde de specie. ceea ce face să fie sensibilă la manipulare şi transport.

în desfăşurarea fluxului tehnologic de producţie se disting trei etape: incubaţia. marcată prin acoperirea întregii suprafeţe a substratului cu miceliul de culoare albă şi până la apariţia primordiilor de fructificare şi se desfăşoară timp de 7-14 zile la formele termofile şi14-20 de zile la buretele vânăt. Temperatura Cerinţele bureţilor faţă de căldură sunt moderate şi diferă de la o specie la alta. Cerinţele faţă de factorii de mediu Bureţii de fag. În primele faze de creştere miceliul este destul de rezistent atât la temperaturi scăzute (5°C) cât şi la temperaturi ridicate. – maturizarea fiziologică (sporii se maturează şi diseminează) marcată prin forma pronunţată concavă şi apoi de pâlnie a pălăriei – tulpina mai întâi apoi şi pălăria. care durează în culturi intensive de la 39 la 60 de zile. Maturitatea de consum şi comercială. . Din punct de vedere practic. durează 4-5 zile. timp de câteva zile. precum şi în funcţie de faza de creştere (tabelul 5).2. Variaţiile de temperatură din cursul zilei. Condiţiile de mediu au însă o influenţă puternică. se desfăşoară în 3-4 valuri succesive. 6.D. În faza de maturare şi a şocului termic la buretele vânăt este însă obligatorie scăderea temperaturii sub 15°C şi dacă se poate chiar la 4-5°C. mai mari de 8-10°C. adeseori decisivă. manifestă cerinţe diferite faţă de elementele mediului ambiant prin comparaţie cu plantele verzi (autotrofe). sunt dăunătoare. asupra reuşitei culturii. Incubaţia are loc de la însămânţare până la împânzirea completă a substratului şi durează 14-21 de zile. de scurtă durată (35-40°C). Fructificarea este faza de formare şi recoltare a carpoforilor. este foarte scurtă (2-3 zile) şi depăşirea acesteia duce la pierderi însemnate cauzate de deprecierea calitativă a produsului. Spre sfârşitul acestei faze are loc inducţia primordiilor de fructificare. semiparazite. Maturarea durează din momentul împânzirii complecte. pentru a asigura declanşarea procesului de fructificare. După cum rezultă din datele înscrise în tabel în primele două faze de creştere nu sunt diferenţe prea mari între speciile de bureţi. maturizarea miceliului şi fructificarea. la intervale de 10-16 zile fiecare. fiind plante heterotrofe. în a doua parte a fazei C. devin necomestibile.

Există pericolul ca. În faza de maturare a miceliului cerinţele faţă de aerisire cresc şi conţinutul de CO2 trebuie să scadă. se alungeşte.1% iar o schimbare de 2-3 ori pe zi a aerului din spaţiile închise este suficientă. dar pălăria rămâne decolorată şi atrofiată. În această fază concentraţia de CO2 poate creşte până la 0. din momentul apariţiei primordiilor de fructificare aceştia au nevoie de lumină pentru a se dezvolta normal. Lumina difuză este preferată radiaţiei directe care amplifică variaţia celorlaţi factori. dăunătoare (mucegaiuri. în reuşita culturilor de bureţi. În perioada fructificării consumul de O2 al ciupercilor creşte de 4-5 ori faţă de fazele anterioare. 10) iar recolta este compromisă. în substrat şi în aer. Dacă în faza de incubaţie şi cea de maturare a miceliului lumina nu este necesară. care în spaţii închise poate fi dirijată prin aerisire. lumina condiţionează formarea şi apariţia pigmenţilor care colorează pălăria bureţilor şi fără de care aceasta nu se dezvoltă. conţinutul de CO2 să crească peste limită. În perioada creşterii miceliului şi a formării ciupercilor planta respiră şi consumă oxigen. intensităţi minime de 40 lucşi la apariţia primordiilor şi de 80 lucşi la formarea pălăriilor. faţă de nivelele optime. temperatură şi umiditate. În lipsă de lumină piciorul ciupercilor creşte. timp de 6-8 ore pe zi. fiind suficiente.Scăderea temperaturii determină prelungirea timpului de desfăşurare a fazelor iar creşterea temperaturii. În această fază. Lumina Spre deosebire de ciuperca albă care poate creşte şi fructifica în lipsa luminii. conţinutul de CO2 trebuie să scadă astfel că prin aerisire trebuie să se asigure la . grupurile de ciuperci apar ca nişte ramificaţii caracteristice (fig. în lipsa aerisirii. bureţii de fag. de trecere la butonizare. eliberând CO2 care mai rezultă şi în urma proceselor microbiologice din substrat. le scurtează. se îngroaşă uşor. au nevoie de lumină pentru formarea carpoforilor. Compoziţia şi mişcările aerului Un factor de mare importanţă. la început. îl constituie şi compoziţia aerului. S-a constatat că în faza de incubaţie o concentraţie mai ridicată de CO2 este favorabilă creşterii miceliului şi constituie în acelaşi timp un mediu nefavorabil dezvoltării altor organisme. Cerinţele faţă de lumină sunt moderate. larve). dar în detrimentul cantităţii şi calităţii producţiei.

Umiditatea optimă trebuie menţinută cât mai mult prin evitarea pierderilor. cu viteze mai mari. hemiceluloză. talaj). preluând substanţe organice din corpul unor plante vii sau moarte. xilofag. Astfel la cultura pe buşteni umiditatea iniţială este de 40-60%. pentru fiecare tonă de substrat. Deoarece în cursul verii prin aerisire se reglează şi temperatura se vor asigura 300-500 m3 aer proaspăt pe oră. având astfel un caracter semiparazit. Deoarece CO2 este mai greu decât aerul este necesară mişcarea aerului din spaţiu. Glucidele . Curenţii. Spre deosebire de ciuperca albă care preia substanţele necesare din materialul organic aflat în descompunere sub acţiunea microorganismelor. la materialul lemnos mărunţit (rumeguş. atacă substanţele hidrocarbonate (celuloză. Umiditatea relativă a aerului ridicată asigură menţinerea umidităţii substratului. provenite de la instalaţiile de ardere şi încălzire sau a amoniacului provenit din fermentarea unor materiale organice. bureţii de fag. care se asigură de la început prin procesul de umectare. mai ales a monoxidului de carbon. a dioxidului de sulf. saprofit sau simbiont. creşterea exagerată a piciorului. produc uscarea substratului şi a ciupercilor. Umiditatea relativă optimă a aerului este de 80-85% la buretele vânăt şi de 85-90% la buretele crem şi la hibrizi. lignină) chiar din ţesuturi vii. Aceasta elimină necesitatea fermentării substratului.fiecare tonă de substrat cel puţin 100-200 m3 aer proaspăt pe oră. coceni) de 65-70% la buretele vânăt şi ceva mai mult de 70-75% la buretele crem şi la hibrizi. iar la resturi de plante (paie. Nutriţia şi substanţele nutritive Aşa cum s-a mai arătat ciupercile sunt plante inferioare care au regim de hrană parazit. de 60-65%. Aerisirea insuficientă micşorează producţia şi în situaţii grave determină deformaţii caracteristice ale carpoforilor. dezvoltarea primordiilor şi suculenţa carpoforilor. ciocălăi. cu o viteză de 2-4 m/minut. Umiditatea în substrat şi în atmosferă Bureţii au un conţinut mare de apă (85-90%) şi necesită o umiditate ridicată în substrat. Umiditatea optimă depinde şi de natura substratului şi cerinţele speciei. cu ajutorul unui complex de enzime. ceea ce constitue un mare avantaj în tehnologia şi economia culturii. Prezenţa altor gaze în compoziţia aerului este dăunătoare. Limitele extreme pe care miceliul le suportă sunt între 40% şi 80%. deoarece după compactarea substratului reumectarea se face foarte greu.

mangan. . Sisteme şi metode de cultură În funcţie de natura suportului de cultură se deosebesc două sisteme de cultură: . a locului de desfăşurare şi a necesarului de dotări.simple (glucoză. care intră în compoziţia enzimelor. fiind mai scăzut la buretele vânăt. rezultate din degradarea substanţelor proteice ale suportului. VII. Raportul dintre substanţele hidrocarbonate şi cele azotoase este foarte important pentru reuşita culturii.U. Potasiul şi magneziul participă la metabolizarea hidraţilor de carbon.sistemul intensiv . .cultura pe buşteni. Azotul necesar este preluat de asemenea din formele simple de compuşi azotaţi. Fosforul. CONDIŢIILE TEHNICO-MATERIALE ALE CULTURII BUREŢILOR DE FAG 7. fier. sunt preluate prin osmoză şi folosite în metabolism ca substanţe plastice (de constituţie) sau energetice (în respiraţie). stimulează atât creşterea miceliului cât şi fructificarea. Din punct de vedere al complexităţii tehnologice.3-2% din greutatea S.1.şi microelemente (sulf. rezultate din reducerea poliglucidelor. Conţinutul de N nu trebuie să treacă de 1. acizilor nucleici şi a fosfolipidelor are de asemenea rol important ca şi alte mezo.cultura pe substraturi celulozice mărunţite. maltoză). molibden). cultura bureţilor poate fi realizată în două variante de cultură: . zinc. fermenţilor. CAP. pe lângă rolul de amendament al substraturilor ligno-celulozice. dar şi din azotul mineral existent în substrat sau în atmosferă care trebuie mai întâi asimilat în compuşi organici. Calciul.sistemul gospodăresc. cupru.

fără costuri deosebite. dezinfecţie şi inoculare. . Cultura în sistem intensiv a bureţilor se derulează în spaţii specializate care asigură condiţiile optime de microclimat şi exploatare în tot cursul anului.). în special a temperaturilor scăzute.inducţia fructificării şi recoltarea. . Diferitele operaţiuni ale ciclurilor succesive se pot derula simultan astfel că suprafaţa destinată producţiei să fie utilizată în mai multe reprize (6-8) iar recolta să fie aproape continuă. care declanşează procesul de fructificare. deoarece nu necesită investiţii deosebite şi costuri de producţie prea mari. care necesită temperatura cea mai scăzută (12-16°C). pe substraturi celulozice mărunţite şi pe buşteni. care sunt mai la îndemâna cultivatorilor. La aceste culturi recoltarea se face numai în perioada de toamnă (octombrie-noiembrie) şi primăvara dar în funcţie de esenţele lemnoase ce se folosesc cultura poate fi exploatată timp de 3 până la 5 ani. Raportul dintre suprafaţa spaţiilor este diferit: 1. în sisteme intensive. care în general trebuie să îndeplinească aceleaşi condiţii ca şi acelea folosite la cultura ciupercii albe. dezinfecţia şi instalarea substraturilor. . plus asigurarea cerinţelor minime de lumină (peste 80 lx.pregătirea. Cultura în sistem gospodăresc a bureţilor de fag pe substrat celulozic mărunţit se derulează în spaţii improvizate. spaţiul de incubaţie.5 pentru pregătire.incubaţia şi maturizarea miceliului. care asigură un randament de până la 120-200 kg de produs pe m2 de suprafaţă utilă. Această organizare a producţiei permite realizarea dotărilor şi microclimatului. Culturile pe buşteni se efectuează în liber deoarece trebuie să beneficieze de condiţiile naturale. 1 pentru incubaţie şi 3 pentru producţie. cultura bureţilor se poate desfăşura în sisteme monozonale sau plurizonale. 6 şi chiar 8 cicluri de cultură. cu costuri minime. Ca şi la cultura ciupercii albe. În funcţie de posibilităţile de încălzire se pot realiza 2-3 cicluri de cultură pe an. pe spaţii specializate şi economisirea energiei termice. specifice fiecărei faze. În acest sistem se pot realiza în cursul anului. În ultima variantă fazele de producţie se desfăşoară în spaţii cu destinaţie specială: .În prezenta lucrare se va insista pe culturile de bureţi de fag efectuate în sistem gospodăresc. care necesită temperatura cea mai ridicată (25-26°C) având o suprafaţă de 3 ori mai redusă decât aceea de producţie.

Pot fi folosite. ţesute din benzi de plastic colorate (negre. în lădiţe. Ventilaţia trebuie asigurată. albastre) sau cu tifon. grajdurile de animale nepopulate. ş.2). la tona de substrat. . Serele şi solariile de sticlă se cretizează. garaje. asigură temperaturi moderate dar constante şi umiditate atmosferică favorabilă. iar în timpul iernii spaţiile subterane mai adânci se pot folosi pentru faza de producţie. primăvara şi toamna. galeriile de mină părăsite. de asemenea. florida şi hibrizi) se poate efectua şi un ciclu de vară. pe lângă construcţiile specializate (ciupercării moderne) se mai pot folosi serele şi solariile. de obicei în două perioade. sterilizate sau dezinfectate iar după al doilea: culturi pe brichete. în cursul verii. cu o ventilaţie corespunzătoare .Metoda de cultură se referă la modul de pregătire şi aşezare a substraturilor şi distingem.a. prelate din tulpini de trestie sau rogojini. care să îndeplinească în general. terase acoperite. buncărele subterane. în funcţie de adâncimea la care se găsesc. asigurând o aerisire corespunzătoare (500 m3 aer/oră/tonă substrat) şi umiditatea relativă ridicată. încălzite. pe buşteni de lemn. iar culturile din solarii acoperite cu folii se protejează cu umbrare confecţionate din plase. Spaţiile de suprafaţă Dintre spaţiile de suprafaţă. cămări. Serele şi solariile. în saci de material plastic. procurate din comerţ. În spaţiile încălzite (sere sau alte încăperi) se poate intercala un ciclu de iarnă. Cultivatorii amatori pot folosi brichete sau saci cu miceliu împânzit. folosind buretele vânăt. Spaţiile subterane Pivniţele. incubaţia realizându-se în alte spaţii. trebuie umbrite în perioadele călduroase (mai-septembrie) pentru a reduce efectul negativ al excesului de căldură şi lumină şi a evita uscarea substratului şi aerului. 7. care necesită şocul termic şi suportă mai bine temperaturile scăzute în faza de recoltare. Adăposturile subterane trebuie dotate cu sursele de lumină necesare (minimum 12-15 W la m2 de suprafaţă) care să funcţioneze 6-8 ore pe zi. în perioada de fructificare. după primul criteriu: culturi pe substraturi nesterilizate. mai mult sau mai puţin amenajate. plasate în interior pe partea expusă la soare. În toate spaţiile de cultură neîncălzite culturile de bureţi se desfăşoară. în diverse spaţii improvizate ca: balcoane. la o capacitate maximă de 200 m3 aer/oră. aceleaşi condiţii ca şi acelea prezentate la cultura ciupercii albe (capitolul 3.2. magaziile şi depozitele sezoniere. Spaţiile de cultură Pentru culturile în sistem gospodăresc se pot folosi diferite spaţii. Prin folosirea speciilor termofile (P.

Materiale necesare preparării substratului de cultură Deoarece substanţele principale pe care se bazează nutriţia bureţilor sunt celuloza.. TEHNOLOGIA CULTURII BUREŢILOR DE FAG 8. fasole sau mazăre.2). scoarţa – talajul din lemn de foioase. în exploataţiile mai mari. cojile de seminţe de floarea soarelui. capsulele şi tulpinile de mac.Igiena culturală trebuie asigurată în permanenţă deoarece mediul acestor spaţii este favorabil dezvoltării mucegaiurilor. frunzele. Pregătirea spaţiilor destinate culturilor de bureţi ca şi a spaţiilor auxiliare se face aşa cum s-a prezentat la cultura ciupercii albe (cap.1. hemiceluloza şi lignina este evident că toate materialele bogate în astfel de substanţe pot fi folosite ca substrat de cultură. spaţiu de sortare. . sunt folosite: cocenii de porumb (ciocălăii). 3. În alte ţări se folosesc şi alte materiale ca: tulpinile de porumb.+5°C). sorg. sunt necesare şi alte spaţii: magazie sau şopron pentru depozitarea materialelor celulozice (5 m2/tona de material uscat). în zona noastră. paiele de cereale.. capitulele şi tulpinile de floarea soarelui. puzderia de in şi cânepă. condiţionare şi ambalare a produsului. tutun. deşeurile de hârtie şi bumbac. CAP. Spaţii auxiliare În afară de încăperile destinate producţiei propriuzise. vrejii şi tecile de soia. trestie. Cel mai mult.VIII. rumeguşul. încăpere frigorifică sau refrigerată pentru păstrarea provizorie a miceliului şi ciupercilor la rece (+2.

ulm. mazăre sau colţ de malţ. Tulpinile altor plante (porumb. carpen. arin. acoperite la vârf cu folie sau carton asfaltat. stejar. Pregătirea substraturilor Mărunţirea materialelor . floarea soarelui. În funcţie de reacţia chimică a amestecului se adaugă carbonat de calciu (cretă furajeră) 4-6% din greutatea substratului umezit. hârtie) care sunt mai ieftine decât paiele. Pentru a le menţine în stare corespunzătoare. de dotările existente şi experienţa cultivatorului (tabelul 6). nealterate. Frunzele. În atenţie trebuie să stea şi alte deşeuri (rumeguş.Dintre paiele de cereale cele mai bune sunt cele de grâu şi orz de toamnă. făină de pene. Reţetele de alcătuire a substraturilor sunt foarte numeroase şi depind de disponibilitatea şi costul materialelor existente în fiecare zonă. în magazii uscate şi aerisite. Nu se recomandă cele de conifere. materialele se depozitează în adăposturi (şoproane. plop. salcie. 8. petele de culoare închisă semnalează atac de bacterii. rumeguşul şi talajul trebuie să provină de la esenţele preferate de bureţi: fag. ATENŢIE! Toate materialele folosite la prepararea substratului trebuie să fie uscate. sorg. paiele de cereale şi rumeguşul de foioase. de gradul de intensivitate al sistemului de cultură. pentru miceliul ciupercii şi flora utilă din substrat. remize) sau clădite în şire preferabil balotate. porumb. ovăz. iar cele de culoare cenuşie atac de mucegaiuri. Pentru a suplimenta compoziţia cu substanţe azotoase şi alte substanţe nutritive. specifică fiecărui produs sănătos. având culoarea uniformă. Dintre sursele de substanţe azotoase ce se suplimentează la reţetele recomandate se remarcă boabele de orz măcinate.2. vrejii de leguminoase. mac) de asemenea trebuie să fie complet maturizate şi nu se folosesc decât după ce s-au uscat (la cel puţin o lună după recoltare). se constată că cele mai multe se bazează pe cocenii de porumb (ciocălăi). proaspete. Vrejii de leguminoase se recoltează de la culturile pentru seminţe. Analizând reţetele recomandate de către diferiţi autori din ţara noastră. se mai folosesc unele adaosuri. cojile şi paiele de orez. frasin. Aceste materiale nu trebuie să depăşească 5-10% din totalul compoziţiei uscate. ca: boabe măcinate sau fierte de orz. bumbac. dar se pot folosi şi cele de secară. Cantităţile mici se mai pot păstra în saci de hârtie sau de pânză. castan. ajunşi la lignificare complectă şi nu de la culturile pentru fân sau păstăi şi boabe verzi.

paiele trebuie tocate la 1-3 cm lungime. prin 2-3 întoarceri. pot fi folosite întregi (fierte) sau măcinate grosier. inox sau de plastic. roaba. Umezirea se mai poate face pe platforma pe care s-a executat amestecul. Mărunţirea paielor.5 cm. ovăz. dăunători) le pot avea asupra dezvoltării miceliului şi fructificării bureţilor este necesră dezinfecţia substratului înainte de însămânţare. Cantitatea de apă ce se adaugă este de 180-300 l la 100 kg material uscat. Stratul de material să nu depăşească 80 cm. în vase de lemn. la măcinare. pe o platformă betonată sau pe o prelată din folie. Boabele de orz. . porumb. să nu intre în fermentaţie şi să nu se producă scurgeri ale surplusului de apă. în funcţie de cantităţile ce trebuie pregătite. amestecul umezit strâns în pumn musteşte uşor. Deoarece materialul uscat este uşor şi se ridică la suprafaţa apei trebuie apăsat cu ajutorul unui grătar pe care se pun greutăţi. Paiele pot fi şi mai lungi dar în acest caz trebuie zdrobite pentru a se umecta cu uşurinţă.5-1. în apă rece şi se ţin timp de 24-48 ore. în funcţie de natura componentelor iar umiditatea substratului trebuie să ajungă la 65-70%. coşul. prin stropire şi întoarceri repetate (3-4 ori) şi durează 2-3 zile. dar nu şiroieşte. mucegaiuri. Dezinfecţia substratului de cultură Pentru a înlătura daunele pe care prezenţa unor agenţi patogeni (bacterii. Astfel. ATENŢIE! Dacă materialele sunt prea uscate. În vederea tratamentului termic uscat sau al umectării. scoarţei de copac şi boabelor se execută cu moara cu ciocane iar a tulpinilor de porumb şi a altor tulpini (sorg. greiferul sau încărcătorul cu cupă. Umectarea substratului se poate face prin introducerea amestecului în bazine de beton. Umectarea (înmuierea) substratului Această operaţie se execută la amestecurile care urmează să fie supuse tratamentului termic în stare umedă. cauzează o compactare excesivă a substratului. tulpinile de porumb şi puzderia la 2-4 cm. componentele mărunţite ale substratului se amestecă. dacă depăşesc nivelul de 10%. trestie) cu tocătoarea de furaje. cu găleata. în proporţii de volum. Mărimea particulelor depinde de natura materialului. cocenii şi scoarţa de copac la 0. poate rezulta un procent ridicat de particule fine (praf) care. cocenilor.Pentru a realiza o umectare rapidă şi complectă şi a asigura aşezarea mai compactă a substratului în saci este necesară mărunţirea sau zdrobirea unor materiale.

la 80°C timp de 4-5 ore. care trebuie menţinută prin adaos de apă caldă. Se scoate. Este de dorit ca dezinfecţia să se facă în aşa fel ca microflora termofilă folositoare să fie protejată şi chiar stimulată. încălzindu-l la temperatura şi perioadele stabilite. Prin fierbere apa se transformă în vapori care străbat încet substratul. După tratament substratul supraîncălzit se aşează în strat pentru răcire lentă. Tratamentul termic Dezinfecţia termică se poate realiza prin mai multe metode: cu substrat uscat sau umectat. după care materialul se tratează chimic şi se aşează la răcire. se aşează în straturi de 50 cm. dezinfecţia substratului se poate face pe două căi: termic şi chimic. care asigură alternativ două cazane de încălzire (fig. cu aburi Cantităţi mai reduse de substrat umectat se pot dezinfecta într-un cazan sau butoi metalic. Dezinfecţia substratului umectat. în schimb stânjeneşte activitatea microorganismelor dăunătoare. pentru cantităţi mici de substrat. timp de 12-24 ore. în care materialul umectat se aşează în straturi de 150-200 cm grosime. Dezinfecţia substratului cu apă caldă sau prin fierbere se foloseşte pentru cantităţi mai mici de substrat uscat care odată cu tratamentul termic se şi umezeşte. se poate face prin fierbere (100°C). asigură o rezistenţă sporită faţă de infecţiile ulterioare şi constituie garanţia unei recolte susţinute. Aburul poate proveni şi de la un generator izolat. după însămânţare. În general. timp de o oră. Materialul se aşează pe un grătar suport. prin pasteurizare Se foloseşte pentru cantităţi mari de substrat în camere sau tunele speciale. care ocupă cca 10-15% din înălţimea vasului. Tratamentul termic al substratului umectat. prin aburire. acoperite cu folie şi se lasă pentru o răcire treptată. O dezinfecţie rapidă. masivă şi uniformă a miceliului bureţilor. deoarece nu concurează creşterea şi fructificarea bureţilor. cu apă caldă sau cu aburi. În bazinele sau vasele de umectare materialul este aşezat în straturi succesive şi udat cu apă fierbinte (70-80°C). cel puţin 24 ore. cu un grad mijlociu de . respectând proporţia de 18-20 l apă la 10 kg de substrat uscat. de jos în sus. Se realizează astfel o temperatură de 60-65°C. 11).Substratul eliberat astfel de microflora concurentă permite o împânzire rapidă. În cazane se pune apă. Altă metodă constă în scufundarea treptată a materialului uscat introdus în saci sau coşuri de nuiele în apă fierbinte (100°C) în care se ţine 20-30 minute. deasupra apei.

care sunt încălzite cu aburi până la temperatura maximă de 60°C şi care se menţine timp de 4-6 ore. flora bacteriană utilă este distrusă. Răcirea substratului Se realizează prin întinderea materialului pe o platformă curată.îndesare. 1981). ceea ce permite scurtarea timpului de răcire la câteva ore. substratul poate fi “înobilat” prin adaos de maia ce conţine un inocul de astfel de microorganisme folositoare.11 sau în camere (tunele) speciale de dezinfecţie şi cu ajutorul aburului se încălzesc la 100°C. cu una din soluţiile de carbendazim (Bavistin 50. Deoarece prin sterilizare. Dezinfectarea substratului uscat. Pentru a preveni infecţiile ulterioare cu bacterii sau mucegaiuri. Materialele ligno-celulozice (paie-coceni) proaspete. fapt ce stimulează înmulţirea microorganismelor “utile”. în strat subţire de 15-20 cm. Dezinfectarea substratului prin scufundare şi tratament chimic Tratamentele termice sunt costisitoare şi necesită instalaţii speciale. preparat de Laboratoare de microbiologie. 1995). fără să mai fie necesar tratamentul termic (I n d r e a.02% benomyl (Fundazol 50 WP). În timpul tratamentului este nevoie de injectarea aerului curat. O astfel de metodă a fost elaborată în Ungaria (B a l a z s şi col. timp de 4 zile. A p a h i d e a n şi col.010. neajunsuri ce au impus necesitatea de a găsi şi alte posibilităţi de pregătire a substratului. sănătoase.01% se poate aplica cu succes materialelor proaspete. Tratamentele chimice cu soluţiile specificate se recomandă şi la substraturile uscate sau umede care au fost tratate termic. în condiţii de semiaerobioză. Derosal 50). se menţin în bazine. mărunţite.. în apa de îmbibare se realizează o concentraţie foarte scăzută de 0. după care substratul este scos şi răcit. de 0. Dezinfecţia chimică a substratului prin îmbăiere timp de 48 ore. În faza următoare (de condiţionare) temperatura scade la 50-55°C şi se menţine timp de 24-36 ore. cca 10-15% din volumul aburului introdus. Fructificarea începe rapid (după 25-27 zile) şi se pot obţine 15-16 kg bureţi (H-7) la 100 kg de substrat umezit. Acest tratament de “condiţionare” are rolul de a stimula microorganismelor termofile “utile”. pentru o răcire cât mai rapidă (6-12 ore). pentru a preveni infecţiile ulterioare. în concentraţii foarte reduse. ca cele din figura. dezinfectată. temperatură la care se ţine timp de o oră. sub apă. Substratul se scoate şi se umectează cu apă rece. prin sterilizare Substratul mărunţit şi amestecat se introduce în cazane. de obicei în saci plasă.. refacerea şi înmulţirea . tiofanat metil (Topsin M 70) sau benomyl (Fundazol 50).

produs în Laboratoare specializate.Materialul uscat supus tratamentului termic se răceşte prin umectare cu apă rece. În general greutatea volumetrică a substratului umectat este de 350-500 kg/m3. în condiţii de igienă maximă. Dozarea carbonatului de calciu şi a miceliului trebuie făcută cât mai exact şi presupune cunoaşterea cât mai precisă a cantităţii de substrat. Substratul răcit se adună într-un strat de formă geometrică se tasează şi se cubează. în condiţii sterile. după care se împrăştie pe suprafaţa stratului de material şi prin amestecări repetate împreună şi cu carbonatul de calciu se încorporează cât mai uniform. . la materialul pregătit pentru însămânţare. Se poate uşor stabili greutatea specifică a substratului prin cântărirea cantităţii de substrat aşezat şi tasat. 340 kg Doza de CaCO3 (4%): 340 x 4 = Cantitatea de CaCO3. pentru a împiedica reinfestarea substratului cu microflora concurentă sau cu dăunători. După tratamentul termic toate operaţiile trebuie să decurgă în cel mai scurt timp şi în condiţii igienice perfecte (spălarea repetată a platformei de lucru şi a ustensilelor cu soluţii de hipoclorit 10%). 0. Temperatura substratului trebuie să scadă la valori de 27-30°C. Însămânţarea şi aşezarea substratului Pentru inocularea substratului se foloseşte numai miceliu granular. Calcarizarea substratului În prezent s-a generalizat folosirea unui adaos de 4-6% carbonat de calciu (cretă furajeră) sau 2% var stins. miceliul se scoate din ambalaje şi în condiţii de igienă perfectă se fărâmiţează până la boabe izolate. Repartizarea carbonatului de calciu se face uniform pe suprafaţa substratului apoi se amestecă cât mai omogen prin întoarceri repetate. Acesta se livrează în sticle sau pungi din folie.85 m3 x Gr. 13. volumul calculat în m3. specifică. 8. Exemplificare privind necesarul de CaCO3: Volumul. ce încape într-o găleată de 10 l şi care se raportează apoi la 1000 l (1 m3).6 kg 100 Cantitatea totală de substrat poate fi stabilită şi prin cântărire. 400 kg/m3 = Cantitatea de substrat. pentru a găsi cantitatea totală de substrat.3. în funcţie de natura componentelor. de capacităţi diferite. Înainte de însămânţare. se înmulţeşte cu greutatea specifică.

Însămânţările pe suprafeţe plane (strat, lădiţe) se pot face şi în cuiburi, dispuse la distanţe de 15 sau 20 cm şi la 4-5 cm adâncime sau prin împrăştiere şi încorporare la 6-8 cm, în acelaşi fel ca la ciuperca albă (Cap. 4.4.). Cantitatea de miceliu ce se foloseşte este de 2-3% adică 2-3 kg miceliu la 100 kg substrat umectat, în funcţie de calitatea materialului şi gradul de pregătire, mai mult în cazul unui material de calitate slabă şi tratat termic în condiţii empirice. În vederea instalării culturii, substratul se repartizează în lăzi sau saci de o capacitate potrivită, astfel ca să poată fi manipulaţi uşor de către o singură persoană (10,15,20,25,30 kg). În spaţiile mai reci (iarna) şi cu umiditate relativă mai scăzută sunt preferabile capacităţile mai mari (25-30 kg). Aşezarea în saci. În prezent s-a generalizat folosirea sacilor din folie de polietilenă de 0,04-0,06 mm grosime, deoarece păstrează mai bine umezeala substratului în tot cursul culturii. Folia trebuie să aibă o culoare mată (negru, alb, albastru, galben). În sacii cu lăţimea de 40-50 cm şi lungimea de 100 cm şi umpluţi până la înălţimea de 60-70 cm, încap 10-15 kg de substrat, deci 25-35 litri; în sacii de 60 cm/100 cm după umplere (50-60 cm) încap 50-60 l, care reprezintă 20-25 kg. Sacii, înainte de umplere, se perforează la distanţe de 10-20 cm (în chinconz) cu ajutorul dornului sau cu ciocanul electric de lipit, realizând găuri circulare, de 0,6-1 cm. În spaţiile suficient de umede găurile pot fi de 2-3 cm. Substratul se introduce în saci, în straturi succesive, care se apasă bine şi uniform cu mâna, după care sacii se închid prin legare cu sfoară textilă sau de plastic, foarte strâns, astfel ca să nu rămână goluri şi spaţii libere între substrat şi folie. Sacii umpluţi sunt apoi tasaţi bilateral, astfel ca grosimea stratului să ajungă la 20 cm, pentru cei mai mici şi maximum 25 cm la cei mari. Aşezarea în lădiţe a substratului se practică în unităţile care posedă ambalaje disponibile corespunzătoare sau acolo unde instalarea culturii se face pe rastele înclinate, aşa cum se poate vedea în fig. 12 şi 13. Cele mai bune sunt navetele de plastic, dar pot fi folosite şi lădiţe de lemn. Lădiţele se tapetează cu folie subţire (0,04 mm), suficient de mare ca să permită îmbrăcarea în întregime a substratului. Acesta se aşează şi se tasează bine în lădiţe astfel ca să formeaze un strat de 18-20 cm, apoi se acoperă şi pe deasupra, cât mai strâns cu folia de tapetat. Folia se perforează pe toată suprafaţa la 10/10 cm, realizând găuri de 1-2 mm. După incubaţia şi maturarea miceliului folia de la suprafaţa lădiţei se va desface sau se va perfora mai mult în vederea fructificării.

8.4. Incubaţia şi maturarea miceliului După însămânţare şi introducerea substratului în saci sau lădiţe începe creşterea miceliului (incubaţia), care ocupă treptat toată cantitatea suportului ligno-celulozic. Cu cât acest proces este mai rapid şi mai complect cu atât sporeşte capacitatea de producţie şi eficienţa economică a culturii. Ambalajele cu substrat se pot aşeza pentru incubaţie direct în spaţiile de cultură, unde rămân până la sfârşitul recoltărilor, iar în sistemul plurizonal se aşează în încăperi speciale, ocupând numai 1/3 din suprafaţa necesară în spaţiul de producţie. Aici, lădiţele se aşează suprapuse, până la o înălţime de 2-2,5 m lăsând spaţii de cel puţin 60 cm între stivele paralele. Sacii se pot aşeza pe stelaje, cu câte 2-3 poliţe, distanţate la 70-80 cm între ele şi având 35 sau 70 cm lăţime. Între rândurile de stelaje se lasă alee de circulaţie de 60-80 cm. Sacii se instalează “în picioare”, unul lângă altul, pe un singur rând pe poliţele simple (35 cm) sau două rânduri pe poliţele duble (70 cm). În faza de incubaţie microclimatul trebuie condus în aşa fel ca să stimuleze împânzirea şi să prevină încingerea (fermentarea) substratului. Temperatura optimă, în spaţiul de cultură, este de 20-22°C la buretele vânăt şi 24-26°C la buretele crem şi la hibrizi; în substrat temperatura este cu 2-3°C mai ridicată. Creşterea temperaturii substratului la peste 30°C semnalează începutul încingerii şi trebuie oprită prin scăderea temperaturii în local sub 20°C. Umiditatea relativă optimă este de 80-90% şi trebuie menţinută prin pulverizări repetate, dar nu pe ambalajele cu substrat. Lumina nu este necesară iar aerisirea se face moderat, cu 100-200 m3 pe oră, aer proaspăt, la o tonă de substrat. După ce substratul a fost împânzit (15-20 zile), urmează perioada de maturare, în care miceliul se îndeseşte mult în substrat, blocurile devin compacte şi primesc o culoare albă pe toată suprafaţa. Această etapă durează 7-14 zile şi necesită o temperatură mai scăzută, cu 23°C, decât în faza anterioară. Sfârşitul acestei faze este indicat de apariţia primordiilor de fructificare. Şocul termic. La buretele vânăt maturarea miceliului şi declanşarea fructificării este condiţionată de scăderea bruscă a temperaturii, sub 15°C nivelul optim fiind de 4-5°C, timp de 5-7 zile.

Dacă brichetele împânzite nu sunt supuse la acest şoc de temperatură buretele vânăt (Pleurotus ostreatus) nu fructifică. Desfacerea foliei la brichetele bine compactate sau a suprafeţei de sus a lădiţelor se face la apariţia primelor primordii de fructificare, în spaţiile suficient de umede; dar folia poate rămâne în continuare, în spaţiile mai uscate, dar în acest caz se deschid orificii de fructificare ca la saci. 8.5.Instalarea culturii în spaţiile de producţie Instalarea culturii în spaţiile de cultură se face încă înainte de incubaţie, la sistemul monozonal şi după incubaţie şi maturarea miceliului în sistemul plurizonal. În ultimul caz lădiţele, brichetele sau sacii se transportă cu grijă din spaţiul de incubaţie în cel de producţie, fără a mişca substratul şi fără a separa foliile de substrat. Metodele de aşezare a ambalajelor cu substrat împânzit sunt foarte diferite, în funcţie de tipul localului şi amenajările interioare. Lădiţele şi sacii se pot aşeza pe rastele cu înclinaţie în două părţi, fiind susţinute pe stinghii de lemn sau metalice, la intervale de 40 sau 60 cm, distanţă egală cu lungimea sau lăţimea lădiţelor (fig. 12 şi 13). Dacă se aşează pe podea sau la sol (în sere şi solarii), lădiţele sau sacii se pun înclinate, două câte două, sprijinindu-se în partea de sus şi formând astfel rânduri drepte, paralele, cu distanţe de 60 cm între ele. Sacii sau brichetele, scoase din lădiţe cu folie, se pot aşeza unele peste altele pe podea sau pe stelaje, formând stive în formă de prisme dreptunghiulare. Se suprapun câte 4-5, dacă au grosimea de 20 cm şi câte 7-10, dacă grosimea este de 10-15 cm, înălţimea stivei având cel mult 100-120 cm. La o înălţime mai mare rândul de la bază nu rezistă şi brichetele se sfărâmă. Între stelaje sau între stivele paralele se lasă alee de 60-80 cm, necesare pentru circulaţie, aerisire, iluminare, îngrijire şi recoltare. În funcţie de specia şi tulpina cultivată dar şi de condiţiile microclimatice asigurate, durata de desfăşurare a fazelor de producţie prezintă diferenţieri destul de mari (tabelul 7). 8.6. Lucrările de întreţinere în perioada de fructificare După instalarea culturii în spaţiul de fructificare, conducerea microclimatului, măsurile de igienă culturală şi recoltare sunt preocupările cele mai importante ale cultivatorului. În perioada ce precede fructificarea (5-7 zile) şi după aceasta temperatura se menţine la 14-18°C pentru buretele vânăt şi la 20-25°C pentru buretele crem şi între 15 şi 25°C la hibrizi.

ATENŢIE ! Este o greşeală să se creadă că producţia creşte lăsând bureţii să ajungă la dimensiuni maxime deoarece întârzierea recoltării inhibă. fapt pentru care serele şi solariile se umbresc în cursul verii. se fragmentează în porţiuni mai mici. care se recunoaşte prin mărimea maximă a exemplarelor mai avansate din fiecare buchet. întotdeauna cu lamelele în jos. atât pe podea dar şi pe brichete şi saci mai ales dacă acestea au fost despuiate de folie. Udatul se face prin pulverizări repetate. Pentru prevenirea atacului de boli şi dăunători se va menţine în permanenţă o igienă cât mai bună şi se vor aplica susţinut tratamentele recomandate 8. la o tonă de substrat. asigurând 100-200 m3/oră de aer proaspăt în perioadele reci şi de 300-500 m3/oră în perioada de vară. apar în 3-4 valuri succesive de recoltare. pentru a nu se murdări. dacă este nevoie. mai întâi piciorul apoi şi pălăria bureţilor îşi pierd frăgezimea. Trebuie evitată formarea curenţilor de aer. Se va evita. În spaţiile lipsite de lumină naturală se instalează. cu o porţiune din postamentul comun după care. Lumina prea intensă directă este dăunătoare. care trebuie să funcţioneze 8-10 ore pe zi. întârzie şi micşorează recolta din valul următor. câte un tub luminiscent de 40 W. Udatul se execută sistematic pentru a menţine umiditatea atmosferică la 80-90% şi a reumecta substratul. Aerisirea se intensifică în perioada butonizării şi a formării bureţilor. 14 şi 15).7. Odată cu depăşirea fazei optime de recoltare. suculenţa şi aroma. Buchetele de bureţi se desprind sau se taie cu grijă. ca şi ciupercile albe. . care determină uscarea substratului. Este preferabil ca reumectarea substratului să se facă prin udări mai intense în perioada dintre valuri. la intervale de 2 săptămâni şi astfel perioada de recoltare durează 35-60 zile.La apariţia primordiilor de fructificare lumina se asigură la nivelul minim de 40 lx chiar şi în cele mai umbrite zone de cultură. majoritatea celorlalte găsindu-se în faza de pălărie desfăcută cu marginile răsfrânte în jos sau aproape drepte (fig. Bureţii. se sortează pe calităţi şi se aşează în ambalaje. udatul cu jet puternic în faza de butonizare. Recoltarea şi valorificarea bureţilor După 7-10 zile de la apariţia primordiilor de fructificare bureţii ajung la maturitatea de recoltare şi consum. se curăţă elimininând baza piciorului. ceea ce presupune o intensitate de cel puţin 100-200 lx la suprafaţa stivelor de brichete. la 4 m2 suprafaţă. pe cât posibil. la tavan. deasupra aleelor şi pe pereţi. pierzându-şi calitatea comercială. devin iescoase şi necomestibile.

brunificaţi. ofiliţi. mai ales în spaţiile mai uscate şi cu curenţi de aer pot duce la o împrăştiere foarte activă a sporilor ciupercilor (praf albicios) care. asociate cu îmbătrânirea carpoforilor. Bureţii de fag trebuie valorificaţi cât mai repede deoarece prin păstrare. a microclimatului neuniform. Pentru o perioadă scurtă. Deoarece adeseori.. prin înlăturarea cauzelor sau corelarea factorilor (se poate începe instalarea cu zonele mai răcoroase ale spaţiului). Având în vedere că în urma preparării (umectării) materialul umectat conţine numai 40-50% material uscat. alergii). se realizează 25 kg până la 50 kg de bureţi la 100 kg substrat uscat.4°C şi umiditatea relativă de 95%. procesele de maturizare continuuă şi calităţile comestibile şi comerciale se degradează. tuse. butonii îmbătrâniţi – nedezvoltaţi. din cauza instalării prelungite. la temperaturi scăzute. Socotind în medie. Este bine să se evite astfel de situaţii. Uneori.În cadrul fiecărui val se fac 3-4 culesuri. Producţia ce se poate obţine este dependentă de calitatea substratului. ceea ce îngreunează desfăşurarea lucrărilor ulterioare. uscaţi. în zile succesive. se adună postamentele bureţilor recoltaţi. Tehnologia culturii bureţilor pe lemn .8. de 2. bureţii pot fi păstraţi în stare proaspătă.. În astfel de situaţii este obligatorie folosirea măştilor de tifon. orificiile sacilor se blochează cu postamentele ciupercilor recoltate este necesar ca după primul val să se deschidă orificii noi (în spaţii mai uscate) sau tăieturi ale foliei care să creeze noi zone de fructificare. cantitatea de 100 kg substrat la m2 şi faptul că suprafaţa unui spaţiu este acoperită în proporţie de 50-60% cu prismele de brichete sau saci. de 2-3 zile. producţia ajunge la 6-18 kg la m2 de local. inhalaţi de persoanele ce lucrează în interior. se aplică tratamente de prevenire sau combatere a bolilor şi dăunătorilor (tabelul 8). cauzează deficienţe de respriraţie (strănut. După fiecare val de recoltare se face o curăţenie generală. primul val fiind cel mai bogat (fig. 16). desfăşurarea valurilor de recoltare nu este sincronizată. ATENŢIE! Întârzierea recoltărilor şi valorificării. sistemul de cultură. 8. condiţiile microclimatice şi tehnologia culturii şi variază între 10-25% din cantitatea materialelor umectate.

Cele mai potrivite sunt terenurile din partea de nord a unor clădiri înalte. dar şi a unor garduri instalate (stuf. ceea ce corespunde cu lunile octombrie-noiembrie şi martie-aprilie. Cultura pe buturugi . se fasonează la lungimea de 30-40 cm. se ţin la înmuiere timp de 48 ore (dacă este cazul). cu diametrul optim de 30-40 cm. dar cel puţin 15 cm.5-1 cm). stejar. ulm). Perioada de recoltare durează 2-3 ani la culturile pe esenţă moale şi 4-5 ani la culturile pe lemn de esenţă tare. ieftin. Buştenii proaspeţi (cel mult 2-3 luni de la tăiere). fără să necesite construcţii speciale. hrube. Stivele astfel clădite se acoperă cu folie de plastic şi în liber se mai acoperă cu un strat de pământ. Butucii se introduc în pământ. la esenţele moi şi se foloseşte miceliu granular steril.Cu toate că acest sistem de cultură este cel mai vechi şi se desfăşoară mai mult în condiţii naturale. perdele de arbori. cu tăieturile împrospătate. adică după scăderea temperaturii medii zilnice sub 15°C. Incubaţia durează 4-5 luni. unul peste altul. Culturile pe butuci Pentru cultură se foloseşte buretele vânăt al cărui miceliu se inoculează pe butuci din esenţe moi (plop. tei. cu 2/3-3/4 din înălţimea lor. Producţia se ridică la 10-15% din greutatea materialului lemnos folosit. Recoltarea are loc numai după “şocul termic”. mesteacăn) sau esenţe tari (fag. cu respectarea polarităţii) şi se acoperă cu pământ până în preajma inducţiei fructificării (septembrie) când se descoperă partea supraterestră. Ingrijirile constau numai în câteva udări. după care butucii se instalează la locul stabilit pentru cultură. salcie. Butucii se pun “în picioare”. în rânduri duble la distanţe de 20-30 cm şi 40-50 cm între rândurile duble. dar se poate folosi şi miceliu de cultură (brichete împânzite). aşezând între ei câte un strat de miceliu ca şi deasupra ultimului rând. tratamente termice şi alte cheltuieli. şanţuri). subsoluri. în locuri umbrite şi răcoroase sau în pivniţe. prezintă interes fiind simplu. se inoculează cu 3-4% miceliu şi se aşează la incubaţie în silozuri (gropi. dar suficient de bine aerisit şi răcoros. în perioadele uscate şi o mulcire a terenului cu paie pentru menţinerea umidităţii solului şi pentru a feri fructificaţiile de murdărire cu pământ în timpul ploilor şi udării. tulpini de floarea soarelui). se aşează pe un strat de paie peste care se repartizează un strat de miceliu (0. Locul pe care se amplasează cultura trebuie să fie în permanenţă umbrit şi umed. În silozuri butucii. Inocularea se face primăvara (martie-aprilie) sau vara. aşezaţi în picioare (vertical. carpen.

În al doilea caz. În primul caz. Pe tăietura proaspătă (1-2 zile) sau pe acea reîmprospătată.. A p a h i d e a n. Budapest. 2. miceliul se distribuie pe tăietura reîmprospătată şi deasupra se aşează porţiunea de 5-6 cm grosime (capacul) ce a rezultat din tăiere. S. Akad. se împrăştie un strat de cca 1 cm miceliu granular sau miceliu de cultură (2-3 cm) care se acoperă cu folie de material plastic şi cu un strat de pământ sau de frunze.. din grădini şi livezi. În ambele cazuri. Inocularea mai poate fi făcută şi cu capac sau icuri. la mică înălţime de la sol. S. prin însămânţarea miceliului pe buturugile proaspăt tăiate (vii) ale copacilor. februarie 1998. 16-17. p. Kiado. Termesztett gombaink. în marginile buturugii. În afară de speciile silvice. I n d r e a. specificate mai sus.. atât capacele cât şi icurile pot fi fixate cu cuie. . de 10-15 cm lăţime. care se introduc la loc. D. B a l a z s. după ce s-a aşezat miceliul granular pe tăietura proaspătă. în două-trei locuri opuse se scot cu fierăstrăul icuri (triunghiuri).Se practică în condiţii naturale. D. Pentru acest mod de cultură pot fi folosite buturugile din parchetele silvice. M a r i a A p a h i d e a n. Revista Fermierul. Buturugile astfel însămânţate se acoperă cu folie şi apoi cu pământ. 1982. BIBLIOGRAFIE 1. M ă n i u ţ i u – Cultura ciupercilor Pleurotus la îndemâna tuturor. se pot folosi şi buturugile de nuc şi măr. Al. dar şi cele izolate din apropierea gospodăriilor. dacă tăierea s-a făcut mai demult (2-3 luni).

1982 – Producerea ciupercilor. 9. N. Cultura ciupercilor autori: Al. F.A laskagomba termesztese. Agris.. 1997 – Substraturi celulozice pentru cultura ciupercilor Pleurotus. Agropromizdat. P. Memoire ENITHP-CTC 6... S z a b o. Zoldsegtermesztesi kutato intezet Bull. 4. PHM. Budapest. Z e g r e a n .Apahidean. G. B a l a z s.. 1978 – Analele ICLF Vidra. M a t e e s c u. 10. R e t a i l l e a u. V a l. 1994 – Le CO2 et la culture de champignon de Paris. p. Bucureşti..K o v a c s n e. 1986 . D u r a n d. 1992.S. 14. Ceres. Universitas. T u d o r. Ed. Paris 7. Mezogazd. 1992 – Le climat en champignonniere. vol. Kiado. Ceres. T r a n d a f. M. Y.... Taptalaj eloallitas kisuzemu laskatermeszteshez. 10. vol. 350. A.. I o a n a. Bucureşti 8.. I s t v a n şi col. R..9-10. F l o r i c a. Kecskemet. M a t e e s c u. D e v o c i k i n. IV. N i c o l a e. nr. L. S. M a t e e s c u..3. 1989 – Şampinioni. 1991. Ed. 6. V. 12. G i b a u l t. 1912 – Histoire des legumes. V e d i e. echanges thermiques air-roche.. M e l i n d a.24-30 15. 1983 – Cultura ciupercilor în gospodăria personală. Bucureşti. 13. 1994 – Hortinform. Indrea . production de CO2 et aeration. Chişinău 11.. L u c a. 1992 – Legumicultură. 7. Cultura ciupercilor Pleurotus. Horticultura. 24. R. P a t r o n . N.. Ceres. nr. Moskva 5. T r a n d a f. D. Ed.

Administrarea îngrăşămintelor şi amendamentelor (kg) pentru 1 tonă de compost (după Mateescu.LISTA TABELELOR Tabelul 1. Indrea LISTA FIGURILOR . 1983) Tabelul 3.Apahidean. D. minime şi maxime (°C) pentru creşterea şi fructificarea bureţilor de fag Reţete cu amestecuri de materii organice recomandate pentru prepararea substratului de cultură a bureţilor (% de volum) Durata de desfăşurare a fazelor (zile) ale ciclului de producţie la cultura bureţilor Măsuri şi tratamente de prevenire şi combatere a bolilor şi dăunătorilor la culturile de bureţi Cultura ciupercilor autori: Al. Tabelul 6. Tabelul 2. Tabelul 4. Tabelul 7.S. Tabelul 8. în funcţie de faza de vegetaţie Componente necesare pentru pregătirea compostului natural şi “sintetic” la ciuperca albă (10 t)x (după Partenie şi Bănică. 1996) Compoziţia chimică a bureţilor Temperaturile optime. Variaţia temperaturii în spaţiul de cultură. Tabelul 5.

Ciuperca albă 1.16.13. Hibridul 421 de Pleurotus (original) Fig.15. 9.10. 3.12. 2. la cultura pe stelaje (original) Fig. deşi nu întotdeauna sigură şi adeseori cu urmări dramatice pentru cei ce nu le cunoaşteau îndeajuns. 5. 8. Cultura de ciuperci în saci PE (original) Fig. Desfăşurarea fazelor fenologice la ciuperca albă Fig.. Fructificarea bureţilor sub formă de buchete (original) Fig. 1. pe rastele înclinate (original) Fig. Aşezarea componentelor în platforma de descompunere anaerobă Fig. 3. lamele bazidiale Fig. 7. Amenajare cu parapete şi rastele înclinate. Anomalii de creştere ale bureţilor. Instalaţie simplă de aburire. cu două cazane basculante (A1 şi A2) şi generator de aburi de presiune joasă (B) (prelucrat după Szabo şi col. Cultură de bureţi în navete. Din aceste motive mulţi profesionişti sau amatori au fost preocupaţi de posibilitatea cultivării ciupercilor mai valoroase. în primul val. Fructificaţiile bureţilor. 1986) Fig. picior.Fig. 4. 6. Primul val de producţie al bureţilor (H-421) la cultura în saci PE (original) PREFAŢĂ În decursul timpurilor ciupercile din natură au constituit o sursă de hrană pentru om. în lipsa luminii (aspect de Corali) Fig. 2. pălărie.14. Apariţia ciupercilor. Fazele de formare a carpoforilor la bureţii de fag (original) Fig. ajunse la maturitatea de recoltare (original) Fig. . Aşezarea şi întoarcerea compostului în faza de descompunere aerobă Fig.11. Cultura de ciuperci în lăzi (original) Fig. într-o seră simplă (original) Fig.

întocmai. Mulţumim tuturor celor ce ne-au ajutat în activitatea de redactare şi apariţie a cărţii şi urăm cultivatorilor succes. ce constituie un ghid elementar pentru producător. procesele ce conduc la reuşită sunt de mare complexitate şi ca urmare se impune respectarea. CIUPERCA ALBĂ Cap. Ne-am folosit în acest scop de o documentaţie amplă şi competentă. “Cultura ciupercilor”. practică. astfel că în multe ţări s-au dezvoltat sectoare importante de producţie şi prelucrare ale ciupercilor comestibile. tehnologia de cultivare a ciupercilor pare simplă. precum şi de o experienţă proprie acumulată de colectivul de legumicultură al “Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară. cererea pentru acest produs alimentar este în continuă creştere. Pentru a răspunde interesului larg pe care îl manifestă mulţi oameni întreprinzători faţă de cultura ciupercilor şi a satisface cererea exprimată de redacţia revistei “Fermierul” am elaborat această carte. oferindu-le în continuare sprijinul nostru. Suntem nevoiţi să-i avertizăm pe cititorii noştri că deşi.Datorită aportului nutritiv şi mai ales al gustului şi aromei plăcute. datorită strădaniilor unor specialişti pasionaţi de această activitate. a tuturor elementelor tehnologice şi aplicarea lor cu mare exactitate. trebuie să constatăm că. la prima vedere. de experienţa altor producători. Din păcate. Generalităţi privind cultura ciupercii albe . din Cluj”. ne găsim mult în urma altor ţări sub raportul producţiei obţinute. fără abateri sau improvizaţii. Autorii CUPRINSUL PREFAŢĂ A. I. care ar putea pune în pericol rezultatul final. recolta şi eficienţa economică a culturilor. privind cultivarea celor două specii mai importante: ciuperca albă şi buretele de fag. deşi s-au obţinut progrese în domeniu. într-o manieră de exprimare simplă.

1.7.3. caracteristicile morfologice şi fiziologice Sortimentul cultivat 6. Organizarea şi baza tehnico-materială a culturii ciupercii albe 3. Caracteristicile botanice şi biologice ale bureţilor de fag 6. Cerinţele faţă de factorii de mediu Cap.1. VII. Spaţiile de cultură Cap. Incubaţia şi maturarea miceliului .5.2. V.1. III.1.3.2.2.2. Evoluţia şi situaţia culturii ciupercii albe 1. Evoluţia şi situaţia culturii 5. caracterele morfologice şi fiziologice 2. Materiale necesare preparării compostului 4. Generalităţi privind cultura bureţilor de fag 5.2.1. VI. Însămânţarea şi incubaţia miceliului 4. Tehnologia culturii bureţilor de fag 8. BUREŢII DE FAG Cap. Importanţa alimentară şi economică Cap. Pregătirea amestecului de pământ şi acoperirea substratului (gobtarea) 4. Condiţiile tehnico materiale ale culturii bureţilor de fag 7.2. II. Sisteme şi metode de cultură 7. Sistematica. Caracteristicile botanice şi biologice ale ciupercii albe 2. Lucrări de întreţinere a culturii după gobtare 4. Însămânţarea şi aşezarea substratului 8.2. Sistemele de cultură 3.6.1. Sortimentul cultivat 2.1. Recoltarea.3. Pregătirea substraturilor 8. Cerinţele faţă de factorii de mediu Cap. Spaţii pentru cultura ciupercilor Cap. Tehnologia culturii ciupercii albe 4. condiţionarea şi valorificarea ciupercii albe B. Sistematica. Importanţa alimentară şi economică Cap.4. IV. Introducerea compostului şi instalarea culturii 4.2.1.4.1. Pregătirea compostului 4. VIII. Materiale necesare preparării substratului de cultură 8.

Lucrările de întreţinere în perioada de fructificare 8.8.5. Tehnologia culturii bureţilor pe lemn BIBLIOGRAFIE .8. Instalarea culturii în spaţiile de producţie 8.6.7. Recoltarea şi valorificarea bureţilor 8.

2 2.8 0. în funcţie de faza de vegetaţie Faza de vegetaţie Perioada de incubaţie (15-20 zile după insămânţare) După acoperire (primele 8-9 zile) Perioada de inducţie a fructificării (20-22 zile după însămânţare) Perioada de fructificare (60-70 zile) Temperatura °C minimă 18-20 18-20 12-14 10-12 optimă 22-24 20-22 15-16 14-18 maximă 26-28 22-24 16-18 18-20 Tabelul 2 Componente necesare pentru pregătirea compostului natural şi “sintetic” la ciuperca albă (10 t)x (după Partenie şi Bănică.2 400 80 60 250 x Pentru cantităţi mai mari sau mai mici se respectă proporţiile .5 1.8 120 60 60 250 Compost sintetic Umed 7.Tabelul 1 Variaţia temperaturii în spaţiul de cultură.2 120 60 60 250 Uscat 4 0.0 1. 1983) Unitatea Componente Gunoi de cabaline Paie de grâu Gunoi de păsări Colţ de malţ (borhot) Uree Superfosfat simplu Ipsos de măsură tone tone tone kg kg kg kg Compost natural Umed 7 1.0 400 80 60 250 Uscat 4.

1996).Tabelul 3 Administrarea îngrăşămintelor şi amendamentelor (kg) pentru o tonă de compost (după Mateescu. Specificare Aşezare Întorsul I Întorsul II Întorsul III Întorsul IV Total Ipsos 5 5 5 5 5 25 Superfosfat 3 3-4 6-7 Sulfat de amoniu 4 3-4 7-8 Uree 3* 3* *Prima parte (3-5kg) din doza de 6 sau 8 kg se aplică la faza I .

1 2. Balazs şi col.ostreatus) 222-243 15.5 1. florida) 116-146 10.8 9..70-1. 1975.64-2.00-1.66 3.6 0.98 2.2 21.1-0.50 2..50 6.26 632 101-158 280-790 4.80 386 63-72 76-452 3.5 30.1-0.90-3.41-3.95-4.80 0.74 0. 1982) Specificare Valoarea energetică Substanţa uscată (valori medii) Glucide Protide Lipide Cenuşă Celuloză Azot Fosfor Potasiu Calciu Magneziu UM Joule grame “ “ “ “ “ mg “ “ “ “ Buretele vânăt (Pl.1 Buretele crem (Pl.0 .Tabelul 4 Compoziţia chimică a bureţilor (100 g SP) (prelucrat după Florica Trandaf şi col.

20 18 15 opt. 25 23 20 max. 25 25 20 max. minime şi maxime (°C) pentru creşterea şi fructificarea bureţilor de fag Perioada Incubaţia (15-20 zile) Maturarea (7-14 zile) Şocul termic (5-7 zile) Fructificarea (30-50 zile) Buretele vânăt min. 20 18 15 opt. 30 30 26 . 20 17 3 10 opt.Tabelul 5 Temperaturile optime. 30 25 25 Buretele crem min. 25 20 5 14 max. 30 23 15 18 Hibrizii de Pleurotus min.

Tabelul 7 Durata de desfăşurare a fazelor (zile) ale ciclului de producţie la cultura bureţilor Cultura Buretele vânăt Incubaţia Maturarea Şocul termic Fructificarea şi recoltarea 53-90 Total 20-25 15-20 (5-10)x 88-135 Buretele crem 14-21 7-14 - 42-60 63-95 Hibrizi Pleurotus 14-18 7-12 - 39-53 60-83 x Se include în perioada de maturare .

.

Curăţirea şi dezinfecţia localului şi inventarului 2.2%.2.Stropiri periodice cu: Formalină 0. -3 g/m2.8.Folosirea miceliului sănătos . În cursul incubaţiei şi recoltărilor Mucegaiuri.15%.Spălarea meselor sau foliei cu: Hipoclorit 5-10% Sulfat de cupru. Ţânţari Mucegaiuri Bacterii Perioada Înainte de începerea instalării culturii Înainte de însămânţare Bolile sau dăunătorii Toate Toate Tratamentele vezi cap. .0.5%. 0.2. Măsuri şi tratamente aplicate în timpul incubaţiei şi recoltărilor Înainte de instalare Muşte. .Dithane M-45.Instalare plase cu ochiuri mici (1 mm) la ferestre şi aerisitoare . Tratamente termice şi chimice ale substratului 3.Prăfuirea pe poliţe şi podea cu Diazinon 5 G. Igiena culturală în cursul însămânţării Înainte şi în cursul calcarizării şi inoculării 4. Captadin 50 PU. vezi cap. 0.20% Nu se stropeşte direct pe substrat Porţiunile atacate se tamponează Se repetă la fiecare nouă operaţie Observaţii . 3. 2% . Bacterii Benlate 50 WP.Tabelul 8 Măsuri şi tratamente de prevenire şi combatere a bolilor şi dăunătorilor la culturile de bureţi (Pleurotus) Specificare 1.

1 capsulă la 200 m2. Curăţirea resturilor de pe brichete şi din spaţiul de cultură Între valurile de recoltare şi la terminarea culturii Toate vezi cap.0. Thiodan 35 EC.2%. 100 g/50 m3 spaţiu .. Unifos 50 EC 1 m bandă Muşte.Stropiri alternative cu Nogos 50 EC.5%.Fumigaţii periodice cu: Bladafum III. Ţânţari la 25 m3 spaţiu. 8.2% ciuperci . 0.7 Se ţine închis ermetic 24 ore Nu se aplică pe Carbetox 37 CE. 0. Tutun. 5.

fasole xx Boabe de orz Uruială de porumb sau tărâţe Colţ de malţ I 96 4 II 84 14 2 III 70 30 IV 47 47 6 V 48 48xx 4 VI 42 42 16 VII 50 46 4 VIII 33 34 33xx IX 45 50 5 X 25 75 XI 32 32 36 XII 70 17 13 XIII 42 42 16 XIV 80 5 10 5 XV 66 34x XVI 34 66x XVII 83 17 XVIII 40 25 25 10 XIX 53 47 XX 100 - . Mateescu. secară sau orz Rumeguş sau talaş de foioase Tulpini de porumb (strujeni. 1983.Tabelul 6 Reţete cu amestecuri de materii organice recomandate pentru prepararea substratului de cultură a bureţilor (procente de volum) după. Zegrean. 1992. Florica Trandaf şi col.. Ioana Tudor şi col. tulei) Puzderie de cânepă sau in Frunze de foiase Coji de floarea soarelui Deşeuri de bumbac Deşeuri de hârtie Vreji de soia x.. 1978. mazăre. 1997.. Partenie şi col. 1994 Materialul Coceni de porumb (ciocălăi) Paie de grâu.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful