You are on page 1of 133

UNIVERSITATEA PETROL – GAZE DIN PLOIEŞTI

EUGEN MIHAI IONESCU

2010

Tehnoredactare şi editare computerizată: Eugen Mihai Ionescu

CUPRINS
pag.

1

2

3

4

5

Introducere 1.1 Obiectul cursului şi legătura cu alte discipline 1.2 Scurt istoric 1.3 Mărimi fizice şi unităţi de măsură. Sistemul Internaţional Proprietăţile fluidelor 2.1 Clasificarea fluidelor 2.2 Densitatea şi greutatea specifică 2.2.1 Densitatea fluidelor monocomponente 2.2.2 Densitatea fluidelor multicomponente 2.3 Vâscozitatea 2.4 Compresibilitatea 2.5 Tensiunea interfacială şi presiune capilară Statica fluidelor 3.1 Starea de tensiuni într-un fluid în echilibru 3.2 Ecuaţia microscopică a echilibrului fluidelor 3.3 Legea variaţiei presiunii într-un fluid în echilibru 3.3.1 Legea variaţiei presiunii într-un gaz aflat în repaus în câmpul gravitaţional terestru 3.3.2 Presiunea într-un fluid aflat în repaus în absenţa forţelor masice 3.3.3 Legea variaţiei presiunii într-un lichid aflat în repaus în câmpul gravitaţional terestru 3.4 Forţe de presiune pe suprafeţe 3.4.1 Forţe de presiune pe o suprafaţă plană 3.4.1.1 Forţa de presiune pe o suprafaţă plană aflată în contact cu un lichid 3.4.1.2 Forţa de presiune pe o suprafaţă plană aflată în contact cu un gaz 3.4.2 Forţe de presiune pe suprafeţe curbe 3.4.2.1 Forţa de presiune pe o suprafaţă curbă aflată în contact cu un lichid 3.4.2.2 Forţa de presiune pe o suprafaţă curbă aflată în contact cu un gaz 3.4.3 Forţa de presiune pe o suprafaţă curbă închisă. Plutirea corpurilor 3.5 Echilibrul relativ al lichidelor 3.5.1 Ecuaţia fundamentală a echilibrului relativ al lichidelor 3.5.2 Echilibrul relativ al lichidului dintr-un vas aflat în mişcare de rotaţie uniformă în jurul unei axe verticale 3.5.3 Echilibrul relativ al lichidului dintr-un vas aflat în mişcare de translaţie uniform accelerată 3.6 Probleme 3.6.1 Probleme rezolvate 3.6.2 Probleme propuse Cinematica fluidelor 4.1 Noţiuni fundamentale de cinematica fluidelor 4.1.1 Parametrii cinematici ai mişcării unui fluid 4.1.2 Câmp de viteze 4.1.3 Linie de curent 4.1.4 Tub de curent 4.1.5 Fluxul vitezei 4.1.6 Rotorul vitezei 4.1.7 Linie de vârtej 4.1.8 Tub de vârtej 4.1.8 Circulaţia 4.2 Mişcarea de deformaţie a unui particule de fluid 4.3 Ecuaţia continuităţii 4.3.1 Ecuaţia microscopică a continuităţii 4.3.2 Ecuaţia macroscopică a continuităţii Dinamica fluidelor perfecte 5.1 Ecuaţia microscopică a mişcării fluidelor perfecte 5.2 Ecuaţia macroscopică a mişcării fluidelor perfecte. Teorema impulsului

7 7 7 9 11 11 11 12 14 15 15 16 19 19 20 21 21 22 22 23 23 23 24 24 24 25 25 26 26 27 28 28 28 31 35 35 35 35 35 35 36 36 36 36 36 37 37 37 38 39 39 39

4 Ecuaţia energiei 7.3 5.2 Mişcarea laminară 7.3.5.2.5 41 42 44 44 44 44 44 45 45 45 46 46 46 46 47 47 48 48 49 49 50 53 53 53 53 55 55 55 56 56 57 58 58 59 60 62 62 62 63 63 63 63 65 67 69 70 70 70 71 71 71 71 73 73 74 74 74 75 75 76 .3.8 Probleme 5.1 Probleme rezolvate 5.8.5.2.6 Trompa de vid 5.1 Criterii de similitudine 8.2.2.2 Cazul peretelui de dimensiuni finite 5.3 Mişcarea turbulentă 7.3.2.1 Probleme rezolvate 6.1 Legea fundamentală a hidrostaticii 8.7 Oscilaţia unei coloane de lichid perfect 5.2.1 Puncte singulare 6.2.2.5.3.1 Acţiunea fluidului asupra unei conducte curbe 5.1.1 Mişcarea generată de două surse de semne contrare 6.4 Vârtejul simplu 6.2 Mişcarea fără circulaţie în jurul unui cilindru 6.1 Tubul PITÔT 5.6.2 Mişcarea uniformă 6.3 Mişcări potenţiale compuse 6.2.2 Mişcări potenţiale bidimensionale 6.2.5 Probleme 7.1 Aspecte fundamentale 6.2.4 5.1 Problemă rezolvată 7.2 Legea rezistenţei opuse unui corp la înaintarea sa printr-un fluid 8.2 Teorema π 8.1 Cazul peretelui de întindere infinită 5.6.5.3 Legea variaţiei efortului tangenţial la perete în cazul mişcării unui fluid vâscos printr-o conductă 8.1 Legea omogenităţii dimensionale 8.2.2.1 Ecuaţiile NAVIER – STOKES 7.8.3 Mişcarea cu circulaţie în jurul unui cilindru 6.2 Probleme propuse Mişcări potenţiale 6.2 Sonda de presiune 5.4 Pierderea locală de sarcină hidraulică la mărirea bruscă a diametrului conductei 5.2 Mişcări potenţiale simple 6.3.3 Probleme 6.2 Probleme propuse Similitudinea şi analiza dimensională 8.2.3 Sursa bidimensională 6.2.2.3 Probleme 5.6 Aplicaţii ale ecuaţiei conservării energiei mecanice (ecuaţia lui BERNOULLI) 5.5.2.1 Aspecte generale 7.3.6.1 Potenţialul complex al mişcării 6.2.5.3 Turbina Pelton 5.1 Aspecte generale 8.3.5 Ejectorul 5.2.6.4 Tubul VENTURI 5.2 Analiza dimensională 8.4 Cuprins 6 7 8 Teorema momentului impulsului Ecuaţia energiei Aplicaţii ale teoremei impulsului pentru un tub de curent 5.5.3 Aplicaţii ale teoremei π 8.2.6.5.6.2.2 Mişcarea laminară într-un tub de secţiune circulară 7.3 Cazul peretelui de dimensiuni finite cu marginea curbată în unghi drept spre amonte 5.2.5 Dubletul bidimensional 6.2.2.2 Probleme propuse Dinamica fluidelor vâscoase 7.2 Acţiunea jeturilor libere de fluid asupra pereţilor rigizi 5.3 Tubul PITÔT–PRANDTL 5.1.2.3.5.2.1 Similitudinea 8.2.6.

3 Mişcarea staţionară izotermă a gazelor în conducte 12.3 Conducte în paralel 9.1 Problemă rezolvată 9.6.5.1 Orificii 10.1 Cazul fluidelor pseudoplastice 13.3 Cazul fluidelor binghamiene 13.3.5 Pierderile locale de sarcină hidraulică 9.1 Problemă rezolvată 11.5.6 Probleme 11.4 Deversoare 10.2 Unda de şoc 12.9 Probleme 9.1.1 Conducte simple 9.2.3.8 Şocul hidraulic 9.3.2 Ajutaje 10.3 Mişcarea uniformă a lichidelor în canale 11.6.7 Calculul hidraulic al conductelor pentru transportul lichidelor 9.1.1 Propagarea micilor perturbaţii de presiune 12.3 Determinarea coeficientului de rezistenţă hidraulică longitudinală λ în cazul mişcării turbulente 9.2 Probleme propuse Mişcarea gazelor 12.1.6 Probleme Mişcarea fluidelor nenewtoniene 13.3 Probleme 13.4 Domeniul conductelor rugoase 9.2 Probleme propuse Scurgerea lichidelor prin orificii sau ajutaje şi peste deversoare 10.4 Cazul fluidelor reţinătoare 13.7 Cazul fluidelor vâscoelastice 13.3 Orificii mari 10.1 Pierderile longitudinale de sarcină hidraulică 9.3.2 Cazul fluidelor dilatante 13.1 Mişcarea staţionară a fluidelor pseudoplastice 13.1 Problemă rezolvată 77 77 77 77 78 78 79 79 79 80 81 82 82 83 83 84 85 85 85 87 87 87 87 88 88 90 91 92 92 92 93 93 93 94 96 96 97 97 98 99 99 100 103 104 106 108 109 109 109 110 111 111 111 111 112 113 113 114 116 116 .6 Cazul fluidelor reopectice 13.2.1 Aspecte generale 10.5 Scurgerea gazelor prin ajutaje şi difuzoare 12.1.2 Mişcarea staţionară a fluidelor binghamiene 13.5 Probleme 10.2 Domeniul conductelor netede 9.3.2 Determinarea coeficientului de rezistenţă hidraulică longitudinală λ în cazul mişcării laminare 9.1.7.1.1.2 Mişcarea fluidelor nenewtoniene independente de timp în conducte 13.2 Orificii mici 10.9.4 Valurile 11.3 Domeniul conductelor parţial rugoase 9.7.2 Probleme propuse Mişcarea lichidelor în canale 11.2 Energia specifică 11.1.1 Aspecte generale 11.4 Scurgerea gazelor prin orificii 12.5 Cazul fluidelor tixotropice 13.5 Saltul hidraulic 11.Hidraulica generală 5 9 10 11 12 13 Mişcarea lichidelor în conducte 9.1 Relaţia constitutivă a unui fluid nenewtonian 13.1.2 Conducte în serie 9.1.9.6 Clasificarea hidraulică a conductelor 9.3 Golirea rezervoarelor de lichid prin orificii şi ajutaje 10.7.1 Probleme rezolvate 10.1 Rugozitatea conductei 9.4 Graficele coeficientului de rezistenţă hidraulică longitudinală λ 9.

Hidrociclonul 14.3.2 Separarea centrifugală a unui fluid bifazic.3 Probleme Bibliografie Anexe 116 117 117 120 124 129 131 .2 Problemă propusă Mişcarea fluidelor multifazice 14.6 Cuprins 14 13.1 Separarea gravitaţională a unui fluid bifazic 14.

amenajarea cursurilor de apă etc. baraje. a descoperit legea căderii corpurilor în vid. precursor al orgii. matematician şi fizician flamand. El a enunţat principiul care îi poartă numele şi a scris un scurt tratat despre plutirea corpurilor. ARHIMEDE. Obiectul cursului şi legătura cu alte discipline Hidraulica generală este disciplina care studiază legile echilibrului şi mişcării fluidelor în natură şi în construcţiile tehnice concepute şi realizate de societatea umană. Aceste realizări. Ulterior. extracţia petrolului. iar termenul hidraulică desemnează partea preponderent aplicativă a acesteia.1. depozitarea şi distribuţia hidrocarburilor. elaborat de LEONARDO DA VINCI (1452…1519). în cadrul ecuaţiilor fundamentale ale echilibrului şi mişcării fluidelor implică apelarea la cunoştinţele de calcul vectorial. construind primul barometru). care utilizează metode experimentale şi formule empirice. SIMON STEVIN . legile şi noţiunile specifice hidraulicii generale sunt aplicabile practic tuturor specializărilor inginereşti. Hidraulis era un instrument muzical folosit în antichitate. băi publice. în Asia Mică. canale pentru navigaţie. care a adus contribuţii esenţiale în domeniul geometriei şi mecanicii. care a demonstrat imposibilitatea mişcării perpetue şi a studiat fracţiile zecimale. poduri. proiectarea exploatării zăcămintelor de petrol etc. de asemenea. a enunţat implicit principiul conservării energiei şi a descoperit atât efectele presiunii atmosferice (pe care a măsurat-o. a avut contribuţii majore în hidrostatică. tehnologia extracţiei gazelor. unul din elevii lui GALILEI. statistică matematică. asociate cu cele din domeniul navigaţiei. acceleraţie. acest termen a fost atribuit ca denumire ştiinţei care se ocupa de folosirea apei de către om (alimentări cu apă. îşi are etimologia în cuvântul grecesc hidraulis. elemente de calcul diferenţial şi integral. a facilitat descoperirea legilor hidraulicii. Scurt istoric Primele cunoştinţe de hidraulică datează din vremuri străvechi şi sunt atestate de existenţa unor baraje. savant grec din Siracuza (287…212 î. 1. tehnologia forării sondelor. apeducte. fluide de circulaţie şi izolare.n. Cunoştinţele de hidraulică sunt esenţiale pentru înţelegea ulterioară a noţiunilor specifice disciplinelor care profilează specialităţile: forajul sondelor. Utilizarea funcţiilor de variabilă complexă la studiul unor clase de mişcări ale fluidelor necesită cunoaşterea teoriei acestui tip de funcţii. descoperind legile presiunii lichidelor asupra pereţilor vaselor. sisteme de irigaţii. Fizicianul. teoria câmpului. În prezent. Dintre aceste discipline menţionăm: transportul petrolului şi gazelor prin conducte. cât şi legea scurgerii lichidelor prin orificii. .). Noţiunile şi legile termodinamicii sunt utilizate frecvent în dinamica gazelor. iar în sfera producţiei aproape că nu există domeniu în care acestea să nu-şi dovedească utilitatea. sintagma mecanica fluidelor este folosită pentru partea cu caracter pronunţat teoretic a disciplinei menţionate. precum şi la formularea ecuaţiilor de mişcare a fluidelor în cadrul metodelor termice de recuperare a petrolului sau în cazul exploatării zăcămintelor de ape geotermale. geologia zăcămintelor de hidrocarburi. la rândul său. De la lucrarea lui ARHIMEDE şi până la tratatul privind mişcarea şi măsurarea apei. un caracter predominant experimental.n. metode numerice etc. conduc la ecuaţii cu derivate parţiale. Într-un cadru mai larg. fac obiectul unei părţi distincte a hidraulicii. EVANGELISTA TORRICELLI (1608…1647). conferă hidraulicii. la care un rezervor cu apă stabiliza presiunea aerului furnizat tuburilor.e. Ea dispune de informaţii de natură experimentală şi este guvernată de legile conservării masei şi energiei care. ţiţei sau gaze. Hidraulica a preluat din mecanică ecuaţiile fundamentale ale echilibrului şi mişcării corpurilor rigide. iar din disciplina elasticitate şi-a însuşit ecuaţiile corpurilor deformabile. Problemele asociate echilibrului şi mişcării fluidelor prin mediile permeabile (poroase şi/sau fisurate) subterane. a dat o primă formulare principiului inerţiei şi a revizuit concepţia asupra vidului. fizica zăcămintelor de hidrocarburi. a căror soluţionare necesită utilizarea unui aparat matematic adecvat. după perioada Renaşterii. prin punerea bazelor ştiinţifice ale mecanicii. cunoscut şi sub numele de Simon de Bruges (1548…1620). Prin extinderea treptată a preocupărilor hidraulicii la studiul întregului domeniu al lichidelor şi gazelor. care au fost construite începând din mileniul 3 î. China. astronomul şi scriitorul italian GALILEO GALILEI (1564…1642). la rândul ei. transportul. în această lungă perioadă. numită hidraulica subterană. precum şi ingineria zăcămintelor de hidrocarburi fluide. alături de metodele teoretice. forţe etc. Hidraulica este o ramură a mecanicii. din fizică. canalizări. unul din fondatorii mecanicii moderne prin lucrarea sa Discurs privind două noi ştiinţe (1638). Conturarea hidraulicii pe bază de cunoştinţe teoretice şi experimentale are loc începând abia din secolul al XVIIlea.). s-a aflat printre precursorii introducerii matematicii pentru explicarea legilor fizicii. desprinsă. Termenul românesc hidraulică provine din cuvântul francez hydraulique care. exprimate diferenţial. cu particularizare la straturile saturate cu apă. dintre care cei mai proeminenţi sunt amintiţi în cele ce urmează. când ideile lui ARHIMEDE au fost reluate şi duse mai departe de o pleiadă de oameni de ştiinţă. este în acelaşi timp fondatorul hidrostaticii. India. tehnologia extracţiei petrolului. În cadrul hidraulicii sunt necesare. Egipt.2. matematician şi fizician italian. diguri de protecţie împotriva inundaţiilor.e.). iar mai apoi în Grecia şi Roma antică. a apărut necesară folosirea unei noi denumiri: mecanica fluidelor. Operarea cu vectori (viteză.INTRODUCERE 1. nu se cunoaşte apariţia altei lucrări de hidraulică care să ateste preocupări ştiinţifice în acest domeniu. derivat din hidor (apă) şi aulos (tub).

CIAPLÂGHIN. primele lucrări importante din domeniul mecanicii fluidelor sunt cele ale lui V. WILLIAM FROUDE (1810…1879). PRANDTL. Prin contribuţiile lor din această perioadă se remarcă: Sir GEORGE GABRIEL STOKES (1819…1903). GIOVANNI BATTISTA VENTURI. GEORGE (GOGU) CONSTANTINESCU (1881…1965) (prin elaborarea teoriei sonicităţii) şi HENRI MARIE COANDĂ (1886…1972). CRISTEA MATEESCU. mecanică şi fizică. TEODOR OROVEANU. în anul 1956. în cadrul Institutului de cercetări şi proiectări pentru petrol şi gaze de la Câmpina. prezentate în teza sa de doctorat susţinută la Göttingen. fizicianul. Prima monografie privind mişcarea fluidelor prin medii poroase este elaborată de L. până în 1652. studiul mişcării apei prin medii poroase. L. 1687). inventator al telescopului şi pionier (alături de GOTTFRIED WILHELM LEIBNITZ. stabilirea diagramei rezistenţelor hidraulice în conducte de către JOHANN NIKURADSE (1894…1979). fondator al mecanicii clasice (prin lucrarea Principiile matematice ale filosofiei naturale. iar următoarea este cea a americanului MAURICE MUSKAT. contribuţii la teoria turbulenţei aduse de GEOFFREY INGRAM TAYLOR (1886…1975). KUTTA (1867…1944). . Contribuţii importante la dezvoltarea hidraulicii în secolul al XVIII-lea au fost aduse şi de alte personalităţi. care a studiat mişcarea apei în medii poroase şi a stabilit legea liniară a filtraţiei. matematicianul francez JOSEPH LOUIS DE LAGRANGE (1736…1813). preşedinte al comisiei însărcinate cu stabilirea sistemului de măsuri şi greutăţi care a stat la baza actualului Sistem Internaţional. în anul 1924. Hidraulica subterană. DUMITRU DUMITRESCU. BĂRGLĂZAN. JEAN-BAPTISTE LE ROND D'ALEMBERT (1717…1783) a stabilit principiul echilibrului dinamic al unui fluid şi paradoxul rezultantei nule a presiunilor pe un cilindru aflat în mişcare de translaţie într-un fluid. LUDWIG PRANDTL (1875…1953). primul tratat de hidraulică şi a stabilit ecuaţia energiei pentru un fluid în mişcare staţionară. ŞTEFAN I. filosoful şi scriitorul francez BLAISE PASCAL (1623…1662) a efectuat. Începutul secolului XX este marcat în hidraulică prin: formularea ecuaţiilor generale ale mişcării apelor subterane de către NICOLAI EGOROVICI JUKOVSKI (1847…1921). care a studiat mişcările laminară şi turbulentă ale lichidelor în tuburi şi a stabilit criteriul separării regimului laminar de cel turbulent. independent de L. LEONHARD EULER şi-a desfăşurat activitatea la Sankt Petersburg. Universitatea Petrol – Gaze din Ploieşti. VÂLCOVICI. Fizicianul. MARTIN WILHELM. Introducere Matematicianul. unde a funcţionat ca profesor la invitaţia ţarului PETRU I CEL MARE (1682…1725) şi a avut realizări ştiinţifice remarcabile în matematică. ION CREŢU. se poate mândri cu realizări importante în domeniile tehnologiei extracţiei hidrocarburilor şi ingineriei de zăcământ. fizician italian (1746…1822). după care obiectul ei se extinde şi asupra problemelor asociate exploatării zăcămintelor de ţiţei şi gaze. EULER. Contribuţii însemnate la dezvoltarea hidraulicii au adus. în principal. de asemenea. paralel cu apariţia dinamicii fluidelor vâscoase şi a dinamicii gazelor. ELIE CARAFOLI (1901…1983). JUKOVSKI. o valoroasă şcoală de cercetători în inginerie de zăcământ. din 1913. JEAN LOUIS MARIE POISEUILLE (1799…1869). 1646…1716) al calculului diferenţial. VECESLAV HARNAJ. În România. GHEORGHIŢĂ şi DUMITRU CIOC au dus la îmbogăţirea cunoştinţelor în domeniul mecanicii fluidelor. fondată pe legea liniară a filtraţiei. A. are meritul de a fi impulsionat dinamica fluidelor reale prin stabilirea legilor vâscozităţii lichidelor şi rezistenţei opuse de un fluid în repaus unui corp în mişcare. Inginerul şi fizicianul francez HENRI PITÔT (1695…1771) a construit tubul pentru măsurarea presiunii totale a unui curent de fluid. are ca obiect. pe care a aplicat-o roţilor hidraulice. CORNEL POPESCU şi ALEXANDRU SOARE. THEODORE VON KÁRMÁN (1881…1963). NICOLAE CRISTEA a publicat. S. GHEORGHE ALDEA şi NICOLAE CRISTEA au contribuit la dezvoltarea hidraulicii zăcămintelor de petrol şi au creat. care au fost concretizate în domeniul hidraulicii prin stabilirea ecuaţiilor fundamentale ale staticii şi dinamicii fluidelor perfecte. demonstrarea ecuaţiei de continuitate şi formularea teoremei impulsului.8 Capitolul 1. fondator al calculului diferenţial şi integral. care a cercetat mişcarea lichidelor în tuburi capilare şi a stabilit legea mişcării laminare a unui lichid într-un tub. publicată în anul 1937. prin rezultatele cercetărilor întreprinse de GRIGORE IOACHIM. numeroase experimente asupra presiunii atmosferice şi echilibrului lichidelor. independent de CLAUDE-LOUIS MARIE HENRI NAVIER (1785…1836) şi SIMÉON DENIS POISSON (1781…1840). HENRI PHILIBERT GASPARD DARCY (1803…1858). la Timişoara. cunoscută sub numele de ecuaţia lui Bernoulli. S. Bazele ştiinţifice ale dinamicii fluidelor perfecte incompresibile sunt puse în secolul al XVIII-lea de către matematicianul elveţian LEONHARD EULER (1707…1783) şi fizicianul elveţian de origine belgiană DANIEL BERNOULLI (1700…1782). cercetarea mişcării fluidelor în conducte netede realizată de PAUL RICHARD HEINRICH BLASIUS (1883…1970). Primul doctorat susţinut în domeniul hidraulicii în ţară este cel al lui A. Sir ISAAC NEWTON. LEIBENZON. care. stabilită de HENRI DARCY în anul 1856. descoperitorul efectului care îi poartă numele Cercetările întreprinse de CAIUS IACOB. a formulat. stabilind principiul transmiterii presiunii într-un fluid. a cercetat mişcarea fluidelor prin ajutaje şi a realizat debitmetrul care-i poartă numele. Dinamica fluidelor perfecte cunoaşte o mare dezvoltare în secolul al XIX-lea. OSBORNE REYNOLDS (1824…1917). GABRIEL MANOLESCU. a stabilit ecuaţiile mişcării laminare a lichidelor. din 1940. În fine. fizician. primul tratat românesc de hidraulică subterană. matematician şi astronom englez (1642…1727). elaborarea teoriei stratului limită de către L. DANIEL BERNOULLI a publicat. matematicianul şi navigatorul francez JEAN-CHARLES DE BORDA (1733…1799) a stabilit formula rezistenţei hidraulice locale provocate de variaţia bruscă a secţiunii conductei. creând teoria turbinelor. PRANDTL. în anul 1738. ANDREI NICOLAEVICI KOLMOGOROV (1903…1987). CONSTANTIN BECA. care a studiat pe modele comportarea navelor şi a formulat criteriul de similitudine în cazul preponderenţei forţelor gravitaţionale şi a celor de inerţie. ecuaţiile fundamentale ale dinamicii fluidelor perfecte şi a publicat tratatul de mecanică analitică. iar primul tratat românesc de hidraulică aparţine lui DIONISIE GHERMANI (1877…1948) şi a fost publicat în anul 1942. crearea teoriei aripii de avion de către N. iar ANTOINE DE CHÉZY (1718…1798) a preconizat relaţia de calcul a vitezei medii a lichidului într-un canal. E. până în anul 1920.

în Franţa. energie masică comunicată. în anul 1961. la 8 mai 1790. Pentru a acoperi toate domeniile fizicii. Ca urmare. MONGE şi lungimea masa kilogram kg CONDORCET a hotărât. Astfel. prin 17 ţări semnatare. intensitatea luminoasă candelă cd kilomol kmol În cadrul evoluţiei lui. Toate celelalte mărimi fizice sunt derivate. luată drept unitate de măsură. în limba greacă) ca unitate de intensitatea curentului electric amper A măsură a lungimii egală cu a patruzecea milioana parte din temperatura termodinamică kelvin K meridianul terestru. pentru a defini un sistem coerent de unităţi de măsură sunt suficiente trei mărimi fundamentale. Măsurarea unei mărimi constă în operaţia de comparare a ei cu o altă mărime de aceeaşi natură. suplimentare şi derivate. suplimentare. definite pe baza unui număr de mărimi fundamentale. ale căror unităţi de măsură formează numele sistemelor respective. a adoptat Sistemul Internaţional de unităţi de măsură (SI) printre primele ţări din lume. . în trei categorii: fundamentale. după care acest sistem s-a îmbogăţit la fiecare conferinţă CGPM cu noi definiţii sau denumiri de unităţi de măsură. Începutul organizării Sistemului internaţional de unităţi Tabelul 1. astfel m = mu . stabilite de asemenea arbitrar. În cadrul mecanicii. Sistemul Internaţional Mărimea este un atribut al elementelor unei mulţimi de obiecte sau fenomene cărora li se poate asocia un criteriu de comparaţie. înfiinţarea Biroului internaţional de măsuri şi greutăţi (BIPM) şi organizarea Conferinţei generale (CGPM) ale cărei decizii sunt executate de Comitetul internaţional (CIPM). în funcţie de modul de stabilire a unităţilor lor de măsură. tensiune electrică. Mărimi fizice şi unităţi de măsură. eventual.1 de măsură are la bază propunerea de unificare a măsurilor şi Unitatea SI greutăţilor făcută la 9 martie 1790. tensiune electromotoare capacitate electrică rezistenţă electrică conductanţă fluxul inducţiei magnetice inducţie magnetică inductanţă temperatura Celsius fluxul luminos iluminarea activitatea radiaţiilor ionizante doza absorbită. un sistem de unităţi de măsură trebuie să aibă şapte mărimi fizice fundamentale. flux energetic cantitate de electricitate.2 Mărimea fizică frecvenţă forţă presiune. Mărimea m asociată unei mulţimi de obiecte sau fenomene fizice de aceeaşi natură se numeşte mărime fizică şi se poate exprima ca produsul dintre un număr adimensional m şi unitatea ei de măsură u. la cea de a 14-a CGPM.3. denumirea de pascal (Pa). tensiune mecanică energie. respectiv lungimea. iar unităţile lor de măsură se deduc prin produsul sau câtul unităţilor de măsură ale unor mărimi fundamentale şi. care s-a întrunit din nou la 20 mai 1875 şi a obţinut. Tabelul 1. metru m O comisie constituită din LAGRANGE. sistemul zecimal metric şi-a cantitatea de substanţă început etapele de internaţionalizare cu Comisia internaţională a metrului. masa şi timpul. cantitate de căldură putere. din 8…13 august 1872. (1. Unităţile de măsură se organizează în sisteme. ca membră a Convenţiei metrului din 1883.1) Mărimile fizice pot fi clasificate. LAPLACE. din anul 1971. Mărimile suplimentare sunt cele ale căror unităţi de măsură. sistemele CGS (centimetru – gram – secundă) şi MKfS (metru – kilogram forţă – secundă) au ca mărimi fundamentale lungimea. Mărimile fundamentale sunt cele ale căror unităţi de măsură sunt alese în mod arbitrar. sarcină electrică potenţial electric. la 19 martie 1791. sistemele CGS şi tehnic (MKfS) au devenit sisteme tolerate. La a 16-a CGPM (1979) s-a redefinit candela şi s-a introdus unitatea de măsură sievert. În anul 1960 s-a adoptat denumirea prescurtată SI. forţa şi timpul.Hidraulica generală 9 1. la noi. de deputatul Mărimea fizică Denumirea Simbolul TALLEYRAND şi aprobată de Academia de Ştiinţe. indice de doză absorbită Denumirea hertz newton pascal joule watt coulomb volt farad ohm siemens weber tesla henry grad Celsius lumen lux becquerel gray Unitatea de măsură SI Simbolul Expresia în alte unităţi SI Hz – N – Pa N/m2 J N·m W J/s C – V W/A F Ω S Wb T H °C lm lx Bq Gy C/V W/A2 A/V V·s Wb/m2 Wb/A – – lm/m2 – J/kg Expresia în unităţi SI fundamentale s–1 kg·m·s–2 kg·m–1·s–2 kg·m2·s–2 kg·m2·s–3 A·s kg·m2·s–3·A–1 kg–1·m–2·s4·A2 kg·m2·s–2·A–2 kg–1·m–2·s3·A2 kg·m2·s–2·A–1 kg·s–2·A–1 kg·m2·s–2·A–2 K cd·sr cd·m–2·sr s–1 m2·s–2 Sistemul internaţional de unităţi de măsură a fost pus la punct între 1948 (la a 9-a CGPM) şi 1960 (la a 11-a CGPM). kerma. Ţara noastră. sunt folosite pentru deducerea unităţilor de măsură ale unor mărimi derivate. asupra stabilirii timpul secundă s metrului (de la metron – măsură. lucru mecanic. Unitatea de măsură a presiunii N/m2 a primit.

) grad centezimal grad sexagesimal grad Celsius grad Fahrenheit grad Fahrenheit în m2 m2 C m s m Pa Pa Pa m3 Pa J m3 J kg Pa Pa Pa·s m2/s W Hz kg m2 N J J W m m2 m3 m3 rad rad K °C K se multiplică cu 4.046856 E+03 4.000000 E–04 6.000000 E–01 1.000000 E–06 1.460530 E+15 1.000000 E+03 1.016047 E+03 9.638706 E–05 4.350300 E+00 1.570796 E–02 1.806380 E+01 1.013250 E+05 9. Mărimile suplimentare sunt măsura unghiului plan. unde litera E urmată de semnele + sau – şi de două cifre indică puterea lui 10 cu care trebuie multiplicat numărul care precede simbolul respectiv.1.660530 E–27 9.4 Pentru convertire din acre acre (S.A.8 2.A.3 ceea ce înseamnă că produsul sau câtul a două unităţi de Factor de Prefix Simbol Factor de Prefix Simbol măsură dă direct unitatea mărimii rezultante (singurul multiplicare multiplicare factor numeric este 1).382550 E–01 9.000000 E+02 9.U.600000 E+06 1.) amper-oră angström an civil an lumină atmosferă (normală) atmosferă (tehnică) bar barre (42 gal) barye Btu (International Table) Bushel (S.10 Capitolul 1. cu unitatea de măsură radian (rad).852000 E+03 1. mercur (0 °C) centipoise centistokes cal putere ciclu pe secundă dalton darcy dynă electronvolt erg erg pe secundă foot foot pătrat foot cub galon (S. 21 –2 10 zetta Z 10 centi C 18 –3 Prin prefixele prezentate în tabelul 1.000000 E–03 1.274258 E–02 . 1012 tera T 10–9 nano N 9 10 giga G 10–12 pico p Evoluţia Sistemului Internaţional de unităţi de mega M 10–15 femto f 106 măsură pune în evidenţă caracterul dinamic.68)/l.) calorie (IT) carat metric centimetru col.831685 E+00 1.15 Tc = (Tf – 32)/1.831685 E–02 3.333220 E+02 6. Astfel. 0 °C) tour (o tură) Yard Yard pătrat Yard cub Yard cub pe minut în K m m2 m3 J N J m m m Pa m2 kg m Pa·s kg N Pa kg/m3 N m3 Gy kg m2/s kg kg/m m3 kg kg kg Pa rad m m2 m3 m3/s se multiplică cu Tk = Tx/1.000 lb) tonne torr (mm Hg.523907 E–02 4.806650 E+00 3.3 se pot exa E 10 mili M 10 forma multiplii şi submultiplii zecimali ai unităţilor de 1015 penta P 10–6 micro μ măsură din SI.869233 E–16 2.448222 E+00 6.806650 E+04 1.609344 E+03 1.186800 E+00 2.A.8 Pentru convertire din grad Rankine inch inch pătrat inch cub kilocalorie (IT) kilogram forţă kilowattoră micron milă (internaţională) milă marină milibar milidarcy ounce parsec poise pound-mass pound-force pound-force pe inch pătrat (psi) pound-mass pe inch cub poundal quart (S. Anumite unităţi de măsură derivate au denumiri specifice.869233 E–13 1.361274 E–01 7.451600 E–04 1.459390 E+01 1.4 sunt prezentate valorile factorilor de conversie a unor unităţi de măsură în altele.333220 E+03 1.745329 E–02 Tk = Tc + 273. Tabelul 1.046873 E+03 3. apă (4 °C) cm col.8 Tk = (Tf + 459.894757 E+03 2.U.240 lb) ton (short.535924 E–01 4. cu unitatea steradian (sr).645549 E–01 1.2. care sunt prezentate în tabelul 1.463529 E–04 1.290304 E–02 2. 1 –24 10 deca da 10 yocto y În tabelul 1.U.000000 E+05 1.) rad slug stokes stone tex ton (register) ton (long.283185 E+00 9.085678 E+16 1.000000 E–02 1.000000 E–07 3. 2.602190 E–19 1. Introducere Mărimile fundamentale ale Sistemului Internaţional şi unităţile de măsură ale acestora sunt prezentate în tabelul 1.048000 E–01 9. al 103 kilo k 10–18 atto a unui sistem care caută să se adapteze noilor necesităţi hecto h 10–21 zepto z 102 ale ştiinţei şi tehnicii.834952 E–02 3.U.000000 E–06 2.785412 E–03 1.767990 E+04 1. Sistemul Internaţional este un sistem coerent.000000 E–07 1.000000 E–0l 4. raportul dintre unităţile de 1024 yotta Y 10–1 deci D masă şi volum dă unitatea de măsură a densităţii.153600 E+07 9. 2.000000 E+00 1.589873 E–01 1.000000 E–06 7.000000 E–04 9.540000 E–02 6.144000 E– 01 8.A.000000 E–05 1.186800 E+08 9.600000 E+03 1. şi măsura unghiului sferic (solid).354988 E+02 1.055056 E+03 3.000000 E–10 3. evolutiv. Tabelul 1.071847 E+02 1.

două sau mai multe lichide aflate în contact pot fi miscibile sau nemiscibile. vs = 1/ρ. lichidă şi solidă. în absenţa mişcărilor turbulente. d) fluide stratificate. Densitatea şi greutatea specifică Densitatea sau masa specifică ρ a unui fluid este. după cum sunt formate dintr-o singură fază sau din mai multe faze. raportul dintre masa m a fluidului şi volumul V ocupat de acesta. Inversul densităţii. emulsii. în timp ce fluidele multifazice pot fi pseudoomogene (cu comportare similară celei a fluidelor omogene) sau eterogene. notată cu γ. Clasificarea fluidelor Fluidele sunt corpurile care-şi schimbă forma fără a opune rezistenţe apreciabile la deformarea lor. lichid – lichid. Studiul fluidelor nenewtoniene constituie obiectul reologiei. în stare de repaus. este definită ca raportul dintre greutatea G a fluidului şi volumul V ocupat de acesta.2. reprezentate prin cele patru tipuri enumerate anterior. Dispersiile de fineţe moderată. mai mult sau mai puţin uniform. g/cm3 în sistemul CGS şi kgf·s /m4 în sistemul MKfS. c) macroamestecuri. pot fi incluse în domeniul comportării fluidelor monofazice aflate în mişcare turbulentă. prin definiţie. gaz – solid sau lichid – solid. Ele se împart în lichide şi gaze. fie ca urmare a proprietăţilor de consistenţă ridicată sau specială a fazei continue. formate fie din bule mari de gaz. în fluide vâscoase şi fluide vâscoelastice. Greutatea specifică. Fluidele omogene sau fluidele pseudoomogene cu comportare similară acestora se clasifică. cele trei faze fiind gazoasă. 2. (2. o comportare independentă sau dependentă de timp. Fluidele pot fi monofazice sau multifazice. b) dispersii grosiere. constituite din amestecuri gaz–lichid sau lichid–lichid (nemiscibile). după cum sunt formate dintr-o singură substanţă chimică. fie din picături mici de lichid sau particule solide fine dispersate într-o fază gazoasă continuă 1. Hidraulica se ocupă îndeosebi de fluidele newtoniene. pot fi grupate în: a) dispersii fine.2. de următoarele patru tipuri: gaz – lichid. ceaţă. după cum se amestecă între ele fără a se forma interfeţe. picături de lichid nemiscibil sau particule solide dispersate. se numeşte volum specific. prezintă suprafaţă liberă şi sunt fluide foarte puţin compresibile. Restul fluidelor vâscoase şi vâscoelastice se numesc fluide nenewtoniene şi sunt clasificate ca în tabelul 2. Un fluid multifazic poate fi bifazic sau trifazic.1. adică ρ=m V . 1 Exemple (în ordinea din text): spume. vâscozitatea. în condiţiile în care nici una din faze nu este continuă. PROPRIETĂŢILE FLUIDELOR 2. Lichidele şi gazele pot fi monocomponente sau multicomponente. adică γ=G V . Fluidele monofazice sunt fluide omogene. suspensii. constând fie din bule mici de gaz. Gazele sunt fluide cu compresibilitate mare şi se caracterizează prin absenţa forţelor de coeziune. prezintă tensiuni tangenţiale nule. care nu sunt stabile în repaus sau în mişcare laminară.2) are expresia dimensională ML–2T–2 şi se măsoară în N/m3 în SI. iar în stare de mişcare laminară au tensiunile tangenţiale proporţionale cu gradientul vitezei se numesc fluide newtoniene.1. respectiv rămân separate de interfeţe. ale căror principale proprietăţi sunt densitatea. Lichidele iau forma vaselor în care sunt puse. în cadrul mişcării lor. Fluidele bifazice. Aceste suspensii pot fi considerate pseudoomogene. într-o fază lichidă continuă. Fluidele bifazice pot fi. dar care pot fi menţinute în stare de dispersie aproape uniformă în condiţii de mişcare turbulentă. compresibilitatea şi tensiunea interfacială. 2 (2. ceea ce le face să ocupe întregul volum disponibil. în funcţie de comportarea lor la curgere. dyn/cm3 în sistemul CGS. iar comportarea lor la curgere poate fi inclusă în aceea a fluidelor monofazice.1) Densitatea are formula dimensională ML–3 şi unităţile de măsură: kg/m3 în SI. respectiv kgf/m3 în sistemul MKfS. în condiţiile în care ambele faze sunt continue. Fluidele vâscoase pot avea. picături mari de lichid nemiscibil sau particule solide mari dispersate în faza lichidă continuă. deci. fie din picături mari de lichid sau particule solide mari dispersate într-o fază gazoasă continuă. constituite din spume sau amestecuri puternic turbulente ale unui gaz cu un lichid sau a două lichide imiscibile. Dispersiile în cadrul cărora particulele fazei discontinue sunt suficient de fine (având dimensiuni sub 1 μm) pot fi stabile fie sub acţiunea mişcării browniene sau a sarcinilor electrostatice. Pe de altă parte. respectiv din mai multe substanţe. Fluidele independente de timp care. fum .

12

Capitolul 2. Proprietăţile fluidelor

Tabelul 2.1 Fluide multifazice (gaz-lichid, lichid-lichid, gaz-solid, lichid-solid) Fluide monofazice Dispersii fine Fluide pseudoomogene Fluide omogene Mişcare laminară sau turbulentă Fluide newtoniene Fluide pseudoplastice Fluide dilatante Fluide binghamiene Fluide reţinătoare pseudoplastice sau dilatante Fluide tixotropice Fluide reopectice Fluide nenewtoniene Mişcare exclusiv turbulentă Fluide eterogene Dispersii grosiere Macroamestecuri Fluide stratificate

Fluide vâscoase

Fluide independente de timp

Fluide cu comportare multifazică

vâscoelastice

Fluide dependente de timp

Multe forme

Legea a doua a mecanicii clasice leagă greutatea specifică şi densitatea prin relaţia γ =ρg , (2.3) unde g este acceleraţia gravitaţională, cu valoarea standard 9,80665 m/s2. Pentru latitudinea Bucureştiului, g = 9,806 m/s2, valoare recomandată pentru aplicaţiile numerice. 2.2.1. Densitatea fluidelor monocomponente Ecuaţia care corelează parametrii de stare ai unui fluid (presiune, volum sau densitate şi temperatură) se numeşte ecuaţie de stare. Cea mai simplă şi cunoscută ecuaţie de stare generală este cea propusă de VAN DER WAALS (1873), care are forma ⎞ ⎛ ⎜ p + a ⎟(vsm − b ) = Ru T , (2.4) 2 ⎟ ⎜ vsm ⎠ ⎝ unde 2 2 27 Ru Tcr (2.5) a= , 64 pcr R T (2.6) b = u cr , 8 pcr p este presiunea, vsm – volumul molar, T – temperatura absolută, Ru = 8.314,3 J/(kmol·K) – constanta universală a gazelor, Tcr – temperatura critică, pcr – presiunea critică, Această ecuaţie reproduce cu aproximaţie comportarea fluidelor monocomponente, dar nu este aplicabilă în zona bifazică şi nu dă rezultate bune în zona lichidului sau lângă zona bifazică. Dintre ecuaţiile de stare cu aplicabilitate generală şi având doi parametri, ecuaţia lui REDLICH şi KWONG (1949) este cea mai frecvent folosită. Ea are forma ⎞ ⎛ a1 ⎟(vsm − b1 ) = Ru T , ⎜p+ (2.7) 0,5 ⎜ T vsm (vsm + b1 ) ⎟ ⎠ ⎝ unde 2 2 0,7248 Ru Tcr,5 0,0867 Ru Tcr (2.8) , b1 = . a1 = pcr pcr

Hidraulica generală

13

La fel ca şi ecuaţia VAN DER WAALS, ecuaţia REDLICH – KWONG nu este aplicabilă în zona bifazică şi dă aproximaţii grosiere în zona lichidului. KENNEDY şi BHAGIA (1969) au exprimat constantele REDLICH – KWONG (pentru substanţe individuale) ca funcţii empirice de temperatură şi au arătat că densitatea acelor substanţe pure poate fi determinata cu o eroare de numai 0,25 procente. Ecuaţiile de stare cu mai mult de doi parametri caracteristici ai fluidului sunt mai exacte, dar utilizarea lor este limitată la puţinele fluide pentru care sunt determinaţi aceşti parametri. Cele mai cunoscute ecuaţii de acest tip sunt ecuaţia lui BEATTIE şi BRIDGEMAN (1927), care are cinci parametri, şi ecuaţia BENNEDICT, WEBB şi RUBIN (1940), bazată pe opt parametri caracteristici ai fluidului. În zona gazului aflat la presiune mică sau destul de departe de frontiera zonei bifazice se poate aplica, cu rezultate bune pentru calcule inginereşti, legea gazelor perfecte, p vs = R T , (2.9) unde: vs = 1/ρ este volumul specific, R = Ru/Mm – constanta gazului, iar Mm – masa molară. O aplicabilitate mai generală în zona gazului şi în apropierea frontierei zonei bifazice o are legea gazelor reale p vs = Z R T , (2.10) unde Z este factorul de abatere de la legea gazelor perfecte. Pentru determinarea factorului de abatere s-au făcut multe încercări de stabilire a unei corelaţii bazate pe valorile lui Z calculate din relaţia (2.10) cu ajutorul datelor experimentale. În acest sens au fost elaborate metode bazate pe principiul stărilor corespondente, conform căruia toate fluidele se comportă în mod similar la aceleaşi raţii ale presiunilor şi temperaturilor critice. Cea mai simplă corelaţie bazată pe conceptul stărilor corespondente are forma Z = f ( prd , Trd ) , (2.11) unde presiunea redusă şi temperatura redusă sunt definite astfel: prd = p/pcr, Trd = T/Tcr. Această corelaţie a fost prezentată grafic de către STANDING şi KATZ Figura 2.1 Variaţia factorului de abatere Z pentru gaze pure (1942) pentru o serie de gaze. De atunci au fost publicate noi date, care au îmbunătăţit precizia rezultatelor. Diagrama lui VISVANATH şi SU (1965), prezentată în figura 2.1, este, probabil, cea mai bună corelaţie general aplicabilă de acest tip, disponibilă pentru gaze pure. Factorul de abatere citit din această diagramă pentru gaze obişnuite, altele decât hidrogen, dioxid de sulf şi hidrogen sulfurat, prezintă o eroare cuprinsă între 2 şi 10 procente. Deşi corelaţiile factorului de abatere de tipul (2.10) sunt foarte utile, iar pentru gaze nepolare cu structură moleculară simplă sunt destul de precise, pentru extinderea aplicării lor şi pentru obţinerea unor rezultate cu precizie mărită s-a propus să se ia în consideraţie şi alte variabile în afară de presiunea şi temperatura redusă. În acest sens, s-a considerat ca variabilă adiţională factorul de abatere Zc în punctul critic (care variază de la 0,23 pentru abur la 0,304 pentru hidrogen, în timp ce diagrama din figura 2.1 corespunde lui Zc = 0,28) şi s-au obţinut corelaţii care dau valori îmbunătăţite în vecinătatea punctului critic, fără a avea însă caracter de generalitate. O altă corelaţie, legată mai direct de comportarea moleculelor de fluid, are la bază factorul de acentricitate, care reprezintă o măsură a abaterii forţelor intermoleculare faţă de cazul gazului perfect şi este definit astfel
ω = − lg pvr − 1 ,

(2.12)

unde pvr este presiunea de vapori redusă corespunzătoare unei temperaturi reduse egală cu 0,7. Această relaţie se bazează pe observaţia că, în cazul gazelor simple ca argon, neon, kripton şi metan, pvr este apropiat de valoarea 0,1, ceea ce corespunde lui ω = 0. Pentru multe alte fluide, ω variază între 0 şi 0,4. În absenţa presiunii de vapori, valoarea lui ω poate fi determinată din relaţia aproximativă
ω = 3,6375 − 12,5Z c .

(2.13)

În cazul gazelor simple, factorul de abatere de la legea gazelor perfecte este funcţie numai de presiunea redusă şi temperatura redusă. Pentru gaze mai complexe, Z are expresia
Z = Z ( 0) + Z (1) ,
(0)

(2.14)

unde Z este factorul de abatere pentru gaze simple, prezentat în figura 2.2, iar Z(1) este factorul de corecţie dat în figura 2.3.

Figura 2.2. Variaţia factorului de abatere Z(0) pentru gaze pure

14

Capitolul 2. Proprietăţile fluidelor

Deşi lichidele sunt mult mai puţin sensibile la variaţia presiunii decât gazele, densitatea lor şi variaţia acesteia cu temperatura sunt dependente de structura moleculară. Densitatea hidrocarburilor lichide poate fi determinată din ecuaţia VAN DER WAALS, modificată de ALANI şi KENNEDY (1960) prin definirea constantelor a şi b sub forma
a = 36,61 K e n T , Pa(m 3 /kmol) 2 ,

(2.15) (2.16)

b = 0,0624(m T + C ) , m 3 /kmol ,

Figura 2.3 Variaţia corecţiei factorului de abatere Z(1) pentru gaze pure

unde parametrii K, n, m şi C sunt prezentaţi pentru o serie de hidrocarburi în anexa 1. Densitatea hidrocarburilor lichide saturate rezultă din relaţia lui BRADFORD şi THODOS, exprimată astfel
ρls = ρ c 1 + a(1 − Tr ) + b(1 − Tr )2 + c(1 − Tr )n ,

[

]

(2.17) (2.18) (2.19) (2.20) (2.21)

unde ρc este densitatea în punctul critic, iar parametrii a, b, c şi n au expresiile n = 0,16 + 0,586 Zc , c = 2,785 – 3,544 Zc , a = 2,924 – 7,34 Zc , b=c–a–1 . Densitatea lichidelor la temperatură constantă se compresibilitate β, definit astfel 1 β=− V

exprimă, în mod obişnuit, în funcţie de coeficientul de

⎡ ∂V ⎤ (2.22) ⎢ ⎥ , ⎣ ∂p ⎦ T unde indicele T indică un proces izoterm, iar semnul minus a fost introdus deoarece factorul ∂V ∂p este negativ (volumul scade odată cu creşterea presiunii). Dacă se admite β constant, relaţia (2.22) scrisă sub forma 1 dρ β= , (2.23) ρ dp

duce, după integrare, la formula

ρ = ρ 0 eβ ( p − p 0 ) ,

(2.24)

care este cunoscută sub numele de ecuaţia de stare a lichidelor compresibile şi poate fi aproximată, reţinând doar primii doi termeni din dezvoltarea în serie a exponenţialei, astfel ρ = ρ 0 [1 − β( p − p0 )] . (2.25) 2.2.2. Densitatea fluidelor multicomponente Există puţine corelaţii destinate determinării densităţii fluidelor multicomponente, independent de starea lichidă sau gazoasă a acestora. Una dintre aceste corelaţii este cea a lui KENNEDY şi BHAGIA (1969), obţinută prin extinderea ecuaţiei (2.7) la cazul fluidelor gaze–condensat din cadrul zăcămintelor de hidrocarburi. Comportarea densităţii gazelor multicomponente este similară cu aceea a gazelor monocomponente, dar prezintă un grad sporit de complexitate. În acest sens, pentru determinarea densităţii gazelor multicomponente se poate folosi relaţia (2.10), pentru care factorul de abatere se obţine, conform propunerii lui KAY (1936), în funcţie de presiunea pseudoredusă şi temperatura pseudoredusă definite astfel (2.26) p pr = p p pc ,
T pr = T T pc ,

(2.27)
n

unde:
p pc =


i =1

n

nmi pcr i , T pc =

∑n
i =1

mi Tcr i

sunt presiunea, respectiv temperatura pseudocritice, nmi – fracţia molară a componentului i din gaze; pcr i, Tcr i – presiunea critică şi temperatura critică ale acestuia. Valoarea lui Z corespunzătoare lui ppr şi Tpr calculate cu relaţiile (2.26) şi (2.27) se citeşte din figura 2.1. Pentru amestecurile de gaze naturale constituite din hidrocarburi parafinice lipsite de dioxid de carbon şi hidrogen sulfurat se foloseşte, în mod frecvent în industria de petrol, diagrama lui STANDING şi KATZ (1942), prezentată în figura 2.4.

30) (2.16) cu ecuaţiile a= b= ∑n i =1 n n mi ai . ca şi în cazul gazelor. iar dv/dy este modulul gradientului de viteză pe normala y la direcţia mişcării. Vâscozitatea este caracterizată cantitativ prin coeficientul pus în evidenţă de NEWTON în expresia efortului tangenţial ce apare la mişcarea laminară între două plăci plane paralele. pe lângă eforturile normale.32) dy iar efortul unitar tangenţial corespunzător este dat de relaţia τ=μ dv . vâscozitate dinamică).31) cu nmi — fracţiile molare ale componenţilor şi Ki.28) (2.33) unde μ este o constantă de proporţionalitate caracteristică fluidului la presiune şi temperatură date.4.22). . ni* . Vâscozitatea dinamică are dimensiunile ML–1T–1 şi se exprimă în N·s/m2 în SI. Comportarea reologică a fluidului newtonian este aşadar definită de o singură constantă de proporţionalitate care caracterizează frecarea internă a particulelor de fluid aflate în mişcare.Hidraulica generală 15 Pentru lichidele multicomponente. între două suprafeţe de arii egale.0624(mi T + Ci ) . * (2. Compresibilitatea Proprietatea corpurilor manifestată prin micşorarea volumului lor sub acţiunea forţelor exterioare de compresiune se numeşte compresibilitate. care se manifestă prin forţe de frecare internă. are dimensiunile M–1LT2 şi unităţile de măsură Pa–1 = m2/N în SI. Variaţia factorului de abatere Z pentru gaze naturale opune rezistenţă la deformarea (mişcarea) lor. în kgf·s/m2 în CGS şi în P (poise = dyn·s/cm2) în MKfS. înlocuind relaţiile (2. Numele de vâscozitate cinematică indică absenţa din definiţia ei a mărimilor fizice de natură dinamică (masă. bi . (2. Pentru sistemele de hidrocarburi lichide se poate folosi metoda ALANI – KENNEDY. relaţia dintre densitate şi structura moleculară.3. (2. 2. cu diferenţa de viteză dv şi invers proporţională cu distanţa dy. respectiv v + dv. forţă etc. având tendinţa să frâneze mişcarea şi să împiedice deplasările lichidului. acţionează o forţă tangenţială proporţională cu aria A. cm2/dyn în sistemul CGS şi m2/kgf în sistemul MKfS. Vâscozitatea Vâscozitatea este proprietatea fluidelor de a Figura 2.29) T ∑n i =1 mi bi = 0. mi şi Ci având valorile prezentate în anexa 1 pentru o serie de componenţi puri. adică dv F =μA .61 K i e ni .34) şi are unităţile de măsură m2/s în SI şi în MKfS. adică să se opună deformaţiilor. care.). Într-un lichid aflat în mişcare apar. ai = 36. Ea este caracterizată cantitativ prin coeficientul de compresibilitate β. eforturi tangenţiale. Coeficienţii acestor ecuaţii se determină din coeficienţii componenţilor puri. 2. situate în planele P şi P’. dy (2. Ecuaţiile de stare pentru amestecurile lichide pot fi folosite în acelaşi mod în care au fost folosite pentru gazele multicomponente. pe scurt. precum şi dependenţa densităţii de presiune şi temperatură au o complexitate sporită faţă de cazul lichidelor monocomponente. Considerând două plane P şi P’ ale mişcării laminare a unui fluid între două plăci plane paralele distanţate cu dy şi având vitezele de mişcare v. potrivit relaţiei de definiţie (2. NEWTON a arătat că.15) şi (2.4. numită coeficient de vâscozitate dinamică (sau. respectiv St (stokes = cm2/s) în sistemul CGS. Vâscozitatea cinematică ν este definită prin relaţia ν=μ ρ (2.

Din anexa 6 se observă că. luarea în considerare a compresibilităţii apei este esenţiala. (2. apa este considerată. (2.36) care reprezintă ecuaţia de stare a lichidelor incompresibile. ca urmare.39) 2. ρa – densitatea lichidului.38) p În cazul gazelor reale. Dacă molecula de apă se găseşte pe suprafaţa liberă. este raportul dintre forţa care se exercită tangenţial la suprafaţa lichidului şi unitatea de lungime a normalei dusă din punctul respectiv la această suprafaţă. Pentru caracterizarea acestui fenomen se foloseşte. Tensiunea superficială poate fi măsurată prin diferite metode. Tensiunea superficială este numeric egală cu energia de suprafaţă. cât şi cu creşterea temperaturii.23) la formula 1 β= . În funcţie de extinderea domeniului ocupat de lichid. rezultă că un lichid poate fi asimilat cu un fluid incompresibil dacă viteza c a sunetului în acel lichid. noţiunea de tensiune superficială. în toate direcţiile. Tensiunea interfacială şi presiunea capilară La suprafaţa de separaţie lichid – gaz. exploatarea unui zăcământ de ţiţei mărginit de o zonă de apă de întindere foarte mare. măsurarea adâncimilor mari ale fundului mării cu ajutorul batimetrului VEEREN şi altele. Folosind notaţiile: r – raza tubului capilar. Noţiunea de tensiune superficială este rezervată tensiunii care acţionează pe suprafaţa de contact a lichidului cu vaporii săi sau cu aerul.37) cunoscută sub numele de ecuaţia de stare a gazelor perfecte aflate în câmp izoterm. dintre care cea mai frecvent folosită are la bază ridicarea lichidului într-un tub capilar (ilustrată.9). însuşi sunetul fiind o manifestare a variaţiei de presiune. Neglijarea compresibilităţii unui lichid presupune β ≅ 0. lichid – lichid sau lichid – solid există forţe moleculare neechilibrate. Tensiunea superficială a unei substanţe pure sau tensiunea interfacială dintre două substanţe pure este o caracteristică a substanţei sau perechii respective de substanţe. care.10) şi (2. o picătură de lichid în aerul atmosferic sau într-un alt lichid nemiscibil tinde să ia forma unei sfere (care are aria minimă pentru un volum dat). ceea ce este echivalent cu propagarea instantanee a oricărei variaţii de presiune în întreaga masă a lichidului. Ţinând seama că orice variaţie de presiune se propagă într-un fluid cu viteza sunetului. pentru apă. tensiunea superficială a apei pure la temperatura de 20 °C este egală cu 72.24) se reduce pentru β = 0 la relaţia ρ = ρ0 .40) . condiţia de echilibru static dintre forţa capilară şi greutatea lichidului din tub se exprimă astfel 2π r σ cos θ = πr 2 h ρ a g (2. Astfel. de către moleculele vecine.16 Capitolul 2. particularizată pentru T = const. în general. după cum o variaţie bruscă de presiune produsă într-un punct al lichidului se face simţită instantaneu sau diferenţiat în timp. pentru a se aduce la suprafaţa liberă o moleculă de apă din interiorul volumului de lichid este necesar să se efectueze un lucru mecanic. (2. Schema ridicării lichidului într-un tub capilar de 3 mN/m şi variază în funcţie de natura hidrocarburilor lichide. care au ca efect tendinţa de contractare a acestei suprafeţe către o suprafaţă cu arie minimă. Spre exemplificare. în figura 2. iar tensiunea interfacială dintre apă şi hidrocarburi lichide are valoarea aproximativă Figura 2. acesta se poate comporta ca un fluid incompresibil sau compresibil. (2. fapt reflectat de valorile foarte mici ale coeficientului lor de compresibilitate. sub forma p ρ = const . ⎟ ⎝ ⎠ care. se modifică formal prin înlocuirea derivatei parţiale ∂Z ∂p cu derivata totală dZ/dp. deşi în cazuri speciale ca şocul hidraulic.23) se obţine pentru β expresia ⎛ p ∂Z ⎞ 1 β = ⎜1 − ⎜ Z ∂p ⎟ p . (2. ca fiind un fluid incompresibil.5. prin definiţie. σ – tensiunea superficială şi h — înălţimea lichidului în tub. Ecuaţia (2. O moleculă oarecare de apă din interiorul volumului ocupat de o cantitate de apă într-un vas este atrasă în mod egal. mai frecvent decât energia de suprafaţă. Când suprafaţa separă două lichide sau un lichid şi un corp solid se foloseşte noţiunea de tensiune interfacială.6 mN/m. duce în baza relaţiei (2. Lucrul mecanic necesar creării unei suprafeţe libere de arie unitară poartă numele de energie de suprafaţă a acelui lichid. atât cu creşterea presiunii. rezultanta forţelor de atracţie exercitate de moleculele de apă vecine va tinde să atragă molecula respectivă către interiorul volumului de lichid. Deci.5). în toată masa lichidului. definită sub forma 1 dp c2 = = . Astfel. Proprietăţile fluidelor Lichidele sunt fluide foarte puţin compresibile. în condiţii de echilibru static.5. ea nu va avea alte molecule de apă deasupra ei şi. Ecuaţia (2. pentru a se crea un element de suprafaţă liberă de arie unitară trebuie să se producă un lucru mecanic egal cu suma lucrurilor mecanice necesare aducerii tuturor moleculelor unităţii de arie din interiorul lichidului la suprafaţa liberă. coeficientul de compresibilitate scade în ritm lent. din relaţiile (2.35) ρ β dρ este teoretic egală cu infinit. Unghiul θ dintre suprafaţa liberă a lichidului în tubul capilar şi suprafaţa tubului se numeşte unghi de contact. Ca urmare a acţiunii tensiunii superficiale sau interfaciale. în câmp izoterm.

negativă sau zero după cum θ < 90°.42) 2 cos θ în care înălţimea h va avea valoarea pozitivă sau negativă după cum suprafaţa tubului capilar va fi umezită preferenţial de apă sau de ţiţei. ceea ce corespunde comportării ţiţeiului ca fază neumezitoare. În cazul experimentului cu un tub capilar scufundat în poziţie verticală într-un vas care conţine două lichide nemiscibile. unghiul θ. relaţia (2.45) dacă se ţine seama şi de membrul drept al relaţiei (2. (2. . iar lichidul în tubul capilar va coborî sub suprafaţa liberă a mercurului din vas. după cum se observă. are expresia p c = p t − p a = (ρ a − ρ t ) g h (2.40) defineşte forţa capilară.41) 2 cos θ Relaţia (2. înălţimea de ridicare a lichidului în tubul capilar este cu atât mai mare cu cât raza tubului este mai mică. presiunea capilară este egală cu diferenţa dintre valorile presiunii existente pe cele două feţe ale suprafeţei comune celor două fluide din tubul capilar. θ > 90° sau θ = 90°. unghiul de contact descrie comportarea celor două fluide aflate în contact cu o suprafaţă solidă.46) şi poate fi pozitivă sau negativă după cum presiunea ţiţeiului pe interfaţa apă – ţiţei este mai mare sau mai mică decât presiunea apei. Conform relaţiei (2. Membrul stâng al relaţiei (2.Hidraulica generală 17 şi se reduce la egalitatea r h ρa g . (2. fie prin coborârea lichidului în tub (caz în care lichidul este numit neumezitor în raport cu peretele tubului). care în cazul apei era unghi ascuţit.43) împărţită la aria πr a secţiunii transversale a tubului se numeşte presiune capilară şi are expresia 2 σ cos θ . 2 (2.44) r Pe de altă parte. În cazul sistemului apă – ţiţei. În cazul ilustrat în figura 2.5. Această comportare defineşte proprietatea de umidibilitate şi se poate manifesta fie prin ridicarea lichidului în tubul capilar (caz în care se spune că lichidul udă peretele tubului sau că este umezitor). Fenomenele de ridicare a lichidelor în tuburi de diametru relativ mic se numesc fenomene capilare. În timp ce tensiunea superficială caracterizează contactul dintre două fluide.5 se foloseşte mercur în loc de apă. Astfel. Forţa capilară σ ta = Fc = 2π r σ cos θ . spre exemplu apă şi ţiţei. (2. ca urmare.42) sau de condiţia de echilibru hidrostatic. înălţimea h a lichidului în tub este pozitivă. cât şi de unghiul de contact. presiunea capilară se exprima astfel pc = pc = p aer − pa = ρ a g h . depinde (pentru un tub de rază dată) atât de tensiunea superficială.41). (2.41) arată că. care.41) permite exprimarea tensiunii interfaciale sub forma σ= r h(ρ a − ρ t ) g . presiunea capilară. Aceste concluzii privind caracterizarea umidibilităţii unui lichid prin valoarea unghiului de contact sunt confirmate experimental. va deveni unghi obtuz. presiunea pa pe faţa apei din tubul capilar este mai mică decât presiunea paer de pe faţa de contact a aerului şi. pentru un lichid dat (adică pentru θ constant). definită drept căderea de presiune la meniscul apă – ţiţei. dacă în experimentul ilustrat în figura 2. respectiv umezitoare.

Proprietăţile fluidelor .18 Capitolul 2.

Singura forţă masică de pe Pământ este greutatea (forţa gravitaţională). iar cele care acţionează doar pe suprafaţa corpului sau pe o parte a acesteia se numesc forţe superficiale. (3. Conform principiului solidificării sau al rigidizării părţilor. în orice punct din domeniul ocupat de un fluid în repaus. se dezvoltă tensiuni cu valori egale în toate direcţiile. F2. ale r r cărei componente pe suprafaţa S şi pe normala la această suprafaţă sunt ΔT şi ΔN (figura 3. Acest principiu permite să se separe o parte a corpului oricât de mică. în echilibru sub acţiunea unui sistem de forţe r Unui element de suprafaţă ΔS având aria ΔA îi revine o forţă ΔF . orientate arbitrar (figura 3.. Detaşând în acest mod dintr-un fluid în repaus un domeniu de forma unei prisme triunghiulare. se află în echilibru static (în repaus) dacă sistemul de forţe este static echivalent cu zero. Forţele interioare de pe suprafaţa S devin astfel forţe exterioare Figura 3. introducându-se asupra acestei părţi un sistem de forţe (de legătură) echivalent cu acţiunea restului corpului asupra acesteia. adică elipsoidul tensiunilor degenerează într-o sferă. Limitele rapoartelor ΔN/ΔA şi ΔT/ΔA când ΔA tinde către zero se numesc tensiune normală (efort unitar normal) σ.2) şi introducând forţele de legătură în centrele feţelor prismei (ca rezultante ale r presiunilor pe fiecare faţă).1).2. conform relaţiei lui NEWTON privind vâscozitatea (2. adică tensorul tensiune are numai componenta normală. STATICA FLUIDELOR Statica este capitolul mecanicii fluidelor care studiază echilibrul fluidelor şi interacţiunea dintre fluidele aflate în repaus relativ şi corpurile solide.…. Prin definiţie.1).3) ceea ce este echivalent cu Fd1 = Fd2 . Se secţionează corpul C în părţile P1 şi P2 cu un plan. lim =τ. care reprezintă acţiuni ale altor corpuri asupra unui corp dat. şi – forţe interioare.2) Prin proiectarea acestei ecuaţii pe axa prismei rezultă Fd 1 − Fd 2 = 0 . Starea de tensiuni într-un fluid aflat în repaus Un corp C (figura 3. 3. Forţele sunt acţiuni reciproce între mase şi se împart în: – forţe exterioare. în toate direcţiile. Se foloseşte metoda secţiunilor imaginare a lui CAUCHY. precum şi forţa masică Fm (de Figura 3.1) lim ΔA → 0 ΔA şi se numeşte presiune. presiunea într-un fluid este orientată după normala la suprafaţa (reală sau imaginară) considerată. Forţele exterioare care se exercită asupra tuturor particulelor unui corp se numesc forţe masice sau de volum.33) rezultă τ = 0. În cazul când corpul C este un fluid aflat în repaus. Un fluid se află în echilibru static în raport cu un sistem de referinţă dacă orice particulă din acel fluid este în repaus faţă de sistemul de referinţă respectiv. Pe suprafaţa de secţionare S se introduce densitatea de forţe interioare corespunzătoare şi astfel se poate face abstracţie de partea P2 dacă se studiază echilibrul părţii P1 şi invers. Secţionarea imaginară a unui corp aflat superficiale şi reprezintă acţiunea pe care o exercită partea P2 asupra părţii P1.3. (3. Fn. se poate scrie condiţia de echilibru sub forma r r r r r r Fa + Fb + Fc + Fd 1 + Fd 2 + Fm = 0 .1.4) sau . deci ΔF = ΔN. care se exprimă astfel ΔF =p (3. un corp se află în echilibru static dacă şi numai dacă forţele care acţionează asupra fiecăreia din părţile sale formează un sistem static echivalent cu zero. lim ΔA → 0 ΔA ΔA → 0 ΔA În orice punct interior aparţinând unui corp solid în repaus se dezvoltă. solicitat de un sistem de forţe exterioare F1. Se poate demonstra că. (3.1. respectiv tensiune tangenţială (efort unitar tangenţial) τ şi constituie componentele tensorului tensiune: ΔN ΔT = σ . care apar între particulele corpului studiat în urma acţiunii forţelor exterioare. tensori tensiune având mărimi care se înscriu într-un elipsoid al tensiunilor. Domeniu prismatic separat dintr-un fluid aflat în repaus direcţie oarecare) aplicată în centrul prismei.

2. Triunghiurile A1B1C1 (v. Statica fluidelor r r Fd 1 + Fd 2 = 0 (3.3) este concurentă cu Fa şi Fc . după amplificare cu 1/d şi trecere la limită.9) se reduc. c. având aceeaşi intensitate. d infinitezimale.3 Descompunerea forţei masice Figura 3. figura 3. ΔV → 0 lim 3. b. cu dimensiunile infinitezimale dx.8). ⎜ ∂y ⎟ ⎝ ⎠ r r⎛ r r ∂p ⎞ dF1z = k p dx dy . având Figura 3. există tensiuni având mărimi egale între ele.20 Capitolul 3. Se introduc forţele de legătură dF1x .10) ceea ce arată că în centrul prismei. figura 3. poligonul forţelor se reduce la figura 3.3). dF2 z în centrele celor şase feţe. Condiţia de echilibru static al fluidului din volumul de control se exprimă prin relaţia r r r r r r r (3. Ca urmare. dz raportate la un sistem de axe carteziene paralele cu muchiile sale.11) dF1x + dF2 x + dF1 y + dF2 y + dF1z + dF2 z + dFm = 0 . detaşat din domeniul ocupat de un fluid r r r r aflat în repaus. (3. Reprezentând grafic aceste tensiuni se obţine o sferă de rază egală cu presiunea în acel punct. r r r dF1z . Întrucât prisma poate avea orice orientare în spaţiu. Domeniu paralelipipedic elementar detaşat dintr-un fluid aflat în repaus Având în vedere că presiunea este o funcţie continuă în domeniul ocupat de fluid şi notând cu p valoarea presiunii în punctul D.5) s-a putut admite aproximaţia că forţa masică (figura r r 3.1). care este singura forţă exterioară.8) r r cu Am – acceleraţia câmpului forţelor masice. limitele componentelor forţelor masice sunt nule. Fmc = ρ ΔV Am cos α c . la a şi relaţia (3.7) = = a b c unde Fma = ρ ΔV Am cos α a . cu punctul de aplicaţie în centrul M al elementului. ale căror suporturi sunt concurente (figura 3. Figura 3. rezultă că în centrul ei de greutate acţionează tensiuni dezvoltate în toate direcţiile. αa.5.4 Poligonul forţelor r r laturile perpendiculare între ele. în baza relaţiilor (3. dF2 y . (3. în conformitate cu expresia (3.2) şi LMN (v.12) (3. În aceste condiţii. (3.5). precum şi forţa masică dFm . Prisma are dimensiunile a. dF2 z = − k ⎜ p + dz ⎟ dx dy . iar în procesul de trecere la limită pentru definirea tensiunilor punctiforme ele vor tinde către zero. αc – unghiurile făcute de Fm cu Fa respectiv r Fc . Condiţia de după suporturile forţelor Fa şi Fc proporţionalitate a laturilor acestor triunghiuri. menţinându-şi însă poziţia centrului de greutate. Ecuaţia microscopică a echilibrului static al fluidelor Se consideră un element de volum de formă paralelipipedică (figura 3.6) r r r r r unde Fma şi Fmc sunt componentele forţei masice Fm pe direcţiile forţelor Fa şi Fc . pe cele trei direcţii normale la feţele acesteia. (3. (3. ecuaţiile (3. ∂x ⎠ ⎝ r r r r⎛ ∂p ⎞ dF1 y = j p dx dz . în relaţia (3. ΔV – volumul prismei.4) sunt asemenea. exprimată sub forma Fa − Fma Fb Fc + Fmc . forţele de legătură (care sunt rezultantele forţelor de presiune pe cele şase feţe ale r paralelipipedului) şi forţa masică (definită de acceleraţia Am ) au expresiile r r r r⎛ ∂p ⎞ dF1x = i p dy dz . dF2 y = − j ⎜ p + dy ⎟ dx dz . duce.13) . dF1 y . la pa = pb = pc .9) a d ΔV →0 a d ΔV →0 b d ΔV →0 c d ΔV →0 c d Deoarece. dF2 x . ∂z ⎠ ⎝ r r dFm = Am ρ dx dy dz . dF2 x = −i ⎜ p + dx ⎟ dy dz .2) se reduce la forma r (F ) ( ) Fa F F F F − lim ma = lim b = lim c + lim mc .5) r r r r + Fma + Fb + Fc + Fmc = 0 . dy.4. (3.

17) se obţin expresiile derivatelor parţiale ale presiunii.19) se reduce la forma dp = dF . (3. z) astfel încât să avem egalitatea ∂F ∂F ∂F ρX = . 3. unde C1 este constanta de integrare egală cu presiunea p1 corespunzătoare absenţei forţelor masice. ρZ = .19) se reduce.25) p = ρ Γa + C . Ru T . (3.9) se poate exprima densitatea sub forma M (3.Hidraulica generală 21 Se introduc expresiile (3. y.22) (3. deci Am = −k g .27) ρ= m p . (3. Legea variaţiei presiunii într-un fluid în repaus Dacă se cunosc componentele X. care.1.12) şi (3. Γa = –g z. alegând axa Oz verticală ascendentă. (3. (3. Z ale acceleraţiei câmpului forţelor masice.15) ∂x ∂y ∂z r Exprimând acceleraţia Am a câmpului forţelor masice prin proiecţiile sale X. introduse în diferenţiala presiunii ∂p ∂p ∂p dp = dx + dy + dz (3.3. ρY = . Y. Z pe cele trei axe carteziene. Y. în câmp gravitaţional. Z= . definit în r r r coordonate carteziene (pe baza versorilor i . Oz) astfel r ∂ r ∂ r ∂ ∇=i +j +k . rezultând egalitatea r ∂p r ∂p r ∂p r −i −j −k + Am ρ = 0 . dΓa = –g dz. Oy. Z = –g. j .3. Legea variaţiei presiunii într-un gaz aflat în repaus în câmpul gravitaţional terestru Ecuaţia (3.26) Dacă se admite că gazul este perfect şi suferă o transformare izotermă (T = const.13) în relaţia (3.21) p = F + C1 . Z= a . ∂x ∂y ∂z În acest caz. Y = 0. din ecuaţia de stare (2.20) care integrată dă relaţia (3. iar ecuaţia (3. adică X = ∂Γa ∂Γ ∂Γ . unde ∇ este operatorul lui HAMILTON. forţa masică derivă dintr-un potenţial de forţe U = –F. k ai axelor Ox.16) ecuaţia vectorială (3.19) este o diferenţială totală exactă dacă acceleraţia r Am derivă dintr-un potenţial U* = –Γa .14) este echivalentă cu următoarele trei ecuaţii scalare: 1 ∂p 1 ∂p 1 ∂p X= . Când fluidul este incompresibil. ∂x ∂y ∂z care poate fi scrisă sub forma r 1 Am − ∇p = 0 . Y= a .23) ceea ce duce la sau (3. ∂x ∂y ∂z dp = ρ dΓa . cunoscută sub numele de ecuaţia fundamentală a hidrostaticii. adică r r r r Am = i X + j Y + k Z . (3.24) r În câmpul gravitaţional terestru. Y= . iar relaţia (3. componentele acceleraţiei Am a câmpului r r forţelor masice sunt X = 0. se reduc termenii asemenea şi se simplifică cu ρ dx dy dz.17) 3. membrul drept al ecuaţiei (3.11).18) ∂x ∂y ∂z conduc la ecuaţia dp = ρ( X dx + Y dy + Z dz ) .24) devine p=C–ρgz . din ecuaţiile (3. ρ ∂x ρ ∂y ρ ∂z cunoscute sub numele de ecuaţiile lui EULER din statica fluidelor. (3. (3. la egalitatea dp = –ρ g dz .). (3.19) al cărei membru drept este o diferenţială totală exactă dacă există o funcţie F(x.14) ρ şi reprezintă ecuaţia microscopică a echilibrului static al fluidelor.

Această situaţie se întâlneşte în cazul fluidelor aflate în stare de imponderabilitate sau în cazul gazelor care ocupă înălţimi relativ mici.28) devine ⎤ ⎡ M g (3. Formula (3.28) poate fi aproximată prin primii doi termeni din dezvoltarea în scrie şi relaţia (3. practic.31) sau.28) poate fi scrisă sub forma p = p1 e − z − z1 H0 . ecuaţia (3.19). dirijate după verticala locului. exponenţiala din relaţia (3. Ru T ⎦ ⎣ Punând condiţiile: z1 = 0. când se cunoaşte presiunea p1 citită la manometrul montat la coloană. Temperatura în sondă fiind variabilă cu adâncimea.22 Capitolul 3. H0 = 0 = u ρ0 g M ma g relaţia (3.36) p = p0 + ρ g(z0 – z) . întrucât argumentul exponenţialei din formula (3. prin integrarea ecuaţiei diferenţiale a presiunii (3. 3. notaţia p R T (3.30) se numeşte formula barometrică.35) care arată că orice plan orizontal (z = const.35) devine (3.28) permite calculul presiunii statice sau dinamice la adâncimea de fixare a garniturii de ţevi de extracţie într-o sondă de gaze. se obţine pentru constanta de integrare expresia a = p 0 + ρ g z0 şi ecuaţia (3. dacă se introduce. care arată că. .2. Planul orizontal de cotă z = z0 în care presiunea este egală cu presiunea atmosferică p0 se numeşte planul suprafeţei libere a lichidului. .35) condiţia la limită p = p0 la z = z0. iar termenul ρg g z este şi el neglijabil faţă de valoarea pg a presiunii gazului din recipient. Ru T în care se separă variabilele şi se integrează astfel M g dp = − m dz . în cazul când gazul ocupă înălţimi mici. variaţia densităţii gazului cu înălţimea poate fi neglijată. Ca urmare. presiunea gazului aflat în repaus într-un recipient are. (3. Pe de altă parte. se poate scrie X = Y = Z = 0 şi. Legea variaţiei presiunii într-un lichid aflat în repaus în câmpul gravitaţional terestru Considerând că lichidul este incompresibil (ρ = const.26) rezultă relaţia p = –ρ g z + a .325 Pa – presiunea atmosferică normală. relaţia (3. iar ρ0 = 1. pe baza ecuaţiei (3. p Ru T p1 ∫ p M g dp =− m p Ru T z1 ∫ dz .26). 3. Forma plan–orizontală a suprafeţelor izobare corespunde condiţiei de ortogonalitate a forţelor gravitaţionale.3.33) p = p1 ⎢1 − m (z − z1 )⎥ . rezultă dp = 0 (3.34) p = pg – ρg g z . (3. (3. (3. după integrare.28) unde p1 este presiunea la cota de referinţă z1.29) . rezultând expresia dp = − Mm g p dz . Ecuaţia (3. pentru valori mici ale argumentului. din ecuaţia (3.9 kg/kmol este masa molară a aerului.3. p = pi = const. Presiunea într-un fluid aflat în repaus în absenţa forţelor masice Dacă forţele masice lipsesc sau sunt neglijabile. p1 Ru T obţinându-se legea variaţiei presiunii sub forma p = p1 e − Mm g ( z − z1 ) Ru T .28) este neglijabil când z – z1 are valori mici.32) ceea ce arată că presiunea este constantă în domeniul ocupat de fluid şi are valoarea iniţială pi. care numai pentru întinderi relativ mici se confundă cu forma plană.30) unde Mma = 28.3. Statica fluidelor care se înlocuieşte în ecuaţia (3.).27). În cazul aerului atmosferic. suprafeţele libere de dimensiuni mari (aparţinând mărilor sau oceanelor) au forma scoarţei terestre (geoidală).).) dintr-un lichid aflat în repaus este o suprafaţă izobară (p = const. z ln M g p = − m (z − z1 ) .289 kg/m3 – densitatea aerului în condiţii normale.33) capătă forma (3. p1 = pg şi M g/(Ru T) = ρg g/pg. cu suprafeţele echipotenţiale.28) se foloseşte pe tronsoane pe care variaţia de temperatură este neglijabilă sau se poate aproxima printr-o valoare medie constantă. Astfel. Punând ecuaţiei (3. p0 = 101. aceeaşi valoare în orice punct al domeniului ocupat de gaz.

6) că z0 – z = h şi ecuaţia (3. relaţia (3.033 at 3 = 1 atm 4.37) p = p0 + ρ g h . (3.7. Considerând un element de suprafaţă cu aria dA. γ ρg unde γ = ρ g este greutatea specifică a lichidului de referinţă (mercur sau apă). Vasul este plin cu lichid aflat în repaus.4.325 Pa = 760 mm Hg 2 = 1. ρ fiind mult mai mare decât ρg. Variaţia presiunii absolute şi relative p = p0 + p r . (3. Valoarea absolută a presiunii relative negative se numeşte presiune de vacuum: pvac = pr când pr < 0 .1. când suprafaţa este plană sau curbă cu simetrie axială ori centrală. Se numeşte presiune relativă valoarea presiunii măsurate de la suprafaţa liberă a lichidului.36) şi (3. Notând cu h adâncimea la care se găseşte un punct oarecare în masa lichidului.37) exprimă legea hidrostaticii.6. ecuaţia (3.033 kgf/cm2 = 1. 3.39) şi (3. în funcţie de densitatea ρ a lichidului.1. dar fiecare dreaptă îşi are originea ei. Presiunea într-un fluid este o presiune absolută p sau relativă pr după cum ea include sau nu valoarea presiunii atmosferice p0 = 101. când p < p0 . Forţe de presiune pe o suprafaţă plană 3.6) şi cu H suma dintre înălţimea h0 Şi sarcina hidraulică relativă h. iar cel care conţine originea Or coincide ca suprafaţa liberă şi reprezintă planul sarcinilor relative. Înlocuind pr conform ecuaţiei (3.4. adică pr = ρ g h .37) devine Figura 3.38) şi observând că h = y sin α . Schema determinării forţei de presiune exercitate de un lichid in repaus asupra unei suprafeţe plane mm Hg este simbolul unităţii de măsură a presiunii „milimetri coloană de mercur” 1 kgf/cm2 = 1 at (atmosfera tehnică. (3. fie două forţe situate în plane diferite.4. termenul ρ g z nu mai este neglijabil în raport cu presiunea p0 de la suprafaţa de separaţie gaz–lichid. de obicei.39) devine p =ρg H . în contact cu aerul atmosferic.39) într-un lichid aflat în repaus în câmpul Notând cu h0 înălţimea coloanei de lichid echivalentă presiunii gravitaţional atmosferice (figura 3. z0 = 0 şi ecuaţia (3. Prin integrarea acestui sistem de forţe distribuite se obţin fie o forţă rezultantă.01325·105 Pa. având direcţia normalei la perete.7). Ecuaţiile (3.34). Se cere să se determinăm forţa de presiune exercitată de lichid asupra capacului. unitate de măsură a presiunii egală cu presiunea exercitată de o coloană de apă cu înălţimea de 10 m) 4 1 atm = 1.41) sau pvac = p0 – p când p < p0 . sensul de la fluid spre perete şi mărimea egală cu produsul dintre presiunea relativă şi aria elementului de suprafaţă.36) ia forma (3. se constată (figura 3. 2 3 Figura 3. Forţe de presiune pe suprafeţe În fiecare punct al peretelui unui vas în care se află un fluid în repaus acţionează o forţă de presiune elementară. yG. Presiunea de vacuum se exprimă. forţa elementară de presiune are modulul (3. presiunea relativă are valoarea negativă.38) Astfel. cu deosebirea că.Hidraulica generală 23 Dacă se consideră originea axei Oz la suprafaţa liberă a lichidului din vas. Planul orizontal care conţine originea Oa se numeşte planul sarcinilor absolute. Forţa de presiune pe o suprafaţă plană aflată în contact cu un lichid în repaus Se consideră un capac plan care acoperă o deschidere de formă oarecare practicată în peretele plan înclinat al unui vas deschis (figura 3. unde pr este presiunea relativă.44) dF p = pr dA .40) definesc două drepte care trec prin origine.42) (3. în cazul suprafeţelor curbe oarecare.36) se identifică formal cu ecuaţia (3. definită prin coordonatele xG.43) 3. atmosfera fizică este unitatea de măsură a presiunii egală cu valoarea p0 a presiunii atmosferice normale . (3. (3. care arată că presiunea absolută într-un lichid aflat în repaus în câmp gravitaţional creşte direct proporţional cu adâncimea.40) Ecuaţiile (3. aria A a capacului şi poziţia G a centrului de greutate al acestuia. Când presiunea absolută este mai mică decât presiunea atmosferică. iar valoarea presiunii p0 de la suprafaţa de separaţie gaz–lichid se transmite în întreaga masă a lichidului cu aceeaşi intensitate (principiul lui PASCAL). prin înălţime coloană de lichid echivalentă: p − p p0 − p hvac = 0 = .1.

Forţa de presiune pe o suprafaţă plană aflată în contact cu un gaz în repaus Dacă vasul din figura 3.51) iar relaţiile (3.3. Forţa de presiune pe o suprafaţă curbă aflată în contact cu un lichid în repaus Se consideră vasul deschis. A A ∫ 2 ∫ sub forma xC = yC = ρ g sin α I xy ρ g sin α yG A = I xy yG A .2. Forţele de presiune elementare de pe suprafaţa curbă ABC variază atât ca mărime cât şi ca direcţie. care are trei pereţi plani (OAB.1. OABC. Forţe de presiune pe suprafeţe curbe 3. centrul de presiune coincide cu centrul de greutate. respectiv presiunea relativă corespunzătoare centrului de greutate al suprafeţei şi ţinând seama că yG sin α = hG. respectiv momentul de inerţie al suprafeţei capacului.4. A p A A ∫ A ∫ ∫ F p yC = ∫ y dF = ρ g y sin α dA = ρ g sin α y 2 dA = ρ g sin α I xx .45) unde ∫ y dA = y A G A (3. GY ce au originea în G şi sunt paralele cu axele Ox. Coordonatele xC. ca rezultantă a unui sistem de forţe paralele uniform distribuite.48) (3. Apelând la teorema lui STEINER şi la analoaga acesteia se poate scrie 2 I xx = I XX + yG A . I xx = A ∫ ∫y A 2 dA (3. distanţa dintre ele. are mărimea F p = p rg A (3. (3. yG A I XX . Notând cu hG şi prG adâncimea. ρ g sin α yG A yG A unde I xy = x y dA . respectiv Oy.49) devin xC = xG + yC = yG + I XY .2. yC ale centrului de presiune C se obţin din ecuaţiile de momente ale forţelor faţă de axele Ox şi Oy. scrise astfel: F p xC = x dF p = ρ g x y sin α dA = ρ g sin α x y dA = ρ g sin α I xy . 3.2. Statica fluidelor relaţia (3.53) unde IXX şi IXY sunt momentele de inerţie şi centrifugal definite faţă de axele GX.44).7 este închis şi conţine un gaz cu presiunea relativă prg admisă constantă pe baza consideraţiilor din §3. (3.2.45) ia forma Fp = prG A (3.24 Capitolul 3. iar yG – ordonata centrului de greutate.54) şi se aplică în centrul de greutate al capacului. fiind cu atât mai mică cu cât yG este mai mare.53) arată că centrul de presiune se situează mai jos decât centrul de greutate. devine Fp = ρ g sin α y dA . corespunzător poziţiei punctului şi direcţiei normalei la suprafaţa curbă în acel punct. iar ρ g hG = prG. numită excentricitate.50) reprezintă momentul centrifugal. (3. A ∫ (3. yG A (3.46) este momentul static al suprafeţei cu aria A. Când capacul este orizontal.48).47) şi arată că forţa de presiune care acţionează pe o suprafaţă plană are mărimea egală cu produsul dintre presiunea relativă prG în centrul de greutate şi aria A a suprafeţei considerate. plin cu lichid de densitate ρ.52) (3. OAC. figura 3. I xy = I XY + xG yG A .8). relaţia (3. 3. forţa de presiune pe capac.49) I ρ g sin α I xx = xx . Relaţia (3. OBC) şi un perete curb (ABC. după integrare pe aria A a suprafeţei capacului.4.4. .1. presiunea fiind în acest caz uniform distribuită pe capac.

respectiv direcţia verticalei duse prin centrul de greutate al volumului V. în ordine. Ay şi Az sunt ariile suprafeţelor plane OAC. F pz = ρ g V AA'B 'BDA .56) devin (3. A Ax ∫ ∫ Fpy = ρ g z n y dA = ρ g z dAy . rezultanta forţelor de presiune pe suprafaţa curbă închisă S este ' FA = F pz − F pz = ρ g (V AA'B 'BDA − V AA'B 'BCA ) = ρ g V . Corpul este supus forţelor de presiune exercitate de lichid asupra sa. într-un lichid aflat în repaus în câmp gravitaţional (figura 3. două din suporturile celor trei forţe exprimate prin relaţiile (3. potrivit principiului lui ARHIMEDE. Când normalele suprafeţei curbe converg într-un punct sau într-un ax. Fpz = prg Az .57).55) pe cele trei axe carteziene şi se integrează. iar z este cota acestui punct.56) Fpz = ρ g z n z dA = ρ g z dAz . expresiile ' Fpz = ρ g V AA'B 'BCA . conform celei de-a treia ecuaţii (3.57) sunt concurente. egală Figura 3. Schema determinării forţei de presiune exercitate de un lichid în repaus asupra unei suprafeţe curbe închise . rezultanta forţelor de presiune pe suprafaţa închisă S este o forţă verticală ascendentă.2. Se proiectează relaţia (3. 3. prGy sunt presiunile relative în centrele de greutate ale suprafeţelor plane OAC. ρ g z Gy = p rGy . Componentele orizontale Fpx. iar suporturile lor sunt normalele care trec prin centrele de greutate ale proiecţiilor suprafeţei curbe pe cele trei plane rectangulare. OBC. A Ay ∫ A ∫ (3.9).58) În cazul general al unei suprafeţe curbe oarecare. Forţa de presiune pe o suprafaţă curbă aflată în contact cu un gaz în repaus Dacă vasul OABC este închis şi conţine un gaz a cărui presiune relativă prg este admisă constantă. forţa de presiune pe un element de suprafaţă curbă cu aria dA se exprimă astfel r r r (3. unde planul xOy conţine suprafaţa liberă a lichidului din vas. mărginit de suprafaţa curbă închisă S şi scufundat. Ca urmare. unde prGx. F py = prg Ay . modulele celor trei forţe de presiune se calculează cu relaţiile (3. Ştiind că Figura 3. iar sistemul se reduce la două forţe situate în plane diferite. ecuaţiile (3.60) Relaţia (3. Plutirea corpurilor Se consideră un corp cu volumul V. OAB (reprezentând proiecţiile suprafeţei curbe ABC pe cele trei plane carteziene). deoarece fiecare dintre ele este rezultanta a două forţe egale.Hidraulica generală 25 Faţă de sistemul de axe ales. respectiv volumul vasului: Ax ∫ z dA x = zGx Ax . (3.8 Schema determinării forţelor de presiune exercitate de un lichid în repaus asupra unei suprafeţe curbe ρ g z Gx = p rGx . Az ∫ z dA z =V . Forţa de presiune exercitată de un lichid în repaus pe o suprafaţă curbă închisă. respectiv OBC.60) arată că.4. obţinându-se ecuaţiile Fpx = ρ g z n x dA = ρ g z dAx . F py = p rGy Ay . r unde n este versorul normalei la suprafaţa curbă în centrul elementului de suprafaţă. momentele statice ale suprafeţelor OAC şi OBC. F pz = ρ g V şi definesc modulele componentelor forţei de presiune rezultante pe suprafaţa curbă ABC. cele trei forţe ale sistemului redus se reduc la o singură forţă având mărimea 2 2 2 Fp = F px + Fpy + F pz . Ax ∫ ∫ unde Ax.9.4. de sensuri contrare.3. Cele trei forţe au direcţiile normalelor care trec prin centrele de presiune ale suprafeţelor OAC şi OBC. (3. în condiţii de echilibru indiferent. iar componentele verticale au. 3. Fpy ale forţei de presiune sunt nule.55) dF p = n pr dA = n ρ g z dA .57) F px = prGx Ax .59) Fpx = prg Ax . iar integralele respective sunt.2. Ay ∫ z dA y = zGy Ay .

Statica fluidelor cu greutatea volumului de lichid dezlocuit de corp. Prin derivarea ecuaţiei (3. corpul se scufundă pe fundul vasului. definite de relaţiile (3.61) dF1x + dF2 x + dF1 y + dF2 y + dF1z + dF2 z + Fm = −dFi . care se derivează din nou în raport cu timpul. iar r0 – vectorul de poziţie al sistemului de referinţă mobil în raport cu cel fix.12) şi (3. Considerând un domeniu paralelipipedic detaşat din lichidul aflat în r r r r r r vas şi introducând forţele de legătură dF1x . Figura 3.5. se exprimă astfel r r r r r r r r (3. v0 – viteza originii O a sistemului de axe mobil faţă de originea O1 a sistemului fix. (3. a0 – r acceleraţia originii O a sistemului mobil faţă de sistemul fix de axe.1. Domeniu paralelipipedic elementar detaşat dintr-un lichid aflat in echilibru relativ r (3. r în care aa este acceleraţia absolută. Introducând în relaţia (3.64) în raport cu timpul se obţine egalitatea r r r dr1 dr0 r r dr . (3. ar – acceleraţia relativă a punctului M.14) a echilibrului static al fluidelor. faţă de triedrul fix O1x1y1z1 din figura 3. dF2 z r şi forţa masică dFm .10. Ecuaţia fundamentală a echilibrului relativ al lichidelor Un lichid aflat într-un vas în mişcare este în echilibru relativ. = + ω× r + dt dt dt sau r r r r va = v0 + ω × r + vr . centrul de greutate al volumului V. pentru a a = 0.62) r care.63) ρ Conform figurii 3.26 Capitolul 3. unde dFi este forţa de inerţie dată de relaţia r r dFi = −ρ a a dx dy dz .10. rezultând relaţia r r r r r dva dv0 dω r r r r r dr r r dvr = + × r + ω × (ω × r ) + ω × + ω × vr + . condiţia de echilibru dinamic al lichidului din acest paralelipiped. se poate scrie egalitatea (3.13) şi (3. Un corp se află în echilibru indiferent dacă greutatea sa este egală cu portanţa. dacă viteza şi acceleraţia lichidului în raport cu acest sistem mobil de axe sunt nule. iar centrul de greutate G al corpului se află pe aceeaşi verticală cu centrul de plutire C. r r r r1 = r0 + r .65) devine (3. 3. Dacă se introduc noţiunile de acceleraţie de transport şi acceleraţie CORIOLIS. portanţă sau forţă arhimedică şi are ca punct de aplicaţie.65) . ocupând o poziţie inferioară acestuia. dF2 y .12). respectiv faţă r de triedrul mobil. se reduce la ecuaţia (3. dF2 x .62) şi simplificând cu ρ dx dy dz se obţine ecuaţia fundamentală a mişcării unui fluid perfect. ac = 2ω × vr . Se introduc notaţiile: r r r va – viteza absolută. numit centru de plutire.13). exprimate prin egalităţile r r r r r dω r r r r r at = a 0 + × r + ω × (ω × r ) . vr – viteza r r relativă a punctului M. dt ecuaţia (3. dt dt dt dt dt care poate fi scrisă sub forma r r r r r r dω r r r r a a = a0 + × r + ω × (ω × r ) + 2ω × vr + ar dt şi defineşte acceleraţia absolută.64) r r în care r1 şi r sunt vectorii de poziţie ai centrului M al paralelipipedului faţă de sistemul de referinţă fix. faţă de un sistem de axe solidar legat de vas. astfel încât forţa de plutire a părţii scufundate să fie egală în modul cu greutatea corpului. Această forţă se numeşte forţă de plutire. care corespunde răsturnării acelui corp. acesta va pluti parţial scufundat. Când greutatea corpului este mai mare decât portanţa. sub forma r r 1 Am − ∇p = aa . dF1z . Orice corp plutitor este stabil sub acţiunea unor forţe laterale perturbatoare.61) expresiile (3. dacă mişcarea de oscilaţie generată de aceste forţe nu depăşeşte o anumită amplitudine.5. dF1 y .10. iar dacă portanţa depăşeşte greutatea corpului. Echilibrul relativ al lichidelor 3. ω – viteza unghiulară a mişcării de rotaţie în jurul unei axe instantanee care trece prin O.

Am = – k g. conform relaţiei (3. ρ r r r r a a = at + a c + a r .67) pentru: a0 = 0 (deoarece originile O şi O1 ale sistemelor de axe coincid). Se aleg axele Oz şi O1z1 în poziţie suprapusă cu axa de simetrie a vasului (figura 3. ρ ω2 R 2 −ρg z +C . ecuaţia (3.67) × r + ω × (ω × r ) ρ dt şi constituie ecuaţia fundamentală a echilibrului relativ al lichidelor. ∂z ∂y ∂x (3. = ρ ω2 x .2. cu care ecuaţia presiunii îmbracă forma p = p0 + ρ ω2 R 2 + ρ g ( z0 − z ) . 3. Echilibrul relativ al lichidului dintr-un vas aflat în mişcare de rotaţie uniformă în jurul unei axe verticale Se consideră un vas cilindric vertical care conţine lichid (aflat în echilibru relativ) şi se roteşte cu viteză unghiulară constantă în jurul axei sale de simetrie.70) Prin integrarea relaţiei (3.68) devine r r r 1 k g + ∇p = i ω 2 x + j ω 2 y . deci ac = 0. În aceste condiţii.71) C = p 0 + ρ g z0 .66) r r r Dacă lichidul se află în echilibru relativ faţă de sistemul mobil de axe.5.69) Proiectând relaţia de mai sus pe cele trei axe carteziene se obţin.Hidraulica generală 27 (3. p = p0 . − ωy ωx 0 Figura 3. şi se găseşte p= (3. unde z0 este cota vârfului paraboloidului suprafeţei libere. = ρ ω2 y . se pot determina expresiile produsului vectorial r r r i j k r r r r ω × r = 0 0 ω = −i ω y + j ω x x y z şi dublului produs vectorial r r r ω × (ω × r ) = r i r j r k r r 0 0 ω = −i ω 2 x − j ω 2 y . 2 din care se observă că suprafeţele izobare sunt paraboloizi de rotaţie în jurul axei Oz. (3.66). înlocuite în diferenţiala presiunii duc la ecuaţia dp = ρ ω 2 x dx + ρ ω 2 y dy − ρ g dz . ρ ∂p ∂p ∂p = −ρ g . prin definiţie vr = 0 şi ar = 0. Pentru determinarea constantei de integrare se pune ecuaţiei (3. iar acceleraţia absolută este egală cu acceleraţia de transport. (3. r r r Se particularizează relaţia (3.11 Schema unui vas cu lichid aflat în mişcare de rotaţie uniformă în jurul unei axe verticale iar ecuaţia (3.70) se obţine legea variaţiei presiunii sub forma p = ρ ω2 x2 + y2 −ρg z +C . r r r ω = k ω = constant şi dω dt = 0 astfel r r r r 1 − k g − ∇p = ω × (ω × r ) . 2 sau.71) condiţia la limită la R = 0 şi z = z0 .63) se reduce la forma r r r dω r r r r 1 Am − ∇p = a0 + (3.72) . pentru derivatele parţiale ale presiunii.11). expresiile care.68) Ştiind că r r r r r = i x+ j y+k z . 2 (3. dacă se înlocuieşte x2 + y2 = R2.

105 MPa.73) 3. ρm = 13. Punând condiţia la limită la y = l/2 şi z = h0.75) arată că suprafeţele izobare (şi. (3. pentru p = p0. p = p0 ecuaţiei (3. din relaţia (3.600 kg/m3 şi presiunea absolută a gazelor din rezervor pg = 0. având panta –a/g. hm = 0. suprafaţa liberă) sunt plane.75) (3.78) 3.13 Figura 3.6. prin proiectare pe axele sistemului de referinţă. a0 = a = j a .76) devine ⎛l ⎞ p = p0 + ρ a⎜ − y ⎟ + ρ g (h0 − z ) . rezultând expresia r r 1 − k g − ∇p = j a .1. Echilibrul relativ al lichidului dintr-un vas aflat în mişcare de translaţie uniform accelerată Fie un vas cu lungimea l. între capătul liber al manometrului şi interfaţa ţiţei – gaze din rezervor. ecuaţia (3. = −ρ g . în mod particular. p = −ρ(a y + g z ) + C (3. g⎝2 ⎠ (3. este descrisă de ecuaţia . Rezolvare Variaţia presiunii absolute în funcţie de adâncime.76) Soluţia ecuaţiei diferenţiale (3. ∂x ∂y ∂z care se înlocuiesc în diferenţiala presiunii astfel dp = −ρ a dy − ρ g dz .15 3.67) în următoarele condiţii: A = – k g. suprafaţa liberă a lichidului devine un plan înclinat.14. Probleme rezolvate Figura 3.6.77) (3. Statica fluidelor Pentru p = p0.1.3 m. se obţin ecuaţiile scalare ∂p ∂p ∂p = 0.12 Schema unui vas cu lichid aflat în mişcare rectilinie uniform accelerată din care. la ecuaţia suprafeţei libere de forma z= a⎛l ⎞ ⎜ − y ⎟ + h0 . C = p0 + ρ g h0 + 2 Astfel. apei şi mercurului ρt = 830 kg/m3. 2g (3. Să se calculeze înălţimea ht a coloanei de ţiţei din rezervorul prezentat în figura 3. care conţine lichid pe înălţimea de repaus h0. = −ρ a .72) se obţine ecuaţia suprafeţei libere z = z0 + ω2 R 2 . densităţile ţiţeiului. 2 ⎝ ⎠ conducând.3. Pentru găsirea legii de variaţie a presiunii se particularizează ecuaţia r r r r r r generală a echilibrului relativ (3.13. ω = 0.28 Capitolul 3. Probleme 3. ρa = 998 kg/m3.74) ρ Figura 3.5. dacă se cunosc următoarele: cotele ha = 2 m. Figura 3.76) se obţine expresia constantei de integrare ρal . În timpul mişcării cu acceleraţia constantă r a .

17. F pz = ρ g l. Rezolvare Se alege sistemul de axe la care se raportează componentele forţei de presiune ca în figura 3. cotele h1 = 3d.25 m.719 m . precum şi forţele de frecare.071.4 2 ⋅ 0.478. 2 1. h2 = 2d. cu raza R = 40 cm şi lungimea l = 60 cm.17).4 Fp = 16. pentru componenta verticală Fpz s-a recurs la metoda haşurilor (figura 3. ϕ = arctg .4) ⋅ 2 ⋅ 0. Figura 3.478.80) 3 sin α iar prin egalarea ecuaţiilor (3. F pz = 103 ⋅ 9.3 − 998 ⋅ 2) = 2. h ≥ 3 a sin α .7 N . 3. Modulul şi orientarea forţei de presiune rezultante se pot determina din relaţiile Fpz 2 2 2 F p = F px + F py + F pz . Se neglijează greutatea stăvilarului.14 să se deschidă.57) iau formele particulare π R2 F px = ρ g (h + R ) 2 R l . cu înălţimea părţii scufundate h/sin α. conform ecuaţiei (3. F px ht = Din ecuaţia de momente ale forţelor faţă de punctul A Fp ⋅ b − F ⋅ 2 R = 0 se găseşte expresia 2R Succesiunea calculelor este următoarea: F= Fp ⋅ b = F p ⋅ R cos ϕ 2R = F p cos ϕ 2 = F px 2 . h3 = 3d. cât şi planului suprafeţei libere a lichidului (figura 3. Se F px = 10 3 ⋅ 9. 3 sin α care conduce la valoarea h ≥ 3 ⋅ 1 ⋅ sin 65° = 2. Ecuaţiile (3. Altfel spus. Evacuarea apei dintr-un bazin se realizează printr-o galerie orizontală.600 ⋅ 0.806 . h. rotindu-se faţă de axa orizontală ce trece prin punctul A.0593 m .4 N . Să se determine modulul şi orientarea rezultantei forţelor de presiune care acţionează pe suprafaţa curbă a vasului semicilindric din figura 3. Rezolvare Coordonatele centrului de presiune se exprimă faţă de un sistem de axe xOy ales astfel încât axa Ox să aparţină atât planului stăvilarului.16).806(13.478. 2 unde. r Se cere să se calculeze modulul forţei orizontale F necesară pentru a menţine stăvilarul închis.2.003. ϕ = arctg = 5°16' 45" .6 = 1. F py = 0 . ρ2 = 0.806 3. în jumătatea sa superioară. raza şi lungimea semicilindrului R = 2d. un gaz sub presiune.4 ⋅ 0.16 Figura 3.003.003. ρ = 103 kg/m3 şi lăţimea stăvilarului b = 3 m.105 ⋅ 106 + 9. 830 ⋅ 9.003. Condiţia de deschidere a stăvilarului este ca punctul de aplicaţie al rezultantei forţelor de presiune pe partea scufundată a acestuia să se afle deasupra punctului A. (3. din care se explicitează ht = p0 − p g + g (ρ m hm − ρ a ha ) ρt g 101.7 16. particularizată pentru o suprafaţă plană de formă dreptunghiulară.80) se obţine expresia h ≥ a . Rezolvare Se notează cu h cota verticală dintre planul interfeţei lichid-gaz şi planul suprafeţei libere virtuale.325 − 0. Să se calculeze adâncimea minimă.79) şi (3.Hidraulica generală 29 p0 + ρ m g hm − ρ a g ha − ρt g ht = p g .7 2 = 16. care se poate roti faţă de axa orizontală ce trece prin punctul A (figura 3.79) sin α Pe de altă parte. a apei.806(3 + 0. obturată de un stăvilar semicilindric. astfel încât stăvilarul plan basculant din figura 3. a = 1 m. (3. F = = 8. se poate scrie că 2 h yC = .17 şi se obţine valoarea π ⋅ 0.8 kN.4 2 + 1. 16.53).6 N .9 kg/dm3 şi modulul forţei F = 1. vas care conţine. Se cunosc: α = 65°.4 2 3.6 = 16.18. ordonata yC a centrului de presiune C trebuie să îndeplinească condiţia h yC ≤ −a. cunoscând sarcina hidraulică la partea superioară a stăvilarului h = 3 m şi densitatea apei ρ = 103 kg/m3. densităţile ρ1 = 1 kg/dm3.4.15).3. Se cunosc următoarele: diametrul pistonului d = 0. L = 4d.001.7 N .

21 1.089 h= = 3. F pz = 15.806 1 ⋅10 3 (0. F pya = 0 . Rezolvare Se divizează.7 + 14.147. Fpx Rezultatele numerice sunt prezentate în continuare.5 ⎞ ⎛ F pxl = ⎜ 28.9 F p = 675.2 2 + 131.4 m.3 ⎞ π ⋅ 0.2 N . apoi se studiază.2 . Sistemele de axe se poziţionează ca în figura 3.734 = 3° 23' 58" .5 2 ⋅1⎟ = 15. planul xOy coincizând cu planul suprafeţei libere.806⎜ 3 + = 2.5 ⋅1 = 15.734 2 = 29. 0. Fpz = Fpzu + Fpza = 131.32 ⎛ F pxu = 905 ⋅ 9.089 + 0.4 + = 2.9 ⋅10 3 ⋅ 9. 2⎠ 4 12 ⎝ d ⎞ πd 2 πd 3 ⎛ F pxa = ρ a g ⎜ ha + ⎟ .9 ⋅10 3 ⋅ 9.33 0. respectiv ca două jumătăţi de disc suprapuse în planul xOz. 29.33 0.192. π ⋅ 0.7 N . Componenta verticală a forţei de presiune aferente fiecărei emisfere se stabileşte folosind metoda haşurilor. componentele forţei de presiune în cele două zone au expresiile 1 R⎞ ⎛ ⎛ ⎞ F pxl = ⎜ pr + ρ 2 g ⎟ R L .192.806 = 69. Din ecuaţia variaţiei presiunii se exprimă presiunea relativă pr la interfaţa lichid-gaz şi cota h astfel 4F p pr = + g [ρ1 (h1 − h2 ) − ρ2 (h3 + R )] . ρa = 998 kg/m3.179 N .089 ⋅ 0.806⎜ 4.5 N . Se compun mai întâi forţele orizontale.2 N .19. Fiecare din emisfere se proiectează astfel: ca un disc în planul yOz. respectiv cele verticale F px = Fpxl + F pxg .19 0.243.5. dar pr = ρ2 g h ⇒ h = r . 131.183 m .806 = 62.806 [ ] Figura 3.5 = 29. prin planul vertical al peretelui despărţitor. În peretele despărţitor.21. F pzu = ρu g . se cere să se determine modulul şi orientarea rezultantei forţelor de presiune care acţionează asupra sferei.2 2 + 1. ⎟ 2 ⎠ 4 12 ⎝ π ⋅ 0.9 ⋅10 3 (0.32 ⎛ F pxa = 998 ⋅ 9.778. F pyl = 0 . 2 ⎠ ⎝ 1 ⎛ ⎞ F pzl = 0.044.147. al unui vas deschis care conţine ulei şi apă.7 N . 675.20 Figura 3.2 N .5 − 14.183 + π ⋅ 0. 4 ⋅1.7 N .5) = 28. pe rând.044. 4 ⎝ ⎠ F pxg = F pzg = 28.044. F pzu = 905 ⋅ 9. ha = 3 m. F pz = F pzl − F pzg . F px = 15. plan vertical. în mod imaginar. ⎟ 2 ⎠ 4 12 ⎝ Fpx = Fpxu – Fpxa = 675.9 N .5 N .2 3.9 2 = 688 N . ϕ = arctg .5 ⋅1 = 14.5) − 0.854. ρu = 905 kg/m3.3 ⎞ π ⋅ 0.806⎜ 0. ϕ = arctg Figura 3.5 ⋅1 ⋅ 3.30 Capitolul 3. 2 ρ2 g πd Asociind indicele l părţii cu lichid şi indicele g părţii cu gaz a vasului. sfera în două emisfere.8 ⋅10 3 pr = + 9. F pyu = 0 . Statica fluidelor poziţionează sistemul de axe Oxyz ca în figura 3.20). Ştiind că: hu = 4. F pza = ρ a g .2 N .089 Pa . F pyl = 0 . F pzl = pr R L . forţele de presiune care acţionează pe cele două emisfere. F pzu = 998 ⋅ 9. F pzl = ρ 2 g ⎜ R L h + π R 2 L ⎟ . F p = 29.75 − 0. apoi se determină modulul rezultantei şi orientarea acesteia Fpz 2 2 2 Fp = Fpx + Fpy + Fpz .75 + 0.806 ⎟ ⋅ 0. 2⎠ 4 12 ⎝ iar calculele decurg după cum urmează π ⋅ 0. Se găsesc astfel expresiile: d ⎞ πd 2 πd 3 ⎛ F pxu = ρu g ⎜ hu + ⎟ .734 N .9 ⋅10 3 ⋅ 9. este încastrată o sferă cu diametrul d = 300 mm (figura 3.778. 2⎠ 4 ⎝ ⎝ ⎠ F pxg = pr R L .5 = 1.192. ϕ = arctg = 11° 3'13" .25 2 28.18 Figura 3.

h5 = 2. cu dimensiunile b = 2. z = h) satisfac ecuaţia suprafeţei libere (3.2 r tf şi coeficientul de frecare dintre stăvilar şi peretele barajului μ = 0.8 m.008 rad/s . h2 = 0.73).9.4 30 ⋅ 28.11. a) Fie A un punct de pe gura vasului.26.000 kg/m3 şi ulei cu densitatea ρu = 920 kg/m3. 3. h3 = 1.2 π 3. şi un gaz. .2 π b) Când paraboloidul suprafeţei libere atinge baza vasului. precum şi înălţimea h2 a lichidului din vas după oprire. ⇒ ω2 = 8g d Dacă se egalează volumul de lichid din vas în timpul rotirii uniforme cu turaţia n2 cu cel de după oprire.4 / 2 = 0.7.5 m. ρ2 = 1 kg/dm3. h4 = 0. ρ3 = 860 kg/m3.8 m. Cunoscând: R = 5 cm. cunoscând: h1 = 1 m. n2 = 0. ρ2 = 900 kg/m3.806 ⋅ 0. ρ4 = 1.12 ture/min .2 m. d = 4 cm. b) turaţia n2 la care suprafaţa liberă a lichidului atinge fundul vasului. care se poate deplasa pe peretele barajului sub acţiunea r forţei T .4 − 0. pusă în comunicaţie cu manometrul cu doi cilindri din figura 3. Să se calculeze înălţimea de vacuum. este racordat un manometru.2 m .805 = 189. n1 = 0. h1 = 24 cm. ρ1 = 1.23).4 bar. 3. d = 4 mm şi h = 300 mm.4 = 0. care conţine volume egale de apă cu densitatea ρa = 1.3 − 0. conţine lichid pe înălţimea de repaus h1 = 30 cm şi se roteşte uniform în jurul axei sale de simetrie.73) ia forma 8g h ω2 d 2 2 . = 19.008 = 267. Probleme propuse 3. care devine Figura 3. sarcina hidraulică la baza gurii de evacuare H = 20 m.2. h4 = 1. se cer valorile absolută şi relativă ale presiunii aerului din rezervor. h = 2 m şi c = 0. h2 = 16 cm. Sistemul din figura 3.6.27.46 ture/min . ρm = 13. ρa = 103 kg/m3. h2 = 0. h4 = 12 cm şi presiunea pm = 2. prevăzută în peretele lateral al barajului din figura 3. cu diametrul d = 20 cm şi înălţimea h = 40 cm. cuplate în serie (figura 3. h3 = 8 cm.600 kg/m3.806(0. Se mai cunosc: D = 40 mm. h5 = 0.5 m. r b) modulul forţei F care acţionează asupra pistonului.1 kg/dm3. se cere să se determine: a) presiunea relativă a gazului. Să se calculeze valorile absolute şi relative ale Figura 3.10. este obturată de un stăvilar plan. V1 = h1 = h− 4 4 2 4 Relaţia dintre viteza unghiulară şi turaţie este 30 ω n= . format din două tuburi în formă de U. π Cu datele problemei se obţin valorile z01 = 2 ⋅ 0.28. d = 5 cm şi F = 5 kgf. Gura de evacuare a apei. Cunoscând: h1 = 2 m. 3.2 kg/dm3.8 m.805 rad/s . Se cere să se determine următoarele: a) turaţia n1 la care suprafaţa liberă a lichidului atinge limita superioară a vasului.2 m . cu densităţile: ρ1 = 780 kg/m3. 4 2 4 4 Valorile numerice sunt: 8 ⋅ 9.Hidraulica generală 31 3. Rezolvare. ω2 = = 28.7 m.3 m.23 8 g (h − z 01 ) ω2 d 2 h = z 01 + 1 ⇒ ω1 = . din camera cu aer K.22 Figura 3. greutatea stăvilarului G = 2. deci ecuaţia (3. se cere să se determine modulul forţei T . în plus. punctul A continuă să aparţină suprafeţei libere şi.35.5 m. 8g d Pentru aflarea expresiei cotei vârfului paraboloidului z01 se egalează volumul de lichid din vas în repaus cu cel din timpul rotirii uniforme cu turaţia n1: 1 πd 2 πd 2 πd 2 (h − z01 ) ⇒ z01 = 2h1 − h .05 kg/dm3. care aparţine suprafeţei libere (figura 3.25 conţine trei lichide nemiscibile. h3 = 1.4 m. exprimată în mm Hg şi în mm H2O.24).8.2 ) 30 ⋅ 19.24 presiunilor din centrele A şi B ale rezervoarelor sferice din figura 3. h2 = 1. care conţine apă şi aer.22). z02 = 0. ρ3 = 1.6. Un vas cilindric vertical deschis (figura 3. La un rezervor. Ştiind că: α = 70°. ρ = 103 kg/m3. ω1 = 8 ⋅ 9. se află expresia cotei h2: h= V2 = πd 2 πd 2 1 πd 2 h− h= h2 ⇒ h2 = h / 2 . deci coordonatele sale (R = d/2. 3.

h1 = 1 m.32 3.34 Figura 3.26 Figura 3. h3 = 1. cu dimensiunile L. asupra căruia acţionează forţa F (figura 3.30 Figura 3.25 Figura 3. Statica fluidelor Figura 3.36 3. ρ2 = 1. cu un cilindru cu r piston. h1 = 1.3 m. b. ρ1 = 103 kg/m3. Figura 3.12.30 are dimensiunile L. d = 0.28 3.29). se cere să se calculeze: a) valorile absolută şi relativă ale presiunii gazelor din rezervor.14.29 Figura 3. Rezervorul paralelipipedic din figura 3.31 Figura 3.6 m şi L = 0. se cere să se determine: a) valorile absolută şi relativă ale presiunii gazului din vas. Figura 3. care se poate roti faţă de axa orizontală ce trece prin punctul A (figura 3. Un vas paralelipipedic închis. ρt = 860 kg/m3 şi ρm = 13. b) rezultanta forţelor de presiune care acţionează pe unul din pereţii de dimensiuni L şi H ai vasului.32 Capitolul 3.5 m. H = 1.1 m.8 kN. Cunoscând: L = 2 m.5 m. obturată de o placă pătrată. H şi conţine ţiţei şi gaze. Evacuarea apei dintr-un bazin se realizează printr-o galerie orizontală. printr-un tub vertical.31). h2 = 0.27 Figura 3. H = 4 m. h3 = 3 m.9 m.35 Figura 3. este cuplat. b şi H.600 kg/m3.8 m. h2 = 0.200 kg/m3.33 Figura 3.6 m. Se cere să se calculeze modulul . b) rezultanta forţelor de presiune care acţionează pe unul din pereţii de dimensiuni L şi H ai rezervorului.13. Cunoscând: F = 1. cu latura a = 0.

d = 0. b) rezultanta forţelor de presiune pe capacul pâlniei.35).3 m.5 m şi densitatea apei ρ = 103 kg/m3. se cere să se determine modulul şi orientarea rezultantei forţelor de presiune pe suprafaţa semicilindrică. 3. Cunoscând: R = 0. h3 = 70 cm.15. h3 = 60 cm.21. cu dimensiunile: b = 20 cm. într-unul din pereţii laterali. cunoscând următoarele: α = 30°.37).32 este prevăzut. cu un capac. h = 2. Rezervorul paralelipipedic deschis din figura 3.36 conţine un gaz. d = 15 cm. lungimea capacului l = 3 m şi densitatea apei sărate din vas ρ = 1. a cărui presiune este indicată de un manometru cu mercur. care conţine apă şi ulei. format dintr-un semicilindru şi două jumătăţi de disc.41) se cere să se determine: .115 kg/m3. Pâlnia cu capac din figura 3.6 m. se află în echilibru cu o coloană de lichid.15 kg/dm3. ρ2 = 850 kg/m3 (figura 3. Cunoscând următoarele: F = 1 kN. ρ1 = 1 kg/dm3. printr-un tub în formă de U al cărui diametru este neglijabil.34).8 kg/dm3.23. care poate culisa vertical.8 kPa.39 Figura 3. de formă semicilindrică.45 3.22. 3. cu o coloană de lichid (figura 3. 3.41 Figura 3. hm = 32 cm. h1 = 50 cm. ρ1 = 1 kg/dm3. R = 25 cm. într-unul din pereţii laterali. b) rezultanta forţelor de presiune care acţionează asupra vasului.24.18. h2 = d/2. h1 = 40 cm. de dimensiuni: d = 10 cm. h1 = d. se cere să se determine modulul şi orientarea rezultantei forţelor de presiune care acţionează pe suprafaţa semicilindrică.2 m. Neglijând greutatea pâlniei şi cunoscând raportul D/d = 4. în poziţia indicată (figura 3. a vasului din figura 3. se află în echilibru.600 kg/m3. Un vas tronconic. cu o deschidere de formă dreptunghiulară. Rezervorul deschis din figura 3. ρu = 900 kg/m3.39. fără frecare. 3. se cere să se determine modulul şi orientarea rezultantei forţelor de presiune care acţionează asupra vasului. h1 = 2d.4 m.33. h2 = 50 cm. O pâlnie cu capac (figura 3.43 Figura 3. format dintr-un semicilindru şi două jumătăţi de disc. h2 = 4d. Un corp de formă paralelipipedică.8 m.6 m. d = 8 cm. într-un vas deschis. Cunoscând h2 = 1 m şi ρ = 960 kg/m3.37 Figura 3. într-un tub vertical. ρ2 = 1.17. 3. se cere să se calculeze valoarea raportului H/h. D = 40 cm. R = 30 cm. cunoscând următoarele: d = 2. h2 = 30 cm. h = 10 cm. Cunoscând: valoarea presiunii relative la baza capacului pr = 13. raza şi lungimea semicilindrului R = 0. Figura 3.19. lungimea vasului L = 2d. lungimea cilindrului l = 4 m şi densitatea apei ρ = 103 kg/m3. Să se calculeze modulul şi orientarea rezultantei forţelor de presiune care acţionează asupra stăvilarului cilindric din figura 3.44 Figura 3. ρa = 103 kg/m3. obturată cu un capac. 3. respectiv l = 2. Se consideră sistemul din figura 3.16. ρm = 13. cunoscând sarcina hidraulică la partea superioară a plăcii h = 2. F = 1. densitatea ţiţeiului din rezervor ρ = 880 kg/m3. 3. se cere să se determine: a) valorile absolută şi relativă ale presiunii gazului. R = 3d. ρ2 = 0. Cunoscând: d = 5 cm. D = 18 cm.38 este prevăzut. h = 50 cm. Cunoscând următoarele: F = 6 kgf.40. 3.Hidraulica generală 33 r forţei orizontale F necesară pentru a menţine placa în poziţie închisă. comunică. se cere să se determine densitatea materialului din care este confecţionat corpul. Ştiind că: h1 = 2 cm. Figura 3. h1 = 30 cm.38 Figura 3.20. l = 40 cm. se cere să se calculeze: a) rezultanta forţelor de presiune care acţionează pe suprafaţa laterală a pâlniei.2 kN.40 3.42 Figura 3. înclinat cu unghiul α = 60° faţă de orizontală. Să se determine modulul şi orientarea rezultantei forţelor de presiune care acţionează pe suprafaţa curbă. ρ1 = 900 kg/m3.

h2 = 0.46.2 m.30.48).34 Capitolul 3. h3 = 3d.000 kg/m3. h1 = 1. d = 100 mm.9 kg/dm3 şi modulul forţei F = 1.28. Să se determine modulul rezultantei forţelor de presiune care acţionează pe suprafaţa curbă a vasului din figura 3.2 kN şi densităţile celor două lichide nemiscibile ρ1 = 960 kg/m3. F = 0.25. h1 = 2 m.36 kN. să se determine: a) înălţimea hu a uleiului. 3. Se cere rezultanta forţelor de presiune care acţionează pe suprafaţa curbă. Figura 3. 3.6 m. h2 = 2d. a vasului din figura 3. închis cu capac.25 m. iniţial plin cu lichid. raza cilindrului R = 30 cm.27. Se cere să se calculeze volumul de lichid rămas într-un vas cilindric vertical deschis. R = 0. diametrul pistonului d = 10 cm.47 Figura 3. cu diametrul d = 25 cm şi înălţimea h = 35 cm.5 m şi lungimea vasului L = 1. R = 1.2 m. Se cere să se calculeze turaţia n a vasului atunci când suprafaţa liberă a lichidului atinge baza vasului. cu diametrul d = 30 cm. un gaz sub presiune. b) modulul şi orientarea rezultantei forţelor de presiune care acţionează asupra rezervorului. R = 0.44. situat la jumătatea lungimii vasului.2 m. h* = 2 m.5 m.9 kg/dm3.47 este încastrată o sferă. . de formă conică. 3.26.45. h4 = 35 cm. 3. h3 = 25 cm. 3. h2 = 0. raza emisferei R = 2d. cotele h1 = 40 cm. Se cunosc următoarele: diametrul pistonului d = 0. h2 = 1. 3. lungimea vasului L = 1. ρ1 = 1 kg/dm3. ρa = 103 kg/m3 şi ρu = 905 kg/m3. h3 = 0. Un vas paralelipipedic. d = 0.33.32.7 m. În peretele despărţitor.78 kg/dm3.43. l şi H. cunoscând următoarele: h1 = 1 m. 3.9 kg/dm3. în timpul rotirii acestuia cu turaţia n = 350 ture/min. h2 = 25 cm. ρ2 = 0. Statica fluidelor a) valoarea presiunii relative în centrul rezervorului sferic. Să se determine modulul şi orientarea rezultantei forţelor de presiune care acţionează pe suprafaţa curbă (trei sferturi de cilindru) a vasului din figura 3. h5 = 50 cm.42. ρ1 = 0. densităţile ρ1 = 1 kg/dm3.46 Figura 3. Un vas cilindric vertical. ρ2 = 0.8 m. ρ2 = 0. b) rezultanta forţelor verticale asupra sferei. al vasului din figura 3. cu dimensiunile L.1 m.29. Să se determine modulul şi orientarea rezultantei forţelor de presiune care acţionează pe suprafaţa trei sferturi de cilindru a vasului din figura 3. ρ2 = 880 kg/m3. b) când suprafaţa liberă a lichidului trece prin punctul B. cotele h1 = 3d. Ştiind că L = 2H. densităţile celor trei lichide nemiscibile ρ1 = 1. conţine lichid pe înălţimea de repaus h = H/4 şi are o mişcare de translaţie uniform accelerată (figura 3.8 m.48 3. astfel încât rezultanta componentelor orizontale ale forţei de presiune care acţionează asupra sferei să fie nulă. plan vertical. confecţionată din lemn cu densitatea ρs = 620 kg/m3.31. se cere să se calculeze valorile acceleraţiei vasului cu lichid în următoarele situaţii: a) când suprafaţa liberă a lichidului trece prin punctul A. Se cunosc: F = 0. cunoscând: F = 18 kgf. vas care conţine. având diametrul d = 30 cm şi înălţimea h = 15 cm. Se cunosc următoarele: diametrul pistonului d = 20 cm. în jumătatea sa superioară. conţine lichid pe înălţimea de repaus h1 = 3h/4 şi se roteşte uniform în jurul axei sale de simetrie. ρ2 = 960 kg/m3 şi modulul forţei care acţionează asupra pistonului F = 1 kN.8 kN. Cunoscând: ha = 4 m. Să se determine modulul şi orientarea rezultantei forţelor de presiune care acţionează pe suprafaţa curbă a vasului emisferic din figura 3.2 m. 3.

5) 4. respectiv variabil în timp. (4. notate cu vx. t ) . y . y0.4) ∫ ∫ ∫ ∂v y ⎞ ∂v y ⎞ r ⎛ ∂v y ∂v y r r ⎛ ∂v ∂v ∂v ∂v ⎟ a = i ⎜ x + x vx + x v y + x vz ⎟ + j ⎜ ⎜ ∂t ⎟ ⎜ ∂t + ∂x v x + ∂y v y + ∂z v z ⎟ + ∂x ∂y ∂z ⎠ ⎝ ⎝ ⎠ r⎛ ∂v ⎞ ∂v ∂v ∂v + k ⎜ z + z vx + z v y + z vz ⎟ . vz. z0 . vy.1. care sunt legaţi între ei prin relaţiile r r r dr r dv . (4.6) este echivalentă cu relaţiile dx dy dz = = . Noţiuni fundamentale de cinematica fluidelor 4. t ) .2.3) r Proiecţiile vitezei v pe cele trei axe carteziene. r r Dacă se notează cu ds un element vectorial de linie de curent şi cu v viteza fluidului în originea elementului r ds . ⎜ ∂t ∂y ∂z ⎟ ∂x ⎝ ⎠ (4.1) v= . care este utilizată în mod curent. se stabileşte mai întâi legea de variaţie a vitezei particulei de fluid în timp şi spaţiu: r r v = f 2 ( x.6) Ştiind că r r r r r r r r v = i v x + j v y + k v z . vx v y vz (4. Parametrii cinematici ai mişcării unui fluid Mişcarea unui fluid este cunoscută din punct de vedere cinematic atunci când se cunoaşte legea de variaţie a unuia r r r dintre cei trei parametri cinematici: vectorul de poziţie r . y0 . Tub de curent Mulţimea liniilor de curent care trec printr-o linie curbă închisă formează o suprafaţă tubulară care mărgineşte un domeniu tubular numit tub de curent. Metoda LAGRANGE constă din studierea mişcării pentru găsirea legii de variaţie a vectorului de poziţie în raport cu coordonatele x0. CINEMATICA FLUIDELOR Acest capitol se ocupă cu studiul mişcării fluidelor din punct de vedere cinematic. Linie de curent Locul geometric al punctelor la care vectorii viteză ai particulelor de fluid sunt tangenţi se numeşte linie de curent.4. 4. În cazul metodei EULER. .7) iar produsul vectorial are expresia r r r i j k r r r r r v × ds = v x v y v z = i v y dz − v z dy + j (v z dx − v x dz ) + k v x dy − v y dx . viteza v şi acceleraţia a . numite variabilele LAGRANGE: r r r = f1 (x0 .2) după care se folosesc relaţiile (4. (4.1.4.8) numite ecuaţiile scalare ale liniei de curent.1) pentru aflarea legilor de variaţie a vitezei şi acceleraţiei. se numesc variabilele EULER şi se folosesc la determinarea vectorului de poziţie şi acceleraţiei astfel r r r r r = i v x dt + j v y dt + k v z dt . Mişcarea unui fluid este staţionară sau nestaţionară după cum câmpul vitezelor este invariabil. Câmp de viteze Mulţimea vectorilor viteză asociaţi particulelor unui fluid se numeşte câmp de viteze. Variaţia în timp a câmpului de viteze este exprimată de relaţia (4. din definiţia liniei de curent rezultă ecuaţia vectorială a acesteia: r r v × ds = 0 . z .3. 4.1. (4. z0 ale poziţiei iniţiale a particulei de fluid. (4. 4.3). a= dt dt Pentru stabilirea legilor de variaţie în spaţiu şi timp a parametrilor cinematici se folosesc două metode.1.1.1. ds = i dx + j dy + k dz . dx dy dz ( ) ( ) ecuaţia vectorială (4. (4. Suprafaţa tubului de curent are caracter de instantaneitate (se modifică în timp) şi se comportă ca o suprafaţă impermeabilă (nu este traversată de fluid). adică fără luarea în considerare a sistemului de forţe care determină mişcarea.

36 Capitolul 4.9. = = ∂v x ∂v z ∂v y ∂v x ∂v z ∂v y − − − ∂z ∂x ∂y ∂z ∂x ∂y numite ecuaţiile scalare ale liniei de vârtej.8.16) Folosind a doua egalitate (4. notat ωv .1. A ∫ A 4. Vectorul vârtej. (4. rotorul vitezei unei particule de fluid are expresia r r r i j k r ∂ ∂ ∂ r⎛ ∂v z ∂v y ⎞ r⎛ ∂v x ∂v z ⎞ r⎛ ∂v y ∂v x ⎞ ⎟ ⎜ ⎟ =i⎜ rot v = (4.7.7) şi relaţia (4. Prin multiplicarea debitului volumic cu densitatea ρ sau cu greutatea specifică γ se obţin debitul masic.9) ∫ r r unde n este versorul normalei la elementul de suprafaţă cu aria dA.11) vm = Q/A . r Mişcarea fluidului la care rot v ≠ 0 în orice punct se numeşte mişcare rotaţională.15) 4. (4. Cinematica fluidelor 4. respectiv debitul gravific: M = ρQ . numită potenţial de viteză. Fluxul vitezei r Fluxul vitezei v relativ la suprafaţa S cu aria A se numeşte debit volumic de fluid şi are. mişcarea fluidului respectiv se r numeşte mişcare potenţială cu vârtejuri. t). Rotorul vitezei Prin definiţie.1.12).18) 4. 4. ⎜ ⎟ ∂x ⎠ ⎥ ⎝ ∂z ⎠ ⎦ (4. y.5. reprezintă jumătate din rotorul vitezei fluidului r r 1 (4.14) este îndeplinită dacă există o funcţie ϕ(x. al cărui gradient să fie egal cu viteza fluidului. (4. Linia de vârtej r Locul geometric al punctelor la care vectorul vârtej ω este tangent se numeşte linie de vârtej şi are ecuaţia vectorială r r rot v × ds = 0 .10) Raportul dintre debitul volumic şi aria suprafeţei asociate acestui debit se numeşte viteză medie: (4. particula de fluid are o mişcare de rotaţie în jurul unui punct propriu. Mişcarea caracterizată prin r rot v = 0 pentru orice particulă din domeniul ocupat de fluid poartă numele de mişcare potenţială sau irotaţională.19) C ∫ .1. iar vn este proiecţia vitezei pe normala n . (4.1. Tub de vârtej Mulţimea liniilor de vârtej care trec printr-o linie curbă închisă formează o suprafaţă tubulară care mărgineşte un domeniu tubular numit tub de vârtej. Circulaţie r r Integrala pe o linie curbă închisă a produsului scalar dintre viteza v şi elementul vectorial de linie de curent ds se numeşte circulaţie şi se exprimă astfel r r Γ = v ⋅ ds . (4. (4. ∂x ∂y ∂z ⎠ ⎝ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ vx v y vz r Dacă rot v ≠ 0. se poate scrie expresia r r r i j k ∂v y ∂v x ∂v z ∂v y ∂v x r ⎡⎛ ∂v x ∂v z ⎞ ⎛ ∂v y ∂v x ⎞ ⎤ r r ∂v ⎟ rot v × ds = z − − = i ⎢⎜ − − ⎟ dz − ⎜ ⎜ ∂x − ∂y ⎟ dy ⎥ + ∂x ⎠ ∂y ∂x ∂x ∂z ∂z ∂y ⎢⎝ ∂z ⎝ ⎠ ⎥ ⎣ ⎦ (4.6.16) este echivalentă cu formulele dx dy dz .17) dx dy dz r ⎡⎛ ∂v y ∂v x ⎞ ∂v ∂v ⎞ ⎤ r ⎡⎛ ∂v ⎛ ∂v ⎟ dx – ⎜ z − y ⎟ dz ⎥ + k ⎢⎜ z − y − + j ⎢⎜ ⎜ ∂y ⎜ ∂y ⎜ ∂x ∂z ∂z ⎟ ⎥ ∂y ⎟ ⎢⎝ ⎢⎝ ⎝ ⎠ ⎦ ⎠ ⎣ ⎣ care arată că ecuaţia (4. adică r v = ∇ϕ . 2 Condiţia necesară pentru ca mişcarea fluidului să fie potenţială r rot v = 0 .13) ωv = rot v . z. iar r când în domeniul fluidului există un număr finit de particule pentru care rot v ≠ 0. G = γQ = ρgQ .12) ⎜ ∂y − ∂z ⎟ + j ⎜ ∂z − ∂x ⎟ + k ⎜ ∂x − ∂y ⎟ . expresia r r Q = v ⋅ n dA = vn dA . prin definiţie.1. ⎞ ∂v ⎞ ⎤ ∂v ⎟ dy − ⎛ x − z ⎟ d x ⎥ .

Hidraulica generală

37

Conform formulei lui STOKES de trecere de la integrala curbilinie la integrala de suprafaţă, se poate scrie relaţia r r r r Γ = v ⋅ ds = rot v ⋅ n dA , (4.20)
C

A

care exprimă teorema lui STOKES: circulaţia de-a lungul unei curbe închise C este egală cu dublul fluxului de vârtejuri ce trece printr-o suprafaţă S de arie A, mărginită de curba C. Din ecuaţiile (4.14) şi (4.20) se constată că, pentru mişcările potenţiale, Γ = 0, iar potenţialul de viteză ϕ este o funcţie uniformă. Înlocuind relaţia (4.15) în expresia (4.20) particularizată pentru cazul mişcării potenţiale, circulaţia îmbracă forma r Γ = ∇ϕ ⋅ ds = dϕ = ϕ A2 − ϕ A1 , (4.21)
C

C

unde ϕA1, ϕA2 sunt valorile potenţialului de viteză înainte de parcurgerea curbei C, respectiv după parcurgerea acestei curbe. Conform ecuaţiei (4.21), dacă ϕA1 = ϕA2 atunci Γ = 0. În consecinţă, pentru o mişcare potenţială, Γ = 0 de-a lungul oricărei curbe închise considerate în domeniul mişcării, iar potenţialul de viteză ϕ este o funcţie uniformă. În cazul mişcărilor potenţiale cu vârtejuri, Γ ≠ 0 dacă şi numai dacă curba C înconjoară o zonă care conţine cel puţin un vârtej. Legat de noţiunea de circulaţie, se disting domenii simplu conexe şi domenii multiplu conexe. Un domeniu este simplu conex dacă orice curbă închisă formează suportul unei familii de suprafeţe ipotetice care nu intersectează frontierele domeniului mişcării. Domeniile care nu posedă această particularitate se numesc domenii multiplu conexe.

4.2. Mişcarea de deformaţie a unei particule de fluid
O particulă de fluid poate avea o mişcare care, în cazul general, este rezultanta unor mişcări de translaţie, rotaţie şi deformaţie. Dacă particula ar fi nedeformabilă, ea s-ar comporta ca un solid rigid având o mişcare compusă dintr-o mişcare de translaţie şi una de rotaţie. Considerând o particulă paralelipipedică de fluid în mişcare, raportată la sistemele de axe fix O1x1y1z1 şi mobil Pxyz (figura 4.1) şi comparând componentele vitezei în punctul P' cu cele ale particulei nedeformabile din P, se obţin pentru componentele vitezei de deformaţie expresiile v xd = a l + γ m + β n ,
v yd = b m + α n + γ l , v zd = c n + β l + α m ,

(4.22)

unde
∂v y ∂v x ∂v , b= , c= z (4.23) ∂x ∂y ∂z sunt coeficienţii de deformaţie liniară, ∂v y ⎞ 1 ⎛ ∂v ∂v 1 ∂v 1 ⎛ ∂v ∂v ⎞ ⎟ , β= ⎛ x − z ⎞ , γ= ⎜ y − x ⎟ α= ⎜ z − (4.24) ⎜ ⎟ ⎟ ⎜ ∂y 2⎝ ∂z ⎠ ∂x ⎠ 2 ⎝ ∂z 2 ⎜ ∂x ∂y ⎟ ⎠ ⎝ sunt coeficienţii de deformaţie unghiulară, l, m, n reprezintă dimensiunile paralelipipedului, iar vx, vy, vz – proiecţiile vitezei punctului P pe cele trei axe ale sistemului mobil. Figura 4.1. Particulă paralelipipedică de Coeficienţii de deformaţie liniară şi unghiulară sunt folosiţi în cadrul relaţiilor fluid în mişcare, raportată la sistemele de axe fix şi mobil dintre tensiuni şi deformaţii, utilizate la stabilirea ecuaţiilor NAVIER–STOKES. a=

4.3. Ecuaţia continuităţii
Ca ramură a mecanicii mediilor continue, hidraulica are la bază presupunerea că particulele de fluid sunt prezente în orice punct al domeniului ocupat de acesta. Ca urmare, mărimile asociate fluidelor aflate în repaus sau în mişcare sunt funcţii continue de coordonatele spaţiale. Relaţia matematică care exprimă principiul conservării masei de fluid aflate în mişcare, luându-se în considerare atributul de continuitate a mărimilor ce caracterizează fluidul respectiv, este o ecuaţie de bilanţ masic, cunoscută sub numele de ecuaţia continuităţii. Dacă această ecuaţie este scrisă relativ la un element de volum, se obţine forma microscopică, prin integrarea căreia pentru un volum finit de fluid se ajunge la ecuaţia macroscopică a continuităţii. Ecuaţia de bilanţ masic relativă la un volum de control microscopic sau macroscopic are forma generală masa intrată – masa ieşită + masa datorată surselor = masa acumulată (4.25)
4.3.1. Ecuaţia microscopică a continuităţii Considerând, ca domeniu de control, un paralelipiped de dimensiuni infinitezimale (figura 4.2) şi notând densitatea fluidului şi componentele vitezei în punctul P cu ρ, vx, vy, vz, ecuaţia (4.25) ia, în absenţa surselor, forma

(ρ v x dy dz + ρ v y dx dz + ρ v z dx dy )dt − ⎧⎡ρ v x + ∂∂x (ρ v x )dx⎤dy dz + ⎡ρ v y + ∂∂y (ρ v y )dy ⎤dx dz + ⎨⎢ ⎢ ⎥ ⎥
⎦ ⎩⎣ ⎣ ⎫ ∂ ∂ρ ⎞ ⎡ ⎤ ⎛ + ⎢ρ v z + (ρ v z )dz ⎥ dx dy ⎬dt = ⎜ ρ + dt ⎟dx dy dz − ρ dx dy dz , ∂z ∂t ⎠ ⎣ ⎦ ⎝ ⎭ ⎦

38

Capitolul 4. Cinematica fluidelor

care, după reducerea termenilor asemenea, împărţirea prin dx dy dz dt şi gruparea termenilor într-un singur membru, devine ∂ (ρ vx ) + ∂ ρ v y + ∂ (ρ vz ) + ∂ρ = 0 (4.26) ∂y ∂x ∂z ∂t

( )

şi reprezintă ecuaţia microscopică a continuităţii exprimată în coordonate carteziene. Dacă mişcarea fluidului prezintă simetrie faţă de un ax sau faţă de un punct, este avantajos să se folosească ecuaţia continuităţii scrisă în Figura 4.2. Domeniu paralelipipedic elementar de coordonate cilindrice control ∂ ∂ρ 1 ∂ 1 ∂ (r ρ vr ) + (ρ vθ ) + (ρ vz ) + = 0 , (4.27) ∂z ∂t r ∂r r ∂θ respectiv în coordonate sferice 1 ∂ 2 1 1 ∂ ∂ (ρ vθ ) + ∂ρ = 0 . (4.28) r ρ vr + ρ vϕ sin ϕ + 2 ∂t r sin ϕ ∂ϕ r sin ϕ ∂θ r ∂r

(

)

(

)

Folosind relaţia (3.15), ecuaţia (4.26) mai poate fi scrisă sub forma r ∂ρ ∇(ρ v ) + =0 . ∂t Ecuaţiile (4.26…4.29) îmbracă forme simplificate în cazul fluidelor incompresibile (pentru care ρ = constant), mişcărilor staţionare (când ∂ρ ∂t = 0), precum şi dacă una sau mai multe componente ale vitezei sunt constante sau nule. Ecuaţia continuităţii pentru un tub de curent ţine seama de caracterul de instantaneitate al tubului de curent, caracter care este reflectat prin variaţia în timp a ariei secţiunii transversale a tubului. Aplicând ecuaţia (4.25) domeniului tubular lipsit de surse din figura 4.3 şi admiţând că tubul de curent are aria A = (A1 + A2)/2, se obţine egalitatea ∂ ∂ ⎡ ⎤ ⎡ ⎤ ρ Q dt − ⎢ρ Q + (ρ Q )ds ⎥ dt = ⎢ρ A + (ρ A)dt ⎥ ds − ρ A ds , ∂s ∂t ⎣ ⎦ ⎣ ⎦

(4.29)

Figura 4.3. Tub de curent de lungime infinitezimală

sau, după reducerea termenilor asemenea şi împărţire prin ds dt, ∂ (ρ Q ) + ∂ (ρ A) = 0 , (4.30) ∂s ∂t care este ecuaţia microscopică a continuităţii pentru un tub de curent. Şi relaţia (4.30) ia forme mai simple dacă fluidul este incompresibil, mişcarea este staţionară sau o parte din componentele vitezei sunt nule.
4.3.2. Ecuaţia macroscopică a continuităţii Prin integrarea ecuaţiei microscopice a continuităţii pe volumul finit V (figura 4.4) se obţine forma macroscopică dm = M1 − M 2 , (4.31) dt unde m este masa totală a fluidului din volumul V la timpul t, iar M1, M2 sunt debitele masice de fluid care intră în, respectiv care iese din volumul V prin frontiera care mărgineşte acest domeniu. În cazul mişcării unidimensionale, ecuaţia (4.31) devine dm = ρ1 v1 A1 − ρ 2 v2 A2 , (4.32) Figura 4.4. Volum finit de fluid dt unde v este viteza medie pe suprafaţa de arie A, iar indicii 1, 2 se referă la suprafaţa de intrare în domeniul V, respectiv la suprafaţa de ieşire din acesta. Dacă mişcarea unidimensională este staţionară, dm/dt = 0, iar relaţia (4.32) se reduce la forma ρ1 v1 A1 = ρ 2 v2 A2 , (4.33)

care poate fi obţinută şi prin integrarea ecuaţiei (4.30) între secţiunile de arii A1 şi A2 ale tubului de curent. Pentru fluidele incompresibile ρ = constant, deci ecuaţia (4.33) devine Q = v1 A1 = v2 A2 ,

(4.34)

exprimând faptul că debitul volumic de fluid incompresibil aflat în mişcare unidimensională staţionară este constant. Ecuaţiile (4.32)…(4.34) sunt folosite, în special, în cazul mişcării fluidelor în conducte.

5. DINAMICA FLUIDELOR PERFECTE
Acest capitol se ocupă cu studiul legilor mişcării fluidelor lipsite de vâscozitate şi prezintă interes teoretic şi practic prin faptul că ecuaţiile de mişcare obţinute devin, după completarea lor cu termenii datoraţi vâscozităţii, ecuaţiile dinamicii fluidelor vâscoase.

5.1. Ecuaţia microscopică a mişcării fluidelor perfecte
Se consideră un element paralelipipedic de volum detaşat dintr-un fluid perfect aflat în mişcare. În centrele celor şase feţe se introduc forţele de r r r r r r legătură dF1x , dF2 x , dF1 y , dF2 y , dF1z , dF2 z , care sunt forţe de presiune, r r iar în centrul M al elementului se aplică forţa masică dFm şi forţa de inerţie dFi r r (figura 5.1). Notând cu a = dv dt acceleraţia centrului paralelipipedului, se poate scrie condiţia de echilibru dinamic al forţelor (3.61) în care, conform principiului al doilea al mecanicii (formulat de NEWTON), suma dintre forţele de presiune şi forţa masică este egală cu produsul dintre masă şi acceleraţie sau cu minus forţa de inerţie, a cărei expresie este r r r dv (5.1) dFi = −m a = −ρ dx dy dz , dt Introducând în relaţia (3.61) expresiile (3.12), (3.13) şi (5.1), după reducerea termenilor asemenea şi simplificarea cu ρ dx dy dz, se obţine ecuaţia microscopică a dinamicii fluidelor perfecte, sub forma r r 1 dv r A − ∇p = =a . ρ dt

Figura 5.1. Domeniu paralelipipedic elementar detaşat dintr-un fluid perfect aflat in mişcare

(5.2)

Această relaţie este cunoscută şi sub numele de ecuaţia impulsului, exprimând teorema microscopică a impulsului. Impulsul este produsul dintre masă şi viteză. Dacă masa elementului de volum este constantă în timpul dt rezultă că r d r (ρ v dx dy dz ) = ρ dv dx dy dz , (5.3) dt dt ceea ce arată că formula (5.2) exprimă teorema microscopică a impulsului. Folosind variabilele EULER vx, vy, vz şi proiectând ecuaţia (5.2) pe cele trei axe carteziene, rezultă următoarele ecuaţii scalare: ∂v x ∂v x ∂v ∂v 1 ∂p vx + x v y + x vz = X − + , ∂t ∂x ∂y ∂z ρ ∂x
∂v y ∂t + ∂v y ∂x vx + ∂v y ∂y vy + ∂v y ∂z vz = Y − 1 ∂p , ρ ∂y

(5.4)

∂v z ∂v z ∂v ∂v 1 ∂p vx + z v y + z vz = Z − + , ∂t ∂x ∂y ∂z ρ ∂z

cunoscute ca ecuaţiile lui EULER din dinamica fluidelor perfecte. Ecuaţia (5.2), împreună cu ecuaţia continuităţii r ∂ρ ∇(ρ v ) + =0 (4.29) ∂t şi cu ecuaţia de stare, formează un sistem de ecuaţii determinat, în care necunoscutele sunt viteza v, presiunea p şi densitatea ρ.

5.2. Ecuaţia macroscopică a mişcării fluidelor perfecte. Teorema impulsului
Prin integrarea ecuaţiei (5.2) pe un volum V, mărginit de o suprafaţa S de arie A, se obţine ecuaţia macroscopică a mişcării, care exprimă teorema propriu-zisă a impulsului. Multiplicând ecuaţia (5.2) cu ρ dV şi integrând-o pe volumul V se obţine r r dv ρ dV = A ρ dV − ∇p dV . dt
V

V

V

(5.5)

Impulsul fluidului din volumul V este

2). în a doua egalitate.2. iar pentru cea de a doua. Al ∫ r unde Fpl este forţa de presiune pe suprafaţa laterală a tubului de curent.5) reprezintă variaţia în timp a impulsului masei de fluid din volumul V. considerând că r normala n este orientată de la exteriorul către interiorul elementului de volum studiat. expresia de mai sus devine şi ţinând seama că. v2 ⋅ n2 = −v2 . cu semn schimbat.7) V ∫ V ∫ ∫ A ∫ ( A ) ∫ A r r r r r r r r r ∂ r (ρ v )dV − i ρ vx (v ⋅ n )dA − j ρ v y (v ⋅ n )dA − k ρ vz (v ⋅ n )dA . se poate scrie r r r ⎛ ∂v ∂v r r r r r ∂v ∂v ⎞ ∂v ∂v ∂ ∂ ∂ dv ρ = ρ⎜ ⎜ ∂t + ∂x v x + ∂y v y + ∂z v z ⎟ = ρ ∂t + ρ(v ⋅ ∇ )v = ρ ∂t + ∂x (ρ v x v ) + ∂y ρ v y v + ∂z (ρ v z v ) − ⎟ dt ⎝ ⎠ r ( ) r ⎤ r⎡ ∂ r r r r r r r ∂ ∂ ∂v r − v ⎢ (ρ v x ) + ρ v y + (ρ v z )⎥ = ρ + i ⋅ ∇(ρ v x v ) + j ⋅ ∇ ρ v y v + k ⋅ ∇(ρ v z v ) − v [∇(ρ v )] ∂y ∂z ∂t ⎣ ∂x ⎦ ( ) ( ) r r r ∂ρ . Astfel. respectiv de ieşire.29).40 Capitolul 5. în câmp r r gravitaţional. Schema deducerii teoremei impulsului pentru un tub de curent unde al doilea termen din prima egalitate a fost trecut. relaţia de mai sus devine . că presiunea are direcţia normalei n .5) pot fi scrise sub forma r r r r ρ A dV = −k ρ g dV = Fg . de ieşire A2.10) = dt ∂t V V ∫ V ∫ V ∫ ∫ A ∫ ∫ A V ∫ ∫ A Ecuaţia (5. dI dt . se poate scrie r r r r r r r r rr ∂ r dI (ρ v )dV − ρ v ⋅ n i vx + j v y + k vz dA = ∂ (ρ v )dV − ρ v (v ⋅ n )dA . l l l r Figura 5. ecuaţia (5. Dinamica fluidelor perfecte r r I = ρ v dV . se poate înlocui v [∇(ρ v )] cu − v ∂t r r r r r r dv ∂ r r ρ = (ρ v ) + i ⋅ ∇(ρ v x v ) + j ⋅ ∇ ρ v y v + k ⋅ ∇(ρ v z v ) . ∇p dV = − p n dA . pentru prima egalitate.7) în membrul stâng al ecuaţiei (5.6) deci membrul stâng al ecuaţiei (5.10) reprezintă ecuaţia macroscopică a mişcării fluidelor perfecte şi exprimă teorema impulsului. = ∂t V ∫ ∫ A ∫ A ∫ A unde s-a transformat integrala de volum în integrală de suprafaţă prin folosirea teoremei lui GAUSS. rezultă egalitatea r r r r r r r r dI dv ∂ r (ρ v )dV + i ∇(ρ vx v )dV + j ∇ ρ v y v dV + k ∇(ρ vz v )dV = = ρ dV = dt dt ∂t ( ) (5. V ∫ (5. = ∂t dt ∂t V ∫ ∫ ( ) A V ∫ ∫ (5. din ecuaţia (4. Indexând cu 1.5). Ştiind că r r r r r r v1 ⋅ n1 = v1 . că acceleraţia A a câmpului forţelor masice este egală.8) A Cele două integrale din membrul drept al ecuaţiei (5. dar sens contrar. pl nl dAl = Fpl . dt ∂t Înlocuind relaţia (5. aria suprafeţei de control se compune din ariile suprafeţelor de intrare A1. respectiv laterală Al ale tubului. Ca urmare. (5. În cazul unui tub de curent (figura 5. ecuaţia (5.10) îmbracă forma r r r r r r r dI ∂ r (ρ v )dV = ρ1 v1 (v1 ⋅ n1 )dA1 + ρ 2 v2 (v2 ⋅ n2 )dA2 + = dt ∂t V ∫ r + Fg + A1 ∫ A2 ∫ A1 ∫ p n dA + ∫ p 1 1 1 A2 r 2 r n2 dA2 + Al ∫ p n dA . enunţată astfel: variaţia în timp a impulsului masei de fluid care ocupă volumul V este egală cu suma dintre forţa de greutate şi forţele de presiune pe suprafaţa S care mărgineşte domeniul de control cu volumul V. cu acceleraţia gravitaţională − k g . Pe de altă parte. 2 valorile medii ale mărimilor în secţiunile de intrare. r unde s-a ţinut seama.5) devine r r r r r r dI ∂ r (ρ v )dV − ρ v (v ⋅ n )dA = −k ρ g dV + p n dA .

13) în funcţie de timp r r r dM ⎛ dr r ⎞ ⎛ r dv ⎞ = ⎜ × v ⎟ ρ dV + ⎜ r × ⎟ ρ dV .3).17) Ph = ω M h . (5. Astfel. dt dt ⎠ ⎝ dt ⎠ ⎝ V ∫ V ∫ (5.18) se constată că puterea turbinei este maximă atunci când viteza absolută a lichidului la ieşirea din turbină are direcţie radială. dt ∂t ∂t V Se derivează relaţia (5.11) este nul. în care ω este viteza unghiulară de rotaţie a axului turbinei. Cu ajutorul ei se pot determina: forţa de impact a jeturilor asupra pereţilor. forţa de impuls a fluidului aflat în mişcare asupra unei conducte curbe. deci trec prin axul turbinei. unde momentele forţelor de presiune sunt nule deoarece suporturile acestor forţe sunt perpendiculare pe cele două circumferinţe.18) Figura 5. potrivit principiului acţiunii şi reacţiunii. (5. iar M p + M g = − M i .11) Dacă mişcarea este staţionară.12) în care s-a ţinut seama de ecuaţia continuităţii (4. se alege ca domeniu de control tubul de curent delimitat de două palete consecutive ale turbinei şi se proiectează teorema momentului impulsului pentru un tub de curent (5. dt dt ⎠ ∂t ⎝ V V A ∫ ∫ ∫ sau r r r r r dM ∂ r r (ρ r × v )dV − (ρ r × v )dQ = M p + M g . exprimat sub forma r r r Fpl = − R . pierderea locală de energie provocată de variaţia bruscă a secţiunii unei conducte etc. În cazul unei turbine hidraulice orizontale (cu axul vertical). r r unde r1 şi r2 sunt vectorii de poziţie ai centrelor secţiunilor de intrare.8). conform relaţiei (5. deoarece dr dt = v şi v × v = 0 . atunci momentul impulsului masei de fluid conţinute în volumul V. Ţinând seama de teorema impulsului (5. iar momentul greutăţii lichidului din volumul de control este nul deoarece greutatea este verticală. deci paralelă cu axul turbinei. Din relaţia (5.3. Ecuaţia (5.14) devine r r r ∂ r r r dM ⎛ r dv ⎞ = ⎜ r × ⎟ρ dV = r × (ρ v )dV − r × ρ v dQ .16) ρ Q(r2 × v2 − r1 × v1 ) = M p1 + M p 2 + M g − M R . respectiv de ieşire faţă de originea O. ∫ ∫ (5.34) şi s-a înlocuit rezultanta presiunilor suprafeţei tubulare asupra lichidului cu acţiunea lichidului asupra suprafeţei. conform căreia r r r r r r dv ∂ r ρ dV = (ρ v )dV − ρ v (v ⋅ n )dA = ∂ (ρ v )dV − ρ v dQ . (5. (5.4 astfel ρ Q(r2 v2 cos α 2 − r1 v1 cos α1 ) = 0 + 0 + 0 − M h . = dt ∂t V A r r r r r unde M p este momentul forţelor de presiune. .12) exprimă teorema impulsului pentru un tub de curent de fluid incompresibil aflat în mişcare staţionară. membrul stâng al ecuaţiei (5. M g – momentul greutăţii fluidului.11) se reduce la forma r r r r r r ρ Q(v2 − v1 ) = p1 A1 n1 + p2 A2 n2 + Fg − R .13) V 5. se obţin expresiile momentului hidraulic Mh şi puterii hidraulice Ph ale turbinei M h = ρ Q(r1 v1 cos α1 − r2 v2 cos α 2 ) .12) se obţine ecuaţia r r r r r r r r (5. Pentru un tub de curent prin care are Ioc mişcarea staţionară a unui fluid incompresibil. r Dacă se notează cu r vectorul de poziţie al centrului elementului de volum dV faţă de punctul fix O (figura 5.14) Figura 5.15) Ecuaţia (5. Teorema momentului impulsului ∫ r r r r unde primul termen din membrul drept este nul.16) în planul figurii 5.4. Schema tubului de curent dintre două palete consecutive ale unei turbine hidraulice numite ecuaţiile lui EULER pentru turbinele hidraulice. potrivit căreia derivata momentului impulsului în raport cu timpul este egală cu suma momentelor forţelor de presiune şi forţei de greutate. Schema deducerii teoremei momentului impulsului ∫ V ∫ ∫ A V ∫ ∫ A ecuaţia (5.3. (5.Hidraulica generală 41 ∂ ∂t V r r r r r ∫ (ρ v )dV = ρ1 v1 v1 A1 − ρ2 v2 v2 A2 + Fg + p1 A1 n1 + p2 A2 n2 + Fpl r r .15) exprimă teorema momentului impulsului. Forţa R se numeşte forţă de impuls sau reacţiunea impulsului. iar dacă fluidul este incompresibil ρ1 = ρ2 = ρ şi astfel ecuaţia (5. în raport cu originea O are expresia r r r M = (r × v )ρ dV .

în câmpul gravitaţional terestru.4.4) multiplicate cu dy.25) se reduce la forma v2 dp +gz+ =b 2 ρ ∫ s (5.5. ⎜ 2⎟ ∂t ρ ∂y ⎝ ⎠ ⎛ v2 ⎞ ∂v z 1 ∂p dz + d ⎜ z ⎟ = Z d z − dz . apoi observând că suma primilor trei termeni din r r r ∂v ∂v ∂v r ⋅ ds (a cărui valoare este şi ds sunt coliniari) şi că ds deoarece vectorii membrul stâng formează produsul scalar ∂t ∂t ∂t expresia din paranteza ultimului termen al membrului drept este diferenţiala presiunii dp. rezultând relaţia ⎞ ⎛ ∂v ∂v x ∂v ∂v 1 ∂p dx + v x ⎜ x dx + x dy + x dz ⎟ = X dx − dx . ecuaţia (5.8) se înlocuiesc vy dx cu vx dy şi vz dx cu vx dz. respectiv cu dz. Dacă fluidul este incompresibil.4) cu dx ∂v x ∂v ∂v ∂v 1 ∂p dx + x v x dx + x v y dx + x v z dx = Xdx − dx . (5. X = 0. 2 ∂t ρ ∫ s (5.24) se obţine ecuaţia macroscopică a conservării energiei mecanice pentru mişcarea izotermă de-a lungul unei linii de curent ∫ s v2 dp ∂v ds + + g z + =a .26) numită ecuaţia lui BERNOULLI.42 Capitolul 5. Pentru mişcarea staţionară. de .19) ⎟ ⎜ ∂x ρ ∂x ∂t ∂y ∂z ⎠ ⎝ ⎛ v2 ⎞ în care paranteza rotundă reprezintă diferenţiala dvx.21) (5. ⎜ 2⎟ ρ ∂x ∂t ⎝ ⎠ (5.25) care arată că suma energiilor inerţială. Y = 0 şi Z = –g. chimice şi electrice. ecuaţia (5. potenţială şi de presiune–volum este constantă de-a lungul unei linii de curent de fluid perfect. rezultă ⎛ v2 ⎞ ∂v y 1 ∂p y dy + d⎜ ⎟ = Y dy − dy . cinetică. Ecuaţia energiei Exprimarea matematică a principiului conservării energiei mecanice a unui fluid aflat în mişcare izotermă constituie o ecuaţie de bilanţ energetic numită ecuaţia energiei.26) poate fi pusă sub forma z+ Figura 5.4) într-o ecuaţie diferenţială specifică liniei de curent. Pentru deducerea acestei relaţii. Dinamica fluidelor perfecte 5. iar v x dv x = d⎜ x ⎟ . se poate scrie relaţia ⎛ v2 ⎞ ∂v dp ds + d⎜ ⎟ + g dz + =0.22) Prin însumarea relaţiilor (5.23) ⎜ ⎟ ∂z ⎟ ∂t ∂y ∂t ρ ⎜ ∂x 2 ∂t ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ Ştiind că. Se multiplică prima ecuaţie (5.27) în care termenii sunt înălţimi. ceea ce conduce la forma ⎜ 2 ⎟ ⎝ ⎠ ⎛ v2 ⎞ 1 ∂p ∂v x dx + d⎜ x ⎟ = X dx − dx . unde v este viteza fluidului în originea elementului de linie de curent ds.20)…(5.20) Procedând în mod similar cu celelalte două relaţii (5. în condiţiile neglijării efectelor superficiale. fapt care permite o interpretare geometrică. se transformă ecuaţiile lui EULER din dinamica fluidelor perfecte (5. Prin integrarea ecuaţiei (5. ⎜ 2 ⎟ ∂t ρ ⎝ ⎠ (5. ρ g 2g (5.24) care constituie ecuaţia microscopică a energiei mecanice pentru mişcarea izotermă a unui fluid perfect. Interpretarea geometrică a ecuaţiei energiei pentru un fluid perfect incompresibil aflat în mişcare staţionară p v2 + =c . considerării fluidul ca fiind perfect şi a temperaturii acestuia invariabile. pe baza ecuaţiilor scalare ale liniei de curent (4.22) se obţine ecuaţia 2 2 ⎛ vx + v 2 + vz ⎞ ∂v y ∂v x ∂v y ⎟ = X dx + Y dy + Z dz − 1 ⎛ ∂p dx + ∂p dy + ∂p dz ⎞ . prin definirea liniilor caracteristice: de referinţă (o linie orizontală). ⎜ ⎟ dx + dy + z dz + d⎜ (5. ∂t ∂x ∂y ∂z ρ ∂x apoi. ⎜ 2 ⎟ ∂t ρ ∂z ⎝ ⎠ (5.

ρg 2g (5. În cazul fluidelor perfecte. ⎜ ρg ⎟ 2g ⎝ ⎠ Prin egalarea relaţiilor (5. forma β g ∫ s 2 ∂vm p α vm ds + z + + =B.. roţi hidraulice etc.31) Pe de altă parte.34) care se numeşte coeficientul lui CORIOLIS.34).31) şi (5.27) capătă forma α v2 p (5.31) a fost înlocuit prin vm A pe baza ecuaţiei (5. . Suma z + p/(ρ g) este un invariant.Hidraulica generală 43 poziţie (linia de curent). iar linia de sarcină hidraulică este linia orizontală indicată de aceleaşi tuburi piezometrice când lichidul se află în repaus.27). se consideră o secţiune transversală printr-un tub de curent.28) z+ G + m =C .5). ecuaţia (5. ρg 2g unde. are forma β= z+ 2 p vr − u 2 + =K . puterea hidraulică poate fi scrisă şi în raport cu viteza medie din secţiune sub forma ⎛ α v2 p ⎞ P = ⎜ zG + G ⎟ ρ g Q + m ρ g Q .37) unde vr este viteza relativă a fluidului. u = rω – viteza de transport. iar ω – viteza unghiulară a turbinei. iar mişcarea este staţionară. adică are aceeaşi valoare indiferent de poziţia Figura 5. α = 1.6). v dA = ⎜ z + P =⎜z+ ⎜ ⎜ ρg ⎟ ρg ⎟ 2 2 ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ A A A ∫ ∫ ∫ (5. (5. deci curent de fluid perfect incompresibil p p (5. (5.33) se poate exprima α= ∫v A 3 m dA . după împărţirea la g. Admiţând că fluidul este perfect. viteza medie este vm = Q A . Schema deducerii ecuaţiei energiei pentru un tub de elementului cu aria dA pe suprafaţa secţiunii.27) este: distanţa dintre linia de referinţă şi linia de sarcină hidraulică este constantă şi egală cu membrul drept al ecuaţiei (5. caz întâlnit la turbine.29). cu aria dA. cota z şi presiunea p. Linia piezometrică este definită experimental prin nivelele libere ale lichidului în tuburile piezometrice care ar fi plasate de-a lungul liniei de curent.25) extinsă la un tub de curent în condiţiile în care fluidul este incompresibil (ρ = constant) are. Interpretarea geometrică a ecuaţiei (5. piezometrică şi de sarcină hidraulică (figura 5.35) unde α+2 . ∂t ρg 2g (5.33) A în care Q din termenul al doilea al membrului drept din expresia (5.32) ∫ (5.30) + z = G + zG . ρg ρg Puterea hidraulică ce corespunde ariei elementare dA are expresia 2 ⎛ ⎛ ⎞ p v2 ⎞ ⎟ ρ g dQ = ⎜ z + p ⎟ ρ g dQ + v ρ g v dA . 2 2 (5. ea are un caracter dependent şi poate fi folosită numai în locul uneia din ecuaţiile microscopice sau macroscopice ale impulsului.29) Se alege un element infinimesimal de pe secţiune. pompe centrifuge. 3 vm A (5.6. având centrul în punctul G (figura 5.36) 3 Ecuaţia lui BERNOULLI în cazul mişcării relative a fluidului incompresibil într-un canal aflat în rotaţie. dP = ⎜ z + + ⎜ ⎜ ρ g 2g ⎟ 2g ρg ⎟ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ iar puterea hidraulică totală se obţine prin integrarea ecuaţiei precedente astfel ⎛ ⎛ ρ 3 ρ 3 p ⎞ p ⎞ ⎟ ρ g dQ + ⎟ρ g Q + v dA . Din relaţia (5.32) se obţine ecuaţia 3 ρ 3 α vm vm dA = ρA . Deoarece ecuaţia energiei este obţinută din ecuaţia de impuls. Ecuaţia energiei pentru mişcarea nestaţionară (5. conform ecuaţiei continuităţii (4. Pentru extinderea ecuaţiei energiei la un tub de curent de fluid perfect incompresibil.

înclinat cu unghiul α faţă de orizontală (figura 5. Proiecţia teoremei impulsului (5. Oy astfel: ρ Q(− v2 cos α − v1 ) = p1 A1 + p2 A2 cos α + 0 − Rx . Aplicaţii ale teoremei impulsului pentru un tub de curent 5. Ajuns într-o porţiune curbă a conductei.5. În cele ce urmează.8.12). Cazul peretelui de dimensiuni finite Figura 5. astfel încât jetul de fluid care-l loveşte central.7).5.5. având în vedere că p1 = p2 = p0. Fluidul are tendinţa de a-şi menţine starea de mişcare rectilinie şi uniformă. care loveşte un perete plan de întindere infinită. din care se obţine Figura 5. Cazul peretelui de întindere infinită unde s-a ţinut seama că jetul este liber. şi că normala interioară n2 are direcţia vitezei r v2 dar sens contrar. Din aceste relaţii se pot exprima componentele reacţiunii impulsului Rx = p1 A1 + p2 A2 cos α + ρ Q(v1 + v2 cos α ) . unde s-a avut în vedere că greutatea lichidului din volumul de control este verticală.40) Valoarea maximă a forţei de impuls corespunde cazului în care peretele este dispus vertical. iar aceasta nu creează forţe de presiune. R y = ( p2 A2 + ρ Q v2 )sin α . deci are.12) pe direcţia axei Ox astfel ρ Q(0 − v1 sin α ) = 0 + 0 + 0 − Rx . forţa de impuls a jetului asupra peretelui se poate afla prin proiectarea ecuaţiei (5. Acţiunea jeturilor libere de fluid asupra pereţilor rigizi 5. are diametrul relativ mic. Din relaţia precedentă se exprimă Rx = ρ Q v1 sin α . pe direcţie normală. se admite că peretele. rezultă că v2 = v1. se determină mai întâi ariile suprafeţelor celor două secţiuni. Dinamica fluidelor perfecte 5.27) între secţiunile 1 şi 2.2.38).1. 2 2 R = Rx + R y . Alegând secţiunile 1 şi 2 ca în figura 5.39) Figura 5. diametrele d1. iar pe de altă parte s-a neglijat greutatea lichidului din volumul de control (cuprins între secţiunile 1 şi 2).39). ρ Q(− v2 sin α − 0) = 0 + p2 A2 sin α + 0 − R y . (5. iar în final se folosesc ecuaţiile (5. r deci nu se proiectează în planul xOy.2. proiectată pe axele Ox. r fluidul loveşte partea exterioară a curbei. Schema unui jet orizontal la impactul cu un perete vertical finit Figura 5.8). Schema unui jet orizontal la impactul cu un perete vertical cu marginea curbată în unghi drept Rx = ρ Q(v1 − v2 cos α ) .2. de forma unui disc. iar z1 = z2 = 0 pentru cazul când axa orizontală a jetului incident este aleasă ca linie de referinţă. deci . 5.2. (5.5. a cărei mărime poate fi determinată folosind ecuaţia (5. dacă jetul de fluid îşi epuizează energia cinetică înainte de a atinge marginile peretelui. Schema unui jet liber orizontal de fluid la impactul cu un perete plan înclinat şi infinit r Fie un jet liber orizontal de fluid perfect incompresibil. Dacă se scrie ecuaţia energiei (5.8.38) apoi se află rezultanta (5. 5. acesta poate fi considerat de întindere infinită. Din punct de vedere practic. în orice secţiune.5. (5.7 Acţiunea fluidului asupra unei conducte curbe Considerând cunoscute densitatea ρ a fluidului.10. asupra căreia exercită o forţă de impuls R (figura 5. apoi se aplică ecuaţia continuităţii pentru aflarea debitului Q şi vitezei v2.9. respectiv ecuaţia energiei pentru calcularea presiunii p2. datorită inerţiei sale. d2 ale secţiunilor transversale. viteza v1 şi presiunea p1 în secţiunea de intrare a porţiunii curbe. cu viteza v1 şi diametrul d1. pe o direcţie înclinată cu unghiul α faţă de direcţia jetului incident (figura 5. presiunea atmosferică p0. să-şi continue drumul după ce părăseşte peretele.44 Capitolul 5.9). Acţiunea fluidului asupra unei conducte curbe Se consideră o conductă orizontală prin care se transportă un fluid perfect incompresibil.1.12) pe axa Ox are forma ρ Q(v2 cos α − v1 ) = 0 + 0 + 0 − Rx .

Viteza relativă a jetului incident este v1 = vj – u = vj – ωr. Schema măririi bruşte a Se aleg secţiunile 1 şi 2 conform figurii 5.12. foarte eficientă.2.43) Rx = ρ Q v j − ω r (1 + cos α ) . Figura 5. în acest capitol.10).41) În acest caz (figura 5.12) este ρ Q(− v2 − v1 ) = 0 + 0 + 0 − Rx .11. rezultă pentru forţa de impuls expresia Rx = ρ Q(v1 + v2 cos α ) . Din secţiunea orizontală a cupei prezentată în figura 5. Paletele turbinei PELTON au formă de cupe (figura 5. mişcarea lor prin conducte poate fi asociată uneori cu disiparea unei părţi din energia totală. deci Rx = ρ Q(v1 + v2 ) . b) secţiune orizontală prin cupa aflată în poziţia de impact cu jeul de lichid observă că jetul este divizat în două părţi şi că fiecare parte este rotită cu unghiul π–α. deci relaţia precedentă devine (5.3.2.44) iar puterea hidraulică are expresia (5. care se numeşte şi pierdere locală de sarcină hidraulică. ştiind că p1 = p2 = p0 (pentru un jet liber) şi că z1 = z2 = 0 (dacă se alege ca linie de referinţă axa orizontală a jetului incident). În ecuaţia conservării energiei mecanice (5. Turbinele hidraulice anterioare lăsau apa să iasă cu viteză mare. forma marginii exterioare a peretelui obligă jetul de fluid care părăseşte peretele să-şi continue drumul pe direcţia din care a venit. Pentru calculul momentului mediu al turbinei se consideră că există o mişcare medie staţionară a jetului prin rotor şi că această mişcare staţionară corespunde mişcării jetului incident. unde se poate demonstra că v2 = v1 la fel ca în §5. disipată către mediul ambiant.Hidraulica generală 45 Rx = ρ Q v1 (1 − cos α ) . fapt care conduce la transformarea unei părţi din energia cinetică în energie termică.11.27) scrisă între secţiunile 1 şi 2.2. la care un singur jet de apă ieşit dintr-un ajutaj loveşte sistemul de cupe ataşat roţii hidraulice (figura 5. cu viteza vj. rezultă că v2 = v1.12) pentru volumul de control delimitat de secţiunile 1 şi 2 astfel ρ Q(− v2 cos α − v1 ) = 0 + 0 + 0 − Rx . b). deci lipsite de vâscozitate. În aceste condiţii. a). deci Rx = 2 ρ Q v1 . ( ) Momentul hidraulic mediu al turbinei este M h = r Rx = ρ Q r v j − ω r (1 + cos α ) . deci foloseau doar o mică parte din energia cinetică. adică atunci când cupa se mişcă orizontal cu viteza constantă u = ωr. Se consideră o turbină de tip impuls simplu. b se Figura 5.11. Din ecuaţia energiei (5. Pierderea locală de sarcină hidraulică la mărirea bruscă a diametrului conductei Deşi.12. Cazul peretelui de dimensiuni finite cu marginea curbată în unghi drept spre amonte (5.5. se ia ca linie de referinţă axa diametrului conductei Ox şi se scriu ecuaţiile impulsului şi energiei astfel ρ Q(v2 − v1 ) = p1 A2 − p2 A2 + 0 − 0 .42) 5. 5. Turbina Pelton Această turbină hidraulică. Aplicând ecuaţia (5. (5.5. iar r – raza medie a acestuia. proiecţia pe axa Ox a teoremei impulsului (5. creşterea bruscă a secţiunii transversale a conductei determină formarea unor vârtejuri în aval de această zonă.5. ( ) (5. fapt care face ca apa să părăsească turbina cu o viteză foarte mică. Astfel. Turbina Pelton: a) schema de principiu. când el loveşte cupa situată în poziţia cea mai de jos.18). (5. a fost patentată în anul 1880 de Lester Allan PELTON (1829…1908). exprimat sub formă de înălţime. 5.11.27) trebuie adăugat termenul energiei disipate. fluidele sunt considerate perfecte.45) . dar în sens contrar.5. atunci când viteza roţii hidraulice este egală cu jumătate din viteza jetului incident.3. unde ω este viteza unghiulară a rotorului.4.

fiind format din două tuburi concentrice.48) 2 şi se introduc notaţiile: p2 = pt (presiunea totală). Q = v2 A2.47) cunoscută sub numele de formula BORDA – CARNOT. Dinamica fluidelor perfecte 0+ 2 p1 v1 p v2 + = 0 + 2 + 2 + hl .46 Capitolul 5. deci relaţia (5. (5. p1 = ps (presiunea statică). iar hl este pierderea locală de sarcină hidraulică.48) devine pt = p s + p d . (5. care indică diferenţa dintre presiunea totală şi cea statică.46) unde forţa de impuls este nulă deoarece fluidul se deplasează în lungul conductei rectilinii. .13.27) între secţiunile 1 şi 2 0+ 2 p1 v1 p + = 0+ 2 +0 ρg 2g ρg (5.53) se numeşte formula lui TORRICELLI. Tubul Pitôt – Prandtl Tubul PITÔT este un tub deschis la un capăt. Linia de curent centrală (figura 5. care conţine lichid cu densitatea ρm (figura 5. sub forma denivelării lichidului din manometru ps = p0 + ρ m g h . ρ unde h* este denivelarea exprimată în metri coloană de fluid aflat în mişcare. Impactul unui curent de fluid cu un obstacol Figura 5. iar din expresia (5. Tubul Pitôt Figura 5.6. Sonda de presiune Sonda de presiune este un tub închis la ambele capete. Sonda de presiune Figura 5. (5. ρ g 2g ρ g 2g (5. Relaţia (5. cel interior deschis la un capăt. dar prevăzut cu orificii laterale (figura 5. Denivelarea h a lichidului manometric va corespunde presiunii totale a curentului de fluid pt = p0 + ρ m g h .52) se poate exprima viteza fluidului ρ (5.15.51) 5. sub forma denivelării h: ρ v2 pd = = ρm g h .15).50) 5.46) se obţine egalitatea p1 − p2 = ρ 2 2 v2 − v1 + ρ g hl .49) Figura 5. (5. Se scrie ecuaţia lui BERNOULLI (5. (5. Conform ecuaţiei continuităţii.13) se opreşte la contactul cu obstacolul. după simplificare cu A2. dispus pe direcţia de mişcare a fluidului cu densitatea ρ şi conectat la un manometru diferenţial. adică presiunea dinamică.14. iar cel exterior prevăzut cu orificii laterale (figura 5. Tubul Pitôt – Prandtl Acest dispozitiv reprezintă îmbinarea dintre tubul PITÔT şi sonda de presiune. 2 Identificând ecuaţiile precedente se ajunge la expresia hl = ( ) (v1 − v2 )2 2g .2.6. ρ v2 (v2 − v1 ) = p1 − p2 .45) devine. Întrucât viteza curentului de fluid nu are componentă pe direcţia orificiilor.6. asupra căruia fluidul acţionează cu o forţă de impact.52) 2 Din ecuaţia (5. ρ v1 2 = pd (presiunea dinamică).1. Cele două tuburi sunt conectate la ramurile unui manometru diferenţial.16. Tubul Pitôt Într-un curent de fluid se consideră un obstacol. acest tub măsoară presiunea statică. relaţia (5.6.3. Aplicaţii ale ecuaţiei conservării energiei mecanice (ecuaţia lui BERNOULLI) 5. Astfel. 5.16).53) v = 2 g h m = 2 g h* .14).

Ejectorul Ejectorul (figura 5.17.6. 2 ⎟ .17. Tubul Venturi Tubul VENTURI este un debitmetru simplu. Dintre aceştia. ρ g 2g ρ g 2g şi observând. la debitul Q3. care constă dintr-o porţiune cu diametru redus intercalată pe o conductă prin intermediul a două tuburi cu secţiunea variabilă (figura 5. Ejectorul (5. astfel încât presiunea din camera ejectorului este inferioară presiunii atmosferice.18. Acestea sunt: – patru ecuaţii de continuitate: Q1 = A1 v1 .6.18) este un dispozitiv care transformă energia de presiune–volum a unui curent de lichid în energie cinetică. către rezervorul din partea dreaptă a figurii 5. Ejectorul are 15 parametri: cotele hi. 3).Hidraulica generală 47 5. 4 4 ⎛ d2 ⎞ 1− ⎜ ⎟ ⎜d ⎟ ⎝ 1⎠ Debitul real Q este mai mic decât cel teoretic şi se obţine prin multiplicarea acestuia din urmă cu un coeficient de debit 2 π d2 2gh Q = cd . pe criterii constructive. La trecerea acestuia prin duza aflată în secţiunea 1. 2g În continuare se exprimă v1 în funcţie de v2 folosind ecuaţia continuităţii (5. energia sa cinetică) înregistrează o creştere importantă. iar prin conducta 2 este aspirat debitul de apă Q2 din rezervorul inferior. Funcţionarea ejectorului este următoarea: din rezervorul superior 1. vitezele medii vi şi presiunile pi în cele 3 secţiuni (i = 1. şase parametri se aleg. debitele Qi.17).27) între secţiunile 1 şi 2 p v2 p v2 z1 + 1 + 1 = z 2 + 2 + 2 . ⎜d ⎟ ⎝ 1⎠ 2 iar expresia (5.54) Figura 5.54) devine . 5.57) .56) ⎜ d1 ⎟ ⎝ ⎠ v2 = 2gh unde Re2 reprezintă valoarea numărului REYNOLDS în secţiunea minimă a tubului. iar ceilalţi nouă pot fi determinaţi din nouă ecuaţii independente. 4 ⎛ d2 ⎞ 1− ⎜ ⎟ ⎜d ⎟ ⎝ 1⎠ Prin multiplicarea vitezei v2 cu aria A2 a suprafeţei secţiunii transversale a porţiunii îngustate se obţine debitul teoretic al tubului VENTURI (corespunzător curgerii unui fluid perfect) 2 π d2 2gh Qt = . viteza medie şi raportul diametrelor secţiunilor caracteristice ale tubului VENTURI conform relaţiei ⎛ d ⎞ cd = cd ⎜ Re 2 . (5. Scriind ecuaţia (5. viteza apei (şi. Figura 5. din figura 5. (5.18. El poate fi folosit ca pompă de lichid. aflat la cota h1 relativ mare.55) 4 4 ⎛ d2 ⎞ 1− ⎜ ⎟ ⎜d ⎟ ⎝ 1⎠ care depinde de densitatea şi vâscozitatea fluidului. Creşterea energiei cinetice implică scăderea accentuată a energiei de presiune–volum a curentului de apă Q1.4. se scurge debitul de apă Q1. Tubul Venturi ⎛d ⎞ v1 = v2 ⎜ 2 ⎟ .5. implicit. ariile suprafeţelor secţiunilor transversale Ai. ⎜ ρg ⎝ ρg ⎟ ⎠ se ajunge la relaţia 2 2 v2 − v1 =h. Apa din cameră este evacuată. 2. că p ⎞ p ⎛ z1 + 1 − ⎜ z 2 + 2 ⎟ = h .

Trompa de vid dacă orizontala ce trece prin secţiunea 2 a fost aleasă ca linie de referinţă. – observaţia p1 = p 2 . ρg 2g ρg 2g (5. – ecuaţia puterii hidraulice a ejectorului ρ g h1 Q1 = ρ g h2 Q2 + ρ g h3 Q3 . 2 ⎠ ⎝ 1 sau înălţimea de vacuum corespunzătoare.25) se particularizează sub forma h+ 2 p p1 v1 v2 + = 0+ 0 + 2 . (5.64) unde puterea hidraulică este produsul dintre presiunea relativă şi debit.6.60) – ecuaţiile conservării energiei scrise între: SL1 şi 1. în ramura din partea dreaptă a tubului.).59) (5.62) − h2 − z + h3 + 2 p0 vSL3 p v2 (5. Amestecul de apă şi aer este evacuat prin tubul divergent de la partea inferioară a dispozitivului. prin racordul lateral este aspirat aer (figura 5. d1. ejectorul consumă lucrul mecanic al curentului de apă cu debitul Q1 pentru a ridica debitul Q2 şi a împinge spre dreapta debitul Q3. iar coloana de lichid începe să oscileze.25) împărţită la g şi particularizată pentru un fluid incompresibil (ρ = const. Pe măsură ce fluidul coboară prin tubul divergent.67) (5.19. Oscilaţia unei coloane de lichid perfect Se consideră un tub în formă de U. 5. Trompa de vid Trompa de vid are un principiu de funcţionare asemănător cu cel al ejectorului.68) 5.66) se poate calcula presiunea de vacuum creată de dispozitiv ⎛ 1 ⎞ ⎜ ⎟ ⎜ d4 −d4 ⎟+ρg h . Aplicând coloanei oscilante de lichid ecuaţia energiei (5.63) + = 0+ 3 + 3 . în secţiunea finală. Curentul de apă care intră în camera dispozitivului printr-o duză îşi măreşte energia cinetică atât de mult încât presiunea corespunzătoare este inferioară celei atmosferice şi. ca urmare. cota suprafeţei libere 2. ajungând. = 2 4 ρ Hg g π ρ Hg g ⎜ d14 − d 2 ⎟ ρ Hg ⎝ ⎠ ( ) (5. Q1 + Q2 = Q3 . ρg 2g ρg 2g (5.6. la valoarea presiunii atmosferice. lungimea coloanei de lichid fiind l (figura 5. ρg 2g ρg 2g 2 p v2 p0 vSL 2 + = −z + 2 + 2 . viteza lui scade iar presiunea creşte. SL3 şi 3: h1 + 2 p0 vSL1 p v2 + = 0+ 1 + 1 . Dacă se cunosc parametrii constructivi h.19).7.20). ∂v (5. atunci 4Q 4Q .65) bazată pe faptul că secţiunile 1 şi 2 sunt foarte apropiate. exprimată sub forma unei coloane de mercur h vac = p 0 − p1 8ρ Q2 ⎛ 1 ⎞ ρ h ⎜ ⎟+ . v2 = v1 = 2 2 π d1 π d2 p vac = p 0 − p1= ρ 2 2 8ρ Q2 v1 − v2 + ρ g h = 2 π2 şi din relaţia (5. Alegând secţiunile 1 şi 2 la ieşirea de din duză. (5. respectiv z cotele suprafeţelor libere 1 şi 2 ale lichidului în ramurile tubului la timpul t. respectiv la capătul inferior al trompei de vid. Q3 = A3 v3 . se face observaţia că termenii energiilor cinetice pe suprafeţele libere sunt neglijabili.48 Capitolul 5. este z0 faţă de poziţia de repaus. SL2 şi 2.69) . dar se utilizează pentru evacuarea aerului dintr-o incintă. Se alege ca linie de referinţă orizontala corespunzătoare poziţiei de repaus a lichidului şi se notează cu –z.58) (5. se obţine forma −z+ unde p0 v 2 p v2 1 + =z+ 0 + + ρg 2g ρg 2g g s2 s1 ∫ ∂t ds .66) Figura 5. iar presiunea la ieşirea din dispozitiv este cea atmosferică. Dinamica fluidelor perfecte Q2 = A2 v2 . în scopul creării unui vid parţial. ρg 2g ρg 2g unde ca linie de referinţă a fost aleasă axa orizontală a dispozitivului. La momentul t = 0. (5.6. d2 şi debitul de apă Q. ecuaţia (5. umplut parţial cu un lichid perfect.61) (5.

R y = ( p A + ρ Q v )sin β .20. ds = l ds = ∂t dt dt dt s s2 ∫ 1 deci relaţia (5.2.73) (5. se obţin constantele de integrare A = z0 şi B = 0. Considerând că apa este un fluid perfect. ale cărei componente se obţin prin proiectarea pe axele Ox. şi că r r normala interioară n2 are direcţia vitezei v2 dar sens contrar. Un capac circular de dimensiuni relativ mici.4·10–2 m3/s şi o presiune în zona de curbură p = 1 MPa. (5.7. Probleme rezolvate 5.767 ⋅ 10 − 2 m 2 . iar rezultanta celor două componente este 2 2 R = Rx + R y = ( p A + ρ Q v ) 2(1 − cos β ) .27) se constată că şi presiunile p1. se cere să se calculeze înălţimea de echilibru h.12) pe axa Ox.71) (5.70) (5.15 2 4 Q 4 ⋅ 1. unde ω= 2g l (5. Perioada mişcării de oscilaţie are expresia T = 2π ω = π 2l g . la un debit Q = 1. v = = = 0.15 2 R = 10 6 ⋅ 1.12) astfel: ρ Q(v2 cos β − v1 ) = p1 A1 − p2 A2 cos β + 0 − Rx .527 N .1. se obţin relaţiile Rx = ( p A + ρ Q v )(1 − cos β ) . iar din ecuaţia energiei (5.767 ⋅ 10 −2 + 830 ⋅ 1.72) Figura 5. Întrucât secţiunea transversală a conductei este constantă. Succesiunea calculelor este următoarea: π d 2 π ⋅ 0. Înlocuind în expresiile precedente A1 = A2 = A. Punând ecuaţiei mişcării (5.21 unde s-a avut în vedere că greutatea lichidului din volumul de control este verticală. rezultând că ( ) Figura 5. se află în echilibru sub acţiunea jetului vertical de apă care iese dintr-o conductă cu diametrul interior d0 (figura 5. avându-se în vedere că p1 = p2 = p0 (deoarece jetul de lichid este liber). ρ = 103 kg/m3 şi greutatea capacului G = 150 N.7922 2(1 − cos 75°) = 21. Să se calculeze forţa cu care acţionează lichidul asupra unei conducte curbe orizontale (figura 5. v1 = v2 = v şi p1 = p2 = p.74) 5. din ecuaţia continuităţii scrisă între secţiunile de intrare 1 şi de ieşire 2 rezultă că vitezele v1 şi v2 sunt egale. d0 = 20 cm. deci Fp1 = Fp2 = 0. cu marginea curbată în unghi drept spre amonte.1.1. Conducta are diametrul d = 0. Oy a ecuaţiei (5.22).7. aflat în mişcare staţionară.Hidraulica generală 49 s2 s1 ∫ ∂v dv d2z dv =l 2 .7922 m/s .15 m şi unghiul de curbură β = 75°. Rezolvare Aşa cum s-a explicat în §5. Din aceste relaţii se pot exprima componentele reacţiunii impulsului Rx = p1 A1 − p2 A2 cos β + ρ Q(v1 − v2 cos β ) . z = z0 şi v = 0 . iar ecuaţia (5. Tub U cu lichid perfect se numeşte pulsaţia mişcării. şi cunoscând: v0 = 5 m/s. R y = ( p2 A2 + ρ Q v2 )sin β .71) condiţiile iniţiale la t = 0 . deci nu se proiectează în planul xOy. 5. şi neglijând greutatea lichidului din volumul de control cuprins între secţiunile 1 şi 2. ρ Q(− v2 sin β − 0) = 0 + p2 A2 sin β + 0 − R y .5.22 . astfel ρ Q(− v2 − v1 ) = 0 + 0 + 0 − Rx . fluidul exercită pe partea exterioară a cotului o forţă r de impuls R . care sunt foarte apropiate de capac. Probleme 5. Figura 5. Rezolvare Se proiectează teorema impulsului (5.4 ⋅ 10 −2 ⋅ 0.21) prin care se transportă ţiţei de densitate ρ = 830 kg/m3. A= 4 4 πd 2 π ⋅ 0.71) devine z = z 0 cos ωt .4 ⋅ 10 −2 = = 1. p2 sunt egale. l dt 2 care are soluţia z = A cos ωt + B sin ωt .69) se reduce la ecuaţia diferenţială d2z 2 g + z=0 .

ρg 2g ρg 2g se explicitează 2 v1 = v0 − 2 g h .806 5. p1 = 1.0065 s . Să se afle momentul şi puterea turbinei dacă viteza cupei este 0.263 m .50 Capitolul 5. Cunoscând: v1 = 5 m/s. se găseşte puterea hidraulică a turbinei: Ph = ω M h = 12 ⋅ 4. Probleme propuse 5.5 MPa şi densitatea lichidului transportat ρ = 880 kg/m3. iar pe de altă parte 2 π d0 Q= v0 4 şi ecuaţia precedentă capătă forma 2 πd 2 π d 0 ρ v0 v1 .20).13254 ⋅ 1.2 4 ⋅ 103 ⋅ 52 = 1. G = 2 ρ 0 v0 v1 = 4 2 Scriind din nou ecuaţia continuităţii. Dinamica fluidelor perfecte Rx = ρ Q(v1 + v2 ) .840.13145 ⋅ 60 ) = −0. 5. T = 2π ω = 2π 3.2 = 12 rad/s.4. Ecuaţia continuităţii scrisă între secţiunile 1 şi 2. care se înlocuieşte în egalitatea precedentă G= 2 2 π d 0 ρ v0 v 0 − 2 g h 2 ⇒ G2 = 4 2 2 π 2 d 0 ρ 2 v0 v0 − 2 g h 4 ( ) şi se găseşte 4G2 4 2 π 2 d 0 ρ 2 v0 . se aplică succesiv ecuaţiile (5.6.13254 m 3 /s . al cărei traseu face.13145 = 2. ρg 2g ρg 2g care conduce la concluzia că v1 = v2. Coloana de lichid perfect are lungimea l = 2 m. astfel M h = ρ Q r v j − ω r (1 + cos α ) = 103 ⋅ 0.4 W .3. la timpul t = 60 s. cu diametrele d1 = 200 mm.7 N·m .11) are raza medie r = 1. Rezolvare Din ecuaţia continuităţii se calculează debitul de lichid πd 2 π ⋅ 0. de data aceasta între secţiunile 0 şi 1.48 din viteza jetului. are forma p p v2 v2 h+ 0 + 1 =h+ 0 + 2 . apoi din relaţia (5.13145 s −1 .2 ⋅ 0.7. iar jetul are diametrul d = 75 mm şi viteza vj = 30 m/s. h= 2g Înlocuind datele problemei se află valoarea numerică 2 v0 − π 2 ⋅ 0. Să se calculeze cota suprafeţei libere a lichidului dintr-un tub în formă de U (figura 5.7.2 m şi unghiul fiecărei cupe a = 18°.52 ⋅ 30(1 + cos18°) = 4. respectiv perioadei acesteia: ω = 2 g l = 2 ⋅ 9.4 m/s.5.7 = 58. O conductă orizontală.4/1. 5. ştiind că mişcarea începe la timpul t = 0. Rezolvare Conform demonstraţiei din §5. este formată din două tronsoane. p p v2 v2 0+ 0 + 0 =h+ 0 + 1 .73) se găseşte cota suprafeţei libere z = z0 cos ωt = 0.44) ştiind că ωr = 0.23). Condiţia de echilibru al capacului este Rx = G.48vj = 14.840.2 ⋅ cos(3. unghiul α = 30°. se cere să se determine reacţiunea impulsului asupra porţiunii curbe a conductei. unite printr-o porţiune curbă cu secţiunea variabilă (figura 5. când cota suprafeţei libere este z0 = 0.2 m. 4 4 apoi se aplică relaţia (5.72) şi (5.74) din care se obţin valorile pulsaţiei mişcării. 52 − 4 ⋅ 150 2 ( ) 2 ( ) iar din expresia (5.18).198 m . deci Rx = 2ρQv1.088.806 2 = 3. d2 = 120 mm. în plan. în care ω = ωr/r = 14.2. alegând ca linie de referinţă orizontala ce trece prin secţiunea 0.0752 Q= vj = ⋅ 30 = 0. O turbină PELTON (figura 5. . h= 2 ⋅ 9.

iar pierderile de sarcină hidraulică sunt neglijabile. se cere să se calculeze înălţimea de echilibru h. 5. Considerând că apa este un fluid perfect. Un jet liber orizontal de lichid perfect. se cere să se calculeze forţa de impuls a jetului asupra discului. d2 = 4 cm. p1 = 1 MPa. unghiul α = 25° cu orizontala.25).29) se scurge apă printr-un difuzor vertical. Considerând că apa este un fluid perfect. H2 = 1. astfel încât presiunea de vacuum în secţiunea de intrare în difuzor să aibă valoarea pvac = 0. Să se calculeze pierderea de sarcină hidraulică la mărirea bruscă a diametrului unei conducte de la d1 = 0. ρ = 103 kg/m3. respectiv α = 90°.14.29 se scoate aer.11 m.09 m. h2 şi h3.10. cu densitatea ρ = 103 kg/m3.16 m. loveşte. Admiţând că apa.24). 5.12 m. d3 = 0.9). cu marginea curbată în unghi drept spre amonte. Greutatea lichidului din volumul de control se consideră neglijabilă. şi cunoscând: v0 = 5 m/s.4 m. Figura 5. Ştiind că: d1 = 0. diametrul d = 10 cm şi viteza v1 = 10 m/s. astfel încât presiunea absolută în secţiunea 4 să fie p4 = 0.15. se cere valoarea Q a debitului de apă. d1 = 20 cm. Un capac circular de dimensiuni relativ mici. d = 8 mm. şi cunoscând: d1 = 200 mm.5 bar. iar ieşirea fluidului se face în atmosferă.8). în centrul său. d0 = 20 cm.27 5. iar densitatea lichidului este ρ = 103 kg/m3. 5. un disc rigid. aflat în mişcare staţionară. Să se calculeze forţa cu care un jet liber orizontal de lichid perfect incompresibil Figura 5. b) diametrul d4.23 Figura 5.2 m. se cere să se calculeze valorile debitului de apă şi presiunii în secţiunea A. .26 este staţionară. de dimensiuni relativ mici.28 Figura 5. 5.13. ρ = 103 kg/m3.9. de densitate ρ = 900 kg/m3. 5. 5.8.25 Figura 5. ρ = 103 kg/m3 şi greutatea capacului G = 150 N.26 Figura 5. Trompa de vid din figura 5.11. astfel încât jetul de apă să atingă înălţimea H = 1 m. dispus vertical (figura 5. cu densitatea ρ = 998 kg/m3. b) nivelul h1 al apei în tubul piezometric. se comportă ca un fluid perfect şi că mişcarea este staţionară. Ştiind că prin conductă se transportă un lichid perfect. h = 34 cm. h = 30 mm (figura 5.Hidraulica generală 51 5. Admiţând că mişcarea apei între cele două rezervoare din figura 5.2 m (figura 5.2 bar. ştiind că prin conductă se transportă un lichid perfect. 5.05 m.12. Se mai cunosc: d1 = 0.12). cu dimensiunile: D = 25 mm. mişcarea este staţionară. aflat în mişcare staţionară. jetul are viteza v1 = 10 m/s şi diametrul d = 0. Ştiind că jetul de lichid face. se cere să se calculeze valoarea reacţiunii impulsului lichidului asupra porţiunii curbe a conductei. cu diametru variabil (figura 5. la debitul Q = 2·10–3 m3/s. d2 = 130 mm.07 m şi p1 = 1. cu diametre diferite.8 bar. Dintr-o conductă verticală iese un jet liber de apă printr-un tub tronconic.1 m la d2 = 0.27). 5. h2 = 1. α = 70°.6. iar apa se comportă ca un fluid perfect şi cunoscând: H1 = 2. se cere să se calculeze: a) înălţimile piezometrice h1.7.150 kg/m3. Din rezervorul superior (figura 5. d2 = 0. astfel încât presiunea absolută în secţiunea cu diametrul d1 să fie p1 = 0.24 loveşte un perete plan de întindere infinită în cazurile în care peretele face cu planul orizontal unghiul α = 30° (figura 5. se cer: a) debitul de apă. se află în echilibru sub acţiunea jetului vertical de apă care iese dintr-o conductă cu diametrul interior d0 (figura 5.28). ρ = 103 kg/m3. se cere adâncimea h1 a apei în rezervorul superior. la părăsirea discului. v1 = 2 m/s. O conductă orizontală este formată din două tronsoane. d2 = 15 cm. cu densitatea ρ = 1. la debitul Q = 20 dm3/s.2 m. Ştiind că: d1 = 3 mm. ρ = 890 kg/m3. curge un lichid perfect. Printr-un tub orizontal.03 MPa. d2 = 0. cuplate printr-o porţiune curbă cu secţiunea variabilă (figura 5.19 este racordată la un vas din care Figura 5.

debitul de lichid care trebuie antrenat de ejector Q2 = 10–3 m3/s şi debitul total de lichid Q3 = 1. iar coeficientul mediu de debit are valoarea cd = 0.2 m. cota suprafeţei libere din vasul din aval h3 = 0. Să se calculeze diametrul duzei d1 împreună cu ceilalţi parametri ai ejectorului (hidroelevatorului) din figura 5.02 m. Dinamica fluidelor perfecte 5. A3 = 0. debitmetrul are diametrele d1 = 0.5·10–3 m3/s. densitatea lichidului ρ = 103 kg/m3.785·10–2 m2.18. ştiind că diferenţa de nivel indicată de cele două tuburi piezometrice este h = 0. Să se calculeze debitul de lichid care circulă printr-un tub VENTURI montat vertical (figura 5.65.5 m.17.1 m şi d2 = 0. Se cunosc următoarele: cota suprafeţei libere a lichidului din vasul din amonte faţă de axa ejectorului h1 = 15 m. ariile A2 = 0.52 Capitolul 5. 5.196 m2.17).16. considerând fluidul perfect şi mişcarea staţionară. .

6. ecuaţia de continuitate (4. y). numite mişcări bidimensionale în sens generalizat. este utilă înţelegerii unor mişcări reale.6) ⎜ 2⎟ ⎝ ⎠ şi a relaţiei (4. (6. adică f(z) = ϕ + iψ . MIŞCĂRI POTENŢIALE 6. prin integrare.2. astfel ⎛ v2 ⎞ 1 g ∇z + ∇ p + ∇ ⎜ ⎟ = 0 . Aşa cum s-a arătat în paragraful 4. (6.1) ∂x ∂y ∂z Admiţând fluidul incompresibil. Mişcări potenţiale bidimensionale 6. Existenţa relaţiei (6.9) unde i = − 1 . Această afirmaţie este pe deplin justificată în cadrul hidraulicii şi. Potenţialul complex al mişcării Mişcările care se desfăşoară în domenii plane. mişcarea potenţială sau irotaţională se caracterizează prin condiţia (4.1. care se pretează la tratare matematică şi care. Oricărei mişcări potenţiale bidimensionale îi corespunde o funcţie analitică f(z).14). spre deosebire de ecuaţia (5.26) se reduce la forma r ∇⋅v = 0 (6. z) care. în acest capitol. pentru mişcarea bidimensională. În această clasă intră şi mişcările din spaţiul tridimensional care au vitezele tuturor particulelor paralele cu un plan fix şi invariante de-a lungul oricărei normale la acest plan.9) cere ca funcţiile ϕ şi ψ să fie funcţii armonice conjugate. Aspecte fundamentale Orice ştiinţă inginerească este un compromis între realitate şi o serie de simplificări. numită potenţial complex al mişcării. y sunt coordonate spaţiale din planul mişcării. duce la ecuaţia p v2 gz+ + = const .1. prin substituirea lui v cu expresia (4. y) dacă sunt îndeplinite relaţiile .14) de anulare a rotorului vitezei în orice punct al domeniului mişcării.6. adică să satisfacă ecuaţia lui LAPLACE şi să fie legate între ele prin relaţiile CAUCHY–RIEMANN. în acelaşi timp. necesare pentru găsirea unor soluţii matematice. având ca parte reală potenţialul de viteză ϕ(x.2).1. sub forma ∂v y ∂v x . (6. 6. y. se numesc mişcări bidimensionale. ceea ce implică existenţa unei funcţii ϕ(x. să dea componentele vitezei pe direcţiile de derivare.15). iar x. scrisă. prin derivare. Ecuaţia continuităţii (6. nu este limitată la linia de curent. y) şi ca parte imaginară funcţia de curent ψ(x.5) ρ poate fi transcrisă. în mod special. (6.8) ρ 2 a cărei valabilitate. în care se studiază o mişcare idealizată. definit astfel ∂2 ∂2 ∂2 (6.10) =− ∂x ∂y este satisfăcută de o funcţie ψ(x. astfel ∂ϕ ∂ϕ ∂ϕ vx = .3) unde Δ este operatorul lui LAPLACE.7) ⎜ 2⎟ ρ ⎝ ⎠ care. pe baza identităţii ⎛ 2⎞ r r r r (∇ ⋅ v )v = ∇⎜ v ⎟ − v × rot v (6. (6. caracterizate prin două coordonate spaţiale. (6.2) scrisă pentru mişcare staţionară sub forma r r (∇ ⋅ v )v = − g ∇z − 1 ∇p . vy = .2) r şi. (6.25). numită mişcare potenţială. vz = . dă Δϕ = 0 . ∂z ∂y ∂x Ecuaţia (5. ⎜ 2⎟ ρ ⎝ ⎠ r iar prin multiplicare scalară cu un vector arbitrar ds dă ecuaţia microscopică a lui BERNOULLI ⎛ v2 ⎞ dp g dz + + d⎜ ⎟ = 0 .2.4) Δ= 2 + 2 + 2 .

În cazul în care domeniul mişcării este poligonal. câmpul vitezelor se poate obţine şi din formula df = vx − i v y . Relaţia (6. ∂x 2 ∂y 2 (6. Locul geometric al punctelor în care potenţialul de viteză este constant se numeşte linie echipotenţială şi are ecuaţia ϕ(x. (6. Din împărţirea formulelor (6.54 Capitolul 6. y) = C . ∂y ∂x (6.11). (6.12) se reduce la ∂v y ∂v x − =0 ∂x ∂y şi. Funcţia ψ se numeşte funcţie de curent deoarece ea păstrează o valoare constantă (este invariantă) de-a lungul oricărei linii de curent.14) ∂x ∂y ∂y ∂x care atestă că ϕ şi ψ sunt funcţii conjugate.12) (6.9) şi apelarea la formulele (6. dacă se scrie ecuaţia diferenţială (4. iar potenţialul complex al unei mişcări compuse se poate obţine fie prin însumarea potenţialelor mişcărilor simple când se cunosc mişcările elementare care dau. fie prin transformări conforme când nu se cunoaşte componenţa mişcării compuse. Graficele acestor familii de linii formează spectrul mişcării. Funcţia (6.1) şi (6. (6. separând partea reală a funcţiei f(z) şi apelând la ecuaţiile (6. ecuaţiile (6.8) rezultă câmpul presiunilor. devine ∂ 2ψ ∂ 2ψ + =0 .18) Dacă C şi K sunt constante generice.1).20) exprimă proprietatea de ortogonalitate a liniilor echipotenţiale cu liniile de curent. respectiv ψ = ψ2 este dat de relaţia (6. devine ψ(x. Potenţialul complex al fiecărei mişcări simple este cunoscut.16) care.1) şi (6. ca funcţie analitică. (6.17) şi (6. vy = − .15) şi se apelează la relaţiile (6.22) dz rezultată prin diferenţierea relaţiei (6. integrată de-a lungul unei linii de curent.11) se obţin relaţiile CAUCHY–RIEMANN ∂ϕ ∂ψ ∂ϕ ∂ψ = . se obţine câmpul vitezelor. (6. iar din identificarea relaţiilor (6. transformă conform domeniul Dz al mişcării în domeniul Df al potenţialului complex (figura 6. Domeniile Dz şi Df Determinarea potenţialului complex prin transformări conforme are la bază proprietatea funcţiilor analitice de a transforma conform (cu păstrarea unghiurilor făcute de două elemente liniare oarecare) domeniul de transformare în domeniul transformat.18) constituie ecuaţiile familiilor liniilor de curent. Pe de altă parte.1).1. respectiv liniilor echipotenţiale. prin suprapunere. determinarea lui f(z) se poate realiza cu ajutorul formulei SCHWARTZ–CHRISTOFFEL. sub forma vx dy – vy dx = 0 (6. găsirea lui f(z) pe această cale necesită efectuarea unei succesiuni de transformări conforme. Întrucât domeniul Dz este cunoscut. Figura 6.17) unde K este constanta specifică acelei linii de curent.3) confirmă că şi funcţia ϕ este o funcţie armonică.11) se obţine ecuaţia dψ = 0 .9).8) a liniilor de curent din mişcarea potenţială bidimensională. Astfel. y) = K . De regulă.13) ceea ce arată că funcţia ψ este o funcţie armonică. pentru determinarea lui f(z) se caută funcţia analitică capabilă să transforme conform pe Dz în Df. (6. iar domeniul Df poate fi stabilit din condiţiile la limită pe frontiera domeniului mişcării.19) ∂x ∂x ∂y ∂y care. Cunoaşterea potenţialului complex al mişcării este de importanţă primordială pentru studiul mişcării. Mişcări potenţiale vx = ∂ψ ∂ψ .14) între ele şi rearanjarea termenilor se obţine relaţia ∂ϕ ∂ψ ∂ϕ ∂ψ + =0 . scrisă vectorial sub forma r r dϕ ⋅ dψ = 0 . Se poate arăta cu uşurinţă că debitul de fluid care trece prin spaţiul delimitat de două linii de curent de ecuaţii ψ = ψ1. prin introducerea expresiilor (6. Într-adevăr.21) Q = ψ2 – ψ1 .11) Condiţia de anulare a rotorului vitezei exprimat de relaţia (4. iar din ecuaţia (6. =− . iar domeniul Df este constituit din semiplanul superior.11). Mişcările potenţiale pot fi simple sau compuse. exprimată astfel . (6. acea mişcare rezultantă.

vy = 0 . pe care ψ = const. αn – coeficienţii lui π în cadrul exprimării. putând fi formulată pentru un domeniu care conţine un număr finit de puncte singulare.. ψ = − v 0 y + ψ 0 . Mişcări potenţiale simple 6. frontiere de alimentare (permeabile). Domeniu poligonal şi transformatul conform al acestuia obţinut cu ajutorul formulei SCHWARTZ – CHRISTOFFEL mişcării potenţiale plane desfăşurate într-un domeniu unghiular (figura 6. (6.. ∂x ∂y ∂y ∂x ceea ce corespunde ecuaţiilor dϕ = −v 0 dx . iar din condiţia f = 0 la z = 0 s-a obţinut C = 0.24) sau f = a zn . rezultă z = nB f1 n +C .29) Figura 6.30).2.4. Acestea se numesc puncte singulare.5.26) echivalentă cu vx = –v0 . domeniul Df este cel prezentat în figura 6. C sunt constante de integrare. Conform primei relaţii (6. liniile echipotenţiale au ecuaţia x = const. 2 n (6. . câmpul de viteze are expresia r r v = − i v0 .2. ceea ce face ca domeniul respectiv să fie un domeniu multiplu conex (definit în § 4. a unghiurilor interioare ale poligonului. nu sunt considerate că aparţin domeniului mişcării potenţiale. = −v0 . Ele nu au semnificaţie fizică şi. atunci circulaţia calculată pentru orice curbă care înconjură acest punct este constantă. din condiţiile la limită.. 6. de regulă. 6. (6.Hidraulica generală f 55 z=B ∫(f −a ) 1 0 α1 −1 ( f − a2 )α −1. înconjură aceleaşi puncte singulare. a1. dψ = −v0 dy . pentru care ϕ = const.2.27) (6..30) în ecuaţia (6. Frontierele domeniului Dz pot fi.23) în condiţiile Figura 6. Liniile de curent şi liniile echipotenţiale în cazul unei mişcări uniforme (6. Din relaţiile (6. oricare ar fi ea.9).2.. α1. Puncte singulare Figura 6. Considerând mişcarea uniformă care are liniile de curent paralele cu axa Ox şi orientate în sensul contrar acesteia (figura 6. Această teoremă îmbracă un caracter mai general..28) (6.1.23) unde B. care. Mişcarea uniformă Mişcarea uniformă.3) şi ţinând seama că. se caracterizează prin traiectorii paralele ale tuturor particulelor de fluid şi printr-o valoare constantă a vitezei fluidului.1. (6. sau frontiere impermeabile.. a unor puncte în care viteza fluidului este infinită. (6. Transformatul conform al domeniului unghiular Una din dificultăţile întâlnite în cadrul studiului mişcărilor potenţiale o constituie prezenţa. a2. numită şi curent plan paralel.27) rezultă ∂ϕ ∂ψ ∂ϕ ∂ψ = =− =0.2. dau ϕ = − v0 x + ϕ 0 . în radiani.31) unde z = x + i y.11) şi (6.1). ca urmare. în domeniul mişcării.5) şi notând cu v0 valoarea absolută a vitezei. Astfel. .2. Aplicând formula (6.3.2). Mişcarea potenţială într-un domeniu unghiular Figura 6.( f − an )α −1 df + C .2. Dacă în domeniul mişcării potenţiale există un singur punct singular. circulaţia pe orice curbă care înconjură o zonă a mişcării potenţiale ce conţine un număr finit de puncte singulare este constantă dacă curba. α2.. (6.. după integrare. –abscisele transformatelor vârfurilor an poligonului (figura 6.25) unde a = 1/(n B)n. (6. adică sunt drepte paralele cu axa Oy şi satisfac condiţia de ortogonalitate cu liniile de curent. Introducând expresiile (6.9) rezultă pentru potenţialul complex care se anulează în originea sistemului de axe formula f(z) = –v0 z .2.4. .30) unde ϕ0 şi ψ0 sunt valorile lui ϕ şi ψ în originea sistemului de axe carteziene..

vθ = . ∫ 2π ∫ 0 (6.2.36) şi (6.36) ∂r r ∂θ ∂ψ 1 ∂ψ (6. se poate calcula circulaţia pentru orice curbă închisă care înconjoară acest punct. Folosind un cerc de rază r rezultă r r Γ = v ⋅ ds = vθ r dθ = 0 .39) ϕ= ln r + ϕ 0 .44) vr = 0 . în coordonate polare. vθ = . din punct de vedere matematic. duc la Q Q (6. respectiv negativă. dψ = − . (6. cu formulele Q (6. asociate cu relaţiile (6. 2π r ceea ce arată că vitezele au câmpul definit de relaţia r r Q r (6.33) v= . Vârtejul simplu Mişcarea potenţială plană în care toate particulele fluidului se rotesc în jurul unei punct fix poartă numele de vârtej simplu şi are câmpul de viteză definit de relaţia r r Γ (6.39). Mişcări potenţiale 6. scrise în coordonate polare astfel ∂ϕ 1 ∂ϕ vr = .9) se obţine pentru potenţialul complex al sursei formula Q f (z ) = ln z .41) Din relaţia (6. Figura 6. Considerând o sursă pozitivă (figura 6.37).43) este echivalentă cu formulele Γ (6.2.38) dϕ = . Din relaţiile (6.4. vθ = 0 . Conform primei relaţii (6.37) vr = . 6.33) se observă că originea este punct singular. Relaţia (6. 2π 2π Admiţând. liniile echipotenţiale sunt cercuri cu centrul în punctul O şi satisfac condiţia de ortogonalitate cu liniile de curent.6.45) dϕ = dθ . (6.35) rezultă ecuaţiile diferenţiale Q dr Q (6.56 Capitolul 6. Sursa bidimensională Mişcarea fluidului generată de un punct care emite sau absoarbe fluid în respectiv din toate direcţiile planului se numeşte sursă bidimensională pozitivă. Liniile de curent şi liniile 2π r echipotenţiale în cazul sursei plane pozitive Debitul Q se numeşte intensitatea sursei.34) v= . 2π r 2π care. dau ecuaţiile Γ Γ dr (6.2.32) de unde rezultă Q 1 (6. 2π 2π r .1) şi (6. care sunt razele acestor cercuri.2. ψ = θ + ψ0 . debitul de fluid care traversează o circumferinţă de rază r având ca centru sursa respectivă are expresia Q=2πrv .42) ca urmare a faptului că vθ = 0. rezultă că punctul O este lipsit de semnificaţie fizică. 2π r r care este echivalentă. dψ = dθ . 2π r care.3. după integrare. (6. 2π r r unde ε este versorul tangentei la cercul de rază r al cărui centru este intersecţia planului în care se studiază mişcarea cu axa rectilinie infinită de-a lungul căreia se află vârtejul.43) v =ε . (6.6) şi ţinând seama că liniile de curent sunt raze. că ϕ0 = ψ0 = 0 şi introducând expresiile (6. Deoarece în natură nu există viteză infinită. Având în vedere că originea este unica singularitate a mişcării. vθ = − r ∂θ ∂r şi asociate cu relaţiile (6.35) vr = .40) 2π unde s-a ţinut seama că r ei θ = z .11).39) în relaţia (6.

fiind folosit la analiza unor mişcări practice. 2π 2π Dacă se admite că ϕ0 = 0 şi ψ0 = 0. Relaţiile (6.46) arată că liniile echipotenţiale sunt raze.Hidraulica generală 57 ale căror soluţii sunt Γ Γ (6.7). astfel încât mărimea m = 2Q d (6.⎟ . se poate scrie Q z−d Q 1− d z (6. dubletul este o mişcare potenţială simplă foarte importantă. ψ= .50) 2π iar prin însumare dau funcţia Q z−d f (z ) = ln . cu Figura 6.46) ϕ= θ + ϕ0 . se obţine iΓ f (z ) = − ln z . (6.8.9). originea este un punct singular şi trebuie exclusă din domeniul mişcării potenţiale care devine astfel un domeniu multiplu conex..7.55) 2π z unde m. (6. Alegând sursa negativă în stânga originii.51) 2π z + d care reprezintă potenţialul complex al mişcării rezultante.52). este momentul dubletului. Pentru stabilirea potenţialului complex al dubletului se consideră două surse de semne contrare situate la distanţa 2d una faţă de cealaltă şi se alege originea sistemului de axe la jumătatea distanţei dintre ele (figura 6.⎟ = − 2π z d →0 2 π ⎝ ⎠ şi reprezintă potenţialul complex al dubletului. tangente la axa Ox în origine şi având ecuaţia .8). (6. circulaţia are valoarea cazul vârtejului simplu ∫ r r v ⋅ ds = 2π ∫ 0 2π vθ r dθ = ∫ 2π r r dθ = Γ 0 Γ (6.41).56) ϕ=− .46) în relaţia (6. Ca şi în cazul sursei bidimensionale.55) se obţine m x m y (6.2. 2 2 2 2π x + y 2π x + y 2 ceea ce arată că liniile de curent sunt cercuri cu centrul pe axa Oy.47) 2π unde z este definit de formula (6. din relaţia (6.48) şi se numeşte intensitatea vârtejului. Sistemul a două surse de semne Q contrare raportat la coordonate carteziene şi la f1 (z ) = − ln(z + d ) .5. Liniile de curent şi liniile echipotenţiale în centrul în origine..49) coordonate bipolare 2π Q f 2 (z ) = ln (z − d ) . şi se introduc expresiile (6. adică m 1 f (z ) = − . (6. Cu toate acestea. iar liniile de curent sunt cercuri concentrice (figura 6.2. f (z ) = lim = lim z + d d →0 2 π 1 + d z d →0 2 π Întrucât ⎛ 1 1 d2 1 d4 ⎞ 1− d z ⎟ = −2d ⎜ + ln (6. Alegând ca linie închisă un cerc de rază r. Dacă se presupune că ambele surse se apropie indefinit una de cealaltă. definit de relaţia (6.53) ln ln . Separând partea reală de partea imaginară. (6. 6. Deoarece originea este unicul punct singular. 1+ d z ⎝ ⎠ rezultă că ⎞ − 2d Q ⎛ 1 1 d 2 1 d 4 m 1 ⎜ + ⎟ lim ⎜ z 3 z 3 + 5 z 5 + .52) să păstreze o valoare finită. Dubletul bidimensional Potenţialul complex al dubletului se obţine printr-un procedeu de trecere la limită care pare a fi întru totul artificial. potenţialele complexe ale celor două surse au forma Figura 6.54) ⎜ z 3 z 3 + 5 z 5 + . circulaţia definită pentru orice linie închisă care înconjoară originea este un invariant. ψ = − ln r + ψ 0 ...

dar de semne contrare. potenţialul complex al acelei mişcări se va Figura 6.64) (x − d )2 + y 2 (x + d )2 + y 2 =c .59) ϕ=− 2π r 2π r se observă că viteza radială devine infinită spre centrul dubletului.2.3. 6. precum şi în cazul mişcărilor generate de sonde în zăcămintele de hidrocarburi sau în straturile de apă.9) şi date de ecuaţia m (6. care poate fi scrisă sub forma . ψ= .9. şi ţinând seama că z + d = r1 ei θ1 .49) şi (6.51).58) x2 + y2 + x=0. 2 πC Din relaţiile (6. rezultată din însumarea potenţialelor complexe exprimate prin relaţiile (6. În acest scop se vor separa şi egala cu câte o constantă partea reală şi partea imaginară ale funcţiei (6. iar ecuaţiile de tipul (6. x − d = r2 cos θ s . θ2. ca urmare. (6. (θ 2 − θ1 ) = K . θ1. Potenţialul complex al mişcării este dat de relaţia (6. ceea ce arată că originea sistemului de axe este un punct singular şi. 6.58 Capitolul 6. prima ecuaţie (6.61) şi este constituită din funcţiile armonice conjugate Q r2 ϕ= ln .60) funcţia definită de relaţia (6. r2. Ecuaţia (6. în cadrul studiului mişcărilor potenţiale în jurul corpurilor cilindrice. Această teoremă a fost aplicată deja în paragraful 6. tangente în origine la axa Oy (figura 6. Introducând coordonatele bipolare r1. 2 π r1 2π Revenind la coordonate carteziene.2. 2 π r1 (6.1.65) reprezintă ecuaţia unei familii de cercuri. definite în figura 6. 2πK (6. scrise sub forma m cos θ m sin θ . 2π (6. împreună cu metoda transformărilor conforme.51).63) poate fi scrisă astfel y = r1 sin θ1 = r2 sin θ 2 .17) şi (6.56). (6.50).62) care. prin egalare cu câte o constantă. dispuse ca în figura 6. la definirea potenţialului complex al dubletului şi se utilizează în mod frecvent.8. Mişcarea generată de două surse de semne contrare Fie mişcarea rezultată din suprapunerea a două surse de aceeaşi intensitate. pe baza relaţiilor x + d = r1 cos θ1 . Liniile de curent şi liniile echipotenţial în cazul dubletului bidimensional obţine prin însumarea potenţialelor complexe ale mişcărilor simple.51) devine f (z ) = ⎤ Q ⎡ r2 ⎢ln + i(θ 2 − θ1 )⎥ 2 π ⎣ r1 ⎦ ψ= Q (θ2 − θ1 ) .65) unde c = e 4 πC Q .57) iar liniile echipotenţiale sunt cercuri cu centrul pe axa Ox. Pentru studiul mişcării este necesară trasarea liniilor echipotenţiale şi a liniilor de curent.5. Mişcări potenţiale x2 + y2 − m y=0 . (6.63) (6. dau ecuaţiile liniilor echipotenţiale şi ale liniilor de curent sub forma Q r2 Q ln = C . Mişcări potenţiale compuse Dacă o mişcare potenţială poate fi aproximată printr-o mişcare rezultată din suprapunerea unor mişcări potenţiale simple. (6.2.8. z − d = r2 ei θ2 .3.2. Circulaţia este însă zero pe orice linie care înconjură acest punct singular. domeniul mişcării va fi multiplu conex.18) obţinute se vor reprezenta grafic.

dacă se ţine seama că y = r sin θ.2. în timp ce.67) (6. Aplicând celei de-a doua relaţii (6.12). Mişcarea studiată în acest paragraf se regăseşte în cazul mişcării generate de o sondă extractivă de ţiţei situată în poziţie excentrică faţă de un contur de alimentare circular. b= 6.11). rezultă că liniile de curent sunt cercuri care au coordonatele centrului şi raza d d 1+ k 2 .75) a cărei soluţie a= m 2π v0 (6.Hidraulica generală 59 (x − a )2 + ( y − b )2 = R 2 unde a. Potenţialul de viteză şi funcţia de curent aferente acestei mişcări compuse rezultă prin însumarea între ele a funcţiilor ϕ pe de o parte şi ψ pe de altă parte. b.59) m cos θ m sin θ .2. liniile de curent ocolesc obstacolul. Aducând ecuaţia (6. sin θ⎜ v0 r − ⎜ 2π r ⎟ ⎠ ⎝ (6. x+d tg θ 2 = y .71) la forma d⎞ d2 ⎛ x2 + ⎜ y − ⎟ = 2 1 + k 2 k⎠ k ⎝ şi comparând-o cu ecuaţia (6.66). R sunt coordonatele centrului cercului şi raza cercului. Punctele A şi B de pe cercul de rază a (figura 6. se caracterizează prin viteză nulă şi se numesc puncte de stagnare. se deplasează uniform în direcţie normală la axa cilindrului.66) (6.63) operatorul tangentă şi ţinând seama că tg θ 2 − tg θ1 tg (θ 2 − θ1 ) = .73) Fie mişcarea rezultată din suprapunerea unei mişcări uniforme şi a unui dublet. începând de la o distanţă suficient de mare. Punând ecuaţia (6.69) (6. k k adică sunt cercuri cu centrele pe axa Oy.65) sub forma 4cd 2 ⎛ 1+ c ⎞ d ⎟ + y2 = ⎜x− 1− c ⎠ (1 − c )2 ⎝ şi comparând-o cu relaţia (6. (6. definite de relaţiile (6. R= . aflat într-un curent de fluid perfect care. R= .10 Liniile de curent şi liniile echipotenţiale în cazul 2π r 2π r mişcării generate de două surse de semne contrare Linia de curent care are funcţia de curent nulă (ψ = 0) poate fi admisă ca frontieră impermeabilă a unui corp cilindric şi. b=0 .72) (6. în cadrul unui spectru simetric faţă de orizontală (figura 6.70) se obţine ecuaţia y y − x−d x+d = k . rezultă expresiile 1+ c 2d c d .67) şi (6.68) (6. se obţine ecuaţia algebrică ⎛ m ⎞ ⎟=0 . y2 1+ 2 x −d2 (6.72) este prezentat în figura 6.10. 1− c 1− c care arată că liniile echipotenţiale sunt cercuri cu centrele pe axa Ox. Mişcarea fără circulaţie în jurul unui cilindru 2 ( ) (6.71) unde k = tg (2πK/Q).66). Spectrul mişcării obţinut prin reprezentarea grafică a ecuaţiilor (6. sau în poziţie laterală unui contur de alimentare liniar. x−d 2 (6.30) şi (6. ψ = − v0 y + . în vecinătatea corpului cilindric.3. definite de sin θ = 0 sau θ1 = θ2 = 0. a=0 . Zona circulară închisă de linia de curent ψ = 0 poate fi admisă ca aparţinând unui corp cilindric de lungime infinită.74) ϕ = −v0 x − 6.76) defineşte raza cilindrului respectiv. Se poate stabili cu uşurinţă că circulaţia pe orice linie . 1 + tg θ1 tg θ 2 a= tg θ1 = y .

60

Capitolul 6. Mişcări potenţiale

închisă care înconjoară acest cilindru este nulă. Spectrul mişcării rămâne neschimbat dacă cilindrul se deplasează uniform în fluidul aflat în repaus, iar observatorul se află în originea sistemului mobil de axe asociat cilindrului. Rezultanta R a presiunilor fluidului pe frontiera cilindrului poate fi proiectată pe direcţia Figura 6.11. Linia de curent ψ = 0 Figura 6.12. Liniile de curent în cazul mişcării mişcării şi dă forţa Rx, numită uniforme în jurul unui cilindru rezistenţă la înaintare, sau pe direcţia normală şi dă forţa Ry, numită portanţă. Dacă forţa R nu trece prin axa cilindrului, atunci ea prezintă un moment faţă de această axă. r r Proiectând pe axele carteziene forţa elementară dR definită pentru un element ds aparţinând cercului de rază a, se obţine (6.77) d R x = − p dy , d R y = p d x , unde p este presiunea pe frontiera cercului. Utilizând conjugata complexă a forţei elementare de presiune, definită sub forma

dR * = dRx − i dR y = − p dy − i p dx = i 2 p dy − i p dx = −i p(dx − i dy ) = −i p dz * , ρ v2 , 2

(6.78)

unde dz * = dx − i dy , şi apelând la ecuaţia lui BERNOULLI (6.8), scrisă pentru z = 0 astfel
p=C−

(6.79)

rezultă, după integrare pe frontiera c a cercului, ρ 2 * ρ 2 * R* = i v dz − i C dz * = i v dz . 2 2


c


c


c

(6.80)

Ţinând seama că vx dy – vy dx = 0 pe frontiera c (ecuaţia (6.15) a liniei de curent), v2 = (vx + i vy)(vx – i vy), respectiv vx – i vy = df/dz (relaţia (6.22)), se poate scrie df v x + i v y dz * = v x + i v y (dx − i dy ) = v x − i v y (dx + i dy ) = v x − i v y dz = dz , (6.81) dz şi, din relaţia (6.80), rezultă formula

(

)

(

)

(

)

(

)

R* = Rx − i R y = i

ρ ⎛ df ⎞ ⎜ ⎟ dz . 2 ⎝ dz ⎠ c

2

(6.82)

Momentul elementar al forţelor de presiune faţă de centrul cercului poate fi exprimat astfel
dM = p(x dx + y dy ) = R e p z dz * = R e i z dR* ⎧ ρ ⎛ df ⎞ 2 ⎫ ⎧ ⎫ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ M = R e⎨i z dR * ⎬ = − R e⎨ ⎜ ⎟ z dz ⎬ . ⎪ 2 c ⎝ dz ⎠ ⎪ ⎪ c ⎪ ⎩ ⎭ ⎩ ⎭

{

}

{

}

(6.83)

şi, după integrare, duce la relaţia

(6.84)

Relaţiile (6.82) şi (6.84) se folosesc pentru calculul rezistenţei la înaintare, portanţei şi momentului forţelor de presiune în cazul mişcării potenţiale cu sau fără circulaţie în jurul unui cilindru de secţiune transversală oarecare. Aceste relaţii se numesc formulele BLASIUS–CEAPLÎGHIN. Conform relaţiilor (6.31), (6.55) şi (6.76), potenţialul complex al mişcării în acest caz are expresia
⎛ a2 ⎞ ⎟ , f ( z ) = −v 0 ⎜ z + (6.85) ⎜ z ⎟ ⎝ ⎠ unde v0 este viteza curentului uniform în zona mişcării neperturbate de prezenţa cilindrului (zonă care, teoretic, se află la infinit). Introducând expresia (6.85) în formula (6.82) şi integrând se obţine rezultatul contradictoriu R = 0, care constituie paradoxul lui D’ALAMBERT şi este o consecinţă a neglijării forţelor vâscoase.
6.2.3.3. Mişcarea cu circulaţie în jurul unui cilindru

Mişcarea rezultată din combinarea curentului uniform, vârtejului şi dubletului este echivalentă cu mişcarea potenţială cu circulaţie în jurul unui cilindru şi corespunde situaţiei în care cilindrul se roteşte în jurul axei proprii întrun curent uniform având direcţia normală la axa cilindrului.

Hidraulica generală

61

Potenţialul de viteză şi funcţia de curent rezultă prin însumarea relaţiilor (6.30). (6.46) şi (6.59), pe categorii de funcţii, astfel Γ m cos θ ϕ = −v0 r cos θ + , (6.86) θ− 2π 2π r Γ m sin θ ψ = −v0 r sin θ − ln r + , (6.87) 2π 2π r unde s-au folosit relaţiile x = r cos θ, y = r sin θ, iar valorile ϕ0 şi ψ0 au fost considerate nule. Întrucât, în cazul acestei mişcări, linia de curent ψ = 0 nu prezintă interes, pentru studiul mişcării se determină punctele de stagnare şi liniile de curent care se opresc în aceste puncte. Folosind relaţiile (6.86) şi (6.87) se obţin prin derivare expresiile ∂ϕ m cos θ vr = , (6.88) = −v0 cos θ + 2π r 2 ∂r
vθ = − ∂ψ Γ m sin θ = v0 sin θ + , + ∂r 2π r 2π r 2 ⎤ ⎥ . ⎥ ⎦

(6.89)

care, în punctele de stagnare, sunt simultan nule dacă
r=a= ⎡ − Γ (2π a ) m şi θ = arcsin ⎢ 2 2π v0 ⎢ v0 + m 2π a ⎣

(

)

(6.90)

Prima relaţie (6.90) coincide cu formula (6.76), iar cea de-a doua relaţie (6.90) se reduce la
⎡ ⎤ −Γ θ = arcsin ⎢ ⎥ ⎢ 4π m v0 (2π ) ⎥ ⎣ ⎦

(6.91)

şi arată că există două puncte de stagnare simetrice faţă de axa Oy. Introducând expresiile (6.76) şi (6.90) în formula (6.87) se obţine valoarea funcţiei de curent în punctele de stagnare:
ψs = − Γ ⎛ m ln⎜ ⎜ 2π v0 2π ⎝ ⎞ ⎟. ⎟ ⎠

(6.92)

Linia de curent ce include punctele de stagnare are, conform relaţiilor (6.87) şi (6.92), ecuaţia
− v0 r sin θ − Γ m sin θ Γ ⎛ m ln r + = − ln⎜ ⎜ 2π v0 2π 2π r 2π ⎝ ⎞ ⎟ , ⎟ ⎠

(6.93)

care, după rearanjarea termenilor, devine ⎞⎤ ⎟⎥ = 0 (6.94) ⎟⎥ ⎠⎦ şi este satisfăcută de punctele de pe circumferinţa cercului de rază r = a. Figura 6.13. Liniile de curent în cazul mişcării cu circulaţie în jurul unui cilindru Deşi există şi alte curbe care satisfac ecuaţia (6.94), nu se insistă asupra lor, ci doar asupra spectrului liniilor de curent din afara domeniului cilindric de rază a. Acest spectru este prezentat în figura 6.13 şi arată că efectele vârtejului şi dubletului devin neglijabile începând de la o anumită distanţă faţă de cilindru, determinând ca mişcarea să capete caracterul uniform pe care, teoretic, îl are la infinit. Circulaţia de-a lungul liniilor închise care înconjură cercul este egală cu intensitatea Γ a vârtejului. Din însumarea funcţiilor (6.31), (6.47) şi (6.55) se obţine pentru potenţialul complex al mişcării expresia
⎛ a2 ⎞ i Γ ⎟− f ( z ) = v0 ⎜1 + ln z , ⎜ z ⎟ 2π ⎝ ⎠

⎛ ⎡ m ⎤ Γ ⎡ m sin θ⎢− v0 r + ⎢ln r − ln⎜ ⎥− ⎜ 2π v 2π r ⎦ 2π ⎢ 0 ⎣ ⎝ ⎣

(6.95)

unde, pe baza relaţiei (6.76), s-a înlocuit m/(2π) cu v0 a2. Derivata funcţiei (6.95) are expresia
⎛ a2 ⎞ i Γ df = v0 ⎜1 − 2 ⎟ − , ⎜ dz z ⎟ 2π z ⎝ ⎠

(6.96)

care, introdusă în relaţia (6.82), duce Ia formula
ρ R =i 2
*

⎡ ⎛ a2 ⎞ i Γ ⎤ ⎥ dz = −i ρ v0 Γ , ⎢v0 ⎜1 − 2 ⎟ − ⎜ z ⎟ 2π z ⎥ ⎢ ⎝ ⎠ ⎦ ⎣

2

(6.97)

din care rezultă pentru portanţă relaţia

62

Capitolul 6. Mişcări potenţiale

R y = ρ v0 Γ ,

(6.98)

cunoscută sub numele de teorema KUTTA–JUKOVSKI. Portanţa Ry şi, odată cu ea, circulaţia Γ au o importanţă primordială în aerodinamică. Cu ajutorul transformărilor conforme pot fi stabilite mişcări potenţiale bidimensionale incompresibile în jurul profilelor hidrodinamice.

6.3. Probleme
6.3.1. Problemă rezolvată 6.1. Se consideră mişcarea potenţială generată de două surse plane pozitive, cu intensităţi egale (+Q), situate la distanţa 2d una faţă de cealaltă (figura 6.14). Se cere să se stabilească spectrul mişcării. Rezolvare Pentru mişcarea compusă generată de cele două surse plane, se scrie potenţialul complex prin însumarea potenţialelor complexe ale surselor, de forma (6.40), astfel Q (ln z1 + ln z 2 ) = Q ln(z1 z 2 ) = Q [ln(r1 r2 ) + i(θ1 + θ 2 )] . f (z ) = 2π 2π 2π Se separă partea reală şi cea imaginară, care sunt egalate cu constante pentru a defini ecuaţiile liniilor echipotenţiale, respectiv liniilor
ϕ= Q Q (θ1 + θ 2 ) = K . ln (r1 r2 ) = C , ψ = 2π 2π ϕ = C ⇔ r1 r2 = c* ,

Figura 6.14

de curent

Prima ecuaţie se prelucrează astfel: dar r1 =

(x + d )2 + y 2

, r2 =

(x − d )2 + y 2

, deci
= c* ,
2 2

(x + d )2 + y 2 (x − d )2 + y 2

−d + y2 + d + 2x2 y 2 − d 4 + c2 = 0 , ecuaţie care arată că liniile echipotenţiale formează familia de lemniscate ale lui BERNOULLI. A doua ecuaţie devine: ψ = K ⇔ θ1 + θ 2 = k * , θ1 + θ 2 = arctg tg(θ1 + θ 2 ) = k * . tg (θ1 + θ 2 ) = tg θ1 + tg θ 2 =k . 1 − tg θ1 tg θ 2

(x

2

2 2

) (

)

[(x + d )

2

+ y 2 (x − d )2 + y 2 = c*2 = c ,

(

][

)

]

Din figura 6.14 se constată că
tg θ1 = y y , tg θ 2 = , x+d x−d

deci
y y + x + d x − d = k ⇔ x2 − y 2 − 2 x y − d 2 = 0 , k y2 1+ 2 2 x −d expresia obţinută fiind ecuaţia liniilor de curent.

6.3.2. Problemă propusă 6.2. Se consideră mişcarea potenţială generată de două surse plane pozitive, cu intensităţile Q1 = 10 m3/zi, respectiv Q2 = 20 m3/zi, situate în punctele de coordonate x1 = –20 m, y1 = 0, respectiv x2 = 20 m, y2 = 5 m (figura 6.15). Se cere să se calculeze valorile vx şi vy ale componentelor vitezei fluidului în punctul M, de coordonate x = 30 m, y = 30 m.

Figura 6.15

mişcările externe pot fi tratate ca mişcări fără frecare în întregul lor domeniu. avioane. se exprimă astfel r r r r r r r r dT1x + dT2 x + dT1 y + dT2 y + dT1z + dT2 z + dFm = −dFi . că trecerea de la mişcarea laminară la mişcarea turbulentă este caracterizată cantitativ prin mărimea adimensională ρvl Re = . în natură. un caracter aleator. după cum straturile de fluid alunecă unele peste altele sau alunecarea lor este împiedicată de prezenţa unor componente pulsatorii ale vitezei. (7. studiat în capitolul 5. Aspecte generale Modelul fluidului perfect. cum sunt. dz. iar componentele normale pot fi rezultante atât ale forţelor de compresiune cât şi ale forţelor de întindere. stratul limită se extinde în întregul domeniu ocupat de fluid. dy. ajutaje. Ecuaţiile Navier–Stokes Din domeniul unui fluid vâscos aflat în mişcare laminară se detaşează un volum de control de formă paralelipipedică. Pe cale experimentală s-a stabilit că. În general. legea a doua a mecanicii. notate cu dT1x . Această caracteristică este consecinţa faptului că vâscozitatea este constantă. În cadrul mişcărilor interne. 7. unde valorile gradienţilor de viteză sunt mari. însă. în cazul fluidelor nenewtoniene apar componente transversale ale vitezei din cauza variaţiei consistenţei fluidului pe normala la direcţia vitezei.1) μ unde l este o lungime ce caracterizează frontiera domeniului mişcării. nave maritime etc. de regulă. fără a determina însă convertirea mişcării laminare într-una turbulentă. DINAMICA FLUIDELOR VÂSCOASE Dinamica fluidelor vâscoase este capitolul Mecanicii fluidelor care studiază legile mişcării laminare şi turbulente a fluidelor reale. Mişcările interne sunt mişcările fluidelor care se desfăşoară în domenii cu frontierele închise (conducte. dT2 y . (7. efectul vâscozităţii se face simţit doar în vecinătatea frontierelor domeniului mişcării. dT1z . în cazul conductelor. aplicată sistemului de forţe care acţionează asupra paralelipipedului considerat. În aceste condiţii. dT1 y . De această dată însă. în anul 1883. este aplicabil în anumite zone ale mişcării fluidelor cu vâscozitate relativ mică. El a demonstrat experimental că. prin înlocuirea forţelor de presiune cu tensiunile ale căror componente sunt determinate de prezenţa vâscozităţii. În tuburile capilare. la viteze suficient de mici. de către OSBORNE REYNOLDS. ca urmare.300. Ecuaţiile microscopice ale mişcării laminare se obţin la fel ca cele aferente mişcării unui fluid perfect. Mişcarea laminară În cadrul mişcării laminare nu există componente ale vitezei (în afară de cele ale mişcării moleculare browniene) care să fie normale la direcţia mişcării. În cazul fluidelor cu vâscozitate foarte mică. mişcarea este laminară dacă Re ≤ 2. în timp ce la viteze mai mari apar curenţii turbionari şi mişcarea capătă.2.2) . de asemenea.). variaţia vâscozităţii după normala la direcţia mişcării conduce la apariţia componentelor transversale ale vitezei care. Acest criteriu de similitudine restrânsă a fost numit ulterior numărul REYNOLDS.1. deoarece fluidul vâscos este capabil să preia şi eforturi de întindere. ca în figurile 3. fluidul curge laminar şi fără curenţi turbionari. dT2 z . vor avea atât componente normale cât şi componente tangenţiale. canale etc. Distincţia dintre regimul laminar şi cel turbulent a fost făcută. 7. pentru prima dată. au valori mici şi. cu excepţia stratului limită. În condiţii neizoterme.5 şi 5. Mişcările externe sunt cele care au loc în jurul corpurilor (rachete. la scară microscopică. care exprimă acţiunea restului masei de fluid asupra fluidului din domeniul de control.1. mişcările fluidelor reale pot fi clasificate în externe şi interne. nu afectează substanţial caracterul laminar al mişcării.). De asemenea. în condiţiile în care alte frontiere (cum ar fi suprafaţa pământului) se află la distanţe mari faţă de corpurile respective. tranzitorie în domeniul 2. apa şi aerul. cu dimensiunile infinitezimale dx. 7.000 şi turbulentă pentru Re > 3.1.300 < Re ≤ 3. forţele r superficiale.7. Mişcarea vâscoasă poate fi laminară sau turbulentă. r r r r r dT2 x . iar tuburile sunt foarte scurte. dezvoltate în toate direcţiile spaţiului ocupat de fluid.000. REYNOLDS a arătat.2. Această zonă a mişcării vâscoase se numeşte strat limită. iar mişcarea este în întregime vâscoasă. mişcarea este integral vâscoasă chiar şi atunci când fluidul are vâscozitate foarte mică. În funcţie de importanţa efectelor vâscozităţii.

6). z) componentele tensorului tensiune în punctul P (figura 7.2) expresiile (3. τyy = σy – p .33). j = x.5) ∂τ yz ∂τ zz ⎞ 1 ⎛ ∂τ ∂v ∂v ∂v z ∂v z ⎟ . între tensiuni şi deformaţii există relaţiile ∂v y r r r ∂v ∂v σ x = 2μ x − λ ∇ ⋅ v . (7. Introducând expresiile (7.5) se obţin ecuaţiile microscopice ale mişcării laminare a fluidelor compresibile vâscoase sub forma r ∂v x ∂v x ∂v ∂v 1 ∂p μ 1 ∂ (μ ∇ ⋅ v ) . + + v x + z v y + z v z = Z + ⎜ xz + ⎜ ∂x ∂z ⎟ ∂t ∂x ∂y ∂z ρ⎝ ∂y ⎠ obţinute prin proiectarea ecuaţiei (7. vx + x v y + x vz = X − + Δv x + + 3ρ ∂x ∂t ∂x ∂y ∂z ρ ∂x ρ ∂v y ∂t + ∂v y ∂x vx + ∂v y ∂y vy + ∂v y ∂z vz = Y − r 1 ∂p μ 1 ∂ (μ ∇ ⋅ v ) . apoi efectuând reducerile şi simplificările corespunzătoare. dT2 x = − ⎢i ⎜ τ xx + xx dx ⎟ + j ⎜ τ xy + dx ⎟ + k ⎜ τ xz + xz dx ⎟⎥ dy dz . (7. iar p este presiunea şi reprezintă efortul unitar normal de compresiune. dT2 z = − ⎢i ⎜ τ zx + zx dz ⎟ + ∂z ⎠ ⎢ ⎝ ⎣ ( ) (7. τzz = σz – p . Eforturile unitare normale de întindere şi eforturile unitare tangenţiale sunt legate de componentele gradientului de viteză prin intermediul legii lui STOKES pentru vâscozitate. Dinamica fluidelor vâscoase Dacă se notează cu τij (i = x.1) şi (7.4) pe axele carteziene şi rearanjarea termenilor. se obţine egalitatea r r r⎛ ∂τ xx ∂τ yx ∂τ zx ⎞ r⎛ ∂τ xy ∂τ yy ∂τ zy ⎞ r⎛ ∂τ xz ∂τ yz ∂τ zz ⎞ dv ⎟+ρ A= ρ ⎟+ k⎜ ⎟ + j⎜ ⎜ i⎜ .7) ∂x ∂y ∂z unde μ este coeficientul de vâscozitate dinamică. dT2 y = − ⎢i ⎜ τ yx + dy ⎟ + ⎟ ⎜ ∂y ⎢ ⎝ ⎠ ⎣ ( ) ( ) r⎛ ∂τ yz ⎞⎤ ∂τ yy ⎞ r⎛ j ⎜ τ yy + dy ⎟ + k ⎜ τ yz + d y ⎟ ⎥ dx dz . Celelalte componente ale tensiunii (pentru care cei doi indici sunt diferiţi) reprezintă eforturile unitare tangenţiale.9) . ⎟ ⎜ ∂x ∂x ∂x ⎠⎥ ⎠ ⎝ ⎢ ⎝ ⎠ ⎝ ⎣ ⎦ r r r r r ⎡ r⎛ ∂τ yx ⎞ dT1 y = − i τ yx + j τ yy + k τ yz dx dz . ⎟ ⎠ r r r r r ⎡ r⎛ ∂τ ⎞ dT1z = − i τ zx + j τ zy + k τ zz dx dy .13). + v x + x v y + x v z = X + ⎜ xx + + ⎜ ∂x ∂t ∂x ∂y ∂z ρ⎝ ∂y ∂z ⎟ ⎠ ∂v y ∂t + ∂v y ∂x vx + ∂v y ∂y vy + ∂v y ∂z vz = Y + 1 ⎛ ∂τ xy ∂τ yy ∂τ zy ⎜ + + ρ ⎜ ∂x ∂y ∂z ⎝ ⎞ ⎟ . ⎟ ⎝ ⎜ ∂z ∂z ⎠⎥ ⎠ ⎝ ⎦ Introducând în relaţia (7. (5. (7.6) τxx = σx – p . se reduce la legea un fluid vâscos aflat in mişcare laminară Iui NEWTON. σ y = 2μ − λ ∇ ⋅ v . z.3). exprimată prin relaţia (2. Componentele tensorului tensiune care au cei doi indici identici corespund tensiunilor normale şi pot fi exprimate sub forma (7. pentru care s-a adoptat semnul minus în comparaţie cu sensul lui σ. ⎟ ⎟ ⎜ ⎜ ∂y ∂y ⎠⎥ ⎠ ⎝ ⎝ ⎦ (7.1). Domeniu paralelipipedic elementar detaşat dintrmişcării laminare unidimensionale vâscoase. y.4) + + + + + + dt ∂y ∂z ⎟ ∂y ∂z ⎟ ⎜ ∂x ∂y ∂z ⎟ ⎜ ∂x ⎠ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎝ ∂x care reprezintă ecuaţia microscopică a impulsului pentru mişcarea laminară a fluidelor vâscoase şi este echivalentă cu următoarele ecuaţii scalare: ∂τ yx ∂τ zx ⎞ 1 ⎛ ∂τ ∂v x ∂v x ∂v ∂v ⎟ . în cazul Figura 7. unde σ este efortul unitar normal de întindere.8) în relaţiile (7. se pot scrie expresiile forţelor superficiale astfel r r r r r ⎡ r⎛ ∂τ xy ⎞ r ⎛ ∂τ ∂τ ⎞⎤ ⎞ r⎛ dT1x = − i τ xx + j τ xy + k τ xz dy dz . iar cel de-al doilea indice semnifică axa cu care componenta respectivă este paralelă. odată cu folosirea variabilelor lui EULER în cadrul expresiilor derivatei substanţiale a vitezei. iar λ= 2 μ 3 (7. + Δv y + ρ ∂y ρ 3ρ ∂y (7. care. unde primul indice corespunde axei carteziene cu care normala la faţa respectivă a paralelipipedului este paralelă.1.3) r⎛ ∂τ zy ⎞ r ⎛ ∂τ ⎞⎤ j ⎜ τ zy + dz ⎟ + k ⎜ τ zz + zz dz ⎟⎥ dx dy . σ z = 2μ z − λ ∇ ⋅ v .8) se numeşte al doilea coeficient de vâscozitate.64 Capitolul 7.7) şi (7. Conform legii lui STOKES. y.

Alegând sistemul de axe carteziene ca în figura 7. vy = vz = 0. iar din prima şi a treia ecuaţie rezultă că p = –ρ g z + f(x) + c1 .2. ∂y 2 ∂z 2 (7. ρ ∂y ρ (7. p − p2 p ≅ p1 − 1 x. ceea ce este posibil doar dacă ecuaţia este egală cu o constantă. (7. adică ∂ 2v ∂ 2v + = c2 .2. ecuaţiile (7.2 Schema mişcării într-un tub de secţiune circulară (7.16). (7. ∂v ∂t = 0 (pentru mişcarea staţionară). În aceste condiţii ecuaţiile (7.14) Din relaţia (7. ∂t ∂x ∂y ∂z ρ ∂x ρ ∂v y ∂t + ∂v y ∂x vx + ∂v y ∂y vy + ∂v y ∂z vz = Y − 1 ∂p μ + Δv y . substituită în egalitatea (7.12) rezultă că ∂p df .17) unde p1. p = p1 .10) se particularizează astfel ∂ 2v ∂ 2v 1 ∂p ∂p ∂p =0 . ∂x (7.15) (7. unde c4 = c1 + c3.Hidraulica generală 65 r ∂v 1 ∂p μ 1 ∂ ∂v z ∂v z ∂v (μ ∇ ⋅ v ) . în ecuaţia (7.12) În prima ecuaţie (7.26) se reduce la ∂v x ∂x = 0. p = p2 .11) Figura 7. (7. ⎨ ⎩la x = l . ca urmare. (7. r În cazul mişcării laminare a fluidelor vâscoase incompresibile ∇ ⋅ v = 0 şi.2 rezultă vx = v.19) l .18) l sau. = ∂x dx iar ecuaţia (7.10) ∂v z ∂v z 1 ∂p μ ∂v ∂v + vx + z v y + z vz = Z − + Δv z ∂t ∂x ∂y ∂z ρ ∂z ρ şi poartă numele de ecuaţiile Navier – Stokes. având în vedere că termenul ρ g z este neglijabil. Z = –g (în câmpul r gravitaţional terestru). Mişcarea laminară într-un tub de secţiune circulară Se consideră mişcarea staţionară laminară a unui lichid vâscos incompresibil într-un tub orizontal având diametrul d şi lungimea l. 7. Înlocuind condiţiile la limite ⎧la x = 0 . .16) care. = −ρ g .9) se reduc la ∂v x ∂v x ∂v ∂v 1 ∂p μ + vx + x v y + x vz = X − + Δv x . dx şi are soluţie f = μ c2 x + c3 (7.11) membrul stâng are variabilele independente y şi z. iar ecuaţia de continuitate (4.13) ∂p = μ c2 .14) devine df = μ c2 . iar membrul drept variază în raport cu x. p2 sunt valorile presiunii la capetele tubului. + vx + z v y + z vz = Z − + Δv z + ∂t ∂x ∂y 3ρ ∂z ∂z ρ ∂z ρ în care Δ este operatorul lui LAPLACE. se obţin expresiile constantelor de integrare care aduc legea variaţiei presiunii la forma p − p2 p = p1 − 1 x −ρg z .11) arată că presiunea nu depinde de y. + 2 = 2 ∂y μ ∂x ∂z ∂y ∂z A doua ecuaţie (7. duce la p = μ c2 x − ρ g z + c4 . X = Y = 0.12).

∂y 2 ∂z 2 dr 2 r dr r dr ⎝ dr ⎠ Apelând la relaţiile (7. tg θ = .29) Pentru un element de suprafaţă inelar. viteza poate fi admisă constantă şi. 4μl ⎝ ⎠ d 2 ( p1 − p2 ) .28) al cărei grafic este un paraboloid cu înălţimea egală cu viteza maximă vmax = v r =0 = (7. Dinamica fluidelor vâscoase Ecuaţia (8. Folosind relaţiile y = r cos θ .19) arată că presiunea lichidului din conductă scade liniar cu distanţa x. transformă ecuaţia (7. având aria dA = 2πrdr.66 Capitolul 7. debitul de lichid care traversează această suprafaţă elementară se exprimă prin ecuaţia diferenţială .27) Punând acestei soluţii condiţiile: v finit la r = 0 . ∂z ∂r ∂z ∂θ ∂z dr (7. = cos θ .24).16) şi (7. în final.20) z r 2 = y 2 + z 2 . θ. cuprins între razele r şi r + dr.22) se obţin formulele ∂ 2v d 2v 1 dv 2 = cos 2 θ + sin θ . y se poate scrie ∂v ∂v ∂r ∂v ∂θ dv = cos θ .21) în raport cu y. ⎜r ⎟ = − 1 r dr ⎝ dr ⎠ μl (7. 16 μ l (7. Derivând relaţiile (7.25) care. r dr ∂y 2 dr 2 ∂ 2v d 2v 2 1 dv = 2 sin θ + cos 2 θ . v = 0 la r = d/2 . împreună cu relaţia (7.21) unde s-a ţinut seama că ∂r ∂r = sin θ . Dacă se trece de la coordonatele carteziene y. ∂y ∂z r r (7. z la coordonatele polare r.22) iar v = v(r) (viteza nu depinde decât de variabila r). = cos θ . rezultă expresiile constantelor de integrare a=0. z = r sin θ . (7. ecuaţia de tip POISSON (7. 4μl (7.24) (7.18) rezultă expresia p − p2 1 ∂p c2 = =− 1 . μ ∂x μl (7.26) prin a cărei integrare succesivă se obţine soluţia v=− p1 − p2 2 r + a ln r + b . ca urmare. legea de variaţie a vitezei lichidului se exprimă prin ecuaţia v= p1 − p2 ⎛ d 2 2⎞ ⎜ ⎟ ⎜ 4 −r ⎟ . b= p1 − p2 d 2 4μl 4 şi.13) sub forma p − p2 1 d ⎛ dv ⎞ . 2 r dr ∂z dr (7. ∂z ∂y ∂θ 1 ∂θ 1 = − sin θ .23) care însumate dau relaţia ∂ 2v ∂ 2v d 2v 1 dv 1 d ⎛ dv ⎞ + = + = ⎜r ⎟ . respectiv z şi utilizând expresiile (7.13) se reduce la o ecuaţie diferenţială cu variabile separabile. = + ∂y ∂r ∂y ∂θ ∂y dr ∂v ∂v ∂r ∂v ∂θ dv = + = sin θ .

( ) (7. respectiv presiunii în mişcarea fundamentală.35)…(7. 128 μ l (7. iar p' sunt componentele aceloraşi mărimi în mişcarea pulsatorie. Ca urmare. cât şi în cazul mişcării turbulente. (7. valorile medii temporale vi' şi p ' sunt nule. duce pentru debitul tubului la relaţia Q= πd 4 ( p1 − p2 ) .28). reflectată prin scăderea mai accentuată a componentelor vitezei fluctuante normale la perete. z ) . unde vi şi p sunt componentele vitezei. sub forma r ∇⋅v = 0 . valorile medii temporale ale componentelor vitezei normale la direcţia mişcării sunt nule. p = p + p' . Deşi în literatura de specialitate se fac referiri la inaplicabilitatea ecuaţiilor NAVIER–STOKES la mişcarea turbulentă. dar sunt amortizate de vâscozitatea fluidului.34) 7.32) Compararea relaţiilor (7. este cunoscută sub numele de legea HAGEN–POISEUILLE şi este formulată în funcţie de viteza medie vm = 4Q/(πd2) astfel vm = d 2 ( p1 − p2 ) . atât în cazul mişcării laminare.33) şi (7. definite sub forma vi = 1 tm t0 +tm t0 ∫ vi (t )dt . (i = x. y. (7.37) unde durata de mediere tm trebuie să fie suficient de mare pentru a asigura invariabilitatea în timp a valorilor medii vi şi p .31).35) (7.31) Legea proporţionalităţii dintre debit şi gradientul de presiune (p1 – p2)/l. exprimată de ecuaţia (7.Hidraulica generală 67 dQ = 2 π r v dr .30) care. nu sunt niciodată cunoscute.29) şi (7. (7.32) duce la concluzia că vmax = 2vm.29) scrisă. Ţinând seama de egalitatea ∂v x ∂v ∂v ∂v 2 ∂ ∂ vx + x v y + x vz = x + v x v y + (v x v z ) . Toate teoriile statistice ale turbulenţei au ca obiectiv determinarea funcţiilor de distribuţie a probabilităţii care ar conduce la probabilitatea apariţiei anumitor combinaţii de viteze în punctele domeniului mişcării la orice timp.33) dy dr 2l ce arată că efortul unitar tangenţial τ variază liniar de la valoarea zero în axa tubului la valoarea ( p − p2 ) d τp = 1 4l pe peretele interior al tubului. (7. faţă de cele paralele cu peretele. bazată pe conceptul lungimii de amestec. orientate în toate direcţiile spaţiului. Tensorul tensiune are o singură componentă tangenţială care. Mişcarea turbulentă Mişcarea turbulentă se caracterizează prin prezenţa unor componente fluctuante ale vitezei. pentru un fluid incompresibil. este dată de formula dv dv ( p1 − p2 ) r τ=μ = −μ = . La mişcarea turbulentă într-o conductă de secţiune constantă.28) şi integrare pe suprafaţa cercului de diametru d. p= 1 tm t0 + t m t0 ∫ p(t )dt . precum şi a câmpului de viteze rezultat s-au folosit metode statistice. de aceea. (7.38) . conform relaţiilor (2. şi este concepută ca fiind rezultatul suprapunerii unei mişcări pulsatorii la nivelul macroparticulelor peste mişcarea principală. în practică.37). Soluţionarea acestor ecuaţii pentru mişcarea turbulentă depinde de detaliile de moment privind datele iniţiale şi la limite. pentru descrierea datelor iniţiale şi la limite. 32 μ l (7. Conform relaţiilor (7. dar aplicarea practică a teoriilor statistice în cazul problemelor inginereşti este foarte dificilă şi.3. consideraţiile teoretice confirmă aplicabilitatea acestora. Extinderea ecuaţiilor NAVIER–STOKES la mişcarea turbulentă se bazează pe exprimarea vitezei şi presiunii ca suma componentelor acestora din mişcarea fundamentală şi din mişcarea pulsatorie vi = vi + vi' . Complicaţiile deosebite asociate mişcării turbulente sunt legate în special de formularea şi rezolvarea ecuaţiilor fundamentale ale acesteia.36) vi' . turbulenţa se manifestă la fel pe toate direcţiile (izotrop). Pulsaţiile macroparticulelor sunt generate de neregularităţile pereţilor. Abordarea statistică este adecvată înţelegerii complete a turbulenţei. Mărimile vi şi p sunt valori medii temporale într-un punct. după înlocuirea vitezei dată de relaţia (7. în practică se foloseşte cu succes o teorie cu suport fizic. ele apar şi la mişcarea laminară. ∂x ∂y ∂z ∂x ∂y ∂z valabilă în asociere cu ecuaţia de continuitate (4. detalii care. Începând de la o anumită distanţă de peretele conductei. în timp ce lângă perete se constată o anizotropie a fluctuaţiilor vitezei.

(7. formează ecuaţiile fundamentale ale mişcării turbulente. j = x. v z' . y. y. y. în cazul mişcării turbulente.45) τij = μ⎜ i + ⎜ ∂j ∂i ⎟ ⎠ ⎝ ceea ce arată că.43) ∂x ∂y ∂z Comparând ecuaţiile mişcării turbulente. axa Oy normală la frontieră. z. Înlocuind expresiile (7.41) din relaţia (7. fiind cunoscută de atunci sub numele de teoria lungimii de amestec.47) dy care. z ) . i ≠ j ) . y. ' ρ v x v 'y = v 'y ( y2 − y1 ) ' Admiţând că între v x şi v 'y există o corelaţie completă. p ). v y . v z . y. chiar în principiu.42) se exprimă în termeni de tensiune în membrul drept astfel ⎡ ∂v ⎤ ∂τ yx ∂τ zx ∂v 2 ∂ ∂ ∂τ ρ⎢ x + x + + . z. tensiunile de forfecare au o componentă vâscoasă şi una turbulentă. (i = x. (7.42). z. (7. y.46) v x v y + (v x v z )⎥ = ρ X + xx + ∂x ∂y ∂z ∂x ∂y ∂z ⎢ ∂t ⎥ ⎣ ⎦ Rezolvarea ecuaţiilor mişcării turbulente prezentate mai sus este imposibilă. (i = x. definiţi pe baza componentelor fluctuante ale vitezei. În acest raţionament s-a considerat frontiera plană. ecuaţia ⎡ ∂v ⎤ ∂v 2 ∂ ∂p ∂ ∂ ∂ ∂ ' ' ' ' ρ⎢ x + x + + μ Δv x − ⎛ ρ v x2 ⎞ − ⎛ ρ v x v 'y ⎞ − ⎛ ρ v x v z ⎞ . din patru ecuaţii (trei de ' ' mişcare şi una de continuitate). să se determine şapte necunoscute ( v x .10) poate fi scrisă astfel 2 ∂vx ∂vx ∂ ∂ 1 ∂p μ + + vx v y + (v x vz ) = X − + Δvx . v x . Ecuaţia (7.39) transformată prin înlocuirea valorilor instantanee cu valorile medii temporale. z.39) Folosind următoarele valori medii temporale vi v j = vi + vi' v j + v 'j = vi v j + vi' v 'j . j = x. dy corespunzătoare uneia din componentele tensiunilor lui REYNOLDS.35) în ecuaţia (7.42) v x v y + (v x v z )⎥ = ρ X − ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎠ ∂y ⎝ ⎠ ∂z ⎝ ⎠ ∂t ∂x ∂y ∂z ∂x ∂x ⎝ ⎢ ⎥ ⎦ ⎣ care.5) aferente mişcării laminare. (7. (i = x. ( ) Termenii − ρ vi' v 'j .38) şi aplicând procesul de mediere temporală a termenilor acestei ecuaţii. prin procesul de mediere temporală.68 Capitolul 7. spre deosebire de relaţia (7. Astfel. se obţin expresiile ∂v τii = − p + 2μ i − ρ vi'2 . ∂t ∂x ∂y ∂z ρ ∂x ρ ( ) (7.39) se obţine. (7. fără a dispune de informaţii suplimentare. (i = x. după multiplicare cu v 'y şi mediere temporală. împreună cu relaţiile similare ce pot fi obţinute pentru direcţiile y şi z. Tensiunile vâscoase sunt predominante în vecinătatea pereţilor. (7. z ) . z) se numesc tensiunile lui REYNOLDS şi au semnificaţia fizică a transferului de impuls de la mişcarea pulsatorie la mişcarea fundamentală. În mod obişnuit. Excesul instantaneu de impuls mediu pe direcţia x în punctul de ordonată y2 se poate exprima sub forma d ' ρ v x = −( y2 − y1 ) (ρ v x ) . fără a se utiliza date ( ) experimentale care să lege tensiunile lui REYNOLDS de componentele vitezei medii temporale ale mişcării fundamentale. (7. conţine în plus ultimii trei termeni. în zona numită substrat laminar. reprezentate prin relaţia (7. nu este posibil ca. se poate scrie ' ' ρ v x2 = ρ v 'y2 = −ρ v x v 'y (7. y. i ≠ j ) . această teorie se aplică turbulenţei bidimensionale dintr-o mişcare medie unidimensională şi se bazează pe presupunerea ca o particulă de fluid care se deplasează (pe direcţie transversală mişcării predominante) din punctul de ordonată y1 în punctul definit prin y2 transportă valoarea medie pe direcţia x a impulsului aparţinând particulelor situate la nivelul y1. în cazul mişcării turbulente tridimensionale.44) ∂i ⎛ ∂v ∂v j ⎞ ⎟ − ρ vi' v 'j .48) . Una din cele mai simple metode de exprimare a tensiunilor lui REYNOLDS se bazează pe transferul de impuls şi a fost preconizată în anul 1925 de către PRANDTL. v y . y.42). j = x.40) (7. duce la expresia d (ρ vx ) . Dinamica fluidelor vâscoase prima ecuaţie (7. z. se obţine ecuaţia de continuitate a mişcării turbulente a fluidelor incompresibile sub forma ∂v x ∂v y ∂v z + + =0 . (i = x. cu ecuaţiile (7. iar componentele datorate mişcării pulsatorii sunt preponderente în restul masei fluidului. ( )( vi2 = vi + vi' ( ) ) 2 = vi2 + vi'2 . iar axa Ox conţinută în frontiera plană şi având direcţia şi sensul mişcării. Ecuaţia (7.

în baza relaţiei (7. o variaţie bruscă de secţiune.54). toate schimbările de energie înmagazinată în timpul unui proces depind de valorile acesteia în punctele iniţial şi final. definită prin relaţia (5.51) se foloseşte sub forma τ yx = μ dv x dv dv x + ρl 2 x . ca urmare. creşterea energiei interne duce la creşterea energiei cedate mediului exterior. dy dy dy (7. Aplicând prima lege a termodinamicii unui tub de curent prin care se mişcă staţionar un fluid vâscos incompresibil. dy Pentru evaluarea tensiunii turbulente este necesară cunoaşterea lungimii de amestec. Energia înmagazinată este o funcţie de punct şi. Toate aceste relaţii au fost umbrite de succesul pe care l-a avut relaţia (7. care iese şi care se acumulează într-un volum de control. Căldura este energia care trece de la o masă la alta când între cele două mase există o diferenţă de temperatură. care se bazează pe legarea lungimii l de factori geometrici.56) hd = ⎢(u 2 − u1 ) − .4. adusă prin ridicare la pătrat.47). g⎣ dm ⎥ ⎦ Dacă fluidul este perfect. unde s-a prezentat ecuaţia energiei ca formă de exprimare matematică a principiului conservării energiei mecanice aplicat unui fluid perfect în mişcare. 7. definită astfel l = ⎡( y2 − y1 )2 ⎤ ⎢ ⎥ ⎣ ⎦ (7. şi constituie energia disipată sau pierderea de energie a fluidului.50) τ yx = μ ⎛ dv dv x + ρl 2 ⎜ x ⎜ dy dy ⎝ 0. se obţine relaţia 2 ⎞ 2 ⎞ ⎛ ⎛ ⎜ g z1 + p1 + α v1 ⎟ − ⎜ g z2 + p2 + α v2 ⎟ = (u2 − u1 ) − dQ . în principiu.5 ⎞ ⎟ . împărţire cu ρ şi mediere temporală la forma ⎛ dv ' ρ v x2 = ρ( y2 − y1 )2 ⎜ x ⎜ dy ⎝ ⎞ ⎟ .55) se numeşte pierdere de energie mecanică sau energie disipată şi se exprimă ca înălţime coloană de fluid (pierdere de sarcină hidraulică) sub forma 1⎡ dQ ⎤ (7.53) şi (7. unde c este o constantă universală care are valoarea aproximativ egală cu 0. hd = 0 şi ecuaţia (7. Energia asociată cu masa considerată constituie energia înmagazinată. membrul drept al ecuaţiei (7. Energia de tranzit poate fi formată din căldură şi din lucru mecanic. adică (7. apare o pierdere locală de energie. Cel mai simplu procedeu de determinare a acestei lungimi are la bază presupunerea că l este proporţională cu distanţa de la perete. care nu produce lucru mecanic. 2 (7.54) l = cy . este avantajos ca energia să fie clasificată în energie înmagazinată şi energie de tranzit.54) se poate integra. Deoarece.Hidraulica generală 69 şi. iar dQ/dm – cantitatea de căldură transferată în mediul înconjurător pe unitatea de masă. (7. în consecinţă. relaţia (7.45).47). GILL şi SCHER – 1961).28) a ecuaţiei lui BERNOULLI. duce la formula (7. iar hd se poate scrie sub forma . Din acest punct de vedere. ecuaţia (7. fluidul fiind vâscos. În literatura de specialitate au fost prezentate şi alte relaţii empirice (VON KÁRMÁN – 1930.49) se obţine relaţia ⎛ dv ' − ρ v x v 'y = ρ( y2 − y1 )2 ⎜ x ⎜ dy ⎝ care.53) unde l 2 dv x are dimensiunile vâscozităţii cinematice şi se numeşte deseori vâscozitatea cinematică turbulentă. în practica transportului fluidelor prin conducte. iar căldura se propagă în mediul înconjurător. energie potenţială şi energie internă. iar energia care trece de la un sistem la altul se numeşte energie de tranzit. Cu ajutorul relaţiilor (7. ⎟ ⎠ ⎞ ⎟ .51) unde l este lungimea de amestec a lui PRANDTL. ⎟ ⎠ 2 2 (7.4. Ecuaţia energiei Spre deosebire de paragraful 5. o parte din energia mecanică se transformă în căldură. În cazul în care conducta prezintă. Energia înmagazinată într-un element de masă poate fi formată din: energie cinetică. cât şi de drumul parcurs între aceste două puncte. de viteză sau de gradientul de viteză specifici mişcării. ⎟ ⎠ .55) ⎜ 2 ⎟ ⎜ 2 ⎟ dm ρ ρ ⎠ ⎠ ⎝ ⎝ unde u este energia internă. Energia de tranzit este o funcţie de drum şi. Prima lege a termodinamicii arată că energia se conservă. în acest paragraf se va ţine seama că.46). pentru a se obţine profilul vitezei medii temporale şi energia disipată în cadrul mişcării turbulente. conform legilor termodinamicii.4. introdusă în ecuaţia (7.52) ' Deoarece semnul lui v x v 'y depinde de semnul derivatei dv x dy . în condiţiile luării în considerare a energiei care intră. variaţia sa depinde atât de punctele extreme.55) se reduce la forma (5. VAN DRIEST – 1956. spre exemplu.

5. Problemă rezolvată 7. Cunoscând: sarcina hidraulică la intrarea în conductă h = 2 m. Probleme propuse 7. ştiind că presiunea la capătul final al conductei este egală cu cea atmosferică. în regim laminar limită. se cere debitul de apă. 2 2 7.123 ⋅ 10 m .2 dm3/s.57) unde hL este pierderea longitudinală de energie. Re = 4 ⋅ 830 ⋅ 2. Printr-o conductă orizontală. densitatea şi vâscozitatea apei ρ = 103 kg/m3. se pretează la o interpretare geometrică (figura 7. Dintr-un rezervor deschis se scurge apă printr-o conductă orizontală. linia de poziţie este reprezentată de axa tubului. iar hl – pierderea locală. μ = 1 cP şi admiţând că presiunea la capătul final al conductei este cea atmosferică. c) forţa de frecare pe peretele conductei. adică ρ v dh Re = . se transportă ulei cu densitatea ρ = 904 3 kg/m şi vâscozitatea dinamică μ = 35 cP. Pu = B + b + 2 h 2 + ⎜ ⎟ . Să se stabilească regimul de mişcare a ţiţeiului. în acea zonă. la debitul Q = 5 cm3/s. 2 ⎠ ⎝ 10 ⋅ 10 −3 ⋅ 9. A fiind aria suprafeţei secţiunii transversale prin conductă. de-a lungul tubului de curent. Probleme 7.5 ⋅ 10 −3 = 9.098 .123 ⋅ 10 − 2 Întrucât Re > 3. la debitul Q = 0.3.56). . cu dimensiunile B = 3 cm. suficient de mică pentru a determina scăderea presiunii sub valoarea celei din exterior. linia energetică este o curbă care coboară continuu.58) şi reprezintă ecuaţia lui BERNOULLI pentru un tub de curent de fluid vâscos. putând să coboare sub linia de poziţie dacă secţiunea transversală este.5. cu diametrul d = 20 mm şi lungimea l = 3 km.123 cm = 9. b) viteza medie a uleiului în conductă.4. b = 2 cm. relaţia (7. în cadrul căreia se pune în evidenţă o nouă linie caracteristică faţă de cele definite în contextul ecuaţiei (5. Se cere să se calculeze latura secţiunii conductei. Dinamica fluidelor vâscoase hd = hL + hl .3. 7. Se cere să se calculeze următoarele: a) presiunea de pompare. h = 2 cm. În cazul tubului de curent. printr-o conductă cu secţiunea transversală de forma unui trapez isoscel. definit de ecuaţia (7. μ A Pu μ A Pu Datele problemei înlocuite în ecuaţiile de mai sus duc la valorile ⎛ 3− 2⎞ −2 Pu = 3 + 2 + 2 2 2 + ⎜ ⎟ = 9. deci ⎝ 2 ⎠ ρ Q 4A 4ρQ Re = = .5 dm3/s. dacă debitul de ţiţei transportat prin conductă este Q = 2. (7. cu densitatea ρ = 830 kg/m3 şi vâscozitatea dinamică μ = 10 cP.5. cu diametrul d = 5 mm şi lungimea l = 10 m. Rezolvare Regimul de mişcare poate fi stabilit prin calcularea valorii numărului REYNOLDS.2.3).70 Capitolul 7. având latura a.2.58). Ecuaţia (7. Figura 7. Printr-o conductă cu secţiunea transversală de formă pătrată. Ţinând seama de formula (7.1. Aceasta se numeşte linie energetică şi rezultă prin scăderea valorilor termenului hd din cota liniei de sarcină hidraulică. în care lungimea caracteristică l este diametrul echivalent hidraulic dh.27). Interpretarea geometrică a ecuaţiei energiei pentru un fluid vâscos incompresibil aflat în mişcare staţionară 7. 7. iar Pu – perimetrul udat al secţiunii. în funcţie de aria suprafeţei secţiunii transversale a tubului.1).000.27). se transportă ţiţei cu densitatea ρ = 880 kg/m3 şi vâscozitatea cinematică ν = 4 cSt. μ unde dh = 4Rh = 4A/Pu.1.55) poate fi scrisă sub forma z1 + 2 p1 α v1 α v2 p + = z 2 + 2 + 2 + hd ρg 2g ρg 2g (7. ⎛ B−b⎞ În cazul de faţă. A = (B + b)h/2. în timp ce linia piezometrică urcă sau coboară. mişcarea este turbulentă. ca şi relaţia (5.

1. 8. forţele de acelaşi tip să se afle în raport constant. μ1 = μ2 Cμ. iar indicii 1. ∇1 = ∇ 2 Cl . indiferent de natura acestora (procese chimice. 2 ρ 2 a2 ρ 2 l2 t1 (8.). Aspecte generale Pentru vizualizarea unor fenomene şi procese fizice din domeniul mecanicii fluidelor. Înmulţind cu ρ prima ecuaţie (7. numit model. În general. pentru model şi prototip. definiţi ca expresii ale condiţiilor de similitudine a modelului cu prototipul. unde Cv = v1/v2.1) unde l este lungimea. observând că termenii 2. Criterii de similitudine Spre exemplificare.2. Cp = p1/p2. oricare ar fi cele două puncte omoloage considerate. x1 = x2 Cl.1. Cμ = μ1/μ2 sunt coeficienţii de scară pentru viteză. Ca = X1/X2 (sau Ca = g1/g2 în câmpul gravitaţional terestru.7) . termice.3) C f = f1 / f 2 . constă în identitatea ecuaţiilor fizice ale modelului şi prototipului. ρ1 = ρ2 Cρ. rezultă că asemănarea poligonului forţelor în puncte omoloage se traduce prin identitatea ecuaţiilor de echilibru. ∂t2 Cl Cl ∂x2 Cl2 (8. X1 = X2 Ca. 2 se referă la prototip. Condiţia de proporţionalitate a forţelor de acelaşi tip existente în puncte omoloage poate fi exprimată sub forma condiţiei de asemănare a poligonului forţelor (inclusiv forţa de inerţie) din puncte omoloage. respectiv vâscozitate dinamică. ⎜ ∂t ⎟ ∂x1 ⎝ 1 ⎠ ⎛ ∂v ⎞ r ∂p ρ 2 ⎜ 2 x + v2 ⋅ ∇ 2 v2 x ⎟ = ρ 2 X 2 − 2 + μ 2 Δ 2 v2 x . Similitudinea 8. j = 1. 3 şi 4 din membrul stâng pot fi grupaţi r sub forma v ⋅ ∇v x şi asociind indicii 1 pentru prototip. Condiţiile de asemănare a formei frontierelor modelului şi prototipului constituie similitudinea geometrică şi sunt exprimate prin relaţia Cl = l1 / l2 .4) indicând faptul că similitudinea dinamică include similitudinea cinematică dacă raportul densităţilor Cρ = ρ1/ρ2 (numit coeficient de scară pentru densitate) în puncte omoloage este constant. Similitudinea cinematică o înglobează pe cea geometrică atunci când frontiera domeniului mişcării este formată din linii de curent. 2 s-au notat forţele pe unitatea de volum. mecanice. când g este acceleraţia gravitaţională).6) Definind coeficienţii de scară şi înlocuind mărimile din ecuaţia (8. Convertirea rezultatelor experimentale aferente modelului în date caracteristice prototipului se realizează prin multiplicarea lor cu coeficienţi de scară. prezentată din §7. respectiv model. v1 = v2 Cv. acceleraţie. Coeficientul de scară pentru forţă are expresia (8. electrice etc.1. se foloseşte modelarea fizică. se pot scrie relaţiile ⎛ ∂v ⎞ r ∂p ρ1 ⎜ 1x + v1 ⋅ ∇1v1x ⎟ = ρ1 X 1 − 1 + μ1 Δ1v1x . (8.8. respectiv 2 pentru model.5) (8. în condiţiile asigurării posibilităţii de transpunere a rezultatelor obţinute pe model în cadrul prototipului. obţinerea de rezultate cantitative privind evoluţia acestora şi. Deoarece ecuaţiile de echilibru şi de mişcare a fluidelor exprimă condiţia de închidere a poligonului forţelor. se consideră cazul studierii pe model a mişcării laminare a unui fluid vâscos incompresibil.5) cu expresiile.1.10) pentru prototip şi model. eventual.2.3) devine Cf = 2 ρ1 a1 ρ1 l1 t2 = = Cρ Cl Ct− 2 . SIMILITUDINEA ŞI ANALIZA DIMENSIONALĂ 8.10). respectiv de mişcare. Condiţia de proporţionalitate a vitezelor implică introducerea coeficientului de timp Ct = t1 / t 2 . Aceasta constă din înlocuirea domeniului efectiv de desfăşurare a procesului (numit în cele ce urmează prototip) cu un domeniu la scară redusă. iar ecuaţia (8. se obţine forma Cρ Cv Ct ρ2 2 C p ∂p2 Cμ Cv r ∂v2 x Cρ Cv + ρ 2 v2 ⋅ ∇ 2v2 x = Cρ Ca ρ 2 X 2 − + μ 2 Δ 2 v2 x .1. Similitudinea cinematică constă din asigurarea asemănării geometrice a spectrelor liniilor de curent şi a proporţionalităţii vitezelor în punctele omoloage ale modelului şi prototipului. unde cu fj. condiţia de similitudine a două procese (prototip şi model). deci fj = mj aj/Vj = ρj aj. (8. modificarea ritmului lor de desfăşurare. presiune. în puncte omoloage.2) Similitudinea dinamică impune ca. Condiţia de asigurare a similitudinii dinamice se reduce la identitatea ecuaţiilor (7. ⎜ ∂t ⎟ ∂x2 ⎝ 2 ⎠ (8. p1 = p2 Cp.

σ1 σ2 (8. exprimate în funcţie de aceste mărimi. în general. în care (8. (8. se obţine folosind pe model un fluid cu proprietăţi fizice diferite de cele ale fluidului de pe prototip. Similitudinea şi analiza dimensională care.13) definit ca raportul dintre forţele de inerţie şi forţele gravitaţionale fgj = ρj gj = ρj lj gj/(vj tj). raport cunoscut sub numele de numărul REYNOLDS ρvl Re = .10) şi (8.17) care mai poate fi scrisă sub forma We1 = We2 .12) μ A doua relaţie (8. 2. care constă din compararea ponderilor forţelor din sistem. În aceste condiţii. formulat ca o identitate a numărului STROUHAL.10) exprimă identitatea pe model şi prototip a numărului FROUDE Fr = v2 . raport numit numărul EULER p Eu = 2 . numărul FROUDE exprimă similitudinea restrânsă pentru mişcarea fluidelor la care sunt predominante forţele de inerţie şi cele gravitaţionale. Eu.9) devin.11) reprezintă criteriile de similitudine pentru mişcarea laminară.11) cere satisfacerea condiţiei de identitate a raportului forţelor de presiune fpj = pj/lj şi forţelor de inerţie fij = ρj vj/tj = ρj vj2/lj. de asemenea. Pentru a elimina aceste dificultăţi de modelare fizică.16) f i 2 f in 2 se ajunge la relaţia 2 2 ρ1 l1 v1 ρ 2 l2 v2 = . definit astfel vt Sh = . Sh sunt parametri adimensionali.29) pentru model şi prototip. iar forţele sunt exprimate pe unitatea de volum).72 Capitolul 8. sunt predominante. Dacă forţele de inerţie fij = ρj vj2/lj şi cele interfaciale (sau superficiale) fin j = σj/lj2. Satisfacerea simultană a mai multor criterii de similitudine este dificilă şi. stabilirea celor predominante şi formularea criteriilor de similitudine relative la forţele predominante.14) ρv A doua relaţie (8.18) . Prima relaţie (8. iar relaţiile (8. 2 Cρ C v Cl = Cρ C a .11) reprezintă criteriul de homocronie a mişcărilor pe model şi prototip. scriind egalitatea rapoartelor lor pe prototip şi model f in1 f i1 = . Mărimile Re. se observă că: numărul REYNOLDS este criteriul de similitudine restrânsă la cazul în care forţele predominante sunt cele de inerţie şi de frecare. Criteriile de similitudine restrânsă pot fi stabilite şi pe baza egalităţii rapoartelor forţelor de acelaşi tip.15) l Condiţia Sh1 = Sh2 rezultă. care grupate astfel Cl = Cμ C v Cl2 . 2 Cρ C v Cl = Cρ C v Ct . (8. (8. 2 l1 l2 ρ1 v1 ρ 2 v2 Prima relaţie (8. μ1 μ2 l1 g1 l2 g 2 (8. din identitatea ecuaţiei de continuitate (4. identificată cu ecuaţia (8. Fr. lg (8.8) reprezintă condiţiile de similitudine dinamică. (8.6). 1 1 = 2 2 .11) p1 p v t v t = 22 .10) exprimă condiţia de identitate pe model şi prototip a raportului dintre forţele de inerţie fij = ρjvj/tj şi forţele de frecare ffj = μj/lj tj (unde j = 1. după efectuarea simplificărilor şi înlocuirea coeficienţilor de scară cu expresiile lor de definiţie. (8. de pe model şi prototip. . se apelează la similitudinea restrânsă.8) Relaţiile (8. j = 1. iar numărul EULER corespunde similitudinii restrânse în cazul preponderenţei forţelor de presiune şi a forţelor de inerţie. 2.10) (8. (8. 2 Cρ C v Cl = . 2 ρ1 v1 l1 ρ 2 v2 l2 v1 v2 = = 2 . duce la egalităţile Cρ C v Ct 2 Cρ C v = 2 Cρ C v Cl = Cρ Ca = Cp Cl = Cμ Cv Cl2 Cp Cl =1 .

adică toţi termenii ecuaţiilor respective vor avea aceeaşi reprezentare dimensională. ( j = 1. definit ca raport între forţele de inerţie şi cele interfaciale. în baza relaţiei (2. 2 c1 c2 (8. cât şi în simplificarea acestor experimente. (8. toate relaţiile care derivă din acestea vor fi dimensional omogene. stabilită de E. iar numărul MACH stă la baza clasificării mişcării gazelor.Hidraulica generală 73 ρ l v2 (8. ca urmare. devine f cj = ρ j c 2 l −1 . Astfel: numărul REYNOLDS se foloseşte pentru a se preciza dacă mişcarea lichidelor vâscoase în conducte este laminară sau turbulentă.24) folosită sub forma v1 v2 = c1 c2 (8. Identitatea acestui număr în două puncte omoloage de pe model şi prototip constituie criteriul MACH. Avantajele folosirii acestui procedeu constau atât în reducerea numărului de experimente necesare stabilirii relaţiei între variabilele respective într-un domeniu dat.23) rezultă identitatea 2 2 v1 v2 = 2 . au fost precizate variabilele respective. Legea omogenităţii dimensionale se utilizează pentru stabilirea unităţilor de măsură ale mărimilor derivate întrun sistem de unităţi de măsură. 2 ) . termenii ecuaţiei devin adimensionali şi se numesc grupuri adimensionale. Acest lucru se realizează printrun procedeu numit analiză dimensională. Ţinând seama că forţa de compresibilitate raportată la volum are expresia 1 f cj = . (8.22) (8. ecuaţiile fundamentale corespunzătoare acestor fenomene trebuie să aibă valabilitatea asigurată pentru orice sistem de unităţi de măsură. Analiza dimensională 8.25) şi cunoscută sub numele de criteriul MACH. cea superficială. iar σ reprezintă tensiunea interfacială sau. ecuaţiile fundamentale ale fizicii fiind dimensional omogene. 8. Numărul MACH reprezintă rădăcina pătrată a raportului forţelor de compresibilitate şi de inerţie. numărul FROUDE delimitează. Teorema π Conform teoremei π. Unele dintre numerele prezentate în acest paragraf stau la baza delimitării unor tipuri de mişcări.2.20) We = unde v este viteza fluidului compresibil.2. Numărul parametrilor adimensionali independenţi care corespund unui fenomen fizic se determină cu ajutorul teoremei π. 8. iar c – viteza sunetului în fluidul respectiv. după caz.2. Ca urmare a acestei cerinţe.2. ( j = 1.35). în cadrul căruia evoluţia fenomenului fizic este formulată printr-o relaţie între grupuri adimensionale de variabile.19) σ este numărul WEBER. 2 ) . fc 2 fi 2 (8. În acest sens. având expresia Ma = v / c . numărul grupurilor adimensionale independente care pot fi folosite pentru descrierea unui fenomen ce depinde de n variabile este egal cu n–r. O altă aplicaţie importantă a acestei legi constă în stabilirea relaţiei dintre variabilele implicate într-un fenomen fizic. pe baza unor studii experimentale.1. fiecare termen al ecuaţiei fizice respective este multiplicat cu acelaşi factor adimensional. Legea omogenităţii dimensionale Legea omogenităţii dimensionale se enunţă astfel: orice ecuaţie obţinută analitic pentru un fenomen fizic este valabilă indiferent de sistemul de unităţi de măsură considerat. mişcarea lentă de mişcarea rapidă în canale. care reprezintă condiţia de similitudine restrânsă în cazul în care forţele de compresibilitate şi forţele de inerţie sunt predominante. Graţie omogenităţii dimensionale.21) βj lj care. BUCKINGHAM în anul 1915. când. O confirmare plauzibilă a acestei legi o constituie faptul că fenomenele naturale se desfăşoară total independent de unităţile de măsură concepute de om şi. în care numărul grupurilor este mai mic decât numărul variabilelor. pentru trecerea de la un sistem de unităţi de măsură la altul. j j din egalitatea f c1 f = i1 . unde r este numărul . prin împărţirea acestei ecuaţii la expresia dimensională a unui termen. pe baza valorii critice unu.

5.. iar xi. n ) .30). ρ4g 4h4 Din identificarea exponenţilor relaţiei (8. se obţine sistemul de ecuaţii algebrice x4 = 1 .. 2. –2 y4 = –2 .29). pentru c = l şi p = 0 la h = 0 exprimă legea fundamentală a hidrostaticii referitoare la presiunea relativă.. 5. de acceleraţia gravitaţională g şi de adâncimea h. q3 şi se admite că ele au unităţile de măsură variabile şi egale cu q1. π6 . zi se obţin din ecuaţia de dimensiuni [qi ] = [q1 ]x [q2 ]y [q3 ]z i i i . n ) .3. q2.39).. . y4 = 1 . din ecuaţia (8. y1 = z1 = x2 = x3 = y3 = z2 = 0.2.26) este echivalentă cu relaţia f1(π4. q3. ecuaţia (8. formulată prin ecuaţia (3.31) care arată că. (8.28) poate fi scrisă sub forma π 4 = F (π5 . x1 = y2 = z3 = 1. introdusă în relaţia (8.34) Pe de altă parte.32) Întrucât n = 4 şi r = 3. 3. zi sunt exponenţi care vor fi determinaţi ulterior. g. Aplicaţii ale teoremei π 8. z4 = 1 . q2.. Legea fundamentală a hidrostaticii Cercetările experimentale au arătat că repausul unui lichid incompresibil în câmp gravitaţional este caracterizat printr-o stare de presiune care depinde de densitatea ρ a lichidului.3.29) i q1 q2 i q3 i Exponenţii xi. rezultă formula p = cρ g h . 8. (8. similitudinea este asigurată prin identitatea ecuaţiei (8. (8. Ţinând seama de omogenitatea dimensională a ecuaţiei (8...... 8. în cazul apelării la experimente pe model fizic.27) transcrisă astfel qi πi = x y z . rezultând π1 = π2 = π3 = 1. Un fenomen fizic care depinde de variabilele q1. q2. ecuaţia (8. În aceste condiţii..27) unde πi este un număr adimensional. (8. În cazul sistemelor de unităţi de măsură restrânse la domeniul mecanicii. (8. qn este descris de ecuaţia f(q1.30) folosind pentru variabile expresia dimensională definită în cadrul Sistemului Internaţional de unităţi (SI). duce la expresia π4 = p ...74 Capitolul 8... yi.35) (8.2.33).33) π4 = x y z . a cărui soluţie x4 = 1 .26) pentru model şi prototip dacă n – 4 parametri adimensionali independenţi sunt identici pe model şi prototip..36) care. (i = 4.26) Dacă se aleg ca mărimi fundamentale variabilele q1. Legea rezistenţei opuse unui corp la înaintarea sa printr-un fluid Prin cercetări experimentale s-a stabilit că rezistenţa R opusă de fluid la înaintarea unui corp depinde de densitatea ρ a fluidului. .2. (8. p) = 0 . numărul mărimilor fundamentale este r = 3. π n ) .28) care se conformează teoremei π şi are pentru parametrii adimensionali expresia rezultată din formula (8. Similitudinea şi analiza dimensională mărimilor fundamentale necesare exprimării dimensionale a variabilelor.... atunci variabilele q4.34)..26) şi de mărimile fundamentale alese.. qn) = 0 . rezultă că există un singur parametru adimensional independent care.1. particularizată astfel M L−1 T − 2 = M L−3 ( ) (L T ) x4 − 2 y4 Lz4 . de viteza v a corpului şi de aria maximă A a secţiunii corpului normale pe direcţia mişcării.26) ia forma particulară f(ρ. πn) = 0 . h.. . (8. .2. –3 x4 + y4 +z4 = –1 . potrivit relaţiei (8.. ρgh (8. (8. Ecuaţia (8. qn pot fi exprimate astfel y z qi = πi q1xi q2 i q3 i .3.27) este valabilă şi pentru i = l. (i = 4. . Se observă că relaţia (8.31) redusă la forma π 4 = F (0) = c şi identificată cu relaţia (8. π5. q5. are expresia p (8. q2. yi..

efortul unitar tangenţial la perete τp şi rugozitatea echivalentă k. rezultaţi pe baza ecuaţiei (8. z5 = 1 . (8. R=C A 8. În aceste condiţii. coeficientul de rezistenţă la înaintare C nu este constant. cât şi rezistenţa de formă. 2 (8. Lz5 . z4 = 0 . prin substituirea parametrilor adimensionali în ecuaţia (8.3. Introducând aceste valori în relaţia (8.Hidraulica generală 75 Conform relaţiei (8. z4 = 1. k = 0 . iar în cazul fluidelor cu vâscozitate mică exprimă atât efectul frecării în stratul limită. (8. duce la formula (8. y4 = 2. ⎟ d⎠ ⎝ (8.29) se pot scrie egalităţile M L−1 T − 2 = M L−3 M L−1 T −1 M 0 LT 0 (8. unde cei trei parametri adimensionali au expresiile τp μ k π 4 = x y z . viteza medie v. –3 x6 + y6 + z6 = 1 . –y4 = –2 .44) Ca urmare.29) definesc parametrii adimensionali astfel τp k μ . reflectată prin desprinderea stratului limită.35) care. π 6 = x y z . în realitate. z4. −1 y5 (8.41) (8. τ p . y6 = 0 . Legea variaţiei efortului tangenţial la perete în cazul mişcării unui fluid vâscos printr-o conductă Cercetările experimentale au dovedit că.30) scrisă sub forma M L T − 2 = M L−3 (8. x5 = 1 .41). d . asociată cu relaţia (8. y5 = 1 . ale căror soluţii x4 = 1 .3. în cazul mişcării unui fluid vâscos incompresibil printr-o conductă de secţiune circulară. –3 x4 + y4 + z4 = –1 . π 4 = 2 .31). − 3x4 + y4 + 2 z 4 = 1 .31) ia forma particulară (8. x6 = 0 .38) sunt soluţia sistemului algebric x4 = 1 .43) −1 y6 care conduc la următoarele trei sisteme de ecuaţii algebrice x4 = 1 .45) unde k⎞ ⎛ λ f = 2 F ⎜ Re. π6) .37) se obţine R π4 = 2 . Lz6 . ci depinde de vâscozitatea μ prin intermediul numărului REYNOLDS. 4 ρ v 4A4 în care exponenţii x4. π6 = .40) 2 unde. μ. singurul parametru adimensional independent are expresia R π4 = x y z . ρ4v 4d 4 ρ 5v 5d 5 ρ6v 6d 6 Apelând la relaţia (8.29). π5 = x y z . π5 = d ρv d ρv (8. ecuaţia (8.2. z6 = 1 .46) . mişcarea depinde de densitatea ρ. ρv A Ecuaţia (8. x6 = 0 . x5 = 1 . se obţine formula efortului unitar tangenţial la peretele conductei τp = λ f ρ v2 . − y4 = −2 şi au valorile x4 = 1.26) îmbracă forma f ρ. y4 = 2 .39).42) ( ) (L T ) = (M L ) (L T ) = (M L ) (L T ) x4 −3 x5 −3 x6 −1 y4 Lz4 . introduse în expresiile (8. y6 = 0 . particularizată astfel π4 = F(π5. diametrul d. y4. ( ) căreia îi corespunde relaţia (8. –y5 = –1 .37) ( ) (L T ) x4 −1 y4 L2 z4 . –3 x5 + y5 + z5 = –1 . v.39) ρ v2 .

respectiv T = 283. de care este suspendat un colet. ρ= 1 ⋅ 8. O paraşută de formă emisferică. Se obţin astfel valorile: 750 ⋅ 133. 8.9 kg/kmol.3 ⋅ 283. în condiţii de echilibru dinamic. .2 kN. precum şi valoarea coeficientului de rezistenţă la înaintare C = 1. Probleme 8.15 d= 4 ⋅ 1. se cere să se calculeze diametrul paraşutei.2275 ⋅ 4. în care aria emisferei este A = πd2/2. Cunoscând: greutatea totală a sistemului paraşută–colet G = 1.52 = 6.314.2 ⋅ 103 π ⋅ 1.2275 kg/m 3 . ρ Ma Z Ru T în care Z ≅ 1.40).33 ⋅ 1.314.1.3 J/(kmol·K).798 m . presiunea şi temperatura aerului atmosferic p = 750 torr. masa molară a aerului Ma = 28.9 = 1.322 ⋅ 28.5 m/s. Densitatea aerului poate fi aflată din ecuaţia de stare a gazelor reale Z Ru T pMa p = Z RT = ⇒ρ= . deoarece p şi T au valori apropiate de cele aferente stării normale. coboară spre suprafaţa solului.15 K.76 Capitolul 8. Condiţia de echilibru dinamic al paraşutei implică R = G. 2 4 din care se exprimă diametrul paraşutei sub forma R= d= 4G πC ρv2 . cu viteza v = 4. Similitudinea şi analiza dimensională şi se numeşte coeficientul de rezistenţă hidraulică al lui FANNING.3.33. Rezolvare Forţa de rezistenţă la înaintare are expresia (8. constanta universală a gazelor Ru = 8. deci se poate scrie ecuaţia C Aρ v2 C π d 2 ρ v2 = =G .

6) hL = λ d 2g Coeficientul λ depinde.1. Determinarea coeficientului de rezistenţă hidraulică longitudinală λ în cazul mişcării laminare În cazul mişcării laminare. F f – forţa de frecare dintre lichid şi peretele conductei. MIŞCAREA LICHIDELOR ÎN CONDUCTE 9. Conform relaţiei (7. sarcina hidraulică disipată hd (sau pierderea de sarcină hidraulică) este egală cu suma pierderilor longitudinale hL şi a celor locale hl. Determinarea coeficientului de rezistenţă hidraulică longitudinală λ în cazul mişcării turbulente Cunoştinţele asupra mişcării turbulente în conducte se bazează.1) pe axa Ox şi folosind relaţiile (9.2) 4 4 4 unde p1. iar τp – efortul unitar tangenţial la peretele conductei.5) p1 − p2 = λ d 2 unde λ = 4λf se numeşte coeficient de rezistenţă hidraulică longitudinală. (9. exprimată ca diferenţă de presiune. explicitată pentru diferenţa de presiune astfel 32 μ l v . prin împărţire la ρg. şi ţinând seama de faptul că forţa de inerţie este nulă. Prin identificarea relaţiilor (9. iar pierderile locale sunt cauzate de obstacolele existente de-a lungul conductei.3) 4 din care rezultă 4l (9. (9. devine l ρ v2 .1). dar această dependenţă poate fi doar parţială şi este funcţie de regimul de mişcare.1) vor avea expresiile r πd 2 r r r πd 2 r r πd 2 r r F p1 = i p1 . de numărul REYNOLDS şi de rugozitatea relativă a conductei k/d.3.4. Indexând cu 1 mărimile din secţiunea din amonte (unde sarcina hidraulică este mai mare) şi cu 2 mărimile din secţiunea din aval . iar Fg – greutatea lichidului. (9. (9.1. (9.7) rezultă pentru coeficientul de rezistenţă hidraulică în cazul mişcării laminare formula λ = 64 Re . Schema unei conducte F p1 + F p 2 + F f + Fg = 0 . forţele din ecuaţia (9. pierderile de sarcină hidraulică reprezintă energia hidraulică transformată.8) care este confirmată de experimente. r r orientată în sensul opus mişcării.5) este cunoscută sub numele de formula DARCY–WEISBACH şi poate fi scrisă şi sub formă de înălţimi. p2 sunt presiunile la extremităţile conductei. ρ – densitatea lichidului.32). care apoi este disipată în mediul ambiant. se consideră mişcarea staţionară a unui lichid printr-o conductă orizontală de diametru d şi lungime l (figura 9.1) orizontale cu secţiunea circulară r r unde Fp1 este forţa de presiune în secţiunea . datorită frecării fluidului.2). F p 2 = −i p 2 . τp = λ f =λ 2 8 pierderea longitudinală de sarcină hidraulică. Pentru a exprima pierderile longitudinale de sarcină hidraulică. pe rezultatele şi observaţiile experimentale acumulate cu privire la profilul vitezei medii temporale şi la gradientul de presiune. astfel l v2 . Pierderile longitudinale de sarcină hidraulică sunt proporţionale cu lungimea conductei. în principal.9. Este bine precizat că . Pierderile longitudinale de sarcină hidraulică Aşa cum s-a menţionat în §7. se ajunge la expresia 2 ( p1 − p2 ) πd = π d l τ p . 9. Fg = −k lρg . se poate scrie ecuaţia de echilibru dinamic al forţelor r r r r Figura 9. (9. Alegând axa Ox în axa conductei spre dreapta şi axa Oz verticală ascendentă.2. Relaţia (9. F f = −i τ p π d l . în principiu.7) p1 − p2 = d2 unde s-a omis indicele m din simbolul vitezei medii pe secţiune.57).5) este echivalentă cu relaţia (7. iar λf – coeficientul de rezistenţă hidraulică al lui FANNING.4) p1 − p2 = τp . (9. relaţia (9. 9.5) şi (9. Proiectând ecuaţia (9. în căldură. d Întrucât ρv2 ρ v2 . Fp 2 – forţa de presiune în secţiunea .

Mişcarea lichidelor în conducte profilul vitezei şi gradientul de presiune sunt extrem de sensibili faţă de starea netedă sau rugoasă a peretelui interior al conductei.10) Re1 = λ n 2k Re k = d ⎞ d ⎛ Re 2 = ⎜ 689.9) d ⎝8⎠ Rugozitatea este îngropată în substratul laminar dacă Rek < 5. iar pentru Re > Re2. unde k este înălţimea medie a granulelor de nisip. considerate a avea dimensiuni relativ uniforme şi presupuse a fi uniform distribuite în conducta cu rugozitate artificială.2). 9. Efectul rugozităţii conductei asupra vedere hidraulic (cazul a din figura 9.3.3. Din analiza dimensională a rezultat că efectul rugozităţii depinde de rugozitatea relativă.2. să se măsoare rugozitatea artificială ca înălţimea medie a granulelor de nisip şi să se stabilească legătura empirică între rugozitatea naturală şi rugozitatea artificială.000 < Re ≤ Re1. pentru Rek > 70. Se defineşte un număr REYNOLDS relativ la rugozitate prin relaţia k ⎛λ⎞ Re⎜ ⎟ . a devenit obişnuit să se utilizeze noţiunile de rugozitate naturală şi rugozitate artificială.2843 d . în timp. deoarece în această ecuaţie intervine coeficientul de rezistenţă hidraulică λ. Dacă grosimea substratului laminar este suficient de mare pentru a acoperi rugozităţile (ceea ce se întâmplă la valori relativ mici ale numărului REYNOLDS). peretele interior al conductei nu este perfect neted şi. Deoarece acest lucru nu este posibil. În cazul rugozităţii naturale. în urma creşterii numărului mişcării turbulente REYNOLDS. grosimea substratului laminar devine comparabilă cu rugozitatea. ceea ce face ca. zona mişcării turbulente se împarte în trei domenii: domeniul conductelor netede hidraulic. domeniul conductelor parţial rugoase (mixte) şi domeniul conductelor rugoase. mişcarea turbulentă este în domeniul conductelor rugoase. (9. Relaţia (9.78 Capitolul 9.25 . (9. definită sub forma k/d. (9. coeficientul λ să depindă atât de rugozitatea relativă cât şi de numărul REYNOLDS.11) 2k ⎠ 2k ⎝ unde λn este coeficientul de rezistenţă hidraulică longitudinală calculat în ipoteza că mişcarea este turbulentă în domeniul conductelor netede. 5 9.2. Rugozitatea conductei În majoritatea cazurilor de interes practic.000 < Re ≤ 10 şi cunoscută sub numele de formula lui BLASIUS. lăţime şi formă. se trece în domeniul conductelor parţial rugoase (mixte).9595 lg ⎟ . Descrierea completă a rugozităţii unei conducte necesită definirea geometriei asperităţilor. Din acest punct de vedere. . prin lipirea unor granule de nisip pe peretele interior al conductei. în cadrul regimului turbulent de mişcare se disting trei domenii: domeniul conductelor netede.0048 + 791. Reprezentarea gradientului de presiune în funcţie de coeficientul de rezistenţă hidraulică l-a condus pe BLASIUS (1913) la următoarea formulă empirică λ = 0. Rugozitatea poate fi creată şi artificial. în domeniul 3 < Rek < 70.3164 Re −0. mişcarea turbulentă se desfăşoară în domeniul conductelor netede din punct de vedere hidraulic. Aceasta dependenţă este atribuită substratului laminar existent în vecinătatea peretelui.12) 5 valabilă în domeniul 3. coeficientul λ depinde numai de rugozitatea relativă. precum şi cunoaşterea distribuţiei asperităţilor. Datele lui NIKURADZE şi alte date mai recente au arătat că. asupra profilului vitezei medii temporale pentru mişcarea turbulentă în conducte netede au început să se acumuleze încă din timpul lui REYNOLDS (1883). iar cele mai proeminente asperităţi pătrund în zona mişcării turbulente (cazul b). 0. iar la valori foarte mari ale numărului REYNOLDS grosimea substratului laminar devine inferioară înălţimii asperităţilor (cazul c) şi se ajunge la domeniul conductelor rugoase. În acest mod.9) nu poate fi utilizată pentru stabilirea domeniului mişcării turbulente. lungime. în scopuri experimentale. k este înălţimea granulelor uniforme de nisip care ar da efectul observat al rugozităţii naturale. SCHLICHTING (1968) a găsit că rugozitatea începe să îşi manifeste efectul asupra mişcării turbulente de la Rek = 3. Efectul rugozităţii în cadrul mişcării turbulente depinde de rugozitatea relativă şi de numărul REYNOLDS. Un alt mod de estimare a domeniului mişcării turbulente este bazat pe calcularea mărimilor adimensionale 28. Dacă. în zonele mişcării turbulente. Aceste trei domenii sunt delimitate de Rek = 3 şi Rek = 70. rugozitatea peretelui poate afecta în mod semnificativ profilului vitezei şi gradientului de presiune generat de frecare. ca urmare. Rugozitatea este cauzată de natura materialului conductei şi de modul de confecţionare a acesteia. efectul rugozităţii este nul şi conducta este netedă din punct de Figura 9.1. ci doar pentru verificare. a cărui determinare impune cunoaşterea domeniului de curgere. mişcarea aparţine domeniului conductelor parţial rugoase. Domeniul conductelor netede Rezultatele experimentale asupra gradientului de presiune şi. rugozitatea este influenţată de fenomenele de eroziune şi coroziune. (9. dacă Re1 < Re ≤ Re2. Dacă 3. referitoare la înălţime. în mai mică măsură. domeniul conductelor parţial rugoase şi domeniul conductelor rugoase.

225 0.18) 9.13). b = 88⎜ ⎟ a = 0.35 (9. sub forma diagramei care-i poartă numele. 2k λ cunoscută sub numele de ecuaţia VON KÁRMÁN.4. O altă ecuaţie.74 . COLEBROOK şi WHITE (1937) au propus pentru coeficientul λ în acest domeniu formula ⎛ 2.0056 + 0. care este aproape echivalentă cu relaţia lui COLEBROOK şi are forma λ = a + b Re − c . Aceste relaţii şi graficele lor reprezintă cele mai bune cunoştinţe Figura 9. Datele experimentale obţinute de NIKURADZE pentru coeficientul λf = λ/4 sunt prezentate în figura 9. c = 6. Singura cale de efectuare a acestei operaţii constă în compararea comportării conductelor rugoase cu rugozitate naturală cu aceea a conductelor căptuşite cu granule de nisip.15) şi (9.000 < Re < 3·106. Domeniul conductelor rugoase Cele mai complete studii ale mişcării turbulente în conducte cu rugozitate bine definită (prin fixarea unor granule de nisip pe peretele interior al conductelor) sunt datorate lui NIKURADZE (1933). deci pot fi folosite doar printr-un procedeu iterativ (de încercare–eroare). ea este preferată ecuaţiei lui COLEBROOK.16) sunt implicite.134 (9. Trebuie să se reţină că mărimea k este rugozitatea granulelor de nisip şi că rugozitatea naturală trebuie să fie determinată ca rugozitatea granulelor de nisip care conduce la aceeaşi valoare λ. El a obţinut date experimentale referitoare la gradientul de presiune şi profilul vitezei.13) = 2 lg 0. Curbele din zona conductelor rugoase au fost reproduse de NIKURADZE cu relaţia 1 d (9. Constantele numerice ale acestei ecuaţii au fost determinate de NIKURADZE (1932). dar explicită. (9.16) şi (9. λ fiind valabilă pentru conducte netede în domeniul 3. + 1.5 Re −0. cât şi de numărul REYNOLDS. modificată după MOODY (1944). 2k λ care este aproape identică cu formula 1 d (9.68 .3.48⎜ ⎟ .14) ( ) 9. .74 − 2 lg⎜1 + 9.19) corespunzătoare coeficientului de rezistenţă hidraulică λ în domeniile conductelor netede hidraulic.4. 9. COLEBROOK a stabilit ecuaţia empirică ⎛ ⎞ d d ⎟. Graficele coeficientului de rezistenţă hidraulică Relaţiile (9.5. Diagrama NIKURADZE actuale despre efectul parametrilor Re şi k/d asupra coeficientului de rezistenţă hidraulică λ în mişcarea turbulentă. WOOD a formulat o ecuaţie empirică explicită în λ.51 1 k ⎞ ⎟ .03 lg + 1. KOO şi MCADAMS (1932): λ = 0. Ecuaţia obţinută este cunoscută sub numele de ecuaţia lui NIKURADZE şi are forma 1 (9. frecvent folosite.5 Re λ − 0. profilul vitezei depinde atât de k/d. + 0. valabilă în acelaşi domeniu. Domeniul conductelor parţial rugoase În domeniul conductelor parţial rugoase.3. 0.17) unde 1 = 2 lg k ⎛k⎞ ⎛k⎞ ⎛k⎞ . (9. pe baza vitezei maxime şi a razei conductei.16) ⎜ 2k λ k Re λ ⎟ ⎝ ⎠ Ecuaţiile (9.20) = 2.Hidraulica generală 79 VON KÁRMÁN (1930) a stabilit o ecuaţie pentru λ ca funcţie de Re.4. care dau rugozitatea absolută şi relativă a granulelor de nisip pentru o serie de materiale din care sunt realizate conductele. iar rezultatele sunt prezentate în figura 9.532 . MOODY a făcut astfel de comparaţii. cu ajutorul datelor experimentale.3.19) = 2 lg + 1. este cea stabilită de DREW. 44 0.3.2 .15) = −2 lg⎜ + ⎜ 3. respectiv rugoase sunt prezentate grafic în figura 9.71d ⎟ λ ⎝ Re λ ⎠ iar ulterior (1939). parţial rugoase. sub forma graficelor.32 .104⎜ ⎟ d⎠ d⎠ d ⎝d ⎠ ⎝ ⎝ Deşi relaţia lui WOOD prezintă abateri maxime de 4%.3. (9. În anul 1966. (9.

vane. Mişcarea lichidelor în conducte Figura 9. se obţine. se numesc pierderi locale de sarcină hidraulică şi se exprimă sub forma v2 . ⎜ A ⎟ 2g 2 ⎠ ⎝ care. cu formula (5. Pierderile locale de sarcină hidraulică Pierderile de sarcină hidraulică datorate existenţei în conductă a unor robinete. dimensiunile şi gradul de reducere a secţiunii conductei. coturi. Pierderile locale de sarcină hidraulică pot fi exprimate şi prin relaţia (9.23) (9. se obţine ecuaţia le = 2 le v 2 v2 = cl . O excepţie în acest sens o constituie cazul creşterii bruşte a secţiunii.80 Capitolul 9. ramificaţii. Rugozitatea absolută şi relativă o conductelor construite din diferite materiale ⎛ A ⎞ v2 hl = ⎜1 − 1 ⎟ 1 .24) .5. trebuie să se calculeze coeficientul λ. (9. prin identificare cu relaţia (9. aparate pentru măsurarea debitelor etc.21) hl = cl 2g unde valorile coeficientului de pierderi locale cl sunt indicate în literatura de specialitate [13. De aceea. 9. pe baza lungimii echivalente le. Astfel. în funcţie de tipul. dar nu este posibil ca ele să fie precise pentru orice material.47).47) expresia v2 = v1 A1 A2 .22) λ În aproape toate cazurile. iar din figura 9. să se citească valoarea raportului k/d care urmează să fie folosită în calculele viitoare.6). pierderile locale de sarcină hidraulică se determină experimental. ori de câte ori se pot obţine rezultate din teste de mişcare efectuate pe conducte identice sau similare celor care urmează să fie utilizate. duce la formula cl = (1 − A1 A2 )2 .4. pentru care pierderea locală de sarcină hidraulică se determină analitic. 26] pentru diferite obstacole. schimbări de secţiune. 2g d 2g Figura 9. (9. (9. ecuaţia cl = ( A2 A2 − 1)2 .21). pentru valoarea respectivă a lui Re. Diagrama MOODY modificată Rugozităţile din figura 9.4. stabilindu-se coeficientul cl sau lungimea le. apelând la ecuaţia continuităţii şi substituind în relaţia (5.5 sunt corecte pentru materialelor indicate. definite de egalitatea λ sub forma cl d . Dacă pierderea locală de sarcină hidraulică se exprimă în funcţie de v2. în mod similar.5.

27) rezultă pentru cazul micşorării bruşte a secţiunii conductei expresia 2 2 vc .5 0.58). (9.9 0.6).755 0. hl = (vc − v2 )2 Figura 9.3 0. variaţia energiei cinetice şi pierderile locale de sarcină hidraulică sunt neglijabile în raport cu pierderile longitudinale.30) corespunzătoare conductelor lungi. conform ecuaţiei lui BERNOULLI (7.47) se aplică sub forma (9.813 0.29) devine . acest coeficient are valoarea 2 în cazul mişcării laminare şi valori cuprinse între 1.34).712 0.659 0.7. iar rezultatele sunt prezentate în figura 9.05 când muchia conductei este rotunjită (caz în care pierderea locală de sarcină hidraulică este neglijabilă). prin cl = 1.681 0. variaţia energiei cinetice. Atunci când conducta pătrunde în rezervor dincolo de peretele interior al acestuia.8 0.892 Tabelul 9.26) cc = c . hL şi v2/(2g) au acelaşi ordin de mărime. Astfel. respectiv pierderile locale de sarcină hidraulică. Schema reducerii bruşte a secţiunii conductei rezultă vc cc A2 = v2 A2 . Pierderea de sarcină în cazul creşterii continue a secţiunii conductei a fost cercetată experimental de A.21) şi (9. GIBSON (1912).6 0. iar relaţia (9.624 0.29) se numesc conducte de mică lungime şi corespund situaţiei în care termenii hl. În categoria conductelor de mică lungime se încadrează ajutajele.01 ≤ cl ≤ 0. Graficul coeficientului de pierdere locală de sarcină hidraulică în cazul creşterii continue a diametrului conductei ρ 2 2 α 2 v2 − α1v1 + ρ g hL + ρ g hl .29).7. care sunt studiate în paragraful următor.6. Conductele pentru care căderea de presiune este exprimată de formula (9. 2g (9. Dacă. sub forma p1 − p2 = ρ g (z 2 − z1 ) + Figura 9. pierderile longitudinale.Hidraulica generală 81 În cazul micşorării bruşte a secţiunii (figura 9. Cei patru termeni din membrul drept ai ecuaţiei (9. A2 iar din ecuaţia continuităţii Q = vc Ac = v2 A2 .28) ⎜c ⎟ ⎝ c ⎠ Valorile coeficientului de contracţie cc se determină experimental.27) coeficientul de pierdere locală de sarcină hidraulică în 2 ⎛ 1 ⎞ cl = ⎜ − 1⎟ . A2/A1 cc 0. în ecuaţia (9. relaţia (5.1 în cazul mişcării turbulente.29) unde α este coeficientul lui CORIOLIS.1 0. căderea de presiune se exprimă. se ajunge la forma p1 − p2 = ρ g (z 2 − z1 ) + ρ g hL . sau vc = v2/cc .7 0. În tabelul 9.643 0.632 0. 2 ( ) (9. Clasificarea hidraulică a conductelor Considerând mişcarea staţionară a unui lichid vâscos incompresibil într-o conductă.2 0.5 când conducta are muchia dreaptă şi de 0.25) capătă forma ⎛ 1 ⎞ hl = ⎜ − 1⎟ ⎜c ⎟ ⎝ c ⎠ Prin identificarea relaţiilor (9.4 0. 2g unde vc este viteza în secţiunea contractată. Conductele scurte sunt cele pentru care termenul pierderii longitudinale de sarcină hidraulică este neglijabil.6.01 şi 1. (9. Se defineşte coeficientul de contracţie prin relaţia A (9. ecuaţia (9.1 1 1 Pierderea locală de sarcină hidraulică la intrarea dintr-un rezervor într-o conductă este definită de cl = 0. definit de relaţia (5. pentru conducta cu perete subţire.25) .29) reprezintă variaţia energiei potenţiale.1 sunt prezentate valorile coeficientului cc obţinute experimental de JULIUS WEISBACH (1855) pentru apă. pierderea de sarcină hidraulică este definită. 9.

Considerând o conductă simplă. (9. 9. se stabileşte regimul de mişcare şi domeniul (în cazul mişcării turbulente). există. b) conducte în serie. cotele punctului iniţial zi. pentru care sunt cunoscute caracteristicile conductei (diametrul interior d. din care se distribuie acelaşi debit de lichid pe fiecare unitate de lungime. se alege o valoare de încercare (presupusă) λp(1) = 0. diametre şi rugozităţi diferite. 4 (9. folosind ecuaţia (9. De aceea. respectiv către care converg alte conducte (ramificaţiile). care au aceleaşi valori ale diametrului interior şi rugozităţii pe întreaga lungime.30) care.33) v= 4Q πd 2 (9. distribuitoare sau colectoare).32). rugozitatea echivalentă k. din care se desprind. e) conducte cu debitul uniform distribuit.7.36) se află debitul la prima iteraţie Q(1). c) conducte în paralel. incluse în termenul pierderilor longitudinale.22)). indicele superior între paranteze asociat unora dintre mărimile alese sau calculate se referă la iteraţia (încercarea) corespunzătoare. rugozitatea relativă k/d.35) din care se poate explicita debitul volumic de lichid sub forma Q= π d [pi − p f − ρ g (z f − zi )]8 λdρ = π 4 [pi − p f − ρ g (z f − zi )]λ2ldρ l 2 5 2 .34) în relaţia (9.31) Din clasa conductelor scurte fac parte orificiile. Dacă se dau debitul şi presiunile la capetele conductei şi se pune problema construirii conductei. Cu acesta se determină: viteza medie v(1) din formula (9. se procedează astfel: se calculează viteza medie de mişcare cu formula (9. în ecuaţia (9. pe baza egalităţii (9. alături de celelalte date. folosite la transportul lichidelor. şi f) reţele de conducte. se obţine formula pi = p f + ρ g z f − zi + ( ) 8λ l ρ Q 2 . b) determinarea debitului volumic Q ce poate fi transportat prin conductă pentru o presiune de pompare pi impusă.32) iar debitul volumic se obţine din ecuaţia continuităţii Figura 9. Conductele lungi se clasifică în următoarele categorii: a) conducte simple. formate din mai multe tronsoane conectate unul după altul.82 Capitolul 9. apoi valoarea numărului REYNOLDS ρv d v d Re = = . Mişcarea lichidelor în conducte p1 − p2 = ρ g (z 2 − z1 ) + ρ 2 2 α 2v2 − α1v1 + ρ g hl . Schema unei conducte simple Q= πd2 v .8) este (9. respectiv celui final zf şi presiunea la capătul final pf) şi caracteristicile fluidul transportat (densitatea ρ şi vâscozitatea dinamică μ sau cea cinematică ν).36) Pentru problema de tip a).02 pentru iniţierea calculului.1. Înlocuind λp(1). se alege relaţia de calcul pentru coeficientul λ de rezistenţă hidraulică longitudinală. (9. π2d 5 (9. cu lungimi.8. d) conducte cu ramificaţii. diametre şi rugozităţi diferite. două tipuri de probleme de calcul hidraulic al conductei: a) determinarea presiunii de pompare (la capătul iniţial al conductei) pi. 9.7. după caz.34). deci valoarea λ nu poate fi determinată. Pentru problema de tip b) nu se poate cunoaşte de la început regimul de mişcare.35) pentru determinarea presiunii de pompare pi.34). formate din tronsoane cu lungimi. se stabileşte regimul de mişcare (şi domeniul . devine pi − p f = ρ g z f − zi + ( ) λ l ρ v2 .33) Înlocuind viteza medie v conform ecuaţiei (9. constând dintr-o conductă principală (numită. 2 ( ) (9. eventual. relaţia căderii de presiune de-a lungul unei conducte lungi simple (figura 9. Calculul hidraulic al conductelor pentru transportul lichidelor Algoritmul prezentat în continuare se referă numai la cazul conductelor lungi.6). când se cunoaşte debitul volumic Q de lichid transportat. În cele ce urmează. dar având capetele iniţial şi final comune. din ecuaţiile energiei şi continuităţii se determină diametrul acesteia. formate din combinaţii ale primelor cinci tipuri. lungimea l.37) μ ν şi rugozitatea relativă k/d. 2d (9. Conducte simple Neglijându-se variaţia energiei cinetice a lichidului transportat şi pierderile locale de sarcină hidraulică (care pot fi. se calculează λ şi se aplică formula (9. în principiu.

kj/dj. atunci Q(1) este debitul căutat. se alege formula de calcul pentru λ. permite stabilirea regimului (şi. pi = p f + ρ g z f − zi + ( ) 8ρ Q 2 π2 ∑ j =1 n λ j lj d5 j (9. j = 1. pe baza erorii relative ε= 1 λ(1) − λ(c ) p 1 max λ(1) . domeniului) de mişcare. n . j = 1. apoi valorile numărului j REYNOLDS pe fiecare tronson Rej = ρ vj dj/μ.44) ∑Q j =1 = ∑v j =1 n j d2 . Îndeplinirea condiţiei de eroare relativă implică încheierea calcului. 9. alături de k/d. valorile rugozităţilor relative kj/dj. În caz contrar. iar debitul volumic se obţine prin însumarea debitelor volumice ale tronsoanelor. se determină vitezele v j = 4Q πd 2 . (9.38) Dacă eroarea ε este mai mică sau egală cu eroarea admisibilă εad. conform ecuaţiilor hL = hLj = Q= λ j l j v2 j 2g d j n j . iar pierderea totală de sarcină hidraulică (sau căderea totală de presiune) se obţine prin însumarea pierderilor de sarcină hidraulică asociate tuturor tronsoanelor.43). se stabilesc formulele de calcul pentru cei n coeficienţi λj. adică hL = 1 2g ∑λ j =1 n lj j dj v2 .9). debitul volumic transportat este acelaşi pentru toate tronsoanele. se determină λc(2) şi se compară. debitul volumic de lichid este v j . % . n.35) a căderii de presiune de-a lungul conductei devine. n .38). conform ecuaţiei continuităţii. apoi v(2) care. j = 1. eventual.02. se alege formula de calcul pentru coeficientul de rezistenţă hidraulică longitudinală şi se determină λc(1) (λ calculat la prima iteraţie). iar după aflarea lor se înlocuiesc datele în formula (9. λ(c ) p ( ) ⋅100 . 2. 9. se calculează Q(1) cu relaţia (9.. π 4 (9. în acest caz. atunci Q(1) este valoarea corectă a debitului. j (9.7. pe baza ecuaţiei (9. Schema unui sistem de conducte cuplate în serie 8Q 2 2 ∑ π g j =1 n λ j lj d5 j . se află λj c(1) şi se pun condiţii de forma (9. în caz contrar.7. 2.. 4 deci relaţia (9.3. se aleg formulele de calcul pentru coeficienţii λj. Dacă toate condiţiile de eroare admisibilă sunt satisfăcute. j = 1. în cazul mişcării turbulente). se aleg valorile de încercare λj p(1) = 0.42) şi din aceasta se poate explicita debitul volumic de lichid sub forma Q= [pi − p f − ρ g (z f − zi )] π2 π 2 pi − p f − ρ g z f − zi = n 4 λ j lj λ j lj ρ 8ρ 5 dj d5 j j =1 j =1 [ ( ∑ n ∑ )] .45) .41) Ecuaţia (9. atunci pierderea longitudinală de sarcină hidraulică este aceeaşi pentru toate tronsoanele. diametrele dj şi rugozităţile echivalente kj sunt diferite de la un tronson la altul (figura 9. cu λp(2). apoi Rej(1). ..10).42) pentru aflarea presiunii pi.39) mai poate fi scrisă sub forma hL = Q= πd 2 j (9. Conducte în paralel ( ) Dacă sistemul de conducte este format din n tronsoane care au acelaşi capăt iniţial şi acelaşi capăt final. se reiau calculele aşa cum s-a arătat în cazul conductelor simple.39) unde.Hidraulica generală 83 acesteia. (9. (9.…. …. 2. Se compară valorile λ presupusă şi calculată. dar lungimile lj. ….43) Pentru problema de tip a). j (9. 2.9. iar calcul se încheie. n. Pentru problema de tip b). iar neîndeplinirea acesteia înseamnă efectuarea unei noi iteraţii.2.38) tuturor celor n coeficienţi. se foloseşte λc(1) ca nouă valoare de încercare pentru λ (adică λc(1) → λp(2)) şi se reiau calculele în următoarea ordine: se află Q(2). Conducte în serie În cazul conductelor cuplate în serie (figura 9.40) Figura 9.

iar în secţiunea 2. 2 se referă la secţiunile respective. conducta este racordată la un rezervor. l fiind lungimea conductei. mişcarea oscilatorie a acestuia în conductă este o mişcare periodică amortizată. unde c0 este viteza sunetului în lichid corespunzătoare cazului când conducta ar fi complet rigidă. j = 1. n − 1 . care ar da naştere unei presiuni infinite dacă sistemul lichid–conductă ar fi rigid. În aceste condiţii. După timpul t = 2l/c.46) formează un sistem determinat de n ecuaţii cu n necunoscute.11. Pentru problema de tip a). c fiind apropiat de c0. în cazul apei. notând cu 2 secţiunea de lângă robinet. la care variaţiile de presiune şi viteză care apar în zona schimbării în timp a secţiunii unei conducte se propagă prin lichid. când mişcarea era staţionară. unde indicii 1. cu o viteză apropiată de viteza sunetului în acel lichid. În continuare se aplică formula pi = p f + ρ g z f − zi + Figura 9. după reflectare. rezultând astfel o mărire a lungimii l care defineşte perioada de reflexie T. după reflectare. Pentru reducerea efectului şocului hidraulic asupra zonei finale a conductei. cu viteza c < c0. La timpul t = 4l/c. şi admiţând că lichidul se comportă ca un fluid perfect.46) şi (9. Deoarece. Undele de presiune şi viteză revin în secţiunea 1 după t =3l/c şi duc. iar timpul 2T este perioada mişcării oscilatorii ca fenomen neamortizat. lichidul continuă să se deplaseze în conductă cu viteza v.45). cu schimbare de semn pentru unda de viteză şi fără schimbare de semn pentru unda de presiune.425 m/s. .10. pentru aflarea uneia dintre valorile λj.12. Considerând că. se măreşte timpul de închidere a robinetului. 2. În cazul conductelor lungi de aducţiune a apei. care se propagă spre rezervor sub formă de unde care ating rezervorul la timpul t = l/c. În realitate. În realitate.45) şi (9. energia cinetică a lichidului tinde să se transforme într-un lucru mecanic de deplasare nulă. viteza de deplasare a undei spre amonte este c – v. iar v având valori cuprinse între 0. în timp ce unda de viteză se reflectă cu păstrarea vitezei –v. sub formă de unde. În secţiunea 1. la schimbarea lui –Δp în Δp. cu excepţia domeniului conductelor rugoase. Spre exemplu. Dar coeficienţii λj sunt funcţii de vitezele vj (prin intermediul valorilor Rej). undele de presiune şi viteză ajung din nou în secţiunea 2 şi. necunoscutele sistemului sunt vitezele vj pe cele n tronsoane ale conductei. Schema unui sistem de conducte cuplate în paralel ( ) ρ λ j l j v2 j 2d j . (9.47) care conduce la aflarea presiunii de la capătul iniţial al conductei. din plus în minus. la capătul iniţial (secţiunea 1). se rezolvă prin încercări sistemul format din ecuaţiile (9. ca efect al compresibilităţii lichidului şi elasticităţii conductei. iar după determinarea acestora se aplică formula (9. La închiderea vanei (t = 0). Variaţia presiunii în Figura 9. din plus în minus.5 m/s şi 2 m/s. a cărui elasticitate este mult mai mare decât cea a conductei de oţel. Durata T = 2l/c se numeşte timpul total de reflexie sau perioada loviturii de berbec. În cazul conductelor metalice. ca urmare. schimbând semnul lui Δp.84 Capitolul 9. (9.44) se obţine formula de recurenţă λ j l j v2 j dj = λ j +1 l j +1 v 2+1 j d j +1 . respectiv viteza lichidului în conductă înainte de închiderea robinetului. limitarea efectului loviturii de berbec se poate realiza prin intercalarea unor castele de echilibru pe traseul conductei. 9. v – presiunea. cu p. Variaţia vitezei în limite după închiderea robinetului sunt: p1 secţiunea de lângă robinet (2) secţiunea iniţială a conductei (1) = p şi v2 = 0 pentru orice timp t ≥ 0.46) Egalităţile (9. se poate considera c ± v ≅ c. condiţiile la Figura 9.47) în raport cu vitezele vj. regăsindu-ne în situaţia de la t = 0. cu menţinerea semnului minus pentru Δp şi cu schimbarea semnului vitezei. deci rezolvarea se face prin încercări (iterativ). lichidul este vâscos şi. Mişcarea lichidelor în conducte Din relaţia (9.9. Şocul hidraulic Şocul hidraulic sau lovitura de berbec este un fenomen ondulatoriu. suprapresiunea creată în zona robinetului se propagă spre capătul din amonte al conductei. menţin valoarea Δp şi schimbă semnul vitezei.11 şi 9. înainte ca unda de suprapresiune să ajungă la capătul iniţial al conductei.200) m/s dacă apa se deplasează printr-o conductă de oţel. Prin închiderea bruscă a robinetului de la capătul final al unei conducte de lungime mare prin care se transportă lichid. c0 = l. undele de presiune şi viteză care iau naştere în momentul închiderii robinetului se reflectă în secţiunea 1 cu schimbare de semn pentru unda de presiune şi fără schimbare de semn pentru unda de viteză. c = (800…1. din minus în plus. Pentru problema de tip b). în secţiunea 2 apare o creştere de presiune Δp şi o reducere a vitezei cu valoarea –v. În figurile 9. unde se reflectă. respectiv c = (30…50) m/s în cazul curgerii apei printr-un furtun de cauciuc. undele de presiune şi viteză revin în secţiunea 2. ….12 sunt prezentate variaţiile în timp ale presiunii în secţiunea 2 şi ale vitezei în secţiunea 1. unda de presiune se reflectă.

2 Re1 = care se înlocuiesc în ecuaţia (9. π d1 μ π d2 μ π ⋅ 0.83 ⋅ 103 ⋅ 5 ⋅ 10 −3 4 ρ Q 4 ⋅ 0. λ 2 = 0. 5 d2 ⎟ π 2 ⎜ d1 ⎠ ⎝ 2 ⎛ 0. Să se calculeze presiunea la capătul final al unei conducte. diametrele d1 = 0.806(180 − 80 ) + 6 ( ) 8 ⋅ 830 ⋅ 5 ⋅ 10 −3 π2 ( ) 8ρ Q 2 ⎛ λ1 l1 λ 2 l2 ⎞ ⎜ + 5 ⎟. Rezolvare 4Q Cu relaţia (9.5 mPa·s. Conducta este formată din două tronsoane.18 ⋅ 5 ⋅ 10 −3 π ⋅ 0. zf = 110 m. l2 = 6 km.0450.2. 9.3164 Re 0. în ambele tronsoane.045 . Probleme propuse 9.2 ⋅ 10 + 830 ⋅ 9. dacă presiunea de pompare are valoarea absolută pi = 4 MPa.3.3164 ⋅ 5. zf = 180 m. d2 = 0. cu densitatea ρ = 810 kg/m3 şi vâscozitatea cinematică ν = 10 cSt.8710. iar cotele capetelor iniţial şi final ale conductei sunt zi = 250 m. Probleme rezolvate 9. Apelând la formula lui Blasius (9.155 ⎠ ⎝ 9. la debitul Q = 0.2. prin care se transportă un lichid cu densitatea ρ = 830 kg/m3 şi vâscozitatea dinamică μ = 2.18 m.03614 ⋅ 4 ⋅ 103 0. deci mişcarea este.1. (9. 25 = 0.000.3164 Re1 .83 ⋅ 103 ⋅ 5 ⋅ 10 −3 = = 5. dar au acelaşi ordin de mărime cu Relim. cuplate în serie.654 Pa ≅ 10.072. Conducta are rugozitatea echivalentă k = 0.15 m şi cotele extremităţilor zi = 80 m. Re2 sunt mai mari decât Relim = 3.10.2 mm. Conducta de transport este formată din două tronsoane. se calculează valorile numărului REYNOLDS pe cele două tronsoane πd 2 4 ρ Q 4 ⋅ 0.15 ⋅ 5 ⋅ 10 −3 Valorile Re1.871 . turbulentă în domeniul conductelor netede.10. cuplate în serie.03453 .1.72 bar . l2 = 30 km. 25 = 0. zf = 330 m. la debitul Q = 1500 m3/zi. Probleme 9.12) se calculează 0 λ1 = 0.03614 . d2 = 22 cm şi cotele extremităţilor zi = 30 m.185 0.3164 ⋅ 7.4 m3/s şi presiunea finală pf = 1.5 bar.42) particularizată astfel pi = p f + ρ g z f − zi + pi = 0.10. Re 2 = = = 7. 25 = 0. ⎜ + ⎟ ⎜ 0. la debitul Q = 5 dm3/s şi presiunea finală pf = 2 bar. Să se calculeze presiunea în punctul iniţial al unei conducte de diametru d = 200 mm şi lungime l = 1 km. diametrele d1 = 25 cm.37) în care v = .Hidraulica generală 85 Valoarea diferenţei de presiune create la închiderea sau deschiderea bruscă a vanei este dată de relaţia lui JUKOVSKI Δp = ρ c v . având lungimile l1 = 4 km. .83 kg/dm3 şi vâscozitatea dinamică μ = 5 cP.03453 ⋅ 6 ⋅ 103 ⎞ ⎟ = 1.48) obţinută din soluţia ecuaţiei coardei vibrante care guvernează şocul hidraulic în condiţiile neglijării efectelor frecării lichidului. având lungimile l1 = 25 km. 25 = 0. prin care se transportă ţiţei. 9. Să se calculeze presiunea la capătul iniţial al unei conducte prin care se transportă ţiţei cu densitatea ρ = 0.

Mişcarea lichidelor în conducte .86 Capitolul 9.

contactul dintre lichid şi perete se poate realiza fie numai pe muchia interioară.2. folosind relaţia (10. Curentul de lichid care se scurge printr-un orificiu suferă o contracţie. se scriu: – ecuaţia continuităţii Q = vSL ASL = vc Ac = vo Ao . respectiv secţiunii nominale a orificiului. Orificii: a) liber.3. Se înlocuieşte. iar h – cota acestei suprafeţe faţă de centrul orificiului (figura 10. b) înecat de orificiu este cea atmosferică (figura 10. unde pr este presiunea relativă la suprafaţa de separaţie gaz–lichid din vas. b). fie în două zone (pe muchia interioară şi într-o zonă situată în aval de zona contractată.1).2) unde indicii SL. în funcţie de grosimea peretelui vasului. ρ g 2g ρ g 2g 2g (10. – ecuaţia lui BERNOULLI între suprafaţa liberă şi secţiunea contractată h+ 2 v2 p0 vSL p v2 + = 0 + c + cl c . Dacă H/a ≥ 10 orificiul este considerat mic (relativ mic faţă de sarcina sa hidraulică H).3 atât pentru ajutajul liber cât şi pentru cel înecat. Dacă muchiile orificiului sunt ascuţite. Dacă lichidul nu vine în contact cu peretele vasului pe întregul perimetru al deschiderii. când orificiul este cu perete gros şi se comportă ca un ajutaj. se spune că orificiul este mare. c. caz în care orificiul este cu perete subţire (figura 10. după cum presiunea în aval Figura 10. a) sau o presiune superioară. suprafaţa de separaţie gaz-lichid din vas este o suprafaţă liberă. a).3. Orificii mici Pentru deducerea formulei debitului unui orificiu mic.2. Sarcina hidraulică h a orificiului este indicată în figura 10. iar dacă H/a < 10.2. Un orificiu poate funcţiona liber sau înecat. Dacă muchiile orificiului sunt rotunjite. de formă oarecare. se poate evita contracţia jetului (vezi § 9. o corespund suprafeţei libere. 10. imediat după depăşirea feţei interioare a peretelui vasului.1.1) (10.5). Secţiunea minimă a jetului de lichid se numeşte secţiune contractată. adică o reducere a secţiunii transversale. viteza în suprafaţa liberă A vSL = vc c .6. pe care p = p0 şi pr = 0. astfel h+ 2 vc ⎛ Ac ⎞ v2 ⎟ = c (1 + cl ) . pentru care pierderile longitudinale de sarcină hidraulică sunt neglijabile.1. secţiunii contractate.1. În cazul orificiilor mici. SCURGEREA LICHIDELOR PRIN ORIFICII SAU AJUTAJE ŞI PESTE DEVERSOARE 10. liber. iar cl este coeficientul de pierdere locală de sarcină hidraulică. Aspecte generale Orificiul este o deschidere. Parametrii Figura 10. a) cu perete subţire. iar deschiderea se numeşte deversor.1). figura 10.10. Fie a înălţimea orificiului şi p H = r +h ρg orificiului b) cu perete gros – sarcina hidraulică în centrul orificiului. De regulă. în timp ce la orificiile mari viteza variază pe înălţimea orificiului. ASL în ecuaţia (10. Orificii 10.2. După cum s-a menţionat în § 9. ⎜ 2 g ⎜ ASL ⎟ 2g ⎠ ⎝ 2 . Orificii.1.2). practicată în peretele unui vas şi aflată în contact cu lichidul pe întregul său perimetru. orificiile sunt conducte scurte. viteza este practic constantă pe secţiunea contractată (fapt care permite deducerea unei ecuaţii pentru debit independentă de forma orificiului). deci H = h. scurgerea lichidului prezintă suprafaţă liberă. cu perete subţire.1. Figura 10.

7) (10. de regulă.61. contracţia curentului este incompletă şi parţial dezvoltată pe perimetrul deschiderii. care asigură o eroare asupra valorii debitului ce nu depăşeşte 5%. Scurgerea lichidelor prin orificii sau ajutaje şi peste deversoare apoi se explicitează viteza în secţiunea contractată sub forma vc = 2gh ⎛ A ⎞ 1 − ⎜ c ⎟ + cl ⎜A ⎟ ⎝ SL ⎠ 2 = cv 2 g h . b. în cazul orificiilor mari viteza este variabilă în funcţie de cota z.9) devine h2 Q = cd b 2 g h1 ∫ z dz = 2 3 3 cd b 2 g h2 2 − h1 2 . obţinută pentru orificiul liber. Orificii mari Figura 10. de forma unei benzi paralele cu suprafaţa liberă.8) se numeşte coeficient de debit. dacă sarcina hidraulică h este măsurată ca în figura 10. h2 prin integrarea căreia se obţine debitul orificiului Q = cd 2 g h1 ∫ f (z ) z dz .59.4. exprimată implicit sub forma l = f(z). se poate dovedi că mărirea debitului ajutajului Figura 10.4) cv = ⎢1 − ⎜ c ⎟ + cl ⎥ ⎥ ⎢ ⎜ ASL ⎟ ⎠ ⎝ ⎦ ⎣ se numeşte coeficient de viteză al orificiului.64]. Orificiile cu pereţi groşi se comportă ca ajutajele. Teoretic. a). Orificiile mici cu pereţi subţiri au coeficienţii de viteză.10) Deoarece. 0. debitul elementar are expresia dQ = cd l dz 2 g z .4. în cazul orificiilor mari.3.1. 10. Dacă orificiul prezintă contracţie completă. respectiv inferioară ale orificiului. b). iar tuburile cu lungime mai mică de l. cc ∈ [0.3. Ajutaj . Ao unde cd = cc cv (10. Ajutaje Ajutajul este un tub.3) în a doua egalitate (10.2. ASL >> Ac şi termenul (Ac/ASL)2 este neglijabil. ca orificiile mici cu pereţi subţiri (dacă orificiul în continuarea căruia se montează tubul are muchia din amonte ascuţită).3) în care ⎤ ⎡ ⎛ A ⎞2 (10.6. se consideră un element de suprafaţă. pentru cd se poate folosi valoarea constantă 0.9) unde h1 şi h2 sunt adâncimile limitelor superioară. respectiv cd ∈ [0. Cunoscând legea de variaţie a lăţimii benzii cu adâncimea z. 3 ( ) (10.88 Capitolul 10. Relaţia (10. care se racordează în continuarea orificiului de diametru d în scopul creşterii debitului de lichid pentru o sarcină hidraulică constantă. (10. pentru determinarea formulei debitului.64].4.6) Introducând expresia (10. 10.5d se comportă. 0.5) (10.96. de contracţie şi de debit definiţi în intervalele: cv ∈ [0. este valabilă şi în cazul orificiului înecat.4) devine cv = [1 + cl ]−1 2 −1 2 (10. Ca urmare. (10.5…6)d. f(z) = b şi formula (10. iar ecuaţia (10.1) se obţine pentru debitul orificiului formula A Q = vc Ac = vc c Ao = cd Ao 2 g h .6). 0. în care presiunea este mai mică decât presiunea atmosferică. b) de formă dreptunghiulară Aşa cum s-a menţionat în § 10. În cazul particular al orificiul este dreptunghiular (figura 10.5.99]. cu lăţimea l şi înălţimea dz suficient de mică încât viteza în cadrul benzii să poată fi admisă constantă (figura 10. se recomandă ca valoarea coeficientului de debit cd să fie determinată experimental. iar cc = Ac Ao este coeficientul de contracţie. De regulă.1. Cercetările teoretice şi experimentale au arătat că mărirea debitului la ajutaj faţă de orificiu se realizează ca urmare a formării unei zone de contracţie a curentului de lichid. cu lungimea cuprinsă în intervalul (l. Orificiu practicat în peretelui unui vas: a) de formă oarecare.

62 ⋅ 0. cc = 0. cda = ⎢1 + +⎜ − 1⎟ + 0.04 . ca valori frecvent întâlnite în practică.11) viteza v obţinută din ecuaţia (10. a cărei valoare este proporţională.31.98 cvo ⎢ 0. cu sarcina hidraulică din centrul orificiului. prin reducerea bruscă a secţiunii curentului de lichid.19) (10.04 ⎛ 1 ⎞ cl = 2 − 1 = − 1 = 0.608 . până la o anumită limită. = ⎜ ρg ⎢⎝ cc ⎟ ⎥ ⎠ ⎣ ⎦ (10. 2g ⎣ ⎦ ⎥ ⎢ c c ⎦ ⎣ din care se exprimă viteza în secţiunea contractată vc = cva 2 g h .Hidraulica generală 89 este reflectată prin creşterea coeficientului de debit al ajutajului faţă de cel al orificiului. se obţin relaţiile h+ 2 v 2 (v − v )2 l v2 p0 vSL p v2 + = 0 + + cl c + c +λ . debitul ajutajului este mai mare decât debitul orificiului conform raportului cda/cdo = l. se reduce termenul presiunii atmosferice şi se înlocuieşte în ecuaţia (10. ca urmare. Aplicarea ecuaţiei lui BERNOULLI la suprafaţa liberă şi în secţiunea contractată duce la relaţia −1 2 1 1 −1 2 h+ p0 v 2 p v2 v2 + = c + c + cl c . adică cu 31%. ⎢ d⎥ cc ⎜ cc ⎟ ⎠ ⎝ ⎢ ⎥ ⎣ ⎦ Debitul ajutajului se obţine din ecuaţia (10.98. termenul 3 corespunde pierderii locale de sarcină hidraulică în zona contractată.98 = 0.17) din care se obţine pentru depresiunea din zona contractată expresia 2 2 p0 − pc vc (1 + cl ) − h = v 2 (1 + cl ) − h .12) Q = vc Ac = v A .20) .47) în forma (9.14) Q = v A = vc cc A = cda A 2 g h .12) astfel A v = vc c = cc vc .15).5). iar ultimul termen exprimă pierderea longitudinală de sarcină hidraulică. se aplică ecuaţia lui BERNOULLI la suprafaţa liberă şi în secţiunea finală a ajutajului (figura 10.13) −1 unde coeficientul de viteză al ajutajului cva are expresia 2 ⎡ ⎤ ⎞ cl ⎛ 1 l cva = ⎢cc 1 + 2 + ⎜ − 1⎟ + λ ⎥ .62 ⎟ 2 2 0. tot în zona contractată. Ajutajele fac parte din clasa conductelor de mică lungime şi.11).1⎥ = 0. Admiţând. se poate scrie v = cda 2 g h şi relaţia (10. cdo = cc cvo = 0. (10.02·5 = 0. în ecuaţia energiei trebuie să se considere atât pierderile locale de sarcină hidraulică. Pentru stabilirea formulei debitului ajutajului. în membrul drept al ecuaţiei (10. în aceste condiţii. (10. există o depresiune.12) în care se înlocuieşte vc pe baza relaţiei (10. exprimată de formula BORDA–CARNOT (5.16) rezultă 2 ⎡ ⎤ 0. ρg 2g ρg 2g 2g (10. De asemenea.7956 .1 şi cvo = 0. ⎜ 0. (10. d⎥ ⎢ cc ⎜ cc ⎟ ⎠ ⎝ ⎦ ⎣ Se face observaţia că. termenul 4 include pierderea locală de sarcină hidraulică provocată. λl/d = 0.62 ⎥ ⎝ ⎠ ⎣ ⎦ ceea ce arată că.15) unde coeficientul de debit al ajutajului are expresia 2 ⎡ c ⎛1 ⎞ l⎤ l (10.18) devine 2 ⎤ p0 − pc ⎡⎛ cda ⎞ ⎢⎜ ⎟ (1 + cl ) − 1⎥ h = 0.16) cda = ⎢1 + 2 + ⎜ − 1⎟ + λ ⎥ . în zona de contracţie. cât şi cele longitudinale.25).13) astfel (10.7) şi (10. din relaţiile (10.18) Apelând la relaţia (10. = ρg 2g 2 g cc (10.62. A rezultând egalitatea 2 2 2 l⎤ l 2 ⎤ vc cc ⎡ cl (1 − cc )2 vc ⎡ 2 2 ⎢cc + cl + (1 − cc ) + λ d cc ⎥ = 2 g ⎢1 + c 2 + c 2 + λ d ⎥ = h .6796 h . Se neglijează termenul energiei cinetice la suprafaţa liberă. ρg 2g ρg 2g 2g 2g d 2g (10. Procedând astfel. se poate arăta că.11) (10.5) şi se scrie ecuaţia de continuitate relativă la secţiunea contractată şi la secţiunea finală.

În funcţie de forma lor.2 m. 10. astfel A(z )dz = −Q dt .23) şi exprimă durata golirii totale a rezervorului. ceea ce reprezintă condiţia ca mişcarea să fie staţionară. conic divergent. în special. deversorul fiind. (10.20) trebuie să se supună restricţiei 0. valoarea corespunzătoare unei coloane de apă egală cu 10.82…0.947…0. conoidal etc. Golirea rezervorului de lichid este un proces nestaţionar. relaţia (10. astfel ∫ dt = − c 0 t1 1 d h1 Ao 2 g h ∫ A(z )z h −1 2 dz şi se obţine formula t1 = 1 cd Ao A(z ) z 2g ∫ h1 h −1 2 dz . Mişcarea lichidului peste deversor este o mişcare cu suprafaţa liberă şi se întâlneşte.22) ia forma 2A 1 t1 = h1 2 − h1 2 (10. caracterizat prin scăderea vitezei lichidului în orificiu sau ajutaj odată cu coborârea suprafeţei libere a lichidului din rezervor.15).33 m sau h < 15. coeficientul de debit al ajutajului se reduce la valori comparabile cu cele ale orificiului. Dacă se notează cu A(z) legea de variaţie a ariilor secţiunilor orizontale ale rezervorului în raport cu cota z. devine t= 1 cd Ao 2 g ∫ A(z ) z 0 −1 2 dz (10.946 – pentru ajutajul conic convergent cu muchia din amonte ascuţită. conic convergent.6) în ecuaţia (10. unde t1 este timpul de golire parţială a rezervorului de la cota iniţială h la cota h1. 2g (10.97 – pentru ajutajul cilindric cu muchia rotunjită.6). ajutajele pot fi de tip cilindric. Dacă sarcina hidraulică depăşeşte această valoare limită.90 Capitolul 10.97…0. atunci volumul descris de suprafaţa liberă în timpul dt poate fi exprimat sub forma A(z)dz şi va fi egal cu produsul dintre debitul orificiului şi timpul dt.25) care exprimă. Cercetările experimentale au condus la următoarele valori ale coeficientului de debit: 0.21) unde axa Oz corespunde verticalei ascendente şi are originea în planul orizontal care conţine baza rezervorului. durata golirii totale a unui rezervor cilindric vertical. adică A(z) = A. 0. iar semnul minus se datorează variaţiei de sens contrar a cotei z şi variabilei temporale t. Durata golirii parţiale sau totale a rezervorului se poate obţine aproximând mişcarea nestaţionară printr-o succesiune de stări staţionare. spre exemplu.24) cd Ao 2 g ( ) şi se reduce.82 – pentru ajutajul cilindric care păstrează muchia ascuţită a orificiului. Deversoare Deversorul poate fi definit ca un caz particular de orificiu mare. atunci relaţia (10. la care suprafaţa liberă se află sub limita superioară a orificiului. pentru h1 = 0 şi t1 = t.22) care. când suprafaţa liberă coboară pe distanţa dz.6796h < 10. 0. Scurgerea lichidelor prin orificii sau ajutaje şi peste deversoare Deoarece depresiunea nu poate depăşi. un dispozitiv destinat măsurării debitului. Dacă aria suprafeţei libere este invariabilă în timpul golirii totale a rezervorului. pentru h1 = 0. din care rezultă relaţia dt = − 1 cd Ao 2 g A(z )z −1 2dz . în aceste cazuri.3. la mişcarea unui lichid prin jgheaburi sau canale. în mod teoretic.33 m.9…0.972 – pentru ajutaj conoidal. care se integrează între limitele 0 şi t1 ale timpului. respectiv h şi h1 ale cotei z. 0.21) se obţine egalitatea A(z )dz = −cd Ao 2 g z dt . cu menţiunea că valoarea maximă 0.1 şi 10. . Golirea rezervoarelor de lichid prin orificii sau ajutaje În paragrafele 10. 10. (10. mişcarea lichidului poate fi considerată staţionară şi debitul orificiului sau ajutajului poate fi aproximat prin expresia (10.99 – pentru ajutaj conic divergent (cu θ variind între 5° şi 15°). Astfel. respectiv (10. pe durata infinitezimală dt.4. la ecuaţia t= 2A cd Ao h . 0. Introducând expresia (10.2 s-a considerat că sarcina hidraulică în centrul orificiului sau ajutajului este invariabilă în timp.946 corespunde unghiului la vârf al conului θ = 13°24'.

Deversorul care are lăţimea secţiunii de curgere egală cu lăţimea canalului se numeşte deversor fără contracţie laterală. iar după grosimea peretelui sau crestei deversorului se disting deversoare cu perete subţire. respectiv de la 0 la h şi se obţine expresia α 8 Q = cd 2 g tg h5 2 .29) rezultă ecuaţia α dQ = 2cd 2 g tg (h − z )z −1 2 dz .000h + 1.31) 15 2 care. Pentru determinarea formulei debitului deversorului triunghiular se consideră un element de suprafaţă delimitat de cotele z şi z+dz.6 ⎟ ⎢1 + 0.6 ⎥ ⎢ ⎝ B ⎠ ⎝ h + hp ⎟ ⎥ ⎝B⎠ ⎠ ⎦ ⎢ ⎥⎣ ⎢ ⎥ ⎣ ⎦ asociată cu restricţiile: hp ≥ 0. 2 care se integrează de la 0 la Q. Formula debitului deversorului dreptunghiular se poate obţine prin particularizarea relaţiei (10.41⎜1 + ⎜ 1.6). iar lungimea canalului de acces la deversor să fie de cel puţin 20 m. sarcina hidraulică h trebuie să fie măsurată în amonte. (10.Hidraulica generală 91 După forma secţiunii de curgere.025⎛ b ⎞ + ⎜ ⎟ cd = (10. ⎟ ⎝ ⎠ p ⎠ ⎝ ⎣ ⎦ unde hp este înălţimea pragului deversorului (figura 10.30) 2 Introducând expresia (10. trapezoidale etc.6. (10.5⎛ b ⎞ ⎛ h ⎞ ⎥ . 0. ⎢0.80 m. reflectată prin posibilitatea măsurării variaţiilor mici de debit. În cele ce urmează se tratează problema determinării debitului de lichid cu ajutorul deversoarelor dreptunghiulare şi triunghiulare cu perete subţire..025 m ≤ h ≤ 0. pentru α = 90° şi cd = 0. se reduce la forma Q = 1. Deversor triunghiular coeficient de debit se determină cu formula (SIAS. triunghiulare. Din asemănarea triunghiurilor ABC şi A1B1C se poate scrie proporţionalitatea laturilor l (z ) h − z = .42h5 2 . .32) cunoscută sub numele de formula lui THOMPSON. iar l(z)dz este aria suprafeţei haşurate din figura 10.6) se caracterizează printr-o mare sensibilitate.385 + 0. 1924) 2 ⎡ ⎛b⎞ ⎤ 2⎤ 2. deversoarele pot fi dreptunghiulare. 0. (10. la o distanţă egală cu 3h faţă de creasta deversorului. (10. Deversorul dreptunghiular fără contracţie laterală asigură măsurarea debitului cu o bună precizie dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii: 5 ≤ h/hp ≤ 10. deversorul să nu fie înecat. 1947) 2 ⎡ ⎛ h ⎞ ⎤ ⎛ ⎞⎢ 1 ⎜ ⎟ ⎥ (10.41 − 2⎜ ⎟ ⎥ ⎡ ⎢ 2 4 ⎝ B ⎠ ⎥ ⎢1 + 0. Coeficientul de debit al deversorului dreptunghiular fără contracţie laterală poate fi determinat cu ajutorul formulei SIAS (Societatea inginerilor şi arhitecţilor din Elveţia.27) cd = 0.5⎜ h + h ⎟ ⎥ . ceea ce îl face potrivit pentru măsurarea debitelor reduse. se admite că viteza pe această suprafaţă elementară este constantă. punând h1 = 0 şi h2 = h.10) corespunzătoare orificiului mare dreptunghiular. Deversorul triunghiular cu perete subţire (figura 10. lama deversoare să aibă în permanenţă sub ea presiunea atmosferică.02 ≤ h < 0. adică 2 Q = cd b 2 g h 3 2 . şi rezultă dQ = cd 2 g z l (z ) dz . 1 ≤ h/hp < 2. b/B ≥ 0. 2 deci α l (z ) = 2(h − z ) tg .3 m.29) unde l(z) este lăţimea elementului de suprafaţă. cu perete gros şi cu prag lat.30) în relaţia (10. al cărui Figura 10.6. (10. se foloseşte deversorul dreptunghiular cu contracţie laterală.80 m.000h + 1. Când lăţimea canalului de acces la deversor este prea mare.6.26) 3 Deoarece suprafaţa liberă în zona deversorului este înclinată. h AB unde α AB = 2h tg .3.28) ⎜ ⎟ ⎜ ⎜ ⎟ ⎢ 1.

92 Capitolul 10.59. 3 b) De această dată H1/a = 2/0. printr-un orificiu circular cu perete subţire. Să se calculeze timpul de golire totală a rezervorului tronconic vertical.08 2 4 = 1. de formă dreptunghiulară. În peretele lateral al unui vas deschis. având diametrul do = 50 mm şi coeficientul de debit cd = 0.23 m: 2 Q1 = 0.2.06 = 33.5 = 2. orificiul este mare. cu un ajutaj vertical. cu aria bazei A = 4 m2 şi înălţimea h = 4 m. printr-un orificiu circular cu perete subţire. Să se calculeze durata golirii totale a unui rezervor sferic. Probleme propuse 10.06 ⋅ 0.10 10. astfel ( ) Figura 10.806 ⋅ 2 = 9.04 2 ⋅ 9.04 2 ⋅ 9.59 ⋅ π ⋅ 0. având diametrul do = 8 cm şi coeficientul de debit cd = 0.5.6 ⋅ 0.61. plasat la baza rezervorului.4. deci orificiul este mare şi se foloseşte relaţia (10. Probleme 10. 2 ⋅ 9. b) H2 = 2 m. .2/0. 10. d = 2 m.02 ⋅ 10 −3 m 3 /s . Figura 10.806 10.85 ⋅ 10 −3 m 3 /s .1. Scurgerea lichidelor prin orificii sau ajutaje şi peste deversoare 10. Să se calculeze timpul de golire totală a unui rezervor paralelipipedic. Rezolvare a) Întrucât H1/a = 0.806 0. este prevăzut un orificiu dreptunghiular cu perete subţire.171.5 − 0.6).61. se cere să se calculeze valorile Q1 şi Q2 ale debitului de compensare necesar pentru menţinerea sarcinii hidraulice faţă de centrul orificiului la valorile: a) H1 = 20 cm.25) în care Ao = πdo2/4.231.5. Rezolvare Ecuaţia timpului de golire (10. iar debitul se calculează cu ecuaţia (10. cu raza R = 2 m.1. h = 5 m.3.2 s = 20'18.8.10). h2 = H1+ a/2 = 0.2" . având diametrul d = 70 mm şi coeficientul de debit cd = 0. în care h1 = H1 – a/2 = 0. Admiţând pentru coeficientul de debit al orificiului valoarea constantă cd = 0.6.8 Figura 10. 10.6 ⋅ 0. la bază. printr-un orificiu circular cu perete subţire.33 > 10.2. având dimensiunile a = 60 mm şi b = 40 mm (figura 10. cu dimensiunile: D = 3 m. plasat la baza rezervorului (figura 10.8.9. Să se calculeze timpul de golire totală a rezervorului cilindric vertical din figura 10. Probleme rezolvate 10. din figura 10.06 = 3. având dimensiunile da = 50 mm.7). conduce la valoarea t= 8A 2 π cd d o h 8⋅4 = 2 g 0. unde Ao = ab.9 Figura 10.218.5.7 Q2 = 0. care conţine apă.10).33 < 10. l = 200 mm şi coeficientul de debit cda = 0. plasat la baza rezervorului.17 m.5. ştiind că rezervorul are diametrul d = 2 m şi înălţimea h = 3 m şi este prevăzut.

relativ mic. Pu – perimetrul udat al acestei secţiuni. Energia specifică Se consideră mişcarea staţionară turbulentă a unui lichid incompresibil printr-un canal înclinat cu unghiul α. ca şi în cazul conductelor. Profilul vitezei în cazul canalelor înguste este prezentat în figura 11. au loc în domenii delimitate. folosind conceptul lungimii de amestec la valori mari ale numărului REYNOLDS.2) în care A este aria secţiunii transversale prin curentul de lichid din canal. Variaţia vitezei lichidului într-un canal îngust Profilul vitezei la mişcarea lichidelor în canale poate fi aproximat. Experimentele au arătat că trecerea de la mişcarea laminară la mişcarea turbulentă în canale are loc.2. În cazul mişcării lichidelor în canale.4) unde z = z f + hP cos α ≅ z f + hP . sau legea puterii 1/7 pentru aproximarea datelor experimentale în zona de lângă perete. mări şi oceane. ca şi mişcările apei în râuri. 11. Una din dificultăţile întâmpinate în rezolvarea problemelor de mişcare cu suprafaţă liberă o constituie necunoaşterea formei acestei suprafeţe. relaţia (11. ci puţin mai jos de această suprafaţă. respectiv vâscozitatea cinematică ale lichidului. ρ.1. vâscozitatea dinamică.6) . ρ 2 (11. este E=gz+ p v2 + . Fragment de secţiune verticală longitudinală printr-un canal cu lichid în mişcare (11. μ.300/4 = 575. (11. μ ν (11.1) Pu sub forma Re = ρ v dh v dh = . deoarece unghiul α este mic. MIŞCAREA LICHIDELOR ÎN CANALE 11. 2 (11. la valoarea Rec = 2. motiv pentru care ele se mai numesc şi mişcări cu suprafaţă liberă. (11. Mişcarea lichidelor în canale cu lungime mare în comparaţie cu dimensiunile secţiunii transversale este similară cu mişcarea turbulentă a lichidelor în conducte. se foloseşte ca parametru adimensional caracteristic şi numărul FROUDE definit de ecuaţia (8. ca şi la conducte.2).2.5) Figura 11. la partea superioară.3) μ în care Rh = dh A = 4 Pu se numeşte rază hidraulică. de o suprafaţă liberă.1. din care se observă că viteza maximă nu se dezvoltă la suprafaţa liberă. forţele gravitaţionale joacă un rol important. la dificultatea menţionată se adaugă cea legată de necesitatea luării în considerare a frecării lichidului de frontierele solide.13). unde numărul REYNOLDS este definit pe baza diametrului hidraulic 4A dh = . Figura 11. Astfel. c Deoarece. atunci Re* = 2. v – viteza medie de curgere. p = ρ g (h − hP ) cos α ≅ ρ g (h − hP ) . ν – densitatea. Dacă numărul REYNOLDS se defineşte prin relaţia ρ v Rh Re* = .11. în cadrul mişcărilor cu suprafaţă liberă. iar cos α ≅ 1.1. Aspecte generale Mişcările lichidelor în canale. Energia mecanică pe unitatea de masă a fluidului care traversează un element de suprafaţă dispus vertical şi având centrul în punctul P. faţă de orizontală (figura 11.300.4) devine E = g zf + gh+ v2 .

condiţia (11. 3 g Definind numărul FROUDE prin ecuaţia (8. Adâncimea hc corespunzătoare punctului de minim se numeşte adâncime critică relativă la debitul respectiv şi poate fi obţinută din condiţia de minim al funcţiei (11. conform expresiei (11. (11. în care energia specifică creşte odată cu creşterea adâncimii h.7) Es = E − g z f se numeşte energie specifică şi reprezintă energia mecanică înmagazinată pe unitatea de masă a fluidului.11) din care rezultă Figura 11. dat de ecuaţia (5.6). Mişcarea uniformă a lichidelor în canale Se consideră mişcarea staţionară turbulentă a unui lichid. Mărimea (11. Pentru valori mici ale unghiului α. se obţine pentru viteza critică formula vc = g hc . Viteza medie în toate secţiunile transversale fiind aceeaşi. Regimul de mişcare corespunzător lui h > hc se numeşte regim lent şi este caracterizat prin Fr < 1.94 Capitolul 11. scrisă astfel Qs2 ∂Es =g− 3 =0.13) Conform relaţiei (11.2) şi admiţând coeficientul CORIOLIS. cos α ≅ 1 şi energia E are aceeaşi valoare pentru elementele de suprafaţă ale secţiunii normale pe axa s dusă de-a lungul fundului canalului.11). redusă. ∂h hc (11.8). într-un canal de secţiune transversală constantă şi lungime l.9) Qs2 .13). devine h ⎞ ⎛ Esm = g ⎜ hc + c ⎟ . din ecuaţia de continuitate rezultă Qs = h v şi ecuaţia (11.17) g z f 1 + yP + 0 + + g hd . mişcarea este uniformă. Domeniul h < hc corespunde regimului rapid sau torenţial şi. Regimurile lent şi rapid sunt analoge regimurilor subsonic şi supersonic de la mişcarea gazelor. Aplicând ecuaţia energiei în secţiunile iniţială 1 şi finală 2 (cu notaţiile din figura 11. g (11. iar panta hidraulică I = dhd/ds şi panta geometrică i = – dzf /ds sunt identice. unde valoarea critică a numărului FROUDE defineşte starea care separă domeniul h < hc.10) 2h 2 Reprezentând grafic ecuaţia (11.34). dacă se alege ca linie de referinţă fundul canalului. egal cu unitatea. la Es = gh. care prezintă câte un punct C de minim al energiei specifice.8) devine Es = g h + Es = g h + (11. 2⎠ ⎝ din care rezultă 2 Esm .3).16) se reduce la Frc = l. studiată în capitolul 12. în baza formulei (11.14) care.10).3. se obţine o familie de curbe (figura 11.16).10) pentru valori constante ale debitului.15) (11.9) expresia debitului. în care lichidul are adâncimea h invariabilă în timp şi spaţiu. + = g z f 2 + yP + 0 2 2 ρ ρ ( ) ( ) . se poate scrie v2 .3. Graficul energiei specifice a lichidului din canal hc = 3 Qs2 . (11. Introducând în relaţia (11. 11. de domeniul h > hc. corelată cu relaţia (11.8) (11.11) scrisă astfel hc = Qs2 v2 ∂Es =g− 3 =g− c =0. pentru Qs = 0.12) Dreapta OA corespunde ecuaţiei (11.10). este caracterizat prin Fr > 1. 2 Dacă se notează cu Qs debitul pe unitatea de lăţime a canalului. Potrivit relaţiei (11.13).12). se poate scrie relaţia p + ρ g(y − y P ) v 2 p + ρ g(y − y P ) v 2 (11. Mişcarea lichidelor în canale Din definiţia cantităţii E rezultă că ea este constantă pentru elementele de suprafaţă aparţinând unei secţiuni normale la axa orizontală x. hc ∂h hc (11. 2 (11. energia specifică minimă are expresia Esm = g hc + 2 vc . în care energia specifică scade cu creşterea adâncimii lichidului în canal. rezultată din relaţia (11.

stuf.1. conducte de apă în 0. sau Q=K i . ale cărui valori sunt prezentate în tabelul 11.035 Canale şi râuri în condiţii excepţional de grele (scurgerea prin bolovani şi buşteni. se poate folosi formula DARCY–WEISBACH (8. acoperite cu o peliculă mâloasă (toate în stare foarte bună) 0. canale în argilă. Din ecuaţia de continuitate.1 . Conducte foarte vechi 0. zidărie de piatră rostuită îngrijit. în care se înlocuieşte diametrul d cu 4Rh astfel l v2 (11. beton turnat foarte îngrijit 0. Stâncă foarte bine prelucrată Canale cu depozite stabile de mâl. 0. papură) 0. (11.010 Tencuială de ciment (cu nisip).18) unde. crt.015 0. pentru 0. 4 Rh 2 g Egalând relaţiile (11. canale în stâncă colţuroasă.20) (11. se obţine formula v = C i Rh . ) iar n este parametrul de rugozitate a pereţilor canalului. n unde f = 2. canale betonate în condiţii obişnuite 0.19) hd = λ . Tencuială din mortar de ciment sclivisită 0.014 Zidărie de cărămidă neîngrijită.27) (11.25) Q = C A i Rh . beton turnat neîngrijit.24) ( n − 0.13 − 0. Valurile . forţelor capilare. Scânduri foarte bine geluite şi îmbinate îngrijit 0. Valurile apei se formează sub acţiunea vântului. iar C – coeficientul lui CHÉZY. fontă sau oţel. pământ. asociată cu relaţia (11.4. unde A este aria secţiunii transversale a curentului de lichid.011 Scânduri negeluite.017 Zidărie de piatră spartă. Scânduri negeluite. Relaţia (11. f = 1. având profilul neregulat. pereu uscat.5 n . cu vegetaţie 0.24) poate fi aproximată sub una din formele f = 1.Hidraulica generală 95 care. Canale săpate în loess sau în pietriş fin. Conducte de apă în condiţii foarte bune. caldarâm. iar (11. Canale săpate în stâncă îngrijită. cu taluzurile prăbuşite pe alocuri) 0.030 Canale şi râuri în condiţii foarte proaste. în speţă a apei.1 K = C A Rh se numeşte modulul debitului. albia deformată de prăbuşiri şi colmatări. forţelor gravitaţionale.28) Tabelul 11. Vântul produce valuri când viteza lui este mai mare de 1 m/s.0275 Canale de pământ mari. fără praguri şi fără vegetaţie importantă) 0.5 n − 0.18) şi (11. Tipul pereţilor n 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 Suprafeţe emailate sau lăcuite. pentru 1 m < Rh ≤ 3 m .040 11.1 m ≤ Rh ≤ 1 m . predominant verticale.013 condiţii mijlocii. Conducte noi din ceramică.3 n . pietriş.26) (11.7).21) (11. asamblate foarte îngrijit 0. λ Coeficientul C poate fi calculat cu formula lui PAVLOVSKI 1 C = Rhf . sub acţiunea diferitelor forţe care imprimă particulelor de lichid mişcări oscilatorii. în stare bună. asamblate în condiţii proaste Conducte de apă şi de canalizare vechi. Canale de pământ 0. normal întreţinute şi canale de pământ mici. Valurile Valurile sunt forme pe care le ia suprafaţa liberă a unui lichid.22) (11. pentru pierderile de sarcină hidraulică. Râuri şi pârâuri în condiţii bune (cu 0.012 Zidărie de piatră cioplită.009 Scânduri geluite. date de relaţiile z f1 − z f 2 = sin α ≅ tg α . i= l 8g C= . în condiţii proaste şi canale mici în condiţii normale Canale şi râuri în condiţii proaste (cu vegetaţie şi bolovani. unde i este panta geometrică a canalului.0225 de secţiune mare. bine întreţinute Canale de pământ mari. Conducte de canalizare în condiţii normale.75 Rh (11.19) şi explicitând viteza medie. se obţine pentru debit formula (11.025 scurgere stabilă.018 Zidărie de piatră neîngrijită. fără a exista un transport de masă în anumite direcţii. deplasării corpurilor pe suprafaţa apei etc. devine hd = z f 1 − z f 2 . zidărie de cărămidă foarte îngrijită. zidărie de cărămidă degradată.020 acoperit cu o peliculă de mâl (în stare normală) Pereu de piatră spartă. Nr.20). foarte bine întreţinute. zidărie de cărămidă. colmatate parţial. atracţiei soarelui şi lunii. după reducerea termenilor asemenea. Canale în loess. colţuroasă. asamblate îngrijit.23) (11. canale în loess sau în pietriş fin.

se reduce la c= gh (11. mare în comparaţie cu adâncimea h a apei din canal. viteza se poate exprima sub forma ⎛ 3 Δh ⎞ (11. iar forţa de frecare a lichidului de pereţii canalului (cu lăţimea b) este neglijabilă. ⎝ 2 h ⎠ Reţinând primii doi termeni din dezvoltarea în serie a membrului drept al ecuaţiei (11. Saltul hidraulic . şi înălţimea Δh mică faţă de h. în comparaţie cu înălţimea h. respectiv prin Figura 11. studiile au fost limitate fie la valurile de apă puţin adâncă.36). şi admiţând că mişcarea este staţionară. valurile se numesc valuri gravitaţionale.36) şi corespunde undelor de amplitudine foarte mică şi lungime de undă mare. Considerând un volum de control de lăţime unitară. Considerând un volum de control. Explicitând pe Δv se obţine c Δh Δv = .5. după încetarea vântului. obiectul de studiu al hidraulicienilor şi matematicienilor. în condiţiile în care presiunea corespunde legii hidrostaticii. În cele ce urmează se fac referiri la valurile gravitaţionale.4.30) şi (11. râuri şi zonele marine din vecinătatea plajelor. fie la valurile de apă adâncă. (11. După cum tensiunea superficială este neglijabilă sau predominantă în raport cu forţa gravitaţională. caracterizate prin lungime de undă mare în raport cu adâncimea apei.32) ⎥ 2 ⎥ ⎢ ⎣ ⎦ Eliminând pe Δv între relaţiile (11.5) şi aplicând ecuaţia de continuitate şi teorema impulsului. 2 ⎠ ⎝ care. pentru Δh foarte mic în comparaţie cu h. se numeşte hulă. delimitat de secţiunile verticale şi (figura 11. se poate scrie relaţia (h + Δh )2 . respectiv valuri capilare. Mişcarea lichidelor în canale continuă să existe şi după încetarea vântului.96 Capitolul 11. Starea mării acoperită de valuri. cuprins între două secţiuni verticale şi . Pentru studiul saltului hidraulic se consideră mişcarea staţionară a lichidului într-un canal.30) h + Δh Dacă se neglijează forţa de frecare pe talpa canalului şi se aplică teorema impulsului. se poate presupune că presiunea apei sub suprafaţa liberă este distribuită în conformitate cu legea hidrostaticii. Din cauza complexităţii mişcării. se obţin relaţiile Figura 11. când ele prezintă forme regulate din punct de vedere al înălţimii şi lungimii de undă.35) c = g h ⎜1 + ⎟ . Valul are lungimea l. În aceste condiţii. din ecuaţia de continuitate rezultă c h = (c − Δv )(h + Δh ) . exprimată de relaţia (11. caracterizate prin adâncimea mare a apei în raport cu oricare din dimensiunile valului. iar viteza este invariabilă pe fiecare faţă verticală.13) arată că viteza critică ce delimitează regimul lent de regimul torenţial este egală cu viteza valurilor de amplitudine foarte mică.31) 2 2 din care rezultă ⎡ (Δh )2 ⎤ = c h Δv .34).34) ⎟ . h2 ρ c h(c − Δv ) − ρ c 2 h = ρ g −ρg (11. Ecuaţia (11. Fie un val care se deplasează cu viteza (celeritatea) c într-un canal orizontal (figura 11.32) se obţine ecuaţia Δh ⎞ ⎛ 2 g⎜ h + (11.33) ⎟(h + Δh ) = c h .4). Val într-un canal creasta valului. ⎝ 2 h ⎠ care. Saltul hidraulic Saltul hidraulic este fenomenul de trecere de la regimul rapid la regimul lent într-o zonă a canalului în care apare o reducere bruscă a secţiunii transversale. (11. Teoria valurilor de apă puţin adâncă dă rezultate corecte pentru canale. de mai bine de un secol.5. pentru (Δh)2 neglijabil. Viteza şi forma valurilor gravitaţionale constituie. 11. care trec prin limita din amonte. duce la expresia ⎛ 3 Δh ⎞ c = g h⎜1 + (11. g ⎢h Δh + (11. Forma valului se admite a fi invariabilă. în condiţiile în care poziţia saltului hidraulic este invariabilă. În acest paragraf sunt prezentate aspecte elementare privind valurile de apă puţin adâncă. în timp ce teoria valurilor de apă adâncă se aplică în cazul mărilor şi oceanelor.29) unde Δv este variaţia vitezei ca urmare a creşterii ariei secţiunii transversale în cadrul volumului de control.

41) se obţine 2 ⎞ 1⎛ ⎜ − h + h 2 + 8Qs 1 ⎟ > h . pentru apariţia saltului hidraulic. este necesar ca. Ţinând seama că h 2 > h1 . 1 1 1 2⎜ g h1 ⎟ ⎝ ⎠ de unde. ∂h 2 b hc Figura 11. Explicitând din relaţia (11. devine Q2 Es = g h + 2 2 . se obţine inegalitatea ⎛ Qs2 ⎞ ⎜ ⎟ ⎜ g ⎟ ⎝ ⎠ 13 > h1 .6.11) se particularizează sub forma ∂E s Q2 =g− 2 3 =0. în zona de înălţime h1. se transportă apă.12).6 din care se obţine adâncimea critică hc = 3 Q2 b2 g =3 62 32 ⋅ 9. Printr-un canal cu secţiunea transversală de formă dreptunghiulară. la debitul Q = 6 m3/s.42) pe baza relaţiei (11. având lăţimea b = 3 m (figura 11.41) 2 Saltul hidraulic are loc dacă înălţimea lichidului creşte peste o valoare limită.1.12).8) în care v = Q/A = Q/(b h). iar în zona de salt înălţimea lichidului să crească la o valoare mai mare decât înălţimea critică. b) viteza critică.38) ( ) (11.40) şi are soluţia pozitivă − h1 + h12 + h2 = 8Q 2 1 g b 2 h1 . care este egală cu înălţimea critică dată de relaţia (11.43) înălţimea h1. ρ g h1 ρ g h2 − b h2 = ρ Q(v2 − v1 ) . g h1 (11. după simplificare cu h1 – h2 şi amplificare cu 2h2/(gb).37) (11. (11. (11. (11.7416 m . rezultă ecuaţia b h1 gb 2 Q 2 h1 − h2 2 h1 − h2 = . b h1 h2 2 (11. în baza relaţiei (11.6). Se cer: a) adâncimea critică a apei în canal. 2 2 Eliminând vitezele v1 şi v2 între aceste relaţii.44) care. Probleme rezolvate 11. prin adunarea lui h1/2 în ambii membri şi ridicare la pătrat. c) energia specifică minimă. . 2b h deci condiţia de minim al funcţiei Es(h) (11.1. Rezolvare a) Ecuaţia (11.Hidraulica generală 97 b h1 v1 = b h2 v2 = Q .806 = 0. 4⎜ g h1 ⎟ 4 ⎝ ⎠ sau 2Qs2 < 2h12 .39) care.43) unde Qs = Q/b. 11. Probleme 11. devine hc > h1 (11. rezultă 1 ⎛ 2 8Qs2 ⎞ 9 2 ⎜ h1 + ⎟ > h1 .45) şi arată că. mişcarea să fie în regim rapid.6. devine 2 h2 + h1h2 − 2Q 2 1 =0 g b 2 h1 (11.

în condiţiile mişcării uniforme. Probleme propuse Figura 11.8).6.3 m3/s. se cere să se calculeze debitul maxim de apă care poate fi transportat. panta geometrică i = 10–3 şi pereţii din pământ (pentru care parametrul de rugozitate are valoarea n = 0. b) viteza critică.14) se găseşte valoarea 2. Printr-un canal. cu dimensiunile b = 2 m.8 Figura 11. 11.7). Cunoscând: dimensiunile secţiunii B = 8 m. cu secţiunea transversală de forma unui trapez isoscel (figura 11.025. . se transportă apă.806 ⋅ 0.7416 c) Din ecuaţia (11. Un canal. b = 2 m.4.697 2 E sm = 9. având unghiul la vârf θ = 60° (figura 11. Mişcarea lichidelor în canale b) Viteza critică este 6 Q = = 2. la debitul volumic Q = 1.3. destinat transportului apei.697 m/s .4 m. în condiţiile mişcării uniforme.5 m şi considerând că mişcarea acesteia este uniformă. se cer următoarele: a) regimul de mişcare a apei.7 Figura 11.909 J/kg .2.025). h = 1. Se cere să se calculeze debitul maxim de apă care poate fi transportat prin canal. Cunoscând adâncimea apei din canal h = 2. panta geometrică a canalului i = 2·10–3 şi valoarea parametrului de rugozitate n = 0.2. h = 2 m. b hc 3 ⋅ 0. cu secţiunea transversală de formă triunghiulară.7416 + = 10.9).9 11. 2 vc = 11. are secţiunea transversală de formă dreptunghiulară (figura 11.98 Capitolul 11. Printr-un canal. se transportă apă. 11.

33) şi teorema impulsului (5. Dacă într-un punct dintr-un fluid compresibil aflat în repaus este emisă o mică perturbaţie. într-un timp dt.1. (ρ + dρ). ecuaţia continuităţii (4. astfel că. la distanţa cdt.20). c Eliminând între ecuaţiile (12.12) îmbracă formele c ρ A = (ρ + dρ)(c − dv x )A . adică adiabatic şi reversibil). În aceste condiţii. Această consideraţie are la bază faptul că. din relaţia (12. (12. (p + dp) – densitatea şi presiunea corespunzătoare secţiunii din aval. ceea ce face ca undele acustice în sens uzual să fie inexistente. c). rezultând pentru celeritatea c expresiile echivalente c= kp . se obţine dp dρ =k .4) pe dvx se obţine ρ dv x = c2 = dp ⎛ ∂p ⎞ =⎜ ⎟ . (12. frontul de undă va fi constituit. mişcare sonică (când Ma = 1). a).5) unde indicele s arată că procesul poate fi considerat izentropic (cu entropia s constantă.4) (12.1. ea se va propaga cu viteza sunetului c corespunzătoare acelui fluid. iar pe de altă parte. din suprafeţele unor sfere excentrice care nu se intersectează (figura 12. respectiv presiunea fluidului în secţiunea din amonte. la timpi succesivi. (12.12.6) p ρ sau ⎛ ∂p ⎞ kp ⎜ ⎟ = = k RT . teoretic.2) rezultă dρ . iar A – aria suprafeţei secţiunii transversale. c = k RT . gazele se comportă ca fluidele incompresibile. În cazul în care fluidul se mişcă cu viteza constant[ v0 < c. Propagarea micilor perturbaţii de presiune care sunt aplicabile în cazul micilor perturbaţii. gazul poate fi considerat perfect şi. La viteze relativ mici. O creştere infinitezimală de presiune dp se propagă cu viteza (celeritatea) c. la timpi succesivi.8) Figura 12.1. Dacă mişcarea fluidului este supersonică. frontul de undă va fi observat în poziţii succesive reprezentate de suprafeţele unor sfere care se înscriu într-un con. din ecuaţia de stare a procesului adiabatic. mişcare supersonică (când 1 < Ma ≤ 3) şi mişcare hipersonică (când Ma > 3). mişcare transsonică (când numărul Ma ia valori puţin mai mici sau puţin mai mari decât unitatea).1. 12. b). ρ (12. (12.4.3) ρ iar din ecuaţia (12. sub formă de unde elastice numite şi unde acustice. definit prin ecuaţia (8. dρ ⎜ ∂ρ ⎟ s ⎝ ⎠ (12.2) unde ρ. (12.7) ⎜ ∂ρ ⎟ ρ ⎝ ⎠s unde R = Ru/M este constanta gazului. p sunt densitatea. viteza mare de propagare a perturbaţiei de presiune face ca transferul de căldură să fie nesemnificativ. frontul de undă va fi constituit din sfere concentrice (figura 12. Într-un fluid incompresibil.3) şi (12. numit conul lui MACH (figura 12. Neglijând termenul dρ dvx. propagarea acestor perturbaţii are loc. mişcarea gazelor se împarte în: mişcare subsonică (când Ma < l). Propagarea micilor perturbaţii de presiune Micile perturbaţii (variaţii de presiune) produse într-un fluid compresibil se propagă în acel fluid cu viteză relativ mare. frecarea produsă de viteza infinitezimală dvx este neglijabilă. într-un fluid compresibil Undele acustice studiate în acest paragraf corespund valurilor gravitaţionale de amplitudine mică prezentate în paragraful 11. MIŞCAREA GAZELOR Pe baza valorilor numărului MACH. în timp ce fluidul se deplasează cu viteza dvx. pe de o parte. Acest con are semiunghiul la vârf definit de relaţia .1. cu viteză infinită. Admiţând că propagarea perturbaţiei de presiune este unidimensională şi alegând un volum de control care este cuprins între două secţiuni transversale situate de o parte şi de alta a frontului de undă şi se deplasează spre aval cu viteza dvx.38) se obţine dρ dv x = c .1) p A − ( p + dp )A = ρ c A[(c − dv x ) − c ] .

teorema impulsului şi ecuaţiile de stare astfel 2 v1 v2 = i2 + 2 . Unda de şoc normală este o suprafaţă plană de discontinuitate a parametrilor mişcării. Considerând mişcarea staţionară adiabatică a unui fluid compresibil printr-o Figura 12. . având normala coliniară cu direcţia mişcării. Locul geometric al punctelor care definesc stările derivate din starea 1 este prezentat în figura 12. se obţin succesiv: ρ2 din ecuaţia (12. Undele de şoc pot apărea în aproape toate mişcările supersonice. 2 2 ρ1 v1 = ρ 2 v2 = vm = const.14).11). (12. atunci.4).3. trebuie menţionat că unda de şoc se deplasează cu o viteză mai mare decât unda acustică din acel fluid.p) . i2 din relaţia (12.16) unde dq/dm este cantitatea de căldură transferată. fiind întâlnite la ajutaje şi difuzoare.14) şi. 2 dm 2 p1 − p 2 = v m (v 2 − v1 ) . i1 + (12.2. şi alegând un volum de control cuprins între două limită secţiuni 1 şi 2 normale la direcţia mişcării. (12. sunt cunoscuţi toţi parametrii mişcării. astfel încât. în condiţiile admiterii transferului de căldură.3 şi se numeşte linia RAYLEIGH.15) (12. domeniul din exteriorul conului lui MACH se numeşte zona de linişte. în prezenţa efectelor neizentropice considerării efectelor frecării în stratul ale frecării în stratul limită. unde C corespunde lui Ma = l. Diagrama i–s în cazul transferului de căldură şi al neglijării efectelor frecării în stratul limită 2 v1 v2 dq + = i2 + 2 .9) v Ma Când sursa emite sunetul în mod continuu. Dacă se presupune că. Punctul C.10)…(12. Alegând un volum de control de lungime dx care înglobează unda de şoc. În cele ce urmează se fac referiri la undele de şoc normale. pe diagrama i-s (figura 12. dar al neglijării frecării în stratul limită. iar frecarea în stratul limită. de obicei. iar Ri – reacţiunea impulsului. Ele pot fi normale sau oblice faţă de direcţia mişcării fluidului.100 Capitolul 12. variaţiile proprietăţilor fluidului au loc pe o distanţă atât de mică încât frontul de undă apare ca o suprafaţă de discontinuitate a acestor proprietăţi. de maxim al entropiei. . parametrii din secţiunea 2 pot fi stabiliţi din al doilea punct de intersecţie al liniei FANNO cu linia RAYLEIGH construită pe baza stării 1.13) şi (12. (12. Unda de şoc Unda de şoc este similară cu unda acustică.14) şi R din ecuaţia (12. Admiţând că parametrii mişcării în secţiunea 1 sunt cunoscuţi şi alegând o valoare a lui v2 se obţin succesiv mărimile: ρ2 din ecuaţia (12. Mişcarea gazelor c 1 = . s2 şi p2 din ecuaţiile (12.2. ca şi transferul de căldură.10) (12. problema se reduce. ecuaţia continuităţii. la determinarea poziţiei şi formei frontului undei de şoc. ecuaţiile fundamentale relative la acest volum de control nu vor avea formă diferenţială.15). Dacă se consideră mişcarea staţionară a unui fluid compresibil într-o conductă. p2 din relaţia (12.10). Considerând cunoscuţi parametrii mişcării în secţiunea 1 din spatele undei de şoc (figura 12. cu deosebirea că. ecuaţiile (12.12). fapt care complică mult abordarea detaliată a problemei. un observator situat în afară conului lui MACH nu va auzi semnalul sonor. şi exprimată în kg/(m2·s)). Alegând o viteză v2. plecând de la starea 1 şi variind frecarea în stratul limită.10) şi (12. în cazul undei de şoc. în final.p) .13) şi (12.13) ρ = ρ(s. Locul geometric al punctelor obţinute plecând de la starea 1 şi schimbând valoarea forţei de frecare în stratul limită dintr-o mişcare adiabatică se numeşte linia FANNO. exprimată pe unitatea de masă a gazului. se pot scrie primul principiu al termodinamicii. Ca urmare. Din acest motiv. (12.11) = vm (v2 − v1 ) . pe baza ecuaţiilor (12. în secţiunea 1. i – entalpia specifică masică a gazului.12) îmbracă următoarele forme i1 + Figura 12. pot fi neglijate în volumul de control. s2 şi i2 din ecuaţiile (12. deoarece frontul de şoc defineşte variaţii finite ale parametrilor mişcării.16).12) A i = i(s.14) unde vm este viteza masică (definită ca raport între debitul masic de gaz şi aria secţiunii transversale. vm = ρQ/A.11). Diagrama i–s în cazul conductă cu secţiunea transversală constantă A. corespunde lui Ma = l şi delimitează mişcarea supersonică (i < iC) de mişcarea subsonică (i > iC). aria secţiunilor transversale ale volumului de control poate fi considerată constantă.2). De asemenea. ( p1 − p2 ) − Ri (12. să se poată identifica această stare prin punctul 1. Domeniul undei de şoc se află într-o stare de dezechilibru termodinamic. sin α = 12. pot fi localizate pe diagramă şi alte stări. Ca urmare. dq/dm din ecuaţia (12.

T1 Ma1 (12. Considerând un gaz perfect. 2 din care rezultă că T01 = T02. Temperatura de stagnare izentropică înainte şi după unda de şoc se exprimă sub forma v2 c p T01 = c p T1 + 1 .23) Utilizând relaţia (12.20) devine ⎞ ⎛ k −1 ⎛ k −1 2⎞ Ma 2 ⎟ Ma 1 ⎟ = T2 ⎜1 + T1 ⎜1 + 2 2 2 ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ (12. a entalpiilor specifice masice sub forma i = cpT.21) şi mai poate fi scrisă sub forma k −1 2 Ma1 1+ T2 2 = . Dacă se dispune de expresii analitice ale ecuaţiilor de stare (12. ecuaţia (12. parametrii mişcării din faţa undei de şoc pot fi calculaţi analitic. p1 Ma 2 1 + k − 1 Ma 2 2 2 Pe de altă parte.11). în ecuaţia (12. (12.22) se poate determina temperatura T2 din faţa undei de şoc dacă se cunoaşte numărul Ma2. formula (12. apelând la relaţia (12. R T2 R T1 de unde.24) . pentru un volum de control care înglobează unda de şoc plană din mişcarea staţionară adiabatică a unui fluid.23) devine k −1 2 Ma1 1+ p2 Ma1 2 = .13).8).4.17) 2 2 prin înlocuirea.19) c p T02 = c p T2 + 2 . conform căreia c2 = k RT şi rezultă că T1 + 2 v1 = T1 + 2cp 2 2 2 2 ⎛ k − 1 v1 v1 k − 1 v1 T1 k − 1 v1 = T1 + = T1 + = T1 ⎜1 + 2 ⎜ k 2 c1 2 kR 2 k R T1 ⎝ 2 R k −1 2 v2 k −1 ⎞ ⎛ Ma 2 ⎟ .17) împărţită la cp devine v2 v2 (12.20) se înlocuieşte cp astfel cp = k R.22). fără a mai fi necesare curbele i–s. astfel p p1 c1 Ma1 = 2 c2 Ma 2 . ca urmare a apartenenţei la linia FANNO. (12.20) T1 + 1 = T2 + 2 . prima lege a termodinamicii poate fi exprimată. Determinarea parametrilor 2 mişcării din spatele undei de şoc. Pentru fiecare set de condiţii supersonice iniţiale se poate trasa perechea de linii FANNO şi RAYLEIGH care oferă informaţiile privind schimbarea valorilor parametrilor mişcării în cadrul undei de şoc. rezultă p1 p2 T2 Ma 2 = .14). astfel v2 v2 c p T1 + 1 = c p T2 + 2 . (12. k −1 se ţine seama de a doua egalitate (12. ⎟ ⎜ ⎟ 2 ⎠ ⎝ ⎠ respectiv T2 + Astfel. ca urmare a apartenenţei la linia RAYLEIGH. (12.10). Ecuaţia (12. în care se înlocuieşte densitatea din ecuaţia de stare şi viteza din numărul lui MACH. pe diagrama i–s 2 v (12. prin substituirea lui c cu k R T .18) Figura 12. şi prin transfer de căldură nul. = T2 ⎜1 + 2 2 2cp ⎠ ⎝ ⎞ 2 ⎟ = T1 ⎛1 + k − 1 Ma 1 ⎞ .16) scrisă sub forma (12. Pentru a obţine relaţia de calcul a lui Ma2 se foloseşte ecuaţia continuităţii (12.Hidraulica generală 101 Punctul 2 astfel obţinut se caracterizează prin frecare nulă în stratul limită. 2cp 2cp În relaţia (12.22) T1 1 + k − 1 Ma 2 2 2 Din relaţia (12.

Pentru a calcula raportul presiunilor de stagnare înainte şi după unda de şoc se scrie identitatea p02 p02 p2 p1 . (12.32) şi se particularizează astfel p1 1 .28) din care se pot calcula temperatura T2 şi presiunea p2 la traversarea undei de şoc. T1 = T0. ce reflectă intensitatea efectelor de frecare. p02 prezintă variaţii mărite odată cu creşterea numărului Ma1. 2 ( ) ( ) din care rezultă 2 p2 1 + k Ma1 .34) p02 p01 (12.25).35) Calculele efectuate cu formulele (12. ⎦ ⎣⎝ k = T1 (k + 1)2 Ma 2 1 2(k − 1) p2 k −1 2k 2 .33) (12.28) şi (12. = ⎝ 1 (k −1) k −1 ⎞ ⎛ 2k 2 Ma 1 − ⎟ ⎜ k +1⎠ ⎝ k +1 k (k −1) k (k −1) (12. înlocuită în ecuaţiile (12. (12. Presiunea de stagnare prezintă.28).31) duce la p 1 = k (k −1) p0 ⎛ k −1 ⎞ Ma 2 ⎟ ⎜1 + 2 ⎠ ⎝ (12.22).102 Capitolul 12.33) şi (12.30) = k −1 T0 1 + Ma 2 2 care. = ⎜1 + 2 p2 ⎝ 2 ⎠ Introducând în relaţia (12.28). p2. se obţine formula ⎛ k +1 2 ⎞ Ma 1 ⎟ ⎜ 2 ⎜ ⎟ k −1 ⎜ 2 ⎟ Ma 1 ⎟ ⎜1+ 2 ⎠ . Ma 2 = 2k 2 Ma1 1+ 1− k care. = k (k −1) p01 ⎛ k −1 2⎞ Ma1 ⎟ ⎜1 + 2 ⎠ ⎝ p02 ⎛ k −1 ⎞ Ma 2 ⎟ .27). rezultă formula 1 T .26) (12.27) (12. T2 = T şi Ma2 = Ma în relaţia (12.29) expresiile (12. înlocuită în relaţia de stare scrisă sub forma p ⎛T ⎞ =⎜ ⎟ p0 ⎜ T0 ⎟ ⎝ ⎠ k (k −1) .4) şi l ≤ Ma1 ≤ 5 au arătat că parametrii mişcării T2.25) Identificând relaţiile (12.29) = p01 p2 p1 p01 unde p2/p1 are expresia (12. (12. = p1 1 + k Ma 2 2 (12. o scădere bruscă. la traversarea undei de şoc.34). se obţine egalitatea 2 p1 1 + k Ma1 = p2 1 + k Ma 2 . se obţine expresia 2 2 2 − Ma1 2 1− k .22). dă formulele ⎡⎛ k − 1 ⎞ 2 ⎤ ⎡⎛ 2 k ⎞ 2 ⎤ ⎢⎜1 + 2 ⎟Ma1 ⎥ ⎢⎜ − 1 ⎟Ma 1 − 1⎥ T2 ⎣⎝ ⎠ ⎠ ⎦.24) şi (12. = Ma 1 − p1 k + 1 k +1 (12. (12. iar p02/p2 şi p1/p01 pot fi exprimate plecând de la formula (12.22) şi (12. . Punând pe Ma1 = 0. (12.25) şi explicitând pe Ma 2 . Mişcarea gazelor 2 2 p1 − p2 = ρ 2 v2 − ρ1 v1 şi înlocuind densitatea ρ cu p/(RT) şi viteza v cu Ma k R T .35) pentru aer (k = l.

A ρ1 p 2 2 (12. ⎝ A ⎠ ρ1 d 2 (12.43) a=⎜ ⎟ ⎝ M ⎠ 2 p1 Cu această expresie.39)…(12. continuităţii şi de stare (pentru transformarea izotermă a unui gaz perfect). . ρ d 2 M = ρ v A = const. ρ ρ1 (12. p1 v= M p1 1 M .39) ρ = ρ1 . cu diametrul interior d şi lungimea l. Alegând un volum de control infinitezimal cuprins între două secţiuni transversale distanţate cu dx şi scriind ecuaţiile energiei.Hidraulica generală 103 12. ρ1 p ⎜ A ρ1 ⎟ p 3 2 d ⎜ A ρ1 ⎟ p 2 ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ 2 care se înmulţeşte cu ⎛ A ρ1 ⎞ 2 ⎜ ⎜M p ⎟ p ⎟ 1⎠ ⎝ 2 şi rezultă forma dp λ ⎛ A ⎞ p1 + dx = 0 . p = p2 .36) (12.40) Diferenţiind ecuaţia (12. Din relaţiile (12. p = p1 .44) se reduce la forma ⎛M ⎞ p λ 2 p1 − p 2 = ⎜ ⎟ 1 x .44) ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ p 2d ⎝ M ⎠ 2 ⎢ ⎝ p1 ⎠ ⎥ ⎣ ⎦ şi reprezintă legea de variaţie a presiunii în cazul conductelor de mică lungime.38) şi (12.41) Dacă se înlocuiesc relaţiile (12. în care termenul energiei cinetice ln(p1/p) are acelaşi ordin de mărime cu pierderile longitudinale de sarcină hidraulică.3. p1 λ l ( ) (12. dă formula debitului masic M=A 2 2 ρ1 d p1 − p2 . (12.46) Introducând expresia (12.36).37) (12. p1 şi ρ1 – presiunea şi densitatea în secţiunea iniţială a conductei. pentru condiţia la x = l . se obţin relaţiile dp λ v2 + v dv + dx = 0 . p dp − ⎜ ⎟ M ⎠ ρ1 p 2d ⎝ 2 Soluţia acestei ecuaţii este λ ⎛ A ⎞ ρ1 2 p − ln p + x=a .46) în relaţia (12. În cazul conductelor magistrale (de lungime mare).38) unde M este debitul masic. Mişcarea staţionară izotermă a gazelor în conducte Se consideră mişcarea staţionară a unui gaz într-o conductă dreaptă.45) care.40) rezultă dv = − M p1 dp . A – aria suprafeţei secţiunii transversale a conductei de diametru d. termenul energiei cinetice este neglijabil şi relaţia (12. ⎜ ⎟ 2d ⎝ M ⎠ 2 p1 unde a este o constantă de integrare ce rezultă din condiţia la limită la x = 0 .45) se obţine pentru legea de variaţie a presiunii formula .41) în expresia (12. p p1 = . se obţine ecuaţia diferenţială a presiunii p1 dp ⎛ M p1 ⎞ dp λ ⎛ M p1 ⎞ 1 ⎟ ⎜ ⎟ −⎜ + dx = 0 . relaţia (12. la temperatura T constantă. corespunzătoare secţiunii finale a conductei.42) devine 2 2 λ p ⎛ A ⎞ ρ1 p1 ⎡ ⎛ p ⎞ ⎤ ⎢1 − ⎜ ⎟ ⎥ − ln 1 = x (12.42) ⎛ A ⎞ ρ1 2 p1 − ln p1 .37) se pot scrie expresiile p (12. = Aρ A ρ1 p (12. astfel 2 2 (12.

în condiţii normale.54). d1 3 cunoscută sub numele de formula lui WEYMOUTH. Ra reprezintă densitatea. scrisă sub formă diferenţială.19) obţinută pentru mişcarea laminară a unui lichid vâscos incompresibil într-o conductă orizontală.46) astfel p= 2 p1 − Q0 = M A = ρ0 ρ0 2 2 ρ1 d p1 − p2 . raportul presiunilor aparţine domeniului 0. p1 λ l ( ) (12. sub forma p0 (12. Z T λ ρ 0 p0 l ( ) (12. definită ca raport între densitatea gazelor şi densitatea aerului în condiţiile normale p0.48) p = p1 − 1 l care este identică cu relaţia (7. are formele p1 p = Z R T . înlocuită în relaţia (12. ρa unde ρa.51) care. în condiţii normale de presiune şi temperatură. (12. Scurgerea gazelor prin orificii Se consideră un vas prevăzut cu un orificiu prin care se scurge un gaz în mediul ambiant.50) şi se obţine ecuaţia R ρ0 = ρr = a . 0 = R T0 . Pentru a exprima debitul volumic de gaze în funcţie de acest parametru.49). relaţia (12. al unei conducte magistrale rezultă din relaţia (12.47) l În cazul conductelor de distribuţie a gazelor. ρ1. se obţine formula Q0 = A T0 Ra p0 ( ) (12. densitatea şi presiunea gazului în secţiunea contractată C a jetului. Debitul volumic. în condiţii staţionare izoterme.57) ρ Notând cu v1. (12. prin admiterea ipotezei că procesul este adiabatic se poate scrie ⎛ p⎞ ρ = ρ1 ⎜ ⎟ ⎜p ⎟ ⎝ 1⎠ 1k (12.97 ≤ p/p1 < l.55) care se foloseşte pentru calculul debitului de gaze transportat printr-o conductă.104 Capitolul 12. p1 parametrii mişcării în vas şi cu v. (12.4.52) expresia ρ0 = p0 p ρ = 0 r . La fel ca în cazul orificiilor pentru lichide. respectiv constanta aerului. (12. se scrie ecuaţia de stare pentru aer. ρ1 ρ0 de unde rezultă expresia ρ1 T0 ρ0 = . Coeficientul de rezistenţă hidraulică λ poate fi estimat cu relaţia 0.50) (12. duce la formula Q0 = A 2 2 T0 d p1 − p2 . pierderile longitudinale de sarcină hidraulică hL sunt neglijabile în raport cu cele locale hl şi.58) .49) Ecuaţia de stare a gazelor reale. În acest caz. Mişcarea gazelor 2 2 p1 − p2 x . se împarte această expresie la a doua relaţie (12. R T0 Ra T0 2 2 d p1 − p2 . p1 Z T p0 (12.56) 12.53) = Ra T0 . în condiţiile de la intrarea în conductă şi în condiţii normale.009407 λ= . se cunoaşte densitatea relativă ρr a gazelor transportate. ecuaţia energiei. Z λ ρr T l rezultată din relaţiile (12. domeniu în care se poate admite aproximaţia (p1 + p)/2 ≅ p1.47) se reduce la formula p − p2 x .50) şi (12. devine dp + v dv + g dhl = 0 . T0.54) R ρa Introducând în ecuaţia (12. (12. ρ. p viteza. ca urmare.52) De regulă.

în ecuaţia (12. .60) unde coeficientul de viteză cv are expresia (10. k − 1 ρ1 ⎢ ⎜ p1 ⎟ ⎥ ⎝ ⎠ ⎣ ⎦ (12.59) se 2 poate neglija termenul v1 2 şi rezultă pentru viteza jetului formula v = cv (k −1) k ⎤ 2k p1 ⎡ ⎛ p ⎞ ⎢1 − ⎜ ⎟ ⎥ . (12. Ţinând seama că viteza gazului în vas este foarte mică. debitul masic este dat de relaţia ⎡⎛ p ⎞ 2 k ⎛ p ⎞ (k +1) k ⎤ 2k ⎥ .5.21).58). teoretic. în funcţie de p/p1 ⎡ 2 ⎛ p ⎞(2− k ) k k + 1 ⎛ p ⎞1 k ⎤ ⎜ ⎟ ⎥=0. din ecuaţia (12. introdusă în relaţia (12. dat de relaţia (10. (12. Deoarece orice scădere a presiunii p sub valoarea p* se propagă spre rezervor cu viteza sunetului. Condiţia de maxim a debitului. pentru care k = 1. ⋅⎢ ⎜ ⎟ − k ⎜ p1 ⎟ ⎥ ⎢ k ⎜ p1 ⎟ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎦ ⎣ duce la expresia p* ⎛ 2 ⎞ =⎜ ⎟ p1 ⎝ k + 1 ⎠ k (k −1) . care este egală cu viteza de scurgere a gazului prin orificiu. Conform ecuaţiei continuităţii asociată cu ecuaţia de stare (12. cd – coeficientul de debit.62) care. ar urma să scadă la zero. debitul masic de gaz la presiuni p < p* nu se va reduce.5. prin scăderea raportului p/p1 de la valoarea 1. dă formula ⎛ 2k p1 ⎞ v* = cv ⎜ ⎜ k +1 ρ ⎟ ⎟ 1⎠ ⎝ 12 . ρ* (12. ρ1 k − 1 2 [ ] ( ) ce poate fi transcrisă astfel 2 k p1 v1 k p v2 v2 + = + + cl . Figura 12.7).61) ⎛ p⎞ ⎢⎜ ⎟ ⎢⎜ p1 ⎟ ⎣⎝ ⎠ 2k ⎛ p⎞ −⎜ ⎟ ⎜p ⎟ ⎝ 1⎠ (k +1) k ⎤ −1 2 ⎥ ⎥ ⎦ . (12. menţinându-şi valoarea maximă M max = cd A v* ρ* .61) se obţine curba din figura 12.65) În cazul aerului. Graficul debitului masic de gaze scurse printr-un orificiu.63) Ţinând seama că p1 ⎛ p1 ⎞ =⎜ ⎟ ρ1 ⎜ p* ⎟ ⎝ ⎠ (k −1) k (k −1) k ⎤ p* ⎡⎛ k + 1 ⎞ = ⎢⎜ ⎥ ⎟ ρ* ⎢⎝ 2 ⎠ ⎥ ⎣ ⎦ k (k −1) p * k + 1 p* . k − 1 ρ1 2 k − 1 ρ 2 2 (12.63) pentru cv = l devine v* = k p* =c . 4 = 0. integrată între secţiunile 1 şi C. ρ1 p1 k care. care arată că. p1 ρ1 ⎢⎜ ⎟ − ⎜ ⎟ M = cc ρ A v = cd A ⎜p ⎟ k −1 ⎢⎜ p1 ⎟ ⎥ ⎝ ⎠ ⎝ 1⎠ ⎣ ⎦ unde cc este coeficientul de contracţie. debitul masic creşte.Hidraulica generală 105 şi ecuaţia (12. dă relaţia 1 p1 k k 1 ( 2 p (k −1) k − p1k −1) k + v 2 − v1 + g hl = 0 . scrisă sub forma dM 1 ⎛ 2k ⎞ = cd A⎜ p1 ρ1 ⎟ d( p p1 ) 2 k −1 ⎝ ⎠ 1 2⎡ (12.57) îmbracă forma 1 p1 k dp + v dv + g dhl = 0 . Reprezentând grafic ecuaţia (12.59) unde pentru hl s-a folosit expresia (9.5). = 2 ρ* ρ* relaţia (12.60). iar A – aria secţiunii transversale a orificiului.64) ceea ce arată că debitul maxim corespunde realizării regimului sonic în orificiu. atingând o valoare maximă după care.4.62) se obţine valoarea p* ⎛ 2 ⎞ =⎜ ⎟ p1 ⎜ 2. 1. 4 0.5.528 .4 ⎟ ⎝ ⎠ care indică asimetria curbei din figura 12.

73) (12. În acest mod este teoretic posibil să se formuleze condiţiile ca mişcarea să fie izentropică prin impunerea treptelor de scădere a presiunii de-a lungul tubului. Ajutaj convergent–divergent se formulează legile fundamentale ale mişcării pentru un volum de control infinitezimal (figura 12. i1. iar din relaţiile (12.6). Tubul menit să transforme energia cinetică în entalpie. Figura 12.78) ( ) (12. ρ v A (12. corespunzătoare lui Ma = 1.70) şi (12. în mod eficient.72) (12. din ecuaţiile (12. ⎜ 2 ⎟ 2 2 ⎝ ⎠ ds = 0 . primul şi al doilea principiu al termodinamicii. Se numeşte ajutaj orice tub convergent sau divergent care îndeplineşte.79) Pentru un ajutaj. pentru un proces izentropic.71) rezultă s1. rezultă că dv este pozitiv. S0 etc. Pentru un difuzor.75) p A − ( p + dp )( A + dA) − Ri = ρ v A(v + dv ) − ρ v 2 A . o scădere a ariei până la o valoare minimă.66) şi (12. din relaţia (12. La aceste ecuaţii se adaugă relaţiile de stare (12.77).76) (12. dp este pozitiv şi relaţia (12.77) indică o micşorare a vitezei mişcării. . Când Ma depăşeşte unitatea. definit ca un aparat destinat creşterii presiunii.78) devine dA dp = 2 1 − Ma 2 . = − = dp ⎟ A ρ v2 ρ ρ v2 ⎜ ⎝ ⎠ 2 Ţinând seama că. funcţia de transformare a entalpiei în energie cinetică. se obţine expresia dp = −ρ v dv . (12. p1 A1 − p 2 A2 − Ri = 2 ρ 2 v2 2 A2 − ρ1 v1 (12.71) Presupunând că mărimile de stagnare i0. Scurgerea gazelor prin ajutaje şi difuzoare Se consideră scurgerea izentropică (adiabatică şi reversibilă) a unui gaz dintr-un rezervor.75). în cazul mişcării subsonice în ajutaj.5. printr-un tub convergent având axa de simetrie rectilinie.66) (12. respectiv aria A1. (12. ρ = ρ(s . când presiunea scade de la valoarea presiunii de stagnare din rezervor la valoarea presiunii mediului ambiant. dρ dv dA + + =0 .79) arată că aria creşte.79).77) care. ρ1.74). definit ca un aparat care realizează expansiunea fluidului de la presiune înaltă la presiune joasă. corespunzător unei expansiuni supersonice a gazului în porţiunea divergentă a ajutajului. unde forţa de impuls Ri are expresia dp ⎞ ⎛ Ri = −⎜ p + ⎟dA . ceea ce arată că viteza creşte în direcţia mişcării. p) .69) unde Ri este proiecţia pe axa tubului a rezultantei forţelor de presiune exercitate de fluid asupra tubului. 2 ⎠ ⎝ Neglijând termenul dpdA din egalitatea (12.67). Pentru a analiza modul în care variaţia secţiunii tubului afectează viteza şi presiunea în funcţie de regimul subsonic sau supersonic al mişcării izentropice. 2 2 s0 = s1 = s2 . relaţia (12. cu 1 – mărimile dintr-o secţiune transversală oarecare a tubului şi cu 2 – mărimile din secţiunea finală. Pe de altă parte. duce la relaţia dA dp dρ dp ⎛ dρ ⎞ ⎜1 − v 2 ⎟ .6) astfel i+ ⎛ v2 ⎞ v2 v2 = i + di + + d ⎜ ⎟ . se numeşte difuzor.106 Capitolul 12. aria difuzorului creşte când mişcarea este subsonică şi scade când mişcarea este supersonică. (12. adică opusul ajutajului.6.74) (12. ρ1 v1 A1 = ρ 2 v2 A2 = M . relaţia (12. p) . Mişcarea gazelor 12. A ρv (12.68) A1 . c = dp/dρ. dp este negativ şi. (12. Conform ecuaţiei (12.68) se obţin v1.70) i = i(s . ecuaţia (12. ecuaţia continuităţii şi teorema impulsului se exprimă astfel i0 = i1 + 2 v1 v2 = i2 + 2 .79) indică. Admiţând viteza gazului în rezervor neglijabilă şi indexând cu 0 mărimile din rezervor.67) (12. şi debitul masic M sunt cunoscute şi alegând o presiune p1 < p0. Ajutajele destinate expansiunii izentropice a unui gaz la o presiune a mediului ambiant mai mică decât presiunea critică p* (corespunzătoare lui Ma = l) se numesc ajutaje convergent–divergente sau ajutaje DE LAVAL (figura 12. înlocuită în ecuaţia (12.

iar indicii i. datorită gradientului de presiune advers. Fie un ajutaj convergent–divergent proiectat pentru a realiza la ieşire. care lucrează în condiţiile proiectate. ca urmare. corespunzătoare realizării mişcării sonice în secţiunea minimă. iar în zona divergentă – după curba 2. în care aerul trebuie să intre cu viteză mică şi presiune mare. prezenţa frecării implică o abatere de la comportarea izentropică. Variaţia presiunii în ajutajul convergent–divergent < pk4 este notată cu III şi se mai numeşte zona funcţionării supraexpansionate a ajutajului. Domeniul de variaţie a presiunii corespunzător existenţei mişcării subsonice în întreg ajutajul este notat cu I. b) dificultăţile în controlarea poziţiei undei de şoc în timpul schimbării condiţiilor de lucru în scopul menţinerii funcţionării eficiente. în cazul tunelurilor aerodinamice. în schimb. ceea ce va face ca unda de şoc să fie o parte dintr-o undă de tip oblic complexă şi să asigure creşterea presiunii jetului la valoarea presiunii camerei. în cazul ajutajului. În cazul turbinelor cu abur. c) intrarea în regim de lucru (pornirea) etc. unda de şoc se va forma în afara ajutajului şi. când este racordat la un vas în care se află un gaz la presiunea de stagnare p0 constantă. atunci. la valori mari ale presiunii pk. ceea ce face ca randamentul difuzorului să fie mai mic decât cel al ajutajului. iar presiunea adimensională va varia în zona convergentă după curba cea mai de jos. în cazul turboreactoarelor. conform curbei 3. în zona divergentă va avea loc o expansiune izentropică. motoarele cu jet trebuie să facă faţă unui larg domeniu de condiţii de funcţionare. devenind cu atât mai puternică cu cât numărul MACH va fi mai mare. funcţionarea optimă a ajutajului corespunde presiunii pk5. grosimea stratului limită creşte şi. corespunzătoare curbei 4. Domeniul pk4 < pk < pk2 defineşte intervalul presiunilor din cameră pentru care se formează o undă de şoc în ajutaj. Un ajutaj sau difuzor funcţionează în concordanţă cu formulele de calcul menţionate numai dacă el este supus unor condiţii de lucru apropiate de cele pentru care a fost proiectat. se măresc şi efectele de frecare. Acest domeniu de variaţie a presiunii în zona divergentă este notat cu II. Dacă lungimea zonei divergente este mică. randamentul izentropic al difuzorului. în acest caz. La presiunea pk = pk4. care constă din asigurarea posibilităţii de variaţie a secţiunilor minimă şi finală ale ajutajului. reacţiunea impulsului poate fi majorată. presiunea pk fiind mai mică decât pk5. 2 se referă la secţiunile de intrare. Porţiunea convergentă a ajutajului poate avea o formă aproape arbitrară. o mişcare supersonică. întreruptă brusc. efectele de frecare pot fi amplificate. cu excepţia secţiunilor de capăt. are loc o scădere a presiunii jetului la presiunea camerei. Pentru pk < pk4. în timp ce. Randamentul ajutajului este definit sub forma η= [ 2 v2 r . pentru a permite compresorului să realizeze creşterea eficientă a presiunii. în special. efectele frecării sunt mici şi. Presiunea pk5 corespunde condiţiilor de proiectare a ajutajului. În cazul ajutajelor bine dimensionate. Când se cunoaşte valoarea randamentului ajutajului. mişcarea este subsonică în întreg ajutajul. dar. Presiunea adimensională p/p0 variază în ajutaj.7. este posibil să se ajusteze parametrii transformării izentropice. ca urmare. într-o cameră de presiune pk.Hidraulica generală 107 În realitate. unda de şoc se va deplasa spre ieşire. unda de şoc îşi va diminua intensitatea. iar jetul pătrunde în cameră ca un jet liber având presiunea pj = pk. . ele pot fi luate în considerare prin efectuarea unor mici corecţii asupra rezultatelor calculelor izentropice. mişcarea supersonică se va extinde în cameră până în zona undei de şoc. respectiv reale. Pentru studiul mişcării în ajutaj se admite că pk variază. Prin micşorarea în continuare a presiunii pk. în zona divergentă a ajutajului şi fac necesară efectuarea corecţiei numai asupra secţiunii finale.80) unde indicii 1. corespunzătoare curbei 5. unda de şoc devine neglijabilă. Dacă presiunea pk se micşorează până la valoarea pk2. Prin scăderea în continuare a presiunii pk. care se manifestă. valori apropiate de 75%. în acest scop este necesară utilizarea geometriei variabile. r corespund comportării izentropice. de o undă de şoc plană. faţă de 95% cât revine ajutajului în aceleaşi condiţii. potrivit curbei 1 din figura 12. după care mişcarea redevine subsonică. randamentul variază între 90 şi 95%. Presiunea jetului va fi mai mică decât presiunea camerei. Zona IV se mai numeşte zona funcţionării subexpansionate a ajutajului. Scăderea presiunii pk sub valoarea pk2 nu va duce la creşterea debitului masic şi nu va afecta mişcarea în zona convergentă a ajutajului. în zonele convergentă şi divergentă ale ajutajului mişcarea va fi subsonică. 2 v1 + 2(i1 − i2 ) i ] (12. Astfel. În zona IV. iar zona definită prin pk5 < pk Figura 12. definit sub forma (i − i ) η= 1 2 r . odată cu ea.7. respectiv ieşire. Difuzoarele sunt folosite la motoarele cu jet. Astfel. Prin creşterea presiunii în difuzor mişcarea devine lentă. unda de şoc va apărea chiar la ieşirea din ajutaj. (12. în cadrul unor unde de şoc oblice. iar la presiunea pk5. Funcţionarea difuzoarelor este asociată cu o serie de probleme cum ar fi: a) tendinţa puternică de separare a curentului.81) (i1 − i2 )i are. iar dacă această lungime este prea mare. prin luarea în considerare a efectelor frecării.

în condiţiile de proiectare. iar principala problemă care se pune constă în asigurarea condiţiilor necesare realizării difuziei totale şi minimizării efectelor neizentropice. Rezolvare Ecuaţia (12. Difuzoarele cu pivot sau corp central au fost cercetate pentru prima oară de OSWATISCH.28 J/(kg·K). . Printr-o conductă urmează să se transporte gaz metan.6. 12.995 se citeşte din diagrama STANDING – KATZ (figura 2.150512 ⋅ 101. urmată de o undă plană şi.600)2 ⎤ d =⎢ ⎥ π 2 ⋅ 273. precum şi constanta aerului Ra = 288. devine. Se cere să se calculeze diametrul interior al conductei de transport.1.56) iar A = πd2/4.1 K. respectiv situate în intervalul 3…3.15 2 ⋅ 288. Probleme 12. În cazul în care curentul din amonte este supersonic. pc = 46. se asigură cea mai bună funcţionare a difuzorului la numere MACH superioare lui 2. la care curentul din amonte este subsonic. după care trece în porţiunea divergentă ca un curent subsonic.4 pc pc apoi se calculează ( ) ⎡ 0.15 ⋅ 30 ⋅ 103 ⋅ (7. funcţionarea este în întregime subsonică.150512 p0 Z ρ r T l Q0 .196 m .1 2 pc 2 ⋅ 46.482 .5 şi 3.000 / 3. unde îşi micşorează viteza.4 bar. astfel încât numai o mică parte din energia cinetică să devină energie internă. după ridicarea la pătrat 2 2 2 2 π 2 d 4 T02 Ra d p1 − p2 d 1 3 π 2 T02 Ra p1 − p2 d 16 3 2 .28 9 2 − 2 2 ⋅ 1010 ⎢ ⎥ ⎣ ⎦ 3 16 ( ) = 0. de un proces de difuzie subsonică.1185 .4) în funcţie de valorile p p + p2 9+2 T 10 + 273.554. în care λ se exprimă prin formula (12. înainte de intrarea în difuzor se va forma o undă de şoc normală.15 = = 0.554 ⋅ 283. pr = m = 1 191. un con dublu sau un con izentropic. în funcţie de aceste tipuri de corp. care se poate extinde sub forma unei unde conice. în final.5. iar unda normală apare la intrarea în difuzor. în sensul opus ajutajelor convergent–divergente. în regim supersonic.995 ⋅ 0. Unda conică se formează la vârful corpului central (ieşit din difuzor). cu debitul volumic Q0 = 7000 m 3 h .55) a debitului de gaze. d= 2 2 π 2 T02 Ra p1 − p2 Factorul de abatere Z = 0.150512 p0 Z ρ r T l ( ) ( ) şi permite exprimarea diametrului interior al conductei sub forma 2 2 0. ajungând. Ele pot realiza o recuperare mai bună a presiunii prin procesul de difuzie din cadrul uneia sau mai multor unde de şoc conice. Curentul supersonic intră în difuzor. pe distanţa l N = 30 km. între presiunile p1 = 9 bar şi p2 = 2 bar. Mişcarea gazelor Pentru un difuzor divergent. Corpul central poate fi: un con simplu. cuprinse între 2. la temperatura medie T = 10 °C Se mai cunosc următoarele: densitatea relativă şi parametrii critici ai gazului metan: ρr = 0.009407 Z ρ r T l 16 p0 0. Tc = 191. la regimul sonic (Ma = 1).108 Capitolul 12.3252 ⋅ 0. în secţiunea minimă. Tr = = = 1. corespunzător procesului de difuzie subsonică. Difuzoarele convergent–divergente funcţionează. Q0 = = 2 2 0.

clasa fluidelor nenewtoniene. Fluidele vâscoase.13. Ele au termenii care depind de t. Această comportare este frecvent întâlnită la soluţii sau suspensii şi nu poate fi descrisă exact de o ecuaţie . co şi cf nuli şi termenii care depind de E diferiţi de zero. A doua grupă de fluide cuprinde fluidele independente de timp care. c fp . C . 13. Fluidele care au atât proprietăţi elastice cât şi proprietăţi vâscoase se numesc fluide vâscoelastice.2) ( ) unde C este concentraţia particulelor. t – timpul. Vp – volumul mediu al particulei. pseudoplastice. particulele sau lanţurile lungi de molecule pot prezenta proprietăţi elastice. iar cele dependente de timp se diferenţiază în fluide tixotropice şi fluide reopectice. al fluidelor newtoniene. c n . iar gradientul vitezei mai poartă numele de viteză de forfecare.1) se numeşte reograma fluidului. V p . Vp. când schimbarea structurii determină modificarea orientării şi a alinierii particulelor sau moleculelor. tabelul 2. cu excepţia celor newtoniene. (13. co şi cf sunt funcţii de timp. E – măsură a proprietăţilor elastice ale fluidului. în fluide independente de timp şi fluide dependente de timp. tensiunea de forfecare a fluidului depinde nu numai de viteza de forfecare. c o . c d . dilatante. Relaţia dintre tensiunea de forfecare τ şi viteza de forfecare dv/dy existentă într-un punct de presiune şi temperatură date dintr-un fluid aflat în mişcare unidimensională τ = f(dv/dy) (13. curba b – fluid pseudoplastic. care afectează comportarea fluidului faţă de tensiunea de forfecare.1. ci şi de factorii care determină concentrarea şi rezistenţa macromoleculelor sau agregatelor de particule la efortul de forfecare. ca unic parametru descriptiv al comportării de consistenţă. co. împreună cu fluidele vâscoelastice. curba c – fluid dilatant) şi fluide a căror reogramă nu trece prin origine (dreapta d – fluid binghamian.1. relaţia constitutivă este complexă şi include influenţele exercitate asupra comportării de structura fizică internă a fluidului multifazic. coeficienţii cfp. deşi sunt necesari doi sau mai mulţi parametri pentru descrierea comportării de consistenţă. se foloseşte uneori noţiunea de vâscozitate aparentă. C.1. Această dependenţă este de forma τ = f dv dy . În cazurile mai complexe. a soluţiei sau chiar a fluidului pur când acesta prezintă macromolecule. c f . Relaţia constitutivă este exprimată. când interacţiunile fizice şi chimice între particulele dispersate produc aglomerări de particule sau structuri care sunt sensibile la forfecare.1. Cazul fluidelor pseudoplastice Fluidele pseudoplastice sunt fluidele a căror comportare. În condiţii generale. formează. Figura 13.1) se numeşte relaţia constitutivă sau ecuaţia reologică a fluidului respectiv. pentru iniţierea mişcării.1). cd. Tensiunile tangenţiale dintr-un fluid se mai numesc tensiuni de forfecare. cf. curba f – fluid reţinător dilatant). în funcţie de comportarea lor faţă de tensiunile tangenţiale dezvoltate în condiţiile mişcării laminare unidimensionale. Eforturile depuse de cercetători pentru determinarea relaţiilor exacte dintre variabilele ce caracterizează comportarea reologică a fluidelor au fost încununate de succes doar în cazul cel mai simplu.33). definită astfel τ (13. La fluidele independente de timp. Vp. Graficul funcţiei (13. cn au valori suficient de mari. cn – coeficienţii de orientare şi de formă a particulei. Aceste fluide se împart în fluide la care reograma (figura 13. necesită aplicarea unei presiuni care să învingă tensiunea de forfecare iniţială τ0. binghamiene şi reţinătoare. cfp. iar mărimile Vp. În cazul general. MIŞCAREA FLUIDELOR NENEWTONIENE 13. Prima grupă de fluide are în relaţia constitutivă toţi termenii care depind de t şi E nuli. În cazul fluidelor nenewtoniene. t . E . care arată că fluidelor newtoniene le este caracteristică vâscozitatea. curba e – fluid reţinător pseudoplastic. Reogramele tipice Fluidele vâscoelastice prezintă combinaţii complexe de comportări elastice şi ale unor fluide vâscoase. ca.1) trece prin origine (dreapta a – fluid newtonian. astfel că fluidul atinge instantaneu condiţiile de echilibru dinamic. independentă de timp. Fluidele dependente de timp se caracterizează prin valori nule ale coeficienţilor care depind de E şi prin faptul că mărimile C. de formare şi de distrugere a particulelor sau macromoleculelor. ca. cd. în acest caz.3) μ ap = dv dy şi reprezentând tangenta la reogramă. c a . Relaţia constitutivă a unui fluid nenewtonian Fluidele monofazice vâscoase şi fluidele multifazice vâscoase pseudoomogene care sunt stabile în absenţa turbulenţei pot fi clasificate (v. co şi cf nu determină existenţa vreunei rezistenţe la iniţierea mişcării. se caracterizează prin iniţierea mişcării la o creştere infinitezimală a tensiunii de forfecare şi prin scăderea vâscozităţii aparente cu creşterea vitezei de forfecare. de formula (2. Fluidele independente de timp se împart în fluide newtoniene. de aliniere sau de nealiniere a particulelor.

Această ecuaţie a fost testată pe o largă diversitate de fluide pseudoplastice. conţine trei coeficienţi reologici şi are forma dv (13.2. Exponentul n se poate determina uşor. Din punct de vedere matematic. Cea mai folosită este legea puterii (13.7) se reduce la ecuaţia lui NEWTON pentru Φ1 = 0 şi μ = l/Φ0. legea puterii dă rezultate foarte bune dacă ea reproduce datele experimentale pentru τ egal sau puţin mai mic decât efortul tangenţial la peretele conductei.8) unde a. Ecuaţia a fost verificată pentru un domeniu larg de valori ale vitezei de forfecare. μ∞ sunt vâscozităţile aparente la viteza de forfecare zero. ⎜ dy ⎟ ⎝ ⎠ unde K este indexul de consistenţă sau coeficientul legii puterii. dy ⎜ dy ⎟ ⎝ ⎠ c (13. iar α este un coeficient legat de stabilitatea la forfecare a structurii. Mişcarea fluidelor nenewtoniene constitutivă unică. pentru valori mici ale vitezei de forfecare.33) a fluidelor newtoniene.6) τ = A sinh −1 ⎜ ⎜ B dy ⎟ . ea se reduce la legea puterii pentru α = 1 /n şi Φ1 = 1/K. Ecuaţia lui SISKO (1958) se bazează pe conceptul tensiunilor newtoniene şi nenewtoniene aditive şi are expresia τ=a dv ⎛ dv ⎞ + b⎜ ⎟ . pastă de hârtie. τm este tensiunea de forfecare corespunzătoare lui μap = μ0/2 şi se notează cu τ1/2. suspensii apoase de calcar şi o soluţie neapoasă de polimer. respectiv infinită. folosindu-se unsori provenite din hidrocarburi. contrar legii puterii. vâscozitatea aparentă a fluidelor pseudoplastice are expresia ⎛ dv ⎞ (13. deşi în literatura de specialitate sunt prezentate mai multe ecuaţii constitutive unice. dy n −1 n ( ) unde Φ0.9) 1 + α(dv dy )2 3 unde μ0.4) în care n este supraunitar. Ecuaţia PRANDTL–EYRING se bazează pe teoria lui PRANDTL (1928) şi teoria cinetică a lui EYRING (1936) şi are forma ⎛ 1 dv ⎞ (13. b şi c sunt parametrii reologici caracteristici ai fluidului.4) τ = K⎜ ⎟ . Când μ∞ este mult mai mic decât μ0. (13. suspensii (maioneză. ecuaţiile empirice constitutive ale fluidelor pseudoplastice sunt valabile şi pentru fluidele dilatante.10) 1 + (τ τ m )α −1 unde μ0 şi μ∞ au semnificaţiile din ecuaţia (13. şi pentru α < l. dar. relaţia (13. . când locul ei este luat de ecuaţia constitutivă a fluidelor newtoniene. unele fluide foraj de tip apă-argilă şi suspensiile diluate de solide inerte. fluidele dilatante sunt similare fluidelor pseudoplastice şi. ⎟ ⎝ ⎠ unde A şi B sunt coeficienţii reologici caracteristici materialului. Φ1 şi α sunt coeficienţii reologici caracteristici fluidului. Dacă Φ0 = 0.4). această ecuaţie reproduce datele experimentale într-un domeniu limitat al valorilor gradienţilor de viteză.3) şi (13. dar pentru valori mari ale gradientului de viteză. Pentru calculele inginereşti se foloseşte frecvent legea puterii formulată astfel ⎛ dv ⎞ (13. cu modificarea corespunzătoare a valorilor parametrilor reologici. ⎜ dy ⎟ ⎝ ⎠ Legea puterii reproduce datele experimentale la valori intermediare ale gradientului de viteză.110 Capitolul 13. Ecuaţia lui ELLIS este integral empirică. ca pantă a graficului τ în funcţie de ln(dv/dy). Exemple de fluide pseudoplastice sunt amestecurile sau soluţiile de polimeri (elastomeri. iar pentru n > l ea descrie comportarea reologică a fluidelor dilatante.1. ea se reduce asimptotic la legea lui NEWTON corespunzătoare lui μ = A/B. acetat de celuloză.7) = Φ 0 + Φ1 τ α −1 τ . dar îşi încetează valabilitatea la valori mici şi la valori mari ale vitezei de forfecare. Conform relaţiilor (13. pentru α > l şi valori mici ale vitezei de forfecare. Ca şi legea puterii. 13. incluzând dispersii apoase ale acetatului de polivinil şi ale unui copolimer acrilic. soluţii apoase de natriu carboximetil celuloză şi ale unui polimetacrilat de amoniu. Ecuaţia lui CROSS (1965) se bazează pe consideraţii mecanice şi are forma μ0 − μ∞ μ ap = μ ∞ + . Pentru n = l.5) μ ap = K ⎜ ⎟ . şi are valoarea subunitară. iar τm este tensiunea de forfecare la care μap = (μ0 + μ∞)/2.8). ca urmare. valabile însă pe domenii limitate ale vitezei de forfecare. Cazul fluidelor dilatante Comportarea reologică a fluidelor dilatante este independentă de timp şi se caracterizează prin iniţierea mişcării la valori infinitezimale ale tensiunii de forfecare şi prin creşterea vâscozităţii aparente odată cu creşterea vitezei de forfecare. napalm). Se observă că ecuaţia (13. Pentru probleme inginereşti privind mişcarea în conducte. (13. soluţii de detergenţi).4) se reduce la relaţia (2. iar n este indexul de comportare sau exponentul legii puterii. Ecuaţia lui METER (1963) se bazează pe patru parametrii reologici şi are forma μ0 − μ∞ μ ap = μ ∞ + .

rezultate din supunerea fluidului la viteze succesiv crescătoare şi apoi succesiv descrescătoare. Ca exemple se citează vopselele. Cazul fluidelor tixotropice Fluidele dependente de timp la care tensiunea de forfecare scade cu durata forfecării până la atingerea condiţiilor de echilibru structural se numesc fluide tixotropice. dar unele dintre ecuaţiile empirice corespunzătoare fluidelor pseudoplastice pot fi adaptate la cazul fluidelor reţinătoare. 13. dar care au viteza de rearanjare structurală (descrisă de coeficienţii cfp.1.11) dy unde τ0 este tensiunea tangenţială de reţinere sau iniţială. Ecuaţia constitutivă a unui fluid binghamian are forma dv τ = τ0 + η . Aceşti cinci parametri pot fi evaluaţi direct din experimente reologice simple. amidonul. Fluidele tixotropice pot fi considerate ca fiind fluide reţinătoare pseudoplastice care au proprietăţile variabile în timpul forfecării. se numesc fluide reţinătoare şi pot fi de tip reţinătoare pseudoplastice. necesită o valoare finită a tensiunii de forfecare şi căruia îi corespunde o dependenţă liniară între tensiunea de forfecare şi viteza de forfecare. iar η – coeficientul de rigiditate. Fluidele a căror comportare este aproximativ binghamiană includ unele fluide de foraj de tip apă-argilă. unele asfalturi şi bitumuri.14) se pot trasa reogramele (τ. a. iar cele ale lui η sunt cuprinse între 10–3 N·s/m2 şi 100 N·s/m2. dar la care relaţia dintre tensiunea de forfecare şi gradientul de viteză nu este liniară. b. până la atingerea unor valori limită de echilibru. Fluidele dependente de timp sunt acelea la care configuraţia structurală şi orientarea particulelor sunt sensibile la forfecare. dv/dy). silicatul de potasiu. unsori consistente.3. prezintă de asemenea comportări tixotropice. procesul este reversibil. t. Un fluid reopectic este caracterizat prin creşterea în timp a tensiunii tangenţiale pentru menţinerea constantă . legea puterii scrisă sub forma ⎛ dv ⎞ τ = τ0 + K ⎜ ⎟ . iar din sistemul (13. la anumite temperaturi.1. iar λ este un parametru structural care are valori cuprinse între zero şi unu. MOORE (1959) a propus următorul sistem de relaţii constitutive dv (13. Prin fluide tixotropice se înţeleg fluidele tixotropice reversibile. dy ⎛ dλ dv ⎞ = a −⎜a + b ⎟λ . Valorile lui τ0 variază de la 10–2 N/m2 la 109 N/m2. ⎜ dt dy ⎟ ⎠ ⎝ (13. 13. sau de tip reţinătoare dilatante. Tixotropia suspensiilor de argile bentonitice în apă este o proprietate importantă a fluidelor de foraj. suspensiile de nisip în apă.6. reprezentat de fluidul care. (13. Pentru descrierea comportării tixotropice a unui fluid.13). Deşi astfel de studii sunt folositoare pentru punerea în evidenţă a existenţei comportării tixotropice. cn din ecuaţia (13. cd. Cazul fluidelor reţinătoare Fluidele care prezintă tensiune tangenţială de reţinere. ca. Cazul fluidelor binghamiene Fluidul binghamian constituie extinderea unui caz limită sau idealizat.1.4.Hidraulica generală 111 Fluidele dilatante sunt mult mai rar întâlnite decât fluidele pseudoplastice. 13. soluţiile apoase de gumă arabică. cernelurile tipografice (cu conţinut mare de substanţe solide). Astfel. unde timpul t variază de la zero la durata perioadei de atingere a echilibrului. suspensii de cretă.5. Pentru fluidele reţinătoare nu există o ecuaţie constitutivă teoretică unică. ⎜ dy ⎟ ⎝ ⎠ n (13.2)) relativ lentă. Cazul fluidelor reopectice Fluidele care prezintă comportare reopectică sau tixotropică negativă sunt mai rar întâlnite decât fluidele tixotropice. Dacă viteza refacerii structurale este egală cu viteza distrugerii structurale.12) poate fi folosită pentru descrierea comportării reologice a fluidelor reţinătoare. 13. când vâscozitatea aparentă creşte cu creşterea gradientului de viteză. seminţe de cereale sau granule de rocă. pentru iniţierea mişcării. cu ajutorul căreia se evită blocarea garniturii de foraj prin sedimentarea detritusului în cazul opririi circulaţiei fluidului de foraj pe o durată relativ mare. Multe petroluri. (13. Comportarea fluidelor tixotropice este studiată frecvent în cadrul aşa-numitelor curbe de histereză. dacă vâscozitatea aparentă scade cu creşterea vitezei de forfecare.1. c sunt parametrii reologici ai fluidului.13) τ = (μ 0 + c λ ) . ele furnizează informaţii de mică importanţă cu privire la mişcarea fluidelor prin conducte.14) unde μ0.

y. Cercetările experimentale au arătat că τyy – τzz este substanţial mai mare decât τzz – τxx şi. fluidele dependente de timp se comportă ca fluide independente de timp şi. nici una dintre ele nu este capabilă să descrie cantitativ comportarea fluidelor vâscoelastice pentru întreaga gamă de condiţii de mişcare întâlnită în practică. După depăşirea timpului de echilibru. care au mărimea diferită de cea a tensiunii normale paralelă cu direcţia mişcării. Astfel. rezultă că (13. ca urmare. ceea ce arată că numai două dintre tensiunile normale de întindere sunt independente. adică (13. în mod frecvent. prima se numeşte diferenţă principală.21) . Deşi au fost preconizate multe ecuaţii constitutive complexe pentru fluidele vâscoelastice. unde s-a avut în vedere că. ca urmare. iar solidele elastice corespund lui Ws = ∞. Mişcarea fluidelor nenewtoniene a vitezei de forfecare.18) τ unde cu τ s-a notat tensiunea tangenţială τzy. între 10 şi 200 minute.16) 3 atunci. Cazul fluidelor vâscoelastice Fluidele vâscoelastice sunt acele fluide care prezintă efecte ale recuperării parţial elastice şi au proprietăţile vâscoase nenewtoniene dependente de timp. pentru viteze de forfecare constante.14).15) τ xx = σ x − p . ecuaţia (13. De obicei. ca funcţii de viteza de deformare. din relaţiile (13.20) dy dy Din relaţiile (13. Importanţa relativă a efectelor elastice şi vâscoase a fost cercetată de WEISSENBERG (1948) şi este caracterizată prin numărul lui WEISSENBERG.1. cele trei tensiuni normale τxx. Tensiunile pe feţele vizibile ale unui iar cea de a doua poartă numele de diferenţă secundară şi.20) rezultă Ws (13. de obicei. τyy şi τzz nu sunt egale între ele. Ca şi în cazul fluidelor tixotropice. δ/δt – derivata convectivă a lui OLDROYD. τ zz − τ xx = 0 . τ yy = σ y − p . Pentru mişcarea turbulentă în conducte. iar reograma completă este reprezentată de o familie de curbe tensiune de forfecare – viteză de forfecare.112 Capitolul 13.1. τ zz = σ z − p . (13. Timpul necesar atingerii tensiunii maxime (sau de echilibru) depinde de natura fluidului reopectic. la variaţii bruşte ale secţiunii etc.2. cu dv/dy). pentru fluide incompresibile. caracterizarea unui fluid vâscoelastic implică măsurarea tensiunii de forfecare şi a două dintre diferenţele tensiunilor normale.2 sunt reprezentate tensiunile pe feţele vizibile ale unui element infinitezimal de fluid vâscoelastic aflat în mişcare laminară. z). μap – vâscozitatea aparentă. la mişcări oscilatorii rapide. pentru forfecarea simplă. Dacă presiunea izotropă este definită astfel încât 1 p = − τ xx + τ yy + τ zz . tensiunea tangenţială creşte asimptotic până la o valoare maximă. în general. tr = dv 2 dy ( ) . 13.19) prevede că dv dv τ = μ ap . s-a stabilit experimental că efectele elastice pot fi neglijate când Ws ≤ 0. Efectele vâscoelastice pot deveni importante la schimbări bruşte ale vitezei de curgere (porniri.7. Figura 13. (i = x. Pentru mişcarea laminară staţionară. τ yy − τ zz = 2t r τ . (13. În figura 13. definit sub forma τ yy − τ zz Ws = . Soluţiile de macromolecule cu catene lungi. cum sunt oxidul de polietilenă şi poliacrilamidele. (13. datele necesare descrierii comportării reologice sunt constituite din curbele tensiune tangenţială – timp. (13. Fiecare tensiune normală este compusă dintr-o tensiune izotropă (presiunea) p şi un efort unitar de întindere τi. dar el este cuprins. prezintă efecte elastice.18) şi (13. se element paralelipipedic de fluid vâscoelastic neglijează. opriri). pentru un domeniu al duratei de forfecare cuprins între zero şi timpul de echilibru. Prezenţa efectelor elastice se manifestă prin existenţa unor tensiuni normale perpendiculare pe direcţia forfecării. La orice viteză de forfecare dată. Lichidele vâscoase se caracterizează prin Ws = 0.17) σx + σy + σz = 0 . presiunea izotropă se elimină din discuţie prin considerarea diferenţelor τyy – τzz şi τzz – τxx.19) τij = −2μ ap d ij + tr δt unde dij sunt componentele tensorului viteză de deformaţie (a cărei valoare absolută este egală. Cea mai simplă şi utilă ecuaţie constitutivă a fost propusă de WHITE şi METZNER (1963) şi are forma δτij . cel puţin pentru cazul mişcării laminare. tr – timpul de relaxare al fluidului. ele sunt mai puţin studiate în literatura de specialitate.

26) se obţine ecuaţia ⎛ Δp ⎞ dv = −⎜ ⎜ 2K l ⎟ ⎟ ⎝ ⎠ prin integrarea căreia se găseşte legea de variaţie a vitezei r1 n dr . μ ap (13. (13.24) De = . Precizarea importanţei efectelor elastice în mişcarea nestaţionară se poate face folosind numărul DEBORAH.30) Viteza maximă se înregistrează în axul conductei.29) Q n ⎛ Δp ⎞ n ⎟ R ⎜ vm = = 2 3n + 1 ⎜ 2 K l ⎟ πR ⎠ ⎝ 1 n +1 n 1 n +1 n . v = 0. Dacă numărul DEBORAH este mult mai mic decât unitatea.31) Conform relaţiilor (13. ca şi fluidele newtoniene. Timpul de relaxare tr prezintă importanţă deosebită pentru mişcările nestaţionare. dv 2 tr dy unde tp este scara de timp a procesului sau timpul de rezistenţă al fluidului.27) n +1 n +1 ⎞ n ⎛ Δp ⎞ n ⎛ n ⎜ ⎟ ⎜R −r n ⎟ . punând r = 0 în relaţia (13. (13. v = dv = ⎟ n +1 ⎜ 2 K l ⎟ ⎜ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ 0 Având în vedere că. Când numărul DEBORAH are valori apropiate de unitate. tranzitoriu sau turbulent. se obţine formula vmax n ⎛ Δp ⎞ n ⎟ R ⎜ = n +1 ⎜ 2 K l ⎟ ⎠ ⎝ . se obţine relaţia τ yy − τ zz = 2tr τ2 . raportul dintre viteza maximă şi viteza medie are expresia . Ecuaţia echilibrului dinamic al fluidului dintr-un element cilindric de rază r (0 ≤ r ≤ R) şi lungime dl: − π r 2 dp = 2 π r τ dl . diferenţa τyy – τzz este proporţională cu τ2. în cele ce urmează se fac referiri la mişcările în conducte ale fluidelor independente de timp de tip pseudoplastic şi binghamian. pentru tr/μap constant.23) şi legat de numărul WEISSENBERG prin relaţia Ws (13. ceea ce arată că fluidul are o comportare pur vâscoasă. pentru soluţia de poliacrilamidă de concentraţie 0.28). procesele de relaxare sunt suficient de rapide. Mişcarea fluidelor nenewtoniene independente de timp în conducte Fluidele nenewtoniene pot curge prin conducte. iar când valorile acestuia sunt foarte mari. definit astfel De = tr/tp (13. comportarea fluidului este apropiată de aceea a unui solid elastic.26) Din relaţiile (13. Având în vedere importanţa lor practică. permiţând să se precizeze dacă fluidul manifestă efecte elastice sau efecte pur vâscoase.4). cu raza interioară R. debitul volumic de fluid se obţine astfel ∫ R 1 (13. (13. Mişcarea staţionară a fluidelor pseudoplastice Se consideră cazul mişcării laminare a unui fluid pseudoplastic. schimbarea deformaţiilor nu permite fluidului să se relaxeze semnificativ. a cărui comportare reologică este descrisă de legea puterii (13. într-o conductă orizontală. la r = R.25) se reduce la forma τ=− r dp r Δp ≅ .30) şi (13.2.31).20). 13.22) care arată că.1. (13. Spre exemplificare.4) şi (13. 13.4 % masă.2. Q = 2 π r v dr = 2 π ⎢ v − π⎜ dv ⎥ == π⎜ ⎜ 2K l ⎟ ⎢2 2 ⎥ 3n + 1 ⎜ 2 K l ⎟ ⎝ ⎠ 0 ⎝ ⎠ 0 0 0 ⎦ ⎣ iar din ecuaţia continuităţii rezultă viteza medie sub forma ∫ R 1 1 ∫ ∫ (13. 2 dl 2 l 1n (13.Hidraulica generală 113 Eliminând viteza de forfecare între primele două ecuaţii (13. în regim laminar.28) R 1 3n +1 ⎡ 2 R R 2 ⎤ ⎛ Δp ⎞ n 2 + n ⎛ Δp ⎞ n r r n ⎟ r dr = ⎟ R n . timpul de relaxare are valoarea de 10–3 s.

2. (13. prin creşterea gradientului de presiune. 13.5) astfel 2 d Δp λ= .30).39) η Prin diferenţierea egalităţii r+y = R .2.37) (13.42) Δp ceea ce corespunde existenţei unei viteze constante a fluidului în cilindrul de rază r ≤ rd.38) Pentru n = 1 şi K = μ. Mişcarea fluidelor nenewtoniene vmax 3n + 1 = . se obţine relaţia dy = –dr . (13. Mişcarea staţionară a fluidelor binghamiene Explicitând pe dv din ecuaţia constitutivă (13. în raport cu Re2. rd ≅ R şi mişcarea fluidului în conductă se înscrie în zona mişcării dop (curba AB din figura 13.33) = n +1 ⎜ ⎟ l d ⎝ n ⎠ şi introducându-l în expresia coeficientului de rezistenţă hidraulică longitudinală obţinută din ecuaţia (9. (13. pentru un fluid binghamian aflat în mişcare laminară. .100. ⎝ 6n + 2 ⎠ Re1 = 2 ρ vm−n d n . – dv = ⎜ η⎝ 2 l ⎠ prin integrarea căreia între limitele r şi R se găseşte legea de variaţie a vitezei v= ⎤ 1⎡ 2 2 Δp − (R − r )τ 0 ⎥ .34) 2 ρ vm l n rezultă λ= n 2 d 4 K vm ⎛ 6 n + 2 ⎞ 64 .114 Capitolul 13. expresia 1 dv = (τ − τ 0 )dy . fluidul se comportă ca un corp solid în mişcare uniformă şi de aceea mişcarea fluidului în această regiune se numeşte mişcare dop.35) care mai poate fi scrisă sub forma λ = 64/Re2 . unde R este raza interioară a conductei.41) Punând condiţia de anulare a vitezei de forfecare dv/dr. numărul REYNOLDS critic are valoarea aproximativă Re2c ≅ 2. K n (13. În cazul valabilităţii legii puterii. La valori moderate ale lui Δp/l. ⎢ R −r η⎣ 4l ⎦ (13.36) (13. Înlocuind în ecuaţia (13. respectiv NIKURADZE. COLEBROOK – WHITE. 2τ l rd = 0 . Întrucât τ0 este o constantă a fluidului.32) Explicitând din relaţia (13. vm n +1 (13. ⎜ ⎟ = n +1 n 2 2−n n ρ vm d ⎝ n ⎠ ⎛ n ⎞ ρ vm d 8⎜ ⎟ K ⎝ 6n + 2 ⎠ n (13. când mişcarea laminară se extinde în întreaga secţiune a conductei.39) pe τ conform expresiei (13. Trecerea de la mişcarea laminară la mişcarea turbulentă a fluidelor nenewtoniene are loc la valori ale numărului REYNOLDS diferite de la un fluid la altul. coeficientul de rezistenţă hidraulică longitudinală λ în domeniile conductelor netede. La valori mici ale gradientului de presiune.42) rezultă că raza rd scade odată cu creşterea gradientului de presiune şi devine neglijabilă începând de la o anumită valoare a lui Δp/l. după care. parţial rugoase şi rugoase se calculează cu relaţiile lui BLASIUS. mişcarea devine parţial laminară (curba BC).26) rezultă relaţia 1 ⎛ r Δp ⎞ − τ 0 ⎟dr .11) se obţine.3). gradientul de presiune n Δp 4 K vm ⎛ 6n + 2 ⎞ (13. Re2 = Re. se ajunge la zona mişcării laminare (dreapta CD) şi apoi la zona mişcării turbulente (curba DE). unde ⎛ n ⎞ Re 2 = 8 ⎜ ⎟ Re1 . din relaţia (13. Pentru determinarea căderii de presiune în regim turbulent.40) se obţine expresia razei rd a zonei dop. În domeniul de rază rd. în care se înlocuieşte R prin d/2. din relaţia (13.40) ( ) (13.

devine 4 τ4 ⎛ 4 l ⎞ ⎤ π d 4 Δp ⎡ 4 τ 0 4 l ⎢1 − ⎟ ⎥ .41) în domeniul rd < r < R şi are valoarea constantă vd = ⎤ 1⎡ 2 2 Δp − (R − rd )τ 0 ⎥ ⎢ R − rd η⎣ 4l ⎦ ( ) (13.53) ceea ce arată că. 2 η ⎜ 16 l 3 ⎟ ⎝ ⎠ (13. 128 η l ⎜ 3 d Δp ⎟ ⎝ ⎠ (13. neglijând pe unu în paranteza de la numitor. + 0⎜ 128 η l ⎢ 3 d Δp 3 ⎜ d Δp ⎟ ⎥ ⎝ ⎠ ⎦ ⎣ cunoscută sub numele de ecuaţia lui BUCKINGHAM (1921). viteza medie critică depăşind viteza economică normală de transport. (13.41) pentru r = rd şi corespunde zonei I când rd ≅ R. Zonele regimurilor de mişcare evidenţiate pe reograma unui fluid binghamian Q= (13. după înlocuirea mărimilor v.48) care corespunde relaţiei (13. termenul τ0 d (6 η vm ) depăşeşte cu mult unitatea.41) descrie. introdusă în relaţia (13. din relaţia (13. (13. se admite că trecerea de la mişcarea laminară la mişcarea turbulentă are loc la Rec = 2.51) ρ vm d .3.31) a lui HAGEN şi POISEUILLE când τ0 = 0 şi η = μ.43). viteza variază conform relaţiei (13. duce la λ = 64/Re* . regimul turbulent în conducte nu este întâlnit în practică.52) ⎛ τ0 d ⎞ η⎜1 + ⎜ 6 ηv ⎟ ⎟ m ⎠ ⎝ În mod obişnuit.48) astfel vm = 4Q πd 2 = d ⎛ d Δp τ0 ⎞ ⎜ − ⎟ .47) ce poate fi pusă sub forma Q= π d 4 Δp ⎛ 4 τ 0 4 l ⎞ ⎜1 − ⎟ .43) constituie particularizarea ecuaţiei (13. pentru fluidele binghamiene care au τ0 > 92. În zona I. Relaţia (13.41)…(13. şi după integrare şi rearanjarea termenilor. debitul are expresia Figura 13. .9 N/m . unde Re* = (13. date de relaţiile (13.45) care. Pentru zona III. τo sau vmc = 19 τ 0 ρ . viteza în zona III a mişcării laminare.Hidraulica generală 115 În zona II a mişcării parţial laminare. pentru 0 ≤ r ≤ R. Relaţia (13. Ţinând seama că.43). 2 (13.43) în domeniul 0 ≤ r ≤ rd. rezultată pe baza relaţiei (13. şi coincide cu relaţia (7. rd ∫ R (13.44) unde vd este dată de relaţia (13.52).46) Q = 2 π r v dr . rd şi vd.46) când termenul al treilea dintre parantezele mari este neglijabil. Debitul în zona II se exprimă prin formula Q = 2π r v dr + π rd2 vd . asociate cu substituirea lui R prin d/2.100. Din viteza medie.50) (13. rezultă Re* ≅ c 2 6 ρ vmc = 2. ⎜ d ⎝ d 3⎠ care.49) se obţine pentru căderea de presiune în conductă formula 16 l ⎛ 2 η vm τ0 ⎞ Δp = + ⎟ . pentru conducte cu diametrul mai mare de 25 mm.100 .34). 0 ∫ R (13. debitul are expresia Q = π R 2 vd .

1. Re 2 = 8⎜ ⎟ ⎜ 6 ⋅ 0.36).3. Rezolvare a) Din ecuaţiile (13. iar căderea de presiune între capetele conductei este 2 l ρ vm 0.87 dm3/s.116 Capitolul 13.5 = 0.2.180 ⋅ 0.5 km.6119 m/s . 2 ⋅ 0. folosindu-se Re* în locul lui Re.830 Pa .7 = 1. Problemă rezolvată 13. 7 = 4 ⋅ 5 ⋅ 10 −3 π ⋅ 0.102 2 = 0. se transportă un fluid de foraj. 13. din care rezultă λ = 64/Re2 = 64/1.100.37) şi (13. având densitatea ρ = 1200 kg/m3.2. rezultă ⎛ 0.38) se obţine expresia 2− n n ⎛ n ⎞ ρ vm d Re 2 = 8⎜ . cu lungimea l = 2 km şi diametrul d = 102 mm.6119 2−0. Printr-o conductă orizontală.03506 . b) În condiţiile regimului laminar.7 + 2 ⎟ 120 ⋅ 10 −3 ⎠ ⎝ Întrucât Re2 < 2. Se cere să se determine următoarele: a) raza zonei dop. b) regimul de mişcare. Fluidul este de tip binghamian şi se caracterizează prin parametrii τ0 = 0. se transportă un fluid de foraj cu densitatea ρ = 1180 kg/m3.825. cu diametrul interior d = 102 mm şi lungimea l = 2. Problemă propusă 13.102 d 2 13. Fluidul este de tip pseudoplastic şi se caracterizează prin parametrii: K = 120 mPa·s1/n şi n = 0.03506 ⋅ 2.245 Pa şi η = 100 mPa·s. Se cere să se calculeze următoarele: a) regimul de mişcare. regimul de mişcare este laminar.180 ⋅ 0.7 ⋅ 0.3. b) căderea de presiune între capetele conductei.7.7 ⎞ 1.1. la debitul Q = 5 dm3/s. ⎟ K ⎝ 6n + 2 ⎠ n din care.3. .5 . Probleme 13. coeficientul de rezistenţă hidraulică λ are expresia (13.1020. coeficientul de rezistenţa hidraulică poate fi calculat la fel ca în cazul fluidelor newtoniene. Mişcarea fluidelor nenewtoniene Dacă totuşi mişcarea este turbulentă. Printr-o conductă orizontală.825. c) căderea de presiune între capetele conductei. după calcularea vitezei medii vm = 4Q πd 2 0. la debitul Q = 4.6119 2 Δp = λ = = 189.5 ⋅ 103 ⋅ 1.

8) Formulele (14. Particulele sunt sferice. reflectată prin existenţa unor tipuri specifice de curgere multifazică. turbulente cu excepţia stratului limită şi turbulente în stratul limită. în special. când 1 < Re p ≤ 1. Ca urmare. Fenomenul se numeşte fenomen de alunecare sau de reţinere şi depinde de vitezele terminale de sedimentare a fazei cu densitatea mai mare în faza cu densitatea mai mică.000 < Re p ≤ 2 ⋅ 105 . de densitate ρp şi diametru dp.44 π d 2 ρ f v2 p . uniforme.40).000 .1) şi (14. corespunzătoare mişcării laminare. (14. valori diferite de cele de la intrarea în conductă. Sistemul se află sub acţiunea gravitaţiei. iar faza dispersată poate fi un solid.14. deci se poate scrie relaţia ρp −ρ f g . Separarea gravitaţională a unui fluid bifazic Se consideră o dispersie de particule solide într-un fluid newtonian.1 . deoarece amestecul dintre două gaze constituie o fază unică. de tranziţie. a cărei expresie se obţine din egalitatea relaţiilor (14. În acest capitol se studiază separarea sistemelor disperse. (14. Dacă fluidul se află în repaus. deci există şase combinaţii posibile. Relaţia (14. aflată în repaus. în domeniul transportului fluidelor bifazice prin conducte. p Cr = 0. o mişcare accelerată. Un sistem dispers este un amestec compus din cel puţin două faze distincte. în absenţa r forţelor electrostatice sau a celor centrifugale. (14. concentraţiile de fază la ieşirea din conductă pot avea.6) introduse în expresia (14. forţa F care determină ridicarea particulei r (dacă ρp < ρf) sau căderea ei (când ρp > ρf) reprezintă diferenţa dintre greutatea Fg a particulei şi flotabilitatea acesteia r Fa .5) (14.9) 4 2 cunoscute sub numele de legea lui STOKES (1851). R = 0.5) este o formulă empirică. Dependenţa mişcării fluidelor multifazice de ponderile fazelor şi de distribuţia acestora. Relaţia (14. care se reduc la cinci.7) nu este întâlnită în cadrul separării libere a particulelor. (14. respectiv legea lui NEWTON. în general. iar celelalte faze sunt discontinue şi repartizate sub formă de elemente de volum distincte (faza dispersată). iar fluidul are densitatea ρf şi vâscozitatea dinamică μf. conform formulei (8. când Re p ≤ 1 .2) sub forma r r .4) şi (14.4) Cr = 24 Re p .3) μf Domeniul de variaţie a lui Cr se împarte în patru zone.7) (14.1) . când Re p > 2 ⋅ 105 .1. Particulele solide au. propusă de ALLEN (1900).625 . MIŞCAREA FLUIDELOR MULTIFAZICE Cercetările teoretice şi experimentale privind mişcarea fluidelor multifazice sunt concentrate. când 1.6) (14. pe o durată relativ mică. şi dă rezultate aproximative.2) dau relaţiile R = 3π d p μ f v . descrise de formulele (14. Mişcarea fazelor cu viteze diferite face ca fluidul multifazic să prezinte concentraţii de fază variabile de-a lungul conductei. Cr = 30 Re −0.2) 4 2 unde Cr este coeficientul de rezistenţă la înaintare şi depinde de numărul REYNOLDS definit în raport cu diametrul particulei astfel ρ f vdp Re p = . la începutul separării lor.44 . Faza fluidă poate fi un lichid sau un gaz. Cr = 0. 14. expresia R = Cr 2 πd p ρ f v2 F = Fg − Fa = πd 3 p ( ) (14. 6 Rezistenţa opusă de fluid la ridicarea sau căderea particulelor solide are. după care forţa R se echilibrează cu forţa F şi viteza particulei rămâne constantă la valoarea vitezei terminale. un lichid sau un gaz. dispersie în care particulele sunt suficient de bine separate pentru a se evita coliziunea sau interacţiunea lor. dintre care una este asimilabilă cu un fluid continuu. determină creşterea gradului de complexitate a problemelor asociate acestor mişcări.

Coeficientul Cr se citeşte.74 ⎢ g d p ⎜ (14. prin cernere.45 .4 [47].11). când 1. se poate folosi. în acest caz.14) se reduce la ecuaţia (14.5 ( ) stabilită. Pentru particule de formă geometrică regulată. Graficele coeficientului de rezistenţă la înaintare a particulelor în fluid.11) a lui STOKES. 72 ). 39] 2 d p g ρ p − ρ f 3μ f + 3μ p .000 .2). (14. viteza terminală are expresia [23.4).14) are un domeniu de valabilitate foarte restrâns.14) vt = 18 μ f 2μ f + 3μ p 0. alături de o dimensiune caracteristică particulei.11). factorul ψ se calculează direct.11) [39]. care tinde să reducă efectul forţei gravitaţionale.1). se poate folosi relaţia d (14. iar viteza terminală se obţine din relaţia (14. se obţin pentru viteza terminală următoarele ecuaţii vt = 2 dp g ρp − ρ f ( 18 μ f 0. vt = 1. Efectele moleculare care apar în acest caz fac ca viteza reală să fie mai mare decât cea dată de relaţia (14. viteza terminală nemaifiind descrisă de relaţia (14. analizate granulometric. ds – diametrul sferei Figura 14. comportarea lor poate fi similară cu aceea a particulelor solide. Prezenţa pereţilor vasului conduce la un efect de interferenţă cu atât mai important cu cât raportul dintre diametrul particulei dp şi diametrul vasului D este mai mare.10) Dacă se înlocuiesc succesiv expresiile (14. respectiv dp < 0. atunci μp << μf şi relaţia (14. de HADAMARD şi RYBCZYNSKI (1911) pentru fluide pure. corespunzător unor diametre foarte mici ale particulelor (dp < 0. Ca urmare. apoi se egalează relaţiile obţinute cu formula (14.16) ψ= m . în mod independent. Mişcarea fluidelor multifazice vt = ⎞ 4d p g ⎛ ρp ⎜ − 1⎟ . Ecuaţiile precedente sunt stabilite în ipoteza că particulele se deplasează printr-un fluid care ocupă un domeniu nelimitat. pentru Rep = 10–3…10–4.1 în funcţie de ψ şi de Rep calculat cu ds.11) ⎡ ⎛ ρp ⎞⎤ − 1⎟⎥ vt = 0. când 1 < Re p ≤ 1. n – raportul dintre aria particulelor conţinute în unitatea de masă şi aria sferelor de diametru dm. (14.18 p ρf )0. Când particulele fluide sunt mici şi circulă printr-un fluid impur. factorul de corecţie propus de CUNNINGHAM având valoarea 1.13) ⎜ρf ⎟⎥ ⎢ ⎝ ⎠⎦ ⎣ Se menţionează [39] că există şi o limită inferioară de aplicabilitate a ecuaţiei (14.20⎢ g ⎜ ⎟⎥ ⎢ ⎜ρf ⎠⎦ ⎣ ⎝ (μ f d 1. (14.1 μm în lichide). Această interferenţă se manifestă printr-o creştere a . iar pentru particule de formă neregulată. în funcţie de numărul REYNOLDS şi de factorul de sfericitate având acelaşi volum cu al particulei.11). La valori ale diametrului particulelor mai mici de 3 μm se manifestă şi efectul mişcării browniene.1.3…2.118 Capitolul 14. când Re p ≤ 1 . În cazul mişcării laminare a unor mici particule sferice de fluid într-un fluid imiscibil.3 μm în gaze.000 < Re p ≤ 2 ⋅ 105 . Dacă faza dispersă constă din bule de gaz aflate în ascensiune într-un lichid. n ds unde dm este diametrul mediu al particulei obţinut prin analiza granulometrică. comparabil cu cel al ecuaţiei (14. ci de formula (14. definit ca raportul dintre aria sferei de volum egal cu volumul particulei şi aria suprafeţei exterioare a particulei.6) în formula (14.12) ⎡ ⎛ ρp ⎞⎤ − 1⎟⎥ . din figura 14. În cazul particulelor de formă neregulată. ⎟ 3Cr ⎜ ρ f ⎝ ⎠ (14. ele pot colecta impurităţi care au proprietăţi de agent tensioactiv. (14. (14. unde μp este vâscozitatea fazei disperse. factorul de sfericitate ψ.5) şi (14.15) vt = 12 μ f ( ) iar în cazul unor picături de lichid care cad într-o fază continuă gazoasă μp >> μf şi expresia (14. Relaţia (14.10) în care se înlocuieşte dp prin ds.14).14) se reduce la forma aproximativă 2 dp g ρp − ρ f .

10). cele mai obişnuite fiind cele paralelipipedice (figura 14. În cazul coliziunilor aleatoare ale particulelor în mişcarea laminară sau turbulentă.2 vm/vt kd 0. (14. Tabelul 14.88 C 1. sau din ecuaţia lui THOMAS vtC = −2. se utilizează mai frecvent decantoarele cu funcţionare continuă.4).20) vt unde vt are expresia (14. iar pentru ape tehnologice impurificate cu produse petroliere are 10 1.19) vtC = 1 + 6. (14. În aceste condiţii.57 16 1. 1 – conducte colectoare. 25 (14. o separare eficace se obţine dacă timpul de şedere ts a sistemului dispers în aparat este mai mare sau cel puţin egal cu timpul de decantare td.5. viteza terminală determinată cu ecuaţiile (14. a particulelor mici.21) vt = 18 μ m lg ( ) unde μm este vâscozitatea dinamică a amestecului bifazic. particulele mai mari vor pierde din viteză. Dacă se reprezintă grafic variaţia în timp a înălţimii zl a interfeţei dintre stratul de lichid limpede şi stratul următor. legea lui STOKES.2.20) este valabilă pentru 0. Prin creşterea concentraţiei particulelor în fluid apare posibilă coliziunea lor. pentru suspensii.18) ⎜ D⎟ ⎝ ⎠ în cazul mişcării turbulente (MUNROE.66 20 1.40 .08 < vtC/vt < 1. sau ⎛ dp ⎞ ⎟ ft = 1 − ⎜ (14. (14. deoarece este simplă şi are un cost redus.Hidraulica generală 119 rezistenţei la înaintare şi. iar vt – viteza de sedimentare (figura 14.11)…(14.11).15 2 1. Curba de cu sistem dispers şi eliminarea celor două faze se efectuează în mod continuu. o reducere a vitezei particulei.28 4 1. în cadrul coliziunilor.2 [39]. debitul fazei continue separate are expresia b h vm b ld vt (14.10) în relaţia (14. 1888).3.73 valorile din tabelul 3. ca urmare. Prezintă însă dezavantajul de a avea o eficienţă slabă atunci când diametrul particulelor fazei dispersate este mai mic de (35…50) μm. Înlocuind expresia generală a vitezei de sedimentare (14. iar cele mai mici îşi vor mări viteza. Lungimea utilă a decantorului are expresia ld = vm vt .36 6 1. Separarea gravitaţională a sistemelor disperse poartă numele de sedimentare şi este frecvent utilizată în procesele industriale. Decantor cu funcţionare continuă. exprimată prin ecuaţia (14.10 1 1. ⎜ρf ⎟ ⎝ ⎠ (14.22) unde vm este viteza de curgere a sistemului dispers. (14.23 3 1. care exprimă efectul peretelui conductei de diametru D asupra vitezei terminale.15) trebuie multiplicată cu factorul de corecţie ⎛ dp ft = 1 − ⎜ ⎜ D ⎝ ⎞ ⎟ ⎟ ⎠ 2.562 C .5 dată de BURGERS (1941). se modifică astfel 2 dp g ρp − ρ f . Într-un astfel de decantor. ca efect al coliziunilor şi interacţiunilor.2 şi 1.5 1. în condiţiile mişcării laminare. la care alimentarea Figura 14. Coeficientul de corecţie kd pentru ape tehnologice impurificate cu produse petroliere. Atunci când concentraţia particulelor de dimensiuni variabile are valori care determină sedimentarea particulelor în masă.22) se obţine ecuaţia ld = vm h 3 Cr ρ f 4dp g ρp − ρ f ( ) ⎛ ρp ⎞ ⎜ − 1⎟ .24) . Aceste sedimentare decantoare au diverse forme.52 12 1. 1933). În acest caz. Pentru separarea gravitaţională a sistemelor disperse în care faza continuă este un lichid.2). lăţimea b şi înălţimea utilă h.3). 2 – dispozitiv de curăţire mecanică. existând totodată posibilitatea creşterii masei particulelor mari prin înglobarea. Relaţia (14. este cuprins între 1.23) Figura 3. viteza terminală vtC (corespunzătoare concentraţiei C a particulelor sferice). Qc = = kd kd în care kd este un coeficient de corecţie care. curba obţinută zl = zl(t) poartă numele de curbă de sedimentare a sistemului (figura 14.17) în cazul mişcării laminare (FRANCIS. 3 – colector de depuneri Pentru un decantor paralelipipedic cu lungimea ld. se obţine din relaţia vt .

4)…(14. ω – viteza unghiulară. 2g (14. din acest punct de vedere există centrifuge normale (Kc ≤ 3. volumul de filtrat este 2 ρ f g (r2 − r1 )t fc (14.1 μm la 10 mm).29) şi (14.000). Separarea centrifugală a unui fluid bifazic Centrifugarea permite separarea sistemelor disperse pentru un domeniu foarte larg de dimensiuni ale particulelor fazei disperse (de la 0. sistemul dispers este introdus în mod continuu. dar creşterea cea mai importantă se obţine prin mărirea vitezei unghiulare. (14. supercentrifuge (14.15ld şi 0. cu funcţionare continuă Sistemele disperse de tip ceaţă se separă cu o eficienţă mare. m – masa particulei. Viteza de separare a particulelor fazei dispersate în câmp centrifugal. (14. în domeniul legii lui STOKES rezultă 2 dp ρp −ρ f 2 vc = ω r = vt K c .26) = Kc = c = G gr g se numeşte factor de centrifugare. el este cu atât mai mare cu cât viteza unghiulară sau raza sunt mai mari.000 < Kc ≤ 100. (14. se măreşte lungimea ld a decantorului. atunci când sunt trecute prin straturi de plasă de sârmă (demistere). Elemente pentru calculul decantorului elimină periodic. G – greutatea particulei. Astfel. Factorul de centrifugare poate servi drept criteriu de clasificare a centrifugelor. iar g – acceleraţia gravitaţională. dacă din calcule rezultă un timp de şedere mai mic. iar aria secţiunii de curgere b·h nu trebuie să depăşească 15 m2.30) rezultă egalitatea V fc = V fg ω2 (r2 + r1 ) . r2 sunt razele interioară respectiv exterioară ale stratului de lichid. de obicei peste 90%. Mişcarea fluidelor multifazice În general. Dacă filtrarea se produce gravitaţional (sedimentare). 14.2. decantorul se construieşte cu mai multe compartimente în paralel. Viteza de curgere vm poate fi cel mult egală cu 15vt şi nu trebuie să depăşească 0. Raportul F v 2 ω2 r (14.4.25) Fc = g r gr unde v = ω r este viteza periferică (tangenţială). Separarea prin centrifugare după principiul sedimentării se utilizează la sistemele disperse constituite din faze cu densităţi apropiate.7) în funcţie de valorile numărului REYNOLDS calculate cu relaţia (14. Timpul de şedere ts se consideră egal cu 1 oră. r – distanţa până la axa de rotaţie. Dacă se admite că filtrarea centrifugală se realizează la diferenţă de presiune constantă. La decantoarele cu funcţionare semicontinuă.3) în care se înlocuieşte v cu vc. tfc – timpul de filtrare în câmp centrifugal. iar C – fracţia (concentraţia) volumică a fazei solide. lăţimea este cuprinsă între 0. V fg = μ f rv C timpul de filtrare fiind presupus acelaşi.30) . vc. se deduce din ecuaţia (14.000) şi ultracentrifuge (Kc > 100.000).015 m/s.29) în care r1.31) . iar stratul de nămol format pe fund se Figura 14.28) 18 μ f vc = ( ) unde viteza de sedimentare în câmp gravitaţional vt este dată de relaţia (14. rv – rezistenţa specifică pe unitatea de volum de precipitat. (14.11). sub acţiunea presiunii exercitate de un strat de lichid cu grosimea r2 – r1.120 Capitolul 14.10) în care acceleraţia gravitaţională g se înlocuieşte cu acceleraţia centrifugă ω2r. Din ecuaţiile (14. astfel ⎞ 4 d p ω2 r ⎛ ρ p ⎜ − 1⎟ . sau atunci când dimensiunile particulelor care formează faza dispersată sunt foarte mici.2ld dar nu mai mică de (5…8) m.27) ⎟ 3 Cr ⎜ ρ f ⎝ ⎠ Pentru determinarea coeficientului de rezistenţă la înaintare se folosesc ecuaţiile (14. Forţa centrifugă care acţionează asupra unei particule de masă m are expresia G m v2 G v2 = = m ω2 r = ω2 r . Dacă ultima condiţie nu poate fi îndeplinită. volumul de filtrat are expresia V fc = ρ f ω2 r22 − r12 t fc μ f rv C ( ) . înălţimea totală a unui decantor se menţine sub (2…3) m. aşa cum sunt emulsiile.

Dacă separarea centrifugală se produce în domeniul de valabilitate a legii lui STOKES şi ts = tc.000 ture/min. 2 – tambur. Supercentrifuga tubulară. ⎜r ⎟ Vt ⎝ 2⎠ 2 (14. Σ are dimensiunile unei arii. A = π r22 − r12 – aria secţiunii transversale de curgere.38) se poate calcula diametrul critic redus al particulelor. Turaţia este cuprinsă între 1.5 m. .11) pentru dp = dpcr. viteza vcf se calculează înlocuind în ecuaţia (14. 5 – evacuarea fazei grele. fie pentru aflarea debitului fazei uşoare. timpul de şedere a sistemului dispers are expresia h h A Vl ts = = = . (14.Hidraulica generală 121 iar dacă r1 = 0 (centrifuga este plină cu lichid) ecuaţia precedentă devine V fc = V fg Kc r2 ω2 . 6 – evacuarea fazei uşoare unde h este înălţimea tobei. ϕu are valori cuprinse între 0.60. iar mărimea ω2 r2 Vl (14. Dacă separarea se produce în domeniul legii lui STOKES.000 ture/min.000 ture/min. Vl – volumul de lichid din centrifugă. 1 – arbore.35) ( ) (14. Centrifuga separatoare cu talere are spaţiul interior al tobei compartimentat printr-o serie de talere (şicane). ri fiind raza la interfaţa celor două faze. vcf = r 18 μ f ln 2 r1 Capacitatea de prelucrare a centrifugei este Q = π r22 − r12 vcf . exprimată prin ecuaţia (14. De obicei. iar lungimea variază de la 0. din această relaţie se poate exprima debitul sub forma 2 d pcr g ρ p − ρ f ω2 r2 Vl Q= = 2 vt Σ . (14. e = 2 1 = vc t s = 2 18 μ f Q ( ) (14. cu r1 = ri.6 m la 1.35) pe r1 sau pe r2 cu ri.5.03 m şi 0. Se defineşte diametrul critic redus al particulelor. semicontinuu sau continuu.2 m.39) 9μ f g r2 − r1 ( ) unde vt este viteza de sedimentare în câmp gravitaţional în condiţiile valabilităţii legii lui STOKES.37) vc = 18 μ f ( ) iar distanţa medie e străbătută de particule pentru a se separa este 2 d pcr ρ p − ρ f 2 Vl r −r ω r2 . ( ) ( ) (14.38) Din ecuaţia (14.34) vcf Q Q ( ) Figura 3. De asemenea. La centrifugele cu funcţionare continuă. 4 – disc de distribuţie. cu r2 = ri.000 ture/min şi 10. De fiecare dată. rezultă 2 d p ω2 h ρ p − ρ f . iar evacuarea pe la partea superioară. Centrifugele separatoare de acest tip au diametre în gama (100…700) mm şi turaţii între 5.000 ture/min şi 50. Timpul ts este necesar pentru ca particulele să se depună pe peretele tobei. care au rolul de a micşora distanţa pe care trebuie să o parcurgă fazele.32) Pentru separarea emulsiilor există două variante constructive şi anume centrifuge tubulare şi centrifuge cu talere. Ultracentrifugele au diametrul tobei de la 5 mm până la 10 mm şi turaţii de peste 100.5) are diametrul tamburului cuprins între 0. Eliminarea fazei solide din centrifugă se poate realiza periodic. Alimentarea se face pe la partea inferioară.33) în care Vu = π r22 − r12 h este volumul de amestec din centrifugă. dpcr. ca fiind diametrul pentru care eficienţa de separare este de 50%. această ultimă relaţie serveşte fie la determinarea debitului fazei grele. Coeficientul de umplere ϕu al unei centrifuge are expresia ⎛r ⎞ V ϕu = u = 1 − ⎜ 1 ⎟ . respectiv să ajungă la raza r2. iar distanţa r2 – r1 este mică în raport cu r2.36) Pentru centrifugele separatoare de emulsii. 3 – alimentare.45 şi 0. = V fg 2g 2 (14. care este cea a suprafeţei unui decantor gravitaţional cu aceeaşi capacitate de separare ca şi centrifuga separatoare considerată. iar Vt = π r22 h – volumul tobei centrifugei (părţii cilindrice a acesteia). viteza vc de separare în câmp de forţe centrifuge are expresia simplificată 2 d pcr ω2 r2 ρ p − ρ f . Supercentrifuga tubulară (figura 3.40) Σ= g r2 − r1 este aşa numita caracteristică sigma a centrifugei. (14. vcf – viteza de curgere a lichidului prin centrifugă.

1 – tobă perforată. la o anumită rază.7) este o centrifugă separatoare fără piese mobile. ceea ce arată că. în mişcare staţionară. iar ieşirea fazelor separate se realizează prin cele două racorduri axiale. Din relaţia (14. f (z ) = (14.41) 2π din care se obţin expresiile potenţialului de viteză şi funcţiei de curent: Γ Γ ϕ= θ . în care are loc separarea particulelor solide dintr-un lichid. în special. scrisă sub forma 2 ρ f v2 ⎛ r22 ⎞ ⎜ − 1⎟ .43) dv Γ 1 v =− =− . pentru separarea sistemelor disperse cu concentraţie mare în fază solidă şi cu particule de dimensiuni relativ mari. 2 dr 2π r r rezultând expresia 1 dp v 2 = . unde r1 este raza miezului de aer din centrul hidrociclonului. Figura 3.000 μm. respectiv pe direcţie tangenţială. de la 10 μm la 10. pentru z = constant.122 Capitolul 14.6. la relaţia dp = −v dv .46) 2 ⎜ r2 ⎟ ⎝ ⎠ unde v2 este valoarea vitezei tangenţiale la peretele interior al părţii cilindrice. vr.45) cunoscută sub numele de ecuaţia lui DRIESSEN. (14. sunt ∂ψ Γ ∂ϕ (14. Asimilând mişcarea amestecului bifazic în partea cilindrică a hidrociclonului cu un vârtej simplu.7).46) condiţia p = p0 la r = r1. ρf se reduce. 2 – con interior. ∂r ∂r 2 π r Se consideră că mişcarea amestecului bifazic se face numai pe direcţie tangenţială (vr = 0. vθ = v). respectiv între presiunile p şi p2 astfel p2 ∫ dp ⎛ Γ ⎞ =⎜ ⎟ ρ ⎝ 2π ⎠ p f 2 r2 ∫r r dr 3 . ψ=− ln r .46) se observă că presiunea scade odată cu micşorarea razei. 3 – piston. intrarea amestecului bifazic se face tangenţial în zona cilindrică. Centrifugă filtrantă. potenţialul complex al acestuia are expresia Γ (θ − i ln r ) . Prin integrarea acestei ecuaţii între raza oarecare r şi raza exterioară r2 a stratului de lichid din hidrociclon (egală cu raza interioară a părţii cilindrice a hidrociclonului. Punând ecuaţiei (14. scrisă sub formă diferenţială dp + g dz + v dv = 0 . presiunea devine egală cu presiunea atmosferică.44) Se împarte ecuaţia (14. vθ. ρf (14. se găseşte formula p = p2 − .44) la dr şi se înlocuieşte dv/dr conform celei de a doua egalităţi (14. (14. Hidrociclon Hidrociclonul (figura 3. sau a particulelor de lichid dispersate într-un lichid imiscibil. r ρ f dr (14. El se compune dintr-un vas cilindric şi un tub tronconic. vθ = − = .42) 2π 2π Componentele vitezei amestecului pe direcţie radială. Mişcarea fluidelor multifazice Centrifuga filtrantă (figura 3. r2 = D/2. Ecuaţia energiei pentru un fluid perfect. se ajunge la legea variaţiei presiunii.7.6) se utilizează. 4 – disc Figura 3. figura 3. notată cu r1.43) vr = = 0 .

Un ciclon realizează. r1 = 2 = (14. în general. pentru realizarea unei separări mai înaintate se utilizează baterii de cicloane cu diametru mic (între 0.Hidraulica generală 123 r1 = 2( p2 − p0 ) 1+ 2 ρ f v2 r2 .51) 3 Cr ⎜ ρ f ⎟ ⎝ ⎠ similară ecuaţiei (14. Căderile de presiune în ciclon sunt de ordinul (400…850) Pa.9) se află în anumite rapoarte: d1 = 0.27).6)D. râu. (14.5 m.05 m şi 0. h1 = (1. expresia (14. d2 = (0. sau multicicloane care constau din câteva cicloane mici montate într-o manta comună. apă care urmează a fi astfel purificată. el a început să fie utilizat şi pentru depoluare. R = Cr ρf r .49) 2 2 2 Hidrociclonul şi-a găsit iniţial aplicabilitatea pentru separarea particulelor de detritus din fluidul de foraj. a cărui construcţie şi funcţionare sunt asemănătoare cu cele ale hidrociclonului. Ciclonul (figura 3. O particulă de ţiţei. Dacă o particulă parcurge distanţa (D – d2)/2. Fc = ρ p ω r .47) Având în vedere că presiunea totală a lichidului pe peretele părţii cilindrice a hidrociclonului este 2 ρ f v2 .5…0. ts = 2 vc viteza de separare în câmp centrifugal vc având. (14. separarea fazei dispersate în proporţie de (70…80) %. h = (2…3)D. În . consumul de energie fiind. Hidrocicloanele au diametre de până la 0.5D. deci. prin recuperarea unor fracţii reduse de ţiţei de pe suprafaţa apei dintr-un bazin (lac.12D.9) este un separator centrifugal fără piese mobile. relativ mare. aflată în curentul rotitor de fluid bifazic din hidrociclon. se utilizează pentru separarea sistemelor disperse cu faza continuă lichidă şi cu particule de diametre cuprinse între 2 μm şi 200 μm. în mod obişnuit.25D. Dimensiunile caracteristice ale cicloanelor (figura 3.27). Dacă este valabilă legea lui STOKES. Figura 3.25 m) legate în paralel. Acest din urmă coeficient are valori cuprinse între 60 şi 180. (14. Înlocuind expresiile acestor trei forţe 2 πd3 πd3 πdp v2 p p 2 2 (14.48) p 2 = p0 + 2 ecuaţia (14. dar care este utilizat pentru separarea sistemelor disperse cu faza continuă gazoasă în câmp de forţe centrifuge.50) Fa = ρ f ω r .52) Δp = crc 2 în care căderea de presiune Δp din ciclon şi coeficientul de rezistenţă crc al ciclonului sunt presupuse cunoscute.27) se poate scrie relaţia ρp d2 2 ρ p d 2 v2 p p vc = ω r= . din relaţia 2 ρ f vcv . Deoarece separarea într-un ciclon este mai bună dacă acesta are diametru mic. (14. dar în condiţii speciale se poate ajunge până la 98 %.53) . 6 6 4 2 în ecuaţia de echilibru dinamic Fa = Fc + R Figura 3. este supusă acţiunii r r unui sistem de trei forţe: rezultanta Fa a presiunilor pe suprafaţa particulei. Unghiul la vârf al părţii conice trebuie să fie cuprins între 30° şi 40°. Sistemul de se găseşte pentru viteza radială (de separare în câmp centrifugal) a particulei de ţiţei relaţia forţe ce acţionează 4 d p ω2 r ⎛ ρ p ⎞ ⎜1 − ⎟ .5 m şi înălţimea părţii cilindrice de până la 1.8).54) 18 μ f 18 μ f r vr = v s = asupra particulei de ţiţei din hidrociclon deoarece densitatea ρf a fazei continue gazoase este mult mai mică decât densitatea ρp a particulelor dispersate. forţa centrifugă Fcp şi rezistenţa la r înaintare R (figura 3.75…2)D. Ciclon Se defineşte o viteză convenţională vcv a gazelor.8. Ulterior. în locul ecuaţiei (14. h2 = 0. cu diametrul dp. în vederea reinjectării în zăcământ. dar luând în considerare faptul că densitatea ρp a fazei dispersate este mai mică decât densitatea ρf a fazei continue. timpul de separare este D − d2 (14.47) devine r D . mare) sau din apa extrasă odată cu ţiţeiul. (14. d3 = 0.9.

iar Cmf – concentraţia masică finală. ts = vi vi unde ϕ = 2πnr este unghiul parcurs de particulele cu dimensiuni minime până la separare (depunere). dp = 0.296 ⋅10 −3 3 ⋅10 −3 = 85. se poate admite că mişcarea este laminară. rezultat mai mare decât 1.8.4).20 ⎢9. (14. iar debitul de alimentare a decantorului este Qc = 0. În acest caz. având diametrul dp = 1 mm şi densitatea ρp = 2.296 m/s . Mişcarea fluidelor multifazice această ecuaţie. Din formula lui THOMAS (14. v este viteza tangenţială a particulei. care se consideră egală cu viteza vi de intrare în ciclon (vi = (18…20) m/s). Apa are densitatea ρf = 996 kg/m3 şi vâscozitatea dinamică μf = 0. μp = 4 cP şi diametrul particulelor dp = 0.57) .500 ⎞⎤ vt = 0.806⎜ − 1⎟ ⎥ ⎠⎦ ⎝ 870 ⎣ apoi se găseşte 0.5. ϕ r 2 π nr r (14. care conduce la valoarea 14. se obţine valoarea . Într-un lichid cu densitatea ρf = 870 kg/m3 şi vâscozitatea dinamică μf = 3 mPa·s se deplasează uniform.7 şi 0. 14. 14.5124 = 0. Rep. în schimb. Cmi unde Cmi este concentraţia masică iniţială în fază dispersată.99. presupunând că acestea sunt suficient de distanţate pentru a nu interacţiona.3) se găseşte Re p = 870 ⋅ 0.2.500 kg/m3. 45 = 0.2.12). Să se determine dimensiunile unui decantor continuu necesar pentru separarea unei ape tehnologice impurificate cu un produs petrolier. cu cât se reduce viteza de cădere atunci când numărul particulelor creşte astfel încât concentraţia volumică ajunge la valoarea C = 0.1347 m/s . deci viteza a fost calculată corect. prin urmare. Să se găsească. putem considera că mişcarea este de tranziţie. Să se calculeze viteza de cădere a particulelor. Randamentul de separare al unui ciclon are expresia Cmi − Cmf ηc = (14.5124 = 0. dar dacă particulele sunt relativ mari (dp > 30 μm) pot ajunge până la 0.1347 ⋅10 −3 = 39 . deci coeficientul de rezistenţă la înaintare are expresia (14. iar nr = 0.56) d p min = 3 2 π nr ρ p vi Prin urmare.11) nu este aplicabilă.2 = −0. în câmp gravitaţional. Orientându-ne după valoarea Rep obţinută.3. particule solide de formă sferică.562 ⋅ 0. produsul petrolier se caracterizează prin ρp = 850 kg/m3. Rezolvare Deoarece nu se cunoaşte valoarea numărului REYNOLDS în raport cu diametrul particulei. pentru particule foarte mici (dp < 5 μm). Re p = 870 ⋅ 0.20) rezultă lg vtC = −2.1 mm = 10–4 m.2 m3/s. Rezolvare Pe baza valorii diametrului picăturilor de produs petrolier. gazele şi particulele dispersate parcurg un drum circular ϕr şi. deci ecuaţia lui STOKES (14. unde r2 este raza interioară a părţii cilindrice a ciclonului.500 − 870) = 0.5124 . iar viteza terminală a particulei este dată de ecuaţia lui STOKES (14. Probleme vt = (10 ) ⋅ 9.0414 m/s .18 870 ) 0. valoare cuprinsă în domeniul de aplicabilitate a ecuaţiei (14. se presupune că mişcarea este laminară.1347 ⋅10 −0.806(2. în care o particulă parcurge până la separare distanţa D/2 = r2. Valorile obişnuite ale acestui randament sunt cuprinse între 0. diametrul minim al particulelor care pot fi separate are expresia μ f r2 . caz în care se poate folosi ecuaţia (14.1.11) este aplicabilă.12) ⎡ ⎛ 2. deci relaţia (14.55) = .124 Capitolul 14. randamentul scade sub 0. vt vtC = vt ⋅10 −0. de asemenea. −3 2 18 ⋅ 3 ⋅10 −3 Înlocuind acest rezultat în relaţia (14. 72 (3 ⋅10 3 ⋅10 −3 (10 ) −3 −3 1. În timpul ts. într-un ciclon se separă particule având diametrul cu atât mai mic cu cât raza ciclonului este mai mică şi viteza de intrare este mai mare.8019 cP.1 mm.11). Admiţând cazul cel mai defavorabil.5…3 – numărul de rotaţii complete până la separarea particulei.84 .

este folosit pentru separarea picăturilor de ţiţei dintr-o apă tehnologică. respectiv vm < 0. se constată că vm < 15vt = 15·9.92 ⋅10 −4 deci b/ld = 5/30.01·3.4/(2·5) = 3. Alegând valoarea vitezei de curgere prin decantor vm = 0. Pentru verificare.2.49).92·10–4 = 10. Observaţie.24) rezultă aria suprafeţei secţiunii transversale a decantorului bh = Deoarece aria secţiunii de curgere b h > 15 m2.52 = = 30.01 m/s.01 = 3. se alege.806(850 − 996) = −9. coeficientul de corecţie kd = 1.15…0.3 mm (figura 3. r unde vθ r = vi r2 = vi D . valoare inferioară lui Rep = 1. se calculează numărul REYNOLDS cu relaţia (14.019 ⋅10 −4 −4 m/s . respectiv μf = 1 mPa·s. Alegând lăţimea unui compartiment b = 5 m (valoarea minimă recomandată). deci valoarea vm a fost corect aleasă.645/0.01/9.11) este aplicabilă în acest caz. la debitul Q = 160 dm3/min.5 s .92 ⋅10−4 ⋅10−4 8. Cunoscând densitatea şi vâscozitatea apei ρf = 1 kg/dm3.7).Hidraulica generală 125 vt = (10 ) ⋅ 9.47) adusă la forma (14. 2r 4r 4 ⋅160 ⋅10 −3 = 9.2 ⋅1. valoare cuprinsă în intervalul recomandat: b/ld = (0. lungimea decantorului trebuie majorată la valoarea ld = vm ts = 0. 14.019 ⋅10 + 3 ⋅ 4 ⋅10 ) = −1. înălţimea totală a decantorului este h = 30. ac = i 3 . Timpul de şedere a amestecului bifazic în decantor are valoarea ts = ld/vm = 30.01488 m/s. c) viteza de separare a particulelor de ţiţei cu diametrul dp = 0. care dă vt = (10 ) ⋅ 9.2).015 m/s.1232 . Un hidrociclon. deci ecuaţia (14. 2 2 2 2 2 ac = 2 vθ = ω2 r .116 = = = 0.3) Re p = 996 ⋅ 9. d1 = 19.01 vm ld = Qc k d 0.2 mm şi densitatea ρp = 825 kg/m3. 0. Pentru a se asigura timpul recomandat de şedere ts = 3. cu dimensiunile: D = 116 mm. la raza r1. ca multiplu al acceleraţiei gravitaţionale. Rezolvare a) Raza miezului de aer al hidrociclonului are expresia (14. Viteza tangenţială vi se determină din ecuaţia continuităţii vi = apoi se calculează = 60 ⋅ π ⋅ 0.92·10–4 = 0.05 ⋅10 18 ⋅ 8.064.019 ⋅10 + 3 ⋅ 4 ⋅10 ) −4 2 −4 −3 −4 −4 −3 −3 m/s . Conform celei de a doua relaţii (14. decantorul se realizează cu două compartimente paralele.4 m 2 .2 ⋅1.14).019 ⋅10−4 = 0.01932 . valoare care nu modifică în mod substanţial calculele de dimensionare de mai sus. semnul minus indicând faptul că particulele de produs petrolier se ridică la suprafaţa apei (ρp < ρf). Pentru vm/vt = 0. din care rezultă r1 = b) Acceleraţia centrifugă este r2 D 0.24).52 = = 30. b) acceleraţia centrifugă.3.04 m valoare care se încadrează în limitele uzuale (h ≤ (2…3) m).600 = 36 m . deci vθ = 4Q 2 π d1 v2 D2 vi D .08.52 şi din ecuaţia (14. din tabelul 3.645 m 2 b vt 2 ⋅ 5 ⋅ 9.164. 2 iar vi este viteza tangenţială de intrare a amestecului în hidrociclon.600 s. lungimea decantorului este Qc k d 0. se cere să se calculeze următoarele: a) raza r1 a miezului de aer al hidrociclonului.4 = 0.806(850 − 996)(3 ⋅ 8.019 ⋅10 (2 ⋅ 8.92 ⋅10 −4 2 18 ⋅ 8. Pentru picăturile fine de lichid se poate folosi ecuaţia (14.115 m/s .041 m .

15 K şi p0 = 101. în funcţie de valoarea numărului REYNOLDS asociat particulei. 3 ⋅ 0.2 ⋅10 −3 ⋅ 4.25 ⎛ 825 ⎞ ⎟ = 0. vs = 4 ⋅ 0.2 ⋅10 −3 1 ⋅10 −3 = 60. c) Viteza de separare a particulelor de ţiţei se determină din ecuaţia (14.426·10–5 Pa·s. Dacă se presupune că mişcarea este în domeniul turbulent cu excepţia stratului limită.2 ⋅10 −3 1 ⋅10 −3 = 72.055.16 Pentru verificare.000 ⎠ Re p = iar după o nouă iteraţie rezultă 1.5). se calculează densitatea aerului la temperatura T = 100 °C = 373.9436 ⋅110 ρ f crc Q= π D2 vcv .000.25 ⎛ 825 ⎞ ⎜1 − ⎟ = 0.15 = = 0.91 .15 K şi p0 din ecuaţia de stare a gazelor perfecte sub forma ρf =ρf0 T0 1.3034 ⋅ 0.51) se obţine valoarea vs = 4 ⋅ 0.3034 m/s .3645 m/s .6).7).25 ⎛ 825 ⎞ ⎜1 − ⎟ = 0.4241 m .2 ⋅10 −3 ⋅ 4. numărul de rotaţii efectuate până la separare nr = 1.806 m/s 2 = 413. Viteza convenţională vcv de trecere a aerului prin ciclon rezultă din ecuaţia (14. ultima valoare a vitezei de separare fiind considerată corectă. din ecuaţia (14.000 ⎠ Re p = 1. Cr = 30 ⋅ 72.600 ⋅ 20 valoare inferioară diametrului particulelor aflate în ciclon dp = 12 μm. 4 4 ⋅ 0.000 ⋅ 0. Întrucât Rep < 1. ⎜1 − 3 ⋅1. . deci ciclonul asigură separarea cerută. 3 ⋅ 2.56) se obţine diametrul minim al particulelor care pot fi separate d p min = 3 2.44.6558 ⋅ 0.055. caz în care Cr = 0. obţinându-se valorile Cr = 30 ⋅131.21205 = 9.44 ⎝ 1.2 ⋅10 −3 1 ⋅10 −3 = 131.6558 m/s .126 Capitolul 14.69 .116 2 4 ⋅ 0.58) se obţine diametrul ciclonului D= 4Q = π vcv Dacă se admite valabilitatea legii lui STOKES.52) şi este vcv = Din expresia debitului 2 Δp 2 ⋅ 650 = 3.25 m s 2 ⋅ g 9. Mişcarea fluidelor multifazice ac = 9. în care coeficientul de rezistenţă la înaintare Cr are una din expresiile (14.72 ⋅10 −6 m .424 ⎝ 1. se consideră că mişcarea este tranzitorie şi se foloseşte ecuaţia lui ALLEN (14.2 ⋅10 −3 ⋅ 4. din ecuaţia (14. se cere să se afle dacă ciclonul poate realiza separarea cerută.1152 ⋅ 0.055 .041 3 = 4. vs = 4 ⋅ 0.4)…(14.424 . Rezolvare Ştiind că densitatea aerului la T0 = 273. Cunoscând: debitul de aer Q = 0.9436 kg/m 3 .51).91−0.5 = 0.055. 2 ştiind că ω2r = vθ r = ac. = 0.055 ⎝ 1.625 = 1. Un ciclon este alimentat cu aer care conţine particule solide cu diametrul dp = 12 μm şi ρp = 2.5 m3/s. Rep.289 ⋅ 273.539 m/s .000 ⋅ 0.426 ⋅10 −5 ⋅ 0.3645 ⋅ 0.625 = 2. 2 ⋅ π ⋅1. viteza la intrarea în ciclon vi = 20 m/s. coeficientul de rezistenţă crc = 110.000 ⎠ Re p = 1.5 ⋅ 2.55 g .15 presupunând că alimentarea ciclonului se face la presiune atmosferică. 14.000 ⋅ 0.055.600 kg /m3 şi este încălzit la temperatura T = 100 °C.16 −0.3) şi se constată că rezultatul nu se înscrie în domeniul de valabilitate a ecuaţiei (14.289 kg/m3. căderea de presiune în ciclon Δp = 650 Pa. T 373. π ⋅ 3. se calculează numărul REYNOLDS relativ la particula de ţiţei cu relaţia (14.5 şi vâscozitatea aerului la temperatura din ciclon μf = 2.325 Pa este ρf0 = 1.539 (14.4.

944 ⋅1.600 ⋅ 12 ⋅10 −6 18 ⋅ 2.54) în care v = vi şi r = D/2 astfel vc = 2. care se încadrează în domeniul de valabilitate a legii lui STOKES.21205 ( ) ⋅ 20 2 2 = 1.Hidraulica generală 127 Pentru verificare. .426 ⋅10 −5 = 0. iar numărul lui REYNOLDS asociat particulei (14.426 ⋅10 −5 ⋅ 0. se calculează viteza de separare în ciclon din ecuaţia (14.617 ⋅12 ⋅10 −6 2.755 .617 m/s .3) are valoarea Re p = 0.

128 Capitolul 14. Mişcarea fluidelor multifazice .

Bucureşti. [13] Creţu. 1963. 1954. Revue de l’Institut Français du Pétrole. – Hidraulica şi transportul produselor petroliere. Lightfoot. Editura Didactică şi Pedagogică. 1955. David. gazelor şi produselor petroliere. Şt. Oroveanu. [24] Hansen. V. Kiebel. Moskva. – Culegere de probleme de hidraulică. Thomson. Louis. 1955. Osnea. – Mecanica fluidelor. [30] Loiţianski. Bucureşti. Bucureşti. Stan. I. [31] Longwell. vol. Masson.. 1973. V. L. I. Al. I. Oklahoma. O. . Bucureşti.E. – Étude des transferts en mécanique des fluides monophasiques. 1967... I. Editura Tehnică. – Hidraulică generală şi subterană. T. – Osnovî gazovoi dinamiki. [9] Cocin. Editura Tehnică. [29] Lagière. Editura Academiei Române. C. P. Gostoptehizdat. [37] Oroveanu. Aziz. 1985. [21] Georgescu. Lateş. Bucureşti. New York. – Hidraulică. vol. – Mecanica fluidelor vâscoase. – Introducere matematică în mecanica fluidelor. 1969. Editura Tehnică. – Fluid Mechanics.A.. 1961. jan. Editura Didactică şi Pedagogică. [4] Bualiev. E. P. W. [10] Comolet. Bucureşti. 1953.. 1960. 1960. – Probleme de hidraulică. [14] Creţu. – Culegere de probleme de hidraulică. – Transportul petrolului. St. Vasilache. M. G. T. I. [26] Iamandi. [8] Clarke. [25] Iacob.D.–fevr. McMillan. Bucureşti. – Mecanica jidkosti i gaza.D. Editura Didactică şi Pedagogică. Tulsa. Van Nostrand Reinhold Company. Moskva-Leningrad. [27] Ioachim.. J. [2] Appel. – Bazele hidraulicii.).. J... 1963. 1959. [32] Moureau. Al. Editura Didactică şi Pedagogică. [39] Oroveanu. M. Al.G. C. Springer Verlag. [33] Mateescu. 1980. PennWell Publishing Company. M. Vol. [23] Govier. Editions Technip. L. 1945. P. Butterworth. M. Paris. V. [12] Creţu. M. Newnes–Butterworths. 2. Zidaru. Institutul Politehnic Timişoara. 1985. N. – Transport Phenomena. 1971. 1967.A.. New York. M. – Mécanique expérimentale des fluides. K. – Hidraulică generală şi subterană. – Transportul fluidelor prin conducte.. I. [11] Connor. – Hidrodinamică teoretică. 1928. B. C. T.F. Talle. A. Paris. Editura Tehnică. II. Wiley International Editions.. — Finite Element Techniques for Fluid Flow. 1952. – Transferul de impuls şi aplicaţii. [34] Matei. 1942. [19] Federhofer. 1979. [18] Drug. – Mécanique rationnelle. New York. Tome III. Editura Didactică şi Pedagogică. Bucureşti.. Editura Tehnică. Petrescu.. Bucureşti. V. II. Editura Tehnică. Editura Tehnică. Bucureşti. R. Bucureşti. 1967. [20] Florea. J.. Bucureşti. London. Bucureşti. Editura Didactică şi Pedagogică. 1966. 1961. – Aufgaben aus Hidromecanik. Popa. 1954. Gh. Editura Tehnică. London.. London. W. – Transportul gazelor naturale. II. D. Tokyo. – Mecanica fluidelor. 1961. V. 1993... D. – Mechanics of Fluid Flow. Moskva. [28] Kennedy. Masson. K.A. Suciu. [22] Ghermani.M. vol. Wien. C. vol. Bucureşti. [15] Creţu. Zarea. I. Ungureanu. I. 1972. Inst. II. T. Ghiliceanu. E. Aplicaţii şi probleme. Bucureşti. 1983. – Zadacinic po gidravlike dlia maşinostroitelnîh vuzov. II. 1966. – Exploatarea zăcămintelor de ţiţei. – Theoretical Hydrodynamics. 1964. Bucureşti. 1960. G. [16] Dauchez.. T. – Oil and Gas Pipeline Fundamentals.. Bucureşti. Bucureşti.. [17] Drăgotescu. McChesney. [7] Cioc. M. Gr.BIBLIOGRAFIE [1] Anton. – Hidraulica. P. Paris. – Transportul pe conducte al ţiţeiului. [6] Ciarnîi.G. 1978. 1966. 1996. – Hidraulica teoretică şi aplicată. Gosudarstvennoe energiticeskoe izdatelstvo.. 1965. Bucureşti. Paris. McGraw-Hill Book Company. New York. 1972. Editura Academiei Române. I.. Vol. în Ingineria prelucrării hidrocarburilor (coord. Al. D.L.. – The Flow of Complex Mixtures in Pipes. I. London. C. Gostoptehizdat. Editura Didactică şi Pedagogică. [36] Oroveanu. J. John Wiley and Sons. Soare. 1950. D. Editura Academiei Române. V. [35] Milne. [5] Carafoli. [38] Oroveanu. Sydney. Inc. — Guide pratique pour le système international d’unités (SI). – Physique industrielle des fluides. [3] Bird. Inc. – Mecanica fluidelor. Stewart. – The Dynamics of Real Gases. Brebbia. C. I. 1984. 1976. Editura Didactică şi Pedagogică. Bucureşti. A. London.. Onicescu. London.C. Notions fondamentales et applications numériques.F. Bucureşti. J. Stan.

Băcanu. 1958. McGraw-Hill Book Company.. 1972. [48] Soare. McGraw-Hill Book Company. [55] * * * – Sistemul internaţional de unităţi (SI). [54] * * * – Manualul inginerului petrolist. 1981. [42] Raznjevič.130 Bibliografie [40] Pao. Moskva. R. Paris... Editura Tehnică. Editura Didactică şi Pedagogică. New York. – Non-Newtonian Fluids. Bucureşti. 1960. K. 1962. A.A. Semendeaev. Bucureşti. 41. S. London. McGraw-Hill Book Company. [46] Smirnov. 1962. – Curs de hidromecanică. [53] Wilkinson.V. vol. A. New York. – Fluid Mechanics. D. Bucureşti. [41] Prandtl. H. Springer Verlag.S. London. Editura Didactică şi Pedagogică.. Editura Didactică şi Pedagogică. 1962. K. Bucureşti. 1952. L. – Rohrhidraulik. London. P. – Tabele şi diagrame termodinamice. I. – Guide à travers la mécanique des fluides. 1950. Leningrad. [52] Vasilescu. [45] Shames. Bucureşti. W. 1979. Editura Tehnică. [44] Segal. Inc. Bucureşti. 1957. Al.. I. [49] Streeter. – Transportul şi înmagazinarea gazelor. – Piatiznacinîe matematiceskie tabliţi. New York. Pergamon Press. Izdatelstvo Academii Nauk S. Inc. Bucureşti..R. Bucureşti. Toronto. 1978. B.I. 1966. – Culegere de probleme de hidraulică tehnică. [47] Soare. [51] Thompson. – Procese hidrodinamice. ediţia a II-a. 1979. Berlin. Editura Tehnică. 1961.H. L.S. 1953. New York. Inc. Paris. New York. [50] Taşcă. Editura Tehnică. – Mechanics of Fluids. – Compressible Fluid Dynamics. – Fluid Mechanics. Inc. . Editura Didactică şi Pedagogică. [43] Richter.. – Hidraulică generală şi subterană. John Wiley and Sons. Dunod. H.S.

000000 E–04 6.144000 E– 01 8.333220 E+02 6.A.000000 E–05 1.000000 E–06 1.000000 E–06 2.048000 E–01 9.15 Tc = (Tf – 32)/1.U.361274 E–01 7.869233 E–16 2.540000 E–02 6.745329 E–02 Tk = Tc + 273.186800 E+00 2.) grad centezimal grad sexagesimal grad Celsius grad Fahrenheit grad Fahrenheit m2 m 2 4.000000 E+03 1.000000 E–02 1.660530 E–27 9.459390 E+01 1.645549 E–01 1. apă (4 °C) cm col.806650 E+04 1.U.463529 E–04 1.8 Tk = (Tf + 459. 0 °C) tour (o tură) Yard Yard pătrat Yard cub Yard cub pe minut K m m m J N J m m m Pa m 2 2 3 Tk = Tx/1.000000 E–0l 4.8 2.852000 E+03 1.046856 E+03 4.000000 E+00 1.000 lb) tonne torr (mm Hg.638706 E–05 4.354988 E+02 1.523907 E–02 4.016047 E+03 9.333220 E+03 1.382550 E–01 9.806650 E+00 3. 2.589873 E–01 1.451600 E–04 1.085678 E+16 1.) calorie (IT) carat metric centimetru col.806380 E+01 1.153600 E+07 9.460530 E+15 1.000000 E–10 3.ANEXE Anexa 1 Pentru convertire în se multiplică cu Pentru convertire în se multiplică cu acre acre (S.283185 E+00 9.000000 E–01 1.071847 E+02 1.894757 E+03 2.186800 E+08 9.869233 E–13 1.602190 E–19 1.600000 E+03 1.290304 E–02 2.535924 E–01 4.000000 E–06 7.609344 E+03 1.U.000000 E–04 9.68)/l. mercur (0 °C) centipoise centistokes cal putere ciclu pe secundă dalton darcy dynă electronvolt erg erg pe secundă foot foot pătrat foot cub galon (S.600000 E+06 1. 2.000000 E+05 1.013250 E+05 9.274258 E–02 3 C m s m Pa Pa Pa m J m J kg Pa Pa Pa·s m /s W Hz kg m J J W m m m m 2 3 3 2 2 3 3 Pa kg m Pa·s kg N kg/m N m 3 Gy kg m2/s kg kg/m m 3 N kg kg kg Pa rad m m m 3 2 3 rad rad K °C K m /s .) rad slug stokes stone tex ton (register) ton (long.A.240 lb) ton (short.000000 E+02 9.000000 E–03 1.831685 E–02 3.767990 E+04 1.A.570796 E–02 1.8 grad Rankine inch inch pătrat inch cub kilocalorie (IT) kilogram forţă kilowattoră micron milă (internaţională) milă marină milibar milidarcy ounce parsec poise pound-mass pound-force pound-force pe inch pătrat (psi) pound-mass pe inch cub poundal quart (S.350300 E+00 1.055056 E+03 3.000000 E–07 3.000000 E–07 1.834952 E–02 3.785412 E–03 1.831685 E+00 1.448222 E+00 Pa 6.046873 E+03 3.) amper-oră angström an civil an lumină atmosferă (normală) atmosferă (tehnică) bar barre (42 gal) barye Btu (International Table) Bushel (S.U.A.

366 1.453 1.1 272.757 32 204.259 1.000 1.682 48.4 390.6 368.909 82.5241 104 m 3.4 337.1018 1.005 – 15.104 56.198 114.85 107.393 48.8 0.3 97.146 72.5 °C) etan (121.078 56.902157 2.006 82 295.9 424.6 428.147 – – – 90.8 507.545 4.85 134.060 36.5 370.1 123.573 17495.51 134.6 516.100 – –0.556 0.230 40.635 0.1586448 3.522 2.345 3.68 243.176 1.09 74.160 32.2 194.352 0.3801 149.431 0.212 37 046.491 2.3862284 2.9172 26.350 24.4884 34.036 0.192 0.7299 1.622 2.7 417.893 20.75 132.398 49.4533 –404.9 276.076 28.234 0.146 86.8-120.1 365.963 1.8 °C) propan i-butan n-butan n-pentan n-hexan n-heptan n-octan n-nonan decan K 9 160.215 0.975 3.590 2.162 – – – – 0.5 75.0 0.29 167.134 106.417 62.599 4.279 0.65 177.937 1.009 30.0 447.6 231. 2.54 104.287 27.273 0.140 3.42 33 016.094 58.2 57.937 1.2 512.1 591.152 0.0 94.6317 146.7 262.83 n 61.329 41.1-148.6 594.2 113.12 28.111 0.289 191.48 113.2 274.052 42.8 309.5 426.72 89.203 0.8 166.1954785 3.4-237.314 0.0 241.2 188.3 353.00 146.206 0.8201736 2.9897530 6.341 0.010 64.9 °C) metan (149.5 562.596 0.0745 2.3 301.465 34.3 303.234 52 093.002 0 .1 266.59 216.2 176.93109 2.05 87.2 189.845 78.4 368.41 219.143 0.715 27.025 0.073 0.8 409.5 117.276 28.212 1.5 151 5.0 960.4 433.943 4.8 617.322 0.042 30.329 40.7 563.4 254.30 256.6231 0.3 66.074 1.8 °C) etan (37.3 568.2 147.441 0.2 179.5224 0.6 617.106 1.038 1.13) – 11 metan etan propan n-butan i-butan n-pentan i-pentan dimetil propan hexan heptan octan nonan decan etilenă propenă 1-butenă i-butenă 2-butenă metil propenă pentenă acetilenă benzen toluen etil benzen alcool metilic alcool etilic alcool propilic alcool butilic oxid de carbon dioxid de carbon dioxid de sulf acid clorhidric hidrogen sulfurat aer argon heliu CH4 C2H6 C3H8 C4H10 C4H10 C5H12 C5H12 C5H12 C6H14 C7H16 C8H18 C9H20 C10H22 C2H4 C3H8 C4H8 C4H8 C4H8 C4H8 C5H10 C2H2 C6H6 C7H8 C8H10 CH4O C2H6O C3H8O C4H10O CO CO2 SO2 HCl H2S – Ar He 16.620 37.968 51.661 44.556 90.104 56.172 100.1635 190.3790 0.7 603.250 142.2 408.4364 1.944 4.5087 1.85 113.201 0.3329 Anexa 3 Substanţa Formula chimică 2 Masa moleculară – 1 kg/kmol 3 Temperatura de fierbere la 1 atm K 4 Pres.012 0.73 178.986 36.1519 2.5538 1.012 40.697 3.3 383.036 78.041 0.7299934 7.5 303.408 2.2 – 197.6 93.1168 1.252 0. de vaporizare Ia 37.608 63.1544 299.154 45.434 4.2577968 5.130 26.6 486.6 460.9670 1.457 89 185.7 159.731 33.9083 1.133 0.071 0.1 419.8 308.7 351.586 0.067 3.8932 3 247.65 146 643.0 87.176 80.2442 131.5609 64.22 175.006 2.9 464.003 111.0 190.317 – 0.4733 46 709.9 200.85 182.60 143.926 42.98 192 278.6 398.0 122.290 0.6263 254.7 261.6961858 5.120 72.3 – 84 < 1.273 0.069 60.937 1.2 469.9 324.120 58.8 81.3 536.224 128.491 2.214 41.93 85.5 309.7 294.7 184.9684 1.8326 0.9 371.21 178.78 °C bar 5 Temperatura de solidificare la 1 atm K 6 Densltatea relativă la aer – 7 Presiunea pc bar 8 Proprietăţile critice TempeVolumul ratura vc Tc K 10–3 m3/kmol 9 10 Factor de acentricitate ω (ec.7 341.3 430.105 0.8 218.222 0.420 0.052 37.1-237.195 0.7 324.7 263.0 133.459 3.2 212.6413 147.132 Anexe Anexa 2 Componentul metan (21.6 283.6 181.665 1.5589 0.072637 5.1368 46.104 56.165 34.1 305.966 39.042 46.935 63.6 132.201 0.0 282.9 274.3 176.2 193.937 2.491 2.6 373.9 79.010 44.006 2.421 0.816 51.1520981 2.947 73.146 72.238 0.912 0.466 33.5 4.104 70.8561789 C 0.408 0.919 22.3 543.7 310.600 0.5 225.0 425.8988 2.4 47.5 266.428 4.3 169.432 124 062.3 – – 13.519 2.52 159.95 87.3902 37.108 92.343 20 247.988 40.7 540.186 0.6 435.3 99.544 37.181 3.3162472 –14.6 370.6 93.2 304.068 44.5929 1.326 32.013 0.

0 54.968 20.066 14.3 89.6 0.8577 1.2726 16.587 0.4 65.940 – 14.895 503.2 0 0.092 19.2 172.032 18.016 32.105 0.129 33. bar Temperatura t.301 4.4 – 72.4 56.4 90.3 0.7975 0.127 18.2 195.84 ρ.2 239.7675 3.206 17.016 70.086 55. N/m Anexa 5 t.26 bar 8.301 0.801 3.682 40 1.016 20.56 100 958.790 100 0.29 bar – – – 2. °C β.713 112.5 273.6225 20.5880 0.742 221.916 21.040 0.8019 71.445 ρ.456 10 1.2 0.2 0.123 60 1.2 0.441 11 997.5678 75. °C –50 3 –20 1. °C β.348 Anexa 4 t.0 1.66 30 995.026·1013 K.8857 8.0 76.1 86.9428 apă 101. kmol·m·N–2·s–2 la 25 °C Gazul presurizat 20.01 10 999.279 0 1.442 35.4 239.8 126.09 40 992.4701 66.3556 62.1 144 405.250 0.9672 2.101 3.3061 74.074 0.496 40 40 40 Anexa 7 1.934 77.2 – – – 10.6533 69.8 373.8 0.916 499.9 124.900 12.6 647.021 0.252 17. Pa·s Anexa 6 Presiunea p.9 1.3 417.808 106 μ.0529 .7175 20. °C 0 999.240 30 1.60 4 1000.907 80 0.3119 0.848 20 1.7 1.025 19.673 500 0.000 28. 10–10 Pa–1 4.164 18.534 14.115 0.895 20 20 20 20 499.0046 72. kg/m 1.0696 1.2 50.43 60 983.6220 12. kg/m3 103 μ. Pa·s 103 σ.Hidraulica generală 133 Anexa 3 (continuare) 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 hidrogen oxigen azot clor fluor amoniac apă H2 O2 N2 Cl2 F2 NH3 H2O 2.29 bar – – – 2.966 50.4 63.3 154.09 80 971.5126 1.00 17. 887 75.914 38.13 20 998.6284 n-hexan 101.749 33.3116 6.997 199.2 77.901 Presiunea p.901 4. 10–10 Pa–1 3.958 399.26 bar CO2 C2H6 CH4 N2 H2 28.365 16.5913 0.2821 58. bar Temperatura t.2 1.791 1000 0.448 1.3557 3.268 48.