Olaru Adrian-Mihai 343A3

Ingineria biomedicală şi aplicaţiile ei în studiul presiunii sângelui

1. INTRODUCERE
Ingineria biomedicală studiază aparatura de investigare, terapie, monitorizare şi de laborator utilizată în biologie şi în medicină, precum şi principiile, metodele şi tehnicile care stau la baza exploatării acestei aparaturi. Ingineria biomedicală creează modele funcţionale, aparatură medicală, implanturi şi proteze mecanice, organe artificiale. De asemenea, Ingineria medicală presupune nu numai producerea de echipamente biomedicale performante, ci şi utilizarea acestor echipamente în condiţii de calitate a actului medical şi de securitate pentru pacient şi personalul medical. Cele mai simple acţiuni ale vieţii de zi cu zi constituie obiect de studiu pentru specialiştii din domeniul Bioingineriei (biologi, fizicieni, ingineri si medici). Progresele obţinute în domeniul Bioingineriei constituie rezultatele muncii în echipă a bioinginerilor şi a medicilor. Ramurile ingineriei biomedicale conform clasificării IEEE - EMBS (Societatea de Inginerie în Medicină şi Biologie ) sunt:  Biomecanica - studiază mecanica fluidelor (simularea funcţionării aparatelor cardiovascular şi urinar, analize de laborator, tratamente specifice - hemodializa) şi mecanica corpului solid (studiul funcţionarii aparatului locomotor, implantare şi protezare, osteosinteza fracturilor). Un capitol aparte al Biomecanicii îl constituie tehnicile sportive, îmbunătăţirea performanţelor sportivilor.  Biomateriale - studiază aparatura medicală de intervenţie (ace, electrozi, instrumentar operator, etc.), protezele anatomice (implanturi, intervenţtii stomatologice) din punct de vedere al calităţii materialelor utilizate, în special al biocompatibilităţii.  Biotehnologii medicale - se referă mai ales la proiectarea, producerea şi utilizarea de materiale noi (instrumentaţie, medicamente, etc), elaborarea de tehnologii terapeutice.  Biosenzori - se ocupă cu detectarea semnalelor (informaţiilor) fiziologice şi convertirea lor în semnale “tehnice” standardizate, de cele mai multe ori electrice, pentru a fi cuantificate.  Modelarea, simularea şi controlul sistemelor biologice - urmăreşte stabilirea unor teorii cat mai riguroase privind mecanismele de desfăşurare a proceselor fiziologice şi modelarea matematică a acestora în scopul limitării experimentelor “in vivo”.  Instrumentaţie biomedicală – în strânsă legatură cu domeniul biosenzorilor şi biomaterialelor; vizează creşterea calităţii şi siguranţei investigaţiilor medicale utile în

1

diagnosticare, intervenţiilor terapeutice şi chirurgicale, monitorizarea actului medical, etc.  Analiza semnalelor în medicină şi biologie - prelucrează şi analizează statistic semnalele înregistrate prin diferite masurări în scopul extragerii maximului de informaţie utilă în diagnosticare şi monitorizare.  Bioingineria de recuperare - prezintă aspecte terapeutice prin procedurile medicale recuperatorii (balneo şi fizioterapie, stimulare electrică şi magnetică) asistate de aparatură specializată, dar şi de protezare, în acord cu domeniile biomaterialelor şi biosenzorilor).  Implanturi - proteze şi organe artificiale - domeniu strâns legat de cel al biomaterialelor şi al simulării şi modelării fiziologice, având drept scop înlocuirea unor segmente anatomice cu structuri similare artificiale; se pun probleme de compatibilitate funcţională şi toleran-ş din partea organismului. Implanturile se pot clasifica din punct de vedere funcţional în implanturi active (organele artificiale) şi implanturi pasive (protezele).  Efecte biologice ale câmpului electromagnetic - interacţiunea dintre organismele vii şi câmpurile electrice şi magnetice din mediu este un proces continuu şi din ce în ce mai accentuat prin dezvoltarea civilizaţiei moderne; se pot pune în evidenţă atât influenţe negative (“poluare electromagnetică”), cât şi benefice (terapeutica medicală în mediu electromagnetic); apar probleme de dozare şi control în expunere.  Informatica medicală - prezintă mai multe aspecte:   gestiune de date în cadrul evidenţei instituţiilor medicale (personal, financiar, fişe medicale, foi de tratament, etc.);

baze de date cu informaţii medicale accesibile unor comunităţi medicale extinse (telemedicina, colecţie radiologică stocată în imagini, dicţionar ECG, colecţii de imagini tomografice, etc);  asistenţa computerizată în desfăşurarea sau pregătirea intervenţiilor clinice - monitorizare, modelare;  utilizarea facilităţilor multimedia în scop informaţional şi educativ.

 Imagistica medicală - metodă modernă şi tot mai raspandită de diagnosticare medicală (CT, RMN, ultrasunete, etc) se asociază modelării matematice şi este deosebit de utilă în cercetarea medicală.  Inginerie clinică - vizează proiectarea şi dezvoltarea de facilităţi în domeniul medical (aparatură, construcţii, tehnici terapeutice, etc.) oferind soluţii tehnice problemelor ridicate de medici. 1.2. Clasificarea aparatelor medicale O categorie importantă a aparatelor medicale o constituie aparatele electronice, dotate cu calculatoare şi software-uri specializate. Acestea permit obţinerea rezultatului imediat, oferă posibilitatea explorării nedistructive, în majoritatea situaţiilor, precum şi transmiterea, stocarea

2

informaţiilor în baze de date şi monitorizarea în timp a investigaţiilor efecuate. De asemenea, acest tip de ararate nu influenţează activitatea biosistemelor. În prezent, o altă categorie de aparate biomedicale din ce în ce mai răspândite, o constituie aparatele purtate de individ, respectiv cele care pot fi utilizate la domiciliul pacientului pentru controlul parametrilor fiziologici, respectiv pentru tratament (termometre, tensiometre, aparate pentru glicemie, aparate pentru dializă, etc). Rezultatele spectaculoase obţinute cu aparatele biomedicale moderne sunt datorate utilizării computerelor. Principalul criteriu după care pot fi clasificate aparatele medicale constă în scopul pentru care acestea sunt folosite. Astfel, din punct de vedere al destinaţiei, aparatele biomedicale pot fi grupate în: • Aparatură de laborator, destinată efectuării diferitelor teste microbiologice, în scopul stabilirii unui diagnostic sau pentru cunoaşterea structurii şi proprietăţilor biochimice sau biofizice, a parametrilor fiziologici pentru anumiţi compuşi chimici sau probe prelevate din diferite organe: analizoare hematologice, analizoare biochimice, fotometre, analizoare imunologice, ; Aparatură pentru diagnostic şi cercetare (aparatură pentru explorări funcţionale), destinată investigării organismului uman, în scopul cunoaşterii stării normale sau patologice a acestuia: termometre, stetoscoape, fonocardiografe, electrocardiografe, electroencefalografe, electromiografe, electroretinografe, aparate pentru măsurarea conductivităţii pielii, reografe de impedanţă pulmonară sau vasculară, aparate Rötgen, etc; tensiometre, otoscoape, oftalmoscoape, laringoscoape, glucometre, etc. Aparatură pentru terapie, destinată tratamentului unei anumite afecţiuni: stimulatoare ale sistemului nervos sau muscular,, băi de curent continuu, aparate pentru electroliză, aparate pentru electroforeză, aparate pentru diatermie cu unde scurte sau microunde, ionizatoare, aparate cu raze X, cu radiaţii Gamma sau cu fascicule de electroni, generatoare de infraroşii, generatoare de ultraviolete, vibratoare, aparate de masaj, aparate laser, aparate pentru hemodializă, aparate pentru fizioterapie (ultrasunete, microunde, unde scurte, laser, vacuum, magnetice, etc), unituri dentare, aparate aerosoli, etc; Aparatură şi instrumentar pentru chirurgie, destinată intervenţiilor chirurgicale: bisturie, aparate pentru electrocauterizare (elecrocautere si electrobisturie), laparoscoape, mese de operatie, lampi scialitice, aspiratoare chirugicale, instalatii pentru apa sterila, etc; Aparatura pentru anestezie, destinată proceselor de anestezie şi monitorizării pacientului pe perioada anesteziei: ventilaţie paturi A.T.I., monitoare, defibrilatoare, pulsoximetre, etc. Aparatură pentru monitorizare; Aparatură pentru sterilizare, destinată sterilizării instrumentarului utilizat în intervenţiile medicale: autoclave, pupinele, etc; Aparatur a si echipamente pentru asistenta medicala de urgenta: trolii, extractoare portabile cu vacuum, aparate pentru reanimare, defibrilatoare, ventilatoare portabile, etc;

• • • •

3

Metode pe bază de curent electric (electroterapie). Prin intermediul sistemelor de grafică asistată de calculator (CAD). ingineria biomedicală şi chirurgia ortopedică pot construi proteze individualizate. Anatomia segmentului ce urmează a fi implantat sau protezat este înregistrată printr-o tehnică imagistică. Acestea pot să conţină fie tranzistori amplificatori. de biocompatibilitatea acestora. 4 . cele mai spectaculoase rezultate sunt obţinute cu aparatele care folosesc metode bazate pe imagistică. Calitatea organelor artificiale este condiţionată calitatea biomaterialelor. etc. iar modelul 3D este realizat folosind programe specializate de reconstrucţie. electroepilatoare. electrostimulatoare. cât şi pentru terapie (angiografia. enjoy hobbies. Acestea includ stimulatoare cardiace. etc). Sistemul CAD realizează proiectul sistemului de implantare/protezare. recuperatorie. Un program conţinut într-un chip poate extrage şi amplifica foneme sau grupuri de sunete nazale şi vocale din vorbirea unei persoane către o persoană ce prezintă deficienţă de auz şi care are montat în ureche un astfel de chip. folosite atât pentru diagnostic. fie mici circuite integrate care amplifică undele sonore mult peste pragul de audibilitate la oameni (între 20 şi 32 mii Hz). precum şi dispozitivele necesare intervenţiei. computer tomografia). de necesitatea utilizării unor surse de putere mici dar eficiente. scaune cu rotile. aparate pentru termoterapie. În prezent. Aparatură pentru cosmetică destinată tratamentelor cosmetice: vaporizatoare. destinată exerciţiilor pentru întreţinerea şi modelarea corpului • Home medical equipments. Detectarea vorbirii poate fi făcută eficient prin internediul unui chip. etc. RMN. destinată reabilitării sau suplinirii funcţiilor naturale ale corpului uman. unităţi pentru corectarea corpului. Acest tip de aparate şi echipamente sunt utile pentru recuperările la domiciliu. deoarece aparatele moderne îmbină din ce în ce mai mult diferite metode (combinarea ecografiei cu tehnici Doppler oferă rezultate bune în cardiologie). Metode bazate pe ultrasunete (efectul Doppler. etc): aparate pentru explorări funcţionale (temperatură. Aparatele auditive sunt probabil cele mai răspândite aparate senzoriale produse de ingineria biomedicală. iar sistemul CAM execută implantele/protezele. destinate investigaţiilor funcţionale şi tratamentului. aparate pentru terapie fizică. rinichi artificiali. Metoda rezonanţei magnetice nucleare (RMN). Este dificil de făcut o clasificare riguroasă a aparatelor biomedicale în funcţie de metodele care stau la baza funcţionării acestora. De asemenea. camere de ionizare.• Aparatură pentru implantare/protezare. respectiv a prelucrării şi interpretării rezultatelor: • • • • • Metode cu radiaţii X. ecografia). echipamente pentru respiraţie. glicemie. ecografia. plamâni artificiali pentru furnizarea oxigenului în timpul operaţiilor pe cord deschis. Metode bazate pe imagistică (tomografia. solare. respective monitorizării la domiciliul pacientului. îmbrăcat. aparate pentru masaj. Undele sonore amplificate sunt transmise prin craniu şi prin structurile auditive din ureche. • • Aparatură pentru Fitness. aparate pentru terapie cu ultrasunete. • Organe artificiale au ca scop primordial menţinerea vieţii. suporturi ajutătoare pentru mers. sunt confortabile şi asigură independenţa pacientului (mers. aparatele biomedicale pot fi clasificate în funcţie de metodele care stau la baza funcţionării. presiune arterială. radiografia clasică).

precum şi evoluţia în timp a acestora.Un alt criteriu de clasificare a aparatelor biomedicale constă în gradul de periculozitate al metodelor folosite: metode invazive sau neinvazive. Aparatele pentru măsurarea presiunii sângelui pot fi folosite pentru determinarea presiunii arteriale. respectiv prin metode indirecte. Aparatele pentru determinarea impedanţei ţesuturilor funcţionează pe bază de punte de curent alternativ sau pe baza metodei celor patru electrozi. pe experienţa diagnosticianului. dar necesită străpungerea vasului de sânge. valorile specifice ale acestor parametri. etc. cu ajutorul sfigmomanometrelor.3. de la măsurarea obişnuită a temperaturii unui subiect uman cu ajutorul unui termometru obişnuit s-a ajuns la termografele care înregistrează adevărate hărţi de temperaturi. este necesar să se cunoască valorile normale ale parametrilor fiziologici. Aparatele pentru măsurarea pulsului (pletismografe). Aparatele pentru înregistrarea semnalelor bioelectrice •înregistrarea biopotenţialelor electrice generate de inimă (vectorcardiografia. electrocardiografia. Măsurarea presiunii sângelui se poate face prin metode directe. de elasticitatea vaselor de sânge. debitmetre electromagnetice) sau metode indirecte. frecvenţă) depind de frecvenţa cardiacă. de presiunea şi viteza sângelui. a presiunii venoase. manometre diferenţiale. de debitul sistolic. Pletismografia se bazează pe variaţia volumului ţesuturilor ca efect al modificării fluxului sanguin. debitmetre cu ultrasunete. Presiunea sângelui este o mărime fiziologică foarte importantă pentru sistemul cardiovascular. 1. În vederea stabilirii unui diagnostic. injectarea unor substanţe de contrast şi/sau utilizarea unor radiaţii ionizante. Aparatura pentru diagnostic Diagnosticul histopatologic se bazează. rotametre. stabilirea diagnosticului este rezultatul comparaţiei dintre valorile mărimilor fiziologice determinate pentru subiectul investigat cu valorile mărimilor fiziologice pentru starea normală. rezonanţa magnetică nucleară). Principalele tipuri de aparate pentru investigarea organismului uman sunt: • Termometrele sunt utilizate pentru măsurarea temperaturii corpului uman. 5 • • • • • • • . Mărimile caracteristice pulsului (amplitudine. Aparatele pentru măsurarea debitului sanguin se bazează pe metode directe (debitmetre cu bulă. Aparatele pentru investigarea sistemului respirator furnizează informaţii despre volumele şi capacităţile respiratorii (spirometre). intraoculare. Metodele directe sunt mai precise. în mare măsură. Astfel. Există şi metode care necesită cateterizări. ceea ce constituie un mare avantaj (vizualizarea cu ajutorul ultrasunetelor. intrapulmonare. când este folosit un traductor cu cateter. dar şi pe rezultatele investigărilor funcţionale. Unele din metode sunt neinvazive. despre impedanţa toracică. fonocardiografia). În stările patologice. Aparatele pentru măsurarea frecvenţei cardiace (cardiofrecvenţmetre). Temperatura este o mărime fiziologică foarte importantă pentru starea generală a organismului uman. despre temperatura în fosa nazală (pneumografe).

Metodele care stau la baza funcţionării acestor aparate sunt: • Radioscopia constituie o metodă de investigare dinamică. Combinaţia dintre un ecograf şi un vitezometru Doppler constă în integrarea în acelaşi echipament a unui ecograf rapid şi un detector de informaţie Doppler pentru fiecare pixel al imaginii ecografice. Radioscopia este utilizată pentru investigarea organelor toracice şi a tubului digestiv. de adâncime. Imaginea obţinută este transpusă pe un film radiografic (suport transparent acoperit cu substanţă fotosensibilă). câmp electromagnetic sau ultrasunete. Starea patologică implică modificarea structurilor anatomice. cât şi pentru cel care investighează. care. Aparate de diagnostic bazate pe imagistica medicală constituie în prezent o categorie importantă. cu ajutorul unui fascicol de raze X. Doza de iradiere este mare. a elementelor de structură ale scheletului uman. Forma de interogare a materiei este câmpul magnetic. •înregistrarea biopotenţialelor electrice generate de muşchi (electromiografia). •Tomografia constituie o metodă de investigare a diferitelor organe bazată pe studiul unor secţiuni prin acestea. electroretinografie) • Aparatele de diagnostic cu raze X (Röntgen) oferă o vizualizare a formei şi densităţii diferitelor organe. Imaginea radioscopică este o imagine pozitivă a zonei investigate. Imaginea radiografică este o imagine negativă a zonei investigate. • Aparatele de diagnostic cu ultrasunete oferă informaţii despre diferite organe. •Radiografia se bazează pe efectul fotochimic al radiaţiilor. combinarea unui sistem Doppler cu un ecograf constituie un factor decisiv care a condus la un progres în explorarea neinvazivă a hemodinamicii inimii. Aparate de diagnostic bazate pe Rezonanţa magnetică nucleară Rezonanţa magnetică nucleară este o metodă care permite obţinerea unor imagini de secţiuni multiplanare. Doza de iradiere este redusă. •Tomografia computerizată reprezintă o metodă de imagistică în care. prin impactul cu materia investigată furnizează semnale diferite. prin corpul uman. atât pentru pacient. Tehnicile Doppler oferă un mod de abordare neinvaziv pentru studiului hemodinamicii într-un mare număr de tipuri de ţesuturi. deosebit de precise. despre vasele sanguine şi circulaţia sângelui. în funcţie de natura ţesutului. Imaginile pot fi obţinute utilizând raze X. În cardiologie. radiologia intervenţională. Investigaţiile bazate pe imagistică presupun interogarea ţesuturilor şi a organelor cu ajutorul unor fluxuri de energie. poate cea mai importantă. • • 6 . astfel încât posibilitatea de a obţine imagini din interiorul organismului este foarte importantă pentru o diagnosticare precisă. se produce imaginea unui plan selectat din zona de interes. ce se bazează pe efectul de fluorescenţă şi pe legea absorbţiei selective.•înregistrarea biopotenţialelor generate de creier (electroencefalografia). •înregistrarea biopotenţialelor generate de ochi electrooculografie. Metodele imagistice se pot clasifica în:  Invazive: angiografia. de proprietăţile fizice ale acestuia.

după forma de redare a informaţiei. tomografia prin emisie monofotonică şi biofotonica. Plasarea corpului într-un câmp magnetic artificial va determina alinierea câmpului magnetic al protonilor. endoscopia. Orice metodă devine imagistică atunci când are:     sursă de energie. Principalele metode de investigaţie bazate pe imagistică sunt: ultrasonografia (ecografia. 1. Radiologia digitizată permite obţinerea unei imagini radiologice asemănătoare celei clasice. Este foarte greu de realizat o clasificare a aparatelor pentru diagnostic. Computer tomografia este o metodă extrem de valoroasă datorită rezoluţiei deosebite a imaginilor pe care le oferă. Acestea sunt transferate în memoria unui calculator unde sunt prelucrate în vederea creşterii valorii lor informative. imagistica medicală include nu numai diagnosticul prin imagine. stocate printr-un sistem analog-digital şi redate ulterior. un sistem de redare digital-analog.). dar cu o rezoluţie mult crescută. Imagistica medicală Medical Imaging reprezintă orice metodă. Ea permite obţinerea unor detalii anatomice şi o evaluare a funcţiei şi circulaţiei. prelucrate. metodele radioizotopice. Aceşti protoni se află predominant în apă. care transformă informaţia în date numerice. ci şi microscopia. paralel cu liniile câmpului magnetic extern. un sistem de preluare-prelucrare analog-digital. stocare pe calculator sau microprocesor. iar formarea imaginii presupune intervenţia unui procesor care preia datele. Acestea pot fi clasificate după mărimea care este măsurată. etc. Din punct de vedere tehnic computer tomografia foloseşte o sursă de radiaţii X şi un sistem detector. ecografia.4. În general. deosebit de precise şi clare prin corpul uman. respectiv orice procedură de investigare în care diagnosticul este bazat pe obţinerea şi interpretarea imaginilor. etc. radiologia digitizată. le înregistrează. rezonanţa magnetică nucleară. imagistica medicală include diferite tehnici şi oferă cele mai concludente rezultate. Radiologia digitizată se realizează prin adăugare-interpunere la receptorul clasic a unui sistem de conversie analog-digitală. după forma de interogare a ţesuturilor (raze X. Indiferent de aspectele considerate. computer tomografia. Imagistica medicală cuprinde toate metodele de obţinere a informaţiei despre morfologia şi funcţiile organelor şi ţesuturilor.  Nocivitate incertă: rezonanţa magnetică nucleară. câmp magnetic. metoda Doppler). Principiul de formare a imaginii se realizează prin punerea în evidenţă a protonilor mobili din organism. scintigrafia cu anticorpi monoclonali şi endoscopia virtuală. 7 . Rezonanţa magnetică nucleară este o metodă care permite obţinerea unor imagini de secţiune multiplanare. computer tomografia. un sistem de detectare. Imaginea radiologică este elementul fundamental. le analizează şi apoi construieşte imaginea. Nocivitate certă: radiologia digitizată-numerizată. cu ajutorul unor fluxuri de radiaţii ce pot fi detectate. după gradul de nocivitate. ultrasunete. purtător de informaţii în imagistica medicală.

Tomografia de înaltă rezoluţie poate executa mai multe scanări într-un interval de timp scăzut. • Aparatura laser Stimularea electrica functionala este o procedura utilizata in mod frecvent pentru restabilirea controlului asupra muschilor fara inervatie 8 . Cele mai avansate tehnici CT sunt HRCT. ceea ce se pretează pentru investigarea aparatului cardio-vascular sau a pacienţilor necooperanţi. 1. Structurile ţesuturilor normale sau patologice sunt mai mult sau mai puţin contrastante ca număr atomic. Spiral CT şi multi slice.  Aparatura cu ultrasunete se bazează pe acţiunea terapeutică a ultrasunetelor. Tomografia spirală permite o scanare continuă în timpul deplasării mesei. impedanţă pentru a furniza semnale neuniforme.  reconstrucţia imaginii din imaginile plane. Formarea imaginii este un proces care are loc în mai multe etape:  Scanarea cu fascicolul de raze X colimat. în vederea limitării iradierii pacientului. densitate masică sau de protoni.  Reconstrucţia imaginii.  Conversia imaginii într-o imagine vizibilă (niveluri de gri). bazată pe desitatea anatomică a structurilor străbătute de fascicol. în câmp electromagnetic şi cu ultrasunete:  Aparatura pentru electroterapie reprezintă aparatele al căror principiu de funcţionare se bazează pe utilizarea curentului electric şi a câmpului electromagnetic în scop terapeutic.Computer tomografia reprezintă o metodă de imagistică în care. cu ajutorul unui fascicol colimat de raze X.  Aparatura cu raze X se bazează pe efectul radiaţiilor X asupra celulelor vii. se produce imaginea unei secţiuni plane din regiunea de interes. în apariţia unor reacţii neuromusculare. Pricipiul metodei se bazează pe:  măsurarea atenuării unui fascicol de raze X care străbat un corp şi calculul coeficientului de absorbţie (densitatea). în creşterea oxigenării ţesuturilor. vectoare de informaţii diagnostice semnificative. care constă în efecte mecanice şi termice locale. a curentului electric sau a unui câmp electromagnetic diferitelor ţesuturi se pot obţine efectele terapeutice dorite. Prin aplicarea. Aparatura pentru terapie Aparatura pentru terapie poate fi cu curenţi electrici. Problema cu care se confruntă terapia cu raze X este delimitarea cât mai precisă a zonei iradiate. Efectele mecanice constau în stimularea irigaţiei sanguine. în condiţii bine determinate.5. fiind folosită în terapia antitumorală şi antiinflamatorie. Computer tomografia este deci o investigaţie densitometrică.

precum şi dinamica fluidelor externe.1) La o temperatură θ . Greutatea specifică corespunzătoare a apei este 9. (2.3) γ [ N/m3 ]. zborul). de presiunea p. γ =ρ g Densitatea lichidelor depinde uşor de presiune şi temperatură. Astfel.97 Kg/m3. de temperatura θ şi de timpul t. 2.81 kN/m3.1 Densitatea şi greutatea specifică Densitatea ρ a unui fluid (omogen) este masa unităţii de volum: ρ = M/V. PROPRIETĂŢI ŞI PROCESE ASOCIATE. în mod deosebit curgerea sângelui şi circulaţia aerului în plămâni. θ t ) . (2. iar β este coeficientul de dilatare 0 t termică. Relaţiile dintre aceste mărimi şi unităţile de măsură sunt: ρ [ Kg/m3].2) unde ρ reprezintă densitatea ρ la temperatura θ = 0 o C . Spre exemplu. respectiv interacţiunea sistemelor vii cu mediul înconjurător fluid (înotul. apa pură are densitatea maximă la 4°C. şi anume 999. densitatea ρ se determină cu relaţia: θ ρθ = ρ0 1 + βt θ (2. FLUIDE BIOLOGICE. MĂSURAREA MĂRIMILOR CARACTERISTICE Dinamica fluidelor biologice este un domeniu multidisciplinar care tratează dinamica fluidelor fiziologice. sunt proprietăţi importante atât pentru solide cât şi pentru fluide. pentru aplicaţii practice: γ apă = 10kN/m3. În general. ca şi densitatea ρ . p.  densitatea depinde de poziţia punctului în care se determină r . 9 . sau. densitatea unui fluid se poate exprima astfel:  ρ = ρ( r . Greutatea specifică γ .2.

densitatea urinei se determină în urina colectată în 24 de ore. Os normal. produse petroliere). iar greutatea specifică este γ =10. pe alocuri rupte Măsurarea densităţii prin cântărirea unui volum constant se poate face:  cu ajutorul picnometrelor. deoarece valorile densităţii variază în timpul zilei în funcţie de alimentele ingerate. Picnometrul este în 10 . Principiul pe baza căruia se face măsurarea densităţii este acela că adâncimea de cufundare a unui densimetru variază invers proporţional cu densitatea lichidului. Dintre aceste două operaţii. Astfel. uremie. Creşterea densităţii urinei peste valoarea de 1022 (valorile normale fiind cuprinse între 1015 şi 1022) este un indiciu serios pentru existenţa nefropatiei granulare compensate. densitatea sângelui este ρ =1050 Kg/m3. o cameră de testare pentru menţinerea verticalităţii şi. Trabecule rare. Densimetrele sunt confecţionate din sticlă şi se compun dintr-un plutitor. Valoarea densităţii măsurate cu ajutorul densimetrelor depinde de corectitudinea indicaţiilor şi de capilaritatea lichidului. în vreme ce. citirea indicaţiilor se face la partea superioară a meniscului (lapte. în unele cazuri. Determinarea densităţii necesită cântărirea masei şi măsurarea volumului corpului. etc). Ce mai simplu aparat utilizat pentru determinarea densităţii fluidelor este picnometrul.30 kN/m3. În general. operaţie dificilă şi afectată de erori însemnate. cântărirea se poate face cu o precizie mult mai mare decât evaluarea volumului. subţiate. pentru lichide transparente. Determinarea densităţii lichidelor biologice are multiple aplicaţii clinice. determinarea densităţii se poate realiza cu ajutorul unui densimetru. un termometru. Densitatea unui gaz depinde puternic de presiune şi temperatură. etc. iar valorile de peste 1030 se pot întâlni în cazurile de glicozurie. Determinarea densităţii lichidelor biologice se realizează în condiţii specifice. citirea se face la partea inferioară a meniscului. Astfel. determinarea densităţii urinei permite (împreună cu alte indicii) diagnosticarea unor afecţiuni renale (insuficienţă renală. Trabecule dese şi groase Os cu osteoporoză.La 37°C şi p=pa. Scăderea densităţii urinei apare în nefropatii cu lezarea predominantă a tubilor distali. Pentru lichide netransparente.

etc). În funcţie de domeniul de masură. băutură. Temperatura se măsoară cu ajutorul termometrelor. temperatura este o măsură a activităţii şi frecvenţei coliziunilor moleculelor.principiu. o atenţie deosebită trebuie 11 . ureche (reflectă temperatura în interiorul corpului: temperatura corpului fiind reglată de hypotalamus. Temperatura este o măsură a energiei cinetice medii a particulelor materiei. un vas (flacon) de sticlă de capacitate cunoscută. 2. Temperatura se măsoară în diferite locaţii: rectal (temperatura locală rămâne în urmă când se modifică temperatura internă. La modificarea temperaturii mediului ambiant şi a altor factori externi (umiditate. Altfel spus.2. Temperatura este una din mărimile fundamentale ale sistemului de unităţi. dar temperatura cutanată a extremităţilor se modifică. Cel mai utilizat este termometrul de sticlă cu lichid. viteza de circulaţie a aerului.3. Temperatura este o proprietate fizică a unui sistem (biologic) care subliniază noţiunile de rece şi cald. temperatura internă rămâne practic constantă. axilar (reflectă temperatura pielii şi nu temperatura internă). Tipuri de termometre Termometrele clinice sunt realizate în mai multe variante contructive. bucal (temperatura înregistrată este influenţată de mâncare. chiar dacă temperatura mediului înconjurător este foarte diferită (homeostazia este starea dinamică de stabilitate între mediul intern şi cel extern pentru un animal). Dintre lichidele termometrice. incapacitatea persoanei de a închide gura complet). electronice. Măsurarea temperaturii corpului uman se poate face în interiorul corpului (temperatura centrală sau internă) sau la suprafaţa corpului (temperatura cutanată a extremităţilor). Temperatura corpului uman În general. prevăzut cu un capac care închide vasul ermetic. Se umple apoi cu 1cm3 de lichid şi se cântăreşte din nou. Variantele mai noi sunt termometrele digitale.2 Temperatura 2. infraroşu şi dot matrix or phase-change. Termoreglarea reprezintă abilitatea unui organism de a-şi păstra temperatura între anumite limite. respiraţie. presiune. Cunoscând densitatea apei distilate şi volumul lichidului studiat se poate determina densitatea acestuia. Pentru determinarea densităţii se cântăreşte picnometrul gol. 2.1. mai ales când modificările sunt rapide). Pentru realizarea termometrelor şi densimetrelor se folosesc reţete speciale de sticlă care să asigure reproductibilitatea instrumentelor din punct de vedere metrologic pentru o durată cât mai mare de timp şi o cât mai slabă interacţiune chimică cu mediile în care sunt folosite aceste instrumente. poziţionarea termometrului.2. permiţând astfel măsurarea temperaturii prin evaluarea dilatarii termice a acestora în interiorul capilarelor. apoi cu 1cm3 apă distilată. în construcţia termometrelor sunt utilizate diferite lichide termometrice. acesta împarte aceeaşi cantitate de sânge ca şi membrana timpanului). Lichidele termometrice sunt lichide care au un coeficient de dilatare semnificativ mai mare decât al sticlei.

Calibrarea atentă şi precisă a termometrelor asigură o corespondenţă riguroasă între dilatarea lichidului termometric şi indicaţia de temperatură. fie prin amalgamarea sa (de exemplu cu cupru). histerezis prununţat. caz în care lichidul trebuie recuperat imediat şi neutralizat fie prin depozitarea sa sub apa. există riscul spargerii accidentale a unui termometru cu mercur. Gradul de dilatare este calibrat pe o scară de sticlă. Un termometru digital electronic este rapid. dar pentru produsele noi acest defect este uşor remediabil fie prin scuturarea termometrului. Concret. Spaţiul de deasupra mercurului este umplut cu nitrogen sau cu vacuum. Lungimea coloanei de Hg din tubul capilar (volumul coloanei de mercur) este dependentă de temperatură. digitale sunt. din plastic. termometrele cu mercur nu mai sunt recomandate. nu permit măsurarea la distanţă. au o fereastră display pentru afişaj la un capăt şi elementul sensibil la temperatură la celălalt capăt.acordată mercurului. Este adevărat că apariţia acestor întreruperi după o folosinţă îndelungată poate fi un motiv temeinic de înlocuire a instrumentului respectiv. Uzual. Termometru de sticlă. Dezavantajele lor constau în: inerţie termică mare. rect sau sub braţ. pot fi poziţionate în gură. Prin încălzire mercurul se dilată şi urcă într-un tub capilar. Termometrele cu mercur au ca element sensibil un tub de sticlă cu mercur care este adus în contact cu corpul. Aceste termometre sunt utilizate mai mult la domiciliul pacientului decât în clinici. gradul ridicat de risc la spargerea tubului de sticlă. Termometrele electronice. În funcţie de scopul concret al utilizării. Acesta este un defect remediabil. fie prin răciri şi încălziri repetate în limita domeniului lor de măsură. termometrele digitale au diferite forme constructive. în general. uşor de citit şi precis. Când s-a realizat echilibrul. 12 . Termenul "digital" se referă la modul în care informaţia obţinută electronic (sensor electronic) este afişată. datorită toxicităţii sale deosebite. lichidul se opreşte. plate. uşor de utilizat. Aceasta se compară cu lungimea unei rigle gradate direct în grade Celsius sau Farhenheit. au forma unui stilou. cu lichid În prezent. de cele mai multe ori cauzate de transportul acestor produse. Citirea indicaţiilor termometrelor se face cu ajutorul scalelor gradate care însoţesc intim coloana de lichid termometric. O altă menţiune specială legată de lichidul termometric este cea privind posibilitatea întreruperii coloanei de lichid termometric prin şocuri sau vibraţii.

pentru a asigura un contact mai bun şi protecţie împotriva alergiilor. Termometrele electronice constau într-o probă sensor conectată printr-un element flexibil la o cutie de plastic unde se află partea electronică. Uzual sunt prevăzute cu baterii încorporate. panouri frontale digitale. Termocuplele sunt precise. sau amândouă.liquid crystal display sau LED . termometrul digital are vârful flexibil. Termometrele digitale pot afişa temperatura în scara Fahrenheit sau Celsius.Light emitting diodes). Resistance temperature detectors (RTDs) sunt bobine de sârme sau serpentine formate din filme subţiri a căror rezistenţă se modifică cu temperatura. Termometrele digitale medicale pot fi prevăzute cu funcţii matematice sau statistice. interfeţe computer. Permite scufundarea completă în apă. Intervalul de afişare este determinat de temperaturile maximă şi minimă care pot fi afişate. Temperatura şi mesajele pentru diagnostic sunt afişate pe un display (LCD . Memorează ultima valoare măsurată. Diviziunea scării reprezintă cea mai mică diviziune care poate fi afişată sau poate reprezenta rezoluţia instrumentului digital. 13 . Autotestarea se realizează automat imediat după pornire. etc. software. Tipurile de termometre digitale disponibile utilizează termocuple. 3000 utilitzari). elemente indicatoare de diagnostic. Un calculator sau un alt circuit măsoară rezistenţa. Termometrele digitale sunt instrumente de înregistrare a temperaturii. într-o scară duală. Opţiunile interfeţei utilizatorului includ panou frontal analog. RTD-uri. Termistoarele constituie senzorii cei mai semsibili la temperatură. etc. Răspunsurile neliniare ale acestora pot fi reduse prin combinarea a două elemente termistoare individuale.Termometre digitale Termometrul digital SCALA SC 42TM Pentru mai multă siguranţă. Sfârşitul măsurării este marcat de un semnal sonor. Principiul general de funcţionare constă în modificarea reziatenţei în funcţie de temperatură. interfeţe seriale sau paralele. Măsurarea este rapidă. portabile cu un afişaj digital. au o sensibilitate înaltă la modificări mici de temperatură şi prezintă un răspuns rapid. Etanşeitatea este de 100%. o converteşte în temperatură şi o afişează. Baterie încorporată de lungă durată (aprox. sau termistoare. autotestare (self-test). Vârful de măsurare este aurit. Suprafaţa mare a afişajului permite o citire uşoară. în doar 30 de secunde. Aceste dispozitive au ca sursă de energie baterii (on-board sau reîncărcabile).

Utilizând opţiunea site adjustment. Deşi diferenţele de temperatură între diferite locuri din corpul uman sunt cunoscute. Aceste termometre necesită 2 minute pentru a înregistra cu precizie temperatura. Aceste puncte sunt colorate. dar este convertită să reflecte valoarea la nivel axilar. utilizatorul va avea valoarea temperaturii conform setării făcute. Temperatura înregistrată este la nivelul urechii. O importanţă deosebită o prezintă realizarea corespunzătoare a contactului cu ţesutul. rectal. Nu pot fi fixate în ureche. rectal. etc). cât şi pentru domiciliul pacientului. Termometrele pentru ureche sunt prevăzute cu Site adjustments (moduri de echivalare a temperaturii în raport cu alte locuri: axilar. Avantajul acestora constă în faptul că prezintă o dispunere favorabilă şi elimină riscul contaminării încrucişate între pacienţi. Un astfel de bandă lipită pe piele poate permite măsurarea temperaturii timp de 48 ore. Altfel spus. Termometre de ureche Termometrele dot matrix sau phase change sunt de fapt benzi de plastic sau petice adezive care indică temperatura ca răspuns al modificărilor termice în punctele chimice. Modificarea culorii lor indică temperatura.Termometru electronic Termometrele de ureche (termometre cu infraroşu) utilizează un sensor infraroşu pentru măsurarea temperaturii corpului. Aceste termometre sunt disponibile atât pentru utilizarea în clinici. dar nu simultan. Capătul termometrului de forma unui mic con este introdus în canalul urechii unde înregistrează energia termică de la membrana timpanică şi ţesuturile înconjurătoare. în zona axilei sau în rect. diferenţa de temperatură nu va are întotdeauna aceeaşi valoare. Aceste benzi pot fi fixate în cavitatea orală. Precizia acestor termometre depinde de rezoluţia lor. gradientul de temperatură nu este constant. o converteşte şi o afişează sub formă de temperatură. 14 . etc.

Termografia Încă din timpul lui Hipocrate. roşul corespunde unor ţesuturi inflamate. iar inginerii au recunoscut că imaginile în infraroşu pot avea o semnificaţie anume în detectarea îmbolnăvirii. această tehnică ar avea foarte puţine aplicaţii medicale.R. diferenţele de temperatură din corp au fost asociate cu boala şi trauma. nu o imagine pur anatomică.2. asimetriile foarte fine de temperaturi sunt uşor de identificat. Se ştie că procesele metabolice din organismele vii generează căldură. etc. – teste de anatomie. Medical DITI. Un dispozitiv de scanare infraroşu converteşte radiaţia emisă de suprafaţa pielii în impulsuri electrice care sunt vizualizate în culori pe un monitor.I. osos. disfuncţia sau chiar stresul pot modifica metabolismul producând diferenţe de temperatură în interiorul ţesuturilor. – test de fiziologie motoare). În aceste imagini. Medical DITI (Digital Infrared Thermal Imaging) reprezintă o tehnică de diagnostic neinvazivă. culorile sunt artificiale.  Depistarea unor leziuni incipiente. Medical DITI arată modificările fiziologice şi procesele metabolice.  Localizarea unei zone anormale neidentificată până în momentul investigaţiei. Dintre utilizările DITI pot fi enumerate următoarele:  Definirea unei leziuni care a condus deja la stabilirea unui diagnostic.4. Deoarece pentru un corp normal există un grad înalt de simetrie termală. Imagini obţinute prin termografie Termografele prezintă o imagine funcţională.M. Într15 . E. Dacă acest lucru ar fi pe deplin adevărat. Unii specialişti susţin că fotografierea termică măsoară doar temperatura de la suprafaţa pielii. înainte de a fi clinic evidente. Astfel. Spectrul culorilor indică o creştere sau o scădere a cantităţii de radiaţii infraroşii emise de suprafaţa corpului. spre exemplu.G. Ultrasound. muscular. Medical DITI's prezintă o sensibilitate deosebită în patologia sistemelor vascular. M. La generarea unor imagini termice se pot detecta aceste diferenţe de temperatură la o scară spaţială destul de fină pentru a scoate în evidenţă detaliile structurale. o boală. nervos.2.  Monitorizarea procesului de vindecare. în vederea efectuării unor teste pentru stabilirea diagnosticului. care permite vizualizarea şi cuantificarea modificărilor de temperatură la suprafaţa pielii. CT. Spre deosebire de alte tehnici de diagnostic (X ray. Această imagine (termograma) reprezintă o hartă (mapping) a temperaturilor corpului uman.

Prin analogie cu legea lui Hooke (E = σ /ε ) pentru materialele solide. punerea primului diagnostic pe baza imaginilor termice poate deveni o rutină. Deoarece masa M = ρ ⋅ V. elasticitatea volumetrică (sau modulul de elasticitate) pentru un fluid poate fi definită cu relaţia: EV = −∆p ∆V V (2. Având în vedere avantajele acestei metode de investigare se poate afirma că. [bar]. o creştere ∆ p a presiunii determină reducerea volumului. De asemenea. este un semn că există o anomalie a nervilor ce controlează acest proces. [M Pa]. tumorile maligne au o temperatură mai ridicată decât ţesutul din jur. De exemplu. 2.adevăr. Schimbarea temperaturii pielii este rezultatul unei schimbări interne.16) unde ∆ p este variaţia presiunii. Pentru o masă dată de fluid. termograful înregistrează temperatura pielii. Ev 16 . în viitor. vasele sanguine ale unui pacient într-o cameră rece se vor constrânge. rămâne constantă: dM = ρ ⋅ dV + V⋅ dρ = 0 Deci: ∆ V ∆ ρ =− V ρ (2.18) EV = −∆p ∆p = ∆V ∆ ρ V ρ (2. dar aceasta denotă activitatea internă.17) (2. Compresibilitatea Compresibilitatea izotermă este proprietatea fluidelor de a-şi modifica volumul sub acţiunea variaţiei de presiune. Evaluarea cantitativă a compresibilităţii izoterme a unui fluid se realizează prin intermediul coeficientului (modulului) de compresibilitate β . Dacă fenomenul nu va fi acelaşi. la o temperatură constantă. necesară pentru a crea o variaţie ∆ V a volumului V.3. Relaţia dintre elasticitatea volumetrică şi coeficientul de compresibilitate al fluidului este: 1 = β.19) Unitatea de măsură a modulului de elasticitate este: [EV] = [N/m2]. Termografia este deci unanim acceptată ca un instrument de diagnosticare.

de exemplu propagarea sunetului. variaţii foarte mici de presiune conduc la o presiune practic constantă în timpul propagării unei unde de presiune. Din definiţia celerităţii rezultă: ∆ = ρ ∆p c2 (2.Apa. compresibilitatea nu mai poate fi neglijată. sângele.21) La temperatura de 20°C viteza de propagare a sunetului în diferite fluide este: • apă. Dacă într-un mediu fluid în repaus F1 se introduce un alt fluid F2. ρ = 103 Kg/m3: ρ = 1.420 m/s. atunci când apar variaţii bruşte de presiune. • aer: EV = 1. rezultă ∆V = 01% . atunci se constată că particule din fluidul F2 se deplasează din punctele în care concentraţia este mai mare spre punctele unde concentraţia este mai mică (fluidul F2 difuzează în amestec).3 105 N/m2.2 Kg/m3: c = 1. Fenomenele legate de propagarea undelor de presiune. pot fi explicate prin considerarea proprietăţii de compresibilitate. • ∆ p → 0. c = 330 m/s. rezultă: c= Ev 1 = = ρ β ρ dp dρ (2. dacă p = pa. sânge: EV = 2 109 N/m2. Viteza de propagare a sunetului (celeritatea) într-un fluid are o valoare finită. Se observă că viteza de propagare a sunetului în apă şi în ţesut celular este mult mai mare decât în aer. Spre exemplu. Totuşi. dacă între diverse puncte ale mediului există densităţi diferite. T = 20°C şi ∆ p = 20bar.22) Aceasta înseamnă că un fluid poate fi considerat incompresibil dacă: • c → ∞. ceea ce corespunde sistemelor de dimensiuni foarte mici. depinde de modificările de presiune şi de densitate şi se determină cu formula lui Newton: c= d p dρ (2. compresibilitatea lichidelor poate fi neglijată. V În majoritatea aplicaţiilor. astfel că timpul de transplantare pentru o undă de presiune ∆ p în sistem devine foarte mic. urina şi toate celelalte lichide sunt relativ incompresibile. .20) Dacă se consideră definiţia modulului de elasticitate. Difuzia masică Difuzia masică este fenomenul de transport de masă care are loc într-un medu fluid în repaus.4. c are o valoare finită. în afară de cazul când. 2. 17 . în realitate.

Viteza de difuzie depinde de valoarea gradientului de concentraţie: v = f ( ∆C ) (2. precum şi la reglarea transportului transmembranar. cel mai des măsurată este presiunea arterială. în urma unui proces de difuzie. etc). membranele biologice au permeabilităţi diferite. Astfel. Pentru substanţe diferite. intraoculară. respectiv presiunea în 18 . etc. natural. venoasă. PRESIUNEA SÂNGELUI. presiunea sângelui este presiunea exercitată de către sânge asupra pereţilor vaselor de sânge.23) În timpul procesului de difuzie. decât pentru ionul de Na+. rinichiul artificial (dializorul) contribuie la eliminarea toxinelor uremice (uree.24) unde m este masa fluxului de substanţă. decât în interiorul acesteia. cantitatea de substanţă transportată pe o direcţie perpendiculară pe membrană se poate determina cu legea lui Fick: m =D dC dx (2. Presiunea sângelui este măsurată atât în momentul contracţiei inimii (sistola). APARATE PENTRU MĂSURAREA PRESIUNII SÂNGELUI 3. rinichiul constituie un filtru tip membrană care. 3. Presiunile fiziologice Presiunea sângelui este o mărime fiziologică importantă a sistemului cardiovascular al unui pacient. Astfel. se pot determina presiunile arterială. precum şi în cazul disfuncţiilor sistemului cardiovascular.Membrana celulară contribuie la delimitarea celulei şi la compartimentarea interiorului acesteia. Astfel. celulele vii se caracterizează printr-o concentraţie internă a ionilor de K+ mult mai mare decât concentraţia acestora în exteriorul celulei. Dintre presiunile menţionate. Acest lucru se datorează permeabilităţii mai mari a membranei pentru ionul de K+. acţionând ca o barieră semipermeabilă. iar concentraţia ionilor de Na+ este mai mare la exteriorul celulei. Măsurarea presiunii sângelui este deosebit de importantă pentru monitorizarea pacienţilor în timpul anesteziei şi terapiei intensive. creatinină.1. care se realizează mai ales datorită difuziei prin membrana dializorului. intrapulmonară. Eliminarea cataboliţilor din organism se realizează şi prin urină. iar dC/dx este gradientul de concentraţie pe direcţia considerată. Difuzia reprezintă cea mai importantă cale de transport pasiv (transportul se realizează în sensul gradientului de concentraţie) sau activ (transportul se realizează în sens contrar gradientului de concentraţie). cât şi în momentul relaxării (diastola). În general. acid uric. D este coeficientul de difuzie. realizează. La rândul său. fosfaţi. filtrarea. Succesiunea ritmică a contracţiei şi relaxării muşchilor inimii dezvoltă o curgere oscilantă a sângelui prin corpul uman. sulfaţi.

Valoarea normală este în intervalul 60-90 mm Hg. sângerări. prin perceperea primei pulsaţii a arterei radiale la decomprimarea progresivă a manşetei aplicate în jurul 19 . totuşi ele predomină în controlul de rutină al presiunii sângelui. indiferent de vârstă. depinzând de rezistenţa periferică opusă de sistemul arterial. corespunzând sfârşitului diastolei ventriculare. Metodele directe sunt mai exacte decât cele indirecte. Valorile presiunii intraarteriale se apreciază prin diverse metode. infecţii. Mărimile caracteristice presiunii arteriale sunt  PA sistolică este valoarea maximă a presiunii în cadrul unui ciclu cardiac. Metodele indirecte se bazează pe comprimarea din exterior a vaselor de sânge.  PA diastolică este valoarea minimă în cadrul unui ciclu cardiac. peste 160 mm Hg pentru PA sistolică şi 95 mm Hg pentru PA diastolică. comparativ cu presiunea cunoscută din manşetă. lezând vasele de sânge. bazate pe principiul comprimării unei artere mari cu ajutorul unei manşete pneumatice în care se realizează o presiune măsurabilă. Metodele directe presupun introducerea unui cateter în interiorul vasului de sânge şi conectarea acestuia cu un traductor electronic de presiune.4. Valorile persistente între 140-160 mm Hg PA sistolică şi 90-95 mm Hg PA diastolică caracterizează "hipertensiunea de graniţă". Presiunea medie poate fi aproximată cu relaţia: PAm = PAd + s 3  PA diferenţială (presiunea pulsului) este dată de diferenţa dintre PA sistolică şi PA diastolică.  PA medie (efectivă) înlocuieşte valorile instantanee (sistolică şi diastolică) cu o valoare unică. 3. Valoarea normală este în intervalul 100-140 mm Hg. Deşi aceste metode sunt mai puţin exacte. dar sunt invazive.  Metode indirecte (neinvazive).arterele mari (artera brahială – în braţ). corespunzând sistolei ventriculare. fiind asociate cu diferite complicaţii precum tromboză.  Hipertensiunea arterială (HTA) este definită de creşterea persistentă a valorilor presionale. Metodele de măsurare a presiunii sângelui pot fi grupate astfel:  Metode directe (invazive) realizate prin introducerea unui cateter în arteră şi conectarea lui la un sistem de măsurare şi în registrare a presiunii. Metode de măsurare a presiunii sângelui Măsurarea presiunii sângelui se poate realiza prin metode directe sau indirecte.  Metoda palpatorie (Riva Rocci) măsoară numai presiunea sistolică. Tehnicile directe sunt utilizate de obicei în anestezie sau terapie intensivă. la care s-ar realiza acelaşi debit circulator în condiţiile în care curgerea ar fi continuă şi PA − PAd nu pulsatilă. depinzând de forţa de contracţie şi volumul corespunzător bătăii vetriculului stâng. Presiunea sângelui în celelalte vase de sânge este mai mică decât presiunea arterială.

Această metodă este simplă şi frecvent utilizată în clinici.antebraţului.5. prevăzută cu o supapă de reglare. Un astfel de sfigmomanometru. Oscilometrul este un dispozitiv care permite măsurarea presiunilor sistolică şi diastolică fără stetoscop. Aparate pentru măsurarea indirectă a presiunii sângelui Aparatele utilizate pentru măsurarea indirectă a presiunii arteriale sunt cunoscute sub denumirea de sfigmomanometre. 3. măsoară presiunea arterială prin metoda ascultatorie. Un sfigmomanometru este format dintr-o manşetă de presiune. a) b) Figure 1. Metoda palpatorie foloseşte un sfigmomanometru şi un stetoscop. o pompă de mână din cauciuc. combinat cu un stetoscop. Se utilizează oscilometrul Pachon. la trecerea sângelui. datorită circulaţiei turbulente. Măsurarea presiunii arteriale prin metoda palpatorie (a) şi ascultatorie (b)  Metoda oscilometrică apreciază PA prin înregistrarea vibraţiilor pereţilor unei artere comprimate de un manşon pneumatic. dar nu este 20 .  Metoda ascultatorie (Korotkoff) măsoară presiunile prin perceperea cu stetoscopul plasat în plica cotului a zgomotelor care apar la decomprimarea lentă a manşetei. un manometru mecanic (cu mercur sau aneroid) şi conducte flexibile de legătură. Apariţia primei pulsaţii este percepută prin palparea arterei în aval de maşetă. Metoda palpatorie foloseşte un sfigmomanometru.

repetat de 2-3 ori. Prezintă avantajul unei calibrări uşoare. artera brahială este obturată şi nu se aud zgomote. o pompă de mână. cu 3040 mmHg (valoare superioară presiunii sistolice din artera brahială) peste cea la care dispare pulsul radial. Valoarea presiunii corespunzătoare acestui zgomot este presiunea sistolică. iar momentul în care zgomotele nu se mai aud marchează presiunea diastolică. Manometrul aneroid poate fi momtat pe masă sau ataşat pompei de cauciuc. astfel încât marginea ei inferioară să fie situată la aproximativ 2-3 cm deasupra plicii cotului. are o inerţie mare. nu indică presiunile sistolică şi diastolică în decursul aceluiaşi ciclu cardiac şi nu permite indicarea continuă a presiunii. Valoarea presiunii corespunzătoare disparăţiei zgomotelor este presiunea diastolică. La un moment dat. La scăderea în continuare a presiunii din manşetă. clasice.precisă. Sfigmomanometrul aneroid este asemănător sfigmomanometrului cu mercur. prin deschiderea supapei de evacuare şi se ascultă cu un stetoscop. direct pe piele şi nu peste lenjerie. cu deosebirea că manometrul este aneroid şi nu cu mercur.  se aplică manşeta aparatului (lăţimea manşetei trebuie să fie de cel puţin 12 cm) în jurul antebraţului. dimensiunile maşetei trebuie să fie adecvate dimensiunilor mainii pacientului. Din acest motiv. dar se uzează repede şi este sensibil la şocurile mecanice. cu o supapă de reglare a presiunii şi un stetoscop pentru ascultarea zgomotelor Korotkoff. zgomotele cresc în intensitate.cât şi în ortostatism. prin pompare cu pompa de cauciuc. apoi se transformă în sufluri din ce în ce mai puternice. şi nu sub acesta. o manşetă de presiune. Tehnica de măsurare este următoarea:  persoana trebuie să nu stea în picioare.  se ridică presiunea din manşeta fixată pe antebraţ. Sfigmomanometrul cu mercur constă dintr-un manometru cu mercur. sângele ţâşneşte prin segmentul de arteră comprimat. iar la stetoscop se aude un zgomot discret. Când presiunea din manşetă scade puţin sub presiunea sistolică. la nivelul inimii. pentru înlăturarea erorilor date de reactivitatea vasomotorie datorată anxietăţii. Pentru valorile presiunii din manşetă superioare presiunii sistolice. Momentul în care se aude în stetoscop primul zgomot marchează presiunea sistolică. Zgomotele (sunetele) înregistrate cu ajutorul stetoscopului sunt numite zgomote Korotkoff.  se reperează prin palpare artera humerală în plica cotului şi se aplică stetoscopul în apropierea tensiometrului.  se decomprimă progresiv manşeta aparatului. 21 . peretele arterei începe să vibreze datorită curgerii turbulente a sângelui. necesită calibrări dese. zgomotele devin surde. Aparatele pentru măsurarea indirectă a presiunii sângelui au diferite variante constructive. Măsurarea PA se face atât în clino. apoi dispar. braţul trebuie flectat şi poziţionat pe o masă. din cauciuc. de la cele mecanice. la cele electronice sau pentru monitorizarea presiunii arteriale. la ambele braţe.

la intervale de timp prestabilite. electrică. Măsurarea presiunii poate fi realizată printr-o comandă manuală sau automat.Aparatele pentru măsurarea presiunii arteriale pot fi semiautomate sau automate. valorile înregistrate pot fi memorate şi prelucrate ulterior. Sfigmomanometru mecanic cu manometru aneroid şi stetoscop Figure 4. după cum pompa de mână este înlocuită cu una automată. Tensiometru mecanic Fazzini 22 . etc. stetoscopul este înlocuit cu un microfon. manometrul este înlocuit cu un traductor de presiune. De asemenea. Figure 2. Tensiometru cu mercur M5 fabricatie Kawe – Germania Figure 3.

Sunt compacte. o manşetă de presiune.Dispozitivele semiautomate includ un monitor electronic cu un senzor de presiune. De asemenea. Sunt mai dificil de calibrat şi necesită atenţie la decontaminare pentru manşetă. portabile. Dispozitivul însuşi poate fi poziţionat pe mână. dar nu sunt recomandate celor care au aritmii. Presiunea din manşetă este crecută cu o pompă electrică. Aceste dispozitive pot avea un sistem de ridicare a presiunii setat de pacient sau automat (presiunea este ridicată cu 30 mmHg peste presiunea sisteolică estimată). un afişaj digital. Aceste dispozitive sunt alimentate cu baterii şi utilizează tehnica oscilometrică. În timpul funcţionării. Utilizează tehnica oscilometrică. Monitorizarea automată a presiunii Dispozitivele pentru încheietura mâinii includ un monitor electronic cu un senzor de presiune. o manşetă de presiune pentru mână. precum şi pulsul. Sunt utilizate în special la domiciliul pacientului. Dispozitivul decomprimă automat manşeta şi afişează valorile presiunilor sistolică şi diastolică. din cauciuc. Figure 5. Presiunea este crescută manual cu ajutorul pompei de cauciuc. Funcţionarea este asemănătoare cu cea a dispozitivelor automate. Monitor de presiune semiautomat digital Dispozitivele automate includ un monitor electronic cu un senzor de presiune. un afişaj digital. Figure 6. pot avea facilităţi de memorare a ultimei măsurări sau până la ultimele 10 citiri. dispozitivul creşte şi scade automat presiunea din maşetă şi afişează valorile sistolică şi diastolică. poate fi afişat şi pulsul. având greutate mică. Aceste dispozitive sunt alimentate cu baterii şi utilizează tehnica oscilometrică. 23 . o pompă electrică. o manşetă de presiune şi o pompă de mână. aparatul este poziţionat pe mâna stângă. De asemenea. De preferat.

pentru monitorizarea pacienţilor.Figure 7. 3. precum şi semnalizare sonoră (alarmă pentru asistente) când au fost depăşite anumite limite. dacă se măsoară presiunea sângelui la nivelul capului. 24 . precum şi o pompă electrică ataşată la centura pacientului. Sunt destinate utilizării în clinici. Subiectul stă pe scaun şi îşi ţine braţul pe masă. Măsurarea presiunii sângelui cu sfigmomanometrul şi stetoscopul Metoda ascultatorie este neinvazivă fiind cea mai răspândită pentru măsurarea presiunii sângelui. Acest lucru este important pentru măsurarea presiunii sângelui deoarece presiunea este proporţională cu înălţimea (Δp = ρgΔh). Monitoarele pentru măsurarea ambulatorie a presiunii sângelui includ manşeta pentru braţ şi monitorul electronic cu senzorul de presiune. Aceste dispozitive sunt alimentate cu baterii şi utilizează tehnica oscilometrică. Spre exemplu. pulse-wave sau pletismografică. Pot avea şi opţiunea de înregistrare a temperaturii. citirile pentru presiunile sistolică/diastolică sunt mai mici cu aproximativ 35mmHg comparativ cu citirile la nivelul inimii (la nivelul solului. Aceste dispozitive sunt alimentate cu baterii şi utilizează tehnica oscilometrică şi ascultatorie. periodic. Dispozitivul este programat să înregistreze presiunea sângelui pacientului timp de peste 24 ore. Monitoarele automate neinvazive pentru presiunea sângelui sunt variante mai sofisticate ale dispozitivelor automate care permit suplimentar înregistrarea presiunii pacientului în intervale de timp stabilite. Utilizează una din metodele oscilometrică. astfel încât artera brahială să fie la nivelul inimii. Poziţionarea dispozitivului de măsurare a presiunii Dispozitivele pentru deget includ monitorul electronic şi manşeta pentru deget. presiunile sunt cu aproximativ 100mmHg mai mari). sau pot fi fixate pe deget. în mod automat.6. în condiţii de activitate normală şi să memoreze datele pentru prelucrări ulterioare.

La atingerea presiunii diastolice debitul de sânge prin arteră devine laminar. Chiar în lipsa unei baze teoretice. iar sângele ţâşneşte prin segmentul de arteră comprimat. deşi au fost propuse diferite mecanisme pentru producerea sunetelor cum sunt turbulenţa. Originea sunetelor Korotkoff nu este pe deplin lămurită. în timp ce presiunea în manşeta sfigmomanometrului scade sub presiunea diastolică (presiunea minimă. În momentul în care este atinsă presiunea sistolică (120mmHg pentru valori normale) artera brahială se deschide. în jurul valorii presiunii diastolice zgomotele devin surde şi dispar. Presiunea sistolică (valoarea maximă a presiunii exercitate de sânge asupra peretelui arterei brahiale în timpul bătăilor inimii) este depăşită. Figure 8. La scăderea presiunii în manşetă.Manşeta sfigmomanometrului este fixată pe antebraţul pacientului. apoi. efectul de izbire al pereţilor arterei de către fluxul sangvin şi încordarea bruscă a peretelui arterial. se transformă în sufluri. deasupra arterei brahiale. Măsurarea presiunii cu sfigmomanometrul şi stetoscopul Sunetele Korotkoff sunt unde acustice auzite prin stetoscop când presiunea din manşetă scade. 25 . între bătăile succesive ale inimii – aproximativ 80mmHg pentru valori normale). Această tehnică a fost propusă prima dată de Korotkoff în 1905 şi a fost general acceptată după ce autenticitatea sa a fost confirmată de multe studii comparative cu masurări directe ale presiunii şi cu alte tehnici indirecte folosite înainte de a fi propusă metoda Kortotkoff. Presiunea din manşetă este ridicată până la o valoare de 180 mmHg. Aceste sunete sunt auzite prima dată când presiunea din manşetă este egală cu presiunea sistolică şi încetează să fie auzite când presiunea din manşetă scade sub presiunea diastolică (presiunea manşetei esteredusă de la o presiune superioară celei sistolice până la o presiune inferioară presiunii diastolice). Aceste zgomote sunt auzite în stetoscop în timp ce presiunea exercitată asupra arterei brahiale scade. vibraţiile arterei sau relaxarea oscilaţiilor. metoda sunetelor Korotkoff a fost general acceptată şi tehnicile respective au fost standardizate. comprimând artera brahială şi conducând la colapsul acesteia. Debitul de sânge prin artera brahială creşte regulat. deci nu mai există debit de sânge prin artera brahială şi nu se aud zgomote. Supapa de presiune se deschide uşor şi permite presiunii manşetei sfigmomanometrului să scadă. sub cot. Datorită curgerii turbulente apar vibraţii iar stetoscopul înregistrează un zgomot discret (zgomotele Korotkoff). zgomotele cresc în intensitate.

iar sângele nu circulă prin ea. Faza 4: În acest moment se produce o atenuare bruscă a zgomotului. Faza 5: În acest moment zgomotele dispar. Aşa cum se vede în figură. 26 . Faza 2: Această fază este caracterizată de un zgomot foşnitor. determinat de curgerea turbulentă a sângelui. În figura de mai jos sunt prezentate cele 5 faze. artera este complet obturată. manşeta de presiune este decomprimată complet şi este îndepărtată. Când are valoarea sistolică. iar zgomotele reapar. Deci. IV-Sunete înăbuşite. V-Liniste Figure 9. Există 5 faze ale sunetelor Korotkoff. nu sunt auzite nici sunete când presiunea depăşeşte presiunea sistolică. fiind un semn de hipertensiune. tari. Faza 3: În această fază există o reîncepere a zgomotelor ascuţite. În momentul în care presiunea din manşetă atinge valoarea presiunii sistolice se aude un zgomot intens ascuţit (sharp tapping sound). presiunile sistolică / diastolică fiind considerate 120mmHg / 80mmHg. II-Sunete murmurate. dacă manşeta este decomprimată prea uşor. dar sunt prezente şi componente ale armonicilor superioare iar majoritatea lor se află într-un domeniu de la aproximativ 20 Hz până la 300 Hz. un debit mărit de sânge acţionează asupra pereţilor arterei. În acest moment. Congestia dispare. Aceasta se întâmplă când vasele de sânge dedesubtul manşetei devin obstrucţionate (congested). I-Sunete clare scurte. Fiecare fază este caracterizată de volumul şi calitatea sunetului auzit. Când presiunea scade la valoarea diastolică. presiunea este suficient de mare pentru a forţa pereţii arterei să se deschidă permiţând sângelui să ţâşnească. debitul de sânge revine la normal devenind laminar.Figura de mai jos prezintă date tipice pentru intensităţile relative ale sunetelor şi ale frecvenţelor fundamentale pe subiecţi normali din punct de vedere al presiunii atunci când presiunea manşetei a fost diminuată conform tehnicii auditive convenţionale. cu un peak în jur de 45 Hz. Uneori. peste presiunea sistolică. Cele 5 faze ale sunetelor Korotkoff Faza 1: Când presiunea din manşetă este ridicată. iar debitul de sânge devine mai puţin turbulent. zgomotele dispar temporar. similare cu cele din faza 1. pereţii arterelor se închid din nou. Acest punct corespunde presiunii diastolice. componentele principale ale sunetelor Korotkoff sunt la frecvenţe joase. III-Sunete de lovituri slabe. debitul de sânge din arteră fiind în creştere.

Atunci cand presiunea mansetei este micsorata cu o viteza normala.7. diafragmă. miscarea artifact (zgomotul datorat miscarilor corpului) este mult mai greu de evitat deoarece frecventele sale se gasesc in aceeasi banda de frecventa cu majoritatea componentelor sunetelor Korotkoff. si o descrestere maxima a amplitudinii la tranzitia diastolica apare in banda de frecventa intre 40 si 60 Hz. presiunile sistolice si diastolice pot fi masurate chiar atunci cand subiectul face jogging intr-o moara in functiune. unul sau două tuburi. sistemului respirator (respiraţia. peste semnal se suprapun zgomote. Dacă diafragma este poziţionată pe pacient. In timp ce zgomotul mediului ambiant poate fi redus prin folosirea unui filtru trece banda adecvat sau prin acoperirea microfonului cu manseta. ale bratului. precum şi sistemului gastrointestinal (sunetele intestinelor). S-a constatat ca procedand in acest fel. pentru a înregistra (asculta) sunetele interne în corpul uman. Efectul zgomotului este o problema serioasa in sistemele de detectie automata bazate pe sunetele Korotkoff. Figure 10. modificarile amplitudinilor sunt diferite pentru frecvente de banda diferite si de asemanea sunt diferite pentru sistola si diastola. Stetoscopul Stetoscopul este un dispozitiv medical acustic utilizat în metodele ascultatorii. de obicei ar trebui folosit un filtru trece banda ingust. 3. operează pe baza trensmisiei sunetului de la capsulă. Dezavantajul stetoscopului acustic constă în dificultatea stabilirii diagnosticului datorită nivelului foarte scăzut al sunetului.In situatiile de masurari reale. creând unde de presiune acustică care parcurg tubul spre urechea celui care ascultă. Clopotul transmite sunete de frecvenţă joasă. O crestere maxima a amplitudinii la tranzitia sistolica apare intr-o banda de frecventa intre 18 si 26 Hz. vibraţiile pielii produc direct unde de presiune acustică care se deplasează spre urechea celui care ascultă. prin tuburi umplute cu aer până la urechea celui care ascultă. Capsula constă de obicei din două feţe care pot fi plasate spre pacient pentru înregistrarea sunetelor: o diafragmă (disc de plastic) sau clopot (cupă scobită). din acest motiv. Stetoscop acustic 27 . Metodele ascultatorii sunt utilizate pentru examinarea sistemului cardiovascular (sunetele inimii. În general. pe când diafragma transmite sunete de frecvenţă mai mare. sunetele corpului vibrează diafragma. sunetele plămânilor). Stetoscopul acustic este cel mai cunoscut. curgerea sângelui prin artere şi vene). Pentru a reduce miscarea artifact este recomandabila legarea cu leucoplast a microfonului de brat. Miscarea artifact. indusa de miscarile intregului corp. nu poate fi eliminata complet. Dacă clopoţelul este plasat pe pacient. piesele pentru ureche. un stetoscop este format din: clopot. ale mainii sau chiar ale unui deget.

 medii pentru domeniul larg de măsurări.  joase pentru măsurări cardiologice. Aparatul detectează sunetele utilizând un sensor care amplifică semnalul. Metodele directe sunt mai precise decât cele indirecte. dar necesită străpungerea vaselor sanguine. dar mai slab ca în cazul aplicării direct pe piele. Pornirea aparatului se realizează prin apăsarea unui buton on/off. Traductorul de presiune este montat într-un circuit extracorporal prin intermediul unui cateter sau ac hipodermic. cât şi a celor de înaltă frecvenţă. Se recomandă aplicarea stetoscopului direct pe piele.8. de 28 . Clopotul tradiţional şi diafragma sunt incorporate într-o capsulă duală care permite ascultarea atât a sunetelor de joasă frecvenţă. Metodele directe necesită introducerea unui element de înregistrare a presiunii în interiorul fluidului (traductor tip cateter) sau conectarea la locul de măsurare din sistemul cardiovascular al pacientului prin intermediul unui cateter umplut cu fluid. pentru grija faţă de pacient şi pentru procedurile corespunzătoare. pentru conservarea bateriilor. În dotarea aparatului există un timer care opreşte automat aparatul după 3 minute. dar de asemenea este foarte importantă pentru controlul şi interpretarea mai multor tipuri de experimente de cercetare fiziologică. Măsurarea directă a presiunii sângelui Măsurarea exactă a presiunii este foarte importantă nu numai pentru stabilirea mai multor diagnostice. 3. Stetoscopul este prevăzut cu trei domenii de frecvenţe:  înalte pentru măsurări pulmonare. cum ar fi sistemele duplicatoare de puls. Există. semnalul este satisfăcător. Stetoscop electronic Stetoscopul electronic MLT206 este utilizat pentru înregistrarea sunetelor inimii şi plămânilor. Dacă stetoscopul este aplicat peste îmbrăcăminte. Stetoscopul electronic MLT206 poate fi utilizat cu orice sistem de achiziţii de date PowerLab pentru a afişa şi înregistra în timp real fonocardiograma. obţinând astfel o reproducere a sunetului mai bună decât în cazul stetoscopului tradiţional.Stetoscopul electronic rezolvă nivelul scăzut al sunetului prin amplificarea sunetelor corpului uman. Figure 11.

Punctul de acces al cateterului în sistemul cardiovascular poate fi braţul sau piciorul. atunci. pacientul nu simte mişcarea cateterului în interiorul vasului de sânge. pe bază de raze X) şi angioplastie (cardiologie intervenţională . de exemplu. inclusiv angiografie (radiografie a vaselor sangvine pentru studiul vaselor de sânge arterial prin injectare de substanţă de contrast printr-un cateter. prin intermediul unui cateter umplut cu fluid.1. cu diametrul suficient de mic. între 1÷ 10 mm. Practic. ideea de bază constă în poziţionarea unui cateter balon în interiorul secţiunii îngustate a unei artere. trebuie luate măsuri pentru evitarea coagulării sângelui. Semnalul electric rezultat este apoi amplificat pentru a fi vizualizat. fixate în vârful unui cateter. se introduce o coloană de ser fiziologic pentru a preîntâmpina coagularea sângelui pe porţiunea cateterului rămasă în exterior.8. Cateterul este un tub de cauciuc. cateterul este condus spre zona de investigaţie. Deplasarea lichidului produce o deformare a diafragmei traductorului care este înregistrată de un sistem electromecanic. cu capul rotunjit pentru a permite alunecarea prin artere şi vene. când este introdus cateterul în vasul de sânge. pot fi introduse în artere sau vene. umplut cu lichid (soluţie heparină-salină). teflon sau polietilenă. Prin punctul de acces. afectând în acelaşi timp şi rezultatul măsurării presiunii. direct la locul de măsurare a presiunii.asemenea. pe un monitor. sub control radiologic. atât în cateterizarea diagnosticului (cateterul este conectat de la o arteră periferică spre o arteră centrală). 3. Acest fenomen conduce la un tromboembolism. Dacă traductorul de presiune rămâne în exteriorul corpului. Un alt mod de evitare a coagulării sângelui pe cateter îl constituie perfuzarea periodică a cateterului cu un agent anticoagulant (heparină).angioplastia este o metodă nechirurgicală pentru tratamentul stenozelor arterelor coronare. Procedurile bazate pe cateterizare pornesc de la ideea de a minimaliza traumele datorate introducerii cateterului în vasul de sânge. şi traductoare de dimensiuni foarte mici (sub 2 mm grosime) care. cât şi în monitorizarea îngrijirii critice şi operative (cateterul este fixat pentru o perioadă de timp mai mare într-o arteră periferică). cât şi pentru terapie. Cateterul Cea mai obişnuită tehnică de măsurare directă a presiunii utilizează un cateter conectat la un traductor de presiune extravascular. debitul de sânge este vizualizat prin fluoroscopie. Figure 12. prin umflarea balonului de la capătul cateterului se lărgeşte secţiunea îngustată şi se deschide artera. printr-o ramificaţie a cateterului. Presiunea sângelui este transmisă prin această coloană de lichid la traductor. Cateterul poate fi folosit atât pentru stabilirea unui diagnostic. La aproximativ un centimetru de vârf se află un orificiu care permite pătrunderea sângelui în cateter. Componentele unui cateter 29 . Această tehnică este pe larg aplicată în practica clinică. De asemenea.

valvuloplastie sau embolizare. Presiunea aplicată membranei mişcă un miez de fier (ataşat membranei) în interiorul unei spirale. Balonul este desumflat.efectuarea angiocardiografiei. In situaţii speciale se pot executa. 3. inducând un curent electric direct proporţional Inductive 30 . În acest moment. Vasul de sânge îngustat datorită aterosclerozei este deschis prin angioplastie şi este menţinut deschis prin utilizarea stent-ului. După un anumit interval de timp. pentru investigarea inimii stângi). de către cardiologi. Dispozitivul pentru angioplastia cardiacă este un cateter (tub flexibil. Pentru depistarea zonei blocate arterele coronare sunt vizualizate prin radiografiere cu ajutorul razelor X (angiografie). prin care un tub lung şi subţire – cateterul – este ghidat în cavităţile inimii. implantare de pacemaker.Procedurile bazate pe cateterizare sunt aplicate în laboratoare speciale în spitale. Deoarece vasele de sânge sunt iluminate. Angioplastia este o procedură utilizată pentru deschiderea arterelor îngustate de ateroscleroză. Cateterizarea cardiacă este o procedură minim invazivă de investigaţie a aparatului cardiovascular. suprafeţele îngustate sau identifică blocajul. pentru o bună vizualizare pe imaginea radiografică (alb). iar stent-ul rămâne în zona de interes pentru a menţine artera deschisă.3. un cateter este inserat de-a lungul firului conducător şi este injectată substanţa de contrast în vasele de sânge. eventual chiar şi aorta .8. verificarea nivelului de oxigen din sânge . radiologi. sau o arteră periferică. Un cateter balon cu un stent este plasat în artera îngustată. măsurată cu tehnica modulării în frecvenţă. obţinerea curbelor de diluţie pentru substanţe marker. cardiologi intervenţionişti şi alţi specilaişti. Tipuri de traductoare Tipurile manometrelor utilizate sunt: Capacitive Membrana formează o faţă a unui condensator a cărui capacitate face parte dintr-un circuit oscilator. vizualizarea arterelor coronare de la suprafaţa inimii. Prin umflarea balonului acesta expandează şi împinge plaga spre pereţii arterei. stentare . Pentru angiografie. Balonul este umflat şi împinge plaga spre pereţii arterei. Pentru introducerea stent-ului este introdus mai întâi un fir conducător în zona îngustată a arterei. În angioplastie cateterul balon urmăreşte firul conducător până în artera coronară blocată. Pentru a preveni acest lucru se pot folosi stent-uri cu medicament care este absorbit în timp de organism. Cateterul şi firul conducător sunt retrase. apoi condos prin aortă în poziţia necesară. Cateterul balon este desumflat. Cateterul permite verificarea presiunii sângelui din vase şi cavităţile inimii. plaga poate recidiva. ceea ce duce la o schimbare a frecvenţei oscilaţiei. tot prin intermediul cateterului. reformându-se în jurul stent-ului. tratamente nechirurgicale precum angioplastie. Cateterizarea cardiacă reprezintă unul din cele mai precise teste pentru diagnosticul bolilor arterelor coronare. iar cateterul şi firul conducător sunt retrase. pentru investigarea inimii drepte. evaluarea cantităţii de sânge. subţire şi lung) care este introdus într-un vas de sânge al inimii (artera coronară) pentru a deschide o suprafaţă îngustată sau blocată (percutaneous transluminal coronary angioplasty or PCTA). Orice schimbare a presiunii deformează membrana. rezultând o modificare a capacităţii. de obicei printr-un vas de sânge de la mână sau picior (o venă periferică. un fir conducător este inserat printr-o arteră în braţ sau în picior.oximetriei sanguine.

pulsul venos.  timbru metalic: măsoară modificările rezistenţei ohmice (punte Wheatstone) care apar într-un fir solicitat (deformat). Feedback-ul este realizat prin măsurarea rezistenţei din micropipetă. presupune un circuit de măsură foarte simplu. care se propagă prin artere cu o viteză de 4-5 m/s. Măsurarea pulsului se poate face în diferite zone: pulsul arterial. cu un factor minim de risc. Piezoelectrice Timbre tensiometrice Traductorul cu timbre tensiometrice oferă o înaltă stabilitate şi sensibilitate când formează cele patru braţe ale punţii Wheatstone. Traductoarele inductive şi capacitive necesită un circuit oscilator pentru măsurare şi sunt foarte fragile când sunt miniaturizate. care la rândul său. Optice Deformarea membranei este înregistrată de abaterea (devierea) unei raze de lumină reflectată dintr-o oglindă montată pe ea. dar rămân totuşi nerezolvate unele dificultăţi de calibrare. fără diafragmă între sistemul vascular şi circuitul de măsură.cu presiunea aplicată. Electrolitice Variaţiile presiunii modifică distanţa între două plăcuţe de zinc care modifică la rândul lor rezistenţa din circuitul punţii Wheatstone. Cateterul de tip electro-optic prezintă un mare interes pentru siguranţa electrică şi costul scăzut. Combinarea acestor proprietăţi cu tehnologia semiconductoare face ca principiul timbrelor tensometrice să fie cel mai utilizat în cazul traductoarelor de presiune disponibile. Manometre cu fibre Fibrele individuale ale legăturilor fibrelor de cuarţ acţionează ca ghid de optice unde pentru frecvenţele optice ale luminii incidente sau reflectate. Măsurarea pulsului Tehnicile de diagnostic biomedical neinvazive contribuie la evaluarea pacienţilor cu deficienţe venoase şi arteriale. Servomanometru Reacţiunea.10. Tensiunea rezultată este direct proporţională cu presiunea aplicată. măsurată de servomecanism. poate prezenta interes pulsul şi nu valorile presiunii sângelui în diferite zone din corp. etc. Sensibilitatea deformaţiei (caracteristica timbrului) depinde de rezistivitatea şi de orientarea cristalului. 3. Mai mult. Pulsul este o undă de presiune generată la fiecare contracţie ventriculară. în anumite cazuri. Solicitările materialelor piezoelectrice cauzează inducţia modificărilor suprafeţelor polarizate şi o diferenţă de potenţial măsurabilă pe suprafeţele opuse ale piezocristalului.  timbru semiconductor: timbrul tensometric este format dintr-un singur cristal de silicon. împiedică intrarea sângelui întro micropipetă umplută cu soluţie salină cuplată cu sistemul vascular. Mărimile caracteristice 31 . de aproximativ 10 ori mai repede decât viteza sângelui.

frică. furnizează reprezentarea formelor de undă ale debitului de sânge periferic pulsator. în timpul unui ciclu cardiac. 1. viteză. După modul în care se realizează detectarea variaţiei volumului ţesuturilor. În aceste cazuri. mână.diastolic de curgere a sângelui prin acel segment). 1. Variaţiile de volum rezultă de obicei din fluctuaţiile cantităţii de sânge sau de aer conţinute în segmentul anatomic investigat. volumul undei pulsatorii depinde de cantitatea de ţesut închis de pletismograf. picior). efectuează exerciţii de respiraţie. Ultrasunetele furnizează informaţii despre comportamentul hemodinamic direct de la segmentul de venă. De asemenea. Datele obţinute nu sunt specifice funcţiei venoase deoarece modificările volumului membrului sunt determinate de mai mulţi factori. Diferenţa de volum între plămânul încărcat şi gol oferă informaţii pentru diagnostic. se pot obţine informaţii despre volumul de sânge. pletismografia măsoară variaţiile volumului unui segment anatomic (un organ anatomic. datele obţinute trebuie raportate la un volum de deget mediu (se consideră arbitrar ca fiind de 4 ml). Volumul pulsului este un indicator al activităţii vasomotorii (influenţat de durere. respiraţie adâncă. emoţie. Dacă toţi ceilalţi factori se menţin constanţi. Pletismograful este un instrument util pentru aprecierea sistemului circulator. de presiunea şi viteza sângelui. modificările rapide sunt asociate cu modificările volumului de sânge sau cu mişcările artefact. Pletismografia Pletismografia se bazează pe măsurarea variaţiei volumului anumitor segmente anatomice (extremităţi – deget. Un puls amplu corespunde unei artere relaxate. pletismografele pot fi de mai multe feluri: pneumo-pletismografe (pletismografe de 32 . cât şi central. În general. 3. Amplitudinea pulsului este dată de diferenţa dintre fluxul arterial de intrare şi cel venos de ieşire din deget. de debitul sistolic. dacă este investigată capacitatea plămânilor. Pulsul prezintă modificări spontane de amplitudine în raport cu respiraţia. prin măsurarea presiunii sau volumului dintr-o incintă etanşă. Pletismografia poate fi folosită pentru detectarea modificărilor volumului pulsului la nivelul extremităţilor membrelor (degete).11. Pentru a se putea compara valorile de la un bolnav la altul. de elasticitatea pereţilor vaselor de sânge. 1. ţesuturi) sau ale întregului corp datorate modificării debitului sanguin (în raport cu regimul sistolo.1. pletismograful este utilizat pentru măsurarea capacităţii plămânilor. Pletismografia oferă informaţii care descriu indirect modificările volumului venos. permiţând evaluarea atât a proprietăţilor sistemului circulator periferic. Subiectul testat este plasat într-o incintă unde. un puls mic corespunde unei artere spastice sau obstruate.3. pletismograful este fixat pe un membru al subiectului investigat.2. Tehnicile pletismografice sunt utilizate pe scară largă datorită abilităţii lor de a cuantifica insuficienţa venoasă cronică.pulsului (amplitudine. Totuşi. frecvenţă) depind de frecvenţa şi ritmul cardiac. etc. Determinarea pulsului arterial se poate face prin pletismografie. Studiul volumului de puls indică gradul de permeabilitate a trunchiului arterial principal din deget. În cazul în care mişcarea este controlată. tonusul vasomotor şi rezistenţa periferică.). excitare.

dar şi în misiunile spaţiale pentru cuantificarea efectelor microgravităţii prelungite asupra tonusului vascular. Pletismografia cu ocluzie venoasă este o variantă a pletismografiei de volum. Pletismografele de volum (Air-displacement PlethysmoGraphy APG) măsoară de fapt volumul unui segment anatomic ca măsură a volumului de aer pe care îl deplasează în interiorul unei incinte etanşe. de obicei rezultate din fluctuaţiile cantităţii de sânge.5. Se opreşte întoarcerea venoasă prin compresia cu o manşetă pneumatică umflata brusc la o presiune de 40-50 mmHg. Aparatul constă dintr-o incintă cu un echipament pentru spirometrie. 1. Volumul corpului este calculat indirect prin scăderea volumului de aer care rămâne în interiorul incintei când subiectul se află în incintă din volumul de aer când incinta este goală. pletismografe fotoelectrice. Rezultă deci că un astfel de pletismograf necesită controlul temperaturii mediului ambiant.volum). precum şi o temperatură constantă în interiorul incintei. aceste pletismografe sunt utilizate pentru identificarea şi urmărirea pacienţilor cu probleme de reconstrucţii venoase. pletismografe de impedanţă. Volumul digital creşte progresiv prin acumularea sângelui arterial. Pletismografele de volum sunt utilizate pentru depistarea disfuncţiilor sistemului venos. pletismografe cu mărci tensiometrice. Aparatul măsoară variaţiile de volum pentru un organ sau pentru întregul corp. Legea lui Boyle stabileşte că la o temperatură constantă. prin care se determină indirect debitul arterial în teritoriul explorat. o staţie de lucru. se masoară partea incipientă abruptă a curbei ascendente a volumului degetului. Se măsoară creşterea de volum pe unitatea de timp şi se raportează la volumul de ţesut închis în pletismograf. Presiunea de compresie venoasă optimă este aceea din care rezultă cea mai mare valoare de debit sanguin. cu diferite valori de compresie . până la obţinerea debitelor celor mai mari. Dificultatea măsurării constă în fluctuaţiile de temperatură. insuficienţelor valvelor primare şi secundare. În figura de mai jos este prezentat un pletismograf de volum utilizat pentru testarea funcţionării plămânilor.6. cu disfuncţii periferice. Astfel. Din acest motiv se recomandă să se facă mai multe încercări. 33 .4. Volumul de aer din interiorul incintei este măsurat prin aplicarea legilor gazelor. un PC cu software dedicat şi o imprimantă. Pentru calculul fluxului arterial. volumul şi presiunea respectă relaţia: p1 p 2 = v 2 v1 . umiditate şi presiune generate de către subiectul aflat în interiorul incintei. volumul corpului uman poate fi măsurat dacă subiectul stă în interiorul incintei şi dislocă un volum de aer egal cu volumul său. 1. 1. De asemenea. datorate obstrucţiilor.

sau altfel spus pe determinarea proprietăţilor optice ale suprafeţei de piele considerate. iar forma graficului va fi similară cu a pulsului arterial. un vârf ascuţit şi o undă dicrotă care este concavă la bază.9. sau alte locuri. ureche. Pletismograf de volum 1.8. Cu ajutorul fotopletismografiei se pot determina parametri necesari pentru diagnosticarea bolilor vasculare periferice: forma undei de puls. frunte. şi funcţie de cantitatea de lumină primită celula produce un curent care va fi amplificat şi înscris grafic (fotopletismograma). amplitudinea şi frecvenţa undelor componente. Pletismograful este ataşat de extremitatea măsurată printr-un sistem de cleme sau cu discuri duble adezive pe porţiunea plată de piele. Unda pulsului normală are o pantă anacrotă abruptă. 1. Se înregistrează simultan mai multe curbe de puls periferic şi o ECG de referinţă. Variaţiile sistolo-diastolice de flux sanguin din reţeaua cutanată. 1. Traductorul fotopletismografic prezintă o sursă de lumină monocromatică şi o celulă fotoelectrică. 34 . Fracţiunea neabsorbită va ajunge prin transmisie sau reflexie la celula fotoelectrică. determină variaţii echivalente ale curentului. un vârf rotunjit şi pierderea undei dicrote (partea concavă devine convexă). cu ajutorul unui element fotoelectric. Fotopletismografia (Photo-PlethysmoGraphy PPG) se bazează pe detectarea variaţiei opacităţii ţesuturilor care se modifică o dată cu unda de presiune.7. Sângele fiind mai opac decât ţesuturile înconjurătoare atenuează lumina reflectată în proporţie mai mare.Figure 13. Intensitatea luminii reflectate se modifică în funcţie de densitatea ţesutului. Fascicolul luminos străbate pielea şi este absorbit parţial de hemoglobina din masa de sânge circulant sub-cutanat. Undele de puls sunt atenuate în prezenţa bolilor arteriale ocluzive.10. Măsurarea este localizată la nivelul microvascular al stratului cutanat de sub electrod. 1. Obstrucţia arterială determină deprimarea undei cu o pantă lină. 1020 Infra-red Pulse Plethysmograph este un pletismograf fotoelectric care înregistrează variaţiile debitului de sânge pulsatil din deget.

35 . Sistemul permite utilizarea mai multor traductoare: respiraţie. sunt dispuşi electrozi EKG. Modelul care stă la baza tehnicii de măsurare consideră corpul uman compus din elemente electrice constând în rezistenţe şi capacităţi. puls. de intensitate joasă (0. deplasare. înregistrarea impedanţei electrice a segmentului anatomic ca funcţie de timp oferă o estimare indirectă a debitului sanguin periferic şi central. Măsurarea presiunii sângelui periferic utilizând fotopletismografia Sistemul SRS2004/d este un sistem de achiziţii cu 4 canale care permite atât înregistrarea. respectiv pentru estimarea debitului de sânge şi cuantificarea volumelor de fluid din corp. Pletismografia de impedanţă (Impedance PlethysmoGraphy IPG) este o tehnică neinvazivă pentru investigarea debitului sanguin periferic şi central. forţă. Deoarece sângele este un bun conducător de electricitate. orice variaţie a volumului de sânge din orice parte a corpului este reflectată de impedanţa electrică a sa. bazată pe măsurarea impedanţei (variaţia conductivităţii electrice). Rezultatele pletismografiei fotoelectrice sunt utilizate pentru evaluarea hemodinamicii venoase a întregului membru. cât şi vizualizarea şi crearea unei baze de date. temperatură. iar secţiunea transversală produce variaţii ale volumului. Astfel. Pletismografia fotoelectrică trebuie realizată la temperatură controlată 28-32°C. De asemenea. etc. Pletismograful de impedanţă introduce o frecvenţă ridicată (50 kHz) şi un semnal de curent constant. Rezistenţa variază normal la lungimea curentului. Pentru modelul considerat se măsoară rezistenţa de bază R0 şi variaţiile rezistenţei oscilatorii ΔR. pletismografie fotoelectrică.Figure 14. Rezistenţele pulsatile ΔR sunt utilizate pentru obţinerea debitului de sânge (ml/100 ml de organ/min) corespunzător fiecărui segment anatomic.1 mA RMS) între picior şi mână.

având rolul de injectoare de curent. Pletismografia cu traductor tensiometric (Strain gauge PlethysmoGraphy SPG) foloseşte un traductor tensiometric care exprimă deformaţia în funcţie de variaţia rezistenţei electrice. Inc). Pletismografia de impedanţă permite înregistrarea variaţiilor de volum în segmenele anatomice investigate. and midline xyphoid process -supraclavicular (torace-4). sub genunchi (picior-1). genunchi-creasta iliacă (pelvis2). Pentru 36 . pelvis şi picior. lombar. Sunt fixaţi electrozi EKG Ag/AgCl pe piciorul stâng şi mâna stângă. Pletismografia de impedanţă introduce o frecvenţă ridicată şi un curent redus între electrozii piciorului şi mâinii. ceea ce este insesizabil pentru subiecţii investigaţi. sunt fixaţi electrozi (perechi) reprezentând segmentele anatomice: gleznă-gambă inferioară. De asemenea. Valorile rezistenţei electrice sunt măsurate utilizând perechile de electrozi. creasta iliacă -midline xyphoid process (segment lombar). precum şi debitul de sânge. Figura de mai jos prezintă variaţia impedanţei şi variaţia corespunzătoare a volumului. Variaţiile de volum sunt măsurate pentru patru segmente anatomice: torace.3 4 2 1 Figure 15. Corpul uman este modelat ca un sistem compus din elemente electrice Pentru măsurarea variaţiilor de volum poate fi utilizat un Tetrapolar High Resolution Impedance Monitor (THRIM) four-channel digital impedance plethysmograph (UFI.

Peste o presiune critică Pi. rezistenţa vasculară. dar. schimbarea traductorului cu repoziţionarea membrului. sistemul limfatic nu poate compensa filtrarea. Rezistenţa periferică estimată este egală cu diferenţa dintre presiunea arterială medie şi presiunea venoasă raportată la debitul indexat. Presiunile care sunt mai mici decât presiunea venoasă nu măresc mărimea membrului. La presiuni scăzute mărimea membrului atinge un platou. mai mare de obicei decât presiunea venoasă Pv. Pentru determinarea capacitanţei membrului. acesta este ridicat deasupra nivelului inimii pînă când nu apare nici-o scădere în volum. Deoarece traductorul tensiometric este înfăşurat în jurul unui segment de membru (gambă sau pulpă). pe când paşii de presiune peste Pi rezultă într-o curbă asimptotică cu o linie dreaptă cu panta pozitivă. Prin întinderea traductorului tensiometric se reduce diametrul conductorului şi creşte rezistenţa electrică a acestuia. Pletismografia cu traductor tensiometric poate măsura proprietăţile vasculare periferice: debitul de sânge dintr-un membru. cât şi în cele arteriale. 37 . Presiunea este menţinută 4 minute pentru a atinge o stare staţionară. membrul îşi creşte mărimea liniar în raport cu timpul. Presiunea de ocluzie este crescută progresiv până când este înregistrată modificarea volumului membrului.studiile clinice de pletismografie. ceea ce permite calcularea ariei secţiunii segmentului. traductorul este un tub elastic umplut cu mercur sau un conductor din aliaj metalic indium-gallium. după o porţiune curbilinie. respectiv de selectarea unei zone mai puţin sensibilă la expansiunea de volum. măsurarea este circumferenţială. Porţiunea liniară este sustrasă electronic din mulţimea curbelor pentru a obţine curba reziduală care atinge un platou care reprezintă umplerea vaselor. Paşii de presiune dintre Pv şi Pi rezultă într-un platou. Traductorul tensiometric poate fi utilizat atât în aplicaţiile venoase. Erorile de măsurare pot fi cauzate de variaţiile temperaturii în conductor. iar interstiţiul creşte cu o viteză proporţională cu presiunea impusă. ceea ce afectează rezistenţa electrică. Sunt folosite tehnicile pătratelor minime pentru potrivirea unei linii drepte cu punctele care cuprind contribuţia filtrării microvasculare liniare la umplere. Manşetele sunt comprimate rapid la 45 mmHg înregistrând panta iniţială a modificării circumferinţei în funcţie de timp. începând cu primul multiplu de 10 şi depăşind presiunea venoasă până la maxim 60 mmHg. Volumul slice-ului segmentului de membru variază în funcţie de expandarea sau contracţia volumului gambei. Presiunea venoasă aproximează presiunea din manşetă. După calibrarea traductorului prin întinderea incrementală a conductorului se poate măsura variaţia în tensiune. Măsurările tensiometrice sunt determinate de reprezentările tensiunii. Se folosesc creşteri de 10 mmHg. Pentru obţinerea debitului arterial în ml debit/100ml ţesut se folosesc un traductor tensiometric cu mercur şi manşete pentru modificarea presiunii. Aceasta este presiunea venoasă. La paşi de presiune mai mari nu este atins un platou.

Figure 16. Pletismografia cu traductor tensiometric 38 .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful