EUGÈNE IONESCO

Bucureşti, 1998

EUGENE IONESCO în lumea morţibr
TEATRU
Volumul V Macbett Ce formidabilă încurcătură! Omul cu valizele Călătorie în lumea morţilor Nepoata-soţie Vicontele Cîntăreaţa cheală

Traducere şi notă asupra ediţiei de
DAN C. MIHĂILESCU

Coperta de VASILE SOCOLIUC Redactor: DIANA BOLCU

Toate drepturile asupra acestei versiuni sînt rezervate Editurii UNIVERS 79739 Bucureşti, Piaţa Presei Libere nr. 1.

Această carte a fost realizată cu sprijinul financiar al Fundaţiei pentru o Societate Deschisă (Open Society Foundation).

Eugène Ionesco Théâtre complet © Éditions Gallimard, 1954, 1963, 1966, 1970, 1972. 1974, 1975, 1981, pour l'ensemble du théâtre publié. Éditions Gallimard, 1991, pour les textes inédits.

ISBN 973-34-0545-0

NOTA
Cu prezentul volum se încheie cea dintîi traducere integrală a dramaturgiei ionesciene în România Nu este cazul să sentimentalizăm evenimentul, nici să deplîngem întîrzierea cu care el se petrece, însă ceva se impune a fi spus răspicat: a venit vremea ca lumea regizorală să se gîndească serios la o radicală redimensionare a teatrului ionescian în ochii publicului românesc. Dacă pentru supravieţuitorii generaţiei interbelice Eugen Ionescu a rămas insurgentul autor al lui Nu, „copilul teribil" al unei epoci de totală libertate artistică; dacă pentru cei formaţi în anii Congresului al IX-lea al P.C.R. numele său este, în parte, sinonim cu dezgheţul scenic şi cu cea dintîi „mare întoarcere" a Exilului, în schimb Eugen Ionescu este pentru noile generaţii, practic, un necunoscut. Sau un autor cunoscut într-un mod deformat, superficial, ori, mai corect: unilateral. Occidentul l-a înrobit sub eticheta de „dramaturg al absurdului". A fost, cred, o manevră pe cît de simplă, pe atît de eficientă, de a-1 copleşi cu onoruri pe un senior incomod, paralel cu „arestarea" lui în tiparele dintîi. Prin urmare, orice puseu anticomunist al scriitorului, care contravenea flagrant şi sistematic stîngismului parizian, a fost invariabil pasat în contul „puternicului instinct ludic al autorului piesei Cîntăreaţa cheală"! Este, aceasta, o temă serioasă de cercetare pentru viitoarea „ionescologie" românească. Şi anume: în ce măsură, să zicem, Jacques sau supunerea, Amedeu şi Omul cu valizele — şi nu Lecţia şi Cîntăreaţa cheală - reprezintă esenţa şi, mai ales, devenirea substanţială a acestei opere. Pe de altă parte, în ciuda cîtorva spectaculoase realizări scenice înregistrate la noi după 1990 (Beatrice Bleonţ, Tompa Gábor, Mihai Mănuţiu ş.a.) fapt e că ne aflăm departe de marele moment Ionescu aşteptat aproape trei decenii. Sigur, e un truism că, pentru a se impune, un text dramatic valoros are nevoie de un regizor bun şi de o trupă excelentă. Însă acest dublu deziderat este de-a dreptul vital pentru teatrul existenţialist, pentru textele stufoase şi bazate pe ambivalenţe (comic/tragic, ludic/metafizic, abisal/persiflant etc.), construite polifonic şi cu care regia trebuie să coopereze pe cît de delicat, pe atît de profund şi fără cruţare. Cu gîndul amar că un astfel de regizor nu există, încă, la noi (existenţa actorilor potriviţi fiind mai presus de orice îndoială) punem punct acestui ultim volum, nu înainte de a face obişnuitele aşezări în context ale pieselor.

. în special visurile narate în Journal en mie. cînd P.Macbett . iar în ianuarie 1987 la Londra. de altfel. care avea trei pagini mai mult. pentru a „ateriza" pe scena Odeonului în martie-aprilie 1984. vor recunoaşte aici zone întregi din jurnalele scriitorului. la Theâtre Moderne din Paris. într-un „itinerariu" început la Nisa şi Lille. 1978. Londra. Berman l-a montat la Muzeul Guggenheim din New York (22 septembrie). „Da". Le solitaire. s-ar fi putut traduce în şase.. diabolică a Demiurgului. Bruce Morrissette (The Two Faces of lonesco. Gallimard. contemporanul nostru. tradus la noi de Rodica Chiriacescu în 1990 (Însinguratul. ed. În ediţia care a stat la baza traducerii noastre (Theâtre complet. realizată fiind de acelaşi tandem . decoruri şi costume Jacques Noel . nu cinci. Omul cu valizele a văzut lumina scenei în decembrie 1975. Le Havre şi Annecy. de unde şi ideea de a relua pe cont propriu un subiect situat. „Shakespeare este strămoşul acestui teatru zis al absurdului". Ce formidabilă încurcătură este în esenţă. Cunoscătorii operei ionesciene. de Emmanuel Jacquart) La niece-epouse şi Le Vicomte figurează ca piese inedite. caracterizează deopotrivă Omul cu valizele şi Călătorie în lumea morţilor. Cea dintîi a fost tradusă din engleză de Richard Coe în volumul lonesco. Jacques Noel. jucate împreună în montajul lonesco realizat în 1983 de Roger Planchon. a fost jucat la Basel. Editura Albatros). însă Călătorie în lumea morţilor (Voyage chez les morts) a existat ca spectacol mai întîi în toamna lui 1980. la Theâtre de 1'Atelier. New York. de pildă. Lectura propriei existenţe ca un scenariu iniţiatic.ttes. 1990. după care. Cele două texte au şi fost. Vicontele era precedată de două .. spune ionescu. Shakespeare. Cu toate că am optat întotdeauna pentru păstrarea titlului deja intrat în uz la noi (Tueur sans gages.. decoruri şi costume de Jacques Noel.pusă în scenă la 27 ianuarie 1972. în vreme ce „încurcătură" se potriveşte mai bine cu (vezi finalul piesei) şiretenia.destul de aproape de Jarry".Jacques Mauclair. la Theâtre de la Rive Gauche din Paris. 53-63) analizează un manuscris al piesei din 1953. îi scria Eugen Ionescu unui prieten în ianuarie !972. A Study of his Plays. 1971. în regia lui Jacques Mauclair. transpunerea scenică a unicului roman scris de Eugen Ionescu.şi-a avut punctul de plecare în celebra carte a lui Jan Kott. Premiera a avut loc la 14 noiembrie 1973. Pleiade. p. în noiembrie. Methuen. şapte feluri) în acest caz am considerat varianta Ce nemaipomenită harababură (Ce formidable bordel) ca acoperind în prea mică măsură teritoriul metafizic al ideii: „harababură" ni s-a părut prea legat de concretul domestic. în ansamblul ei. adică de Ubu rege. regia Jacques Mauclair. ajuns la Strasbourg. împreună cu existenţa onirică şi conştiinţa genealogiei ca determinare morală. era intitulat „scheci juridic" şi avea şase personaje.

m.din care s-au scos primele două scene care au constituit Nepoata-soţie . . nu am considerat necesar să redăm în note variantele existente atît la nivel de simplă replică. sau chiar scene întregi. D.a textului. un scheci în cuprinsul unui spectacol de Inedite Ionesco.C. prefigurînd Viitorul e-n ouă. Manuscrisul paginat de la 7 la 54 . după cum promiteam în Nota volumului II. ceea ce închide frumos.a. ca traducerea piesei Cîntăreaţa cheală să urmeze în sumar celor două texte inedite. cu toate că. în urma numeroaselor sugestii în acest sens (venite deopotrivă din presă şi de la cititori) am inclus în Addenda şi traducerea piesei Cîntăreaţa cheală. Scenă în patru ş.scrisă direct în româneşte .M. dar şi de didascalii.pagini . În 15 februarie 1975. am publicat forma originară . în volumul I. În sfîrşit.chiar Nepoata-soţie . astfel.text care avea să devină în timp Les salutations (vezi traducerea noastră din volumul I. Formule de politeţe?). Jean Rougerie a prezentat la teatrul Firmin-Gemier Istoriile vicontelui. rezervată specialiştilor. ca să zic aşa.debutează cu scena III.d. Întîmplarea face. cercul. lucrate cam în aceiaşi ani. cea care avea să genereze Formule de politeţe?. Ediţia de faţă nefiind una critică.

MACBETT .

Bolnavii.PERSONAJE (în ordinea intrării în scenă) Glamiss Candor Banco Macbett Vînzătorul de răcoritoare Un soldat Un ofiţer Ordonanţa lui Macbett Ordonanţa lui Banco Lady Duncan Doamna de companie Duncan Soldatul rănit Un ofiţer de la palat O femeie din popor Primul bolnav Al doilea bolnav Comesenii Valetul O servitoare O altă servitoare Macol Ghilotinaţii. Vrăjitoarele. . Plebea.

CANDOR: Şi eu la fel. unul. Glamis şi Candor sînt plini de furie. foarte iubitul.. Am armata mea. GLAMISS (scrîşnind): Suveranul nostru. Rămîn aşa cîteva clipe. CANDOR: Pentru armata naţională. CANDOR (la fel): Duncan. CANDOR: Aşa ceva ne dezarmează. Şi tocmai pe oamenii mei i-ar putea trimite împotriva mea.. Glamiss şi Candor. baroane Candor. Glamiss. GLAMISS: Dacă alţii au de gînd să accepte asta. GLAMISS: Ceea ce nu face decît să mă dezarmeze. GLAMISS: Zece mii de găini îi dau anual..Decorul Un cîmp.. n-am de gînd să accept. în mijlocul scenei. CANDOR: El este statul. CANDOR: Ascultă. cu faţa la public. CANDOR: Pentru interesele statului. ah! GLAMISS: Chiar aşa.. CANDOR: Ca şi împotriva mea. Textul serveşte de sprijin în accentuarea furiei lor. arhiducele Duncan. GLAMISS: Am oamenii mei.n-au decît! GLAMISS: Îmi cere flăcăi la armată. GLAMISS: Nici eu nu accept. preaiubitul. GLAMISS: Asta s-o spună el la alţii. preaiubitul! Da. CANDOR: Cei care sînt de acord cu asta . Intră fără să se salute şi se opresc faţă în faţă. GLAMISS: Ascultă. ah. Simultan. baroane Glamiss. Candor intră prin dreapta. CANDOR: Eu. Glamiss intră prin stînga. CANDOR: Aşa ceva nu se mai poate. GLAMISS (întorcîndu-se spre Candor): Bună ziua. cu tot cu ouă.. Mînia şi scrîşnetul li se accentuează progresiv. CANDOR (întorcîndu-se spre Glamiss): Bună ziua. GLAMISS: Aşa ceva nu se mai poate.. nepreţuitul! CANDOR: Prea iubitul! GLAMISS: Jos Duncan! CANDOR: Jos Duncan! GLAMISS: Care-mi încalcă mie moşiile cînd iese la vînătoare. Candor. GLAMISS: Cînd s-a mai pomenit aşa ceva! 11 ..

GLAMISS: Nici înşelaţi.. CANDOR: Ba încă eu îl situez cu mult mai prejos.CANDOR: Niciodată... CANDOR: Ca să nu mai punem şi toate celelalte la socoteală. GLAMISS: Şi care se îngraşă din sudoarea frunţilor noastre. Ce-o face cu toate astea? Că nu poate să mănînce totul. GLAMISS: Zece mii de găini. CANDOR: Şi a porcilor noştri. GLAMISS: I se fîlfîie lui de dreptul nostru la fericire. CANDOR: Simt că-nnebunesc. Ah. CANDOR: Şi cu toţi ăia care umblă forfota şi şobolănesc în preajma lui.. GLAMISS: Sîntem şi noi ceva! CANDOR: Valorăm mai mult decît o ceapă degerată! GLAMISS: N-avem a fi caraghioşii nimănui... GLAMISS: Jos Duncan! CANDOR: Jos Duncan! GLAMISS: Nu ne este cu nimic superior. GLAMISS: Ba e chiar dedesubt de tot. CANDOR: Mult mai jos. GLAMISS: Şi a mieilor noştri. GLAMISS: Onoarea mea! CANDOR: Gloria mea! GLAMISS: Drepturile noastre strămoşeşti. nici traşi pe sfoară... încă de pe vremea strămoşilor mei. ah! Preaiubitul nostru suveran! CANDOR: Nici caraghioşi. GLAMISS: Porcul! CANDOR: Şi mănîncă pîinea noastră.. 12 . GLAMISS: Patrimoniul! CANDOR: Dreptul nostru la fericire. zece mii de cai. CANDOR: Cu ce-i sîntem datori? El ne datorează nouă. CANDOR: Averea mea. Ce rămîne putrezeşte! CANDOR: Şi zece mii de fete. nici duşi de nas.. niciodată. GLAMISS: Simt că mă sufoc de furie numai cînd mă gîndesc. GLAMISS: Şi încă mult mai mult. CANDOR: Şi cu grăsimea găinilor noastre. cu atît mai puţin caraghioşii lui Duncan. GLAMISS: Ca şi de pe vremea strămoşilor mei. zece mii de flăcăi. GLAMISS: Cu care ştim prea bine ce face. CANDOR: Nu-i aşa că i se fîlfîie? GLAMISS: Nu sîntem nişte nimicuri! CANDOR: Ba dimpotrivă.

BANCO: Spada mea e-n slujba suveranului nostru. CANDOR (îşi trage pe jumătate sabia din teacă): Acuma-i cu spatele. GLAMISS: Salutare. Banco. pentru igienă. CANDOR (lui Banco): Ia loc. BANCO: Domnilor. CANDOR: De peste tot. GLAMISS: Pînă şi în somn mi se strecoară ca un coşmar aievea. GLAMISS: Salutare Banco. Dreptul nostru la autonomie. GLAMISS: Jumate-jumate.CANDOR: Pînă şi în somn. am putea să-l ucidem. (lese prin stînga. CANDOR: Sîntem întru totul de acord cu dumneata. Privesc spre dreapta. brav general. CANDOR (lui Banco): Ieşiserăm şi noi să luăm aer. CANDOR: Dar vom face noi dreptate. la revedere. GLAMISS (lui Candor): Nu-i spune nimic de ce-am vorbit îi e credincios lui Duncan. CANDOR: Îţi admirăm cu toţii curajul. GLAMISS: Vom conduce noi în locul lui. CANDOR: Administrează totul foarte prost GLAMISS: E nedrept faţă de noi. prietene drag. CANDOR: Trebuie să-l zvîrlim afară din somnul nostru. Glamiss. de unde apare Banco. GLAMISS: Propun să-i împărţim tot avutul. mare căpitan. salutare. GLAMISS: Trebuie alungat de peste tot.) CANDOR: Salutare. Candor. da. (Lui Candor:) Nu se poate conta pe el. GLAMISS (lui Banco): E-o vreme frumoasă pentru anotimpul ăsta. pe vîrful picioarelor. în direcţia lui Banco. GLAMISS: Ah. Banco. stai puţin cu noi. desigur. (Face cîţiva paşi.) Salutare Banco.) 13 . GLAMISS (lui Banco): Foarte bine. (Se apropie unul de celălalt. BANCO: Salutare. CANDOR: Jumate-jumate. cînd îmi fac plimbarea de dimineaţă. GLAMISS: Libertate! CANDOR: Să fiu stăpîn la mine acasă! GLAMISS: O să-l privăm de toate ale sale. BANCO: Nu stau jos niciodată. GLAMISS: Independenţă! CANDOR: Dreptul de-a ne creşte averea. CANDOR: Îl deposedăm de tot. CANDOR: Iar el va fi în locul nostru.

ai toată dreptatea. ştim asta. salutare. fără nici o îndoială. oare. credinţa-n suveranul nostru preaiubit. Iar soţia lui. gentilom fidel şi plin de virtute. arhiducesa. (Lui Candor:) Vezi să nu care cumva să-şi dea seama de ceva. MACBETT: Cum altfel să-i fiu. este o fiinţă pe cît de bună. un om admirabil. Şi caritabilă: îi ajută pe săraci. fii binevenit.recunoştinţa lui. El nu vrea decît binele poporului. Tot ce are dăruieşte ! GLAMISS (lui Macbett): Fără îndoială că ai profitat de asta. MACBETT: Şi este curajos.GLAMISS: Nu încă. Macbett CANDOR: Salutare. fidelitatea. GLAMISS: Salutare. CANDOR: Asta-i mai presus de orice îndoială. GLAMISS (făcîndu-i cu ochiul lui Candor): Vezi bine. Stăpînul nostru e bun. bunule Candor. un suveran desăvîrşit? GLAMISS: Cum să nu răspunzi loialităţii sale cu loialitatea ta şi generozităţii sale . Şi te felicităm pentru atîta fidelitate. Macbett. Candor vîră spada-n teacă. pe atît de frumoasă. Îţi este de ajuns. 14 . N-a venit momentul. Armata noastră încă nu e pregătită.desigur . Dar va fi gata în curînd. mare general. chiar în momentul în care Banco iese prin stînga. Fă-te că nu s-a întîmplat nimic! CANDOR (lui Macbett): Tocmai îţi admiram. baron Glamiss. CANDOR (lui Glamiss): Încă un fidel al arhiducelui. suverana noastră. GLAMISS: Toată lumea cunoaşte faptele sale. Din dreapta. Macbett. împreună cu Glamiss. GLAMISS: Salutare. de nu fidel şi loial? Nu i-am jurat. credinţă? GLAMISS: Dar tocmai asta voiam să spunem şi noi. CANDOR: Şi . MACBETT: Salutare. are grijă de bolnavi. arhiducele Duncan.cu generozitatea ta? MACBETT (dă să scoată spada): Voi trage spada în faţa celui care ar îndrăzni să susţină contrariul. CANDOR: Vitejia şi-a dovedit-o prin mari fapte de arme. MACBETT: Duncan este întruparea generozităţii. MACBETT (surîde larg): Bunătatea stăpînului nostru a intrat în legendă. e loial. intră Macbett. MACBETT: Şi nu e numai legendă. CANDOR: Cum oare să nu admiri un astfel de om.

. GLAMISS: Nu-i ceva prea uşor. de ce l-aş mai fi detronat? Nu acţionez decît în virtutea unor sentimente onorabile. absolut convinşi că Duncan este un suveran mai presus în virtute decît oricare alţi suverani. GLAMISS: N-o să-mi spui că te-ai înmuiat. CANDOR: Asta aşa e! Este un om foarte. fii sigur. da. Îşi bagă iute săbiile-n teacă. nu cred. acuma. Domnilor. Mîine seară Duncan va fi învins. să ne grăbim.) Am încredere în tine şi jur pe spada mea că-ţi voi fi pe deplin credincios. MACBETT: Încerc şi eu să-i semăn unui astfel de model.CANDOR: Sîntem convinşi. Scena rămîne goală cîteva minute. un păgîn. CANDOR: Am încredere în tine şi jur pe spada mea că-ţi voi fi pe deplin credincios. Nu mă gîndeam deloc. la revedere. un despot. Fără nici o îndoială. Să ne Iustruim armele. da. iar noi îi vom împărţi tronul. da. Dacă n-aş fi fost convins că-i un tiran. poţi conta pe mine. CANDOR: Chiar crezi că Duncan e un tiran? GLAMISS: Un tiran. GLAMISS (dă să scoată spada): Nici să nu te gîndeşti! CANDOR: Nici nu mă gîndeam. Ei bine. 15 stînga. crede totul. da. un măgar. aşa ca el. Dovadă e însuşi faptul că ne ocîrmuieşte. CANDOR: Asta. CANDOR: Primejdioasă specie. ei bine. să ne adunăm oamenii. ce-i drept. GLAMISS: Şi un incoruptibil. CANDOR: E-un biet naiv. un uzurpator.. atacăm. Candor prin dreapta. un dictator. o gîscă şi-ncă şi mai rău. fidel şi darnic. virtuos. da. GLAMISS: Atunci. să ne pregătim armatele. Trebuie insistat în chip aparte pe lumina care vine din fundal şi pe zgomotele ce se vor transforma către final într-un soi de muzică concretă. foarte bun. GLAMISS: E însăşi întruchiparea virtuţii. în zori. GLAMISS: Iar lady Duncan e-o femeie foarte frumoasă. Glamiss prin stînga.) . (Scot amindoi săbiile şi salută. Ies în grabă. aşa-i! GLAMISS (lui Candor): Să facem jurămînt că vom avea încredere absolută unul în celălalt. CANDOR: Păi. Încerc şi eu să fiu curajos. MACBETT: Încerc să-i semăn. El şi Banco sînt generalii care conduc trupele arhiducelui. (Iese prin GLAMISS: Va sfîrşi prin a ne convinge. un căpcăun.

iute şi fără mişcări coregrafice. Ţipătul rănitului încetează. din dreapta intră un soldat. Rolul scenografiei şi al maestrului de lumini este.Se aud focuri de armă. Luminile şi zgomotele nu trebuie. VÎNZĂTORUL DE RĂCORITOARE: Limonada rece. după care se aud mai multe focuri de armă. răcoritoare pentru militari! Haide. înţepături. trei franci patru bucăţi. Pot fi aceiaşi. pe scenă se vor vedea numai reflexele incendiului. cine nu vrea să-şi răcorească gîtlejul? Cine nu vrea să profite de pauză? Limonada dulce. însă. contra jupuiturilor. traversează scena în fugă. roşu. Prin stînga intră doi soldaţi. 16 . Infarct. Răcoritoare bune şi contra zgîrieturilor de tot felul. Cerul se vede roşu de incendii în fundul scenei. E mort. apoi fulgerări şi vuiet. Ţipătul sfîşietor al unui rănit. răcoritoare pentru militari! Un franc sticla. aici.şi totul într-un ritm destul de susţinut. după care atacul şi eschivele se reiau. tăcere. În timp ce orizontul se luminează şi se înroşeşte. VÎNZĂTORUL DE RĂCORITOARE: Pistol? PRIMUL SOLDAT: Nu. VÎNZĂTORUL DE RĂCORITOARE: Lovitură de spadă sau lovitură de lance? PRIMUL SOLDAT: Nu. numai că rolurile le sînt inversate: cel sănătos este acum dus în spate. Soldaţii ies prin dreapta. paradă. retrageri. O femeie disperată. Cerul se luminează. Din dreapta intră alţi doi soldaţi. asalturi . răcoritoare! Limonada pentru civili. haide. cu sabia scoasă şi mimînd un duel: fandări. se aude ţipătul ascuţit al unei femei. limonada! Răcoritoare pentru răniţi. unul foarte important. O dată cu zgomotele. în special către sfîrşit. contra fricii. Joc îndelung de lumini şi zgomote înainte de apariţia personajelor. Şi de sus poate veni un fulger puternic. care va traversa scena. despletită şi urlînd. să rivalizeze cu realitatea. Din dreapta intră Vînzătorul de răcoritoare. se văd fulgere şi mici flăcări. Se aud strigăte de durere. după cîteva secunde de linişte. contra rănilor. ţăcănitul mitralierelor se răreşte. încrucişări faţă către faţă. VÎNZĂTORUL DE RĂCORITOARE (către Primul Soldat): E rănit? PRIMUL SOLDAT: Nu. Cînd se împrăştie ceafa se vede întinsul unei cîmpii pustii. unul cărîndu-l pe celălalt în spate. În fundal. ieşind prin stînga. un cer limpede. Pauză. horcăiturile şi gemetele răniţilor. un cer tragic. eschive.

Pişvasăr. O frumuseţe! N-ai parte prea des de sărbători ca asta. cum mai curgea.. Cu ăsta-mi tai pîinea şi brînza. contra guturaiului.VÎNZĂTORUL DE RĂCORITOARE (arată către soldatul rănit): A murit de infarct? SOLDATUL SĂNĂTOS: Nu. Dă-mi să beau. SOLDATUL: Mie nu mi-e frică niciodată. SOLDATUL: Eu n-am nici o rană. încă-i plin de sînge. VÎNZĂTORUL DE RĂCORITOARE: Domnule comandant SOLDATUL: Nu sînt comandant (Vînzătorul îi dă să bea. domnule general.. Asta-mi place cel mai mult Uită-te aici. cît urlet.. Ne-am bătut. VÎNZĂTORUL DE RĂCORITOARE: Văd. în armură): Am şapte inimi în pieptu-mi de aramă. SOLDATUL: Asta da. SOLDATUL: Doamne.. răcoritoare! Limonadă militară! Limonadă contra fricii. văd foarte bine şi de departe. VÎNZĂTORUL DE RĂCORITOARE: Numai un franc sticla. VÎNZĂTORUL DE RĂCORITOARE: E bună contra zgîrieturilor. Să-l vîri în burta lui.. cu siguranţă. Lovitură de sabie. Să i-l înfigi în maţe. VÎNZĂTORUL DE RĂCORITOARE: Pentru dumneavoastră e gratis. limonadă contra infarctului ! (Din dreapta intră alt soldat. SOLDATUL (după ce a tras cîteva înghiţituri): Nu-i bună. (Soldaţii ies prin VÎNZĂTORUL DE RĂCORITOARE: Limonadă rece. Mai mult decît cu asta (arată sabia). contra variolei.) . ce mai măcel am făcut. SOLDATUL: Ţi-e frică? VÎNZĂTORUL DE RĂCORITOARE (speriat): Limonadele mele sînt bune contra torticolisului. Dar mai ales cu ăsta (arată pumnalul).. cîteva zgîrieturi am. VÎNZĂTORUL DE RĂCORITOARE: E bună contra fricii. a rujeolei..) VÎNZĂTORUL DE RĂCORITOARE: Veţi fi. SOLDATUL (pumn în piept. SOLDATUL: Nu sînt general. E bună şi la inimă. vindecă toate rănile.. 17 stingă. ) Băuturi răcoritoare! CELĂLALT SOLDAT: Ce vinzi acolo? VÎNZĂTORUL DE RĂCORITOARE: Limonadă dulce. domnule soldat. Nu ţi-e ruşine să vinzi pişat? Hoţule ! VÎNZĂTORUL DE RĂCORITOARE: Vă dau banii înapoi. Ne-am bătut cu asta (arată ghioaga). cît sînge.

potaie! (Schimbă tonul:) Limonadă. Se aud iarăşi. Alte milioane au murit de groază. fie din profil . după care dispare şi Soldatul. tremurînd): Doamne. dar nu atît de puternic. nu mai prididesc să mănînce stîrvurile. ce credeţi? Luptele continuă încă. Trebuie să-i 18 . i-am trimis în faţa plutoanelor de execuţie şi au fost împuşcaţi. brusc. Priveşte către sabia care-i atîrnă în mînă. nu faceţi asta. Douăsprezece duzine de ofiţeri şi soldaţi. Sute de mii au murit înecaţi aruncîndu-se de groază în Canalul Mînecii. Iar pe alţii. se precipită.SOLDATUL: Tremuri tot Ţi-e frică. De ce nu bei limonadă contra fricii? Haide. vizibil nu rămîne decît Soldatul . care nu-mi făcuseră nimic. sute şi sute. ori s-au sinucis. Şi morţi se bat. Cerul se înroşeşte din nou de explozii şi incendii etc. Trupurile celor înecaţi au sorbit toată apa din rîuri şi lacuri. de apoplexie sau de tristeţe. SOLDATUL (bagă pumnalul înapoi în teacă şi se îndreaptă către stînga): Ai tu noroc că n-am eu timp acuma. fiindcă din stînga reapare Soldatul. ci ca din depărtare. Nici vulturii nu mai sînt de ajuns.în vreme ce Vînzătorului i se aude numai ţipătul.) VÎNZĂTORUL DE RĂCORITOARE: Vă rog. cu sabia scoasă din teacă. limonadă rece. ţăcănitul mitralierei şi strigătele de durere şi de luptă. Zeci de mii de bărbaţi. domnule soldat! Se aude un sunet de goarnă. Nu mai e strop de apă în ape.fie din spate. unde ţi-este limonada aia faimoasă? (Scoate pumnalul. Din fundal vine Macbett. trei franci patru bucăţi! Se duce încetişor către dreapta. Alte zeci de milioane au murit de furie. după care. cu sabia scoasă. au ars de vii. se aşază pe marginea unui zid. nenorocitule! Jigodie. Nu mai e loc în pămînt ca să se-ngroape morţii. ca să treacă dincolo. Soldatul îl prinde pe Vînzătorul de răcoritoare la marginea culisei. Şi alte mii au murit. da' o să te găsesc altă dată! VÎNZĂTORUL DE RĂCORITOARE (singur. Zeci şi zeci de duşmani am ucis cu mîna mea. femei şi copii au murit sufocaţi în pivniţe sub dărîmăturile caselor pe care le-am aruncat în aer. au murit prin pădurile în care s-au refugiat şi cărora eu am ordonat să li se dea foc. E frînt de oboseală. ce m-a speriat! (Către stînga:) De-ar cîştiga ăilalţi! Tăia-te-ar în bucăţi! De te-ar face mici fărîme! Piure de cartofi să te facă. MACBETT: Mi-e spada roşie de sînge. Şi.

O să-l înlocuiesc eu ceva mai încolo.) Nu. (Priveşte spre fundal:) Ei. corpuri de armată. împreună cu conducătorii de oaste.) Bun vinul ăsta ! Mi-a trecut oboseala. dai cu sabia în toate părţile. mă odihnesc şi eu puţin şi mă întorc. N-am făcut altceva decît să urmez poruncile suveranului meu. pe piatra asta Mi-e. Hei! ce se mai întîmplă? VOCEA LUI BANCO (sau chiar BANCO. Mai întîi generalii de brigadă şi apoi. generalii cu patru stele. ai zice că nici n-a ieşit măcar. (Bagă sabia în teacă. încît mi se îneacă toţi soldaţii. ai poporului şi. Şi asta cu ajutorul soldaţilor din afară. Am fost în serviciu comandat. nu mi-e foame. Cred că eu am avut dreptate. Gata. iată-l pe Banco. Am luptat cu toţii cot la cot. Ce ciudat: în ciuda efortului. În beţia luptei. Dumnezeu să-l aibă în pază. fireşte. Au plănuit să-l detroneze. Braţele rupte continuă să fluture spada sau să tragă cu pistolul. ORDONANŢA: Iată-vă spada curăţată şi-o cupă cu vin. Sper că n-oi fi ucis din greşeală vreun prieten. De bună seamă. mă cam doare mîna.sfîrşim ! O dată decapitate. 19 .) Am lovit cam tare. Iar capetele tăiate ale inamicului ne scuipă şi ne insultă. L-am lăsat pe Banco să comande el singur armata. din fericire. în timp ce Ordonanţa iese din scenă prin stînga. ai preaiubitului nostru suveran. spal-o în rîu şi adu-mi ceva de băut ! Intră Ordonanţa. (Scoate o batistă foarte mare din buzunar şi îşi şterge fruntea şi faţa. conform ierarhiei militare. Iar o pauză ca asta prinde tare bine.) MACBETT: Iat-o strălucind ca nouă. divizii. Da. totuşi. Vino în locul meu. am avut dreptate. Tone de sînge. (Aşază cupa de vin pe jos. au fost nişte trădători. să mergem. Nu e nimica rupt. Duncan. (Către Ordonanţa care se află în culisele din dreapta:) Hei. ia sabia şi iese din scenă. din trupurile lor fără cap ţîşneşte atîta sînge. n-am de ce să am vreo remuşcare: erau nişte trădători. Mi se îneacă batalioane. (Macbett ia sabia. brigăzi. generalii de divizie. dă pe gît vinul. Duşmani ai patriei. sau CAPUL LUI BANCO. Aşa că am venit şi eu să mă odihnesc aici. Ca din fîntîni ţîşneşte. tu. Picioarele tăiate o iau razna singure şi ne trag şuturi în cur. ce apare şi dispare în culise): Sînt la un pas de împrăştierea finală. sper să nu-l fi călcat pe vreunul pe bătături. vino şi ia-mi sabia. arhiducele. mareşalii. Revine aproape instantaneu. un pic greaţă.

Pe alţii. brigăzi.MACBETT (lui Banco): Nu trebuie să-l lăsăm pe Glamiss să ne scape! Îi voi încercui. Sute de mii au murit înecaţi. Douăsprezece duzine de ofiţeri şi soldaţi. Banco intră prin dreapta. O dată decapitate. încît mi se îneacă toţi soldaţii. conform ierarhiei militare. au murit prin pădurile în care s-au refugiat şi cărora am ordonat să li se dea foc. Alte zeci de milioane au murit de furie. Zeci de mii de bărbaţi. Banco seamănă mult cu Macbett. sub dărîmăturile caselor pe care le-am aruncat în aer. Trebuie să-i sfîrşim. Da. repede. Aşa că am venit şi cu să mă odihnesc aici. Sper că n-oi fi ucis din greşeală vreun prieten. pe piatra asta. i-am trimis în faţa plutoanelor de execuţie şi au fost împuşcaţi. Mi se îneacă batalioane. au ars de vii. împreună cu conducătorii de oaste. din trupurile lor fără cap ţîşneşte atîta sînge. Tone de sînge. Şi alte mii au murit. cu sabia în mînă. nu mai prididesc să mănînce stîrvurile. frînt. am avut dreptate. L-am lăsat pe Macbett să comande singur armata. mareşalii. În beţia luptei. sper să nu-l fi călcat pe vreunul pe bătături. nu mi-e foame. Ca din fîntîni ţîşneşte. (Scoate o batistă 20 . ai preaiubitului nostru suveran. de apoplexie sau de tristeţe. Nu mai e un strop de apă în ape. Alte milioane au murit de groază. cu ajutorul soldaţilor străini. Am luptat cu toţii cot la cot. ori s-au sinucis. O să-l înlocuiesc eu ceva mai încolo. femei şi copii au murit sufocaţi în pivniţe. Duncan. pe o piatră. Picioarele tăiate o iau razna singure şi ne trag şuturi în cur. Zeci şi zeci de duşmani am ucis cu mîna mea. acelaşi costum. Hai. Iar capetele tăiate ne scuipă şi ne insultă. sute şi sute. divizii. Mai întîi generalii de brigadă şi apoi. Privind spre sabie: BANCO: Mi-e spada roşie de sînge. generalii de divizie. care nu-mi făcuseră nimic. Au vrut să-l detroneze. dai cu sabia în toate părţile. Trupurile celor înecaţi au sorbit toată apa din rîuri şi lacuri. Dumnezeu să-l aibă în pază. aruncîndu-se de groază în Canalul Mînecii. Şi. Macbett iese prin fundul scenei. Şi morţi se bat. E foarte obosit şi se aşază. ce credeţi! Luptele continuă încă. Mi-e totuşi un pic greaţă. Ce ciudat: în ciuda efortului. Nu mai e loc în pămînt ca să se-ngroape morţii. arhiducele. nici măcar poluată. Duşmani ai patriei. sau să tragă cu pistolul. corpuri de armată. Nici vulturi nu mai sînt de ajuns. aceeaşi barbă. fireşte. generalii cu patru stele. ca să treacă dincolo. ai poporului şi. De bună seamă că au fost nişte trădători. Braţele rupte continuă să fluture spada. Sîntem în dreptul nostru.

Zgomotele se aud din ce în ce mai slab. este înveşmîntată cu un anume fast. Trebuie să sfirşim odată ! BANCO (lui Macbett): Nu trebuie să-l lăsăm pe Glamiss să ne scape. zgomotele bătăliei.foarte mare din buzunar şi îşi şterge fruntea şi faţa. n-am de ce să am vreo remuşcare: erau nişte trădători. Hei ! ce se mai întîmplă? VOCEA LUI MACBETT (sau chiar MACBETT. Nu am făcut altceva decît să urmez poruncile suveranului meu. spal-o în rîu şi adu-mi ceva de băut ! Intră Ordonanţa. Se aud din nou. Îi voi încercui. are coroană pe cap şi poartă o rochie verde înflorată. (Către Ordonanţa care se află în culisele din dreapta:) Hei. vin. sabia. (Bagă sabia în teacă. ORDONANŢA: Iată-vă spada curăţată şi-o cupă cu vin. Monseniore. Iar o pauză ca asta prinde foarte bine. Gata. sau CAPUL LUI MACBETT. poftiţi. ai zice că nici n-a ieşit măcar. împreună cu arhiducesa. mă cam doare mîna. Cîteva clipe scena rămîne goală după care. Duncan se aşază pe tronul ambulant. dă pe gît vinul. să mergem. de la dreapta la stînga.) 21 . Revine în scenă aproape instantaneu. Intră prin stînga arhiducele şi arhiducesa. Muzica e foarte ritmată şi violentă. puternic. ce apare şi dispare:) Sînt la un pas de împrăştierea finală Vino să mă înlocuieşti. sunetul fanfarei devine pompos la modul derizoriu.) Bun vinul ăsta! Mi-a trecut oboseala. iată-l pe Macbett. (Priveşte spre fundal:) Ei. din fericire. care rămîne în picioare aproape de intrare. acoperind zgomotele luptelor. Mitraliera nu bate pînă aici. arhiducesa şi Ofiţerul stau în picioare de o parte şi de alta a tronului. tu. ia sabia şi iese.) Am lovit cam tare. Femeia iese. Lady Duncan îl precede pe arhiduce. Este urmată de camerista tînără şi drăguţă. cu un coş sub braţ. Gata. vino şi ia-mi sabia. arhiducele Duncan. O femeie traversează foarte încet scena. OFIŢERUL: Poftiţi.) Nu. (Aşază cupa cu vin pe jos. în timp ce Ordonanţa iese din scenă prin stînga. ca şi cînd s-ar duce la cumpărături. intră grăbit un Ofiţer al lui Duncan şi se opreşte în mijlocul scenei. Cerul se înroşeşte cumplit de flăcări. Am fost în serviciu comandat. (Banco ia BANCO: Iat-o strălucind ca nouă. OFIŢERUL (cărînd un soi de tron sau fotoliu): Stăpînul nostru. Nici un pericol de gloanţe ricoşate. Banco iese prin fundul scenei. Nu e nimica rupt. rămînînd simplu fundal sonor. Din stînga. bătălia s-a îndepărtat.

Păcat că nu-i pot comanda lunii să fie plină. SOLDATUL RĂNIT: Păi. La fel împăratul Cubei. Aşteptaţi să se sfîrşească. OFIŢERUL: Mai staţi. în Macbett şi Banco. curajoşi. însă mai departe. aveţi răbdare. Dar unde să ne ducem? Poate că în Canada sau în Statele Unite. lupta pare să continue. DUNCAN: Sînt obligat să mă încred în ei. Iertaţi-mă. Am încasat un vîrf de lance şi mai multe gloanţe de pistol. DUNCAN: Şi dacă Macbett şi Banco sînt în avantaj? LADY DUNCAN: Vei lua tu însuţi arma-n mînă şi vei porni la luptă. Aveţi răbdare. a fost executat? L-aţi omorît pe Glamiss. Cerul e roşu. DUNCAN: Dacă vii de pe cîmpul de bătaie. Apare un Soldat rănit. Monseniore. ceva precauţii trebuie să-mi iau. (Se clatină. cel care nu zvîrle din şa şi nu loveşte cu copita Să mi se lase la apă cea mai bună ambarcaţiune. Să mi se pună şaua pe calul cel mai bun. În orice caz. Cine-i învingătorul? SOLDATUL RĂNIT: Ce-are-a face? OFIŢERUL: Ai fost întrebat cine-a cîştigat. DUNCAN: Dar dacă înving ei. DUNCAN: Ce mai e şi cu beţivul ăsta? OFIŢERUL: Nu-i un beţiv. Aşa e mai prudent. clătinindu-se pe picioare. care şi-au dovedit în multe rînduri calităţile. La curtea Angliei am destui duşmani. atunci se schimbă treaba. Ca şi regele Franţei şi al Irlandei. Monseniore. eu unde voi afla adăpost? Regele Maltei mi-e duşman. să lumineze mai bine. Ba chiar pe aici lumea merge-n pas de plimbare. foarte departe. Strategi desăvîrşiţi. cea care stă cît mai bine pe valuri şi care să aibă şi bărci de salvare. cum v-am poruncit? OFIŢERUL: Să sperăm. Am impresia că-i un soldat rănit. Ar trebui să verificaţi mai îndeaproape. Unde să mă duc? Unde să-mi aflu adăpost? OFIŢERUL: Aveţi încredere. DUNCAN: Candor a fost învins? Dacă a fost învins.) 22 . Voi lua chiar eu în mînă o casetă cu galbeni de aur. aici de faţă.Nu vă fie teamă. fiindcă voi călători noaptea. adică dacă există cîştigători! Răspunde. Prudenţa-i mama-nţelepciunii. Duşman îmi este şi prinţul insulelor Baleare. Nu vă descurajaţi aşa. Sînt buni generali. spune-mi ce mai e nou pe-acolo. arhiducele Duncan. DUNCAN: Sînt suveranul tău. te întreabă stăpînul tău. energici. sînt rănit.

m-au legat şi m-au adus cu forţa. dar m-au bătut. Eu taman ieşeam de la crîşmă şi-un sergent călare m-a prins cu lasoul. SOLDATUL RĂNIT: Şi după aia s-a tras în noi. unde eram foarte mulţi. iar ei au tras în noi. eu m-am cam retras mai devreme. DUNCAN (Soldatului): Faci parte într-adevăr dintre ai noştri? SOLDATUL RĂNIT: Care-ai noştri? OFIŢERUL: Ei. Norocul lor. Aşa că. DUNCAN: În care ei? SOLDATUL RĂNIT: Şi după aia am fost făcuţi prizonieri. dacă mai vreţi ceva informaţii. Am plecat înainte de sfîrşit. DUNCAN: Trebuia să rămîi. drept să vă spun. haide. apoi un vîrf de lance că m-a pătruns. ca să vă răspundă la întrebări. te-ai dat cu duşmanii noştri! OFIŢERUL (lui Duncan): Nu-i tăiaţi capul. SOLDATUL RĂNIT: Nu l-am văzut pe Monseniorul pe cîmpul de bătaie. fiindc-am căzut Şi după aia m-am trezit şi bătălia continua în depărtare. Haide. Hait. de rău şi m-am tîrît. Ei. numai eu ştiu cum. După care mi-am revenit. n-ar mai fi fost acum aici. El m-a angajat Toţi amicii care erau cu mine au reuşit s-o şteargă. Monseniore. Monseniore. pînă aici. şi ni s-a spus să strigăm: Trăiască Glamiss! Trăiască Candor! DUNCAN: Nenorocitule. şi după aia m-au dus pe-o cîmpie. da sau nu? Cine-a cîştigat? Ei sau ai noştri? SOLDATUL RĂNIT: Iertaţi-mă. După care am tras noi în ei. Şi mi s-a spus: dacă vrei să-ţi mai ţii capul pe umeri şi nu să-l vezi cum ţi se rostogoleşte la picioare. da' nu prea ştiu. Aşa că mi s-a spus să strig: Jos Candor. M-am sculat de bine.DUNCAN: N-o să leşini taman acuma. Eu am dat să mă opun. Mi-a ajuns. şi după aia nu mai ştiu nimic.) Poftim. Şi era o mulţime de morţi împrejurul 23 . vorbeşte odată. aici de faţă. OFIŢERUL: Dacă mai rămînea. (Îşi pune ţeava pistolului la tîmplă şi apasă pe trăgaci. atuncea vino cu noi. nu mai am nici un glonte. Asta înseamnă că am tras. DUNCAN: Dar pleacă din bătălie ca de la mijlocul unui spectacol care nu-i place! SOLDATUL RĂNIT: Dacă vă spun că am căzut Mi-am pierdut cunoştinţa. am pierdut sabia Şi-un pistol. adică de partea arhiducelui şi-a arhiducesei. Şi mai întîi am simţit nişte gloanţe-n mine. Mi s-a dat o sabie. jos Glamiss! După care am tras în ei. ai trădat. DUNCAN (Soldatului): Cum se numesc generalii tăi? SOLDATUL RĂNIT: Habar n-am.

SOLDATUL RĂNIT (se ridică greu şi se clatină pe picioare): Asta-i tot ce pot să vă spun. 24 . se aud strigăte: „ Victorie. Şi că pierd sînge.nostru. doamnă. să mă aperi în caz de nevoie.. Ei. Apoi. (Către lady Duncan:) Du-te repede. Asta-i tot ce ştiu. Duncan iese prin dreapta. (Arată spre dreapta. în toate părţile. adică dinspre culisele din stînga şi din dreapta. Lady Duncan scoate un pumnal şi ridică braţul ca pentru a-l înfige în soldat. În vreme ce Duncan se uită prin ochean.. lady Duncan se vede în fundal înaintînd călare... zgomotul unui corp prăbuşindu-se. orchestrat.. DUNCAN (Ofiţerului): Rămîi aici. sacadat. vezi ce se-ntîmplă şi vino să-mi raportezi. dar pot să mor foarte bine şi singur. SOLDATUL RĂNIT: Vai. DUNCAN (către lady Duncan. urmată de Doamna de companie. Altceva nu mai ştiu. şi după-aia iată-mă aici. (Iese. În culise se aude galopul unui cal care se apropie. DUNCAN: N-am căpătat nici o informaţie de la idiotul ăsta. Şi iarăşi sînge... lîngă pomul ăla. Ofiţerul îşi scoate sabia şi priveşte ameninţător în preajmă. Şi mă doare glezna dreaptă şi mă doare braţul stîng şi-mi curge sînge din coastă. dinspre stînga. urmat de ofiţerul care poartă fotoliul. nu vă faceţi griji şi nu vă obosiţi atîta. tot aşa. Lady Duncan iese prin dreapta..) LADY DUNCAN: Cel puţin a fost politicos. între timp.. victorie. prin stînga. iar eu am mers precum v-am spus. arătînd către soldat): Un dezertor. victorie. prin stînga." Cuvîntul se va face auzit în fel şi chip (repetat.) Pot să mă duc să crăp acolo. Dinspre front. modulat) pînă la sfîrşitul scenei. *** Decor: în preajma frontului. ia un cal şi fugi pe front. clătinîndu-se. Intră. Eu am să-ncerc să mă uit cu ocheanul. Se aude din culise.. o Ordonanţă. Duncan închide ocheanul.. Dar nu te apropia prea mult..

lady Duncan. domnule general. dragă Banco. LADY DUNCAN: Ţi se permite. e o călăreaţi Zgomot de nechezat. trimisă de arhiduce ca să afle ce mai e nou. Dacă unele cuvinte mai grele îi ajută să cîştige. sărută mîna pe care i-o întinde arhiducesa. Vrea să ştie unde sînteţi. Am învins. arhiducesa. galopul se opreşte. atunci e cu atît mai bine. tîmpitule. sub vizieră): Ce-i cu calul ăsta care vine? Ai zice că se apropie de noi. VOCEA LUI MACBETT: Vin imediat 25 . Nouă nu ne este frică de nimic. (Către arhiducesă:) Macbett o să vă dea de ştire de soarta lui Glamiss. sînt Banco. însă ne temem pentru viaţa Alteţei Voastre! LADY DUNCAN: M-a trimis Duncan să aflu ce mai e nou. BANCO (intră prin stingă. în genunchi fiind. ieşi de-aici! ORDONANŢA: Am înţeles. bineînţeles. nu sînt Macbett. E ceva normal în vreme de război. Principalul e să cîştige. ce faceţi şi dacă aţi cîştigat lupta. BANCO: Banco. (Ordonanţei:) Ce stai şi te uiţi la noi ca un viţel? Cară-te de-aici. sforăituri de cal. ORDONANŢA: Nu-i un călăreţ. LADY DUNCAN: Şi pe baronul de Glamiss? VOCEA LUI MACBETT (venind dinspre stînga): Banco! Banco! Unde eşti? Cu cine vorbeşti? BANCO: Cu Alteţa Sa. Alteţa Voastră! (Face o reverenţă. Lady Duncan îşi face apariţia cu cravaşa în mîna.ORDONANŢA (punîndu-şi mîna la ochi. Chiar aşa e. LADY DUNCAN: Bravo! Ridică-te. LADY DUNCAN: Iartă-mă. este arhiducesa! Fiţi binevenită. (Ordonanţa dispare. apoi.) BANCO: Binevoiască să mă ierte Maiestatea Voastră că mă aude dintr-o dată vorbind ca un birjar. prostul dracului. vine către noi la galop. dragă Banco. L-aţi prins pe baronul de Candor? BANCO: Bineînţeles. ducîndu-şi mîna la vizieră ): Ce-o căuta oare acest călăreţ care vine spre noi călare pe-un mîndru armăsar? Trebuie să fie un sol. BANCO (ridicîndu-se): Vă mulţumesc.) Dar ce face Alteţa Voastră pe un cîmp de bătălie? Sîntem foarte fericiţi şi foarte mîndri de interesul pe care Maiestatea Voastră îl arată măruntelor noastre lupte. BANCO: Dar este Alteţa Sa. dragă Macbett. Ridică-te. Oamenii sînt mai nervoşi în vreme de război. BANCO: Vă înţeleg nerăbdarea.

vă las cu Macbett.. am venit Am venit. Lady Duncan se duce la intrarea din dreapta a culiselor. Alteţă. Riscurile meseriei. La ordinele voastre. nu poate să ne scape. LADY DUNCAN: Alerg să-i duc vestea cea bună arhiducelui. mi se mai schimbă trăsăturile şi . BANCO: Să mă ierte Alteţa Voastră. ca la război. (Lady Duncan îi întinde o mînă lui Macbett. Candor e-n mîinile noastre. MACBETT: Războiul nu-i o chestie de toate zilele.. Un adevărat general e ca o mamă pentru soldaţii săi. LADY DUNCAN: Dumneata eşti generalul Macbett? MACBETT (făcînd o plecăciune): Sluga dumneavoastră. LADY DUNCAN: Vine! MACBETT: Alteţa Sa arhiducele! UN SOLDAT: Alteţa Sa arhiducele! BANCO: Arhiducele! 26 . BANCO (intrînd): Nu mai e nici o primejdie.nu prea mai semăn cu mine însumi. Macbett intră prin stînga. LADY DUNCAN: Se vede că te oboseşti adesea şi încă foarte mult. Nu prea semeni cu ce-mi închipuiam eu.asta cam aşa este . La război.. Iese prin stînga. MACBETT: Cînd sînt obosit. Sînt luat drept propria-mi sosie. după care se întoarce în mijlocul scenei. care îngenunchează şi-o sărută. iar Glamiss este urmărit pe muntele pe care-l vedeţi în faţă. VOCEA LUI MACBETT (tot mai de aproape): Iată-mă. VOCEA LUI MACBETT (de foarte aproape): Vin imediat. ne-am făcut datoria faţă de preaiubitul nostru suveran. trebuie să fug. Sunet de fanfară. după care se ridică iute). face un gest larg cu mîna.. El vă va spune ce soartă le rezervă prizonierilor noştri şi vă va da toate detaliile care vă interesează. Cîteodată lumea mă ia drept sosia lui Banco. LADY DUNCAN: Îmi aminteam altfel despre tine. MACBETT (o salută pe lady Duncan): Doamnă.BANCO (lui lady Duncan): Doamnă. eu trebuie să mă duc să le dau de mîncare oamenilor. E încercuit.

BANCO (apare şi dispare): Arhiducele! UN SOLDAT: Arhiducele! MACBETT: Arhiducele! LADY DUNCAN: Iată-l pe arhiduce! BANCO: Arhiducele! UN SOLDAT: Arhiducele! MACBETT: Arhiducele! LADY DUNCAN: Vine arhiducele! BANCO: Arhiducele! UN SOLDAT: Arhiducele! MACBETT: Arhiducele! LADY DUNCAN: Soseşte arhiducele. Alteţă! DUNCAN: Am cîştigat? MACBETT: Nu mai e nici o primejdie. DUNCAN: Ce-aţi aşteptat de nu l-aţi ucis încă? MACBETT: Ordinele Voastre. 27 . Muzică triumfală de fanfară. MACBETT: Sîntem foarte fericiţi şi mîndri că v-am slujit preabunule suveran. Se aud strigătele de „ura" ale mulţimii şi ale soldaţilor . Să i se taie capul. Repede. Fanfara încetează. MACBETT: Fii binevenit. preaiubit stăpîn.care nu apar. Ovaţii. Alteţă! BANCO: Alteţa Voastră fie binevenită! UN SOLDAT: Să trăiască Alteţa Voastră! MACBETT: Cu toată umilinţa vă spun: bine-aţi venit. DUNCAN: Aveam o greutate pe inimă. Candor a fost executat? (Şi mai tare:) Candor a fost executat? MACBETT: Nu. DUNCAN: Vă ordon. cel mult li se întrevăd umbrele în fundal. stăpîne. mişcaţi-vă! Cu Glamiss ce-aţi făcut? I-aţi smuls braţele? MACBETT: Nu. Monseniore. LADY DUNCAN: S-a sfîrşit bătălia. fiţi sigur. BANCO: Nu ne-am făcut decît datoria. Dar e prizonierul nostru. preaiubit stăpîn. Intră Duncan prin dreapta.LADY DUNCAN: Iată-l pe arhiduce. Monseniore! DUNCAN: Dacă-i aşa. Dar e încercuit Vom pune mîna pe el dintr-o clipă într-alta. atunci bravo şi vă mulţumesc.

mîine sau poimîine. DOAMNA DE COMPANIE: Am venit pe jos. 28 . sau în mormintele simple. prieteni. (Către Doamna de companie:) Ai întîrziat.Sunete de fanfară. Domnilor generali. sunetele fanfarei şi ale mulţimii se aud. Duncan! (Aplaudă. fie în satele voastre sărace. cît şi cu fapta voastră exemplară. La intrarea ei. ba încă şi pentru generaţiile trecute. domnilor generali. DUNCAN: Vă mulţumesc. Mergeţi cu bine. pînă la nivelul de simplu fundal sonor. în faţa istoriei eterne şi trecătoare. bravii mei soldaţi. care vă iubesc în ciuda calităţilor voastre şi vă stimează mulţumită defectelor pe care le aveţi. vă mulţumesc mai întîi. O veţi cîştiga din sudoarea frunţii. BANCO: Bravo! DUNCAN: Oamenii o meritau. la Epinal . Ea aparţine şi nobilei noastre doamne. atît cu cuvîntul. În timpul discursului lui Duncan. celor care aţi apărat tronul meu. draga mea. Macbett şi Soldatul aplaudă discursul. ar putea fi ispitiţi să nu-l urmeze. vă întoarceţi la munca voastră plină de curaj întru cîştigarea pîinii zilnice. din nou. amuţiţi dar vii.) De data asta ai vorbit bine. Încă o dată vă mulţumesc tuturor. doamnă. care. Voi aţi salvat ţara şi mi-aţi salvat tronul. morţi şi vii. Începînd de astăzi. ce se vor auzi tot mai încet. din popor. cărora le veţi vorbi secole de-a rîndul. gloria se cuvine împărţită. o dată ce vă veţi întoarce acasă. Mulţi dintre voi au plătit cu viaţa. din dreapta intră Doamna de companie. în colibele voastre necăjite. să fiţi adevărate modele pentru tinerele generaţii prezente şi viitoare.. Prezenţa voastră . vizibilă sau nu. Şi vouă. Acuma. de fapt.căci însăşi absenţa voastră va fi prezentă în ochii celor care vă vor contempla imaginea.. MACBETT: Bravo! UN SOLDAT: Bravo! DUNCAN: Am pus lucrurile la punct LADY DUNCAN: Bravo. în bătaia soarelui arzător şi sub supravegherea stăpînilor şi a celor răspunzători de voi.prezenţa voastră îi va călăuzi pe drumul cel bun şi pe cei care. anonimi sau nu. dar acoperite de glorie. Vă iubesc şi vă stimează mult mai mult decît credeţi. mai tare. oameni cinstiţi. o clipă. este şi al vostru.

BANCO (lui Duncan): Vă mulţumesc. O dată Glamiss prins şi o dată ce va fi decapitat vei fi baron de Glamiss şi îi vei moşteni toată averea. îşi înfăşoară bustul într-o manta roşie şi ia securea. te-aş fi făcut duce.. ştiu asta. MACBETT: Şi fără nici o răsplată.. DUNCAN (lui Banco): Nici dumneata nu te nelinişti şi nu fi gelos. Soldatul iese prin stingă tocmai cînd.din tot sufletul nostru. Te-aş fi făcut duce. acuma ai fi fost răsplătit. E-he. va moşteni toate moşiile tale. Banco îşi pune pe cap gluga de călău. MACBETT (aparte): Mie mi s-ar fi cuvenit această cinste. MACBETT şi BANCO (simultan. DUNCAN (lui Candor): Vei plăti scump răzvrătirea. unul flutură sabia. MACBETT: Ne-ar fi fost de ajuns numai să vă slujim. MACBETT (lui Duncan): Mulţumesc. 29 . MACBETT (lui Duncan): Eu vă sînt credincios. Macbett Şi pe tine. DUNCAN: Tu vei fi călăul. Dar unde e Banco? BANCO: Aici. BANCO: Şi fără nici o răsplată. Monseniore. celălalt securea): . prizonierul. intră Candor. căreia îi sărută mîna. Nu-mi fac nici o iluzie. aşa cum un cal sau un cîine se nasc credincioşi stăpînilor lor. stăpîne.. Alteţa Voastră. dreptate şi pedeapsă. Iar acuma. Monseniore. CANDOR: Va fi un preţ mare. BANCO: Vă mulţumim din tot sufletul.(Surîs către lady Duncan. BANCO (lui Duncan): V-am fi fost la fel de credincioşi. MACBETT (lui Duncan): V-am fi fost la fel de credincioşi. M-am născut credincios faţă de persoana Voastră. dacă aş fi cîştigat eu lupta! „La raison du vainqueur est toujours la meilleure. Sînt fidelitatea întruchipată. DUNCAN (lui Candor): Fii liniştit Macbett va fi baron de Candor. Să fie adus Candor.. Candor are mîinile în cătuşe.. din dreapta. Vae victis!" (Către Macbett:) Dacă ai fi luptat de partea mea. Amîndoi aţi fi fost copleşiţi de onoruri. DUNCAN (Soldatului): Du-te şi adu-l pe Candor. ce ar trece prin foc şi prin infern în numele Alteţei Voastre preanobile. îţi va lua nevasta şi fiica. BANCO: Ne-ar fi fost de ajuns numai să vă fi servit MACBETT: Însă generozitatea Voastră ne-a copleşit pofta de mărire.) Puteţi fi mîndri cu toţii. Banco..

hainee veechi. graţie jocului de lumini. se va vedea la început apărînd o ghilotină.! DUNCAN (lui Candor): Vezi cît îmi sînt de devotaţi oamenii aceştia? MACBETT şi BANCO (lui Duncan): Fiindcă sînteţi un bun suveran. în mersul ei. Nu sînt decît un rebut istoric. Cel puţin. ajutat şi de Doamna de companie. Ah.. urmată de altele şi altele. Nu există altă raţiune în afara raţiunii istorice. Logica evenimentelor e singura valabilă.. eu ţi-aş fi fost suveran. DUNCAN (lui Candor): Ai ceva de spus? Te ascultăm. cum de n-am cîştigat eu bătălia! Dar istoria. NEGUSTORUL: Haineee veechi.din punct de vedere obiectiv . Pe timpul derulării acţiunii ce urmează. să fertilizeze grînele şi recoltele viitorului. Viaţa mea nu mai valorează nimic.. va aduce mai întîi un şervet. Nu-i urmaţi niciodată decît pe cei puternici! Dar cum să ştii cine-i mai puternic înainte de-a se desfăşura bătălia? Cei mai mulţi să nu se bată. Servitorul.. şi asta tocmai pentru a dovedi cît de criminal sînt eu. nu mai sînt decît un laş şi un trădător.are dreptate. n-a vrut să mă facă învingător. soarta mea va sluji drept exemplu tuturor şi generaţiilor viitoare. Iar istoria . revolta noastră a fost necesară. dar la modul mecanic. Sînt fericit că am să mor. care se va spăla pe mîini într-un mod exagerat. SERVITORUL (către lady Duncan): Ceaiul e servit. în funcţie de opţiunea regizorului. 30 .Un bărbat traversează scena de la dreapta la stingă. Se aşază cu toţii. servindu-le celor prezenţi cîte-o ceaşcă de ceai. Aşa. aproape distrat. Ceilalţi să nu-i urmeze decît pe învingători. Negustorul iese prin stînga. BĂRBATUL: Haine veechi. un stăpîn drept şi darnic. în vreme ce. CANDOR: Dacă aş fi fost mai puternic. doamnă. haine veechi!. sau numai nişte apă de colonie pentru lady Duncan. (Episodul cu Negustorul de haine poate să figureze sau nu în spectacol. Eu sînt pilda vie a ceea ce nu trebuie făcut. intră un servitor cu fotolii pentru Duncan. Acelaşi Servitor va aduce apoi la masă şi un serviciu de ceai. apoi un lighenaş şi un săpun. Trupul meu şi trupurile celor ce m-au urmat să fie îngropate. mişcarea va fi ritmică şi apăsată. să privească şi să asculte. Nici o transcendenţă n-o poate infirma Sînt vinovat Totuşi. ca pentru a-şi curăţa degetele de o pată. învins. lady Duncan şi ceilalţi.) Chiar cînd iese Negustorul.

douăzeci şi trei. şaptesprezece. lîngă nobila noastră doamnă. Macbett se aşază lîngă lady Duncan. Nu sînt prea mulţi: o sută treizeci şi şapte de mii. lady Duncan poate sta cu faţa către public şi cu spatele la ghilotină (ca şi celelalte personaje. Eşafodul şi ghilotina pot să apară imediat după ordinul dat de Duncan. CANDOR: Trăiască arhiducele! Banco i-a pus deja capul pe ghilotină. iubito. cobortnd încet înspre noapte. va fi baron de Glamiss atunci cînd Glamiss va fi executat. Capetele cad unele după altele în coşul ghilotinei. pentru mişcarea aceasta. a lăsat deoparte securea. Să ne grăbim. Nu.) Gata. dar în aşa fel încît ce se va petrece între ei să poată fi bine văzut şi auzit din sală.DUNCAN (cu voce moale către lady Duncan): Discursul e prea lung. ceea ce nu e nici prea mult. De exemplu. Duncan bate din palme. treizeci şi trei.) DUNCAN (lui Macbett): E timpul să vorbim şi de afaceri: te voi face baron de Candor. Nu te plictiseşte. Executarea. repede. nu. dragă prietene. Banco apasă butonul şi exclamă: BANCO: Haide. ah ! Cred că l-am sărit pe unul. de altfel). de amurg. sînt foarte emoţionat aflîndu-mă aşa de aproape de dumneavoastră. cinci. Banco. nu va fi torturat. 31 . şapte. nici prea puţin. Servitorul aduce încă şi încă o ceaşcă de ceai vreunui personaj. În timpul acestui joc. ajutat mereu de Doamna de companie. şase. Unii după alţii (de fapt. iar tovarăşul dumitale. Nimic n-o împiedică să pară că urmăreşte execuţia: ea numără capetele care cad. În timp ce capetele cad. însă. vor fi aceaşi actori). oferă prăjiturele etc. Asta te dezamăgeşte? Dar ţi-am rezervat o surpriză. ci omorît pur şi simplu. Spectacolul va fi mai suculent decît crezi. repede! După fiecare „repede" se vede căzînd cuţitul ghilotinei. doamnă? De bună seamă că arzi de nerăbdare să vezi urmarea. MACBETT: Doamnă. DUNCAN (lui Macbett): Ia loc. să nu ne prindă noaptea fără a fi terminat treaba! (La orizont se vede un soare roşu. (Continuă numărătoarea. soldaţii vor trece repede pe sub cuţitul ghilotinei. (Tuturor:) Este drept ca soldaţii ce l-au slujit pe Candor să fie executaţi împreună cu el. LADY DUNCAN (numărînd): Patru.

32 . OFIŢERUL: Monseniore. Monseniore. nu vei fi baron de Glamiss şi nici nu vei primi jumătate din moşiile sale. acolo unde se află ghilotina. OFIŢERUL: Glamiss a scăpat DUNCAN: O să le punem pe toate la punct după aceea. pînă nu mi-l vei aduce pe Glamiss. Banco se opreşte din lucru şi se apropie. DUNCAN: Eu voi păstra jumătate din moşiile lui Candor. DUNCAN: Ssstt! LADY DUNCAN: Ssstt! MACBETT: Ssstt! DUNCAN (lui Banco): Fie că-i vina ta. Toate celelalte personaje tresar şi se ridică în picioare. I se taie capul. ce spectacol emoţionant! MACBETT: Sînt profund recunoscător Alteţei Voastre. unele servicii de făcut. Înseamnă că a avut complici. viu sau mort. Ofiţerul ţipă. Era prizonier. în timp ce muzica încetează. Nouă mii trei sute.. pe fond de fanfară. Apare un soldat care-l trage pe Ofiţer înspre fundul scenei. LADY DUNCAN: Douăzeci de mii. veţi avea şi unele biruri de plătit Apare în fugă din dreapta un Ofiţer. ca şi jumătate din moşiile lui Glamiss. sau a subordonaţilor dumitale. Duncan reapare. care se opreşte în centrul scenei.. (Se întoarce către Ofiţer:) Iar ţie o să ţi se taie capul fiindcă ne-ai adus aşa o veste proastă. DUNCAN (lui Macbett): Şi amîndoi veţi mai avea unele obligaţii. BANCO: Cum a fost cu putinţă? Era încercuit. Duncan iese. Le voi alipi domeniilor coroanei. BANCO (continuîndu-şi munca de călău la ghilotină): Îi mulţumesc Alteţei Voastre. Monseniore! LADY DUNCAN: Trei sute! E ameţitor. OFIŢERUL: Dar eu n-am nici o vină. DUNCAN (lui Macbett): Dar să ne înţelegem bine! MACBETT: Sînt numai urechi la spusele Voastre. Glamiss a evadat! DUNCAN (ofiţerului): Ce-ai spus?!? OFIŢERUL: Glamiss a evadat Şi i s-a alăturat şi o parte din armată.LADY DUNCAN (continuîndu-şi jocul): O sută şaptesprezece. o sută optsprezece. Iese şi Doamna de companie. cu cătuşe la mîini.

baron de Candor! MACBETT: Oh.) PRIMA VRĂJITOARE: Bună ziua.) BANCO (îndreptîndu-se către Macbett): Mamă. Ai zice că toţi copacii stau să se smulgă din rădăcini. Macbett. Macbett. MACBETT: Totuşi.DUNCAN (către lady Duncan. ce catastrofă! BANCO: Ca să vezi: ce catastrofă! MACBETT: Ca să vezi: ce catastrofă! *** Se aude suflînd un vînt puternic. doamnă! (O ia de gît şi-o trage după el. iar mai tîrziu cel al Primei Vrăjitoare. nu ne aflăm aici ca să vorbim de ploaie şi de vremea urîtă. 33 . altă vrăjitoare. Nu ştiam că mai e cineva pe-aici. Scena e sumbră. Banco! Înspăimîntătoare. Intră Banco şi Macbett. Trebuie să luăm totul de la capăt Ce catastrofă! MACBETT: Fir-ar să fie. Doamne. Cred că-i vrăjitoare. zgomote de furtună. BANCO: Şi iată-ne surprinşi de furtună. MACBETT: Mania plimbării pe jos ne-a dus cam departe. ci lui Banco i-a promis Duncan moşiile şi titlul lui Glamiss.) LADY DUNCAN: Mi-ar fi plăcut să văd urmarea VOCEA LUI DUNCAN (către Banco): Mîine să-l am aici pe Glamiss. O babă. (Iese. care se retrage cu spatele. baron de Glamiss! MACBETT: Baron de Glamiss? Glamiss n-a murit Şi nu mie.. ce m-ai speriat. (Acuma îşi dă seama că i-a vorbit o A Doua Vrăjitoare:) Ia te uită. apoi al Celei De-a Doua. (Vrăjitoarei:) De unde ştii că sînt baron de Candor? Zvonul a ajuns deja în frunzişul pădurii? Îl va fi adus vîntul furtunii? A DOUA VRĂJITOARE (lui Macbett): Bună ziua. Numai de nu ne-ar cădea în cap. Se va face în aşa fel. Şi n-avem cai. încît să nu se distingă decît chipurile lui Macbett şi Banco. învăluită în penumbră. trimiţîndu-i bezele lui Macbett): Nu mai întîrzia. BANCO: Mă duc să văd dacă nu cumva trece o căruţă pe drum.. BANCO: Hanul cel mai apropiat e tocmai la zece kilometri. să ne ia şi pe noi. MACBETT: Ce furtună. (Muzică.

. de această dată. în gol. Macbett. MACBETT: Ei. Eu n-am nici o ambiţie. loveşte orbeşte în toate părţile. Însă toate moşiile vor reveni tronului. cu cal cu tot.PRIMA VRĂJITOARE: Glamiss e mort Tocmai s-a înecat.) Împieliţări ale diavolului ce sînteţi! (Vrăjitoarele au dispărut. MACBETT: Duncan e om de cuvînt. Ne vom revedea în curînd. voi.. pe care-mi pare c-o cunosc? Tu. S-au întors în rădăcinile copacilor. babe vrăjitoare ce sînteţi! PRIMA VRĂJITOARE: Cavalere Macbett. grai dulce.. suveranul ţării acesteia. VOCEA PRIMEI VRĂJITOARE (dar o voce armonioasă. Se aud rîsetele Vrăjitoarelor şi vocile lor. MACBETT: Minţi. ploaie şi furtună. ci ştiinţele comerţului. MACBETT: Mai întîi. n-ai şi-un trup? Ce faţă ai? Şi unde eşti? 34 . drăcie.. că e cu neputinţă. desigur înfricoşătoare. MACBETT: Ce mai e şi asta? O glumă proastă? O să pun să vi se taie limba la amîndouă. MACBETT: De unde ştiţi voi? A DOUA VRĂJITOARE: El vrea să profite de greşeala lui Banco şi să-ţi dea ţie tot ce i-a promis lui. PRIMA VRĂJITOARE (lui Macbett): Nu-i nevoie să-ţi dai osteneala să-i reţii numele. Duncan e foarte nemulţumit de Banco fiindcă l-a lăsat să scape pe Glamiss. A DOUA VRĂJITOARE: Ba chiar mai are unul. Adică am una: aceea de a-l sluji pe suveranul meu. nu sînt fiinţă de vis. Macol. frumosule cavaler. PRIMA VRĂJITOARE: Vei fi tu însuţi suveran.face. unde a studiat economia şi ştiinţa navigaţiei. Îţi desluşesc pe frunte semnul predestinării. Tot ce promite . de femeie): Nu sînt furtună. printre care . PRIMA VRĂJITOARE: Tu vei fi arhiduce. înghiţit de bulboană. (Mai dă în gol cîteva lovituri de sabie. Eşti sortit pentru asta. care-şi face studiile în Cartagina.bineînţeles .) Ce-o mai fi şi cu vocea asta dulce.figurează şi comerţul maritim.) Oare nu mi s-a părut? Vor fi fost nişte vedenii. (Către A Doua Vrăjitoare:) Nu ştiinţa navigaţiei. Duncan are un fiu. MACBETT: N-am auzit niciodată de acest Donalban. care-i pe punctul să-şi ia diploma la Ragusa. Ca să vezi. (Scoate sabia. MACBETT (Vrăjitoarelor): Prostii. El este moştenitorul legitim al tronului.) Pieriţi. cavalere Macbett. după care se opreşte. Nu va mai fi deloc vorba de el. Îmi vei cunoaşte puterea şi farmecul. Şi pe care-l cheamă Donalban. ce s-au făcut la loc. vrăjitoarelor! (Flutură sabia.

PRIMA VRĂJITOARE (către A Doua): Uite că vine Banco. A DOUA VRĂJITOARE: Atunci cînd Macbett şi Banco nu sînt împreună. 35 .VOCEA (melodioasă): Sînt aproape. MACBETT: Tremur tot Să fie frig? Să mă fi pătruns ploaia? O fi de frică? Sau de groază? Sau. apare Banco. VOCEA: Banco! Banco! BANCO: Sînt aici. tainica nostalgie ce mi-a trezit-o această voce dulce? Să fiu fermecat. Din depărtare se aude o voce strigînd: VOCEA: Banco! BANCO: Parcă mă strigă cineva. oare. Şi departe. La revedere. A Doua se ascunde. Fără să iasă din scenă. Ar fi trebuit să mă aştepte aici. Macbett! Tu unde eşti? VOCEA (mai aproape. Şi-o fi pierdut răbdarea. Macbett cel care mă strigă? VOCEA CELEI DE-A DOUA VRĂJITOARE: Banco! BANCO: Asta nu-i vocea lui Macbett Cele două Vrăjitoare ies repede din ascunzătoare. în stînga. Din fund. Macbett. Prima Vrăjitoare stă ascunsă în dreapta scenei. Banco? Banco! Iese prin dreapta. oare? (Schimbă tonul:) Eah. alta din stînga. Zgomotele furtunii. simetric. sînt întodeauna unul după celălalt Ori se caută unul pe altul. BANCO: Macbett! Macbett! (Caută de jur împrejur. mai degrabă. Dar tu unde eşti? (Aleargă către dreapta. Scena rămîne goală cîteva clipe. sînt foarte aproape. venind dinspre stînga): Banco! BANCO (aleargă acuma înspre stînga): Unde eşti? Spune-mi cum să ajung la tine! VOCEA PRIMEI VRĂJITOARE: Banco! BANCO: Să fie.) Macbett! Am găsit cu ce să mergem! (În sine:) Sînt ud leoarcă. se apropie de Banco una din dreapta.) ALTĂ VOCE (transformată. venind din dreapta): Banco! Banco! BANCO: Vin. Bine că nu mai plouă aşa de tare. nişte vrăjitoare drăceşti? (Nouă schimbare de ton:) Banco! Banco! Unde-o mai fi şi omul ăsta? Ai găsit vreo căruţă? Unde eşti.

pocitaniilor! Babe infernale! Sînteţi spionii trimişi de Duncan.) BANCO (scoate sabia): Acuma ştiu cine sînteţi. De ce i-ar da el titlul lui Macbett? De ce să mă pedepsească? De ce să aibă Macbett toate favorurile şi privilegiile? A DOUA VRĂJITOARE: Macbett e rivalul tău. scumpul şi bunul nostru suveran.face. PRIMA VRĂJITOARE: Nu te supăra aşa. Banco. PRIMA VRĂJITOARE: Glamiss a murit S-a înecat cu cal cu tot. BANCO: Ce mai e şi asta? O glumă proastă? O să pun să vi se taie limba la amîndouă.BANCO: Ce-i cu farsa asta? PRIMA VRĂJITOARE: Bună ziua. BANCO: Pe mine titlul însuşi m-ar fi onorat De ce-ar dori Duncan să mă lase fără el? Nu. E prietenul meu. preafericitul tău rival. Îmi este credincios. Îi dă titlul de baron de Glamiss lui Macbett. tu cel care nu vei fi baron de Glamiss! BANCO: De unde ştii că ar fi trebuit să fiu? Şi de unde ştii că nu voi fi baron de Glamiss? Zvonul să fi ajuns deja în frunzişul pădurii? Vîntul şi furtuna se vor fi făcut ecou spuselor lui Duncan? Şi cum de sînteţi atît de sigure de intenţiile lui. credincios! (Rîd amîndouă. tovarăş al lui Macbett A DOUA VRĂJITOARE: Salutare. cică-i este credincios. Duncan e foarte nemulţumit de tine fiindcă l-ai lăsat pe Glamiss să-ţi scape. Duncan e om de cuvînt. înghiţit de bulboană. VRĂJITOARELE (îndepărtîndu-se şi ţopăind uşor): Auzi. cavalere Banco. capetele vi s-ar fi rostogolit de mult la picioare. Tot ce a promis . însă toate moşiile aceluia revin tronului. generale Banco. pe care nu le-a dezvăluit nimănui? Iar la urma urmei nici nu pot fi baron de Glamiss. BANCO: Îmi este tovarăş. generale Banco! BANCO: Cine sînteţi voi? Şi ce vreţi de la mine. hidoase pocitanii? Dacă n-aţi fi arătat oarecum ca nişte femei. babe vrăjitoare ce sînteţi! A DOUA VRĂJITOARE: Cavalere Banco. E fratele meu. BANCO: De unde ştii cum mă cheamă? A DOUA VRĂJITOARE: Salutare. MACBETT: De unde ştiţi voi asta? PRIMA VRĂJITOARE: Vrea să profite de greşeala ta ca să se-mbogăţească şi mai mult. de vreme ce Glamiss trăieşte încă. 36 .

BANCO: Auzi drăcie. ce să spun. VOCEA LUI MACBETT: Banco ! Banco ! BANCO: E vocea lui Macbett! Macbett! Macbett. vei fi tată. Pe curînd. nişte vrăjitoare hidoase.. nişte intrigante şi mincinoase.) Oare nu mi s-a părut? Vor fi fost nişte vedenii ce s-au făcut la loc.. în sfîrşit! Macbett ! 37 . Din stînga se aude glasul lui Macbett. bunic şi străbunic de regi. fermecat? (Schimbă tonul:) Eah. (Mai dă în gol cîteva lovituri de sabie.. cerşetoare nenorocite! Împieliţări ale diavolului ! (Se opreşte în mijlocul scenei şi bagă sabia în teacă. Tată de regi. Prima prin stingă. Vei fi mai mare ca Macbett. Banco ! BANCO: Tremur tot.. ascultă-mă. Dar tu vei fi mai mare ca Macbett. Vei fi strămoşul unei linii de prinţi ce vor domni o mie de ani în ţara noastră. Dar ne vom revedea. Să fie frig? Să mă fi pătruns ploaia? O fi de frică? Sau de groază? Ce-o fi cu-această tainică nostalgie ce mi-a trezit-o vocea aceea dulce? Unde mă cheamă ea? Oi fi. PRIMA VRĂJITOARE (înainte să iasă): Macbett va fi stăpîn ! El îi va lua locul lui Duncan ! A DOUA VRĂJITOARE: Se va urca pe tronul lui Duncan ! Cele două dispar. grai dulce. după care se opreşte. Banco încearcă să le lovească alergînd de-o parte şi de alta a scenei.Încearcă în van să le prindă pe cele două vrăjitoare.. care fug şi dispar din scenă. Agitîndu-şi sabia. Iar Donalban trebuie să-şi ia în curînd diploma de înalte studii comerciale la Ragusa. S-au întors în rădăcinile copacilor. Nişte spioane.. n-ai şi-un trup? Ce faţă ai? Şi unde eşti? VOCEA: Sînt foarte aproape şi departe.) Ce-o mai fi şi cu vocea asta dulce. ploaie şi furtună. Mai mare ca Macbett. eu? Asta cînd preaiubitul nostru suveran are fii? Macol îşi face studiile în Cartagina şi este moştenitorul legitim al tronului. oare. să nu mai vorbim despre asta. A Doua prin dreapta. BANCO: Unde-aţi fugit. Numai vedenie să fi fost? Macbett ! Macbett ! VOCEA CELEI DE-A DOUA VRĂJITOARE: Banco. Orice altceva e numai amăgire. Prostii. Îmi vei cunoaşte puterea şi farmecul. blestematelor. ascultă-mă. (Vocea devine caldă şi melodioasă:) Ascultă-mă bine: nu tu vei fi suveran. pe care-mi pare că o cunosc? Tu. ah.

tocmai ca să-l salvez şi să-i 38 . în mijlocul căruia se află o fereastră luminată. tot în tăcere. Lumina se schimbă. În sens invers. după cum spun miturile. Să fi tras sforile Macbett ca să obţină el titlul? Oare acest vechi prieten şi tovarăş de lupte să nu fie decît un escroc? Şi să ne Duncan atît de ingrat. apare lady Duncan. de la dreapta la stînga. Iese şi ea. Este important ca decorul să „joace" o dată cu personajele. scena e traversată de Macbett. De unde l-o fi ştiut? Cine-o fi informat-o de la curte? Şi încă aşa de repede! Ori o avea puteri supranaturale? Sau. se pot lega într-o clipită vocea care vorbeşte de urechea care ascultă? Să fi inventat ea oglinzi ce reflectă imagini şi chipuri din depărtări. în tăcere. o femeie traversează scena. Decorul se va preciza şi se va lărgi pe măsura înaintării acţiunii. În fund. oare. ca şi vestea deposedării mele de bunurile lui. Să fi găsit ea metoda de-a capta vibraţiile din undele sonore? Să fi descoperit ea. încît să arunce dintr-o dată la coş toate eforturile mele. Scena rămîne goală cîteva secunde. Imediat ce arhiducele dispare. toate primejdiile prin care am trecut. Un ofiţer traversează scena de la dreapta la stînga. înconjurată de stele mari. astfel încît cei din zare să ne pară că sînt la cîţiva metri de noi? Să fi avut ea. nişte puteri neobişnuite. tot în tăcere. cel puţin. dîndu-i o forţă şi-o acuitate fenomenală? Un ofiţer al arhiducelui tocmai mi-a adus vestea morţii lui Glamiss. Ar fi bine să se vadă şi o Cale Lactee. Din fund. ca un ciorchine de strugure.) Scena rămîne goală cîteva clipe. tot prin stînga. acea cale rapidă prin care. foarte luminoasă. intră Banco. traversînd scena în acelaşi sens. în tăcere. În sensul contrar. BANCO: Lucrurile nu vor rămîne aşa. de unde vine glasul lui Macbett. (Ce va fi păstrat sau suprimat:) Duncan traversează scena. progresiv.VOCEA LUI MACBETT: Banco! BANCO: Macbett! Fuge spre stînga. fără să scoată un cuvînt. vreo lunetă prin care vederea se duce la sute şi mii de leghe ca să aducă o imagine chiar în faţa ochilor noştri? Ori va fi avînd niscai instrumente ce amplifică auzul. se vede crescînd o lună uriaşă. (Cred că măcar femeia aceasta trebuie să fie păstrată la reprezentaţie. Numai încetul cu încetul se va contura turnul unui castel. Vrăjitoarea a spus adevărul. toate riscurile pe care le-am înfruntat pentru el. oare. şi invadează scena. Tot de la dreapta la stînga traversează şi Banco scena.

Macbett intră din dreapta. făpturile dracului. Iese prin stînga. Un trimis al arhiducelui m-a chemat la curte. totuşi mi s-a semnalat prezenţa lui în împrejurimi. Nu i-a suflat-o nimeni în auz. Şi am eu. Iar decizia îl demască. de două ori:) Banco! MACBETT: Unde s-o fi băgat animalul? Şi.apăr tronul? Oare ar trebui să nu mai am încredere în nimeni şi să mă îndoiesc pînă şi de fratele meu? Sau de cîinele meu? Ori să mă îndoiesc pînă şi de vinul pe care-l beau? De aerul pe care-l respir? Ah. astfel încît nu merita aşa ceva. Tare aş vrea să cunosc logica profeţiilor lor. Ca să fiu sincer. precis că va refuza. nu-i vorba de nici o avere.. baron de Glamiss nu-i decît un titlu.. nu. pe cît îmi doresc să-l văd pe Banco. (Se îndreaptă spre stînga. Cînd va afla. Cum ar explica ele înlănţuirea cauzelor şi efectelor care mă vor con39 . Tare aş fi vrut ca vrăjitoarele să-mi fi spus mai mult Oare să fie cu putinţă? Aş vrea să le mai văd o dată. Oare cum de au ştiut vrăjitoarele ce-o să se întîmple? Iar celelalte spuse se vor împlini. nu pot să nu-l ascult şi cînd mă răsplăteşte. Nu le văd. Înaintea intrării sale. Dacă accept titlul. Ar fi ceva umilitor pentru el. la rîndu-le? Mi se pare cu neputinţă. Deci ceea ce mi-au spus vrăjitoarele a fost adevărat Am încercat să-i spun lui Duncan că n-aş vrea să-l deposedeze pe Banco în favoarea mea Am încercat să-i spun că eu şi Banco sîntem prieteni buni şi că Banco şi-a slujit cu fidelitate suveranul. de vreme ce Duncan ia toate pămînturile pentru coroană. după care se întoarce în mijlocul scenei. Suveranul m-a înştiinţat că Glamiss a murit şi că eu îi sînt moştenitorul titlurilor. fiindcă situaţia mea nu-i deloc uşoară.. nu. pocitaniile alea. Precis că decizia lui Duncan îi aparţine numai şi numai lui Duncan. oare. i se aude vocea strigînd: VOCEA LUI MACBETT: Banco! Banco! (Se apropie şi mai strigă o dată. Or putea să ghicească viitorul? Mi-au prezis că voi fi strămoşul unei întregi linii regale. Şi totuşi erau aici. Va trebui să-i explic lui Banco. Îl cunosc prea bine pe Macbett ca să fiu sigur de loialitatea lui şi de virtutea lui. Fără moşii. îl supăr pe arhiduce. Precis că Macbett nu ştie încă nimic. dreptul de-a nu mă supune unui ordin al lui? Aşa cum nu pot să nu-i dau ascultare atunci cînd mă trimite la război. pe atîta am nevoie de-un răstimp de singurătate. În fine. N-a vrut să audă nimic. Dacă refuz. voi pierde prietenia bunului meu Banco.) Au ştiut să citească-n stele. Asta e ciudat şi de necrezut. Aş fi vrut să-i vorbesc.

Are părul alb. Ai zice că văzduhul se umple de miros de pucioasă. mi se zburleşte părul. Mă rog. (Jocul de lumini permite apariţia vrăjitoarei: este îmbrăcată ca o vrăjitoare. de nici un as al curajului. PRIMA VRĂJITOARE (cu o voce groasă. ai vrut să mă vezi. Cum ar explica ele înlănţuirea cauzelor şi efectelor care-mi vor conduce posteritatea către tron? Tare-aş vrea să ştiu ce ar spune. Dar cînd văd umbra femeii ăsteia. Mă rog. Gloanţele au şuierat chiar pe lîngă urechile mele. Din corabia-amiral care se scufunda am sărit în apa mării printre rechini şi am tăiat gîtlejul rechinilor înotînd şi nu mi-a fost frică. Din dreapta intră Banco. către Macbett): Macbett. BANCO: Unde-or fi vrăjitoarele alea? Mi-au prezis moartea lui Glamiss. are faţa acoperită şi o voce aspră. Cîteva clipe scena rămîne goală. Iese prin stînga. Apare şi Prima Vrăjitoare. Mi-au prezis că voi fi strămoşul unei linii de prinţi şi de regi. care îşi face apariţia pe replicile ce urmează.duce la tron? Tare-aş vrea să ştiu ce-ar spune. din dreapta. iar dacă pun mîna pe spadă e fiindcă-i mai degrabă o cruce şi nu o armă. asta numai ca să-mi bat joc de spusele lor. Poartă mustaţă neagră şi lornion.) Bine te-am găsit. alergînd după al treilea. sau cînd îi aud glasul vorbindu-mi. Am trecut prin codri în flăcări. Macbett MACBETT: Aici erai. (Vrăjitoarei:) Ai ghicit că vreau să te văd. doi fluturi şi iese din scenă prin dreapta. cu un costum de culoare deschisă şi cu plasa de fluturi în mînă. Fuge după unul. VRĂJITOAREA: Am venit la chemarea ta MACBETT: Pe cîmpul de bătălie nu mi-a fost frică niciodată. A Doua Vrăjitoare nu e prea departe de Prima. care-mi revenea de drept. De unde-or şti asta? Oare se va întîmpla şi asta. unde a stat ascunsă. Scena rămîne goală cîteva clipe. Iese prin stînga. În mînă ţine un toiag. blestemato. cu pălărie de pai pe cap. Macbett intră din stînga. însă 40 . Nu-mi e frică de nici un cavaler. Din stînga intră un vînător de fluturi. murdar şi răvăşit. Prima Vrăjitoare este urmată de A Doua. aşa cum s-au întîmplat toate celelalte? Tare aş vrea să cunosc logica profeţiilor lor. asta numai ca să-mi bat joc de spusele lor. ceea ce s-a verificat: s-a întîmplat Mi-au prezis că voi fi deposedat de titlul de baron de Glamiss.

întîi capul. MACBETT: Eu nu doresc decît un singur lucru: să-mi slujesc suveranul.. restul corpului şi. o distanţă între ele. hi. reflectorul fiind deodată fixat pe chipul ei. MACBETT: Suveranului îi aparţine totul.. Ştiinţa noastră-i l i m i t a t ă . suveranului. PRIMA VRĂJITOARE: Iar servitorii lui îi ţin doar contabilitatea A DOUA VRĂJITOARE: Hi. haide. toiagul. h i ! MACBETT (văzînd-o pe A Doua Vrăjitoare): De unde-a mai ieşit şi asta? 41 . PRIMA VRĂJITOARE: Există lucruri pe care le ştiu. Apariţia Primei Vrăjitoare va fi ceva brusc.se va proiecta uriaşă şi ameninţătoare pe întregul fundal. Î n s ă citesc destul de limpede în tine. Sînt numai nişte măşti ale ambiţiei tale. Ce vrei de la mine? MACBETT: Ştii tu mai bine decît mine ce vreau să-mi spui. PRIMA VRĂJITOARE: Asta-i o farsă pe care ţi-o joci singur.şi care sînt false. După toate cele cîte mi-ai zis. în fine. căpitane. MACBETT: A avut dreptate să facă aşa: au fost nişte răzvrătiţi. curaj. oamenilor tot atît de bine precum le citesc. PRIMA VRĂJITOARE (lui Macbett): Te-am auzit Eu aud gîndurile . apoi umerii. PRIMA VRĂJITOARE: Dacă nu i-ai fi fost folositor. Umbra ei . MACBETT: Vrei să mă faci să cred că sînt un altul. Cealaltă. trebuie să apară progresiv. după cum există lucruri pe care nu le ştiu. Doar ai văzut cît de iute i-a terminat pe Candor şi pe Glamiss prin mîinile tale. Ştiu şi ce gîndeşti acuma. ca şi jumătate din moşiile lui Candor. aşa cum aud ce-ţi şopteşti singur în barbă. Ei. Astfel. suveranul tău te-ar fi ucis. PRIMA VRĂJITOARE: Nu eşti decît un instrument pentru el.supradimensionată graţie eclerajului . MACBETT: El e stăpîn pe viaţa mea. ca să-mi dau seama că ambiţia creşte înlăuntrul tău. Ai vrea să cred că m-ai chemat numai ca să-ţi rîzi de spusele mele. oricum. în realitate. în ciuda voinţei tale şi în ciuda tuturor explicaţiilor pe care ţi le dai . îndărătul Primei Vrăjitoare. înainte de a face paşii necesari pentru a ajunge alături de celelalte personaje. hi. Tot ce avem noi îi aparţine.există. Ţi-ai mărturisit ţie însuţi că ţi-e frică. PRIMA VRĂJITOARE: Şi a luat toate pămînturile lui Glamiss. El stăpîneşte peste toate. N-ai să reuşeşti. A Doua se va mişca încetişor de la stînga spre dreapta pentru a ajunge în centrul luminat.

. Ştie numai să se facă servit MACBETT: Nu am venit aici ca să ascult minciunile şi calomniile voastre. A DOUA VRĂJITOARE: Îi consideră nişte laşi. PRIMA VRĂJITOARE: Halal exemplu de dărnicie. voi. fiice ale Satanei. mai rămîneţi o clipă. Macbett. A DOUA VRĂJITOARE: Dacă nu te interesează ce-ţi spunem. A DOUA VRĂJITOARE: Le-a luat înapoi tot ce le-a dat. atunci. atunci la ce-ai mai venit să mă cauţi? MACBETT: Asta mă întreb şi eu. MACBETT: Nu. A DOUA VRĂJITOARE: Glamiss şi Candor au fost slugile lui credincioase şi generalii săi.PRIMA VRĂJITOARE: El nici măcar nu ştie să ţină-n mînă o secure. văd că rămîi pe loc. MACBETT: Dar îi şi înfruntă. Vreau să ştiu mai mult. adică dintr-al prinţului?!? PRIMA VRĂJITOARE: El nu serveşte pe nimeni. 42 . A DOUA VRĂJITOARE: Glamiss şi Candor erau oameni mîndri.. A DOUA VRĂJITOARE: Şi femeile fac parte din domeniul public. Am greşit.. În clipa de faţă. A DOUA VRĂJITOARE: Atunci o să plecăm noi. Doar i-a înfrînt pe Glamiss şi Candor. A DOUA VRĂJITOARE: Ar muri de frică. decît minciuni şi calomnii. PRIMA VRĂJITOARE: Macbett i-a înfrînt. PRIMA VRĂJITOARE: Văd că eziţi. A DOUA VRĂJITOARE: Dacă-ţi convine. nu el. răzvrătiţii. A DOUA VRĂJITOARE: Îi respectă doar pe cei care-i opun rezistenţă. PRIMA VRĂJITOARE: Nu suporta independenţa lor.. PRIMA VRĂJITOARE: El ştie numai să ia femeile altora. înaintea ta. dar el nu luptă niciodată. nu eşti. PRIMA VRĂJITOARE: Fii propriul tău s t ă p î n . A DOUA VRĂJITOARE: Stăpînul tău aruncă la gunoi unealta care nu-i mai trebuie sau care-a ruginit Iar misiunea ta s-a încheiat PRIMA VRĂJITOARE: Îşi dispreţuieşte slujitorii credincioşi. PRIMA VRĂJITOARE: Dacă altceva nu ştim.. PRIMA VRĂJITOARE: Sau nişte imbecili.. PRIMA VRĂJITOARE: Pleacă. Nici măcar să dea cu coasa nu ştie. MACBETT: De unde ştii tu asta? PRIMA VRĂJITOARE: El ştie numai să-i trimită pe alţii la luptă. PRIMA VRĂJITOARE: Dacă aşa e mai uşor pentru tine.

pieriţi ! Vrăjitoarele se îndepărtează. A DOUA VRĂJITOARE: Şi curajoşi MACBETT: Eu nu voi fi un alt Glamiss. hi. dar nu ! Înapoi. Cine sînteţi voi? Care-i scopul vostru? Eram gata să vă cad în capcană. voi. urîţenia urîţeniilor şi culmea păcatelor lumii. A DOUA VRĂJITOARE: El s-ar fi slujit de ei împotriva ta PRIMA VRĂJITOARE: Nu mai există nici un obstacol între tine şi tron. 43 . Aşa-ţi este scris în stele. tocmai voi v-aţi putea da viaţa pentru fericirea mea. hi. A DOUA VRĂJITOARE: Luptînd împotriva egalilor tăi. A DOUA VRĂJITOARE: Eşti făcut pentru asta. hi. voi. hi ! PRIMA VRĂJITOARE (a cărei voce începe să se schimbe): Fiindcă te iubim. Şi nici un alt Candor.PRIMA VRĂJITOARE: Şi nobili. hi ! MACBETT: Îmi vreţi binele. Macbett. A DOUA VRĂJITOARE: Îţi doreşti tronul. pocitaniilor. aşa. nu-i aşa?!? Ha. Iar Duncan nu putea să suporte asta. după care-şi va găsi un alt Macbett. mărturiseşte. MACBETT: Onoarea mea a rămas neştirbită. PRIMA VRĂJITOARE: Nu te mai ascunde. ha ! A DOUA VRĂJITOARE: Ei bine. hi. PRIMA VRĂJITOARE: Nu-ţi vrem decît binele. ha. babelor cinice. el va aştepta oricît va fi nevoie. PRIMA VRĂJITOARE: N-am vrut decît să-ţi deschidem ochii. într-adevăr? Chiar atît de mult vă pasă de dreptate? Tocmai voi. chiar aşa e. hi ! PRIMA VRĂJITOARE: Dacă nu-ţi iei măsurile de prevedere. onoarea ta a fost pătată. haide. MACBETT: Mă împingeţi pe calea amăgirii şi a pierzaniei. A DOUA VRĂJITOARE: Am venit să te ajutăm. Eşti demn să guvernezi. ha. MACBETT: Totul mi se pare din ce în ce mai ciudat A DOUA VRĂJITOARE: Hi. A DOUA VRĂJITOARE: Hi. Este o lege divină. PRIMA VRĂJITOARE: Însă moartea lor îţi va fi de folos. M-am supus ordinelor suveranului meu. PRIMA VRĂJITOARE: Începi să înţelegi. hi. A DOUA VRĂJITOARE: Şi să triumfe dreptatea PRIMA VRĂJITOARE: Să se întroneze adevărata dreptate. MACBETT: Nu. hi. Nu există un alt Macbett pentru a-i învinge.

Macbett stă în umbră sau în penumbră. cu ajutorul cui. Fiat lux hic et nunc et fiat voluntas tua. A DOUA VRĂJITOARE: Nu va fi nevoie. Facă-se lumină aici şi acum şi facă-se voia ta. Apoi se întoarce şi sare uşor de cîteva ori. cînd.1 Prima Vrăjitoare se trezeşte de sub efectul farmecelor. PRIMA VRĂJITOARE (cu glas melodios): Ca să-i ajutăm pe cei săraci. quid. ridică-te (n. cum. dansul se va încetini.) Alter ego surge. Felix qui potuit regni cognoscere causas. cur. dreptatea şi binele poporului. (Macbett se execută.. ubi. Macbett MACBETT (scoate sabia): Pentru ultima oară. tr. unde. quomodo. pentru ce.) Iar acuma. A DOUA VRĂJITOARE (învîrtindu-se în jurul Primeia): Quis. Macbett... alter-ego. La cele măreţe prin cele căznite. la cele măreţe prin cele căznite. pe măsură ce se derulează vrăjitoria. Ca să fie odată pace în ţara aceasta care-a suferit atîta! MACBETT: Î m i pare cunoscut glasul acesta. ad augusta per angusta. Ad augusta per angusta. PRIMA VRĂJITOARE: O vei afla. ce. PRIMA VRĂJITOARE: Ne cunoşti. vă poruncesc să-mi spuneţi cine sînteţi. în centrul spotului de reflector. (. Către sfîrşitul scenei.. (/ se schimbă vocea:) La fel de mult cît iubeşte ţara asta. Ceva mai departe. 44 . după care salturile devin un dans tot mai plin de graţie. alter ego surge. A Doua Vrăjitoare se roteşte-n lumină atunci cînd trece prin faţa Primei Vrăjitoare şi prin zonele de întuneric. atunci cînd se află în spatele acesteia.. ridică-te. (A Doua Vrăjitoare ia toiagul Primei Vrăjitoare şi-l aruncă departe. Fericit cel care poate cunoaşte cauzele puterii. Îl vedem cînd şi cînd tresărind.) Alter-ego.. 1 (Lat) . sau vă tai capul.A DOUA VRĂJITOARE: Fiindcă ea te iubeşte. quando..).. quibus auxiliis.Cine. Macbett A DOUA VRĂJITOARE: Pune sabia în teacă. uită-te bine: deschide-ţi ochii şi urechile! A Doua Vrăjitoare se învîrte în jurul Primeia ca într-un ritual magic. pe măsură ce vrăjitoarele îşi vor dezvălui noua întrupare. În această scenă care este una a metamorfozei — Prima Vrăjitoare stă în mijlocul scenei. priveşte! Uită-te bine.

fireşte.) 4 (Lat. în afara..) 8 ° (Lat.. deteriora sequor. de sub care apare o rochie foarte frumoasă. Acum i se vede un fular împrejurul gîtului. căreia îi cade şi a doua haină. versus. PRIMA şi A DOUA VRĂJITOARE: Video meliora. dincolo (n. deteriora sequor. Este lumină suficientă pentru a vedea gura Primei Vrăjitoare cîntînd. A Doua Vrăjitoare îi smulge celeilalte bărbia ascuţită . ad. profitînd de faptul că trece rapid prin spatele celeilalte.. înainte de.) . tr. (n.) Supra.bărbie falsă.) . adversus. u. VRĂJITOARE şi MACBETT (împreună): Video meliora. în urma.) . sub care are. . iar aceasta lasă să-i cadă haina grea şi urîtă.) (Lat. citra. (n. care cade la rîndu-i.3 (A Doua Vrăjitoare îşi îndreaptă trupul.) 7 (Lat. 5 (îi smulge şalul. după. tr. pone. aceasta suferă o schimbare. deteriora sequor. plină de bijuterii şi pietre preţioase.) . spre..) ..Între. Se opreşte din cîntat. Video meliora. post et praeter. circa. A Doua. aruncă toiagul. contra. extra.8 MACBETT (în transă): Video meliora.) Contra. după.Deasupra.) Inter.. 1 (Lat. deteriora sequor.) Prope. cis. deteriora sequor.. tr. . deteriora sequor.) 6 (Lat.A Doua Vrăjitoare îşi foloseşte toiagul ca pe un baston de magie. PRIMA. după şi pe lîngă.Văd mai binele. (a tr.. tr. alături.. 6 (Muzica e tot mai legată şi mai melodioasă. (n.Înainte. 2 (O atinge din nou pe Prima Vrăjitoare. Video meliora. A DOUA VRĂJITOARE împreună cu MACBETT: Video .. o b ... 1 (O atinge cu toiagul pe Prima Vrăjitoare. peste. tr..) . din cauza.împotriva. deteriora sequor.. A Doua Vrăjitoare se învîrte în jurul Primeia. în jur de.) Circum. intra.) Video meliora. (n.. meliora. propter. faţă de. aproape de. pe muzică. înăuntrul. 7 (Prima Vrăjitoare intonează cîteva triluri.Împrejur. apud.) ..) 2 45 . infra. per. tr.. secundum. trans.În posesia. Toată scena vrăjitoriei se va desfăşura..) 3 (Lat.) Penes..) 5 (Lat.Lîngă.. îi smulge ochelarii. către. caut mai răul (n... juxta. prin.) . Pentru început cea mai nimerită ar fi o muzică sacadată. tr. fireşte. erga. (n.. . înăuntrul.. 4 (Trece dansînd prin faţa Primei Vrăjitoare. o alta. De fiecare dată cînd o atinge cu bastonul pe Prima Vrăjitoare. ultra. însă. A DOUA VRĂJITOARE (acelaşi joc): Ante. dincoace de.

în dreapta m e a . mirabile visu! 1 Oh. uită-te cum urcă în sîngele tău ambiţia ascunsă şi cum te arde flacăra ei. iar pe cap o coroană în jurul căreia proiectoarele trebuie să croiască un nimb luminos. purtînd pe spate o capă în negru şi roşu. 1 2 (Lat) . ca să-ţi aduci aminte de izbînda de-acum şi să ai mereu curaj întru alte şi alte fapte de vitejie. întinzîndu-i pumnalul): Numai de tine depinde ca eu să fiu sclava ta Vrei într-adevăr asta? Iată instrumentul necesar ambiţiei tale şi ascensiunii noastre. vedenie minunată! (n. de-a-ndărătelea. îi pune în mînă un sceptru. iar chipul îi este înconjurat pe mai departe de aură. MACBETT: Oh. Macbett se ridică şi se aruncă din nou la picioarele suveranei.) (Lat) . Doamna de companie îi ţine trena. tr. A Doua îi smulge acesteia ultimele vechi veşminte şi masca: apare în locul Primei Vrăjitoare. 46 . iar în cealaltă un pumnal.) MACBETT: Oh.A Doua Vrăjitoare smulge restul măştii Primei Vrăjitoare . Trecînd prin spatele Primei Vrăjitoare. într-o mînă ţine un sceptru. tr. Dar acţionează hotărît Ajută-te singur şi iadul o să te ajute la rîndu-i. Maiestatea voastră! {Cade în genunchi. Tu vei fi stăpînul meu. nu poate să aşeze un scăunel în spatele lui lady Duncan. (Cu glas de sirenă:) Ia-l. DOAMNA DE COMPANIE (arătînd spre lady Duncan): In naturalibus2. LADY DUNCAN (lui Macbett. Tot învîrtindu-se.). A Doua Vrăjitoare este Doamna de companie. frumoasă şi strălucitoare la rîndu-i. doamnă! Doamna de companie îi smulge brusc rochia şi lady Duncan apare într-un bikini strălucitor. O picătură de sînge va rămîne de-a pururi pe-această lamă. adică Doamna de companie. dacă mă vrei într-adevăr. Î ţ i voi fi iubită. dacă mă vrei cu adevărat. şi basmaua care acoperea părul acesteia. unde se poate afla un taburet pe care va urca foarte încet. MACBETT: Aş fi vrut să fiu sclavul dumneavoastră. Îi vei lua locul. într-una şi aceeaşi glorie.Oh. pe care le vom face laolaltă. Cu pumnalul acesta îl vei ucide pe D u n c a n . Dacă A Doua Vrăjitoare.adică nasul ascuţit. lady Duncan. aceasta va face cîţiva paşi spre dreapta. în toată splendoarea.î n adevărata înfăţişare (n. Priveşte cum creşte dorinţa înăuntrul tău.

Macbett? DOAMNA DE COMPANIE (către lady Duncan): Ajutaţi-l să se hotărască! (Lui Macbett:) Hotărîţi-vă! MACBETT: Doamnă. Se aude vocea Doamnei de companie spunînd: DOAMNA DE COMPANIE: Omnia vincit amor.Iubirea le învinge pe toate (a tr.). sirena mea. BANCO: Monseniorul cunoaşte scopul prezenţei mele? OFIŢERUL: I-am explicat totul. Nu se mai vede decît lady Duncan. mai degrabă. Dar mai ales ei suferă de vinovăţie. (Lui Macbett:) Spuneţi că vrem să salvăm patria. OFIŢERUL: Alteţa sa e obosit Alteţa sa nu poate să vă primească. Voi doi veţi construi o societate mai bună. Descarcă-te asupra mea. este imposibil. Acuma. Scena se cufundă în beznă. nu ştiu ce scrupule mă-mpiedică. LADY DUNCAN: Ştiu că eşti viteaz. o lume nouă şi fericită.. Sire. DOAMNA DE COMPANIE: Ceea ce. Alteţa sa are cuvînt. Un Ofiţer şi Banco.. 47 . LADY DUNCAN: Î n c ă eziţi. adică.. * * * O sală la palat. Eu îţi pot da siguranţa că nu te va învinge nimeni.. nici bărbat. Macbett cade la picioarele lui lady Duncan.. Chiar şi cei mai viteji trec uneori prin momente de slăbiciune şi laşitate... 1 Lat. Culpabilitatea este o boală mortală. MACBETT: Doamnă. . în nuditatea-i strălucitoare.Lady Duncan îl ridică pe Macbett. Vindecă-te de ea. frica te-ar putea copleşi.. I-a dat lui Macbett titlul de baron de Glamiss. Zice că hotărîrea-i hotărîre. Niciodată nu ţi-a fost teamă să ucizi atunci cînd ţi s-a ordonat s-o faci.. nici femeie. Nu i-l mai poate retrage. Scena se întunecă încetul cu încetul. Oare avem noi voie să.. Nu vei fi învins decît atunci cînd pădurea se va face armată şi va porni contra ta. practic.

orişicît. Trebuie să-mi dea răsplata promisă. pe firul apei. nu vreau să văd nimica.B A N C O : Î n sfîrşit. Adu-mi corpul. mort sau viu? Nu-l văd nicăieri. BANCO (se înfierbîntă şi strigă): Dar aşa ceva nu este cu putinţă! Nu poate să-mi facă una ca asta mie! Din dreapta intră Duncan. bine. DUNCAN: Nu văd nimic. Ia o barcă.. BANCO: Ştie că Glamiss a murit? Ştie că s-a înecat? OFIŢERUL: I-am spus. DUNCAN: N-am nici o dovadă. BANCO: Mă puteam lipsi de plăcerea asta. zău aşa. BANCO: L-au mîncat rechinii... care ştia de la Doamna de companie. BANCO: Dar ştiţi bine că s-a înecat. dacă nu cumva şi una şi alta. DUNCAN: Du-te să-l cauţi. BANCO: Moartea lui Glamiss e ceva de notorietate publică. Titlul de baron sau moşiile... BANCO: Dar n-a fost mîncat de un singur rechin. DUNCAN: Caută în burţile mai multor rechini. DUNCAN: Ia-ţi un cuţit mare şi du-te să spinteci burta rechinului. DUNCAN: Plăcerea a fost de partea ta. mort sau viu. BANCO: V-am măcelărit duşmanii. Şi i-aţi dat titlul lui Macbett.. eu nu pot nimic în afacerea asta. o dată Glamiss prins. BANCO: Atunci nu mai are nimic care să-l reţină. Iar fluviul s-a vărsat în mare. DUNCAN: Nu-mi place să fiu deranjat. BANCO: Monseniore. Zvonuri. DUNCAN: Dar nu ţi-ai pierdut-o. OFIŢERUL: Şi eu ce pot să fac? În ce mă priveşte. OFIŢERUL: Asta este.. nu văd nici un „corpus delicti". DUNCAN: Î m i ceri cumva socoteală? 48 . BANCO: Corpul umflat de apă a luat-o-n jos.. Iar apele rîului s-au unit cu apele fluviului. de altfel. Era deja la curent. păi. îmi voi primi răsplata? DUNCAN: Unde-i Glamiss. BANCO: Mi-am riscat viaţa ca să vă apăr de răzvrătiţi. DUNCAN: Dar nu te-ai lipsit. Ce mai vrei? BANCO: Nu mi-aţi spus că. Aflase de la lady Duncan. nu-l văd pe Glamiss. DUNCAN (lui Banco): Ce-i cu tot zgomotul ăsta? BANCO: Monseniore. Al rîului.

La ordinele Voastre. OFIŢERUL (punînd mîna pe garda spadei): Am înţeles. bine aşa ceva este. Monseniore.. Monseniore.. Mai tîrziu. nu. Trebuia să-l fac baron. Astăzi este un pic nervos.. Or. DUNCAN (Ofiţerului): Condu-l pe domnul la ieşire.BANCO: E ceva nedrept. asta e. Vom găsi alţi baroni să-i deposedăm de titlu şi pămînturi. Poate că visează să se aşeze pe tron. (Ofiţerului:) Visezi şi tu la nevasta mea? OFIŢERUL: Oh. O să vină şi norocul lui. Monseniore. şi toată averea. averea revine de drept Coroanei. la lux şi la putere. Numai dacă devine periculos. Dar înainte de toate onoarea dumneavoastră. BANCO: Monseniore. BANCO (iese spunînd): Asta nu se mai poate ! Aşa ceva. nu pot să vă mai cred.. spunînd agresiv: OFIŢERUL: Iji'afar' ! DUNCAN (Ofiţerului): Nu-l îmbrînci. O să-i treacă. nu. La ordinele Voastre. Vrei dumneata jumătate din domeniile sale şi titlul lui? OFIŢERUL (energic): Da. Nu le stă gîndul decît la bani. Toţi sînt nişte gangsteri. Dar dacă devine periculos va trebui să fim atenţi. DUNCAN: Nu. nu-i aşa? Nu-i aşa că ai vrea şi tu să-i iau titlul lui Macbett. Va fi mereu ceva pus deoparte pentru tine. Monseniore. în locul meu ! Trebuie să fim foarte atenţi cu oamenii aceştia Nişte gangsteri. Monseniore ! DUNCAN: Nu-ţi place? OFIŢERUL: E foarte frumoasă. 49 . nu. Banco este prietenul nostru. DUNCAN: Şi tu eşti un micuţ ambiţios. Nu chiar acuma. Numai că el voia şi averea. asculta-mă pe mine.. Mă rog. Foarte atenţi. Monseniore. Monseniore. Nu m-ar mira ca Macbett să-mi rîvnească şi nevasta. DUNCAN (Ofiţerului): Nu ştiu ce m-a apucat.. foarte primejdios. aşa ceva. DUNCAN: Eu judec ce e bine şi ce nu. Ca să nu mai pun la socoteală curtezanele. DUNCAN: Cum îţi permiţi să mă insulţi? BANCO: Ei. nu chiar aşa de repede. DUNCAN: Şi Macbett devine primejdios. ca să-ţi dau măcar o parte? OFIŢERUL (la fel): Da. Ofiţerul dă să se arunce pe Banco...

LADY DUNCAN: Făţiş sau nefăţiş. Nimeni nu e dezinteresat Ar trebui ca toţi să se mulţumească numai cu prosperitatea regatului şi cu fericirea persoanei mele. Duncan se opreşte brusc în mijlocul scenei şi se întoarce spre lady Duncan. Poate. Nu au nici un ideal. LADY DUNCAN: Eu nu spun aşa. Şi te voi răsplăti. mîine altul. aşa ceva nu voi îngădui. DUNCAN: Sînt înconjurat numai de duşmani lacomi şi prieteni primejdioşi. OFIŢERUL: La ordinele dumneavoastră. Nici un ideal adevărat (Ofiţerului:) Dar vom şti să ne apărăm.de lady Duncan. scaune. doamnă. Melodii vechi. DUNCAN: Inutil să te plimbi pe lună plină! LADY DUNCAN: Rochiile mele nu sînt făcute pentru aşa ceva. mă rog. DUNCAN: Nu. dacă nu-ţi trec prin cap? LADY DUNCAN: Azi spui un lucru. Î ţ i mulţumesc. LADY DUNCAN: Cu atît mai rău pentru dumneata. foarte agitat. cu francheţea mea dintotdeauna. DUNCAN: Dacă-ţi spun că aşa ceva n-am să îngădui! LADY DUNCAN: Şi. Muzici de fanfară. DUNCAN: Dar de unde iei lucrurile pe care le spui. pentru ce? DUNCAN: Dă-mi voie să ţi-o spun făţiş.destul de greu . eşti un om c i n s t i t . pentru ce. DUNCAN: E cumva treaba mea? LADY DUNCAN: Dumneata mi-ai spus. DUNCAN: Adevărul nu se află în punctele de vedere contrare. LADY DUNCAN: Iar eu ce să fac? Eu ce să zic? DUNCAN: Ce-ţi va trece prin cap. LADY DUNCAN: Ţi-ai dat foc la valiză cu mîna ta. Monseniore. DUNCAN: Mai bine ia seama la ce faci şi ce spui! LADY DUNCAN: Unde mai găseşti un aşa talmeş-balmeş? 50 . Din dreapta intră Duncan.DUNCAN: Aşa. tot aia e. pe fond muzical. DUNCAN: Î ţ i spun dacă vreau. Cîteva elemente. vor fi suficiente pentru schimbarea decorului în maximum treizeci de secunde. o tapiserie în fundal. urmat . poimîine altul. să nu mă contrazici. toate lucrurile care-mi trec prin cap. O sală din palatul arhiducelui.

O să auzi ce-i spun spaniolului şi cum o să-i scot pe nas chestiunea. Duncan a ieşit prin stînga. la fel de agitat ca la venire. şi vei vedea cu ochii tăi dacă lucrurile se vor petrece ca pînă acum. energică. iar lady Duncan.. LADY DUNCAN: Uite-l că iar mă ameninţă. Ca şi cuvintele mici. DUNCAN: O să vezi dumneata ! LADY DUNCAN: Mă ameninţi? DUNCAN: M-am săturat de cicăleala ta. îţi vorbesc deschis. doamnă. DUNCAN: Nu pot să accept în ruptul capului. Duncan iese. . DUNCAN: S-o lăsăm aşa. Iar asta . LADY DUNCAN: Oricîte ouă pui. Cine rîde la urmă rîde mai bine. are vederi largi privind viitorul omenirii. Duncan. DUNCAN: Doamnă. tot omletă se cheamă că este.. DUNCAN: O să vezi ce va să zică aia incurabil ! LADY DUNCAN: Mă ameninţă pe mai departe. vai de mine. intră Macbett şi Banco. şi eu m-am supărat. Este o femeie activă. Macbett are un aer îngrijorat şi grav. dar ce era mai urgent s-a făcut Te crezi mult mai mirobolant decît vecinii. care-l urmează. LADY DUNCAN: Ah.. aşa că nu ai nici o ieşire. da. 51 . LADY DUNCAN: Domnule. urmat de lady Duncan. obsesiile dumitale.din greşeala ta. n-ai vrea să fii atît de amabil şi să.. M-am înşelat Este capabilă de pasiuni adînci.DUNCAN: Doamnă.. E înţeleaptă ca un filosof. LADY DUNCAN: Ai dreptate să te superi. E-adevărat ce-ţi spun. MACBETT: Nu. Scena precedentă trebuie jucată ca o ceartă violentă. de altfel. a rostit ultima replică aproape fugind.. Am crezut întotdeauna că lady Duncan este o femeie frivolă. care spune: LADY DUNCAN: O să iau eu hăţurile-n mînă. Din dreapta. Cînd o să-ţi dai seama va fi prea tîrziu. şi asta fără să cadă în irealism utopic. DUNCAN: Iar o luăm de la capăt. doamnă! LADY DUNCAN: Încăpăţînat mai eşti ! Toţi bărbaţii sînt nişte egoişti ! DUNCAN: Să ne întoarcem la ce discutam. ideile dumitale fixe. să lăsăm la o parte cuvintele mari.

MACBETT: Arhiducele este un om bun şi foarte loial. BANCO: Bine zis. BANCO: Sau dumneata. orice s-ar zice. în măsura în care e posibilă perfecţiunea pe lumea asta. niciodată nu-i convine nimic. să se distreze. Da. de altminteri. rămîne. care este o fiinţă deopotrivă copilăroasă şi înţeleaptă. el e un tip ursuz.. generos. sînt fericit că te-am văzut. În orice caz. lady Duncan e ca o copilă. iar în vremea noastră absolutismul nu e întotdeauna cel mai nimerit sistem de guvernare. Şi. Ştii cît sînt de ataşat persoanei sale. însă fiinţa ei reuşeşte să le armonizeze. Spun toate astea nu ca să mă amestec unde nu-mi fierbe oala. Î n s ă o dată ce şi-au deschis inima în faţa ta. personal. MACBETT: Nu prea e fericită-n căsnicie. n-am nimic să-i reproşez. 52 . MACBETT: Eu..BANCO: Se poate. Oamenii se dezvăluie cu î n c e t u l . ci de scumpa noastră ţară. (Arată spre centura lui Macbett:) Frumos pumnal! MACBETT: Ea mi l-a d ă r u i t . Ea e aşa delicată! Şi-apoi. sau dracul după umbra lui. BANCO: Lucru rar. BANCO: Absolut MACBETT: Este puţin absolut BANCO: Foarte absolut.. îi place să se joace.. E greu să ai două însuşiri atît de diferite. Or. O perfecţiune nu exclude existenţa cîtorva imperfecţiuni. o maltratează. BANCO: Mie-mi spui? MACBETT: Într-un cuvînt.. BANCO: Bineînţeles. crede şi lady Duncan. să facă drăcovenii. MACBETT: Ca noi doi.. Ceea ce. BANCO: Aproape desăvîrşit MACBETT: Desigur. MACBETT: Departe de mine ideea de a-mi calomnia suveranul sau de a-l vorbi de rău. este monarhul desăvîrşit. cum eşti dumneata. o perfecţiune. Dar nu de persoana mea este vorba. Duncan e dur. Asta o doare foarte mult. Te cred. Ar trebui să-şi plece mai des urechea la sfaturile sfetnicilor dezinteresaţi. MACBETT: Este un monarh absolut. BANCO: Vezi bine că nu. BANCO: O perfecţiune imperfectă. este un suveran bun. de pildă. E-atîta vreme de cînd fugim unul după celălalt Cum se-nvîrte cîinele după propria-i coadă.

să-i dea sfaturi interesante. mi-a dat pămînturi. m-a plătit bine. 53 . Are uneori momente dintr-astea. la ce bun să încercaţi din nou? MACBETT: Vom folosi alte argumente..MAÇBETT: Ea ar putea să-l sfătuiască. BANCO: Trebuie să trăim cu toţii. BANCO: Duncan e încăpăţînat. O ştii prea bine. nu mi-a plătit prea rău serviciile pe care i le-am făcut. BANCO: Dar pe mine nu m-a plătit deloc.. cu forţa. Dar toate încăpăţînările pot fi învinse. De fapt. Ea ar vrea să compenseze gestul şi să te recompenseze. Poate că aşa va înţelege. Adică lady Duncan şi cu mine l-am putea sfătui.. La nevoie.. mă miră puţin. A luat el moşiile şi ţi-a dat dumitale titlul de baron de Glamiss. Ceva mai concrete. eu n-am tras nici o sfoară. Şi pe mine m-a mirat asta din partea lui Duncan. (Priveşte în dreapta şi în stînga:) Ca un măgar. m-a plătit mai mult sau mai puţin bine. nu mă miră prea mult. Eu i-am sugerat-o. de vreme ce este seniorul nostru. pe care eram obligat să i le fac. Am intervenit amîndoi.. să te ia sfetnic. dezinteresaţi sîntem şi noi. MACBETT: Ştiu la ce faci aluzie. MACBETT: Asta Duncan o înţelege foarte bine. În orice caz. MACBETT: Foarte încăpăţînat. Cică din raţiuni de stat BANCO: S-o creadă el. BANCO: Dar dacă încercarea a fost în zadar. vom mai încerca o dată. Am putea să. Ascultă: poate că am putea face ceva pentru tine. MACBETT: Eu n-am cerut nimic. MACBETT: Statul este el. de exemplu. M-a plătit. recunosc. să-l facă să înţeleagă anumite. Cu argumente şi mai puternice.. mon cher. Dar şi-a păstrat dreptul de a vîna pe pămînturile mele. BANCO: Lady Duncan ştie? MACBETT: Se gîndeşte mult la dumneata şi regretă momentul de distracţie al arhiducelui. Încăpăţînat. Dar se gîndise şi ea la asta... Dacă nu şi nu.. şi asta într-o manieră dezinteresată. Te-a copleşit cu onoruri. să ne cîştigăm pîinea de toate zilele.. BANCO: Asta-i adevărat. BANCO: E foarte înţelegător cu dumneata. . De altfel. BANCO: Da. Pot să-ţi spun că deja ţi-a pledat cauza pe lîngă Alteţa Sa. de distracţie. Nu e greşeala ta. anumite principii de guvernare. cu forţa. MACBETT: Nu-i greşeala mea. MACBETT: Bineînţeles. te asigur.

. zece mii de flăcăi.. Fiecare va avea partea lui.BANCO: De pe moşiile mele. Vom împărţi între noi principatul. BANCO: Cu care ştim bine ce face.. MACBETT: Niciodată. BANCO: Drepturile mele strămoşeşti. BANCO: Porcul! MACBETT: Cu pîinea noastră..... BANCO: Ca şi din ai mei. MACBETT: Averea mea. Ce rămîne putrezeşte. BANCO: Şi din a mieilor noştri. din moşi-strămoşii mei. BANCO: Din sîngele pe care l-am vărsat pentru el. BANCO: Să fiu unicul stăpîn la mine acasă. cu tot cu ouăle. MACBETT: Ca să nu mai pomenim de restul. BANCO: Onoarea mea. MACBETT: Şi cu grăsimea găinilor noastre. BANCO: Aşa ceva nu s-a mai pomenit.. MACBETT: Şi-a porcilor noştri.. în fruntea propriei mele armate. BANCO: Ba încă şi mai mult. MACBETT: Ca şi împotriva mea. MACBETT: Autonomia. pe care acuma vrea s-o integreze armatei lui. BANCO: M-am luptat pentru el... 54 . BANCO: Primul după dumneata... MACBETT: Inacceptabil...nouă ne datorează. BANCO: Zece mii de găini. cum bine ştii.. MACBETT: Trebuie să-l expulzăm. MACBETT: Şi toate primejdiile în care tot el ne bagă. Ce face cu toate astea? Că n-o mînca el totul. îmi ia zece mii de găini anual. BANCO: Dreptul nostru de a ne înmulţi averile.. BANCO: Şi care se îngraşă din sudoarea frunţilor noastre. MACBETT: Cu toţi cei care forfotesc şi şobolănesc împrejurul lui.. MACBETT: Gloria mea. MACBETT: Tot ce are . MACBETT: Şi zece mii de fete. BANCO: Să-l expulzăm de pretutindeni. la care n-a adăugat nici o palmă de pămînt. zece mii de cai. Jos Duncan! MACBETT: Jos Duncan! BANCO: Sa dăm cu el de pămînt! MACBETT: Tocmai asta voiam să-ţi propun.. Eu voi lua tronul. iar tu vei fi vizirul meu.. Adică la o adică i-ar putea trimite împotriva mea pe propriii mei oameni. Voi fi suveranul dumitale.

DUNCAN: Ziua bună. Cei trei conspiratori ies repede prin stînga. BANCO: Un păduche. da. Cel puţin în prima parte a scenei care urmează.. Din fund. Sunete de fanfară. Ce surpriză! MACBETT (lui Banco): Logodnica mea! BANCO: Viitoarea lady Macbett? Ca să vezi minune. Din fund. BANCO: Păi. Prin dreapta intră un călugăr. LADY DUNCAN: Jurăm să-1 exterminăm. BANCO: Jos dictatorul ! LADY DUNCAN: Despotul. vine Ofiţerul. Fiindcă nu ne va fi prea uşor să facem ce trebuie făcut. (Către unul şi celălalt:) Felicitările mele. MACBETT: O gîscă. păi.) LADY DUNCAN: Pe viaţă şi pe moarte! Ies toţi trei. frate. ce chestie! Bine. Monseniore. Ne va trebui un ajutor. înţeleg! Din fericire. Duncan trebuie să fie maiestuos. BANCO: Doamnă!. azi e ziua în care scrofuloşii. ridică braţele şi încrucişează vîrfurile armelor.. Scoate fiecare cîte un pumnal. (Îi sărută mîna lui lady Duncan. MACBETT: Fără ea nu se poate... ftizicii şi istericii vin să-i vindecaţi cu darul şi harul pe care vi l-a dat Dumnezeu. ca în fiecare primă zi a lunii.. apare arhiducele.. O a treia persoană în complot: lady Duncan.MACBETT: Al treilea. OFIŢERUL: Monseniore.. 55 . apare lady Duncan. LADY DUNCAN: Un măgar. BANCO: Un căpcăun. CĂLUGĂRUL : Domnul fie cu tine. TOŢI TREI (în cor): Jurăm să-1 exterminăm. Din dreapta. ÎMPREUNĂ: Jurăm să-l ucidem pe tiran ! MACBETT: Uzurpatorul.. CĂLUGĂRUL (înclinîndu-se): Ziua bună. MACBETT: E un păgîn. buboşii.

de desfrîu. (Lat. 56 . te confirm în puterile tale suverane.Nu sînt vrednic. CĂLUGĂRUL: Corpus Christi 2 . DUNCAN: Domine non sum dignus 1 . de orgoliu. (Lat.). Se îndreaptă spre Duncan .). care-i oferă ostia lui Duncan. I-l înmînează Călugărului. se îndreaptă către Călugăr. Doamne.) . tr. Doamne (a tr. DUNCAN: Amen 3 . Ofiţerul pune sceptrul în mîna Călugărului. Face semnul binecuvîntării asupra arhiducelui. CĂLUGĂRUL: Doamne. În numele Dumnezeului nostru atotputernic. care duce mantia de purpură. unde sălăşluiesc 1 2 3 (Lat. după ce a făcut asupra ei semnul binecuvîntării. OFIŢERUL (îngenunchind): Ascultă-ne. nedemnul său servitor. care se înclină. CĂLUGĂRUL: Fie ca Dumnezeu să te acopere cu pavăza lui şi ca nimic să nu te atingă atîta vreme cît eşti sub mantia aceasta. iar acesta o pune pe umerii lui Duncan. coroana şi sceptrul regal.). Doamne. Călugărul ia coroana din mîna Ofiţerului. Ofiţerul. de nesănătoasa poftă de putere şi să ne deschidă ochii în faţa deşertăciunii bunurilor lumeşti. CĂLUGĂRUL: Reînnoiesc darul de vindecător pe care Dumnezeu ţi-l transmite prin mine.Trupul lui Cristos (n. Din dreapta intră un servitor cu vasul pentru comuniune. Călugărul îi înapoiază vasul servitorului.care îngenunchează . Fie ca ura şi mînia să se risipească precum fumul la suflarea vîntului şi ca ordinea umană să răstoarne ordinea naturală. Fie ca Dumnezeul nostru să ne vindece sufletele precum ne vindecă bolile trupului.) -Amin (n.şi îi pune coroana pe creştet.) . tr. ascultă ruga noastră. Fie să ne vindece de gelozie. CĂLUGĂRUL: Dumnezeu să te aibă în pază. DUNCAN: Fie ca Domnul Dumnezeul nostru să mă facă demn de puterea aceasta Ofiţerul îi înmînează Călugărului mantia.DUNCAN: Domnul fie cu tine. DUNCAN: Ascultă-ne ruga.

După ea vine continentul. Şi pute. fie ca lumina să ne inunde şi să ne învăluim întru ea. Poartă mantie. Duncan se ridică. Fie ca bucuria să umple lumina soarelui. te absolv de crima pe care ai comis-o şi care ţi-a pîngărit sufletul şi trupul. Chipul său e surîzător şi proaspăt. Haide. Fie ca iubirea şi pacea să se elibereze din lanţurile lor şi ca forţele răului să fie înlănţuite. iar pe cap o glugă. (Atinge cu sceptrul capul bolnavului:) Prin graţia Dumnezeului nostru. apropie-te. Doamne. Umezeala mi-a mîncat oasele. stînga. Omul dă un strigăt de bucurie şi iese fugind prin dreapta. după care vine din nou o mare. Salvează-mă.suferinţa şi spiritul de distrugere. iar apoi vin munţii. lăsînd să-i cadă toiagul şi ridicînd braţele către cer. Crede-mă. Corpul meu este o rană vie. Scena trebuie jucată cu gravitate. Aşa să fie! DUNCAN şi OFIŢERUL: Aşa să fie! CĂLUGĂRUL (lui Duncan): Iată sceptrul tău. DUNCAN: Să intre bolnavii. Intră Al Doilea Bolnav. urmat de Ofiţer. Stă cu spatele la public. vindecă-mă.o mască hidoasă. apoi trebuie traversate şapte ţări. în timp ce Călugărul îngenunchează în faţa lui Duncan. sînt plin de gîlci. bube şi puroaie. Primul Bolnav se ridică şi se întoarce cu faţa spre public. Ţara mea e dincolo de oceane. şi cu care eşti hărăzit să-i vindeci pe bolnavi. Ofiţerul rămîne drept. DUNCAN (Primului Bolnav): Apropie-te de mine. prin fund. Apare Primul Bolnav. nu-ţi fie teamă. Eu stau la poalele celuilalt versant. care urcă treptele tronului şi se aşază. 57 . pe care îl binecuvîntez. Călugărul se ridică la rîndu-i şi se aşază în dreapta lui Duncan. Copiii şi nevasta m-au alungat din casă. I se zăreşte chipul . în valea întunecoasă şi umedă. ca de lepros. Fie ca sufletul să-ţi fie curat ca apa limpede şi precum cerul în ziua dintîi de la facerea lumii. DUNCAN: Am să te vindec. Monseniore. Vin de departe. PRIMUL BOLNAV: Domnul fie cu tine. în stînga tronului pe care stă Duncan. el intră din dreapta şi se apropie de tron. prin puterea cu care m-a hărăzit în ziua aceasta. Bolnavul se apropie şi îngenunchează pe una dintre treptele de jos ale tronului. Nădăjduieşte.

dansînd parcă.DUNCAN: Ce rău te apasă? AL DOILEA BOLNAV: Monseniore. Totul începe să se deruleze tot mai repede: al patrulea. Dă-mi ascultare! (Pînă acum crispat.din mişcările umerilor şi ale spatelui . încet. nu pot să sufăr lumina.. Nu pot să sufăr nici casa şi nici strada. Unii bolnavi pot veni în cîrje ori în scaune cu rotile. însoţiţi sau singuri. Aminteşte-ţi că eşti. de la cîini şi de la iarbă. de mişcări bine reglate.) OFIŢERUL: Următorul! Apare al treilea bolnav. nu pot suporta întunericul. de la jumătate încolo. pînă ajunge în genunchi. Î m i face rău cînd mă uit la oameni. se întoarce către public. în pas uşor. pe treptele căruia a început să urce. intrînd prin fund la dreapta. s-a apropiat de tron. In acest timp. Aş vrea să pot să plîng. al cincilea. După mişcările umerilor.) Îţi poruncesc. al zecelea. Cele indicate mai sus trebuie însoţite... Monseniore. de la stele şi pietre. o o c n ă . Călugărul se lasă să cadă progresiv. Apoi bolnavul pleacă spre stînga. al unsprezecelea bolnav intră prin dreapta. mişcarea încetineşte. unul prin 58 . ieşind prin stînga. ce se apropie de suveran şi e vindecat în aceeaşi manieră. se vede din spate că bolnavului îi este cu neputinţă să urmeze sfatul. (Linişte. Universul e pentru mine o închisoare. nu pot să stau culcat. ieşind prin fund la dreapta. susţinute de o muzică din ce în ce mai ritmată. al şaselea. După al unsprezecelea bolnav. nu mă pot mişca şi nici să alerg. ies prin stînga. Î m i întorc privirile de la copaci şi turme. Nici o clipă nu sînt fericit. Intră penultimul şi ultimul bolnav. toţi după ce au fost atinşi de Duncan cu sceptrul. Încet. Şi aş vrea să cunosc fericirea. nici în picioare.că se linişteşte. se ridică. bolnavul dă semne . eu nu pot trăi şi nu pot să mor. Fiecare sosire a bolnavilor e precedată de anunţul: „Următorul!" făcut de Ofiţer. Spunînd acestea. apoi întins pe jos. Am arsuri şi mîncărimi din creştet pînă în tălpi. Nu pot să stau în capul oaselor. iar chipul i se destinde şi i se iluminează vizibil. întinde braţele în lături. mi-e groază de oameni şi mi-e frică de singurătate. iar muzica se îndepărtează. DUNCAN: Uită că exişti.

DUNCAN (lui Banco): Tu? (În acest moment apare lady Duncan.) MACBETT: Criminalule! DUNCAN: Criminalule! (Fuge către dreapta. fiindcă îl ajung ceilalţi. lady Duncan îi smulge mantia. celălalt prin dreapta. e gol şi neputincios. fiindcă i se pare că. DUNCAN (celor trei): Criminalilor! CEI TREI (lui Duncan): Criminalule! Cînd Duncan ajunge lîngă cea dintîi treaptă către tron. Brusc. Banco îi dă prima lovitură de pumnal. Amîndoi poartă pelerine şi glugi care le ascund chipurile. Duncan către lady Duncan): Tu. muzica încetează. cei trei îl înconjoară şi strîng cercul. iar Macbett îl trage în jos şi îl rostogoleşte. dar acolo îi barează drumul lady Duncan. care-i înfige Ofiţerului cuţitul în spate. doamnă? (Penultimul cerşetor . unde se loveşte de Banco. moment în care Călugărul îşi dă gluga jos şi se vede chipul lui Banco. acoperindu-şi trupul în disperare cu mîinile.stînga. Duncan urcă treptele cu spatele spre tron. Banco ţine un pumnal în mînă. fără mantie. Ofiţerul care repetă: „Următorul!" nu îl vede pe ultimul bolnav. Strigînd.) Criminalilor! BANCO (lui Duncan): Criminalule! MACBETT (lui Duncan): Criminalule! LADY DUNCAN (lui Duncan): Criminalule! Duncan scapă din mîinile lui Banco. se loveşte în drum de Macbett. îi cade coroana de pe cap. cu braţele întinse. Nu apucă să urce decît cîteva trepte. care soseşte pe la spatele lui. dă să fugă prin stînga. într-o mînă strînge pumnalul.sau Macbett scoate pumnalul.) BANCO (lui Duncan): Criminalule ! DUNCAN (lui Banco): Criminalule! Duncan se trage înapoi în direcţia tronului. scapă sceptrul din mînă. 59 . LADY DUNCAN (lui Duncan): Criminalule! DUNCAN (către lady Duncan): Criminalo! (Aleargă spre stînga şi dă de Macbett. DUNCAN: Criminalilor! Se rostogoleşte pe jos.

Vin să te iau mîine dimineaţă la zece. VĂDUVA LUI D U N C A N : Î ţ i mulţumesc că m-ai însoţit pînă la camera mea. la rampă. Se face întuneric. în timp ce din stînga apare Văduva lui Duncan. SERVITORII (privindu-se): Uite-i! Se ascund în fundal. seamănă cu tata. Nu au încă atributele suveranilor. Amîndoi se îndreaptă către ieşirea din stînga scenei. doamnă. Lady Duncan rămîne lîngă trupul lui Duncan şi îl contemplă..BANCO: Criminalule! MACBETT (îi dă a doua lovitură de pumnal. După-amiază. Mort. două femei. De departe. DUNCAN: Criminalilor! (Ceva mai încet:) Criminalilor! (Foarte încet:) Criminalilor! Ceilalţi trei se îndepărtează. O sală în palat. eventual. care de acum înainte va fi lady Macbett. MACBETT: Odihneşte-te. o femeie şi un bărbat sau. Întronarea se va face la prînz. Macbett. Nu l-am iubit pe tata. Am să mă odihnesc. la cinci. VĂDUVA LUI DUNCAN (dîndu-i lui Macbett mina să i-o sărute): Pe mîine. la ceremonia n u n ţ i i . va fi masa. care se întîlnesc în centrul scenei. Nunta noastră. strigînd): Criminalule! LADY DUNCAN (lovindu-l pentru a treia oară): Criminalule! Cei trei se ridică. Servitorii pot fi doi bărbaţi.. ca şi uralele mulţimii de: „Trăiască Macbett şi soţia lui". era bărbatul meu. LADY DUNCAN: Oricum. nunta adevărată. După atîta muncă şi oboseală. MACBETT: Doamnă. rămînînd împrejurul lui Duncan. o meriţi din plin. dintr-o parte un servitor. din cealaltă un altul. 60 .. Strigătele de ura se aud tot mai tare. se aude mulţimea strigînd: „Trăiască Macbett! Trăiască mireasa! Trăiască Macbett! Trăiască mireasa!" Intră din fund. E urmată de Macbett..

PRIMUL SERVITOR: Şi căpriori de pus în frigare. Se aud alte urale. AL DOILEA SERVITOR: Şi multă bere. AL DOILEA SERVITOR: Şi turme de cerbi. Cei doi servitori au reapărut şi vin din nou în centrul scenei. AL DOILEA SERVITOR: Va fi o sărbătoare cum nu s-a mai pomenit. AL DOILEA SERVITOR: Şi vodcă de Urali. AL DOILEA SERVITOR: Şi de gin. pentru aripioarele lor. ca să iasă prin dreapta. AL DOILEA SERVITOR: Căpriorii au fost vînaţi în Franţa. "AL DOILEA SERVITOR: Fieştecare locuitor va căpăta două sute patruzeci şi şapte de caltaboşi. PRIMUL SERVITOR: Şi varză călită. la rampă. AL DOILEA SERVITOR: S-au făcut clătite chinezeşti. AL DOILEA SERVITOR: Şi gin. AL DOILEA SERVITOR: Şi crenvurşti nemţeşti. Macbett traversează scena. PRIMUL SERVITOR: Iar din Africa s-au adus pepeni spanioli.Iese. PRIMUL SERVITOR: Şi vin. PRIMUL SERVITOR: În timp ce lumea va asculta muzica a douăsprezece tarafuri de ţigani. din o sută treizeci de mii de ouă. în pădurile Ardenilor. PRIMUL SERVITOR: Şi un butoi cu muştar. PRIMUL SERVITOR: Riscîndu-şi viaţa. PRIMUL SERVITOR: E totul gata pentru ceremonie şi pentru banchet. AL DOILEA SERVITOR: Vinul va curge precum pîraiele pe stradă. PRIMUL SERVITOR: Şi boi întregi. PRIMUL SERVITOR: Se va bea lichior de Marsilia. pescarii au prins rechini. din balenele harponate şi smulse din valuri. PRIMUL SERVITOR: Numai cînd mă gîndesc şi simt că mă-mbăt. 61 . AL DOILEA SERVITOR: Va fi mai frumos ca la Crăciun. PRIMUL SERVITOR: De o mie de ori mai frumos. PRIMUL SERVITOR: Se va face o omletă uriaşă. PRIMUL SERVITOR: Oamenii nu mai prididesc să care zecile de sticle de bere. AL DOILEA SERVITOR: Se va bea vin italienesc şi vin de Samos. PRIMUL SERVITOR: Şi patiserie vieneză. AL DOILEA SERVITOR: La salate şi răcituri se va folosi ulei de balenă.

Iar eu nimic.. glorie. Iar acuma ard de invidie. MACBETT: Ei. Înaintează pînă în mijlocul scenei şi se opreşte cu faţa la sală. nu avem altă dorinţă şi altă ambiţie decît dorinţele suveranului meu. Nu au prezis asasinarea lui Duncan. Şi doar mi-au dat destule dovezi ale puterii lor de profeţie. Cîteva clipe pare că reflectează la ceva. Nu i-a promis el fidelitate lui Duncan? Şi l-a omorît Mi se va spune că nici eu n-am fost mai breaz. ce bine că-l văd pe Banco. oare. de regi. Eu nu voi fi nici arhiduce. pentru a-mi înlătura remuşcările. sau dacă n-ar fi abdicat. Macbett mi-a făcut unele promisiuni. aşa au prezis vrăjitoarele. Măcar consolarea asta o am. să ascult eu ce zice. Şi eu nu am nici gloria şi succesul lui Macbett. Da.. una cîte una. femeia!. Dar îşi va ţine el. constituţional. PRIMUL SERVITOR: Iar mie mi se şi umflă ficatu'. aveam şi de ce. ar fi fost imposibil? Orice tron se cucereşte prin forţă. de o 62 . la care am contribuit şi eu. iar de mîine suveran. putere. Şi iată-mă purtat pe sus de o forţă care-i mai presus de voinţa mea. Dar cum ar fi putut să ajungă Macbett şeful statului dacă n-ar fi murit Duncan.AL DOILEA SERVITOR: Numai cînd mă gîndesc şi mă apucă pîntecăria. aşa au spus. L-am lovit pe Duncan. Ceea ce nu s-a prezis e că lady Duncan va deveni lady Macbett Aşa că Macbett are totul. Ele au ridicat capacul de pe cutia cu ambiţii. promisiunea? Mă îndoiesc. puţin dinspre stînga. Asta aşa e. singur? Ia. Nu pot să uit Am remuşcări. nici rege . oare. de preşedinţi de republică şi de dictatori. Mi-a spus că voi fi vizirul lui. Pînă la a le întîlni. (Face un gest de parcă ar trage nişte perdele invizibile. Dar cu ce m-a ajutat asta la reuşita proprie? Adevărat. uite. ceea ce. apare Macbett. clătinîndu-se ca şi cum ar fi deja beţi şi strigînd: SERVITORII: Trăiască Macbett şi doamna lui! Din dreapta.aşa au spus vrăjitoarele. Profeţiile vrăjitoarelor s-au împlinit aidoma. nu pot să neg. mai bine. Ce carieră formidabilă: bogăţie. Din fund. aici. E peste poate. Baron de Candor.) BANCO: Aşadar Macbett fi-va rege. Î n s ă vrăjitoarele mi-au prezis că voi fi strămoşul unei linii întregi de prinţi. Se iau după umeri şi ies. că şi eu am acţionat ca şi el. de o sete fără leac. Ce-o face. baron de Glamiss. intră Banco.

E şi ea un pic vrăjitoare. voi şti să fac în aşa fel încît Macbett să nu conducă după bunu-i plac. suveranul meu. o dată devenit tată. Poate că voi ajunge să domnesc încă din timpul vieţii. Deja mi-am început acest destin. Să distrugem în faşă posteritatea lui Banco. O s-o cer de nevastă. iată-mă. Bine. ca să-i fac gloria rasei lui Banco? Sînt prins într-o menghină sinistră. nici una dintre ele nu mi-a pomenit de aşa ceva.poftă fără saţiu. Voi 11 părintele a zeci de suverani. Iese prin dreapta. Cu atît mai bine. Au îngheţat deja în sămînţa ta îngheţată. (Apare Banco. părintele unei linii regale! Oare l-am ucis pe Duncan. Vom vedea noi dacă nu cumva libertatea şi iniţiativa mea nu vor putea să demonteze capcanele pe care diavolul mi le-a întins în cale. o dată vizir. Macbett. trădătorule. Astfel înţelegi tu să răspunzi promisiunii mele de-a te face vizir? N-am ştiut că soţia mea şi doamna ei de companie i-au prezis că va fi părintele unei dinastii de regi. nici un fiu. Va şti să prevadă dezastrele ce ne ameninţă şi astfel le vom putea evita. Mîine mă voi încorona. iartă-mă! MACBETT: Unde-i acuma toată linia de regi? Vor putrezi cu toţii o dată cu tine! Le-am anulat viitorul.) BANCO (prăbuşindu-se): Ah. Faptul că mi-au ascuns un astfel de lucru mă umple de nelinişte. cine ştie.) BANCO: Vrei ceva. Voi fi eminenţa lui cenuşie. Macbett? MACBETT: Laşule! aşa voiai tu să-mi mulţumeşti pentru binefacerile pe care plănuiam să ţi le acord? (Înfige pumnalul în inima lui Banco. adică să-l distrugem pe Banco însuşi! (Se îndreaptă către dreapta strigînd:) Banco! Banco! VOCEA LUI BANCO: Da. Şi . Ah. 63 .poate că într-o bună zi vrăjitoarele îşi vor reconsidera profeţia. Doamne. Ciudat. MACBETT (venind la rampă): Am auzit tot ce ai spus. Iar o dată însurat. Şi nici nu-s însurat Pe cine voi lua de soţie? Îmi place destul de mult doamna de companie a lui lady Macbett. vin acuma.cine ştie? . De cine-or fi vrut să-şi bată joc? De Banco sau de mine? Şi-n ce scop? Banco. dar nu va fi aşa. dar eu n-am nici o fiică.

cu spatele la public. după care intră maiestuos în încăpere. salută mulţimile imaginare. de diseară. Macbett îi ia mîna şi ies amîndoi. se opreşte în centrul scenei. Şi mai.) LADY MACBETT: Mănînce cîinii coroana asta binecuvîntată! (Azvîrle coroana. în aceeaşi costumaţie. în vreme ce uralele mulţimii se aud din nou. Macbett şi lady Macbett. salutînd în dreapta şi stînga. Nu mai eşti tu cea puternică. Îşi smulge colierul cu cruce de la gît. LADY MACBETT: Acuma doarme. Macbett ţine sceptrul. Poartă coroana şi mantia de purpură. MACBETT: Vom vorbi mai tîrziu. MACBETT: Uite că am anulat viitoarea împlinire a profeţiei dumitale. DOAMNA DE COMPANIE: Vă stă foarte bine ca tînără mireasă. Scena se cufundă în întuneric. am să-ţi explic totul. În timp ce se aud aceleaşi strigăte entuziaste ale mulţimii şi clopotele sună a sărbătoare.Macbetî iese. (În acest timp Doamna 64 . Apoi Macbett şi lady Macbett se uită unul la altul. făcînd semne cu mîna şi trimiţînd bezele. Se aud strigătele: „Trăiască Macbett! Trăiască lady Macbett! Trăiască suveranul nostru preaiubit! Trăiască mireasa!" Prin stînga intră Macbett şi lady Macbett. Dar am avut eu grijă s-o încarc de blesteme. este şi banchetul de nuntă. Am aflat totul şi am reuşit să evit totul. dragul meu. Scena rămîne goală cîteva clipe.) M-a ars ca focul crucea asta! Mi-a lăsat o arsură pe. un cuplu frumos. înfruntîndu-se. Mulţimea ovaţionează: „Uraaa! Uraaa! Trăiască arhiducele! Trăiască arhiducesa!" Macbett şi lady Macbett se întorc şi salută publicul din sală. A băut prea mult. DOAMNA DE COMPANIE: Imediat. Haide. a băut. piept. iubitule. Am ucis-o în faşă. surîzînd mulţimii imaginare. doamna. MACBETT: Vorbim mai tîrziu. LADY MACBETT (de un calm absolut): Îţi voi explica totul. în faţa lumii. Î n t i n e r i t Ce mai. Cum îţi spun. în costume regale. despre istoria aceasta. grăbeşte-te. Dar nu acum. Intră lady Macbett. După ce-am venit de la biserică. (la o valiză din culisele din dreapta şi o aduce pe scenă. LADY MACBETT: Nu aveam de gînd să-ţi ascund nimic. Să profităm de somnul lui. Şi toată mulţimea asta care aplaudă! Şi graţia dumneavoastră! Şi ţinuta maiestuoasă! Şi regele arăta f r u m o s . însoţită de Doamna de companie.

) în crucea asta se duce lupta dintre cele două mari puteri. Doamna de companie o dezbracă. PRIMA VRĂJITOARE: Grăbeşte-te. Şi şorţul meu pătat de mizerii." Doamna de companie execută ce i se spune. hi. Alcoolul ăsta de nouăzeci de grade e pentru mine ca apa de izvor. îi pune stăpînei mai întîi rochia păduchioasă. îi scoate proteza şi-i pune dinţii de vrăjitoare. o dată cu o perucă cenuşie şi murdară. dar ce luptă uriaşă. spune „ajută-mă": „desfă-mi rochia.) Uite şi vechea mea rochie păduchioasă.a. PRIMA VRĂJITOARE: Am aranjat totul. mai repede. cea de sus şi cea din adîncuri. Şi pantofii mei nenorociţi. simbolul unei virginităţi derizorii! Dă-mi-o repede jos. scumpo. hi. apoi şorţul murdar. că mă arde. Cine va fi cea mai tare? Ce micuţ cîmp de bătălie.de companie deschide valiza din care ies veşmintele vrăjitoarelor.) PRIMA VRĂJITOARE: Nu mai avem ce face pe-aici! A DOUA VRĂJITOARE: Hai. ce război universal! Ajută-mă! Desfă-mi rochia asta albă. LADY MACBETT (sau PRIMA VRĂJITOARE): Haide. Noroc că m-am ţinut bine pe picioare. în sfîrşit A DOUA VRĂJITOARE: Hi. etc. DOAMNA DE COMPANIE: Numaidecît.d. ce bine mă simt. hi! (închide cufărul. Şi pune-mi bărbia ascuţită! Dă-mi dinţii şi pune-mi nasul ascuţit! Dă-mi toiagul de fier cu vîrful otrăvit! Doamna de companie ia toiagul unuia dintre pelerinii aflaţi pe scenă. Dă-mi să beau din hîrca plină cu vodcă pipărată şi vrăjită. Pe măsură de lady Macbett. c-am scos-o bine la capăt. Cele două vrăjitoare sînt de-acum în elementul lor. grăbeşte-te. haide odată! A DOUA VRĂJITOARE: Numaidecît. haide. Am îmbîrligat totul.' (A Doua Vrăjitoare scoate un şal vechi din valiză. sau Prima Vrăjitoare. Pe una am şi pupat-o.. repede! Scoate-mi peruca! Să-mi recapăt odată părul cîlţos şi murdar. cămaşă murdară. îi scoate peruca ş. Î m i stătea ca un spin şi mă sufoca. şi-l înfăşoară pe cap dintr-o mişcare.) Vai.. scumpa mea! PRIMA VRĂJITOARE: Sîntem aşteptate în altă parte. numaidecît. puahh! (În acest timp. Şi scuip afară împărtăşania care din fericire mi s-a oprit în g î t . 65 . şi foarte vesele.m.) Aud zgomot. şi îşi îmbracă stăpîna. plini de noroi hai. după cum spune textul. Amîndouă se aşază călare pe el. repede ! De m-aş vedea odată în scumpele mele zdrenţe! (Nu mai are pe ea decît un soi de. numaidecîT. De două ori era să leşin la atingerea icoanelor din biserică.

hi! Macbett o va sfîrşi prost. A Doua Vrăjitoare întinde braţele în lături precum aripile unui avion. A DOUA VRĂJITOARE: S-o ştergem. 66 . e tronul. să ne trăiască! Trăiască marele nostru căpitan! Macbett al nostru! MACBETT: Vă mulţumesc. împreună cu Doamna sa de companie. lady Macbett. Prima Vrăjitoare se preface că mişcă volanul şi că motorul e ambalat. ia-ţi zborul! Cufăr. PRIMUL COMESEAN: Glorie. în dreapta şi stînga acestuia. totuşi. Alteţa Sa este o persoană punctuală. PRIMA VRĂJITOARE: Patronul va fi mulţumit A DOUA VRĂJITOARE: O să-i povestim totul de-a fir-a-păr. onoare şi multă sănătate preaiubitei noastre stăpîne. hi. Ar fi trebuit. Patru comeseni stau la masă. MACBETT: Vă mulţumesc în numele meu şi al ei. o masă cu scăunele. să fie aici. PRIMUL COMESEAN: Trăiască arhiducele! AL DOILEA COMESEAN: Trăiască suveranul nostru! AL TREILEA COMESEAN: Trăiască Macbett! AL PATRULEA COMESEAN: Călăuzitorul nostru-al tuturor. AL PATRULEA COMESEAN: Frumuseţea şi harurile sale o fac demnă de dumneavoastră. Din dreapta intră Macbett. MACBETT: Nu vă ridicaţi. prieteni. Să ne trăiţi şi să înfloriţi întru înflorirea patriei noastre sub înţeleaptă dumneavoastră putere şi sub graţia lui lady Macbett. hi. Alte patru sau cinci manechine figurează alţi meseni. Trebuia să apară. În faţă. Cufăr. MACBETT: Ne-am despărţit acum cîteva minute.A DOUA VRĂJITOARE: Hi. AL DOILEA COMESEAN: Totuşi. Un reflector luminează numai cufărul zburător pe deasupra scenei. În fund se pot zări alte mese. în spatele tronului. *** Sala cea mare a palatului. acum. uşor spre stînga. Pe scenă se lasă bezna. cu alţi comeseni sau alte manechine. ia-ţi zborul! PRIMA VRĂJITOARE: Cufăr. ia-ţi zborul! Aşezată în faţă pe valiză. bunii mei prieteni. PRIMA VRĂJITOARE: Ne aşteaptă ca să ne încredinţeze o nouă misiune. În fund.

prieteni! Ce mare bucurie să fiu printre voi. (Iese şi se va întoarce cu vin. Monseniore. că murim de sete! (Privind un tablou ce înfăţişează un bărbat. care poate să fie invizibil. Dacă aţi şti cît îmi e de nepreţuită prietenia voastră. Ah. Să lăsăm confidenţele pe altădată. Eram fericit pe vremea cînd îi eram credincios lui Duncan.AL TREILEA COMESEAN: Să fi fost. N-aveam nici o grijă.. cuprinsă Alteţa Sa de vreo migrenă? Sînt doctor. Nu omul stăpîneşte evenimentele. AL DOILEA COMESEAN: Nu-i portretul lui Duncan în locul portretului dumneavoastră. (Apare Servitorul. dacă aţi şti voi. (Apare un Servitor. Mă simt înconjurat de căldura şi dragostea voastră.) MACBETT: În sănătatea voastră. MACBETT: A intrat în camera ei ca să-şi dea cu ruj pe buze. sau o ramă simplă. Voi beţi mai departe.) PRIMUL COMESEAN: Dar e portretul dumneavoastră. Tot ce se întîmplă e contrariul a ceea ce vrei să se-ntîmple. să-şi dea cu pudră şi să-şi pună un colier. dar nu apuci. Lucrurile se întorc împotriva noastră. oare. eu nu văd nimic. Către Servitor:) Hai mai repede. AL PATRULEA COMESEAN (către Primul): Oare accesul la putere aduce cu sine miopia? PRIMUL COMESEAN (către Al Patrulea): Nu-i o condiţie obligatorie. Monseniore. Beau şi eu cu voi. dar care poate fi-o ramă goală:) Cine a pus portretul lui Duncan în locul portretului meu? (Arată cu degetul:) Cine a avut ideea acestei farse sinistre? SERVITORUL: Nu ştiu.. Se duce să ia tabloul din perete. totuşi. 67 . Totul ne scapă. dar nu ne dăm noi bătuţi aşa uşor. ceea ce n-ai fi vrut să faci. Prezenţa voastră mă consolează şi mă alină. Istoria-i vicleană. Monseniore. Monseniore.) Nu e vin destul. AL TREILEA COMESEAN: Nu vedeţi bine. Faci cu totul altceva. Mă simt sigur printre voi.. Aduceţi vin! SERVITORUL: Mă duc să aduc. MACBETT (Servitorului): Nenorocitule! (Îl apucă de gît. Nu mai sîntem stăpîni pe ceea ce am declanşat. după care îl lăsă. Monseniore. A domni. ci evenimentele guvernează soarta omului.. a stăpîni. ci al dumneavoastră în locul chipului lui Duncan. MACBETT: Seamănă cu el. Mi-este indispensabilă ca apa pentru flori şi vinul pentru bărbaţi. Ai vrea să faci ceva.

MACBETT (dîndu-se înapoi pe măsură ce Banco înaintează): N-ai murit.. Că-i seamănă lui Duncan sau că-mi seamănă mie. (Se ridică pe jumătate şi dă cu pumnul în masă. Macbett se aşază la rîndu-i. MACBETT: Ţara avea nevoie de un suveran mai tînăr. imediat ce Macbett îi dă drumul. MACBETT: Banco! BANCO: Eu am curajul să-ţi spun că eşti un trădător. Servitorul iese repede prin dreapta. Nu aţi pierdut nimic cu schimbul ăsta. In momentul în care începe să vorbească stă în cadrul uşii. (Cei patru comeseni s-au ridicat de la masă.) De ce vă uitaţi aşa la mine? Luaţi loc. Brusc. un criminal. Aţi amuţit. dragi prieteni. Monseniore.. Monseniore. Nu îndrăzniţi? (Pauză. Şi voi credeţi la fel? Credeţi voi altfel? Răspundeţi! AL DOILEA COMESEAN: Monseniore. apoi. MACBETT: Poate că m-am înşelat. Monseniore. Cel mai drept.AL DOILEA COMESEAN: Numai că aşa se întîmplă adesea.) Aşezaţi-vă.) Domnilor. căcăcioşilor. Mesele din fund care se vedeau în transparenţă sau în oglinzi nu se mai văd. Alteţă. prezenţi şi viitori să se ridice şi s-o spună. AL PATRULEA COMESEAN: Exact aşa credem şi noi. Macbett. un pungaş. mai strălucitor. Şi după-aia? Eu tocmai urmarea aş vrea s-o cunosc. Fundul scenei se întunecă. cel mai mare? Amanţilor.) Nu îndrăzniţi. Un pic de vin îmi va limpezi mintea. (Comesenii se aşază. apare Banco. MACBETT: Ce gîndeaţi voi despre Duncan în timpul vieţii lui? Îi spuneaţi şi lui ce gîndeaţi despre el? Îi spuneaţi că-i cel mai strălucit? Că-i cel mai energic dintre căpetenii? Sau îi spuneaţi că eu sînt mai vrednic şi că ar trebui să-i iau locul? PRIMUL COMESEAN: Monseniore. Aşa că să şedem şi să bem. cînd vă spun. BANCO: Uite că eu îndrăznesc. va înainta. MACBETT: Eu însumi credeam că el este cel mai demn să conducă. aşadar. mai bine să spargem tabloul ăsta. şi să bem. Cel care îndrăzneşte să creadă despre mine că nu sînt cel mai bun dintre toţi suveranii trecuţi. să bem! Beţi! Nu era Duncan mai bun suveran ca mine! AL TREILEA COMESEAN: Acesta e şi punctul nostru de vedere. iar 68 .. MACBETT: Monseniore. hai! îmbătaţi-vă. (Se aşază şi bea. care s-au ridicat în acelaşi timp cu el:) Luaţi loc.. (Către ceilalţi. mai energic.

Macbett.) De ce vă este frică de el? Mai degrabă înconjuraţi-l. Locul tău nu este aici. BANCO: Vei avea surprize. Mîna mea trece prin el.Duncan. un gunoi. Am fost mai iute. MACBETT: Vii din i a d . Nu mi-e frică de tine. dar în realitate nu-i decît un biet rest. v-o jur! AL DOILEA COMESEAN: Nu-i el în carne şi oase. BANCO: Aşa cum i-ai luat tu locul lui Duncan. un automat.. MACBETT: El mă face să rîd. mă omorai tu. îngroziţi. Ţi-e bine acolo? Ia arată-mi permisul pe care ţi l-a dat locotenentul lui Satana? Cît ai permisie? Pînă la miezul nopţii? Pofteşte pe locul de onoare la masa noastră. Fii fără grijă. Ia loc printre bravii mei prieteni. BANCO: Canalie! Păcat că altceva decît să te blestem nu-ţi pot face. Banco dispare. daţi-i iluzia că există. Asta-l va face şi mai disperat atunci cînd se va întoarce în bezna din care vine. MACBETT: Fantoma lui? (Rîde. nu-i decît un spectru.) Aşa e. Nefericitule! Nu poţi nici să bei. 69 . MACBETT: Nu vei reuşi să mă faci să am remuşcări. înainte. De ce îmi spui „canalie"? Ţi-am luat-o. Deci eşti mort. MACBETT (comesenilor): Nu mai tremuraţi aşa. Nu-i decît o fantomă. Zic: el.) Banco ! PRIMUL COMESEAN (lui Macbett): Nu este Banco. Dacă nu te omoram eu. Nu tu ai fost primul care şi-a împlîntat pumnalul în inima lui? Eu plănuiam să te fac mare vizir.Macbett se trage în continuare înapoi. Ce naiba aveţi? Parcă mi-am ales generalii dintre neputincioşi! BANCO: Am avut încredere în tine şi te-am urmat. iar tu visai să-mi iei tronul. AL TREILEA COMESEAN: Vine din iad.aşezîndu-se pe el . o rămăşiţă a omului ce-a fost. (Comesenii se trag în lături. doar. În iad să te întorci. aşa cum ai făcut şi cu Duncan. Iar apoi tu şi vrăjitoarele tale m-aţi fermecat MACBETT: Tu ai vrut să-ţi substitui posteritatea posterităţii mele. nici să mănînci. Păcat că nu pot să te omor a doua oară.. care te făcuse de două ori baron. şi-i văd din faţă spatele. Imediat apare lîngă tron .) Banco! (Îşi scoate pe jumătate pumnalul din teacă. vei plăti. în întunericul prea arzător sau prea jilav. Ai mers binişor înainte: toţi fiii tăi. Monseniore! MACBETT: El este. toţi nepoţii şi toţi strănepoţii tăi au murit în sămînţa ta înainte de-a se naşte vreunul.

(Lui Duncan:) Asta este. MACBETT: Despre Banco nu aţi crezut că e adevărat.. AL TREILEA COMESEAN: Arhiducele. Dar printre toate adevărurile pe care 70 . Am dat foc la nenumărate case. pe Macbett. nu există alt suveran aici în afara mea Numai în faţa mea aveţi a îngenunchea de acum înainte. (Îşi scoate pumnalul. militari şi civili. (Lui Duncan:) Nu te mai întoarce înainte de a obţine iertarea miilor de războinici pe care i-am ucis în numele tău şi înainte ca ei să fie iertaţi de miile de femei pe care le-au violat.) MACBETT (se întoarce): Dar ce? şi-au dat cu toţii întîlnire aici? Comesenii se apropie prudent de Duncan şi se opresc la o oarecare distanţă de el. dar văd că acum credeţi în faptul că Duncan însuşi se află pe tron. PRIMUL şi AL TREILEA COMESEAN (arhiducelui): Monseniore. Aşa este. mai departe. (Comesenilor:) Întoarceţi-vă la locurile voastre.. e arhiducele ! AL DOILEA COMESEAN: Arhiducele! MACBETT: Aici numai eu sînt arhiduce! Altul în afara mea nu există. noi vă dăm ascultare. Mie ar trebui să-mi spuneţi aşa.) Şi numiţi-mă Monseniore. Primul şi Al Doilea Comesean îngenunchează de-o parte şi de alta a tronului. Ţi-am luat nevasta. de miile de copii şi miile de bieţi ţărani pe care i-au ucis. (Arată cu degetul. Duncan e pe tron. Cei trei din urmă stau cu spatele la sală. tot la o oarecare distanţă. speriaţi. uitaţi-vă.AL PATRULEA COMESEAN: Arhiducele! Priviţi. iar eu văd că priviţi în altă parte. cu faţa către public. E foarte adevărat. te-am slujit. CEI PATRU COMESENI (împreună. AL PATRULEA COMESEAN: Cea mai mare fericire-a noastră e să vă dăm ascultare. Ia spuneţi.) Întoarceţi-vă la locurile voastre. Totuşi. îl încadrează. Fericirea noastră înseamnă-a ne supune. iar cei doi de lîngă tron se văd din profil.. MACBETT: Văd că m-aţi înţeles. plecîndu-şi spinările): Monseniore. Asta-i oare din pricina faptului că v-a fost suveran şi v-aţi învăţat să îngenuncheaţi în faţa lui şi să vă temeţi de el? Acuma eu sînt cel care vă spun: este o fantomă.. iar tu nu ai avut încredere în mine. Ţi-am luat tronul. (Comesenii se trag înapoi. DUNCAN: Am ucis şi am pus să fie ucişi zeci de mii de bărbaţi şi femei. Ceilalţi doi.

porunciţi să fie închise graniţele. Din sfert în sfert de oră să-mi trimiteţi ştafete care să mă ţină la curent cu rezultatele căutărilor voastre. Avea o durere de cap. MACBETT (comesenilor): Mergeţi în păduri şi căutaţi copac de copac. Monseniore. MACBETT: Du-te şi caut-o şi ad-o la mine. Să le aducă aici. O SERVITOARE: Monseniore. dispari. bagajele nicăieri şi Doamna de companie niciunde.) MACBETT: Eşti nebun? (Către comeseni:) Moartea l-a înnebunit Nu-i aşa. Tocmai se ridicase.) Şi voi? Nu mai staţi pe-aici. nu mai sta. Dacă vreuna dintre ţări invocă dreptul de azil. (Servitoarea iese. Daţi ordin ca farurile să măture toate apele cu lumina lor. du-te repede. prin sate! Aduceţi-o la mine! (Servitoarei:) Tu du-te şi caut-o prin podurile palatului. Din fund. Mergeţi pe cîmpuri. Să fie contactate toate ţările vecine şi să le expulzeze dacă le-au găsit acolo.le-ai spus exista unul neadevărat: nu mi-ai luat nevasta. Monseniore. Toate vasele de coastă şi patrulele marine să patruleze pînă dincolo de apele noastre teritoriale. Nu ne-a răspuns decît ecoul. în pivniţă. intră Servitoarea. 71 . sau dacă ne răspunde că nu are semnat cu noi nici un tratat privind extrădarea. Camera era goală. Monseniore! Alteţa Sa a dispărut. MACBETT: Ce vorbeşti acolo? SERVITOAREA: M-am dus în camera ei. domnilor? COMESENII (unul după altul): Da. MACBETT (lui Duncan): Du-te. luaţi-vă cîinii. lady Macbett. pregătindu-şi ieşirea. strigoi idiot! Duncan dispare îndărătul tronului. prin temniţele de sub castel. Cei patrii comeseni tocmai dădeau să-şi pună în goană centiroanele cu spadele care stăteau agăţate de pereţi. să ia un pic de aer înainte de masă. acuma se opresc brusc şi se uită spre Servitoare. Poate c-a închis-o cineva acolo. am strigat-o. intraţi în fiecare casă. Probabil că se plimbă prin parc. SERVITOAREA: Am căutat-o peste tot. într-o încurcătură de nedescris. Arestaţi toate babele cu înfăţişare de vrăjitoare şi scotociţi în toate cavernele. (Rîde sardonic. Du-te. MACBETT: Care Alteţă? SERVITOAREA: Augusta voastră soţie. îi vom declara război.

(Apare lady Macbett. numai Macol va cînta. iar rochia îi este cam boţită.) 72 . urca scările. în sensul că nu poartă coroană. draga mea. după cum vrea regia.SERVITOAREA: Iat-o pe lady Macbett. PRIMUL şi AL DOILEA COMESEAN (împreună): Lady Macbett! AL TREILEA şi AL PATRULEA COMESEAN (împreună): Lady Macbett! AL PATRULEA COMESEAN: Lady Macbett! MACBETT: Doamnă. PRIMUL şi AL DOILEA COMESEAN: Trăiască lady Macbett! AL TREILEA şi AL PATRULEA COMESEAN: Trăiască lady Macbett! MACBETT (către lady Macbett): Aşază-te pe locul de onoare. AL PATRULEA COMESEAN: Trăiască lady Macbett. Apar din nou. nefericita văduvă. manieră de operă (sau vorbit. dar credincioasa soţie a suveranului nostru legitim. MACBETT (lui lady Duncan): Ai înnebunit? Cîntat. Numai că nu sînt lady Macbett. mesele cu mesenii de adineaori. AL PATRULEA COMESEAN: Nu mai ştie ce face. Masa de nuntă poate să înceapă. preaiubita noastră suverană! LADY MACBETT (sau LADY DUNCAN): Preaiubită sau nu. Unde-ai fost în tot acest timp? O să trebuiască să-mi dai explicaţii numaidecîL (Celor patru comeseni:) Luaţi loc. eu sînt suverana voastră. Principalul e că eşti aici. iartă-mă şi am să te iert. PRIMUL COMESEAN: E nebună. ca să te găsească. arhiducele Duncan. caz în care. AL DOILEA COMESEAN: Este nebună? AL TREILEA COMESEAN: Şi-a pierdut minţile. sau mai degrabă lady Duncan. Sînt lady Duncan. Să ne bucurăm împreună cu prietenii noştrii. în transparenţă sau în jocuri de oglinzi. Să mîncăm şi să bem! (Către lady Macbett:) Voi uita neînţelegerea pe care am avut-o.) Venea din pivniţe. în fundal. (Sjîrşitul pasajului cîntat. ca la premiera absolută. Am pus întreaga ţară pe foc. domnilor. la sfîrşit). care te iubesc la fel de mult ca mine şi care te-au aşteptat. Servitoarea iese: Apare lady Macbett. ai întîrziat. puţin diferită de cea de adineaori.

să-ţi cauţi mîndra soţie. Te-a lăsat pradă nefericirii tale. da. Şi toate astea pentru mine.PRIMUL COMESEAN: Am luat parte la nunta ei. Dar astăzi. Şi-a luat o voce şi mai frumoasă ca a ta. formele trupului şi vocea. baba vrăjitoare! MACBETT (cîntînd): Ca să vezi. ai uitat? Toată lumea a luat parte la nunta noastră. jos lady Duncan! LADY DUNCAN (lui Macbett): Vrăjitoarea ta nu mai poate să te ajute. (Sfîrşitul părţii cîntate. nu-ţi sînt complice la nimic. CEI PATRU COMESENI (cîntînd): Nu avea de unde să ştie. Vecinii mei din celulele alăturate băteau în zid. nu. LADY DUNCAN: N-ai să scapi tu. ca să vezi! De data asta nu mai e o fantomă. sclavilor! Ies toţi. jos Macbett! Trăiască lady Duncan. Bătăile aveau un cod. Macbett. LADY DUNCAN (vorbit): Am aflat cum s-au întîmplat toate prin telegraful prizonierilor. ca să vezi. iar zăvoarele au sărit. uzurpatorule şi impostorule! MACBETT: Dar cum de ştii tot ce s-a întîmplat? PRIMUL COMESEAN (cîntat): Chiar aşa: cum de ştie? AL DOILEA COMESEAN (cîntat): N-avea de unde să afle. lanţurile s-au desfăcut ca prin farmec. nu eu l-am ucis pe stăpînul tău. Am ştiut totul. făcîndu-le şi mai frumoase. (Comesenilor:) Ieşiţi. Voi aţi luat parte la nunta lui Macbett cu Vrăjitoarea care mi-a împrumutat chipul. nu-i un strigoi de-această dată. S-a evaporat.) Ei bine. tare-aş vrea s-o găsesc pe Vrăjitoare. AL PATRULEA COMESEAN (cîntat): Nu avea de unde să ştie. jos Macbett! Trăiască Macbett. nu. A ridicat o armată 73 . Du-te. jos lady Duncan! Trăiască lady Duncan. Nu am nimic de împărţit cu tine. AL TREILEA COMESEAN (cîntat): Nu avea de unde să ştie. cîntînd): Trăiască Macbett. Iar noi nu avem maşini zburătoare ca s-o găsim. tocmai a debarcat din Cartagina. de vreme ce-a stat închisă. aşadar. Ţi-a luat trăsăturile şi liniile trupului. CEI PATRU COMESENI (împreună. MACBETT: Ce nefericire? Este oare o nefericire să fii suveranul unei ţări? Nu am nevoie de nimeni să mă ajute la guvernare. MACBETT (către lady Duncan): Eşti soţia mea. Unde am s-o găsesc? Probabil că a dispărut în aburi. fiul lui Duncan. Nu vei domni. Ea m-a azvîrlit în pivniţa palatului şi m-a pus în lanţuri. LADY DUNCAN: Nu la nunta mea aţi asistat voi. şi nici aparate care detectează corpurile de la distanţă. Macol.

care se întoarce): În sfîrşit. ca nu cumva să se afle că nu e însărcinată. Macbett! Ai fost tras pe sfoară. Stă scris că pe mine nu mă poate omorî fiinţă născută din femeie. Iar ea a redevenit gazelă după ce m-a adus pe mine pe lume. Tu. Sînt rodul unirii lui Banco cu o gazelă. L-am ucis pe cretinul de taică-tău fiindcă am vrut să-ţi salvez viaţa. răzbunător cretin! Eşti debil psihosomatic! Idiot ridicol! Un fraier care se dă mare! Un imbecil îngîmfat! O stupidtate. creatură abjectă! Monstru nemernic! Noroi al omenirii! Asasin sordid! Idiot moral! Şarpe scîrbavnic! Acrocordusule! Viperă cu corn! Ţestoasă uriaşă şi infectă! Balegă de rîios! MACBETT: Să ştii că nu mă impresionezi deloc. pe care o vrăjitoare a preschimbat-o în femeie. (Cîntă sau vorbeşte la modul wagnerian:) Eu nu sînt fiul natural al lui Duncan. MACOL: Oracolul te-a înşelat. ultimul dintre oameni. MACBETT (cu sabia în aer. Ţara e contra ta. stîrpitură! Şi după ce-mi voi spăla sabia în sîngele tău. Banco al IV-lea (apare capul lui Ribouldingue). Voi fi Banco al doilea. tînăr nătîng ce eşti.mare şi puternică. Şi s-a întors la curte cu mine cu tot. om de nimic. Am fost prezentat ca fiu al lui Duncan cu lady Duncan tocmai fiindcă se dorea un moştenitor. Banco nu ştia că a lăsat-o însărcinată. am s-o arunc de silă! MACBETT: Biet căţelandru! Vezi-ţi de drum. sînt fiul său adoptiv. MACOL (lui Macbett. Lady Duncan a părăsit în taină curtea înainte de naşterea mea. în direcţia mulţimii invizibile care strigă . te-am găsit. Nu mai ai nici un prieten. Banco al V-lea (capul lui 74 . Dinastia Banco. Din fund. Macbett. (Vorbit:) Îmi voi lua numele de Banco şi voi întemeia o dinastie ce va domni peste veacuri. intră Macol. Eşti neputincios în faţa mea. Iată cine vor fi cei dintîi descendenţi: Banco al III-lea (apar succesiv capetele lui Filochard şi Pieds Nickelés). Se aud strigăte de „Jos Macbett! Trăiască Macol! Jos Macbett! Trăiască Macol!" Lady Duncan dispare. o stîrpitură! O mazetă! MACOL: O să te omor.la dreapta): Nu am nevoie de nimeni! (Spre stînga:) Nu mi-e frică de nimeni! (Înspre public:) Nu mă tem de nimeni! De nimeni! Sunete de fanfară.

Aceste soluţii vor fi avute în vedere numai dacă. MACOL: Luaţi stîrvul ăsta de-aici. fie cîteva ramuri. În realitate. în care cei mai buni sînt mai răi decît cei mai răi. MACBETT: Ei.. Strigătele mulţimii invizibile: „ Trăiască Macol! Trăiască Macol! Tiranul a murit! Trăiască Macol. COMESENII: Trăiască Macol. să ne încheiem socotelile. nu există alte posibilităţi. Numai cînd pădurea se va mişca şi va merge către mine. Monseniore. Unii duc trişte panouri pe care scrie: „Macol is always right" („Macol are întotdeauna dreptate").. M A C O L : Î m i voi răzbuna tatăl adoptiv şi tatăl natural totodată. Banco al Vl-lea (capul autorului acestei piese.Croquignol). drăcia dracului! Macol îl străpunge pe Macbett cu sabia. dacă aşa vrei. şi vor mai fi mulţi alţii. Oh! ce lume nemaipomenită. MACBETT: Ai să mori. UN COMESEAN: Aşezaţi-vă. Nu pot să-mi reneg tatăl. numai atunci voi putea fi învins. Mai mulţi bărbaţi şi femei se îndreaptă către centrul scenei. pe la spate. apare un tron. Fiecare poartă fie un panou pe care este desenat un copac. întregul decor trebuie să se transforme în pădure care îl înconjoară pe Macbett. Trăiască dinastia Banco! Trăiască Monseniorul nostru! 15 . Macbett se prăbuşeşte. In acelaşi moment. tehnic. imbecilule. cu zecile. preaiubitul nostru suveran! Trăiască Macol!" MACOL: Şi aduceţi-mi un tron! Cei doi comeseni iau corpul lui Macbett. M A C O L : Întoarce-te să vezi pădurea cum merge spre tine. rîzînd cu gura pînă la urechi). Suflarea ta nu mai trebuie să răspîndească ciuma peste lume. Sosesc şi ceilalţi comeseni. MACBETT: De la Oedip încoace destinul nu şi-a mai bătut joc în aşa hal de un om. (Scoate sabia:) Gata.

Se aud clopotele. Băgaţi-vă bine-n cap: ţara noastră gemea sub jug. am strivit capul tiranului şi l-am înfipt în vîrf de spadă. AL DOILEA BĂRBAT: A meritat-o. chiar în faţa tronului): Linişte. AL TREILEA BĂRBAT: Ai avut dreptate s-o faci. AL TREILEA BĂRBAT: Fie ca cerul să nu se îndure de sufletul lui! 76 . O ALTĂ FEMEIE: Să fie domnia bucuriei. Cu fiecare zi se adăuga o nouă rană pe grumazul ei. Să nu mişte nimeni! Să nu scoată nimeni o suflare. MACOL (Episcopului): Bat clopotele pentru încoronare? EPISCOPUL: Da. Din dreapta apar Episcopul şi un călugăr. Nu mai vorbiţi toţi odată! Am să vă fac o declaraţie. Monseniore. Apare un bărbat ducînd capul lui Macbett înfipt într-o suliţă. UN ALT BĂRBAT: Fie ca domnia voastră să fie domnia păcii. PRIMUL BĂRBAT: Monseniorul ne va vorbi. da. să ne îmbrăţişăm. UN ALT BĂRBAT: Domnul să vă aibă-n pază. Ei bine. EPISCOPUL: Îmbrăţişaţi-vă şi vă voi binecuvînta. FEMEIA: Să vă fie domnia fericită! O ALTĂ FEMEIE (intrînd prin dreapta): Să fiţi bun cu cei sărmani! UN BĂRBAT (intră prin dreapta): Să nu mai existe nedreptate! UN ALT BĂRBAT: Ura ne-a distrus căminele. vă sorbim de pe buze cuvintele. cînd vă zic. PRIMA FEMEIE: Fie ca domnia voastră să fie una sfîntă. să vedem ce ne va zice. Alteţa Voastră. MACOL (în picioare. a armoniei şi înţelegerii. EPISCOPUL: Domnul să vă aibă-n paza lui. A DOUA FEMEIE: Să ascultăm. UN BĂRBAT: Domnia iubirii. MACOL: Linişte. UN ALT BĂRBAT: Fraţilor. Macol e lîngă tron. PRIMA FEMEIE: O să ne vorbească. Prin stînga intră o Femeie din popor. AL DOILEA BĂRBAT: Vă ascultăm. Ura ne-a otrăvit sufletele.

lîngă Macol nu va mai rămîne nimeni.) MACOL: Dacă nu tăceţi chiar în clipa asta. există în firea mea. maliţios.) Simt că toate viciile sînt aşa de bine înfipte în fiinţa mea. compusă numai din instincte fatale. 77 . încît.). încît atunci cînd ele îşi vor da drumul în lume. că tiranul e mort şi îşi blestemă ceasul în care s-a născut.Pe veci (a tr. AL TREILEA BĂRBAT: Să nu aibă nici o clipă de odihnă în iad. de douăzeci de ori pe zi. Voi pune la cale procese cu cei mai buni şi mai loiali dintre voi şi vă voi distruge. ca în primul tablou. spre a li se lua pămînturile. ca să vă pot înhăţa bunurile. se aud murmure de respingere. PRIMA FEMEIE: Să i se smulgă limba din gură. mătuşile şi fecioarele voastre la un loc nu vor fi de ajuns ca să umple marea poftelor melc. De la unul îmi vor trebui bijuteriile. decît a suferit pînă acum. ipocrit. AL PATRULEA BĂRBAT: Să vrea să se convertească în flăcări. de la altul casa şi fiecare nouă posesiune va fi pentru mine decît o scînteie pentru o flacără şi mai devoratoare de avuţii. Va suferi mai mult şi în mai multe feluri sub cîrmuirea mea. Să fie tras în ţeapă. negrul Macbett o să pară alb ca zăpada şi toată ţara va spune despre el că a fost un mieluşel. o avariţie aşa de mare. Şi să fie martor la bucuriile noastre. pun cîinii şi soldaţii pe voi. în timpul domniei mele.. AL DOILEA BĂRBAT: Să fie pus în strămurări. vin şi vă zic: ţara mea o să vadă domnind mult mai multe vicii decît a văzut pînă acum. AL DOILEA BĂRBAT: Să sufere caznele iadului. plin de tot ceea ce se cheamă viciu. (Pe măsură ce Macol îşi face declaraţia. viclean. (In fundal se văd ghilotinele. La sfîrşitul tiradei.PRIMA FEMEIE: Să fie condamnat ad aeternam 1 ! PRIMUL BĂRBAT: Să ardă în iad. Dar el n-a fost nimic faţă de ce va să fie libertinajul cu mine. fiicele. Toate nevestele. iar Dumnezeu să-i refuze convertirea. brutal. tuturor nobililor le vor fi tăiate capetele. Nu 1 (Lat) . de stupefacţie. să i-o pună la loc şi să i-o smulgă iarăşi.) Iar acuma. de disperare. faţă de nenumăratele mele păcate. Mult mai bun o să vi se pară Macbett faţă de m i n e . desfrînat. Iar patimile mele vor spulbera orice zăgaz ridicat în faţa lor. Fie ca hohotele noastre de rîs să-i spargă timpanele! A DOUA FEMEIE: Să-i scoată ochii cu andrelele mele! (Ridică fiecare panourile. Macbett a fost sîngeros. În afară de asta. avar.

nu am simţul dreptăţii. Voi fi supra-Alteţă. Dispare în ceaţă. da.am nici una dintre virtuţile proprii suveranilor. Nişte porniri pe care mi le voi satisface prin toate mijloacele. (Episcopul ce rămăsese singurul lîngă Macol . omenia. răbdarea.că am puterea . acuma . voi fi împăratul tuturor împăraţilor. Voi distruge orice înseamnă unitate pe acest pămînt. mila. fermitatea. stabilitatea. curajul. Ceaţa se destramă. Vînătorul de fluturi traversează din nou scena. Sfirşitul piesei. Apoi un imperiu. şi eu voi fi împărat. prin dreapta. . perseverenţa. dar sînt arhiplin de porniri criminale.) Ei bine.voi vărsa în iad laptele dulce al armoniei. Vom începe prin a face din ducatul acesta . Am să tulbur pacea universală. nu sînt sincer.iese la rîndu-i.un regat. deprimat. supra-Sire. Iar eu voi fi rege. generozitatea. nu-mi plac echilibrul. supra-Maiestate.

CE FORMIDABILA ÎNCURCĂTURĂ! .

DISTRIBUŢIA Personajul Lucienne. Mama Personajului Patronul. Fiul lui Jacques Dupont. Domnul cu bastonul. Fiul Revoltatului Pierre Ramboul. Mama Rănitului Doamna cu căţeluşul. Fiica portăresei Casiera (Janine). Agnès şi fiica lui Agnès Proprietăreasa. Soţul Doamnei cu căţeluşul. Rănitul. Revoltata. Patronul crîşmei Jacques Dupont. Fiul Tînărului Un Client de la restaurant . Bătrînul Un Tînăr Muncitor. Poliţaiul. Revoltatul. Un Poliţai. Bătrîna Portăreasa. Tînărul. Patronul restaurantului.

deloc? LUCIENNE: În orice caz. L-am părăsit pentru tine. Dacă nu are omul nevoie! PIERRE (către Lucienne): Întotdeauna ai avut o slăbiciune pentru el. Cu şuturi în fund. noi l-am ajutat. JACQUES: Mie-mi spui? E leneş. zi de zi. îl cunoşteam de mult. PIERRE: Se îmbrăca de parcă era cerşetor.. LUCIENNE: A moştenit. Dar am să-i cer să plătească preavizul. LUCIENNE: Oh! PATRONUL: Cînd a avut nevoie de noi. Pe mine nu mă duce nimeni de nas. zi de zi. cînd ar fi putut să ne ajute cu bănetul lui. El e reacţionar. Nu-i deloc uşor să găseşti un om care să-l înlocuiască. 81 . Mă săturasem de el.. JACQUES: O porcărie.SCENA Întîi Decorul Un birou PATRONUL: Nu se face. Firma are nevoie să fie revigorată. O şterge pur şi simplu. PATRONUL: Eu ştiam foarte bine. Iar după-amiaza adormea pe dosarele dumitale. PIERRE: Cu unul ca el. aşa ceva ţi-ar fi creat necazuri. Are tot dreptul să plece. JACQUES: Eu aveam idei politice. JACQUES: Eu unul sînt mulţumit că am scăpat de moaca lui. acum . PIERRE: Şi totuşi nu era un funcţionar prea bun. Trebuia să se sfîrşească. LUCIENNE: Te-am preferat lui. PIERRE (către Lucienne): Ţi-a fost amant Aşa un amant.. ne era dator măcar moral.. PIERRE: Nu mă miră din partea lui. Iar acuma pleacă aşa. că mergeaţi la crîşmă împreună. Las' că nu-i nici o pierdere. (Către Jacques Dupont:) Dumneata mi-ai zis. PATRONUL: Am avut eu inimă bună că nu l-am dat pe uşă-afară. totuşi. zi de zi. PIERRE (către Lucienne): Şi nu suferi chiar deloc. Iar acuma. L-am avut în faţa ochilor vreme de cincisprezece ani.ioc recunoştinţă. PIERRE: Ce-o să facem cu economiile lui? PATRONUL: Ar fi putut să le verse-n contul meu. PIERRE: Erai bucuros. Ne previne cu trei zile înainte. Oricum.

În plus. dar ce v-a făcut? Acuma are bani. PIERRE: Controlul nu-i treaba lui Dupont. PATRONUL: Nu-i laşi chiar aşa. Şi putea a alcool. e idiot. Dacă aşa ceva vi se pare agreabil! LUCIENNE: Nu a fost întotdeauna aşa. JACQUES: Mie-mi spunea că nimic nu are nici un rost. Unde ţi s-au evaporat ideile? Acuma ai mintea pe jantă. Vedeai totul la nivel mare. pe cei care te-au ajutat. 82 . PIERRE: Acuma nu-i vorba de mine. Că. Te-ai epuizat cam iute. JACQUES (lui Pierre): Dar dumneata ai? PIERRE (lui Jacques): Dar dumneata?! JACQUES: Eu cred că. dragule. nu avea nici o idee despre nimic. ideile lui nu valorau mare lucru. JACQUES: Nici măcar nu se bărbierea cînd venea la birou. PIERRE: De altminteri. adică.PATRONUL: Ah. l-ai părăsit pentru mine. ca să închizi prăvălia. PIERRE (către Lucienne): N-o să-mi spui că a ajuns aşa din cauza mea. îi vom spune ce credem despre el. Nici o raţiune. asta nu. PIERRE: O să ne uităm urît la el. da. Erai plin de idei. PATRONUL (lui Pierre): Aveai planuri mari cînd te-ai angajat aici. e treaba mea. dar casieria e plină. Dacă ar fi vrut să-şi verse banii în afaceri. Dar poate să facă orice vrea cu ei. JACQUES: Cînd o să fie aici. LUCIENNE: Bine. spui şi dumneata aşa.. Eu am făcut ce am putut. PIERRE: Ştiu eu foarte bine ce-ţi imaginezi că crezi. PATRONUL: Nu prea ai putut mare lucru. JACQUES: Mie mi s-a părut întotdeauna un burghez jegos. Ne spui toată ziua. Eu sînt delegatul personalului. tot timpul acelaşi lucru. JACQUES: Ei.. dacă vrei. cu fundu-n baltă. PATRONUL: Nu e momentul să ne certăm. Ştiţi bine că firma are datorii. Ai fixaţii obsesionale. ci de el. am fi făcut mari afaceri împreună. PATRONUL: Mai rău. Eu o să mă oţărăsc tare la el. oricum. haide. Mai rar un stîngist aşa ca el. bună ziua. PATRONUL: Vino să mă controlezi. PATRONUL: Cerşetorii nu sînt decît nişte burghezi rataţi. PIERRE: Mai bine spus: el însuşi n-avea nici un rost N-avea raţiune. La urma urmei. Eu n-am nimic de ascuns. PIERRE: Un burghez cerşetor. patroane.

O veţi lua de la capăt cu generozitatea. munca e adevărata fericire. A plecat cînd a vrut el. PATRONUL: Nu-i plăcea să muncească. PATRONUL: Î m i place să fac bine. În orice caz. JACQUES: Ţipa plictiseala în el. Asta-i slăbiciunea mea. Trebuie să fie vorba de cîteva milioane. JACQUES: Nenorocitul! PIERRE: Imbecilul! PATRONUL: Nerecunoscătorul! CASIERA: Nu era un om chiar aşa de rău. Uitase. Să-l fac eu să plece. Imaginaţi-vă. JACQUES: Ăsta nu e om. Să-l vedeţi acum. PATRONUL: Ar fi trebuit să-l dau afară demult. PATRONUL: Maică-sa s-a străduit pentru el. PIERRE: De unde recunoştinţă la un om ca el? S-ar zice că toată lumea de aici nu exista decît ca să-l aline pe el. patroane. JACQUES: Ticălosul! PIERRE: Imbecilul! JACQUES: Şi să mai spui că nu există în America destui unchi care habar n-au să-şi aleagă moştenitorii. PIERRE: Lăsaţi. Şi-o sa mai văd încă multe altele. Am să-i cer să ne plătească datoria morală pe care-o are faţă de noi. Ea m-a rugat să-l angajez.. PIERRE: Ai fost prea bun. Nimic. pînă la urmă tot l-aş fi dat afară. Nu asta am vrut să spun. JACQUES: Prea tîrziu.El nici măcar nu şi-a cunoscut tatăl. Cred că s-a îmbrăcat la cel mai mare croitor. De părăsit. eu am vrut să-l părăsesc. că prea aveţi inima bună. 83 . LUCIENNE (către Casieră): Nu-i aşa că nu era chiar aşa de rău? PIERRE: Era un tip lipsit de orice nobleţe. O să ne rîdă în nas. JACQUES: Zicea că-i prost îmbrăcat fiindcă n-are destul bani ca să-şi cumpere un costum. cînd are să vină. PATRONUL: Am un suflet prea bun. nu să plece cînd vrea e l . Or.LUCIENNE: Eu nu îţi reproşez nimic. Aşa m-am născut. PATRONUL: Nu ne-a spus nimic de unchiu-său din America LUCIENNE: Nici măcar nu ştia că are aşa ceva. LUCIENNE: Nu e genul lui să facă aşa. Era fratele tatălui lui. Dar m-am vindecat. Spera că va avea parte şi ea de ceva recunoştinţă.

E încă tînăr. LUCIENNE: Mă bucur să te văd. PATRONUL (strîngîndu-i mîna): Ai avut parte de noroc. PATRONUL: Te vei căsători? JACQUES: Sper că n-o să facă prostia asta. LUCIENNE: Mai întîi. Mi-ar fi plăcut să dezvolt întreprinderea. LUCIENNE: Nu ştie încă. în acelaşi timp cu ceilalţi): Ei bine. nu. poate că munca de aici nu era făcută pentru dumneata. Cel puţin o parte din bani să-i plasezi. E foarte normal. JACQUES: Drăguţ din partea ta că ai venit să-ţi revezi prietenii. (Tăcere. Atîţia ani petrecuţi împreună. PIERRE (se întoarce spre el.) Ah. dragă prietene. Se aşteaptă cîteva clipe o reacţie din partea lui. o să vadă el ce şi cum. totuşi. Nu. PATRONUL: Nu ţi-e frică să cheltuieşti tot capitalul? Ai face mai bine dacă ai plasa banii în ceva. CASIERA: Lăsaţi-l să se gîndească.toată tinereţea noastră. eu mă obişnuisem cu tine. PATRONUL: Iar acuma. PIERRE: Pentru moment. Mi-ar fi plăcut să-ţi pot oferi o situaţie mai importantă.Din dreapta intră Personajul. Am fi putut face multe lucruri mari împreună. Ceea ce. Un plasament bun. 84 . că eşti bogat. La urma urmei. Ştii. Dar aş fi avut nevoie de mult capital. am multe idei. iată-te. Personajul rămîne tăcut. ne părăseşti. PATRONUL: Mie mi-ai fost ca un fiu. JACQUES: Bătrîne. PIERRE: Şi asta la modul cel mai sincer. trebuie să se odihnească. crede-mă. nicidecum să nu-ţi închipui că bat şaua să-ţi plasezi banii în întreprinderea noastră. ai perfectă dreptate. şi cum ai de gînd să-ţi organizezi viaţa de acum încolo? Personajul tace. fără gelozie. PIERRE: Cu toţii ne bucuram să te vedem. faţă-n faţă aici . un om cu aer modest şi îmbrăcăminte modestă. Asta e: În modesta mea întreprindere nu s-a găsit un loc de muncă demn de dumneata. PIERRE: Ei. Te felicit. ar fi în interesul dumitale. Nimeni nu-ţi poartă pică din cauza asta. JACQUES: Ne bucurăm pentru tine. Ne aveam ca fraţii. o să profite de avere.

. PIERRE (după un moment de tăcere): Şi eu mi-am băgat banii aici. Ca să ne facă să înţelegem că nu ne poate uita. a şi venit ora dejunului. PIERRE: Oricum. PATRONUL (lui Pierre): Dar ai şi cîştigat cîte ceva. PATRONUL (Personajului): Haide... Acuma sîntem într-un moment de prosperitate.. te rog. Poftim. vă rog. aşa este. dar asta fiindcă momentul nu era favorabil. Da. Ies cu toţii. Lucienne. Pe vremea aceea era criză. PIERRE (Patronului): O jigodie. după dumneata. Sigur că ştii foarte bine restaurantul „La Colţul Vesel".. are un suflet de aur. Mai mult am pierdut. Un burghez jegos.JACQUES: Patronul nu se gîndeşte decît la interesul tău. Tăcere. PATRONUL: Un porc şi jumătate. ţin să-ţi mulţumesc pentru cît ne-ai ajutat. De douăzeci de ori va cîştiga cel care contribuie acuma. PATRONUL (Personajului): În orice caz.. (Către Pierre şi Jacques:) După dumneavoastră. JACQUES (Personajului): Am petrecut adesea foarte bine acolo. 85 . Gata. Vă invit la aperitiv. nu mi-am recuperat toţi banii investiţi. (Către Lucienne şi Casieră:) Haideţi. Timpul înseamnă bani. JACQUES: V-am spus eu. da. LUCIENNE: O să-ţi aduci aminte de noi. la restaurantul „La Colţul Vesel". PATRONUL: Un nou aport. nu? PIERRE (către Lucienne): Tocmai de-asta a şi venit. e ceva cum nu se poate mai normal. nu te jena. Am parteneri foarte puternici. Că nu ne va uita. nu-i aşa? Nu ne vei uita complet. da. Aşa ceva nu se poate uita. Un ingrat. Un nou aport te-ar face să cîştigi de zece ori mai mult.. PATRONUL: Păi dacă are un suflet de aur! JACQUES: Da. (Trage cu ochiul la Personajul care tace mai departe). pentru timpul pe care ai binevoit să-l consumi în favoarea întreprinderii noastre. da. Casiera şi Personajul ies. ţin să-ţi mulţumesc..

spre dreapta. Te trezeşte.SCENA II Decor O circiumă. în faţa publicului. PIERRE: Ne face semn că are de lucru. Casiera. (Personajului:) Nu-i aşa? PIERRE: Să mai luăm un rînd. deplasînd. adică înspre celălalt colţ al tejghelei. E rîndul meu să dau un pahar. Patronul poate fi jucat de un alt actor. o să dai o şampanie. fără ochelari şi avînd acum. PATRONUL: Doamnele sînt invitatele noastre. Toate aceste schimbări se vor face vizibil. potrivit posibilităţilor financiare ale producătorului. Cînd ai să mai vii pe la noi să ne vezi. Patronul cîrciumii stă îndărătul tejghelei (adică al mesei din scena precedentă). cred că nu prea are ce face. de exemplu. ar merge un şnaps? PIERRE: E cel care face cel mai puţin rău. Desigur. Decorul poate fi construit instantaneu. îndărătul tejghelei apar rafturi cu sticle. acuma-i rîndul meu. toată lumea dă paharul peste cap dintr-o mişcare. Aşa e frumos. LUCIENNE: E puţin supărat PIERRE (Personajului): Dacă pleci aşa de repede va fi ceva supărare. Intră Pierre Ramboul. că ne-aşteaptă Patronul. eventual. JACQUES: Un aperitiv nu te-mbată. CASIERA: Acum e rîndul meu. JANINE (Casiera. Şi după aia să ne întoarcem. Totuşi. în vreme ce ceilalţi se aşază în faţa paharelor goale): Nu mai beţi un rînd cu noi. domnule? JACQUES: Mai stai puţin. Ei. 86 . el poate fi jucat de acelaşi actor care l-a interpretat pe Patronul întreprinderii. mustaţă şi un şorţ. JACQUES: Avem tot timpul pînă la ora două! Avem şi noi dreptul la o masă de adio! (Personajului:) Nu te grăbi. Lumină de neon. masa din scena precedentă. PATRONUL CÎRCIUMII: Nu. dar sfîrşeşti prin a ţine foarte mult la celălalt JACQUES: E-o viaţă de om. Se schimbă locul scaunelor. Jacques Dupont. Patronul pune de băut. Lucienne şi Personajul. CASIERA: Ba al meu. te mai înfurii. Ştii cum e cînd lucrezi ani de-a rîndul alături de cineva: te mai cerţi.

Rău a făcut că a băgat bani în afacerea asta. Acuma n-aş mai avea chef.) JACQUES (Personajului): Cu aerul tău timid. acum. ce e între voi.) Mare pungaş mai eşti.. (Personajului:) Bine faci că-ţi ţii banii acasă.şi gata.. nu. (Cu voce tare:) Ei. Am făcut o dată o experienţă . mă cheamă datoria. N-o să delapidezi încasările firmei. JACQUES: Î n c ă un rînd. cu alura elegantă.. JACQUES (celor doi): Dacă aveţi ceva să vă spuneţi. PIERRE (Janinei): Ţi-ai fi stricat viaţa din cauza lui? (Arată spre Personaj:) Aşa zicem toţi .) Eu vă las. JANINE: Domnişoară.. acesta se ridică şi el.. pot să fiu surd şi mut ca mormîntul. Mai .. vă las. în şoaptă:) N-o să te apuci să-i faci curte acuma. (Către Lucienne. (Luciennei:) Şi ţie o să-ţi pară rău după el! (Beau cu toţii din paharele proaspăt umplute.) LUCIENNE (Personajului): Ascultă-mă. E rîndul meu. Dar ăsta nu-i un motiv ca să. Cînd ştiu că aşa trebuie.JACQUES: Ah. e mai înţelept aşa. dacă-i plin de bani. JACQUES: Cinci ani şi o lună. gata. Ai dreptate.. (Către Persotîrziu. doamnă casieră. Toarnă şi pentru dumneata.. (Iese...) Să-i dau un pupic... ştiu că eu nu am confirmat speranţele pe care ţi le-ai pus în mine.şi după-aia uităm. Zău aşa. Ştiu şi eu. Eu mă duc la muncă. Deşi nu prea cred. 87 najul care dă să facă un gest:) Ba nu. Bine faci.) O să mai vii să ne vezi. Ramboul părea că va avea un mare viitor cînd s-a angajat la noi. Cred că am clienţi la casierie. nu. Să-i spui adio. PIERRE: Donjuanul amantelor. Personajul se aşază la loc. nu vă jenaţi de mine. zău. (Îl sărută. Averea nu-l face nici mai deştept şi nici mai frumos. Să-ţi cumperi un costum nou. (Se ridică şi se îndreaptă către Personaj. Mă rog. JANINE: Eu n-o spun aşa. (Iese. ca toată lumea. nu doamnă: (Personajului:) Mai demult.. patroane. LUCIENNE (Personajului): Ascultă-mă. cu faţa asta nebărbierită. mă gîndeam să mă mărit. Distracţie plăcută-n continuare.. PERSONAJUL: Cinci ani şi-o lună. mi-a ajuns! JACQUES (arătînd către Personaj): Prietenul nostru se va simţi stînjenit JANINE: Tocmai la rîndul meu va trebui să plec. Mai adă un rînd. asta nu.. (Îi trage Personajului o palmă pe spinare.. nu tu. tu poţi să mai rămîi. faţa senină şi gesturile aparent virtuoase. (Luciennei:) Nu. vezi bine că bietele femei te-au cam iubit în viaţă. acum.

Cînd o să terminaţi ce aveţi să vă spuneţi (arătînd către Personaj) o să mîncăm pentru ultima oară împreună caltaboş cu cartofi prăjiţi. Eşti atît de neclar. desigur. aşa de plin de posibilităţi de viitor. da. JACQUES (către Personaj şi Lucienne): Nu vă jenaţi din cauza mea.. eşti un personaj enigmatic. atît de imprecis. nu mai vedeam deloc clar ce se întîmplă cu dragostea noastră. JACQUES (Patronului): Ia spune. LUCIENNE (Personajului): Cred că totuşi ne iubeam. trebuie să facem ceva. PATRONUL (lui Jacques): Vor să-i distrugă pe micii comersanţi. LUCIENNE (Personajului): Ascultă-mă. Cînd l-am văzut părea atît de energic.. ai auzit vestea? Scrie-n ziarul de azi. Acuma pot să-ţi spun tot.. JACQUES: Am fi serbat acuma cinci ani de la nunta voastră. ce spui? Pe mine nu mă miră deloc. Nu mi-o ierţi. faţă în faţă cu Jacques. Acum îmi dau seama că. m-a dus de două ori la 88 . acuma... Dar cu tine nu se ştie niciodată. după care se întoarce la locul său de după tejghea. Într-adevăr. Nu. adică dacă trebuie. cu patronul. să nu cumva să crezi că visez să mă iei cu tine. pe meşteşugari.) Să mai luăm un rînd. aş vrea să-ţi spun. PATRONUL: Asta-i specialitatea casei. LUCIENNE (Personajului): Dacă tot a venit momentul... Tocmai vorbeam de asta aseară... Ei. Eu îmi beau paharul la tejghea. nu ştiam ce fac. Îl trage după ea la o masă şi se aşază amîndoi. E rîndul meu acuma. Vreau să-ţi spun.LUCIENNE (Personajului): La o lună după aceea te-am părăsit.. Personajul aprobă din cap. JACQUES (Patronului): Nu trebuie să cedezi deloc.. Dar eram distrusă. dacă trebuie să pleci.. Ramboul. cel puţin. de plin de voinţă.. la întrunire. PATRONUL (către cei doi): Vă aduc paharele la masă. Dar ştii bine că nu a fost numai vina mea.. LUCIENNE (Personajului): Nu ai îndrăznit. cred.. (Personajului:) Nicăieri nu mai găsiţi caltaboşi ca aici. că.. Nu erai d e c i s . M-a dus la bal.. ştiu.. LUCIENNE (Personajului): Nu mai ştiam ce să mă fac. M-am purtat ca o proastă cu tine. Eu. (Patronul aduce la masă pahare pentru Lucienne şi Personaj. Iar tu ştiai şi mai puţin pe ce lume eşti. Nu mai vedeam limpede. Ei. te iubeam. Ar fi trebuit să te explici. Ascultă-mă.

. pe deasupra oceanelor. ştii! Iubirea frînge oţelul cel mai tare. poate că tocmai fiindcă eşti bogat vei fi mai liber.. Patronul le aduce două pahare. Vom merge în insule. copiii mei. vom vedea ţări frumoase. Mi-a promis totul. JACQUES (care l-a urmărit din ochi pe Patron şi i-a privit o clipă pe Lucienne şi Personaj care rămîn în tăcere un moment): 89 . vezi. Uite.. Vom călători mult. Nimic nu-i poate rezista. E numai o presupunere.. Ăsta-i defectul lui. .. El m-a făcut. Şi dacă te vei plictisi pe insule. adică ba da. nici un fel de speranţă. Da. poate că înăuntrul nostru. că nu ţi-am insuflat nici un elan. vom lua avionul. atunci. după care şi-a pierdut toţi banii. Poate că munca stupidă şi monotonă pe care o făceam toată ziua. la un restaurant elegant. cu coloane de lumină şi un altar scăldat în flăcările iubirii. da. Dar poate că acolo s-a înălţat cîndva un templu.. un templu măreţ.. ştim prea bine asta. Cine ştie? Poate că în alte circumstanţe am fi reuşit Poate că şi acum focul mocneşte sub cenuşă. Iubirea mută munţii din loc. Poate că numai lipsa banilor ne-a tăiat elanul. Mediocritatea ne face să fugim de iubirea cea mare. în cenuşiul din noi nu mai sînt decît ruine prăbuşite peste alte şi alte ruine. Şi mă vei lua şi pe mine în libertatea asta a ta. deja am două fire de păr alb. vom merge departe. Nu va ajunge niciodată o întreprindere s e r i o a s ă . Marea iubire nu ştie ce-i aia resemnare. mă faci să sufăr. Pot să mai iau un pahar? (Patronului:) Mai aduceţi-ne două pahare. fiindcă sînt absolut dezinteresată.... unde cînta orchestra. După care toate distracţiile astea au început să-l plictisească. Nu ca să mă iei cu tine îţi spun asta Poate că tocmai asta şi este greşeala mea. Am fost decepţionată din cauză că nu te-am putut face să iubeşti viaţa. Of. Ei bine. Asta nu fiincă eşti bogat acuma. aşa se zice. Mi se părea că nu iubeşti cu adevărat. Poate că nu a fost şi nu e nimic altceva decît haos. Să nu cumva să-ţi bagi banii în întreprinderea asta. Iar eu mi-am dat seama că nu era chiar aşa de rău cu tine. Cel puţin.teatru. vom fi amîndoi în libertatea ta regăsită. să văd viaţa în roz.. PATRONUL: Poftiţi. Tu nu mi-ai promis niciodată nimic. departe.. Î ţ i spun asta şi poţi să mă crezi. Dacă m-ai fi iubit cu adevărat. Am putea să încercăm încă o dată. Ăsta-i defectul tău. cel puţin o vreme. tot din asta. Iubirea rupe toate zăvoarele.

Ba sînt convinsă că te plictisesc. Fiindcă nici n-ai să cauţi. totuşi.) Ăsta e ultimul tău cuvînt? (Personajul tace. îşi sorb încet băutura.) Ăsta e ultimul tău cuvînt? Ce n-aş fi dat să nu se întîmple aşa! Ca şi tine. mă auzi. Ba nu.) 90 .. Te vei întoarce să mă mai vezi? Sau. imediat. Bun. Acuma îţi vei găsi o fată mai tînără.. Mai bine era să-ţi fi scris. Mai plictisitor. Nu sînt sigură că nu te plictisesc cumva. Vorbeşte vrute şi nevrute. pentru tine. Te pup. ei da. (Îl sărută pe frunte. Poate că nu vei găsi pe nimeni. E mai plicticos decît plictisul. Vrei să-ţi dau numărul de la căsuţa mea poştală? Haide.) Sînt tristă. Mă mai iubeşti. făcîndu-şi cu ochiul.Mai dă-mi şi mie unul. măcar din timp în timp spuneai Şi tu cîte ceva. e un ins superficial. Cred că m-am înşelat crezînd că tu nu eşti ca toţi ceilalţi. Spuneai că uite ce vreme frumoasă e astăzi! Şi mi-ai spus că mă iubeşti. spune ceva Vorbeşte. sau. Ascultă. O să aştept. Ştiu. Aşa ceva nu e adevărat îmi spuneai că am picioare frumoase. Strălucirea ochilor nu mi s-a stins. tu nu eşti nici măcar nefericit. un pahar în plus sau în minus nu contează pentru el. LUCIENNE (Personajului): Crezi oare că totul e pierdut? Crezi? N-ar fi trebuit să-ţi spun ce ţi-am spus. (Personajul tace. Sînt convinsă că. tu crezi că-mi mai poţi oferi o speranţă? Nu spun că acuma. Niciodată nu ai vorbit prea mult. Dar nu-ţi port pică. Le explici mult mai bine.) Niciodată nu am ştiut cine eşti. sub privirile celorlalţi. dar în cîteva zile. Eşti aşa de ciudat. Aşa e! (Personajul tace. Şi tu eşti la fel de nefericit. oare? Nu poţi să spui că nu s-a întîmplat nimic între noi. Totul se poate. Niciodată n-am ştiut cine eşti. Oricum. nimic între noi. Patronul se întoarce la tejghea. mai degrabă. Spune şi tu ceva. Oricum. Ar fi mare păcat să nu se fi întîmplat. decît tine. (Tăcere. îi pune un pahar lui Jacques.) Nu mă săruţi? De adio sau de la revedere. asta e: eu mă duc. cînd ai bani. Am încă picioare frumoase. Niciodată nu am ştiut ce vrei. te gîndeşti mult mai bine la toate. mai degrabă. e fanfaron. De plătit plăteşte dumnealui. Cu Ramboul a fost o tragedie. (Personajul se ridică şi o sărută din vîrful buzelor. peste cîteva luni. îşi toarnă şi lui unul. scrie-mi. Oh. în vreme ce Lucienne şi Personajul. Cînd scrii. că am un corp frumos şi ochi frumoşi. poate că nici măcar ciudat nu eşti. Sînt convinsă că nu te plictisesc. Jacques şi Patronul îşi dau peste cap paharul şi se uită unul la celălalt.

) Mi-aduc paharul ca să bem împreună. da. (Se aşază în locul Luciennei. Noi doi am fi putut face ceva împreună.. cu care nu mă plictiseam. Dacă-ţi spun că ne aveam ca fraţii! Mai bem unul? Şefule.PERSONAJUL: Eu. Erai un tip mai degrabă cenuşiu. o aveam chiar pe nevastă-mea.e ceva! Aşa că se ştie totul. Ţie ţi se rupea în paişpe de 91 . discret. orişicît. ba nu. dar mă întreb ce găsea oare la tine. nu cred. Idioata. Pare drăguţ. L U C I E N N E : Î n t o t d e a u n a se întîmplă aşa.. Nu am vrut să trag cu urechea.) Îmi permiţi? Ei. ia spune. (Şi totuşi numai asta făcuseră. Personajul se aşază la loc. Am fi putut crea o mişcare în întreprinderea aia. Nu că aş fi fost eu gelos. da. da? Se poate? Nu te deranjez? Totul se ştie. Nu aveai nici prieteni. Păreai că vii mereu de la o înmormîntare.) Discret. eu. însă. ăsta-i cuvîntul. Şi totuşi îmi plăcea de tine. fără Lucienne JACQUES (se îndreaptă către masa Personajului. (Ridică paharul. de fapt. Da' lasă că ai avut şi tu timpul să profiţi. (Îşi termină paharul şi se ridică de la masă. aveai tu dreptate. Aveam şi eu fetiţele mele şi. el şi Patronul. (Moment de tăcere. Scrie-mi... (Personajului:) La revedere. Un rechin obiectiv.. Cel puţin nu spuneai că ai fi avut. Un duşman al clasei noastre. Şi totuşi n-aveai familie.) Ei. dar oricum se ştie totul.. (Iese.. mai adu-ne două pahare. Către Jacques şi Patronul cîrciurnii:) La revedere.) SCENA III Aceiaşi. Adu-ţi aminte: eu sînt aici. Cinşpe ani împreună . pînă acum: trăseseră cu urechea. va să zică. Şi pune unul şi pentru matale. de altfel. Pardon.. Poftim: Lucienne n-a făcut o afacere bună măritîndu-se cu Ramboul. Cred că ai să-mi scrii. nu-ţi place să-i spun aşa. Oh. Poate că aveaţi ceva să vă spuneţi. E un rechin. deşi nu s-ar zice. e un rechin. Nu vreau să te jignesc. Trist. Eşti un ciudat. Dar cu tine aşa ceva e imposibil. ce ai de gînd? Ce-o să faci cu tot bănetul ăsta? N-o să-l îmbogăţeşti pe şefu'! Ne-a avut el îndeajuns. nu „posac" e termenul nimerit.. posac. Ştiu şi eu să fiu discret.. da. obiectiv văzînd lucrurile. care rămîne tot pe scaun): Va să zică a plecat proasta aia? N-am vrut să vă deranjez. Ba nu.

. paişpe. Î n s ă tu. n-am nevoie. Toată greşeala e-a ta. lucrăm de-atîta vreme împreună.. Nu trebuie să-ţi dai banii la săraci. ba nu. cît te iubeam. Da' eu nu m-am supărat pe chestia asta. aşa se duce viaţa. dacă nu pui şi tu umărul? Însă cu bănetul pe care-l ai acum ai putea face şi tu ceva. JACQUES: Da. Bani trebuie să le dai sindicatelor. Ei bine. ca să se revolte. Vrei să-ţi spun eu ce se întîmplă? Tu eşti sistemul. da. Ne aveam ca fraţii. . Cincispreze ani împreună. plătiţi ziariştii. Unul va fi pentru dumneata. Sau treişpe? PERSONAJUL: Paisprezece. treişpe: treişpe sau cinşpe? Ce trece timpul! Mă rog. Ai putea să ne ajuţi. Ţi-era frică. tu le acorzi justificarea. tu le acoperi. JACQUES: Nici nu-ţi dai seama cît sînt de vinovaţi oamenii de felul tău.. că domnul nu bea. Dar tu n-ai cum să înţelegi asta. pe care-l dă pe gtt stînd în picioare): Nu tre' să-i spuneţi aşa. . Cinşpe sau treişpe? PERSONAJUL: Hai să zicem paisprezece. Te iubeam ca pe un frate. Ţi se rupea-n paişpe de toate nedreptăţile. Cincisprezece ani. sau treisprezece. cinşpe. nici ca tine.tot aia e. (Personajului:) Am tot încercat eu să te smulg din plastilină. fără să faci n i m i c . Toţi sîntem nişte porci. sau treişpe . mai adu-ne două pahare. domnu' Jacques. Tu eşti egoist. Trebuie să-i laşi să se afunde în mizerie. 92 . oamenii care muncesc.. Cincisprezece ani împreună. militanţii. Sau adu două. (Personajului:) Dacă ţi-aş cere bani pentru munca mea de militant sindical. Trebuie plătite cadrele. (Îl ţintuieşte cu privirea şi cu degetul arătător:) Tu eşti vinovat. adu doar unul. Totul ţi-era indiferent Nu credeai în nimic. Cum ai vrea să se schimbe totul.toate. tu aveai conştiinţă de clasă! Doamne.. (Patronul pune paharele pe masă. din tot sistemul. PATRONUL (aduce un pahar pentru Jacques şi unul pentru sine. ba nu.. m-ai bănui că-ţi cer bani ca să beau.) Altminteri te plictiseşti. Şi nu eşti bun de nimic.. Cincisprezece ani împreună. Ei. Nu m-am supărat şi ţineam la tine. (Patronului:) Mai adu-ne două! (Patronul serveşte. JACQUES (dă pe gît paharul): Mai mult sau mai p u ţ i n . Ba nu. totuşi. Eşti un porc. Şi ce să faci cu viaţa dacă nu ai nici un ideal? Viaţa trebuie sacrificată în numele unui ideal. nici ca mine. Treişpe ani. Faţă-n faţă la birou.. Din pricina ta se petrec toate relele din societatea noastră. (Patronului:) Patroane.) Şi pune unul şi pentru matale. Erai mut. Î n s ă sîntem cu toţii victimele condiţiilor obiective. Da' nu te lăsai neam.

să ştiţi. N-aş da un sfanţ nimănui. eu ştiu să profit. sînt puţin nervos .PATRONUL: Ei bine. Erai răcit tot timpul. Ei bine. (Personajului:) Nu-i aşa. O friptură de văcuţă burgundă pentru două persoane. Nici măcar n-am o diplomă de studii. poate.să se spînzure. apoi am fost băiat la toate într-un restaurant. cum singur ai spus. nu d-ăla roşu de masă. Care va fi un om de treabă. după care cu mîinile mele mi-am făcut prăvălie. Eşti un capitalist Eşti un duşman al poporului. PATRONUL (lui Jacques): Iar dumneata slujeşti nişte amăgeli care nu s-au împlinit niciodată. Fiindcă asta serbăm acuma: plecarea ta. JACQUES (Patronului): Nu profiţi deloc. Am fost ucenic la coafor. JACQUES: Atunci asta-i jungla.. El plăteşte. O să vezi că are să se schimbe. Cînd voi fi la pensie. Ba nu. eu m-am spetit muncind toată viaţa. o să scuipe pe jos. Mă obişnuisem cu tine aşa cum erai. ştiţi. O să aibă tot felul de ticuri. putem să halim. Dacă e ca pentru asta să mai aştept cinşpe ani. PATRONUL: Asta nu-i adevărat. Şi te ştergeai mereu la nas cu batiste murdare. pe vremea aia o să ies la pensie. aşa că trebuie să mă obişnuiesc cu altul. un beaujolais! 93 . Bea cu noi . dar nu unul ca tine. cît aţi mîncat zilnic la mine? JACQUES (Personajului): Ţin totuşi la tine. Toţi clienţii îmi sînt prieteni. hm. Şi un vin.. din care beau muncitorii. a celui care va veni. Te-am iubit ca pe un frate. Aşa va fi veşnic în noua societate. Beau cu clienţii. Cine nu ştie să profite de viaţă . Acuma. arătînd spre Personaj:) Mai vrea să bea. pentru toţi trei. apoi circiuma asta Iar acuma-s patron.ce vrei? voi rămîne fără tine.. Mai adu-ne trei pahare şi ia-ţi şi dumneata unul. trebuie să mă obişnuiesc cu batistele murdare ale altuia. Lucrezi de te speteşti din zori în noapte. (Către Patron. Şi dumneata eşti un alienat. Din zori şi pînă la miezul nopţii. Adu un vin fin. O să-şi cureţe urechile cu unghia. voi avea timp să militez pe tărîm social şi totul se va schimba. o să-şi bage degetu-n nas. Dar m-am obişnuit. eu. între timp. domnule? Nu v-am tratat eu bine vreme de treişpe sau cinşpe ani. (Personajului:) Nu-ţi face griji. m-am spetit muncind toată ziulica. Iar la banul meu ţin. (Patronului:) Şi la dumneata ţin. hm. Asta-i societatea. Ei da. mi se rupe de şefu'. Eu mă distrez.asta-i democraţia. Nişte vise care se spulberă cînd te trezeşti din somn. Să se descurce fiecare cum poate.. Tare aş fi vrut să serbez plecarea altuia. Mai adu-ne trei pahare. aşa sărbătoare nu am în fiecare zi. Şi cu sforăiturile altuia.

. Ia-ţi un scaun. Dau toţi peste cap paharele. domnule. PATRONUL: Aduc alta..o să mai treceţi pe la n o i . în sănătatea matale.) În sănătatea ta. Vinul de Burgundia e mai bun la Paris decît în Burgundia.Stai cu noi. Întotdeauna veţi fi binevenit şi bine servit la noi. Îl exportă ei. PATRONUL: In sănătatea dumneavoastră. E chiar esenţialul. Pentru burgunzii adevăraţi. Am un châteauneuf e mai tare. (Patronul vine cu paharele si pune de băut... O să mai vii să ne vezi. nu.. acuma. uite că nu mai e strop de vin în sticlă... cum îţi spuneam . Deşi eu cred că nu va fi ultima.. prietene. vedeţi că ştiu şi eu să glumesc în viaţă. Cinşpe ani împreună. PATRONUL (s-a aşezat): Ah. să nu exagerăm.... JACQUES: O să mă naturalizez burgund.şi trebuie să mă crezi. (Personajului:) Vezi tu. bătrîne.. vinul de Burgundia! JACQUES: E tot ce este mai important... sau treişpe. JACQUES: Ah.. (Patronul aduce farfuriile. Şi am şi bourgogne..PATRONUL: Am unul şi mai bun. JACQUES: Adu-ne o sticla. JACQUES (Personajului): Vezi tu. PATRONUL: Numai trei pahare. Patronul se duce după alte şi alte pahare şi revine din ce în ce mai repede. Patroane. PATRONUL: Aduc şi nişte răcituri. (Către Patron şi Personaj:) În sănătatea ta. PATRONUL: În sănătatea dumneavoastră. Toţi trei ciocnesc.) JACQUES: Ei bine. Cinşpe ani de lucru împreună. E rîndul meu.... eu nu mă mai duc la birou.) . dragul meu. ah. Fiindcă.. nu vreţi . (Patronul se execută. PATRONUL (Personajului): V-am servit bine. tu..... ah. Vine. JACQUES: În sănătatea ta. bătrîne. dar asta înseamnă c e v a .... JACQUES: Vezi. Personajului:) Vezi tu.. (Ca şi cum ar fi spus o vorbă de duh:) Ah. aşa că vreţi. Nu e oricînd ultima zi cînd ne vedem. În sănătatea ta. e nevoie ca justiţia. nu pentru cei de adopţie. e-o viaţă de om! Spună oricine ce vrea. 94 . Merge mai bine cu friptura burgundă.. ce naiba. Bourgogne-ul e pentru burgunzi. Cum o să mă descurc eu cu altcineva.. în sănătatea matale. spună şeful ce-o vrea. PATRONUL: Nu-i nevoie. (Se duce după pahare şi revine foarte repede. păi asta înseamnă ceva.

PATRONUL şi PERSONAJUL: Hai. Patronul aduce alte pahare pline.JACQUES (Personajului): O să mai vii tu pe-aici. Mă săturasem de moaca ta.. treaba ta. PATRONUL (aduce alte pahare. pungaşule! (Arată spre Personaj:) El nu. Doamne.. Maică-mea era din Toulouse. Berea-i bună la nemţotei. JACQUES (Personajului): Nu vreau să te jignesc spunînd asta.. cu figura asta a lui. lasă. ce n-aş da să văd mutra celui nou. de război? Erau duri nemţii. JACQUES: Ah. Pot de acuma să-ţi spun „tu".. JACQUES (Personajului): Treişpe ani împreună! Ba nu. La urma urmei. Nu-ţi uiţi prietenii aşa de uşor. ci că vei intra în Mişcare. să trăieşti. PATRONUL şi JACQUES (ciocnind): Noroc! Noroc! Acuma e rîndul meu. Cinşpe ani împreună . ah. noroc. Jacques repetă. nu la liturghie. nu-l ştii.. Nu ne-om fi înţeles noi chiar întotdeauna. E rîndul meu. JACQUES. hai. În fine. domnule. Toţi sîntem la fel cînd sîntem soldaţi. Lasă că a avut-o şi el pe Lucienne a lui. hai noroc. tare mi-ar fi drag s-o văd. (Aduce alte pahare:) Şi nici bere. nu? (Patronului şi Personajului:) Hai noroc! PATRONUL: Noroc.... PATRONUL (Personajului): În sănătatea matale. Zi de zi. sănătate! Du-te-vino al Patronului. 95 . PATRONUL (aducînd alte pahare): Vă aduceţi aminte. Către Jacques): Noaptea dispăreai... JACQUES şi PATRONUL (ciocnind cu Personajul): Hai. JACQUES: Cinşpe ani de lucru împreună. PERSONAJUL: Nu. a avut-o şi pe Janina lui. lasă.e ceva. PATRONUL (aducînd mereu pahare şi plecînd după altele): N-aţi mîncat niciodată aşa o friptură. Ah. bătrîne. Nu să egzistă o iahnie de fasole ca asta-n tot Parisu'. JACQUES (Personajului): Poate că a şi venit altcineva în locul tău. eu ţi-am reproşat mereu că. cinşpe. tu ho converti. Ca de cinşpe ani mănînci aici la mine. E specialitatea mea şi mă laud cu ea. Ce? nu crezi? Nu l-ai crede în stare. Iar vinişorul merge de minune cu fasolica. da' erau corecţi. Noroc că mai erau şi nopţile. aşa că la mine nu se găseşte cidru. Ei? Ce zici? Zi după zi...

Cravată neagră. o pălărie prinsă cu un ac uriaş. E mai 96 . Faceţi ca mine: cumpăraţi-vă totul de la Galeriile centrale. ca să cîştige şi mai mult şi să se distrugă iarăşi peste douăzeci de ani. De fapt. hai să trăieşti! Jacques se îmbrăţişează cu Patronul. SCENA IV Personajul. Patronul vine cu alte pahare. produsă de meşteri talentaţi şi cinstiţi. Amîndoi îl îmbrăţişează pe Personaj.JACQUES: Cinşpe ani în aceeaşi prăvălie. dragă domnule. o să vă puteţi mobila foarte uşor apartamentul. fireşte. nu pricep nimic cînd mi se arată planurile pe h î r t i e . Numai un scaun. dar nu reuşeşte pînă la urma. care încearcă să se ţină mai deoparte. investitorii nu se gîndesc decît la bani. iar ei le fac anume şubrede. pantofi negri. BĂTRÎNA (tipul mic-burgheză. Să nu cumva să credeţi că la mahala nu avem de nici unele. Pe cap. Au marfă foarte bună. Bătrîna Scena esta goală. puţin în stînga spectatorilor. Dar aduc şi aici tot ce trebuie. construcţiile moderne se fac foarte repede. pălărie gri. Poartă. drept pentru care casele nu rezistă mai mult de douăzeci de ani. PATRONUL şi PERSONAJUL: În sănătatea ta. un taior de culoare închisă): Nu vă faceţi griji. totuşi. că aţi cumpărat acest apartament. hai noroc. aşa că apartamentele se vînd după planurile arhitectului. Dar ţineam unul la altul. pot să vă spun că aţi făcut foarte bine.pardesiu gri. îmbrăcat ca în scenele precedente . JACQUES. aşezat în faţa scenei. la patru sute de metri. Nu ştiu cum sînteţi dumneavoastră. Acuma. Se construieşte mult în zilele noastre. În faţa doamnei care stă pe scaun se află Personajul. domnule. Ce nu au expus îţi aduc din depozit. Nu ne lipseşte nimic. E aproape de-aici. noi avem aici doar o sucursală a Galeriilor centrale. Cînd îşi va scoate pardesiul va fi îmbrăcat într-un costum gri. Mi se rupe de şefu'! Tare mă săturasem de moaca ta. desigur. În plus. dar eu. care sînt chiar în centrul oraşului.

trebuie să depuneţi nişte bani. O să-mi spuneţi că nu mai există pungaşi în zilele noastre! Există oameni care susţin că aşa a fost dintotdeauna. ei îţi promit marea cu sarea. grîul e grîu. Chestia cu planurile îţi ia ochii.şi tot piatra e cea mai sigură. chiar eu am înlocuit-o. Îi auzi cînd hîrîie şi scuipă. care-şi slujeau cu cinste meseria şi le plăcea numai treaba bine făcută. o să vă fie foarte bine aici. după care habar nu mai ai ce se întîmplă cu banii tăi. de-asta îi şi spune „intrare". bineînţeles. Dragă domnule. însă există taxiul la nevoie. nu mai avem tramvaie. nu-i aşa? Trebuie să bagi banii în piatră. Vin la tine notarii. nu staţi chiar departe de centru. cum vedeţi. domnule. 97 . M-aţi înţeles. Eu mi i-aş depune mai degrabă la o bancă agricolă. Văd că vă uitaţi la pereţi.şi gata. Domnule. aşa cum se întîmplă acuma. Intrarea e făcută ca să intri şi să ieşi. N-ai macaroane. Se aude totul.. n-o să vă rămînă lanţu-n mînă.bine să vezi casa gata construită. (Personajul urmăreşte gesturile cu care Bătrîna îi arată una. Aşa am făcut şi eu. unşpe la sută. acolo. Aveţi. nu mai mult. Acuma nu-i mai pasă nimănui de nimic! Fără îndoială. de auzi toată ziua tuşea vecinului. nu cărămizi de carton şi paie. nici veche. Casele noi au pereţii subţiri. desigur. Auzi tot ce v o r b e s c . totul. ba că îţi dau opt la sută. Î n a i n t e vreme oamenii erau mai cinstiţi. şi uşa cu glazvand. doişpe la sută. apoi. casa asta are o sută de ani. Bineînţeles că e nevoie de-o zugrăveală şi totul o sa pară ca nou. Piatra-i piatră.) Dar nu rămîne nimeni veşnic la intrare. în stînga. ca să puteţi profita în linişte de casa dumneavoastră. Cînd trageţi apa. le împrumuţi bani. Notarii ăştia sînt nişte pungaşi. nu-i aşa. fiindcă sînt construite pe grîu. zece la sută. nu se devalorizează cînd vine criza economică. Lîngă uşă. Instalaţia sanitară e solidă.. La intrare se intră . Dar dumneavoastră nu aveţi nici o nevoie să vă deplasaţi zilnic la Paris: ce să faci toată ziua la Paris dacă eşti pensionar? Bineînţeles că intrarea în apartament e cam întunecoasă. am pus piatră adevărată. sau cînd trage apa la veceu. alta. Mai existau meşteri serioşi. aveţi toaleta. cu prudenţă. astea-s mai sigure. Iar grîul nu e ca acţiunile din bancă. dacă vă trebuie. domnule? Altminteri n-ai pîine şi n-ai ce mînca. dar eu aşa ceva nu c r e d . E nevoie şi de grîu. care dă în camera mare. Casa nu-i nici nouă. Zău. am încercat de toate . fiindcă trebuie să trăiţi din nişte dobînzi. nouă la sută. Staţi la etajul trei. fiindcă ei dispar cu tot cu fondurile. n-ai nimic. Atîta spun. el e sigur. aveţi autobuze. totul. nu există nimic mai solid ca ele.

luminoasă. Iar acolo. Eu vă doresc să fiţi ca mine. ai şi necazuri. bătrîni adevăraţi. puteţi să faceţi din camera cealaltă o debara. Vedeţi ce luminată e prin cele trei ferestre." Şi doamna de la doi are un caniş. O dată. mic de tot Tot aşa de bine crescut ca şi stăpînul lui. m-a muşcat de pantof. tel valet. nu caut să v-o impun. E bine ca bărbatul să nu îmbătrînească singur. aşa cum v-am s p u s . iar în cealaltă. Iar cînd ai copii. dar e departe. L-a alungat revoluţia din ţara lui. sînteţi încă tînăr. nu-i poţi vedea decît laolaltă.. Faceţi doi paşi. Î n c ă un spectacol. apoi bucătăria. se mai face ceva zgomot. domnule. domnule. dar sînt şi r ă i . pe de o parte-i oraşul. E-o cameră mare. mă rog. Ăsta nu-i la fel de bine crescut Şi nici stăpîna lui nu este. Este duce. iar de cealaltă provincia. Acolo. aşa că cealaltă merge de cameră de copii. zău aşa. În fine. E liniştit aici la noi. „Tel maître. În sfîrşit. domnule. Iar dincolo mai este o fereastră. eu nu mă bag unde nu-mi fierbe oala. Î n t r .u n a din ele puteţi să vă faceţi dormitorul. aveţi şi WC-ul de serviciu. domnule. nu toată lumea e ca mine.. Adevărat. mai sînt şi copii buni. mai sînt şi oameni pe care zumzetul ăsta îi agasează. care se sprijină într-un 98 . Iar pe străduţă. dacă pot să spun aşa.unde ne aflăm noi acum. vă puteţi însura şi să faceţi copii. vedeţi şi dumneavoastră căsuţele. E numai părerea mea. Dacă nu aveţi de gînd să vă însuraţi. iar după aceea cele două camere care dau spre c u r t e . vedeţi doi bătrînei. puteţi să vă faceţi sufrageria aici. Sînt nerecunoscători. Vă daţi seama! Să alungi nişte oameni aşa de bine crescuţi! Toată ziua se plimbă cu cîinele. Iar la stînga (Personajul urmăreşte cu privirea indicaţiile femeii) cealaltă fereastră dă în strada Chatillon. Bătrîni. curţile cochete cu copăcei. mai trec camioane. are un căţeluş mic. în faţă. domnule. E o linişte ca de cimitir. Dar. N-o să vă dau eu sfaturi dumneavoastră. Să vă puneţi acolo valizele şi hainele. de unde vedeţi străduţa. după cum aţi văzut. Singurătatea nu e întotdeauna ceva vesel. doi bătrînei care stau ca doi îndrăgostiţi. domnule. Pentru mine zgomotele astea sînt ca un sforăit uşor. şi ajungeţi deja la sute de kilometri de oraş. care vine la capătul străduţei noastre. Dar un cimitir viu. care mă adoarme. ca dumneavoastră. Iar aici. Nu ies decît împreună. Unul îl sprijină pe celălalt. după cum vedeţi (arată cu degetul în direcţia publicului) este o fereastră care dă în străduţă. ceva odihnitor. nu toţi. Nu tineri pensionari. mai trec autobuze. un domn foarte politicos. e bine să iei ce-i bun din viaţă. Avem şi un rus alb. Numai bătrîni pensionari. numai.

Soţul meu a murit. în dreapta. Eeeh. la vreo două sute de metri. Se îmbrăţişează. de-asta vă spuneam să vă însuraţi. Stă acolo pînă se lasă noaptea. tehnician. iar nopţile sînt mai înstelate decît în alte părţi. uitaţi acolo. Avea o colecţie 99 . cerul e foarte senin şi albastru. A plecat nu se ştie la ce război. e mai cald. Mă uitam şi eu adesea la cer. Acuma s-a mai liniştit. Vedeţi. totul e foarte vesel pe la noi. după care îşi ia scaunul şi intră în casă. maşinist la teatru. mai ales duminicile. A fost de toate: comersant.. Citise toate romanele poliţiste. Iar la urmă a fost şef de gară. îl vedeţi. De aceea şi vînd casa. Nici ea nu mai ştie unde i-a spus că pleacă. Iese în fiecare seară în faţa casei şi îl aşteaptă pe fiu-său. la noi soarele-i mai mare şi mult mai aproape. dacă l-aţi fi cunoscut pe soţul meu! Nu vă puteţi da seama ce va să zică să fii văduvă. sau în America. Vai. Zilele sînt mai lungi la noi. Nu mai pot să trăiesc aici.. cînd plouă îşi ia şi umbrela. Se uită-n dreapta. Visa să intre în poliţie. Pînă acum cîţiva ani. De douăzeci de ani îl aşteaptă. domnule. ca să nu ajungeţi aşa ca el. om de afaceri. se văicărea şi se întorcea în casă în lacrimi. înspre aceeaşi parte şi aşteaptă. una mai mică. De obicei joia devine albastru închis. întotdeauna la dreapta. foarte mari. aşteaptă. Iar acolo. domnule. Iese în fiecare zi. ori cînd mă întorceam de la cinema. era un erudit. aşteaptă şi.baston. fiindcă a trecut tare mult de atunci. nu departe de-aici. iar cînd e soare stă pe un scaun la poartă. vă doresc să nu ajungeţi niciodată să ştiţi ce înseamnă asta. fireşte. Aici. sufleur. Ei. cu femeia asta e şi mai trist. plîngea. Şi asta vreme de patruzeci de ani. i-a cedat-o asociatului lui.. Primăvara toate grădinile se umplu de flori. cum nu vedeţi prin centru. nişte flori frumoase. cînd aveam insomnii. cu excepţia zilelor în care e bolnav. unde şade un bătrîn. unde-i mamaia aia grasă. vedeţi altă casă. ar fi fost bun pentru aşa ceva. Şi la stînga căsuţei lui e o alta. domnule. Chiar: puteţi să vă duceţi acolo la spălat rufele. Veneam de la cinema cu soţul meu. Aici cresc mult mai bine decît în centru şi mai frumos decît în mahalalele din nord. domnule. şi tace. E minunat. De fiecare dată cînd mă uit la ei îmi simt ochii în lacrimi. Noi nu ne-am despărţit niciodată. a avut chiar o spălătorie automată. Nu mai vorbeşte de una singură. Şi cum sîntem mai aproape de ecuator decît sînt centrul sau mahalaua din nord. Nu-i un om prea vesel. Dar ea iese seară de seară în poartă. domnule. Oh. Dar în afară de asta. În sudul oraşului. Aici la n o i . domnule. Şi colorate în toate culorile. antreprenor..

Aşa se întîmpla.eu i-am spus: „Jean. „oamenii mor întotdeauna. Mă duc să stau la o nepoată nemăritată. s-a întins pe jos cît era de lung. Niciodată nu aş fi crezut că mi se poate întîmpla aşa ceva. După care şi-a dus mîna la inimă. mai uşor în imaginar. amîndouă. era cam nervos şi ne-am cam ciorovăit. zece. iar cu pensia ei şi cu banii pe care o să-i aduc eu de la vînzarea apartamentului. Am chemat doctorul. în special cînd avea necazuri cu marfa. Are două camere.întreagă. Şi a murit. eram ca nebună.ceea ce m-a înspăimîntat . Nu pot trăi în casa asta fără el. Ştiu că e posibil să murim. Bunul Dumnezeu l-a chemat la el. Credeam ca proasta că viaţa o să dureze o veşnicie. unde erau două fotolii faţă în faţă. în faţa şemineului. Eu tricotam. mi-a dat o palmă de mi-a dat sîngele pe nas. Niciodată nu mă gîndisem la asta. a murit aşa. toţi trebuie să trecem prin asta. Dar apoi ne împăcăm lîngă foc. Ştiu că totul are un sfîrşit. acolo. mi-a răspuns el. domnule. dintr-o dată. Nici nu vă daţi seama ce om bun era Trăia. Trebuia să te aştepţi la asta. Ah. nu mă gîndisem înainte la asta. mi-a rupt un dinte. avea vreo doi metri. s-a ridicat dintr-o dată . cînd era beat. nimeni nu e scutit de moarte. modest. El nu credea în Dumnezeu. ce bărbat politicos era. totuşi. Nu prea fusese în apele lui în ziua aceea. Mai devreme sau mai tîrziu. Am izbucnit în plîns în braţele preotului. S-a prăbuşit dintr-o dată. am chemat preotul. Era un bărbat înalt. o să încropim un fond din care vom putea trăi. ne va fi de ajuns.. pesemne. într-o grădină numai floare. să ştiţi. un adevărat om de lume. ca o coloană. cîte una pentru fiecare. Dar eu credeam. domnule. ce ai?" . Cînd l-am privit aşa. el îşi citea cartea sau gazeta. aşa că vom trăi fără griji ani mulţi. sub un copac. Nu ne trebuie prea mult. Ne înţelegeam bine. iată 100 . Şi ce bărbat voinic era. adică. Nepoata mea vrea să se retragă la pensie. Ca să vezi. Era un om bun.i s-a oprit inima"?. . Mai mult nu vreau să trăiesc. la pagina cu crime. Era tare ca un turc. domnule. Vorbeam cu el aici. Avusese necazuri cu livratul mărfii. am întrebat eu. Cum. domnule. cînd inima încetează să le mai bată". Î n s ă după aceea mi-a cerut scuze. Se certa mereu cu mine. O dată. Te făcea praf numai dintr-un pumn. fiindcă acuma ştiu ce este moartea. Doctorul mi-a spus că a murit de atac de cord. mi-a spus preotul. Cică i s-a oprit inima.iar el a căzut. întins pe jos. Ei bine. în Provence. într-o seară. lîngă mare. mi s-a părut că are patru metri. cincisprezece sau douăzeci de ani. eu sînt credincioasă şi cred că-l voi regăsi cîndva. uitaţi.

de calitate.. naturală.) 101 . mă gîndesc şi la viitorul ei. vă rog să-mi permiteţi să mă retrag. Şi asta încă nu e nimic. li se fac injecţii. Şi gata în celelalte aziluri. M-am simţit uşurată şi totuşi am iubit-o. Şi eu mă duceam cîteodată acolo cu soţul meu. Aşa că trebuie să te gîndeşti la orice. nici nu-ţi dai seama cînd te duci. nu. Marfă fină. Ei bine. după care devii o umbră. un azil de calitate. pentru că sînt prea mulţi..că voi trăi lîngă nepoata mea şi nu am să mor singură. domnule. te plimbi prin grădină cu cîinele. pentru că nu au bani. fie că eşti bărbat. Chiar în colţ. Dacă le-am şti pe toate. e chiar la colţul străzii. dar cînd azilul e de calitate. bătrînii sînt maltrataţi. (Cu eleganţa:) Este un loc cu băuturi excelente. Iar după aceea m-am căsătorit. de acum înainte. (Se îndreaptă către uşă. Pentru că am văzut destule aziluri triste. trebuie să mă aştept la orice. să nu aveţi încredere în portăreasă.. Nepoata mea nu mai e nici ea tînără. licori fine şi delicate. ca şi cînd un nor acoperă încetul cu încetul soarele.. să-şi poată plăti şi ea un loc la azilul de bătrîni. te cocoşezi. nu vă puteţi imagina cît de mult o iubeam. Eu plec. totul pentru un gust rafinat. ori sînt ucişi de-a dreptul. (Se ridică. Aveţi acolo tot ce vă doriţi. Pentru ea nu voi fi o greutate. atunci cînd nu mai eşti bun de nimic şi trebuie să fii îngrijit de alţii. Plec. Dar eu vă spun adevărul. doamnă. iar umbrele dispar încetişor. bine că s-a dus". (Iese.. sa vă mobilaţi apartamentul cum doriţi. eu am zis „uf. e departe cîrciuma de aici? BĂTRÎNA: Ah. gata. lumea ajunge să-ţi dorească moartea. Sînt bătrînă. cînd primeşti toate îngrijirile de care ai nevoie. pe care-l va putea vinde americanilor. ca să scape de tine. domnule. domnule. Slăbeşti ce slăbeşti. să prevezi tot ce se poate întîmpla. nu-ţi mai vezi decît umbra de slab ce eşti. domnule.) Cum vă place şi cum vă e gustul.. domnule. m-am dus. după care se întoarce şi zice:) Uitasem: fie vorba între noi. deloc. fiindcă mama mea a murit tînără. te faci tot mai mic. şi ne întorceam împreună. căci. Poftim. fie femeie. la intersecţia cu strada Chatillon. plec în călătorie. eu am îngrijit-o pe bunica mea. cînd eu n-oi mai fi: cu banii pe care-i va încasa pe apartamentul de pe Coastă. în cele rele. şi îi masacrează Vai de viaţa noastră. clătinîndu-ne amîndoi. ba chiar ucişi cu bună ştiinţă. Aşa că.. Iar cînd bunica a murit. PERSONAJUL: Spuneţi-mi. Nu vreau să fiu o povară pentru ceilalţi. te plimbi.. da. de vreme ce îi aduc nişte bani în casă. O iubeam.

asta face o familie.SCENA V Din dreapta. E ceva familial. să nu aveţi nici un pic de încredere în ea. Uneori. Trebuie să se însoare omul. bine aţi făcut că l-aţi cumpărat. Îi îngrijesc atîta tocmai fiindcă eu nu am avut copii. Mă rog. Pe el trebuie să-l îngrijeşti tot timpul. Î ţ i face servicii. mi s-a povestit spontan totul. V-am văzut chiar cînd aţi venit să vizitaţi apartamentul. în dreapta scării. o mai ia razna cîteodată. dar să ştiţi că. domnule. totuşi. o să vă căsătoriţi şi singur. oh. Vorbeşte şi vorbeşte. Trebuie să ne gîndim să vă căsătorim. Căsătoria e ceva foarte bun. căsătoria este un infern. intră Doamna cu căţeluşul DOAMNA: Bună ziua. Trebuie să te ocupi de ei ca de c o p i i . Se vede că sînteţi un bărbat bine. ce vreţi! vîrsta. O regretăm deja. Toţi locuitorii din clădire. Oricum. Nu semănăm deloc. nu sînt chiar nişte reuniuni mondene. E drăguţ căţeluşul meu. Eu sufăr. e o femeie cumsecade. împreună cu toţi vecinii . Î n c o l o . Nu că n-aş fi vrut. Jucaţi bridge? Mie îmi place să-i invit la mine pe toţi vecinii pe care-i cunosc. o să fiu discretă. E din cauza soţului meu. o să vă invit numaidecît. însă. Vă plac reuniunile mondene? În cazul meu. dar nu o face din răutate. Cam clevetitoare. Cu toţii formăm o mare familie. de pildă. Am avut şapte. din pricina căsătoriei. Fără detalii. Î i mai dai cîte-un bacşiş. Nu trebuie să trăim ca urşii în bîrlog. N-am stat de cînd mă ştiu la periferie. domnule. Din cauza asta şi am obiceiuri mondene. că nu mai vreţi să lucraţi deloc. la doi. Pe dumneavoastră. De către portăreasă. Pot să mă aşez? Eu stau chiar sub dumneavoastră. Specificul meseriei. Am auzit că dumneavoastră v-aţi restras din afaceri. nu-i o femeie rea. E o corvoadă. Fiţi atent. nu cine ştie ce. Are o limbă de viperă. Domnule. Î n rest. mie îmi place să-mi cunosc toţi vecinii. aşa e? Că aţi fi moştenit ceva. Bărbatul meu este un om foarte ursuz. Dar numai limba-i de v i p e r ă . nu trebuie s-o obişnuieşti cu asta. t e poţi înţelege bine c u e a . Totdeauna spune povestea asta. Eu nu sînt a ş a . pentru că nu e nimic aranjat la dumneavoastră! Nu-i decît un scaun. Cred că v-a spus că e văduvă şi v-a vorbit de soţul ei. De unul singur te plictiseşti. Îi ponegreşte cam pe toţi. E mai vesel aşa. tot trăncănind. Nimic nu-i mai sigur ca piatra. Ea spune totul. Vedeţi că se ştie totul la noi. Doamna care vi l-a vîndut este o femeie cumsecade. Ce nu se ştie? Şi nu eu am pus întrebările. domnule. Ştiţi. 102 . nu credeţi? Dar să nu credeţi că-i invit pe toţi. Ştiţi şi dumneavoastră cum sînt portăresele. O s-o regretăm cu toţii. un domn. să-l dădăceşti toată ziulica. Vă deranjez? Nu cred că deranjez nimic. domnule.

Să nu fiţi ca el. am putea trăi altfel? Fiecare vrea să-şi trăiască viaţa. dacă aş putea lua totul de la început! Aş şti eu ce să fac! Credeţi că într-adevăr aş şti ce să fac? Precis că aş face alte prostii. Oare trăim degeaba? S-ar zice că nu. Tîmpită viaţă. Şi iar plec. Şi el e drăguţ. Ce mai: nu se ştie. oare. cu timpul. nu prea mult. ba că-i trebuie aia. ce să fac. O. Nu are răbdare. Întotdeauna te înşeli. Uneori. care-i aşa de nervos. nu sînt prea urîtă. să se ocupe de gospodărie. Altminteri ce ne-am face? N-am mai putea trăi! Dar. ţi-o p i e r z i . N-o să mă credeţi. el mai are nişte valori depozitate. Ei sînt drăguţi. mă întorc. ne îndepărtăm de ce-i bun. însă casele s-au scumpit în aşa hal în centru. Iar preţul vieţii creşte... Ne rătăcim. Veşnic aceeaşi casă. În nebunie. nu trebuie să ne supărăm.. domnule. Are tot ce vrea şi totuşi se plînge tot timpul. uite. precum vă spuneam. Nu mai voia să se vadă cu nimeni. Unde să te duci. dar e prea tîrziu. de una de alta. Şi se pare că da.. sau. mormăie mereu. te plictiseşti. şi iar mă plictisesc şi iar mă enervez. Arăt încă bine. valorile nu mai au valoare. cu tot ceea ce am mi se pare că n-am nimic. Şi iar mă întorc. El a vrut să locuim la periferie. oricum. bărbaţii întorc capul după mine pe stradă. Eu sînt un pic nebună. aveam şi un ban pus deoparte. sînt încă tînără şi veselă. domnule. Ceea ce trebuie să crească scade şi ce trebuie să scadă creşte. Cînd mă gîndesc la el cum stă singur acasă şi scînceşte ca un copil. Nu ţi-o trăieşti. mi se fac complimente. Soţul meu are acţiuni la bancă. domnule. Nu trebuie s-o punem la suflet Dar e posibil să nu pui la suflet? Te plictiseşti. au mai puţină valoare. Î m i iau cîmpii. Şi sînt fericită cînd îl revăd pe bărbatu-meu şi mă reaşez printre toate ale mele şi mă apuc să organizez reuniuni mondene. Eram o sclavă. Nu pot să las casa goală şi să-l las pe bărbatu-meu. aceleaşi p r o b l e m e . Trebuie să fii totuşi atentă cu chestiile a s t e a . încît. nu ştie să ia partea buna a lucrurilor. e nervos.. dar tot sclavă eşti. dar eu vin cît mai repede acasă. După care totul o ia de la cap. domnule. Şi aşa tot timpul. Nu o dată ne-am gîndit să ne mutăm de aici. dar se plînge tot timpul. cel puţin aşa mi se spune. Totul scade. Aveam şapte căţei plus bărbatu-meu. Dar după aia mă întorc. Şi plec. ba ailaltă. şi iar simt că nu mai pot şi că mă sufoc. e bună măsura.. Ăla care poate să răspundă la 103 . mă întorc mereu acasă la mine. mă sufoc. Sau. Şi iar plec. mă apucă disperarea. Şi iar mă întorc. Şi iar mă întorc. dar ştiţi şi dumneavoastră. Mă întorc obosită de atîta rătăceală. că. Un pic. mă rog.vă imaginaţi cum e. veşnic aceleaşi istorii. Aşa că. nu-i aşa? Dar sînt alţii mult mai nefericiţi. el regretă acuma. Trebuie să vedem latura luminoasă a vieţii. Şi iarăşi o iau razna. şi ce să faci? Unde să te stabileşti? Î m i doresc totul şi nu am nimic. domnule.

te consolează.) Pe curînd. Dacă te uiţi în sus. să te gîndeşti la jale şi sărăcie. domnule. Şi politica Pe mine ziarele nu mă amuză deloc. Nu-i vesel deloc. Şi nici politica Unora li s-a dat prea puţin. asta merge un timp.. Ah.ce? Care totul? Nici măcar nu ştim ce-i aia totul. Viaţa. Cînd te uiţi în jos. Dacă te uiţi prea mult în jos. domnule. totuşi. eu nu mai am ce da. Sîntem nişte gazde foarte bune. Ei bine.. dar îmi inspiraţi încredere. ca să spun aşa.. cum vă spuneam. ce plictiseală. Te plictiseşti. o femeie s i n c e r ă . Î m i place să vorbesc pe faţă. În plus. Ei bine. Ar trebui să putem privi tot timpul sub noi. Mie nu mi s-a dat îndeajuns. Niciodată nu ne uităm deasupra. viaţa! Dar n-am de gînd să vă plictisesc. te apucă ameţeala şi poţi să cazi.chestia asta trebuie c-o fi un tip dat dracului. dacă stai şi te gîndeşti mereu că există oameni mai nefericiţi ca tine. Dar vin şi vă întreb: te poţi mulţumi cu mai puţin răul? Te poţi mulţumi spunîndu-ţi că se poate şi mai rău? Uf. Adică totul .. aşa sînt eu. asta eu nu vreau. nici mie nu mai îmi place nimic. Dar. Mereu ai vrea mai mult. se întoarce şi spune:) Şi nu uitaţi: feriţi-vă de portăreasă. La revedere. (Se îndreaptă spre ieşire. Doamne. Şi cerul plumburiu. Toţi sîntem la fel. inclusiv lui bărbatu-meu. ai vrea totul. Vedeţi şi dumneavoastă că e mai bine să te uiţi în sus decît în jos. Ei. Nimic nu-i place lui bărbatu-meu. Uite că alţii tot mai au de dat.. nici bărbatu-meu nu e mulţumit Şi el se plictiseşte. V-am îndrugat tot felul de prostii. Şi totuşi. O să veniţi la şuetele noastre. vezi că există alţii şi mai nenorociţi. Şi. Nimic nu-i place. Iar asta te reconfortează: Î ţ i spui că se poate mereu şi mai rău. Ce totul? Vă întreb eu pe dumneavoastră.. O. Ba s-ar zice că. Pînă la urmă.. Vi s-a mai vorbit vreodată aşa?. (Din uşă. lui asta nu-i place. dacă aţi şti. Niciodată nu eşti mulţumit cu ce ai.. Iertaţi-mă că vă vorbesc aşa franc. (Iese. Mai este cerul albastru. nu-i aşa? O să fiţi primit foarte bine. Şi toate astea Şi ziarele. Dumneavoastră credeţi asta.) 104 . Te plictiseşti. Nu-i place să-i spun deschis ce am pe suflet Dar nu-i nimic de făcut Ce-or mai voi oamenii? Ce-or mai vrea de la noi? Vor să ne posedeze. să spun lucrurilor pe nume. din atîta eşti mai bogat. Şi să mai crezi că există Dumnezeu. n-aş putea suporta mizeria. Nici el nu e niciodată mulţumit cu ce are. dar după aia te ia răul să-i vezi pe toţi nenorociţii ăştia. domnule? Asta-i filosofie. din cît dai. abia v-am întîlnit.. Vor să ne ia totul şi să mă lase aici în pielea goală. la urma urmei.. nenorocită lume. Vă spun eu că n-ai de ajuns. altora prea mult. Asta-i întrebarea. îi vezi pe ăia care trăiesc mai bine ca tine şi sînt mai fericiţi.

Dar ea îi invită pe alţii. E-o nebună. Niciodată nu e mulţumită. A zis că da. însă că mai întîi trebuie să se îngrijească de căţei. nu urăsc animalele.SCENA VI Din dreapta spectatorilor apare Soţul Doamnei cu căţeluşul. ea se plictiseşte. I-am spus: nu eşti fericită că n-ai ajuns la puşcărie? Oricum. Cu vecini. Cine ştie ce v-a îndrugat? Eu sînt discret şi nu am să vă spun nimic. Trebuie să ne ştim unii pe alţii. după care se enervează şi nu mai vin altă dată. oricît de bărbat ai fi. Aşa că şi-a luat o droaie de căţei. să ne ajutăm între noi. nu-i aşa? Soţia mea tocmai ieşea de la dumneavoastră. pleacă. DOMNUL: Bună ziua. domnule. Nu mai ştie ce să inventeze. cu prieteni din împrejurimi. are amanţi. Oricît curaj ai avea. Precis că tot din cauza asta a venit şi la dumneavoastră. Or. Dacă nu veniţi. Nu pentru asta am venit. I-a otrăvit. va căuta alţii. Noroc că n-am avut copii. Îi jigneşte. că nu-i plac banii. Personajul îşi aruncă într-un colţ pardesiul şi pălăria. 105 . Ce să facă cu b a n i i ? Îi pune în puşculiţă. Eu am venit ca să vă cunosc. Iar cînd nu mai are pe cine să invite. Eh. Mie nu-mi plac cîinii. Iar oamenii se amuză un pic. tot ţi se urăşte cîteodată. domnule. Asta nu înseamnă. domnule. domnule. sînteţi dumneavoastră politicos şi n-o să recunoaşteţi că vă deranjez. dar. fără să fi avut vreme să-şi tragă răsuflarea. dar vrea să fie mereu cîştigătoarea. sfîşie perdelele şi dă lucrurile pe jos ca să le murdărească. E groaznică viaţa lîngă femeile astea. O să epuizeze cartierul. Organizează reuniuni acasă. mă rog. Sparge tot. N-a vrut să aibă copii. Eu aş fi vrut. că-i o femeie care nu iubeşte viaţa. Ea zice de ceilalţi că nu sînt mulţumiţi niciodată. Nu-i adevărat. sparge farfuriile. îmi plac copiii. Trebuie să dai dovadă de raţiune cu oamenii lipsiţi de raţiune. stai bine mersi în casa ta Asta ar trebui să te facă să te simţi bine. Ştiu că vă deranjez. Ca să se obişnuiască. după care se va ridica brusc. nu ştiu cum face de şi-i găseşte. N-am de gînd să vă supun la confidenţe. Nu joacă pentru bani. Trebuie că v-a povestit verzi şi uscate. Înainte de apariţia acestuia. Să ştiţi. Poate vă deranjez. I-ar fi otrăvit şi pe ei! Acuma ar fi fost la puşcărie. A făcut totul ca să nu rămînă însărcinată. Dar poate că nu vă deranjez. însă. I-am spus că dacă ar avea copii nu s-ar mai plictisi atîta. Cîteodată face asta chiar în faţa invitaţilor la s e r a t e . din politeţe. se va aşeza pe un scaun. Dar ea vrea mereu să cîştige.

Dar se plictiseşte. În orice caz. (De data aceasta Domnul chiar iese. Şi se mai zice că asta-i tot din vina bărbaţilor. Plictiseala nevesti-mii m-a molipsit şi pe mine şi risc să v-o transmit la rîndul m e u . O să vă îmbolnăvească. orice s-ar zice. Ei. Şi totuşi. Î m i păreţi un om echilibrat şi cumsecade. S-a agăţat de gîtul lui. O să ne distrăm. E-n stare să îmbolnăvească toate casele de neurastenie! Şi pietrele! Şi pe chelneri! O să mergem la un local. Dar o spun din grijă pentru dumneavoastră: fiţi atent. Cînd o apucă crizele ar fi în stare să dărîme Turnul Eiffel c-un bobîrnac. Cînd e la veselia aia isterică. Nu-i nici o plăcere să îngrijeşti nebuni. v-am spus.. M-am gîndit şi eu la asta. Am maşină. nu-i chiar adevărat ce vă spun alteori e veselă. Şi.fiindcă-i mai degrabă urîtă.. Un cuvînt.. Mie îmi este totuna. a înnebunit şi el. dar e un soi de veselie isterică. nu prea mult. sparge farfuriile. am şi eu aranjamentele mele. Pe curînd. treceţi pe la noi. îşi face iluzii că nu se va mai plictisi. Aşa că. domnule. Nu ştiu ce are şi ce să mă fac cu ea. În ce mă priveşte. Dar cu ea nu ştiu ce se întîmpla. Personajul se aşază. ceea ce-l face să se ridice brusc. Nu din gelozie vă vorbesc. nu prea departe. Mă duc. V-am bătut la cap. indiferent cu cine s-ar afla. ba chiar era un doctor care îşi ieşea din minţi cînd o vedea. S-a sinucis omul. Face glume. între noi fie vorba. tot farfurii sparge. sfîrşeşte prin a se plictisi.) 106 . Dar care? Să nu vă lăsaţi amăgit de ea. Nu vă spun asta ca să vă fac să nu veniţi la seratele ei. Dar o să vedeţi şi dumneavoastră ce se va î n t î m p l a . ce ziceţi? Ai? ce părere aveţi? Ei. Î m i place să rad cîte un pahar la birt O să vă invit şi pe dumneavoastră. dar n-am de gînd să vă plictisesc. De fiecare dată cînd îşi găseşte vreunul. rîde. S-a dus la doctori. Ca doctor de nebuni. dar e o plăcere. Iar mie nu-mi place asta. era doctor de nebuni. îmi caut p r i e t e n i . Poate că numai un singur cuvînt. un om cu moralul sănătos. domnule. dar pe mine mă lasă rece. ştiu nişte cîrciumi bune prin împrejurimi. O să ziceţi că trebuia s-o duc la doctor. (Domnul se îndreaptă spre uşă. la revedere. Alteori . S-a contaminat de la demenţa ei. O să luăm una mică. de unde îşi întoarce o clipă faţa:) Nevastă-mea găteşte foarte prost.. Nebunia e contagioasă ca un virus. feriţi-vă de portăreasă. Tare puţin i-ar trebui ca să se vindece.ce zic eu. Nu-mi place să beau. Fiţi atent să nu vă tulbure şi să nu vă dea peste cap. Cînd o apucă furiile. Urmează o nouă intrare.

un mister. Lumea e rău făcută. Ce iubeşti . Uite. chiar asta şi înseamnă „Iubiţi-vă unii pe alţii". duceam războaie cu oameni pe care nu-i cunoşteam. Trebuie să ne cunoaştem unii pe alţii.numai crime. cînd. să ne mîncăm ca să supravieţuim. Ideologiile nu sînt decît un pretext pentru violenţă. fără îndoială că n-ar mai fi fost război. ca să putem să ne apreciem. domnule. inundaţii. de fapt.exploatarea omului de către om. Nu mai citesc ziare. 107 . Dumneavoastră îmi sînteţi deja simpatic. Dacă noi am fi învăţat limba lor. incendii. injustiţiile sociale. am văzut şi eu ceva războaie la viaţa mea. sau chiar să-l iubeşti. Ideologiile şi revendicările nu pot să explice totul. poţi începe să ai simpatie pentru el. Tare mult îmi place să simpatizez cu oamenii. n-o să vă mai bat la cap cu asta. carenţele economice . a.mănînci. tiranii. Iertaţi-mă că vi-l iau: mi-e greu să stau în picioare. Ce-or avea unii cu alţii? Toate explicaţiile lor . şchiopătînd şi sprijinindu-se în baston} DOMNUL: Iertaţi-mă că am venit neanunţat. cu care nici măcar nu ne puteam înţelege. Ehe. măceluri. De altfel.). O dată ce faci cunoştinţă cu cineva. cutremure. sau dacă ei ar fi învăţat-o pe-a noastră. E tragic. Nu ne vine nimic din afară şi sîntem obligaţi să mîncăm. sau dacă ne-am fi întîlnit înainte unii cu ceilalţi. tocmai pentru că vorbeau o altă limbă. Am venit ca să vă cunosc. Ce ne-am face dacă nu ne-am putea simpatiza? Razboiele se fac tocmai fiindcă oamenii nu se cunosc îndeajuns. Domnul vorbea cu accent rusesc (n. e tragic. Uitaţi-vă la microscop 1 În montarea de la Paris. Violenţa depăşeşte ideologiile. Mă fac nefericit. vorba e că am rămas infirm pe viaţă. trebuia să se spună: „Mîncaţi-vă între voi". Ori fiindcă nu se cunosc deloc. Trebuie să ne cunoaştem între noi. ele reprezintă prea puţin faţă de cataclismele pe care le declanşează. ciumă. trăim într-o economie închisă. S-a zis că să „ne iubim unii pe alţii". Totul e mister. genociduri. epidemii. cu părul alb. Mă rog. vedeţi? Şchioapăt de pe urma unei răni de război. Văd că aveţi un scaun. Sîntem obligaţi să mîncăm.SCENA VII Pe aceeaşi uşă intră un alt domn .e preferabil să fie un tip înalt. Ei bine.toate astea mi se par prea puţin spre a justifica masacrul universal. Aruncaţi-vă ochii pe orice gazetă (eu n-o mai fac de mult) . Şi totul e violenţă. Cine a făcut-o a dat greş.

trăim într-o economie închisă. Chiar şi faptul că-ţi doreşti să nu doreşti nimic e tot o dorinţă. De ce se întîmplă aşa c e v a ? În orice clipă totul se poate prăbuşi. Mi se pare că se clatină pereţii şi că tocmai a început cutremurul. Creatorul nu vrea ca asta să ia sfîrşit. totul se poate rupe în două. Mă aştept în fiecare moment la orice rău. sau cel care s-a hotărît să nu accepte nimic? Este resemnarea o înţelepciune? Cîteodată îmi place să cred că 108 . El a inventat frica. Ar trebui să ne sinucidem. Uneori chiar şi aud scîrţîituri. Dorim totul. Dacă am reuşi să nu mai dorim să fim. Trebuie că în permanenţă se petrec substituiri. dorinţa de-a ne ucide reciproc. Dar de ce s-a pus în noi atîta dorinţă de viaţă? Deoarece creatorul acestei lumi de rahat a vrut ca opera lui să supravieţuiască. îi cerem întotdeauna celuilalt să ne îndeplinească dorinţele. Adevărul e că mie mi-e frică de tot. cînd ni se îndeplinesc toate dorinţele. Să nu credeţi că sînt exagerat. Creatorul are o imaginaţie debordantă. dar de fapt sînt altele.şi-o să vedeţi ce se întîmplă cu celulele: fiinţele microscopice se devorează unele pe altele. Dumneavoastră nu vi se pare că trăim în infern? Că infernul este aici? Sîntem cu toţii nişte însetaţi. Dar şi noi ar trebui să nu ne lăsăm. Fiindcă toată lumea trebuie să trăiască. dat fiind că. Ne apără împotriva noastră. aşa cum vă ziceam. Ceea ce nu prea e uşor. sînt un om la locul lui. Totul scîrţîie. Mă şi mir că încă nu s-a întîmplat aşa ceva. ne face să supravieţuim cu dorinţele noastre în stare de explozie. Mă întreb ce oare s-o pregăti în tăcere. Dumneavoastră nu vă simţiţi ameninţat? Mie mi-e frică mai ales atunci cînd nu mă simt ameninţat de nici o primejdie. dorim orice. Aşa că a pus în noi toate dorinţele: dorinţa de viaţă şi cea de mîncare. iar sete. Trei zile am rezistat. Scaunul pe care stau în clipa asta nu e acelaşi pe care m-am aşezat înainte. Eu am încercat să nu mai mănînc şi să nu mai beau. pentru că El a pus în noi şi instinctul de autoconservare şi frica de moarte. pungaşul. după aia gata. depindem unii de alţii. tot felul de fîşîituri între obiecte. Întotdeauna se pune la cale ceva în linişte. nu. dorim nimicul. nişte înfometaţi plini de dorinţe. atunci totul s-ar termina. iar foame. atunci apar alte şi alte dorinţe. Toate se mişcă în permanenţă. Cu toţii sîntem sclavi. Drept pentru care ne menţine în viaţă. E bizar. cu obiecte care par a fi aceleaşi. Va inventa cît va voi el. Mi se pare că obiectele sînt înlocuite unele cu altele. un înţelept Şi cine este înţeleptul? Cel care acceptă totul. Dacă aş putea să nu mai beau apă şi să nu mai mănînc pîine! E posibil. nu. iar cînd ne satisfacem foamea şi setea.

Încet. Am fost creaţi ca să nu ştim nimic. Se trage cîţiva paşi îndărăt. cred că-mi veţi aduce niscai lumină. ne vom mai vedea. îl atinge uşor. Şi uite că tot construim. Ei bine. 109 . Dă din umeri. Nu putem cunoaşte nimic. Să nu-ţi poţi nici măcar imagina universul de la un capăt la altul. Î n c ă un cuvînt. Lui nici nu-i pasă dacă eu pot sau nu pot să admit aşa ceva. fiindcă noi nu putem concepe nici finitul. Anume ne-a făcut aşa. Un gest de recul. e solid". Un singur lucrur mi-a fost dat să ştiu: că nu ştiu. pipăie duşumeaua. pe vîrful picioarelor.înţelepciunea nu-i decît o altă formă de nebunie. producem electricitate. se sprijină cu mîinile de zidul din dreapta. domnule. de vreme ce El ne-a făcut ca să nu ştim nimic. tunuri şi obuze. adică de la ceea ce se poate numi capăt. Mă duc acuma.) SCENA VIII Personajul se aşază pe scaun. După un timp. Ni s-a amputat posibilitatea de-a concepe lumea. Dă din umeri. Dar măcar să putem concepe ne-capătul. tot facem şi facem. nici infinitul. Totul e de neconceput. aşa ceva eu nu pot admite. după care verifică la fel şi peretele din stînga. într-o altă cutie şi aşa mai departe. O să mai vorbim noi despre toate astea Am încredere în dumneavoastră. domnule. Facem lucruşoare. Bricolăm. apoi se împinge în el. cu aerul că: „ei. Se apleacă. într-o altă cutie. Duşumeaua scîrţîie sub paşii lui. d o m n u l e . Că nu pot să ştiu nimic. apoi le coboară spre podea şi priveşte de jur împrejur. facem motoare astronautice şi străbatem spaţiul cosmic. Pare cuprins o clipă de teamă. la plecare: feriţi-vă de portăreasă. unde rămîne nemişcat cîteva clipe. (Se ridică şi pleacă. În inextricabil. la infinit Iar infinitul. cutie în cutie în cutie în cutie. ridică privirile spre tavan. Nici măcar cei mai mari savanţi nu ştiu. asta e. înălţăm case. Sîntem ingoranţi. Ce harababură! Ei. îşi verifică tălpile pantofilor. Cutia asta e închisă într-o altă cutie şi tot aşa. (Iese. într-o cutie. ca spre a-i verifica soliditatea. Se ridică şi merge încetişor spre dreapta. nici ne-finitul şi nici in-finitul. da. eu aşa sper. din toate puterile. bricolăm în inexplicabil. Face acelaşi joc cu peretele din fund.) La revedere. cum vă spuneam. mai tare. Dacă ni s-ar fi dat măcar posibilitatea să ne informăm. şi mai tare. facem avioane. nu ne e dat să-l concepem. Trăim într-o închisoare. fiindcă universul poate că nici măcar nu are un capăt.

scoate pachetul de ţigări.) Bună ziua domnule. însă are un aer neliniştit. O femeie de vreo patruzeci de ani. două minute. Priveşte îndelung tavanul. Puţin soare în suflet şi totul devine vesel. Scoate din nou pachetul de ţigări. după care. o pune la loc şi bagă înapoi pachetul în buzunar. ca urşii în bîrlog. să găsească un loc în care să arunce chiştocul. Se uită iar în tavan. (Personajul se întoarce brusc. Îl auzim un timp mergînd prin celelalte încăperi. Dar femeia are un aer absolut paşnic. Rămîne din nou nemişcat cîteva clipe. V-au venit mobilele. îşi ia una. tot cu faţa la public. ia una. Eu sînt. se îndreaptă către colţul camerei. totul foarte lent. pune pachetul la loc în buzunar. aţi putea fi foarte mulţumit. cîteva clipe. Intră prin fund. cu un aer mai degrabă blînd. după care reapare. PERSONAJUL: E vesel. cu mîinile la spate. Apare Portăreasa. iese prin fund. Trebuie să ştim să ne bucurăm. Imediat o să vi le aducă aici. Aveţi multă mobilă. Nu trebuie să trăim singuratici. cu faţa către public. apoi se opreşte. Cum staţi aici. Dintr-o dată. unde e de presupus că se află o fereastră. Se depărtează de „geam" şi face turul apartamentului. Îşi aprinde o ţigară şi rămîne aşa. priveşte în gol. Priveşte împrejur. Cîteva clipe de tăcere. domnule. Revine. adică în stradă. Se asigură că scaunul e solid şi se aşază. rămîne nemişcat cîteva clipe. de mai multe ori. liniştit. Într-un sfîrşit se hotărăşte să-l arunce pe jos. Personajul lipseşte din scenă pentru a-şi inspecta apartamentul vreme de unul.PERSONAJUL: Se ţine bine! Se aşază pe scaun în mijlocul camerei şi priveşte în tavan. îşi aprinde încet ţigara. portăreasa. unde îşi aruncase pardesiul. Caută prin buzunare. fără nici o expresie pe chip. apoi se precipită spre colţul stîng. pe vîrfurile picioarelor. 110 . Se ridică. Brusc. întoarce spatele la public cînd intră femeia. se aşază pe scaun. dînd semne de spaimă. Linişte. stingîndu-l cu talpa. se duce să se aşeze pe scaun. Trage o perdea imaginară şi priveşte direct spre public. Înainte de a-şi face apariţia. o auzim spunînd: PORTĂREASA: Bună ziua. Cu siguranţă o să vă faceţi destule cunoştinţe prin cartier. inspectînd fiecare colţişor. Sare de cîteva ori pe loc. Ridică încă o dată din umeri. Eu. Fumează. chiar şi cînd cerul e înnorat. scoate un pachet de ţigări.

ceva mai tîrziu. Personajul . nu. Fiecare a avut cîte-o istorie la viaţa lui. dar acum am plecat de-a binelea Ah. Eu îi ascult mult pe oameni vorbind. Feriţi-vă de toţi cei care dau semne că vă preţuiesc. aşa fac. după care vă sugumă şi vă omoară. e ceva inteligent E multă lume pe-aici. Multe evenimente. Personajul se ridică şi se duce în direcţia zgomotului. (Se aude un zgomot. domnule. SCENA IX 1 Din fundul scenei se aude un zgomot.una.). multe drame şi comedii. fără coniac. flecăresc mult. moare şi înfloreşte din nou. Dar nu vă necăjiţi din atîta lucru. întotdeauna e ceva interesant în ce-ţi povestesc oamenii. eu nu beau. una. Chiar şi atunci cînd vorbesc prostii. a. domnule. îmi place să-i ascult. domnule. vă rog. Portăreasa iese cîteva clipe. Vă face silă? Nu vă daţi seama. Nici bărbatu-său nu e mai breaz. Bătrînii au murit Şi uite-aşa. încă ceva. 111 . cît de pasionant e să te ocupi de cîine şi de supă. Nu beau niciodată. nu. Eu. asta mi-e meseria Ce să-i faci. Ei bine. Personajul se duce spre bufetul care înaintează pe roţi şi îl împinge către peretele din 1 Scenă suprimată în montarea de la Paris (n.atunci cînd îi va fi adus bufetul o va pune înăuntrul acestuia. după care revine cu o ladă. ca toate portăresele. Iese. Vedem apărînd un bufet mare. sînt curioasă. Şi sînt multe lumi în lumea lor. aşa am auzit Cam aşa şi pare.) Am plecat. Domnule. o să vă mai spun eu şi altele. ştiţi? totul e surprinzător. domnule. Nu. Dacă vreţi şi dacă sînteţi amabil. vor să vă prindă-n gheare. totul înfloreşte. totuşi. nu ştiţi cît e de rea. Numai aperitive. O să vă găsesc o femeie ca să vă facă curăţenie. oamenii sînt. iar rusul care a venit să vă vadă adineaori e un spion. (Pune jos lada pe care. E frumoasă viaţa. mă duc să mă ocup de cîinele meu şi de supă. Nu. Toţi vor să vă atragă de partea lor. dar rămîne între noi: feriţi-vă de doamna cu canişul. drăguţi. nu vreau. galben. Sînt sigură că nu ştiţi să daţi cu aspiratorul. Sînt portăreasă.) V-au adus sticlele. cred că e. o adevărată viperă. îmbătrîneşte.

după care se întinde. îşi toarnă şi-l dă pe gît. Azvîrle. scoate o sticlă de coniac. cu o lovitură de picior. o şterge grijuliu cu podul palmei. din care scoate un lampadar cu abajurul portocaliu. ridicîndu-le cînd pe unele. Intră altă ladă. Râmîne aşezat un timp. pune fotoliile în stînga şi în dreapta canapelei. Din fundal ţîşneşte o pendulă: Personajul o instalează alături de bufetul cel mare. în sfîrşit. îl găseşte şi pune gheridonul între cele două fotolii. pe care Personajul le instalează . Personajul împinge masa în mijlocul scenei. obiect cu obiect.a unui covor rozaliu.împrejurul mesei. o masă rotundă. Încă un zgomot . pe care-l va pune pe masă după ce încearcă din greu şi zadarnic să-l pună sub scaune şi sub masă. Şi fotoliile sînt pe rotile. Pune în priză lampadarul. Personajul se trage puţin îndărăt. Deschide bufetul.încetişor . După care. apoi .tatăl.mai departe. cele cîteva lăzi care acum sînt goale. O pune în spatele fotoliilor. contemplînd masa cu scaunele. rotund. Din fund apare o pînză rulată pe care o desfăşoară şi o fixează pe peretele din fund. se răzgîndeşte. adică din dreapta spectatorilor. unul după altul. se precipită să le prindă. se aşază repede într-unui. îşi mai toarnă un pahar şi-l bea. Îşi pune palmele sub ceafă şi începe să fluiere uşor. Tabloul trebuie să fie suficient de mare pentru ca publicul să vadă ce înfăţişează: o familie de cîini .ceva mai mult . îl stinge. tot prin fund. Personajul caută din priviri un loc convenabil pentru acesta. mama şi copilul . unul după altul. cînd pe cealaltă. va plasa scaunul aflat în scenă de la început . îl reaprinde. Mai intră o ladă din care Personajul extrage trei vaze de flori: una o pune pe masă. în colţul stîng. apar şase scaune. Are aerul că s-a instalat foarte bine. după care îşi schimbă părerea şi aşază fotoliile îndărătul canapelei. Ca spre a le verifica. pe care le va aşeza de-o parte şi de cealaltă a bufetului. Contemplă totul. în dreapta acestuia. împodobite cu flori negre. Pune sticla şi paharul înăuntru. Dă să pună sticla la loc.dreapta scenei. încearcă unul după altul cele şase scaune dimprejurul mesei şi le pune la loc.tot prin fundul scenei . Înainte de asta. pe care îl instalează în mijlocul camerei. Din fund. De sus cad perdelele roşii. apoi se ridică. îl contemplă. cu picioarele tot pe rotile.şi vedem intrînd brusc. acolo unde se presupune că s-ar afla fereastra. apar două fotolii. Urmează apariţia . fireşte. Din fund mai apar încă patru scaune. Din stînga. se aşază pe canapea. ţîşneşte o canapea verde. o priveşte cu aceeaşi satisfacţie. iar îl stinge. tot din fund. Le pune cu faţa spre public. cu dorinţa de-a o face să strălucească. ia un pahar. altul violet.ogari flocoşi şi cu urechile pleoştite. Din fund apare un gheridon. contemplă îndelung bufetul şi îşi ia un aer satisfăcut. ca de o peliculă de praf. Se dă puţin înapoi. unul bleu. alta pe primul gheridon şi a treia pe al doilea gheridon. la nimereală.în celălalt. Se opreşte 112 . Mai intră un gheridon.

zgomot de paşi pe stradă. sau se poate face pur şi simplu întuneric. în toate spaţiile libere. motoare de motocicletă. brusc. In orice caz.din fluierat. Încet. dacă se preferă întunericul. începe să se audă zgomotul maşinilor din stradă. pe sub covor. se ridică. cu care se apucă să frece pachetul. Cîteva clipe. Din buzunarul de la spate al pantalonilor scoate o sticluţă plată de coniac şi trage o duşcă. Reapare tot prin fund. SCENA X Un cuplu (o femeie şi un bărbat în vîrstă). Reîncepe să frece parchetul. Patronul. Personajul. Un mic restaurant de mahala. oamenii mănîncă în tăcere. Ospătăriţa. Alte personaje pot să fie figurate prin prezenţa unor manechine în mărime naturală. tot felul de cuvinte reale sau inventate etc. aducînd farfurii sau luîndu-le pe cele murdare de la mesele consumatorilor. gîlgîind. Prezenţa unei oglinzi mari pe perete poate să dea impresia unei săli ceva mai populate. trece aproape ţopăind de la o mobilă la alta. Se lasă cortina. o dată cu reluarea jocului. Pune sticluţa la loc în buzunar. Tot în tăcere intră şi iese prin fund Ospătăriţa. În fund. se duce la bufet. se pot instala la mesele din jur cîţiva consumatori. întrebări. Scena rămîne goală. Bărbatul care bea la tejghea îşi termină paharul şi se duce să se 113 . tejgheaua. zgomotele indicate mai jos se vor face auzite în beznă. destul de multă vreme. apoi. vuietul străzii. pe sub scaune. o măsuţă la care nu stă nimeni. închide ochii şi îşi întinde braţele pe lîngă trup. Auzim paşii Personajului undeva în fundal şi îl auzim fredonînd. îşi umple un pahar. Se lasă cortina doar dacă se decide că se poate face o pauză. strigătele amestecate ale unui bărbat şi ale unei femei care se ceartă. încet. apoi încă unul. In prim-plan. un strigăt. fluierături. un hohot de rîs. scoate aceeaşi sticlă de coniac. pune sticla la loc în bufet. Doi Bărbaţi. îndărătul căreia stă Patronul. Rămîne cîteva clipe nemişcat. un bărbat. Este vorba de zgomote de autobuze mergînd. În lipsa unor figuranţi. Închide ochii. priveşte printr-o fereastră imaginară şi dispare în fund. aproape ca la ţară. În faţa „barului". (Sfîrşitul Scenei IX) Cortina poate să cadă pe finalul acestei scene. cu o cîrpă în mînă.

OSPĂTĂRIŢA: Doriţi să serviţi masa? Personajul dă din cap că da. puteţi să vă aşezaţi şi acolo dacă doriţi. O sardină în ulei. Personajul mulţumeşte din cap şi se aşază. în timp ce Ospătăriţa îi aduce farfuria. E mai moale şi mai bine pătrunsă. văcuţă! Ba nu. OSPĂTĂRIŢA: Luaţi un aperitiv? (Personajul dă din cap că da. Îl întîmpină Ospătăriţa. se opreşte şi priveşte împrejur. OSPĂTĂRIŢA: Doriţi de fructe? Avem ceva proaspăt. Personajul citeşte meniul. PERSONAJUL: Campari. (Se uită în direcţia barului. OSPĂTĂRIŢA: Mai bine cu brie. după care se aşază la măsuţa de la rampă. OSPĂTĂRIŢA: Şi după aceea? Tăcere. aici.aşeze la o masă. O să vedeţi dumneavoastră după ce 114 . după care se lasă o linişte cam posomorită. Celelalte personaje de la mese nu îi acordă nici o atenţie noului venit. OSPĂTĂRIŢA: V-aş propune o sardină în ulei. Se ridică apoi. Personajul înaintează pînă în centrul scenei. domnule. bine făcută şi agreabilă. drăguţă. în ciuda aerului obosit. Da? Bine. intră Personajul. Luaţi vreun desert? Bine. Se aude.' OSPĂTĂRIŢA: Cu gheaţă. Din stînga. zgomotul uşii care se deschide.) Îl doriţi aici. încetişor. PERSONAJUL: Şi cu camembert. cu sifon? PERSONAJUL: Unul dublu. Se reaşază la masă.) Un biftec? O fripturi că de văcuţă? PERSONAJUL: Biftec! Ba nu. sau la bar? PERSONAJUL: La bar. un biftec bine făcut. Toate acestea se petrec în tăcere. Sau poate doriţi un Campari! Şi Campari-ul e proaspăt. PATRONUL: Bine aţi venit. da. da. Personajul intră în cîrciumă. Şi după aceea? (Personajul nu se poate hotărî.) Ba nu. Nu se decide. o femeie încă tînără. OSPĂTĂRIŢA: Cu cartofi prăjiţi? Cu cartofi prăjiţi. ca să-şi atîrne în cuier pardesiul şi pălăria. tacîmurile şi meniul. adică prin dreapta spectatorilor. Personajul ia lista cu meniul. Se mai aud cîteva zgomote. OSPĂTĂRIŢA: Da.

Cu oameni ca ăştia la cîrmă. Îi aduce paharul de Campari. Între timp.. în special către public. pare deloc să-i facă rău Personajului. Deja! PERSONAJUL: Mi-era sete. PERSONAJUL: Toţi oamenii aceştia. iar Ospătăriţa va merge ca într-un dans săltat. După o vreme. deja l-aţi golit. BĂTRÎNUL (la masa cuplului in vîrstă.. arătîndu-i paharul golit. dă pe gît un pahar. Priveşte în jur surîzător. zgomotele străzii vor deveni aproape muzicale.. Ospătăriţa îi serveşte în tăcere pe ceilalţi meseni (sau manechinele). E din rezerva specială a patronului. Mai tîrziu. care s-a destins dintr-o dată. domnule. OSPĂTĂRIŢA: Imediat. Aduceţi-mi o sticlă întreagă de vin. PERSONAJUL: Mai vreau unul! OSPĂTĂRIŢA: Nu aşa de repede. nu se poate merge prea departe. BĂTRÎNUL (soţiei): Unde-o să ajungem? Sîntem guvernaţi de nişte imbecili. mişcările vor deveni ireale. Oamenii consumă în tăcere. Doriţi să beţi ceva? Vă recomand vinul nostru roşu. În vreme ce Ospătăriţa pleacă să ducă comanda. pe care Personajul îl goleşte dintr-o dată. subliniind o dată în plus caracterul ireal al scenei. către bătrînă): Î ţ i place PERSONAJUL (privind iarăşi către public): E mişcare. Personajul către Ospătăriţă. Numai din stradă mai răzbat cîteva zgomote. Patronul. Personajul priveşte împrejur. la tejghea. cînd o să se vadă! N-o să le placă atunci cînd vor vedea rezultatul! friptura? 115 . Personajul îşi pune coatele pe masă şi îşi sprijină faţa în palme. PRIMUL BĂRBAT (singur la masă): Ba tocmai asta e: că se poate merge prea departe! O să vină ziua aia. Pe chip i se citeşte o fericire totală. după care dă pe gît noul pahar de Campari. OSPĂTĂRIŢA: Oh. nu una de jumate.veţi mînca. o să vă facă rău! Campari-ul nu. Vă aduc numaidecît Campari-ul.. acolo unde e de presupus că este strada văzută prin fereastra restaurantului.

OSPĂTĂRIŢA: Am adus Campari-ul. Îmi puteţi păstra mereu masa aceasta? OSPĂTĂRIŢA: Văd că vă plac tabieturile. Sînt cumnata Patronului. E cel mai bun restaurant din cartier. PERSONAJUL (după ce a golit paharul): Aş vrea să vin aici zilnic. Între timp. Pune tava pe masă. Totuşi. BĂTRÎNA: Nu ştiu ce trebuie făcut. deci. Şi aperitivele sînt bune. aşază totul delicat. Cum te cheamă pe dumneata? OSPĂTĂRIŢA: Agnès. (Pune farfuriile. pot să vorbesc cu Patronul. OSPĂTĂRIŢA: Ştiţi. E cel mai bun restaurant din cartier. Patroana găteşte. Se duce către Patron şi discută cu el în şoaptă. Ospătăriţa revine la masa Personajului. Şi totul e proaspăt la noi. şi beţi cam mult. OSPĂTĂRIŢA: Domnule. Friptura. PERSONAJUL: Credeţi că asta va dura la infinit? AGNÈS: N-o să mai fim noi aici. Ne-am înţeles.Cei doi bătrîni se uită la Bărbatul singur şi îşi apleacă privirile în farfurie. Ceilalţi stau cu nasurile în farfurie. faţa de masă este luminată puternic: de sus vine o rază de lumină. Patronul achiziţionează marfa. Mai există o braserie. Fiţi liniştit Brusc. Ai făcut tu ceva? AL DOILEA BĂRBAT (către Primul): Asta aşa e! Ospătăriţa vine cu comanda. În fiecare zi puteţi lua prînzul în acelaşi loc la douăsprezece şi jumătate. PERSONAJUL: Formidabil! 116 . ) Sînteţi cam lacom. toţi clienţii au mare poftă de mîncare. dar nu se duce nimeni acolo. Patronul face semn cu capul că da. Mai lucrează aici şi un văr de-al meu. Personajul ia paharul de Campari şi îl goleşte dintr-o înghiţitură. La noi. nu e bine să exageraţi. Dar dacă vreţi. PERSONAJUL: Ba nu. Personajul îşi toarnă vin şi bea. tacîmurile. Iată şi vinul roşu. PERSONAJUL: Mulţumesc. O să vi se facă rău. cică-i ceva şic. avem un vin foarte bun. Şi brînza. În micile restaurante nu se ţin mese rezervate. Patronul e de a c o r d . dar lucrul va rămîne neschimbat. domnule. Nu vă faceţi nici o grijă.

Numai decît. Ah. totul se schimbă (Febril. BĂTRÎNA (la masă): Totul vine. In ambianţa restaurantului se schimbă ceva. CELĂLALT BĂRBAT (la masă): Cartofii mei în ulei. Vocile şi mişcările sînt oarecum defazate. PRIMUL BĂRBAT: Ar cam trebui să mă întorc la muncă. PERSONAJUL (făcînd cîte-o pauză după fiecare punct): Asta schimbă totul. PERSONAJUL: Oh.1 BĂTRÎNUL (se ridică şi se aşază): Caltaboşul.) UNUL DINTRE BĂRBAŢI (cheamă Ospătăriţa): Domnişoară. Zgomot melodios al tacimurilor. te rog. Personajul îi arată Ospătăriţei sticla goală. Se duce la tejghea şi bea un pahar cu Patronul. PATRONUL (cîntînd): Sînt frumoase. cuţite. Ce e bun face bine. Lumina devine tot mai puternică. nu vă părăsesc. vine acuma. se ridică. Sînt bune. oarecum dansate de-acum înainte. a). Personajul se ridică. Mă întorc. dau un rînd. Lumina s-a răspîndit aproape peste tot. PATRONUL (acelaşi joc): Vinul este cu adevărat soare în sticlă. OSPĂTĂRIŢA: Mai vreţi una? Nu credeţi că-i cam mult? BĂTRÎNUL (tot cîntînd): De cincisprezece ani sînt la pensie. am de lucru. nu. (În extaz:) Furculiţe.) AGNÈS: Iertaţi-mă. ciupercile mele. 1 În regia lui Jacques Mauclaire ritmul era foarte viu şi sacadat (n. iar comenzile cele mai banale sînt oarecum cîntate. Ciudat E foarte bizar. nu. PERSONAJUL: Cartofi prăjiţi.AGNÈS: Nu-i decît o rază de lumină. OSPĂTĂRIŢA (umblă dansînd): Vin imediat. Ospătăriţa se execută. Ce bine e! PRIMUL BĂRBAT (Patronului): Şefu'. (Pleacă de la o masă la alta. ca şi mişcările. vin roşu. farfurii. Dar am tot timpul. se aşază. dacă se poate. 117 .

) PRIMUL BĂRBAT (Ospătăriţei): Nu iei un pahar cu noi? OSPĂTĂRIŢA: Nu pot. OSPĂTĂRIŢA: Despre ce vorbiţi? Totul e ca-nainte. O să vă aduc un coniac. PERSONAJUL (Ospătăriţei): S-a stins. Mişcările dansante se descompun. face nouă. (Se ridică. PERSONAJUL (se uită pe fereastră. Acuma-i rîndul meu. (Se ridică. PRIMUL BĂRBAT: Cu plăcere. sau 118 . Tac cu toţii. adică înspre public): Se mişcă. Se ridică toţi şi privesc înspre sală. dar destul de repede. Se aşază la loc. nu vedeţi că am mîinile ocupate cu farfurii? Trebuie să servesc. Personajul sare în picioare. BĂTRÎNUL: Cu trei. O să beau şi eu o gură. după care se îndepărtează. PATRONUL (către Primul Bărbat): Mai luăm un pahar. Bătrînul şi toţi ceilalţi se întorc la mesele lor şi se aşază. se mişcă. Chipurile redevin posomorite. BĂTRÎNA: Dar sîntem în viaţă. dar după aceea. PRIMUL BĂRBAT (se întoarce spre sală şi priveşte de jur împrejur cu un aer euforic): De obicei nu prea se vede aşa un soare în perioada asta a anului! BĂTRÎNA (se ridică şi ea): E greu de spus. Ospătăriţa aduce vin. Zgomotul farfuriilor şi tacîmurilor nu mai este melodios. Totul a redevenit apăsător. Dintr-o dată. AL DOILEA BĂRBAT: Ehe î dacă-n fiecare zi ar fi duminică! BĂTRÎNUL: Nu-i tot aia. Ospătăriţa se uită atent la Personaj o clipă. În restaurant. Nu prea vă simţiţi în apele dumneavoastră. Se aude zgomotul tacîmurilor. Şi Personajul se aşază. mulţumesc.) Nu auziţi? (Se aşază la loc. după care reîncep să mănînce. domnule. cafea şi pleacă aproape dansînd de la masa Personajului. nici o reacţie. PERSONAJUL: Şi o cafea aş dori.OSPĂTĂRIŢA: Iată vinul. Se reaşază şi Bărbatul. după care se lasă tăcerea. Oamenii se uită miraţi la Personaj. Oamenii continuă să mănînce tăcuţi. ca şi cînd nu s-ar fi întîmplat nimic. Cîntecul redevine murmur. Progresiv. Toţi mănîncă în tăcere. Oamenii au un aer absent şi posac. lumina dispare şi totul redevine cenuşiu.

de motociclete. începe iar. BĂTRÎNUL: Aşa ceva nu s-a mai pomenit. În fund. Duminica trecută totul era calm. Oamenii. REVOLTATA: În curînd nu vor mai fi decît duminici. oamenii îşi întorc capetele şi îl privesc pe Revoltat. Dintr-o dată. 119 . FEMEIA: Un aperitiv! De la mese. cu puşca în bandulieră. FEMEIA: De bună seamă că o să se termine.ale bătăliei. Nu s-a mai întîmplat de mult.slabe încă . BĂTRÎNUL: Da. care se duce tot la tejghea. De-asta ne şi batem.indiferent. REVOLTATA: N-o să se termine nici pînă duminică! BĂTRÎNUL: Deci n-am să mai am parte de plimbarea de duminică. se duce spre tejghea cu pasul energic. agitaţi şi vociferînd. abia dacă privesc scena şi îşi continuă masa. zgomotele . negricioasă. se vede trecînd un om cu capul bandajat. într-adevăr. vin lîngă Revoltat şi Femeia de lîngă el. FEMEIA: Aşa este. da. PATRONUL: Într-adevăr. unul cîte unul. care au început din nou să mănînce. REVOLTATUL: Se bate lumea în piaţa mare. Intră un bărbat. Va să zică. pe fereastră se vor zări. oamenii intră în restaurant cu larmă mare. se aud zgomote. Pînă duminică se termină totul. la fel. siluetele motocicliştilor. Acolo mă duc eu în fiecare duminică. Intră o Femeie. scundă. Vin de la luptă şi mi-e cald. apoi un altul.) REVOLTATUL (vorbind milităros): Un şnaps. în fundal. să-mi fac plimbarea. FEMEIA REVOLTATĂ: Nu auziţi exploziile? Oamenii întind urechile şi se întorc în direcţia de unde vin. Încet. Dacă e posibil. dar pînă atunci eu n-am să mai am duminică. BĂTRÎNUL: Păi. Chiar cînd zgomotele încetează. vin din piaţa mare. de afară vine un zgomot violent. după care. nervoasă. încet clienţii ascultă tot mai atent.

AL DOILEA BĂRBAT: Eu. Numai să nu se termine aşa.PRIMUL BĂRBAT: Dacă-i cafteală. chestia asta n-o să ne împiedice să dormim. agenţi de poliţie alergînd cu bastoanele în mînă după insurgenţi. Şi Bătrîna îşi va schimba hainele şi se va transforma în revoluţionară. încetul cu încetul zgomotele luptei se vor intensifica. OSPĂTĂRIŢA: Cu viaţa pe care o ducem. vor fi cu toţii îmbrăcaţi de luptă... îi radem pe ăia! REVOLTATUL: E musai. vor avea la brîu pistoale şi puşti. e deja duminică. Bătrînul şi Femeia se vor transforma în revoluţionari. FEMEIA REVOLTATĂ (privind în jur cu un aer dispreţuitor): Bine că mai există bărbaţi adevăraţi! (Îi dă Revoltatului o palmă zdravănă pe spate:) Fără flăcăi ca tine. alte imagini militare care le vor înlocui pe cele civile. cînd eram tînăr.. înţeleg. Asta-i societatea. iar pe geam se vor vedea trecînd răniţi. PATRONUL: Şi eu vă înţeleg. AL DOILEA BĂRBAT: Sîntem francezi. AL DOILEA BĂRBAT: Dar e ceva serios de data asta? PATRONUL: E şi în centrul oraşului. de asemenea. mai întîi trebuie să măturăm în faţa casei noastre. unul. marile efecte fiind păstrate pentru finalul scenei. Fac cinste. FEMEIA: Oricum. PATRONUL (Revoltatului): Luaţi un pahar. Zgomotele vor creşte progresiv. îşi vor pune bărbi şi peruci hirsute. REVOLTATA: Pentru moment ne ocupăm de treburile noastre. unul. la periferie. oameni însîngeraţi etc. în Sardinia. Dar toate se vor petrece numai încetul cu încetul.. Cu oameni ca tine. E destul de lucru. Ni se fîlfîie de bogaţi. asta era în '47. se va auzi zgomotul unui tanc. BĂTRÎNUL: Şi eu am făcut revoluţie. BĂTRÎNUL: Pe vremea mea. Mai tîrziu. FEMEIA: Soţul meu este un vechi anarhist PRIMUL BĂRBAT: Eu. ha î pe vremea mea. REVOLTATUL: De centrul oraşului ni se fîlfîie. cei doi Bărbaţi. În momentul în care vor ieşi din scenă. OSPĂTĂRIŢA (Personajului): Da. adio veselie. Apar. dar acum prefer să mor în patul meu. ştiţi? Ştiţi? 120 . Se vor vedea trecînd prin dreptul ferestrei din fund oameni înarmaţi. vă înţeleg. OSPĂTĂRIŢA: E numai la noi. Către finalul scenei.

'57. FEMEIA: Îi dai şi lui să bea? OSPĂTĂRIŢA: E clientul nostru. PRIMUL BĂRBAT (privind către Personaj): Se vede bine ce fel de om sînteţi. '87 şi iar un '89. (Îi duce Personajului paharul. BĂTRÎNUL: Cercul s-a închis. OSPĂTĂRIŢA (Personajului): Asta nu-i treabă pentru dumneavoastră. Vă aduc eu vinul la masă. Personajul va fi singurul rămas la locul dinainte. ne-am săturat ! PRIMUL BĂRBAT: Ăştia nu merită decît dispreţul nostru. AL DOILEA MUNCITOR: Bravo ! FEMEIA: Aşa da.. Bravo ! OSPĂTĂRIŢA (Personajului): Nu vă deranjaţi. AL DOILEA BĂRBAT: Nu-i de ajuns dispreţul ! REVOLTATA: Trebuie s-o sfîrşim cu ei ! Vrem sînge ! Voluptate şi moarte ! REVOLTATUL: Vor fi eliminaţi. '77. Ticăloşii ! Din momentul în care oamenii s-au grupat în jurul Revoltatului. BĂTRÎNUL: Trebuie mers pînă la capăt. atunci dau un rînd la toată lumea. Aşa va fi mai bine pentru toată lumea. PATRONUL: Dacă-i pe-aşa.. dacă aş mai avea eu vîrsta voastră ! REVOLTATUL: O ţară de laşi ! O societate bolnavă ! FEMEIA. 121 . REVOLTATUL: Acum sau niciodată. da. REVOLTATA (Personajului): Îi ştim noi pe ăştia ca tine. Ne-am săturat TOŢI: Ei. REVOLTATA: Nu va fi închis niciodată. OSPĂTĂRIŢA: De bună seamă c-o să-i facem să înţeleagă. PATRONUL: Noi l-am avut în '89. după care se întoarce la grup ) REVOLTATA: Aşa nu se mai putea ! FEMEIA: Cu oameni ca voi. PRIMUL MUNCITOR: Lucrurile trebuie să se schimbe. PATRONUL: Aşa e drept. PATRONUL: După '89 am avut '37. Ah.PATRONUL: Franţa este patria revoluţiilor. bine. '47. Nu cu de-alde voi ne facem noi treaba. E ca Mexicul ! REVOLTATUL (Personajului): N-o să mai fie nevoie de tine. REVOLTATA: O să-i facem noi să priceapă. '67.

." FEMEIA: Muncitorii sînt săraci fiindcă beau. FEMEIA: Numai să fie o libertate liber consimţită. REVOLTATUL: Dictatură. REVOLTATA: Iar dreptatea e dură. ci ei au vrut-o. OSPĂTĂRIŢA: Să recunoaştem că nu noi. Toţi sînt alcoolici. da. AL DOILEA BĂRBAT: Şi drogurile! PATRONUL: Societatea de consum! FEMEIA: Colectivism. 122 . oamenii par înfricoşaţi. BĂTRÎNUL: Are el dreptate cu ce spunea adineaori.REVOLTATUL: Vom fi drepţi. dar în libertate. PATRONUL (Ospătăriţei): Du-te şi mătură cioburile. PATRONUL: Fraternitatea. ei. să nu uităm fraternitatea. PATRONUL: Aşa va fi. AL DOILEA BĂRBAT: Nu. REVOLTATA: O să le băgăm pumnul pe gît cu tot cu cuţit. PRIMUL BĂRBAT: Cei care sug sîngele poporului! AL DOILEA BĂRBAT: Nişte vînduţi! REVOLTATUL (cu vocea cutremurătoare şi ţintind un pumn în tejghea. FEMEIA: Ne-a ajuns la os. OSPĂTĂRIŢA: Cu cuţitul în dinţi. FEMEIA: Măcelul din Piaţa Roşie. OSPĂTĂRIŢA: Societatea noastră de consum. or să-şi dea ei seama de asta. cu toată corupţia lor. O să le spintecăm burţile. Ospătăriţa se execută. PRIMUL BĂRBAT: Burghezii ăştia nenorociţi. Discuţia reîncepe. PRIMUL BĂRBAT: Bogătanii! AL DOILEA BĂRBAT: Săracii! PATRONUL: Proletariatul! REVOLTATA: Antirevoluţionarismul primar. Se opresc din consumaţie şi rămîn cîteva clipe nemişcaţi. FEMEIA: Toţi cei care se lăfăie în lux şi nedreptate.. nu trebuie să uităm fraternitatea! OSPĂTĂRIŢA: Nu trebuie să uităm fraternitatea. individualism. care face să cadă paharele pe jos şi să se spargă): Şi fraternitatea! Să nu uităm fraternitatea! Linişte un moment. BĂTRÎNUL: „Les lendemains qui chantent!" REVOLTATA: Totul se va plăti prin sînge şi în sînge.

maţe vărsate! Vreau să le văd ieşind maţele ! OSPĂTĂRIŢA: Oamenii rămîn neschimbaţi. în care ei rămîn cu armele în aer. trebuie să fiţi cu toţii de acord că aşa nu se mai poate: metrou. urmează un moment de tăcere. De acuma înainte.cu excepţia Ospătăriţei . muncă. REVOLTATUL: Sărbătoare. javră ce eşti. păstrăm numele personajelor numai ca să evităm confuzia. plozi. PRIMUL BĂRBAT: Bătrînii sînt tîmpiţi. REVOLTATA: Toate s-au schimbat.REVOLTATA: Sînge! burţi tăiate. REVOLTATA (cu un aer sinistru. PRIMUL BĂRBAT (fluturînd un pumnal): De plăcere. Nimic nu mai merge ca-nainte. REVOLTATUL (Ospătăriţei): Mai repede. Dacă există doar un număr mic de actori. FEMEIA: Pentru plăcere. PATRONUL: Tinerii-s tîmpiţi. Ridică paharele şi zic: TOŢI: Jos caraliii ! REVOLTATA: O să facem ciorbă cu ţestele caraliilor. dar mă aşteaptă nevastă-mea cu masa. Bucurie totdeauna.îşi schimbă hainele. REVOLTATUL: Mi-ar face plăcere. Hai mai repede cu sandvişurile alea. eşti prost pe viaţă. care va să zică ! Vom trăi într-o eternă sărbătoare. Cînd eşti prost. atunci numai Patronul şi Personajul. Oamenii s-au transformat aproape complet. scrîşnind din dinţi): Revoluţia de plăcere. Îşi flutură amîndoi armele. AL DOILEA BĂRBAT: Există tinerii tîmpiţi şi bătrîni tîmpiţi. Mie îmi ghiorăie maţele de foame. PATRONUL: Sînteţi cu toţii invitaţii mei la masă. Beau cu toţii. Patronul pune de băut. Trebuie să munceşti de-acuma. OSPĂTĂRIŢA: Nu se mai poate aşa. Şi nişte sandvişuri. să pui osul la muncă ! Nu mai merge ca înainte. Toate personajele . Însă dacă faci cinste rapid cu una mică. REVOLTATUL: Toate astea îţi fac foame. PRIMUL BĂRBAT: Numai tineretul are suficient entuziasm. 123 . acceptăm cu plăcere.

) 124 . La urma urmei. PATRONUL: Ei. dumitale nu-ţi este ruşine? REVOLTATUL: Mic-burghez nenorocit. Să fie împuşcături. explozii. TOŢI: Jigodie! Revoltatul rămîne nemişcat. prin fundul scenei se zăresc trecînd oameni cu puşti şi steaguri. Se aude ţăcănit de mitralieră. către Revoltat): Domnule. Ospătăriţa îi trage două palme formidabile Revoltatului. e limpede că bătălia s-a extins. se întoarce către Personajul înfundat în scaun şi îi arată pumnii. să fie sînge! (Desfăşoară un steag. Acesta cade. REVOLTATUL (Ospătăriţei şi Patronului): Sînteţi comersanţi. îi scoate batista din buzunar şi îi şterge chipul însîngerat. Vacarmul de afară se accentuează dintr-o dată. REVOLTATUL: Curva dracului! OSPĂTĂRIŢA: Oh! PERSONAJUL (ridicîndu-se de la masă. cu excepţia Ospătăriţei şi a Patronului. arătîndu-i pumnul Personajului. nu sînteţi decît nişte exploatatori. REVOLTATUL: Jigodie! Îi trage un pumn în figură Personajului. Hohote de rîs. REVOLTATA: Gata. a trecut de piaţa mare. în vreme ce Ospătăriţa se duce la acesta din urmă. era clientul meu. FEMEIA: Politeţea-i a burgheziei. se aud ţipete.OSPĂTĂRIŢA (Revoltatului): Fac şi eu tot ce pot. Personajul se apropie. se apropie. strigăte. zău. după care toată lumea. tropăituri. Dumneata eşti nepoliticos. Iar dumneata nu faci altceva decît să trăncăneşti. OSPĂTĂRIŢA: Eu îmi cîştig pîinea cu sudoarea frunţii. după care îl trînteşte înapoi în scaun. Ia dă-te mai aproape ca să-ţi văd mutra. se ridică şi îşi pipăie maxilarul. N-ai decît să pleci. haide. REVOLTATA: Bine i-ai făcut. Sînt o muncitoare. OSPĂTĂRIŢA: Nu e pentru dumneavoastră chestia asta.

OSPĂTĂRIŢA: Plata. drăcia dracului! PERSONAJUL: Pot să fac ceva? PATRONUL: Ce să faci? PERSONAJUL: Să vă ajut să strîngeţi toate astea. PERSONAJUL: Un coniac. drăcia dracului! OSPĂTĂRIŢA: Ei. OSPĂTĂRIŢA: Aţi văzut ce moacă de otomani aveau! PATRONUL: Ah. v-aş ruga. nu-s bătrîn. PATRONUL: Nu pleacă nimeni pînă ce nu achită consumaţia. PATRONUL: Ei. OSPĂTĂRIŢA: Acuma sînteţi foarte obosit. Personajul îşi goleşte paharul. Ar fi trebuit să-mi fie învăţătură de minte. nu fi rasistă! OSPĂTĂRIŢA: Nu sînt rasită. iar ceilalţi de turci. plata! AL DOILEA BĂRBAT: O să-ţi plătească Comitetul revoluţionar! REVOLTATA: O să-i plătească pe dracu'. dar ăştia nu sînt revoluţionari. Staţi liniştit acolo. OSPĂTĂRIŢA (curăţînd împreună cu Patronul): Imediat. PATRONUL: Nu de asta. ţinîndu-şi batista în dreptul ochiului lovit. sînteţi prea bătrîn pentru aşa ceva. În acest timp.REVOLTATUL: Trăiască steagul nostru ! FEMEIA: Viva la muerte! PRIMUL BĂRBAT: Revoluţia-i în stradă. OSPĂTĂRIŢA: Iar adversarii lor ce sînt? PATRONUL: Tot reacţionari. 125 . nu sînt rasistă. OSPĂTĂRIŢA: Ne descurcăm şi singuri. SCENA XI PATRONUL: Eu am făcut deja o revoluţie. Sînt reacţionari. Eu sînt pentru toate rasele. Unii sînt finanţaţi de laponi.

OSPĂTĂRIŢA: Nu sînt decît ambuteiaje.. PATRONUL: Aşa e. ieşi la pensie şi crezi că vei îmbătrîni în linişte. Tresare. PATRONUL: Salvările nu mai pot să circule. cu aerul înfricoşat. S-a întrerupt traficul.. Tinerii din zilele noastre nu mai ştiu ce e primejdia. să vină să-l ia. Rănitul se prăbuşeşte. Face ca broasca MAMA: Un doctor.. uite cum mişcă picioarele. micuţul meu! O FEMEIE CUMSECADE: Nu s-a mai pomenit aşa c e v a . OSPĂTĂRIŢA: Poate c-ar trebui să dăm telefon la spital. e văduva din colţ care şi-a pierdut bărbatul anul trecut. care continuă să plîngă): Poate că se va face bine. Intră un tînăr rănit. lăsaţi-l să respire. MAMA RĂNITULUI: Doamne Dumnezeule.SCENA XII Intră o femeie. în mahalaua noastră. FEMEIA CUMSECADE: Tinerii au multă vitalitate. MAMA: Nu i-am spus eu să stea liniştit? OSPĂTĂRIŢA: Doamne. În vremurile astea noi trăiam totuşi liniştiţi aici. ajutaţi-ne. aşa de drăguţ. cu capul bandajat. OSPĂTĂRIŢA: Deocamdată a leşinat FEMEIA CUMSECADE: Vedeţi? Mişcă. mişcă. MAMA (aplecată peste trupul fiului): Ce i-au făcut? Era un copil aşa de blînd. FEMEIA CUMSECADE: Munceşti din greu toată viaţa. Nu mai poţi să fii liniştit nicăieri. OSPĂTĂRIŢA: Daţi-vă puţin mai departe. Patronul şi Osptăriţa se reped să-l ajute. PATRONUL: Asta-i viaţa. Peste tot s-au ridicat baricade. ce ne-o mai fi dat să îndurăm? Cu timpurile astea. PATRONUL: Este fiul doamnei.. MAMA: Micuţul meu. Oamenii mai şi mor. 126 . micuţul meu. PATRONUL: Dar oare respiră într-adevăr? FEMEIA CUMSECADE: Da. PATRONUL (către Mama rănitului. chemaţi un doctor.

PATRONUL: Păi. O să-l întind pe p a t . MAMA: Daţi telefon la doctor. Patronul şi Femeia cumsecade încearcă să deschidă buzele Rănitului ca să-i dea să bea. O să chem doctorul. Nu ţi-am spus eu să nu te iei după ei? PATRONUL: Cine sînt prietenii lui? FEMEIA CUMSECADE: Golanii din cartier. AL DOILEA AGENT: Gura! MAMA: Salvaţi-l. Oricum. în loc să se ducă undeva să muncească. Poate că or să vină. FEMEIA CUMSECADE: Asta-i fidelitatea. OSPĂTĂRIŢA: Are dreptate. Nu trebuia să se amestece. MAMA: Şi Michel şi Rene au murit FEMEIA CUMSECADE: Şi ei? N-o să mai avem tineri în cartier! OSPĂTĂRIŢA: A dorit să-i urmeze pînă şi în moarte. Ajutaţi-mă. PRIMUL AGENT: Ce se-ntîmplă aici? AL DOILEA AGENT: Circulaţi. ar fi fost închis. OSPĂTĂRIŢA: Am să încerc.(Ospătăriţei): Dă totuşi un telefon la Salvare. Firele sînt tăiate.. 127 . daţi telefon! PATRONUL . scumpul meu. Cînd era copil i-a mai salvat de două ori viaţa. cine să se mai amestece? MAMA: Ţi-am spus eu.FEMEIA CUMSECADE (către Mamă): Greşeala-i a lui. Ajutaţi-mă.. Rene şi Michel. nu ţi-a spus mama? E numai vina prietenilor. PATRONUL: Sîntem la noi acasă.. fiindcă-i sărbătoare. atunci. Duceţi-l la spital. MAMA: O să-l duc acasă. PATRONUL: Unde mai sînt şi ăştia? FEMEIA CUMSECADE: Pe baricade. În patul lui de copil. Se duce să telefoneze. Poate asta o să-l trezească. nu locuieşte departe. PATRONUL: Şi eu cînd eram tînăr eram pe baricade. Nu stau departe. bineînţeles. domnule agent. PATRONUL: Să-ncercăm să-i dăm un pahar de alcool. Intră doi poliţişti şi un bărbat. Dar nu m-a rănit nimeni. OSPĂTĂRIŢA: Nu se poate vorbi la telefon.

vedeţi şi dumneavoastră că agonizează. AL DOILEA AGENT: Cînd erau răzvrătiţii pe-aici. PRIMUL AGENT (Personajului): Şi dumneata? Ce stai aici fără să faci nimic? OSPĂTĂRIŢA: E un client. PRIMUL AGENT (Personajului): Actele dumneavoastră. el ce făcea? PRIMUL AGENT: Era în cîrdăşie cu ei? OSPĂTĂRIŢA: Este un om paşnic. domnule Agent. Toată lumea scoate actele. FEMEIA CUMSECADE: Niciodată nu e din vina nimănui.. AL DOILEA AGENT (către Mama): N-are ce să-i mai facă doctorul. ce mai. S-a lăsat antrenat. PRIMUL AGENT: Dumneata să taci. A intrat şi s-a prăbuşit.. să vedeţi că nu e nici un pat. PRIMUL AGENT (Mamei): Cine sînteţi dumneavoastră? OSPĂTĂRIŢA: Păi. AL DOILEA AGENT (Mamei): Actele dumneavoastră. care-i este starea civilă. PATRONUL: Eu sînt patron aici. PRIMUL AGENT: Cum s-au petrecut lucrurile? PATRONUL: Nu ştim. a crezut ce i-au zis alţii. AL DOILEA AGENT: Ce făcea aici clientul dumitale? OSPĂTĂRIŢA: Mănîncă aici în fiecare zi. la locul lui.PRIMUL AGENT: Alt răzvrătit. A rămas aşa. OSPĂTĂRIŢA: Eu sînt chelneriţă. MAMA: Nu vorbiţi aşa de micuţul meu! Sărăcuţul de el! Îi plăceau căluţii de lemn. dar de cînd era copil îmi ciordea găinile. un client. PRIMUL AGENT: Eu am întrebat-o cum o cheamă. Aşa se zice totdeauna. Crapă. Aici închiriaţi camere? PATRONUL: Gata. nu vedeţi? E mama lui. PRIMUL AGENT: Un client. PRIMUL AGENT: E mort. (Către ceilalţi): Actele la control. Era un băiat tare blînd. PATRONUL: E un bou. OSPĂTĂRIŢA (Agenţilor): Urcaţi sus. MAMA: Nu e vina lui. PRIMUL AGENT: E-n sîngele lui. 128 . PRIMUL AGENT: Nu ţi-a cerut nimeni părerea. nu mai. AL DOILEA AGENT: Faceţi loc. într-o baie de sînge.

129 . MAMA: Nu e adevărat. un cartier aşa de liniştit! Eram nişte pensionari la locul nostru şi. Primul şi Al Doilea Agent iau cadavrul şi se pregătesc să-l scoată afară.. PRIMUL AGENT (Mamei): Dumneata eşti suspectă. Nu vrea să înţeleagă. se mai găseşte. AL DOILEA AGENT: Vă scăpăm noi de asta. AL DOILEA AGENT (Mamei): Dumneata vii cu noi. s-au deplasat la tejghea. OSPĂTĂRIŢA: Dar de ce. care dau paharul peste cap. A murit BĂRBATUL: Ce pacoste pe capul nostru. domnule? AL DOILEA AGENT: Nu-i treaba dumitale să pui întrebări. o să şi-l piardă pe tot BĂRBATUL. domnule agent. vă rog. Păi şi-a pierdut deja tot sîngele. PATRONUL (Agenţilor): Nu vreţi să beţi un pahar înainte de plecare? OSPĂTĂRIŢA: S-au spart toate. doamnă. Băgaţi-o la dubă. nu mai avem de nici unele. pac revoluţia! FEMEIA: Şi totul aşa de zgomotos! PATRONUL: Mie mi-au spart totul în prăvălie. n-ai grijă! FEMEIA: Ba are grijă. Rănitul este cărat de agenţi afară. PRIMUL AGENT: Ia fiţi atenţi cu toţii ce faceţi! Să nu care cumva să vă umflu pe toţi. MAMA: Nu mă despărţiţi de băiatul meu. FEMEIA: E mort. MAMA: Aveţi grijă de copilul meu. Pentru asta. vezi! Cînd e bunăvoinţă. AL DOILEA AGENT: Femeia asta ne calcă pe nervi. mai am o sticlă.MAMA (Agenţilor): Duceţi-l la spital. Patronul le toarnă de băut agenţilor. puneţi mîna pe femeia asta. Patronul şi Bărbatul o scot cu forţa din circiumă pe Mamă. PRIMUL AGENT: O să-l ducă la morgă.. Femeia ţipă. poftim. voi. PRIMUL AGENT: Păi. MAMA: Nu mă despărţiţi de copilul meu ! PRIMUL AGENT (către Patron şi Bărbat): Hei. O să ne ocupăm şi de dumneata acuşica. poftim! dintr-o dată agitaţie! După o viaţă de plictiseală. E normal să aibă. PRIMUL AGENT: Atunci îţi baţi joc de noi? PATRONUL: Ba nu. Î n c ă se poate vindeca. Pierde sînge.

(Tocmai se auziseră strigătele celor doi. merg în pas de marş şi cîntă. Cu tot cu maşina şi cu poliţiştii. BĂRBATUL: Vă conduc eu. (Într-adevăr. PATRONUL: Acuma ne-am liniştit Să-i ia dracu' pe nenorociţii ăştia. OSPĂTĂRIŢA: Fiţi atentă. Mi-au spart toate sticlele! PERSONAJUL: Nu mai este coniac? PATRONUL: Mă duc să caut. cum le-am spus eu? Nota autorului: aceste ultime două replici pot fi păstrate sau eliminate după cum a decis regizorul. de afară se aude cîntecul revoluţionarilor. Zgomotul de sticlă spartă al geamurilor. Ia uită-te. poate fi suprimată sau păstrată. O sticlă cade şi se sparge. PERSONAJUL: Care? Cea din '40? 130 . FEMEIA CUMSECADE: În orice caz. Ies amîndoi. PATRONUL: Trage oblonul de fier. Încă se mai trage pe străzi. La deschiderea uşii. PATRONUL: N-o să-mi spargă acuma pînă şi ultimele sticle! OSPĂTĂRIŢA: Acum parcă am fi afară. Ospătăriţa şi Patronul au tras oblonul.) Uff! Gata. Nota autorului: întreaga Scenă XII. Mai am în pivniţă. să păstreze sau să elimine scena precedentă. Se aude şuierul gloanţelor care trec prin ferestre. Şi eu trebuie să-i dau motanului meu să mănînce. laolaltă cu vacarmul luptelor de afară. Haide odată. Personajul dă să-i ajute. doamnă. PATRONUL: I-a împuşcat chiar în pragul uşii. Terminaţi-vă coniacul. PATRONUL: Nu mai bine rămîneau aici.FEMEIA: O să încerc să mă întorc acasă. Intre timp. trebuie să-i dau de mîncare pisicii. după dorinţa regizorului. ce dracu'!! Patronul şi Ospătăriţa coboară oblonul. Mi-am făcut eu rezerve încă de la revoluţia trecută. tirul mitralierelor se aude puternic.) OSPĂTĂRIŢA (după ce se aude o explozie foarte puternică): Ambulanţa a sărit în aer. OSPĂTĂRIŢA (Personajului): Nu vă deranjaţi. (Personajul se aşază ca să-şi termine băutura. de la început pînă aici.) Poftim! (Către Personaj:) Un glonţ v-a găurit pălăria în cuier. l-am tras.

Mă r o g . Păreţi complet aiurit. Ba încă avea de t o a t e . (Personajul ridică din umeri. Nu vă mai opuneţi. Dumneavoastră nu vă vine cîteodată pofta să vă sinucideţi? (Personajul ridică din umeri. trebuie să vrei. Trebuie că sînteţi tare nefericit (Personajul dă din umeri. Am să vă învăţ fericirea. Un pumn zdravăn. (Ospătăriţei:) Mai avem pîine şi friptură la tejghea. Dacă aţi dori. (Iese.. Nu spuneţi nimic? Nu vă face nici o impresie tot ce vă zic eu? Vă repet: sînt disponibilă. Dar ochiul nu e atins. precum şi cîteva ţăcănituri de mitralieră. dar să fie ultimul! (Se duce să caute un pahar de coniac. nimeni? Nu ştiţi ce va să zică să fii i u b i t ? În clipa de faţă eu sînt liberă. Vreţi? (Personajul arată spre pahar. Am să vă ţin de mînă şi am să vă conduc pe drumul nostru. de afară.. i-l aduce. numai de jur împrejurul lui. Nu era bolnav.) Oh. Să vedem ce mai face rana. (Se aude iarăşi vocea hodorogită a Patronului cîntînd in pivniţă. OSPĂTĂRIŢA: De atunci încoace. Drumul nostru va fi curat ca în 131 .) Aşa ceva nu se cere şi nici nu se explică. Se vede limpede că nu aveţi pe nimeni. PERSONAJUL: Nu mai ştiu. Închipuiţi-vă că s-a sinucis. sînt disponibilă. Aţi vrut să săriţi în ajutorul meu. Dar trebuie să-ţi doreşti să fii iubit. Nu sînteţi ca toţi ceilalţi. Î n c ă unul. Aşa că e şi mai vechi. O să vă aduc o bucată de pîine şi una de friptură.PATRONUL: Cea din '32.) Nici fericit nu sînteţi.. Credeţi că vorbesc ca să mă aflu în t r e a b ă ? Î m i sînteţi foarte simpatic. e şi mai bun acuma. Nu vă mai holbaţi aşa la mine. Eu nu pot să trăiesc fără un bărbat Nici o femeie nu poate. Nu avea nimic.) Nici fericit.) V-a iubit cineva vreodată? PERSONAJUL: Mama. Am cunoscut cîndva un bărbat care vă semăna.) Credeţi că nimeni nu vă poate simpatiza? Vă înşelaţi. i-auzi-l şi pe-ăla! Şi lui îi place să bea. Asta-i şi mai rău decît să fii nefericit. cîntînd. (Personajului:) Tare aş vrea să fac ceva pentru dumneavoastră.) Nu ştiu de ce îmi pare rău de dumneavoastră. O să vă aranjez bandajul. OSPĂTĂRIŢA: Nu sînteţi olecuţă cam sărit? Chiar aşa? Tocmai asta-mi place la dumneavoastră. că nu vorbesc prostii. veniţi cu mine.) Iar vreţi coniac? E prea mult. el îl bea. a fost frumos din partea dumneavoastră. Din pivniţă se aude vocea Patronului. Tocmai asta îmi place la dumneavoastră. nici nefericit. (Personajul bombăne ceva şi ridică iar din umeri. (Moment de tăcere. Am să vă învăţ eu să vă trăiţi fiecare clipă.. Mă duc.) OSPĂTĂRIŢA (Personajului): Vă mai e rău? Nu e ceva grav.

(Îi mîngîie mîna. ia uitaţi-vă. „Fără pic de milă să-i strivim" etc. iar de afară injurii: „Jigodie!" „Nenorocitu' dracului". trei. Î n s ă pielea de pe trup mi-e pufoasă şi caldă. 132 . Pînă una. Vor veni împreună cu noi pe alei lungi. PATRONUL: N-aveau decît să-şi aleagă altă meserie. „Afară cu ei". Nimic nu ne va sta în cale. Sînt încă tînără. Trebuie să existe pentru început măcar o fărîmă de iubire şi fericire. Am ochi frumoşi. cinci. nimeni. sau muribunzi. se vor mira. Aţi iubit vreodată pe cineva. dacă mi-e pielea puţin bătucită. Dumneavoastră aţi pornit pe un drum greşit. Se vor uita cu toţii la noi doi la început. e o prostie să te bagi între ei ca să-i împiedici. Cînd oamenii vor să se facă praf unii pe alţii. fiecare-i gelos pe cel de alături. şase. PATRONUL (Ospătăriţei): Să nu ridici oblonul. aţi greşit direcţia. patru. Ce mai e pe-afară? (Se duce spre oblonul tras pînă la un metru de pămînt. vocea răguşită a Patronului. un grăunte de încredere reciprocă şi de dragoste. de vreme ce am tras oblonul. se sfîşie unii pe alţii. Nu ştiu ce m-a apucat să vorbesc aşa. alta mi-au spart totul pe-aici. fiindcă nu ştiţi să vă explicaţi. Dacă am mîinile puţin obosite. în afară de mama dumneavoastră? V-a iubit cineva? Nu. i-o lipeşte de inimă. Şi dumneavoastră sînteţi tînăr. OSPĂTĂRIŢA: Poate că sînt răniţi numai. „l-am ras". Alături de mine vă veţi găsi calea cea mai bună. Cu dumneavoastră mă simt cu totul alta. din pivniţă. „Jos". se aşază în patru labe şi priveşte în stradă. opt Nu-s decît opt morţi. PATRONUL: Printre ei. iar asta e tot o crimă. se exploatează unii pe alţii. atît de lungi încît se vor pierde în zare. Nu mă comport ca şi cu toţi ceilalţi. OSPĂTĂRIŢA: Asta le e meseria. cu dumneavoastră îmi pierd capul. doi. şapte. alei de trandafiri fără spini. Apare Patronul „afumat" rău. Lasă-l aşa. fiindcă nu aveţi încredere în nimeni! Toţi ceilalţi se omoară între ei. lungi. asta-i din pricina muncii şi din cauză că spăl v a s e l e .) Unu. Bine le-a făcut Nu trebuiau să se bage în chestia asta. iar apoi ne vor urma cu toţii. Asta fiindcă sînteţi bolnav. am să vă învăţ eu totul. „Omorîţi-i". Am să vă învăţ. „O să-i terminăm noi". PATRONUL (Ospătăriţei): Mai e aici clientul tău? OSPĂTĂRIŢA: N-avea cum să iasă.) Ce sălbăticit sînteţi! Aţi sărit în apărarea mea: n-am să uit niciodată asta.palmă. doi agenţi de poliţie. Se aude din nou.

) Vino. vino. Ospătăriţa. dragul meu.OSPĂTĂRIŢA (Personajului): Haide. vino cu mine. răniţii şi morţii nu sînt periculoşi.) Bine măcar că sînt asigurat Totul e prevăzut în asigurare: incendiu. Personajul. OSPĂTĂRIŢA (Personajului): Apleacă-te ca să poţi trece de oblonul ăsta. Ştiu în ce parte e casa ta Vino.) Ce ciudat! n-au oprit ăştia lumina. PATRONUL: Dacă se mănîncă cîinii între ei. Personajul se aplecă iar. (Personajului:) Să mergem! (Ies amîndoi. războaie şi revoluţii. (Începe să facă oarecum curat.) Haiti. inundaţie. am să te conduc e u . zăcînd pe stradă. (Priveşte împrejur.) PERSONAJUL {Patronului): Nu v-am plătit consumaţia. numai pahare şi sticle sparte. scaune răsturnate. Poate că pînă la urmă or să reuşească. OSPĂTĂRIŢA (înainte de-a ieşi din scenă): N-aveţi grijă de curăţenie. Nu se ştie niciodată. că iar începe. Se aude din nou zgomot afară. grăbeşte-te. În locul fiecărei picături de sînge va creşte o floare. vino. vino odată! (Îl ia de mină. mai ridică un scaun de exemplu etc. iubirea mea! PATRONUL (Ospătăriţei): Cine ţi-a permis să-ţi iei tălpăşiţa? Trebuie să faci curat aici. cînd Personajul se ridică. eu ce-o să mă fac cu stocul? OSPĂTĂRIŢA (Personajului): Vino! (Se apropie de el şi îl sărută. nu te speria. Aveam şi eu un abonat la masă şi pe-ăla mi l-a luat Dar pe ea ce-o fi apucat-o? (Se duce să coboare oblonul. se lasă amîndoi pe brînci şi înaintează pînă la ieşire. o să mă întorc eu să curăţ aici. Şefu'. Bine le şade acum.) PATRONUL: Aveam şi eu nişte clienţi şi mi i-au măcelărit. putem să trecem. Haide. cu maţele scoase. SCENA XIII Portăreasa. un Tînăr cu puşca în bandulieră. OSPĂTĂRIŢA: Apleacă-te şi vino. n-o să te murdăreşti pe tălpi.) Hai. Vezi că sînt pete de sînge pe caldarîm. Doamna cu căţeluşul 133 . ia-mă şi du-mă la tine. (Personajul se execută.

PORTĂREASA (măturînd): Vorbiţi aşa fiindcă sînt eu portăreasă! Asta înseamnă că nu aveţi simţ democratic deloc. însă. Nu există societate bună. PORTĂREASA: Eu am destul de muncă aici. Unde vă duceţi cu puşca asta? La revoluţie? Credeam că s-a liniştit zavera. Nu vă daţi voi seama. PORTĂREASA: Prea bine. Rea este. trebuie să mergem la revoluţie. chiar aici. Totuşi. Plecase la piaţă. condiţia existenţială. o pun deoparte. DOAMNA: În orice caz. sub fereastra noastră. 134 . PORTĂREASA: Dumneata faci revoluţie fiindcă nu mai există metafizică. însă adevărul iese la lumină în ciuda a orice. PORTĂREASA: Ea nu plecase la revoluţie. s-a văzut din toate cele de pînă acum că toate tipurile de societate sînt proaste. DOAMNA: Uite cheia de la mine. că nu înţelegi nimic. Vorba e că ea nu a răspuns la somaţie. aşa că au tras după ea. dar nu condiţia socială şi economică e-n stare gravă . dar lăsaţi-mă să fac curăţenie. Asta s-a văzut şi se vede. TÎNĂRUL: Nu mai te preocupa matale de chestii de-astea. TÎNĂRUL: Vedeţi. fie liberală nu poate să rezolve necesităţile economice ale omenirii. Şi situaţia socială este proastă. PORTĂREASA: Foarte bine. DOAMNA: Păi tocmai de aceea mă duc: ca să-l înlocuiesc. Mă duc la revoluţie. Nici un tip de economie. TÎNĂRUL: Eu nu sînt pentru democraţie.ea e cît de cît suportabilă. A fost oprită ca să arate actele. PORTĂREASA: Soţul dumneavoastră tocmai a fost omorît. Intră Doamna cu căţeluşul. De la un capăt la altul al planetei. şi liberalismul sau capitalismul toate sînt rele. aia mută? PORTĂREASA: A fost omorîtă. toată lumea merge la revoluţie. DOAMNA: Dar unde-i fata pe care-ai angajat-o. Ei vor să vă ascundă adevărul. TÎNĂRUL: N-aveţi grijă. Şi tirania. cu sînt pentru popor. Eu trebuie să mă ocup de casă. nu zic nu. Noul locatar trebuie să se întoarcă. TÎNĂRUL: O să ne întoarcem şi noi cînd totul va fi gata răsturnat. v-am adus cheia de la camera mea. şi dictatura. dar nu se ştie dacă au oprit-o poliţiştii sau rebelii.TÎNĂRUL: Doamnă Portăreasă. numai genocid şi măcel. fie social-democrată. începe iar. Citeşte ziarele.

Voi pregătiţi apocalipsul! TÎNĂRUL: Vorbeşte prostii. TÎNĂRUL (Doamnei): Să mergem. Ce aberantă contradicţie! DOAMNA: Rahat PORTĂREASA: Nu prea s-ar zice ca sînteţi politicoşi. Nu eşti tu drăguţă. DOAMNA: Spui banalităţi.false. Î n t r e două asalturi. între orele cinci şi şapte. PORTĂREASA: Omenirea este ameninţată de două adevărate pericole: suprapopularea şi degradarea mediului. iar ale voastre . DOAMNA (Tînărului): Te doresc! TÎNĂRUL: Să mergem. madam Portăreaso. Eros şi Thanatos. Aici sînt numai pensionari. scumpo. TÎNĂRUL: Sînteţi plătită de patronat PORTĂREASA: Nu există patron aici. frumoasa mea? Facem revoluţia împreună şi după-aia radem o partidă de sex. Femeia asta nu ştie ce spune. Numai că banalităţile mele sînt adevărate. Dumneata eşti slugă. PORTĂREASA (tot măturînd): Habar n-aveţi ce vreţi. Eşti o sclavă. DOAMNA: E nostim! TÎNĂRUL: A tuturor dorinţelor. DOAMNA: Da! Cînd? După revoluţie sau înainte? TÎNĂRUL: În timpul revoluţiei. te asigur de tot dispreţul meu! DOAMNA: Te plîng.PORTĂREASA: Poporul sînt eu. (Către Doamnă:) Îmi place mai mult să fac dragoste cu tine în ierburi sau pe caldarîm. TÎNĂRUL (Doamnei): Vii cu mine. Şi-apoi: trăiască moartea! (Portăresei:) La revedere. frumoasa mea. Staţi cu curu-n două luntri. DOAMNA: Toţi au o mentalitate de mici patroni. PORTĂREASA: Şi ce faceţi cu reuniunile mondene? Ce faceţi cu ceaiurile şi cu cockteilurile! Cu ele ce-o să se-ntîmple? Le abandonaţi? DOAMNA: Cred că am să vin să stau acasă zilnic între cinci şi ş a p t e . PORTĂREASA: Şi voi la fel. TÎNĂRUL: Drace! PORTĂREASA: Voi în acelaşi timp ucideţi şi faceţi copii. dar revoluţia te face frumoasă. DOAMNA: Dumneata nu eşti poporul eliberat. Să ne grăbim. TÎNĂRUL: În măsura în care aşa ceva va fi posibil. pe sub baricade. Revoluţia înseamnă explozia dorinţelor. Oscilaţi între pofta de viaţă şi dorinţa de-a muri. PORTĂREASA: Ba voi nu ştiţi ce faceţi. 135 .

nu se mai poate opri nimi136 . Dar asta înseamnă că n-o să mai fie pasiune. Bărbatul meu a murit pe b a r i c a d e . trebuie înteţit focul! Tînărul şi Doamna ies îmbrăţişaţi. În cincizeci de ani. că sînt văduvă. VOCEA TÎNĂRULUI (trîntind uşa): Aşa ceva ar fi îngrozitor de plictisitor. adică străzii:) Gata: era revoluţiilor s-a terminat Toate regimurile politice sînt rele. se adresează publicului. Vouă nu vă pasă de tehnică. În al doilea rînd. DOAMNA: Eu nu sînt burgheză. Ce-or să se facă dumnealor fără pasiune? Or să se plictisească. De adresat. PORTĂREASA: O putea noul locatar să vină acasă? Iar se zbîrceşte chestia. aşa că nu vreţi în ruptul capului ca lucrurile să meargă bine. TÎNĂRUL (Doamnei): Ai auzit! Nu se mai aud aşa de puternic mitralierele. Ne umple planeta de reziduuri. pe ici. Voi v-aţi plictisi dacă totul ar merge bine. Ce ne-am face dacă n-ar mai fi nici o revoltă? PORTĂREASA (singură. Asta-i problema. Ce altceva au făcut revoluţiile? Dar nici tehnica nu-i mare lucru. Haide. am un iubit proletar.TÎNĂRUL: Politeţea e-o chestie burgheză. Burghezii fac revoluţia. unde sînt saltelele? Dacă ajunge omul acasă. Asta-i adevărata problemă. Raţiunea nu-i interesează. Acuma a ajuns pe strada noastră. PORTĂREASA: Mai bine aveţi încredere în tehnică. aşa cum spunea băiatul ăla adineaori. A industrializării. Se mai poate da înapoi? Nu se mai poate. însă ele nu mai slujesc la nimic. (Putie saltele în ferestre. pe colo. Două secole de revoluţii . Se mai face încă revoluţie. Mai întîi. Ia mai bine să ne camuflăm noi. vom fi treizeci de miliarde de locuitori pe pămînt. Alunecăm în prăpastie. Pînă acum a fost pe bulevard. De afară se aud împuşcături. PORTĂREASA: Dumneata faci parte din burghezie. dar sînt deja instalate la putere. Saltelele. măturind): Nu vor să audă de tehnică. Nu trebuie să lăsăm focul să se stingă. Acum a venit vremea tehnicii. DOAMNA: E semn de burghezie politeţea. la luptă.pentru ce? ca să se ajungă la tiranie şi la dictatură. gata. măcar să stea liniştit.

ca şi insectele şi plantele .) Bună ziua. şi ai ucis deja miliarde de fiinţe microscopice. în textul publicat în colecţia „Le Manteau d'Arlequin". aici urma un pasaj suprimat ulterior de autor.).) SCENA XIV Portăreasa. doamnă. Personajul. 1 137 . Intră Personajul şi Ospătăriţa. Te mişti un milimetru. Mai bine s-ar fi spus adevărul. dar. trebuie să-i ţii în cămaşă de forţă. Ospătăriţa. Mă întreb dacă mai sînt de partea libertăţii individuale. forţa represivă a demisionat. Nu mişcă nimeni. asta e: respiri şi ucizi. Dacă n-ar fi existat intemperiile! Ucizi ca să te îmbraci. reaua economie şi reaua politică. iar poliţia s-a revoltat şi ©a. aşa e" (n. E mult mai rău decît în doi sau cu mai mulţi.. omori plantele textile. totuşi. ed. E bine aşa. (Mătură agitat:) Dar la urma urmei ce-mi pasă mie? Să sară dracului totul în aer! Şă se-aleagă praful! Să fiarbă şi să explodeze toate! Să le mănînce focul! A durat prea mult toată această aventură a omenirii. OSPĂTĂRIŢA: Sînt prietena locatarului dumneavoastră. ca şi animalele. Oamenii sînt nebuni. domnule. Poate chiar logodnica lui. ordine. şi anume: „S-a zis: «iubeşte-ţi aproapele». Iniţial. Eu sînt pentru libertate. adică «Mîncaţi-vă unii pe alţii». PORTĂREASA: Ah. Şi ea a explodat datorită poftelor.ca. dacă n-ar fi fost nevoie să ne hrănim! Dar aşa. (Continuă să măture. Fără poliţie şi tară represiune prin forţă ne-am sufoca încă şi mai abitir. Adevărat. Trebuie să-ţi găseşti mîncarea pe loc. În ţările totalitare este cel puţin ordine. De altfel. Voi locui şi eu aici. Oamenii. Creatorul s-a înşelat în ce ne priveşte. Să se termine odată. să se termine. fr. iată-vă în slîrşit! (O vede pe femeie. La noi în ţară. E rău să trăieşti singur. PORTĂREASA: Felicitările mele. Ce babilonie e tot cosmosul ăsta de nefericire. însă. Aşa că ne mîncăm între noi. una posacă.toţi şi toate se mănîncă unii pe alţii.. Din fericire. Totul e conflict. tai copacii ca să-ţi faci acoperiş. Oh. există din vreme în vreme represiunea poliţienească. hrana de unde să ne vină? Trăim într-o economie închisă. Nu se poate. E greşeala Creatorului.1 Condiţia existenţială generează răul societăţii. Păi da.

Nu mai credeam c-o să vă puteţi întoarce acasă. se aud cîteva focuri de armă. Ne tutuim. La revedere.) Auzi! Ţi se răspunde. Cu asta. Tu ştii cum mă cheamă? Nu.) N-ai nici frică. Vreau să spun: la tine. saci cu n i s i p . la revedere. după care se ridică. Ce zarvă pe strada noastră! OSPĂTĂRIŢA: Dar cine se bate cu cine? PORTĂREASA: Tot ăia. lîngă tine. Contra cui? (Personajul ridică din nou din umeri. Au găurit-o. Am pus saltele. O să stau şi eu aici. Of.) Nu ştii. dacă-ţi spun! De ce vrei s-o deschizi? Unde mai vrei să te duci? (Personajul se duce înspre colţul din dreapta. la picioarele tale. (Personajul se opreşte. De afară.) Nu pleca. abia dacă se aude un zgomot de afară. orişicum. Dar dacă în locul saltelei ar fi fost capul meu. ce greu am ajuns acasă! S-a tras în batista albă pe care-o fluturai. (Personajul este înspăimîntat de zgomotul glonţului. nici măcar nu ştii să tragi. Dar pe tine nu te-au atins gloanţele. Mai bine dă-mi 138 .) Lasă puşca. nu ştii.) Ai de gînd să te lupţi? Cu cine? (Personajul dă din umeri. Mai ai o gaură în pălărie. da? O să zicem că sîntem în concediu.) Habar n-ai. cu puşca în bandulieră. domnule. Nu ţi-e frică? (Personajul face semn că nu. nici curaj. La celălalt capăt al străzii flutură acelaşi steag.) Noroc că ai tras în saltelele din geam. Dar o să staţi amîndoi liniştiţi aici. departe. nu este ecoul.) Eşti curajos? (Personajul face semn cu capul. în mijlocul camerei. domnişoară. ce-ar fi fost? (Personajul continuă să umble prin cameră. cum îi răspund o sută. Ai reţinut cum mă cheamă? Haide. puteai să mă omori. probabil cea purtată de Tînărul din scena precedentă. Sărută-mă.) Unde te duci? Ce cauţi la fereastră? N-o deschide. Cu timpul. Totul e astupat. Personajul examinează cu atenţie puşca. OSPĂTĂRIŢA: E frumos la dumneavoastră. că nu. Numele meu este Agnès. Adică. Un foc de armă e ca lătratul unui cîine. apasă pe trăgaci şi se aude detunătura. (Personajul se aşază. rămîi aici. Nu. acelaşi partid. Pe baricada dintr-un capăt al străzii fîlfîie un steag verde cu un pătrat roşu în mijloc.) Pune puşca la loc. N-o deschide. Din greşeală. or să se liniştească lucrurile. dar este frumos. unde se găseşte o puşcă. Cum latră unul. (Personajul rămîne nemişcat. OSPĂTĂRIŢA: Fii atent. Nu sîntem chiar pe plajă. Am pus saltele în geam. (Personajul se îndreaptă spre uşă. se fac două. perne. aşază-te în fotoliu. În pivniţă avem provizii.

) Ce ciudat s-au schimbat oamenii. ştii.. PERSONAJUL: Şi totuşi.) Ai tu vreo ambiţie? Ai tu ceva de revendicat? Ai vreo nevoie nesatisfăcută. Iar pe creştet vom avea coroane. (Personajul repetă gestul. fii cuminte. (Întreaga tiradă are loc pe fondul răpăitului de mitralieră. Pauză. Cînd ne vom apropia de coastă. Toată ziua se distrează. am înţeles. marea albastră şi apoi ofiţerii de pe vas. Personajul se aşază în fotoliu.. Şi toată noaptea se iubesc. aşa este? Tu mă iubeşti numai pe mine. OSPĂTĂRIŢA: De ce? Pentru cine? PERSONAJUL (înalţă din umeri): Păi. ai zice că poţi să pui mîna pe stele. Mi-e cald E bine aici. Noaptea.) Se iubesc ziua întreagă. pescari şi pescăruşi. cerul e plin de stele uriaşe. Între mare şi cer. coroane de flori. după care vom zări pămîntul. pe un vapor alb. OSPĂTĂRIŢA: Aşază-te în fotoliu.. La toate colţurile de stradă. undeva pe mările Sudului. E greu de spus. dragul meu. la soare. OSPĂTĂRIŢA: Trebuie făcut ceva. Te poţi oricînd urca pe ele.un pahar de limonada. Scări de argint.) Flori roşii. de ce? Îţi repet: pentru ce? (Personajul ridică din umeri. n-o să avem noi atîtea braţe cîte buchete de flori ni se vor da. În părţile acelea de lume..) Ni se vor umple braţele cu flori. al zgomotelor şi vociferărilor de afară. (Personajul dă din cap că da. în general. asta. (Personajul rămîne aproape impasibil. În curînd se fac trei săptămîni de cînd se trage. în toate pieţele sînt scări care duc la cer. să le atingi. pămînturile noi. iar cerul este foarte aproape.. ca nişte palate.) Aşa e? Mai spune o dată. pe cineva? Nu iubeşti nimic. or să apară bărcile albe cu oameni negri. (Se aude ţăcănit de mitralieră. (Personajul dă din cap că aşa e.. OSPĂTĂRIŢA: Ce ceva? PERSONAJUL: Cred că trebuie să fac ceva. ba nu. rîd.. (Se întinde pe canapea. precum ceilalţi? Urăşti ceva anume. Zile şi zile de-a lungul o să stăm pe puntea vasului. în uniformele albe.. cerul albastru.. Cunosc placa. căpitani arătoşi. Clienţii erau aceiaşi şi parcă alţii.) Ce fericită sînt! Vezi bine că ştiu tot ce vrei. O să ne bronzăm cu toţii. galbene şi flori a l b a s t r e . Dar.. oamenii locuiesc în case foarte mari.) PERSONAJUL: Ceva. AGNÈS (din acest moment. Vaporul alb. Ospătăriţa devine Agnès): Auzi? Iar trag. Nu le foloseşte 139 . totul? Iubeşti ceva. aşa sînt de aproape. ştiţi. Trag m e r e u . (Personajul acceptă din nou. cîntă şi dansează. O să facem o călătorie. sau urăşti aşa. Hai.) Vezi că poţi să vorbeşti dacă vrei. Drumul ăsta printre împuşcături mi-a făcut sete.

Şi din cît înaintezi. Sînt şi multe lacuri pe continentul acesta. dacă ai noroc. care de care mai pline de încîntare. să comiţi o astfel de eroare de navigaţie? Cu toate că marii comandanţi de nave îşi cunosc perfect meseria.ştii de ce? fiindcă sufletele lor sînt pline de iubire. aşa e. dacă acolo rămîi veşnic tînăr. o dată întors aici îmbătrîneşti pe drum. lacuri cu apă limpede. Eşti întîmpinat cu drag. Nu se ajunge acolo decît din întîmplare. Nu ştii dacă nu cumva totul a fost un vis. Este un continent vast Sute şi sute şi mii de astfel de oraşe înflorite. Zău. după cum există şi unii căpitani de navă mai nepricepuţi. crede-mă. sau ca să-i ducă şi pe ei acolo. pentru cei rămaşi să trăiască în lumea noastră şi care nu cunosc drumul către ţinuturile minunate. Dar cel mai adesea se întîmplă ca. să nu mai găsească drumul. ducîndu-i să pască pe cîmpuri pline cu părăluţe care nu se ofilesc niciodată. dintr-atîta este mai frumos totul. unul mai frumos ca altul. sau nu mai ştii ce e adevărat şi ce nu. beţivi. Dacă ai apucat să te întorci. şi căpitani mai tineri.) 140 . sau uituci. lumină. ţi-ai pierdut puterea. Ajuns acolo nu mai trebuie să-ţi aduci aminte de nimic. Sau e prea tîrziu şi şi-au pierdut puterile. din fericire. Se iubesc şi fiindcă se iubesc nu îmbătrînesc niciodată. e foarte adevărat de vreme ce toate acestea se află în capul meu. fiindcă toată lumea se simte bine acolo pe pămînt. În locurile acelea străinii sînt iubiţi şi poţi să traversezi fără grijă oraşul şi să ieşi pe poarta cealaltă a cetăţii. ca un covor pufos. E un pămînt moale. dar ei sînt blînzi precum mieii pe care-i călăuzesc. Din fericire. să le explice. dintr-atîta te afunzi mai mult. Corăbiile care apucă să arunce ancora în porturile acelea nu mai pleacă de acolo niciodată. PERSONAJUL: Ce culoare au ochii oamenilor de acolo? AGNÈS: Culoarea luminii. Pămîntul e altfel acolo decît la noi. Sau. dacă o fac. sau din pricina vreunei erori de navigaţie. AGNÈS: Auzi? Iar fac zgomot cu puştile afară. Cum adică. Şi să nu regreţi nimic. nu se întorc decît din milă faţă de ceilalţi. mai aromitor şi mai înflorit. împăcare şi muzică. Şi munţii care le înconjoară sînt la fel de curaţi. mai surprinzător. ori uiţi. luminoase şi răspîndite pe tot continentul. toată lumea te înconjoară cu a t e n ţ i e . mai luminos. atunci cînd se hotărăsc să plece din nou într-acolo. Nu-i auzi decît cînd eşti foarte atent (Intră Portăreasa. Poţi vedea lei pe străzi. Linişte. fără experienţă şi care au norocul să se rătăcească. Acolo toţi oamenii sînt fericiţi .nimeni. fiindcă. E greu de ajuns în ţinuturile acelea. în ţara lor. Se întorc ca să le povestească. mai există. Trebuie să mă crezi.

Mai aşteaptă. Şi să fac totul în locul tău. tot eu trebuie să-ţi explic totul. ţi-am zis. AGNÈS: Or să creadă că-i ameninţi. Vei trăi şi tu ca toată lumea. AGNÈS: Nu te mişca de-aici. PERSONAJUL: De unde o fi sîngele de pe cîrpă? AGNÈS: Glonţul a trecut prin pînză şi a lovit pe cineva. Îţi pare bine că stăm amîndoi? (Personajul nu răspunde. Acelaşi glonţ a omorît mai mulţi oameni. O să mergem amîndoi afară. Chiar aşa de mult te interesează ce e afară? Chiar aşa doritor eşti să vezi războiul? Tare-i greu să înţeleagă omul ce vrei şi ce nu vrei. scoate pînza. Personajul retrage steagul: pînza acestuia este pătată de sînge. PERSONAJUL: Nu. Personajul nu ascultă. Cine m-o fi pus să mă leg de unul ca tine? Nu ştiu de ce te iubesc. aşază matura Ungă puşca din colţul 141 . nu-i deloc anormal să trăieşti cum trăim noi. Acesta o ia. Mai stai. nu am de gînd să trag. PERSONAJUL: Aş vrea să ştiu ce se petrece afară. Vreau să ridic un steag alb. se aude o împuşcătură. O să vezi tu cum o să fie. o viaţă normală. e caldă. AGNÈS: Fii atent! Vezi? ce ţi-am spus eu? Dar n-ai vrut să m-asculţi. PERSONAJUL: O viaţă normală? AGNÈS: Mă enervezi. E sîngele altora. Mai ai şi tu răbdare. Mai bine ia coada de la mătură. (Pune farfuriile pe masă şi iese.PORTĂREASA: E ora mesei. Personajul împinge steagul în afară. Sau poate că nu te iubesc? Poate că doar mi-e milă de tine? Poate fiindcă mă şochezi? Intre timp. Cînd te vei mai înzdrăveni.) PERSONAJUL: Nu mai aud nici o împuşcătură. Uf. dă puţin la o parte saltelele din fereastră şi începe să fluture steagul în afară. Crezi că s-o fi terminat? AGNÈS: Ce-are a face! Zău aşa. PERSONAJUL: Normal? AGNÈS: Păi da.) AGNÈS: Cum trece vremea. amîndoi vom trăi normal. ai să ieşi şi tu pe stradă. femeia a legat o pînză albă de coada unei mături pe care i-o dă Personajului. V-am adus mîncarea. Probabil că a trecut o lună de cînd stau aici. (la coada de mătură. nu te mişca. Îşi ia puşca. O să înveţi şi tu ce va să zică o viaţă normală.

o să-ţi facă bine! Haide. iar sîngele ăsta nu se spală. Eu urc toată ziua scările astea. nu aţi mîncat ce v-am adus! Nu aveţi poftă de mîncare? Asta-i din cauză că nu faceţi destulă mişcare. Dacă nu te mulţumeşti numai cu mine! Îi aduce o sticlă de coniac şi îi umple un pahar. repede! Dă-mi mîna! (Aleargă amîndoi de la un capăt la altul al camerei după care se opresc gîfîind. sîntem pe o alee plină cu trandafiri. AGNÈS: Povesteşte-mi ceva.) Mergi odată! (El merge foarte greu. Ea se ridică. casa aceea albă! Mai mergi puţin. PORTĂREASA: Nu. ca să ducă farfuriile. PERSONAJUL: Coniac! AGNÈS: Î ţ i face rău. nu se mai aud mitralierele. Culoarea focului. Mă duc s-o cos şi s-o spăl. Păstraţi-o ca amintire. Toţi medicii au fost omorîţi. gaura asta nu se coase.) Mai reped e ! (El merge ceva mai repede. Nu sînt bombe.camerei şi priveşte atentă pînza. mă duc în pivniţă după provizii. Toată ziua mă mişc. (Personajul se opreşte cîteva momente şi ascultă. 142 . strînge masa şi se duce în fund. pe care Personajul îl goleşte dintr-o mişcare. (Ia platoul adus adineaori şi lasă altul în locul lui. pe unde intră Portăreasa. Ia te uită. (Se aşază amîndoi.) Pas de voie. PERSONAJUL: Vreau coniac! Ce crezi? Or să deschidă mai repede cîrciuma? AGNÈS: Uf! O să-ţi aduc eu. E plin de trandafiri pe deasupra noastră.) Nu-i de ajuns. nimbată cu sînge. ca să nu cadă în mîinile duşmanilor.) Ce găuroi! O gaură mare. Apare Portăreasa.) Poftă bună! (Iese. Uite cum strălucesc stelele. Ai respirat adînc? Acuma ţi-e foame? Hai să stăm şi să mîncăm. le cobor. Asta e: nu faceţi destulă mişcare. Şi n-o să te pot îngriji. umblă! Iar te-ai întins pe canapea! Ridică-te! (Îl ia de mînă şi îl obligă să păşească. doamnă. Ce aer curat e pe-aici! Auzi susurul apei? Auzi ciripitul păsărelelor? Iar acuma . Iarba ni se aşterne sub tălpi.) PERSONAJUL: Coniac! AGNÈS: Asta nu. Hai repede. El tace. Hai.ce linişte! A ieşit luna. Ce noapte minunată. Ce iarbă frumoasă ! Uite.) AGNÈS: Hai. cu alte farfurii. Uită-te. mergi un pic. respiră şi tu din plin aerul acesta de ţară. după care rămîne nemişcat şi tace. acolo.) Nu. Ce auzi e tunetul în depărtare.

PERSONAJUL: Da. AGNÈS: La ce film? PERSONAJUL: Un film cu amanţi care se înjunghiau. Era obositor. AGNÈS: Se poate. Cu alte titluri. AGNÈS: Nu vrei să mă îmbrăţişezi? Iubitule. dar el se desprinde şi se cufundă în fotoliu. da. se duce şi ia sticla cu coniac şi se întoarce în fotoliu. toate se mişcă.) AGNÈS: N-ai nimic să-mi spui? (Tăcere. Ea dă să îl strîngă în braţe. AGNÈS: Mîine am să-i spun Portăresei să le aducă.. Mă duceam la film. Şi cîte alte lucruri extraordinare nu erau! AGNÈS: Cînd erau toate astea? PERSONAJUL: Păi. Înainte erau şi duminicile. sau în centru? Trebuie că e linişte acolo... Nu se poate să mai fie ca înainte. se duce şi se aşază pe canapea.) Altădată mai vorbeai. Agnès îl priveşte. Lîngă cafenea era un cinematograf. AGNÈS: Ce făceai duminica? PERSONAJUL: Stăteam pe terasă la cîte-o cafenea şi beam o bere uitîndu-mă la perechile care treceau pe stradă. ia-mă în braţe. Lumea se transformă. Acuma trebuie că au apărut şi ziare noi. (Se aşază şi ea.PORTĂREASA: Bună seara. Trotuarele străluceau în lumina felinarelor. Nu mai ştiu ce era. după ce a încercat să-i înconjoare gîtul cu braţele. nu. Erau băltoace pe trotuar. nu prea mult. Nu. PERSONAJUL: E multă vreme de cînd nu mai primim ziarele. cu evenimente senzaţionale. PERSONAJUL (după un moment de tăcere): Crezi ca războiul civil se duce în nord. Personajul se ridică. tăcînd în continuare. Nu ştiu. Personajul.) Acuma nu faci nimic şi tot obosit eşti. (Iese. În orice caz. Lucram cu Jean Dupont. AGNÈS: Ieri? 143 . la periferie. Jacques Dupont era. era Jacques Dupont.) PERSONAJUL: Ce frumos era odinioară. nimic nu mai e cum a fost. dom'lor şi doam'lor. Patul era gata făcut. Nu ştiu cînd era. AGNÈS: Era mai frumos cînd era obositor? (Personajul dă din cap că da.. era. Mă trezea plasatoarea. Şi mă întorceam acasă. se duce înspre Agnès şi o sărută pe frunte. totul evoluează. la hotel. dar spuneai cîte un cuvînt din timp în timp. se s c h i m b ă . dar numai a c u m a . AGNÈS: Ce era aşa frumos altădată? PERSONAJUL: Munca. El se desface din îmbrăţişare. Ba da.

Sau roşcată. ieri. printr-o altă ploaie. AGNÈS: Eu eram Lucienne. în direcţia lor şi am dat de o catedrală mare şi de-o mulţime de oameni. Luna trecută ai scos pe geam steagul alb. sau verzi. Ba nu. Iubirea-i lîngă t i n e . AGNÈS: Femeia asta n-a existat niciodată. acolo. ştii foarte bine. tot cu mine. te iubesc sau nu? Te iubesc. luna trecută. AGNÈS: Luna trecută erai tot aici. în colţul camerei. PERSONAJUL: Atunci înseamnă că n-a fost luna trecută. PERSONAJUL: Era nebună.. PERSONAJUL: Ba da. fiindcă venea noaptea la mine. sau albastru şi verde amestecat Nu ca ai tăi. într-o altă zi. Nici o alta nu putea fi aşa de nebună ca mine. AGNÈS: Peste tot există biserici şi mulţi oameni. într-o altă seară. PERSONAJUL: Înseamnă că era altădată. Şi am venit pînă aici pe sub focul armelor. Era un alt fel de femeie. nu puteai tu să ai vreo altă iubită. PERSONAJUL: Ah. În sfîrşit. cel găurit şi pătat cu sînge. PERSONAJUL: Mai era Lucienne. M-am dus. nişte ochi albaştri. Tu. 144 . AGNÈS: Era luna trecută? PERSONAJUL: Da. Uită-te la el. PERSONAJUL: Ba da. Atunci nu era ieri. AGNÈS: Nici acum trei luni nu era. Am plecat de la cîrciumă după răzmeriţă. sau te iubesc mult. Un glonţ ţi-a găurit pălăria. AGNÈS: Cine zici că era? PERSONAJUL: Lucienne. AGNÈS: Vreo iubită de-a ta? PERSONAJUL: Da. fiindcă acum trei luni am venit eu cu tine aici. AGNÈS: Ce-o fi găsit la tine? Trebuie că era nebună de-a binelea. da. da. brunetă.. te rog să mă crezi. Nu putea fi altcineva în afară de mine. o dată am auzit clopote. AGNÈS: Da? Şi mai cum? PERSONAJUL: Avea nişte ochi. era un drum lung şi alb. AGNÈS: Eu sînt nebună. Peste tot certuri şi înmormîntări. mulţi oameni. că ştiu ce spun. Ea era blondă. mulţi. cu neurastenia ta şi cu marea de plictiseală care zace în tine. într-o altă zi. Iar o dată. dar eu sînt făcută din iubire. Şi aici există iubire.PERSONAJUL: Da. Iar într-o zi. aşa e. AGNÈS: Ieri erai aici. cu mine. Erau străzi. Cu moaca ta. Peste tot sînt cruci albe şi pretutindeni există iubire. Era înaltă. nu ştiu prea bine.

n-ai decît să întinzi mîna. dacă ai vrea! Dacă ai îndrăzni! Ce aştepţi? PERSONAJUL: Aştept o deschidere. Aşa s-ar zice. iar tu pui între noi şi lume alte şi alte obloane. apoi trage încet de colţuri una dintre păturile puse-n geam şi închide iute fereastra. Mai face o dată turul camerei. PERSONAJUL: Ce rană. vino. Priveşte jur împrejur pereţii şi mobilele.. dragul meu. (Se întinde lîngă el. ceea ce spui? Ah. rătăcirea. pe jumătate goală. De afară se aud. dar nu prea zgomotos. PERSONAJUL: Da. Pe chipul său se pot citi simultan frica. după care se apropie de Agnès. E cuprins de panică şi trece repede de la un colţ la altul al camerei. Ea spune. care arde întruna de luni şi luni de zile. dacă-i soare. nebun! PERSONAJUL: Eu aştept. care încep să se amestece cu alte zgomote: un picamer ciocănind. după ce şi-a luat o pătură. 145 . cu geamurile astupate cu saltele. de cînd sîntem împreună. Bea cu înghiţituri mari şi dese din sticla de coniac. alte ziduri. oftînd:) Cum spui că era Lucienne aceea? Ea adoarme. că ţi-e frică. să dormim. AGNÈS: Ce? Ce aştepţi? Ai totul lîngă tine. îi ridică pătura şi o priveşte cum stă. Hai. cîntece etc. nu stinge lumina. te închizi. o atinge cu vîrful degetelor şi. Ah. Sînt aici şi nu mă atingi. Nu ştii niciodată dacă-i noapte sau zi. (Personajul tace. Tu înţelegi. Poate că. să ne culcăm. mă înspăimînţi. Din partea lui. Şi mă închizi şi pe mine. măcar.. mirarea. Ea îl ia în braţe. pe canapea. dintr-o dată. îţi jur. AGNÈS: Sînt nebună? Tu eşti nebun. Biata de tine. (Către Agnès.PERSONAJUL: Eşti nebună. Stăm aici închişi. e tîrziu.) Nu. există paradisuri. Ţi-e frică. de la glezne la coapse. Poate că toată forfota asta va sfîrşi prin a sparge totul. El nu-i răspunde. care dă să stingă lumina. cine ştie? AGNÈS: Tot aşteptînd. eşti nebun. Personajul se ridică încetişor şi umblă prin cameră. Habar n-am ce mă mai ţine lîngă tine. aceeaşi lipsă de reacţie. sau dacă cerul e plin de stele. încet. AGNÈS: M-am săturat de lumina asta. Aştept să nu mai existe ziduri. cîteva împuşcături. Tu eşti nebun. Cîteva clipe de tăcere şi nemişcare. totuşi. care doarme. ca şi cînd le-ar vedea pentru prima oară. Ah! Există paradisuri. ce rană deschisă ai.) Să te sărut. din perpexitate dă în spaimă. Ea îl sărută. voci. alţi pereţi.

copiii voştri or să citească toate astea ca pe nişte poveşti. E vreme frumoasă afară. PORTĂREASA: Ca să vezi. cercetaşii din cartier căzînd sub gloanţele duşmanului. să astupăm bine toate găurile şi crăpăturile. şi încă una. cei doi se trezesc PORTĂREASA: V-am adus micul dejun. Tipografiile funcţionează.PERSONAJUL: Să închidem totul bine. Î n t r e noi fie vorba. Acuma mi se pare c-a fost frumos. noi vedem în imagini. în altă parte. strîns. răsturnînd un scaun. AGNÈS: Lucienne asta a ta chiar a existat? Ce ai de te uiţi la mine aşa? De ce mă priveşti aşa? Te-am speriat eu cu ceva? Păi da. eroul puştan. Sau citim în cîte-o notiţă. eu am fost contra. încetişor. Ori auzim cîte-un cuvînt la radio sau la televizor. Personajul şi Agnès dorm adînc. Deci ce faceţi? Vă căsătoriţi? Faceţi copii? Cînd aţi fixat nunta? Sînteţi deja de doi ani împreună. ţi-e frică de mine. Adoarme. Iacătă (desface planşe) imagini cu Gavroche murind pe baricade. În timp ce ea îşi face intrarea. Multă vreme nu se întîmplă nimic. atît de departe. Cînd veţi avea copii. Baliverne. să legăm totul cu funii. Toată lumea o să mă înţelegă şi va fi de acord cu mine. Tot ce e rău li se întîmplă numai altora. Tot ce s-a întîmplat. cavalerul de Assas. în jurnale. Foarte departe. E dimineaţă. una. strîns. încît nu ne mai priveşte.) SCENA XV Apare Portăreasa. Se prăbuşeşte în mijlocul încăperii. care vine cu avionul. nu mai pot. 146 . Din vreme în vreme mai apare cîte un călător. Dar e şi multă legendă. aşa că vedem imagini de la Epinal. şi ne povesteşte şi nouă ce se mai întîmplă. Ce să fac? Dau jos saltelele din ferestre? Să vină lumina zilei! PERSONAJUL: Nu. E foarte departe acuma. AGNÈS: Eu. Joseph Bara. (Mai trage o duşcă. Războiul s-a îndepărtat. departe. Centrul marilor măceluri şi genociduri este atît de departe de noi. Nu mai pot să-ţi văd ochii ăştia de maimuţă înfricoşată.

Am să te părăsesc.) AGNÈS: Afară se cîntă. fosta proprietară . Aş fi putut să mai rămîn cu tine. Toate astea trebuie luate cu voie bună şi cu simţul umorului! Asta-i viaţa! (Iese. Ea se pregăteşte de plecare: iese puţin.) S-ar zice că porţi toată greutatea lumii pe umeri. Uită-te şi tu: ori stai în fotoliu. e degeaba. vreau să ies în lume. e lumină. Din fund. ori te mişti prea mult PERSONAJUL: Fiindcă totul se clatină. Mama rănitului . vreau să mă mărit. însă au avut nişte neînţelegeri. vreau să muncesc. (Îşi face febrilă bagajele. iar fiu-său a murit demult la spital. PERSONAJUL: Aha! AGNÈS: O să te regret. un furou. totuşi. Ţi-am dăruit trei ani din tinereţea mea. cea de la care aţi cumpărat apartamentul .) 147 .ştiţi care.. Făceau parte din aceeaşi grupare politică.e tot acolo. un colţ de hîrtie. în vreme ce el. Şi apoi. o dată cu fiecare nouă apariţie în scenă. Şi cîinele i l-au ucis. şi gata A murit şi bărbatu-meu. Agnès revine în scenă cu alte şi alte haine şi cu altă valiză. Ţi-e frică să te mişti.. Pentru toată viaţa. apare Portăreasa. dar eşti prea.o ştiţi . nu mai fi aşa de-mpiedicat.mi-a scris. (Se aşază în fotoliu. Tînărul l-a omorît pe soţul doamnei. şi revine cu o valiză. Bătrîna. Haide. A murit şi rusul cu baston. AGNÈS: Mie îmi place să muncesc. vine stîngaci cu cîte-o batistă. Nu are nici un rost să închizi ochii.PORTĂREASA: Doamna cu căţeluşul a fost omorîtă în luptă. pe care o deschide.) Ai putea să mă ajuţi şi tu să fac bagajele. dar n-a mers poşta. în următoarele momente va îmbătrîni tot mai mult. ţi-e frică să spui ceva ca nu cumva să-ţi pierzi limba. AGNÈS: Să ştii că mi-a fost greu să mă hotărăsc.) PERSONAJUL: Am visat că toată lumea fuge şi că trebuie să alerg ca s-o prind din urmă. pregătind valiza.) PERSONAJUL: De cînd s-a terminat revoluţia. ajută-mă să-mi fac bagajele şi să închid valiza. trei ori. Am eu destui bani pentru amîndoi. (lese iar şi revine de două. băncile merg şi mai bine ca înainte. nemişcat. o închide. Tu mă vei regreta? O să suferi cît de cît? (Personajul dă din cap că da. (Între două mişcări. prea eşti cum eşti. puţin mai bătrînă decît în scena precedentă. să am copii. căutînd s-o ajute. văzînd cu ochii. după care nu mi-a mai scris.

după care trăsăturile feţei i se liniştesc. S-a dus într-un ţinut îndepărtat. Societatea însărcinată cu protecţia animalelor cere să nu mai fie ucişi puii de focă. Văd că nu eşti prea trist Ce să faci. Poftim. Măcar sărută-mă la plecare. Astronauţii au coborît pe lună. Era interesant Un bărbat interesant. Uitaţi-vă ce scrie: un bărbat şi-a omorît cu toporul nevasta şi copilul. (Îi pune toate ziarele în braţe. Intră Personajul. cu ultima valiză lîngă ea): Oricum. care dă să ridice ultima valiză. Acuma. O să-mi aduc mereu aminte de el. Haide. de unde tot trimit mesaje. (Îşi ia valiza şi iese.i ? Î ţ i las o fotografie de-a mea. a ş a . Lumea va pieri. (Pune sticlele de coniac lîngă fotoliul în care stă Personajul. La ora actuală sînt interzise războaiele civile. Mi-a spus că se va gîndi mereu la dumneavoastră. Personajul o ia pe a doua şi iese. au trecut patru ani.) Aveţi ce citi. Vaticanul predică înţelegerea şi caritatea între oameni.) De cînd s-a terminat războiul. boala lui o să se vindece.) PORTĂREASA: Doamna mi-a spus să vă aduc ziarele astea şi două sticle de coniac. fiindcă se plictisesc. O femeie şi-a ucis bărbatul şi fetiţa. Un francez care s-a însurat cu o japoneză. lasă. o singură 148 . E cu logodnicul ei.PORTĂREASA: Am chemat un taxi. Intră Portăreasa. O filosofie a dorinţei propovăduieşte înmulţirea carnavalurilor. AGNÈS: Nu. PORTĂREASA (către Personaj): Acuma e bine? AGNÈS (Personajului): Te-am rugat să mă ajuţi măcar să-mi duc valizele. scrie chiar aşa: spune-i că mă voi gîndi mereu la el. O duc eu. pe una o s-o iau eu. Ridică din umeri.) AGNÈS (singură în mijlocul scenei. (El o sărută din vîrful buzelor. poftim. Personajul rămîne în picioare în mijlocul scenei. care l-a părăsit pentru un neamţ.) N-ai să mă uiţi niciodată. sărută-mă. (O ia pe cea mai voluminoasă şi iese. i-a tăiat în somn. pe frunte. o dată ce va trăi lîngă mine. Deja v-a trimis o vedere. PORTĂREASA: Aveţi trei valize. aşa e viaţa. Are un aer neputincios. drept pentru care bărbaţii se joacă de-a războiul civil şi se omoară între ei. Aveţi cu ce să vă distraţi. toate gazetele au devenit nesărate. li dă un ziar. AGNÈS (Portăresei): Credeam că. Î ţ i voi trimite vederi cu imagini frumoase. undeva în Sud. devine indiferent şi se cufundă în fotoliu. şi-a făcut harachiri. E jos. priveşte împrejur. i-a împuşcat pe amîndoi. O să-ţi s c r i u . fiindcă nu va mai fi oxigen. braţele-i atîrnă. nu te deranja.

Dat fiind că decorul se mişcă.) Mi se pare că sînteţi cam obosit E din cauza vîrstei. PORTĂREASA: Păi da. Şi-a lăsat şi umbrela în cuier. lumea cîntă şi mărşăluieşte. în final. alt pantof pe care şi l-a uitat doamna la dumneavoastră. Şi mie mi-e greu să urc scările de cînd liftul nu mai merge. luîndu-l pe cel de adineaori. la fiecare intrare a acesteia se va vedea alternanţa zi/noapte... Î n c ă o urmă. De afară se aud cîntece. păi da. Pentru a marca trecerea timpului. V-aţi pensionat prea devreme. lumina dimineţii şi cerul roşu de amurg se vor succede cu repeziciune. dacă nu acolo! Ia uite. (Iese. decorul va dispărea progresiv. ori să dispară graţie jocului de lumini.? Portăreasa pune noul platou Ungă Personaj. De-a lungul scenei următoare. Nu mai e nevoie de oceane de sînge. În final. I-auzi afară. De bună seamă că spectatorii nu îşi vor da numaidecît seama de toate aceste mişcări. sau înecaţi într-un spot de lumină albastră. Acesta se va trezi singur. paşi cadenţaţi. va dispărea şi mobilierul. ci numai gradat vor începe să observe vidul ce se instalează pe scenă. Ăştia construiesc alt lift. aşa că trebuie să-i ţii mereu ocupaţi cu ceva. Va repeta această mişcare la fiecare nouă intrare în scenă. Personajul poate rămîne nemişcat în fotoliu. bufetul de exemplu. ori chiar să tragă bufetul în culise. Pereţii din fund pot fi ridicaţi. cu excepţia fotoliului în care stă Personajul. Acuma e dimineaţă. adică fiica bătrînei Portărese. Alte mobile pot fi trase în sus pe sfori. Mă chinuie reumatismele. va apărea noua Portăreasă. domnule.picătură de sînge e de ajuns. în mijlocul scenei goale. Oamenii au deprins alte obiceiuri acuma. se pot deschide şi aplatiza. citindu-şi ziarul şi bînd coniac. unde să fie. Portăreasa intră iarăşi. la aceeaşi oră. Obiectele pot să dispară prin tot felul de mijloace: Portăreasa poate să ia cînd un scaun. dar arătînd ca la început. precum cutiile de carton. Pe cît posibil. sau zgomote de şantier de construcţii. Iese. Alte mobile. Zgomote afară. PERSONAJUL: Aş putea să. schimbări de decor. E ora de gimnastică. în afară de îmbătrînirea progresivă a Portăresei. fără să observe ceva din ce se petrece. toată lumea se opreşte în mijlocul străzii şi face gim149 . cînd altul. respectiv aceeaşi actriţă. În fiecare dimineaţă. Personajul citeşte ziarul.

Şi gaura arsă din batistă.) Nu ştii cine sînt? Am avut şase copii. Cu mina rămasă liberă ţine tava): Nu cred s-o mai duc multă vreme aşa. Au şi ei copii. Sînt de cincispreze ori bunică. Veţi contribui la construirea noului lift? (Personajul dă din cap că da. aşa că vor să construiască un alt imobil în locul ăstuia. Am auzit că stai tot aici. ce-i drept. V-am adus masa de dimineaţă. Asta e viaţa. scările astea! PORTĂREASA (intră în cîrje. Se face iarăşi dimineaţă. Mănîncă absent şi rapid. Intră Portăreasa.) V-am adus cina.) V-am adus gustarea de dimineaţă. Ai primit scrisorile mele? Am plecat fiindcă ţi-era frică de mine. Ţi-am scris. Cică vor să schimbe totul şi să demoleze totul. Nu mai ţii minte cum fluturai batista albă? Cea pe care a gaurit-o glonţul. Intră Ospătăriţa. erai plin de sînge. Cică vor să reconstruiască totul. Uite şi ziarele. Ia spune: mai ştii cum mă cheamă? PERSONAJUL: Lucienne. ca să poţi demola din nou. şi mai bătrînă ca înainte. o să le iau pe cele vechi. Şi ziarele.) V-am adus mîncarea de prînz. PERSONAJUL: Jacqueline. M-am gîndit adeseori la tine. Ţi-aduci aminte? era o dimineaţă ca acum. picioarele mele! Mă omoară. te-am spălat de sînge. (Iese. am venit cu tine. după ce a luat platoul cu farfuriile de aseară. după care reapare. Am trecut pe sub oblon. Şi aşa la infinit Dar nu se sfîrşeşte nimic. PERSONAJUL: Yvonne? AGNÈS: Ei. AGNÈS: Chiar aşa de mult m-am schimbat? Păi da. de vreme ce totul reîncepe. 150 . Intră iarăşi. Ieşind. (Iese. Cinciprezece. dragule. m-am cam schimbat. Am fost fericită aici. Ce amurg frumos! Nu s-a obţinut avizul pentru construirea noului lift. domnule. spune:) Au. foarte bătrînă acum.nastică. Mă recunoşti? Nu mai ştii cine sînt? Patru ani am trăit împreună. Eu nu te-am uitat. căsătoriţi toţi. Portăreasa iese. dar am amintiri frumoase. Nu mai am decît cinci. Acuma sînt văduvă. Este o decizie a noului guvern. Cincisprezece în total. nu. Trebuie să reconstruieşti. De jur împrejurul zidurilor se înalţă alte ziduri. AGNÈS: Nu. nu. (Iese. zi de zi. V-am adus ziarele de azi. nu. Ştii cine sînt? (Personajul tace. Somn uşor. Am trecut prin oraş şi am găsit strada.) OSPĂTĂRIŢA (voce gîjîită): Bună. Tot nu vreţi să vă puneţi radio sau televizor? (Iese. Agnès! Nu mai ştii? Pumnul în faţă. Scena e şi mai goală.

. PERSONAJUL: Care doamnă? TÎNĂRA PORTĂREASĂ: Doamna care a venit să vă vadă săptămîna trecută. Am venit eu în locul ei. Du-te-vino al Portăresei. AGNÈS (rîde): Ce stîngaci erai. lovitura de pumn. nici măcar o valiză nu puteai s-o închizi. A murit PERSONAJUL: Stinge lumina. Lift tot nu avem şi. S-a demolat totul împrejur. Gata.) PORTĂREASA: V-am adus masa PERSONAJUL: Cine eşti dumneata? PORTĂREASA: Mama nu mai poate să urce scările. Personajul rămîne nemişcat cîteva clipe. Pumnul. bate clopotul. în maşină. Stinge lumina. TÎNĂRA PORTĂREASĂ (intră. trebuie să recunosc. Pe urmă. mă aşteaptă nepoţeii. Este o femeie mult mai dură decît vechea portăreasă. Agnès se ridică singură.) V-am adus masa de seară. După cîteva clipe. într-un tîrziu.. ia tava veche..) TÎNĂRA PORTĂREASĂ: V-am adus cina.) Gata. A paralizat. asta m-a făcut să sufăr tare de tot. Nu mă mai pot ridica din scaunul ăsta. de data aceasta. tînără. În curînd casa asta se va demola. Fosta dumneavoastră amantă. aduce iar tava şi spune aceleaşi formule: („V-am adus micul dejun şi ziarele". PERSONAJUL: Mulţumesc. am luat trenul. Se face noapte. (Iese. formula de seară a Personajului. (Iese. de fapt. Sînt jos. Este în doliu): V-am adus micul dejun. Apare Tînăra Portăreasă. Scena se scufundă în beznă. E dimineaţă. s o a r e l e . Se face iarăşi lumină. Am rămas o fiinţă optimistă.) V-am adus c o n s e r v e l e .PERSONAJUL: Ah. N-o să vă mai pot servi multă vreme. mişcarea se accelerează: aduce tava nouă. Am petrecut. să te pup. acum o lună. Era frumos pe atunci.. un scuar uriaş. totuşi. ajută-mă! (Personajul rămîne nemişcat. Revine după cîteva secunde. Aici o să fie o piaţă enormă. Intră Portăreasa. Pentru ca nu cumva 151 . da. cîteva clipe frumoase împreună.. mă duc. „V-am adus masa de prînz". A fost ca altădată. pe mine nu mă interesează deloc slujba asta. (Iese cu tava din ajun. (Nu se duce să îl sărute şi iese şchiopătînd. Î n s ă am fost fericită. „V-am adus cina") punctate de „Stinge lumina". E deja prînzul.. Doamna aceea. Şi ziarele. Repetîndu-se. Şi valizele. Se face întuneric. cum era la începutul piesei. A murit mama. care bombăne tot timpul. Auzi. Ajută-mă să mă ridic. Era soare. revine.

(Dispare. Atît de mult te-am iubit. adică noaptea. băiatul mamii. De altfel.) ALT PERSONAJ (în lumină): Eu sînt fiica lui Agnès. ţi-am spus eu: munceşte! Aşa ţi-am spus încă de cînd erai mic. ai fi devenit mareşal. Tare te-am iubit. flăcări de la aparatele de sudură. ca şi de la lumina electrică de afară. Mă cheamă Agnès. băiatul meu! (Dispare. Personajul rămîne imobil şi inexpresiv. apar personaje moarte. zgomote ale diferitelor maşini şi instrumente folosite pe şantierele de construcţii. Aşa de mult am suferit din pricina ta. ca pe mama. astfel încît să se poată vedea mişcările mobilelor ce se vor deplasa. Pe el nu l-am iubit Pe tine te-am iubit. Aşa de mult am suferit din cauza ta şi atît de mult te-am iubit! Micuţul mamii. (Dispare. Erai un derbedeu. a ş a . ţinea foarte mult la dumneavoastră. Ai fost un elev prost.spectatorii să creadă că momentul stingerii luminii semnifică finalul piesei. fluierături. Tare mult m-ai necăjit. în perioadele de semiobscuritate. Cînd era pe patul de moarte. întunericul nu va fi niciodată complet. În timpul perioadelor de semiobscuritate. Tot timpul a sperat că îi veţi face odată o vizită. (Iese. să ştii.i ? Îi semăn lui tata. datorită dispariţiei tot mai rapide a pereţilor. Am regretat foarte mult că te-am părăsit pentru Pierre Ramboul. tocmai din cauză că te-am iubit atîta. Te adora. Of. i-am promis că am să vin să te văd. Şi anume: MAMA PERSONAJULUI: Ţi-am spus eu. Între mişcările de du-te-vino ale Portăresei. A venit să te vadă chiar înainte de a muri. cu uniforma plină de decoraţii.) ALT PERSONAJ: Eu ţi-am fost profesor. Tare mi-ar fi plăcut să duci şi tu o altă viaţă. Mama a murit acum doi ani. apar mai multe personaje care joacă diferite scene foarte rapide. Cu multe decoraţii. de afară se fac auzite zgomote. rîsete. cîntece. dar tare mult mi-ar fi plăcut să fac om din tine.) In timpul tuturor acestor apariţii. 152 . ALT PERSONAJ: Eu sînt fiul lui Jacques DuponL Mă recunoaşteţi. dacă te-ai fi ţinut de carte. murmure. după cum ştiţi. aşa cum te-am tot sfătuit. dar care nu trebuie să aibă un aer fantomatic. eu am murit de mult. dar nu te-am uitat. Tare s-a mai plictisit după plecarea dumneavoastră. să fiu mîndru de tine. Tare mult te-am iubit.) ALT PERSONAJ (LUCIENNE): Iubitule. Tata. ori vor ieşi din scenă. tot timpul ar trebui să fie ceva lumină. Mama te-a iubit foarte mult.

nu mă miră deloc.) ALT PERSONAJ (O FEMEIE): Ah.) Ce naiba se întîmplă? Nu e nimeni! Hei! heeeei! (Se precipită.) În tot acest timp. Personajele dispar. Ba e chiar de mirare că nu mă mira deloc. Pereţii au dispărut . Nimeni nu ar putea înţelege.) ALT PERSONAJ: Eu sînt fiul domnului care a plecat cu doamna cu căţeluşul. Nu am înţeles nimic şi nu înţeleg nimic. mult te-am iubit Dar nu am îndrăznit să ţi-o spun niciodată. Pe scenă . bineînţeles. Ţinea mult la dumneavoatră.) ALT PERSONAJ: Eu sînt fiul Revoltatului care v-a tras pumnul ăla în falcă. Vă iubea tare mult. după care fuge în fundul scenei.) O să crăp de foame aici. De afară nu se mai aude nici un zgomot. Personajul nu are nici o reacţie. Am fi fost fericiţi împreună. Nu v-aţi dus niciodată să luaţi un ceai la dumneaei. Şi totuşi. apoi în stînga. spaţiul este gol. E şocant că nu mă şochează. Niciodată nu ţi-am putut spune de departe cît de mult te adoram. apucă o sticlă de coniac. Tata mi-a spus să vin sa vă văd şi să vă cer iertare. în 153 . nu e nimeni. Nici nu ştiţi cît de mult.numai fotoliul.totul e lumină. numai lumina imensă.) Hai. să mi se aducă dejunul! Unde mi-e mîncarea? (Fuge de la un capăt la altul al scenei. domnule. Tata ţinea mult la dumneavoastră. doar că bea coniac după coniac. Vă preţuia mult. să ştiţi. Personajul priveşte năuc de jur împrejur. (În fund. tocmai fiindcă vă preţuia tare mult. Şi Doamna vă preţuia mult. (Iese. inundîndu-l din toate părţile. ALTE DOUĂ PERSONAJE (DOI BĂRBAŢI): Vă iubeam foarte mult. (Iese.) Lăsaţi-mă în pace! Să se facă lumină! Lumină ! (Se face lumină. unde-i micul dejun? Portăreaso. (Iese.) Ce înseamnă asta? Nu mai are nici un rost.) Vreau să mănînc de dimineaţă! (Nici un răspuns. madam Portăreasă.) TOATE PERSONAJELE (care au apărut în cele de mai sus reapar din toate coifurile scenei şi îşi întind braţele): Te-am iubit mult! PERSONAJUL: Javrelor! Lăsaţi-mă dracului în pace! (Se ridică şi aruncă spre ei o cutie de conserve şi sticla de coniac. I-a părut foarte rău.I-aţi promis că veniţi într-o zi să beţi un şnaps cu el la ieşirea de la serviciu. după care o aruncă. (Ies.) Vreau să mănînc de dimineaţă! Mi-e foame! (Fuge spre fundal în dreapta. acum patruzeci de ani. ţîşneşte în lumină un copac. E dimineaţă. (Iese. O să crăp de sete! (Priveşte împrejur.

Se aşază în fotoliu. Se ridică.) Ehehei. Moment de tăcere. Ce farsă! îţi stă mintea în loc. De sus. apoi în fundul scenei. strigă în direcţia spectatorilor:) Ce glumă. Priveşte încă o dată în sus. Traversează scena de la un capăt la altul ţinîndu-se cu mîinile de burtă de-atîta rîs. ce glumă formidabilă! (Strigă şi rîde spre stînga:) Ce glumă bună. priveşte în sus. copiii mei! Ce glumă. pungaşule! Pungaş ce eşti! (Continuă să rîdă în hohote. la stînga şi la dreapta. rîzînd şi face un semn cu degetul către înalt. după care începe să rîdă încetişor. cad flori şi frunze din copac. lasă să-i cadă din mînă florile şi frunzele. Ce glumă e totul.decorul vid. Personajul se aplecă şi culege cîteva. Se încovoaie de rîs. se ridică. Le priveşte. ce poantă teribilă! (Strigă spre dreapta:) Mamă.) Hei. apoi din ce în ce mai tare. ca să vezi! Ce chestie! Ar fi trebuit să-mi dau seama de asta mai demult.) Ah. rîde în hohote. ce poantă formidabilă! (Rîzînd. doamnelor şi domnilor! Cine şi-ar fi putut imagina aşa ceva! Aşa o glumă! Ce harababură! Ce-ncurcătură nemaipomenită! SFÎRŞIT . O glumă uriaşă! O glumă enormă! Şi cînd te gîndeşti cîte bătăi de cap mi-a dat! (Strigă spre fund.

OMUL CU VALIZELE .

DISTRIBUŢIA Premiera absolută a piesei a avut loc în decembrie 1975 la teatrul L'Atelier. în regia lui Jacques Mauclair. Primul Bărbat Pictorul Luntraşul Femeia Tînărul Bătrînul Sfinxul Infirmiera Doctorul Consulul Tînăra japoneză . Dată fiind mulţimea personajelor. regizorul a fost obligat să distribuie acelaşi actor în mai multe roluri.

Furtuna de la 1789 încă suflă pe deasupra mulţimilor. Primul Bărbat priveşte o vreme la apa care curge. scena rămîne în semiîntuneric. bluzon albastru. (Pictorul schiţează o ieşire. Nu aceia! (Arată cu mîna către malul celălalt. (Zgomotele încetează. Ne aflăm în anul 1938. un soi de explozii. Cît de vii şi de inteligenţi sînt francezii! Noroc că sîntem în 1938 şi că 1944 n-a venit încă! PRIMUL BĂRBAT: Uitaţi-vă la francezii din 1940-42 ce mici şi ce învinşi sînt! Francezii de la '42. zgomote. pe scenă.) PRIMUL BĂRBAT: Au pînze de foc şi pînze de sînge.) PICTORUL: Să ştiţi că vă aflaţi chiar pe malul Senei. urale. nu vă fie teamă. închipuiţi-vă că încă e revoluţie.) Dar de ce vă obosiţi aşa.) 157 . Abia acuma putem zări valizele din mîna personajului dintîi. pipă. Puteţi să vă duceţi acolo. beretă.) PRIMUL BĂRBAT: Chiar trebuie masacrate mulţimile? PICTORUL: Vă înşelaţi. Nişte cretini siniştri. şi trage din pipă. voci. stă aşezat în faţa şevaletului pe care se află o pînză în lucru. PRIMUL BĂRBAT: Sînt oameni pe malul celălalt. Sînteţi în siguranţă aici. Priveşte în depărtare. După un timp. PICTORUL: Nu poporul e prost. (Tăcere. ci elitele.SCENA I Un loc de oriunde. un bărbat cu pălărie şi pardesiu lung şi gri. să fiţi de partea lor. Aşa că lăsaţi jos valizele. oamenii aceia încă mai cred în ea. de celalată parte a rîului se aud zgomote puternice. în dreapta spectatorilor. Sîntem în 1938. puneţi jos valizele. dincolo de nu. Aici e locul cel mai bun ca să aşteptaţi trenul sau metroul care să vă ducă la hotel. Lumina îl dezvăluie dintr-o dată pe Pictor: mustaţă.) PICTORUL: Închiriaţi o barcă şi treceţi dincolo. în mîini ţine două valize. pereţi cenuşii. (Zgomotele se aud din nou. voci. (Trompete. zgomotul unei ape ce curge. Zgomotele încetează dintr-o dată. artificii.) De-asta se aud atîtea zgomote pe malul celălalt Franţa există încă. (Zgomotele aproape că încetează.) Marele fluviu pe care-l aveţi înaintea ochilor e Sena. Nu se mai zăresc decît luminile. după care încetează. pe malul celălalt se zăresc lumini. trompete. (Primul Bărbat lăsă să-i cadă valizele. Pe cît posibil. Pictorul pictează în linişte. după care îşi şterge fruntea de sudoare.

Aici. Daţi-mi mîna. Sau poate că mă înşel eu şi sîntem totuşi în '50? Dar cum tot nu puteţi face nimic. se aud zgomote şi se văd flăcări ca de la un incendiu. LUNTRAŞUL (către Primul Bărbat): Am venit ca să vă duc la hotel cu bagajele. LUNTRAŞUL: După cum avem Paris la Veneţia. (Ia din nou valizele în mîini. barca nu se vede. ci doar Luntraşul. PRIMUL BĂRBAT: Dacă-i 1950. PRIMUL BĂRBAT: Va să zică avem Veneţia la Paris.) 158 .PRIMUL BĂRBAT: Credeţi c-o să vină trenul. Un cînt de lebădă deasupra unei Sene murdare.) PRIMUL BĂRBAT (cu valizele Ungă el): Trebuie să vină cineva să mă ajute cu toate astea. Parisul e viu.) Nici măcar nu ştiu dacă sînt în 1938 sau în 1950.. PICTORUL: ' 3 8 . O să vă duc la hotel. se merge numai cu barca. Din barcă se dă jos Luntraşul. lopata sub braţ. (A lăsat lopata jos şi a ridicat valizele. puneţi valizele pe mal şi aşteptaţi. pot să-mi duc şi singur valizele. PRIMUL BĂRBAT: Lăsaţi. Jumătate din străzi au fost transformate în canale. Din dreapta. Cele două oraşe s-au înfrăţit. (Pictorul se ridică. Din stînga spectatorilor apare vîrful unei bărci. În orice caz. Scena rămîne goală. O să vină cineva să vă ajute. (Îndreptîndu-se cu Luntraşul către ieşire. Dacă mijloacele tehnice nu permit. cu lopata în nună. PRIMUL BĂRBAT: Aţi venit cu gondola? Sîntem la Veneţia? LUNTRAŞUL (ducîndu-se să ia valizele): Nicidecum.) Puneţi-mi. o s-o duc chiar eu. Cîtă linişte. atunci Parisul e deja mort înţelegeţi ce vreau să zic. PRIMUL BĂRBAT: Ba nu. Daţi-mi mie voie. LUNTRAŞUL: Ba nu. Nu vi se pare neliniştitor? VOCEA LUNTRAŞULUI (care a ieşit din scenă): Daţi-mi lopata şi coborîţi în barcă. Iese şi Primul Bărbat. E-o măsură de precauţie. vă rog.. de cînd cu inundaţiile de la 1910.) Ce ciudat: capitalele au tendinţa de-a se transfomia în insule sau fiorduri. se va auzi clipocitul apei. la Paris. sau metroul? PICTORUL: Sîntem în 1938. Î n c ă există organizare. Sau în 1942. Se aude zgomotul apei şi al bărcii care se îndepărtează. Ori în 1950. Dar nu e linişte: e cîntecul de lebădă.

nu mai ştiu dacă am fost părtaş la agonia ei. mă cuprinde o nădejde formidabilă. Femeia şi Tînărul îl încadrează pe Primul Bărbat. dacă nu cumva şi mai departe. Deja se vede căsuţa albă. PRIMUL BĂRBAT: Nu putem şti încotro s-au îndreptat Sîntem departe de ultimul punct de oprire. Du-te şi caută-l. Noroc cu catîrii. Bunicul tău a părăsit-o cînd eu eram mic de tot. adică bunica ta. O văd şi acum.. Şi valea asta strimtă. plină de riduri. Tu n-ai avut niciodată simţul distanţei. Şi e foarte întunecos. TÎNĂRUL: L-am lăsat anume acolo. la jumătate de drum de vîrf. Nu este loc de şine prin meleagurile astea coticite.. Mă bucură şi mă întristează deopotrivă s-o revăd. FEMEIA: Băiatului îi e frig. TÎNĂRUL: Aşa e. totodată. Şi nici simţ de orientare. Poate că doar mi-am închipuit moartea ei. 159 . cel puţin. Cred că l-ai lăsat pe spinarea catîrului. Altminteri. Cale ferată nu este. se vede şi mai clar. Tremură din cauza vîntului umed. încă trăia. un Tînăr intră în scenă. PRIMUL BĂRBAT (către Femeie): Recunoşti casa asta? FEMEIA: Nu am mai venit de multă vreme aici. Distanţa este deja foarte. PRIMUL BĂRBAT (Tînărului): Iar ţi-ai uitat pardesiul.. PRIMUL BĂRBAT: Care deal? FEMEIA: Ăsta. Nu vezi că dîrdîi? FEMEIA (Tînărului): Vrei să mă duc eu să-l iau? Vin imediat. Nu mi-e frig. PRIMUL BĂRBAT: Încăpăţînat mai eşti. cu ferestrele luminate... Ne aflăm pe al şaptelea.. cînd aveam să plec şi eu. PRIMUL BĂRBAT (Tînărului): E casa în care m-am născut şi unde am copilărit.) FEMEIA: Uite-o. cu gîndul. Scena e goală.. În fundul scenei. micuţă. e tare departe! Numai cu avionul. FEMEIA: Am lăsat catîrii la poalele dealului. Nu mai ştiu dacă mama a murit.SCENA II O casă. uite-o. Primul Bărbat. Am urcat şi am coborît şase dealuri. TÎNĂRUL: Catîrii au ajuns deja la vreo cinci kilometri de-aici. PRIMUL BĂRBAT: Eu am venit de mai multe ori. cu ferestrele Luminate. Mă sperie şi. mama. PRIMUL BĂRBAT: Ba e mult mai departe. o Femeie. (Acum casa albă. sau dacă mi se pare numai. foarte mare. o casă albă..

scrisoarea s-a pierdut Poşta mergea complet anapoda. ţi-l încredinţez. FEMEIA: Stai tot mai rău cu memoria Cum de ai putut să uiţi aşa ceva? Ai face bine să te îngrijeşti. FEMEIA: Ba da... pe cînd celelalte două personaje rămîn retrase la rampă.. cred că da. PRIMUL BĂRBAT: O fi venit la botezul fiului nostru? Mi se pare. am primit două sau trei scrisori de la ea. Tu eşti cea care vei avea grijă de el de acum înainte. ca şi salonul.) FEMEIA: Ne părăsiţi deja? 160 . în ciuda vîrstei. Parterul s-a îngropat în pămînt. Mi-aduc aminte. (Iese prin stînga spectatorilor. Dormitorul mamei acolo era. O să-l iubeşti. (Îi dă buchetul de flori Femeii.) FEMEIA: Mulţumesc. Femeia se apropie de Bătrînă. PRIMUL BĂRBAT: Aşa este. dar. n-a venit. BĂTRÎNA (surîzînd): N-o să-ţi fie uşor. dar ştiu că ai să faci tot ce trebuie pentru el. din cauza războiului. foarte demult. aşa. Din căsuţa albă apare o femeie în vîrstă. e-adevărat. Altminteri.. Ne-a cerut să-i trimitem o fotografie cu cel mic. cu un buchet de flori în mînă.slabă şi cu părul negru. FEMEIA: Am venit cu flori . N-a venit la botezul meu. Ai uitat? PRIMUL BĂRBAT: Nu-mi aduc prea bine aminte. amestecată cu amarul. Nu-ţi va fi mereu uşor. PRIMUL BĂRBAT (Femeii): Ai venit s-o vezi vreodată pe mama în căsuţa asta? FEMEIA: De mai multe ori. sau ea murise deja? FEMEIA: Nu-ţi mai aduci aminte. mulţumesc. Dorea să ne revadă. la parter. însă chipul îi exprimă totodată bucuria. Nu-i uşor întotdeauna să trăieşti cu el. Bătrîna pare tristă. I-am trimis-o. TÎNĂRUL: Da. care nu voia să albească. doamnă. BĂTRÎNA (Femeii): De-acuma. FEMEIA: Erau răspunsuri la scrisorile tale. FEMEIA: Ba nu. tu şi cu mine . (Femeii:) Mi-o fi scris? Nici nu mai ştiu. PRIMUL BĂRBAT: Aşa. Cred că erau scrisori postume. PRIMUL BĂRBAT: Noi eram în călătorie. Casa avea două etaje. cum ar fi ştiut că aveam un băiat? (Arată către Tînăr.) Şi Jean poate să ţi-o confirme. mamă. Am primit şi scrisori de la ea.mama mea.ca să-i spunem mamei tale că ne vom căsători.

La începutul scenei. Aşteaptă! Rămîn toţi trei nemişcaţi. în curînd se face noapte.) SCENA III Un Bărbat. „Vii odată?" „Unde sîntem?" „Nu se poate şti!" „Aţi mai fost pe-aici?" „Fiţi atenţi să nu vă loviţi de mobile!" „Aprinde lumina!" „M-am săturat de bezna asta." 161 . în scaun cu rotile. privind la casa care arde şi se prăbuşeşte. şi o Bătrînă. fără fir de iarbă. una cîte una. Pe scenă. nişte voci vătuite şi numai fragmente de fraze. Ai putea să te arzi. acum haide! (Drumeagul ce suie spre vîrf se vede acum foarte clar. cu ferestrele în flăcări. „Ce tare-i pămîntul pe drumul ăsta!" „O grădină fără flori. lumina scade.BĂTRÎNA: Mă grăbesc.) FEMEIA: Ce-a zis ? (Răspîndeşte florile pe scenă. PRIMUL BĂRBAT: În spatele casei e un drumeag care duce-n vîrful dealului.) TÎNĂRUL: Am recunoscut-o. după fotografiile pe care mi le-aţi arătat. (Iese. Aproape că dispare: numai în dreapta şi stînga ei mai rămîn două grămăjoare de jăratic. Apar vag nişte siluete în penumbră. destul de tînăr. dar întunericul este mai puţin dens." Încă se mai aud voci confuze. Lumina flăcărilor este înlocuită acum de lumina lunii. căsuţa albă. Se aude un soi de murmur confuz. FEMEIA: Nu te duce. iese şi mai clar în relief. ca deasupra unui mormînt. PRIMUL BĂRBAT: Ce-o să ne facem cu toată cenuşa asta? TÎNĂRUL: O punem în urne! FEMEIA: Ei. totul este în întuneric.

Ah. m-am obişnuit cu negrul. Îşi umple. Din cît îmbătrînim. O să chem pe cineva să-l înlocuiască. TÎNĂRUL: Gata. Numai să fie cald. dintr-atîta devenim mai grei. BĂTRÎNA: Eu sînt sigură. Criminalule! (Deschide repede geanta din poală şi dă să scoată medicamentul.Apare un Tînăr îndărătul unui scaun pe rotile. vino. Trebuie să plec. Rochia mea e neagră.) 162 . nu mă mai sperie. BĂTRÎNA: Cum poţi să spui aşa o prostie? Ai ochii mei. Oricum stau cu spatele pe el. Mai stai puţin lîngă mine. Şi e treaba mea să ştiu asta. am ajuns. O sa-l schimb. nu vrea să albească. Negri. TÎNĂRUL: Poate că l-aţi înşelat pe tata cu altcineva. mamă. familiar. Chipul Bătrînei se schimbă brusc. să te privesc. M-am obişnuit cu negrul. în care stă O Bătrînă. BĂTRÎNA: Cum îndrăzneşti să spui aşa ceva? Am îmbătrînit crescîndu-te. dragul meu. TÎNĂRUL (întoarce spatele). dar e foarte greu. lăsînd să se vadă un amestec de frică şi furie. BĂTRÎNA: Nu cred că am mai fost aici. Şi apoi. dragul mamii.. oricum. Aici cel puţin voi fi liniştită. Părul meu e încă negru. dar pastilele îi cad pe j o s . puiul mamii. m-am sacrificat de mii de ori. desigur.. ca să te pot privi. geanta neagră. Haide. Iar tu prea stai tot timpul numai în spatele meu şi prea te agiţi. Vă las. TÎNĂRUL: Aici e camera cea mare. Va trebui să-mi pun o perucă albă. Sau iar ai chef să fugi? Dă-mi mîna! TÎNĂRUL (îi dă mîna. după care şi-o retrage brusc): Nici măcar nu ştiu dacă sînteţi mama mea. TÎNĂRUL: De ce mă priviţi aşa de urît? BĂTRÎNA: Mincinosule! Golanule! Un şarpe am crescut la sînul meu. TÎNĂRUL: Nu sînt sigur. TÎNĂRUL: Ai să te simţi bine aici. BĂTRÎNA: Nu este cazul. BĂTRÎNA: Mi se pare că recunosc casa. Am nevoie de linişte. BĂTRÎNA: Ai obosit rău. Nu prea este lumină. dar totul îmi pare cunoscut. sînt sigură că-mi va plăcea să stau în casa asta. totuşi. pumnul cu pastile şi vrea să le înghită. tot împingînd la scaunul ăsta? E pe rotile. daca aş fi ştiut. Şi să fii şi tu aici. Totul o să fie bine. TÎNĂRUL: Spătarul scaunului tău este negru. mănuşile negre.

TÎNĂRUL (adunînd pastilele): Î n c ă una. O singură pastilă . Mă gîndesc adesea la tine. N-aş fi crezut vreodată. BĂTRÎNA: De ce ai plecat? Este aşa de mult de atunci. într-adevăr. dar imediat îmi aduc aminte că nu eşti aici şi mi se strînge inima şi sufăr. de sub scaun. Nici să merg nu mai pot Sufăr de reumatism. Bătrîna îl copleşeşte cu ocări. Bătrîna priveşte o vreme împrejur. îmi vor mai rămîne cîteva. Tu şi cu taică-tu m-aţi omorît. într-un fotoliu pe rotile împins de cineva. micuţa mea fetiţă. Trebuie să le adun pe toate. n-o să te las să te otrăveşti. lăsînd să se reverse o grămadă de pastile): N-am să te las să te otrăveşti. Nu mai credeam să te revăd. TÎNĂRA: Eşti tu. apoi spre stînga. pentru puţină vreme. n-am să te las. TÎNĂRUL: Nu. BĂTRÎNA (Tinerei): Mamă! Micuţa mea mămică! TÎNĂRA: O. care cade.TÎNĂRUL (se întoarce în pripă. Sînt la fel de frumoşi ca atunci cînd te jucai cu păpuşile. iar tu acuma îl împlînţi pînă la capăt. pentru mine vei fi copil întotdeauna. BĂTRÎNA: Mamă. îi smulge şi geanta. dimprejur şi de pe tot cuprinsul scenei. TÎNĂRA: Puiul meu. vezi? am riduri şi am părul alb. îi deschide pumnul cu forţa.) SCENA IV Prin dreapta spectatorilor. uit de tine. El mi-a înfipt cuţitu-n piept. Nu. BĂTRÎNA: Am să le adun eu. scumpa mea. tu. BĂTRÎNA: Mamă. Sînt zile în care. BĂTRÎNA: Sifiliticule! Mi-am nenorocit viaţa pentru tine şi pentru taică-tu. BĂTRÎNA: Criminalule! Mizerabilule! După ce că m-ai omorît. Ochii nu ţi s-au schimbat deloc. fetiţa mamii. iar tu mă renegi acuma! De multă vreme te pregăteai tu pentru asta.şi e de ajuns ca să te otrăveşti. apare o femeie foarte bătrînă. Cel care a împins scaunul dispare. de unde apare o Tînără. nu mă laşi nici să mă otrăvesc ! (Ies amîndoi. BĂTRÎNA: Închide-mi geanta şi dă-mi-o înapoi. aşa de mult mă bucur că te văd. Oricum. 163 . În timp ce Tînărul adună pastilele una cîte una.

N-o să ne mai despărţim niciodată. a murit. (Tînăra se apropie de Bătrînă şi o îmbrăţişează. niciodată. De acuma. BĂTRÎNA: N-o să mă mai părăseşti. BĂTRÎNA: Mi s-a spus că ai plecat pentru totdeauna. fata mamii. Au murit în război. nu voiam să mă îmbrac singură. nu-i aşa? Jură-mi că n-o să mă mai părăseşti. şi am făcut doi băieţi. Nu voiam să mă îmbrace altcineva. s-a căscat un gol uriaş în mine. prin dreapta spectatorilor. o să-mi povesteşti totul mai tîrziu. TÎNĂRA: Cea mai frumoasă rochiţă.TÎNĂRA: Eu n-am vrut să plec. Şi nici măcar nu l-ai cunoscut. TÎNĂRA: Iată-te. cu fetiţele care-mi spuneau mereu că n-ai să te întorci niciodată. Nu a fost greşeala mea. 164 . BĂTRÎNA: Şi-o să-mi cumperi o rochiţă. în sfîrşit. Soţul meu. doar. Nu voiam să mă ducă altcineva la şcoală. (Împinge scaunul pe rotile şi se îndreaptă spre ieşire. Am să fiu copil cuminte. Avem tot timpul. De cînd ai plecat. apoi m-am făcut mare. Niciodată nu am încetat să sper că te voi reîntîlni şi iată-te. Sau. un gol care nu s-a umplut niciodată. BĂTRÎNA: Şi ai să mă duci la şcoală..o cutie frumoasă. M-au obligat să mă duc cu altcineva. TÎNĂRA: Totdeauna a avut cutii frumoase. BĂTRÎNA: Cînd eram cuminte.) Copila mea. TÎNĂRA: Niciodată. TÎNĂRA: Vezi. BĂTRÎNA (strîngînd-o pe Tînără la piept): Eram aşa de fericită cu tine. că nu a fost pentru totdeauna. TÎNĂRA: Am să-ţi cumpăr bomboane. Acuma nu mai am pe nimeni. adică ginerele tău. îmi cumpărai bomboane. BĂTRÎNA: Bomboane de ciocolată. TÎNĂRA: De ciocolată. Î n t r . în sfîrşit. BĂTRÎNA: De la doamna de la băcănia din c o l ţ . TÎNĂRA: Î ţ i promit.) BĂTRÎNA: Niciodată. Vreau să-ţi fac cunoştinţă cu colegele mele. m-am măritat.. sînt cu tine. lasă. BĂTRÎNA: Te-am aşteptat Nu mai voiam să mă trezesc dimineaţa. Şi dacă ai ştii cîte mi s-au întîmplat! TÎNĂRA: Nu te mai gîndi la toate astea. tot timpul. cred că tare mult ai suferit. Dar de data asta am să te iau cu mine. TÎNĂRA: Trebuie să plec.

Nu ştiu unde este. Nu ai obosit să călătoreşti atîta? Rătăceşti de colo. Sînt prinţ şi armator. Nu am venit niciodată aici. Cred că. Fumează şi acuma pipă. se va face lumină spre finalul scenei. colo.. mămico! Ies amîndouă. Şapte băieţi şi cinci fete.. BĂTRÎNA: Lasă-ţi bagajele. Ce-ţi face mama? PRIMUL BĂRBAT: Nu mai ştiu nimic despre ea.. BĂTRÎNA: Şi totuşi.. Sînt unul dintre oamenii cei mai bogaţi de pe planetă. Regele m-a înnobilat. UNCHIUL BĂTRÎN: Am plecat foarte de jos şi am ajuns foarte sus. nu vreau să jignesc pe nimeni. sînt îmbrăcat mizerabil şi sînt netuns. (Apare alt bărbat.. cu barba şi părul albe. aşa că revin aici din timp în timp.) Uite şi pe unul dintre unchii tăi. PRIMUL BĂRBAT: Nu ştiu cum de am ajuns aici. dar aşa trebuie să fii în ţara asta: nu vreau să atrag atenţia. Adică băiatul meu. BĂTRÎNUL: Noi sîntem bunicii tăi pe linie maternă. De ce mă priveşti aşa? Ce. demult de tot. BĂTRÎNA: Eu sînt bunica ta. micuţa mea mămică. Am avut mulţi copii. eu 165 .. BĂTRÎNA: Şi totuşi. Trăieşte încă. Mama ta era una dintre ele. PRIMUL BĂRBAT (privind împrejur): Nu. PRIMUL BĂRBAT: V-am mai întîlnit? Odată. da. Cine sînteţi? Sînteţi. precum vezi. SCENA V Scena este în penumbră. Ei. Din toată familia. PRIMUL BĂRBAT: Mi se pare că.BĂTRÎNA: Oh. cea de la parter? UNCHIUL BĂTRÎN: Locuiesc în cea mai mare metropolă a lumii. iar el este bunicul. el este bunicul tău. nu recunosc locurile acestea.. Dar sînt fidel. crezi că sînt un cerşetor? Adevărat. noi de aici ne tragem. cred că recunosc locul ăsta. Aşa sînt de bucuroasă! Îmbrăţişează-mă. Apare o femeie foarte bătrînă şi un bărbat foarte bătrîn. dintre toţi fraţii şi toate surorile mele. Ţi-aduci aminte de camera cu tavanul scund.

O să-ţi dai seama de asta mai tîrziu. FUNCŢIONARUL: Făcea parte dintr-o clasă socială compromiţătoare? PRIMUL BĂRBAT: Asta vreau să aflu şi eu. Persecuţia ar putea avea repercusiuni. nu are nici un rost să mai căutaţi. În sătucul ăsta. bunico. da. I-am regăsit pe t o ţ i . spre care se îndreaptă Unchiul Bătrîn. vechile haine îi cad. a murit în camera aceea scundă de la parter. Ştiu de ce am venit Destinul mi-a călăuzit paşii încoace.) FUNCŢIONARUL: Sînt responsabilul biroului de stare civilă de la primărie. Se aud sirenele pompierilor.) BĂTRÎNA (întinerită): Sînt aici cu toţi copiii mei. cu o mînă ridicată şi cu cealaltă întinsă.) PRIMUL BĂRBAT: Unchiule. a murit în patul lui. Vreau să aflu numele de fată al bunicii mele. Iată scopul călătoriei mele.) UNCHIUL: Prea tîrziu! (Intră în casă. Acum. Am să-ţi povestesc totul. PRIMUL BĂRBAT: De ce pleacă bunicul? BĂTRÎNA: Se duce să se-ascundă ca să moară. în flăcări. PRIMUL BĂRBAT: Ştiu. iar scena se luminează brusc. Sînt fericit că mă aflu aici. eşti vie sau moartă? BĂTRÎNA: Moartă. Îi v e z i ? Îi auzi? Sînt cu toţii aici. îi cade şi peruca. Funcţionarul. Niciodată nu i-am cunoscut numele de fată. Ni l-a ascuns întotdeauna. PRIMUL BĂRBAT: Vreau să-mi cunosc originile. ai să te arzi! (Unchiul dispare în casa în flăcări. Avea pe cap o scufie neagră. Am venit să aflu adevăratul nume al bunicii mele. Am fost lîngă el în agonie. numai la primărie vă puteţi afla 166 . nu intra în casă. FUNCŢIONARUL: Făcea parte dintr-o categorie etnică persecutată? Dintr-o rasă c o n d a m n a t ă ? În acest caz. bătrîna poartă o rochie albă. PRIMUL BĂRBAT: Credeam că s-a ascuns deja Păi. Bunicul iese prin dreapta spectatorilor. tot felul de consecinţe dezagreabile pentru toţi urmaşii. Iar dumneata. Intră un bărbat. la propriu. În stînga spectatorilor. acuma. ştiu.sînt singurul care a reuşit. (Rămîne nemişcată ca o statuie. eu sînt cel în măsură să vă s a t i s f a c . Am făcut avere sub un nume fals. îmi aduc aminte. FUNCŢIONARUL: În cazul acesta. eu? (Se îndreaptă dintr-o dată. apare casa albă de adineaori. din scena II. Vreau să le cunosc cu orice preţ.

PRIMUL BĂRBAT: Ce frumoasă e bunica.numele strămoşilor. desigur. fie imaginare. BĂTRÎNA (către Primul Bărbat): Aşa de bine ne simţim împreună. Primul Bărbat stă în centrul scenei. originare sau nu din comună. Bătrîna. egiptean.) Dar are ea dreptul acesta? Aşa ceva nu se face. Am impresia că aşa ceva nu prea e recomandabil. care. scumpule. văzută din profil. Sătucul nostru este singurul din lume care încă mai păstrează arhiva completă a fiecărei persoane. (Arată către Tînărul cu păpuşa:) Ei sînt fiul şi fiica ta. FEMEIA (Primului Bărbat): Întotdeauna ai crezut că eu sînt mama ta. o să ne apărăm mai bine. Eu sînt soţia ta. către Primul Bărbat. atunci unde-i mama? FEMEIA: A murit. un Bătrîn şi un Tînăr. pot să se deplaseze împreună pe un practicabil pe roţi. Celelalte personaje au dispărut. ori pe patine cu rotile. Să strîngem rîndurile. nu-i aşa? Vino şi tu lîngă noi. care avansează simultan. pe care am părăsit-o în urmă cu zece ani. Nu-i recunoşti? PRIMUL BĂRBAT: Am avut eu un fiu? Dar micuţa aceasta. a întinerit fiindcă şi-a schimbat numele care-o ţinea departe de lume şi care-o adîncea în bătrîneţe. Aşa. totul râmîne un morman de jăratic. încet. Din nou se face întuneric. (O priveşte şi este cuprins de nelinişte. Tînărul ţine în braţe o păpuşă. FUNCŢIONARUL: Domnule. o Bătrînă. Bătrînul şi Tînărul formează un grup strîns. sub cerul întunecat şi înconjurată de copii. PRIMUL BĂRBAT: Schimbîndu-şi numele. Eventual. Primul Bărbat îşi ia valizele. aşa de tînără. oriental. dispare. PRIMUL BĂRBAT: Dacă nu eşti tu. în rochia ei albă. nu putea decît să reîntinerească. cu un ochi mare şi negru. Femeia.) Toată casa a ars! Unchiul meu s-a făcut cenuşă. SCENA VI Prin stînga apar o Femeie. (Incendiul casei din stînga spectatorilor se stinge. fie reale. nu s-a mai făcut mare de atunci? 167 .

FEMEIA: Voiai s-o laşi orfană. PRIMUL BĂRBAT (urlînd): Văd o gaură mare. oare. fraţii şi surorile. nu mai era în viaţă. PRIMUL BĂRBAT (Femeii): Aveam multe lucruri să-i spun. sărăcuţa mama mea! Sînt douăzeci de ani de atunci. TÎNĂRUL: Adu-ţi aminte. se vede că e nevoie să-ţi petreci toată viaţa în vis. PRIMUL BĂRBAT: Iar eu habar n-aveam. Nici n-ai apucat să le întorci bine spatele. Tocmai ne-am certat BĂTRÎNA: A murit de douăzeci şi cinci de ani. Am dormit cu ochii deschişi. BĂTRÎNUL: Ei. PRIMUL BĂRBAT: Cum. sărăcuţa! Cum oi fi putut să trăiesc atîta fără ea? FEMEIA: Păi. Cum oare de am putut uita? BĂTRÎNA: Şi taică-tu a murit Nici de asta nu ţi-ai dat seama? PRIMUL BĂRBAT: Ieri l-am văzut. altminteri singur nu-ţi poţi da seama de asta. PRIMUL BĂRBAT (plîngînd ca un copil): Sărăcuţa mama mea. nu mai ştiu de cîtă vreme e aşa. Eram eu acolo. că numai cîteva secunde de vis şi ai aflat totul. Şi poate că eu am murit în locul tatălui meu. nu am fost conştient? Cum de nu am suferit de toate absenţele acestea? Ca să fii lucid. Vei fi murit în absenţa mea? Nimeni nu ar trebui să părăsească pe nimeni. Ameţesc. Dacă zici că voiam să-mi las fata orfană.nu mai găseşti pe nimeni. BĂTRÎNA: Ei. PRIMUL BĂRBAT: A murit demult. fiindcă toţi mor o dată ce sînt părăsiţi. Cînd ne-am întors. asta înseamnă că şi tu ai murit? Eşti moartă sau eşti vie? Nu-mi aduc aminte de funeraliile tale. în curînd sînt douăzeci de ani. Acuma îmi aduc aminte: aşa era de fericită la nunta noastră! FEMEIA: Am plecat în călătorie de nuntă. ieri. patruzeci de ani. Eu eram în locul ei. Nu ştiai că nu mai este. adu-ţi aminte. Te întorci . haide. unii după alţii. FEMEIA: Fă un efort şi adu-ţi aminte. 168 . PRIMUL BĂRBAT: Ciudat: ce faţă albă are! Şi ce ochi mare şi negru! Ai zice că-i o micuţă egipteană! TÎNĂRUL: Şi totuşi este surioara mea! PRIMUL BĂRBAT (către Femeie): Întotdeauna am crezut că tu eşti mama mea. PRIMUL BĂRBAT: Nu. nu-mi aduc aminte. tată. că şi mor. BĂTRÎNA: Ţi-ai pierdut toată familia: părinţii. verii. nu ţi-ai dat seama de asta. Trebuie să ţi se spună că nu mai sînt. treizeci de ani. uite. multe să-l întreb. De-atîta vreme singur! Trăiesc de atîta vreme fără mama.

FEMEIA (către Primul Bărbat): Vino. atît de trist! FEMEIA: Abandonat PRIMUL BĂRBAT: Bietul tata. un taxi. e mult mai bine să nu ştii. PRIMUL BĂRBAT: Atenţie. Î m i asum crimele comise. Voi nu aţi omorît copii. BĂTRÎNA: E prea multă lume. BĂRBATUL: Să vină o maşină. dar trebuie să treci peste bătrînii bolnavi. Ce s-a întîmplat cu jocurile tale de cărţi şi cu dominoul? Să-ţi spun eu. monolocutricea. Acuma pot să ţi-o spun: nu avea nici un rost. Cel puţin. BĂTRÎNUL: Eternitatea e dincolo de vreme. Nu sînteţi criminali. vine monolocutricea! 169 . Sirena unei maşini de poliţie. Ne-am certat Unde ţi-este amanta? BĂRBATUL: A murit. Din stînga spectatorilor. Dar eu mi-am cumpărat pantofi de lux. PRIMUL BĂRBAT (către Bărbat): Tu eşti viu şi eşti mort de nouăsprezece ani. Şi am să mai ucid încă. dragul meu. PRIMUL BĂRBAT: Tată. PRIMUL BĂRBAT: Şi fata ta vitregă? Şi cumnatul tău? Şi vărul lui? BĂRBATUL: Morţi toţi. PRIMUL BĂRBAT: Hai să ne pierdem în mulţime. viaţa nu va mai fi ca înainte. eu nu am ucis copii. am să te consolez eu. săracul bătrîn decrepit. dar n-am făcut-o înadins. Se aud zgomote de motor. PRIMUL BĂRBAT: Dar eu nu mai pot trăi sub povara greşelii. demult. de o sută de ani. BĂTRÎNA: E singur şi trist. tu eşti! Eşti tot cu bocancii tăi. la capătul spitalului. De-acuma. unul prin stînga. celălalt prin dreapta. BĂRBATUL: Este o fundătură. Lumea asta nu era pentru tine. Şi te-ai supărat pe mine. ca să-mi cumpăr bocanci ca ai tăi. (Bărbatul şi Primul Bărbat dau să plece. cu toată moştenirea. să mă ducă la restaurant! BĂTRÎNUL: Staţia e la capătul coridorului.BĂTRÎNUL: Nefericitule. dacă nu va reuşi nimeni să mă împiedice. n-o să puteţi trece. BĂRBATUL: Nu mi-e f r i c ă . de unde aceste remuşcări cumplite? FEMEIA: Toţi am ucis copii. BĂTRÎNUL: Asta-i maşina neagră a poliţiei. De un an. BĂRBATUL: Fiule! PRIMUL BĂRBAT: Mi-ai dat şi mie bani. apare un Bărbat între două vîrste. Atunci.

FEMEIA: A încolţit şi au ieşit flori albe. în dreapta spectatorilor. personajele cad. TÎNĂRUL: Stai aşa! Primul Bărbat ridică mîinile şi lasă să-i cadă valizele. tată. în surdină. se vede un teren însămînţat. Din dreapta apare un Tînăr cu o puşcă în mînă. Muzică de fond. TÎNĂRUL: La dreapta. Tînărul. Să stăm împreună. nu încă. al cărei cap se vede cum cade. E mult mai cald aşa. apoi Femeia şi Bărbatul.Bătrînul. PRIMUL BĂRBAT: Ce am făcut? Chiar eu l-am chemat. BĂTRÎNUL: Veniţi alături de strămoşii voştri! BĂTRÎNA: Veniţi să ne strîngem laolaltă. Veniţi aici.) Valizele mele! (Se duce în fund. ca şi de tine. la stînga publicului. TÎNĂRUL: Vino tată. mărgăritarele.) Am să vă spun eu cînd va sosi clipa. unul după altul . Aproape de culise. BĂTRÎNUL: Lîngă noi. şi frunze verzi. unde se află valizele şi le ia. Toată familia. păpuşa. 170 . Mica platformă mobilă avansează. ultimul din grup. Grupul începe să se mişte încetişor înspre dreapta spectatorilor. Primul Bărbat. pe care o îndreaptă către Primul Bărbat. Bătrîna. (Rămîne singur pe scenă. nu vă fie teamă. O VOCE: Cine-i acolo? PRIMUL BĂRBAT: Eu. FEMEIA: Veniţi încoace. BĂTRÎNA: Cît mai aproape unii de ceilalţi. acolo pe Sena. SCENA VII Primul Bărbat avansează înspre dreapta. vino aici. ajunge aproape de culise şi se clatină: PRIMUL BĂRBAT: Eu nu.BĂRBATUL (către Primul Bărbat): Mi-e teamă de el. Bărbatul şi Primul Bărbat se strîng lîngă ceilalţi.

PRIMUL BĂRBAT: Sufletul. Este înţelept să-l păstrezi pe cel mai bun pentru la sfîrşit? PRIMUL BĂRBAT tace. înainte. asta te priveşte). PRIMUL BĂRBAT: Atlas. de-a trece mai departe. PRIMUL BĂRBAT: Sue. PRIMUL BĂRBAT: Obuzele. Î n a i n t e de-a putea să treci mai departe. La plural. Trebuie să răspunzi imediat. Şi care-i răspunsul? TÎNĂRUL: Prada nu-şi scapă umbra. în căutarea unei călăuze (lucru foarte problematic. cred eu. din trei litere. Şi scopul. 171 . PRIMUL B Ă R B A T : Î n t u n e r i c u l nu îşi scapă prada. SFINXUL: Vei răspunde la întrebările mele. TÎNĂRUL: Repetă mai clar. deci. TÎNĂRUL: Eu sînt de la poliţia drumurilor. TÎNĂRUL: Spune parola! PRIMUL BĂRBAT: Întunericul nu-şi scapă prada. SFINXUL: Probabil că de-abia mai duce povara. SFINXUL: Răspunde repede. SFINXUL: E nobil cînd e frumos. TÎNĂRUL: Ce cauţi? PRIMUL BĂRBAT: Î m i caut drumul.) Ce cauţi pe-aici? PRIMUL BĂRBAT: O călăuză. dar. PRIMUL BĂRBAT: Vinişoară. SFINXUL: Fac obiectul unor trimiteri nerecomandate. Este înţelept să-l păstrezi pe cel mai bun pentru la sfîrşit Ce este? PRIMUL BĂRBAT: Cuvîntul. SFINXUL: Element infim dintr-o importantă reţea de comunicaţii. trebuie să răspunzi la întrebările Sfinxului. SFINXUL: La feminin. Eugene Sue. SFINXUL: Nu pot atinge inima fără să se înroşească. mă rog. PRIMUL BĂRBAT: Esenţială. dar purtînd aripi şi cap de insectă. SFINXUL: Romancier cunoscut.PRIMUL BĂRBAT: În valize nu am deeît materiale inofensive. SFINXUL: Cabluri. care poate fi acelaşi Tînăr. PRIMUL BĂRBAT: Lame. Tînărul dispare şi apare Sfinxul. departe de-a fi ceva superfluu. (Bagă arma sub braţ. PRIMUL BĂRBAT: Cărţile.

Mulţi dintre ei rămîn aşezaţi. trebuie să iei barca. Legume tăiate. Eşti respins. e prima greşeală. LUNTRAŞUL: Parisul e mare. Am răspuns la majoritatea întrebărilor. N-ar prea trebui să aibă chef să pună apă-n vin. SFINXUL: Nu. ai spus-o încă de la început. am ştiut parola. PRIMUL BĂRBAT: Gulere.SFINXUL: Nu. sau c h i r c i ţ i . Atenţie. Sfinxul dispare. aşadar. Tăiate. Rouet A doua greşeală. Or să mai vină mulţi alţii. PRIMUL BĂRBAT: Şi totuşi. E cuvîntul. PRIMUL BĂRBAT: Sacul. Nu ai voie să faci mai mult de două.. SFINXUL: Este înţelept să-l păstrezi pentru sfîrşit pe cel mai bun? PRIMUL BĂRBAT: Ţi-am spus. PRIMUL BĂRBAT: Sfînta. PRIMUL BĂRBAT: Toul. Expulzat Refuz să-ţi dau permisul de şedere. SFINXUL: Ce uşurare. Ca să ajungi la hotel. SFINXUL: Nu. Ţinut în Meurthe-et-Moselle. Gulere întoarse. Luntraşul PRIMUL BĂRBAT: Nu spuneai că sîntem la Paris? Nu trebuie să mă conduci la hotel.. 172 . Deci nu l-ai păstrat pentru la sfîrşit. PRIMUL BĂRBAT: Unde sînt ceilalţi călători? LUNTRAŞUL: Dedesubt. sînt întotdeauna folositoare. Cel puţin şapte. În cală. E cam întuneric pe puntea asta. Acuma spui că sîntem pe puntea unui vas. SCENA VIII Primul Bărbat. Îngrămădiţi în cuşete. Poe. SFINXUL: În faţa Margaretei. Grabiţi-vă să coborîţi dacă mai vreţi să găsiţi o cuşetă liberă. Ar fi trebuit să primesc o notă mai bună. SFINXUL: Chiar aşa. De una te iert. PRIMUL BĂRBAT: Pivnicerul. o dată golit. Edgar Poe.

Oricine poate să le fure. Eu vreau o cabină individuală. PRIMUL BĂRBAT: Dar valizele mele? Ai lăsat valizele în barcă. LUNTRAŞUL: Două.PRIMUL BĂRBAT: Nu vreau să mă amestec cu toţi oamenii ăştia pe care nu îi cunosc. PRIMUL BĂRBAT: Aveam trei valize. A treia o fi fost în imaginaţia dumneavoastră. trece din vreme în vreme pe punte. Vedeţi? Nici măcar nu v-aţi scris numele pe ele. PRIMUL BĂRBAT: Poţi să-ţi iei adio de la bacşiş. Vi le aduc.) Nimic nu se pierde. PRIMUL BĂRBAT: Trebuia să mă duci pînă la hotel. PRIMUL BĂRBAT: Trei. PRIMUL BĂRBAT: Unde este căpitanul? LUNTRAŞUL: La post. eu trebuie să vă părăsesc. Pentru asta trebuie vorbit cu căpitanul vasului. Nu vă faceţi griji. de la primul pînă la ultimul 173 . domnule. Călătorul ajunge întotdeauna la destinaţie împreună cu valizele sale.) PRIMUL BĂRBAT: E nebun să lase valizele în barcă. (Luntraşul iese prin stînga spectatorilor. LUNTRAŞUL: Cabinele nu sînt treaba mea. (Le aşază la picioarele Primului Bărbat. LUNTRAŞUL: Nu aţi avut decît două valize. cum vreţi să-i spuneţi. LUNTRAŞUL: Eu nu am făcut decît să vă ascult ordinele. LUNTRAŞUL. (Luntraşul apare cu vîsla sub braţ şi cu cele două valize în mîini. LUNTRAŞUL: Nu aveaţi decît două. PRIMUL BĂRBAT: Cineva îşi bate joc de mine. domnule. mai ales. (Priveşte de jur împrejur. Aţi înţeles greşit. iar eu nu am decît două mîini. PRIMUL BĂRBAT: Ştiu eu ce v o r b e s c . Nu erau decît două valize. Nu le-am uitat. Acuma. LUNTRAŞUL: Fiţi fără grijă.) Nu pare deloc a fi puntea unui vapor. Misiunea mea s-a terminat. încît nu se pierde nimic. la debarcader. Eu trebuia să vă aduc numai pînă la vapor. cu siguranţă că veţi găsi pe cineva care să vă ajute. (Iese. cea cu costumele şi. Trei valize. Ori aţi uitat-o pe undeva. Nu vă faceţi griji. Le-am luat cîte una în fiecare mînă. Î m i lipseşte valiza cea mai importantă. pe chei. în altă parte. manuscrisul.) Iar cu manuscrisul meu cum rămîne? Să iau totul de la capăt. LUNTRAŞUL: Atunci. Nu e decît debarcaderul. ca să-i primească pe noii pasageri. Cel mult să fim pe cheiul unei gări maritime. PRIMUL BĂRBAT: Asta nu e puntea unui vapor.) LUNTRAŞUL: V-am adus valizele. Organizarea e făcută în aşa fel. Două.

TÎNĂRUL (dînd din umeri): Nu ştiu. 174 . Pe de altă parte. cu toate bagajele astea. apare o Femeie între două vîrste. Luaţi avionul. FEMEIA (îndreptîndu-se cu pas iute către Primul Bărbat): Dacă vreţi să prindeţi avionul. dacă trebuie. dar nici foarte scurtă. La drept vorbind. trebuie să mergeţi mai întîi cu trenul. Totul e să alergaţi mai repede ca ei. Nu-i greu: vă grăbiţi şi vă agăţaţi de bară. nu gări maritime ca aici. Şi eu sînt călător. nu gări maritime. (Femeia dispare. (Tînărul iese prin stînga. Numai să fiţi atent să nu greşiţi vagonul. de plecat trebuie să plecaţi de la Paris. TÎNĂRUL: Vă e frică în avion? De ce vă e frică? PRIMUL BĂRBAT: Dar. oricum. acolo.) O exista într-adevăr o aerogară la Paris? Există sau nu o gară maritimă aici? Nu-mi pot aduce aminte. nu mai aveţi nevoie să schimbaţi. să nu pierd trenul. Trenul vă duce direct la aeroport. nu-i aşa? Poate cu avionul. mi-e frică. aşa.. ca să scriu. trei călători care vor să ia trenul acesta. nu sînt mai fricos decît dumneata! Nu fiindcă ai fi în uniformă. îmbrăcată în doliu. apare un Tînăr în uniformă. PRIMUL BĂRBAT: La Paris sînt aeroporturi. dar mult mai departe. domnule. Fără îndoială că sînteţi sprinten. TÎNĂRUL: Nu ştiu ce să vă spun.rînd? Nici măcar nu-mi aduc aminte ce am scris. ca să iau totul de la început? Dinspre stînga spectatorilor. nu pot să vă informez. În orice caz. Şi unde oare să găsesc un loc confortabil. Nu e o călătorie foarte lungă. un loc liniştit. nici nu opreşte. (Se aude un şuierat. Manuscrisul ăsta era unica mea avere. doar încetineşte puţin. Întotdeauna sînt vreo doi. Trenul circulă normal.. Din fundal. Nu reuşesc. o să iau a v i o n u l . apoi zgomotul unui tren sosind în gară. dacă vreţi să faceţi o croazieră în Orient. în faţa dumneavoastră. PRIMUL BĂRBAT: La Paris sînt aeroporturi. se opreşte chiar la peron. PRIMUL BĂRBAT: Nu prea-mi place cu avionul. se poate ajunge la vreo gară maritimă. TÎNĂRUL: Valiza dumneavoastră trebuie să fie la Lyon. Să nu-l scăpaţi.) PRIMUL BĂRBAT: Mi-e teamă.

) Poftim. . PRIMUL BĂRBAT: Aşa e. O mînă îmi trebuie ca să mă agăţ de bară.Bărbatul fuge spre dreapta spectatorilor. ce-o să mă fac cu bagajele? Cum le urc în tren? FUNCŢIONARUL: Călătorii obişnuiesc să se descurce singuri. Ei. Sîntem într-un no man's land. (Nu a trecut nici un tren. Dar.) În sfîrşit! Trenul trebuie să sosească. În orice caz. hamal! hamal! Nu e nimeni să mă ajute? Hamal! (Intră un funcţionar tip Căile Ferate. (Se caută în buzunare. E interzis să rămîneţi aici. Dar n-am decît două braţe. PRIMUL BĂRBAT: Chemaţi un hamal! Am să-l plătesc gras.) PRIMUL BĂRBAT: Nu l-am văzut. FUNCŢIONARUL: Acesta-i regulamentul în no man 's land. FUNCŢIONARUL: Eu nu sînt hamal. PRIMUL BĂRBAT: Cu moartea? Dar nu-i drept. Trebuie să le arunc în vagon din mersul trenului. 175 . accept. FUNCŢIONARUL: Trebuie că v-aţi lăsat banii în cea de-a treia valiză. PRIMUL BĂRBAT: În orice caz. Trebuie să-l aştept pe următorul. cu şapcă pe cap şi fanion. acuma îmi dau seama că n-am un sfanţ. Nu l-aţi văzut? Tocmai a trecut prin faţa noastră. îţi dau valută. atunci. staţionarea se pedepseşte cu moartea. Bacşişul o să fie al dumitale. PRIMUL BĂRBAT: Atunci ajută-mă dumneata. PRIMUL BĂRBAT: Mi-e frică să nu pierd trenul. FUNCŢIONARUL: Ce tren? PRIMUL BĂRBAT: Trenul care stă să vină dintr-o clipă-ntr-alta. n-o să plec fără valize.. . adineaori. FUNCŢIONARUL: Bacşişul este interzis de regulament PRIMUL BĂRBAT: Nu aveţi dreptul să primiţi bani? FUNCŢIONARUL: Puteţi să-mi daţi orice vreţi dumneavoastră. Deja am pierdut una.. după care se opreşte. aici este interzisă staţionarea peste limitele admise. Sînteţi bun să mă ajutaţi să-mi urc valizele! Acelea două.) Ah! Valizele mele! În orice caz. L-au anunţat FUNCŢIONARUL: A plecat deja. Dar nu am dreptul să vă car valizele. Vine curînd? FUNCŢIONARUL: Nu ş t i u . FUNCŢIONARUL: Nu sînt hamali în gara asta.

Primul Bărbat dă cu ochii de Tînărul din car. Femeia.) Eu nu v-am făcut nimic. Un car traversează scena de la stînga la dreapta. dar de data aceasta împreună cu o fată îmbrăcată în alb. Schäfer fredonează vesel. (Îşi reia valizele. dacă e necesar). Din stînga spectatorilor.acesta continuă să privească în urma carului. Schimbare de lumini. după ce carul a parcurs două treimi din distanţă.) O voi păstra toată viaţa! (Carul dispare. Carul se deplasează încetişor. Tînăra îi aruncă o floare din buchet Primului Bărbat. sau în rochie de mireasă şi cu un buchet de flori în mînă. după care îşi şterge fruntea de sudoare. in timp ce muzica încetează. la un moment dat. apare Primul Bărbat. Este pictat în culori foarte vii şi încărcat de flori.) Eu nu i-am făcut nimic. Schäfer! Carul dispare în culise. pe cît posibil pe roţi sau pe şine. Carul reapare prin dreapta.) SCENA X Primul Bărbat (Omul cu valizele). Pe car stă un Tînăr înveşmîntat într-o manta uşoară.) Trăiască Schäfer! Trăiască mireasa! CELĂLALT BĂRBAT (luînd floarea din mina Primului Bărbat): Nu aveţi dreptul! PRIMUL BĂRBAT: Dar nu-i din cauza mea. Muzică veselă. sau de Poliţist. (Strigă în direcţia culiselor... Tînărul are un aer fericit. cu valizele în mîini.. colorată foarte viu. (Celălalt bărbat dispare în culisele din dreapta spectatorului. apare un Bărbat care se îndreaptă către Primul Bărbat . apoi tot mai tare. alunecă. Al Treilea Bărbat (care poate face şi oficiul de Vameş. Vameşul. Primul Bărbat pune valizele jos şi priveşte lung în urma carului.SCENA IX Scena se luminează puternic. mai întîi în surdină. PRIMUL BĂRBAT: Schäfer! Dumneata eşti Schäfer! Eşti regele. PRIMUL BĂRBAT: Trăiască Schäfer! Trăiască mireasa! (Culege floarea de jos şi o miroase. condus tot de Schäfer.. 176 . Carul înaintează încetişor către culisele din stînga spectatorilor. Nu eu am fost cel care.

Lumină cenuşie. PRIMUL POLIŢIST: Fiţi amabil şi arătaţi-mi paşaportul dumneavoastră. Mă mişc permanent. PRIMUL POLIŢIST: Vom retrage pasarela. deopotrivă leagă parîmele. unele construite. altele în curs de construcţie. fără acoperiş.marinarii. Am una.mai degrabă absurde sau groteşti . profesia: prinzător de ţînţari. călătorii se depărtează rapid cu bagajele. lăsîndu-le o clipă jos. goale. multe dintre ele avînd un aspect mai degrabă de clopotniţe. Voci venind din culisele din stînga: „Atenţie la pasarelă!" Se aude zgomotul unei pasarele coborîte sau i se zăreşte vîrful la capătul debarcaderului. iar la brîu şi-au prins centiroane cu revolver. ori cu acoperişul găurit. voci de-a valma. marinarii şi-au pus pe cap chipiuri de vameşi. PRIMUL BĂRBAT: Mai repede scrie MOFTY. zgomot de debarcader. Dacă teatrul are un personal numeros. În stînga scenei este un tachet de care vameşii . sunetul unei sirene de vapor. PRIMUL BĂRBAT (adică Omul cu valizele): Vă înşelaţi. Îndărătul acestor case. se poate zări o mulţime de figuranţi coborînd cu bagajele în mîini de pe vapor. apare Primul Bărbat. apoi clipocit de valuri. Poate că M-ul să fie un C prost scris. La începutul scenei se aude. AL DOILEA POLIŢIST: Dumneavoastră aveţi vreme de pierdut. De ce sînteţi ultimul? PRIMUL BĂRBAT: Din cauza valizelor: sînt grele. se zăresc siluetele . ca să poată arăta vameşilor actele. din care n-au rămas decît pereţii din stînga şi dreapta. Nu prea daţi semne că v-aţi grăbi în viaţă. ba chiar două cărţi de identitate: o carte de vizită şi o carte de identitate propriu-zisă. tot pe pînza din fund. Pe peretele din fund sînt pictate mai multe case prăpădite. sau mai degrabă VARDY.ale unor clădiri impunătoare. traversează în grabă scena şi dispar în culisele din dreapta spectatorilor. E un prieten şi un compatriot AL DOILEA POLIŢIST: Pe cartea de vizită scrie FILARD. sau poate că literele M şi C au fost deliberat confundate. PRIMUL POLIŢIST: De unde veniţi? PRIMUL BĂRBAT: De pe vapor. Nici eu nu ştiu prea bine. Iar pe cartea de identitate scrie MARTY sau MARLY. mari şi greu de dus. din stînga spectatorilor.Scena e goală. Alte zgomote confuze. În spatele tuturor. PRIMUL POLIŢIST (către Al Doilea): Îl cunosc foarte bine pe domnul. PRIMUL BĂRBAT: Nu am paşaport. hărmălaie ca în port. Tot timpul sînt în alertă. După ce li s-au verificat actele de către Vameşii-Poliţişti. pentru a constitui 177 . Să facem formalităţile. nu se vede prea clar. Iată-le.

Unde sînt. acolo este un comisariat. Eu l-am scris. PRIMUL POLIŢIST: Îi puteţi regăsi. de municipiul Paris. mi l-am luat în glumă. Ba da. sau la primul comisariat. Uite. acolo unde e drapelul naţional. Cartea de identitate vă acordă dreptul de intrare. de exemplu. dar nu sînt sigur că veţi mai putea ieşi. un prieten din c o p i l ă r i e . ca să rîd de şeful meu la unu aprilie. va trebui să dau telefon la Paris. desigur. Aici locuiau nişte rude de-ale mele. (Ia cele două valize. dar unii mai trăiesc încă: unde locuiesc ei acuma? Aveam prieteni pe-aici.o a treia literă. Numai numele e fals. eu cunosc numele ăsta.) AL DOILEA POLIŢIST: Ei bine. Nu mai ştiu cum mă cheamă. Nu se poate să nu-i ştiu eu. nu-i aşa? O să vă ajut să vă duceţi valizele. (Îşi scoate centura şi chipiul. Vă puteţi informa la Biroul Populaţiei.. avansează către mijlocul scenei şi priveşte de jur împrejur): Ce bizar. PRIMUL BĂRBAT: Nu s-a schimbat steagul. colegi de liceu. (Primului Poliţist:) În fine.) PRIMUL BĂRBAT (urmat de Primul Poliţist. un alt sunet rezultat din amestecul lor. treceţi. De altminteri. Nici eu nu mai ştiu prea bine cum se pronunţă numele. 178 . ori numai parizian. majoritatea. de ce acest al doilea nume? La ce bun numele fals? PRIMUL POLIŢIST: Cartea de identitate este autentică. unde fiecare cunoaşte pe toată lumea. PRIMUL POLIŢIST (Omului cu valizele): Nu aveţi nimic de declarat. veneam la ei în vizită şi făceam mari planuri de viitor.) Ţi-am spus. (Iese. PRIMUL BĂRBAT (aparte): În orice caz. nu l-aţi vizitat de multă vreme. ce-a ajuns fiecare? Am venit ca să-i regăsesc.. Îl cheamă KORIAKIDES. S-a schimbat steagul naţional. dar oraşul e ca unul de provincie. poate fi vreun pseudonim. domnule. acolo. pe care. iau eu una şi vă însoţesc ca să vă arăt oraşul. Cum se numeau rudele şi prietenii dumneavoastră? Om trăi noi în capitală. PRIMUL POLIŢIST: Cartea de identitate e de ajuns pentru oricare cetăţean francez. stă scris adevăratul meu nume. Pe paşaportul eliberat de statul francez. PRIMUL BĂRBAT: Nu mai este acelaşi drapel. Îmi face rău să văd case în halul ăsta. dacă dumneavoastră spuneţi aşa. AL DOILEA POLIŢIST: Atunci. care au murit. Cei mai mulţi dintre ei probabil că mai sînt în viaţă. Nici măcar n-au terminat de demolat oraşul vechi şi a şi apărut cel nou. ba da. e numele unui coleg.

slab şi cu mustaţă. dar văd că palatul militarilor stă încă în picioare. Au căzut în mare. O să le iau eu mai tîrziu. Vedeţi. Ţi-am scris adesea. aşadar. PRIMUL BĂRBAT: Nu avea mustaţă. E prea ocupat Este directorul poliţiei. Aha. din punct de vedere moral. nu. BĂTRÎNA: Ai venit singur? Jeannot tot nu s-a făcut mare. unele prenume îmi vin în minte. PRIMUL POLIŢIST: V-au căzut din buzunar pe vapor.PRIMUL BĂRBAT: Ăsta-i cel mai greu lucru. Nu ştiu dacă vrei să te îmbrăţişez. faceţi-vă alţi prieteni. Acuma-i la celălalt capăt al oraşului. PRIMUL BĂRBAT: La vîrsta mea! Ah. lăsam palatul militarilor în spate şi mergeam pe bulevard. care se apropie de Primul Bărbat. îmi amintesc: dădeam colţul. (Primul Bărbat se caută prin buzunare. E nevoie de timp ca să căutăm. 179 . PRIMUL POLIŢIST: Este superiorul meu ierarhic.) BĂTRÎNA (către Primul Bărbat): Nu mi-ai răspuns niciodată la scrisori. PRIMUL BĂRBAT: Aşa un efort de memorie! Uite. Nu-mi aduc aminte numele l o r . Nici eu nu pot să-ţi explic. BĂTRÎNA: Ce vrei să ştii? Nu pot să-ţi explic. nu sînt grele. N-o să ne primească. Eu mă ocup de educaţia lui. Recunosc drumul. apare o Bătrînă. PRIMUL POLIŢIST: Unul înalt. PRIMUL BĂRBAT: De ce ai faţa asta de gheaţă? Nu ai de ce să fii supărată pe mine. Dar lăsaţi jos valizele. Julien. La capătul celălalt era o casă mare. PRIMUL BĂRBAT: Nici tu nu ai răspuns niciodată la ale mele. Ce-o să se aleagă de el cînd eu n-oi mai fi? Nu are nici paşaport. Mare. Î m i amintesc numai planurile de viitor. PRIMUL POLIŢIST: S-a schimbat amplasamentul grădinii. Uite-o! (Din dreapta spectatorilor. că şi-au împlinit visele. PRIMUL POLIŢIST: Nu.) Nu vă mai căutaţi carnetul de adrese. Vechea dumneavoastră casă a fost rechiziţionată. ca să-l poţi lua cu tine cînd pleci. în care locuiam cu familia mea într-un apartament PRIMUL POLIŢIST: Care apartament? Care casă? PRIMUL BĂRBAT: Cu faţa la grădina publică. Am să vă ajut eu să vă căutaţi colegii din casă în casă. vreau să spun. Dar mai locuieşte în ea o femeie bătrînă. Nu ai cum să înţelegi. Toţi voiau să ajungă directori. de exemplu. toţi sînt directori Dar dacă vechii prieteni vă reneagă. ştiţi bine că l-aţi pierdut PRIMUL BĂRBAT: Dar aveam două carnete.

PRIMUL BĂRBAT: Mă întreb dacă era chiar ea. dar discret şi de la depărtare. PRIMUL BĂRBAT (către cei doi): Vă cunosc. PRIMUL POLIŢIST (Primului Bărbat): Ce vă ziceam eu! PAUL: Veniţi de departe. alţii. totuşi. Philippe şi Paul. PRIMUL BĂRBAT: Facem parte din echipa redacţională a ziarului vostru. Sînteţi Marius şi Cezar. Avem prea multe altele de făcut. Eu nu vă dau valizele. Philippe şi Paul se întorc brusc şi ies prin dreapta. PHILIPPE (Primului Poliţist): De cînd poartă un funcţionar în uniformă valizele străinilor? PRIMUL POLIŢIST: Vă rog să mă iertaţi! (Pune jos valizele şi ia poziţia de drepţi. am crezut că pot s-o fac. vreau să spun. apar doi bărbaţi de vîrstă medie. Vreau să mă întorc cît mai repede posibil. oamenii sînt aceiaşi şi. Aş vrea să-mi public amintirile de călătorie. PHILIPPE (lui Paul): Tu auzi ce spune?! PAUL (Primului Poliţist): Continuă să-l supraveghezi. Din dreapta spectatorilor. ca spectator. ba chiar am crezut că e de datoria mea să. Primul Poliţist iese prin stînga. Bătrîna iese prin partea stingă a spectatorilor.. PRIMUL POLIŢIST: Voiaţi să vă revedeţi vechii colegi. vă recunosc. Domnul Philippe şi domnul Paul. Daţi-mi noua adresă a ziarului. Ba da. 180 . în orice caz. PRIMUL POLIŢIST: Nu ar fi amabil să nu vă duceţi să-i vedeţi şi pe ceilalţi. ca străin.) Cum omul face parte din familie. ea era. Mă bucur că trăieşte încă. Nu imediat. PAUL: Lasă-l să se descurce singur. Directori şi ei.PRIMUL POLIŢIST: Domnul are cumva intenţia să ne părăsească aşa de repede? PRIMUL BĂRBAT: Da. PRIMUL POLIŢIST: Mai întîi va trebui să vă goliţi valizele. PHILIPPE (Primului Poliţist): Ce te bagi dumneata? PAUL: Nu putem să ne ocupăm de omul acesta şi de angoasele lui. Valizele sînt foarte grele. sau mai degrabă nu vă cunosc? Ba da. Iată doi dintre ei.. PRIMUL BĂRBAT: Mi se pare că oraşul s-a schimbat foarte mult Străzile sînt aceleaşi.

fie şi pentru foarte puţină vreme. aţi încercat să vedeţi oameni. PRIMUL POLIŢIST: Toţi zic la fel. scoateţi-vă pălăria. De ce? Mai întîi. PRIMUL POLIŢIST (către Al Doilea): Nu mai ştie limba. le recunoaşteţi? PRIMUL BĂRBAT: Da. Desigur. 181 . să contactaţi funcţionari onorabili ai administraţiei noastre. AL DOILEA POLIŢIST: Zice că nu înţelege. E mult de atunci. Primul poliţist se aşază. Primul Bărbat se apropie de masă. Aţi uitat. PRIMUL POLIŢIST: Aţi lăsat să vă cadă aceste foi de hîrtie. (Rămîne singur pe scenă cîteva secunde.. haide. Tradu-mi ce a spus. zău. Le recunoaşteţi? AL DOILEA POLIŢIST (Primului Bărbat): Aţi lăsat să vă cadă aceste foi de hîrtie. poate pentru totdeauna. PRIMUL BĂRBAT: Nu mai sînt cetăţean al ţării dumneavoastră. PRIMUL POLIŢIST: Astfel de calcule sînt interzise la noi. Scăzîndu-i pe morţi.) Pe unde-i drumul? (Din dreapta intră un poliţist cu o masă. Mi-au făcut un preţ convenabil.) PRIMUL POLIŢIST: De cînd aţi intrat în ţară. cu valizele în mîini. Am lucrat deja împreună. PRIMUL BĂRBAT: Voiam să-mi revăd prietenii.PRIMUL BĂRBAT: Ei. Zice că avea de gînd să stea foarte mult aici. Simplă scădere aritmetică. Nu ştiu nici eu de ce am cedat ispitei de a mă întoarce. cu valizele în mînă. Voi mi-aţi spus să plec. AL DOILEA POLIŢIST: Zice că nu reîntîlnirea prietenilor era adevăratul scop al călătoriei sale. celălalt rămîne în picioare. Am spus că aş vrea să merg la cimitir fiindcă multe dintre rudele şi cunoştinţele mele au murit. AL DOILEA POLIŢIST: Zice că a venit în ţară în scopul culegerii de informaţii secrete şi că voia să-şi folosească vechile relaţii de aici în scopul obţinerii de date. Voiam să mă rog la mormintele lor. Cum le-aţi găsit? AL DOILEA POLIŢIST (către Primul Poliţist): Nu-i prea sigur că le recunoaşte. PRIMUL BĂRBAT: Nu am uitat de tot limba. aveam să aflu numărul exact al celor rămaşi în viaţă. PRIMUL BĂRBAT: Nu înţeleg. ne aveam ca fraţii. în vreme ce un altul aduce un scaun. AL DOILEA POLIŢIST: Zice că nu mai este cetăţean al ţării noastre. PRIMUL BĂRBAT: Am venit ca turist. Dovadă e faptul că primul drum l-a făcut la cimitir. printr-o agenţie de turism. îşi pune coatele pe masă.

PRIMUL POLIŢIST (privind documentele. un general roman. AL DOILEA POLIŢIST (Primului Bărbat): Tocmai aţi declarat acest lucru. PRIMUL POLIŢIST (Primului Bărbat): În cazul acesta. AL DOILEA POLIŢIST (către Primul Bărbat): Dumneavoastră nu aveţi dreptul să-i puneţi întrebări. PRIMUL BĂRBAT: Asta nu era nicidecum intenţia mea. PRIMUL POLIŢIST (către Al Doilea): Ce-a zis? . AL DOILEA POLIŢIST (Primului Poliţist): Zice că detestă autoritatea. ce înţelegeţi dumneavoastră prin cuvîntul „cormoran"? AL DOILEA POLIŢIST (Primului Bărbat): Ce înţelegeţi prin cuvîntul „cormoran"? PRIMUL BĂRBAT (Celui De-al Doilea Poliţist): Nu cred că aţi găsit acest cuvînt prin documentele mele. Eu nu fac politică. fapt pe care pînă acuma l-a ascuns. AL DOILEA POLIŢIST (Primului Bărbat): Aşa aţi scris: competiţie şi neputinţă. Ilizibilă. AL DOILEA POLIŢIST (Primului Poliţist): Scrie atît de urît. PRIMUL POLIŢIST: Vă rog să-mi răspundeţi fără nici un comentariu şi cu maximă precizie.PRIMUL POLIŢIST (către Primul Bărbat): Dumneata nu ai dreptul să-mi pui mie întrebări. AL DOILEA POLIŢIST (Primului/ Poliţist): Nu e sigur că aceasta ar fi fost în proporţiede sută la sută intenţia sa. Tocmai aţi declarat acest lucru. PRIMUL POLIŢIST: Aşa ceva ar putea fi considerat drept ultraj la adresa forţei publice. încît zice că se miră cum de aţi putut descifra cuvîntul „cormoran" în textele lui. Vezi că-i ilizibilă. către Primul Bărbat): Asta-i o scrisoare. PRIMUL BĂRBAT (celor doi poliţişti): Eu nu am spus aşa ceva. PRIMUL POLIŢIST: Se pot citi totuşi două cuvinte: competiţie şi neputinţă. de vreme ce nu ştiai cui o adresezi. AL DOILEA POLIŢIST (Primului Bărbat): Aşa ceva ar putea fi considerat drept un ultraj la adresa forţei publice. cel puţin nu conştient PRIMUL BĂRBAT: Eu nu sînt un inamic al autorităţii. Şi mai zice că politica lui se opune politicii noastre. eroul unui roman de aventuri. AL DOILEA POLIŢIST (Primului Bărbat): Ce înţelegeţi prin cuvîntul „cormoran"? PRIMUL BĂRBAT: O pasăre mare.

Îmi puteţi spune unde este Ambasada Franţei. Deci . PRIMUL POLIŢIST (Celui De-al Doilea): E şmecher. Voi încerca să vă ajut PRIMUL POLIŢIST (Primului Bărbat): Mai văd în textul dumneavoastră expresia: „Nu e un sparanghel". Puteţi ieşi de-aici. Vezi bine că este absolut conştient de acţiunile şi cuvintele întrebuinţate. AL DOILEA POLIŢIST (Primului Bărbat): Mergeţi drept înainte şi oricum veţi găsi fie ambasada. o să daţi de-o mlaştină mare. Asta răscumpără totul. Mă simt cam prost fără paşaport. expresia „Nu e un sparanghel şi nici o coadă de sparanghel" nu poate fi considerată ultraj la adresa forţei publice. Totul e drept. ca să ieşiţi din ţară aveţi nevoie de un act special semnat în acest sens. PRIMUL POLIŢIST: Chiar aşa. că veţi face mai bine data viitoare? În ce sens? PRIMUL BĂRBAT: În toate sensurile. AL DOILEA POLIŢIST (Primului Poliţist): Asta înseamnă: „Voi face mai bine data viitoare". (Primului Bărbat:) Adică cum vine asta. PRIMUL BĂRBAT (către Al Doilea Poliţist): Ce-a zis? AL DOILEA POLIŢIST (Primului Bărbat): Sînteţi liber. Eşti însărcinat cu această misiune. fiindcă. Puteţi circula liber. Aveţi nevoie de paşaport. sau Consulatul Academiei din Paris. înainte să ajungeţi la destinaţie. Aveţi cizme? După mlaştină. Dar nu disperat. Şi după aceea: „Asta nu-i o coadă de sparanghel".AL DOILEA POLIŢIST (Primului Poliţist): A zis că e un iepure. adică şterge dintr-o dată toate atitudinile şi concepţiile dumneavoastră reacţionare. PRIMUL POLIŢIST: Exact aşa înţelesesem şi eu. Gata. fie academia. dacă puteţi să călătoriţi prin ţară. E versat (Către Primul Bărbat): În aparenţă. Pe drum. să mă duc să-mi fac alt paşaport? Primul Poliţist iese ducîndu-şi masa şi scaunul. o galinacee şi-o cioară. în schimb. AL DOILEA POLIŢIST (Primului Bărbat): Cazul dumneavoastră e grav. sînteţi liber. oraşul e rotund. PRIMUL BĂRBAT (Celui De-al Doilea Poliţist): Mulţumesc. (Către Al Doilea Poliţist:) Trebuie supravegheat în continuare. care acum este ocupată de armată. deci nu măi e valabilă. PRIMUL POLIŢIST (celui de-Al Doilea): Ce-a zis? AL DOILEA POLIŢIST (Primului Poliţist): Cică-n toate sensurile. o să daţi de vechea academie. expresia e ambiguă.

cum mi s-a spus. . Trebuie că are el ceva pe conştiinţă. precis. să mă întorc acasă. Văd că e scris şi în latină. Nici măcar nu am întrebat cum se cheamă strada. sau consulatul mă pot scoate din acest impas. Aş dori de la ambasadă un paşaport. FEMEIA: Ce vorbiţi. Ce să fac? Să merg drept înainte. veţi da peste casele prietenilor dumneavoastră. nu. PRIMUL BĂRBAT {către Femeie): Doamnă. din ţara dumneavoastră.) PRIMUL BĂRBAT: Ce-o să mă fac fără valize? Nu tu paşaport. înseamnă că se ascunde. Veţi trece. la poalele coastei. dar am uitat totul între timp. valizele am să vi Je păstrez eu. Aş fi putut avea două naţionalităţi şi nu am nici una. ca să-mi pot dovedi identitatea. Nu. vă rog. La drept vorbind. FEMEIA: Nici măcar nu ştie dacă-i străin sau nu. (Iese cu valizele. Cam dărăpănate. nu prea ştiu dacă sînt străin sau nu. îmi puteţi da o informaţie? Nu cumva ştiţi unde este ambasada din Paris? Mi-am pierdut paşaportul. Sînt un călător venit din străinătate. mi-am pierdut valizele.) Nu mai cunosc limba ţării. PRIMUL BĂRBAT: Sînt turist străin. Mi-ar trebui un permis ca să ies. înseamnă că este. nici să ies din ţară. SCENA XI Din dreapta. sînt originar de aici. da. La drept vorbind.trebuie să mergeţi mai departe. nu tu valize. da. apare o Femeie. Vin de la Paris. În ce limbă o vorbi omul ăsta? Precis că sînteţi străin. sînt un vechi compatriot. vi le voi înapoia. iertaţi-mă. Am uitat şi latina. ori cu străzi în flăcări. PRIMUL BĂRBAT: Caut ambasada şi nu înţeleg inscripţiile străzilor. ca garanţie. FEMEIA: Nu înţeleg o iotă. Pe vremuri ştiam latineşte. nu sînt chiar un străin. pe străzi fără case. (Încearcă să descifreze pe o plăcuţă numele străzii. însă ceva mai departe. deoarece sînt scrise în latină. Dacă nu ştie. Vă rog să-mi arătaţi pe unde s-o apuc. Dacă nu ştie. Imediat ce vă veţi termina călătoria. Numai ambasada. Nu pot nici să rămîn. domnule? Nu înţeleg ce spuneţi. ce-i drept.

Am întrebat înainte să vin aici şi am aflat că există. uite. 185 . uitaţi. POLIŢISTUL: O să se ocupe statul de ei. Apare. FEMEIA: Nu e treaba mea să judec oamenii. ducînd-o pe Femeie. Hai. Am uitat cum am uitat asta. POLIŢISTUL (înainte să iasă. un Poliţist. să nu ieşiţi din Paris. POLIŢISTUL (Femeii): Nu e voie să se stea de vorbă cu cetăţeni străini. fiindcă nu înţeleg nimic din ce zice. acuma vă plimbaţi pe aici. există una.) PRIMUL BĂRBAT: Ba da. Ai să dai explicaţii la comisariat Poliţistul se îndreaptă spre ieşirea din stînga. şi nici măcar să nu vă părăsiţi apartamentul.PRIMUL BĂRBAT: Va asigur că nu am făcut nimic rău. Nu am comis nici o greşeală. PRIMUL BĂRBAT: Voi face plîngere la ambasadă. Ce manie au şi oamenii să călătorească! V-am spus şi v-am răsspus: peste tot e primejdie. FEMEIA: Oricum. POLIŢISTUL: Nu există nici o ambasadă. POLIŢISTUL (Femeii): Eşti arestată. Nu ştiu în ce limbă vorbeşte. nici măcar din cartierul unde locuiţi. Am uitat cum m-am hotărît să nu revin niciodată aici. Acolo eraţi la adăpost. Adică mi-aduc aminte că am hotărît să nu mă întorc niciodată în ţara asta. la secţie. copiii mei mă aşteaptă acasă. vă agitaţi. Din dreapta apare un Bărbat. PRIMUL BĂRBAT: Am uitat. n-a fost nici o conversaţie. FEMEIA: El m-a acostat POLIŢISTUL: Nu trebuie să-i răspundeţi. Şi la urma urmei. gata. din stînga. Mai ales pentru un om în situaţia dumneavoastră. Ţi se studiază cazul. să nu vă părăsiţi ţara. spre Primul Bărbat): Dumneata eşti pus sub observaţie. (Iese împreună cu Femeia. FEMEIA: Dacă vă spun că el e de vină ! Nu faceţi asta. V-am spus să nu întreprindeţi această călătorie. AL DOILEA BĂRBAT (către Primul Bărbat): Şi totuşi v-am spus. Mi-aţi promis că nu veţi pleca nicăieri şi că veţi sta liniştit Şi. nu vă înţeleg deloc.

cînd am insomnii. AL DOILEA BĂRBAT: Curaj ai numai după-amiaza. Te crezi un mare îndrăzneţ. Trăiai pînă acurrTîritr-o oază înconjurată de infera. Recunosc: mi-e frică. după ce-ai făcut injecţia. Mi-e frică şi noaptea. PRIMUL BĂRBAT: Acum e dimineaţă sau după-amiază? AL DOILEA BĂRBAT: În această perioadă a anului. nici nu era propriu-zis o decizie. Îndrăzneala dumitale se va preface-n fum. după-amiezele sînt scurte. În chiar mijlocul infernului. te apucă frica. AL DOILEA BĂRBAT: Spiritul dumitale este unui aventuros.). Din stînga. oare. Din faptul că nu îţi cunoştLpropriile forţe. dar uite-i pe turiştii din grupul meu. Dimineaţa. În ghearele dracului. Ei. Niciodată nu am reuşit să fiu turist cu adevărat M-am băgat singur în gura lupului. voi fi luat această decizie? La urma urmei. În burta chitului. Mai mult ca sigur că va fi fost în vis. apar turişti (costumaţie specifică. două femei şi doi bărbaţi. (Celui De-al Doilea Bărbat:) Ce frumuseţi ne mai arătaţi pe ziua de azi? Vom vedea botul lupului? PRIMUL BĂRBAT (turiştilor): Nu vă băgaţi în gura lupului! PRIMUL TURIST: Bravo ! Gura lupului ! TURIŞTII: Gura lupului ! A DOUA TURISTĂ: E amuzant AL DOILEA TURIST: Instructiv ! AL DOILEA BĂRBAT: Aşa e prevăzut în program.. PRIMUL BĂRBAT: Nu-mi place întunericul. care li se alătură. un campion al riscurilor. însă nu ai capacitatea psihologică de a-ţi asuma aventurile. AL DOILEA BĂRBAT: Asta numai din prostia dumitale. Am ajuns cu voia mea la porţile iadului.. mi-e foarte frică în ţinutul ăsta plin de primejdii. Deja uite că apar ceţurile serii. PRIMUL BĂRBAT: Dimineaţa. cînd te trezeşti. PRIMUL TURIST (către Al Doilea Bărbat): Ah! aici eraţi.. Erai la adăpost. aparate de fotografiat etc.. Proibabil că m-am comportat automat. poartă două valize. Şi nu ai curajul de a-ţi asuma aventura. (Către ceilalţi turişti:) Uite-l pe ghidul nostru. Eu le sînt ghid. Al Doilea Bărbat. Habar nu ai cine eşti şi cît poţi. Turiştii nu riscă nimic. Dacă n-aş fi fost decît un turist era bine. da.Cum. mi-e frică. AL DOILEA TURIST: Şi ghearele dracului? 186 .

PRIMUL BĂRBAT (către Prima Turistă): Doamnă. A DOUA TURISTĂ: Sîntem O. cu locurile deja rezervate. PRIMUL TURIST: Şi cu vizele la zi. de fapt. CEILALŢI TURIŞTI: Sîntem O. Locuim în acelaşi cartier. (Către ceilalţi. eu vă cunosc. AL DOILEA BĂRBAT: Sînt O.PRIMA TURISTĂ: Şi burta chitului? A DOUA TURISTĂ: Şi porţile iadului? PRIMUL BĂRBAT (turiştilor): Nu vă duceţi acolo. PRIMUL BĂRBAT (către ghidul care nu-l ascultă): Duceţi-i pur şi simplu la muzeu. cum aşa. locuiesc acolo de douăzeci de ani. Nu v-am văzut niciodată. Chiar acolo vom lua masa. zău. Eu m-am rătăcit de grup. după care-şi iau un aer indiferent. ne-am ciocnit adesea pe stradă. stimată doamnă. (Turiştilor:) Mergeţi numai la muzeu. N-am fost niciodată amîndoi la aceeaşi cafenea. PRIMUL TURIST: Avem bilete de avion dus-întors. eu v-am ajutat. Luaţi-mă cu voi. Vă implor. exclamînd: PRIMUL TURIST (Primului Bărbat): Vă înşelaţi. vă rog să vă aduceţi aminte ! 187 . AL DOILEA TURIST: Avem locurile rezervate în avion. Am plecat împreună la drumul ăsta. A DOUA TURISTĂ: Nu mă duc niciodată la piaţă. Sînt compatriotul dumnevoastră.K. PRIMUL BĂRBAT (către A Doua Turistă): Nu mai departe decît săptămîna trecută. de la început cu voi. domnule. luîndu-i unul după altul:) Mă recunoaşteţi? Nu se poate să nu mă recunoaşteţi. AL DOILEA TURIST: Sîntem cu paşapoartele în regulă. nu va duceţi. Nu mă recunoaşteţi? Sînt vecinul dumneavoastră. PRIMA TURISTĂ: Nu-mi aduc aminte de figura dumneavoastră. să vă căraţi plasele de la piaţă. Eram. Ceilalţi turişti îl privesc miraţi fiecare. AL DOILEA TURIST: Faceţi confuzie. PRIMA TURISTĂ: Avem bilete rezervate şi la vaporul cu care ne vom continua călătoria.K. A DOUA TURISTĂ: Avem ambasada noastră. Îi ştiu pe toţi oamenii din cartier.K. PRIMUL BĂRBAT: Ei. Numai că nu am paşaport. AL DOILEA BĂRBAT (turiştilor): Porţile iadului le vom vizita la sfîrşitul dimineţii. PRIMUL TURIST (Primului Bărbat): N-are de ce să ne fie frică.

TÎNĂRA: Iar acum am douăzeci şi şase. Tatăl meu aşa îmi spunea: că. urmat de turiştii care se grăbesc voios. Dacă întîrzii un minut. Ziceaţi că anul trecut aveaţi optsprezece ani. zău. în concediu. Acum am douăzeci şi cinci. intră o domnişoară. doamnelor şi domnilor. PRIMUL BĂRBAT (strigînd în urma celorlalţi): Nu mă lăsaţi singur! (Se uită la valize. înseamnă că în curînd o să mă ajungeţi. Mai ţineţi minte.) Spun toţi că nu mă recunosc. trebuie să-mi serbez ziua de naştere. Nu am ştiut eu să le vorbesc. Eu fac parte dintr-o generaţie pentru care timpul dura mai mult. anul trecut. de la stînga la dreapta. Asta zău că nu ştiam. pe vremea lui.. TÎNĂRA: Din cauza aceasta se sinucid astăzi tinerii. după care se aşază pe una dintre ele. ne aşteaptă autobuzul. Vîrsta costă. Iar pe vremea tatălui meu. Scena este acum traversată de un Bărbat. TÎNĂRA: Aşa este. Al Doilea Bărbat iese prin dreapta. cine n-o ştie? Dar nu credeam că chiar aşa de repede. Cu mult mai mult decît noi. haide.AL DOILEA BĂRBAT (Primului Bărbat): Ei. Înainte de a ieşi din scenă. (Ia cele două valize. Gata. PRIMUL BĂRBAT: Deja?! Ce repede trece vremea! TÎNĂRA: Timpul trece repede. ) Precis că-n a treia valiză se afla soluţia. scoţînd exclamaţii de veselie. Ori sînt ucişi. săptămîna trecută. nu ştiaţi? PRIMUL BĂRBAT: Ba da. Sînt bătuţi în cuie în panoplia eternităţii. numai că trăiau mult mai mult decît noi. Veniţi după mine. domnişoară ! Şi pe dumneavoastră vă cunosc. Fiecare clipă dura două săptămîni. gata viaţa Strămoşii noştri mureau foarte tineri. Pentru moment PRIMUL BĂRBAT: Păi.) Domnişoară. Două săptămîni la cursul de astăzi. că trece chiar aşa de repede. clipele erau încă şi mai lungi. dar umblau cu valizele mele. {Turiştilor:) Să mergem. Precis că asta e: n-am fost în stare să le vorbesc cum trebuie. haide. Jacqueline vă cheamă. Să fi uitat-o eu pe undeva? Mi-or fi furat-o? (Din stînga. Aşa se face că încremenesc în tinereţe pentru totdeauna. am plecat Mă grăbesc. cum să nu. nu mai vorbi prostii. (Iese. Al Doilea Bărbat lasă cele două valize în mijlocul scenei.) BĂRBATUL: Nu e peste tot la fel. trece ora şi am deja treizeci de ani. Există ţări încete şi ţări accelerate.. Deja trebuie flori mai multe. 188 . cînd ajungeai la treizeci şi cinci de ani. nu-i aşa? Aveţi optsprezece ani.

vă rog. 8. Zici că nu-1 cunosc? Şi nici el nu mă cunoaşte? Alo. vă rog să vă grăbiţi. Femeia intră în cabină şi ridică receptorul. Au intervenit doctorii şi am obţinut-o. alo! Tu eşti. 7. Tu mi-ai zis să-ţi telefonez. în general. Poate că asta-i salvarea mea. nu e numai pentru bolnavi. (Apropie din nou receptorul:) Nu e cu putinţă! Acum două zile. Nu. PRIMUL BĂRBAT: Un telefon. 3. Văd că nu mă crezi. 11. dar nici nu vrea să mă cunoască? Ce groaznic ! PRIMUL BĂRBAT (pune jos valizele. apare o Femeie. alo. ce drăguţ. Pot să vin la tine? Pot să vin. probabil pentru igienă. Nu ştiu de ce.. este o nouă invenţie a Poştei. 6. Nu sînt bolnavă. am de dat un telefon urgent ! FEMEIA: Un moment. neliniştea abandonatului): O cabină telefonică. cînd am intrat în clinică. lîngă uşa cabinei): Doamnă. cu valizele în mîini. Sînt într-o cabină telefonică mobilă. nu era deloc gelos pe mine. nicidecum. 5. Era de acord. FEMEIA (la telefon): Zici că să nu vin? Vreau să te văd. o cabină ambulantă. Ştie cît de mult ţinem una la alta Cum? Ai un alt soţ? Te-ai recăsătorit? Cu cine? Cu blondul acela? Ah. Iese şi Primul Bărbat. cu zăpăcită candoare. e pentru toată lumea.. 4. Da. Din fund. nu s-a schimbat nimic. soţul tău nu se va supăra Ştii bine că am făcut şcoala împreună. Da. FEMEIA (Jocul ei va exprima. FEMEIA (formînd numărul): 2. vă rog. M-au lăsat să ies. erai măritată cu acelaşi bărbat.) SCENA XII Scena e goală. nu e nicidecum ca să-i spioneze pe oameni. Şi sînt sigură că telefonul nu e ascultat. şi se apropie de cabină. după care se retrage. Ba nu. l-am văzut la tine. domnule. Nu e nimeni aici. pe care o aşază în mijlocul scenei. chiar acum? Din fund apare Primul Bărbat. 10. draga mea? Da. Cum şase luni? Au 189 . 9. Un bărbat aduce o cabină telefonică. Mi-a adus-o un infirmier de la spital. Pentru salubritatea publică.(Iese. Nu. cu valizele. Ba nu. Da. eu sînt.

) FEMEIA (la telefon): Dacă nu mai trăim acelaşi timp. mai ales. îţi mîngîiam părul. Erai mereu acolo. 190 . Faceţi pipi mai întîi. există calendarul. cu acea nelinişte a copiilor care stau să facă pe ei. fără umbră de vulgaritate. Unde vrei tu. de fapt. atunci să ne întîlnim în altă parte. nu mai pot.trecut şase luni? Doamne. acolo apărea chipul tău şi mă simţeam imediat eliberată de spaime. sărutam fotografia. Eu ţin enorm la tine. Trebuie imediat să dau un telefon. floarea mea. Ma uitam ce ochi aveai. am să mor. Eu am calendarul oficial. PRIMUL BĂRBAT: Asta n-are nimic de-a face cu telefonul. Acelaşi joc simplu. Undeva în spaţiu. Şi. am trăit ca două surori gemene. în insomniile şi coşmarurile mele. E ca şi cînd aş fi tăiată în două. Nopţile. dar atunci ce-o să ne facem? Ce-o să se întîmple cu noi? PRIMUL BĂRBAT: Vă rog să vă grăbiţi. PRIMUL BĂRBAT (aparte. Îmi fac eu iluzii? Deci mă refuzi. PRIMUL BĂRBAT: Doamnă. Ai tu un altul? Tu ai un ofiţer. (Rămîne nemişcat. Nu mai avem nimic în comun? Nici măcar timpul nu mai este acelaşi pentru noi? Bine. ca într-un vis neliniştit. Al nostru. abia mă mai ţin. eu trebuie mai întîi să telefonez. fără efecte şi. vă rog mult FEMEIA (Bărbatului): Zice că ea are alt calendar. mie îmi vine să fac pipi. îţi mîngîiam faţa din fotografie. Jocul este firesc. draga mea. dar mă ţin. angoasat): Să telefonez mai întîi. deloc şarjat. la sfîrşitul coşmarurilor şi al insomniilor. domnişoară. vă rog să mă înţelegeţi. FEMEIA: Şi mie-mi vine. Tot ce contează eşti tu. Liniştit. icoana vieţii mele. şi veniţi după aceea la telefon. ce relativ e timpul! Dar nu mă înşel eu. PRIMUL BĂRBAT: Nu. De una singură nu voi avea decît o jumătate de inimă. Fără tine. Ascultă. Ştii şi tu asta? Ce contează pentru mine faptul că soţul tău e pilot de bombardier şi că ucide oameni şi face prăpăd în oraşe? Nu înseamnă nimic. nu un oficial? ! Oficialul era al meu. sau să fac pipi?-Oare cum o fi recomandabil? FEMEIA (la telefon): Chiar nu vrei? Tot timpul trăiam cu poza ta în faţă. Iar cînd închideam ochii nu vedeam decît chipul tău.

apoi din ce în ce mai tare.. Grăbiţi-vă. gata.4. amplificîndu-se peste toată scena. ridică trupul Femeii. 2. Da. 5. 4. cum nu e bun numărul? (Închide.) Nu merge.) Ăsta nu-i bun. vă rog să mă înţelegeţi. 11. (Se caută prin toate buzunarele. aşteaptă. (La telefon:) Te rog să mă înţelegi. de mai multe ori.2. dar că ai alt număr de telefon? Poate că e prea multă nefericire în lume. cu necazurile mele. 6. 191 .) Sînt o zdreanţă. asta-i bună! (Formează numărul. îşi şterge fruntea. PRIMUL BĂRBAT (Femeii): Doamnă. Ca să poţi avea o convorbire. 8. terminaţi odată! FEMEIA (închide telefonul): Gata. îşi ia valizele şi le aşază între uşile batante ale cabinei. E rîndul meu să telefonez. ridică iar şi formează din nou. (Deschide uşa cabinei.) 1.) Asta e.) Aşa le voi putea supraveghea mai bine.) Nu are ton. auzi? Mă doare-n cot. Te implor.) PRIMUL BĂRBAT: În sfîrşit. 10. te rog din suflet. 10. FEMEIA (la telefon): Mor. 5. am greşit numărul? Ah. zău aşa. iubirea mea. 3. am găsit un jeton.) Nu are ton. demonul meu. (Asudă. ) Aha ! are ton. (Se caută febril în buzunare. are ton. moneda. ca să le menţină deschise. (Plînge. Ah. e liber.) Numai de-aş avea o monedă.. nici asta. PRIMUL BĂRBAT (fără gesturi): Mă doare-n cot. (Se prăbuşeşte. te rog. 7. 9. din ce în ce mai agitat. Dă să ridice receptorul. pe care o introduce în aparat. îl trage pînă la marginea scenei. (Se caută din nou. după care dă fuga spre telefon. îngerul meu. consulatul? Consulatul? Alo. caută iarăşi în buzunare şi dă de altă monedă. 8. PRIMUL BĂRBAT: Mă lasă rece.FEMEIA (Primului Bărbat): Domnule. închid telefonul şi mor. înţelegi? Vreau să mor. Ei bine. 3. trebuie să ai ton în prealabil. te rog. ştiu.6. (Ridică receptorul şi ascultă. deci nu eşti tu?. la început mai slab. Poate că te doare-n cot de toate necazurile din lume. 9.. alo. (Pune receptorul. o voce! Alo. 7. Zici că tu eşti. ca să te mai poţi gîndi şi la mine. dar nu şi de ale mele. (Încearcă să-l introducă în aparat.) 1. asta e.. În sfîrşit. mai există alte milioane de oameni. Trebuie să mai am şi altele. zău. îl ridică iar şi aşteaptă iar. se răzgîndeşte. nu şi de ale mele. aşa este în toate ţările. 11 (Aşteaptă cîteva clipe. Cum adică. Se aude o oace care răspunde. FEMEIA (la telefon): Înţelege-mă. asta nu-i bună.) Ah. Fă o excepţie.

4. Unde-i moneda? (Caută febril pe jos.) 1. închide. 11. PRIMUL BĂRBAT: Precis că ei nu vor să fie omorîţi. batiste. Vă rugăm să consultaţi cartea de telefon. Asta-i fiindcă nu am pus moneda. se îndreaptă spre dreapta. Imediat. 4. PRIMUL BĂRBAT: La dracu' ! (Închide. pune moneda în aparat. 8. răbdare. 5. vă mulţumim. Se caută febril în buzunare.VOCEA: Numărul format nu există. Găseşte o foaie de hîrtie. Caută. 8. rufărie. Nu găseşte o monedă. se răzgîndeşte. răbdare. 11.. 6. ridică şi formează numărul:) 1. O VOCE (neutră. Ridică iarăşi receptorul şi formează numărul. 5. O găseşte. 2. reverberată deasupra întregii scene. (Citeşte:) 1. 2. 10. 10. vă asigur. pe care le răspîndeşte împrejur. Cu mînă tremurătoare. 9.) Uite numărul. se aude o muzică de jazz violentă. Ăsta-i numărul cel bun. 10. Vă rugăm sa consultaţi cartea de telefon. trăgînd cu arma. după care apare mergînd pe ritm de jazz . (Mai tare:) Toate liniile sînt ocupate. în vreme ce muzica de jazz continuă. Vă rugăm să consultaţi cartea de telefon.. Deschide o valiză. 3. Numărul format nu există. PRIMUL BĂRBAT: Răbdare. VOCEA: Numărul format nu există. 7. (Se duce la cabina telefonică. BĂRBATUL ÎN UNIFORMĂ: Trag după fugari. Vă rugăm să consultaţi cartea de telefon. Se asigură că valiza e bine închisă. Vă rugăm să consultaţi cartea de telefon. 2. Numărul format nu există. E numărul bun. 9. 7. Scoate din valiză diverse obiecte. 3. Vă rugăm să aveţi răbdare cîteva secunde. 7. 192 . 11. Ar fi trebuit să-l ţin bine minte. 6. 5. ridică.un Bărbat în uniformă şi cu o mitralieră în mînă. 11. de robot): Toate liniile sînt ocupate. în sfîrşit. 4. după care o aşază în uşa cabinei. se întoarce la valiză şi pune nervos toate obiectele în interior. Numărul format nu există. PRIMUL BĂRBAT: Ce faceţi?!? Nu mai aud nimic. PRIMUL BĂRBAT: Ba există. 6. Adineaori am greşit Am format 12. 8. Dinspre stînga spectatorilor se aud împuşcături. Vă rugăm să aveţi răbdare cîteva secunde. 9. 3. vă mulţumim.

6. Muzica încetează brusc. de data aceasta mai metalică): Vă putem branşa pe altă linie. Se trage de peste tot. Acolo vi se va răspunde. PRIMUL BĂRBAT: Să încercăm să vorbim. PRIMUL BĂRBAT (închide): Nu mai am fise. Repetaţi. domnule Ambasador. Poate că altă dată n-am să vă mai VOCEA: închideţi. DOCTORUL: Asta-i datoria oricărui medic. totuşi. În spatele doctorului. se află cadavrele. apare un medic... să. 8. PRIMUL BĂRBAT: Dar poate că ei nu sînt de acord. nu se trage în cei care dau telefon. Poate că altă dată n-am să vă mai găsesc. dacă aţi şti. Ce să-i faci? Asta e. mai calm. Formaţi din nou 1. Zac întinse pe hectare şi hectare. în pivniţă. Vă rugăm să consultaţi cartea de telefon. ALTĂ VOCE (din telefon. 2.. Dinspre stînga spectatorilor. (Iese. (Continuă să tragă şi iese prin dreapta. 9. tot în halat alb cu cruce roşie pe piept. Se aşază pe o valiză. INFIRMIERA: Drept înaintea dumneavoastră. VOCEA DE BĂRBAT (din telefon): Închideţi. avînd în mînă o pereche uriaşă de foarfeci. oarecum plictisit. Dumneavoastră ştiţi tot Vă aud foarte prost. 11. o deschide pe cealaltă. domnule doctor. Vă fac legătura la alt aparat. deplasîndu-se către dreapta. la fel. 7. Sînteţi la adăpost. Şi ea merge parcă dansînd în ritm de jazz)'. o infirmieră. Ce păcat ! (Iese trăgînd. isă. Ia valizele şi le pune în mijlocul scenei. prin dreapta. ăăă. 3.. Nimeni nu vrea să moară.) O FEMEIE ÎN UNIFORMĂ ( vine din stînga. în halat alb. PRIMUL BĂRBAT (la telefon): Domnule Consul general.) PRIMUL BĂRBAT: Alo ! VOCEA AUTOMATĂ: Numărul format nu există.BĂRBATUL ÎN UNIFORMĂ: Nici eu nu vreau să fiu omorît. PRIMUL BĂRBAT: Ce-aveţi de gînd să faceţi? INFIRMIERA: Mergem să-i înviem.) FEMEIA ÎN UNIFORMĂ: Să n-aveţi grijă. Nici dumneavoastră nu vreţi să muriţi. 5. trăgînd cu mitraliera şi îndreptîndu-se spre stînga.. 193 găsesc ! . dacă aţi şti.. Noi practicăm euthanasia pe invers. o fisă! (Se aude ecoul:) Fisă. aşa că e destul de lucru.. Pe piept are o cruce mare roşie şi ţine în mînă un clistir.. 4. (Deschide cabina şi strigă:) O fisă! Pentru numele lui Dumnezeu. E mult zgomot în aparat. 10.

Dispare şi Infirmiera. Dinspre dreapta se aud ţipete. Dumneavoastră nu mai aveţi nevoie de fisă şi nici de telefon. Aşa au hotărît autorităţile. Turiştii îl cadorisesc pe Ghid cu un pumn de bani. de partizani şi de militari. 194 . Fiecare la rîndul lui. INFIRMIERUL: Duc cabina de-aici. la ce bun? INFIRMIERA (Primului Bărbat): Nu mai puneţi atîtea întrebări. Veţi auzi semnalul şi veţi putea răspunde. Noi avem nevoie de figuranţi. vă mulţumim fiindcă ne-aţi arătat atîtea lucruri interesante. Din stînga spectatorilor intră Infirmierul. PRIMUL BĂRBAT: Dar asta o să le facă rău. DOCTORUL (Infirmierei): Hai mai repede. Trăim într-o ţară democrată. domnişoară. agitaţie şi orăcăituri de copii nou-născuţi. A DOUA TURISTĂ: Numai taurii erau ucişi.DOCTORUL: N-o să li se ceară părerea. care de această dată poartă şapcă şi baston de poliţie. Intră şi traversează scena cei patru turişti din scenele precedente. Foarte rar şi toreadorul. numai pe jumătate străin. acesta îşi scoate şapca în semn de mulţumire. cel numit în scena XI Al Doilea Bărbat. DOCTORUL: Asta-i viaţa! PRIMUL BĂRBAT: Îi înviaţi pentru totdeauna? DOCTORUL: Numai cît să mai tresară o dată. PRIMA TURISTĂ (Ghidului): Domnule. PRIMA TURISTĂ: Încîntător. PRIMUL TURIST: A meritat tot efortul. eu îmi caut consulatul. Sînteţi cumva spion? PRIMUL BĂRBAT (în timp ce Doctorul şi Infiermiera ies prin dreapta): Vai de mine. voci. Primul Bărbat tresare. Sînt turist străin. PRIMUL BĂRBAT: Păi. atunci. AL DOILEA TURIST: Am făcut fotografii. împreună cu Ghidul lor. Infirmierul iese prin stînga cu cabina. la muncă. domnule. Mă rog. nicidecum. INFIRMIERA: Toată ziua numai asta spuneţi. Ia cabina telefonică şi o duce spre stînga. VOCEA DOCTORULUI (acum în culise): Gata. Veţi fi chemat la telefon.

apoi se uită la stînga şi face cîţiva paşi spre culise. Primul Bărbat face cîţiva paşi către Soldat. Turiştii ies spunînd „la revedere" şi fluturînd batistele. unde rămîne nemişcat. se întoarce la valize. le ridică puţin. Primul Bărbat face din nou cîţiva paşi către Soldatul care-l ameninţă cu baioneta. care rămîn nemişcate. Se opreşte la cîţiva metri de Primul Bărbat şi rămîne nemişcat.pe care-l vom numi de acum Poliţistul .se apropie de Primul Bărbat. Se uită din nou la celelalte trei personaje. permis de conducere. PRIMUL TURIST: Vă mulţumim pentru sinceritatea de care aţi dat dovadă. face cîţiva paşi către Femeia în uniformă. totuşi. se trage înapoi. intră un soldat cu puşcă cu baionetă. Femeia ridică din umeri. FEMEIA ÎN UNIFORMĂ: Sînt din ce în ce mai grele. după care le lasă jos şi se aşază pe una dintre ele. Scenă mută. Ceilalţi trei surîd ironic. după care se opreşte. rînjeşte. Primul Bărbat revine lîngă valize.GHIDUL: Săru'mîna. se întoarce la valize. doi paşi către ieşire. Cei trei fac cîţiva paşi către Primul Bărbat. Ghidul . 195 . după care se retrage în fundul scenei. PRIMUL BĂRBAT: Am. POLIŢISTUL: Eu i-am zis. eu nici nu sînt fumător. apoi face cîţiva paşi către Poliţist. Din dreapta spectatorilor. după care revine să-şi ia valizele. PRIMUL BĂRBAT: Pot să fumez? Soldatul izbucneşte într-un hohot de rîs. Face cîţiva paşi pe scenă şi se opreşte. apare o Femeie în uniformă şi cu o cravaşă în mînă. lasă jos valizele şi îşi şterge sudoarea de pe frunte. Poliţistul se preface că se caută în buzunare. în tăcere. Se opresc la o anumită distanţă. care-l ameninţă cu cravaşa. doam'lor şi dom'lor. cu privirea fixată pe Primul Bărbat. Au un aer oarecum ameninţător. PRIMUL BĂRBAT: De altfel. Primul Bărbat îi priveşte neliniştit pe cei doi. Ghidul bagă banii în buzunar. îşi pune şapca pe cap şi se îndreaptă spre Primul Bărbat. Ridică cu greu valizele şi face unul. Din stînga spectatorilor. Primul Bărbat revine lîngă valize. Poliţistul rînjeşte. cu foarte mare greutate.

Se aude soneria unui telefon. uitaţi-vă că nu mai sînt acelaşi. (Către Femeie:) Vedeţi bine că sînt un străin. PRIMUL BĂRBAT: Poftim. ăsta nu este eu. Scoate un burete dintr-o cutiuţă şi nişte şerveţele Kleenex pentru demachiat. FEMEIA (Primului Bărbat): Puteţi să vă păstraţi pălăria pe cap. nu ştiu cum mă cheamă. se reaşază. o să vedeţi voi cine sînt. Eu sînt altul. Femeia îşi aruncă cravaşa şi halatul-uniformă. Poliţistul se opreşte în fundul scenei. se priveşte în ea. unde rămîne. căutînd în cealaltă. Soldatul îi pune baioneta în piept. Primul Bărbat se ridică. VOCEA: Alo. pe care şi le aplică pe faţă. cei trei îl încercuiesc tot mai aproape. se ridică şi se aşază din nou pe una dintre valize. o mustaţă şi o barbă false. că doar n-o să se prezinte cu faţa asta înaintea domnului ambasador. sub care are un halat alb: a devenit machieuză. unul după altul:) Gata. Nu vă pierdeţi rîndul. cu mîinile încrucişate la spate. Face cîţiva paşi către Poliţist. Începe să-i cureţe încetişor faţa Primului Bărbat. În acest timp. acuma nu mai sînt aşa de grele. Scoate din valiză un nas fals. Pe chip i se citeşte speranţa. {Poliţistul face din cap semn că nu. un turist străin. Dar cînd o să mi-l amintesc. Nu mai sînt eu. e satisfăcut. Acuma. nu mă mai cunoaşteţi. Scoate o oglindă. (Adresîndu-se celor trei. Soldatul rămîne neclintit. pe care şi-l pune. domnu'. In tăcere. Retrăgîndu-se cu faţa spre scenă. 196 . POLIŢISTUL (către Femeie): Demachiază-l. apoi o voce feminină.) Zău.POLIŢISTUL: Aveţi voie. o bagă înapoi în valiză şi închide. POLIŢISTUL (smulgîndu-i masca Primului Bărbat): Prost mai eşti ! PRIMUL BĂRBAT: Îmi scapă numele meu. domnul Consul vă aşteaptă. Vedeţi bine că sînt un altul. nişte ochelari negri. Ce vi se cere e să nu depăşiţi limitele. Soldatul face stînga-mprejur şi iese prin dreapta spectatorilor. indiferentă. Vedeţi bine că vă înşelaţi.

ştergîndu-i machiajul): Încet. PRIMUL BĂRBAT: În sfîrşit. la birou. Veţi avea nevoie de ele la domnul Consul. Şapte chiştoace. în costum de infirmieră. un adevărat coşmar. îmbrăcat sărăcăcios şi căutînd resturi pe jos. Mi-am adus aminte de consulat că e la numărul 12. Iar cu astea şase. Cu asta am două mucuri. Cîteva clipe. dacă doriţi să aveţi un nume. din timp în timp se văd în depărtare luciri de incendii şi explozii. (Continuă să caute. s-a terminat. mai mult: că l-am găsit deschis. Consulul. Nu vă mai agitaţi atîta. O să vă aştepte. Pai da. Un birou. FEMEIA (Primului Bărbat): Numai un minut. Nu aş fi putut să înnoptez afară. Altul. toate drumurile duc la Roma. Nu. dar nu 197 . Secretara. domnule Consul. Gata.) PRIMUL BĂRBAT (strigînd): Vin acuma. apoi prin stînga. Nu vreau să-mi treacă rîndul. să mă apăr.) Ieşirea nu e pe-acolo. (PoliţisPOLIŢISTUL: Să vă dau înapoi aşa-zisele acte. nici nu vă puteţi imagina cît sînt de fericit că am găsit consulatul ţării mele. Aşteptaţi-mă. în sfîrşit.) OMUL PROST ÎMBRĂCAT: Uite-un chiştoc. VOCEA: Domnul Consul general vă aşteaptă. De departe se aud explozii. Secretara. dacă doriţi. ţăcănit de mitraliere. domnule. nu. Din partea opusă celei prin care a ieşit Primul Bărbat. nu-i aşa? (Îşi reia valizele. un scaun. de frica asasinilor. n-am să vă povestesc aventurile prin care am trecut. FEMEIA: Fiţi calm. şi ieşind brusc din scenă.FEMEIA (Primului Bărbat. (Primul Bărbat dă să iasă prin stînga.) tului:) Trecerea e liberă. Prin cîte primejdii n-am trecut ! Un coşmar. Încă unul. (Primul Bărbat dă să iasă prin dreapta. Încă unul. A trebuit să fug. hotărîndu-se. (Poliţistul iese prin fund.) Nici acolo. stă în picioare lîngă birou. iar spre stînga. PRIMUL BĂRBAT: Doamnă. Şi. Noi vom fi cu ochii pe dumneata. Consulul stă pe scaun. PRIMUL BĂRBAT: Grăbiţi-vă. apoi spre fund. (Dă s-o ia prin dreapta.) SCENA XIII Omul cu valizele (Primul Bărbat). intră un altul. Cu astea am patru. încet. scena rămîne goală. vă mulţumesc din suflet.

s-ar putea să explodeze. CONSULUL: Şi să nu-şi schimbe drapelul. poate că încă nu s-au pus pe ascultare şi. Şi de viză am nevoie. tot aşa cum nu s-a inventat perpetuum mobile. după care îşi reiau amîndoi locurile. PRIMUL BĂRBAT: Sînt mort de oboseală. acesta se aşază. Numai cîteva zile mai stăm aici. De acasă nu mai am nici o ştire.ştiam pe ce stradă. PRIMUL BĂRBAT: Pînă acum nu au explodat niciodată. Vă rog să mă ajutaţi să mă întorc în ţară. beneficiem de imunitate diplomatică. Îi dă ochelari Consulului. totul poate constitui o capcană. PRIMUL BĂRBAT: Dar. În ce priveşte actele dumneavoastră. CONSULUL (pe braţ poartă brasarda Crucii Roşii): Aţi avut noroc să mă găsiţi aici. INFIRMIERA: Nu le mai dăm demult decît fotografii false. în plus. ia şi ea o pereche şi se apropie amîndoi de chipul Primului Bărbat. CONSULUL: O să încercăm. Vă rog să-mi daţi paşaportul. oricum. E greu. aveţi cumva vreo scrisoare pe numele meu? Mă rog. INFIRMIERA: Scaunele nu sînt veşnice. Au instalate microfoane peste tot Nu face nimic. CONSULUL: Încă nu s-a inventat scaunul etern. asta are acum mai puţină importanţă. INFIRMIERA: Cu ochelari. Sîntem pe punctul de a rupe relaţiile diplomatice cu această ţară şi.n-am mai avea nimic de cerut de la viaţă. PRIMUL BĂRBAT (aşezîndu-se): Ce bine e ! Dacă am putea sta pe scaun toată viaţa. 198 . (Secretarei:) Daţi-i un scaun. imprimaţi-vă în memorie chipul meu şi încercaţi să mă ţineţi minte. CONSULUL: În această ţară. Iar aici nu sînt străzi. pînă la sfîrşitul timpurilor. Cu condiţia să rămînă cu aceleaşi haine. PRIMUL BĂRBAT: Nu port drapel tot timpul. dacă vreţi. sînt acum aici în afara orelor de program. pînă diseară. Aveţi două fotografii? PRIMUL BĂRBAT: Nu. uitîndu-se cu mare atenţie la toate detaliile acestuia. dacă am sta pentru eternitate . uitaţi-vă bine la mine. care se pregăteşte să intre în război împotriva noastră. Providenţa m-a ajutat Providenţa. CONSULUL (Infirmierei): Ce zici? INFIRMIERA: Cred că merge. trebuie să ne grăbim. CONSULUL: Nu vă aşezaţi pe valize. sau să-mi faceţi unul nou. Am scăpat ca prin urechile acului. Infirmiera îi aduce un scaun Primului Bărbat.

pe care să-l anexeze la permis. Ce profesiune aveţi? PRIMUL BĂRBAT: Sînt o fiinţă. În sfîrşit. domnule Consul. CONSULUL: Să punem: „fiinţă specială". dînsul va trebui să ia cel puţin o aspirină. CONSULUL: Asta-i neplăcut PRIMUL BĂRBAT: Aveam actele. în cealaltă valiză. Nu. CONSULUL: Asta de cînd? PRIMUL BĂRBAT: Cînd eram copil. INFIRMIERA (Consulului): Puneţi Jeanne. Ce vîrstă aveţi? PRIMUL BĂRBAT: Ah. ci specializată... nu sînt sigur. cred. ca să-l ajutăm. PRIMUL BĂRBAT: Nu." INFIRMIERA: Nu este acelaşi lucru. Dacă formula asta îl poate ajuta. Numele tatălui dumneavoastră? PRIMUL BĂRBAT: Numele lui tata? Numele lui tata? Cred că-l chema. 199 am! . acuma. să scriem: înălţime variabilă. CONSULUL: Asta ca să vă ajute. cînd Marieta. sînteţi de origine străină. CONSULUL: Există grămezi întregi de fiinţe. vă rog. cu nume cu tot. CONSULUL. nu-mi mai aduc aminte. dacă aţi putea să-mi spuneţi dumneavoastră asta! Tare mult aş vrea să ştiu ce vîrstă CONSULUL: Să punem: „vîrstă incertă".. CONSULUL: Ei. Cele două acte vor fi complementare. eram cu mult mai scund..INFIRMIERA: Chiar dacă nu purtaţi. să vă mai întreb şi numele mamei. de asemenea. Este absolut insuficient INFIRMIERA: Am putea.. CONSULUL: E inutil. Ca totul să fie în regulă. PRIMUL BĂRBAT: Tata o chema cînd Ursula. mai degrabă. cînd Blanche. În plus. PRIMUL BĂRBAT: Aş vrea să fiu sigur.. nu specială. cînd Eliza. îl chema. INFIRMIERA (Consulului): Puneţi un semn de întrebare în locul respectiv din livret şi-o să aranjeze. sau. „Fiinţă specializată. zău. PRIMUL BĂRBAT: Nu sînt toate ca mine. CONSULUL: Asta complică mult lucrurile. nu vă pot oferi decît un permis de liberă trecere.. iar eu nu pot să încalc regulile acestei ţări.70 m. PRIMUL BĂRBAT: N-au să mă lase să trec doar cu un permis.. pare mai rezonabil. Dată fiind lipsa de precizie a informaţiilor oferite de dumneavoastră... să-i dăm un certificat medical. Scrieţi.. îl chema. dacă el crede c-o să-l ajute. că am 1. în halul în care ne aflăm!..

Ce ziceţi? Înarmat cu toate astea. mulţumită funcţiei pe care o avem. (Îşi ia valizele. Nu vă ia decît două secunde. CONSULUL: Iată-vă certificatul medical. Vă datorez libertatea. CONSULUL: Nu ne duceţi grija. acuma. vă mulţumesc. Aşa că am să pot lua avionul. PRIMUL BĂRBAT: Vă datorez viaţa. PRIMUL BĂRBAT: Voi căuta o cameră de hotel şi o să-mi las acolo valizele. Nici măcar adevărata identitate n-a vrut să ne-o spună. în sfîrşit. Încercaţi să plecaţi şi dumneavoastră de aici. (Iese. CONSULUL: Dar noi ştim cine sîntem? Noi ştim aşa. CONSULUL: Pe spatele certificatului medical aveţi desenat planului oraşului. (Consulului:) Domniile doctor. Vă mulţumesc.. nu-i aşa că voi putea pleca? Cred că e destul. 200 . noi sîntem obişnuiţi. asta e.) INFIRMIERA: Amărîtul ! CONSULUL: I-am făcut nişte hîrtii improvizate. ca să nu fac impresie proastă.PRIMUL BĂRBAT: Ştiam eu. sau trenul. Ştii prea bine că e raţionalizată. Din stradă se aud strigăte. PRIMUL BĂRBAT: Mulţumesc. Nu. Se înghite cam greu. Infirmiera îi dă o aspirină şi un pahar de apă. ) CONSULUL: Să nu vă uitaţi actele. M-aţi salvat Vă mulţumesc încă o dată. aţi văzut. domnule. PRIMUL BĂRBAT (înghite aspirina): Mulţumesc. nu vă neliniştiţi. dar.. sînteţi martori. domnule doctor. cine sîntem. Tot ce trebuie acuma este să vă duceţi la autorităţile municipale şi medicale ca să vă contrasemneze documentele. este o simplă formalitate. sau orice alt mijloc de transport Valizele mi se par uşoare acum. în mare. INFIRMIERA: N-o cunoaşte. soră. că sînt în sfîrşit liber. CONSULUL (Infirmierei): Nu prea multă apă. doamnă. pentru ca să trec frontiera. PRIMUL BĂRBAT: Permisul şi certificatul medical le pun în buzunar. aici. Încercaţi să plecaţi şi dumneavoastră. acuma. Din dreapta spectatorilor. uite. intră un Poliţist. în buzunarul de la haină.

Uscaţi cu toţii. îmi ies vîrfurile ramurilor printre coaste. dacă ţii regim. Cînd nu mă mişc. Guvernul nostru nu vă mai recunoaşte. puneţi mîna să simţiţi. În cele din dreapta stau doi bătrîni. mi se umflă. (Către Al Doilea Bătrîn:) Vino să vezi. PRIMA BĂTRÎNĂ: Eu sînt cu splina. drept care priveşte scena printr-un ochean. Toţi gem şi se vaită. A DOUA BĂTRÎNĂ: Eu am nişte copaci care cresc în mine. domnule şi doamnă. două la dreapta. Mi-e frică să nu inund podeaua. Nici nu mai e loc în mine de altceva. aşa e. Ca nişte ace. în cele din stînga. PRIMUL BĂTRÎN (către A Doua Bătrînă): Nu-i nimic grav. Primul Bătrîn îşi ia cîrjele şi. PRIMUL BĂTRÎN: Vino să pui mîna AL DOILEA BĂTRÎN: Nu pot să mă mişc. se îndreaptă către A Doua Bătrînă. Ia uitaţi-vă aici. PRIMA BĂTRÎNĂ: Se vede cum dă frunza pe ram. Al Doilea Bătrîn se ridică foarte greu în capul oaselor. 201 . se simte ceva tare. gemînd de durere. Ăsta-i un semn de primăvară. acelaşi lucru îl face Prima Bătrînă. scumpa mea. PRIMUL BĂTRÎN: N-am mai stat în capul oaselor de doi ani. PRIMUL BĂTRÎN (după ce A Doua Bătrînă şi-a ridicat cămaşa de noapte. Şi nevastă-mea a avut. CONSULUL: Cu atît mai bine. A DOUA BĂTRÎNĂ: S-a vindecat? PRIMUL BĂTRÎN: A întinerit. că nu mai deţineţi nici o funcţie. nu ne va putea reproşa nimic. că s-ar putea umple un lac. sînt vîrfurile crengilor. cu horoscopul. AL DOILEA BĂTRÎN: Văd foarte bine de aici. sprijinindu-se în baston. Totul trece. PRIMA BĂTRÎNĂ: Şi eu aş vrea să am o boală care întinereşte. În felul acesta. dar nu se poate ridica din pat. ai zice. urina se opreşte. AL DOILEA BĂTRÎN: Eu urinez prea mult Fac butoaie întregi de pişat. Mi se umflă. două la stînga. Hai. vă înştiinţez. iar el îi priveşte carnea şi o atinge cu degetele): Da. SCENA XIV Pe scenă se află patru paturi. Deci nici o identitate.POLIŢISTUL: În numele guvernului. două bătrîne.

Cei patru bătrîni încep să geamă de durere. cu vai spre paturi. Din fund. N-ar fi trebuit să vă arăt PRIMUL BĂTRÎN: Minte el. AL DOILEA BĂTRÎN: Linişte. dă să iasă. AL DOILEA BĂTRÎN: Să rîdem ! Încep toţi patru să rîdă. ah ! Sînt împinse dinăuntru. PRIMUL BĂTRÎN: Vin. coastele mele. ) Hei. cu mari dureri. rînd pe rînd. v-aţi înşelat. e un client PRIMA BĂTRÎNĂ: Să fim liniştiţi. O să-mi iasă prin piele. eu văd tot ce se întîmplă. care este închisă cu cheia. se aude vocea Primului Bărbat. (Se întoarce. încearcă uşa. cele două valize ajung direct în mijlocul scenei. PRIMA BĂTRÎNĂ: Taci din gură. intră Primul Bărbat. PRIMUL BĂRBAT: Au greşit camera. PRIMUL BĂTRÎN: Plînsul şi văicăreala sînt interzise. Primul Bărbat se uită. AL DOILEA BĂTRÎN: Staţi liniştiţi. Din fund. 202 . De afară se aud zgomote şi paşi. PRIMA BĂTRÎNĂ: Dacă nu. mulţumesc că mi le-aţi adus chiar pînă aici. AL DOILEA BĂTRÎN: Sper că-i vor aduce un pat suplimentar. PRIMUL BĂTRÎN: Nu e doctorul. dar toate paturile sînt ocupate. Împinse din afară. în paturi. va fi o catastrofă. Dumneata ai conifere. îţi mulţumesc că mi-ai adus valizele pînă la uşa camerei mele. A DOUA BĂTRÎNĂ: Mi-e frică.AL DOILEA BĂŢRÎN: Nu-i adevărat Nevastă-sa a murit Cu aparatul meu. eu aşa sper. VOCEA PRIMULUI BĂRBAT: Băiete. PRIMUL BĂTRÎN: În tot cazul. A DOUA BĂTRÎNĂ: Bine. Nevastă-mea avea nişte plopi în ea. A DOUA BĂTRÎNĂ: Ah. Pentru mine erau prea grele. Primul Bătrîn şi Prima Bătrînă se îndreaptă cu chiu. mi-e foarte frică. gemînd de dureri. PRIMUL BĂRBAT (întorcîndu-se cu capul spre intrare): încă o dată.

PRIMUL BĂRBAT: O să fac o plîngere la consulat La consulatul ţării mele ! AL DOILEA BĂTRÎN: Nu mai sînteţi un străin. PRIMUL BĂTRÎN: Toţi aşteptăm. Securitatea socială o să aibă grijă de dumneavoastră ca de oricare alt cetăţean al ţării. Se aud voci şi paşi de afară. Bătrînii continuă să geamă. Am să le explic. v-aţi înşelat PRIMUL BĂTRÎN: Nu mai forţaţi uşa. O dată ce vă găsiţi aici. Cică aşa e modera. 203 . AL DOILEA BĂTRÎN (gemînd): Aşteptaţi. Infirmiera ţine în mînă o seringă uriaşă. Va rîde şi A Doua Bătrînă. N-am venit la un hotel.) Săptămîni? Luni? Trebuie să-mi deschidă odată şi-odată. Înainte de apariţia lor. dar rîsul i se cam împiedică în gemete. PRIMA BĂTRÎNĂ: Am fost aduşi aici fiindcă sîntem bolnavi. Se aşază pe o valiză şi caută nervos în cealaltă. PRIMUL BĂTRÎN: Este un spital. Primul Bătrîn va zice: PRIMUL BĂTRÎN: Vin ! AL DOILEA BĂTRÎN: Linişte ! Nu mai gemeţi. nu vă mai văicăriţi ! Cei patru bătrîni se forţează să rîdă. PRIMUL BĂRBAT: Cine spune? PRIMA BĂTRÎNĂ (gemtnd): Doctorii. Vor înţelege. PRIMUL BĂTRÎN (gemînd): Primarul şi consilierii municipali. Sînt turist străin. Primul Bărbat se precipită spre uşă. că doar sînt oameni. Apare un doctor în halat alb. urmat de o infirmieră. Hei. A DOUA BĂTRÎNĂ (gemînd): Arhitecţii. La sosirea doctorului şi a infirmierei vor izbucni în hohote de rîs. că sîntem la hotel. O să vină să vă deschidă. nu-i aşa? Cît e de aşteptat? Cîteva ore? (Ceilalţi tac. AL DOILEA BĂTRÎN (gemînd): Nu se deschide decît din afară. dar asta-i ceva machiavelic ! De ce să-mi fi făcut mie asta? În orice caz. vor sfîrşi prin a-mi deschide uşa. PRIMUL BĂRBAT (în timp ce bătrînii se vaită de dureri): Bine. PRIMUL BĂRBAT: Ce să mă fac? Văd că nici ferestre nu sînt aici. Nu mai împingeţi. Nici măcar nu am un pat. Încă de la intrarea celor doi.Eu am cerut o cameră numai pentru mine. PRIMUL BĂTRÎN: Toţi sîntem turişti străini. PRIMA BĂTRÎNĂ: Şi noi tot asta aşteptăm. A DOUA BĂTRÎNĂ: Dac-am şti ! PRIMUL BĂRBAT: Dar eu sînt un călător. A DOUA BĂTRÎNĂ: Şi nouă tot aşa ni s-a spus.

domnule Doctor.. PRIMUL BĂRBAT (Doctorului): Nu e şi cazul meu. de circumstanţă. aşa. DOCTORUL (arătîndu-i Primului Bărbat pistolul şi băgîndu-l înapoi în buzunar): Scuzaţi-mă. nu mai rîd. la dumneavoastră. INFIRMIERA (către bătrîni): Toate lumea culcarea ! DOCTORUL (Primului Bărbat): Sînt incurabili şi ei ştiu bine asta. da. domnule doctor. Eu sînt doctorul. (Bătrînul se opreşte. AL DOILEA BĂTRÎN: Ne-am vindecat PRIMA BĂTRÎNĂ: Puteţi să ne daţi drumul de aici. aşa. DOCTORUL: Mincinoşilor! Bătrînii. PRIMUL BĂRBAT: De la consulat? DOCTORUL (către Infirmieră): Ai fişa oaspetelui nostru? INFIRMIERA: Da. nu-i decît un aparat ortopedic. Primul Bătrîn şi Prima Bătrînă se precipită la rîndu-le spre uşa deschisă. (Către bătrîni:) Nu mă duceţi voi pe mine. vreau să spun. domnule. domnule Primar. Vă rog să-mi spuneţi „Doctore". ci spitalul Hôtel-Dieu. Este domnul Koriakides. nu mai mişcă.. Da.DOCTORUL (Primului Bărbat): Unde vă duceţi? Vreţi să ieşiţi? Aşteptaţi mai întîi să facem cunoştinţă. Aşa vă cheamă? PRIMUL BĂRBAT: Cred. DOCTORUL: Nu mişcă nimeni.. DOCTORUL: Ştiu. şi foarte sănătoşi. Doctorul scoate un pistol. Uşa se închide brusc. ăăă. adică Hôtel de Ville.. (Către bătrîni:) V-aţi făcut bine? Sînteţi sănătoşi? PRIMUL BĂTRÎN: Sîntem foarte bine. domnule Doctor. eu mă numesc. Bătrînii încep din nou să rîdă. brusc reduşi la tăcere. PRIMUL BĂRBAT: Domnule Primar. DOCTORUL (Primului Bărbat): Koriakides. PRIMUL BĂTRÎN: Chiar ne-am putea plimba prin grădină. AL DOILEA BĂTRÎN: Sîntem fericiţi aici. ca toată lumea Dar unde vă e grupul? 204 ..) Fiecare la locul lui! Primul Bătrîn şi Prima Bătrînă se întorc la paturile lor. DOCTORUL: Sînt la curent Am fost anunţat de vizita dumitale. Dumneavoastră aţi greşit hotelul. Eu sînt turist DOCTORUL: Bineînţeles. A DOUA BĂTRÎNĂ: Tare ne simţim bine aici.. Aici nu e primăria. bineînţeles.

PRIMA BĂTRÎNĂ: Tuturor ni s-a spus acelaşi lucru. INFIRMIERA: M-am uitat foarte bine. zău. PRIMUL BĂRBAT: Nu trageţi ! AL DOILEA BĂTRÎN: Nu eu ! PRIMA BĂTRÎNĂ: Nu trageţi ! Eu mă simt bine. că nu e cazul nostru. am întinerit cu treizeci de ani ! 205 . A DOUA BĂTRÎNĂ: Şi nouă tot aşa ni s-a spus. Nu e cazul cu dumneavoastră. sîntem chiar alintaţi aici ! Infirmiera îndreaptă ca pe o armă seringa enormă. (Primului Bărbat:) Aşteptaţi să se deschidă uşa. este un detaliu fără importanţă. BĂTRÎNII (fiecare cîte-o replică): Nu vreau ! Eu mă simt foarte bine! Niciodată nu m-am simţit mai bine! Toată lumea se simte bine aici. O mică perioadă de carantină. către Primul Bărbat): Pentru dumneavoastră nu-i acelaşi lucru. Bătrînii încep să geamă încetişor. (Infirmierei:) Dumneavoastră trebuie să ştiţi. DOCTORUL: Ei. din nefericire. INFIRMIERA: O să vi se aducă şi de mîncare. PRIMUL BĂRBAT: E mult de aşteptat? N-aş vrea să crăp pe-aici. INFIRMIERA: Toţi sînt la fel. Vă rog să vă uitaţi mai bine în fişă. Urlete de groază ale bătrînilor. DOCTORUL: O să vă găsesc un pat. în carantină. PRIMUL BĂRBAT: Vreau să ies de aici. nici chiar aşa.PRIMUL BĂRBAT (Doctorului): Eu am venit ca să-mi pună viza. PRIMUL BĂTRÎN: Şi mie mi s-a zis la fel. mă simt tînără. DOCTORUL (Primului Bărbat): Pe dumneavoastră totul pare să vă mire. rînd pe rînd. PRIMUL BĂRBAT: Nici măcar nu am unde să mă întind. Mă rog. INFIRMIERA: Acest detaliu nu apare pe fişă. DOCTORUL (surîzînd. haideţi. fiindcă aţi înregistrat totul. PRIMUL BĂRBAT: E surprinzător. către bătrîni. DOCTORUL: Pur şi simplu va trebui să rămîneţi puţin aici.

nu le ucideţi ! DOCTORUL (Infirmierei. Nu-i aşa că n-o s-o faceţi? PRIMUL BĂRBAT: Eu nu vreau să fiu martor la aşa ceva. cu celălalt braţ. DOCTORUL (îndreaptă pistolul către bătrîni): Nu mişcă nimeni ! 206 . Eu vreau viza INFIRMIERA (îndreptîndu-se către A Doua Bătrînă): Nu veţi suferi deloc. (Apoi. va fi delicios. nu. cu frunze proaspete. A DOUA BĂTRÎNĂ: Nu încă. Infirmiera şi Primul Bărbat iau cadavrul şi se îndreaptă spre ieşire. nu azi.A DOUA BĂTRÎNĂ: Eu am copaci în mine. se va apăra îndepărtînd seringa şi strigînd: A DOUA BĂTRÎNĂ: Nu. DOCTORUL (Primului Bărbat): Fiţi bun. O să vedeţi. în altă zi. nu vreau ! În timp ce doctorul îi ţine celălalt braţ. În vreme ce Primul Bărbat şi Infirmiera duc cadavrul. A DOUA BĂTRÎNĂ: Nu. nu vreau. şi ajutaţi-o pe infirmieră să-i ţină bătrînei braţul pentru injecţie. Doctorul le asigură spatele mergînd cu faţa spre paturi. am crengi înflorite. Şi veţi căpăta viza Primul Bărbat ezită o clipă. nu faceţi asta. (Primului Bărbat:) Ajutaţi-o pe Infirmieră să ia cadavrul. îl pune la tîmpla bătrînei şi trage): Aşa e mai bine. O precauţie în plus nu strică. vă rog. Bătrînii scot capetele de sub pături şi rămîn în pat. care. arătînd spre A Doua Bătrînă): Ea A DOUA BĂTRÎNĂ (în timp ce bătrînii ceilalţi îşi ascund feţele sub pături): Vă implor. sub efectul injecţiei:) Ce bine e! Ramurile au înfrunzit şi florile umplu copacul! (Moare. Bătrîna ţipă. după care vorbeşte. Bătrînii devin agresivi şi ameninţători. Infirmiera face injecţia în braţul drept. după care se duce să-i ţină braţul bătrînei.) DOCTORUL (scoate pistolul. PRIMUL BĂRBAT: Numai cu condiţia să mi se dea viza DOCTORUL: Om vedea INFIRMIERA (Primului Bărbat): Fiţi şi dumneavoastră mai încrezător.

o contemplă în tăcere. Doctorul dispare. schimbaţi-mi cearşafurile. CEI TREI ÎMPREUNĂ (lovind): Deschideţi. aceeaşi muzică. deschideţi! (Din nou. Bătrînii. deschideţi. BĂTRÎNII: Deschideţi. Primul Bărbat se zbate. Japoneza traversează scena în sens invers şi dispare. cum iese japoneza din scenă. deschideţi! 207 . apărîndu-se permanent. Bătrînii dau cu pumnii în uşă. îndreptîndu-se către uşă cu spatele. care cade în cameră peste cele două valize. Bătrînii o privesc în tăcere. De la stînga la dreapta trece o tînără japoneză în kimono. îşi ia valizele şi se serveşte de ele ca de nişte scuturi. respinge asalturile. îl aveţi. îl doboară pe unul dintre bătrîni. uşa se închide automat. O dată ieşit el. sparg uşa. din nou cu spatele lipit de uşă. deschideţi. deschideţi ! Se aude o vioară cîntînd o melodie orientală. PRIMUL BĂTRÎN: Nenorocitule ! PRIMUL BĂRBAT: Nu e vina mea ! AL DOILEA BĂTRÎN: Javră ce eşti ! PRIMUL BĂRBAT: Eu n-am vrut ! PRIMA BĂTRÎNĂ: Criminalule ! Cei trei bătrîni îi trag pumni şi lovituri de baston. deschideţi. DOCTORUL (din uşă): Eu nu v-am promis viza imediat. PRIMUL BĂRBAT (ridicîndu-se): Cel puţin. Pînă la urmă.Iese şi Doctorul. Bătrînii se întorc cu faţa spre cameră şi rămîn lipiţi cu spatele de uşă. Eu nu v-am promis decît un pat în spitalul nostru. Muzica încetează. Iese prin fund cu valizele. Bătrînii se întorc spre uşă şi încep din nou să lovească. Fata iese. după care. se întorc spre uşă şi reîncep loviturile:) Deschideţi. Ei bine. Bătrînii se ridică şi rămîn lingă paturi. PRIMUL BĂTRÎN: Deschideţi! AL DOILEA BĂTRÎN: Deschideţi ! PRIMA BĂTRÎNĂ: Dacă nu deschideţi. Uşa se deschide şi se vede cum Doctorul îl împinge brutal înăuntru pe Primul Bărbat. DOCTORUL: Nu vă pot da viză şi pentru valize. Cei trei bătrîni se îndreaptă ameninţători către Primul Bărbat şi îl încercuiesc.

Vă spun eu: neştiutorul trebuie să mă înveţe pe mine. nu eu pe el. apare Tînărul): Doctore. pe piept. TÎNĂRA FEMEIE: Vine Şeriful ! Intră un bărbat cu barbă neagră şi insignă lată. eu nu am venit aici din simplă obligaţie mondenă. TÎNĂRA: Nu cred. Î m i promiseserăţi cheia misterului. (Iese. TÎNĂRUL: Nici măcar un bănuţ pentru taxa de vamă! Şi pentru celelalte vămi ! Şi nici un bănuţ. ŞERIFUL: Bătălia continuă. Reapar Tînăra femeie şi Şeriful. Trebuia să-mi dezvăluiţi taina lumii. Dacă nu am mers mai departe. PRIMUL BĂRBAT: Ce să-l învăţaţi? TÎNĂRUL: Ce va dori el. In orice caz. iar acum am ajuns că nu mai ştiu nici măcar ce am în valize. ŞERIFUL: În numele legii ! 208 . Eu sînt din provincie şi sînt asistenta Şerifului. nu sînt decît un biet doctor. PRIMUL BĂRBAT: Ba da.SCENA XV Primul Bărbat stă în pat.) PRIMUL BĂRBAT (se ridică. domnule. PRIMUL BĂRBAT: Nu mai ştiu unde-am ajuns. de şerif. TÎNĂRUL: Voi găsi şi eu într-o bună zi pe cineva pe care să-l învăţ cîte ceva. domnule. Chiar dacă aş fi vrut. mi se pare că ne-am cunoscut TÎNĂRA: Pesemne că aţi visat. am visat că v i s a m . măcar pentru ecluzierul care va deschide vamele din adîncuri? Cum credeţi că veţi obţine tainele? Bănuţul te ajută să treci dintr-un vis într-altul. TÎNĂRUL: Am înţeles. Voi refuza să vă plătesc onorariul. PRIMUL BĂRBAT: Nu m-aţi învăţat nimic. nu mai am bani. Ceea ce mă va putea el învăţa. e din cauza Şerifului. Totdeauna trebuie să dăm ceva în schimb. Ce va şti el. Eu sînt un nimeni. (Către femeie:) Mi se pare că noi ne-am cunoscut deja. Nicidecum.

TÎNĂRA (către Primul Bărbat): Poate că nu e chiar aşa de grav ! PRIMUL BĂRBAT: Am făcut o greşeală? TÎNĂRA: Nu greşeala contează. mai degrabă. ŞERIFUL: Curtea de judecată ! Este adusă o masă mare. dom' colonel. foarte aproape de mormanul de legume. PRIMUL BĂRBAT: Nu pot fi judecat decît conform legilor din ţara mea. picior peste picior şi îşi aprinde o ţigară. cu arma în mînă. ci intensitatea ei. Nu ea e judecată. ŞERIFUL (Tinerei): Stindardul lui e trecut în registrul stindardelor recunoscute? TÎNĂRA: Nu ştim care-i stindardul său. Are părul alb înspicat cu negru şi poartă un şal de culoare închisă. 209 . PRIMUL BĂRBAT: Resping acuzaţia. Bătrîna (sau. TÎNĂRUL (Primului Bărbat): Ridicaţi-vă ! Sînteţi în faţa Curţii ! Tînărul se postează ca santinelă. Tînăra blondă se transformă într-o Femeie în vîrstă. al tribunalului şi al micuţului delfin. Aveţi dreptul să vă apăraţi. Omul contează. Intră o doamnă în vîrstă. Stă în fotoliu. PRIMUL BĂRBAT: Nu cred în ţar. nu prea bătrînă. Greşeala nu contează deloc. Tînărul. ŞERIFUL (pe care-l vom numi Judecător): În numele ţarului. îl aşază pe Primul Bărbat pe un fotoliu. JUDECĂTORUL (Primului Bărbat): Jură pe ce crezi. ŞERIFUL (Tînărului): Să vină acuzatul. ŞERIFUL (Tînărului): Santinelă ! Pune baioneta ! TÎNĂRUL: La ordin. al tribunalului şi al micuţului delfin. plină cu fructe. Tînăra îi pune Şerifului o togă roşie şi peruca judecătorului.TÎNĂRA (Primului Bărbat): Trebuie să vă fac cunoscut că veţi fi judecat. cartofi şi alte legume. FEMEIA ÎN VÎRSTĂ (făcîndu-şi semnul crucii): În numele ţarului. nici în tribunal şi nici în micuţul delfin. totuşi) se postează lîngă banca martorilor.

atunci cînd vor să cumpere cartofi sau sfeclă Mai cu seamă cînd nu e vorba decît de două kilograme. dar dumneaei n-a vrut să-mi vîndă. SANTINELA: Da. poţi să auzi mai bine. Mi-a spus că totul e fals şi că eu îi calomniam ţara. (Dă să se aşeze. JUDECĂTORUL: Ce voiai să faci cu legumele? FEMEIA ÎN VÎRSTĂ: Nu le voia ca să le mănînce. FEMEIA ÎN VÎRSTĂ: Mai bine aşa. că venitul locuitorilor e mulţumitor. JUDECĂTORUL: Atunci poţi sta în picioare. Voiam să mănînc. PRIMUL BĂRBAT: Nu înţeleg ce caută pe masa tribunalului cepele şi sfeclele astea. dă un pumn în masă şi se întoarce la locul său. străinii au aceleaşi drepturi ca autohtonii. Către Femeia în vîrstă:) Luaţi loc. Eu am formulat plîngerea. Eu sînt acuzatorul. spune adevărul ! PRIMUL BĂRBAT: Voiam să le mănînc. PRIMUL BĂRBAT: Eu nu mint niciodată. Şi. JUDECĂTORUL: Aşa pretinzi dumneata. la urma urmei.PRIMUL BĂRBAT (ridică mina): În numele parlamentului şi al instituţiilor constituţionale. mi-era foame ! JUDECĂTORUL: E un sentiment onorabil. FEMEIA ÎN VÎRSTĂ: Nu am scaun. nici măcar ţara mea Eu am venit în vizită aici. Dumneaei nu a vrut să-mi vîndă nimic. Să fac salată şi piure. Aveţi dovada chiar pe masa tribunalului. domnule. Cînd stai în picioare. două kilograme. FEMEIA ÎN VÎRSTĂ: Asta pretinde dumnealui. Domnule Judecător. din cauza accentului meu străin. JUDECĂTORUL: Atunci rămîneţi în picioare. toate salatele şi toţi cartofii aceştia. FEMEIA ÎN VÎRSTĂ: Nu-i adevărat. JUDECĂTORUL: Răspunzi numai cînd vei fi întrebat. (Devine tot mai vehement:) I-am dat bani.) Nu am scaun. PRIMUL BĂRBAT: Eu nu sînt acuzat aici. 210 . PRIMUL BĂRBAT (cu forţă): Eu sînt cel care acuză!'(Se duce la masa Judecătorului. e treaba mea ce fac cu legumele. Ea m-a calomniat pe mine. să fie bine înţeles acest lucru. Eu am vrut să cumpăr un kilogram de cartofi şi unul de sfeclă. Eu nu critic nici o ţară. că salariile miniştrilor sînt mai mari decît salariile învăţătorilor. JUDECĂTORUL (Primului Bărbat): Ce voiai să faci cu ele. (Se aşază. deşi sufăr de reumatism. Nu-i decît o vînzătoare de legume. Şi totuşi. aşa pretinde acuzatul. Arată cu degetul către Femeia în vîrstă:) Tot ce spune femeia aceasta este o minciună. Această femeie pretinde că i-am vorbit de rău ţara. Mi-a spus că totul merge bine.

Insolenţa acestui domn depăşeşte orice limită Sînt sub puterea jurămîntului faţă de ţar. SANTINELA (Judecătorului): Am înţeles. PRIMUL BĂRBAT: Cum era să le fi mîncat. (Se duce şi deschide o valiză. Cer să mi se acorde medalia militară. Vă rog să o condamnaţi la o amendă usturătoare şi la închisoare pe viaţă. 211 .. PRIMUL BĂRBAT (Femeii în vîrstă): Cum vă puteţi permite să faceţi o astfel de afirmaţie? (Judecătorului:) Este o afirmaţie criminală. Şi cer ca. JUDECĂTORUL (Femeii): Nu puteţi refuza să vindeţi marfă decît din raţiuni politice.PRIMUL BĂRBAT: Aşa că lăsaţi-mă în pace cu tribunalele voastre.) FEMEIA ÎN VÎRSTĂ: Ei? SANTINELA: Aici este un kilogram de sfeclă amestecată cu ciment JUDECĂTORUL: Deschide-o şi pe a doua. FEMEIA ÎN VÎRSTĂ: Pot foarte uşor să vă fac dovada. cu litere în relief. Am făcut rău. de vreme ce ele se află intacte pe masa Judecătorului onoratei Curţi? FEMEIA ÎN VÎRSTĂ (Judecătorului): Porunciţi-i să-şi deschidă valizele ! JUDECĂTORUL: Controlaţi în valiza acuzatului. domnule Judecător. cu judecăţile. am cedat insistenţelor dumisale şi i-am vîndut sfeclele şi cartofii ceruţi. Santinela deschide şi a doua valiză. PRIMUL BĂRBAT: Vedeţi şi dumneavoastră. FEMEIA ÎN VÎRSTĂ: Asta-i prea de tot. Şi cer ca totul să fie înscris pe un pergament aurit. la alegerea dumneavoastră. Cer să fie confiscată toată marfa în beneficiul meu.. În cele din urmă. Cer să i se acorde pedeapsa cu moartea. Această femeie nu poate dovedi că v-am calomniat ţara. sau orice altă înaltă medalie. cu întrebările şi aluziile voastre. domnule Judecător. fiindcă nu le-a mîncat. Cer să mi se ramburseze toţi banii pe care aş fi putut să-i cheltuiesc şi să interveniţi pe lîngă autorităţile administrative ca să-mi acorde viza de ieşire şi să reia relaţiile diplomatice cu ţara ei. Nu am de ce mă teme. că am dreptate. de tribunal şi de micuţul delfin şi vă jur că voi spune adevărul. PRIMUL BĂRBAT: Asta-i o formalitate ridicolă. Un beneficiu pe care-l voi împărţi cu onorata curte. FEMEIA ÎN VÎRSTĂ: Precum vedeţi.

ca să nu fie văzut. PRIMUL BĂRBAT (închizîndu-şi valizele): Asta-i curată magie! Nenorocitele de sfecle ! Aşa mi-a trebuit. Nu mai înţeleg nimic. 212 .SANTINELA (după ce a deschis valiza): Aici sînt nişte şosete. vă jur. al tribunalului şi-al micuţului delfin. după care priveşte la stînga şi la dreapta. PRIMUL BĂRBAT (care s-a ridicat şi a privit şi el în valize): Nu mai înţeleg nimic. Mincinosule! Curtea se retrage pentru deliberări. dacă m-a pus dracu' să ma duc la piaţă. Santinela şi Femeia se retrag. Amîndouă poartă pelerine cu glugă. intră o femeie în rochie neagră de seară şi cu pălărie. Din dreapta. Primul Bărbat se lipeşte cu spatele de zid şi valizele la picioare. SANTINELA şi FEMEIA ÎN VÎRSTĂ: In numele ţarului. domnule Judecător. (Primului Bărbat:) Acuma vi se va hotărî soarta. Femeia dispare. SCENA XVI Din fund. apare Primul Bărbat. tipul provincial. JUDECĂTORUL. PRIMUL BĂRBAT: E duminică. traversînd scena în aceeaşi direcţie. Apar alte două femei. cu valizele în mînă: înaintează cu prudenţă un pas. FEMEIA ÎN VÎRSTĂ: Vedeţi bine că nu le-a mîncat. PRIMUL BĂRBAT: Nu mai înţeleg nimic. JUDECĂTORUL (Femeii în vîrstă): Sînteţi achitată. care traversează scena în timp ce se aude sunînd un clopot de biserică. cum se face că ele se află simultan pe masa domnului Judecător şi în valizele mele? Cel puţin. doi paşi. îmi pot închide valizele? Judecătorul. iarăşi ciment şi un kilogram de cartofi. sau mantale de ploaie şi umbrele. Vi se va acorda o subvenţie cu titlu de despăgubire şi daune morale. ciment. PRIMUL BĂRBAT: Dacă am cumpărat cartofii şi sfeclele cu pricina.

e un mic burg la doi kilometri de-aici. 213 . Cei trei se îndreaptă înspre Primul Bărbat. lasă-mă să trec şi să ajung teafăr la capul podului. chiuia. şi îţi promit că n-am să mai beau niciodată". sau cel puţin îl ştii pe tată-său. îşi şterge fruntea de sudoare şi le ridică iarăşi de jos. A DOUA FEMEIE: Ce-o fi asta: curaj. la fel de greu. o luaţi pe după spălătorie la dreapta. le pune iarăşi jos. A DOUA FEMEIE (Primului Bărbat): O ştii pe madam Goupillon. sau inconştienţă? PRIMA FEMEIE (trecînd chiar pe lîngă Primul Bărbat): Ia te uită. în hohote.PRIMA FEMEIE: Dragă. de unde faceţi la stînga şi o să vedeţi o păşune cu oi. e armurier. PRIMA FEMEIE: Este podeţul de pe rîuleţul Garonne. să ştiţi că nu aici este oraşul adevărat BĂRBATUL: Asta chiar dacă sînteţi în piaţa Bisericii. fără pădure. o cărare vă conduce în strada Vierge pînă la podul Saint-Jacques. Ce mai faci? PRIMUL BĂRBAT: Vă înşelaţi. ţine un magazin.) A DOUA FEMEIE: Dincolo de pod este un drum. A DOUA FEMEIE: Strada cu spălătoria se termină cu un podeţ de lemn. Jacques. Nu mă cheamă Jacques. BĂRBATUL: Ca să ajungeţi acolo. fără manta şi fără umbrelă. PRIMUL BĂRBAT: Mie nu-mi trebuie puşcă. adică oraşul vechi. am să mai beau. cu toate că în zare pluteşte un nor negru ameninţător. Unchiul meu. Dar cînd ajungea dincolo. Stă la numărul trei în piaţa Du Marché. Primul Bărbat îşi ia cu mare greutate valizele. Hah. apar alte două femei împreună cu un Bărbat. ajungeţi la castel. treceţi de grădină. pe drumul către Poitiers. Primul Bărbat se lipeşte din nou de zid. fără piaţă. A DOUA FEMEIE: Oraşul adevărat. Mai departe. h a ! " (Rîd şi cele două femei. era beţivul satului. PRIMA FEMEIE: Dacă vreţi să vizitaţi locurile. hah. Cele două femei dispar prin stînga spectatorilor. fără ruine. Din stînga spectatorilor. Mergea clătinîndu-se pe podeţul ăla şi striga: „Doamne. Vine la biserică în rochie de mătase. Beţivul oficial. PRIMA FEMEIE: Este în direcţia complet opusă. Dumnezeu să-l ierte. dansa şi striga: „Ba da. BĂRBATUL: I se spune podul cel vechi. ai văzut-o şi dumneata pe madam Goupillon.

flori galbene. unde întîlniţi celălalt capăt al străzii Pucelle. acolo unde erau cîmpurile de grîu înverzit. unde veţi zări. BĂRBATUL (ridicîndu-şi pălăria): Plimbare plăcută. O pune sub braţ. împroşcînd sînge. FEMEIA: Fir-ai tu să fii de găină! (Încearcă să prindă pasărea. la dreapta şi în faţa dumneavoastră. cealaltă două scaune. la stînga. PRIMA FEMEIE: Apoi vin cîmpiile. albăstrui şi verzi. grădina de căpşuni.) Cei trei dispar prin dreapta spectatorilor. straturi de muşcate şi un firicel de apă. Trebuie să ocoliţi brusc la dreapta de la barieră. A DOUA FEMEIE: Plimbare plăcută. (Face o reverenţă. în sfîrşit. Nu vă opriţi acolo.PRIMA FEMEIE: Pe urmă veţi vedea chiar în faţa dumneavoastră o livadă tăiată de-o cărare străjuită de măceşi. şi care acuma sînt grădini. Domnul iese prin dreapta şi revine cu două farfurii. O luaţi. Femeia iese iarăşi şi revine cu două tacîmuri pe care le pune pe masă. zmeurişuri şi gardul cel alb care marchează sfîrşitul parcului. după care îi taie gîtul. în care se îmbăiază o fată cu părul roşu şi cu pistrui. Primul Bărbat dă să-şi ia valizele. lîngă masă. mergeţi drept şi daţi de oraşul vechi. unul o masă. PRIMA FEMEIE: Plimbare plăcută. A DOUA FEMEIE: Dar nu acela este drumul direct către La Chapelle-Anthenaise. dar nu reuşeşte. PRIMA FEMEIE: Drumurile duc la marginea oraşului. domnule. BĂRBATUL: Prin găurile din gard veţi putea vedea peluzele de iarbă şi fîntîna din mijlocul poienii. se aşază acum şi ea. traversaţi răscrucea.) Nebuna dracului ! (Reuşeşte să prindă pasărea. grădini. Se aude cotcodăcitul unei găini înnebunite. Capul găinii tresare despărţit de trup.) Jiganie ! Femeia iese prin stînga. iar de-a lungul aleii panouri cu afişe în culorile curcubeului. BĂRBATUL: Acolo sînteţi obligat să vă opriţi. tufe cu flori albe. ducînd. ci mergeţi pe strada Pucelle. A DOUA FEMEIE: Pe marginea apei cresc stînjenei. urmărită de o femeie cu cuţitul în mînă. biserica şi capela Anthenaise. pline de maci. mergeţi în cerc. domnule. nu-mă-uita. după care se aşază. iar doamna iese prin dreapta şi revine cu o faţă de masă pe care o aşterne pe masă. intră o găină. Din dreapta. Personajul se lipeşte iarăşi de zid. spunînd mereu „Jiganie! jivină cu pene!" Din dreapta intră un domn şi o doamnă. 214 . la stînga. verzi. Domnul se aşază pe un scaun. alei pietruite. negre.

" DOMNUL: Prăjiturile nu au destul zahăr. ducînd scaunele. (Arată spre cununa de pe cap:) Am alergat prea mult. le ridică cu greu. FEMEIA CU GĂINA: Şi totuşi. ca şi Doamna. Şi iată-mă acuma încoronat cu cununa de lauri. Femeia face aceeaşi mişcare. tot grele valizele ! PRIMUL BĂRBAT (punînd iarăşi valizele jos): A. depinde. cel puţin. Domnul îşi înfige furculiţa în găină. Sînt cînd grele. (Cîntă acompaniindu-se la liră:) „Pitagora e fiul meu. OMUL ÎN TOGĂ ROMANĂ: Am alergat după glorie. dar lira mi-e italiană. cînd uşoare. nu. Sînt foarte trist Piramida şade cu fundu-n sus. să încerc s-o salvez. după care iese prin stînga. cu fotoliul. Omul în togă se ridică. Din dreapta spectatorilor. OMUL ÎN T O G Ă : Î m i voi revedea soţia. îl aşază pe masă. Un eşec generos valorează mai mult decît o frumoasă reuşită? Cînd te umfli de orgoliu ca umflat de o pompă. cunună de lauri pe cap şi harpă. DOAMNA (Omului în togă): Ce părere aveţi? OMUL ÎN TOGĂ (care s-a aşezat): Carnea nu-i îndeajuns de fragedă. Pe chipurile lor nu se poate citi nici o expresie. în loc să aştept Ar fi trebuit să salvez lumea Sau. le pune iarăşi jos. Femeia cu găina iese prin stînga. Minut de tăcere. Femeia cu găina apare ducînd un platou pe care se vede o găină friptă. 215 . urmaţi fiind de Omul în togă. ducînd masa. care e văduvă. iar fiică-mea Evrica. Omul în togă rămîne nemişcat cîteva clipe. Rămîne în picioare în preajma celor doi de la masă. mai degrabă. eşti la un pas de pompele funebre. Femeia cu găina de adineaori intră prin dreapta spectatorilor cu un fotoliu pe care-l aşază la masă. apare alt bărbat. Domnul iese prin dreapta. în faţa celorlalte două persoane aşezate acolo. Primul Bărbat îşi ia valizele pe care le lăsase jos în timpul dialogului precedent. AL DOILEA BĂRBAT: Tot grele. apare un bărbat. abia adineaori am tăiat-o. Din stînga spectatorilor.. îşi şterge fruntea şi se opinteşte din nou cu valizele. Omul în togă ia loc în fotoliu. îmbrăcat în poliţist. şi copiii.Din stînga apare un bărbat îmbrăcat în togă de împărat roman. deloc ! Sau. Iese prin dreapta. care sînt orfani.

AL TREILEA BĂRBAT (Primului Bărbat): Aşa e. ajutat de Primul Bărbat. nu pot s-o ridic. PRIMUL BĂRBAT: Mi-au luat greutatea de pe suflet (Ridică foarte greu valizele. Din dreapta. în zilele de sărbătoare. Azi e duminică. la dreapta. E cam ciudat individul. cu bagajele astea ale lui. PRIMUL BĂRBAT: Poate că e deschis. Al Doilea Bărbat şi Al Treilea ies. Al Doilea. PRIMUL BĂRBAT: Eu caut consulatul. dechide valizele. o păpuşă etc. Ciment. Am uitat dacă am fost acolo şi dacă mi s-a dat deja viza. PRIMUL BĂRBAT: Tocmai pentru un permis de construcţie mă duc la consulat. aude un zgomot şi se lipeşte din nou de zid. cirapi. Încercaţi să obţineţi unul. intră (şi iese prin stînga) japoneza în kimono din scena precedentă. AL DOILEA BĂRBAT (Primului Bărbat): De unde ştiţi că e duminică? AL TREILEA BĂRBAT: Ce aveţi în valize? PRIMUL BĂRBAT: Ciment. arătîndu-şi legitimaţia de poliţist): Eu sînt şeriful.AL TREILEA BARBAT (Primului Bărbat): Ce aveţi în valize? AL DOILEA BĂRBAT (Poliţistului): Bine faceţi că-l controlaţi. în mod excepţional. Al Doilea şi Al Treilea scot din valize lenjerie. prin dreapta şi. AL TREILEA BĂRBAT (Primului Bărbat. Primul Bărbat se lipeşte de zid şi exclamă:) E plină lumea de primejdii. Face un pas. (Primul Bărbat se execută. Numai ciment AL TREILEA BĂRBAT (Celui De-al Doilea): Deschideţi valizele acestui individ.) Dar nu aveţi permis de construcţie. AL DOILEA BĂRBAT: Consulatul dumneavoastră a fost pus sub interdicţie.. 216 . stînga spectatorilor. pe care le pun la loc. AL DOILEA BĂRBAT: E foarte grea. Puteţi închide. Ce-aveţi înăuntru? Al Doilea Bărbat încearcă să ridice o valiză. priveşte la stînga. respectiv.

cu o fereastră. lipit cu spatele de zid. se ridică din greu şi iese. în zdrenţe. apoi nu se mai aud. Cei doi motociclişti îl înconjoară tot mai îndeaproape pe Primul Bărbat.hop şi primejdia! Dispare. apoi dispar prin stînga. Ce parc frumos ! În fund se vede un zid alb. un ritm sacadat. Cum ai spus cuvîntul „primejdie" . priveşte la dreapta şi la stînga şi înaintează în centrul scenei. Fereastra se luminează şi apare faţa unui Bărbat. care rulează de jur împrejurul Primului Bărbat. PRIMUL BĂRBAT (imobilizat). explozii.Potrivit posibilităţilor regizorale. Nu sînt eu. Zgomotele se îndepărtează. cei doi urmăritori au un aer ameninţător. Vă jur că vă înşelaţi. De la dreapta la stînga. exclamînd: BĂRBATUL CU MITRALIERA: Primejdia-i ca diavolul: ajunge un cuvînt să spui. care se prăbuşeşte. Eroul nostru rămîne singur în mijlocul scenei. Se aud din culise împuşcături. scîncete de nou-născut. 217 . scena e traversată de o femeie însîngerată. Din dreapta. Nu e vorba de mine. un bărbat pe motocicletă (sau velomotor). Cei doi îşi continuă jocul. tot pe motocicletă. Mişcările ei sînt ritmate şi rapide. sau velomotor. Din stînga apare un Al Treilea Bărbat. urlînd. vă înşelaţi. nu e vorba de mine. Zgomotele de motor se fac din nou auzite. poartă căşti şi ochelari negri. Primul Bărbat priveşte înnebunit de jur împrejur. care încearcă să fugă. în dreapta apare un Bărbat înarmat cu o mitralieră. apare în fum şi rateuri de motor. PRIMUL BĂRBAT: Oare a venit vremea să mă întreb unde-o fi cea de-a treia valiză? SCENA XVII PRIMUL BĂRBAT (cu valizele). Primul Bărbat îşi ia valizele. şuierat de avioane.

PRIMUL BĂRBAT (înspre fereastră): Nu vă mai uitaţi aşa urît. N-am făcut nimic rău. Mi-e sete. E normal să-mi fie sete, după ce am alergat atîta. (Fereastra se deschide.) BĂRBATUL DIN FEREASTRĂ: E un bar la capătul parcului. Omul din fereastră dispare. În dreapta spectatorilor, apare un bar, îndărătul căruia stă Barmanul. BARMANUL (către Primul Bărbat): Nu pot să vă servesc nimic de băut, pînă nu-mi arătaţi certificatul de sănătate mintală. PRIMUL BĂRBAT: De ce? Asta-i o jignire. Şi nici nu e drept. Dacă toată lumea ar fi obligată să prezinte un astfel de certificat, atunci n-aţi mai avea nici un client aici. BARMANUL: Cu dumneavoastră e altceva. Păreţi nebun. Vi s-au făcut injecţii. Sînteţi drogat PRIMUL BĂRBAT: Sînt un client ca oricare a l t u l . În plus, am carnetul albastru, de călător. Dumneata lezezi drepturile omului ! Ce ţară bizară ! Poftim, iată carnetul ! BARMANUL: La noi aşa ceva nu e valabil. PRIMUL BĂRBAT: Şi totuşi, în toate ţările civilizate... BARMANUL: N-o să reuşiţi să mă convingeţi. PRIMUL BĂRBAT: Mai am un carnet în valiză, îl caut imediat. ' BARMANUL: N-o să reuşiţi să mă convingeţi. Primul Bărbat îşi ia valizele şi se îndepărtează. O dată ajuns la celălalt capăt al scenei, lasă jos valizele. PRIMUL BĂRBAT: Aşa ceva este inadmisibil. (Caută în buzunare, scoate un pachet de ţigări, încearcă în zadar să-şi aprindă una.) E udă! (Dă să aprindă alta, apoi alta şi alta, fără să reuşească.) Toate sînt pline de găuri pe unde intră aerul. BARMANUL: Vedeţi bine că sînteţi nebun. PRIMUL BĂRBAT (aruncînd ţigările una după alta): O să cumpăr alt pachet Aveţi ţigări? (Se îndreaptă spre bar, dar barul şi Barmanul dispar. Primul Bărbat loveşte cu furie, cu picioarele, locul în care se găsea barul.) Era o prăvălie aici. Nu mai e decît o groapă. Am să mă răzbun ! În stînga spectatorilor, acolo unde fusese înainte Primul Bărbat, apar un copăcel şi o masă cu trei scaune de grădină. La masă stau trei bărbaţi. Soseşte o Femeie care aduce o măsuţă, apoi un scaun, pe care se va aşeza Primul Bărbat. Scenă mută. Femeia, în prim-plan; în picioare, lîngă ea, Primul Bărbat, lîngă masă. Mai în fund, masa cu cei trei bărbaţi. 218

Primul Bărbat o priveşte pe Femeie, după care se întoarce către ceilalţi trei, şi schimbă priviri cu unul dintre aceştia, cu care pare că se înţelege. PRIMUL BĂRBAT: Am venit să beau ceva, fiindcă mi-e tare sete de atîta mers şi cărat valize. Dar şi ca să scap de obrăznicia unora Cred că printre dumneavoastră voi găsi mai multă simpatie şi înţelegere. Sau numai mi se pare? FEMEIA: Fiţi fără grijă, domnule. Eu sînt la dispoziţia dumneavoastră. Am să vă aduc de băut şi de mîncat. (Iese prin stînga.) PRIMUL BĂRBAT: Oare ce băutură îmi va aduce? Şi ce fel de mîncare?... Să vedem. {Pauză. Cei trei bărbaţi ies prin stînga spectatorilor, ducîndu-şi masa şi scaunele.) Oare ce mîncare şi ce băutură îmi va aduce? Ce fel de mîncare şi ce fel de băutură? Să vedem, aştept Oare ce-o să-mi aducă? Primul Bărbat rămîne nemişcat cîteva clipe. După un răstimp destul de lung, la celălalt capăt al scenei, acolo unde fuseseră barul şi Barmanul înainte, se face lumină şi se aud voci, muzică, mişcări de dans, dar nu foarte puternic. Din fund, vin trei bărbaţi în smoking sau frac, care dispar prin dreapta, acolo unde se vede lumina. Apoi, din dreapta apare o Femeie blondă, în şort, cu sutien şi purtînd mănuşi albe, de ceremonie. Femeia se îndreaptă către Primul Bărbat. FEMEIA BLONDĂ (care trebuie să fie foarte tînără şi pură): Sînt fericită că vă avem printre invitaţii noştri. PRIMUL BĂRBAT: Şi soţul dumneavoastră? FEMEIA BLONDĂ: Şi el se bucură, bineînţeles, la fel de mult Chiar el a insistat să veniţi. Da, da, cu tot cu bagajele. PRIMUL BĂRBAT: E cam greu să le cari. FEMEIA BLONDĂ: Veniţi, am să vă învăţ să dansaţi. PRIMUL BĂRBAT: Şi cu valizele ce fac? FEMEIA BLONDĂ: Iată-l pe soţul meu. El va avea grijă de ele. Din dreapta, apare Soţul. SOŢUL (către Primul Bărbat): Sînt fericit să vă întîlnesc printre invitaţii noştri. Am eu grijă de bagaje. Aveţi încredere în mine? Blonda îl trage pe Primul Bărbat înspre centrul scenei şi îi pune mîinile pe umăr, ca pentru dans. Primul Bărbat e reticent.

219

FEMEIA BLONDĂ (în rol de femeie de lume, o adevărată doamnă, fără nici o îngroşare caricaturală, însă): Dar nu vă faceţi nici o grijă ! Soţul meu va avea grijă să nu dispară nici o valiză ! Primul Bărbat îi pune, la rîndu-i, o mînă pe umăr; fac amîndoi cîţiva paşi de dans, după care Primul Bărbat se opreşte. FEMEIA BLONDĂ: Sînteţi prea timid Soţul meu e cu spatele. PRIMUL BĂRBAT: Se întoarce anume? Totul se rosteşte şi se face fără mimică, fără gesturi, totul e discret, reţinut. FEMEIA BLONDĂ: Păi, sigur, o face anume. PRIMUL BĂRBAT: Trebuie să găsim un loc mai ascuns. (O trage către fundul scenei. Apare un Poliţist. ) Aici nu e voie. FEMEIA BLONDĂ: Avem un tufiş ceva mai încolo. (Îl trage după ea.) PRIMUL BĂRBAT: E un poliţist care se uită la noi. FEMEIA BLONDĂ: Îndărătul zidului. (Fac amîndoi cîţiva paşi. ) PRIMUL BĂRBAT: Ne spionează. POLIŢISTUL: Nu de aici vă veţi putea cumpăra un pachet de ţigări. (Dispare.) PRIMUL BĂRBAT: Unde ne-am putea retrage? FEMEIA BLONDĂ: Sub porticul acesta. (Mai fac cîţiva paşi. Poliţistul reapare.) PRIMUL BĂRBAT: Omul ăsta e peste tot. FEMEIA BLONDĂ: Să mergem altundeva. PRIMUL BĂRBAT: Nu avem timp. Trebuie să prind trenul. FEMEIA BLONDĂ: Te duc eu la gară, cu maşina. (Dispare prin dreapta. Primul Bărbat se duce spre valize.) SOŢUL (natural şi foarte politicos): Valizele dumneavoastră sînt în acelaşi l o c . Î n s ă trebuie să vă grăbiţi, altfel pierdeţi trenul. Reapare Femeia Blondă; acum are pălărie şi geantă. FEMEIA BLONDĂ (Primului Bărbat): Gata, luaţi-vă bagajele, sau lăsaţi-le aici, dar să mergem mai repede, trenul pleacă peste zece minute. PRIMUL BĂRBAT: Nu mai e timp. Nu mai am timp. Nu pot să plec fără valize. Colţul scenei din dreapta spectatorilor se luminează mai puternic. Apar doi, trei bărbaţi în frac. Muzică. Vals.

220

UN BĂRBAT ÎN FRAC: Să dansăm, doamnelor şi domnilor. Se aud rîsete de femeie. Apar, rîzînd, două femei. Zgomotul se amplifică brusc. FEMEIA BLONDĂ (Primului Bărbat): Veniţi cu noi. SOŢUL: Haide, duceţi-vă, dacă vă invită. AL DOILEA BĂRBAT ÎN FRAC (Primului Bărbat): Veniţi să dansaţi cu noi. PRIMUL BĂRBAT: Nu pot să mă apuc să dansez. Nu pentru dans am venit în ţara asta. Dans. Muzica se aude foarte tare. Focuri de artificii. Totul durează destul de mult, după care încetează brusc. Personajele rămîn încremenite.

SCENA XVIII
Primul Bărbat, o Femeie, Al Doilea Bărbat. PRIMUL BĂRBAT: Aici este? Oare să fi ajuns? Scena e slab luminată. Personajul duce în mînă o vîslă. AL DOILEA BĂRBAT: Cît este ceasul? PRIMUL BĂRBAT: De-atîtea ori am schimbat fusul orar cu toate călătoriile astea prin atîtea ţări, pe atîtea latitudini, încît mi-e imposibil să ştiu în ce an sîntem, în ce lună sîntem şi cu atît mai puţin cît e ceasul. Văd că-i cam întuneric. Om fi în amurg sau în zori? AL DOILEA BĂRBAT: V-am adus valizele din barcă. PRIMUL BĂRBAT: Vă felicit pentru modul în care aţi condus barca. Drumul a fost lung, anevoios şi primejdios. Apa era cam înfuriată. Dar de ce e atît de neagră şi de vîscoasă? Aproape neagră. Ca şi debarcaderul acesta, de altfel. AL DOILEA BĂRBAT: Cheiul e negru, fiindcă-i spălat de apele astea negre. PRIMUL BĂRBAT: Mulţumesc pentru valize. De cînd am pierdut-o pe cealaltă, am rămas fără cea de-a treia d i m e n s i u n e . Î m i lipseşte ceva, ceva dinăuntru. Sînt infirm. Sigur, infirmitatea asta nu se vede aşa, din afară. AL DOILEA BĂRBAT: Asta-i o parabolă? 221

PRIMUL BĂRBAT: Cred că, totuşi, nu chiar aici trebuia să ajung. AL DOILEA BĂRBAT: Nu puteam debarca în altă parte. Numai aici e ponton pentru debarcare. PRIMUL BĂRBAT: În orice caz, aş vrea să ştiu unde am debarcat, fiindcă nu cunosc deloc locurile.
Se îndepărtează cu vîsla. Din stînga spectatorilor, apare o Femeie nici tînără, nici bătrînă, goală de la brîu în sus şi purtînd o fustă destul de murdară. La gît poartă un colier de perle.

FEMEIA: Nu te mai aşteptam. Ai venit, în sfîrşit Eşti în portul Chişinău. PRIMUL BĂRBAT: Dar nu aici ne-am despărţit FEMEIA: Aici ne regăsim. PRIMUL BĂRBAT: Locuieşti aici? FEMEIA: Am sosit imediat după plecarea ta, în speranţa că vei trece pe aici. Te-am aşteptat PRIMUL BĂRBAT: Vin de tare departe. Am trecut prin oraşe întunecate. Am încercat să le spun, le-am spus adevărul. FEMEIA: Ce adevăr? Şi cui l-ai spus? PRIMUL BĂRBAT: Nu mai ştiu. Dar, oare, am ştiut vreodată? Nu mai ştiu. Din cauza asta n-am găsit decît tot felul de parabole uzate. Ar fi trebuit să fiu marinar pentru călătoria asta. Am spălat poduri murdare cu ape murdare. Toată apa care cădea era murdară. Văd că nici Chişinăul nu este un oraş luminos. FEMEIA: De ce ai venit la Chişinău? PRIMUL BĂRBAT: Ca să te întîlnesc, după aşa o îndelungă absenţă. FEMEIA: Dar adineaori nici nu ştiai de unde vii şi unde ai debarcat. Eu ştiam, fiindcă te aşteptasem. Eu am antenele mele, fiindcă te-am aşteptat prin toate colţurile lumii. Eu ţi-am spus că eşti în Chişinău. PRIMUL BĂRBAT: În tot cazul, e un loc ideal pentru întîlniri. FEMEIA: Pentru întîlniri. PRIMUL BĂRBAT: Numai pentru întîlnirile noastre. Nu am găsit o expresie mai precisă tocmai fiindcă am vrut să evit parabolele. Am spălat poduri murdare cu ape murdare. Apa care cădea era o apă neagră. Am măturat trotuarele cu o mătură veche, cu coadă scurtă, n-am avut nici măcar un aspirator, în vreme ce toţi ceilalţi se jucau pe computer. Eu mi-am zgîriat mîinile smulgînd buruieni, în vreme ce toţi ceilalţi aveau maşini de tuns iarba şi de lucrat pămîntul. Iar pe drumuri... FEMEIA (ironică, sceptică): Ce? Ce-ai mai făcut pe drumuri? PRIMUL BĂRBAT: Căram pietre în traistă, fiindcă nu aveam excavatoare şi scormoneam pămîntul cu unghiile, fiindcă nu aveam maşini de forat FEMEIA: Asta era bine pentru vecini, fiindcă nu-i deranjai. 222

PRIMUL BĂRBAT: Mi s-a interzis să fac zgomot. Am secerat cu secera, fiindcă nu am avut secerătoare şi am semănat cu mîinile, fiindcă nu aveam semănătoare. FEMEIA: De ce ai făcut toate astea? PRIMUL BĂRBAT: Ca să mă întorc şi să te întîlnesc. FEMEIA: Mincinosule! Ani şi ani te-am aşteptat Mi-am pierdut, aşteptîndu-te, cei mai frumoşi ani din viaţă. Vezi şi tu ! PRIMUL BĂRBAT: Am bani. Hai să ne plimbăm prin oraş. Am bani, putem să ne facem o situaţie. Nu plînge, te implor. Cum de n-am fost eu lîngă tine atîta amar de vreme ! (Îşi frînge mîinile, în vreme ce Femeia plînge.) Ţi se pare, nu ai îmbrătrînit deloc. De ce ţi-e pielea murdară? Ce cauţi pe jumătate goală printre oameni? (O strînge tare în braţe şi începe şi el să plîngă.) Te iubesc cu disperare. Apele se vor limpezi, cerul se va lumina, oamenii nu se vor mai da la o parte din calea ta, ci vor sta lîngă tine şi te vor binecuvînta, cînd eu voi fi alături de tine. Te iubesc. Ne vom întoarce amîndoi la meseria noastră de profesor. Hai, şterge-ţi lacrimile şi nu mai plînge, te implor. FEMEIA: Gata, sîntem în amurg. PRIMUL BĂRBAT: Avem o întreagă carieră profesională în faţa noastră. Mîine, ai să vezi, totul va fi n o u . Î n ţ e l e g totul acuma Acuma te-am recunoscut. FEMEIA: Din vreme în vreme, foarte rar, te mai trezeşti şi tu, în mijlocul acestei vieţi în care ai dormit tot timpul. PRIMUL BĂRBAT: Mă trezesc în vis. N-am să mai adorm niciodată în vis.

SCENA XIX
Primul Bărbat, cu cele două valize în mîini. Se duce, de mai multe ori, de la un capăt al scenei la altul. Din timp în timp, pune jos valizele, îşi şterge fruntea, reia valizele şi porneşte. În sens invers, o Femeie face acelaşi traseu; cei doi nu-şi adresează nici o privire. Jocul se reia de cîteva ori. Femeia dispare. Apare un Bărbat, fără pălărie şi purtînd o jiletcă de valet. Traversează şi el scena de trei ori, după care dispare. Acelaşi joc, cu o altă Femeie, aşezată într-un scaun pe rotile, împins de Primul Poliţist. Ies şi aceştia. Reapare scaunul pe rotile: în el stă Primul Poliţist, împins de Al Doilea Poliţist. Ies din scenă, după care, invers, în scaun va fi Al Doilea Poliţist, împins de Primul Poliţist. Mişcarea se repetă de două, trei ori, ca şi la ceilalţi de mai sus. 223

În timp ce Primul Bărbat traversează scena de la stînga la dreapta, în sens invers va circula Bătrîna, împingînd scaunul pe rotile, dar gol de această dată. Mişcarea se repetă, de două, trei ori. Nici un personaj, nici chiar Primul Bărbat, nu dă vreun semn că s-ar percepe reciproc. Apare Bătrîna cu scaunul gol, urmată în şir indian, de Primul şi Al Doilea Poliţist la ceva distanţă şi de un Bătrîn şchiopătînd. Scaunul pe rotile dispare şi reapare cu Tînăra împinsă de Bătrînă, urmată de poliţişti şi Al Treilea Bărbat. În tot acest timp, Primul Bărbat îşi continuă drumul de-a lungul şi de-a latul scenei. În sfîrşit, tot în sens invers faţă de mişcarea Primului Bărbat, apare Al Doilea Poliţist împingînd scaunul pe rotile, în care se află două valize, absolut identice cu valizele Primului Bărbat. Apoi scena e traversată de o Femeie cu cărucior, în care sînt aceleaşi valize. În sens invers, Primul Poliţist împinge alt cărucior, cu alte două valize identice. Apoi, A Doua Femeie va împinge căruciorul cu valize, în sens invers, după care dispare. Al Doilea Poliţist apare cu căruciorul cu valize, în sens invers. Jocul poate continua cîtva timp, fiecare personaj mergînd în sens invers faţă de celelalte. Apoi, dintr-un colţ apar cei doi poliţişti împingînd fiecare cîte un cărucior cu cîte două valize, în timp ce, din colţul celălalt, apar cele două femei împingînd cîte un cărucior cu cîte două valize; cele două cupluri se opresc în mijlocul scenei. Primul Bărbat se opreşte, cu valizele în mîini, între cele două cupluri. PRIMUL POLIŢIST: Pardon. AL DOILEA POLIŢIST: Pardon. PRIMA FEMEIE: Pardon. A DOUA FEMEIE: Pardon. PRIMUL BĂRBAT: Pardon. AL PATRULEA BĂRBAT (vine din stînga, cu căruciorul, şi se opreşte în mijlocul scenei): Of, ce ambuteiaj ! Orice mişcare încetează pentru o clipă. Se aude un fluier de poliţie. Personajele se dispersează: cei trei bărbaţi ies prin dreapta, cele două femei prin stînga. Primul Bărbat reintră în scenă, la rampă. Poliţiştii şi Al Patrulea Bărbat, în şir indian, traversează scena de la stînga la dreapta, ies, apoi reapar din dreapta, într-un mers ritmat de fluier de poliţie, un fluierat acompaniat de ei înşişi prin sonorităţi de marş, ceea ce face ca totul să capete. Înfăţişarea unui balet. SFÎRŞIT

Regia: Roger Planchon. alcătuit din cele mai recente scrieri dramatice şi texte autobiografice de Eugène Ionesco. Lumini: André DioL Sunetul: André Serre.CĂLĂTORIE IN LUMEA MORŢILOR Temă cu variaţiuni SPECTACOL IONESCO Spectacol autobiografic în două părţi. Scenografia: Thierry Leproust Costumele: Jacques Schmidt şi Emmanuel Peduzzi. . Regizor secund: Simone Amouyal.

siluete. fratele mamei FAMILIA PATERNĂ Tatăl. funcţionar de poliţie şi. ocazional. Femeia înaltă. poliţişti. victime etc. umbre.PERSONAJUL („Fiinţa specială") Soţia sa şi Sora sa FAMILIA MATERNĂ Mama Bunica pe linie maternă Bunicul pe linie maternă şi Unchiul Ernest. fratele doamnei Simpson Prietenul din copilărie. cupluri.. . soţia lui Paul Trecătoarea din ţinutul cenuşiu Tînăra în pantaloni de ski Servitoarea ţigancă Un om de lume Bărbatul masiv Bărbatul de la telefon Găina Cîntăreaţa Un poliţist Aristocrata. cea de-a doua soţie a tatălui Pierre. trecători. Marea Doamnă Balerina Diverse alte apariţii.. turişti. miliţieni. gură-cască. fratele doamnei Simpson Paul. consul Ghidul turistic. avocat şi funcţionar Doamna Simpson. martori.

) Emma nu este cu tine? BUNICUL: A murit văduvă. JEAN: Pari furios. ci în centru să se afle o uşă. JEAN: Bună ziua. sau pur şi simplu numai rama unei uşi. că acuma. în alt pat. JEAN: Se poate? ERNEST: Intră. De fiecare parte. JEAN: Tu cu invenţiile tale! Cînd trăiai. Meditez la invenţia mea. Cu tine m-am urcat pentru prima oară în Turnul Eiffel. puţin cam mare. JEAN: O să mă întorc. oare. Nu-mi dau voie nici să mai trag din pipă. BUNICUL: Î ţ i sînt bunic pe linie maternă. Jean mimează că bate la uşă. Bunica nu e aici. ceva mai amabil pe cînd erai în viaţă. Din stînga intră Jean. Se întoarce cu faţa la perete. un bărbat ceva mai tînăr. BUNICUL: De ce mă priveşti aşa? Aveam şaptezeci şi patru de ani cînd am murit şi am murit acum treizeci de ani. cu tine? (Bunicul tace. abia acuma îmi dau seama cît de mult semănăm. citind ziarul. nu ţi-a reuşit nici una. Mergeam amîndoi la film. totuşi. BUNICUL: Du-te să-l vezi pe Ernest. dechide uşa şi intră în cea de-a doua. Aşa că e liberă. bunicule. În dreapta. Aceleaşi sprîncene. ţi-aduci aminte. în camera lui. cîte un scaun şi o măsuţă. Léon. erai mic pe atunci. BUNICUL: Mi-au luat totul. JEAN: Asta înseamnă că n-o vezi prea des. fiul meu şi unchiul tău. unde se află bătrînul întins în pat. Léon. Fără să se oprească în prima cameră. dar tu spune-mi pe nume.SCENA I Decorul: Scena este împărţită de un perete cu uşă la mijloc. În cealaltă parte... BUNICUL: Lasă-mă în pace. acelaşi nas. E posibil să nu fie împărţită. Erai. aceeaşi culoare a ochilor. JEAN: Bună ziua. 227 . un pat în care stă un bătrîn cu scufie de noapte pe cap. Privindu-te. Crezi.

albe şi puţin murdare. a trebuit să traversez nişte noroaie. sînt tocmai pe gustul familiei noastre. Pe toţi i-am ajutat şi imediat cum le mergea mai bine. Casele astea joase. Aş vrea să-i duc un cadou. Ah. dar mai ales manşetele de la pantaloni mi s-au murdărit în plus. sau la subsol. M-am udat. O căutam pe ea şi te-am găsit pe tine. mi-a fost greu s-o recunosc pe a voastră. JEAN: Ai cumva o perie? Ca să ajung la tine şi la bunicul. A ta Zic a ta. JEAN: Nu ştii nici măcar unde este tanti Suzanne? Poate că ea ştie unde stă mama Fiindcă eu pe mama o caut. da. Şi totuşi. Te-am întrebat cum de mi-ai aflat adresa JEAN: Ce aveţi amîndoi de sînteţi aşa furioşi? E din cauză că aţi murit? ERNEST: Eu n-am murit. Mai şi ploua. cum toate casele sînt albe şi joase pe aici. Se muta des şi totdeauna căuta să stea la parter. 228 . Ea s-a dus înaintea mea Nu o văd niciodată. Acuma vreau să mă gîndesc numai la mine. ERNEST: Nu mi-ai răspuns la întrebare: cine ţi-a dat adresa mea? JEAN: Nu mai ştiu. Nu mai ştiu nimic de ea Familia nu mă înghite. Deci cine ţi-a dat adresa? Nu vreau să-mi ştie nimeni adresa întotdeauna m-am gîndit numai la ceilalţi. Nu am văzut-o de foarte demult Nu vreau să creadă că am uitat-o. fiindcă locuieşti împreună cu Léon. Poate că mama ERNEST: Ea nu avea de unde s-o ştie. ERNEST: Spune-mi. JEAN: Acuma stai împreună cu bunicul? ERNEST: Cine ţi-a dat adresa mea? JEAN: Bună ziua. Nu mai ştiu. gata. nişte flori. n-am nevoie de mai mult.Jean intră. cu tavanul jos. tot noroiul ăsta Mă gîndeam că ea avea gust pentru astfel de locuinţe. Gata. cîte am făcut pentru ai mei ! Fiecăruia i-am găsit cîte-o situaţie. Am ajuns la nouăzeci de ani. cine mi-a dat adresa ta! poate că oi fi găsit-o eu singur? M-or fi inspirat casele acestea joase. mai că aş putea să-i fiu tată lui tata Pur şi simplu am hotărît să mă opresc şi să-mi fixez vîrsta la nouăzeci de ani. unchiu'. Ernest. dispăreau cu toţii în ceaţă.

229 . cum de am ştiut în ce direcţie s-o apuc. Dar înainte de asta te-am văzut trecînd din casă în casă. cel puţin. desigur. ERNEST: Ce-are-a face ! Bunicul se ridică. am bani. Léon. sau. JEAN: E octogenar. Nu aş fi vrut să mă vezi în halul ăsta. ERNEST (care nu pare deloc recunoscător): E de ajuns pentru moment Nu e totul. asta e. Va trebui să-mi mai aduci. M-am ascuns după un colţ de stradă. unchiule. ERNEST (terminînd de numărat banii): Da. JEAN: Am bani la mine. Luceşte de atîta purtare. te-am pierdut. cineva care mi-a indicat şi direcţia. Zece mii în bancnote noi. Oare cum de te-am regăsit? Cineva (dar cine?) m-a însoţit o bucată de drum. (Scoate un teanc de bancnote din buzunar. Par un cerşetor. dacă vrei să ştii ce vîrstă are acuma. ERNEST: Ei bine. nimănui. JEAN (iese prin stînga): Am să mă întorc. BUNICUL: Banii ăştia nu valorează nimic. dar ţi-am pierdut urma. Nedreptatea! Nedreptatea stăpîneşte pămîntul. mă vezi ce prost îmbrăcat sînt. Victor mi i-a adus. După care m-am ascuns. pot să-ţi dau. iar dumneata ai dispărut. Ai aici şase sute de bilete de zece mii. Nu am bani decît să-mi cumpăr o gazetă pe săptămînă. Nici măcar la bursă. După tot ce am făcut pentru umanitate. Te-am urmărit pe stradă. ERNEST: Ia uită-te. BUNICUL: Nu cred că-l cheamă Victor. am mulţi bani. Nu circulă în satul nostru. sînt şase sute. însă mi-am păstrat neatinsă mîndria şi independenţa. Aşa că habar n-am ce se mai petrece în lume. nimănui. ERNEST: Nu mă poate cumpăra nimeni. Mi-a adus o parte din ce-mi datora. JEAN: Nu te puteai schimba. se aşază pe marginea patului şi priveşte banii.) Uite. Ceva bizar. de vreme ce eşti fratele mamei.. cu banii în mînă. Plec să o caut Ernest intră în camera bunicului. poftim. din magazin în magazin. Pentru afaceri. JEAN: Nu-mi aduc aminte cum ţi-am aflat adresa. ca să nu mă vezi. vezi bine că redingota mea cea neagră s-a uzat. puţin. I-am spus să n-o comunice nimănui. pentru dumneata şi pentru bunicul.ERNEST: Numai frate-meu André îmi ştia adresa. dar se ţine foarte bine.. Nu am mai auzit vorbindu-se de el.

nici prea înalte. înăuntru. în plin deşert.) Uite. cam ca la San Francisco. albastru. cu o mapă de documente în faţă. nu foarte mari.SCENA II Nici un decor construit. cu case bine proporţionate. fiindcă se simt prea bine acasă. Probabil că erau cu toţii la cîmp cînd ai trecut pe acolo. (Pe peretele din fund apare un fluviu larg. Vreo colonie franceză. totul e confortabil. JEAN: Uite cum era: la capătul străzii era marea. Şi dintr-o dată am văzut vapoarele. numai un scaun şi o masă. JEAN: Oraşul l-am găsit absolut din întîmplare. pentru ea. mai degrabă. TATĂL: Ai venit să mă vezi? Nu te aşteptam. aşezat la masă. nici prea joase. da. De aceea nici nu vezi prea multă lume pe străzi. oceanul? Mie mi-a apărut brusc. dintr-o dată. chiar aşa. Simţi de afară că. La urma urmei. TATĂL: Nu pe mine ai venit să mă cauţi. el a plănuit oraşul acesta. vezi? exact aşa era. fratele meu. Ei bine. un bărbat cam de cincizeci de ani. asta-i adevărat. Personaje: Tatăl. exact ca aici. Şi totuşi locuiesc în Extremul Orient Extremele se ating. capitala e Bocal şi se găseşte în cîmpia Bocala. oraşe de care nu am auzit niciodată vorbindu-se. Adevărat. Jean intră prin dreapta. cunoşteam esenţialul. JEAN: Atunci cum se face că are împrejur marea. Zici că ţinutul ăsta se află în nordul Chinei? TATĂL: Se cheamă Bogandi. de aceea nu i-ai văzut. Totuşi. de aceea li se şi zice „ultimii cavaleri ai Occidentului". Ah. nu-i aşa? JEAN: Ce mă surprinde cel mai mult e să descopăr în călătoria mea oraşe neaşteptate. la un colţ de stradă. Un oraş foarte armonios. (Imaginea dispare. mi-e egal: mi-a trecut demult supărarea. cu balcoane. poftim. care a fost un mare geograf şi care a murit foarte tînăr. Cu pieţe. unde au tot ce le trebuie.) 230 . care se află în nordul Chinei. albastru ca pe Coasta de Azur. Ba este şi un port acolo. într-un oraş nou. strada cobora puţin. poftim: mă aflu. TATĂL: Cred că am auzit şi eu vorbindu-se de ţinutul ăsta. e vorba de o colonie franceză. Oamenii practică echitaţia acolo. la un capăt de drum. probabil. Pentru mine ai venit? Sau. bogat în vegetaţie şi scăldat în lumină. Niciodată n-am fost prea tare la geografie.

încă o dată. TATĂL: Ţie ţi-a scris? JEAN: Nu mi-au venit scrisorile ei. la urma urmei. JEAN: Hîrţogăraie. vezi? Aici e primul capitol. destul de puţin. la fel de albastre precum oceanul în mijlocul căruia ai crezut tu că vezi Boganda. Nu a vrut să-mi spună unde se duce. Ştiu numai că şi-a luat o cuşetă. cuminte. TATĂL: Te înşeli. au fost drăguţi şi m-au reciclat JEAN: Te-au reciclat în poliţie? TATĂL: Nu. A dispărut. TATĂL: Î m i pare rău că nu-ţi pot da adresa ei.) Uite. JEAN: Dacă era un vagon de dormit. JEAN: Pe cine ai putut să aperi? Nu aveai drept de apărare. Da. Vă înşelaţi cu toţii. trei excepţii. te asigur că mi-e perfect egal. Eu am fost la locul meu întotdeauna. hîrţogăraie. mă duşmăneşti fiindcă am divorţat. TATĂL: Nu mi-a scris niciodată. Tu mai degrabă i-ai acuzat pe clienţi. Propaganda duşmanilor v-a sucit capul şi v-a luat minţile. cu două. Sînt igur de asta. sîntem subvenţionaţi de Ministerul Poliţiei. In romanul realist Aparţineam de Ministerul Poliţiei. JEAN: Ai părăsit-o. Noile autorităţi i-au dat afară din barou pe toţi avocaţii. Nu ai schiţat nici măcar un gest ca s-o împiedici să plece. Eu nu sînt poliţist Dovadă că sînt cenzurat Mi-au tăiat din romane unele pasaje prolixe. E un roman gri. ai făcut totul pentru ca ea să plece. Dar ar fi fost anormal să nu-i apăr pe criminalii de stat După care au suprimat total funcţia de avocat însă. Le-am susţinut revendicările. o dovadă mentală. Eu i-am apărat pe funcţionarii de la poştă cînd au intrat în grevă din cauza căldurii. printre care şi eu. atunci destinaţia ar fi trebuit să fie scrisă pe vagon. JEAN: Din discreţie. dar numai în limitele prescrise de ei. Am dus-o la gară. 231 . eşti un birocrat TATĂL: Ai necaz pe mine nu din raţiuni p o l i t i c e . cei de la apărare. supus. Cred că te bucurai că pleacă. Nu i-ai spus un cuvînt. Eu scriu romane-fluviu. (Scoate un pachet enorm din sertarul mesei. În realitate. da. Puteai să-i întrebi pe cei de la gară. cum eu am fost un ins ascultător. Am şi dovada. dar nu sîntem poliţişti.TATĂL: Ştiam că ai să vii şi ştiam că nu vii pentru mine. dar de scris mi-a scris. I-am apărat pe acuzaţii pe care mi s-a cerut să-i apăr. în roman. Dar.

A doua nevastă mi-a murit Toată lumea o credea vie şi văduvă de multă vreme. Alteori le scriu ei şi le semnez eu. Ba încă mi se plătesc în avans. tu scrii totul. Ea nu a profitat de moştenire. Sînt fraţii ei. ai să vezi. nu m-a ajutat nimeni. Nici eu. PIERRE: N-o să vă bateţi acuma ! PAUL: Nu e frumos. Ea ne-a părăsit pe noi. dar ea avea nevoie. cu baldachin şi perdele lăsate. de gangsteri. cei doi fraţi ai doamnei Simpson. PAUL: Ne-am aranjat întotdeauna. cărţile mele se vînd bine.) Uite.TATĂL: Trebuie că s-a dus foarte departe. JEAN: Ba tu. PIERRE (lui Jean): Mă recunoşti? Erai foarte mic. O familie de hoţi. nici cu ochiul şi nici cu mijloace mecanice. JEAN: Eu nu am nevoie de ajutorul tău. La cele patru colţuri ale patului pîlpîie cîte-o luminare. să divorţeze şi să se recăsătorească. frumoasa familiei. A ajuns acolo unde nu mai poţi zări pe nimeni. 232 . JEAN (Tatălui): Nu te cred. (Pe scenă apare un pat vechi. JEAN: Ce-i cu mascarada asta? TATĂL: Nu-i o mascaradă. Iar ei nu fac decît să profite. Patul este împins pînă în mijlocul scenei de Pierre şi Paul. Eu am dat toţi banii la stat Din fericire. PAUL: Am auzit că ai devenit un om foarte important Am fost foarte mîndri de tine cînd am aflat că ai cîştigat cupa Davis. am adunat prin propriile mele forţe. PIERRE: O asociaţie sindicală trifraternă. PIERRE: Ea nu are nici o vină. Vezi cum se înşeală lumea. TATĂL: Cum îţi permiţi să-mi vorbeşti pe tonul ăsta? JEAN: Dar tu cum îndrăzneşti să ma minţi în halul ăsta? Cum de ai îndrăznit s-o minţi şi să o furi aşa cum m-ai furat şi pe mine? TATĂL: Nu-ţi datorez nimic. TATĂL: Oricine are dreptul să se recăsătorească. sora mea cea mare.) Uite dovada. ca de obicei. PIERRE (arătînd spre pat): Vezi? Sora mea a murit PAUL: Hélène. (Pierre şi Paul trag perdelele patului. Tot ce am adunat. în care se zăreşte trupul unei femei moarte. Acest cadavru constituie o probă vie. Ca să te recăsătoreşti. Pierre şi Paul. Uneori le scriu eu. Iar tu erai dator să o ajuţi. Tu faci totul. cu toate guvernele. iar Pierre sau Paul le semnează. Nu are nici un rost să ne supărăm aşa unii pe alţii. Nu e bine să vă daţi în spectacol în faţa unei femei moarte. TATĂL: Eu sînt singur.

pipăiţi. Poate că va fi uitat de toate. Atenţie să nu vă loviţi. JEAN: O s-o caut pe mai departe şi am s-o întreb.TATĂL: Uite ce frumoasă este. nu se poate să nu-l găsiţi pînă la urmă. o uşă foarte înaltă. ce crede ea despre toate astea. domnule. ca să intraţi. Aşa cum aţi aprins-o dumneavoastră. Oamenii trec pe la uşa noastră călare. Căutaţi bine. TATĂL: Eu le-am plătit JEAN (lui Pierre şi Paul): Nu pot să-l iert. Căutaţi-l. A trebuit să-ţi plătim meditaţii. se vor zări trei paturi. Aplecaţi-vă. mai întîi i se vede pălăria. pe scenă este întuneric. Asta e: uşa nu e prea înaltă. A DOUA FEMEIE: Intraţi odată ! Jean a intrat. sau canapele. La început. Cînd îşi dau seama că uşa este prea jos şi 233 . PRIMA FEMEIE: Trebuie să vă aplecaţi. (Se aprinde lumina. PAUL: Aşa ni s-a spus şi nouă la şcoala de cădeţi.) Intraţi. care se rostogoleşte pe scenă. este mai puţin palidă decît cînd trăia. domnule. SCENA ni Decor: În fund. că nu se vede nimic înăuntru. în mijlocul peretelui. Dacă mai crede ceva. Zgomote de paşi. intră Jean. În fund. rumoarea cuiva de afară. Simt eu că veţi reuşi. Se ridică. întrerupătorul e chiar dedesubt. domnule. intraţi. Aprindeţi lumina. Femeile poartă două măşti identice. tîrîndu-se pe burtă. fiindcă nu ştiu dacă ea l-a iertat PIERRE: Viaţa este bunul cel mai preţios. se vede uşa foarte joasă prin care. PRIMA FEMEIE: V-aţi lovit? JEAN: De ce staţi aşa în întuneric? A DOUA FEMEIE: Fiindcă lumina nu se poate aprinde decît din afară. deşi are părul alb ! Uitaţi-vă la ea. O să se facă şi pentru noi lumină. Cu timpul se vor zări şi femeile ale căror voci se aud la începutul scenei. PIERRE (lui Jean): Erai foarte slab la fizică şi la chimie. domnule. Pe măsură ce se va face lumină. Înaintează tot tîrîş pînă ajunge să-şi ia pălăria. Este vorba de două femei. cînd am s-o găsesc.

A stat aici zile-n şir.. O caut cam demult PRIMA FEMEIE: Pe mama'dumneavoastră o căutaţi? JEAN: Amîndouă semănaţi cu ea. luni de zile. cel puţin nu cu voie. de fapt. JEAN: Trebuie să fie ea undeva. A DOUA FEMEIE: A plecat acum cincisprezece zile. nu sîntem surori. A DOUA FEMEIE: Azi dimineaţă? Şi deja au trecut cincisprezece zile? PRIMA FEMEIE: Trebuie să se-ntoarcă. ani întregi şi. Dar. fiindcă poşta merge foarte prost. apoi. JEAN: Nu vă deranjaţi. aşa. PRIMA FEMEIE: Astea sînt probleme în care noi nu ne putem amesteca. PRIMA FEMEIE: Ba nu. JEAN: Nu v-a spus că aşteaptă pe cineva? A DOUA FEMEIE: Nu.. după cum sîntem ! uni sau răi. asemănări spirituale.. i-aţi scris că veţi veni? JEAN: Poşta merge foarte prost. A DOUA FEMEIE: Poate că a plecat pentru o vreme. PRIMA FEMEIE: Înţeleg. azi dimineaţă era aici. JEAN (neliniştit şi întristat): Poate a plecat tocmai fiindcă presimţea că am să vin? Niciodată nu i-am făcut vreun rău. PRIMA FEMEIE: Nu ştiu ce-a apucat-o de-a plecat. JEAN: De ce acceptaţi să locuiţi în apartamentul ăsta fără ferestre?. Nu cumva o fi vreuna dintre dumneavoastră? PRIMA FEMEIE: Toate semănăm. 234 . A DOUA FEMEIE: Nu mai e făină. Adică toate femeile din comunitate. dintr-o dată. PRIMA FEMEIE: Alţii au inimă bună şi-o aprind. A DOUA FEMEIE: Nici măcar rude îndepărtate nu sîntem. Puteţi aştepta. PRIMA FEMEIE: Vă putem face clătite. domnule.că nu pot intra călare aici. sting lumina. Şi tavanul dumneavoastră e jos. A DOUA FEMEIE: Depindem unii de alţii. JEAN: Pot să aştept aici? A DOUA FEMEIE: O să se întoarcă. ca să-şi bată joc de noi. Poate că a ieşit la cumpărături. JEAN: Nu ştiu dacă vorbim despre aceeaşi persoană. PRIMA FEMEIE: Poate că va veni.. dar nici nu putea să ştie. Numai afinităţi există între noi. PRIMA FEMEIE: Chiria nu e mare. o săptămînă.

JEAN: Iar tu ! De ani şi ani îmi umbli prin visuri. Mă prefac că mă interesează. cumnaţii tăi. Întotdeauna a luat note proaste la şcoală. bineînţeles. JEAN: Acum sînt mai bătrîn decît tine. Intră Jean. Oare ce-o fi însemnînd revenirea asta a voastră? Oare am să vin şi eu curînd în lumea voastră? Oare nu am sfîrşit certurile? Revenim iar şi iar la acele începuturi înfricoşătoare. nu mă miră d e l o c . ai reuşit destul de bine în viaţă. Nu vă mai visasem de cîteva zeci de ani. JEAN: Dar eu exist încă ! Mă descurc tot mai greu în zgomot şi furie. nevasta ta. Un copil nefericit. JEAN: Un castel negru? Vreţi să ziceţi: un castel alb! PRIMA FEMEIE: Şi totuşi. un castel negru. Nu m-a înţeles niciodată. cînd stau faţă în faţă cu tine. Î m i dispreţuia prietenii. acum cîteva clipe era aici. Nu ştiu cum o fi făcut de şi-a terminat studiile s u p e r i o a r e . 235 . înainte de-a fi demolat. Ai atins gloria. Întotdeauna a fost contra mea Ce generaţie ! Numai acuzaţii. un scaun şi o masă cu sertare. Î n v ă ţ a prost la greacă. cînd te văd.' TATĂL: Asta fiindcă lumea nu te mai interesează. Şi totuşi.A DOUA FEMEIE: Poate că a plecat în provincie ca să-şi vadă prietena. În orice caz. mă simt tot copil. Şi era bine. Julienne are un castel. Tatăl îşi priveşte din timp în timp ceasul de la mînă. dacă nu cumva una foarte intensă. Niciodată n-a vrut să mă a s c u l t e . îmi dispreţuia noua familie. Spre dreapta scenei. Am vrut să-l fac inginer. Din fotoliu. Vorbeşte: TATĂL: Întîrzie. în care stă Tatăl. Într-un colţ. după cîte-am auzit Ai avut o viaţă mai mult sau mai puţin intensă. pe Julienne. era slab la ş t i i n ţ e . tu. Ea a petrecut clipe frumoase în acel castel şi dorea să-l mai vadă o dată. un fotoliu. Poate ca a plecat pentru totdeauna JEAN: Credeţi că a plecat pentru totdeauna? SCENA IV Decorul: O cameră cam sordidă. dar m-am săturat de toată chestia asta TATĂL: Şi totuşi. şi-a luat toate diplomele. Întotdeauna a întîrz i a t .

236 . înseamnă că duşmănia mea nu e prea mare. Ne-au separat mari tulburări şi războaie. nişte Neica-Nimeni. al Gărzii de Fier. iar tu te-ai baricadat în mormîntul nevestei de-a doua şi al cumnaţilor tăi. Nu s-ar putea spune că tu nu ai reuşit în întunecimi.şi tu m-ai făcut un paria pentru tine. am venit să te vizitez în vis? Ai murit d e m u l t . TATĂL: Copleşit de muncă. Nu din filosofic Ci ca să-ţi meargă bine afacerile. Nu ne-am putut explica între noi doi niciodată. Ai fost favoritul francmasonilor. eu tot fiul tău voi fi şi pe lumea cealaltă. Atunci cînd politica a făcut din mine un paria . al stîngii. nu cred că mai profită de ea. apoi al regimului comunist TATĂL: Am fost un om la locul meu şi un om modest JEAN: Asta nu din filosofie. care-şi bătea servitorii? Este adevărat. al democraţilor. morţi de mult JEAN: Dacă-mi tot apari în vis. cred că a murit Ce păcat că nu am avut mai multă încredere unul în altul. care nu-ţi făcuse nici un rău şi pe care ai părăsit-o. eu am învins. Nu te-am aprobat decît atunci cînd am aflat. că aveai cîteodată cîte-un val de tandreţe faţă de mine. copleşit de o permanentă vinovăţie (fiindcă. Fiindcă am avut şansa şi curajul de-a nu te asculta. orice ai crede tu. Î n curînd n e vom reîntîlni p e tărîmul v o s t r u . pungaşii. În cele din urmă. al guvernărilor naziste. A societăţii t a l e . Singura.pe care-l oropseai. după moartea ta. Dar aveam deja bănuieli atunci. Mi-aduc aminte că te-am văzut într-o zi la cinematograf împreună cu ea şi m-am prefăcut că nu te cunosc. aşa de rău ţi-ai aranjat viaţa personală. încît a doua ta nevastă nu mai suporta nici măcar să o atingi şi o punea în pat. că-ţi luaseşi o ţiitoare ţigancă. Î n s ă . Era singura fiinţă frecventabilă din tot anturajul tău. aşa că-mi va fi greu să vin să te văd. al dreptei. De ce. Î n s ă . JEAN: I-ai cumpărat o casă. Mi-ai fi povestit toate astea M-ai fi dus să beau un pahar cu ea. Nu ai rezistat nici la aprobarea. aşa cum eram. oricum. pe care îl băteai. TATĂL: Lasă şi tu chestiile astea. Chiar sînt pungaşi? Erau nişte oameni răi. totuşi. Mă înjurai din pricina mamei. pe nepoată-sa. La ce m-aş fi putut aştepta din partea unui astfel de tată. nici la dezaprobarea societăţii. sînt moarte de mult Şterge-ţi din memorie duşmănia pentru cei din familie. nu sînt o brută) ea a fost singura bucurie din viaţa mea. Noroc că am putut să fug de la tine la şaptesprezece ani. Problema nu e rezolvată. nişte fiare. după cum ai văzut. Idioata cu labe groase.acea urîtă politică din ţara ta . Sau erai mîndru cînd aveam vreo reuşită socială. între voi. oare.

Şi totuşi eu ţi-am spus că n-ai talent la desen.. Lumea este-a lui Satan. Dar nici o situaţie nu apare limpede. 237 .poate că erau. nişte B-uri. pe care vom fi crezut-o mai bună. Nu de azi. Jocul continuă o vreme. nişte X-uri. Ce două femei se aşază în genunchi pe jos. vreun analist al situaţiei. ai zmîngălit şi tu nişte bîlbîieli pe hîrtie. JEAN: Da. Fiul deschide un sertar şi scoate un vraf de hîrtii. Se ridică. mi se părea că am scris ceva cît de cît limpede. ca toată lumea. una dintre ele face „cotcodac". eu şi nevasta mea. Şi o să am şi eu mormîntul meu între cel al soţiei.) Ele vin în visele mele ca să le cunoşti şi ca să te facă să rîzi. al surorii mele. nimic nu e clar. vreun martor la ceva. Numai Dumnezeu mai poate da un sens creaţiei lui Satan. Poftim. scoate nişte foi.. Pe care am crezut-o mai bună. mi-am dat şi eu seama că totul nu-i decît butaforie. maculatură.nimic. nimic nu se poate reconstitui de aici. trage un sertar. aşa că lasă-mă să-mi arunc un ochi pe scrierile tale. Prostii. hîrtii şi semnături peste semnături. nişte aparenţe de cuvinte. Şi aşa ceva a putut fi luat în consideraţie! Nu-i nimic. (Intră două femei. poate că şi sufletele vor fi ucise la rîndu-le. un vraf de caiete.. zău aşa. nici tu nu mai ai prea mult de trăit. mă uit la ele şi nu văd nimic lizibil. ceva. ne vom afla în altă ţară.. una în faţa celeilalte şi înecep să se joace de-a găinile. Dacă Dumnezeu nu i-o smulge din mîini. atunci. numai de n-oi fi ceva mai departe. iar cealaltă „cucurigu". de ieri. băiatul tatii. Ba chiar ai început să faci desene. am să-ţi arăt totul. în timp ce Tatăl şi fiul continuă să vorbească. nimeni nu a reuşit ceva. nu ai lăsat nici un mesaj. poate că tu te credeai vreun profet. JEAN: Am să-ţi prezint două prietene. JEAN: Mai demult. TATĂL: Nu te necăji. TATĂL: Pămîntul se va răsturna. această făcătură murdară şi bîlbîită şi fărîmiţată. mai tîrziu şi fiica mea ! Pe vremea aceea. de fapt. lumea-i a nimănui. fiica ta. nişte frînturi de cuvinte. dar acum văd că . haide. Poate că. sumedenie de foi zmîngălite. Tu numeşti asta literatură? Nişte A-uri. Totul se va răsturna. se duce la masă. TATĂL: Asta-i tot. spălat şi refăcut şi numai atunci vom putea înţelege ceva. totul va fi curăţat. ca într-un soi de balet. Totul e vid. Tatăl îl urmează.

de unde scoate o carte de identitate. ori îmi pun curca pe voi. MAMA VITREGĂ: Găinilor. mama ta vitregă. (Cele două femei-găini se opresc. (Se caută în buzunare. gata. {Prin dreapta intră o altă femeie. eu 238 . Am spus numai cuvintele altora. MAMA VITREGĂ: Bine.) Din actul ăsta de identitate. FEMEIA {care trebuie să fie mama lui Jean): Tu eşti Jean? JEAN: Cred că da. Cele două personaje se întîlnesc în mijlocul scenei. nu-s doar umbre de găini. dar acuma am şi eu ceva de spus. nu imediat. reiese că da. ieşiţi de-aici. chiar aşa. dar numai în surdină. nu există nici tristeţe.) Nu se aduc găini în casele oamenilor care au murit de mult. SCENA V Jean intră prin dreapta. JEAN: Da Credeam că jocul lor o să-ţi facă plăcere. sînt două doamne care se joacă de-a găinile. De afară se aud strigăte îndepărtate şi cîteva tiruri de mitralieră. Da. care ies din scenă continuîndu-şi jocul. ci atunci cînd vor veni ceilalţi. sînt găini adevărate. JEAN (femeii grase): Trebuie să avem grijă de dumneata. TATĂL: Da. cu o mătură. TATĂL: Ne vom destrăma.TATĂL: Sfnt foarte vii prietenele tale. le „mătură" pe cele două femei-găini. ceva numai şi numai al meu. intră o Femeie prin stînga. Nu l-am spus nimănui toată viaţa mea. iată-ne singuri cu noi înşine. la noi. JEAN: Sînteţi nişte umbre cu memorie. nici suspin. Noi sîntem dincolo de tristeţe şi bucurie. dar eu am încă un cuvînt de spus. Din fundul scenei apare o femeie grasă. TATĂL: Ce sînt? Ai zice că sînt nişte găini. încă se mai aud toate astea. ) Ei. cînd oraşele şi cîmpurile vor fi pustii. Abia dacă mai sîntem atenţi la ele. TATĂL: O cunoşti: e nevasta mea de-a doua. În acelaşi timp. TATĂL: Aici. JEAN: Ba nu.

MAMA: Sîntem chiar la Bucureşti. recunosc cuvîntul „înger". că mă răsfaţă. cînd într-alta. (Priveşte de jur împrejur. una dintre aceste trei femei. Ai mîncat destul. la Bucureşti? Aşa mi se pare. (Jean se întoarce la masă. Cred că eu sînt (Priveşte de jur împrejur. ai fi trebuit să te recunoşti mai lesne. JEAN (privindu-se mai atent): Da. pe colo. uite. (Îi înapoiază oglinda. Jean se uită pe masă. MAMA: Nu ai îmbătrînit. Deocamdată mă răsfaţă. le aveam deja de mic copil. Cîteodată e foarte dur. Văd nişte cruci. MAMA: Nu mai ştii româneşte. JEAN: Ba nu. MAMA: Niciodată nu ai ştiut să faci rost de bani de unul singur. JEAN: Noroc cu tata. Tata e bogat. nu te-ai schimbat. MAMA: Mănînci prea mult Mănînci tot timpul.sînt. Într-adevăr. JEAN: Ce-i cu toate cărţile astea îngrămădite aici? Sînt vechi. mă recunosc. MAMA: Ţi-am spus să nu mai umbli în dulapuri. Dar am să-i mai cer. este adevărat. poate-l găsesc tot într-o pasă bună. Nu prea fac bani poeziile tale. dar cine eşti de fapt? Eşti soţia mea? Fiica mea? Eşti sora mea? Eşti.) Sînt scrise cu nişte litere bizare. precis. MAMA: Să nu mănînci toate prunele. în româna veche. Ai uitat limba română.) De ce sînt atîtea camere goale în casa asta? Poţi dormi cînd într-una. pe ici. mai am o sută de mii. cu poeziile tale. am aceleaşi riduri. Sînt riduri congenitale. Deja am cheltuit cinci sute de mii de franci. şi nici în frigider. Ştiu încă să citesc.) 239 . gata. JEAN: Dar tu cine eşti? Mi se pare că te cunosc demult. MAMA: Uite o oglinjoară de buzunar. ţi-ajunge. MAMA: Sînt cărţi religioase. parcă hieroglife. JEAN (luînd oglinjoara): E b u n ă .) Nu văd nici o oglindă. JEAN: Şi ce-i cu cărţile astea de joc? Parcă sînt de tarot. ştii? Îmi dă mereu sume enorme de bani. Nişte cărţi foarte vechi. Mama ta vitregă. dar e faţa mea. eu sînt. Am trăsăturile cam şterse. Iar mîncare găseşti în toate dulapurile.) Unde sîntem. JEAN: Abia de înţelegi ceva. totuşi. JEAN: Mi se pare că recunosc casa asta. chiar şi pe cea modernă. O să te îngraşi. mai recunosc cîte un cuvînt. alteori foarte generos. (Ia o carte. de fapt sînt absolut de neînţeles. MAMA: Este apartamentul celei de-a doua neveste a tatălui tău. tu.

MAMA VITREGĂ: Păi. Nu tatăl tău ni i-a trimis. (Îi îmbrăţişează. apoi.) Ce de bani. de ce-mi ceri bani? JEAN: Am să ţi-i înapoiez. Şi tu vei mai îmbătrîni cînd vei ajunge în lumea noastră. ca să-i dau unchiului Ernest. J E A N : Îl aştept pe tata Trebuie să vină ca să-şi plătească datoriile.JEAN: Ce-i în pachetul ăsta? (Îl deschide. bunico. JEAN: Te asigur că am să-ţi înapoiez banii cu zece la sută dobîndă. MAMA VITREGĂ: Toţi veniţi mereu pe capul lui bărbatu-meu. bună ziua. Mult mai mulţi decît am. MAMA: Am ajuns la vîrsta părinţilor mei. Cînd ajungi la o sută de ani. bunicule. BUNICA: Dar Jean e fiul lui. MAMA VITREGĂ: Aşa spui mereu. iar tatăl tău nu plăteşte niciodată. să ne plătească datoria. foarte mulţi. JEAN: Ştii bine că nu-mi place prenumele dumitale. JEAN (noilor sosiţi): Bună ziua. JEAN: Atunci înseamnă că unchiul Ernest Am să duc la schimb banii ăştia. Trebuie să-l salvăm. te opreşti. Trebuie să-l salvăm pe Ernest E înecat în datorii. 240 . pentru mine nu eşti decît o străină. JEAN (către Mama vitregă): Doamnă. am nevoie de cinci sute de mii de franci. MAMA: Unchiul Ernest nu mai face bani. ce de bani ! MAMA: Sînt bani vechi.) Mamă. Apar un bătrîn şi o bătrînă. Şi totuşi. MAMA VITREGĂ: Încăpăţînat mai eşti. de ce eşti aşa bătrînă? Eşti la fel de bătrînă ca bunica şi bunicul. să-mi spui Hélène. Dumneata nu mai eşti nevasta lui. vine mama ta vitregă. dacă nu mai au nici o valoare. Are şi el dreptul la o parte din veniturile tatălui lui. (Către Mamă:) Nu dumneata eşti soţia lui. Bătrînul va rămîne mut. BUNICA: Datoria nu poate să mai aştepte. Şi. eşti fiica lor. Datoria mamei mele şi a familiei noastre. să-i cereţi bani. JEAN: Ca să preschimb banii ăştia îmi trebuie mulţi bani. Mama vitregă apare din dreapta. MAMA: Uite. dacă sînt o străină. Ţi-am spus de-o mie de ori să nu-mi mai spui „doamnă". Mai îmbătrîneşti şi o dată ajuns dincolo. ieşiţi din circulaţie. Ştii bine că este un escroc incorigibil.

Aşa că am să te ajut. A făcut pentru el şi pentru mine acelaşi cavou. MAMA: Dar nici de dumneata. Ba chiar nu te iubeşte deloc. Dumneata îl împiedicai. el trebuie să vină şi să plătească datoriile. uite. FEMEIA (către Mama vitregă): Nu prea te iubeşte. BUNICA (Mamei vitrege): Nici cînd era mic. Dar eu îi cunosc adevăratele sentimente. FEMEIA: Dacă-ţi spun că este cu ţiganca! Ea l-a găsit. banii ăştia sînt dreptul tău. Vorbim aceeaşi limbă.MAMA VITREGĂ: Nu are nici un drept E major. Am să-l aştept eu pe tata. Dar nu mai încerca să-l prinzi pe soţul meu. Altădată. oricum. JEAN (Mamei): Ba nu. Am să încerc eu să fac rost de ceva bani. MAMA: Pentru moment. 241 . Să ştii că regret foarte mult că ai îmbătrînit aşa de tare de cînd ne-ai părăsit. Aşa că el a trebuit să se despartă de ei. MAMA VITREGĂ (lui Jean): Eu sînt o creştină la locul ei. Cînd ajungi acolo. arăta foarte tînără. N-o să mă dea nimeni afară de-aici. Precis că-n clipa asta e la amanta lui. mamă. ca să pot răscumpăra datoria unchiului Ernest. timpul merge anapoda. Jean se caută prin buzunare. (Lui Jean:) Toţi cei din familia mamei tale sînt nişte oameni ciudaţi. MAMA (către Bunică): Lasă. Nu-i adevărat ce se zice că îmbătrîneşti pe lumea ailaltă. Oricum. mamă. Din cauza dumitale. să terminăm cu datoria unchiului Ernest MAMA VITREGĂ: Eu sînt la mine acasă. tu să-mi dai restul. E irevocabil. să nu mai vorbim de toate astea. orice ar zice ea. Sînt în casa mea. O să mă descurc eu cumva. JEAN (Mamei): Ce e de făcut ca să-ţi dispară ridurile şi ca să te destinzi şi tu? BUNICA: Ar trebui să se recăsătorească cu taică-tău. Nu ai să reuşeşti. Nici nu mai vrea să audă de ţigancă. FEMEIA: Asta-i fiindcă nu se simte bine pe lumea ailaltă. N-o să-mi ia nimeni bărbatul. MAMA VITREGĂ: Vorbeşti prostii. Î ţ i dau numai patru sute de mii. ţiganca. tu nu ai nimic de plătit. am să-ţi dau eu cinci sute de mii de f r a n c i . cu vărul meu. Intră o Femeie. El pe mine m-a ales şi gata. cu mine. ca să-ţi dovedesc ce bună creştină sînt. MAMA VITREGĂ: E cu ţiganca numai ca să se distreze. parcă ar fi dintr-o altă specie. Se înţelege mult mai bine cu fraţii mei. Pînă ai să-l găseşti pe tatăl tău. taică-său nu voia să-l ajute.

mă face prea mult să sufăr. JEAN: Nimic nu aparţine nimănui. trebuie să-l scoatem pe Ernest de la închisoare. nu i-am jecmănit pe ţărani. bunica ta sînt nişte zdrenţe. cu toate că nu există telefon. Au nevoie de mulţi bani. VOCEA (către Jean): Mama ta. nici măcar nu ştiam că mi-au rămas atîţia bani. Şi apoi. Se aude un fel de sonerie de telefon. în casa mea. de vreme ce îi aparţine soţului meu. MAMA VITREGĂ (după ce au ieşit ceilalţi): Ce comedie oribilă ! Mă aşteptam eu că aşa o să fie. E pentru toată lumea. de parcă ai fi la tine acasă? FEMEIA: Casa asta a dumitale este deja a altcuiva. MAMA: Să nu mai vorbim de asta. aşa se întîmplă întotdeauna. MAMA VITREGĂ: Dar ce este cu vocilea astea care te caută pe-aici. Nu am făcut rău la nimeni. JEAN: Cine-i acolo? Este o voce anonimă şi care nu spune cine este. Iar tu ai să vii după noi. bunicul tău. Jean ! MAMA VITREGĂ: Te cheamă la telefon. noi. mai bine zis. Sînt foarte bătrîni şi foarte săraci. dar nu se poate să nu-l pedepsească bunul Dumnezeu. totul este al tuturor. Iar fratele dumitale. băiatul mamii. Nu e drept.JEAN: Uite. şi o să plecăm de aici. te aşteptăm. Bunica şi Mama ies. avem prioritate. Fratele dumitale s-a îmbogăţit furînd. dar te aşteptăm pe vecie. Am recuperat şi noi o părticică. Mama îi spune lui Jean: MAMA: Te sărut. BUNICA: Trebuia să dai aceşti patru sute de mii de franci. dragă Jean. am găsit o sută de mii de franci. Este doar o mică parte din bănetul pe care i l-ai furat fiicei mele. Ieşind. BUNICA: Dat fiind că fiica mea a fost prima soţie a tatălui tău. Sau. BUNICA (către Mama vitregă): Lasă că nici voi nu sînteţi mai breji. Noi. a ajuns mare judecător la tribunal! (Lui Jean:) O să luăm cei patru sute de mii de franci. MAMA VITREGĂ: Tot ce este aici este al meu. Bunicul. MAMA VITREGĂ: Ce familie! Numai escroci! Bine a făcut soţul meu că s-a descotorosit de voi. nu cu cine ştie ce speranţe. de-aia a şi ajuns mare funcţionar. cel puţin. Te aşteptăm. Numai că eu sînt un om 242 . ucigaşul. VOCEA: Alo.

Prea puţin probabil. coboară aici şi taxiul e liber după aia. fiindcă tu nici nu ştiai. Se duc şi ei să mănînce. Şi vederi ne trimit. de fapt. dar în orice caz nu pot să-l las să putrezească în temniţă. Şi mai este una. e prea puţin probabil să găseşti un taxi pe aici. Nu-i prea mare lucru de capul lui.. e tocmai la celălalt capăt al oraşului. Tot pe strada Claude-Terrasse locuiesc ei ? FEMEIA: Da. Ce frumoasă e viaţa ! Am mult mai mulţi bani decît aş fi visat v r e o d a t ă ..) Nu. N-am să mă las. uită-te la servieta ta: e plină de bani. JEAN: Cu taxiul e mai modern. unchiului Ernest. JEAN: E prea scump. o să-mi păstrez şi bărbatul şi casa şi averea. după bunica şi bunicul. Oricum. pe aici mergea tramvaiul. trebuie să mă duc şi eu după mama. (Se îndreaptă spre masă. trasă de trei cai. şi. care descriu experienţe vechi.) Toate cărţile astea. cu două. tot nu le pot înţelege. (Se ridică brusc. Toţi oamenii au maşină pe aici. Ştii cumva ce autobuz merge acolo? FEMEIA: Este o trăsură care merge acolo. Probabil că există cărţi în care ţi se explică ce trebuie să faci cînd mori. FEMEIA: Asta-i egoism curat. nu mă las eu cu una. Dar oare mai este adevărat ce scrie în ele? Sînt cărţi vechi. chiar ne-au trimis o telegramă de acolo.puternic. Altădată. În afară de costumul ăsta de pe mine.) JEAN (se întinde pe canapea): Doamne. În cartierul ăsta nu există staţie de taxiuri. bine-i să te odihneşti. JEAN: Un motiv în plus ca să dau bani familiei. aşteaptă chiar în faţa scării.) FEMEIA: Poftim. Pentru moment sînt bogat Sînt 243 . Cu bacşiş pentru vizitiu. e dovadă de nesimţire crasă ! MAMA VITREGĂ: Mă doare-n cot (Iese şi ea. (Se duce înspre fundul scenei şi priveşte „afară". Asta îţi spun eu. nu. Dar n-o să găseşti t a x i . FEMEIA: Mă duc să caut un taxi. adică atunci cînd eşti pe moarte. apoi. foarte vechi. mai am opt Am nouă costume cu ăsta. e prea lung drumul. Poţi să fii mulţumit JEAN: Bine-i să te odihneşti. cum să nu. fiindcă am uitat limba. (Femeia iese.) O trăsură trasă de doi cai. FEMEIA: Poate dau de vreunul pe străduţele astea. prin fundăturile de aici mai vine cîte cineva cu taxiul. FEMEIA: Ai făcut şi continui să faci multe lucruri bune în viaţă. acum e ora mesei. Şi. Şi douăsprezece perechi de pantofi. pe care nu le înţeleg. Şi. oricum. JEAN: Nu e tren direct pînă acolo. JEAN: Nu vine nici un şofer pînă aici.

Sau mai bine inginer chimist Nu ai vrut să mă asculţi. intră. Din dreapta intră alt personaj (2) care seamănă la fel de izbitor cu omul din fotoliu. mai ales bătrînul (2) i se vor adresa celui aşezat în fotoliu. ai făcut ce-ai vrut în viaţă. Cîtă vreme ai s-o duşmăneşti. nu vei ajunge în rai. Ţi-ai regăsit amintirile? JEAN: Mi-a luat ceva timp. cu toţii am dori s-o luăm 244 . pe vecie. Dar la ce-o să-ţi servească asta aici? Dacă ar fi fost cu putinţă. care seamănă cu cel din fotoliu. iată-te ! Iată-te. Prin dreapta. O altă carieră. am mai multe case. Visam pentru tine alt destin. Trebuie găsit un mijloc pentru a se înţelege jocul. JEAN: Şi acuma îi porţi pică ! O s-o duşmăneşti pe vecie. însă de răspuns îi va răspunde personajul care a intrat prin stînga. Jean) care trebuie să semene izbitor cu personajul din fotoliu. JEAN: Despre ce? Pauză. ceva de genul: înalt funcţionar politic.foarte bogat. Se va înţelege numaidecît că este vorba de tatăl aceluia. aşadar. Am venit aici şi stau în acest fotoliu ca să răspund întrebărilor tale. Şi nu sînt supărat pe ea pentru asta. un alt personaj (2). cel care rămîne nemişcat. Recunosc că ai făcut o carieră frumoasă. Prin stînga intră un personaj (1. Acelaşi personaj. Poate că ambele personaje. Este mai bătrîn. dar care va avea aerul că vorbeşte. Şi el i se va adresa personajului din fotoliu. cufundat în fotoliu. Nu deţin doar casa asta. ai reuşit în viaţă. deci. Şi în fiecare casă am mai multe p a t u r i . PERSONAJUL 2 (Tatăl): După ce ai rostit ultimul cuvînt ţi-am lăsat un veac de t ă c e r e . În fiecare noapte dorm în alt pat Nu-mi place să dorm în acelaşi pat SCENA VI Acelaşi decor. PERSONAJUL 2 (Tatăl): Nu mă strivi aşa. îmbrăcat asemănător. şi nu bărbatul din fotoliu. exact în momentul intrării personajului din stînga. În sfîrşit. doar că este mai bătrîn. Ştiu că maică-ta te-a tot împins către alte direcţii. sau general. PERSONAJUL 2 (Tatăl): In ciuda voinţei mele.

PERSONAJUL 2 (Tatăl): Da. Am fugit de la tine de acasă şi am găsit destui prieteni buni. Întotdeauna sînt mai mulţi adversarii decît turiferarii. Mă puneai să repet lecţiile. Nici măcar tatălui tău nu poţi să-i fii pe p l a c . dar nu ai putut reuşi absolut nimic împotriva mea. Iar lumea ştia că tatălui meu îi este ruşine cu mine. mă rog. tu. trebuie că e pe-aici. Flaubert şi Kierkegaard. Am avut dreptate. pater familias răuvoitor şi orb. I-am avut de partea mea pe cei mai mari critici. fiule. însă profesorii mei nu ţineau cont de toate zerourile mele de la matematică şi aveau încredere în mine şi îmi dădeau ei cărţile autorilor pe care tu îi puseseşi pe foc. Acuma probabil că-i moartă şi ea. Dar am avut şi eu parte de mult sprijin. Ai ajuns preşedintele Academiei. Kafka. În vremea mea nu a existat persoană mai celebră ca mine. şef de şcoală literară. Ea nu era de rangul nostru şi din cauza asta nu ne-am înţeles niciodată. pe care l-ai adus să mă mediteze ca să iau examenul de inginer chimist. Şi am găsit şi băutură şi fetele pe care le-am adorat. Eu am fost cel tare.de la început S-o iei de la capăt ! Dar. ţi-era ruşine cu mine şi mă închideai în cameră şi îmi ascundeai toate cărţile de literatură şi mi-ai pus pe foc toate cărţile lui Dostoïevski. care m-au ajutat. Eu nu ştiam o iotă şi totuşi mi-am luat bacalaureatul şi am reuşit la toate examenele. Mai ales la mama ta te duceai. Ai fost celebru în viaţă. Acuma a venit ora socotelilor şi pot să-ţi reproşez tot ce m-ai împiedicat să fac în viaţă. pe undeva. mă obligai să le recit pe dinafară. Mă pălmuiai. Toată copilăria m-ai ţinut închis. Mult mai tare. PERSONAJUL 2 (Tatăl): Aşa e. Eu însumi eram un Flaubert şi un Kierkegaard. Î m i controlai caietele şi nu găseai decît caricaturi în locul lecţiilor obligatorii. Profesorii de fizică se prefăceau că nu mă văd cînd citesc şi ce citesc. tu ai reuşit ceva formidabil. Îmi dădeau voie să citesc Racine şi Shakespeare în orele de fizică. Cînd eram şcolar. de p o e z i e . mi-am luat toate diplomele. mă băteai. Ai fost combătut de o grămadă de inamici. să ştii că-mi aducea pe ascuns cărţile pe care tu mi le interziceai şi reproduceri cu Cina lui Leonardo da Vinci. Vreau să zic: printre 245 . Am construit monumente de literatură. JEAN: Nu poţi să placi la toată lumea. printre ce vii. Asta fiindcă lumea a înţeles că sînt un mare geniu. Profesorul de chimie. Da. JEAN: A fost mîndră de victoria mea asupra ta. Ea te întărîta mereu împotriva mea. Dar şi mai mîndră a fost de reuşita mea în viaţa. tu veneai în camera mea şi-mi căutai prin s e r t a r e . pe cei mai mari profesori de estetică. Ce-i drept e drept: ai cucerit gloria.

Asta-i totul ! PERSONAJUL 2 (Tatăl): Asta-i tot? 246 . nu. ecouri. Am văzut titlurile cărţilor tale în librării şi în biblioteci. fiule. bucăţi de caiete. cîrpe murdare. JEAN: Da. PERSONAJUL 2 (Tatăl): Arată-mi ! Arată-mi. Tatăl contemplă totul fără nici o expresie. Dar oare era mai rea disciplina decît nebunia pe care ai sădit-o tu în capetele oamenilor? Nici nebunia. Canalia este egală cu geniul. Nu credeam în inteligenţa t a . apoi altul. băteai servitorii. nu neg faptul că nu am crezut că vei reuşi vreodată în viaţă. JEAN: Erai furios. Ecouri. cuie strîmbe. îţi băteai subalternii. da. dar e sigur că eşti considerat printre cei mai mari. Ba nu. JEAN: Poftim ! (Scoate din sertare hîrtii îngălbenite. Nu ştiu exact ce ai cîştigat. trebuie să mă căiesc. Nimeni nu e canalie pe v e c i e . JEAN: Nu e ceva mai mult? Asta-i tot. şi să fiu covîrşit de greşeala pe care am făcut-o. trage un sertar. PERSONAJUL 2 (Tatăl): Trebuie să mă căiesc. În eternitate totul se nivelează. JEAN: Am să-ţi arăt. nu mie. Tu ai cîştigat. Ba nu. o carte de bucate. nişte caricaturi proaste.muritori. care se varsă pe jos şi murdăreşte scena. nici disciplina nu mai contează acum. cînd avem tot timpul. Nu mai contează. să ştiu şi eu. ca să mă apăr oarecum. Nu am citit nici una. Jean mai scoate sîrme ruginite. care cad pe jos. Acuma. fiule. zvonuri. Da. PERSONAJUL 2 (Tatăl): Acuma sînt morţi cu toţii şi nu-şi mai aduc aminte nici de marile tale fapte şi nici de bătăile mele. Morţii îşi mai aduc aminte de tine? Te ignoră tot aşa cum te-ar fi ignorat dacă nu ai fi fost decît un modest inginer chimist. Adună cîteva f o i . erai violent. asta e tot ce am făcut PERSONAJUL 2 (Tatăl): E tot ce aveai în sertarele copilăriei. Şi ca să te pot admira în sfîrşit. apoi altul. exact ca în copilărie. Personajul din fotoliu se ridică. creioane boante şi o sticluţă de cerneală. în cunoştinţă de cauză.) JEAN: Poftim. băiatul tatii ! În faţa rampei este o masă. Îi semănai maică-tii. tot ce ştiu despre tine e din auzite. arată-mi şi mie ce ai făcut. În picioare. se duce la masă. Zic eu aşa. Totul se află în sertare. trebuie să te căieşti. dar trebuie că am uitat nişte lucruri pe undeva.

dinţii cu care ne apărăm. Niciodată nu ai ştiut să faci deosebire între mine şi bătrîna portăreasă. BĂTRÎNA: Producătorul pe care îl aşteptai. aproape sordid. ) Uită-te. Jean intră prin fundal. existenţialismului şi gnosticismul. iată-mă. uită-te. Unde sînt monumentele mele? .. cîntul perlei. mereu ne-ai confundat JEAN: Te rog să mă ierţi. speculaţia valentiniană. Statutul omului. apărarea Occidentului. drumul către Roma..) JEAN: Totul trebuie repus în discuţie. apărarea Occidentului. Apărarea Occidentului..JEAN: ToL Nu cred că a meritat să-mi dau atîta osteneală pentru atîta lucru. Aranjează-ţi şi tu puţin cra- 247 . Bunica etc. doamnă. BĂTRÎNA: Eu nu sînt „doamnă". la vîrsta mea ! JEAN: Nimic nu o poate împiedica pe o bunică să fie şi portăreasă. cultele orientale. dar am atîtea pe cap! Nu-mi mai văd capul de treburi. tăişul dintelui. dreptul de-a conchide. asta-i tot. tată.) Însă voi continua să apăr Occidentul. E aici ca să-ţi facă propunerea. (Se prăbuşeşte. Personaje: Scenaristul. Cineastul. occidinţii apărării.. venerabilul cosmos elin. apărarea occiputului şi a itinerariului meu politic. JEAN: Da. BĂTRÎNA: Jean. al culturii. BĂTRÎNA: Ce să mai zic eu. apărarea Occidentului. provincia italiană. Occidentul apărării. Eu sînt bunica ta. e mai mult decît nimic? PERSONAJUL 2 (Tatăl): Asta-i toată opera ta! (Iese. apărarea Occidentului. Jean. Totul e de reluat (Îşi reia locul în fotoliu. A venit.) SCENA VII Decorul: un apartament bătrînicios. Da. dansul fundului.. Jean. Unde este gloria mea? (Deschide un al patrulea sertar şi scoate o grămadă de praf. libertatea pe care ne-o conferă planetele.

avem bani din plin. Avem şi un salon mobilat modern. eşti tînăr. Avem acolo destule platouri de filmare şi studiouri ca să turnăm orice vrem. 40 %. preţioase. Acuma. toate pline de mobile vechi. nu cumva să credeţi că locuim în mizeria asta. pe care trebuie să le amenajăm: avem adevărate cîmpii. îmi veţi da 30 %. am nevoie de bani ca să întreţin aşa un palat. Mi-ar trebui milioane şi milioane. 50 %? Păi. Deja au crescut foarte mari. Scuzaţi-mă că v-am făcut să veniţi aici. Familia mea e la ţară acum. Cu un aconto. cînd erau aici soţia şi fiica mea. Mai sînt şi ruine acolo. de aceea am fost obligat să vă dau întîlnire aici. Va trebui să le mai tai crengile cînd or ajunge la tavan. unde am plantat copaci. sînt încă în vînă. Dar mai întîi trebuie să cîştig bani cu scenariul. foarte m a r e . Aţi înţeles. CINEASTUL: Ce va conţine scenariul? 248 . chiar şi cu maşina. totul era mult mai îngrijit. Cîtă vreme mai visezi. dar acuma e-n reparaţie. altminteri am o casă mare la ţară. Eu am revenit pentru puţină vreme. să semnăm contractul. Î ţ i oferă 20 % din beneficiu. se şi vede. aşadar. Decorul e palatul meu. desigur. de fapt. multe saloane. Î n c ă nu am ajuns pe geantă. nu trebuie atins nimic din ele. JEAN: Jumătate aţi putea să îmi daţi chiar de acuma. dar mai avem şi alte poduri. un palat cu nenumărate camere. Am nevoie să stau din cînd în cînd în Paris. Un castel enorm am la ţară. dar încă ne-au rămas imense spaţii goale. fiindcă sînt ruinate anume. dar e tare departe.vata. Nu sînt bătrîn deloc. dar nu locuiesc la parterul ăsta î n t u n e c o s . dar nu avem încă destui bani ca să le amenajăm. Pe vremuri. Dacă vă ofer şi spaţiul şi decorul de-a gata. nu mai prea dăm pe aici. eu vin mai ales. în apartamentul ăsta amărît. dar n-aveţi grijă. foarte. de aceea mă găsiţi aici. nu. am un palat compus din mai multe castele şi totul s-ar ruina dacă nu aş avea eu grijă. Am multe idei interesante. Şi. Apartamentul nostru de pe strada Pathé este mult mai mare. În pod am amenajat o sală de spectacole. (Iese. precis că vi s-a spus asta. Avem în pod şi un lac artificial. dar vă asigur. Nu e nevoie să plătim unui scenograf ca să ne facă decorul. Şi p ă r u l . cu scenă şi intrare specială pentru actori. Ştiţi că încă sînt în stare de idei interesante. poate ce voi cîştiga cu scenariul acesta. Din dreapta apare Cineastul.) CINEASTUL: Scrieţi-mi scenariul şi veţi avea 20 % din beneficiile de la vînzare.

atunci a îmbătrînit mult Eşti mama? BĂTRÎNA: Şi acuma aştept banii. aşa că nu era f r i g . Nu la Cupolă. la Capitol. Dacă e mama. dar obositoare. o fi îmbătrînit aşa de tare? O explicaţie ar fi: faptul că aşteaptă banii de la tata. dar unde-i acţiunea? Intră Bătrîna. JEAN: Bine ai venit. aleile. Î m i plac casele vechi şi întunecoase. Î n c ă mai aştept Mi-ai promis că ai să-l întrebi. Chiar la intrarea Saint-Cloud. fiindcă nu am auzit de el. Ce se întîmplă? Nu îndrăzneşti să te duci la el? Ţi-e frică de el? Am îmbătrînit aşteptînd. zecile de lacuri de acolo. nu ştiu dacă femeia aceasta este bunica sau mama mea. da. N-aveţi decît să daţi drumul la filmare. domnule. (Iese. sălile. am petrecut clipe plăcute împreună. CINEASTUL: Nu am un domiciliu stabil. Trebuie să mi-i d e a . toate acestea sînt ambianţa. Acuma am venit încă o dată din străinătate în speranţa c-o să-mi dea banii. A fost o călătorie frumoasă. La hotelul Capitol. oare. zidurile. cred că l-au construit de curînd. pe care i-am lăsat lui t a i c ă . mă înţelegeţi. El a făcut miliarde ! JEAN (Cineastului): Este mama. domnule. BĂTRÎNA: Totuşi. Dar nu e o 'explicaţie suficientă. Nu e nevoie de exterioare. într-un palat Locuiesc numai în palate. tot ce-i acolo. JEAN: Este nou. Dar aveam cărbuni şi totul era bine închis. Eram fericiţi aici. foarte modern.JEAN: Mai întîi descrierea. Filmaţi totul. Î m i e dator. banii mei.t u . BĂTRÎNA: Vin din străinătate. CINEASTUL: Bine. bunico ! BĂTRÎNA: Eşti sigur că sînt bunica ta? JEAN: Ah. fiindcă locuiam chiar pe pivniţă. (Cineastului:) Locuiţi departe de aici? CINEASTUL: Foarte aproape. mobilele. JEAN: Cum. să vii pe la mine. desigur. BĂTRÎNA (lui Jean): Cînd pleacă domnul.) 249 . (Cineastului:) Iertaţi-mă. cu soţia şi fiica ta Eram ca într-un cuib. fiindcă toate exterioarele sînt înăuntru. Era cam umed la noi. Nici nu trebuie să vă pese dacă-i vreme urîtă afară.

CINEASTUL: Iată camera mea. la una cenuşie. cel mult să ai o boxă undeva în dormitor. Pauză. Dar vecinii sînt oameni la locul lor. Schimbare de decor: scena este împărţită în două. e de ajuns trecerea de la o lumină strălucitoare. Din pricina spionilor: trebuie să se vadă bine totul. din ce în ce mai urîte şi pipernicite. Nişte subofiţeri. cînd la un hotel. (Cei doi merg pe scenă ca şi cînd ar merge pe stradă. iar dincolo de peretele despărţitor trei. ce frumos. grădini. în fundal ţîşneşte imaginea unui castel. cu case frumoase şi grădini pe care Jean le contemplă în tăcere. sărăcăcioasă. 250 . JEAN: Iar alături? CINEASTUL: De ce vă miraţi aşa? În noile hoteluri nu mai există pereţi cu adevărat despărţitori. Ca să ajungi la hotelul unde stau. Schimbare de decor: se văd nişte străzi. dar e greu de ajuns acolo din pricina circulaţiei: nu sînt autobuze. JEAN (vesel dintr-o dată): Ce verde este. trebuie să treci vreo două.CINEASTUL: Î m i place viaţa asta. trei străzi. ce mult soare ! Ce culori ! Ce lumină.) Ah. în care stau nişte bărbaţi în uniformă. Decorul se derulează încă o vreme. CINEASTUL: Vedeţi şi dumneavoastră ! Apar apoi alte case. în stînga: o cameră luxoasă. La rigoare. nu sînt taxiuri. Î n t r e camere nu sînt decît semipereţi. Peisajul descris mai sus se poate desfăşura exclusiv în imaginar. în mizerie. Oameni liniştiţi. patru paturi. iată şi palatul! Într-adevăr. Piaţa Saint-Cloud nu e prea departe. murdare. JEAN: Ce decepţie! Iarăşi am ajuns la mahala. iar lumina se întunecă. Străzi vechi şi foarte frumoase. pentru moment Nu se mai poate să locuieşti singur. Dintr-un oraş într-altul. dacă posibilităţile scenice nu permit derularea în fundal. în ţări diferite. cînd la altul. dar de prost gust.

CINEASTUL: Atenţie ! JEAN: Este atît de albă ! CINEASTUL: Atenţie. Dar nu sînt mulţi în situaţia aceasta. acum JEAN: Pe vremuri călătoream mult şi eu. care să-ţi aducă valiza? E ceva extraordinar. Munţii. 251 .o bună zi ai să uiţi să-ţi pui pantofii şi ai să ieşi în ciorapi pe stradă. rîurile curgeau dulce. În Italia cea de altădată. ţi-a plăcut voiajul ! DOAMNA: Călătoria a fost frumoasă. iar tu nici măcar nu ai venit să mă întîmpini la gară. să n-o atingeţi! Nu aveţi voie decît să-i simţiţi mirosul şi să-i priviţi sînii. ducînd o valiză.) JEAN: Mai există încă oameni angajaţi la hotel. contemplarea e superioară posesiunii. Tare uituc mai eşti ! JEAN: Asta aşa e. cerul oglindit în lacuri. DOAMNA: Î n t r . Cînd eram în sudul Franţei. Vă las. Intră o Doamnă. Nici eu nu aveam un domiciliu fix. Am plecat demult. BĂRBATUL MASIV: Tinere. (Iese. cînd în I t a l i a . uit totul. domnule. Iese Cineastul şi intră un Bărbat masiv. Pătura de pe pat se dă la o parte şi se vede în pat o femeie. JEAN: Totuşi. între alţii. ţi-am telegrafiat că vin. din hotel în hotel. CINEASTUL: Î n c ă unul dintre puţinele privilegii de care se bucură cineaştii. DOAMNA: Vin din călătorie. Vă las acum. lacurile profilate pe cer. ANGAJATUL: Poftiţi.Prin stînga. Şi totuşi. Sau în Spania în Spania monarhică. marea. intră un Angajat al hotelului. cerul.

) (nota ed.SCENA VIII Decorul: Portarul din strada Claude-Terrasse. La Cerisy-la-Salle a scris Ionesco.). Nu e ca viaţa la castel. Dar ea mi-a scris. Pe vremea mea locuia aici familia Loisnard. în august 1953. chiar aici. JEAN: Nici pe vremea mea viaţa de la Moară nu semăna cu viaţa la castel. Totuşi. Cînd am închiriat noi apartamentul. la Cerisy. JEAN: Chiar: aici era Moara.. era aici. JEAN: Unde-o putea fi? Nici măcar casă nu mai are. între 1918-1919. La Cerisy era viaţă de castel. nefericita! O FEMEIE: Plecaţi mîine de d i m i n e a ţ ă . precum cel de la Cerisy-la-Salle2. JEAN: Domnule. fr. devenită pentru el un simbol al paradisului pierdut (ferma botezată „Moara". fr. am repus-o pe picioare. cum se face că nu este aici? Treceam prin cartier şi am venit s-o văd pe mama. lîngă Laval. În noaptea asta puteţi dormi aici. ba chiar trei. după care se transformă într-un castel. FEMEIA: Aici la noi? JEAN: Da. era gol. Marie etc. M-am obişnuit să aibă fiecare camera lui. Amedeu sau cum să te debarasezi (a ed. unde Ionesco a locuit copil. aşa că veţi avea patul dumneavoastră. Am reparat-o. Dacă sîntem mai mulţi într-o cameră. Vreme de un secol nu 1 Localitate situată în Mayenne. Ultima dată cînd am căutat-o. 2 Locul de desfăşurare a faimoaselor colocvii. asta-i din cauză că sîntem mulţi cei care lucrăm aici. nu-i aşa? cu numai un secol în urmă. pe vremea aceea frica era exagerată. CELĂLALT BĂRBAT: Nu ştiu cu cine aţi venit să vorbiţi. Nu-i acelaşi lucru. FEMEIA: Dar avem două paturi. Ce frică ne era cu numai un secol în urmă. Nu locuia nimeni aici. 252 .).. JEAN: La castel. Taica Baptiste. Nici acuma nu mi-am venit de tot în fire. mama Jeannette. m-am obişnuit rău. FEMEIA: Asta nu se poate şi la Moara veche de la Chapelle-Anthenaise. cu „taica Baptiste" şi „mama Jeannette" şi fiica lor. Nu aţi auzit vorbindu-se de ei? De la cine aţi cumpărat moara? FEMEIA: Am găsit-o abandonată. JEAN: Nu-mi place să dorm în camera altuia. care devine Moara de la Chapelle-Anthenaise1. căreia nu i-am mai scris de mult şi pe care nici nu am văzut-o de mult.

acesta este un scaun adevărat. Şi o masă. totul. JEAN: Deci tot în aproximaţie trăim? De ce acest „aproximativ"? FEMEIA: Acordă-ţi răgazul necesar spiritului pentru a-ţi veni în fire. poate chiar arhetipul unui scaun? Falsele scaune erau şi ele acolo. Erau diverse forme. că nu încape îndoială: nu mă aflam la mine acasă. poate că aşa sînt la mine acasă. atunci. Am călătorit prin toată lumea. o dată ce obişnuinţa mi-a devenit o a doua natură. nu erau decît umbrele unor scaune. sute de kilometri. Nu ştiam unde sînt. încetul cu încetul. Acţionam numai ca să-mi uit frica Chiar aşa. eram prins în angrenajul lucrurilor. asta nu întotdeauna Numai în unele momente. Atunci unde mă aflam? Scaunul devenea un balaur cu două capete. dar lucrurile sînt oare aceleaşi? FEMEIA: Da. un scaun esenţial. JEAN: Nu prea s-ar zice că sîntem într-o clinică. Mă simt infinit mai bine aici. acea prăpastie fără capăt. dintr-o dată. e solidă.am ştiut unde merg. incredibile. de tunelul întunecos în care alunecasem şi în care mă rostogoleam. nu ştiam unde mă duc. imediat simţi că totul este adevărat Prezenţa lor te face să crezi în veşnicia lor. Nici o clipă nu am simţit ameţeala prăbuşirii. Dar oare sînt ele adevărate? Fără îndoială că mă simt mult mai bine. este un scaun. nici nu-mi cred ochilor. Ce groază mi-era de golul negru. mi-am spus că. dar nu-i ca acela Acolo era un scaun transfigurat. într-o cădere fără sfîrşit! Dar nu era nicidecum aşa ceva. Î n s ă acolo. Puteţi pune mîna pe masă. iar luciul şifonierului căpăta aspectul unui lac. Iar masa asta este o masă esenţială. Nu pot să-ţi spun cît sînt de fericit şi de stupefiat că totul s-a petrecut aşa de bine. Nu o clinică este aici. puneţi mîna JEAN: Aşa e. nu se putea să fie aşa ceva. aproximativ aceleaşi. amintindu-mi că nu. In adevărul lucrurilor. O uşă invizibilă pînă atunci. Iar apoi. Nu am făcut decît un pas şi uşa s-a deschis. doar ce s-a întredeschis 253 . prin străfulgerări. Uite. Dar imediat ce luam visul ca realitate. nu. Nu. diverse obiecte în spaţiu şi care. cine ştie. monstruoase. m-am simţit la mine acasă numai începînd cu un moment anume. care nu-i decît un scaun. că nu mai există acel abis întunecat. ca să vin aici. luau nişte forme monstruoase. aşa-i? E sigur că sînt în altă parte. din cauza aceasta căpătau tot felul de forme înspăimîntătoare. prezenţele păreau doar nişte aparenţe. şi aici aveţi un scaun. mii şi mii de kilometri şi acuma. Un lac bizar: de unde răsărise? FEMEIA: Uite. o dată ce anormalul a devenit normalitate. un alt model de scaun. Î m i luasem meseria drept vocaţie. în veşnica lor r e a l i t a t e .

DOAMNA SIMPSON: Mai mulţi savanţi. DOAMNA SIMPSON. Şi este călătoria cea mare.puţin o uşă. Doamne Dumnezeule ! ARLETTE: Eu mă aştept în fiecare clipă la o catastrofă şi mă întreb cum de mai ţine şandramaua? Dacă se crapă pămîntul? DOAMNA SIMPSON: Îi ascult şi mă uit la ei. magistraţi şi ofiţeri superiori mi-au spus că luna s-ar putea să se apropie de pămînt şi să ne ciocnim cu ea. DOAMNA SIMPSON: Cînd am să mor ! Oh. ori am intrat pe fereastră. soacra lui Jean şi Ariette. Însă mi-ai spus că lucrurile nu sînt decît aproximativ aceleaşi. al adevărului neclintit O să te duc mai departe. revin ciclic aceleaşi mişcări. 254 . dar uneori rămîne nemişcat ARLETTE: Se clatină. sora acestuia. dar trebuie să te duc împreună cu alţi oameni. Totuşi aici nu sîntem decît în anticamera adevărului. ARLETTE: Oare unde-o să ne ducem dacă crapă pămîntul? În ce gaură? Intrăm în gaură înainte să se crape. poate Doamna Simpson. aşa este. acolo nu mai există distanţe măsurabile. sau PRIMA FEMEIE: N-o să negi acuma că totul se mişcă neîncetat ARLETTE. poate. vorbesc. nici scurt. cea absolut adevărată? FEMEIA: Aerul lumii absolut adevărate poţi să-l respiri oarecum încă de-aici. Nu te teme. Nimic nu e lung. SCENA IX Personaje: Două femei. soţia lui Jean şi. Tot timpul aceleaşi mişcări. sau A DOUA FEMEIE: Sîntem vîrîţi pînă peste cap într-o încurcătură îngrozitoare. Ştii. cîteodată.) DOAMNA SIMPSON: Dacă n-ar fi fost familia lui bărbatu-meu ! ARLETTE: Halal să ne fie ! Dacă mi s-ar fi cerut părerea. nu-i aşa? FEMEIA: Da. trebuie să aibă aerul unei ţărănci de la fermă. fiind proprietara casei. Gesticulează. Ştiu pe cine voi întîlni. (Rîde. una n-aş fi acceptat DOAMNA SIMPSON: Se clatină tot timpul. Atunci unde-i lumea cea adevărată. sau printr-un geam! Totul s-a petrecut fără ştirea mea. mi se pare că-i aud şi mă mir că nu înţeleg ce spun. eu. Femeia. Dacă s-ar putea să nu se mişte. JEAN: Mă gîndeam eu că aşa o să fie.

ARLETTE: Pămîntul se va lipi de lună şi o să facă o lună şi mai mare. Or fi semnat vreun pact. oamenii n-au auzit nici un zgomot. dragă? Unde ne-om duce. ARLETTE: Lumea lui trebuie să fie mai mare ca a noastră. sau mai degrabă între stele? DOAMNA SIMPSON: Trebuie că-i vorba de o altă lume. Nu putem face decît supoziţii. în Siberia a căzut un pietroi cît toate zilele. Ce tainic e totul ! ARLETTE: Cine-i tatăl lui Dumnezeu? DOAMNA SIMPSON: Nu am nici o idee. 255 . DOAMNA SIMPSON: Mama bunicii mele a auzit vorbindu-se de asta. DOAMNA SIMPSON: În urmă cu trei sferturi de secol. cît un munte. Aşa ceva nu-i menţionat nicăieri în cronici. DOAMNA SIMPSON: Să trăim ca un caniş ! ARLETTE: Toate astea merg pînă în cer. A căzut din cer şi a făcut un găuroi uriaş. a făcut un zgomot de tunet. DOAMNA SIMPSON: Şi cerul le întoarce la noi. DOAMNA SIMPSON: Mă ia cu friguri numai cînd mă gîndesc. ARLETTE: Nu putem şti nimic. planetele şi stelele. dar planeta a rezistat. ARLETTE: Cine să fi avut vreun interes s-o ascundă? DOAMNA SIMPSON: Cum cine? Poate că dracu' ! ARLETTE: Sau poate că bunul Dumnezeu ! DOAMNA SIMPSON: Sau poate că s-or fi înţeles amîndoi. adică oamenii au crezut că-i un tunet ARLETTE: Nu. DOAMNA SIMPSON: Există pămîntul. nu s-a făcut auzit nici un ecou în ziare. fiindcă altminteri nu poate conţine totul. Oare unde-o să ne ascundem. ARLETTE: Cerul e dincoace de stele? Dincolo de stele. DOAMNA SIMPSON: Iarăşi mă-nfior cînd mă gîndesc. ARLETTE: În Europa. ai? ARLETTE: E destul loc în stepele r u s e ş t i . Cerul ne veghează de sus. În Siberia.. DOAMNA SIMPSON: Ba da. fără frică şi fără înfiorare. Este într-adevăr dincolo. DOAMNA SIMPSON: Loc pentru noi? ARLETTE: Pentru lună. ARLETTE: Ai zice că viaţa n-ar mai fi cu putinţă fără toate misterele şi angoasele astea. Unde se opreşte totul? ARLETTE: Mai bine facem precum canişul nostru: nu punem nici o întrebare. însă totul a fost iute cenzurat.. dar chiar nici una.

ARLETTE: Nu am să-ţi las eu şansa asta. DOAMNA SIMPSON: Dar pot să explodeze şi să ducă-n spaţiu tot ce conţin. Din copil în copil se ajunge la sfîrşitul lumii. DOAMNA SIMPSON: N-ai să reuşeşti. ARLETTE: Poate că-i materia. DOAMNA SIMPSON: Soţul meu e mai presus de lege. ARLETTE: Nimeni nu e mai presus de lege. Este soţul meu. dar nu ştiu ce va să zică. DOAMNA SIMPSON: De ce vrei să mă lipseşti de acest fel de nemurire? ARLETTE: De ce vrei să-i lipseşti dumneata pe ceilalţi? DOAMNA SIMPSON: Asta-i cearta. adică lupta pentru viaţă. ARLETTE: Şi noi ne vom lupta. DOAMNA SIMPSON: Cînd oi fi în groapă n-o să-mi mai pun întrebările astea.DOAMNA SIMPSON: Mare-i Dumnezeu. din toate puterile. din moştenire în moştenire se poate merge pînă la capăt ARLETTE: Dumneata nu ai dreptul la nici o moştenire. Mai mare ca ce? Eu spun „Doamne-Dumnezeule". ARLETTE: Te voi împiedica. ARLETTE: Există morminte care datează de mii de ani şi care par foarte proaspete. Gropile pot să explodeze cu tot ce au înăuntru. la urma urmei. Dar nici materia nu ştim ce este. Şi. DOAMNA SIMPSON: Păi vezi. după care toate mormintele se vor deschide. ARLETTE: Eşti egoistă. Jean şi cu mine te vom împiedica DOAMNA SIMPSON: Vom vedea noi care pe care. ARLETTE: Nu ştiu dacă Jean şi legea vor fi de acord. 256 . dar mă voi înfiora şi atunci de frigul pămîntului? ARLETTE: Există şi morminte bine întreţinute. DOAMNA SIMPSON: Numai cei care schimbă legea. DOAMNA SIMPSON: E bine să ai copii care să te iubească şi care să aibă grijă de mormîntul tău. pagubă-n ciuperci. Cine-o să îngrijească de mormîntul lui Jean? DOAMNA SIMPSON: Are copii. ARLETTE: O moştenitoare! Cu banii socrului meu? DOAMNA SIMPSON: Am dreptul. Eu am să am o moştenitoare. După cum există morminte de şase luni. Nu va mai fi nevoie să se ocupe cineva de ele. El a sucit gîtul legii. dar care par deja foarte vechi şi fanate. Am să mă lupt. Cozile cometelor pot să fărîme toate mormintele. Ea o să plătească slujbe şi-o să-mi pună flori la mormînt.

JEAN: Ce vreme frumoasă ! UN BĂTRÎN: Eu m-am resemnat. acum şaptezeci de ani. Dar e vreme frumoasă. Dar asta va face munţi de cenuşă. ca să ajungi la meschinăria cu moştenirea. se poate aştepta. fie din scepticism. Doamna Simpson iese. mi-am luat umbrela. proasto ! DOAMNA SIMPSON: N-am să mă las aşa. Ploaia asta nu mai stă odată. din pricina poluării. ipocrito. O DOAMNĂ: Nu vine. AL DOILEA BĂTRÎN: Eu nu ajung să mă resemnez. Ce meschină eşti ! Şi cît de stupidă ! DOAMNA SIMPSON: Nu eşti decît o bastardă ! ARLETTE: Mincinoaso. ARLETTE (singură): Nu. Cînd pămîntul va fi ocupat cu totul de cimitire. CEALALTĂ DOAMNĂ: Şi viceversa. Oare-o fi adevărat? Cu Jean. n-o s-o lăsăm să-şi facă mendrele. dar graţie norilor ajunge apa Senei să fie transportată în apele Tamisei. O DOAMNĂ ÎN VÎRSTĂ: Poluarea ne dă viaţă. Unde-o să punem cenuşa? SCENA X Decorul: o stafie de autobuz. apele din cele două părţi se amestecă. Oricum.ARLETTE: Vorbeşti de marile probleme ale vieţii. de lume şi de cer. UN DOMN: Din fericire. fie din oboseală. CEALALTĂ DOAMNĂ: Ce-au mai putut să facă şi oamenii! Din epoca de piatră şi pînă acum n-au făcut cîte s-au făcut în ultimii ani ! 257 . dar canalul nu e încă terminat. UN DOMN ÎN VÎRSTĂ: Oare au reuşit să sape canalul? AL DOILEA BĂTRÎN: Eu i-am dat primul tîrnăcop. O DOAMNĂ: Tinerii nu sînt la fel de fericiţi ca noi. O meschină istorie de moştenire. ARLETTE: Jean şi cu mine n-o să te lăsăm. nu poţi să fii sigur niciodată. JEAN: Tare îmi place oraşul ăsta. cu Sena pe malurile Tamisei. O DOAMNĂ: Î m i plac autobuzele care seamănă cu metroul. care lasă toate lucrurile baltă. unde-o să mai punem morţii? Va trebui să-i ardem pe ceilalţi.

Şi soţul meu cîntă la liră. dar iau autobuzul ca să merg să-l caut. nici arc. (Cîntă. s-a făcut vreme frumoasă. gumă. O DOMNIŞOARĂ (care apare grăbită): Gumă. asta nu prea schimbă chestiunea. DOMNUL ÎN VÎRSTĂ: De cînd mi-aţi dat umbrela. Mi-aţi spart timpanul. Ce frumos este ! UN DOMN BĂTRÎN: Ce furtună ! mi-a întors umbrela ! O DOAMNĂ: Luaţi umbrela mea. 258 . În epoca de piatră învăţămîntul nu era obligatoriu. DOMNUL ÎN VÎRSTĂ: Oricum. atunci fără îndoială că ar fi mai mulţi bani la casierie.Aşa se va face vreme frumoasă. dar asta n-a făcut să vină şi tramvaiul. JEAN: Pretutindeni în jur. JEAN: Am eu destule piei în tolbă. nu mai terminaţi.. DOAMNA: Dar există arcuri în cer. DOMNUL ÎN VÎRSTĂ: Î m i place cînd plouă. ar lua statul tot ce prisoseşte-n casierie. CEALALTĂ DOAMNĂ: E ca şi cum ai zice că una-i alta. păduri. lacuri. AL DOILEA BĂTRÎN: Eu n-am să mă resemnez niciodată. JEAN: Cunoaşteţi Cîntecul particularilor? BĂTRÎNUL: Eu cunoşteam numai Cîntecul partizanilor. JEAN: Nu-i tramvaiul. JEAN: Ştiu eu un cizmar excelent. DOMNUL ÎN VÎRSTĂ: Obligatoriu sau nu. ci un autobuz plin de fete frumoase şi de flori. CEALALTĂ DOAMNĂ: Ceea ce nu face ca tramvaiul să vină mai repede. munţi. J E A N : Într-adevăr..) O DOAMNĂ (după ce a ascultat cîntecul): Cînd vă apucă. DOMNUL ÎN VÎRSTĂ (către Tînăr): Eu nu mai am nici tolbă. DOAMNA: Din cît veţi căuta mai mult dintr-atît veţi găsi mai puţin. adică curcubee. aşa cum spuneţi. Ispitele bătrîneţii sînt mult mai puternice decît ispitele tinereţii. DOAMNA: Tot aia e. aşa o vreme frumoasă îţi face poftă să cînţi. fiu al patriei.O DOAMNĂ: Erau mult mai puţin educaţi î n a i n t e . nu mai lucrează fiindcă nu mai are piele. CEALALTĂ DOAMNĂ: Dacă viaţa nu s-ar face din zi în zi mai scumpă şi dacă salariile ar creşte direct proporţional. gumă. şi nici autobuzul. CEALALTĂ DOAMNĂ: Şi reciproca-i la fel de adevărată. DOAMNA: Şi asta e adevărat. BĂTRÎNUL: Eu m-am resemnat de mult cu toate.

nu mai există pămînturi necunoscute. DOMNUL ÎN VÎRSTĂ: Şi ăsta a întîrziat. DOMNUL ÎN VÎRSTĂ: La mine. băgaţi în găuri alte găuri. vine autobuzul. Şi nu întîrzierile de acest gen prelungesc durata de viaţă. DOAMNA: De cînd mi-am dat umbrela. BĂTRÎNUL: Eu vînd arcuri. oraşe frumoase. dau cu palma-n el şi sună a gol. DOMNIŞOARA (fluturînd mîinile): Staţi aşa. aşa că nu mă plictisesc în viaţă. eu am fost educată în alte principii.JEAN: Eu am un seif mare. dar care trăgea cu arcul. DOAMNA: Sirii sînt bărbaţii sirenelor. Se grăbesc cu toţii să intre în autobuzul care traversează scena şi iese prin dreapta. DOMNIŞOARA: Un stat trist valorează mai mult decît o stare tristă. a început să plouă. JEAN: Nu e adevărat. DOMNIŞOARA: Sînteţi determinist sau indeterminist? JEAN: Eu prefer frumosul. FIECARE PERSONAJ (unul după altul): Vine autobuzul. DOMNA: Dar mai există şi alţi poli nord. de cînd am primit umbrela. BĂTRÎNUL: Există polii nord şi polii nord de la celelalte manifestări ale divinităţii. s-a făcut soare. Numai că soarele mă bate în ochi. Ceea ce le face şi mai scumpe. 259 . ne va duce spre pămînturi necunoscute. Eu îi ştiu pe toţi polii şi vă dau dracului pe toţi. AL DOILEA BĂTRÎN: Cine e statul? Statul sînt nişte domni care stau într-o tristă stare. Eu nu am ucis încă pe nimeni. nu-i un autobuz adevărat. săgeţi şi farfurii şi nu le cumpără nimeni decît ca să le strice. iar mecanica ondulatorie se împodobeşte cu crizanteme. nu este un autobuz adevărat. DOMNUL ÎN VÎRSTĂ: Cînd eram tînăr. Şi totuşi fac economii. DOMNIŞOARA: Nu fiţi mîrlan. numai să fie frumos. BĂTRÎNUL: Ca să umpleţi găurile. de atunci şi pînă astăzi corpusculul ondulatoriu a făcut destule progrese. Asta fiindcă umbrela are o gaură. am cunoscut un bătrîn japonez. DOMNUL ÎN VÎRSTĂ: De cînd cu descoperirea Polului Nord. care nu avea nici tolbă şi nici arc.

dar totul se relua aidoma: fundături. BĂTRÎNA: Cine e? JEAN: Eu sînt. la întoarcere. ziduri foarte înalte. Cel puţin de douăzeci de ori am încercat să ajung a i c i . acum te recunosc. Întotdeauna găseam un zid care mă împiedica Renunţam şi reveneam într-o altă zi. se vede trecînd personajul pe care. am traversat alte şi alte străzi. tu eşti bunica. Nici ea. JEAN: Bună ziua. care dă foarte firesc în strada voastră Oare voi reuşi. pe jos. JEAN: Marna trăieşte? BĂTRÎNA: Da. aşa că am circumstanţe atenuante. în cartier. BĂTRÎNA: Ce mult te-am aşteptat. Pe peretele din fund se văd două ferestre care dau în stradă. fiul tău. (Jean deschide uşa. să mai dau de ea. 260 . mamă. BĂTRÎNA: Ce mult a trecut de cînd nu ne-am văzut. JEAN: Mai sînt multe căsuţe aşa vechi şi cu grădină. Eram pe stradă şi mă gîndeam să vin. după o clipă. Intră. În fund. un scaun. sînt bunica ta pe linie maternă. un fotoliu uzat şi un scaun balansoar. îl auzim bătînd la uşă. Jean. fiindcă am trecut printr-o poartă de trăsuri. SCENA XI Decorul: o cameră modestă şi întunecoasă.) Multă vreme ţi-a trebuit pînă să te hotărăşti să vii. Din ce trăiţi? V-am adus de mîncare. Da. În cameră. Un sac întreg. Numai ocolind am dat de poarta asta. drept care trebuia să fac cale întoarsă. sînt două saltele. o femeie foarte bătrînă coase ciorapi. nici eu nu mai speram că vii. Am tot ocolit. o masă. Ea îşi pierduse nădejdea. De doi ani ne-am întors la Paris. după ce am dat ocol locului. Eu nu sînt mama ta. ori poate fi un tînăr oarecare. însă străzile se dovedeau a fi nişte fundături. toate erau fundături. care nu are de împărţit nimic cu nimeni. De data asta am reuşit să vă găsesc. Acuma e dusă la lucru. De mai multe ori am încercat să vin. BĂTRÎNA: Nu mai credeam că vii. Trec siluete pe stradă. În balansoar. ca asta. ori mai degrabă rămîn să dorm aici? Întotdeauna m-am temut că n-am s-o mai găsesc pe mama în viaţă.Jean poate fi amestecat printre ceilalţi. JEAN: Aşa este.

Tare mult aş fi vrut. 261 . Se deschide uşa şi intră un bărbat de vreo cincizeci de ani. şi-a luat primele şi ultimele examene. MAMA: Totuşi. nu mai vine să ne vadă. JEAN: Mamă. Iar eu fac pe portăreasa clădirii. ai locuit aici cînd erai copil. Iar tu nu ai venit să o vezi. Dacă nu am venit mai devreme a fost din cauză că a trebuit să-mi termin studiile. dar nu şi examenele de la mijloc. Nu se gîndea decît la voi. BĂTRÎNA: Oricum am da-o. BĂTRÎNA: Mama ta a găsit de lucru la o fabrică. mama ta trăieşte de doi ani în acelaşi oraş cu tine. însă m-am hotărît să vin şi fără ea. legume. MAMA: Am aşteptat. Nici el. cum ţi-am zis.(Ia sacul pe care-l căra în spinare şi îl pune pe jos. BUNICA (bărbatului): Tu l-ai împiedicat să vină. MAMA: Nu e vina noastră dacă încă sîntem în viaţă. nu am găsit strada. ne-am descurcat şi fără tine. TATĂL (către cele două femei): E vina voastră că nu şi-a terminat studiile. are tot felul de lacune ciudate. Dar. am adus fructe. De acuma. vezi tu. I-e frică de nevastă-sa. mamă. Intră Mama.) Ia uite. De doi ani aproape. eşti ca o scîndură. şi aproape în acelaşi cartier. Am douăzeci şi nouă de arii şi nu mi-am luat încă diploma de licenţă. cînd vin. ceea ce reprezintă o mare gaură. flori. BUNICA: Ei nu a venit niciodată aici. MAMA: De cînd s-a recăsătorit. JEAN (Mamei): Ce mult te-ai schimbat ! Ce mult ai slăbit. JEAN: Trebuie să fie tata. îţi poţi păstra fiul. de ce eşti aşa de indiferentă cînd mă vezi? MAMA: Tu eşti? Nu credeam că mai vii. Se vede trecînd o siluetă prin dreptul ferestrei. cu toate că ţi-am trimis o telegramă. TATĂL: E nebun. Aşa că. am aşteptat pînă ce mi-am luat nădejdea. să-ţi arăt diploma. Se gîndea numai la voi tot timpul. după care aproape imediat se bate la uşă.

Nu-mi stă capul la asta. TATĂL: Asta fiindcă eu am fost toarte descurajat de găurile lui Jean. cunoşti casa. pe mine şi pe bunica. dar asta nu slujeşte la nimic. chiar lîngă camera mea. poţi sta aici. un salonaş mic-burghez: trei fotolii. iar în fund se vede şemineul cu o oglindă uriaşă deasupra. nici Jean nu ne-aţi trimis nici un ban. Nu va fi niciodată avocat. JEAN: Am văzut-o în vis. TATĂL: N-am să-ţi mai dau nici un sfanţ. JEAN: Iar eu nu-i pot fi. (Tatălui:) Nici tu. Toate acestea. JEAN: Ştiu. te vei însura şi poate că vei avea o casă mai spaţioasă. o lampă cu petrol pe măsuţă. Nu mă interesează decît teatrul. nu are decît o mică ferestruică în fund. BUNICA: Aşteptînd vremea cînd îţi vei termina studiile. printr-o altă uşă. dar nici ea n-o să poată face asta toată viaţa. Cunoşti încăperea. la dreapta spectatorilor. MAMA (lui Jean): Uite-o pe sora ta. e din vina mea. ştiu că la vîrsta mea (fac în curînd treizeci de ani) ar fi trebuit să-mi termin studiile. N-o să facă niciodată o carieră.întră Sora.) BUNICA: Se simte vinovat. Nu cred că le voi mai termina vreodată. aşa ca mine. TATĂL: Nu e bun de nimic. SORA: Mama ne întreţine. o canapea. să se obosească. JEAN: E greşeala mea. TATĂL: Păstraţi-l aici. De-o parte. SCENA XII Decorul: O cameră spaţioasă. o femeie cam de aceeaşi vîrstă cu mama. dacă vreţi. la voi. oricum. BUNICA (lui Jean): Niciodată n-o să-i poţi fi de vreun ajutor. fericit că am unde să stau. dar sînt. Dacă nu poţi trăi lîngă taică-tu. Nu-i prea confortabilă. MAMA (lui Jean): Ai camera ta la etaj. SORA: Trebuie să urci scara de lemn. SORA: Te-ai născut numai ca să stai toată viaţa agăţat de ceilalţi. în partea cu 262 . BUNICA (lui Jean): Mama ta va continua să lucreze. ce-i de făcut! (Îşi frînge mîinile. de nici un ajutor. JEAN: Ce-i de făcut. pentru moment. e o cameră lungă şi întunecoasă. o măsuţă. MAMA (lui Jean): Bunica ţi-a scris.

Poartă o rochie neagră şi un colier greu la gît. doamnă Simpson. cu o singură cameră. Cine ştie ce s-o fi ales de ea. E destul de frumoasă. DOAMNA SIMPSON: Niciodată n-ai vrut să-mi spui tanti Marguerite. eu am venit s-o caut şi. se află Jean Simpson. dar nici să-mi spui doamna Simpson ! JEAN: Nu există un motiv pentru ca oamenii să creadă că mama. Înseamnă că nu ne mai dispreţuieşti şi că ai nevoie de bani. locuia la Pampeluna. Să o c a u t e . nu un divorţat Şi totuşi. JEAN: Putea face cercetări. la Paris. un văduv. doamnă Simpson. cei doi căpitani. pe două taburete. în timpul vreunei plimbări. În faţa Margueritei Simpson. să o duc la mine. Tatăl tău ţi-a trimis cu regularitate sume imense. JEAN: E tatăl meu. Aşa i se spune celei de-a doua soţii a tatălui cuiva. Pe canapea stă lungită o femeie cam la patruzeci de ani. În orice caz. evident în timp ce voi vă lăfăiaţi într-un palat E mic oraşul. apoi a izbucnit războiul şi nu am mai ştiut nimic despre e a . Dacă m-am certat cu el. şi Lydia. dacă e vie. un soi de dormitor. Mai trăieşte sau nu? DOAMNA SIMPSON: Eu am văzut-o în urmă cu mulţi ani. E foarte normal să-mi trimită. DOAMNA SIMPSON: Nu ai vrut să-mi spui mătuşă. chiar şi pe mine a vrut să mă facă să cred asta. Jean. DOAMNA SIMPSON: Mai este şi acum. DOAMNA SIMPSON: Ei bine.. asta a fost numai din cauza dumitale. chiar dacă puţin vulgară. Ştiu eu cum au stat lucrurile. Nu ţi-am cerut să-mi spui mamă. eu nu am crezut niciodată că mama ta a murit Trăieşte încă? JEAN: Ar trebui s-o ştii. DOAMNA SIMPSON: Tatăl tău a vrut să ne despărţim de ea. JEAN: Dar şi dumneata ai făcut totul pentru asta. Î ţ i cer să-mi spui adevărul. Locuia în mahala. Fraţii mei. JEAN: Nu eşti sora vreunuia dintre părinţii mei. aţi fi putut să vă întîlniţi. Tata era director la poliţie. În partea curţii. JEAN: O cocioabă. un bărbat destul de tînăr. Ştiam eu că te vei întoarce la Pampeluna. I-am scris. cu patru paturi de campanie. adevărata mea mamă. Cînd am părăsit-o. 263 .. DOAMNA SIMPSON: Tatăl tău a vrut ca toată lumea să creadă că mama ta a murit. întunecoasă şi umedă. din întîmplare. doreau să mă mărite cu un bărbat văduv. într-o casă joasă. nu mai este în viaţă.grădina. tocmai ca să mă poată cere de nevastă. ai venit.

Am fost obligată să te alung. am fost chemat la vatră. Nu puteam face nimic împotriva voinţei tatălui tău. precum ştii. aminte că eu şi soţul meu ţi-am pus în deget inelul de logodnă. Ne despărţeai. care ne fac să nu ne mai recunoaştem. Ei. JEAN: Dumneata ai exploatat ce era mai rău în el. DOAMNA SIMPSON: Ei. Mai tot timpul eu stau lungită aici. zău. da. aşa e. Ce ne-am fi făcut fără el? J E A N : În timpul războiului. eu nu rătăcesc pe străzi. Sau poate că nu eşti Lydia? Poate că eşti soţia lui Jean? Atunci îţi aduci. LYDIA (lui Jean): Îi sînt recunoscătoare acestui popor. (Se întoarce către tînăr. Ne separai. Nu putem spune nimic de rău despre el. JEAN: Mama a fost soţia lui mai întîi. în marina otomană. la început am fost soldat. Din fericire. A făcut o alegere bună. Nici nu ştiau ce înseamnă asta. DOAMNA SIMPSON: Totdeauna m-ai acuzat pe mine că sînt pricina nefericirii tale. DOAMNA SIMPSON: Tu ai plecat de acasă la paisprezece ani. eram proscris. JEAN: O să crapi ! Poţi să crapi ! DOAMNA SIMPSON (lui Jean): Cum au trecut toţi anii de dinaintea războiului. sînt constipată. Locuiai în aceeaşi cameră cu mine şi tatăl tău. dar nu am devenit cetăţean turc. JEAN: Era război. Mă doare burta. anii de război şi cei de după război? J E A N : Î n a i n t e de război. nu era să caut prin toate cartierele. poate. DOAMNA SIMPSON: Cine este femeia de lîngă tine? JEAN: Lydia. (Lui Jean:) Nu era de datoria mea să-i scriu mamei tale. Era de datoria ta să n-o laşi să se prăbuşească. Nu am făcut tot ce trebuia să fac.DOAMNA SIMPSON: Pretinzi că o adori şi nici măcar nu i-ai scris vreodată. Sînt astenic. LYDIA: Eu sînt Lydia. DOAMNA SIMPSON: Cît a durat războiul? JEAN: Bine. După aceea. Nu sînt ingrat. cu o bocceluţă în spate. împiedicai orice intimitate între mine şi soţul meu. haide. După aia a venit războiul şi toate despărţirile astea. recunosc. am reuşit să fug în această ţară minunată care ne-a primit aşa de călduros şi care ne-a adoptat. Spuneai că eu şi sora mea sîntem nişte bastarzi. sînt neglijent.) Este sora sau soţia ta? (Lydiei:) Jean a făcut o căsătorie reuşită. 264 . ne spionai. M-au înlocuit După aceea am lucrat pe un şantier naval. eu sînt soţia legitimă a tatălui tău.

Ai vrea să ştii dacă am să crap curînd. TATĂL: Ai cărţi aici. fie la parter. Eşti bogat. Nu ştiu de ce mi-e aşa de foame. Apare un servitor cu un platou plin de smochine. eu dispun de toate. DOAMNA SIMPSON: Tatăl tău face tot timpul rezerve de mîncare. sau în pod. nu ca să mă saluţi. casa-i a mea. Nu sufăr de nimic. în casa tatălui tău. fiindcă. de-a lungul scenei următoare. în casa noastră. apoi. sora sau nevasta ta n-o să aveţi nimic. Eşti încă departe de moştenire. 265 . ci ca să mă înfrunţi.DOAMNA SIMPSON: Tu ai venit aici. L Y D I A : În casa asta sînt zeci de camere goale. ai cărţi în latineşte. Cînd sînt în mizerie îşi întoarce faţa de la m i n e . Şi. Nu mi-au rămas decît o sută de mii. m-am despărţit de religie. Am un soi de bulimie. Tu. banii toţi sînt ai mei. Înainte le înţelegeam. Era inflaţie. LYDIA: Dacă tata i-a dat bani. Tatăl. nu-mi ascunde nimic niciodată. Sper că aveţi prin dulapuri şi alt fel de mîncare. dacă ştiai. JEAN: Nu ai nimic de mîncare să ne dai. DOAMNA SIMPSON: Am smochine. JEAN: Tot timpul mi-e foame. Eu i-am spus să-ţi trimită bani. Tatăl tău ţi-a dat destui bani pînă acuma. Ori poate că ai venit ca să te interesezi de sănătatea mea. JEAN: Mi-ai dat cinci sute de mii de franci. JEAN: Nu-mi trimite bani decît atunci cînd sînt bogat şi celebru. să mă sfidezi. JEAN: Am venit pur şi simplu ca s-o caut pe mama. cînd într-alta. De altfel. DOAMNA SIMPSON: Nu avea cum să-ţi trimită bani în timpul războiului. Îi este ruşine cu mine. în afara de constipaţie. DOAMNA SIMPSON: Nu-i adevărat. Jean va mînca în permanenţă. JEAN: Pentru mine sînt aproape incomprehensibile. Apare. a fost fără ştirea dumitale. TATĂL: Ţi-am trimis întotdeauna sume uriaşe. Se poate dormi cînd într-o cameră. din fund. acuma am uitat totul. N-o să te plictiseşti. ai toată teologia aici. nu i-ai fi dat voie. banii nici nu aveau valoare pe atunci. ai cărţi religioase. ceea ce nu-i deloc grav. totul a fost pus pe numele meu. fie la etaj. nu există curieri care să treacă prin liniile inamice.

atunci era faptul că mă rătăceam. Vreau alţi bani. Tatăl scoate mai multe pachete de cărţi de joc din buzunare şi le aruncă pe masă şi la picioarele lui Jean. Toţi sînt foarte bătrîni. LYDIA: Nu-i poţi interzice să-şi vadă mama. apoi închide. Ai depăşit orice obrăznicie.) Într-adevăr. aceste bilete de bancă tocmai unchiul Ernest mi le-a trimis. nici nu erau taxiuri. Toţi sînt nişte vagabonzi. Mai înţeleg cîte un cuvînt. de alta. Era aici şi eu nu m-am dus să o văd. care nu sună. care mi-a cerut şi mai mulţi bani pentru ca să plătim toate datoriile de familie. ca să ţi-i dau şi să-mi dai în schimbul lor bani valabili. (Jean se îndreaptă spre telefon. DOAMNA SIMPSON: Exact asta îi spuneam şi eu adineaori. JEAN: Da. nu ca mine şi ca tine. nişte rataţi. fiindcă ştii că nu mai pot să te bat. Aveam prea multe obligaţii. Şi. Eşti leit ea ! Nu ţi-e frică de mine. ori mă întîlneam cu cîte un prieten care mă oprea să bîrfim de una. şi se făcea seară. JEAN (adunîndu-le): Cărţi de tarot. Dacă ai vedea cît a îmbătrînit ! E la fel de bătrînă ca bunica. pe colo. DOAMNA SIMPSON: Deci ai fost s-o vezi! Tatăl tău îţi interzisese. era unchiul Ernest. TATĂL: Maica-ta te-a trimis aici. Ce figuri stranii! Cu scriere veche. nu mergea nici un autobuz pînă acolo. Dacă ai vedea cît de tare a îmbătrînit mama! A sosit aici acum optsprezece luni. banii aceştia. Dacă nu era absenţa mijloacelor de transport. De mai multe ori am încercat să o vizitez şi întotdeauna m-a împiedicat cîte ceva. JEAN: Ruseşti sau turceşti. JEAN: De altfel. după un an. JEAN: Cei din familia mamei sînt bătrîni cu toţii. apoi. 266 . tot depăşite sînt Nu mai au nici o valoare. Nu pot plăti cu banii ăştia datoriile unchiului Ernest Chiar el mă sună acum. TATĂL (scoate un teanc de bancnote din buzunar şi i le dă lui Jean): Poftim! Ţine! Ia banii ăştia! JEAN: Sînt vechi bancnote ruseşti. TATĂL: Turceşti. care rămînem tineri orice-ar fi. tot soiul de afaceri şi preocupări. TATĂL: Nu mai vreau să ştiu nimic despre familia asta. aşa că trebuia să mă întorc.LYDIA: Cărţi de tarot. Pune receptorul la ureche. pe ici.

Da. Dar pe care să-l luăm? JEAN: E tîrziu. DOAMNA SIMPSON: Nu-i treaba ta asta. dar m-am rătăcit pe drum. (Lydiei:) Tu ai văzut-o. Dar unde-i strada asta? TATĂL: Ne putem uita pe hartă. Sînt foarte mulţi şi foarte săraci. Nu te priveşte. DOAMNA SIMPSON: Vezi bine că aveai buzunarele pline de bani. nu mai ştiu dacă am văzut-o într-adevăr. căutăm un taxi. să-i dau mamei banii ăştia. Uite o bancnotă de cinci sute. am căutat. în faţa porţii. DOAMNA SIMPSON (lui Jean): Vezi cît de gentil este tatăl tău. Lydia. Î m i mai trebuie. Intră bunica. dacă am regăsit-o vreodată. să.) DOAMNA SIMPSON: Eşti bine îmbrăcat. JEAN: Nu îndeajuns de m u l ţ i . pari înstărit Jean lasă să-i cadă din buzunar un portofel plin de bani. ai văzut-o. vreun autobuz. Sînt cu toţii foarte bătrîni. dă-mi restul. trebuie să mă grăbesc. dacă nu cumva cu trei. Nu eu am luat totul. Măcar banii ăştia le datorezi. Pe strada Claude-Terrasse. Ştiu unde stă. TATĂL: De unde ştii atunci că a îmbătrînit aşa de tare? JEAN (mîncînd în continuare smochine): Dacă-ţi spun că nu mai ştiu dacă pe ea am văzut-o. trebuie să mă grăbesc. sau pe bunica ! Sau şi pe una şi pe alta! TATĂL: Nu mai pot să-ţi dau decît patru sute de mii de franci. JEAN: Trebuie să plec. J E A N : În orice caz. TATĂL: Ştii că nu sînt taxiuri pe aici. JEAN: La drept vorbind. Nu e vina mea dacă nu ţi-a dat mai mulţi bani. e tîrziu. Una cu doi cai. Locuieşte în spatele stadionului. (Se întinde pe canapea. LYDIA: Bunica ! 267 .DOAMNA SIMPSON: Parcă ziceai că nu ai revăzut-o şi mă întrebai dacă nu cumva ştiu unde locuieşte. LYDIA: Dar poate găsim vreun tramvai. JEAN: Poftim. TATĂL: E o trăsură pe stradă. Haide. (Tatălui:) Lasă-l să se descurce singur! JEAN: O trăsură ca să ajung în celălalt capăt al oraşului! O să pierd o grămadă de bani şi de vreme. Familia are mare nevoie de bani.

Noi avem mai multe case. Crezînd că am cucerit totul. Putem dormi în fiecare noapte în alt pat. Şi dintr-o dată. deja a aşteptat atîta vreme. SCENA XIII Personaje: Jean. celălalt prin dreapta. îţi dai seama. Este vorba de experienţe străvechi. JEAN: Dar ce scrie este încă adevărat. Nu se mai gîndeşte nimeni să-ţi dea ţie premiul ăsta. Intră unul prin stînga. Mama ta a murit JEAN (întristat): Putea şi ea să mai aştepte puţin. steaua lui creşte. TATĂL: În cărţile pe care ţi le-am dat stă scris ce trebuie să faci cînd mori. Constantin e din ce în ce mai stimat. DOAMNA SIMPSON: Nu uita că eu sînt aici la mine acasă. Lydia. Respectul cu care erai înconjurat altădată se diminuează pe zi ce trece. fiindcă sînt cărţi vechi. Tocmai a încasat cel mai mare premiu literar din lume. Nici ţie nu-ţi place să dormi mereu în acelaşi pat. Pînă şi în Franţa începi să fii uitat. LYDIA: Ai auzit vestea. Cum să faci să te retragi şi să te cufunzi în întuneric. Sînt ţări în care lumea nici nu mai ştie cine eşti. Credeam că m-am împlinit şi că nu mai am nimic de făcut Nu am înţeles că încă mai am mult de luptat. Ce vrei să fac? JEAN: Dă-mi măcar cartea aia în care scrie ce trebuie să faci cînd mori. bezna sa s-a risipit şi s-a făcut lumină. O lumină formidabilă. DOAMNA SIMPSON: Eu cînd oi muri vreau să mi se pună pe cap o coroană de flori. am aruncat armele. Şi doar ţi-am spus că nu-ţi dau voie. Şi în fiecare casă avem mai multe paturi. foarte vechi. mi-a fost soţie. LYDIA (lui Jean): Linişteşte-te. LYDIA: Consolează-te cu bogăţiile tale. Asta în timp ce ceilalţi continuau să se lupte la adăpostul întunericului. lumina celebrităţii. cine mai ştie de mine? Sînt foarte nefericit. şi se întîlnesc la mijlocul scenei.TATĂL: Ţi-ai adus toată familia aici. BUNICA: E prea tîrziu acuma. TATĂL: Î m i pare rău ! Oricum. aşteptînd un nou joc? 268 . J E A N : Într-adevăr.

iar acum . LOUIS: Ai visat în continuu vreo cincisprezece ani. ca urmare a cererii formulate de dumneavoastră.) 269 . aşa cum am fost la începuturile mele. O să vă îngrop pe toţi. LOUIS: Ai pierdut multă vreme cu călătoria asta. Tocmai tu. Intră Louis. Şi. JEAN: Ani şi ani am luptat împotriva lenei mele. de vreme ce mi se oferă o nouă carieră! Profesor de liceu. venind dintr-o lungă călătorie. ai fi putut să-l iei tu. JEAN: Ei. să vedem: unde sînt eu acuma? La Paris. la urma urmei." Deci nu sînt chiar aşa de bătrîn. Am întîlnire cu frumoasa mea logodnică. Da. ce bine mă menţin. JEAN: Sufletul nu cunoaşte vîrstă! Sînt tînăr. Tocmai am sosit de la Marsilia. mereu mă visez tînăr. haide. Nu ai ce să mai aştepţi acuma. Vremea ta s-a dus.adio faimă ! LYDIA: Ai putea să iei totul de la început? JEAN: Cred că sînt foarte bătrîn. Şi totuşi.LYDIA: Constantin a luat premiul mondial. Eşti prea bătrîn. care mă adorai. eu plec: trebuie săştii să te debarasezi la timp de prieteniile stînjenitoare. Î n s ă de acuma e tîrziu. JEAN: S-ar zice că mă dispreţuieşti. atît de imens încît abia a reuşit să treacă prin strîmtoarea Bosfor. Inconştientul nu îmbătrîneşte. dar de-acuma gata cu visul. Lydia iese. s-a terminat. (Îi întinde scrisoarea. Ba chiar sînt tînăr. La Constantinopol.) JEAN (citeşte scrisoarea): „Domnule. încă sînt bîntuit de imaginile superbe ale mării. Gata. aţi fost numit profesor de liceu la Strasbourg. vezi bine. Nu ai făcut niciodată ceva pentru mine. De data asta s-a terminat. O croazieră. eram pe un vapor uriaş. Eşti prăbuşit Uită-te la mine. după care m-am lăsat copleşit de ea Mi-am sacrificat viaţa spiritual şi salvarea sufletului în numele celebrităţii. Pot să şi alerg. Şi continui încă să crezi că ai destul timp de p i e r d u t . (Iese. Ce costum frumos ai ! LOUIS: Totul e iremediabil! De data asta este incurabil! Pînă acuma ai avut mereu şansa să scapi. Ţin foarte bine la tăvăleală. încă merg. Ce vîrstă am eu? LYDIA: Ai primit o scrisoare oficială. Mi-aduc aminte. sau aproape douăzeci. chiar ieri eram la Marsilia.

te ajut eu să duci valiza. JEAN: O să încerc. va veni iarăşi vremea mea. din cauza valizei ăsteia prea grele. Am fost la Facultatea de Medicină şi le-am cerut diploma ta. ratez totul definitiv. pe trotuare sau la rigolă. am să i-o dovedesc. Apleacă-te şi acuma şi caută. J E A N : Î n a i n t e vreme. (Se apleacă şi începe să caute. de fapt. LYDIA: Dacă vrei. LYDIA: Nu te mai necăji. Cum oare să fac să nu-l pierd şi. te părăseşte. îmi veneau bani din toate părţile. N-am să i-o iert ! Dacă. numai cu vreo doi ani în urmă. fii atent. LYDIA: Uită-te şi aici ! JEAN (se apleacă din nou şi culege o monedă): Fără valoare! Ceva mărunţiş retras de mult din circulaţie. Te-au cunoscut toţi cînd erai la clinică. atunci cînd te-au operat Ţi-aduci aminte cum te 270 . Exultă la gîndul că şi-a luat revanşa.) LYDIA: Poftim. Nu mă salvează nicidecum. Vremea mea nu a trecut încă. Dacă-l pierd. cînd eram săraci. Mă voi duce la Strasbourg. Toate ziarele îmi trimiteau bani.. astfel încît acuma e fericit.. acuma. Apăreau ziarele cu fotografia mea. La Strasbourg ai un post care te aşteaptă. uite că străluceşte ceva acolo ! Acolo ! Şi uite şi acolo ! JEAN (adună monezi de pe jos şi le priveşte): Un fleac. nimic! Ce oare să fac să mai cîştig ceva bani? LYDIA: Altădată. toţi marii doctori. Intră Lydia. Dar de ce la Facultatea de Medicină? Eliberează ei şi diplomele filologilor? LYDIA: Păi. Numai că există doar un singur tren gratuit către Strasbourg. Nişte mărunţiş care nu valorează mai nimic. scrîşnind din dinţi. ca să ştie că încă sînt capabil să-mi iau examenele. Te apreciază savanţii. din ce gară pleacă? Mi-e frică să nu cumva să pierd trenul şi să nu mai ajung la vreme. M-a invidiat mereu. în ciuda a orice. Uite-o ! JEAN: Diploma în filologie? Am s-o arăt la toată lumea. şi el gata. Îi este frică de asta. am să-mi aduc aminte de comportarea l u i . Dar n-o să-i meargă prea mult. n-o să-i meargă. după cum vezi ! Ba încă diploma în medicină valorează mai mult decît cea în litere: e mai ştiinţifică.JEAN: Louis ăsta ! E de ajuns să nu mai ai renumele de altădată. da. numai ce te uitai pe jos şi găseai bani.

Este indicat pe toate hărţile visului. Am nevoie 271 . să mă aerisesc. Aşa se numea oraşul: Aluminia. Cum se numea orăşelul acela. Şi o piaţă în centrul oraşului. Î n t r e două operaţii. foarte luminoasă. de unde vine umbra? Lumină. albe. Şi după aceea urcam colina şi vedeam de sus oraşul ca-n palmă. rămîi! Aluminia. la poarta Versailles. De multe ori am fost acolo. iar ei îţi vor da în schimbul ei un bilet de tren. începe provincia. Iar se lasă bezna. LYDIA: Numai cînd spui: Aluminia . JEAN: Da. Şi poftim! totul se întunecă. Da. deci. oraşul viselor mele. JEAN: Trebuie să plec. Şi un deal ! Îţi venea inima la loc. Dar oare în vis. ca să-mi cumpăr bilet de tren. nume de lumină. parcă văd şi acum deluşorul acela şi cîmpurile pline de lumină. Lydia iese. Aluminia. Nu mă pot duce pe jos.şi deja eşti năpădit de lumină. la gară şi arată-i persoanei de la ghişeu diploma asta. Altădată mă duceam din cînd în cînd. LYDIA: Chiar lîngă Paris. strălucind în soare. LYDIA: Vei regăsi lumina la Strasbourg. de vreme ce îmi aduc aminte numele oraşului. JEAN: Vezi că nu m-am pierdut cu totul. E sinistru să locuieşti aici.alintau? Mergi. într-un coşmar? Întunericul mi-a invadat iarăşi sufletul. Oare nu mai pot să visez? Să fiu. Nu mai ţin nici la drum întins. Aluminia. eu casele lui albe şi cerul aşa de senin? Erau nişte căsuţe albe. Ce lumină era acolo ! O lumină cu totul altfel decît lumina. Aluminia. Mă duceam şi cînd mă lăsau să plec de la c l i n i c ă . Acuma. Urcam pe jos colina şi vedeam Aluminia. Acuma sînt prea obosit ca să mai merg pe jos. de frumuseţe. dar am să-ţi spun repede şi direct că am nevoie de bani. Aluminia. aşa este. Cum se numea oraşul? LYDIA: Aluminia. oraşul celei mai reale realităţi pentru mine. JEAN: Ai adus întunericul. sau chiar în realitate? În realitate! Dar era aşa de frumos încît credeam că visez. Aluminia. Intră Paul. Te poţi duce în fiecare zi acolo. Ce cîmpuri frumoase. ca să păstrez lumina din Aluminia. oare. să-mi astîmpăr foamea de peisaj. necum la urcuş. Exact acum cîteva secunde mă găseam în Aluminia. Nu mai am destulă forţă în mine. oraşul sufletului meu. JEAN: Atunci. Întotdeauna ai fost bine îmbrăcat Iar de faţă cu mine păreai şi mai elegant Nu te supăra. Aluminia s-a îndepărtat la zeci şi zeci de k i l o m e t r i . Pot să-l regăsesc pe hartă.

sînt maladiile mortale. Dansăm în cerc. Să le lăsăm să lucreze. mai degrabă.le zic .) Toată lumea apare. Adesea se face foc.cu atîtea guri de vulcan care scuipă lavă în flăcări pentru noi ! Sînt atît de multe incendii în păduri şi în oraşe ! Atîtea furtuni. cine ne poate garanta că vom fi în primul cerc? Şi poate că al doilea va fi şi mai rău.de bani ca să-mi cumpăr bilet de tren. merge. dar de fapt încremenesc acolo. se bate pe umeri. gelozie. haide. 272 . Ardem de nerăbdare. A DOUA FEMEIE: Aici sînt supernordul şi supersudul. Cei mai dotaţi se comportă la fel de sălbatic precum mizerabilii. SCENA XIV Personaje: Violette. fuga. şi dansăm braţ la braţ întru eternitatea nimicului şi paradisul tăcerii nesfîrşite. legăturile. se aşază la loc. Îi dai afară. îi smulgi cu forţa de acolo. PRIMA FEMEIE: Şi un rîu ca un covor suspendat A DOUA FEMEIE: Trebuie să ajungeţi din nou la periferie. Alţii strigă pe la uşile hanurilor şi îi apucă furia împotriva celorlalţi. Cu atîtea cutremure . Nimeni nu vrea să se care de bunăvoie. Dar oamenii reconstruiesc. (Face o pauză şi vorbeşte din nou. ardem. Şi cei cazaţi mai prost încremenesc acolo. se torturează şi după aia dispare. insultă. „Noi eram doar în trecere pe aici". Se şterge complet Unii stau în hoteluri foarte frumoase. Epidemiile. Apar două femei: JEAN: Arătaţi-mi pe unde s-o iau. spun ei. vorbeşte. trebuie să le rupi corzile. Urlă. apoi patru şi acum sînt tot a c o l o . Vin după aceea alţii şi pun mîna pe locurile bune. după care dispare totul. prin bună înţelegere. nenumăraţi cum sîntem. PRIMA FEMEIE: Pe aici nu sînt aceleaşi puncte cardinale. îşi poartă pizmă. să plecăm cît mai repede. aşa că rămîn. Jean. Stau două zile. Fiindcă. sau. se insultă iarăşi. ne ţinem cu toţii de umeri. iese fum şi încep incendiile. Să ne grăbim! In loc să ne agăţăm şi să rămînem. Ba încă şi mizerabilii prind un gust nebun pentru mizeria lor. se zvîrcoleşte. Violette este îmbrăcată într-un halat de casă sub care este goală. atîtea cicloane ! Şi apoi. oricum. pas alergător! Zău aşa. se fură. şopteşte.

.) Pe vremea aceea trăiam cu patimă.. timpul s-a golit. Spaţii în spaţii. separate doar prin nişte perdele imaginare. JEAN: Alexandre nu era aşa de sigur de asta. Tot ce se întîmplă nu se întîmplă decît o dată şi gata. că nu-l vom revedea vreodată? Crezi că nu există lumea de dincolo? VIOLETTE: Nu există lumea cealaltă. pe care şi le pune tot omul. Că s-a stins în urma unor certuri cu mine. nu. că ai remuşcări. totuşi. VIOLETTE: Şi dumneata i-ai trimis una. Era aşa de slăbit. El a murit la patru zile după aceea. Poate că există timpuri băgate în timpuri. Aşa de puţin a durat prietenia noastră ! Nici nu ştii cît de rău îmi pare că a murit ! VIOLETTE: La ce bun remuşcările? Admit. de ani buni încoace. deopotrivă lipite şi separate. Mă mai duşmăneşti încă? VIOLETTE: Da Şi am să te duşmănesc totdeauna Poate că nu din motivele pe care le presupui. Ce pierzi aici şi acum rămîne pierdut pe vecie. JEAN: Eram tînăr şi ambiţios. Acuma. J E A N : Î n a i n t e să moară. te-am recunoscut Eşti frumoasă şi tînără ca odinioară.. nu . Era un timp foarte plin.JEAN: Dumneata eşti Violette. JEAN: Nu crezi în viaţa de apoi? VIOLETTE: Nu există alte spaţii. trebuie că mă duşmăneşti. VIOLETTE: Fotografiile vi s-au încrucişat pe drum. fără să bănuim nimic. Nu e asta. Te-ai comportat stupid faţă de el. Erai tînăr şi ambiţios. Sînt şocat de tinereţea dumitale. s-a 273 . Totul este irecuperabil. JEAN: Am avut amîndoi acelaşi gînd. Mi-a trimis o fotografie cu el. oare. tensionat. Formidabil: nu te-ai schimbat deloc în aceşti douăzeci şi cinci de ani. Calomnie ! JEAN: A fost un semn de adio.nu te uita aşa Nu era doar din fetişism. mi-a trimis un semn. Ce păcat ireparabil! Ce mare păcat că a murit Alexandre. VIOLETTE: S-a spus că l-am părăsit. Dar nu-i vorba atît de asta. bogat Un timp plin de evenimente. Nu te mai uita aşa urît la mine. în alte timpuri şi tot aşa. JEAN: Am aflat şi cum. Nu o dată l-am surprins sărutînd icoane. Şi ai tot douăzeci şi cinci de ani. imbricate. . un fel de pereţi de hîrtie. alte locuri. Crezi. Ştiu.nu. în acelaşi timp. dar aşa eram toţi trei. JEAN: Poate că totuşi există alte spaţii. VIOLETTE: Nu mai face pe copilul şi lasă întrebările astea stupide. că nu a mai putut suporta.. (Pauză. nu există alt timp.

JEAN: Prostii: o rivalitate literară imaginară. Ar trebui să murim de prea multă iubire. v-aţi fi putut avea ca fraţii. una. VIOLETTE: E mai bună versiunea engleză. aceleaşi nelinişti. nu-ţi poţi închipui cît de rău îmi pare că atît de multă vreme am stat fără să-l văd pe Alexandre ! Remuşcările sînt de prisos. El mi-a explicat motivele acestei neînţelegeri. Unde? Am reuşit Ce? Totul e zadarnic. Rîul curgea încet Astăzi e-o cataractă. am ajuns. Acuma. VIOLETTE: Dar şi el visa la fel de mult Adevărat. încît aveaţi pînă şi aceleaşi vise. VIOLETTE: Dar ai într-adevăr idei? Idei! Dacă el a devenit militant. JEAN: Dar e scris în franceză. JEAN: Altădată mă tutuiai. asta s-a petrecut tocmai din pricină că l-ai lăsat singur. a existat o mare neînţelegere între voi. VIOLETTE: Adevărat. nu el. Dacă nu-l părăseai. fratele meu. VIOLETTE: Ar fi trebuit să-ţi dai seama de asta mai demult ! Eu. nu-ţi mai pot fi prietenă. Ce era să fac? M-am comportat idiot. VIOLETTE: V-a fost frică la amîndoi. Totul e neînţelegere. polonezul. Nu mai sesizez fiecare clipă. adăstau lîngă noi. VIOLETTE: Am un nou prieten. Dumneata te-ai comportat greşit. mi-a furat un vis. De fapt. S-a înscris în partid tocmai ca să aibă o familie. Ce prostie din partea mea. JEAN: Aşa zicea şi el. JEAN: Violette. vă bîntuiau aceleaşi obsesii. din întîlnirea voastră. de altminteri. Clipele ne mîngîiau pe atunci. n-ar fi luat-o razna. curge încet. Oare ce ne-a făcut să ne îndepărtăm unul de celălalt? VIOLETTE: Tu ai fugit JEAN: Mi se părea că mă copia şi că.fleşcăit. Orgoliile voastre de scriitori. Toţi l-aţi părăsit. Trecuturile voastre semănau foarte mult Aveaţi. dar poate că din partea noastră ! Era cel mai bun prieten al meu. VIOLETTE: E vina dumitale. JEAN: Nu mă urî atîta! întotdeauna am fost incapabil să-i frecventez pe cei care nu-mi împărtăşesc ideile şi credinţele. Semănaţi între voi aşa de mult. de fapt. ci dumneata ai profitat cel mai mult JEAN: Dar el devenise militant. JEAN: Nu ştiai poloneza VIOLETTE: Traduc din engleză. bineînţeles. JEAN: Cine-i prietenul? VIOLETTE: Nu ştii? Yan. Idei ! Ideologiile 274 .

apare Alexandre. însă dumneata n-ai făcut decît să le agravezi. Dumneata m-ai înfruntat şi m-ai respins. VIOLETTE: Poate că ar fi trebuit să insişti ! Oricum. Poate că nu mai răbdai. Nici nu deschidea bine ochii dimineaţa şi îi puneai ţigara în gură. Pe care mi l-ai ascuns. să ne explici pe unul celuilalt. Ai fi putut să-l ajuţi. ALEXANDRE: Haide. cu luciditatea dumitale. Care a fost adevăratul motiv? VIOLETTE: Nu-ţi mai aduci aminte? Lasă să-i cadă halatul şi rămîne goală în faţa lui Jean. Înfundă-te în noroiul vinovăţiei ! Înfundă-te. JEAN: Au trecut douăzeci de ani. Nu ai vrut să faci asta. De ce? Care a fost adevăratul motiv? Trebuie să fi existat un motiv care mie-mi scapă. poate că chiar dumneata te cam săturaseşi de el. Numai după aceea se trezea. în loc să umpli golurile dintre noi. În fundal. sau numai se preface? ALEXANDRE: Jean. Trebuia ajutat minut cu minut. decît opţiune. Douăzeci de ani ! Oare cum am putut trăi fără el? N-am să mi-o iert niciodată.astea! Mai mult hazard. Gogoşi. VIOLETTE: Ai început să mă plictiseşti cu învinovăţirile astea. îţi dau voie. JEAN: Şi eu care cred de cînd mă ştiu că prietenia trebuie să fie deasupra tuturor micimilor astea. Prietenia e ceva foarte important Numai prietenia şi moartea contează într-adevăr.. de dimineaţă pînă seara şi de seara pînă dimineaţa. Am înţeles că nu vrei să uiţi. Ai împins lucrurile la dezastru. Apoi biberonul cu alcool. Sigur că au existat neînţelegeri la început. să ne ajuţi. Am un nou prieten şi trebuie să îi traduc opera. Uite că. Prea avea nevoie de sprijin. el a ales moartea. JEAN: Dar poate că. Deşertăciune. Nişte accidente. pe cuvînt că mă decepţionezi. dumneata. în cele din urmă. mă decepţionezi. VIOLETTE: Moartea l-a ales pe el. În loc să aplanezi lucrurile. Haide ! Dacă-ţi spun că-ţi dau voie! Nu e frumoasă? Nu-ţi place? N-o poţi iubi? Fă-mi mie plăcerea asta VIOLETTE (lui Alexandre): E idiot. JEAN: Dar dumneata ai împins lucrurile la dezastru. Eu nu pot să te ajut cu nimic. Jean.. eu am depăşit toate astea acuma. 275 .

JEAN: Mai nimic nou. dar apoi ne aminteam pînă şi ziua şi ora aventurii. În realitate. Deja trecuserăm pe acolo ! Ne şoca lucrul ăsta.JEAN: Eşti ochilor.. chiar şi la Aragon e rar. care. să ieşim dincolo. la capătul desişului. Doar cîteodată. îşi pune halatul. ALEXANDRE: Am ales moartea. Alexandre dispare. SCENA XV Personaje: Jean. de gingaşe. Visam să scriu opere literare la fel de frumoase ca muzica de operă. Alexandre. Nu aveai motiv să te simţi jignită. VIOLETTE: Nu. a doua şansă nu ţi se va mai da niciodată. Era o şansă unică. frumoasă. Să sorbim acelaşi pahar de vin alb dimineaţa.. VIOLETTE: Pauză. Jean rămîne pironit în faţa Violettei. fiecare adorăm să ne întoarcem pe urmele pe care le-am lăsat cîndva. la fel de suave. Tabieturile. eşti strălucitoare! Nu mi-am putut crede Nu am îndrăznit. de exemplu. în cîte un balet verbal. ne regăsim propriile urme. Nu-mi venea să-mi cred Cum m-aş fi putut gîndi să. încetişor. 276 . Dar lucrul e foarte rar. o muzică verbală. Ce decepţie ! ALEXANDRE: Poate că mai era posibilă cîte-o aventură ! JEAN: Trebuia să sărim zidul. Eu niciodată nu m-am resemnat ALEXANDRE: Nici nu e u ş o r . Nici măcar poezia nu egalează pe deplin muzica. Sîntem în faţa unei noi zile şi ne fac plăcere pînă şi obişnuinţele cele mai neconfortabile. Am rămas pironit locului. aşa ca la Aragon. vreun nou desiş de cercetat Speram că. ori chiar în desiş. nici un ochilor. să tragem în piept cu nesaţ prima ţigară a zilei. de patetice şi senine. Cîteodată aveam impresia că am găsit un boschet demn de explorat.

În final. Şi totuşi. o idee oarecare. Ne place să reîncepem. Cîteodată îmi spun că n-am chef de nici o altă aventură. ALEXANDRE: M-am săturat de ţara asta. Sau poate că nu ştiu. ALEXANDRE: Întotdeauna vom fi condiţionaţi de alte condiţii. Dar să ştim dinainte în ce constă noutatea. JEAN: Dacă am putea avea o idee. Pe noi ne priveşte lumea. JEAN: Oh. ALEXANDRE: A face altceva ! JEAN: A fi altceva! Să fii o fiinţă absolut surprinzătoare. dar nu beţia ! JEAN: Eu am suflet burghez. da. atunci n-ar mai fi nevoie de depeizare. Iar ei îşi spun: uite aceleaşi marionete. Nu ştiu dacă-mi place aventura. Noi înşine ne privim şi ascultăm ce zicem. da. JEAN: Sau poate că nu mai au chef să plece. ALEXANDRE: Nu prea e cine ştie ce. dacă noi şi ceilalţi am putea redescoperi prospeţimea dimineţii dintîi ! ALEXANDRE: Un pahar cu vin alb ne-ar ajuta ! Ba nu ! Ameţirea. numai dacă metafizic n-am fost rataţi din capul 277 . dacă toţi ceilalţi nu voiau să p l e c e . şi ne ascultă. de neconceput. depeizarea! Depeizarea! Mă ispiteşte depeizarea. nu să începem. adică un suflet cu tabieturi. noi nu vrem să plecăm. ori dacă mi-e groază de aventură. În ce ne priveşte. Dar dacă am reîncepe totul. Dar mi-e şi foarte frică. neaşteptată. tocmai ca să-l facem mai bine? JEAN: Nu vor mai fi nicidecum aceleaşi condiţii ! Pînă şi cuvîntul „condiţie" s-ar putea să nu mai însemne nimic. o fiinţă inimaginabilă ! ALEXANDRE: Depeizarea ! JEAN: Ah. ceea ce va să zică „piele". JEAN: Oare întotdeauna va exista existenţă? Viitoarea existenţă tot existenţă se va numi? Şi ce soi de existenţă va fi? Să faci ceva mai bine! Asta-i posibil numai dacă n-ai fost o ratare dintru început. cu condiţia ca totul să fie nou. ALEXANDRE: Plictisul şi oboseala sfîrşesc prin a-ţi face poftă de-o aventură. dacă am şti. Şi nu am chef de alta. da. JEAN: Plictisul ! Ştiu ce va să zică. ALEXANDRE: Şi noi spunem acelaşi lucru despre noi înşine. ALEXANDRE: Micuţele marionete fac trei ture.JEAN: Şi am dori să reîncepem totul. Sau poate că ar fi mers încă o dată. şi care în viitor nu se ştie cum se va chema. şi totuşi. după care pleacă. dar nu şi fiinţa Mă rog. poate că ne-am putea schimba pielea. Ştim că sîntem ruginiţi. ori poate m-am plictisit de plictiseală. despre noua ţară.

De-aş putea-o găsi odată! Oricum. ALEXANDRE: Eu unul mă consider dezlegat de tot. să zică deja gustul aventurii. s-a umplut Vezi şi tu foarte bine că te sufocă ceilalţi. ALEXANDRE: Tu nu ai putea. ALEXANDRE: Peste puţină vreme nu va mai exista nici un colţişor liniştit Totul s-a terminat. îi vezi ce rapid te invadează. Nu vreau să le las singure. JEAN: Mie mi-ar fi de ajuns un colţişor. asta înseamnă că visezi să pleci. Ne împing cei din spate. o existenţă pentru toate existenţele. cu toate că nu avem darul ubicuităţii. cît am să mai pot Am să rămîn alături de cele două. Eu mai rămîn o vreme. ALEXANDRE: Totuşi. se bulucesc şi umplu cuşca pînă la refuz. eu. JEAN: Abisul aventurii. V. Voi face eu singur saltul în aventură. Ai acceptat deja ideea de aventură. 278 . Şi eu am impresia că stau într-o cuşcă. Dacă deja te-ai plictisit. Nu. dar mă şi calmează: plictisul va . Iar ceilalţi ne împing din spate. dar n-o găsim. va trebui s-o găsim odată şi-odată. nu am de gînd să aştept să fiu dat pe uşă afară ! Finalul scenei. JEAN: Ce-mi spui mă nelinişteşte. Ba sînt chiar convins că locuim cu toţii într-o cuşcă. N-am de gînd să aştept să fiu dat afară pe uşă. A îndrăznit pînă şi asta ! Aşa că putem încerca şi ceva mai mult.locului. oriunde. numai să pleci. ALEXANDRE: Oare sîntem nişte fiinţe făcute să stea de-a pururi în cuşcă? JEAN: Păi eu ce-ţi spuneam? La ce bun să schimbi cuşca? Numai că nu noi hotărîm. Mai bine rămîi în aceeaşi cuşcă. nerăbdarea de a pleca în necunoscut Dar nu-i deloc sigur că aşa e. n-am cere mare lucru cu asta. o dată pentru totdeauna. adică nişte cvasi-existenţe ! ALEXANDRE: Să faci mai bine data viitoare! Oare-o fi cu putinţă? JEAN: Ar fi destul de bine. trei fiinţe la care ţin. Să sari peste zid! Dar oare există vreun abis dincolo? ALEXANDRE: Omul a făcut deja primii paşi pe lună. vin în masă. dacă am avea o cuşcă mai aerisită! JEAN: Tot o cuşcă ar fi. unul. Of. Există undeva o uşiţă.

JEAN: Eu aici am locuit în copilărie. chiar şi cîrciumi ţărăneşti. Astea-s asignate. Cele cîteva persoane care locuiesc aici trăiesc la ţară. Astăzi am schimbat un cec la el. mai în vîrstă şi care seamănă surprinzător cu Tînărul Ţăran. două restaurante. acolo locuia un conte. JEAN: Ce mult semănaţi unul cu altul! Ai zice că tatăl dumitale ţi-e fratele mai mare. Amîndoi aveţi ochiul stîng acoperit cu eşarfă. Î n t r . Pe vremuri. Tare mi-ar plăcea să trag nişte pumni în stînga şi-n dreapta. V-a tras în piept. JEAN: Nu vreţi să beţi un pahar cu mine? TÎNĂRUL ŢĂRAN: Uite-l pe tata. sau să mă duc la o şcoală tehnică. JEAN: Semănaţi cu Maclagen. Veniţi să beţi un pahar la mine. Aveţi un aer de bătăuş. îl ştiţi? artistul de cinema. Am căzut la examenul pentru a şasea şi nu ştiu dacă să mă mai prezint o dată la examen. JEAN: Asignate? AL DOILEA ŢĂRAN: Astea nu mai circulă încă de la război. Acuma castelul e spital. dar au în acelaşi timp confortul specific marilor oraşe.u n biet cătun să construieşti trei zgîrîie-nori uriaşi.SCENA XVI JEAN: C i u d a t . AL DOILEA ŢĂRAN: Banii ăştia nu mai au valoare. două cinematografe. Or avea un lift ca să urce pînă acolo sus? Casele din preajmă sînt mici. trebuie să treci prin pădure. JEAN: Am bani mulţi la mine. Ia uite ! (Arată teancul de bancnote. La ferma care se chemă Moara TÎNĂRUL ŢĂRAN: Eu nu-mi aduc aminte. dar există două străzi. Nici tu. AL DOILEA ŢĂRAN: Eu ţin cîrciuma aia de colo. TÎNĂRUL ŢĂRAN: Ce faceţi pe-aici? JEAN: Caut spaţiul pierdut (Aparte:) Ce moacă de brută! TÎNĂRUL ŢĂRAN: Dacă vrei să cauţi castelaşul. Apare un alt ţăran. TÎNĂRUL ŢĂRAN: Am treizeci de ani. tată? Pe unde era ferma asta? 279 .) TÎNĂRUL ŢĂRAN: Cine vi i-a dat? JEAN: Brutarul. Nu vă aduceţi aminte de mine? Stăteam la Moară.

iar de sus se aud gemetele şi oftatul unei bătrîne. Sau dintre cele trei lumi. unul şi mai mare decît palatele şi castelele. cu săli imense şi mobile Louis XVI şi canapele Empire. Cum se face că o şosetă devine multiplă? Păi. dacă-ţi spun că văd aievea în vis acest castel. E un palat. ca industriaş. JEAN: Ei bine. nici mătase. Iar pămîntul pe care se întinde ajunge pînă la ocean. Şi totuşi. trebuie să fie una adevărată. Prin dreapta intră Jean cu un prieten. Şi cum o văd foarte des în visele mele. PRIETENUL: Mi-aduc aminte foarte bine. fiind la fel de 280 . Tavanul e sumbru şi murdar. Eu. Dar e o casă pe care o văd în vis. Precis că Ludovic al XIII-lea a locuit acolo.JEAN: Pe malul rîuşorului ăsta. da. nici bumbac. concediile? SCENA XVII Decorul: O cameră întunecoasă şi tristă. Mi-aduc aminte perfect. nici nailon. te întîlnesc mult mai des decît ne întîlnim în această realitate falsă De aceea şi vorbim despre unu şi multiplu. răspîndite pretutindeni în realitatea zilnică. acesta-i un mister al spaţiului dintre cele două lumi. înseamnă că-i o casă adevărată. Chiar nu ştiţi? Nu aţi auzit niciodată vorbindu-se de foştii proprietari? Familia Meunier. acolo la ţară. cu totul altfel decît cea în care locuiesc la oraş. am descoperit nişte materii noi. atunci. Sînt nişte spaţii imbricate unele într-altele. În vis. Ce păcat că au demolat casa N-a rămas nimic. n-ai cum să înţelegi asta. nu e prima oară cînd ne întîlnim în această casă întunecoasă de pe strada Claude-Terrasse şi care-ţi aparţine. aud mereu vorbindu-se la fabrica mea de ciorapi despre înmulţirea ciorapilor. asta am venit să caut aici: amintirea N-am să mai vin niciodată aici. între mare şi munte. Cum se face că nişte castele mai mari decît palatele pot să încapă într-un palat. Nici măcar amintirea Şi totuşi. prietene. Dar unde-mi voi petrece. precis că el corespunde unui loc şi unei case absolut adevărate. JEAN: L-am întîlnit foarte des în visele m e l e . o veche familie din partea locului. şi chiar mai departe de ocean. Dincolo de desiş. dar. am o casă superbă. îţi spun: un castel. nici alte materii ori ţesături banale. PRIETENUL: Dacă Ludovic al XVI-lea a locuit acolo.

aceeaşi figură tristă şi lacrimile ei pe jos.) Da. VOCEA BĂTRÎNEI: Nu vreau să cobor. fiindcă. pe strada Claude-Terrasse. VOCEA BĂTRÎNEI: Mi-e frică pe jos. Toate casele din vis sînt adevărate. altminteri.. Doar o masă. Fotoliul cu bătrîna e tras în jos şi coborît încetişor pe scenă. te-am găsit în sfîrşit. PRIETENUL: Lacrimile nu se vor zvînta decît cînd o vei regăsi. sus. casa-i goală. ai dreptate. Ea credea că eu sînt nebun. peste tot pe duşumea mişună insecte. de vreme ce venim destul de des aici. care nu se mai usucă odată. Nu ştiu de ce. (Gemete şi văicăreli de sus. Şi am venit ca s-o caut. Ea este cea mai adevărată. Nici un scaun. tocmai ca să n-o poţi căuta îndărătul fotoliilor şi scaunelor. Duşumeaua mişună de viermi. JEAN: Ea e sus. se aud văicărelile unei bătrîne.) Ea e nebună. sînt la adăpost de moarte şi ţărînă. se zăreşte în tavan. deci ea este cea cu adevărat adevărată. ai o lacrimă chiar în căuşul palmei. Aceleaşi gesturi invizibile. Aici. Nu se cuvine să vorbeşti aşa de mama. Deci nu există. Pe aceasta o visez cel mai des. dar casa asta îi seamănă ei. acum. Mamă. fiindcă e casa în care am locuit cu mama. casa adevărată e cea pe care o visezi. Jean şi Prietenul ridică braţele şi trag de picioarele fotoliului care. dincolo de tavan. praf şi pulbere. Pe care le regăseşti şi în care intri numai şi numai în vis. iar eu o visez adesea şi pe asta în care sîntem acum. duşumeaua e putredă. dar care este cea cu adevărat adevărată? Niciodată nu visez o a treia. PRIETENUL: Vezi bine că e cea mai adevărată. Unde plasezi tu casa asta printre spaţiile tale? Între spaţii? Sau în spaţiile dintre celelalte spaţii? Precis că acolo. ştiu că eşti acolo. unde am mîncat pîine şi am băut multă bere şi am vorbit filosofie. dar de vreme ce se ascunde. Din lacrimile mele s-au făcut gîndaci. fiindcă e casa în care ai locuit împreună cu mama ta. JEAN: Ba. chiar aşa. (De sus. la parterul acesta întunecos. sub duşumea este mormîntul şi nu vreau să cad în el. Dar mai ales cele pe care le vezi mereu în vis. JEAN (privind în sus): Îţi jur că te-am căutat pretutindeni. Mamă.adevărată ca şi cealaltă. 281 . Uită-te. coboară. acolo sînt părinţii mei. JEAN: Casele adevărate sînt cele de care-ţi aduci aminte.. nu ne-am mai găsi aici. Nu auzi gemetele care vin din tavan şi nu vezi lacrimile care cad picătură cu picătură? Uite. hai.

sînt numai piele şi os. m-am suit în tavan. 282 . te-am căutat în registrele parohiale . doamnă. chiar şi după sfîrşitul lumii. chiar mai sus. mama ta. haide. după care nu ştiai cum să pleci mai repede. vezi cum mi s-au sfîşiat toate rochiile ! Am ajuns numai zdrenţe. JEAN: Or să vină cu toţii să te vadă. pe la vii şi pe la morţi. la sora ta. BĂTRÎNA (arată spre Prieten): Te-am întrebat cine-i omul acesta. (Lui Jean:) Unde-i sora ta? Unde-i tatăl tău? (Arată spre Prieten:) Cine-i omul ăsta? N-o să mă lăsaţi aici ! JEAN: Am să te iau cu mine. vechiul meu coleg. Dar mi-am luat măsurile de precauţie. care venea să mănînce la noi şi cu care chiuleam de la şcoală. cu femeile tale frumoase şi habar n-aveai de mine. ţi-era ruşine. BĂTRÎNA: Vezi în ce mizerie stau. te voi recunoaşte pînă la sfîrşitul lumii. şi din cauza asta casa nu a căzut definitiv în ruină. totuşi eu. cum de nu. ci numai în jos. Stăteai în casa tatălui tău. sarcofagul papilor din Italia. BĂTRÎNA: Î n s ă mulţumită averii. a plătit zdravăn la biserică şi şi-a făcut un cavou confortabil. Nu. Am să te aşez într-un sarcofag de sticlă. Are mobilă şi mîncare. că parchetul nu se spulberă. BĂTRÎNA (îşi scoate ghearele la Jean): Nu mi-ai răspuns cînd te-am întrebat de ce m-ai lăsat atîta vreme singură. în pleiade. Iar eu nu eram obişnuită cu singurătatea. E George. zău.. deasupra tavanului. JEAN: Nu îl recunoşti? Ei. şi te voi regăsi prin limburile de dincolo. n-am vrut. viaţa nu e dreaptă.JEAN: Vezi că parchetul nu scîrţîie ! PRIETENUL: Vedeţi. Stăteai în palatele tale. Nu te uitai niciodată în sus cînd erai aici. Iar tu? Tu? Te-ai prefăcut tot timpul că mă cauţi ! JEAN: Te-am căutat prin toate cimitirele. la verişoara ta. Şi nici moartea nu e cu dreptate.şi nu te-am găsit nicăieri. iar insectele au fugit din calea dumneavoastră ! BĂTRÎNA (în fotoliu): Nu vreau. mamă BĂTRÎNA: Asta fiindcă nu ai făcut niciodată o slujbă de pomenire cînd mă căutai în casa asta. în toate castelele tale. Nici piele măcar.. PRIETENUL: A murit şi el demult. mi-e frică. în toate azilele. care era cu mult mai bogat. Unde sînt eu acuma? La groapa comună. Ţi-era frică. JEAN: Te-am căutat peste tot BĂTRÎNA: Nu ai vrut din toate puterile sa mă găseşti. Vei purta o rochie roşie. prea multă vreme m-ai lăsat singură.

fiindcă nu mai au nici o picătură de sînge ca să sîngereze. O să-mi înfig ghearele în gîtul tău. şi pune-i o faţă de masă neagră. nu mai exişti nici măcar atît cît erai cînd erai. cînd credeai că vei trăi veşnic. Iar eu nu te-am făcut să suferi acuma mai mult decît te-am făcut în timpul vieţii. E strămoaşa ta. tu care ai alungat-o pe fiica mea din casă.bătrînă. Ai înţeles? (I se adresează Prietenului:) Vezi cum vin la mine toţi. Eu sînt delegatul judecătorului. fardată ţipător şi îmbrăcată şocant. eşti mult mai vie? Nu. Aha. TATĂL: Nu faptul că îţi închipui că îţi imaginezi lucruri sigure le face pe acestea mai puţin îndoielnice. vrăjitoareo. PRIETENUL (lui Jean): Nu e mama ta. fiul meu. Cheamă acuzaţii. ghearele care sînt cu mult mai puternice acuma. fiindcă sîngele se usucă. şi la fel de ascuţite. Dar am să cutremur temelia şi am să fac numai răutăţi. nici o importanţă. E bun Dumnezeu. dar Dumnezeu este un om care nu iartă întotdeauna. Cele mai mari crime şi cele mai mari binefaceri sînt raţiunile de-a fi ale celor vii. Nu ştiţi voi. BĂTRÎNA: Ba da. PRIETENUL (Bătrînei): Tot ce facem pe pămînt nu are nici o valoare. adresîndu-se Strămoaşei): Fără îndoială că îţi închipui tot felul de lucruri dubioase. dar tu nu ai 283 . dar şi necruţător. unii după alţii. sînt mai vie decît în timpul vieţii. ca masa tribunalului. TATĂL (Bătrînei): Crezi că. cînd sînt moarte şi produc mai multă durere celor morţi. vei fi ajutorul meu. vino să stai la dreapta mea. deşi eşti şi tu în nefiinţă. BĂTRÎNA: Dacă nu te simţi mai viu. BĂTRÎNA (Strămoaşa): E îndoielnic că îmi închipui lucruri îndoielnice. ca o tîrfă). însă toate sînt nimica pe lume cealaltă. ai apărut. atunci de ce ţi-e frică de ghearele mele? Tu. Uită-te. BĂTRÎNA: Sînt deopotrivă strămoaşa şi bunicul. (Intră cea de-a doua soţie a Tatălui .adică Doamna Simpson . Mama ta era o fiinţă blinda.cu toate că e o casă foarte veche. TATĂL (intrînd. ca la judecată. BĂTRÎNA (Tatălui): Va să zică erai aici. dat fiind că eşti moartă. fiindcă în timpul vieţii nu aveam unghiile aşa de lungi ca acuma. Prietenul o aşază la masă şi aranjează fotoliul ca pe un fel de tron de judecată. Pune fotoliul ăsta ca scaunul judecătorului şi adu masa în faţa mea.

(Intră un căpitan. trebuia să-i exterminăm pe toţi cei ce nu făceau parte din casta noastră. Î n s ă voi stabili cine este supravinovat. din altă rasă. cel care fura pămînturile săracilor. Iar verdictul îl dau tocmai pentru ca El să rîdă şi mai tare. PRIETENUL (Bătrînei): Şi cei din rasa lui au fost ucişi pînă la unul de alţii. BĂTRÎNA: Şi tu ai să plăteşti. Nici nu se mai ştie numele atîtor rase. cel de-al doilea cumnat al fiului meu.deloc sînge. Ba nu. mi se dădea onorul şi eram decorat. de altfel. 284 . de vîrfuri ascuţite. Eram respectat. caraghiosule de căpitan. Ai să plăteşti pentru etniile care ţi-au masacrat etnia şi al căror nume nici nu se mai ş t i e . dintre cei de rasa lor. Pe tine te aşteptam din noaptea timpurilor. adică pe cei mai vinovaţi dintre vinovaţi.se considerau buni. înaltul funcţionar. Tu nu eşti decît un supramorL Te condamn şi îl voi condamna şi pe fratele tău. de spadă ori de cuţit. si celălalt frate.) Iată-te şi pe tine. iar Demiurgul. cu epoleţii şi decoraţiile tale stupide. Mie nu mi-e frică de pistoale. tu. Dar şi rasa care i-a exterminat rasa a fost rasa de altă rasă. eu sînt Răzbunarea. Tu. unul dintre cei doi fraţi ai Doamnei Simpson. nu-şi meritau pămînturile. pe toţi cei care . BĂTRÎNA (Prietenului): Pledezi prost (Căpitanului:) Şi cine erau avocaţii? Cine-i apăra pe miile de condamnabili condamnaţi? CĂPITANUL: Nu aveau nevoie de avocaţi. Îi omoram. e pe punctul să rîdă de această judecată. rechizitoriile mele erau considerate drept cele mai reuşite. şi cu sabia ta.din laşitate . înaltul funcţionar. În faţa tribunalelor armatei naţionale eu eram magistrat militar şi aveam ordin să-i condamn la moarte pe toţi cei care nu făceau parte din casta mea. ce te faci acuma? De ce i-ai împuşcat pe toţi ai mei? Am ştiut dintotdeauna că nu vei putea scăpa de judecată. în acest moment. cele mai puternice şi mai convingătoare. Erau vinovaţi. Da. re ai pus să fie împuşcaţi toţi ai mei. Te condamn. tu c. au fost zeci şi zeci de rase care s-au ras unele pe altele. El e singurul mort care a supravieţuit dintre ai săi. Nu există inocenţă. Eram mîndru de ceea ce făceam. tocmai pentru ca această castă să supravieţuiască. îi condamnam la moarte şi pe cei rataţi din casta noastră. Sîntem nişte bufoni. Eu sînt Judecata. Ori erau morţi de-a binelea cînd le venea rîndul la judecată. care nici ei. Eram aclamat pe străzi. Î n s u ş i Demiurgul a uitat numele miliardelor de luptători sau asasini. CĂPITANUL: I-am ucis fiindcă nu făceau parte din casta m e a .

Văd că te ţii dreaptă. BĂTRÎNA: Tocmai fiindcă ţi-era milă iau sabia pe care voiai s-o înfigi în burta fiicei mele. vai.) BĂTRÎNA: Nu-i scoateţi cizmele. şi o înfig în burta ta. S-o crezi tu.) Vino. în fantoma măruntaielor tale şi îţi scot şi ochiul drept cu monoclu. Ţi-ai păstrat buclele şi frumoasa ta rochie decoltată. Se prăbuşeşte..) Te las o secundă cu ochiul deschis. CĂPITANUL: Rechizitoriile mele erau comandate. vrăjitoareo.) Ai fi vrut să moşteneşti totul.CĂPITANUL: Nu face asta. care se rostogoleşte pe jos. îi dă o puternică lovitură cu bastonul pe spinare. Prietenul îl împinge pe Căpitan între ghearele femeii. BĂTRÎNA (sugrumîndu-l pe Căpitan): Zîmbeşte. lasă-i să supravieţuiască în moarte pe cei care au murit şi pe cei cincizeci de morţi care vor muri încă o dată în flăcări. (Îi smulge pălăria. soţia ginerelui meu. (Doamna Simpson se apropie. ca să-i măcelăresc. Priviţi cu toţii.) Iar tu. CĂPITANUL: Legea. legea! (Urlă şi tace. Să se întoarcă toţi în faţa mea. ultimele. O să mă ocup eu de tine acuma. spectatori. PRIETENUL (Bătrînei): Mai există şi alte rase. ca să vezi ce te aşteaptă. fiindcă numai picioarele îi sînt de om viu. desuurile. (Ochiul căpitanului îi spînzură pe piept. Î ţ i înfig ghearele în ochi. învinge-ţi frica şi apropie-te.) Nu e nevoie de un general sau colonel ca să te degradeze. zîmbeşte ! (Îi înfige cealaltă mînă în chică:) Ce roşu ţi-e creierul. în nas şi în gură. averea fiului meu şi aveai vrăjitori care te făceau din zi în zi mai frumoasă. pe fiul meu. şi urlă dacă mai p o ţ i . frumoasă şi tînără ca întotdeauna. ţi-aduci aminte cît de mîndru te plimbai cu cizmele tale strălucitoare şi cît de mîndru îţi purtai sabia? Ai două clipe ca să vorbeşti. la judecată. Eu însămi o să mă ocup. frumosule Căpitan. vino. (Se ridica din fotoliul cu rotile şi merge şchiopătînd. BĂTRÎNA: Să se întoarcă. Hai. Ar zice lumea că eşti încă tînără. după care îi sfîşie rochia. Eu nu vreau să ajung ţărînă. îi smulge pantofii şi cu unghiile îi smulge nasul fals şi îi zgîrie fardul.. Şi care se vor măcelări sub ochiul Demiurgului. aşa că put (Căpitanul rămîne întins pe jos. dar lasă că ai să vezi tu acuma. priviţi! (Îi smulge Căpitanului epoleţii şi haina. care o cocoşează literalmente pe Doamna Simpson. Doamna Simpson este gheboşată acuma şi pare încă mai bătrînă decît 285 . zîmbeşte Căpitane. Eu dădeam dovadă de milă. Iar voi. Î ţ i înfig ghearele în gît.

mi-e frică. Cine a mai văzut iertare la judecate de apoi. fără de aur şi lux. (Îi trage un şut. eu sînt. Nu va vorbi. (Intră o ţigancă frumoasă.) ÎNALTUL FUNCŢIONAR: Îl insultaţi pe unul dintre cei mai înalţi funcţionari ai statului.) BĂTRÎNA: Cu toţii sînteţi şi nu sînteţi nimic.. doamnă. tu ai alungat-o pe a doua nevastă a lui.) Ridică-te. asta din pricina matematicii. Dintr-o femeie care părea tînără. goală. BĂTRÎNA: Atunci să depună pămîntul mărturie în favoarea ta.. Nu mai există lumea. N-ar fi trebuit să fac ce am făcut BĂTRÎNA: Curvă proastă. Nu mai e. Bătrîna se mişcă acuma foarte agil. Nişte spaţii goale. care e numele meu? Cine sînt eu? (Se prăbuşeşte... Ia funia asta! 286 . DOAMNA SIMPSON: Nu pot (Bătrîna o ia de păr şi o ridică. un vid care nu e nimic. Iartă şi tu ! BĂTRÎNA (mişcîndu-se cu aceeaşi agilitate. BĂTRÎNA: Imbecilule.) Ţarina asta nu va vorbi. am fost fără ştirea mea. nu mai e cer. Nu poţi să fii întotdeauna absolut exact. Ia-ţi de gît amantul şi spînzură-l. de pe lumea cealaltă? Ţi-ai pierdut toate puterile. înaltule Funcţionar? ÎNALTUL FUNCŢIONAR: Eu am împărţit pămînt tuturor celor care n-aveau. mergi ! Ai să mergi tu ! (Îi pune în mîini două bastoane. Şi cu tine ce se va întîmpla acuma. Uită-te la picioarele tale. Iar dacă am fost uneori nedrept. (Îi mai dă două palme. ÎNALTUL FUNCŢIONAR: Eu nu am mormînt Unde-i mormîntul meu? Unde mi-e monumentul funerar? Nu va şti nimeni unde sînt îngropat.. Nu mai e pămînt. Doamna Simpson cade.) Uitaţi-vă cu toţii la ea ! Asta era ea cea adevărată.) Unde sînt ţăranii pe care i-ai cruţat. iar eu sînt. îmi pare rău. pentru că nu mai e decît ţărînă. Pe fiica mea n-o voi trezi. vrăjitoareo. iar eu mi le-am recăpătat pe ale mele. (Funcţionarul scoate un săculeţ cu pămînt din buzunar şi varsă puţin pe jos. mă cheamă.. BĂTRÎNA: Mincinosule! (Îl pălmuieşte. Singura iertare pentru morţi e să-i laşi în pace. JEAN: Ajunge. aşa că pe tine nu am necaz. către Doamna Simpson): Ţi-am luat falsa tinereţe.Bătrîna. Bătrîna a făcut o baborniţă cocoşată. Numele meu.) PRIETENUL: Ajunge.. în timp ce Doamna Simpson merge şchiopătînd şi plîngînd.) Mi-e frig. Bătrîna începe să rîdă. dacă zici că l-ai iubit.) Fiica mea a fost alungată de soţul ei. sprijinindu-se cu greu în cele două bastoane.. unde sînt ca să depună mărturie? ÎNALTUL FUNCŢIONAR: Nu mai sînt pe faţa pămîntului.

ţinînd cont scrupulos de semnele de punctuaţie. pe veci. pe veci. Căpitanul. Nu s-ar zice că au chef să ne ofere cheile. Fiinţe reale. adică. Mi se părea că văd în zare nişte nori verzi. Bărbile bătrînilor împletesc drumurile. Are aerul că-şi aduce aminte. îl iau pe Tată între ei şi ies din scenă rîzînd cu toţii. Ba da. Aleile se plimbau în pijamalele bolnavilor. mai degrabă. murmure. agitîndu-se. se vor auzi rîsete şi zgomote asemănătoare unor plînsete. Sîntem. apărînd tînără şi frumoasă. Enigmele nici nu mor. ori care numai se pretindeau fiinţe. ori că visează totul. cercuri. iar cînd o să vă rechem. după care ceaţa se ridică şi scena apare goală. aşteptînd alţi şi alţi Pitagora. suprafeţe de tot felul. mă aşteptam. PERSONAJUL (sau Jean vorbeşte cu o voce limpede. În centru. Întreaga scenă e scăldată în ceaţă cîteva secunde. În timp ce ceaţa persistă. să veniţi la chemarea mea ! Bătrîna îşi aruncă hainele şi nasul fals. după care zgomotele încetează o dată cu ridicarea ceţii.) Triunghiuri. un personaj între două vîrste. Nu mă aşteptam la aşa ceva. Milioane de fiinţe în plină explozie. începe să cînte. Nu ştiu. SCENA XVIII Decorul: Scena goală. să scoată strigăte de bucurie extrem de puternice.) Trage-l după tine! (Ţiganca îl trage. la mijloc? Sîntem nişte orologii de piatră ale căror mecanisme ruginite nu mai au poftă să meargă? Sîntem în fabricile care fabrică magazine. Nu sîntem pirinei. Am părăsit lumea somnambulă tocmai ca să nu mă trezesc scufundat într-o alta. Lumină limpede.) Fie ca toate astea să dispară pe veci. cu ochii deschişi. nemişcat în fotoliu. dînd arareori din mînă): Nu ştiu. Mă mir că nu s-a întunecat încă. porţile depozitelor sînt întotdeauna închise. nici nu trăiesc. înaltul Funcţionar şi Doamna Simpson se ridică. se înfundă-n fundături şi se lipesc de feţele marchizelor. într-un fotoliu. de vreme ce 287 . aproape neomeneşti. oare. Stîncile din trecători suflă împotriva monstruoaselor izvoare ale vînturilor. volume şi reliefuri scrîşnind. Dar cum îşi pot lipi marchizele bărbi. se opreşte des. se aud zgomote vagi. Din culise. RECITATORUL (sau JEAN.(Ţiganca se duce spre Tată.

care gîndeau fără rost? Tăcere: nu vreau şi nu trebuie să critic. să intrăm în festivalul carnal. Să ne gîndim. Zău. de Dumas tatăl şi fiul. să mergem şi să luăm Englitera în barca lui d'Artagnan. Gerdrard? Gerdrard.nu sînt deschise la guler? (Pauză. Haide. Numele se schimbă la forjă. scenţe. Am greşit cheia. dintr-atîta vorbesc. care este şi preşedintele republicii. de Dumayet. să gîndim. Dar oare ştie el ce zice? De vreme ce eu însumi mă descîlcesc. Î m i voi păstra buzele? buzele viselor. Clovis. nu. Î n c ă mai exista tot felul de reminiscenţe. D'Artagnan scria cărţi de Dupain. Nerăbdarea este îndelungă răbdare? precum geniul lui George Strasser. pe nume bîrfă. asta nu are nimic de-a face eu ce văd. Din cît vorbesc mai mult. nici mai mult şi nici încă. Termenul „încă" nu există. ah ! ah ! ah ! Există culise. Nu există comparaţii. Două mii cinci sute de cărţi a cîte două mii cinci sute de pagini e prea mult chiar şi pentru o viaţă de opt sute optzeci şi opt de ani. Michel.) Nu. Deschiderea este mai dificilă decît cîrnăciorul r o ţ i i .) Să fie vreun pod? Cavalerii dispreţului nu au gustat din creta de pe umeri. ori de sînge? Fiecare avea un nume. Mi s-a spus că. pasienţe carenţe. spunea el. Mi-am pierdut limbajul. e cu putinţă? Să facem un efort. Iată o frază corectă. adică. Să vedem: vedem ce văd ei? Ei. Cum era o republică? Cum era un preşedinte? Gata. Ba nu. Eu trebuie să fiu în lumea rezuliţilor. Ba nu. de Duparc. în ciuda opreliştilor. Î m i cer mie însumi iertare. copiii mei. Î n c ă se mai trag pe lîngă ziduri neliniştile inexactităţilor. Uşorul meu. Dar nu există „de vreme ce" în regiunea aceasta Nici mai puţin. dintr-atît spun mai puţin. Chiar aşa. Nu acelaşi nume. Cine era tatăl şi al cui? Cine era fiul tatălui? Ce va să zică întrebarea asta: Cine? Mi s-a spus că toate mi se vor întoarce. Gaston. (Pauză. iată o frază interesantă. Era preşedintele republicii. nu-i asta Oare papagalii de la parter or să joace în culise? În culise. avea gîtul roşu. Oare omida mi se va întoarce? Supa era mult mai tare decît carnea. vezi?!? Cei care potrivesc uşile cu fierăstrăul. Oare o voce corectă e plină de sens. regele francilor. şoaptelor? Oare am spus nerăbdare? Iertare pentru nerăbdare. Cum îi chema pe Pichard. Claudius. O 288 . e-he-hei! (Pauză. regele nătîngilor. aparenţe. Discutam la un colţ de stradă cu editorul meu principal. În sfîrşit. Există reminiscenţe. Ce făceau gînditorii de odinioară. Clovis. în furnale. Toţi însoţitorii mei au dispărut însoţitorii mei mă însoţeau. Dumas tatăl şi fiul. Aveam editori francezi.) Mai există încă. ce? Animalul este un om care vorbeşte. zău. Din cît spun. Am intrat în festilul rebuliţilor.

(Pauză. Acolo se afla marea taină a răscrucilor arzînd în hanurile aptitudinii. cuvînt în vînt Ehei. e asta şi nu. Decorul geometric nu are grosimea ţiglelor lambare. Vai de mine. pe care mi le-am implantat în creier. (Pauză. singurătăţile avanscenei! Am vorbit ceva cuvinte? (Înspăimîntat:) Am pronunţat cuvinte? ehei. niciodată.) Tudidă. (Pauză. Atîta tot îmi rămîne din marea-mi aventură? Iertare. O prasă tudidă. în al meu cap ros de miturile ignoranţei.) într-unui dintre oraşele noastre frumoase precum Franţa. miturile 289 . oare.) Se pare că n-ar trebui să spunem asta. fi reuşit spiritele transformate graţie cunoaşterii de Moise revelate să înlănţuie planisferele şi cărucioarele pe roţi? Nu pot să ştiu acuma. Fondul antivoinţei uşurează rînduiala tabletelor pentru refulare. creta strămoşilor mei. Vor. Cavalerii dispreţului nu au gustat din creta de pe umeri. Acum nu ştiu nimic. Nu există contencios. opera iute-iute. Şi te trăgeau de picioare. Un cuvînt frud. Şi totuşi foarte des. Asta nu are nimic de a face cu ceea ce văd. să ne amintim asta. Mi-ar plăcea să vorbesc. Î n c ă o amintire ce se cere recuvenită. e mai rău. adesea am respectat categoriile pe care mi le-am impus. Dar aş fi putut să-mi pun întrebarea dacă aşa ceva ar fi fost de folos pentru interpretarea sensurilor existenţei. da. însă nici una nu avea aşa o gravitate. sau era împinsă de curent? Podul era curgător şi rîul trecea pe deasupra lui. Dar. niciodată. ca să pot afirma acum cum că tudide şi tucidide tot una sînt Un cuvînt. erau poduri pe-acolo? Mîinile se întindeau de la un capăt la altul al podului. În această regiune a Gordiei. Bietul meu craniu. cadre inutile. era un cuvînt Ce am în loc? Cracacraniu. o plajă sidefată. să citim asta. Oare metalul se îngreuna progresiv în vechile simboluri afro? Era lumina pentru opera de artă. Cu ce se potriveşte ironia aceasta? (Pauză.frază adunată. Au făcut armonii trişate într-un prezent trecut Frumos.) Erau. bala. da. două sute de ani de artă în văgăunile curului. (Pauză. Am vorbit? am vorbit? matonobri. singurătăţilor avanscenei dinainte. este un pod? Rîul e alungat de apa curgătoare. Bala. totul îmi vine brusc în cap. rezistam cu toate forţele albelor carelaje create de Jean le Sel d'Alsace Sablons. evocînd manomia veacului de-acum. Amintitul interzis. da. portobala. Ebenistul e tratat în comodă. Motive noi. Farmecul şi rafinamentul unei comode sînt tratate de ebenist. Ah.) Tudidă. voi fi înghiţit împărtăşania. Dat fiind că-mi scutur atîtea firimituri de idei. Una sînt. Refulare: oare acesta e unicul termen? Limpezimea aceasta nu-i a luminii străine. curgea apa. Niciodată.

ignoranţei, miturile ignoranţei, miticele mituri ale ignoranţei, care privesc şi deprivesc, orientează şi debusolează. Ba nu, ba nu, nu se citeşte nimic, nimic nu e recitit, nimic nu valorează cît valorai. Undeva departe, într-un locşor ascuns în desişuri, era un spălător pe marginea apei. Femeile băteau rufele în apă, rufele de in alb. Există emanaţii în genealogie. Emanări. Ba nu, în genealogie nu au fost niciodată emanaţii şi nicicînd nu s-au produs emanări în genealogie. Doamnelor şi domnilor care nu existaţi, şi tu, public care eşti, de fapt, o gaură neagră, expunerea mea conţine mai multe argumente importante din care reiese că salvatorul salvat va salva. Totul e fui. Dacă există vaci de muls le vom mulge. Vor fi existat oare manisterele, manusferele, matiferele şi misterele pe care acoliţii lor le-au destrămat cu forţa? Oh, capul meu, capul! Tot vorbind aşa, îmi dau seama cum cuvintele exprimă nişte lucruri. Spun, oare, şi lucrurile nişte cuvinte? Oare de ce ni s-au făcut capete? Înseamnă că întrebările nu au murit. Spun, aşadar, şi eu: ridică-te, Matei, pune-ţi pantofi albăstrui, cuşti în cuminţuşti, pune-te la cusut, ciorapii în tălpi. Doctrina din ultimul timp se învîrte şi se-nvîrte în ceruri în cercuri, dar o sorb adîncurile. Adîncurile sînt nişte flori albastre şi galbene, înainte vreme erau folosite ca năframe înflorate pe la serbările publice, pe cîmpiile speculaţiei universale. Nu ştiu. Tot ce ştiu e că am păstrat fărîme şi firimituri de celule. Nu ştiu.

NEPOATA - SOŢIE

PERSONAJELE Vicontele Valetul Vicontesa Baronul Maestrul Babord

VICONTELE: Oh, ce soare extraordinar! E o vreme superbă în dimineaţa asta! Doamna s-a trezit? VALETUL: Da, domnule Viconte, iat-o! (Iese.) VICONTELE: Oh, bună dimineaţa, Vicontesă ! Bună, scumpa mea soţie ! Ai dormit bine? Ai visat frumos? VICONTESA: Mersi de întrebare. Am visat că mă spălam pe picioare. VICONTELE: Pe tălpi sau pe degete? VICONTESA: Numai călcîiele. VICONTELE: Asta înseamnă noroc. E semn de bine. De altminteri, scumpa mea soţie, visul se va şi îndeplini: am bucuria să-ţi anunţ o veste foarte bună. VICONTESA: Ce veste? VICONTELE: Am luat o hotărîre în privinţa dumitale. Vrei să fii nepoata mea? VICONTESA: Oh, ce frumoasă surpriză! Vezi bine că vreau, nu încape îndoială. Îţi sînt recunoscătoare! Ai fost cel mai bun soţ cu putinţă... VICONTELE: Aşa că voi fi şi cel mai bun unchi posibil !
Se îmbrăţişează. Intră Valetul.

VALETUL: Hm ! hm ! VICONTESA (Valetului): Indiscret mic ! VALETUL (mimică): Cînd eram viconte, şi eu aveam o vicontesă ! VICONTELE: Nu-i vorba de asta acum! Puţin îmi pasă mie de trecutul tău ! Pentru mine important e prezentul. VALETUL: Domnule Viconte, domnul Babaron, prietenul dumneavoastră, doreşte să vă vadă. VICONTELE: Pentru el sîntem acasă. Nu-i aşa, micuţa mea soţioară... vai, pardon, scumpă nepoţică! VALETUL: Dar bine, domnule ! VICONTELE Nu cu tine vorbesc. Tu nu eşti nepoată ! VICONTESA: Nu mai face moaca asta stupidă, cu toate că-ţi vine ca o mănuşă ! O să ţi se explice mai tîrziu. VALETUL: Asta sper şi eu, domnule Viconte. VICONTELE: Spune-i să intre. 293

Valetul iese.

VICONTESA: Nesuferiţi sînt servitorii ăştia! Trebuie neapărat să ştie ei totul ! VICONTELE: Nişte maimuţe ! VICONTESA: Chiar aşa... chiar aşa, scumpul meu soţ... scumpul meu unchi !
Intră Baronul.

BARONUL: Doamnă, domnule ! VICONTELE: Bună, scumpul meu Babaron. Ţi-o prezint pe nepoata mea... BARONUL (izbucneşte în rîs): Ah ! ah ! ah ! Vai de mine ! VICONTESA: Nu-mi place deloc surîsul dumitale ! VICONTELE: Dragă Baroane, nu-i nicidecum o g l u m ă . Î n c e p î n d din această dimineaţă, soţia mea îmi este nepoată. BARONUL (cu voce tare): Nu se poate! Cum aşa? (Aparte:) Fir-aş al dracu'... VICONTELE: Am vrut să-i ofer o situaţie mai bună, aşa că am numit-o nepoată. BARONUL: Daţi-mi voie să vă felicit... (Îi felicită:) Dragă prietene, te felicit Scuuumpăăăă prieeetenă... te felicit. (La urechea Vicontesei:) Cum de l-ai îmbrobodit aşa, draga mea? Cum de-ai reuşit? VICONTESA (la urechea Baronului): Prin telepatie ! BARONUL (Vicontelui): Ai făcut foarte bine... Numai că nu ştiu cît e de legal. Mi-e teamă ca legea să nu se opună ferm. VICONTELE: Dacă legea mi se opune, atunci mă voi opune eu legii. (Trage din teacă o sabie, o flutură în aer şi o pune la loc.) BARONUL: E treabă cu pericol... Dacă-i vorba de legea opozanţilor? Ai să te trezeşti cu toată lumea pe cap ! VICONTELE: O să mă mai gîndesc la asta VICONTESA (cu dulceaţă, Baronului): Canalie! Vrei să te răzbuni? N-ai să mai pui mîna pe mine. BARONUL (Vicontesei): Şi ce-ai vrea să fac? De cînd îi eşti nepoată, n-am să-l mai pot înşela ! VICONTELE: Nu-mi voi lua cuvîntul înapoi. Aş vrea eu, dar nu pot: doar sînt viconte, nu-i aşa? Da, ea va fi nepoata mea, nepoată nelegitimă, dacă altfel nu se va putea.
Intră Valetul.

294

VALETUL: Domnule Viconte, maestrul Babord, prietenul dumneavoastră, a venit să vă vadă. VICONTELE: E cum nu se poate mai bine. Pică taman bine, e cel mai bun avocat la ora de faţă. O să-i cer părerea. VICONTESA: Da, chiar aşa (Bate din palme, ţopăie de bucurie. Baronul şi Vicontele o privesc şocaţi.) VICONTELE (Vicontesei): Ba nu, nicidecum... Acuma trebuie să avem un aer neliniştit... (Valetului:) Spune-i să intre.
Intră maestrul Babord.

VICONTELE: Scumpe maistre şi contramaistre, sînt fericit să te văd. Ţi-o prezint pe nepoata mea !
Vicontesa face o reverenţă şi trimite bezele.

MAESTRUL BABORD: Păi... dar... dar... Bine, dar e soţia dumitale ! BARONUL: Acum vrea să-i fie nepoată. I-am spus eu că legea nu-i dă voie. MAESTRUL BABORD: Păi... h m ! . . . În principiu, nu. Dar, dacă există dreptul să fii deopotrivă unchi şi nepot, mătuşă şi nepoată, unchi şi mătuşă, tată şi mamă, de ce nu s-ar putea să fii simultan soţie şi nepoată? VICONTELE: Ah, ce uşurare! Scumpe prietene, dragă maestre, nu-ţi poţi închipui ce mare bucurie îmi faci. Ai picat la tanc ! MAESTRUL BABORD: Staţi aşa, staţi aşa ! Trebuie să mă gîndesc mai bine ! Nu-i chiar aşa de simplu... de obişnuit... Să vedem cum se cuvine... Să nu cumva să amestecăm l u c r u r i l e . . . În orice lege există tot soiul de amendamente, care se aplică de la caz ia caz. Este vorba despre faimosul principiu al generalităţii legii faţă de particularităţile fiecărui caz în parte. BARONUL: Iartă-mă, contramaistre Babord, dar am făcut şi eu dreptul şi... VICONTESA (Baronului): O faci anume, nu-i aşa? BARONUL (nepoatei): Asta-i treaba mea! (Tare:) Păi, dacă un unchi se însoară cu nepoata... asta va să zică incest. VICONTESA: Se joacă cu cuvintele... BARONUL: Or, dacă-mi aduc eu bine aminte, incestul contravine legii. MAESTRUL BABORD: Nu există violare a legii decît atunci cînd incestul se petrece împotriva voinţei uneia dintre părţi. 295

Atunci... Dar dacă ambele părţi sînt de acord - aşa cum se întîmplă în cazul de faţă... atunci... VICONTELE: Fără îndoială că sîntem de acord amîndoi ! VICONTESA: Fără nici o îndoială ! MAESTRUL BABORD: Deci, dacă ambele părţi sînt de acord, nu se încalcă legea... VICONTELE: Ah ! VICONTESA: Ah ! (Bate din palme.) BARONUL: Şi totuşi, dă-mi voie, maestre Babord, iartă-mă că insist, însă în cazul de faţă este o dificultate... VICONTELE: Nu sînt deloc de acord cu dumneata, dragă Baroane. BARONUL: Scumpul meu Viconte, ştii bine că îţi respect opiniile, chiar şi atunci cînd sînt contrare opiniilor mele... Nu ţi-am ascuns nicidecum că impresia mea urmează o cu totul altă cale decît impresia dumitale. VICONTELE: Asta-i foarte regretabil... fiindcă eu am motive serioase, poţi să fii sigur de asta. BARONUL: Nu la fel de serioase ca ale mele... Dacă-mi dau eu bine seama, vrei să spui că... VICONTELE: Tocmai asta-i, că nu zic nimic... Dumneata m-ai înţeles greşit, dragă prietene... Destul de multe neînţelegeri între noi... BARONUL: N-am să mă consider ofensat, dragă prietene, poţi să fii sigur de asta (Maestrului Babord:) Vorba e că sînt deja căsătoriţi... Unchiul poate, într-adevăr, să se însoare cu nepoata, cu condiţia de-a nu fi deja căsătorit cu ea... Altminteri, dacă e deja însurat cu ea, devine bigam. Iar bigamia este sancţionată de codul penal... MAESTRUL BABORD: Legiuitorul a prevăzut şi cazul acesta Astfel, articolul 00 W.C.I. Marna 00-02 din codul penal prevede, la notă, cazul de adopţie a soţului, sau adopţiune conjunctivă, şi îi permite soţului să facă din soţia sa o nepoată adoptivă. BARONUL: Ăsta-i un abuz ! MAESTRUL BABORD: Nu-i chiar aşa Pare aşa, dar nu e. Nu-i nicidecum acelaşi lucru. Este ceea ce, în drept, se numeşte un fals abuz. Eu chiar scriu un studiu despre teoria - care tinde să devină o teorie clasică - a falsului abuz în legislaţia franceză şi în dreptul internaţional. BARONUL: Atunci, dacă este un fals abuz, soţii pot fi incriminaţi pentru fals. MAESTRUL BABORD: Da, dar asta numai dacă le cauţi nod în papură. Practic, toate tribunalele închid ochii în astfel de cazuri. Şi, mai ales, cînd magistraţii pică de somn. 296

e prea puţin.. Şi între nepoată şi unchi nu mai există separare trupească. BARONUL: Mi se pare prea complicat VICONTELE: Imposibil. VICONTELE: Şi ce vreţi să fac? MAESTRUL BABORD: Se poate trece peste această dificultate. MAESTRUL BABORD: Mă bucur că sînteţi cu toţii de acord.. după aceea.. Orice aranjament pe cale amiabilă e de preferat unui proces interminabil.... numai mîna. MAESTRUL BABORD: Într-adevăr.... VICONTESA: Aşadar. . da.. Vrea să pună mîna pe mine. cei doi se pot separa... scumpul meu. VICONTELE (chemînd Valetul): Unde mi-e valetul? Jacques? Intră Valetul. . Fiindcă am să fac plîngere..de vreme ce este tutore legal . MAESTRUL BABORD: Asupra Vicontesei... mi-a spus chiar el... asta ar anula practic adopţia conjunctivă. VICONTESA: Dar poate că nu şi de drept. MAESTRUL BABORD: Stai aşa. toţii... ca soţi.. Legea nu prevede separarea. ne putem îmbrăţişa? (Se îmbrăţişează cu MAESTRUL BABORD: Nu mai trebuie decît să îndeplinim formalităţile.. Î n s ă dumneata îţi vei păstra avantajul de a-ţi exercita asupră-i întregul imperiu ! BARONUL: E foarte drăguţ: mi-l voi exercita cît am să pot de bine ! VICONTELE: Din rău în mai rău. e gelos. eu ştiu. BARONUL: Ea va fi empiric a mea.BARONUL: Lasă că am să-i trezesc eu. BARONUL Păi. BARONUL: Sînt de acord. MAESTRUL BABORD: Asta aşa e...) 297 . Dumneata poţi să-i ceri Vicontelui mîna Vincontesei. VICONTELE: Dar ce interes ai avea? BARONUL: Asta mă priveşte ! VICONTESA: Eu.. MAESTRUL BABORD: Dar numai e m p i r i c . BARONUL: Asta aşa e.. iar acesta are dreptul .să ţi-o acorde sau nu.. poţi să fii sigur de asta. VICONTELE: Urmează că eu îmi voi păstra toate drepturile asupra soţiei mele... nu şi de drept.

furnizorului. domnule. domnule. domnule.. VICONTELE: Atunci goleşte-le şi îndeplineşte-le din nou. VALETUL: Nu mai am destule îndepliniri. (lese. O să-i mai comand un rînd.. VICONTESA: Descurcă-te cum ştii ! VALETUL: Prea bine. VICONTELE: Îndeplineşte formalităţile ! VALETUL: Sînt deja îndeplinite. domnule.VALETUL: Da.) CORTINA .

VICONTELE .

PERSONAJELE (în ordinea intrării în scenă) Vicontele Cavalerul Baronul Valetul Jacquot Marchizul Domnul gras Doamna frumoasă Pompierul .

BARONUL (Cavalerului): Dar dumneata? CAVALERUL: Crepuscularmente. VICONTELE (Cavalerului): Dar dumneata? CAVALERUL: Caraghios. BARONUL (Cavalerului): Dar dumneata? CAVALERUL: Căldişor. BARONUL (Cavalerului): Dar dumneata? CAVALERUL: Agnostic. ca şi gesturile. 301 . în timp ce formula „Dar dumneata?". practic. BARONUL (Cavalerului): Dar dumneata? CAVALERUL: Teoretic. VICONTELE (Cavalerului): Dar dumneata? CAVALERUL: Amfibiu. La sfîrşitul acestei scene. ca un fundal sonor. BARONUL (Cavalerului): Dar dumneata? CAVALERUL: Definitiv. BARONUL (Cavalerului): Dar dumneata? CAVALERUL: Melancolic. toate personajele trebuie să rămînă în picioare. Replicile Cavalerului trebuie să se detaşeze. VICONTELE (Cavalerului): Dar dumneata? CAVALERUL: Matinal. VICONTELE (Cavalerului): Dar dumneata? CAVALERUL: Acefal. BARONUL şi VICONTELE. a Baronului şi a Vicontelui. concretamente. se poate rosti mai puţin distinct. apoplecticamente.SCENA III Vicontele. aproape dansînd pe loc. VICONTELE (Cavalerului): Dar dumneata? CAVALERUL: Abstract. Baronul VICONTELE: (Cavalerului): Ce mai faceţi? CAVALERUL: Răcişor. VICONTELE (Cavalerului): Dar dumneata? CAVALERUL: Provizoriu. să se audă cu claritate. Cavalerul. VICONTELE (Cavalerului): Dar dumneata? CAVALERUL: Etimologicamente. simultan: Dar dumneata? Totul trebuie făcut într-un ritm din ce în ce mai accelerat. BARONUL (Cavalerului): Dar dumneata? CAVALERUL: Adipos.

(Baronului:) Dar dumneata? BARONUL: Glicerinic. euforic. fantasticios. ganglionar.BARONUL şi VICONTELE: Dar dumneata? Dar dumneata? Dar dumneata? Dar dumneata? Dar dumneata? Dar dumneata? Dar dumneata? etc. concatenatic. funebru. CAVALERUL: Gasteropodic. dihotomic. spinos. draconchiulos. deflagraţie. caronculos. dionisiac. franjurat. „Fundalul sonor" încetează. baobabic. ectoplasmic. flegmatic. ezoteric. decrepitic. degajant. circonlocutoriu. stucheşte. asteroidic. furunculos. 302 . zaharisit. răspunde. capiscolitic. pungaşeşte. în vreme ce Vicontele şi Cavalerul rostesc automat: „Dar dumneata? Dar dumneata? Dar dumneata?" etc. formidabileşte. porceşte. artritic. colaginos. (Vicontelui:) Dar dumneata? VICONTELE: Gonococic. galimatic. fluiereşte. castravetic. BARONUL: Feculos. diareic. (Vicontelui:) Dar dumneata? VICONTELE: Armonios. dodecaedric. împuţicios. bisextilmente. (Baronului:) Dar dumneata? BARONUL: Girovagic. cartilaginos. VICONTELE (întorcîndu-se către Cavaler): Dar dumneata? Moment de tăcere. galofobic. Baronul. CAVALERUL: Adenitic. diastazic. astrolabic. contrapîrţic. haoticamente. carcasic. endosmotic. (Vicontelui:) Dar dumneata? VICONTELE: Genitalic. erucţio. diuretic. explodeşte. (Baronului:) Dar dumneata? BARONUL: Glumeşte. floricol. extazic. gargulios. chipalaros. Mişcările îşi încetinesc ritmica. gangrenos. (Cavalerului:) Dar dumneata? CAVALERUL: Genetic. (Cavalerului:) Dar dumneata? CAVALERUL: Gineceic. Vine rîndul Vicontelui. VICONTELE: Drăceşte. balalaicic. galinaceic. vaicamente. cataplastic. basculamente. gastralgic... (Cavalerului:) Dar dumneata? CAVALERUL (Baronului:) Dar dumneata? Ritmul se accelerează iarăşi. caniculos. cacologic. ecleziastic. cirozic. castapienic. catetometric. la rîndu-i. frenetic. calipigic. atrabilar. nebuneşte.

Fiecare. 303 . intră Valetul. VICONTELE: Iar dumneata? Nu vezi că ne întrerupi? BARONUL: Mai avem de vorbit. BARONUL (Cavalerului): Şi dumneata? Şi dumneata? CAVALERUL: Iconoclastic. simultan: CAVALERUL: Şi dumneata? Şi dumneata? Şi dumneata? Şi dumneata? VICONTELE: Şi dumneata? Şi dumneata? Şi dumneata? Şi dumneata? BARONUL: Şi dumneata? Şi dumneata? Şi dumneata? Şi dumneata? Şi dumneata? Şi dumneata? Şi dumneata? Vicontele şi Baronul se apropie de Cavaler şi îl întreabă simultan: VICONTELE. împungîndu-se cu un deget în piept. Brusc. se întreabă.BARONUL (Vicontelui): Dar dumneata? VICONTELE (Cavalerului): Dar dumneata? CAVALERUL (Baronului): Dar dumneata? BARONUL (Vicontelui): Dar dumneata? VICONTELE (Cavalerului): Dar dumneata? CAVALERUL (Baronului): Dar dumneata? BARONUL (Vicontelui): Dar dumneata? VICONTELE (Cavalerului): Dar dumneata? CAVALERUL (Baronului): Dar dumneata? BARONUL (Vicontelui): Dar dumneata? VICONTELE (Cavalerului): Dar dumneata? CAVALERUL (Baronului): Dar dumneata? Se despart. în colţul lui. SCENA IV Aceiaşi. plus Valetul VALETUL: Domnule Viconte. domnule Viconte.

BARONUL: Prea bine. MARCHIZUL: Nu voi avea. ori pitic. Întîmplător. Mai avem de ilustrat toate celelalte literp din dicţionar ! VALETUL: Dar... domnule. Ce mai faci? MARCHIZUL: N-o s-o iei de la capăt! N-am vreme de pierdut. Nu e vorba de nici o distracţie. vă căutam.? MARCHIZUL (Cavalerului): Nu vorbeam cu dumneata! (Vicontelui. mersi. fără îndoială.. Valetul iese. care trebuie să fie un ins ori foarte masiv. sec:) Domnilor. Dînsul urcă. Mă flataţi.CAVALERUL: Abia am ajuns la litera i a alfabetului. Marchize. aşadar. ce păcat ! CAVALERUL: Şi ce ne distram ! Intrare formidabilă a Marchizului. SCENA V Vicontele. cu condiţia de-a nu avea încredere în el. oare. . Mersi. Cavalerul. Mulţumesc mult. Marchizul (Tînărul). CAVALERUL: Poate că-i vorba d e . în linişte. VICONTELE: Bună ziua. dragă Marchize ! MARCHIZUL (sec): Ah. MARCHIZUL: Ce e prea bine? (Îi biciueşte cu privirea:) Eu nu văd nimic bine. Este un om sigur. vine! VICONTELE: Care dînsul? VALETUL: Domnul Marchiz! Ce dracu' ! BARONUL: Ah.. MARCHIZUL (furios): Gata cu distracţia. TOŢI CEILALŢI: 304 . TÎNĂRUL: Aşa ceva e prea frumos. MARCHIZUL: Nu vorbeam cu dumneata ! VICONTELE: Sînt foarte bucuros că te văd. le veţi ilustra altă dată. ca şi cînd nu s-ar fi întîmplat nimic... iată-vă. Baronul. v-am căutat deoarece am să vă spun lucruri de cea mai mare importanţă! Domniile voastre staţi aici. Bună ziua! (Arată înspre Cavaler:) Cine este bărbatul acesta? Este un om demn de încredere? Se poate vorbi în faţa lui? BARONUL: Da. Domnilor. .

nişte gentilomi de cea mai pură speţă. asta-i tot. am să vă demonstrez eu că nu aceasta-i problema ! VICONTELE: Dar care este? VICONTELE. vigilent. domniile voastre. Dumnezeule. Vicontele şi Baronul îl privesc dezaprobator pe Cavaler. VICONTELE: Sîntem cu toţii cu tot sufletul alături de dumneata. CAVALERUL: Ba s-avem iertare. că exagerez eu ! Cînd e vorba de ce este vorba..? Dumneata? Dumneata? Dumneata? CAVALERUL: N-am să mai insist. cînd nu trebuie să te bîlbîi. haide. MARCHIZUL: Nu asta-i problema. să fiţi atît de indiferenţi? Eu credeam că. 305 . BARONUL: Ei. Cavalere. graţie inteligenţei dumneavoastră. O istorie care. deci. zău.. vă arătaţi nepăsători faţă de datoriile cele mai sacre ale rasei noastre. cum puteţi fi de acord cu o atare situaţie? Lăsaţi lucrurile să meargă de la sine şi totul poate fi pierdut din viaţa dumneavoastră. şi să-i scuipi între ochi. vă veţi pune în slujba bunei cauze ! VICONTELE (Baronului): Ce-ţi spuneam eu ! MARCHIZUL: Domnilor.. nu de dumneavoastră va avea nevoie ca să iasă de acolo.. ci intemperiilor istoriei. în tot acest timp. Vă doare-n cot de orice credinţă autentică şi întoarceţi spatele. fiindcă nu de aşa ceva e vorba.. MARCHIZUL: Cum puteţi. că sînt la post. Şi în tot acest timp. MARCHIZUL (cu amar): Ahhh! Deci aşa. Dar eu sînt singur. toată problema. absolut singur! Singurul care acţionează. şi că duc singur pe umeri toată lupta. auzi. ci să priveşti adevărul direct în faţă. domnule. totuşi. BARONUL (emoţionat fără voie): Dragă Marchize.. domnilor.. graţie bunei credinţe şi memoriei dumneavoastră. o dată intrată în legendă.. BARONUL: Da. MARCHIZUL (indignat): Eu să exagerez ! ! ! Doamne. MARCHIZUL: Care este problema? Unde este problema? Tocmai dumneata îndrăzneşti să-mi pui această întrebare. Noroc cu mine.. poate că exagerezi puţin. nu neapărat greutăţilor.CAVALERUL: Stăm cu inconştienţă ! Şi dumneata? VICONTELE: Stăm ca nişte automate ! Şi dumneata? BARONUL: Ca nişte maşini ! Şi dumneata? MARCHIZUL: Gata ! Este o inconştienţă să stai la bîrfă şi la jocuri de societate în vreme ce. ştiţi prea bine ce vreau să spun.. Ei bine.

MARCHIZUL: Nu vorbesc cu dumneata. Se îmbrăţişează cu toţii. (Îl îmbrăţişează. Nenorociţilor! VICONTELE: La urma urmei. BARONUL: E nebun? 306 . atunci. un mincinos? BARONUL: Dar nicidecum. MARCHIZUL: Aşa. ce contează că eşti idiot? CAVALERUL: Dat fiind că am ajuns unde-am ajuns ! MARCHIZUL: Aveţi dreptate. în ciuda gravităţii solemne a momentului. BARONUL: Nimeni nu-şi bate joc de dumneata. domnule Marchiz ! Nimeni nu a vrut să spună aşa ceva. ) VICONTELE: Şi eu. MARCHIZUL: Să mă înşel. Veniţi după mine !. am impresia că. Veniţi să vă îmbrăţişez. nimeni nu-şi bate joc de dumneata. eu? Deci mă faci idiot.. MARCHIZULr Deci sînt un mincinos ! Eu mincinos? !? VICONTELE: V-aţi fi putut înşeală. BARONUL Şi eu. dacă nu sînt un mincinos.. BARONUL: Dragă domnule Marchiz. Marchize. dumneavoastră vă bateţi joc de mine.MARCHIZUL: Mai întîi. (Celorlalţi:) Sînt. VICONTELE (Cavalerului): Fii atent! Dar nu-i da atenţie! MARCHIZUL (celor trei): Domnilor.. VICONTELE: Dar nicidecum. care va să zică. că eu nu cu dumneata vorbeam. chiar dacă ar fi aşa. înseamnă că recunoaşteţi că vă bateţi joc de mine.. CAVALERUL: Uniţi pe viaţă şi pe moarte. Marchize ! VICONTELE. MARCHIZUL: Asta înseamnă că eu mint? CAVALERUL: Nu eşti un mincinos. Să fim strîns uniţi cu toţii!. MARCHIZUL: La revedere ! VICONTELE: Mult noroc ! CAVALERUL: Curaj ! Marchizul iese. nu ne batem deloc joc de dumneata. Cum ai putea să crezi aşa ceva? MARCHIZUL: Păi. Cavalere. MARCHIZUL: Eu nu sînt dragul dumitale Marchiz şi continui să cred că vă bateţi joc de mine.

. Baronul. În cele mai mici detalii.. Undiţa va trebui ţinută în aer oricînd ar fi cu putinţă să prindă vreun p e ş t e . nu va putea fi triplată începînd cu a noua şi nu 307 . Caracterele esenţiale. jumate regulament CAVALERUL şi BARONUL: Citeşte odată ! VICONTELE: Un moment (Citeşte regulamentul-manifest:) Capturarea animalelor necomestibile. de vreme ce momeala nu va fi în măsură să se menţină pe fundul apei. Ritm încet la începutul scenei. ca şi pentru păsările de apă şi mamiferele amfibii. Mişcările se încetinesc. trăitoare în fluvii. MARCHIZUL: Am uitat să vă dau documentul care vă va oferi toate lămuririle privind afacerea în c a u z ă . ca să le fie la îndemînă.VICONTELE: Fă-ţi idee. Le întinde documentul. nu se va supune regulilor pescuitului. rîuleţe. Marchizul reintră. CAVALERUL: E teribil ! BARONUL: E profund ! VICONTELE: Nu mă întrerupeţi. Marchizul iese. rîuri. Î n s ă mai rezonabil ar fi să li se permită pescarilor să-şi aşeze pe mal undiţele. CAVALERUL: Mai departe ! VICONTELE: Asta-i tot Ah. iazuri. Cavalerul. Pluta nu va fi considerată ca fiind indispensabilă. (Citeşte:) Caracterele esenţiale ale lansetei vor fi apreciate în funcţie de lungimea acesteia. BARONUL: Ei ! VICONTELE (citeşte): Nu se va putea face nici o derogare de la punctul cinci. E pictor. mai e un codicil. Lucrul este valabil deopotrivă pentru scoicile anodonte. Baronul smulge „documentul" din mîinile Cavalerului. VICONTELE: Jumate manifest. Vicontele îl smulge. pîraie. SCENA VI Vicontele. CAVALERUL: Este un manifest? BARONUL: Mai degrabă un regulament. pe care îl ia Cavalerul. din mîinile Baronului. la rîndu-i.

Mă rog.. Ce mai faceţi? DOMNUL GRAS: Căldişor. Deloc. CAVALERUL: Dar frumos !. bună ziua. BARONUL: Este. Deloc. Mă întreb numai dacă a meritat osteneala. CAVALERUL: Avea dreptate Marchizul. N-am dreptate? 308 . Difuzorii de ziare şi reviste vor fi supuşi culturii fizice şi artelor de divertisment Infracţiunile vor fi pedepsite. Nicidecum. Doamne Dumnezeule. BARONUL: Deloc. Nicidecum. VICONTELE: Fie vorba între noi. Ce să-i faci? Oricum. domnule Viconte. CAVALERUL: Numai pe dumneata te aşteptam. Nicidecum. Deloc. manifestul ăsta nu zice nimic. VICONTELE: Nicidecum. Trebuie să luăm lucrurile aşa cum sînt. Recişor. Vine. bună ziua. SCENA VII Aceiaşi. cu drept de timbru de unu la sută.. un document teribil. Deloc. Hotărît.va putea fi cvintuplată plecînd de la a douăzeci şi cincea. BARONUL: Textul nu mai are nevoie de nici un comentariu. Cavalere. VICONTELE: Nu astăzi. Deloc.. CAVALERUL: Asta ai mai citit-o.. Oricine va fi condamnat va fi absolvit. asta-i viaţa. să nu ne plîngem! Doar am apucat să vedem atîtea! Ştiţi şi dumneavoastră la fel de bine ca mine. e cazul s-o spunem.. Absolut deloc. bîrfim? VICONTELE: La dracu'. e mai bine decît nimic. BARONUL: Cine semnează? VICONTELE: E indescifrabil. Dar deloc. orice s-ar zice. Birourile din zona de graniţă spaniolă vor fi exonerate de persoanele angajate. domnule Viconte. plus Domnul Gras.. DOMNUL GRAS: Aşadar. La urma urmei. Deloc. domnilor. vă mulţumesc ! De-a lungul anilor. Intră Domnul Gras... În sfîrşit. în sfîrşit. Vă deranjez cumva? VICONTELE: Deloc. Deloc. asta e. bîrfim. DOMNUL GRAS: Bună ziua. se duce. domnule Baron. nu-i aşa? Totul trece.

rogu-te. (Surîsuri. CAVALERUL: Sau pe gît. dacă pot să spun aşa. daţi-mi voie să vă spun aşa: nişte copii puternici. VICONTELE: Dar te rog. ar trebui să vă credem pe cuvînt.. Totul ne vine de la tragicii vechi. Sînteţi nişte copii. domnule Viconte? Şi dumneata. la rigoare. DOMNUL GRAS: Se fac mari. domnilor. nu ne vom opune destinului hărăzit. decît ne trebuie. Mai bine să-i spunem fatalităţii că. Mersi. Lumea tuşeşte cu subînţeles. Ce să-i faci? VICONTELE: Cîţi copii aveţi? DOMNUL GRAS: Trei băieţi şi trei fete şi cîte doi hermafrodiţi de ambe sexe.. de ce nu-i furnizaţi dovezile? DOMNUL GRAS: Dacă îmi îngăduiţi să vă expun punctul meu de vedere.. avem toate mijloacele. Lucrul acesta e prea dureros pentru mine. Mai multe. Totul e să se ţină seama de ele. este o fatalitate.. BARONUL: Ah. că dumneavoastră nu sînteţi cu toţii de acord în această afacere. Păi. îţi voi fi recunoscător....) Iar dumneata. DOMNUL GRAS: Am să vă spun că ar fi o soluţie rezonabilă. BARONUL: Numai atîţia? Credeam că aveţi mai mulţi. da. CAVALERUL: Atunci. ba chiar sare în ochi. sînt bine. VICONTELE: Mai bine am schimba subiectul. sînt bine.. dar că speram că dumnealui. să te opui fatalităţii.. dar tot copii. Căci. DOMNUL GRAS: I-am citit pe cei vechi.. Ea a sfîrşit prin a plictisi pe toată lumea. ai mei. VICONTELE: Pe legea mea că se vede că i-ai citit ! DOMNUL GRAS: E de prisos. cu bunăvoinţa sa şi memoria lui. Sînt cuminţi.. DOMNUL GRAS: Cum doriţi.CAVALERUL: Eşti înţelepciunea în p e r s o a n ă . domnilor. se poate constata. chiar. cu inteligenţa sa. CAVALERUL: Î ţ i seamănă dumitale. BARONUL: Cine dintre noi ar putea susţine contrariul? DOMNUL GRAS: Ah. Vorbeşte de altceva. BARONUL: Apropo de copii: ce mai fac copiii dumneavoastră? DOMNUL GRAS: Copiii mei?. dacă vrea cu tot dinadinsul. Cum ziceam: lucru cu atît mai valabil. 309 . Baroane? Ce părere aveţi? VICONTELE: Tocmai îi spuneam Baronului că-l cred. Ah.. Doamne. ce mai trece timpul. ar fi trebuit să se pună în slujba cauzei nobile. Î m i aduci aminte de însăşi Minerva. cu cît.

DOMNUL GRAS: Desigur, desigur, dar nu i-am numărat încă pe toţi. Dacă aş sta să-i număr şi pe ceilalţi, fireşte că ar ieşi la socoteală mai mulţi. Oare-o trebui să-i număr şi pe ceilalţi? VICONTELE: Păi, bineînţeles, cum de nu ! Nu te jena, simte-te ca la dumneata acasă. Numără-i şi pe ceilalţi. BARONUL: Numără-i şi pe ceilalţi. DOMNUL GRAS: Păi atunci... aşa... va să zică... să-i numărăm şi pe ceilalţi... păi, dacă stau să-i număr pe toţi, atunci ies... trei sute şaptesprezece.... CAVALERUL: Cîţi băieţi? DOMNUL GRAS: Exact jumătate. BARONUL: Şi cîte fete? DOMNUL GRAS: Aproximativ cealaltă jumătate, CAVALERUL: Şi hermafrodiţi? DOMNUL GRAS: Cu tot cu hermafrodiţii de ambe sexe, asta face fix trei sute treizeci şi jumătate. VICONTELE: De ce aşa de puţini hermafrodiţi în raport cu toţi ceilalţi? DOMNUL GRAS: Ei sînt ceva mai rar. Sînt ceva mai complicaţi. Şi mai greu de crescut ! (Ridică privirile în sus şi îşi încrucişează mîinile.) Nu-i de ajuns să-i faci! VICONTELE: Trebuie că-ţi este destul de greu să le dai de mîncare. DOMNUL GRAS: Nu cine ştie ce. BARONUL: E greu de tot DOMNUL GRAS (suav): Mie-mi spui! mai ales cînd sînt slăbit şi nu am destul lapte. Anul trecut am avut parte de un concediu minunat, aşa că am avut mai mult lapte. Stăteam mult mai bine cu sănătatea. Eram, ce-i drept, şi cu un an mai tînăr. CAVALERUL: Nu s-ar zice. DOMNUL GRAS: Vai, dar mă flataţi, domnule. CAVALERUL: Sincer vă spun. VICONTELE (Domnului Gras): Încă vă mai alăptaţi singur copiii? BARONUL: Ce mamă devotată ! CAVALERUL: Ce păcat că se pierd atîtea cruci ale legiunii de onoare, nedate cui le merită într-adevăr ! DOMNUL GRAS: Da, domnule, am hotărît să-i alăptez eu însumi. Ca Pasteur. Ca Napoleon... BARONUL: Ah !... e bonapartist ! DOMNUL GRAS: ...fiindcă nu vreau să cer nimic de la vaci. VICONTELE: Foarte bine. Asta demnitate ! DOMNUL GRAS: Totuşi, trebuie să mărturisesc că nu-i alăptez pe toţi odată. Mă ajută şi copiii mei. Ei au înţeles situaţia. Cei 310

mai mari le dau ţîţă celor mai mici. Uneori se întîmplă şi invers. Asta îmi uşurează mie munca. BARONUL: Să creşti de unul singur atîţia copii ! DOMNUL GRAS: Ei bine, asta e!... Sînt văduv... Fizic, nu prea sînt în formă. Dar, din fericire, cu moralul stau foarte bine. CAVALERUL: Vă ţineţi foarte bine. DOMNUL GRAS: Ce dracu', trebuie! în orice caz, de la ultimul avort nu prea mă simt în formă. Era a şasea naştere în patru zile. Şi mi se pare că sînt iar însărcinat VICONTELE: Asta-i cu atît mai dificil cînd i se întîmplă unui bărbat BARONUL: Se zice că femeile rezistă mai bine la naştere decît bărbaţii. DOMNUL GRAS: E-adevărat Ele suportă mai bine. Femeile sînt mai tari ca noi. CAVALERUL: S-ar zice că din cauză că naşterea-i mai naturală în cazul lor. VICONTELE: Oh, alungă naturalul pe uşă - o să-ţi intre înapoi pe geam ! BARONUL: Exact la asta mă gîndeam şi eu acum. CAVALERUL: Oricum, e obositor ! BARONUL: Şi trebuie că-i şi mai scump. DOMNUL GRAS: Ei, da, nu apuc să leg două-n tei cu atîta cheltuială. VICONTELE: Există societăţi de binefacere care ar putea să vă ajute. De ce nu faci o cerere? DOMNUL GRAS: Am încercat de mai multe ori. Sînt foarte prost organizate. Închipuiţi-vă că nu mi-au trimis niciodată altceva decît fotografii cu Vercingetorix! Vercingetorix la Alésia, Vercingetorix în vizită la Papa de la Roma, Vercingetorix aclamat de mulţimi în urma carului lui Cezar... Vercingetorix peste tot. Nu că aş avea eu ceva antipatie pe Vercingetorix, ba dimpotrivă. Daţi-vă seama, la urma urmei sînt celt şi eu... CAVALERUL: Ca toată lumea. BARONUL, VICONTELE: Evident. DOMNUL GRAS: Dar, oricum, e prea mult Prea multe poze cu Vercingetorix. Nici nu mai am unde să le atîrn. Mi-am umplut hambarul cu poze, mi-am burduşit dulapurile, pivniţa casei, dormitoarele, closetele, coridoarele, bucătăria, sufrageria, grădina... Multe poze am depozitat şi pe la vecini. Un vagon de poze cu Vercingetorix am trimis şi la ţară, la nişte prieteni... Şi-mi sînt pline de poze buzunarele, pantofii... Vreţi să vă arăt?

311

VICONTELE: Nu e nevoie ! Te credem pe cuvînt. DOMNUL GRAS: Am preparat tot felul de sosuri cu pozele astea. Maioneză, sos alb, ravigotte, vinaigrette, béchamel, hollandaise, madère, moutarde, mousseline, cu unt negru, cu suc de roşii, sos Mornay, cu capere, cu creveţi... BARONUL: Mie-mi plac racii cu capere. CAVALERUL: Mie caperele cu raci. VICONTELE: Mie-mi plac şi racii, şi caperele. DOMNUL GRAS: Pe scurt, ca să vă spun totul, aflaţi că am pregătit mîncăruri de poze cu Vercingetorix, am pus poze în fripturi, în salate, în grătar, în prăjituri, în dulceţuri... Copiii mei s-au săturat... Gata, le-a ajuns, nu mai pot nici măcar să guste din poze. Nici măcar nu mai pot să le vadă în ochi. CAVALERUL: Eu nu m-aş fi săturat niciodată. DOMNUL GRAS: Să crezi dumneatale ! BARONUL: Abuzul nu e bun niciunde... De altminteri, abuzul este o foarte proastă metodă pedagogică. De-asta am ajuns de ne-am compromis toţi marii eroi. De-asta am ajuns de-am căpătat dezgust de toate marile noastre instituţii şi am ajuns de am distrus sentimentul naţional. Nu e bine ca propaganda depăşindu-şi limitele - să vină în întîmpinarea propagării ! DOMNUL GRAS, VICONTELE, CAVALERUL (se ridică şi aplaudă): Bravo! Bravo! Bravo!
Se opresc brusc şi se aşază la loc. Se aşază şi Baronul.

VICONTELE: Aşa ceva nu ar trebui lăsat la iniţiativa societăţilor particulare. Statul ar trebui să ia toate măsurile. CAVALERUL: Cine-i statul? Statul pot să fiu eu, ca şi Ludovic al XIV-lea, statul poţi fi dumneata... sau dumneata... oricine poate fi statul... BARONUL: Spre a-i face iubiţi pe marii oameni ar trebui să nu li se pronunţe, niciodată numele. Să nu se vorbească niciodată despre ei. Şi, mai ales, să nu li se dea de mîncare şi de supt copiilor fotografii cu marile personalităţi !... DOMNUL GRAS: Aşa, ca-n cazul meu ! VICONTELE: Dacă nu sînt indiscret... cum îi cheamă pe copiii dumneavoastră? DOMNUL GRAS: Pentru ca totul să fie mai simplu, pe toate fetele le cheamă Jacqueline. TÎNĂRUL: Iar pe băieţi? DOMNUL GRAS: Şi pe băieţi la fel!... BARONUL: Şi cum faci să-i deosebeşti? 312

DOMNUL GRAS: Păi de ce să-i mai deosebesc? Nu are nici un rost. BARONUL: La urma urmei, aşa e. La ce bun să-i deosebeşti? CAVALERUL: Asta n-ar face decît să complice lucrurile. VICONTELE: Tocmai asta a vrut şi el să evite. Dar pe hermafrodiţi? DOMNUL GRAS: Ei n-au nume. Au cu toţii un număr. BARONUL: Ce număr? DOMNUL GRAS: Numărul şapte, ce dracu' ! VICONTELE: Bineînţeles. CAVALERUL: Nu aveţi copii de-al patrulea sex? DOMNUL GRAS: Nu încă... O să vină şi asta...
Cavalerul strănută.

DOMNUL GRAS (Cavalerului): Ce-i asta! Păstraţi-vă reflecţiile pentru dumneavoastră ! BARONUL: Vorbeşte fără să gîndească. CAVALERUL: Am strănutat, nu am vorbit nimic ! VICONTELE: Dacă strănuţi, nu înseamnă întotdeauna că reflectezi.

SCENA VIII
Aceiaşi, plus Valetul. Intră Valetul.

VICONTELE: Ce mai e, Jacquot? VALETUL: Domnule Viconte, uitîndu-mă adineaori prin gaura cheii, v-am auzit pronunţînd numele copiilor Domnului cel Gras. Referitor la aceasta, aş avea şi eu o dezvăluire de făcut. Pe mine nu mă cheamă Jacquot, domnule Viconte. VICONTELE: Dar cum te cheamă pe tine, Jacquot? BARONUL: Pe dumneata nu te cheamă Jacquot. VALETUL: Domnule Viconte, eram încă foarte tînăr cînd am intrat în serviciul domnului conte, strămoşul dumneavoastră, puţin înainte de revoluţia de la 1789. Era într-un aprilie, afară era o vreme foarte frumoasă, plouase, ultimele frunze cădeau din copaci şi-mi umpleau inima cu speranţe. Nu mai doream să părăsesc această casă în care am cunoscut-o pe bunica 313

Împreuna { A AE U:C a C V LR L

dumneavoastră încă înainte de a se n a ş t e . Î n c ă înainte ca zidurile acestei case să se înalţe. CAVALERUL (Baronului): Cît parfum poetic ! VALETUL: Tatăl dumneavoastră a crescut printre picioarele mele... Prin urechile mele a început să audă şi prin gura mea a ajuns sa pronunţe cele dintîi cuvinte. Eu i-am servit de tată şi de trocader. Iar cînd nu avea termometru, eu făceam pe termometrul. VICONTELE: Jacquot, exagerezi, fără doar şi poate. VALETUL: Ştiţi prea bine că nu exagerez, domnule Viconte. BARONUL (Vicontelui): Viconte, alungă-ţi falsa ruşine... DOMNUL: Fă aşa ca mine. CAVALERUL: Uite că s-a trezit şi ăsta. BARONUL (Vicontelui): Alungă, Viconte, falsa ruşine... (Se întoarce şi rage ca un leu.) BARONUL: Ah, m-ai speriat!
să vezi!

DOMNUL GRAS: Oh ! (Îşi duce mîna la inimă. Energic:) Oh, o să mă faceţi sa-mi pierd laptele! VALETUL: Pe scurt, domnule Viconte, Contele, strămoşul dumneavoastră, drept recompensă pentru multele şi bunele servicii aduse de mine casei dumneavoastră, sfidîndu-mi voinţa, m-a poreclit Jacquot, fără a mă întreba cum mă cheamă pe mine de-a-de-vă-ra-te-lea ! BARONUL: Ce ingratitudine apriorică ! DOMNUL GRAS: Bietul om. CAVALERUL: Mă doare-n cot pe mine de asta. DOMNUL GRAS: Ce lipsă de suflet ! VALETUL: Culmea nenorocului: din acea zi, toţi descendenţii domnului conte, în linie directă, ca şi dumneavoastră, domnule viconte, nu m-au mai numit decît Jacquot. CAVALERUL: Şi ceilalţi cum ţi-au zis? VALETUL: Ceilalţi nu m-au chemat deloc. (Tresare:) Cer să fiu numit pe numele meu adevărat, domnule Viconte, pe numele meu cel adevărat ! VICONTELE: Perfect. Voi repara această nedreptate. BARONUL, DOMNUL GRAS, CAVALERUL: Ah ! VICONTELE: De azi înainte te voi chema pe numele adevărat Care este acesta? VALETUL: Jacquot. CAVALERUL: Eram sigur. VALETUL: Să mă explic: nu fiindcă mă cheamă Jacquot m-a numit strămoşul dumneavoastră, domnul conte, JacquoL M-ar fi numit Jacquot indiferent cum m-ar fi chemat, de vreme ce 314

nu s-a gîndit niciodată să mă întrebe cum mă cheamă cu adevărat... Numai cînd era foarte bătrîn, cînd era prea tîrziu şi era pe patul de moarte şi nu mai auzea nimic... VICONTELE: Mă rog, care va să zică te cheamă, totuşi, Jacquot. VALETUL: Da, dar asta numai din coincidenţă. Şi mă cheamă lumea Jacquot nu pe numele meu adevărat de Jacquot, ci pe numele fals de Jacquot. BARONUL: Şi ce vrei, de fapt, dumneata? VALETUL: Eu nu vreau nimic, domnule Baron. Absolut nimic, domnule Viconte. Drept cine mă luaţi? VICONTELE: Păi, atunci ce tot faci pe-aici? VALETUL: Păi eu am venit ca să vă spun că a venit Doamna! Doamna a venit ! Doamna este aici ! VICONTELE: A venit Doamna? BARONUL: A venit Doamna ! CAVALERUL: Vai de mine, a venit Doamna ? DOMNUL GRAS: Ah, Doamna a venit ! Intră Doamna. Iese Valetul.

SCENA IX Vicontele, Baronul, Domnul Gras, Cavalerul, Doamna (foarte frumoasă). Contrast. Toţi bărbaţii (inclusiv Valetul, ieşind) exclamă: „Oh!" Doamna înaintează în mijlocul scenei şi se face un soi de vid împrejurul ei. DOAMNA FOARTE FRUMOASĂ: Bună ziua, domnilor. TOŢI: Doamnă, omagiile noastre ! DOAMNA: Ce bărbi magnifice ! BARONUL: Doamnă, am făcut şi noi tot ce ne-a stat în putinţă ca să fim pe placul dumneavoastră. VICONTELE: Vă aşteptam. Totuşi, aţi fi putut să ne anunţaţi mai din timp vizita CAVALERUL (Vicontelui): Dar nu era nicidecum nevoie, de vreme ce soseşte de la Casablanca VICONTELE: Ah, da? (Foarte mirat:) Ca să vezi, ca să vezi!... Ştiam. DOAMNA (după ce a făcut un tur de priviri către bărbaţii din preajmă, care o privesc puţin înclinaţi): Chiar că aveţi nişte bărbi magnifice ! Dar de ce purtaţi barbă? 315

DOMNUL GRAS: E foarte simplu. CAVALERUL: Nu bănuiţi de ce? VICONTELE: O să vă spun eu. Se vorbeşte mereu de femeia cu barbă şi niciodată de un bărbat cu barbă. Noi am dorit să reparăm această nedreptate şi să dovedim lumii întregi că şi bărbaţii au dreptul să aibă barbă. BARONUL: Este mai mult decît un drept: e o datorie. DOAMNA: Este un plan concertat? VICONTELE: Nicidecum. A fost o reacţie instinctivă, spontană. CAVALERUL: Este şi un exemplu care s-ar putea generaliza BARONUL: Să sperăm că aşa se va întîmpla DOAMNA (visătoare): Vă înţeleg, domnilor... La urma urmei, pînă la un punct, aveţi perfectă dreptate, poate... Organizaţi-vă, luptaţi, perseveraţi, este dreptul dumneavoastră. Liga bărbaţilor cu barbă: ce frumos sună. DOMNUL GRAS (flatat şi puţin stînjenit): Ooohhh ! CAVALERUL (la fel): Doamnă, ne copleşiţi ! DOAMNA: Domnilor, pot să vă asigur că, în ceea ce mă priveşte, pe cît îmi stă în putinţă, am să fac tot ce pot ca să vă ajut Vă admir! Ce scop nobil!... Ce ideal grandios! VICONTELE (foarte emoţionat): Vă mulţumim!... Mulţumesc în numele meu personal, şi al tovarăşilor mei de drum, prezenţi şi de viitor, mulţumesc, mulţumesc, de mii de ori mulţumim. .. Dar luaţi loc, Doamnă ! E gratis. DOMNUL GRAS (cu mîna la inimă, se apropie de Doamnă şi îi trimite bezele) ...Scumpă Doamnă!... BARONUL (Domnului Bărbos): Stai liniştit odată, nu ţi-e ruşine să-i faci curte Doamnei, dumneata, o adevărată mamă de familie!... CAVALERUL: Şi încă mai pretindea să primească legiunea de onoare!...

SCENA X
Aceiaşi, plus Valetul şi Pompierul. Zgomote în culise. Vocea Pompierului: „Dar lasă-mă odată. E rîndul meu! Dacă-ţi spun că aşa e!" Vocea Valetului: „Vă spun eu că nu! Vă înşelaţi!" Voce: „Greşeşti!" BARONUL: Ce se întîmplă acolo? DOAMNA: Ce este zgomotul ăsta? 316

VICONTELE. POMPIERUL: Ba da. VICONTELE: Deci aici poate să intre oricine oricînd? POMPIERUL: Răspundeţi-mi ! BARONUL: Lasă-ne în pace ! CAVALERUL: Fără gălăgie !. Sînt obligat. VALETUL: Nu se poate! N-ai să intri! (Zgomot de luptă.) DOMNUL GRAS: Ce întrerupere stupidă ! VICONTELE: Vă rog să mă scuzaţi o clipă. Domnul Gras. DOMNUL GRAS: Ce va să zică asta? VICONTELE: Mă rog. doamnă Smith. Cavalerul. BARONUL.. Mă duc să văd ce se întîmplă. CAVALERUL. ieşi odată ! POMPIERUL: Nu mă împingeţi. Sînt Căpitanul de pompieri. Vicontele şi Valetul îl împing pe Pompier spre ieşire. E datoria mea de pompier. Baronul. DOMNUL GRAS BARONUL: E tare ! VICONTELE: Cine eşti dumneata? POMPIERUL: Pompierul. Arde la dumneavoastră? Nu-i un micuţ început de incendiu? Vreţi să vă spun nişte bancuri? Sînteţi răcită? Dar nu vă mai uitaţi aşa la mine! Mai întîi.. CAVALERUL: Şi ce cauţi aici? POMPIERUL: Arde la dumneavoastră? Sînt în misiune! (Foarte repede:) Bună ziua. (împreună): Oh ! VALETUL: Ieşi. E foarte puternic. 317 .. BARONUL: Fiecare joacă un rol în viaţă. ce vrei dumneata? POMPIERUL: Păi tocmai am spus. Ăsta-i rolul meu.CAVALERUL: Ce i-a apucat acolo? VOCE: Lasă-mă să intru. (Mirat:) Şi dumneavoastră? Cine sînteţi dumneavoastră? Ce faceţi aici? BARONUL: Ce te-a apucat? POMPIERUL: Ăsta-i rolul meu: de pompier.. deschideţi-mi uşa odată ! VICONTELE (Valetului): De ce l-ai lăsat să intre? VALETUL: N-am putut să-l împiedic. CAVALERUL: Dumneata eşti nebun? POMPIERUL: Unde-s ceilalţi? VICONTELE: Care ceilalţi? POMPIERUL: Unde-i doamna Smith? (Doamnei:) Dumneata nu trebuie să fii îmbrăcată aşa. VALETUL: Ţi-am spus că nu trebuie să spui aşa.

Eu joc rolul pompierului în piesa aceasta. aşa e. am spus nu. POMPIERUL: Nu. POMPIERUL: Ce-are-a face barba? Nici doamna nu are barbă ! DOMNUL GRAS: Asta nu-i treaba dumitale. Doamna constituie o excepţie. Lasă-ne să jucăm. POMPIERUL: Cu un pic de bunăvoinţă. POMPIERUL: Dar şi eu aş mai vrea să joc. Ai jucat deja. Nu se poate. prietene? POMPIERUL: Păi tocmai asta şi spun de atîta vreme: sînt căpitanul de pompieri din oraş. POMPIERUL: Păi tocmai asta e. du-te odată ! DOAMNA: Am putea juca ambele piese simultan. astă seară.DOAMNA: Domnilor. Te asigur eu. Vicontele. Eu sînt artist dramatic.) Cine eşti dumneata. Rîndul dumitale a trecut Mîine vine iarăşi rîndul dumitale. Domnul Gras şi Cavalerul îl dau afară pe Pompier. Dar nu de-adevăratelea. Poţi să mă crezi.. pleacă. POMPIERUL (perplex): E adevărat? Aşa spuneţi dumneavoastră? DOAMNA: Jur că-i aşa. POMPIERUL: Peste poate. Dumneata nu ai barbă. dacă asta-i face plăcere ! VICONTELE: Aşa s-ar duce totul de rîpă. 318 . rolul dumitale nu este aici ! CAVALERUL: Ah. VICONTELE: Te înşeli. du-te odată. POMPIERUL: Ce-mi spuneţi mă miră foarte tare ! DOAMNA: Şi totuşi acesta-i adevărul. VALETUL (Pompierului): Greşeşti. În momentul acesta se joacă altă piesă. Ţi-am spus eu că greşeşti. Aş vrea să joc şi eu în piesa voastră. înţeleg. dumneata faci o confuzie. BARONUL: Imposibil. N-ai vrut să mă crezi. (Pompierului:) Domnule. Valetul. haide. Mi s-a spus că-i rîndul meu să intru-n scenă. domnule. VICONTELE: Vezi bine că-i piesa cu bărbile. Trebuie s-o iau de la cap. că astăzi mi s-a zis că e mîine. DOAMNA: Şi ce-are asta de-a face cu noi? Explică-ne. lăsaţi-l o clipă. (Îl lasă. domnule. BARONUL: Da. Nu e rîndul dumitale.. Eu nu sînt un pompier adevărat BARONUL: Vedeţi bine că-i un impostor. VICONTELE (Pompierului): Cineva şi-a bătut joc de dumneata. Î m i place mai mult piesa asta. domnule. POMPIERUL: Eu trebuie să sting toate incendiile. imposibil. Baronul. VICONTELE: Gata. domnule. domnule.

POMPIERUL: Nu sînteţi amabili deloc. (Iese, urmat de Valet.) DOAMNA (aparte): Ce păcat că nu joacă-n piesa asta ! Îmi plăcea de el !

SCENA XI Aceiaşi, mai puţin Valetul şi Pompierul. VICONTELE: Acuma va trebui să reluăm toată scena. BARONUL: Curaj. Haide! DOMNUL GRAS: B u n . Î n c e p din nou. (Cu mîna la inimă, se apropie de Doamnă şi îi trimite bezele:) ...Scumpă Doamnă! BARONUL (Domnului Gras): Stai la locul dumitale. Nu ţi-ar fi ruşine să-i faci curte Doamnei, dumneata, o mamă de familie ! CAVALERUL: Şi încă mai pretindea să primească legiunea de onoare ! Zgomot în culise. Vocea Pompierului: „Dar lasă-mă odată! Îţi spun eu că e rîndul meu!" Vocea Valetului: „Îţi spun eu că nu! Te înşeli!" Vocea Pompierului: „ Greşeşti! " BARONUL: Ce se întîmplă acolo? DOAMNA: Ce-i cu zgomotul ăsta? CAVALERUL: Ce i-o fi apucat? VICONTELE: Ssst! La asta nu ne-am gîndit! Am reluat scena, drept care Pompierul va da buzna aici, exact ca adineaori. E normal. CAVALERUL: Tot timpul va fi acelaşi lucru. N-o să se termine niciodată. În culise se aude vocea Pompierului: „Dar lasă-mă odată!", (lupă care se aude o bufnitură.

SCENA XII Aceiaşi, plus Valetul. VALETUL (intrînd, ţine în mînă un ciomag): Nu. N-o să se mai întoarcă aici. L-am omorît. Puteţi sta liniştit, domnule Viconte. 319

DOAMNA: Of, săracul !... Cred că am să leşin. VICONTELE: Nu-i timp de asta. DOAMNA: Dar mîine cine va juca în locul lui? CAVALERUL: Tot el. Va juca rolul strigoiului de pompier. BARONUL: Pompierul strigoi. VICONTELE: Gata, hai mai repede. Să continuăm. Valetul iese.

SCENA XIII
Aceiaşi, mai puţin Valetul. Vicontele, Baronul, Cavalerul, Domnul Gras se bulucesc împrejurul Doamnei, îngenunchează înaintea ei, se ridică, se apleacă din nou etc. VICONTELE (Doamnei): Doamnă, sînteţi la mine acasă, aşa că simţiţi-vă ca la dumneavoastră acasă. Şi de vreme ce vă aflaţi la mine acasă, trebuie să vă declar că eu, unul, mă voi mulţumi cu puţia Aşa mi-o cere onoarea... Sper că mă veţi înţelege exact, Doamnă, dragă Doamnă. DOAMNA (aiurită): Oh... domnule Viconte! BARONUL: Doamnă, Doamnă, arzătorul soare al celor mai puternice sentimente aristocratice mi-a fecundat inima ! Honni soit qui mal y pense! Aşa încît... CAVALERUL: Doamnă, eu sînt din ce în ce... eu sînt... Şi totul pentru dumneavoastră, inclusiv eticheta DOAMNA: Oh ! ooooh ! ooooh ! Cad toţi în genunchi. Îngenunchează în faţa Doamnei şi Domnul Gras. Încearcă şi el să spună ceva, dar ceilalţi nu îl lasă, îl împing deoparte. Toţi se împing, iscînd o busculadă. BARONUL (Domnului Gras): Du-te acasă la tine, locul tău nu e aici, tu, mamă de familie, stăpîna casei ! CAVALERUL (aceluiaşi): Du-te acasă, mamaie ! DOMNUL GRAS (se ridică plîngînd): Numai din greşeala mea. N-ar fi trebuit să-mi ador copiii. Ar fi trebuit să fiu şi eu ceva mai egoist. VICONTELE: Doamnă ! Doamnă ! Ascultaţi-mă ! Cerul o să vă asculte glasul. Ascuţiţi-vă auzul ! BARONUL: Sunt pe de-a-ntregul la dispoziţia dumneavoastră.

320

CAVALERUL: Ascultaţi-mă ! DOAMNA: Ooooh ! Ooooh ! Oooooh ! VICONTELE: Doamnă, iubirea-i o corabie, a cărei preascumpă povară... DOAMNA: Aşa e şi viaţa, domnule, este o... BARONUL: Doamnă, sentimentul pe care vi-l port este aidoma duioşiei unui prunc... CAVALERUL: Iar eu, ce să mai zic? Eu văd în dumneavoastră pe regina complexităţilor sufleteşti, ale inimii care prin gura mea vorbeşte... VICONTELE: Ooooh ! Adevărat miracol iubirea ! BARONUL: Numai poezia-i în stare, uneori, să depăşească tot ce dumneavoastră refuzaţi să... DOAMNA: Fiţi liniştit, domnul meu. Şi mie îmi face plăcere, dimpotrivă... DOMNUL GRAS: Doamnă, Ddoamnă, aş avea şi eu... VICONTELE (Domnului Gras:) Hai, pleacă de-aici, nu aici e locul dumitale ! DOMNUL GRAS (plînge): Hîîîîî ! Hîîîîî ! CAVALERUL: Sînteţi floarea ce creşte pe margine de drum, şi care, tocmai de aceea, nu poate să se-mpace cu gîndul... DOAMNA: Chiar credeţi că-i aşa? Mie nu mi se pare. BARONUL: Doamnă! (Domnului Gras:) Dar du-te odată de-aici! VICONTELE: Nici măcar abisul nu ar putea să spună... CAVALERUL: Numai dumneata, singura care-n această lume de nimic ar putea înţelege... Şi numai eu aş fi în stare sa cuprind cu mintea tot ce se atinge de preţiosul destin al... BARONUL: Culegeţi, culegeţi... CAVALERUL (Domnului Gras): Pleacă, pleacă odată de-aici! (Îl împinge; celălalt se ridică, se întoarce şi începe să plîngă-n colţul lui.) VICONTELE: Doamnă... C-un freamăt pe cît de fermecător, pe-atîta de neaşteptat, lacrimile de abur ale lunii încep să... BARONUL: Luna e-un moft faţa de astrul strălucitor care cu-a sa văpaie luminează în pieptul meu ! CAVALERUL: Adevărat, sînt tînăr, dar sufletelor nobile... DOAMNA: Prieteni ! Dragii mei prieteni !... DOMNUL GRAS (plîngînd în colţul său): Hîîîî! hîîîîîî! Hîîîî! hîîîî! VICONTELE: Există patrii pentru toate gusturile, şi naufragii pentru inimile toate... BARONUL: Puteţi cunoaşte lumina bucuriei în întunecimile spiritului... DOAMNA: Vă plac antitezele ! CAVALERUL: O inimă-ngheţată, niciodată, oricît de pură ar fi ea... 321

DOMNUL GRAS (plîngînd): Hîîîî! Hăăă-hăăă! hîîîî! BARONUL: Doamnă, odinioară Buddha... VICONTELE: Sînteţi un sfinx de neînţeles... CAVALERUL: De ce, oare, la urma urmei, să nu-l cităm pe Tolstoi, cel care, încă tînăr... DOMNUL GRAS (plîngînd în colţul lui): Hîîîî! Hîîîî! Ohhh! Ohhhh-hîîîî! BARONUL: Aurora însăşi, cu degetele-i roze, în zorii dimineţii!... VICONTELE: Şi de ce nu dumneavoastră? CAVALERUL: Dar de ce nu eu? DOAMNA: Ooohh ! prieteni ! DOMNUL GRAS: Hîîîî! Offff ! Hîîîî! BARONUL: Culegeţi, culegeţi, numai culegeţi odată ! VICONTELE: Castanii iubirii nu se vor ofili nicicînd, atîta vreme cît... CAVALERUL: Nu, nu, Doamnă, nu, nu, ascultaţi-mă pe mine, e mai bine să mărturisim... DOMNUL GRAS: Hîîîî ! Ohhhh ! Hîîîî ! BARONUL: Curaj, Doamnă !• VICONTELE: Niciodată ! Niciodată ! Niciodată nu voi... DOAMNA: Prieteni... Domnilor... Puţină linişte! Puţină răbdare... Am să vă ascult imediat pe fiecare. Cuvintele dumneavoastră atît de nobile, aşa de pătimaşe mi-au atins profund feminitatea. Sînt cu totul de acord, sincer vă spun. Ridicaţi-vă ! (Se ridică toţi.) Dar inima mea se-ndreaptă spre obiditul de-acolo! (Arată spre Domnul Gras:) Spre cel ce plînge-n colţul său. VICONTELE: Trădare ! BARONUL: Asta nu se poate să rămînă aşa. CAVALERUL: E lipsit de nobleţe ! DOMNUL GRAS (tropăie de fericire): Aaahhh! Aaahhh! Ahhh! Aaaah ! DOAMNA (se duce la el şi îl îmbrăţişează): Scumpule, adoratul meu !... Pe tine te prefer tuturor celorlalţi locuitori ! BARONUL: Ce ruşine... O mamă de familie... CAVALERUL: ...care poartă răspunderea unui escadron de copii de toate sexele p o s i b i l e . . . În loc să fie un exemplu... BARONUL: Gîndiţi-vă la toţi copiii aceia, Doamnă, cînd vă pregătiţi să vă angajaţi pe calea pierzaniei... VICONTELE: Doamnă... Delaţiunea nu face parte din obiceiurile mele, însă mă folosesc de ea, atunci cînd mi-e utilă... Doamnă, omul acesta (arată spre Domnul Gras) nu v-a spus totul. V-a ascuns un lucru de-o excepţională gravitate. DOAMNA: Care?

322

DOMNUL GRAS: Scumpa mea, nu-i asculta ! VICONTELE: Doamnă !... Este însărcinat !... DOMNUL GRAS: Minciună!... Nu am fost căsătorit niciodată. Nu am avut niciodată copii. Şi nici n-am să am. Jur.
Stupoare generală.

VICONTELE: Atunci, de ce-ai minţit? DOMNUL GRAS: Ca să iau alocaţiile pentru copii ! BARONUL: Mă gîndeam eu că aşa este. Mi s-a părut mie că totul e fals de la bun început. CAVALERUL: Acuma-i prea tîrziu. DOAMNA (Domnului Gras): Lasă-i, dragule, nu te necăji din pricina lor. Nu contează cine ce-mi spune. Vino cu mine ! DOMNUL GRAS: Unde? VICONTELE (Domnului Gras): Adio alocaţii de-acum înainte. O să am eu grijă să nu mai primeşti nimic. Şi ai să auzi dumneata cît de curînd de mine ! DOMNUL GRAS: Numai să nu fie veşti rele ! VICONTELE (Doamnei): Iar dumneata, Doamnă, ai grijă... DOAMNA: Ah! ...Ciuda-ndrăgostitului respins... DOMNUL GRAS (Vicontelui): Nu mai are nici o importanţă, de vreme ce am găsit un tată pentru copii mei ! CAVALERUL: Te contrazici. Tocmai spuneai că n-ai nici un copil. DOAMNA (Cavalerului): Dar logic mai eşti la ora asta! Nu eşti cumva bolnav? DOMNUL GRAS (Cavalerului): Nu-i treaba dumitale. Mă voi contrazice cît am eu chef. Fac ce vreau. Sînt liber. BARONUL (Doamnei): Doamnă, veţi regreta amarnic. DOAMNA: Voi suporta cu veselie totul. O fac de dragul lui. VICONTELE: Vorbeşte patima în dumneata ! DOMNUL GRAS (Doamnei): Vino, iubirea mea, vino, vino, vino, vino !... La revedere la toată lumea !
Toţi ceilalţi plîng. Domnul Gras rîde.

DOAMNA: Prieteni, consolaţi-vă. Aveţi nădejde ! CAVALERUL, BARONUL, VICONTELE, în cor: Ce să sperăm? DOAMNA: Vă promit cu toată tăria - şi am consimţămîntul soţului meu (Domnul Gras aprobă din cap) - că mă voi căsători cu unul dintre dumneavoastră, imediat ce voi fi văduvă. DOMNUL GRAS: Dar bineînţeles, draga mea, desigur. BARONUL: Şi cînd veţi fi văduvă? DOAMNA: Foarte curînd. 323

CAVALERUL: Grăbiţi-vă. VICONTELE: Şi pe care dintre noi îl veţi alege? DOAMNA: Pe cel care-l va urma cît mai degrabă în mormînt pe soţul meu. Ca să nu-l lase prea mult singur... DOMNUL GRAS (înduioşat): Scumpa mea... VICONTELE (înveselit): Eu voi fi acela. DOAMNA: Dumneata ai spus-o ! CAVALERUL: Vicleanule ! BARONUL: Cutră bătrînă ce eşti ! VICONTELE: Ura, trăiască mireasa ! CAVALERUL: Vivat însurăţeii ! BARONUL: Trăiască mirii ! Toată lumea se repede să felicite noul cuplu. CAVALERUL, BARONUL, VICONTELE: Trăiască mirii ! DOAMNA: La revedere. DOMNUL GRAS: La revedere. DOAMNA: Plecăm în călătoria de nuntă. CAVALERUL: Drum bun ! BARONUL: Distracţie plăcută ! VICONTELE: Fiţi binecuvîntaţi ! CAVALERUL: Să ne trimiteţi vederi de pe-acolo ! TOŢI: Ura ! Ura ! Ura ! Doamna şi Domnul Gras ies din scenă. SCENA FINALA O dată rămaşi singuri, Vicontele îl pălmuieşte pe Baron, Baronul îi trage o palmă Cavalerului, Cavalerul îl pălmuieşte pe Viconte, după care iau toţi loc. VICONTELE (Cavalerului): Ce mai faceţi? CAVALERUL: Răcişor. Reîncepe scena Viconte/Baron/ Cavaler de la început, după care se lasă cortina.

Addenda Anti-piesă

CÎNTĂREAŢA CHEALĂ

servitoarea Căpitanul de pompieri .PERSONAJELE Domnul Smith Doamna Smith Domnul Martin Doamna Martin Mary.

Domnul Smith plescăie din limbă. Asta nu înseamnă că uleiul celor doi ar fi prost Continuînd lectura. ba chiar mai bun decît cel de la băcanul din vale. uleiul de la băcanul din colţ este mult mai bun.C. Domnul Smith plescăie din limbă. DOAMNA SMITH: Peştele era proaspăt M-am lins pe buze. Asta fiindcă locuim în împrejurimile Londrei. într-un alt fotoliu englezesc. Şi tu ai mîncat trei porţii. Domnul Smith plescăie din limbă. Ba nu. Uleiul de la băcanul din colţ este mult mai bun decît uleiul de la băcanul de vizavi. Doamna Smith. în timp ce eu 327 . englez. Am mîncat supă. Pendula englezească bate englezeşte de şaptesprezece ori.. cartofi cu slănină. DOAMNA SMITH: Cartofii sînt foarte buni cu slănină. lîngă şemineul în care arde un foc englezesc. Numai că a treia oară ai cerut mai puţin decît de celelalte daţi.SCENA I Interior burghez englezesc. În seara asta am mîncat bine. DOAMNA SMITH: Ia uite. Alături de el. DOAMNA SMITH: De data asta. Continuîndu-şi lectura. iar uleiul de la salată n-a fost rînced. Ultima dată i-a lăsat ceva mai cruzi. englezească. e ora nouă. cu fotolii englezeşti. Copiii au băut apă englezească. trei. englezoaică. DOAMNA SMITH: Şi totuşi. Am mîncat două porţii. peşte. Domnul Smith. Continuîndu-şi lectura. Domnul Smith plescăie din limbă. iar numele nostru este Smith. îşi fumează pipa englezească şi citeşte o gazetă englezească. Ceea ce m-a făcut să mă duc cam des la W. Poartă ochelari englezeşti şi mustăcioară sură. în al său fotoliu englezesc şi cu pantofi englezeşti. Continuîndu-şi lectura. Mi-e nu-mi plac decît cînd sînt fierţi bine. cîrpeşte ciorapi englezeşti. Lung moment de tăcere englezească. Mary a fiert bine cartofii. salată englezească..

DOAMNA SMITH: Iaurtul este excelent pentru stomac. Se vede că nu are decît doi ani. Elena îmi seamănă mie: e-o bună gospodină. Nu cere niciodată bere englezească. continuînd lectura. Poţi să ai încredere în el. care nu bea decît lapte şi nu mănîncă decît gris cu lapte. Data viitoare am să ţin minte asta Continuîndu-şi lectura. Aşa mi-a spus doctorul Mackenzie-King. Avea mai multă sare ca tine. Mare specialist în iaurt. familia Johns. Un doctor bun. Nu prea te întîlneşti cu aşa ceva pe-aici. O să-i cam placă să tragă la m ă s e a : Î ţ i seamănă. plescăie din buze. Trebuie să-i învăţăm să fie sobri şi cumpătaţi în viaţă. Cum de-a fost posibil? De obicei. DOAMNA SMITH: Doamna Parker cunoaşte un băcan bulgar pe nume Popoşef Rosenfeld. Plăcinta cu gutui şi fasole a fost formidabilă. 328 . O cheamă Peggy. L-ai văzut la masă cum ochea sticla? Numai că eu i-am turnat a p ă . cîntă la pian. tu eşti cel care mănîncă mai mult Nu te poţi plînge de lipsa poftei de mîncare. care tocmai a venit de la Constantinopole. Domnul Smith. plescăie din limbă. continuîndu-şi lectura. care are grijă de vecinii noştri. Niciodată nu recomandă alte medicamente. rinichi. însă n-am vrut să aduc vin la masă ca să nu dăm un prost exemplu copiilor. Îi era sete şi a băut-o. Î m i pare rău că nu i-am spus lui Mary să mai adauge puţin anason. Ha ! ha ! ha ! Avea prea mult praz şi prea puţină c e a p ă . Domnul Smith. E ca nepoţica noastră. DOAMNA SMITH: Băieţelul nostru ar fi avut chef de-o bere.am luat mai mult la a treia p o r ţ i e . poate că supa a fost puţin cam sărată. apendicită şi apoteoză. Domnul Smith plescăie din limbă. În seara asta eu am mîncat mai mult ca tine. decît cele pe care le-a încercat deja pe el însuşi. Mîine mă duc la el să cumpăr un butoiaş de iaurt bulgăresc folcloric. DOAMNA SMITH: Totuşi. Are diploma şcolii de iaurgii din Adrianopole. Poate că am fi făcut bine să luăm la desert un păhărel cu vin de Bourgogne australian. prin împrejurimile Londrei. Domnul Smith plescăie din limbă. chibzuită.

DOMNUL SMITH: De ce nu? Şi nava are bolile ei.. atunci. De altminteri. Poate că ai dreptate. Pauză.. iar Parker a murit? DOAMNA SMITH: Fiindcă operaţia a reuşit la doctor şi n-a reuşit la Parker. Pendula bate de şapte ori. s-a operat pe el de ficat. Pendula nu mai bate deloc. cică Bobby Watson a murit DOAMNA SMITH: Doamne. DOMNUL SMITH (tot cu ziarul în faţă): E ceva ce nu înţeleg. acum un an şi jumătate? 329 . DOAMNA SMITH: Nu m-am întrebat niciodată ! Alt moment de linişte. Pendula bate de trei ori. DOAMNA SMITH: Dar nu şi marinarii. săracul ! Cînd asta? DOMNUL SMITH: Dar de ce te miri aşa? Ştiai bine că a murit A murit acum doi ani. DOMNUL SMITH: Bineînţeles. Dumnezeule. Nu-ţi aduci aminte că am fost la înmormîntarea lui. precum doctorul cu corabia sa DOAMNA SMITH: Ah. De ce la rubrica de stare civilă din ziar se dă întotdeauna vîrsta persoanelor decedate şi niciodată cea a nou-născuţilor? E un nonsens. DOAMNA SMITH: De ce? DOMNUL SMITH: Un doctor conştiincios ar trebui să moară o dată cu bolnavul. Comandantul navei moare-n valuri cu nava sa. ori să moară amîndoi. la asta nu mă gîndisem. Linişte. DOAMNA SMITH: Nu poţi să compari un bolnav cu un vapor. numai marina e cinstită. Nu-i supravieţuieşte. DOMNUL SMITH: Atunci înseamnă că Mackenzie nu-i un doctor bun. DOMNUL SMITH: Şi atunci cum se face că doctorul a scăpat.Înainte de a-l convinge pe Parker să se opereze. dacă nu se pot vindeca amîndoi. şi.. doctorul tău e la fel de sănătos ca o corabie. În Anglia. cu toate că nu era absolut deloc bolnav.. DOMNUL SMITH (tot cu nasul în ziar): Poftim. Tăcere. la ce concluzie ajungem? DOMNUL SMITH: Că toţi doctorii sînt nişte şarlatani. Un motiv în plus ca să fi pierit o dată cu bolnavul. Operaţia ar fi trebuit ori să reuşească în ambele cazuri. Ca şi toţi bolnavii.

330 . Totuşi. DOAMNA SMITH: Neapărat va trebui să mergem la nunta lor. la înmormîntarea lui Bobby. totuşi se poate spune că e frumoasă. O chema ca pe el. E cam scundă şi cam slăbănoagă. Pendula bate de cinci ori. E prea înaltă şi prea masivă. Tu o cunoşti? DOMNUL SMITH: Numai o dată am văzut-o. DOMNUL SMITH: Va trebui să le ducem un cadou de nunti Mă întreb ce să le luăm. DOAMNA SMITH: Eu n-am văzut-o niciodată. DOAMNA SMITH: De ce nu le-am oferi noi unul din cele şapte platouri de argint pe care le-am primit la nunta noastră şi care nu ne-au servit niciodată la nimic? Scurt moment de linişte. DOAMNA SMITH: Şi cînd au ei de gînd să se căsătorească? DOMNUL SMITH: Cel mai tîrziu primăvara viitoare. Dat fiind că aveau acelaşi nume. cînd. O confundă pe ea cu mortul şi îi prezintă condoleanţe. Bobby. Lungă pauză. Bietul Bobby. murise deja de patru ani şi era cald încă. Acum trei ani se vorbea deja de moartea lui. totuşi nu se poate spune că-i frumoasă. E frumoasă? DOMNUL SMITH: Are trăsături regulate. mai există şi acum oameni care-i confundă. Nu are nişte trăsături regulate. Pendula bate de două ori.DOAMNA SMITH: Bineînţeles că îmi aduc aminte. DOMNUL SMITH: Asta nu scria în ziar. DOAMNA SMITH: Ce trist e pentru ea să rămînă văduvă aşa de tînără. mă gîndeam la soţia lui. din întîmplare. Şi ce vesel era ! DOAMNA SMITH: Săraca Bobby ! DOMNUL SMITH: Vrei să spui: săracul ! DOAMNA SMITH: Nu. Mi-am adus aminte printr-o asociat e de idei ! DOAMNA SMITH: Ce păcat! Era aşa de bine conservat! DOMNUL SMITH: Era cel mai drăguţ cadavru din Marea Britanie ! Nu-şi arăta deloc vîrsta. Mi-am adus aminte imediat. Numai după moartea lui ne-am putut da seama care era el şi care era ea. cînd îi vedeai împreună. Un adevărat cadavru viu. nu puteai să-i distingi pe unul de celălalt. ai văzut că scrie în ziar. Bobby Watson. dar nu înţeleg de ce te-ai mirat tu aşa. DOMNUL SMITH: Noroc că n-au avut copii. E profesoară de muzică.

fardîndu-se. ca pe părinţii lor. E Bobby Watson. Bobby. DOAMNA SMITH: Vorbeşti de Bobby Watson comis-voiajorul? DOMNUL SMITH: Toţi Bobby Watson sînt comis-voiajori. E altul. Îi vine foarte bine în doliu. fiul bătrînei Bobby Watson. DOAMNA SMITH: Dar cine va avea grijă de copii? Ştii bine că au un băiat şi o fată. celălalt unchi al lui Bobby Watson mortul. DOAMNA SMITH: Toţi bărbaţii sînt la fel ! Staţi aşa. DOAMNA SMITH: Ah! Trei zile pe săptămînă? Şi ce face Bobby Watson în tot timpul ăsta? DOMNUL SMITH: Se odihneşte. mătuşa lui Bobby Watson mortul. toată ziua. ori vă daţi cu pudră şi vă rujaţi buzele de cincizeci de ori pe zi. s-ar putea îngriji de educaţia lui Bobby Watson. cu condiţia să n-ai concurenţă. Bobby Watson. bătrînul Bobby Watson. Cum îi cheamă? DOMNUL SMITH: Bobby şi Bobby. joia şi marţea.DOAMNA SMITH: Asta le-ar mai fi trebuit ! Copii ! Biata femeie. DOMNUL SMITH: Da. dacă nu cumva beţi încontinuu ! DC VINUL SMITH: Dar ce-ai zice dacă i-ai vedea pe bărbaţi făcînd ca femeile. nu-i ăla. Are pe cineva în vedere? DOMNUL SMITH: Da. bănoasă. DOAMNA SMITH: Şi cînd nu e concurenţă? DOMNUL SMITH: Marţea. e bogat şi îl iubeşte pe băiat. adică fumînd toată ziua. Iar mătuşa lui Bobby Watson. DOAMNA SMITH: Ce meserie grea ! Şi totuşi. DOAMNA SMITH: Ar fi cum nu se poate mai firesc. DOMNUL SMITH: Ba nu. Un văr al lui. cu ţigara-n gură. s-ar putea recăsători. DOAMNA SMITH: Cine? Bobby Watson? DOMNUL SMITH: De care Bobby Watson vorbeşti? DOAMNA SMITH: De Bobby Watson. ce s-ar fi făcut cu ei? DOMNUL SMITH: Este încă tînără. fiica lui Bobby Watson. Ar putea foarte bine să se recăsătorească. Unchiul lui Bobby Watson. rujîndu-se şi bînd whisky? 331 . DOAMNA SMITH: Dar de ce nu lucrează tocmai în zilele astea. Doarme. Şi uite-aşa. S-ar putea îngriji foarte bine de educaţia lui Bobby. mama lui Bobby Watson. cînd nu e concurenţă? DOMNUL SMITH: De unde vrei să ştiu eu totul? Nu pot să răspund la toate întrebările tale tîmpite ! DOAMNA SMITH (ofensată): Vorbeşti aşa ca să mă umileşti? DOMNUL SMITH (suris larg): Ştii bine că nu. bătrîna Bobby Watson. fiul bătrînului Bobby Watson.

DOAMNA SMITH: Sper că ai petrecut o după-amiază agreabilă. ştii foarte bine! (Azvîrle cît colo ciorapii pe care-i cîrpea şi rînjeşte fioros.. puişor scump. Trebuiau să ia masa cu dumneavoastră astă-seară.) DOMNUL SMITH (se ridică la rîndu-i şi se îndreaptă tandru către soţia sa): Vai. au venit. plus Mary. Doamna şi Domnul Smith ies prin dreapta. prin care îşi fac intrarea Doamna şi Domnul Martin.. Noi fugim să ne îmbrăcăm. ca să ne amuzăm ! (O cuprinde de mijloc şi o sărută. Mă aşteptau. nu-mi place deloc genul ăsta de glume. după care izbucneşte în plîns. aşa e. 332 . N-am mîncat nimic toată ziua. vino. Am petrecut o după-amiază agreabilă. de ce verşi foc pe nări? Ştii bine că vorbesc şi eu aşa. Nu îndrăzneau să intre singuri. invitaţii dumneavoastră. deschide uşa şi invită-i pe doamna şi domnul Martin. după care am citit ziarul. DOAMNA SMITH: Scumpa mea. atunci să ştii că. Şi ne era foame. da. Văzînd că nu mai vin. sînt la uşă. Surîde): Mi-am cumpărat o oală de noapte. N-ar fi trebuit să pleci de-acasă ! MARY: Dumneavoastră m-aţi învoit ! DOMNUL SMITH: N-a făcut-o anume ! MARY (izbucneşte în rîs. stingem lumina şi mergem să facem nani ! SCENA II Aceiaşi.DOAMNA SMITH: Pe mine mă doare-n cot ! Dar dacă vorbeşti aşa ca să mă enervezi. DOMNUL SMITH: Şi ziarul ! MARY: Doamna şi domnul Martin. fii bună. ne-am dus să bem rachiu şi lapte. Mary deschide uşa din stînga. după care se ridică. că te-ai dus la cinema cu un bărbat şi că aţi băut rachiu şi lapte. La ieşire. DOAMNA SMITH: Ah.) Ce pereche de bătrîni caraghioşi mai sîntem şi noi ! Hai. Am fost cu un bărbat la cinema şi am văzut un film cu femei. tocmai ne gîndeam să mîncăm fără ei. MARY (intrînd): Eu sînt servitoarea. Îi aşteptam.

DOMNUL MARTIN: Eu am plecat cu trenul de opt jumătate dimineaţa. ce curios ! Păi. Domnul şi Doamna Martin se aşază unul în faţa celuilalt. am plecat din Manchester în urmă cu aproximativ cinci săptămîni. DOAMNA MARTIN: Şi mie mi se pare. dar. nu ştiu dacă v-am văzut pe-acolo sau nu ! DOMNUL MARTIN: Doamne. Trebuie să fiţi punctuali. din întîmplare. domnule. cu o voce puţin cîntată. fără să-şi vorbească. DOAMNA MARTIN: Ce ciudat ! Ce bizar ! Ce coincidenţă ! Domnule. Aţi înţeles? Mă rog. DOMNUL MARTIN: Nu cumva. monoton. stimată doamnă. ce ciudat lucru ! Şi eu m-am născut la Manchester. am impresia că v-am mai întîlnit undeva. atunci. şi care ajunge la Londra la cinci fără un sfert.. fără Mary. DOAMNA MARTIN: Ce curios lucru ! Ce bizar şi ce coincidenţă ! Domnule. şi eu am plecat din Manchester în urmă cu cinci săptămîni aproximativ. doamnă ! DOAMNA MARTIN: Ce ciudat ! DOMNUL MARTIN: Ce ciudat !. Numai că eu. să vă fi zărit la Manchester? DOAMNA MARTIN: E foarte posibil. deloc nuanţată): Vă rog să mă iertaţi. doamnă. Eu m-am născut la Manchester! Dar nu-mi aduc prea bine aminte.) SCENA IV Aceiaşi. DOMNUL MARTIN (dialogul care urmează trebuie rostit cu glas tărăgănat. (Iese. se prea poate. doamnă. MARY: De ce aţi întîrziat aşa? Nu-i politicos să întîrzii.. că v-am mai văzut undeva. dacă nu mă înşel. domnule. Îşi surîd timid. acuma luaţi loc şi aşteptaţi. şi eu am luat acelaşi tren ! DOMNUL MARTIN: Dumnezeule. să vă fi văzut în tren? 333 .SCENA III Mary şi soţii Martin.

însă eu. într-adevăr ! DOMNUL MARTIN: Ce curios !. În Anglia. e foarte posibil! Dar eu nu-mi aduc aminte ! DOMNUL MARTIN: Ca să fiu cinstit.. şi eu eram la clasa a doua ! DOMNUL MARTIN: Ce curios ! Poate că ne-am întîlnit la clasa a doua. dragă domnule ! DOMNUL MARTIN: Ce curios şi ce bizară coincidenţă! Atunci. de ce nu?. la urma urmei. ce curios şi ce coincidenţă !. dragă doamnă. DOMNUL MARTIN: Doamnă. dar nu-mi aduc aminte ! DOMNUL MARTIN: De fapt. al şaselea compartiment. poate că ne-am întîlnit în al şaselea compartiment.. nu e deloc exclus. DOAMNA MARTIN: Ce bizar.DOAMNA MARTIN: E foarte posibil. nu cumva eraţi dumneavoastră doamna care m-a rugat să-i pun valiza la bagaje.. ce curios. dacă stau şi mă gîndesc bine. draga domnule. ce coincidenţă! Domnule. domnule ! DOMNUL MARTIN: Doamne. dar e posibil să ne fi văzut acolo. este foarte posibil să ne fi văzut cu această ocazie. de fapt.. chiar în faţa dumneavoastră. nici eu nu-mi aduc aminte. dar bineînţeles. lucrul mi se pare chiar foarte posibil ! DOAMNA MARTIN: Oh. Ba. ce curios şi ce bizar: eu am avut locul şase. era în vagonul opt. Lîngă fereastră. DOAMNA MARTIN: Ce curios ! Şi locul meu era în vagonul opt. stimată doamnă! Păi atunci înseamnă că acolo ne-am văzut ! DOAMNA MARTIN: Ce curios! Este posibil. Numai că eu nu-mi aduc aminte de nimic. Va să zică am stat vizavi. după care mi-a mulţumit şi mi-a dat voie să-mi aprind o ţigară? 334 . Eu aveam locul numărul trei.. d o a m n ă . ba e chiar plauzibil şi. al şaselea compartiment.. domnule. Dumnezeule. Şi totuşi. DOAMNA MARTIN: Vai de mine. stimată doamnă. domnule. domnule! DOMNUL MARTIN: Eu am mers la clasa a doua. nici eu nu-mi aduc aminte. Numai că eu nu-mi aduc prea bine aminte. nu există clasa a doua. dragă domnule ! DOMNUL MARTIN: Locul meu. dragă doamnă ! DOAMNA MARTIN: Lucru foarte posibil şi deloc exclus. oricum. DOAMNA MARTIN: E-adevărat. Lîngă fereastră. călătoresc la a doua. dar eu nu sînt deloc sigură. dragă doamnă ! DOAMNA MARTIN: La urma urmei. stimată doamnă. stimată doamnă.

şi camera mea de culcare are un pat Şi pe patul meu este o plapumă verde. dragă domnule ! DOMNUL MARTIN (căzut pe gînduri): Ce curios! Ce curios! Ce curios şi ce coincidenţă! Ştiţi? Eu am în dormitor un pat. stimată doamnă ! DOAMNA MARTIN: Foarte posibil. atunci. atunci. Iar camera se află în fundul coridorului. Dormitorul cu patul şi plapuma sînt în fundul culoarului. DOMNUL MARTIN: De cînd am ajuns la Londra. păi atunci trebuie că ne-am întîlnit pe strada Bromfield. stimată doamnă DOAMNA MARTIN: Doamne. exact în acel moment ne-am fi întîlnit ! DOAMNA MARTIN: Ce curios şi ce concidenţă ! E foarte posibil. dragă domnule ! DOMNUL MARTIN: Eu stau la numărul nouăsprezece. stimată doamnă ! DOAMNA MARTIN: Ce coincidenţă. între W. Pe pat este o plapumă verde. domnule. trebuie că eu eram. păi atunci. ce bizar ! Ce coincidenţă ! Şi eu stau la etajul cinci. păi atunci. este foarte posibil. Şi totuşi. dragă doamnă ! DOAMNA MARTIN: Ce curios ! Ce bizar! De fapt. Moment de tăcere. DOMNUL MARTIN: Păi atunci. oh. între toaletă şi bibliotecă ! DOMNUL MARTIN: Bizar ! Curios ! Straniu ! Păi. ce curios. DOAMNA MARTIN: Ce curios: şi eu stau la numărul nouăsprezece. de cînd m-am stabilit în Londra locuiesc tot pe strada Bromfield. stimate domnule. domnule. dar eu nu-mi aduc aminte. Doamne Dumnezeule. dragă doamnă. Numai că nu-mi aduc deloc aminte.C şi bibliotecă. domnule! Ce curios. DOAMNA MARTIN: Ce curios ! Ce bizar ! Eu. că amîndoi stăm în aceeaşi cameră şi că dormim în acelaşi pat. DOMNUL MARTIN: Ce curios. Pendula bate 2-1. eu stau pe strada Bromfield. apartamentul opt. doamnă. asta va să zică.DOAMNA MARTIN: Ba da. Pesemne că acolo ne-am întîlnit ! 335 . ce curios şi ce coincidenţă ! DOMNUL MARTIN: Ce bizar. stimată doamnă. dragă domnule ! DOMNUL MARTIN: Apartamentul meu este la etajul cinci. ce coincidenţă ! Păi asta înseamnă că. Apartamentul opt. nu-mi amintesc nimic ! DOMNUL MARTIN: Nici eu. la fel. stimată doamnă. păi atunci. ce coincidenţă ! Dragă domnule. ce curios. păi atunci poate că ne-am văzut în casa de la numărul nouăsprezece.

Soţii Martin nu aud sunetul pendulei): Donald. monotonă): Ce curios şi ce coincidenţă ! Ce bizar ! Poate că este vorba de acelaşi copil. DOMNUL MARTIN (după ce a reflectat îndelung. şi ducînd un deget la buze. iar dumneata eşti chiar soţia mea. dragă doamnă ! DOAMNA MARTIN: Ce ciudat ! Este foarte posibil. dragă doamnă. vag cîntată): Păi atunci. fără nici o expresie. ne-am reîntîlnit ! DOAMNA MARTIN (se apropie la fel de încet de domnul Martin. Se îmbrăţişează. ca să poată să mă audă. se îmbrăţişează şi adorm aşa.DOAMNA MARTIN: Ce curios şi ce coincidenţă ! Este foarte posibil să ne fi întîlnit acolo. am impresia că nu mai încape nici o îndoială: ne-am întîlnit deja. se adresează spectatorilor. SCENA V Aceiaşi. se apropie de Doamna Martin. care. MARY: Elisabeth şi Donald sînt prea fericiţi acuma. este foarte drăguţă şi o cheamă Alice. e foarte drăguţă şi o chemă tot Alice ! DOMNUL MARTIN (cu aceeaşi voce tărăgănată.Pendula bate de douăzeci şi nouă de ori. foarte puternic. plus Mary. Elisabeth.. să vă dezvălui un secret. DOAMNA MARTIN: Ce bizară coincidenţă ! Şi eu am o fetiţă care are doi ani. şi poate chiar în noaptea trecută. Intră Mary în vîrful picioarelor. Pot. surprinsă de aerul solemn al Domnului Martin. la rîndu-i. Domnul Martin continuă cu aceeaşi voce monotonă. Elisabeth nu este 336 . tu eşti.. se ridică la fel de încet. se ridică încet şi. încît să-i facă pe spectatori să tresară. iar fetiţa mea locuieşte cu mine. dragă domnule ! Moment de tăcere destul de lung . deci. un ochi alb şi altul roşu. are un ochi alb şi altul roşu.. darling! Se aşază amîndoi pe aceeaşi canapea. dragă domnule ! DOMNUL MARTIN: Eu am o fetiţă. dragă doamnă. Pendula bate o singură dată. Pendula bate de mai multe ori. Dar eu nu-mi aduc aminte de nimic.. Zgomotul pendulei trebuie să fie atît de puternic. cu pas foarte rar. Are doi ani. e blondă.

darling. Fetiţa lui Donald are un ochi alb şi altul roşu. care-i spulberă t e o r i a . Nu este vorba de una şi aceeaşi persoană. prăbuşindu-se în faţa acestui ultim obstacol. Acuma. ceea ce înseamnă că ei nu sînt Donald şi Elisabeth. Numai că. Donald şi Elisabeth nu sînt părinţii aceluiaşi copil. să încercăm să nu ne mai rătăcim şi să trăim împreună aşa ca înainte. plus cuplul Smith. 337 . tot ce s-a petrecut între noi. Domnul şi Doamna Martin se trezesc. în vreme ce copilul lui Donald are ochiul drept alb şi ochiul stîng roşu. DOMNUL MARTIN: Să uităm.) SCENA VI Aceiaşi. darling. Să lăsăm lucrurile aşa cum sînt. Şi iată dovada: copilul de care vorbea Donald nu este fetiţa lui Elisabeth. după care se întoarce şi se adresează publicului:) Numele meu adevărat este Sherlock Holmes. Dar cine este adevăratul Donald? Care este adevărata Elisabeth? Cine are interesul ca această confuzie să persiste? Nu ştiu. fetiţa lui Elisabeth. DOAMNA MARTIN: Da. iar ea s-a înşelat crezîndu-se Elisabeth. După un timp destul de lung. se ridică şi revin pe locurile de la început. În ciuda coincidenţelor extraordinare ce par probe definitive. (Face cîţiva paşi spre uşă. se despart. El s-a înşelat crezîndu-se Donald. Donald nu este Donald. Nu ştim şi nici să nu încercăm să aflăm. Pendula bate de cîte ori vrea ea. viceversa. SCENA VII Aceiaşi. El s-a înşelat crezînd că ea este Elisabeth. după ce ne-am regăsit. ca şi fetiţa lui Elisabeth.Elisabeth. are dreptul roşu şi stîngul alb ! Astfel încît întregul eşafodaj al argumentaţiei lui Donald cade. Ea s-a înşelat crezînd că el este Donald: se înşală amîndoi amarnic. fără Mary. (Iese.

Tăcere.au un aer încurcat. Soţii Martin . da. De ce aţi întîrziat în halul ăsta? Domnul şi Doamna Smith se aşază faţă în faţă cu oaspeţii. DOMNUL MARTIN: Sîntem cu toţii răciţi. hm. imediat ce am auzit că aţi vrut să ne faceţi plăcerea de a veni să ne faceţi o vizită fără să ne anunţaţi dinainte. cuvintele sînt rostite la început cu mare greutate. DOAMNA SMITH: Hm. Tăcere. bună seara! Iertaţi-ne că v-am făcut să aşteptaţi atît de mult Ne-am gîndit să vă facem onoarea la care aveţi tot dreptul şi. conversaţia se leagă cu greu. de la caz la caz. hm.Domnul şi Doamna Smith intră prin dreapta. hm. DOAMNA MARTIN: Oh. ne-am grăbit să ne punem hainele de gală. Tăcere.şi mai ales Doamna . DOAMNA SMITH: Dragi prieteni. DOMNUL SMITH: Totuşi. DOAMNA MARTIN: Hm. DOMNUL MARTIN: Hm. DOMNUL SMITH (furios): Nu am mîncat nimic toată ziua De patru ore vă aşteptăm. hm. hm. Tăcere. apoi alte momente de tăcere şi multă ezitare. nu este chiar aşa de frig. DOMNUL SMITH: Hm. Lungă tăcere stînjenitoare. Tăcere. cu mai mică sau mai mare intensitate. fără nici cea mai mică schimbare vestimentară. desigur. Pendula va sublinia replicile. par intimidaţi şi din această cauză. 338 . hm. Tăcere.

Tăcere. DOMNUL MARTIN: Vă doare ceva? Aveţi vreun necaz? Tăcere. DOMNUL SMITH: Inima nu ştie ce-i aia vîrstă. Tăcere. 339 .DOAMNA SMITH: Nu trage de nicăieri. din fericire. Tăcere. DOMNUL SMITH: Adevărul este la mijloc. Se plictiseşte. DOMNUL MARTIN: Da. DOMNUL SMITH: Oh-la-la-la. DOAMNA MARTIN: Dar se zice şi că dimpotrivă. domnule. la vîrsta dumneavoastră n-ar trebui să vă plictisiţi deloc. nu trage. Tăcere. DOAMNA MARTIN: Vai. Tăcere. Tăcere. nu. Tăcere. DOAMNA SMITH: Nu. DOAMNA SMITH: Aşa se zice. DOMNUL MARTIN: Asta aşa e. Tăcere. Tăcere.

DOAMNA SMITH: Scumpul meu. legume care sînt din zi în zi tot mai scumpe. DOAMNA SMITH: Oh ! DOAMNA MARTIN: Da. draga mea. DOAMNA SMITH: În sfîrşit ! DOAMNA MARTIN: Ei bine.. tu ai întrerupt-o primul. DOMNUL SMITH: Care ce? DOAMNA SMITH: Care ce? DOMNUL SMITH (soţiei sale): Dragă. n-or să mă creadă. Tăcere. cînd m-am dus la piaţă ca să cumpăr legume. i-ai jigni. lîngă o cafenea. eşti ceva de groază. DOAMNA MARTIN: Am văzut pe stradă. DOMNUL MARTIN (soţiei sale): Spune-ne. DOMNUL MARTIN: Spune mai repede. care călătoriţi mult.Tăcere. cam de cincizeci de ani şi care.. draga mea. azi am fost martoră la un lucru extraordinar.. nu fi măgar. DOMNUL SMITH. Este un obicei mitocănesc. o să ziceţi că inventez. DOMNUL MARTIN. DOMNUL MARTIN: Gata. dragă. nu mai întrerupe omul. DOMNUL MARTIN: Aşa este. trebuie că aveţi foarte multe lucruri interesante să ne povestiţi. DOAMNA SMITH: Nu ştiu unde-or să ajungă cu scumpirile ! DOMNUL SMITH: Nu mai întrerupe omul.. DOMNUL SMITH: Imposibil ! 340 . Un lucru incredibil. dar pusese un genunchi jos şi stătea aplecat. atunci ne jigniţi ! DOMNUL MARTIN (soţiei sale): Dacă chiar ai gîndi astfel. (Soţiei sale:) Şi ce făcea domnul? DOAMNA MARTIN: Ei bine. ce-o să ne mai distrăm. DOAMNA MARTIN (graţioasă): Ei bine. DOAMNA SMITH (către soţii Martin): Dumnevoastră. ce ai văzut astăzi? DOAMNA MARTIN: Nu are nici un rost. astăzi. draga mea. un domn bine îmbrăcat. aplecat. DOMNUL SMITH: Ah. DOMNUL SMITH: N-o să punem noi la îndoială buna dumneavoastră credinţă ! DOAMNA SMITH: Dacă gîndiţi altfel.

Nici a doua oară. (Se aşază la loc. n-aş fi crezut pe nimeni care mi-ar fi spus chestia asta DOMNUL MARTIN: De ce nu? Cînd mergi pe stradă. Uite. păi.) DOMNUL MARTIN (care a uitat unde rămăsese): Deci. DOMNUL SMITH: Ia te uită. 341 . deschide. (Se aşază. astăzi. DOMNUL SMITH: Poftim. (Se duce la uşă. aplecat M-am apropiat de el.. DOMNUL SMITH: Dacă n-ar fi fost vorba de dumneata. Se aude soneria de la intrare.. DOAMNA MARTIN: Ăsta nu-i un motiv. ca să văd ce face. De ce crezi că ar putea fi cineva acuma? DOMNUL SMITH: Pentru că sună. dar trebuie să fie cineva ! DOAMNA SMITH: Prima oară nu era nimeni.. sună iar. DOAMNA MARTIN: Nu întotdeauna. DOAMNA SMITH: Cîtă originalitate ! DOMNUL SMITH: Poate că era vorba de acelaşi domn.. înseamnă că e cineva care sună.. (Se duce la uşă. DOMNUL SMITH: Ia uite. sună.. da.. DOMNUL MARTIN: Cum nu este? Cînd auzi că sună la uşă. Care sună ca să i se deschidă. deschide şi revine. se întoarce. DOAMNA SMITH: Eu nu mă mai duc să văd cine e. DOMNUL MARTIN: Ah. Aţi văzut şi dumneavoastră cum a fost adineaori. aşa. DOMNUL SMITH: Da. eu am văzut în metrou un domn care-şi citea liniştit gazeta.) Nu e nimeni. DOAMNA MARTIN: Ziceai că ai să ne mai dai un exemplu. Mă duc să văd cine e. DOMNUL SMITH: Şi? DOAMNA MARTIN: Î ş i lega şiretul de la pantof. Sonerie.) DOMNUL MARTIN: O să vă mai dau un exemplu..) Nu e nimeni. DOAMNA SMITH: Trebuie că e cineva.. sună cineva DOAMNA SMITH: Trebuie că e cineva la uşă. Sună soneria.. Mă duc să văd. CEILALŢI TREI: Fantastic. poţi să vezi lucruri mult mai extraordinare.DOAMNA MARTIN: Ba da.

DOMNUL MARTIN: Ei ! voi. DOAMNA SMITH: Asta e adevărat numai în t e o r i e . după care o închide. Experienţa ne-a demonstrat că. Şi cred că toată lumea face la fel şi că de fiecare dată cînd se sună la uşă. o deschide. DOAMNA SMITH: O ţine gaia-maţu. Ai văzut foarte bine că e degeaba. cînd mă duc la cineva în vizită. poftim. să nu mă mai trimiţi pe mine la uşă. iar sună. Î n s ă în realitate lucrurile se petrec altfel. DOAMNA MARTIN: Soţia dumneavoastră are dreptate. Doamna Martin dă din cap. În tot cazul. O să zici că sînt încăpăţînată. DOMNUL SMITH: Mă duc. sun la intrare. DOMNUL SMITH: E cineva. DOMNUL SMITH: Eu unul. înseamnă că e cineva afară. Doamna Smith ridică din umeri. DOMNUL MARTIN: E posibil să fie. care vor întotdeauna să aibă dreptate şi care se înşală mereu ! Soneria sună din nou.DOMNUL M A R T I N : În majoritatea cazurilor aşa se întîmplă. atunci cînd se sună la uşă. Niciodată. cînd se sună la uşă înseamnă că e cineva.) E Căpitanul de pompieri ! 342 . mă duc să văd. E cineva. Dacă vrei să te duci tu. DOMNUL SMITH: Ba e chiar f a l s . Ai văzut şi tu adineaori. du-te. care sună. DOMNUL MARTIN: Nu e sigur. DOAMNA S M I T H : Î ţ i spun eu că nu e. vă apăraţi întotdeauna una pe alta ! DOAMNA SMITH: Ei bine. DOMNUL SMITH (se duce să deschidă): Ah! How do you do! (Îi fulgeră cu privirea pe Doamna Smith şi pe soţii Martin. dar ai să vezi şi tu că din nou nu è nimeni ! (Se duce la uşă.) Vezi bine că nu e nimeni ! (Se aşază la loc. DOAMNA MARTIN: Şi al meu e la fel de încăpăţînat. Trebuie să fie cineva. DOAMNA SMITH (care face o criză de furie): Să nu cumva să-mi spui să mă mai duc la uşă. femeile. DOMNUL SMITH: Ba da.) DOAMNA SMITH: Of ! bărbaţii ăştia. DOAMNA SMITH (soţului său): Ba nu. DOMNUL SMITH: Poftim. În majoritatea' cazurilor. nu e nimeni afară ! DOAMNA MARTIN: Nu e nimeni.

însă un pompier e ca un confesor. nu e ceva grav. (Asistenţa este încă uimită. nu doar teoretic. nu e nimeni. POMPIERUL: Deci? DOAMNA SMITH: Ne certam fiindcă soţul meu zicea că atunci cînd se sună la uşă. DOMNUL MARTIN: Domnule Căpitan. îl cunoşteam pe tatăl său. care-i problema? DOAMNA SMITH: Soţul meu pretindea că. POMPIERUL: Mă rog. DOAMNA SMITH: Iar eu ziceam că. ori de cîte ori se sună la uşă. bună seara. poftim: mă jenez să vorbesc pe faţă.SCENA VII Aceiaşi... el. DOAMNA MARTIN: Lucru care poate să pară ciudat. Î m i păreţi cam supărată. dar şi faptic. plus Căpitanul de pompieri. soţia mea e puţin necăjită că n-a avut dreptate. DOMNUL SMITH: Dar. 343 . DOMNUL SMITH: Ba nu. ea era. asta cînd voi avea o fată de măritat A murit aşteptînd asta. Supărată. DOMNUL MARTIN: N-a fost nici vina lui. mă rog. DOMNUL MARTIN: Lucru perfect plauzibil. DOAMNA SMITH (domnului Martin): Asta nu e treaba dumitale ! (Domnului Smith:) Te rog foarte mult să nu amesteci oameni străini în problemele noastre de familie. doamna Smith întoarce capul şi nu răspunde la salut:) Bună ziua. Maică-sa îmi făcea curte. DOAMNA SMITH: Dar care totuşi s-a dovedit. DOMNUL MARTIN: Da. nici vina dumneavoastră. scumpa mea... tu pretindeai că. fireşte. POMPIERUL (care are. DOAMNA SMITH: Ei bine. doamnă S m i t h . Domnul Căpitan este un vechi prieten al nostru. chiar mi-a spus să-i dau fata de soţie.. POMPIERUL: Nu vă enervaţi. înseamnă că întotdeauna este cineva afară. DOAMNA SMITH: Oh ! DOMNUL SMITH: E din cauză că. doamnă Smith.. pe cap casca strălucitoare şi este îmbrăcat în uniformă): Doamnelor şi domnilor. aici a avut loc o controversă între domnul şi doamna Smith. Ia povestiţi-mi. DOAMNA MARTIN: Ba nu.

DOAMNA MARTIN: Niciodată. DOAMNA MARTIN: Poftim. soţiei sale): Vezi? Am avut dreptate. DOAMNA SMITH: Victorie ! Am avut dreptate. DOMNUL MARTIN: Eraţi la uşă? De sunat aţi sunat ca să intraţi? POMPIERUL: Nu neg. la rîndul meu. DOMNUL SMITH (soţiei sale): Nu te grăbi. DOAMNA MARTIN: Tot dumneavoastră aţi fost cînd a sunat prima oară? POMPIERUL: Nu. SMITH: Fără îndoială că nu. A sunat. lasă-mă să-ţi pun. eu eram. DOMNUL MARTIN (Pompierului): Dar a treia oară.. DOAMNA. Stăteam şi eu aşa.DOMNUL SMITH: E fals. DOAMNA SMITH: Da. Cînd auzi că sună. nu era nimeni. Şi tot nu era nimeni. dar nici atunci nu eram eu. şi el era acolo. după ce se sunase de trei ori şi nu fusese nimeni. DOMNUL SMITH: Şi nu aţi văzut pe nimeni? POMPIERUL: Pe nimeni. nu-i aşa că dumneata sunaseşi? POMPIERUL: Da. eu. DOMNUL SMITH: Dar cînd am deschis. Mă gîndeam la o grămadă de chestii. Numai ce-i de trei ori contează. Iar a patra oară nu contează niciodată. DOMNUL MARTIN: Poate c-o fi fost altcineva? DOMNUL SMITH: Staţi de mult la uşă? POMPIERUL: De trei sferturi de oră. nu dumneata ai sunat? POMPIERUL: Da. o dată ce domnul Pompier s-a dovedit a fi acolo. cîteva întrebări. DOMNUL SMITH: Domnule Căpitan. dar asta doar a patra oară. Sînt sigur de asta. am deschis. Şi nu poţi să susţii că domnul Căpitan nu e cineva. n-am fost eu. POMPIERUL: Vă rog. 344 . DOMNUL SMITH (victorios. (Pompierului:) Iar dumneata ce făceai la uşă? POMPIERUL: Nimic. vedeţi? Se suna şi totuşi nu era nimeni. A patra sonerie nu contează. DOAMNA MARTIN: Cînd asta? DOMNUL MARTIN: Imediat. DOMNUL SMITH: Cînd am deschis şi v-am văzut. înseamnă că sună cineva. DOAMNA MARTIN: Şi aţi auzit sunîndu-se a doua oară? POMPIERUL: Da. Dar îţi repet că eu vorbeam de primele trei daţi..

) Trebuie să vă spun că am venit aici pentru cu totul altceva. ca să fac o gluma şi să ne rîdem.. domnule Căpitan. DOAMNA SMITH: Nu mai rîde. tot nu ştim dacă atunci cînd se sună la uşă este sau nu este cineva DOAMNA SMITH: Nu e niciodată nimeni. DOAMNA MARTIN: Şi mie. DOAMNA SMITH: Şi care-i scopul misiunii dumneavoastră. DOAMNA MARTIN: Ah..nu cred.... Vreţi să mă duc să văd? DOMNUL SMITH (miroase aerul dimprejur): Cred că nu e nimic. POMPIERUL: Am să vă pun eu de acord. fără să-şi scoată casca. dar nu am vreme de stat (Se aşază. în faţa dumnealor.. DOMNUL MARTIN: Se vor îmbrăţişa mîine. de vreme ce tot ne-aţi ajutat să limpezim situaţia. DOMNUL SMITH: Este întotdeauna cineva. dar (arată cu degetul către soţii Martin). POMPIERUL: În realitate lucrurile sînt foarte simple. (foarte încurcat).POMPIERUL: Păi asta fiindcă mă ascunsesem eu. vă rog să mă iertaţi. DOAMNA SMITH: De ce ne întrebaţi? POMPIERUL: Fiindcă. asta este: am venit să vă întreb dacă arde ceva la dumneavoastră. 345 .. Atunci cînd se sună la uşă. nu.. Fiecare aveţi ceva dreptate... cîteodată nu e nimeni. POMPIERUL: Ei bine.. Au tot timpul. DOAMNA SMITH: Ne-am îmbrăţişat deja adineaori. eu ştiu? . (Soţilor Smith:) Îmbrăţişaţi-vă. cîteodată este cineva DOMNUL MARTIN: Mi se pare logic. domnule Căpitan? POMPIERUL: V-aş ruga să-mi iertaţi indiscreţia.. DOAMNA SMITH: Domnule Căpitan. Nu mai rîde: problema e prea tristă ! DOMNUL MARTIN: Aşadar.. dar eu am ordin să sting toate incendiile din oraş. DOAMNA SMITH (încurcată): Păi. să-mi permit. dar nu pot rămîne prea mult Aş vrea şi eu să-mi scot casca. oare. Ne povestesc totul. DOMNUL SMITH: Spuneţi. nu vă jenaţi ! DOMNUL MARTIN: Sîntem prieteni vechi.. DOAMNA MARTIN: Toate? POMPIERUL: Da Pe toate. vă rog să vă faceţi comod. aşa.. să vă scoateţi casca şi să staţi puţin cu noi: POMPIERUL: Iertaţi-mă. Nu miroase-a ars.. pot. Sînt în misiune.

DOAMNA MARTIN: L-a uitat? POMPIERUL: Nu. DOMNUL MARTIN: S-ar zice că. nu arde nimic la noi pentru moment. deocamdată. se mai găseşte cîte ceva. POMPIERUL: Nu am eu dreptul să sting focurile de la popi. colo cîte-un foculeţ. nici agricultura nu merg mai bine ca focul anul ăsta. Nici un profit Şi dat fiind că nu există randament. DOMNUL SMITH: Astfel de confuzii sînt întotdeauna o primejdie. din păcate nu. ceva care să ia foc în pod sau în pivniţă. 346 . POMPIERUL: Vă rog chiar foarte mult. DOMNUL SMITH: Asta fiindcă-l importăm din străinătate. Dar a crezut că-i pieptenele. DOMNUL MARTIN: Mergeţi la vicarul din Wakefield. din pricina gazelor. POMPIERUL: Mai sînt. într-adevăr. E asigurat contra incendiilor. Nici măcar un micuţ început de incendiu? DOAMNA SMITH: Uite ce e: nu am de gînd să vă necăjesc.. Vă promit să vă dau de ştire imediat ce apare ceva. un hambar. e mai greu să le imporţi! Sînt prea mari taxele vamale. DOMNUL SMITH: Nicăieri nu merge mai bine. DOAMNA MARTIN: Cu incendiile. S-ar supăra episcopul. nimic? Nu aveţi cumva vreun foculeţ în şemineu. numai ciurucuri. şi prima e foarte mică. E un moment prost.nici foc n-ai de unde să scoţi ! POMPIERUL: Nici măcar inundaţii nu sînt.POMPIERUL (decepţionat): Nimic. săptămîna trecută s-a asfixiat o femeie din cauză că a uitat gazul deschis. POMPIERUL (către soţii Martin): Nici la dumneavoastră nu arde nimic? DOAMNA MARTIN: Nu. ori au vestale pentru asta.. Uite. DOAMNA SMITH: Aţi fost să verificaţi la vînzătorul de chibrituri? POMPIERUL: Nici o speranţă. dar cred că. DOAMNA SMITH: Am promis. DOAMNA SMITH: Dar e zahăr. DOMNUL SMITH: Încercaţi la Durand. Mi-aţi face un marc serviciu. un şemineu. afacerile merg cam prost POMPIERUL: Ba chiar foarte prost Mai nimic: abia ici. Ei îşi sting singuri focul. spuneţi că v-am trimit eu. dar foarte rar: cîte-o asfixiere. două. DOMNUL MARTIN: Nu se face grîul . Nici comerţul.

DOMNUL SMITH: Ah. Dar să-mi promiteţi că nu mă ascultaţi. (Îl îmbrăţişează. totuşi. POMPIERUL: Vreţi să vă spun nişte bancuri? DOAMNA SMITH: Ah. DOMNUL MARTIN: Aşa este. nu. gata. Ştiţi bine că sînt timid. îşi drege glasul de mai multe ori): Iertaţi-mă. mai rămîneţi la noi. dacă tot nu sînteţi grăbit. nu sînt eu omul care să-l denunţ. Mi se face ruşine. cînd a luat foc anul trecut la Durand. DOAMNA MARTIN: Linişte. Din natură. DOAMNA SMITH: Daţi-i drumul ! DOMNUL MARTIN: Gata. DOAMNA SMITH: V-am spus eu că-i mare pişicher ! DOMNUL MARTIN. . dar nu au dreptul să le stingă dacă iau foc. Clandestin. spuneţi. dar nu mă mai priviţi aşa. Nu e englez. cum să nu ! Dacă nu ascultăm. începe. a fost stins pînă la urmă ! POMPIERUL: Şi l-a stins singur. (Aplaudă. E doar naturalizat englez.) DOMNUL SMITH: Dar ce este mai interesant e că istoriile pompierilor sînt întotdeauna adevărate. n-o să înţelegem nimic. da. Naturalizaţii au dreptul să aibă case.Iartă-mă. numai din natură. (Tuşeşte. adevărul nu e-n cărţi. Ah. POMPIERUL (tuşeşte. Sînt istorii trăite. dumneavoastră sînteţi un tip fermecător. fiindcă am crezut că sînt elefant". haide ! POMPIERUL: Bine. Ne faceţi o plăcere. DOMNUL MARTIN: Bancuri! Asta da.) DOMNUL SMITH. bineînţeles. Nimic din cărţi.POMPIERUL: Nici asta nu pot. da. Uite. DOAMNA MARTIN: Ba da. POMPIERUL: Nu vorbesc decît despre lucruri pe care le-am trăit pe pielea mea.) POMPIERUL: Să încerc să încep. fabulă experimentală: Odată. DOMNUL SMITH: Nici eu. DOAMNA MARTIN. DOAMNA SMITH: E fermecător! (Îl îmbrăţişează. după care începe cu vocea răguşită de emoţie): „Cîinele şi Boul. DOAMNA SMITH: Domnule Căpitan. un alt bou îl întrebă pe un alt cîine: De ce nu ţi-ai înghiţit trompa? . DOAMNA SMITH: Cu toate astea. POMPIERUL: Uite că la asta nu m-am gîndit. DOAMNA MARTIN: Şi care e morala? 347 . ci numai în viaţă.) DOAMNA MARTIN: Curaj. micuţul pişicher! (Îl îmbrăţişează. răspunse cîinele.

„Cocoşul. de fapt. ţipînd: Nu ! Nu ! De-o mie de ori nu ! Nu sînt fiica ta !" DOAMNA MARTIN: Interesant DOAMNA SMITH: Nu-i rău. DOAMNA MARTIN: Ba da. DOMNUL SMITH: Formidabil. iar primăria a luat toate măsurile dictate de circumstanţe şi uzanţe. POMPIERUL: O să vă zic alta.POMPIERUL: Morala trebuie să o găsiţi dumneavoastră. Dar şarpele fu mai sprinten: cu o lovitură de pumn bine ţintită lovi vulpea în cap. DOMNUL SMITH: Aşa e. Aşa că viţelul a fost obligat să se însoare cu cineva. Şi. după care se-ntoarse şi-o luă la fugă. un şarpe s-a apropiat de o vulpe şi i-a zis: Mi se pare că te cunosc de undeva. Se numeşte „Buchetul". Dar n-a avut noroc." DOMNUL SMITH: Conform uzanţelor de la Caen. Din nefericire. vaca nu-i putea spune mamă. DOMNUL MARTIN: Precum ciorba de burtă." DOAMNA SMITH: Şi dimpotrivă: cîinele care a vrut să pară cocoş a reuşit Nu l-a recunoscut nimeni niciodată. viţelul era un mascul. DOAMNA SMITH: Eu nu ştiu decît una singură. Dar şarpele era deja acolo. deci ştiţi bancul ! DOAMNA SMITH: S-a publicat în toate gazetele. o ştiam. dă-mi banii. a fost nevoit să nască. are dreptate. DOAMNA MARTIN: S-a petrecut nu departe de localitatea noastră. POMPIERUL (invidios): N-a fost cine ştie ce. O să v-o spun. Vulpea i-a răspuns: Şi mie. plină de fragi şi de mierea găinii. Dar nu-i putea zice nici tată. Vulpea scoase cuţitul şi urlă: Te-nvăţ eu minte. Dar cum. rîzînd mefistofelic. hop! sări într-o vale adîncă. Şi a adus pe lume o vacă. O vulpe nu dă bani niciodată. fiindcă a fost imediat recunoscut. Atunci. zise şarpele. ca să scape de şarpe. DOMNUL SMITH: Să vă zic şi eu una: „Şarpele şi Vulpea. DOMNUL MARTIN (doamnei Smith): E rîndul dumneavoastră. DOAMNA SMITH: Dar n-a fost adevărată. DOMNUL MARTIN (strîngîndu-i mina domnului Smith): Felicitările mele. un cocoş a vrut s-o facă pe cîinele. totuşi. Cică odată. 348 . POMPIERUL: Ah. din cauză că viţeluşul era prea micuţ. îi răspunse vicleana care. doamnă. DOAMNA SMITH (furioasă): Spune alta! POMPIERUL: „Un viţeluş mîncase prea multă sticlă pisată. Într-o zi. Drept urmare. Capul vulpii se sfărîmă în mii de fărîme.

Haide.DOMNUL SMITH: Soţia mea a fost întotdeauna o romantică. fie. Nevastă-mea este inteligenţa în persoană. Aceasta îi mulţumi. POMPIERUL: Ah.sau n-o îmbrăţişează . al cărui unchi pe linie maternă avea un cumnat al cărui bunic partern se însurase-a doua oară cu o juriă indigenă al cărei frate întîlnise într-una dintre călătoriile sale o fată de care se îndrăgostise şi cu care a făcut un băiat care s-a însurat cu o farmacistă întreprinzătoare. al cărui fiu se însurase cu o tînără 349 . DOMNUL MARTIN: O adevărată englezoaică. aveţi o soţie pentru care v-ar invidia oricine. DOAMNA MARTIN: Aveţi o inimă de gheaţă. Ba chiar e mai inteligentă ca m i n e . DOMNUL SMITH: Fă-ne serviciul ăsta.pe doamna Smith. nu. care nu era altcineva decît nepoata unui subofiţer din marina britanică. POMPIERUL: Bine.) DOAMNA MARTIN: Domnule Smith. Prea am fost politicoasă. dar înainte de a apuca să-i spună mulţumesc. logodnicul. POMPIERUL: Sînt prea obosit.nepot la rîndul său al unui proprietar de vie. s-a făcut tîrziu. În orice caz. DOAMNA SMITH (Pompierului): Mai spune una. Iar o să ne plictisească.sau nu): Te rog. e cu mult mai feminină. al cărui tată adoptiv avea o mătuşă care vorbea curent spaniola şi care era. un logodnic îi aduse logodnicei sale un buchet de flori. dar care avea un văr de-al doilea. totuşi. DOAMNA MARTIN: Psst ! DOAMNA SMITH: N-am noroc. una. cloşcar. POMPIERUL: „ Guturaiul. probabil. DOMNUL MARTIN: Vă rugăm. ca să-i dea o lecţie. Cumnatul meu avea pe linie paternă un văr neamţ. POMPIERUL: Nu. îi luă florile pe care tocmai i le dăduse şi. DOAMNA SMITH (îngenunchează în faţa Pompierului şi lăcrimînd . DOAMNA SMITH: Zice aşa: „într-o zi. după care i-a spus la revedere şi şi-a luat tălpăşiţa". Aşa se spune. DOMNUL MARTIN: Mai spune.mort tînăr . plutonier. DOMNUL SMITH: Aşa-i. una dintre nepoatele unui inginer . DOMNUL SMITH (la urechea doamnei Martin): A zis da. un soi de viţă de vie din care ieşea un vin prost. DOMNUL MARTIN: Vai ce frumos ! (O îmbrăţişează . fără să spună un cuvînt. că stăm ca pe ghimpi. Căpitane. îi spuse: Le iau înapoi.

.. iar acesta se însurase cu o învăţătoare blondă.. cam pirpiriu. al cărei prim soţ era fiul unui patriot sincer. care-i făcuse un copil fetei unui şef de gară..frumoasă şi divorţată. purta ochelarii pe care-i dăruise un văr al lui.. cumnatul unui portughez. DOAMNA SMITH: Ssst ! POMPIERUL: Ziceam. şi ea învăţătoare blondă. POMPIERUL: Nu era una şi aceeaşi femeie. POMPIERUL: „. fiu natural al unui morar. Atunci. dar necesară. ca la cazino." DOMNUL SMITH: Aşa.. de timpuriu.. da. Aproape incredibilă. acolo ne topim. de trei ori la rînd însurat. la sfîrşit. deci: „.iar cea de-a treia lui nevastă era fiica celei mai bune moaşe din ţinut..care se însurase cu altă învăţătoare blondă. acesta fiind fratele de lapte al fiului unui lăptar. om foarte vesel şi cam zburdalnic.. nu se putea s-o cheme decît tot Maria." DOMNUL SMITH: De vreme ce era blondă. POMPIERUL: „Şi care luase de nevastă o negustoreasă al cărei tată avea un frate primar într-un cătun..guturai. ca toată lumea . POMPIERUL: „.. n-am înţeles prea bine istoria dumitale." DOAMNA SMITH: Ciudată poveste. DOMNUL SMITH: Este o precauţie inutilă.." DOMNUL MARTIN: Cu năvodul gol? POMPIERUL: „. DOMNUL MARTIN: Drum de fier sau chemin de fer.. care îşi educase întru dorinţa de-a face avere pe una dintre fiice.. el însuşi fiul natural al unui alt doctor de ţară.dar care s-a recăsătorit cu un geamgiu.. al cărei văr era pescar cu năvodul. sînt sigur de asta.. ca soţia mea. s-a însurat şi a avut o fiică al cărei străbunic. aceasta. 350 . pe care o chema tot Maria şi al cărei frate s-a însurat tot cu o Marie.." DOAMNA SMITH: Drum de fier. om nu tocmai sărac şi al cărui frate de lapte se însurase cu fiica unui fost doctor de ţară. DOAMNA MARTIN: Iertaţi-mă. cîteodată. care se măritase cu un vînător care-l cunoscuse pe Rotschild şi al cărui frate.. cînd ajungem la bunica preotului. Mînca pui într-un viespar. văduvă.şi al cărei tată fusese crescut în Canada de către o bătrînă care era nepoata unui preot a cărui bunică făcea. da.. iarna. domnule Căpitan.. după ce a încercat mai multe meserii. DOMNUL MARTIN: La răceală trebuie să iei panglici. un copil care s-a priceput să-şi facă un drum în viaţă." DOMNUL MARTIN: Eu am cunoscut-o pe-a treia lui nevastă. iar cea de-a treia lui nevastă.

. Sînt în misiune.. Domnule. dar pendula? DOMNUL SMITH: Merge prost. DOAMNA SMITH: Ce vrei? DOMNUL SMITH: Ce cauţi aici? MARY: Vă rog să mă iertaţi. Cică vrea să zică şi ea un banc. POMPIERUL: Bine... POMPIERUL: Ah! nu ştiu dacă am să mai fiu în stare. 351 . aici. DOAMNA SMITH: La noi nu există ceas. să vă spun şi eu una. în această parte a Londrei ! DOAMNA SMITH: Aşa ceva nu prea se face ! POMPIERUL: Ea este aceea care mi-a stins primele focuri. POMPIERUL: Păi cine se crede? (O priveşte. şi să mă ierte doamnele şi domnii prezenţi... POMPIERUL: Vai.. Să vedem cît este ceasul. MARY: Doamnă.. Suferă de spirit de contradicţie.. SCENA IX Aceiaşi. Arată întotdeauna contrariul orei exacte. Mary.. DOAMNA SMITH: Da. aş vrea ca. te-a apucat şi pe dumneata? MARY: Nu se poate ! Aici? DOAMNA SMITH: Ce se întîmplă aici? DOMNUL SMITH: Vă cunoaşteţi? POMPIERUL: Şi încă cum ! Mary se aruncă de gîtul Pompierului. plus Mary. În sfîrşit! DOMNUL şi DOAMNA SMITH: Oh ! DOMNUL SMITH: Aşa ceva e ceva nemaipomenit. domnule Căpitan.. la rîndul meu.) Oh! DOAMNA SMITH: Ce te bagi unde nu-ţi fierbe oala? DOMNUL SMITH: Chiar că eşti cam deplasată.. Depinde.. dar este ea ! Nu se poate ! DOMNUL SMITH: Ce.... la noi. ... DOAMNA MARTIN: Ce zice?!? DOMNUL MARTIN: Cred că servitoarea prietenilor noştri a înnebunit. MARY: Ce fericită sînt să te r e v ă d . dar eu aş dori. vă rugăm s-o luaţi de la capăt Toată lumea vă roagă să povestiţi din nou istoria..DOMNUL S M I T H : Întotdeauna ne topim în ghearele preotului.

. deşi nu e treaba mea. mă rog.. DOAMNA MARTIN: Părerea mea e că.. n-o spun pentru voi. Poemul se intitulează Focul. Sînteţi înduioşători aşa. pe la noi. În onoarea Căpitanului.. oricum. eşti îmspăimîntător de încăpăţînată. puţin. dacă e aşa.. dar există o pudoare pe care străinii n-o înţeleg. un bun detectiv.. nu prea-mi place să văd aşa ceva..... puţin aşa. ba da! DOAMNA SMITH: Gata...... MARY: Poate că.. MARY: Oh. DOMNUL MARTIN: Chiar dacă uneori poate fi. DOMNUL SMITH: Fata nu are educaţia necesară. dragi prieteni. o pudoare graţie căreia. gata: du-te frumuşel la bucătărie şi citeşte-ţi acolo poezelele.. POMPIERUL: Ah.. DOMNUL MARTIN: Există un soi de pudoare britanică.. DOAMNA SMITH: Scumpa mea Mary. dumneavoastră aveţi prea multe prejudecăţi. dar orişicît.. MARY: Aş vrea să vă povestesc.... cînd te-ai uitat în oglindă. da? Ne-am înţeles. dar o servitoare nu-i decît o servitoare. exact: ăsta-i cuvîntul. v-aş putea recita un micuţ poem... MARY: Aşadar. am să vă recit un poem. DOMNUL SMITH: Hm. pe scurt.. scumpa mea Mary.. DOMNUL MARTIN: Da... nici chiar specialiştii. dacă pot să zic aşa... DOAMNA MARTIN: Tot ce este omenesc este onorabil..MARY: Eu sînt micul său jet de apă.puţin cam deplasaţi şi cam golani.. DOAMNA SMITH: Totuşi.. POMPIERUL: Ia lasă-mă ! MARY: Nu te necăji. DOMNUL SMITH: .. Nu sînt chiar aşa de răi cum par. 352 . totuşi. astfel de sentimente sînt cum nu se poate mai explicabile. DOMNUL SMITH: Te rog să nu mai povesteşti nimic... nu te-ai văzut DOMNUL MARTIN: Asta fiindcă nu eram chiar în faţa ei. mai umane şi onorabile. amîndoi. DOMNUL MARTIN: Că să vezi: deşi nu sînt servitoare. hm. DOMNUL MARTIN: Păi atunci. nu-i lua în seamă. vă rog încă o dată să mă iertaţi pentru faptul că-mi precizez opiniile.. DOAMNA MARTIN: Azi dimineaţă. şi eu citesc poezii în faţa oglinzii. în faţa oglinzii. în sfîrşit.... de pildă..

Mă rog. 353 ..Focul Policandrele străluceau în păduri O piatră a luat foc Castelul a luat foc Pădurea foc a luat Bărbaţii au luat foc Femeile foc au luat Păsările au luat foc Peştii foc au luat Apa a luat foc Cerul a luat foc Şi cenuşa foc a luat Fumul a luat foc Focul foc a luat Totul a luat foc A luat foc.. SCENA X Aceiaşi.. unde am un incendiu.. Aşa că trebuie să mă grăbesc. DOMNUL MARTIN: Şi totuşi.. dar asta este concepţia mea asupra lumii. dar. fără Mary. Deşi e un incendiu cam mic. POMPIERUL: Uitaţi ce este. nu e mare lucru.. asta-mi aduce aminte că trebuie să plec. DOAMNA MARTIN: Versurile astea mi-au cam dat fiori de frig pe şira spinării. eu trebuie să fiu în exact trei sferturi de oră şi şaisprezece minute tocmai în capătul celălalt al oraşului. Fiindcă nu aveţi un ceas aici. Visul mea Este chiar idealul vieţii mele.orişicît. foc a luat Spune poemul împinsă fiind de cei doi Smith de la spate.. totul e subiectiv în acest caz. sigur. există o anume căldură în versurile acestea.. DOAMNA SMITH: Orişicît ! DOMNUL SMITH: Să nu exagerăm.. POMPIERUL: Mie mi s-au părut de-a dreptul minunate. dar ..

DOMNUL S M I T H : Întotdeauna trebuie să te gîndeşti la toate. DOMNUL MARTIN: Tavanul e sus. e numai un fel de-a vorbi. duşumeaua e jos. DOAMNA SMITH: Cînd spun că da. DOAMNA MARTIN: Pot să cumpăr un briceag pentru fratele meu. se opreşte): Apropo: ce-i cu cîntăreaţa cheală? Tăcere generală. DOAMNA SMITH: Totul în viaţă e să te uiţi pe fereastră. mîngîiaţi-l şi el va deveni vicios. dar dumneata nu poţi să cumperi Irlanda pentru bunicul dumitale. DOAMNA MARTIN: Fiecare cu soarta lui. am petrecut un sfert de ceas cu adevărat cartezian. Un foc de paie şi o banală arsură la stomac. puţin jenată. DOMNUL SMITH: Ne pare rău că plecaţi. mîine va avea un ou. la revedere doamnelor şi domnilor ! DOMNUL MARTIN: Mult noroc şi mult foc ! POMPIERUL: Aşa să sperăm. DOMNUL MARTIN: Cine vinde azi un ou. DOMNUL SMITH: Luaţi un cerc. DOAMNA SMITH: Se coafează şi astăzi la fel ca-ntotdeauna ! POMPIERUL: Ah ! Ei. după care fiecare revine la locul lui. dar de încălzit ne încălzim cu electricitate sau cu cărbune. DOMNUL SMITH: De mers mergem cu picioarele. pisica îşi alăptează puii cînd sînt mici. Pompierul iese. SCENA XI Aceiaşi. Toată lumea îl conduce la uşă. fără Pompier.DOAMNA SMITH: Ce va fi? Un micuţ incendiu de la un şemineu? POMPIERUL: Nici măcar. DOAMNA MARTIN: Te poţi aşeza pe scaun. Pentru toată lumea. în timp ce scaunul nu. DOAMNA SMITH: Aţi fost aşa de amuzant ! DOAMNA MARTIN: Graţie dumitale. POMPIERUL (îndreptîndu-se către ieşire. DOAMNA MARTIN: Pe cînd vaca ne dă cozile. 354 . DOAMNA SMITH: Profesorul îi învaţă pe elevi să citească.

DOMNUL MARTIN: Charity begins at home. iar din stejar stejar răsare. DOAMNA SMITH: Bizară familie ! DOAMNA MARTIN: Prefer o pasăre pe cîmp decît o şosetă într-o roabă. DOMNUL MARTIN: Edward is a clerck.DOMNUL SMITH: Mie cînd sînt la ţară îmi place singurătatea. DOMNUL SMITH: Caut un preot monofizit ca să-l însor cu servitoarea noastră. Thursday. DOAMNA MARTIN: Eu am să-ţi dau papucii soacră-mii. and his brother Willam a shop-assistant. his sister Nancy is a typist. DOMNUL MARTIN: Nu eşti încă destul de bătrîn pentru aşa ceva. dar asta nu-i treaba moaşei. în vreme ce pîinea-i tot un arbore. Sunday. DOAMNA SMITH: Nu-s îndeajuns de spaniol ca să mă fac înţeles. Tuesday. Saturday. iar tu ai să-mi dai coşciugul bărbatului tău. în fiecare zori de zi. DOAMNA SMITH: Aştept să vină apeductul ca să mă vadă la moara mea. Friday. mai degrabă sărutaţi conspiratorul. stupefiaţi. DOAMNA MARTIN: Care sînt cele şapte zile ale săptămînii? DOMNUL SMITH: Monday. DOAMNA SMITH: Unchiul meu stă la ţară. însă bucătăreasa face mîncăruri mai bune. DOMNUL SMITH: Nu fiţi curcani. liniştea. Brînza-i pentru zgîrie-brînză. Chiar şi bătăile pendulei 355 . DOAMNA SMITH: Benjamin Franklin avea dreptate: eşti mai puţin calm decît el. pisica pentru şoareci. Wednesday. DOMNUL MARTIN: Pîinea-i un copac. DOMNUL SMITH: Jos văcsuitul ! După această ultimă replică a domnului Smith. Se simte în aer o anume enervare. decît un fir de lapte într-un palat în noapte. toţi ceilalţi tac brusc. DOMNUL MARTIN: Hîrtia-i pentru scris. DOAMNA MARTIN: Casa unui englez e adevăratul lui castel sau palez. DOAMNA SMITH: Automobilul merge foarte repede. DOMNUL SMITH: Mai degrabă o plasă-n casă. DOMNUL MARTIN: Se poate demonstra că progresul social e mult mai bun cu zahăr.

ca-n dormitorul de ieri ! DOAMNA SMITH: Cacaoierul dă cacao. ce cacadă. DOMNUL MARTIN: Muşcă musca-n cuşcă. la început. DOMNUL MARTIN: Nu se pot lustrui ochelarii cu cremă de ghete. ce cacadă. kakatoes. Replicile următoare trebuie rostite. vezi că ne scrumbeşti ! DOMNUL MARTIN: Mai degrabă ou un ou. ce cacadă. ce cacadă. decît m-apuc să fur un bou! DOAMNA MARTIN (deschizînd gura larg): Ah! oh! ah! oh. ce cascadă de cacade. DOMNUL SMITH: Muşcaţi muşcătorul de muşte ! 356 . DOAMNA SMITH: Gura pişcă. DOAMNA MARTIN: Lasă-mi babuşa-n pace ! DOMNUL MARTIN: Nu-ţi mai mişca babuşa. DOAMNA MARTIN: Cactus. lăsaţi-mă să trec la scrîşnirea dinţilor. ce cascadă de cacade. unii în faţa altora. prinde cuşca ! DOAMNA MARTIN: Musca mişcă. ce cascadă de cacade. ce cacadă. gata să sară unii la alţii. kakatoes. ce cacadă. kakatoes. ce cacadă. strigîndu-şi în faţă replicile. kakatoes. La sfîrşitul scenei. însă cu bani poţi să cumperi orice. ei dau nu alune. Ostilitatea şi enervarea se vor accentua treptat. ce cacadă. ostil. DOMNUL SMITH: Kakatoes. Cacaotierul dă cacao. muşcă musca-n cuşcă. ce cacadă. DOMNUL MARTIN: Ce cascadă de cacade.sînt mai nervoase. drace ! DOMNUL SMITH: Muşcă musca. decît să cînt în grădină. ridicînd pumnii şi agitîndu-se. kakatoes. DOMNUL SMITH: Caiman ! DOMNUL MARTIN: Hai să-l luăm la palme pe Ulise ! DOMNUL SMITH: Mă duc să mă strecor în cocotieri. ce cascadă de cacade. cele patru personaje vor sta în picioare. kakatoes. ce cascadă de cacade. DOAMNA SMITH: Şoarecii au şorici. cîinii au purici. ce cacadă. ci boabe. şoriciul n-are şoareci. ce cascadă de cacade. kakatoes. coccis ! cornos ! cocardat ! cochon ! DOAMNA SMITH: Scrumbiule. DOMNUL MARTIN: Mai degrabă omor un iepure. cocotierul nu dă cocote. DOAMNA SMITH: Ce cacadă. ci alune. kakatoes. kakatoes. pe un ton glacial. DOAMNA SMITH: Da. DOMNUL SMITH: Cîinii au purici. ce cascadă de cacade. cocotierii de cocos dau nuci de cacao ! Cacaotierii nu sînt palmieri.

DOAMNA MARTIN. În întuneric. în culmea furiei. d. DOMNUL MARTIN: Prudhomme François ! DOAMNA MARTIN: Gargaragiilor. f. a. DOMNUL SMITH: Este ! DOAMNA MARTIN: Ba nu. se aude într-un ritm tot mai rapid: TOŢI ÎMPREUNĂ: E pe-acolo. e pe-acolo. Bazaine ! DOMNUL MARTIN: Bizar brontozoar într-un bazar bazat pe zar. DOMNUL SMITH: François. DOAMNA SMITH. i ! DOMNUL MARTIN: B. DOMNUL SMITH: Coppée Sully ! . n. o. DOAMNA MARTIN: Ba prin. nu-i pe-acolo. Uuuu. a. ţipîndu-şi la ureche. t. e spartă. DOAMNA SMITH: N-o atingeţi. nu-i pe-acolo. 1. e pe-acolo. uuuu. nu-i pe-acolo.. Krişnamurti. o. p.. DOAMNA MARTIN: Prin ! DOMNUL MARTIN: I ! DOAMNA SMITH: Ci ! Urlă cu toţii. DOAMNA MARTIN: Bazar. pufff. e pe-acolo. DOMNUL SMITH: Papa trage clapa! Papa deschide supapa! Supapa cade pe Papa. DOMNUL SMITH: Este. m. e. g. i. DOAMNA MARTIN: Sfînta Nitouche mă-mpuşcă să guste cartuşe. nu-i pe-acolo. nu-i pe-acolo.DOAMNA MARTIN: Scaramuşte ! DOAMNA SMITH: Sfînta Nitouche la muşte înguste ! DOMNUL MARTIN: Ai şi tu nişte cuşti cu languste ! DOMNUL SMITH: Mă pişti cu muşte. u. DOAMNA SMITH. i. e pe-acolo. u. i. e. DOMNUL MARTIN: Coppée. e pe-acolo. Balzac. gargaragioaicelor ! DOMNUL MARTIN: Marieta cu curu' ca trotineta ! DOAMNA SMITH: Krişnamurti. nu-i pe-acolo ! 357 . c. DOAMNA SMITH: Acolo. r. Krişnamurti. pufff. o. DOMNUL SMITH: A. e. u. z ! DOAMNA MARTIN: De la usturoi la foi şi lapte cu pene moi ! DOAMNA SMITH (făcînd ca trenul): Uuuu-cicî-cicî. v. Lumina se stinge. x. s. DOMNUL MARTIN: Sully ! DOMNUL SMITH: Prudhomme ! DOAMNA MARTIN. w.

în vreme ce cortina se lasă încet.Zgomotul încetează brusc. CORTINA . Se face lumină. Piesa reîncepe cu cuplul Martin rostind exact aceleaşi replici şi făcînd exact aceleaşi gesturi precum cuplul Smith în prima scenă. Domnul şi Doamna Martin sînt aşezaţi exact ca Domnul şi Doamna Smith la începutul piesei.

Cuprins Notă Macbett Ce formidabilă încurcătură !. Omul cu valizele Călătorie în lumea morţilor Nepoata-soţie Vicontele Addenda: Cîntăreaţa cheală 5 9 79 155 225 291 299 325 .

ÎN ATENŢIA librarilor şi vînzătorilor cu amănuntul Contravaloarea timbrului literar se depune în contul Uniunii Scriitorilor din România nr. deschis la BCR. Filiala Sector 1. 45101032. Bucureşti. Tehnoredactor: N1COLAE ŞERBĂNESCU Tehnoredactare computerizată MARILENA RÂPĂ UNIVERS INFORMATIC .