Termen de provenienta franceza, suprarealismul denumeste cea mai vasta si mai puternica miscare de avangarda din secolul XX,

productive la inceput in literature, curand si in picture, care a patruns, cu timpul in toate sferele artei si s-a implicat si in viata politico-sociala. Fenomenul a aparut prima data in subtitlul Dramei suprarealiste -Les Mamelles de Tirenias (1917)- a lui Guillaume Apollinaire, daca nu va fi fost, cum sustin unii, lansat anterior (1916) de Pierre-Albert Birot, redactorul efemerei reviste Sic. Declansatorul curentului este Andre Breton, medic psihiatru, format sub influenta lui Sigmund Freud si poet de orientare mallarmeeana . Sub impactul cunoasterii unui pacient cu o stranie personalitate accentuate si a unui aventurier bizar, ale caror comportamente si pareri ii ofereau material pentru studierea inconstientului, influentat si de poetii Apollinaire si Pierre Reverdy, Breton isi schimba radical felul de a scrie. In 1919, impreuna cu Louis Aragon si Philippe Soupault, scoate revista Litterature, modernista in sens larg la inceput, apoi organ al miscarii Dada, la care intemeietorii suprarealismului adera temporar. In 1920, Breton si Soupault publica primul text suprarealist Les Champs Magnetiques. Separati in 1922 de dadaisti, cei trei poeti carora li se alatura Paul Eluard, Benjamin Peret, Robert Desnos, Marcel Duchamp, pictorii Francis Picabia si Max Ernst, ceva mai tarziu Jospeh Delteil, Antonin Artaud, Andre Masson, Roger Vitrac, Jacques Prevert etc. , se constituie intr-o grupare autonoma, devotata acestui current. Activitatile suprarealistilor- al caror numar creste mereu prin relierea unor scriitori si artisti plastici ca Rene Char , Raymon Queneau, Yves Tanguy, Man Ray s.a se dezvolta in doua directii opuse, menite sa duca la transformarea interioara a oamenilor, fie la schimbarea ordinii sociale. Pe de o parte, ei examineaza fenomene psihice paranormale si necontrolabile, manifestari patologice, practica hipnoza, inregistreaza relatari de vise, instituie ca mod de producere a unor texte suprarealiste, dicteul automat. Pe de alta, se dedau la felurite provocari cu sens politic, starnesc scandaluri in locuri publice, ataca in presa cu o violenta fara precedent personalitati ale culturii oficializate, unora le organizeaza procese publice si protesteaza zgomotos impotriva politicii guvernului. In sensul cel mai ingust, suprarealismul este un procdeu de scriitura. In sens larg, o atitudine filozofica care este (sau a fost) in acelasi timp o mistica, o poetica si o politica. In sensul prim, iata definitia data de Manifestul. Din 1924: Automatism psihic prin care ne propunem sa exprimam fie verbal, fie prin scris fie prin orice modalitati modul real de functionare al gandirii. Dicteu al gandirii, in absenta oricarui control exerciat de ratiune, in afara oricarei preocupari estetice sau morale.

E mai mult decat probabil faptul ca, nenumarati poeti, in clipe privilegiate, au avut impresia ca asculta orbeste de gandirea lor. De altminteri, am gresi daca am reduce toate modurile de expresie ale suprarealismului la procedeul scriituri automate si daca n-am considera drept autentice decat textile scrise sub dicteu si fara niciun control . Noi nu am pretins vreodata, marturisea in 1932 Andre Breton, ca oferim prin vreunul din textele suprarealiste un exemplu desavarsit de automatism verbal. Chiar in cel mai perfect <<nedirijabil>> se simte, trebuie sa recunoastem, un anume coefficient de frecareUn minimum de directionare continua sa existe, in general, in sensul aranjamentului in poem (Scrisoare catre Rolland de Reneville) Viciul numit suprarealism, a spus Louis Aragon, e folosirea dezordonata si pasionala a stupefiantului imagine. E adevarat ca majoritatea textelor suprarealiste se infatiseaza ca o desfasurare aproape neintrerupta de imagini ce prezinta o aceeasi caraceristica, indifferent de natural or: sfidarea bunului simt. Daca examinam textele suprarealist din punct de vedere literar sau psihologic, suntem indemnati sa le privim drpt produse ale culturii, si inca ale celei mai avansate culture- drept cu totul altceva, adica, decat rezultatul exersarii libere a unei facultati de inventie verbala, repartizata mai mult sau mai putin generos tuturor oamenilor. Suprarealismul nu este altceva decat un fel de a lasa condeiul sa alerge in voie. Andre Breton si amicii lui si-au orientat cautarile si investigatiile in diverse sensuri si au vrut sa confere actiunilor lor o amploare uriasa. A distruge asociatiile verbale mostenite inseamna, in opinia lor, a atenta la aptitudinile metafizice ale vulgului, inseamna a evada dintr-o viziune conventionala, arbitrara, asupra lucrurilor. In sens larg, suprarealismul reprezinta cea mai recenta tentative a romantismului de a rupe lucrurile care sun si de a le substitui altele, in plina activitate, in plina geneza, lucruri are au contururi nesigure ce se inscriu in fligran in adancul finite. Dupa parerea suprarealistilor absolute, in domeniul imaginii totul este posibil. Duppa ei, eroarea ar consta in a te intreba daca exista vreun mijloc de a percepe un raport, justificat intrucatva de ratiune, intre termenii asociati. Primilor romantici, le convenea ca raportul exprimat prin imagine a fie motivate, treptat, deschiderea compasului s-a marit si multi poeti au inceput sa-si caute echivalente la capatul lumii, din ce in ce mai putin aplicata la obiect imaginea a incetat de a mai arunca o lumina asupra aspectelor lumii sensibile, oricare ar fie le; tot mai putin rationala si utilizabila pe masura ce devenea mai independenta si instrainata, ea a sfarsit prin a se infatisa drept o creatie intrinseca, drept o rvelatie