ROMÂNIA ÎN PERIOADA CRIZEI ECONOMICE DIN 1929 - 1933

Cuprins 1.Criza economică mondială 2.Consecinţele crizei economice din anii 1929-1933 asupra economiei României 2.1. Criza în domeniul bancar 2.2. Criza în industrie 2.3. Criza agrară 2.4. Criza în domeniul finanţelor publice 2.5. Comerţul exterior şi criza economică 3. Criza economică în presa vremii

1.Criza economică mondială Ultimele zile ale lunii octombrie 1929 marchează începutul crizei economice care a afectat întreaga lume modernă a timpului. Criza a fost intens discutată în literatura economică, avînd în vedere dimensiunile si consecinţele acesteia. Economiştii contemporani au ajuns la concluzia că la originile crizei sau aflat problemele monetare care au determinat scăderea masei monetare aflate în circulaţie, politica băncilor care, antrenîndu-se în jocuri de bursă, au ajuns să deţină mai multe valori sub formă de acţiuni şi mai puţini bani lichizi.1 Criza economică de supraproducţie dintre anii 1929-1930, declansată prin crahul bancar de la New York din octombrie 1929 a afectat şi România. Aici au acţionat o serie de factori agravanţi, specifici legaţi de structura economiei noastre, de creşterea în proporţii alarmante a decalajului dintre veniturile populaţiei şi preţuri, a decalajelor dintre export şi preţurile la importuri, căci, presată de obligaţiile financiare externe România era obligată să forţeze un export în pierdere. În ţara noastă criza a început printr-o criză agrară înca din 1928 şi prin intermediul sferei financiare (impozite, bugete, datorie publică) s-a propagat în toate celelate sectoare ale vieţii economice Semnele crizei economice

1

Vasile Simanschi, Istoria economiei româneşti, note de curs, p.53

1

au apărut în unele sectoare industriale încă din 1928, dar în 1929 ele izucnesc cu violenţă. Criza s-a manifestat p rin creşterea stocurilor, urmată de reducerea producţiei în medie cu 42%.2 Unii economişti americani de azi, printre care şi Milton Friedman, consideră că sistemul Rezervelor Federale poartă o mare răspundere prin reducerea masei monetare într-un moment în care băncile aveau nevoie de lichidităţi pentru criza din sistemul bancar care a precedat criza de supraproductie. În perioada crizei în SUA volumul producţiei industriale ajunge în anul 1932 să reprezinte 53,8% din volumul producţiei anului 1928. Pînă în 1932 au dat faliment 110.500 întreprinderi industriale şi comerciale, iar numărul falimentelor bancare a ajuns la 10.000, şomajul afecta 12.000.000 de persoane. În agricultură numeroşi fermieri au dat faliment, nemaiavînd creditele contractate la banci. Criza în Europa s-a declanşat în 1930 şi s-a accentuat în anul următor prin masiva retragere a capitalurilor americane din economia europeană. Cel mai puternic a fost afectată economia germană, care în condiţiile în care marea majoritate a ţărilor îşi limitează importurile, este nevoită sa-şi reducă activitatea industrială la 45% din capacitate, generând un şomaj de 43%. Veniturile în agricultură scad cu 30%. Criza din sistemul bancar se declansează în 1931. În Franţa criza a dus la falimentarea a 1457 de întreprinderi, la reducerea drastică a preţurilor în agricultură. Dificultăţile din sectorul bancar au fost mărite ca urmare a transferării în străinatate a unor mari cantităţi de aur şi a deficitului bugetar în creştere. Anglia a avut mari probleme economice datorită ritmului lent în care s-a dezvoltat economia în primul deceniu interbelic. Criza bancară internatională a creat dificultati Băncii Angliei, celorlalte bănci engleze din care au fost retrase milioane de lire sterline, forţând guvernul englez în 1831 să renunţe la etalonul aur în condiţiile în care moneda engleză se depreciase cu 30%. Producţia de oţel şi fonta a scăzut la jumătate, determinând o scădere maximă a tonajului flotei comerciale.3 Politica economică dusă de guvernele perioadei ca şi măsurile pentru ieşirea din criză au îmbrăcat următoarele forme: a). economii la capitalul constant realizate prin reducerea investiţiilor, dar şi prin intensificarea utilizării forţei de muncă şi scăderea cheltuielilor pentru protecţia muncii; b). economii la salarii obţinute prin concedierea unui număr însemnat de muncitori şi funcţionari, prin practicarea săptămânii de lucru incomplete cu reducerea corespunzătoare a slariilor; c). Accentuarea politicii perfecţioniste prin sporirea taxelor vamale la import, controlul devizelor şi limitarea cantitativă a importurilor;
2 3

Stelian Saon, Teme privind istoria economică a României, curs, Braşov, 2006, p 25 Vasile Simanschi, op. cit., p.54

2

d). Extraordinara scădere a preţului produselor agricole a permis industriilor care foloseau materii prime agricole să traverseze mai uşor criza prin exploatarea muncii producătorilor agricoli şi a consumatorilor; e). Organizarea –pe scară redusă- a unor lucrări publice (construirea unor şosele) spre a da de lucru măcar unei parţi din numărul mare de şomeri. Începând din 1932, când se înregistrează apogeul crizei, preocupările pentru ieşirea din această gravă dezordine economică se intensifică atât în Europa cât si în SUA. Preşedintele american F. D. Roosvelt propune un plan de ieşire din criză cunoscut sub numele de New Deal. Politica economică a lui F. D. Roosvelt a debutat cu o intensă activitate legislativă în domeniul economic, numai în primele 100 de zile au fost adoptate 70 de legi în domeniul industriei, agriculturii, comerţului şi sistemului de credit. Băncile au fost închise, fiind expertizate de specialişti. Pentru refacerea sistemului bancar a fost înfiinţată Corporatia de reconstrucţie financiară abilitată să acorde credite bancilor particulare. În domeniul industriei a fost adoptată la 16 iunie 1933 legea pentru refacerea industriei, în agricultură, legea pentru reglementarea agriculturii şi ajutorarea fermierilor. În aceste condiţii, începînd cu anul 1934 economia americană începe să se redreseze, atât în industrie cât şi în agricultură, iar în comerţul exterior se intensifică relaţiile economice atât cu Europa cât şi cu America Latină. În Europa refacerea economică este destul de rapidă fiind favorizată de renunţarea la datoriile de război dar şi de interventia statului în economie. Creşterea pericolului de război a dus la intensificarea activităţii economice, îndeosebi în domeniul industriei militare şi a celorlalte ramuri industriale ce o deserveau. Masive credite au fost orientate spre industriile performante: construcţiile de maşini, utilaj electric, chimie, aeronautică, petrochimie, metalurgie şi siderurgie. În comerţul internaţional au fost introduse noi practici, cum ar fi clearingul. Deosebit de dinamică este economia germană, care ajunge să devină cea mai puternică din Europa şi ca urmare a încorporării în perimetrul său a Cehoslovaciei si Austriei. La 1 septembrie 1939 Germania declanşa un nou razboi mondial. Se încheia o etapa framântata din punct de vedere economic a Europei, pregătind preluarea supremaţiei politice de către SUA.4

2.Consecinţele crizei economice din anii 1929-1933 asupra economiei României România facând parte din sistemul mondial al economiei capitaliste a fost şi ea lovită de criza economică dintre 1929-1933. Ca şi în celelalte ţări capitaliste, în România criza a cuprins toate
4

Ibidem, p. 54

3

ramurile de activitate: industria, agricultura, comerţul, finanţele, circulaţia monetară, sistemul bancar, cu toate consecinţele sale nefaste. Declanşata mai puternic la mijlocul anului 1929 în industrie, criza a fost agravată de o serie de factori interni şi externi. În rândul factorilor interni care au dus la agravarea crizei, menţionăm în primul rând, predominarea în economia României a unei agriculturi rămase în urmă, care ocupa 78% din populaţia activă a ţării şi în care se menţineau încă rămăşiţe feudale. Singur acest lucru era de natură să agraveze criza, în condiţiile decalajului dintre preţurile produselor industriale şi cele agrare în favoarea primelor.Implementarea crizei industriale cu cea agrară, care a început încă din 1928, a contribuit şi mai mult la agravarea crizei. Puternica scădere a preţurilor produselor agricole a avut consecinţe deosebit de grave pentru economia natională. Existenţa unui volum mare de împrumuturi făcute de ţăranime la banci şi cămătari înainte de declanşarea crizei şi care trebuiau plătite în condiţiile preţurilor scăzute în care ţăranii îşi valorificau produsele, a constituit un alt factor de agravare al crizei. Un al doilea factor intern, care şi-a adus contribuţia la agravarea crizei economice în România, l-a constituit nivelul scăzut de trai al populaţiei, nivelul coborât al salariilor muncitorilor şi al câştigurilor ţărănimii muncitoare, ceea ce s-a repercutat în reducerea considerabilă a puterii de cumpărare şi a pieţei interne în perioada crizei. Între factorii care au agravat criza din România a fost şi scăderea catastrofală a preţurilor produselor româneşti ce se exportau, în timp ce preţurile produselor importate de ţara noastră s-au menţinut la un nivel relativ ridicat. Înrăutăţirea condiţiilor comerţului exterior al României s-a resimţit, ca urmare a structurii sale (predominarea la export a cerealelor şi petrolului, iar la import a produselor fabricate industrial). Deţinerea unor poziţii deosebit de puternice de către capitalul străin în economia ţării, îndeosebi în industria extractivă, volumul mare al datoriei publice externe şi anuităţile extrem de grele pentru bugetul de stat sporite ca urmare a împrumutului de stabilizare din 1929 ca şi a împrumuturilor externe din primii doi ani ai crizei a constituit unul dintre factorii externi de agravare a crizei în ţara noastră. Starea de dependenţă economică şi politică a tării faţa de monopolurile internaţionale s-a adîncit. 2.1.Criza în domeniul bancar Legăturile strânse între unele bănci mari din ţara noastră şi unele bănci din străinătate care au redus creditele, au retras capitalurile din România etc., au agravat criza în domeniul creditului. Datorită insolvenţei multor debitori ai băncilor, acestea au trecut la măsuri excesive de restrângere a creditului, inaugurând o politică de cereri de garanţii speciale pentru cel mai mic credit acordat.

4

Banca Naţională şi-a redus mult operaţiunile de acont, urmărind lichidarea plasamentelor şi menţinând un acont ridicat de 9%, ceea ce a influenţat ridicarea pe piaţă a dobânzilor. Cu deosebire în acest sector iese în evidenţă politica dusă de bănci aâît cele cu capital străin cât şi cele cu capital românesc de a arunca pe sapatele oamenilor muncii greutăţile provocate de criză, nu numai direct prin nerestituirea micilor depuneri ca şi indirect, prin trecerea datoriilor lor mari pe seama bugetului statului.5 Un exemplu grăitor în acest sens este cel al Băncii Marmorosch Blank. Această bancă cu capital străin aflată de fapt în stare de faliment încă din 1930, a primit din partea Bancii Naţionale sume foarte mari cu titlu de reescont pentru creanţe în cea mai mare parte fară valoare reală (ale unor debitori insolvabili). Astfel, între 31 decembrie 1930şi 26 octombrie 1931, data la care Banca Marmorosch Blank a cerut să i se admită dat preventiv reescontul ei la Banca Naţională a crescut de la 247 milioane lei la 1,8 miliarde lei, majoritatea cambiilor predate BNR (în suma de peste 1 miliard) erau “portofoliu putred”, cambii semnate de Banca industrială, creaţie a Bancii Marmorosch Blank şi care nu aveau acoperire. La rândul sâu BNR a transmis acest portofoliu putred statului român. În afară de acestea BMB a mai primit din partea BNR, în aceeaşi perioadă, un împrumut de 750 milioane lei, ca să aibă de unde restitui această sumă, BMB a primit din partea statului concesiunea distribuirii tutunului şi Ţigărilor (monopol al statului). Întrucât această concesiune făcută de stat societăţii Discom (creaţie a BMB) aducea beneficii mari. Discom a preluat datoria de 750 milioane lei de la BNR pentru a plăti în 14 ani, iar BMB s-a ales astfel cu un profit de 750 milioane lei în dauna statului, respectiv a contribuabililor. Acesta este doar un exemplu. "Portofolii putrede" au fost preluate în sumă de multe milioane de lei de catre BNR şi apoi trecute statului şi de la alte bănci ca: Banca Franco-Română, Banca sindicatelor agricole Ialomiţa, Banca de scont din Bucureşti, Banca generală a Ţării Româneşti, Banca Agricolă, Banca Victoria din Arad etc. Acţiunea nefastă a capitalului străin din sistemul bancar în perioada crizei este scoasă în relief şi de retragerea masivă, fuga din ţară a unor însemnate capitaluri străine prin intermediul băncilor. Astfel, circa 18 miliarde lei au luat drumul pieţelor străine, agravând situaţia balanţei de plăti a României. În acelaşi timp, capitalul străin a profitat de conjunctura creată de criză pentru a realiza noi cointeresaţi în domeniul bancar; astfel, capitalul german (prin Dresdner Bank) a înfiinţat în octombrie1929. Societatea bancară Română cu sediul la Bucureşti si cu filiale la Arad, Deva, Timişoara si Braşov.

5

Keith Hitchins, România, 1866 – 1947, Bucureşti, Ed. Humanitas, 1994, p 367

5

Concentrarea şi centralizarea capitalului în bănci a făcut progrese însemnate în anii crizei economice din 18929-1933. În timp ce numărul băncilor societăţi anonime a scăzut cu 20% în 1933 faţă de 1928, capitalul a rămas acelaşi. BNR a căpătat un rol tot mai important, cu deosebire prin monopolul mijloacelor de plată în străinătate şi controlul devizelor.6 Criza în domeniul bancar s-a reflectat în faptul că prăbuşirea preţurilor la produsele agricole şi restrângerea activităţii industriale au determinat pe deponenţi să retragă masiv depunerile. Numeroase banci care nu au făcut faţă acestei cereri masive de lichidităţi au fost nevoite să dea faliment, între acestea şi bănci importante ca Banca Generală a României şi Marmorosch Blank, ale căror portofolii au fost preluate de BNR al cărui rol a crescut mult . În concluzie se poate afirma că aceasta criză economică mondială a avut efecte devastataoare asupra economiei României.7 2.2.Criza în industrie Încă de la începutul anului 1929 în unele ramuri ale industriei tarii au aparut fenomene de criza de supraproductie. Indicii cantitativi ai productiei de fier, otel, huila, sare etc. au marcat importante scaderi, indicii preturilor fontei, cuprului, petrolului, lignitului etc. de asemenea, au coborît, în timp ce în depozite cresteau stocurile de marfuri ce nu puteau fi desfacute pe piata. Începînd de la jumatatea anului 1929 criza s-a dezvoltat cu violenta, cuprinzând rînd pe rînd ramurile industriei tarii. Ca urmare, atît indicele general cantitativ al productiei industriale, cît si cel valoric au înregistrat scaderi importante. Examinarea dinamicii productiei industriale scoate în relief o însemnata scadere a productiei pe ansamblul industriei în anul 1932 faţă de anul 1929. Scaderea cantitativă a producţiei a fost deosebit de mare la industria prelucratoare cuprinzînd majoritatea ramurilor marii industrii din România ca si la industria ce reunea monopolurile de stat (sare, tutun, chibrituri, explozivi etc.). În ceea ce priveste indicele producţiei pe întreaga industrie extractivă, acesta era ridicat datorită creşterii mari a producţiei de petrol, deoarece în celelalte ramuri ale industriei extractive (cărbune, minereuri feroase şi neferoase) producţia a scăzut. Din punct de vedere valoric, scăderea producţiei a fost deosebit de importantă, cu mult mai mare decât reducerea cantitativă, ca rezultat al scăderii însemnate a preţurilor. Pe ansamblul industriei, valoarea

6 7

Stelian Saon, op. cit., p 25 Vasile Simanschi, op. cit., note de curs, p.54

6

producţiei a scăzut în aceeaîi perioadă cu 42,2%. Examinarea evoluţiei indicilor producţiei pe ramuri ale industriei şi pe mărfuri arată scăderi deosebit de mari la principale produse.8 Împletindu-se cu criza industrială, între 1929 şi 1933, criza agrară declanşată în 1928, a cuprins toate ramurile agriculturii şi s- a prelungit până la ajunul celui de-al doilea război mondial. Scăderea puterii de cumpărare a populaţiei a însemnat restrângerea consumului intern şi o reducere a circulatiei mărfurilor; un număr de comercianţi mari şi mici s-au ruinat nemaiputând onora plăţile pentru mărfurile luate cu credit.9 2.3.Criza agrară Odată cu izbucnirea crizei din industrie în 1929, criza agrară s-a adâncit enorm. Indicele preţurilor produselor agricole a scăzut de la 100 în 1929 la 44,9 în 1933. De la 109 miliarde de lei în anul 1929 valoarea producţiei agricole vegetale a scăzut la numai 48,6 miliarde lei în 1933 (deşi cantitativ producţia a fost mai mare decît în 1929). Criza agrară a cuprins toate ramurile agriculturii; producţia cerealieră de plante tehnice, pomicultură, viticultură, zootehnia etc. Structura agriculturii României, predominant cerealieră, a agravat consecinţele crizei agrare, mai puternice în această ramură. În acelasi timp, scaderea preţurilor a avut consecinţe mult mai grave pentru ţara noastă, dat fiind faptul că, costul de producţie al cerealelor româneşti era mai urcat decât al ţărilor cu o agricultură capitalistă dezvoltată. Rămânerea în urmă din punct de vedere tehnic a agriculturii noastre, productivitatea scazută a muncii, cheltuielile mari ale gospodăriilor ţărăneşti provocate de dobânzi mari, de renta funciară ridicată, dijma, preţurile ridicate ale mărfurilor industriale, impozitele mari etc. împovărau cu mult costurile produselor agricole din România. În acelaşi timp, ca urmare a obligaţiilor sale de a achita datoriile mari contractate pe piaţa externă, de a-şi crea disponibil de devize necesar plăţii importului, a acoperi deficitele balanţelor de plăti etc., statul a dus o politică de forţare a exportului de cereale în anii 1929-1933, chiar la preţuri extrem de scăzute. Prin scăderea preţurilor produselor agricole, criza a determinat o scădere a preţului pămîntului şi a arenzilor, dar această scădere a fost mai mică decât a preţurilor mărfurilor agricole, ceea ce a agravat situaţia gospodăriilor agricole ale ţărănimii. Menţinerea unui nivel relativ ridicat în raport cu cel al produselor agricole al preţurilor pământului şi al arenzilor arată tendinţa moşierimii de a arunca pe spatele ţărănimii muncitoare greutăţile crizei agrare.
8 9

Ibidem,p56 Ibidem,p57

7

Criza agrară a dus la accentuarea procesului de degradare a agriculturii româneşti. Aceasta s-a manifestat prin: reducerea folosirii maşinilor agricole, scăderea septelului si a calităţii lui, calitatea inferioară a lucrărilor agricole, în anii 1929-1933, procesul suprafeţelor ocupate de culturile de plante tehnice, de pomi fructiferi şi livezi a scăzut. O bună parte din inventarul de unelte agricole folosite în gospodariile ţărăneşti era de calitate inferioară şi rău întreţinut. Micii producători lipsiţi de mijloace pentru refacerea utilajului erau nevoiţi să apeleze la unelte de muncă care erau de mult scoase din uz. Lipsa de unelte şi utilaje agricole se făcea resimţita nu numai la culturile de cîmp, dar şi într-o asemenea ramură intensivă cum este viticultura.10 În condiţiile crizei agrare, oferta de braţe de muncă în agricultură crescând salariile muncitorilor scazând, moşierii şi chiaburii găseau mai convenabilă folosirea muncii manuale decât utilizarea maşinilor agricole. Consumul de unelte şi maşini agricole (import şi producţie internă) a scăzut puternic: de la 5,7 mii tone unelte şi 11,3 mii tone maşini agricole în 1929, la 3,2 mii tone unelte si 1,5 mii tone maşini agricole în 1933. Efectivul de animale a scăzut în anii 1929-1933 la taurine, ovine şi porcine. Deşi agricultura României avea mare nevoie de îngraşaminte azotoase, datorită culturii excesiv cerealiere şi mai ales culturii de porumb, producţia şi consumul de îngrăşăminte azotoase era extrem de redus. În anul 1927 s-au consumat doar 900 tone superfosfat adica abia 1 kg îngrăşăminte chimice pe ha de teren arabil. Chiar şi folosirea gunoiului de grajd ca îngrăşământ era redusă, lucru scos în relief de o anchetă specială efectuată în anul 1927. Regrese însemnate au înregistrat în anii crizei agrare şi metodele folosite în cultivarea pământului. Nu se mai practica dezmirişitul îndata după secerat, lasându-se miriştile pentru păşunat până toamna târziu ceea ce dăuna lucrării pamântului, se practica o singură arătură în loc de două, arătura este superficială, se practica semănatul prin împrăştiere şi nu cu semănătoarea etc. Ca urmare a accentuării procesului de degradare a agriculturii României în anii crizei agrare, producţia medie obţinuta la principalele culturi a fost scazută. Astfel, în ceea ce priveşte producţia medie anuală de grâu în anii 1925- 1929 România se afla înaintea Spaniei, Greciei, Portugaliei, pentru ca în anii 1930-1934 să fie în urma Spaniei, Portugaliei.

10

Ibidem,p59

8

Dacă în anii 1925-1929 România ocupa locul al XI-lea în cadrul ţărilor europene în ceea ce priveşte producţia medie de porumb la ha în perioada 1930- 1934 ea a ajuns pe locul al XIII-lea depăşind numai Grecia, Polonia şi Portugalia.11 2.4. Criza în domeniul finanţelor publice În domeniul finanţelor publice, criza s-a manifestat prin scăderea capacităţii de plată a impozitelor şi scăderea veniturilor bugetare, accentuarea presiunii fiscale asupra populaţiei şi prin creşterea considerabilă a datoriei publice. Anii crizei au dus şi la ruperea unităţii bugetului României, deoarece alături de bugetele ordinare işi fac apariţia si bugetele extraordinare căci statul nu mai poate face faţă presiunii obligaţiilor sale de plată. Pentru redresarea situaţiei au fost sporite impozitele indirecte ceea ce lovea în consumatori, adică în nivelul general de viaţă al populaţiei. In faţa unei asemenea situaţii, statul a luat măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare, în special a celor cu destinatie soacial/culturală, a salariilor funcţionarilor şi muncitorilor, în scopul redresării situaţiei economice. Începând cu 1 ianuarie 1931 s-a trecut la aplicarea primei „curbe de sacrificiu” în baza căreia salariile tuturor funcţionarilor statului erau reduse cu 10- 25%; totodată s-a sistat acordarea de gradaţii iar avansările nu mai erau însoţite de sporul corespunzător de salariu. Profitând de aceasta mulţi patroni au aplicat aceleaşi reguli şi în cazul întreprinderilor particulare.12 În septembrie 1932 a fost aplicată a doua curbă de sacrificiu care a adus noi economii statului iar in 1933 a treia prin reducerea salariilor şi pensiilor. Situaţia dificilă a statului s-a datorat şi împrumuturilor contractate din străinatate, precum şi concesiunilor acordate monopolurilor străine. Aceste împrumuturi, ca urmare a condiţiilor în care au fost acordate, duceau la accentuarea dependenţei României fată de străinătate. Toate aceste măsuri de sporire a fiscalităţii, de reducere a salariilor şi de aplicare a politicii porţilor deschise capitalului străin, departe de a asigura un buget echilibrat, au contribuit la accentuarea deficitului bugetar şi la devalorizarea accentuată a leului, astfel că în anul 1932 România este nevoită să renunţe la convertibilitatea leului. 2.5. Comerţul exterior şi criza economică In privinţa comertului exterior, datorită rolului pe care îl avea România în diviziunea internaţională a muncii, aceasta a continuat să rămână o sursa de materii prime şi datorită nevoii de
11 12

Ibidem,p59 Stelian Saon, op. cit., p 25

9

devize pentru plata datoriei externe, în anii crizei economice exporta cu mult mai multe produse proprii decât importa.13 Trebuie remarcat faptul ca deşi balanţa comercială a Romaniei a rămas activă pe toata perioada crizei, soldul acesteia nu putea să acopere deficitul balanţei de plăţi externe, situaţie datorată forţării exportului românesc la nişte preţuri extrem de scăzute; „fuga capitalurilor” din România a accentuat aceasta stare deficilă, inclusiv o reducere gravă a stocurilor de devize la BNR (de la 7,7 miliarde lei în 1930 la abia 758 milioane în 1933) Dezechilibrul balanţei de plăţi a obligat România să introducă un regim de restricţii şi de control al schimburilor comerciale cu străinătatea, deoarece unele ţări aplicau restricţii valutare şi deci blocau sumele cuvenite pentru exportatori; statul român a fost nevoit să înfiinţeze un oficiu de compensaţii pentru acoperirea deficitelor din exporturile romaneşti în aceste ţări. Altă măsură a fost adoptarea în 1932 a monopolului BNR pentru comerţul cu devize. A fost luată măsura contingentării importurilor (adică fixarea unor cote limită a importurilor în funcţie de disponibilităţile de plată existente în alte state) tinzând către exportul prin compensaţie. Pe plan intern a fost introdus sistemul primelor de export şi metoda „statului cumpărător” care permitea o oarecare ridicare a preţului produselor agroalimentare. România a redus taxele de export până la eliminarea acestora pentru cereale şi derivatele acestora, adoptarea unor astfel de măsuri s-a dovedit a fi ineficientă şi din 1931, inaugurează politica de valorificare a cerealelor în baza căreia se stabileşte o primă de export de 10.000 lei pentru un vagon de grâu şi 13000 lei pentru un vagon de făină, urmărindu-se prelucrarea în ţara a produselor agricole şi sprijinirea industriei aferente.14 Din 1932, statele occidentale au trecut şi ele la contingentarea exporturilor agricole, astfel că statele exportatoare nu-şi mai puteau vinde pe piaţa occcidentală cantităţile disponibile fiind, deci, în imposibilitatea de a-şi procura devizele necesare achitării datoriei externe. România a ripostat faţă de aceasta situaţie printr-o serie de măsuri care priveau lichidarea creanţelor sale în statele care introduseseră astfel de restricţii. 3. Criza economică în presa vremii 1929: „octombrie negru“ În Marea Recesiune a secolului trecut autorităţile abordau patetic şi neprofesionist criza. Cu câteva luni înainte, economia „duduia“, iar cu câteva luni după eram în colaps, băncile făceau apeluri disperate
13 14

Ibidem., p 25 Ibidem., p 25

10

întru sprijinirea fragilului leu, profesorii stăteau din grevă în grevă, iar mai periculos părea „iredentismul maghiar“. Sinucigaşii perioadei, „jenaţi financiar“, se duceau pe lumea cealaltă lăsând în urmă datorii şi implorând iertarea băncilor creditoare. În 1929, la finele unui deceniu de aur care estompase memoria macabră a Primului Război Mondial, criza a lovit din plin „România dodoloaţă“. Bursele s-au prăbuşit, marile companii au început să se clatine din temelii, iar „şomajul“ a devenit, dintr-un simplu cuvânt, o realitate cotidiană alarmantă. Niciodată n-a părut mai evidentă prăvălirea citadelei capitaliste decât în lunile şi în anii care au urmat acelui „octombrie negru“ din 1929.15 Criza, mereu prea departe Wall Streetul se prăbuşeşte prima dată pe 24 octombrie 1929. La Bucureşti, veştile ajung însă mai greu. Era internetului nu transformase încă miile de kilometri în secunde-distanţă. Trei zile mai târziu, cel mai mare ziar românesc al epocii, „Universul“, dedică, în fine, o „casetă“ evenimentului: „La Bursa de efecte din New-York s-au făcut tranzacţiuni asupra unui număr de circa 14 milioane acţiuni. Şedinţa a decurs extraordinar de furtunos şi în parte într-o atmosferă de panică, înregistrându-se scăderi colosale la cursurile celor mai multe hârtii“. Nici „Dimineaţa“, ziarul stângii politice, nu se grăbeşte foarte tare. Abia pe 1 noiembrie titrează pe prima pagină: „Crahul catastrofal de la Bursa din New-York“, descriind pe larg haosul de pe piaţa bursieră americană. Când vine vorba de România, optimismul e în floare. Criza e mereu „a lor“, a celorlalţi, mereu în altă parte: „În general, bilanţul Băncii Naţionale arată că situaţia economică a început să se îndrepte în mod foarte temeinic şi îndreptăţeşte speranţa ca, pe măsură ce se va valorifica noua recoltă, îmbunătăţirea să se accentueze“. Mai mult, pe 7 noiembrie, se desfăşoară, la Bucureşti, Adunarea generală extraordinară a Uniunii Industriaşilor. Despre criză şi posibilele sale efecte? Nicio vorbă. România îşi trăia încă iluziile departe de un tăvălug financiar ce avea să „muşte“, cu forţă şi pe neaşteptate, câteva luni mai târziu. „Băncile sunt Dumnezeu“ Starea de „dulce visare“ caracteriza şi vârfurile eşalonului politic românesc. Pe 10 noiembrie 1929, Ion Mihalache, la acea vreme ministru al agriculturii, publica în „Universul“ o „Scrisoare către plugari“, în care sfătuia agricultorul român să se arunce în braţele băncilor: „Agricultura nu se mai face azi numai cu «oasele». Trebuie să ne grăbim şi noi ca să nu ne dea cumpăna lumii peste cap. «Credit,

15

http://www.agenda.ro/news/news/14156/amintiri-despre-viitor-criza-din-1929-1933.html 11

organizare şi educaţie» sunt «Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh» al agriculturii române“. Un altfel de a spune că „Băncile sunt Dumnezeu“. Prognozata modernizare a agriculturii dădea şi tonul reclamelor din paginile ziarelor româneşti. Iată, de pildă, un promo din „Universul“: „Calul este un animal răbdător şi iubit de toţi. El nu mai este însă la înălţimea cerinţelor moderne. Vechile prejudecăţi nu trebuie să continue. De ce nu v-aţi adresa Agentului Ford celui mai apropiat, cerându-i să vă dovedească foloasele şi economia pe cari le veţi putea realiza în comerţul Dvs. cu ajutorul unei camionete noi Ford. Acum este timpul pentru cercetarea acestei probleme, deoarece iarna vine cu paşi mari şi iarna în România este nu numai aspră, dar şi piedica cea mai de seamă în calea transporturilor cu cai“. Recesiunea venea însă cu paşi de gigant. Oltenii şi dolarii falşi Efectele crizei şi începutul recesiunii teribile care avea să afecteze România până la mijlocul anilor ’30 începeau să producă primii „descurcăreţi“. România profundă a avut în permanenţă anticorpii necesari pentru a dezlega iţele situaţiilor complicate: „De câtva timp s-a constatat că circulă în ţară noi bancnote false de 1.000 lei din seria celor falsificate în comuna Băileşti (Dolj). Bancnota se poate cunoaşte după hârtie, care este inferioară şi fără lustru. Culoarea bancnotei este închisă, iar filigramele nu sunt reuşite“. Comedia nu se opreşte însă aici, căci în România începuseră să circule şi dolari falşi: „Tezaurul din Washington a înştiinţat poliţia Capitalei că s-au falsificat bancnote de 10 şi 20 dolari ai Băncii «Federal Reserve» din Missouri, seria 1928. Portretul lui Jackson, secretarul tezaurului, este imperfect“.

12

NORI NEGRI. Pe 1 noiembrie 1929, „Dimineaţa“ anunţa căderea Bursei din New York LA PIELEA GOALĂ. Şi dezbrăcaţi, şi cu banii luaţi La sfârşitul lui iulie 1930, „Universul“ demarează o serie de reportaje sub titlul „Prin regiunile de munte ale Bucovinei“. Foametea, şomajul şi falimentul sunt imaginile cel mai des invocate. „Lipitorile satelor?“ Băncile, care iau dobânzi de 35%, şi cămătarii, majoritatea evrei, care cer 50-60%. Reporterul notează însă că sentimentul antisemit nu este răspândit. Şi, totuşi, câteva luni mai târziu, acelaşi „Universul“ titra pe prima pagină - „Provocatori de anarhie“, continuând: „Ţăranii evrei sunt împroprietăriţi, în vreme ce românii sunt dezbrăcaţi de cămătari. Ce să mai zicem de cazul de la Suceava descris de eminentul nostru confrate, d. C. Bacalbaşa? Acolo, primarul a închiriat oborul comunei unei asociaţ ii de 5 evrei, care luau câte 5 lei ţăranilor, ori de câte ori aceştia coborau din căruţe ceva, o scândură, un sac, orice. Când ţăranul n-avea cu ce să plătească îl dezbrăcau“. "Să nu ne înşele îmbulzeala automobilelor pe străzi, aglomeraţia la luptele de box, sălile înţesate Duminica la cinema (...) Mergeţi la piaţă şi veţi afla că s-a redus la jumătate consumul alimentar!", Mihail Mora, „Universul“ - 1930

13

DEZASTRUL, ÎN CIFRE.„Să mai salvăm ce se mai poate salva“ Criza economică din perioada interbelică a fost una de supraproducţie, fiind agravată de scăderea puternică a puterii de cumpărare a populaţiei. La nivel mondial, a explodat la jumătatea anului 1929, afectând producţia de fontă, cupru, oţel, huilă, sare, cantităţi uriaşe de produse rămânând nevândute, în depozite. În România, imaginea-simbol a epocii este cea a ţăranului vărsând laptele pe câmp sau dând foc grânelor. Cămătari evrei Cifre seci spun totul despre dimensiunea dezastrului. O anchetă întreprinsă de Ministerul de Justiţie în 1932 indica faptul că aproape 2,5 milioane de agricultori aveau de rambursat datorii, contractate până în 1931, în valoare de 52 de miliarde de lei. Datoria cuprindea doar creanţele la bănci, nu şi datoriile de la individ la individ, estimate la aproape 20 de miliarde. Reversul medaliei indica o realitate alarmantă: nu era sat sau comună care să nu aibă unul sau mai mulţi cămătari, români sau străini, mai ales evrei. La începutul anilor ’30, preţul chintalului de grâu scăzuse sub nivelul cheltuielilor făcute pentru a-l recolta. Marii proprietari, care făcuseră eforturi financiare considerabile pentru automatizarea procesului agricol, s-au găsit în situaţia de insolvabilitate. Modelul american eşuase lamentabil în România interbelică. Reacţia guvernului a fost, pe toată durata recesiunii, aproape catastrofală. Preţurile mărfurilor de producţie autohtonă s-au menţinut la nivelul anilor care au precedat criza, dovedindu-se exagerate în raport cu puterea de cumpărare a populaţiei. Mărfurile agricole, neprotejate de nicio măsură vamală, au fost lăsate la discreţia concurenţei internaţionale, ceea ce a contribuit la scăderea preţurilor respective cu 60-70% faţă de perioada 1928-1929. 16 Falimente bancare răsunătoare În plus, o adevărată hemoragie financiară a afectat România la începutul anilor ’30. Firmele cu capital străin s-au retras de pe piaţa românească, încercând să limiteze pierderile şi să mai salveze o brumă de profit. Conform estimărilor neoficiale, între octombrie 1929 şi iulie 1931 au „ieşit“ din România peste 17 miliarde de lei. Inevitabil, sistemul bancar a intrat în colaps. Printre cele mai răsunătoare falimente sunt, în epocă, Banca Ţării Româneşti şi Banca Bercovici, ambele din Bucureşti. Criza bancară, anunţată încă din 1930, dă naştere la o adevă rată panică printre deponenţi. „Să mai salvăm ce se mai poate salva“, devine sintagma-simbol a epocii. Oamenii încep să-şi retragă masiv banii depuşi.
16

http://www.agenda.ro/news/news/14156/amintiri-despre-viitor-criza-din-1929-1933.html 14

DRAMELE CRIZEI ECONOMICE. În România interbelică, mulţi negustori şi petrolişti s-au spânzurat sau şi-au tras un glonţ în tâmplă, din cauza dificultăţilor financiare

SINUCIDERI DIN JENĂ FINANCIARĂ „Cer iertare băncei creditoare...“ Cronica sinuciderilor la români pe vreme de criză rămâne în acelaşi registru specific naţional: tragicomedia. Pe 3 februarie 1930, „Universul“ scria: „Marele comerciant angrosist din Capitală, Jean Eschenasy, s-a sinucis. În strada Gabroveni 4, el avea un mare magazin de manufactură. În ultimul timp ajunsese într-o mare jenă financiară, din care cauză se neurastenizase. Ieri-dimineaţă a plecat foarte abă- tut de acasă şi a spus fiului său că nu va veni la masă. La prăvălie a stat până la ora 1, când a plecat odată cu întreg personalul. Eschenasy avea însă o altă cheie şi după câtva timp s-a înapoiat în prăvălie şi s-a spânzurat. În buzunarul hainei sinucigaşului s-a găsit o scrisoare cu următorul conţinut: «Mă simt incapabil să mai rezist. Văd ruina mea şi a familiei mele. Cer iertare familiei, băncei creditoare şi celorlalţi creditori ai mei»“. Pe 28 februarie ’30, altă tragedie subliniată în „Universul“: „Altă victimă a crizei financiare, 15

marele comerciant Pandele Brătulescu şi-a pus capăt zilelor. (...) Afaceristul era descoperit cu 25 de milioane. În ultimul timp era foarte abătut şi din cauză că i s-a aplicat o amendă de 200 mii lei, în conformitate cu legea“. "Marele comerciant angrosist din Capitală, Jean Eschenasy, s-a sinucis (...). În ultimul timp ajunsese într-o mare jenă financiară, din care cauză se neurastenizase.", „Universul“, 3 februarie 1930 Năsturel şi Conservatorul Pe 2 martie 1930, alt necaz: „Ieri, s-a sinucis pe o alee din faţa Ştrandului de la şosea inginerul Dumitru Năsturel, de 46 de ani, trăgându-şi două gloanţe de revolver în tâmpla dreaptă. Asupra cadavrului s-au găsit două scrisori, una adresată fratelui şi sorei sale, iar a doua soţiei sale. Dela frate şi soră îşi ia rămas bun, arătând ca motiv al sinuciderii jena financiară. Scrisoarea adresată soţiei este mai detaliată. O roagă să-l ierte pentru gestul ce-l face şi o povăţuieşte să nu se descurajeze şi să continue a urma Conservatorul“. Scuze faţă de societatea de înmormântări Pe 4 martie: „D.H.L. Grossman, mare petrolist ploieştean, a încercat să se sinucidă astăseară, bând 500 gr. spirt în care dizolvase câteva pastile. Cauza acestei încercări disperate este situaţia financiară critică în care se găsea, provocată de ultimele scăderi de preţuri ale ţiţeiului. Dealtfel, era şi bolnav“. Pe 18 iulie 1933, absurdul perioadei atinge nivelul maxim: „Răpus de mizerie şi urmărit de creditori, un bătrân comerciant din Ploeşti şi-a pus capăt zilelor. Anghel Goldstein a lăsat în urma sa trei scrisori. Una, adresată primului procurer, în care îşi explică fapta, rugând să nu i se facă autopsia. A doua, adresată societăţii Sacre de înmormântări, în care îşi cere scuze pentru deranjul ce îl produce, rugându-i să-l înmormânteze la un loc mai bun. A treia, adresată proprietăresei, nu a fost încă deschisă, destinatara nefiind în localitate. Anghel Goldstein venise în Ploieşti din Focşani la câţiva ani după război şi a deschis un mare magazin în plin centrul oraşului. Din cauza crizei care bântuie cu atâta furie, Goldstein a căzut în faliment. El nu s-a dat uşor învins, ci timp de aproape trei ani a luptat cu necazurile, încercând să se refacă. A fost însă imposibil. În ultimul timp, nefericitul bătrân a intrat ca vânzător la un magazin de manufactură, unde era mulţumit că-şi putea câştiga existenţa. Un creditor din Bucureşti însă, auzind că are o leafă, i-a făcut poprire pe ea, iar patronii magazinului la care funcţiona, ferindu-se de neplăceri, l-au concediat din serviciu. Ajuns pe drumuri, a pierdut orice speranţă şi a recurs la funestul gest al sinuciderii“. REVOLTA DASCĂLILOR. „Statul se desinteresează complect de profesori“ 16

Cu sau fără cele aproape opt decenii care s-au aşezat peste cea mai mare recesiune economică a secolului trecut, România pare să trăiască, mereu, în interiorul aceloraşi coordonate. Şi la sfârşitul lui 1929, ţara se confrunta cu problemele ce fac astăzi actualitatea: „Profesorii secundari îşi încep cariera cu 7.000 lei pe lună, adică cu atât cât costă numai chiria lunară a unei locuinţe modeste, iar pentru tot restul de cheltuieli ale unei vieţi de familie, statul se desinteresează complect, părăsindu-i absolut la voia întâmplării. Starea învăţământului nostru nu este decât efectul acestei crime politice împotriva profesorimii“. Şi, fiindcă aşa nu se mai putea, dascălii pregăteau o grevă de proporţii. „Iredentiştii maghiari“ O altă piesă de mare audienţă astăzi făcea săli pline şi atunci - „Ungurii şi noi“. Mai conta că România se afla pe marginea unei recesiuni de care nimeni nu se arăta interesat? Ţara îşi ducea războaiele cu „duşmanii“:„La serbările naţionale organizate de iredentiştii maghiari au luat parte, în calitate de delegaţi ai partidului maghiar din România, domnii Iosef Nemes şi Sandor Fischer. În Bucureştii a toate răbdă tor, ca şi în toate oraşele din Ardeal, propaganda maghiară a reuşit să introducă filme iredentiste. Şi guvernul tolerează propaganda criminală în ţara noastră şi se crede obligat să dea sute de milioane foştilor func- ţionari maghiari care au refuzat să depună jurământu. Dulce ţară...“. 1930 a venit însă cu veşti proaste pentru toată lumea. În ciuda optimismului naiv care contaminase discursul public în preajma crahului bursier, deceniul al patrulea n-avea niciun gând să menajeze destinele românilor. „Universul“ descrie magistral starea naţiunii: „Greutatea de a trăi se simte din nefericire tot mai apăsat în ţara aceasta bogată şi cu procentul celei mai puţin dense populaţii în raport cu suprafaţa. Greutatea de a trăi se simte în rândurile claselor nevoiaşe - printre muncitorii din industrie, printre ţăranii lipsiţi de pământ, printre proletariatul intelectual. Vin la Bucureşti din toate colţurile ţării. Vin lucrători şomeri şi vin absolvenţi de şcoli superioare, licenţiati, doctori şi diplomaţi ai diferitelor academii de studii din străinătate, agăţaţi toţi de speranţa că vor cuceri aici un post cât de modest sau că vor găsi orice alt rost provizoriu până la un viitor «mai bine». Dar cum vin aşa se întorc. Ba, de cele mai multe ori nici nu mai au cu ce să se’ntoarcă“. Sacul, mai scump decât conţinutul Urbanitatea precară a României interbelice era însă doar o parte a problemei. Pătura rurală însuma încă procentul cel mai însemnat de populaţie. În consecinţă, cel mai afectat de recesiune. „Le dăm foc!“, ameninţ au peste tot ţăranii, puşi în faţa preţurilor derizorii la care se comercializau produsele agricole. „Tragedia producţiei noastre şi-a atins punctul culminant. Costul unui sac gol e mai mare decât produsul cu care se umple. Pentru un bilet de cinematograf unde poţi admira pentru o oră pelicula «Amanta abandonată» trebuie să duci la casă un sac cu 60 de kg de orz sau o cisternă de ţiţei“, scria 17

„Universul“. Concluzia, la mijlocul lui 1930, nu putea fi decât una: „Trecem prin împrejurări cum n-au mai fost. A ajuns cuţitul la os“.

"Odinioară, pe vremea Micei Românii cu oameni mari, se repeta o vorbă curentă: nu moare nimeni de foame în ţara românească. Au trecut vremurile, au albit capetele, ţara s-a mărit, oamenii s-au micşorat şi multă lume moare de foame în România Mare", Constantin Bacalbaşa, „Universul“ - 1930

DIFICULTĂŢI. În 1930, şomajul făcea ravagii

18

TOT TURCII ERAU DE VINĂ „Trecutul sbuciumat al poporului“ Ca de obicei, istoria e chemată să justifice „de ce ni se întâmplă“. Pe 3 „decemvrie“ 1929, ţărănistul Mihai Şerban a ţinut un antologic „discurs cu ocaziunea desbaterii adresei de răspuns la mesajul de deschidere a sesiunii corpurilor legiuitoare“. „Poporului românesc, aşezat la porţile răsăritene ale Europei, i-a revenit partea cea mai ingrată din diviziunea de roluri şi de muncă, în evoluţia istorică a neamurilor. Chiar atunci când valurile de năpastă ale migraţiunii popoarelor n’au putut fi pe deaîntregul oprite de piepturile strămoşilor noştri, totuş ele au trecut mult slăbite spre apus, unde adesea s’au aşezat dela sine. Aceste lupte au cerut sacrificiul unei părţi a fiinţei noastre etnice“. Ţărănistul descrie corect starea economiei româneşti care s-a grăbit „să facă o Cameră de comerţ înainte de a avea una a Agriculturii“: „Fiind vorba de un Stat agrar, trebuie să subordonăm problema agricolă cauzei agricultorului. Căci dacă vom mai continua cu concepţia depână acum, acestuia nu-i mai rămâne drept parte decât resemnarea în mizerie sau emigrarea, sau revolta“. Concluzia nu poate fi decât una, în cheie mistică: cu ajutorul bunului Dumnezeu, trecem noi şi de asta, pentru că: „Merită acest popor, prin originea şi trecutul său sbuciumat, prin calităţile rasei şi bogăţia zestrei sale, o soartă mai bună în concertul civilizaţiei contemporane“. 17

17

http://www.agenda.ro/news/news/14156/amintiri-despre-viitor-criza-din-1929-1933.html

19

Bibliografie: 1. Constantinescu, N. N. Istoria economică a României, Bucureşti, Ed. Economică, 1997 2. Hitchins, Keith. România, 1866 – 1947, Bucureşti, Ed. Humanitas, 1994 3. Puia, I. Detaliile economice externe ale României în perioada interbelică, Bucuresti, Ed. Academiei Române, 1992 4. Simanschi,Vasile. Istoria economiei româneşti, note de curs 5. Saon, Stelian. Teme privind istoria economică a României, curs, Braşov, 2006 6. http://www.agenda.ro/news/news/14156/amintiri-despre-viitor-criza-din-1929-1933.html

20

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful