AURELIAN BONDREA

SOCIOLOGIA OPINIEI PUBLICE ŞI A MASS-MEDIA

Universitatea SPIRU HARET

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României AURELIAN BONDREA Sociologia opiniei publice şi a mass-media. Ediţia a III-a. / – Bucureşti, Editura Fundaţiei România de Mâine, 2007 320p.; 20,5 cm Bibliogr. ISBN 978-973-725-734-5 316.653(075.8) 659.3:316(075.8)

© Editura Fundaţiei România de Mâine, 2007

Redactor: Constantin FLOREA Tehnoredactor: Marcela OLARU Coperta: Stan BARON Bun de tipar: 22.12.2006; Coli tipar: 20 Format: 16/61×86 Editura Fundaţiei România de Mâine Bulevardul Timişoara nr.58, Bucureşti, Sector 6 Tel./Fax: 021/444.20.91; www.spiruharet.ro e-mail: contact@edituraromaniademaine.ro

Universitatea SPIRU HARET

UNIVERSITATEA SPIRU HARET
FACULTATEA DE SOCIOLOGIE – PSIHOLOGIE

AURELIAN BONDREA

SOCIOLOGIA OPINIEI PUBLICE ŞI A MASS-MEDIA
Ediţia a III-a

EDITURA FUNDAŢIEI ROMÂNIA DE MÂINE Bucureşti, 2007

Universitatea SPIRU HARET

Universitatea SPIRU HARET

CUPRINS

PARTEA I

SOCIOLOGIA OPINIEI PUBLICE
I. SOCIOLOGIA OPINIEI PUBLICE − RAMURĂ A SOCIOLOGIEI ...

11 11 16 22 29 30 30 31 32 32 40 44 47 52 53 53 54 55 55 65 74
5

I.1. Explorarea sociologică a comportamentului uman ……. I.2. Locul şi rolul opiniei publice în viaţa socială în diferite epoci istorice. Geneza social-istorică ……. I.3. Relaţia interese–convingeri–constrângeri în constituirea şi schimbarea opiniei publice ………. Rezumat ……….……….……….……….……….……… Concepte-cheie ……….……….……….……….………. Întrebări de control ……….……….……….……….…. Bibliografie ……….……….……….……….……….…..
II. CONCEPTE FUNDAMENTALE. DEFINIŢII ŞI PERSPECTIVE ANALITICE ……….……….……….……….……………..

II.1. Definiţii ale opiniei. Individul şi corpul social ……. II.2. Atitudini şi opinii ……….……….……….………… II.3. Cunoştinţă, judecată, valoare ……….……….…….. II.4. Conceptul de public. Caracteristici ale publicului ……. Rezumat ……….……….……….……….……….……… Concepte-cheie ……….……….……….……….………. Întrebări de control ……….……….……….……….….. Bibliografie ……….……….……….……….……….…..
III. ESENŢA SOCIO-UMANĂ, STRUCTURA ŞI TRĂSĂTURILE OPINIEI PUBLICE ……….……….……….……….……..

III.1. Natura opiniei publice ……………………………. III.2. Opinia publică – oglindă a structurilor şi stărilor sociale .. III.3. Prejudecăţi, stereotipuri, rumori, zvonuri …………

Universitatea SPIRU HARET

Rezumat ……….……….……….……….……………… Concepte-cheie ……….……….……….……….………. Întrebări de control ……….……….……….…………… Bibliografie ……….……….……….……….……………
IV. FUNCŢIILE ŞI DINAMICA OPINIEI PUBLICE ……………

81 82 82 83 84 84 91 100 105 106 107 107 108 108 113 116 120 127 128 128 129 130 130 139 150 151 151 152

IV.1. Funcţii. Opinie publică şi schimbări sociale ……… IV.2. Sistemul şi mecanismul funcţionării opiniei publice …… IV.3. Actualitatea şi relevanţa unui concept: opinia naţională ... Rezumat ……….……….……….……….………………. Concepte-cheie ……….……….……….……….……….. Întrebări de control ……….……….……….…………… Bibliografie ……….……….……….……….……………
V. CERCETAREA SOCIOLOGICĂ A FENOMENULUI OPINIE PUBLICĂ. ISTORIC ŞI METODĂ ….……………...

V.1. Criterii, indicatori şi repere specifice ……………… V.2. Sondajul de opinie; istoric şi dezvoltare …………… V.3. Metode şi tehnici de cercetare; adaptarea la realitate …… V.4. Sondajul de opinie. Etape şi mod de desfăşurare …... Rezumat ……….……….……….……….………………. Concepte-cheie ……….……….……….……….……….. Întrebări de control ……….……….……….……….…... Bibliografie ……….……….……….……….……………
VI. SONDAJELE DE OPINIE ŞI MODERNIZAREA VIEŢII SOCIAL-POLITICE ……….……….……….……….…….

VI.1. Importanţa şi valoarea sondajelor de opinie ……… VI.2. Marketing electoral. Investigaţia sociologică şi universul opţiunilor politice …………………….. Rezumat ……….……….……….……….………………. Concepte-cheie ……….……….……….……….……….. Întrebări de control ……….……….……….……….…... Bibliografie ……….……….……….……….……………
6

Universitatea SPIRU HARET

……….……….……….……….……….2. Concepte-cheie ………. Bibliografie ……….…..………. II.………. Rezumat ……….……….……………….1.………. Modernizarea paradigmelor comunicării ………… III. Comunicarea.………. Rezumat ………. Mass-media – repere şi criterii sociologice ………….……………… II. Mass-media din perspectivă sociologică …………… I.………. III..……….……….……….PARTEA a II-a SOCIOLOGIA MASS-MEDIA I.………. Comunicarea – o nevoie umană continuă ………….……………….………. Comunicare şi limbaj ……………………………….1..………. PROCESUL DE COMUNICARE.……….……….……….……….……….…………… III.………. dinamică şi modele ………………….………. Comunicarea – „energie a vieţii sociale” …………… II.……….………. Valoarea şi utilitatea paradigmelor ………………. Rezumat ……….. Bibliografie ……….………. Întrebări de control ……….………. TEORII ŞI PARADIGME ÎN STUDIUL SOCIOLOGIC AL COMUNICĂRII DE MASĂ ………. MODELE.……….……….……….…………… 7 Universitatea SPIRU HARET .2.……….…………… Bibliografie ………. SOCIOLOGIA MASS-MEDIA – RAMURĂ A SOCIOLOGIEI 155 155 167 170 175 176 176 177 178 179 187 195 206 207 207 208 209 210 219 225 233 234 235 236 I.………. Întrebări de control ………..………. Concepte-cheie ……….1.3.……….………..…………… II.3.2.…. I.………. Concepte-cheie ……….……….……….. Întrebări de control ……….……….………………..… III.3.……….………. Modelul funcţionalist şi modelul sistemic în sociologia mass-media …………………………. MODELARE ŞI LIMBAJ ……….……….

2..……….………………. FUNCŢII SOCIALE ŞI EFECTE SOCIALE ……….………. SCHEME) BIBLIOGRAFIE GENERALĂ ………………………………. Concepte-cheie ……….……….……….……….……….……… Rezumat ……….……….……….………. Întrebări de control ……….……….3.………. VI.. 237 237 244 250 261 262 263 264 265 265 280 290 291 292 293 294 294 301 306 314 315 316 316 317 319 IV.………..……….……….2. Bibliografie ……….…..…. Puterea de influenţă şi audienţa mass-media ……… Rezumat ……….……….1..……….………. Bibliografie ……….……….………. Publicul şi mesajele comunicării de masă (influenţă şi manipulare) …………………………. Delimitări conceptuale ………….. VI. Rezumat ………. COMUNICAREA POLITICĂ ŞI AUDIENŢA MASS-MEDIA V.……….3. MASS-MEDIA ŞI CULTURA DE MASĂ ………..………..……….1.2.……………….………. Analiza sociologică a relaţiilor funcţionale ………. Efectele sociale ale mass-media..………. Cultura de masă. Funcţiile unui sistem sau sistemul unor funcţii …… IV.………. Întrebări de control ……….………. TABELE.… VI.……….………..……….……….……….IV. Comunicarea şi interesul social pentru viaţa politică … V.…………… REPREZENTĂRI GRAFICE (DIAGRAME.……….……….….……….………..……….…………… VI.…………… V.1.……….………. Concepte-cheie ………. 8 Universitatea SPIRU HARET .………………. IV. Cultură şi comunicare …………………………….………. Bibliografie ……….………. Impactul televiziunii ……….……….……….………. Întrebări de control ………. Concepte-cheie ………..……….

Partea I SOCIOLOGIA OPINIEI PUBLICE 9 Universitatea SPIRU HARET .

10 Universitatea SPIRU HARET .

între multe altele. la indivizi. precum şi 11 Universitatea SPIRU HARET . Explorarea sociologică a comportamentului uman Complexitatea. autonome. sociologia este cea care examinează cel mai îndeaproape schimbarea şi conflictul la nivelul societăţii”. „Dintre toate ştiinţele sociale. a educaţiei. O bogată literatură de specialitate relevă că originile cuvântului sociologie se află în alăturarea dintre socius (în latină. sociologia permite cunoaşterea aprofundată a societăţii (organizare. la fiinţele umane în diversitatea ipostazelor manifestării acestora. în cele din urmă. studiu). ale acţiunii oamenilor. performanţe. sociologia culturii.RAMURĂ A SOCIOLOGIEI Afirmată şi definită în lumea modernă ca studiu direct al vieţii sociale. camarad) şi logos (în greacă.I. I. tendinţe. SOCIOLOGIA OPINIEI PUBLICE . cum sunt. iar „diversitatea acestei discipline. sociologia opiniei publice. relaţia sugerând afirmarea unei ştiinţe despre societate. directe sau indirecte. contradicţii) în ansamblu şi a componentelor oamenilor. în teorie şi practică. urmând anumite criterii sau judecăţi de valoare. despre comportamentul. multilateralitatea şi diversitatea acţiunilor umane. aspiraţiile şi rezultatele. la nivel macrosocial sau microsocial. exprimată prin constituirea şi afirmarea. a mass-media etc. a unor discipline sau ramuri specializate. de la populaţii întregi la colective şi grupuri determinate.1. a generat o sociologie plurivalentă.

acele elemente de natură a pune Oxford. De cele mai multe ori. vom căuta să desprindem. 12 1 Universitatea SPIRU HARET . dificultăţile reale ce se ridică în faţa cercetării ştiinţifice a acestuia. Bucureşti. dintr-o sinuoasă istorie a conceptului şi dintr-un amalgam de controverse şi echivocuri. abstracte sau a altora. 2003. înguste sau a altora excesiv de largi. exagerarea sau minimalizarea diferitelor aspecte sau manifestări ale fenomenului de opinie publică accentuează. dar şi în vocabularul vieţii cotidiene. Cu toate că literatura consacrată opiniei publice este bogată. evoluţia. sintagma opinie publică suscită un interes major crescând pentru problematica specifică pe care o reflectă.1 Aplicate coerent fenomenului de opinie publică. primind semnificaţii diverse. o cale sigură şi eficientă pentru a dezlega „enigma” şi „misterul” opiniei publice. 563. intrată de multă vreme în limbajul ştiinţific.importanţa argumentelor pe care le dezbate o fac totuşi să fie cea mai pasionantă dintre ştiinţele sociale” . neîmpărtăşite unanim. semnificaţiile şi impactul socio-uman reprezintă. preeminenţa unor scheme explicative. teoriile şi metodele practice ale sociologiei evidenţiază interpretativ şi analitic un inepuizabil univers al gândirii şi acţiunii umane. coerenţă şi inteligibilitate. Încercând a contura semnificaţiile şi valoarea unei abordări preponderent sociologice a fenomenului. nu rareori contradictorii. Abordarea sociologică. pragmatice. Noţiunea de opinie publică. p. Editura Univers Enciclopedic. fără îndoială. acoperă astăzi o realitate socială dinamică şi complexă. Dicţionar de sociologie (coordonator Gordon Marshall). în fapt. având accepţiuni diferite. imaginea care s-a creat în jurul acestui fenomen nu excelează încă prin claritate. Pluralitatea şi caracterul echivoc al accepţiilor atribuite conceptului. fie direct. fie în relaţie cu alte fenomene şi procese sociale. aptă a descifra geneza. acreditarea unor viziuni fragmentare.

de la persoană la grup şi între grupuri. pe terenul psihologic al opiniilor şi credinţelor. Deşi au mecanisme psihologice. personalitatea acestora şi. maselor. totodată. Cunoaşterea lor are o deosebită importanţă atât pentru sesizarea şi explicarea mecanismelor sociale. cum au constatat reputaţi cercetători sociali. „printre fenomenele psihologice de masă. acela ale cărui efecte sociale sunt cele mai întinse şi. opinia publică desemnează aprobarea sau dezaprobarea comportamentului şi atitudinilor care pot fi observate în mod public. le conferă o anumită semnificaţie şi le consolidează. contradictorie. ca factor de apreciere. de grup sau de opinia publică. opiniile nu se constituie decât în cadrul proceselor de interacţiune de la persoană la persoană. Universitatea SPIRU HARET . grupurilor. omogenă sau neomogenă. dinamică şi. exprimând. Ne aflăm. utilizat în numeroase moduri. încă de la începutul secolului al 2 Jean Stoetzel. profundă. 256. totodată. ele se caracterizează prin faptul că aparţin totdeauna indivizilor. 1963. uneori. Într-adevăr. componentă esenţială a vieţii sociale. astfel. Considerat încă un concept vag. La psychologie sociale. se exercită într-un context social care le face posibile. pentru înţelegerea acţiunii indivizilor. opinia publică se conturează ca un important mijloc de reglementare a conduitelor şi relaţiilor sociale. relevându-i adevăratele dimensiuni şi sensuri în societatea contemporană. Indiferent dacă este vorba de opiniile individuale. 13 p. cele mai manifeste”2. cât şi pentru conturarea unor programe de acţiune socială şi elaborarea de prognoze cu caracter social. cel puţin sub unele aspecte. Situându-se. Paris. oglindind astfel o realitate psiho-socială diversă. ca un veritabil element stimulator al acţiunii sociale. Flammarion. fenomenele de opinie reprezintă un complex de procese psihosociale supuse unor determinări şi condiţionări multiple. valorizator al diferitelor fenomene şi. de asemenea. cum constatase.într-o lumină mai clară opinia publică.

în Traité de Psychologie appliquée. „opiniile se prezintă mai întâi drept conţinuturi mai mult sau mai puţin instituţionalizate”4. p. de grup sau naţionale întrucât „fiecare popor are caracteristici colective. Opiniile şi credinţele. p. şi anume „Eul afectiv” (emoţii. Potrivit aprecierii lui Jean Stoetzel. sous la direction de Henri Piéron. p. Gustave Le Bon considera că „este mai întâi necesar să cunoaştem terenul pe care acestea pot să germineze”. 19-51. considerate ca fiind reacţia indivizilor la recomandări şi întrebări formulate în condiţiile anchetei prin interviu ori sondajelor de opinie. răutatea şi mila”).XX-lea Gustave Le Bon. La nivel general. 172. ceea ce face din diferitele naţiuni adevărate specii psihologice”3. La connaissance des opinions. Evaluarea cantitativă a distribuţiei opiniilor. În literatura sociologică se disting patru perspective diferite în abordarea fenomenului de opinie publică: 1. Livre II. uneori. sentimente. contestatul autor al Psihologiei maselor supunea analizei „marile resorturi ale activităţii fiinţelor”. Bucureşti. 1954. Paris. toate acestea contribuind la formarea şi „forjarea” opiniilor şi credinţelor individuale şi colective. 4 Jean Stoetzel. raţiunea). pasiuni) şi „Eul intelectual” (cunoaşterea. 2. autorul supunând reflecţiei aspecte esenţiale ale vieţii individuale şi colective a omului. inteligenţa. Celebrul şi. A se vedea în întregime Terenul psihologic al opiniilor şi credinţelor. Editura Ştiinţifică. opiniile reprezintă o expresie a societăţii în care sunt formulate. combătând argumentat susţinerile reducţioniste ale lui Schopenhauner („putem reduce la trei principiile care îl fac pe om să acţioneze: egoismul. 14 3 Universitatea SPIRU HARET . adică însumând „opiniile cetăţenilor de care Gustave Le Bon. apariţia şi mecanismul stărilor conflictuale. din punct de vedere sociologic. PUF. Considerarea opiniei publice „în calitate de forţă politică”. 43. dar şi mediul social în istoricitatea lui. Propunându-şi a studia „formarea opiniilor şi credinţelor”. 1995. comune majorităţii membrilor săi.

în acest caz. opinia publică dobândeşte trăsături diferite de suma opiniilor individuale. 4. specifică şi sociologiei opiniei publice. semnificaţia lui socială şi posibilitatea de a-l cerceta ştiinţific. cum apreciază. prin metodele sociologiei. deosebit de importantă este articularea organică a demersului empiric şi teoretic. 3. în corpul sociologiei generale. Situaţia opiniei publice este definită. dar şi europeană. dar şi pentru 15 Universitatea SPIRU HARET . literatura sociologică americană. perspective sau puncte de vedere diferite aplicate aceluiaşi obiect de studiu. a unei discipline autonome specializate – sociologia opiniei publice. după caz. esenţial fiind a reţine complexitatea fenomenului de opinie publică. important de subliniat este faptul că abordarea psihologică sau sociologică semnifică. Considerarea opiniei publice în calitate de „organizaţie”. înţeleasă ca proces „nici individual. în cadrul sau perimetrul abordărilor din perspectivă interdisciplinară. Potrivit acestei viziuni. prin existenţa şi recunoaşterea de către indivizi sau grupuri a unei probleme politice. În acelaşi timp. în care ei găsesc un pretext pentru comunicare şi întreprind acţiuni pentru influenţarea factorilor politici.guvernanţii consideră că este prudent să ţină cont”. fie că reprezintă centrul de interes major al unei sociologii speciale sau de ramură sociologia opiniei publice -. Fie că opinia publică. „care sunt legate unele de celelalte ca o organizaţie”. acestor perspective de abordare li se pot adăuga şi altele. Considerarea opiniei publice „sub raportul comunicării politice”. ci interindividual”. nici supraindividual. valoarea şi impactul social profund al opiniei publice au contribuit determinant la constituirea. În fapt. După cum vom vedea pe parcursul lucrării. se constituie în „principal obiect al psihologiei sociale”. indispensabil nu numai pentru generalizarea şi explicarea globală a datelor. acordându-se o atenţie cu totul specială interacţiunii dintre liderii de opinie şi masă. îndeosebi.

sub aspectul conţinutului. vol. 289. ESPLP. un element cu relevanţă aparte în determinarea categoriei de opinie publică. Engels arăta: „Orânduirea gentilică se născuse dintr-o societate fără nici un fel de contradicţii lăuntrice şi nu era potrivită decât pentru o astfel de societate. produs specific al ansamblului relaţiilor sociale. Engels. a urmări procesul de apariţie şi de evoluţie a opiniei publice înseamnă. În legătură cu aceasta. Geneza social-istorică Înainte de a examina conceptele fundamentale ale fenomenului social ca atare. Bucureşti. în afara opiniei publice”. II. 16 5 Universitatea SPIRU HARET . Ea nu dispunea de alte mijloace de constrângere. opinia publică a existat din cele mai vechi timpuri. fratriei. implicit. De aceea. îl reprezintă analiza istorică a genezei şi evoluţiei sale. poartă pecetea principalelor caracteristici ce definesc tipul de raporturi care au determinat-o. Cât de mare era autoritatea opiniei publice F. „una din formele tipice de manifestare ale conştiinţei sociale” (Petre Andrei). p. a studia istoria dezvoltării progresive a diferitelor etape parcurse de umanitate. Opere alese. în Marx-Engels. tribului se caracteriza prin faptul că totul se hotăra de către colectivitatea respectivă. F. Opinia publică. Originea familiei.5 Modul de organizare a vieţii şi activităţii în cadrul ginţii.orientarea fructuoasă şi fundamentarea teoretică a demersului sociologic însuşi. Ca formă specifică de reflectare şi influenţare a raporturilor de convieţuire socială. Locul şi rolul opiniei publice în viaţa socială în diferite epoci istorice. 1952. locului şi rolului său în viaţa socială. I.2. opinia acesteia fiind singura autoritate de care ţinea seama fiecare membru al comunităţii în comportamentul său. a proprietăţii private şi a statului.

precum Paula Palmer sau Harwood L. Harvard University Press. marele rol pe care aceasta îl îndeplinea în viaţa socială şi supunerea membrilor colectivităţii faţă de autoritatea opiniei publice.Childs. Toate certurile şi neînţelegerile sunt rezolvate de totalitatea celor interesaţi . Dimpotrivă. New York. ci are cauze bine determinate. jandarmi şi poliţişti. regi. cum se apreciază uneori. După cum subliniază unii specialişti. prefecţi sau judecători. despre care se poate vorbi abia în etapele mai târzii. locţiitori. Cambridge. Harwood L. dar şi în Evul 6 Paula Palmer. fără închisori. ca produs specific al societăţii omeneşti aflate în această etapă a dezvoltării sale. rolul ei în autoconducerea societăţii primitive şi autodisciplinarea membrilor comunităţii gentilice nu sunt rezultatul unor factori externi. Condiţiile materiale de existenţă au fost cele care au determinat în mod spontan formarea opiniei publice. An Essay in History and Political Theory in Honor of Charles Howard McIluwain.ginta sau tribul .Childs6. în relaţiile şi structura socială. The Concept of Public Opinion. în conţinutul şi funcţionalitatea regimului politic.. fără soldaţi. 17 Universitatea SPIRU HARET .autoritatea absolută care stătea la baza reglementării raporturilor de convieţuire socială în comuna primitivă . 1966.sau de diferite ginţi între ele. Existenţa acestui tip de opinie publică . What Is Public Opinion în An Introduction to Public Opinion.nu este un fenomen întâmplător şi nici rezultatul gândirii mistico-magice. Schimbări esenţiale în cadrul opiniei publice se produc o dată cu modificările intervenite în gradul de dezvoltare a forţelor productive.rezultă din faptul că totul decurgea în felul stabilit. John Wiley & Sons Inc. în Grecia şi Roma antică. fără procese. în Political Theory. fără nobili. opinia publică este consecinţa firească a unor cerinţe obiective. Prin urmare. formarea opiniei publice. element imperios necesar însăşi existenţei omeneşti. 1949. nici al utilizării unor mijloace şi căi speciale de formare a opiniei publice.

minţi luminate. «dominaţia despotică este servilă chiar atunci când se sprijină pe opinie. Cu toate aceste precizări. Cu toate acestea. la scrierile lui Jean Jacques Rousseau. trebuie să ne oprim. spunea el. Acest punct de vedere a mai fost repetat de multe ori de atunci. Childs. Blaise Pascal se referea la opinia publică în termeni precum „regina lumii”. Hume. căci depinzi de prejudecata celor pe care îi guvernezi prin prejudecată». Hobbes vorbea despre lume ca fiind guvernată de opinie (părere). în mod special. căci.Mediu. sintagma opinie publică nu a fost supusă unei analize sistematice şi unei tratări corespunzătoare. atunci filosofii conduc regina”. susţinând că «voinţa cea mai generală este şi cea mai justă». vox Dei datează din ultima parte a Evului Mediu. Expresia vox populi. Astfel. Hume aprecia că această maximă se extinde. iar consideraţiile sale cu privire la relaţia dintre opinia publică şi lege sunt semnificative. au exprimat păreri asupra opiniei publice. fie şi pe scurt. în egală măsură. cât şi la cele mai libere şi populare. Rousseau crede că despotismul însuşi se bazează pe opinie. la perioada Revoluţiei franceze şi. subliniază Harwood L. În secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea. Se pare că Rousseau a fost primul care a folosit expresia «l′opinion publique». Rousseau a aplicat statului „teoria sa cu privire la infailibilitatea populară. Locke considera că opinia reprezintă una din cele trei categorii ale dreptului. precum Hobbes. până în secolul al XVIII-lea. El este cel care a dezvoltat ideile şi formulările anterioare cu privire la opinia publică în maniera cea mai clară. dând glas afirmaţiei clasice că „numai pe opinie este fundamentată guvernarea”. filosofii politici erau conştienţi de importanţa opiniilor maselor. Pascal sau Voltaire. El afirma că «oricine dă legi unui popor trebuie să 18 Universitatea SPIRU HARET . Locke. atât la cele mai despotice şi militare guverne. în timp ce Voltaire îi replica: „dacă opinia este regina lumii.

consemna enciclopedia mai sus citată.8 Într-adevăr. sub aspectul ei democratic şi parlamentar. viguroase şi conştiente de sine a fost pe deplin Harwood L. Jacques Necker. op. ca şi rolul jucat de presă în formarea sa.XI-XIII. El a descoperit că saloanele Franţei au jucat un rol foarte important în formarea opiniei publice a timpului său şi că opiniile burgheziei erau.669. mai ales în cercul lui Necker. The Macmillan Company. opinia publică s-a manifestat pentru prima oară. de unde şi-a făcut drum”. Ulterior. 19 8 7 Universitatea SPIRU HARET .Childs.35-36. Encyclopedia of the Social Sciences. era „să maximizeze prin ea justeţea hotărârilor”. Vasta sa experienţă i-a permis să sublinieze legătura dintre opinia publică şi creditul public. aşa cum o vedea el. Problema de bază a opiniei publice. la concluzia că Necker a dat singura analiză detaliată a opiniei publice în timpul revoluţiei franceze.7 Importante lucrări de sinteză consideră că „în ajunul revoluţiei. „în timpul luptelor pentru libertatea politică şi religioasă în secolul XVII”. ministrul de finanţe francez. p. o parte integrantă a oricărei teorii democratice asupra statului. a fost unul dintre primii care a intuit semnificaţia opiniei publice ca factor cu influenţă în sistemul puterii de stat. New York. în mod necesar. deşi existau numeroase referiri la subiect în scrierile efemere ale perioadei. Bentham a susţinut că opinia publică este. p. Se ajunge. În Anglia. vol. subliniind legătura ei cu legislaţia. unul dintre primii care şi-a pus problema raportului dintre relaţiile publice şi puterea de stat.cit. astfel. hotărâtoare prin influenţa lor. termenul de opinie publică a început să capete răspândire.ştie cum să modeleze opiniile şi cum să guverneze prin ele pasiunile oamenilor»”. 1957. puterea dinamică a unei opinii publice. În Statele Unite ale Americii. într-adevăr. Jeremy Bentham a relevat importanţa opiniei publice ca un mijloc de control public..

unii au definit opinia publică drept consimţământul multora sau al majorităţii cetăţenilor unui stat cu privire la judecăţile la care a ajuns fiecare individ ca urmare a propriei reflecţii sau a cunoştinţelor sale practice cu privire la o chestiune dată. este legat cu contrariul său. În acest sens. ceea ce este substanţial şi adevărat. care au invocat-o în repetate rânduri nu numai ca un mijloc de consolidare a sentimentului politic în primele stadii ale revoluţiei lor. Majoritatea autorilor germani din perioada amintită susţineau că această competenţă a opiniei publice de a conduce se extinde numai asupra unor principii generale. atenţia concentrându-se într-o măsură însemnată asupra problemei competenţei maselor de a conduce. revoluţia i-a îndemnat pe unii gânditori. la stimularea unor dezbateri din care au reieşit definiri mai precise ale termenilor şi încercări de delimitare a rolului efectiv jucat de opinia publică în chestiunile publice. după care indivizii singulari ca atare urmează să aibă şi să îşi exprime propria lor judecată. Hegel subliniază: „Libertatea subiectivă formală. Întrânsul. În acest sens merită a fi subliniată concepţia lui Hegel. Treptat. se manifestă în fenomenul colectiv pe care-l numim opinie publică. când moralul scădea.recunoscută de coloniştii americani. reprezentând un factor cu pondere decisivă prin influenţa sa. dezvoltarea dezbaterilor cu privire la opinia publică. universalul în şi pentru sine. El a formulat ideea potrivit căreia opinia publică trebuie să fie respectată numai pentru principiile esenţiale pe care le întruchipează. la un nivel fără precedent. părere şi soluţie asupra problemelor generale. dar şi ca o lozincă mobilizatoare şi strigăt de luptă în campaniile de mai târziu. între care şi Hegel. În Germania. În Principiile filosofiei dreptului. opinia publică s-a impus ca o veritabilă forţă în sistemul democrat american. existenţa aceasta este aşadar contradicţia în 20 Universitatea SPIRU HARET . cu ceea ce constituie specificul pentru sine şi particularul opiniei mulţimii. Revoluţia franceză a fost cea care a stimulat. descoperirea acestor principii generale fiind atributul şi sarcina personalităţii.

o garanţie a apărării intereselor monarhiei prusace. instanţe specifice sistemului de guvernare feudală şi. din punct de vedere politic. şi ea este aceasta mai ales în timpul nostru. p. însă. Opinia publică este modul neorganic în care se face cunoscut aceea ce vrea şi socoteşte un popor. Hegel afirmă şi că masele. el pledează pentru „adunările stărilor”.358-359. 1969. pentru care poporul este „o masă informă” ale cărei acţiuni sunt „sălbatice şi iraţionale”. subordonate celor ale monarhului şi statului prusac. astfel. într-un fel. 21 9 Universitatea SPIRU HARET . interesele maselor apărând ca interese particulare şi trebuind să fie. Teoria lui Hegel cu privire la opinia publică denaturează. în care principiul libertăţii subiective are atâta importanţă şi semnificaţie. totodată. ceea ce se impune realmente în stat trebuie să se manifeste în mod organic. Cu toate că enunţă ideea valoroasă conform căreia opinia publică exprimă interesele generale şi se ocupă de chestiunile generale ale colectivităţii. reale.cunoaşterea ca fenomen. Bucureşti. poporul nu pot fi purtătorii interesului general. Principiile filosofiei dreptului. Editura Academiei. raporturile şi determinările obiective.W. . că această calitate o au numai monarhul şi guvernul prusac. în toate timpurile opinia publică a fost o mare putere. G.fapt a ei însăşi . Fără îndoială. dar în care Hegel vede o modalitate de a reprezenta „generalitatea empirică a părerilor celor mulţi” (adică a opiniei publice a maselor) şi. ceea ce urmează să fie valabil nu se mai impune prin constrângere şi doar în mică măsură prin deprindere şi moravuri.Hegel. dar în afara lui.9 Hegel. În acest scop. prin înţelegere şi temeiuri raţionale”. esenţialitatea tot atât de nemijlocit ca şi neesenţialitatea. opuse intereselor burgheziei. Totuşi. caută să găsească un mijloc de reprezentare a acestuia.cu atât mai mult. Astăzi. şi acesta este cazul înlăuntrul constituţiei.

O serie de factori. ca izvorul oricărei puteri. opinia publică îşi găseşte finalitatea. totodată.pune în lumină rolul opiniei publice şi necesitatea formării şi informării ei de către grupurile şi partidele politice care exprimă interesele diferitelor categorii sociale.prin reprezentanţii săi . Este. stimulând-o şi consolidând-o. în sistemul burghezo-liberal ea devenind o forţă politică de seamă. în general. I. formarea naţiunilor. Există abordări care explică geneza opiniei publice. într-adevăr. În acea perioadă. în practica socialistorică. Concepţia după care publicul ia parte la deciziile puterii politice . precum dezvoltarea producţiei de mărfuri şi a pieţei. victoriile revoluţiilor burgheze au avut un puternic ecou în opinia publică. în metodele şi formele de guvernare au avut un rol decisiv în dezvoltarea opiniei publice. un progres în viaţa politică. începutul epocii în care opinia publică se remarcă îndeosebi prin contribuţia importantă pe care o aduce în procesul guvernării şi. „Dominaţia” opiniei publice este asigurată de sistemul instituţional al democraţiei parlamentare şi de mecanismul lui politic.3. burghezia era interesată în creşterea rolului opiniei publice. 22 Universitatea SPIRU HARET . asemenea izvoarelor.De fapt. deoarece în cadrul acesteia se putea manifesta principiul libertăţii individuale proclamat de ea şi care reprezenta. apariţia cetăţenilor liberi. modificările intervenite în structura politică. Deşi element al conştiinţei sociale. fapt demonstrat de însăşi sporirea preocupărilor pentru analiza caracterului şi tendinţelor manifestate de opinia publică în viaţa socială. în viaţa politică. Relaţia interese-convingeri-constrângeri în constituirea şi schimbarea opiniei publice Reprezentanţii intelectuali ai burgheziei în ascensiune disting opinia publică ca element deosebit de activ. ca armă ideologică împotriva monarhiei şi societăţii feudale.

economice sau militare. mijlocul spre un scop. Astfel. Scopul revoluţiei este de a înlătura vechea elită şi instituţiile ei”. omul.) folosită în apărarea legii şi ordinii”10. ambele enunţuri confirmând spusele lui Cicero: legile amuţesc în faţa armelor. Editura Amarcord. O teorie a stratificării sociale. Forţa este. prin revolte şi revoluţii. 2002. Analizând influenţa şi rolul forţei în determinarea comportamentelor şi convingerilor oamenilor. Lenski. sociologii au constatat că dacă o elită conducătoare urmăreşte „scopuri materialiste şi e preocupată doar de propria prosperitate. nu poate fi niciodată atins până când cei mai mulţi membri ai societăţii nu îl acceptă liber. Gerhard E. va descoperi curând că domnia puterii este şi ineficace şi costisitoare”. Putere şi privilegii. neputând fi guvernat un popor care trebuie mereu cucerit. Acel scop. dar. Ea nu mai poate funcţiona ca resursă privată a unui anume segment al populaţiei. elitele conducătoare vor sfârşi prin a fi înlăturate. mai ales. ca pe scopul propriu. cei care iau puterea cu forţa consideră avantajos să-şi legitimeze domnia… forţa nu mai poate juca rolul dinainte. ci trebuie transformată într-o resursă publică (opinie de masă. p. Odată acestea distruse. forţa nu rămâne mereu atotputernică şi. stabilirea unei noi ordini sociale. În timp însă. 68. cum s-a întâmplat de atâtea ori în istorie. n. nefiind în stare să dea putere dreptăţii.formarea sau dezvoltarea ei (transformarea) prin apariţia şi exercitarea forţei. Timişoara. Cum sintetiza Blaise Pascal. 23 10 Universitatea SPIRU HARET . „în cel mai bun caz. Dacă populaţia ar fi supusă perpetuu forţei. „elita ideologică se forţează să conducă prin convingere. politice.a. iar Hobbes afirmase că înţelegerile fără sabie sunt doar cuvinte neînstare să apere fie şi un singur om. mai precis a puterii de diferite feluri. a dat dreptate puterii. ea nu înlătură necesitatea de a supune iar. cum releva Edmund Burke.

ale cărei „arme” devin ideile. anevoioasă şi relativ puţin productivă. are anumite particularităţi la fiecare popor şi. prin însăşi natura sa. 11 Idem. complex. în instrumente de propagandă ale noului regim. Procesul de formare a opiniei publice se realizează în mod diferit de la epocă la epocă. 24 Universitatea SPIRU HARET . de mişcare a maselor. 169. se poate. Oricum. Afirmându-se printre primele forme. opinia publică ajunge în societatea burgheză la o anumită maturizare. de obicei. p. acţionând prin ele. instituţii educative şi religioase. abordările sociologice ale fenomenului consideră că „instituţiile care formează opinia publică slujesc ca instrument secund pentru legitimarea poziţiilor noilor elite. înconjura cu un nimb de legitimitate în câteva luni sau ani”11. de obicei. transformate. Prin folosirea unei combinaţii de momeli şi ameninţări. Nu credem că ar servi prea mult analizei încercarea de a cataloga referirile la opinia publică în lucrări din veacul al XIX-lea şi până în prezent. în opinii. dispunând de structuri şi instituţii specifice. împreună cu mass-media şi alţi factori modelatori ai opiniei publice. Preocupările teoretico-explicative referitoare la problematica opiniei publice au existat din cele mai vechi timpuri.Prin urmare. cu caracter democratic. puterea de constrângere se metamorfozează în putere de influenţare. orientând acţiunea în direcţia schimbării raportului de forţe în favoarea maselor. de convingere. are un caracter complex. în desfăşurarea sa. pot fi transformaţi. specializate. numărul lor este prea mare şi tentativa de sistematizare. Multe dintre temele studiate astăzi au fost sesizate încă de la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul celui următor. Mecanismul acestei transformări este. este adesea influenţat de diferite împrejurări. O elită hotărâtă şi inteligentă. Dacă în cadrul procesului de formare a opiniei publice. argumentele. În acest sens. care. astfel. desigur. înregistrând succese în planul luptei pentru democraţie.

Cercetători din domeniul dreptului şi jurisprudenţei au întreprins analize atente ale relaţiei dintre opinia publică. Întrebarea: ce este opinia publică? primeşte un răspuns pertinent prin determinarea a trei procese: (a) «prelingerea» opiniilor de la nivelul elitelor. Fapt este că. 104. O asemenea problematică aduce în discuţie. p. Autorul pune în discuţie modelul cascadei. Se poate alcătui o lungă listă de studii vizând influenţa grupurilor de presiune asupra opiniei publice. 2) elitele politice şi Giovanni Sartori. Importanţa crescândă a presei. inclusiv „războiul rece”. drept şi instituţiile politice. în timp. Iaşi. 1999.dinamic. subliniind caracterul. adesea emoţional şi iraţional. aceasta dobândeşte un caracter intenţional nou. imagine ce sugerează „curgerea” opiniilor ca într-o cascadă ce străbate mai multe bazine succesive înlănţuite astfel: 1) elitele economice şi sociale.. Teoria democraţiei reinterpretată. Numeroşi sociologi şi psihologi au stăruit asupra problemei genezei opiniei publice. adecvat evenimentelor pe care se axează. formulat de Karl Deutsch. diferenţiat. 25 12 Universitatea SPIRU HARET . tema formării opiniilor. (b) «fierberea» opiniilor la nivelul mişcărilor de masă şi urcarea lor precum bulele de aer şi (c) identificarea grupului de referinţă în ordinea prezentării lor”12. al acestui proces. intervin elemente dinamizatoare sau apar noi caracteristici ce imprimă noi sensuri. a celorlalte mass-media în legătură cu formarea opiniei publice a atras interesul multora. iar cele două războaie mondiale. ca o condiţie prealabilă a studiului sociologic şi istoric al fenomenului opinie publică. „opiniile nu sunt înnăscute şi nici nu apar din nimic. au focalizat atenţia asupra rolului propagandei. noi direcţii de activizare a opiniei publice. S-a acordat o mai mare atenţie problemei competenţei maselor de a exprima opinii inteligente în chestiuni de politică publică. s-au conturat noi direcţii de investigaţie a opiniei publice. Cum relevă Giovanni Sartori. direcţionat etc. adică ideologic. Editura Polirom.

Întrebări de felul: Este opinia publică. opinia este făcută publică. totul depinde de credinţa valorică în adevăr – de valoarea adevărului. Sartori consideră că acest enunţ este „fals”. Rezultă. iar afirmaţia „înşelătoare”. rolul jucat de factorii ereditari şi de mediu în formarea opiniilor. pornind de la premisa că este vorba despre un corp politic liber. opinia aparţine publicului”. sunt tot atâtea direcţii de cercetare care pot fi multiplicate prin luarea în considerare a altor elemente ce ar putea fi studiate. De pildă. 3) mass-media. prin urmare. dar. de o economie de piaţă şi de o societate liberă. influenţa opiniei publice asupra politicului. în opinia lui Sartori. iar. câteva aspecte merită a fi amintite. stabilirea autorităţii opiniei publice în chestiuni speciale etc. În acest sens. deoarece „ascunde distincţia crucială între (a) o opinie care e publică numai în sensul că este desemnată în cadrul unui public şi (b) o opinie pe care publicul… şi-a format-o prin sine însuşi”. în nici un caz. în sensul de opinie de masă.guvernamentale. 107-112. „trăim într-o lume marcată de persuasiune ideologizată. Însă. o călăuză demnă de urmat? Asupra cărui tip de probleme poate da ea un verdict. eşuăm în recunoaşterea şi abordarea tuturor celorlalte lucruri” 13. „în al doilea caz. ca mijloc de control social. dacă poate? Unde poate fi 13 Idem. autorul atrage atenţia că „în primul sens. nu este produsă de către public”. conducerea şi controlul opiniei publice. pentru care «cauza» are prioritate asupra adevărului. p. în cele din urmă. Pentru a fi cât mai bine înţeles. inclusiv în jurul tezei conform căreia în cadrul unei societăţi date „fiecare regim politic îşi găseşte expresia antagonică în forţa opiniei publice”. Dacă eşuăm în recunoaşterea acestui lucru. fiind evident că. că studierea semnificaţiei opiniei publice. apariţia şi practica social-politică a totalitarismului au dat naştere la noi discuţii în legătură cu rolul opiniei publice în viaţa statului. 26 Universitatea SPIRU HARET . Modelul „cascadei” a suscitat el însuşi dezbateri şi confruntări de opinii. 4) liderii de opinie şi 5) marele public.

1214 Aşadar.. Este nevoie de un remediu mai puternic. aceste întrebări merg chiar la rădăcina teoriei democraţiei. adâncirea divergenţelor dintre grupuri. Educatorii s-au arătat şi ei interesaţi şi preocupaţi de problema sporirii rolului opiniei publice în rezolvarea treburilor obşteşti. Gradul de 14 Harwood L. Pe de altă parte. 27 Universitatea SPIRU HARET . stereotipuri şi neînţelegeri. unul dintre cele mai tulburătoare aspecte ale formării şi cristalizării opiniei publice se referă la creşterea intensităţii conflictelor de opinie. În aceste situaţii.trasată linia de demarcaţie între problemele în care este competentă şi cele în care nu este? au revenit mereu în atenţie. Cei mai mulţi adepţi ai democraţiei susţin importanţa unei opinii publice informate şi inteligente.Childs. (. dificultăţile pot fi depăşite prin informarea corectă şi instruirea educativă a grupurilor interesate. opuse. să reconcilieze diferenţele în vederile filosofice asupra vieţii. să schimbe inima omenească. În aprecierile multor specialişti. op. În sfârşit. problema de bază a opiniei publice este problema educaţiei. să înlăture egoismul individual şi de grup. Pentru aceasta este necesară. 39. în primul rând. p. aceste cauze sunt imaginare. Uneori. Atât voinţa. Problema concilierii şi armonizării diferenţelor de opinie este o problemă psihosociologică deosebit de importantă. bazate pe concepţii greşite. pledoariile lor militând pentru a se distinge între „puterea poporului” şi „puterea asupra poporului”. descoperirea cauzelor reale ale unor asemenea stări. cât şi mintea trebuie modelate. „Nici o cantitate de informaţii şi de instruire pur intelectuală nu poate..cit. multe diferenţe şi conflicte de opinie sunt determinate de interese şi scopuri contrare.) Una dintre cele mai dificile probleme din arena opiniei publice este de a reconcilia voinţele şi opiniile oamenilor” . pe prejudecăţi.. nesprijinită. concepţia despre opinia publică evoluează o dată cu schimbările intervenite în dezvoltarea socială. De fapt. lipsa unor premise şi scopuri larg acceptate.

de a valorifica şi promova tradiţiile progresiste. diferitele aspecte ale vieţii sociale. de către opinia publică. Profundele transformări care au avut şi au loc în lume în plan socio-politic. după cum am arătat deja. Opinia publică exprimă mutaţiile şi tendinţele care au loc în conştiinţa popoarelor. prin diferite metode de investigare şi interpretare. de raporturile dintre diferite grupuri sociale etc. sfera lor de cuprindere. procesele globalizării au determinat adânci prefaceri la nivelul conştiinţei maselor. extinderea fără precedent a valorilor democraţiei. Modul concret de manifestare a opiniei publice şi formele ei de exprimare depind. de a înfrâna acţiuni cu caracter social negativ ori ineficient. cu toate implicaţiile ei asupra progresului umanităţii şi situaţiei sociale a maselor. gradul de veridicitate a reflectării. Acestea sunt câteva din motivele pentru care opinia publică este tot mai mult analizată ca fenomen sociologic complex şi urmărită sub toate formele ei de manifestare. al opiniei publice la scară naţională şi internaţională. de o multitudine de factori de ordin economic. ampla revoluţie ştiinţifică şi tehnică ce se desfăşoară în prezent. Rolul opiniei publice se relevă cu deosebită forţă în dezvoltarea social-politică a lumii contemporane. pe scurt. poziţia activă a maselor în problemele vitale ale umanităţii. şi de apariţia şi consolidarea unei opinii publice mondiale. În contextul epocii marcate de intrarea omenirii în secolul al XXI-lea se poate vorbi.profunzime cu care sunt reflectate. de modul de organizare şi funcţionare a regimului politic. sub aspect atât educativ. opinia publică îşi exercită capacitatea de a stimula iniţiative. istoric. dincolo de o opinie publică naţională. de a modela caractere. influenţa tot mai puternică a mijloacelor de comunicare de masă. cât şi coercitiv. precum şi puterea de influenţare a acestor aspecte prin activizarea maselor diferă de la o etapă istorică la alta. 28 Universitatea SPIRU HARET . cultural. social. Prin influenţa considerabilă pe care o exercită asupra conştiinţei umane şi a comportamentului social.

ca în prezent. opinia publică nu a avut un rol atât de însemnat. modelării şi manipulării opiniei maselor în diverse orânduiri sociale (despotism. puterea constrângerii şi a convingerii în constituirea şi schimbarea opiniei publice.Mersul istoriei se desfăşoară astăzi în condiţiile creşterii considerabile a activităţii maselor. stări conflictuale etc. „o dată ce importanţa opiniei globale creşte în paralel cu răspândirea mijloacelor de informare sistemice”. p. cum subliniază Alvin Toffler. astfel. REZUMAT Sociologia este o disciplină plurivalentă. care exercită o influenţă covârşitoare în politica mondială. 29 15 Universitatea SPIRU HARET . politică şi cultural-spirituală a societăţii. aptă a descifra complexitatea. individuale şi colective. Alvin Toffler. regimuri politice. 344. devenind o veritabilă „armă neconvenţională”. multilateralitatea şi diversitatea acţiunilor umane. geneza social-istorică a fenomenului. Sunt.). Pe bună dreptate. evidente istoricitatea opiniei publice şi semnificaţia ei în procesul afirmării progresului social-uman. Antet. Probabil că. niciodată în istorie. În acest sens. Condiţiile istorice ale apariţiei şi dezvoltării opiniei publice se concretizează în funcţie de evoluţia economică. se disting aspecte esenţiale şi specifice precum: explorarea sociologică a gândirii şi comportamentului uman. Powershift. locul şi rolul opiniei publice în viaţa socială în diferite epoci istorice. Puterea în mişcare. Bucureşti. democraţie. al emancipării personalităţii umane. în rezolvarea marilor probleme ale omenirii. situaţie nicicând consemnată de evoluţia umanităţii. 1995. totalitarism. ea „configurează scena pentru acţiuni globale”15. de la individ la contextul naţional şi internaţional. socială. relevându-se mecanismele instituţionale ale influenţării.

• Informare corectă. poartă pecetea principalelor caracteristici ce definesc tipul de raporturi sociale. una din formele tipice de manifestare a conştiinţei umane. Ce este sociologia opiniei publice? Explicaţi geneza social-istorică a fenomenului de opinie publică. opinia publică.În esenţă. instruire educativă. Definiţi conceptul de sociologie şi obiectul ei de studiu. • Sociologia opiniei publice. • Grupuri sociale. opinie publică mondială. ÎNTREBĂRI DE CONTROL (autoevaluarea cunoştinţelor) 1. constrângeri şi convingeri. • Elitele sociale. 2. • Fenomenul de opinie publică: geneza social-istorică. fiind un produs specific al relaţiilor umane. opinie diseminată în public şi opinia publicului însuşi. 30 Universitatea SPIRU HARET . • Modelul „cascadei”. formală. • Grupuri de presiune. • Opinie publică naţională. CONCEPTE-CHEIE • Sociologie – sociologie plurivalentă. economice şi politice care se află la geneza fenomenului studiat de sociologie. • Credinţa valorică în adevăr. manipulare. libertatea subiectivă.

Ce relaţie există între opinia publică şi progresul socialuman? 4. 19-51. Ce exprimă conceptul de opinie publică naţională? Dar cel de opinie publică mondială? BIBLIOGRAFIE – Aurelian Bondrea. p. – Mattei Dogan. Opinia publică şi dinamica schimbărilor din societatea românească în tranziţie. 1999. Noile ştiinţe sociale. p. Ce sunt „grupurile de presiune” şi ce rol îndeplineşte manipularea opiniei publice? 6. Iaşi. 1993.3. 104-107. Explicaţi modelul „cascadei” în formarea şi dezvoltarea opiniei publice. 99-101. Editura Fundaţiei România de Mâine. 1998. Interpenetrarea disciplinelor. 1995. – Giovanni Sartori. p. Opiniile şi credinţele. Editura Academiei Române. Editura Polirom. Editura Ştiinţifică. – Gustave Le Bon. p. Bucureşti. 114-118. Teoria democraţiei reinterpretate. 141-174. 5. 31 Universitatea SPIRU HARET . Robert Pahre.

CONCEPTE FUNDAMENTALE. Interpenetrarea disciplinelor.1. 135. Individul şi corpul social Conceptul de opinie publică exemplifică cel mai concludent difuzarea conceptelor de la o disciplină la alta. Bucureşti. potrivit unei lucrări de sinteză ca International Encyclopedia of the Social Sciences. disciplină evident mai nouă în ştiinţele sociale2. Robert Pahre. la început. sociologia a „împrumutat” 22 de termeni politologiei. p. 2 Ibidem. în cea mai mare parte a lor. Mattei Dogan. Noile ştiinţe sociale. 133. Fiecare are istoria sa. Acelaşi termen poate avea o dublă folosire: în calitate de concept ştiinţific şi în limbajul curent”1. precum şi de o teorie proprie având originea în sociologia generală. A doua etapă constă… în definirea folosirii ştiinţifice a conceptului. specifice sieşi. Or. sociologia opiniei publice dispune de concepte şi instrumente proprii. DEFINIŢII ŞI PERSPECTIVE ANALITICE Asemenea altor ramuri ale ştiinţei. transferul ori „împrumutul” de concepte între discipline. fenomen explicabil în epoca modernă prin interpenetrarea disciplinelor şi procesele de hibridare. Astfel. 1993. Orice concept trebuie mai întâi creat. „În patrimoniul fiecărei discipline conceptele joacă un rol important. II.II. Editura Academiei. p. Definiţii ale opiniei. 32 1 Universitatea SPIRU HARET . sensul său poate fi imprecis sau de o utilitate limitată pentru cercetare.

Este de reţinut că. în concepţia logică şi filosofică. ştiinţifică. prin sine însăşi. întrucât acestea din urmă determină şi configuraţia lăuntrică şi mecanismele de funcţionare a opiniei publice. că eforturile pentru determinarea şi definirea conceptului de opinie publică au drept deficienţă teoreticometodologică ipoteza unilaterală că opinia publică ar fi o entitate ce poate fi dedusă şi caracterizată relativ direct. principalele stadii istorice privind locul şi rolul opiniei publice în viaţa socială. ştiinţific. Lowell. metodologic. cu o structură complicată. înainte de a aborda aspectele esenţiale privind definirea conceptului de opinie publică şi a altora derivând de aici. De fapt. Dată fiind complexitatea temei. ca urmare. unei noţiuni sau unei 33 Universitatea SPIRU HARET . în parte. conceptul ca atare fiind prezent în gândirea socială încă din secolul al XVIII-lea. între primele lucrări sistematice consacrate opiniei populare sau publice se numără A. New York. însă cu un înţeles difuz. dar şi a legităţilor care guvernează constituirea şi funcţionarea opiniei publice sunt indispensabile topografierea exactă. elaborarea unei definiţii exprimă procesul sau formularea capabile a oferi (sau clarifica) semnificaţia cât mai precisă a unui cuvânt. faptul. probabil. Am evidenţiat în primul capitol. inclusiv istorică şi socială. Asemenea abordare nu ţine seama de faptul că opinia publică este un sistem de fenomene obiectivate. constatat de unii autori. precum şi studiul temeinic al raporturilor macrostructurale la nivelul întregii societăţi. Astfel. utilizat în diverse moduri. pentru dezvăluirea structurii interne.L. 1913. locul şi funcţiile sale reprezintă un factor relevant în reţeaua deosebit de complicată a realităţilor sociale. integrat ca parte în totalitatea socială şi.Acest context explică. Opinia publică şi guvernarea poporului. se impun atenţiei câteva considerente de principiu în legătură cu însăşi noţiunea de definiţie. a acestui sistem complicat de relaţii şi comunicaţii. pe scurt.

curent folosite. se întâlnesc definiţii recursive. formulă exprimând un punct de vedere sau o Cf. definesc opinia din diferite perspective. mai amplu. definiţiile sunt explicite sau implicite. Ca metodă de formulare sau descriere în sociologie. optativă (preferenţială). ca şi în alte domenii.sintagme. îndeosebi din perspectiva metodelor utilizate. ca şi în psihologia socială. definiţia cea mai corectă trebuind să fie logic echivalentă cu termenul de definit. Théorie des opinions. Bucureşti. Se disting. uneori. 89-90. care descifrează sensul prin exemple şi generalizări de exemple. inclusiv sub aspectul semnificaţiilor şi consecinţelor pentru individ şi colectivitate. 4 Jean Stoetzel. noţiunea de opinie continuă să fie discutată şi discutabilă. un eveniment. a cărei esenţă este constituită tocmai din valoarea vizată de opinii”4. în sensul că semnificaţia termenilor este dezvăluită direct sau indirect. semnificaţia trimiţând la context. în socius şi în corpul social”. alteori. o teorie a definirii opiniilor trebuie „să pornească de la trei puncte de plecare: opiniile în individ. care. Editura Humanitas. o informaţie. concentrat. modalitate personală de a aprecia un fapt. în esenţă. de asemenea. o idee. Dicţionar de filozofie şi logică.345. Examinate din alte puncte de vedere. Antony Flew. într-o formă sintetică. 1943. atitudinile şi convingerile oamenilor. care sugerează adevăruri în genere acceptate la care se adaugă noi semnificaţii. un comportament. sumar. În sociologie. şi definiţii în uz. mai vechi sau mai noi. p. considerate a împlini „adevăratul înţeles”3. 34 3 Universitatea SPIRU HARET . şi definiţii persuasive. definiţii contextuale. p. Definită. Paris. 1996. PUF. adică prin interpretări ale termenilor (simbolurilor) la care se face apel sau prin formule rezultate din generalizarea practicii. descriu şi analizează relaţiile. convergenţă stabilită „prin dualitatea cu adevărat indestructibilă a persoanei şi a societăţii. Surse bibliografice. Exemplificăm prin câteva variante: „Opinie – fapt de conştiinţă care se exprimă printr-o judecată apreciativă.

aprobare-dezaprobare etc. 6 Dicţionar de sociologie.7 Diferitele perspective din care sunt analizate opinia. dar şi dificultăţile pe care le ridică studierea ei. Punând astfel în joc procese de interacţiune între indivizi şi grupuri. cum se exprimă Giovanni Sartori. o relaţie sau interacţiune socială etc.evaluare la care insul aderă pentru o perioadă mai scurtă sau mai lungă de timp (acord-dezacord.5 „Opinie – enunţ care dă expresie opţiunii cognitive şi afective a unei persoane. Cătălin Zamfir. Paris. referindu-se la caracterul „public” al opiniilor. opinia nu poate aparţine propriu-zis nici domeniului psihologiei.)”. 1993. caracteristicile opiniilor. fenomenul de opinie corespunde unui fapt esenţialmente psihosocial…”. coord. inclusiv etimologice. 1970. structurare şi schimbare. De aceea poate fi utilizată pentru diagnosticarea unei predispoziţii atitudinale”. Editura Babel. o întrebare preliminară este aceea dacă există un motiv pentru care spunem opinie (a publicului) în loc să Dicţionar de psihologie socială. raporturile ei cu alte concepte şi categorii. Opinia este considerată uneori ca simplă manifestare (verbalizare) a unei atitudini latente. 1981. Înţeleasă în acest sens. Bucureşti.6 „Sens special: opinia publică este judecata colectivă exprimată asupra unui fapt sau a unei probleme de către o societate dată. 7 La Sociologie (sous la direction de Jean Cazeneuve et David Victoroff). întrucât opinia indivizilor compune opinia publică. Centre d’Etude et de Promotion de la Lecture. grup social sau colectivitate pentru un anumit punct de vedere cu privire la un fapt sau eveniment. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. modalităţile de formare. ca şi încercările de tipologizare exprimă interesul deosebit de care se bucură. privind conceptul de opinie aduc în atenţie „câteva probleme spinoase”. dar este modelată de ea. „genetice”. Lazăr Vlăsceanu. Bucureşti. Din definiţiile de mai sus apare limpede că explicaţiile logice. Astfel. 35 5 Universitatea SPIRU HARET . nici celui al sociologiei.

folosim alt termen. p. ci şi pentru că se referă la chestiuni „publice”. 100. rezultatele neputând fi combinate prin simpla adiţionare. Utilizând cele trei tipuri de abordare. o opinie poate fi numită publică nu numai pentru că este răspândită într-un public divers.. Théorie des opinions. Operând această distincţie. sunt opinii care s-au format în noi în timpul vieţii şi. Într-o semnificaţie primară. PUF. sunt de semnalat (comentat) următoarele aspecte esenţiale: a) Pentru a ajunge la înţelegerea şi explicarea opiniilor unui individ sunt necesare abordări care ţin de „psihologia diferenţială”. 36 Universitatea SPIRU HARET . O analiză deosebit de interesantă în acest sens este cuprinsă în lucrarea lui Jean Stoetzel. Paris. dintre individ şi grup. termenul „public” nu indică numai subiectul (opinia). un element fundamental este acela că. p. Théorie des opinions 9. raporturile dintre individ şi societate. care vizează. ci şi natura şi domeniul opiniilor în chestiune. 1943. putem distinge uşor „eul empiric de eul psihologic sau de eul filosofic”. Jean Stoetzel. la acele res publicae8. sunt necesare prezentarea şi comentarea câtorva aspecte. Aceste perspective sunt diferite. nu se desfăşoară la acelaşi nivel.345-357. A doua întrebare este în ce măsură o opinie este considerată a avea caracter public. într-un sens mai general.cit. în principal. op. în sfârşit. sunt opinii pe 8 9 Giovanni Sartori. în expresia „opinie publică”. Numai în acest moment putem decide când o opinie este diseminată liber în public – analizând în ce măsură şi în ce sens. Din perspectivă teoretică. relaţiile dintre psihologie şi sociologie. Potrivit teoriei lui Jean Stoetzel. de „psihologia persoanei” şi de „psihologia personalităţii”. Pentru a înlătura însă cele repetate despre confuzii şi echivocuri din dezbaterile cu privire la definirea opiniei. putem constata că „există opinii pe care le posedăm sau mai bine zis care ne posedă.

Putem căuta atunci efectul determinărilor externe. Este ceea ce autorul numeşte tratarea individului ca . facultatea de a opina se constituie într-un drept al membrului corpului social. în abordarea lui Jean Stoetzel. în cele din urmă. De fapt. Celelalte sunt opiniile particulare. în fine puterea persoanei de a se crea pe sine. de asimilare progresivă a experienţei. făcând parte dintr-unul sau mai multe grupuri. 37 Universitatea SPIRU HARET . pe care psihologii le recunosc ca depinzând de atitudini profunde. de adaptare psihosocială. Deci. considerate din punct de vedere psihologic. Studiul opiniilor „limitat la psihologie aproape că nu are sens. Abordarea sociologică îi este complementul indispensabil”. Aceste straturi diferite de opinii scot în evidenţă aspectul particular al unui individ şi corespund „diferitelor straturi ale personalităţii sale”. sunt stereotipe. sociale. ar evidenţia următoarele: „Teoria opiniilor încearcă să studieze raporturile dintre individ şi opiniile sale. Însăşi funcţia opinării este de natură socială. înseamnă a presupune că reacţia opiniei este aşteptată de grup şi că ea va fi recunoscută. În general. Această triplă descriere psihologică ne explică opiniile întâlnite în orice individ. În acest context apare necesară deosebirea ce trebuie făcută între două feluri de opinii: „Unele sunt opiniile publice care. „opiniile caracterizează pe individ din punct de vedere psihologic”. într-o oarecare măsură. dacă vrem să înţelegem un individ şi să prevedem. intelectuale. în aprofundarea sa şi. în stăpânirea sa”. b) Studiului psihologic al individului trebuie să i se adauge cercetarea lui în mediul său social. O schiţă a unei teorii psihologice a opiniilor. „opiniile se explică prin om”. Prin urmare. A lua poziţie într-o problemă. o opinie răspunde unei probleme sociale şi este ea însăşi un răspuns social. reacţiile sale. trebuie să-l considerăm ca „membru al corpului social”. de rezolvare a crizelor. influenţa procesului intern. corporale. în dezvoltarea sa. a defini atitudinea faţă de o anumită chestiune înseamnă a fi admişi a coopera la soluţionarea problemei.membru al corpului social”.care ni le-am format noi înşine”.

10 Idem. În cadrul acestei interacţiuni se construieşte progresiv sensul gândirii publice. d) În continuarea judecăţilor de mai sus apare limpede că explicarea opiniei publice a unui grup social presupune nu numai determinări actuale. De fapt. expresiile sale nu sunt decât intenţiile sociale ale individului. dar şi cea socială a individului. corpul social şi ce funcţii îndeplineşte el în producerea de opinii publice? „Corpul social nu are o viaţă materială şi obiectivă. a vorbi de opiniile unei societăţi la un moment dat „înseamnă a evoca semnificaţia intenţiilor exprimate în opiniile indivizilor care gândesc din punct de vedere social”10. de fapt. Individul va adopta atunci o poziţie extremă sau mijlocie. diviziunile. în fiecare individ în parte şi simultan în întregul grup social. conformistă sau atipică. Socialul există. desigur. nu fără dificultăţi. Opinia publică este semnificaţia reacţiilor de opinie a nenumăraţi subiecţi care gândesc public. înţelegându-se sau contrazicându-se. El există în gândirea membrilor săi. dar există numai în măsura în care este gândit de indivizi”. ca şi faptul că determinările psihologice externe nu au sens decât în perspectiva unei interpretări sociologice rezultă că abordarea sociologică poate explica opiniile prin om şi omul prin opinii în câmpul opiniilor publice. c) Studiul opiniilor corpului social este o ramură principală a teoriei opiniilor. adoptarea unui tip de poziţie nu are aceeaşi semnificaţie pentru analiza sociologică”. Dar când este vorba de opinii private sau publice. şi. căutându-se unii pe alţii.În orice caz. Corpul social. subliniază Jean Stoetzel. ci trebuie ţinut seama şi de procesul istoric de formare a numeroaselor contacte stabilite de indivizi. 38 Universitatea SPIRU HARET . Având în vedere atât natura psihologică. într-un cuvânt interacţionând. Ce este. descrierea poziţiei individuale nu se poate face decât localizând-o într-un punct al distribuţiei opiniilor de grup.

se înţelege. p. „ce nu va fi nici psihologică. impresii. ci umană. nici sociologică. Théorie des opinions. idealul. Conchizând. interesul. Dar. Girard. p. se atrage atenţia că „opinia publică. Gustav Le Bon distingea existenţa şi acţiunea mereu interconectată a unor factori interni şi externi ai opiniilor şi credinţelor. totdeauna fiind de Jean Stoetzel. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. a persoanei şi a societăţii. individul ca opinie privată fiind persoana singulară. 1975. se pot spune următoarele: „Există două feluri de opinii: publică şi privată. individul se constituie ca individ. Sondajele de opinie publică. A doua este de ordin psihologic. trebuinţele. nevoia de explicaţii. Ea contribuie la constituirea şi la exprimarea ei. Prin intermediul celei dintâi. Psihologia este singura capabilă s-o studieze adecvat. cea psihologică şi cea sociologică. necesitatea. Opinia publică aparţine societăţii. departe de a reprezenta vreo entitate supraindividuală. 1943. se dovedesc a fi complementare. Stoetzel.356-357. Bucureşti.Într-un alt context. trebuie realizată o interpretare sintetică. iluziile. din prima categorie (factori interni) fac parte: caracterul. rezultă din procesele interpersonale complexe care se produc în conştiinţe în legătură cu structurile sociale şi cu funcţionarea instituţiilor”. Ca membru al unui grup.11 În acest fel. PUF.12 Aplicând analiza teoretică asupra comportamentelor psihologice concrete ale individului şi colectivităţilor. Se impune distincţia dintre două stări ale opiniei: opinia privată şi opinia publică. Prima este de ordin sociologic şi trebuie să fie interpretată pe plan sociologic. 12 Jean Stoetzel. simultan producătoare de opinii”. formulele şi imaginile. 39 11 Universitatea SPIRU HARET . în timp ce factorii externi se referă la sugestii. individul se exprimă prin opinia publică. Paris. cuvintele. A. Astfel. pasiunile.30. Opinia privată aparţine persoanei care o realizează şi o manifestă”. cele două perspective de analiză. o dată cu J.

respectiv Opiniile şi credinţele colective. Worcester.luat în consideraţie rolul raţiunii şi al experienţei în formarea şi dinamica opiniilor. după ce arată că atitudinea are o gamă largă de aplicaţii şi este utilizată într-un registru amplu de sensuri diferite. pentru că. The Genesis of Attitudes. p. Gordon Allport dă următoarea definiţie: „o atitudine este o stare de pregătire mentală neutră. Spre exemplu.. Editura Ştiinţifică. „Cartea a cincea” şi „ Cartea a şasea”. A. a ideilor preconcepute. 92. a gândurilor. Atitudini şi opinii Diverşi autori au acordat o deosebită atenţie relaţiei dintre atitudini şi opinii.. p.) să studiem şi ceilalţi factori şi să-i punem aproximativ pe acelaşi plan. nu există nici unul care să nu poată interveni la un moment dat”13. ameninţărilor şi convingerilor cu privire la un anume subiect . Suntem totuşi obligaţi (de realitate. Opiniile şi credinţele. dar şi al practicii social-istorice. care tratează Opiniile şi credinţele individuale. Ceea ce pasionează un popor poate să lase indiferent poporul vecin. n. Dată fiind complexitatea fenomenului opinie publică are o însemnătate principială remarca potrivit căreia nu toţi factorii enumeraţi „intră în geneza unei opinii.B. Un anumit factor care are influenţă asupra altui factor dat va rămâne fără influenţă asupra unui al treilea. Bucureşti.2. 1935. 1995. 798-844. II. care exercită o influenţă directoare sau dinamică asupra reacţiei individului faţă de obiectele şi situaţiile cu care ea este în raport”14. în A Handbook of Social Psychology. temerilor. organizată prin experienţă.n. Alţi analişti definesc atitudinea ca suma globală a înclinaţiilor şi sentimentelor omului. 40 13 Universitatea SPIRU HARET . Clarck University Press. deşi ei nu intră totdeauna în acţiune. 14 Gordon Allport. a prejudecăţilor sau înclinaţiilor. În Gustave Le Bon. expun metodic importante considerente de o actualitate evidentă sub raportul principiilor.

actualizat de modelele stimulilor şi având o anumită semnificaţie socială ori un sindrom durabil de răspunsuri consistente la anumiţi stimuli sociali . sau. situate la intersecţia mai multor categorii de fenomene psihice (cognitive. fiind expresia organizării lor selective într-o structură care permite a explica procesele psihice şi comportamentele în anumite situaţii. atitudinile sunt definite în mai multe feluri: ca orientare spre o persoană. cu o intensitate afectivă variabilă. acestea apar ca o tendinţă de a acţiona într-un anume mod (mai mult sau mai puţin consistent) faţă de anumite persoane sau situaţii. afective. în cadrul relaţiilor dintre persoană şi ambianţa sa. Studiate de sociologie şi psihosociologie. percepţii în raport cu un anumit aspect al universului individual. emoţii.acest sens se acreditează ideea că atitudinea ar putea fi considerată ca fiind o înclinaţie din partea individului de a acţiona sau reacţiona într-un anumit fel. anticipat şi mediator. ca răspuns implicit. relativ autonomă. atitudinea exercită. atitudinea dobândeşte înţelesul de „schemă dinamică a activităţii psihologice. instituţie sau proces social. printre cei care insistă că atitudinile nu pot fi inferate decât din comportamentul observabil. structurate în timp. cât şi între acesta şi mediul 41 Universitatea SPIRU HARET . rezultând din interpretarea şi din transformarea modelelor sociale şi din experienţa individului. o acţiune reglatoare asupra orientării organismului şi asupra schimburilor care intervin atât între elementele acestui organism. atitudinile apar ca variabile psihologice latente. stabile. În cursul elaborării comportamentului. voliţionale). situaţie. În unele abordări. care se susţine că reprezintă un indicator pentru o valoare sau credinţă subiacentă. Atitudinea este definită şi ca organizare durabilă de motive. faţă de o anumită problemă sau faţă de un anumit subiect. din diverse unghiuri şi sub diferite aspecte (incidenţe). de regulă favorabil sau nefavorabil. schemă coerentă şi selectivă. După cum relevă diferite lucrări.

La vocation actuelle de la sociologie. p. atitudinea nu se confundă. unitară. 30. Paris. Paris. 16 Georges Gurvitch. conservată şi organizată de individ. 1963. totuşi. precum şi concluzii practice privind cercetarea atitudinilor. S-ar putea defini aceste atitudini colective ca ansambluri. diversă şi nu de puţine ori controversată. izomorfă: atitudinea se manifestă probabilistic în comportament. PUF. Fiind cheia înţelegerii organizării comportamentului pe termen lung. care-şi aduc contribuţia la medierea şi condiţionarea La Sociologie (sous la direction de Jean Cazeneuve et David Victoroff). Una dintre concluziile acestor cercetări este şi aceea că termenul de atitudine poate fi utilizat în raport atât cu individul izolat. pe «noi». cât şi cu conduita unui grup. În acest ansamblu de condiţii interne se includ şi atitudinile. În această optică. liniară. funcţionând ca un ansamblu de condiţii interne care mediază reflectarea psihică şi conduita omului. atitudinea reflectă fidel forma în care experienţa anterioară este acumulată. să se conducă într-un anumit fel şi să-şi asume roluri sociale particulare”16. când acesta abordează o situaţie nouă. comportamentelor şi opiniilor. exprimate în atitudini comune. care explică. configuraţii (gestalt) sociale. în interiorul grupurilor şi societăţilor întregi. exprimând o stare subiectivă sau mentală de pregătire pentru acţiune. să reacţioneze de obicei. Bogată. literatura domeniului oferă semnificative analize teoretice. personalitatea umană se prezintă ca o construcţie diversă şi. Ea poate actualiza şi susţine comportamentul care îi corespunde”15. „atitudinea colectivităţilor” este definită ca „dispoziţii care determină grupurile. deopotrivă. Aşadar. De asemenea. 1970. între cele două categorii neexistând o relaţie directă. totuşi. interdependenţa individual-colectiv. 42 15 Universitatea SPIRU HARET . Centre d´Etude et de Promotion de la Lecture.socialmente valorizat. care urmează anumite modele culturale. cu comportamentul.

permite înţelegerea atitudinii atât ca „piatră unghiulară” stabilă a lumii interne a persoanei. evidenţiată de caracterul pozitiv (favorabil) sau negativ (nefavorabil) al sentimentului pe care îl avem faţă de un obiect. atitudinile nu sunt altceva decât relaţii sociale interiorizate. în funcţie de vârstă. tipologia ei. cultură. angajat şi modelat de situaţii. Sociogenetic. care evidenţiază faptul că omul. Din procesul interacţiunii individului cu lumea socială. sex. de regulă. şi interacţionistă. Această dublă perspectivă în abordarea persoanei . constând în numărul şi varietatea elementelor sau proprietăţilor care îl compun. Categoriile de relaţii sociale cu care interacţionează omul se dispun oarecum „concentric” în structura personalităţii sale. În această optică.a ceea ce este tipic în reacţiile persoanei la o anumită situaţie. personalitatea lui împrumută forma şi particularităţile raporturilor sociale pe care le personifică. se manifestă în raport cu ele într-o manieră specifică . materiale sau ideale) care „orientează” individul. cei socio43 Universitatea SPIRU HARET . care exprimă nuanţele pozitive (favorabile) sau negative (nefavorabile) pe care subiectul le atribuie obiectului atitudinii.M. cât şi ca element mobil al dinamismului ei comportamental. fiind plasat în anumite situaţii. din relaţiile şi activităţile lui în societate rezultă formarea omului ca „ansamblu de condiţii interne”. Omul este solicitat. profesiune. b) gradul sau intensitatea. implicat în adoptarea şi practicarea de către persoană a diferitelor roluri sociale. De caracteristicile obiectului atitudinii depinde dinamica atitudinală. Potrivit lui T. servind ca puncte de legătură între starea psihologică dominantă a individului şi obiectele sau clasele de obiecte (concrete sau abstracte.substanţialistă. Newcomb. ele se asimilează devenind atitudini. cum sunt. atitudinile prezintă două însuşiri fundamentale: a) direcţia sau orientarea. care accentuează ceea ce reprezintă persoana. de la stimuli unidimensionali până la cei cu multe dimensiuni. între trăsăturile obiectului atitudinii pot fi consemnate următoarele: 1) dimensionalitatea obiectului cunoscut.

principala sursă a diferenţei de centralitate fiind dată de stările motivaţionale proprii ale subiectului. devenind concludent că opiniile şi personalitatea umană sunt ceea ce sunt datorită interacţiunii eredităţii şi mediului sociocultural. în sfera ştiinţei şi culturii. de a primi impresii din afară. judecată. organizaţional. psihologic.umani. În măsura în care ideile. judecăţile. politic. Altfel spus. îndepărtate de el. 2) suprafaţa sau întinderea comprehensibilă a obiectului. constând în faptul că unele obiecte se situează relativ permanent în primplanul conştiinţei subiectului. astfel. 3) centralitatea psihologică a obiectului pentru individ. valoare În limbajul comun. în timp ce altele rămân. atitudinile şi opiniile oamenilor pot fi influenţate de nivelul de cunoaştere. faţă de care subiectul poate avea o atitudine unică. apar ca fiind structurate într-un proces constant de explorare cognitivă. că opiniile sunt strâns legate de atitudini. constând în suma însuşirilor accesibile observaţiei şi înţelegerii. adică obiectele sociale (în speţă. cu limpezime. Cunoştinţă. facultatea de a simţi. opinia publică semnifică un consens atitudinal. II. ori de selectare sau acceptare a valorilor. generalizată. celelalte persoane) au în mai mare măsură „privilegiul” sau şansa de a suscita formarea de atitudini. Rezultă. cotidian etc. opiniile devin un mod de exprimare a atitudinilor. cum consideră psihologii sociali şi sociologii. informaţie sau sistem de informaţii dobândite în procesul învăţării individuale şi sociale iar în sens restrâns. profesional. noţiunea se referă 44 Universitatea SPIRU HARET . 4) caracterul social al obiectului atitudinii. credinţele indivizilor sau grupurilor în raport cu anumite chestiuni de ordin economic. părerile. un comportament (de tip verbal) mulat pe atitudini. afirmaţiile.3. Pe scurt spus. termenul de cunoştinţă exprimă cel puţin trei sensuri: faptul de a cunoaşte ceva. de capacitatea de judecată. administrativ.

distinctivă pentru individ sau grup. Sau. ca formă logică fundamentală. Studiate la început de filosofie (ramura sa specializată. raţional. care influenţează alegerea modurilor. în cercetările atitudinale. conturează universul lor axiologic. în care oamenii cred. cum consideră reputatul antropolog Clyde Kluckhohn. Adevărate sau false. idei. cu privire la 45 Universitatea SPIRU HARET . adevărate sau false. Deşi. pe măsura amplificării progresului general uman. inteligent ori ca părere sau idee despre ceva. şi cunoştinţe conceptuale (discursive). Cât priveşte judecata. atât extensiv. ea afirmă sau neagă ceva. clare sau confuze (obscure). opţiunile oamenilor. judecăţile pot fi de fapt sau constatative şi judecăţi de valoare (care implică o apreciere subiectivă. cunoştinţele se află într-un continuu şi dinamic proces de îmbogăţire. mijloacelor şi scopurilor acţiunii. de aprobare sau dezaprobare). Se poate spune că studiul valorilor echivalează cu cercetarea comportamentului preferenţial. Din perspectivă sociologică. La rândul său. valoarea reprezintă o concepţie explicită sau implicită despre ceea ce este dezirabil. valorile sunt idei. uneori. antropologiei etc. în prezent. o preocupare majoră a sociologiei. valoarea constituie o relaţie socială prin care comunităţile umane exprimă concordanţa dintre lucruri. psihologiei sociale. distincţia dintre criteriile de clasificare a cunoştinţelor este relativă. valorile constituie. cât şi intensiv. preţuirea acordată obiectelor sau faptelor pot fi regăsite în scara de valori a acestora.la informaţiile ştiinţifice asupra unui domeniu particular al realităţii. Informaţii sau sisteme de informaţii dobândite în procesul cunoaşterii comune sau sistematice (ştiinţifice). fapte sau procese şi necesităţile sociale istoriceşte condiţionate de praxis. rezultat al contactului senzorial nemijlocit cu sursa lor. acestea pot fi clasificate drept sensibile (intuitive). Prin urmare. ca facultate de a gândi logic. în timp ce sensul larg acoperă totalitatea achiziţiilor procesului de cunoaştere umană la un moment dat. axiologia).

însă pretinde un anumit gen de omogenitate şi consecvenţă în privinţa valorilor în care cred oamenii.comportamentul moral sau comportamentul corespunzător. valorile nu există în mod izolat. Conţinutul. 46 Universitatea SPIRU HARET . fiind mediată prin grupul de apartenenţă şi de referinţă. Dinamica sistemului de valori al personalităţii este dependentă de caracteristici concret istorice specifice societăţii date. însuşite în procesul de socializare. Acest fapt oferă un fond comun de valori împărtăşite. variabil prin numărul. de la un sistem social la altul. Pe baza unor studii experimentale asupra orientărilor de valoare. iar ele nu operează independent de individ şi de câmpul social. diferenţiindu-se prin orientări prioritare. unii autori evidenţiază existenţa valorilor potenţiale. prin succesiunea statusurilor şi rolurilor şi comunicarea interumană. Identificându-se cu normele fundamentale ale diferitelor grupuri sociale sau ale societăţii globale. devenind relevante pentru comportamentul real. conducând la crearea consensului social şi politic. la ceea ce este bine sau rău. prin climatul psihosocial. dar valorile variază de la o epocă la alta. formele de actualizare şi structura ierarhică a acestora se modifică o dată cu transformările prin care trec individul şi mediul social. afective şi conative. Valorile au un caracter dinamic. fiind organizate ierarhic în sistemul personalităţii. de dorit sau vrednic de dispreţ. ierarhizarea şi stabilitatea valorilor componente. Fiind influenţate şi influenţând structura motivaţională a personalităţii. care cuprind totalitatea valorilor deţinute de o persoană. ci se manifestă sub forma unui set de valori. valorile orientează activitatea indivizilor şi fac posibilă integrarea lor socială. se supun standardelor dezirabilului. Valorile conţin elemente cognitive. de la un grup la altul. Societatea poate tolera de obicei atitudini foarte diverse. Există un sistem de valori general-umane.

comun. adj. 4. adj.n. Editura Academiei. valorile sunt clasificate în: a) valori operative. p. un rol deosebit de important îl deţin definirea. însuşite de individ şi influenţând comportamentul prin configuraţia factorilor situaţionali. – colectivitate mare de oameni. 1975. Mihai Ralea şi Traian Herseni subliniază compleCâteva din sensurile provenind din latină sau uzitate. în limba română. Bucureşti. ale categoriei de public: • publicus. 2002). s. mulţime. definit. (Gh. masa populaţiei. interes public. Conceptul de public.sg. Guţu. 5. 3.4. 2. al statului.. – care aparţine unei colectivităţi umane sau provine de la o asemenea colectivitate. configurarea categoriei de public17 . proprietate de stat. în genere. care au o probabilitate mică de a fi transformate în reacţii comportamentale manifeste. venituri ale statului. – 1. Examinând configurarea acestuia în raport cu dinamica societăţii. lume. Oficial.n. azi. 47 17 Universitatea SPIRU HARET . rămânând neactualizate. public. neexprimate în comportamente. 2. În general. s. care priveşte pe toţi. atitudini sau opinii. 2.reprezentând fondul axiologic al acesteia. Caracteristici ale publicului În determinarea şi caracterizarea opiniei publice. obişnuit. b) valori adoptate. Valorile potenţiale pot fi nonrelevante. cu efect minor sau chiar fără efect asupra comportamentului. (Dicţionarul explicativ al limbii române. la care participă toţi. ca expresie socio-umană a unei multitudini de indivizi disparaţi care manifestă reacţii şi opinii asemănătoare faţă de unele informaţii şi evenimente. 758). cu o probabilitate ridicată de a fi transformate direct într-o stare intenţională. de stat. public. • publicum. Editura Humanitas. loc public. a. al tuturor. • public. Bucureşti. şi valori exprimate. um. tezaur al statului. Dicţionar latin-român. ă. într-un comportament manifest. – l. public. c) valori intenţionale. II. spec. – totalitatea persoanelor care asistă la un spectacol. i. 3. la o conferinţă etc. e: 1.

„Cu riscul de a exagera simplificarea .xitatea fenomenului: „ne găsim în fiecare clipă în faţa unui număr imens de publicuri de tot felul. Editura Ştiinţifică. publicuri dispersate şi concentrate. în armonie sau în contradicţie unele cu altele. ca atare. care acţionează paralel sau interferent. Marea varietate a acestor preocupări sau centre de interes relevă existenţa şi acţiunea a „numeroase publicuri” în sânul aceleiaşi mase de indivizi. profesie. sportiv. p. vârstă. publicuri organizate.se poate considera un om ca făcând parte din «public în general» şi. instituţionalizate şi spontane.335. apelând la comparaţii şi simplificări. al aceleiaşi colectivităţi sau societăţi. luând poziţie asupra diferitelor subiecte de interes «public». Analizele sociologice şi psihosociale. 1962. Fiecare persoană aparţine succesiv sau simultan tot atâtor publicuri câte centre de interes are prin sistemul comunicaţiilor şi contactelor interpersonale. În societatea modernă coexistă publicuri participante şi asistente.)”. omogenă sau eterogenă din diferite puncte de vedere (sex. el poate fi conceput ca aparţinând unor Mihai Ralea. Aceeaşi persoană poate să facă parte dintr-o mulţime de cercuri sociale sau publicuri (naţional. ideologică. radiofonic etc. Sociologia succesului. Bucureşti. publicul este socotit o categorie sociologică şi statistică ce desemnează o colectivitate de persoane.18 Şi pe bună dreptate. artistic. în interesul demonstraţiei şi argumentării. examinând comportamentul individual şi colectiv (de grup). internaţional. apartenenţă politică. 48 18 Universitatea SPIRU HARET . ştiinţific. grad de instrucţie.subliniază o astfel de abordare . care are însă comun un centru de interes sau informaţie identice şi simultane la un moment dat.). Traian Herseni. puţin numeroasă sau foarte numeroasă. În diverse lucrări de sinteză. concentric sau piramidal. concentrată sau dispersată spaţial. De asemenea. îndeplinind fiecare dintre ele funcţii şi roluri specifice. semnalează diverse categorii de publicuri. rezidenţă etc.

.209. deoarece acestea sunt considerate incapabile de a înţelege şi de a aprecia părerile şi acţiunile celorlalţi”. Este precedat de o «masă» în care mai mulţi indivizi devin preocupaţi de o problemă socială.. Sprott. de asemenea. 49 19 Universitatea SPIRU HARET . va avea un efect deosebit asupra intereselor lor.. el poate fi conceput ca un constituent al unuia sau mai multor grupuri cu interese speciale. Payot..2/1960. neputând aparţine unui singur cerc. 20 E. sau de afaceri. autorul distinge între „publicul în general”.J.. un public nu ia naştere decât atunci când câteva grupuri organizate propun o soluţie pentru rezolvarea problemei. şi nu maselor. considerându-le noţiuni care vizează domenii diferite. prin denumire chiar. Membrii unei mase sunt de acord unii cu alţii şi. „Structural. în privinţa cărora are anumite motive să nutrească o «opinie» conformă sau contrară «curentului dominant»”. publicului. Paris.. p. departajări între „public”. în afară de aceasta. în fracţiuni. „publicuri secţionate” şi „publicuri de grup”. Publicul are o istorie tipică.20 W.. soluţie menită să satisfacă interesele lor. opinia publică aparţinând.19 Deci.cercuri conservatoare. în raport cu o anumită problemă. cred ei.. nr. În sfârşit.. 1954. divizat. în Psychologie sociale. publicul este un grup numeros. şi „mase”. critica formulată de persoane din exterior este nesocotită.102-103.H. Public Opinion and the Primary Group. împărtăşind la fel de bine părerile acestor publicuri secţionate şi. Unii sociologi operează. Membrii publicului sunt divizaţi datorită părerilor lor opuse asupra unei probleme controversate. deşi pot fi şi în dezacord. L′Opinion publique. Membrii publicului au păreri diferite în legătură cu propunerile pentru o acţiune care.Jackson Baur. în „American Sociological Review”. p. sau religioase. Diferenţa crucială dintre masă şi public constă în faptul că există o similitudine de păreri şi acţiuni în cazul masei şi o ciocnire a opiniilor contradictorii în cazul publicului.

Treptat. Prin urmare. divizarea acesteia pe grupuri de public cu interese diferite şi care propun. fiind legată de obiceiuri. Ilustrând direcţia istorico-genetică în cercetarea publicului. Momentul istoric „originar” de la care se poate urmări procesul de geneză a publicului este cel corespunzând culturilor sincretice. o dată cu evoluţia colectivităţilor.Unele din diferenţele semnalate sunt valabile în planul cunoaşterii notelor caracteristice ale categoriei de „public”. mergând de la grupuri relativ reduse până la cele de amploare naţională sau mondială. în care valorile obiective coincid cu cele subiective. conform acestor interese. oglindită în identitatea acestor două elemente pe un anumit plan istoric.. ca şi asupra rolului şi influenţei sale sociale. se pot discerne caracterul contradictoriu al opiniei publice. totodată. ca 50 Universitatea SPIRU HARET . În fond. o activitate dintr-un anumit timp a oamenilor care trăiesc laolaltă. Totodată. Categoriile de publicuri şi dimensiunile lor au implicaţii dintre cele mai importante asupra proceselor de constituire şi manifestare a opiniei publice. dintre care fundamentală este aceea de eterogenitate. soluţii diferite de rezolvare a problemelor. datini etc. raportându-l la unele categorii sociale tipice formelor istorice ale colectivităţilor umane. publicul şi masele configurează realităţi care nu numai că nu pot fi opuse. Acesta este aşa-numitul public participativ. dar care converg până la suprapunere în planul interesului social general. are un caracter cutumiar. iar participarea. iar publicul se identifică. dimensiunile publicului sunt variabile. cu colectivitatea socială. Mihai Ralea şi Traian Herseni analizează publicul în relaţie cu diviziunea muncii sociale şi. publicul poate fi imaginat şi ca un aspect funcţional. ca o categorie socio-culturală cu o evoluţie proprie. asupra structurii sale interne. Aşadar. de fapt. cu mecanisme specifice care pot fi cunoscute doar la nivelul studierii societăţilor istorice. atunci când publicul poate reprezenta o „masă” omogenă preocupată de o problemă socială.

în aşa fel încât între valoarea succesuală şi valoarea obiectivă se pot rupe legăturile. „reprezentarea culturală”. Evoluţia publicului Public participativ Public asistent (ca asistenţă „ocazională”) Publicul ca asistenţă „semiinstituţionalizată” 1 2 3 „opiniei publice” Colectivitatea „Vestitorul” Organul Ceremonialul succesului Participare cutumiară Semimanifestaţie. epicizare 51 „Glorificatorii” 4 Publicul ocazional Ocazii publice 5 Asistenţa instituţionalizată. masa dispersată Mass-media Universitatea SPIRU HARET . prezentare înfrumuseţată a unor evenimente Manifestaţie semnificativă (culturalsimbolică). în care publicul este tot mai puternic marcat de mass-media. crt. expusă pasiv comunicaţiilor de masă. O dată cu aceasta apare publicul ocazional. Tipul participării începe să dobândească un caracter semiinstituţionalizat. prezentare glorificatoare a unor fapte. apare diferenţierea valorilor obiective de valorile funcţionale (valori subiective). personaje etc. manifestaţie fictivă. autorii menţionaţi demonstrează că succesul. sub raport istoric. s-ar putea obţine următoarea etapizare a formelor de public: Nr. cea a publicului asistent. eroizare a unor personaje-simbol Profesionalizare. valoarea succesuală sunt un produs al unui public dat. iar publicul se constituie ca o categorie sociologică aparte. Un moment distinct în evoluţia publicului se leagă de manifestarea unei categorii culturale noi. Schematizând această evoluţie. Publicurile tradiţionale sunt înlocuite de „masa dispersată”. Pornind de aici. şi anume. cu caracter real Reprezentare culturală.urmare a diviziunii sociale a muncii. epicizare. tocmai ca o consecinţă a autonomizării publicurilor. El este produsul acestor mass-media. Societăţile actuale cunosc o cu totul altă configuraţie.

în mod deosebit sociologii. Prezentarea analitică a procesului influenţării şi determinării Aurelian Bondrea. Editura Fundaţiei România de Mâine. format din indivizi aflaţi la distanţă unii de alţii. fiecare tip de public este legat de o formă colectivă particulară. iar necesitatea analizei comparativ-istorice se impune de la sine. diversitatea. dar şi dificultăţile descifrării teoriei generale a opiniilor.După cum reiese din această încercare de etapizare. adică un grup de persoane afectate de o problemă socială. p.213-221. O astfel de analiză relevă concludent particularităţile definirii categoriei de opinie şi raporturile acesteia cu alte concepte şi noţiuni. De altfel. pune în lumină bogăţia. structurare şi schimbare (dinamică) a opiniilor. ca grup uman. În acest context. ediţia a IV-a. se caracterizează printr-o accentuată mobilitate şi printr-o durată în timp relativ limitată. exprimată cu diferite grade de intensitate. 2003. atrag atenţia că fiecare opinie îşi are publicul său. REZUMAT Analiza sociologică aprofundată relevă concludent importanţa cunoaşterii şi studierii procesului de formare şi delimitare a opiniilor. dovedindu-se convingătoare şi benefică21. publicul. Sociologia culturii. modalităţile de formare. 52 21 Universitatea SPIRU HARET . teoria psihologică şi socială a opiniilor (explicate prin om şi prin mediul său social) serveşte delimitării interrelaţiilor organice dintre atitudini şi opinii. faţă de care adoptă o poziţie pro sau contra. O trăsătură importantă a structurii publicului este faptul că ea derivă din structura socială. Bucureşti. În concepţia lui Georges Gurvitch. se caracterizează prin atitudini şi opinii comune şi prin continuitatea ideilor şi valorilor sociale. cercetătorii fenomenului de opinie publică.

genurile definiţiei. valoare – triada afirmării personalităţii. CONCEPTE-CHEIE • Definiţia. 2. contribuţia lui Gustave Le Bon. Definiţi opinia publică. ÎNTREBĂRI DE CONTROL (autoevaluarea cunoştinţelor) 1. structura şi varietatea acestora în dinamica vieţii sociale constituie o temă esenţială de studiu. judecată. Din perspectiva sociologiei. perspectiva psihologică. • Factorii interni şi externi ai formării şi schimbării (dinamicii) opiniilor. • Cunoştinţă. conceptele de public şi publicuri. comportamentul social şi individual. Care este relaţia sociologică dintre individ şi corpul social? 3. • Atitudini şi opinii. De ce este necesar studiul psihologic al individului pentru cercetarea mediului social? 53 Universitatea SPIRU HARET . contribuţia lui Stoetzel. • Definirea opiniilor. • Categoria de public. capacitatea lor de judecată şi de selectare a valorilor. • Teoria opiniilor. • Geneza opiniilor. public şi mase.opiniilor şi atitudinilor permite a explica şi măsura nivelul de cunoştinţe ale oamenilor.

Editura Fundaţiei România de Mâine. 325-335. Sociologia succesului. – Mihai Ralea. Bucureşti. judecata. Care este relaţia între atitudini şi opinii? 6. 1962.4. BIBLIOGRAFIE – Aurelian Bondrea. Opiniile şi credinţele. 91-116. Care este deosebirea dintre analiza psihologică şi cea sociologică a opiniei? 5. valoarea şi conceptul de public. p. Traian Herseni. Bucureşti. Bucureşti. Definiţi succint cunoştinţa. Sociologia culturii. p. Editura Ştiinţifică. ediţia a IV-a. – Gustave Le Bon. 54 Universitatea SPIRU HARET . 1995. 213-218 . p. 2003. Editura Ştiinţifică.

III. Natura opiniei publice Societatea modernă. O bogată literatură sociologică – şi nu numai – înfăţişează acest fenomen complex ca pe un organism viu în continuă şi dinamică transformare.1. precum cele analizate până acum. compatibile sau. mecanismele şi funcţiile opiniei publice. pentru caracterizarea naturii sale. se constituie într-o etapă necesară pentru determinarea conceptului de opinie publică. poate fi cu atât mai bine cunoscută şi evaluată corect în privinţa tendinţelor dezvoltării. ESENŢA SOCIO-UMANĂ. a structurii şi funcţiilor pe care le îndeplineşte în societate. mediul ambiant. caracterizată prin complexitatea publicurilor sale. cu cât sunt raţional descifrate natura. dar supuse unor tensiuni creatoare. incompatibile între ele. Pe scurt. oglindind atitudinile. aprobarea sau dezaprobarea acţiunilor altora etc. stările afective şi intelectuale.III. judecăţile lor de valoare privind semenii. convingerile şi comportamentele deschise ori mai puţin deschise ale oamenilor. se consideră că opinia publică ar putea fi asemuită cu un „aliaj organic” al unor fenomene foarte diferite prin natura lor. idealurile şi aşteptările lor. STRUCTURA ŞI TRĂSĂTURILE OPINIEI PUBLICE Preocupările cercetătorilor şi gânditorilor sociali de a delimita şi defini cât mai corespunzător noţiuni şi categorii. adesea. constructive sub impactul dezideratelor individuale şi colective de progres şi emancipare istorică. 55 Universitatea SPIRU HARET .

un număr de echivalenţi aproximativ. . . 56 1 Universitatea SPIRU HARET .Ch. opţiunile publicului. sistemul de valori şi norme dominante în grup. motivaţiile personale şi colective. Unele orientări sociologice consideră opinia publică un concept vag. . mentalităţile. de la grupe mici la ansamblul unei naţiuni sau chiar la scară internaţională. modelat după stoicul sensus comunis. Machiavelli: pubblica voce. popularis opinio. . ale maselor.Grecia antică: ossa. de regulă. aprobarea sau dezaprobarea comportamentului sau Deşi sintagma opinie publică apare la sfârşitul secolului al XVIII-lea. în prealabil. pheme sau nomos. influenţele grupului şi liderilor de opinie. prestigiul şi autoritatea acestora. fiind un fenomen psihosocial. fama popularis. exprimată în atitudini adoptate în diverse probleme de viaţă ale unor grupuri sau comunităţi umane şi poate cuprinde sfere diferite.Montesquieu: esprit général . rămaşi din timpuri mai vechi. dar foarte îndepărtat de sensul actual .Nu se poate vorbi despre natura opiniei publice dacă nu dispui. utilizat în numeroase moduri şi desemnând. de o definiţie generală a acestui fenomen. se constată că opinia publică este echivalată cu părerile. sociologice. aprecierile.J.Evul Mediu: consensus. faptele sociale ce devin obiect de opinie) şi condiţionări subiective (conştiinţa individuală. stările de spirit etc. ea devine manifestare in actu a conştiinţei sociale. filosofice.).J. opinia publică are o determinare de ordin obiectiv (structura sociologică a publicului. dacă nu cunoşti trăsăturile lui exterioare. permit explorarea diferitelor sensuri înregistrate: . e fama. dacă nu ai răspuns la întrebarea: care anume tip de părere se constituie în opinie publică?1.Roma antică: fama.N. vox populi. Încercând o sinteză a principalelor componente luate în consideraţie în diferite abordări generale-psihologice. Rousseau: volonté générale. .

în An Introduction to Public Opinion. În mod similar. ce schimbări au avut loc şi au loc în prezent şi ce anume se va face dacă se va face ceva”. Orice dicţionar. aşa cum sunt exprimate de o parte bine definită a societăţii şi măsurate. Deosebit de relevantă ni se pare analogia pe care o face autorul între „opinia publică” şi „vreme”.. Dewey.Childs. ca multe alte expresii englezeşti utilizate. Lowell. au fost făcute încercări de a defini termenul de opinie publică într-un mod ce poate fi general valabil. susţin că „opinia publică este o forţă activă sau latentă. 41. termenul de opinie publică este. derivată Harwood L. de ce este ceea ce este. p. Potrivit lui Harwood L. termenul de opinie publică a fost pus sub semnul întrebării. „o expresie generală şi globală. John Willey & Sons Inc. De obicei. Dar aceasta nu a însemnat decât adăugarea unui „punct la lista deja lungă”. «democraţie». termenul de opinie publică trebuie raportat la un public specific şi trebuie să definească păreri despre ceva. «vreme». unii sociologi. spune el. New York. 1949.atitudinilor care pot fi observate în mod public. defineşte „vremea” ca „starea atmosferei”. Concomitent. s-a încercat strângerea definiţiilor şi clasificarea lor. ridicându-se chiar problema oportunităţii folosirii lui. Periodic. What Is Public Opinion?. Numai în condiţiile în care este legată de un anumit public şi de opinii specifice despre anumite probleme. devine semnificativă. pentru a reconcilia diferenţele de înţeles. De pildă. evident. precum «partid politic». prin intermediul sondajelor de opinie. după ce analizează definiţiile lui Lippmann. ci condiţiile atmosferice dintr-un anumit loc şi la un moment dat. Definit în aceşti termeni. Bogardus şi alţii. de obicei. în sensul că poate fi studiată”. cuvântul weather (vreme) devine semnificativ şi poate fi studiat. Childs. În asemenea împrejurări este posibil să analizăm şi să descoperim „ce este starea de opinie publică. meteorologii nu cercetează „vremea” în general.2 Fiind utilizat în sensuri foarte diferite. 57 2 Universitatea SPIRU HARET .

dintr-un amestec de gânduri. eterogene.Childs. Varietatea definirii opiniei publice evidenţiază premisele teoretice şi sistemele de referinţă adesea disparate. persoane sau propuneri de largă importanţă într-o astfel de proporţie. H. care au dat naştere la neînţelegeri.L. ei consemnând şi faptul că. favorizând. personificarea publicului. în final oferind o definiţie proprie: „semnificaţia termenului de opinie publică se referă la situaţia pluriindividuală în care indivizii se exprimă sau pot fi chemaţi s-o facă. „este uşor de înţeles de ce novicii se înfioară şi evită problema”. de obicei. Iată câteva din concepţiile sau aprecierile critice. Meritul acestuia este – între altele – acela că a atras atenţia asupra unor „aspecte imaginare”. nefavorizând sau opunându-se unei anumite situaţii. sentimente şi impresii individuale. aceste păreri pot influenţa 58 Universitatea SPIRU HARET .W. Pe bună dreptate. intensitate şi constanţă. subliniază maliţios H. exprimate în această direcţie: „Nu există o definiţie general acceptată a opiniei publice. În ciuda deosebirilor de definire. eroarea de grup..L. utilizarea „parţială” a termenului „public” etc. Allport.. încât să mărească probabilitatea de orientare a acţiunii. către obiectul respectiv”. cântărite prin grade variabile de influenţă şi agresivitate a diferitelor opinii în interiorul grupului”.. Analizând contribuţia lui G. ale autorilor care au atribuit opiniei publicului calităţi şi funcţii rupte de contextul structurilor economice şi social-politice.Childs relevă că acesta a încercat să facă ordine în haosul de concepţii. „dacă aceasta este ceea ce înseamnă termenul de opinie publică”. direct sau indirect. prin examinarea literaturii de specialitate şi specificarea câtorva noţiuni greşite. precum: personificarea opiniei publice. cercetătorii opiniei publice sunt cel puţin de acord că opinia publică este o colecţie de păreri individuale despre o problemă de interes public.

la mijlocul secolului al XX-lea. de putere juridică. esenţialmente personală. ci şi insesizabila voinţă comună. opinia publică dă expresie şi formulează nu numai judecăţile deliberative ale elementelor raţionale dintr-o colectivitate.Bauer. se străduie să se impună inteligenţei colective a comunităţii. în Encyclopedia of the Social Sciences. cu un fel specific de „tribunal”. vol. New York. 669. p. dar de temut. 1957. fără îndoială. The Macmillian Company and the Free Press. Aceasta din urmă. lipsit. comportamentul de grup şi politica guvernamentală”. exprimate în mod raţional printr-o voinţă comună care derivă din reflectarea în planul conştiinţei a unor fapte. care integrează oarecum şi cristalizează pe moment sentimentele sporadice şi lealităţile maselor populaţiei”. 188... conştiinţă de temut prin forţa sa unică în ipostaza de „for interior al unei naţiuni”. The Macmillan Company. 13. opinia publică este o forţă organică de mare pătrundere. Diverse lucrări de sinteză din Europa occidentală constată că opinia publică putea fi comparată. fenomene. 3 În încercarea de a ajunge la o definiţie acceptabilă. 1968. Public Opinion (Introduction) în International Encyclopedia of the Social Sciences. Phillips Davison. strâns legată de jocul ideologic şi emoţional reciproc al grupurilor sociale în care s-au adunat din cele mai vechi timpuri indivizii sociabili. 59 3 Universitatea SPIRU HARET . p. apreciat ca „forul interior al unei naţiuni”. cu un arbitru sau o conştiinţă. 4 Wilhelm Bauer. trebuie mai întâi să se facă distincţie între „opinia publică propriu-zisă şi opinia care este exprimată în public. amintită de W.4 Forţa sa organică de mare pătrundere.comportamentul individual. Public Opinion. Pe de altă parte. Mai mult decât atât. sunt recunoscute ca elemente definitorii şi de către alţi teoreticieni. opinia publică apare drept arbitru. procese sociale obiective. integrarea şi cristalizarea sentimentelor maselor.

Propunerile de definire şi disocierile analitice tot mai frecvente aveau să consemneze nuanţat că opiniei îi este caracteristic un sentiment subiectiv. apărând ca formă de exprimare şi manifestare a acesteia. care nu se fundamentează pe o cunoaştere ştiinţifică a lucrurilor. afirmându-şi rolul său ca factor de schimbare. ci.Această apreciere se apropie oarecum de esenţa reală a fenomenului. sau ştiinţa statistică (anchete. desigur. opinia nu se conformează ştiinţei. ca principiu al tuturor democraţiilor autentice. ca element derivat din însuşi sensul ascendent al procesului de dezvoltare socială în planul conştiinţei. Se pot distinge diferite grade de opinie. într-adevăr. respectarea diverselor opinii este un principiu moral decurgând din toleranţă. În acest sens. Opinia publică se află în raport direct cu democraţia. Indiferent de logica sau raţiunea opiniilor. În cadrul acestui ultim proces. care ignoră premisele obiective reale ale formării opiniilor ori care le plasează în alte sisteme de referinţă. opinia publică se amplifică şi se intensifică atât în sensul generalizării. pe măsura lărgirii democraţiei. deoarece subliniază unitatea de principiu (ideală) dintre opinia publică şi democraţie. sondaje). pur şi simplu. deci. opinia publică reuşeşte să se individualizeze ca formă de exprimare şi manifestare a acesteia şi să 60 Universitatea SPIRU HARET . cât şi în cel al profunzimii. Făcând abstracţie de demersurile teoretice care nu reuşesc să se apropie de caracteristicile reale ale acestui fenomen social complex. Afirmaţia că respectarea opiniei publice ţine de „principiul tuturor democraţiilor autentice” este. ne vom opri asupra acelor note definitorii pozitive care transpar din aceste definiţii. Ştiinţa descifrării şi analizei opiniilor. permite să se determine starea de spirit a unei naţiuni sau a unui grup. corectă. o posibilitate sau un adevăr. pe o percepţie vagă asupra realităţii. după cum acestea exprimă o judecată probabilă.

pornind de la realitatea social-istorică. şi anume în privinţa a ceea ce poate sau nu poate să realizeze aceasta”. astfel. Aşa cum publicul devine o masă populară. Georges Burdeau şi alţii pentru a conchide că „este bine să rămânem lucizi în privinţa opiniei publice. Autorul „teoriei democraţiei reinterpretate” explică tranşant şi realist. La Sociologia del Partito Politico. Torino. Oxford University Press. 126.6 Sociologul american constata. Dar acest proces se cere examinat în complexitatea şi nuanţele sale. Editura Polirom.5 Descifrând mai clar tendinţele minimalizării democraţiei. 1912). au reuşit. p. minimalizarea democraţiei tocmai în democraţiile liberale. pentru a parafraza o interogaţie a lui Giovanni Sartori. Wright Mills scria. Ca un fel de răspuns anticipat la o asemenea interogaţie. În vremea noastră … influenţa colectivităţilor autonome… este. Wright Mills. C. Sartori „intră în dialog” cu sociologi ca Roberto Michels. 6 Idem. cu o ironie amară. după părerea noastră. 1999. p. ca element activ. Wright Mills.dobândească un caracter relativ autonom. ca factor de schimbare. masele devin uneori mulţimi”. că „este mai uşor să domini o masă populară decât o mică audienţă”. Mai mult. încă pe la începutul secolului XX. de ce opinia publică nu Giovanni Sartori. 1957. sociologul american C. C. sociologul italian Roberto Michels avertiza. The Power Elite. ele nu mai trebuie văzute ca un public ce acţionează autonom. ca o masă manipulată în momente cruciale pentru a deveni mulţimi de demonstranţi. 127 (A se vedea R. 61 5 Universitatea SPIRU HARET . de fapt. acum. Michels. ca forţă a maselor. în 1957: „Cei care au presupus că masele populare se află… în drumul spre biruinţă. de la răspunsul cât mai corect şi obiectiv la întrebarea: „este adevărat şi în ce sens este adevărat faptul că în democraţiile noastre demos-ul este atotputernic şi decide în toate?”. Cf. Iaşi. tot mai redusă. Teoria democraţiei reinterpretată. influenţa de care dispun este ghidată.

nu acţionează. acolo unde oamenii sunt direct afectaţi de consecinţele diferitelor acţiuni posibile. nu se poate spune că factorul stimulator rezidă în populaţia ca întreg. Alegătorul obişnuit. adeseori îi este indusă o dorinţă. p. care dispun de 7 Idem. el trece pe la populaţie. b) părerea verbală exprimată uneori în şoaptă. opinia fiind de regulă divizată. aşa cum este acceptată cel mai frecvent.. Înainte de a vrea ceva. de gradul de răspândire a unor păreri şi aprecieri ale unor persoane sau grupuri sociale. Când i se spune că oamenii înşişi guvernează.. care distinge patru forme de opinii: „a) opinia clar exprimată. corespunde tipului «a» şi «b». de cele mai multe ori.. reacţionează. rareori acestea iniţiază o politică. Opinia publică astfel înţeleasă se deosebeşte deci considerabil de asentimentul poporului. 62 Universitatea SPIRU HARET . 128. poporul este la rândul său influenţat. Deciziile politice sunt rareori generate de poporul suveran. de o simplă falsificare a democraţiei”.trebuie nici subapreciată. Iar procesul formării opiniilor nu începe de la populaţie. Când îşi exercită influenţa. ea se raportează la grupuri restrânse sau chiar la indivizi de rând. ele sunt supuse atenţiei sale. mai ales. Un astfel de criteriu foloseşte sociologul francez Alfred Sauvy. d) referendumul cu vot obligatoriu. Opinia publică. trebuie să ne asigurăm că nu este vorba de o democraţie de faţadă. cât. părere într-o formă pe care o imprimă zvonurile.7 Unele abordări sociologice consideră că opinia publică se dezvoltă ca o forţă particulară acolo unde interesele sunt puternice şi situaţiile complexe. căreia i se face uneori o largă publicitate. nici supraestimată în relaţiile ei cu politica: „dacă sentimentele publice sau opiniile stau la baza succesului sau eşecului unei politici. Alte abordări leagă definirea opiniei publice nu atât de persoanele şi grupurile sociale care o exprimă. c) aprobarea generală sau referendumul. Chiar şi atunci când se produc valori de opinie.

semnificaţia pe care formarea şi exprimarea opiniei publice o capătă pentru mase. într-adevăr. gradul de necesitate ce o determină. emisiunile radiofonice etc. formează opinia publică”. Paris. ca părere ori apreciere individuală sau grupală. ziarele. dar nu întotdeauna şi nu singurele. specific al maselor. criteriul propus de sociologul francez ar trebui înlocuit cu alt criteriu. Pornind de la afirmaţia lui Sauvy.purtători de cuvânt mai mult sau mai puţin puternici. discutabilă . ca emanaţie a acestora. ca elaborat propriu. modalităţi prin care se exprimă opinia publică. înţeleasă ca elaborat al maselor. O altă notă definitorie a opiniei publice. definirea opiniei publice. Această distincţie supune cunoaşterii sociologice un mecanism social deosebit de complex . acelui „asentiment al poporului”. 63 Universitatea SPIRU HARET . conform căruia opinia publică se defineşte tocmai prin caracterul său generalizat -. ansamblul acestor voci.deoarece face abstracţie de consensul majoritar. atunci când este relativ bine închegat. pe care însuşi autorul îl menţionează. respectiv. nu face posibilă o reducţie la una sau alta dintre formele sale de răspândire. ci geneza sa. Pentru ca ele să reprezinte opinia publică. care să corespundă adevărului. L‘Opinion publique.8 Părerile exprimate în presă sau verbal sunt. 1956. sistemul relaţiilor sociale. ca fenomen social bine determinat. mai ales în unele ţări. consensul.sistemul libertăţilor şi drepturilor democratice. p. Între condiţiile formării sale se remarcă nu gradul de răspândire în mase. şi mecanismul amplu de formare a opiniei publice. inclusiv mijloacele şi efectele scontate. gradul realist de cunoaştere şi înţelegere a fenomenului apreciat.. o reprezintă coordonatele specifice ale terenului socialmente fertil care o activează: relaţiile sociale. trebuie să subliniem diferenţa dintre „raza de răspândire a unei opinii individuale sau de grup”. întreaga varietate a sistemelor de cunoaştere şi comunicare. multitudinea 8 Alfred Sauvy.8. În acelaşi timp.

Condiţionând existenţa opiniei publice de poziţiile contrare din cadrul unui grup social. De unde rezultă că opinia implică discuţii. Singurul criteriu valabil obiectiv pentru ca o părere sau o apreciere să fie luate în considerare ca opinie publică îl constituie nu gradul de răspândire. opinie publică. diseminare prin presă şi alte mijloace. ei nefigurând ca individualităţi în părerile şi aprecierile pe care le exprimă. poporului. Deci. publicului larg. nu ar mai exista. ci gradul de fidelitate cu care părerile transmise exprimă ceea ce este comun întregii mase. ţinându-se cont şi de condiţia ca opinia publică să exprime şi să reflecte probleme de interes general. a unor tabere opuse în părerile exprimate şi în aprecierile date fenomenelor sociale.de modalităţi prin care oamenii îşi semnalează prezenţa într-un câmp social şi politic. este un element constitutiv al mentalităţii colective. Burdeau scrie: „o credinţă generalizată în interiorul grupului nu este opinie. Liderii sunt învestiţi de mase cu atributele pe care însăşi masa le posedă şi au un statut special pe toată durata îndeplinirii rolului lor. pentru că o opinie presupune o opinie contrară. Mecanismul simplu de răspândire a unei păreri sau aprecieri în mase nu coincide şi nu trebuie confundat cu mecanismul complex al formării opiniei publice. tocmai în vederea exprimării opiniei lor. învestindu-i pe aceştia cu toate prerogativele necesare îndeplinirii rolului lor socialmente pozitiv. Există şi abordări care condiţionează opinia publică de existenţa unor poziţii contrare. Nu trebuie să facem abstracţie nici de cazul în care masele îşi aleg exponenţii. în sens de difuzare. Opinia nu apare decât o dată cu diferenţierile ei. liderii. Printre adepţii acestei teorii se numără Georges Burdeau. după ei. Cu un astfel de caracter ea se plasează fără dificultate în condiţiile convenabile 64 Universitatea SPIRU HARET . Dacă există un punct de vedere comun în cadrul grupului social respectiv. S. nici forma de exprimare a opiniei publice nu poate duce la confuzii între aceasta şi opiniile unor persoane sau grupuri.Bogardus şi alţii.

care nu numai că nu exclude consensul. a proceselor formării şi manifestării opiniei publice este de natură a proba mereu realismul expresiei metaforice potrivit căreia opinia publică apare ca o „oglindă” a structurilor sociale. III.pentru lupta politică. fiindcă nu datorează existenţa sa decât convingerii că sunt posibile mai multe alegeri”. Procesul de formare a opiniei publice nu exclude confruntarea de păreri individuale. deoarece acestea exprimă tocmai punctul de vedere comun la care se ajunge. pot avea loc serioase discuţii. Ea este . sunt explicabile prin condiţii sociale obiective diferite şi ea nu trebuie redusă la nici una din diferitele etape pe care le parcurge până la formarea sa deplină. Unele diferenţe de nuanţă apărute în cadrul opiniei publice. Méthode de la science politique. lupte între opinii individuale sau între curente de opinii. omogene şi eterogene. care cuprind unele colectivităţi mai mari sau mai mici. dar ele încă nu constituie opinia publică. a stărilor şi intereselor socio-economice şi politice.făcută pentru politică. 2.9 Asemenea abordări par a confunda procesul de formare a opiniei în cadrul unui grup social cu cel de formare a opiniei publice ca atare. Opinia publică – oglindă a structurilor şi stărilor sociale Analiza ştiinţifică. Până la formarea unui punct de vedere relativ comun. 388. dar chiar îl implică. 1959. de atitudini în diferite probleme. 65 p. mai mult. Universitatea SPIRU HARET . 9 Pierre Bourdieu. Paris.s-ar putea spune . chiar cu opinia publică însăşi. Mecanismul de formare a opiniilor de grup ori caracterul preliminar de polaritate al opiniilor individuale nu trebuie confundate cu procesul de formare a opiniei publice. obiectivă. ca elaborat al maselor.

În viziunea autorului acestei teorii. Această împrejurare. London. Evident. cel puţin în raport cu guvernarea prin opinie publică. În acest sens. par a fi necesare următoarele trei Moris Ginsberg. iar altele se intersectează între ele”. The Public and Public Opinion. Nu putem vorbi deloc despre un public. publicul apare ca o „aglomerare sau complex de publicuri şi. asta pare sigur. în The Psychology of Society. problema discutată domină opinia respectivă. În grupuri în care există disensiuni adânci nu poate exista opinie publică”. dacă se insistă asupra unanimităţii. Moris Ginsberg. cel puţin în societăţile progresiste şi nestratificate”. dă naştere „unui contact şi unei ciocniri permanente de păreri şi. sau. înţelegem că.convergente şi divergente. p. când spunem că o opinie este publică. o perspectivă interesantă oferă teoria sociologică după care societatea modernă. ca urmare.10 Aşadar. Methuen & Co LTD. 120-131. pentru a se constitui opinia publică. Într-un astfel de context. 66 10 Universitatea SPIRU HARET . Această predominare nu implică unanimitatea. fiind alcătuită dintr-o „serie de grupări parţial convergente. parţial divergente şi cel mai bine reprezentate printr-o serie de cercuri dintre care unele sunt concentrice. dacă nu ne referim la un grup de indivizi care sunt legaţi prin sentimente şi idei comune şi care au cel puţin o dorinţă cât de vagă să-şi menţină şi să-şi continue unirea lor. unui schimb de idei între diversele cercuri. 1964. existând în mod natural „multe elemente comune diferitelor publicuri”. atunci sfera opiniei publice trebuie să fie foarte restrânsă. combinată cu faptul că grupurile sunt în permanentă mişcare. dintre mai multe opinii publice care există în interiorul fiecărei grupări sau fiecărui public minor. pentru a se constitui opinia publică este necesar „să existe o comunitate de interese suficientă a face minoritatea să accepte opinia majorităţii”. cel puţin. indivizii „aparţin de cercuri diferite în acelaşi timp”. iar aceasta presupune un „anumit grad de omogenitate şi absenţă a problemelor «ireconciliabile»”.

fiind „simţite” de oameni. ci în cu totul alte elemente”. democraţie şi statul de drept. prin judecăţile lor particulare cu care ei îşi susţin şi motivează comportamentele (acţiunile). subliniază Moris Ginsberg. să existe larg răspândit sentimentul unei identităţi extreme de interese. care le întreţin sau le acceptă ca fiind sociale. ideile şi judecăţile în cauză. conţine spiritul etic al societăţii (colectivităţii). să existe în conştiinţa fiecărui individ ideea că această opinie reprezintă opinia comună. trebuie ca într-un grup. organizarea existentă pentru deliberare colectivă şi tipul de probleme în legătură cu care este necesară o decizie. în sensul că ele. cât şi de complexitatea problemelor care îi stau în faţă”. care are o anumită conştiinţă de sine. având o anumită stabilitate. Moris Ginsberg subliniază faptul că valoarea reală a opiniei publice în raport cu guvernarea a constat „nu în înţelepciunea deosebită a deciziilor sale. trebuie să luăm în considerare tipul de opinie publică. „rezultatul întâlnirii mai multor minţi în comunitate”. masa de idei şi judecăţi active într-o comunitate. opinia publică poartă amprenta diversităţii publicului general. mai mult sau mai puţin clar formulate. exprimată de indivizi. trebuie „să ne amintim atât de complexitatea publicului societăţii moderne. sunt oglinda sau „produsul” spiritual al multor minţi ce acţionează în comun. aceasta trebuie să fie un produs colectiv. trebuie să existe o recunoaştere generală a largii sale răspândiri. analizabile şi cuantificabile după cum urmează: 67 Universitatea SPIRU HARET . În înţelegerea şi explicarea opiniei publice. fiind publică.condiţii: mai întâi. mai mult sau mai puţin conştiente că acţionează astfel. în al doilea rând. în al treilea rând. ea este sănătoasă şi adevărată. Prin opinie publică se înţelege. În ce priveşte raporturile dintre opinia publică. În opinia publică se reflectă contradicţii reale. altfel spus. în general. astfel.

în statele moderne. În al doilea rând. opinia trebuie să fie de asemenea natură încât. pe drept cuvânt. opinia publică este importantă nu atât în calitatea ei de opinie. Fără îndoială. iar sfidarea ei ar duce la „dezastru”. de exemplu un consens general asupra principiului ca majoritatea să prevaleze. Acesta a fost întotdeauna argumentul real în favoarea guvernării democratice şi. 68 Universitatea SPIRU HARET . semnificaţia sa este din ce în ce mai evidentă”. la fel cum poate învăţa să guverneze numai autoguvernându-se. poate cea mai importantă justificare a unei guvernări prin acceptul opiniei publice constă în valoarea sa educativă. nu din frică sau prin constrângere. în prezent. Aprobarea sau dezaprobarea publică reprezintă o forţă uriaşă ce poate acţiona ca un control asupra proiectelor celor care exercită puterea în societate. cât în calitatea ei de public. ci numai un acord sau un consens general cu privire la caracterul legitim al autorităţii conducătoare. În al treilea rând. „Publicul poate să înveţe să gândească numai gândind. valoarea opiniei publice nu constă atât în puterea ei de iniţiere. opinia publică este importantă pentru guvernare prin simplul motiv că „există”. Trebuie adăugat că pentru guvernarea prin opinie publică. chiar dacă minoritatea nu o împărtăşeşte. s-a ajuns la concluzia că gradul de transparenţă existent într-o societate este o măsură directă a gradului interconexiunii sale interne. pentru că aceasta ar însemna prezenţa constantă a unui element ostil şi continuu nemulţumit. guvernarea trebuie să se exercite prin consens şi ar fi deosebit de periculos să excluzi un mare număr de oameni de la participarea la conducerea statului. ea să fie acceptată din convingere. Aşa cum a arătat încă Aristotel. consideră Moris Ginsberg. Din acest punct de vedere.În primul rând. cât în cea de control. guvernarea prin opinie publică nu implică participarea directă a fiecărui cetăţean în deliberările curente ale guvernului. Publicitatea este un atribut sine qua non al societăţii şi.

După cum se poate observa. de care oamenii ţin seama în acţiunile lor. eficientă la nivelul practicii social-politice. în relaţiile de convieţuire socială. exprimă structurile şi stările sociale. al părerilor enunţate. încât aceasta reflectă opinia publică. cât şi. este remarcat şi de sociologul român Petre Andrei. aprecierea fenomenelor de către grupul social? Opinia publică este una din formele tipice de manifestare a conştiinţei sociale”. o putere care-l face să-şi înăbuşe dorinţele şi să se conformeze unor reguli nu totdeauna mulţumitoare şi uşor suportabile. 69 Universitatea SPIRU HARET . şi această forţă nu este prevăzută în nici o constituţie”. L′Opinion publique. 387. fiecare individ poate constata existenţa puterii care îl constrânge la anumite acţiuni sau îl opreşte de la altele. ca formă specifică de manifestare a conştiinţei sociale. la rândul său. p. Petre Andrei. Craiova. p.11 Caracterul de forţă politică al opiniei publice. mai ales.6. opinia publică nu se defineşte numai prin caracterul generalizat al aprecierilor. sistemele politice. De ce în săvârşirea acţiunilor noastre ţinem seama de aşa-numita opinie publică? Şi de ce invocăm autoritatea ei în materie de judecată morală. În acest sens. Sociologie generală. Opinia publică este un fenomen complex de conştiinţă. 1956. în dinamica acestora. această putere anonimă. este adesea o forţă politică. care sublinia: „din experienţa de toate zilele. Paris. însumând astfel o valoare cognitivă şi o putere morală cu implicaţii adânci în conduita oamenilor. 1936. de guvernământ etc. iar opinia publică. prin valoarea sa transformatoare.12 Plasarea opiniei publice în domeniul teoriei politice sau al altor forme ale conştiinţei sociale – temă frecventă în literatura contemporană de specialitate – se reflectă în susţinerea aproape generală a tezei potrivit căreia naşterea şi formarea opiniei 11 12 Alfred Sauvy.? Ce este această opinie publică altceva decât judecata colectivităţii. Alfred Sauvy afirma că „opinia publică.

ci şi spre participare. egalitatea şi suveranitatea -. păstrează un rol strategic în structurarea ofertei publice în formarea elitelor conducătoare.13 Jean Baudoin. Respectiv. 70 13 Universitatea SPIRU HARET . democraţia. în schimb. opinia pare că se demultiplică… ea alimentează în permanenţă dezbaterea publică…”. În calitate de factor politic real. angajat în influenţarea atitudinii şi comportamentului politic. Ca toate celelalte noţiuni importante ale practicii politice şi sociale a oamenilor . „trebuie să reînscriem problema opiniei publice în îndelungata istorie a revoluţiilor democratice moderne. cu alte cuvinte spre transformarea acestei opinii în politică efectivă. ca şi conţinutul acestei forme de manifestare a conştiinţei sociale în acţiune. pentru a putea aprecia corect locul ocupat de ea în interiorul dinamicii politice contemporane… Libertatea de opinie şi multiplele sale corolare au sarcina să menţină societatea într-o stare de efervescenţă între două alegeri”. cuprinde şi elemente de natură politică. exprimată public şi orientată nu numai spre o influenţă asupra afacerilor publice. mai puţin descumpănit decât se spune. exprimându-se faţă de orice politică. în lege. Introducere în sociologia politică. 1999. Editura Amarcord.de pildă. comportamentul politic poate fi exprimat. dacă partidul. Timişoara. opinia publică implică un regim politic democratic sau măcar dreptul şi posibilitatea pentru cetăţeni de a acorda sprijin sau a se opune. un instrument al practicii politice. Aşadar.publice reprezintă un proces dinamic. iar „dacă alegerile rămân modalitatea privilegiată a participării politice. Opinia publică este opinia socialmente condiţionată asupra problemelor generale. p. În acest sens. prin opinia publică. opinia publică este o parte a ideologiei. 237. în termenii interesului. larga sferă a opiniei publice.

controversele în jurul definirii şi analizării opiniei publice nu au fost şi nu sunt simple abstracţii.a. După cum apreciază majoritatea sociologilor. Dacă opinia publică este avută în vedere ca fenomen sociologic. esenţiale ale opiniilor publice concrete. De fapt. 71 Universitatea SPIRU HARET . reflectă o multitudine de aspecte din diferite alte domenii ale vieţii sociale. conduita morală etc. ştiinţa. ci reflectă particularităţile generale.d. cultura. Prin urmare. cel de-al doilea aspect nu există şi nu se poate manifesta în afara opiniilor publice concrete.m. în conţinutul ei. atunci. cum ar fi economia. omogenă.Aceasta nu poate însemna însă o reducţie a opiniei publice la sfera politicului. în folosirea categoriei de opinie publică este foarte indicat să se distingă dacă este vorba de cercetarea opiniei publice generate de vreun eveniment concret sau despre opinia publică în expresia ei de fenomen social în general. dată fiind realitatea social-umană că. în centrul analizei vor sta chestiuni de tipul următor: Care este structura sociologică a opiniei publice în condiţiile concrete ale unei societăţi? Care sunt mecanismele şi structura comunicaţională în funcţionarea ei? Ce rol îndeplineşte opinia publică în jocul forţelor politice? Care sunt raporturile ei cu sistemul de instituţii ale societăţii? Care sunt posibilităţile de dezvăluire a diferitelor sale structuri morfofuncţionale? ş. ci efectul constatării că un asemenea fenomen social colectiv poate fi cunoscut şi influenţat pentru a corespunde anumitor scopuri. independent de ele. Democratizarea politică şi transformările specifice societăţii moderne au determinat creşterea interesului pentru cunoaşterea opiniei publice sau mai exact a opiniilor publicului. Această „neomogenitate” constituie însăşi cauza sau izvorul controverselor ivite în căutarea unor definiţii convenabile. întrucât nu există opinie publică unică.

poate duce la rezultate viabile. înrudite în fond. Prin urmare. cu ale căror interese evenimentul inductiv al opiniei publice este. publicul efectiv fiind acea parte a populaţiei care şi-a format o părere despre evenimentul indicator şi îşi manifestă în mod public această părere. în mod obiectiv. Ca urmare.decât cea actuală . Mai întâi. în legătură. întrucât literatura sociologică nu operează cu claritate delimitări între aceste două noţiuni. poate acumula un asemenea material faptic ce poate servi la îmbogăţirea. atât în conţinut. O condiţie necesară în determinarea şi definirea conţinutului opiniei publice este delimitarea sa de noţiuni apropiate.validate sub aspect teoretic . pe rezultatele . în continuare. indiferent dacă acest interes devine subiectiv conştient sau rămâne latent. în plus. Opinia de masă este o categorie diferită. publicul efectiv nu se confundă cu populaţia competentă. grupuri şi categorii de oameni. fundamentată pe o bază teoretică şi metodologică serioasă. de opinia publică. cercetarea opiniei publice. Prima categorie ar fi reprezentată de acele pături. Opinia de masă face abstracţie de diferenţele calitative care există între populaţia 72 Universitatea SPIRU HARET . comandată de necesităţi practicutilitare. la configurarea mai complexă şi mai nuanţată .Studierea opiniei publice. a conceptului sociologic de opinie publică. Unii sociologi propun introducerea în analiză a noţiunilor de populaţie competentă şi public efectiv.referitoare la sistemul său dimensional intern.a particularităţilor şi dimensiunilor sale structuralfuncţionale. cât şi ca extindere. vom încerca să indicăm diferenţele care există între opinia de masă şi opinia publică. nu poate conduce la rezultate valabile şi exacte decât în măsura în care se bazează pe o teorie ştiinţific elaborată. controlat şi concretizat în cercetări fundamentale corespunzătoare. poate corespunde într-o măsură mai mare comandamentelor sociale şi.

competentă. ci şi de nivelul cultural şi de viaţă al populaţiei. Utilizarea nediferenţiată a acestor noţiuni . de evoluţia sau involuţia democratizării. b) În anumite situaţii sociale.deşi relativ rar întâlnită . populaţie competentă există. Apariţia unei astfel de situaţii depinde nu numai de gradul de interes public al evenimentului indicator respectiv. se poate întâmpla ca întreaga populaţie să se ridice la nivelul publicului efectiv. mai precis. trebuie ţinut seama de cel puţin două împrejurări-realităţi: a) În cazuri speciale. ca urmare a structurii organizaţionale (instituţionale) antidemocratice.a 73 Universitatea SPIRU HARET . asemenea cazuri se ivesc numai în situaţii cu totul deosebite. aceasta nu se manifestă. dar. analiză şi raţionament. Unele abordări consideră că opinia grupului constă în reacţiile verbale ale membrilor unui grup la un eveniment-stimul dat. În cursul istoriei. Alte noţiuni care trebuie tratate distinct sunt cele de opinie publică şi opinie de grup. atitudine bazată pe o cantitate măsurabilă de dovezi factuale şi implicând (atitudinea) un anumit grad de reflecţie. populaţia competentă şi alte categorii de populaţie. Asemenea reacţii sunt produsul culturii sociale a grupului şi al subculturii sale. ca urmare a condiţiilor social-istorice complexe şi în continuă schimbare. menite a evidenţia deosebirea calitativă dintre publicul efectiv. Din cele menţionate până acum rezultă că delimitarea precisă a opiniei publice de opinia de masă este o problemă de fond a cercetării sociologice. explorările sociologice nu pot măsura existenţa şi acţiunea unui public efectiv. incluzând opinia tuturor oamenilor. publicul efectiv poate să dispară. Totuşi. În asemenea cazuri. publicul efectiv şi alte categorii de populaţie. în timp ce prin opinia publică se înţelege atitudinea unui procent important al populaţiei faţă de orice afirmaţie dată. când se suspendă instituţiile democratice. în contextul revoluţiilor sociale.

punând în evidenţă o diversitate de valori. impermeabile la nou. În formarea opiniei publice şi în difuzarea ei. Prejudecăţi. care reprezintă un fel de tipare mentale. III. Mai frecvent este întâlnită ideea reducerii. îngustării opiniei publice la relaţiile directe de tipul face to face şi la fenomenele comunicaţiilor în grup. zvonuri Sociologia şi psihologia socială acordă o importanţă deosebită studierii şi descifrării fenomenelor de opinie publică. rezistente la schimbare. zvonuri. Cu toate că relaţiile face to face. concepţiilor individuale şi colective ale oamenilor. unele dintre ele fiind expresia unor prejudecăţi. unui lucru. prejudecata este o opinie preconcepută sau o atitudine părtinitoare împotriva sau în favoarea unei persoane. în psihologia socială a anilor ’20-’30 din secolul trecut. relaţiile directe joacă un rol determinant. în formarea şi modelarea opiniei de grup.condus sau poate conduce la identificarea lor sau la „extinderea” noţiunii de opinie publică şi asupra microgrupurilor. limitate şi fixe. rumori. Prejudecata se caracterizează prin stereotipuri. datorită. mai întâi. în grupurile de la locul de muncă sunt parte integrantă a mecanismului de funcţionare a opiniei publice. unei acţiuni. aceasta se manifestă parţial în forme morfologice diferite şi se exprimă prin alte mecanisme de funcţionare. stereotipuri. fenomenele de microcomunicaţii care au loc în grupurile mici. ci şi comunicaţiile interne de grup. atitudinilor. Analiza sociologică a opiniei publice nu poate face abstracţie de asemenea termeni. pe de o parte. stereotipuri. În mod curent. de convingeri şi credinţe. 3. în societăţile unor prieteni. Demersul sociologic aplicat în dinamica opiniei publice relevă o multitudine de atitudini şi comportamente mai mult sau mai puţin raţionale. interesului 74 Universitatea SPIRU HARET . în cluburi. rumori. Conceptul de prejudecată s-a răspândit. un rol intermediar îl joacă nu numai relaţiile directe. Este binecunoscut faptul că.

fie pe fiecare în parte.ştiinţific pentru teoria atitudinii şi noilor tehnici de scalare (scala distanţei sociale a lui Bogardus). 75 14 Universitatea SPIRU HARET . pătrund cu uşurinţă în mentalitatea oamenilor. prejudecata poate fi definită ca orice afirmaţie ori generalizare neverificată şi neverificabilă cu privire la relaţiile umane. gândirea stereotipă. pentru verificarea adevărului. Personalitatea autoritariană.W. marcat de factori emoţionali. cu deosebire acolo unde nu funcţionează exigenţa necesară pentru cunoaşterea ştiinţifică. în condiţiile unor stări de frustrare a indivizilor sau a colectivităţii. Natura prejudecăţii. Ca afirmaţii necontrolate.W. o dată cu publicarea a două lucrări semnificative. În anii ’50. Moles subliniază că orice prejudecată de supraestimare a propriei persoane sau a grupului T.U. iar pe de altă parte. ori „grupul mare ca număr este şi puternic” apar ca expresii mai degrabă afective decât ca rezultat al unei cunoaşteri reale. Considerată astfel ca un mod de gândire. G. prejudecăţile au tendinţa să crească. Diminuând sau chiar anihilând spiritul critic al indivizilor. Prin urmare. Afirmaţii de felul: „cine nu te priveşte în ochi are de ascuns ceva” sau „persoana cu o frunte lată are o inteligenţă superioară”. cât şi grupurile. şi apoi în Europa. prejudecăţile exprimă aprecieri fie în favoarea. promovând ideile preconcepute. produs înaintea şi în afara cunoaşterii obiective a unei realităţi date. Este de reţinut că abordarea sociologică a conceptului porneşte de la considerentul că prejudecata încalcă anumite reguli sociale. prejudecăţile pot caracteriza atât indivizii. preocupărilor privind ostilitatea faţă de minorităţile etnice în S. Allport.14 cercetările asupra prejudecăţii s-au extins. A. între care dreptatea. la calităţile personale sau de grup ale oamenilor.A. fie în defavoarea celor cărora le sunt adresate. la manifestările de comportament ale indivizilor. fie pe toate în acelaşi timp. Adorno. raţionalitatea sau toleranţa.

reprezintă imagini simplificatoare.evitarea reflecţiei şi de justificare . La rândul lor. Le racisme dans le monde. independent de experienţa reală pe care aceştia o au cu privire la negri sau la rasa galbenă. în stereotip. J. P. Termenul a fost utilizat şi într-un sens care lasă să se subînţeleagă că individul găseşte. Payot. Se poate spune că extremismul politic şi terorismul îşi au „justificarea” şi în prejudecăţi. .Maucorps. „standardizate”. Acestor veritabile „clişee din mintea noastră”. 1965.măreşte agresivitatea indivizilor. uniform fixate şi apriorice oricărei judecăţi profunde şi obiective asupra grupului sau a unor persoane ori procese sociale. A.Heed. termen introdus în ştiinţele sociale de Walter Lippman15. intolerantă şi chiar înjoseşte demnitatea umană. Les Français et le racisme.Memmi. în sensul că nu se bazează pe observarea directă a fenomenelor. În măsura în care consecinţa ultimă a prejudecăţii constă în situarea individului sau grupului într-un dezavantaj evident. Brace.H. prejudecata este nedreaptă. pentru că. ci pe moduri de gândire apriorice. 76 16 15 Universitatea SPIRU HARET . fără Walter Lippman. ale căror particularităţi şi comportamente sunt parţial şi insuficient cunoscute şi interpretate necorespunzător. De cele mai multe ori.16 Imagini şablonizate. harnici şi cinstiţi.Lippman le acordă o „funcţie de economie: pentru a nu mai reflecta la fiecare situaţie. De pildă. New York. leneşi şi hoţi. religioase etc. deseori arbitrare.negrii sau arabii sunt consideraţi murdari. o justificare a propriului său statut. Paris. rutiniere. prin opoziţie. individul răspunde prin stereotipuri”. UNESCO.H. este cazul imaginilor pe care unii indivizi şi le fac despre o altă rasă. Public Opinion. defectuos de către ceilalţi membri ai colectivităţii. stereotipurile. cei ce apreciază se definesc ca fiind curaţi. dând naştere unor standarde morale duble şi dubioase. W. preconcepute. Harcourt. În această situaţie.. prejudecăţile apar şi se manifestă în legătură cu unele minorităţi naţionale. stereotipul posedă două caracteristici: de economie .

adeseori.legătură cu indivizii sau grupurile sociale evaluate. Spre deosebire de prejudecăţi. Adoptând stereotipuri şi operând stereotip. constituind astfel o sursă de conflicte sociale şi o frână în procesul dezvoltării sociale. când privesc grupuri sau.Stoetzel. când se referă la propria persoană. stereotipurile se detaşează de factorii emoţionali. Flammarion. sau aleostereotipuri. alte persoane. Mai şovăielnică şi inconsistentă la început. Studii şi cercetări efectuate au arătat că stereotipurile pot dirija comportamentele colective ale indivizilor. care implică „o personalitate colectivă cel puţin virtuală”. 1963.17 După unele abordări. rumoarea tinde să se cristalizeze în opinie. nesemnificative. prea puţin fondate însă. Paris. percepţia socială a indivizilor. În ceea ce priveşte conceptul de rumoare. având în vedere faptul că ea atinge un punct de interes important şi prezintă o ambiguitate. definit ca „zgomot surd de voci”. menţinându-se la nivelul unor generalizări. stereotipurile pot fi autostereotipuri. înlocuind acţiunea judicios elaborată în baza unei cunoaşteri veridice a realităţii cu imagini şablonizate şi clişee arbitrare. dacă „starea colectivă a opiniei o favorizează”. indivizii subestimează caracteristicile reale ale faptelor psihosociale. Stereotipurile sunt favorizate de fenomenul de inerţie. orientându-şi necorespunzător comportamentul în grup şi generalizând adesea manifestările altora după aspecte particulare. reducându-se la elemente simple la care se adaugă explicaţii şi se adaptează detalii 17 J. din sfera cognitivă a subiectului. Studii empirice au arătat că informaţiile difuzate prin intermediul rumorilor se deformează. La Psychologie sociale. ale grupurilor sau ale altor persoane. ce caracterizează. rumoarea se răspândeşte mai bine. Rumoarea are două funcţii: să explice (funcţia raţională) şi să elibereze tensiunile emoţionale (funcţia afectivă). 77 Universitatea SPIRU HARET . ea este impersonală şi anonimă. fixate în imagini apriorice simplificatoare. în general. în comparaţie cu opinia.

1969. neverificată despre un eveniment. /Plin de şuier. afirmaţie prezentată drept adevărată fără a exista posibilitatea să i se verifice corectitudinea. /Ziua de pază el stă pitulat pe-nălţimile casei/Ori pe vrun turn. Edition du Seuil. Totul se reduce la o „structură rudimentară şi semnificativă. prin Libia. /Zvonul cel iute cum nu-i mişelie pe lume mai iute /El se-ntr-armează prin umblet. /Spun. îngrozind oraşele pline de neamuri. mâhnită prin zeiindărătnici. informaţie care suferă în aşa măsură (sau fără măsură) deformări în cursul procesului de transmitere. în curând el s-avântă-n văzduhuri. Eneida. zvonul apare. şi-n mers dă puterii şi adaos. ca pe frate lui Coeus/Şi lui Encelados. se difuzează dependent de contextele sociale (credibilitatea instituţiilor 18 E. Una dintre cele mai vechi. /Numai minciuni şi bârfeli adunând. încât nu poate constitui în nici un fel o bază valabilă pentru a determina convingerile sau comportamentele noastre. în grabă.secundare18. Paris. La Rumeur d′Orléans. iar ochilor lui străinatec li-e somnul. conformă intereselor şi experienţei individului”. /Zboară-ntre cer şi pământ chiar noaptea prin negru-ntuneric. IV. Coşbuc: „Merge de-a lungul oraşelor zvonul. noutate ambiguă. d-urechi şi de guri viitoare. că-l născuse la urmă de tot. dându-i chiar aripi călcâielor repezi. /Vesel că poate scorni răspândind şi ce e şi ce nu e”/. În cadrul acestor deformări se produc şi fenomene de asimilare şi de condensare a detaliilor. /Slab şi sfios la-nceput.mirare mi-e spusul ./Număr acelaşi de limbi. transmisă oral într-o colectivitate socială pe canalele relaţiilor interpersonale. 78 Universitatea SPIRU HARET . şi le ziceadevăruri. /El răspândit-a prin ţări cuvinte de-o mie de feluri.Morin. interesante şi sugestive definiri a zvonului apare în lucrarea lui Vergiliu. circulă. /Mişcă-n ţărână piciorul. Definit ca ştire. /Mama ţărână pe-aceasta. dar capul în nori i s-ascunde. pe atâţia/Ochii sub ele de-a pururi tot treji şi . în traducerea lui G. /Monstru de spaimă! Şi câte pe trupu-i sunt pene.

dramatiza şi localiza evenimentul. Mesajul iniţial. 3. comprimare. b) de a mări proporţiile evenimentului. interesele. să devină mai scurt. de caracteristicile de personalitate ale indivizilor şi de nevoile. mai uşor de înţeles şi de relatat. Armand Colin. rezultat din obiceiurile. Allport şi L. sentimentele şi stereotipurile verbale ale celor cărora li se adresează informaţia. Pe parcursul desfăşurării procesului se manifestă următoarele tendinţe: a) de a reţine unele elemente (cuvinte) frapante. 1991. de transpunere. Această reducţie nu se petrece la întâmplare. Postman privind evidenţierea procesele mentale care explică deformările şi exagerările caracteristice zvonului şi care afectează atât de puternic starea de spirit şi capacitatea de discernământ ale publicului au condus la formularea următoarelor legi de transmitere a zvonului: 1. împrumut. în cursul difuzării sale orale. Legea accentuării. d) de a accentua mult mai puternic detaliile reţinute la început decât pe cele ulterioare (efectul de anterioritate). transmiterile succesive eliminând o serie de detalii. de fond. În procesul retransmiterii mesajului. Paris. ci în funcţie de interesele subiecţilor. astfel încât la a cincea. Dynamique des communications dans les groupes. 79 19 Universitatea SPIRU HARET . falsificare. p. se pierde până la 70% din conţinutul informaţional iniţial al mesajului19. el tinde. Legea asimilării. c) de a actualiza. prejudecăţile. mentalităţile. sistemul de organizare şi circulaţie a informaţiei oficiale. bizare în dauna unor elemente importante. suferă un proces de reducţie. 45. Legea sărăciei sau nivelării.sociale. Are loc un proces de asimilare. 2. Pe măsură ce zvonul circulă. tipurile raporturilor de putere etc. are loc o accentuare a unor detalii. André Guittet. Studiile lui G. aşteptările psihosociale ale indivizilor şi grupurilor. aşadar. a şasea retransmitere. Reorganizarea şi conservarea informaţiilor în jurul unor mobiluri Gilles Amado. ştirea. percepţia şi reproducerea fiind selective.).

nu ce spun Ion. acordând mult mai mică importanţă datelor. ca „metodă” sau „schemă” preconcepută. „lumea spune” etc. zvonul. românilor le este caracteristic faptul că îşi fundamentează convingerile. limba română . dominaţia opiniei publice. gura satului să aibă mai multă trecere ca în ţara noastră”. În opinia sa.20 Propagarea şi Jean-Noel Kapferer. părerea de grup primează asupra celei individuale”. O lucrare consacrată originii şi mecanismului social al zvonurilor relevă că circulaţia acestora se bazează pe existenţa a trei condiţii esenţiale: a) credibilitatea. C. de fapt. Într-un astfel de caz. Gheorghe etc. Bucureşti.calităţi bune şi defecte. 1993. sunt obligaţi. 80 20 Universitatea SPIRU HARET . Zvonurile. fie în ştiinţă.abundă în sintagme precum: „se zice”. fie în politică. C. intereselor proprii. iar pentru român. iar pentru a putea să le utilizeze.Rădulescu-Motru afirmă chiar: „nu este ţară în hotarele lumii civilizate în care gura lumii. evidenţiază. La începutul secolului trecut. pe „zvonul public”. Indiferent de chestiunea în care cineva este chemat să zică ceva. a opiniei de grup asupra celei personale. La un moment dat. Cercetările sociologice au pus în evidenţă faptul că indivizii care propagă zvonuri se confruntă cu dificultatea de a sesiza şi de a reţine în obiectivitatea lor elementele lumii exterioare. individuale. bineînţeles.centrale se pot realiza prin anticipare.. Editura Humanitas. De altfel. faptelor. ca mijloc de comunicare. b) aparenţa de adevăr şi c) dezirabilitatea conţinutului informaţiei. în mare măsură. în lucrarea Sufletul neamului nostru . fie în literatură.Rădulescu-Motru .subliniază C. Cel mai vechi mijloc de informare din lume.Rădulescu-Motru prezenta o perspectivă interesantă privind zvonul la români. dovezilor adunate individual. să le restructureze şi să le ajusteze modelului lor de înţelegere şi. semnificativ este ceea „ce zice lumea. condensare şi prin stereotipuri verbale.

informaţională). circulaţia zvonurilor. Larga sferă a opiniei publice. incompletă sau puţin credibilă. cu atât sporeşte. fapt care transformă zvonurile într-un instrument preferat al contrapropagandei. ca posibile căi de deturnare şi alterare a mesajelor directe sau indirecte ale unor opinii. politică. ci şi pot contribui la declanşarea sau agravarea acestora (predicţia creatoare de evenimente. R. a capacităţii de reflectare dinamică a structurilor şi stărilor sociale. se amplifică şi se intensifică propagarea. Acestea din urmă se reduc atunci când există posibilitatea verificării rapide a veridicităţii unei ştiri sau informaţii. viaţa social-politică. zvonurilor. a rolului specific al prejudecăţilor. Un loc aparte revine. ca şi conţinutul acestei forme de manifestare a conştiinţei sociale în 81 Universitatea SPIRU HARET . REZUM AT Esenţa socio-umană a opiniei publice presupune analiza naturii acesteia. Principalele teorii sociologice se opresc asupra mecanismului complex al manifestării specifice a opiniilor în viaţa socială. Esenţa reală a fenomenului opinie publică în dezvoltarea vieţii sociale democratice se oglindeşte în coordonatele specifice manifestării sale: relaţiile sociale. Cu cât aceasta din urmă este mai săracă. calitatea şi credibilitatea informaţiei oficiale. cu cât ele nu numai că apar în situaţii de criză (economică.K. ca metodă şi conţinut. rumorilor. gradul de oglindire şi exprimare a intereselor şi convingerilor (credinţelor) diferitelor categorii sociale. cantitatea. stereotipurilor. Merton). Importanţa studierii şi cunoaşterii mecanismelor psihosociale ale zvonurilor este cu atât mai însemnată. definiţiilor oferite de diverse şcoli de gândire sociologică.circulaţia zvonurilor sunt corelate cu forma.

fiind evident locul opiniei publice în cadrul dinamicii politice contemporane. • Opinia de masă. • Stereotipuri. Care este relaţia dintre sistemul democratic şi manifestarea opiniei publice? 82 Universitatea SPIRU HARET . Ce este opinia de masă? Dar populaţia competentă şi publicul efectiv? 4. majoritate şi minoritate. mase şi lideri. varietatea definirii. • Demosul. funcţii raţionale şi funcţii afective. • Comunitate de interese. 3. Descrieţi. CONCEPTE-CHEIE • Esenţa (natura) opiniei publice. cuprinde elemente de natură politică. Care este esenţa (natura) socială a opiniei publice? 2.acţiune. pe scurt. • Rumori şi zvonuri. • Legile şi criteriile transmiterii zvonurilor. diversitatea lor. opinie publică şi opinie de grup. ÎNTREBĂRI DE CONTROL (autoevaluarea cunoştinţelor) 1. • Prejudecăţile. opinia publică şi opinia de grup. sens comun şi sens sociologic. populaţie competentă şi public efectiv. opiniile şi democraţia.

83 Universitatea SPIRU HARET . Introducere în sociologia politică. p. Editura Polirom. Bucureşti. 1993. 233-243. Timişoara. – Jean-Noel Kapferer. Teoria democraţiei reinterpretată. Cel mai vechi mijloc de informare din lume. Ce rol joacă rumorile şi zvonurile în viaţa socială? BIBLIOGRAFIE – Giovanni Sartori. 1999. 112-118. 6. – Jean Baudoin. Definiţi prejudecăţile şi stereotipurile din perspectivă sociologică. 1999. Zvonurile. Iaşi.5. p. Editura Humanitas. Editura Amarcord.

având capacitatea de a influenţa şi chiar modela comportamentele şi opiniile individuale. prin funcţie se înţelege rolul îndeplinit de o anumită instituţie socială sau de un proces social anume în raport cu societatea ca întreg. De aici şi posibilitatea modelării sau manipulării. Opinie publică şi schimbări sociale În sens sociologic general.1. dar ale cărui existenţă şi dinamică sunt strâns legate de existenţa şi dinamica societăţilor sau colectivităţilor umane ca întreg.IV. Funcţii. IV. Astfel. opinia publică reprezintă în sine o instituţie socială sau un proces social sui generis. descifrabilă. relativ independent. opinia publică reprezintă o reflectare (oglindă) a problematicii sociale cu care se confruntă oamenii individual şi colectiv. analiza ştiinţifică a funcţiilor relevă dependenţa organică dintre componentele sistemului social complex şi unitar. 84 Universitatea SPIRU HARET . funcţiile şi dinamica opiniei publice se află într-o perpetuă relaţie de intercondiţionare. societatea. Rezultă astfel că publicul. prin studiul său sociologic. FUNCŢIILE ŞI DINAMICA OPINIEI PUBLICE Din perspectivă sociologică. opinia publică fiind dependentă de un adevărat lanţ informaţional. După cum am văzut în capitolele anterioare. colectivităţile pot exercita un anumit control social asupra indivizilor. analitic.

un aspect deosebit de important al cercetării opiniei publice. că „poporul vorbeşte din fericire foarte rar cu o singură voce”. al producţiei. cu echivalentul lui modern. apoi. Pentru o corectă evaluare a rolului opiniei publice în societate. nu de puţine ori. sunt abordate frecvent rolurile specifice ale opiniei publice în viaţa politică. şi în domeniul politicii externe. al vieţii culturale şi educaţiei civice. evitarea oricăror mituri. se referă la funcţiile opiniei publice. influenţa remarcabilă pe care o exercită într-o sferă sau alta a conştiinţei sociale. Analizând funcţiile opiniei publice. Există.În această privinţă. „credinţa în infailibilitatea” omului de pe stradă. Astfel. delimitarea între funcţii latente şi funcţii manifeste. de aceea. adică după acele domenii ale vieţii sociale în care aceasta acţionează şi se manifestă. în general. „trebuie să ne ferim de o serie de mituri ale «opiniei publice» care sunt preluate adesea necritic”. deosebit de periculoasă. Aşa cum atrage atenţia Karl Popper. opţiunile sau opiniile poporului fiind foarte diverse. contrare. (De exemplu: excluderea celor de culoare şi alte chestiuni legate de «rasă»)… propaganda falsă 85 Universitatea SPIRU HARET . contribuţia sa aparte în domeniul economiei. a „omului simplu”. „mitul despre progresul opiniei publice” sau „teoria rolului de avangardă al opiniei publice”. vox dei – care îi conferă vocii poporului un fel de autoritate şi înţelepciune ultimă”. în special. în toate cazurile fiind necesară aplicarea metodei criticii raţionale. adică a căutării şi verificării adevărurilor rezultate din sinteza opiniilor. din păcate. din evaluarea lucidă a avantajelor şi pericolelor opiniei publice. precum „mitul clasic – vox populi. în general. neomogene şi. uitându-se. „Pe baza anonimităţii sale. şi a funcţiilor sale specifice sunt necesare abordarea sociologică realistă. şi căruia specialiştii i-au acordat o atenţie particulară. opinia publică este o putere fără responsabilitate şi. unii autori le deosebesc după „sfera de aplicare”.

potrivit lui Talcott Parsons. se pot remarca diverse categorii de funcţii ale opiniei publice. Popper. Bucureşti. 1998. opinia publică este astfel un fenomen aflat sub tensiune cumulativă cantitativ şi calitativ. urmărirea scopurilor. inclusiv în legătură cu influenţa exercitată în mediul social –. Complexitatea analizei funcţiilor opiniei publice apare cu atât mai evidentă. pornind de la cel puţin trei criterii de Karl R. evaluate în mişcarea şi dezechilibrele (stările conflictuale) specifice socialului. de la grupuri mici la colectivităţi largi. asimetrice (valori dispersate. polare (valori alternative. Humanitas.1 Cunoaşterea practică a fenomenului opiniei publice şi evaluarea lui realistă. dimpotrivă. stabilitatea şi integrarea. 86 1 Universitatea SPIRU HARET . 156-166. Privită în ansamblu. cu cât structura opiniei poate fi şi este diversă. Abordarea sociologică a problemei funcţiilor oricărui sistem sau subsistem. şi anume: adaptarea. în raport cu ponderea curentelor de idei din perimetrul unei anumite aşezări şi evoluţii a acestora. naţionale sau internaţionale –. sintetizând abordările diverselor şcoli sociologice. p. trebuie să ţină seama că orice asemenea funcţie se defineşte în jurul a patru criterii sau axe. Din această perspectivă pot să existe opinii publice omogene (axate în jurul unei anume valori sau unui set de valori apropiate). inegale) şi difuze (valori încă neconfirmate sau în proces de confirmare). În această ordine de idei. În căutarea unei lumi mai bune. în cazul de faţă a funcţiilor opiniei publice. distructive (negative). reprezintă un demers sociologic adecvat cunoaşterii şi evaluării funcţiilor sociale ale opiniei publice. relativ egale). îndeplinind roluri constructive (pozitive) sau.a unui grup de cetăţeni poate dăuna foarte uşor unui cu totul alt grup”.

care structurează sistemul de opinii. b) Consultativă. care acceptă cel puţin trei elemente fundamentale: „(a) valorile ultime (cum ar fi libertatea şi egalitatea). care constă în aceea că opinia publică oferă sugestii referitoare la modurile de soluţionare a unor probleme economice. politice. chiar între factori politici opozanţi. îndeosebi. dar şi componentelor societăţii civile. Funcţia expresivă a opiniei publice atinge cea mai mare dezvoltare a sa atunci când dispune de forme variate de control şi participare a indivizilor la conducerea proceselor sociale. permiţând manifestarea liberă a diverselor forţe sociale şi politice. deci. Astfel.evaluare: 1) influenţa asupra mediului social. „expresia conform căreia în democraţie suntem de acord să nu fim de acord înseamnă de fapt că (a) trebuie să fim mai întâi de acord asupra regulilor 87 Universitatea SPIRU HARET . faţă de acţiunile statului întreprinse prin intermediul diferitelor sale instituţii. independent de condiţiile în care acţionează. sub incidenţa influenţei asupra instituţiilor sociale (mediului societal) se vorbeşte despre funcţiile: a) Expresivă sau de control. 3) forma de exprimare. Altfel spus. instituţiilor puterii. sociale. ocupă aproape întotdeauna o poziţie-cheie faţă de anumite fapte sau evenimente ale vieţii sociale şi. 2) conţinutul. Într-un sistem coerent. care apreciază şi controlează activitatea acestor instituţii. (b) regulile jocului sau procedurile. Această funcţie specifică dă opiniei publice caracterul unei puteri situate deasupra instituţiilor oficiale. a cărei esenţă constă în aceea că opinia publică. Se poate spune că funcţia expresivă a opiniei publice contribuie la orientarea vieţii democratice pluraliste în direcţia consensului. al democraţiei. în condiţiile în care mecanismele democratice şi statul de drept se manifestă plenar. funcţia consultativă a opiniei publice se poate dovedi eficientă prin consecinţele ei. (c) guvernele specifice şi politice guvernamentale”.

„controlată” administrativ. faţă de un fapt sau altul din realitate este cea mai răspândită. în spatele acestor exprimări nu se află nimic în afară de o atitudine pur emoţională. În raport cu conţinutul opiniei publice pot fi deosebite funcţiile: a) de apreciere. superficiale. 88 2 Universitatea SPIRU HARET . care constă în acceptarea ideii că hotărârea democratică într-o anumită problemă de existenţă are un sens imperativ. c) constructivă. de părerile cele mai sărace în conţinut dintre cele care provin de la opinia publică. nulă. juridice. 1999. acest aspect fiind legat de faptul că atitudinea Giovanni Sartori. Ea este îndeplinită. se referă. în societăţile democratice. a) Funcţia de apreciere. ea participă la toate exprimările opiniei publice. la majoritatea domeniilor vieţii social-politice. nesusţinute prin nici un fel de raţionamente privitoare la raporturile omului faţă de faptul apreciat. cea de apreciere este considerată şi cea mai largă din punctul de vedere al cuprinderii.2 c) De directivă a opiniei publice. Practic. în mod practic. bazată pe momente întâmplătoare. Iaşi. de regulă. Foarte adesea. practic.conform cărora putem să nu fim de acord şi să ne rezolvăm neînţelegerile. d) de reglementare. ca exprimare publică a atitudinii faţă de o problemă sau alta. autoritare. şi (b) dezacordul în cadrul unor astfel de reguli este un dezacord pe care democraţia îl protejează şi îl perpetuează”. Dintre toate funcţiile. economice. încât funcţia ei de directivă este. Ca şi în cazul funcţiei consultative. b) analitică. opinia publică este restrânsă. p. În sistemele totalitare. fără nici o excepţie. dobândind o pondere din ce în ce mai importantă în procesul de exprimare a opiniei publice. Teoria democraţiei reinterpretată. 102-103. Editura Polirom. caracterul de directivă al opiniei publice. culturale.

aceasta poate fi mai mult sau mai puţin profundă) a relaţiilor reale. mai mult sau mai puţin creatoare. adesea. în atitudinea pur emoţională a individului faţă de problema respectivă. formate exclusiv la nivelul obişnuit al cunoaşterii şi. care fundamentează o anumită poziţie. a elementelor gândirii prospective social. în acest caz. Spre deosebire de pronunţarea opiniei de apreciere pentru care. şi un sistem determinat de argumente (de asemenea. ceea ce îngustează filonul valorificării experienţei directe a maselor. nu mai este vorba despre opinia publică generală sau generalizată. adică motivate obiectiv. ci un act de cunoaştere. Cele două funcţii au numeroase trăsături comune. pronunţarea opiniei. raţionale. mai mult sau mai puţin precis). c) Funcţiile analitică şi constructivă ale opiniei publice sunt strâns legate între ele. există suficiente cunoştinţe. d) Funcţia de reglementare. De această dată. cuprinzând o anumită înţelegere (fireşte. rolul subiectului care programează relaţiile şi procesele sociale. şi aşa-numita funcţie de reglementare. într-o măsură mai mare sau mai mică. Sensul acestei funcţii constă în aceea că opinia publică elaborează (sau asimilează părţi din sfera ştiinţei. de regulă.) şi introduce norme precise în relaţiile 89 Universitatea SPIRU HARET . Dar.oamenilor faţă de realitate poate fi exprimată nu numai sub forma aprecierii directe. ci despre segmentarea ei prin dirijism social. ci şi în mod indirect. Este vorba de însuşi caracterul activităţii de gândire a opiniei publice. religiei etc. realizarea sau adoptarea unei hotărâri cu conţinut presupune deja existenţa. prima exprimând rolul subiectului care analizează raporturile şi faptele realităţii. Funcţiile analitică şi constructivă apar astfel a fi mai mult elitiste decât democratice. în sfârşit. Dintre funcţiile opiniei publice legate de conţinutul său. trebuie distinsă. iar cea de-a doua. într-o problemă sau alta. ideologiei. nu mai constituie un act de voinţă (cu voie sau fără voie). în spirit autoritar. b).

Distincţia dintre cele două funcţii se poate vedea cu claritate în exemplul activităţii consultative sau de directivă a opiniei publice. în sensul îngust al termenului. Unii sociologi consideră că funcţia de reglementare semnifică. momentul influenţei morale asupra indivizilor. Exprimându-şi atitudinea faţă evenimente sau fapte sociale. joacă „rolul de subiect care se manifestă prin declaraţii negative şi care nu propune în schimb nici un fel de program propriu”.a jucat rol de sursă şi reglator al acţiunilor omeneşti.sociale. După forma de exprimare. pot apărea două funcţii ale opiniei publice: a) pozitivă şi b) negativă. De altfel. iar în cel de-al doilea caz. rolul opiniei publice în calitate de „educator şi reglator al relaţiilor umane” trebuie să sporească în mod considerabil.independent de formele ei de existenţă şi de exprimare . însă direcţia ei principală este reglementarea comportamentului persoanelor individuale. această funcţie poate afecta şi activitatea unor grupuri sau colective întregi. opinia publică deţine rolul subiectului care. Spre deosebire de funcţiile analizate anterior şi care conţin. Ea se realizează şi atunci când opinia publică nu se „exprimă”. În toate societăţile. 90 Universitatea SPIRU HARET . funcţia de reglementare este una dintre cele mai vechi funcţii ale opiniei publice. acceptat de societate (sau de un anumit grup social). grupurilor. codul prescris de reguli şi legi. În zilele noastre şi în actualul context social. În primul caz. nu analizează şi nu propune nimic. o funcţie de educare. determină comportamentul individului. care parcă pluteşte în aer. foarte adesea nescris. opinia publică . colectivităţilor. cât şi pe planul raporturilor reciproce dintre indivizi. „programează procesele sociale”. nu apreciază. funcţia de reglementare este prin excelenţă educativă. într-o măsură sau alta. Într-o anumită măsură. Ca atare. într-un fel sau altul. atât pe planul relaţiilor reciproce dintre individ şi colectiv. dând sfaturi sau adoptând hotărâri categorice.

Sistemul şi mecanismul funcţionării opiniei publice Ca fenomen social larg cuprinzător. analizând sau judecând relaţiile dintre oameni. negare a faptelor. propagandă). eterogene. iar mecanismul său de funcţionare se caracterizează prin coexistenţa şi propagarea fluidă. evenimentelor. să izoleze altele. 91 Universitatea SPIRU HARET . uneori. zvonuri etc.apreciind evenimente sau fapte sociale. prin schimbul continuu de opinii (judecăţi. dimpotrivă. opinia publică recurge la două forme ale exprimării ei: la încurajare. să solidarizeze noi convingeri sau. relativ autonom. sunt procese apte să modifice şi să coaguleze sentimente şi atitudini. refuz de a sprijini. cu „personalitate” distinctă în viaţa socială. înaintea acestora se produc şi schimbări ale opiniei publice. rumori. Este de reţinut că odată cu schimbările din societate sau. între dinamica socială şi dinamica opiniei publice există relaţii concrete şi complexe. cuprinderea lor într-un sistem structurat (schimburi de opinii. confirmare sau la dezaprobare. susţinere. IV. informaţii corecte sau false.). a opiniilor. curgătoare. Sociologii domeniului au ajuns la concluzia că opinia publică este un sistem de fenomene care au loc în structuri sociale dinamice. în cadrul unor norme şi tradiţii sociale care „poartă mesajul” unor interese sociale mai ample. stereotipuri.2. opinia publică dispune de un sistem propriu şi un mecanism specific de funcţionare. prin transformarea lor calitativă. să respingă. Cristalizarea şi stabilizarea opiniilor. în ultimă instanţă. discuţii. prin nivelare. prin procesul de structurare în tendinţe mai cuprinzătoare. stabilizare şi selecţie (cernere). analizabile şi măsurabile prin metode specifice ale sociologiei. prejudecăţi. proceselor sau întâmplărilor. Pe scurt spus.

în presă. radioul. „cad” în afara sferei publicului efectiv sau îl pot „capta” şi. din acest punct de vedere. cum ar fi „presa (inclusiv scrisorile adresate editorilor). cristalizând noi sfere de identificare a opiniei publice. cât şi „exemple pentru formarea opiniei publice fără asemenea instituţii specializate: ceea ce spun oamenii despre cele mai recente întâmplări sau despre străini sau despre «cei de culoare» în tren sau în alte locuri publice. filosoful Karl Popper constată existenţa a „două tipuri ale opiniei publice: una care este ancorată în instituţii. teatrul. cu toată larga lor audienţă. care nu este ancorată în instituţii”. 165-166. Publicitatea făcută unui „eveniment” sau tăcerea în care el e învăluit. opinia publică nu poate fi identificată cu totalitatea opiniilor manifestate public. la care s-ar putea adăuga reţelele de Internet. Spre exemplu. observă Karl Popper3. În căutarea unei lumi mai bune. universităţile. ca atare. directă a „evenimentelor”. Bucureşti. Autorul oferă atât „exemple de instituţii care servesc opiniei publice sau influenţării ei”. ceea ce discută unii despre alţii… la dinner… la cafenea… la o bere”. cinematograful. Astfel. Editura Humanitas. influenţa. la televiziune şi prin alte mijloace de comunicare în masă. ca sistem al opiniilor şi al fenomenelor de comunicare. Aceste prilejuri se pot chiar transforma în instituţii stabile. comerţul de carte. 1998. „autostrăzile electronice ale informaţiei”. Este semnificativ că. Asemenea constatări relevă contribuţia tot mai mare pe care o au diversele mijloace de comunicare în anihilarea prăpastiei dintre interesul social crescând şi modul de abordare personală. societăţile.În perspectivă sociologică. materia de bază a opiniei publice. partidele politice. p. telefonia mobilă. 92 3 Universitatea SPIRU HARET . dat fiind că nu toate acestea constituie partea organică. televiziunea”. modul de selectare Karl R. poziţii exprimate la radio. şi alta. pot fi consemnate tipuri distincte ale opiniei publice. Popper.

raport pentru care despărţirea şi dihotomia opiniilor oficiale. în măsura în care ele devin „exponente”. dar în mod obiectiv existente. obiectul cercetării opiniei publice. În măsura în care forurile oficiale publice ale sferei instituţionalizate se străduiesc să oglindească opinia publică. are un obiect concret şi.poate fi generată de evenimente cu totul diferite. procesele constitutive ale opiniei publice apar într-un mediu spiritual determinat. Tocmai formarea. În abordarea unor sociologi. propagarea şi stabilizarea opiniilor neinstituţionalizate. O asemenea particularitate explică de ce o atmosferă publică identică . „interprete” ale opiniei publice. într-o atmosferă de viaţă 93 Universitatea SPIRU HARET . În acelaşi timp. La formarea atmosferei publice contribuie nu un singur eveniment. devin determinante. de fapt. Opinia publică este generată mereu de un eveniment concret. nu se pot încadra în categoria opiniei publice opiniile. instituţionalizate şi neinstituţionalizate. de pildă .şi prezentare a ştirilor. declaraţiile oficiale ale reprezentanţilor instituţionalizaţi ai structurii puterii. aceste aspecte pot constitui o temă importantă şi interesantă de studiu. ar deveni problematică aprecierea lor ca făcând parte integrantă din opinia publică.de nemulţumire. Dar. oferta de informaţii şi structura de comunicaţii ale opiniei publice. Opinia publică nu este identică nici cu atmosfera publică. legat de acesta. chiar în cazul în care instituţiile şi organizaţiile în cauză se străduiesc să amplifice şi să reprezinte în cea mai mare măsură glasul opiniei publice. deşi este un fenomen strâns legat şi de aceasta. Procesele comunicaţionale ce fac parte integrantă din opinia publică diferă de cele care influenţează opinia publică. comentarea „evenimentului” influenţează în egală măsură conţinutul. Opinia publică oglindeşte tocmai raportul dintre cei „ce participă” direct şi cei ce participă indirect la structura puterii. ci o întreagă înlănţuire de evenimente. constituie. un conţinut relativ bine determinabil.

a guvernanţilor de guvernaţi. într-un anumit sens. aşa 94 Universitatea SPIRU HARET . nu numai prin natura sa internă. dar şi prin mecanismele de constituire şi manifestare. ci şi un modelator activ al acestora. al dorinţelor şi manifestărilor de voinţă indicate de evenimente determinate. opinia publică este. Toate acestea îndreptăţesc concluzia potrivit căreia prin opinie publică trebuie înţeles sistemul opiniilor. În teoria lui Stoetzel. Opinia publică nu este. parte integrantă a lor. în legătură cu structurile sociale şi cu funcţionarea instituţiilor sociale. rezultă din procesele interpersonale complexe care se produc în conştiinţe. fireşte.cu anumite caracteristici. intensitatea opiniei publice. raporturi în care dominante sunt separarea sferei instituţionalizate de cea neinstituţionalizată. numai o urmare pasivă. constituie materia primă a formării şi integrării într-un sistem unitar a opiniei publice. şi opinia publică provocată de un eveniment concret contribuie la modelarea atmosferei publice generale. Manifestările publicului efectiv. o entitate supraindividuală sau suma opiniilor individuale. mecanismul de funcţionare. Pe de altă parte. Prin urmare. opinia publică este un fenomen deosebit de complex. Opinia publică oglindeşte astfel raporturi sociale. care influenţează structurile de comunicaţii. De fapt. al aprecierilor de valoare. a statului de societate. departe de a reprezenta un bloc omogen. Prin asemenea mecanisme are loc trecerea de la opinia individuală la opinia publică. un derivat al relaţiilor sociale. a celor ce participă direct la putere de cei ce nu participă. care reacţionează la acestea. oglindind conştient sau inconştient raporturile populaţiei competente şi publicului efectiv faţă de structura puterii. independent de obiectul evenimentului indicator. funcţionând în structuri sociale eterogene. aceasta. care îşi formează o opinie despre evenimente de referinţă. cum se poate lesne constata. opinia publică este un fenomen prin excelenţă politic. care se cristalizează în diferite formaţii socioumane şi în procese de comunicaţii.

educaţională. Corpul social. locul de rezidenţă. istorice.). socială. cât şi de ordin particular şi individual (locul persoanei în contextul social. mentalităţi. prestigiu şi autoritate. diviziunile. Factorii sociali obiectivi sunt atât de ordin general (natura.. regimul politic. a mijloacelor de educaţie şi de propagandă. de datele existenţei sociale concretistorice a publicului şi este condiţionată de factori psihosociali. Théorie des opinions. structura socială şi naţională. expresiile sale nu sunt. sociale şi culturale. experienţa personală de viaţă etc.). ca şi la influenţa persuasivă a mijloacelor de comunicaţie de masă. particularităţile naţionale. particularităţile psihologice ale individului. 1943. confesională. în cele din urmă. Adevărată manifestare de conştiinţă. relaţiile şi conversaţiile interpersonale) care condiţionează puternic influenţa exercitată de mijloacele de comunicare de masă. sancţională. liderii de opinie. La rândul lor. caracteristicile şi stadiul de evoluţie a societăţii. apartenenţa profesională. cadrul situaţional şi evenimenţial concret. status-ul şi rolurile familiale etc. decât intenţiile sociale ale individului… Socialul există numai în măsura în care este gândit de indivizi”4.cum am relevat şi în alt context. „este semnificaţia reacţiilor de opinie a nenumăraţi subiecţi care gândesc public. rezultanta corpului social. sistemele de valori şi norme specifice etc. relaţii interpersonale etc. de control social) se realizează tot prin procese complexe. opinia publică este determinată de factori sociali obiectivi. Un rol important îl joacă şi normele grupurilor de apartenenţă. influenţa şi funcţiile opiniei publice (apreciativă. PUF. gradul de instrucţie şcolară. de natură psihosociologică. 4 Jean Stoetzel. politică. condiţionările de ordin psihosociologic se referă la influenţa exercitată de tradiţii. Ele însele obiectiv determinate. stări de spirit. vârsta. Un rol deosebit de important în formarea şi orientarea curentelor de opinie publică îl joacă aşa-numitele procese intermediare (microgrupurile. 95 Universitatea SPIRU HARET . naţională. Paris. sexul.

bineînţeles. deoarece. fie polarizată. potrivit dimensiunilor grupurilor sau comunităţilor sociale respective. opinia publică trebuie analizată şi apreciată în întreaga ei complexitate şi mişcare. fie omogenă. anumite interese. determinat şi „reglat” de evenimentele şi faptele din viaţa socială. controversabilă şi exprimând. Se poate. acestea se cer studiate relativ distinct. temporar dispersate. imuabilă. de la un nivel la altul. părerile publicului fiind în mod provizoriu. structural. convergente sau divergente. identifica opinia publică la nivelul grupurilor socioprofesionale cu dimensiuni mai restrânse. Fără a induce o separare absolută între aceste „izvoare” ale opiniei publice. într-o problemă dată. la nivelul unor comunităţi zonale. Una din sursele fundamentale de formare a opiniei publice la scară macrosocială (naţională sau mondială) o reprezintă 96 Universitatea SPIRU HARET . de schimbarea centrelor de interes ale publicurilor. nu ca o realitate statică. judecând sub aspectul curentelor de opinii. aşa cum am văzut în capitolul anterior. de fluxul de informaţii şi de interpretarea lor. interesantă. precum şi influenţa socială pe care opinia publică o exercită. la nivelul unor organizaţii sau organisme. într-un anumit moment sau mediu social.Cercetările şi studiile efectuate de diferiţi specialişti au evidenţiat faptul că opinia publică se constituie şi acţionează la niveluri diferite. De aceea. polarizată. clase sociale. rezidenţiale. necristalizate. la nivel mondial. ci ca un proces dinamic. În calitate de fenomen colectiv. ci exprimă raportul dintre opiniile unui public determinat într-o chestiune concretă. astfel. actuală. diferă modul de constituire. fie asimetrică. Pot exista şi situaţii în care nu poate fi identificat un curent de opinie. Reprezentând un fenomen de natură psihosociologică. la nivelul unor categorii. opinia publică poate fi. noţiunea de opinie publică nu se reduce la una sau alta din stările în care se află (dispersată. al unei sau unor naţiuni. majoritară sau unanimă).

În genere. în lumea modernă. cu caracter valoricnormativ definitorii pentru grup. de principiu. de natura grupului. Deosebirile. în raport cu opinia individuală. Opinia publică se caracterizează şi printr-o anumită dinamică în timp. modifică direcţia acestora. dispersaţi. subiecte de dezbatere similare la un moment dat. există probleme esenţiale. Analiştii fenomenelor de opinie publică au evidenţiat faptul că. Ea poate să aibă anumite orientări într-un stadiu iniţial şi altele în perioade succesive de timp. După cum se ştie. alcătuit din oameni foarte diferiţi. opinia publică exercită asupra acesteia o presiune psihosocială în sensul conformării opiniei individuale faţă de cea publică. acţiunea de propagandă care însoţeşte în mod obligatoriu acţiunea de informare dă naştere curentelor de opinie publică. fiind. o dată constituită. mass-media pot oferi simultan aceeaşi masă de ştiri unui public larg. temă ce va fi abordată în partea a doua a lucrării (Sociologia mass-media). confruntarea punctelor de vedere. iar prin informaţiile şi comentariile puse la dispoziţie. pot oferi acestora un centru comun de interes. discutarea. fără contacte directe între ei. De altfel. de 97 Universitatea SPIRU HARET . între opinia individuală şi cea de grup.informaţiile şi comentariile interpretative oferite de mijloacele de comunicare în masă. opinia publică preia rolul de a asigura stabilitatea. în care dezacordul sau diferenţierea obligă persoana să părăsească grupul sau grupul să excludă persoana în cauză. pot genera reacţii identice ale unor publicuri foarte diferite sau controverse asupra unuia şi aceluiaşi subiect. colectivă pot crea clivaje în funcţie de natura problemei şi. cristalizarea unui sau unor curente de opinii. În acelaşi timp. iar mecanismul trecerii de la opinii individuale la cele de grup. echilibrul opiniei individuale când aceasta concordă cu cea colectivă. de masă cuprinde următoarele faze: receptarea informaţiei. comentarea ei. colective. mai ales. ce merg până la contradicţii.

alături de principalele coordonate ale cadrului instituţionalizat. Înscriindu-se ca un important factor de reglementare a raporturilor dintre nevoile sociale şi acţiunile sociale. opinia publică va suferi. e) caracter plurivalent al formelor sale de manifestare şi caracter deschis al modalităţilor ei de afirmare. conferit de mecanismele sale de formare şi de structura cadrului instituţional în care se manifestă. influenţează comportamentele sau acţiunile efective. împlini definirea opiniei publice. opinia publică reprezentând un important factor al schimbării şi dezvoltării sociale. Am putea. schimbări corespunzătoare realităţii sociale pe care o reflectă activ şi dinamic. opinia publică are câteva trăsături principale. realizat printr-o cuprindere amplă a tuturor domeniilor sociale. Drept rezultat.regulă. care. apoi. b) caracter activ. angrenaţi în procesul de formare a opiniei publice. c) caracter calitativ complex. Totodată. un rezultat al vieţii sociale în ansamblu şi al condiţiilor obiective în care aceasta se dezvoltă. d) caracter sistemic deschis. al căror caracter de simultaneitate presupune o tratare interferentă. ci şi. concură la canalizarea eficientă a opiniei publice şi la orientarea sa către împlinirea cât mai adecvată a aspiraţiilor umane. respectiv ale bazei cognitive şi ale trăirilor afective. Multitudinea factorilor care se întrepătrund şi se intercondiţionează la nivel macrosocial şi grupal. mai ales. şi anume: a) caracter public. selecţionate şi direcţionate spre orientarea dorită şi prin multiplicarea canalelor de difuziune a informaţiei. arătând că aceasta este o categorie sociologică prin care se exprimă 98 Universitatea SPIRU HARET . Fiind un proces izvorât nu numai din relaţiile dintre indivizi şi grupuri de indivizi. opinia publică poate fi influenţată sau schimbată prin „oferta intenţionată” de informaţii. se produc schimbări ale atitudinilor. fluctuantă. f) caracter nemijlocit al afirmării sale în raport cu „nevoia socială” care a generat-o. la rându-i. astfel.

ceea ce este general, comun în gândirea, atitudinea şi acţiunile practice ale oamenilor faţă de rezolvarea diferitelor probleme de interes general ale vieţii politice, economice, sociale; opinia publică se formează în raport cu interesele sau cu comunitatea de interese a mai multor categorii sociale faţă de diferitele evenimente şi probleme ale vieţii sociale. Opinia publică se afirmă în mod deschis şi se manifestă prin aprobarea sau dezaprobarea politicii şi activităţii statului, partidelor, conducătorilor, prin sprijinirea sau nesprijinirea aplicării acestei politici, prin funcţia de stimulare şi întărire a unor norme şi reguli de comportare în viaţa socială şi personală, de sancţionare a celor care încalcă regulile şi normele de convieţuire socială, în conformitate cu interesele generale. Opinia publică se formează atât în mod spontan, pe baza condiţiilor de existenţă şi în virtutea unor tradiţii, obiceiuri, stări de spirit - elemente specifice psihologiei sociale -, cât şi sub influenţe ideologice. În raport cu gradul de conştiinţă, de dezvoltare a societăţii, de condiţiile politice în care se formează, de caracterul ideologiei a cărei influenţă o suferă, conţinutul opiniei publice poate să cuprindă şi elemente ale spontaneităţii, ale conştiinţei cotidiene. Prin urmare, opinia publică reflectă întotdeauna, în toate cazurile, într-un fel sau altul, realitatea socială. Dincolo de aprecierile oamenilor stau relaţiile sociale reale, care generează reprezentările şi concepţiile respective şi care se reflectă în acestea. Astfel, în analiza sa, cercetătorul opiniei publice nu poate să se limiteze numai la examinarea conştiinţei „în sine”, la constatarea evantaiului de opinii. El trebuie să dezvăluie conţinutul real al opiniei şi, înainte de toate, relaţiile, raporturile din viaţa socială care s-au reflectat în mod specific în conştiinţa oamenilor sub forma acesteia. În acelaşi timp, a spune numai atât înseamnă a exprima numai o parte a adevărului. Cealaltă parte, nu mai puţin
99

Universitatea SPIRU HARET

importantă, constă în aceea că această reflectare nu este niciodată simplă, ci ea este complexă, contradictorie prin caracterul său, supusă unui şir de factori foarte diferiţi. De aceea, cercetătorul nu poate pune semnul egalităţii între opiniile despre fapte şi faptele înseşi; el trebuie să descopere caracterul, profunzimea, gradul exactităţii reflectării acestora în opinia publică. IV. 3. Actualitatea şi relevanţa unui concept: opinia naţională Despre opinia publică, analizată în evoluţia ei istorică, se poate spune că ea a devenit, cu timpul, „o etichetă modernă pentru fenomene moderne”5. În istoria universală, un asemenea fenomen îl reprezintă apariţia şi dezvoltarea naţiunilor, a căror existenţă şi forţă de creaţie nu trebuie şi nu pot fi estompate de procesul obiectiv al globalizării, el însuşi bazat pe evoluţia şi dezvoltarea naţiunilor. Indiferent de tendinţele negative ale globalizării şi mondializării, fiinţa naţională concretă şi diversitatea naţională, evidenţiate îndeosebi prin cultură, rămân un dat al istoriei, o sursă a viitorului umanităţii. Considerăm a fi mereu actuală teza lui Dimitrie Gusti potrivit căreia naţiunea este o creaţie voluntară, rezultată şi proiectată în viitor din voinţa de a fi, a trăi şi a acţiona constructiv pentru un destin propriu al celor ce o compun. Structurată sau amorfă, consistentă sau relativ fluidă, purtând încărcături ideatice clare sau exprimând mai degrabă laturi afective, de psihologie socială, referindu-se la probleme centrale ale societăţii sau la diverse interese şi poziţii de grup, opinia publică este prezentă peste tot şi în orice timp ca „for interior al naţiunii”, cum a fost ea caracterizată într-o bine
5

Giovanni Sartori, op.cit., p. 100.

100

Universitatea SPIRU HARET

cunoscută definiţie. În numele şi din perspectiva opiniei publice se exprimă, direct sau mijlocit, cu înţeles limpede sau „codificat”, grupuri structurate sau constituite ad-hoc, partide şi alte organizaţii politice, diferite comunităţi, organizaţii sociale, diverse instituţii publice şi, desigur, nu în ultimul rând, mijloacele de informare în masă, puterea politică, statală dintr-o etapă sau alta a istoriei naţionale. Acel nivel sau mesaj direct ori indirect al opiniei publice, care face din ea un fenomen naţional, oglindeşte integrarea organică a acestei categorii socio-culturale în câmpul social. În condiţiile unei diversităţi, practic nelimitate, de manifestare pe cele mai diferite planuri (local, sectorial, profesional etc.), se disting exprimări ale opiniei publice care, ca amploare, tind să cuprindă, să acopere ansamblul societăţii. Dar, mai mult decât prin întindere, opinia publică se ridică la rangul de opinie naţională prin conţinutul său, prin concordanţa cu interesele generale ale societăţii, al căror „purtător de cuvânt” devine.6 Există manifestări ale opiniei publice care se grefează pe cele mai diverse fenomene ale vieţii sociale, dintre care un loc central revine intereselor generale, naţionale nu numai prin extensie, ci şi, mai ales, prin semnificaţie şi însemnătate. Problemele care privesc comunitatea umană la nivel naţional, condiţiile de existenţă ale întregii societăţi, problemele ţării, ale poporului, cele care se referă la dezvoltarea de ansamblu şi de durată, la modul cum este guvernată şi gospodărită ţara, formează, prin întrepătrunderea lor şi valoarea mesajului încorporat, substanţa vie în jurul căreia se constituie şi se exprimă opinia publică în calitate de opinie naţională. Aparentă sau discretă, acţionând în forme vizibile şi penetrante sau prin mijloace difuze, ceea ce îi conferă grade diferite de audienţă, deci, de influenţă în plan social, opinia publică naţională trăieşte
Aurelian Bondrea, Opinia publică, democraţia şi statul de drept, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 1996. 101
6

Universitatea SPIRU HARET

viaţa cetăţii, este câmpul de întâlnire şi dialog al intereselor şi poziţiilor diferite, dar convergente, precum şi de confruntare a celor divergente, opuse. Atât dialogul, cât şi confruntarea nu sunt totdeauna asimilabile cu adevăratul interes naţional; dimpotrivă, ceea ce este parţial, de grup, însă drapat în haina interesului general, poate genera deturnări de sensuri ori de valori. În ciuda acestor dificultăţi, raportarea opiniei publice la o categorie de interese, şi anume, cele de natură şi valoare naţională, introduce un criteriu obiectiv în înţelegerea şi aprecierea opiniei publice, înlesnind prin aceasta distingerea acelei sume de trăsături care permit caracterizarea ei drept opinie naţională. Ar fi, desigur, simplificator, profund greşit să se considere opinia naţională ca un dat ce rămâne mereu acelaşi, neschimbat, static. În realitate, există o dinamică a formării şi manifestării intereselor la nivel naţional şi, totodată, o dinamică a opiniei publice la acelaşi nivel, ca exprimare a poziţiei faţă de interesele naţionale, ca modalitate de promovare a acestora, dar şi ca expresie a creşterii nivelului de cultură, de educaţie şi formare a naţiunii. În acest sens, apare cu limpezime că marile transformări care au avut loc în societatea noastră în timp au exprimat şi, totodată, au „forjat” opinia publică, au devenit, în raport cu valoarea lor socială şi naţională, cu semnificaţia lor istorică, păreri, opinii, judecăţi, puncte de vedere - parţiale sau generale - transmise şi preluate din generaţie în generaţie. Desigur, nu în mod mecanic, absolutizant, ci prin „filtrul” şi pe firul experienţei istorice, al acţiunii sistematice de educaţie. Societatea românească înaintează pe calea reformei cu dificultate, în condiţii de criză adâncă, înfrângând obstacole numeroase şi deosebit de mari, antrenând costuri sociale aproape de limita suportabilului, dar reforma îşi urmează cursul. Opinia naţională se formează, se structurează şi se afirmă în jurul şi sub semnul acestui dat fundamental: opţiunea irevocabilă pentru
102

Universitatea SPIRU HARET

democraţie şi stat de drept, pentru pluralism politic şi economie socială de piaţă. Din această opţiune izvorăsc interesele naţionale majore privind atât dezvoltarea internă, cât şi condiţia internaţională a României. Dar aceste interese naţionale sunt înţelese şi interpretate în moduri dintre cele mai diverse, de pe poziţiile diferitelor categorii socio-profesionale, partide politice, grupări, organizaţii şi instituţii ce constituie societatea civilă, precum şi în funcţie de orientările promovate în cadrul mass-media. În fiecare caz în parte, poziţiile adoptate faţă de interesele naţionale, concretizând, deci, opinia publică, au motivaţii precise, declarate sau nu, mărturisite deschis sau disimulate. Se poate vorbi, în asemenea condiţii, de opinie naţională, ca expresie a intereselor naţionale? Credem că da, se poate vorbi, de fapt trebuie vorbit. Aceasta, pentru că există anumite interese naţionale de ordin general, nealterate de condiţiile concret-istorice. Ele sunt interesele României ca stat, interese care transcend sau care ar trebui să fie mai presus de orice înclinaţie ori preferinţă individuală sau de grup. Aceasta se referă atât la situaţia internă, cât şi la cea externă a ţării. O asemenea viziune este fundamentală pentru determinarea atitudinii fiecărui segment social, capabil să formeze opinia publică, a fiecăruia dintre noi faţă de interesele naţionale ale ţării. Ar fi o naivitate şi o iluzie să ne aşteptăm ca orice forţă politică şi orice segment semnificativ al opiniei publice să adopte, din proprie iniţiativă, o atitudine conformă interesului naţional, înţeles în accepţia relevată. Dar, dacă în societate se creează un climat în care este de aşteptat ca interesul naţional să prevaleze, toate forţele semnificative se vor integra, vor trebui să se integreze în acest climat, îşi vor adapta atitudinea, comportamentul exigenţelor reclamate de condiţii. Or, tocmai un astfel de climat semnifică prezenţa opiniei publice naţionale, iar adaptarea atitudinilor, a comportamentului
103

Universitatea SPIRU HARET

social la cerinţele respectării intereselor naţionale este modalitatea în care opinia publică acţionează. Pentru că opinia publică nu se reduce la cunoaşterea, la însuşirea unor idei, ci ea determină atitudinile, comportamentul actorilor sociali, modelând astfel raporturile sociale. De exemplu, se cunoaşte bine că există o multitudine de viziuni asupra tranziţiei pe care o străbate în prezent societatea românească, despre conţinutul, ritmul şi finalitatea reformelor. Anumite forţe social-politice înţeleg aceste reforme ca o restauraţie a regimului existent până la cel de-al doilea război mondial, cu tot ceea ce a însemnat el în plan economic, politic, social, uman. Alte forţe social-politice sunt pentru reforme care să transforme România într-o societate modernă, bazată pe principiile democratice, care să prezerve însă tot ceea ce reprezintă valoare naţională, socială, culturală autentică. Există puncte de vedere şi poziţii diferite în problema moştenirii economice a regimului socialist din ultimele decenii, în ceea ce priveşte aprecierea şi atitudinea faţă de industria românească, de conţinutul şi sensul privatizării, ca o componentă a reformei, de rolul care trebuie să revină statului etc. Asemenea diferenţe nu sunt minore, nici ca dimensiuni, nici ca semnificaţie. Dar ele nu elimină, n-ar trebui să elimine acele elemente comune atât în gândirea, cât şi în atitudinile practice ale tuturor forţelor care alcătuiesc societatea românească, şi anume, sprijinul dat reformei, democraţiei bazate pe pluralism politic, statului de drept, respectului libertăţilor fundamentale, drepturilor omului. În astfel de probleme, care concentrează în prezent chintesenţa intereselor naţionale majore ale României, reprezentând substanţa sentimentului patriotic, poziţiile tuturor marilor forţe sociale şi politice se întâlnesc. Incontestabil, fiecare dintre aceste forţe influenţează un anumit segment de opinie publică, prin care tinde să modeleze conştiinţa naţională şi atitudinile în societate, în conformitate cu
104

Universitatea SPIRU HARET

deloc rectiliniu. ca voinţă a naţiunii. câştigă teren şi stabilitatea internă. să afirme valori în câmpul cărora ideile şi atitudinile contrare intereselor naţionale să nu se poată simţi în largul lor. Dar tocmai în astfel de condiţii se formează şi se afirmă opinia naţională ca stare de spirit. Dar. REZUM AT Ce fenomen social. organizate în care şi prin care se influenţează deliberat opiniile. atunci se poate ajunge la prevalarea atitudinilor de sprijinire a intereselor autentic naţionale. dimpotrivă. tocmai acestea sunt şi sensul şi rolul opiniei naţionale: să formeze şi să răspândească. care funcţionează ca un „creuzet” al cristalizării şi transformării opiniilor. pe măsură ce se afirmă o astfel de opinie publică naţională. să promoveze convingeri. opinia publică dispune de un sistem propriu şi un mecanism specific de funcţionare în cadrul cărora au loc procesele de formare şi coagulare a diverse curente de opinii. dacă în societate se afirmă cu putere. reflectând interesele ţării. ale poporului. care cunoaşte reculuri. zig-zaguri. indivizii luaţi 105 Universitatea SPIRU HARET . Desigur. structuri instituţionale. Există.vederile proprii asupra intereselor naţionale. Mecanismele de funcţionare a opiniei publice – mass-media. În fapt. cel puţin ca tendinţă. grupuri sociale). grupurile şi comunităţile umane. patriotice a ceea ce este cu adevărat interes naţional. Credem că se poate susţine ideea că. să fie constrânse să dea înapoi. ci. insistent şi sistematic. partidele politice. astfel. dacă poziţiile îngust-partizane în marile probleme ale ţării sunt depăşite. dar şi cadrul societal spontan (publicul însuşi. şi adoptarea de atitudini care iau în considerare în mod crescând interesele naţionale în ansamblu. instituţiile guvernamentale. necesitatea unei înţelegeri responsabile. acesta este un proces complex. societatea civilă.

– contribuie în mod diferit la structurarea şi difuzarea opiniilor. al unor comunităţi zonale. de la nivel individual (personal) la nivelul grupurilor. caracteristicile şi stadiul de evoluţie a societăţii. status-ul familial etc. regimul politic. rezidenţiale. • Tipuri de opinie publică. trăsături principale. naţionale sau mondiale.. la niveluri sociale generale. • Cadrul situaţional şi evenimenţial. Factorii sociali obiectivi (natura. • Opinie naţională şi opinie internaţională. socială sau politică. structura socială şi naţională. CONCEPTE-CHEIE • Sistemul şi mecanismul opiniei publice. Opinia naţională este sau trebuie să fie expresia intereselor naţionale. • Opinia publică – fenomen naţional. ) se constituie într-un sistem dinamic şi funcţionează ca mecanisme de exprimare a opiniilor. valorile şi normele de convieţuire). • Factori obiectivi şi subiectivi ai formării şi propagării opiniei publice.separat etc. apartenenţa profesională. opinia naţională. 106 Universitatea SPIRU HARET . În cadrul unui mecanism complex şi dinamic se formează şi se afirmă. • Opinii instituţionalizate şi opinii neinstituţionalizate. • Corpul social şi indivizii. gradul de educaţie şi cultură. lideri şi mase. ca stare de spirit. cât şi cei subiectivi (locul şi rolul individului în context social. ca voinţă a cetăţenilor.

– Giovanni Sartori. p. Sociologia culturii. 2) Cum acţionează opinia publică instituţionalizată? 3) Care sunt factorii sociali obiectivi şi subiectivi ai formării şi răspândirii opiniilor? 4) Care sunt trăsăturile principale ale opiniei publice? 5) Care sunt atributele constructive ale opiniei naţionale? 6) Care este relaţia dintre opinia naţională şi mondializare? BIBLIOGRAFIE – Aurelian Bondrea. ÎNTREBĂRI DE CONTROL (autoevaluarea cunoştinţelor) 1) Definiţi sistemul şi mecanismul de funcţionare a opiniei publice. p. 107-112. Editura Amarcord. Timişoara. ediţia a IV-a. 107 Universitatea SPIRU HARET . Bucureşti. 1999. 214-222. – John Tomlinson. Editura Polirom. 2003. 175-185.• Rolul opiniei naţionale în contextul mondializării. Teoria democraţiei reinterpretată. Editura Fundaţiei România de Mâine. Globalizare şi cultură. 2002. Iaşi. p.

trebuie să măsoare (evalueze) un set integrat de indicatori sau repere. D) structura morfologică. B) dimensiunea. calitative şi cantitative. cunoscând stadii de dezvoltare (de continuitate şi discontinuitate). indicatori şi repere specifice Indiferent de şcolile sau curentele teoretice din sociologie. E) structura comunicaţională. nuanţată. Experienţa relevă astfel un sistem complex de dimensiuni. spre a putea deduce sau anticipa tendinţele. F) intensitatea. într-un anumit stadiu. C) stabilitatea-schimbarea. Adecvate la realitatea concretă a cercetării – opinia publică într-o anumită problemă. CERCETAREA SOCIOLOGICĂ A FENOMENULUI OPINIE PUBLICĂ. aceste metode şi tehnici urmează anumite procedee sau criterii logice. evaluarea corectă. cercetarea concretă a opiniei publice. 108 Universitatea SPIRU HARET .1. sociologii denumindu-i: A) conţinutul. repere sau indicatori. opinia publică poate fi cercetată metodic. fără de care nu ar fi posibilă determinarea multilaterală a particularităţilor şi a mecanismelor de funcţionare a opiniei publice concrete. utilizându-se metodele şi tehnicile sociologiei. complex şi dinamic. având în vedere complexitatea fenomenului şi urmărind cunoaşterea sa în profunzime. Criterii. măsurată şi apreciată cantitativ şi calitativ. –. V. într-un anumit mediu social etc. urmăresc în mod coerent indicatori sau repere bine determinate. întrunind aspecte specifice. ISTORIC ŞI METODĂ Fenomen social viu.V.

„Analiza” comparativă de conţinut a opiniilor publice concrete poate să furnizeze contribuţii deosebit de semnificative. atât despre publicul efectiv şi reprezentanţii săi individuali semnificativi. În cadrul analizei conţinutului opiniei publice concrete. din perspectiva imaginii generale formate despre o colectivitate socială. în timp ce prima înseamnă modul particular „de prelucrare” a evenimentului în conştiinţa oamenilor. cât şi despre sistemul concret al relaţiilor sociale. de pildă. în principal. judecăţi şi moduri de a reacţiona sunt asociate. Conţinutul opiniei publice indică despre ce şi cum anume vorbesc oamenii în legătură cu un eveniment dat. esenţiale sau lăturalnice. În acest sens. s-a cristalizat în ei evenimentul şi ce tipuri de păreri. concluzii şi reacţii tipice care oglindesc modul de gândire al straturilor şi grupurilor legate de acestea. pe de altă parte. cercetătorului nu-i poate fi indiferent. A. Prin urmare. Conţinutul opiniei publice trebuie delimitat de obiectul acesteia. analiza conţinutului concret al opiniei publice înseamnă. 109 Universitatea SPIRU HARET . analogii. pe de o parte.În cele ce urmează vom prezenta succint asemenea indicatori. deosebit de interesantă este studierea aspectelor care ţin de obiectul şi conţinutul preocupărilor (îngrijorărilor oamenilor) şi care conduc la manifestări în masă. Cea din urmă noţiune semnifică însuşi evenimentul indicator. conturarea acelor sisteme de concepte în care diferite straturi şi grupuri de oameni îşi formulează opiniile referitoare la eveniment. dacă opinia publică este „activată” pornind de la probleme reale sau false. nu clarificarea faptului că oamenii răspund cu „da” sau „nu” la anumite întrebări legate de eveniment. implicând efectiv opinia publică. „sondarea” acelor logici. ataşate acestor întrebări. prin anumite întrebări. Cunoaşterea acestuia face indispensabilă. ci cunoaşterea formulării sub care. de interes strict personal sau cu o arie mai largă. aşa cum au fost definiţi în literatura sociologică.

din diferite motive. Adesea se observă că o problemă nu-i mai preocupă pe oameni. procesele de comunicare specifice opiniei publice încetează să mai funcţioneze sau se reduc la minimum. putem vorbi doar de estompare. polarizant. Dimensiunea opiniei publice evidenţiază cât de largă este. se pot aduce contribuţii importante la elaborarea unei teorii fundamentate pe baze sociologice asupra opiniei publice în general sau într-o anumită problemă de interes determinat. momentul când acesta devine cunoscut constituie punctul de plecare al formării opiniei publice concrete. cu toate că oamenii au opinii despre 110 Universitatea SPIRU HARET . Cunoaşterea dimensiunii lui şi a compoziţiei structurale. interesul pentru ea să reapară brusc.B. După cum am văzut. judecăţile de valoare. a relaţiei sale cu publicul potenţial şi cu populaţia competentă poate contribui la dezvăluirea unor conţinuturi sociologice mai profunde. Stabilitatea . denumit şi eveniment indicator în unele abordări teoretice. Evenimentul indicator. Cu opinia publică latentă avem de-a face atunci când. în strânsă corelaţie cu studiul similar al conţinutului acesteia. de o „suspendare” pasageră a ei – comentează unii sociologi. unele evenimente generează opinii publice care diferă între ele din punctul de vedere al formării. pentru ca. Mult mai dificilă este încercarea de schiţare a limitelor de dispariţie a opiniei publice. Purtătorul acestor manifestări este publicul efectiv. la un moment dat. duratei. Se adevereşte faptul că opinia publică concretă „nu dispare”. C.schimbarea opiniei publice. etapelor de dezvoltare şi dispariţiei lor. pornind de la un sistem concret al unor relaţii sociale date sau luând în considerare un eveniment major. În acest context se ridică problema opiniei publice latente. manifestările de voinţă sau alte modalităţi de a reacţiona la evenimentul dat. Prin analiza comparativă a dimensiunii opiniei publice concrete. ce structuri eterogene cuprinde acea pătură a populaţiei în care s-au născut şi s-au propagat opiniile.

în mai toate cazurile. D. cu o mare intensitate. să se poată ajunge la cunoaşterea regularităţii diferitelor tipuri de cicluri de opinie publică. premergătoare modalităţilor mai spectaculoase de a reacţiona. Caracterul latent al opiniei publice poate fi determinat. Analiştii consideră că. de tradiţiile vieţii publice şi de alţi 111 Universitatea SPIRU HARET . Formele de apariţie exterioare ale opiniei publice sunt numite formaţiuni morfologice. În sensul strict al noţiunii. de sistemul concret al relaţiilor sociale. Formaţiile morfologice menţionate pot constitui expresii ale apariţiei opiniei publice concrete. rezidă adesea în opinia publică latentă. 4) exprimarea şi schimburile de opinii manifestate în diferite foruri. cum ar fi „suspendarea” interesului publicului sau canalizarea acestui interes spre alte probleme. 3) opiniile demonstrative. este posibil ca. în funcţie de caracterul evenimentului indicator. în privinţa duratei şi a etapelor lor de funcţionare. Secretul acelei opinii publice care apare ca o avalanşă. opinia publică latentă nu este opinie publică. în egală măsură. Cu toate că. diferitele opinii publice concrete manifestă o varietate deosebită. Structura morfologică a opiniei publice. de mărimea şi compoziţia publicului efectiv. încât pentru înţelegerea mai bună a fenomenelor şi a mecanismului de funcţionare a opiniei publice se impune cercetarea atentă a acestui aspect. 5) opiniile manifestate sub forma comentariilor difuzate „din gură în gură”. fenomenele care se desfăşoară între limitele extreme ale genezei şi dispariţiei unor opinii au un fel de culminaţie. 2) opinia publică ce se manifestă sub forma plebiscitului.eveniment. Cele mai tipice forme morfologice de apariţie a opiniei publice sunt considerate a fi: 1) opiniile demoscopice. printr-o analiză profundă a dimensiunii stabilitate-schimbare. dar constituie o astfel de obiectivare psihică. de piedicile exterioare ale manifestării opiniilor şi de astfel de fenomene socialpsihologice. de dorinţa socială a cunoaşterii opiniei publice. manifestate sub formele şi modalităţile de activitate ale comportării de masă.

propagarea şi confruntarea opiniilor se produc chiar în timpul difuzării informaţiilor ce stau la baza opiniilor ? Este lesne de observat că. este deosebit de importantă clarificarea rolului diferitelor grupuri de populaţie în difuzarea opiniilor. pe baza abordării directe a evenimentului. de obicei. este necesar a ne întreba. În cunoaşterea structurii comunicaţionale a opiniei publice. generate de evenimentul dat (indicator). credem. pentru descifrarea analitică a structurii comunicaţionale a opiniei publice. răspunsurile oferite la anumite întrebări dobândesc o însemnătate cu totul specială. pornind simultan din mai multe puncte. prin marea viteză de reacţie a 112 Universitatea SPIRU HARET . în toate cazurile. reprezentând un capitol important al abordării complexe sociologice a structurii opiniei publice. mai întâi. ceea ce se exprimă prin formele de manifestare. el devine abordabil în formă indirectă. sub ce formă iau oamenii cunoştinţă de evenimentul indicator? Care este rolul comunicării prin viu grai în difuzarea opiniilor. dacă mijloacele de comunicare în masă informează in statu nascendi despre eveniment şi. Gradul de intensitate a aprobării sau a refuzului poate duce la accentuarea sentimentelor sau pasiunilor. conţin. Intensitatea opiniei publice. Gradul de apreciere este indicatorul intensităţii opiniei publice. ce rol îndeplinesc schimburile de păreri în faţa diverselor foruri sociale. pe ce căi de comunicaţii şi în ce formă se propagă opiniile. a altor forme de manifestare colectivă? Apoi. F. refuz sau aprobare. dintr-o dată. Astfel. astfel.factori. suficientă. Opiniile şi celelalte modalităţi de reacţie. pentru mase de oameni? Care este acel rol în cazul când. păreri de apreciere. Structura comunicaţională a opiniei publice pune în evidenţă – când este cercetată o asemenea dimensiune – în ce structuri sociale. E. Obişnuita distincţie dihotomică între „lideri de opinie” şi „receptori de opinii” nu este.

asupra atitudinilor şi preferinţelor politice. economice sau sociale. „sondajele de opinie au devenit pentru politicieni şi savanţii moderni ceea ce era oracolul din Delphi” pentru grecii antici . întrucât nu pot fi confruntate cu imediatul realităţilor social-economice şi politice. sociologia modernă dispune de o serie de mijloace. este indicată utilizarea unor tehnici mai complexe de cercetare. V. între „ancheta Delphi” şi sondajul de opinie nu există o legătură directă. Pe scurt. În lumea de astăzi. Evident. sondajul de opinie poate oferi colectivităţilor umane informaţii mai mult sau mai puţin pertinente (corecte) asupra stării de spirit. Cum remarcă unii analişti. 113 Universitatea SPIRU HARET .o sursă misterioasă de preziceri. structura morfologică. pentru a anticipa preferinţele electoratului. utilizat cel mai frecvent în sfera vieţii politice. prin consensul specialiştilor. structura comunicaţională şi intensitatea. încercarea de prospectare a viitorului bazată pe ideea verificării imaginilor despre viitor. cercetarea sociologică a opiniei publice presupune măsurarea adecvată (evaluarea) specifică a indicatorilor–reper ce exprimă conţinutul.proceselor comunicaţionale etc. instrumente şi metode. ci doar trăsătura comună de a anticipa evenimente ori consecinţe ale lor. „spiritul” sau „metoda” Delphi înseamnă pentru anumite cercuri ştiinţifice şi politice.2. În vederea măsurării (evaluării) acestora. izvorâte din înţelepciunea sau voinţa zeilor. istoric şi dezvoltare În esenţă. prevestiri sau profeţii. dimensiunea. În măsurarea gradului de intensitate a opiniei publice concrete. între care un loc important îl ocupă sondajul de opinie. Sondajul de opinie. îndeosebi când apare fenomenul „eterogenizării simptomelor de intensitate”. prin natura şi scopurile sale. stabilitatea–schimbarea.

J. în schimb. pe baza măsurării curentelor şi tendinţelor opiniei publice. Într-adevăr. Cert este faptul că. Nu discutăm. azi. 65% au răspuns că fotbalul este mai interesant. în acest context. Nu de puţine ori s-a spus că un sondaj de opinie bine făcut de către profesionişti poate oglindi exact imaginea şi opiniile alegătorilor. chiar şi în ultimul timp. sondajele au luat extindere. Kennedy a comandat 16 sondaje. pentru a determina popularitatea politicienilor şi formaţiilor politice. pentru a regla politicile guvernamentale. În acest sens. s-au consemnat erori spectaculoase în direcţia „prezicerii” scopurilor electorale.Pe măsura dezvoltării practicii şi a instituţiilor democraţiei. au devenit aproape o modă şi uneori un abuz. speculativ şi chiar incert. aşa încât nu mai are semnificaţia pe care i-o atribuie politicienii. li s-a solicitat. în cei şase ani de preşedinţie a lui Richard Nixon s-au efectuat 233 de sondaje. destui şi cei care „întâi decid şi apoi consultă”. să compare fotbalul 114 Universitatea SPIRU HARET . dacă depăşeşte capitolul opţiunilor electorale. nu iau decizii importante înainte de a consulta opinia publică: sunt. tehnicile de realizare a sondajelor. studii foarte riguroase au demonstrat că apar consecinţe extrem de semnificative în urma unor diferenţe aparent inofensive în modul de aranjare şi de formulare a întrebărilor. pretutindeni în lume. de regulă.F. de regulă. un exemplu este elocvent: cerând subiecţilor intervievaţi să compare tenisul cu fotbalul. se fac sondaje pentru a cunoaşte şi chiar a influenţa opţiunile electorale. în cei aproape trei ani cât a stat la Casa Albă. Unii specialişti susţin că. marja de eroare ori subiectul pe care-l investighează. Peste tot. numărul sondajelor a sporit în mod spectaculos. Un expert al unei firme de specialitate declară că politicienii americani au devenit atât de dependenţi de sondaje. sondajul de opinie devine inexact. aceloraşi subiecţi. De pildă. Cu toate acestea. însă. în general vorbind. încât unii dintre ei.

precizează. Forma pe care o ia distribuţia opiniilor exprimate de un ansamblu de indivizi ne informează asupra acestui fapt şi. psihologic şi Jean Stoetzel. care se produc în conştiinţe.1 deoarece a fost realizat un ansamblu de condiţii care l-au făcut posibil şi necesar. evidenţiind faptul că. asupra opiniei. op. În astfel de condiţii. Ele nu sunt lipsite de conţinut. delicate şi dificile. Madeleine Grawitz. Initiation à la pratique sociologique. în legătură cu structurile sociale şi cu funcţionarea instituţiilor. 115 1 Universitatea SPIRU HARET .. opinia publică este rezultatul unor procese interpersonale complexe. tranşant. în cazul în care în acest ansamblu se manifestă o opinie publică. Dunod. ale guvernării. permite să i se cunoască sensul şi să i se determine intensitatea. Deşi colective. D. departe de a reprezenta vreo entitate supraindividuală.31.cu tenisul şi 77% au răspuns că tenisul este mai interesant! Însă situaţia devine mult mai serioasă atunci când este vorba de problemele politice. 1999. Alain Girard. Studiul ştiinţific al opiniei publice a apărut şi a cunoscut o dezvoltare spectaculoasă în societatea contemporană. p. 1996. Alain Girard. Paris. „sondajele îţi vor spune că este un lucru comun a promite că vei da mai mult decât poţi. Bucureşti. Această observaţie este esenţială. întotdeauna abstracte. Paris. P. mai mult decât este logic posibil”. Lenoir. Dalloz. Merllie. L. un expert. R. Observarea experimentală a opiniilor permite ca „oricărei definiţii formale. personale nu sunt independente de situaţia de fapt în care se află implicat fiecare. 1975 . fenomenele de opinie publică nu pot fi cercetate experimental decât prin intermediul indivizilor. 2 Jean Stoetzel. Opiniile individuale. să i se substituie o definiţie operaţională: opinia publică este o chestiune de fapt: ea există sau nu există”2. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. Sondajele de opinie publică.cit. Pinto. de regulă. Champagne. ci se bazează pe un suport material. Méthodes des sciences sociales.

totalitatea opiniilor emise cu privire la împrejurările cele mai variate. opinia publică acţionează ca mijloc de reglementare a conduitelor şi relaţiilor sociale. Tot aşa. întotdeauna specifică şi legată de o problemă anumită. V. p. Ea se formează în contact cu evenimentul..3 Aşadar. maselor. pentru elaborarea de prognoze sociale. componentă esenţială a vieţii sociale. ca stimulent de necontestat al acţiunii sociale. Alain Girard. interviuri. într-un fel de orientare preferenţială. acela ale cărui efecte sociale sunt cele mai întinse şi. cele mai manifeste. Metode şi tehnici de cercetare. indivizilor.cit. pentru înţelegerea acţiunii grupurilor.3. Ea se schimbă nu fiindcă e versatilă. 257 116 Universitatea SPIRU HARET . ca factor valorizator. Fiind. cât şi pentru stabilirea unor programe de acţiune socială conforme cu aspiraţiile şi exigenţele subiecţilor acestora. se materializează şi se exprimă în funcţie de situaţia de moment. de apreciere a diferitelor fenomene sociale şi.social şi pe o experienţă proprie care le fundamentează şi le explică. Toate tehnicile de investigaţie sociologică (anchete. op. în funcţie de natura lor. complexe de procese psihosociale supuse unor determinări şi condiţionări multiple. de impactul teoriei în demersul cercetării şi de locul acesteia în cunoaşterea sociologică şi psihologică. cunoaşterea nemijlocită a fenomenelor de opinie. prezintă însemnătate atât pentru explicarea mecanismelor sociale. ci fiindcă situaţiile se schimbă”. Marile opţiuni politice rezumă. sondaje) au ceva 3 Jean Stoetzel. de la cele mai mărunte la cele mai importante ale vieţii personale. adaptarea la realitate În cercetările sociologice şi psihosociologice sunt practicate mai multe tipuri sau „variante” ale anchetei sociologice. cum s-ar putea crede. „opinia publică. printre fenomenele psihologice de masă. de asemenea. în funcţie de aceasta. nu este un obiect de esenţă misterioară şi fugace.

Identificăm – pe traiectoria teoretic-empiric-cercetări. p. practicate în sociologie prin observaţie.62-63. a stratificării opiniilor în raport cu categoriile Vasile Miftode. anchetă. culeg informaţii şi răspunsuri. anchete de teren (nivelul II al investigaţiei). Editura Porto-Franco. de asemenea. anchetele sunt de mai multe feluri. sondajul semnifică metoda statistică. Etimologic. anchete.comun: pun probleme sau întrebări realităţii sociale. bazate pe tehnici specifice în sociologie sau psihologie. fiind adecvată „observării” oamenilor. termenul de sondaj se referă la „acţiunea de a sonda”. chestionare. analiza şi explicarea unor fenomene şi procese socialpsihologice de masă. investigaţie. Se practică. studierii obiectului sau subiectului în cauză. 117 4 Universitatea SPIRU HARET . „Tehnicile de cercetare sunt. ancheta de opinie. experiment sau în psihologie. de stabilire. pentru specialişti. relativ „independente”. Modul în care se parcurg etapele menţionate şi în care se utilizează tehnicile de lucru determină natura şi conţinutul investigaţiei. deşi. documentare. proces sau organism (din natură şi din societate). urmărind. ei se acoperă doar parţial. prin interviuri. iar în cadrul acestora din urmă mai multe tipuri”. Galaţi. cercetare sociologică concretă sunt sinonimi. se prezintă ca o metodă statistică ce porneşte de la studierea subiecţilor individuali. Metodologia sociologică. de fapt. În unele abordări. Formă a anchetei sociologice. tehnici de «a întreba» realitatea. din acest punct de vedere. de «a şti» să pui întrebările şi de «a culege» răspunsurile. investigaţiei. emit ipoteze. În domeniul socialului. investigaţii. 1995. pe baza eşantionării. teste. termenii de sondaj. a cerceta direct în interiorul unui fenomen. scale.4 În funcţie de accentul care se pune pe unul sau altul din „etajele universului social” – „realitatea obiectivă” înconjurătoare sau „imaginea” pe care şi-o fac oamenii reflectând această realitate –. prin „luare de probe” în scopul cercetării.

Cunoaşterea vieţii sociale. 1999. L. care îndeplineşte anumite funcţii sociale”.1): P. Bucureşti. cercetarea sociologică de teren reprezintă genul proxim pentru „ancheta sociologică”. 203. R. pe de o parte. 118 5 Universitatea SPIRU HARET . În acest caz. aşadar. şi apoi la opiniile exprimate de aceştia”6. Dunod. cu scopul de a prevedea comportamentul membrilor colectivităţii pentru eşantionul asupra căruia s-a efectuat investigaţia. după cum rezultă şi din reprezentarea grafică (fig. Potrivit acestei abordări. informaţiile deţinute de indivizi. „sociologia nu se mărgineşte la reinterpretarea datelor «preconstruite» pe care le furnizează instituţiile de sondaj”. 147-148. făcând să „intre în acţiune un veritabil fapt social ce se impune a fi studiat în sine”. p. V. Lenoir.socio-profesionale. p. sex etc. iar aceasta genul proxim pentru sondajul de opinie publică. 1995. că diferenţa specifică rezultă din ponderea crescândă a modalităţilor interogative de culegere a informaţiilor. de la realitatea socială în ansamblul ei la un aspect particular. D.5 Acest tip de cercetare sociologică se întemeiază pe modalităţi interogative de culegere a informaţiilor. sondajul de opinie publică are ca scop cunoaşterea complexului preferinţelor exprimate de un număr semnificativ de persoane referitoare la o problemă de importanţă generală. Prin urmare. pe tehnici de eşantionare şi are ca notă diferenţială restrângerea ariei de cunoaştere la opinia publică. Editura Institutului Naţional de Informaţii. 6 Septimiu Chelcea. Se poate constata. vârstă.. Merllie. Paris. Pinto. Champagne. Initiation a la pratique sociologique. şi din reducerea progresivă a domeniului de cercetare. „Ea trebuie să ia în considerare faptul că practica sondajelor de opinie a devenit una curentă (uzuală).

1993. centrată pe o anumită problemă”.291. V.7 Metoda sondajului reprezintă „o cercetare parţială al cărei scop este ca. „cercetare sociologică de teren”. „anchetă sociologică” şi „sondaj de opinie publică” Nefiind o tehnică. reprezentate de eşantion. Editura.1. 8 7 119 Universitatea SPIRU HARET .. testele şi scalele).184. printre altele. să se estimeze parametrii populaţiei totale. p. cu privire la o problemă.Cercetare sociologică Cercetare sociologică de teren Anchetă sociologică Sondaj de opinie publică Fig.Şansa”. Astfel. principala particularitate a sondajului fiind investigarea subiecţilor în legătură cu o anumită problemă şi extrapolarea rezultatelor asupra populaţiei extinse. de sondare a opiniei. o cale specifică de investigare şi cunoaştere a realităţii. statisticii matematice şi legii numerelor mari”. p. Bucureşti. sondajul permite a se efectua observaţii statistice asupra unei părţi reprezentative dintr-o colectivitate socială dată. cât şi metodologică a acestor tehnici. chestionarul. Statistica şi teoria sondajului. ci o metodă. pe baza rezultatelor obţinute de la un eşantion riguros prelevat. Dumitru Porojan. Sfera termenilor „cercetare sociologică”. Vasile Miftode. pe baza principiilor teoriei probabilităţilor.8 Prin intermediul sondajelor poate fi determinată repartiţia opiniilor într-o populaţie dată. Metodologia sociologică. selectând un eşantion din această populaţie şi cunoscând răspunsurile individuale la opiniile avute în vedere. sondajul de opinie constituie „o sinteză atât teoretică. a conştiinţei (precum interviul.

nu se opreşte la datele de ordin subiectiv (individuale sau de grup. diferenţa specifică fiind dată de ponderea metodelor interogative caracteristice anchetelor şi sondajelor. pe de o parte. implică cercetarea de teren şi tratarea statistică a informaţiilor (deci. Editura Oscar Print. examinarea obiectivă a acesteia şi comunicarea sinceră. Sondajul de opinie se subsumează (ca şi ancheta) termenilor de cercetare sociologică directă (concretă) şi investigaţie sociologică de teren. parcurgerea mai multor etape în cadrul cărora. Specialiştii au convenit. ca şi sondajul. Cele mai frecvente teme de sondaj sunt intenţiile de vot şi sprijinul pentru partide politice. într-o succesiune logică. dimpotrivă. Bucureşti. după cum urmează: 1) delimitarea Andrei Novak. ancheta se deosebeşte de sondaj.9 Reprezentând o particularizare a investigaţiei sociologice de teren. opiniile privind guvernarea şi politicile guvernamentale sau cele privind principalele probleme politice la ordinea zilei. deoarece. sondajul de opinie necesită. Sondajul de opinie. p. În acelaşi timp. a rezultatelor. reîmpărţiri mai mult sau mai puţin raţionale ale acestora. sondajul de opinie este considerat ca operaţie complexă de măsurare a opiniilor asupra unor probleme specifice prin intermediul interviurilor pe un eşantion reprezentativ din populaţia ale cărei opinii urmează să fie descrise constatativ. Sondajul de opinie.4. metodologic. economice sau culturale). că investigaţiile sociologice sau psihosociologice trebuie să parcurgă. număr mare de cazuri studiate). nedistorsionată. 120 9 Universitatea SPIRU HARET . constituind faţă de aceştia genul proxim. esenţiale sunt adecvarea la realitatea socială. 1998. În toate cazurile. iar pe de altă parte. în ciuda unor diferenţe de abordare. foloseşte o multitudine de mijloace de obţinere a informaţiilor. Ancheta. Acestea au fost identificate a fi 12 la număr*. Etape şi mod de desfăşurare Într-o accepţie generală a sociologilor. 30-33. în realizarea sa. se realizează interogarea directă a unui număr de indivizi în vederea unei generalizări. operând comasări sau. * Alţi autori propun sau recomandă un număr mai mare sau mai mic de etape.V. anumite etape.

ci şi cu o serie de factori tehnici. 10) prelucrarea informaţiilor obţinute. utilizează concepte ştiinţifice. pe scurt. fenomenelor şi proceselor sociale. 3) stabilirea obiectivelor. se bazează pe observarea faptelor 121 Universitatea SPIRU HARET . 11) analiza rezultatelor. 9) aplicarea în teren. Determinarea obiectivelor şi formularea explicită a ipotezelor. 12) redactarea raportului de cercetare. Totodată. variabilele posibile. procedându-se la „decuparea”. a timpului de realizare. 6) alegerea tehnicilor de cercetare. urmărindu-se. ca şi a dificultăţilor de teren previzibile în desfăşurarea cercetării. Delimitarea nu se face însă numai în raport cu ideea. În funcţie de obiectivele urmărite se formulează explicit ipotezele de cercetare. 4) determinarea universului anchetei. Preancheta urmăreşte stabilirea obiectivelor. 3. spre exemplu. avem în vedere sondajul de opinie: 1. în această etapă se urmăreşte estimarea cât mai exactă a costului investigaţiei. 5) eşantionarea. în principal. 2. în lumina unei teorii sau ipoteze teoretice.obiectului. În formularea ipotezelor care urmăresc testarea relaţiei dintre variabile trebuie să se precizeze ce fel de legături se consideră că există între fenomene. Sunt luaţi. diversitatea şi mobilitatea subiectelor (temelor). subliniind că. În cercetarea sociologică empirică. având în vedere complexitatea. termenul calendaristic al investigaţiei şi posibilităţile materiale (susţinerea economică). în consideraţie factori privind nivelul de calificare al personalului de cercetare. asupra fiecăreia din aceste etape. 7) pretestarea instrumentelor de cercetare. cu scopul declarat al iniţiatorilor investigaţiei. validitatea ipotezelor. selectându-se ipotezele verificabile. totodată. cu metodologia. Delimitarea obiectului cercetării implică o alegere din multitudinea faptelor. 8) definitivarea lor. Ne vom opri. 2) preancheta. o ipoteză poate fi validă în măsura în care este verificabilă. pornind de la analiza logică amănunţită a ipotezelor posibile. la abstragerea celor considerate aprioric relevante.

se pune problema mărimii eşantionului.reale. acestea trebuie să fie suficient de mari pentru a asigura reprezentativitatea şi valoarea 122 Universitatea SPIRU HARET . Pentru ca eşantionul să contribuie adecvat la cunoaşterea întregului pe care-l reprezintă şi din care face parte. în primul rând pe aceea de a fi reprezentativi. iar pentru a ajunge. Determinarea universului anchetei presupune stabilirea populaţiei ce constituie obiectul investigaţiei. Se cunosc două procedee de eşantionare. Jean Stoetzel constata că posibilitatea erorii nu depinde de raportul dintre mărimea eşantionului şi universul anchetei (populaţia cercetată). În ce priveşte talia sau volumul. 4. Alcătuirea eşantionului presupune a căuta în cadrul unei populaţii de referinţă. care presupune: construirea unui model (machete) a populaţiei de investigat şi atribuirea unei „cote” fiecărui anchetator. în final. este necesar să se soluţioneze două probleme esenţiale: 1) stabilirea taliei sau volumului şi 2) alegerea tipului de eşantion (selectarea subiecţilor). Se admit erori de 4-6%. care presupune: existenţa unei baze de eşantionaj. ci de tehnica de eşantionare şi volumul eşantionului. universul anchetei poate fi mai amplu sau mai restrâns. ceea ce permite să se lucreze cu eşantioane de 500 până la 2000 de persoane. de obiectivele urmărite. 5. printr-un anumit procedeu (de eşantionare). un anumit număr de indivizi a căror grupare trebuie să întrunească anumite însuşiri. Aceasta înseamnă practic delimitarea eşantionului asupra căruia se va realiza direct ancheta. la rezultate credibile. Calculând tabelul probabilităţilor de eroare. b) procedeul cotelor. în funcţie de scopul cercetării. are un înalt conţinut informaţional şi este conformă conţinutului actual al cunoştinţelor ştiinţifice din domeniul dat. numerotarea unităţilor cuprinse în bază şi tragerea la sorţi a unităţilor de investigat sau aplicarea tabelelor speciale de numere aleatoare. care se practică în mod obişnuit: a) procedeul probabilist sau al alegerii aleatoare.

310.5% 0. eşantionului. 1974. de unde şi concluzia că sociologul trebuie să respecte (îndeplinească) două condiţii prealabile: a stabili o talie cât mai mare a eşantionului şi a determina dacă este vorba de o singură populaţie sau mai multe populaţii neomogene.1. ci numai de tehnica de eşantionare şi de volumul eşantionului. vol.): Volumul eşantionului 619 879 1374 2442 5449 21978 87912 2197800 Erori probabile 6% 5% 4% 3% 2% 1% 0.10 Henri H. I.1. Bucureşti. numărul erorilor probabile scade pe măsura creşterii volumului eşantionului. Editura Ştiinţifică. p. Relaţia volum-erori în proiectarea eşantionului de sondaj Cum se observă din tabel.răspunsurilor şi raţional de mici pentru ca echipa de cercetare să chestioneze pe toţi subiecţii aleşi. Stahl. înseamnă a ţine seama de faptul că şansa de eroare nu depinde de raportul dintre mărimea eşantionului şi universul anchetei (populaţia cercetată). în funcţie de talia eşantioanelor. Gradul de precizie urmărit şi gradul de omogenitate a populaţiei investigate îşi spun „cuvântul” în dimensiunea taliei. Teoria şi practica investigaţiilor sociale. a calcula cu o anumită exactitate marja (probabilităţile) de eroare. În concepţia lui Jean Stoetzel. relaţia volum-erori se prezintă astfel (tabelul V. În acest caz.1% Tabelul V. 123 10 Universitatea SPIRU HARET .

implicit a sondajului de opinie publică. 6. calculele matematice se cer a fi însoţite de analiza calitativă a populaţiei. Wright Mills. 1975. 2) gradul de omogenitate a populaţiei. Aici intervin în mod expres rolul sociologului. În acest sens. 4) mijloacele materiale de realizare a investigaţiei. sociologul explorează viaţa socială. iar în cadrul societăţii moderne. Bucureşti. de observarea directă şi evaluarea chiar şi intuitivă a structurii populaţiei (omogenă sau neomogenă) din care poate fi extras eşantionul. O etapă deosebit de importantă a investigaţiei sociologice. iar stabilirea lor corectă este condiţia reducerii la minimum a probabilităţilor de eroare. Spre deosebire de statistician şi matematician. care „prelucrează” cifre. Editura Politică. „se exprimă psihologiile unei mari varietăţi de bărbaţi şi femei”. o reprezintă alegerea tehnicilor de cercetare capabile de a surprinde cât mai C. p. dobândesc adesea o conştiinţă falsă a poziţiei lor sociale”. Imaginaţia sociologică. Există mai multe tipuri de eşantioane şi scheme de sondaj. Între aceştia se află: 1) natura datelor disponibile asupra populaţiei totale. care depinde de mai mulţi factori. activitatea sa bazată pe intuiţie şi imaginaţie. 5) natura anchetei iniţiate etc. 124 11 Universitatea SPIRU HARET .11 În asemenea condiţii este esenţial a găsi (stabili) procedeul cel mai adecvat de alegere a subiecţilor asupra cărora se va efectua sondajul. pe cunoaşterea şi înţelegerea proceselor şi mecanismelor sociale. relaţiile dintre oameni. operaţie complexă.Pentru delimitarea eşantionului optim. imaginaţia sociologică permite celui care o posedă să înţeleagă scena largă a istoriei în funcţie de semnificaţiile acesteia pentru viaţa interioară şi cariera diferiţilor indivizi care „în vălmăşagul experienţei lor cotidiene. 33-34. 3) natura „universului” studiat.

fiind o problemă de metodologie. cunoscute şi utilizate. de conexare a tehnicilor în vederea perceperii. Dacă preancheta este o reflecţie critică asupra ipotezelor cercetării. 10. cu participarea operatorului. la efectuarea unor anchete-pilot. dar şi formele de prezentare a instrumentelor. dar mai puţin frecvent: procedeul expedierii prin poştă a chestionarelor şi cel al „administrării colective” . 9. în fond. Informaţiile obţinute prin chestionar sau interviu vor fi codificate. dar şi tehnicilor observaţiei directe şi indirecte (cercetarea documentelor). stabilirea celor mai adecvate modalităţi de studiu. încât să se asigure premisele desfăşurării unor investigaţii obiective. ghid de observaţie sau de interviu). li se atribuie pe categorii bine delimitate anumite simboluri de recunoaştere (numere sau litere).tip extemporal. a informaţiilor care. Definitivarea priveşte elementele de conţinut. Aplicarea (administrarea) „în teren” a instrumentelor de cercetare se realizează prin mai multe procedee. vizând perfecţionarea tehnicilor de cercetare. cele mai frecvent utilizate fiind: auto-administrarea (aplicare directă de către subiecţi) şi administrare indirectă (prin intermediul operatorilor). pentru a fi utilizate. cercetătorului etc. de stabilirea 125 Universitatea SPIRU HARET .definitivarea instrumentelor de cercetare – este premergătoare aplicării „în teren” a instrumentelor definitivate astfel. 7. În succesiune logică. Este vorba. înseriate şi pregătite în vederea prelucrării matematice. trebuie clasificate. de asemenea. înţelegerii şi explicării coerente a fenomenelor. Sunt. Sociologii cu experienţă şi imaginaţie constructivă acordă atenţie specială alcătuirii chestionarului. 8. Urmează prelucrarea datelor.exact faptele şi fenomenele sociale. testarea prealabilă are funcţia de evaluare şi verificare a instrumentelor de cercetare (chestionare. următoarea etapă a pregătirii investigaţiei se referă la pretestarea instrumentelor de cercetare. Următoarea fază .

O asemenea analiză nu se opreşte la constatări sau evaluări statistice. investigaţia se încheie prin redactarea raportului de cercetare. b) un istoric al proiectului de cercetare. se evaluează ponderea sau importanţa fiecărei variabile. c) un rezumat al cercetărilor anterioare. sensibilitatea permiţând sesizarea diferenţierilor dintre categoriile de clasificare a informaţiilor. 12. stabilindu-se care dintre acestea este semnificativă sau nu. ceea ce presupune condensarea. specialişti în diferite domenii şi. investigarea fenomenelor sociale se efectuează cu scopul de a evalua o anumită realitate socială (opinia publică. e) expunerea completă a procedeelor utilizate pentru culegerea şi prelucrarea informaţiilor. Întotdeauna. statistic. 126 Universitatea SPIRU HARET . prezentarea cercetării se face diferenţiat. fidelităţii şi sensibilităţii codurilor. fiind necesară trecerea la examenul calitativ. g) o sinteză interpretativă a acestora. în cele din urmă. în cazul de faţă). sistematizarea şi echivalarea informaţiilor în vederea validităţii. d) o reformulare clară a problemei. f) o prezentare detaliată a rezultatelor. avându-se în vedere o anumită structură sau ordonare coerentă a raportului. care constă în explicaţia cauzală. rezultatele fiind transmise celor interesaţi direct sau indirect: factori politici de decizie. În mod firesc. raportul trebuie să conţină următoarele: a) o introducere în problema studiată. În funcţie de destinatar. 11. interpretând rezultatele din cel puţin două perspective: succesiunea în timp a apariţiei variabilelor şi influenţa perturbatoare a altor variabile. De regulă.semnificaţiei datelor obţinute şi de construirea unor categorii corespunzătoare ce vor fi notate convenţional cu cifrele sau literele de cod. Analiza rezultatelor se efectuează în perspectiva confirmării sau infirmării ipotezelor. publicului.

sondajul de opinie necesită parcurgerea mai multor etape de pregătire şi desfăşurare.12 REZUMAT Metodele şi tehnicile sociologiei permit cercetarea concretă şi evaluarea opiniei publice. p. 589. structura comunicaţională şi intensitatea. structura morfologică. cât şi limite. instrumente şi metode. stabilitatea-schimbarea. într-o succesiune logică. În încheiere. 2001. sociologia modernă dispune de o serie de mijloace. sondajul de opinie poate oferi informaţii mai mult sau mai puţin pertinente (corecte) asupra stării de spirit. prin natura şi scopurile sale. asupra atitudinilor şi preferinţelor politice. fiecare dintre ele prezentând atât avantaje. Bucureşti. economice sau sociale. sondajul. În vederea măsurării (evaluării) acestora. Pe această cale pot fi relevant măsuraţi indicatori precum: conţinutul.Comentarea unor sondaje concrete este de natură a contribui la explicarea metodelor şi tehnicilor de investigaţie. În esenţă. în cadrul cărora. cum sunt: interviul. se realizează interogarea directă a unui număr de indivizi în vederea unei generalizări. se impune concluzia principială şi practică potrivit căreia în cercetarea sociologică se aplică o diversitate de metode. dimensiunea. iar stabilirea lor corectă (ştiinţifică şi obiectivă) este condiţia reducerii la minimum a probabilităţilor de eroare. Diversele metode de cercetare sociologică – inclusiv sondajul de opinie – prezintă atât avantaje. 12 Anthony Giddens. ancheta. cât şi limite. 127 Universitatea SPIRU HARET . Există mai multe tipuri de eşantioane şi scheme de sondaj. Editura All. Reprezentând o particularizare a investigaţiei sociologice de teren. Sociologie.

• Opinie publică latentă şi manifestă. ÎNTREBĂRI DE CONTROL (autoevaluarea cunoştinţelor) 1) Care sunt indicatorii de măsurare a opiniei publice? 2) Care sunt principalele instrumente sau metode de explorare a opiniei publice? 3) Care este rolul sondajului în cercetarea sociologică? 4) Cum se stabileşte eşantionul? 128 Universitatea SPIRU HARET . • Eveniment-indicator. • Stabilitate – schimbare. • Eşantionul. fidelitatea şi sensibilitatea codurilor. procedeul probabilist şi procedeul cotelor. • Public potenţial. anchetă şi interviu. • Raportul de cercetare.CONCEPTE-CHEIE • Sondaj de opinie. • Dimensiunea şi intensitatea opiniei publice. populaţie competentă. • Validitatea. • Marja (probabilităţile) de eroare. • Talia sau volumul sondajului.

p. Bucureşti. Editura Oscar Print. p. 1998. – Septimiu Chelcea. 129 Universitatea SPIRU HARET . Editura Fundaţiei România de Mâine.5) Care sunt principalele etape ale pregătirii şi desfăşurării sondajului? 6) Ce trebuie să conţină raportul de cercetare? BIBLIOGRAFIE – Aurelian Bondrea. 18-29. – Andrei Novak. 237-252. 60-78. p. Bucureşti. Editura INI. ediţia a IV-a. 1994. Cunoaşterea vieţii sociale. 2003. Sociologia culturii. Sondajul de opinie.

SONDAJELE DE OPINIE ŞI MODERNIZAREA VIEŢII SOCIAL–POLITICE Pe măsura dezvoltării sociale şi politice a popoarelor. în strânsă legătură cu explozia informaţională. cercetările sociale teoretice şi practice îndeplinind un rol însemnat în lumea modernă. a aspiraţiilor oamenilor. sondajele Gallup. la viaţa economică. acesta se întreabă: Cum este posibil ca. după numele instituţiei care efectuează cercetarea. cu un mare grad de precizie? Să 130 Universitatea SPIRU HARET . întreg secolul al XX-lea. să poţi trage o concluzie generală. sondajele efectuate acum pe scară naţională şi internaţională fiind uneori denumite. la modul de trai al oamenilor. a comunităţilor umane s-au perfecţionat continuu metodele şi tehnicile de cunoaştere şi evaluare a tendinţelor. Nu rareori. în mod firesc. s-au aflat sub semnul sondajelor de opinie. tendinţă strâns legată de viaţa politică democratică.VI. sondajele de opinie contrariază bunul simţ al individului şi. îndeosebi cea de-a doua jumătate. 1. Importanţa şi valoarea sondajelor de opinie Aşa cum am precizat anterior. În acest context. Această tendinţă se afirmă şi mai puternic în secolul al XXI-lea. pe baza observării unui număr relativ mic de indivizi. Cele mai întâlnite teme ale sondajelor se referă la opţiunile politice. sondajul de opinie constă în măsurarea opiniilor asupra unor probleme specifice. VI. cu perfecţionarea comunicării între oameni.

natura şi intensitatea relaţiilor dintre ele. Stoetzel şi A. când investigaţia s-a realizat pe un număr foarte limitat de persoane? Cum să admiţi că un individ oarecare. Evaluarea rezultatelor sondajului – deducerea uneia sau unor concluzii generale din mai multe fapte particulare – se numeşte în sociologie sau în statistică inferare. însă nu permite generalizarea. după cum demonstrează J. Capacitatea de a face inferenţe despre o populaţie pe baza unui eşantion „extras” din această populaţie depinde – cum am văzut în capitolul anterior – de tehnica de eşantionare utilizată. Un eşantion ştiinţific este important prin aceea că permite generalizarea sau inferenţa statistică. în general. poate obţine de la acesta din urmă informaţii şi păreri sincere şi exacte? Evident. Statistica inferenţială se deosebeşte. ei nu au cunoştinţele necesare cu privire la aspectele de bază ale sondajelor de opinie: reprezentativitatea eşantionului şi selecţia aleatoare a subiecţilor. în virtutea unei legături a ei cu alte judecăţi considerate adevărate. ducându-se şi stând de vorbă cu un altul.Girard. Practica efectuării sondajelor de opinie atestă rigoarea şi precizia lor. 131 Universitatea SPIRU HARET . care prezintă direct variabile. dintr-o teorie perfect fundamentată şi demonstrabilă. determinarea persoanelor interogate: teoria eşantionării. în numele tuturor. pur şi simplu. cei care-şi pun astfel de întrebări nu trebuie încadraţi sub prezumţia de suspiciune sau rea-voinţă.ajungi la aprecieri asupra unei întregi populaţii? Cum se poate vorbi. de statistica descriptivă. fiecare din operaţiile pe care se bazează rezultatul unui sondaj sprijinindu-se pe o teorie ce ţine seama de următorii factori: numărul de persoane interogate: calculul probabilităţilor şi legea numerelor mari. prin care se admite o judecată (al cărei adevăr nu este verificat direct). ca ramură a analizei statistice. Acestea rezultă. Aceasta este o operaţie logică de derivare a unui enunţ din altul.

validitatea şi fidelitatea răspunsurilor: teoria convorbirii. opiniile sunt repartizate în grup oarecum aleator. dimpotrivă.1.2). adică dacă majoritatea persoanelor se află concentrată la extrema dreaptă a scalei 132 Universitatea SPIRU HARET . opiniile particulare se armonizează şi se grupează sub efectul unui principiu comun de conformare.VI. VI. În celălalt tip. sondajele înregistrând progrese continue datorită confruntării permanente între fapte şi rezultatele observaţiilor. VI. Dacă distribuţia este ilustrată de forma J (Fig. de aici rezultând şi perfecţionarea continuă a tehnicilor de măsurare. Prin dezvoltarea sondajelor de opinie din ultimele decenii s-a ajuns la o mai bună cunoaştere a fenomenelor colective de opinie. Astfel.3. În acest caz nu se poate vorbi de opinie publică. Astfel. VI.1 reprezintă o curbă ce evocă o distribuţie aleatorie ce nu semnifică un curent de opinie publică. la determinarea curentelor de opinie existente în cadrul unui ansamblu social.semnificaţia răspunsurilor: teoria atitudinilor. relevă mecanismele psihosociale care conduc la formarea opiniei publice (Fig.3 atestă existenţa unui curent de opinie publică. Modul în care se trece de la o structură la alta sau de la lipsa organizării la organizare. rapiditatea execuţiei: utilizarea maşinilor dotate cu „memorie” şi cu randament din ce în ce mai ridicat.4). VI. histograma din Fig. particulare. ca două structuri diferite. Histogramele din Fig. interpretarea rezultatelor: tehnici de analiză şi construirea de modele. VI. fiecare individ reacţionând în mod independent. teoria nu este suficientă.2. într-unul dintre tipuri. de la situaţia de opinii particulare la starea de opinie publică. fiind vorba numai de o multitudine de opinii individuale. la analiza diferenţiată a acestora. Dar. VI.2 şi VI. singură. Prin studiul distribuţiei opiniilor se evidenţiază două tipuri care se opun.

3. Forma inversă a curbei. VI. P. VI.U. Dalloz. Histogramă şi curbă de frecvenţă normală Fig.1.. Paris.Berger. p. Histogramă şi curbă în L Fig. 2. Paris. O distribuţie în formă de U se poate.(adoptarea unei poziţii negative). VI. în J răsturnat sau în L (fig. Histogramă şi curbă în U După Alain Girard.1 Fig.L. C. Paris. evidenţiază existenţa unui curent de opinie favorabil unei formule sau alteia.4).. VI. 133 1 Universitatea SPIRU HARET . p. Histogramă şi curbă în J Fig. Madeleine Grawitz.243-244. p. ne găsim în prezenţa unui curent de opinie defavorabil: refuzul unui lucru sau altuia.E.Bourdieu etc. alţii în celălalt sens (fig. de asemenea.3). P. 1970. 1996.4.F. unui om politic sau altuia etc. par G.325-326. impopularitatea unui om politic sau a altuia etc. Méthodes des sciences sociales. 1038-1043. La Sociologie (sous la direction de Jean Cazeneuve et David Victoroff). 1957. în L’Opinion publique.. întâlni şi arată prezenţa a două curente de opinie care se opun: unii indivizi se pronunţă într-un sens.P. VI. VI.

În acest sens. care. urmăreşte analiza şi explicarea unor fenomene social-psihologice de masă dintr-o societate. probabil. Se poate spune. care se aplică observării instituţiilor. sociologii au ajuns la concluzia că acestea. repetat şi într-un cadru reprezentativ.Examinând contribuţia specifică a sondajelor de opinie în ansamblul cunoaşterii societăţii. anchetele de opinie sunt o metodă statistică. ci este posibilă şi necesară. sub unghiul social-psihologic. prin observaţii asupra instituţiilor. devin un mijloc de previziune a comportamentelor politice. astfel. sondajele de opinie. a acţiunilor colective. pentru investigarea motivaţiei interioare şi a atitudinilor indivizilor. ale unui univers social studiat sistematic. documentelor. latura internă mai stabilă a personalităţii. instrument de evaluare cantitativă a transformărilor psihosociale dintr-o societate. ci ca membri ai unei colectivităţi sociale. Fenomene psihosociale colective. opiniile se constituie în zone ale socialului inaccesibile altor metode de investigare ale sociologiei. fenomenelor şi faptelor sociale. Ele nu pot fi cercetate. lucrurilor. cauzală a diferitelor procese şi fenomene dintr-o anumită societate nu este suficientă investigarea faptelor materiale şi instituţionale din societatea respectivă. cunoscute şi înţelese decât prin sondaje de opinie şi prin studiul comportamentelor şi. Pentru înţelegerea şi explicarea profundă. priviţi nu izolat. sondajul reprezentând. sunt adecvate observării oamenilor. explorarea laturilor spiritual-sociale ale oamenilor. 134 Universitatea SPIRU HARET . numai indirect. a tuturor domeniilor vieţii sociale. Se evaluează. spre deosebire de alte metode de cercetare. cum demonstrează sociologia practică. pe un plan mai larg. pornind de la subiecţi individuali. metoda cea mai indicată pentru evidenţierea rolului factorilor psihosociali în orientarea conduitelor umane. În acelaşi timp. prin utilizarea de tehnici adecvate. factorul ce acţionează asupra opiniilor. etice etc. că sondajele de opinie sunt utilizate ca o metodă complementară în studierea. economice.

care este mai ieftin şi mai operativ.Prin transpunerea rezultatelor lor în termeni previzionali. prin urmare.Sheatsley et H.Hyman. p. „Bulletin international des sciences sociales”. când populaţia totală este mare. De fapt. ei descriu doar o situaţie la un moment dat. este avantajos să se recurgă la sondaj. iar studierea ei exhaustivă ar necesita un volum important de cheltuieli materiale şi de muncă. 3. managerii şi oamenii politici fiind cei care încearcă. Câteva dintre ele merită a fi menţionate: a) în cele mai multe cazuri. erorile sunt mai puţin numeroase şi mai uşor de detectat şi înlăturat în faza de verificare a datelor.de eşantionare sau de observare -. b) eşantionul supus investigării fiind cu mult mai redus decât colectivitatea totală. care afectează rezultatele. 1953. sondajele de opinie oferă învăţăminte dintre cele mai necesare şi profitabile unor societăţi ale căror organizare şi funcţionare devin din ce în ce mai complexe. să le interpreteze în termeni previzionali. avantajul utilizării sondajului derivă din economiile financiare. Les enquêtes sur l’opinion publique et la prévision des comportements.B. În ciuda erorilor . din calitatea superioară a rezultatelor ce pot fi obţinute printr-un astfel de studiu parţial. P. ele sunt mult mai reduse datorită calificării personalului ce efectuează sondajul. calitatea şi fiabilitatea rezultatelor obţinute prin sondaj sunt superioare celor obţinute prin investigarea colectivităţii totale. deci. căci opinia publică nu este decât unul din numeroşii factori care determină decizia finală”2. de timp. 135 2 Universitatea SPIRU HARET . iar personalul care realizează înregistrarea fiind de specialitate. au apărut tot mai evidente avantajele utilizării sale.H. de regulă. specialiştii în anchete „nu pretind că ar putea prezice viitorul după răspunsurile obţinute. Pe măsura elaborării aprofundate a teoriei sondajului şi a perfecţionării procedeelor necesare aplicării acesteia.507. UNESCO. adeseori.

Lasswell. fără a studia opinia publică”.c) programul investigaţiei prin sondaj cuprinde. Statistica şi teoria sondajului. în La science politique contemporaine. care se desfăşoară în cele mai diferite domenii. Aprecierile ştiinţifice permit democraţilor. ca şi la verificarea unor ipoteze statistice etc. un alt reputat autor susţine că „dacă există vreun domeniu în care teoria democraţiei deţine 3 Dumitru Porojan. Psychologie et science politique aux Etats-Unis. de regulă. O altă axiomă cere. exigenţele şi aspiraţiile oamenilor. 1951. aşteptările. d) sondajul poate fi utilizat. l’enseignement.D. Contribution à la recherche. un democrat nu poate trăi conform idealului său. „cei care elaborează politica democratică încep să vadă că tehnicile moderne de observare a atitudinilor sunt indispensabile conduitei unui guvern democratic la scara vieţii moderne. în viaţa publică şi în viaţa privată. p. ci şi gradul de informare publică. ceea ce permite cercetarea mai aprofundată a fenomenelor studiate prin metode statistice. cu bune rezultate. în spatele problemelor practice acute. cercetările. Este o axiomă a democraţiei că trebuie să ţinem seama de sentimentele şi părerile altuia. UNESCO. 1993. Paris. p. Casa de Editură şi Presă „Şansa” SRL. să cunoască nu numai preferinţele comunităţii. la rândul său. la méthode. iar mai buna lor cunoaştere reprezintă o etapă necesară în încercarea de a le satisface. În societăţile cu regimuri democrate.184. 4 H.551-552.3 Oricum. În condiţiile vieţii moderne. într-un regim democratic. la verificarea unei observări totale. Un tiran guvernează în primul rând prin intimidare. un număr mai mare de caracteristici decât programul unei investigaţii asupra populaţiei totale. Bucureşti. al unui consimţământ liber şi inteligent. stringente. sunt chemate să dezvăluie. 136 Universitatea SPIRU HARET . ca erorile să fie corectate prin discuţii libere.4 În acelaşi sens.

oricând şi de către oricine se poate realiza un sondaj. Acesta este „un instrument specific. Pentru a asigura reprezentativitatea eşantioanelor. Un prim pericol l-au reprezentat şi îl reprezintă încă exagerarea. Erorile de observaţie pot fi mai grave decât erorile de eşantionare. 269. trebuie avute în vedere şi diferitele pericole sau „capcane”. Este preferabil să nu se facă nici o anchetă decât să se efectueze anchete rău concepute sau rău conduse”. pe bună dreptate. Editura Polirom. apelul prea frecvent. Fiecare din operaţiile pe care le comportă presupune aplicarea unei teorii riguroase. motivat şi. Teoria democraţiei reinterpretată. deceniile următoare. Bucureşti. forţele politice. 1999. Sondajele de opinie publică. nu poate rezolva toate problemele.6 Un alt „pericol” se referă la faptul că acestui instrument de cunoaştere şi analiză. autorii lucrării Sondajele de opinie publică. 6 J. nu trebuie să i se ceară mai mult decât poate oferi. Nici o anchetă. p. În cel mai fericit caz. precum şi validitatea şi fidelitatea răspunsurilor. ea Giovanni Sartori. care este sondajul de opinie. subliniază. oricât de bine ar fi condusă. mai ales. 137 5 Universitatea SPIRU HARET . Iaşi. trebuie luate toate precauţiile. inclusiv începutul secolului al XXI-lea. 112. În anii ’30 ai secolului trecut şi-a făcut apariţia „ofensiva modei sondajelor”. uneori. p. opinia publică trebuie studiată continuu. a recursului politic la sondaje de opinie. intrând sub incidenţa pozitivă. cum avertizează diverşi sociologi.dovezi importante este domeniul opiniei publice şi al comportamentului electoral”. Dar. în acelaşi timp. reflectată şi în instituţionalizarea lor treptată. A. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. nu poate cerceta şi surprinde toate aspectele. dar şi negativă.5 Prin urmare. cu mecanisme complexe. mai ales în momente de incertitudine şi de criză în care intră. la „moda” sondajelor. Stoetzel. Nu oriunde. 1975. nemotivat.Girard.

Ele oferă atât o imagine globală. în general. pornindu-se de la aprecierea potrivit căreia informaţiile obţinute prin sondaj nu oferă certitudine. al populaţiei totale. foarte mari. utilizarea sondajelor prezintă şi alte riscuri. astfel. este evident că aprecierea rolului şi utilităţii sondajelor trebuie să pornească de la analiza lor concretă. nesistematică şi. deoarece se are în vedere un eşantion. consideră sociologii. cu metode cantitative. deoarece datele. Între acestea. chiar şi reprezentativ. sociologii menţionează: a) datorită „intervenţiei” unor factori neidentificaţi sau identificaţi. În asemenea condiţii. de la premisa că tehnicile de anchetă prin sondaje sunt studii ale comportamentelor. ca şi în sistemul de valori adoptat de membrii colectivităţii respective. datorită faptului că face referire la o parte sau un fragment. efective sau posibile. b) „imaginea” obţinută prin analiza răspunsurilor nu oferă certitudine asupra universului investigat. neştiinţifică a realităţilor.poate contribui la mai inspirata lor formulare. în sfera atitudinilor proprii unui univers social determinat. pe alte căi. informaţiile obţinute ar fi cunoscute deja. ceea ce nu este deloc de neglijat. deseori concluziile obţinute nu justifică cheltuielile efectuate. a stărilor de spirit ale populaţiei. În funcţie de specificul temei şi de obiectivele urmărite. În literatura sociologică se întâlnesc şi alte obiecţii critice privind sondajele. d) atunci când sondaje similare au mai fost realizate de alte grupuri de cercetare. chiar în condiţiile unei bune organizări. Se susţine chiar că. O parte a criticilor frecvente la adresa sondajelor au la origine superficialitatea cu care sunt privite problemele vizate. evaluată statistic. îndeosebi statistico-matematice. opiniile colectate sunt adesea distorsionate. pentru care 138 Universitatea SPIRU HARET . c) erorile sunt frecvente din cauza exigenţelor metodologice. în opiniile colective. care permit cercetătorului să pătrundă. sondajele ar fi inutile. şi nu totalitatea ansamblului studiat. superficialitate bazată pe impresii false şi pe cunoaşterea cel mult comună.

p. Investigaţia sociologică şi universul opţiunilor politice Considerat o activitate caracteristică secolului al XX-lea.Bennet (editor).8-9. deceniul al optulea a adus cu sine o teoretizare a expansiunii marketingului în sfera nelucrativă (dezvoltarea conceptelor de marketing social şi/sau marketing politic). promovare şi distribuire a ideilor. întrucât nu satisfac exigenţele teoretice şi metodologice ale acestora. de o manieră mai generală. cât şi a configuraţiilor particulare ale distribuirii opiniilor în interiorul universului studiat. Dictionary of Marketing Terms. 139 7 Universitatea SPIRU HARET . ocupând un loc secundar şi îndeplinind o funcţie complementară în studiul realităţii sociale. ori ca „ansamblul mijloacelor de care dispune o întreprindere pentru a-şi vinde produsele într-o manieră rentabilă” sau.2.s-a stabilit gradul de reprezentativitate. Mercator-théorie et pratique du marketing. investigaţiilor sociologice propriu-zise. pentru început. dar şi cele aplicative „s-au axat pe marketingul desfăşurat în sfera economică. iar mai recent. însă. Denis Lindon. 8 Jacques Lendrevie. marketingul este definit ca fiind „procesul de planificare şi realizare a concepţiei de valorizare.115. preocupările teoretice. „ansamblul metodelor şi mijloacelor de care dispune o organizaţie pentru a promova. considerat pe grupe sociale. comportamente favorabile realizării propriilor sale interese”. în rândurile publicului de care se interesează.8 Dacă. se constată o atenţie deosebită acordată acelor Peter D. Marketing electoral. VI. Sondajele de opinie nu se pot substitui. Dalloz. Paris. iar ca ştiinţă debutând cu adevărat după cel de-al doilea război mondial. bunurilor şi serviciilor. de înfăptuire a schimburilor menite să ducă la satisfacerea obiectivelor individului şi organizaţiei”7. 1988. p. AMA Chicago. 1990.

analişti politici. o ofertă: cea a profesioniştilor politici. precum şi studierea (anticiparea) evoluţiei în timp a acestor preferinţe. Aspectele vizând marketingul politic. cu modalităţile de cunoaştere şi cercetare a acestuia.definiţii integratoare. nr. Astfel. 1992. Astfel. mai precis. 147. „antreprenori dotaţi cu un capital politic (candidaţi şi partide) propun bunuri consumatorilor/alegători. 1995.17. Fundamentele marketingului politic. p. Pe piaţa politică se ajustează. aduc în atenţie numeroase corelaţii cu universul opinional. dezvăluind atât logica politicienilor. partide sau personalităţi ale scenei politice. Editura Globus. cât şi logica alegătorilor. 10 Philippe Braud. făcându-le promisiuni avantajoase. deţinători ai unui capital pe care ei îl fructifică. generale dar şi individualizabile). p. Grădina deliciilor democraţiei. indiferent de sfera de aplicare a acestuia”9. reacţia la schimbări sociale. care vor să obţină notorietate şi autoritate decizională (un mandat de care se leagă avantaje concrete. capabile să sintetizeze toate aspectele definitorii ale marketingului. prin intermediul unui complex de tehnici se studiază electoratul şi sunt puse în evidenţă aspecte ale comportamentului acestuia – interesul pentru politică. 140 9 Universitatea SPIRU HARET . care. În acest sens. marketingul electoral înseamnă explorarea sociologică (prin tehnici şi metode specifice) a preferinţelor cetăţenilor pentru anumite orientări politice. în „MarketingManagement”.10 Aparenta metaforă a „pieţei electorale” este sugestivă sub raportul practicii. părerile despre Răzvan Zaharia.marketingul electoral. dispersaţi pe grupuri de interese. dar şi sociologi numind această activitate „o piaţă ciudată”. subspecia sa . conform anumitor reguli. se regăsesc în numitorul comun al concretizării (diferenţiate) a intereselor generale şi particulare. fiind mai numeroşi.5(29). şi o cerere: cea a alegătorilor lor în căutare de satisfacţii”.

din partea unui public predeterminat. dar şi pentru a influenţa comportamentele cetăţenilor. desfăşurată de o instituţie specializată (real sau numai aparent independentă). 1977. cu ocazia unei consultări electorale. limita ei manifestându-se în rezumarea la relaţia candidat-alegători. la care apelează partidele şi oamenii politici.autorităţi (centrale sau locale). despre evenimente politice interne şi internaţionale. al cărei răspuns este liber. 141 11 Universitatea SPIRU HARET . pentru a-şi defini obiectivele şi programele. una dintre acestea (candidatul) urmărind să obţină un răspuns dorit de la cealaltă unitate socială (alegătorii). specifică marketingului electoral. motivaţii ale comportamentului politic. totuşi.17. sistematică şi fundamentată ştiinţific. Marketingul electoral constă în „interacţiunea socială între două unităţi. în vederea obţinerii unui răspuns dorit ori solicitat (uneori comandat) de clienţi politici în legătură cu probleme social-politice. Marketingul electoral. Les Editions Organisation. despre instituţiile statului naţional. atunci când urmăresc un obiectiv electoral. dar susceptibil de a fi influenţat prin anumite beneficii care pot fi oferite de prima unitate socială”. constituie o activitate sistematică desfăşurată în vederea obţinerii unui răspuns favorabil. Studiile de marketing electoral permit să se cunoască intenţia de vot. Marketingul politic reprezintă un ansamblu de teorii şi metode la care apelează organizaţiile politice şi puterile publice. Reussir une campagne electorale: suivre l’exemple americain?. Paris. moduri de a percepe situaţii prezente şi viitoare. din partea unor categorii de public. Sintetizând diferitele contribuţii în acest domeniu.11 Importantă în această abordare este mai cu seamă ideea de interacţiune. se poate considera că marketingul politic reprezintă activitatea formală. p. pe această Michel Noir. organizaţiei care recurge la activitatea de marketing politic. fiind o specializare a marketingului politic. mentalităţi. rolul activ revenindu-i.

a candidaţilor. ci pe segmente. apoi 142 Universitatea SPIRU HARET . în special nevoile. fiind de înţeles că. În această sferă. există practici care arată că studiul pieţei politice se încheie în ziua comunicării rezultatelor finale ale alegerilor electorale şi reîncepe „a doua zi după…” Forţele politice democratice se află permanent în competiţie. în esenţa lui. în sensul că subiectul interesat – partidul politic sau candidatul – începe prin a studia componentele mediului electoral. funcţiile marketingului electoral sunt asemănătoare celor ale marketingului. marketingul are drept obiective esenţiale: studierea mediului electoral. în general. realizarea unui compromis între promisiunea candidatului şi aşteptările alegătorilor. este de reţinut că studiile de marketing electoral sunt continue în viaţa politică. ea nu se poate rezuma la spaţiul temporal al campaniei electorale. maximizarea îndeplinirii cerinţelor prestabilite. priviţi nu în ansamblul lor. în general. precum şi pregătirea discursurilor. de vreme ce marketingul electoral este. logistica publicitară. În opinia specialiştilor – sociologi sau statisticieni –. De aici rezultă. iar pe de altă parte. politic. iar marketingul electoral este. realizează un compromis între propriile oferte politice şi cerinţele electoratului.bază pot fi stabilite orientări şi teme ale dezbaterii electorale. atât a clauzelor „contractului” cu clienţii. pe de o parte. în fapt. modul de acţiune în campanie. obiceiurile. faptul că marketingul electoral este o componentă esenţială a marketingului politic. Dimpotrivă. aplicarea particularizată a conceptelor. adică. cât şi a principiilor deontologice ale sociologiei. Asemenea funcţii pun în evidenţă întregul demers de marketing electoral. organizarea şi desfăşurarea campaniei electorale. având în vedere scopul acestei acţiuni. faptul că principala categorie de public vizată o reprezintă alegătorii. metodelor şi tehnicilor de marketing la condiţiile activităţii electorale. intenţiile şi motivaţiile (aşteptările) alegătorilor. alegerea mijloacelor de comunicare de masă. În această ordine de idei.

Pentru unii. Editura Fundaţiei România de Mâine. Majoritatea autorilor atribuie comunicării (comunicaţiei) politice o sferă mai largă de cuprindere decât aceea a marketingului electoral. nuanţat. descifrând cu atenţie. p. o cauză sau unele idei. Din această perspectivă.concepe şi implementează programul campaniei electorale în vederea îndeplinirii obiectivelor propuse. interpretarea lor (în raport cu scopurile şi idealurile) şi decizia de a le utiliza (în concordanţă cu programul politic urmărit sau promis). relaţiile „vizibile” sau „invizibile” dintre obiectiv şi subiectiv. trei categorii de factori rezultaţi din interferenţa între obiectiv şi subiectiv: informaţiile. în măsura în care ea încearcă să facă mai bine cunoscut un om. 143 12 Universitatea SPIRU HARET . comunicaţia politică semnifică punerea în relaţie a unui emiţător de natură politică cu unul sau mai mulţi receptori. în timp ce alţii se limitează la sistematizarea regulilor de comunicaţie politică pe terenul sau în perimetrul efortului de a convinge. fiind evident că pe măsură ce balanţa înclină spre subiectivitate se afirmă şi comportamentul comunicaţional deviant”. interes şi cunoaştere.12 Ion Mitran. în esenţă. Bucureşti. marketingul electoral nu poate ocoli (ignora) tentaţiile manipulării politice. 192. Dar comunicaţia politică merge mult mai departe decât simplul marketing electoral. prin transmiterea unui mesaj politic. 2000. fără a aştepta un rezultat imediat. Politologie. publicitatea politică şi relaţiile publice politice. Pentru mai buna înţelegere a sferei marketingului electoral şi a particularităţilor sale este important să se clarifice raporturile sale cu comunicarea politică. un partid. echilibrul dintre atitudinile obiective şi subiective oferă şi gradul de raţionalitate al comunicării politice. comunicarea politică vehiculează. În acest context. „Exprimând o relaţie specifică între realitate.

micromediul electoral include: alegătorii. concurenţii. Acestea pot fi grupate în: componente cu caracter general. 144 13 Universitatea SPIRU HARET . Întrucât componentele micromediului electoral sunt deosebit de Răzvan Zaharia.13 Dacă în cuprinsul macromediului electoral intră mediul sociodemografic. nr. mediul natural şi mediul internaţional. VI. p. influenţându-se reciproc şi care constituie micromediul electoral. Particularităţile marketingului electoral la nivelul analizei.Referitor la raporturile dintre publicitatea politică. prestatorii de servicii. în „Marketing-Management”.15.VI.5. ce alcătuiesc macromediul electoral. „cu care candidatul nu intră în contact direct şi pe care nu le poate influenţa”. 1995. militanţii. o deosebită însemnătate are analiza componentelor mediului electoral. mediul politico-instituţional. prescriptorii. Locul publicităţii şi al relaţiilor publice în marketingul electoral În studiile de marketing electoral. organismele politice. 6 (30). cu care acesta intră în relaţii direct. relaţiile publice şi marketingul electoral. mediul economic. trebuie evidenţiat faptul că primele două sunt componente ale politicii de comunicaţie electorală.5. şi „componente aflate în proximitatea candidatului”. mediul cultural.): politica de comunicaţie electorală marketing electoral relaţii publice publicitate Fig. aşa cum rezultă şi din următoarea reprezentare grafică (fig.

în Franţa. militanţii se recrutează. la un moment dat. intereselor. vom stărui asupra lor.sociostilurilor” şi atitudinilor politice. a permis izolarea a 22 de curente regrupate în 9 . 1996. stilul de viaţă al alegătorilor14 (apartenenţa la unul din stilurile de viaţă identificate. Pentru adoptarea strategiei şi a tacticilor optime. care sunt. Paris. iar prin analiza . de De pildă. la nivelul fiecărei ţări. cu scopul de a o împărţi într-un număr de stiluri de viaţă.socioscopii” au permis observarea evoluţiilor. 145 14 Universitatea SPIRU HARET . În acest scop. precum şi temele majore specifice fiecărui segment de alegători. Dintre toate componentele micromediului electoral.69-72). Ulterior. pasivă (Gabriel Thoveron. naţionalitate. Comunicarea politică azi. este necesară „o segmentare a electoratului în funcţie de criterii sociodemografice (vârstă. opţiunile politice exprimate la alegerile anterioare. contestatară. în măsură să conducă la realizarea obiectivelor urmărite de candidat. mijloacele de informare folosite etc. psihologice (diverse aspecte legate de personalitatea alegătorului) sau.. foarte la modă în ultimul deceniu în ţările vest-europene. Persoane dispuse să sprijine. socioscopia. alegătorii reprezintă categoria cea mai importantă. prin intermediul sondajelor electorale. campania electorală a unui candidat. Belgia a putut fi împărţită în 4 secţiuni inegale: decepţionată. p. de . cunoaşterea trebuinţelor.sociostiluri”. 1977) şi-a propus să semnaleze în permanenţă. comportamentele populaţiei.relevante pentru cunoaşterea opiniei publice. atitudinilor şi intenţiilor lor este indispensabilă. ideile. Bernard Cathelat (Les styles de vie des français.. Antet. comportamentale (participarea sau absenţa de la vot. plecând de la o mulţime de amănunte luate din viaţa de zi cu zi. sex. stabilindu-se în baza unui set cuprinzător de întrebări)..). atitudinile. candidatul va determina segmentele spre care îşi va orienta campania electorală. dinamică. Alte .sociostiluri”. În Belgia.. prin efectuarea unor activităţi cu caracter voluntar sau prin subscrierea unor sume de bani. din ce în ce mai numeroase. Stanke. de altfel. Bucureşti.). venituri etc.

În sfârşit. pază şi protecţie. rolul lor fiind deosebit de important. iar în cazul sistemului electoral majoritar. asociaţii. încearcă să îi determine pe proprii simpatizanţi să ia aceeaşi decizie. transport etc. organisme desemnate de Legea electorală. persoane juridice (sindicate. pot influenţa decizia electorală a altor alegători. un loc de mare importanţă îl au prestatorii de servicii. persoane care. însărcinate cu organizarea. jurnaliştii din presa scrisă sau audio-vizuală. personalităţi ale vieţii publice naţionale sau locale. posibilele regrupări în al doilea tur de scrutin. Între componentele micromediului electoral. de obicei. Studiul concurenţial are în atenţie trecutul candidaţilor. institutele de sondare a opiniei publice. pe această bază. toate având drept scop identificarea „punctelor slabe” şi a celor „forte” din „zestrea” concurenţilor şi stabilirea. în calitate de alegători. la respectivele alegeri.regulă. din această categorie fac parte. în vederea rezolvării unor probleme specifice. articolele apărute în presă în legătură cu ei etc. organismele publice sunt acele structuri permanente sau temporare. a unei strategii electorale optime. persoane fizice sau juridice. angajate de candidat. ca şi persoane însărcinate cu alte atribuţiuni decât cele de marketing: secretariat. 146 Universitatea SPIRU HARET . desfăşurarea şi controlul activităţii electorale (diverse organizaţii ale societăţii civile. În procesul de determinare a atitudinii unui candidat faţă de concurenţii săi trebuie să se aibă în vedere diferenţele existente între programele politice.. firme) etc. Concurenţii sunt reprezentaţi de ceilalţi candidaţi înscrişi în mod oficial în cursa pentru ocuparea aceluiaşi post. dintre membrii şi simpatizanţii partidului pe care îl reprezintă candidatul. organizaţii internaţionale etc. independent de faptul că participă sau nu. intră liderii de opinie.). În categoria prescriptorilor. agenţiile publicitare şi consultanţii politici.. prin sprijinul în favoarea unui candidat. luările lor de poziţie pe diferite teme. care.

conceperea unor modele ale comportamentului electoral. la rândul lor. Atitudinile politice.Cunoaşterea şi analiza atentă a componentelor macro şi micromediului electoral au o însemnătate vitală în studierea comportamentului electoral. p. oferta electorală efectivă (numărul şi caracteristicile candidaţilor). luată în consideraţie şi măsurată”15 (fig. Pornind de la inventarierea modelelor explicative şi de la o analiză exhaustivă a factorilor care pot interveni în procesul deciziei electorale. prin condiţiile sale actuale de viaţă. prin «trecutul» său şi prin personalitatea sa. motivaţiilor şi intenţiilor alegătorilor. În sfârşit. prin intermediul obişnuinţelor dobândite.6. Paris. influenţa voturilor anterioare asupra votului viitor. a anturajului şi a organizaţiilor politice. identificarea factorilor endogeni şi exogeni care intervin în luarea deciziei electorale. prin diversele influenţe cărora este supus din partea familiei. pe de o parte. evidenţierea posibilităţilor de care dispune un candidat pentru a modifica în sensul dorit comportamentul alegătorilor. unii autori au propus structuri generale ale unui model explicativ „ideal” al comportamentului electoral: votul unui individ apare ca „rezultat al unei interacţiuni între atitudinile politice ale individului. pe de altă parte. 15 Denis Lindon. Similar studiului comportamentului consumatorului. atitudinilor. cercetarea comportamentului electoral trebuie să aibă în vedere: etapizarea procesului decizional al alegătorului. Le marketing politique. ca şi prin evenimentele recente. 60–61.VI. de asemenea. reliefarea nevoilor. 1986. şi. opiniilor. Dalloz. 147 Universitatea SPIRU HARET . pot fi explicate prin caracteristicile sociodemografice ale individului. trebuie.).

Structura generală a unui model explicativ „ideal” al comportamentului electoral 148 Universitatea SPIRU HARET .6.Fig. VI.

Iar aceasta este „o procedură şi/sau un mecanism care (a) generează o poliarhie deschisă a cărei competitivitate pe piaţa electorală (b) atribuie puterea poporului şi (c) le impune specific conducătorilor să răspundă şi să fie responsabili faţă de cei conduşi”16. studiile de marketing politic. în general a investigaţiei sociologice – în speţă a sondajului de opinii în sfera comportamentului şi a opţiunilor politice. 155. ca disciplină ştiinţifică. teoretică şi practică. el are posibilităţi de aplicare practică limitate. Teoria democraţiei reinterpretată. 1999. care este sau trebuie să fie. 149 16 Universitatea SPIRU HARET . din ce în ce mai mult şi mai funcţional. pe scurt. însă. Iaşi. Ele pot fi grupate în trei categorii: a) modele sociodemografice: au la bază corelarea deciziei electorale cu particularităţile sociodemografice ale individului. Editura Polirom. sunt corelate deciziile electorale cu atitudinile politice ale individului. sondajele de opinie au meritul de a evidenţia modul în care gândeşte alegătorul şi felul în care acesta ia decizii electorale. Având în vedere evoluţiile vieţii democratice moderne. care iau în calcul un număr mai restrâns de factori. şi modele operaţionale.Deşi modelul prezintă incontestabile virtuţi teoretice. c) modele atitudinale: de această dată. menirea directă a sociologiei opiniei publice. Există. Giovanni Sartori. o „democraţie pe scară largă”. totuşi. datorită numărului mare de aspecte ce trebuie avute în vedere. Descifrarea mecanismului democraţiei şi a competitivităţii pe piaţa electorală este un atribut şi o funcţie social-umană a investigaţiei sociologice. b) modele de sorginte psihanalitică: acestea au în vedere stabilirea de relaţii între decizia electorală şi trecutul şi personalitatea profundă ale individului. În fond. p. factor relevant al mecanismului vieţii democratice contemporane. este evidentă semnificaţia marketingului electoral.

metodele de cunoaştere şi măsurare a acestora. Dat fiind că opiniile şi atitudinile sunt zone ale socialului aflate în „continuă mişcare”. Un loc însemnat în investigaţia sociologică a universului opţiunilor politice (al opiniilor şi atitudinilor) revine marketingului electoral (sau politic). Este preferabil să nu se facă nici o anchetă sociologică decât să se efectueze „anchete rău concepute sau rău conduse”. tehnicile moderne de observare a atitudinilor sunt indispensabile factorilor politici şi de decizie. luându-se în considerare avantajele. Practica efectuării sondajelor de opinie necesită rigoare şi precizie. Conceperea şi desfăşurarea acestei acţiuni sunt hotărâtoare pentru a se asigura îndeplinirea funcţiilor sale sociale. sondarea opiniei publice reprezintă o preocupare esenţială. publicitatea politică şi relaţiile publice politice. respectiv sondajele. În vederea atingerii acestui scop este necesară buna pregătire şi desfăşurare a cercetării. au o deosebită importanţă. dar şi „capcanele” sondajelor. precum şi structura componentelor sociale şi politice ale mediului electoral. iar în acest cadru.REZUMAT Metodele şi tehnicile sociologice sunt în continuă perfecţionare. În societăţile democratice. care nu pot acţiona performant fără cunoaşterea şi evaluarea opiniei publice. Pentru mai buna înţelegere a sferei marketingului electoral şi a particularităţilor sale este important să se clarifice raporturile sale cu sfere cum sunt: comunicarea politică. 150 Universitatea SPIRU HARET .

• Mediul electoral şi comportamentele electorale. obiective esenţiale. • Factori metodologici ai pregătirii şi desfăşurării sondajului. histograme şi curbe de frecvenţă. • Modelul electoral. • Marketingul electoral (politic). • Comunicare politică şi publicitate politică. • Pericole sau „capcane” ale sondajului. ÎNTREBĂRI DE CONTROL (autoevaluarea cunoştinţelor) 1) De ce este necesară perfecţionarea metodelor şi tehnicilor de cercetare a opiniei publice? 2) Definiţi şi analizaţi termenul de inferenţă. 3) Care sunt principalii factori metodologici ai sondajului de opinie? 4) Care sunt pericolele sau „capcanele” sondajului? 5) Ce este marketingul electoral? 151 Universitatea SPIRU HARET . • Concurenţa electorală. • Reprezentările grafice.CONCEPTE-CHEIE • Inferenţă – inferare.

6) Care sunt relaţiile dintre comunicarea politică şi marketingul politic? BIBLIOGRAFIE – Aurelian Bondrea. Editura Fundaţiei România de Mâine. Bucureşti. Bucureşti. 152 Universitatea SPIRU HARET . p. 189-192. – Ion Mitran. 2000. 71-84. Sondajul de opinie. 1998. – Andrei Novak. p. 9-25. Politologie. Editura Oscar Print. Opinia publică şi dinamica schimbărilor din societatea românească în tranziţie. Bucureşti. p. Editura Fundaţiei România de Mâine. 1998.

P A R T E A A II-A SOCIOLOGIA MASS-MEDIA 153 Universitatea SPIRU HARET .

154 Universitatea SPIRU HARET .

societatea umană trăieşte paradoxul sensului unic al comunicării de masă: publicul larg este mai mult receptor şi 155 Universitatea SPIRU HARET . care examina atunci (1956) elitele puterii. şcolile de gândire sociologică. publicul larg nu are mijloace efective de a răspunde. 1. a opiniei publice. cu toată revoluţia tehnologică în sfera comunicaţională şi evoluţia democraţiei. a comunicării sau a mass-media. după explorarea sociologică a opiniei publice. SOCIOLOGIA MASS-MEDIA – RAMURĂ A SOCIOLOGIEI În diversitatea lor. Mass-media din perspectivă sociologică Încă de la jumătatea secolului al XX-lea. Aşa se face că există ramuri sau subramuri ale sociologiei cum sunt: sociologia industriei. I. particularizate. unificatoare în cadrul disciplinei. Exemplificările în această direcţie ar putea continua. când. a educaţiei. C.I. cu cât se aplică în mod specific fiecăruia dintre domeniile vieţii sociale sau modurilor de manifestare a omului în societate. a dreptului. ajung să fie de acord că aprofundarea cercetării şi explicării societăţii este cu atât mai eficientă. Concluzia sociologului american. dar ceea ce ne interesează. este analiza metodică a mass-media din perspectivă sociologică. a politicii. este viabilă în bună parte şi astăzi. dar şi abordări specializate. a culturii. a familiei. puţini oameni pot comunica direct cu un număr mare de semeni ai lor. Wright Mills constată că mass-media întruneşte simultan două caracteristici sociologice concludente: pe de o parte. iar pe de altă parte. afirmând că există o puternică tendinţă cumulativă.

a apărut o ramură nouă a sociologiei: sociologia mass-media sau sociologia comunicării de masă. de mijloacele comunicării. cu câteva decenii mai înainte.mai puţin emiţător de mesaje „modelatoare”.). Sociologia Românească. tehnicile electronice cele mai performante se află şi la originea unor noi inegalităţi şi a unor noi forme de inegalitate”1 (manipulare informaţională. Editura Cartea Universitatea SPIRU HARET . Definită ca domeniu de cercetare în sociologie. 22-23. ca urmare a acestui fapt. înzestrând marea majoritate a oamenilor cu mijloace pe care. se ocupă. 156 1 comunicării. caracteristică lumii contemporane. publicitate înşelătoare. socială şi culturală. În ce priveşte prima perspectivă analitică. iar cea de-a doua (B). Prima perspectivă (A) porneşte de la distincţia între mai multe tipuri de comunicare: intrapersonală (interioară individului sau de nivel individual). mesaje „captive” etc. precum şi efectele sociale ale comunicării prin intermediul acestor mijloace. B) mijloacele de efectuare (desfăşurare) a acesteia. observaţiile cele mai recurente ne permit să constatăm – scrie un sociolog francez – că. Cele două perspective sunt. care urmăreşte să analizeze modul în care mass-media funcţionează în societate. în principal. de fapt. complementare. Este menirea sociologiei mass-media de a descifra acest „mecanism” sau „labirint” al comunicării de masă. p. interpersonală (între indivizi) şi comunicare de masă (de nivel social) . „În plan sociologic. 2001. sociologia mass-media şi-a orientat analizele îndeosebi în două direcţii: A) comunicarea propriu-zisă. mass-media s-a impus atenţiei sociologilor şi. Ca reflectare a complexităţii pe care o reprezintă noua realitate tehnologică. sociologi ai domeniului identifică diverse forme sau tipuri de manifestare a Emannuel Pedler. Bucureşti. nu le posedau decât cei privilegiaţi.

nici echivalentul unui principiu constituent. mesaj. Comunicarea spontană. artizanală.comunicării în societate. În acest sens. The Communication of Ideas. neaxiomatizată. The Structure and Function of Communication in Society. 1948. astfel. 157 2 Universitatea SPIRU HARET . ea influenţează deopotrivă comunicarea interpersonală şi pe cea instituţionalizată. Analiza sociologică a mass-media este relevantă şi funcţională în măsura în care examinează ansamblul fenomenului. canale şi destinatar (public). comunicarea de masă nu are nici autonomie. este expresia deprinderii sociale. în vol. Acest tip de comunicare defineşte regimul economic. naţiuni. un mod convenabil de a descrie un act de comunicare este răspunsul la următoarele întrebări: Cine? Ce spune? Prin ce canal? Cui? Cu ce efect?2 Sociologia mass-media are. consideră sociologii. c) comunicarea de masă. NewYork. 37-51. p. Acestea sunt: a) comunicarea spontană. Harper and Brothers. întreprinderi. guvernanţi şi guvernaţi. social şi politic cu care este înzestrată o societate Comunicarea de masă este cea rezultată din utilizarea tehnicilor cu un grad diferit de sofisticare. b) comunicarea instituţionalizată. Harold D. Lasswell. precară. accesibile pentru stabilirea şi amplificarea dialogului dintre indivizi sau grupurile care alcătuiesc o societate. fiind limitată. Comunicarea instituţionalizată este cea datorată relaţiilor inter. o asemenea comunicare se desfăşoară în interiorul fiecărei organizaţii sociale şi în afara ei. în câmpul său de investigaţie. conduse de instituţii: state. punând în evidenţă relaţia dintre comunicator.şi intraorganizaţionale. de cercetare concretă şi raportare obiectivă următoarele patru ipostaze: a) analiza condiţionării mesajelor şi sistemul normativ al instituţiei care furnizează informaţia (Cine?). oraşe. ea se înscrie în cadrul relaţiilor interpersonale. Deşi depinde de natura unei anumite culturi. spontană şi prescriptivă.

158 Universitatea SPIRU HARET . evoluţia acestora. cu accent pe cercetarea problemelor ce se referă la eficienţa şi raporturile dintre diferite tipuri de media. al psihologiei experimentale. în cadrul căreia mass-media sunt privite ca instituţii (culturale şi economice). care tratează mass-media din perspectiva teoriei organizaţiilor. subiectele comunicării. Cea de a doua perspectivă invocată anterior (B) pune accentul pe mijloace şi nu pe comunicare. precum şi a altor teorii. precum şi scopul comunicării ca proces social. încă. c) analiza diferitelor media. O dată cu apariţia noilor mijloace de comunicare interactive. În afară de perspectiva instituţională. Prin intermediul unei abordări interacţioniste. Prin urmare. El poate fi abordat din perspectiva teoriei informaţiei. conducând la o înţelegere multidimensională şi aprofundată a aspectelor cercetate. de fiecare dată altul. simultan. ca şi în analiza altor fenomene.şi interdisciplinară se dovedeşte benefică şi fructuoasă. urmărind să analizeze. dat fiind că elementul central al oricărui proces de comunicare de masă îl reprezintă mass-media. emiţătorii şi receptorii. a teoriei comunicării. cât şi ceea ce ei înţeleg şi ceea ce gândesc. se conturează şi o a treia perspectivă (C).b) analiza conţinutului care se referă la descrierea obiectivă. dar şi al psihologiei sociale. având ca scop interpretarea acestora (Ce spune?). caracteristicile comunicaţionale ale fiecărui medium (Prin ce canal?). d) analiza audienţei şi a efectelor induse (Cui? şi Cu ce efect?). Fenomenul comunicării de masă este studiat în cadrul sociologiei. sociologia îşi extinde perimetrul de preocupări specifice. în sociologia mass-media este prezentă şi o perspectivă organizaţională. sistematică şi cantitativă a conţinutului manifest al comunicaţiilor. cercetarea sau analiza sociologică poate semnala diferenţiat. nuanţat atât ceea ce oamenii aşteaptă de la comunicarea în masă. În acest caz. a semioticii. merită subliniat. viziunea pluri. al lingvisticii şi ciberneticii. Un fapt.

Dinamismul şi diversitatea acesteia. Robert Pahre. Unele sunt de ordin metodologic şi provin din matematici şi statistică. interdisciplinaritatea. Spre exemplu. televiziune mondializată etc. dar altele provenind din istorie. econometria. ştiinţe politice. grupuri sociale sau grupuri de putere.. hegemonie etc. funcţie. Astfel. aspect asupra căruia vom reveni în capitolele următoare. Internet. factori importanţi ai Mattei Dogan. 1993. În acelaşi timp. în special. comportamentul electoral. 24. „este o sursă importantă de inovare”. influenţarea şi recrutarea politică. proprietate. Interpenetrarea disciplinelor. sociologia politică studiază atitudinile şi valorile politice. devianţă. este de observat că sociologia mass-media se interferează cu alte ramuri ale sociologiei. impun contribuţia mai multor discipline. ancheta sau simularea pe calculator”3. luând numai unul dintre exemplele invocate. unele din aceste concepte fiind de origine sociologică. stratificare. telefonie mobilă. radio. specializarea politică. dar din perspectivă sociologică. studiile corelaţiilor. cum ar fi sociologia politică sau sociologia culturii.De altfel. ca metodă de cercetare ştiinţifică. stabilitate. Am abordat o asemenea problematică în cazul analizei sondajului de opinie ca metodă de cercetare sociologică a opiniei publice. Mai concret. în cercetarea sociologică a mass-media sunt utilizate concepte ca structură. aşa cum sunt. mobilitate socială. ca fenomen social (presă scrisă. partide politice. Interdisciplinaritatea este cu atât mai necesară în sfera sociologiei mass-media. de exemplu. Editura Academiei Române. eşantionajul. economie. 159 3 Universitatea SPIRU HARET . influenţă. cuantificarea variabilelor sociale. manipulare. p. prin intermediul mass-media se desfăşoară direct comunicarea politică de masă. iar mai nou. socializare. producţie editorială. încât „importante inovaţii sunt produsul unor studii specializate şi aporturilor lor reciproce. televiziune. Noile ştiinţe sociale.). modernizare. rol social.

totodată. sociologia mass-media este una dintre ramurile dinamice. şi un câmp de lupte ce urmăresc transformarea sau menţinerea acestui câmp de forţe. atât în ce priveşte publicul. astfel. a cărei „ţintă” de adresabilitate este publicul. Concurenţa economică (dar. direct sau indirect. iar prin acesta. întreaga forţă (relativă) de care dispune şi care îi defineşte poziţia ocupată în cadrul câmpului şi.) dintre diferitele canale de televiziune ori ziare pentru atragerea unui număr cât mai mare de telespectatori ori de cititori sau. cum se spune. inclusiv raporturile ei cu structurile şi instituţiile sociale. strategiile pe care el le adoptă. în spirit partizan sau neutru de către mass-media. concurenţa având mizele ei proprii. concret. dar care sunt reflectate. Asemenea sociologiei opiniei publice. A. privit din punctul de 160 Universitatea SPIRU HARET .vieţii social-politice. electoratul. menirea de a cerceta obiectiv şi a examina analitic o asemenea „realitate complexă” a mijloacelor de informare şi a explica (evalua) funcţiile şi efectele comunicării de masă. Revine. alegătorii. sociologiei mass-media. vii şi inovatoare în ştiinţele sociale. se manifestă. Spre exemplu.B. apariţia televiziunii în câmpul sau sistemul mass-media a deschis noi orizonturi investigaţiei sociologice. Sociologul Pierre Bourdieu descrie astfel acest proces: „un câmp este un spaţiu social structurat. există raporturi constante. prin urmare. un câmp de forţe – există dominanţi şi dominaţi.n. cu grupurile de putere şi de influenţă. fiecare individ angajează. specifice” şi fiind „supusă constrângerilor derivând din poziţia ocupată de organul de presă în cauză. în concurenţa sa cu ceilalţi. cât şi „lumea interioară” a mass-media. sub forma unei concurenţe între jurnalişti. permanente de inegalitate ce se exercită în interiorul acestui spaţiu – care este. datorită faptului că obiectul său de cercetare este el însuşi expresia dinamicii dezvoltării. după cum vom vedea. pentru cucerirea unor porţiuni cât mai mari de piaţă.. nu numai economică – n. În interiorul acestui univers.

analizând doar efectele lor asupra colectivităţii. politice). de pildă.. Din acest punct de vedere. nu trebuie să se limiteze nici la studiul influenţei societăţii globale sau al societăţii producătorilor asupra pregătirii şi realizării programelor. adică de elaborarea mesajului difuzat. evident. sociale şi. se consideră că este necesară o distincţie esenţială între două atitudini foarte diferite: . Despre televiziune..Cealaltă atitudine acordă. 1998. întâlnită îndeosebi la americani. apreciată de firmele industriale care subvenţionează emisiuni şi vor să cunoască randamentul eforturilor lor publicitare.vedere al raporturilor de forţă economice şi simbolice”4 (adică. în cele din urmă.” Această modalitate de a desfăşura anchete asupra unor subiecte precise şi foarte concrete este. Lazarsfeld privind particularităţile studiului sociologic în materie. şi de difuzarea acestuia în masa care constituie receptorul. de exemplu: «Oare un poem prezentat într-o manieră neutră sau un poem recitat cu emoţie va face mai multă plăcere auditorilor?». 46. Editura Meridiane. înfăţişează problema sub forma sa cea mai simplă şi cea mai direct sesizabilă. studiind această realitate complexă care este comunicarea de masă.una. atenţie fenomenelor complexe şi difuzării pe termen lung. În general. Ea conduce. p. De fapt. la cercetarea faptului dacă televiziunea va avea efecte importante asupra loisir-ului muncitorilor francezi sau ce influenţă va avea asupra Pierre Bourdieu. comentând opiniile lui P. dimpotrivă. subliniază Jean Cazeneuve. nici. de complexitatea obiectului. punându-şi întrebări care limitează complexitatea obiectului şi se referă la o difuzare pe termen scurt. Bucureşti. 161 4 Universitatea SPIRU HARET . şi care se înscrie într-o «sociologie a acţiunii». trebuie să se ţină seama. invers. . la considerarea acestora ca un simplu dat. concomitent. sociologia mass-media.

F. cum ar fi obiectul. 12. efectele sau funcţiile sociale.2). I. la diferite moduri de a aborda problemele prin raportarea la coordonate precise.viitorului radioului. Lazarsfeld sau de R. I..U. Este vorba. prima înfăţişare grafică nu se referă atât la complexitatea obiectului.Lazarsfeld Jean Cazeneuve. apoi la ansamblul diverselor funcţii). Schema lui P.1. Paris. Complex Complexitatea obiectului Limitat Pe termen scurt ACŢIUNE EVOLUŢIE Pe termen lung Difuzarea obiectului Fig.1 şi fig. I. 1965. Astfel. p. 162 5 Universitatea SPIRU HARET . Clausse (fig. cât la cea a funcţiilor sociale (mergând de la unitatea sociologică de observaţie la globalitatea unei funcţii ce porneşte de la mai multe surse. în acest caz. De această dată. P. iar cea de a doua priveşte complexitatea propagării efectului concomitent în timp şi la nivelul palierelor realităţii sociale.5 Literatura de specialitate se referă. de o sociologie a evoluţiei”. din această perspectivă. Sociologie de la radio-télévision. sunt cunoscute schemele propuse de P.

I. şi o sociologie a evoluţiei. El se gândea mai curând la preocupările ce puteau inspira cercetările.. Clausse 163 Universitatea SPIRU HARET . se abordează globalitatea unei funcţii pe o durată mai mare şi sociologia operează în conjectural. avem de-a face cu o sociologie evenimenţială. Într-un al doilea stadiu. pentru a înţelege diferenţa între o sociologie a acţiunii.Când cercetarea se concentrează pe minimum de complexitate socială şi pe o propagare spontană. Schema lui R. Lazarsfeld nu înţelegea să fondeze . Probabil.programul ideal al unei sociologii mass-media” pe această antinomie. formulând schema. Complexitatea funcţiilor sociale STRUCTURAL CONJECTURAL EVENIMENŢIAL Propagarea efectului Fig. de inspiraţie franceză. atunci când se referă la ansamblul funcţiilor şi la propagarea pe termen lung. de tip american. ea devine structurală.2. În sfârşit.

în raport cu o comunitate umană. se poate spune că sociologia mass-media este capabilă să regăsească toate nivelele sau palierele pe care le distinge studiul fenomenului social. valorile. În acest fel. producătorii de mesaje. condiţiile socio-istorice interne şi externe. să dea o imagine conformă necesităţilor pe care le impune. studiile de început ale lui Harold Lasswell. în acest domeniu şi în afara oricăror considerente de şcoală. I. credinţele. sistemele de control şi.Schema propusă de Roger Clausse tinde. iar sociologia este direct interesată a cerceta şi explica obiectiv acest fenomen. contextul social. nivelul de instruire.). Paul Lazarsfeld şi ale altora demonstrând că efectele mijloacelor de informare în masă exercită o influenţă directă şi puternică asupra societăţii. aşa cum îl concepe viziunea pluralistă a lui Georges Gurvitch. starea emoţională şi chiar de evenimente sau momente ale zilei. specific sau într-un subsistem al ansamblului social având drept componente organice: publicul. Diverşi autori au propus reprezentări schematice – în sensul de sistematizate – ale mass-media ca sistem. nevoia de a integra rezultatele cercetării empirice în cadrele sociologiei generale. grupul social. 3. efectele asupra audienţei depinzând de factori precum clasa socială. bineînţeles. Mass-media se constituie într-un sistem propriu. 164 Universitatea SPIRU HARET . Studii mai vechi sau mai noi relevă că o comunicare de masă este mediată în diferite moduri. distribuitorii. Este un fapt social relevant că mass-media domină viaţa mentală a societăţilor moderne. mai degrabă. O asemenea schemă conceptuală generală este cea rezultată din ceea ce am putea numi modelul american (fig.

Universitatea SPIRU HARET 165 Fig. I. Reprezentarea schematică a mass-media ca sistem social .3.

Editura Polirom. ştiinţific. e instructiv să ne imaginăm ce s-ar întâmpla în viaţa socială şi personală dacă. De aici şi seria de întrebări logice. fireşte. dintr-un motiv inexplicabil. după cum îl numesc autorii6. 166 6 Universitatea SPIRU HARET . p. funcţional analitice şi explicative raţional. 7 Idem. acţionează şi îşi joacă rolurile. vital pentru funcţionarea societăţii moderne. Sandra Ball-Rokeach. Teorii ale comunicării de masă. cărora li se pot adăuga şi altele. Iaşi. Melvin L. 1999. oarecum retorice. la o asemenea cascadă de întrebări. 141. în acest sens. Este relevantă. cum ar fi tratate şi rezolvate conflictele comunitare sau naţionale. cum ar avea loc schimbarea socială. cum ar supravieţui societatea noastră.7 Răspunsuri argumentate. Analiza sociologică şi istorică arată că sistemul mass-media a devenit unul organic. formulate de cei doi autori: „Cum ar putea oamenii înţelege lumea în care trăiesc. oferă sociologia massmedia. toate formele de comunicare de masă de care dispunem astăzi ar dispărea brusc”. una dintre ramurile moderne ale sociologiei generale. remarca sociologilor citaţi anterior: „pentru a aprecia cât de important a devenit sistemul mass-media.Schema reprezintă un sistem social instituţionalizat. p. aşa cum o ştim noi?”. dacă n-ar mai exista nici un mijloc de comunicare de masă? Cum şi-ar îndeplini grupurile şi organizaţiile ţelurile de înţelegere. De Fleur. integrat în ansamblul instituţiilor sociale americane sau în sistemul de comunicare de masă al Statelor Unite. 322. cum s-ar realiza adaptarea la mediile schimbătoare? Şi cum am crea şi menţine semnificaţiile comune care fac posibilă societatea noastră complexă? Pe scurt. acţiune şi recreere? Cum ar fi menţinute ordinea şi stabilitatea.

ne putem lăsa seduşi. Bucureşti.o nevoie umană continuă Comunicarea este o condiţie vitală a progresului social. individuale şi colective.I. o realitate şi un simbol. lumii moderne fiindu-i caracteristică gândirea comunicaţională. 79-86. aducând totul la un numitor comun. Comunicarea . odgoane cu nemiluita au înfăşurat-o cum s-au priceput mai bine şi iată acum globul terestru în postura de sat mai mare. din ce în ce mai rapide. Planeta a fost luată în primire de tot felul de fire întinse şi răsucite te miri cum. . de ideea unei călătorii în Satul Global. ceea ce a permis să se facă în juru-i o împletitură cu noduri marinăreşti inatacabile. deh! -.the medium is the message . de care se ocupă noi discipline numite ştiinţe ale informaţiei sau ale comunicării sau chiar „filosofiile” comunicării. condimentarea excesivă a teoriilor puse în circulaţie cu elemente vădind gustul spectaculosului. un mod uman de a trăi.mai pe limba noastră căruţa înaintea bidiviilor. 11-17. cu o mână la gheaţă. p. a dezvoltării civilizaţiei umane. în esenţă. Editura Cartea Românească. beneficiind tot mai mult de tehnici diversificate. cu cealaltă pe calorifer media calde. media reci. dacă vom trece cu vederea dificultăţile ce decurg pentru noi din condiţia în care suntem puşi. fie şi doar pentru frumuseţea imaginii propuse de Marshall McLuhan. dominat de statura instrumentelor de comunicaţie ce anulează distanţe şi subjugă. 167 8 Universitatea SPIRU HARET .8 Comunicarea este. în acelaşi timp. susţine sociologul canadian Marshall McLuhan.. Bernard Miège. dacă vom uita pentru moment că nu am prea înţeles cum poate trece instrumentul în faţa mesajului. ea pătrunzând adânc în totalitatea domeniilor vieţii sociale şi profesionale. media sau mass-media reprezintă.2.Dacă îi vom ierta modul decorativ de a-şi exprima gândurile. Gândirea comunicaţională. . 1998. de o uimitoare putere de atracţie şi de o bogăţie simbolistă mereu în expansiune.

de cea publică. În 1906 începe transmiterea vocii omului prin radio. tehnica imprimeriei (secolul IX. Aducătorul de noutăţi.frontiera circulaţiei de masă”.. Bell (telegraful fără fir). tu comunici.Gutenberg). 8-10. . care a căutat necontenit . după caz. apoi. Editura Politică. dar aducând. prin inventarea scrisului. se asigură perenitate cuvântului. deci să comunice şi să se informeze. în acelaşi sens. instituţionalizată. dezvoltarea limbajului apare ca un veritabil salt calitativ. a mesajelor... a dorit şi a făcut ce i-a stat în putinţă pentru a diversifica mijloacele de transmitere a informaţiilor. Neagu Udroiu. Bucureşti. 168 9 Universitatea SPIRU HARET . Satul Global s-a trezit dominat de alura autostrăzilor care vin. de a se face mai bine şi mai repede înţeles”. Cu apariţia ultimului. a venit un timp când a spune ceva nu mai era de ajuns. Morse (telegraful electric).autostrăzilor informaţiei”.”. Autostrada auditivului.. Ulterior. Apariţia hârtiei (secolul I. Aceasta este o imagine. Emisiunile radiofonice sunt aproape şi vor năpădi pământul. Nevoia de comunicare a apărut o dată cu omul. lava informaţională. ai cărui cetăţeni sunt invitaţi să călătorească pe benzile multiple ale . La mijlocul secolului al XIX-lea intră în scenă Edison (fonograful). China..sub impresia transmisiilor de la distanţă. urmată.să-şi amelioreze capacitatea de a recepta şi a asimila informaţia. p....Unde ajunge ce spun şi cât de repede?” au devenit . sugestivă şi exactă a lumii Satului Global.Satele copilăriei noastre aveau la intersecţia uliţelor pe omul cu toba sau goarna. Dacă la început a fost comunicaţia interpersonală. Autostrada tiparului. fără fir. 1983.. el comunică. China). se traversează . Autostrada vizualului”. din părţi diferite.. secolul XV . ziarul sunt momente de referinţă în evoluţia comunicării. Trecerea în secolul XX se face .întrebări tutelare ale evoluţiei comunicării”. Eu comunic.9 La nivelul comunicării interumane.

Dincolo de progresul rapid în domeniul comunicaţiilor. Informatica şi electronica participă decisiv la toate aceste descoperiri. să înceapă a se clătina. iar în anul următor. Cu televiziunea în culori facem cunoştinţă după 1950”. cât de complicat.. cosmosul este luat în stăpânire de marile sisteme internaţionale de sateliţi. Nu peste mult timp. transmisia informaţiei prin cablu. primul film va fi proiectat în 1894. Primele imagini televizate sunt consemnate în 1923. radioul ca mijloc de comunicare în masă datează din anii ’20. spectaculos şi incomod înfipt în coasta tipăriturii. Primul satelit de comunicaţii pe orbită geostaţionară este plasat. iar japonezii îşi intensifică preocupările pentru comunicarea prin intermediul fibrelor optice controlate de calculator. n-au mai trebuit secole şi nici măcar decenii prea multe ca „euforia radioului. de Canada. televiziunea în culori. până la ceea ce ar putea numi egalitate în materie. Procedeul fotografiei îl lansase Daguerre în 1839. să adâncească şanţul format între cei care aveau oricum totul la îndemână şi cei care se văd lăsaţi şi mai mult în urmă. să distanţeze.puncte de referinţă” pe . dând prilejul o dată în plus celor din spate să vadă cât de puţină le este zestrea şi mai ales cât de lung este drumul.Dar.magistralele comunicaţiei”... Satul Global a început prin a fi o vastă întindere populată de personaje pe deplin egale între ele şi 169 Universitatea SPIRU HARET . SUA lansează Westar 1.. Prin urmare. în 1973. o constatare se impune cu toată forţa: această dezvoltare spectaculoasă .. În 1976 se experimentează cablul de fibră optică pentru telefon şi televiziune. teletextul sunt alte . capabil să retransmită opt milioane de cuvinte pe secundă. iar televiziunea îi calcă pe urme în anii ’30. S-ar putea spune că zborul plin de aplomb al tehnicii în sprijinul comunicaţiilor a avut un efect contrar: a umplut braţele cu cadouri celor aflaţi în faţă. peste un deceniu piaţa face cunoştinţă şi cu videodiscurile”.n-a făcut decât să despartă. După ce în 1969 apar videocasetele.

mass (de masă). se amplifică. ci 10 Idem. Termenul media este fundamental. I.3. 2) un limbaj de comunicare. care este particularizată în raport cu canalul de comunicare şi cu etapele comunicării (de pildă.10-20. termenul media nu are exclusiv această conotaţie. Mass-media – repere şi criterii sociologice În sintagma mass-media.10 Noile tehnologii ale comunicării şi răspândirii informaţiilor. eterogene şi dispersate geografic. inclusiv sub forma imaginilor. media (mijloace de comunicare). p. de mijlocitor tehnic al comunicării. benzi de înregistrat). a unor mesaje unei audienţe largi. de către furnizori centralizaţi. mijloacele tehnice necesare realizării unei emisiuni de televiziune nu sunt aceleaşi ca în cazul unui cotidian sau unei emisiuni radio). Într-o abordare mai cuprinzătoare. precum şi receptarea mesajelor de către public (aparate audio-video etc. consacrată în limba engleză referitor la mijloacele de comunicare de masă. reprezentat de un set de tehnologii care permit elaborarea şi producerea mesajelor (camere de luat vederi.ajunge să bage de seamă cum diferenţele existente se dilată fără limite. De aici rezultă că media „acoperă” simultan cel puţin două sensuri: 1) o tehnologie specifică de comunicare. 170 Universitatea SPIRU HARET . semnifică un atribut al celui de-al doilea. semnificând seturi de tehnici şi metode de transmitere. transmiterea imaginilor şi sunetelor. au stimulat şi stimulează procesele globalizării. se dezvoltă. atingând în cele din urmă proporţii nebănuite” .) . primul termen.

Astfel. Cât priveşte termenul mass. amplitudinea socială a mesajului transmis. trei obiective esenţiale: 1. Impactul societăţii asupra mass-media. reunind o pluralitate de funcţii social-politice. cercetarea sociologică utilizează mijloace şi metode specifice urmărind. Pornind de la asemenea repere sau criterii de evaluare a naturii şi structurii mass-media. 171 Universitatea SPIRU HARET . Complexitatea raporturilor emiţător-mesaj-receptor. ideologice. respectiv ca element constitutiv al Realităţii sociale de gradul I obiective. importante sunt realizarea „portretului social” al mass-media. culturale. sociologii analizează mass-media: 1. . naţiuni. b) simultaneitatea transferului de informaţii către destinatari. înţelegerea mecanismelor funcţionării şi interconexiunii lor cu societatea. etnii. în principal. Din această perspectivă.şi pe cea de limbaj. încât unui canal de comunicare îi corespund: un limbaj specific. ca tip de comunitate în raport cu practicarea unui consum cultural extins social. ca instituţie specifică sau serviciu public. o gramatică anume. Impactul comunicării de masă asupra cetăţeanului..Ca element al sistemului (sistemelor) social (e) pe plan naţional şi internaţional. de la locul şi rolul acestora în societatea modernă. dar şi alte accepţiuni. 3. 2. în modul cel mai general. psihosociale şi economice-financiare. c) societatea largă de masă. între semne şi semnificaţii şi între semnificaţii şi receptor este specific fiecăruia dintre instrumentele media. adică. Cele mai frecvente sunt următoarele: a) mărimea audienţei captate de mijloacele de comunicare modernă. de mijlocitor de semnificaţii. un cod. el are semnificaţia de public. În toate aceste ipostaze (sau în analiza celor trei obiective). raportul între semne. asupra comunităţilor umane (grupuri. societate mondială).

fundalul este reprezentat de ideea generală că ne găsim în faţa unui ansamblu de fenomene culturale strâns legate de civilizaţia tehnicistă. în cadrul unui sistem cultural deschis12. comunicarea de masă se caracterizează prin factura sa industrială.Thomson. Mass-media în tranziţie. 12 B.B. p. prin ele. iar prin instituţionalizarea producţiei şi generalizarea difuzării de bunuri simbolice. 1996. Standford.Cathelat. în conturarea atributelor conceptului de massmedia. ajungem să constatăm dimensiunile sociale şi implicaţiile umane – pozitive sau negative – ale mass-media. ansamblul mesajelor culturale difuzate la scară de masă în condiţiile civilizaţiei informaţionale. În acest sens sunt supuse investigaţiei. Editura Fundaţia Rompres. instaurând o relaţie instantanee cu orice punct din timp sau din spaţiu. Ideology and Modern Culture. ca factor puternic de influenţare-orientare-schimbare a comportamentelor individuale şi colective. diplomatice instituţionalizate sau al formelor organizate de reprezentare a societăţii civile” .2. Ca mediere şi mediator între Realităţile de gradul I evenimenţiale şi populaţie. Publicité et société.219. ca producător («manipulator») de stări de spirit. respectiv ca producător de imagini despre realitate. curente de opinie publică şi. 13 J. Ea se distinge prin ubicuitate. cât şi instrumentele comunicării de masă (cum Petru Pânzaru. 3. atât conţinutul (ceea ce se transmite). p. Payot.2. publicuri.Cadet. 172 11 Universitatea SPIRU HARET . Paris. prin anonimatul emiterii şi receptării. culturale. 74. Standford University Press. 1990. A. Potrivit altor sociologi. 1976. ci puternice mijloace de influenţare a tuturor domeniilor vieţii sociale. deci. Bucureşti. în moduri şi cu mijloace diferite. Mijloacele de comunicare în masă au caracter ambivalent: ele nu sunt doar mijloace (neutre) de informare. prin transmiterea şi stocarea informaţiei13. p. Ca instrument al grupurilor de interese politice.11 Oricum. climate psihosociale. economice.

173 14 Universitatea SPIRU HARET . Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. Routledge. p. London. adică. transmise de medii tipărite. Cercetarea sociologică a mass-media pune în evidenţă. elaborare şi difuzare de mesaje.. teoretic şi metodologic. p. fiecărui canal de comunicare corespunzându-i un limbaj specific.. 15 T. c) analiza dimensiunii sociale. deopotrivă. Key Concepts in Communication and Cultural Studies. au statutul unor mărfuri. Bucureşti. 1994.se transmite). corelat cu analiza producătorului (cine transmite) şi. d) studiul efectelor (ce efect are mesajul).O´Sullivan et al. 18. mijloacele tehnice de creare.sinteză” a celor prezentate. următoarele elemente: a) analiza conţinutului ce se comunică. determinat de mediumul sau instrumentul de comunicare. „prelucrat” în virtutea difuzării lui în masă şi structurat conform restricţiilor impuse de codurile specifice limbajelor de comunicare. considerăm că putem fi de acord. şi ca . aceste conţinuturi sunt consumate în mod personal. în acest context trebuie avut în vedere modul propriu de structurare a acestuia. regularizate de stat şi finanţate de particulari. analiza conţinutului cultural şi a modului de structurare a mesajului (ce şi cum se transmite). 173. ceea ce presupune examinarea unui anumit conţinut cultural. aceste conţinuturi. într-o manieră generală. cu ajutorul unor tehnologii înalte. care sunt produse în chip industrial.14 În consecinţă. Orientări operaţionale în cercetarea comunicării de masă. sonore şi audiovizuale. privat de către publicul lor” . cu aprecierea acelor sociologi care consideră comunicarea de masă ca fiind „practica şi produsul care oferă divertisment şi informaţii unei audienţe formate din persoane necunoscute. 1981. în sensul evaluării (estimării) mesajelor ce sunt transmise pe canalele comunicării de masă şi se adresează publicului în anumite scopuri.15 Gina Stoiciu. b) analiza modului în care se transmite mesajul.

174 Universitatea SPIRU HARET . în continuă schimbare: lumea comunicării sau „tabloul mişcător” al mass-media: „comunicarea invadează toate domeniile. într-o combinaţie de culori aproape infinită. nu se ocupă de metafore – deşi nu le ignoră –. în presa însăşi. Comunicarea. acum. unde se produc cărţi standard. astăzi. iar marketingul. fără a vorbi. obiectul tuturor poftelor politice şi publicitare. Institutul European. bineînţeles. care se vor «comunicative». p. în domeniul editorial. după cum se poate crede. o nouă lume reală. Iaşi. desprinzând argumente. în psihoterapiile individuale şi de grup. ca ştiinţă. în mediile politice. unde rubricile «comunicare» prosperă. în sfera religioasă…. care nu mizează decât pe marketing politic şi imagine publică şi care cred. Tabloul sau portretul comunicării din secolul al XXI-lea ar putea continua cu noi componente şi nuanţe. în întreprinderi. dinamică. Curioasă şi puternică convergenţă a acestor domenii diferite. care înţelege să se onoreze pe ea însăşi numindu-se «întreprindere de comunicare». unde sectorul relaţiilor umane devine predominant. că o lume politică fără ecou în sondaje nu este pe deplin înţeleasă. de informatică sau de ştiinţele cognitive. în înseşi ştiinţele exacte… contaminate de termenul «comunicare». Consens transnaţional şi. 2002. 15-16. 16 Lucien Sfez. concluzii şi învăţăminte. semiindustriale…. care altădată viza produsul. în publicitate. în audio-vizual. ci de procesele reale care se petrec în societate. în ştiinţa organizaţiilor şi a deciziei. ba chiar o nouă religie mondială în devenire”16. o nouă ideologie. lucrează astăzi la însăşi imaginea firmei.În faţa sociologului se află. de inteligenţa artificială. dar sociologia.

şi-a afirmat personalitatea o subramură a sociologiei: sociologia mass-media. 175 Universitatea SPIRU HARET . rolul acestora în desfăşurarea vieţii sociale.REZUMAT Revoluţia tehnologică şi informaţională a imprimat un curs accelerat. pune în lumină cu claritate – dacă cercetarea este coerentă. Comunicarea este o nevoie umană continuă. având drept componente organice publicul. exploziv. care a evoluat din punct de vedere al mijloacelor materiale. scopurilor şi conţinutului mesajelor. a mijloacelor de comunicare de masă. dar şi al strategiilor. naţiune. Una dintre premisele sau condiţiile mondializării o reprezintă expansiunea şi perfecţionarea tehnologică a mijloacelor de comunicare. În legătură cu acestea a luat amploare şi investigaţia sociologică. pornind de la repere şi criterii specifice. condiţiile socio-istorice interne sau externe în raport cu o comunitate umană – grup. Analiza sociologică a mijloacelor de comunicare de masă. cu omenirea în întregul său. amplificării cantitative şi calitative a mass-media. posibilă din mai multe unghiuri (sau perspective). iar în acest cadru. Valorile sociale şi umane ale acestora sunt în mod specific sesizate (relevate) de investigaţiile sociologice. unitară şi concretă – semnificaţia şi impactul social al mass-media. producătorii şi distribuitorii de mesaje. dezvoltării şi înnoirii proceselor de comunicare din societatea contemporană. sistemele de control şi gestiune. culturale a indivizilor şi colectivităţilor. Mass-media se constituie într-un sistem propriu. stat. politice.

– Câmpul sau spaţiul jurnalistic (mass-media). mijloace. 5) Definiţi mass-media ca sistem (sau subsistem) social. – Mass-media ca sistem (sau subsistem social). – Comunicare şi globalizare.CONCEPTE-CHEIE – Mass-media. instrumente. efectul mesajelor etc. dimensiune socială. ÎNTREBĂRI DE CONTROL (autoevaluarea cunoştinţelor) 1) Care sunt înţelesurile sintagmei mass-media? 2) Forme sau tipuri de comunicare (enumerare şi descriere succintă) 3) Care este paradigma lui Lasswell? 4) Definiţi câmpul sau spaţiul mass-media. receptori. – Diversitatea teoriilor comunicării. – Comunicarea. mesaj. 6) De ce este comunicarea o nevoie umană continuă? 7) Care este relaţia dintre mondializare şi comunicare? 176 Universitatea SPIRU HARET .). – „Satul Global”. – Elemente fundamentale ale cercetării sociologice a mass-media (conţinut.

2001. – Bernard Miège. 44-55. – Emanuel Pedler. 175-185. 74-86. Bucureşti. Editura Meridiane. 1998.11-17. 1998. p. Despre televiziune. Mass-media în tranziţie. ediţia a IV-a. Editura Cartea Românească. p. p. 15-24. – Pierre Bourdieu. Sociologia comunicării. – Petru Pânzaru. Bucureşti. 1996. Editura Fundaţia Rompres. Gândirea comunicaţională. Editura Fundaţiei România de Mâine. p. Editura Cartea Românească. 177 Universitatea SPIRU HARET . Bucureşti.8) Care sunt principalele criterii şi repere de cercetare sociologică a mass-media? BIBLIOGRAFIE – Aurelian Bondrea. 2003. Bucureşti. Sociologia culturii.

1 În contextul unui larg spectru de opinii sau de abordări. În teoriile comunicării s-a formulat şi explicaţia potrivit căreia comunicarea trebuie înţeleasă ca producţie şi schimb de mesaje. André Guittet.3-4 .II. se poate spune că definiţia cea mai succintă dată comunicării este aceea de interacţiune socială prin intermediul mesajelor. 1991. p. poate afecta un alt organism. Dynamique des communications dans les groupes. p. pornind de la transmiterea unei informaţii şi nu printr-o acţiune directă precum cea pe care o exercită o forţă fizică ce pune în funcţiune o energie”. 2003. 15-18. 178 1 Universitatea SPIRU HARET . MODELARE ŞI LIMBAJ În termenii cei mai generali. comunicarea este explicată şi înţeleasă ca un proces prin care o persoană sau un grup de persoane influenţează prin anume limbaje (semne) comportamentul sau starea mentală a altora. modificându-l sau modificându-şi acţiunea. Polirom. Aceste două principale orientări sau şcoli de gândire au produs o bogată literatură de specialitate. Unii autori consideră că „există comunicare de fiecare dată când un organism oarecare. Armand Colin. PROCESUL DE COMUNICARE. Introducere în ştiinţele comunicării. Gilles Amado. fie sub aceea a sociologiei comunicării sau sociologiei mass-media. înscrisă fie sub egida ştiinţelor comunicării sau teoriilor comunicării de masă. MODELE. în particular un organism viu. Paris. John Fiske. Iaşi.

4. Comunicarea extrapersonală sau comunicarea cu alte entităţi decât oamenii (comunicarea cu maşini. Modelul H. Mind. pe canale de masă. cum am văzut în capitolul anterior. Self and Society (1934). 3.1. în esenţă.1. Lasswell George Herbert Mead. Comunicarea. Analiştii fenomenului. Acest model al comunicării se reduce la schema următoare (fig.II. automate bancare etc. 2.1. falsă ori confuză). fondator al interacţionalismului şi behaviorismului social.). dinamică şi modele Comunicarea este. tehnologii de vârf. II. Comunicarea intrapersonală sau conversaţia interioară a individului cu sine însuşi. Cercetările asupra comunicării pornesc de la modelul simplu enunţat. constând în emisia-recepţia semnificaţiilor şi decodarea lor (adevărată. au ajuns la concluzia că există cel puţin cinci tipuri de comunicare: 1. calculatoare. îndeosebi sociologii şi psihologii. II. Mead este un reprezentant al şcolii sociologice de la Chicago. unei audienţe de masă. 179 2 Universitatea SPIRU HARET . un proces prezent în toate situaţiile sociale. care înseamnă influenţa asupra acţiunii celuilalt. de americanul Harold Lasswell.): EMIŢĂTOR → MESAJ → MEDIUM cine? ce spune? prin ce mijloc? → RECEPTOR → IMPACT cui? cu ce efect? Fig. „sinele este cel care face cu putinţă societatea specific umană”2. jocuri video. Comunicarea în masă. Comunicarea interpersonală sau interacţiunea faţă în faţă. rezultată din dinamica grupurilor (mesaje în interiorul grupului). 5. atunci când cei doi se află în imediată apropiere. După teoria lui George Herbert Mead. care presupune mesaje trimise de la mai multe surse. Comunicarea de grup.

modelul Gerbner (1956). 2003. EMIŢĂTOR codificare MESAJ decodificare RECEPTOR Fig. modelul Jakobson (1960). însă. prin introducerea noţiunii de semnificaţie. II. adevărate „modele”.Alţi sociologi au acordat atenţie prioritară problemelor transmiterii informaţiei. The Mathematical Theory of Communication. Aceste modele sunt cunoscute sub numele autorilor lor. John Fiske. elaborând din această perspectivă teorii ale informaţiei. Alt model (variantă) Autorul acestei teorii. Extensia teoriei informaţiei. aplicabile întregului câmp al comunicării umane. 4 A se vedea mai pe larg.2. Una dintre aceste teorii descompune procesul comunicării într-o suită de elemente de la emiţător la receptor Canal (fig. au apărut şi s-au încetăţenit în teoria şi practica sociologiei. matematicieni. Introducere în ştiinţele comunicării. a studiat din lanţul comunicării numai o fracţiune. permite o schemă mai cuprinzătoare a lanţului comunicării. structura unui singur act Claude Shannon. de fapt. avantajele şi limitele fiecăruia. Claude Shannon. posibil a fi reprezentată printr-o suită de acte sau etape ale comunicării. 1952. modelul Shannon şi Weawer (1949). dar. modelul Westley şi Mac Lean (1957). Editura Polirom. 180 3 Universitatea SPIRU HARET . mai mult sau mai puţin perfecţionate în timp. II. University of Illinois Press.4 Despre acestea se poate spune că au devenit „modelele clasice” ale teoriei comunicării. 21-60. oricum.3 În plină expansiune a preocupărilor pentru fundamentarea unor teorii coerente ale comunicării. lingvişti –. relaţia matematică dintre emiţător şi receptor. Iaşi. Utilizând. datorită şi altor specialişti – ingineri. care-l interesa din punctul de vedere al tehnicii de transmisie. după cum vom vedea ulterior. cum ar fi modelul lui Laswell (1948).2). p. modelul Newcomb (1953). Analiza unora dintre ele relevă. Urbana.

procesul de comunicare poate fi schematizat metodologic în modul următor (fig. R semnificaţia tradusă de receptor Fig. semnificaţia nu se află în transmisie. II. II. Efectul de feed back 181 codificare decodificare referent RECEPTOR Universitatea SPIRU HARET . pornind de la efectul de feed back (fig. feed back-ul (retroinformaţia). noţiunile de codificare şi decodificare desemnează operaţii mai degrabă culturale.): referent EMIŢĂTOR zgomote canal MESAJ feed back retroacţie Fig. aceştia îşi reajustează mesajul.de comunicare. Deci. Ciberneticianul Norbert Wiener. Mesajul este purtătorul semnificaţiei care urmează a fi decodificată. Punctul de vedere al ciberneticii este marcat de importanţa acordată influenţei informaţiei şi proceselor de adaptare în desfăşurarea unei acţiuni.3): Mesajul transpus în reprezentare Expresie Transmisie pentru E E (semnificaţie) mesajul mesajul produs emis pentru (codificare) difuzare Comprehensie R mesajul receptat (decodificare) Reprezentare.3. ci în momentele expresie şi comprehensie. Emiterea unui mesaj antrenează reacţiile receptorului. Modelul „clasic” al comunicării În acest context. II. de transformare a unei semnificaţii în mesaj codificat (momentul expresie) şi de transformare a mesajelor codificate în semnificaţie (momentul comprehensie). modificând această schemă liniară.4. a adăugat. emiţătorul. la rândul lor.4. ca element de reglare. ale cărui efecte influenţează. II.

autorii acesteia – psihologi. un grup). Se poate defini prin mijloacele fizice care stimulează receptorul (mijloace sonore. oglindind evoluţia vieţii social-umane. Caracteristicile canalului determină constrângerile şi limitele în transmisia mesajului. o bogată literatură. În înţelegerea procesului de comunicare. prin utilizarea aceluiaşi canal. Procesul de decodificare este posibil dacă receptorul percepe şi identifică semnele şi înţelege regulile care le combină. Referitor la însemnătatea şi funcţiile acestuia – factor ce exprimă conţinutul comunicării – s-a constituit. în timp. lingvişti. va fi posibilă receptarea informaţiei. Noţiunea de zgomot acoperă toate fenomenele parazite care pot denatura mesajul şi fac dificilă înţelegerea lui. Referentul se raportează la toate elementele situaţiei şi contextului care au determinat emiţătorul să-şi formuleze mesajul. Receptorul reprezintă destinatarul care primeşte mesajul. mereu unul dinamic. Codul constă în transformarea unei informaţii în semne reperabile. Mesajul este conţinutul comunicării. vizuale etc. se articulează urmând un sistem de reguli. el corespunde ansamblului de semne perceptibile care stimulează receptorul şi căruia îi aduce informaţia. iar semnele. a căror natură depinde de canalul utilizat. Dacă repertoriile de coduri sunt identice şi dacă regulile de decodificare sunt asemănătoare. Canalul permite transmiterea informaţiei de la emiţător la receptor. un individ. zgomotele rezultă din interferenţa mai multor mesaje. un rol aparte îl deţine mesajul.) într-un proces de comunicare. 182 Universitatea SPIRU HARET .Iată care sunt rolurile sau atribuţiile termenilor în discuţie: Emiţătorul desemnează sursa emisiei (o maşină. este calea de circulaţie a mesajelor. un animal.

Alte abordări disting două tipuri principale de mesaje: a) cele care constau în a acţiona asupra mediului şi. Gilles Amado. 6 B. Mesajul caută să producă un efect. André Guittet.6 Astfel. Nu există.Zajonc.B.sociologi – definind similar sau diferenţiat modurile sau tipurile procesului. Skinner. În acest tip de comunicare. care nu este cu necesitate conştientizată de emiţător. dar interlocutorul este capabil să interpreteze unele „indicii” purtătoare ale unei informaţii.. Astfel. 1991.F. Există o adaptare. b) cele care privesc reperarea în mediu. Comunicarea instrumentală răspunde unei finalităţi. Dunod. Traité de psychologie expérimentale. 1957. Verbal Behavior. etichetându-le. a diferite obiecte şi evenimente: acestea sunt denumiri. deci. asupra altuia: acestea sunt cereri. 2. Comunicarea incidentă. în particular. 1966. formularea unui mesaj. 183 5 Universitatea SPIRU HARET . 3. Această comunicare are în vedere motivaţiile interlocutorilor care trăiesc această comunicare şi în care sunt implicaţi. încercarea de stăpânire a mesajului este fundamentală.cit. unele abordări descriu trei tipuri de comunicare:5 1. Appleton Centurz Crofts. o reacţie a receptorului. op. Comunicarea consumatoare se bazează pe toate schimbările legate de exprimarea unei stări emoţionale. Paris. în care emiţătorul furnizează o informaţie fără a avea intenţia de a o face sau fără să-şi dea seama. unui scop. de pildă. New York. primele mesaje ale copilului pot fi plasate între aceste două funcţii: „păpuşa mea” poate semnifica: „dă-mi R. o adecvare a mesajului în funcţie de acest efect.

ea exprimă sau descrie relaţia dintre mesaj şi emiţător. în acest caz. Iaşi. Din perspectivă lingvistică. propaganda depind de funcţia conativă. tot ceea ce aduce un supliment de sens prin jocul structurii semnelor depinde de funcţia poetică. 56-58. Funcţia referenţială este orientată. Polirom. 2003. aceeaşi sintagmă poate însemna şi: „iată păpuşa mea!”. Points. Astfel. p. ordin. în acest caz. Mesajul face trimitere la obiectul sau faptul la care se referă şi ale căror caracteristici le descrie. spre receptor.7 4. Paris. a fost formulată teoria potrivit căreia orice mesaj îndeplineşte mai multe funcţii. este vorba de o desemnare sau denumire. discursul ştiinţific. 2. de un ordin sau o cerere. Seuil. este vorba.păpuşa!”. A se vedea şi John Fiske. Funcţia expresivă este centrată pe emiţătorul mesajului. somaţie. ce pot fi ierarhizate în jurul uneia fundamentale: 1. informaţia obiectivă ce se raportează la fapte concrete sunt mesaje cu funcţie referenţială. Mesajul are drept scop să exercite influenţă asupra receptorului: este cerere. Introducere în ştiinţele comunicării. concentrate asupra „adevărului” sau acurateţei factuale. centrată pe realitate. mesajul expresiv poartă pecetea subiectivităţii emiţătorului. 3. Într-un mesaj. 184 7 Universitatea SPIRU HARET . transmite emoţiile. atitudinile şi personalizează mesajul. Funcţia conativă este orientată spre destinatar. mesajul fiind centrat îndeosebi pe Roman Jakobson. 1963. Essais de linguistique générale. Un mesaj publicitar. Funcţia poetică pune în evidenţă „latura palpabilă a semnelor”.

discursurilor. În modelul lui Jakobson. În comunicaţiile telefonice sunt. În asemenea situaţii. cele şase funcţii ale comunicării sau mesajului sunt determinate de un set de factori. la acelaşi lexic. precizări asupra codului şi folosirii sale. la aceeaşi sintaxă. Funcţia fatică joacă un rol important în cadrul riturilor. confirmând că are loc transferul de mesaje. conţinutul comunicării are mai puţină însemnătate decât faptul de a fi acolo şi de a afirma relaţia. 6. ceremoniilor. Funcţia metalingvistică este cea a identificării codului utilizat. în astfel de situaţii. prin urmare. Prin aceste mesaje. „mă auziţi?” Aceste expresii servesc la atragerea atenţiei interlocutorului sau la asigurarea că el te ascultă.5): 185 Universitatea SPIRU HARET . Aceste schimburi pot părea absurde celui care nu participă la această comunicare. 5. Ea vizează să ofere explicaţii. de pildă. conversaţiilor cotidiene. interlocutorii verifică faptul că au recurs la acelaşi cod. întrucât. încât structura acestui ansamblu de factori şi funcţii poate fi reprezentată astfel (fig. II. În acest fel. Funcţia fatică are menirea de a păstra canalele de comunicare deschise. Funcţia metalingvistică se referă. la cuvinte sau la orice alte semne care pot fi suportul comunicării. informaţia este cu totul secundară. formule ca: „alo”. dicţionarul îndeplineşte o funcţie metalingvistică. de a menţine legătura dintre destinatar şi emiţător.caracteristicile şi reacţiile receptorului pe care acest mesaj caută să-l influenţeze.

în pas cu evoluţia civilizaţiei.5. în continuă schimbare. aceste funcţii se suprapun. Dacă. pentru a sesiza finalitatea comunicării. Este necesar numai a discerne funcţia preponderentă. ele sunt prezente. aşadar. cu progresele ei materiale 186 Universitatea SPIRU HARET . deoarece ele permit ajustarea. un proces dinamic. adaptarea receptorului şi emiţătorului. Factorii constitutivi ai comunicării CONTEXT EMIŢĂTOR MESAJ CONTACT COD DESTINATAR II. Funcţiile comunicării REFERENŢIALĂ EXPRESIVĂ POETICĂ FATICĂ METALINGVISTICĂ Fig. în orice comunicare. Factorii şi funcţiile comunicării CONATIVĂ Trebuie făcută precizarea că cele şase funcţii ale mesajului nu se exclud una pe cealaltă. cel mai adesea. II. funcţiile fatică şi metalingvistică sunt primele în realizarea unui proces de comunicare. Comunicarea este. într-un fel sau altul.I.

aptă a „da seamă de multitudinea aspectelor şi fenomenelor pe care le creează mass-media şi telecomunicaţiile prin spaţiu şi timp”. Gândirea comunicaţională. grupuri. este de semnalat contribuţia lui Abraham Moles la configurarea schemei canonice a comunicării. în special. Cartea Românească. Comunicarea – „energie a vieţii sociale” Procesul comunicării joacă rolul unui factor vital al dezvoltării social-umane.8 În această ordine de idei. Dacă gândirea şi comportamentele comunicaţionale sunt obiect de studiu pentru antropologie. state etc. în acelaşi timp. psihologie sau lingvistică. 1998. multe din definiţiile comunicării insistă. p. un proces (la care concură mijloace diversificate) şi rezultatul acestui proces”.2.(tehnologia informaţiei). spontane sau organizate. beneficiind de tehnici din ce în ce mai numeroase şi performante – mijloacele de informare în masă. dar şi cu perfecţionarea vieţii sociale. în general. „asupra mecanismelor care favorizează dezvoltarea relaţiilor umane şi. acţiunea comunicaţională este un teritoriu al sociologiei mass-media. După cum am văzut. Acestea au o uimitoare putere de atracţie şi exprimă o simbolistică aproape inepuizabilă. asupra fenomenelor de simbolizare şi a mecanismelor de transmisie a conţinuturilor. 187 8 Universitatea SPIRU HARET . comunicarea este. politice şi economice existente între oameni. el este condiţia sine qua non a desfăşurării vieţii sociale. între comunităţi. naţiuni. 20. oglindă a forţei creatoare a omului. Reducând diversitatea situaţiilor reale ale comunicării la unitatea unei scheme de bază („canonică”). a relaţiilor sociale. II. mai mult sau mai puţin argumentat ştiinţific. Moles a demonstrat că această schemă – Emiţător-Canal-Receptor – simbolizează legătura spaţio-temporală Bernard Miège.

în plan comunicaţional a partenerilor. apoi. Teoria structurală a comunicării şi societatea. Ca mod sau tip fundamental de interacţiune psihosocială a persoanelor. în circulaţia de impresii şi comenzi. comunicarea reprezintă un sistem extrem de important de schimb social. de altfel. c) inteligibilitatea celor comunicate: acest aspect depinde atât de organizarea informaţiilor. p.şi transferul de forme. tehnice ori parentale. cum consideră Claude Lévi-Strauss.9 Pornind de la schema canonică. activitatea de comunicare constă în transmisia şi schimbul de informaţii (mesaje) între persoane. b) expresivitatea comunicării. cu care. prin utilizarea unei serii de repere („repertoare”) sau de coduri ce permit analiza diferitelor tipuri de comunicare şi clasificarea actelor de comunicare. în împărtăşirea unor stări afective. 21. de compatibilitatea . Înţeleasă ca proces. Pentru a realiza o comunicare optimă este necesară îndeplinirea unor condiţii: a) consistenţa de conţinut a mesajelor: aceasta este conferită de cantitatea de informaţie principală cuprinsă în mesaj şi semnificativă pentru interlocutori. 188 9 Universitatea SPIRU HARET . în vederea obţinerii stabilităţii ori a unor modificări de comportament individual sau la nivel de grup. în practicile sociale pe care le efectuează. cât şi de nivelul de acces la ele al interlocutorilor. deosebite de schimburile economico-materiale. Este vorba despre lucrarea lui Abraham Moles. de decizii raţionale şi judecăţi de valoare. s-au analizat fenomenele de „retroacţie” sau de reacţie prin închiderea buclei (feed back). cu finalitatea expresă de a obţine efecte în reprezentările şi opiniile indivizilor. realizat prin intermediul simbolurilor şi al semnificaţiilor social-generalizate ale realităţii. fiind. în cadrul unui asemenea proces efectuându-se schimburile de semnificaţii. aceasta se găseşte în raporturi complementare şi de reciprocitate. Idem. care este social elaborată. posibilă – prin contribuţia altor orizonturi ştiinţifice – sistematizarea diferitelor tipuri de comunicare.

în cadrul comunicării.57 189 Universitatea SPIRU HARET .):10 Zonele I. Tensiune: manifestă o tensiune. respectând libertatea altuia. Cere orientare. se declară satisfăcut.Un model interesant al comunicării grupează comportamentele verbale ale subiecţilor în trei zone: socio-emoţională pozitivă (I). analizează. 2. analiză. Fig. zona neutră a sarcinii (II) şi zona socio-emoţională negativă (III). 9. obţinând astfel. respingere pasivă. valorifică efortul altora. 4. Dă sugestii şi indicaţii. repetare. confirmare. Reacţii negative 10 Dicţionar de psihologie socială. mijloace de acţiune posibile. acceptă tacit. râs. 5. se afirmă pe sine. II. Probleme III. o evaluare. II. informează. Schemă analitică a comunicării Răspunsuri II. ajută. raportate la şase tipuri de probleme: a) de comunicaţie. încurajează. Cere o opinie. abcdef 7. are înţelegere. Acestea sunt reprezentate schematic. Reacţii pozitive 1. Antagonism: face dovadă de opoziţie. 6. exprimă sentimentul. denigrează pe alţii. Acordul: îşi dă acordul. glumă. 12. c) de influenţă. Dă o orientare.6. 11. 3. informare. Îşi spune părerea. 10. Dezacord. direcţionări. confirmă. Destindere: caută diminuarea tensiunii. îşi exprimă dorinţa. repetă. Solidaritate: denotă solidaritate. dezaprobare. se retrage de la discuţie. 8. astfel (fig. refuză ajutorul. expresie de sentiment.6. b) de evaluare. 12 categorii de comportamente. cere ajutor. p. d) de decizie. Cere sugestii. e) tensionale şi f) de integrare.

la nivelul indivizilor.Schema analitică prezentată oferă imaginea sintetizată a mecanismelor de comunicare în diferite organizaţii sociale. grupurilor. rapidă. decisiv la înfăptuirea consensului. creându-se condiţii pentru o comunicare fluentă. cum observă analiştii. conflicte ce pot fi rezolvate prin intensificarea comunicării. astfel. este deosebit de important a răspunde la întrebări precum: Mesajele forurilor de decizie parvin operativ în grupuri. nedistorsionate are o însemnătate covârşitoare pentru informarea exactă a indivizilor. precum şi motivele declanşării acestora au o determinare istorică. Prin urmare. dacă în istoria timpurie predominau forţa şi constrângerea. mai cu seamă a celor cu caracter democratic. Formele pe care le îmbracă diferitele conflicte. contribuind. În acest sens. Prin amplificarea şi intensificarea comunicării. la baza schimbării se află conflictele dintre grupuri. facilitându-se. manifestate în sistem. a înţelegerii şi cooperării. deosebit de semnificativă ne apare perspectiva de analiză oferită de interacţionismul simbolic. simbolul mediază înţelegerea şi comunicarea dintre 190 Universitatea SPIRU HARET . „generarea unei comunităţi a discursului” şi orientarea spre „consens şi progres”. ulterior au intervenit alte variabile. realizarea unei comunicări funcţionale. În concepţia lui George Herbert Mead. Potrivit reprezentanţilor acestei şcoli de gândire şi analiză. astfel. organizaţiilor. eficientă. iar. care au facilitat instituirea cooperării voluntare bazate pe interacţiune. datorate ordonării lor ierarhice. inclusiv în sistemele democratice. în sistemele democratice. „sporeşte conştientizarea intereselor şi a diverselor strategii”. în special emanciparea economică şi educaţia. al persoanelor vizate? Unde anume şi de ce se produce fenomenul întreruperii comunicării? De ce natură sunt barajele şi bruiajele ce intervin în sistemul de comunicare? Răspunzând corect şi operativ la asemenea întrebări se pot evita şi remedia distorsiunile şi disfuncţionalităţile apărute. corecte. Pentru o bună funcţionare a organizaţiilor sociale.

G. ca şi prin lucrarea Interacţionalismul simbolic (1969). grupul oferă posibilitatea comunicării sinelui cu el însuşi şi cu ceilalţi. semnificaţiile pe care ei le vehiculează despre lucruri şi ceilalţi indivizi. evident că indivizii reuşesc în grade diferite să-şi instituie propriul sine şi să adopte roluri adecvate din perspectivele „altuia generalizat”. Interacţiunea apare astfel ca un ansamblu de strategii prin care sinele şi altul se acomodează reciproc şi realizează o bază comună de simboluri. modurile în care cuvintele şi gesturile oamenilor generează reacţiile altora prin asumarea de roluri. Self and Society (1934). instituţiile sociale sunt posibile numai în măsura în care fiecare individ integrat în ele preia atitudini generale ale tuturor celorlalţi indivizi şi îşi poate direcţiona în mod corespunzător propriul comportament. se face trecerea de la interacţiunea nonsimbolică (Mead a numit-o „conversaţia gesturilor”) la cea simbolică.12 În lucrarea publicată postum. Mind. accentuând asupra unor aspecte esenţiale cum sunt: analiza experienţei localizate total în cadrul societăţii. interpretările pe care le dau acestora şi negocierile în care sunt antrenaţi în situaţiile sociale”. fiecare persoană este capabilă să se considere în locul alteia. importanţa limbajului. prin vehicularea de simboluri semnificative. astfel. În procesul interacţiunii. La rândul său. care reglează reciprocitatea poziţiilor. natura reflectată şi reflexivă a Sinelui.H. „ceea ce include actorii sociali. prin presupuneri şi anticipări empatice sau intuitive. Mead punea bazele unei psihologii sociale de orientare sociologică. centralitatea „acţiunii”.11 Din această perspectivă. propusă de Herbert Blumer. într-o manieră imaginară. Blumer a contribuit la transformarea 191 11 Universitatea SPIRU HARET .indivizi în cadrul interacţiunilor reciproce. prin substituirea sau preluarea de roluri. care constituie „universul logic al discursului” sau „sistemul de simboluri universal semnificative”. Este. Prin reconstrucţia interacţionalismului. a simbolurilor şi comunicării în viaţa comunităţilor umane. 12 Prin poziţia sa – o vreme preşedinte al Asociaţiei Americane de Sociologie şi profesor la Universitatea Berkeley (California) –.

nu se comunică decât prin ceea ce există în comun: ceea ce este strict personal sau. pentru că funcţionează în ambele sensuri -. II. bine cunoscut de toţi nu constituie materie de comunicare. Acest fond comun este limbajul şi orice comunicare trece prin el. în acest context. (Spre exemplu. al vieţii sociale trăite. Armand Colin. În cadrul acestui dispozitiv. din care. direct. este compus din elemente simbolice asamblate potrivit unui repertoriu (sau „cod”). Paris. Ansamblul formează „un sistem”. în lumea contemporană. dimpotrivă. o serie de ajustări sunt în măsură să echilibreze în permanenţă elementele noi („informaţia”) şi elementele deja cunoscute („redundanţa”). Ea reprezintă actul prin care doi sau mai mulţi indivizi se îmbogăţesc reciproc pornind de la un capital ce le este comun.Concluzia generalizată potrivit căreia. 13 Bernard Voyenne. reunind vechiul şi noul. în vederea realizării unui randament optim. care face obiectul comunicării. monografiile „60 de sate româneşti”). o parte este comună celor doi interlocutori. reprezintă o realitate dinamică şi complexă. după cum orice limbaj este ordonat pentru comunicare”. Conştiinţa de sine şi conştiinţa comună se întrepătrund continuu într-un joc de raporturi biologice. L’Information aujourd’hui. Mesajul. cel puţin. El a fost interesat şi de efectele sociale ale mass-media. susţinând metodologii care să exploreze bogata varietate a experienţei sociale. să ducă la teorii întemeiate direct pe datele empirice. spirituale. Nu putem să nu reamintim. aşa cum este ea trăită. economice. o asemenea concepţie relevă sugestiv înlănţuirea şi relaţiile tipurilor (sau modurilor) de comunicare directă. Transpusă grafic.7): sociologiei americane în studiu pe teren al vieţii de grup. „De fapt.13 În lumina unei asemenea concepţii. multiplă şi colectivă (fig. indirectă (scriere). p. 9. o comunicare poate fi descrisă schematic ca un lanţ care pune în relaţie un emiţător (sau „expeditor”) cu un receptor (sau „destinatar”) prin intermediul unui mediu fizic (sau „canal”). 192 Universitatea SPIRU HARET . contribuţia originală a lui Dimitrie Gusti privind studiul sociologic viu. emiţătorul devenind receptor şi invers -. comunicarea este energie a vieţii sociale. în conformitate cu bucla de comunicare (sau feed back).

Diferite moduri de comunicare A.7.Nu există proximitate fizică Transmisie în lanţ cu posibilitate de ecou asupra indivizilor sau grupurilor . II.Sistemul este reversibil mediat B. Comunicare indirectă (scriere) .Returul este mult mai lent decât în comunicarea directă 193 Universitatea SPIRU HARET . Comunicare directă – Proximitate fizică a emiţătorului şi receptorului Transmisie în lanţ .Fig.

C. Comunicare colectivă . . 194 Universitatea SPIRU HARET . .Emiţătorul şi receptorul nu sunt numai indivizi.Mesajele multiple sunt foarte numeroase. Comunicare multiplă (imprimat) Aceleaşi caracteristici ca la B.Mesajele trebuie să treacă obligatoriu printr-un organ de informare. Repetarea lor periodică tinde spre permanenţă. dar mesaje multiple transmise prin propagare D. ci şi grupuri.

expresia capacităţii speciei umane de a formula propoziţii din cuvinte aparent arbitrare şi uneori abstracte. atitudini. în mod deosebit. în esenţă. în funcţie de limba vorbită. Limbajul permite oamenilor să exprime şi să transmită idei. semantic (înţelesul sau conţinutul mesajului). atingerea scopurilor. ca şi sub aspectul eficienţei sau efectului comunicării. Istoria existenţei şi acţiunii sociale a omenirii arată că limbajul este. oglinda sau proba vie a culturii unei societăţi. Dat fiind rolul social major al acesteia – de adevărată „energie socială” –. pe scurt.3. la rândul lor. Construcţia (structura) limbajului şi funcţiile lui socio-culturale sunt obiect de studiu pentru sociolingvistică. inclusiv a limbajului. iar puterea limbajului constă în capacitatea sau 195 Universitatea SPIRU HARET . a sociologului. mesaje sau informaţii. Fiinţelor umane (normale biologic şi antropologic) le este proprie capacitatea de a învăţa limbaje logic structurate. compuse. în multe privinţe. eficienţa. Însemnătatea socială a comunicării pune în faţa emiţătorului sau sursei de informare. a conţinutului acestor procese. limbajul semnifică orice comunicare verbală sau non-verbală angajată de oameni. Limbajul – care constă în emiterea unor semne sau sisteme de semne – este. din sunete (foneme) diferit structurate.Pentru toate aceste moduri de comunicare – sau oricare altele propuse de alţi autori – importantă este finalitatea. II. anumite probleme de ordin tehnic. este evidentă importanţa studierii profunde a proceselor de comunicare şi. dar şi a analistului social. comportamente. de animale sau maşini (animalele sau maşinile putând fi „dresate” sau „programate” tot de oameni). ca unul din instrumentele funcţionale ale comunicării. pe scurt. Comunicare şi limbaj În sens general. ce pot fi pozitive sau negative în raport cu anumite valori sau principii ale acţiunii umane.

Relaţia dintre semnificant şi semnificat este semnificaţia. al raporturilor sociale de toate felurile. dar nu semnifică. studiul semnelor şi sistemelor de semne fiind preocuparea semiologiei sau semioticii. semnul având. Studiul diferitelor semne. Pentru Roland Barthès. Orice act de comunicare umană sau animală se bazează pe un stimul senzorial. o semnificaţie. gesturi. vorbirea şi limba sunt acte socialumane distincte: vorbirea este exprimarea verbală individuală. Semnul poate fi considerat ca fiind suportul perceptiv şi cea mai mică unitate ce are un sens într-un cod dat. receptorul înregistrează un suport perceptibil (a cărui natură poate fi variabilă) şi reţine o informaţie. Un semnificat fără semnificant este inexprimabil. limba constă din simboluri create de oameni şi modificate neîncetat. sunete melodice. este de negândit. ca semnificantul să fie altceva decât obiectul pe care este raţional să-l evoce şi ca orice semnificat să fie susţinut de un semnificant. deci.calitatea (însuşirea) de a fi liantul relaţiilor dintre oameni. iar limba reprezintă structura semnelor din care sunt formate actele de vorbire. o natură convenţională. care denumesc şi pot face înţelese lucrurile şi evenimentele despre care fiinţele umane vor să vorbească. obiecte şi reprezentări ale acestora ce se regăsesc în ritualuri. aceasta are drept obiect de studiu orice sistem de semne: imagini. unul dintre primii adepţi ai semiologiei. el se descompune într-un element perceptiv: semnificantul şi un element conceptual neperceptibil: semnificatul. Un semnificant fără semnificat este pur şi simplu un obiect: este. de fapt. Protocolurile sau 196 Universitatea SPIRU HARET . al producerii şi utilizării lor permite reducerea subiectivităţii şi înţelegerea reperelor obiective care marchează comunicarea. să comunice. Relaţia de semnificaţie presupune. un sens. În teoria lingvistului elveţian. Potrivit lui Ferdinand de Saussure.

Astfel. de caracteristicile care sunt proprii obiectului. de reprezentare a particularităţilor sensibile ale acestui obiect. Prin urmare. Icoana. deci. Modul cel mai simplu de a face să fie recunoscut un obiect de altcineva constă fie în a reprezenta însuşi obiectul. cu condiţia ca reprezentarea să selecţioneze trăsăturile cele mai adecvate. Icoana este totdeauna o reprezentare sensibilă a obiectului. Ea oferă posibilitatea de reproducere. Paris. mesajul iconic rămâne modalitatea cea mai simplă de a comunica o experienţă: să reproduci un gest. Icoana depinde. dacă reprezentarea sa este fidelă. în acest 14 Roland Barthès. fie în a construi o reprezentare a acestui obiect: a face o fotografie. lingvistul Roman Jakobson distinge trei niveluri de semne: icoana. este posibilă determinarea câtorva niveluri de semne. este direct perceptibilă. pertinente.spectacolele constituie. 197 Universitatea SPIRU HARET . datorită existenţei unei legături naturale între obiect şi icoană.14 În funcţie de relaţiile de semnificaţie stabilite de semn raportat la realitatea pe care vrea s-o evoce. A apropia două degete de buze pentru a cere o ţigară este şi o expresie iconică. a trasa o schemă. Între icoană şi obiect există o relaţie de asemănare care se impune simţurilor. Gauthier. pentru ca această evocare să fie recunoscută ca reprezentare a obiectului. calităţilor obiectului. absenţa ţigării indicând un comportament semiologic prin utilizarea unei reprezentări a unui act care are în acest caz valoare de semnificaţie. un desen. Le Dégré Zero de l’écriture. De fiecare dată când un raport de asemănare este pus în evidenţă. tonul unei voci. indiciul şi simbolul. evocarea are mai multă forţă. să faci un desen au adesea un impact mult mai mare asupra receptorului decât un lung discurs. cel puţin „sisteme de semnificaţii”. dacă nu „limbaje”. proprietăţilor obiectului. 1953.

O convenţie recunoscută de 198 Universitatea SPIRU HARET . Astfel. un comerciant. deci. limbajul şi simbolismul de tip logico-matematic. indirect perceptibilă. Simbolul. în acest caz conexiunea fiind regulă. o caricatură nu foloseşte decât câteva trăsături caracteristice pentru evocarea unei persoane. Indiciul. prin contiguitatea de fapt dintre un semnificant şi semnificatul său. un obiect. aşadar. Se prezintă ca un semn produs de indivizi pentru a servi drept substitut a ceva. Indiciul operează. Simbolismul social şi cultural. urma unui pas pe nisip semnalează prezenţa unui om. o relaţie. nu devine indiciu decât din momentul în care focul nu mai este vizibil. şi reprezintă experienţa relaţiei acestui indiciu cu realitatea care-i conferă statutul de indiciu. Sensibilitatea la diferite indicii este relativă: dacă unele indicii se impun în mod natural. depinde de preocupările personale ale receptorului. La nivelul emiţătorului. ce trebuie să fie capabil să-l repereze şi să-i regăsească semnificaţia. el indică o legătură şi permite să autentifici ceva. contact fără continuitate sau contiguitate învăţată. altele presupun învăţare. deoarece experienţa dovedeşte că nu există fum fără foc. indiciul poate fi voluntar sau involuntar. medicul ştie „să citească” indiciile bolii. Este suportul obiectiv al unei informaţii şi decurge direct din ceea ce l-a produs. dar informaţia pe care o aduce depinde întotdeauna de experienţa receptorului.sens. Fumul. Un nor de fum permite să poţi vorbi de prezenţa focului. Indiciul trimite. Simbolul operează întotdeauna prin vecinătate strânsă. deseori. de exemplu. Observarea comportamentului se bazează pe recunoaşterea de indicii. care. instituită între semnificant şi semnificat. Principalele trei ordine simbolice pe care le putem repera sunt: simbolismul social şi cultural. ştie „să citească” indiciile de bogăţie ale clientului său. Simbolul implică ideea de relaţie şi de identitate. la rândul său. la o altă realitate. accelerarea pulsului este un indiciu de febră.

balanţa este simbolul justiţiei. Paris. împrumutul unor formule noi marchează raporturile de influenţă ce sunt prezente la nivelul grupurilor şi indivizilor. la conţinuturile subiective. regulile matrimoniale. 199 15 Universitatea SPIRU HARET . tot ceea ce va reglementa raportul de schimb se raportează la un sistem simbolic. În general. sceptrul desemnează puterea. Crearea de noi cuvinte. orice simbol este integrat într-un ansamblu structurat care constituie ansamblul simbolic: „Orice cultură poate fi considerată ca un ansamblu de sisteme simbolice în rândul cărora pe prim plan se situează limbajul. Ele reprezintă suportul identităţii şi al relaţiilor din cadrul grupurilor sociale. câteodată. orice afirmă semnul unei identităţi poate fi considerat un simbol. Limbaj şi norme sociale. pentru Claude Lévi-Strauss. bogăţie) printr-un obiect concret şi perceptibil. simbolurile permit exprimarea a ceva abstract (moarte. Orice emblemă. Sociologie et anthropologie. Aceste simboluri se referă. atribut. Din Claude Lévi-Strauss. religia”15. Introduction à l’oeuvre de Marcel Mauss. având în vedere o asemănare de fapt. raporturile economice. În simbolismul social şi cultural poate exista însă o legătură naturală între semnificant şi semnificat.un grup social nu depinde nici de o asemănare (ca în cazul icoanei). mai dificil de stabilit: porumbelul simbolizează pacea. De pildă. cel mai adesea. Sociologii au încercat să raporteze aceste simboluri la caracteristici sociale şi să desprindă principiile generale care definesc organizarea lor. nici de o conexiune de fapt (ca în cazul indiciului). 1968. insignă. în M. ştiinţa. limba este un sistem evolutiv. PUF. arta. Aceste simboluri se bazează totuşi pe asociere naturală. Produs al unei norme sociale. De pildă. Legătura este. Psihanaliştii au făcut din simbol un mod de reprezentare indirectă şi figurată a unei dorinţe inconştiente. din moment ce pot fi regăsite la grupuri culturale diferite. la sentimentele indivizilor şi grupurilor culturale. Astfel.Mauss.

L. un individ. Autorul acestei ipoteze – Edward Sapir – susţinea că ar fi o iluzie „să ne imaginăm că cineva se adaptează la realitate fără să folosească limba şi că limba este doar un mijloc întâmplător de rezolvare a problemelor specifice de comunicare sau reflecţie”. de identificare cu grupul social de referinţă. Teorii ale comunicării de masă. 200 16 Universitatea SPIRU HARET . 1999. 252. În teoriile comunicării sociale este frecvent citată teza.17 M. cunoscută şi sub numele de principiul relativităţii lingvistice.36. S. el o marchează printr-un limbaj specific. Polirom. Rokeach. 17 Gilles Amado. cuvintele pot fi „indicatori importanţi ai diferitelor influenţe pe care le suportă un grup social. iar cel care nu aparţine grupului şi nu-i cunoaşte istoria este exclus.. aceste semne sunt. André Guittet. p. La nivelul grupurilor. De pildă. indiciul. De Fleur. Aceste cuvinte funcţionează ca un cod specific. Dar un grup care doreşte să-şi afirme identitatea şi valorile proprii sfârşeşte prin a-şi crea un limbaj specific. În situaţii experimentale. un raport de dominare. potrivit căreia limba condiţionează în mare măsură gândirea despre procesele sau problemele sociale. p.perspectivă sociologică. clivajele sociale şi luptele dintre diferite grupuri sociale”. Limbajul sporeşte. un mediu birocratic va impune un limbaj birocratic. op.cit. Iaşi.16 În consecinţă. adesea. deseori. faptul că o limbă face împrumuturi unei alte limbi semnifică un raport de influenţă şi.B. O astfel de creaţie răspunde unei nevoi de diferenţiere şi de consolidare a identităţii grupului. constatarea este frecventă: când grupul şi-a descoperit personalitatea. aproape totdeauna. marca unei dorinţe de asemănare. este interesant de analizat limbajul unei organizaţii: un mediu tehnocratic va pretinde un limbaj tehnocratic. este important de evidenţiat tipul de împrumut pe care-l efectuează un grup social.

Una din analizele remarcabile cu privire la rolul limbajului a fost întreprinsă de P. Bourdieu şi J.C.Passeron18 în studii asupra „reproducerii” în sistemul şcolar. Dacă accesul la cultură, la ştiinţă este considerat ca un factor de egalitate socială, atunci au arătat cei doi autori -, comunicarea pedagogică, aşa cum este concepută de sistemul şcolar, constituie un factor important de selecţie şi de stabilitate socială. De fapt, randamentul informativ al comunicării pedagogice este totdeauna funcţie de competenţa lingvistică a receptorilor. Modelul lingvistic practicat în clasă este limbajul profesorului şi, deseori, o distanţă apreciabilă îl desparte de limbajul vorbit de copiii din mediul popular, limbaj simplu, în care logica este săracă, un limbaj care exprimă mai puţină afecţiune decât raţionalitate. Aceşti copii sunt nevoiţi să-şi impună o normă lingvistică şi culturală prea îndepărtată de propriul lor sistem de referinţă, dat fiind că, privaţi de codul necesar receptării mesajului, ei eşuează mai frecvent decât copiii din familiile avute, pentru care această normă este mai apropiată de cea a mediului lor social. Factor de eşec sau de reuşită, încă din şcoala primară, abilitatea lingvistică, ce decurge direct din mediul social printr-un fel de „impregnare”, joacă, în orice sistem şcolar, un rol important de diferenţiere socială. Comisiile de examene orale valorizează, inconştient, semnele mediului lor social. Pentru student, ceea ce este important, înainte de toate, este să utilizeze semnificanţii care să intre în rezonanţă cu examinatorii. Este cert faptul că, la un astfel de examen, studenţii ce provin din medii defavorizate, prea centraţi pe conţinutul raţional şi folosind semnele proprii mediului lor, vor fi profund dezavantajaţi, constată unii sociologi francezi. Receptarea mesajului. Sociologi ai comunicării constată că un mesaj de o lungime dată este transmis oral de la o persoană la alta; după un număr de mai multe relee, el este înregistrat la
18

P.Bourdieu, J.C.Passeron, La Réproduction, Minuit, Paris, 1970. 201

Universitatea SPIRU HARET

capătul lanţului. Rapiditatea cu care mesajul s-a transformat este izbitoare, de vreme ce, în general, la capătul a cinci până la şase transmisii, mesajul pierde până la 70% din detaliile care îl compun. La finalul unui număr de zece transmisii, acesta dobândeşte o formă definitivă: mai scurt, mai concis, se structurează, astfel încât devine uşor memorabil. Reducţia mesajului se datorează selecţiei detaliilor. Nu toate părţile mesajului intră în rezonanţă cu receptorul: unele expresii îi sunt mai familiare, altele necunoscute. Receptorul nu asimilează niciodată pasiv mesajul; el reacţionează la semnificaţie în funcţie de preocupările sale, de propriul sistem de referinţă. Dacă el sfârşeşte prin a selecţiona şi reţine detalii care corespund mai bine punctului său de vedere, se poate întâmpla, la fel de bine, să acorde importanţă unui detaliu care nu are mare însemnătate în mesajul originar: apare, deci, o accentuare a anumitor aspecte ale mesajului. Detaliile sunt, prin urmare, reduse şi accentuate, astfel încât să corespundă unei coerenţe şi unei logici acceptabile pentru receptor. Aceste procese de reducţie, de accentuare, de asimilare la structurile personale şi colective sunt observabile în transmisia unui mesaj ce parcurge mai multe relee, dar ele sunt prezente în orice proces de comunicare interindividuală. În pregătirea şi transmiterea unui mesaj, evenimentul mediatic trebuie să fie relevant şi atractiv, adică să prezinte un anumit potenţial de frapare şi un anumit potenţial de pregnanţă, ceea ce presupune o punere în scenă a limbajului. „Această punere în scenă de limbaj îmbracă în mod evident forme variate, în funcţie de tipurile de medii şi de genurile mediatice. Ea se sprijină pe mai multe materiale semiologice (scris, oral, sonor, iconico-vizual) îmbinate în diferite moduri: scripto-vizual pentru

202

Universitatea SPIRU HARET

presa scrisă, audio pentru radio, audio-scripto-vizual pentru televiziune”.19 Dacă se admite faptul că un individ tinde să reinterpreteze mesajul în funcţie de propriile sale preocupări, atunci se poate spune că, de fiecare dată când apare o diferenţă de preocupare sau de interes între emiţător şi receptor, se manifestă distorsiune, filtraj în transmiterea informaţiei. Multe studii asupra comunicării tratează aspectele noncomunicării. Cel mai frecvent, noncomunicarea indică rezistenţa naturală a receptorului, care respinge o informaţie considerată de el că nu este necesară. Când motivaţiile sale, când informaţia nu se pot „grefa”, nu se pot asocia cu o informaţie deja integrată în sistemul de referinţă al receptorului, apare procesul de noncomunicare. De multe ori, receptorul este asimilat unei maşini pasive, total supuse. Or, în majoritatea cazurilor, relaţia emiţător-receptor nu este o relaţie de simplă dependenţă. Există totdeauna necesitatea unei ajustări, a unei adaptări. În consecinţă, relaţia care uneşte emiţătorul de receptor este fundamentală: înţelegerea acestei relaţii este unul din factorii decisivi în succesul sau eşecul procesului de comunicare. În acelaşi timp, un mesaj care nu se abate prea mult de la sistemul de referinţă al interlocutorului are şanse de a fi receptat; altfel spus, receptorul nu va auzi decât ceea ce va vrea să audă. Feed-back (returul informaţiei). Verificarea receptării prin reformularea mesajului, prin revenirea informaţiei constituie una din modalităţile cele mai simple şi necesare pentru a asigura recepţia mesajului şi a produce un proces de adaptare, dacă este necesar. Feed back-ul cel mai firesc şi spontan nu presupune decât observarea atentă a receptorului de către emiţător, un efort de
Guy Lochard, Henry Boyer, Comunicarea mediatică, Institutul European, Iaşi, 1998, p. 38. 203
19

Universitatea SPIRU HARET

clarificare şi încrederea în capacităţile sale de a stabili relaţii cu celălalt. Revenirea, retransmiterea informaţiei sporesc încrederea emiţătorului, întrucât se reduc incertitudinile recepţiei mesajului şi se uşurează adaptarea, printr-o mai bună cunoaştere a receptorului (motivaţii, nivel de cunoştinţe, limbaj, stereotipuri şi valori ale receptorului). Se realizează, astfel, o modulare progresivă a mesajului în funcţie de caracteristicile interlocutorului. Această eficacitate sporită consolidează motivaţiile fiecăruia, deoarece există o înţelegere şi acceptare a situaţiei de comunicare. Orice comunicare care urmăreşte o înţelegere reală a receptorului presupune o decentrare a emiţătorului, ce depăşeşte în acest mod propriul punct de vedere, pentru a analiza, în mod global, sistemul emiţător-receptor-mesaj. Există şi situaţii când comunicarea este problematică. În aceste cazuri, mesajul vine în contradicţie cu sistemul de referinţă al receptorului: este vorba de disonanţa cognitivă şi de comunicarea paradoxală. Disonanţa cognitivă. Pentru a interpreta fenomenele atunci când receptorul este confruntat cu un mesaj în contradicţie cu sistemul său de referinţă, psihologii sociali au dezvoltat o teorie cunoscută sub numele de teoria disonanţei cognitive. Creatorul acestei teorii, Leon Festinger, susţine că, în mod firesc, la fiecare individ există o nevoie de coerenţă care-l determină să organizeze informaţiile, astfel încât ele să răspundă unui echilibru logic, unei consonanţe cognitive, care reduce incertitudinea. Existenţa unor elemente de informaţie care, într-un fel sau altul, nu se împacă, nu se armonizează cu ansamblul sistemului de opinii declanşează atunci o disonanţă cognitivă. Cu alte cuvinte, un individ confruntat cu un fapt, o opinie, un comportament sau o alegere care contrazic coerenţa sistemului său opinional, suportă o tensiune ce provoacă reacţii de reajustare până când tensiunea dispare.
204

Universitatea SPIRU HARET

Noţiunea de disonanţă cognitivă este important a fi observată în grupuri, deoarece orice informaţii aduse de un individ pot creşte consonanţa cognitivă, dar pot să şi creeze disonanţă. Interacţiunea socială constituie, datorită sistemelor de referinţă diferite, un risc de creare de disonanţă, dar şi un mijloc de reducere a acesteia. Într-un grup coeziv, unit, bazat pe valori şi interese comune şi urmărind un scop colectiv, orice apariţie a unei informaţii ce pune în discuţie valorile pe care se întemeiază coeziunea grupului va produce disonanţă. Disonanţa va fi cu atât mai mare, cu cât informaţia atinge scopurile şi valorile centrale ale grupului; ea va fi şi mai importantă, cu cât această informaţie este adusă de o persoană care deţine un statut remarcabil în cadrul grupului. În sfârşit, cu cât distanţa dintre opiniile emise şi consensul grupului va fi mai mare, cu atât consensul va fi mai redus. Comunicarea paradoxală. Teoria disonanţei studiază orice situaţie în care receptorul se află în dezacord cu mesajul. Există şi cazuri când mesajul prezintă o asemenea formulare încât este practic imposibil să i te conformezi. Prototipul unui astfel de mesaj ar putea fi: „Fiţi spontan!”. Orice persoană căreia i s-ar cere să aibă acest comportament s-ar afla într-o poziţie imposibilă, întrucât, pentru a se supune, ar trebui să fie spontană prin supunere, ascultare. Este ceea ce s-a numit comunicare paradoxală. În comunicarea paradoxală, mesajul emis suportă o dublă constrângere: a) el afirmă ceva; b) el afirmă ceva cu privire la propria afirmaţie; c) cele două afirmaţii se exclud. Un exemplu poate fi edificator: o mamă aminteşte propriului copil că nu mai este un băieţel, dar când acesta doreşte să-şi manifeste autonomia, îl cheamă la ordine, dovedind prin aceasta dorinţa inconştientă de a nu-l vedea crescând. În asemenea situaţii, când nu este posibilă alegerea, indivizii se pot proteja blocând sistematic căile de transmisie a informaţiei, adoptând o
205

Universitatea SPIRU HARET

rezistenţă perceptivă, ce permite reinterpretarea mesajului sau acoperind comunicarea sub o mare de răspunsuri.20 REZUMAT Definiţia cea mai succintă dată comunicării este aceea de interacţiune socială prin intermediul mesajelor; astfel, o persoană sau un grup de persoane influenţează prin anumite limbaje (semne) comportamentul sau starea mentală a altora. În efortul ştiinţific pentru explicarea comunicării, pentru cercetarea ei sociologică au apărut diverse modele ce pun în relaţie termeni specifici – emiţător, receptor, mesaj, canal, cod, context – prin intermediul cărora este analizat coerent mecanismul complex al unui proces social-uman de anvergură şi de o deosebită valoare. Analiza sociologică a comunicării de masă apelează la diverse modele ce înlesnesc evaluarea ştiinţifică. Examinat ca atare, procesul comunicării relevă diverse tipuri şi moduri, factorii săi constitutivi (context, emiţător, mesaj, destinatar, contact, cod) şi funcţiile specifice (referenţială, expresivă, conativă, poetică, fatică şi metalingvistică). Reprezentând un sistem important de schimb social sub forma fluxului de informaţii (consistente, expresive şi inteligibile), comunicarea îndeplineşte rolul unui factor vital al dezvoltării social-umane, fiind, în esenţă, o adevărată sursă de energie a vieţii sociale. Comunicarea se realizează prin intermediul limbajului, care constituie, în multe privinţe, oglinda sau proba vie a culturii unei societăţi. Puterea limbajului constă în capacitatea sau calitatea lui de a fi liantul relaţiilor dintre oameni, al raporturilor sociale de toate felurile. Analiza semiologică şi sociologică a limbajului serveşte cunoaşterii, explicării şi perfecţionării sistemului social, afirmării şi dezvoltării personalităţii umane.
20

Gilles Amado, André Guittet, op.cit., p.45-53.

206

Universitatea SPIRU HARET

multiplă şi colectivă. semnificant şi semnificat. Semnificaţie. interpersonală. Modele clasice ale teoriei comunicării. Comunicarea instrumentală. Perspectiva semiologică: iconul (icoana). Funcţiile comunicării (sau mesajului). Tipuri de comunicare – intrapersonală. de grup. indiciul şi simbolul. indirectă. ÎNTREBĂRI DE CONTROL (autoevaluarea cunoştinţelor) 1) Definiţi procesul comunicării. 207 incidentă. consumatoare şi cea Universitatea SPIRU HARET . 2) Care sunt principalele tipuri de comunicare? 3) Explicaţi factorii şi funcţiile comunicării. Disonanţă cognitivă şi comunicare paradoxală.CONCEPTE-CHEIE • • • • • • • • • • Procesul comunicării. în masă şi extrapersonală. Comunicarea ca „energie” a vieţii sociale. Moduri de comunicare – directă.

4) Care este modelul cel mai simplu (liniar) de comunicare? 5) Motivaţi denumirea comunicării ca „energie” a vieţii sociale. 275-279. p. 56-58. Editura Dacia.250-268. Cartea Românească. 2003. 208 Universitatea SPIRU HARET . Sociologia mass-media. Editura Polirom. p.L. p. Introducere în ştiinţele comunicării. 2002. Teorii ale comunicării de masă. 6) Cum explicaţi puterea specifică a limbajului în viaţa socială? BIBLIOGRAFIE – John Fiske. 1999. S. 19-28. 15-18. – M. – Marian Petcu. De Fleur. Cluj-Napoca. p. 14-28. Gândirea comunicaţională. 1998. Rokeach. Editura Polirom. Iaşi.B. Iaşi. – Bernard Miège.

bineînţeles. au atras sau atrag consensul specialiştilor în domeniu. pe scurt. Recursul la paradigme este. la rolul teoriei şi modelelor în analiza sociologică. ca orice ştiinţă modernă. dar. rezultă tocmai din adoptarea drept model sau paradigmăx a unor soluţii ştiinţifice propuse sau experimentate anterior. Acesta este şi cazul paradigmei. care înseamnă model. dar şi în alte discipline. către practica socială. termen introdus în cercetare de filosoful şi istoricul ştiinţei Thomas Kuhn şi apoi preluat în abordările sociologice. care înseamnă exemplu sau model tipic. În acest sens.III. 209 x Universitatea SPIRU HARET . de aplicarea modelelor propuse şi valorificate de diverşi cercetători. examinând procesul de comunicare. sociologia are nevoie de „luminile” teoriei. Consensul lumii ştiinţifice privind acceptarea unor reguli teoretice şi metodologice. a anumitor instrumente şi procedee sau standarde. Termenul provine din latinescul paradigma sau grecesul parádeigma. TEORII ŞI PARADIGME ÎN STUDIUL SOCIOLOGIC AL COMUNICĂRII DE MASĂ În capitolul anterior. învăţătură. în acelaşi timp. mai exact spus. motivat de apariţia şi existenţa unor noi probleme sau enigme în domeniul cercetat. ne-am referit. Aceasta înseamnă a ţine seama de istoria sau rezultatele practicii ştiinţifice. După cum se ştie. exemplu. statutul de paradigmă revine acelor realizări ştiinţifice care au oferit sau oferă soluţii argumentate unei probleme apărute în cercetare şi. acesteia îi este specifică orientarea practică sau.

domeniu relativ nou în ştiinţă. este evidentă necesitatea cunoaşterii şi utilizării teoriilor şi paradigmelor afirmate în acest domeniu esenţial al vieţii sociale. Jakobson şi altele. modele. Newcomb. de la un autor la altul. unele dintre acestea: paradigmele Shannon-Weawer. 2003. De o mare diversitate. puternic şi necesar integrată acestui orizont de cercetare şi analiză. Gerbner. Valoarea şi utilitatea paradigmelor În ciuda unor controverse privind rolul modelului sau paradigmei în ştiinţă. deschizând George Ritzer. Oxford. Cf. au marcat pregnant evoluţia cercetărilor în domeniu. implicaţiile sale socioumane. pluralitatea aspectelor de natură teoretică şi metodologică. Westley-Mc Lean. De altfel. 210 1 Universitatea SPIRU HARET . a condus la efectuarea unor cercetări concretizate în valoroase paradigme.multiple paradigme”.1 Mai cu seamă în domeniul sociologiei comunicării. Lasswell. diverse paradigme sau modele de cercetare. Am amintit. s-au afirmat. îmbogăţindu-se de la o etapă la alta. 1975. s-a afirmat pe bună dreptate că aceasta este o ştiinţă cu „. modelele cunoscute servind la adâncirea cunoaşterii ştiinţifice a unor noi realităţi. 1981. Date fiind complexitatea şi diversitatea fenomenului comunicării de masă. în ce priveşte sociologia. uneori chiar divergente şi concurente. aceste perspective teoretice şi metodologice devenite construcţii paradigmatice. dar.III. Bucureşti. creator. teorii şi metode specifice. personalizate după numele autorilor lor. considerăm că aceasta nu este un instrument convenţional. parte dintre ele considerate a fi devenit clasice. Univers Enciclopedic. Într-adevăr. de rutină. ci îndeplineşte un rol constructiv. Toward and Integrated Sociological Paradigm. Dicţionar de sociologie. Sociology. implicate în studiul comunicării de masă. mai ales. caracterul şi semnificaţia revoluţionară a acestui fenomen în lumea contemporană.1. în treacăt.

societate şi persoane (indivizi) orientează cercetarea lor sociologică pornind de la evidenta lor influenţă reciprocă. determinate de însuşi stadiul sociologiei comunicării de masă în perioada dată. deşi liniară. Una dintre acestea este paradigma lui Lasswell. un cadru de referinţă frecvent reluat de cercetători şi o schemă metodologică utilă. în proporţii mai mari sau mai mici. care au determinat şi direcţiile majore în cercetarea comunicării de masă. ca şi modalităţile specifice de structurare a informaţiilor în raport cu acestea. sunt comunicatorul. studiile întreprinse au evidenţiat şi posibilităţile de depăşire a cadrelor de cercetare fixate prin această paradigmă. paradigma lui Lasswell lăsa în plan secundar studiul comportamentului receptorului în raport cu limbajele particulare ataşate canalelor. luaţi în consideraţie de paradigma lui Lasswell şi de altele. ulterioare. Cum s-a putut observa mai târziu. prin simplitate. Deşi paradigma lui Lasswell sau modelul său timpuriu a continuat să reprezinte. simplă. În acelaşi timp. ea are şi unele limite. recomandându-se şi astăzi prin claritatea schemei propuse. în timp. în timp ce atomizarea procesului de comunicare a estompat caracterul de sistem social al acesteia. un model de analiză al comunicării de masă.calea sistematizării relevante a etapelor care au marcat dezvoltarea sociologiei mass-media. Această paradigmă. ca şi corelaţiile sale cu structurile sociale. în funcţie de o serie largă de condiţionări sau indici. prin codificarea sintetică a unor întrebări fundamentale privind comunicarea de masă. Temele centrale de analiză. Însăşi natura relaţiilor dintre mass-media. canalul şi efectele. mesajul. are avantajul de a dimensiona procesul de comunicare şi de a permite elaborarea unui sistem de modele ataşat fiecărei dimensiuni. Cercetarea lui „cine transmite” a disimulat un timp caracterul de producţie industrială al comunicării. concretizat prin formula cineva spune ceva cuiva. prin bogăţia de sugestii în sfera investigaţiei. 211 Universitatea SPIRU HARET .

Prin urmare.1): X A Fig.Lasswell. cât s-o vedem ca totalitate.În această perspectivă. nu permite abordarea comunicaţiilor de masă ca sistem şi restrânge astfel valoarea cercetărilor la o analiză descriptivă. Structure et fonction de la communication dans la société . paradigma. De altfel. însuşi Lasswell a resimţit nevoia unei perspective integratoare în cercetările din acest domeniu.Ne interesează mai puţin să fracţionăm acţiunea de comunicaţie. El concepea această paradigmă doar ca un stadiu intermediar. cu toate meritele ei de pionierat în sociologie. mediator.D. 212 Universitatea SPIRU HARET . acţiunii de comunicare i se atribuie o structură particulară. cu consecinţa cercetării lor izolate.. . ce conduce la elaborarea unor tipologii reduse în cadrul fiecărei componente a sistemului. care implică o relativă autonomie a părţilor componente. Paradigma Newcomb B 2 H. ajunge la formula unui model triunghiular de tipul următor (fig. depăşind liniaritatea premergătorului său. III. în relaţie cu ansamblul procesului social”. care trebuia depăşit în direcţia unor abordări integratoare.1.2 La scurt timp după modelul lui Lasswell. III. a apărut (în 1953) paradigma lui Newcomb care.

A se vedea şi John Fiske. pentru ca ceilalţi să se reorienteze şi ei.McLean. Iaşi. receptorul. A şi B sunt comunicatorul. în F. Malcom S. iar X reprezintă mediul lor social. 2003. Balle. 4 B. 1973. op. cit. având în vedere că societatea de masă a dus la lărgirea mediului social de care oamenii au nevoie pentru a se informa. J. inclusiv feed-back-ul acestora pentru a înţelege complexitatea şi consecinţele posibile ale comunicării de masă. pus în legătură cu diversitatea infinită a mediului social (x1. mai cuprinzător. Introducere în ştiinţele comunicării.traduce” sub o formă simbolică oarecare (codificare) şi de a le transmite receptorilor prin intermediul unui canal de comunicare. mai precis. este suficient ca unul din termeni să-şi schimbe poziţia. Un modèle conceptuel pour la recherche sur le communication. Prin urmare.. cei doi sociologi au pus în ecuaţie o diversitate de relaţii. care are funcţia de a . introducând în cercetarea relaţională canalul. p. 213 3 Universitatea SPIRU HARET ..selecţiona” informaţiile despre ambient pentru receptori.3 Adâncind analiza modelului de mai sus şi sesizând importanţa cerinţei sociale de informare (comunicare).situaţii de comunicare de masă” şi să evidenţieze dinamica intensă a comunicaţiilor mijlocite de un subsistem special C. Padioleau. p. o parte a acestuia..H. de a le . 53-55. dezvoltând modelul Newcomb. respectiv. 43-52. Westley. 51-53. alţi cercetători. au aplicat realităţilor mass-media un model extins. dinamică. considerat ca factor editorial-comunicaţional (C). Paris. Westley şi Mc Lean. în special. p. x2…xn). în general.Acest model are meritul de a include în analiză rolul comunicării în societate sau în relaţiile sociale.. Larousse. Editura Polirom. În John Fiske. În această imagine. Sociologie de l’information. triunghiul ABX semnifică un sistem întemeiat pe raporturi de interdependenţă mobilă. ale mass-media. Westley şi McLean4 au încercat astfel să determine modelul structurării unei . În această paradigmă.

care altfel n-ar putea fi perceput.x Sursa: John Fiske. cu funcţiile menţionate. b) sistemul mediator C sau funcţia editorială care se constituie în comunicaţia de masă are rolul de a furniza receptorilor informaţii despre un ambient larg. paradigma în discuţie este ilustrată în trei ipostaze: modelul fundamental al comunicării. de mediere. Din analiza paradigmei Westley-McLean se desprind două aspecte: a) actul comunicării de masă este mediat de un sistem de simboluri. avantajul este acela că permite accesul indivizilor la un sistem codificat de informaţii cu privire la o arie extinsă de evenimente. redundant al comunicării de masă. III. permite o creştere a capacităţii sale de acţiune. dimpotrivă. creator sau. Editura Polirom. III. instituţii etc. grupuri.2. distructiv. 2003.contextul acestei paradigme. calea pentru analiza caracterului activ. Iaşi.3. Ca urmare. Fără acest efect adiţional derivat din rolul sistemului mediator C. şi. În reprezentare grafică.). delimitându-i suportul şi deschizând.4). Meritul incontestabil al acestei paradigme – deşi nici ea nu poate cuprinde totalitatea relaţiilor mass-media–societate– individ – constă în relevarea însemnătăţii sistemului mediator C şi a funcţiilor sale. Introducere în ştiinţele comunicării. astfel. p. care serveşte codificării mesajelor transmise. 54-55. ca atare. elementul definitoriu este acest subsistem special. 214 x Universitatea SPIRU HARET . altfel inaccesibile lor. receptorul n-ar avea posibilitatea să intre în legătură cu X (obiectul informării) sau cu situaţia contextuală a lui X (relaţiile lui X cu alte persoane. adăugarea funcţiei editoriale şi modelul comunicării de masă (figurile III.

care a avut sau nu parte de unul sau mai multe X-uri în câmpul său senzorial (X1b). Selecţiile realizate de C se bazează neapărat şi pe feed-back-ul (fBC) trimis de B. fiind transmise ca mesaj (X’) spre B. B va transmite în feed-back (fBA) spre A. variabilele X sunt selectate şi abstractizate de comunicatorul A.. Intenţionat sau nu. În Fig.În Fig.. 215 Universitatea SPIRU HARET . variabilele X pe care le primeşte B se datorează abstracţiunilor selectate. care acţionează în numele lui B şi care extinde deci mediul social al lui B.3. transmise de un codificator neintenţionat (C).2. III. III.

în fapt. precum familia. după părerea noastră. existenţa acestui mecanism are. ci şi de la C la A (fCA). X4). Feed-back-ul nu se realizează numai de la B la A (fBA) sau de la B la C (fBC). Asupra unor asemenea aspecte. în care se cuprind şi alţi factori. grupul profesional. şcoala. însă. III.mesajele voluntare”. Paradigma Westley-McLean sugerează unilateral o dependenţă aproape totală faţă de mass-media. agresive. Din aceste considerente. cât şi selecţiile şi abstractizările realizate de către C din X-urile aflate în câmpul său senzorial (X3C. care pot fi sau nu X-uri în câmpul senzorial al lui A. îndeosebi asupra dependenţelor reale faţă de mass-media vom reveni. b) nu evidenţiază acele relaţii care ar permite analiza funcţiei ideologice a comunicării şi a proceselor de manipulare politică. se poate spune că modelul se caracterizează prin cel puţin două limite: a) nu dezvăluie relaţiile ascunse dintre sistemul mediator al comunicării şi diversitatea forţelor sociale.În Fig. mesajele pe care C le transmite lui B (X”) reprezintă selecţia de către acesta atât a mesajelor transmise lui de la A (X’). În concepţia autorilor..4. neluând în seamă ansamblul relaţiilor interumane. apartenenţele organizaţionale etc. prezenţa sistemului de mediere protejează receptorul de . o 216 Universitatea SPIRU HARET .

. care au cercetat mai mult timp. pe lângă influenţele campaniei electorale a candidaţilor. Cercetările sociologice privitoare la comportamentul de vot şi la rolul indivizilor „influenţi”. îndeosebi a liderilor de opinie din grupurile de apartenenţă. unii subiecţi erau „activaţi” de mass-media acelui timp (nu exista. la formularea unei noi perspective asupra procesului de comunicare de masă.. Concluzia aparţine sociologilor americani Lazarsfeld. Sociologii au constatat că.relee” între mesajele transmise şi indivizii aparţinând grupului respectiv5. Hazel Gaudet. într-un prim sondaj pe scară largă. pe câteva eşantioane. şi anume. la jumătatea secolului trecut – au îmbogăţit teoria comunicării. încă. S-a ajuns.caracterul arbitrar” al unor sisteme de simboluri utilizate în transmiterea informaţiilor cu privire la ambientul social. întrepătrunderea analizelor psihologice şi sociologice asupra vieţii politice – îndeosebi în SUA. Modelul are în vedere felul în care mesajele transmise prin mass-media exercită influenţă asupra receptorului. New York.funcţie latentă. 217 5 Universitatea SPIRU HARET . asupra publicului larg. depăşind paradigma lui Lasswell. au dus la concluzia că ideile şi informaţiile difuzate prin mass-media devin adevărate . în sensul că predispoziţiile latente se transformau în decizii de vot consolidate sub impactul mesajelor din mass-media. Paul F. care leagă nemijlocit sau mediat pe membrii grupului cu mediul exterior. Berelson şi Gaudet. astfel. aceea de a disimula . Dezvoltarea mass-media şi amplificarea cercetărilor în sfera informaţiei. Bernard Berelson. Lazarsfeld. The People’s Choice. televiziunea). modelul Lazarsfeld-Katz evidenţiază influenţa exercitată de structura grupurilor. 1944. modul în care unele categorii sociale de alegători erau influenţate de mass-media în legătură cu intenţia de vot pentru preşedintele SUA. a opiniei publice. au generat noi paradigme. În acest sens.

Katz. o comunică celorlalţi şi. Modelul analitic Lazarsfeld-Katz. „Cercetarea a demonstrat că există un flux al informaţiilor în două etape de bază: mai întâi. Potrivit teoriei lui Lazarsfeld şi Katz (comunicarea în două trepte sau legea celor doi paşi în comunicare). Editura Polirom. De Fleur. 195. Teorii ale comunicării de masă. de la aceşti indivizi către persoane care erau expuse mai puţin direct mass-media şi care depindeau de alţii pentru a fi informaţi”. astfel. relaţiile interpersonale dintre aceştia mediază acţiunea informaţiei colective asupra indivizilor. p. E. b) Relaţiile personale generează personală. a formulat teza sau modelul fluxului de comunicare în doi paşi. 218 6 Universitatea SPIRU HARET . comunicare inter- c) Mass-media influenţează publicul fie direct. indivizi ce se bucură de autoritate. sunt mai activi şi mai înzestraţi în grupurile lor de apartenenţă. 1999. Rokeach.6 Cei care aveau o legătură mai directă cu mass-media au fost numiţi lideri de opinie. Katz constatând că acţiunea mass-media asupra publicului se exercită direct şi prin intermediul acestora. care urmăreau frecvent comunicările de masă. rolul mass-media în viaţa socială. S. atenţia acordată liderilor de opinie şi influenţelor personale ale acestora relevă însemnătatea relaţiilor sociale în comunicarea de masă. un alt sociolog. sunt de subliniat trei concluzii principale: a) Grupurile primare şi secundare în care trăiesc indivizii. în al doilea rând. Iaşi. în particular al M. exercită influenţă asupra modului lor de a prelua informaţia. de la mass-media către indivizi relativ bine informaţi.L. recepţionează mai multă informaţie.B. E. prin canale interpersonale.Aprofundând analitic această perspectivă. fie prin intermediul comunicării interpersonale.

prin paradigma oferită de Marshall McLuhan. fie nou create.. III. Acesta este şi rezultatul întrepătrunderii unor procese aparent contradictorii: pe de o parte. transmiterii şi receptării acesteia. care filtrează. interpretată din perspectiva unei 219 Universitatea SPIRU HARET . „masificarea” sau democratizarea informaţiei. Modernizarea paradigmelor comunicării Dezvoltarea generală a societăţii. fie modernizate. iar analiza „exploziei informaţionale” a dus la amplificarea şi reconstrucţia paradigmelor (modelelor) comunicării. prelucrează şi chiar reinterpretează mesajele transmise. celor „moştenite” li s-au adăugat altele. inovarea continuă a tehnologiei informaţiei (este suficient a evoca relaţia tipar-radio-televiziune) au conferit noi dimensiuni şi noi implicaţii comunicării de masă. 2. După cum au remarcat diverse analize. studiul comunicării de masă a dobândit o nouă şi interesantă perspectivă. luând în consideraţie teoria celor doi paşi în comunicare.K. deoarece.liderilor de opinie. în istoria informaţiei. iar pe de altă parte.cine”. Un alt sociolog american. Curentele de gândire în domeniul sociologiei comunicării s-au diversificat continuu în a doua jumătate a secolului al XX-lea. modelul McLuhan reduce termenii paradigmei lui Lasswell la doi: . enunţă şi dezvoltă ideea dublei influenţe: a comunicării interpersonale şi a comunicării de masă. În demonstraţia sau abordarea lui McLuhan. Cel de al doilea termen se referă atât la receptor (cine primeşte). în viziunea lui McLuhan. mediul este şi mesaj. cât şi la emiţător (cine transmite).Merton. Primul termen include mesajul şi mediul. stimulând puternic îmbogăţirea teoriei comunicării. În acest sens. pe scurt. contextului social-tehnologic. superspecializarea emiterii. R.ce se spune” şi . adaptate noului timp istoric..

o dispoziţie biologică. ce cunoaşte trei tipuri fundamentale de cultură. tribală. cultura tiparului şi cultura electronică. II. urechea. cât şi evoluţia societăţii. McLuhan urmează. Acestea sunt: I. tehnologia ar avea un rol preponderent faţă de conţinutul informaţiei. Pentru sociologul canadian. societăţile s-ar deosebi între ele mai mult prin natura mijloacelor comunicării decât prin conţinutul comunicat. în sensul că aspectele economice şi psihologice. sunt derivate din modificările senzoriale. care au influenţat atât percepţiile oamenilor. ca organ de simţ. Ea este o cultură mecanică. ambientul social. McLuhan întemeiază astfel o antropologie senzorialistă. De altfel. iar prin aceasta. Cultura vizuală. fiecare în parte. care este legată de semnul tipărit şi care privilegiază ochiul. iar acestea din utilizarea mijloacelor tehnologice care prelungesc. În această accepţie – oarecum reducţionistă. ca simţ. evoluţia istorică a omenirii se bizuie pe trei piloni ai culturii comunicaţionale: cultura orală (tribală). Ca şi 220 Universitatea SPIRU HARET . în descrierea societăţii arhaice.gândirii sălbatice” a lui L. teza lui constând în celebrul enunţ „media este mesajul”. În acest fel. mitică. fragmentară.Strauss şi a . precum şi cele sociologice. al cărei mijloc de comunicare este vorbirea şi care privilegiază. ideile acestora. galaxia Gutenberg.mentalităţii primitive” a lui Lévi Brühl. determinate de tehnicile de comunicare utilizate. dar stimulativă teoretic –. McLuhan recurge la o periodizare a istoriei. specializată. evoluţia societăţii. Cultura orală.. a structurilor sale. Este etapa corespunzătoare . Explicaţia sau convingerea sociologului porneşte de la ipoteza că influenţa media ar fi mai întâi senzorială. schimbând şi stimulând simţurile şi percepţiile individuale. înţelegerea schimbărilor sociale şi culturale fiind imposibilă fără cunoaşterea modului în care media acţionează asupra ambianţei.. Pornind de aici. determinante au fost perfecţionările tehnologice.„antropologii senzorialiste”.

de exemplu. din nou. scrierea fonetică”. Această schimbare s-a generalizat în toate domeniile vieţii sociale.. Societatea alfabetizată a generalizat individualismul.. perfecţionarea unei tehnici. Simţurile restabilesc între ele o coexistenţă raţională. legată îndeosebi de utilizarea televiziunii. vederea devenind „anestezic” în raport cu celelalte simţuri.prelungit” printr-un . Se manifestă o distanţare de individualism şi cosmopolitism şi o revenire la „tribalism”. Astăzi. iar „revoluţia alfabetică” a însemnat începutul acestui proces. prin mijlocirea tiparului. în componentele ei subiective şi obiective. Această cultură este. audiovizuală (Era Marconi) este un nou tip de arhaism. ca mijloc de comunicare. precum alfabetul. o nouă etapă mitică. a echivalat cu . apariţia unui spaţiu comunicaţional opus formei spaţiale a culturilor orale. McLuhan insistă asupra separării nivelurilor afectivobiectiv..prelungirea unuia din simţurile noastre printr-un procedeu mecanic.schimbare a raporturilor dintre simţuri”. reprezentând suprasolicitarea vizualului în detrimentul celorlalte simţuri. deşi se manifestă o predominanţă a văzului. un sat global” . centralismul şi raţionalismul. ca expresie a simţului văzului . ceea ce a condus la o . o cultură superioară. de tribalism. Cultura electronică. la stadiul de culegătoare de bunuri. la toate grupurile sociale. globală.procedeu mecanic”. revoluţia tiparului a determinat apariţia Galaxiei Gutenberg.. de pildă. reprezentând procesul .Lévi Brühl.revoluţiei culturale”. în opinia lui McLuhan. cum ar fi. În noul spaţiu. până la a deveni facultatea care-şi subordonează toate celelalte 221 Universitatea SPIRU HARET . Aşadar. de data aceasta sub formă de informaţii. „marfa centrală este informaţia şi bunurile tangibile sunt pure accesorii ale mişcării informaţiilor”. Omenirea revine acum. sincronic şi imploziv. reîntoarcere la instantaneitate.. lumea tinde să devină „o mare familie. adică a unei lumi sociale organizate. III. prin cultura vizuală înţelegem mai degrabă televiziunea decât tiparul.

adică în sisteme închise. „oamenii au început să citească muteşte şi pasiv.simţuri. evoluţia de la Galaxia Gutenberg la Galaxia Marconi. alteori. în „Galaxia Gutenberg”.n. A. „Efectul lansării şi al înmulţirii sateliţilor (generalizarea telecomunicaţiilor. telespectatorul „cunoaşte lumea altfel decât prin deprinderea de citit şi scris”9. 9 Marshall McLuhan. în calitate de consumatori” (Galaxia Gutenberg). a televiziunii în special. în cultura sau galaxia electronică. centralizatoare ale naţionalismului modern” la apariţia „satului global” sau a lumii moderne ca „teatru global”. Teatrul global pretinde din partea populaţiei lumii nu numai să participe în calitate de spectator. „televizorul… implică maxima interacţiune între toate simţurile… Pătruns de imaginea de mozaic a televizorului…”. n. Routledge. uneori. p. Comentatori ai sociologiei lui McLuhan au supus criticii. astfel. Editura Nemira. care cere un montaj grandios. Bucureşti. dar şi să facă parte din distribuţie”8. În concepţia lui Marshall McLuhan. a însemnat evoluţia de la „forţele uniforme. Mass media sau mediul invizibil. London. Iar dacă. ansamblul proceselor de organizare şi valorificare a experienţei umane. în „era tiparului”. Astfel dacă. 1964. dar şi actor al noii lumi. 1997. subsumându-şi. Galaxia Gutenberg. 8 Marshall McLuhan. tiparul a creat forţele uniforme centralizatoare ale naţionalismului modern”7.) este conversia planetei într-un teatru global. cu mult peste acelea concepute la bătrânul Hollywood. 322. adică de la tipar la audiovizual. p. unilateralitatea Marshall McLuhan.. p. 1975. 81. mai târziu (în Mass media sau mediul invizibil) avea să susţină că generalizarea comunicării electronice a inoculat omului sentimentul marii familii globale. 222 7 Universitatea SPIRU HARET . Understanding Media.B. individul fiind şi spectator. Bucureşti. sociologul acredita ideea că „transformând limbile naţionale în mass-media. „utopismul” vederilor sale. 332. Editura Politică.

independent de limba la care se aplică. mesajele fiind analizate ca semne. întrucât ea are un obiect universal (limbajul articulat). Apelul la acest tip de analize este dovada încercării de a introduce în studiul comunicării umane metode riguroase împrumutate de la alte discipline. Totuşi. limita de fond a paradigmei lui Marshall McLuhan rămâne . lingvistica se află cel mai aproape de ştiinţele exacte. În cazul analizelor de acest tip.concentrării asupra „criteriilor tehnologice” (determinismul tehnologic).. validate experimental.noile limbaje de comunicare şi modalităţile de percepere a lumii”. Explicarea schimbării culturale prin . evidenţiind legătura între fenomenul mass-media şi fenomenul social global. şi nu este întâmplător că lingvistica a inspirat noi metode de cercetare. lucrările lui Marshall McLuhan au atras pentru prima dată atenţia asupra dimensiunilor antropologice ale mass-media.. Pe acest drum s-a afirmat şi paradigma sau modelul structural-lingvistic. metoda sa este omogenă. Dintre ştiinţele sociale umane. dar au reţinut şi sugestiile asupra evaluării condiţiilor sociale şi culturale care au dus la apariţia şi dezvoltarea noilor tehnologii. Deşi orientate.tehnologia comunicării”. aparent unidimensional. În lingvistică. este insuficientă şi unilaterală.determinismul tehnologic”. semiotica apare ca o formă a structuralismului. spre „tehnologia comunicării”. iar metodele sale se întemeiază pe unele principii fundamentale. accentul se deplasează de la teorie spre metodă. Rămâne.. informaţional şi educativ ale mass-media asupra oamenilor. Aplicarea metodelor inspirate de lingvistică în studiul unor sisteme culturale (cum este şi sistemul 223 Universitatea SPIRU HARET . apreciată ca stimul al relaţiilor dintre simţuri. însă. meritul că a făcut „şcoală” în teoria comunicaţiilor şi a deschis orizontul căutării de răspunsuri aprofundate la problemele complexe ale funcţiilor sociale ale mass-media. corelaţia între . în cele din urmă asupra impactului cultural.

înţelesul sau sensul unei existenţe (obiect. inclusiv sub aspectul structurii şi semnificaţiei limbajelor. pentru el. ci şi de sistemul social a cărui parte constitutivă este. adică sistemul său de categorii. a inspirat analiza structural-lingvistică a comunicării. 2003. fenomen) depinde de relaţia sa structurată cu o altă existenţă. esenţa actului de creare a sensului. în cele din urmă. Pentru Lévy-Strauss. dar care dă seama nu doar de natura externă a realităţii. precum şi de identităţile sociale şi activităţile cotidiene ale oamenilor din acest sistem”10. întreprins de Claude Lévy-Strauss. În acest sens.. Crearea categoriilor conceptuale în interiorul acestui sistem era. dimensiunea paradigmatică a limbajului. Dar cum între activităţile cotidiene ale oamenilor una esenţială. Introducere în ştiinţele comunicării. două tipuri de cercetări semiologice: Vezi John Fiske. explicarea conceptelor fiind structural dependentă de logica analizei prin prisma concretului.comunicării de masă) are avantajul că evidenţiază existenţa formală a mesajului şi structurile sale obiective .Cultura reprezintă un proces de înţelegere. s-au detaşat. iar în centrul acestui proces se află structura pe care el a numit-o opoziţia binară. Iaşi. Altfel spus. care este un produs cultural. p. vitală pentru sistemele sociale. Prin prisma modelului structuralist-lingvistic. este cel mai important lucru. Studiul antropologico-structural pentru cercetarea structurilor parentale. prezintă o importanţă deosebită. este comunicarea. . Editura Polirom. Lévy-Strauss credea că una dintre cele mai importante graniţe pe care încearcă să o definească fiecare societate este aceea dintre natură şi cultură. 224 10 Universitatea SPIRU HARET . 150-156. – care a preluat teoriile semiotice ale lui Saussure –. nu încape îndoială că analiza modului în care funcţionează aceasta. în timp. a naturalului.

Efectul este considerat a fi determinat de configuraţia temporală şi spaţială a elementelor structurante.a) primul este centrat exclusiv pe descrierea intrinsecă a mesajului. în consecinţă. prin identităţi. în lumea modernă. inclusiv în sociologia mass-media. relevarea semnificaţiilor intrinsece fiind una din dimensiunile mesajului evaluat în analiză. b) cel de-al doilea este înţeles ca o etapă în studierea mesajului şi a influenţei exercitate de el. mesajul este considerat ca purtând în sine sensul prin care îşi exercită direct influenţa asupra receptorului. ca şi de contextul în care are loc comunicarea. Aşa este cazul mass-media. făcând abstracţie de cel ce receptează (de structurile lui cognitive. în funcţie de o mare diversitate a cadrelor 225 Universitatea SPIRU HARET . Cercetările semiologice de acest tip utilizează lectura analitică. în oricare dintre ramurile sale.3. structurală. În acest caz. se caracterizează. Modelul funcţionalist şi modelul sistemic în sociologia mass-media În general. III. în sociologie şi. având ţinte specifice. Receptorul şi relaţia pe care o stabileşte acesta cu semnificaţiile constituie două dimensiuni fundamentale în analiza semiologică. prin forme proprii de exprimare. de criteriile lui de valoare). Studiile de acest fel pun în evidenţă semnificaţiile intenţionale ale unor mesaje. roluri şi finalităţi caracteristice. îndeosebi a celor de o complexitate evidentă. evidenţiind semnificaţiile care se desprind în funcţie de coduri aparent universale. care. cum am văzut anterior. aplicarea diverselor modele de analiză – fiecare având avantaje. dar şi limite – contribuie la adâncirea cunoaşterii faptelor şi proceselor sociale. Rezultatele metodei sunt plasate într-un sistem de cunoştinţe cu care se corelează şi de la care se îmbogăţeşte cu noi sensuri.

economice. care solicită cercetătorului perspectiva teoretică. cărţile. generic. Există. antagonice. Paradigmei. paradigma şi modelul. Am invocat mai înainte câteva din paradigmele de prestigiu ştiinţific. a impus şi impune utilizarea diverselor paradigme şi modele acumulate în cercetare. ne vom opri. comunicarea sau mesajul). asupra funcţionalismului şi abordării sistemice.). după părerea noastră. pe scurt. efecte căutate (intenţionale sau aşteptate) şi efecte produse (reale sau imaginare). care. mediatorul (cel ce mijloceşte comunicarea. şi o piaţă concurenţială. nu se exclud. cum demonstrează sociologia mass-media. voit sau nevoit. Comunicarea este. fiind evident că ele nu pot fi privite unilateral sau izolat. culturale etc. contradictorii). şi receptorul (cel ce primeşte. toate exprimând stări psihosociale diverse (în anumite împrejurări. îndeosebi datorită analogiei şi apropierii metodice dintre explicaţia 226 Universitatea SPIRU HARET . instrumentul teoriei modelate sau. în mare măsură. ca instrument de cercetare. Dar. cu evidente mize (scopuri) social-politice. „ocolirea deliberată” a empirismului. ambele aplicabile cercetării sociologice a mass-media. audiovizualul etc. pentru a înţelege şi evalua efectele produse şi consecinţele lor social-umane.situaţionale în care se află atât comunicatorul (cel ce se află la izvorul intenţiei sau motivului comunicării). Din perspectiva teoretică a modelului. ca instrument al acesteia). Analiza sociologică a acestui complex comunicaţional. modelul. exprimă un exemplu oarecum concretizat de „instrument” empiric al cercetării sociologice i se alătură cu succes (dacă este aplicat constructiv şi creator). În asemenea condiţii apare evidentă necesitatea de a studia unitar. mai direct spus. sistematic şi funcţional ansamblul mijloacelor de informare în masă (ori zone diferenţiate ale acestora – presa scrisă. cum l-am putea numi printr-o sintagmă sugestivă. ci în dinamica şi interconexiunea lor firească.

de care participanţii nu sunt conştienţi). ca şi asupra integrării acţiunilor individuale orientate de norme şi valori în sisteme sociale cuprinzătoare. a dus mai departe. simultan. 227 Universitatea SPIRU HARET . de altfel. a mass-media. Cerinţa metodologică fundamentală este. teoria funcţionalismului. Analizele de tip funcţionalist au urmărit şi urmăresc să pună în evidenţă: influenţele exercitate. înscris într-un model. inclusiv prin analiză critică.funcţională şi explicaţia sistemică a proceselor cu un grad înalt de complexitate. Un alt sociolog american. în acest caz. relevă numeroase abordări – că modelul funcţionalist reprezintă un tip de analiză a comunicării de masă. inclusiv în ce priveşte mass-media. Astfel. Robert Merton. a cărui operă se concentrează asupra ideilor. Utilizarea conceptelor de funcţie şi funcţionalism s-a extins în sociologia modernă prin contribuţia lui Talcott Parsons. se poate considera – cum. în cazul de faţă) în dimensiunile şi termenii consecinţelor lor. Indiferent de criticile aduse funcţionalismului (de natură epistemologică sau ontologică). normelor. O explicaţie funcţională – consideră. ale căror componente îndeplinesc funcţii şi roluri specifice. şi susceptibil de a fi tratat prin metode sau ipoteze funcţionaliste. sociologia – „dă seama” de existenţa unui fenomen sau de înfăptuirea unei acţiuni (acţiunea comunicării de masă. el delimitează funcţii manifeste (consecinţe intenţionate sau de care participanţii sunt conştienţi) şi funcţii latente (consecinţe neintenţionate. repetitiv şi înscris într-un model sau sistem. în care aceasta din urmă este văzută ca un proces social repetitiv. ca obiectul analizei să fie un element standard. în general. de diferite media asupra societăţii. valorilor. explicaţiile funcţionaliste pot servi cercetării sociologice.

este condiţionată (sau În lumina contribuţiei lui Merton (Sociologia cunoaşterii şi comunicaţia de masă) se conturează o tipologie sistematică a funcţiilor. în care se integrează. 11 La rândul său. în termeni de influenţare reciprocă. scopuri sau ţeluri. sistemul ca atare formând un întreg sau o unitate ce are.existenţa instituţională a diferitelor canale de comunicare. În teoria sociologică parsonsiană. abordarea sociologică a unui proces sau fenomen (sistem) implică actori. neaşteptate sau funcţii şi disfuncţii ale canalelor mass-media. aşteptate. Cum se ştie. sistemul comunicaţional şi altele. Sistemul larg cuprinzător societate-natură cuprinde. sisteme sau subsisteme distincte. în fapt a acţiunii sociale. spre exemplu. structura instituţională şi organizaţională a unui canal în comparaţie cu a mai multora. existentă efectiv între mai multe elemente. şi efecte latente. funcţionarea coerentă a unui sistem. aflându-se într-un continuu proces de schimbare. mijloace. se înţelege. norme şi valori. În concepţia lui Parsons (Structura acţiunii sociale). distingându-se efecte manifeste. teoria sistemelor abordează într-o manieră cibernetică relaţiile dintre diferitele sisteme. situaţii şi condiţii (interne şi externe sistemului). de stocare şi control de informaţii. dar şi intercontectate: sistemul economic. dar faţă de care se distinge ca o unitate specifică. sistemul societal. Această perspectivă teoretică devine utilă practic (metodic) sub incidenţa conceperii sistemului ca o relaţie organică structurată sau modelată. 228 11 Universitatea SPIRU HARET . cel politic. sistemele tind spre stări de echilibru. teoria sistemului sau a sistemelor – deşi nu este specifică sociologiei – are o deosebită utilitate în cercetarea coerentă a comunicării de masă. funcţiile şi disfuncţiile mass-media. un mediu înconjurător.

sistemul de comunicare de masă funcţionează ca o modalitate culturală specifică. într-un context socio-cultural concret. Definit.precondiţionată) de anumite calităţi sau capacităţi: adaptarea. pe care-l influenţează şi de care este influenţat. ca un sistem al comunicării interumane ce acţionează în cadrul structurii sociale cu ajutorul mijloacelor tehnice de comunicare. care conturează structura sistemului dat. ca relaţii structurale cu funcţionalităţi specifice.): a) subsistemul comunicator.5. b) subsistemul comunicaţional. ♦ instituţiile specializate. III. integrarea şi socializarea (latentă). modelul sistemic urmăreşte construirea unui tablou integrator de date ontologice. care înglobează: ♦ canalele de difuzare a mesajelor. care include: ♦ publicul de masă. 5. ♦ cultura difuzabilă. c) subsistemul receptor. într-o accepţie. Structura sistemului comunicării de masă cuprinde (fig. ♦ cultura trăită. Fig. Structura sistemului comunicării de masă (variantă) subsistemul informativ 229 Universitatea SPIRU HARET . III. ♦ ansamblul de informaţii difuzate. precum şi evidenţierea interdependenţelor. care include: ♦ cultura produsă. Aplicat comunicării de masă. realizarea scopului.

III. ilustrând structura (componenţa) mass-media şi relaţia dintre principalele mijloace de comunicare în masă. ceea ce presupune că schimbarea unei părţi atrage după sine schimbări şi la nivelul celorlalte părţi. deoarece părţile sale componente se află în interdependenţă. grafic. Unii autori.Sistemul comunicării de masă funcţionează ca un întreg organic. le-au înscris.6): TELEVIZIUNE INTERNET BIBLIOTECA VIRTUALĂ CINEMA TEATRU ZIARE REVISTE RADIO TELEFON CĂRŢI Fig. imaginate ca făcând parte din sistemul socio-uman general (fig.6 Principalele canale mass-media 230 Universitatea SPIRU HARET . în relaţii de dependenţă funcţională. III. într-un cerc menit a sugera „dintr-o privire” diversitatea şi intercondiţionarea lor.

instituţii specializate Sisteme de mesaje produse. Construcţia ierarhică a sistemului comunicării de masă 231 Universitatea SPIRU HARET . principii de structurare E (comunicator) Fenomene de producţie (elaborare. cultura difuzată Structura socială globală Fig. difuzare) Organisme de producţie.7. III. instituţii specializate Organisme de difuzare. fluxul informaţional al canalelor mass-media Fenomene de expresie. asimilare. limbaje specifice Sisteme de mesaje tipuri de conţinuturi Planul percepţiei. cultura produsă Moduri de expresie. prelucrare. integrare) R (comunicant) Fenomene de difuzare. retenţie. cultura trăită Moduri de percepţie la nivelul unui R individual sau colectiv (determinare psihologică a receptării) Fenomene de percepţie (selectare.Planul expresiei. expunere.

modelul. complexităţii sistemului comunicării de masă.. Dar acest fapt se datorează. introducând un anumit grad de simplificare. cum subliniază diverşi sociologi. să ofere sugestii pentru noi probleme şi metode de cercetare.. să furnizeze un oarecare conţinut şi o formă domeniului de cercetare. în principal. să ofere sugestii pentru noi probleme şi metode de cercetare. să răspundă unor direcţii de permanenţă în cercetare. să răspundă unor direcţii de permanenţă în cercetare. III. În schimb. descrierea lor sintetică. Modelul reuşeşte. problemele sale specifice..lipsei logicii şi metodologiei specifice cercetării sistemice”.Pentru a prezenta un model ştiinţific al sistemului mass-media ar fi necesar să se realizeze o imagine care. este sintetic şi integrator. totuşi. descriptorii. . să delimiteze conţinutul şi forma domeniului de cercetare. să definească direcţiile şi domeniile de cercetare. De bună seamă că modelul funcţionalist şi modelul sistemic – la care se pot adăuga şi altele – fac parte din modelul sociologic de analiză a comunicării de masă. Potrivit lui H. rămâne şansa expunerii şi studierii sistematice a rolului şi funcţiilor sociale ale mass-media ca sistem.un model ştiinţific trebuie să cuprindă stadiul actual al cercetării. ca şi .7). referiri bibliografice de autoritate intelectuală.să realizeze unele din funcţiile ce definesc un model ştiinţific”. imprecizie şi generalitate. să definească direcţiile şi domeniile de cercetare. Cum asemenea demers nu pare a fi realizabil într-un spaţiu grafic simplificat. care are în vedere 232 Universitatea SPIRU HARET . prin referiri bibliografice. este sugestivă prezentarea grafică a ceea ce am putea numi structura şi ierarhia sistemului mass-media (Fig. rămâne şansa expunerii şi studierii sistematice a rolului şi funcţiilor sociale ale mass-media ca sistem. ar trebui să oglindească stadiul actual al cercetării. adică acordurile. adică principalele teorii. indicatorii. . Cum un asemenea demers nu pare a fi realizabil într-un spaţiu grafic simplificat. de tip intuitiv. problemele sale specifice.Menzel. Desigur.

cât şi de model de interpretare a informaţiei. reprezintă obiective de bază ale unor asemenea cercetări. 233 Universitatea SPIRU HARET . În acest caz. în speţă. Există modele sociologice de analiză a comunicării de masă care se inspiră din modelul pieţei. în termeni de structură socială şi de proces social. ce aspiră spre noi orizonturi de civilizaţie. După cum sublinia Talcott Parsons. implicând în mod egal economia (creaţie-producţieconsum) şi psihologia (proiecţie-identificare-transfer). din perspectivă sociologică. Mai ales în domeniul sociologiei comunicării. comunicarea de masă nu este decât un caz particular al procesului social. De asemenea. din perspectivă sociologică. îmbogăţindu-se de la o etapă la alta. s-au afirmat. Mesajele difuzate. paradigma îndeplineşte un rol constructiv. grupul jucând rol atât de cadru de referinţă. mass-media. sunt analize care urmează schema producţieconsum. celălalt de difuzare.caracterul de sistem social al acesteia şi relaţia sa cu ambianţa socială. utilizând şi perfecţionând comunicarea. Surprinderea mecanismelor de reglare a relaţiei dintre cerere şi ofertă. pentru atingerea situaţiei de echilibru. precum şi reacţiile la mesaje au fost studiate. procesul comunicării de masă poate şi trebuie să fie evaluat ca o componentă a proceselor sociale ample. Expresie a realizărilor ştiinţei. În general. REZUMAT Studiul sociologic al mass-media presupune încadrarea adecvată în anumite teorii şi paradigme sau modele şi metode specifice. comunicarea de masă apare ca un sistem particular în care poate fi identificat un dublu circuit de schimburi: unul de colectare. a sistemului social-uman ca întreg.

exprimat prin formula succintă „cineva spune ceva cuiva”. ideea dublei influenţe. Paradigma Lazarsfeld-Katz. implicit. O altă paradigmă – Westley-McLean – înlesneşte analiza sistemului de simboluri conţinute de diverse mesaje şi descifrarea sistemului mediator. şi potrivit enunţului. Contribuţiile pozitive ale acestora şi observarea limitelor lor se constituie în stimul al creşterii gradului de finalitate a sociologiei mass-media. proces în care se disting rolul activ al unor lideri de opinie şi.de la un autor la altul. CONCEPTE-CHEIE • • • • • 234 Paradigmă sociologică (în sociologie). Între acestea. fapt concretizat în teoria lui Marshall McLuhan. un loc important revine modelului analitic Lasswell. Paradigma Westley-McLean. Paradigma Lazarsfeld-Katz. în modelele structural-lingvistic. în acest context. antropologic-structural. relevând caracterul pozitiv sau negativ al comunicării de masă. Fluxul de comunicare în doi paşi. Paradigma Lasswell. diverse paradigme sau modele de cercetare. Universitatea SPIRU HARET . îmbogăţită de Robert Merton relevă însemnătatea fluxului de comunicare în doi paşi sau la două niveluri. structural-funcţionalist sau sistemic. Modernizarea şi reconstrucţia paradigmelor clasice au dezvoltat pe noi trepte sociologia modernă a mass-media. cercetarea sociologică având de examinat consecinţele (efectele) relaţiei dinamice comunicator-mesaj-public-efecte.

Galaxia Marconi. Perspectiva sistemică asupra mass-media. Modelul structural-lingvistic. ÎNTREBĂRI DE CONTROL (autoevaluarea cunoştinţelor) 1) Care este definiţia paradigmei? 2) Care este particularitatea paradigmei Lasswell? 3) Caracterizaţi paradigma Westley-McLean 4) Ce aduce nou paradigma Latzarsfeld-Katz? 5) Ce reprezintă mesajul în concepţia lui McLuhan? 6) Cum caracterizaţi modelul structural-lingvistic? 7) Care este valoarea sociologică a modelului funcţionalist? 8) Definiţi perspectiva sistemică asupra mass-media. Modelul funcţionalist. Opoziţia binară. 235 Universitatea SPIRU HARET . Galaxia Gutenberg.• • • • • • Mesajul şi mediul (în concepţia lui McLuhan).

Rokeach. 43-60. Teorii ale comunicării de masă. Introducere în ştiinţele comunicării. p. – M. 1996. Paradigme ale comunicării de masă. S. Iaşi. – John Fiske. De Fleur. 236 Universitatea SPIRU HARET . p. Editura Şansa.BIBLIOGRAFIE – Ioan Drăgan. p. 1999. Editura Polirom.L. 193-201. Editura Polirom. Iaşi. 237-258. 2003.B. Bucureşti.

în sine.IV. IV. pentru sociolog este esenţial şi determinant profesional a studia emiterea. este specific sociologiei mass-media a descoperi funcţiile sociale ale acestora şi a evalua cât mai realist efectele lor. valorilor şi credinţelor grupurilor sociale sau indivizilor). Pe scurt. 1. Funcţiile unui sistem sau sistemul unor funcţii Reprezentând. 237 Universitatea SPIRU HARET . difuzarea şi receptarea diversităţii de mesaje. La rândul său. sistemul mijloacelor de comunicare şi impactul lor asupra societăţii (influenţa asupra comportamentelor. mass-media exercită o serie de funcţii sociale relevante pentru raporturile profunde cu societatea în ansamblu sau cu grupuri sociale şi indivizi. diversitatea acestor funcţii şi influenţele lor coroborate asupra societăţii relevă existenţa unui sistem integrat şi integrator al funcţiilor şi efectelor mass-media. Altfel spus. sociologia mass-media cercetează aceste procese sub aspectele pluridimensionale ale efectelor lor social-umane. FUNCŢII SOCIALE ŞI EFECTE SOCIALE Dacă ştiinţele comunicării studiază dintr-o perspectivă specializată procesele şi circuitele informaţiei de la emiţător la receptor (destinatar). cognitive şi comportamentale rezultate din relaţia complexă şi dinamică dintre societate şi mijloacele de informare în masă. supunând analizei sistemele şi metodele comunicării. pentru a deduce semnificaţiile afective. un sistem relativ autonom sau un subsistem al sistemului social.

S. 1999. Cum se evidenţiază. sensul de scop. noţiunea de funcţie având. uneori. sau prin interacţiune simbolică. M. relaţia dintre mass-media şi societate se poate pune în termeni de consecinţe generale (funcţii). Teorii ale comunicării de masă. care sunt structuri de semnificaţii etichetate sau denumite ca atare. în sociologia massmedia. termenul de funcţie cumulează cele trei posibilităţi. pentru anumite şcoli sociologice. prin contact senzorial direct cu diferite aspecte ale realităţii. Cunoaşterea există sub forma conceptelor. Memoria umană face posibilă dezvoltarea cunoaşterii. în general. ceea ce conturează paradigma semnificaţiei. 259.1 În concepţia autorilor acestei teorii. Semnificaţiile pentru concepte pot fi create de către o persoană. Iaşi.L. Iată de ce stabilirea şi cercetarea funcţiilor mass-media întâmpină dificultăţi în legătură cu definirea lor conceptuală. reprezentările mediatice inoculate publicului (sau publicurilor) arată că „mass-media modelează semnificaţiile şi implicaţiile pe care le au asupra comportamentului” oamenilor. cu delimitarea „ariei” fiecăreia şi. de ansamblu de influenţe (efecte) sau de misiuni atribuite acestor sisteme (roluri). 2. Această situaţie provine şi din faptul că.B. cerinţă sau aşteptare. 238 1 Universitatea SPIRU HARET . expansiunea tehnologică şi impactul socio-cultural-educaţional (informaţional) constituie un câmp în plină explorare. Polirom. „paradigma semnificaţiei” include următoarele propoziţii interdependente: 1. ascensiunea rapidă şi explozivă a mass-media. 3. chiar cu simpla lor denumire. iar pe de altă parte. în cadrul unei comunităţi de limbă. Realitatea comunicaţională a lumii contemporane. pe de o parte. De Fleur.De fapt. consecinţă. p.Rokeach. cercetarea sociologică – teoretică şi practică – a mass-media este relativ nouă în istoria ştiinţelor sociale. fiindu-i atribuite şi alte înţelesuri .

specific. 239 Universitatea SPIRU HARET . dificultatea cercetărilor comparative între societăţi diferite ca structură şi nivel de dezvoltare. Merton şi Lazarsfeld. sistemul politic etc. au întâmpinat şi întâmpină. Tentativa depăşirii acestor dificultăţi au făcut-o mai mulţi sociologi. interpretarea şi conduita faţă de lumea fizică şi socială a membrilor societăţii. Limba este în principal un set de simboluri (verbale sau gestuale). pe de o parte. în primul rând. 6. formulate teoretic (sistematizate) după cum urmează: a) funcţia de construire a semnificaţiilor. care denumesc semnificaţii convenite în prealabil. c) funcţia de coagulare a preocupărilor colective (a „ordinii de zi”) privind. 5. studierea structurilor concrete ale comunicaţiilor sau studierea 2 Idem. ca sistem propriu. duc la înţelegerea modului în care mass-media. Simbolurile şi convenţiile lingvistice convenite şi folosite de un anumit grup modelează percepţia. iar pe de altă parte. joacă un rol activ în cadrul sistemului social general – la scară naţională şi internaţională –. cultura orală. luate în consideraţie în ansamblul lor. un asemenea demers împinge teoria spre o dezvoltare speculativă. îndeplinind anumite funcţii. Prin urmare. printre care. în special. d) funcţia de modelare a comunicării (a limbajului acesteia). şi anume. Literatura de specialitate relevă că diferitele încercări de formulare şi „inventariere” a funcţiilor mass-media. Ei au propus un nivel mediu de analiză. cum sunt educaţia instituţionalizată. problemele social-politice curente.2 Asemenea principii. făcând comunicarea posibilă între cei care aderă la reguli.4. Convenţiile standardizează legăturile dintre simbol şi semnificaţie. posibilitatea redusă de a discerne cât din efectele acestui proces se datorează funcţiilor specifice ale mass-media şi cât altor procese concomitente. b) funcţia de influenţare educaţional-civică. ca proces social tipic societăţilor moderne.

de analiză a informaţiilor. a funcţiilor sale sociale pune în evidenţă faptul că destinatarul (publicul larg) este integrat unui câmp informaţional codificat. IV. de pildă. în general. Fig. Ca atare. stabilind contexte sociale determinate. codifică şi transmite informaţii despre acestea. funcţii precum cele de informare. individul ia contact cu problemele sociale prin mijlocirea unor conţinuturi informaţionale cu încărcătură ideologică manifestă sau latentă (conţinută în mesaje). enciclopedică.1. Analiza sociologică a specificului comunicării de masă.1). despre societate. Procesul comunicării ca o componentă a proceselor şi structurilor sociale (variantă) Schema este sugestivă sub raportul câtorva concluzii teoretice semnificative: 240 Universitatea SPIRU HARET . informaţii diversificate sau de „cultivare” a unor profesii. de structurare mentală a unui „cadru general” sau alte funcţii. se constituie moduri funcţionale dinamice prin care se înfăptuieşte procesul de comunicare. funcţii tipice. Relaţia publicului larg cu informaţiile privind evenimentele şi problemele sociale este mijlocită de un sistem care selectează. rezultate din profiluri publicistice adecvate: distractivă (loisir). Ca urmare a acestei structuri de comunicare. în funcţie de nevoile receptorului. comunicate în flux alternant şi într-o ierarhie ce reproduce aproximativ ierarhia nevoilor (fig. IV. Un alt cercetător stabileşte pentru reviste periodice.metodelor comunicării de masă.

32.a) interpretează comunicarea ca un mecanism utilizat de forţele sociale în direcţia reproducerii şi/sau transformării structurii sociale. pe de o parte. c) permite reflecţii cu privire la dimensiunea axiologică a mesajelor. pe de altă parte. 1948. prin ce canal. The Communication Of Ideas. 241 3 Universitatea SPIRU HARET . e) deduce. valori şi comunicaţiile de masă. 35. consideraţie. sunt inegal repartizate în cadrul structurii sociale.D. definită de Harold Lasswell ca fiind acele comunicaţii care servesc drept suport instituţional al distribuirii valorilor în plan social. Concentrarea acestor valori în mâinile unora este apoi transmisă din generaţie în generaţie. Structure et fonction de la communication dans la société. o abordare critică a teoriilor comunicării. în vol. şi dintre acestea şi ideologie. Harper and Brothers. precum putere. 4 Idem. 3) de transmitere socio-culturală (a „moştenirii sociale”). cui. New York. 2) de „supraveghere a mediului”. La rândul ei.3 Se desprinde de aici relaţia dintre nevoi. bunăstare. Mecanismul care asigură această transmitere este ideologia. „antrenând formarea unei societăţi de castă. bogăţie. Totodată. ideologia este transmisă generaţiilor H. p. ca model. cu ce efect). p. ce spune. o serie de valori tipice societăţilor umane. Lasswell. inteligenţă. Harold Lasswell concepea trei funcţii tipice pentru comunicaţiile de masă: 1) de „coordonare a diferitelor părţi ale societăţii în răspunsul dat mediului”. în opoziţie cu una mobilă”4. Exprimând exigenţa unei analize integraliste asupra comunicaţiilor de masă. b) consideră mediul comunicării ca factor de influenţă şi relevă funcţia socială a mass-media. d) relevă modul socialmente determinat şi global de structurare a mesajelor. pentru a compensa astfel cadrul fragmentarist al modelului său (cine.

model ce comportă. la orice nivel al acesteia şi privesc următoarele aspecte: 1) supravegherea mediului. informaţii şi valori” ale unui grup de la o generaţie la alta. norme. 2) stabilirea registrului funcţional (funcţii. Wright. 4) distracţia.. grupuri. activităţi etc. în principal. 24. statut. divertismentului. p. Deci. în general. Princetown. disfuncţii. . Wright consideră că. 3) stabilirea nivelului efectelor acestor activităţi (societate.5 3) transmiterea moştenirii sociale între generaţii. cuprinzând activităţi care se referă la comunicarea „stocului de norme sociale.Public Opinion Quarterly”. este utilizată paradigma lui Malinowski cu privire la analiza instituţională a culturii (rolurile instituţiilor şi alte componente structurale – personal. mult mai complex.). sisteme culturale). precum şcoala şi familia. vol. Princetown University. 2) punerea în relaţie a segmentelor sociale (părţile unei societăţi) în răspunsul lor dat mediului şi care se referă la acele activităţi de interpretare a informaţiilor şi de prescriere a conduitelor. Un model cuprinzător de analiză a funcţiilor comunicaţiilor de masă este propus de Ch. Wright. context în care. sensul constă în faptul că ele sunt inerente oricărei stări socio-culturale. Procesul este. Alte moduri de analiză a funcţiilor comunicaţiilor de masă sunt cele care pornesc de la studiul organizaţiilor. care se referă la activităţile de adunare şi distribuire a informaţiilor asupra mediului. ataşat fiecăreia dintre activităţile comunicaţiei de bază.). R. Preluând tipologia lui Lasswell asupra funcţiilor. trei niveluri analitice: 1) stabilirea „activităţilor de comunicaţie de bază”. există în mod necesar patru activităţi de comunicaţie de bază în absenţa cărora echilibrul social ar fi tulburat. al instituţiilor comunicării de masă.noi prin „agenţii” specializate. desigur. funcţii latente şi manifeste etc. care se raportează la acele activităţi de comunicare destinate amuzamentului. 57. R. realizate prin intermediul mijloacelor de comunicaţie în masă. Ch. în general. 242 5 Universitatea SPIRU HARET . 1969. de adaptare la evenimentele relatate. în cadrul oricărei societăţi. indivizi.

interpretare. 3) integrare în societate. 3) asigurare a continuităţii. realizate. 2) identitate. 7) ideologică (1991) UNESCO 1) informare. Autor Funcţii mass-media formulate de autor – anul Charles Wright 1) supraveghere. 2) recreere. 2) stabilire a identităţii.Quail A. 4) divertisment. evident. 3) mitologizare. 3) educaţie. o problemă nouă este aceea legată de transferul de funcţii de la instituţii tradiţionale la instituţiile mass-media şi. 2) persuasiune. 6) divertisment. Cadet (1976) Leo Thayer 1) socializare. 3) economică şi de organizare socială. 2) corelare. încât un tablou comparativ al acestora pune în evidenţă diversitatea. IV. fiecare propunând seturi de concepte şi definiţii. dar şi dificultăţile cercetării unui asemenea subiect. 4) prismă. Pentru indivizi: 1) informare. Asupra funcţiilor mass-media s-au oprit mai mulţi analişti. 5) psihoterapeutică. 2) implicare. Cathelat. motivaţie. Tabel comparativ al funcţiilor mass-media din perspectiva diverselor abordări 243 Universitatea SPIRU HARET . bazate pe criterii similare sau diferite. Pentru societate: 1) informare. 5) loisir şi divertisment. Fig. 5) mobilizare B.Toate aceste activităţi există şi independent de apariţia mijloacelor de comunicare în masă. de apariţia unor conflicte şi decalaje între acestea. 7) educaţie (1982) Francis Balle 1) inserţie socială. deci. În acest sens. 1) antenă. 2). 5) economie A. 4) divertisment. Ca atare. 2) exprimare a opiniilor. 4) divertisment (1987) Roland Cayrol 1) informare. 4) socializare. IV.2. 3) focalizare. 4) compensare. menţionând numele autorilor şi opţiunile fiecăruia în legătură cu nominalizarea şi ierarhizarea funcţiilor mass-media (fig. 6) instrument de identificare şi apartenenţă socială. este semnificativ a enumera câteva din contribuţiile frecvent comentate în literatura sociologică. 3) transmitere culturală. transmitere a moştenirii sociale şi culturale. 5) informare. prin intermediul altor instanţe socioculturale şi altor mijloace. 4) divertisment (1960) B. 2) corelare (socializare). 3) purificare sufletească (1988) Denis Mc.

În raport cu tipurile comunicaţiei de bază menţionate anterior. cât şi prin reglarea continuă a sistemului.): 244 Universitatea SPIRU HARET . de socializare. cercetarea aspiraţiilor nemijlocit legate de sistemul de reprezentări sociale trebuie neapărat efectuată în contextul analizei funcţiilor. la condiţiile de echilibru şi eficacitate ale unui sistem dat. Wright elaborează un inventar al funcţiilor utilizate în studiul comunicaţiilor de masă (fig. în condiţii reale existând o serie de stări care definesc o situaţie normală. ca atare.3. marcată de jocul valorizării şi. îndeobşte. Formularea ipotezelor funcţionaliste se referă. funcţiile reale. IV. şi o clasă de elemente echivalente funcţional cu altele.După cum se vede. îndeplinite de mesajele comunicaţiilor. efective se concretizează prin receptarea mesajelor de către indivizi sau grupuri. fie la elaborarea unor teorii speciale sau la formularea unor ipoteze funcţionaliste. Analiza sociologică a relaţiilor funcţionale Cercetările privind funcţiile mass-media procedează fie la stabilirea unei liste de funcţii. Unii autori sintetizează aceste ipoteze în propoziţii generale cu privire la relaţia dintre un sistem dat şi un element al analizei funcţionale. de divertisment). relaţiile dintre ele fiind de autoreglare. IV. unele funcţii sunt recunoscute de aproape toţi analiştii (informativă. ca sistem relativ autonom este. în general. De aceea. natura stării de funcţionare a mass-media. 2. în raport cu echilibrul unui sistem. iar altele sunt relevate în cazul aprofundării analizei (funcţia ideologică). În general. sistemul fiind raportat la o stare internă şi una externă.

propagandă duşmănoasă. expuneri) Favorizează invazia culturală Apatie 245 Universitatea SPIRU HARET . Activitatea de supraveghere (informare) Avertizare Instrumentală (instrumental) (informaţie utilă puterii) Mărirea prestigiului (lider de opinie) Conferă statut Disfuncţii (manifeste şi latente) Ameninţarea stabilităţii (informaţii asupra societăţilor „mai bune”) Crearea de panică Anxietate (întoarcerea spre viaţa privată) Detectare Cunoaştere de comportamente deviante şi subversive Dirijarea opiniei publice (orientare. control) Putere de legitimare Conferă statut Ameninţarea puterii (informaţii asupra realităţii. război) Instrumentală (informaţii economice şi instituţionale) Eticizare Individ 2 Subgrupuri particulare 3 Cultură 4 Favorizează contactele culturale Favorizează dezvoltarea culturală I. atac.Funcţii/Disfuncţii 0 Funcţii (manifeste şi latente) Societate 1 Avertizare (pericole naturale.

Activitatea de punere în relaţie Funcţii Permite (manifeste mobilizarea şi latente) (diminuarea ameninţărilor contra stabilităţii sociale. Activităţi de transmitere culturală Funcţii (manifeste şi latente) Măreşte coeziunea socială (lărgirea bazei de norme a experienţelor comune) Reduce anomia Favorizează integrarea (expunerea la normele comune) Reduce idiosincrazia Extinderea puterii (alt agent de socializare) Standardizează Menţinerea consensului cultural 246 Universitatea SPIRU HARET . retragerea în viaţa privată) Diminuarea spiritului critic (mărirea pasivităţii) 3 Ajutor în apărarea puterii 4 Evitarea invaziei culturale Menţinerea consensului cultural II. apatia.0 1 2 Furnizează mijloace eficace (asimilarea informaţiei) Evită (anxietatea. evită panica) Disfuncţii (manifeste şi latente) Mărirea conformismului social (reduc schimbarea socială prin evitarea criticii sociale) Mărirea responsabilităţilor Împiedică dezvoltarea culturală III.

Wright) Valoarea acestui inventar derivă din faptul că este elaborat în conformitate cu exigenţele analizei critice a funcţionării unui sistem. Activitatea de distracţie Funcţii (manifeste şi latente) Disfuncţii (manifeste şi latente) Destindere pentru mase Distracţia publicului (obstacol la acţiunea socială) Măresc pasivitatea Diminuează valorile estetice „Cultură populară” Aplatizarea exigenţelor şi a gustului Permit evadarea Fig. cât şi sub cel al disfuncţiilor.0 Disfuncţii (manifeste şi latente) 1 Continuarea procesului de socializare (vizează pe adulţi. al funcţiilor potenţiale (latente) şi manifeste şi al 247 Universitatea SPIRU HARET . după ce au părăsit instituţii ca şcoala) Amplifică societatea de masă 2 Reduce anomia 3 4 Depersonalizează actele de socializare Destindere Extinderea puterii (control asupra altei zone a vieţii) Reduce varietatea subculturilor IV. IV.3. R. adică atât sub aspectul funcţiilor. Inventar funcţionalist parţial pentru studiul comunicaţiilor de masă (după Ch.

People. funcţii latente etc. de adaptare la evenimentele relatate. New York. R. Aceste activităţi îndeplinesc sau „asigură”: ♦ „supravegherea mediului”. Wright.nivelului de repetare a efectelor: individ. adică acele activităţi de comunicare destinate divertismentului. disfuncţii. El comportă trei niveluri analitice: a) stabilirea „activităţilor de comunicaţie de bază”. 1964. Merton. grupuri. ♦ distracţia.). în mod necesar. Dexter.M. care se referă la activităţile de culegere şi distribuire a informaţiilor asupra mediului. completându-l cu distincţiile operate de R. realizate prin intermediul mass-media. societate. Ch.). funcţii manifeste. Functional Analysis and Mass Communication. ataşat fiecăreia dintre activităţile comunicaţiei de bază. sisteme culturale. cu referire la acele activităţi de interpretare a informaţiilor şi de prescriere a conduitelor. ♦ transmiterea moştenirii socio-culturale între generaţii. b) stabilirea registrului funcţional (funcţii. ♦ punerea în relaţie a segmentelor sociale în răspunsul lor dat mediului. după cum rezultă şi din „inventarul funcţionalist”. Society and Mass Communication. White (ed. După o opinie larg împărtăşită. indivizi). există.6 În cadrul oricărei societăţi moderne. sisteme sau activităţi de comunicaţie de bază în absenţa cărora echilibrul social ar putea fi perturbat. subgrupuri. informaţii şi valori” ale unui grup către o altă generaţie. care.K.A. c) stabilirea nivelului efectelor acestor activităţi (societate. cultură. Wright. ce cuprinde activităţi care se referă la comunicarea „stocului de norme sociale. modelul cel mai adecvat de analiză a funcţiilor mass-media este cel propus de Ch. MacMillan Publ. în L.R. nuanţează modelul lui Lasswell.. D. amuzamentului etc. 248 6 Universitatea SPIRU HARET .

b) dacă este utilizat într-o strategie de transformare. 249 Universitatea SPIRU HARET . statut. masele nu se mai raportează la mass-media doar ca „publicuri cu exigenţe funcţionale” impuse din „exterior”. activităţi. cunoaştere. cu condiţia ca accentul dominant să fie orientat către latura demiurgică. Există şi moduri de analiză a funcţiilor mass-media care pornesc de la studiul organizaţiilor. Pentru o corectă şi realistă evaluare a funcţiilor mass-media.) ale instituţiei în realizarea procesului de comunicare.În general. context în care este utilizată. c) sistemul de comunicare îndeplineşte funcţii critic-transformatoare. ci în raport cu consecinţele. deci. personal etc. d) sistemul de comunicare poate fi utilizat ca o pârghie de prognoză a strategiilor de construcţie socială şi nu de adaptare socială. deci. sistemul de comunicare devine un mecanism activ de transformare socială (difuzarea nu urmăreşte a disimula o practică instituţional-politică. e) sistemul de comunicare evaluează costurile nu în raport cu funcţiile. în general. fie la elaborarea unor teorii speciale. prin reducţie la postulate ale fenomenului). comportă o analiză funcţională (nu funcţionalistă. Sunt analizate astfel. În lumina acestor criterii. al instituţiilor comunicării de masă. paradigma lui Bronislaw Malinowski cu privire la analiza instituţională a culturii. relaţiile funcţionale se modifică radical. ci a transforma un sistem de relaţii). ci ca agenţi cu exigenţe proprii. este necesar a se stabili anumite „ipoteze de lucru” şi a se respecta anumite criterii: a) sistemul de comunicare este un mecanism al proceselor de reproducere socială şi. în raport cu medii socializatoare rămase în urmă. specifice diverselor categorii sociale. modifică structura de nevoi culturale (informare. cercetările efectuate asupra funcţiilor mass-media procedează fie la stabilirea unei liste de funcţii îndeplinite de mesajele comunicate. rolurile componentelor structurale (norme. evaluare). pe rând.

apariţia şi extinderea industriei video.7 K.283.). a evidenţiat existenţa „efectelor puternice” şi a „efectelor slabe”. În a doua jumătate a secolului al XX-lea. la efecte difuze. Cum subliniază unii analişti sociali. au adus. din nou. însă. cercetările arătând că influenţa mass-media în societate. în prim plan.Jensen. în particular. s-a ajuns la un public activ. indirecte. „comunicaţii de masă” etc. „industrie de masă”. selecţionează conţinuturile”. 11-12. Anii ´70.). care au însemnat dezvoltarea deosebit de accelerată şi puternică a sistemelor private de televiziune. prin cablu etc. perioada interbelică a fost dominată de influenţa efectelor puternice. şi invers. şi contextul social-economic. în general. paradigma „efectelor puternice”. care filtrează. Impactul televiziunii Istoria cercetărilor cu privire la mass-media. colectivităţilor. la nivelul grupurilor.Rosengren. în „Hermes ”.3. În acelaşi timp. de la ideea efectelor puternice la aceea a efectelor slabe. ca urmare a şocului determinat de apariţia unor mijloace de comunicare şi de impactul social al acestora.E. pe termen lung. indivizilor. şi la influenţele pe care diferitele media le exercită la nivelul câmpului social. era mult mai redusă decât se considerase iniţial. Efectele sociale ale mass-media. 1992. „cultură de masă”. În secolul trecut. „aceste opţiuni au variat în mod ciclic. a contribuit. p. s-au impus cu mai multă forţă „efectele slabe”. diversificarea lor (prin satelit. supus influenţei mesajelor. nr. Cinq traditions à la recherche du publique. Caracteristicile acestor efecte s-au schimbat în mod substanţial: cercetătorii au trecut de la efecte globale la efecte speciale. pe termen scurt. manifestate în perioade diferite şi „declanşate” de probleme deosebite.B. 250 7 Universitatea SPIRU HARET . apariţia unor fenomene de masă („societate de masă”.IV. K. imaginea receptorului s-a modificat: de la un public pasiv. de la cele directe.

cum era şi firesc. Melvin De Fleur. Sandra Ball-Rokeach. identificare şi internalizare a valorilor. prin apariţia şi manifestarea unor procese specifice relaţiilor complexe mass-media – societate. orientată etc.B. 1999. fireşti. Este normal să presupunem că rămân influenţe ale mass-media şi asupra mass-media (s. Iaşi. 251 8 Universitatea SPIRU HARET .. 296. A. în acest cadru. înlănţuite logic şi completându-se pe măsura acumulării de noi concluzii „Fiecare perspectivă teoretică nouă a defrişat un nou teren. de efecte cu acţiune lentă sau rapidă. a generat. şi sociologică. aşa cum rezultă ele din parcurgerea unor lucrări reprezentative. sensurilor transmise prin intermediul mesajelor.În literatura consacrată domeniului se apreciază că mass-media pot influenţa receptorii individuali şi colectivi. p. a mass-media. Cercetarea sistematică. diverse teorii. efectele mesajelor mass-media asupra receptorilor îmbracă forme de o mare varietate. pluridisciplinară. însă. Din acest motiv.). cronologic şi sintetic.n. mai mult sau mai puţin cuprinzătoare. conţinuturilor. dincolo de limitele înţelegerii noastre prezente. a influenţelor sale multiple. cele mai importante modele care ilustrează paradigma „efectelor puternice”. Acest proces de descoperire nu este însă terminat. Teorii ale comunicării de masă. Polirom. a proceselor şi efectelor comunicării de masă”8 Potrivit rezultatelor cercetărilor sociologice. de efecte obişnuite. normale şi de efecte obţinute prin acţiune dirijată. Se poate vorbi de efecte exercitate la nivelul instituţiilor sau colectivităţilor sau de efecte resimţite la scară individuală. care urmează a fi identificate în viitor. iar. orientând atenţia cercetătorilor către categorii noi de variabile dependente şi independente. În cele ce urmează vom prezenta. dezvoltarea teoretică trebuie să continue sondarea. procese exprimate atitudinal de public prin: acord.

în funcţie de ideile vehiculate. Făcând o analiză a propagandei naziste. de-a dreptul utopic. a evidenţiat faptul că „dresajul” prin propagandă se sprijină pe administrarea unui factor condiţional şoc (de pildă. de conţinutul şi valoarea lor. considerând. este bună sau rea. de destinaţia acestora. de felul „psihagogiei” la vechii greci. factorul raţional. din opera sa se desprinde şi o idee valoroasă. precum şi „dizolvarea” indivizilor în masă asigură reuşita „violului psihic”. nefiltrate de nici un factor. Imaginea comunicării de masă de tip stimul-reacţie conduce la părerea că receptorii primesc direct mesajele. El porneşte de la teoria reflexelor condiţionate. instincte şi afecte. Studiul lui S. influenţele reciproce dintre membrii grupurilor. prin vehicularea unor simboluri capabile să reîmprospăteze reflexul adeziunii inconştiente a „sclavilor psihici” sugestionaţi. dialogul social. În acest fel s-a conturat concluzia că mass-media sunt un instrument aproape infailibil pentru propagandă. în anul 1939. care avea ca temă asaltul propagandei politice asupra mulţimilor. atitudinea critică. ca fundamente ale complexului psihic antrenat în acţiunea de influenţare psihologică. Această teorie mai este 252 Universitatea SPIRU HARET . în cazul naziştilor-zvastica). cultura specifice fiind. deşi pune în evidenţă anumite constante tehnice şi practici universale. la Ciakotin. eliminate. psihologul Serghei Ciakotin acreditează ideea că un astfel de tip de propagandă este expresia unui „viol psihic” al mulţimilor. astfel încât „constituirea” mulţimilor. Prin utilizarea concomitentă sau alternativă a ameninţărilor şi seducţiei. tradiţiile. Ciakotin. practic. nemediate. Deşi remediul pentru această propagandă apare.Modelul „glonţului magic”. potrivit căreia propaganda. simbolul politic. morală sau imorală. pe fundalul unor instincte şi afecte deja existente. s-a putut crea condiţia fundamentală a genezei unor mişcări de masă pe baze iraţionale. eludate.

mass-media pot determina orientarea. nu atât prin măsuri represive. 253 9 Universitatea SPIRU HARET . un asemenea model se înfăţişează ca având un evident caracter mecanicist. lipsit de subtilitate. Utilizând Melvin De Fleur. Teorii ale comunicării de masă. Acţionând ca un declanşator infailibil de comportament social programat. de Richard Hoggart) din cadrul Universităţii din Birmingham. cât prin mijloace persuasive de tip cultural-simbolic. în sensul că mijloacele de comunicare de masă pot modela opinia publică şi orienta masele către orice punct de vedere dorit de către comunicat. 1999. 164-170. ce ar suporta efecte imediate şi nemijlocite. Sandra Ball-Rokeach. o asemenea teorie a fost înlocuită de altele. teza atotputerniciei mass-media este împărtăşită de mulţi adepţi. lucidă. La baza acestei teze se află ideea potrivit căreia clasele dominante îşi exercită puterea. Iaşi. ulterior. punct lovit”. La rândul lor. Avându-şi sorgintea în lucrări ale unor reprezentanţi de seamă ai „teoriei critice a societăţii”. care „pun un accent mai mare pe factori sociali şi culturali care le limitează funcţionarea şi influenţa”. a opiniei publice. încât „teoria glonţului magic poate părea naivă şi simplă”. la o analiză critică. în 1964. în direcţia dorită. în momentele de stabilitate economică şi socială. În această accepţie. p. Altfel spus. mass-media apar ca veritabile instrumente „vrăjite”. „punct ochit.cunoscută şi sub numele de „fluxul într-un singur pas” (one step flow) sau „acul hipodermic”. Cu timpul. alţi autori abordează mesajele mass-media „ca gloanţe magice”.9 Modelul „hegemoniei” mass-media. „magice” în modelarea receptorilor. automatizaţi şi atomizaţi. Theodor Adorno) şi dezvoltată. realistă. a atitudinii şi comportamentului publicului. rezultat din iluzia acţiunii directe a mass-media asupra unor receptori pasivi. Polirom. de intelectuali din jurul Centrului pentru studierea culturii contemporane (fondat. Însă. promovată de Şcoala de la Frankfurt (Max Horkheimer.

arta. „Atunci când mijloacele de informare în masă amestecă în mod armonios. Unii explică acest fenomen prin efectul nociv al „pieţei libere” asupra valorilor morale şi culturale. politica. nobilele cuvinte de libertate şi împlinire se prefac în sunete lipsite de sens. Editura Politică. pe ecrane. prin afirmarea ideii influenţei semnificative a mesajelor transmise prin mass-media asupra publicului receptor. conferindu-i caracter universal. mass-media devin instrumentul unor tendinţe hegemonice. şi adesea insesizabil. ele aduc aceste domenii ale culturii la acelaşi numitor. p. credinţe şi convingeri. programe politice. Valoarea de schimb contează. la radio şi pe scene. forţele dominante economic şi politic îşi impun propria ideologie. utilizând o metodologie de studiu mai complexă şi diversificată (achiziţii din semiotică. antropologie etc. Teoriile „hegemoniei” sau atotputerniciei mass-media. modelul „hegemonic” se subsumează paradigmei „efectelor puternice”. religia şi filosofia cu reclame comerciale. Pe clapele sufletului se cântă melodia artei de a vinde.). valori şi nonvalori. caută explicaţii pentru fenomenul atât de complex al influenţei comunicării de masă asupra publicului. În acest fel. servind. 1977. promovând valorile ce le sunt specifice şi încercând să le legitimeze şi să le reproducă sau generalizeze. sociale şi de altă natură. la impunerea unei ideologii şi la promovarea unor interese economice. 306-307. fie că sunt teorii apologetice sau critice. 254 10 Universitatea SPIRU HARET . Scrieri filosofice. adică la forma de marfă. astfel. sociologie. în sensul opiniei amar-ironice a lui Herbert Marcuse despre practica de „a vinde zilnic publicului” propagandă. care dobândesc o semnificaţie numai în contextul propagandei…”10 Herbert Marcuse. acelea ale deţinătorilor puterii. Mai nuanţat şi speculativ. nu valoarea de adevăr… Tot repetate de liderii politici şi de alţi politicieni în campanii electorale.mass-media şi sistemul educaţional. structuralism.

Rokeach. deoarece ei fac parte integrantă din variate subsisteme sociale. care nu pot funcţiona în afara informaţiilor furnizate de aceste canale de comunicare. are în vedere faptul că oamenii depind de mass-media în moduri diferite. Cei doi sociologi americani consideră că obiectivul major al dependenţei de sistemul mass-media este să explice de ce comunicarea de masă are câteodată efecte directe şi puternice. criză. 255 11 Universitatea SPIRU HARET . „dependenţa” lor se amplifică şi mai mult. însă. p. aşadar. Iaşi. Dependenţa faţă de mass-media oglindeşte un proces social-cultural complex. în fapt.1): M. în funcţie de mai mulţi factori sociali şi individuali: stabilitate sau instabilitate social-economică (dar şi politică). alteori. 1999. 300-312. iar. schimbare socială rapidă. Indivizii sunt. cât şi un proces psihologic cognitiv. pus în circulaţie de către Sandra Ball-Rokeach şi Melvin De Fleur. În condiţii de derută. în perioade de dezordine. acest model. care măreşte probabilitatea ca. audienţa mass-media sporeşte considerabil. S. teamă. Teorii ale comunicării de masă. gradul de cultură-educaţie al publicului. Autorii teoriei dependenţei susţin că aceasta are în vedere atât ansamblul societal. nesiguranţă. existând mai multe tipuri de dependenţă. De Fleur. cineva să fie afectat de un anumit conţinut al mass-media.Modelul „dependenţei”. dependenţi de datele oferite de mass-media pentru „bunul mers al vieţii lor”. capacitatea indivizilor de înţelegere şi de orientare în grupul sau în mediul social (interacţiunea indivizilor). efecte indirecte şi destul de slabe. Versiune a paradigmei „efectelor puternice” ale mass-media. întâmplător în contact cu o sursă sau un program de informare (observatorii întâmplători). B. Polirom. ţinând seama că există cel puţin două categorii de „consumatori” mass-media: cei care selectează activ anumite surse de informare (selectorii activi) şi cei care se află ocazional.11 Schema propusă de autori este deosebit de sugestivă (fig. IV.

Dinamica efectelor mass-media asupra indivizilor 256 Universitatea SPIRU HARET . cu atât mai mare este: IMPLICAREA ÎN PROCESAREA INFORMAŢIILOR ETAPA IV Cu cât mai mare este IMPLICAREA. a place/displace) ETAPA III Cu cât mai mare este ACTIVAREA. AFECTIVE ŞI COMPORTAMENTALE) Fig. cu atât mai mare este gradul de: ACTIVARE COGNITIVĂ şi ACTIVARE AFECTIVĂ (de exemplu. film sau carte) ETAPA I SELECTOR ACTIV OPŢIUNE SELECTIVĂ bazată pe unul sau mai multe tipuri de dependenţă faţă de mass-media OBSERVATOR ÎNTÂMPLĂTOR EXPUNERE INCIDENTALĂ (Ocazional. cu atât mai mare este posibilitatea: EFECTELOR MASS-MEDIA (COGNITIVE. în timpul unei vizite sau în timp ce aşteaptă etc. IV.RELAŢII DE DEPENDENŢĂ DE MASS-MEDIA (programe TV.) Dependenţă(e) activă(e) pe timpul expunerii sau nu se produce nici o activare a dependenţelor şi atunci expunerea ia sfârşit ETAPA II Cu cât este mai mare INTENSITATEA dependenţelor relevante. nivelul atenţiei) (de exemplu. 1.

variabil). Paris. comportamentul.Ripert. în funcţie de „mişcarea mediului social” (grad variabil de stabilitate structurală). sau La spirale du silence. indivizii sunt obligaţi la continue aprecieri. ci doresc să se integreze în grupurile care le sunt în preajmă. reacţiile în spaţiul public. Modelul „spiralei tăcerii”. de fapt. Die Schweigespirale. 4) încercând permanent să se conformeze tendinţei generale manifestate în grup sau societate. indivizii cu comportament deviant sunt periferializaţi. astfel.Relaţiile de dependenţă faţă de mass-media sau efectele mass-media se află într-o continuă dinamică. controlându-le. indivizii recurg continuu la o evaluare a situaţiei opiniilor comune. fiindu-le afectate.Hermes”. Cercetătoarea germană Elisabeth Noëlle-Neuman. 4. Aserţiunile de la care porneşte autoarea în construirea teoriei sale sunt următoarele: 1) în general. în aceste cazuri. evaluări. indivizii nu vor să fie izolaţi. . a elaborat teoria psihosociologică numită „spirala tăcerii” (Schweigespirale). R. Elisabeth Noëlle-Neuman. 1989. dată fiind dependenţa opiniei personale faţă de opiniile celor din mediul social ambiant (grupul de apartenenţă etc. marginalizaţi de către societate.. 257 12 Universitatea SPIRU HARET . de la Institutul de Demoscopie.). 2) sunt situaţii când unii indivizi aderă la norme şi valori pe care nu le împărtăşeşte şi societatea. 3) pentru a nu fi izolaţi.12 Această teorie susţine că mass-media. în general. toţi aceşti factori se regăsesc în efecte cognitive. afective şi comportamentale. CNRS. mesajele mass-media (teme centrale şi informaţii variabile) şi gradul de audienţă (de asemenea. au o forţă deosebită în influenţarea opiniilor indivizilor. Zürich. 1980. München.

oamenii consideră că mass-media exprimă ideile dominante. ei îşi raportează propriile atitudini şi idei la acest reper central. Paradigma „efectelor slabe” sau „limitate” este. Gândirea comunicaţională. 1998. o anumită propensiune a mijloacelor de informare în favoarea poziţiilor progresiste. de teama de a nu se trezi izolaţi din punct de vedere social… În acest proces. În general. a săvârşi o acţiune publică în nume personal înseamnă a-ţi asuma riscul de a fi izolat.5) opinia publică majoritară se constituie şi se menţine printr-un joc continuu al proceselor de adecvare şi renunţare la elementele distonante. ci este „limitată” de o serie de factori conjuncturali. 258 13 Universitatea SPIRU HARET . Toate au. p. sunt înclinaţi să n-o facă. adunate prin intermediul sondajelor de opinie. responsabilitatea mijloacelor de informare este direct angajată. drept fundament afirmarea ideii că influenţa mass-media asupra receptorilor nu se exercită total şi atotstăpânitor. formula lui B. Ca atare. se poate descrie opinia publică drept acea opinie dominantă care comandă şi o atitudine şi un comportament de supunere. însă. unele cercetări în acest domeniu ajung chiar să conchidă că persoanele cu vederi de stânga sunt mai înclinate să le exprime decât persoanele dezvoltând idei conservatoare. De aici.”13 Sprijinite pe date empirice. astfel.Berelson: „anumite Bernard Miège. la rândul său. tăcerea. 35. Cartea Românească. indivizii. ameninţând cu izolarea pe individul recalcitrant”. Bucureşti. a priori predispuşi să exprime idei minoritare sau nepopulare. Cu alte cuvinte. uneori de o mare importanţă. cu atât mai mult cu cât un relativ acord se stabileşte între jurnalişti asupra evenimentelor prioritare. Comentatori avizaţi ai modelului constată că „printr-un fel de spirală a tăcerii. valorile majorităţii într-o societate. Autoarea modelului ajunge la concluzia că „a exprima o opinie opusă. ilustrată de mai multe modele. În acest sens. care preferă.

pentru care „cultivarea” semnifică efectul rezultat dintr-o expunere intensă. decât la schimbarea lor. De această dată. Ele contribuie mai degrabă la consolidarea. nici uniform. în particular. întărirea unor opinii şi comportamente preexistente. modelul sau efectul „cultivării” a fost promovat de sociologul american George Gerbner. cvasipermanentă la mass-media. cu privire la anumite probleme. următoarele: Modelul „celor doi paşi în comunicare” sau al „fluxului în doi paşi”. se manifestă diferit la nivelul diverselor grupuri.tipuri de comunicare. mediat. indivizii „ajung să depindă de acestea atât în cunoaşterea mediului în care trăiesc. exercitate asupra receptorilor. Prin urmare. rolul liderilor de opinie. Cercetările efectuate de diverşi sociologi confirmă aceste aprecieri. însă. nici imediat. faţă de practica mediatică a violenţei (mai ales televizate şi 259 Universitatea SPIRU HARET . având un „rol reglator”. în linii mari. capabile să selecteze şi să interpreteze informaţiile pe care le deţin. nu se resimt nici total. Teoria cultivării a fost – cum constată analiştii – rezultatul îngrijorării naţionale din SUA. pot produce anumite efecte” – sintetizează cât se poate de clar elementele acestei paradigme. aduse în atenţia unor anumite categorii de public. Dintre modelele subsumate acestei paradigme se impun atenţiei. prin intermediul liderilor de opinie. în anumite condiţii. cât şi în asimilarea unui mod de a gândi lumea înconjurătoare”. în principal. persoane mai bine informate. În asemenea circumstanţe. prezentat. care devin „autorităţi” în grupurile lor. mass-media nu mai influenţează direct receptorii. Modelul „cultivării”. în funcţie de o serie de factori ce diferenţiază indivizii şi grupurile. în perioada anilor 1960-1980. efectele acţiunii mass-media. ci indirect. Subsumat paradigmei „efectelor limitate”. Efectele „cultivării”. evidenţiază rolul surselor intermediare în procesul de comunicare. anterior. să asigure echilibrul grupului.

mai ales în ce priveşte pe cei ce exercită violenţa prin programe de televiziune. cât şi o strategie empirică pentru cercetarea impactului violenţei televizate asupra convingerilor oamenilor. Gerbner şi colaboratorii săi au creat atât un cadru teoretic. a celor ce o exercită. difuzate de canalul de televiziune Paris Première. Realitatea mediatizată influenţează convingerile şi. Living with Television: The Violence Profile (1976). „violenţa simbolică este o violenţă ce se exercită cu complicitatea toată a celor ce o îndură. Despre televiziune. teorie lansată de americanii Maxwell McCombs şi Donald George Gerbner. ca atare. în primăvara anului 1996. 260 14 Universitatea SPIRU HARET . sociologul francez a ţinut o serie de cursuri la Collège de France. comportamentul – conchide Gerbner. însă.15 Alte cercetări pun în evidenţă şi alte modele privind efectele mass-media. 15 Pierre Bourdieu. Editura Meridiane..14 În opinia lui Pierre Bourdieu. Larry Gross. nici alţii nu sunt conştienţi de faptul că o îndură sau exercită”. George Gerbner. p. De Fleur. Melvin L. cum ar fi modelul „text-cititor” (atribuire diferenţiată de sens textelor scrise sau mesajelor conţinute de ele) sau modelul „agendă”. 1998. Din perspectiva modelului „agendei” (agenda setting). ca şi. care nu pot să nu ştie ce „programează” sau ce urmăresc prin intermediul milioanelor de „mici ecrane”. În legătură cu funcţiile televiziunii. 262-264. de multe ori. 16.cit. p. Suntem.devenite o obsesie). acreditând ideea că „violenţa simbolică” (televizată) „cultivă” convingerile oamenilor. Considerăm că lucrurile nu stau întocmai aşa. în măsura în care nici unii. op. aşa stând lucrurile. Bucureşti. ea poate să contribuie la diminuarea violenţei simbolice ce se exercită în raporturile sociale şi îndeosebi în raporturile de comunicare mediatică”. Violence in Television Drama: Trends and Symbolic Functions (1971). pe deplin de acord cu constatarea că „sociologia are funcţia de a dezvălui anumite lucruri ascunse.

în aşa măsură încât se pot constata grade diferite de „potenţial comunicaţional”. Relaţia dintre mass-media şi societate pune în evidenţă consecinţe generale sau funcţii ale mijloacelor de informare în contextul unui ansamblu de influenţe sau efecte. în chestiuni de ordin general. în funcţie de tema aflată în dezbatere. altfel spus. Descifrând analitic relaţia societate-mass-media. priorităţile fixate de mass-media le influenţează pe cele asumate de indivizi.Shaw (1972). de coagulare a preocupărilor individuale şi colective şi de 261 Universitatea SPIRU HARET . mass-media acţionează ca o veritabilă „creatoare de agendă”. Mass-media îndeplinesc în cadrul societăţii o diversitate de funcţii: de construire a semnificaţiilor. iar în acest cadru. sociologia pune la îndemâna celor interesaţi (factori de decizie politică. de influenţare educaţional-civică. REZUMAT Prin natura şi scopurile sale. „agenda publică urmează agenda mass-media”. Alte teorii sau modele privind efectele mass-media susţin că media amplifică decalajul cognitiv. a televiziunii. În general. iar ca urmare a acestora.L. existând categorii de public diferenţiate informativ. Trebuie subliniat faptul că efectul de „agendă” acţionează diferit. cercetările au arătat că. fără impact direct asupra lor. manageri sau proprietari ai mijloacelor de comunicare în masă) concluzii principiale şi strategii sau metode practice eficiente pentru cunoaşterea şi „stăpânirea” unui proces complex al lumii moderne: existenţa şi acţiunea mass-media. ei se lasă „dirijaţi” de „reprezentările” transmise prin mass-media. mass-media îndeplinesc importante funcţii sociale. impactul comunicării de masă se regăseşte într-o serie de efecte sociale. în timp ce în probleme vitale indivizii depind mai mult de factori conjuncturali.

între altele. de divertisment etc. al „cultivării”. al „spiralei tăcerii”. În acelaşi timp. analiza sociologică a mass-media relevă că publicul. al „fluxului în doi paşi”. Paradigma semnificaţiei. Tipuri de funcţii ale mass-media. al „agendei” şi altele. Pe baza acestora se poate alcătui un cuprinzător tabel comparativ sau inventar al funcţiilor comunicării de masă. Modele ale efectelor mass-media: – „glonţul magic” – „hegemonia” 262 Universitatea SPIRU HARET . cunoscute sub diferite denumiri: modelul „glonţului magic”. cum sunt. comunicate în flux alternant şi într-o ierarhie ce reproduce aproximativ ierarhia nevoilor individuale şi/sau sociale. CONCEPTE-CHEIE • • • • • Funcţie şi efect mass-media. identificare şi internalizare a mesajelor mass-media. Efecte de acord. Cercetarea sociologică relevă funcţii ale mass-media cu impact social sau individual. studiul sociologic al mass-media scoate în evidenţă o serie de efecte sociale ale acesteia. indivizii intră în contact cu problemele sociale prin mijlocirea unor conţinuturi informaţionale cu încărcătură ideologică manifestă sau latentă. modelul „hegemoniei”. al „dependenţei”. funcţiile de socializare. de informare.modelare a comunicării (a limbajului). Din această perspectivă. de educaţie. de identitate.

6) Ce este potenţialul comunicaţional? 263 Universitatea SPIRU HARET . ÎNTREBĂRI DE CONTROL (autoevaluarea cunoştinţelor) 1) Definiţi conceptele de funcţie şi efect. 4) Descrieţi efectele de acord.– „dependenţa” – „spirala tăcerii” – „fluxul în doi paşi” – „cultivarea” – „agenda” • Potenţialul comunicaţional. 5) Numiţi principalele efecte ale mass-media asupra publicului. 2) Ce este paradigma semnificaţiei? 3) Enumeraţi tipurile de funcţii ale mass-media. identificare şi internalizare a mesajelor mass-media.

BIBLIOGRAFIE – Aurelian Bondrea. p. – Melvin DeFleur. 307-314. Editura Fundaţiei România de Mâine. Iaşi. Sociologia culturii. ediţia a IV-a. – Marian Petcu. 2002. 2003. Dacia. 164-170. Cluj-Napoca. 41-89. Polirom. 262-268. 207-213. 264 Universitatea SPIRU HARET . p. Bucureşti. Sandra Ball-Rokeach. Sociologia mass-media. Teorii ale comunicării. p. 1999.

Sociologi şi teoreticieni ai comunicării susţin că omenirea trece de la o societate a formei la una a conţinutului. extensia ei fără precedent apar ca rezultat al „alianţei” celor trei vectori ai modernităţii: televiziune. adecvat. importanţa comunicării politice provine din expresia pe care o dă aceasta puterii de reprezentare a întregii vieţi sociale de către actorii politici. publicitate. la o societate a sensului. viaţa economică se intersectează frecvent cu politica. masiv şi dinamic extinsă în viaţa societăţii. COMUNICAREA POLITICĂ ŞI AUDIENŢA MASS-MEDIA Constatând că lumea s-a schimbat. în general. îndeosebi în sfera audiovizualului. În era mutaţiilor social-economice rapide. de tot ce îi oferă spectacolul –. sociologii relevă şi schimbările în domeniul comunicării politice. de frumuseţe. devenită una dintre preocupările centrale ale mass-media. Astfel. de nevoia orientării către sensuri constructive.V.1. variabile. reprezentată de anii publicităţii. de către politică. clar. 265 Universitatea SPIRU HARET . de la o societate a semnului. Noua comunicare politică. Comunicarea şi interesul social pentru viaţa politică Diversele domenii ale activităţii sociale se întrepătrund şi se influenţează reciproc. apropiat de cerinţele spectacolului – omul are întotdeauna nevoie de visare. în condiţiile în care apar noi reguli impuse de cerinţele simplităţii: mesajul să fie direct. în grade şi proporţii diferite. sondaje de opinie. dar şi de substanţa ideilor. V.

politica nu poate face abstracţie de preferinţele şi interesele populaţiei (deşi le poate evalua eronat şi utiliza tendenţios). 1998. iar mijloacele de informare în masă. interesul social pentru viaţa politică este divers: forţele politice şi politicienii sunt implicaţi direct în viaţa politică. cercetătorii constată că reţelele de informaţii funcţionează ca un stimulativ „sistem nervos” al societăţii. specialiştii în teoria comunicării şi chiar publiciştii. direct sau indirect. Diversă şi schimbătoare. puterea mediatică este stăpânită. Acestea au produs deja şi vor produce şi mai mult în viitor „ravagii în obiceiuri şi cultură. 266 1 Universitatea SPIRU HARET . cetăţenii reprezintă „ţinte” ale vieţii şi comunicării politice. iar opinia publică. În asemenea condiţii schimbate şi în schimbare. Bucureşti. evolutivă sau involutivă. în idei şi în dezbateri şi vor parazita sau scurtcircuita cuvântul guvernanţilor. Editura Doina. puterea mijloacelor de informare în masă afirmându-se ca una din cele mai redutabile. programe şi muzică) sunt adresate în permanenţă prin intermediul canalelor de televiziune transmise prin satelit întregii planete”. publicul. Geopolitica haosului. mesaje audiovizuale (informaţii. în sensul progresului social sau în dauna acestuia. Grupuri industriale sunt angajate într-un război pe viaţă şi pe moarte pentru stăpânirea resurselor oferite de multimedia şi a autostrăzilor informaţiei… Pentru prima dată în istoria omenirii. p. „cucerirea audienţelor masive la scară planetară declanşează bătălii homerice. în fond. Totodată. Cum afirmă sociologii. 74.1 Tabloul multicolor al civilizaţiei comunicaţionale arată că. ca subsistem organic al sistemelor sociale moderne. de Ignacio Ramonet. ca şi conduita lor”. ziariştii de profesie. politica a avut şi are mereu nevoie de mass-media. caracteristice lumii contemporane. nu pot rămâne în afara continuei fierberi şi „decantări” a politicii sau politicilor.

nu fără scop şi interes. legăturilor. „În societăţile post-industriale. dar şi intenţia de manipulare.G. interconexiunilor care înalţă zidurile sistemelor de putere”. totdeauna dornică şi vital interesată de comunicare. Cercetători ai vieţii social-politice ajung la concluzia că informaţia şi comunicarea – ele însele reprezentând o expresivă putere în societate – se situează printre noile temelii ale puterii economice. programele şi acţiunile în spatele cărora se află interesele nu au sorţi de izbândă dacă nu sunt „comunicate”. financiară. care domneşte şi deţine putere. forţele politice caută să obţină adeziuni.2 Fapt semnificativ la orizontul începutului de secol XXI. p. „imperiul comunicaţional”. noi dimensiuni. de asemenea. arată că politica şi politicienii ştiu sau ar trebui să fie convinşi că intenţiile.F. să influenţeze comportamente. 267 Universitatea SPIRU HARET . manevrarea informaţiilor pun „o nouă temelie de dominaţie şi creează o legitimitate inedită pentru puterile de decizie”. stimulând nevoia de informare continuă. Este un adevăr elementar al vieţii sociale că prin intermediul comunicării. sociale şi politice. locul puterii se deplasează. al transmiterii şi manipulării de informaţii sau opţiuni. mesajele. orice demersuri ale factorilor politici. 1994. politica. Paris. astfel. posibilitatea de a transmite un mesaj.puterea economică. în acest binom al progresului contemporan intervenind. De acum înainte ne aflăm în mijlocul relaţiilor. 314-315. în cadrul căreia producţia încetează să apară ca centru al vieţii economice pentru a lăsa locul gestiunii şi comunicării. avuţia noastră.. Procesele comunicării şi informaţiei domină nu numai zona cunoaşterii şi reflecţiei. reţelelor. inclusiv dezvoltarea exponenţială a mijloacelor de informare în masă. Informaţia şi comunicarea au dobândit. Nenumărate fapte sociale. transmiterii de informaţii. considerată o cercetare ştiinţifică asupra teoriilor moderne ale puterii. L. apartenenţa la o structură de reţele. Les Théories du pouvoir. ci. o 2 Jacqueline Russ.

la fel se poate spune. De aici şi preocuparea ştiinţifică pentru a analiza şi trage concluzii asupra comportamentului comunicaţional în politică. „de gradul de dezvoltare al mediilor de comunicare. Procesele de comunicare politică sunt multidirecţionale. Bucureşti. interesul tuturor actorilor sociali şi politici. descifrând strategiile şi consecinţele fenomenului. de comunicarea ce transmite – din orice direcţie politică ar veni – un set de enunţuri coerente. Almond. direcţii de acţiune. menit a oferi informaţii pertinente. bineînţeles. Printre concluziile cu un grad mare de generalitate se află şi aceea că. de relativa independenţă a grupurilor de interese. 268 Universitatea SPIRU HARET . Italia şi Mexic.A. dar şi masa cetăţenilor – eterogenă. teze doctrinare etc. S. purtătorul de mesaj. Germania. procesul de comunicare. judecăţi logic raţionale. dar din alt punct de vedere. 3 G. de intensitate şi de influenţă ideatică depind. 106. pe rând. ca un adevărat magnet. 1996. instrument al comunicării. p. comunicarea politică raţională şi eficientă se împlineşte numai sub incidenţa înţelegerii sensului pragmatic al demersului.putere ce priveşte în mod direct şi sfera politicii. sub cele mai diverse aspecte şi în toate direcţiile. cu interese specifice – după cum.3 Studiul sociologic al mass-media are în vedere şi examinarea limbajului politic. Efectuând ample cercetări comparative asupra vieţii politice din SUA. lămuriri cauzale. Verba. nivelul său de deschidere. guvernele şi guvernanţii. CEU Press. Cultura civică. într-un sistem politic. Marea Britanie. iar sub incidenţa lor se află partidele politice şi politicienii. de caracteristicile sistemului de partide şi de relaţiile dintre partide”. politologii americani Almond şi Verba au sesizat o diversitate de metode (pattern-uri) sau tipuri ale comunicării politice. diferenţiată. de libertatea şi autonomia acestora. Este vorba. În general. de controlul guvernamental şi de partid. atrage. despre clasa politică. care statuează sau explică programe şi platforme politice.

interviuri. confruntări publice directe ale politicienilor aflaţi la putere sau în opoziţie. concret şi diferenţiat evaluate. distorsionat. şi anume: 1) înţelegerea scopurilor şi mecanismului dezvoltării sociale. mai precis. 4) un grad corespunzător de instruire şi informare. condiţionată de un set de cerinţe primordiale. Analizând seturi de cuvântări. auditoriul sesizând cu greu în ce constau adevăratele deosebiri între programele oratorilor. tot mai frecvent. a realităţilor sociale. de cultură politică a maselor. recepţionate fals. în cele din urmă. Un studiu special. dezvoltarea explozivă a mass-media au influenţat conţinutul şi stilul „discursului politic”. alegători. efectuat de analişti germani. adesea confuz. diversificat. adică în procesul comunicării. pentru a câştiga aderenţi. dinamic. unilateral. pentru a-şi face reclamă. Tehnicizarea crescândă a lumii contemporane. înlocuirea artificială a răspunsului prin critica întrebărilor puse 269 Universitatea SPIRU HARET . repetitiv. devenite aproape „clasice” şi „universale”. simpatizanţi. compatibile cu viaţa social-economică reală.argumente logice şi justificări credibile social. expansiunea mijloacelor de comunicare. oferind spaţii largi manipulării. oamenii politici încearcă să substituie autoreclama dezbaterilor privind problemele concrete ale vieţii sociale. conceptele politice sunt uneori utilizate şi explicate tendenţios. semnala modalităţile cele mai uzitate de politicieni. Experţii au ajuns astfel la o concluzie numai aparent surprinzătoare: în intervenţiile lor publice. cercetătorii germani semnalau un lanţ de „şiretlicuri”: prezentarea aparent neutră a propriei politici. În procesele comunicării – mai cu seamă în vreme de tranziţie –. în consecinţă. care a devenit. prin prisma practicii. Numai o asemenea înţelegere face posibile delimitări axiologice. 2) stăpânirea cunoştinţelor (a conceptelor) privind desfăşurarea acţiunii politice. 3) un nivel de moralitate compatibil cu principiile civismului social. Fără îndoială că factorii sociali şi politici nu pot să nu fie preocupaţi de optimizarea comunicării.

fuga de răspundere. ştiu numai ceea ce li se spune ori „apucă” ei a afla. În opinia lui Marshal McLuhan.. sunt conectate la tot ceea ce se petrece sau pare a se petrece zi şi noapte. imprimate electronice. grupurile sociale. cu programul politic promis. afişarea ostentativă a sincerităţii etc. Ansamblul mijloacelor şi modalităţilor tehnice moderne de informare şi influenţare se afirmă ca arma cea mai penetrantă. interes şi cunoaştere. atacul disimulat împotriva rivalului. discuri. substituirea unei noţiuni alteia. în general. Editura Adevărul. atacul frontal împotriva rivalului. benzi magnetice audio şi video. sublinierea constantă a „propriilor” succese. radio. funcţia şi credibilitatea mass-media Ion Mitran. 262. Expresie concludentă a unor relaţii specifice între realitate. comunicarea politică vehiculează. 270 4 Universitatea SPIRU HARET . echilibrul dintre atitudinile obiective şi subiective oferă şi gradul de raţionalitate a comunicării politice. devenită un fel de „sat planetar”. Impactul public. mass-media reprezintă canalul cel mai solicitat şi asaltat de comunicare politică. se afirmă şi comportamentul politic deviant. p. fax-uri. lumea obţine prin mass-media un nou simţ. în esenţă. în orice parte a lumii. trecerea sub tăcere sau negarea unor fapte sau evenimente. cinematograf. „datele” rezultate din interferenţa între obiectiv şi subiectiv. de fapt. fiind evident că. forţa de influenţare. 2001. luând înfăţişări din cele mai diverse: presă (scrisă).4 Datorită puterii sale de pătrundere şi influenţare. televiziune. prin intermediul cărora indivizii. În acest context. Bucureşti. pe măsură ce balanţa înclină spre subiectivitate.de preopinenţi. fără să-şi dea seama că. afişe şi alte reprezentări grafice etc. interpretând aceste date în raport cu scopurile şi idealurile urmărite. Real şi imaginar în politică. în sensul de loc în care toţi ştiu sau vor să ştie totul despre cât mai mulţi sau în care unii cred a şti totul. opinia publică. reţele teletext sau internet.

În acest sens. p. cum este puterea politică. la acest nivel aflându-se şi pupitrul de comandă al formei. mass-media funcţionează ca mijloc de mobilizare politică sau factor de manipulare (acreditând o falsă realitate). idealuri. exercitând o influenţă considerabilă. care este o formă activă de participare politică. fiind unul dintre factorii care acţionează nu pe calea constrângerii. fără a fi oficială sau imperativă. anumite valori. Dar. una dintre caracteristicile ei cele mai pregnante. pe baze comerciale adesea. comunicarea de masă se constituie într-un obiectiv vital al acţiunii politice. iar prin natura ei. pentru guvernarea societăţii.privesc sfera politicii în acelaşi sens în care privesc civilizaţia modernă în general. încât. mituri. a celui care deţine controlul. Mass-media vehiculează prioritar. discursuri. ca instrument de „neutralizare” sau „dezactivare” socială. conţinutului şi destinaţiei mesajelor. fie prin finanţare. comunicarea de masă joacă rolul unuia dintre „cele mai redutabile şi eficiente narcotice sociale”. ce presupune mijloace tehnice şi economice. încât sursa puterii de influenţă a mass-media se află în gama inepuizabilă de a oferi atractivitate şi „spectacol” după „gustul” tuturor. ci prin persuasiune şi seducţie. poate avea efecte cu „două feţe”: multiplică posibilităţile de informare şi de formare politică a cetăţenilor şi amplifică puterea forţelor politice de a manipula masele. întâlniri electorale). convorbiri. percepţii şi interese. mass-media devin „ţintă” de control sau controlabilă.5 Reprezentând o industrie specifică. spre deosebire de comunicarea politică directă (întruniri publice. comunicarea de masă a devenit deosebit de importantă pentru politică. după expresia unui sociolog american. 263. cultivând anumite idei. uneori. După dorinţa proprietarului. mass-media sau expunerea 5 Idem. 271 Universitatea SPIRU HARET . fie prin luare în proprietate. Mediatizarea vieţii politice contemporane.

audienţa şi puterea sa de pătrundere provin din combinarea divertismentului cu influenţa. replici neaşteptate. căruia îi furnizează „în direct” (live) tot felul de informaţii despre un om politic. însă. lasă „urme”. dacă se doreşte ca o anumită problemă importantă. atunci studiourile de televiziune sunt o arenă mult mai căutată decât paginile ziarelor. reacţii imprevizibile). Totodată. cât şi blocarea. 272 Universitatea SPIRU HARET . Televiziunea este „incitantă”. influenţa acestora determină ecouri. Spre deosebire de ziare şi reviste. îşi poate face o impresie personală despre un om politic într-un mod pe care generaţiile anterioare televiziunii nu-l puteau nici măcar bănui citind în ziare discursuri politice. de interes public să fie discutată cu seriozitate. interesul spectatorului. despre ideile sau programele pe care le susţine. dar şi de denaturare a acesteia. iritarea.la mass-media se înfăţişează ca pasivă. mass-media se manifestă ca factor de consolidare a vieţii democratice pluraliste. regie. decor. furia pe faţa celui aflat în lumina reflectoarelor. imaginea şi sunetul stimulează curiozitatea. Contactul politicienilor cu masele se transformă în„spectacol”. televiziunea nu permite totuşi reflecţia prelungită. reexaminarea unui enunţ. În ce priveşte rolul specific al televiziunii. denaturarea ori standardizarea fluxului informaţional. Este de remarcat că mass-media – în cadrul cărora televiziunea a obţinut un rol prioritar. particularitate ce stimulează manipularea „agreabilă”. ori să fie escamotată. cum constată analizele sociologice. Dacă cititorul ziarului sau telespectatorul nu pot interacţiona cu cel ce a scris un articol ori cu cel ce apare pe ecran. minciuna. Prin aceste posibilităţi contradictorii. apar şi unele „dezavantaje” inevitabile: privitorul poate „citi” satisfacţia. Astăzi. infatuarea. adică în ceea ce presupune elemente ale ficţiunii artistice (scenariu. răgazul analizei. În acelaşi timp. text. în „văzul şi auzul lumii”. comparaţia repetată. datorat puterii de pătrundere şi forţei influenţabile a imaginii – facilitează atât circulaţia socială liberă a informaţiei.

televiziunea îi „aplatizează” pe cei ce apar pe micul ecran, încât un „rebel” dintr-un partid oarecare sau un aventurier politic par la fel de importanţi ca un lider notoriu. Totuşi, dacă cineva se bazează pe televiziune ca pe un fel de „acreditare” a oamenilor politici, ar putea fi indus în eroare; deoarece, spre exemplu, micul ecran promovează şi politicieni ce urmăresc cu orice preţ să iasă în evidenţă sau tocmai pe cei ce nu au reuşit să se impună în ierarhia politică oficială. Dar asemenea „promovări” nu sunt, adesea, nici spontane, nici „întâmplătoare”, mai cu seamă, în preajma sau în timpul campaniilor electorale. Mijloacele de informare în masă fac să circule „teme”, să se discute frecvent despre personalităţi, legi, drepturi şi datorii civice, iar ziarele, televiziunea, radioul sunt cei mai eficienţi mediatori între politicieni şi populaţie, între aspiranţi la demnităţi sociale şi alegători. Este un adevăr incontestabil că o apariţie convingătoare la televiziune reuşeşte să atragă mai multă simpatie din partea cetăţenilor decât o duzină de adunări sau mitinguri de masă organizate de către un partid sau altul. Statutul de persoană cunoscută în medii variate este condiţionat din ce în ce mai mult de apariţia la televiziune. De aceea, nu este de mirare că mulţi politicieni participă cu plăcere la talk show-uri, care permit telespectatorilor alegători să arunce priviri „teledirijate” în viaţa „starurilor” şi partidelor politice. Nu este mai puţin adevărat că spectaculozitatea se datorează adesea chiar alegătorilor, „gustului” unora dintre ei, care, notează analiştii, din diverse motive, între care şi precaritatea culturii politice, cred că politicienii au întotdeauna răspunsuri „salvatoare” pentru orice întrebări. Cercetând relaţia dintre mass-media şi comunicarea politică, „sociologia nu se mărgineşte la reinterpretarea datelor «preconstruite» pe care le produc institutele de sondaj. Ea trebuie, de asemenea, să ia în considerare faptul că practica sondajelor de opinie a devenit una curentă, care împlineşte
273

Universitatea SPIRU HARET

anumite funcţii sociale, pe scurt, să ţină seama că intră în acţiune un veritabil fapt social ce se impune a fi studiat în sine”.6 Este vorba, mai ales, despre utilizarea politică a sondajelor de opinie, de tentaţia legitimării lor ca verdict. „În măsura în care oamenii politici «se agită» la televiziune pentru a convinge şi pentru a seduce alegătorii, pare firesc şi întemeiat ştiinţific a solicita direct părerea cetăţenilor asupra acestor «prestaţii televizate». Opinia cetăţenilor, spre deosebire de aceea a comentatorilor politici tradiţionali, tinde să fie evaluată ca un verdict indiscutabil.” Spre exemplu, efectuându-se sondaje de opinie pe marginea confruntărilor direct la televiziune între principalii candidaţi la funcţia supremă în stat – în cazul SUA sau al Franţei – intră în „acţiune” multiplicitatea sondajelor de opinie realizate printre telespectatori înainte, în timpul şi după dezbateri, încât se desprinde imaginea socială a candidaţilor, întemeiată pe discuţia „la cald” a acestora. Iar dacă astfel poţi stabili cine „a câştigat meciul”, un sondaj care cere telespectatorilor să desemneze învingătorul poate fi interpretat corect sau ţinând seama că omul politic A a fost învins nu de preopinentul său, B, ci de cristalizarea sau departajarea valorilor de către opinia publică a telespectatorilor; aceasta reprezintă un factor de judecată şi de arbitraj imparţial al dezbaterii. Este o altă problemă că, de regulă, aceeaşi dezbatere obţine alte aprecieri în analiza comentatorilor politici ori a reprezentanţilor forţelor politice partizane sau în opoziţie faţă de candidaţii A şi B. Sociologic, „problema” este, însă, a eşantionului telespectatorilor (reprezentativ sau nereprezentativ). În fapt, totul depinde de capacitatea de a evita acea iluzie a conceperii telespectatorilor ca simpli participanţi, care judecă imparţial, independent de opiniile lor politice, luând în considerare numai „performanţa mediatică” a oamenilor politici, care
P. Champagne, R. Lenoir, D. Merllé, L. Pinto, Initiation á la pratique sociologique, Dunod, Paris, 1999, p. 203. 274
6

Universitatea SPIRU HARET

ar fi, astfel, reduşi la funcţia de „actori politici” ce interpretează, mai mult sau mai puţin bine, rolurile lor. Telespectatorii sunt însă şi ei angajaţi politic; ei nu sunt neutri, aşa cum ar dori uneori să-i vadă specialiştii în sondaje. Mai mult, ei nu sunt, în cea mai mare parte, mai puţin partizani în judecata lor asupra confruntării dintre A şi B decât comentatorii politici sau chiar decât oamenii politici. Trecerea de la sociologie, ca ştiinţă, în lumea socială reală reprezintă un obstacol suplimentar, dacă analiza sociologică nu „respectă” realităţile sociale. Durkheim reaminteşte că „viaţa socială este în întregime supusă reprezentărilor” şi că sociologia are drept obiect de studiu tocmai aceste „maniere de a vedea, de a simţi şi acţiona” specifice „oamenilor”.7 „Duelurile” televizate între lideri politici nu oglindesc direct şi neutru viaţa socială reală, ci sunt oglinda reprezentărilor şi intereselor, reprezentări şi interese care nu sunt totdeauna aceleaşi cu ale telespectatorilor. Viziunea ştiinţifică, sociologică asupra societăţii are misiunea de a oglindi lupta politică, nu de a convinge sau câştiga partizani pentru un lider sau altul. Sociologul trebuie să prevină pericolul extensiei legitime a credibilităţii. Mass-media sunt beneficiarele democratizării informaţiei. Se consideră că o redacţie constituită de o echipă profesionistă şi bine organizată „află” de la corespondenţii sau „agenţii” săi mai mult decât factorii politici (guverne sau partide politice) de la sursele lor instituţionalizate. Teoriile comunicării susţin că a fi „bine informat” înseamnă a fi puternic, iar printre cei ce beneficiază de această putere se numără şi presa, ajutată şi asistată de numeroase grupuri de presiune, de experţi puşi în slujba ei, care se străduiesc să demonstreze, zi şi noapte, că guvernul ştie „mai puţin” şi totdeauna „insuficient” despre ce se întâmplă în economie, în viaţa financiară, în „intimitatea” relaţiilor de toate felurile. Factorii de putere nu mai pot prezenta
7

E. Durkheim, Regulile metodei sociologice, Polirom, Iaşi, 2002. 275

Universitatea SPIRU HARET

credibil versiuni „proprii” ale unor evenimente sau altora şi nu pot recomanda anumite soluţii fără pericolul ca acestea să fie contrazise sau reexaminate; într-o societate democratică, cetăţenii sunt mai liberi dacă sunt mai bine informaţi, din surse mai multe şi independente. Presa reprezintă o adevărată putere în statele moderne. Gradul de independenţă reală a mijloacelor de informare în masă se cere atent cercetat. Pot exista publicaţii, posturi de radio şi televiziune, publice sau private, care, autointitulându-se ori declarându-se „independente”, practică un evident partizanat. Se înţelege, publicaţiile de partid, declarate sau recunoscute ca atare, se află, din „start”, sub semnul partizanatului. Desigur, poziţia partizană „implică faptul de a te declara de partea cuiva”8, ceea ce presupune exprimarea deschisă a unei poziţii, partizanatul declarat fiind mărturia unei vieţi democratice normale. Există, însă, şi partizanate „discrete” sau perfide, abile, ascunse sub eticheta independenţei, după cum, sub aceeaşi etichetă, se afirmă partizanate agresive, ostile. Fenomenul este caracteristic tuturor societăţilor democratice, îmbrăcând unele particularităţi în sistemele de tranziţie.9 Constatând natura psihosocială a jurnalismului, analiştii au ajuns la concluzia că oamenii urmăresc cu mai mult interes o poveste „tare” decât o analiză politică amănunţită, ziarele excelând adesea în ştiri senzaţionale, „ştiri-bombă”, picurate în conştiinţa publică pentru ca, a doua zi, ele să fie înlocuite de altele, mai mult sau mai puţin semnificative. Deturnarea conceptului de competiţie, de concurenţă în domeniu a creat un fel de manie „profesională” pentru „anume” relatări, dintre care unele rămân mereu departe de realitate. Aici nu este însă vorba numai de „partizanate” mai mult sau mai puţin evidente, ci şi de

8 9

G.A. Almond, S. Verba, op.cit., p. 112. Petru Pânzaru, Mass-media în tranziţie, Fundaţia Rompres, Bucureşti, 1996.

276

Universitatea SPIRU HARET

interese comerciale, dar şi politice, mai mult sau mai puţin sesizabile din postura „consumatorului” de presă. Este o realitate a vieţii sociale contemporane că oamenii politici caută să fie mereu în atenţia mijloacelor de informare în masă. Potrivit unor observaţii mai îndelungate, politicienii urmăresc să capteze atenţia mass-media prin vorbe şi prin fapte, ceea ce este legitim, mai ales în cazul în care au „ceva” de spus, dar mulţi cad în ispita de a spune mereu „altceva”; totodată, politicienii încearcă să câştige influenţă asupra jurnaliştilor, iar când nu recurg la controlul direct sau disimulat asupra mijloacelor de informare în masă, utilizând pro domo puterea de care dispun, „elaborează” legi ale presei şi televiziunii. O influenţă în această privinţă are şi faptul că politicienii decid, direct sau indirect, asupra repartizării funcţiilor de conducere şi a finanţării posturilor publice de televiziune sau industriei poligrafice. Se înţelege, acestora nu li se poate lua automat în nume de rău faptul că folosesc jurnaliştii pentru a-şi atinge scopurile, însă „manevrele” pot fi prevenite prin preocuparea ca mijloacele de informare să ajungă în poziţia de detaşare sau neutralitate faţă de diversele tendinţe acaparatoare şi agresive. Relaţiile dintre mass-media şi politică pun în lumină adevărul, semnalat de mulţi analişti, că „pentru majoritatea oamenilor, de cele mai multe ori, politica reprezintă o serie de imagini mentale, generate de actualităţile de la televiziuni, de ziare şi reviste, precum şi de discuţiile cotidiene. Acestea creează o panoramă în mişcare, derulată într-o lume cu care marele public nu intră niciodată în contact, o lume de care totuşi oamenii ajung să se teamă sau s-o aclame, făcând-o de cele mai multe ori cu pasiune şi, uneori, prin acţiune”.10

Murray Edelman, Politica şi utilizarea simbolurilor, Polirom, Iaşi, 1999, p. 14. 277

10

Universitatea SPIRU HARET

Dezbaterile referitoare la relaţia dintre politică şi comunicare pun în evidenţă noţiunea de „spaţiu public” sau sferă publică, în cadrul cărora comunicarea politică, programată sau spontană, ca şi problematica şi fizionomia mass-media reprezintă un teritoriu al confruntărilor în jurul unor evidente interese de grup sau publice, naţionale sau internaţionale. De altfel, interesul publicului pentru mass-media, pentru viaţa politică este şi trebuie să fie o temă importantă a cercetărilor sociologice, inclusiv a sondajelor de opinie. Acestea relevă, pe de o parte, interesul cetăţenilor pentru viaţa politică, iar pe de altă parte, interesul (sau gradul de dependenţă) faţă de mass-media. Cercetările pe această temă relevă o diversitate de situaţii, de stări, care depind, la rândul lor, de condiţiile concretistorice, de stadiul de dezvoltare economico-socială, democratică şi cultural-educativă dintr-o societate sau alta. În ce priveşte societatea românească, pe măsura dezvoltării structurilor şi instituţiilor de cercetare sociologică s-au întreprins diverse investigaţii, inclusiv sondaje de opinie. În acest sens, Institutul de Sociologie şi Opinie Publică (ISOP) din cadrul Fundaţiei România de Mâine a realizat, succesiv, sondaje de opinie. Unul dintre acestea a pus în evidenţă, între altele, gradul de interes al cetăţenilor faţă de viaţa politică a ţării, precum şi ponderea diverselor instituţii de presă şi radioteleviziune, ca sursă de informaţii cu privire la viaţa politică (fig. V.1., V.2).11

La efectuarea sondajului au participat cadre didactice şi studenţi de la Facultatea de Sociologie-Psihologie a Universităţii Spiru Haret. Eşantionul reprezentativ pentru cele 4 judeţe a fost de 1.091 subiecţi, marja de eroare fiind de ± 3%. 278

11

Universitatea SPIRU HARET

Fig. V.1. Interesul faţă de viaţa politică a ţării

Fig. V.2. Principala sursă de informare cu privire la viaţa politică Sursa: „Opinia naţională” nr. 356 din 10 martie 2003 279

Universitatea SPIRU HARET

V.2. Puterea de influenţă şi audienţa mass-media Din perspectiva comunicării politice, efortul sau acţiunea socială (deliberată) de a promova şi schimba idei, de a impune convingeri şi aspiraţii, urmează anumite legi şi tehnici ale propagandei: – legea orchestraţiei, care impune ca temele ce fac obiectul unei acţiuni propagandistice să fie repetate sub forme variate, într-un program sistematic şi treptat, determinat de planul campaniei de propagandă; – legea simplificării, care presupune modelarea mesajelor în funcţie de diversitatea grupurilor ce trebuie convinse, altfel spus, o „muncă de vulgarizare, în acelaşi timp indispensabilă şi periculoasă”; – legea influenţei şi a contagiunii, care are la bază constatarea că o bună parte dintre opiniile oamenilor s-au format şi consolidat sub presiunea grupurilor din care fac parte şi ale căror valori doresc să le împărtăşească; – legea transfuziei, care încearcă eludarea mecanismelor de rezistenţă ale publicului vizat (substratul constituit de complexul de mituri, prejudecăţi, credinţe etc., puternic ancorat în subconştient), demonstrându-i că ideile care îi sunt inculcate derivă, de fapt, din propriile-i păreri preconcepute.12 După cum se poate constata, comunicarea politică tinde să se înfăţişeze tot mai mult într-o dublă ipostază: ca sistem de influenţă prin mass-media şi ca sistem al opiniei publice constituite sau constituibile. Prin intermediul comunicării politice, plecându-se de la un centru de interes comun (de factură evenimenţială sau ideologicovalorică), se ajunge, pe baza unor atitudini şi conduite, mai mult sau mai puţin identice, unificate în vederea atingerii unui scop comun, la o unitate psihosocială şi politică, în cadrul unei
12

Jean-Marie Domenach, Propagande politique.

280

Universitatea SPIRU HARET

structuri organizaţionale articulate şi unitare. Astfel, comunicarea politică apare, în egală măsură, mijloc şi factor de integrare politică. Ea necesită, pentru a fi efectiv realizată, atât condiţii organizaţionale, cât şi o prealabilă acţiune de socializare şi inculturaţie politică, la care contribuie nenumărate instituţii, precum şi mass-media, dar şi o textură complexă de relaţii sociale, de procese sociale vaste şi îndelungate, ca, de pildă, opinia publică. Analizând eficienţa sau puterea (capacitatea) comunicării şi audienţa acesteia, cercetătorii fenomenului se ocupă de rolul sau funcţia contemporană a mijloacelor de informare de masă. Unii dintre aceştia înţeleg prin putere sau presiune „difuză” acele practici sociale care acţionează pe căile „persuasiunii şi seducţiei”, iar funcţia lor, „fără a fi oficială, este tot atât de hotărâtoare ca aceea a puterii politice sau economice”, asemenea puteri oferind avantaje capitale, contribuind, direct şi indirect, la influenţarea, structurarea şi modelarea spiritelor, a conştiinţelor şi comportamentelor sociale. De altfel, nu întâmplător, în societate, mai ales în momente cruciale, de schimbări mai mult sau mai puţin profunde, în contextul unor acţiuni sociale de anvergură, cum ar fi alegerile parlamentare generale, prezidenţiale etc., se apelează frecvent, cu insistenţele cunoscute şi prin cele mai diverse căi, la mijloacele de informare de masă. Fenomenul mediatic (mass-media) s-a impus în lumea ultimelor decenii ca un sistem de putere cu influenţă excepţională, îndeosebi ca urmare a dezvoltării televiziunii, a reţelelor Internet. Comunicarea de masă, în general, şi cu atât mai mult comunicarea politică sunt studiate de sociologie sub aspectul audienţei. Astfel, receptorii, consumatorii, utilizatorii sau destinatarii mass-media, ai proceselor comunicării devin obiect de studiu sistematic, cercetările urmărind, deopotrivă, structura auditoriului şi influenţele, impactul comunicării. Prin studii de audienţă se obţin date (aprecieri) privind o diversitate de factori: de
281

Universitatea SPIRU HARET

Paradigme ale comunicării de masă. Editura Şansa. sex etc.) la cei social-psihologici ai destinatarilor (receptorilor). John Fiske. 3) funcţiile sociale şi psihologice pe care le satisfac acestea. p. interesele. Bucureşti.la cei socio-demografici (zonă de locuire-urban. 121. gusturile. Iaşi. Introducere în ştiinţele comunicării. de substituţie sau suplimentară Afirmare şi întărire Experienţe împărtăşite pentru a susţine sentimentul de apartenenţă la grupurile valorizate social Ion Drăgan. În această privinţă. 1996. 4) atitudinile.13 În acest sens. televiziune). 2) nevoile social-psihologice pe care şi le satisfac oamenii prin apelul la mass-media. 197. sociologii americani Blumer şi Katz au sintetizat raporturile dintre originile (motivaţiile) sociale ale nevoilor audienţei şi mass-media. captarea publicului se află şi în relaţie cu starea socială a auditoriului. opiniile şi comportamentele publicului„consumator” de media. 2003. propunând următorul tabel: Originile sociale ale nevoilor audienţei. cercetarea sociologică a comunicării de masă permite a se măsura (evalua): 1) ponderea şi tipurile de populaţie care constituie audienţa unui anumit gen mass-media (ziare. Alte cercetări sociologice probează că audienţa. 282 13 Universitatea SPIRU HARET . Polirom. 5) modul în care este influenţat publicul larg şi efectele produse de mass-media asupra oamenilor. p. rural. radio. legătura acestora cu mass-media Originile sociale ale nevoilor audienţei… Situaţia socială: (a) Produce tensiuni şi conflicte (b) Creează o anumită conştientizare a problemelor care necesită atenţie (c) Secătuieşte oportunităţile de satisfacere a anumitor nevoi (d) Dă importanţă anumitor valori (e) Furnizează aşteptări legate de familiaritate faţă de anumite produse mass-media … şi ce furnizează mass-media Sentimentul de uşurare Informaţie Deservire complementară. pregătire profesională şi culturală. vârstă.

ale manipulării opiniei publice. puternic resimţite de public. Încărcătură imaginară infinit mai influentă decât aceea vehiculată de lectură sau de ascultarea radioului”. Considerând că puterea şi acţiunea mijloacelor moderne de informare (în speţă. înseşi mijloacele de comunicare de masă. accidente ale istoriei. Realităţile societăţii româneşti postdecembriste. dezvoltate exploziv după 1989. Asemenea aspecte. s-a născut un nou tip de putere de influenţă. J. cu tot ceea ce ele 283 Universitatea SPIRU HARET . inclusiv în privinţa extinderii audiovizualului (mai multe posturi de emisie. dar controversat evaluate. cu consecinţe dintre cele mai spectaculoase. care pun în joc toate resursele umane de imaginaţie şi de sensibilitate. pun în lumină cerinţa de a cerceta şi evalua ştiinţific dimensiunile şi consecinţele efective sau posibile ale comunicării. pornindu-se de la anumite strategii. generând mari transformări de ordin psihosocial. fapte diverse. el se proiectează în ele şi se identifică cu evenimentele sau experienţele care-i defilează sub priviri. sub „domnia imaginii” şi a „seducţiei spectacolului permanent”. imaginea. „Omul – televizor” (captat de televiziune) „trăieşte prin asimilarea a tot ce i se oferă: destine fatale. Este şi calea de a sesiza valorile reale. accesul la televiziunile altor ţări. „ieşirea” imaginilor României în eter etc. captarea emisiunilor video transmise de satelit. televiziunea) „au produs veritabile mutaţii în cetate”. dezvăluie o diversitate de politici ale comunicării. tendinţele şi chiar practicile manevrării.Prin revoluţia mijloacelor audiovizuale. intrinseci ale puterii comunicării. a familiarizării cetăţeanului cu „spectacolul” vieţii social-politice. de o eficienţă fără precedent. Russ emite ideea că „o adevărată teatro-creaţie guvernează astăzi viaţa cotidiană. dar şi tentaţiile.). evidenţiate din perspectiva formării sau dezvoltării culturii politice. comercializarea largă a casetelor video. o vastă reţea de televiziune prin cablu. invadată de imagini. publice şi particulare.

Multiplicarea şi răspândirea largă a mijloacelor moderne de comunicare „au modificat în profunzime modul de producere al imaginilor politice”. personajul. 284 15 14 Universitatea SPIRU HARET . „sistemul stelelor”. chiar substanţa politicii. oferind seducţiei forţă şi capacitate de acţiune. De aici şi concluzia că. Datorită evoluţiei spectaculoase a televiziunii. o forţă de „revărsare publică şi o prezenţă care nu se regăsesc în nici o societate a trecutului”. pentru telespectator. Georges Balandier. prezenţa sensibilă (vizibilă) în raport cu conceptele”. Astfel că. creatorul de evenimente trec în „primplan”.presupun. „ceea ce vede”. publicul se află sub influenţa normelor spectacolului. p.. datorită mijloacelor audiovizuale. în loc să anime. 1992. 109-110. devin. presei ilustrate şi afişelor. Acestea acumulează. fiind necesar a preciza că. Russ. conceptul de „scenă politică” a devenit uzual în ultimele decenii. Paris.cit.15 Prin repetare până la saturaţie şi prin rupere din context. în mod paradoxal. încât tocmai aici se măsoară şi se evaluează puterea televiziunii: imaginile. politica apare şi se manifestă pe scenă. informaţia şi comunicarea. sub aspectul influenţei de tip magic”14. potrivit căruia tocmai din motivele amintite. anesteziază viaţa politică. op. p. fără a mai vorbi despre prezentarea lor tendenţioasă. Ballard. Este adusă în discuţie şi opinia cunoscutului sociolog Georges Balandier. Le Pouvoir sur scènes. Se ştie că tocmai asemenea „reţete” de fabricare a imaginilor au fost folosite în J. 222. conţinutul mesajului este mai puţin important decât forma: imaginea. adică al „actorilor scenei politice”. „temă bine cunoscută”. într-un asemenea context. semnifică „primatul imaginii în raport cu noţiunea. care nu au în mod necesar un caracter excepţional”. cu ocazia unor evenimente de circumstanţă. De altfel. mai ales în politică. acestea putând fi fabricate „în număr mare. asemenea imagini dau aparenţa de realitate şi de noutăţi reale.

Se susţine. cum ar fi „alimentarea” Occidentului cu chipuri şi gesturi de handicapaţi şi cerşetori sub eticheta de „imagini ale României” sau „confuziile” între geografia spaţiului românesc şi geografia spaţiilor înconjurătoare. anticipa un fenomen care s-a acutizat cu timpul. omul unidimensional.diverse ocazii imediat după decembrie 1989. 16 p. filosoful american de origine germană Herbert Marcuse. la care s-ar putea adăuga şi demonstraţiile teoretice ale lui Jurgen Habermas (reprezentant al Şcolii de la Frankfurt). accentuând astfel alunecarea către conformism şi tinzând a produce „omul mijlociu”. care absoarbe contestările şi participă la formarea unui „om unidimensional”. că „puterea mediatică uniformizează. Scrieri filosofice. El denunţa. atunci. mediatizarea exodului romilor în zone occidentale drept fenomen emblematic al societăţii româneşti etc. mediacraţia ca mediocraţie. împuţinat. Herbert Marcuse. dar apt pentru muncă”. Într-o interpretare semnificativă asupra aceloraşi aspecte se lansase. 1977.16 Critica lui Marcuse. De aici. cu acelaşi titlu. care a animat şi „motivat” mişcările sociale studenţeşti de la sfârşitul anilor ’60 din Franţa şi din alte ţări. s-ar putea spune. să traducă negativul în pozitiv. „Comunicarea funcţională – scria autorul – este numai stratul exterior al universului unidimensional în care omul este dresat să uite. într-un joc de cuvinte”. Cartea sa. 334. Editura Politică. Este vorba despre constatarea că mass-media „standardizează” gusturi şi interese diverse. Bucureşti. 285 Universitatea SPIRU HARET . astfel încât să poată funcţiona mai departe. astfel. a unei personalităţi forţat integrate şi supuse societăţii globale. în anii ’60 ai secolului trecut. ca un fel de creaţie a intensificării seducţiilor sau iluziilor imaginarului. acuza mijloacele de informare că ar fi o „putere” a societăţii închise. generatoare de manipulări ce transformau mass-media într-un factor de diminuare sau ştergere a funcţiei critice a opiniei publice. tinzând a estompa particularităţile şi datele originale ale fiecăruia.

. mijloacele de informare „aleg” ceea ce „ele vor să transforme în evenimente”. în această ordine de idei. că. mijloacele de informare de masă deţin o considerabilă putere de „creare” a realului. J. Russ consideră că televiziunea „creează omorând lectura. mascând anumite fapte. dar inutile –. Utilizând astfel de argumente în favoarea celor susţinute de ea însăşi.17 Analizând poziţia strategică a mass-media în societate. Nu sunt rare cazurile când. dar o fereastră strâmtă. teza lui Marshall Mac Luhan. astfel orientată. chiar fără a le falsifica. ceea ce sociologul constată permanent în societăţile noastre”. privind în exces micul ecran şi imaginile lui de o anumită factură acaparatoare şi noninstructivă. ajung în stadiul unei periculoase „miopii culturale”. mijloacele de informare de masă. aducând şi argumentele de rigoare – între care şi starea de izolare a telespectatorului.cit. op. se poate spune că puterea acesteia nu constă numai în mecanismele de seducţie. ruperea lui de la lectura cărţilor de referinţă. dintr-o cantitate enormă de fapte culese pentru o informare mondializată. Cercetătorii vieţii sociale americane consideră că schimbările survenite în privinţa rolurilor sociale ale mass-media. 286 Universitatea SPIRU HARET . câteodată. al cărei ochi nu filtrează decât evenimentele alese după o strategie a seducţiei şi. Se deschide. cum ar fi importanţa lor sporită 17 J. p. 224. saturarea cu imagini captivante. Russ. care susţinea că televiziunea provoacă transformări majore în rândul tinerilor şcolari. Unii analişti consideră că sistemul mass-media are efectul unei unde de şoc asupra publicului larg. preferată alteia. o fereastră spre lume. Sociologul canadian susţinea. televiziunea îndeosebi. adică având o strategie pur comercială.Este reluată. televiziunea generează anemie culturală. astfel. dispun de o redutabilă putere de influenţă în societate. care. prin intermediul unei proiecţii (intenţii) politice. Concentrând atenţia asupra unei anumite realităţi.

De Fleur. într-un mod care să şi distreze sau să aibă rolul de divertisment. p.3): M. schimbările pot apărea.în stabilitatea şi integrarea societăţii. de anumite organizaţii. în timp. dacă. ei propun o schemă privind efectul de „undă de şoc” (fig. Iaşi. aşa cum se tem câţiva observatori lucizi ai scenei americane. au ramificaţii ce se întind. reţele interpersonale şi indivizi. vor fi resimţite la nivelul organizaţiilor şi. Polirom. 320. 287 18 Universitatea SPIRU HARET .L. S. Deşi schimbările care se propagă de la vârf către bază (de la macro către micro) se transmit probabil mai rapid. la vremea când un astfel de scop trebuie combinat cu dimensiuni lucide. de la vremea când înţelegerea socială era un scop în sine. Consecinţele modificării relaţiilor de dependenţă ale indivizilor faţă de mass-media. V. la nivel micro sau macrosocial. 1999. ei ar putea respinge orice informaţie «serioasă». în relaţiile de microdependenţă. care se pot transmite. schimbarea în sistem nu are loc doar de la vârf către bază sau de la mare la mic. de la micro la macro.18 În acest context se produce efectul de „undă de şoc” al mesajelor mass-media asupra indivizilor. cum susţin cercetătorii americani. de asemenea. care nu este şi «distractivă» în acelaşi timp. „Această schimbare de rol a avut ca efect mărirea dependenţei massmedia faţă de sistemele sociale. în cele din urmă. al societăţii înseşi”. Totuşi. indivizii ajung să aştepte ca mass-media să producă informaţii destinate înţelegerii sociale. De exemplu. De altfel. Teorii ale comunicării de masă. Ball-Rokeach. atingând toate celelalte niveluri de acţiune socială.

Fig.. probleme fundamentale ale vieţii oamenilor. d) nivelul de dezvoltare economică şi posibilităţile de satisfacere a cerinţelor vieţii materiale şi spirituale a cetăţenilor. comunicarea politică are în centrul atenţiei.undă de şoc” în cadrul relaţiilor de dependenţă faţă de mass-media Problematica puterii şi influenţei mijloacelor de informare de masă asupra opiniei publice. 288 Universitatea SPIRU HARET . în cele din urmă. b) existenţa şi funcţionalitatea instituţiilor democratice. asupra masei de telespectatori (categorie ale cărei dimensiuni au crescut în proporţii greu de imaginat în urmă cu 4-5 decenii) este. ale statului de drept. Oglindă a culturii politice.3. c) dinamismul şi diversitatea vieţii politice şi. de o mobilitate ce se cere mereu studiată. însă. V. nu în ultimul rând. nu în general. Efectul de . a statului de drept. mult mai complexă şi mai subtilă. problemele democraţiei. ci sub aspectele concrete rezultate din: a) structura profesională şi gradul de instruire al populaţiei.

clase. în esenţă. direct sau indirect. elitelor. „câmpurile sociale” în care acestea se exercită (termen introdus în sociologie de Pierre Bourdieu). fapt ce dezvăluie. în producţia şi difuzarea de media i-a făcut pe mulţi observatori să 19 Pierre Bourdieu. Iar asemenea altor aspecte ale societăţii globale. acest lucru se datorează în mare parte extinderii internaţionale a mediilor de comunicare”. în miezul comunicării politice. câmpul religiilor. 128. distribuţie şi consum al informaţiei”. „poziţia de frunte a ţărilor industrializate. în sensul că. la dominaţie. în primul rând a Statelor Unite. din care se desprinde limpede cum diverse forţe. grupuri sau formaţiuni politice aspiră la putere. noua ordine a informaţiei s-a dezvoltat inegal şi reflectă apariţia a ceea ce sociologul numeşte „imperialismul mediatic”. grupuri de presiune. ceea ce a dus la „apariţia unei ordini a informaţiei în lume – un sistem internaţional de producere. „câmpurile se prezintă înţelegerii sincronice ca spaţii structurate de poziţii (sau de posturi) ale căror trăsături depind de poziţia lor în aceste spaţii şi care pot fi analizate independent de caracteristicile ocupanţilor lor (. după expresia lui Michael Foucault. al produselor culturii sau pseudoculturii. Anthony Giddens constată că „dacă în prezent suntem conştienţi că trăim într-o «singură lume». care au legi de funcţionare invariante”. ale raporturilor internaţionale.. p. câmpul filosofiei. Minuit. subansambluri sociale. În acest sens. Questions de sociologies.). 289 Universitatea SPIRU HARET . câmpuri atât de diferite precum câmpul politicii. grupărilor. tehnostructurilor” se află. 1979. „puterile multiforme” din societatea umană. Prin urmare.ale puterii în societate. Există legi generale ale câmpurilor. În opinia sa.. Paris. abordarea unor aspecte esenţiale privind „puterile claselor. peste tot în lume.19 Complexa problematică a difuziunii culturii şi a rolului comunicării de masă în acest proces scoate în evidenţă fenomenul globalizării mediilor de informare. structuri care se constituie în elite „iau puterea” sau o conservă.

vorbească de imperialism mediatic. mass-media oferă cercetării sociologice largi posibilităţi de evaluare ştiinţifică a relaţiilor umane. denaturarea ori standardizarea fluxului informaţional. REZUMAT Mass-media funcţionează ca sistem activ al vieţii sociale. Mass-media se manifestă ca factor de consolidare a vieţii democratice pluraliste. are o mare importanţă cercetarea sociologică a mass-media. datorat puterii de pătrundere şi forţei influenţabile a imaginii. apartenenţa la o structură tot mai complexă de reţele comunicaţionale. Pentru a analiza şi a trage concluzii asupra comportamentului comunicaţional din societatea modernă. O asemenea cercetare face posibile delimitări axiologice concret şi diferenţiat evaluate prin prisma idealurilor sociale şi a practicii.20 Aflându-se în raport direct cu viaţa socială şi politică. descifrând raporturile dintre factorii obiectivi şi subiectivi. p. Editura All. 415-418. puterea mediatică aflându-se în centrul atenţiei forţelor politice. fiind utilizată ca un instrument manevrabil al comunicării politice. înlesnesc atât circulaţia socială liberă a informaţiei. în cele din urmă. cât şi blocarea. 290 Universitatea SPIRU HARET . Se susţine că a fost întemeiat un imperiu cultural. manevrarea informaţiilor pun o nouă temelie de dominaţie şi creează legitimităţi inedite pentru puterile de decizie. de diagnoză şi prognoză socială. Mass-media. 2001. fiind. Ţările din lumea a treia sunt considerate a fi deosebit de vulnerabile pentru că sunt lipsite de resurse pentru a-şi păstra propria independenţă culturală”. Posibilitatea de a transmite mesaje de natură a capta interesele maselor. dar şi 20 Anthony Giddens. oglinda acesteia. preferenţial. în cadrul cărora televiziunea a obţinut un rol prioritar. Sociologie. Bucureşti.

inclusiv a sondajelor de opinie. la un sistem informaţional de producere. legea transfuziei. a evoluţiei societăţii umane. oglinda acesteia. culturali etc. CONCEPTE-CHEIE • • • • • • Audienţă. Puterea de influenţă a mass-media rezultă din acţiunea unor legi specifice propagandei: legea orchestraţiei. Publicul şi audienţa. politici. Persuasiune şi constrângere. În fapt. mass-media reprezintă o adevărată putere în statele moderne. audienţe diferenţiate. Obiectiv şi subiectiv în comunicare. al produselor culturii sau pseudoculturii. fiind. legea simplificării. sociali. distribuţie şi consum al informaţiei. în cele din urmă. ceea ce a dus la apariţia unei „noi ordini a informaţiei” în lume. legea influenţei sau contagiunii. Televiziunea ca spectacol.de denaturare sau alterare a acesteia. Aflându-se în raport direct cu viaţa socială şi politică. mass-media oferă cercetării sociologice largi posibilităţi de evaluare ştiinţifică a relaţiilor umane. Influenţa mijloacelor de informare asupra populaţiei depinde de mai mulţi factori: economici. Putere mass-media. Interesul publicului şi al politicienilor faţă de mijloacele de informare în masă reprezintă o temă importantă a cercetărilor sociologice. Sociologii constată că în lumea modernă are loc fenomenul globalizării mediilor de informare. 291 Universitatea SPIRU HARET .

Independenţă şi partizanat. • • • Dependenţa faţă de mass-media. transfuzia. influenţă-contagiunea. 292 Universitatea SPIRU HARET . Relaţia mass-media-politică. 3) Care este scopul cercetării sociologice a audienţei massmedia? 4) Care este particularitatea (originalitatea) televiziunii în câmpul mass-media? 5) Definiţi independenţa şi partizanatul mass-media. Legi (sociologice) ale propagandei: – orchestraţia. Câmpuri sociale. – – – simplificarea. constrângerea şi influenţa. ÎNTREBĂRI DE CONTROL (autoevaluarea cunoştinţelor) 1) Care este sensul puterii în cazul mass-media? 2) Departajaţi conceptual persuasiunea.• • • • Manipularea „agreabilă”. „Imperialismul mediatic”.

105-121. CEU Press. p. – Murray Edelman. p. Bucureşti. 11-40. Bucureşti. p. S. 2003. Almond. 119-145. – G. – Ion Drăgan. BIBLIOGRAFIE – Aurelian Bondrea. Iaşi. ediţia a IV-a. 2000. Editura Şansa. Politologie. Cultura civică. 192-196. p.6) Care sunt legile (sociologice) ale propagandei? 7) Descrieţi „imperialismul mediatic”. Sociologia culturii. Bucureşti. 1996. Polirom. Politica şi utilizarea simbolurilor. Editura Fundaţiei România de Mâine. 1996. 222-229.A. p. Editura Fundaţiei România de Mâine. – Ion Mitran. Verba. 293 Universitatea SPIRU HARET . Bucureşti. 1999. Paradigme ale comunicării de masă.

lumea ca întreg. simultan. Învăţământul. în cadrul unor procese care capătă noi dimensiuni o dată cu progresul economic.1. dând 294 Universitatea SPIRU HARET . Mass–media şi cultura de masă reprezintă procese sociale integratoare ale condiţiei umane. stat. cea de a doua latură – şi anume una de importanţă capitală. cetăţeni integraţi unui circuit informaţional ce constituie astăzi – în lumea secolului al XXI-lea – o condiţie vitală a înaintării civilizaţiei umane. Cultura de masă. MASS–MEDIA ŞI CULTURA DE MASĂ Dezvoltarea tehnologică a mijloacelor de comunicare reprezintă numai una dintre laturile expansiunii informaţiei în lumea contemporană. Delimitări conceptuale Despre mass-media am discutat mai pe larg în capitolele anterioare. Cetăţeni educaţi şi culţi. în destinul istoric al omului.VI. fie în diversitatea structurilor sociale colective în care trăieşte şi acţionează: familie. comunitate teritorial-administrativă. de ordin subiectiv – o constituie ridicarea nivelului cultural al publicului. instruiţi profesional înseamnă. grup. tehnico-ştiinţific şi cultural. aparent. înţelegând că acestea au apărut şi se dezvoltă într-un mediu cultural. naţiune. fie luat individual. educaţia au îndeplinit şi îndeplinesc o funcţie socialumană majoră în procesul general al modernizării vieţii sociale. deşi. VI. continent.

Cultura de masă reflectă şi ea. 295 1 Universitatea SPIRU HARET . ca şi cel al culturii de masă. în conţinutul său. în particular. d) impactul comunicării asupra răspândirii culturii. un agent cultural. dându-i noi valenţe şi dimensiuni. conştient în crearea propriei sale istorii. Înseşi noţiunile ca atare capătă înţelesuri diferite în funcţie de acest factor. Nevoile social-umane tot mai complexe. universul tehnico-ştiinţific şi spiritual fac din cultură un instrument al acţiunii eficiente. c) finalizarea fenomenului cultural în planul conştiinţei sociale. potenţând forţa creativă a omului. în mijloacele şi formele sale de manifestare. 2003. b) participarea maselor la actul cultural. modul de existenţă umană. a asimila şi a modela fenomenul cultural. fenomenul cultural. dintre acestea şi mass-media presupun (sau implică) cel puţin următoarele procese sau tendinţe: a) integrarea culturii în viaţa socială şi individuală a omului. omul devine. Raporturile dintre cultură şi cultura de masă. un factor activ. ca şi în sistemul său instituţional. sub toate aspectele. fapt ce atestă capacitatea creatoare a maselor de a selecta. deoarece conţinutul şi funcţiile culturii poartă. Sociologia culturii. la rândul său. nu pot fi abordate fără a se lua în consideraţie tipul de existenţă umană. În general. iar relaţia dintre aceasta şi cultură are sensuri multiple. Definirea conceptelor de cultură şi cultură de masă ridică mai multe întrebări: Care este conţinutul lor? Ce exprimă fiecare în parte? Este cultura de masă un nou tip de cultură? Ce efect au mijloacele de comunicaţie de masă asupra culturii? Cultura de Problematica acestei relaţii este pe larg abordată în: Aurelian Bondrea.naştere culturii de masă. ediţia a IV-a. amprenta naturii orânduirii social-istorice. Numai prin pătrunderea largă a culturii în mase. Bucureşti. Editura Fundaţiei România de Mâine.1 Fluxul cultural nu este univoc. al formării personalităţii.

2) educaţional. ceea ce ar pune în evidenţă diferenţierea culturii în funcţie de structura cunoştinţelor. al cinematografului. categorii de oameni. al televiziunii. a pasiunilor diferitelor grupuri sociale faţă de mediul cultural înconjurător. ca manifestare a comportamentului uman. cultura de masă a unei societăţi oglindeşte procesele şi fenomenele educaţionale. cel mai recent fiind internetul. în care factorul de învăţare. ca vizând toate trăirile psihice rezultate din expunerea la acţiunea mijloacelor de comunicaţie de masă. În acest sens. la pasivitate. al discului. un mod de a acţiona în toate împrejurările vieţii sau ca un joc al opţiunilor deliberate ale oamenilor care doresc să-şi fructifice cât mai eficient timpul destinat odihnei şi recreării. ca un ansamblu de preferinţe socioculturale şi educaţionale ale indivizilor şi colectivităţilor. se evidenţiază rolul radioului. Ea este privită ca exprimând o structură a aptitudinilor. structura şi funcţio296 Universitatea SPIRU HARET . al tiparului (cărţi. ziare. de a o integra în viaţa cotidiană. ca formă de valorificare a existenţei. dominantă şi. ca atare. Desigur. este o cultură de spectator pasiv? Ce raport există între cultură şi cultura de masă? Conceptul de cultură de masă face obiectul a numeroase preocupări ale cercetătorilor culturii. Există opinii după care cultura de masă se înfăţişează ca un mod de viaţă. Noţiunea. al benzii de magnetofon şi al altor mijloace audio-vizuale. ca ideologie asumată şi trăită. în general. care au capacitatea de a difuza cultura. a gesturilor. este înţeleasă în următoarele sensuri: 1) al unei culturi destinate anumitor pături. pentru toate categoriile sociale. de asimilare are caracter de permanenţă. Cultura de masă este definită de unii exegeţi ca o concepţie asupra vieţii. Cultura de masă – afirmă o seamă de autori – desemnează cultura dominantă răspândită în mase. de formare şi dezvoltare omnilaterală a personalităţii. 3) al mijloacelor de comunicaţie de masă. de continuitate. reviste).masă condamnă. oare.

Aceea de cultură poate să pară. modul de manifestare a acţiunii umane. de clasă. „produsă după normele masive ale fabricării industriale. etnografic şi istoric. mituri şi imagini privind viaţa practică şi viaţa imaginară. de umanism cultivat. dacă este înţeleasă în sensul derivat şi esenţializat. individualiste. în care există o cultură accesibilă elitelor şi o alta destinată maselor largi. detecta şi recunoştea a treia cultură. cultură de masă. cultura de masă „este într-adevăr o cultură: ea constituie un corp de simboluri. dar şi tehnice. Sociologia franceză contemporană. Dar. un sistem de proiecţii şi identificări specifice. birocratice. pe altele le inhibă sau le interzice”. unui uriaş aglomerat de indivizi luaţi de dincoace şi de dincolo de structurile interne ale societăţii (clase. răspândită prin tehnici de difuzare masivă (pe care un ciudat neologism anglo-latin le denumeşte mass-media) şi adresându-se unei mase sociale. Bucureşti. 1971. Cultura de masă este considerată ca parte a structurii culturale a societăţii. Adică. p. burgheze. prea strâmtă. Drăgan. al căror echivalent cultural este. Sociologul francez Edgar Morin demonstrează că sociologia americană a fost aceea care. culturii religioase şi intră în concurenţă cu acestea”2. a priori. sau prea nobilă. a priori. Noţiunea de masă este. Termenul de cultură de masă. pe care a numit-o mass-culture. eficienţa acţiunii culturale. dacă este înţeleasă în sensul major. dezvoltă şi apropie anumite virtualităţi umane. ea se supra-adaugă culturii naţionale. ca şi termenul de societate industrială sau de societate de masă (mass-society).).nalitatea sistemului cultural instituţional. 627-628. societăţile moderne fiind policulturale. culturii umaniste. O cultură orientează. 297 2 Universitatea SPIRU HARET . prea largă. Editura Politică. familie etc. chiar imediat după al doilea război mondial. Aluaş şi I. capitaliste. Antologie de I. privilegiază abuziv unul din nucleele vieţii sociale: societăţile moderne pot fi numite nu numai industriale şi de masă.

cât şi cererea care stimulează tehnicile. evolutivă. în acest context. 633. naţionale. cât şi rolul de a fi. consum de masă. modelor. după ritmul frenetic al actualităţilor. Ea se adresează vizual şi auditiv consumatorului de cultură. Mijloacele moderne îndeplinesc atât rolul de transmiţător de cultură. conform dezvoltărilor tehnice şi sociale. difuzare de masă. a concepe o politică a culturii dacă nu se ţine cont că aceste noţiuni – cultură şi cultură de masă – nu sunt de acelaşi nivel. Cultura de masă a devenit posibilă datorită mijloacelor moderne de răspândire. fiind caracteristice stadiului actual al dezvoltării societăţii în care întâlnim producţie de masă. Ele sunt instrumente ale unei informări produse şi difuzate după o tehnică industrială. prin natura sa. flashurilor. sublinia Edgar Morin. 298 Universitatea SPIRU HARET . Cultura de masă aderă la mult mai multe procese evolutive şi mult mai mult la procesele evolutive decât culturile impuse prin autoritate sau tradiţie. este ea însăşi. religioase”3. iar în profunzime. p. vogilor şi valurilor –. Se poate spune că existenţa şi acţiunea efectivă a mijloacelor de comunicaţie de masă au efecte asupra conţinutului culturii tradiţionale. am adăuga. devine cultură de masă. oferindu-i un mediu în care toate aceste mijloace îi sunt sau îi pot fi accesibile şi îi solicită interesele. încât accesul maselor la cultură are loc şi prin intermediul culturii de masă. pasiunile. ele însele. valori ale culturii. cum sunt culturile şcolare. ori culturile politice. deoarece pe piaţa consumului cultural se află în permanentă mişcare atât tehnicile care stimulează cererea. datorită faptului că acestea sunt accesibile celor mai largi straturi ale populaţiei. auditoriu de masă. care se metamorfozează. care contribuie la evoluţia lumii. de purtător al fluxului cultural. preferinţele. „cultura de masă. În concepţia sociologului. 3 Ibidem. Ea evoluează la suprafaţă.Nu este posibil. care se integrează organic în mase.

alţii apreciază această cultură ca reprezentând totalitatea producţiei nonartistice. 299 Universitatea SPIRU HARET . ci interesul material. Moles priveşte cultura ca entitate globală. Friedman. Ea este definită ca ansamblu de mituri. Mijloacele de comunicaţie de masă sunt puse în slujba aceloraşi interese. p. Unii prezintă cultura de masă ca o cultură standardizată. ce nu este accesibilă omului de rând. legile sociale. standardizate. Bucureşti. Un punct de vedere interesant în legătură cu fenomenul cultural exprimă Abraham Moles. care răspândeşte conformismul. capătă un caracter artificial. printre care Th. ale pieţei şi consumului sunt valabile nu numai în sfera producţiei materiale. W. 2001.Unele abordări sociologice se referă la cultura populară. înţelegând prin aceasta. imagini. În acest spirit. ca expresie a culturii de masă. Fenomenul de concurenţă se manifestă şi pe planul producţiei şi răspândirii culturii. ci şi în cea spirituală. Dacă Edgar Morin s-a preocupat de separarea culturii de cultura de masă. Sociologie. reputaţi analişti ai valorilor culturii. ca tip de cultură care serveşte consumul. „divertismentul urmărit. mass-media contribuind. ea este privită ca un fenomen de cultură mediocră. în 4 Anthony Giddens. exprimă opinii critice la adresa unei politici a culturii construite unilateral şi exclusivist pe argumente şi criterii strict comerciale. Desigur. În acest sens. Adorno şi G. al cărei factor propulsor este nu interesul de a forma cunoştinţe înaintate. cum scrie Anthony Giddens. ca o modalitate de „democratizare” a valorilor şi „kitsch”. Culturii de masă îi este specific – după unii cercetători – faptul că produsele ei se realizează exclusiv pentru piaţă şi. Editura All. de aceea. citit sau la care participă (oamenii) cu sutele de mii sau cu milioanele” sub impactul diverselor mijloace moderne reprezentate de mass-media4. modele culturale răspândite cu ajutorul tuturor mijloacelor de difuzare. care se deosebeşte de cultura superioară. Omul este supus unei presiuni culturale care deformează uneori realitatea. o cultură de piaţă. 396.

Deci. ziarul. este o cultură pasivă. Definiţia pe care acesta o dă culturii vizează atât conţinutul culturii individuale. Aceasta se referă îndeosebi la tehnica audiovizuală. Mouton. sistematizat. actul cultural trebuie să pornească de la premisa exercitării unei asemenea influenţe asupra omului. în cadrul unei sociodinamici a culturii. deci. şi cultura mozaic. Cultura de masă este privită şi sub aspectul că promovează poziţia de spectator. 300 5 Universitatea SPIRU HARET . fapt de care trebuie să se ţină seama în procesul difuzării culturii. Le Haye. de tip umanist (bazată pe relaţii strânse între elementele de cunoaştere). Abraham Moles. încât acesta să simtă nevoia organică de a se integra în procesul culturii. cât şi cel al culturii unei societăţi. deci mass-media. dar şi a divertismentului sau faptului divers. au. preponderent uzitată pentru răspândirea operativă şi în masă a informaţiilor de toate felurile. politice. ca participant la selectarea şi asimilarea culturii. comerciale. realiza fără participarea activă a subiectului cultural la actul de selectare. revista îndeplinesc o funcţie mai activă în raport cu consumatorul de cultură. înzestrată cu capacitate creatoare. în metodele şi formele pe care le îmbracă acest proces. În schimb. Sociodynamique de la culture. Paris. Omul este prin excelenţă o fiinţă activă. cartea. administrative.opinia lui. Cultura de masă. selectat. însuşire şi difuzare. 1967. El disjunge între cultura clasică. supusă: ea tinde la crearea unui tip de om care are numai o poziţie de spectator. spiritul de imitaţie. la sistematizarea valorilor. din sfera culturii propriu-zis. specifică societăţii moderne (cultură caracterizată printr-un conglomerat aleatoriu de elemente)5. într-adevăr. Problema trebuie văzută în sensul că anumite mijloace de comunicare de masă. dominat de presiunea audiovizualului. ceea ce nu ar stimula omul să devină un factor activ în raport cu actul de cultură. O valoare culturală nu se poate. posibilitatea de a oferi elementul cultural gata pregătit. economice. consideră mulţi autori.

iar pe de altă parte. „cultura nu există decât la indivizi. Elementele culturale au un aspect semantic şi unul estetic. Comentând o asemenea abordare şi constatând că „semiotica începe acolo unde apare sensul”. Bucureşti. de acord cu această teză. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. a considera cultura în ansamblul ei sub aspect semiotic încă nu înseamnă că întreaga cultură este doar comunicare şi semnificare. exprimată în comportamente sau prin producţiile lor specifice. Cultură şi comunicare Cultura de masă este definită.VI. 2. Este premisa de la care porneşte Eco atunci când defineşte mesajul în raport cu 6 Umberto Eco. Fiind. îndreptăţită din perspectivă semiologică. ci înseamnă că întreaga cultură poate fi înţeleasă mai bine dacă este abordată din punct de vedere semiotic”. 301 Universitatea SPIRU HARET . respectiv fluctuaţia înţelesului unui semn în raport cu nucleul său. sociologul francez Jean Caune se referă la teza lui Umberto Eco. 1982. proprie civilizaţiei contemporane. 42-43). ca tip de cultură modernă. prin propriile ei valori (confort. ca urmare a jocului perceptiv. În acest sens. Această cultură ar fi caracterizată prin propriile ei mituri (mitul vedetei etc. în parte.Abordând cultura ca fenomen semiotic.). Tratat de semiotică generală.. cultura fiind. reputatul autor scrie că. în instituţii specializate. Aspectul semantic exprimă caracterul nominalizat. „pe de o parte. potrivit căreia semiotica este studiul proceselor culturale – în care intervin actorii umani care intră în contact în baza convenţiilor sociale – ca procese ale comunicării. nu putem să nu reamintim şi să subliniem contribuţia specifică a sociologiei culturii la descifrarea analitică a impactului dintre valorile culturii şi „civilizarea” societăţii umane. uneori. consum) etc. în esenţa ei şi prin funcţiile sociale îndeplinite. tip de cultură care diferă de cultura acumulată sistematic. „orice aspect al culturii poate deveni (ca posibil conţinut al unei comunicări) o entitate semantică” (p.6 Aspectul estetic semnifică spaţiul de libertate care există în jurul nucleului semantic. rezervată unui public instruit şi difuzată prin intermediul şcolilor şi al cărţilor. relativ stabil şi constant al înţelesului unui semn (semiotic). un mediu comunicaţional ideal.

dar puţine legături stabilite între aceste elemente. Prin urmare. Editura Cartea Românească. radioul). formele şi conţinuturile culturii sunt expresii (ori conţinuturi) ale comunicării. Bucureşti. 79-80. Cultura este concepută. şi anume: 1) cultura trebuie studiată ca fenomen al comunicării. printre care şi modelul Moles.cuvântul. morfeme). Elementele cunoaşterii – atomii – sunt morfemele (unităţi de formă). în aspectele sale sociodinamice. Moles.7 O asemenea perspectivă întemeiază două ipoteze teoretice necesar a fi aplicabile cercetării raporturilor cultură-comunicare (sau mass-mediacultură). 302 7 Universitatea SPIRU HARET . În concepţia unor sociologi. precum şi modele ale difuziunii culturale. Este cazul culturii anticei Alexandria. se transformă în produse culturale prin canalele mass-media şi ajung la un „macromediu consumator”. „vehiculate prin canale” (presa. existând între elementele unei cunoştinţe. fiind rezultatul unei convenţii sociale. cultura modernă este cultură de masă. 1998. caracterizate de multe legături noi între elementele sale. Cultură şi comunicare. Pe de altă parte. Cuplul cod-mesaj aplicat mesajului este o prelungire a cuplului limbă-vorbire. semantemele (unităţi de semnificaţie) şi sunt distribuite pe un „tablou sociocultural” imens. definită ca un „stoc de elemente” (semanteme. culturile pot fi de două tipuri: a) culturi de întindere. totodată. Abraham Jean Caune. b) culturi în profunzime. 2) produsele. la scară socială. Există un circuit social al culturii. şi sunt pertinente doar într-un cadru cultural determinat”. Autor al unei recunoscute teorii asupra sociodinamicii culturale. ca „sumă a probabilităţilor de asociere de orice ordin”. oricare ar fi. şi ca ecran de cunoştinţe pe care un individ îşi proiectează senzaţiile pentru a ajunge la percepţii. p. pentru A. nu sunt naturale. care au multe elemente acumulate. care „iau formă într-un micromediu creator”. codurile. Astfel concepute. cultura – în raport cu aspectul său dinamic – este concepută.

creatorul selectează elemente ale culturii (culturemele). anumite elemente culturale. Moles se orientează spre elementele analizei de conţinut. Schema ciclului cultural este redată în fig. a doua oară. chiar una sine qua non a lanţului comunicării socio-culturale. VI. În raport cu produsele culturale furnizate de mass-media. care 303 Universitatea SPIRU HARET . reprezentând un anume circuit. Este procesul de iteraţie.1. Prin conceptul culturii ca „tablou sociocultural”.1. Fig.Moles consideră că. care sunt apoi transmise macromediului prin intermediul mass-media. VI. canalele mass-media au rolul de a sistematiza cultura. publicul selecţionează el însuşi. le combină într-un „mozaic original de elemente banale”. Ciclul cultural sau tabloul sociocultural În cadrul acestui ciclu. semiologicolingvistice. mass-media constituind o verigă importantă.

A menţine în sistemul difuzării culturale instituţii diferenţiate pentru cele două circuite înseamnă a reproduce. impun. R. Suprastructura dezvăluie modul de organizare şi practicare a unei culturi în funcţie de clasele sociale existente într-o societate. „stilul de gândire al unei societăţi”. Abia aceste diferenţe pot explica deosebirile de cultură. singura care ne poate dezvălui mecanismul difuziunii. deci. dar şi unor tehnici suprastructurale de disimulare a acestor diferenţe. o inegalitate socială.determină. În delimitările pe care le propune. p. care îşi au propriile lor nevoi culturale şi. 304 8 Universitatea SPIRU HARET . Mecanismele difuziunii culturale trebuie studiate în raport cu grupurile sociale. 92. cultura este un fenomen ireductibil la suprastructură. În felul acesta. sociologul se foloseşte de termeni echivoci. În sensul acesta. 89. Bucureşti. între grupuri (pe care Escarpit o semnalează). Prin urmare. În teoria lui Robert Escarpit. or diferenţa de clasă este de ordin social-economic şi suprastructural. după cum demonstrează modelul Marshall McLuhan. şi nu invers. utilizat pentru a denumi „circuitul cult”. prin cererea lor culturală. prin mijloace culturale. Această diferenţă răspunde unei inegalităţi social-economice. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică.8 Depăşirea unui asemenea punct de vedere se poate realiza luându-se în considerare istoricitatea culturii. un anumit tip de producţie culturală. conceptul central în explicarea circuitelor socio-culturale este cel al structurii sociale (clasele şi grupurile sociale care stau la baza publicurilor culturale). 1980. ca acela de „grup cultural”. se presupune o interpretare culturală a opoziţiilor de clasă. distincţia dintre circuitele culte şi cele populare este insuficientă pentru înţelegerea mecanismelor sociologice ale difuziunii culturale. în concepţia autorului menţionat. Escarpit. De la sociologia culturii la teoria comunicării.

Cultură şi comunicare.Pentru McLuhan. devine legea întregului univers uman. determinând. aflate în corespondenţă analogică. şi ca un mod de comunicare să fie. în special. deopotrivă. ceea ce a determinat o supralicitare a vizualului în detrimentul celorlalte facultăţi şi funcţii ale percepţiei şi gândirii. prin mijlocirea tiparului. tiparul a determinat apariţia Galaxiei Gutenberg. culturile stau sub semnul unei anumite tehnologii de comunicare umană. consideră unii analişti. care. manifestată o dată cu inventarea alfabetului. Aşadar. 45-66. cea alfabetică. 305 9 Universitatea SPIRU HARET . Pentru sociologie.. opoziţie sau diferenţă – . o relaţie specifică. p. capitolul Cultura este comunicare. nici nu se situează în planuri de reflecţie paralele. Nici o expresie a dualităţii – complementaritate. cultura şi comunicarea reprezintă domenii de cercetare distincte. Fenomenele nici nu se conţin unul pe celălalt – cultura fiind un conţinut pe care îl vehiculează comunicarea –. ca expresie a simţului văzului „prelungit” printr-un „procedeu mecanic”. Între comunicare şi cultură s-a stabilit. adică a unei lumi sociale organizate în componentele ei subiective şi obiective.nu satisface raportul de includere reciprocă. astfel. ca proces de comunicare. Jean Caune. adică ceea ce face ca un fenomen cultural să funcţioneze în acelaşi timp şi. dar având o complementaritate evidentă în plan social. de fapt. întregul fenomen al schimbării culturale este legat de cele două revoluţii: revoluţia alfabetică şi revoluţia tiparului. cultura şi comunicarea formează un cuplu ciudat”. generalizată. în timp. întregul proces de organizare a experienţei umane. şi o manifestare aparţinând culturii”. „De fapt. A se vedea. aceasta din urmă fiind. până la a deveni facultatea care-şi subordonează toate celelalte simţuri. o prelungire a primei revoluţii. Astfel.9 Nici una nu poate exista fără cealaltă.

paradigma enunţată are avantajul de a „secţiona” cronologic (genetic). Cea mai răspândită paradigmă este. Astfel. Asemenea cercetări au descoperit că. prin care se delimitează problemele de studiat. în SUA. şi Bourdieu. 306 Universitatea SPIRU HARET . precum şi alte studii din Europa au corectat ipoteza după care diversele mijloace de comunicare de masă îşi dispută publicurile. pe analiza efectelor. procesul de comunicare şi de a elabora un sistem de modele ataşat fiecărei secţiuni. Bourdieu a arătat că aceia care merg la cinema urmăresc şi TV. cum am arătat anterior. cercetarea receptorului se bazează pe analiza audiţiei. Devine astfel posibilă examinarea succesivă a componentelor procesului de comunicare de masă. se prescriu metodele necesare cercetării etc. cea propusă de Harold Lasswell. cercetătorul lui „cine” (comunicatorul) determină factorii care generează şi dirijează comunicaţia. citesc cărţi de divertisment şi reviste (cel puţin una). acesta este domeniul analizei de control. în Franţa. Publicul şi mesajele comunicării de masă (influenţă şi manipulare) Dezvoltarea sociologiei comunicării de masă este puternic marcată de elaborarea unor paradigme adeseori „concurenţiale”. Specialistul canalului de comunicare practică analiza mijloacelor de comunicare (media analysis). aceste studii pun în relaţie sistemul mass-media cu sistemul valorilor culturale. Metodologic.3. În fine. iar a efectelor. Studiile lui Lazarsfeld. În general. de fapt. publicurile diverselor medii se întrepătrund. Fără îndoială că se pot stabili legături între aceste paradigme (abordate într-un capitol anterior) şi câmpul ideologic în care sunt elaborate. Cercetătorul lui „ce spune” (mesajul) îşi delimitează domeniul prin analiza de conţinut.VI. după care o „acţiune de comunicare” poate fi analizată prin răspunsul la întrebările: Cine? Ce spune? Prin ce canal? Cui? Cu ce efect? În concepţia autorului său. Astfel.

desigur. 307 10 Universitatea SPIRU HARET .. ele proliferează într-o reţea mai largă. VI. b) relaţiile lor sunt indirecte. ceea ce pune în evidenţă faptul că: a) emiţătorul şi receptorul sunt interdependenţi.10 Schema care corespunde concepţiei grupului de referinţă asupra fenomenului difuzării şi receptării mesajelor este prezentată în fig.2. Model structural de difuzare şi receptare a mesajelor John W. Riley. Căci. c) se dezvoltă „un model global de interacţiune”. Consecinţele acestui model pentru analiză sunt multiple.2. centrat pe structura socială globală şi nu pe una dintre componentele sistemului de comunicaţii. Fig.Studiul comunicaţiilor de masă trebuie. în raport cu membrii grupului şi ai altor grupuri cărora aceştia le aparţin. aşa cum arată analiştii. VI. Matilda W. înseşi grupurile primare sunt structurate într-un sistem global care le predetermină. Riley jr. La communication de masse et le système social.

Astăzi este unanim recunoscut rolul deosebit al informării şi comunicării de masă în viaţa colectivităţilor naţionale şi a 308 Universitatea SPIRU HARET . publicul este considerat o variabilă activă. în genere. categoria sociologică de public trebuie explicată în corelaţie cu cea de opinie publică şi de viaţă culturală. Ca atare. o expresie a manifestării opiniei publice în raport cu diversele domenii ale vieţii social-culturale. După cum am subliniat în alt context. ale unei difuzări şi ale unui consum informaţional de masă – se caracterizează printr-o participare efectivă în planul acţiunii şi practicii sociale. Elementul central urmărit în atare cercetări este acela al eficienţei comunicaţiilor de masă în direcţia formării de comportamente publice dorite. Opinia publică este fenomenul prin care diversele colectivităţi se raportează la diversele categorii de valori sociale şi culturale în cadrul procesului de valorificare a acestora. tradiţie care urmărea influenţarea comportamentelor într-o direcţie de rentabilizare a investiţiilor mass-media. Publicul este. un interes deosebit îl prezintă raportul dintre procesele de informare şi opinia publică. Sub acest aspect.Din model se deduce limpede influenţa grupului primar şi a structurii sociale asupra receptării mesajelor. Astfel. Această cercetare se încadrează unei tradiţii economico-pragmatice în cercetarea comunicaţiilor de masă. dintre acestea şi mijloacele de comunicare de masă. De aceea. mijloacele de comunicare moderne – generatoare ale unei producţii de masă. În cazul mass-media. încât indivizii să cunoască faptele şi evenimentele asupra cărora urmează să-şi spună cuvântul şi să ia o atitudine sau o hotărâre. în analiza funcţională a comunicaţiilor de masă. opinia publică nu se poate constitui şi exprima decât dacă societatea are la dispoziţie mijloace adecvate de informare. este necesar a examina principalele caracteristici şi trăsături ale opiniei publice în societate. sociologia se ocupă în mod deosebit de cercetarea publicului cultural. În societatea actuală.

de transmitere de ştiri. culturale etc. 309 Universitatea SPIRU HARET . informaţiile furnizate de acestea reprezentând o modalitate eficientă de reducere a incertitudinii în procesele sociale. Ele privesc opinia publică mai ales din perspectiva unei alte funcţii. ci şi de idei. prezentarea şi comentarea „evenimentelor” influenţează în egală măsură conţinutul. deci. culturală. cât şi în cel al democratizării relaţiilor internaţionale. procesele. importante resurse ale dezvoltării. informaţia a devenit o componentă esenţială a condiţiei umane. ideologice. Prin impactul asupra categoriilor largi de public. de valori autentice. evenimentele. În societatea contemporană. un important mijloc de cunoaştere. Mijloacele de comunicare de masă constituie. Acesta este motivul pentru care comunitatea internaţională este din ce în ce mai preocupată de promovarea unui nou tip de informare. Publicitatea făcută unor evenimente sau tăcerea în care acestea sunt învăluite. de semnalare de evenimente. faptul că acestea reprezintă o uriaşă forţă economică. aprovizionarea cu informaţii şi structura de comunicaţie a opiniei publice. gradul de organizare a acestora depinzând şi de cantitatea de informaţie înmagazinată de aceste sisteme.colectivităţii internaţionale. un instrument de dezvoltare şi creştere a conştiinţei publice. tehnico-ştiinţifică şi politică. şi opinia publică. mijloacele moderne de comunicare acţionează ca intermediari între faptele. atât în planul emancipării naţionale. progresiste. politice. în sprijinul participării la decizie şi dezvoltare. socială. modul de selectare şi expunere a ştirilor. asupra maselor. Ea este indispensabilă pentru organizarea şi dezvoltarea sistemelor sociale. sociale. Mijloacele de comunicare de masă interesează opinia publică nu numai în măsura în care îşi îndeplinesc funcţia de informare. fenomenele economice. care urmăreşte vehicularea nu numai de ştiri. cunoştinţe ştiinţifice şi tehnice. anume aceea de exprimare şi cristalizare a opiniilor.

sociologii. „pare să existe un fel de «întrecere în a vorbi». p. presa reprezintă. De regulă. Editura Polirom. prin imagini constituie una din cele mai eficiente şi mai uşoare căi de influenţare. A se vedea şi Alex Mucchielli. grupul social. Iaşi. auditoriul. În legătură cu acest aspect. prin compunerea textelor. Nu este numai o «poftă de vorbă». Subliniind faptul că transmiţătorii de ştiri. Analizând. ca impuls de exprimare. Considerând că presa face parte din sistemele de manipulare cele mai active ale opiniei publice. cei care controlează accesul la mass-media difuzează informaţii sau mesaje pornind de la anumite scopuri. sociologii atrag atenţia asupra tendinţelor şi practicilor manipulării. analiştii sociali subliniază că. a influenţa individul. ori de a vorbi în interesul celorlalţi”. De cele mai multe ori. prin metode şi forme specifice. cel puţin principalul vehicul de comunicare a diversităţii de opinii. ci „este o tendinţă de a pune stăpânire pe acest mijloc” – mass-media – spre a manipula. 33-40. funcţia de îndrumare a conştiinţei şi comportamentului oamenilor. Astfel. prin selectarea ştirilor. Arta de a influenţa. 310 11 Universitatea SPIRU HARET .Cititorii. din această perspectivă. prin titluri. iar influenţa care rezultă favorizează status-quo-ul. ştirile trebuie să fie Tatiana Slama-Cazacu. în lume. în general. alţi cercetători ai vieţii sociale şi ai fenomenului mass-media examinează modalităţile prin care mesajele vehiculate sunt utilizate în menţinerea şi consolidarea unor imagini. atitudini şi opinii.11 Influenţarea. urmăresc cu atenţie mijloacele de comunicare de masă . este îndreptăţit a constata că în ultimele decenii. editorii care selectează ştirile iau decizii într-un mod desemnat să sprijine anumite puncte de vedere. dacă nu singurul. fără ca aceştia să observe. departe de a fi numai un suport pentru opinii. Stratageme comunicaţionale şi manipularea. 2002. rolul presei. 2000. (Analiza tehnicilor de manipulare). adică. publicul în general. mijloacele de comunicare de masă îndeplinesc. Editura Polirom. Iaşi.

evidenţiat de diverse cercetări. prin utilizarea unor cuvinte alese cu grijă de editor sau crainic de radio ori TV. mesajul în mod considerabil. Influenţarea prin selecţia fotografiilor (imaginilor. sau prin creşterea timpului de emisie). dimpotrivă.distractive. care este practicată după ce un editor a decis ce material trebuie publicat. printr-o selecţie atentă a acestora. dimpotrivă. că diferite explicaţii. să contribuie la creşterea prestigiului şi respectului pentru acestea. 311 Universitatea SPIRU HARET . Utilizarea editorialelor pentru distorsiunea faptelor se bazează pe ideea că ele pot servi ca mijloc ideal pentru aceasta. puse sub aceeaşi fotografie sau însoţind aceleaşi imagini. sau să nu se opună părerilor publicului. O altă tehnică este influenţarea prin orientarea ştirilor. Influenţarea prin alegerea evenimentelor urmăreşte ca. în cazul TV) probează faptul că editorii sunt conştienţi de influenţa puternică ce poate fi implantată în mod secret. Influenţarea prin explicaţiile care însoţesc fotografiile sau imaginile porneşte de la faptul. pe care nu vrea să le facă publice. s-a constatat chiar că şi cei mai instruiţi cititori pot fi influenţaţi într-un fel sau altul de către titlu. în continuare. pot afecta în mod diferit atitudinea unei persoane faţă de subiectul fotografic. prin omiterea unor părţi şi elemente din conţinut. Influenţarea prin titluri porneşte de la ideea că titlurile stabilesc dispoziţia şi sistemul de valori ale articolului. El „modelează”. Există o diversitate de moduri şi tehnici de influenţă: Influenţarea prin plasarea ştirilor este o tehnică prin care editorii ştirilor pot reduce la minimum atenţia acordată unor evenimente (prin plasarea articolelor în ultimele pagini ale ziarelor sau prin acordarea unor spaţii infime de emisie) sau. să poată discredita personalităţi sau. pot spori interesul faţă de aceste evenimente (prin apariţii pe prima pagină. în dauna realităţii „dure”.

la rândul lor. prin creditul acordat rezultatelor anchetelor publice. conştiinţa maselor. folosesc mijloacele de comunicare de masă în scopuri particulare. curentul opiniei. tot la fel de adevărat este şi faptul că acestea sunt sensibile. treptat. ideologice. forţele politice. deci. ci ele sunt în concordanţă cu pulsaţia mediului. Informând despre faptele şi evenimentele contemporane. presa.cu scopul de a convinge cititorii sau ascultătorii să gândească sau să simtă în felul în care doresc autorii lor. să înţeleagă sensul istoric şi semnificaţia faptelor şi fenomenelor multiple ce-i sunt prezentate. sarcina principală a mijloacelor de comunicare de masă constă în sprijinirea subiecţilor în acţiunea de consolidare şi dezvoltare a societăţii. În societatea democratică. Dacă este adevărat că mijloacele de comunicare de masă – ca factori şi purtători de cultură – participă la geneza şi manipularea opiniei publice. radioul. Mass-media dezvoltă. ci şi să participe activ la formarea şi transformarea acestei realităţi. În unele cazuri. sub influenţa acestora. de multe ori. subjugându-le controlului lor. mass-media îşi pot pierde obiectivitatea şi libertatea. pe baza diferitelor opinii. În felul acesta. religioase etc. televiziunea ajută publicul să-şi formeze o părere despre evenimente şi. Mass-media au o influenţă substanţială asupra receptorilor. sociologii. la fenomenul opiniei publice. dar ele se află. Mijloacele de comunicare de masă nu tind spre izolare. în acelaşi timp. Acţiunea mijloacelor de comunicare de masă trebuie să pornească de la ideea că omul societăţii democratice trebuie să fie capabil nu numai să aprecieze exact fenomenele realităţii obiective. ci şi formarea unei personalităţi capabile să se orienteze în cadrul realităţilor sociale. Analizând interesul responsabililor mass-media pentru opinia publică. urmând. Ţelul acţiunii ideologice a mijloacelor de comunicare de masă este nu numai formarea unor păreri disparate despre un fapt sau altul. să-şi formuleze criterii ferme în aprecierea faptelor. exegeţii teoriei comunicării apreciază 312 Universitatea SPIRU HARET .

cărţile. În plus. potenţialul. mai mult sau mai puţin imparţial. examinând strategiile şi influenţele mass-media asupra publicului. politice. între cetăţenii diferitelor state. efecte aşteptate şi efecte 313 Universitatea SPIRU HARET . cu un eveniment sau altul. disting între efecte căutate. interesele. faţă de evenimentele importante. opinia publică printr-o largă publicitate făcută sondajelor de opinie. în funcţie de anumite orientări sau tendinţe) rezultatele unor studii. În mod frecvent. În acest sens. radioul. antropologii. psihosociologii. totodată. sociologii. ajută pe responsabilii din domeniul economic. editorul doreşte să afle ce „simte” publicul în legătură cu ziarul. De multe ori. presa scrisă. emisiunile radio ori televizate. Această practică permite fiecărui cetăţean să cunoască opiniile concetăţenilor săi. cei care difuzează informaţia sunt interesaţi de opinia publică din perspectiva atitudinilor publicului faţă de problemele sociale. culturale etc. specialiştii în relaţii publice şi reclame doresc să ştie dacă au reuşit să creeze o „imagine” favorabilă asupra campaniilor sau a produselor lor în mintea publicului. constituie o cale spre înţelegerea internaţională. anchete şi sondaje de opinie publică.că cei care difuzează informaţia au nevoie să cunoască bine comportamentele. filmele cinematografice. să fie în strâns contact cu masele şi. dorinţele. Mijloacele de comunicare de masă reflectă. gusturile. Există chiar reviste specializate în opinia publică. Redactorul de la radio sau televiziune şi producătorul de filme sunt sensibili la aprobarea sau dezaprobarea publicului. atitudinile şi opiniile oamenilor cu care caută să intre în contact. economice. Fiecare „comunicator” este interesat să cunoască „starea” opiniei publice referitoare la el însuşi sau la mijlocul său de comunicare. televiziunea fac cunoscute (mai mult sau mai puţin conştiincios. revista. iar aceasta în scopul optimizării propriei lor activităţi. de regulă. cultural etc. La fel.. spectacolele de teatru sau alte acţiuni mediatice. rezultatelor anchetelor efectuate de centre specializate în legătură cu o problemă sau alta. obiceiurile.

ca o consecinţă a multiplelor variabile ce „intră în joc” între publicul „real” şi publicul „imaginat”. cu nivelul de cultură al publicului larg. În această perspectivă. preferinţele şi pasiunile. 1998. între „misterele emiterii mesajelor” şi „misterele receptării lor”. 16-22. diferenţele dintre acestea fiind. Cultura de masă a devenit posibilă datorită accesibilităţii populaţiei. policulturale.produse. dar şi sub acela al adâncirii şi specializării investigaţiilor sociologice.12 Societatea modernă. proces specific lumii contemporane. în viaţa socială. Mass-media şi cultura de masă reprezintă procese sociale integratoare ale condiţiei umane. un anumit nivel de informare şi de comunicare interumană. o nouă disciplină. adesea. dar şi cu posibilităţile Guy Lochard. determinantă chiar. în raport cu interesele. cum sunt sociologia opiniei publice şi sociologia mass-media. Cultura de masă este expresia spirituală a unui mod de viaţă. sociologia comunicării. intens mediatizată. în acest fel. afirmării indivizilor în colectivitate. p. se află în strânsă relaţie. REZUMAT Expansiunea comunicării – explozia informaţională –. Comunicarea mediatică. iar cultura de masă constituie un corp de valori. într-o sinteză organică. Institutul European Iaşi. la mijloacele de informare şi cunoaştere. împreună. oglindeşte un ansamblu de preferinţe socio-culturale şi educaţionale. intensitatea şi calitatea acestei relaţii (conţinutul constructiv al mesajelor) deschid noi orizonturi civilizaţiei. formează. mituri. simboluri şi imagini privind viaţa socială şi individuală în contextul unor culturi naţionale. Henri Boyer. Societăţile moderne sunt. foarte mari. se află sub semnul amplificării fără precedent a practicii şi nevoii de comunicare continuă. sociologiile specializate – de ramură –. Relaţia dintre cele două fenomene. în proporţii tot mai largi. 314 12 Universitatea SPIRU HARET .

Tablou sociocultural (concepţia lui Moles). societatea modernă se află sub semnul amplificării continue. Societate policulturală. Mesajele comunicării de masă orientează. Consum informaţional de masă. prin metode specifice eficiente. insuficiente. prin conţinutul lor. 315 Universitatea SPIRU HARET . Intens mediatizată. dar şi la deturnarea sau alterarea acestora.materiale (economico-financiare) care sunt diferite şi. funcţiile şi efectele comunicării de masă. Cultură populară. sociologia examinând multilateral. pentru unii. la difuzarea benefică a valorilor reale. mecanismele. de vector al fluxului cultural. publicul larg. Canalele mass-media pot fi instrumente ce contribuie la sistematizarea culturii. dar şi sub acela al adâncirii şi specializării cercetărilor şi studiilor sociologice. Societate de masă. cât şi capacitatea (posibilitatea) de a fi ele însele valori ale culturii. a practicii şi nevoii de comunicare. Canale de comunicare. dar şi de manipulare. Cultura ca fenomen al comunicării. dinamice. limitate. aflată sub incidenţa culturii de masă. Difuzarea şi receptarea mesajelor sunt procese care se întrepătrund. părţi ale acestuia. CONCEPTE-CHEIE • • • • • • • • Cultură de masă. ele fiind pârghii de influenţă constructivă. Unele abordări sociologice se referă la cultura populară ca expresie a culturii de masă. Mass-media au atât rolul de transmiţător de informaţii şi cultură.

Cultură şi comunicare. 6) Care este manipularea prin mass-media? BIBLIOGRAFIE – Aurelian Bondrea. – Tatiana Slama-Cazacu. 316 Universitatea SPIRU HARET . 186-207. Căi şi metode de influenţare (manipulare) prin mass-media. Stratageme comunicaţionale şi manipularea. Iaşi. 2002. 2003. aşteptate. ÎNTREBĂRI DE CONTROL (autoevaluarea cunoştinţelor) 1) Care este definiţia culturii de masă? (sensurile conceptului). p. Editura Polirom. 1998. p. 33-40. 3) Care este relaţia dintre cultura de masă şi piaţă? 4) În ce sens canalele mass-media pot „sistematiza” (orienta) viaţa culturală? 5) Definiţi conceptul de influenţă prin mass-media.• • • Influenţă şi manipulare. Editura Fundaţiei România de Mâine. Sociologia culturii. produse). – Alex Mucchielli. Polirom. ediţia a IV-a. p. Bucureşti. Efecte (căutate. Editura Cartea Românească. – Jean Caune. 45-66. Arta de a influenţa. 2000. Iaşi. (Analiza tehnicilor de manipulare). 2) Caracterizaţi societatea policulturală. Bucureşti.

Histogramă şi curbă de frecvenţă 4. Indirectă. tabele. Histogramă şi curbă în L 6. Paradigma Westley-McLean (trei ipostaze) 21. A. Directă. Efectul de feed-back 15. Modelul Harold Lasswell 12.REPREZENTĂRI GRAFICE (Diagrame. Construcţia ierarhică a sistemului comunicării de masă 24. B. Principalele canale mass-media (o imagine relaţională) 23. D. Moduri de comunicare. Clausse) 10. Paradigma Newcomb 20. Reprezentarea schematică a mass-media ca sistem social 11. Schemă analitică a comunicării 18. Alt model (variantă) 13. C. Procesul comunicării ca o componentă a proceselor şi structurilor sociale (variantă) 317 Universitatea SPIRU HARET . Funcţiile comunicării 17. Modelul clasic al comunicării 14. Factorii constitutivi ai comunicării 16. Difuzarea obiectului (Schema lui Lazarsfeld) 9. Colectivă 19. Structura sistemului comunicării de masă (variantă) 22. Locul publicităţii şi al relaţiilor publice în marketingul electoral 8. scheme) 1. Propagarea efectului (Schema lui R. Sfera termenilor în cercetarea sociologică 2. Relaţia volum-erori în proiectarea eşantionului de sondaj 3. Multiplă. Histogramă şi curbă în U 7. Histogramă şi curbă în J 5.

Ciclul cultural sau tabloul socio-cultural 33. Funcţiile mass-media din perspectiva diverselor abordări 26. Wright) 27. Principala sursă de informare cu privire la viaţa politică 30. Tabel comparativ. Relaţia de dependenţă faţă de mass-media 28. R. Originile sociale ale nevoilor audienţei. Interesul faţă de viaţa politică a ţării 29. Model structural de difuzare şi receptare a mesajelor 318 Universitatea SPIRU HARET . Sondaj ISOP. legătura acestora cu mass-media 31. Efectul de „undă de şoc” în cadrul relaţiilor de dependenţă faţă de mass-media 32. Sondaj ISOP. Inventar funcţionalist parţial pentru studiul comunicaţiilor de bază (Ch.25.

Minuit. Editura Cartea Românească. Stratageme comunicaţionale şi manipularea. Bourdieu. Polirom. Aurelian. P. Tatiana-Slama. La Réproduction. Editura Institutului Naţional de Informaţii. 1996. Bucureşti. Gilles. Bucureşti. André. Teorii ale comunicării de masă. Guittet. Dunod.. Bondrea. 2003 . Bucureşti.. Balandier Georges. Verba. Editura Fundaţiei România de Mâine. Tratat de semiotică generală. 1995. Montchrestien. 1965.. De Fleur. Sidney. A. 1998. Paris. Anthony. Initiation à la pratique sociologique. Paris.. Amado. Bucureşti. 1999. Timişoara. Bucureşti. Ballard. Ball.. J. Fiske. Roland. 2000. 2003. Bucureşti. 1993. R. Pahre. S. Paris. Ioan. 1999. Editura All. Cazacu. Robert. Sociologia culturii. Jean. Bourdieu. Lenoir. CEU Press. 1953. 1991. Sociologie de la radio-télévision. 1982. Iaşi. Paris. Polirom. Bucureşti.L. Introducere în ştiinţele comunicării. Rokeach. Dynamique des communications dans les groupes. 1991. 1998. Armand Colin. Meridiane. Eco.BIBLIOGRAFIE GENERALĂ Almond. Champagne. Chelcea. Barthès. Editura Fundaţiei România de Mâine. Pierre. Bucureşti. Despre televiziune. Cultura civică. Passeron. Editura Şansa. Mattei. Cultură şi comunicare. Bucureşti. 2001. Caune. Iaşi. Noile ştiinţe sociale. 1970.. Giddens. Jean. 1999. Baudoin. Paris. Umberto. Paris. ediţia a IV-a. Dogan. Drăgan. Opinia publică şi dinamica schimbărilor din societatea românească în tranziţie. 1996. John. 319 Universitatea SPIRU HARET . Cazeneuve. Paradigme ale comunicării de masă. Jean. Septimiu. M. Editura Academiei Române. Introducere în sociologia politică. Paris. Médias et sociétés. Aurelian.C. Gauthier. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. Bondrea. 2000. Amarcord. Le Pouvoir sur scènes. PUF. Polirom.B. Iaşi. 1992. Pierre. Cunoaşterea vieţii sociale. Le Dégré Zero de l’écriture. Gabriel. Sociologie. Francis.

2003. O’Sullivan. Politologie. Editura Fundaţiei România de Mâine. Lindon. III.B. O teorie a stratificării sociale. Alex. Bucureşti. Sociologia comunicării. Dimitrie. 2002. Timişoara. Denis.. Iaşi. Polirom.F. Gustave. Sfez. Sociologia mass-media. Bucureşti. vol. Miège. Amarcord. Bucureşti. Dumitru. Tomlinson. Pedler. L. Ideology and Modern Culture.Grawitz. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. Padioleau. Institutul European. Traian. Teoria şi practica investigaţiilor sociale. Bucureşti. I. Wright. Karl R. Opere. Teoria democraţiei reinterpretată. Putere şi privilegii. Imaginaţia sociologică. 2002. Lucien. 1975. Mucchielli. Bucureşti. Gândirea comunicaţională. Emmanuel. 1970. Comunicarea mediatică. Jacques. Bucureşti. Dalloz. Editura Academiei. Porojan. Boyer. Bucureşti. Globalizare şi cultură. 1998. Jacqueline. Polirom. Humanitas. 1999. Iaşi. Sondajul de opinie. Bucureşti. * * * Dicţionar de sociologie (Oxford). John. London. Stoetzel. Arta de a influenţa (Analiza tehnicilor de manipulare). Lochard. Editura Ştiinţifică. Jean-Noel. Iaşi. Bucureşti. Statistica şi teoria sondajului. Petcu. Routledge. Editura Polirom. Herseni. Paris. Lendevie. 2001. 2002. Press. Humanitas. Méthodes des sciences sociales. Henry. vol. 1999. Marian. Andrei. Gusti. Editura Oscar Print.. Girard. Editura Cartea Românească. et al.. Mouton. Standford. 320 Universitatea SPIRU HARET . Editura Ştiinţifică. Murray. T. 1974. 1962. Sondajele de opinie publică. E. Stahl. Timişoara. Mitran. Les Théories du pouvoir. Dalloz.G. Key Concepts in Communication and Cultural Studies. 1981. Bucureşti. Opiniile şi credinţele. 2000.. Bucureşti. Iaşi. Editura Amarcord. 2002. Popper. Henri H. Editura Şansa. Cel mai vechi mijloc de informare din lume. Bucureşti. Sartori. Editura Cartea Românească. C. Mihai. Editura Univers Enciclopedic. Alain. 2002. Editura Dacia. Ralea. Paris. 1995. 1998. Cluj-Napoca. Standford Univ. Bucureşti. L’Opinion publique. 1998. 1993. Zvonurile. Paris. Giovanni. 1999. Jean. 1994. Kapferer.. Lenski. Politica şi utilizarea simbolurilor. Institutul European. Editura Politică. Russ. 1998. Paris. Edelman. Madeleine. 1975. Mercator – théorie et pratique du marketing. 1990. Mills. Thomson. Sociologia succesului. În căutarea unei lumi mai bune. Guy. Gerhard. Ion. Le Bon. 1994. Jean. 1993.. Bucureşti. Editura Ştiinţifică. Iaşi. Comunicarea. Novak. 1996. Bernard. J.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful