Curs de DogmAtic[ Ortodox[ Subiecte Licen\[ Iulie 2011

Conf. Dr. Vasile Cristescu

1. Perihoreza în Sfânta Treime Persoanele Sfintei Treimi sunt distincte dar nu separate deoarece, după cum arată Sfinţii Părinţi (Sf. Vasile cel Mare), între aceste persoane se vede o continuă şi infinită comuniune. Sfântul Vasile spune în acest sens: "Cugetarea nu redă nici o gradaţie care să fie ca un spaţiu între Tatăl şi Fiul şi Duhul Sfânt, pentru că nu este nimic care să se intercaleze în mijlocul lor, nici vreun alt lucru subzistent afară de firea dumnezeiască". De aici reiese că comuniunea în Sfânta Treime provine din faptul că una din persoane împărtăşeşte celorlalte fiinţa, păstrând nealterată identitatea personală. Sfântul Ioan Damaschin a numit acest proces perihoreză, adică persoanele Sfintei Treimi se întrepătrund, locuiesc una în alta, fiecare dintre ele fiind întreagă în celelalte două. Părintele Prof. Stăniloae explică acest proces arătând că un subiect nu poate avea o bucurie de existenţă fără comuniunea cu alte subiecte: "În unitatea desăvârşită a Treimii, în conştiinţa fiecărui subiect, trebuie să fie perfect cuprinse şi transparente conştiinţele celorlalte două subiecte" (Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. I, pag. 295). Perihoreza este arătată în Sfânta Scriptură la In. 17,21: "după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine"; In. 10,38: "credeţi în aceste lucrări, ca să ştiţi şi să cunoaşteţi că Tatăl este în Mine şi Eu în Tatăl". Ea e pusă în evidenţă de Sfântul Ioan Damaschinul care arată că în iubirea deplină a persoanelor Sfintei Treimi acestea nu se dăruiesc numai reciproc, ci se şi afirmă reciproc şi personal prin dăruire şi primire . Perihoreza scoate astfel în evidenţă caracterul viu şi dinamic al comuniunii divine. 1

2. Concepţia ortodoxă despre har (caracterul necreat al harului)

Învăţătura ortodoxă nu concepe Darul ca pe un bun în sine, detaşabil de Dumnezeu. Ca dovadă, este faptul că ea alternează afirmaţia că mântuirea se dobândeşte prin har cu cea că "omul dobândeşte mântuirea în comuniune cu Hristos sau prin Duhul Sfânt". În privinţa harului, trebuie accentuată calitatea lui de putere inepuizabilă care vine din dumnezeirea lui Hristos şi se sălăşluieşte în umanitatea Lui. El deschide astfel o perspectivă de lumină şi-l deschide pe om spre comuniunea cu Hristos şi Sfânta Treime. Harul este o fereastră spre Dumnezeu ca Persoană, fiind astfel comuniunea cu Hristos în Duhul Sfânt. Pentru a înţelege prezenţa persoanei lui Hristos în lucrarea harului, care ne este dată prin Duhul Sfânt, este folosită analogia relaţiilor dintre persoanele umane. Când o persoană are o influentă pozitivă asupra alteia, influenţa ei nu rămâne o simplă lucrare exterioară ci se imprimă în fiinţa ei ca o putere exercitată neîntrerupt de ea însăşi şi pe care cealaltă o poate actualiza când voieşte. Harul Duhului Sfânt imprimat ca putere în fiinţa omului este simţit de el ca prezenţă şi ca lucrare a Lui. Există două forme de prezenţă a harului în om: - imprimare în el ca putere; - prezenţă simţită ca lucrare, primită prin voinţa omului. Harul, ca energie necreată, izvorăşte din fiinţa divină dar nu se separă de ea fiind o lucrare a celor 3 persoane divine şi o dovadă a prezenţei lor. Învăţătura aceasta şi-a atins cea mai clară expresie în formularea Sfântului Grigorie Palama "Harul este o energie necreată izvorâtă din fiinţa dumnezeiască a celor trei ipostasuri şi nedespărţită de ele". energia — lucrare. În disputa cu Varlaam, Achindin şi Nechifor Gregoras, Sfântul Grigore Palama accentuează, pe baza dovezilor patristice, realitatea că, în har, este prezentă însăşi persoana care îl săvârşeşte, dar harul se distinge de fiinţa ei: "Deosebirea aceasta provine de acolo că cei ce se împărtăşesc de harurile îndumnezeitoare ale Duhului nu se împărtăşesc şi de fiinţă". Atanasie cel Mare zice că nu fiinţa lui Dumnezeu o văd sfinţii, ci slava Lui ca şi apostolii pe munte . La fel grăieşte Damaschin care o numeşte "rază naturală a dumnezeirii" şi care 2

o cântă zicând că au văzut-o cei ce s-au urcat împreună cu Iisus pe munte printro putere duhovnicească şi negrăită. Auzi-l acum pe Apostol zicând: "În Ii s u s lo c ui e ş te t o a t ă d u m n e ze i r e a p li n i r i i tr u pe şti "( C o l . 2 , 9 ) i a r d i n p l i n i r e a l u i , s p u n e ucenicul iubit "noi toţi am luat" (Ioan 1, 16). Dar şi prin Ioil a spus Dumnezeu "vărsa-voi Duhul Meu peste tot trupul" (Ioil 3,1). Şi cum nu este necreat ceea ce se varsă în Duhul afară doar dacă nu este şi Duhul creat? Vasile cel Mare zice că "a vărsat Dumnezeu, n-a creat, a dăruit na creat", iar Părintele Gură de Aur grăieşte "Nu Dumnezeu, ci harul se varsă". Iată mărturii că harul este necreat" (Apologia mai extinsă). Despre posibilitatea vederii sau primirii acestui har vorbeşte tot Sfântul

Grigorie Palama arătând că "cuvioşii bărbaţi când se învrednicesc de împărtăşirea îndumnezeitoare a Sfântului Duh atunci văd însuşi veşmântul dumnezeirii înaintea lor fiind umplută de slavă şi de strălucirea nespus de frumoasă ce izvorăşte din Cuvântul s-a umplut de slavă". Căci slava pe care a dat-o Tatăl Lui a dat-o şi El celor ce ascultă de El, cum spune cuvântul evangheliei: "Şi a voit să fie aceştia cu El şi să vadă slava Lui" (Ioan 17, 22-24). Întrebarea pe care şi-o pune Sfântul Grigore este cum s-ar putea însă întâmpla aceasta trupeşte odată ce nu mai este prezent trupeşte după înălţarea la cer? Se întâmplă deci în orice caz, spiritual. Tot Sfântul Grigore arată că sensul vederii harului necreat şi prin aceasta a vederii lui Dumnezeu poate fi privit în două direcţii: - una prin care dobândim pe Dumnezeu şi-L vedem prin luminare de la El; - îl cunoaştem şi înţelegem pe Dumnezeu. Cunoaşterea are un înţeles dublu după cum arată Sfântul Vasile cel Mare: "A cunoaşte pe Dumnezeu are multe înţelesuri. De fapt spunem şi noi că cunoaştem măreţia lui Dumnezeu, puterea, întelepciunea, bunătatea, providenţa Lui, dar nu şi fiinţa Lui. Lucrările lui Dumnezeu sunt variate, fiinţa însă este simplă. Noi zicem că cunoaştem pe Dumnezeu nostru din lucrările dumnezeieşti, de fiinţa Lui însă nu ne putem apropia". Ca energie sfinţitoare harul are după învăţătura creştină calitatea de a pune pe om în legătura nemijlocită cu Dumnezeu spre deosebire de 3

cei care apărau învăţătura despre harul creat şi după care omul este lăsat singur cu o putere impersonală şi pusă la dispoziţia lui. Ca energie care sfinţeşte, harul este al Duhului Sfânt căci el desăvârşeşte viaţa noastră spirituală. El devine mai intim "nouă" acoperindu-se cu subiectul nostru încât "vedem prin el şi lucrăm prin el" (Lossky). "Chipul Duhului Sfânt - mulţimea sfinţilor" Prin lucrarea harului, Sfântul Duh uneşte pe om în mod fundamental cu Hristos şi-l înzestrează cu nişte puteri care-l ridică deasupra puterilor stricte ale naturii lui. Dar noi primim harul stând în strânsă legătură cu Hristos Cel înviat. Sfântul Simeon roagă pe Hristos să nu-i retragă acest har: "Hristoase al meu care m-ai umplut de Duhul Tău dumnezeiesc, dăruieşte până la sfârşit fără retragere, robului Tău, în întregime harul Tău". Harul este o stare continuă, o prezenţă continuă şi activă a lui Hristos. El se mai numeşte şi "al Iui Hristos" şi se folosesc alternativ expresiile ''suntem în har sau Duh prin comuniunea cu Hristos", sau suntem în Hristos prin împărtăşirea de Duhul Sfânt. Nu se poate spune ca intrăm în comuniune cu Hristos şi apoi primim har deoarece opera lui Hristos şi a Duhului Sfânt sunt inseparabile şi se petrec deodată. Harul şi darurile pe care le aduce sunt bunurile cuprinse în natura îndumnezeită a lui Hristos care sunt în interiorul nostru prin Duhul Sfânt. Sfântul Simeon Noul Teolog spune că "dacă Fiul este uşa care duce la

Tatăl, Sfântul Duh este cheia care deschide aceasta uşă". Învăţătura că Sfântul Duh este persoană ne fereşte de pericolul de a considera puterea cu care cunoaştem pe Dumnezeu şi ne îndumnezeim ca o putere a noastră. Prin Sfântul Duh noi intrăm într-un dialog cu Hristos care devine mereu model pentru noi. Dialogul acesta este valabil atât în planul istoric cât şi în cel al vieţii veşnice. Aceasta însă nu anulează pe om ca persoană ci păstrându-ne în această calitate şi ridicându-ne până la măsura în care omul devine o încorporare a Duhului. În sensul că persoanele umane se împlinesc numai într-o legătură strânsă cu Sfântul Duh, "Sfântul Duh nu ne dă ceva propriu numai Lui, ci dumnezeirea comună a celor 3 Persoane (dumnezeire- nu fiinţa dumnezeiască ci energia fiinţei". 4

ca lucrare a Duhului şi a lui Hristos.. acolo este Biserica şi unde este Biserica. Astfel harul. de la început. acolo este Sfântul Duh". deoarece se comunică oamenilor. Această îndreptare o dă harul. Cea care are în întregime aceste daruri este Biserica. însă darurile desăvârşesc pe omul îndreptat. deoarece Biserica însăşi a luat fiinţă prin pogorârea Duhului Sfânt. în creştin. Darurile însă nu dau propriu-zis îndreptarea omului. pentru Biserica Răsăriteană. În Răsărit. este semn că omul este pe calea desăvârşirii. Stăniloae. pentru a rămâne în comuniunea Bisericii după chipul Sfintei Treimi. nu au Duhul lui Hristos şi nu se află în harul Lui. Prof. Numai în Biserică însă se continuă lucrarea Sfântului Duh sau harul. 5 . este îndreptat. Nu există o separaţie între har şi daruri. harul rămâne mereu aportul personal al Duhului de viaţă făcător prin care acesta ne promovează.Actualizarea acesteia se arată în ceea ce se numeşte "darurile Sfântului Duh". Unde sunt ele. în general. dispoziţia unităţii. în totalitatea lui. înainte de a se face actual în daruri. cei stăpâniţi de tendinţa dezbinări. Harul înseamnă. De aceea. întreaga bogăţie a naturii divine. Sfântul Irineu de Lyon arată ca "unde este Duhul. deoarece rădăcina lor este harul. este dumnezeirea care se varsă în afara esenţei la care oamenii participă prin energii. se mişcă în Biserică şi Duhul Sfânt ţine de Biserică. Teologia Dogmatică vol. conform Sfintei Scripturi. Sfântul Vasile cel Mare: "El e total prezent în fiecare şi peste toţi" (Despre Duhul Sfânt). Însă Sfântul Duh şi lucrarea Lui este acolo unde se află Hristos cu trupul Lui îndumnezeit (Pr. D. Duhul este cel care creează prin lucrarea Lui. 2).

condamnată ecumenice. Harul este necesar numai pentru o mai uşoară re alizare a Binelui.cel mai important .3.13). după care omul începe opera mântuirii sale iar harul vine pe urmă spre a întări puterile sale naturale. ci este deschis tuturor. Cu privire la necesitatea de continuare a harului în procesul mântuirii.Pelagiu . Temeiuri: Ioan 6."Nimeni nu poate să vină la Mine. Cel ce a tăgăduit necesitatea harului . Sfântul Pavel spune: "Dumnezeu este Cel ce lucrează în noi şi să voim şi să lucrăm întru bunăvoire" (Filip. EI este Cel care trimite harul Său mântuitor pentru a putea fi pus în lucrare şi în Sfânta Fecioară.Fericitul Augustin. Har şi libertate (raportul dintre natură şi har) Raportul dintre natură şi har este exprimat atât de teologii ortodocşi cât şi de romano-catolici prin următoarele principii:  Harul este absolut necesar pentru mântuire. Pe de altă parte. 3. Ioan 3. 24: "Îndreptaţi în dar cu harul Lui prin răscumpărarea cea întru Hristos". Opinia semipelagiană. Acesta poate fi realizat şi prin puteri proprii.5: "De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh nu va putea sa intre în împărăţia lui Dumnezeu". Temeiuri: Rom. 2.spune că este necesară prezenţa harului într-un mod relativ.necesitatea harului la începutul mântuirii . Pe Dumnezeu ca Persoană nu-L putem forţa prin nimic ca să intre în relaţie cu noi. Nicolae Cabasila arată că Sfânta Fecioară a pus acestă putere în lucrare ca nimeni altul. Condamnat la sinoadele din Apus şi Răsărit. este greşită. El face începutul mântuirii şi e necesar în tot timpul ei. Harul acesta a venit numai prin întruparea Fiului lui Dumnezeu din ea. "Ea a mişcat pe Dumnezeu la iubire faţă de om si a atras pe cel nepătimitor şi aşa S-a făcut om pentru Fecioara Cel ce era scârbit din pricina păcatului". 6 la sinoadele . dacă nu-l va trage Tatăl".  Harul se dă gratuit. Împotrivă .44 . trebuie specificat că Hristos nu refuză oamenilor comuniunea cu El prin har. Este un dar al lui Dumnezeu şi nu este obţinut de noi de la Dumnezeu pentru anumite fapte ale noastre.

Sub influenţa filozofiei aristotelice care a arătat că natura este atât de bună.5. arată învăţătura ortodoxă. 21. 3. dar nu forţează. Concepţia ortodoxă despre raportul dintre natură şi har Deosebirea dintre catolici şi ortodocşi cu privire la acest aspect îşi are punctul de plecare în starea primordială a omului. În această stare. omul era diform: avea harul în natura sa. 11. voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine" În Biserica Protestantă harul nu a fost văzut ca având un caracter universal.6: Dumnezeu . Teologia occidentală a accentuat că harul a fost supraadăugat naturii umane. Treptat. Haru l se dă numai credincioşilor predestinaţi spre viaţa veşnică. Teologia occidentală a avut tendinţa de a atribui mântuirea mai mult lui Dumnezeu. de va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa. Restaurarea omului a fost concepută ca un adaos extern al graţiei la natură şi ca schimb juridic între Dumnezeu şi om. Această atitudine a fost condamnată la Sinodul de la Ierusalim din 1647. prin aceasta. să accentueze că harul este al nostru exclusiv. 20. S-a impus învăţătura despre predestinaţia din veci a lui Dumnezeu."Care voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină" II Tim. căzând în predestinaţianism. Teologia răsăriteană a accentuat faptul că harul este imprimat în natura umană şi mântuirea omului constă în conlucrarea naturii cu acest har.20: "Iată. Apoc. 2. Harul este general. oamenii s-au rupt de relaţia cu Hristos şi Sfântul Duh. universal. Is.4."preţ de răscumpărare pentru toţi" Mat. 16: "mulţi sunt chemaţi.4: Dumnezeu vrea ca toţi oamenii să se mântuiască . stau la uşă şi bat. 2. dar puţini aleşi" Mat. Această conlucrare = sinergie. Harul rămâne 7 . Sfânta Scriptură afirmă atât oferirea harului tuturor cât şi putinţa omului de a-l refuza. chiar prin actul creaţiei fără ca. predestinaţia aceasta a vrut să fie legată de atotştiinţa divină însă n-a putut să facă replicabilă problema libertăţii umane. I Tim. teologia ortodoxă a afirmat că natura acţionează în mod normal şi fără har. Faptul că nu se mântuiesc toţi nu se datoreşte decât necolaborării cu harul. Prin aceasta. Această tendinţă conducea însă la pelagianism. nu este irezistibil.

poate limita manifestarea puterii lui absolute tocmai pentru a face posibilă manifestarea liberă a omului. Părinţii Bisericii au folosit imaginea ochiului şi a luminii: ochiul nu poate să vadă până nu are lumina în el. Libertatea implică efortul omului de colaborare cu lucrarea Sfântului Duh. 2. Sfântul Duh vrea să-l facă pe om liber pentru iubirea lui Dumnezeu. ci ne dă puterea să simţim în mod liber iubirea lui Dumnezeu. Chiar ca persoană absolută care este mai tare Dumnezeu.2).astfel exterior naturii umane. Pentru teologia ortodoxă revenirea harului înseamnă o restaurare a naturii umane şi a libertăţii ei. 8. Prin ele se accentuează nesepararea între lucrarea harului şi natura umană. dar el nu ne împinge şi nu ne trage silnic spre iubire. 12). Însă între Dumnezeu ca Persoană şi om ca fiinţă creată nu poate fi concurenţă în manifestarea puterii. 8. Dumnezeu lucrează nu prin putere. 21). Harul ca manifestare a iubirii lui Dumnezeu nu face decât să păzească iubirea noastră liberă. După această lege a libertăţii adevărate vor fi judecaţi toţi oamenii: "Aşa să grăiţi şi aşa să lucraţi. alte comparaţii: suflarea. cu privire la relaţia dintre har şi natură s-au născut din conceperea harului ca o forţă impersonală care nu poate fi decât sau mai slabă sau mai tare decât forţa omului. Ea creşte împreună cu viaţa spirituală. ci o eliberează de tot ce o mărgineşte pentru a putea şă-şi dezvolte puterile ei. Pentru a pune în evidenţă legătura intrinsecă între natură şi har. În mod real harul precede ca manifestare a iubirii lui Dumnezeire. prin iubirea lui. Lucrarea Sfântului Duh nu vrea să stăpânească asupra nici unei persoane. "pentru ca omul să ajungă la libertatea măririi fiilor lui Dumnezeu" (Rom. când într-un mod pelagianist. ca Duh de viaţă. se configurează după modelul lui Hristos. Disputele din Occident. ne cheamă la libertate şi ne ajută să înaintăm în ea: "legea duhului vieţii în Hristos Iisus m-a liberat de legea păcatului şi a morţii"(Rom. dulceaţa şi aroma. În acest caz Sfântul Duh. primeşte o formă nouă. 8 . îşi regăseşte forma iniţială şi este repusă în adevărata ei viaţă. De aceea s-a vorbit când de predestinaţie. ca unii care veţi fi judecaţi prin legea libertăţii" (Fac. Libertatea aceasta este o eliberare de robia pasiunilor care se pot ascunde sub masca libertăţii. Aceasta se transformă treptat sub acţiunea Sfântului Duh. ci prin iubire care este un acord între două libertăţi.

Legile credinţei si ale cultului Bisericii nu sunt sancţionate după principiul "proscriere et excomunicare". trebuie să ne întoarcem fără îndoială la punctul de la care tradiţia din Răsărit şi Apus a apucat drumuri diferite. 9 . ci sunt legea interioară a Imperiului. naturală şi supranaturală. darul Sfântutui Duh. Din această cauză. pe care credem că le înţelegem. în partea sa iconomică o teologie a îndumnezeirii naturii umane. care se produce între puterile omului şi har. Teologia greacă este. Dacă vrem să mergem la cauza deosebirilor între Răsărit şi Apus. În această perspectivă. De aceea şi raportul dintre acestea este cu greu de definit pentru că este greu de determinat stările personale pe care le produc raporturile dintre eu şi tu. în Răsărit sunt păstrate mai puţin în opoziţie temporalul şi spiritualul ca în Apus unde Augustin a stăpânit întreaga gândire creştină. perfecţiunea şi bunăstarea sa. nu este de mirare că împăratul se dă drept cel mai înalt moderator al lui. Biserica este văzută ca una ce dă imperiului particularitatea. ci harul.Învăţătura ortodoxă despre har. Acesta este sensul celei de a VI -a novele a legii lui Justinian (Yves Congar). "transformarea spre asemănarea cu Dumnezeu" printr-o nouă unire. strălucirea lui Dumnezeu după chipul căreia natura a fost creată. În acelaşi timp se arată unitatea.confiscă-i averea şi excomunică-l. Pentru ea nu există două ordine diferite ale realităţi. este desăvârşirea naturii. Raportul dintre natură şi har este constituit astfel într-o legătură interioară. ca lucrare personală a Sfântului Duh uşureaz ă înţelegerea raportului dintre natură şi har prin analogia raportului dintre o persoană şi altă persoană. la felul şi modul cum este înţeles şi legăturile între ceea ce numim natură şi har.

preamărirea Lui. Mântuirea este însă nu numai o refacere a naturii umane în ea însăşi. Păcatul trebuia pedepsit cu moartea pe care a luat-o Hristos. Prin ascultarea lui Hristos se pune în evidenţă mărirea lui Dumnezeu. ascultarea lui Hristos ar putea fi interpretată doar ca exemplu pentru oameni. dacă am rămâne numai la această înţelegere. mormântul şi învierea" (Sf. care face grea chiar ascultarea de Dumnezeu şi suportarea morţii.12: "De aceea. aşa şi moartea a trecut la toţi oamenii.13: "Hristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii. 10 . Ascultarea faţă de Dumnezeu trebuia să fie permanentă şi completă. Maxim Mărturisitorul). Ei arată că. care ia o natură omenească fără păcat însă ia asupra Sa natura cu efectele neascultării. Ea însă nu putea fi dată de om datorită universalităţi păcatului strămoşesc (Rom. Prin faptul că Iisus Hristos dă lui Dumnezeu o ascultare desăvârşită atrage şi pe oameni la ascultare. pentru că toţi au păcătuit în el"). pentru că scris este: "Blestemat este tot cel spânzurat pe lemn"). Prin aceasta se ajunge la ieşirea din starea de păcat şi la participarea la viaţa dumnezeiască. ci "crucea. Păcatul este în primul rând neascultarea omului faţă de Dumnezeu. Însă Sfinţii Părinţi merg mai departe în înţelegerea acestui aspect. Însă constituţia lui cuprinde nu numai acest moment. făcându-Se pentru noi blestem. Prin aceasta ei înţeleg încetarea activităţii create a omului şi primirea harului necreat prin care omul ajunge să aibă un caracter duhovnicesc pentru ca lumea să scape de moarte. El a luat firea umană de bunăvoie cu slăbiciunile care conduceau spre moarte şi S-a făcut blestem pentru păcat (Gal. Tot Sfinţii Părinţi mai arată că destinul omului este moartea. El se exprimă în realitatea firii umane ca o slăbire a voii şi a înţelegerii şi în acelaşi timp ca o creştere iraţională a patimilor. 3.Aspectele esenţiale ale răscumpărării 4. ci şi în cel ce se arată că suferă pentru păcat. Păcatul însă a fost pedepsit prin moarte pentru a se arăta că cel care crede că poate trăi fără Dumnezeu nu pierde numai o parte din viaţa întreagă. ci şi revenirea omului la ascultarea de Dumnezeu. Aspectul de jertfă al răscumpărării Caracterul de jertfă al operei de răscumpărare a lui Hristos constă nu numai în faptul că Hristos aduce natura umană pe calea desăvârşirii. 5. Lipsa de ascultare este acum învinsă prin Întruparea Fiului lui Dumnezeu. precum printr-un om a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea.

Dar la aceasta se poate pătrunde prin caracterul de jertfă curată pe care l-a dat Hristos. ca unii ce nu mai trăim viaţa noastră. 9. Aspectul ontologic al Răscumpărării Spre deosebire de aspectul de jertfă. introducându-l şi pe el la Tatăl. 5. ci cu însuşi sângele Său. nu ne-am fi mântuit şi dacă nu ar fi fost între morţi nu ar fi scuturat stăpânirea crudă a morţii" (Glafire. Neascultarea omului de Dumnezeu a implicat în natura lui o stare de stricăciune care se termină cu moartea. Dacă nu ar fi murit pentru noi. (Evr. aspectul ontologic reprezintă direcţia spre firea umană a Lui. a exprimat-o Sf. Ideea că. face ca moartea să nu fie o pedeapsă simplă ci şi o evidenţiere a preamăririi lui Dumnezeu. Chiril al Alexandriei: "Domnul nostru Iisus Hristos legând ciurda demonilor necuraţi şi vărsând sângele Său pentru noi şi oferind astfel moartea şi nestricăciunea. luând-o de bunăvoie. prin moarte. Prin faptul că Hristos suferea moartea ca pedeapsă. care reprezintă direcţia spre Tatăl. care imprimă şi omului starea de jertfă. Purificarea naturii umane a lui Hristos de ispita oricărui egoism şi suportarea durerilor şi ostenelilor care sunt legate de renunţare primeşte caracterul unei sfinţiri sau a unei morţi pentru Dumnezeu. Ascultarea lui Hristos de Dumnezeu şi moartea Lui ca jertfă a 11 . cu moartea în Dumnezeu. învingând definitiv moartea. cartea a III-a). prin care opreşte moartea datorată păcatului. şi a dobândit o veşnică răscumpărare"). ci a Lui. nu cu sânge de ţapi şi de viţei. pentru că dreptatea Lui personală a înviat faţă de nedreptatea lumii şi moartea ca pedeapsă pentru nedreptate.12: "El a intrat odată pentru totdeauna în Sfânta Sfintelor. "moartea dătătoare de viaţă" (Nicolae Cabasila). Hristos a murit cu dreptate pentru lume dar cu dreptate a şi înviat personal. Hristos intemeiază comuniunea omului cu Dumnezeu. Prin aceasta se arată că ascultarea şi moartea lui Hristos ridică natura umană din starea de slăbiciune la nestricăciune. Hristos merge şi în cealaltă direcţie şi înaintează în ea prin smerenie şi ascultare ca om. El învinge moartea pentru că în El comuniunea omului cu Dumnezeu este realizată în mod culminant prin moarte şi aceasta implică şi sfinţirea. ne face ai Săi proprii.În acelaşi timp. Moartea lui Hristos este astfel o străbatere a drumului de renunţare şi de sfinţire în comuniunea cu Tatăl.

Prima fază a ţinut până la moartea lui Hristos în cea de a doua a intrat prin Învierea Lui. Combătând pe un monofizit. Leonţiu de Bizanţ ne arată de fapt motivele pentru care Cuvântul a luat firea noastră de după cădere dar fără păcat.pentru că numai aşa este o pildă de luptă cu ispita şi de îndeplinire a dreptăţii. Comuniunea restabilită acum înseamnă atât firea omenească restabilită din egoismul ei cât şi iubirea lui Dumnezeu care se arată tot acum neîmpiedicată în voinţa lui Dumnezeu de a împodobi pe om cu darurile Lui. Leonţiu de Bizanţ scoate în relief faptul că natura umană a lui Hristos nu a fost de la început la fel. a murit şi a înviat". Aceasta este prima parte a îndumnezeirii. fiinţial şi nu moral. în cazul în care natura umană a lui Hristos a primit nestricăciunea încă de la Întrupare. umplându-se de Duhul Sfânt. Acestea sunt: . Efectele erau subordonate 12 . . Prin jertfa. iar oamenii se pot ridica din păcat în legătura cu El.produs în natura umană o desăvârşire care merge până la îndumnezeire. Sf. Firea este restabilită ontologic. nu ştiu de ce a mai petrecut în viaţă. ci a fost în Hristos o devenire. Prezenţa puterii dumnezeieşti este cea care dă viaţă oricărei creaturi.pentru că pe firea aceasta a venit să o mântuiască. Ascultarea şi moartea lui Hristos au avut efectul de ridicare a firi umane din stricăciune şi moarte. Sfinţii Părinţi arată că firea umană a lui Hristos a avut efectele care sunt rezultatul căderii naturii umane în păcat dar nu a avut şi păcatul însuşi. Iisus Hristos este acum un punct fix neschimbabil prin cădere în ansamblul uman. În acest sens viaţa lui Hristos apare ca o străbatere treptată a naturii umane de către natura divină. nu pe cea de dinainte de cădere. ascultarea şi moartea lui Hristos au fost eliminate din firea de după cădere afectele şi moartea. să pătimească şi să învieze: "Dacă cum spui tu întrupându-Se pentru noi a avut prin aceasta şi nestricăciunea. Sf. Părinţi explică aceasta prin faptul că cel care se aduce jertfă lui Dumnezeu se sfinţeşte. Datorită faptului că Întruparea este baza celui de al doilea proces. Leonţiu de Bizanţ afirmă că. nu ar fi trebuit să trăiască pe pământ ca om. De aceea era necesar ca natura umană a lui Hristos să pornească de la lipsa de păcat în ea şi să facă prezentă dumnezeirea în ea pentru ca voinţa să nu mai fie slăbită de păcat. deoarece nu a fost ascultarea şi moartea unui om simplu. Părinţi arată ca în Întrupare este dată în mod potenţial întreaga îndumnezeire a firii umane a lui Hristos şi începutul mântuirii. La capătul acestei faze începe faza a doua a îndumnezeirii prin care umanitatea lui Hristos obţine nestricăciunea după trup.

ultima fiind moartea. Hristos a asumat durerea care este prezentă în afecte. Aspectul recapitulativ al Răscumpărării Opera răscumpărătoare a lui Hristos are şi o direcţie îndreptată spre oameni. Hristos le-a asumat pe cele de durere. Învăţătura despre recapitulare este întâlnită la Sf. conducând la dominarea spiritului asupra ei. Hristos ne cuprinde 13 . ca pe o oprire şi o pedepsire a ei. a sădit în plăcere contrariul ei – durerea. deoarece este o preocupare egoistă şi o uitare de Dumnezeu.în Persoana lui Hristos în mod strict voinţei Lui. prin ea. Prin aceasta. Hristos a avut în natura Lui umană numai durerea. Deoarece durerea e lăsată spre pedeapsa firii care a primit plăcerea. Prin ispitele primite s-a dat prilejul ca afectele să simtă stăpânirea voinţei. Omul se află în faţa aceste situaţii: îndreptându-se spre plăcere fuge de durere. în firea Lui nu a pătruns plăcerea. afectele pot fi de două feluri: de plăcere şi de durere. Rezistenţa lui Hristos ca om în toate durerile a întărit firea umană. 6. Afectele de durere sunt legate indirect de natura umană căzută. Maxim arată că Dumnezeu osândeşte. pentru ca aceasta să se întărească prin răbdare. tăria şi aversiunea împotriva păcatului. El a scos şi durerea din fire şi a dus firea spre nepătimire. După cum arată Sf. Irineu de Lyon. noi toţi am fost aduşi în mod virtual jertfă şi îndumnezeiţi. Însă Dumnezeu. Acesta este arătată prin faptul că Hristos se aduce pentru noi jertfă Tatălui şi îndumnezeieşte firea Sa umană. Hristos însă a luat de bunăvoie durerea firii căzute şi moartea care este o consecinţă a durerii. firea osândeşte păcatul de care s-a despărţit. Prin jertfa Sa ca om şi îndumnezeirea firii Sale umane. Sf. până la capăt. în Hristos Iisus". 6: "Şi împreună cu El ne-a sculat şi împreună ne-a aşezat întru ceruri. Aceasta o arată Epistola către Efeseni 2. Maxim Mărturisitorul. Plăcerea este un păcat. De acest proces este legată şi Învierea lui Hristos care este o încoronare sau o îndumnezeire a firii umane a lui Hristos. Născându-Se din lucrarea Sfântului Duh asupra Fecioarei Maria. Prin această moarte. care a vrut mântuirea omului. mijlocul suprem prin care firea îşi arată curăţenia. împotriva păcatului. Plăcerea naşte însă o nouă durere. El vorbeşte despre aspectul recapitulării virtuale prin care Hristos ne cuprinde într-un fel tainic chiar înainte de a ne atrage prin credinţă în procesul mântuirii. Hristos a suferit prin această durere nediluată de plăcere şi pedeapsa în firea Sa umană. păcatul şi eliberează firea. Dar aceasta I-a venit Lui numai după suportarea supremei dureri – moartea. Moartea lui Hristos este trecere spre înviere.

6: "Pe Mesia Cel singur drept în mijlocul tâlharilor celor fărădelege spânzurându-Se împreună cu Sine a înălţat pe toţi". El este Adam cel nou pentru că este Fiul lui Dumnezeu şi omul cel dintâi. prin Adam cel nou primim existenţa în mod direct. Cânt. care ne cuprinde pe toţi după cum ne-a cuprins şi Adam cel vechi. 13. astăzi mă scol împreună cu Tine". Prin aceasta.19: "Căci precum prin neascultarea unui om s-au făcut păcătoşi cei mulţi. şi întru Mine se vor curăţa greşelile oamenilor" (Mineiul 4 Ian. "Ieri m-am îngropat cu Tine Hristoase. Hristos spune către Sf. El este centrul umanităţii. Hristos deţine poziţia unui nou Adam. Grigorie Palama: "Şi aşa să fie cu adevărat Adam nou şi să rămână cu adevărat nou şi puternic neînvechindu-se nicidecum şi pe Adam cel vechi să-l rezidească în Sine. Cântările Bisericeşti arată că orice act al lui Hristos este un act în care toţi suntem incluşi.7). Mântuirea noastră personală este însuşirea. Iisus Hristos – centrul umanităţii Umanitatea lui Hristos este focarul din care iradiază spre oameni infinitatea vieţii divine. Sau "pe noi ne-a îndumnezeit duhovniceşte întru Sine" (Triod. "pe mine. 4. în momentul în care se întrupează. cânt. în Mineiul din Decembrie. Din multele tălmăciri ale răstignirii şi Învierii lui Hristos putem da ca exemplu pe cea din Octoih Gl. prin voinţă. a ceea ce este prezent în El. Sf. Canonul 2. 5.). Prin aceasta El se deosebeşte în lucrarea Lui de lucrarea celorlalţi oameni. atât cât pot ei primi. omul. Astfel. anterior lui Adam şi de la care şi-a primit Adam existenţă. cânt. se arată că Fiul lui Dumnezeu.8. şi să-L păstreze pururea nou". mă îndumnezeieşte".într-un mod cu totul deosebit. Ioan Botezătorul: "Botează-Mă pe Mine. Atâta timp cât din Adam cel vechi primim existenţa indirect. Modelul recapitulării lui Adam cel Nou În ansamblul umanităţii. Umanitatea Lui este 14 . tot aşa prin ascultarea Unuia se vor face drepţi cei mulţi". El este însă acum un izvor prin care primim viaţă nouă iar noi dobândim adevărata noastră viaţă numai prin El (Rom.

fără să înceteze de a fi a Lui. viaţa şi patimile Sale. Prin jertfa adusă Tatălui şi prin îndumnezeirea umanităţii Sale. Hristos a vieţuit şi a pătimit şi cu faţa către oameni. pentru că scris este: "Blestemat este tot cel spânzurat pe lemn"). Legătura dintre Hristos şi oameni Sensul unităţii dintre Hristos şi oameni este acela că oamenii sunt cuprinşi în Hristos într-un mod relaţional care nu-i anulează ca persoane proprii şi prin care el se simte legat de noi. nu numai către Dumnezeu. Această iubire este o manifestare a unei legături ontologice mai adânci care stă între Hristos şi oameni. Hristos a făcut posibil oamenilor uşor de auzit chemarea Sa pentru a ajunge la împărtăşirea cu El. 15 . Prin aceasta. Hristos trimite spre oameni iubirea Sa compătimitoare. Prin întrupare. 3. moarte şi înviere. natura umană a lui Hristos devine un vas comunicant al energiilor lui Dumnezeu către oameni. Prin patimile şi moartea Sa ne-a scos din blestem şi ne-a îndumnezeit (Gal. Astfel.13: "Hristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii. iar după înviere nu mai este îngrădită de slăbiciunile trupului. făcându-Se pentru noi blestem. ca un Dumnezeu. prin Întruparea. Ea s-a făcut arătată prin Întrupare dar flacăra ei se face tot mai puternică prin viaţa şi patimile Sale. înainte de Întrupare.umanitatea ipostasului divin şi El şi-o poate da tuturor. proces în care este implicată şi natura Sa umană.

într-un cuget. puterea harului sfinţitor. ei vor să menţină comuniunea dintre oameni şi să o sporească. ca nişte persoane care comunică totdeauna mai mult.organ al mântuirii şi sfinţirii oamenilor Mântuirea omului se realizează prin efortul de creştere în Hristos pentru a ajunge la măsura bărbatului desăvârşit . Să răbdăm şi să suferim şi noi câte a răbdat şi a suferit El. Biserica este. prin Biserică. expresia "Sfântul Duh rămâne în Biserică" în sensul că harul Sfântului Duh.7. Drumul aceasta îl parcurgem şi noi în Hristos. la drept vorbind. Sfântul Duh şi Hristos rămân în Biserică şi credincioşi. câmpul de acţiune al lucrării harului Sfântului Duh. în actul Său de recapitulare. noi ne facem una cu Cel ce S-a Întrupat şi S-a îndumnezeit. Este valabil. cu Cel ce a murit şi a înviat pentru noi" (Nicolae Cabasila). la măsura vârstei deplinătăţii lui Hristos"). 14: "Toţi aceştia. iar mântuirea implică extinderea Lui în ei. stăruiau în rugăciune împreună 16 . Căci într-adevăr noi de aceea ne şi botezăm. 1. aici. care se sălăşluieşte în umanitatea lui Hristos. ca să ne îmbrăcăm şi să murim împreună cu El. Biserica este.A. ca să ajungem părtaşi ai Lui. Biserica este locul în care oamenii trec prin toate stările prin care a trecut Hristos: "Pentru a ne uni cu Hristos va trebui să trecem prin toate câte a trecut El. 13: "Până vom ajunge toţi la unitatea credinţei şi a cunoaşterii Fiului lui Dumnezeu. Biserica . Aici prin harul divin. Aşa că. Biserica reprezintă astfel finalizarea acţiunii mântuitoare începută prin Întrupare. Hristos mântuieşte pe oameni. În Faptele Apostolilor se arată că prima venire a Sfântului Duh sau pogorârea Lui s-a făcut Apostolilor care stăruiau în rugăciune (F. prin ungerea cea împărătească a dumnezeirii. se află acum în Biserică şi se comunică oamenilor. comunică omului. de aceea mâncăm hrana cea prea sfântă a Sfintei Împărtăşanii şi ne adăpăm din dumnezeiescul potir pentru ca să ne cuminecăm cu însuşi Trupul şi Sângele pe care Hristos le-a luat asupră-I încă din pântecele Fecioarei. Asemănarea aceasta cu El se face tot prin El. de fapt. această extindere a lui Hristos în oameni. Prin aceasta. acelaşi timp. Hristos îi adună pe oameni şi-i ridică la asemănarea cu El. Hristos este Cel care. De aceea ne ungem cu Sfântul Mir. 4. Pentru aceasta trebuie însă şi ei să se deschidă.Fiul lui Dumnezeu (Ef. Prin aceasta. El (Hristos) devine modelul cu care şi noi trebuie să devenim la fel. În sfârşit. la starea bărbatului desăvârşit.

cu femeile şi cu Maria. întru Mine şi Eu întru Tine" (Ioan 17. Astfel Biserica este viaţa noastră în Hristos prin lucrarea Sfântului Duh. rădăcina pomului prin ramuri şi. ci sunt structura internă a naturii divine. De aceea în viaţa ei este împletită viaţa Sfintei Treimi. 17 . Hristos este în stare de înviere. îndestulându-se şi întocmindu-se. Natura divină este înţeleasă ca comuniune.). cum a zis Domnul. Astfel. Biserica este astfel legată în mod esenţial de pogorârea iniţiată a Sfântului Duh dar şi de una continuă a Lui. Numai lucrarea Sfântului Duh fundamentează credinţa noastră. Relaţiile trinitare sunt astfel un model şi o putere a relaţiilor dintre oameni în Biserică. care este "capul Lui" (Col. în stare de înviere care se face numai în Biserică. 2. Însă Biserica se hrăneşte şi creşte prin Sfintele Taine. Părinţii Răsăritului au fost confruntaţi şi ei cu problema relaţiei dintre natura divină şi persoane mai ales când trebuiau să răspundă ereziilor (arianismul. Părinte. Biserica este câmpul în care vieţuieşte Hristos şi pe care îl trăieşte prin Sfântul Duh. Sfântul Duh lucrează extinderea lui Hristos în noi şi în acelaşi timp prezenţa Lui. Prin puterea Sfântului Duh. Biserica şi Sfintele Taine Biserica are un temei trinitar care trebuie văzut în taina vieţii. Tatăl comunică Fiului natura Sa şi o întoarce prin Sfântul Duh înapoi Tatălui. Biserica însă nu este o instituţie numai cu structuri exterioare. ca trup al lui Hristos. sporeşte în creşterea lui Dumnezeu"). mama lui Iisus şi cu fraţii Lui"). ca viţa prin mlădiţe". ci cum se arată inima prin mădulare. nestorianismul etc. Înainte de patima Mântuitorului se roagă Tatălui "ca toţi să fie una după cum Tu. Acestea sunt legăturile şi încheieturile care unesc trupul lui Hristos. 21). prin încheieturi şi legături. ei devin un organism interior prin Sfântul Duh. comuniunea persoanelor divine. 19: "În loc să se ţină strâns de capul de la care trupul tot. Nicolae Cabasila: "Biserica se arată prin taine nu ca prin nişte simboluri. iar Biserica este în drum spre starea de înviere. Pentru a depăşi această greutate Părinţii au arătat că persoanele nu mai sunt măşti aplicate exterior naturii divine (modalismul).

destoinic să înveţe pe 18 . iubitor de străini. precum ţi-am rânduit". Bisericile locale nu pot funcţiona separat. Se cuvine. Cel care a fundamentat unitatea sobornicească a Bisericii din punct de vedere teologic este Sfântul Vasile cel Mare şi în lucrarea "Despre Sfântul Duh" . veghetor. I Tim. 5: "Pentru aceasta te-am lăsat în Creta. 23: "Şi hirotonindu-le preoţi în fiecare biserică. Pe aceasta se fundamentează unitatea sobornicească a Bisericii. dar şi să fie unit cu ceilalţi episcopi într-un Sinod Ecumenic."Duhul Sfânt este întreg în fiecare parte şi întreg pretutindeni". Comunicându-l pe Sfântul Duh. Hristos lucrează în mod nevăzut prin episcopi. ci arată că Biserica locală este manifestarea Bisericii Universale. 3. 6). 5. ca să îndreptezi cele ce mai lipsesc şi să aşezi preoţi prin cetăţi. ei Îl comunică pe baza rugăciunilor celor dintâi apostoli. 3. Fapt. Fapt. 29. ci se integrează în viziunea universală a Bisericii cu centrul în Hristos prin Sfântul Duh. Sobornicitatea în teologia răsăriteană depăşeşte caracterul unilateral al unităţii aşezate deasupra diversităţii (catolicii) şi invers (protestanţii). bărbat al unei singure femei. 14. rugându-se cu postiri. 14. i-au încredinţat pe ei Domnului în Care crezuseră". Fapt. Caracteristică ei este viaţa Sfintei Treimi sau comuniunea trinitară. I Tim. înţelept. 6. 2-9: 2. ce constituie organul învăţătoresc al Bisericii. 22. ca episcopul să fie fără de prihană. 23. în Biserică. De aceea în Biserica Ortodoxă a existat o tendinţă de descentralizare arătată concret în faptul că nu se mai pune accent pe Biserica Universală pentru a umbrii Biserica locală. 5. Constituţia Bisericii În Biserica Ortodoxă există realitatea egalităţii în puterea transmisă prin hirotonie. I Tim. cuviincios. apoi ale episcopilor (Tit 1. preoţi şi diaconi. Tit 1. dar. egalitate care face ca fiecare episcop să fie centrul puterii spirituale într-o eparhie.Ortodoxia afirmă că nu există unitate fără diversitate şi nici diversitate fără unitate.

neagonisitori de câştig urât. 7. într-o succesiune neîntreruptă. Fapt. 8. nedeprins să bată. 15: "De acum nu vă mai zic slugi. Apostolii au fost martorii lui Hristos Cel înviat şi sunt pietre de temelie pe care s-a întemeiat Biserica. 4. ci blând. 5. trebuie să fie cucernici. Hristos este deci de la Dumnezeu şi apostolii de la Hristos" (Scrisoarea I către Corinteni. Nebeţiv. având copii ascultători.alţii. 42). rugându-se şi-au pus mâinile peste ei". ci v-am numit pe voi prieteni. nu vorbind în două feluri. 9. ca nu cumva. iar Hristos a fost trimis de Dumnezeu. ca să nu cadă în ocară şi în cursa diavolului. Sfântul Ignatie arată că episcopii urmează apostolilor după cum Hristos Tatălui şi-L continuă în lucrarea lor. 3). trufindu-se. 3. 19 . fiind trimişi de Hristos. Diaconii. I Tim. neiubitor de argint. ca urmare cei ce urmează apostolilor fiind rânduiţi după episcopi în diferite părţi. 5. să cadă în osânda diavolului. că sluga nu ştie ce face stăpânul său. Sfântul Ignatie al Antiohiei: "Hristos a transmis apostolilor toate câte le-a auzit de la Tatăl" (Ioan 15. Păstrează-te curat". Episcopul să nu fie de curând botezat. cum va purta grijă de Biserica lui Dumnezeu? 6. Păstrând taina credinţei în cuget curat. nici nu te face părtaş la păcatele altora. Cap. neagonisitor de câştig urât. nu dedaţi la vin mult. cap. paşnic. 6. Sfântul Clement Romanul spune în acest sens : "Apostolii ne-au binevestit. Dar el trebuie să aibă şi mărturie bună de la cei din afară. Căci dacă nu ştie cineva să-şi rânduiască propria lui casă. pentru că toate câte am auzit de la Tatăl Meu vi le-am făcut cunoscute"). 22: "Nu-ţi pune mâinile degrabă pe nimeni. Bine chivernisind casa lui. Ei au ca urmaşi pe episcopi. sunt după hotărârea lui Hristos" (Efes. cu toată bună-cuviinţa. şi ei. 6: "Pe care i-au pus înaintea apostolilor. de asemenea.

şi nu urmăreşte altceva decât mântuirea credincioşilor. episcopii. să nu cutez cu asprime. 10: "Pentru aceea vă scriu acestea. căci este de la Sfântul Duh. Origen arată că episcopul nu trebuie să uite niciodată că cel ce este chemat la episcopat nu este chemat la domnie. după puterea pe care mi-a dat-o Domnul spre zidire. frate şi împreună lucrător" nevrând să stăpânească asupra credinţei creştinilor care au fost chemaţi la libertate şi au încetat să fie sclavii oamenilor. Deoarece hirotonia se săvârşeşte de mai mulţi episcopi în comuniune. sunt socotiţi părtaşi ai aceluiaşi har arhieresc şi ai aceleiaşi învăţături şi păzitori ai Bisericii" (Scrisoarea I către Corinteni. Clement Romanul spune că "apostolii care au predicat în ţări şi oraşe au pus începuturile bisericilor cercând în duhul pe episcopii şi diaconii celor ce vreau să creadă. ci la slujirea întregii Biserici. 28: "După cum şi Fiul Omului n-a venit să I se slujească.Sf. nefiind de faţă. ca păstorire a sufletelor spre mântuire este totodată o slujire. La rândul ei conducerea. 20. când voi fi de faţă. De aceea puterea pe care i-a dat-o Dumnezeu o folosea spre zidire şi nu spre dărâmare (II Cor 13. 42). Ea are caracter duhovnicesc. Fiecare episcop este urmaşul tuturor apostolilor căci fiecare apostol se află în comuniune cu toţi ceilalţi apostoli. cap. "Astfel. să le urmeze în slujba lor sfântă alţi bărbaţi probaţi". Au aşezat pe cei mai înainte pomeniţi şi le-au rânduit că de vor adormi. adică punerea lor în relaţie iubitoare cu Hristos şi între ei. urmaşii Apostolilor. În acest sens Sfântul Apostol Pavel se socotea pe sine "slujitor. ca atunci. ci ca să slujească". şi hotărârile lor se exercită tot în comuniune. Temeiul scripturistic: Mat. 20 . iar nu spre dărâmare").

Cinstirea sfinţilor I. sfânt este Domnul Savaot. Gestul serafimului care a luat cu cleştele de pe 21 . În alt loc subliniază aceeaşi realitate: "Nu este alt dumnezeu afară de Mine.9). sfânt. şi nu voi prăpădi din nou Efraimul.3).11). O astfel de viziune făcută pentru a-l pune pe om în faţa sfinţeniei lui Dumnezeu îl umple pe Isaia de spaimă: "Vai mie.5). Sfântul lui Israel şi Ziditorul său: "Îndrăzniţi voi oare să Mă întrebaţi despre cele viitoare şi să daţi poruncă lucrului mâinilor Mele?" (Isaia 45. Aspectul apofatic. Viziunea profetului este cea a creştinului care vede deodată apariţia realităţilor care îi hrănesc credinţa sa. Dar sfinţenia lui Dumnezeu este mai puternică decât păcatul creaturii.21). Cu privire la primul aspect Vechiul Testament arată că "Sfântul" este ceva singular care traduce realitatea lui Dumnezeu şi a numelui Lui care nu se pronunţă.25). 2. Dumnezeu Sfântul este cel ce face ca lumea să vieţuiască. Sfinţenia. Serafimii din viziunea profetului Isaia nu pot decât să repete şi să transmită o singură laudă: "Sfânt. Şi pe Domnul Savaot L-am văzut cu ochii mei!" (Isaia 6.8. că sunt pierdut! Sunt om cu buze spurcate şi locuiesc în mijlocul unui popor cu buze necurate. transcendent al sfinţeniei. plin este tot pământul de slava Lui!" (Isaia 6. Locurile caracteristice din Vechiul Testament în care se subliniază această realitate sunt acelea în care Dumnezeu vorbeşte la prima persoană şi arată sfinţenia Sa ca aparţinându-i numai Lui: "Cu cine Mă asemănaţi voi ca să fiu asemenea?. însă se arată ca putere. Aspectul sfinţeniei descoperită ca relaţie a lui Dumnezeu cu lumea. căci Eu sunt Dumnezeu atotputernic şi nu om: Eu sunt Sfântul în mijlocul tău şi nu voi veni să te prăpădesc" (Osea 11. Dumnezeu drept şi izbăvitor nu este altul decât Mine!" (Isaia 45. "Aşa zice Domnul. zice Sfântul" (Isaia 40. Dumnezeu singur este "Sfântul". iar această negaţie are un conţinut pozitiv căci ceea ce neagă este moartea. Sfinţenia lui Dumnezeu se arată pe calea negaţiei. Sfinţenia lui Dumnezeu şi accesul tuturor la ea Sfinţenia lui Dumnezeu cuprinde două aspecte: 1. Lui nu-i este proprie plăcerea distructivă prezentă la om datorită păcatului care conduce spre moarte aşa cum arată profetul Osea: "Nu voi dezlănţui iuţimea mâniei Mele.

Porunca aceasta concentrează în jurul sfinţeniei divine relaţia lui Dumnezeu cu poporul Său. precum şi Tatăl vostru este milostiv"). într-un sens. Toate regulile devin propii poporului. şi fărădelegile tale le va curăţi" (Isaia 6.36: "Fiţi milostivi. Faţă de păgânism. 5. Col. chemaţi şi sfinţi: har vouă şi pace de la Dumnezeu.48: "Fiţi. În Noul Testament. la lumina Sa cea minunată"). sfinţenia lui 22 .4: "Căci am auzit despre credinţa voastră în Hristos Iisus şi despre dragostea ce aveţi către toţi sfinţii").9: "Iar voi sunteţi seminţie aleasă. voi desăvârşiţi. are în experienţa religioasă a poporului lui Israel o consecinţă importantă. la cunoaşterea adevăratului Dumnezeu. Ea transfigurează tot ceea ce vine din ataşare naturală.7: "Tuturor celor ce sunteţi în Roma. se desfiinţează. 1. iubiţi de Dumnezeu. a "Sfântului lui Israel". 1. 6. Epistola I a Sfântului Apostolului Petru îi numeşte pe creştini neam sfânt (I Petru 2. Transformarea aceasta îşi găseşte împlinirea în Noul Testament. popor agonisit de Dumnezeu.linia sfinţeniei. Originalitatea lui Israel este aceea a unui Dumnezeu Sfânt care şi-a descoperit sfinţenia Sa în modul Său de a acţiona şi a conduce poporul Său. Tatăl nostru. Sfinţenia lui Dumnezeu apare totodată ca o măreţie care produce o infinită smerenie în om. Ceea ce în regulile anterioare însemna teamă de încălcare a unui domeniu interzis. ca să vestiţi în lume bunătăţile Celui ce v-a chemat din întuneric. în Vechiul Testament el a devenit o calitate a Persoanei absolute şi într-o măsură oarecare.jertfelnic un cărbune şi-l va atinge de buzele profetului arată mântuirea legată de cultul adevăratului Dumnezeu: "Şi l-a apropiat de gura mea şi a zis: "Iată s-a atins de buzele tale şi va şterge toate păcatele tale. că Eu. Dumnezeu S-a angajat însă pentru poporul Său pe o linie unică pe care numai El este capabil să o împlinească . neam sfânt. şi de la Domnul Iisus Hristos!". "Fiţi sfinţi. Aceştia au conştiinţa că au rămas într-un mod nou şi personal chemării la sfinţenie (Mt. Se face acum trecerea de la experienţa religioasă elementară la lumea credinţei. iar Sfântul Apostol Pavel sfinţi (Rom. Ea descoperă caracterul transcendent al Persoanei divine care îl face pe om să gândească la păcătoşenia lui. Începând cu Vechiul Testament.7).19. devine chemare pozitivă la sfinţenie. a întregului popor format din persoane. preoţie împărătească.2). Domnul Dumnezeul vostru sunt sfânt" (Lev. graniţa dintre sacru şi profan întrucât s-a dat posibilitatea tuturor să devină sfinţi. dar. Chemarea aceasta a lui Dumnezeu. precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este". poartă pecetea Dumnezeului lui Israel. sau cum o găsim în Sf. Scriptură. Acestora li se deschide posibilitatea spre sfinţire. Lc. în care sacrul era o calitate a lucrurilor.

acela aduce roadă multă.44: "Încă pe când Petru vorbea aceste cuvinte. căci fără de El nu putem face nimic (Ioan 15. Toţi oamenii au acum acces la sfinţenie.2. Prin aceasta creştinismul a desfiinţat în principiu graniţa între sacru şi profan. Puterea spre aceasta au primit-o prin pogorârea Duhului Sfânt. Eu voi face. Sfântul Apostol Pavel arată în această privinţă: "Din El.5: "Cel ce rămâne întru Mine şi Eu în el.14-16: "Dacă veţi cere ceva în numele Meu.43). căci toţi se pot uni cu Hristos prin Duhul Sfânt. aşa cum arată Sfântul Evanghelist Ioan la Ioan 14. Sfinţenia vine de la Dumnezeu şi se recunoaşte totodată că în fiinţa omului există o aspiraţie şi o capacitate spre sfinţenie sau spre comuniune cu Persoana divină. şi mare frică îi stăpânea pe toţi" (FA. căci multe minuni şi semne se făceau în Ierusalim prin apostoli. De Mă iubiţi.10.16-17: "Ci aceasta este ce s-a spus prin proorocul Ioil: "Iar în zilele din urmă. Care pentru noi S-a făcut înţelepciune de la Dumnezeu şi dreptate şi sfinţire şi răscumpărare" (I Cor. căci fără Mine nu puteţi face nimic"). Se vorbeşte acum de sfinţenia revelată. zice Domnul. sunteţi voi în Hristos Iisus.30). Caracterul universal al făgăduinţei Duhului este subliniat de Sfântul Apostol Petru în predica sa de la Cincizecime (FA. Hristos este modelul suprem al sfinţeniei umane şi în acelaşi timp izvorul ei nemijlocit. Duhul Sfânt a căzut peste toţi cei care ascultau cuvântul" se arată că Duhul cădea peste toţi care ascultau cuvântul lui Petru şi se botezau (FA. prin vieţuirea lor de trei ani lângă El. voi turna din Duhul Meu peste tot trupul şi fiii voştri şi fiicele voastre vor prooroci 23 . şi veţi primi darul Duhului Sfânt"). Această aspiraţie a fost unită cu o depăşire de sine a naturii umane din Persoana lui Hristos. păziţi poruncile Mele. Şi Eu voi ruga pe Tatăl şi alt Mângâietor vă va da vouă ca să fie cu voi în veac". în FA. Duhul Sfânt este puterea de sus făgăduită de Mântuitorul Hristos. 1. 2.38: "Iar Petru a zis către ei: Pocăiţi-vă şi să se boteze fiecare dintre voi în numele lui Iisus Hristos. El este Calea noastră spre realizarea sfinţeniei şi de la El primim puterea pentru această realizare. minuni şi în alte semne: "Şi tot sufletul era cuprins de teamă. 2. manifestată în lume prin coborârea lui Dumnezeu la ea. dar. Puterea de sfinţire adusă prin Hristos şi Duhul Sfânt n-a rămas numai în Apostoli.Dumnezeu se arată sub cele două aspecte amintite. spre iertarea păcatelor voastre. Această deschidere a fost adusă prin Întruparea Fiului lui Dumnezeu. Din Hristos vor primi sfinţii Apostoli nemijlocit ajutorul în efortul lor de curăţire şi sfinţire. Starea de sfinţenie a Apostolilor se arată nu numai în puterea cuvântului propovăduit de ei ci şi în fapte de vindecări.

Această realitate s-a arătat prin sfinţii din întreaga istorie a Bisericii creştine. în fidelitatea lui faţă de Tatăl. Ei au arătat că predarea adevărată se poate face numai unei persoane. puterea fidelităţii noastre faţă de Dumnezeu. întreaga renunţare la sine. vărsa-voi Duhul Meu peste tot trupul. şi fiii şi fiicele voastre vor profeţi. prin jertfă duhovnicească şi dobândim putinţa de a sta în pomenirea Lui" (Închinarea şi slujirea în Duh şi adevăr. Hristos ca om ne-a arătat. prin jertfa Lui pentru noi. unii creştini devin sfinţi. p. sfinţii au învins pornirile egoiste din ei. la starea de "jertfă duhovnicească şi preabine-mirositoare Tatălui ne înălţăm prin Fiul (Ibidem.19: "Pentru ei Eu Mă sfinţesc pe Mine Însumi. încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară.16). Ioil 3. ca şi ei să fie sfinţiţi întru adevăr"). şi s-a sfinţit ca oamenii să se sfinţească (Ioan 17. Chiril al Alexandriei a accentuat mult aspectul de predare a omului faţă de Dumnezeu. arătând că aceasta merge până la sfinţire. p. În jertfa Lui este astfel puterea jertfei noastre. Tot Sf.544). deoarece suntem ajutaţi de Dumnezeu însuşi în acţiune. Sfântul Chiril spune în acest sens: "căci în Hristos ne apropiem de Dumnezeu şi Tatăl. Prin dăruirea lui Dumnezeu şi jertfindu-se. Ei se jertfesc însă curat şi total numai prin împărtăşirea din jertfa curată şi totală a lui Hristos ce se dăruieşte ca om Tatălui în totală curăţenie. bătrânii voştri visuri vor visa iar tinerii voştri vedenii vor vedea").S. la el. iar starea de jertfă conduce la starea de sfinţenie. legată de jertfire. vindecând de slăbiciune toate rădăcinile manifestărilor acestora. Legătura dintre sfinţenie şi jertfă Concentrându-şi eforturile mai mult pe planul biruinţelor interioare. O predare totală nu este însă posibilă decât faţă de Dumnezeu ca Persoană absolută.551). Unirea acestor iubiri este înfăţişată de Sfânta Scriptură astfel: "Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea. Dar în jertfa Lui se manifestă şi iubirea lui Dumnezeu pentru noi şi iubirea Lui ca om faţă de Dumnezeu. Chiril arată că. P.şi cei mai tineri ai voştri vor vedea vedenii şi bătrânii voştri vise vor visa".1: "Dar după aceea. O astfel de biruinţă au înfăptuit-o prin predarea totală a lor lui Dumnezeu ca persoană. II. ci să aibă viaţă veşnică" (Ioan 3.B. XVI. Sfinţenia este însă. Sf. pentru ca şi noi să renunţăm la egoismul nostru şi să-L iubim pe Dumnezeu până la 24 . 38.

6. Aceasta o exprimă Sfânta Liturghie prin cuvintele: "Ţie îţi aducem de toate şi pentru toate". spre sfinţire"). Simeon Noul Teolog: "trupurile sfinţilor sub lucrarea sufletului unit cu harul sau împărtăşindu-se de lumina dumnezeiască. simplificat şi predat întreg lui Dumnezeu. Prin aceste cuvinte ne-a arătat că ne împărtăşim de viaţă nouă care înseamnă golire de noi înşine. Apostol Pavel în aceeaşi Epistolă.jertfă. şi mai ales la voi. ca închinarea voastră cea duhovnicească" (Rom. iar roadele Duhului sunt arătate de Apostolul Pavel în cuvintele: "Căci lauda noastră aceasta este: mărturia conştiinţei noastre că am umblat în lume. se sfinţesc şi devin şi ele transparente. mădularele omului s-au făcut roabe necurăţiei şi fărădelegii spre fărădelege. prin efortul de curăţire şi statornicie a conştiinţei în faţa prezenţei lui Dumnezeu. luminoasă. Odihna lui Dumnezeu în sfinţi este un fapt permanent de conştiinţă pentru ei. În acest sens. Trupul lui Hristos primit de Apostoli a curăţit simţurile lor trupeşti şi le-a întipărit simţurile de jertfă. Aceasta se întâmplă şi acum cu oamenii prin împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Lui Hristos în Sfânta Liturghie. aşa cum arată Sf. după cum spune Sf. Faţă de starea de păcat în care. şi cu mult mai deosebite şi mai cinstite decât alte trupuri" (Tratat eretic). prin care lumina din suflet face trupul transparent. pentru îndurările lui Dumnezeu. sfântă. Sfântul reprezintă astfel umanul purificat. deci. ci prin trupul înduhovnicit: "Vă îndemn. Sfinţenia înseamnă prezenţa roditoare a Duhului Sfânt în om. Orice fiinţă umană. tot aşa faceţi acum mădularele voastre roabe dreptăţii. În locul golit din noi va intra Hristos. Este creaţia nouă. bine plăcută lui Dumnezeu.1). creştinul vorbeşte prin trupul său. ajungând prin curăţirea de patimi şi virtuţile culminante în iubire. mădularele sunt făcute roabe ale dreptăţii spre sfinţire (Rom. Omul devine "slujbă cuvântătoare" chiar prin trupul Lui. Apostolul cheamă însă în Epistola Către Romani nu la slujba prin trup. după cum spune Sf. Aceasta însă şi efortul de curăţire se menţin prin lucrarea Duhului Sfânt. aşa cum în efortul creştinilor. Aducându-se pe sine ca jertfă. la asemănarea cu Dumnezeu. să înfăţişaţi trupurile voastre ca pe o jertfă vie. prin focul dumnezeiesc. 12.19: "Căci precum aţi făcut mădularele voastre roabe necurăţiei şi fărădelegii. fraţilor. În cultul Bisericii Ortodoxe se spune: "Căci Sfânt eşti Dumnezeul nostru şi întru sfinţi te odihneşti". spre fărădelege. în sfinţenie şi în curăţie 25 . devine sfântă. Simeon Nou Teologul "Locul a tot ce am eu în mine îl ia Hristos" (Imne XV).

Familiaritatea aceasta sfinţii o creează şi în relaţiile cu semenii. 1. Persistenţa iubirii ajutătoare este "odihna" sau "sabatul" în care au intrat sfinţii.11: "Şi fiecăruia dintre ei i s-a dat câte un veşmânt alb şi li s-a spus ca să stea în 26 . ci un proces de îndumnezeire. Prin aceasta ei au ieşit din Egiptul patimilor câştigând o mare asemănare cu Dumnezeu. sensibilitatea. zidit întru dreptate şi în sfinţenia adevărului. Falsificarea vieţii omeneşti prin păcat este superficializarea ei arătată în relaţii lipsite de adevăr şi încărcate de ură. sfinţii au primit o îndrăzneală la Dumnezeu sau o deschidere a conştiinţei. Pentru aceea. lepădând minciuna. a înnoirii oamenilor prin participarea lor la iubirea lui Dumnezeu (Efeseni 4. atenţia faţă de taina personală a lor. puritatea. grăiţi adevărul fiecare cu aproapele său. ei se predau întregi în comuniunea cu oamenii. În sfânt se descoperă piscul bunătăţii. smerenia nu este ceva static şi individualist. o sinceritate a comuniunii care nu are nimic temerar în ea. decât numai celor ce au fost neascultători?". Sfinţenia este redescoperirea iubirii şi a comuniunii umane după chipul lui Dumnezeu. a participării la durerea altora după pilda jertfei lui Hristos.12). nu în înţelepciune trupească. forma cea mai înaltă a comuniunii omului cu Dumnezeu şi cu semenii Ca cei care s-au curăţit în faţa lui Dumnezeu cel Sfânt prin chemarea necontenită a Lui în inima lor. Pe de altă parte. Este familiaritatea cu Dumnezeu însoţită mereu de conştiinţa măreţiei lui Dumnezeu.dumnezeiască. Îndrăzneala aceasta este strâns legată la sfinţi de curăţie. după cum spune Sfântul Isaac Sirul. al purităţii şi al puterii duhovniceşti acoperite de vălul smereniei. Astfel. devenind în ei o deprindere. ei sunt mijlocitori la Dumnezeu pentru oameni. Predându-se întreg lui Dumnezeu. pot fi întâlnite la ei trăsăturile simplităţii. de purificare continuă prin relaţia cu Dumnezeu şi cu oamenii. Trăsăturile lor personale în raport cu ceilalţi sunt: delicateţea. Apocalipsa vorbeşte de sufletele celor ce li s-a dat câte un veşmânt alb (Apoc. 6. cel după Dumnezeu. aşa cum arată Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Evrei 3. cu neclintirea Lui în bine şi în iubirea de oameni. III.18: "Şi cui S-a jurat că nu vor intra întru odihna Sa.24-25: "Şi să vă îmbrăcaţi în omul cel nou. ci se aseamănă cu "îndrăzneala" copilului vinovat. ci în harul lui Dumnezeu" (II Cor. Sfinţenia este opusă falsificării şi degradării vieţii omeneşti. Sfinţenia. naturaleţii. Având această îndrăzneală. smereniei. căci unul altuia suntem mădulare").

14: "Şi i-am zis: Doamne. Libertatea de patimi sau nepătimirea înseamnă sensibilitate pentru alţii după cum şi virtutea înseamnă vieţuire pentru alţii. în templul Lui.15: "Pentru aceea sunt înaintea tronului lui Dumnezeu. Liturghia este mediul în care omul fiind pentru Dumnezeu se face om pentru alţii. Este o simpatie şi o descoperă caracterul personal al sfinţeniei. Sfântul este omul care s-a eliberat de toate patimile. până când vor împlini numărul şi cei împreunăslujitori cu ei şi fraţii lor.7. Caracteristica dominantă a vieţii sfântului este să facă totul pentru alţii. 27 . încă puţină vreme. Sunt mucenicii care vin din strâmtorarea cea mare şi şi-au spălat veşmintele lor şi le-au făcut albe în sângele Mielului (Apoc. El mi-a răspuns: Aceştia sunt cei ce vin din strâmtorarea cea mare şi şi-au spălat veşmintele lor şi le-au făcut albe în sângele Mielului") adică au luat din puterea Lui de înfrânare şi de jertfă. şi Îi slujesc ziua şi noaptea.7. căci împărtăşindu-se de Dumnezeu se roagă Lui cu o gură şi o inimă eliberate de egoism şi întărite în unitate.tihnă. puterea de a se înfrâna şi ei de la păcate şi de a jertfi lui Dumnezeu. Tu ştii. cei ce aveau să fie omorâţi ca şi ei") stând înaintea tronului lui Dumnezeu şi slujind Lui ziua şi noaptea (Apoc. şi Cel ce şade pe tron îi va adăposti în cortul Său") . Astfel. sfântul este un om pentru alţii întrucât este în primul rând un om pentru Dumnezeu. respingând orice ispită spre lăcomie şi interes egoist.

până la sfârşitul veacului" (Mt. cap. locul Maicii Domnului în iconomia Întrupării Fiului lui Dumnezeu. Cinstirea icoanelor I. 482). Icoana reprezintă un om unit cu Dumnezeu. după ce s-a amintit de mulţi drepţi din Vechiul Testament şi poate şi din Noul Testament de dinaintea scrierii epistolei se spune: "De aceea şi noi. având împrejurul nostru atâta nor de mărturii. Mai mult decât atât. prin sfintele icoane. În Epistola către Evrei. să lepădăm orice povară şi păcatul ce grabnic ne împresoară şi să alergăm cu stăruinţă în lupta care ne stă înainte" (Evr. Vasile cel Mare a dat şi formula cinstirii icoanei pe care şi-a însuşit-o Sinodul VII Ecumenic: "Cinstirea chipului trece la cel zugrăvit" (Comentarii la Isaia. Sensul şi conţinutul icoanei Sensul şi conţinutul icoanei reies din învăţătura pe care Biserica a formulat-o şi a dat-o ca răspuns tendinţelor şi atitudinilor iconoclaste. cei zugrăviţi în ele devin o prezenţă în locaşul bisericesc. afirmă în 28 . iar acest conţinut creează formele de expresie specifice..12. Sfinţii sunt şi ei în jurul lui Hristos potrivit făgăduinţei făcute de Acesta: "iată Eu cu voi sunt în toate zilele. rodirea credinţei în Hristos.1). Ele întipăresc în mintea şi amintirea creştinilor învăţătura despre Dumnezeu cel în Treime. deosebind-o de orice altă imagine. actele mântuitoare ale lui Hristos.28. Ea conduce prin privirea ei cu credinţă de la vederea simţuală la contemplarea spirituală şi la întâlnirea tainică cu persoanele sfinte şi cu faptele mântuitoare reprezentate pe ea. fie prin reprezentarea icoanei. Icoana se deosebeşte deci de portret prin conţinut..9. Icoanele au mai întâi o funcţie de călăuzire şi întărire în dreapta credinţă cum arată Sf. Sinodul VII Ecumenic declară în acest sens: "Fie prin cugetarea la cuvintele Scripturii. Părinţii Sinodului VII Ecumenic deosebesc icoana de portret. Sf. în sfinţi.3). Sfinţii de mai înainte au rămas vii şi după moarte. Vasile cel Mare: "Ceea ce aduce cuvântul prin istorisire la auz tot aceea înfăţişează şi arată pictura în mod tăcut ochilor" (Omilie la mucenicul Varlaam.13).noi ne amintim de prototipuri (de modele vii) şi suntem introduşi la ele" (Mansi 13. proprii numai icoanei.17. Icoana arată sfinţenia vizibilă cu ochii trupeşti. Portretul reprezintă o fiinţă umană obişnuită. Sinodul din Constantinopol din 860. Ei se află împrejurul credincioşilor mai ales când aceştia sunt adunaţi în rugăciune şi când Hristos se aduce din mijlocul lor jertfă Tatălui.20).

după cum spun cuvintele Sf. "icoanele sunt pline de puterea lucrătoare a lui Dumnezeu şi de har. frumuseţea interioară. astfel nu există chip. pentru a spune aşa. Ioan Damaschin. Împărăţia nu este izolată şi cinstirea nu este împărţită. Acest fapt este valabil şi pentru relaţia dintre persoană şi chip. Trecerea de la icoană la prototipul ei viu este o intrare prin ea la prototipul nevăzut spiritual. Chipul împăratului este de asemenea numit împărat fără ca prin aceasta să ia naştere doi împăraţi.. Orientarea sufletului cinstitor spre prototip atrage atenţia aceluia spre care cinsteşte. Prin aceasta nu este ruptă puterea şi 29 . sesizat ca deosebit de persoană şi chip. Există o legătură ontologică sau o legătură prin fiinţă între reprezentare şi realitatea care este reprezentată şi care se aseamănă cu cea existentă. Sf.acelaşi sens: "Ceea ce Evanghelia ne spune.4). care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu" (I Petru 3. Vasile cel Mare care foloseşte comparaţia dintre chipul împăratului şi persoana lui. atunci icoana lui Hristos este Hristos şi icoana sfântului este sfântul însuşi. După Sf. întru nestricăcioasa podoabă a duhului blând şi liniştit. După ce este rostit. Pentru a putea constata asemănarea dintre cei doi trebuie nu numai ca chipul dar şi modelul lui să fie vizibil. Pentru a expune legătura dintre tip şi Prototip. potrivit expresiei Sfântului Grigorie Palama "pictează în noi.astfel încât să ne prefacem în asemănarea Sa" (Către monahia Xenia. Atâta timp cât nu este rostit cuvântul. În prima şi a treia cuvântare împotriva celor care resping icoanele. 400). Ioan continuă: "Dacă tabloul împăratului este împăratul. asemănarea lui Dumnezeu peste Chipul dumnezeiesc. Sf. Icoana descoperă asemănarea divină dobândită de om. Sfântul Ioan Hrisostom arată că chipul trebuie să fie asemănător cu Arhetipul. Schultz). icoana ne vesteşte prin culori şi ne face prezent" (Mansi 16. Ea traduce lucrarea harului care. se constată că este deosebit de ea. despre virtuţi şi patimi). Petru: "Ci să fie omul cel tainic al inimii. prin cuvinte. între cuvânt şi persoana celui ce rosteşte cuvântul. nu poate fi sesizat ca deosebit de persoană. căci numele celui zugrăvit este chemat asupra lor într-un fel de epicleză (invocare)" (H. Raţiunea de a fi a icoanei şi valoarea ei stau în ceea ce ea reprezintă: puritatea spirituală. Ap. Ioan Damaschin defineşte astfel chipul: "Chipul manifestă şi arată ceva ascuns" sau "Un chip este o asemănare care exprimă modelul cu o anumită deosebire faţă de model". Slujba de sfinţire a icoanei care cheamă pe Duhul Sfânt asupra ei este o confirmare a acestui fapt. Ioan Damaschin citează în prima sa cuvântare un loc din Sf. Sf..

la rândul ei. în asemănare. ne prefacem în acelaşi chip din slavă în slavă. Sinodul VII afirmă că: "cinstea arătată icoanei trece asupra Prototipului. Ap. ci reprezentau Persoana Dumnezeu-Omului. La fel şi după moarte harul Duhului Sfânt rămâne pururea în sufletele sfinţilor. Pavel prin "slava Domnului. Iconoclaştii nu puteau înţelege Taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu. Ioan Damaschin răspunde: "Icoanei i se cuvine acea putere şi har pe care sfântul le-a avut când a trăit pe pământ şi a fost umplut de Duhul Sfânt.3.18). în trăsăturile şi sfintele lor chipuri iar aceasta nu prin fire ci ca urmare a harului şi lucrării divine". Prin icoană vedem ca printr-un trasparent modelul. Astfel. Vasile cel Mare. nici natura umană a Persoanei lui Hristos. iar cel ce venerează icoana venerează persoana pe care o înfăţişează". Ei se întrebau cum pot fi reprezentate cele două naturi ale Persoanei lui Hristos. cu negarea întregii iconomii a mântuirii noastre. Tot pe argumentul hristologic a fundamentat şi Sf. om. De aceea. Când Biserica apără 30 . Ioan al Tesalonicului a recurs la temeiul hristologic al icoanei în polemica sa cu păgânii. negarea icoanei lui Hristos echivaleză cu negarea Întrupării sale. Icoana este un garant al realităţii Întrupării Fiului lui Dumnezeu. în trupurile lor aflate în morminte. Ortodocşii nu căutau să înfăţişeze nici natura divină. II. este susţinută şi probată prin icoană. Citând cuvintele Sf. ca de la Duhul Domnului" (II Cor. Fundamentul hristologic al icoanei Încă înainte de apariţia diputelor dintre iconoclaşti şi ortodocşi cu privire la existenţa icoanei. înaintea izbucnirii iconoclasmului. tip şi Prototip sunt una într-o singură formă. Au apărut opinii conform cărora acestea au survenit ulterior disputelor însă realitatea este că învăţătura dintotdeauna a Bisericii şi fundamentul hristologic al icoanei sunt exprimate la Sinodul Quinisext. Fundamentul hristologic al icoanei este Întruparea Fiului lui Dumnezeu. La sfârşitul secolului al VII-lea. Ce însemnătate i se cuvine astfel icoanei? Sf. Ep. Gherman Patriahul Constantinopolului existenţa icoanei în epistolele sale către episcopii iconoclaşti. în învăţătura Bisericii. Întruparea. Deoarece harul primit de sfinţi în timpul vieţii rămâne mereu în icoanele lor. ortodocşii au insistat asupra argumentelor de ordin hristologic. acestea sunt ca nişte jaloane pe drumul către creaţia înnoită încât după cuvântul Sf.cinstea nu este împărţită".

ci însăşi temelia credinţei. După Eusebiu. cărora le urmează poziţia spaţială şi prelungirea temporală? Nu le înţelege pe acestea ca însuşiri ale circumscrierii cel ce ştie să judece cât de puţin? Cum. deci. Împăratul Constantin al V-lea Copronimul a reluat aceeaşi idee atunci când a spus despre trupul transfigurat al lui Hristos că S-a făcut nu numai netrecător.imaginile sacre ea nu apără doar rostul lor didactic sau estetic. Argumentul de căpetenie al iconoclaştilor. schimbabilitatea. pătimirea şi toate celelalte câte sunt pe lângă acestea în orice om. Acuzaţia iconoclastă de idolatrie se izbeşte de o teologie elaborată şi clar formulată. nu poate fi circumscris asemenea oamenilor? Nu rezultă din punct o linie? Nu rezultă din linie o figură. circumscrierea. Sfântul Teodor aduce ca dovadă că Hristos a rămas circumscris ca om după moarte: "Vedeţi mâinile Mele şi picioarele Mele. precum Mă vedeţi pe Mine că am" (Lc. El n-a pierdut prin înviere însuşirile firii omeneşti. că duhul nu are carne şi oase. apoi celelalte figuri? Nu se formează din figuri diferite faţa şi aceasta înfăţişată în icoană nu mărturiseşte că este Hristos. luat de la Eusebiu de Cezareea. Icoana este dovada că Fiul lui Dumnezeu şi-a făcut cu adevărat propriu trupul nostru omenesc: "Oare nu a fost om cel mai presus de om. Dacă le-ar fi pierdut n-ar mai fi poruncit să fie pipăit ca având carne şi oase? Iconomahii afirmau că Hristos n-a mai 31 . aşa şi necorporal şi invizibil" (Sfântul Teodor Studitul. Hristos cel transfigurat rupe toate limitele trupului omenesc şi pământesc. este că Hristos a avut însuşirea circumscrierii până la moarte. devenit vizibil. întâi triunghiul. adică sub calitate şi cantitate. dar n-a mai avut-o după aceea. precum necircumscris. vizibilitatea. pipăiţi-Mă şi vedeţi.G. de pildă circumscrierea? Hristos va fi după omenitate. 24. că este om? A fost Hristos fără chip? Însuşirile omenităţii lui Hristos sunt corporalitatea. ci şi "necircumscris". că Eu Însumi sunt.39). arătându-se în înfăţişarea noastră? Nu a avut trup. reprezentabil. Sfântul Teodor Studitul socoteşte că a nega lui Hristos puterea de a fi zugrăvit în icoană înseamnă a nega toate însuşirile lui trupeşti. Icoana este imaginea unei Persoane divine întrupate care transmite trăsăturile Fiului lui Dumnezeu venit în trup. Respingerea poemelor iconomahilor. P. Ai suprimat sau prefăcut una din cele spuse. deci a cădea în dochetism.99). căzând sub atingere şi culoare.

dar sufletele lor nu sunt de faţă în icoană. XIII). prin aceasta. fiind predaţi unei cugetări netrainice. Patriahul Gherman spune: "În icoane înfăţişăm trupul cel sfânt al Domnului". Iconomahii aveau concepţia maneheică a neputinţei transfigurării trupului încă din timpul vieţii pământeşti. iar tot ce se vede este circumscris. nu s-a prefăcut nici la înviere. Sinodul VII Ecumenic se exprimă astfel: "Ei. altceva din aceasta. Atunci când facem icoana Domnului 32 . Patriahul Nechifor al Constantinopolului spune în acest sens: "Precum s-a arătat. organizat. "Circumscris" înseamnă. Căci Petru şi Pavel. t. Căci nu mai spunem că suferă de foame. ne-o sugerează ca alcătuind cealaltă latură a Lui. Sfântul Teodor respinge afirmaţia lor precum că: membrele lui Hristos de după înviere sunt nişte simboluri ale unor lucrări. cade şi sub circumscriere". era circumscris. adică necircumscris aşa cum chipul unui om. iconomahii au flecărit că în icoană se circumscrie împreună cu firea omenească şi firea dumnezeiască. nu implică o separare a trupului de suflet. Creştinismul a afirmat cu putere păstrarea veşnică a trupului lui Hristos şi. Pe Dumnezeu-Omul îl reprezentăm întru toate asemenea nouă afară de păcat. deşi îi redă numai trupul. Căci tot ceea ce cade sub vedere. Prin aceasta afirmă păstrarea formei lui umane şi personale. Acest lucru îl aplicau şi la natura umană din Persoana lui Hristos.avut după înviere carnea şi oasele ca noi. zice el. dar nu mai are slăbiciunile omeneşti în sine. că e supus oboselii. sau suportă. şi a trupurilor noastre. Arta sacră ortodoxă este expresia vizuală a dogmei transfigurării. se văd. Teodor Studitul. după Sf. XIII). Prin aceasta şi-au ieşit din raţiune. Acesta este cazul numai la Dumnezeu neîntrupat. Pentru că. fiind constituit din membre şi ca atare văzut. Icoana arătându-ne pe Hristos ca circumscris nu exclude necircumscrierea lui ci dimpotrivă. nici când e de faţă trupul lui Petru. t. Sinodul VII Ecumenic citează dintr-o epistolă a Sfântului Chiril din Alexandria următoarele: "Iar după înviere a rămas acelaşi trup care a pătimit. nu vede cineva sufletul lui" (Mansi. ci dimpotrivă. ci este nestricăcios" (Mansi. De aceea subliniază că: "dacă Hristos s-a arătat după înviere. ea nu îi desparte trupul de dumnezeirea cu care s-a unit. fiind pictaţi. Părinţii Sinodului VII Ecumenic arată această calitate în felul următor: "Deşi Biserica Sobornicească reprezintă pictural forma umană a lui Hristos. Iar înălţarea la cer s-a făcut şi ea cu trupul şi arhidiaconul Ştefan a văzut slava ieşind din chipul omenesc al Domnului".

spune Sfântul Ioan Damaschin explicând această interdicţie. sus.. Iată de ce icoana îi primeşte numele" (Sesiunea a VI-a. Pentru Biserică este clar că interzicerea imaginii formulată la Ieşirea 20. de o împlinire nemijlocită. ci absenţa din cadrul simbolismului Vechiului Testament a oricărei imagini concrete şi făţişe înainte de Întrupare.Mansi. sau în apă şi sub pământ" nu constituie o interdicţie de principiu a imaginii. III. nici vreo înfăţişare a celor ce sunt sus în cer. ci poporul evreu ales de Dumnezeu pentru a primi revelaţia. Apoi să faci doi heruvimi de aur. şi din câte sunt în apele de sub pământ!" şi la Deut.1).. fiindcă El nu este un om oarecare. prefigurări reprezentate de tabernacol şi tot ce conţinea el. tocmai nestricăcios. prefigurări pe care Dumnezeu le-a dictat până în cele mai mici amănunte. Paralel cu interdicţia imaginilor directe şi concrete. 5. În acest sens. ca şi cum ar răsări din cele două capete ale capacului". XIII). şi din câte sunt pe pământ. Sfântul Teodor Studitul explică la rândul lui această realitate astfel: "Reprezentarea lui Hristos nu stă în imitarea unui om stricăcios (Apostolul porunceşte să nu fie) ci în asemănarea cu omul nestricăcios.. pedagogică. din pricina împietririi inimii lor.4: "Să nuţi faci chip cioplit şi nici un fel de asemănare a nici unui lucru din câte sunt în cer. Nu este vorba de o ruptură. Prototipul imaginii creştine nu este un idol păgân. 8: "Să nu-ţi faci chip cioplit. 25. referitoare doar la Vechiul Testament. ci Dumnezeu făcut Om" (Şapte capitole împotriva iconoclaştilor... cu atât mai puţin de vreo contradicţie cu Vechiul Testament. Ieş. tot aşa cum prototipul Bisericii nu este lumea păgână. 25.26. t.25). sau jos pe pământ. ci numai o măsură provizorie. proorocul Iezechil spune: "Ba încă le-am dat şi legi care nu erau bune şi rânduieli prin care ei nu puteau trăi" (Iez. cap.17-18: "Să faci şi capac la chivot. aşa cum o spusese El însuşi înainte.mărturisim trupul Său îndumnezeit şi nu recunoaştem în icoană nimic altceva decât o imagine care seamănă cu Prototipul. a existat însă porunca divină de a construi aceste întruchipări simbolice. Ieş. 33 . 20. de aur curat. Temeiuri scripturistice ale reprezentării iconografice Biserica învaţă că icoana este întemeiată pe Întruparea celei de-a doua Persoane a Sfintei Treimi. jos. ci dimpotrivă..

12). ci numai glasul I l-aţi auzit" (Deut. şi la înfăţişare aflându-Se ca un om").. nu vă faceţi vreun chip" vor să spună: "Nu faceţi nici o imagine a lui Dumnezeu atâta timp cât nu L-aţi văzut încă". VIII). înfăţişându-şi un chip trupesc abia atunci pictează şi arată privirii tuturor pe Cel ce a binevoit să apară. 4. interzice orice imagine. cap. ea ar fi simplă imaginaţie.. Dacă s-ar realiza o astfel de imagine. Sfântul Ioan Damaschin deduce în chip tainic posibilitatea ulterioară de a-l vedea şi reprezenta pe Dumnezeu făcut trup: "Ce vrea să ne spună în chip tainic Scriptura? E limpede că se referă la interdicţia de a-L reprezenta pe Dumnezeu nevăzut. spune Sfântul Ioan Damaschin "Legea nu era o imagine. invenţie falsă. care să înfăţişeze bărbat sau femeie" (Deut. Cuvintele Domnului: "Nu aţi văzut nici un chip. insistând asupra faptului că nu poate fi văzut. 4.Sfântul Ioan Damaschin explică în cele trei tratate scrise pentru apărarea sfintelor icoane. În Vechiul Testament nu existau decât prefigurări simbolice. revelaţii ale viitorului. botezul Său în Iordan. căci. Schimbarea Sa la faţă de pe muntele Tabor.. luând fire trupească. şi glasul cuvintelor Lui l-aţi auzit. chip de rob luând. deoarece. făcându-Se asemenea oamenilor. atunci când Cel ce fiind ipostas deofiinţă cu Tatăl S-a deşertat pe Sine chip de rob luând (Filip. 2. după cum arată Sfântul Ioan "cum să reprezinţi ceea ce ochii nu au văzut?" (Al treilea tratat. Urmează apoi interdicţia: "Să nu greşiţi dar şi să nu vă faceţi chipuri cioplite. atunci vei putea zugrăvi înfăţişarea Lui omenească. nu se arată: "Iar Domnul v-a grăit de pe munte din mijlocul focului.. Zugrăveşte naşterea Sa din Fecioară. Atunci când Cel nevăzut.. de îndată poţi întruchipa asemănarea Celui ce S-a înfăţişat. El spune ca în Vechiul Testament Dumnezeu se arată numai prin sunete. Imaginea Dumnezeului nevăzut este imposibilă. El rămâne invizibil. cap. sensul interdicţiei imaginii în Vechiul Testament. înfăţişează totul prin cuvânt şi prin culori. interdicţia de a-L reprezenta pe Dumnezeul nevăzut conţine implicit necesitatea de a-L reprezenta pe Dumnezeu îndată ce profeţiile se vor împlini. ajunge văzut. dar atunci când Îl vei vedea pe Cel netrupesc făcându-se Om pentru tine. iar faţa Lui n-aţi văzut-o.6-7: "Care. Dumnezeu fiind în chip. IX). sau închipuiri ale vreunui idol. Din chiar insistenţa textelor biblice asupra faptului că Israel auzea cuvântul dar nu putea să vadă nimic. fie în cărţi fie pe lemn" (I Tratat. adică prin cuvinte. Ci S-a deşertat pe Sine. ci era 34 . n-a socotit o ştirbire a fi El întocmai cu Dumnezeu. Astfel. Astfel.16). Dumnezeu vorbeşte despre El.

10.18: "Pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată. aduse neîncetat în fiecare an .să facă desăvârşiţi pe cei ce se apropie" (Evr. Prin venirea Sa în lume oamenii au avut însă prilejul să-L vadă pe Tatăl căci Hristos este chipul lui Dumnezeu (Filip. Afirmaţiile Vechiului Testament că Dumnezeu în fiinţa Sa nu ar putea fi văzut vreodată de către oameni (Ieş. Legea lui Moise care interzicea reprezentarea divinităţii prin imagine (Ieş.cu aceleaşi jertfe. iar nu însuşi chipul lucrurilor. Care este în sânul Tatălui. şi n-au văzut. Căci adevărat grăiesc vouă că mulţi prooroci şi drepţi au dorit să vadă cele ce priviţi voi. Căci Apostolul Pavel spune: "În adevăr. şi din câte sunt pe pământ. n-a socotit o ştirbire a fi El întocmai cu Dumnezeu").12: "Iar Domnul v-a grăit de pe munte din mijlocul focului. Privitor la cunoaşterea lui Dumnezeu trebuie menţionat că la afirmaţia 35 . ci numai glasul I l-aţi auzit") sau în Noul Testament (Ioan 1. Fiul cel Unul-Născut. Numai după ce L-au contemplat pe Dumnezeu (Evr. deoarece primejdia de a deforma imaginea lui Dumnezeu a trecut. voi clădi"). Interdicţia de a-L reprezenta pe Dumnezeu prin imagine încetează acum. Ea şi-a împlinit rostul până la Întruparea lui Hristos. Când Hristos se adresează ucenicilor şi altor ascultători: "Fericiţi sunt ochii voştri că văd şi urechile voastre că aud. sus. jos. Şi Viaţa s-a arătat şi am văzut-o şi mărturisim şi vă vestim Viaţa de veci. că nu poate vedea omul faţa Mea şi să trăiască".1. în multe rânduri şi în multe chipuri. care era la Tatăl şi s-a arătat nouă" (I Ioan 1. şi să audă cele ce auziţi voi. Deut.1: "După ce Dumnezeu odinioară. şi în trei zile altul.6: "Care.4: "Să nu-ţi faci chip cioplit şi nici un fel de asemănare a nici unui lucru din câte sunt în cer. nu poate niciodată . ce am privit şi mâinile noastre au pipăit despre Cuvântul vieţii. şi din câte sunt în apele de sub pământ!") nu mai poate fi actuală.a fost total depăşită. În plus. vrea să ne arate că faza . Dumnezeu fiind în chip. 33. ce am auzit.20: "Faţa Mea însă nu vei putea s-o vezi. iar faţa Lui n-aţi văzut-o. 4. şi n-au auzit" (Mt. ce am văzut cu ochii noştri.20.16-17). Legea având umbra bunurilor viitoare. Apostolii au putut să spună prin Sfântul Ioan Evanghelistul "Ce era de la început.1-2).asemenea unui zid care ascunde imaginea". Acela L-a făcut cunoscut"). şi glasul cuvintelor Lui l-aţi auzit.58: "Voi dărâma acest templu făcut de mână.în care El Însuşi se revelase de nenumărate ori strămoşilor într-o formă inaccesibilă ochilor trupeşti . a vorbit părinţilor noştri prin prooroci").2. 13. Templul cel nefăcut de mâna omului (Marcu 14. nefăcut de mână.1).

iconoclaştilor "că umblăm prin credinţă. în ghicitură.13. Credinţa şi vederea ca prin oglindă au nevoie una de alta.7). 36 . faţă către faţă" (I Cor. căci în această credinţă privim ca prin oglindă. 5. Căci tot el spune: "Căci vedem acum ca prin oglindă.12). Sfântul Teodor Studitul răspunde că în acest loc Sfântul Apostol Pavel exclude vederea lucrurilor viitoare în realitatea lor prototipică şi nu vederea prin icoane. faţă către faţă. nu prin vedere" (II Cor. Credinţa însă este susţinută de această vedere prin oglindă. în chip neînşelător adevărul celor viitoare (Antiereticul III). iar atunci.

A respinge calitatea aceasta a Fecioarei Maria înseamnă respingerea că însuşi Fiul lui Dumnezeu s-a făcut Fiul Omului. Sfântul Grigorie de Nazianz.10. la Sinod III Ecumenic de la Efes din 431 spune că: "Dacă cineva nu vrea să mărturisească că Emanuel este Dumnezeu adevărat şi că deci Sfânta Fecioară este Născătoare de Dumnezeu. aşa cum se mărturiseşte în formula de unire a sinodalilor de la Sinodul de la Efes din 431. Într-una cele 12 anatematisme ale sale. care l-a născut pe Dumnezeu precum şi pe om prin unirea fără amestecare sau separare şi aceasta pentru că Dumnezeu Cuvântul s-a făcut om şi prin zămislire şi-a unit în sine Tempul trupului pe care şi l-a asumat de la ea (Sfântul Chiril al Alexandriei. Prin aceasta ea mărturiseşte că Cel care S-a născut din ea nu este o persoană omenească. Epistola 39). ci însuşi Fiul lui Dumnezeu S-a născut din ea după firea Sa. cartea IV). Faptul naşterii minunate este un fapt al copleşirii 37 . ci şi un început cu totul nou care se produce în istoria umanităţii. nici la a doua nu a avut ceva comun cu a altcuiva (Împotriva lui Nestorie. să fie anatema". Din acest punct de vedere Naşterea Fiului este unică. de a învinge orizontul închis al umanului supus repetiţiei morţii. este despărţit de Dumnezeu" (Epistola 101 către Cledoniu). Naşterea Fiului lui Dumnezeu din Fecioară a ţinut seamă de neputinţa omului de a se mântui prin sine însuşi. Leonţiu de Bizanţ spune că nici la prima Lui naştere din Tatăl. Aceasta este nu numai un act nou. mărturisim că Sfânta Fecioară este Theotokos. Acesta nu este posibil decât din iniţiativa dumnezeiască şi nu din cea omenească. întrucât a născut trup pe Cuvântul lui Dumnezeu. Majoritatea Părinţilor arată faptul că Dumnezeu îşi produce din Fecioara Maria o natură omenească. Născătoare de Dumnezeu Biserica a învăţat totdeauna că Fecioara Maria este Născătoare de Dumnezeu. Fecioara Maria. Întrebarea care se pune în legătură cu aceasta este următoarea: De ce s-a accentuat că Hristos este Fiul Omului? Sfântul Chiril al Alexandriei a unit lupta împotriva lui Nestorie cu lupta pentru calitatea Fecioarei Maria de Născătoare de Dumnezeu. Preacinstirea Maicii Domnului I. se exprimase mai înainte în acelaşi fel: "Dacă cineva nu crede că Sfânta Maria este Născătoare de Dumnezeu. Potrivit acestei idei de unire fără amestecare.

spus de înger. Omilia III.păcatele personale. o exprimă Sf. Sfântul Efrem Sirul spune în acest sens: "Hristos S-a născut dintr-o natură supusă întinăciunilor. Sf. a sfinţit-o şi a făcut-o roditoare" (Omilia I la Adormire). Ioan în prima omilie la Adormirea Maicii Domnului "puterea sfinţitoare a Duhului a venit asupra ei. Toţi Părinţii şi scriitorii răsăriteni atribuie Mariei o curăţie şi înainte de Întrupare. A aflat abisul harului cea care a păstrat nevătămat vasul îndoitei feciorii căci şi sufletul l-a păstrat feciorelnic nu mai puţin ca trupul" (Ibidem). Ioan Damaschin cântă mai ales curăţia Fecioarei dinainte de zămislirea Cuvântului din ea. cea vrednică de har. La fel ca toţi scriitorii bizantini începând cu Sf.naturii de Duhul dumnezeiesc. a o face în stare să primească dumnezeirea Cuvântului" (Despre credinţa ortodoxă. De aceea pot vorbi de o altă curăţie în momentul Întrupării.V). căci ai aflat har la Dumnezeu". Astfel. Hristos a curăţit pe Fecioara şi aşa S-a născut pentru a arăta că Hristos efectuează toată curăţia acolo unde se găseşte. În Evanghelii şi în simbolurile de credinţă ale Bisericii primare se atribuie un rol decisiv Duhului Sfânt în zămislirea şi naşterea Fiului lui Dumnezeu ca om. Ioan Damaschin nu uită nici curăţia de la Buna Vestire: "După consimţirea Feciorei şi urmând cuvântul Domnului. Andrei Criteanul şi Sf. Despre toţi aceştia el spune că "au fost aleşi şi curăţiţi de Duhul Sfânt". Crysip (sec. Sf. 2). cap. preot din Ierusalim spune Fecioarei: "un câmp acoperit de spini a produs crinul tău". în aceiaşi fire umană care produce spinii . A aflat har cea care a născut seminţele harului şi a cules spicul înmulţit al harului. El a curăţit-o în Duhul Sfânt pentru a o pregăti spre a fi Maica lui Dumnezeu şi aşa a fost conceput" (Sermo adversus haereticos). Fecioara în aspectul personal e un crin curat dar ea are totuşi rădăcini în acelaşi pământ comun. a curăţit-o. Ioan Damaschinul astfel: "şi zice îngerul către ea: "Nu te teme Maria. a cărei efort personal a avut un rol deosebit de mare. pe care Dumnezeu trebuia s-o cureţe cercetând-o. dar nu o curăţie de natură. Dialectica "plină de har" dar umplându-se la Buna Vestire de un nou har. Aceiaşi idee o exprimă Sf. După cum curăţia aceasta prin 38 . Duh se coboară peste ea pentru a o curăţi. Dar Sf. Grigorie Palama spune că curăţia Mariei pentru Întruparea Fiului lui Dumnezeu din ea a fost pregătită de curăţia unei serii de înaintaşi. A aflat har cea care a cultivat harul şi a cules spic bogat. ci una personală. Cu adevărat a aflat har.

Preacurata ieşind din hotarul acestei vieţi. în care desfăcându-se de orice legătură cu cele materiale. deoarece este unită la maxim cu Hristos din care izvorăşte harul. şi alipindu-şi mintea de aceasta. Aşa trebuie înţeleasă expresia întâlnită adesea la Părinţii răsăriteni. În aceeaşi Omilie Sf. ca şi la Sf. L-a legat dar nu l-a alungat. zboară mai presus de cele create şi vede mai bine ca Moise slava lui Dumnezeu şi primeşte harul dumnezeiesc. şi scuturându-se de orice relaţie şi depăşind până şi mila faţă de trupul ei. şi-a unificat mintea prin întoarcerea atenţiei spre ea însăşi (spre mintea ei) şi prin rugăciunea dumnezeiască neîncetată. astfel nu poate fi înţeleasă nici curăţia Fecioarei Maria înainte de Buna Vestire. iar Fiul lui Dumnezeu. Gr. susţin că Maica Domnului este mijlocitoare de putere dumnezeiască. cu atât mai mult a Sfintei Sfinţilor. Iar dacă şi-ar muta ochiul minţii la soarele răsărit 39 . care a redus păcatul strămoşesc din ea la pură potenţă inactivă. Fecioara a ajuns astfel prin pregătirea strămoşilor şi a ei. Ceea ce a ajutat Fecioarei la întărirea în curăţie a fost pentru Sf. şi fugind de viaţa supusă greşelii. prin care vine toată sfinţirea Sfinţilor" (Omilia 37 la Adormirea Maicii Domnului). s-a despărţit de oameni. aşa numită tăcere mintală. petrecând în Sfânta Sfintelor. devenind întreagă a sa şi ridicându-se mai presus de îmbulzeala multiformă a gândurilor. ci este bucuria şi vederea sfântă a sufletelor nepătate" (Omila 54). a ales viaţa singuratică. II. Şi prin aceasta. Grigorie spune mai departe: "Se poate spune că Fecioara e în virtute şi a celor ce trăiesc în virtute ceea ce e soarele în lumina sensibilă şi celor ce trăiesc sub el. Toţi Părinţii şi Scriitorii bizantini. prin Duhul Sfânt. din partea lui Dumnezeu şi prin eforturile ei la o curăţie personală culminantă. pornind de la premise ontologice şi nu juridice. Grigorie Palama se exprimă astfel referându-se la mijlocirea Maicii Domnului: "Iar dacă este cinstită moartea cuvioşilor şi pomenirea dreptului e cu laudă.Duhul Sfânt nu poate fi înţeleasă la aceştia ca eliberare de păcatul strămoşesc. a încununat această curăţie eliminând din ea această potenţă. Sf. deoarece aceasta numai Hristos a putut-o face. care nu cade puterea simţirii. Mijlocirea Născătoarei de Dumnezeu De la început trebuie precizat că mijlocirea Maicii Domnului nu întrerupe legătura directă a omului cu Hristos. şi-a tăiat un drum nou negrăit spre ceruri. Grigorie Palama că Fecioara "a legat pe cel tare în răutate" (Omilia 42 la Naşterea Feciorei Maria). Palama vieţuirea ei în Sfânta Sfintelor din Ierusalim: "Astfel.

Grigorie o numeşte "tabloul şi icoana însufleţită a tot binele şi a toată bunătatea". Filaret al Moscovei se întreabă: "De ce stăteau Apostolii în jurul Maicii Domnului? Pentru simpla dorinţă de a se ruga Împreună? Hotărât nu. care are şi întrece prin fire toate le are aceasta prin har. "Deci precum numai prin ea a venit la noi (Fiul lui Dumnezeu) şi s-a arătat pe pământ şi cu oamenii a petrecut. arată că faţă de El nu mai e soare. cu atât mai mult cea care fusese vasul dumnezeirii în timpul Întrupării nu trebuia să fie îmbibată pentru veşnicie de mireasma dumnezeiască 40 . Ioan Damaschin. Sf.). Grigorie arată că şi îngerii se împărtăşesc de Dumnezeu prin Maica Domnului: "căci împreună cu noi şi ele (cetele nemateriale) se împărtăşesc şi se sting de Dumnezeu. fiind tuturor nevăzut înainte de ea. Grigorie Palama. aşa şi în veacul nesfârşit. făclia de Dumnezeu luminată" (Ibidem. ce urmează. Preluând ideea lui Dionisie Areopagitul Sf.). se acoperă de moartea purtătoare de viaţă" (La Adormirea Maicii Domnului). Pentru Sf. ci cer. îndată Fecioara îi va apărea ca cer" (Ibidem. abisul harului.oamenilor în chip minunat din Fecioară.. Pentru Sf. arătând că prin această mijlocire Maica Domnului nu se interpune între noi şi Hristos. Sf. nu ştiu cum să spun cu buze îndrăzneţe şi netremurătoare. Dacă vasul care a conţinut un mir. îi conservă mireasma şi după ce aceasta a fost retras din el. ci şi într-un sens actual. Mitrop. Sf. numai prin ea" (Ibidem). nouă care îndrăznim să scrutăm adâncul tainelor ascunse în legătură cu tine şi care încercăm să înţelegem lucrările dumnezeieşti sădite în tine de adâncul necuprins al judecăţilor dumnezeieşti" (La Buna Vestire a Feciorei Maria).). "Astăzi visteria vieţii. Acest cleşte este Maica Domnului: "Deci ea singură e hotarul între firea creată şi necreată şi nimeni nu poate veni la Dumnezeu dacă nu e luminat cu adevărat de ea. În secolul al XIX-lea. Grigorie spune că aceasta s-a arătat lui Isaia când a văzut că serafimul a luat cu un cleşte cărbunele din altarul ceresc şi tot cu un cleşte l-a atins de buzele lui curăţindu-l. De aceea este cu totul uimit în faţa morţii care a putut acoperi acest abis. Andrei Criteanul este cutremurat de marea taină pe care o ascunde unirea desăvârşită ce se află în ea: "Fii milostivă. precum din soare ne vine toată lumina spirituală. Maica Domnului este "abisul harului" nu numai în sensul că din ea s-a născut Cel necuprins.. Fecioară primitoare de Dumnezeu şi Născătoare a Vieţii. toată coborârea luminii dumnezeieşti şi toată descoperirea tainelor dumnezeieşti şi toată forma darurilor (harismelor) duhovniceşti nu poate primi nimeni fără ea" (Ibidem. de firea aceea neatinsă.

ei folosesc cuvântul har mai des decât cel de dar. Pentru a arăta ceea ce ne dă Maica Domnului. Chiar dacă unii Părinţi şi Scriitori bisericeşti au folosit unele expresii. 41 . trebuie formulate în principii toate nuanţele textului. Ea dăruieşte din bogăţia pe care o are în baza unirii cu Hristos. nu le-au interzis pe celelalte. darurile ce ne vin de la ea vin din bogăţia şi puterea harului din ea. D. E un lucru pe care l-a şi făcut până acum teologia ortodoxă. ci Dumnezeu prin ea însăşi. iar imnologia Bisericii că a ridicat-o la Sine" ca să împărtăşească împreună cu El" (Oda a IX) sau "ca să stea în tronul slavei Lui" (Icos XII).a harului Celui al cărui nume e mireasma adevărată?" (Cuvânt la înălţarea cu trupul la cer a Sfintei Fecioare Maria). Din textele citate se poate vedea că Maicii Domnului i se atribuie mai mult decât rolul de rugătoare. Când Sf. deoarece darul nu este separat de har. ci şi har sau haruri. Expresiile folosite de ei lasă domeniul tainei deschis şi pentru alte expresii. ocolind cu sfială o asemenea problemă. nu le pot înlătura. Ei au arătat că Maica Domnului dăruieşte nu numai bunătăţi şi daruri. Dimpotrivă. deoarece după mărturia Pr. s-o coborâm de pe scaunul cel de-a dreapta Fiului pe care a aşezat-o Acesta. Teologia Ortodoxă n-a încercat să limpezească această problemă. prof. arătată de Părinţi. Astfel ea poate fi compromisă pentru multă vreme. credincioşii nu pot refuza asemenea expresii. de "haina aurită" cu care este împodobită. De aceea e departe şi de noi gândul de a ne încumeta să întreprindem ceea ce s-a ferit să întreprindă teologia ortodoxă de până acum". II ). Ioan Damaschin declară că Fiul înălţând pe Maica Sa la Sine "i-a supus toată creaţia" (La Adormirea Maicii Domnului. A o lipsi de rolul de rugătoare înseamnă a o considera nu îndumnezeită. A vedea în Maica Domnului numai pe rugătoarea ar însemna să o deposedăm de maiestatea împărătească. Stăniloae "se cere o maturitate duhovnicească de o extraordinară adâncime ca să se poată rezolva cu sorţi de izbândă justă o astfel de problemă. Părinţii folosesc cuvintele har şi dar amestecat. Astfel. Întrebarea care se pune este următoarea: Intrările Harului în noi se fac cu participarea ei? Scriitorii citaţi spun că toate acestea ne vin prin ea. chiar dacă spunem că Maica Domnului ne dă daruri şi nu haruri. Expresiile referitoare la rolul Maicii Domnului de Dăruitoare directă de bunătăţi trebuie folosite în toată extinderea lor. De aceea este bine să fie lăsată neatinsă o astfel de problemă până la acel moment de maturitate ştiut de Dumnezeu.

Chiril al Alexandriei. Succes la examen ! Florin Timari 42 . poate de aceea nu se spune că harul tainelor se dă prin Maica Domnului.Ceea ce trebuie reţinut este că Maica Domnului e cea mai apropiată de centrul de unde porneşte oceanul de lumină şi puterea dumnezeiască ce ajunge până la noi ca har. nu de la cei ce au. mântuirea. deoarece mântuirea credinciosului vine de la Dumnezeu însuşi. de unirea ei cu El. mărimea harului din ea fiind proporţională cu apropierea ei de Fiul ei. prin împărtăşire. deoarece nici un Părinte şi Scriitor bisericesc n-a spus că harul Sfintei Taine de exemplu se dă prin Maica Domnului. Această expresie n-a fost folosită de nimeni şi nu trebuie folosită nici de acum înainte. Plecând de la afirmaţia Sf.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful