2. NATURA ŞI CLASIFICAREA TULBURĂRILOR DE PRONUNłIE În vorbirea cotidiană apar frecvente tulburări de pronunŃie. După cum am arătat şi în fig. 1. 1.

, din categoria acestor tulburări fac parte dislalia, dizartria şi rinolalia. Pe ultimele două le vom aminti doar, la sfârşitul acestui capitol, întrucât corectarea lor necesită un tratament de specialitate. Acest capitol îl vom rezerva în special dislaliei, mai precis, naturii şi clasificării ei, tulburare de pronunŃie la a cărei eliminare pot contribui, sub îndrumarea şi cu ajutorul profesorului logoped, şi educatoarele, învăŃătorii şi părinŃii copiilor.

2. 1. DISLALIA Dislalia – cea mai răspândită formă de manifestare a tulburărilor de pronunŃie, care, la rândul lor, ocupă, sub acest aspect, primul loc în cadrul mai larg al tulburărilor de limbaj – a reŃinut până acum atenŃia a numeroşi cercetători de pe diverse meridiane ale globului. La natura şi clasificarea, evoluŃia şi frecvenŃa, prevenirea şi corectarea dislaliei ne vom referi în paginile ce urmează.

2. 1. 1. DEFINIREA ŞI CARACTERIZAREA DISLALIEI Termenul de dislalie (de la grecescul dis – dificil şi lalein – vorbire) a fost introdus în literatura de specialitate de către R. L. Schultthess, în 1830. Acest termen defineşte „ o tulburare de limbaj caracterizată prin incapacitatea parŃială sau totală de a emite şi de a articula corect unul sau mai multe sunete izolate sau în combinaŃii fluente ale vorbirii” (M. GuŃu, 1975). Într-o formulare asemănătoare, dislalia este definită ca „o tulburare de pronunŃie, manifestată prin incapacitatea totală sau parŃială de a articula corect unul, sau mai multe foneme din şirul vorbirii”(V. Opriş, 1972). Subliniind frecvenŃa ridicată a dislaliei în rândul preşcolarilor, Emilia Broşcaiu arată ca „dislalia sau pelticia este una dintre tulburările de vorbire cele mai răspândite printre copii de vârstă preşcolară, … ce se caracterizează prin imposibilitatea emiterii corecte a unor sunete” (E. Boşcaiu, 1973). „În general, se înŃelege prin dislalie incapacitatea de a emite foneme, manifestată permanent, în orice împrejurare, atât în vorbirea spontană, cât şi în cea repetată, în cuvinte, silabe sau în încercarea de a emite izolat fonemul în cauză” (C. Păunescu, 1976). Dislalia este acea tulburare de pronunŃie care se caracterizează prin „ incapacitatea de a forma în mod corect anumite, vocale sau consoane, izolate sau grupate” (N. Toncescu, 1969). „Dislalia este o tulburare de articulaŃie-pronunŃie ce se manifestă prin deformarea, omiterea, substituirea, înlocuirea şi inversarea sunetelor. În cazurile grave de dislalie, astfel de fenomene se produc şi la nivelul silabelor şi chiar a cuvintelor” (E. Verza, 1982). DefiniŃiile mai sus enumerate scot în evidenŃă trăsăturile caracteristice ale dislaliei, ca tulburare de pronunŃie. Dislalia se caracterizează prin pronunŃarea defectuoasă a unuia sau mai multe foneme. Ea se manifestă prin: omisiuni, substituiri, distorsiuni de foneme sau erori motrice permanente pentru un anumit fenomen sau pentru un grup de fenomene. Pentru a pune mai clar în evidenŃă trăsăturile caracteristice ale dislaliei, ca tulburare de articulaŃie, este necesară o privire generală asupra activităŃii organelor fonoarticulatorii (vezi subcapitolul 1. 1. 1. al lucrării de faŃă). Organele fonoarticulatorii, prin care am văzut că se realizează emiterea vocii şi articularea ei, acŃionează ca un tot unitar. Activitatea fiecărui organ fonoarticular, privită izolat de a celorlalte, este lipsită de sens. În fiecare moment al vorbirii este implicată întreaga musculatură a organelor vorbirii, într-o unitate funcŃională. Pentru fiecare fonem organele fonoarticulatorii au o

64

anumită poziŃie, un anumit comportament, o anumită activitate. Mişcările fiecărui organ care participă la pronunŃarea unui fonem sunt numite articuleme. Din jocul articulemelor, cât şi din particularităŃile somato-fiziologice ale organelor vorbirii se naşte fonoarticulaŃia sau pronunŃia. PronunŃia, adică acŃiunea motrică de a exprima verbal sunetele limbii, este socotită corectă atunci când se respectă baza de articulaŃie a limbii, când articulemele sunt efectuate corect. Orice abatere de la normele de articulaŃie constituie o tulburare de pronunŃie. Vorbirea dislalicului constituie o abatere de la baza de articulaŃie, fapt care determină o tulburare sub aspectul fonetic al vorbirii. Tulburarea unităŃii dintre forma şi conŃinutul vorbirii constituie trăsătura caracteristică a vorbirii dislalice. Tulburările dislalice apar în copilărie. Uneori apar în formă pură, ca o tulburare independentă. Adeseori apar în combinaŃie cu alte tulburări de limbaj, chiar la aceeaşi persoană. De exemplu, dislalia se poate asocia cu bâlbâiala sau cu rinolalia. Dislalia poate fi întâlnită cel mai adesea în asociaŃie cu tulburările limbajului citit-scris. IncidenŃa dislaliei cu dislexia şi disgrafia apare în proporŃie de 25%30% din totalul copiilor dislalici (Cf. M. GuŃu, 1975). Desprinderea dislaliei din rândul tulburărilor de limbaj în general s-a făcut relativ târziu, abia la sfârşitul secolului al XIX-lea. Aceasta deoarece există multe elemente comune între diferitele tulburări de limbaj. H. Gutzmann (1924) arăta că unii autori din Italia, Germania şi mai ales Anglia confundă dislalia cu bâlbâiala. Elementele comune există între dislalie şi rinolalie, dislalie şi dizartrie, acestea fiind considerate ca forme ale dislaliei, după cum vom arăta pe larg la sfârşitul acestui capitol. Fiecare tulburare de limbaj are însă şi elemente specifice, care o fac să se deosebească de toate celelalte tulburări de limbaj. În literatura noastră de specialitate – după cum am văzut – conŃinutul termenului de dislalie este bine conturat, făcându-se o delimitare precisă, pe deoparte între tulburările de articulaŃie şi restul tulburărilor de pronunŃie (adică între dislalie, dizartrie şi rinolalie), iar pe de altă parte între tulburările de pronunŃie şi grupa mare a tulburărilor de limbaj.

2. 1. 2. CLASIFICAREA DISLALIEI Formele de dislalie se desprind din analiza criteriilor fundamentale care stau la baza clasificării lor: a. Criteriul simptomatologic b. Criteriul etiologic Îmbinarea diagnosticului simptomatologic cu cel etiologic contribuie la stabilirea diagnosticului diferenŃial al tulburărilor de articulaŃie, lucru extrem de important pentru alegerea metodelor şi procedeelor terapeutice.

2. 1. 2. 1. CRITERIUL SIMPTOMATOLOGIC Simptomele tulburărilor dislalice sunt: denaturarea aspectului exterior, fonetic sau aspectul calitativ al fonemelor; alterarea unui anumit fonem sau aspectul fonematic; gradul de extindere al dislaliei sau aspectul cantitativ; structura articulatorie deficitară sau aspectul morfo-structural

• • • •

65

În raport cu aceste simptome sau aspecte ale criteriului simptomatologic se clasifică tulburările dislalice. Din analiza fiecărui simptom în parte se pot desprinde formele dislaliei. Denaturarea aspectului exterior, fonetic sau a aspectului calitativ al fonemelor se referă la o deviere de la pronunŃia corectă, sub formă de omisiuni, substituiri, deformări, inversiuni, multiplicări de sunete sau grupuri de sunete, atât la nivelul vocalelor, al consoanelor, al silabelor, cât şi al cuvintelor. Abaterile de la natura fonemului pot fi clasificate şi grupate, formând grupa tulburărilor dislalice sub aspectul calitativ. Din această grupă fac parte:

Fig. 2.1. Triunghiul formelor clinice ale dislaliei (după criteriul simptomatologic)

MOGHILALIA sau AFONEMIA. Este o pronunŃare eliptică, caracterizată prin lipsa totală a unui sunet sau a mai multe sunete. Exemplu: omisiunea vibrantei r determină o vorbire ştearsă, logopatul rostind astfel: aŃă în loc de raŃă, fate în loc de frate, mă în loc de măr etc. PARALALIA sau PARAFONEMIA. Se caracterizează prin substituirea sau alternarea unor sunete cu altele, în mod permanent, fie izolate, fie în combinaŃii fluente ale vorbirii. Sunetele sunt înlocuite cu altele, articulate corect, fiind similare sub aspectul acustic sau articulator. De ex. scoală în loc de şcoală, Ńeară în loc de ceară etc. În acest caz se denaturează atât aspectul fonetic, exterior al cuvântului, cât şi semantica lui. Această tulburare se întâlneşte la toate sunetele limbii având denumirea sunetului precedat de prefixul para (a se revedea subcapitolul 1. 2. 1. al lucrării de faŃă). Parafonemia, ca şi moghilalia împiedică inteligibilitatea vorbirii. DISFONEMIA. Este acea tulburare de articulaŃie care se caracterizează prin alterarea sunetului, distorsiunea lui, cauzată de nerespectarea bazei de articulaŃie. Din această cauză învelişul sonor al fonemului, denaturat, nu mai corespunde cu tiparul fonetic al acestuia. Un exemplu de disfonemie îl reprezintă formele de sigmatism ca: sigmatismul lateral, labio-dental, addental, în care nu se respectă baza corectă de articulaŃie a sunetelor siflante. Acestea au un aspect neclar, denaturat. Afonemia, parafonemia şi disfonemia sunt cele mai frecvente tulburări ale aspectului exterior al sunetului. Se mai întâlnesc, dar mai rar, inversiunea sunetelor în silabe (ex: talbă în loc de tablă), multiplicarea unor silabe în cuvinte (ex: desesenează în loc de desenează), introducerea unor sunete parazite în cuvânt (ex: staradă în loc de stradă). Aceste din urmă tulburări dislalice sunt frecvente la deficienŃii de intelect şi la deficienŃii de auz. Alterarea unui fonem sau aspectul fonematic. Omiterea, substituirea sau distorsiunea pot fi întâlnite la un singur fonem sau la mai multe foneme. Dacă este vorba de o distorsiune sau omisiune, tulburarea este numită după litera respectivă, corespunzătoare fonemului în cauză, cu numele din alfabetul grecesc, plus sufixul ism. Exemplu: distorsiunea sunetului r poartă denumirea de rotacism. Dacă este vorba de înlocuire se adaugă prefixul para. Exemplu: înlocuirea sunetului ş cu s sau invers poartă denumirea de parasigmatism. Alterarea unei consoane sau a mai multor consoane datorită omiterii, distorsiunii sau substituirii acestora, creează următorul tablou al tulburărilor de articulaŃie (vezi tabloul nr. 2. 1. ). Tulburarea pronunŃiei vocalelor are loc mai rar şi numai atunci când se întâlnesc anomalii ale aparatului fonoarticulator sau în hipoacuzii. Dislalia vocalică se asociază cu alte tulburări de limbaj. Gradul de extindere a dislaliei sau aspectul cantitativ. Acest simptom reliefează aria de întindere a tulburărilor de articulaŃie. Dacă este tulburat un singur sunet vorbim de o dislalie simplă, parŃială sau monofonematică, cum este, de pildă, lambdacismul, caracterizat prin omisiunea sau distorsiunea sunetului l. Atunci când sunt tulburate mai multe sunete vorbim de o dislalie polifonematică. Exemplu: sigmatismul, caracterizat prin denaturarea siflantelor, şuierătoarelor şi africatelor.

66

numită rotacism. CRITERIUL ETIOLOGIC Criteriul etiologic scoate în evidenŃă cauzele care au generat dislalia. funcŃionale şi psihosociale. Cauzele dislaliei. atât partea periferică. Structura articulatorie deficitară. O astfel de tulburare. 1. care au un evantai foarte larg. Dacă.Uneori. este caracteristică copiilor cu debilitate mintală. hipoacuzicilor sau. diagnosticul diferenŃial este următorul: sub aspectul exterior sau calitativ este o moghilalie. iar dislaliile generate de ele poartă numele de dislalii organice. Sintetizând explicitările de mai sus putem conchide că omiterea sunetului r. sub aspectul fonematic este un rotacism. cât şi cea centrală. Dislalia universală atinge forma cea mai gravă atunci când majoritatea sunetelor sunt substituite cu sunetul t. M. că sunetele se clasifică. când întâlnim o tulburare a sunetului r manifestată sub formă de omisiune. pot fi grupate în trei mari categorii: organice. dislalia poate fi monomorfă sau polimorfă. în fine. p. lingvo-dentale-alveolare. palatale. Ne vom opri în cele ce urmează la fiecare categorie în parte. sau propoziŃiile exprimate printr-un cuvânt. C. ci şi de multiplele tulburări de inervaŃie aferente şi eferente ale muşchilor care participă în articulaŃie şi de existenŃa unor modele corticale ale articulaŃiei sunetelor. în uzul curent al specialiştilor. centrală sau periferică. logopedul trebuie să aibă în vedere toate cele patru simptome sau aspecte mai sus discutate la criteriul simptomatologic. 5. monomorfă. pe lângă pronunŃie. 4. Ele pot fi de natură organică sau funcŃională. În stabilirea diagnosticului diferenŃial. Se impune cu necesitate analiza tulburărilor dislalice şi pe baza criteriului etiologic. deci după aspectul morfostructural. sub aspectul cantitativ este o dislalie simplă sau parŃială şi. 67 . tulburarea de articulaŃie se extinde la aproape toate sunetele vorbirii. Unii autori sunt de părere că dislalia este cauzată nu numai de unele modificări anatomice ale aparatului articulator. Sunt frecvente propoziŃiile eliptice de subiect sau de predicat. 2. labio-dentale. sunt afectate şi sunetele din grupa prepalatalelor (ş-j). în care. În funcŃie de grupa care a fost afectată. defectuos formate (Cf. Clasificarea tulburărilor de articulaŃie pe baza criteriului simptomatologic este numai provizorie întrucât simptomele nu sunt numai manifestări ale dislaliei. copiilor cu bilingvism. 2. prepalatale. în interdependenŃa funcŃională a acestora. De exemplu. este o moghilalie. numită şi akatafazia. 1975). laringale. este tulburată şi structura lingvistică. vorbim de o dislalie polimorfă. simplă (parŃială). Fournie a denumit această dislalie hotentotism. Această tulburare dislalică este denumită universală sau totală. 1. 3. 2. pentru cunoaşterea etiologiei tulburărilor de articulaŃie trebuie ca actul vorbirii să fie integral. GuŃu. Deci. Păunescu (1976. uneori. ori propoziŃiile exprimate cu ajutorul onomatopeelor. Am arătat în subcapitolul 1. toŃi aceşti termeni fiind cuprinşi. velare. iar HvatŃev tetism. dislalii funcŃionale şi dislalii sociogene. A. pe lângă velare. PărŃile de propoziŃie şi de vorbire nu sunt folosite corect în propoziŃie şi în frază pentru că nu sunt respectate regulile gramaticale. în: bilabiale. O altă tulburare dislalică – tot după gradul de extindere – o reprezintă agramatismul (un exemplu am dat în subcapitolul 1. 256) îi zice hitentotism. când sunt afectate sunetele din grupa velarelor (c-g) avem dea face cu o dislalie monomorfă. sub denumirea de rotacism. sub aspect morfostructural avem de-a face cu o dislalie monomorfă. De exemplu. după locul lor de articulare. al lucrării de faŃă). în cazul aici citat.

4. palatală. cu deformaŃia acustică respectivă.2 Prognatism superior Fig. o acomodare labio-dentală. mai degrabă. Schema urechii: 1. Anomaliile labiale (rigiditatea buzelor. linguală. Ele pot fi grupate astfel: • malformaŃii sau leziuni ale aparatului fonoarticulator. se întâlnesc mai multe tipuri de dislalie mecanică: labială. Se întâlnesc – în funcŃie de zona afectată – anomalii labiale. ale maxilarelor. decât o acomodare bilabială. linguale. mai ales după traumatisme) împiedică articularea fonemelor labio-dentale. 8. 2. Muşcătură deschisă deosebit în fonaŃie şi articulaŃie. Anomaliile labio-maxilo-palatine (despicăturile de palat de tipul palato-schiziz – gura de lup -) dau naştere la o vorbire rinolalică. melcul sau cohlea periferice de vorbire se numeşte dislalie organică de tip mecanic. Am văzut că aparatul fonoarticulator se compune din: buze.Cauzele organice. Toate acestea joacă un rol Fig. practic nerealizabilă. palat moale. microglosia. creşteri suplimentare de dinŃi. 6. care este asociată cu lungimea anormală a dinŃilor incisivi superiori centrali şi cu gingii groase şi proeminente) favorizează. conductul acustic extern. 2. labio-dentalelor. muşcătura deschisă) se reflectă negativ asupra articulării bilabialelor. dentală. • leziuni organice ale analizatorului auditiv. laringuală. 3. despicări labiale sau buza de iepure. pareze şi paralizii ale limbii) împiedică articularea linguo-dentalelor. labio-dentale.3 Prognatism inferior (progenie) Fig. 2. lipsa lor de motilitate. fereastra ovală. labialelor şi labio-dentalelor. despicări labio-nazo-alveolare) împiedică articularea bilabialelor. anchiloglosia. limbă. În funcŃie de localizarea malformaŃiilor sau leziunilor. Anomaliile linguale (macroglosia. MalformaŃii sau leziuni centrale ale aparatului fonoarticulator. Anomalii ale maxilarelor (progenia. casa timpanului. trompa lui Eustache. pavilionul. 2. Anomaliile deno-alveolare (dinŃi rău implantaŃi. 68 . Anomaliile labio-dentale (scurtarea buzei superioare. 2. oscioarele. 5. prognatismul. linguo-dentalelor. 9. 7. canale semicirculare. maxilare. dinŃi. labio-maxilo-palatine. • leziuni centrale şi afecŃiuni ale căilor centrale. Anomaliile acestor organe împiedică fonoarticulaŃia sunetelor. palat dur. 4. timpanul. Dislalia cauzată de malformaŃii sau leziuni ale organelor Fig. deno-alveolare. alveole. generând tulburări de articulaŃie.5.

din lucrarea de faŃă). şi ele. pot fi şuierătoare: f. şuierătoare: z. 3. AudiŃia care este un fenomen fizic şi psihic – depinde de caracteristicile undei sonore şi de caracteristicile urechii. vârsta la care s-a produs aceasta şi inteligenŃa hipoacuzicului. incorecte. iar consoana în cavitatea bucală. vorbirea se desfăşoară în limitele normalului. 1. Între 20 şi 40 dB. din care cauză aceste sunete sunt prezentate denaturat generând disfonemii. 2. explozive p. vocala este o stare. sunetele lichide (cu proprietăŃi ale vocalelor şi consoanelor) şi glotale (care nu sunt nici vocale nici consoane. întrucât ea are la bază o maladie a sistemului nervos central. a unei paracuzii pentru o gamă restrânsă de frecvenŃe. după o traumatizare a celulelor auditive cauzată de excitanŃi sonori prelungiŃi. zgomotul implicat în exercitarea unor profesiuni poate traumatiza urechea. Tulburările de articulaŃie ce însoŃesc procesele patologice centrale formează categoria dislaliilor centrale. c. şuierătoarele. Celulele auzului excită nervul cohlear. Între 40 şi 70 dB apar dificultăŃi de percepŃie. şi anume la nivelul urechii externe şi la trecerea printro serie de organe ale urechii interne: membrane corpuri solide şi lichide. semivocale repetate: r. Leziunile cerebrale şi afecŃiunile căilor centrale apar după o traumatizare sau hemoragie cerebrală consecutivă unei naşteri grele. Doar mişcările care sunt legate direct de insuficienŃele anatomice ale organului în cauză sunt afectate. În cazul leziunii acestei zone sau a căilor centrale. Tulburările de articulaŃie care au corespondent de natură organică formează grupa dislaliilor organice. Analizatorul auditiv poate avea un deficit din cauza unor leziuni la niveluri diferite. ori a cerebelului. n. ca urmare vicii de articulare. de asemenea. Ea se asociază cu o întârziere mintală. articulatorie este normală. 5.) (vezi tabelul nr. Între 70 şi 90 dB sunt cuprinse formele grave de tulburări auditive. Întâlnite frecvent la copii. datorită unui izvor de oscilaŃii). În subcapitolul 1. ). consoanele se clasează în: sonore (care la rândul lor pot fi semivocale netede: l. determinată de leziuni ale analizatorului auditiv. PărŃile componente ale urechii (externă. mijlocie şi internă) sunt prezentate în fig. explozive: b. pot fi compensate prin acomodarea unor mişcări ale organelor sănătoase. • dislalia audiogenă. Dislalia centrală este întotdeauna de ordin grav. s. w. În dislalia organică motricitatea fină. Formele de dislalie audiogenă cresc în gravitate pe măsură ce pierderile de auz sunt la frecvenŃe din ce în ce mai înalte. ele se caracterizează printr-o încetinire a articulării. Aceste mişcări.) şi surde (care. 2. Leziuni centrale şi afecŃiuni ale căilor centrale. în lobul frontal stâng.Leziuni organice ale aparatului auditiv. însă. VibraŃiile aerului se transformă de două ori. După criteriul localizării proceselor patologice se disting următoarele forme ale dislaliei organice: • dislalia mecanică. d. iar consoana o schimbare (determinată deci în „timp”). iar melodia limbajului se pierde. 1. arătam că diferenŃa dintre vocale şi consoane se face după locul unde se produce sunetul: vocala se formează în laringe. g. 1. Vorbirea este tulburată în funcŃie de gradul de surzenie. m. Din punctul de vedere acustic. Urechea funcŃionează ca un rezonator (Rezonatorul este un aparat capabil să intre în rezonanŃă când se găseşte într-un câmp de forŃe periodice. piramidale sau extrapiramidale. ca: nu sunt percepute siflantele. h. Din punct de vedere acustic. La cele două mari categorii de sunete vorbite – vocale şi consoane – mai putem adăuga acum. Din analiza cauzelor organice desprindem grupa dislaliilor. parafonemii sau moghilalie. de ex: h aspirat). Leziunile organice ale căilor centrale ale vorbirii survenite la o vârstă care precede dezvoltarea limbajului au. din punctul de vedere care ne interesează aici. dincolo de care acuitatea auditivă se menŃine în limitele normalului. Tulburările de pronunŃie determinate de leziuni organice ale analizatorului auditiv sau de traumatizarea celulelor auditive formează categoria dislaliilor audiogene. sau după o encefalită din prima vârstă. apar tulburări de pronunŃie. în partea anterioară a scizurii lui Sylvius (vezi fig. determinată de anomalii sau leziuni ale organelor periferice ale vorbirii. Limbajul îşi are sediul pe scoarŃa cerebrală. Tulburările de articulaŃie pot să apară şi în afara leziunilor. De pildă. coardele vocale nu vibrează şi deci sonorele sunt asurzite. ducând la pierderi auditive care se manifestă sub forma unei surdităŃi insulare. t. 69 .

precum şi datorită faptului că este mai restrâns câmpul memoriei auditive şi al memoriei auditive şi al atenŃiei auditive. La acestea din urmă.• dislalia centrală. 70 . consecinŃă a diferitelor maladii ale sistemului nervos central. Din categoria cauzelor funcŃionale amintim aici cauzele senzoriale (care generează dislalia senzorială) şi cauzele motorii (care stau la baza dislaliei motorii). la persoane cu o motricitate articulatorie normală. cum sunt siflantele şi şuierătoarele. Dislalia fiziologică sau de evoluŃie sau de dezvoltare dismaturativă are un caracter pasager. comprehensiunea sunetelor este mediocră (30% din foneme sunt percepute greşit). mai exact din melc sau cohlee (organul propriu-zis al auzului). cea ce face ca în perioada tinereŃii sau la maturitate să devină deosebit de rebele la activitatea de corectare. Drept urmare. El transmite (codificat) la creier informaŃiile auditive recepŃionate. deficienŃe de memorie auditivă. în special de auz fonematic. El este evident mai ales la reproducerea pe bază de auz a unor cuvinte compuse din sunete dificile. şosete. Dislalia funcŃională apare pe fondul dislaliei fiziologice. ating timpanul şi sunt transmise mai departe lichidului din urechea internă printr-o serie de mişcări ale oscioarelor care separă timpanul de urechea internă. În legătură cu acest neajuns – manifest în cazul dislaliei senzoriale – mai trebuie adăugat faptul că. În cazul dislaliilor senzoriale apar dificultăŃi de diferenŃiere şi de discriminare a sunetelor apropiate ca structură acustică. cuvinte care pot fi utilizate şi în scop de diagnosticare. socoteşte etc. pornesc fibrele nervoase care formează nervul cohlear (al audiŃiei). labilitate care regresează pe măsură ce copilul îşi însuşeşte modelul pronunŃiei adulte. lipsa atenŃiei acustice. DISLALIA SENZORIALĂ este acea formă de dislalie funcŃională care apare pe baza unor deficienŃe ale mecanismelor verbale senzitive. Cauzele funcŃionale generează dislaliile funcŃionale. şase. care se manifestă la copilul antepreşcolar ca urmare a dezvoltării insuficiente a aparatului fonoarticular şi a sistemelor cerebrale implicate în actul vorbirii. Imaginile sonore ale sunetelor vehiculate prin căile de recepŃie ale limbajului nu pot fi identificate corect la nivelul prelucrării şi integrării auditive centrale. Ea se lichidează treptat. odată cu înaintarea copilului în vârstă. captate de pavilionul urechii. Exemplu: saşa. ca urmare a permanentizării unui mod defectuos de vorbire. Se ştie că vibraŃiile sunetelor vorbite (datorate – aceste vibraŃii – elasticităŃii aerului). Se impune aici precizarea că dislaliile funcŃionale nu se confundă cu cele de natură fiziologică. caracterizat prin substituiri şi inversiuni de sunete. spre vârsta de 3-4 ani. Perioada cuprinsă între 2 şi 4 ani este perioada unei labilităŃi articulatorii. Multe din tulburările de pronunŃie dispar odată cu înaintarea în vârstă a persoanei. în genere. Datele audiometriei tonale scot la iveală faptul că persoanele cu dislalie senzorială au auzul normal din punct de vedere fiziologic. Prelucrarea auditivă din proiecŃia corticală a analizatorului acustic este tulburată pentru că auzul fonetic şi inhibiŃia de diferenŃiere fonematică sunt insuficient dezvoltate. Dar sunt şi forme care au tendinŃa de a se stabiliza şi consolida ca manifestări negative. Dislalia senzorială apare. imediat după percepŃia lor şi înainte de a deveni un fapt conştient. datorită tulburărilor din componenŃa corticală a analizatorului auditiv. şosea. dar auzul fonematic este tulburat. disabilitate senzorială de realizare a articulaŃiei sunetelor. Din urechea internă. Cercetările recente au evidenŃiat cauza care generează această stare de fapt: nervii nu pot să transmită vibraŃiile continue ale sunetelor. ci numai scurte impulsiuni. Aceste tulburări au loc la nivelul etapei prelucrării auditive a stimulilor verbali pe scoarŃa cerebrală. Dintre cauzele senzoriale menŃionăm: dificultăŃi de discriminare a sunetelor la nivelul componentei corticale a analizatorului auditiv. tulburările auzului fonematic. se elaborează un limbaj defectuos. Ea – dislalia funcŃională – are un caracter patologic şi nu se lichidează de la sine. de cele mai multe ori. adică la dislaliile funcŃionale ne vom referi în cele ce urmează. când sistemele cerebrale implicate în actul vorbirii devin suficient de dezvoltate pentru a putea realiza o pronunŃie corectă şi se poate forma inhibiŃia de diferenŃiere.

atestă faptul că la copii stângaci tulburările de pronunŃie sunt într-un număr mai mare decât la dreptacii de aceeaşi vârstă. Dislalia senzorială se asociază cu tulburările dislexice şi disgrafice şi se manifestă chiar de la primele lecŃii de citit-scris. dificultăŃi de coordonare şi control a mişcărilor de vorbire. Ele se manifestă prin omisiuni şi distorsiuni de sunete şi numai în vorbirea orală. Ea se asociază cu tulburări statice. La o viteză normală de vorbire. expresie a unor procese de maturizare mai tardivă din sistemul nervos central. Deranjamentele de la nivelul căilor motorii tulbură organele fonoarticulatorii. M. 71 . Dislalicul motor caută locul de articulaŃie prin mişcări greoaie. din cauza dificultăŃilor de control şi coordonare a lor. El poate pronunŃa corect numai dacă încetineşte ritmul vorbirii. care se manifestă şi în scris. Pentru limbaj. în special a sigmatismului şi rotacismului. prezentă la stângaci. o disabilitate motorie sau în mod mai general. care generează dislalii senzoriale putem să mai adăugăm şi disabilitatea senzorială de realizare a articulaŃiei sunetelor. 1. aptitudine deficitară – pentru vorbire. din care cauză nu poate executa corect mişcările articulatorii necesare în emiterea unui sunet. Tulburările de pronunŃie nu sunt legate numai de anomalii organice sau funcŃionale ale organelor de vorbire. individual. Dislalia funcŃională motrică poate fi atribuită şi unui ritm propriu. Ea apare datorită tulburărilor din analizatorul motor. dar dificultatea apare în execuŃia mişcărilor articulatorii. De aceea. DISLALIA MOTORIE sau MOTRICĂ este cauzată de debilitatea musculară şi de disabilitatea motorie a organelor de vorbire. Prin urmare dislalia motorie se caracterizează prin „inaptitudinea funcŃională a organelor vorbirii de a executa mişcări articulatorii. apare tulburarea de articulaŃie. 3. educaŃia forŃată. exagerată sau prea îngăduitoare. cum sunt: întârzieri ale dezvoltării motrice. de motricitate sau de conduită. Sovak. adică se realizează cu predominanŃă în una din cele două emisfere cerebrale: stânga la dreptaci şi dreapta la stângaci. CoarticulaŃia este cea mai dificilă. Cauzele psihosociale. ). Vorbirea se realizează cu mult efort. Această tulburare apare la copiii neîndemânatici sau întârziaŃi motric. Gîrbea. La această vârstă se presupune ca s-a însuşit corect întreaga claviatură fonematică. Verza ş. generând dislaliile motorii. 1978). în special la dislalie şi la apariŃia tulburărilor de motricitate fină. imitarea vorbirii infantile de către adulŃi. independent sau în corelaŃie cu factorii organo-funcŃionali. produce dificultăŃi de natură funcŃională. datorită insuficientei analize şi sinteze kinesteszice. precum şi operaŃiile motorii. Cercetările logopedice au pus în evidenŃă coexistenŃa dislaliei cu stângăcia motorie. poate genera deformări de vorbire. Lateralizarea dreaptă. şi alte funcŃii. prin impunerea mâinii drepte mai abile de la natură. este necesar un control vizual sau folosirea mijloacelor auxiliare (oglinda logopedică. Numai prin efort poate imita şi reproduce mişcările de articulaŃie a unor sunete. Dintre aceşti factori enumerăm câŃiva: vorbirea incorectă a părinŃilor sau a celor din jurul copilului. spatule. Cercetările efectuate de Gutzmann. cât şi pentru cel scris dominanŃa emisferei stângi este cea mai adecvată (vezi fig. spre deosebire de dislalia senzorială.). Pe măsură ce motricitatea generală şi cea articulatorie se îmbunătăŃesc.La cauzele enumerate mai sus. Procesul fiziologic de dezvoltare psihomotrică a vorbirii se încheie în jurul vârstei de 4-6 ani. Reeducarea lateralităŃii. care pe planul vorbirii poate facilita instalarea dislaliei. printr-o tulburare de motricitate voluntară sau automată” (Şt. viteză deficitară a mişcărilor articulatorii. au contribuit la producerea tulburărilor de articulaŃie. a. tulburarea de limbaj se atenuează până dispare. în coordonarea lor. Dislalicul nu sesizează cu precizie poziŃia organelor fonoarticulatorii. aparate etc. Limbajul. Aceste cauze au drept consecinŃă fixarea şi permanentizarea erorilor motrice ale fonemelor din stadiul dislaliei fiziologice. în defavoarea celei stângi. inutile şi inadecvate. sunt puternic lateralizate. în special a componentei sale verbo-kinestezice. Dislalicul motor distinge pronunŃia corectă de cea eronată. Contrarierea stângăciei duce la apariŃia tulburărilor de limbaj. Examinarea copiilor cu tulburări de limbaj a scos la iveală factorii psihosociali care. atât pentru cel oral. a mişcărilor de vorbire. Pitiş.

ajută la aplicarea unei metodologii adecvate procesului de corectare a vorbirii copiilor. de obicei. 6. copilul imită inconştient modelele vorbirii adulte. Caracterizându-se printr-o labilitate articulatorie dismaturativă şi printro posibilitate de discriminare fono-auditivă insuficientă. ci dobândită prin învăŃare. ea ducând treptat la fixarea tulburărilor de pronunŃie. ne vom referi -sumar de tot -la celelalte două feluri ale tulburărilor de pronunŃie. şi apoi a celor din jurul copilului este de a-i stimula acestuia dezvoltarea corectă a vorbirii. ceea ce-i îngreuiază vorbirea. două limbi diferite sau când copilul este forŃat să înveŃe o a doua limbă înainte de însuşirea celei materne. deprinderi durabile de pronunŃie incorectă. datoria mamei. Cercetătorul american C. atunci când părinŃii vorbesc curent. în condiŃii de mediu defavorabile dezvoltării limbajului. Gîrbea. prin imitaŃie. este o adevărată pedeapsă pentru copil. 1978). în familie. sub vârsta de 4 ani. care. Vorbirea piŃigăiată utilizată de unii adulŃi în relaŃiile lor cu copilul. toate acestea reprezintă condiŃii nefavorabile de dezvoltare a limbajului. de „vorbirea infantilă”. Precizam în primele rânduri ale acestui capitol că. Această formă de dislalie sociogenă este cauzată de existenŃa -în perioada de formare a limbajului . precum şi pretenŃia absurdă a adulŃilor de a obŃine de la copilul mic o exprimare perfectă. Cunoaşterea formelor dislaliei. DISLALIA PRIN IMITAłIE. . după cum se poate vedea şi în figura nr. atunci un astfel de copil are toate şansele de a-şi forma. DISLALIA SOCIOGENĂ ia naştere din dislalia fiziologică prelungită peste vârsta de 4 ani. Pitiş.Iată de ce. în acest sens. în primul rând. graba unor părinŃi de a oferi copilului tot ce el nu apucase să solicite verbal. DISLALIA PRIN EDUCAłIE DEFICITARĂ. respectiv dislalie organică. M.a unui climat familial educativ necorespunzător. el fiind nevoit să-şi însuşească sisteme de articulare diferite. Dacă părinŃii sau persoanele din jurul copilului au tulburări de pronunŃie sau dacă aceştia abuzează. sunt numeroase şi variate. Ńinând seama de faptul că vorbirea nu este o facultate moştenită. DISLALIA PRIN BILINGVISM. când încă vârsta nu-i permite. dizartria şi rinolalia. în dialogul cu copilul. 72 . supraprotecŃia şi perfecŃionalismul. că „trebuie să-i ajutăm pe copii să poată discerne diferite sunete. denumite de specialişti şi dislalie centrală. Bilingvismul la o vârstă fragedă. Încurajarea pronunŃiei incorecte pentru amuzamentul celor din jurul copilului sau pentru ridiculizarea lui este foarte dăunătoare. Din factorii climatului nefavorabil care influenŃează negativ dezvoltarea la timp şi corectă a limbajului menŃionăm: tipul de voce cu care adulŃii se adresează copilului. prin educaŃie deficitară şi prin bilingvism. Formele pe care le îmbracă dislalia sociogenă sunt: prin imitaŃie. în încheierea lui. 2. să analizeze secvenŃe de sunete în cadrul cuvintelor şi să-şi construiască un nucleu de bază al unei vorbiri corecte” (Apud Şt. Această formă de dislalie sociogenă se instalează. Van Riper menŃionează.

imitaŃie defecte de Bilingvismul prin: educaŃie bilingvism 73 .Calitativ Paralalie substituirea (aspectul exterior) (parafonemie) sunetului Disfonemie distorsiunea sunetului Sigmatism omiterea sunetului distorsiunea sunetului parasigmatism substituirea sunetului 2. Clasificarea dislaliei după criteriul simptomatologic ASPECTE FORMELE DISLALIEI (SIMPTOME) Denumirea Forma de tulburării manifestare Moghilalie omiterea sunetului (afonemie) 1. Fonematic Roracism omiterea sunetului distorsiunea sunetului pararoracism substituirea (alterarea unui anumit fonem) unetului Lambdacism omiterea sunetului distorsiunea sunetului paralambdacis substituirea m sunetului Capacism omiterea sunetului distorsiunea sunetului paracapacism substituirea etc. sunetului 3. Cantitativ Simplă parŃială monofonematică Totală tetism sau hotentotism agramatismul (gradul de axtindere) (universală) 4.Fig2. Clasificarea dislaliei după criteriul etiologic CAUZE FORMELE DISLALIEI Organice MalformaŃii ale periferice şi Organice mecanice labiale aparatului centrale dendale fonoarticulator palataale linguale laringual e Leziuni (afecŃiuni) periferice şi centrale audiogene centrale FuncŃionale Motorii Senzoriale periferice şi FuncŃional motorii senzoriale centrale e Psihosociale Imitarea Defecte de educaŃie Sociogene.6 A. Morfo-structural Monomorfă o singură structură articulatorie afectată (structură articulatorie) Polimorfă mai multe structuri articulatorii afectate B.

ci. Rezultă de aici tendinŃa de a duce organele fonoarticulatorii în poziŃie extremă.vorbire) este o formă a dislaliei la baza căreia stau o serie de modificări anatomice sau malformaŃii congenitale ale organelor periferice ale vorbirii: maxilare. între organul periferic de execuŃie şi centrul cortical de elaborare şi comandă. sunetele tranzitorii sunt alungite. nu afectează vorbirea în general. 2. el este conştient de handicapul pe care îl are. buze. Această tulburare fonoarticulatorie . De aceea ea se mai numeşte şi dislalie organică. RINOLALIA Rinolalia (de la grecescul rhis. Ea se întâlneşte la persoanele cu deficienŃă de includere şi distribuŃie a rezonanŃei nazale şi se manifestă prin nazalizarea suplimentară (parazitară) sau insuficientă a vorbirii. DIZARTRIA Dizartria nu este o tulburare de vorbire. ci numai de rostire. limbă. disfonică. închisă sau mixtă. 2. dizartricul pierde controlul respiraŃiei. global. prin modificările nazale ale aspectului sonor. unele vocale sunt diftongate. La 74 . ConŃinutul vorbirii rinolalicilor devine. ci şi inteligibilitatea vorbirii. prin tulburări combinate de articulaŃie şi de rezonanŃă a sunetelor. Simptomatologia vorbirii nazale este în funcŃie de felul rinolaliei: deschisă.dizartria -se manifestă printr-o vorbire confuză. ocluzivele posterioare de a fi muiate. nu numai latura estetică. la un nivel intermediar. dar aceasta duce la o încordare sporită care nu numai că nu-l ajută. la fonemele posterioare există tendinŃa de a fi eludate. precum şi tendinŃa de a transforma atacurile vocalice în atacuri consonantice. Tabloul manifestărilor dizartriei este în funcŃie de componenta motrică implicată în ea. deci. Ea. mai puŃin accesibil înŃelegerii şi comunicării orale. comite greşeli mai frecvente. el depune eforturi repetate pentru a-şi corecta vorbirea. 3. ci numai vorbirea rostită. O caracteristică importantă a dizartricului este aceea că. palat dur şi palat moale. Ca urmare. de cele mai multe ori. de unde predominanŃa ocluzivelor şi asurdizarea sonorelor. melodia vorbirii şi realizează o aprozodie simplă. siflantele şi şuierătoarele slăbite. vocalele deschise şi unele consoane sunt nazalizate. • dizartria cerebeloasă (în care tulburările apar la nivelul căilor cerebeloase) se caracterizează prin bruscheŃea. disritmică. În rinolaliile mai accentuate este afectată. • în dizartriile distonice şi de incoordonare (produse prin leziuni profunde ale creierului şi ale trunchiului cerebral în partea sa superioară. scandarea şi caracterul exploziv al vorbirii. o tensiune globală şi excesivă a muşchilor organelor fonoarticulatorii cu dificultatea de a întrerupe mişcarea începută. şi anume latura ei instrumentală. dislalii numite şi corticale sau subcorticale) se instalează un debit silibar şi trunchiat. cu o pronunŃată rezonanŃă nazală în care monotonia vorbirii se îmbină cu pronunŃarea neclară. dimpotrivă. a poziŃiei limbii şi buzelor în timpul articulării. care – spuneam mai sus – se mai numeşte şi dislalie centrală. rhinos -nas şi lalein . Spre deosebire de dizartrie. de a palatiza dentalele. ConsecinŃele negative ale nazalizării asupra comunicării orale şi a personalităŃii se agravează tot mai mult concomitent cu lărgirea relaŃiilor sociale ale copilului. egalizarea tonului şi a ritmului reduc. dinŃi. când vârful limbii şi-a pierdut mobilitatea. componentă care constituie şi un criteriu de clasificare a acestei tulburări: • dizartria bulbară şi pseudobulbară (în care sunt tulburaŃi neuronii motorii de la nivelul bulbului) comportă diminuarea forŃei de articulare şi o deperdiŃie nazală care reduce suflul.2. Prozodia ia un caracter monoton pentru că accentul tonic revine sistematic pe fiecare silabă enunŃată.

adică repetarea de silabe. Din a doua lună se poate realiza o coordonare a respiraŃiei cu fonaŃia numai pe expir. p. ale limbii. În afară de vocale. Alăptatul natural are o mare importanŃă. Terapia vorbirii trebuie să respecte ontogenia acesteia. d. pentru a nu lăsa să se fixeze deprinderile psiho-lingvistice deficitare.perioada sunetelor disparate. copilul asociază silabele cu semnificaŃia lucrurilor din apropiere. care apoi se reflectă în ontogeneza sunetelor copilului. Unii părinŃi intervin la primele Ńipete şi nu-i lasă pe copii să-şi exerseze aparatul fonoarticulator. din partea celor ce le sunt în prejmă (părinŃii. (Pentru detalii. nearticulate în cuvinte. apar consoanele simple asemănătoare cu ng. 1. iar spre 11-12 luni se conturează şi consoanele f-v. Spre luna a şasea apare lalalizarea. 1975. Ele trebuie să stea în centrul atenŃiei logopedului. EVOLUłIA ŞI FRECVENłA DISLALIEI 3. Mama spune primele cuvinte. dar mai cu seamă MAMA). Sunt exersate mişcările elementare ale buzelor. odată cu buzele. Deprinderile care stau la baza formării vorbirii corecte se însuşesc treptat. Primele cuvinte apar pe la un an şi patru luni şi sunt bisilabice. Tot ce caracterizează limbajul până la un an este comun tuturor copiilor din lume. c-g. pp. lucru extrem de important în aplicarea logoterapiei.vârsta şcolară. Priceperea şi afecŃiunea de care se bucură copiii în primul lor an de viaŃă. Acum apar vocalele. Ordinea de apariŃie a sunetelor reflectă scara dificultăŃilor de pronunŃare. copilul îşi îmbogăŃeşte mereu fondul de material verbal. de unde şi denumirea de gângurit. ale palatului dur şi moale. silaba. cu părintele. După două luni debutează gânguritul . Aceasta demonstrează că la origine limba era comună. 75 . dimpotrivă. La sfârşitul primului an. Acum apare. Dacă hipotonia musculară. EVOLUłIA DISLALIEI EvoluŃia dislaliei este strâns legată de etapele dezvoltării limbajului. trage limba spre partea posterioară a cavităŃii bucale. pe baza căreia apare majoritatea consoanelor. Din ansamblul Ńipetelor şi scâncetelor se conturează primele sunete. În acest joc de silabe se pot distinge vocalele o. M. copilul. Primele Ńipete reprezintă prima exersare a organelor fonoarticulatorii. Cele mai multe greşeli de educaŃie se leagă de modul de hrănire a copiilor. deoarece în timpul suptului. GuŃu. mai bogat. 3. Copiii care folosesc suseta (tetina) îşi deformează dinŃii şi palatul. începând cu prima zi de viaŃă. în formarea vorbirii. De aici se desprinde concluzia că în terapie trebuie să mergem pe linia filogenetică de apariŃie a sunetelor. ele formează un obstacol în frecventarea învăŃământului de masă. ea devenind astfel pasivă. pentru prima dată. se asociază şi cu factori de natură organică. ale mandibulei. pentru a nu se îneca. 311-356). mai ales. mai colorat. Este cel mai frumos limbaj. îi lasă prea mult. vezi. b. apoi apar consoanele labiale m. Este universal. exersate. ă şi consoanele t. atunci tulburările de vorbire sunt mai grave. l. În relaŃiile cu adultul. în legătură cu rinolalia. Ontogeneza vorbirii reflectă şi respectă filogeneza acesteia. Or. deformări care atrag după sine tulburări de vorbire. Neputându-se adapta procesului instructiv-educativ. gânguritul fiind numit şi joc vocalic. mişcări care vor sta la baza vorbirii coarticulate. La copiii hrăniŃi artificial organele vorbirii sunt puŃin antrenate. reclamând o terapie cât mai timpurie. influenŃează într-o foarte mare măsură dezvoltarea limbajului lor. Ele se produc şi pe inspir şi pe expir în prima lună de viaŃă. Vorbirea nu apare spontan. mulŃi rinolalici rămân repetenŃi sau se retrag de la şcoală. copilul imită cuvintele a căror componenŃă a fost exersată în perioada vocalică. n. łipetele şi gânguritul apar în cadrul motricităŃii generale contribuind la dezvoltarea articulaŃiei prin ritmoterapie. face şi mişcări linguale de ridicare şi coborâre în cavitatea bucală. alŃii. Ea trece prin mai multe etape de exersare a organelor fonoarticulatorii. gimnastica linguală este foarte importantă. Copilul hrănit artificial. determinată de factorii mai sus-menŃionaŃi. În jocul de imitaŃie. Aceasta nu este altceva decât gimnastică articulatorie timpurie.

cum este. ca şi sinergia respiratorie inversă. considerate normale pentru procesul de evoluŃie a limbajului. de la cuvinte cu diftongi la cuvinte cu grupe consonantice. sunt considerate tulburările de vorbire. copilul. vârsta de patru ani este considerată ca fiind cea mai indicată pentru începerea tratamentului logopedic. p-b) poate fi socotită ca un defect de vorbire. până la trei ani) copii care nu pot pronunŃa nici izolat. şuierătoarele. şi. când se formează inhibiŃia de diferenŃiere. De aceea. sunt considerate defecte patologice. spune că el înregistrează o întârziere în dezvoltarea limbajului. m. În perioada antepreşcolară limbajul prezintă anumite imperfecŃiuni de natură fiziologică. n. rotacismul monovibrant. cum spunea Lucian Blaga). copiii îşi consolidează pronunŃia primelor sunete: p. dar nu şi să înlocuiască siflantele. t. precum şi omiterea unor silabe sau sunete dintr-un cuvânt. vorbirea copilului preşcolar se caracterizează prin unele particularităŃi. h şi l. de exemplu. să se transforme din tulburări fiziologice (sau de evoluŃie) în tulburări defectologice (funcŃionale). chiar dacă el. eficienŃa acŃiunilor terapeutice dovedindu-se a fi maximă la copiii aflaŃi până la vârsta de cinci ani. însă. aşa cum procedează antepreşcolarul. anumite particularităŃi psihofiziologice de vârstă. Conluzionând: putem spune că în limbajul copilului preşcolar se distinge foarte greu aspectul patologic de cel normal. dar că această întârziere. Limbajul se dezvolt după legile specifice fiecărei etape de dezvoltare. vibranta r. deoarece există o mare asemănare între particularităŃile de vârstă (mai înainte menŃionate) şi defectele de vorbire. RepetiŃiile şi ezitările prea dese. şuierătoarele. copilul îşi însuşeşte întregul sistem fonetic. Am amintit mai sus că unele din particularităŃile vorbirii antepreşcolar. cu condiŃia ca acestea să nu fie prea frecvente. pe inspir. copilul omiŃând doar sunete care apar ultimele în vorbire. siflantele între ele. în consecinŃă. parasigmatismul ca şi pararotacismul) care tind să persevereze. Pot fi considerate ca fiind normale chiar şi disfluenŃele de vorbire. Se întâlnesc la această vârstă (deci. nici în cuvânt unele consoane care prezintă un mai mare grad de dificultate. ci numai modele corecte de vorbire. în care el denaturează aspectul fonetic. contaminări. Între trei şi şase ani. prin prelungirea lor mult peste vârsta de trei ani. a vibratei r cu consoanele l sau v. copilul trece printr-o perioadă de labilitate articulatorie. reuşind să le articuleze cu mai mare abilitate. şuierătoarele. cum sunt: omisiuni. de exemplu. d. vibranta r cu h sau africatele gi cu dj). inversiuni şi substituiri de sunete. africatele cu t-d sau varianta r cu i-v-l. de asemenea. Paralel cu noile achiziŃii verbale. Este normal ca un preşcolar să înlocuiască între ele sunetele perechi sau sunetele apropiate (de exemplu. b. Între doi şi patru ani. Sunt considerate ca fiind normale până la vârsta de trei ani substituirile siflantelor şi şuierătoarelor cu consoanele t şi d. Tulburările defectologice se instalează acum. De aici se deduce necesitatea ca în corectare să respectăm mersul de la silabe directe la silabe indirecte.copilul imită ajungând treptat să-Ńi formeze anumite stereotipii. dar nu poate fi socotită ca fiind normală folosirea cuvintelor-frază. Sunt unele particularităŃi de vorbire (ca. Dacă. Este. în perioada de constituire a limbajului (între patru şi şase ani). m-n. Până la trei-patru ani nu sunt necesare exerciŃii speciale de vorbire. omite siflantele. sau siflantele cu şuierătoarele. le poate pronunŃa separat (izolat). f-v. să nu apară la fiecare propoziŃie. normale. Omiterea sunetelor ce trebuiau însuşite la o vârstă mai timpurie (de ex: c-g. de pildă. Între doi şi trei ani apar ultimele grupe de consoane: siflantele. nu poate fi considerată ca un defect de vorbire. copilul preşcolar ar trebui să aibă toate sunetele însuşite. În jurul vârstei de patru ani. polivibrant şi cel uvular. de aşteptat să întâlneşti la copilul de vârstă preşcolară omisiuni de consoane dintr-un grup de două sau trei consoane. africatele şi vibrata r. asociaŃia de consoane consecutive în aceeaşi silabă fiind foarte grea. care de fapt nu depăşeşte limitele normalului. Profesorii logopezi se străduiesc să evite posibila 76 . cazul vibratei r (a „buclucaşei consoane r”. sigmatismul interdental şi cel dental. pentru că nu este încă în stare să realizeze o suficientă analiză şi sinteză fonetică. să se prelungească mult dincolo de perioada de vârstă în cadrul căreia sunt considerate ca fireşti.

Unele imperfecŃiuni sunt legate de noua activitate a copilului. tratamentul lor este mai de durată. care. adică sunetele care necesită o diferenŃiere mai fină şi care implică cel mai însemnat efort biomecanic. p. t. tratamentul logopedic trebuie să înceapă cu profilaxia tulburărilor de articulaŃie. ImperfecŃiuni ale vorbirii se întâlnesc şi la vârsta şcolară mică. citit-scrisul. în special a acelor care au tendinŃa de perseverare. u şi consoanele b. cât şi de mediul familial şi social în care trăieşte copilul. ele se automatizează. pentru că ele nu dispar de la sine. tratamentul logopedic. Se poate spune. m. În caz contrar. în speŃă a celor din clasele I şi a II-a.confuzie întrucât – lucrul este bine ştiut. sigmatismul lateral. şuierătoarelor. bunăoară. şcolarul scrie aşa cum pronunŃă. acolo unde nevoia lor se face resimŃită. adică. trebuie să facem demarcaŃia între defectele propriu-zise de vorbire şi unele întârzieri în maturizarea organelor fonoarticulatorii. mai ales pe linie paternă. în sensul că dispare treptat. Deci. Pentru a evita instalarea dislaliei defectologice. iar subiecŃii în cauză intră în viaŃă cu această „zestre” a copilăriei. ci şi modul de organizare a cuvintelor în propoziŃie. sau o evoluŃie negativă. DiferenŃierea dintre fiziologic (particularităŃile de vorbire) şi defectologic (defectele de vorbire) se face Ńinându-se seama de perseverarea tulburării de articulaŃie şi de vârsta copilului. Pentru lichidarea lor este nevoie de un tratament logopedic. în final. Şi în cazul copiilor de vârstă şcolară mică. EvoluŃia lor este condiŃionată de factorii ereditari. a cărei caracteristică esenŃială constă în neconcordanŃa dintre modul de pronunŃie şi vârsta celui care vorbeşte. trebuie ca exerciŃiile logopedice să fie introduse cât mai de timpuriu. Ele formează grupa dislaliilor defectologice. îşi are greşit locul de pronunŃie în spatele cavităŃii bucale. se poate transforma şi trece treptat în dislalia defectologică. nu este afectată numai reproducerea corectă a sunetelor şi cuvintelor. dar şi foarte important -aceasta poate avea urmări dintre cele mai nefavorabile asupra evoluŃiei ulterioare a limbajului copilului. Sunetele siflante. că evoluŃia tulburărilor dislalice este condiŃionată atât de factori organici sau funcŃionali. întârzieri în construirea limbajului. ca şi în cazul agramatismelor. nimeni nu le-o poate lua. Această formă de dislalie înregistrează un proces de regresie. africatelor şi vibrantei r. Pentru a evita fixarea stereotipiilor de pronunŃie defectuoasă. din păcate. fără a fi necesar. africate şi vibranta r sunt afectate cel mai mult şi mai profund şi deci. dislalia fiziologică poate avea o evoluŃie pasivă. Unii cercetători ai limbajului au subliniat caracterul ereditar al dislaliilor grave. în anumite cazuri.în perioada lui de formare -se caracterizează printr-o dislalie fiziologică şi una defectologică. În literatura de specialitate s-au semnalat dislalii fiziologice de natură ereditară de două ori mai multe la băieŃi decât la fete. În formele grave de dislalie. şuierătoare. la uvulă sau palatul moale. rotacismul uvular. limbajul . c. vârstă la are pot fi afectate sunetele din grupa siflantelor. care (întârzierii) se pot înlătura sub influenŃa procesului de învăŃământ. În concluzie. Dintre dislaliile defectologice amintim: pararotacismul. Printre acestea se numără vocalele a. Sunetele care apar primele în vorbirea copiilor nu sunt aşa de des afectate şi chiar când apar asemenea tulburări. 77 . n. În asemenea cazuri terapia este mult mai complexă. interdentalismul multiplu etc. iar în jurul vârstei de patru ani o parte din manifestările ei dispar de la sine. Tulburările fiziologice de articulaŃie care se menŃin peste vârsta de patru ani se caracterizează prin permanentizarea unui mod defectuos de vorbire. g. e. Aceste tulburări de articulaŃie trebuie cunoscute pentru a putea aplica adecvat terapia logopedică. sigmatismul nazal. pe care. cât şi în stabilitatea pronunŃiei defectuoase. d. în toate cazurile. la unii copii. ele se corectează mai uşor. Aşa este cazul vibrantei r. pe la trei-patru ani. Dislalia defectologică gravă se asociază cu tulburări ale citi-scrisului. desonorizarea consoanelor sonore. Tulburările de articulaŃie cu caracter temporar formează grupa dislaliilor fiziologice. cum este tetismul. De cele mai multe ori.

în lipsa fineŃei de diferenŃiere fonematică). HvatŃev constată că 8. manifestate prin omiterea. iar la vârsta de opt ani o proporŃie de 15% la fete şi 16% la băieŃi. la noi corespunde învăŃământului liceal). 2% (După M. Chiar între adulŃii instruiŃi mai întâlnim pe unii care nu pot pronunŃa corect anumite sunete şi. Cunoaşterea acestui raport are o 78 . Din totalul elevilor din învăŃământul elementar. un lot de 284754 de copii din Leningrad.3. 28% la copiii între cinci şi şase ani. Sheridan găseşte la vârsta de cinci ani dislalii în proporŃie de 26% la fete şi 34% la băieŃi. În ce priveşte frecvenŃa dislaliei în rândul copiilor de vârstă preşcolară şi şcolară mică. prezintă tulburări de vorbire. la copii de vârstă preşcolară era de 14. 4% prezentau diferite forme de dislalie. ceea ce în structura globală a tulburărilor de limbaj de la această vârstă reprezintă 51. exemplele de mai jos vor fi edificatoare. Aceste tulburări se menŃin până în clasa I. Într-o cercetare efectuată în 1946 pe un lot de 3800 de copii. iar uneori chiar şi în clasele următoare. 5% din numărul total de 860 de copii examinaŃi. 2. cât şi prin influenŃa pozitivă exercitată asupra pronunŃiei de exerciŃiile de analiză şi sinteză fonematică efectuate la orele de limbă română. Păunescu 1966). le rostesc greşit ori nu le rostesc deloc. La vârsta de doisprezece ani constată dispariŃia majorităŃii lor.tehnica vorbirii este încă într-un proces de constituire. Examinând împreună cu un grup de logopezi. care în structura globală a tulburărilor de limbaj de la această vârstă reprezintă 86. ProporŃia cazurilor de dislalie depistate în Cluj. 50% la cei între şapte şi zece ani). FrecvenŃa dislaliei scade treptat la şcolarii din primele clase (clasele I şi a II-a). 1963). 1%. în 1958. Cazurile acestea se întâlnesc în perioada premergătoare corectării spontane. atunci aceste tulburări de articulaŃie tind să se permanentizeze începând cu clasa a III-a. la lichidarea dislaliei fiziologice. deci. vârstă la care . care sunt determinate de hipoacuzie şi oligofrenie. Comparând frecvenŃa dislaliei pe grupe de vârstă (17. Este perioada de până la patru ani. ExplicaŃia o găsim în dificultatea coordonării mişcărilor foarte fine. inversarea. Un procent al semenilor noştri nu reuşesc să stăpânească tehnica vorbirii. în 1961. Analiza dislaliei pe grupe de vârstă scoate la iveală frecvenŃa ei ridicată la copiii de vârsta preşcolară. substituirea sau deformarea sunetelor. era de 9. 1961. Acest procentaj scade la elevii din învăŃământul mediu (ceea ce. se observă că între vârsta copiilor şi tulburările lor de vorbire există un raport invers proporŃional. 80% la cei între şase şi şapte ani şi 9. când are loc procesul fiziologic de dezvoltare a vorbirii. 5% din totalul de 3065 de elevi examinaŃi (E. iar la copii de vârstă şcolară mică. 1975). Dacă în cazurile grave de dislalie. Numai cazurile uşoare cedează sub influenŃa unor factori educativi. dacă este bine realizată. cu persistenŃa numai a acelor tulburări de limbaj. fără a fi nevoie de un ajutor logopedic. 11.7% prezentau tulburări de limbaj. adică tulburările de articulaŃie. nefiind necesar un tratament logopedic la cabinet. Neagu. Programa analitică a grădiniŃelor de copii contribuie. 8% prezintă dislalii. dintre toate tulburările de limbaj. GuŃu. rapide şi precise ale aparatului fonator şi articulator şi în fineŃea diferenŃierii fonematice (mai exact. pe primul loc se află dislaliile. Cu atât este mai uşor de înŃeles de ce o serie întreagă de copii confundă de multe ori sunetele între ele. la care doar 2. la care se adaugă deformarea de articulare a sunetelor s şi r (Apud C. cum sunt dislaliile polimorfe. la citire şi scriere. capacitatea de reproducere mecanică şi de simbolizare. iar la şcolarii mijlocii şi mai ales la cei mari cazurile de dislalie sunt foarte rare.după cum am mai arătat . nu se beneficiază de tratament logopedic cât mai timpuriu. FRECVENłA DISLALIILOR Datele statistice din literatură arată că. când s-au maturizat la copil capacitatea de diferenŃiere acustică. 15. iar dintre aceştia 82% erau dislalici. câŃi cuprindea lotul. Fenomenul descreşterii frecvenŃei dislaliei în raport cu vârsta copiilor se explică atât prin tratamentul aplicat la cabinetul logopedic.

d. 142 (adică 98. 05%) decât la şcolari (56 de elevi din cei 1100 de şcolari examinaŃi de noi. 47% iar restul de 71 (adică 44. 2. 2. orientarea logopedică actuală adoptă măsuri cu caracter profilactic şi terapeutic cât mai timpurii. De aici rezultă necesitatea intensificării eforturilor de corectare în raport cu frecvenŃa şi gravitatea formelor de dislalie. Redăm în tabelul nr. M. 79 . fiind mai rezistente la schimbări. ceea ce raportat la numărul copiilor de vârsta lor examinaŃi de noi reprezintă 9. distribuŃia tipologică a tulburărilor de limbaj la copiii examinaŃi de noi. arată că sunetele care apar mai târziu în vorbirea copiilor (s. 3. Aici se impune precizarea că diferenŃa de 2 elevi existentă între numărul şcolarilor cu tulburări de pronunŃie vezi tabelul nr. j. 85%) prezentau tulburări de limbaj. şi în consecinŃă. 09%). Din acest tabel rezultă că tulburările de limbaj cu frecvenŃa cea mai mare sunt tulburările de pronunŃie (7. Uneori. Din cei 144 de copii cu tulburări de pronunŃie. atât la preşcolari cât şi la şcolarii mici.depistaŃi. pun în faŃa educatoarelor şi învăŃătorilor (şi nu în ultimul rând a părinŃilor) sarcini dificile. 1961. E. Tabelul nr. în funcŃie de frecvenŃa lor în rândul copiilor. 61%) sunt dislalici (ceea ce raportat la numărul total al copiilor examinaŃi de noi . logopedul acordă o pondere mai mare sau mai mică uneia sau alteia din formele de manifestare a tulburărilor dislalice. relevă frecvenŃa mare a sigmatismelor şi parasigmatismelor. l). -şi numărul de 56 de elevi dislalici dat mai sus se datorează tocmai celor doi elevi care nu sunt dislalici (în sensul restrâns al cuvântului). interdentalismul s-a extins de la grupa siflantelor şi şuierătoarelor la sunetele dentale superioare (t.frecvenŃi Analiza datelor cuprinde în tabelul nr. 2.deosebită importanŃă pentru organizarea muncii logopedice. În vederea organizării muncii terapeutice din raza de activitate a cabinetului logopedic la care funcŃionează unul dintre autorii acestei cărŃi. 1. ci dizartrici.înscrişi la cabinetul logopedic. provenind de la 10 grădiniŃe). Din totalul copiilor examinaŃi. z. cu atât mai mult cu cât. 3. DistribuŃia tulburărilor dislalice pe grupe de vârstă la cele două examinări: 1973/1974 (N=142) şi 1978/1979 (N=268) Legenda D. 1959. înfăŃişează această frecvenŃă în cazul lotului de copii examinaŃi de noi în amintitul an şcolar. Boşcaiu-Negru. În activitatea sa. r) şi care necesită cea mai diferenŃiată activitate a aparatului articulator sunt mai des afectate. de pildă.2. 02%). I. Păunescu. ş. 90 de copii din cei 161 de copii logopaŃi (adică 55.1. Din acelaşi tabel reiese că tulburările dislalice sunt mai frecvente la preşcolari (86 de copii din cei 950 de preşcolari examinaŃi. 161 (adică 7. DistribuŃia tipologică a tulburărilor de limbaj pe grupe de vârstă şi ani şcolari (cifre absolute) Tabelul 3. E. Aceste categorii de tulburări cedează cel mai greu influenŃelor logopedice. 3. 3.care este de 2050 . 1973. HvatŃev. Datele cercetărilor noastre. Tabelul 3. adică 9. provenind din 4 şcoli şi 950 preşcolari. F. 90%) erau de vârstă preşcolară. C. adică 5. n. 1962 şi alŃii). 1963. 93%). care se apropie destul de mult de cele întâlnite în literatura de specialitate (vezi.reprezintă 6. în anul şcolar 1973/19774 am examinat un lot de 2050 de copii de la 14 unităŃi de învăŃământ (1100 şcolari. 45%. 10%) erau şcolari. ceea ce raportat la numărul elevilor examinaŃi de noi reprezintă 6. pretutindeni în lume.

depistarea şi diagnosticarea copiilor cu tulburări de limbaj. mai cu seamă în rândul celor de vârstă preşcolară. în vederea asigurării unei asistenŃe calificate. constatăm că proporŃia lor este de 6. 89%) prezentau tulburări de vorbire. se poate constata că cercetătorii obŃin date destul de apropiate în ce priveşte frecvenŃa tulburărilor de limbaj. aceştia reprezentau 273 din totalul de 295 (160 preşcolari + 135 şcolari) de copii cu tulburări de limbaj. 1961. 1973. după I. 1966. grădiniŃele de copii au beneficiat de o programă analitică în care erau prevăzute şi exerciŃii logopedice. 87%). cu acest prilej. asupra dezvoltării lor intelectuale se fac resimŃite. urmare a unei intense colaborări a educatoarelor cu profesorul logoped. ceea ce reprezintă 4. Raportând numărul dislalicilor (N=268) la numărul total al copiilor examinaŃi în anul şcolar 1978/1979 (N=4100). PronunŃarea mai mult sau mai puŃin corectă se află în strânsă dependenŃă cu măsura în care copilul reuşeşte să-şi educe atenŃia şi interesul faŃă de vorbire. Bucureşti. în speŃă a tulburărilor dislalice. E. până la elevii din clasa a IV-a. PrezenŃa acestor deficienŃe de limbaj. Din cei 1800 de preşcolari examinaŃi. E. 109 erau dislalici. 54%. 83%) decât la şcolari (din cei 2300 de elevi examinaŃi. 1961. iar dintre cei 2300 de şcolari câŃi cuprindea lotul nostru. s-a ameliorat simŃitor. este destul de mare. Din datele aceluiaşi sondaj rezultă că şi de data aceasta tulburările dislalice sunt mai frecvente la preşcolari (159 din cei 1800 de preşcolari examinaŃi prezentau astfel de tulburări. numărul logopaŃilor se cifra la 135 (adică 5.Am identificat. Am întâlnit şi cazuri de sigmatism interdental lateral (drept sau stâng) efectuat prin proiectarea limbii din cavitatea bucală înspre partea dreaptă sau stângă a acesteia şi însoŃită întotdeauna de mişcări maxilare inferioare în direcŃia respectivă. Am constatat că. 3. Manchester şi Cronwal. Neagu-Boşcaiu. sigmatismul interdental. Păunescu. Iată de ce examinarea. în această perioadă. 1958. Este de notat faptul că. 1978) şi zona geografică în care au fost efectuate cercetările (Londra. citat de C. Deşi majoritatea cercetărilor înregistrează o descreştere simŃitore a tulburărilor de limbaj pe măsura înaintării în vârsta a copiilor. precum şi celelalte tulburări de articulaŃie. În ce priveşte numărul copiilor cu tulburări de pronunŃie. Tula şi Kazan. după Sheridan. nici unul nu vorbeşte despre dispariŃia totală a acestor fenomene nedorite. conduc la concluzia că tulburările dislalice au o mare frecvenŃă în rândul copiilor. Cercetarea ale cărei date le prezentăm aici vizează o perioadă de şase ani. ci cuprinde şi aplicarea unui tratament de prevenire şi corectare a tulburărilor de limbaj începând de la vârsta preşcolară. chiar şi la vârsta micii şcolarităŃi. 1974. unde am inclus şi tratamentul logopedic. Străchinaru. 1940. Nikaşina. după A. Reiese că odată cu vârsta şi sub influenŃa muncii instructiv-educative. În probele de denumire repetată a aceleiaşi imagini. 1963. A. 1976) neinfluenŃând în prea mare măsură asupra frecvenŃei tulburărilor de limbaj. Moscova. 5%. Cluj. după N. încă din fragedă pruncie. 1. Începând din clasa a III-a interdentalismul dă semne de instabilitate. 1959. Suciu. Chiar şi la o lectură sumară. fără intervenŃia acŃiunilor logopedice. ). pe o perioadă mai lungă. adică 8. ca şi cele obŃinute în urma investigaŃiilor pe care le-am întreprins. concretizate pe grupe preşcolare. adică 92. Ea nu se rezumă la activitatea de depistare a deficienŃelor de vorbire. pentru a putea urmări frecvenŃa tulburărilor de limbaj. iar influenŃa acestor tulburări asupra comportamentului verbal al copiilor. este o necesitate. 1959. în special a celor dislalice. sunetele-problemă (siflantele şi şuierătoarele) au fost rostite interdental. un sigmatism median. după HvatŃev. perioada istorică (anii 1940. 80 . 160 (adică 8. efect al proiectării limbii din cavitatea bucală pe linia mediană. 1961. care au frecventat cu regularitate grădiniŃa. se corectează în mare măsură. 1963. Sondajul efectuat de noi în anul şcolar 1978/1979 pe un lot de 4100 de copii dintr-un cartier nou al municipiului Cluj-Napoca a pus în evidenŃă o situaŃie nu mult diferită de cea constatată în anul şcolar 1973/1974 (vezi tabelul nr. Datele culese din literatura de specialitate. AcŃiunea iniŃiată în anul şcolar 1973/1974 am continuat-o. conduita verbală a copiilor logopaŃi. alternând cu o rostire corectă. Jurcău. cu accent pe grupele mijlocie şi mare. Leningrad. 1946. 47%).

În caz contrar sunt posibile erori de diagnostic. Chiar dacă. Numai exerciŃiile sistematice. supărătoare şi dăunătoare. logopedul poate să solicite concursul cadrelor didactice din raza lui de activitate. un alalic senzorial cu un surdo-mut. ceea ce presupune un volum foarte mare de muncă. pentru a căror reabilitare sunt necesare lecŃii logopedice. examinare care parcurge două etape. învăŃătoare.3 EXAMINAREA. O examinare completă şi eficientă a tulburărilor de limbaj nu este posibilă decât prin cunoaşterea întregii personalităŃi în cauză. special organizate. care sunt chemate să dezvolte şi desăvârşească limbajul. care pot beneficia de o corectare în cadrul clasei şi a grupelor din grădiniŃe. exactitatea lor fiind îndoielnică. Vocea “strigată” mănâncă cuvântul. deci într-un cuvânt. la o examinare superficială. El nu se poate baza pe datele provenite din alte surse. sunt determinate de o serie de factori ca: • insuficienta informare logopedică în rândul cadrelor didactice • o anumită subestimare a importanŃei acŃiunii psihopedagogice de cultivare a limbajului oral şi scris • o exigenŃă redusă faŃă de exprimarea corectă îngrijită. care prin însăşi specificul lor. Sunt examinaŃi toŃi copiii între grupa mijlocie şi clasa a IV-a şi sunt depistaŃi cei ce prezintă tulburări de limbaj. Printre cadrele didactice.3. educatoare. Examinarea complexă îl ajută pe logoped să facă o judicioasă împărŃire a cazurilor de logopaŃi. SelecŃia copiilor cu tulburări de limbaj se face prin aplicarea unor probe de depistare. una de depistare şi alta de diagnosticare a copiilor cu tulburări de limbaj. Numai printr-o astfel de colaborare conştientă se poate cuprinde populaŃia şcolară în evidenŃa şi tratamentul logopedic. În consecinŃă. dar limitate şi operative. în toate unităŃile aparŃinătoare cabinetului logopedic. cu condiŃia asigurării unei colaborări corespunzătoare. într-un timp scurt. Articularea corectă dă valoare unei voci bune şi tot ea ajută unei voci slabe. ajută la pronunŃarea precisă a fiecărui sunet şi la o vorbire corectă. examinarea unei colectivităŃi mari de copii. Ex. cadrele didactice. un alalic cu un debil mintal. uşor se poate confunda. totuşi informaŃiile furnizate de ele nu prezintă întotdeauna garanŃiile necesare. elegantă. Nu ajută la nimic o vorbire tare dar nearticulată puternic. desfăşoară o examinare de specialitate. pentru a asigura. de fiecare zi. perfecŃionate în problemele elementare de logopedie. În cadrul acestei prime etape de examinare a copiilor nu se fac referiri la etiologia şi diagnosticul diferenŃial al tulburărilor de limbaj. o exigenŃă redusă faŃă de dicŃie Ansamblul: articulaŃie. pe care uneori nici nu le sesizează. se întâlnesc şi cazuri de nejustificată toleranŃă faŃă de tulburările de limbaj ale copiilor. şi logopaŃi mai puŃin gravi. Aceste neajunsuri. aşa cum afirmă majoritatea specialiştilor. Prima etapă de examinare. 81 . au ca sarcină cunoaşterea temeinică a elevilor şi limbajului acestora. în logopaŃi gravi. în practică. succesive. Logopedul. Logopedul realizează personal întreaga activitate de depistare a copiilor cu tulburări de limbaj. Se constată un insuficient antrenament auditiv necesar pentru discriminarea tulburărilor de limbaj la copii. dacă acestea au fost iniŃiate. timp de o lună. trebuie să fie sistematice. DEPISTAREA ŞI DIAGNOSTICAREA COPIILOR CU TULBURĂRI DE LIMBAJ Scopul examinării • selecŃia copiilor cu tulburări de limbaj • stabilirea diagnosticului diferenŃial şi formarea grupelor logopedice omogene • planificarea muncii logopedice Stabilirea diagnosticului diferenŃial al tulburărilor de limbaj presupune. are loc la începutul anului şcolar. fonaŃie. o examinare complexă atât a limbajului cât şi a persoanei. respiraŃie nu este realizat la cote superioare. numită şi examinare selectivă.

rezultate din plasarea fiecărui fonem.bere c-g: coală . la stabilirea poziŃiei corecte în articulare. aceştia sunt planificaŃi câte 2-3 deodată Depistarea. pe etape. Fiecare dascăl (învăŃător. cu ajutorul profilelor de pronunŃare. prezentat în albumul logopedic. cos-coş z-s: cirezi-cireşi Albumul logopedic este utilizat în cazul copiilor cu tulburări mai accentuate. de la emiterea sunetelor cu ajutorul onomatopeelor. În caietul de depistare se notează nu numai sunetele denaturate ci şi cuvintele în care au fost depistate. Abecedarul în imagini examinează capacitatea fonematică a copiilor. Albumul logopedic cuprinde mersul în corectare. Subiectul examinat trebuie să fie cât mai degajat iar vorbirea lui trebuie să decurgă cât mai natural. la rândul lui.albumul logopedic Abecedarul în imagini: Este alcătuit din minimum 81 de imagini. Probe aplicate: denumiri de obiecte. educatoare) îşi poate confecŃiona uşor un astfel de instrument de lucru. . Discul cu paronime examinează capacităŃile de diferenŃiere fonematică a copiilor. Toate constatările. median. apoi la introducerea sunetului în vorbirea orală şi scrisă cu ajutorul materialului verbal şi ilustrativ organizat într-un sistem. În literatura de specialitate abecedarul în imagini se mai numeşte şi probă de pronunŃie.discul cu paronime.Examenul selectiv este organizat. Cuvinte paronime în trei poziŃii: iniŃială: p-b: pere . analiza corpului. final. cu o bună izolare fonică şi luminoasă în care să se desfăşoare examinările de selecŃie • planificarea împreună cu propunătorul clasei a ordinii în care se vor prezenta copiii la examinări • pentru a asigura operativitatea examinării copiilor. ladă-radă t-c: timbru-cimbru t-s: tobă-sobă Ń-č: Ńeapă-ceapă ş-j: şir-jir z-j: zar-jar s-ş: scoală-şcoală t-d: toamnă-doamnă f-v: far-var mediană p-b: pompă-bombă c-g: cocoş-gogoş n-l: cană-cală t-Ń: gheaŃă-gheată t-s: pitic-pisic Ń-s: vise-viŃe s-z: vase-vaze s-ş: muscă-muşcă z-ş: cizmele-cişmele finală p-b: corp-corb c-g: rac-rag n-l: ban-bal r-l: car-cal t-Ń: lat-laŃ s-Ń: sos-soŃ Ń-c: spiŃe-spice ş-j: coşi-coji s-ş: dus-duş. a vestimentaŃiei. legate de comportarea verbală a 82 . în trei poziŃii diferite: iniŃial. în două etape: etapa pregătitoare examinării etapa examinării propriu-zise În prima etapă se fac acŃiuni organizatorice premergătoare examinării: • programarea unităŃilor aferente cabinetului logopedic pentru examinare de selecŃie • alegerea unei încăperi corespunzătoare. Copilul examinat trebuie să le indice pe bază de auz. din cele 27 câte are limba română. Cu ajutorul acestei probe se poate surprinde la copii capacitatea de imitaŃie a unui model corect sonor (imitarea onomatopeelor ilustrate) grafic (redarea profilelor de pronunŃare). Aplicarea unor probe de pronunŃie: . Copilul care are o tulburare de pronunŃie este verificat la toate sunetele cu ajutorul imaginilor pe care le denumeşte şi după modelul de pronunŃie al logopedului sau după modelul de pronunŃie de pe profilul de pronunŃare.goală n-l: nadă – ladă r-l: ramă-lamă rac-lac. stând cu spatele la examinator. dar deosebite ca sens). Discul cu paronime sau discul cu imagini: alcătuit din cuvinte paronime perechi (cuvinte asemănătoare ca formă. .abecedarul în imagini. În timpul examinării Ńinuta logopedului trebuie să inspire încredere.

examenul integral face trecerea de la simptom la cauză. Pe lângă anamneza. Anamneza. • aspectul auditiv privind dirijarea undei de aer precum şi capacitatea de diferenŃiere fonematică. • aspectul articulator privind praxia buzelor. Ea îmbină aspectul etiologic cu cel siptomatologic. unii autori recomandă aplicarea sistematică a probelor predictive: • orientarea temporo-spaŃială • lateralitate • memorie şi percepŃie spaŃială acesta. făcându-se o delimitare clară între tulburările fiziologice şi cele defectologice. Efectuându-se la cabinet. Examen somato-funcŃional pentru a pune în evidenŃă modul cum funcŃionează organele fonoarticulatorii. 2. articulator. a limbii etc. care se desfăşoară la cabinet. pentru stabilirea diagnosticului diferenŃial al sigmatismului trebuie analizate toate aspectele limbajului: • aspectul fonator privind tăria şi direcŃia undei de aer. • aspectul lingvistic: scoate la iveală nivelul de dezvoltare a laturii lexico-gramaticale a limbajului. ceea ce simplifică mult programul de terapie. malformaŃia organelor. Sunt menŃionate şi cazurile de ameliorare pe bază de imitaŃie sau prin citit. unde logopedul dispune de mijloace de investigare şi nefiind limitat în timp. pentru depistarea viitorilor legastenici. se face şi un examen amănunŃit. Se fac următoare examinări: 1. Examinarea integrală este mai aprofundată. Examinarea selectivă se încheie prin consemnarea tuturor observaŃiilor în caietul de depistări. sigmatismul. aceste observaŃii. 3. limbii. Se examinează corpul sub aspect biomecanic pentru a stabili • precizia şi • ritmicitatea mişcărilor articulatorii în faŃa oglinzii. pentru că arată în ce măsură este afectată vorbirea este consolidată sau labilă. Logopedul comunică directorilor situaŃia frecvenŃei tulburărilor de limbaj urmând să se stabilească programul de corectare împreună cu cadrele didactice implicate. pareze. auditiv. 83 . Examenul motricităŃii articulatorii pentru a pune în lumină unele disabilităŃi motorii. Astfel. necesară în stabilirea diagnosticului diferenŃial. În cazul în care. paralizii. Se va stabili planul de acŃiune viitoare de la cabinet. Pentru şcolari sunt folosite şi aplicate unele probe simple de examinare a limbajului scris • scriere după dictare-să copieze • să reproducă după un text citit Începând cu copiii preşcolari. În fişa logopedică se notează toate deformaŃiile somatice. celelalte pot fi figurate. este o continuare firească a celei precedente şi are drept scop stabilirea diagnosticului diferenŃial şi dacă este posibil şi prognosticul tulburărilor de limbaj depistate şi diagnosticate. sunt înregistrate în caietul de depistări. Cea de-a doua etapă a examinării este etapa examinării integrale. Examinarea integrală este mai complexă şi se desfăşoară la cabinet. Sunt foarte importante. maxilarelor. se referă numai la unul din aspectele. a palatului. a buzelor. Acest examen este determinat de faptul că în diferite cazuri anomaliile organice determină tulburări de limbaj. în mod independent şi în mişcare. pe care l-am luat drept exemplu. limbajului.copilului. uneori îmbinându-se cu activitatea terapeutică. poate să apară pe baza unei deficienŃe localizate în oricare dintre aceste componente ale limbajului: fonator. Sigmatismul.

logopedul şi logopatul pronunŃă concomitent paronime perechi care denumesc imaginile de pe disc sau planşă. malformaŃii maxilo-faciale-dentale. Examinarea auzului se realizează prin reluarea probei de auz fonematic cu ajutorul discului cu paronime. cuvinte în a căror componenŃă intră sunete mai dificile (ex: saşa. . zuju). Această examinare scoate mai mult în evidenŃă diferenŃa dintre vorbirea corectă şi greşită. Pentru aceasta este necesar să se facă investigaŃii etiologice multilaterale şi aprofundate.aplaudatul. 4. În cazul exemplului dat (sigmatismul) poate fi vorba de o deficienŃă de auz. care se diferenŃiază între ele doar printr-un fonem) sau se dau să distingă după auz diferite instrumente sau să indice sursa sonoră. Această examinare se impune şi în situaŃia în care se constată o deficienŃă auditivă. Organul conducător este acela care răspunde la mişcare. numite logatomi. respectiv distanŃa de la care percepe vorbirea în şoaptă. Auzul fonematic exprimă capacitatea individuală de a recepta şi diferenŃia fonemele între ele în procesul articulării şi coarticulării. adică fie că îşi astupă gura. Din examinarea auzului fonematic se poate vedea în ce măsură ele pot constitui cauze ale tulburărilor de limbaj. jozo. în funcŃie de cauza şi forma defectului se stabileşte diagnosticul diferenŃial precum şi o metodică diferenŃiată de reeducare a pronunŃiei. În situaŃia în care suspectează anumite abateri de la auzul normal. Proba este bună pentru că stimulează dezvoltarea atenŃiei şi memoriei auditive precum şi a capacităŃii de analiză.În terapia logopedică se porneşte de la stabilirea corectă a diagnosticului diferenŃial. Capacitatea auditivă se examinează prin probe acumetrice sau audiometrice. Examinarea funcŃiei auditive În stabilirea tulburărilor de natură audiogenă este absolut necesară examinarea capacităŃii auditive şi în special a auzului fonematic.privitul într-un orificiu făcut într-un carton.introducerea aŃei în ac: . La îndemâna logopedului sunt probe curente acumetrice. la care se mai adaugă utilizarea aparatului de diferenŃiere fonematică. Se pronunŃă paronime (cuvinte foarte apropiate ca structură fonetico-fonematică. Nu este suficient să se constate că un sunet este deficitar ci neapărat trebuie să se determine şi de ce este deficitar. determinând capacitatea auditivă aeriană şi osoasă. logopedul recurge la vorbirea normală dar excluzând labiolectura. Dacă auzul este normal logopedul trece la examinarea auzului fonematic. în mod normal de la 6-8 m. Pentru evidenŃierea dificultăŃilor de diferenŃiere fonematică se pot utiliza şi cuvinte fără sens. Dacă se constată dificultăŃi în recepŃionarea şi repetarea cuvintelor după modelul logopedic în vorbirea şoptită. 84 .închiderea palmelor cu ochii închişi şi urmărirea .depistarea ceasului ascuns. 5. pe de altă parte. . fisură palatină. fie că întoarce subiectul cu spatele. În toate aceste cazuri.desenarea cu ambele mâini concomitent. La acest aparat. Examinările făcute de-a lungul anilor reliefează existenŃa unei legături între dislalie. şi întârzierile motorii şi auzul deficitar. În aceste condiŃii se examinează capacitatea receptivă a subiectului numai pe bază auditivă. destrămarea modelelor de pronunŃie în cazul afaziei. o insuficienŃă motorie a vălului palatin. sinteză şi comparaŃie fonematică. . Dintre numeroasele probe simple utilizate pentru determinarea lateralităŃii: . este deasupra. Auzul fonematic se examinează cu subiecŃii faŃă-n-faŃă în condiŃiile în care se exclude labiolectura. pe de o parte. policelui. logopedul va recurge la examinarea audiometrică. şasa. o pareză a limbii.

pentru un examen mai amănunŃit şi pentru audiogramă. copilul încearcă să-şi îndrepte vorbirea. Siflantele surde de sonore. Se notează pronunŃia. este foarte importantă examinarea vocii în perioada pubertăŃii. Se foloseşte o trusă cu obiecte (modele sau imagini) sunetele trebuind să se afle în diferite poziŃii fonetice. 7. La preşcolari sunt cazuri de copii cu reprezentări fonetice corecte. Sunt copii care nu pot raporta corect sunetul la literă. dar care se diferenŃiază foarte greu ex. Cazurile mai grave vor fi trimise la O. sau se pronunŃă intr-un ritm impus. după modelul oferit de logoped. ceea ce înseamnă că tulburarea nu este consolidată şi poate fi eradicată. de compunere. greşelile se subliniază în text se menŃionează în fişa logopedică la examenul grafiei. apoi pronunŃarea cuvintelor pe bază de imagini-sunet. imitând după logoped. În caz de aritmie generală a corpului este afectată vorbirea. 85 . sonoritatea. face grimase).vălului palatin . se dau imagini de citit. Examinarea vocii. Se examinează concomitent cu vorbirea. cu degetul pe masă. Examinarea pronunŃiei. La preşcolari. Aşa formăm reprezentări fonematice. Se execută mişcări într-un ritm impus la pian. Vorbirea este în esenŃă cea mai bună activitate ritmică. O bună dezvoltare ritmică dezvăluie o bună funcŃionare a ritmului.Examinarea auzului fonematic nu se poate realiza integral în cabinetul logopedic. sunetelor se realizează în mod complex. Se examinează caracterul mişcărilor corpului în general şi ale articulaŃiei în special. de copiere. pe baza modelului oferit de logoped.limbii . logatomi. Aşa se verifică modul cum poate să raporteze sunetul la litera corespunzătoare. În cazul în care nu le poate citi pe toate. Se execută câteva mişcări respiratorii după care se stabileşte tipul şi calitatea respiraŃiei. proba de dictare. în denumirea cărora se află sunete problemă. Se verifică la început vorbirea independentă. 6. Se examinează şi caietele de casă. fraze. 9. L. Examinarea motricităŃii respiratorii. i se cere să arate care este imaginea care-i creează greutăŃi. Când apar greşeli şi în limbajul scris. siflantele de şuierătoare.maxilarelor Examinarea pronunŃării sunetelor se realizează şi izolat şi în diferite structuri: silabe.buzelor . acest lucru răsfrângându-se negativ asupra citit-scrisului. 8. O categorie aparte de probe aplicate în etapa a doua a examinării o constituie cea care vizează incidenŃa dislaliei cu dislexia şi disgrafia. defectele de pronunŃare în cuvânt şi mişcările de articulaŃie defectuoase (scoate limba. În cazul în care copilul nu poate citi. Se urmăreşte timbrul. Dintre ele amintim (10)proba vitezei de citire. propoziŃii. cuvinte. dar care întâmpină dificultăŃi în elaborarea deprinderilor articulatorii. siflantele de africate. R. urmărindu-se mişcările articulatorii ale . i se cere să ridice mâna şi să indice litera care-i creează dificultăŃi. La şcolari se examinează şi scrierea cuvintelor pronunŃate. durata. Repetând. Ritmul acustico-motor. În cazul primei probe de citire textul ce se dă copiilor este alcătuit în aşa fel încât să cuprindă sunete asemănătoare din punct de vedere acustico-articulatoriu. lovire cu creionul.

În practică nimic nu este mai dăunător decât convingerea că ai stabilit diagnosticul definitiv. Nu trebuie studiate doar defectele de pronunŃie ci trebuie să se cunoască şi dezvoltarea generală a copilului. explorativă a vorbirii şi personalităŃii subiectului. la cabinetul logopedic se prezintă pentru consultaŃii şi precizarea diagnosticului cazuri trimise de către cadrele didactice. Să conducă la analiza evolutiv-dinamică a tulburărilor de limbaj.1 Aparat de diferenŃiere fonematică următoarele condiŃii: 1. părinŃi. Ca urmare. În afara copiilor depistaŃi şi diagnosticaŃi. observaŃia şi examinările de specialitate. 86 . conversaŃia.să fie sistematică . Spre deosebire de cazurile uşoare în care examinările nu depăşesc câteva zile. Înseamnă o abordare pluridimensională. Materialul cules este brut. logopedul trebuie să urmărească identificarea factorilor răspunzători. ca: anamneza. În tulburările mai uşoare (dislalii simple) ne limităm la punerea în evidenŃă a tulburărilor de vorbire şi examinarea organelor de vorbire. el urmând să fie prelucrat şi interpretat. medici. Pentru fiecare întâlnire dintre logoped şi logopat. Examinarea lor se face individual folosind metode variate de culegere de informaŃii necesare stabilirii diagnosticului.Logopedia trebuie să se folosească şi de date medicale mai ales asupra sistemului nervos. într-un lanŃ. în cazul cazurilor grave cum sunt alalicii. oligolalicii. lexical. Uneori diagnosticul iniŃial este infirmat în procesul de corectare. Ele reprezintă tehnici de lucru prin intermediul cărora logopedul culege informaŃii necesare despre vorbire şi vorbitor. Să fie complexă . afazie).să respecte aspectele fonetic. Fiecare tulburare de limbaj poate fi în acelaşi timp şi cauză şi efect al altor tulburări. a perioadei lor de acŃiune. Un examen complet se impune în toate cazurile de tulburări grave ale vorbirii (alalie. gramatical. Nu se face numai o examinare logopedică ci se completează cu date ale examinării psihice. Ca urmare. a unui program dinainte stabilit. convorbirea. Aportul practic al metodelor de examinare nu trebuie supraevaluat. afazicii examinarea se prelungeşte şi la câteva săptămâni şi se continuă şi în procesul muncii logopedice de corectare. fonematic. să constate efectele care se manifestă la momentul respectiv şi ce efecte ar mai putea avea. semantic. medicale (din fişa medicală). ele vor contribui la elaborarea unui plan individual de terapie şi recuperare 2. ceea ce este la fel de grav. logopedul trebuie să urmărească obiective bine precizate Încât să respecte complexitatea examinării şi să urmărească Ńelul final 3. prin cercetarea anamnestică şi alte mijloace de investigare. particularităŃile sale psihice.3.să urmărească interdependenŃa componentei afective cu alte componente ale limbajului Înseamnă să se efectueze potrivit unui plan. Aceste date vor conduce la stabilirea unui diagnostic diferenŃial precis şi clar. socio-familiale ale copilului. Examinarea logopedică trebuie să respecte fig. Să fie sistematică . la şcolari scris-cititul. Studiul vorbirii continuă după examinarea integrală a copilului şi se adânceşte în procesul de muncă al logopedului. Se pot face greşeli de diagnosticare fie din cauza suprficialităŃii fie din cauza lipsei de profesionalism. Din complexitatea datelor deŃinute logopedul va extrage (sintetiza) acele date care sunt relevante privind etiologia evoluŃiei tulburărilor de limbaj. în general toŃi factorii pot fi implicaŃi sau pot contribui la producerea tulburării de limbaj.

aparat de diferenŃiere fonematică (Fig.1) .oglinda tridimensională pentru studiul mobilităŃii vălului palatin .album logopedic .spirometrul . neglijenŃa părinŃilor.sonde artificiale .manuale şcolare .profile de pronunŃare . nr. Datele pe care le culege logopedul În activitatea de diagnosticare şi investigare trebuie să conducă la evoluŃia şi stabilirea dinamicii acestora în producerea şi fixarea tulburărilor de limbaj 4. Să fie dotată cu o trusă logopedică de depistare şi examinare integrală.abecedar logopedic .audiometrul . Tulburări de natură audiovizuală.oglinda mare pentru controlul mişcărilor articulaŃiilor .caiete pentru scris Instrumente şi aparate folosite în examinare .spatule .aparat pentru gimnastica respiratorie .casetofon 87 .(Ex. 3.un tablou ce trebuie povestit . Trusa logopedică cuprinde Material didactic .discul cu paronime .metronom . otite repetate care pot conduce la surditate).

iar din partea părinŃilor şi a dascălilor pentru a evita crearea la copil a atât de nedoritului complex de inferioritate. Din ele se formează treptat sunetele noi. Acest lucru se poate realiza prin crearea unei atmosfere propice în familie. În schimb este bine ca această exersare scurtă să fie repetată frecvent (de 20 până la 30 de ori într-o zi). exerciŃii pe care profesorul logoped le va indica. GrădiniŃa şi şcoala. dascăl şi părinŃi. Principiul utilizării sunetelor ajutătoare. Principiul acŃionării minime arată că este mai bine ca sunetele noi să se exerseze la începutul exerciŃiilor cu vocea scăzută. şi anume a cauzelor de natură logopedică. Dacă după mai multe zile de exerciŃii. Pentru aceasta însă. este bine ca întotdeauna să exersăm doar timp de 2-3 minute. datorate insuficientei maturizări a organelor şi funcŃiilor fonoarticulatorii. fără exagerare. creează premisele timpurii ale înlăturării unora dintre cauzele insuccesului şcolar. La principiile cu valoare profilactică. părinŃi. atunci logopedul se ajută de văz şi arată copiilor. cât şi din partea părinŃilor şi dascălilor. Deosebit de eficiente sunt şi întâlnirile de lucru ale profesorului logoped cu părinŃii şi dascălii (educatoare şi învăŃători) copiilor cu tulburări incipiente de limbaj. educatoarelor şi învăŃătorilor a măsurilor de ordin profilactic şi terapeutic. În cazul logopediei însă. ExerciŃiile sistematice de auz trebuie să-i facă pe dislalici în stare să deosebească sunetul fals de sunetul corect. în grădiniŃă şi în şcoală. 1. pot contribui din plin la profilaxia şi terapia timpurie a vorbirii copiilor. bunăoară. care înlocuiesc pe cele vechi. prin însăşi specificul muncii care se desfăşoară în ele. între tulburările de limbaj propriu-zise şi cele pasagere. este absolut necesară o intensă muncă de popularizare în rândul părinŃilor. trebuie adăugate şi cele patru principii pentru corectarea tulburărilor dislalice. posibile tocmai datorită vârstei copiilor. întrucât la copiii mici automatismele psiholingvistice nu sunt consolidate şi uşor pot fi înlocuite cu deprinderi corecte de vorbire. Deoarece controlul conştient al mişcărilor articulatorii şi cel al poziŃiei sunetelor duce la tensiuni care nu sunt necesare şi prin care uneori se periclitează succesul educaŃiei vorbirii. copiii nu sunt în stare să distingă cu ajutorul auzului sunetele ce fac parte din aceeaşi grupă. Tratarea tulburărilor de limbaj încă în faza lor de debut. Tratarea în colaborare cu părinŃii şi dascălii a copiilor cu tulburări de limbaj este o nuanŃă a principiului tratării indirecte. El presupune mult tact atât din partea logopedului. părinŃii pot continua acasă munca începută de logoped în grădiniŃă. corecte. Respectarea acestui principiu presupune iniŃierea factorilor educaŃionali (familie. Vocala se adaugă la început abia şoptit şi abia mai târziu 88 . scop spre a cărui realizare tinde şi cartea de faŃă. cât şi pentru copil. Tratarea indirectă vizează terapia copilului în mediul său obişnuit de viaŃă. pentru a le trezi şi întreŃine încrederea în reuşita deplină a muncii lor comune. greşite. în mod deosebit al tulburărilor cu caracter polimorf. pentru ca între aspectul sonor corect al sunetului rostit şi mişcările articulatorii respective să se poată fixa legăturile necesare. Din acest principiu rezultă o serie de obligaŃii atât pentru logoped. şcoală) în munca logopedică. printr-o serie de exerciŃii realizate sub atractiva formă a jocului. enunŃate mai sus. Respectarea particularităŃilor de vârstă şi individuale a devenit deja un truism pentru toate sectoarele educaŃiei. Principiul utilizării autocontrolului auditiv. Din partea logopedului în raporturile sale cu părinŃii. formulate de Seemann: Principiul exerciŃiilor de scurtă durată. demonstrând pe organele lui fonatorii care sunt deosebirile. acest principiu vizează evitarea confuziilor. EFICIENłA MUNCII LOGOPEDICE ÎN PREVENIREA ŞI CORECTAREA DISLALIEI LA PREŞCOLARI ŞI ŞCOLARII MICI 4. PRINCIPII DE PREVENIRE ŞI CORECTARE A DISLALIEI Tratarea timpurie a tulburărilor de limbaj asigură eficienŃă sporită acestei acŃiuni. Când este vorba de forme uşoare de dislalie. se recomandă să se recurgă la sunetele asemănătoare pe care le poate pronunŃa deja. Deoarece copiii obosesc repede în timpul exerciŃiilor de vorbire. de pildă.4.

controlul auditiv să fie introdus cât mai repede. constituie baza oricărei metode ce se foloseşte la lecŃiile de logopedie. fiecare în parte. care se aplică încă din perioada preşcolară. principii care se completează reciproc în modul cel mai fericit. consonantice). Un alt factor motivaŃional căruia trebuie să-i acordăm importanŃa cuvenită îl constituie învăŃarea pronunŃiei corecte a numelui propriu.: rotaciştii salută. Subscriem. Insuccesele. la intrarea în cabinet: “Bună ziua doamna învăŃătoare”. cu repetarea corectă sunetelor-problemă (ex. dar nu totală). Specialiştii subliniază cu tărie rolul deosebit de important pe care îl are acŃiunea profilactică sprijinită pe promovarea metodelor pedagogice adecvate. Evenimentul notează cu fină autoironie Lucian Blaga. 4. la care s-ar mai putea adăuga şi alŃii. să se folosească pe cât posibil cât mai puŃin. Strânsa colaborare a logopedului cu “pacientul” său contribuie la înlăturarea insucceselor şi trezeşte la copil interesul şi încrederea în reuşita tratamentului. ci şi acasă (în familie). sonde etc. Ele sunt foarte periculoase. 89 . să le facă plăcute copilului. înlesnesc acŃiunea metodelor de corectare. 2 METODE ŞI PROCEDEE DE PREVENIRE ŞI CORECTARE A DISLALIEI În literatura de specialitate se vorbeşte despre două mari categorii de metode şi procedee de tratare a tulburărilor dislalice. Principiile logopedice. pentru că – este bine ştiut – succesele imediate. cele cu acŃiune indirectă. În felul acesta se evită mişcările însoŃitoare inutile. Din cele de mai sus rezultă că logopedul trebuie să acorde o atenŃie deosebită exerciŃiilor de corectare a vorbirii. pronunŃia corectă a sunetului să se exerseze cât mai degajat. Unul dintre puternicii factori educaŃionali este învăŃarea salutului la intrare şi ieşirea din cabinet (din casă. mai ales când în componenŃa lui se întâlnesc sunete-problemă. la grădiniŃă (în grupă) sau la şcoală (în clasă). el trebuie să fie răsplătit cu o laudă şi înconjurat. Factorii motivaŃionali mai sus amintiŃi. Ori de câte ori este posibil. de a obŃine succese şi mai mari. din clasă etc. (spatule. ). acŃiune de care logopezii nu trebuie să uite nici un moment. de profilaxie a dislaliei. Atmosfera calmă şi amabilă trebuie să-l înconjoare pe copilul dislalic tot timpul. exerciŃiile obositoare să fie efectuate cu cât mai multă voioşie şi dozate în timp. mecanice. La copiii mici chiar o mângâiere este o mare răsplată. iar cea de-a doua include metodele şi procedeele cu acŃiune nemijlocită în munca de educare a dislalicilor. dimpotrivă. 4. fie ele şi mici. putând duce la apariŃia mutităŃii intenŃionate. ). din sala de grupă. marcat de exclamaŃia de bucurie a tatălui său (Bravo!). de a frecventa cabinetul logopedic. iar durata tratamentului se scurtează. creează disconfort psihic şi demobilizează copiii de la activitatea logopedică. să-i trezească încrederea în forŃele proprii. Prima categorie cuprinde metodele şi procedeele cu caracter general. la concluziile cu valoare de principii formulate atât de concis de Wulff. “este vrednic de însemnat în calendar” şi de el (de acest eveniment) s-a luat act în chip solemn în toată familia. trezesc la copil plăcerea de a vorbi. 1 METODE ŞI PROCEDEE GENERALE Contribuind la accelerarea procesului de dispariŃie treptată a dislaliei (treptată. ca de naşterea unui nou copil. iar la plecare: “La revedere doamna învăŃătoare”).se pronunŃă cu voce tare. Să ne reamintim bucuria pe care a trăit-o împreună copilul Lucian Blaga şi familia sa atunci când cel ce avea să devină marele nostru Poet-Filosof a izbutit să imite prima oară un r purificat de orice aproximaŃii. în finalul acestui subcapitol. metodele şi procedeele din prima categorie. ele aflându-se într-o unitate indisolubilă. mijloacele ajutătoare. nu numai în cabinetul logopedic. 2. care spunea că este necesar ca sunetul să fie format cât mai curat şi cât mai clar cu putinŃă. vor alimenta dorinŃa copilului de a exersa. formarea corectă a sunetului să fie exersată în cele mai variate combinaŃii (vocalice. Este mai bine ca exerciŃiile să înceapă cu corectarea sunetelor mai puŃin dificile.

lipirea limbii de palat astfel ca la dezlipire să se audă un pocnet. la copilul de vârstă şcolară mică. arătarea fiecărui deget în parte etc. cu gura deschisă. gura rotunjită şi se pronunŃă fig. în spatele incisivilor. educarea auzului fonematic.PersistenŃa dislaliei până la intrarea copilului în şcoală poate avea efecte negative pentru viitorul şcolar. la rândul lor. Importante s-au dovedit a fi. iar motricitatea linguală la 90 . mandibulară. ExerciŃiile fizice generale întăresc şi relaxează musculatura organelor vorbirii. şanŃul lingual. Ne vom opri.2 Formarea cupei linguale ş-ş-ş (“vine trenul”). şcolarul are mai puŃin timp liber şi mai multe sarcini de îndeplinit. limba se ridică sus-jos. întrucât dislaliile pot provoca. velo-palatală şi labială. cu degetul. rictusul şi Ńuguierea buzelor (sau “zâmbetul şi pupicul la mămică”). Din categoria acestor exerciŃii amintim: vibrarea buzelor (imitarea sforăitului calului) şi umflarea buzelor cu reŃinerea aerului în gură. În raport cu preşcolarul. umflarea obrajilor. apoi: jjj (“vântul puternic”). pot cauza eşecul şcolar. De un real folos s-au dovedit a fi în munca logopedului o serie de exerciŃii fizice simple. la menŃinerea sănătăŃii organismului. limba lăŃită şi ascuŃită. dorsal al limbii în pumn se simte aer cald). de asemenea. tulburări de personalitate care. Gimnastica generală. Toate aceste exerciŃii cu caracter general se individualizează în funcŃie de natura dislaliei. ceea ce-l face să treacă pe planul secund problemele pronunŃiei sale corecte. dislexie. cupa cu ceşcuŃa linguală. Mai mult. vibrarea limbii între buze (“motocicleta”). închiderea şi deschiderea pumnului. cele cu caracter profilactic. a. apoi vvv). ca urmarea inhibiŃiei. educarea echilibrului dintre inspir şi expir. La pledoaria pentru tratamentul timpuriu se mai adaugă un argument. despicături de buze. Astfel. influenŃează dezvoltarea limbajului şi contribuie. absolut necesare copiilor cu dislalie audiogenă. educarea personalităŃii ş. br br br (“ciobanul mână oile”). 4. negativismului. al cărei rol este subliniat de numeroşi autori. imitarea spălatului mâinilor. vibrarea buzelor (“sforăitul calului”). Gimnastica fonoarticulatorie se realizează prin mai multe serii de exerciŃii. cu limba aşezată în spatele incisivilor inferiori şi colŃurile gurii puternic retrase se produce un suflu: sss (se simte aer rece pe mână). prinderea buzei inferioare cu dinŃii superiori (“fâşâitul frunzelor”: fff. dificultăŃilor de integrare în activitatea şcolară în colectivitatea clasei. la fiecare în parte. reŃinerii. dislalia se poate combina cu alte tulburări de limbaj. expresivitatea facială trebuie exersată în mod special la copii cu pareze. linguală. din aceeaşi poziŃie se pronunŃă zzz (“albina”). cu limba ghemuită în fundul gurii se pronunŃă c c c (se ajută cu spatula sau. aplecarea capului în faŃă şi în spate. limba se proiectează şi apoi se retrage puternic în fundul gurii. cum bine este ştiut. Din seria exerciŃiilor de gimnastică facială şi linguală care pot fi utilizate cu bune rezultate amintim: deschiderea şi închiderea gurii. mişcarea opusă: limba este ridicată sus înspre mijlocul palatului. aplaudatul. dezinfectat în prealabil). rotirea capului. exerciŃiile de gimnastică labială. ca bâlbâială. ajută la perceperea vorbirii prin labio-lectură. facilitează mişcările complexe de articulaŃie a sunetelor. gimnastica fonoarticulatorie. Dintre metodele din prima categorie. cu anomalii ale buzelor (pareze. ca: rotirea braŃelor (“moara de vânt”). rigiditatea buzelor) întrucât ele contribuie la întărirea musculaturii labiale. ca exerciŃiile de gimnastică facială. şşş (“vântul lin”. pe scurt. mai cu seamă la copiii mai sensibili.1 Formarea şanŃului Fig 4. vibrarea limbii în spatele incisivilor superiori tr tr tr (“ceasul deşteptător”). în cabinetul logopedic pot fi utilizate următoarele: gimnastica generală. pr pr pr (“se rup lemnele”). în lipsa ei. disgrafie.

inspir pe gură şi expir pe nas. La copiii cu tulburări de limbaj aceste disritmii sunt mai accentuate. ExerciŃiile de autocontrol şi de diferenŃiere a vorbirii orale de cea nazală se pot face cu ajutorul unui dispozitiv format dintrun tub stetoscop. între auzul fonematic şi mişcările articulatorii. iar vorbirea acestor copii este foarte întreruptă. scurte.: siflantele între ele.3 ExerciŃiu pentru corectarea nazalizării Educarea auzului fonematic este indispensabilă în tratarea dislaliei. Unii vorbesc şi pe inspir. ea înscriindu-se în rândul metodelor generale. n (de pildă). Programa activităŃilor din grădiniŃă oferă suficient material pentru dezvoltarea auzului fonematic. suflarea în diferite instrumente muzicale. relaxate. Urmează apoi în şirul exerciŃiilor cele de inspir pe o singură nară. Exersarea acestui model (motrico-kinestezic) stimulează dezvoltarea percepŃiei fonematice. contribuind totodată la limpezirea ei. făcând posibilă vorbirea orală. tub ale cărui capete se fixează unul într-o nară. Vorbirea. ExerciŃiile de dezvoltare a mobilităŃii mandibulare se aplică în mod special la copiii cu malocluziuni sau la cei care au suferit traumatisme maxilo-faciale. în cadrul celor două metode generale (gimnastica generală şi gimnastica fonoarticulatorie) să se execute ritmic. între articulaŃia sunetelor şi percepŃia lor existând. copilul aude un zgomot în ureche. după cum am văzut o legătură intimă. cum i se mai spune. durata expirului trebuie să fie cel puŃin de două ori mai mare decât durata inspirului. inspir adânc pe gură şi expir pe gură. În cazul respiraŃiei nonverbale. după cum am arătat mai înainte. Educarea echilibrului dintre inspir şi expir sau. la începutul corectării dislalicul se serveşte de modelul corect motrico-kinestezic oferit de logoped. Copilul dislalic cu atât pronunŃă mai greşit. este ştearsă. MenŃinerea zgomotului în ureche şi la rostirea altor sunete este o dovadă sigură a nazalizării acestora. umflarea balonului. ) până la incapacitatea perceperii sunetelor. întru-cât ele au menirea şi de a introduce ritmul în vorbirea copiilor. La copii cu o vorbire nazală. ca: suflarea într-o lumânare aprinsă. atât expirul cât şi inspirul se pot face cel mai bine pe nas. La exerciŃiile izolate de respiraŃie. Sunt recomandate astfel de exerciŃii şi dislalicilor care au mandibula rigidă. adică între percepŃia auditivă şi articulaŃie există o legătură indisolubilă. inspir pe nas şi expir cu gura larg deschisă. Fig. care se pot desfăşura în grup sau individual. Ele contribuie la ridicarea vălului palatin. iar celălalt în ureche (vezi fig. La rostirea sunetelor nazale. trebuie să se acorde o importanŃă foarte mare expiraŃiei lungi. În cadrul exerciŃiilor de gimnastică respiratorie. 4. siflantele de şuierătoare etc. dezvoltarea 91 . DeficienŃele de auz fonematic fac imposibil autocontrolul auditiv.dislalicii cu hipotonie linguală. inexpresivă. S-a observat că la unii copii respiraŃia este disritmică. 4. 3). întrucât. iar la şcolari se pot utiliza şi spirometrele. cu nasul şi cu gura). gimnastica respiratorie este o altă metodă de tratare a dislaliei. formarea de valuri într-un vas cu apă (prin suflare). şi pot fi verbale şi nonverbale. aburirea unei oglinzi (alternativ. RespiraŃiae trebuie să fie lipsită de zgomot. a silabelor sau chiar a cuvintelor. în acest caz. Este important ca toate categoriile de exerciŃii despre care am vorbit până acum. cu gura închisă. Pentru reglarea inspirexpirului se utilizează numeroase procedee. sunt indicate exerciŃiile de dezvoltare a motricităŃii velo-palatine. Expirul şi inspirul sunt neregulate. Întrucât întreaga metodică de corectare a dislaliei este axată pe joc. Tulburările auzului fonematic pot merge de la incapacitatea de diferenŃiere a unor sunete (ex. De aceea. din care cauză ea (mandibula)nu poate contribui suficient la modelarea orificiului bucal. cu cât aude mai slab şi cu cât pronunŃă mai greşit cu atât I se dezvoltă mai puŃin capacitatea de diferenŃiere fonematică. Dezvoltarea auzului fonematic determină creşterea capacităŃii de diferenŃiere fonematică.

. etc. tulburări de conduită şi de personalitate. inapetenŃei verbale etc. Educarea personalităŃii. Logopedul (ca şi ceilalŃi factori educogeni: educa-toarele. chiar de la începutul procesului de corectare. ca o metodă generală de tratare a dislaliei. de priceperea celui care o efectuează. – Linguală – Gimnastica conflictuale care au pus – Mandibulară articulatorie – Velopalatină stăpânire pe viaŃa – Labială psihică a copilului şi restabilirea echilibrului – Stingerea lumânării psi-hic al acestuia. fie că-l ironizează şi îl ridiculizează pentru tulburarea lui de limbaj. 4. să-l apere pe acesta de ironii şi umiliri. la începutul tratamentului. de altfel reuşita tuturor activităŃilor logopedice. insuccesului şcolar. devierilor de conduită. este impusă de constatarea că la copiii care au pronunŃia deficitară se semnalează diferite complicaŃii neuropsihice. dureroase. complexului de inferioritate. şi atitudinea celor din jur. are drept scop înlăturarea stărilor – Facială apăsă-toare. ca – Etc. Constatarea progreselor făcute au pentru copil un puternic efect stimulativ Fig. negativismului. să-i înlăture 92 . ca: “Spune cum face” (se imită sunetele produse de diferite animale). etc. care fie că pretind copilului să vorbească corect. învăŃătorii şi părinŃii) trebuie să Ńină mereu seama de amorul propriu al copilului. şi în grup. dislalicului. etc.auzului fonematic se poate face şi sub forma unor jocuri. Jocuri convorbiri prin care se – Educarea auzu. iritabilităŃii mărite. sub formă de – Spune cum face("Glasul animalelor"). iar pe – Spirometrul parcurs se poate aplica – Etc. etc. iar apoi periodic. "tic-tac") – Gimnastica eficiente în educarea – Aplaudatul generală – Imitarea spălatului mâinilor personalităŃii – Etc. se impune cu necesitate aplicarea metodei de educare a personalităŃii copilului deficient. La METODE – Umflarea balonului începutul tratamentului GENERALE – Aburirea oglinzii (cu gura. “Ghiceşte vocea care te strigă” etc.. timidităŃii. Reuşita – Psihoterapia – "Educarea educatorilor" acŃiunii psiho– Educarea – Înregistrarea pe bandă magnetică personalităŃii terapeutice depinde în – Convorbirea foarte mare măsură. pentru o vorbire corectă şi frumoasă. Din cauza cortegiului de necazuri care îl însoŃesc pe dislalic. Procesele înregistrate de copilul dislalic ies în evidenŃă prin compararea vorbirii sale de la prima înregistrare cu vorbirea sa de la înregistrările următoare sau prin raportarea ei la vorbirea unui copil dislalic aflat în faza incipientă a tratamentului logopedic..4 Metode şi procedee (generale) de corectare a sunetelor Psihoterapia. pe lângă sensibilitatea mărită a acestor copii. Dintre procedeele folosite în aplicarea acestor metode amintim: Înregistrarea vorbirii dislalicului pe bandă de magnetofon. el putându-se manifesta sub forma închiderii în sine. “Repetă după mine”...– Repetă după mine urmăreşte stimularea lui fonematic – Ghici cine te strigă intere-sului copiilor – Etc. Tabloul complicaŃiilor neuropsihice secundare este foarte complex. unul din – Rotirea braŃelor ("moara de vânt") procedeele cele mai – Aplecarea capului ("bing-bang". La instalarea lor contribuie. cu nasul) – Gimnastica DE CORETCARE – Suflarea în vasul cu apă ("valurile") respiratorie logopedic ea se aplică A DISLALIEI – Suflarea în diferite instrumente muzicale individual.

care i se pare ruşinos. Acestea vor fi selecŃionate în aşa fel încât 93 . precum şi la metoda derivării sunetului nou din sunete corect emise anterior. gesturi care indică locul de articulare a sunetului respectiv (ex. 4). 4. trebuie aplicate de la caz la caz. În timpul demonstraŃiei. din care doar o parte am prezentat aici. 2.oglinda logopedică. La pronunŃarea sunetului. atitudinea copilului este de evitare şi retragere în faŃa greutăŃilor. METODE ŞI PROCEDEE SPECIFICE 4.2. Îi sunt. iar în final copilul pronunŃă singur. profesorul logoped se foloseşte şi de palatograme (care sunt reprezentări grafice ale suprafeŃei palatului atinse de limbă în timpul emiterii sunetelor. după modelul oferit. cu caracter profilactic (vezi figura nr. indicând locul de articulare a acestui sunet. În etapa emiterii sunetului se recurge în mod curent la metoda demonstraŃiei articulatorii în faŃa oglinzii logopedice. de compensare a deficienŃei sale. 2. este o necesitate impusă de generalizarea învăŃământului preşcolar. diferenŃierea şi automatizarea. vezi fig. învăŃământ chemat să pregătească copilul pentru şcoală sub toate aspectele. neîncrederea. la început. pentru exemplificare. care este un sunet prepalatal). 5. de asemenea. Succinta lor prezentare o vom face parcurgând etapele prin care trebuie să treacă procesul de corectare a sunetelor. Profilaxia tulburărilor de limbaj se înscrie printre cerinŃele noii orientări logopedice.sentimentul copleşitor al nimicniciei sale (al umilinŃei lui scăzute). el demonstrează copilului care este poziŃia corectă a organelor articulatorii participante la elaborarea sunetului în cauză şi îi explică modul de execuŃie al mişcărilor. 6.1. dislalicul repetă după el. la exerciŃii (articulatorii şi fonatorii). în reuşita lui deplină. Frica. Cunoaşterea şi aplicarea în practica logopedică a metodelor şi procedeelor generale. în alternanŃă cu poziŃia lor greşită. să-i cultive încrederea în forŃele proprii. de căutare a unui mijloc de afirmare. 4. până ajunge la fixarea lor kinestezică-tactilă. 4. să se închidă în sine. care pun în evidenŃă poziŃia normală a organelor vorbirii în timpul pronunŃării sunetului (vezi câteva exemple în fig. care nu cedează în urma utilizării metodelor generale-prezentate în subcapitolul precedent-necesită aplicarea unor metode specifice de corectare. În faŃa ei. cu care îl familiarizează pe copil. în care am reprodus palatogramele vocalelor româneşti) şi de diferite profile de articulare. logopedul pronunŃă sunetul în şoaptă. Antrenarea analizatorului acustic în procesul complex de elaborare a sunetului este facilitată de efectuarea unor exerciŃii de imitare a sunetelor din natură (onomatopee). În cel de-al doilea caz. pentru că nu-şi dă seama de rostul lui. consolidarea. poziŃia degetului va fi inversă în cazul lui ş. Metoda demonstraŃiei articulatorii. copilul se situează pe o poziŃie de atac. Emiterea sunetului nou se face. logopedul folosindu-se de unul din materialele sale de bază . copilul reperă singur în faŃa oglinzii toate mişcările articulatorii. În primul caz. 4. în scopul deprinderii dislalicului cu aspectul său acustic se trece numai după ce copilul a ajuns la deplina stăpânire a sunetului din punct de vedere motric. . de dobândire a unui sentiment de siguranŃă şi superioritate (vezi cazul lui Demostene). După ce a urmărit atent demonstraŃia logopedului. Practicile copiilor cu tulburări de limbaj pot fi atât pozitive cât şi negative. de eludare a tratamentului logopedic. şi anume aceea de a le preveni şi corecta cât mai de timpuriu şi în mediul de viaŃă al copilului. Iată de ce întregul evantai de metode şi procedee. şi anume: emiterea. la comparaŃie. în încununarea cu succes a eforturilor pe care le depune. bănuiala sunt doar câŃiva dintre factorii care-l vor face pe copilul dislalic să evite colectivitatea. dinŃilor şi maxilarelor. buzelor. de un real folos gesturile evocatoare. Etapa emiterii sunetului Formele mai persistente de dislalie. timiditatea. cel de dorit.: în cazul sunetului s arătătorul mâinii drepte va fi îndreptat în jos. numai cu concursul analizatorilor vizuali kinestezic.2. Pentru aceasta.). Totul are loc în faŃa oglinzii. să piardă pofta de a conversa. punând un accent particular pe poziŃia limbii. sensibilitatea mărită la observaŃiile celor din jur.

94 .între ele şi sunetul-problemă al copilului dislalic să existe o legătură directă.atractive şi plăcute copiilor .joacă un rol însemnat în dezvoltarea auzului fonematic. fapt subliniat în mai multe rânduri în lucrarea de faŃă. între care şi articulaŃie există o indisolubilă legătură. ExerciŃiile cu onomatopee .

4. f. 6. 4. ExerciŃii pentru rostirea corectă a consoanei s Fig. h. 4 6. 4. PoziŃia limbii Fig. ğ) Fig. e. 6. 2. Apexul depăşeşte incisivii inferiori Fig. Gesturi evocate pentru indicarea locului de articulare a unor sunete 95 . 7.Fig. b. g. PoziŃia vălului palatin în rostirea nazalizată (1. j. 6. PoziŃia limbii în timpul Fig. d. 6. 4 6. ğ Fig. Palatogramele vocalelor româneşti Fig. 4. tş) Fig. PoziŃia limbii în timpul articulării vocalelor articulării lui i (linie anterioare şi posterioare continuă) şi u (linie întreruptă) Fig. 4. Rostirea incorectă (palatizată a lui č. 4. 6. vălul palatin lipit de peretele faringelui) Fig. 4. PoziŃia incorectă a limbii pentru rostirea consoanei s (1. PoziŃia vălului palatin în rostirea nenazalizată (1. 6. i. 6. vălul palatin în timpul articulării lui dezlipit de peretele faringelui) k(g)+o(u) Fig 4. a. 5. c. PoziŃia limbii în timpul articulării lui k(g)+e(i). 4 6. Rostirea corectă a lui č. 4. PoziŃia limbii în timpul articulării consoanelor africate (ts.

Maxilarele sunt uşor deschise cucuriguu 1. DinŃii sunt închişi pentru a evita interdentalismul cip-cip-cirip 1. cu titlu de exemplificare. Buzele au comisurile trase în părŃi sfrrr – sfrrr 3. DinŃii sunt îndepărtaŃi trrr –trrr 1. DinŃii sunt închişi. Limba. Apexul ascuŃit al limbii atinge succesiv alveolele prrr – prrr incisivilor superiori morrr–morrr 2. se sprijină pe linia de unire a chiŃ – chiŃ dinŃilor superiori cu cei inferiori 2. Limba se sprijină pe alveolele dinŃilor superiori (pe deluşor) cioc-cioc 2. Buzele sunt întredeschise. Buzele se Ńin rotunde 3. pentru a evita interdentalismul bzzz – bzzz Ńrrr – Ńrrr 1. Buzele sunt cu comisurile trase în părŃi 3. cu comisurile trase în părŃi z–z–z 3. i – ha Sunetul Onomatopee s gânsacul supărat: chemarea pisicii: fusul: sirena: albina: cântatul greierului: şoricelul: vrăbiuŃa: ciocănitoare: z Ń ci č r ş j f v c motocicleta: pocnetul lemnelor: ursul: fusur: ceasul: vântul lin: şşş – şşş trenul în mişcare: ş – ş – ş vântul puternic: v–jjj–v–jjj fusul: văiet: cocoşul: găina: ceasul: gâsca: curcanul calul: g h 96 . Apexul limbii se sprijină pe incisivii inferiori vai – vai 2. Tabelul nr. Buza inferioară atinge dinŃii superiori 3. DinŃii sunt închişi. Buzele întinse cu comisurile ridicate 3. pentru a evita interdentalismul sfrr – sfrr 1. 1. lista câtorva onomatopee pentru unele din sunetele care pot crea dificultăŃi de pronunŃie copilului mic (vezi tabelul nr. cu apexul ascuŃit. Buzele sunt uşor întredeschise tic – tac 3.Dăm mai jos. ExerciŃii pentru emiterea sunetelor cu ajutorul onomatopeelor IndicaŃi privind locul şi modul de articulare a sunetelor s–s–s 1. 4. se piss – piss sprijină la baza incisivilor inferiori. ). Apexul limbii stă la baza incisivilor inferiori ct–cot-codac 2. pe alveole sfrr – sfrr 2. Apexul limbii este ridicat aproape de vălul palatin dur (cerul gurii) 2. cu apexul (sau vârful)cât mai ascuŃit. DinŃii sunt închişi după care se deschid brusc pentru pronunŃarea sunetului ci (č) brrr – brrr 1. 4. Limba. DinŃii sunt uşor îndepărtaŃi ga – ga glu – glu i – ha. 1.

în felul acesta. fără semnificaŃie. intermediare. prin omiterea sau prin substituirea sunetului. de-acum emise. Logopedul poate folosi în acest scop aparatul de diferenŃiere fonematică. colegii săi etc.consoană). indirecte. care îi oferă modele de pronunŃie. precum şi folosirea unei largi game de material auxiliar: oglinda logopedică.2. ca sonde. copilul dislalic nu-şi poate coordona singur mişcările organelor de articulaŃie (limbă. în cele mai diverse combinaŃii articulatorii: silabe directe. avem de-a face cu trei lucruri diferite.după opinia majorităŃii specialiştilor – utilizarea mijloacelor auxiliare mecanice înseamnă de cele mai multe ori o investiŃie brutală asupra organelor vorbirii. al excluderii unor analizatori (mai ales în faza incipientă de însuşire a pronunŃiei). contribuie la consolidarea sunetului. presupune. bisilabice. raportare care presupune mult tact. Sunetele afectate se pot obŃine prin derivare nu numai din sunete apropiate. dorinŃa de autodepăşire. onomatopeele se pot introduce prin scurte povestioare. Metoda exerciŃiilor. deoarece . Elaborarea sunetului corect este rezultatul efectuării unui mare număr de exerciŃii fonoarticulatorii. Nu se poate lucra după un model unic la corectarea unor. profile de pronunŃare. oferit de terapeut. sarcina cea mai dificilă o constituie corectarea pronunŃiei distorsionate. median şi final. în acest caz. În astfel de cazuri. polisilabice. Metoda derivării sunetelor afectate din sunete ce sunt corect emise şi care se aseamănă cu ele prin execuŃia lor motrico-kinestezică. metodă pe care o vom întâlni şi în celelalte etape ale corectării pronunŃiei. menite a contribui la statornicia deprinderilor de pronunŃie corectă. logatomi (cuvinte artificiale. Metoda exerciŃiilor. aşa cum arată şi denumirea sa. palatograme etc. o largă aplicare în practica logopedică. formate din trei sunete: consoană – vocală . deşi este vorba de acelaşi sunet. de pildă. ). metoda exerciŃiilor mai cuprinde şi procedeul imitaŃiei plurisenzoriale. ci şi din sunetele care le preced în ontogeneză. atât motric cât şi acustic. ca şi prin forma lor acustică are. cuvinte monosilabice. Vocalele se pronunŃă astfel: A: cu gura mare E şi I: cu buzele întinse. efectuarea repetată a unei serii de exerciŃii cât mai variate. adulŃii din mediul ambiental. grupe consonantice. Etapa consolidării sunetelor Etapa consolidării sunetelor. Recurgerea la ele se face însă numai după epuizarea tuturor celorlalte posibilităŃi de care dispune logopedul. În cazul mai sus-citat. care se realizează diferenŃiat în funcŃie de forma dislaliei şi de particularităŃile organelor de vorbire. În practica logopedică se întâlnesc cazuri când datorită unei hipotonii musculare sau unor disabilităŃi motorii.2. 4. Prin raportarea copilului în primul rând la el însuşi şi apoi la cei din preajmă (logoped. 97 . de asemenea. care pune pe prim plan valoarea analizatorului auditiv în elaborarea sunetului nou. logopedul este nevoit să folosească şi mijloace auxiliare mecanice.2. Toate acestea trebuie să aibă sunetul-problemă poziŃionat diferit: iniŃial. monosilabice.NOTĂ: Pentru a fi mai uşor de emis. Metoda comparaŃiei oferă copilului dislalic posibilitatea raportării stadiului în care se află procesul de corectare a tulburării sale de limbaj cu stadii anterioare şi. pentru că. cu ajutorul căruia copilul dislalic exersează acomodarea organelor sale de vorbire după modelul corect. între cele două laturi existând strânse raporturi de interdependenŃă. spatule etc. În afara acestui procedeu. dislalii manifestate prin distorsiunea. buză palat). a înregistrării progreselor realizate. ca la zâmbet O şi U: cu gura rotundă Sunetul se consideră a fi elaborat numai atunci când copilul îl stăpâneşte deplin. scheme. datorită intervenŃiei binecunoscutului fenomen al transferului negativ (al interferenŃei) Pentru a asigura formarea percepŃiilor auditive cât mai clare se utilizează procedeul verbo-tonal. copilului i se potenŃează mobilurile interioare. a vibrantei r.

Elevul dislalic trebuie să fie deprins să folosească pronunŃia corectă atunci când citeşte. În felul acesta atenŃia lui este sporită. Sunt eficiente şi semnele grafice. De un real folos îi sunt logopedului pentru punerea în aplicare a acestei metode. iar banda de magnetofon îi oferă posibilitatea să se raporteze la vorbirea corectă a altor copii sau la propria sa vorbire în etapele anterioare. se foloseşte cu succes abacul şi albumul logopedic. 4. este bine ca elevul dislalic să sublinieze cuvintele care conŃin sunetul-problemă. Ea oferă copilului posibilitatea raportării modului său de pronunŃie la modelul corect. copilul compară propriul său mod de pronunŃare cu modelul oferit de logoped. fraze. 1 şi 4. La şcolar. mijloace auxiliare care contribuie la sporirea eficienŃei muncii terapeutice. Metoda comparaŃiilor este şi ea o metodă cu o largă arie de utilizare în procesul corectării sunetelor. cum sunt săgeŃile (orientate în jos pentru sunetele care au locul de articulare lângă incisivii inferiori sau orientate în sus pentru sunetele care au locul de articulare în partea superioară a cavităŃii bucale. pentru a vedea ce progrese a făcut. respectând principiul efortului minim. În oglindă. 98 . oglinda logopedică şi înregistrările pe bandă de magnetofon. aşa cum se văd ele în listele exerciŃiilor din tabelele nr. Pentru a uşura analiza şi sinteza fonematică sonoră şi scrisă. Întrucât deprinderile se formează foarte greu. 2). greşelile de articulaŃie se reduc. Etapa de consolidare a pronunŃiei corecte reprezintă momentul introducerii sunetului nou în vorbirea curentă a copilului. iar imaginea sonoră corectă se fixează mai bine.Se trece apoi la propoziŃii simple. consolidarea sunetului nou se face şi citit-scris. propoziŃii dezvoltate.

exemple: spinos. serios. duş. j. vase Polisilabice. ste–stea. Silabe directe: sa-se – şi – so–su II. se–sete. stu–stup. în loc de vaze spun vase). ce. Bisilabice. se–secară. exemple: casă.NOTE: 1. si–simt. sto–stol. scorburos III. pentru evitarea desonorizării (de exemplu. Exemple: vase – vaze varsă – varză fată – vată foi – voi cară – gară coală –goală s-z: v: g: j: d: coş – coji şale – jale toamnă – doamnă tata – data ce – ge: p – b: cer – ger pere – bere pară – bară Tabelul nr. ci – ge. În acest scop se exersează cuvinte -orientat în sus (↑) pentru perechea ş – j. so–soc. si–sită. vas. cos Bisilabice. pensulă IV Cuvinte cu “s” final Monosilabice. exemple: cusute. su–supune. exemple: pisc. exemple: nas. 1. Ń. ş. Cuvinte cu “s” iniŃial Monosilabice. 2 EXERCIłII PENTRU CONSOLIDAREA SUNETELOR EMISE Sunetele emise cu ajutorul onomatopeelor se consolidează prin coarticularea (asocierea) în: I. ş – j fiecare pereche de sunete. t – d. g). se–sec. Silabe intermediare: asa – ese – isi –oso Polisilabice. exemple: sa–sac. exemple: sa–sabie. exemple: sa–sală. ş – j. Grupe consonantice: stra – stre – stri – stro – stru III Cuvinte cu “s” median Monosilabice. sti– stins. so– –usu solarul. La sunetele perechi (s – z. degetul arătător: f. exemple: curios. Logatomi: sas – ses – sis – sos – sus Cu grupe consonantice. p. so–sobă. ce. fasole. (z. pasc. su–sută. f – v. v. sunetul sonor -aşezat orizontal (–) pentru sunetul Ń. c). plisc. -arcuit (∩) pentru sunetele ce. d. t. si–silabă. exemple: sta–stau. ce. ge. gi. 4. se va trece în mod obligatoriu la -orientat în jos (↓) pentru perechea s–z. ploios Polisilabice. (urmărim seria de vocale a–e–i–o–u) Silabe indirecte: as – es – is – os – us Bisilabice. Acesta este mersul în corectarea fiecărui sunet alterat. ci – ge –gi. p – b. cu ajutorul imaginilor. propoziŃii: simple (cu “s” în toate cele trei poziŃii sub) 99 . voios. paronime la Deci: s – z. b. c – g) alterate după Locul de formare a sunetelor se arată cu corectarea sunetului surd (s. masă. su–suc. ci. ci – ge. gi. nasc. gi.

cu sublinierea cuvintelor care conŃin aceste sunete şi cu gesturile evocatoare (cum este orientarea degetului arătător: în sus pentru şuierătoare. Tot în această etapă începe colaborarea logopedului şi cu dascălul (educatoarea sau învăŃătorul) şi părinŃii copilului logopat. . vorbirea sa greşită se permanentizează. Metoda exerciŃiilor. cu toate acestea. 4. Acesta este momentul în care se stabileşte colaborarea cu el. Rezultate bune în corectarea diferitelor sunete s-au obŃinut prin asocierea semnelor grafice.2. Carnetul de corespondenŃă se va constitui treptat într-un adevărat inventar al sunetelor-problemă şi va 100 . Această etapă mai este reclamată şi de faptul că unele sunete au foarte apropiate locul şi modul de articulare şi.: s – z. Prin repetare. Etapa diferenŃieri sunetelor Etapa de diferenŃiere a sunetelor contribuie la dezvoltarea capacităŃii de diferenŃiere fonematică. dificultăŃile de pronunŃie nu se găsesc în organele de articulaŃie. exerciŃiul şi comparaŃia sunt două dintre metodele cele mai des folosite în acest scop. ). sau în jos pentru siflante. Responsabile de nedezvoltarea auzului fonematic nu sunt numai cauzele organice. IV.) Etapa diferenŃierii sunetelor este impusă de necesitatea dezvoltării auzului fonematic. înainte de-a putea fi modelate printr-un autocontrol auditiv din cauza insuficientei lui dezvoltări. leziuni la nivelul urechii interne etc. CorespondenŃa pe care o poartă logopedul cu aceşti doi colaboratori ai săi – prin carnetul de corespondenŃă al copilului – contribuie în bună măsură la reuşita tratamentului logopedic. prin care sunetele vorbirii sunt percepute ca elemente semantice sau foneme. a capacităŃii de diferenŃiere fonematică. adeseori. Cosmin a scăpat vasul cu sos. ci în unele deficienŃe ale auzului fonematic. În aceste cazuri. fraze care pot fi închegate în scurte povestiri. Dislalicul. este un proces important care se cere a fi urmărit în toate etapele acŃiunii de corectare.Exemple: Sandu este voios. deficitară la mulŃi dintre copii dislalici. întâmplări etc. f – v. Copilul este antrenat prin exerciŃii să-şi analizeze propria vorbire. el îşi fixează şi consolidează mişcările defectuoase de articulaŃie şi. Tactul de care se dă dovadă în aceste clipe va hotărî dacă copilul va participa cu plăcere şi interes sau nu la orele de corectare a vorbirii.2. ca: maturizarea mai lentă a proceselor neurologice care stau la baza capacităŃii de percepere şi diferenŃiere auditivă (în special a sunetelor cu frecvenŃă înaltă). p – b etc. care reprezintă de fapt o particularitate a auzului uman. Acesta este un argument în plus în favoarea terapiei timpurii prin care se poate prevenii instalarea tulburărilor de limbaj pe fondul deficientelor de auz. ci şi cele de natură funcŃională. dislalicul îşi “descoperă” imperfecŃiunile şi rămâne chiar mirat de cum vorbeşte. velare etc. Dezvoltarea auzului fonematic. de analiză şi sinteză fonematică la copiii cu dislalie. scrise deasupra grafemului corespunzător sunetului-problemă. deci. În felul acesta se formează un model defectuos de pronunŃie. La aceşti copii deprinderile motrice se formează. între care la loc de frunte se situează lipsa de exersare a acestuia. în special cel senzorial. nu pronunŃă corect. africate etc. O nouă diferenŃiere fonematică este condiŃionată de o bună percepŃie auditivă. Comparând vorbirea lui cu vorbirea logopedului sau cu cea a copiilor fără deficienŃe de limbaj. Vasile stă serios.3. Auzul deficitar cauzează însuşirea eronată a sunetului. atât sub aspect acustic cât şi motrico-kinestezic şi să sesizeze propriile greşeli. este convins că pronunŃă bine. neputându-se controla. există posibilitatea de-a le confunda (ex. deşi el pronunŃă greşit. Dezvoltate Exemple: Sanda scrie frumos Sandalele Sandei sunt albastre. MulŃi copii dislalici dispun de capacitatea necesară articulaŃiei corecte a sunetelor şi. de aceea.

ExerciŃiile de diferenŃiere fonematică se aplică gradat. având sub fiecare imagine şi cuvântul care le denumeşte. alegerea imaginii în a cărei denumire se află sunetul exersat. procedeul îl ajută să diferenŃieze sunetele-problemă. deşi ştiu şi pot să vorbească corect continuă o perioadă de timp să mai facă greşeli de pronunŃie. 101 . se diferenŃiază sunetul nou de sunetele mai îndepărtate ca structură acustico-articulatorie (ex. contribuind din plin la dezvoltarea capacităŃii de diferenŃiere fonematică. z – j (↓ – ↑). 1). Redăm mai jos câteva exerciŃii folosite pentru diferenŃierea sunetelor emise. indicarea prin ridicarea mâinii a prezenŃei (cu precizarea locului) sunetului-problemă în cuvintele citite.: siflantele de velare). 3. De un mare folos în aceste exerciŃii sunt discurile cu paronime perechi aşezate în sens opus. fie prin denumire de imagini (ex. cuvintelor omise). să le observe locul în cuvânt (iniŃial. Cuvintele paronime se folosesc nu numai la perechi de sunete (surdă – sonoră). Cu ajutorul acestor cuvinte se poate face şi o diferenŃiere scrisă. Solicitând copilului un control auditiv şi vizual permanent. a cuvintelor în silabe. substituiri. el scrie şi citeşte aşa cum pronunŃă. r – l (∩. În rândul mijloacelor mecanice auxiliare care facilitează aplicarea metodei comparaŃiei se înscrie. şi aparatul de diferenŃiere fonematică pe care l-am prezentat mai înainte (vezi fig. pe lângă magnetofon. pornindu-se de la diferenŃierea sunetelor izolate la diferenŃierea lor în silabe. logopedul recurge la un întreg arsenal de procedee. nu numai sonoră. La început.: s cu z).: siflantele de şuierătoare). median. cuplate cu exerciŃiile de comparare grafică. pentru că greşelile de pronunŃie ale dislalicului (în special ale dislalicului senzorial) se manifestă şi în citit – scris.consemna etapele de corectare şi exerciŃiile care vor trebui continuate de ceilalŃi doi factori educogeni (dascălul şi părinŃii) în afara cabinetului logopedic. Utile s-au dovedit a fi în această etapă şi planşele cu imagini paronime. Exemple de paronime: s –ş ↓ ↑ ↓ ↑ scoală – şcoală dus – duşi z–j ↓ ↑ ↓ ↑ cozi – coji zar – jar Ń – ce – _ ∩ _ ∩ ci Ńară – ceară Ńine – cine r–l ∩ ∩ ∩ ∩ rac – lac ramă – lamă ↓ ↑ peste – peşte ∩ ↓ ↑ nas – naşi _ Ńeapă – ceapă Se recomandă alcătuirea unor propoziŃii simple cu aceste cuvinte paronime. după care se trece la exersarea diferenŃierii sunetului nou de sunetele mai apropiate ca loc şi mod de formare (ex. de exemplu: s – ş (↓ – ↑). ∩). deoarece – şi acest fapt este bine cunoscut – deprinderile de pronunŃie incorectă nu se destramă nici uşor şi nici repede. şi anume prin exerciŃii de analiză şi sinteză fonematică. fie după auz. exerciŃii de completare (a sunetelor. Ń – ce. separarea primului sau a ultimului sunet din cuvânt.: scoală – şcoală). cuvinte şi propoziŃii. experimentate în practica logopedică. final). a silabelor în sunete. În cadrul acestor exerciŃii se asociază de fiecare dată consoana surdă cu cea sonoră. DiferenŃierea fonematică trebuie făcută şi în citit – scris. Metoda comparaŃiei. DiferenŃierea fonematică se poate face şi în cuvinte paronime. Înlăturarea unor forma de manifestare a incidenŃei dislaliei cu dislexia şi disgrafia (omisiuni. ∩). Aceste exerciŃii solicită mult autocontrol auditiv. dar diferite ca loc de formare. amintim: descompunerea propoziŃiei în cuvinte. ci şi la fixarea şi diferenŃierea sunetelor asemănătoare din punct de vedere acustic. inversiuni de sunete sau grafeme ale acestora) se face tot cu ajutorul comparaŃiei. Copiii corectaŃi. pentru a evita desonorizarea (ex. Dintre numeroasele exerciŃii de acest gen. ci (–. Pentru ai ajuta să obŃină rezultate cât mai bune. astfel încât săgeŃile ce pornesc din mijlocul discului să le poată indica uşor.

nu-l mai suportă. motivaŃia intrinsecă necesară. cel defectuos. Automatizarea vizează atât exprimarea orală. complicarea procesului terapeutic şi lungirea duratei lui.4. metodele prezentate sumar în cuprinsul acestui subcapitol al lucrării noastre sunt. pentru cultivarea frumuseŃii graiului. dar şi simte nevoia să o facă. O imagine sintetică a etapelor. ci modalităŃile concrete de aplicare a lor de la o etapă la alta. Perioada de automatizare.2. ExerciŃiile verbale şi scrise de analiză şi sinteză fonematică. citirii şi scrierii proprii. Aflat la capătul acestei etape copilul nu numai că poate vorbi corect. care are un rol deosebit de important în terapia dislaliei. le accentuează motivaŃia învăŃării vorbirii corecte.2. compunerile. povestirea. alegerea grafemului din rândul altor grafeme şi multe altele. Apoi. Etapa automatizării sunetului Etapa automatizării încheie complexul proces de corectare a tulburărilor de limbaj. îi ajută să vadă cum se oglindesc progresele lor din domeniul pronunŃiei în acurateŃea şi frumuseŃea vorbirii. Metodele utilizate în această etapă sunt cele binecunoscute în pedagogie: exerciŃiul. corecte. este etapa în care deprinderile noi. cât şi cea scrisă. de vârsta copilului şi. povestirile au un mare rol în această direcŃie. 8. metodelor şi procedeelor specifice de corectare a sunetelor am înfăŃişat în figura 4. 4. are deja suportul interior.compuneri de familii de cuvinte pornind de la sunetul dat. care este în acelaşi timp şi o activitate de control final. Întâi. Înaintarea în vârstă aduce cu sine consolidarea deprinderilor de pronunŃare greşită şi. că trecerea de la o etapă la alta nu se face deodată la toŃi copiii aflaŃi în tratament logopedic. Activitatea cu manualul îi ajută pe copii să se familiarizeze cu folosirea în vorbirea curentă. La finele acestui proces complex şi de durată. unele şi aceleaşi în mai toate cele patru etape enumerate. Cu cât se tratează deficienŃa la vârste mai mici. Durata acestei etape depinde de gradul de înrădăcinare a deprinderilor de pronunŃare greşită. Etapa automatizării. conversaŃia etc. logopedul evidenŃiază rezultatele bune obŃinute de copii în activitatea de corectare şi subliniază importanŃa lor pentru reuşita şcolară a elevilor. ci de la caz la caz. în citire şi în scriere a tot ceea ce învaŃă la cabinetul logopedic. are o influenŃă binefăcătoare asupra vieŃii psihice a copiilor. bineînŃeles. cu atât este mai scurt procesul de corectare în general. după cum s-a putut vedea. ca urmare. Cu ajutorul conversaŃiei. copilul respinge vechiul mod de vorbire. 102 . ceea ce le deosebeşte fiind nu denumirea lor. În concluzie se impun a fi subliniate două lucruri. de pronunŃie se transformă în obişnuinŃe. prilejuindu-le satisfacŃii deosebite. Acesta îi mobilizează şi mai mult pe copii. utilizată individual sau în grup. de particularităŃile lui individuale. pentru că îl deranjează. compunerea (cu toate formulele sale).

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful