„CĂRŢILE PE MASA” AGATHA CHRISTIE

PREFAŢA AUTORULUI Pentru mulţi cititori, un roman poliţist se aseamănă cu plecarea unei mari curse de cai, cu mulţi participanţi. Fiecare jucător cumpără un buletin, mizînd pe calul favorit. Orice s-ar întîmpla pe drum, cîştigătorul este în cea mai mare parte a timpului un outsider. Dibuiţi persoana cea mai puţin bănuită de a fi comis crima şi, nouăzeci la sută, veţi cîştiga. Intenţia mea, nefiind de a-i descuraja pe cititori de la început, prefer să-i avertizez din capul locului că acest roman nu e în genul acesta. Nu sînt decît patru bănuiţi şi fiecare din ei, date fiind împrejurările, ar fi putu comite crima. Dacă elementul surpriză e oarecum micşorat, în schimb pentru toate patru personajele va fi aceeaşi curiozitate, toţi avînd cîte.o crimă pe conştiinţă, şi fiecare fiind capabil să comită alta. Prezint patru criminali de tipuri diferite: fiecare din ei are un motiv personal, care-l împinge spre crimă şi fiecare are metoda sa. în concluzie, soluţia va trebui să fie, ca atare pur psihologică, ceea ce nu răpeşte cîtuşi de puţin din interesul problemei, căci ceea ce interesează mai presus de orice aici, este mentalitatea ucigaşului. În sprijinul celor de mai sus, trebuie să adaug că această afacere, a pasionat mai mult ca oricare alta pe Hercule Poirot. Dar cînd a povestit-o prietenului meu, colonelul Hastings, acesta a găsit-o plicticoasă. Care va fi părerea cititorilor ? Iată întrebarea ce mi o pun.

CAP. I
— Scumpul meu domn Poirot ! spuse o voce dulce şi prefăcută, o voce cu intonaţii studiate, lipsită de impulsivitate şi spontaneitate. Hercule Poirot se întoarse şi salută, strângînd politicos tnîna interlocutorului său. In privirea detectivului belgian, apăru o expresie neobişnuită. S-ar fi spus că întîlnirea aceasta neaşteptată, deştepta în el o emoţie de o rară calitate. — Scumpul meu doma Shaitana ! răspunse el. Amîndoi făcură o pauză, ca doi duelişti care se pregătesc de atac. Erau înconjuraţi de un elegant public londonez care murmura : Incîntător, admirabil ! — Sînt adevărate minuni, nu-i aşa ? Acestea se petreceau la Expoziţia Tahachenior de la Wessex-House, la Londra. Preţul de intrare : o guinee, în beneficiul spitalelor londoneze. Domnule, reluă Shaitana, e o plăcere să vă întîlnesc, În acest moment nu e nici un amator de spânzurătoare sau de ghilotină E oare sezonul mort în lumea crimei? Sau trebuie să se comită vreun furt aici, azi după amiază?... M-ar distra enorm, eventualitatea aceasta. — V-ai domnule, răspunse Poirot, mă plimb pe-aici ca orice burghez cumsecade. O clipă, atenţia domnului Shaitana fu prinsă de apariţia unei încintătoare fete, avînd pe-o parte a capului între bucle, trei cornuri ale abundenţei din pai. Domnul Shaitana se repezi înaintea ei : — Scumpă prietenă, de ce n-ai venit la mine la magnifica mea recepţie ? Am avut o mulţime de lume necunoscută, o femeie chiar m-a întrebat : „Ce mai faci ?". Şi a adăugat : „La revedere şi

mulţumesc !". Săraca, probabil că era de la ţară. In timp ce încîntătoarea persoană răspundea aşa cum se cuvine, Poirot observă frumosul ornament care umbrea buza, supenoară a d-lui Shaitana. O mustaţă frumoasă... o foarte frumoasă mustaţă, poate unica în Londra comparabilă cu aceea a d-lul Herculo Poirot. — Nu-l chiar la fel de stufoasă ca a mea, îşi spuse detectivul hotărît, nu-i ca a mea, dar tot atrage atenţia. întreaga persoană a d-lui Shaitana atrăgea atenţia şi pe bună dreptate. Se silea s-o tacă pe Mefisto. Înalt şi subţire, cu faţa lungă şi melancolică, sprîncenele foarte negre şi accentuate, el arbora o mustaţă cu vîrfurile ridicate în sus prin cosmetice. Hainele sale, de o tăietură elegantă, adevărate opere de artă, produceau o impresie bizară. Orice englez cumsecade, simţea pofta să-i dea un picior undeva. Şi văzîndu-l totdeauna bărbaţii spuneau : Iată-l pe Shaitana, veneticul ăsta blestemat ! Dar soţiile, fiicele, surorile, mătuşile, mamele şi chiar bunicele lor, spuneau : — Oh ! ştii, scumpa mea. E un tip îngrozitor. Dar bogat şi primeşte atît de bine ! Totdeauna avea pregătită cîte o istorie amuzantă şi deochiată, despre alţii. Nimeni nu ar fi putut spune dacă dl. Shaitana era argentinian, portughez, grec, sau dacă aparţinea altei naţionalităţi demne de dispreţul oricărui insular britanic. Trei fapte erau sigure. Trăia într-un lux uimitor, într un superb apartament din Jark Lane. Dădea recepţii strălucite : mari serate, dineuri intime, macabre, respectabile sau pur şi simplu excentrice. Inspăimînta puţin pe toată lumea. De ce semăna astfel groaza ? Imposibil de explicat în termeni precişi. Lăsa impresia că ştie o mulţime de lucruri despre fiecare. De altfel, poseda un deosebit simţ al umorului. Toţi cei ce-l cunoşteau, preferau să nu se ia la ceartă cu el. In după amiaza aceasta, dl. Shaitana se distra tachinîndu-l pe micul detectiv cu înfăţişare ridicolă, Hercule Polrot. — Va să zică, domnule Poirot, chiar şi-un poliţist are nevoie de distracţie. Studiaţi arta în vacanţă ? Poirot surîse cu amabilitate. — Constat, spuse el, că şi dv. aţi împrumutat trei tabachere la această expoziţie. Dl. Shaitana făcu un gest vag. — Eh ! nişte mici bibelouri. Trebuie să vii într-o zi pe la mine d-le Poirot. O să vezi lucruri interesante. Eu nu am preferinţă pentru o epocă, sau o categorie specială de obiecte. — Aveţi gusturi catolice, făcu Poirot surîzînd. — Chiar aşa e. Brusc, pupilele d-lul Shaitana aruncară scîntei, colţurile buzelor se ridicară într-un rînjet, şi sprîncenele sale desenară un unghi fantastic. — Aş putea să vă arăt chiar cîteva specialităţi în legătură cu profesiunea dumitale, domnule Poirot. — Aveţi un „Muzeu negru” personal ? — Eh ! — Dl. Shaitana îşi pocni degetele cu dispreţ. — Ceaşca din care a băut asasinul din Brighton, pantofii unui celebru hoţ de buzunare... copilării absurde ! Cu mărunţişuri deacestea nu mă încurc. Nu colecţionez decît piese rare — Şi ce înţelegeţi dv. prin „piese rare” ale criminologiei, din punct de vedere artistic ?

D. Shaitana se aplecă înainte şi puse două degete pe umărul Iui Poirot. Cuvintele le pronunţa cu un şuierat teatral: — Oameni care au comis crime, domnule Poirot. Detectivul îşi încreţi uşor fruntea. — Ah! vă uimesc, exclamă dl. Shaitana. Scumpul meu prieten, dumneata şi cu mine întrevedem fenomenele acestea, sub un unghi diametral opus. Pentru dumneata, o crimă este chestie de obişnuinţa un asasin, o anchetă, o piesă convingătoare, şi ca încheiere căci dumneata eşti foarte priceput, un vinovat. Atare banalităţi, pe mine mă lasă indiferent. Cel care se lasă prins e un incapabil, un asasin de duzină, care nu mă interesează deloc. Nu, eu mă preocup de punctul de vedere artistic şi nu de excepţii. — Excepţiile ? repetă Poirot. — Da, dragul meu, cei care nu se lasă prinşi, şireţii, cel care reuşesc. Asasinii care nu se sinchisesc nici de cea mai mică bănuială. Trebuie să recunoşti că e amuzant. — Eu aş fi întrebuinţat cu totul alt adjectiv... — Am o idee ! exclamă Shaitana, fără să-i dea atenţie lui Poirot. Dacă aş organiza un mic dineu... un dineu ca să-ţi prezint specimenele mele ? Hotărît lucru, proiectul acesta mi se pare foarte amuzant. Cum de nu m-am gîndit mai de mult la el ? Da, da, văd de pe acum scena... exact. Acordă-mi puţin timp. Să zicem săptămîna viitoare. Eşti liber ? Ce zi ţi-ar conveni ? — Oricare zi din săptămîna viitoare îmi convine, spuse Poirot înclinîndu-se politicos. — Foarte bine... atunci vineri. Vineri şaptesprezece. O clipă, să-mi trec data în agendă. Ideea aceasta mă încîntă. — N-aş putea afirma acelaşi lucru, murmură Poirot. Nu că nu mi-ar face plăcere invitaţia dv... nu., nu... Shaitana îl întrerupse. — Cred că mai degrabă aceasta îţi răneşte mentalitatea d-tale de burghez. Scumpul meu, eliberează-te măcar odată, de mentalitatea aceasta strîmtă de poliţist Poirot răspunse rar : — E foarte adevărat că atitudinea mea în faţa crimei, este aceea a unui adevărat burghez. — Şi de ce, scumpul meu ? Evident, cînd e vorba de o afacere stupidă, însîngerată capabilă să-ţi provoace desgust... atunci, îţi împărtăşesc sentimentele. Dar o crimă, poate fi executată cu virtuozitate, de un adevărat artist. — Sînt de aceiaşi părere. — Şi atunci ? întrebă dl. Shaitana. — Artistul dv. nu e totuşi mai puţin, un asasin. — Dar, scumpul meu domn Poirot, perfecţiunea actului justifică aproape fapta autorului. Omule lipsit de imaginaţie, nu te gîndeşti decît să arestezi criminalul, săi pui cătuşele, să-1 bagi la închisoare şi la nevoie săi atîrni laţul de gît. După umila mea părere, un asasin abil ar trebui să primească pensie de la stat şi să fie invitat la dineurile oamenilor subţiri. Poirot dădu din umeri. — Oh ! nu sînt chiar aşa de insensibil cum credeţi, faţă cu arta crimei. Pe asasinul perfect, îl admir. Dar, e ca şi cum aş admira un tigru. îl contemplu dincolo de gratii şi mă păzesc să intru în cuşcă, numai dacă nu mi-o impune datoria. Căci, amintiţi-vă domnule Shaitana, tigrul e periculos...

tigri ? — Dimpotrivă. — Voi organiza o mică serbare. umeri frumoşi şi un păr cenuşiu. . abil. o vedeai pieptănată ca o fetiţă sau cu tot capul numai bucle uşor în dezordine. completă Poirot cu voce gravă. D-na Ariana Oliver era celebră printre autorii de romane poliţiste şi istorii senzaţionale. Dădu încet din cap.. îndeosebi gramatica era pusă la încercări grele despre aptitudinea de a fi criminal şi despre faimoasele crime pasionale. e destul de primejdioasă. A doua zi însă. era îmbrăcat cu eleganţă. ea părea un ciorap albastru. ieşi înaintea detectivului. . . vă rog? — Dl. d-le Shaitana. aş fi încîntat. Shaitana izbucni într-un rîs mefistofelic şi spuse : — Deci. vă răspund că „amuzant" nu e cuvîntul just : potrivit ar fi „periculos". II UN DINEU LA DL. Hercule Poirot. îl întreabă : — Pe cine să anunţ. într-o zi.După mine. Un maitre d'hotel cu înfăţişare distinsă deschise uşa lui Poirot. de o vîrstă mijlocie. Dl.În fine. Ca de obicei. — Atunci nu vrei să vii să-mi vezi colecţia mea de.. Cu voce slabă şi fără expresie. de a vedea o colecţie de asasini. — Poate ucide. erai sigur că vei găsi un interviu cu d-na Oliver. dar fără a fi luxoasă. era o persoană simpatică. cu fruntea ei complet descoperită şi părul strîns la ceafă într-un mare coc. CAP. Vreţi cu orice preţ să găsesc amuzantă ideea dv.. păru foarte încîntat de surprinderea d-ul Poirot. — îmi daţi voie să vă prezint. Dl. în seara aceea . mai mult ca de obicei. Dl Shaitana. Shaitana isbucni în rîs. Avea ochi mari. avea aspectul său mefistofelic şi linia batjocoritoare a sprincenelor era şi mai accentuată. Hercule Poirot. se deschise fără zgomot. Shaitana. Ca o feministă convinsă. O cunoaşteţi pe dna Oliver. pentru care era mereu în căutarea unei coafuri adecvate. Poirot îl privi în timp ce se îndepărta. d-na Oliver purta coc.. în care aceasta spunea totdeauna : Ah ! dacă ar conduce o femeie Scotland Yardul". Ar avea o credinţă de neclintit în intuiţia feminină. Vă rog să veniţi exact la ora opt. pot conta pe d-ta pe vineri şi Poirot se înclină politicos — Voi veni. Cuvintele mele nu cuprind decît un avertisment. Un murmur de voci străbătu în vestibul cînd maitre d'hotel deschise uşa şi anunţă: — Dl. asasinatul din dragoste şi asasinatul din lăcomie. O mie de rnulţumiri.D. cu un aer gînditor. În seara aceasta. frumoasă. murmură Shaitana. Ia scrisese o mulţime de lucrări în care. martora dv. Apoi o închise cu discreţie. — Ce bravură ! — Mă înţelegeţi greşit. De îndată ce o crimă mai importantă umplea coloanele ziarelor. SHAITANA Uşa apartamentului d-lui Shaitana. — înţeleg. d-le Shaitana. În fond... Şi asasinul. luă pardesiul şi pălăria invitatului. cu un pahar cu sherry în mînă.

ea îl salută pe Poirot. Maiorul Despard. Battle. pe care probabil însă că-l cunoaşteţi. pe care-l cunoştea de mai demult. D-na Lorrimer era o femeie cam de 60 de ani. bărbat frumos. dar pentru profani. Figura sa de lemn se încreţi pentru o clipă într-un surîs. ea avea trăsături frumoase. dl. aveai impresia ca faţa sa fusese sculptată din lemnul unui vas de război. In prezent. — Miss Meredith. Poate nu-i prea recomandabil pentru un doctor. care se găsea de obicei Ia cîte un avanpost al Imperiului. Shaitana. arătînd aerul grăbit al unul doctor faţă de bolnavii săi. — D-na Lorrimer. spuse el. Poirot înţelese şi aprecie simţul umorului pe care-l avea gazda sa.. în rezumat. uşa se deschise şi maitre d'hotelul anunţi) — Doctorul Roberts.negricios şi de-o vîrstă mijlocie. clienţilor mei prea impresionabili. Poirot nu-l întîlnise încă pe colonelul Race. o voce limpede şi pătrunzătoare. Maitre d'hotelul. se apropie de colonelul Race şi începură să vorbească despre sport. a cărui cunoştinţă o făcuse la un banchet literar. Serviciul Secret e un termen melodramatic. Elegant îmbrăcată. spuse ea înaintînd spre gazda sa. Privindu-l pe dl. Numitul personaj intră. Dar mă feresc si pomenesc aceasta. Păru în special încîntat de a fi făcut cunoştinţă cu Battle. Dar poate e din vina mea. Era un bărbat jovial . Caracteristice : ochii mici din care clipea mereu. Un bărbat foarte viguros. un om de lume. tendinţă spre îngrăşare şi înfăţişarea de doctor bine spălat şi desinfectat. dar avea fizionomia tipului acela frumos cam de cincizeci de ani. le ieşi în cale. continuă să anunţe : — Maiorul Despard. de stupid aproape — Îl cunosc pe dl. — Ceilalţi Invitaţi sînt în întîrziere. „Puţină şampanie pentru ca să fie mai plăcută convalescenţa". Cred că le-am spus să vină la orele opt şi un sfert. era unul din cei mai buni copoi ai Scotland Yardului.Cu o voce plăcută de bas. Ii plăcea însă să arboreze totdeauna o aparenţă stîngace. agreabil şi folositor. . — Nu eşti dumneata unul din stîlpii Scotland-Yardului ? Foarte interesant ! Ar trebui să nu te plictisesc cu chestiile astea. Totdeauna m-au pasionat afacerile criminale. părul gri admirabil coafat. — Sper că nu sînt în întîrziere. Poirot. avea o cicatrice uşoară la tîmplă. Simţeai că diagnosticul său va fi exact şi tratamentul indicat. Îi strînse mîna gazdei sale şi fu prezentat celorlalţi invitaţi. — Nu cumva am întîrziat ? întreabă el surîzînd. adăuga dl. îţi inspirau încredere. — Colonelul Race. Shaitana. foarte zvelt. — îmi daţi voie să vă prezint pe şeful poliţiei. Manierele lui alese. cu chipul bronzat. continuă dl. spuse dl. după care îşi reluă aspectul inexpresiv. se spunea. In clipa aceea. Apoi se întoarse să-l salute pe dnul Roberts. dar nu mă pot abţine. Battle. indică destul de exact natura şi întinderea activităţii colonelului Race. o uşoară calviţie. Ha ! rîa ! Uşa se deschise din nou.. cu trăsăturile aspre. Shaitana. Şeful poliţiei Battle. După ce fu prezentat.

— Ce om ciudat ! — Doctorul Roberts? — Nu. Ea vorbea încet. Fără îndoială. constată că avea coc. — Şi d-ta ? — Eu ? i — Vă cunosc foarte bine domnule Poirot. Se mulţumesc să spună : „Nădăjduiesc că cunoaşteţi pe toată lumea". — Domnişoară. Shaitana. voi să-şi ridice buclele de pe frunte şi apoi.. Miss Meredith scoase un suspin uşor. toarte drăguţă.B. — Nu. Mă gîndesc la ceva mai oriental. mărturisi Miss Meredith cu o voce înceată. O lăsă pe Miss Meredith să-şi bea sherry-ul. Dl.. De înălţime mijlocie. — Prietenul nostru respectă uzanţele. e d-na Oliver. cu o voce timidă. Are un bucătar excelent. Miss Meredith încruntă sprîncenele. Ezită o clipă şi reluă : — Femeia aceea e d-na Oliver. — Şi bărbatul acela cu figura de lemn. sugeră Poirot. — Probabil îi plac torturile. în compania lui Poirot. o asigură Poirot. Foarte strict când era vorba de etichetă. răspunse Poirot — Aceea care a scris Cadavrul din Biblioteca ? Chiar ea. îi plăcea să facă prezentări cît mai ceremonioase. al Scotland Yardului.Intră o fată tînără.. de pildă ? Miss Meredith îi privi plină de reproşuri. Ea se cutremură şi adăugă : — Are în el ceva înspăimîntător.C. Tînăra fată aprobă : ! — Constat că azi. începu ea şi se opri brusc. dar în orice caz toate formalităţile acestea sînt un adevărat supliciu. D-ta al descoperit misterul crimelor A.. dorinţa sa este să discutăm despre acest subiect. Shaitana mi I-a prezentat ca şeful poliţiei — Ba da. Fără îndoială că în acest moment ei discută despre otrăvurile care nu lasă nici o urmă. Dl. — Da. — Ca vînătoarea de vulpi. cam de 20 de ani. Niciodată nu ştii ce are de gând. Priviţi-i pe d-na Oliver şi d-l Roberts. cu uimire.. Cîteodată nu e prea plăcut. oamenii trec cu vederea prezentările. Shaitana. Poirot îi veni în ajutor. doctore femeile presimt o muţime de lucruri. dl. avea ochi mari cenuşii şi nu era deloc fardată. observa detectivul cu un surîs. — Dl. . Miss Meredith îşi apropie sprîncenele una de alta. făcîndu-i un compliment plin de galanterie. mă faceţi să roşesc. —Omul acesta nu-mi place deloc. — Nu s-ar spune-că are o adevărată predilecţie pentru crime. Ea îl privi cu un aer de neîncredere şi apoi isbucni în rîs. Plăcerile lui trebuie să fie crude.. părul căzînd în bucle castanii îi acoperea ceafa . Uitînd cum era pieptănată. — Dineul său vă va place totuşi. scriitoarea ? D-na Oliver vorbea cu d-l Robert şi vocea el se auzi clar : — Inutil să negi innuiţia feminină. —-Sînteţi plin de indulgenţă domnule Poirot. Shaitana îi întinse un pahar de sherry. — Oh! Dumnezeule ? Eu sînt ultima ? exclamă ea.

în laboratoarele moderne de pildă. n-ar fi pe placul cititorilor mei. se rugă să fie iertat pentru faptul că nu invitase un număr egal de oaspeţi de ambele sexe. d-na Oliver. Dvs. singura domnişoară prezentă. currara. profitaţi de ocazie şi scoateţi din poşetă stiloul şi carnetul de autografe. Maitre d'hotelul deschise larg uşile anunţînd : — Dineul e servit. Părerile sale păreau documentate şi criticile sale obiective. Poirot între d-na Lorrimer şi d-l Roberts. Miss Meredith se afla între şeful de poliţie Battle şi maiorul Despard. cînd e vorba de femei. puteau să scape de bătrînii unchi cu moşteniri. doctorul Roberts adoptă un ton profesional şi începu să vorbească despre ultimele descoperiri în domeniul tratamentului bolii somnului colonelului Race care se afla în faţa sa. — Ce are a face ? E tot una. — Aş fi crezut dimpotrivă. Shaitana părea şi mai diabolic ca de obicei. In cuvinte alese.— De ce nu — Toţi oamenii celebri mă intimidează. De cealaltă parte a mesei. Pronosticurile lui Poirot se adeveriră întocmai. A fost folosită de sute de ori. Acesta-i spuse lui Poirot în glumă. d-na Oliver îl întrebă pe maiorul Despard dacă nu cunoaşte o otravă extraordinară şi foarte rară. — Vai ! ce n-aş da ieu acum să fiu măcar pentru o clipă. — Mai degrabă le veţi găsi la oamenii civilizaţi. Secretara mea n-ar înţelege o boabă şi cititorii mei nici atîta. E uşor să amesteci toate numirile astea ştiinţifice. iar la stînga sa. Dineul fu delicios şi servit la perfecţie. în lumina slabă la celălalt capăt al mesei. spuse d-na Oliver. strălucire albăstruie de sticlă de Islanda. rectifică Poirot. Maiorul Despard răspunse sec: — Triburile primitive sînt cele mai demodate. Aş voi ceva inedit. Hercule Poirot oftă cu prefăcătorie.. La dreapta sa se afla d-na Lorrimer. nu-i aşa ? — Aflaţi că sînt belgian. spuse Despard. crimele nu mă prea pasionează ! Şi nici nu cred că femeile se pot interesa de atare istorii Totdeauna bărbaţii sînt cei care devorează romanele poliţiste. Ce pleaşcă pentru exploratorii de odinioară ! întorşi acasă. — In ceea ce mă priveşte. Lumină difuză. sau mai ştiu ce altceva. panouri de stejar lustruit. Ele recurg la excelentele reţete. în aparenţă Inofensivi şi care produc maladii mortale. făcîndu-l să înghită cine ştie ce drog necunoscut. — Ba da. Părăsindu-şi aerul glumeţ. D-na Lorrimer se întoarse spre Boirot şi începu să-i vorbească despre noile piese de teatru. Culturi de microbi. streptococi. aceasta e învechită. — Domnul meu. Dimpotrivă. — Sper că n-o să vi se permită să acaparaţi toată seara. chiar cea din urmă vedetă. — Nu vă intimidaţi domnişoară. că ele continuă să inventeze noi fierturi de ierburi şi alte Ingrediente. francezii nu prea pierdeţi timpul. — Rafinamentele acestea ştiinţifice. Discuţia devie apoi în domeniul literaturii şi apoi în cel al politicii internaţionale.. actor de cinema. Poirot constată că vecina sa era o femeie foarte informată şi de o inteligenţă superioară. odinioară folosite de strămoşii lor. Ce părere aveţi d-le Battle ? . dl. stafl-lococi.

Mi-e ruşine. Se servi cafeaua. — Cine joacă bridge ? întrebă dl.— In viaţa reală. Ea amestecă cu îndemînare cărţile. cel de la Scotland Yard nu descoperiţi decît o mică parte din crimele comise zilnic. In fiecare zi se produc tot felul de accidente : accidente de vînătoare. se găseşte o altă masă de bridge. doamnă Oliver. cu nişte căşti ridicole şi care necăjesc oamenii prin parcurL Vorbesc de o femeie care să conducă. . D-na Lorrimer ştiu că joacă. Maiorul Despard se aşeză încet pe scaun. Altfel. serviciul de cercetări criminale. Nu accept nici o Invitaţie la un dineu. De obicei toţi se opresc la arsenic. nu le mai rămîne nici o speranţă. Shaitana. Bine. — Perfect ! Şi maiorul Despard. otrava aceasta de o întrebuinţare atît de comodă şi care se poate procura atît de uşor. — Dacă aş vrea să comit o crimă. dau dovadă de un remarcabil sînge rece şi de o măestrie extraordinară. Dl. De obicei. Deasemeni doctorul Roberts. Ea s-ar achita foarte bine de însărcinările sale. îngrozitoare. dar ce să fac ? Traseră la sorţi partenerii d-nei Lorrimer îl căzu de parteneră Anne Meredith. continuă dl. cu ochii la 'Anne Mereduh. Luăm cărţile albastre nu-i aşa ? Pot juca cu ambele la fel de bine.. Shaitana. începu dl.. Scuzîndu-se pentru neatenţie. — Vai de capul lor. D-na Lorrimer. aprobă d-na Oliver. făcînd apel la Instinctele ei feminine. imediat adorm. — Da. cu o felie respectabilă de pateu. are o mulţime de ocazii prielnice. — Aş proceda foarte simplu. maiorul Despard taie pachetul de cărţi care i se întinsese. dacă nu se termină cu bridge.. observă şeful poliţiei Battle. spuse dl. ordonă d-na Lorrimer nerăbdătoare. ca şi cum abia acum ar fi descoperit că e foarte drăguţă. Vorbiţi aşa fiindcă dv. femeile acelea agent. servindu-se generos. răspunse şeful poliţiei. — Prostii. dar vă avertizez că nu ştiu prea bine. Mă înebunesc după jocul ăsta. — Tăiaţi vă rog. Jucaţi aici toţi patru ? — Minunat ! Se va juca bridge îi şopti d-na Lorrimer lui Poirot. Dacă aţi avea cel puţin o femeie. împotriva maiorului Despard si doctorului Roberts — Femeile împotriva bărbaţilor observă d-na Lorrimer aşezîndu-se pe scaun. III. — încercaţi să cîştigaţi. oamenii nu prea se sinchisesc de aceste subtilităţi. Roberts amestecînd celălalt pachet de cărţi. găsiră acolo o masă de bridge. de pildă. — Dar avem. O PARTIDA DE BRIDGE Cînd Invitaţii se reîntoarseră în salon. — Protestez! strigă doctorul Roberts. Shaitana schiţă un surîs : — Dat fiind că otrava este arma favorită a femeilor.. Shaitana. — In camera alăturată. spuse d-na Oliver. o facem totdeauna din greşeală.. d-le Battle.. domană Lorrimer. Dar d-ta Miss Meredith ? — Da joc. anunţă dl. rîzînd cu poftă. Cînd ne otrăvim pacienţii. Să arătăm bărbaţilor că nu totdeauna sînt cei mai tari. trebuie să existe pe lume o mulţime de otrăvitoare nebănuite — Fără îndoială. Shaitana. CAP. dădu repede cărţile. Rîndul dv. — Deasemeni un doctor. — Femeile sînt foarte abile criminale.

— Stăpînul casei trebuie să fie în camera cealaltă. fără zgomot. şi rezultatul a fost dezastruos. Shaitana făcuse aşa fel încît salonul să pară luminat numai de flăcările din cămin. dar pînă la urmă trebuiră să se resemneze : Poirot şi d-na Oliver împotriva lui Battle şi Race. — Eu nu joc. „Patru cupe". Totdeauna se producea o scurtă pauză. Ieri de pildă. Apoi. îşi luă poşeta de seară brodată şi-şi opri la timp gestul de a-şi ridica părul de pe frunte. Acolo jocul era în toi. In timp ce d-na Oliver anunţa două sans atouri. îi spuse el lui Poirot. Asta mi se intîmplă numai rareori. O mică lampă cu abajur aşezată lîngă el îi permitea să citească dacă ar fi avut ce. avusese o pică. înainte de anunţarea lui Despard. ci fiindcă totdeauna voia să dea o lovitură sigură. „Contra". El anunţase o pică. Gel mai mult cîştiga colonelul Race. Apoi traversă salonul şi se aşeză într-un fotoliu larg. spuse şeful de poliţie Battle. — După părerea mea. Shaitana surîdea. inunda masa de bridge. Cu toate că era o jucătoare slabă. Sexul tare obţinuse o victorie zdrobitoare D-na Oliver pierdea trei livre şi şapte shilingi. Shaitana îi scrută un timp. manche şi robec. în timp ce altă lumină mai puternică. „O cupă". Dl. . Seara aceasta. Din plafon se răspîndea cu discreţie. aprobă Poirot. Pe o măsuţă se afla o tablă cu sticle şi pahare. cu surîsul pe buze. — Să tragem locurile. clipind uşor din ochi. — Eu la fel. avînd acelaşi surîs pe buze. dar de obicei mă culc devreme. Ceilalţi protestară.. — Astă seară am avut o ghină teribilă. spuse ea. „Trei trefle". Shaitana clătină din cap. „Patru carale". — Douăsprezece şi zece. părea că-l încînta în chip deosebit. o lumină indirectă. Figurile erau serioase şi anunţurile se succedau rapid. trecu în cealaltă cameră. c-o să reuşeşti s-o faci. surîsul său mefistofelic îi reapăru pe figură.Se îndreaptă spre o uşă şi ceilalţi patru îl urmară într-un fumoar confortabil mobilat. Shaitana îi privi o clipă. d-na Oliver. Avem timp să mai facem o partidă ? — Pe mine să mă iertaţi. e cam tot aceea. — Contra. în faţa căminului. — Cinci carale. Partenera sa. de unde se auzeau vocile jucătorilor. „Trei pici". dl. Dl. Ea achită pierderea. spuse cu mărinimie şeful poliţiei Battle. propuse Race. Colonelul Race îşi consultă ceasul. Şi d-na Oliver se ridică. dl. Lumina focului strălucea în dopurile de cristal. Dl. — Sans atout ! striga d-na Larrimer cu glas limpede şi hotărît. Bridge-ul nu mă amuză de loc. Din fericire. m-au atacat cu o pică. N-aş fi crezut. dar atacase cu o treflă.. d-na Oliver se dovedi în schimb o bună platnică. anunţi colonelul Race aşa partener zic şi eu. Cu dibăcie. Nu fiindcă ar fi jucat încet. — Patru cupe. am avut o şansă superbă. Surîdea neîncetat. unde aştepta o a 2-a masă de bridge. propuse colonelul Race. „Pas". Cu figura crispată luminată de reflexele căminului. — Trei cupe î anunţa doctorul Roberts pe un ton agresiv: — Pas ! spunea liniştită Miss Meredith. — Să facem socotelile. ameninţînd că nu joacă fără el.

Race schimbă o privire cu Poirot şi se apropie mai mult. La rîndul său ridicase mîna neînsufleţită şi o lăsase să cadă la loc. vino o clipă aici-. — O clipă vă rog. cu un strigăt înăbuşit. D-na Oliver continua sa urmărească jocul. Shaitana. Aţi putea să-mi spuneţi cine a intrat şi a ieşit de aici astă seară ? Robert holbă ochii. doctorul Roberts străbătu camera repede cu pasul doctorului chemat în pripă la un C37 grav.. spuse el cu o voce oficială care nu semăna de loc cu aceea pe care o avea de obicei. cu toată înfăţişarea sa stupidă era un om plin de iniţiativă. Partida se anunţa palpitantă. După ce examina. se apleca Poirot îl urmă într-o clipă şi-şi îndreptă privirea spre locul pe care i-l arăta colonelul Race. Deodată. Poirot examina gura d-lui Shaitana. că un buton format dintr-un rubin. Ginci trefle contra. fără să atingă. — Ginci sans-atout-url. Iar jucătorii erau absorbiţi de partida lor. Acum. Cu corpul drept. . D-na Lorrimer şi doctorul Robert. . înălţînd din sprinceană. — Sînt dezolat că trebuie să vă anunţ o veste rea : dl. Colonelul Race se îndreptă spre dl. şeful de poliţie Battle îi opri trecerea. Shaitana era în acelaşi loc lîngă foc. cu sprîncenele încruntate. Despard. — Cine-a intrat şi a ieşit ? Nu ştiu. Shaitana urmat de Poirot. Şeful poliţiei se întoarce : — Aşa este. trecură dincolo. este mort. nu sa mişcat nimeni de la locul lui. D-na Oliver se apropie de masa de joc. Dl. gazda noastră. Race îl întrebă din ochi şi Poirot dădu din cap afirmativ. colonelul Race îi arătă bărbatul tăcut. doctore. Poirot apucă una din mîinilc d-lui Shaitana şi o lăsă să cadă la loc. trăsăturile sale pierduseră orice urmă de inteligenţă. Pe cînd Battle se apleca spre el. cu corpul său masiv.Cu toţii. şi aspectul diabolic al figurii dispăruse.Cu capul în piept părea că doarme.. înfăţişare marţială şi aer competent. —Vă rog să mă iertaţi d-le Shaitana. . Toate capetele se întoarseră spre el şi mîna lui Anne Meredith rămase în aer deasupra unui as de pică a mortului. dar trebuie să plec spuse Race. Fără a părea. Hercule Poirot clătină din cap. împodobea cămaşa de seară.. Battle se pregătea să preia situaţia în mînă. Şeful de poliţie Battle. Anne Meredith care scoase un ţipăt înăbuşit. şeful de poliţie Battle se ridică. — Dar e imposibil. se ridicară. aşezat în fotoliu. Mînat de instinctul profesional. obiectul care părea un buton suplimentar de pe cămaşa d-lui Shaitana. gura era căscată. dar nu era cazul.. Shaitana nu făcu nici o mişcare . — D-le Battle. — Aşteptaţi. Şeful poliţiei veni la el. — Contra. spuse d-na Lorrimer cu voce gravă. întrebă în şoaptă.— Colonelul spuse tare. S-ar fi spus. Dl. privea fix înaintea lui. — Ce s-a întîmplat ? Cu un semn discret. Şeful poliţiei se apropie de jucători. d-nă Lorrimer ? — întocmai.

d-le Poirot. fie pentru a bea ceva.. domnul Shaitana a fost asasinat. nici ceilalţi servitori? — Nu. asasinul risca de o mie de ori să fie prins. Acesta e cuvîntul : înjunghiat ! Şi pe neaşteptate întrebă : — A părăsit vreunul din dv.. nimeni n-a văzut nimic. Sau poate că era deja mort. — Din nefericire nu putem preciza. — Dar n-a făcut-o. D-na Lorrimer rosti pe un ton tăios : — Asasinat ? — Dumnezeule ! bîlbîi doctorul Roberts. Deocamdată. în celălalt capăt al camerei. spuse Battle. Şeful de poliţie Battle se uită întrebător la Despard. Cei patru jucători trecură încet pragul. compătimire. dar afară de acestea. Apoi se îndreptă spre bărbatul cu figura serioasă de lingă el : — D-le colonel Race. — Bine.. mai mult de o oră. douăzeci şi cinci de minute şi patruzeci de secunde !" — Era în faţa focului. spusele d-nei Lorrimer. nici o altă indicaţie folositoare. Shaitana era aţipit. — înjunghiat ! declară el. Vom vedea aceasta imediat. am făcut-o de două ori. masa de bridge in cursul serii? Patru feţe îşi schimbară înfăţişarea: Battle citi : teamă. iată ce complică ancheta. — Lăsaţi mă să-l examinez! strigă doctorul nerăbdător. Despard holbă mereu ochii zăpăcit. Battle ridică receptorul telefonului şi după ce vorbi cîtva timp. Am primit ordin să mă ocup de această afacere. — Ei? Maiorul Despard se ridică ţeapăn ca un soldat în poziţia de drepţi. anunţă : — Poliţia trebuie să sosească dintr-o clipă în alta. fie pentru a pune un butuc pe foc.. Pot paria că aceasta va fi concluzia doctorului nostru. vă rog săi întovărăşiţi. Anne spuse cu o voce şovăitoare : — Da. — Vă rog să mă iertaţi. indignare şi teroare. Cînd m-am îndreptat spre cămin. Medicul legist ra fi aici într-un minut. vă rog să vă duceţi în camera alăturată. întorcînd spre Battle figura sa fină şi inteligentă. Shaitana ar fl trebuit să strige. După părerea dv. dar nimeni nu atinge cadavru! înainte de sosirea medicului legist. e toarte adevărat. maitre d'hotelul. Poate e vorba numai de o sincopă. Referitor ! La ce risc se expunea asasinul. izbucni într-un plîns cu sughiţuri. Asasinul a profitat de o şansă unică. . Acesta confirmă dînd din cap. Şeful de poliţie Battle clătină încet din cap. răspunse liniştit : — Se pare că fiecare din noi a părăsit masa în timpul serii. D-na Oliver. Părea un mandarin chinez din porţelan. mai puţin de două ore. a adus tava cu băuturi chiar cînd ne aşezam la masa de bridge şi deatunci n-a mai venit. Personal. După cum spui şi d-ta prietene. Şi nimeni n-a auzit nimic. — Asasinat ! repetă Anne Meredith tulburată. — Aţipit ? — Cel puţin aşa am crezut — Posibil. După o pauză. Ce bine ar fi să putem afirma : „Omul acesta este mort de o oră. da. de cît timp a murit Shaitana ? Eu aş zice o oră şi poate si mai mult. Doamnelor şi domnilor.— Nici maitre d'hotelul.

politicoşi şi de treabă. urmat de inspectorul divizionar care vorbea cu Battle. nu par să fi comis o crimă.. După dv. Battle ieşi din cameră. Ne veţi spune constatările dv mediat. colonelul Race şi şeful poliţiei Battle luară loc în jurul mesei din sufragerie. am intuit că nu prea are conştiinţa fără pată. n-ar putea fi decât doctorul Robert». Fără să atingă nimic. Foarte adesea sînt oameni încîntătorî. Asasinii seamănă perfect cu oamenii cinstiţi şi-n viaţă nu se deosebesc cu nimic. Absolut imposibil. dna Oliver. D-na Oliver continua să suspine. — Acum vă înţeleg. Vanitatea sa era deopotrivă de mare ca şi prostia sa. protestă d-na Oliver. d-le Poirot. Şi prostia a plătit-o cu viaţa. doamnă Oliver. — Iată oamenii noştri. Ancheta îşi urma cursul. Odată sau de două ori. . Mă duc să le deschid O clipă. anunţă Battle. se întoarse spre Poirot : — înainte de ai interoga pe aceşti patru invitaţi. domnule Poirot. — În acest caz. patru asasini. — Imposibil. aveţi vreo idee despre mobilul crimei ? Detectivul belgian răspunse rar : — Da. fotografiat şi ridicat din salon. Un funcţionar din serviclui antropometric luase amprentele digitale şi apoi plecase.. —Aţi pune mîna în foc. Şeful poliţiei Battle. păzea un agent. Patru „copoi” şi. aş vrea să aud ce aveţi să-mi spuneţi. pot furniza cîteva explicaţii. Să te travesteşti în diavol ca să înspăimînţi oamenii! ce copilărie ! Uşa se deschise.Poirot se îndreptă spre masa de bridge. Intră medicul legist cu trusa în mână. Battle clătină gînditor din cap. Dar ia spuneţi-mi : . Şeful poliţiei îşi muşcă buzele şi fu pe punctul să fluiere uimit. Poirot aprobă. Cadavrul fusese examinat. PRIMUL E ASASINUL ? O oră mai târziu. Apoi venea un fotograf. clătină din cap. hai ? Asasini în carne şi în oase ? Afirmaţi că aceasta era intenţia sa ? Nu cumva ne întindea o cursă ? — Oh ! cîtuşi de puţin ! Shaitana afecta o atitudine mefistofelică. Nu mi-a spus nimic. Dar de ce? În aceeaşi clipă se auzi o sonerie şi paşi. Instinctul meu nu mă înşeală niciodată. Shaitana nu v-a făcut vreo aluzie asupra recepţiei pe care o dădea astă seară ? Şeful de poliţie Battle îl privi cu curiozitate : — Nu. CAP. De la prima vedere. Ce stupid tip ! Oriental ! murmură Hercule Poirot.— D-le Poirot. În vestibul.dl. declară d-na Oliver. IV. Pentru momet trebuie să îndeplinesc formalităţile necesare. Nici unul din aceste persoane. Poirot repetă convorbirea pe care o avusese cu Shaitana la Wessex House. — Specimene rare. Hercule Poirot. spuse şeful poliţiei. O recepţie de opt invitaţi. această recepţie ascundea o intenţie ? Foarte încet şi cu prudenţă. examina totul.

. ca o scuză. — Viaţa adevărată se deosebeşte puţin de romane. Battle ezită o clipă în faţa privirii elocvente a doamnei Oliver. vedeţi. Roagă-l pe doctorul Roberts să binevoiască să vină aici. adăuga ea repede. — Oh ! bărbaţii !. se dovedise o bună jucătoare de bridge. ~ E doctorul Roberts. domnule Poirot ? Poirot dădu din cap afirmativ.. — N-o vom şti niciodată. ceva mai puţin sigur pe sine ca la început. Domnule Battle.. Îi vei găsi pe Anderson cu cei patru invitaţi. spuse el. — Du-te în fumoar. Asasinul îşi închipuia fără îndoială că Shaitana îşi oferea o seară de distracţie. Vreau să spun într-un roman. foarte verosimilă. replică Battle. dar. Ca să-şi ascundă jocul. Recunoştea tituaţia oficială a colonelului Race şt Poirot colaborase deseori cu poliţia.. ce credeţi. arată clar. dat fiind că poliţia e condusă de nişte bărbaţi. Era secretul lui Shaitana. declară Battle. pe care o va sfîrşi dînd pa vinovat pe mîna poliţiei. doamnă Oliver. îşi dădu părerea asupra spuselor lui Poirot.Battle se întoarse spre colonelul Race ! — Dv. cu condiţia ca nimeni să nu ne întrerupă (aruncă o privire elocventă spre doamna Oliver) şi să nu se facă nici o aluzie la ce ne-a spus domnul Poirot. --Dar le-avea chiar ? mmmd Poirot ridică din umeri. N-am şovăi s-o facem dacă în capul Scotland Yardului s-ar afla o femeie. Battle trebui să-şi amintească faptul că d-na Oliver. Glumele sale erau cam periculoase şi se spunea că era fără milă. — Ipoteza aceasta. Battle se îndreptă spre uşă şi chemă-agentul de serviciu de pe coridor. trebuie să procedăm cu prudenţă şi încetineală.Dar nu e prea reuşită. — Dacă vreţi puteţi rămîne toţi. Neasociindu-se la bănuielile d nei Oliver. că a ghicit adevărul. N-ar aştepta prea mult timp. şapte şilingi. era altă chestiune. l-aş aresta imediat. domnule Battle. — Răposatul Shaitana. repetă d-na Oliver cu încăpăţînare. El (sau ea) îşi închipuia că Shaitana avea probe formale. Dar a permite doamnei Oliver să rămînă. Şi mental începu să compună un articol de jurnal. — Unuia i-a fost frică. Nu sînteţi de-aceeaşi părere. Un bărbat în aparenţă atît de simpatic. asasinii se arată totdeauna simpatici. pe care l-a luat cu el în mormînt. afacerea aceasta mi se pare complet absurdă. — Eu l-aş fi ascultat ultimul. avea o reputaţie ciudată. suspină doamna Oliver. bărbaţii !. din partea mea nu văd nici un inconvenient. Din punct de vedere profesional. Ne-am înţeles ? — Perfect. cu toată pierderea ei de trei livre. domnule colonel ? Race dădu din umeri. În locul dv. Doctorul Roberts intră.. spuse d-na Oliver. spuse doamna Oliver. — Dacă am începe interogatoriul ? propuse şeful de poliţie Battle. Colonelul Race schiţă un gest să se scoale. — Ştiu . Moartea sa. clipind uşor din ochi. dar n-ar fi putut afirma ceva sigur. cel puţin despre unul din invitaţi Ii bănuia pe toţi patru. admit cu greu că un om .. arată că Shaitana ştiuse ceva.

— Şi doamnele ? — D-na Lorrimer s-a dus odată să îndrepte focul din cămin. că m-a întrebat dacă băusem şi eu. Dar toate amănuntele acestea sînt aproximative. aduceţi-vă aminte şi spuneţi-ne de cîte ori aţi părăsit masa de bridge ? încercaţi să ne spuneţi şi de cîte ori au plecat şi au venit ceilalţi ? După cîteva clipe de reflexie doctorul Roberts mărturisi sincer : — Abia îmi pot aminti propriile mele mişcări. După cum ştiţi. Cred că ne-am aşezat la joc. După cum v-am spus. cînd şi-au părăsit partenerii dv. Mai aştept să vă informaţi despre relaţiile pe care le-am avut cu el. O veţi constata. — Foarte bine. A doua oară nici nu i-am mai privit. destul de neprecis. — Ştiţi cumva dacă el şi Shaitana se vizitau ? — Nu. Cam după o oră am îndreptat focul . cu puţin timp înaintea mea. jucam un sauns-atcut complicat. Doctorul dădu din cap energic. tar a treia oară ţin minte vag că mi-am spus : „Ce copleşit pare ticălosul ăsta". toarte greu să vă răspund. De fiecare dată priveam mortul. Vă rog să răspundeţi la întrebările mele : Cunoaşteţi bine pe celelalte trei persoane ? . trebuie să fac o anchetă. — Iată-ne nu prea avansaţi. Dar nu l-am privit mai de-aproape. într adevăr. nu-i aşa ? — Da. In clipa aceea. doctore Roberts. N-aş fi avut nici cel mai mic motiv să scap de acest sărman Shaitana. după puţin timp m-am dus să aduc băuturile (cam la penultima mînă) şi pe la unu jumătate am băut whiskyul. pe care-l cunoşteam foarte vag. n-aş vrea să fiu în pielea celui care a comis crima... altădată am adus ceva răcoritor celor două doamne şi a treia oară am băut un whisky cu apă de Seltz. ca şi pe Miss Meredith. Shaitana nu mi-a vorbit niciodată despre acest lucru. Cred că i-a spus ceva lui Shaitana. Un surâs uşor îi crispa colţurile gurii. Despard s-a ridicat să aducă o scrumieră. Halal de doctore Roberts. masa de bridge ? Doctorul Roberts încruntă sprîncenele. — Nici de ea nu v-a vorbit niciodată Shaitana ? — Nu. ca autor a unei cărţi de călătorie foarte interesantă. dar nu sînt sigur. Omul acesta mă distra cu excentricităţile sale. — Bine. Odată m-am dus să pun un butuc pe foc.. şi joacă bridge admirabil. Nu sînt un imbecil. ceea ce înseamnă că am trecut de trei ori pe lingă el.. — Asta sare în ochi.poate fi înjunghiat în timp ce alte trei persoane găsesc la cîţiva metri de el. — Mie greu. aţi crezut că dormea ? — Aşa am crezut prima dată. . ml aduc aminte. Brrr. pe la 9 şi jumătate. — La ce oră ? — Nu v-aş putea preciza. spuse Battle. Acum spune-mi. M-am ridicat de trei ori. Pe Despard îl cunoşteam din auzite. astă seară lam întîlnit prim» oară. foarte bine crescută şi inteligentă. — Masa cu băuturi era lîngă fotollui lui Shaitana. O cunoaştem puţin pe doamna Lorrimer — Ce ne-aţi putea spune despre ea ? — E văduvă.. Nu pot afirma mai precis. apoi a doua oară ca să ia ceva.. Pe Miss Meredith şi pe Despard. Cum să vă conving că nu sînt vinovat ? — Nu comiţi o crimă fără motiv. — Şi de fiecare data.— Nu prea. N-am avut nici un motiv să-l suprim pe Shaitana şi nu eu l-am ucis. l-am întâlnit pentru prima oară astă seară. doctore Roberts.

n-ai vrea să-mi spui părerea d-tale. Fără îndoială.. — Trebuie să fi fost un om tare de înger. observă doctorul Roberts.— Şi Miss Meredith ? — Sînt sigur că a părăsit odată masa de bridge. din metal strălucitor. îi încercă vîrful şi fluieră uimit. completă şeful de poliţie Battle. spuse Battle. Glouchester Terrace.. După mine. Eram partenerul ei. — încîntat. W. doctore.. observă gînditor : — Eraţi în aşa telaşezaţl la masă. — Nu. Nu cred că o femeie ar fi putut comite crima aceasta. A venit în spatele meu. Aparţinea lui Shaitana şi se găsea pe masa de îngă uşă. .. Telefon :Bayswater 23896. Acesta e punctul d-tale de vedere ? — Cam acesta ar fi. Bănuielile mele cad pe Despard. nu i nici o îndoială. Examinaţi cu deamănuntul hîrtiile lui Shaitana şi e sigur că veţi descoperi o indicaţie. să te prmesc oricînd vrei. — Cu alte cuvinte. Vă mulţumesc pentru bunăvoinţă. — Adică. risca enorm şi asta arată ca avea un motiv serios. a făcut să se nască în sufletul asasinului ideea crimei. — M-am exprimat greşit. Asasinul şi-a pus la punct crima. terminat printr-o piatră preţioasă rotundă. că asasinul îl avea la el. — Nu chiar atît de multă.. afacerea se poate vedea dintr-un alt punct de vedere : vederea acestei arme. — Desigur. — In acest caz. Poate vă voi vizita zilele acestea. Battle clătină din cap. — Ce armă ! Ce armă ! Jucăria asta e ideală pentru ucis. Nu mai ştiu precis ce-a făcut.-e vorba de o inspiraţie de moment şi nu de o crimă premeditată. 'doctore Roberts. 2. — Da. spuse Battle. Intră în carne ca în unt. — Mulţumesc. Battle scoase un instrument lung şi foarte subţire. Uitaţi-vă. Vreţi să-mi daţi adresa dv. Apoi privi puţin jocul celorlalţi după care se plimbă puţin prin cameră. scandalul ar putea să displacă clienţilor mei. Dacă vreunul din jucători ar fi ridicat ochii în momentul critic. — Aveţi vreo întrebare să-i puneţi doctorului Roberts ? Sînt sigur că vă va răspunde cu plăcere. Nădăjduiesc că ziarele nu vor vorbi prea mult de mine. asasinul n-a avut decît să se servească de el Ce noroc să pună mîna pe aşa instrument ! — E un punct de vedere. spuse Roberts. — Foarte uşor. Singura persoană care ar fi putut observa ceva era „mortul" şi. ca de la om la om ? — De ce nu ? — Care din trei după părerea d-tale ?. Battle îşi drese glasul — Nu vă mai reţin. Şi cu dibăcia unui scamator. masa era puţin de-acurmezişul şi între noi e o vitrină foarte frumoasă. — Jucătorii de bndge erau prea absorbiţi de partidă.. Tare-aş vrea să-l cunosc. Doctorul dădu din umeri. Dar ia spune doctore Roberts. Acum îmi dau seama că Shaitana era foarte uşor de înjunghiat. printre alte obiecte... Nu se teme de riscuri. — Evident. 200. în acest caz. „mortul" e asasinul. E un bărbat căruia nu-i lipseşte curajul şi a dus o existenţă aventuroasă unde trebuie să iei hotărîri rapide. — Să nădăjduim. — Veţi reuşi. intrînd aici.. Doctorul Roberts luă obiectul şi-l examina cu un aer competent de profesionist. Şeful de poliţie Battle se întoarse spre Poirot. ca să mai dea atenţie la ce se petrecea în jurul lor.. privindu-mă cum joc. că nimeni nu era în faţa mortului. ? — Desigur. absolut ca în unt. norocul n-a fost pentru bietul Shaitana. îmi închipui că a fost necesară o anumită forţă. Seful de poliţie Battle.

— Anunţ poate prea îndrăzneţ. nu-i aşa ? Doctorul Roberts părăsi camera cu pasul său din nou elastic. — Unde l-aţi întîlnit pentru prima oară ? . — Şi dumneata doctore ? Ochii lui Roberts străluciră. De pildă. Doriţi fără îndoială să-mi puneţi cîteva întrebări ? — Nu. Cînd au chef. Noi n-am avut nici un atout. intră în sala de mîncare. doamnă. Desigur situaţia nu e prea plăcută. cu toate otrăvurile care nu lasă urme. Nu m-ar mira ca bridgeul. Cît despre Miss Meredith. Puţin palidă. îi întîlniră pe cei ai şefului poliţiei. V AL DOILEA E ASASINUL ? Doamna Lorrimer. dar nu eram prieteni. nu. este asasinul. Ea aşteptă sa fie întrebată. — Cine a cîştigat ? — Doamna Lorrimer a cîştigat de fiecare dată Miss Meredith a cîştigat primul rober şi le-a pierdut pe celelalte două. bună seara domnilor. Bună seara. împotriva doamnelor. Ochii săi cenuşii strălucind de inteligenţă. Al treilea rober : d-na Lorrimer şi cu mine. Despard nu joacă prost. ea nu face greşeli. începu şeful poliţiei Battle. — Şi cum erau împărţiţi jucătorii ? — Primul rober : Despard cu mine. După ce se închise uşa. ca jucători de bridge? — D-na Lorrimer e o jucătoare de mîna întîi.— Fără îndoială. — Atunci. dar am observat că asta nu e un defect. Aveam puţin avans : Miss Meredith şi Despard erau puşi la amendă. Eu vă întreb c« părere aveţi despre partenerii dv.că una din cele patru persoane care erau în această cameră. împotriva lui Miss Meredith şi Despard. — Datoria d-tale trece mai presus de orice. Aveţi un subiect bun. doamnă Oliver. — Mai aveţi vreo întrebare să-mi puneţi ? Poirot clătină din cap. Ea acceptă fotoliui pe care i-l oferea colonelul Race şi se aşeză în faţa lui Battle. cîte robere aţi jucat ? — Trei. şi-şi cumpăneşte totdeauna loviturile. — Nu prea bine. născocesc o crimă de-o sută de ori mai pasionantă. Doctorul Roberts se ridică. ea rămăsese totuşi perfect stăpînă pe sine. la curent cu toate succesele pe care le-aţi repurtat.. sorţii au făcut să schimbăm partenerii. dar la ce bun să încerc să mă sustrag ? E limpede. doamna Oliver declară cu amărăciune : — Ce subiect! ce proşti sînt bărbaţii. Battle v-a întrebat ce părere aveţi despre partenerii dv. Caut doar să pun în ordine cîteva amănunte. — îmi cer Iertare că vă deranjez. Şi cititorii mei cresc. să-i aducă un venit frumos. CAP.Ne-au bătut bine de tot. împotriva lui Despard şi d-na Lorrimer. înţeleg. Shaitana ? întrebă Battle. Al patrulea rober : din nou Miss Meredith şi cu mine. dar nici nu e o jucătoare strălucita. Îl începeam pe al patrulea cînd aţi intrat. Al doilea rober : Miss Meredith şi cu mine. ca aspiranţi la titlu de criminal. Nu duc niciodată lipsă de subiecte. surîzînd politicos. mai bun decît otrăvurile care nu lasă urme. — îl cunoaşteţi bine pe dl. îl cunosc de cîţiva ani. Poirot spuse surîzînd : — Dl. cu o înfăţişşare distinsă. răspunse doctorul. Nu m-aştept de loc să mă credeţi pe cuvînt că nu sînt eu vinovata. De fiecare dată. Sînt unul din admiratorii dv. se grăbi să spună doctorul.

Doamna Lorrimer luă arma liniştită. îl socoteam un prefăcut şi apucăturile lui teatrale. Asta e părerea mea. — Ce părere aveaţi de el ? Ridicînd uşor din umeri.Lorrimer păru amuzată.. d-na Lorrimer răspunse : — îl consideram. mormăi el. de două ori. domnule Battle. în timpul jocului şi de-asemeni. dar n-am observat ce făceau.— Intr-un hotel. — Iertaţi-mă pentru întrebarea care v-o pun acum : aveaţi vreun motiv să scăpaţi de el ? Dna. Şeful poliţiei nu răspunse nimic. n-a părăsit masa decît o singură dată şi s-a dus să vadă cum joacă partenerul ei. în Egipt : Winter Palace din Luxor. dacă aş avea realmente un motiv. să-mi spuneţi acelaşi lucru şi despre partenerii dv. puţin şarlatan. vă rog să-mi spuneţi de cîte ori v-aţi ridicat de la locul dv. — El nu zău. ca să nu-i deranjăm pe jucători. n-am alt martor decît cuvîntul meu că dl. . Moartea sa mă lasă complet indiferentă. scoţînd stiletul subţire şi delicat. ? — Nu cred. l-am spus cîc e de plăcut să priveşti butucii arzînd.. Bărbaţii s-au ridicat destul de des. Puţin mai tîrziu. — A mai auzit cineva convorbirea dv.. Nu.. a fost rîndul maiorului Despard. singură dată cînd o făceam pe „mortul' şi m-am dus la cămin... In clipa aceea dl. — V-a răspuns ceva ? — Da. curant ? — Oh ! Nu. Miss Meredith. ce ne puteţi spune despre ceilalţi trei parteneri? — Ce v-aş putea spune ? Astă seară i-am întîlnit pentru prima oară pe Miss Meredith şi pe maiorul Despard . D-na Lorrimer dădu gînditoare din cap. amîndoi . — L-aţi mai văzut vreodată ? — Niciodată pînă acum. — E puţin cam vag. Shaitana era în viaţă şi mi-a vorbit. n-aveam nici un motiv ca să doresc dispariţia dlui Shaitana. cam pe la orele unsprezece şi un sfert. foarte simpatici.. mi se pare. Doamna Lorrimer spuse aproape pe nerăsuflate : — Mă aşteptam să mă întrebaţi lucrul acesta. — O singură dată ? — Nu.. acum pot s-o mărturisesc. — Doamnă Lorrimer. s-a dus să bea şi el ceva şi.. d-le Battle. — Şi ceilalţi ? — Doctorul Roberts s-a dus să-mi aducă ceva de băut. Shaitana încă mai trăia. aveau darul să mă scoată din sărite. — Acum doamnă Lorrimer. M-am ridicat o. — Sînt de aceeaşi părere. adevărul tot iese la iveală. Mia spus că nu poate suferi radiatoarele. Am vorbit pe şoptite. crezi că ţi l-aş spune ? — Cine ştie ? O persoană Inteligentă prevede că mai tîrziu. — Totuşi se afla pe una din mesele din salon. — E doctorul dv. Battle execută din nou scamatoria sa. şi el foarte simpatic. metodic : — Ce oră era ? — Cred că jucam de vreo oră. aşa că am încercat să răspund mental demai înainte. ci continuă interogatoriul. — Vă rog să aruncaţi o privire asupra acestui obiect. D-na Lorrimer adăugă pe un ton sec : — Domnule Battle.de altfel. Îi cunosc ceva mai mult pe doctorul Roberts.

— Deci ultimul. Cheyne Lane. bună seara. vă rog. — Refuz să răspund d-le Battle. E mîzgalit tot. Aşteptă cîteva clipe. înapoind stiletul şefului poliţiei. — Dar acesta ? — E al lui Miss Meredith.. — Da. spuse liniştită doamna Lorrimer. de telefon ? — Chelsea. — Cîtuşi de puţin. mototolite. ? D-na Lorrimer le examina unul după altul. ar fi putut comite crima. Luîndu-şi la rîndul său aere de scamator.. Are însemnat primul rober. joacă perfect.— Nu l-am remarcat.. deşi nu văd nici o legătură . ea ar fi trebuit să fie împinsă de motive serioase. VI AL TREILEA E ASASINUL ? . ca un ştrengar care a făcut o poznă. — Vă rog să-mi spuneţi părerea asupra partenerilor dv. — Aveţi vreo întrebare de pus d-le Poirot ? întrebă Battle. Chestiunea dv. asta-i tot. trebuie să fie al doctorului Roberts. după dv. — lll. e complet fără sens. binevoiţi să-mi răspundeţi. Cu tonul unui om mare care se supune capriciilor unul copil. — Adresa dv. — Care din acestea e al dv.. dar cam prea prudentă Asta-i tot. nu ca eventuali asasini. Chelsea. —Totuşi observă Battle. dar d-na Lorrimer tăcea. — D-na Lorrmer se ridică indignată... Ea răspunse cu răceală : — Consimt să vă satisfac curiozitatea. dacă amănuntele acestea pot fi de vreun folos. Doctorul Roberts anunţă cam prea îndrăzneţ. D-na Lorrimer se pregăti să plece. — Cunoaşteţi legăturile dintre ceilalţi trei invitaţi şi dl. 4 56 32. E însemnat al treilea rober... — Mulţumesc doamnă . colonel Race. Şeful poliţiei. doamna Lorrimer declară : — Maiorul Despard e un bun jucător ponderat. ci ca jucători de bridge. ea părăsi camera. D-na Lorrimer aşteptă cu capul uşor înclinat. căci îşi asuma un risc enorm. — Numărul dv. — Care din cei trei invitaţi. — Trebuie să recunoaşteţi doamnă că un bărbat poate fi ucis cu uşurinţă de o femeie cu o armă de felul acesteia.. D-na Lorrimer se întoarse spre d-na Oliver : — Bună seara doamnă Oliver. — Mi se pare că e al maiorului Despard. După ce dădu rriîna cu cele 4 persoane prezente. plecă capul ruşinat. — Şi acesta ? . murmură el scoţîndu-şi carnetul. Shaitana. — Intru totul de aceeaşi părere. — Iată scrisul meu.. — Lăsaţi-mă pe mine să cîntăresc folosul şi dv. In schimb. Miss Meredith e o jucătoare mediocră. CAP. Poirot scoase nişte carneţele de bridge. Ea dădu din cap..

. — Fie sînt elocvente. — Departe de mine gîndul să vă tratez metodele. aceasta dă loc la jocuri contra Cifrele arată jocurile contra nereuşite. repede terminată.. dar nu al unuia singur. Doctorul licitează slab şi e pus la amendă. nu pierd prea multe puncte. cu respiraţia tăiată.. Unde putem găsi cele mai bune indicaţii. „în carneţelul acesta. nu mai e aşa de uşor de urmărit jocul. absolut îngrozitor. dar de-o aroganţă nemaipomenită. graţios. replică Battle. Ce căutăm noi în prezent ? Să determinăm caracterul.. am adunat cîte o probă din scrisul fiecărui jucător în acesta. înţeleg că drama aceasta v-a tulburat peste măsură.lăsîndu i să adopte metoda care le convine. Toate acestea vi se par foarte plicticoase. Miss Meredith. Omul acesta m-a îngrozit totdeauna. murmură Miss Meredith. dar fiindcă amândoi sînt jucători de forţă. şi cînd îi întreb despre bridge. Ea îl are pe doctorul Roberts ca partener. unde stau o zi două. Wallingford — Nu aveţi nici o adresă la Londra ? — Nu. pe deasupra liniei. Totdeauna dau mîna liberă inspectorilor mei . După cum vedeţi. Cînd mă gîndesc că unul dintre noi. — Bine. comentă Battle. Ce faceţi cu carneţelele acelea de bridge. Caut să înţeleg caracterul acestor patru jucători. vă rog să-mi răspundeţi: îl cunoaşteţi bine pe dl. — Şi cum se numeşte clubul dv.. Al patrulea carneţel : rober neterminat. dacă nu în însemnările astea ? Priviţi primul rober : o partidă calmă. Anne Meredith părea tulburată. Cifrele sînt scrise în ordine şi vizibil. Ea juca cu doamna Lorrimer. să întrerupem însă discuţia şi să o chemăm pe Miss Meredith. — Vă rog să vă liniştiţi domnişoară. N-o cred vinovată. toţi patru sînt dispuşi să vorbească. Ei bine. Se opri pe prag. ? — l adies' Naval and Milirarv. Ea e cam demodată. — Vtendon Cottage. sau una dintre noi.. Graba doctorului îi face pe ceilalţi să supraliciteze nebuneşte.. domnule Poirot. — Nu vă speriaţi. Totuşi ne ajută sa înţelegem caracterul maiorului Despard : un om care ştie ce vrea. O luptă homerică . o jucătoare timidă. Amîndouă aveau atout-uri şi au cîştigat.— Femeia aceasta nu ne-a spus nimic nou. domnule Poirot ? Poirot le puse pe masă. Carneţelul următor este al doamnei Lorrimer. dar pline de caracter. Pentru moment. ferm şi foarte citeţ. Acum Miss Meredith. E carnetul lui Miss Meredith.. dar nu atît de ridicate ca în roberul precedent. Shaitana ? — Nu. Fără îndoială. Şi m-a pus şi la punct. dar cine ştie ? în orice car. Cifrele sînt mici. ci a patru persoane. pare foarte stăpînă pe sine. pe care licitaţiile doctorului Roberts nu reuşeau s-o facă şi mai timidă. cifrele sînt mai degrabă mari. — E îngrozitor. Scris caracteristic. Şeful poliţiei adoptă o atitudine părintească. — De ce ? . De obicei trag la clubul meu. cifrele se îngrămădesc şi deoparte şi de cealaltă. Plină d« simpatie şi prevenire faţă de alţii. cifrele fiind mîzgălite şi şterse. El se sculă în picioare şi o rugă pe tînăra fată să ia loc. vă înşelaţi. îl spuse Battle pe un ton liniştitor. V-am văzut deja la lucru şi fiecare lucrează în felul său..adunate şi scăzute cu grijă. Si vă rog să mi daţi adresa dv. fiindcă doctorul o avea drept parteneră pe Miss Meredith.

limpezi. — Instrumentul acesta mic. — O bănuiţi mai degrabă pe doamna Lorrimer ? — Oh ! nu. Ce ne puteţi spune despre ceilalţi trei parteneri ? Miss Meredith clătină din cap. — Dar aţi rămas tot timpul lîngă masa de bridge ? — Da ! — Sînteţi sigură..Dar nu sînt eu ! De ce să-l fi ucis pe omul acela ? — Este exact întrebarea pe care aş vrea să v-o pun. Să ne oprim la seara aceasta. Miss Meredith.. Odată. luaţil. — Bine. vă rog să vă daţi osteneala să ne spuneţi adevărul. Oh ! ba da. — Intră în carne ca în unt. avînd pe figură o expresie de desgust. Care e mobilul crimei ? De ce a trebuit să fie suprimat Shaitana ? După cîte ştiu. Dar pînă la urmă. eşti tentat să povesteşti lucrurile aşa cum ai fi vrut să fie. — Perfect.. Ştiu că e normal să fiţi nervoasă Şi că în astfel de ocazii. Trebuie să-l iau ? — Da. Făcea pe ghiaţă tot felul de figuri de dans. dar era un as. Cred că m-am plimbat puţin prin cameră. să trecem peste asta. Shaitana ? Tînăra fată ezită puţin. — Nu mi-aş fi închipuit că Shaitana practica sporturi de iarnă ! exclamă Battle uimit. vă displăcea ? — Mă înspăimînta. — Nu. N-ar putea fi în nici un caz maiorul Despart şi nici doctorul Roberts. Cred că e incapabilă să comită o crimă.. destul de des. care mă amuzau. Mă invita la recepţiile şi dineurile lui. M-am ridicat să privesc jocul celorlalţi. Aţi fost pe lîngă dl. — I-am văzut pentru prima dată — Dar ce părere aveţi despre ei ? Credeţi că ar putea fi un asasin printre ei ? — Oh ! e imposibil. nu ajungi la nici un rezultat. în asta îl recunosc ! L-aţi mai revăzut de multe ori deatunci ? — Da. înainte de a răspunde. la sporturi de iarnă. era inofensiv . Anne Meredith făcu un gest de oroare.Şi un copil ar putea ucide cu jucăria asta.— Oh ! surîsul lui oribil şi felul lui de a se înclina spre tine. — Ca să fiu foarte sinceră. — Foarte bine. Atît de încîntătoare şi atît de bună parteneră de joc ! Joacă admirabil şi nu te stinghereşte de loc cu observaţii.. Un medicament oarecare. — Insinuaţi.. No pot crede. L-am întîlnit în Elveţia. — îl cunoşteaţi de mult ? — Cam de 9 luni. Un doctor dispune de mijloace mai practice. — Un motiv special ? Oh ! nu. decît la urmă. nu-mi mai amintesc.. V-aţi mişcat prin cameră.. Miss Meredith ? Obrajii tinerei fete se înroşiră puternic. ca şi cum ar fi fost gata să te muşte. — Fiindcă pumnalul nu pare o armă întrebuinţată mai cu seamă de femei. omul acesta original. — Totuşi n-aţi pronunţat numele ei. că aş putea fi asasin ? . Battle adăugă : — Aveţi vreun motiv special să vă temeţi de el ? Anne Meredith ridică spre el ochii ei mari. Beattle o observă în timp ce ea lua cu stîngăcie stiletul. — Practica numai patinajul. — Oh ! e îngrozitor. V-aţi părăsit locul în timpul jocului ? — Nu-mi aduc aminte. O otravă. Doi ochi înspăimîntaţi îl priviră pe Battle. — Da. observă şeful poliţiei cu satisfacţie. Battle îşi execută scamatoria. nu. — Dar ca om.

nu e vorba de un roman poliţist. Maiorul Despard.. pledează totul.. împotriva ei.. şi în cazul acesta ar fi crud s-o chinuiesc. VII AL PATRULEA E ASASINUL ? Despard intră cu pas suplu şi vioi. căci cititorului nu-i place ca asasinul să fie o fată tînără si drăguţă Totuşi. nu-mi faceţi Impresia unei persoane cu conştiinţa încărcată. Imediat i se zbîrli părul de pe frunte... — Acum. — Nu. d-le Poirot ? — Eu am făcut o descoperire. Miss Meredith schiţă pentru prima oară un surîs. Battle arătă pumnalul. — Şi în ce împrejurări ? — Acum aproape o lună. îi spuse Battle. Battle se ridică. Ei şi — E un indiciu de sărăcie sau spirit de economie. . Liniştită de bunele lui intenţii. dar fără îndoială numai ca o simplă formalitate. — Iertaţi-mă că v-am făcut să aşteptaţi atît de mult. CAP. colonelul Race îi spuse pe un ton glumeţ : — Battle.Miss Meredith a scos un uşor suspin ! Pieptul ei nu s-a mişcat uşor ? — Nu era un şantajist şi nici altceva în felul acesta. îşi muşcă uşor buzele : — Nu. — Nu trageţi o concluzie la care nu m-am gîndit. sau e o artistă desăvîrşită şi tot nam fi scos nimic de la ea.. n-am nimic de ascuns. Se aşeză într-un fotoliu. — In care cameră. După o săptămîna.. — Nu e nevoie să vă scuzaţi. aici sau în salon ? — în toate camerele apartamentului. continuă Battle. atitudinea lui îi deşteptă lui Poirot o amintire. nici dv.. m-a invitat la un cocktail party. O însoţi pînă la uşă. observă d-na Oliver. şi eu nu prea sînt un om crud. puteţi pleca. Mai avem cîteva întrebări de pus. nu l-am reperat de mai înainte cu intenţia să-l folosesc mai tîrziu. — Tot în carneţelele de bridge ? — Da. în orice caz. — Aţi mai văzut acest mic instrument pe undeva ? Din nou. puteţi dormi liniştită. spuse el. — Eraţi în strîse legături cu Shaitana ? Îl întrebă Battle. D-na Oliver scoase un suspin Şi-şi trecu mîna prin păr. înţeleg situaţia. într-adevăr. ordonă şeful de poliţie Battle. — Atunci. am fost invitaţi la acelaşi dineu. Miss Meredith întoarce foaia şi scrie pe verso. vă va aduce un taxi. Agentul meu. — La ce bun s-o necăjesc prea mult. — Şi din fericire. dîndu-i aspectul unei femei ameţite de băutură.. eşti un mincinos teribil ! Aerele d-tale neruşinate părinteşti. domnule colonel ? Sau săraca fetiţă e îngrozită. privind întrebător spre şeful poliţiei. Am căutat să le dau drumul doamnelor cît mai repede. întrec orice închipuire. Miss Meredith. încercaţi să dormiţi şi luaţi o aspirină înainte de a vă aşeza în pat.. — Aici ? — Da. — Totuşi poartă o rochie destul de scumpă. Cînd se întoarse. — Introdul pe maiorul Despard. Ce părere aveţi. L-am întîlnit de două ori — Numai de două ori ? — Asta-i tot. interogînd o toată noaptea.

eu nu. dar nu cred să fi fost pînă la cămin. — Totuşi aţi primit invitaţia lui la dineu observă Battle — Dacă ar trebui să iau masa numai la persoane simpatice. domnule Battle.. Miss Meredith s-a plimbat puţin prin salon. a doua oară pe la unsprezece. să râd. Shaitana nu ducea o viaţă periculoasă. De cîte ori îi vedeam. — Se ocupa mai ales de femei. să dansez. în cursul serii. şi ceilalţi parteneri ? — M-am ridicat de două ori. — Maiorul Despard izbucni în rîs.. Prima dată. trebuie să fi fost cam pe la zece jumătate. . Ce părere aveţi despre partenerii dv.. cel puţin de trei sau patru ori. fiindcă n-am fost atent. Şi nici micuţa Merdith. Rămîne discipolul lui Esculap. Doamna Lorrimer s-a ridicat o singură dată de la loc şi a stat de vorbă cu Shaitana.. dar i-aş fi tras cu plăcere un picior în spate. n-aş mai lua niciodată masa în oraş. Merita mai multe amenzi decît i sau dat. — Vă place dar numai uneori.. Roberts cam bluf-fează. după care Battle continuă interogatorlui — Aveţi vre un motiv să-l detestaţi pe dl. — Mi-aţi putea spune de cîte ori v-aţi ridicat de la loc. d-le maior ? — Fiindcă ticălosul merita o lecţie. îmi place să mă regăsesc în saloane strălucitoare. purta părul prea lung şi mirosea de-o poştă a parfum. Desigur n-aş fi vrut să-l ucid... e prea tîrziu ! — De ce schimbaţi vorba. Doamna Lorrimer e o jucătoare de forţă. să mănînc bunătăţi. — Oh! Credeţi că o femeie s-ar fi putut uita la paiaţa aceea ' — După dv. odată ca să caut un cleşte ca să aţîţ focul. ca jucători de bridge ? — Miss Meredith joacă foarte bine. replică Despard pe un ton sec. — Vă voi pune acum o întrebare din partea d-lul Poirot. După perioade lungi în care rabd. iar eu sînt viu ! — Viaţa. dv. şi totuşi el e mort. dar toate acestea îmi plac.. înconjurat de femei frumoase. şi altă dată ca să beau ceva. domnule maior.. Ea îmi aminteşte mai degrabă de una din bătrînele mele mătuşi. mă reîntorc în singurătatea mea. aluzia era prea transparentă... preciza Despard.. — Ce motiv aveaţi ? — Era de o eleganţă complet lipsită de gust.. -— Cum ? făcu şeful poliţiei zăpăcit. Domni o clipă de tăcere. trebuie să aibă ceva pericole ? Maiorul ridică din umeri şi răspunde surîzînd : — Dl. aveam poftă să-i trimit un picior undeva. — La ce oră ? — N-aş putea preciza. spuse Battle surîzînd. — Ce vreţi să spuneţi ? — Răposatul Shaitana avea prostul obicei să se amestece in viaţa altora. Păcat ! Acum. — Ca să-l detest.— iertaţi-mă. — Existenţa aceasta în păduri sălbatice. No prea văd nici pe d-na Lorrimer comiţînd o crimă. Roberts s-a ridicat de mai multe ori de la locul său. N-am auzit răspunsul lui. nu ca să-l ucid. sa era poate mai periculoasă decît credeţi.. întristat de ipocrizia acestor fantome. dar numai pentru moment. Shaitana ? — Toate motivele existente. cine credeţi că l-a ucis ? — In orice caz.

Race plecă bărbia în piept. cu un aer timid. şi doamna Lorrimer îşi ţine limba. nu prea precisă. Dintre toţi.. Una fără nici o bază solidă — Dar d-ta colonel Race ce părere ai ? — Oh ! Bărbaţii — Nu-i nici o problemă. — Nimic. — Da. Pe de altă parte nu cred că are prejudecăţi. totdeauna gata să-şi dea părerea.. Doamna Oliver.. — Să trecem repede în revistă prezumţiile noastre asupra celor patru eventuali vinovaţi. posedînd obişnuinţa primejdiei şi a hotărîrilor rapide. în sfîrşit. — Ce s-a întîmplat ! îi întrebă Battle. Care din ei a asasinul ? CAP. pe gînduri Unul din ei minte ca un diavol. E un om dotat cu energie impresionantă.. Se vede că a suferit. rosti Poirot. Aici ne veţi fi foarte util. — Dumneata vezi vreuna ? Poirot făcu un gest vag. Battle îi aruncă o ochiadă. întrebînd cu privirea pe cei trei. Dar care din ei? Problemă arzătoare.. doctorul îl acuză pe Despard. Nu e lipsită de inteligenţă şi aparţine categoriilor de femei care pot avea. Voi incepe cu doctorul. la rîndul său îl acuză pe doctor. dar nimic altceva nu-l acuză. numai unul răspunse. VIII CARE DIN EI ? Battle îşi plimbă privirea de la unul la altul. După o lungă tăcere. răspunse Race. — Un chip de înger ascunzînd un suflet de demon murmură doamna Oliver. reluă : — Dacă le dăm crezare. nu scăpă ocazia : — Tînăra fată sau doctorul. Apoi Despard. în estul şi sudul Africii Dv. Doamna Lorrimer ?. ne puteţi obţine informaţii în direcţia aceasta. dar acum ? — Să-l luăm pe maiorul Despard. tînăra fată o bănuieşte pe doamna Lorrimer. Am descoperit că bărbatul acesta are înfăţişarea suplă. — La ce concluzie ajungem cu toate acestea. Dar nu ştim altceva despre ea. şi ar îndeplinii admirabil funcţiunea de directoare a unui pension de fete.Battle se întoarse spre Poirot ! — Nimic altceva. a unui tigru. Pe cînd închidea uşa. d-le Poirot ? Detectivul belgian crătina din cap. prefăcută. Despard îşi dădu adresa la Hotel Albany şi le ură noapte bună. nici celălalt nu voia să se pronunţe. — După părerea dumitale sînt discuţii plicticoase.. vine Miss Meredith. anunţă Mattle după o clipă de gândire. Nu ştim despre ea decît că e o fată tînără. dă-mi voie să-ţi spun că într-o afacere de felul acesteia se ivesc o mulţime de ipoteze.un secret în viaţă. Dar nu ţi-o poţi închipui de loc înfigînd un pumnal în inima unui bărbat. rectifică Poirot. Nu se vede nici o lumină ! — Posibil. Poirot avu o uşoară tresărire. Poirot stătea gînditor. acesta. nu-i aşa ? Ei bine. înainte de-a părăsi camera. Acesta stie exact unde să lovească.. — Fără. — Unul din ei a comis crima ! murmură Battle... întrebător: nici unul.. A călătorit mult în străinătate. — Hm ! făcu Battle. . — Oh ! o scînteiere. — N-ar fi mai indicat de cercetat viaţa acestor oameni? Battle surise. Battle îi privi pe ceilalţi doi. Battle ? întrebă colonelul Race.doar şi poate. în America de sud. Ei ? adăugă el. — Pardon : ştim că Shaitana o credea vinovată de o crimă.

mănuşa pătată. şeful de poliţia Battle de doctorul Roberts. domnule Poirot. . Battle. — Propun. Totuşi îmi permit să vă sfătuiesc la foarte mare prudenţă. dacă e silit la aceasta. sau de vreun accident oarecare. aprobă Race. Race se ridică. spuse doamna Oliver. — Totuşi planul meu e atît de practic. Battle interveni : — Aici nu e roman poliţist. — Oh ! exclamă doamna Oliver. vă mulţumesc. Şi dădu din cap cu hotărîre. pc d-na Lorrimer. şi patru de cealaltă parte. Battle clătină energic din cap. Aveţi vreo sugestie de făcut ? Aş primi-o cu bucurie. Mulţumesc. doamnă Oliver. Şi pe urmă. care e de faţă. nu-i aşa ? — Nu văd nici un inconvenient.. Am o idee. după cîte ştim. Nu va sta la îndoială. — Toate informaţiile vor fi transmise poliţiei. Dar intuiţia feminină. voi fi prudentă. Aş putea să aduc şi alte servicii ? — Nu. să nu ascundem unii de alţii. El a vrut să spună că aveţi de-a face cu un criminal care. m-aş teme de un foc de revolver. că vă înşelaţi asupra celor spuse de dl. E vorba de o anchetă oficială. informaţiile obţinute. răspunse rar şeful poliţiei. Doamna Oliver îi privi visătoare. eu cu Anne Meredith şi dl. să fim liberi să le păstrăm pentru noi. doamnă. luînd aerul unei preşedinte de comitet. Fiecare să-şi ia cîte unul. Nu voi sufla un cuvînt nimănui. —Hum ! în locul d-tale. nu cred. — Mă însărcinez cu aceasta şi vă voi transmite toate informaţiile culese. ştie la ce se aşteaptă. Vă convine ? Colonelul Race se ocupă de maiorul Despard. Dar nu primesc să fiu înlăturată de la anchetă. Poirot. — Lucrul este imposibil. d-nă Oliver. amprenta digitală de pe peria de dinţi şi bucăţile de hîrtie pe jumătate carbonizate. de cîteva picături de otravă. Poirot de d-na Lorrimer. Apoi îi răspunse surîzînd lui Poirot : — Cînd e avertizat. Poirot se înclină galant: — Felicitările mele. Cercetările însă vor cere timp. Veţi remite şefului de poliţie Battle. patru copoi s-ar putea spune. Cît despre deducţiile personale. Doi dintre noi poate mizează pe acelaşi cal ! Colonelul Race n-a afirmat deloc că-l bănuieşte pe maiorul Despard şi nici dl... — Eu sînt discreţia personalităţii spuse d-na Oliver.. el adăugă clipind cu şiretenie : — Fără îndoială.Race aprobă. Aici noi sîntem patru. doamnă Oliver. că vă propuneţi să fiţi sinceră. — Vă voi urma sfatul. Acestea fiind zise. Trebuie s-o duc pe toate fronturile odată. — Ne-am înţeles : eu mă voi ocupa de Despard. vă rog să mă credeţi să ucidă şi-a treia oară. Doamna Oliver scoase un suspin. de ce să ne oprim la alegerea dvs. Fiecare să-şi urmeze propria sa metodă. a comis cel puţin două crime. care mi-a fost încredinţată mie. ştiţi ce vreţi. doamnă Oliver. Dv. făcu d-na Oliver. atît de limpede ! Apoi ea se aşeză din nou la locul ei şi întrebă : — Dar o să-mi daţi voie să fac eu însu-mi o mică anchetă personală. — Poţi să rîzi cît vrei. — Cred. De ce m-aş opune ? Aţi fost de faţă la seara aceasta fatală şi natural că sînteţi liberă să procedaţi cum poftiţi. dar nădăjduiesc că o să fiţi atent.

femeie în vîrstă. Ştim genul de crimă care s-a comis în felul în care sa executat. Plin de încredere în el însuşi . Nu-i treaba mea să te învăţ meseria. dacă ar fi prevăzut o portiţă de scăpare. Cunoaştem anumite amănunte despre mentalitatea şi caracterul acestor oameni. Dar să nu uităm faptele pe care le pot comite unii oameni. Pentru acest motiv. Amintiţi-vă cum licita mai mult decît ceavea în mînă. Asasinul ştia dinainte la ce se expune. d-le Battle. Cu toate că altele ar fi determinantele. grijulie. n-am prea înaintat. Dacă din punct de vedere psihologic. Intr-un cuvînt. Poirot făru o pauză. Sîntem montaţi. s-o excludem pe Miss Meredith din cîmpul observaţiilor noastre. sub imperiul fricii.. rectifică Poirot. Patru asasini şi patru copoi : Scotland Yard. E o materie în care ştiu că sînteţi tare Ţinînd mereu în mînă carneţelele de bridge. cunoaşte aproape toate ţările. domnule Poirot. asigurându-se că nimic din planul ei nu lasă de dorit. Acest asasinat presupune curaj şi îndrăzneală. un încrezut. noapte bună. După ce-ar fi cîntărit şansele pro şi contra. Battle îi întrebă pe neaşteptate : — După dv.doamnă. care ar fi cea mai bună tactică de urmat. Din nefericire. după ce-i mai strînse odată mîna lui Battle. din partea ei m-aş aştepta la premeditare. pentru motive contrare.— Eşti un om curajos. Apoi să examinăm cazul maiorului Despard. Psihologia va corespunde cu aceea a unui criminal. econoamă şi prudentă. Serviclui Secret. A călătorit mult. Battle suspină : .pericolul nu l-ar fi făcut să şovăie. Timidă. unul din asasinii pomeniţi n-a putut săvîrşi acest act. O văd pregătind crima încet şi metodic. Dacă aş bănui-o. în fond rezultatul e acelaşi. e lipsită de încredere în sine. Dacă Miss Meredith avea o crimă pe conştiinţă şi dacă-l bănuia pe Shaitana căi cunoaşte secretul şi că are intenţia s-o dea pe mîna poliţiei. — Nu sînt de aceeaşi părere . a atacat. asupra psihologiei acestor patru persoane. — Tigrul ? De ce tigrul ? — Prin tigru înţeleg criminalul. Acest om capabil. Să-l luăm mai intîi pe doctorul Roberts. tot ceea ce întreprinde. ca şoarecii prinşi în cursă. rămîne d-na Lorrimer. ea trebuie să execute fără cea mai mică şovăire. Originală idee.. nu se poate trage o concluzie definitivă. Persoană calmă şi de un spirit matematic. doamnă Oliver. Dotată cu o voinţă inifexibilă. Aduşi la disperare. n-ar fi ezitat să lovească. Credeţi mă. dar în deplină posesiune a facultăţilor sale. psihologia are o importanţă capitală. cu singe rece. Colonelul Race părăsi camera. d-le Poirot? Aş vrea să aflu părerea dv. În stîrşit... Tigrul alarmat. detectiv particular şi autoare de romane poliţiste. mînia le Insuflă curaj. înspăimîntată la gîndul să liciteze mai mult decît poate juca. — Are state de serviciu excelente. imi apare ca cea mai puţin indicată din toţi patru. nici n-ar fi fost invitat la recepţia de astă seară. ultima persoană care ar putea fi bănuită de o atare crimă. după felul lor dea juca bridge. Nu. — Ce ştii despre colonel ? întrebă doamna Oliver. să-l dăm deo-parte. — Serviciul secret. — Aveţi dreptate. o consider ca cea mai inteligentă dintre toţi patru.. Ideea mi se pare mai degrabă stupidă. ar fi acceptat riscul. nu ne rămîne decît o singură cale de urmat : să răscolim trecutul acestor oameni. e o femeie remarcabilă. silit de necesitate. ea n-ar fi ezitat să scape de un martor atît de primejdios. Noapte bună. după scris şi după carneţelele lor. Poirot răspunse : . fără îndoială ? Nu-i nevoie să-mi răspunzi : bănuiesc că altfel. nu-i aşa ? Poirot dădu din cap. — După cum vedeţi.

. Scopul nostru va fi să regăsim în trecut patru crime eventuale. — In chestiunea aceasta sînt de acord cu dv. pentru aceasta era prea inteligent. care trebuia să se termine. — Un nevinovat şi trei vinovaţi ? Nu-i prea rău. jucîndu-se astfel cu focul. aceasta n-o să ne facă să înaintăm deloc. Nădăjduiesc că aţi reţinut cuvintele rostite de Shaitana.. fără să pară.— Aţi mai spus-o. în aparenţă nevinovată. se distra. s-a vorbit de omoruri comise în diferite feluri şi dl. se repezi Poirot. pentru unul din patru. — O aluzie directă la otravă. Ia tentaţiile unul doctor. Shaitana a surprins o anumită expresie pe figura unuia dintre invitaţi. De cîte ori se produce o moarte suspectă. Ar trebui să examinăm antecedentele celor patru ca să descoperim urmele vreunei crime rămasă inexplicabilă.. — Amicul nostru Shaitana. nimerind în plin. o observa pe figura celui vizat. zise Battle dînd din cap. Eu aş spune. în ultimul act. Nu m-ar mira sâ-şi fi semnat condamnarea la moarte. Interogatoriile noastre trebuie să le dea iluzia că nu ne interesează moartea lui Shaitana. La masă. făcînd mici sondaje în cursul conversaţiei.. Când un excelent fizionomist. a văzut în ele preludiul prăbuşirii sale. şi acesta. nu era un om Infailibil. o şovăire. imediat bănuielile se îndreaptă asupra celor dimprejur şi în felul acesta. cînd bănuieşti un secret. . din clipa în care a pronunţat această frază. — Domnul Shaitana era convins că fiecare din cei patru invitaţi în chestiune avea o crimă pe conştiinţă. _ Iată ce fel de sport făcea răposatul nostru amic. — Poate nu e deloc adevăratul motiv. spune Battle. cum ne-ar ajuta informaţia aceasta pentru o crimă comisă în 1939 ? — Ba de loc.. bănuindu-l pe Shaitana că ştie mai mult decît arată.murmură doamna Oliver. E uşor.. — Da . pînă la urmă afacerea se clasează.după părerea mea... la accidentele de vînătoare şi la altele. se poate să fi comis o eroare. De îndată ce obţinea o probă evidentă împingea jocul mai departe. Domniră cîteva clipe de tăcere. în felul acesta nu vor bănui că noi căutăm mobilul crimei. _ Putem deduce că a procedat astfel odată sau de mai multe ori.o clipire din ochi. ne-ar putea fi foarte util. Shaitana şi-a semnat sentinţa de moarte. Iată . Ar fi într-adevăr o coincidenţă nemaipomenită.— îngerul negru . — Sarcina va fi lungă şi grea. să provoci confirmarea.. De fiecare dată cînd o reflexie îşi atinge scopul. Poirot şovăi înainte de-a vorbi. anunţă Battle cu un suspin Pentru moment să acţionăm cu băgare de seamă. domnule Poirot. pare puţin probabil că poseda probe formale. — Pentru toţi patru ? — Nu. suficiente ca să se poată adresa poliţiei. mă îndoiesc că avea certitudini. A crezut că e o înscenare a lui Shaitana. — Să zicem atunci pentru jumătate din el ? — Nici atît chiar. declară Battle. Cît despre cele patru personaje. declară doamna Oliver. un efort ca să se schimbe discuţia. mai plicticos e că dacă reuşim să descoperim adevărul în trecut. cum s-au produs lucrurile. După cum aţi spus. pentru ca cei patru suspecţi să nu ne bănuiască Intenţiile. Cuvintele acestea trebuie să fi izbit într-unul din invitaţi. în timpul dineului. .. prin arestarea senzaţională a asasinului. Dacă unul din ei şi-a împins mătuşa pe scară în 1912.. — A fost un moment apăsător. Nu-i scăpa nimic . şi nu una singură. Totuşi.rosti Poirot.. Avea vreo probă sau numai prezumpţii puternice ? Iată ceea ce un ştim. Ştiţi de altfel la fel de bine ca şi mine.

Bob. rosti Poirot cu o concluzie. Misterul petei de ceară. — Mi-a plăcut mult ultimul dv. ... ce inconvenient vedeţi în faptul că am amestecat poliţia oficială cu ceea ce se cheamă un revolver automat.. Ei bine. Cititorii mei se înnebunesc după otrava care nu lasă nici o urmă. Poirot — dar numai el — şi singura mea părere de rău. toate exact la fel. Cine se mai preocupă azi de aşa ceva ? Nimeni. — Dar în cărţile dv. Insistă Poirot. fără soare. n-aş comite de două ori aceeaşi crimă. Doamna Oliver se întoarse spre el satisfăcută : — Felicitările mele domnule Poirot. — Dar punctul principal pe care se sprijină cartea nu se schimbă. nu repetaţi de două ori aceeaşi intrigă întrehă Battle. — Nu e absolut necesar. Doamna Oliver îi întrerupse.Battle dădu încet din cap. murmură discret Poirot. Episodul acesta se mistuie foarte bine. un dyctograf şi că întrebuinţez o otravă care îţi mai lasă exact timpul necesar să pronunţi o frază. declară doamna Oliver. politicos. dar punctele esenţiale rămîn aceleaşi. E vorba de cel în care toţi şefii de poliţie sînt ucişi simultan. îi spuse şeful de poliţie Battle. cu puţin sînge redevine interesantă. înainte de a da ochii peste cap ? Esenţialul este să fie multe cadavre.. în fond . suprim flecarul şi-i închid gura. este că am dat detectivului meu naţionalitatea finlandeză. îi spuse Battle. totuşi. doamnă Oliver. Îl folosesc în toate romanele mele. camuflat totdeauna altfel. dar sînteţi singurul care aţi recunoscut-o. Şi e una din cele mai bune cărţi ale dv. doamnă Oliver. Dacă un reporter ar scrie că o blondă drăguţă de 22 de ani s-a sinucis deschizînd robinetul de gaz. acesta era un terrier Sealyman cu numele Bonnie ? Şi dacă un gazetar îşi poate permite atare libertăţi. Detaliile pot să difere. — Omul e un animal lipsit de originalitate. după tinerele fete sechestrate şi legate burduf în pivniţele în care se urcă o apă dezgustătoare. Dar în Bulgaria şi în România nimeni nu citeşte aşa ceva. aşa că mă întreb dacă. după inspectorii de poliţie imbecili. în ultimul moment apare un terţ care transformă iluzia în realitate. loc foarte bun dealtfel ca sa ucizi pe cineva)şi după eroi capabili să învingă trei pînă la şapte oameni. intriga este exact aceeaşi în ambele romane. Ştiu că ţineţi mult la exactitudine. Un personaj e pe punctul să dezvăluie un secret. 32 de romane. Fapt bizar : un criminal se trădează totdeauna în felul acesta. iar cel de-al doilea despre o crimă în Borneo. Primul tratează despre un furt de documente în timpul unui week-end. cine ar protesta descoperind că din cameră se vedea privelişte de cîmpie şi că în privinţa cîinelui. în bungalowul unui plantator de cauciuc. Aţi strecurat chiar şi detalii oficiale.. Ministrul premeditează furtul propriilor sale dosare. Pînă acum am scris.ar fi acelaş fel de crimă. — Femeile au un spirit mai inventiv. după ce a aruncat o privire de adio mării şi l-a sărutat de rămas bun pe clinele ei Labrador. Dacă istoria se lungeşte. Desigur. — In realitate nu dau doi bani pe exactitudinea detaliilor. Plantatorul de cauciuc îşi prepară el singur propria-I asasinare. roman. în cele două crime procedeul ar fi identic ? . aşa cum a remarcat dl.reproşîndu-mi că l-am făcut pe detectivul meu să facă sau să spună lucruri imposibile în Finlanda se pare că cititorii umblă morţi după romane poliţiste. — Crima lotusului. Aş fi fost mai bine inspirată să-l face pe detectivul meu bulgar Doamna Oliver întrerupse . sînteţi un foarte fin observator. Nu ştiu absolut nimic despre Finlanda şi primesc de-acolo o avalanşă de scrisori. bineînţeles... — Dacă ghicesc aluzia dv. Cel puţin eu. Fără îndoială că aceasta e din cauza iernilor lungi.

aşa că no să vă. observă d na..Ah ! vă rog să mă iertaţi.dar. I-am cercetat şi hîrtiile sale particulare. Adăugă cu voce înceată... V-ar interesa.. — Nu cred că strălucea prin bunătate. — Doriţi să examinaţi şi hîrtiile mele personale... Aşa cum i-am mai spus. pare dintr-o dată obosită. Sper că şi ceilalţi se vor arăta la fel de rezonabili. doctorul pare însă că se simte în largul său.. Preţuiesc mult atitudinea dv. în fata morţii eu adopt o atitudine burgheză. dar vă felicit pentru felul cum vă faceţi datoria. . răspunse şeful poliţiei. — Nu v-ar fi. Are rude în Siria. — Obrazul ei se lumină. — Aveţi vreo împuternicire ? — Nu. IX DOCTORUL ROBERTS — Bună ziua. E o iluzie. — Nu. ca nict-unul din cei patru să nu fi comis crima. — Nimic. Doctorul clipi uşor din gene şi ochii şireţi se îndreptară spre Battle. ca sub povara unui penibil efort mintal ? — Ei şi ? întrebă doctorul Roberts. hîm. Pare a fi foarte Interesant. Am venit să vă văd. — Şi atunci. prea greu să vă faceţi rost de una. dar ţinea la viaţă si. — Ca să fiu sincer. nu prea merge deloc. — Cum merge ancheta ? întrebă el.fac nici o dificultate. Oliver. Nu e deloc plăcut să fii acuzat de crimă. Pentru moment. Dacă Shaitana ia invitat pe toţi patru şi s-a sinucis ca să facă o farsă poliţiei? Poirot aprobă dînd din cap. dar n-au în el nimic particular. da. sau figura aceea proaspăt rasă. rosti Battle observîndu-l atent.. „Moartea subită a faimosului Domn Shaitana în cursul unui dineu. — L-am vizitat pe notarul lui Shaitana. îi dădu hîrtia. — Ce surpriză ar fi. Nu înaintăm nici cu o palmă.. nu-i aşa ? — Aceasta e intenţia mea. şeful poliţiei aruncă o privire de jur împrejurul elegantului cabinet medical. Ţinea prea mult la viaţă ca să se suprime el însuşi. Nu pot deci decît să-l dezaprob. Cunoaştem clauzele tratamentului său. s-au oprit aici. — Mulţumesc doctore. înainte de-a răspunde. Doctorul se ridică şi întinse o mînă frumoasă. şi aici e vorba de o crimă adevărată. aţi venit să mă vedeţi ? — Exact. spuse Poirot. doctore Roberts. — O soluţie admirabilă : atît de limpede. — îmi place să constat că presa s-a arătat foarte discretă. S-a făcut autopsia cadavrului şi am la mine raportul medicului legist. domnule Battle.. la locuinţa sa particularăs. atît de ironică ! Vai ! D-l Shaitana însă nu era un astfel de farsor. Nici un oftat de uşurare.—. — Sînteţi foarte amabil . iată-l mort. sînt gata să intru în cuşca tigrului. mi se pare. — Şi astea fiind spuse. Fu vorbesc de cărţile mele. CAP. mirosind a săpun şi puţin a acid carbonic.

Iată cheile. . cameristă şi femeie de serviciu. spuse el. Vă rog să le încuiaţi însă la loc. Dar înainte de a pleca. va fi cu atît mai bine pentru toată lumea. nu e vorba de seara aceea. Tata şi mama sînt morţi. săi spun un cuvînt şi secretarei mele. Secretara mea vine zilnic. Am făcut stagiu la spitalul Saint-Christophe.. Preferaţi prieteni care locuiesc în Londra ? — Mi-ar uşura cercetările.— împotriva forţei nu se poate rezista. Cu cît voi elimina mai repede o persoană. Apoi continuă : — Terminîndu-mi consultaţiile. Cariera mea e din cele mai drepte. — Foarte limpede. Domnule şef de poliţie. — E numai o probă eliminatorie.. se deschise uşa şi apăru o fată tînără. nu ucid decît o cantitate modestă de bolnavi. Apăsă pe un buton care se afla pe birou. cealaltă de la dulapul cu medicamente. acestea îmi va uşura sarcina de a-mi compune biografia pentru Who's Who. aş voi să vă pun cîteva întrebări. E limpede ? Battle schiţă un surîs. — înţeleg. — E suficient ? Pentru moment nu văd ceva mai bun. M-am născut la Shropshire. Pe fiecare din noi îi socotiţi un mincinos pînă cînd sinceritatea sa este dovedită. sau mai aveţi fraţi şi surori ? — Sînt singurul fiu. Doctorul se gîndi cîtva timp. purtările mele sînt fără pată din toate punctele de vedere. înşivă. — Cu privire la seara aceea ? Nu v-am spus tot ce vă interesa ? — Nu. spuse Battle. doctore Roberts. spuse doctorul cu un ton sec. Văd că aveţi simţul umorului. Dacă doriţi. replică doctorul în glumă. Aceasta de la sertarul de la birou. Numai cu titlu de informaţie. aprobă din cap şi puse foaia de hîrtie în buzunarul vestei. Battle citi lista cu atenţie. unde tatăl meu era medic.. dar nu prea contează ce cred eu. Dar cred că amănuntele acestea vă sînt cunoscute. căsătorie şi ce urmează. El s-a retras de l5 ani şi trăieşte în Islanda. — Da. Aproape imediat. Tata a murit cînd aveam cincisprezece ani. Aţi fost singurul copil. Şi acum o ultimă întrebare. — Foarte bine. iar eu sînt celibatar. Trebuie să am probe. — Oh ! n-am făcut nici o aluzie la aceasta. Deci puteţi face percheziţia în linişte. Vă voi încredinţa cheile şi voi avertiza pe secretara mea. ca să trec la alta. apoi luîndu-şi stiloul scrise patru nume şi adrese pe o foaie de hîrtie pe care o împinse pe birou. Ce doriţi să aflaţi ? — Aş dori un mic rezumat al carierei dv. Aş face bine. Mi-am continuat studiile la Shrewsbury şi am urmat la rîndul meu medicina. fel de legătură de afaceri sau particulară care ar fi putut duce la duşmănie. către Battle. ci de dv. Amănuntele acestea vă sînt suficiente î M-am asociat cu doctorul Emery. Vreau să cred din tot sufletul că îl cunoşteaţi foarte puţin. vă pot da adresa lui. Locuiesc aici şi am bucătăreasă. oameni care să vă cunoască bine de mulţi ani. poate. — Foarte bine. de vedere. Cîştig bine şi în fiecare an. dar nu e absolut necesar. : naştere. trebuie să fac vizitele. domnule Battle. Voiam să vă rog să-mi daţi numele a patru dintre prietenii dv. — Sînteţi foarte amabil.. — Oh ! înţeleg foarte bine punctul dv. că nu aveaţi cu el nici un. în Ludlow. Ma întîi trebuie să mă asigur că eraţi în termeni buni cu răposatul Shaitana. într-adevăr.

Apoi se uită în dulapul cu medicamente şi îşi notă numele furnizorilor de produse farmaceutice cu care Roberts era în relaţii. domnule şef de politie Battle. examina ambalajul. vă rog să răspundeţi la toate întrebările dl. — Fără îndoială. cunoaşteţi obiectul vizitei mele. d-le Battle. închise dulapul cu cheile şi trecu la sertarele de la birou. Aş voi să ştiu dacă l-aţi întîinit vreodată pe dl. — Este timpul să plec. doctorul Roberts m-a rugat să trec în agenda sa. declară şeful poliţiei. Miss Burgess îi privi cu răceală pe Battle. răsfoi un carnet de cecuri. dl. Battle o rugă politicos să ia loc. din care una e asasinul. Ah ! nu. răsfoi carnetul de bancă examina agenda lui cu pacienţi. într-un cuvînt. vă rog să apăsaţi pe buton. — N-aţi întîinit niciodată numele lui în ziare ? Figura deseori la cronica mondenă. După cîteva clipe ea se înapoie şi spuse : — Dacă veţi avea nevoie de mine. Imediat îi ghici ostilitatea şi se întrebă dacă să o facă să vorbească aţîţîndu-i sentimentele acestea puţin binevoitoare faţă de el. mă-nşel. nu fu deloc satisfăcută. socoti facturile neplătite. — Sigur. Cu toate că aici erau lucruri particulare.— Aţi sunat. Graba lui Roberts de ai pune la dispoziţie.. Necunos-cînd obiectul vizitei sale. — Era pentru prima oară cînd auzeaţi rostindu-se numele lui dl. — Miss Burgess. ca şi cum ar fi vrut să spună : „Ce soi de animal. unul din ei îl cunoştea suficient de bine ca să-l ucidă. de la Scotland Yard. Rezultatul nu fu deloc îmbucurător.. o mai fi şi ăsta. domnule doctor ? — Vă prezint pe Miss Burgess. — Sînt prea ocupată. Miss Burgess apăru cu o promptitudine lăudabilă.. un dineu la dl. se aşeză în fotoliul de la birou şi apăsă pe buton. goli dosarele. Mi-ai pus morfina în trusă ? Am nevoie de ea. Lockhart. Shaitana ? — Niciodată — Pe doctorul Roberts l-aţi auzit vorbind de el ? — Niciodată. — Adevărat ? — Pe legea mea. crima aceasta e foarte complicată. se grăbi să răspundă şeful poliţiei cu politeţe. Se îndepărtă repede vorbind şi Miss Burgess îi urmă. Shaitana foarte vag. îşi însemnă natura lor. ca să citesc cronica mondenă. cu toate că nu nădăjduia să descopere ceva important. Roberts ridicîndu-se de la birou. Miss Burgess. studiind-o puţin înainte de-a o întreba. Shaitana. Şefui poliţiei îi mulţumi şi se puse pe treabă. — E o afacere destul de delicată. Începu o cercetare metodică. Şeful poliţiei închise şi deschise sertarul. Acum vreo săptămîna.. nu scăpă nici o hîrtie necercetată. Şi totuşi. Prevăzuse această percheziţie şi-n prealabil îşi luase toate măsurile. — Da. sau dacă nu era mai bine să folosească o metodă mai diplomatică. în ziua de l8. îi spuse el. Bănuielile planează asupra a patru persoane. vă va cere un serviciu. Dădu din cap dezamăgit. îi avertizare Robert nu era în nici un caz un imbecil. pentru unul din bolnavi. — Voi face întocmai. domnule doctor. răspunse scurt Miss Burgess. sigur. Battle şi să-l ajutaţi de cîte ori. Trebuie să descopăr care din ei. Totuşi îi mai rămăsese o umbră de nădejde. curiozitatea profesională a lui Battle. . — Doctorul Roberts m-a pus la curent. poate scăpase ceva din vedere. Shaitana. Toţi cei patru susţin că-l cunosc pe dl. la ora 8 şi 15.

imediat îi ia în primire gura lumii. Miss Burgess părea că se interesează foarte puţin. spuse Battle. calomniile pornesc de la rudele mortului. decît ca un pacient recunoscător să-i lase moştenire o sumă. Foarte just. chiar importantă. în care a decedat unul din pacienţii doctorului sînt vorbe goale. Din fericire. Un doctor trebuie să le evite. înainte chiar ca mortul să se răcească. nu vedea altă soluţie. şi cînd a început să-l bănuiască şi pe el. de eforturile lui Battle. Se feresc de rude. Ascultînd de ordinele patronului său ea se mulţumi să-I asculte vorbind pe şeful poliţiei şi să-i răspundă la întrebări.. apoi. mai ales într-un caz ca acesta. doamna Graves l-a chemat pe doctorul Stelle. doamna Graves a mai schimbat trei doctori. pînă cînd. nu putea avea alt motiv. de servitori şi chiar de doctorul lor curant. doctorul Roberts n-a cunoscut neplăceri de acestea. domnişoară. Totdeauna e expus să fie şantajat..Domni o tăcere care nu aduse nimic nou. şi eu şi doctorul Roberts. care-şi închipuiesc totdeauna că cineva vrea să te otrăvească. doctorul Roberts a sfătuit-o să se adreseze doctorului Lee. mai ales cînd doctorul îngrijeşte persoane dezechilibrate. Totuşi ce e mai natural. Nu putem crede un cuvînt din ceea ce ne spun oamenii şi totuşi trebuie să ţin seama de ei. decît un deces. înainte de al chema pe doctorul Roberts. Şi. răspunse Battle încurcat. Acuză fără nici o probă fac tot felul de aluzii mai mult sau mai puţin întemeiate şi provoacă tot felul de scandaluri care n-au nici o legătură cu ancheta. în sfîrşit. unul din pacienţii săi ia lăsat prin testament. în prezenţa mea s-au făcut anumite aluzii asupra circumstanţelor suspecte. După doctorul Lee. Nimic nu răscoleşte mai mult instinctele rele omeneşti. cînd a plecat în străinătate. — Vreţi să mă faceţi să înţeleg că una din persoanele de faţă l-a vorbit de rău pe doctorul Roberts ? întrebă Miss Burgess. — Profesiunea de doctor nu prea e de invidiat. — Nu chiar întocmai. — Fără îndoială e vorba tot de povestea aceea cu d-na Graves ! striga Miss Burges. Am fost foarte mulţumiţi. Chiar mă gîndeam că bîrfa. dar el n-a primit până la urmă decît două bastoane şi un ceas de aur.. dar odată puse pe flecăreală. — Dezechilibrate. Au trecut trei ani de atunci. Femeia aceea era complet scrintită la cap. acţiuni în valoare de 50 de livre. — E ruşinos ! oamenii ar face bine să nu se mai amestece unde nu le fierbe oala ! E vorba de cîteva babe cu gură mare. a murit săraca ! — Ai fi mirată să constaţi proporţiile gigantice pe care le ia faptul cel mai banal. Totuşi. Totdeauna spune că niciodată nar primi o moştenire de la vreunul din pacienţii săi. pe doctorul Farmer. In atare caz. — Va gîndiţi fără îndoială la îngrozitoarea doamnă Craddock ? Battle se făcu că se gîndeşte. Cred că într-o zi. furioasă. Ia spus soţului ei minciunile cele . nu-i aşa ? — Ba chiar patru sau cinci ani.. să tie prudent. N-aş voi să bîrfesc sexul slab. Totdeauna cînd un doctor moşteneşte ceva de la un pacient al său. făcu Battle suspinînd. Faptele cele mai banale. Battle reluă : — Dacă aţi şti ce greutăţi întîmpinăm în meseria mea. sau cu alte cuvinte. celui care l-a îngrijit cu devotament ? — In general. deseori femeile spun vrute şi nevrute. sînt arătate sub aparenţe scandaloase. — Stai puţin. chiar am scrupule dacă să-i spun doctorului. — E foarte adevărat. Membrii aceleiaşi familii se ceartă ca să ştie ce le revine moştenire.

Totdeauna mi-a făcut impresia unei femei rele. Mergînd pe stradă. lucrau cu doctorul Roberts. Roberts ? — Desigur.. La revedere. oftă Battle. Necăsătorit (păcat ) De cercetat moartea bolnavilor. — Şapte ani. domnule şef al poliţiei.. spălîndu-şi mîinile în cabinetul de consultaţii. care e dintre cele mai distinse.. Doamna Craddock ? Nici o moştenire. este bănuiala că unul din membrii familiei şi-a otrăvit pacientul.. îi aveţi de client pe dl. — Cam cîţi au de obicei toţi doctorii. Ii strinse mîna şi se depărta. Sărmanul om şi-a pierdut capul şi a căzut bolnav. Mulţumesc foarte mult doctorului pentru marea lui amabilitate. moartea naturală e pusă la îndoială. asta-i tot. Trimiţînd cartea sa de vizită directorului. scoase un carnet din buzunar şi scrise cîteva cuvinte sub litera R.mai nemaipomenite... — Atunci. — Aş dori să consult contul acestui domn. Stai. — In Egipt. clientela sa. — Poate sub alt nume.. nu l-am văzut niciodată pe aici. din Lancaster Gate. Pe de altă parte. La sfîrşit Battle scoase un oftat de uşurare. dar vă mulţumesc totuşi. De pildă. care constă în a descoperi ce legături au fost între doctorul Roberts şi domnul Shaitana. A murit dintr-o intecţie. — Se bucură de o reputaţie excelentă. contractată dintr-o lamă de ras infectată. îi urmează prescripţiile cu sfinţenie. N-am auzit vorbindu-se de aşa ceva. şi vă mulţumesc pentru amabilitate. boală indigenă. de. ar fi interesant de cunoscut numărul deceselor anuale în clientela unui medic. Nu-l recunoaşteţi ? — Ce personaj teatral ! Nu. În acelaşi timp. Urmă o jumătate de oră de activitate. obţinu o întrevedere particulară. spuse Battle. — Din punct de vedere pur statistic. Unde a murit ?. încercînd să dea altă întorsătură convorbirii. — Din păcate nu. Un doctor trebuie să le ocolească cu orice preţ.. dacă ulterior. Miss Burgess. Anevoios. — Vă voi face toate înlesnirile posibile. pe o perioadă de cîţiva ani. — Bună ziua. minţi Battle cu neruşinare. — Uitasem amănuntul acesta. Battle se ridică suspinînd. de o infecţie în sînge. Şi mai ales e cunoscut ca un diagnostician sigur. Sînt cele mai periculoase femei. — De şapte ani. insistă Battle întinzîndu-i fotografia dispărutului. Îşi închise carnetul şi intră în sucursala lui London and. — Mă tem să nu mă fi depărtat de la scopul vizitei mele. doctorul Roberts. Doamna Graves ? Puţin probabil. cîţi morţi au fost în perioada aceasta. o întrebă pe Miss Burgess : .. — Altă chestiune delicată pentru un doctor. cred că-mi aduc aminte.. Wesscx Bank. Ce poate face ? Dacă nu are nici o certitudine intolerabilă. — Vă rog să-i transmiteţi aceasta şi să-i comunicaţi că trec la numărul doi.. una din cele care se agăţa de bărbaţi. Ei bine. mi-aţi putea spune aproximativ.. domnule. — Ai obţinut informaţia dorită ? întrebă directorul. ea a plecat în străinătate unde a murit după puţin timp. — Cunosc genul acesta. Cazul acesta nu s-a prezentat în cariera doctorului Roberts. Sînteţi sigură că nu se număra printre clienţii doctorului ? — Ahsolut sigură. strecurînd în buzunar o foaie de hîrtie acoperită de cifre scrise cu creionul. — Nu cred. — După moartea soţului.

.. Acesta avea un aer plouat. a declarat că Shaitana ar fi putut veni aici sub alt nume. că l-ar fi ucis pe Shaitana.. ? — Despre doctor ? Cred că Shaitana nu se înşela. Roberts e un asasin.. Ce voia să afle ? — Repeta mereu că trebuie să-l cunoaşteţi pe acel domn Shaitana. — Afacerea asta îmi dă destulă bătaie de cap. de o boală indigenă. — Ce părere aveţi despre omul dv. a fost un mare scandal. după cîte văd. Voi pune imediat pe cineva să cerceteze. aceeaşi aptitudine de a se face simpatic. a răscolit bine casa poliţistul acela stupid ? — în orice caz. una a fost infectată. Mi-l aminteşte pe Westway. — O infecţie ? — Da. — Femeia aceea era măritată ? — Da. pînă vom descoperi adevărul. Pe vremea aceea magazinele erau pline de lame de ras ieftine.. Asta-i bună! Şi foarte bine dispus. La credit nu sînt sume mari. N-a fost căsătorit niciodată. concluzia nu se impune în mod absolut. încercă să-l consoleze Poirot. dar totuşi informaţiile obţinute poate vor arunca o rază de lumină asupra caracterului şi moralităţii doctorului. domnule Poirot. Ce caraghios. A ajuns pînă acolo. o pacientă a sa cu numele Craddock. Mi-a arătat şi o fotografie a mortului. da. ca şi pe avocatul acela din Norfolk. ii prindea oarecum. Graves? Graves? Ah. din cauza unei lame de ras. n-a reuşit să mă tragă de limbă. D-na Craddock a murit in Egipt. — Dar.. Aceleaşi maniere distinse.. bătrîna doamnă Graves.. Dar el ştia la ce risc se expune Shaitana s-ar fi putut deştepta şi striga ajutor. Amîndoi erau la fel de şireţi ca şi Roberts. Te rugasem să răspunzi la toate întrebările lui. spuse doctorul izbucnind în rîs.. Iată ceea ce îndepărtează ideea crimei din interes. Ce te-a mai întrebat Battle ? — Nu. Dar o să avem de furcă. Nu cred să descoperim mare lucru. — Cine altul. mare lucru. Se vorbeşte de un scandal în legătură cu o femeie. na moştenit pe nici un client.. şi în definitiv. Dar prefer să-mi închipui tot ce-l mai rău. nu cred că Roberts a comis această crimă. atunci — Poate mai mulţi. cineva i-a povestit istoria cea idioată cu doamna Graves. din care. — In rezumat. Amănuntul acesta merită să fie reţinut. S-ar putea spune că în ultimii şapte ani. draga mea. Nici nu cred asta. CAP. — Dimineaţa aceasta. ca Westway. Soţul ei a murit în uima unei infecţii. plecă la masă. nu v-a adus rezultate prea apreciabile. Dar n-am găsit nimic suspect. Ah!.— Ei. Nu. X DOCTORUL ROBERTS (urmare) Hercule Poirot. nimic nu te obligă să taci ca un peşte. Battle clătină din cap. lua masa cu şeful de poliţie Battle. se pare că a dus o viaţă exemplară ? — Poate. I-am cercetat contul de la bancă. decît să-şi ucidă soţia ? E bogat. că. aceeaşi încredere în sine. Ce aer de cabotin ! — Shaitana ? Făcea pe Mefisto modern. Regretabil ! Ce e mai uşor pentru un doctor. dar are o clientelă din cele mai distinse. Desigur. Dacă vă amintiţi....

. trei carneţele de bridge. Un doctor trebuie să ştie să observe oamenii... împăturite cu grijă. Un om cinstit care asudă din greu. — Să sperăm că colonelul Race . Dar dacă vedeţi în aceasta vreun inconvenient. Scriitoarea aceasta nu-mi displace de loc. nu insist. doctorul Roberts ridică sprâncenele amuzat. conştiinciozitate şi iniţiativă. Nu ştim nimic sigur. Fără îndoială c-o să-i vii de hac. faţă de toţi patru. Poirot trase cîteva clipe tăcut. Gloucester Terrace. şi pentru succesul eforturilor noastre reunite. — Ofiţer de poliţie. Iată genul meu. — Cred că glumiţi. din ţigară. nu-i aşa ? Poirot rîse. — Iar despre bridge.. Sînt gata să vă satisfac curiozitatea. dv.. dar nu e lipsită de inteligenţă. — Aş vrea să ştiu exact ce linie de conduită urmaţi. — Curaj. Battle se reîntoarse la Scotland Yard ca să dea instrucţiuni oamenilor săi..ne va furniza informaţii utile asupra maiorului Despard. trebuie să cunoaşteţi bine sufletul omenesc ? — Fără îndoială. — Vă stau cu plăcere la dispoziţie.. Se despărţiră. un doctor observă detaliile acestea maşinal. În sfîrşit rosti : — Doctore Roberts. Ajutîndu-vă cu aceste cifre. Ţineţi atît de mult la asta.. — Beau în onoarea metodelor noastre diferite. Ce doriţi să aflaţi ? — Poirot scoase din elegantul său portofel. fără să-şi dea seama ! Doctorul Roberts e exact omul care-mi trebuie”. dl. Eu nu practic introduceri de acestea în stil fantezist : nu sînt genul meu. O femeie vede mai limpede jocul celorlalte femei. Dacă soţul era supărător.. Poirot îşi ridică paharul. — De loc. — Chestie de gust. — Doi copoi în aceeaşi zi şi — bănuiesc — o pereche de cătuşe.. — Este exact ce mi-am spus şi eu : „Un doctor trebuie să-şi cunoască bolnavii. — Care e genul dv... de loc. iată totul.— Iată ce mă gîndesc. Dispune de multe surse de informaţii. Primul. e al lui Miss Meredith. — Doctore Roberts. Primindu-şi musafirul. — Iată primele trei robere de atunci seara explică ei. voi fuma dintr-ale mele. va pot asigura că bănuielile se îndreaptă în mod egal. felul lor de-a respira. 200. domnule Battle ? Poirot făcu cu ochiul şi şeful poliţiei surîse vesel. Îi voi vorbi despre bridge.. domnule Poirot. şi poate descoperi indicii preţioase. mi-aţi putea face bilanţul licitaţiilor şi să detaliaţi fiecare joc în parte ? Roberts îi privi mirat. — Şi doamna Oliver ? — Aici e numai chestie de noroc. expresia lor. domnule Poirot. Nu prea şiret. figura. Nu l-aş întreba nimic din trecut. gesturile lor dezordonate.. spuse Battle. Poirot. nici copilării. Dar ne bazăm numai pe supoziţii. aş putea spune chiar puţin stupid ăsta-s eu. Cum credeţi că mi-aş aduce aminte ? . Vă cunosc răbdarea. Nici înflorituri. ce aveţi de gînd ? — De ce nu i-aş face eu o mică vizită doctorului Roberts ?' — Două-n aceeaşi zi. i-ar putea deştepta bănuielile. — Vă rămîn recunoscător. prietene. iar Poirot se duse la nr. Vorbeşte vrute şi nevrute. Fumaţi ? — Dacă-mi permiteţi. domnule Poirot ? — Subiectul acesta mi se pare foarte oportun. — M aş arăta cum nu se poate mai discret. plin de zel. — Si dv.

şi. — Ei ? . asta e de-ajuns ca să mă facă să uit cele mai faimoase levate. ar fi adus tulburări în jocul vinovatului ? Poirot aprobă cu vioiciune... domnule Poirot. — Aţi pătruns pe de-a întregul ideea mea.e un jucător prea mediocru. dacă aţi face un mic efort de memorie ! Să luăm primul rober. Dar doctore. O schimbare bruscă în felul de-a anunţa sau de a juca. îmi cereţi prea mult.. Anunţurile sînt strict convenţionale. deasemeni s-a arătat bun. că partenerul dv. Doctorul Roberts se posomorî dintr-odată. Nu pot decît să vă repet ceea ce v-am mai spus : Doamna Lorrimer a jucat perfect de la început pînă la sfîrşit . Dar nu-mi amintesc cine. Ei au pierdut o mulţime de levate. aplecîndu-se înainte.— Adevărat ? V-aş fi atît de recunoscător. — Vă amintiţi cel puţin cîteva anunţuri sau cîteva levate ? — Am făcut un mare şiem. ce-ar fi să vă gîndiţi puţin. jucătorul care şi-ar fi observat cu atenţie partenerii. Aceste puncte de reper. v-a făcut cadou două levate neaşteptate . de-atunci am mai jucat vreo duzină de robere. Vă amintiţi vreo stîngăcie oarecare ? o greşeală grosolană în jocul celorlalţi ? După o clipă de tăcere doctorul clătină din cap. în definitiv. Zău. Cît despre Mis» Meredith. adversarul dv. Am cerut o pică. dar după părerea mea . Făcea o figură caraghioasă... — Şi levata următoare ? — Unul din noi trebuie să fi fost amendat cu 50 de puncte. — Scumpul meu domn Poirot.. Niciodată nu se bazează pe hazard.. ar fi fost uşor de remarcat la unul din jucători. — Sînt dezolat. sau una din echipe a fost amendată cu 50 de puncte. sau cel puţin completa reuşită a crimei. — Ce partener aveţi ? — Doamna Lorrimer. — Oh! nu face nimic ! Socoteam că mi-aţi fi putut repeta una sau două levate. a sabotat în mod cu totul Inexplicabil un sansatout fără importanţă. răspunse el cu sinceritate. sau că.. nu ajung la nici un rezultat. ar fi putut ajuta alte amintiri. La început propunerile dv. Cred că felul meu de-a anunţa. Credeţi că crima. eraţi cu totul străini unul de altul şi o schimbare în felul de a juca a străini unul de altul şi o schimbare în felul de a juca a putut trece cu totul neobservată. — Şi nu vă mai amintiţi de loc alte anunţuri sau alte levate ? Roberts începu să rîdă. Poirot păru dezamăgit. — Ah ! acum înţeleg unde vreţi să ajungeţi. nu-i plăcea deloc. mi se păreau încîlcite şi stupide. de pildă. De asta îmi aduc aminte. Despard.. Ar fi fost de un ajutor nepreţuit. niciodată nu face un pas dincolo de regulile jocului.. Din nefericire. o întîrzicre. — Staţi puţin. dar ce vreţi de la mine ? S-a comis o crimă.... — Oricît m-aş gîndi.. Prima levată trebuie să se fi terminat printr-o cerere de cupă sau de pică. făcu Roberts. Şovăi o clipă. o greşeală. — Care ? — Aţi fi putut remarca. omiţînd să joace cartea care trebuia. n-am observat la ea nici cea mai mică prostie.

una sau două. Aş voi să vă cer părerea în altă privinţă... .. — Bravo. dar pentru moment nu-mi amintesc altele. o statue de Ralph Wood. îşi pierde orice valoare.. o garnitură de 12 scaune aurite Empire. Un birou William şi Mary. nu-i aşa ? Aventura cu cîinele în noapte. Cîteva bibelouri orientale. ce voiţi ? cîteodată. Dacă vă pun o întrebare directă. Cîinele nu lătrase.. Cîteva bijuterii (aici nu sînt prea tare).. domnule Poirot. patru sau cinci fotolii largi. — Nu ştiu de unde să încep. nu-l puteţi cita. Cum mă aşteptam.. Erau mai multe. . Hm.. E poanta aventurei... Şi nu e gata. pe legea mea. Păsări de Chelsea. m-ar fi surprins foarte mult. Apoi anunţă. Dacă l-aţi fi citat. .. Două picturi murale chinezeşti. — Nu. nu. — De Sherlock Holms. opt sau nouă covoare persane. Doctorul Roberts scoase un suspin.. — Vă ascult. pe tonul unui comisar de licitaţie — Un mare divan acoperit cu brocard ivoire. Şase stampe japoneze de toată frumuseţea... Roberts făcu o pauză.. — Pe legea mea. Una sau două piese de email Battersea. către sfîrşitul jocului. Dar poate din cauza oboselii şi din lipsă de experienţă. — Şi totuşi nu văd unde vreţi să ajungeţi. (Parcă aş fi la licitaţie). îngăduiţi-mi să întrebuinţez alt mijloc. Alt divan cu brocard verde.. Ceşti de argint vechi. Se datora. stări sale nervoase. Roberts clipi la rîndul său din ochi. — De unde vreţi. O splendidă vitrină japoneză. Dar cred că o să mă înţelegeţi... aţi voi să fiţi amabil.. aşezate pe un scrin. — De ce ? Poirot clipi din ochi.. Domnule Poirot.. — îmi amintiţi de cineva.. — Fiindcă nu era acolo. Doctore Roberts... bănuiesc.. din epoca lui Carol I. răspunsul dv.Am citat obiectul care vă interesa ? — Aici e buba.— A făcut cîteva greşeli. şi să-mi descrieţi camera în care s-a jucat bridge la Shaitana ? Roberts rămase uimit. destul de frumoase.. bravo strigă Poirot. Aveţi un remarcabil spirit de observaţie Doctorul întreabă curios : —... împrumut metodele altora. — O pereche de păsări. Cinci sau şase tabachere frumoase. Statuete japoneze de fildeş. îi tremura mîna. ironic. Vreau ceva precis. salonul acela era plin cu mobile. încrustate cu argint. mă faci să spun nişrte lucruri.. — E destul de greu de explicat.... Un pian cu coadă. — Cam în ce moment ? — încerc să-mi amintesc. — Iertaţi-mă. Mai erau şi alte mobile pe care nu le-am remarcat. declară Poirot. Cîteva miniaturi într-o vitrină. — Felul cum era mobilată ? — Vă rog. — Splendid.

privindu-l în faţă : — E o vizită profesională ? — Trebuie să v-o mărturisesc.. Vă rog să fiţi amabilă şi să-mi descrieţi camera în care aţi jucat bridge atunci seara. Apoi urmă o pauză. Doamna Lorrimer ridică sprîncenele mirată. îi rugă să ia loc.— Mă felicit. străluceau viu în soarele după amiezii. — Iată: dacă în timpul unei partide de bridge. Mînerul soneriei şi clanţa. Fotoliile şi canapelele erau acoperite cu învelitori din pînză de Persia. îi întrebă. dv. — Nu văd cum. lll Cheyne Lane. că-mi veţi ierta această vizită. Şi în faţa doctorului uimit. sînteţi specialistul şi ea doar o novice. Doctorul se ridică şi el de pe scaun. ajungeai urcînd nişte trepte de-o albeaţă strălucitoare. La uşa vopsita în negru. sau de ce depuneţi valetul care va fi luat cu dama şi nu regele care ar fi făcut levata ? răspunsul dv. În rezumat. că stăpîna ei e acasă. dar vă cred. şi dacă îmi veţi arăta uşa. Poirot fu introdus într-un salon frumos mobilat şi bine întreţinut. ' Ii spuse lui Poirot. — împărtăşesc întocmai punctul dv. erau nişte crizanteme superbe. domnule Poirot. O cameristă bătrînă. într-un vas. de vedere. Chelsea. îşi strînseră mîinile. cu boneta şi şorţul de un alb imaculat veni să deschidă. — Cred că înţelegeţi domnule Poirot. doamna Lorrimer veni să-şi salute musafirul. doamnă. Foarte bine. — N-am deloc intenţia aceasta. Vă acord însă numai zece minute. — Ce chestiune bizară ! Nu văd ce scop urmăriţi. Pe pereţi erau cîteva fotografii în rame de argint. Poirot coborî scara şi chemă un taxi. XI DOAMNA LORRIMER Doamna Lorrimer locuia într-o căsuţă curată şi bine întreţinută. spuse el şoferului CAP. nu-i aşa ? — Bine înţeles că în atare joc. mă voi supune fără murmur. Apoi o luă înainte pe o scară strîmtă. că dacă sînt gata să-i dau toate informaţiile şefului de poliţie Battle şi agenţilor săi. pe o stradă liniştită. — Nădăjduiesc doamnă. doamnă. între noi fie vorba. iată cum procedez. se aşează şi ea şi vorbi despre timpul frumos de afară. — Cheyne Lane. era o cameră mare şi bine luminată. căci trebuie să mă duc la o partidă de bridge. — Zece minute îmi sînt prea de-ajuns. — Pe cine trebuie să anunţ ? — Domnul Hercule Poirot. de aramă. Cei doi bărbaţi. Doamna Lorrimer. . ar fi desigur lung şi plictisitor. spuse ea surîzînd. Poirot se ridică şi declară surîzînd : — Cel puţin să vă alegeţi cu atît : ceea ce mi-aţi spus îmi va servi enorm de mult pentru viitoarea întrevedere. Shaitana. în schimb nimeni nu mă poate sili să răspund la întrebările din cadrul unei anchete particulare. vi s-ar spune : „De ce jucaţi asul acesta. Ea îi întinse mîna fără să se arate de loc surprinsă. Doamna Lorrimer schiţă un surîs. salonul în care a fost ucis dl..

dacă folosindu-vă de carneţelele acestea. — Iată primele trei robere.. Ii arătă carneţelele de bridge. Doamna Lorrimer luă carneţelul următor. partenerului său. După o clipă de tăcere. Miss Meredith şi cu mine.moderne. Ea luă carneţelul următor. Atunci. noi două sans-atout-uri şi în sfîrşit roberul l-am cîştigat noi cu patru trefle. Ceilalţi au făcut manşe la pică. uimitor de mici..spuse Poirot. căci a intimidat-o tot timpul pe Miss . eu am a-nunţat un sans-atout şi doctorul Roberts trei cupe. Le-am făcut. totuşi sistemul i-a reuşit. . plus o levată suplimentară. destul de frumoase. Jocul următor s-a făcut la două carale şi doctorul Roberts fu amendat cu o levată. Ce memorie ! Doamna Lorrimer continuă : — La următoarea levată. Cu un aer foarte interesat. dar fără să fim jucaţi contra. — Să trecem la altceva. Maiorul Despard anunţă o cupă. — Uimitor ! spuse Poirot. într-o cupă se aflau şi lalele mici roşii. — Asta e tot ! — Mă tem că da. — Acesta mi se pare cam complicat . Pe urmă noi am făcut trei trefle. — Roberul acesta a fost o adevărată luptă. Maiorul.. Doctorul Roberts a făcut cereri îndrăzneţe. — Şi bibelourile? — Oh ! erau aşa de multe. dar şi el a făcut o manşe de pică. de trei ori la rînd. că mi-a făcut impresia unul muzeu. Noi am pierdut de două ori. Atunci. — Cred că cele două partide au început fiecare. îndată ce le scrie. domnule Poirot.. maiorul spuse pas. Partenerul meu spuse pas. împotriva celor doi bărbaţi. Ar fi fost zadarnic să-i centrăm. apoi doctorul Roberts ceru cinci carale . La cel de-al treilea joc. şterge cu o linie cifrele. Maiorul Despard şi Miss Meredith. — Şi mobila ? Vă mai amintiţi culoarea tapiţeriilor ? îmi aduc aminte vag.. Am jucat contra. a început o luptă teribilă. în partida următoare.. — Nu mi-aţi putea da unele detalii ? — Erau vase de flori. Apoi. Despard dădu cea de-a 4-a cupa. Am spus şi eu pas ! Miss Meredith anunţă trei pici şi maiorul Despard patru carale.. am pierdut o sută. Am jucat contra. d-na Lorrimer studie carneţelele. doamna Lorrimer adăugă : — Amănuntele acestea n-o să-ţi folosească la nimic. prin a pierde 50 de puncte. şi deşi a fost amendat de vreo două ori. Miss Meredith a spus pas. — Iată primul rober. am făcut eu ieşirea cu pici. şi de data asta că au intrat cu doua levate. de o stofă mătăsoasă. noi am jucat contra şi el a pierdut trei levate. Noi am pierdut iarăşi. Adversarii făcură o cupă. anunţară o cupă. Primul joc a fost anunţat la patru pici. Pe urmă am reuşit să facem a doua manşe la sans-atout. A început foarte liniştit. dar nu făcu decît o levată. Cred că am remarcat şi stampe chinezeşti sau japoneze. aţi putea reconstitui primele trei levate ? — Aşteptaţi. au fost anunţuri multe. încercând patru cupe şi patru pici.Şi după ce păru că se gîndeşte o clipă : — Salonul era vast şi bogat mobilat.. doctorul Roberts ceru patru cupe. Mă întreb.

Meredith. Apoi a anunţat o deschidere cu două pici, eu l-am supralicitat cu trei carale, şi el a mers cu patru sans-atout-uri. Eu am anunţat cinci pici şi el a sărit de-odată la şapte carale. Natural, am fost supralicitaţi. Numai printr-o minune am cîştigat. Niciodată n-am fi crezut că iam putea ţine piept, cînd a început să joace. Dacă ne-ar fi atacat cupa, am fi pierdut trei levate. Dar el ne-a atacat Regele de treflă, şi ne-a reuşit jocul. A fost într-adevăr o luptă pasionantă. — Cred şi eu ! Un mare şiem foarte vulnerabil, jucat contra. Era destul de emoţionant. Cît despre mine, mărturisesc că nu îndrăznesc niciodată să mă gîndesc la şiem. — N-ai dreptate ! exclamă d-na Lorrimer. Trebuie să joci raţional. — Riscînd ? — Nu rişti nimic, dacă anunţi corect. Rezultatul este matematic. Din nefericire, puţini jucători anunţă cum trebuie. La început merge de minune, dar pe urmă, îşi pierd capul. Nu mai ştiu să facă deosebirea între cărţile câştigătoare şi cele necîştigătoare... Dar nu e deloc momentul să vă dau lecţii de bridge, domnule Poirot. — Felul meu de-a juca, cred că nu-mi poate căşuna cu nimic, doamnă. D-na Lorrimer continuă să cerceteze carneţelele. — După partida aceea furtunoasă, levatele au fost liniştite. Ai şi pe cel de-al patrulea carneţel ? A, da ! O bătălie calmă, foarte echilibrată. — Aceasta se întîmplă deseori ,spre sfîrşitul serii. — Se anunţă cu prudenţă, dar toate cărţile sînt jucate prost. Poirot strînse carneţelele şi se înclină. — Aveţi toată admiraţia mea, doamnă ! Memoria dv. la cărţi, este extraordinară !... Extraordinară !... Ca să spun aşa în mai toate cărţile jucate. — Cred că da. — Memoria este un dar preţios. Cînd o posezi, trecutul nu mai există. Faptele trecute, cred că dăinuiesc în spiritul dv., tot atît de proaspete, ca şi cum s-ar fi întîmplat ieri. Aşai ? Doamna Lorrimer, înălţă spre Poirot, ochii ei mari şi negri. Asta nu dură însă decît o clipă. Imediat redeveni femeia de lume, dar Poirot înţelese : lovitura nimerise în plin. Doamna Lorrimer se ridică. — Iertaţi-mă, domnule Poirot, dar trebuie să plec. Mă tem să nu fiu în întîrziere. — Vă rog să mă iertaţi pe mine, fiindcă v-am răpit timpul. îmi pare rău că nu v-am putut fi mai mult de folos. — Dimpotrivă, protestă Poirot, mi-aţi dat un ajutor preţios. — Nu prea cred. — Ba da ! Ba da ! Mi-aţi spus un lucru pe care voiam să-l aflu. Ea se feri să-l întrebe care e acela, şi îi întinse mîna. — încă odată, vă mulţumesc doamnă, pentru amabilitatea dv. Strîngîndu-i mîna, doamna Lorrimer îi spuse detectivului belgian : — Domnule Poirot, sînteţi un om extraordinar ! — Cred că exageraţi, scumpă doamnă. Sînt aşa, cum m-a făcut Dumnezeu ! — Fără îndoială, toţi sîntem aşa. — Nu chiar toţi, doamnă. Cîţiva dintre noi, au crezut că trebuie să îndrepte opera creatorului : dl. Shaitana, de pilda. — In ce sens ? — Poseda un oarecare gust de obiecte vechi. în loc să se oprească aici însă, s-a apucat să colecţioneze şi alte lucruri.

— Care ? — Senzaţii... dacă se poate spune. — Nu credeţi că nevoia aceasta era ceva înăscut în el ? — Juca foarte bine rolul Satanei, în fond însă nu era un demon... ci un prost. De asta a şi murit. — Din cauza prostiei ? — Da... un păcat care nu iartă, doamnă. După o clipă de tăcere, Poirot adăugă : — La revedere, doamnă şi încă odată multe mulţumiri. !N-o să viu la dv., decît atunci cînd mă veţi chema. Doamna Lorrimer păru surprinsă. — Pentru Dumnezeu domnule Poirot, de ce v-aş deranja ? — Cine ştie ? E o idee a mea. La cel mai mic semn, voi veni. Nu uitaţi. Detectivul belgian se mai înclină odată şi ieşi pe uşă. În stradă se gîndi : — Nu m-am înşelat... Sînt sigur că ea este!

CAP. XII MISS MEREDITH
Doamna Oliver ieşi cu greu de la volanul micului ei automobil de două locuri. Fabricanţii de automobile îşi închipuie că la început, automobiliştii conduc cu sfială ca s-ă poată să se acomodeze cu moda scaunelor joase, punînd la grea încercare persoanele mai în vîrstă şi de anumite proporţii, care încearcă să iasă din automobil. Cel de-al doilea scaun era plin cu hărţi automobilistice, o mapă cu trei romane şi un coş cu mere. Doamna Oliver se înebunea după mere. Toată lumea aflase că atunci cînd compusese introducerea şi acţiunea principală a cărţii „Moartea în mocirlă, s-a consumat cinci livre cu mere. O durere puternică în stomac îi aminti de un dejun care se dădea în onoarea ei, acum o oră. Cu o ultimă sforţare şi cu o lovitură de genunchi în portiera recalcitrantă, doamna Oliver ateriza cam pe neaşteptate pe trotuar, în faţa gardului lui Wendon Cottape împrăştiind în jurul ei o ploaie de coji de cotoare de mere. Ea suspină uşurată, îşi aşeză pălăria pe cap fără nici o grijă de eleganţă, îşi privi cu satisfacţie taiorul de stofă de o culoare închisă, apoi încruntă sprîncenele, observînd că-şi luase din greşeală pantofi cu tocuri înalte. Deschizînd poarta grădinii, păşi pe dalele aleii, pînă la uşa casei unde execută un fel de rag-limc cu minerul sonerii, terminat cu un cap de broscoi. Neprimind nici un răspuns, ea repetă performanţa. Apoi săturîndu-se de aşteptat, doamna Oliver făcu ocolul casei, cu pas viu. In spatele locuinţei, se afla o grădiniţă de modă veche, cu margarete de toamnă şi crizanteme ; mai încolo se întindea o peluză, la capătul căreia susura un rîuleţ. Afară erai destul de cald. Cerul era senin. Cînd ajunseră în grădiniţă, una din ele se opri deodată. Doamna Oliver se îndreptă spre ea. — Bună ziua, Miss Meredith. Iţi mai aminteşti de mine? — Oh ! desigur ! Anne Meredith, uimită, îi întinse mîna şovăind. După o clipă însă, îşi reveni : — Vă prezint pe prietena mea, care locuieşte aici, cu tnine... Miss Dawes, Rhoda, iat-o pe doamna Oliver. Cealaltă fată, o brunetă strălucind de sănătate, exclamă cu vioiciune : — Oh ! dv. sînteţi doamna Oliver ? Ariana Oliver ?

— Eu însumi. Apoi adresîndu-se lui Anne : — Dacă ne-am aşeza undeva ,draga mea ? Am să-ţi spun o mulţime de lucruri. — Să luăm un ceai, atunci. Anne le conduse spre cîteva scaune de grădină, cam stricate! Doamna Oliver alese la iuţeală pe cel mai solid, avînd experienţa cîtorva accidente supărătoare, din trecut. — Acum scumpa mea, spuse ea pe un ton hotărît, să nu umblăm după doi iepuri. Să ne ocupăm imediat de crima din seara aceea. Trebuie numai decît să facem.ceva. — Să facem ceva ? repetă Anne. — Absolut. Nu ştiu ce gîndeşti, dar eu ştiu cine e asasinul. E doctorul... cum îi spune ? Ah ! da ! Roberts. Un nume galic ! Francezii nu-mi prea inspira încredere ! Am avut o guvernantă franţuzoaică. într-o zi, ea m-a luat la Harregate şi m-a uitat acolo, întorcîndu-se singură acasă. Nu te poţi bizui pe oamenii aceştia uşurateci şi nehotărîţi. Dar pentru moment să lăsăm deoparte femeia aceea. Roberts a săvirşit crima... nu-i nici o îndoială. Să ne unim ca să obţinem dovezile. Rhoda Dawes izbucni în rîs... apoi se înroşi. — Vă rog să mă iertaţi. Dar vă găsesc atît de diferită de felul cum vă vedeam înainte de-a vă cunoaşte.. — Eşti dezamăgită ? spuse d-na Oliver liniştită. Nu-i nimic. Sînt obişnuită cu asta. Mai înainte de orice, trebuie să demascăm pe Roberts ! — Dar cum e posibil ? — Haide, Anne, nu fii atît de pesimistă ! o certă Rhoda ves. Doamna Oliver e pur şi simplu admirabilă. Ea cunoaşte toate dedesubturile acestei afaceri. Şi va proceda ca Sven Hjerson. Inroşindu-se uşor, cînd auzi pomenindu-se de celebrul tetectiv olandez, doamna Oliver declară : — Trebuie să ne unim cu orice preţ. Vă voi explica de draga mea. De altfel n-ai vrea să fii acuzată, nu-i aşa ? — Dar de ce să fiu acuzată ? — Nu ştii cum sînt bărbaţii ? Bănuielile se îndreaptă asupra celor trei nevinovaţi, cît şi asupra vinovatului ! — Nu înţeleg încă de ce vă adresaţi mie în special, d-nă Oliver, spuse rar Anne Meredith. — Fiindcă ceilalţi doi nu mă Interesează. Doamna Lorreler e una din femeile care-şi petrec timpul jucînd bridge în cluburi. De altfel e foarte tare şi se apără de minune, pentru o fată tînără ca dumneata, care ai viitorul în faţă? asta schimbă chestia. — Şi maiorul Despard ? întrebă Anne. — Eh ! el e bărbat ! Poate să se descurce şi singur. E nebunit după primejdie şi-şi petrece timpul căutîndu-le în Anglia, în loc să le caute pe Irrawadis... sau pe Limpopo... , fluvlui acela african, care le place atît de mult bărbaţilor ! Nu, aceştia doi nu mă interesează deloc. — Vă mulţumesc pentru bunăvoinţa dv., făcu Anne. — Ce dramă îngrozitoare ! exclamă Rhoda. Sărmana, e grozav de tulburată, doamnă Oliver. Şi aprob întrutotul punctul dv. de vedere. Mai degrabă să faci ceva decît să stai pe loc şi să te gîndeşti. — Nu-i aşa ? aprobă doamna Oliver. Ca să fiu sinceră, m-am ocupat niciodată de o crimă adevărată şi nu cred să fiu prea tare. Dar am scris atît de mult în felul ăsta... şi înţelegeţi, nu ! Pentru nimic în lume, n-aş fi lăsat toate prerogativele celor trei poliţişti. Totdeauna am susţinut că că o femeie ar conduce Scotland Yardul...

Stai. Hai.. absurdă şi atît de melodramatică.— El bine ? întrebă Rhoda. Ce-ar face o femeie dacă ar conduce Scotland Yardul. Eu nu însemn nimic. — Ce-a spus ? întrebă Rhoda. exact înainte de a se face tăcerea aceea jenantă. Shaitana cunoştea cine ştie ce secret din viaţa lui Roberts. Un client al doctorului s-ar fi putut otrăvi din greşeală. — A spus. dar Shaitana a pronunţat o frază destul de curioasă în timpul mesei. Un doctor. Îl ţinuse pe Shaitana în ghiare şi poate la ucis fiindcă. făcu Anne. — Socotesc ideea dv.. — înţelegi unde vreau s-ajung. brusc : — Draga mea trebuie să-ţi pui un pulover. însă constă dificultatea : nu mă pot concentra numai asupra unui singur subiect. Cred că aceasta ar avea un efect dezastruos asupra clientelii lor. cîte motive v-am dat ? — Patru. Rhoda interveni. spuse clătinînd gînditoare din cap : — De ce-l credeţi vinovat pe doctorul Roberts ? — Are figura unui asasin. Anne Meredith.. voind s-o măgulească. Nu-ţi aminteşti ? Mîna stîngă a lui Anne.. spuse Anne. Vreau să spun. retrăgînduse cu prudenţă dintr-un teren periculos.... Otrava. că le-aţi mai putea face şi cadou ! Aici.. răspunse Rhoda.. se crispa de răzămătoarea fotoliului de paie.. îţi pot da şase motive pentru crimă... — Adevărat..care i-ar moşteni toată averea? Sau. Shaitana ? Aveţi vreo Idee ? — O idee ? Dar am la idei. — Iată-ne trei femei slabe. Apoi adăugă : — Dar de ce l-ar fi ucis pe dl.. — Dar vai ! Scotland Yard-ului nu-i pasă de serviciile mele. — Nu vedeţi. Cred cu tot dinadinsul că în felul acesta a trimis pe lumea cealaltă un număr considerabil de oameni. îmi aduc aminte. Nu mai este vară. Concep totdeauna cinci sau şase subiecte odată şi trec prin chinurile iadului ca să mă pot fixa la unul. s-ar putea ca Shaitana să fi fost un cămătar. Dar n-am nici un mijloc să-l pot alege pe cel adevărat. Anne clătină din cap.. — Cîtuşi de puţin. continuă doamna Oliver. da . nu i putea plăti datoria.. ce-a spus ? A..descoperit că Roberts e bigam? Sau Roberts e bigam ? San Roberts s a căsătorit cu vreo vară a lui Shaitana prin.. Roberts s-a ferit să întrebuinţeze otrava. ar trăda imediat pe un doctor. Sau poate Shaitana a necinstit pe Cora sau pe fiica doctorului ? Ori Shaitana a.. continuă d-na Oliver. — N-am remarcat. tocmai fiindcă e doctor. aplecîndu-se înainte. — Şi totuşi perspectiva aceasta e plauzibilă. şi cît de uşor îi fură ? Nu. — Oh ! mulţumesc ! nu mi-e frig. răspunse ea calmă. — Oh ! nu vă subapreciaţi. du-te şi ţi-l ia. Mai întîi. — înţeleg.. e opera doctorului însuşi. dar. tremura uşor. Nu ştiţi cît de uşor pierd cutiile cu droguri în automobile la Londra. Să vedem ce-am putea face. Avea apucături prea mieroase. — Da. ceva despre un accident şi despre otravă. Totuşi în timp ce vorbea. . Obrajii lui Anne se colorară puternic : — Doctorii au într-adevăr interes să-şi suprime bolnavi în masă ? întrebă ea. un drog oarecare.. se jelui doamna Oliver. spuse doamna Oliver. Anne şovăi. în realitate. protestă Rhoda. Şi acesta e destul de serios. Poate n-ai observat draga mea.. Ar fi putut să se folosească mai degrabă de o otravă..

. e un bărbat”. îmi pare atît de rău că aţi sunat în zadar. — Cred. păru stingherit. Miss Meredith. Mă refer la asasinarea domnului Shaitana. Foarte încurcat. exclamă ea. încercînd să străpungem vălul misterului. Drama a fost prea oribilă şi prefer s-o uit. Vă rog să veniţi pe la mine. privind-o gînditor. Pentru mine. CAP XIII CEL DE-AL DOILEA VIZITATOR Văzînd-o pe doamna Oliver. — M -am gîndit. Nu sînteţi de-aceeaşi părere ? — Destul de greu să te pronunţi. Cmd Rhoda aduse ceaiul. care vine numai dimineaţa. doamnă Oliver. care propuse : — Ce-ar fi să intrăm. Treceam tocmai pe-aici şi-am crezut că fac bine să văd ce mai faci. erau vizibil stingherite. dimpotrivă. anunţă Rhoda. să vă bateţi capul atît. — Nu domnul Shaitana a făcut aluzia aceasta. — Oh. — Ia te uită.. Dar tot personalul nostru casnic se reduce la o femeie. — Venisem la Miss Meredith să-i spun că e absolut necesar să facem un plan de luptă. — La ce scumpa mea ? o întrebă Rhoda. spuse Anne. ci maiorul Despard. le făcură să întoarcă capul. Prin aceasta cred că făcea o aluzie neplăcută pentru doctorul Roberts. Obrajii săi de obicei palizi. declară ea gîfîind şi cu figura palidă. Pe cînd mergeau pe alee. se mulţumi să răspundă Despard. — Vă voi lăsa cartea mea de vizită cu adresa.. Cele trei persoane. nu-i aşa ? Oh ! exclamă Anne. — Sîntetî foarte amabilă. e minunată. el se îndreptă spre Anne şi-i spuse cu vocea sacadată : — Iartă-mă. In casă ne-am simţi mai bine. Paşi care răsunau pe aleea grădinii. le spuse ea. observă doamna Oliber. nu-i nici o îndoială : doctorul. luară o culoare de un roşu-cărămiziu. Se scuză că nu mai poarte rămîne şi mulţumi celor două fete pentru amabilitate. Pe ce probe să te sprijini ? Expresia d-nei Oliver păru că vrea să însemne: „Asta sigur. cînd mai treceţi prin Londra. să ne întîlnim toţi trei aici. Maiorul Despard. ea se ridică anunţînd că trebuie să se reîntoarcă imediat la Londra. — Da. maiorul Despard. băgă de seamă imediat. să luăm ceaiul ? începe să se facă rece. Dl. Shaitana a spus ceva despre „uşurinţele la care e expus un doctor în laboratorul său. Anne Meredith le ajunse din urmă. Vom relua discuţia noastră. — Vă întovărăşesc pînă la poartă. În plus. alergînd. Doamna Oliver socoti că e bine să observe : — Ce nostimă coincidenţă.— Oh ! Anna ! protestă Rhoda ca un fel de scuză faţă de romancieră. Am sunat şi nu mi-a răspuns nimeni. Cele două femei se întoarseră spre ea. Doamna Oliver. spuse doamna Oliver. Ea o prezentă pe Rhoda. că ideea dv. venea dinspre casă. — îmi amintesc de alt amănunt. Vorbeşti de Lup. Ea o privi pe doamna Oliver cu privirea unui căţel poznaş — încercaţi să înţelegeţi ! încercaţi să înţelegeţi ! părea să spună privirea aceea. dar eu prefer să nu mă amestec în afacerea asta. Intrară cu toţii în casă şi Rhoda dispăru la bucătărie. un doctor îşi poate procura o otravă care nu lasă nici o urmă vizibilă.

. . domnişoară. că ţi-ai dat osteneala pentru mine. Rhoda sări pe scara maşinei : — Invitaţia dv. Mi-e foarte simpatică.. — Bine înţeles că nu te contrazic. e justă. Shaitana. — Oh ! dar. dragă ! Anne făcut un gest vag de nerăbdare. — Cine v-a dat adresa mea ? — Şeful poliţiei Battle. Cobor. dar în acelaş timp.dar mă întreb dacă atitudinea negativă pe care-o adopţi. mare importanţă . Maiorul Despard stătea în picioare. caut să uit seara aceea şi nu vreau să mai aud vorbindu-se de ea. vino pe la mine..Maiorul Despard ? E un bărbat foarte bine. aflaţi că nu sînt deloc de aceeaşi părere spuse Anne cu încăpăţânare. — Am spus că treceam pe-aici din întîmplare. nu e chiar atît de adevărat. Tăie scurt scuzele lui Anne. Anne Meredith dădu din umeri. — Prefer să spun sincer ce gîndesc. La revedere. se pune o întrebare : îţi va fi îngăduit ? — Oh ! ştiu prea bine că poliţia continuă cercetările şi că voi fi interogată. Cît despre mine. n-aştept să-mi crească iarbă pe tălpi. — Ei bine. la Londra. — Oh! Anne nu spune prostii ! zise Rhoda. Doamna Oliver se sui în maşină.. lîngă cămin. Poliţia singură n-o să descopere niciodată pe adevăratul vinovat. — Femeia aceasta e gentileţea personificată. relativ. Nu.— Scumpa mea copilă. făcînd cu mîna celor două fete. Toţi cei care mă cunosc ştiu bine că nu eu l-am ucis pe d. te rog să-mi dai voie să-ţi explic do ce m-am introdus atît de indiscret aici. Sări cu îndemînare şi alergă spre prietena ei. Am venit cu un scop precis. — Desigur. L-am lăsat singur. mi se adresează şi mie ? Doamna Oliver încetini. cu o ceaşca-n mînă. Ai observat ciorapii ei desperechiaţi ? Cred că e foarte inteligentă. — Anne ! strigă Rhoda Dawes. ca să scrie toate cărţile acelea ! Ce nostim ar fi să descopere adevărul şi poliţia să moară de necaz ! — Ce-a căutat aici ? întrebă Anne.. declară romanciera pe un ton sec. — Să ne întoarcem. —.. Atunci de ce să mă amestec ? Treaba poliţiei să afle adevărul. dar asta e hotărîrea mea. Dealtfel e şi natural să fie aşa. Nu vă mai reţin. puse motorul în mişcare şi porni. Rhoda deschise ochi mari.. — Miss Meredith. Dacă-ţi schimbi părerea. Şi întinzînd mîna romancierii : Mulţumesc foarte mult doamnă Oliver. Poţi să mă crezi proastă. — Ce dracu ? făcu Anne. M-aştept la aceasta.Da. — Dar ţi-a explicat. — Vă mulţumesc doamnă.. Poate mă veţi vedea într-una din zilele astea.nu-i aşa doamnă Oliver? — Exact. —. Dar are chiar. — Ce importanţă are asta ? — Ce importanţă ? strigă Rhoda. nu opriţi. — Te înţeleg copila mea .

— Chiar indispensabil ! în afaceri de felul acesta întîlneşti curse la fiecare pas. — Dacă-mi permiteţi.. aveţi dreptate. — N-am avut niciodată ocazia să mă adresez unui avocat. spuse el curtenitor. Era inevitabilă. l-am întîinit în gara Paddington. de care o fată tînără şi fără experienţă ca dv. — Sînt convins că n-ar putea avea o prietenă mai devotată ca dv. după expresia obişnuită. vă recomand să vă adresaţi avocatului meu. din biroul Jacobs. dar m-am gîndit că în actualele împrejurări. îi asculta cu atîta atenţie. n-ar fi inutile. Credeţl-mă. e cam plicticos. e tot ce aveţi mai bun de făcut. să vă dau un sfat Miss Meredith. După părerea mea. — Sărmană copilă. oală. Anne se îngălbeni. — Eu deasemeni. Domnule maior. Shaitana. Anne nu-şi putu opri un gest de surprindere. făcu Rhoda. — De ce aţi procedat astfel ? Despard şovăi. — îi cunosc foarte bine pe dl. — E absolut necesar ? întrebă ea cu voce înceată.Auzind acest nume. Myherne. Trebuie absolut să se recurgă la un avocat. Nu ne-aţi anunţat dv. E un birou de mîna întîi. dar are aproape 102 ani şi e ramolit complet. interveni Rhoda. mă aşteptam la ea.. vizita d-lui Battle ? — Da. voi proceda întocmai. că sînteţi singură pe lume. trebuie să vă încredinţaţi unui avocat serios şi competent. şi prezintă chiar oarecare pericole. dar aveam sentimentul. ştiind că o să ajung înaintea trenului. Burry. Se aşeză pe un scaun. — Dar eu nu sînt aici ? protestă Rhoda. versat în toate secretele procedurii. spuse Despard. se grăbi să spună Anne. în fond. Iată cum se prezintă exact situaţia : Miss Meredith e bănuită de a fi comis o crimă. O atare situaţie nu are nimic plăcut în ea. Anne Meredith clătină din cap. Despard continuă : — Battle trebuie să sosească aici dintr-o clipă-n alta. fetei acesteia cu apucături băeţeşti. Pe doctorul Roberts. Miss Meredith. — Foarte bine. nu ştiu cum să vă mulţumesc ! strigă Rhoda entuziasmată. spuse Despard. — Oamenii aceştia sînt destul de pricepuţi. vinovatul. nu ştie cum să se apere. Peel şi Jacobs. — Poate mă înşel. — Dar onorariile avocaţilor nu sînt prea mari ? — E o chestie secundară. — într-adevăr. Dar Myneherne are să ştie s-o scape de . spuse Anne. Despard le privi amuzat pe cele două fete. Anne şi cu mine ştim prea bine că nu puteţi fi dv. sfaturile unui bărbat cu puţină experienţă. Păreau două prietene foarte simpatice. care rezemată de cămin. nişte copii încîntători ! Plini de candoare şi încredere l Micuţa Meredith e timiditatea personificată. — Perfect ! — Domnule maior. — Ca să fiu sinceră. pe cine bănuiţi ? întrebă Rhoda. Dar nu vă speriaţi. Vinovatul ar fi putut alege alt loc şi alt moment. dl. Toată istoria asta te-a tulburat din cale-afară. — Cine ştie dacă nu sînt chiar eu asasinul ? — Oh ! nu ! exclamă Rhoda. Mi-am luat maşina şi am venit aici. Despard aruncă o privire amuzată. sau pe doamna Lorrimer ? Maiorul surîse fin. sîntem în aceeaşi. Din întîmplare. Eu şi celelalte două persoane care au fost atunci seara la dl. — Dv. ca o fată tînăra să fie amestecată într-o atare afacere.

— Oh ! împărtăşesc întru totul punctul dv. se gîndi Despard. Shaitana şi îi era profund antipatic. era nevoia de a-şi etala-bogăţia. — Doamna.. dar o existenţă lipsită astfel de neprevăzut.lipsită de confort. microbi infecţioşi şi o mie de alte pericole. unde te pişcă ţînţarii şi te ameninţă şerpii. — Acesta e unul din trucurile lui profesionale.. Doamna Oliver. — îi urez noroc. miss Dawes. De data aceasta. da. — Vă rog nu mai vorbiţi de aceasta ! îi imploră Anne. De ce să te temi de pericolele expediţiilor îndepărtate ? Moartea te pîndeşte în orice clipă : pe stradă te pîndeşte circulaţia maşinilor. majoritatea semenilor mei. Nu se întîmplă prea des ca o fată tînără să se afle în aceeaşi cameră în care s-a comis un asasinat. Anne declară cu răceală : — Şeful poliţiei poate să mă întrebe ce-o pofti. Ce lovitură de teatru dacă l-ar bate pe Battle & Comp. Dar să nu ne înşelăm. Anne se ridicase şi ea. înainte de a pleca. devine monotonă. cerînd să fie şi avocatul dv. Ar trebui ca în viaţă să nu te sinchiseşti de primejdie. nu vă supăraţi (ea îşi retrase instinctiv mina). Am crezut că e de datoria mea să vă. cenuşii : — Vă rog să nu vă supere.. — E un bărbat foarte abil. Viaţa aceasta de aventuri . Te interesează cauza morţii ? Din moment ce trebuie să te înconjuri cu atîtea precauţii. E un copoi de forţă.bucluc ! Prietena ei e mai combativă... — O ultimă recomandaţie. absolut nimic.dar şi pasionant ! Anne se pare că nu şi-a dat seama. S-ar putea să voiţi să ţineţi ascuns un aspect al relaţiilor dv. Maiorul se ridică.. decît. domnişoară. Anne îmi spunea că are aerul unui imbecil. Dar dădea recepţii atît de strălucite ! — Se pare că singura lui raţiune în viaţă. In acest caz.... întrebîndu-se dacă în locul lui Anne ea ar capitula atît de uşor. — Anne a spus adevărul. exclamă Rhoda. după părerea mea aceasta nu mai prezintă nici o importanţă. Apoi spuse cu glas tare: — Să nu dramatizăm lucrurile. care călătoriţi în ţinuturi cu fiare sălbatice. sfatul pe care o să vil dau. cu dl. Ea nu-l cunoştea deloc pe dl. îi spuse alegîndu-şi cuvintele şi privindu-i insistent ochii ei frumoşi. Despard păstrîndu-i mai mult decît trebui mîna.. — Vorbiţi pentru dv. ! — Ce fel de om e şeful poliţiei Battle ? întrebă Anne curioasă. mai ales sînteţi în drept să refuzaţi să răspundeţi la întrebările lui Battle. te face să te cutremuri. previn.. — După părerea mea. Shaitana. Dau mai puţină importanţă valorii vieţii umane. ochii mari ai lui Anne. — Despre ce e vorba ? întreabă ea înrinzîndu-i mîna. de vedere.. Nimic ! . dimpotrivă.. femeia cea grasă care scrie romane poliţiste în care totdeauna e un detectiv finlandez cu un nume pocit ? Are de gînd să-şi încerce norocul şi-n viaţa reală ? — E dorinţa ei cea mai vie. Ah !. se întunecară de furie : — N-a fost nimic între noi. — Oh ! exclamă Rhode. Nu am nimic de ascuns. Miss Meredith nu are de ce mă invidia. de faţă. e în culmea fericirii că a fost de faţă. rosti maiorul. — Nu totdeauna. — Iertaţi-mă. Abia l-am cunoscut pe omul acela. — Iertaţi-mă. Dar Rhoda declară suspinînd : — Toată lumea va recunoaşte că momentul acela a fost tragic .

Fără să se compromită. pentru o necunoscută. nu ştia că cele două fete veneau din Northumberland şi bănuia că sînt din Londra.Despard se cufundă din nou în scuze.. dar faţă cla ea.Cînd se întoarse. acela e. XIV CEL DE-AL TREILEA VIZITATOR Şeful de poliţie Battle sosi la Wallingford pe la şase. el lăsă interlocutorilor săi impresii diferite asupra rangului său social. erau simpatice la toată lumea din vecinătate.Mă întreb cu ce gînduri a fost aici. o altă persoană.. — Nu pot să-mi dau seama. în timp ce Rhoda izbucni în rîs. prostuţă scumpă ! Doamna Oliver îmi pare mult mai generoasă.. Dar ele erau atît de cuminţi şi semănau atît de puţin cu descreeratele care-şi petreceau weekendul bînd cock-teiluri ! Cea mai îndrăzneaţă era Miss Rhoda iar cea mai timidă. de-a fi prinsă-n plasa justiţiei şi de a vedea ridicîndu-se înaintea mea spectrul eşafodului. observă Rhoda. — Te înşeli desigur. cu intenţia de a culege informaţii în micul orăşel. care făcea menajul domnişoarelor de la Wendon Cottage. CAP. El io strînse şi-i spuse : Fierbem amîndoi în aceeaşi oală. Ea îi întinse din nou mîna. Da.. . — I-ai plăcut. Da. Anne. Ea ţinea punga. Miss Rhoda plătea facturile. — Ba cîtuşi de puţin. Aproape că am prins slăbiciunea de el. era convinsă că e unul din domnii care caută o vilă mobilată în care să-şi petreacă sfîrşitul săptămînilor. Toate informaţiile culese de Battle erau favorabile lui.. şi în sfîrşit alte două erau sigure că e vorba de reprezentantul unei antreprize de terenuri de tenis. Fiindcă sîntem la capitolul acesta... am o ezitare instinctivă . — Nu spune prostii. sînt înclinată să cred că maiorul Despard avea o răspundere de îndeplinit. Meredith. Nu cred c-ar fi venit pînă aici dacă te-ai uita cruciş.. înainte de a avea o întrevedere cu Miss Meredith... Rhoda se uita pe geam fiuierînd : — E un bărbat bine maiorul. Nu ştiu ce l-o fi făcut pe maior să se deranjeze. sau dacă ai fi plină de coşuri pe faţă. o fată pe care o vedea pentru prima oară. Mînia Annei se risipise şi ea îi zîmbi cu prietenie. Pickersgill. — Le consideri pe celelalte femei. De ce n-am fost eu în locul tău la dineul acela faimos ? Aş fi savurat atît de mult emoţia.. sarcina lui a fost destul de uşoară. — Dacă sînt aici de mult ? Oh ! de doi ani.. Evident. bărbaţii nu sînt niciodată dezinteresaţi. Cel puţin două persoane erau convinse că e un arhitect venit din Londra ca să studieze posibilitatea adăugirii aripi noi la Cottage . două fete tinere admirabile : Dawes şi Miss Meredith. Cercetările şefului poliţiei îi conduseră în sfîrşit la inevitabila Doamnă Astwell. Nu ştiu de ce. — Wendon Cottage ? Da. protestă Anne. Acesta n-a voit să-l locuiască după ce i-a murit soţia. S-au mutat în Septembrie. — Fiţi liniştit. — Exagerezi. ca pe nişte inamice personale. declară ea întorcîndu-se spre Anne. Interlocutorul lui Battle. în pavilionul acela pe care l-a vîndut dl. o întrerupse Anne brusc. dragă Rhoda.. pe drumul către bury. cu excepţia câtorva fete bătrîne care socoteau că două fete nu trebuiau să locuiască singure. Ştiu că aţi voit numai să fiţi bun cu mine. Nu vă înşelaţi. încîntătoare şi foarte liniştite. Apoi continuă liniştită. Şi obrajii i se înroşiră puternic. De ce nu neam ajuta reciproc ? Anne îi conduse pînă la poartă . — Nu-i aşa ? — îl găsesc foarte şic. Miss Meredith.

preciză Rhoda. — Pe-atunci. Little Hembury. Nu sînt însă absolut sigură. Deci am invitat-o pe Anne să locuiască cu mine şi de-atunci stăm împreună. Şi deloc. — Ei bine. sau în compania lui Miss Dawes ? . — S-a arătat foarte bună cu mine şi am plecat cu regret. — Aţi părăsit-o pe doamna Deering ? — Sănătatea ei înrăutăţindu-se. Amîndouă trebuie să fi trăit în Devon. Nu ştiu cînd şi de unde a venit Miss Anne. unde soţul ei îndeplineşte o misiune oficială. Natural. De la început fac treabă la ele. n-aşi putea afirma că e aceeaşi Miss Dawes pe care o cunoaşteţi dv. cu o femeie care nu prea e pe gustul meu. în aceeaşi seară. Miss Meredith.. Sărmana bătrînă Tot timpul trebuie să-i facă injecţii cu morfină. Ele nu-s prea bogate.. — îşi compusese o figură cît mai impasibilă.se grăbi să adauge Anne. făcu Battle. vreau să spun. într-adevăr. La orele 8 şi jumătate.. Ea locuieşte la Marsh Dene. Nu cred că ele sînt hotărîte să vîndă. — Da. şi voiam să găsesc pe cineva care să stea cu mine. Tatăl meu s-a recăsătorit. dacă vreţi să-i spuneţi aşa. din aceeaşi familie. cu nasul pe sus. Rhoda venea dîn cînd în cînd să petreacă cîteva zile la mătuşa ei şi ne distram foarte bine. Mă simţeam foarte bine. Anunţaţi vă rog pe şeful de politie Battle. nu domnule. — Iată. — Bine. Anne îşi petrecea jumătate din timp plivind şi răsădind.Doamna Astwell avea limba cam lungă. e trist pentru multe fete din ziua de azi. înşivă ? Anne îi împlini dorinţa. şi pe dv. — Eraţi damă de companie ? — Da. — Nu e greu de controlat. — Mai degrabă ajutor de grădinar explică Rhoda. domnule. Morişca aceea nu mai putea fi oprită. fiindcă le-am auzit vorbind de rîuri. „Chiar. mereu gata să glumească şi să rîdă. Apropos. datorită lui Rhoda am obţinut locul acesta. Din cînd în cînd Battle reţinea cîte un amănunt şi mai tîrziu mîsgăli ceva în carnet. în cursul căreia l-aţi cunoscut pe dl. Aţi stat 2 ani la doamna Eldon. domnule.. care l-au cunoscut pe tatăl dv. Locuiesc aici de doi ani. — Şi acum ajungem la călătoria aceea în Elveţia. Mătuşa mea e nebună după grădina ei. Banii îi are Miss Dawes. — Aş vrea să-i vorbesc. Pe urmă aţi intrat la doamna Deering ? — Unde am rămas doi ani . îi deschise o fată înaltă. Aţi fost singură. Am auzit-o vorbind de insula Wight şi ştiu că nu-i place nordul Angliei. dar s-au aranjat ca să poată trăi plăcut. Acum aveţi 25 de ani. de la ora 8 dimineaţa pînă la prînz. Dar să precizăm puţin datele. brună. Shaitana. că trebuie să-şi cîştige existenţa. Devon. Mi-aţi putea da numele şi adresa a doi locuitori din Cheltenham. el străbătu aleea pînă la uşa lui Wendon Cottage. domnule. Cred că-mi amintesc că ea e născută la Devonshire. Cel puţin nu încă. Miss Anne e — cum s-ar spune — un fel de damă de companie. — Aici locuieşte Miss Meredith ? întrebă şeful poliţiei. în fiecare zi. Casa îi aparţine lui Miss Dawes. tocmai căutam un pavilion de vînzare. Foarte drăgălaşe domnişoare. — Are cancer. — Da. Din cînd în cînd scrie să i se trimită smîntînă de-acolo şi asta spune că-i aduce aminte de-acasă. într-o rochie de creton orange. care e adresa ei actuală ? — Această doamnă se afiă-n Palestina. coline şi golfulete. o viaţă exemplară. a trebuit să-şi angajeze o infirmieră.

aşa cum procedează poliţiştii la teatru. Shaitana s-a arătat tot timpul politicos şi corect. care dintre dv. Shaitana părea că se interesează în mod special de prietena mea. — N-a existat nimic de felul acesta între noi. Bună seara. sau mai degrabă nu. — în orice caz. Întîinisem alţi prieteni şi eram un grup de 8 persoane. spuse Anne. Miss Meredith. Mă temeam să nu încerce să mă intimideze. interveni Rhoda. — Ce neîncrezător sînteţi ! Rhoda scrise cîteva nume pe-o foaie de hîrtie şi i le dete. E impresia pe care a căutat totdeauna să o producă altora.. Battle se ridică. E un bunic inofensiv şi nu te bănuieşte de loc. E obiceiul favorit al don-juanilor. — Vorbiţi-mi de întîinirea cu dl. Battle suspină. mi se pare foarte ciudată. — Gata ! îi spuse Rhoda lui Anne care se întoarse în cameră. aţi dus pînă acum o viaţă din cele mai exemplare.. îi făcea tot felul de complimente. A fost o scăpare din vedere ? . Ei bine. de ce nu i-ai vorbit de şederea ta la Croftway. Nu-mi plăcea de loc şi el simţea o deosebită plăcere să mă sîcîie. Era costumat ca Mefisto. L-am întîlnit pur şi simplu la un bal mascat unde a luat premiul întîi. toată ziua o petreceam în zăpadă. după ce închise uşa în urma lui Battle. atunci bună seara Miss Meredith.. Shaitana. — Mă mir'. se plînse Rhoda. Anne încruntă sprîncenele. Făceam parte dintr-o bandă de skiori . — Convorbirea a fost din cele mai banale. Anne răspunse încet : . vreau să mă conving. Dl. apoi continuă : — Ia spune Anne. — Cred că proceda astfel ca să mă plictisească. pentru care o necăjeam. Rhoda şovăi puţin. care a înţeles că tu nu eşti o femeie care să comită o crimă. — Şi micile lui subînţelesuri ? — Da. După cum îi place să spună prietenei dv. Vezi că n-a fost prea greu. S-a sfîrşit. Anne se înroşi puternic. Rhoda răspunse : — II cunoşteam la fel şi una şi alta. — Odată i-am vorbit Annei de perspectiva unei partide strălucite şi ea a fost grozav de furioasă. — Nu prea sînteţi încrezător. — Asta dovedeşte că e un om cu cap.— Eram împreună. ? întrebă Battle. Mi-era antiptatic pentru manierele lui prefăcute. prea mult. Am fost ridicolă să mă sperii atît. Nu mi-a vorbit niciodată cu subînţeles. — Vă rămîn recunoscător. Iertaţi-mă pentru întrebarea care-o să v-o pun : V-a cerut în căsătorie sau v-a făcut alt soi de propuneri ? — N-a încercat s-o seducă. — Puteţi să-mi spuneţi numele persoanelor din grupul dv. Totul s-a petrecut mai bine decît nădăjduiam.. Vă închipuiţi că ceea ce spuneam noi sînt numai minciuni ? Şeful poliţiei făcu cu ochiul. dar nu. — Domnişoară. — Da. Anna căzu într-un fotoliu suspinînd. îl cunoştea mai bine ? Anne şovăi. iar seara dansam. Atitudinea lui Shaitana faţă de dv. — Oh ! nu prea am despre ce vorbi. Dl. Mulţumesc pentru excelenta cafea. Nu vă neliniştiţi degeaba. Miss Dawes.

Un al doilea călător urcă scara şi se aşeză pe un scaun de lîngă Despard. Treaba altora.. Dacă ai comis o greşeală. după ureche. — Dacă vrei tu. coti în Regent Street şi sări într-un autobuz. . — Reflectez. Avea un pardesiu gros şi un fular. domnule Poirot. Maiorul întoarse capul... — E felul dv. pe Imperială erau puţini călători. I se pot imputa o mulţime de boli de piept. la ora aceea liniştită a dimineţii. — Ploaia na făcut niciodată rău la nimeni. . luă cîţiva pasageri şi urcă mai departe pe Regent Street. Să nu mai vorbim de asta. hotărăşte-te şi. Dar cît despre anchete-n dreapta şi-n stînga. nu s-ar mai face atîtea stupizenii. Se auzi o voce spunînd : — Veţi auzi pe „Blanck Nubianss cîntînd : „De ce mă minţi. v-aţi putea întrebuinţa şi mai rău timpul. domnul meu. pot să-i scriu lui Battle. Dacă oamenii s-ar gîndi înainte de-a face ceva. nu-i aşa : . nu-i aşa ? — Oh ! domnule Poirot. dă-i drumul. mulţumesc. Poirot îl urmărise. d-le maior ? — De-obicei. auzi o voce prietenoasă : — Frumoasă privelişte a Londrei.. De fapt. nu sărise odată cu el în autobuz. — Eroare. răspunse celălalt simplu. stabileşte itinerarlui. Niciodată nu trebuie să te încăpăţînezi. — Nu observă surîsul pe care-l ascundea fularul. dar după cîteva minute. Acesta nu-i dădu nici o atenţie. — După cîte văd. ci aşteptase ca vehicolul să se oprească în staţie. nu era nimic extraordinar. într-adevăr. Prudent. Şi pe-aici plouă destul de des. — Am impresia că nu prea comiţi greşeli. faceţi parte din cei ce se tem de răceală. Despard făcu o remarcă neaşteptată : — Reflectaţi ? Pe legea mea. Shaitana. dar nu văd nici un motiv. Autobuzul se opri. — E adevărat. Informîndu-se de ora la care Despard obişnuia să iasă.. — Ce bizar să vă întîlnesc aici ! făcu Despard.— Oh ! n-am rămas decît cîteva luni şi nimeni nu-şi mai aminteşte de mine acolo. scumpo? CAP. domnule Poirot. — Scuză-mă. reflectez enorm de mult. Dacă crezi că e util. în plin mers. Trăsăturile sale se contractară într-o strîmbătură. în această întîlnire. recunoaşte-o. nici cu temperamentul şi nici cu silueta mea. Aceasta nu se potriveşte deloc nici cu vîrsta. Fă-ţi socotelile pro şi contra. rămas puţin intrigat apoi îşi recunoscu interlocutorul. există totuşi şi nuanţe. de a concepe viaţa. dar era mai frumos odinioară cînd Imperiala era descoperită şi nu existau cuştile astea de sticlă. nu ne-am mai întîinit de la recepţia dată de dl. dar pe timp de ploaie nu era prea plăcut. Nu te-am recunoscut. — E adevărat că vă ocupaţi în mod oficial cu afacerea aceasta ? Poirot se scărpină delicat.. — Desigur. d-le maior. XV MAIORUL DESPARD Maiorul Despard părăsi Hotelul Albany. Poirot era îmbrăcat ca să poată înfrunta o zi răcoroasă de toamnă. da. Despard se urcă şi ocupă un scaun din faţă. de-aici ai o privelişte frumoasă.. — Nimeni nu v-ar putea abate. Despard surise. de pe autobuz. nu.. Rhoda se ridică şi deschise aparatul de radio.

. — Asasinul a fost foarte imprudent. Despard păru încurcat. mobilierul. ultima am avut-o pe la l8 ani.. Două bukha-ra şi patru persane excelente. — Dar nici dv. plin de vechituri. — Nu numai sub nasul dv. chiar de-ar fi negru.. că nu-ţi pot răspunde aşa cum doreşti. în toate părţile erau bibelouri.. Aparenţa aceasta de imbecil.. dar şi sub acela al şefului Scotland Yardului însuşi. dar nu e de loc ceea ce pare.— Nimeni nu e infailibil. — Nu uit niciodată un chip. Provenea fără îndoială din Rowiand Ward.. Din cînd în cînd îşi schimbă înfăţişarea. Un adevărat artist şi un tip dat dracului. Fără doar şi poate cel mult îi regret. provenit din insula Paştelui. bibelourile. Apoi adăugă : Doamna Lorrimer posedă o memorie extraordinară cînd e vorba de cărţile de joc. Despard îi privi surîzînd. Acestea sînt destul de rare.. — împărtăşesc întru totul părerea dv. ah ! nu acesta se afla în vestibul. — N-ai cunoscut nici o dezamăgire. Se ţine scai de mine. — Unii se înşeală mai mult ca alţii. După părerea mea salonul era dintre cele mai ridicole. nu e decît un paravan. — Mă tem că nu. foarte rar găseşti ambele calităţi întrunite la un loc. Şi încă şi-a-tunci am avut circumstanţe. nu puteţi fi înşelat. — Descrieţi-mi camera. aceeaşi întrebare. în zadar am pus O întrebare doctorului Roberts şi doamnei Lorrimer. — Nu cred să reuşesc prea mult la astfel de încercări. . — Pentru moment sîntem singuri pe Imperială. Shaitana şi spuneţi-mi ce v-a izbit mai mult. domnule Poirot ? — Ba da. mă cam supără. Mi-a putut repeta anunţurile şi cărţile fiecărui invitat. Dar moartea lui Shaitana. Bunul nostru prieten Battle. spuse Poirot cu răceală. Mesele erau încărcate. ? Sau nu-l luaţi în seamă. Un cap frumos de antilopă. — Meritaţi nota zece. — Sînteţi exact omul care-mi trebuie. Totuşi mă simt cam lovit în amorul meu propriu. — în privinţa aceasta e foarte activ. — Dar n-aţi observat nimic deosebit ? Despard clătină din cap.. spuse Poirot dezamăgit. Singurul care mi-a atras atenţia. aşezat în fund ? Poirot privi peste umăr. observă Despard. — Cu atît mai rău. răposatul Shaitana nu era un om care să vîneze fiare sălbatice ? — Oh ! nu. spuse încet Despard. — După părerea dv. — Nu ştiu prea bine. — Probabil a coborît. afară de un Hamadan şi un Tcbriz. E un poliţist abil şi competent. Nu oricine ar putea spune aceasta. Ce noroc să vă întîinesc tocmai azi ! Căutam exact pe cineva dotat totodată cu o bună memorie şi cu un ochi excelent. Am văzut şi cîteva piese malaeze. Vă rog să-mi permiteţi să vă pun şi dv. Aveţi un ochi de vultur. Dar să trecem peste asta. Ei. Vedeţi pe tînărul acela foarte calm cu înfăţişare milităroasă. poate avea o înfăţişare de imbecil. Iată tot ce vă pot spune. Din nefericire. Omorul acesta comis sub nasul meu de detectiv. exclamă Poirot. a fost un idol din lemn pictat. Erau covoare frumoase. — Şi se ocupă în mod serios de afacere. fiindcă nu vă priveşte în mod oficial ? —Nu nu mă priveşte. dar ce mai era în cameră ? Sînt dezolat. Gîndiţi vă la salonul unde jucaţi bridge la dl.

Poirot reflectă cîteva clipe . Omul acesta era un şarlatan vulgar. — Deci. Fără îndoială. — Poate preferaţi pokerul ? — Personal. voluptatea de a vedea oamenii înspăimîntaţi şi pierzîndu-şi capul. — E aptitudinea femeilor care-şi petrec timpul jucînd bridge. ai dreptate. Mi-amintesc şi de un sans-atout foarte delicat. dar femeile se temeau de el. aş fi putut face manşă la caro. atacă de preferinţă femeile.după care spuse : — Sînteţi absolut sigur ? Sau e o simplă prezumţie ?. — Miss Meredith ? Nu m-am gîndit deloc la ea.. n-aţi putea face la fel ? Maiorul clătină din cap. — Faceţi numai aluzie la manevrele lui obişnuite ? — Desigur. ştiu cum să le ia şi cum să le smulgă secretele. Poirot făcu o pauză. Despard se înroşi ca un rac. dar îi consider un joc interesant. dar refuz s-o fac. . Toate cărţile erau proaste. sau de mai multe femei ? — Da. dar noi nu-l contrasem. Faptul de a inspira teama.. Era. da. m-a împiedicat să ies. — îi consideraţi un şantajist ? Despard dădu din cap. — Jucaţi des bridge. — Raţionamentul dv.Despard dădu din umeri. Atunci vorbeaţi de doamna Lorrimer ? — Nu ! nu ! nu ! Nu mă-nţelegeţi. — îmi amintesc numai de două levate. nu mă înţelegeţi. — Care ? — Un joc foarte vulgar. îi făcea să crească în proprii săi ochi. Canalia aceea de Shaitana. domnule maior ? — Nu prea des. nu stă în picioare. posedă o cunoştinţă aprofundată despre femei. Shaitana era o specie cu totul aparte de şantajist. un şantajist spiritual. Intr-una. Nu umbla după bani. Această atitudine impresiona totdeauna femeile. — E vorba de o femeie. dacă se poate spune aşa. N-avea decît să le facă aluzii că le cunoaşte anumite părţi din viaţa lor intimă. Doamna Lorrimer nu s-ar lăsa intimidată. Apoi sări în sus.periculos în sine. Dar în poker e prea mult hazard. Nu m-am gîndit la nimeni în special. — Shaitana nu juca decît un singur joc. Şi nici nu e una din femeile pe care ţi le închipui cu o pată pe conştiinţă. — Pardon. Pot să-mi probez afirmaţiile. puţin. pentru ca nenorocitele alea să se apuce să-i mărturisească toate secretele. — Nu. căci deţin informaţia din sursă particulară. şi Roberts voind să tragă o cacialma. El se distra luînd înfăţişarea lui mefistofelică : „Ştiu totul” ! Eu sînt marele Shaitanas. credeţi că a înspăimîntat-o astfel şi pe Miss Meredith ? întrebă Poirot. Vorbeam în general. — Cu dumneata . Era un tip ridicol. Despard îşi pierdu răbdarea. — Dv. Poirot spuse gînditor : — Nu cred că Shaitana juca vreun joc de cărţi. — Şi cu ce se alegea ? — Savura cu sadism. indivizii de soiul acesta. — Fără îndoială. El însuşi a pierdut. Am pierdut două levate şi parcă am avut noroc. tn fond era un maimuţoi sinistru.nu poţi spune nimic fără să intri în detalii.

alături de Miss Elsie Batt. Se purta cu ea ca şi cu o bolnavă. Cred că-mi aduc aminte că se duceau să locuiască în North Audley Street. — Dacă-mi amintesc. Poirot privi în stradă şi-l văzu pe Despard mergînd cu paşi mari. Coborî în fugă scara. nu alta ! Mereu mă certa şi-mi căuta pricină. La revedere d-le Poirot.— Am pierdut staţia mea. Desfăşurîndu-şi cu grijă manevrele preliminare. — Nu. — Craddock ? Ia te uită ! Şi eu am servit la Craddock. — O cam încasa şi bărbatu-său. — Ai mei locuiau în North Audley Street. CAP. Mă pricep la felul ăsta de indivizi. bietul om ! — Perfect. Elsie aprobă cu voiciune. cu trăsături regulate şi în plus cu privire de şmecher. — la stai ! N-a fost o poveste întreagă cu ea şi un doctor prea priceput ? — Vrei să spui cu doctorul Roberts ? Era un bărbat şic — Toate femeile sînt la fel. din cauza unei lame de ras. nu-i aşa ? — Intr-o zi chiar şi-a ieşit din sărite. — Da. se grăbi să explice O'Connor. — Ei. Un doctor nu poate refuza. Cred că te înşeli cu el. Spuneai că doctorul şi stăpînul s-au certat ? . — Cumpăraţi de la englezi ! Iată deviza mea. Nu-i vina lui dacă doamna Craddock. Cam la 4 zile după asasinarea lui Shaitana.. Rămîne de văzut. Ce idee. dacă soţul n-ar fi fost gelos. dar nu ţi se pare că eşti cam îndrăzneţ ? — Cum doriţi. se pricepea de minune să vorbească femeilor. Se auzi soneria conducătorului. sergentul O'Connor asista la o revistă de music-hall. înalt. Şi într-adevăr era un bărbat foarte chipeş. Dar era şi el bolnav şi nu după mult timp a murit. un tip cam aiurea. sergentul O'Connor se pregătea să dezlănţuie atacul său principal. îmi dai voie să-ţi spun pe nume. suplu. Cum vă spuneam toate ar fi fost bune. — Te scotea din sărite. Dacă vrei să mă crezi. Mor după secături. declară solemn sergentul O'Connor. urmărit de un alt bărbat. el nici nu se gîndea să-i facă curte.Tipul acela îmi aduce aminte de unul din foştii mei stăpîni numit Craddock.. Priviţi în jos şi veţi vedea umbra mea credincioasă. dacă vrei să afli. — Ai mei plecau la Londra cînd i-am părăsit. nul aşa? Parcă te cunosc de cînd lumea. Toată ziua stătea în pat şi se plîngea că-i bolnavă. care-l făcea să fie irezistibil pentru sexul slab. Căci sergentul O'Connor. în special. din ll7 North Autlley Street. O'Connor îşi dădu o palmă pe genunchi. Nu-l lăsa o clipă-n pace. părăsind autobuzul odată cu mine. XVI MĂRTURIA LUI ELSIE BATT Sergentul O'Connor fusese poreclit de colegii săi de la Scotland Yard : „Seducătoruls”. nu-i aşa ? — îi scotea mereu ochii c-o neglijează şi că no înţelege. fostă cameristă la doamna Craddock. cu umerii laţi. îi chema în fiecare clipă. era atins de o boală bizară. ia te uită ? Elsie. Ea e vinovată. Subiectul m-a pasionat prea mult. — . Nimic nu-i plăcea. repetă el în gînd. Doamna Craddock cam avea slăbiciune după bărbaţi. instalat într-un fotoliu de trei shilingi şi şase pence. Elsie. Dar pe Poirot îi preocupa altă chestiune. Miss Batt.. — Nimeni. să vinzi lame de ras infectate ? Totdeauna n-am avut încredere în japonezi. ceva japonez.. recunoscu Elsie.

Sergentul O'Connor se felicită în gînd pentru abilitatea sa. a glumit cu mine. mi-am luat mătura şi cîrpele şi am început să curăţ scara. Pe urmă doctorul Roberts l-a dus pe domnul în cabinetul de toaletă şi s-au închis amîndoi acolo.. Doamna îl chemase. Cum vezi. Natural. mărturisi Elsie. Doamna era de vină. Eu mă voi spăla pe mîinl.. şi aş fi renunţat demult s-o tratez. spuse Elsie savurînd amintirea aceasta. Doamna l-a îngrijit cu mult devotament. — Ce i-a spus ? — Vai de mine. Apoi a adăugat : „Veţi întîrzia la birou. Craddock a căpătat infecţia ? — Ba cred că o avea.. îşi spăla mîinile fluierînd.. păi ce. între timp. — Ce înţelegeţi prin aceasta ? — Ca să fiu sinceră. parcă ai avea ceva de împărţit cu doctorul Roberts. Cel mai bine ar fi să plecaţi imediat. stăpînul nu-şi alegea deloc cuvintele. Şi gîndiţi-vă în linişte la toate astea. Ca să vă vorbesc pe faţă. Ah ! cîte flori au fost la înmormîntare. — După asta. Ah ! da. Veţi înţelege că e poveste plicticoasă. luînd pentru a doua oară în discuţie punctul esenţial. dacă o astfel de atitudine n-ar fi fost incom. suferă de nervi” ? Nu ştie ce spune.. Spunea lucruri complicate ca „manevre infame de doctor”. trebuie s-o păstreze faţă de clienţii săi.. — Dar ce spunea ? întrebă O'Connor. înţelegeţi. pe doamna o apucase o criză de nervi şi striga : „Nu m-ai iubit niciodată” ! M-ai neglijat ! M-ai părăsit. Doctorul a venit tocmai cînd se certau doamna şi cu domnul. Dar el a murit. Atunci domnul a spus : „Nu ştiu ce să mai cred” ! şi a plecat. incompatibilă cu îndatoririle mele profesionale. n-am înţeles mare lucru. Pe urmă l-am auzit ameninţîndu-l c-o să facă să fie şters din anuarul medical. Atunci stăpînul l-a luat deoparte. eu am început să mătur mai grăbită ca de obicei. Avea o figură suferindă. nu-i aşa ? — Da. — PIîngere la coleglui medical. Cît despre doctor. De altfel nici nu mi-a dat vreo atenţie. Dacă Elsie ar fi fost interogată la poliţie.. sau ceva în genul ăsta. asta a spus. Cine v-a băgat aşa ceva în cap ? — Asta se întîmpla la stăpînii dv. Pe urmă a plecat cu trusa la subţioară şi ca de obicei. Vă recomand să cîntăriţi bine vorbele mele şi vă veţi convinge că totul se datoreşte imaginaţiei bolnave a soţiei dv. . s-ar fi jurat că n-a auzit nimic. n-avea nimic să-şi reproşeze. stăpînul făcea un tărăboi cît trei. cazul său este foarte dificil. Am auzit foarte bine ce-au vorbit: „Dragă domnule. îi asculta liniştit şi se mulţumea să-i răspundă : „E o glumă”. — Da.. doctorul Roberts era foarte liniştit. ca şi cum nu s-ar fi întîmplat nimic. nu puteam pierde aşa ocazie. „abuz de încredere” şi aşa mai departe.. Cel puţin. În schimb. Am uitat cuvîntul. Doctorul Roberts a fost pentru mine un adevărat înger. ceea ce l-a mai liniştit puţin pe domnul. spuse O'Connor. — Cum îţi spuneam. Doctorul Roberts în schimb. am ascultat la uşă ? Scena s-a petrecut în dormitorul doamnei. — L-a acoperit cu injurii. Pe urmă i-a vorbit de distanţa pe care un doctor demn de acest nume. — Şi după aceea ? Doctorul Roberts a mai venit ? — Nu ! Dar curios mai eşti! Nu zău. continuă Elsie. înainte de a pleca să vizitez un bolnav. Simţind că oala începe să fiarbă.— Ah ! făcea să fii de faţă. nu vedeţi că soţia dv. a spus doctorul.

Rhoda Dawes se opri o clipă gînditoare. — în orice caz n-o să te supere prea mult îndrăzneala mea domnişoară. şi ea se gîndi ! „Ce păcat că n-ai niciodată noroc cu bărbaţii frumoşi. De-atunci . Noroc că-l am pe Fred !” Aceasta dovedeşte că trecerea sergentului O'Connor prin viaţa lui Elsie.. — Ştii că eşti îndrăzneţ ? exclamă Elsie. reflecta cea mai mică emoţie şi se schimba mereu. îi treceau prin cap tot felul de gînduri. Atunci. se pare. nu? — Nu ! Cum se poate ? Sărmana femeie. — De-atunci. Şi de ce nu ? Trei ar fi poate prea mulţi. nehotărîtă. pe noi ne-a concediat şi a plecat în Egipt. Acolo a şi murit. sau să nu mă duc ?” Aş vrea să mă duc. purtînd pachete de provizii pentru Crăciun. — Şi o să lipseşti mult ? — Se poate să mă duc în străinătate. Dar Rhoda. altfel s-ar fi căsătorit după înmormîntare. Anne se ascunde de mine.S-a întors cu mîna umflată. Cine ştie ? Poate a fost norocul lui „Fred” ! CAP. — Chiar prea cald. nu fac niciodată nimic din pură filantropie.. Pe figura ei se citea nehotărîrea. Nu era prost! Ştia ce-l aşteaptă de la doamna. Ea m-a făcut să înţeleg limpede că ar prefera să se ducă la avocat singură sau însoţită de maiorul Despard.. — Dar la urma urmei. se extazie sergentul O'Connor... dar poate aş face mai bine să nu mă duc. Deodată. Bărbaţii nu se prea ostenesc după o femeie care le e indiferentă. de ce nu m-aş duce ? Doar ea m-a invitat. — Taxi. Miss ? Rhoda dădu din cap negativ.. n-a lăsat urme prea adînci. Şi afacerea aceasta nici nu mă priveşte pe mine. Ea îl suna mereu la telefon dar el punea mereu pe cineva să spună că e plecat. Figura ei expresivă. o noculaţie contra febrei tifoide.. era poate mai bolnavă decît părea. el ia dat de înţeles că să nu se aştepte la nimic din partea lui. încerca să se decidă. Un comisionar se lovi de Rhoda şi-i strigă pe un ton de imputare . — Ce drăguţă ai fost. . Şi dacă vrei să afli. ah ! cum se spune. nu-i aşa ? S-a păzit bine. nu l-ai mai întîlnit pe doctorul Roberts ? — Nu. Pe de altă parte.Nu s-a petrecut nimic între ei. XVII MĂRTURIA LUI RHODA DAWES Ieşind dintr-un mare magazin. pe trotuar. Figura lui Elsie arată o tristeţe vizibilă.doamna nu i-a mai telefonat şi a plecat foarte bine dispusă... ea şi-a vîndut casa.. S-ar putea bănui că alerg după maiorul Despard. Apoi Elsie adăugă suspinînd : Mă întreb ce s-o fi ales de rochiile acelea frumoase ? Negrii sigur că nu le puteau purta. spunea ea. Ştiai. o lovi o femeie enormă. cu toate că eram în plină iarnă. totdeauna era vară şi cald. căci trebuie să plec într-o călătorie de afaceri.. dar acolo. cu un cufăr întreg de rochii noi. bărbatul acesta atît de încîntător. dar ea s-a dus la el să-i facă. toate în culori deschise.. unul mai ciudat ca altul.. dar poate e o politeţe pe care o foloseşte faţă de toţi Poate nici nu crede că am luat-o în serios.. În clipa aceea părea să spună : „Să mă duc... Bănuiesc că are slăbiciune pentru Anne.

se ridică de pe un scaun care se învîrtea... E o muncă la fel de grea. îmbujorată de emoţie. ce plăcere să te revăd ! exclamă ea. draga mea. Trei şi jumătate. dar mă întreb dacă maronul n-ar fi fost mai practic decît verdele.. încîntată să asiste. trebuie să fie interesant să scrii un roman din scoarţă-n scoarţă. mai pune în pungă. Podeaua era plină de foi scrise. la elaborarea unui roman poliţist. Din timp în timp se încurcă iţele şi nu mai ştii cum s-o scoţi la capăt. — Oh ! mulţumesc. deşi nu trecuse decît un minut. Cititorii mei se plîng că mă înşel totdeauna asupra anotimpurilor. N-am aerul că am venit la masă. Nu. domnişoară ! — Şi haide. — Nu-i chiar aşa uşor. — Foarte adevărat.. doamnă. Prin remarcabile deducţii reuşise să descopere otravă într-o farfurie cu mazăre verde. Ca şi cum amănuntul acesta ar avea vreo importanţă ! La florărie nu găseşti flori în orice sezon ? — Evident. depunînd-o pe un preş de paie frumos. Rhoda observă o masă veche de bucătărie. pentru că. să născoceşti o intrigă. Dar finlandezul ăsta afurisit. căzu de pe masă şi din ea se rostogoli pe parchet.. O pungă de hîrtie pe care-o lovi cu cotul. Rhoda observă : — Poate era mazăre conservată. nu vă deranjez cumva ? — Da şi nu.. ea reapăru : — Vă rog să poftiţi.. pe care se afla o maşină de scris. se gîndi ea. cum crezi. Rhoda apăsă pe butonul soneriei îi deschise o servitoare bătrînă. Apartamentul doamnei Oliver. — Eu n-aşi numi-o muncă.. dar sfîrşeşti prin a ieşi cu obraz curat. nu reuşeşte de loc s-o scoată la capăt. era la ultimul etaj. ca orice altă muncă. în mijlocul vacarmului acestuia.. Totdeauna mă încurc la capitolul agricultură. trebuie să plec. — Iertaţi-mă. — Hai. îşi spuse Rhoda intrînd în casă. pentru că. După cum vezi. . — Nu ştiu. Rhoda urmă servitoarea pe un coridor. care Rhodei i se păru un secol. Pune-le mai bine pe masă. spuse Rhoda Oh ! doamnă Oliver. nu le. Dar aceasta mi-ar putea atrage neplăceri. Doamna Oliver e acasă ? se bîlbîi Rhoda. Dar nu mai pot da înapoi. Deci. N-aşi putea ?. Mai rău ca la dentist. n-o să rămîn aici toată ziua. o mulţime de mere. cu cealaltă mînă să-şi aranjeze părul rebel. şi mîine. După un timp.. Rhoda traversă cu pas hotărît strada. — Oh !. şi d-na Oliver. Ah ! ce politicos e. Miss Dawes. — Scumpă prietenă.... nu cred. ce minunat lucru să poţi scrie ! Doamna Oliver se scărpină pe frunte cu un deget murdar de indigo şi întrebă : — De ce ? Oh ! făcu Rhoda puţin dezorientată. Miss Rhoda Dawes : Servitoarea plecă. domnişoară. O oră excelentă pentru vizită. că nu o să mă mănînce. cu părul vîlvoi. Mai roşie ca întotdeauna. Foarte bine ! Acum Ia loc şi să stăm de vorbă.— Pardon. efort de altfel întru totul inutil.. nu mai există mazăre verde. coti la dreapta apoi la stìnga ajunse în Harley Street şi se opri în faţa unei case arătoase. sînt în plină activitate. Un băiat din ascensor o conduse pînă acolo. mă duc. nou nouţ. Rhoda acceptă un scaun la fel de puţin comod ca şi al gazdei sale şi o privi atent pe d-na Oliver. Rhoda se ridică cu cinci mere în mînă. Sînt o proastă şi o şovăitoare ! Mantoul şi rochia aceasta îmi vin foarte bine. cînd deodată am observat că la Sfîntul Mihail. în faţa unei uşi vopsită î» verde deschis. Mai întîi se cere să inventeze. — Nu te deranja. lasă că le strîng eu imediat. întinzîndu-i Rhodei o mînă murdară de indigo şi silindu-se. trebuie să fie lovite.

Doamna Oliver o privi fix pe Rhoda. o întrebă pe Rhoda : — Cu ce ocazie ai venit la Londra ? Cumpărături ? — Da. Aţi vorbit de otravă şi de accidente.— Fiindcă nu eşti silit s-o faci replică doamna Oliver. care se înroşi. Ceea ce nu e cazul cu Miss Meredith. Şi toate acestea sînt grozav de obositoare ! Rhoda o privi pe doamna Oliver cu respectul tinereţii faţă de o mare celebritate. în timp ce eroul meu finlandez Sven Hjerson trebuie să spargă gheaţă în fiecare dimineaţă. dar era atît de cultă şi cunoştea atît de bine gramatica şi punctuaţia. Apoi. — La un avocat ? Doamna Oliver ridică sprîncenele mirată. După părerea mea nu face bine. trebuie să mai introduc o crimă sau un furt. — Doamnă Oliver. Vom bea împreună o ceaşcă de cafea neagră. Iată.. — Pentru mine e altceva. Credeam că aveţi o secretară. n-a fost prea prietenoasă cu dv. n-am alt stimulent decît speranţa că romanul meu o să se cumpere. desigur. Adevărat ? — Îmi închipuiam. — Eu ? Dar ce-am spus ? Poate nu vă mai ammtiţi. oricît ar fi de greu. Dumneata eşti curajoasă ca un soldat. că aţi uitat. — Am avut una. Persoana aceea a băut din greşeală sodă caustică. — Cum îţi place menajeria mea ? întreabă d-na Oliver făcînd un mic gest. Foarte stingherită. vă scrieţi romanele la maşină. cu prăjituri. De-atunci. — Ah ! da. nu părea prea încîntată de vizita mea. De aceea am şi venit azi la dv. Anne nu mai poate suferi să i se pomenească de otravă. S-a arătat cum nu se poate mai îndatoritor. Mai ales cînd mi se cam termină banii. — Anne e foarte simţitoare şi se.teme totdeauna să privească adevărul în faţă. dar treaba ei. dar trebuie s-o atribuiţi frazei nefericite pe care aţi pronunţat-o. — Da. Nu pot lucra decît dacă e foarte cald. — V-a însoţit şi Miss Meredith ? — Da. — Oh ! vă înşelaţi. ea s-a dus cu maiorul Despard la un avocat. încît mă simţeam umilită. Şi-a manifestat nemulţumirea. închizînd ochii ca să nu vadă primejdia. Totdeauna crezi c-ai ajuns la capăt şi cînd numeri paginile. Anne a suferit neplăceri de la o persoană care a murit otrăvită. înţeleg. chiar cînd e ger afară. Uneori. Cît despre mine prefer s-o. Pe urmă am angajat o incultă. — N-aşi fi crezut niciodată că dv. Totuşi era puţin dezamăgită. am fost prin magazine. mai de mult. Mă înnebunesc după păsări. dar degeaba. sper că vizita mea nu vă deranjează. înşivă. — Cît de distractiv trebuie să fie. . Aşi fi vrut să vă previn. — Acum. înfrunt. dar n-a mers. Vegetaţia aceasta tropicală îmi dă iluzia căldurii. să născoceşti atîtea situaţii. ca să facă baie în rîu. Prietena dv. — Şi eu am voit s-o îndatoresc. Rhoda se agită pe scaun. Aţi interpretat greşit atitudinea ei. vezi că eşti abia la jumătate. — Maiorul Despard a sfătuit-o să se adreseze unul avocat. D-na Oliver deschise uşa şi strigă un ordin către servitoare. dar cum s-o fac de faţă cu ea ? Totuşi n-aşi fi vrut să rămîneţi cu o impresie proastă. — Dimpotrivă. Atunci. rosti ea. dar trebuie să le aşterni pe hîrtie.

se ridică şi spuse : — Nădăjduiesc că n-am abuzat prea mult de timpul dv. doamnă. se grăbi să adauge : — Mai ales să nu-i repetaţi lui Anne ce v-am spus. Tînăra fată privea o casă gigantică din colţul străzii. După ce termină cafeaua. Rhoda bău şi mîncă. Am venit numai pentru ziua de azi. cu o poftă copilărească. crezi în valoarea morală a adevărului — Evident. Rhoda. Am spus doar că nu are bravura dv. domnişoară. preţios. dar n-ai reflectat suficient. Sînteţi de mult la Londra ? — Nu.. Anne se întoarse repede. de data aceasta e mai rău : e vorba de crimă. mulţumesc. replică romanciera. doamnă. — Vă mulţumesc foarte mult. — Oh ! bună ziua Miss Meredith. şi iat-o pe Anne martoră a două morţi tragice. În aceeaşi clipă apăru cafeaua neagră şi prăjiturile de casă. cam de cît timp s-a întîmplat ? — Aproape patru ani. coborî încet scările. cu treburi. Exact în aceeaşi clipă. o întinse ea lui Rhoda. Puţin scandalizată de a auzi un autor calificîndu-şi astfel operele. doamnă. Ce mai faceţi ? — Foarte bine. — O afirmi. Ea clătină din cap. — N-are aface ! îmi place mai bine să-l cunosc. Poate e mai puţin stupidă ca celelalte. — Sînteţi prea bună. Ea privea mereu giganticul imobil. Adevărul cîte-odată răneşte şi distruge iluziile. CAP. Rhoda o primi cu recunoştinţă. spuse d-na Oliver surîzînd. Ea suspină şi-o întrebă pe Rhoda pe neaşteptate : Dumneata domnişoară. calde. S-ar putea să se supere. — Bună ziua. „De ce naiba oi fi adăugat eu ultimele cuvinte ?” se întrebă doamna Oliver după ce Rhoda închise uşa. La revedere şi fiţi foarte prudentă. O să-mi permiteţi să vă trimit una din cărţile dv. o zări pe Anne Meredith pe trotuarul de vis-a-vis. Şi deschizînd un dulap din fundul camerei : pe care o vrei ? Eu am slăbiciune penru „Cel de-al doilea peşte roşu”.. încercă să-şi domesticească părul şi reveni la savantele raţionamente ale detectivului Sven Hjerson. — Sînt de-aceeaşi părere. ca să-mi daţi o dedicaţie ? — Aşteaptă o clipă. Doamna Lorrimer traversă strada. — Puteţi conta pe discreţia mea absolută. — Dar Anne e atît de drăguţă. — Poftim. D-na Oliver luă cartea. Istoria aceea.. — N-am susţinut contrariul. ca şi cum ar fi voit să se concentreze asupra unei probleme care-o absorbea în întregime. Simţea o bucurie specială să mănînce cu o celebritate. dar mă-ntreb dacă avem dreptate. încruntă sprîncenele. după care. Există fenomene bizare. Pe figura ei era zugrăvită o expresie bizară : un amestec de hotărîre fermă şi şovăială. o deschise şi scrise o dedicaţie căutînd să scrie cît mai citeţ. dar. asupra mazării verzi la Sfîntul Mihail. Şi vă sînt recunoscătoare pentru minunatele clipe petrecute cu dv. . XVIII UN INTERMEZZO Doamna Lorrimer ieşi dintr-o vilă de pe Harley Street.Rhoda se înroşi. O mătuşă a mea totdeauna nimerea în naufragii. Şovăi o clipă.

şi mă întrebam dacă ea s-a dus s-o vadă pe doamna Oliver. Cere o capacitate maximă de curaj şi suferinţă. o fată tînăra la care locuiesc. o invită doamna Lorrimer.. Vă veţi da seama cînd o să ajungeţi la vîrsta mea.. Doamna Lorrimer răspunse rar : — Oh ! habar n-am. încît Anne o privi mirată. întrebă Anne. cotiră şi intrară într-o cofetărie unde ii se servi ceai şi prăjituri. — Aşi putea fi strivită de un autobuz. cu aer foarte preocupat. continuă încet doamna Lorrimer.. Coborîră împreună strada. Pentru a doua oară se făcu tăcere. eu ? Am douăzeci şi cinci de ani. pînă acum nu m-au vizitat decît dl. — Viaţa e o luptă grea. Cu o curiozitate amestecată cu simpatie. Poirot şi şeful poliţiei Battle. la doi paşi de-aici. — Sînteţi foarte amabilă. Apoi chemă chelneriţa la plată. continuă bătrîna doamnă. S-ar putea ca eu să trăiesc mai mult decît d-ta. — Atunci vino cu mine să luăm ceaiul. s-a arătat foarte corect. — Foarte just.. — Ce v-a întrebat acesta ? rosti Anne şovăitoare.. — Vrei să mergi cu mine ? o întrebă pe Anne.. murmură Anne. invitîndu-ne s-o vizităm. De altfel. fiecare părînd că apreciază tăcerea celeilalte. — Amănunte banale.. Figura lui Anne se lumină : . — Fără îndoială că a vizitat pe toată lumea ? — Mar mira contrariul.Doamna Lorrimer o întrebă : — Ce s-a întîmplat ? Anne păru stingherită. răspunse Anne. — E foarte uşor să te arăţi pesimist. Ea pronunţă cuvintele acestea pe un ton atît de bizar.. Am crezut că o văd pe prietena mea. Anne tresări. că vinovatul va fi descoperit ? Anne. n-aşi îndrăzni. — Nimic. — Doamnă Lorrimer. doamna Oliver ? — Nu. ieşind de-aicl. — într-adevăr. credeţi. Pe cînd ieşeau din cofetărie tocmai trecea un taxi. Nu vorbiră deloc. redevenind ea însăşi. De ce mă întrebaţi ? — Priviţi mereu în partea aceea. E o simplă curiozitate. Oare o fi fost Rhoda ? — De ce nu intraţi să vă convingeţi ? — Nu... doamnă ! D-na Lorrimer izbucni în rîs. intrînd în casa aceea. adăugă ea rîzînd. — Acolo locuieşte romanciera ? — Da. doamna Lorrimer întrebă : — Ce vîrstă aveţi. Şi cînd ajungi la capătul drumului te întrebi: „A meritat oare ?” — Oh ! vă rog. A venit să ne facă o vizită într-o zi şi ne-a lăsat adresa. Cunosc. — E îngrozitor. Eşti încă în pragul vieţii. privind fix în farfurie. un local foarte simpatic. Merg în sudul Parcului. simple formalităţi. dar asta n-are nici o importanţă.. nu observă deloc privirea ciudată pe care i-o aruncă bătrîna doamnă. — Şi eu şaizeci şi cinci. — V-a vizitat şi pe dv. dv. domnişoară ? — Eu. Doamna Lorrimer îi făcu semn să stea.

Era geloasă pe Rhoda. Ea răspunsese repede : „Vă mulţumesc foarte mult. Rhoda ştia să vorbească atît de spiritual. crimă ? — Am vorbit de crimele ei.. Maiorul propusese „Hai s-o căutăm pe prietena dv. A fost cum nu se poate mai gentilă şi mi-a dat unul din romanele ei. la o prietenă. Annie o întrebă bănuitoare : — Aţi vorbit de mine ? — Ei asta-i ! Nu te cam crezi ? — Nu. Foarte prietenoasă.. — Cum arăta ? — Nu ştiu cum să spun. spune-mi sincer. Îi era ciudă pe Rhoda.. O văd tocmai pe prietena mea făcînd colţul.. Grăbită să scape de Rhoda. — Nu ştiu ce vrei să spui. în timpul carnavalului de Sfîntul Mihail. o minciună stupidă ! Voise pur şi simplu s-o îndepărteze pe Rhoda şi să-l păstreze pe Despard numai pentru ea. Să coborîm strada ca să luăm un autobuz. In orice caz cu totul altfel decît atunci seara. — O crezi vinovată ? Anne şovăi înainte de-a răspunde.. — Doamna Lorrimer ? Doamna aceea care juca bridge la Shaitana ? Anne clătină din cap afirmativ. Atunci seara . cam caraghioasă. Cel puţin ţi-a oferit un ceai ? Anne nu răspunse. la clubul său sau în altă parte. Ne-am întîinit pe Harley Street. Asta-i Rhoda. — Gum ai întîinit o ? Ai fost pe la ea ? — Nu.tu n-ai luat ceaiul ? — Ba da.. acum s-ar fi aflat în tovărăşia maiorului.— Nu. Probabil aşa invită ea pe toată lumea. — Rhoda.. Tu însăţi ai plecat cu maiorul. ai fost la doamna Oliver ? o întrebă Anne. Fără nici o intenţie.maiorul fusese foarte drăguţ cu Rhoda. Nu voi uita timpul plăcut petrecut cu dv. cu doamna Lorrimer. şi să luăm ceaiul împreună. Doamna Lorrimer se urcă în taxi. La revedere. ea mi-a explicat cît e de greu să scrii. şi venise doar pentru ea. Ii răsuna o voce în urechi. Figura acesteia din urmă se lumină de bucurie. Dacă ar fi fost mai diplomată. O minciună. conta pe vizita noastră. dar sîntem aşteptate împreună la ceai. mulţumesc. . pentru ca în clipa următoare trăsăturile să i se întunece. — Ba da. Apoi adăugă : — Anne . te lasă totdeauna pe planul al doilea. — Chiar acum am plecat de-acolo. Anne o intrebă : — De ce te-ai dus la doamna Oliver ? — Dar nu ne-a invitat chiar ea ? — Dar nu cred că se aştepta s-o luăm în serios. şi am băut împreună o cafea neagră cu prăjituri. Aţi vorbit de. Rhoda. Se simţea cu musca pe căciulă. Ce căutase la doamna Oliver ? . — Aha ! Te-am prins. iar Anne alergă spre Rhoda. Anne răspunsese foarte puţin abil maiorului. în momentul acesta scrie un roman în care asasinul ucide cu otravă. Uite-l ! Rhoda agită triumfătoare volumul cu dedicaţie. încheie Rhodat riumfătoare.

sînt sigură. Ştii ce penibil e pentru mine subiectul ăsta. Domnul Poirot ar putea veni la Scotland Yard la orele unsprezece şi jumătate ? Poirot răspunde afirmativ şi sergentul O'Connor agăţă receptorul. Probabil că vă interesează să aflaţi pînă unde am ajuns cu ancheta şi aş fi curios să aflu şi eu la ce rezultat aţi ajuns şi dv. Fură conduşi în biroul personal al şefului de poliţie Battle. domnule Poirot. — Sergentul O'Connor vă trimite salutări din partea sefului poliţiei Battle. — Dar maiorul Despard ? — Foarte amabil. spuse Battle. dar cam lipsită de energie. — Rhoda. doamnă Oliver ? Bună ziua. doamnă. Vă rog să mă iertaţi că v-am făcut să mă aşteptaţi. S-ar speria văzînd un şarpe.. în receptor se auzi o voce respectoasă. Ce mai faceţi. Dar mai bine să schimbăm vorba. ca totdeauna.. Bărbaţii aleargă totdeauna după femeile care nu li se potrivesc. N-ar fi capabilă să-l urmeze în călătoriile lui. Apoi spuse cu glas tare : — Să luăm autobuzul pentru gara Paddington. Poirot coborâ tocmai din taxi în faţa Scotland Yardului. Anne e drăguţă. cînd doamna Oliver se repezi înaintea lui. în camera lui Poirot. le strînse mîna şi-i rugă să ia loc. . dar făcînd cu ochiul. te rog încetează cu prostiile. CAP. La jumătate precis.48 de minute. În aceeaşi clipă se deschise uşa şi apăru colonelul. — Unde plecaţi ? întrebă doamna Oliver. Poirot plăti taxiul. — Voi fi. am întîrziat puţin. Battle. nici lire. cam zăpăcit. după care pătrunseră amîndoi în impunătorul edificiu. Rhoda începu să fredoneze o melodie.— Nu ţi-aşi putea spune. — Ne-aduceţi vreo noutate ? întrebă Battle. cu cercetările. răspunse grav Race. că e mort după ea. — O statue modernă. nici mărci ! Galant. dar trebuie să plec mîine şi am avut de aranjat cîteva afaceri. ' — Să vînez puţin. ? — Vă rog să fiţi bun şi să-mi împrumutaţi bani să plătesc maşina. — După cît se pare. închipuiţi-vă : am ieşit luînd din greşeală poşeta în care ţin banii străini şi şoferul n-a voit să primească nici franci. ca să prindem trenul de 4. — Cum pofteşti. Nu-l aşteptăm decît pe colonelul Race. partea aceea a Asiei e totdeauna în fierbere. în Belucistan. — Am socotit că o mică întrevedere ar fi oportună. Ajungem exact la timp. XIX CONSULTAŢIA Soneria telefonului răsună. — îi placi Anne. Fiţi prudent. — Domnul Poirot ! Ce noroc ! Aţi voi să mă scăpaţi dintr-un necaz ? — încîntat. Acesta părea mai nepăsător ca totdeauna. Battle se ridică. Ce pot face pentru dv. Cum s-a arătat avocatul ? Sever ca justiţia personificată ? — Un evreu. — Bine dragă Anne. — Iartă-mă. gîndindu-se : „Sigur. îi şopti d-na Oliver lui Poirot.

ei bine. unul din hamalii negri (care a fost concediat pentru furt). — De febră ? — Da. substituindu-se legii. în tovărăşia profesorului Luxmore. — Sunt o mulţime de date şi de oraşe. eu. Fără să pară impresionat de aceste laude.. dacă ar avea motive suficiente s-o facă ? — Ar trebui să aibă motive foarte puternice. şi eu mă pricep la oameni. . — Ar fi poate ocazia să se facă cercetări. — Regret că nu mai pot rămîne cu dv. Iată-le. dar sînt sigur că Despard n-a comis crima atunci seara. — V-am enumerat faptele aşa cum m-am angajat. unde se obişnuieşte să se dea porecle. Un prieten al său rănit de un leu. Mi-ar place să dăm de rostul acestei crime dar e foarte greu. — E o eroare.— Vă aduc informaţiile asupra lui Despard. Colonelul Race se ridică.. Nimic concludent. _ Despard e un om fără pată. Race dădu din cap. cîteodată. Dv. Dar ca să fiu sincer. — Si războiul ? . ci pentru o idee. Nu mă interesează atît de mult victima. Vînător de forţă. devine primejdios.. — Ce fel de femeie e doamna Luxmore ? întrebă Battle. Dar fiecăreala-aceasta. — Incapabil de crimă ? Colonelul şovăi : — Incapabil să comită ceea ce se cheamă o crimă. la urechile lui Shaitana . povesteşte că profesorul n-a murit de febră ci dintr-un glonte de puşcă. — V-am expus informaţiile ce mi le-aţi cerut. dar n-am găsit nimic suspect. — Posibil! — Atunci ? — Nu mă înţelegi. da ! Dar care n-ar sta la gînduri să suprime un individ. Despard nu e vinovatul. Acest om uzurpă funcţiunile bunului Dumnezeu.. n-a fost luată niciodată în serios. care ucide nu în vederea unui profit. dar nici un raport defavorabil. Profesorul a murit de un atac de febră şi a fost înmormîntat undeva pe Amazonul superior. Despard e un om cinstit. poate deveni un criminal vulgar. Probabil că ceea ce sa vorbit pe socoteala morţii profesorului Luxmore. îi întinse lui Battle un vraf de hîrtii. dar. a fost supranumit : „Omul cel drept care ştie să tacă”. ducînd o viaţă corectă. Asta e părerea mea. faptul se produce. dar e un simplu incident. — Totuşi. Totdeauna am condamnat omorul. dar sunt foarte ocupat cu plecarea. suspină Battle. a ajuns. Pe oriunde trece. Fu rîndul lui Battle să dea din cap : — Un om nu are dreptul să-şi judece semenul. celebrul botanist şi a soţiei acestuia. În Africa. foarte perspicace şi pe care se poate conta. Battle. cît efectul crimei asupra ucigaşului. Iată însă ceva care te-ar putea interesa : călătoria lui Despard în interiorul Americii de sud. Battle. am aflat că şi a salvat un prieten de la moarte. nici vorbă nu poate fi de vreo salvare. — Regret. susţin că Despard e un om cinstit care n-a comis nici o crimă. De cînd un om îşi arogă dreptul de a deosebi binele de rău. inspiră încredere şi dragoste indigenilor.. In schimb.. — La război nu ai tu însuţi dreptate judecată. — Din nefericire. de ce părere sînteţi d-le Poirot ? — Sunt exact de părerea dv. plin de sînge rece. Battle întrebă: — Nu aţi descoperit vreo condiţie subită în legătură cu el? — Am făcut cercetări speciale în direcţia aceasta.

— L-a îngrijit doctorul Roberts ? — Oh ! nu. ca să-l impresioneze pe d-l Poirot) au comis oamenii aceştia. — După cum ştie deja dl. se înţelege de la sine. atunci se găseau o mulţime atinşi de acest fel de infecţie. nu mai rămîne decît o speranţă : trecutul. domnule Battle. căci Shaitana le-ar fi putut inventa. în cartierul South Kensington. a murit dintr-o infecţie — O infecţie. E prea şiret. Locuieşte la Londra. Doamna Oliver îşi apropie scaunul. Despard e nevinovat spuse Race părăsind camera cu un pas suplu de vînător.. cum spune dl. căci femeia era o nevropată foarte emotivă şi avînd o predilecţie pentru scene. — După toate aparenţele. Dar încă odată. ne spuneţi şi nouă ce rezultate aţi obţinut ? Şeful poliţiei ridică privirea. Poirot. In timp ce se închidea uşa. doamnă Oliver. Battle începu rar : — Mai întîi să-mi daţi voie să vă fac o mărturisire : în privinţa morţii lui Shaitana sînt la fel de înaintat ca şi în prima zl. 'Singurul fapt acuzator — şi nu apasă prea greu în balanţă — este că printre clienţii doctorului. Cărţile pe masă : Iată deviza mea în afacerea aceasta. — Ei bine. schiţînd un surîs. Totuşi nu trebuie să juri pentru nimeni. Voi juca pe faţă. după puţin timp. In cazul de faţă. Se pare că Graddock s-a infectat răzîndu-se cu o astfel de lamă. Şeful poliţiei surîse — Exact. întrebarea dv. se rugă ea. Şi nici Craddok n-ar fi admis asta. Dar e o simplă întîmplare.. — Fără îndoială că are dreptate. Poate în fond nu era nimic rău.. în orice caz s-a sesizat şi l-a ameninţat pe doctorul Roberts că-l va reclama colegiului medical. Hîrtiile sale nu ne-au furnizat nici un fel de indiciu.. e foarte indiscretă. Battle dădu gînditor din cap. domnule Battle. mi-au arătat că acum cîţiva ani. — Oare doctorul însuşi o fi infectat lama ? — Iată întrebarea cea mare. Trebuie să descoperim. — Ei. Soţul. luînd din cînd în cînd note. care. — După aceea s-a căsătorit cu doamna Graddock ? . dar ne veţi spune numai ce credeţi dv. — Ştiu. ce fel de crime (bine înţeles dacă există. Era şi de aşteptat. Cît despre cei patru jucători. ? — Am cîteva presumpţii asupra unuia dintre ei. m-am asigurat că nici una din rudele sau prietenii doctorului. Poirot.. daţi-i drumul odată.. Cercetări amănunţite în acest domeniu. — Doamnă. — Şi mai departe ? întrebă doamna Roberts avidă. Veţi găsi adresa ei în hârtiile acestea. Şi atunci. dl Roberts a venit să-l liniştească pentru moment pe soţ. în epoca aceea a fost un adevărat scandal cu lamele de ras ieftine. nu e vorba deloc de săgeţile otrăvite ale indienilor din America de sud.. Roberts s-a făcut vinovat faţă de una din clientele sale. ceea ce i-ar fi distrus cariera. — Care e rezultatul cercetărilor dv. Răsfoi hîrtiile încredinţate de Race. Dacă vă amintiţi. i-am filat pe fiecare. Doamna Oliver îi privi emoţionată. Se pricepe de minune la oameni.— Vă puteţi convinge în persoană. de cuviinţă.. — Care ? — Doctorul Roberts. şi vom descoperi poate asasinul. nau murit pe neaşteptate. dar în zadar. — Cîtuşi de puţin.

Fiecare o respectă şi o stimează. vine Miss Meredith. făcu Poirot dînd din umeri. . . Nu răspund niciodată nici da nici nu. Cel puţin aceasta era părerea lui Shaitana. — Exit Roberts. înainte de plecarea doamnei. Şeful poliţiei oftă descurajat şi continuă: — La rînd.declară el. Nici o singură clipă.— Oh nu ! mai degrabă ea alerga după el. După părerea mea. Am cerut statul unui prieten de-al meu un eminent bacteriolog. Copilăria şi-a petrecut-o la Cheltenham. Doamna Lorrimer e văduvă de 20 de ani. Putem doar să ne închipuim că a ghicit. nu prea e plin de scrupule. aceea care nu lasă nici un fel de urme. I s-a făcut cele două injecţii obişnuite. — Dar concordă perfect cu observaţiile lui Shaitana. înainte de plecarea în Egipt ? E O precauţie destul de uzitată. orfană. săracă şi nu prea cultivată. Ambele decese par a se datora unor cauze naturale. căci acolo a întîlnit-o pe doamna Lorrimer. dar de data aceasta o fi ghicit bine ? — Ei bine. Ceilalţi la rînd.. într-un timp călătorea în Egipt. spuse d-na Oliver. — Deci nu doctorul a otrăvit-o \ — N-aşi putea spune precis. Poirot întrebă. în cazul Craddock. A plecat să-şi petreacă iarna în Egipt şi acolo a murit de o otrăvire vagă a sîngelui. N-am descoperit nici un fel de moarte misterioasă printre prietenii sau rudele ei. a trebuit să-şi cîştige existenţa singură. Probabil un medic din partea locului i-o fi vorbit de cazul ciudat al doamnei Craddock.. Ea locuieşte în majoritatea timpului la Londra şi cîteodată îşi petrece iarna pe Riviera sau în Egipt. -— N-o vom şti niciodată.. boală destul de obişnuită la indigeni şi a cărui nume interminabil nu ţi-ar spune nimic. Shaitana i-o fi pus cîteva întrebări şi o fi remarcat o tulburare semnificativă. dar cu asta nu obţinem nici o probă. Dar după cît am dedus din explicaţiile sale microbul ar fi putut fi introdus în sînge. — Cum a putut cunoaşte Shaitana faptele ? întrebă doamna Oliver. — N-am avut de loc o mînă fericită . Dacă l-ar fi ucis pe Shaitana. este că nu poate suferi prostia. Simptomele nu-şi fac apariţia decît după un timp. A dus o viaţă normală şi onorabilă de femeie de lume. dar e greu sa scoţi ceva precis de la oameni de aceştia. El însuşi. Se pare că Shaitana poseda această aptitudine. răspunse gînditor Battle. Singura bîrfeală ce se spune despre ea. mă face să mă îndoesc. s-a întrebuinţat o metodă medicală. Nimic suspect. spuse Poirot. Am impresia că politicosul şi veselul doctor Roberts. murmură Poirot. iar a doua. Toată lumea o compătimea. — Nici o clipă nu l-am bănuit pe Roberts. dar şi aceasta e doar o ipoteză. Felul cum s-a lucrat. eu o cred. domnule Poirot ! — Doctorul Roberts a vaccinat-o ? — Da. ca să scape de scandal. exclamă Battle. dar trebuie să existe ceva. Am un raport foarte clar cu privire la antecedentele ei : fiică de ofiţer din armata britanică. El exalta crima perfect reuşită. Anumiţi oameni se pricep să ghicească secretele. omul ăsta n-ar şovăi să comită o crimă.. ar fi recurs la mijloace profesionale : s-ar fi servit de microbi şi nu de pumnal. Battle făcu un gest de nerăbdare. Dar tot el l-a ucis şi pe Shaitana ? Iată întrebarea esenţială.— Doamna Craddock a fost vaccinată contra tifoidei. Vă spun cu ruşine că n-am reuşit să descopăr nimic în legătură cu ea. — Bravo. Astea-s numai simple ipoteze însă. cu altceva. Prima injecţie ar fi putut fi făcută cu ser antitific. El l-a ucis pe Craddock şi e posibil că a căutat să scape şi de doamna Craddock. A .

între serviciul de pe insula Wight şi cel de la mătuşa lui Miss Dawes. dar în zadar. Am fost pe la cele două fete şi le-am făcut să creadă că bănuielile mele se îndreaptă spre doctorul Roberts. Miss Rhoda sa ţinut de-cuvînt şi mi-a povestit totul. cu o fericire nespusă. o călătorie în Elveţia. — Am întreprins şi eu o mică anchetă. — Deci o absolviţi şi pe Anne Meredith ? întrebă Poirot. Ia trăieşte. O iubea mult pe Anne Meredith. E mereu în stare de alarmă. cel mult două luni. . Şeful de poliţie Battle sări ars de pe scaun. d-le Poirot. Această doamnă Eldon. Sora d-nei Eldon îşi aminteşte că Miss Meredith s-a dus în Devon.. cum spune ea. mi-a spus : „Doamna Eldon e atît de dezordonată ! Dar cum aţi bănuit ? . Oamenii aceia. care a luat din greşeală otravă şi a murit. Rhoda s-a arătat foarte impresionată. Battle mormăi ceva în timp ce scria grăbit în block-notesul său. I-am găsit anumite apucături de spaimă ascunsă. — Anne Meredith era la o doamnă bătrînă. Informaţiile dv. Credeam că o să găsesc vreo urmă. — Nu merg chiar pînă acolo. Această declaraţie îşi produse efectul dorit. Între altele. Liniştea sa fusese sfărîmată.. pe care Rhoda mi l-a descris pe larg. îi amintise Lui Miss Meredith un accident penibil.. puţin. îşi mai aminteşte des „Anne”.. îi privi intrigat. De data aceasta ne-aţi dat lovitura de graţie. e destul de bizară. Totuşi este ceva care mă intrigă. Aşi putea să jur că există un motiv obscur. Ne-aţi arătat cît e de uşor să scapi o urmă bună. mi-a furnizat toate precizările dorite. — După aceea. trăiesc acum în Palestina. Totuşi. O vorbă nelalocul ei din partea mea. sînt extrem de preţioase.. — Domna Oliver. dar suferă de cancer şi i se fac injecţii cu morfină. Miss Meredith n-a rămas prea mult acolo. — Ţi-a spus la ce dată s-a produs ? — Acum trei ani. Da aceasta coincide destul. în schimb mica Meredith... o fată bună. reuşesc să inspir încredere fetelor tinere. In acelaşi timp. privind-o stupefiat pe romancieră. „După plecarea d-nei Eldon. dar am vorbit cu sora doamnei Eldon.intrat ca guvernantă-menajeră. rugîndu-mă să iert proasta dispoziţie a prietenei ei faţă de mine.la care locuieşte în prezent. De obicei. la Devonshire. undeva în Devonshire. cam exagerată. mi-a arătat limpede că vizita mea n-o încîntă deloc. Doamna Oliver îşi savura din plin triumful. Cum au ajuns la concluzia aceasta ? Sora d-nei Eldon. dat fiindcă se în faţa unei celebrităţi. Anne Meredith a intrat ca damă de companie la o mătuşă bătrînă a uneia din colegele ei de şcoală. după părerea mea.. — E adevărat ? Cine v-a spus. Le-am invitat pe amîndouă să mă viziteze la Londra. nejustificate numai de starea nervoasă produsă de moartea lui Shaitana. — Ia spuneţi-mi. Doamna Oliver respiră profund. dar nu ştie exact unde. Prietena aceasta e Miss Rhoda Dawes . la o familie din insula Wight. îi întrerupse Poirot. Battle se aşeză iar la locul său. e o femeie dezordonată ? Battle.. mă-nchin în faţa dv. — întrebarea dv. De ce ? Fiindcă ascundea un secret. pînă cînd îmbolnăvindu-se — bătrîna doamnă a trebuit să-şi angajeze o infirmieră. A ocupat postul mai mult de doi ani. viaţa ei pare ireproşabilă.

deci Miss Meredith n-avea de ce se teme. Dar e destul de periculos să falsifici astfel adevărul. — Chiar dacă moartea aceasta n-a fost accidentală. — Perfect. Battle se întoarse spre el. Este sigur că a avut loc o anchetă şi voi găsi procesul verbal în registrul colonelului. ce mai aşteptau ca să dau cărţile pe faţă ? Poirot surîse. însă e obişnuit cu hotărîrile rapide. Din partea mea este însă o simplă curiozitate. — Şi dv. Am stat de vorbă cu doctorul Roberts. nu înseamnă că Miss Meredith l-a ucis pe Shaitana. — Un motiv .. Shaitana pretindea că acest tur de forţă e irealizabil. spuse doamna Oliver. — Da şi eu cred că de data asta i-a făcut o vizită Despard. — E o fată drăguţă. Dar amănuntul acesta nu prezintă nici un interes. s-a dus la mătuşa lui Miss Dawes. Asta înseamnă că se teme de neplăceri.— Fiindcă. domnule Battle. — Şi Miss Meredith ? . E gata să înfrunte orice eventualitate. N-am îndrăznit să insist pe lîngă Rhoda ca sămi spună numele orăşelului. murmură Poirot. Acest deces a fost socotit o moarte naturală. — Nu în privinţa doctorului Roberts. clar posedă o remarcabilă putere de concentrare. Sarcina mea va fi uşoară. N-am aflat mare lucru. dimpotrivă. doar dacă nu era vinovată. — Ea nu şi-a închipuit că o să-i suspectaţi trecutul. Bineînţeles că am pus să fie urmărit maiorul. trofee de vînătoare. părăsind insula Wight. — Ştiu. maiorul e un bărbat prudent : s-a asigurat deja de asistenţa unui avocat. aprobă Poirot. — Jocul meu e atît de mediocru ! Vă închipuiţi că vă ascund anumite fapte ? Eroare. — Nu. — În ceea ce mă priveşte credeam că Miss Meredith. care povestesc totdeauna faptele în lumina cea. — Despard nu lasă nimic la întâmplare. Fie vorba între noi. Cît despre Despard. doamna Lorrimer. doamna Lorrimer. E o simplă chestie de rutină.. nu e chiar totdeauna un semn de vinovăţie. — Da ştiţi unde să vă duceţi ? întrebă d-na Oliver. — Dl. le numiţi acestea fapte ? Spuse Battle. — Şi chiar vă felicit. nu ! Vă înşelaţi. Bineîţeles însă că aceasta nu ne împiedică să urmărim pe vinovatul celeilalte crime. Vă rog să continuaţi. — Aşteptăm raportul colonelului Race. Ea adoră florile. Şireata aceea m-a minţit pe toată linia. sunt lipsite de importanţă. dar totuşi există. — Minciuna. Fapt interesant : s-a dus s-o vadă pe Miss Meredith la Weliingbad. Battle îi privi. Exista mincinoşi inăscuţi. spuse Poirot.. — Şi maiorul Despard ? întrebă doamna Oliver. Battle isbucni în rîs. — Deci nu e un tip gata să ucidă pe cineva cu premeditare ? — Doar dacă nu e silit de împrejurări. poate în ochii dv. remarcă Poirot. maiorul Despard (trebuie so văd şi pe Miss Meredith) şi cu ce m-am ales ? Cu asta : doctorul Roberts e un fin observator. e oarbă la tot ce se petrece în jurul ei.. domnule Poirot. nu. — Doar dacă nu era vinovată de moartea aceasta. mai favorabilă. — Ia spuneţi-ne domnule Poirot. avea nevoie de o damă de companie ? întrebă d-na Oliver. Dacă vă aduceţi aminte a cunoscuto atunci seara la Shaitana. Viziunea sa e limitată la ce concordă şi se armonizează cu spiritul său.. observă numai obiectele care-l interesează : covoare.în plus ca să nu suprimăm nimic. Rămîne de văzut dacă se aplică şi pentru Miss Meredith. Chiar mîine plec în Devonhire.

într-o zi sau alta. doamnă Oliver. ale d-nel Oliver şi ale colonelului Race. anunţă Poirot. Poirot făcu cu ochiul plin de maliţie. spuse d-na Oliver ridicîndu-se. comparate cu rezultatele celor ale dv. — Iată. n-aşi putea întrebuinţa o atare metodă de lucru. — Scumpul meu Battle ! Oare se poate afla vreodată adevărul ? — în orice caz voi încerca să-l aflu. — De ce nu vă duceţi dv. — Da doamnă. — Ce vă face să credeţi aceasta ? — O reflecţie pe care a scăpat-o maiorul Despard. tot sfîrşeşti prin a te trăda. — Care ? — Vă veţi duce s-o vedeţi pe văduva profesorului Luxmore. declară şeful poliţiei pe un ton hotărît. Totuşi fie că ascund sau că încearcă să ne ajute oamenii aceştia îşi trădează fără voie fondul caracterului lor. — Ei bine. — Fiindcă veţi obţine de la această femeie mai mult decît mine.— O rezerv pentru final. Inspectorul Japp m-a prevenit că aveţi un mod cu totul special de a gîndi. Surîzînd încă. Şeful poliţiei o întovărăşi pînă la uşă şi-l strînse călduros mîna. cu misiunea aceasta ? insistă Poirot. . — Curioasă metodă. — Mă înspăimîntaţi. Sînt şi eu de părere că e idiot. aşa cum v-am spus. — Ca şi răposatul Shaitana ? Poirot răspunse rar : — Cred chiar că i-a şi spus cîteva secrete. Ce poate fi mai primejdios decît vorba ? — Chiar pentru mincinoşi ? întrebă doamna Despard. vă va furniza cheia misterului ? — Nu. — Poate s-aveţi dreptate. — Plec şi eu. Vă duceţi la doamna ceea. — Fiindcă sînt mai puţin brutal ? — Dacă voiţi. atuul e o carte nu prea strălucită.. — Evident. făcu Battle rîzînd. Sînteţi un detectiv mult mai bun decît deşelatul cela de lapon din romanele dv. însăşi. din partea lui. domnule Poirot. dar o voi întreba ce-a remarcat în salon.. Battle scrise o adresă pe o bucată de hîrtie şi o strecură în mîna micului belgian. — De ce nu vă însărcinaţi totuşi dv. — Deci s-a trădat ? Mar mira. dar ea poate lua pe oricare din cei trei aşi. ar însemna să-mi cereţi prea mult. Vă voi încredinţa o misiune specială. — Finlandez. Cît despre mine. rectifică doamna Oliver. Cărţile pe care le dau pe faţă. dar le place cititorilor mei. observă Battle. La revedere. să vă mărturisesc adevăratul motiv. — Ce informaţie să vă aduc ? — Adevărul asupra morţii profesorului Luxmore.. Şi credeţi că acest interogatoriu pur psihologic. nu sunt într-adevăr prea strălucite. plec în Devonshire. — Dragul meu. înşivă ? — Fiindcă. fiindcă ghiceşti Imediat gradul de minciună de care sînt capabili. — V-aţi întrecut pe dv. Poirot adaugă — Recunosc mediocritatea cercetărilor mele. doar dacă te decizi să nu mai descleşti niciodată dinţii. în privinţa omorului din Devonshire.

Era una din celebrele sale cărţi de vizită. Clientul meu. Eu fac cercetări. Consternarea ei era vizibilă. — Doamnă. Informaţiile mele se confirmă. — Un autor e pe cale să scrie o biografie a soţului dv. Poirot răspunse : — Informaţiile pe care le deţin de la răposatul dl.. Un bărbat remarcabil. — Domnule Hercule Poirot ? Detectivul se înclină. Lîngă cămin. . Privind-o fix. Poirot privi cu indignare soneria de alamă. Ea tresări ca şi cum ar fi fost arsă cu un fier înroşit. să poată pătrunde mai uşor la pretinsul sex slab.. figurau într-un colţ Le tipărise în mod special. pe Amazon. bine înţeles. încet. merituosul profesor Luxmore. De pildă în privinţa morţii profesorului. Ea îl întrerupse : — Soţul meu a murit de febră. din South Kensington. Ea mă va primi. — Dar de ce ? Ce vă priveşte şi pe dv. introducîndu-l într-o cameră cam întunecoasă.. — Ce informaţii ? exclamă ea. vă ascult. în care plutea un miros de flori veştejite şi de scrum de ţigară uitat în scrumiere. care-şi pierduse luciul.. Lăsat fără ruşine în prag. — Foarte bine. se afla o femeie înaltă şi frumoasă care întrebă rece. doamnă. Peste tot erau perne de mătase în culori exotice. Shaitana. vrea să cunoască toate faptele cu precizie. Doar am fost de faţă.. la curent cu multe secrete.. Şi ? — Fac o anchetă asupra morţii profesorului Luxmore. — Iată . Nerăbdătoare.CAP. — Shaitana ? murmură ea. cu cele ale lui Shaitana — Ce doriţi de la mine domnule ? Poirot se înclină din nou. e adevărat. XX MĂRTURISIRILE DOAMNEI LUXMORE Camerista care veni să deschidă uşa doamnei Luxmore. Servitoarea apăru într-un suflet şi rugă pe domnul Poirot să binevoiască a intra. adoptînd maniere care nu erau chiar ale sale. cercetări particulare. Fără să se tulbure. înţelegeţi doamnă ? Din ce în ce o făcea tot mai curioasă. sînt curioase să vadă un detectiv particular şi să cunoască scopul vizitei sale. — Nu s-ar putea să iau loc? Sînt cam multe de spus. — Eu ştiu ce spun.. Cuvintele „detectiv-particular”. Aproape toate femeile. protestă el. Exagera mult înfăţişarea sa străină şi gesturile sale semănau puţin.. îl privi pe Poirot cu duşmănie. — Dă te rog aceasta. — Ah ! dacă aşi avea unsoare belgiană: şi o cîrpă ! mormăi Poirot indignat. Poirot îi întinse cartea sa de vizită. — Da. iar plafonul era imitaţie de aramă.doamnă. Eraţi de faţă. Ea scoase un suspin. fie că au sau nu conştiinţa curată. Poirot o studie îndelung.. dar de o curăţenie îndoelnică. ea îi arătă un scaun şi se aşeză şi ea pe capătul unei canapele. Nu Părea deloc dispusă să-l lase să treacă pragul. — Da. ? înainte de a continua. foarte încet. — O adevărată fîntînă de înţelepciune. Pereţii erau vopsiţi cu un verde smarald. cu monotonie.. domnule. Ea îl conduse la primul etaj.. clătină capul de la dreapta la stînga. Poirot se rezemase comod de spătarul fotoliului. foarte puţin. stăpînei d-tale.

. Maiorul Despard ne-a fost prezentat ca un bărbat cunoscînd regiunea şi capabil să organizeze expediţia.. Maiorul Despard şi Doamna Luxmore. n-am fi pronunţat cu nici un preţ. tînărul maior cu înfăţişare marţială. — Ei bine ? — Probabil s-au certat. o femeie ştie totdeauna. onoarea... — Ah ! cît e de adevărat... pierdută-n admiraţia acestei nobile atitudini.. Se făcu o pauză. Poirot murmură ca şi cum ar vorbi cu el însuşi :— Da. — Oh ! Doamna Luxmore îşi acoperi faţa cu mîinile. John şi Timothy. făcu ea înghiţind în sec. Ea îl privi înspăimîntată. — Dar o femeie simte totdeauna lucrurile acestea. ea îi spuse : — Nu s-a întîmplat aşa cum credeţi. Soţul dv. Poirot clătină uşor din cap. Da. Dar nu i-am arătat niciodată că i-am citit în suflet. spuse Poirot convingător.. — Sînteţi psiholog. pradă unui acces de disperare.. Poirot se instală comod în fotoliu. Poirot îşi permise să-i dea o mică lovitură pe genunchi... Mă urmăreşte un fel de fatalitate. — înţelegeţi. cuvîntul fatal..— Cred şi eu.... Cît de nefericite sînt cazurile acestea ! — Amîndoi ne-am ascuns sentimentele continuă doamna Luxmore. femeia frumoasă.. Eu ştiu că nu dv. soţul meu scria o lucrare asupra diverselor plante rare. l-aţi ucis. Ştiu. M-a luat în căsătorie cînd eram un copil fără nici o experienţă a vieţii. vă voi vorbi fără înconjur şi cu cărţile pe faţă. reluă Poirot... — Continuaţi. — El ştia sigur că soţul d-tale n-a murit de febră. Luîndu-şi mîinile de pe faţă. . Aplecîndu-se înainte. dar pentru dv. repetă Poirot: — Nici unul . — Vă înşelaţi doamnă. am ieşit din cort. Ferm decişi şă nu călcăm onoarea. Am ieşit din cort. John Despard nu mi-a spus niciodată nimic. ci împuşcat. n-a murit de febră. — Da' onoarea.. Maiorul Despard a făcut-o. — Ştiu. Ea tăcu. ca să constate efectul produs de vorbele sale.. era sigur că doamna Luxmore savura clipa aceasta de emoţie. — Nimic nu vă împiedică să-mi povestiţi toată istoria. spuse fremătînd doamna Luxmore.. dîndu-i o mică lovitură pe genunchi. Doamna Luxmore suspină adînc. încercînd să se stăpînească pronunţă fără convingere : — Nu ştiu. Dar Poirot în sinea sa.. Drama aceasta m-a zdruncinat profund. Totul se petrecu atît de natural. Doamna Luxmore suspină : — Soţul meu era mult mai bătrîn ca mine.. El e cinstea personificată. — Nu ştiu ! Nu ştiu ! Poate că da.. Soţul meu s-a împrietenit imediat cu el. văd. — Doamnă. noaptea tropicală... Doamna Luxmore. Văd de aici scena : rîul şerpuitor. cu ochii ieşiţi din orbite. — Călătoreaţi împreună în . Am plecat împreună. şi asta fără vina lor. Pe urmă.. despre ce vorbiţi. am rămas unul faţă de celălalt. Poirot se înclină din nou. nu-i aşa ? — Da. — Noaptea ceea sinistră.nici celălalt. doamnă ! De cîte ori n-am întîlnit femei urmărite de-aceeaşi soartă ! Oriunde se duc răspîndesc nenorocirea..interiorul ţării.. zumzetul insectelor..

. acoperindu-şi faţa cu mîinile. — Am ieşit din cort. Era un fel de invitaţie să plece. . a adoptat punctul meu de vedere. Poirot. Gîndiţi-vă la titlurile ziarelor : Doi bărbaţi şi o femeie în junglă..se pusese între noi. scriitorul acela ar consimţi să tîrască o femeie în noroi ? — Sau să ducă la spînzurătoare un bărbat nevinovat ? — Sînt fericită că vedeţi lucrurile din punctul acesta de vedere. — Prietenul dv. a trebuit să tragă. ca şi în timpul vieţii.— Da. da. luîndu-i mîna. În sfîrşit. Doamna Luxmore luă o cutie de pudră şi-şi pudră obrajii. cu Inima străpunăsă de un glonte. — înţelegeţi. O crimă pasională nu e numai decît o crimă. Doamna Luxmore era pradă unei emoţii violente. se supuse şi plecă. murmură Poirot. — Ce dramă ! exclamă Poirot... domnule. John şi Timothy erau. Ne surîdem. Fiindcă Timothy suferise un atac de febră. dar eu citesc în ochii lui. Dar eu m-am opus.. — Ar fi penibil.voi lua toată vina asupra mea.. — Doamnă... Trebuie de păstrat versiunea morţii de febră ! — Cîteodată scriitorii sînt nemiloşi. Ne-am luat rămas bun pentru totdeauna. Doamna Luxmore scoase un răcnet. Cîte odată. doamnă ! — Nu o voi uita niciodată. Timothy mort . Un surîs slab lumină faţa doamnei Luxmore. — Pe urmă eu şi John.. ca să-şi scape viaţa. Am vrut să-l liniştesc şi i-am spus soţului meu : „Nu. L-am Implorat în numele dragostei care mi-o purta. îl mai întîlnesc pe John Despard. a făcut-o fiind în legitimă apărare. Era mort. nu . Şi dacă John a tras. schimbăm cîteva fraze banale. în lume. că n-o vom uita niciodată. şi el într-ai mei. murmură ea. Poirot se ridică. e misoghin ? Nu-l lăsaţi s-o facă domnule Poirot. Prietenul dv.e poate chiar mai mult. Maiorul Despard e nevinovat.. le-am spus că a murit din cauza aceasta. John. — Spuneţi imposibil. Au. Timothy n-a voit să audă nimic şi-l ameninţă pe John. Dacă trebuie .. Ea re-trăia scena în toate amănuntele. doamnă ? — Da. Urmă o lungă pauză. Farmecul se rupsese. Da. Nimeni n-ar bănui îngrozitoarea drama care s-a petrecut între noi. o atare jertfă e de prisos Voi folosi toată influenţa mea pentru ca adevărul să rămînă în urmă. — Era indispensabil. cu un ton aproape plictisit.. înţepenit. spuse el.. — O femeie nefericită vă mulţumeşte.. L-am îngropat pe soţul meu.. Şi pe urmă ? Doamna Luxmore deschise ochii ei întunecoşi. trebui să io sărute. că adevărul acesta nu poate fi dezvăluit. aspiră cu nesaţ aerul curat şi proaspăt. I-am expus lui John toate aceste consecinţe şi a trebuit să cedeze. pe care Poirot o respectă. repetă ea. O tragedie amoroasă. nu-i adevărats. Ea ridică puţin mîna şi fie că Poirot intenţiona sau nu. Oh ! nu-mi amintesc prea bine. pe malurile Amazonului.. domnule Poirot.. Am vorbit toată noaptea. John. a spus că se predă autorităţilor. întorcîndu-ne în Europa ne am despărţit pentru totdeauna. În stradă. Hamalii noştri nu ştiau nimic. — O clipă tragică pentru dv. Voi declara că eu l-am ucis pe Timothy. pentru a evita un scandal. plin de nobleţe.

îndreptîndu-se spre raionul ciorapilor. — La dracu cu imaginaţia. — Ciorapi de mătase ? Cu vama care se plăteşte. El respinse însă marfa ce i se oferea şi redeveni elocvent. cît sînt de frumoşi ! Ea scoase dintr-o anvelopă de celofan o pereche de ciorapi de-o fineţe de pînză de păianjen. că am tot timpul. Hercule Poirot intră într-un luxos magazin de lenjerie feminină. le împachetă şi-i dădu nota de plată. acum 40 de ani ? „O bucăţică de zahăr pentru păsărică. E o mincinoasă care sfîrşeşte prin a-şi crede propriile ei minciuni.. vă rog. pînă reglez o mică socoteală..CAP. — Am voit să cunosc versiunea exactă a morţii profesorului Luxmore. Are pur şi simplu o imaginaţie fierbinte. ce-mi trebuie. — Versiunea autentică ? O crezi pe femeia aceea capabilă să spună vreun cuvînt adevărat ? întrebă Despard sufocat.domnule ? Cîte perechi ? — Stai puţin. scoase ceasul şi socoti în gînd : — Păi sigur. Fredonînd melodia uitată de mult. Pe cînd Poirot se îndepărta. Bine trebuie să-l mai joace ea. — Dacă luaţi două duzini.. dar nu-i arată aceasta ciudatului client. Poirot se îndreptă grăbit spre casă. dar aş vrea o calitate mai fină. — Foarte bine domnişoară. Abia ajuns. se opri. dar ciorapii extrafini. se vînd pe cel puţin 35 de şilingi perechea. iată. avem un întreg asortiment garantat de ciorapi de mătase pură. Vînzătoarea le alese. Care-o fi melodia pe care o fredona întruna confratele meu de poliţie englez. cred că te înşeli. Şi natural. dar priviţi vă rog.. vă facem o reducere. Poftim : ciorapi de 37 şilingi şi 6 pence ! Fără să afle dispreţul pe care-l primise din partea vânzătoarelor de la casa Harvey Robinson. — În sfîrşit. vreau 19 perechi şi de culori puţin diferite. Poirot şovăi. îi replică vînzătoarea. XXI MAIORUL DESPARD — Ce femeie ! murmură Hercule Poirot. Acolo. Poirot surise... yînzătoarea era gata să cadă jos de surpriză. După o lungă absenţă. Ea aduce alte cutii. ea îi spuse unei colege : — Ce noroc are ăsta ? Cine-o fi ? Probabil vreun crai bătrîn. — Ciorapi de mătase ? Desigur. — E exact chestiunea pe care mi-am pus-o ascultînd-o. — Nu-i aşa că sînt frumoşi . sărmanul Despard ! Ce călătorie îngrozitoare ! Deodată izbucni în rîs.. — Asta e. îi spuse ea. dă-mi 19 perechi. — în privinţa aceasta. — Nu-i nici o mirare : femeia aceea e o exaltată. . Şi fiindcă mergea pe Brompton Road. Părea în culmea furiei. spuse Poirot calm. auzi soneria şi după cîteva clipe îşi făcu apariţia maiorul Despard.. că nu sînt mai rezistenţi ca o pînză de păianjen. explică unei vînzătoare ce dorea. Cît trebuie să fi suferit. exact ce-mi trebuie. Dar n-o să-i facă rău să mai aştepte. — In realitate costă 37 şilingi şi 6 pence perechea. — Avem de toate calităţile. devin foarte scumpi. vînzătoarea se întoarse. — Nu.

De-atunci... nu trage ! Mi-a dat peste mînă şi cînd a pornit glontele. domnule Despard. O să-ţi spun adevărul.. l-am văzut pe Luxmore în îndepărtare. ca să-l scap. nu-şi dădea seama că era pe punctul de a cădea în apă. fiindcă pentru moment nu văd nici o scăpare. femeia asta stupidă a ieşit nu ştiu de unde şi s-a aruncat asupra mea urlînd : „Nu trage ! Pentru numele lui Dumnezeu. adăugă liniştit : — Aceasta e versiunea mea. probabil că a tras-o de limbă pe doamna Luxmore. ea insistă să declarăm că profesorul a murit în urma unui acces de paludism. şi eu mai uşor.. — Ar fi putut deveni periculoasă. Şi femeia aceea care nu-şi dădea seama ce făcuse ! în loc săşi dea seama că era vinovată de moartea bătrînului. simpla ei prezenţă era de ajuns ca să mă scoată din sărite... erau bineînţeles la curent cu adevărul. îndreptîndu-se cu paşi şovăielnici către rîu. „Poţi să-ţi închipui ce clipe am trăit. — Cu alte cuvinte. Cîteva zile totul a mers de minune. numai eu ştiu cît m-am luptat s-o ţin pe femeia aceea la distanţă. Făcu o mică pauză şi continuă : — Eu însumi am organizat expediţia Luxmore. — Nu mă temeam de Shaitana. Atunci izbucni între noi o scenă violentă. am anunţat că profesorul murise de febră. văzînd-o că nu-şi dă seama de evidenţă. Ascultă bine ce-ţi spun : într-o noapte. Poţi să mă crezi dacă vrei. Vă rog şi de data asta să mă credeţi pe cuvînt. Şi în acelaşi timp o compătimeam în sinea mea. Pe urmă toţi am fost atinşi de febră. dar îmi erau devotaţi şi erau gata să jure că sînt nevinovat. vreţi să-mi oferiţi versiunea dv. dacă un om ca Shaitana s-ar fi servit de mărturisirile ei. Exact în clipa în care apăsam pe trăgaci. Ce să fac ca să-l salvez? N-aveam timp să alerg. Am luat-o imediat. Dar ţi-o spun. Ea credea mereu că mor după ea şi că mă tem să nu se afle adevărul. Desigur. domnule Poirot. dar cred că ai putut s-o judeci şi dumneata. După o nouă pauză. şi-a închipuit că l-am ucis din dragoste pentru ea. Sînteţi liber să-l primiţi. — Nu ştiu dacă vă pot crede. a intrat în spatele profesorului. aveam puşca la îndemînă. Ea era. şi l-am înmormîntat. Nu mă îndoiesc că faptele s-au petrecut exact cum mi le-aţi descris. Atunci. Continuă pe un ton sec : îmi dau seama că acum nu mai are nici o valoare. — Ascultă. ucigîndu-l pe loc. Femeie aceasta nu mă interesa cîtuşi de puţin.. Poirot îi întinse mîna : — Vă cred. în orice caz. — Ce femeie îngrozitoare ! M-a făcut să mă treacă toate năduşelile în timpul călătoriei. dar nu-ţi pot dovedi cu nimic spusele mele. Hamalii.. Călătoria a fost un veritabil coşmar. v-am povestit întreg adevărul. dar bătrînul profesor foarte grav. .— Posibil. El era un bătrînel simpatic care alerga toată ziua după plante şi flori. Cred că mărturisirile astea l-au distrat bine. Detectivul răspunse încet : — Nu la incidentul acesta a făcut Shaitana aluzie atunci seara ? — Da. trimiţîndu-i un glonte în picior. A doua zi. Inconştient. domnule Poirot. pe cînd stăteam în faţa cortului. aveam un motiv să scap de el. Ca de obicei. Despard se lumină la faţă.. Sînt un ţintaş excelent şi am voit să-l fac să cadă. chiar dacă era nebună. mai degrabă îmi era antipatică. m-am hotărît să n-o mai contrazic. ? — Da. ce importanţă avea febră sau accident ? N-aş fi voit să-i atrag neplăceri. în definitiv. adevărata versiune. Exaltată şi sentimentală dincolo de limite. Despard dădu din umeri. Nimic mai uşor de altfel.

cînd a curăţat baia. Metodă simplă. ca toată lumea de altfel. El clătină din cap. Ea nu intrase în slujbă decît de şase săptămîni.era siropul de smochine pe care bătrîna doamnă îl bea regulat. Battle reluă ancheta de unde plecase. îşi pune o porţie bună într-un pahar de apă şi o bea. _ Soda caustică e pusă într-o sticlă veche de sirop de smochine şi aşezată pe etajera de sus a sălii de baie. Servitoarele au auzit bine vorbele bătrînei doamne. Deci. Explicaţie prea simplă : un flacon luat de pe etajera de sus şi pus pe cea de jos: Cum să găseşti vinovatul ? El a putut folosi mănuşi.. Bătrîna doamnă trebuie să fi fost insuportabilă. Se pare că postul era destul de dificil. Mai rămăsese puţină. şi ca atare ultimele amprente sînt ale doamnei Benson. — Continuaţi. la un loc cu alte lucruri. Ia flaconul cu sirop de smochine. se gîndea. flaconul de sirop de de smochine.. Dar pentru ce ? Chestiunea aceasta îl intriga în cel mai înalt grad. comentă colonelul. Pentru ce ? — Tînăra damă de companie. cad toate de acord asupra acestei chestiuni. trimite imediat după doctor. figura printre moştenitorii doamnei Benson. Totuşi. — Ea credea că e un accident ? — Natural. . Dar fiecare a primit o sumă destul de modestă. Inutil să ucidă. o crimă perfectă. Intre timp i se dau toate îngrijirile posibile.răposata doamnă Benson se duce la baie. O regretabilă neglijenţă.— Mulţumesc ! se mulţumi el să spună.. — Într-o noapte . — Iată cum s-au petrecut lucrurile. l-ar fi putut părăsi ca şi celelalte dinaintea ei. Acesta. fiind plecat la un pacient. Atunci d-na Benson însăşi a spus : „Pune restul în flaconul acela vechi. Dacă lui Anne nu i-ar fi plăcut postul. Se spune că bătrîna îşi plasase banii în rentă viajeră. XXII ANCHETA LA COMBEACRE Battle se găsea la postul de poliţie din Combeacre. Miss Meredith. Inspector Harpeiy se exprima cu accentul leneş şi plăcut din Devonshire. dar ea s-a jurat că nu. doamna Benson murise otrăvită. doar dacă n-a existat o ură iraţională şi încăpăţînată.. — Nu. bucătăreasa şi camerista.. Şeful poliţiei tăcu. Şi strînse cu căldură mîna lui Poirot. Şi de ce nu ? — Vă rog să-mi povestiţi tot ce e în legătură cu cele două flacoane de la început. ca toată lumea. Tn alta. Totul părea să meargă de minune. CAP. — Eticheta n-a fost schimbată ? — Nu. Flacoanele e posibil să fi fost schimbate de cameristă. Fără îndoială că e vorba de o crimă. — într-un flacon .. Inspectorul Harper clătină negativ din cap. dar ea muri. Fetele tinere nu prea rămîneau mult timp. nimic suspect. — Atunci cine a moştenit-o pe doamna Benson ? — Cred că nişte nepoţi. era sodă caustică. Ipoteza aceasta nu i se părea deloc plauzibilă. domnule. Doctorul era satisfăcut. Fără a fi deloc satisfăcut.. Şi Miss Meredith nu-i spusese nimic Lui Battle de şederea ei la Combeacre. Dîndu-şi seama de greşeala comisă.. nu veni imediat. cînd într-o zi flaconul s-a spart din greşeală.

. — Cu speranţa să întreacă poliţia oficială. nuşi mai amintea numele ei. dacă te vei retrage în turnul tău de fildeş ? Probabil te-ar socoti vinovată. După el. Miss. o femeie deloc simpatică ! Totuşi. Battle mai interogă cîteva persoane. Dacă vrei. — Noi n-avem servitori. hai să mergem amîndouă. foarte credincioasă şi ţinînd mult la principii. — Aceasta mi-ar agrava cazul. — Fiindcă eşti bănuită. Cît despre doamna Benson. Văd că afacerea aceasta. — Nu sînt vinovată. — Bine. Oamenii aceia. După părerea mea. Anne Meredith şi Rhoda Dawes se aflau în salonul lui Hercule Poirot. CAP. dar Rhoda izbutise s-o convingă. Totdeauna cel mai puţin suspect e bănuit de a fi comis crima. care venea totdeauna cu stăpîna ei la biserică. o fată tînără.. pentru un motiv necunoscut. scumpa mea. Dar străinul acesta nu te cunoaşte. o persoană drăguţă. — Nu înţeleg de ce vrea să mă vadă.. continuă prietena ei fără să fie descumpănită.Doctorul îi făcuse declaraţii hotărîte şi vehemente. cel mai înţelept ar fi să te duci să-l vezi. îşi închipuie că Scotland Yardul e o adunătură de proşti. Trebuie să aibă cel puţin 60 de ani. merg şi eu cu tine şi ne distrăm un pic.. Pastorul îşi amintea ultima damă de companie a doamnei Benson. Acum.. Anne nu voia de loc să primească invitaţia sosită cu poşta de dimineaţă. dealtfel. poate ultima. De ce să te ascunzi ca struţul cu capul în nisip.. Altfel. — N-am nimic de-aface cu ea. Un adevărat grenadier. — Ştiu. Eşti o proastă. La început.. — Crezi că acest Poirot e atît de competent ? — Fără îndoială. Ea nu stătuse decît cîteva luni printre ei şi nu lăsase cu personalitatea ei ştearsă. — Ce-ar putea crede. e cam ramolit. — Şi ce te faci cu mama Astwell ? Ea are o limbă de viperă. Battle părăsi Devon cu ferma convingere că. — Anne eşti o fricoasă. la ce bun să pretinzi că afacerea aceasta nu te priveşte. ea lăsase cîteva amintiri. Anne Meredith îşi otrăvise în mod cert stăpîna. făcu Anne încăpăţînată. Cel puţin o să ne dea amănunte înfiorătoare despre ceilalţi. va veni el însuşi aici şi va încerca să tragă de limbă servitorii. Haide Anne. Dar se spune că odinioară a dat dovadă de multă pricepere. dar acest Hercule Poirot nu face parte din Scotland Yard. — Poate. abia dacă-şi aminteau de Miss Meredith. Doamna Benson. făcînd să tremure oamenii din serviciul ei şi schimbînd des servitorii. . hotărăşte-te. Nu zău Anne. insistă Anne. îţi provoacă un interes deosebit. Toţi amatorii sînt la fel. se hotărî Anne. dar fără să afle nimic interesant. agreabilă şi modestă. o impresie durabilă. Tu nu poţi face rău nici unei muşte. într-un cuvînt. se arăta cam aspră cu cei tineri. XXIII O PERECHE DE CIORAPI DE MĂTASE În timp ce trenul îi ducea pe şeful poliţiei Battle în estul ţării.. observă Anne prost dispusă. Sînt la dispoziţia poliţiştilor. fusese foarte tulburată de moartea aceasta. Anne. era vorba de un accident. findcă nu sînt în cauză. ca să nu vezi primejdia ? S-a comis o crimă şi tu figurezi pe lista suspecţilor. nu prea are aerul unui Sherlock Holmes. Ar fi fost suficient să ridici ochii la momentul oportun şi graţie şantajului ai fi dus o existenţă de ducesă în restul vieţii.

Parchetul era acoperit cu covoare şi se afla şi un pian. Probabil că ssînteţi pentru prima oară martoră la o moarte neaşteptată ? Rhoda mişcă nervoasă piciorul pe parchet. — Vă rog.. parcă era o culoare neutră. murmură Poirot. am pus aceeaşi întrebare doamnei Lorrimer. Anne îi întrebă timidă : — Mă tem că n-am remarcat obiectul la care ţineţi dv.. — Sînteţi foarte amabilă că aţi răspuns la invitaţia mea domnişoară.. — Ah ! servitorii totdeauna neglijează detaliile.Iată în ce împrejurări se aflau Rhoda Dawes şi Anne Meredith. Nu vă amintiţi de bibelouri sau de ornamente ? — Cred că am văzut un scrin cu bijuterii egiptene. Apoi rosti tare : — Vorbeaţi de un scrin cu bijuterii egiptene ? Anne răspunse entuziasmată : — Oh ! da. Poirot observă. Nici nu-mi amintesc măcar de ce culoare era tapetul. — Nu ştiam că se găsea pe o masă. „Nu-i proastă fetiţa. — Aş fi îneîntată să vă pot fi de vreun folos pe măsura posibilităţilor mele. cu excepţia unui vas de crizanteme a cărui apă era nevoie să fie schimbată. Anne îi privi bănuitoare. — Nu vă înţeleg întrebarea. domnişoară. — Ei şi ? întrebă Anne. Contrariul ar fi fost un pur hazard. — Shaitana era un colecţionar celebru. să fiţi amestecată într-o tragedie atît de oribilă. Anne îi privi chiorîş.. spuse Poirot. podoabe. lîngă fereastră. Poirot. — Nu vă cer decît să faceţi apel la memoria dv.. pe punctul de a bea sirop din nişte pahare de cristal vechi. Dacă m-ar cunoaşte mai bine. în elegantul salon al lui Poirot. mese. Altceva nu mai ţin minte. scarabei. — Ba da. — Astfel că nimic nu v-a reţinut atenţia ? Anne schiţă un surîs şi replică : — Nu. ce-aţi remarcat în camera aceea. politeţe.. Dar — vai! — nici unul nu mi-a dat răspunsul dorit. — Da. tăcu o clipă. doctorului Roberts şi maiorului Despard.. spuse el. Nu le plăcea de loc siropul de mure. Dar Hercule Poirot nu-i nici el prost. — Vă rog să căutaţi să vă amintiţi. — La memoria mea ? — Da. nici aceştia nu erau urîţi. şi-ar da sea-m că eu nu sînt omul care să întindă o cursă atît de grosolană”. covoare. Pe faţa lui Anne trecu o umbră. domnişoară. uitaţi la ce mă refer : scaune. . ştiu că ceea ce vă cer. vă este foarte penibil. Anne continuă să-l privească întrebătoare. Ia spuneţi-mi : v-a vizitat de curînd maiorul Despard ? El o văzu pe Anne roşind uşor. inele. îşi spuse Poirot. Le-aţi văzut ? Mi le puteţi descrie pe toate ? — Oh ! e foarte greu. plecînd de la masa unde se găsea micul pumnal. o consolă Poirot cu un surîs binevoitor. La vîrsta dv... tapete. să binevoiţi a vă aminti de seara aceea de la domnul Shaitana. Camera era un adevărat muzeu: nu ştiai unde să-ţi îndrepţi mai întîi ochii. Cîteva erau foarte frumoase. — Domnişoară. (Anne clătină din cap). Coliere albastre şi roşii.. în aceeaşi după amiază. perdele.. — Nu importă. domnişoară. dar îl primiseră din . Nu va scăpa niciodată de coşmarul acela. — Oh ! da. — Mai încercaţi. în celălalt capăt al camerei.

— Multe mulţumiri. Poirot clătină gînditor din cap. Iată. Ezită şi apoi se întoarse spre Anne : — Domnişoară . După cîteva minute se reîntoarseră. domnişoară. Le propuse încă un pahar de sirop. — Anne se ridică rîzînd. se gîndi Rhoda. spuse ea. căci nu mă prea pricep.. Unde să mă bag ca să scap. Poirot coborî vocea. — Despre ce e vorba ? întrebă Rhoda. — De obicei darurile mele de Crăciun le trimit cu mult timp înainte. iată după părerea mea. —Da. Vă rog să alegeţi şase perechi.— A promis c-o să mai vină pe la noi în curînd. mi l-a dat ca amintire. — Cît despre Miss Dawes. XXIV TREI ASASINI ELIMINAŢI? . -— Oribil ! strigă Anne. Vorbind. Compania Internaţională de vagoane cu paturi. Mi-am procurat ciorapi de diferite culori.. cincisprezece sau şaisprezece perechi. — Domnule Poirot. — Mi-a fost dat ca amintire fiindcă. Iată-l că ne face complimente în felul francezilor. Apoi le conduse politicos pînă la uşă. domnişoară. ca să-i sară în ochi aceasta.. Rhoda exclamă cu voiciune : — Il aşteptăm mereu ! Poirot făcu cu ochiul. Poirot o conduse într-o odaie a cărei dezordine contrasta ciudat cu ordinea obişnuită a detectivului. Poirot se întoarse în salon şi se îndreptă drept spre masa cu ciorapi. Anne păru uşor surprinsă şi Poirot continuă cu o ezitare simulată — Se apropie Crăciunul şi trebuie să ofer un cadou nepoatelor mele. e un cadou care se poate oferi ? — De ce nu ? Totdeauna e plăcut să primeşti ciorapi frumoşi. N-aţi voi să alegeţi şase perechi care var plăcea mai mult ? — Cu plăcere.. îi voi arăta un obiect care cred că i-ar produce emoţie lui Miss Meredith. Dar ea nu-l cunoştea atît de bine pe Poirot. Cumpărase nouăsprezece perechi de ciorapi şi nu mai erau decît şaptesprezece. — Şi ? făcu Anne. Anne le ieşi înainte. — Trebuie să se bucure ca a reuşit să convingă două fete atît de încîncătoare. După plecarea celor două fete. — Ciorapii de mătase..rosti el ezitînd. --Gravurile acestea sînt minunate. CAP. făcu Poirot politicos. vreau să vă cer un mic serviciu. Acestea sînt foarte potrivite pentru seară iar acestea pentru serile de vară cînd se lasă întunericul foarte tîrziu. nu are nimic a face cu crima. Poirot o conduse pe Rhoda în altă cameră.. că e nevinovat ! „Oh ! Dumnezeule. Sînt foarte încurcat. ciorapii de care v-am vorbit. Ea se ridică de la locul ei pentru a contempla cîteva stampe agăţate pe pereţi. dar ele refuzară. cele mai frumoase şase perechi. nu sînt chiar aşa de proaste. — Un cuţit cu care douăsprezece persoane au înjunghiat un om. El se întoarse şi închise calea lui Rhoda. — îmi luaţi o piatră de pe inimă. Pe o masă. Acum. v-aşi putea cere un mare serviciu ? Oh ! liniştiţi-vă. E vorba de o chestiune cu totul personală. explică el. se aflau ciorapi amestecaţi cu calendare şi cutii de bomboane..

. eu joc cu cărţile pe masă.. Săracă şi iubind luxul.. Crima n-a putut fi comisă din interes. — Battle îl privi pe Poirot cu curiozitate. — De ce naiba o fi ucis pe femeia aceea ? — În privinţa aceasta..Întorcîndu-se la Londra şeful poliţiei Battle se duse la Poirot. întinzîndu-i o cursă grosolană. cunoştea locul unde se afla pumnalul şi că ea îl remarcase. Mi-aţi răspuns negativ. Nu ramine nici o îndoiala. o fi crezut că le-a pierdut. fiindcă ea nu pomeneşte de un vas mare.. Atunci am construit o ipoteză : să admitem că găsim un punct slab în cuirasa lui Miss Anne Meredith.. aşa cum îmi apărea el în mod superficial. spiritul meu se concentră asupra unui punct important. . O fată tînără destul de timidă. Tînăra fată însărcinată să schimbe apa din vasele cu flori.. dacă doamna Eldon era o femeie ordonată. — Ei şi ? făcu Battle. Anne şi Rhoda părăsiseră salonul detectivului. „Obiectul acela nu se găsea în celălalt capăt al camerei in faţa mesei unde se afla pumnalul” ? am întrebat-o eu. mai degrabă avînd temperamentul unei hoaţe decît al unei asasine. bani. care ar fi trebuit să atragă imediat atenţia unei femei care iubeşte florile. Ea n-ar întîrzia să observe dispariţia unei bijuterii şi ar acuza-o pe Miss Meredith.. dat fiind că Miss Meredith a trebuit să continue să-şi cîştige existenţa. — Sîntem pe calea cea bună. o broşa poate. de bijuteriile pe care le remarcase. Iată un motiv plauzibil de asasinat. Procedînd ca şi cu ceilalţi. e mobilul. Dar satisfăcută de ea însăşi. — Cum vă spuneam în altă zi. Miss Meredith s-a arătat foarte bănuitoare. Iată la ce se referea Shaitana cînd vorbea de „mici accidente”. — Amănuntul acesta merită reţinut. extrem de bănuitoare Fata aceasta nu se lasă păcălită. Battle ll raporta lui Poirot rezultatul anchetei sale din Devonshire. Deci le iubeşte ? Nu prea. fără îndoială că a furat mici obiecte de la stăpîna ei. dar elegant îmbrăcată. dezordonată şi nechibzuită. Atunci Hercule Poirot. a părăsit-o vigilenţa. căci a început să vorbească fără s-o silesc. săracă. A înconjurat-o chiar cu multă iscusinţă. Ea a menţionat un scrin cu bijuterii. spuse el ca o concluzie. nu e semnificativă ? — încep să pricep unde vreţi să ajungeţi. cu o oră înainte. domnule Poirot. o tînără fată care-i plac bijuteriile.. dama de companie vorbeşte. am întrebat-o pe Miss Anne dacă-şi amintea de obiectele aflate în salonul lui Shaitana. Cînd mi-aţi spus povestea ei şi cînd doamna Oliver făcu o declaraţie senzaţională. şi.. Dacă n-am şti nimic despre fata aceasta. Ele au utilitatea lor. Acum să ne închipuim o stăpînă exact opusă celei dintîi. iubind lucrurile frumoase. unui vas cu crizanteme a cărui apă trebuia schimbată. — Ah ! Tot mai ţineţi la amănuntele astea ? — Perfect. Ceea ce nu înţeleg însă. ia făcut una din micile lui scamatorii. Atitudinea ei. amănuntul acesta ne-ar arăta caracterul ei. că fură prin magazine. un colier de perle. în plus. în seara crimei. V-am întrebat atunci. Nu. prietene. — Am încercat tocmai o mică experienţă. Dar Miss Anne n-a căzut în cursă. Am studiat caracterul lui Miss Meredith.. Nu-şi mai amintea de altceva. Cred că în sinea ei se felicita. O întrebasem cu intenţia s-o fac să mărturisească faptul că. cu lalele mici. Doamna Eldon. Fără nici o introducere. cred că te pot lămuri. — Vă ascult domnule Poirot. Niciodată nu şi-ar fi bănuit guvernanta cea drăguţă. Ea observă florile. cu excepţia. Am rugat-o pe Miss Meredith şi pe prietena ei să mă viziteze.

Soneria telefonului răsună şi Poirot se ridică să răspundă. Să eliminăm deci pe Miss Meredith şi pe doctorul Roberts. Nu sînt pe urmele unei hoaţe. De ce-aş fi bănuit-o ? De omor ? îşi închipuia că luînd una sau două perechi de ciorapi.. da.. doi. niciodată Anne Meredith n-a putut-rezista faţă de o frumoasă pereche de ciorapi. — O ipoteză. Intre noi fie zis.. Un singur lucru o putea salva : moartea stăpînului ei. dar cum s-o probăm ? Crima nedescoperită nr.dar nu e decît o ipoteză. spuse Poirot. şi-i repetă lui Battle versiunea exploratorului.. Oricine din casa: ar fi putut-o face.. — Îl credeţi ? întrebă brusc Battle. — Pe legea mea.. Ea ştia că nimeni n-o poate acuza. la ce serveşte divorţul ? Cheltuielile procesului l-ar fi ruinat ? Nu. şi chiar o probabilitate. adică cleptomana.. — Şi eu. Deci lipsesc două perechi. Miss Meredith de asemeni. Şi Shaitana ? Anne Meredith l-a ucis ? După o scurtă tăcere reluă : — Sînt cu totul zăpăcit. Şi pe urmă. . Rezultatul : în loc de 19 perechi de ciorapi. — Posibil. Stratagema risca însă. Să schimbi locul unui flacon. va muri convinsă că ea însăşi a comis eroarea şi nu se va gîndi O clipă s-o bănuiască pe mica ticăloasă. Anne Meredith nu e pe măsura unei atare lovituri. mai merge. nu mai am decît şaptesprezece. Dar Despard ? Ancheta dv.. — In al doilea caz. Crima aceasta îndrăzneaţă a fost comisă cu sînge rece. trei nu era în realitate un asasin... la fel de mult să dea greş. nu risca nimic. căci azi după amiază i-am întins o cursă foarte fină după nereuşita primei încercări. cred că am pus mîna pe ea. n-ar fi putut ucide decît de frică. Battle făcu o strîmbătură. îi spuse Poirot. Doamna Benson va muri. Nu e omul care să ucidă pe un altul ca să-i ia femeia. Imposibil să scoţi adevărul de la ele. După ce i-am dat a înţelege că nu ştiam numărul exact al perechilor de ciorapi de pe masă. amănunt destul de nostim. Roberts iese cu faţa curată. — Doamna Lorrimer. eu cred că nenorocitul de Shaitana s-a înşelat : asasinul nr. Ştim că a comis o crimă. Doamna Benson ar fi putut observa înainte de a bea otrava şi poate n-ar fi murit.. şi. e totdeauna convinsă că o să scape cu obrazul curat. Femeile sînt proaste şi ulciorul nu merge de multe ori la apă. am lăsat-o singură în cameră. — E doamna Lorrimer anunţă el cu un aer grav. atunci seara. — Ah ! ce risc a înfruntat. Poirot descrise apoi întrevederea sa cu Despard. Anne Meredith a fost prinsă cu mîţa-n sac. spuse Battle dînd din cap.. Apoi puse la loc receptorul şi se întoarse spre Battle. cazul se prezenta altfel. Pronunţă câteva cuvinte şi aşteptă. la doamna Luxmore a dat vreun rezultat ? Poirot relată vizita din după amiaza precedentă.. Aceste două crime nu seamănă de loc una cu alta. — Am avut de-a face cu acest fel de femei. — Ba de loc. Pe de altă parte hoaţa.. deci o putem şterge pe Anne Meredith.. — Asta-i şi părerea mea. Battle îl întrebă pe Poirot din ochi. Pentru Shaitana. care actualmente se găsesc în poşeta lui Miss Meredith. spuse Battle . Miss Meredith. Mă roagă să trec pe la ea pentru o clipă. înspăimîntată de actul ei. Battle suspină. Ea a schimbat flaconul de la locul lui...Cum vă spuneam. Battle clătină încet din cap.. — Rămîne ?. Deci va schimba locul flacoanelor. Dacă prezumţiile mele se confirmă. — Sînt de acord cu dv.

— Da. — Am jucat cu el bridge.. — La ordinele dv. dar şi-a dat destul osteneala. Battle ? — L-am văzut şi pe el azi după amiază. N-am întîlnit-o încă. răspunse Poirot înclinîndu-se politicos. vag. — E la fel de pasionat după bridge ? — Da. Pe buze îi apăru umbra unui surîs ironic. Părea la fel de bine dispus ca de obicei. Era la mine. Îl cunoşteam foarte puţin pe Shaitana. — Vă mulţumesc că aţi venit să mă vedeţi. aflat lîngă cămin..nu pierdeţi timpul. mi-aţi spus că veţi veni imediat ce vă voi chema. Nu ştiu dacă împărtăşiţi punctul meu de vedere. continuă să anunţe în felul lui extravagant. adevărul. iar maiorul Despard cultivă prietenia lui Miss Meredith. şi sîă scape cu obraz curat. şi mi-a răscolit trecutul pînă în frageda copilărie. Se aduse ceaiul şi în timp ce-l servea. domnule Poirot. spuse Poirot. Astfel dv. în clipa în care mi-aţi telefonat. Ea însăşi părea mai îmbătrînită de la ultima vizită a lui Poirot. la Wailingford ? — Ea şi prietena ei... Îi primi totuşi plină de amabilitate.— Oare mă înşel ? Am impresia că aşteptaţi o comunicare în felul acesta. — Poirot rosti surîzînd : — Omorul acela pare să fi apropiat oamenii. — Ah ! prietena ei. Doamna Lorrimer apăsă pe butonul unei sonerii. Fără îndoială. vizită. Ar fi putut să se oprească la declaraţiile mele. CAP. dar o s-o scoată el la capăt. doamnă. Nu prea ştiu ce-a urmărit. Cînd aceasta plecă. — Atunci . cu stăpînirea ei de sine obişnuită. primind ordinele stăpînei ei. Poirot remarcă : — Mi se pare că dv. cu cei pe care-i am acum şi cu cei pe care i-am avut. dar e nevoie de oricare preliminarii înainte de a aluneca pe panta mărturisirilor. doamnă: — Rămîne de văzut. ... Poate veţi reuşi să descoperiţi în sfîrşit. — Exact. doamna Lorrimer vorbi de lucruri banale. d-na Lorrimer rosti sec : — La ultima dv. Cînd aţi văzuto? — Chiar azi după amiază. — Cum merge ancheta ? — Bravul Battle nu prea înaintează. şi Miss Meredith aţi luat ceaiul împreună. în aceeaşi clipă intră camerista ei. — A venit ea la Londra. sau ati fost dv. După o tăcere. — Deci îmi veţi face mărturisiri doamnă ? Doamna Lorrimer nu răspunse. ea reluă: — L-aţi văzut de curînd pe dl. de curînd. Mi-a întrebat prietenii şi a vorbit cu servitorii. XXV MĂRTURISIRILE DOAMNEI LORRIMER In ziua aceea apartamentul doamnei Lorrimer părea întunecos şi trist. fără întîrziere. rămîne un singuratec. Profitînd de o pauză. — S-a interesat mult de mine zilele acestea. au avut bunăvoinţa să-mi facă o vizită. — Ni se va aduce imediat ceaiul. Numai doctorul Roberts poate. şi Miss Meredith. Ştiu că sînteţi un om foarte ocupat. aţi luat zilele astea ceaiul împreună. aveţi intuiţia că voi avea nevoie de dv.

dacă vrea să încerce aceeaşi ispravă. nu mai reuşeşte decît foarte greu. doamnă. deloc temperamentului dv. Primul act a fost săvîrşit aproape inconştient. Asasinul lui Shaitana a acţionat sub imperiul unei inexorabile necesităţi de moment. aceasta e părerea dv. o anchetă. aşi fi femeea predestinată să comit o crimă perfectă ? — în orice caz. — Voi fi foarte sincer doamnă. ca să comită o crimă. Şeful poliţiei nu va descoperi nimic altceva. — N-ar fi servit la nimic. domnule Poirot ? — Asupra dv. aţi fi premeditat crima. — Tot ce se poate. despre mine domnule Poirot ? în ochii dv. la stînga. — Aţi făcut şi dv. Prin urmare aşi fi singura persoană din cei patru. îl întîlnisem la Luxor.După cum v-am spus.. eraţi aceea care posedaţi cea mai multă inteligenţă. Dacă ar trebui să pariez pe cel mai capabil din cei patru invitaţi. Trebuie să loveşti la momentul ales şi în locul voit. Dacă l-aţi fi ucis pe Shaitana. nu aşa tare. Dv. bine doamnă. — Mai înainte am rostit o frază care s-ar rezuma astfel : pentru ca o crimă să rămînă nedescoperită e necesar cîteodată să se prevadă toate detaliile. Doctorul Roberts ar da greş prin grabă şi prea multă încredere în sine.. o inspiraţie. — Pentru ca o crimă să rămînă nepedepsită.. luă cuvîntul : _ Atunci'. — E un compliment ? întrebă ea ridicînd sprîncenele. un gînd de moment. acest fel de reflexe există-n crimă : o crimă comisă sub impulsia momentului. există şi altfel de crimă reuşită. Poirot clătină încet din cap. ea şi-ar pierde capul şi s-ar trăda imediat. Ei. Pe urmă . nu corespunde. Poirot continuă. Căci într-adevăr.. Cred că vi s-a întîmplat să-i spui cuiva pe neaşteptate : „încearcă să atingi arborele cela cu o piatră”. doamnă. n-aţi cădea în niciuna din greşelile acestea. aveţi o mare prudenţă şi pe deasupra nu păreţi a fi acea femee care să se sperie.. — Ah ! exclamă Poirot privind-o cu atenţie. maiorul Despard are probabil prea multe scrupule.. doamnă ? — Da asupra mea. ca la animale... corpul ascultînd în chip instinctiv. Vă atrag în special atenţia asupra cuvîntului cîteodată... De la început mi-am dat seama că din cele 4 persoane care se aflau în seara aceea în salonul lui Shaitana. Doamna Lorrimer rămase o clipă tăcută. Şi aceasta doamnă. cît despre Miss Meredith. V-aţi păstra ideile. cu un surîs ciudat în colţul buzelor. sînge rece şi logică. datată cu calităţile necesare pentru a-l ucide pe Shaitana fără a fi descoperită ? — Nu m-aşi putea pronunţa chiar definitiv. Interpelatul se execută şi — lucru curios — aproape totdeauna nimereşte arborele. v-aşi alege pe dv. — Le găsesc chiar foarte interesante. cîteodată e necesar să prevezi toate amănuntele şi eventualităţile necesare.. însfîrşit.puţin mai la dreapta. de a comite. fără să dea importanţă acestei întreruperi. crima şi a scăpa nepedepsit de justiţie. fără ca relaţiiile noastre să se extindă. fiindcă începe să se gîndească : „Tare. . — Adevărat ? Vorbiţi vă rog mai limpede. — Ce vreţi să spuneţi cu aceasta . cred că supoziţiile mele .nu vă vor supăra.

Poirot o privi cu curiozitate. — Bănuiaţi care ar fi putut fi intenţiile sale ? — Prezenţa dv. otrava. Aluzia sa la arma preferată a femeii. reluă doamna Lorrimer. Dacă n-aţi fi vrut să vorbiţi. domnule Poirot. ? — Da. aţi fi putut păstra tăcerea. S-ar fi spus că timpul se oprise în loc. — Aţi.. Ştiam că veţi mărturisi adevărul în momentul ales de dv. şi a şefului poliţiei. Ochii lor erau îndreptaţi spre focul din cămin. o nădăjduiam.. doamnă. CAP. spuse femeea plecînd capul. încet. — Mi-am dat imediat seama că făcea aluzie la mine. — Singură. bănuit foarte bine că oboseala. Poirot continua pe un ton mai viu : — Trebuie să înţeleg doamnă că vorbele pronunţate de dl. dv. în cameră se lăsase încet. doamnă ? . imobilă. Ea se plecă înainte.. dar socoteam că într-o zi sau într-alta va trebui să vorbiţi. absolut singură. vorbind despre un proces foarte celebru. Am dedus că Shaitana pentru a-şi arăta abilitatea. prin urmare n-aşi putea fi vinovată nu-i aşa..Doamna Lorrimer agită slab mîna.. domnule Poirot ? Detectivul înclină din cap. ? Ea făcu un gest afirmativ din cap. — Aşa e. Vocea ei se stinse brusc. eu l-am ucis pe Shaitana.. Doamna Lorrimer aprobă dînd din cap. era îndreptată împotriva mea . Nu-i aşa doamnă ? Ea plecă capul. întunericul. voia să vă lase să bănuiţi că el descoperise o crimă pe care n-o bănuia nimeni. singurătatea. De ce l-aţ omorît ? — Ştiţi la fel de bine ca şi mine. Simţea o voluptate diabolică. nu mi au lăsat nici o urmă de îndoială. — înţeleg raţionamentul dv.Nu mă mai îndoiam că ştia. în altă circumstanţă.. Nu mai exista nici o îndoială. — Deci. domnule Poirot.. ca şi cum ar fi vrut să înlăture căldura ce venea dinspre cămin. Poirot suspinînd se mişcă în fotoliu.. Doamna Lorrimer şi Hercule Poirot nu se priveau. le-aţi luat ca pe o ameninţare directă la adresa dv. sînteţi doamnă !. Poirot o întrebă. — Ah! da. În sfîrşit. poţi înţelege ce înseamnă să trăeşti singură cu remuşcările. Numai dacă ai trecut prin asta. doamnă. Shaitana împotriva dv.. XXVI ADEVĂRUL Domni o tăcere care se prelungi. — De ce-mi faceţi aceste mărturisiri ? Ce va îndemnat să mă chemaţi ? — Nu mi-aţi prezis într-o zi că o voi face ? — Da. — Vă rog să acceptaţi simpatia mea. mă privise tot timpul. — Şi totuşi. — Mulţumesc.. acum înţeleg. — În ce moment v-aţi hotărît să acţionaţi. domnule Poirot.. — Fiindcă cunoştea un secret din trecutul dv. Asasinatul nefiind premeditat. — O altă crimă.

— Şi pe urmă ? — Pe urmă m-am întors la masa de bridge. — Partida de bridge începu. — V-aţi aşezat şi aţi continuat jocul ? — Da. I-am privit pe ceilalţi jucători.. comiteţi un act pentru care înfruntaţi un risc enorm. atunci au intrat în joc sîngele rece şi perspicacitatea dv. aceasta s-a întîmplat prin apropiere de locuinţa d-nei Lorrimer. doamnă. Consultasem un specialist care mi-a confirmat ceea ce bănuiam numai pe jumătate. — Uimitor ! exclamă Hercule Poirot. Pe buzele doamnei Lorrimer apăru umbra unui surîs ciudat. mi-a spus el. Era un joc la care eu făceam pe „mortul”. înţeleg. doamnă. în prealabil. dar imediat ea îşi recăpătă stăpînirea de sine. răspunse simplu doamna Lorrimer. ar fi putut părea un răspuns. — Ştiam exact ce aveam de făcut. dar voiam să văd dacă cunoaşteţi numele străzi. înşi-vă vă denunţaţi. O clipă vocea femeii tremură. — Aţi dat dovadă de o mare îndemînare. Dacă m-aş îngriji foarte bine. încît după două zile mi-aţi putut anunţa toate anunţurile şi levatele ? — Da. Shaitana aţipise. M-am plimbat prin cameră pînă la cămin. continuă d-na Lorrimer cu voce liniştită. Sincer vorbind doamnă. Vă încercaţi norocul cu o reuşită complicată şi două săptămîni mai tîrziu. Am întîlnit-o pe Miss Meredith în Harley Street. — Nu vă înşelaţi. pe figura ei se răspîndise acum o imensă bunătate. — I-am vorbit. aş mai putea trăi încă ani de zile. —' înţeleg. care de la distanţă. domnule Poirot. Surîsul d-nei Lorrimer îşi pierdu toată tristeţea. Am făcut cîteva remarci asupra jocului. — Mai rămîne un punct întunecos. însfîrşit.. M-am aplecat şi l-am străpuns cu pumnalul. vă hotărîţi deodată să . — N-a scos nici un strigăt ? Nu!. cu scopul de a-mi creia un eventual alibi. în toată afacerea aceasta rămîne un fond misterios. am luat arma şi am strecurat-o în nînecă. m-am asigurat că nimeni n-a observat gestul meu. dv. Remarcasem pumnalul înainte de a ne aşeza la masă Cînd ne-am reîntors în salon. domnule Poirot. mi s-a oferit prilejul. Nici eu nu pot să sufăr radiatoarele. Dar eu nu sînt o femeie . Nu aveam decît să-mi pun planul în aplicare. — Şi aţi fost atît de interesată de joc. doar un geamăt înfundat. — Natural. — Aşa e. Se răsturnă în fotoliu. — Nu voi mai juca mult timp bridge. Am lăsat să se creadă că mi-a răspuns şi m-am dus la locul meu zicîndu-i : „Sînt de-aceeaşi părere. Există un amănunt pe care nu-l cunoaşteţi : Miss Meredith v-a spus că m-a întîlnit acum cîteva zile ? — Dacă nu mă înşel. clătinînd de cîteva ori din cap.— Asupra acestui punct e greu să dau preciziuni. Desigur riscam mult. Doctorul mi-a ascuns puţin adevărul. dar socoteam că făcea să risc. Toţi erau foarte absorbiţi de joc. — Care ? — O femeie chibzuită ca dv.

Cel puţin. care vă acuzaţi. afirmă Poirot.ea continuă încet: — Anne Meredith e o fată tînără. într-un tîrziu Poirot luă cuvîntul: — Doamnă Lorrimer sînteţi. ea continuă : — în definitiv. In cazul acesta însă. — Eu însă sînt. Atunci domnule Poirot. atunci. . dar într-un fel tulburasem şi viaţa altor trei oameni: doctorul Roberts. — Nimeni nu e infailibil. dar Poirot i-o luă înainte : — Asasinatul comis asupra lui Shaitana a fost premeditat. Nu mai putem păstra secretul.. Doamna Lorrimer îşi muşcă buzele. doamnă. am înţeles că venise momentul să fac mărturisiri. minţiţi. puteam îndrepta starea aceasta de lucruri.. că asasinarea lui Shaitana n-a fost premeditată ? N-aţi pregătit cumva crima înainte de a veni la dineu ? Doamna Lorrimer îl privi o clipă şi clătină violent din cap... două. După o scurtă pauză. „Gîndul acesta m-a turburat”. Am dreptate. E imposibil să acţionezi altfel decît ţi-e firea. Am invitat-o să ia ceaiul cu mine. nu sînt nebun. Sînt dispus să admit că l-aţi ucis pe Shaitana. Trebuie să am dreptate.traversă dintr-o săritură camera şi deschise lumina. de ce v-aşi ascunde felul cum am procedat ? Nu văd cu ce scop aşi putea-o face. pentru numele lui Dumnezeu. sau nu sînteţi dv. Nu m-a mişcat prea mult soarta doctorului Roberts şi a maiorului Despard. cu întreaga viaţă înaintea ei.. De data aceasta s-ar părea că evidenţa m-a doborît. — Fantastic şi absurd. Şi pe cînd ieşeam de la specialist. Deschise gura.. care nu-mi făcuseră nici un rău şi care sufereau o mulţime de neplăceri din cauza mea. nu mai mult.. puse mîinile pe genunchi şi privi pe gazda sa pătrunzător. Micul detectiv se ridică deodată din fotoliu .. felul cum s-a comis crima aceasta. Făcu o pauză. e fantastic că Hercule Poirot ştie mai bine de cît dv. Doamna Lorrimer răspunse pe un ton fără replică : — încep să cred că sînteţi nebun. — Rămîne de văzut. Afacerea aceasta i-ar putea strica întreg viitorul. După o clipă de şovăire . replică sec doamna Lorrimer.. am găsit-o pe Miss Meredith pe trotuarul din faţă.. Privind-o fix pe doamna Lorrimer. Totuşi. eu n-am un suflet rău. Se scurseră cîteva minute.care să urmeze un regim plicticos. nebun de legat.. Iată de ce v-am telefonat. dar mi-a fost milă de Anne Meredith. Din moment ce mărturisesc crima. dar în felul descris. Ei sînt bărbaţi şi se pot apăra singuri. Atunci am început să văd cazul meu într-o lumină nouă. Trebuie să minţiţi.. m-am gîndit: prin actul meu de atunci seara. foarte sigură (îmi veţi spune tot adevărul nu-i aşa ?). doamna Lorrimer — Nu mai rămîne decît că sînt nebun. Vocea doamnei Lorrimer deveni tăioasă : — Domnule Poirot. rosti cu răceală. În timp ce luam ceaiul. vinovată. — Nu ! — Susţineţi că n-aţi pregătit crima de mai înainte ? — Vă jur că nu ! — Atunci. domnule Poirot.. Nu mă înşel niciodată. nu numai că i-am luat viaţa Iui Shaitana (ireparabilul fusese comis). O lună. Apoi se aşeză din nou în fotoliu. nu vă permit. maiorul Despard şi Anne Meredith. dacă Hercule Poirot poate să se înşele.

Cînd se aşeză din nou în fotoliu. Natural. îi spuse doamnei Lorrimer plin de curtoazie : — Acum. ... Dar vă pun din nou întrebarea : Cum puteţi afirma că Anne Meredith l-a ucis pe Shaitana ? Un suspin adînc scăpă de pe buzele doamnei Lorrimer. domnule Poirot. căci vă spun că cunosc adevărul.. doamnă. La ce bun să mai continuaţi cu minciuna ? Poirot aşteaptă în zadar un răspuns. — Uitaţi că eu însumi nu sînt o femeie fără pată. HarleyStreet şi mica Anne Meredith descurajată pe trotuar. Mai tîrziu. depăşiţi. ştiaţi la ce să vă aşteptaţi. doamnă sunteţi curajoasă şi aveţi o minte luminată. umplu salonul. dar rămîne totuşi o enigmă : de ce sînteţi atît de sigură că Anne Meredith e ucigaşa ? —.Poirot se ridică din nou şi făcu cîţiva paşi prin salon. Cu un aer satisfăcut continuă : — Purtarea dv. îmi închipui că nici nu ştiţi ce mobil a împins-o. am înţeles. franţuzesc. oricare ar fi victima. XXVII MARTORUL OCULAR Poirot nu se mai putu stăpîni. Atunci am văzut pe figura ei o expresie de groază. văd că nu dv.. înţeleg totul.. neştiind ce era.. de atunci. Nu eu o puteam trăda. Poirot îl învinsese ultimele ei rezistenţe. m-am mulţumit să mă întreb ce s-o fi întîmplat. Dv. — Sărmanul copil. O crimă e o crimă. Sînteţi gata să ispăşiţi o greşeală. Roberts şi nici pentru maiorul Despard. avînd întreaga viaţă înaintea ei : Tăcerea mea nu vă poate mira. din Tlarley Street. M-am uitat spre cămin : Anne Meredith era aplecată către Shaitana. domnule Poirot. nu ma era acelaşi.. Azvîrli capul pe spate şi rîsul său vesel. în trecut. doamnă. întrebînd. mi-am ucis bărbatul. Dar cînd v-a întrebat şeful poliţiei. Vă rog să-mi expuneţi faptele. — Iertare. spuse doamna Lorrimer. Iată-ne discutînd.. Anne Meredith era „mortul” la bridge. nu m-am mai putut stăpîni. făcînd apel la psihologie — şi cînd colo. c-o văzusem.. Deodată se ridică şi ceeace mă miră. Era treaba poliţiei. odinioară. Cu mulţi ani în urmă. doamnă.. Ea se ridică: privi cărţile partenerilor săi şi se plimbă prin cameră. Partida nu era deloc interesantă şi ştiam dinainte care va fi rezultatul : deşi n-am socotit necesar să mă concentrez. l-aţi ucis pe Shaitana. Atît de tînără. înţeleg toate a-cestea. o femeie care a trăit singură. Vedeţi şi dv. există un martor ocular a crimei. Ea răspunse cu simplicitatea unui copil : — Fiindcă am văzut-o eu ! CAP. mîna ei atinse pieptul bărbatului. domnule Poirot. fiindcă a comis un act identic cu cel comis de dv. — în definitiv sînteţi logică şi posedaţi simţul justiţiei. Văd şi o altă femeie. — Nu. Asumaţi toate riscurile. Pentru o clipă domni tăcerea. merită toate laudele. spuse el. — Era către sfîrşitnl serii. dar v-a fost milă de mica Anne Meredith. N-aţi fi procedat la fel pentru dl. argumentînd.într-adevăr. Oh. înţeleg foarte bine emoţia dv. a trecutului. mărturisind o crimă pentru a scăpa un sărman copil. — Mai ales fiindcă ştiţi că şi eu.. ştergîndu-şi ochii. Ea se cutremură. lamentabil de singură. — E inutil să mai protestaţi. că ştiu totul. nu cîtuşi de puţin. să continuaţi să mă minţiţi. — Dar ea nu ştia.

că nu mă înduioşez prea uşor. Nouăzeci şi nouă la sută. — Doamnă vă rog să-mi daţi voie să vă exprim toată admiraţia mea. Va fi poate excelent so tulburăm puţin. Silueta. micuţa Meredith e foarte periculoasă. în cazul dv. Battle spuse : — înţeleg ce vreţi să spuneţi. Ajuns acasă.Bine. Cred că nu mai există femeie ca dv. fără consimţămîntul dv Fiţi pe pace. După un timp. Cu aerele ei prefăcute. Dar eu nu împărtăşesc felul dv.. domnule Poirot. şi reflectaţi bine la tot ce v-am spus. de ce l-a ucis Miss Anne Meredith pe Shaitana ? Deoarece el ştia ca ea suprimase pe o bătrîna la care fusese guvernantă şi care o prinsese în flagrant delict de furt. domnule Poirot. domnule Poirot. Am metodele mele personale. dacă s-o oprească sau nu. Credeţi-mă. — N-am fost niciodată o femeie prea sensibilă. oribil. pe urmă. Micul detectiv belgian. Doamna Lorrimer păru uimită. anunţîndu-i vizita mea pentru mîine. — Doamnă. Poirot răspunse grav : — Nu se va face nimic doamnă. — Domnule Poirot. — Dacă voi crede de cuvinţă. Aveţi vreo noutate ? Cred şi eu. Miss Anne. e inutil.trebuie s-o arestezi imediat pe Anne Meredith. semăna cu aceea a lui Anne Meredith.— Sînt de aceeaşi părere.. Oh ! desigur. Vreţi să vă spun doamnă. — E posibil. Oricum. dînd din cînd în cînd din cap. delicată.. Prietene . Apoi îşi duse mîna la buze. d-le Poirot ? — Nu mai rămîne nici o îndoială. Afară se lăsase frig. se hotărî să pornească în direcţia King's Road.. Uşor schimbată în convingerile ei.. nu s-ar opri la aceste două crime. Mă duc. Dar azi v-aţi depăşit intenţiile.. voi nega convorbirea pe care am avut-o. — E oribil ceea ce spuneţi. Odată. află că Battle plecase fără să-i lase nici un mesaj. Poirot. —. Dacă scapă cu obraz curat. clătină din cap negativ. dar de ce atîta grabă ? — Fiindcă domnişoara aceasta poate deveni periculoasă. Dar nu e cazul. Nevăzînd nici unul. voi fi onorat. Reflectă. Amintiţivă că nu aveţi nici un martor. vă rog să-mi daţi voie să mă retrag. Se întoarse şi văzu pe cineva ureînd scările casei doamnei Lorrimer. e capabilă să inspire compătimire. Miss Meredith e tînără. şi loveşte mişeleşte. Se îndreptă spre telefon şi chemă pe şeful poliţiei. De cînd siguranţa ei e ameninţată. . . are o înfăţişare timidă şi sperioasă. doamna Lorrimer încercă să-şi recapete tonul ei obişnuit. motivul acela mă priveşte numai pe mine. Rămîne între noi deci. îşi continuă drumul...Lorrimer adoptă o atitudine rigidă. — Admirabil ! exclamă Poirot sărutîndu-i din nou mîna şi părăsi camera.. — De a ? — De a-mi spune pentru ce motiv v-aţi ucis soţul. I-am trimis deja o înştiinţare oficială. — Mila e rareori o bună călăuză. se ridică.. de a vedea. dar acesta vine cu vîrsta. n-ar fi putut rezista tentaţiei de a. domnule Poirot. ea nu mai cunoaşte nici un scrupul. — Se poate să vă însoţesc ? — O. tot ce v-am spus. capătă şi mai mare încredere în sine. Se întrebă o clipă. Poirot căuta din ochi un taxi. Doamna. să precipităm lucrurile. închise telefonul. Acum ştiu la ce să mă aştept. Şi de ce n-aţi tăcut. — Allo ! răspunse Battle.

Ultimul său act era un act de altruism. ... Ea vroia. prietene. Declară. -— Ce s-a întîmplat ? întrebă Poirot calm.. cu fruntea încreţită. — Ce naiba i-aţi spus ieri ? Fără îndoială că aţi demascat-o şi iată rezultatul. — E vorba de doamna Lorrimer. Doctorul său îi prescrisese un somnifer şi ieri seara a luat o doză prea mare.. s-o scape pe Anne Meredith. — Nu cumva e vorba. O moarte rapidă şi fără suferinţe. Dar nu bănuia ce-i rezerva ziua următoare. El ridică receptorul şi auzi vocea lui Battle : — Domnul Poirot. Se pare că de o bucată de vreme era foarte deprimată. — Vom vedea aceasta mîine. dar ea preferase să procedeze aşa cum socotise că e mai bine. — O sinucidere. Şi totuşi mi-aţi dat a înţelege . înţelese că se întîmplase ceva grav. se îndreptau spre Anne Meredith. Rămase mult timp în faţa focului. oglindea admirabil felul de-a fi a acestei femei bizare. alungîndu-şi temerile şi îndoielile. cu orice preţ. Ea o salva pe tînăra fată. Poirot suspină adînc.. El şi-a închipuit că a convins-o. XXVIII SINUCIDEREA Soneria telefonului răsună chiar în clipa în care Poiroti se pregătea să-şi bea cafeaua cu lapte.. eu sînt. ei bine ? — Ce dracu. în sfîrşit. I-a anunţat că a ales calea cea mai bună ca să scape de neplăcerile pricinuite O scrisoare dintre cele mai calme şi mai pozitive. fură întrerupte de vocea lui Battle.mai bine decît dacă ar fi fost în viaţă. încet. Ea şi-a pus planul în aplicare şi a scris celor trei — Care trei ? — Roberts. se duse la culcare. spuse el. D-na Lorrimer moartă. Ce s-a întîmplat ? După vocea şefului poliţiei. lăsîndu-mă să cred că trebuie să ne ocupăm mai degrabă de Anne Meredith. la aparat ? — Da.. Avea o figură gînditoare şi preocupată.. — Spune repede. sau ce v-a mărturisit ? Nu -miaţi spus nimic. o oglindea perfect. Despard şi Miss Meredith. în locul unui final dureros.Exact.. Această promptă hotărîre şi această voinţă de neclintit. Deci acestea erau ultimele dorinţe ale doamnei Lorrimer. — S-a sinucis doamna Lorrimer ? —. CAP. Gîndurile lui Poirot. Poirot nu răspunse imediat. — Lorrimer. îl silea să-i îndeplinească dorinţele . cu neplăcere : — Am greşit. îşi aminti de vagile sale presimţiri din ajun..că gîndurile dv. Poirot tăcu o clipă. i-aţi povestit ieri. îşi pregătise cu grijă sinuciderea şi o anunţase celor trei interesaţi Ce femeie! Admiraţia lui Poirot crescu. de un accident ? — Cîtuşi de puţin. de care o unea o legătură secretă de simpatie.

a sărit în maşină. în dimineaţa aceea. replică Poirot. puţin deghizată. Nici o clipă n-am bănuit-o pe doamna Lorrimer. — Moartea ei aduce o mare uşurare ! — Fără îndoială. că nu mai este ! Niciodată nu voi uita ce s-a petrecut în dimineaţa asta. Acolo poşta vine ceva mai tîrziu. Medicul nostru legist.— Ah ! V-aţi înşelat ! exclamă Battle. i se spuse că doamna Lorrimer nu se sculase încă. Poirot îl întîlni pe doctorul Roberts pe punctul de a pleca. Mărturisesc că aş fi fost curios s-o ştiu. Domnul a sunat de patru ori. domnule Poirot ! Nu pot să-mi ascund uşurarea şi totuşi e lovitură grea. Cînd ajunse. — A citit scrisoarea cu cîteva minute înainte de a vorbi cu ea. şi poate e mai bine aşa. Poirot dădu gînditor din cap. înţelegeţi nu intram niciodată înainte de a suna ea. „Unde-ii stăpîna dtale ? a strigat el. că n-am putut să-i răspund. ! Azi. puţin înainte de ora opt. Ce nenorocire. — Remuşcările au hotărît-o. dar era prea tîrziu. Doctorul se înşela : nu remuşcările o duseseră pe doamna Lorrimer la sinucidere. Pe noptieră s-a găsit un tub cu pastile. — Nici eu.. Dar nu cumva aţi pregătit dv. îi făcu respiraţie artificială. — Bine. Vin şi eu acolo imediat. Ar însemna să fiu un ipocrit ca să susţin contrariul.. — Ce lamentabilă întîmplare. — Şi Miss Meredith ? — Tocmai i-am telefonat. — Unde sînteţi acum ? întrebă Poirot. Eram aşa de zăpăcită. domnule ! Ce nenorocire ! O iubeam atît de mult cu toţii ! Şi cînd te gîndeşti că ieri îşi bea ceaiul liniştită cu dv. Şi suind scara. ceea ce ea a făcut imediat. iat-o. nu putut decît să constate evidenţa. Poirot se opri ca să adreseze cîteva cuvinte de consolare bătrînei servitoare care plîngea în tăcere. în holul vilei. — în Chene Lane. ea a ales cea mai bună soluţie. însărcinîndu-şi servitoarea să ne înştiinţeze. — Cum a reacţionat ? — Foarte natural. la doamna Lorrimer. — Roberts şi-a cercetat scrisorile. O vie uşurare. Era palid şi tulburat. spuse Roberts părăsind vila. — Şi ceilalţi doi ? Au luat legătura cu dumneata ? — Despard e plecat şi nu şi-a citit încă scrisorile. doctorul Roberts părea că-şi pierduse buna sa dispoziţie obişnuită. lovitura aceasta de teatru. Fără să piardă o clipă. în zadar. — Despre ce fel de somnifer e vorba ? — Cred că de veronal. atît de stăpînă pe ea însăşi ! N-o văd comiţînd o crimă. Păcat că aţi lăsat-o să ne alunece astfel printre degete. . — Nu. Era tulburată şi mişcată. Atunci se repezi în camera ei de culcare. înainte de a veni să-i deschid. — Femeia aceasta liniştită şi distinsă. care sosi după puţin timp. Nu pot să-nii revin. Apoi întrebă : — Povestiţi-mi exact cum s-a întîmplat. Nu e de loc plăcut să ştii că te bănuieşte poliţia. domnule Poirot ? Poirot protestă indignat. Probabil şi-a închipuit că vă pregătiţi s-o arestaţi. De ce l-o fi omorît ? N-o vom şti niciodată. — Nu avem nici un fel de probă împotriva ei. Cît despre femeia aceasta nefericită.

— Eşti sigură că nu erau mai mult de trei scrisori ? Poirot dădu din cap cu gravitate. domnule. — O ştiu. Poirot urcă scara. N-o spun în chip oficial. — Unde se afla somniferul ? — într-un mic dulăpior din camera doamnei. urcînd cîteva trepte.Atunci doctorul a întrebat : „Unde e camera ei ? şi s-a urcat pe scară pe urmele mele. I s-a adus dineul în pat. — Şi după aceea ? — Stăpîna noastră s-a dus să se culce. Cred că trei. Şeful poliţiei părea plictisit şi descurajat. n-aţi observat cui erau adresate ? Nu-mi luaţi în nume de rău întrebarea aceasta. dar nu sînt supărat pe ea. domnule. Pierduse rezistenţa de odinioară şi vizita tinerei fete care a venit după dv. — Hm ! făcu Battle. îndată după ce aţi plecat dv. — Dumneata. domnule. Celelalte. Le-am pus aseară. n-am observat domnule. era pentru Purtum şi Mason. Se plîngea că e foarte obosită. — Cîte erau ? — Două sau trei. Ea murise. Să fi venit cu o oră mai devreme. — Dar nu eşti sigură ? — Pe masa din hol se găseau nişte plicuri lipite.. Sosit la uşa doamnei. domnule.. înainte de a închide uşa pentru noapte. cu înfăţişare melancolică. Nu sînt sigură. Era un bărbat înalt. stăpîna d-tale era ca de obicei ? Părea plictisită. s-o facă. Vă prezint pe doctorul Davidson. gata de pus la cutie. sau cine le-a pus la cutie. De cîtva timp. Fără să pună altă întrebare. nu ştiu. — Nu ştii cumva dacă stăpîna d-tale a scris scrisori aseară ? — După ce s-a aşezat în pat ?' Nu cred. Urma reţeta doctorului Lang. Dacă doamna a luat o doză prea puternică de veronal. trebuie s-o fi obosit. Se numea Miss Meredith. îngrijorată ? — Nu. Am văzut pe cea de deasupra. dar eu şi bucătăreasa eram foarte îngrijorate de ea... domnule. dar fără îndoială că avea motive serioase. dar e de cea mai mare importanţă. Mă trimise să caut spirt. domnule. apă caldă şi făcu imposibilul ca s-o însufleţească. Cu piciorul pe prima treaptă. apoi spuse : — Ştiai că stăpîna d-tale lua un somnifer ? — Da. Poirot o întrebă : — Ieri seară. . îl întîmpină Battle. sănătatea ei lăsa de dorit. am fi putut-o salva. Pe urmă sosi poliţia. sau bucătăreasa. — Ne urmăreşte ghinionul. — Mă bucur că vă văd. — A stat mult ? — Aproape o oră. domnule Poirot. o deschise fără să bată şi aruncă o privire asupra patului : „Prea tîrziu ! a exclamat. Dar parcă le văzusem din timpul zilei. Părea obosită şi suferindă. domnule. Era o persoană de familie bună. De ce poliţia ? mă întreb. Poirot se întoarse : — Tînăra fată ? A venit o tînăra fată ieri seara ? — Dva. — Eu însumi le-am pus la cutie. Fără să-i răspundă. Femeia vorbea cu o voce sinceră. Doctorul legist îi strînse mîna. Nu ştiu de ce l-a ucis pe Shaitana. — Niciodată nu se plîngea. La primul etaj.. Tonul de simpatie a lui Poirot o încuraja pe brava femeie să continuie. e din greşeală. spuse el.

prietene. Poate e mai bine aşa. domnule.. Battle şi unul din subordonaţii săi erau la telefon. ascultă şi se întoarse spre Battle. Se crede că Despard s a dus la Wallingford-on-Thames. domnule Poirot? Poirot îl luă la braţ. — Posibil . căci era foarte bolnavă. Anumite fapte. Vă rog o întrebare. Am terminat constatările. şi după cum spune servitoarea. mă îndoiesc să fi trăit pînă la proces. — O clipă. Poirot. urmat de Battle. — Sergentul O'Connor vă vorbeşte din apartamentul maiorului Despard. Apoi se ridică cu o stranie lumină. Pentru motive pe care le veţi înţelege cînd vă voi povesti întrevederea noastră.— Orice ar fi. — De ce aceasta ? — Doctorul Roberts ? întrebă el. El părăsi grăbit camera şi coborî scara. făcut Poirot. El coborî scara. Doctorul legist aprobă din cap. — E vorba de Despard.dar se pune altă eventualitate : poate n-a scris ea scrisorile acelea. Foarte mişcat. Am văzut o eu însumi urcînd treptele. sau dacă există o altă explicaţie mai sinistră. spuse Battle. Are o scrisoare purtînd ştampila poştei din Chelsea. Da. — E adevărat ceea ce spuneţi. doctore. Sergentul duse receptorul la ureche. dar atunci nu eram sigur că e ea. domnule. — Ascultă bine. îi explică Battle lui Poirot. — Atunci. S-o fi sculat şi le-o fi dus ea însăşi la cutie. doctorul Roberts a luat micul dejun ? Battle căscă ochii mirat. Deci. îi putem telefona. cînd le-a scris ? —. Omul puse la loc receptorul spunînd : — Nu s-a întors.Poate după ce s-au culcat servitoarele. cunoaşteţi scrisul doamnei Lorrimer ? — Scrisul doamnei Lorrimer ? Cred că azi l-am văzut pentru prima oară. Se aplecă brusc şi examina o pată întunecată pe braţul moartei. Anne Meredith a venit aici. . Poirot formă numărul pe cadran. Se auzi sunînd telefonul. Poirot îl luă de braţ pe Baatle. nu cred că doamna Lorrimer a scris aceste scrisori înainte de vizita mea.. — Dumnezeule ! Vrei să spui că.. — Vă mulţumesc. se întrebă dacă sărmana femeie părăsise lumea aceasta de bună voie pentru a scăpa o fată tînăra de moarte şj ruşine. — Nu. Battle îl privi fix. — înainte de a veni aici azi dimineaţă. Poirot depuse receptorul. Am încercat să vorbesc cu el. acum trebuie să fi ajuns acasă. sugeră Battle. — Ce idee genială aţi avut. cu mîna pe clanţă întrebă : — Pot intra ? — Da. Poirot puse o întrebare neaşteptată. După ce a plecat.. Se îndreptă spre pat şi privi figura calmă a moartei. aici Poirot. mi-aduc aminte că a spus că a venit aici nemîncat. n-a scris nici un fel de scrisori. Ieri seara. felină în ochi : prietenii săi ar fi ştiut ce înseamnă aceasta. Poirot intră şi închise cu grijă uşa în urma lui. la cîteva minute după plecarea mea. Battle scoase un uşor fluierat. doamna Lorrimer s-a dus imediat la culcare.

Anne . Anne. că ai face bine să vorbeşti. ce neplăceri am avea din partea poliţiei. Anne se ridică.. n-am stat acolo decît două luni. făcu Rhoda deloc convinsă.dar Anne părea cufundată — Din fericire. XXIX ACCIDENTUL — Anne. CAP. Ba da. sosirea maiorului Despard. Anne suspină. Tulburată. e mort după tine. Tu eşti exact frumuseţea delicată şi fragilă. Ce-i cu tine ? — Iartă-mă draga mea.mai ştie ? — Păi. — Ar fi trebuit. O să mă găseşti stupidă.. Gîndeşte-te ce s-ar întîmpla dacă Battle ar afla că l-ai minţit. nu văd necesitatea. — Şeful poliţiei Battle ? — Da. Asta n-are nimic de-aface cu afacerea actuală. — Mm ? — Te rog. — Sigur că nu. — Se arată la fel de drăguţ cu tine.. — Nu are de unde să afle.. Vreau să mă asculţi.ridică din umeri. e prea tîrziu. — Nu. — Aiurezi. Rhoda. stingherită : — Oh ! dragă. prietene. — Cum ? — E admirabil Anne. Observînd uşoara ezitare a Rhodei. dacă s-ar descoperi că îi ascunzi o parte din adevăr. — M-aş mira ca Battle să afle ceva pe calea aceasta. — Nici nu fac altceva. — Atunci. Ia spune. cum îţi explici toate vizitele lui ?. dar sînt puţin neliniştită.— Repede. — Rhoda. — Nu văd. — în plus. Anne — Rhoda şovăi — domnul acela pe care-l aşteptăm. Aş vrea să-i vorbeşti de şederea ta la doamna Benson. Trebuie să ne ducem şi noi la Wallingford. să-i vorbeşti de la început.. trecemi-l mie. — De acord. nu. ar fi mai bine să-l pui la curent. îşi privi prietena . afară de tine. ne va distra puţin.. . Vă repet. care are nevoie să fie protejată. prietene. — Teme-te de coincidenţe. De ce să-i vorbesc ? — Fiindcă ai aerul că. punînd de-oparte ziarul. nu te mai recunosc. — Oh ! eşti absurdă. Cine să le spună ? Numai tu ai putea. — Îţi repet : acum e prea tîrziu. spuse Rhoda. si nu-mi răspunzi ca şi cum ai fi pe cale să dezlegi o problemă de cuvinte încrucişate.. treaba ta cum o să te descurci. Vă mărturisesc că sînt neliniştit. spuse Rhoda. Anne o întrebă : — Cum asta ? Cine . şi două luni nu contează. că fata aceea e periculoasă. în gînduri. Anne replică enervată : — În orice caz. Ştii ca şi mine. cum ar afla. — Bine. N-am ajuns la sfîrşitul surprizelor. Te asigur. ca şi cu mine. — Aşa mai merge. toţi locuitorii din Combeacre. După mine. Anne. — Acum.. şi dacă ţi-e nu-ţi place. Nimeni nu ştie. El nu face deloc caz de mine. vrei să faci un mister din asta.

Cît despre el. — Nimic suspect. îşi spuse ea închizînd uşa. Au plecat abia de un sfert de oră. Poirot dădu din cap. s-a zis cu prietenia. Dar dacă tu îi respingi omagiile. Battle îl privi cu curiozitate. — S-o ia dracu de sonerie ! blestemă servitoarea. D-na Astwell îşi aminti că pe acesta din urmă îl mai văzuse. — Chiar acum a plecat. ori o telegramă ? Ea se duse la uşă. sînt foarte neliniştit. Ce-ar fi să ne ducem la rîu ? — Dar Despard n-a promis că vine pe la 11 ? — De ce să-l aşteptăm aici ? Să-i lăsăm răspuns la d-na Astwell unde ne poate găsi. Zece minute mai tîrziu. Şi poate o să-l cuceresc. Pe prag. Ele au spus. Cine ştie ? trase concluzia Rhoda. Ah ! mulţumesc. Mutrele lor nu mi-s de loc cunoscute. care Doamna Astwell. c-o fac înadins. la ce oră soseşte copoiul nostru?' întrebă Rhoda. în cazul ăsta. „Apropo. — S-a dus la…. — Şi noi mai facem şi fasoane ! Cred că te place mai mult pe tine. d-na Astwell intră în casă să spele vasele. Sosi cu puţin înainte de ora fixată şi fu puţin cam mirat să afle că cele două fete plecaseră.— E o simplă politeţe din partea lui. Pe legea mea. maiorul Despard sosi la Wendon Cottage. — Ţie nu-ţi place ? — Ba da. D-na Astwell dădu din cap. în loc să-şi vadă de treburi. pe drumul de care. domnule Poirot ? Păreţi foarte grăbit ? — E adevărat. cînd sună iar la uşă.în timp ce Battle şi Poirot se îndreptau spre stînga. Poirot iuţi pasul. E la fel de galant cu amîndouă. Hai să plecăm. cum spunea mama. se aflau doi domni : un bărbat micuţ cu înfăţişare de străin şi un voinic englez sută-n sută. — Pe la prînz şi e abia zece şi jumătate. O fi un pachet. — Ah ! În ce parte ? N-am întîlnit-o pe drum. — Trebuie să te faci dorită. zăbovi cîteva minute ca să-l privească pe maior. — Nu fii vulgară. — Doamna Astwell se întoarse la vasele ei . dar n-aş putea să pun mîna-n foc. Cele două prietene. Doamna Astwell. ieşi în cîmp şi apucă pe drumul de. pe unde putem ajunge la rîu ? — O luaţi la stînga. — £ mort după una din ele. prietene. apucînd pe o cărare care-i duse la drumul de care. observă Rhoda rîzînd. — Mă înebunesc după obrazul lui bronzat. făcu Battle. — Ţi-l dau cu plăcere. se gîndi ea. traversară grădina. dădu cele mai multe explicaţii. Nu m-aş mira ca amîndouă să fie îndrăgostite de el. cine or mai fi şi ăştia. — Miss Meredith e acasă ? întrebă englezul. Battle o întrerupse — Şi prietena ei. ia spune. eu voi juca faţă de el rolul prietenei capabile. plecînd că o s-o ia pe drumul ăsta. . Miss Dawes — S-au dus împreună. Traversă grădina. ce e drept n-o arăta de loc. Cu perspectiva acestei idile. — De ce graba asta. spuse Anne rîzînd. Rhoda. Le veţi ajunge imediat. Trebuie să umble după Miss Anne. studiind uimitoarea mustaţă a celuilalt vizitator. „Mă întreb.

Pe rîu nu se vedea nici un fel de barcă. ca Anne a vrut să mă arunce în apă ? Am avut impresia vagă. cele două fete se aflau într-o barcă cu fundul plat.. dar parcă poţi să ştii. maiorul înotă spre Rhoda.. a făcut-o înadins ? . Cei doi bărbaţi ajunseră în acelaş timp. să ne grăbim. Fără cea mai mică ezitare. Anne întinse mîna.. iar Anne. replică Battle. spuse Rhoda neîncrezătoare. Despard sări în apă şi se îndrepta înotînd spre ele. lungită în barcă. Şi atunci.. De ce vă temeţi ? Poirot nu răspunse. Reuşiră s-o găsească şi o traseră la mal. Rhoda se clătină. m-aţi salvat. Battle se aruncă în apă.. începu sa-i mişte braţele metodic. prietene. maiorul mergea şi el pe malul rîului.— Nu. dar cineva îi întrecu. a trebuit să plecăm fără să pierdem o clipă şi — ca să vă fac plăcere — Turner a mînat cu toată viteza. doamnei Oliver. — Ce prietene ? — Mă întreb dacă Miss Meredith ştie că ia dezvăluit secretul. care respiră greu. — Vă simţiţi mai bine ? întrebă el neliniştit. O aşeză pe iarbă. Dumnezeule ! a comis a patra crimă ! Cei doi alergară cît putură de repede. dar Poirot se opri de-odată-n loc. se aruncă din nou în apă şi înotă spre locul unde dispăruse Anne. Despard avu deodată viziunea unui peisaj african cu Rhoda veselă şi setoasă de aventuri lîngă el. — M-aţi salvat. Ceva mai departe. la locul unde dispăruse Anne. Totuşi Ştia că nu ştiu să înot.. spuse Battle. Nici una din ele nu privea spre mal. Battle îl imită şi spuse : — Ia te uită. — Să ne grăbim. — Vă temeţi de ceva ? insistă Battle. — De ce se poate teme în astfel de ocazie. cît e de interesant ! strigă Poirot apucîndu-l pe Battle de braţ. — Dumnezeule. maiorul Despard ! Cu 200 de metri înaintea lor... — Atenţie la ierburi ! strigă Battle.. — Aveţi dreptate. Despard şi Battle o aşeză pe Anne Meredith pe iarbă.. Mica Meredith a împins-o pe cealaltă. surveni accidentul. — Cred că aveţi un gînd ascuns. — Rhoda !. azvîrlind-o în apă. Spre care din ele se va îndrepta mai întîi ? Cele două fete erau la distanţă de 20 de metri una de alta.. murmură ea. CAP. Barca se răsturnă şi cele două fete se zbăteau în apă. Se văzu că nici una din cele două fete nu şi se ştia să înoate. La rîndul său. Rhoda pescuia cu undiţa. rîdea privindu-şi prietena. El îi luă mîna şi ea izbucni în plîns. insistă Poirot.. căzu peste margine şi se agăţă disperată de mîneca prietenei ei. Despard îngenunche lîngă Rhoda. — Ai văzut ! Poirot alergînd. Poirot fiind gata să-l înlocuiască. Dar. Despard se urcă cu Rhoda pe mal. Mă întreb chiar. Poirot îi dădu primele îngrijiri lui Rhoda.. XXX CRIMA — Susţineţi. Azi dimineaţă..

. cel puţin. Miss Dawes că nu vă era o bună prietenă. poftim. Viaţa reală seamănă foarte mult cu romanele.. Un fals în trei exemplare.. de ce ? Poirot nu răspunse imediat. Un fals. aşa cum părea. — Battle ! acum ea nu mai e pe lume.. defunctei. Roberts şi am venit aici împreună. Dar pentru moment. Credea că ştie unul din motivele care o împinseseră pe Anne la crimă. — Asta mi-a spus şi d-na Oliver. Roberts adăugă : — Vă rog să-mi iertaţi curiozitatea.. Doamna Oliver purta o rochie de catifea cu un nod mare pe piept. Ştie c-aţi povestit faptul doamnei Oliver ? — Nu.. n-ar fi putut înşela un expert.. Pe de altă parte. Nu e rău. S-o lăsăm în pace. convorbire pe care am avut-o cu camerista. — Să mă suprime ? Pe mine ? Oh ! e oribil. murmură Roberts. nu ştiu ce se petrece. . — Ei bine. — Oh ! Nu. exclamă doamna Oliver. Sîntem curioşi să aflăm amănuntele.. — Sigur. — Ce zi zbuciumată. spuse şeful poliţiei şi să discutăm puţin. şi avem motive întemeiate s-o credem... evident. n-a murit accidental. Doamna Benson. aflaţi că l-am descoperit pe asasinul lui Shaitana. — Bineînţeles. Micuţa Anne Meredith ? N-aş fi crezut-o niciodată. unul ? — Desigur. Se îndreptau cu maşina spre Londra.. După o scurtă pauză. Poirot. că Anne Meredith a schimbat locul celor două flacoane. venea din partea dv.— Absolut. Şeful poliţiei Battle tuşi. sînteţi singura persoană care ne puteţi furniza amănunte asupra acestui accident. — Ce vrea să însemne asta ? — Credem. Mai întîi scrisoarea doamnei Lorrimer. dar cine s-ar fi gîndit să cheme un grafolog ? Totul făcea ca sinuciderea d-nei Lorrimer să pară reală. nu-i aşa ? — Exact. în serviciul căreia a fost prietena dv. fură primiţi de d-na Oliver care stătea de vorbă cu doctorul Roberts. Ei băuseră cîte un pahar de sherry. — Dar. exclamă Roberts. — De necrezut. Maşina se opri în faţa unei uşi. şi nu e vina ei. dacă nu l-a putut avea şi pe al patrulea. şi-l privea pe omul care era lîngă Rhoda.. să ştiţi.. e asasinul observă d-na Oliver. Niciodată n-aş putea-o admite. După ce mi-aţi telefonat. la dl. e prea îngrozitor. În orice caz. Şi iată de ce s-a hotărît să vă suprime. M-am temut să nu se supere. spuse Poirot. dar ce v-a făcut să vă îndoiţi de sinuciderea doamnei Lorrimer ? — O mică. De ce-ar fi făcut Anne aceasta ? — Avea motivele ei. ca şi cum ar fi fost salonul ei şi nu al lui Poirot. replică Battle. iată cel puţin un fapt indiscutabil. — Asta n-o împiedică să aibă trei morţi pe conştiinţă. — Cel care pare mai nevinovat. Dar ea îşi închipuia că primejdia. — Poftim. — Miss Dawes fiţi pregătită pentru lucruri penibile. Imitaţia era foarte bună. — Să intrăm. Nu poate fi adevărat. făcu Poirot. anunţă Poirot. — V-a trimis şi dv. în salonul lui Poirot. d-le Poirot.. l-am anunţat eu însumi pe dl. explică Battle.

— V-a vorbit de vizita lui Anne Meredith, cu o seară înainte ? — Da, printre altele. Dar deja îmi formasem părerea despre identitatea celui care l-a ucis pe Shaitana. Nu era doamna Lorrimer. Un ştergător de geamuri cu o scară sosi odată cu d-ta. A sprijinit scara de zid şi s-a pus pe lucru. Prima fereastră pe care-o începu, fu aceea a d-nei Lorrimer. Cînd observă ce se întîmplă, se duse la alt geam dar fusese martor la ceva. Omul acela, mi-a povestit ce a văzut. Poirot traversă camera, deschise uşa şi chemă : — Stephens ! Vino 'ncoa ! Apăru un grăsun, întorcînd stînjenit în mînă o şapcă pe care scria Asociaţia ştergătorilor de geamuri din Chelsea. Poirot îl întrebă : — Recunoaşteţi pe cineva de-aici ? Omul se uită timid la fiecare şi arătă cu capul spre Roberts: — Pe dumnealui — Ia spune-ne cînd l-ai văzut şi ce făcea ? — Era azi dimineaţă. La opt m-am apucat de treabă la o casă din Cheyne Lane. Am început cu geamurile de sus. În pat, era culcată o cucoană care părea bolnavă. Ea se mişcă şi l-am luat pe domnul de colo drept doctor. El a ridicat mîneca cocoanei şi a înţepat cu ceva în mînă... în locul ăsta, adăugă el făcînd un gest cu mîna. Cucoana a căzut pe pernă şi am socotit că e mai bine să m-apuc de alt geam. Cred că am făcut bine, nu-i aşa ? — Foarte bine, îl aprobă Poirot. Apoi cu voce calmă : ei, ce spuneţi doctore Roberts ? — Un simplu stimulent, bîlbîi Roberts. O ultimă încercare de a o readuce la viaţă. E monstruos... — Un simplu stimulent ? N-metil-ciclohexc-nil-metil-malonil-urea, pronunţă Poirot, cunoscut sub numele de evipon şi întrebuinţat în operaţii ca anestezic. În injecţiile intravenoase cu acest produs în doze puternice, produce insensibilitate instantanee. E periculos de administrat după veronal. Am observat pe braţ, locul unde a fost făcută înţepătura. Am şoptit un cuvînt doctorului legist şi otrava a fost descoperită de eminentul şef de laborator, Sir Charles Imphrey. — Iată ce-o să-ţi închidă gura, îi spuse Battle lui Roberts. Orice probă e inutilă în afacerea Shaitana. Totuşi, daca e nevoie, pentru a furniza o altă acuzare cu privire la moartea lui Charles Craddock... şi poate şi a soţiei sale. La auzul acestor cuvinte, Roberts căzu zdrobit într-un fotoliu. — M-aţi prins, spuse el. Domnul acela de la Shaitana, m-a denunţat atunci seara, înainte de venirea dv.Şi eu care credeam că l-am redus la tăcere. — Onoarea nu-i revine lui Shaitana, ci d-lui Poirot, care e de faţă, spuse şeful poliţiei. Apoi deschise uşa şi intră doi oameni de-ai săi. Pe cînd una se închidea în urma vinovatului, doamna, Oliver spuse veselă. — Totdeauna am spus că el e.

CAP. XXXI CĂRŢILE PE MASA
Poirot triumfa. Toţi se întoarseră spre el, aşteptînd. — Sînt un flecar incorigibil, spuse Poirot surîzînd. Ştiţi cu toţii că trebuie să ţin acum mica mea conferinţă instructivă. După părerea mea, această afacere e una din cele mai interesante, din toate cele cu care m-am ocupat pînă acum.

De la început, nu posedam nici un fel de indiciu. Din cele patru persoane, numai una comisese crima. Dar care era vinovatul ? Nu exista nici un fel de hîrtie sau un document compromiţător... numai patru personaje în carne şi oase... şi... carneţelele de bridge. După cum vă amintiţi ; chiar de la început am avut un interes special pentru aceste carneţele. Ele mi-au furnizat unele amănunte asupra caracterului fiecărui jucător. Ba şi mai mult, ne-au furnizat o indicaţie preţioasă : în a treia manşă ,am remarcat imediat cifra 1 500, scrisă de-asupra liniei. Cifra aceasta nu putea fi decît anunţul unui mare şiern. Ori dacă o persoană se hotăra să comită aceasta crimă în circumstanţe atît de extraordinare (adică în cursul unei partide de bridge), ea se expunea la două riscuri serioase ; mai întîi victima putea să strige, şi pe urma chiar dacă n-o făcea, unul din ceilalţi trei jucători, ar fi ridicat ochii din întîmplare, în momentul pshihologic şi să devină astfel martor ocular. Cu privire la primul risc nu se putea face nimic, era o simplă chestie de noroc, dar al doilea putea fi înlăturat. În cursul unei partide pasionante, atenţia celor trei jucători se concentrează în întregime asupra jocului, pe cînd dacă partida nu e interesantă jucătorii distraţi, se uită în jurul lor. Anunţul unui mare şiem, e totdeauna pasionant. Deseori, ca şi în cazul de faţă de altfel, el este contrat. Fiecare din jucători se sileşte să joace cît mai bine... cel care a contrat ca să reuşească, adversarul ca să-l pună la amendă. Asasinul ar fi putut deci comite crima, în timpul levatei de care e vorba, ca atare, am urmărit cum s-au făcut anunţurile. Şi în curînd am descoperit că în partida de care e vorba „mortul” a fost doctorul Roberts. Ţinînd seama de acest detaliu, am examinat, problema... din punct de vedere psihologic. Printre cei patru suspecţi, doamna Lorrimer mi s-a părut cea mai capabilă să elaboreze un plan şi să-l execute fără greş. Dar n-o vedeam acţionînd sub impulsia momentului. Pe de altă parte, atitudinea ei din seara aceea, mă uimi., Ea dădea a înţelege că intenţionase ea însăşi să comită crima şi că în orice caz, ştia cine e vinovatul. Miss Meredith, maiorul Despard şi doctorul Roberts, erau toţi „posibilităţi psihologice” cu toate că aşa cum am spus-o, fiecare din el ar fi comis crima în felul său deosebit. Atunci, am făcut a doua experienţă. Am întrebat pe fiecare din jucători, ce-şi amintea din ce văzuse în cameră. Interogatoriul acesta, mi-a procurat indicii preţioase. Din capul locului, personajul care părea cel mai indicat să remarce pumnalul, era doctorul Roberts. Nimic nu scăpa acestui om, care era un observator înăscut. Totuşi, el uitase levatele la bridge. Nu mă aşteptam la detalii, dar şovăiala sa, m-a făcut să văd că în cursul serii el avusese gîndurile aiurea. Deci, doctorul Roberts se impunea din nou. îmi place să constat, că doamna Lorrimer, a dat dovadă de o memorie minunată, şi avea o atare putere de concentrare, încît cineva ar fi putut fi ucis sub nasul ei, fără ca ea să observe. Indicaţiile pe care mi le-a furnizat ea, au fost nespus de preţioase. Marele şiem a fost anunţat de doctorul Robert (cu intenţie, după părerea sa) şi anunţurile lui nechibzuite, au permis doamnei Lorrimer să-l cîştige. A treia experienţă. Grele şi lungi eforturi ne-au permis, şefului de poliţie Battle şi mie, să descoperim crimele precedente şi să stabilim o similitudine de metodă la cei patru suspecţi. Onoarea acestei anchete, îi revine d-lui Battle, doamnei Oliver şi colonelului Race. în cursul unei discuţii cu prietenul meu Battle, colonelul îşi mărturisi dezamăgirea constatării că nu există nici un fel de similitudine între cele trei crime precedente şi aceea comisă' asupra lui Shaitana. în realitate, se înşelă. Două crime atribuite doctorului Roberts, după un serios examen şi avînd în vedere punctul psihologic şi cel material, s-au arătat aproape identice. Aş putea să le calific chiar crime publice.

.O lamă de ras, infectată cu intenţie în cabinetul de toaletă a victimei, în momentul în care doctorul se spăla pe mîini. Omorul comis asupra d-nei Craddock sub aspectul unei inoculări anti-tifice... crimă săvîrşită pe faţă, în vederea tuturor, s-ar putea spune. Aceeaşi reacţie din partea vinovatului demascat el blufează cu îndrăzneală, ca şi la bridge. Alege momentul cel mai potrivit şi dă lovitura. Dar cînd mă convinsesem de vinovăţia d-nului Roberts, doamna Lorrimer m-a chemat la ea. Ea se acuză în chip atît de convingător de crimă, încît terminai prin a o crede., Din fericire, micile mele celule cenuşii, se pun pe lucru. Declaraţia doamnei Lorrimer nu poate fi adevărată : Nu această femeie a comis crima. Dar ceea ce-mi mărturisi pe urmă, mă zăpăci complect : ea susţinu că a văzut-o pe Anne Meredith, omorîndu-l pe Shaitana. A doua zi dimineaţă, pe cînd stăteam lîngă patul moartei, am înţeles, că dacă raţionamentul meu era just, doamna Lorrimer spusese totuşi adevărul. Anne Meredith, s-a dus spre cămin şi a constatat că Shaitana era mort. Ea se aplecă asupra lui şi poate că a întins mîna spre piatra preţioasă care împodobea stiletul. Miss Meredith deschise gura să cheme ajutor, dar se răs-gîndi. Ea îşi aminti de cuvintele lui Shaitana însăşi, Anne Meredith, avea un motiv să-i dorească moartea. Toată lumea va crede că ea l-a ucis. Tremurînd de frica de nelinişte, ea se duce la locul ei, la masă. Deci doamna Lorrimer nu minţise, crezînd că a văzut-o comiţînd crima... dar şi eu am dreptate fiindcă în realitate, doamna Lorrimer s-a înşelat. Dacă ulterior, Roberts s-ar fi arătat la fel de strălucitor la joc, ar ii fost greu să-l descopăr. Dar el îşi pierduse stăpînirea de sine anunţînd mai mult decît putea juca. De-acum înainte, îl părăseşte norocul şi nu face altceva decît să piardă. Fără îndoială, îi stingherea prezenţa lui Battle. El a presimţit situaţia actuală, cercetările poliţiei şi poate descoperirea crimelor sale precedente. Atunci i-a venit ideea să se servească de doamna Lorrimer. Ochiul său de doctor, a ghicit că pe biata femeie o rodea boala. Ce ar putea fi mai natural pentru ea, decît să aleagă un mijloc rapid de a sfîrşi cu viaţa, după ce ar fi făcut mărturisiri complete ? Reuşind să-şi procure un model din scrisul ei, fabrică trei scrisori şi a doua zi dis de dimineaţă năvăleşte devreme în casa ei, cu o scrisoare pe care pretinde că a primit-o chiar atunci, de la ea. Aşteptînd sosirea lui Battle, are timp suficient ca să-şi pregătească înscenarea. Povesteşte nereuşita întrebării respiraţiei artificiale, totul pare plauzibil şi perfect normal. Departe de el de a arunca bănuelile asupra lui Anne Meredith. El nu ştia de viizta fetei, din ajun, la doamna Lorrimer. Roberts nu se gîndi decît să facă să se admită sinuciderea doamnei Lorrimer. E foarte neliniştit cînd îi telefonez, ca să-l întreb dacă cunoaşte scrisul doamnei Lorrimer. Dacă falsul se descoperea, Roberts trebuia să pretindă, ca să scape cu obraz curat, că nu cunoştea scrisul acestei doamne. De la Walbngford am telefonat doamnei Oliver. Aceasta şi-a jucat rolul de minune şi-i risipeşte bănuielile. — Dar — tocmai cînd se felicita că le aranjase pe toate atît de bine — lovitura se abate asupra lui din senin. Apare Herculei Poirot. Şi jucătorul nu va mai face levate de acum înainte. A aruncat cărţile pe masă. Partida sa terminat. Tăcerea fu întreruptă de Rhoda printr-un suspin.

N-a fost nici un martor la crima doctorului Roberts ? — Ba da. rosti Poirot. un tînăr actor de mare viitor. acum. exclamă vesel : — Să-l ucidem.. — Noroc ? Nu e chiar noroc. Maiorul Despard. Nu trebuie atribuit totul norocului.— Ce noroc neaşteptat că a fost de faţă spălătorul de geamuri. intră prietene. Gerald Hemmingway. Să vedem dacă fatoma a descoperit cine l-a omorît. El se îndreptă spre uşă. dl. domnişoară. Nu rămîne decît să te Instalezi bine în fotoliu şi să închizi ochii. — Intră. N-a fost nici un martor la crima doctorului Roberts ? da. — Sfîrşit — . Ia te uită. V-aţi jucat rolul admirabil ! Se întoarse întovărăşit de spălătorul de geamuri care.. ci micilor celule cenuşii ale Lui Hercule Poirot. îşi ţinea peruca blondă în mînă şi părea total transformat. da. Cu ochii minţii. eu. vezi mai bine decît cu cei ai trupului. cît pe ce să uit. Rhoda. — Daţi-mi voie să vă prezint pe prietenul meu.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful