Universitatea de Stat din Moldova

Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării

Georgeta STEPANOV

Igor GUZUN

Jurnalismul în situaţii de criză
Manual

Chişinău, 2009 CEP USM

CZU J Manager de proiect: Constantin MARIN, dr. hab., prof. univ. int., decan al Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării Coordonator de proiect: Mihai GUZUN, dr. conf. univ., şef al Catedrei Jurnalism MANUALUL „Jurnalismul în situaţiile de criză” este aprobat de Consiliul Ştiinţific al Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării (USM) din 28 august 2009. Această publicaţie a fost editată cu suportul financiar al Proiectului Băncii Mondiale de control al gripei aviare şi gradul de pregătire în caz de pandemie umană şi activităţile de răspuns. Ideile exprimate de autori nu coincid neapărat cu opinia agenţiilor finanţatoare.

2

CUPRINS
PREFAŢĂ ....................................................................................................................5 Tema 1. CRIZA: DEFINIŢII, ABORDĂRI, DIMENSIONARE, TIPOLOGIE.................7 1. Criza: definiţii şi constatări .............................................................................7 2. Criza şi alte procese parţial asemănătoare: similitudini şi disimilitudini ......11 3. Caracteristicile crizelor .................................................................................15 4. Structura şi tipologia crizelor ........................................................................17 5. Acompanierea mediatică a evoluţiei crizelor ...............................................20 Tema 2. MEDIA ŞI SITUAŢIILE DE CRIZĂ: RELAŢII, INFLUENŢE, PROVOCĂRI, IMPACT .................................................................................25 1. Implicaţiile mass-media în situaţiile de criză................................................25 2. Interesul mediatic al crizei............................................................................30 3. Organizarea relaţională în timpul crizelor ....................................................32 4. Moduri de raportare a mass-media la situaţiile de criză .............................38 Tema 3. STRATEGII PROFESIONALE DE ABORDARE A CRIZEI .......................45 1. Standarde de reflectare a crizelor................................................................45 2. Formă şi conţinut jurnalistic în situaţiile de criză..........................................53 3. Managementul strategic al instituţiei de presă.............................................59 4. Strategii de acompaniere mediatică a crizelor .............................................64 Tema 4. COMUNICAREA JURNALISTICĂ ÎN SITUAŢIE DE CRIZĂ: ASPECTE ETICE ŞI LEGALE ......................................................................73 1. Cadrul etico-legal al jurnalismulul în situaţii de criză: abordări conceptuale73 2. Câmpul legal al jurnalismului în situaţie de criză .........................................76 3. Principii etice ale comunicării jurnalistice în situaţie de criză ......................88 Tema 5. JURNALISTUL ÎN SITUAŢIE DE CRIZĂ: ECHIPAMENTE ŞI CUNOŞTINŢE .............................................................................................101 1. Cunoştinţe generale despre criză ..............................................................101 2. Echipamente necesare activităţii jurnalistului în situaţii de criză ...............106 3. Reguli de activitate în situaţii de criză........................................................110 4. Impedimentele activităţii jurnalistului în situaţiile de criză.........................119 Tema 6. JURNALISTUL ÎN SITUAŢII DE CRIZĂ: DOCUMENTARE, COMPORTAMENT, SCRIERE ...................................................................125 Context ...........................................................................................................125 Paşii necesari de la documentare până la scriere .........................................126 Cum să relatezi despre victimele unei tragedii ..............................................127 Principii directoare privind reportajele despre copii, elaborate de UNICEF ..128 Nevoia de echilibru.........................................................................................129 Cod Roşu pentru Jurnalişti.............................................................................129 Reguli de conduită pentru jurnalişti în situaţii de criză militară ......................130 Tema 7. ŞTIREA ÎN SITUAŢII DE CRIZĂ...............................................................135 Ştirile cu adevărat relevante pentru viaţa oamenilor......................................135 GRIPA A(H1N1) ÎN TITLURILE ZILEI............................................................136 Ştirea în câteva definiţii ..................................................................................142 Concepte-cheie pentru ştirea în situaţii de criză............................................142 Ştirile sunt despre oameni........................................................................142

3

Surse şi citate...........................................................................................143 Cineva spune ceva. Procedee de atribuire ..............................................145 O bună documentare ...............................................................................145 Cu titlu de noutate – titlul în ştire..............................................................146 Început şi sfârşit .......................................................................................147 A scrie simplu şi exact..............................................................................149 Umanizarea statisticilor ............................................................................150 Tema 8. DE LA COMUNICAT DE PRESĂ LA ŞTIRE ŞI ARTICOL CU DIMENSIUNE UMANĂ................................................................................153 Ce este un comunicat de presă? ...................................................................153 Atenţie, în primul rând, la conţinut! ................................................................153 Comunicatul de presă este doar începutul….................................................154 Articol cu dimensiune umană: Când cei pe care îi cunoşti sunt cu toţii „mama”..........................................................................................155 Copiii din posterul campaniei „O familie pentru fiecare copil” s-au întors acasă......................................................................................157 Tema 9. RELAŢIA DINTRE JURNALIŞTI ŞI COMUNICATORI ÎN SITUAŢIILE DE CRIZĂ ...............................................................................161 Ce aşteaptă în situaţiile de criză jurnaliştii de la comunicatori? ....................161 Ce aşteaptă în situaţiile de criză comunicatorii de la jurnalişti? ....................161 Cinci elemente cheie în tratarea mediatică a crizelor: rapiditatea, personalizarea, alarmismul, simplificarea, internaţionalizare şi localizare.....163 Tema 10. INTERVIUL .............................................................................................169 Unsprezece sugestii pentru a realiza un interviu bun ....................................170 A intervieva un copil .......................................................................................170 Trei argumente pentru a nu intervieva un copil .............................................171 Mai multe argumente pentru a intervieva un copil .........................................172 Cum cerem un interviu de la un copil?...........................................................173 Cum vorbim copilului despre interviu? ...........................................................174 Cum realizăm un interviu? .............................................................................174 Discuţii individuale sau în grup?.....................................................................175 Reguli pentru un interviu ................................................................................176 Reacţiile psihologice ale copilului în timpul interviului......................................176 Întrebările trebuie să fie clare.........................................................................177 Tema 11. REPORTAJUL – VIZUALIZARE, AUTENTICITATE, CREDIBILITATE 179 Cinci recomandări pentru realizarea unui reportaj..............................................180 Alegerea cuvintelor .............................................................................................180 Începutul şi sfârşitul unui reportaj .......................................................................182 „Vasile, tu eşti Stamping out?” ............................................................................183 Două texte fundamentale pentru analiză, scrise de Gabriel Garcia Marquez....185 Reportajul – marea lecţie de jurnalism ...............................................................185 Informaţiile pot salva vieţi....................................................................................186 Tema 12. ILUSTRAREA CRIZELOR ÎN MASS-MEDIA .........................................190 POSTFAŢĂ............................................................................................................2255 BIBLIOGRAFIE .....................................................................................................2266

4

au făcut. în Rusia. oficial. 80000 de persoane decedate în cutremurul de pământ din Kashmir. la sfârşitul anului. atacurile teroriste din 11 septembrie. În 2005. la o şcoală din Beslan. în decembrie. gripa aviară ajunge la hotarele Republicii Moldova. viermii şi viruşii transmişi prin e-mail au devastat reţelele corporaţiilor. care au zguduit ordinea mondială. spunea primul-ministrul moldovean la acea vreme. criza financiară devine globală. În 2007. Sindromul Respirator Acut Sever. gripa de tip nou face primele victime în Moldova. cel mai mare dezastru natural din istoria umanităţii – cutremurul cu o magnitudine de 9. şi. în septembrie. o panică legată de neputinţa calculatoarelor de a trece corect de la anul 1999 la 2000. 186983 morţi. care nu se află departe de adevăr: „Republica Moldova – criza politică continuă”. În 2008. În 2004. „Noi luptăm cu diverse crize încă din anul 2006”. În 2001. Sunt oare necesare argumente în plus pentru a convinge de ce instituţiile media şi jurnaliştii trebuie să fie mereu pregătiţi pentru o situaţie de criză? 5 . care a făcut. între 1000 şi 1500 de oameni. 190 de morţi. În 2009. iar 40000 locuitori sunt daţi dispăruţi. în Spania. seceta dezastruoasă din vară produce în Moldova pagube de aproximativ un miliard de dolari. 2002: cel mai mare accident de tren produs în istoria Africii – 281 de persoane decedate în Tanzania. În 2003. Şi. în martie. decupate din presa ultimilor nouă ani. un comando cecen a ţinut ostatici. cu povestea encefalopatiei spongiforme bovine. în majoritate copii. plus vaca nebună. ca să punem punct acestui şir de crize.PREFAŢĂ În 2000. cităm un titlu de analiză. patru atacuri simultane cu bombă la Madrid.3 grade în Asia de Sud-Est a provocat un tsunami.

promovate. 6 . Sprijinul acordat la realizarea acestei iniţiative de parteneri de dezvoltare internaţionali a fost crucial pentru crearea unui produs în premieră pentru Moldova: manualul de jurnalism în situaţii de criză. spectaculos etc. echilibrat.. acceptate. asumate şi îmbunătăţite cu exemple şi experienţe proprii de persoanele care nu au fost implicate nemijlocit în acest proiect. etic. oferind resurse teoretice. Capitolele acestui manual ce includ prelegerile şi seminarele cursului universitar de jurnalism în situaţii de criză (temele 1-5) sunt semnate de Georgeta Stepanov.Acest manual de jurnalism îi ajută pe oamenii de media să abordeze crizele potrivit – profesionist. iar cele axate pe activităţile de laborator (temele 6-12) – de Igor Guzun. repere metodologice şi instrumente practice esenţiale. cu amprentă umană. Oamenii care au contribuit la realizarea iniţiativei lasă această resursă deschisă pentru a fi accesată de toate instituţiile şi profesioniştii interesaţi şi au convingerea că un manual are o valoare mai mare dacă abordările şi conţinuturile lui sunt înţelese.

7 . TIPOLOGIE Criza: definiţii şi constatări Criza şi alte procese parţial asemănătoare: similitudini şi disimilitudini Caracteristicile crizelor Structura şi tipologia crizelor Acompanierea mediatică a evoluţiei crizelor 1. excepţionale şi a „regulilor ei de joc”. ca fenomen social. dimensiuni relevante în asigurarea unei comunicării jurnalistice de calitate din şi despre situaţiile de crize. Responsabilitatea pentru declanşarea şi consecinţele crizelor revine mai multor structuri. structurilor economico-financiare. În contextul respectiv. în consecinţă. prezintă pentru jurnalişti interes din punct de vedere aplicativ. ce în fine asigură calitatea produselor mediatice. deontologic şi etic corect. şi indivizii sociali afectaţi de această criză. Mass-media se încadrează în acest şir graţie statutului său de intermediar între criză. Criza: definiţii şi constatări Jurnalismul în situaţii de criză este un fenomen dinamic. marcat deopotrivă de tendinţe intramediatice stabile de dezvoltare. Cunoaşterea. între care: statului. or permite adoptarea unui comportament social. grupurilor politice. cunoaşterea complexităţii evolutive a crizelor. economic. politic sau psihologic. evaluarea şi prognozarea perspectivelor crizelor constituie. instituţiilor sociale şi culturale etc. dar şi specificitatea comunicării jurnalistice în situaţii nestandarde. fapt. dar şi de tendinţe extramediatice foarte variabile – inovaţii conceptuale şi pragmatice ale crizelor.Tema 1 CRIZA: DEFINIŢII. ABORDĂRI. DIMENSIONARE.

face pronosticuri privitor la evoluţia. Manifestare a unor dificultăţi (economice. Actualul cuvânt „criză” are la bază conotaţia juridică a vechiului termen. influenţând. propune soluţii de depăşire a obstacolelor. pe care orice om le simte pe plan individual. sociale. Prin acompanierea informaţională a realităţii. astfel. Ştiinţa contemporană tratează noţiunea de criză foarte diferit. se conturează necesitatea formării unei viziuni certe asupra terminologiei utilizate. etichetează. despre dezastre naturale sau tehnice.Zilnic. el ajungând să însemne evaluare. „Krisis” avea multiple sensuri. culturale. În scopul evitării unor asemenea situaţii. ce reieşeau din specificitatea domeniului în care era utilizat. care semnifica decizie sau discriminare. Utilizarea excesivă a termenului „criză” poate stimula senzaţiile de teamă. despre situaţii extremale etc. economice. Dicţionarul Explicativ al limbii române prezintă criza drept: a. În multe cazuri mass-media definitivează situaţiile mediatizate drept „stare de criză”. teritoriale. neputinţă. Evoluţia semantică a contribuit la modificarea sensului cuvântului.). analiză critică şi decizie. ce este o criză şi care-i semnificaţia acestui termen? Cuvântul „criză” este de origine greacă. Aşadar. despre accidente sau incidente. modul de perceperea a lui de către consumatorii produsului mediatic. 8 . mass-media formează imaginea generală a mediului. în timp ce ele nici pe departe nu se încadrează în categoria crizelor.). politice. etnice etc. incertitudine. mai imprevizibile şi mult mai persistente în timp. presa scrisă şi cea audiovizuală transmite diverse informaţii despre conflicte (politice. numai că în situaţiile de panică efectele acestora pot deveni mult mai ample. impactul şi efectele acestora. sociale etc. Ea diagnostichează.

care asigură schimbul de informaţii dintre organizaţii şi publicul eu. criza este definită prin amalgamul de factori ce ameninţă scopul de bază al liderilor politici şi care afectează sistemul într-un termen foarte scurt şi are efecte de surpriză. 9 . situaţiile de criză sunt definite ca fenomene de întrerupere a funcţionării normale a unei organizaţii.a funcţionării organizaţiei. Din punctul de vedere al politologilor. în dinamica unui sistem. între care: . fapt care face dificilă funcţionarea sa normală. Lipsă acută (de mărfuri. de tulburare. moment de mare depresiune sufletească. guvernamentale (de luare a deciziilor) şi de confruntare internaţională. caracterizată prin acumularea accentuată a dificultăţilor. Din perspectiva relaţiilor publice. astfel orice persoană este privită ca factor de interes central în procesul de abordare şi soluţionare a crizelor. izbucnirea conflictuală a tensiunilor. iar din suferinţa generală a indivizilor se naşte drama colectivă a societăţii.b. de timp. d. Tensiune. declanşându-se puternice presiuni spre schimbare. de forţă de muncă).a factorului declanşator şi cauzal al crizei. c. zbucium. care împart crizele în trei mari categorii: de sistem. deoarece din cauza crizei are de suferit individul în sine. Domeniul psihologic abordează crizele prin prisma individului. Dicţionarul de sociologie defineşte criza ca o perioadă. intern sau extern. Perioadă de tensiune. Specialiştii în economie califică criza drept o stagnare sau o întrerupere a ritmului de creştere economică. . de stopare sau de organizare slabă a circuitului informaţional. de încercări (adesea decisive) care se manifestă în societate. Definirea crizei poate fi făcută din mai multe perspective.

subminând structurile de bază. lipsa de perspective şi strategii pentru combaterea fenomenelor negative individuale şi colective. 10 . T. Pauchant. Miroff. lipsa unor resurse organizaţionale. în cunoştinţă de cauză că situaţia a ajuns la o astfel de amploare încât depăşirea acesteia a devenit imposibilă. lipsa legilor sau proasta funcţionare şi nerespectarea acestora. 6. W. Heath. 2. A. Fearn-Banks. 4. Sen etc. R. R. Wrag. Specialiştii care primează factorul declanşator şi cauzal al crizei (K. A. G.. Fink. Multe din teoriile clasice şi moderne au înţeles criza ca fiind cauzată de mai mulţi factori. O. Ulmer.a sistemului de reprezentări despre organizaţia afectată de criză. valorile şi normele fundamentale ale acestuia. De Greene. precum şi beneficiarii ei. Jackson etc. 9. Center. Egelhoff. lipsa puterii financiare. I. Lerbinger. Savanţii care plasează centrul de greutate al definiţiei pe perturbarea funcţionării organizaţiei (K. 5. David W. Pentru cei care se axează pe sistemul de reprezentări sociale (Patric D’Humieres. starea psiho-socială lipsită de speranţă. antagonismul de clasă.) abordează criza ca o situaţie ce se produce pe neaşteptate şi care afectează grav sau chiar distruge organizaţia/întreprinderea şi produsele acesteia. I. C. situaţia de disperare generată de neputinţa depăşirii problemelor care pun în pericol supravieţuirea părţii afectate. F. lipsa posibilităţilor de remediere social-financiară şi morală pe termen scurt sau lung. 3. care afectează punctele slabe ale unui sistem. lipsa resurselor pentru supravieţuire. 7. între care: 1. nedorite.) definesc criza drept un eveniment sau o serie de evenimente neaşteptate. 8. P. S.

încât uneori pot fi şi confundate. Antocol. punând în discuţie impactul şi efectele crizelor.).accelerează schimbarea. . . care pune în discuţie potenţialul şi responsabilitatea sistemului şi îi ameninţă capacitatea de a funcţiona în mod normal.Mucchielli. Astfel. Nudell. criza este o situaţie neaşteptată. oferă posibilităţi sistemelor de a-şi testa capacităţile manageriale şi de a întreprinde măsuri de prevenire a altor situaţii de criză. De exemplu. primează ideea că. . W. Mayer.sporeşte competitivitatea. Criza şi alte procese parţial asemănătoare: similitudini şi disimilitudini Multitudinea definiţiilor propuse confirmă faptul că o criză este multiformă şi poate să afecteze cele mai diverse domenii. jurnaliştii trebuie să ştie că situaţia de criză nu poate fi asociată cu: 1.modifică comportamentul oamenilor. naşte noi eroi. C. Ulmer. or. în fine. iar formele ei de expresie sunt atât de variate. trăită psihologic într-un mod devastator de un număr semnificativ de actori. Marsh. . Watkins). . 2.scoate în evidenţă impedimentele latente. D. ea este şi o oportunitate. R. . criza: . B. Gerald Meyers afirmă că există şapte categorii de oportunităţi pe care le poate „oferi” o criză.oferă şanse de realizare tuturor actorilor şi. Întru evitarea acestor situaţii. lipsa resurselor financiare (atâta timp cât această lipsă 11 . Fornier etc. deşi conceptual criza în sine este subminatoare şi distructivă.creează noi sisteme de protecţie şi de prevenire. Bazerman. O seamă de cercetători (Gerald Meyers.catalizează dezvoltarea şi implementarea noilor strategii. P. Guth.

deescaladarea. care semnifică transferul situaţiei de conflict în etapa de interacţiune conflictuală. post-conflictul. familia sau grupul aflat în situaţia respectivă refuză să-şi folosească resursele şi oportunităţile pe care le are la dispoziţie pentru a depăşi condiţia în care se găseşte). dar nu şi valorile fundamentale. subminând şi distrugând structurile de bază. ele. structurat în mai multe etape: ascunsă. 2. într-o formă sau alta. interese. 12 . 3. situaţiile excepţională şi problemele nu pot fi considerate situaţii de criză. deschisă. Iar confruntările sunt iminente. escaladarea. mai mult sau mai puţin frecvente. accidentele. există permanent în mediu şi nu pot fi eliminate. valori. În timp ce criza afectează sistemul. iar individul are posibilitatea să-şi remedieze situaţia socială şi materială). Dinamica conflictului este un proces. Conflictul reprezintă evenimente care afectează sistemul de referinţe simbolice. că incidentele. imposibilitatea de a găsi soluţii pentru supravieţuire (atâta timp cât lipeşte interesul şi seriozitatea din parte grupului sau individului în cauză).este de ordin temporal. În lucrarea „Conflictologie aplicată pentru jurnalişti” incidentul este definitivat drept o confruntare a părţilor aflate în conflict. fără să atingă substanţial funcţionarea globală a lui. deoarece participanţii (părţile) la conflict au diverse predilecţii. Conflictele au devenit un atribut al cotidianului. incidentul presupune evenimente. El este un tip dinamic de relaţii sociale ce decurg din confruntările posibile sau reale ale subiecţilor conflictului. conflictele. sărăcia (atâta timp cât individul. valorile şi normele fundamentale ale acestuia. O definiţie prin negaţie are la bază întrebarea retorică: „Ce nu este criză?” În acest context este important de reţinut. de asemenea. care afectează doar anumite elemente ale sistemului.

pasivitatea. aparent fără ieşire. Fearn-Banks etc. de obicei. cel mai adesea predictabile. expresiile non-verbale (gesturi. Accidentul. W. poate afecta un subsistem. Problemele afectează doar anumite elemente ale sistemului. Guth. Marsh. crizele sunt greu de anticipat. Specialiştii în domeniu (D. problemele se încadrează în perioade scurte de timp. viziunile moral-spirituale şi opţiunile social-politice ale lor. nu şi întreg sistemul. de obicei în anumite subdiviziuni şi nu afectează funcţionarea sistemică şi sistematică a întregului organism. dar şi întreg sistemul (chiar paralizându-i activitatea). ce constituie o preocupare majoră şi care cere o soluţionare imediată. Situaţia extremală poate fi definită drept o stare la extremă.De menţionat că un conflict nu apare din nimic şi. accidentul. C.(. dificultate care trebuieşte rezolvată pentru a obţine un rezultat. pentru rezolvarea lor sunt necesare resurse umane şi mate13 .a durează o perioadă restrânsă de timp. poate fi un conflictogen. care solicită luarea fără întârziere a unei hotărâri radicale şi se produce. Modul de reflectare şi unghiul de abordare a conflictului în mass-media.. el. nu dispare fără urmă. se confruntă organizaţiile sunt generate de evenimente minore sau întâmplări banale. Problema este o chestiune importantă. Generatori de conflict pot fi: acţiunile. ele se încadrează în intervale scurte de timp. de asemenea. cât şi la cel intrapersonal. de obicei. interpersonal sau colectiv. spre deosebire de criză. tehnic. de obicei. este relativ uşor de aplanat. faptele actorilor aflaţi într-o relaţie bilaterală. în genere.) Spre deosebire de accidente sau incidente.. reflecţii). dar se pot realiza atât la nivel material. nu stârnesc atenţia publicului şi nu solicită eforturi deosebite pentru a putea fi rezolvate. De obicei. nu suscită interesul public şi nu presupun eforturi enorme pentru soluţionarea lor. mimică) şi cele verbale (evaluări. însă.) arată că accidentele cu care. până în momentul în care survin forţele de remediere şi. Barton. dar incertă.

pentru a demonstra că nu toate situaţiile dificile sunt crize. deficitul de informaţie sau dezinformarea activă şi intenţionată a societăţii cu privire la gravitatea pericolului confruntării duc la deteriorarea acută a situaţiei. atrag imediat atenţia publicului şi pot afecta grav valorile fundamentale. Diagnosticarea şi aprecierea corectă a evenimentelor şi reflectarea obiectivă şi multiaspectuală a acestora poate duce la o reacţie adecvată a opiniei publice. definitorii. de fapt. ale unei organizaţii. divizează simbolic în trei moduri activitatea unui sistem: a. situaţie excepţională. accidentele. Starea de normalitate – dezvoltarea echilibrată. Or. c.riale importante. De menţionat faptul că incidentele. pot deveni factori generatori de criză. care. în ritm normal. pot preveni escaladarea acestora în situaţii de criză. în cazul nesoluţionării acestora la timp şi corect. accident. uşor şi repede. problemă şi criză poate asigura o acompaniere informaţională corectă. Accidentul major – dezechilibru puternic ce nu poate înlăturat prin mijloace obişnuite. conflictele. fapt care ar exclude presa din categoria purtătorilor de conflictogeni. conflict. Perturbarea – dezechilibrarea uşoară a evoluţiei în urma producerii unui eveniment accidental. iar evoluţia ulterioară a evenimentelor ar putea duce la creşterea neînţelegerilor. Conştientizarea de către jurnalişti a disimilitudinilor dintre incident. apariţia tensiunii în relaţiile dintre concurenţi şi transformarea acestora în crize. 14 . situaţiile excepţională şi problemele. conform autorilor studiului „Conflictologie aplicată pentru jurnalişti”. şi reprezintă o situaţie de criză. prin acţiuni concrete şi imediate. dar şi a instituţiilor societăţii civile şi ale statutul. b. care. Cercetătorul francez Patric Lagadec.

neaşteptat. escaladarea în intensitate a ameninţării. criza are un caracter imprevizibil. în aparenţă. 2. 3. 5. c. asemănătoare i-a determinat pe mai mulţi savanţi să-şi concentreze cercetările asupra caracteristicilor definitorii ale crizei. Viziunea lui O. nesiguranţă. Charles Hermann: recunoaşterea de către managerii organizaţiei a faptului că: a. blocarea operaţiunilor normale ale organizaţiei. există ameninţări ce riscă să compromită atingerea obiectivelor fixate. b. dereglare. Lerbinger: caracter neaşteptat. se vor produce daune ireparabile. în fine. b. Astfel.3. aducerea organizaţiei în atenţia mass-media şi a oficialităţilor. divergenţă. îmbolnăvirea cronică (evenimente care solicită necesitatea unor schimbări majore în scopul prevenirii deteriorării sistemului). c. în cazul în care nu vor acţiona adecvat şi la timp în scopul înlăturării ameninţărilor. însă care nu afectează existenţa sistemului). c. Formula celor 3D a lui Patric Lagadec: a. între care: 1. de fapt. 15 . Metafora medicală a lui R. caracteristicile definitorii ale crizei sunt: a. astăzi putem găsi diverse viziuni şi concepte cu privire la caracteristicile crizelor. Caracteristicile crizelor Tendinţa de a individualiza crizele din noianul de evenimente şi procese. comprimare a timpului. dificultate. 4. Steven Fink susţine că. Heart: odihna la pat (evenimente nedorite. b. faza finală (evenimente care paralizează şi. aplicarea unei medicaţii (evenimente care cer remedierea activităţii sistemului întru prevenirea repetării lui). distrug sistemul).

g) crearea unei situaţii de stres.. Tehnici şi strategii”. accelerarea timpului. b. 6. greu predictabil al crizei (. saturarea capacităţilor de comunicare. care afectează sistemul. c. f) caracterul nesigur al soluţiei şi al deciziei (.). b) necesitatea schimbării (. intruziunea noilor actori.. c) lipsa de informaţii sigure (..). creşterea incertitudinilor. 8.d. 16 . ansamblul factorilor externi.). c. d. afectarea activităţii uzuale a organizaţiei. factorul contingent (gestiunea inadecvată)... e.. Thierry Libaert susţine că o criză se individualizează prin: a..). d. factorul structural (inexistenţa structurilor de evitare a crizei).). deteriorarea imaginii pozitive de care beneficiază aceasta în ochii publicului. e) lipsa unor cadre (teoretice şi proceduale) eficiente (. e. P. Mayer: factorul conjunctural (evenimentul declanşator). sintetizează mai multe elemente constante care sunt implicate în orice criză: a) caracterul de ruptură. dificultăţile de gestionare a situaţiilor nou-create.. 7. Cristina Coman în studiul „Comunicarea de criză. slăbirea relaţiilor dintre subsisteme. d) lipsa de timp (.. Mucchielli individualizează criza prin: a. A. ansamblul efectelor psihologice la nivelul indivizilor. importanţa mizelor.)... b..

Lerbinger clasifică crizele în trei mari categorii: a) crize ale universului fizic: natura şi tehnologia. 17 . din perspectiva utilităţii lor pentru jurnalişti. boicoturi. ci să le consemnăm pe cele mai reuşite. Cunoştinţele generale despre criteriile de clasificare şi tipurile de crize pot fi folosite de către jurnalişti pentru a se orienta mai bine în situaţiile de criză. Diferenţele de abordare provin din importanţa pe care cercetătorii o acordă unuia sau altuia dintre factorii care compun situaţia de criză şi pe care aceştia. terorismul. d) crize produse în mediu familiar cu eşec sociopolitic (greve. La fel.4. lucru. sancţiuni guvernamentale. şantajul. Sen are al bază două criterii: mediul familiar – mediul nefamiliar şi eşecul tehnic – eşecul geopolitic şi cuprinde patru familii de crize: a) crize produse în mediu nefamiliar cu eşec tehnic (catastrofe naturale). acţiuni în justiţie. Conceptul tipologic propus de W. pe care urmează să le mediatizeze şi să evite riscurile potenţiale specifice fiecărui tip de criză în parte. În lucrarea de faţă nu avem intenţia să sintetizăm toate conceptele cu privire la tipologia surselor. imposibil. Structura şi tipologia crizelor Viziunile cercetătorilor referitoare la tipologia crizelor sunt multiple şi variate. or diverse tipuri de crize impun şi moduri de abordare diferite. c) crize produse în mediu nefamiliar cu eşec sociopolitic (războiul. O. alte acte violente). catastrofe tehnogene). G. faliment). cunoaşterea tipologiei crizelor ar putea influenţa benefic procesul de colectare a informaţiilor şi scrierea propriu-zisă a materialului. le utilizează drept criterii de clasificare. sabotajul. ulterior. b) crize produse în mediu familiar cu eşec tehnic (mari accidente industriale. de altfel. Egelhoff şi F. în opinia noastră. care pot fi generate de factori umani sau non-umani (catastrofe naturale şi tehnogene).

c) crize din sfera politică. deosebim: a) crize din sfera economică. c) crize ale managementului defectuos: valori deformate. poate fi divizată în trei subcategorii: create de natură. b) crize externe (origine naturală sau umană). b) crize din sfera tehnică. Rossart identifică: a) crize interne (cu caracter revendicativ sau distructiv). Newsom. terorism. J. d) crize din sfera corporativă. sabotaj. c) criza de coerenţă (situaţii ce afectează valorile fundamentale). Totodată. d) criza de motivaţie (ansamblul efectelor psihologice în urma pierderii credibilităţii organizaţiei). în care distinge: a) criza de adaptare (modificări organizaţionale: (integrarea Într-un nou trust sau departajarea). Tipologia lui D. demonstraţii. financiar şi cel social. care cuprind sectorul industrial. Mucchielli propune o altă clasificare. Scott şi J. Turk are la bază ideea că. structural. care pot fi cauzate de conflicte sociopolitice (război. care sunt de două feluri: legate de firmă şi care vizează produsul. gestiune frauduloasă. înşelăciune.b) crize datorate mediului uman: confruntări şi acţiuni răuvoitoare. fiecare categorie. A. create în urma unor acţiuni intenţionate. 18 . dar flexibilă. V. ce pot fi grupate în criză de regulament şi criză judiciară. create în urma unor acţiuni neintenţionate.-P. greve. A. O clasificare mai simplă. crizele pot fi de două tipuri: a) violente şi b) non-violente. din punct de vedere fizic. alte acte violente). b) criza de organizare (management inadecvat). la rândul său. este acea care permite reprezentarea interdependenţelor dintre domenii Astfel.

b) Analiza problemelor (impactul şi efectele potenţiale ale acestora). apărută odată cu trecerea de la analiza socială a crizei la analiza efectelor acesteia asupra cetăţenilor. deşi au la bază aceleaşi principii generale (orice criză are început. c) Elaborarea strategiilor de gestionare a crizei. care identifică trei categorii de crize: a) socială. acţiunile lor diferă de la o etapă a crizei la alta. s-au centrat în cercetările lor pe relaţia individ-societate. d) Implementarea acţiunilor strategice de gestionare a crizei. Acestea sunt: 19 . Pentru jurnalişti sunt importante şi dimensiunile crizei (toate crizele au durate şi intensităţi diferite). Guth şi C. apogeu şi deznodământ) sunt foarte diferite şi oferă mai multe modele de evoluţie ale lor. încercând să privească dincolo de faptele obiective.Unii autori. Florence GiustDesprairies şi Luc Ridel. Marsh. Hendrix. Verpeaux. ca Jacquline Barus-Michel. Chase şi D. Adepţii modelului în cinci etape. Mai mulţi savanţi. deosebim modele ale crizei în cinci etape. între care: B. J. inventariază patru etape de desfăşurare a crizelor. se axează pe acţiunile ce trebuiesc întreprinse întru soluţionarea crizei şi care sunt direct proporţionale cu gradul de evoluare a acesteia. Această schimbare de perspectivă. K. Astfel. D.W. Dar viziunile specialiştilor asupra desfăşurării crizelor. or. adică la ceea ce se întâmplă în viaţa şi mintea persoanelor afectate. Jones. a dat naştere unei noi tipologii. e) Evaluarea acţiunilor întreprinse şi învăţarea (perioada postcriză). printre care H. în patru etape şi în trei etape. Robert şi D. b) individuală. c) organizaţională. Fearn-Banks. Ei specifică: a) Identificarea problemelor.

bilanţuri şi se trag concluziile de rigoare. A. Activitatea ei se desfăşoară în două direcţii: spre factorii de 20 . Scott şi J. Modelul crizei în trei etape are cei mai mulţi susţinători. se intensifică şi ia amploare. Jackson. c) Faza cronică sau apogeul crizei este etapa reacţiilor şi a acţiunilor intense ale factorilor de decizie. elaborarea acţiunilor de evitare a unei noi crize. b) Faza acută – evenimentul se produce şi criza izbucneşte. Center şi P. Turk. Periodizarea crizei în trei paşi este susţinută de: P. Timothy Coombs etc. iar acompanierea informaţională a crizei poartă amprenta sau chiar reiese din specificitatea etapei crizei. V.a) Faza preliminară – etapă de avertizare. W. D. La prima etapă mass-media semnalează. identificarea punctelor vulnerabile şi aplicarea managementului întru diminuarea problemelor şi evitarea crizei. Newsom. avertizează asupra evenimentelor care conturează o criză potenţială. pentru că comunicarea jurnalistică la diferite etape ale crizei are diverse roluri şi obiective. b) etapa de criză propriu-zisă – elaborarea şi aplicarea programelor de gestionare a crizei. S. c) etapa de post-criză – evaluarea comportamentului organizaţiei şi a managementului crizei. când apar primele simptoame sau semne de alertă. Lagadec. 5. Metamorfozele sunt rapide şi foarte diverse. A. d) Faza de cicatrizare – etapă în care se fac analize. a percepţiilor şi reacţiilor publicului. Ei propun: a) Perioada de pre-criză – detectarea semnalelor. Acompanierea mediatică a evoluţiei crizelor Cunoaşterea etapelor de desfăşurare a crizelor este obligatorie pentru jurnalişti.

informativ-analitic. În cauză de reacţiile publicului. Ea prezintă un interes sporit pentru întreaga societate. acompanierea mediatică fie va calma spiritele. care poate marca radical cursul lucrurilor. mai întotdeauna. Materialele analitice vizează două aspecte: analiza acţiunilor factorilor de decizie. care. presa acordă o atenţie deosebită efectelor materiale ale crizei. mass-media nu mai transmite nici un ecou.decizie pentru a-i determina să întreprindă măsuri de remediere. Apogeul crizei este cea mai tensionată. ele totuşi apar în presă. presupune analize şi autoanalize şi. pentru a-l preveni despre potenţialele pericole şi a-l determina să ia o atitudine asupra acţiunilor factorilor de decizie. nu dispar totalmente din acompanierea informaţională a crizei. fie va mobiliza masele. însă. Materialele au un caracter general. de aceea şi este cel mai intens mediatizată. de asemenea. La începutul etapei. Ultima etapă a crizei este una de totalizare. Mai mult. dar numai în cazul în care se produce ceva extraordinar. dinamică şi zbuciumată etapă a crizei. La etapa a două jurnaliştii trebuie să supravegheze desfăşurarea crizei şi să ţină sub control strict activităţile de gestionare a crizei. Acompanierea informaţională se intensifică progresiv. fie va cataliza reacţiile. în care se vor analiza detaliat reacţiile şi acţiunile factorilor de decizie. Deşi mai rar. a impactului şi a efectelor reale ale strategiilor aplicate de aceştia. se resimt şi devin obiect primordial 21 . Este o activitate de supraveghere a situaţiei. impactul şi efectele managementului de criză. capabile să stopeze declanşarea crizei şi spre publicului larg. Materialele informative. mass-media va pune în circuit materiale cu caracter informativ. precum că din moment ce criza s-a cicatrizat. de formare a opiniei publice şi de monitorizare a activităţilor de gestionare a problemelor existente. prezintă interes pentru presă. apoi prioritate vor avea materialele analitice. Este greşită părerea. precum şi analiza comportamentului propriu-zis al mass-media.

De obicei. noi. Oricum. ea. indiferent la ce se referă. să beneficieze de o mediatizare de proporţii. Thierry Libaert presupune că actualmente crizele pot fi provocate intenţionat. Oricum. unele crize durează câteva decenii (cum a fost criza din perioada Războiului Rece). Oamenii vorbesc tot timpul despre criză. se referă la ceva aparte.de mediatizare. conţine şi condiţiile unei dinamici pozitive. ca parteneri de viaţă sau ca locuitori ai unui stat. În rezultatul mediatizării pseudo-crizelor (dacă jurnaliştii nu simt şi nu pot demasca intenţiile proaste ale iniţiatorilor pseudocrizei) companiile au de câştigat foarte mult. ei vorbesc despre o realitate particulară şi care îi afectează doar pe ei. crizele au devenit un fenomen. Orice criză. dar fiecare individ şi/sau colectiv vede şi simte lucrurile în mod diferit şi atunci când abordează problema crizei. oferă şi şanse reale pentru reorganizări noi şi pentru progrese. suntem tot timpul în criză. ca indivizi sociali sau ca beneficiari de anumite servicii. cu scopul de a obţine notorietate. Campaniile publicitare care şochează deliberat provoacă situaţii potenţiale de criză. graţie aspectului său dublu. Unele crize sunt scurte (cum ar fi criza provocată de gripa aviară sau pneumonia atipică). oamenii contemporani. ordinar al societăţii contemporane. Criza poate fi chiar o oportunitate pentru organizaţii. La ultima etapă a unei crize pondere are jurnalismul analitic. urmărind. obţinerii unei cote pe piaţă etc.. astfel. Deşi criza provoacă dezordine şi riscul de regres sau chiar de dispariţie. ele atrag 22 . mai mult sau mai puţin. iar altele o viaţă de om (cum sunt crizele maritale). lucruri care în fine asigură progresul organizaţiei sau firmei. Şi au în vedere lucruri diferite. obţinerii noilor contracte. Iniţial. concomitent. Aplicarea unui management corect oferă posibilitatea îmbunătăţirii imaginii. În fiecare an se vorbeşte despre o criză sau alta.

opiniile şi chiar acţiunile indivizilor în raport cu compania „afectată” de criză.atenţia indivizilor sociali – o publicitate absolut gratuită şi foarte eficientă. dar şi de modul în care ele vor fi reflectate. criza globală actuală va avea un impact diminuat sau mult mai puternic în funcţie de modul în care cele trei crize se vor amesteca. sociale. Ea a fost generată şi a luat amploare din convergenţa dintre o criză politică veche de câteva decenii (criza democraţiilor liberale – care cunoscuse în 1968 momente dramatice. sociali. psihologici etc. graţie internaţionalizării câmpului de acţiuni şi intruziunii noilor actori. fenomenul crizelor a luat amploare şi s-a extins în spaţiu şi în timp. longevitatea. crizele economice şi cele geopolitice. de grup. actuala criză globală nu este doar economică. este reduplicarea unor crize financiare sau economice mai vechi. culturali. Acest moment – sporirea vizibilităţii mediatice – poate fi oportun pentru companie 23 . În ultimul timp. Aşadar. care a intervenit pe neaşteptate în 1991. printre efectele majore ale crizei se numără şi creşterea vizibilităţii mediatice a companiei. de a gestiona optimal şi de a depăşi cu succes situaţiile de „grea cumpănă” pentru a-şi întregi imaginea şi a-şi asigura sporirea credibilităţii. care contribuie la lărgirea auditoriul potenţial. compania urmăreşte să-şi pună în valoare capacităţile sale de a reacţiona prompt. Aspectul analitic schimbă sau întăreşte convingerile. o criză geopolitică creată de dezechilibrul din securitatea lumii. astfel. În fine. Apoi „problemele” companiei intră pe agenda discuţiilor interpersonale. Adevăratele megacrize sunt rezultatul combinaţiei dintre crizele politice. Indiferent de magnitudinea şi durata ei. De exemplu. Aspectul multidimensional al crizei se datorează unui conglomerat întreg de factori politici. mai ales în SUA şi Franţa). economici. care. la rândul ei. asigurândule. peste care se suprapune acum o criză economică gravă. Aici deja se formează atitudinile.

transparenţă. Beck. intensităţii şi duratei crizei. H. bazat pe reactivitate. Barus. Lecturi recomandate 1. 8. Criye.html 24 . 2007. Cristina. Comunicarea de criză. Comunicarea de criză. 2007. chibzuite şi urgente întru reducerea nivelului şi dimensiunilor crizei. Bucureşti: Editura C. Bucureşti: Tritonic. Abordare psihologică clinică. care să influenţeze. ce au posibilitatea şi obligaţia să întreprindă măsuri hotărâte. 133. Aspecte ale crizei. 4. Regester. asupra factorilor de decizie. Manual de jurnalism.ro. Iaşi: Polirom. 2. Pavel. 5. Arlette. chiar exercitând şi presiuni. 2003. Preliminarii epistemologice la teoria crizei. Bouzon. Chişinău: CIJ. Centrul de Jurnalism Extrem. 7. Sfera Politicii. Libaert. Coman. Mark. Iaşi: Polirom. Conflictologie apicată pentru jurnalişti. 2006. Forţa jurnalismului constă în formarea unei opinii publice potrivite.sferapoliticii. versiune integrală disponibilă on-line http://www. Comunicarea în situaţii de criză. promptitudine etc. 3. Comunicarea jurnalistică poate constitui una din condiţiile cele mai importante de modificare a dinamicii.ro/sfera/133/art02-pavel. Dan. Chişinău: Centrul Independent de Jurnalism. Michael. Judy. Larkin. 6. 1998. Thierry. nr.în cazul în care ea practică un management de criză optimal. Managementul crizelor şi al situaţiilor de risc. 2008. Michel. fiabilitate. 2009. Grigoryan. Editura Comunicare.

dar. sistematizarea. profesionale etc. Funcţia socială a jurnalismului în situaţii de criză cere articularea lui la configurarea de moment a realităţii în scopul acompanierii informaţionale întru expunerea obiectivă şi imparţială a situaţiei create. comportă grave modificări psihologice. în particular. pe de o parte. Implicaţiile mass-media în situaţiile de criză Jurnalismul în situaţii de criză este o activitate mediatică care presupune colectarea. Starea de lucruri respectivă solicită jurnaliştilor şi instituţiilor mediatice să adopte diverse strategii şi linii comportamentale adecvate momentului şi situaţiei. ierarhizarea şi analiza informaţiei brute în condiţii excepţionale. sociale. fapt care. Aici apare şi se conturează obiectivul primar al acestui tip de jurnalism – reflectarea multiaspectuală a crizelor. şi să respecte cu stricteţe standardele profesionale. când implicaţiile mass-media. IMPACT Implicaţiile mass-media în situaţiile de criză Interesul mediatic al crizei Organizarea relaţională în timpul crizelor Moduri de raportare a mass-media la situaţiile de criză 1. Rolul de câine de pază cel mai mult i se potriveşte jurnalismului tocmai în situaţiile de criză. Formula realistă a acompanierii informaţionale a unei criză presupune expunerea deosebit de consistenţă a tuturor etapelor crizei. iar pe de alta – calitatea produsului mediatic finit. INFLUENŢE. PROVOCĂRI.Tema 2 MEDIA ŞI SITUAŢIILE DE CRIZĂ: RELAŢII. în general. totodată. Şi aceasta pentru a crea o 25 . şi ale jurnaliştilor. asigură succesul misiunii jurnalistice.

În plus.viziune de ansamblu corectă asupra fenomenului. aceasta fiind prerogativa exclusivă 26 . jurnalist de la CNN. acesta exclude din start posibilitatea jurnalistului de a-şi expune opinia şi atitudinea faţă de eveniment sau întâmplare. echidistantă şi obiectivă a evenimentelor ce se produc în contextul crizei la moment şi sunt urmărite. oferindu-le cetăţenilor suficientă informaţie pentru ca ei înşişi să-şi poată forma independent opiniile şi să poată lua atitudini asupra unui şir de probleme care urmează să fie soluţionate. Or. exactă. care ar putea să influenţeze benefic atât opinia publică. Rolul de oglindă a presei este deosebit de important. „unde?”. la faza iniţială a crizelor. „când?”. încadrându-se. Jurnalismul de informare în situaţiile de criză constă în reflectarea rapidă. dar fără a intra în detalii. cât şi factorii de decizie. de către subiecţii acţiunilor (implicaţi direct sau tangenţial) şi de către diverşi martori. de ce s-a întâmplat şi ce poate să însemne asta mâine. în dinamica dezvoltării lor. „ce?”. să încercăm să explicăm spectatorilor noştri ce s-a întâmplat astăzi. punerea în circuit a unei informaţii imparţiale şi corecte creează premise reale pentru reglementarea situaţiilor de criză. În acest context. după cum susţine Ed Turner. Astfel. mai curând. când jurnalistul trebuie să răspundă cert şi operativ la întrebările: „cine?”. Expunerea factuală a ceea ce vede jurnalistul sau a ceea ce au văzut alţii constituie misiunea primordială a jurnalismului de informare. este responsabilitatea noastră. în categoria „lanternei căutătoare a adevărului”. Comunicarea jurnalistică de criză diminuează rolul instituţional al mass-media. de către jurnalişti. Jurnalismul informativ în situaţiile de criză încearcă. prima şi înainte de toate. în măsura posibilităţilor. misiunea presei este să pună la dispoziţie un tablou reprezentativ al crizei. să răspundă şi la întrebările „cum?” şi „de ce?”. îndeosebi.

oferă jurnaliştilor posibilităţi enorme de analiză şi interpretare a faptelor. Pe cine şi cum afectează cel mai mult criza? Până unde poate să ajungă dimensiunile crizei? Care sunt 27 . în fine. Cunoaşterea acestora i-ar permite jurnalistului să se clarifice asupra multor lucruri. dar ca pe o parte a unui tot întreg. Un interes aparte trebuie să prezinte şi interacţiunile anticriză şi actuale ale subiecţilor. determină alegerea de către factorii de decizie a tacticilor şi metodelor concrete de acţionare. în general. comentariilor şi interpretărilor. Astfel. Misiunea de a explica şi a comenta evoluţia crizei impune jurnaliştilor obligaţia de analiza toate componentele structurale ale acesteia. Criza urmează să fie reflectată din perspectiva parametrului temporal. să depisteze motivele reale ale crizei. intereselor. obiectivelor şi a gradului de implicare a lor în criză. Nu mai puţin importante sunt şi constatarea şi reflectarea stărilor de spirit ce persistă în jur. un al obiectiv al mass-media este şi dirijarea crizelor. Un alt pas ar fi şi conturarea contextului întru analiza potenţialului evolutiv al crizei. Apoi e necesară identificarea subiecţilor din perspectiva rolului. îndeosebi în situaţiile de criză. şi a societăţii. Acest tip de jurnalism. conjunctura contemporană a crizei fiind raportată la trecut şi la viitor. să dea în vileag unele aspecte camuflate să le scoate la suprafaţă şi. Graţie posibilităţilor sale analitice şi comentative. comunicarea jurnalistică interpretativă mai este considerată şi instrument de minimalizare şi chiar de asanare a crizelor. Starea psihologice a subiecţilor crizei. în mare parte.a jurnalismului analitic. Întâi de toate. Jurnalismul de opinie constă în expunerea realităţii prin intermediul explicaţiilor. ca pe o verigă a unui sistem complex. în particular. jurnalistul trebuie să stabilească motivele şi factorii care au declanşat criza şi să-i cerceteze nu ca pe ceva independent şi izolat.

indivizii sociali se află. care încearcă să faciliteze discuţia dintre subiecţii implicaţi. se impune un jurnalism care trebuie să-i unească pe oameni în procesul rezolvării diverselor aspecte ale crizei. care i-ar ajuta să evite sau să suporte mai uşor consecinţele crizei. Acest obiectiv urmăreşte. presa poate fi considerată „agent al mobilizării”. Aşadar. dintre oamenii de rând şi autorităţi. Din această perspectivă. în particular. distribuie reprezentări care determină viziunile oamenilor asupra crizei. în „legătură” unii cu alţii şi. trasarea unor perspective ale crizei întru depistarea impactului şi a efectelor potenţiale ale acesteia asupra societăţii. Mobilizarea indivizilor în situaţiile de criză este un proces ce se realizează cu concursul mai multor instituţii sociale. în general. şi anume activitatea de prognozare a jurnalismului în situaţii de criză. În acest context se conturează alt obiectiv. în acelaşi timp. fiind pregătite (mass-media). să ofere nişte soluţii posibile problemelor cu care se confruntă societatea la moment. ea furnizează informaţii ce asigură interese comune. or. Situaţiile de criză transformă ziarele şi televiziunea dintr-un element neutru într-un element implicat în viaţa publică.limitele temporale ale crizei? Care va fi impactul şi efectele ei? Ce putem întreprinde pentru a ne proteja? Cum putem diminua sau evita efectele crize? Acestea şi multe alte întrebări trebuie să-şi găsească răspunsul în comunicarea jurnalistică de criză. mobilizarea maselor este un alt obiectiv al jurnalismului în situaţiile de criză. între care şi mass-media. Datorită activităţii mass-media. în „legătură” cu comunitatea şi societatea. Pe bună dreptate. inculcă valori. Cunoaşterea perspectivelor în cauză îl mobilizează pe cetăţean să adopte un anumit tip de comportament şi să întreprindă măsuri concrete. întâi de toate. 28 . Presa are obligaţia de a informa societatea în scopul implicării acesteia în soluţionarea crizei.

determinarea problemelor cu care se confruntă şi care îi preocupă în prezent. validează abilitatea jurnaliştilor de a monitoriza criza şi viaţa societăţii afectată de această criză. nici chiar conţinutul materialelor. în materialele de presă. observarea şi înţelegerea acestor fenomene şi a tendinţelor lor. în primul rând. şi mult mai persistente în timp. Cititorii urmează a fi trataţi nu doar ca un auditoriu simplu. nu selectarea evenimentelor. incertitudine. pasiv. pe care orice om le poate simţi pe plan individual. în particular şi asupra comunităţii. Asigurarea echilibrului psihologic. Prin acompanierea informaţională a procesul de evo29 . ci ca unul participativ. Starea de criză socială este similară senzaţiilor de teamă. Aceasta se face pentru conformitate şi pentru a asigura dialogul social între părţile aflate în conflict întru determinarea voinţei lor de cooperare. în general. numai că efectele acestora sunt mult mai ample. Expunerea imparţială şi echidistantă. în această ordine de idei. Informaţiile despre criză trebuie să trezească compasiune. încât cetăţenii să înţeleagă scopurile propuse pentru a acţiona în mod corespunzător. în nici un caz. însă. devine un obiectiv esenţial al jurnalismului în situaţii de criză. ci forma de expresie a lor. stabilirea impactului şi a efectelor potenţiale a crizei asupra individului. ură şi panică. dar nici nu au dreptul să stea deoparte când este vorba despre analizarea. a soluţiilor. Mediatizarea realităţii şi tratarea populaţiei din perspectiva integrării sociale înseamnă definitivarea priorităţilor sociale. toleranţă. cât şi de membrii comunităţii. Din punct de vedere profesional. Acest imperativ vizează. jurnaliştii nu se pot implica direct în procesul de soluţionare a crizelor. neputinţă. solidaritate. propuse pentru rezolvarea problemelor atât de experţi.Acest obiectiv este un motiv în plus de a susţine că obligaţia primară a comunicării jurnalistice în situaţiile de criză rezidă în prezentarea stării de lucruri astfel.

supravegherea crizelor se face şi pentru a ţine în vizor şi a monitoriza activităţile. ci şi a cele interpretative. de importanţă socială. în scopul fructificării tuturor oportunităţilor sau inoportunităţilor situaţiei create. Interesul mediatic al crizei Interesul mass-media pentru situaţiile de criză este generat de doi factori primari: unul obiectiv. celor două funcţii socialcomunicaţionale ale presei: de supraveghere a mediului înconjurător şi de „legătură” sau socializare. Supravegherea mediatică. nu presupune doar transmiterea informaţiei factuale.luţie a crizei. mass-media trebuie să modeleze o percepţie civică a ei. în primul rând. Or. prin aceasta. conflict. Calmarea spiritelor poate fi o contribuţie efectivă în vederea siguranţei publice în timpul crizelor. massmedia este obligată să asigure această „sete informaţională”. însă. Factorul obiectiv se datorează. Dat fiind faptul că necesitatea şi interesul informaţional al populaţiei creşte simţitor în timpul crizelor. 2. măsurile întreprinse de factorii de decizie. când aceştia nu-şi onorează obligaţiunile sau comit greşeli conceptuale sau manageriale. 30 . prin activitatea sa. satisfăcând nevoile informaţionale ale populaţiei. iar celălalt subiectiv. fenomen etc. Funcţia de informare sau de supraveghere îi permite presei să pună în circuitul informaţional materiale despre orice eveniment. Mai mult. să inducă sentimentul de responsabilitate la factorilor de decizie şi cel de toleranţă şi calmul la indivizii sociali. fapt ce se datorează incertitudinilor generate de modificările şi rupturile produse în mersul normal al vieţii. presa se manifestă ca unicul intermediar între situaţia de criză şi publicul larg. dar şi pentru a semnala atunci.

pentru categoriile cel mai grav afectate de criză. astfel încât să provoace şi să conducă exponenţii acestor grupuri la căutarea unor soluţii comune. trebuie să la satisfacă). când ştirile prezintă coerent toată gama particularităţilor crizei. prin aceasta de a-şi ridica prestigiul său profesional şi instituţional. Ţinând cont de caracterul pluridimensional al crizei. în primul rând. Factorul subiectiv ţine de două aspecte ale activităţii jurnalistice: de imaginea informativă a instituţiei de presă şi de a marketingul dezvoltării vânzărilor. îndeosebi. atunci când circuitul informaţional este neîntrerupt şi liber. or este generat. punând accentul. în mod obligatoriu. prin efectele sporite ale materialelor puse în circuitul informaţional şi. de necesităţile informaţionale crescânde ale societăţii (pe care. iar pe de alta. Interesul presei are o natură dublă. când informaţia ajută cetăţenii să acţioneze întru ameliorarea situaţiilor create. pe de o parte. Jurnalismul în situaţiile de criză este mai eficient.Prin funcţia de socializare. precum şi facilitează suportarea mai uşoară a efectelor şi consecinţelor crizei. care asigură pătrunderea în esenţa crizei şi conştientizarea ei (se presupune că acest lucru generează şi un comportament adecvat al indivizilor sociali). Cel de-al doilea aspect se datorează necesităţii permanente ale instituţiilor de presă de a-şi asigura buna funcţionare la nivel financiar. iar deliberarea publică – amplificată. pe cele ce au semnificaţie. mass-media creează acele „legături” între factorii de decizie şi societate. când dialogul public este încurajat. Primul aspect vizează motivarea activităţii intense a presei în situaţiile de criză şi interesul sporit al acesteia pentru toate schimbările ce intervin în evoluţia crizei. mass-media trebuie să reflecte un spectru cât mai larg de aspecte ale ei. de necesitatea propriu-zisă a ei (a presei) de a influenţa situaţia de criză. care constituie temelia independenţei politicii edito31 .

întreprinderea. Organizarea relaţională în timpul crizelor Criza este percepută în mod foarte diferit. Aşadar. mass-media va încerca să utilizeze situaţiile create pentru creşterea audienţei şi ameliorarea imaginii de referinţă în domeniul informaţiei. Raportate la criză.riale. aceşti doi actori nu pot exista unul fără altul. Acest lucru poate explica tendinţa mass-media de a-şi mări tirajele şi de a-şi extinde auditoriul pe contul informaţiilor despre diverse tipuri de situaţii incerte. despre potenţiala evoluţie. catastrofală. de obicei. în funcţie de interesul aflat în joc. a posturilor de radio şi TV. aşa precum şi atitudinea celor afectaţi uşor şi a celor care au devenit victime ale crizei. Interdependenţa lor este determinată de faptul că organizaţia. 3. Viziunile subiecţilor implicaţi direct şi a celor implicaţi tangenţial în aceste situaţii nu vor fi identice. impactul şi efectele lor. utilizează mass-media ca pe unul din instrumentele de soluţionare. Thierry Libaert arată că criza este percepută diferit. Cu toate că se află pe părţi diferite ale baricadei. din perspectiva marketingului dezvoltării vânzărilor. instituţiile statale/cele ale societăţii civile şi massmedia sunt doi interlocutori care. Dacă pentru organizaţii şi sisteme ea este. Acolo unde sistemul în criză va încerca să-şi protejeze integritatea instituţională. ea apare ca o excelentă oportunitate. sistemul. din contra. precum şi din cea a imaginii informative a publicaţiilor periodice. uneori chiar diametral opuse. având obiective diferite. relaţională şi să-şi salveze interesul. sau sânt chiar doi adversari potenţiali. care poate influenţa evoluţia şi 32 . criza reprezintă o oportunitate pentru întreg sistemul mijloacelor de informare în masă. nu au încredere unul în altul. firma etc. despre actorii şi resursele acestora. atunci pentru mass-media (în cazul în care nu acestea sunt afectate de criză).

întotdeauna generează concurenţa mediatică. Excepţie pot fi. situaţiile de criză reprezintă elemente ale masivului informaţional potenţial. Această situaţie explică cel mai bine interesul presei pentru crize şi comportamentul relaţional al acesteia în situaţiile de criză. iar prin aceasta. la funcţiile şi rolurile presei în situaţiile de criză şi apoi la modul de abordare a crizei (aprecierea nu şi tratamentul crizei). faptul fiind determinat de interesul acestora de a furniza primele informaţiile de rigoare. în bunul sens al cuvântului. de obicei. în genere. ele. foloseşte situaţia de criză a instituţiei drept obiect de cercetare. O cooperare relativă între instituţiile mediatice putem atesta în cazurile în care crizele riscă să afecteze un stat întreg. un continent sau chiar omenirea. axate pe goana după senzaţional. iar presa.rezultatele crizei. provocând efecte ireparabile. de crize cu caracter natural sau tehnic. care au o valoare socială deosebită. pe un tratament provocatoriu şi chir pe promovarea zvonurilor şi a bârfelor etc. situaţiile de forţă majoră determinate. de necesitatea de a avea acces larg la informaţii şi de a primi operativ aceste informaţii şi presupune un contact prioritar cu sursele de informare din perspec33 . mediile de informare în masă. Pentru sistemul mediatic. la rândul său. se află într-o concurenţă dură unele cu altele. însă. indiferent de tipul şi amploarea crizei. pregătire şi punere în circuit a informaţiei. Comportamentul jurnalistic este dictat de caracterul imprevizibil şi imediat al evenimentului. întâi de toate. Cooperarea mediatică. În ceea ce priveşte termenele de obţinere. pe interpretări duble intenţionate. În situaţiile de criză. ea referindu-se. Tocmai acest moment şi generează comportamente deviate ale jurnaliştilor. în cele mai dese cazuri. trebuie înţeleasă în mod alegoric. graţie impactului şi a efectelor potenţiale ale lor asupra societăţii. în acest context. de a provoca interesul cititorului şi de a-şi mări tirajele publicaţiilor.

factorii de decizie în gestionarea indirectă a crizei: d. c. a gradului lor de iniţiere. „curăţându-l” şi redactându-l în conformitate cu interesele lor de moment. subiecţii implicaţi şi afectaţi de criză. manageri. Relaţia jurnalist – factorii de decizie în gestionarea directă a crizei. Dar calitatea factuală a informaţiilor furnizate nu întotdeauna este la nivel. managerilor. Pentru fiecare din aceste categorii jurnaliştii adoptă diverse tipuri de comportament. Cunoaşterea interlocutorilor potenţiali este un factor prioritar în organizarea relaţională a jurnalistului în timpul crizelor şi prezintă avantaje majore. specialiştilor în relaţiile cu publicul şi reflexul acestora de a justifica şi a linişti. prin aceasta încercând să sustragă atenţia jurnaliştilor de la aspectele 34 . De obicei. Sursele din această categorie nu refuză niciodată în mod direct să le dea informaţii. aceştia îşi pregătesc din timp materialul. ba din contra. Comportamentul jurnalistului în această relaţie este determinat de reacţia standard a directorilor. de obicei. evită să prezinte situaţia reală. tratamentul informaţiei primite fiind şi el unul diferit. nu pot afecta imaginea firmei. în nici un fel.tiva rolului şi a implicaţiei acestora în crize. caută cât mai multe prilejuri de a îi contacta. or deseori nu corespunde întru totul realităţii. Sursele-ţintă ale jurnaliştilor pot fi: a. b. furnizând doar acele date care. mai ales din perspectiva gradului de credibilitate a acesteia. oficialităţile statale centrale şi locale. specialiştii în relaţii cu publicul. factorii de decizie în gestionarea directă a crizei: administraţie. În acest scop ei. dar şi a volumului de cunoştinţe pe care îl deţin. Organizarea relaţională se efectuează conform schemei clasice de definire a ţintelor.

generate de efectele materialelor de presă. de obicei. f.subiecţi implicaţi şi afectaţi de criză. sunt lipsite totalmente de importanţă). sursele de informare din categoria a doua colaborează dezinteresat cu presa. d. însă. Ar fi. care fac jocul şefilor în speranţa că vor avea de câştigat în urma crizei (apreciindu-le fidelitatea. şefii. evită să răspundă la întrebările incomode şi la provocările jurnaliştilor. Relaţia jurnalist . fapt determinat de credibilitatea presei. trebuie să cunoască tacticele comunicatorilor în situaţiile de criză şi să ştie că. verificarea informaţiei survenite de la ele este absolut obligatorie. presa este văzută ca un factor de soluţionare a problemelor generate de criză. or. Jurnaliştii. în realitate. Această categorie de surse nu are intenţia să manipuleze. Excepţie fac doar subiecţii implicaţi în criză. în cele mai dese cazuri.negative reale ale situaţiei şi să-i manipuleze. de obicei. drept mulţumire. relatează despre aspectele dificile prin formulări de idei generale şi ambigue. în scopul evitării unor reacţii potenţiale nedorite ale societăţii. pun întotdeauna accentul pe latura pozitivă a situaţiei. c. aceştia: a. acceptă uşor să expună faptele şi să se dea cu părerea asupra situaţiei. b. însă o eroare a jurnaliştilor dacă ar crede „pe cuvânt de cinste” cele 35 . e. accentuează eforturile administraţiei primează rolul factorilor de decizie interni. îi vor promova în viitor). Ei sunt deschişi şi. Aşadar. din moment ce relaţiile surselor din această categorie cu presa poartă un caracter interesat. În opoziţie cu prima categorie. îşi formulează cu mare atenţie răspunsurile. scot în evidenţă valoarea deciziilor administraţiei (chiar dacă acestea.

experţii interni ai firmei. psihologici. Relaţia jurnalist – autorităţile de control şi factorii de decizie economici sau politici. Cunoştinţele lor despre situaţia firmei şi despre activităţile întreprinse de factorii de decizie interni pot contribui la întregirea ansamblului informativ al crizei. dat fiind faptul că este trecută prin trăirile lor personale şi prin viziunea lor asupra lucrurilor. aceşti experţi ar putea avea interese speciale şi atunci imparţialitatea lor poate să penduleze (lucru. sociali. jurnaliştii trebuie să înţeleagă că. Jurnaliştii trebuie să reţină că orice „sursă vie”. furnizează doar o copie a evenimentului. foarte greu de verificat). Informaţiile factuale furnizate de către autorităţile de control şi de factorii de decizie economici sau politici ne pot servi ca sursă de alternativă. ei sunt persoane publice. pentru a le confrunta cu cele furnizate de către purtătorii de cuvânt. pentru 36 . Şi aceasta pentru că informaţia expusă de ei are un caracter subiectiv. binecunoscute în domeniu. odată ce au fost angajaţi de firmă. Acest lucru determină necesitatea colectării informaţiilor din cât mai multe surse posibile şi confruntarea sau încrucişarea acestora în scopul conturării unei realităţi obiective a situaţiei de criză.afirmate de sursele respective. Iar opiniile şi comentariile lor asigură fiabilitatea informaţiei şi creşterea credibilităţii materialelor jurnalistice. chiar dacă este martor ocular. De obicei. economici etc. Perceperea personală a lucrurilor este influenţată de diverşi factori fiziologici. morali. şi sunt antrenaţi în gestionarea crizelor graţie competenţelor lor profesionale. de altfel. managerii. Cu toate acestea. Acest tip de surse poate fi încadrat în categoria experţilor. Jurnalistul care face un material analitic despre criză. Ei au legitimitatea de a interveni şi de a comunica în situaţiile de criză. nu şi originalul lui.

care pot produce panică în societate. Dacă este vorba despre o criză a unor organizaţii sau întreprinderi. Această relaţie pentru jurnalist este cea mai puţin productivă din perspectiva intereselor lui profesionale. Odată ce jurnalistul a pomenit în materialele sale despre hotărâri şi decizii ale demnitarilor.a nu fi manipulat. va evita să utilizeze doar opinia autorităţilor de control şi a factorilor de decizie economici sau politici. demnitarii foarte pasiv se încadrează în soluţionarea acesteia. antrenaţi în gestionarea crizei. este de datoria lui să urmărească gradul lor de realizare şi efectele acestora. al specialiştilor în relaţii cu publicul – reprezentanţi ai unei organizaţii afectate de criză. În fine. de obicei. în genere. Relaţia jurnalist – oficialităţi statale centrale şi locale. Într-o criză generală. În aceste situaţii. reprezentanţii administraţilor publice centrale şi locale încearcă să calmeze spiritele şi să liniştească atmosfera. jurnalistul poate să solicite opiniile şi interpretările unor experţi independenţi naţionali şi internaţionali. Pentru a se asigura că aprecierile acestora sunt obiective. Oricum. jurnaliştii trebuie să fie precauţi cu sursele oficiale de informare. evitând să expună situaţia reală. eforturile lor. 37 . comportamentul oficialităţilor statale este aproape similar cu cel al managerilor. care ameninţă existenţa sistemului. ea trebuie tratată din perspectiva dimensiunii crizei. purtătorilor de cuvânt. furnizând informaţii parţiale şi muşamalizând aspectele negative ale crize. să caute şi să găsească surse de alternativa. decizii şi declaraţii. care ar confirma sau infirma informaţia obţinută de la ei.. pot şifona imaginea puterii şi pot diminua credibilitatea indivizilor în capacitatea decizională a acestea. sunt doar la nivel de hotărâri. Comportamentul oficialităţilor va fi diferit în cazul în care criza afectează doar o organizaţie şi atunci când ea pune în pericol activitatea întregului sistem.

Or. Formând câmpul informaţional al crizei. intensitatea. instituţii sociale etc. practic întru totul. şi legitimează statutul mass-media de factor independent. în care satisfacerea necesităţilor informaţionale ale indivizilor sociali. care. de fapt. aşa precum: grupuri politice. deloc de neglijat. precum şi realizarea scopurilor acestora depinde. Graţie potenţialului său de a transmite concomitent aceleaşi mesaje unui auditoriu extins. presa determină viziunile indivizilor sociali şi modifică sau sugerează anumite modele de comportament în raport cu criza. sunt activităţi. Aceasta este o relaţie. Cu alte cuvinte. Alături de aspectul cantitativ al acompanierii mediatice. pronosticurile asupra consecinţelor potenţiale etc. Mass-media. Modul de abordare a crizei este o condiţie primară. O importanţă deosebită în redarea ansamblului crizei o are şi frecvenţa difuzării materialelor despre criză. îi revine un loc aparte. Potenţialul mass-media poate fi explicat nu atât prin influenţă directă a conţinutului său asupra auditoriului sau prin starea publicului. cu cât interesul individului faţă de mass-media este mai mare. Diagnosticarea crizei şi a factorilor care au generat-o. aprecierea cursului şi a mersului de dezvoltare a ei. forţa ei de influenţă este foarte mare. de această interdependenţă. ce influenţează parametrii crizei: dinamica. e necesar să vorbim şi despre aspectul calitativ.4. grupuri economice. durata. cât prin relaţia: public – sistem mass-media – sistem social. cu atât mai mare este şi dependenţa sa de informaţiile media38 . presa formează percepţia socială a crizei. în acest context. Moduri de raportare a mass-media la situaţiile de criză Declanşarea. care formează imaginea crizei. evoluţia şi consecinţele crizei sunt generate şi influenţate de mai mulţi factori. ce influenţează în mod direct evoluţia crizei.

Ele influenţează cunoştinţele. poate fi considerată ca o predispoziţie generală de a lua o anumită poziţie sau de a avea un anumit raţionament. contribuie la crearea curentelor de opinii. Atitudinea. opiniei de grup. din care se va putea măsura intensitatea sau forţa de convingere personală şi de angajare într-o acţiune corespunzătoare. mass-media creează premise pentru formarea sau modificarea opiniei individuale. sistematic şi în flux. modifică cursul evolutiv al crizei. susţine sociologul Andrei Novac. acţiune socială. iar acţiunea constituie mecanismul de transformare a unei stări de lucruri în alta. atitudinea mai mult sau mai puţin stabilă. sentimentele şi comportamentul lui şi.tice. 39 . Anume aici se manifestă primele posibilităţi ale jurnalismului de a influenţa situaţia de criză. Acest proces. cu un caracter sporit de analiză şi date operative. permanentă şi statornică este predispoziţia individului de a reacţiona întru-un anumit mod faţă de situaţia de criză Atitudinea publică socială. se transpune în acţiune. ce reprezintă complexe multiaspectuale şi interpretative şi care duc la formarea atitudinii publicului cititor faţă de problema luată în discuţie. putem vorbi despre presa ca: a) sursă de crize potenţiale. duce la apariţia şi formarea interesului publicului cititor faţă de evenimentul reflectat. Astfel. Astfel. nu de puţine ori. de a reacţiona printr-un anumit tip de comportament. Influenţând fiecare persoană în parte. de colectiv şi în fine – a opiniei publice. astfel. deosebim mai multe tipuri de implicaţii mediatice în evoluţia crizei. la un moment dat. Aşadar. După efectele activităţii mass-media. generată indirect de mass-media. Procesul de influenţare asupra auditoriului structural poate fi divizat în două părţi: informativ şi analitic. Prima treaptă presupune apariţia frecventă în presă a mesajelor informative despre criză. A doua treaptă presupune punerea în circuit a mesajelor de opinie.

„tabu” sau uitate de toţi. Subiectele investigate sunt actuale şi prezintă interes general. care se pot transforma în acţiuni sociale de amploare. descoperind subiecte noi. iar consecinţele lor pot fi devastatoare. Minimalizarea informaţiei cu privire la o situaţie excepţională sau extremală.b) spaţiu de amplificare a crizelor. fie şi grave. Perceperea conflictelor. Presa – sursă de crize potenţiale. de asemenea poate genera o criză socială. susţine că delictul de informaţie 40 . care nu se încadrează în conceptul de criză. Astfel. Tocmai din aceste considerente. chiar generând. comunicarea jurnalistică provoacă reacţii ale populaţiei. Frecvenţa intensă a materialelor şi caracterul alarmant al mesajelor sunt factori ce pot stimula apariţia crizelor. pot schimba agenda discuţiilor sociale. punând în circuitul informaţional subiecte de acest fel. capabile să afecteze activitatea unui sistem şi să provoace o criză. unele accidente. o criză. în fine. probleme. Mihail Melnicov. care. probleme. Or. Caracterul autonom al jurnalismului oferă posibilităţi investigatorii complexe pentru angajaţii mass-media. un rol deosebit îi revine investigaţiei jurnalistice. ce abordează. sunt etichetate de jurnalişti drept situaţii de criză. O altă formă de generare a crizelor este maximalizarea informaţiei. de către public drept crize poate genera reacţii inadecvate şi distorsiona bunul mers al lucrurilor. Activitatea jurnalistică nu se reduce doar la reflectarea evenimentelor şi a întâmplărilor vizibile din realitatea înconjurătoare. În acest context. analist al Centrului pentru Jurnalism Extrem al Uniunii Jurnaliştilor din Rusia. incidente. de obicei. investigaţia de presă este segmentul de jurnalism cu cel mai mare potenţial de generare a crizelor. pe care autorităţile sau factorii de decizie încearcă să le dosească. dat fiind faptul că au un impact potenţial asupra siguranţei populaţiei. c) instrument de gestiune a crizelor.

mai ales. la fel. Acest lucru conduce la perceperi diferite ale situaţiei şi la reacţii diferite care. care reflectă realitatea în mod diferit. Unghiurile diferite de abordare creează produse informaţionale. la apariţia crizei. la confruntări crude şi. În acest context. să reflecte evenimentul ca pe ceva independent şi izolat sau ca pe un element al unui tot întreg. După O. de asemenea. Lerbinger. să-l menţină sau să calmeze spiritele. Or. astfel. Presa poate. de datoria jurnalistului este să aleagă unghiul de abordare optimal. din contra. Unghiul de abordare în situaţiile de criză este factorul. în fine. care cel mai mult influenţează percepţiile auditoriului.sau dezinformarea activă şi intenţionată a societăţii cu privire la gravitatea pericolului problemei duce la deteriorarea acută a situaţiei. nu fac altceva decât că contribuie în mod direct la escaladarea crizei. influenţează dimensiunile şi intensitatea crizei. ci. utilizează aceste procedee. Presa – spaţiu de amplificare a crizelor. precum şi după lungimea articolelor sau timpul alocat în emisiunile radiofonice şi televizate. 41 . după Mihail Melnicov. în fine. în acest caz. escaladând. cu vrere sau fără ea. încât să nu perturbeze echilibrul social. criza. pagină sau în deschiderea jurnalelor de ştiri. Amploarea unei crize frecvent se măsoară după mărimea titlurilor. poate determina valuri de reacţii. Dacă jurnaliştii. astfel. poziţionarea informaţiilor în ziar. fapt care. să pună corect accentele logice. va duce la creşterea tensiunii. să aleagă un limbaj adecvat. să chibzuiască bine asupra mesajului implicit. presa contribuie la agravarea percepţiilor asupra unei crize prin repetarea informaţiilor şi. ulterior. Mediatizarea zvonurilor neîntemeiate şi provocările persuasive. prin hiperbolizarea lor. pot amplifice dimensiunile crizei. reacţiile societăţii civile şi a statului vor fi inadecvate. De menţionat că implicitul în materialele de presă despre criză.

de altfel. un standard aplicabil în orice situaţie. între care: a) preistoria crizei (factorii ce au generat-o. colectivul etc. cât şi reacţiile şi acţiunile factorilor de decizie în gestionarea directă a crizei. însă. ci un lucru pe care jurnalistul îl face ori de câte ori se confruntă cu loialităţi. departamentele. Activitatea presei de gestionare a crizelor presupune formularea realistă a situaţiei. Pentru a reacţiona adecvat. priorităţi şi valori care întră în conflict unele cu altele – situaţii. Or. hotărârile şi măsurile întreprinse de factorii de decizie. direct şi indirect. 42 . oamenii trebuie să fie informaţi corect. filialele ei. specifice şi crizelor. Responsabilitatea socială nu este o mostră. Mediatizarea acestor aspecte. atitudinea şi acţiunile oficialităţilor etc. evaluarea corectă a evoluţiei. e) baza normativă. în mare parte. b) subiecţii implicaţi în criză. de criză. atât percepţiile auditoriului. trebuie făcută cu mult calm şi responsabilitate. c) segmentele societăţii care pot avea de suferit de pe urma declanşării acestei crizei. aprecierea obiectivă a deciziilor şi analiza obiectivă a consecinţelor potenţiale ale crizei.Presa – instrument de gestiune a crizelor. Calitatea produsului informaţional în perioadele de criză este forte importantă. pe orizontală şi pe verticală (administraţia organizaţiei. d) situaţia reală la moment (resursele crizei.). acţiunile celor afectaţi. Iar pentru aceasta mass-media va acorda atenţie şi va mediatiza mai multe aspecte. De ea depinde. acompanierea informaţională obiectivă şi corectă creează premise reale pentru reglementarea şi soluţionarea crizei. contextul în care s-a produs).). f) daunele de moment şi consecinţele de viitor.

instituţiile de presă trebuie să-şi revadă politica editorială. deciziilor şi acţiunilor părţilor implicate în criză. în serviciul consumatorului de informaţie. să ţină cont de efectele potenţiale ale scriiturii de presă şi de consecinţele ei posibile asupra publicului. Obligaţia profesională a jurnaliştilor în procesul de reflectare a crizelor este de a spune adevărul. minimalizarea daunelor este un obiectiv primordial al jurnalismului de calitate în perioadele de criză. Or. ei sunt obligaţi să-şi asume răspundere pentru consecinţele muncii lor. e) promovarea zvonurilor şi problemelor inexistente. Adevărul este sacru.Principiul de bază al jurnalismului în situaţiile de criză este păstrarea echilibrului între un obiectivism posibil şi un inevitabil subiectivism. b) prezentarea neveridică a factorilor. Gravitatea situaţiei poate fi frumos şi estetic ilustrată fără a apela la cele mai sângeroase cadre. Gestionarea potrivită a crizelor poate fi compromisă dacă instituţiile mediatice admit: a) prezentarea fragmentată şi unilaterală a situaţiei. iar deciziile şi acţiunile jurnaliştilor trebuie să provină din angajamentele acestora de a se afla. d) reflectarea selectivă a iniţiativelor. 43 . iar jurnaliştii – comportamentul profesional întru ajustarea acestora la cele mai înalte standarde informaţionale. obiectiv şi imparţial. În acest context. alarmantă şi în exclusivitate negativă a consecinţelor potenţiale ale crizei. ce au declanşat criza şi a părţilor implicate şi afectate de ea. el nu poate fi ascuns sau muşamalizat. dar există mai multe posibilităţi de prezentare mediatică a acestui adevăr. c) tratarea eronată a etapelor crizei. Astfel. pentru o gestionarea corectă a crizei. f) prezentarea pesimistă.

Bucureşti: Editura C. 2006. Thierry. 2004. 8.org/ceecis/UNICEF Manual ENGLIS FINAL. www. Chişinău: CCRE Presa. 2005. Libaert. Mark. Ghid destinat beneficiarilor IREXCPP. Beck. 2.pdf (versiune în limba engleză). Grigoryan. 2007.unicef. H. 4.. http://www. Pasat. Chişinău: Centrul Independent de Jurnalism. UNICEF. Viorel. 2005. Despre jurnalişti aşa cum sunt. Bazele relaţiilor cu mass-media. THOMSON FOUNDATION. UNICEF Handbook.pdf (versiune în limba rusă) 44 . oricând şi oriunde. Chişinău: Vector. 2003. Comunicarea de criză. Ana. Jurnalistul între datorie şi conflict. Mihai. 7. 5. Mass-media şi oficialităţile: între legături primejdioase şi normalitate. Toleranţa politică şi etnică din perspectiva mediatică. The Art of Managing Communication in a Crisis. Secretele comunicării: cum să comunici cu oricine.unicef.. 3.Lecturi recomandate 1. 2008.org/ceecis/UNICEF manual communication russian. Comitetul pentru Libertatea Presei. King. Chişinău: CCRE. 6. Chişinău. Guzun. Amaltea. Cibotaru. Centrul de Jurnalism Extrem. 2008. Larry. Manual de jurnalism.

Acest tip de jurnalism primează responsabilitatea jurnaliştilor pentru impactul şi efectele relatărilor lor. incompetentă etc. complicând şi mai mult starea de lucruri deja existentă. astfel. echilibrată. Responsabilitatea socială ca valoare de judecată este primordială în procesul de luare a deciziilor. Jurnaliştii pot influenţa evoluţia crizelor prin formarea indirectă a atitudinii şi a comportamentului individului social faţă de aceste fenomene. diminua reacţiile negative. O mediatizare unilaterală. părtinitoare. poate contribui la soluţionarea acestor crize. poate provoca reacţii neadecvate ale publicului. De faptul cum ei reflectă realitatea. dacă problemele se 45 . în fine. unghiul de abordare şi accentele logice pe care le pun aceştia în articole şi determină atitudinea societăţii faţă de problema pusă în discuţie. tocmai modalitatea de reflectare. or. care pot genera noi conflicte. „la rece” poate calma spiritele. agresivă. mai ales în situaţiile de criză. Standarde de reflectare a crizelor Obligativitatea prezumtivă a cunoaşterii strategiilor de reflectare a crizelor derivă din abordarea de principiu a jurnalismului în situaţii de criză. depinde dacă conflictele se vor escalada sau se vor atenua. crea condiţii pentru dialogul social şi.Tema 3 STRATEGII PROFESIONALE DE ABORDARE A CRIZEI Standarde de reflectare a crizelor Formă şi conţinut jurnalistic în situaţiile de criză Managementul strategic al instituţiei de presă Strategii de acompaniere mediatică a crizelor 1. Şi din contra. reflectarea argumentată.

deseori neîntemeiate. care stabileşte modelul de comportament profesional al jurnaliştilor. deşi se află sub presiunea timpului. în general. De aceea. devine clară şi prioritară anume în situaţiile de criză. Or. când judecăţile de valoare nu derivă direct din principiile normative. va creşte sau va scade în intensitate. care ar depista aplicaţiile şi implicaţiile sociale ale acestora din perspectiva efectelor scriiturii lor de presă. care pot urgenta alterarea situaţiei de moment. să confirme sau să infirme zvonurile. generează diverse zvonuri. dar şi de interesul şi aşteptările societăţii. Semnificaţia responsabilităţii sociale a instituţiilor mass-media. De datoria jurnalistului este să înlăture incertitudinile. direct sau tangenţial. să explice 46 .vor acutiza sau se vor diminua. dar foarte consistent în fapte jurnalistice variabile şi situaţive. prelucrarea mediatică a informaţiei trebuie să fie foarte riguros adaptată la fazele crizei. responsabilitatea lor primară se referă nu atât la informaţiile selectate şi puse în circuit (procesul de selectare a evenimentelor se realizează în baza valorii sociale şi a utilităţii faptelor jurnalistice. Jurnaliştii în timpul crizei. să dezmintă bârfele. pe de o parte. ci la modalitatea de reflectare a evenimentelor generate de criză sau a acelor care influenţează. Este vorba de un orizon pe termen scurt. Dezbaterea asupra problemelor cu care se confruntă jurnaliştii ce activează în situaţii de criză este fundamentală şi impune o analiză critică. iar pe de alta – de interesul auditoriului). De aceea. ci reprezintă un conglomerat de obligaţii asumate faţă de anumite segmente ale societăţii. criza în cauză. tocmai acest lucru este decisiv în alegerea formei de expunere a materialului jurnalistic. dictată de situaţia de urgenţă. trebuie să-şi păstreze capacitatea de a alege şi de a sistematiza materialul factologic colectat în funcţie de valoarea socială şi utilitatea faptului ziaristic. caracterizată prin vacuumul informaţional şi incertitudinea cunoaşterii. dacă criza. Etapa iniţială a crizei.

astfel. Oricum. În acest scop. datorită faptului că solicită utilizarea termenilor de specialitate.. „traducerea din română în română” este obligatorie. crizele de origine tehnică şi tehnologică sunt cele mai dificile de reflectat. Furnizarea de informaţii generale nu este suficientă. astfel. Caracterul incitant şi intrigant al mesajelor nu e cea mai bună tactică de mediatizare a crizelor. expus într-un limbaj pe înţelesul tuturor. Din această perspectivă. iar pe de alta. certă. lizibilă etc. pe de o parte. publicului. ofensiv. fără senzaţionalism. Lizibilitatea înseamnă claritatea mesajului. respectiv. c) dimensiunea mesajului. Informarea. isteric. Reacţiile societăţii la astfel de materiale pot fi imprevizibile. greu interpretabili de publicul larg. neutru. Etalarea competenţelor jurnalistului în domeniul reflectat poate afecta esenţial înţelegerea mesajului şi efectele materialului de presă. formând. să le expună echidistant. care întotdeauna amplifică tensiunile deja existente. jurnaliştii vor acorda atenţie la: a) tonul mesajului (anemic. în cunoştinţă de cauză. Informaţiile generale. echilibrat). trebuie să fie corectă: obiectivă. Jurnalistul trebuie să manifeste înţelegere umană a situaţiei şi să selecteze faptele. expuse superficial şi prost argumentate (aici argumentarea însemnă prezentarea diverselor puncte de vedere) pot genera zvonuri şi presupuneri. pentru că nu permite pătrunderea în esenţa situaţiei. factorilor de decizie să reacţioneze adecvat. În acest context. b) caracterul mesajului (alarmant. Prima etapă a crizei corespunde mai întâi funcţiei în sine a jurnalismului – cea de supraveghere a mediului înconjurător şi aici un rol deosebit îi revine jurnalismului de informare. imaginea reală a crizei.). 47 . imparţială. calmant etc. lizibilitatea poate fi mai uşor asigurată de forma expunerii decât de conţinutul mesajului. d) lizibilitatea mesajului. încât să permită. emotiv. necunoscuţi şi.realitatea.

Jurnaliştii au misiunea să analizeze situaţia creată. imaginile întăresc puterea cuvântului şi accelerează înţelegerea mesajelor jurnalistice. nu este îndeajuns doar confruntarea faptelor şi a factorilor. De menţionat faptul că materialele analitice nu sunt o excepţie la prima etapă a crizei. graficele etc. activitatea de bază a jurnalistului la etapa a doua este cea analitică. decizii. Datorită valorii lor simbolice. dar ele apar mai rar şi se referă.. diagramele. pentru ca un articol analitic să aibă efectul scontat. să aprecieze deciziile etc. Sistematizarea şi ierarhizarea corectă a informaţiei. iar pentru aceasta. Efectele scriiturii de presă pot creşte datorită utilizării iconografiei. acţiuni generate de criză sau capabile să modifice criza. Fotografiile. Mai mult. echilibrate şi interesante pot provoca reacţii capabile să schimbe radical starea de lucruri din 48 . ci şi punerea lor într-un context adecvat. descrierea clară. Or. între cea actuală şi cea secundară. Articolele analitice inteligente. iar pentru aceasta. evenimente. Materialele cu caracter informativ sunt puse în circuit doar dacă apar situaţii noi. la etapa pre-criză şi anume la factorii declanşatori şi la motivele acestora. laconică şi pe interesul auditoriului – toate luate împreună şi formează formula succesului în jurnalismul analitic. să interpreteze faptele şi activităţile întreprinse. să prezinte opinii diverse. Totuşi. de obicei. Etapa a doua a crizei necesită un altfel de tratament mediatic decât prima. la etapa iniţială (faza incipientă a crizei) jurnalismul de informare este forma optimală de comunicare. conferă o credibilitate mai mare textului. imaginile. jurnalistul trebuie să facă distincţie între informaţia valoroasă şi cea de mâna a doua.e) vizualizarea. ei trebuie să însuşească întreg spectru de genuri jurnalistice. A sta cu ochii pe criză şi a semnala despre orice „cotitură” nouă este o datorie profesională a jurnaliştilor. Totuşi. ajută la sistematizarea informaţiei receptate şi asigură calitatea percepţiilor sociale ale crizei.

loc. Este vorba, întâi de toate, de articolele de investigaţie, or, cum deja s-a mai menţionat, criza este o oportunitate pentru jurnalişti, căci ea le oferă posibilitatea de a deschide o investigaţie de presă, de a scoate la suprafaţă aspectele ascunse, de a demasca pe vinovaţi etc. Articolele analitice apar în urma producerii evenimentelor din care este formată criza, evenimente care, însă, au un potenţial real de a influenţa sau de a schimba situaţia. Ele pot fi realizate, anticipând lucrurile, şi reprezintă pronosticuri asupra evoluţiei, impactului, efectelor şi a consecinţelor potenţiale ale crizei. Jurnalistul armean Mark Grigoryan susţine că autorul de articole analitice trebuie să realizeze următoarele obiective: a) Elucidarea cauzelor şi a consecinţelor unui eveniment (de ce s-a produs şi ce va urma în cel mai apropiat timp); b) Stabilirea interconexiunilor dintre diferite evenimente (în ce mod şi cum se desfăşoară criza); c) Interpretarea evenimentului (determinarea semnificaţiei şi importanţei evenimentelor în contextul general al crizei); d) Formularea unui pronostic (prefigurarea posibilelor evoluţii ale evenimentelor (diverse variante de desfăşurare) şi consecinţele pe care le implică pentru situaţia de criză. Un rol aparte în comunicarea jurnalistică în situaţii de criză revine comentariilor, care, spre deosebire de articolele de analiză, prezintă doar un singur punct de vedere, o singură poziţie. Este viziunea proprie a cuiva asupra situaţiei luate în discuţie. Aici, atenţie! Nu este vorba de abordarea unilaterală a situaţiei şi prezentarea viziunii doar a unuia dintre subiecţii implicaţi în criză, ci de prezentarea opiniei personale a unor persoane competente, experţi, factori de decizie externi etc. Comentariile sunt subiective, iar responsabilitatea pentru mesajul comentariului îi revine, în exclusivitate, autorului.
49

Cea de-a treia etapă, din perspectiva acoperirii mediatice, se deosebeşte substanţial atât de prima, cât şi de a doua etapă. Dacă la prima etapă sunt mai eficiente şi mai „cotabile” materialele informative, iar la a doua – cele analitice, atunci la etapa a treia putem vorbi despre o „egalitate” a genurilor. Fapt ce reiese din obiectivele pe care şi le propun jurnaliştii să le realizeze la finalul unei crize. Două sunt obiectivele primare: 1. a analiza consecinţele şi măsurile întreprinse întru ameliorarea acestora (lucru ce se realizează prin intermediul jurnalismului de opinie); 2. a ţine în vizor şi a informa auditoriul cum decurge procesul de ameliorare a crizei (lucru ce se realizează prin intermediul jurnalismului de informare). Diferenţa constă doar în obiectul de cercetare/abordare al jurnaliştilor. Dacă în timpul crizei jurnaliştii urmăreau evoluţia crizei, informând şi analizând cele mai elocvente manifestări ale ei, la finele crizei materialul investigat reprezintă consecinţele acesteia şi măsurile de ameliorare a situaţiei post-criză. Tratarea mediatică a crizei are la bază câteva principii, între care: Rapiditatea. Rapiditatea de reacţie este un factor decisiv în abordarea crizei, or ea le oferă, atât societăţii, cât şi factorilor de decizie, posibilităţi de a reacţiona prompt. Mai mult, exclusivitatea informaţiei întregeşte şi imaginea instituţională a publicaţiei. Aparent, a reacţiona rapid în timpul crizelor este un scop în sine al jurnalistului. Dar nu e tocmai aşa, pentru că din lipsă de timp, jurnaliştii deseori transmit informaţii neverificate, care nu corespund realităţii. Şi atunci, buna intenţie a jurnalistului se transformă într-un rău social, or o informaţiei eronată poate genera noi conflicte, dar şi afecta reputaţia instituţiei. De aceea, scopul în sine a comunicării mediatice în situaţii de criză este transmiterea rapidă a informaţiei verificate.
50

Personalizarea. Regulă jurnaliştilor de la France Soir (impusă de Pierre Layareff): „Ideile trebuiesc trecute prin fapte, iar faptele prin oameni”, se potriveşte tocmai bine jurnalismului în situaţiile de criză. Întâi de toate, pentru că publicul are nevoie şi trebuie să ştie cine sunt actorii crizei, asupra cui ea poate influenţa, cine se face responsabil sau cine este mandatat pentru a gestiona această criză. Apoi, pentru că, evenimentul personalizat, prin caracterul său emotiv, este mai atractiv, se traduce şi se memorizează mai bine, iar caracterul emotiv sporeşte efectul de atracţie şi de identificare. Alarmismul. Alarmismul nu e binevenit în orice situaţie şi nici la toate etapele crizei. A bate alarma doar pentru a spori interesul cititorului şi, respectiv, impactul materialului, înseamnă a contribui la escaladarea crizei – lucru absolut inadmisibil. Necesitatea alarmismului se impune în anumite cazuri, între care: a) când există premise reale de declanşare a crizei, iar factorii de decizie neagă acest lucru; b) când criza este în fază incipientă, dar factorii de decizie nu vor să recunoască existenţa ei; c) când criza este în desfăşurarea, iar factorii de decizie nu întreprind nimic; d) când nu se trasează strategii corecte de soluţionare a crizei; e) când cu se execută corect deciziile de ameliorare; f) când nu se gestionează corect resursele financiare alocate pentru soluţionarea consecinţelor crizei. Simplificarea. Rolul jurnalistului în situaţiile de criză este să pună în circuitul informaţional materiale clare, pe înţelesul tuturor. Acest lucru, uneori impune necesitatea de a simplifica comunicatele parvenite din sursele oficiale sau de la factorii interni de decizie şi să le dea o formă accesibilă pentru marele public. Pentru că publicul caută repere simple, jurnaliştii trebuie să traducă în
51

termeni accesibili informaţiile referitoare la subiect. Apoi, ei trebuie să-şi asume responsabilitatea pentru ierarhizarea, care se face în baza utilităţii sociale, a interpretărilor, opiniilor şi hotărârilor cu privire la criză, or, publicul nu este satisfăcut de simpla expunere a controverselor ştiinţifice sau decizionale existente la moment. Nota bene! Simplificarea nu se referă la informaţia factuală, ci la modalitatea de prezentare a acesteia şi la contextul în care ea este pusă. Indiferent ce vrea să influenţeze jurnalistul, raţiunea sau sentimentele/emoţiile cititorului, el trebuie să promoveze un adevăr eminamente pozitivist al faptelor, bazat, în exclusivitate, pe principiile deontologice. Jurnaliştii în situaţiile de criză nu joacă rolul doar a unei simple oglinzi, care redă întocmai originalul evenimentului. Pentru că ei încearcă să desprindă dincolo de întâmplare, să pătrundă în esenţă, să înţeleagă semnificaţia şi să prognozeze consecinţele crizei. În acest context, implicarea jurnaliştilor în eveniment, la nivel de cercetare a lui, şi pentru a trage anumite concluzii, este evidentă. Existenţa unei game largi de modele de comportament conferă jurnaliştilor un grad înalt de libertate în abordarea crizei. Întrebarea firească este, în această ordine de idei, care-i modelul optimal de comportament în situaţiile de criză, cum trebuie să se manifeste jurnalistul: ca un arbitru sau ca un judecător, care sunt limitele influenţei pozitive a jurnaliştilor etc. Un răspuns univoc puţin probabil că există. Totul depinde de situaţiile reale, de acţiunile actorilor implicaţi în criză, de atitudinea societăţii, dar şi de poziţia autorului. Cert e faptul că doar un tratament etic şi responsabil poate stabili acel hotar, după care încep urmările negative ale influenţei presei asupra crizei şi până unde jurnalistul are voie să acţioneze. Mihail Melnicov, analist al Centrului pentru Jurnalism Extrem al Uniunii Jurnaliştilor din Rusia, susţine că fenomenul „poziţie de autor” poate contribui atât la amplificarea,
52

lipsa stereotipurilor. indicarea. 2. care se succed. cu utilizarea surselor alternative (fundal istoric).cât şi la deescaladarea conflictului şi propune un model pozitiv (ideal) al tratamentului mediatic. atitudinea şi comportamentul şi acţiunile sociale ale acestuia. Conţinutul (informaţia factuală). susţinerea tehnologiilor sociale de reducere. d) retrospectiva deplină a crizei. reflectarea) factorilor şi a problemelor ce au declanşat criza. şi determină cunoştinţele. Specificitatea comunicării mediatice în situaţii de criză impune jurnalistul să adopte tactici aparte pentru fiecare caz în parte şi să asigure o concordanţă optimală între formă şi conţinut. referitoare la conţinutul materialelor de presă. f) prezentarea tuturor iniţiativelor reale existente şi a paşilor pentru reglementarea crizei. Formă şi conţinut jurnalistic în situaţiile de criză Deciziile jurnalistului. pun jurnalistul în situaţia de a alege ce merită mai mult şi în primul rând să ajungă la public. Caracterul multidimensional al crizei şi noianul de evenimente. modelul ideal presupune: a) prezentarea (descrierea. e) informarea corectă şi deplină despre evenimentele ce formează criza sau despre cele ce apar ca urmare a crizei. deformat sau înlocuit prin comentarii. sunt foarte importante şi de aceea trebuie să fie şi responsabile. Şi aceasta pentru 53 . în linii mari. indiferent de scopurile jurnaliştilor. Pentru că tocmai ceea ce ajunge la public. nu poate fi ciopârţit. b) reflectarea realistă a evoluţiei (descrierea consistenţă şi evaluarea corectă a tuturor etapelor crizei). atenuare a crizei. Raportat la criză. c) prezentarea obiectivă a subiecţilor implicaţi în criză.

iar dacă se observă 54 . prin materialul şi sursele pe care le folosesc sau le omit. întotdeauna vor aduce claritate în situaţia de criză. reporterii – prin limbaj. pentru că prezenţa lui poate provoca neînţelegeri şi reacţii neadecvate din partea societăţii. dar bine camuflate şi care au menirea de a manipula) şi cele neintenţionate. pe aceleaşi căi: ziarele – prin modul de prezentare. mesajul jurnalistic va avea un caracter neutru. Astfel. a societăţii. pentru că ele contaminează şi deformează nucleul informaţiei. după David Randall. ca oricare alt cetăţean. Comentariile şi „poziţia de autor” tocmai că constituie „călcâiul lui Ahile” a comunicării jurnalistice în criză. care trebuie să fie autonom. Dacă situaţia decurge.că faptele sunt sacre. O problemă gravă a comunicării jurnalistice în situaţiile de criză o reprezintă comentariile ascunse (intenţionate. Caracterul conţinutului materialelor jurnalistice este influenţat de situaţia reală. iar pe de alta. competenţa profesională şi cunoştinţele profunde despre subiect sunt definitorii în realizarea unui comentariu de calitate. şi reiese din înţelegerea umană (a acestei situaţii). Comentariile intenţionate. iar comentariile – libere. mai mult sau mai puţin. corect constant. Este inadmisibil ca jurnalistul să încerce să exprime judecăţi de valori şi să promoveze opinii prin asemenea procedee. fapt care poate afecta grav percepţiile auditoriului. Comentariile cu caracterul clandestin. are dreptul şi poate să se dea cu opinia asupra lucrurilor. care vor agrava şi mai mult situaţia de criză. evident şi. pe de o parte a jurnaliştilor. separat de informaţie. Jurnalismul informativ în situaţiile de criză exclude totalmente orice tip de comentariu. prin juxtapunerea elementelor şi prin selecţia subiectelor sau a limbajului titlurilor. Fiecare jurnalist. realizate de un bun jurnalist. desigur. dar care se insinuează în materialele informative. concretă. duc la acelaşi rezultat.

accentele logice şi limbajul materialelor. furtuni etc. .grave abateri. cât şi a spectrului de acţiune. Tonalitatea materialului de presă poate amplifica sau atenua stările psihice şi percepţiile indivizilor sociali generate de criză.accentuarea situaţiilor de panică. influenţează tonalitatea mesajului jurnalistic în ansamblu. iar reacţiile lor sunt disproporţionate. iar unul calmant. Stările de suflet şi reacţiile generale ale indivizilor îi vor determina pe jurnalişti să aleagă tonul expunerii. Caracterul scriiturii de presă mai depinde şi de genul jurnalistic în care este realizată aceasta. . s-o deescaladeze. Printre factorii amplificatori putem menţiona: . Jurnaliştii vor acorda o atenţie deosebită şi tonului în care se va expune problema. declanşate de natură: cutremure. de asemenea. diminuează impactul psihologic al materialului jurnalistic asupra auditoriului. atât din perspectiva dimensiunii. . inundaţii. 55 . din contra. un ton isteric poate escalada criza. din contra. Caracterul emotiv al relatărilor este frecvent utilizat în situaţiile de criză. atunci va purta un caracter combativ. şi are menirea să mobilizeze societatea pentru a se încadra (direct prin activităţi de ajutorare la faţa locului sau indirect prin donaţii de bani şi obiecte pentru sinistraţi) în procesul de lichidare a consecinţelor crizei.descrierea stărilor psihice demoralizatoare (persoane disperate sau foarte agresive).discreditarea deciziilor şi a măsurilor orientate spre lichidarea consecinţelor. E ştiut faptul că atitudinea oamenilor în perioadele de criză faţă de diverse evenimente pendulează între fatalismul legat de neputinţă şi reacţiile brutale generate de frică. or. Numeroşi sunt factorii care intensifică sau. alunecări de teren.descrierea măsurilor de ameliorare drept neorganizate. Titlurile.

descrierea situaţiei prin elemente.descrierea sarcastică.accentuarea nesiguranţei. bunurilor deteriorate sau devastate etc. care generează conflictul de interese.accentuarea pronosticurilor pozitive. Printre factorii diminuatori putem menţiona: . . . .accentuarea măsurilor eficiente. . violente (demonstrarea răniţilor.accentuarea măsurilor eficiente. negative.pronosticuri. . .accentuarea măsurilor de susţinere a persoanelor afectate atât din partea statului. de a gestiona criza. .discreditarea eforturilor echipelor de salvatori sau a persoanelor implicate în activităţile de lichidare.mediatizarea actelor de eroism. cât şi a societăţii civile. care apare în procesul de media56 . . Conflictul de interese. . Jurnalistul care abordează situaţiile de criză deseori se pomeneşte între două constrângeri contradictorii: una de origine deontologică. preponderent.haotice şi ineficiente. fricii şi a lipsei de protecţie. .descrierea dialogului social. în exclusivitate.accentuarea incapacităţii factorilor de decizie. întreprinse de factorii de decizie interni.). cadavrelor. iar alta – de origine morală. . . .mediatizarea actelor de caritate.descrierea solidarităţii dinte oameni. . cu umor. a situaţiilor în care se pomenesc persoanele afectate de criză.prezentarea hotărârilor şi deciziilor constructive de ameliorare a crizei.accentuarea poziţiei civice a indivizilor sociali. întreprinse de către oficialităţi. interni şi externi. .

direct sau tangenţial. Alegerea genului jurnalistic este determinat de caracterul şi de amploarea evenimentului. poate fi cel mai grav obstacol în calea realizării unui produs de calitate. ce s-a produs recent. Regulă în cauză trebuie respectată în orice situaţie. or. Un eveniment nou. Dacă dimensiunile evenimentului (el este extins în timp şi în spaţiu) sunt impunătoare. Acompanierea mediatică prin materiale interpretative şi de opinie se admite şi în cazul în care evenimentul implică. Cum trebuie să procedeze jurnalistul atunci când. dar important este faptul ca jurnalistul să conştientizeze specificitatea jurnalismul în situaţiile de criză şi puterea acestuia de a schimba starea de lucruri în rău sau în bine. ea este un criteriu de bază al jurnalismului de calitate în situaţiile de criză. iar. necesităţile şi intereselor sociale ale indivizilor fiind în acest context determinante. rigorile profesionale îi impun să reflecte adevărului în toată amploarea lui.tizare a crizelor foarte frecvent. un număr mare de cetăţeni. deci. Decizia privitor la importanţa respectării normelor profesionale sau a celor etice este prerogativa exclusivă a jurnalistului. el poate 57 . se trece la o abordare analitică a acestuia. iar importanţa acestuia este deosebită. Dacă jurnalistul ştie din timp când şi unde se va produce evenimentul. iar conştiinţa şi intuiţia personală îi spun că această informaţie poate să nu corespundă întru totul realităţii şi. el trebuie să minimalizeze daunele? Sau atunci când redactorul îi cere să transmită cât mai repede informaţia ca să-şi păstreze caracterul exclusiv. ireversibile şi ireparabile. urmează să fie reflectat într-o ştire. Expresia produsului mediatic în perioadele de criză nu este mai puţin importanţă decât conţinutul acestuia. principiile etico-morale îi sugerează că în situaţia în care adevărul poate genera nişte procese distructive. aici nu există „reţete” unice. pe de alta. pe de o pare. trebuie să mai fie verificată? Din păcate.

alege între o ştire sau un reportaj. În situaţiile de criză valoarea fotografiei creşte considerabil. însă trebuie să ia în calcul calităţile evenimentului. în mod obligatoriu. Indiferent de forma sa. Nu sunt. în nici un caz. anumite restricţii privitor la conţinutul fotografiilor. căutate şi eficiente în comunicarea jurnalistică de criză. Colajele foto sunt mai puţin deranjante. dar şi resursele de care dispune ziarul. 58 . eliberează textul de explicaţii foarte lungi. care vine să întregească mesajul despre criză şi să-i asigure un impact sporit. cu atât şansele lui de a fi plasat pe prima pagină vor creşte. vor fi utilizate în cazuri excepţionale şi. Nu poţi reda un adevăr. care pot provoca panică. pe prima pagină. însă. Întru diminuarea efectelor negative. să fie indicat faptul că cititorii au în faţă un colaj. care conferă credibilitate şi asigură efectul prezenţei cititorului la eveniment. focalizează atenţia şi atrage cititorii. frică sau agresivitate. ce reprezintă scene de violenţă. De obicei. încât poate să înlocuiască textul. chiar dacă noua imagine exprimă esenţa unei situaţii concrete. Există. Pozele cu cadavre. Un element de bază al textului jurnalistic este şi fotografia. rare cazurile în care imaginea este atât de sugestivă. dar nu o fotografie reală. trebuie evitată publicarea fotografiilor. însă. Nimic nu poate scuza jurnalistul care a trucat fotografia de dragul efectelor. cu cât materialul va fi mai actual. mai ales cele ce se află într-o stare care poate provoca oroare. Fotojurnalismul în situaţiile de criză a devenit o modalitate autonomă de reflectare a realităţii. folosind ca tactică de realizare minciuna. Şi aceasta pentru că fotografia măreşte impresia de ubicuitate. mai interesant. dar în timpul crizelor ele trebuie să fie utilizate cu multă zgârcenie şi. sunt interzise mistificările vizuale. Reportajele fotografice-gen „no comment” sunt foarte apreciate. mai argumentat. fotografia de presă se consideră un element constitutiv al textului. Întâi de toate.

Cu toate că Dicţionarul Explicativ al limbii române prezintă criza drept: „Parte componentă a artei militare. De menţionat faptul că actualul cuvânt „strategie” are la bază conotaţia renascentistă a vechiului termen. Concepută iniţial ca un termen specializat. obţine un caracter universal. care se ocupă cu problemele pregă- 59 . Astfel. Conotaţia respectivă a termenului a fost folosită şi de către istoricii antici Tucudide şi Xenofon şi de către împăratul roman Cezar. În evul mediu (secolele XV-XVI) se atestă o conotaţie nouă a termenului „strategie”. în antichitatea greacă. Managementul strategic al instituţiei de presă Analiza evoluţiei cuvântului „strategie” scoate în evidenţă multiplele lui sensuri. militar. Ulterior (cca 400-500 ÎH). în urmă cu circa 2500 de ani cu sensul de „artă a războiului”. fiind utilizată cu succes în toate domeniile vieţii sociale.3. Evoluţia semantică a contribuit la modificarea sensului cuvântului. ulterior. generate de perioada istorică şi de specificitatea domeniului în care acesta a fost utilizat. Totodată. Termenul „strategie” a fost întrebuinţat pentru prima dată în China. Iar cu un secol mai târziu (cca 330-300 ÎH) „strategia” începe să desemneze abilitatea desfăşurării forţelor pentru a copleşi duşmanul şi a putea crea un sistem unitar de guvernare. în lucrările literaţilor renascentişti Niccollo Macliiavelli şi Andrea Montecuccoli „strategia” vizează pregătirile pentru elaborarea şi realizarea unor planuri ale personajelor literare. actualmente el ajungând să însemne preocuparea pentru reuşita unei acţiuni. termenul comportă schimbări semantice şi începe să fie folosit pentru a defini „abilitatea de conducere şi cea administrativă” sau „puterea şi convingerea prin oratorie”. el se mai utilizează şi referitor la rolul comandantului unei armate. „strategia”.

structură fundamentală a repartizării resurselor prezente şi previzionate şi interacţiunea cu mediul care indică modul în care îşi va atinge obiectivele. ca şi a tipului de organizaţie care doreşte să devină. .sistemul de scopuri şi obiective. astăzi încă nu există o definiţie universală.determinarea pe termen lung a scopurilor şi obiectivelor organizaţiei. Încercările de a defini conceptul de strategie sunt multiple.un model sau un plan care integrează într-un tot coerent scopurile majore ale organizaţiei. . date termenului de strategie. . indiferent de gradul acestora de mărime. să utilizeze strategii inspirate din modelele militare de război. adoptarea cursului de acţiune şi alocarea resurselor necesare pentru realizarea obiectivelor. 60 . Complexitatea fenomenelor social-politice şi concurenţa tot mai intensă care se manifestă în ultimii ani pe piaţa mondială a determinat managementul organizaţiilor. Transformările social-politice şi economice din ultimele decenii au generat schimbări conceptuale în sfera politică. unanim acceptată. dar şi la cel de macro). 1 Dicţionarul Explicativ al Limbii Române. 1024. Cu toate acestea. de politici şi de planuri pentru atingerea acestor obiective. Bucureşti: Univers Enciclopedic. p. între care: .tirii. exprimate într-o manieră care să contribuie la definirea sectorului de activitate în care se află organizaţia sau în care acceptă să intre. . literatura de specialitate cuprinde un mare număr de interpretări foarte diferite. 1998. în cea socială şi au modificat economia mondială (la nivel de micro. politicile şi programele sale.axul comun al acţiunilor organizaţiilor şi produselor/pieţelor ce definesc natura esenţială a activităţilor economice pe care organizaţia le realizează sau prevede să o facă în viitor. planificării şi ducerii războiului şi operaţiunilor militare”1.

nu sunt o excepţie. orice strategie mediatică. Aşadar. serviciile care pot fi prestate (analitice. producând un efect mai mare decât cel obţinut prin acţiunea separată a managerilor sau a departamentelor redacţionale. audiovizual. Este vorba de elaborarea în comuna a planurilor strategice. are la bază patru componente: a) Scopul se referă la interesele instituţiei mediatice pentru eveniment. care sunt generate de nevoile informaţionale ale publicului.). corelând. determină specificitatea strategiei elaborate. c) Componentele caracteristice se referă la poziţia pe care instituţia de presă o dezvoltă faţă de evenimentul mediatizat şi la modelul de comportament elaborat. agenţie de ştiri etc. indiferent de domeniul în care va fi aplicată. d) Sinergia defineşte condiţiile care există atunci când părţile componente ale instituţiei interacţionează (pe verticală. În acest context. dar şi pe orizontală).Pentru că instituţiile mediatice. textuale. pe care jurnaliştii urmează să-l implementeze în vederea realizării obiectivelor propuse. putem vorbi despre factorii intramediatici şi cei extramediatici care. 61 . considerăm importanţă expunerea structurii generale a strategiei. video. informative. care pot fi influenţaţi de produsul mediatic final). b) Alocarea resurselor se referă la nivelul resurselor şi la modelul folosit de instituţie pentru distribuirea resurselor în vederea îndeplinirii obiectivelor strategice. În procesul de fundamentare a strategiei. audio. managerii se confruntă cu problema stabilirii corelaţiei între caracteristicile organizaţiei şi mediul în cave aceasta va fi aplicată. Scopul reiese din specificul instituţiei mediatice (presă scrisă. mixte) şi aria de acoperire mediatică (teritoriul mediatizat şi indivizii sociali de aici. în acest context. Competenţele distinctive vizează scopul propriu-zis sau alocarea resurselor.

Economici: situaţia economică generală a regiunii. . fax. Resursele informaţionale ale redacţiei despre situaţia de criză influenţează deciziile managementului superior în elaborarea strategiilor. aer.Demografici: numărul populaţiei. telefon. internet etc.) şi calitatea tehnologiilor. Printre cei mai influenţi. locurilor pentru popas. ordonanţele miniştrilor etc. tradiţiile.Factorii extramediatici sunt multipli şi au o provenienţă diversă. populaţia activă. vegetaţie. .De infrastructură: condiţiile de deplasare şi de activitate profesională (existenţa sau absenţa drumurilor. cultura. . nivelul de trai şi puterea de cumpărare a populaţiei. astfel. tendinţele conjuncturale şi să le transmită plenar jurnaliştilor. relevante. politica externă. sintetice. . social.Politici: politica în domeniul economic. organizaţiei afectate de criză. ospătăriilor etc. .). mentalitatea. referitoare la piaţă. cu impact direct şi imediat. în timp real.Ecologici: starea resurselor naturale (apă. se numără factorii exogeni: .Juridici: prevederile legale centrale şi locale. telegraf. Aplicarea unei anumite strategii depinde. şi de capacitatea organizaţiilor afectate de criză de a-şi constitui şi gestiona fondul de informaţii. sol. ritmul de evoluţie sau de involuţie a situaţiei economice etc. 62 .Tehnici şi tehnologici: potenţialul tehnic al regiunii (electricitate. hotărârile de guvern. faună) şi situaţia ecologică în ansamblu. cultural. . . . durata medie a viaţii etc. rata natalităţii şi a mortalităţii. Managementul celor afectaţi de criză trebuie să dispună permanent de informaţii pertinente. comportamentul clienţilor.Informaţionali: potenţialul informaţional al sistemului.Socio-culturali: structura socială şi socio-profesională a populaţiei.

cu un caracter.Potenţialul uman. pregătire.Cultura organizaţiei mediatice.) şi la transport. camere de luat vederi etc. punctul de plecare îl constituie evaluarea personalului ca număr. de opinie. În analiza resurselor umane. gradul de rezistenţă fizică şi de adaptare la condiţii noi etc. natura relaţiilor interpersonale în redacţie. Cei mai semnificativi factori endogeni sunt: . informativ.Înzestrarea tehnică şi tehnologică se referă la maşinile.Managementul de nivel superior are o contribuţie hotărâtoare asupra strategiei unei organizaţii prin gradul său de pregă63 . . Instituţiile mediatice cu o bază tehnico-materială neuzată fizic şi moral pot opta pentru strategii mai complicate. Elaborarea şi aplicarea strategiilor depinde de şi tipul de cultura existentă în organizaţia respectivă. care au un impact substanţial asupra strategiei alese. O instituţie de presă cu indicatori economico-financiari reduşi va opta pentru o acompaniere mediatică neutră. investigaţii de presă etc. utilajele profesionale (aparate de fotografiat. care îi conferă un caracter de unicitate şi o individualizează în sistemul mass-media din care face parte. Potenţialul economico-financiar ridicat permite aplicarea unor astfel de strategii. care să amplifice rolul instituţiei de presă în gestionarea crizei (aici: materiale analitice. limbajul produsului mediatic etc. . Această cultură include politica informaţională a instituţiei. în exclusivitate. Fiecare organizaţie de presă are o cultură de mediatizare proprie. compatibilitatea psihologică.Un rol important în conceperea şi aplicarea strategiilor mediatice le revine şi factorilor intramediatici.Situaţia economică reprezintă baza elaborării strategiilor. stilul jurnalistic. .. dar şi mai eficiente. aptitudini. . care pot forma sau modifica opinia publică). dictafoane. instalaţiile.

Uneori. solicitând obiective performante.Complexitatea instituţiei mediatice. Şi aceasta pentru că. Complexitatea vizează categoria presei: universală sau specializată şi determină. calitatea acompanierii mediatice depinde tocmai de relaţia respectivă. precum şi opţiunile strategice stabilite depind. . prin restricţionarea cheltuielilor curente şi celor pentru investiţii. responsabili pentru relaţiile cu publicul etc. de nivelul de pregătire economică şi managerială etc. tipul şi calitatea strategiei adoptate. Strategii de acompaniere mediatică a crizelor Colaborarea dintre jurnalişti şi persoanele împuternicite cu drepturi de a furniza informaţii (comunicatori. de fapt.Proprietarul instituţiei de presă. preocupările şi diapazonul tematic al publicaţiei. Aşadar. expuşi anterior şi de modul în care aceştia interacţionează. este dată de multitudinea activităţilor existente şi de interdependenţele dintre ele. mai ales în termeni de profit. de procentul deţinut din capitalul social al organizaţiei. purtători de cuvânt. de aspectele calitative şi cantitative ale factorilor endogeni şi exogeni.tire profesională şi în domeniul managementului. în mod decisiv. . în fine. Proprietarul organizaţiei poate să fie o persoană sau un grup de persoane. Influenţa lor asupra strategiei şi a politicilor organizaţiei este directă. prin aptitudinile.) în situaţiile de criză au o importanţă deosebită. determinate de problematica ei. asupra politicii editoriale a instituţiei de presă. 4. Ideea că aceşti doi actori sunt adversari şi nu pot avea încredere 64 . Fondatorii acţionează. ei se implică şi în elaborarea strategiilor. în temei. însă. cunoscute sub denumirea de acţionari sau fondatori. puternică şi nemijlocită şi depinde de puterea sa economică. trăsăturile de caracter şi de personalitatea pe care le are.

ci doar le va verifica pe cele primite). Primul obţine toată informaţia solicitată. „jurnaliştii privilegiază imaginile înaintea cunoaşterii”. sau „jurnaliştii aleargă după senzaţii” etc. care îi poate afecta imaginea. Învinuiri de genul. deseori. 65 . sau „jurnaliştii operează cu informaţii neverificate”. reducând presiunile mediatice.furnizarea informaţiilor generale. Confruntările dintre jurnalişti şi comunicatori generează conflicte. care pot afecta comunicarea de criză se numără: . în timp (el nu va trebui să caute alte surse şi posibilităţi de colectare a informaţiilor. Factorii de decizie interni tind să liniştească agitaţia şi tulburările şi să-şi justifice acţiunile. da naştere multiplelor interpretări şi reacţii deviate ca formă şi conţinut. care pot. relaţiile colegiale între jurnalişti şi comunicatori sunt o raritate. Printre activităţile eronate ale comunicatorilor. mass-media este nevoită să opereze cu informaţii din alte surse. la rândul lor. Primul reflex al organizaţiei în criză este de a evita difuzarea informaţiei. Lucru. nu sunt o raritate. cu atitudini auto-referenţiale. Dar. foarte dificil de realizat. de obicei. cel de-al doilea obţine încrederea din partea presei. astfel. Punctul de vedere al jurnaliştilor privitor la tratamentul mediatic al crizei se deosebeşte de cel al comunicatorilor.unul în altul nu are nici un temei. Strategia de alianţă este de un real folos atât jurnalistului. uneori. sau „jurnaliştii tulbură apele”. capabile să infirme sau să confirme cele spuse de comunicatori. Thierry Libaert susţine că jurnaliştii care-şi cunosc interlocutorul vor avea mai puţin reflexul de îndoială sistemică sau chiar de folosire emoţională a evenimentului. Jurnaliştii conştienţi de acest lucru vor căuta să găsească surse de alternativă. cât şi comunicatorului. şi. În lipsa unei informaţii clare şi atotcuprinzătoare furnizate de către comunicatori. câştigând.

atitudinea sigură. . preponderent. . deciziilor şi acţiunilor oponenţilor. . .informarea neobiectivă despre evoluţia crizei.. .abordarea fragmentară (retrospectiva selectivă a crizei.furnizarea informaţiilor eronate despre situaţia de criză. . .mediatizarea părtinitoare (stereotipizarea pozitivă sau negativă a subiecţilor implicaţi în criză). . prin atitudine iresponsabilă şi comportament ce nu se încadrează în standardele profesionale.furnizarea unor date neverificabile. La fel ca şi comunicatorii. . . să se documenteze minuţios. lipsa surselor de alternativă). a declaraţiilor. Asemenea activităţi pot fi: . . declarativă.dramatizarea crizei întru creşterea temperamentului acesteia.tăinuirea (totală sau parţială) a informaţiei actuale.muşamalizarea iniţiativelor.reflectarea unilaterală a crizei (prezentarea neveridică a crizei.prezentarea problemelor inexistente. .furnizarea unor informaţii neclare.refuzul de a oferi informaţia de interes public. . pot afecta calitatea comunicării de criză. astfel disputele informaţionale şi efectele de amplificare ale crizei. 66 . dar nedemostrabilă. O atare reacţie a comunicatorilor îi determină pe jurnalişti să fie foarte precauţi. să prezinte subiectul din perspective diferite. .susţinerea şi promovarea unor măsuri şi intenţii orientate spre escaladarea crizei. abordarea acesteia din perspectiva doar a unei părţi implicate în problemă). ambigue.tratarea eronată a etapelor crizei. jurnaliştii.furnizarea. evitând.

Printre strategiile pozitive putem include: a) Strategia de acompaniere sau de însoţire. când se întreprind măsuri real eficiente de ameliorare. strategiile mediatice în situaţiile de crize por fi divizate. de aşteptările publicului. unghiul de reflectare şi comportamentul jurnalistic. obiective etc. care depind. rol. Din perspectiva impactului şi a efectelor. Strategiile mediatice reprezintă resurse culturale. planificarea şi documentarea în situaţiile de criză determină modul de abordare. în mare parte. obiectivul primar al jurnalismului este dirijarea crizei. dar şi de interesele (receptivitatea) comunicatorilor. 67 . când societatea conştientizează şi se implică constructiv în evoluţia crizei. adică atunci când sunt utilizate toate resursele de soluţionare a crizei). tehnice. simbolic. Modul în care indivizii sociali se familiarizează şi percep criza depinde întru totul se strategiile aplicate de mass-media.). este un factor esenţial. care să corespundă necesităţilor şi aşteptărilor şi să promoveze valori şi acţiuni ce însoţesc criza. prin care jurnaliştii pot influenţa desfăşurarea crizelor. întru informarea imparţială. Caracterul expunerii va fi unul neutru. de interesele informaţionale ale instituţiilor media. în două categorii: strategii pozitive şi strategii negative. neutră şi corectă. determină implicaţiile şi efectele mass-media în criză (funcţie. financiare etc. or..Pregătirea. Această strategie se aplică în situaţiile în care criza decurge în mod normal constant (când organizaţia în criză îşi recunoaşte şi acceptă responsabilitatea. În prima categorie se includ strategiile elaborate în baza interesului public şi a aşteptărilor sociale ale indivizilor şi care asigură o acompaniere mediatică corectă şi responsabilă. materialele informative succedându-se cu cele explicative. În acest caz. psihice. Alegerea strategiei corecte. Aceşti trei factori stau la baza implicaţiilor mass-media în criză şi generează strategii mediatice proactive.

încearcă să catalizeze organizaţiile în criză pentru a acţiona prompt şi pentru a canalizeza acţiunile în direcţia cuvenită. utilizând această strategie. Strategia de minimalizare se aplică în situaţiile extrem de tensionate. ci la aspectul calitativ. Ea se aplică pentru a atrage atenţia şi a spori interesul publicului. Strategia respectivă presupune intensificarea ritmului de furnizare a materialelor jurnalistice despre criză şi se aplică în situaţiile când se atestă un interes reduc pentru cursul crizei atât din partea societăţii. Conţinutul mesajelor şi accentele logice. În acest caz. să asigure dialogul social constructiv etc. Mass-media. a-l determina să ia atitudine şi să-l provoace la acţiuni de integrare în procesul de soluţionare a crizei. c) Strategia de minimalizare. O altă ţintă sunt şi factorii de decizie. si se realizează după principiul „putea fi şi mai rău. agresiv şi violent. Strategia respectivă atinge două niveluri: emoţional şi faptic. cât şi din partea factorilor de decizie interni sau când deciziile şi măsurile întreprinse au un impact şi o eficienţă redusă. caracterizate de panica şi frica generală. Caracterul mesajelor este unul 68 . să minimalizeze şansele unor confruntări violente. or nu presupune scăderea frecvenţei de publicare a materialelor.b) Strategia de maximalizare. Materialele informative şi cele analitice pot purta un caracter emotiv-alarmant. obiectivul primar al jurnalismului este stabilirea şi menţinerea echilibrului psihic. pe care le pune jurnalistul sunt orientate să slăbească tensiunile sociale. Strategia de minimalizare nu se referă la aspectul cantitativ al comunicării jurnalistice. care poate genera acţiuni cu caracter devastator. dar va fi mai bine”. Obiectivul primar al jurnalismului în acest context este mobilizarea maselor (a tuturor părţilor implicate în criză). de un comportament neadecvat. cei care au obligaţia să soluţioneze criza.

capabile să amelioreze situaţia. nu conştientizează şi nu se implică în soluţionarea crizei. politic. Dar nu e tocmai aşa. au la bază interesul privat al instituţiilor de presă (economi. când nu se întreprinde nimic concret pentru a opri sau a orienta evoluţia crizei. Această strategie se aplică în situaţiile în care criza decurge haotic şi imprevizibil. când societatea. d) Strategia de atac. alături de informare şi analiză. De datoria 69 . mass-media încearcă să impună părţile aflate în criză să reacţioneze în modul cuvenit şi să adopte un comportament adecvat. jurnalistului realizează. între care: a) Strategia negării. are drept scop nu informarea. apatică şi amorfă. Acompaniere mediatică este una părtinitoare. Expunând potenţialele consecinţe devastatoare în materiale cu caracter combativ. Unii jurnalişti îşi justifică faptele prin „buna” lor intenţie de a minimaliza daunele: de a nu escalada criza şi de a permite factorilor de decizie să întreprindă măsuri competente de organizare a acţiunilor de ameliorare. iar factorii de decizie interni nu îşi recunosc şi nu acceptă responsabilitatea. unilaterală şi iresponsabilă. Ele reprezintă practici deformate din punct de vedere etic. pentru a schimba atitudinea şi acţiunile acestora. care poate pendula uneori între neutralitate şi emotivitate. jurnaliştii mizează pe mobilizarea subiecţilor implicaţi în criză întru materializarea măsurilor şi acţiunilor. în pofida unor semnale evidente ale ei. echilibrat. spre deosebire de cele pozitive. Există mai multe strategii negative. ci manipularea maselor. iar activitatea instituţiilor mediatice care aplică aceste strategii.calmant. dar uneori între neutralitate şi alarmism. ofensiv. Strategia respectivă se aplică mai frecvent la etapa iniţială a crizei şi presupune o activitate mediatică de negare a existenţei crizei. În acest caz. Strategiile negative. financiar). Utilizând această strategie. o activitate de prognozare a situaţii de criză.

Nu sunt rare cazurile în care organizaţiile în criză încearcă să-şi găsească „aliaţi” printre jurnalişti. c) Strategia „ţapului ispăşitor”. în particular. În acest scop ei cointeresează (în moduri diferite). Strategia tăcerii poartă un caracter manipulator şi afectează considerabil mersul crizei. Alteori. pentru ca mai apoi aceştia să le facă jocul. Acest lucru se întâmplă mai frecvent când factorii de decizie într-o situaţie de criză sunt organele de stat. nu vrea să intre în conflict. b) Strategia tăcerii. trişarea întotdeauna a avute cele mai deplorabile consecinţe. Şi atunci ei exercită presiuni asupra acestora (de la cele economice şi legislative până la ameninţări şi şantaj). numai despre criză – nu. de a sustrage atenţia de la 70 . pe de o parte. ziarul decide benevol să se eschiveze de la mediatizarea crizei. atât aspra publicului. deseori incerte. fie instituţia de presă. Presa evită să vorbească despre criză din câteva considerente: a fost cointeresată. au scopul. Astfel. Presa îi asumă vinovatului responsabilitatea totală şi deplină pentru declanşarea şi consecinţele crizei şi mediatizează criza doar din această perspectivă. societatea fiind lipsită de informaţii.jurnalistului este să informeze corect societatea. rămâne în neştire şi nu poate să-şi gestioneze forţele şi posibilităţile de a înfrunta criza şi consecinţele ei. conform căreia. neargumentate şi nefondare. în general. or. Se întâmplă însă ca factorii de decizie să încerce să-i facă pe jurnalişti să tacă sau să fie mai cuminţi. Această strategie presupune ocolirea intenţionată a mediatizării subiectelor despre criză sau a evenimentelor legate de criză. fie jurnaliştii. Axa principală a acestei strategii constă în desemnarea unui vinovat clar identificat. subiectele despre criză devin „tabu” pentru toţi angajaţii acestei instituţii. cât şi asupra imaginii instituţiei de presă. a fost constrânsă. Auto-cenzurarea impune „politica struţului”. poţi să scrii despre tot şi despre toate. or. Învinuirile.

invers. Această strategie este utilizată frecvent în domeniul politic. se pun in circuit. mass-media încearcă să se pună bine. Utilizând această strategie. nu va aplica strategiile negative. care. în perioadele de criză.factorii şi situaţiile reale. Este o acompaniere unilaterală. de a-i deteriora imagine. ce chipurile. în fine. Caracterul materialelor pendulează între calm. care urmăreşte scopul de a linişti societatea şi de a justifica deciziile şi poziţiile responsabililor de evoluţia crizei. fie informaţii favorabile. emotivitate şi neutralitate. Aşadar. cât şi pentru societate. care. de a-i distruge cariera celui. incidente capabile să agraveze. generează confruntări de idei şi nu numai. pozitive. care poate duce. se face vinovat de toate relele. Caracterul agresiv şi chiar violent al materialelor de presă nu face decât să destabilizeze situaţia. să amplifice dimensiunile şi ritmul crizei propriu-zise. creând. când presa de opoziţie întotdeauna desemnează vinovatul din rândurile forţelor de guvernare. fie informaţii generale. Strategia „intrării în graţie”. În fond. apar ca reacţie la comportamentul incorect al unor instituţii de presă. nu pot dăuna organizaţiei. iar pe de alta. neutre. iar presa oficială. în nici un caz. 71 . să intre în graţia anumitor forţe pentru a obţine anumite beneficii. care îi întregeşte imaginea şi îi fortifică poziţiile. Aplicarea strategiilor negative generează disputele informaţionale. fragmentară. în nici un fel. efectele lor fiind distructive atât pentru instituţia de presă. d) Strategia „intrării în graţie”. jurnalismul responsabil şi de calitate. selectivă. la confruntări morale şi fizice. astfel. să creeze un dezechilibru social. dezmembrează şi polarizează acţiunile sociale. în nici o situaţie. Disputele sau războaiele mediatice formează viziuni diferite asupra situaţiei. din rândurile forţelor de opoziţie. Se aplică mai des în domeniul economiei şi presupune mediatizarea crizei din perspectiva intereselor factorilor de decizie interni.

Ратинова. 2003. Н. UNICEF Handbook.ro. King. Larkin. oricând şi oriunde. Analele ştiinţifice ale USM. Москва: Юрлитинформ.unicef. 6.pdf (versiune în limba rusă). www. А. 4. Style and Operations. 2.Lecturi recomandate 1. 2006.unicef. Larry. Michael. 2004. A handbook of Reuters Journalism – A Guide to Standards. Chişinău: Vector.pdf (versiune în limba engleză). Bazele relaţiilor cu mass-media. 5. UNICEF. Editura Comunicare.org/ceecis/UNICEF Manual ENGLIS FINAL. Кроз. 3. 8.pdf. 2005. Responsabilitatea socială a jurnalistului: valori şi atitudini. http://www. Chişinău: CEP USM.reuterslink. Ратинов. Amaltea. Judy. В. 2005. Secretele comunicării: cum să comunici cu oricine. Р. 2005. Chişinău: CCRE Presa. Toleranţa politică şi etnică din perspectiva mediatică. The Art of Managing Communication in a Crisis. Managementul crizelor şi al situaţiilor de risc. 2008. А. http://www. Ghid destinat beneficiarilor IREXCPP. Regester. THOMSON FOUNDATION. М. 7. 72 .org/docs/reutershandbook. Stepanov. Ответственность за разжигание вражды и ненависти: психолого-правовая характеристика.org/ceecis/UNICEF manual communication russian. Georgeta. Guzun. Mihai.

Cadrul etico-legal al jurnalismulul în situaţii de criză: abordări conceptuale Obiectivul primar al jurnalismului în situaţiile de criză este păstrarea echilibrului între un obiectivism posibil şi un inevitabil subiectivism. Obiectivismul reiese din respectarea riguroasă de către jurnalist a legilor şi regulilor ce guvernează circuitul informaţional la nivelul: sursă – jurnalist – public. în general. În situaţiile de criză.Tema 4 COMUNICAREA JURNALISTICĂ ÎN SITUAŢIE DE CRIZĂ: ASPECTE ETICE ŞI LEGALE Cadrul etico-legal al jurnalismulul în situaţii de criză: abordări conceptuale Câmpul legal al jurnalismului în situaţie de criză Principii etice ale comunicării jurnalistice în situaţie de criză 1. dacă informaţiile merită sau nu să fie transmise publicului. Subiectivismul îşi are rădăcinile în libertatea jurnalistului de a decide singur. Concomitent. prin prisma propriei viziuni. mai ales în situaţii de criză. puterea mass-media creşte. să se încadreze în limitele legislaţiei şi ale eticii profesionale. este necesar ca activitatea jurnalistică. Acesta este inevitabil pentru a descoperi. şi a instituţiilor de presă. pentru felul în care îşi exercită meseria şi pentru calitatea produsului 73 . ştiut lucru. în particular. creşte şi responsabilitatea profesională a jurnaliştilor. a înţelege şi a realiza imparţial acompanierea informaţională a evenimentului. Din aceste considerente. Subiectivismul inevitabil reiese din judecăţile de valoare ale jurnalistului şi apare în procesul de selectarea a subiectelor. de apreciere a valorii lor şi de alegere a formei în care acestea vor fi expuse.

). Deşi legile şi normele. ci şi celor care ofensează. Aşadar. acesta trebuie să respecte cu stricteţe prevederile legislative. în baza cărora îşi desfăşoară activitatea jurnalistul. jurnalistul va informa. de a garanta ducerea la bun sfârşit a sarcinilor asumate sau încredinţate. Legile şi normele de drept reprezintă suportul oricărei activităţi sociale. Responsabilitatea socială a jurnalistului este facultatea de a da răspunsuri valorice şi efective la întrebările ce frământă auditoriul. adoptată de Federaţia Ziariştilor din Comunitatea Europeană în 1971. precum şi respectarea prevederilor etico-legislative. Şi în Declaraţia Îndatoririlor şi Drepturilor Ziariştilor. Această prevedere este aplicabilă nu doar informaţiilor favorabile. prioritate faţă de oricare altă obligaţie. inofensive sau neutre. Responsabilitatea implică respectarea cuvântului dat surselor de informare. tocmai acestea şi reglementează activitatea lui profesională. personale. în special. de cele mai multe ori limitează posibilităţile lui de cercetare şi de documentare. una din condiţiile de bază ale progresului şi dezvoltării fiecărui individ”. analiza sau critica în condiţiile responsabilităţii sale sociale faţă de public. Curtea Europeană a Drepturilor Omului (articol 10(2) recunoaşte dreptul jurnalistului de a pune în circuit diverse informaţii: „Libertatea de exprimare constituie unul din fundamentele unei societăţi democratice. de serviciu etc. ce are. faţă de patroni sau organismele statului. îndeplinirea angajamentelor faţă de public. şochează şi neliniştesc statul sau oricare alt sector al societăţii. or. este obligat să respecte prevederile legislative. la Munchen se specifică explicit că opinia poate fi critică: „Dreptul la informare. la fel ca şi oricare alt cetăţean. Jurnalistul. la libera exprimare şi la critică este una din libertăţile fundamentale ale oricărei fiinţe umane”. ele primând asupra tuturor intereselor (publice.jurnalistic final. colegilor de breaslă. conform aceleiaşi Declaraţii. Şi aceasta pentru că jurnalismul în situaţiile de 74 .

jurnalismul în situaţii de criză se află între două extreme: între datorie şi moralitate. Judecata. Etica responsabilităţii vizează efectele. însă. Reglementările etice constituie baza autoreglementării activităţii jurnalistice şi se axează pe două noţiuni: libertatea jurnalistului şi responsabilitate lui. în exclusivitate. Un rol deosebit. Din păcate. cu rea-voinţă. răspunderea etc. libertatea profesională a jurnalistului este restricţionată de anumite principii.criză devine unul. Jurnalismul ca instituţie socială este reglementat de o serie de legi internaţionale şi naţionale de ordin general şi profesional. la moment. datoria şi moralitatea sunt cele trei planuri în care se realizează jurnalismul în situaţii de criză. aşa precum: buna-credinţă. nu poate să dirijeze întreg procesul jurnalistic şi nici să asigure sau să propună soluţii universale de acţiune. minimalizarea efectelor dăunătoare. oricât de perfect ar fi. determină un anumit model de comportament. Nu toate cazurile. de legislaţia în vigoare. egalitatea de tratament. Libertatea. nu este absolută. îi revine moralei şi eticii profesionale. cadrul legislativ. or. care reiese din autonomia jurnalistului. Tragismul momentului şi vulnerabilitatea populaţiei obligă jurnaliştii să excludă implicitul şi contextele incerte şi să abordeze situaţia din perspectiva cetăţeanului şi pe înţelesul acestuia. Din perspectivă etică. însă. rezultatul scriiturii de presă şi presupune că subiectul acţiunii (jurnalistul) poartă responsabilitate pentru ceea ce a făcut. Uneori jurnalistul este pus în situaţia de a alege un singur plan. social. în acest context. imparţialitatea. axat corectitudine şi echilibru în procesul de selectare şi de analiză a faptului ziaristic. Din perspectiva eticii profesionale. 75 . permit îmbinarea armonioasă a acestora. Specificitatea jurnalismului în situaţii de criză generează situaţii ce nu pot fi reglementate. chiar dacă acesta n-a făcut-o intenţionat. care. în exclusivitate.

acte naţionale şi acte regionale. a datoriei sau a moralităţii în procesul de mediatizare a crizelor reiese din valorile sociale ale faptului ziaristic. în nici un caz. datorită poziţiei-cheie pe care o ocupă în societate şi a rolului extrem de complexe pe care îl îndeplineşte. responsabilitatea lui pentru starea de lucruri şi evoluţia acesteia în situaţia de criză este de neglijat. calitatea şi credibilitatea materialului jurnalistic etc. Jurnalistul face alegerea din perspectiva priorităţilor lui şi în cunoştinţă de cauză. Dar indiferent de situaţie. dar. Unele norme de drept au un caracter generalist. 2.devine prioritar. imunitatea jurnalistului şi protejarea acestuia de acuzaţii neîntemeiate şi diverse presiuni (din păcate. dar şi de corectitudine socială. activitatea jurnalismului în situaţii de criză este reglementată de diverse acte normative internaţionale. Acest fapt îl obligă să dea răspundere pentru deciziile sale. Jurnalistul. Oportunitatea judecăţii. Din perspectivă legislativă. altele – vizează direct jurnalismul în situaţii excepţionale. dar şi din valorile personale ale jurnalistului. Respectarea cadrului etico-legislativ este importantă. De aici. Deciziile jurnalistului trebuie să aibă la bază principiul „cel mai mare bine sau cel mai mic rău” pentru societate. trebuie să dea dovadă de profesionalism. pentru că tocmai acest moment poate asigura: corectitudinea comportamentului jurnalistului în procesul de colectare a informaţiei şi de redactare a materialului jurnalistic. Câmpul legal al jurnalismului în situaţie de criză Acte normative internaţionale. obiectivitatea şi imparţialitatea expunerii evenimentului şi a contextului. ierarhia legislativă (legile internaţionale prevalează 76 . nu şi latente). pentru sine. invulnerabilitatea jurnalistului în faţa eroilor de presă.

Primele încercări de a reglementa la nivel internaţional acest gen de jurnalism au fost întreprinse la sfârşitul secolului al XIX-lea. Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului. Celelalte documente prezentate mai sus. urmează a fi soluţionat ajustând normele regionale la cele naţionale şi. în articolul 13 al Regulamentului de la Haga cu privire la legile şi obiceiurile războiului (amendament la Convenţia de la Haga din 1899 şi 1907). articolul 81 al Convenţiei de la Geneva (27 iulie 1929). Primele două acte au un caracter generalist. vizează orice tip de jurnalism şi se referă preferenţial la libertatea de a expresie şi la accesul la informaţie a jurnaliştilor. Protocoalele adiţionale la Convenţia de la Geneva adoptate de către Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 8 iunie 1977 (Protocolul I. menţionându-se că: jurnaliştii ce nu fac parte din contingentul militar. Astfel.asupra celor naţionale. articolul 79). Articolul 13 al Regulamentului de la Haga cu privire la legile şi obiceiurile războiului etc. respectiv. iar cele naţionale asupra celor regionale) îşi păstrează valabilitatea. începutul secolului al XX-lea. atunci când acesta se atestă. excepţionale. precum şi în articolul 81 al Convenţiei de la Geneva din 27 iulie 1929 se făcea referire la reporterii-gazetari. dar care însoţesc forţele armate cu scopul 77 . Dreptul internaţional acordă o atenţie deosebită activităţii jurnaliştilor din zonele operaţiunilor militare. aşa precum: Declaraţia Universală a Drepturilor Omului din 10 decembrie 1948. au un caracter mai îngust şi vizează activităţi jurnalistice speciale. Principiile internaţionale de reglementare a activităţii massmedia în situaţii de criză se regăsesc într-o serie de documente. ratificată de către Republica Moldova în septembrie 1997. normele naţionale la cele internaţionale. Caracterul contradictoriul al prevederilor legislative.

Această prevedere intra în vigoare doar în cazul în care jurnaliştii deţineau la moment legitimaţia de „acreditare” oferită de forţele armate. benefice. rasă sau apartenenţă religioasă. Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite adoptă la 8 iulie 1977 două protocoale adiţionale la Convenţia de la Geneva. stipulată în articolul 4A al Convenţiei III. în caz de prizonierat. datorită apariţiei pe glob a noilor focare de război. este valabilă pentru orice jurnalist. În anii ’70 ai secolului trecut. de asemenea. păstrându-şi totodată statutul de persoană civilă. de altfel şi pentru jurnalişti. legitimaţia civilă neavând nici o valoare legitimitoare. dreptul umanitar internaţional a suferit schimbări radicale.de a mediatiza acţiunile acestora. În acest articol se menţionează că condiţia corespondenţii militari acreditaţi. Convenţia a treia (în total au fost adoptate patru) introduce termenul de „corespondent militar” şi specifică faptul că statutul jurnaliştilor care activează în zonele acţiunilor militate poate fi legitimat (dacă nimereşte în prizonierat) atât de legitimaţia oferită de forţele armate. În mai multe rânduri problema respectivă a fost temă de discuţie şi la şedinţele Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite. indiferent de naţionalitate. Articolul 79 din Protocolul I se referă în mod special la măsurile de protecţie a jurnaliştilor. se stipulează că jurnaliştii care ajung în prizonierat au statut de prizonier de război. cât şi de alte acte profesionale. În rezultat. După cel de-al doilea război mondial. care pot confirma apartenenţa sa la breasla jurnalistică. unde. beneficiază de acelaşi tratament ca şi prizonierii militari. problema securităţii corespondenţilor militari revine în atenţia organismelor internaţionale. În zonele operaţiunilor militare jurnalistul îşi exercită activitatea în conformitate cu prevederile dreptului internaţional umanitar 78 . La 12 august 1949 a fost adoptată Convenţia de la Geneva.

de a analiza şi a trage concluzii şi de a se exprima liber. Tot în acest protocol se propune o mostră de legitimaţie. care limitează accesul acestuia la viaţa privată a cetăţenilor. Pe verso legitimaţiei este o „instrucţiune” privind comportamentul jurnalistului. adoptat în aprilie 2002. la diverse secrete de stat etc. Legea Audiovizualului. Prevederile legale naţionale. În particular. legislaţia naţională. care 79 . aici se indică că în situaţiile de conflict jurnalistul trebuie să acţioneze în conformitate cu principiile eticii profesionale. Legea Accesului la Informaţie. adoptat în iunie 2002. inclusiv şi pe acea care acompaniază informaţional o criză. adoptată în octombrie 1995. ce reglementează activitatea jurnalistică. adoptată în mai 2000. de exemplu. Codul Civil.. asigură drepturi. Legea cu privire la instituţia publică naţională a audiovizualului Compania „Teleradio-Moldova”. care reglementează activitatea jurnaliştilor în situaţii excepţionale se regăsesc în următoarele documente: Constituţia Republicii Moldova. Legea cu privire la secretul comercial. să nu se implice în afacerile interne ale statului pe teritoriul căruia activează. dar şi de dreptul lui de a avea acces la informaţia de interes public. dar impune şi obligaţii. adoptată în iulie 1994. Acte normative naţionale. adoptat în iulie 2006. adoptată în noiembrie 1994.(valabile fiind şi normele privind protecţia şi securitatea persoanelor civile). Semnificativ pentru comunicarea jurnalistică în situaţiile de criză este articolul 34 din Constituţia Republicii Moldova. Codul Audiovizualului. să nu participe la acţiuni politice şi militare etc. La fel ca şi cadrul legislativ internaţional. Codul penal. Legea Presei. Legea cu privire la secretul de stat. Acţiunile jurnalistului sunt ghidate de diverse prevederi legislative de ordin restrictiv. deţinătorul căreia confirmă statutul de jurnalist şi legitimitatea acţiunilor sale. adoptată în iulie 2002.

atunci această prevedere devine una restrictivă. bunăstării economice a ţării. Dacă corectitudinea vizează doar comportamentul etic al jurnaliştilor. alineat 4. inclusiv şi a acelui ce acompaniază mediatic o criză este Legea privind accesul la informaţie. vaste posibilităţi de abuzuri potenţiale. însă prevede: „Mijloacele de informare publică. care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sînt necesare în interesele securităţii naţionale. împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei”. de stat sau private. Obligativitatea de a informa „corect” deschide autorităţilor. ce limitează imunitatea jurnalistului. 80 . neîntemeiat de altfel. Aici însă apare o neclaritate ce ţine de multiplele interpretări posibile ale expresiei „informare corectă”.prin alineatul 5 oferă mass-media protecţie privind cenzurarea conţinutului informaţional al mesajelor. Conform articolului 6(1). integrităţii teritoriale. condiţionându-i un comportament deviat din punct de vedere etic şi deontologic. protejării drepturilor. care deseori pretind. ordinii publice. care reglementează acţiunile jurnalistului. Acelaşi articol. ce fel de valori promovează aceştia. or de felul cum reflectă jurnaliştii realitatea. atunci e totul în regulă. Una din legile de bază. sunt obligate să asigure informarea corectă a opiniei publice” – lucru absolut necesar în situaţii de criză. depinde reacţia ulterioară a societăţii. că ştiu exact cum trebuie să fie informată opinia publică. libertăţilor şi demnităţii altor persoane. Jurnalismul în situaţii de criză este reglementat şi de articolul 54 (2) care stipulează: „Exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrângeri decât celor prevăzute de lege. Dacă însă prin informarea corectă se subînţelege informarea favorabilă şi inofensivă pentru putere. în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor.

În procesul de reflectare a situaţiei de criză jurnaliştii sunt obligaţi să facă delimitări certe între persoanele private şi cele publice (factori de decizie interni şi externi). Tocmai aici şi se află mărul discordiei. încât lasă loc pentru diverse interpretări. ordinii publice. lărgind limitele criticii acceptabile în adresa persoanelor publice. când poate fi limitat accesul jurnaliştilor atât la informaţia publică. uneori chiar subversive pentru activitatea jurnalistului. într-o formă sau alta. Totodată. trebuiesc date publicităţii şi „nimeni nu poate fi pedepsit pentru că a făcut publice anumite informaţii cu accesibilitate limitată. cât şi la cea cu caracter personal. Jurnaliştii. persoanele care sunt împuternicite să gestioneze şi să amelioreze criza. cazurile. respectiv. în multe cazuri. trebuie să se împace cu atenţia sporită şi cu critica în adresa lor şi. ocrotirii sănătăţii sau protecţiei moralei societăţii. să dea dovadă de toleranţă faţă de comentariile şi expresiile „defăimătoare” din presă. (în anumite 81 . or. prelucrate. legat de securitatea naţională sau dacă interesul public de a cunoaşte informaţia depăşeşte atingerea pe care ar putea să o aducă dezvăluirea informaţiei. selectate.”. Iar articolul 7 prevede că exercitarea dreptului de acces la informaţie poate fi supusă doar restricţiilor reglementare prin lege organică şi care corespund necesităţilor: a) respectării drepturilor şi reputaţiei altei persoane. articolul 7(5). la rândul lor.„informaţiile aflate în posesia şi la dispoziţia furnizorilor de informaţie. Or. excepţiile sunt formulate astfel. sistematizate şi/sau adoptate de organe ori persoane oficiale sau puse la dispoziţia lor în condiţii legale de către alţi subiecţi de drept”. care au fost elaborate. dacă dezvăluirea informaţiilor nu atinge şi nu poate să atingă un interes legitim. articolul 8 al legii elucidează separat. aprecia şi comenta. pot investiga. b) protecţiei securităţii naţionale.

În acest sens. veridicitatea faptelor trebuie să fie demonstrabilă. pe când faptele pot fi verificate prin suprapunere cu realitatea obiectivă. Este nejustificată şi inadmisibilă. Orice acompaniere mediatică se bazează pe fapte. Acţiunile jurnalistului în procesul de mediatizare a crizelor sunt reglementate şi de alte drepturi fundamentale. Formularea opiniilor este legată de perceperea subiectivă a situaţiei. printre care o semnificaţie deosebită îl are dreptul persoanei la onoare. comentează şi critică situaţiile de criză. iar expunerea lor are un efect sporit de credibilitate. demnitate şi reputaţie profesională. or existenţa faptelor poate fi demonstrată.cazuri utilizând chiar şi expresii destul de dure) doar activitatea publică. De menţionat că legislaţia naţională nu face distincţie între afirmaţii factologice şi afirmaţii de opinie bazate pe fapte concrete – raţionamentele sau judecăţile de valoare. însă. jurnaliştii pot fi pedepsiţi pe cale civilă sau penală. în comunicarea jurnalistică de criză se impune delimitarea faptelor de opiniile şi comentariile personale ale jurnalistului. de aceea este imposibil de a demonstra dacă corespund ele realităţii sau nu. să nu fie false din punct de vedere factologic şi expuse într-un limbaj ofensator. În acelaşi timp. iar expunerea de fapte să corespundă realităţii. profesională a persoanelor sus-puse. Acţiunile cu caracter personal ale acestora pot fi supuse analizei şi date publicităţii/ difuzate doar în cazul în care sunt relevante pentru societate din anumite motive. intruziunea în viaţa lor privată numai pentru faptul că acest lucru poate stârni curiozitatea cititorului şi. respectiv. Prevederile articolului 16 din Codul Civil al Republicii Moldova vizează în mod direct apărarea onoarei. în caz contrar. demnităţii şi 82 . în timp ce adevărul judecăţilor de valoare nu este posibil de dovedit. Jurnaliştii au o anumită libertate decizională atunci când apreciază. spori vânzările ziarului. Criticele însă trebuie să aibă un suport argumentativ real.

dacă el demonstrează că a preluat adecvat informaţiile publicate 83 . Dispoziţia privind repartizarea sarcinii probaţiunii are un efect paralizant asupra jurnalismului. vizată în investigaţiile de presă.reputaţiei profesionale. situaţiile când jurnalistul demonstrează că dezvăluirile prezintă un interes mai mare decât interesul de protecţie al persoanei vizate. care prevede: „Orice persoană este în drept să ceară dezminţirea informaţiei ce îi lezează onoarea. considerate defăimătoare. codul civil nu reglementează diferenţiat litigiile de defăimare în cazul persoanelor publice şi în cazul celor private. Astfel. La fel. poate pretinde că i-a fost lezată onoarea sau că a fost defăimată – lucru care poate afecta grav activitatea ulterioară a jurnalistului. jurnalistul. informaţia nu corespunde realităţii”. În mod normal. pârâtul se va apăra. pentru că întreaga sarcină a probaţiunii veridicităţii informaţiei difuzate cade pe umerii jurnalistului. fără a dovedi că afirmaţiile jurnalistului. De altfel. şi „În instanţă sarcina probaţiunii se va împărţi în următorul mod: reclamantul (persoana vătămată) va dovedi că informaţia este răspândită. demnitatea sau reputaţia profesională dacă acel care a răspândit-o nu dovedeşte că ea corespunde realităţii”. sunt false. Un moment nefavorabil pentru jurnalist este şi alineatul 2 al acestui articol. iar informaţia pusă în circuitul informaţional este una de interes public. orice persoană publică. „Onoarea şi demnitatea unei persoane pot fi apărate in instanţa judiciară. jurnalistului trebuie să i se impute responsabilitatea respectivă numai în cazul în care reclamantul a demonstrat că prin publicarea/difuzarea informaţiei i s-a pricinuit prejudiciu moral/material. Astfel. dacă: o informaţie este răspândită. Articolul 16 nu examinează/reglementează. această informaţie este ofensatoare. dovedind că informaţia nu este ofensatoare sau negând că aceasta a fost răspândită”. nu poate pretinde să fie scutit de responsabilitate. şi nu invers.

oficial sau a utilizat metode şi procedee rezonabile ale investigaţiei jurnalistice. Deşi legislaţia Republicii Moldova nu prevede un termen de prescripţie referitor la acţiunile pentru apărarea onoarei. limitând considerabil acţiunile jurnalistului. în informaţie de uz intern sau de serviciu şi în informaţie publică. lipsa termenului de prescripţie poate avea efecte distructive asupra libertăţii presei. din momentul în care persoana vătămată a aflat despre existenţa prejudiciului. demnităţii şi reputaţiei profesionale. Tocmai acest moment – refuzul funcţionarilor sau al factorilor de decizie de a furniza informaţia pe motiv că aceasta ar fi secretă – constituie o problemă majoră în activitatea jurnalistului. Nu de puţine ori legile cu privire la secretul de stat şi secretul comercial constituie impedimente serioase în mediatizarea situaţiilor dificile. în care jurnalistul se ciocneşte de o serie de greutăţi. aceştia deseori. există prevederi certe în privinţa acţiunilor de reparare a prejudiciului moral. doar pentru a ascunde ceva sau pentru a proteja pe cineva. 1424 Cod Civil al Republicii Moldova. lipsa surselor de alternativă. Realizarea acompanierii informaţionale a unei crize este un proces anevoios şi riscant. aşa precum: refuzul neîntemeiat al surselor oficiale de a furniza informaţiile necesare. informaţia factuală poate fi divizată în: informaţie secretă. Cu toate acestea. Conform art. calificarea informaţiei publice drept secret de stat etc. Prevederile articolului 16 ignoră principiul prudenţei profesionale şi gradul de greşeală rezonabilă în activitatea profesională. califică informaţia publică drept secret de stat şi aceasta fără nuci un temei. 84 . care face imposibilă încrucişarea informaţiei. acţiunile pentru repararea prejudiciului se prescriu timp de 3 ani. refuzul surselor neoficiale de a-şi divulga identitatea. or. în mod arbitrar. Din punct de vedere a accesibilităţii.

jurnaliştii deseori se confrunta cu anumite realităţi când informaţiile formal sunt calificate în categoria secretului de stat. deşi articolele 5 şi 12 încearcă să statuteze expres care informaţii pot fi atribuite la secretul de stat şi care nu pot fi secretizate. puterii. nu permite interpretarea uniformă a ceea ce se încadrează în noţiunea de secret de stat şi face imposibilă utilizarea ei în situaţii concrete. difuzată sau publicată. factorilor de decizie. Legea (articolului 5) determină expres categoriile de informaţii din anumite domenii ale activităţii statului. încât permite atribuirea acestui calificativ aproape oricărui gen de informaţie. Articolului 2 al Legii cu privire la secretul de stat defineşte secretul de stat drept „informaţii protejate de stat în domeniul activităţii lui militare. cadrul informaţiilor calificate drept secret de stat este atât de vag. tehnico-ştiinţifice. cu toate că interesul public pentru aceste informaţii este mult mai mare decât prejudiciul pe care l-ar putea aduce dezvăluirea lor. economice. poate fi declarată drept secret de stat şi nu poate fi divulgată. Accesul la informaţiile publice este blocat şi de interpretările extensive ale definiţiei secretului de stat. divulgare. Din aceste considerente. sustragere sau distrugere (în continuare – răspândire) poate periclita securitatea Republicii Moldova”. de recunoaştere. pierdere. de contrainformaţii şi operative de investigaţii. de politică externă. De aici reiese că oricare alte categorii de informaţie care nu se regăsesc în lege (indiferent de mesajul acestora) 85 . Articolul 12 stipulează foarte evaziv protecţia interesului public pentru anumite informaţii. Astfel. spre exemplu. În rezultat. care reprezintă secretul de stat. o informaţie de interes public. nefavorabilă.Acest punct vulnerabil. a căror răspândire. Având un grad de generalizare extrem de vast. această prevedere lasă loc pentru interpretări unilaterale. determinat de imperfecţiunea Legii despre secretul de stat.

Legea privind Organele Securităţii Statului (nr. deşi foarte vast.1999). Şi aceasta pentru că jurnalistul este mandatat.1995). normele şi principiile deontologice îl obligă să întreprindă măsuri energice întru depistarea şi punerea în circuitul informaţional a situaţiei reale. ce este şi ce nu este secret de stat. iar a spune adevărul este o datorie fundamentală a lui şi o garanţie de credibilitate pentru consumatorii produsului mediatic. Aici apare însă o dilemă: poate oare jurnalistul să acţioneze conform principiului „ceea ce nu este interzis de lege. utilizând principiile etice sau deontologice. jurnalistul este nevoit să se autoreglementeze. 618-XIII din 31. 619-XIII din 31. este permis”? Sigur că nu. Dacă însă un secret subminează sănătatea organismului social.1995).10. Jurnalistul singur decide. să reprezinte interesele sociale ale auditoriului său. jurnalistul poate şi trebuie să facă public această informaţie. legea stipulează. Jurnalistul care mediatizează situaţiile de criză trebuie să cunoască şi prevederile altor acte normative care conţin dispoziţii cu privire la secretul de stat.poate fi exploatată de către jurnalist şi dată publicităţii sau difuzată. Deşi prevederile legislative limitează acţiunile jurnalistului. dacă organizarea activităţilor statutul sau acţiunile puterii pot deveni obiectul informaţiei publice. Decizia de a da publicităţii un secret de stat se face în cunoştinţă de cauză şi primează responsabilitatea jurnalistului pentru consecinţele ulterioare.10. constituie informaţii cu caracter limitat. în baza datelor obţinute în procesul documentării.12. aşa precum: Legea Securităţii Statului (nr. Aşadar. În situaţiile nereglementate de lege. Legea privind Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova (nr. Ca şi secretul de stat. exerciţiul profesional. 753-XIV din 23. secretul comercial. la fel. într-un fel. Conform Legii cu privire la secretul 86 .

jurnalistul este dator să respecte legile. instituţia de presă (spre exemplu: legislaţia internaţională v/s legislaţia naţională sau Legea Accesului la Informaţie v/s Legea cu privire la Secretul de Stat etc. precum şi utilitatea sau efectele scriiturii sale de presă. care ţin de producţie. administrare. 87 . El trebuie să ţină cont şi de caracterul contradictoriul al prevederilor legislative. Decizia finală a jurnalistului se va axa pe principiile moralei generale şi a eticii profesionale. în general. care decurge din imperfecţiunea şi incertitudinea stipulărilor. Încălcarea de către jurnalist a setului de limitări legale conduce la răspunderea lui juridică. În asemenea situaţii.). Aşadar. tehnologie.07. jurnalistul singur va decide în ce bază îşi va legitima acţiunile.1994).comercial (nr. jurnalistul şi. secretul comercial sunt informaţiile „ce nu constituie secret de stat. fie administrativă (civilă) sau penală. dar va încerca să prognozeze consecinţele acestor acţiunilor pentru sine şi pentru publicaţia pe care o reprezintă. deci. transcrise constituţional ce reglementează legal spaţiu informativ în care el activează. nu există răspundere penală. a căror divulgare (transmitere. şi care uneori poate afecta grav. scurgere) poate să aducă atingere interesele lui. în particular. actele şi normele. 171-XIII din 06. ci doar răspundere administrativă în caz de difuzare sau publicare a acestora. indiferent de perfecţiunea sau certitudinea acestora.” De menţionat că în Republica Moldova Codul Civil nu prevede reglementări pentru divulgarea secretelor comerciale. de activitatea financiară şi de altă activitate a agentului economic.

ţinând cont de interesele sociale diferite. Principii etice ale comunicării jurnalistice în situaţie de criză Din perspectiva etico-legală. Responsabilitatea socială a jurnalistului cere. La fel ca şi normele de drept.3. el să acţioneze potrivit conştiinţei sale morale”. ca în toate situaţiile. fie în bine. El e responsabil nu doar faţă de cei care controlează mijloacele de informare în masă. ci. autonomie. prevede responsabilitatea jurnalistului pentru scriitura lui de presă. Mai mult decât în oricare alte împrejurări. de asemenea. principiile etice poartă un caracter meritoriu. regionale şi chiar de breaslă. Conform Principiilor Internaţionale ale Eticii Profesionale a Jurnalistului. „În jurnalism informaţia este percepută ca un bun public şi nu ca un obiect de consum. Reglementările legale se interferează cu normările deontologice şi formează temelia jurnalismului de calitate. responsabilitatea jurnalistului devine prioritară anume în situaţiile de criză. Codul deontologic al 88 . Dar dacă caracterul normelor de drept este unul obligatoriu. Calitatea morală a acompanierii informative a crizei este condiţionată de faptul dacă jurnalistul are sau nu bunul simţ şi de onestitatea lui profesională. Pentru că deciziile lui şi efectele scriiturii sale sunt în măsură să schimbe starea de lucruri. responsabilitate socială etc.). naţionale. minimalizarea efectelor dăunătoare. în primul rând. faţă de opinia publică. principiile etice de activitate a mass-media sunt internaţionale. Aceasta înseamnă că jurnalistul e responsabil de informaţia ce o transmite. succesul comunicării jurnalistice în situaţiile de criză este determinat de două momente esenţiale: respectarea prevederilor întemeiate pe prescripţia constituţională şi respectarea principiilor etice (adevăr. fie în rău. Principiul responsabilităţii sociale a jurnalistului ocupă un loccheie în orice cod etic al mass-media. Deontologia naţională.

respectiv. În acest context putem vorbi despre responsabilitatea profesională. Calitatea morală a investigaţiei de presă este influenţată de conştiinţa profesională şi de onestitatea profesională. indiferent de situaţiile create. care stimulează un comportament profesional responsabil şi. Pentru ca comunicarea jurnalistică în situaţiile de criză să evite daunele potenţiale şi să aducă beneficii majore întregii societăţi. însă. prin reputaţie sa de veridicitatea oricărei comunicări. de obiectivitatea oricărei opinii difuzate sub semnătura sa. De aici reiese că pentru a pune informaţia jurnalistică pe altarul binelui social. articolul 8. jurnalistul trebuie să găsească posibilităţi şi resurse suficiente pentru ă-şi îndeplini calitativ datoria sa profesională. care asigură coraportul dintre comportamentul jurnalistului şi criteriile morale ale comunităţii profesionale. stipulează: „Jurnalistul este responsabil prin numele său. precum şi dreptul de a participa la adoptarea deciziilor în acele organe de informare în masă. sub pseudonimul său sau anonim.)”. „Onestitatea profesională nu-i permite jurnalistului să adere la interesele particulare ce vin în contradicţie cu binele tuturor(. îl preîntâmpină pe cel iresponsabil. unde el activează. Manifestarea responsabilităţii sociale a jurnalistului. se mai 89 . jurnalistul trebuie să-şi asume responsabilitate pentru calitatea informaţiei. Conştiinţa profesională înseamnă bun simţ. care presupune că.. nu depinde doar de acordul moral al acestuia de a fi responsabil.”. se arată în principiile internaţionale ale eticii profesionale a jurnalistului. determinând jurnalistul să procedeze într-un mod anumit şi nu altfel. este nevoie de un înalt grad de maturitate civică şi de mult profesionalism. „Rolul social cere de la jurnalist o mare responsabilitate profesională.jurnalistului din Republica Moldova.... Aceasta presupune dreptul lui de a se abţine de la o lucrare care ar fi în contradicţie cu convingerile sale. dar cu acordul personal.

să asigure şi un anumit echilibru social. inclusiv şi în SUA.să renunţe la divulgarea surselor de informare. acceptând privaţiunea de libertate. relaţia lui cu eroii materialelor. păstrându-şi. precum şi în Codul principiilor de etică profesională al jurnalistului din Republica Moldova. În multe ţări ale lumii. a 90 .. În cadrul moralei profesionale a jurnalistului. în schimb. în baza refuzul de a divulga sursa de informare. scoţând în prim-plan adevărul.. Conform Principiilor internaţionale ale eticii profesionale. În Republica Moldova nu au fost înregistrate cazuri când.. care stipulează că „Jurnalistul va păstra secretul profesional privind sursa de informare obţinută confidenţial”. în mod premeditat. Jurnalistul şi sursele de informare în comunicarea de criză Reglementarea etică a relaţiei jurnalist-sursă. constă în a găsi sursele. când există suspiciunea că persoana-sursă. Relaţia dintre jurnalist şi surse în procesul de reflectare a crizei este complicată nu numai datorită tragismului situaţiei. dacă ele insistă asupra acestui statut. jurnalistul are dreptul „. calitativă a obligaţiilor profesionale astfel încât scriitura de presă. a le păstra anonimatul sau confidenţialitatea. jurnaliştii ar fi fost privaţi de libertate. conform căruia jurnalistul va respecta secretul profesional referitor la sursa informaţiei obţinută pa cale confidenţială şi va divulga sursa numai în cazuri excepţionale. jurnaliştii renunţă să divulge sursa de informare. reputaţia lor profesională. şi a le folosi corect..”.menţionează aici. atât pe plan internaţional. cât şi pe plan naţional sau local. Aceeaşi prevedere o întâlnim şi în Declaraţia de principii asupra condiţiei jurnalistului. factorii dominanţi sunt: relaţia lui cu sursele. articolul 9. Activitatea onestă a jurnalistului presupune realizarea corectă. a schimonosit adevărul sau când divulgarea numeluisorginte prezintă unicul mod de a evita un grav şi iminent prejudiciu pentru populaţie. relaţia lui cu auditoriul.

nu va risca să-i dea jurnalistului informaţiile necesare atâta timp cât nu va şti cu 91 . se întâmplă extrem de rar. a numărului mare de surse interpuse. în acelaşi timp. În faţa instanţei de judecată. de multe ori singura persoana care poate să confirme sau să infirme anumite acuzaţii este tocmai sursa anonimă. Or. jurnaliştii au datoria să-şi dezvolte o linie suficient de intimă cu sursa. dacă aceştia nu sunt „cooperanţi”.tensiunii psihologice. suficient de detaşată. sursele oferă informaţii mult mai vaste şi mai detaliate în momentul în care au fost asiguraţi că li se va păstra anonimatul. Problemele de natură etică domină discuţiile legate de promisiunea de confidenţialitate făcută surselor atunci când aceste imperative vin în contradicţie unul cu altul. există puţine şanse ca aceştia să spună totul şi să descrie detaliat ce au văzut. în cadrul proceselor de calomnie. cu scopul de a-i permite să fie obiectiv. şi justiţia îi obligă şi le cere jurnaliştilor să-şi dezvăluie sursele. De exemplu dacă jurnalistul discută cu martorii. Jurnalistul nu va reuşi să pătrundă în esenţă. însă. Iată de ce. a incertitudinii şi panicii generale. fără a le promite anonimatul. deoarece nici un subaltern. dacă imperativele juridice şi cele morale în procesul de colectare a informaţiilor coincid. ci şi prin posibilitatea factorilor de decizie de a dosi informaţia de interes public şi prin puterea specială a unor surse oficiale de rang înalt de a pedepsi jurnaliştii. în mare parte. Acest lucru. Dar este oare în drept jurnalistul să divulge numele sursei. În plus. chiar şi atunci când adevărul nu flatează sursa. un material analitic sau o investigaţie de presă despre criză. de frică să nu-şi piardă locul de muncă sau din alte considerente. se bazează anume pe informaţiile confidenţiale. pentru a dovedi corectitudinea investigaţiei sale? Bineînţeles că nu. pentru a genera încredere şi a obţine informaţii şi. De obicei. Jurnalistul nu va avea de depăşit obstacole esenţiale şi nu va ajunge în situaţii dificile.

atunci când fără voia lui a dat o informaţie falsă. cel puţin. Onestitatea profesională. cum va reacţiona jurnalistul ca să îndrepte situaţia. Conflictul etic în acest caz se derulează între două puncte de vedere: dreptul sursei de a se aştepta ca o promisiune să fie ţinută şi 92 . instituţia este în drept să spună că individul respectiv nu este sursa confidenţială bănuită. să facă promisiunea că nu va publica numele sursei în articolul respectiv.siguranţă că numele lui nu va figura în scriitura de presă şi nu va fi făcut public. iar informaţia a fost publicată. atunci când se va afla adevărul? Desigur. Principiul adevărului. Dacă o sursă anonimă a minţit. În situaţia respectivă. el poate încălca promisiunea de confidenţialitate. cât şi pentru surse. salvând sursa. cu siguranţă. nu-i va restitui credibilitatea ştirbită şi nu-l va salva de răspundere în faţa legii. îl obligă pe jurnalist să fie responsabil faţă de public şi să relateze doar adevărul. însă. odată admis. chiar dacă a dat cuvântul să nu dezvăluie sursa manipulării. instituţia de presă încalcă principiul adevărului şi dreptul publicului de a şti. Nu sunt rare cazurile în care. Însă folosirea confidenţialităţii poate sa protejeze mincinoşii sau manipulatorii – surse care oferă informaţii false sau eronate în scopul discreditării altor persoane. după publicarea materialului. Dacă există motive întemeiate (pericolul ca sursa sau familia acesteia să fie intimidată fizic sau psihic). implică faptul că el va refuza să mintă sau va recunoaşte că a dezinformat. dar să nu-şi ia angajamentul că nu va publica niciodată acest nume. însă acest lucru. În comunicarea jurnalistică de criză avantajele oferirii confidenţialităţii sunt evidente atât pentru jurnalist. nu-i va salva reputaţia. Pericolul provenit din încrederea în sursele anonime trebuie sa determine jurnalistul să caute surse de alternativă sau. persoana care a oferit informaţii cere instituţiei de presă să afirme în mod public că nu el este sursa anonimă suspectată.

sexului. nici legal. Conflictul datoriilor opuse. deseori se soluţionează utilizând şi dând prioritate principiului independenţei şi principiului minimalizării daunelor.dreptul publicul de a fi informat. în 93 . jurnalistul va respecta cinstea şi onoarea indivizilor care devin obiectul atenţiei lui profesionale. să discrimineze personajele în baza culturii. cum ar trebui să fie în comunicarea jurnalistică de criză relaţia jurnalist-personaj din perspectiva eticii profesionale? Conform principiilor internaţionale (principiul VI) şi naţionale (principiile 10 şi 12) ale eticii profesionale. Violarea acestor prevederi poate fi justificată doar în cazul în care acţiunile jurnalistului sunt determinate de interesele sociale. acţiunile cărora sunt în dezacord cu interesele sociale şi nu se încadrează în morala generală. doar pentru ca scriitura să devină mai „picantă” şi mai interesantă pentru public. cu excepţia cazurilor când împrejurările sunt direct legate de activitatea lor publică şi de conţinutul investigaţiei. fie victimele crizei. Aşadar. Jurnalistul şi personajele comunicării de criză În cele mai dese cazuri. Este inadmisibil să se publice informaţii din viaţa privată a personajelor. provenienţei sociale. Din păcate. de la aluzii şi comentarii în privinţa anumitor defecte fizice sau psihice ale acestora. împuterniciţi să gestioneze criza. nici moral. jurnalistul este obligat să se abţină de la exprimări care pot provoca daune morale şi fizice personajelor despre care scriu. În baza acestor principii se ia decizia de a proteja sau nu sursa. dar care ilicit încalcă legea. personaje ale materialelor despre situaţiile de criză devin fie persoanele care s-au făcut responsabile de declanşarea crizei. iar materialul de presă va aduce sau va restitui un bine social sau va înlătura un rău social. demnitatea omului şi dreptul lui la viaţă privată. sau religiei acestora şi să respecte prezumţia de nevinovăţie a lor. El nu are dreptul. fie factorii de decizie. Astfel.

care. Dar jurnaliştii nu trebuie să fie dogmatici atunci când este vorba de intimitatea personajelor. Dacă unii jurnalişti recunosc necesitatea protejării personajelor (viaţa lor privată). din neştire sau în conştiinţă de cauză. fapt care. ea trebuie reflectată necenzurat şi neredactat tocmai pentru a 94 .” Nu este corect când jurnaliştii fac „tabu” şi pun veto pe viaţa intimă a celor pe care îi admiră (chiar dacă unele momente sau acţiuni ale lor sunt de interes public). Jurnaliştii. Autorii unor astfel de materiale nu pun în valoare necesităţile şi interesele sociale. în fine. ci doar dezvăluie anumite detalii. susţin ideea că materia brută pentru presă este viaţa cetăţenilor şi. alţii din contra. În legătură cu aceasta David Randall scrie: „Există o foarte mare diferenţă între interesul public şi ceea ce publicul poate considera interesant. deci. Jurnaliştii trebuie să aibă motive foarte întemeiate ca să încalce intimitatea persoanelor şi trebuie. şi investighează viaţa particulară a celor pe care caută să îi distrugă. ci şi la grave încălcări juridice. iar jurnalistul trebuie să de dovadă de responsabilitate şi bun simţ. curiozitate) al publicului. din viaţa privată a personajelor. De menţionat faptul că există păreri diferite privitor la protecţia personajelor de presă. fie ele private sau publice. uneori cu totul lipsite de utilitate socială.presă adesea apar lucrări. confundă interesele sociale cu interesele publicului. dacă e prezentat într-o manieră îndeajuns de senzaţionalistă. nu corespund nici pe departe rigorilor impuse de standardele etice. duce nu doar la încălcări de ordin deontologic. Este destul de dificil să constatăm o unanimitate de opinie în materie de etică profesională în privinţa răspunderilor jurnaliştilor atunci când subiectul abordat atinge viaţa intimă a persoanelor. Violarea intimităţii unei persoane publice trebuie să aibă justificarea legitimă a interesului public şi nu simplul interes (altfel spus. să fie conştienţi de consecinţele unui asemenea gen de gazetărie. de asemenea.

între care: discuţiile cu delicvenţii minori. sau preferenţial discret. publicarea numelui şi a fotografiilor acestora. principiul 3 stipulează clar că jurnalistul recunoaşte şi respectă dreptul persoanelor fizice sau juridice de a nu furniza informaţia şi de a nu răspunde la întrebările puse. dar jurnaliştii trebuie să acopere atât zona anormalităţii – spre a o corecta. Aşa e. 95 . Astfel. Oricum. menite să asigure credibilitatea şi calitatea materialelor de presă. în anumite situaţii. în general. precum şi demnitatea profesională a jurnalistului.corecta greşelile şi nedreptăţile sociale. Etica jurnalistica îi obligă pe jurnalişti să aibă un comportament discret. presiunile psihologice şi violenţa verbală asupra personajului constituie grave abateri etice. cu priză la cititor. şi a fiecărui jurnalist. echidistant şi obiectiv auditoriul. este de a spune adevărul. în particular. Relaţia jurnalist – auditoriu din perspectiva eticii profesionale Obligaţia presei. În comunicarea jurnalistică de criză. iar întru realizarea acestui deziderat ei trebuie să stabilească un just echilibru între interesul public şi cel privat. se cere însă stabilit un echilibru bazat pe bunul simt. oricât de nobil ar fi scopul. publicare datelor privind sănătatea persoanelor etc. mai întotdeauna. iar principiul responsabilităţii sociale şi cel al minimalizării efectelor dăunătoare să prevaleze asupra tentaţiilor de a da informaţii senzaţionale. Uneori această obligaţie poate fi diminuată sau contrazisă de interesul public faţă de un fenomen care trebuie să fie stopat sau măcar redus. cât şi pe cea a normalităţii – spre a o proteja de abuzuri. Dacă ţinem cont de faptul că subiectele comunicării jurnalistice de criză. de a informa corect. cu victimele de catastrofă şi de viol. Codul deontologic al jurnalistului din Republica Moldova. reglementarea şi autoreglementarea relaţiei jurnalist – auditoriu impune jurnalistului anumite standarde etico-legislative.

se va strădui să excludă detaliile monstruoase şi fotografiile violente. mandatează jurnaliştii ca aceştia să le formeze cunoştinţele. duce. să le modeleze opiniile. Expunerea unilaterală şi părtinitoare a evenimentelor. în fine la subminarea şi chiar la distrugerea relaţiei jurnalist-auditoriu. Limbajul în care jurnalistul îşi realizează produsul este un alt indice ce demonstrează atitudinea acestuia faţă de auditoriul său. Stilul ironic. în limitele bunului simţ. nu şi simplist. întrun fel. comentariile tendenţioase şi neobiective. cu tentă de conflict. să le influenţeze atitudinile. el va exclude utilizarea masivă a regionalismelor.au un caracter negativ. Relatând adevărul. va aduce în prim-plan evenimentul etc. jurnalistul. de a le expune imparţial. Jurnalistul care îşi respectă cititorul va folosi un limbaj simplu. pe două principii etice: cel al adevărului şi cel al minimalizării efectelor dăunătoare – principii. care ajută jurnalistul să spună adevărul fără a şoca şi a distruge psihologic cititorul. Consumând produsul mediatic despre criză. obiectiv şi corect. 96 . practic nu se foloseşte în comunicarea jurnalistică de criză. Acest act de încredere primează responsabilitatea jurnalistului de a căuta şi a găsi cele mai interesante şi utile subiecte. neologismelor. acţiunile jurnaliştilor trebuie să se axeze. Relaţia jurnalist-auditoriu care se bazează pe stimă şi încredere reciprocă poate exista atât cât jurnalistul îşi onorează obligaţiile profesionale. care pot califica ironia sau luarea în derâdere drept insultă personală. care demonstrează lipsa de responsabilitate şi de respect al jurnalistului pentru auditoriul său. va evita să utilizeze limbajul agresiv şi violent. să le reprezinte interesele sociale. să le formeze opiniile etc. învinuirile nefondate. La fel. nu şi foarte sofisticat. în mod obligatoriu. auditoriul. Întotdeauna criza afectează anumite categorii sociale. de a reacţiona prompt la nevoile informaţionale ale auditoriului. inteligent.

totodată. modalitatea pe care o alege jurnalistul întru reflectarea crizei este extrem de importantă. în primul rând. şi pentru că jurnaliştii influenţează şi evoluţia propriu-zisă a crizei. ci stabilirea unui echilibru. materialele despre criză vor fi realizate într-un limbaj literar. jurnalistul trebuie să reflecte onest şi obiectiv 97 . Jargonul sau argoul e admisibil în măsura în care este necesar pentru a reda o stare de lucruri sau o stare de spirit. Prin activitatea sa. depinde comportamentul acestuia în continuare. În comunicarea jurnalistică de criză a fi responsabil înseamnă a ţine cont de efectele potenţiale ale acţiunii întreprinse. inclusiv şi violenţei verbale. conform cerinţelor deontologice. creându-le viziuni şi opinii. precum şi de consecinţele ei posibile asupra publicului. Şi aceasta din motivul că jurnaliştii influenţează considerabil viaţa şi comportamentul indivizilor sociali. Acest lucru limitează accesul altor categorii de cititori şi reduce considerabil din potenţialul şi din efectele scriiturii de presă. În acest sens. atunci în materialele de presă despre criză acest lucru este cu totul nepotrivit. Şi de faptul cum o face. capabil să excludă din material orice incertitudine sau confuzie lingvistică. dar. Jurnalistul profesionist. dar nu mai mult. „Democraţia lingvistică” nu presupune utilizarea expresiilor necenzurate sau a violenţei verbale. Dacă în unele situaţii mai poate fi admisă utilizarea cuvintelor străine (materiale despre adolescenţi şi tineret). a-ţi asuma răspundere pentru consecinţele muncii tale.arhaismelor. A fi profesionist înseamnă. trebuie să se opună limbajului urii şi confruntării violenţei. Aşadar. Utilizarea stereotipurilor lingvistice ale anumitor segmente de public în materialele de presă este o acţiune greşită. jurnalistul educă publicul. dar accesibil şi pe înţelesul majorităţii. Pentru ca relaţia jurnalist – auditoriu să fie corectă şi de lungă durată.

Articolul 2 al principiilor internaţionale ale eticii profesionale a jurnalistului.) El face uz la maximum de capacităţile lui de creaţie.. ca provenienţa.” şi „. Întotdeauna comunicarea jurnalistică de criză se realizează sub presiunea timpului... totuşi. (. La fel. care prevede că jurnalistul e responsabil prin numele său şi prin reputaţia sa de veridicitatea oricărei opinii difuzate.. prioritar. care î-ar permite să-şi formuleze o noţiune exactă şi coerentă despre lume. pentru ca opinia publică să dispună de material suficient.. din perspectiva intereselor sociale.. la publicaţia pe care o reprezintă.) păstrând sensul lor adevărat. (.. este necesară elucidarea situaţiilor de criză.”. trebuie..realitatea şi să nu admită denaturări de formă şi conţinut. Lipsa timpului suficient pentru verificarea informaţiilor deseori creează situaţii când în materialele de 98 . să intre sub incidenţa exprimării oneste şi etice. numai jurnalistul poartă responsabilitate pentru veridicitatea informaţiei puse în circuitul informaţional. elucidând raporturile mai importante. principiu stipulat şi în Codul deontologic al jurnalistului din Republica Moldova..El e responsabil faţă de opinia publică. Principiul 4 şi principiul 6 din Codul deontologic al jurnalistului din Republica Moldova cere delimitarea strictă a informaţiilor factuale de cele opinale şi comentative. Iar opiniile. Jurnalistul care ţine la numele său. prevede: „Sarcina jurnalistului este de a garanta oamenilor recepţionarea unei informaţii juste şi veridice. deşi prin însăşi natura lor sunt subiective. Astfel. Aşadar.. articolul 2 şi 3: „Jurnalistul expune faptele. ţinând cont de interesele sociale diferite. Conform principiilor internaţionale ale eticii profesionale a jurnalistului. dar şi la publicul său va face distincţie clară între informaţie şi opinie. natura şi esenţa evenimentelor. cursul şi situaţia lucrurilor să fie înţelese cât se poate de obiectiv”.

Iaşi: Polirom. care trebuie să devină un mecanism eficient pentru asigurarea protecţiei jurnaliştilor şi pentru obiectivismul şi imparţialitatea presei. Jurnalistul este obligat să-şi repare greşeala. 3.. Kim B. Kathy B. permit realizarea unei acompanieri informaţionale utile din perspectiva interesului public. Etica profesională poate şi trebuie să devină militantă în comunicarea jurnalistică de criză. Mckee. Lecturi recomandate 1.. 2. Etica mass-media. 2000. cu toate că este destul de dificil să se obţină o unanimitate în înţelegerea eticii profesionale. Şi. 2001. Iaşi: Polirom. utilizând aceleaşi mijloace scrise şi/sau audiovizuale. „Drepturile social-economice (extrase din legislaţia naţională şi internaţională)”. dar şi corecte din perspectiva principiilor etico-legislative. Clifford G. care au fost folosite la publicarea materialului eronat.. Christians. Obiectivele comunicării jurnalistice de criză sunt elemente-standard ale retoricii sale. 99 . credibilitatea instituţiei de presă etc. De acest fapt depinde calitatea materialelor. axate pe reguli morale. Prevederile etice internaţionale şi cele naţionale presupun obligativitatea reparării greşelii şi dreptul la replică. anume principiilor deontologice asigură controlul calităţii. Fackler. Studii de caz. Chişinău: Centrul Independent de Jumalism. jurnalistul este pur şi simplu obligat să-şi recunoască şi să-şi repare erorile. Claude-Jean.presă nimeresc informaţii ce parţial corespund realităţii sau chiar sunt false. gradul de informare a publicului. Rotzoll. care pot fi realizate cu condiţia implementării şi materializării principiilor etice în activitatea morală a jurnalistului. Bertrand. În caz de necesitate el trebuie să-şi ceară scuze prin intermediul mass-media la care este angajat. 2001. Mark. lucruri. Deontologia mijloacelor de comunicare. care. În acest caz.

Москва. Тищков В. В. 5. Georgeta. Малькова. Этичность и толерантность в средствах массовой информации. 2000. 2002. Chişinău: FJŞC. 1998. Лазутина.. Профессиональная этика журналистики. Cadrul legislativ al presei din Republica Moldova. Г. 7. Stepanov. Основы творческой деятельности журналиста. 2000. А. Intrtoducere în etica şi legislaţia presei. 2000. Miruna. Москва: ИЭА РАН. В. 8. 6. В. Лазутина Г. 100 . Runcan. К.4. Москва. Bucureşti: All Educational.

101 .Tema 5 JURNALISTUL ÎN SITUAŢIE DE CRIZĂ: ECHIPAMENTE ŞI CUNOŞTINŢE Cunoştinţe generale despre criză Echipamente necesare activităţii jurnalistului în situaţii de criză Reguli de activitate în situaţii de criză Impedimentele activităţii jurnalistului în situaţiile de criză 1. b) Etapa de documentare – colectarea informaţiilor la faţa locului prin observaţia directă şi/sau prin intervievarea surselor. reuşita materialelor se datorează în egală măsură competenţelor profesionale ale jurnalistului. natură. Pentru a realiza o acompaniere informaţională corectă şi eficientă. poate fi divizat în câteva etape: a) Etapa pregătitoare sau pre-documentarea – colectarea informaţiilor despre criză până a ajunge la eveniment. or. jurnalistul trebuie să deţină diverse şi variate informaţii despre obiectul său de cercetare. dar şi analiza acesteia. încrucişarea şi verificarea informaţiei colectate.) sunt absolut necesare. Este importanţă pentru aplicarea diverselor strategii mediatice. În acest scop. cunoştinţele generale despre criza care urmează a fi abordată (tip. specific. ierarhizarea. c) Etapa de executare sau redactarea materialelor ce presupune sistematizarea. intensitate etc. Comunicarea mediatică în situaţii de criză este un proces care. care presupune o sumă de activităţi în cunoştinţă de cauză. d) Etapa post-publicare – colectarea reacţiilor auditoriului la publicarea materialelor. dar şi gradului lui de iniţiere în problemă. simbolic. dimensiune. Cunoştinţe generale despre criză Comunicarea mediatică în situaţii de criză este o activitate umană complexă.

Vom stărui însă asupra primelor două ca fiind decisive în formarea cunoştinţele generale ale jurnalistului despre criză. (vezi Figura nr. în majoritatea cazurilor. Prima etapă prezintă în sine activităţi de valorificare a masivului informaţional potenţial ce defineşte criza şi se consumă în momentul în care jurnalistul ajunge nemijlocit la locul cu pricina. jurnalistul caută din timp să-şi lărgească cunoştinţele asupra situaţiei.) 102 . În acest caz. adesea înşelătoare. Refuzul unei pregătiri prealabile conduce la limitarea viziunii analitice a autorului şi la limitarea posibilităţilor acestuia de a crea materiale argumentate. nimic comun cu operativitatea. Astfel. decisivă pentru actul jurnalistic este etapa a doua. Deoarece nu toate răspunsurile pot fi obţinute la faţa locului. Variabilitatea temporală a etapei pregătitoare. unde colectarea informaţiilor se face nemijlocit la faţa locului evenimentului. este în detrimentul calităţii comunicării jurnalistice în situaţie de criză şi n-are. în general. în fond. 1. jurnalistul utilizând. dacă nu au existat semnale vădite de deteriorare a situaţiei. să identifice obiectul şi să-şi definitiveze scopurilor mediatice. În cazul ignorării acestor activităţi. Graba. combative. în particular. sau a altor tipuri de crize.Toate etapele sunt importante pentru comunicarea în situaţii de criză. el riscă să treacă „pe lângă subiect”. să se lase condus de aparenţe. interesante. bogate în conţinut etc. pre-documentarea este variabilă şi instabilă. a. jurnalistul are mai puţine posibilităţi de a realiza o documentare amplă la această etapă. dar când evenimentele se produc pe neprins de veste şi schimbă radical starea de lucruri existentă. sursele-rezerve. Pre-documentarea se face în ritm rapid. prin observaţie directă şi intervievare a martorilor. Din perspectiva parametrului temporal. determină importanţa ei pentru actul jurnalistic. să nu înţeleagă importanţa. a evenimentului. Este cazul crizelor de natură tehnică sau tehnologică. dacă o criză s-a produs brusc. a detaliilor şi. care depinde de natura şi de tipul crizei. în temei.

Durata redusă a etapei pregătitoare impune jurnalistul să se orienteze spre jurnalismul de informare. jurnalistul are îndeajuns timp şi posibilităţi să colecteze informaţii. etapa de pre-documentare. al gradului de veridicitate şi al interesului potenţial al publicului pentru subiectul respectiv. BC – etapa de documentare) Posibilităţile jurnalistului la etapa de pre-documentare influenţează decizia acestuia referitoare la forma scriiturii de presă. el urmează. până a purcede la documentarea propriu-zisă. a) A______C______________________________________C 1. Aşadar. 1. prevalează asupra etapei de documentare. (vezi Figura nr. opinii. respectiv. prin observaţia directă şi prin intervievarea martorilor. Familiarizarea cu subiectul presupune o rapidă evaluare a informaţiei din punctul de vedere al importanţei sale. ca importanţă pentru comunicarea de criză. Stabilirea legăturii 103 . b) A____________________________________B________C (AC – procesul de colectare a informaţiilor: AB – etapa de pre-documentare. jurnalistul.Şi invers. Ajuns la faţa locului.) 1. doar confirmă sau infirmă informaţiile şi viziunile colectate anterior. se condiţionează reciproc Specificitatea jurnalismului în situaţiile de criză îl determină pe jurnalist să acţioneze prompt şi multilateral. care. interpretări la etapa pregătitoare. În acest context. de altfel. eficienta comunicării jurnalistice în situaţiile de criză sporeşte când jurnalistul îmbină armonios aceste două etape. Localizarea evenimentului este o fază pregătitoare în care jurnalistul stabileşte contacte cu sursele potenţiale. dacă au existat premise reale de declanşare a crizei. pe cât e posibil. dacă criza este la etapa a doua sau a treia şi decurge lent şi uniform.b. Cu toate acestea. să se familiarizeze şi să localizeze evenimentul. pe când extinderea în timp a acesteia oferă posibilităţi de a realiza şi materiale analitice. eficienţa procesului de colectare a informaţiilor şi. bine documentat deja.

Pentru a se informa asupra tipului. instituţii. acte de identitate. Sursele primare pot fi fizice: Constituţia ţării. or. ale departamentelor. specialişti în relaţii cu publicul. care furnizează anumite informaţii de interes pentru viitorul material jurnalistic. tratate. jurnalistul trebuie să consulte diverse surse. rapoartele ministerelor. unele documente se obţin foarte greu. tranzacţii bancare. jurnalistul va utiliza în egală măsură atât sursele oficiale. asupra categoriilor de persoane afectate. Lista poate fi continuată. dar şi umane: purtători de cuvânt. Destul de valoroase sunt şi sursele neoficiale/secundare. testamente. originilor. întrucât toate documentele oficiale reprezintă surse primare pe care jurnalistul.cu martorii sau cu persoanele implicate în eveniment presupune familiarizarea acestora cu intenţia jurnalistului de a realiza materialul şi de a le solicita ajutorul. Atunci când situaţia permite. credibilitatea ei este garantată. dimensiunii crizei. jurnalistul trebuie să fie insistent şi să nu uite că în realitate pot exista mai multe documente decât a obţinut el. iar utilizarea lor depinde de timpul de care dispune jurnalistul şi de scopurile pe care acesta le urmăreşte. documentele de arhivă etc. asupra consecinţelor potenţiale etc. rapoarte comerciale. secretari de presă etc. dar dacă subiectul merită efortul. Tipologia surselor de documentare la etapa pregătitoare este foarte variată. cu pierdere de timp. De multe ori. caracterului. mai ales pentru realizarea unor materiale analitice sau investigaţii de 104 . numărului aproximativ al acestora. urmează să le examineze în primul rând.. Orice hârtie valoroasă. în procesul de documentare. Se consideră oficiale/primare sursele care furnizează o informaţie. ce nu necesită a fi verificată prin alte surse. cât şi cele neoficiale. dosare de la procesele de judecată. dări de seamă ale diferitelor organizaţii. reprezintă un document.. burse de mărfuri. legile statului.

În realitate însă. relativ recent afirmată. Uneori pre-documentarea se face în mod rapid şi atunci cele mai accesibile surse de informare sunt cele interne: colectivul redacţional (pe verticală şi pe orizontală) şi resursele redacţionale (mape cu acte. la etapa de pre-documentare jurnalistul trebuie să cerceteze toate sursele posibile care deţin informaţii asupra subiectului investigat. or. dar şi umane: reprezentanţi ai organizaţiilor non-guvernamentale.). 105 . ce necesită a fi verificată prin alte surse. În mod ideal. Este important ca reporterul să facă o delimitare între aceste surse. fiind constrâns de timp. publicaţii specializate. Sursele secundare pot fi fizice: ziare şi reviste. este şi Internetul. ea poate conţine şi unele inexactităţi. buletine etc. care furnizează o informaţie. dar exploatată deja din plin de către jurnalişti. reprezentanţi ai confesiunilor religioase. cărţi. cât şi informaţii de mâna a doua. el nu are posibilitate să contacteze şi să acorde atenţie tuturor surselor. punând la dispoziţia tuturor atât documente primare. ai organizaţiilor social-politice şi culturale. Oricum. veridicitatea celor secundare urmând să fie verificată prin alte surse. Se consideră secundare sursele neoficiale. emisiuni radiotelevizate. lideri politici. scrisori. colecţii de ziare etc. Internetul a lărgit considerabil volumul informaţiilor uşor accesibile. rapoarte.presă.. etc. de opinie. O sursă importantă. culturali. limitele temporale impuse de activitatea sa în cadrul unei redacţii nu trebuie să fie o piedică în descoperirea şi relatarea adevărului.

) vor fi diferite de cele ce anticipează o deplasare în scopul reflectării unei crize de durată. să cunoască tradiţiile. Itinerarul va include „punctele strategice” pe care jurnalistul le va vizita şi ruta pe care acesta se va deplasa. mai ales când este vorba de o criză provocată de forţele naturale.. Dar indiferent de situaţie. inundaţii etc. ce decurge lent şi. Pregătirile presupun: elaborarea itinerarului deplasării.2. crize de natură tehnică sau tehnologică. alunecări de pământ. Jurnalistul care urmează să ajungă şi să lucreze în zonele de risc trebuie să-şi întocmească. cât şi din perspectivă temporală. Pregătirile jurnalistului pentru o prezenţă în zonele de risc (conflicte militare. Este riscant să utilizeze serviciile maşinilor de ocazie. să aibă informaţii despre locul şi mediul în care intenţionează să lucreze. obiceiurile şi regulile de conduită etc. jurnalistul trebuie să ştie. cutremure. fie şi în linii generale. itinerarul. mai mult sau mai puţin. Cel mai bine e să se folosească de serviciile unui ghid. istoria crizei. Itinerarul. atât din perspectivă spaţială. În zonele operaţiunilor militare jurnalistul se poate deplasa cu transportul organizaţiilor mondiale de caritate sau cu transport militar. fie şi aproximativ. constant. Nu se recomandă ca jurnalistul să traverseze de sine stătător un teritoriu necunoscut. necunoscute. ca în cunoştinţă de cauză să înceapă pregătirile pentru deplasare. 106 . Echipamente necesare activităţii jurnalistului în situaţii de criză Caracterul deplasării jurnalistului reiese din tipul de criză pe care urmează s-o mediatizeze. formarea pachetului de documente şi alegerea echipamentelor necesare (instrumente personale şi profesionale).

care include antiseptici. La fel. care. Să aibă cât mai multe buzunare interioare. ele sunt deficitare. or. 107 . să fie comodă şi. precum şi chibriturile şi lumânările. Jurnalistul ce intenţionează să activeze în situaţii de criză va acorda o atenţie deosebită vestimentaţiei. buzunarele exterioare. În zonele de risc valizele sau poşetele vă vor stingheri deplasarea. Evitaţi să purtaţi centură! În caz de reţinere. trebuiesc învelite în celofan. În nici un caz nu se admite utilizarea hainelor sau a lucrurilor de echipament asemănătoare la culoare şi croială cu cele ale subiecţilor. preferabil. Mai practice sunt rucsacurile sau genţile sport. de obicei. Îmbrăcămintea jurnalistului trebuie să corespundă condiţiilor climaterice. care i-ar putea fi de un real folos. Foarte importantă este şi alegerea genţii. pot fi utilizate şi ca pernă. Ele por fi oricând schimbate pe apă. care. în culori sumbre. tifon. pur şi simplu. În situaţiile de criză jurnalistul va avea grijă să aibă cu sine mai multe echipamente. obiectele de igienă. centura şi şireturile vor fi confiscate. îmbrăcămintea.Vestimentaţia. încălţămintea trebuie să fie fără şireturi. Se recomandă ca jurnalistul să aibă apă îmbuteliată şi rezerve de hrană (conserve şi pesmeţi). Dacă jurnalistul îşi ia cu sine lanternă. În zonele de risc. chiar dacă acesta nu fumează. De o primă necesitate este trusa medicală. fără tocuri şi pe talpă groasă. în caz de nevoie. trebuie să-şi facă rezervă şi de baterii electrice. pentru a fi protejate de umiditate. încălţămintea. vată şi medicamente de dezinfectare a apei. s-ar putea întâmpla tot nouă s-o şi aruncaţi! Se recomandă să vă împachetaţi echipamentele separat: instrumentele profesionale. Nu încercaţi să luaţi la plecare încălţăminte nouă. părţilor implicate în conflict. hrană sau. complică deplasarea jurnalistului. Câteva pachete cu ţigări îi vor fi mereu de folos jurnalistului. Obiectele de primă necesitate. Aşadar. oferite surselor fumătoare. de obicei.

împreună cu tradiţionalul dictafon. Actele obligatorii includ: 108 . Dacă însă deplasarea durează ceva mai mult. echipamentele „secolului al nouăsprezecelea” sunt de neînlocuit. Actele de identitate şi de serviciu ale jurnalistului pot fi divizate. bineînţeles că utilizează echipamentele contemporane. în situaţii excepţionale curentul electric fie că dispare în rezultatul stihiilor naturale şi tehnice. Specificul activităţii jurnalistice în situaţii de criză impune jurnalistul să-şi diversifice echipamentele profesionale. Aşadar. or. Actele obligatorii sunt documentele care identifică personalitatea şi legiferează statutul profesional al acesteia şi fără de care jurnalistul nu ar putea nici măcar să ajungă la faţa locului. atunci. Or. . de cele mai dese ori. Dacă jurnalistul reuşeşte să realizeze materialul într-un interval relativ scurt de timp. telefon mobil şi aparat de fotografiat digital. iar în lipsa acestuia tehnica jurnalistică contemporană devine absolut inutilă.câteva carneţele de note de mărimi diferite. care poate s-o dubleze chiar pe acea din telefonul mobil. . obişnuite lui. care se deplasează la locul unde s-a produs evenimentul declanşator sau modificator de criză. dar şi să-şi asigure securitatea personală. trebuie să aibă cu sine un set de documente. Orice jurnalist.agendă manuală. care i-ar legifera acţiunile. simbolic. Este un aspect de neglijat. Documente necesare activităţii jurnalistului în situaţiile de criză. datorită acestor acte. în două categorii: obligatorii şi meritorii.ascuţitoare sau un cuţitaş minuscul.Instrumente profesionale.câteva pixuri şi creioane. . jurnalistul poate să-şi execute obligaţiile profesionale. instrumentele jurnalistului trebuie să mai includă: . fie că este întrerupt din motive de securitate.

a postului de radio sau TV şi funcţia pe care o deţine jurnalistul.paşaportul de străinătate. iar scopul lui este doar să reflecte obiectiv şi echidistant situaţia. .. . Actele meritorii includ: . Dar în situaţia de criză. .ziare şi reviste în care au fost publicate materialele anterioare ale jurnalistului (preferabil să fie prezentă în pagină şi fotografia autorului). lipsa unei ştampile sau fotografia descleiată pot stopa pentru câteva ore bune activitatea jurnalistului (până la clarificarea situaţiei).cărticica de vizită cu logotipul editurii. tradusă oficial în limba băştinaşilor. .buletinul de identitate cu fişa de însoţire. aceste carenţe 109 . în caz de necesitate. semnată. Ele constituie o dovadă în plus că persoana în cauză este jurnalist. . Jurnalistul trebuie să ştie că actele care nu sunt în regulă creează impedimente serioase în activitatea sa. cel puţin la etapa ei iniţială. uneori fiind chiar mai credibile decât documentele din prima categorie. nu legiferează prezenţa sau acţiunile jurnalistului. .legitimaţia de serviciu cu fotografie (ştampilată. operativitatea este cea mai de preţ calitate a jurnalistului. realizată pe foaie cu antetul instituţiei media sau a uniunii jurnaliştilor şi.foaia de însoţire a deplasării. Actele meritorii. dar se fac importante prin forţa lor de convingere şi de sprijin.) unde este clar indicat titlul publicaţiei periodice.scrisori de recomandare din partea organizaţiilor sau a persoanelor influente în regiunea unde veţi lucra. de obicei. unde este expus scopul şi planul primar de activitate a jurnalistului.legitimaţia de membru al organizaţiilor de creaţie naţionale şi internaţionale.legitimaţia de acreditare (dacă aţi fost acreditat). dacă va activa în afara graniţelor ţării. Mai mult. Astfel. . neexpirată etc.

hărţi sau planuri de dislocare a garnizoanelor militare.informaţii descriptive despre participanţii la conflict. . . Observaţia directă este un procedeu. la luptă etc.fotografii ale jurnalistului cu oficialităţile implicate în criză. Printre acestea. . .fotografii ale jurnalistului cu liderii de opoziţie. Observaţia directă are o importanţă majoră.fotografiile liderilor părţilor aflate în conflict. îndeosebi atunci când urmează să fie acompaniată mediatic o criză ce s-a produs brusc. uneori chiar agresive din partea celor implicaţi în conflict/criză. putem menţiona: 110 . prezenţa la jurnalist a cărora poate face deficientă activitatea acestuia în zonele de risc. un factor care poartă în sine o serie de avantaje ce nu sunt private de interdependenţă. ce poate modifica starea de lucruri într-o criză mai veche. Printre materialele nerecomandabile putem menţiona: . 3.fotografii cu caracter agresiv. Observaţia directă implică prezenţa jurnalistului nemijlocit la faţa locului. . sau esenţial exprimat. Reguli de activitate în situaţii de criză Colectarea informaţiilor de bază sau documentarea propriuzisă în situaţiile de criză reprezintă cea de-a doua etapă a actului jurnalistic şi se realizează prin intermediul observaţiei directe şi a intervievării surselor. în care jurnalistul apare cu arme în mână. imprevizibil sau un eveniment „fierbinte”. nou. în momentul desfăşurării evenimentului întru colectarea faptelor ziaristice şi a detaliilor care desemnează criza. De asemenea.pot provoca reacţii diverse. este important de reţinut că există materiale. a grupurilor ce se confruntă.

Specificul colectării informaţiilor în situaţiile de criză prin intermediul observaţiei directă impune jurnalistului un număr de calităţi. Atenţia sporită în timpul observaţiei directe este un factor esenţial în profilaxia parţialităţii şi a subiectivismului jurnalistului. .posibilitatea de a urmări comportamentul persoanelor implicate şi de a contacta martorii primari la eveniment.selectarea celor mai semnificative detalii necesare pentru redarea stării de spirit şi a atmosferei în care se produc evenimentule.cercetarea directă a locului unde s-a produs criza şi posibilitatea creării unei panorame complete. Observaţia directă are însă şi unele dezavantaje: .riscul de a fi agresat fizic sau moral. Aceste „capcane” ale observaţiei directe pot iniţial situa jurnalistul pe o poziţie greşită şi. valide clipei şi situaţiei trăite de martorii sau participanţii la eveniment. care ar trebui să se exercite simultan şi să se controleze 111 .credibilitatea sporită a expunerii graţie decalajului inexistent sau minim de la desfăşurarea evenimentului.reflectarea unilaterală sau părtinitoare datorită simpatiilor de moment ale jurnalistului pentru anumite persoane sau forţe implicate în eveniment. . în general – însăşi modalitatea de mediatizare a crizei. . .. .obţinerea informaţiilor subiective. .„îmbogăţirea” reportajului cu cuvinte „vii” – expresii lingvistice specifice contingentului implicat în criză. în particular. în rezultat. . pot influenţa negativ.reducerea subiectivismului în relatarea faptelor datorită opiniilor diverse sau contrare cu privire la criză. .reflectarea veridică a faptelor graţie impactului direct al situaţiei de criză asupra jurnalistului. colectarea şi ierarhizarea detaliilor.

conferă acompanierii informaţionale a crizei credibilitate şi îi asigură calitatea. curiozitatea. Este vorba de: cunoaşterea subiectului.reciproc. În anumite situaţii. oficiale sau neoficiale etc. dar nu să le respingă sau să le provoace o atitudine de neîncredere. aptitudinile de analiză şi de sinteză imediate. etc. mobilizator. Intervievarea în situaţiile de criză se deosebeşte de discuţiile întreţinute cu sursele în mod normal. adică s-o privească insistent direct în ochi. alături de observaţia directă. spiritul critic. dar totodată. Indiferent de tipul de surse (reale şi potenţiale. fără de care jurnalistul nu ar putea sesiza esenţialul spiritul evenimentului şi ar rata un material de calitate. 112 . calm. Jurnalistul nu îşi va da pe faţă sentimentele pe care le nutreşte faţă de sursă. oricât de simpatică sau antipatică nu ar fi aceasta. care deschide multe uşi. întru eficientizarea procesului de colectare a informaţiilor. Discuţia va începe pe un ton binevoitor. spiritul de observaţie. rapiditatea de gândire şi de decizie. să manifeste condescendenţă. negativă faţă de el. în funcţie de situaţie – simpatie sau îngrijorare etc. Jurnalistul va evita să-şi „sfredelească” sursa. calităţi. Pentru a crea predispoziţia necesară sursei de a se „deschide”. Şi aceasta pentru că în timpul crizei.. valoroase şi irelevante. el poate să-şi ceară scuze pentru deranj. Comportamentul lui va fi de natură să atragă sursele. Cunoaşterea psihologiei umane şi însuşirea deprinderilor de psihanaliză sunt indispensabile activităţii jurnalistului în situaţii de criză. accesibile şi greu accesibile. Intervievarea. trebuie să creeze o ambianţă psihologică potrivită. directe şi indirecte.). în altele – să-şi exprime regretul pentru consecinţele care au traumat intervievatul. sursele pot avea reacţii şi comportamente imprevizibile. jurnalistul. jurnalistul trebuie să fie binevoitor. uşurinţă în a stabili contacte umane fără a uita tactul.

jurnalistul poate recurge la forme agresive de discuţie. raportarea acestora faţă de criză. sursele oficiale pot fi şi trebuiesc tratate altfel decât cele neoficiale. Dacă sursele neoficiale trebuiesc descătuşate şi predispuse spre discuţie. implicaţiile directe ale acestora în criză.de selecţie – selectarea surselor care urmează a fi utilizate în material conform competenţei acestora. Tehnicile de comunicare cu actorii implicaţi în criză sunt foarte diferite. Dacă jurnalistul simte că sursa oficială trişează. sprijin – când cei intervievaţi sunt emoţionaţi. deci. să-o roage să-şi argumenteze declaraţiile. agresiv. are la bază întrebări neaşteptate. ce poartă un caracter combatant. Confruntarea aprinsă dintre jurnalist şi intervievat. reporterul are trei obligaţii generale: . pentru că misiunea lor tocmai este de a furniza informaţia solicitată. se jenează sau le este frică să se expună. care are drept scop provocarea interlocutorului întru obţinerea informaţiei latente pe care acesta o deţine.de susţinere. sursele oficiale pot fi contactate fără prea mare pregătire psihologică. Dacă nici aceasta nu determină sursa să spună adevărul. 113 . Astfel. De obicei. el trebuie să pună întrebări directe şi de verificare.de identificare – aflarea numelui. În situaţia în care sursa oficială refuză să ofere toate datele solicitate. abătându-o la alte teme. funcţiei intervievaţilor. devin mult mai generoşi în a răspunde la întrebările jurnalistului. . Disconfortul psihologic face sursa „necurată” să se încurce şi mai mult.În raport cu persoanele intervievate. În unele situaţii el poate încerca şi să dezechilibreze sursa. minciuna fiind uşor de depistat în acest caz. atunci când funcţionarii află intenţia jurnalistului de a face public refuzul lor şi de a demonstra interesul lor personal de a dosi informaţia de interes public şi. jurnalistul poate recurge şi la avertizări. .

reprezentanţi ai puterii care exercită funcţii importante în aparatul public sau în cel de stat şi care sunt competenţi în a oferi informaţii despre criză. se consideră a fi trimiterile la zvonurile despre proporţiile exagerate ale crizei şi despre incapacitatea oficialităţilor de a o ameliora. iar omul indignat. Scopul lor este ca informaţia furnizată să devină cunoscută unui public cât mai larg şi într-un termen cât mai restrâns. dă de bănuit. Se numesc confidenţiale sursele care sunt cunoscute doar jurnalistului. dar nu se grăbesc s-o facă publică. jurnalistul este obligat să păstreze în taină identitatea ei. pe care sursele oficiale o deţin. de obicei. Dacă sursa decide să ofere informaţii ca fiind confidenţială. jurnalistul. însă. ele. Sursele confidenţiale joacă un rol important în procesul documentării or. iar calitatea lasă de dorit. devine mai vorbăreţ şi mai generos în oferirea datelor. practicile de comunicare pe care le va utiliza jurnalistul în cazul în care va intra în contact cu surse confidenţiale sau anonime. în cele mai multe cazuri. totuşi. Altele vor fi.Cele mai eficiente forme de „deschidere” a surselor oficiale. oferă aşanumita “informaţie ascunsă”. de obicei. Sursele anonime sunt cele mai controversate. Ele. dar nu şi auditoriului. veridicitatea căreia. este obligat să verifice toată informaţia parvenită din sursele confidenţiale. De reţinut însă că nici o sursă anonimă nu oferă informaţii pur şi simplu. întru evitarea riscului de a fi indus în eroare sau de a fi manipulat. pun la dispoziţia jurnalistului informaţie cu caracter senzaţional. În categoria surselor oficiale putem include autorităţile publice locale şi centrale. pentru a ne convinge de lucruri contrarii. De ce? Pentru că deseori sursele anonime 114 . la cauzele şi efectele acestuia. Cu toate acestea. comentarii cu privire la desfăşurarea ei. Reacţia firească a sursei va fi indignarea.

când lucrează cu acest fel de surse. citate expuse de vectorii implicaţi în subiect. pentru a cuprinde cât mai multe laturi ale subiectului cercetat. Iată de ce jurnalistul trebuie să fie extrem de atent. fie distorsionarea bunului mers al lucrurilor. Cu cât mai multe aspecte ale temei vor fi reflectate – prin detalii generale şi particulare. care l-ar obliga pe intervievat să se gândească la încărcătura lor şi să găsească o modalitate optimă de a răspunde. de interesul şi de necesităţile informative ale publicului cititor. în primul rând. Jurnaliştii care au lucrat în situaţii de criză consideră că baza unui intervievări reuşite trebuie să fie constituită din întrebări deschise. pentru că acest lucru a deranjat pe cineva sau ceva. Sarcina jurnalistului este de a-şi informa publicul asupra realităţii înconjurătoare.urmăresc fie ponegrirea unor adversari. jurnalistul va ţine cont. reporterul oferă intervievatului posibilitatea să se abată sau să . indiferent de tipul sau statutul acestora. reporterul are posibilitatea să primească nu numai lămuriri asupra problemei. este obligat să examineze un număr maximal posibil de surse. Intervievarea surselor în situaţiile de criză presupune mai multe eforturi psihice şi fizice din partea jurnalistului. Sursele îşi păstrează anonimatul şi în cazul în care furnizarea informaţiilor le poate provoca neplăceri.fugă” de răspunsul la întrebarea care nu-i convine. sunt şi excepţii. Desigur. Jurnalistul care mediatizează situaţia de criză. 115 . În acest caz. ci şi opinii ale respondentului. date statistice. Fiecare întrebare trebuie să se refere la un singur aspect al problemei. iar realitatea nu este altceva decât o totalitate de nuanţe ale adevărului. În formularea întrebărilor. concluzii ale experţilor şi ale subiecţilor unui eveniment sau fenomen – cu atât mai autentic şi mai credibil va fi materialul jurnalistic. Adresând două întrebări în una. Întrebările trebuie să fie imparţiale.. observaţii generale ale jurnalistului.

jurnalistul va evita întrebările la care se poate răspunde prin . Rapiditatea executării acompanierii mediatice. interlocutorul poate să-şi exprime gânduri. ci să rămână neutru. sentimente sau momentele retrăite. economice. Astfel. Atunci însă când este vorba de materiale analitice. dar o va face cu mult tact şi motivat. este foarte importanţă. Între a informa operativ şi a informa corect. or graba deseori este în detrimentul calităţii materialului. un bun jurnalist va alege cea de-a doua variantă. Acest obiectiv îl obligă pe jurnalist să nu se implice în conflict. De asemenea. dar şi cea de a improviza. Operativitatea este o condiţie de bază a activităţii jurnalistului în situaţiile de criză. iar în situaţiile de criză – chiar şi periculoasă. se demonstrează respectul faţă de interlocutor. Exista însă situaţii când jurnalistul va fi nevoit să întrerupă discursul intervievatului. sociale. Întrebările adresate trebuie să fie scurte şi clare. O regulă foarte importantă ce trebuie respectată este evitarea întreruperii interlocutorului. Prin răspunsul la întrebare. tocmai ea asigură întâietatea furnizării informaţiei cu caracter exclusiv. nu la forma afirmativă.da” sau . Ele lasă amprenta unui subiectivism vădit şi intenţionat. Jurnalistul care activează în situaţii de criză trebuie să posede şi arta de a asculta. mai ales prin materiale informative. de aceea. or. pentru a putea fi evitată ambiguitatea sensului şi uitarea începutului întrebării. manifestat de jurnalist. jurnalistul trebuie să se grăbească încet. pentru că obiectivul primar în jurnalism este adevărul.Întrebările-opinii sau întrebările-comentarii nu sunt binevenite. Imparţialitatea şi echidistanţa îl va 116 .nu”. indiferent de opţiunile lui religioase sau preferinţe politice. întrebarea trebuie să fie la forma interogativă. Profilul psiho-profesional al jurnalistului în situaţie de criză. Opinia precum că jurnalistul trebuie să adreseze întrebări spontane şi deocheate este greşită...

el va verifica orice informaţie. Calmul şi echilibrul psihologic (despre care am vorbit mai sus) îi ajută jurnalistului să obţină încrederea surselor şi să le predispună spre colaborare. Este lipsit de etică şi ilegal să faci un astfel de comerţ. De asemenea. Nu se admite ca jurnalistul să provoace acţiuni active pentru a obţine imagini mai bune. De aceea. îl obligă să-şi onoreze obligaţiile şi promisiunile asumate în timpul colectării informaţiei de la sursele „vii”. În caz contrar. Oricât de credibile ar părea sursele „vii”. 117 . însă. Aprecierea impactului scriiturii despre criză este un element indispensabil al comunicării jurnalistice în situaţii excepţionale. la fel. jurnalistul nu va avea niciodată siguranţă deplină în ele. este inadmisibil ca jurnalistul să provoace conflicte între subiecţii implicaţi în criză sau el personal să intre în conflict cu unii dintre ei. este foarte importantă în situaţiile de criză. Îndeosebi atunci când documentele sunt valoroase şi ating interesele anumitor persoane influente. Atenţie sporită la sursele anonime şi cele confidenţiale! Jurnalistul. indiferent dacă a parvenit de la o oficialitate sau de la un martor. deconspirarea poate genera răzbunare sau poate conduce la pierderea reputaţiei profesionale.ajuta să analizeze la rece şi să reconstituie adevărul în toată amploarea sa. nu va cumpăra şi nu va vinde informaţii despre criză şi documente care vizează starea de criză. să-şi adapteze comportamentul şi limbajul la specificul zonei. în nici un caz. Acest lucru. Dacă a promis sursei confidenţialitate. dar mai e şi periculos. să cunoască domeniului afectat de criză şi terminologia de specialitate etc. jurnalistul nu o va deconspira decât în situaţiile stabilite de lege. Capacitatea de a stabili contacte informaţionale. Pentru aceasta el este dator să respecte normele etice şi sociale vizavi de subiecţii implicaţi în criză. În nici un caz el nu va lua în mână arma şi nu va împuşca.

jurnalistul va reflecta criza şi din această perspectivă. abilitaţi cu împuterniciri de a gestiona criza). cu siguranţă. Acest lucru. ameninţări şi presiuni exercitate de subiecţii criticaţi (factori interni şi externi. de datoria lui este să prezinte adevărul şi numai adevărul. . Atunci când comunicarea jurnalistică de criză este obiectivă.formarea opiniei publice şi presiunile din partea societăţii asupra factorilor de decizie. dat fiind faptul că ea continuă să prezinte interes pentru întreaga societate. multiaspectuală şi imparţială. Modelele de judecată şi de comportament ale jurnalistului vor fi adecvate reacţiilor produse. începe să funcţioneze un mecanism de corectare a situaţiei de criză. solicitări de a mări volumul informaţii la temă etc. măsuri întreprinse de autorităţi sau de factori de decizie în urma publicării materialului etc. Varianta de acţiune corectă în cazul unei reacţii de amploare a auditoriului (curiozitate. indiferent de simpatiile sau preferinţele sale personale. Or. jurnalistul urmează să se securizeze prin dezvăluirea publică a lor în cadrul emisiunii sau în paginile ziarului. interes. va descuraja ameninţătorul.Reacţiile subiecţilor implicaţi în criză. Reacţiile se pot contura în formă de opinii şi atitudini pozitive sau negative ale indivizilor sociali. şi anume: .luarea deciziilor de către responsabilii de gestionarea crizei întru ameliorarea situaţiei. Dar dacă măsurile întreprinse de autorităţi sau de factori de decizie în urma publicării materialului sunt prompte şi adecvate. dar şi a simplilor cititori pot fi de un real folos în determinarea impactului.) este ca jurnalistul să prelungească acompanierea informaţională. În cazul presiunilor şi ameninţărilor. a autorităţilor. Acest mecanism de acţiune presupune câteva faze. .reducerea dimensiunilor şi intensităţii crizei ca urmare a măsurilor eficiente întreprinse de aceştia. 118 .

fie că oferă o informaţie parţială sau iniţial „redactată”. pune accentul pe integrarea indivizilor sociali şi pe mobilizarea societăţii. Pentru a nu-şi da în vileag incapacitatea de a reacţiona prompt şi corect în 119 . unul civic. Impedimentele activităţii jurnalistului în situaţiile de criză Specificitatea activităţii mediatice în situaţii de criză determină jurnalistul să se confrunte şi să înfrunte diverse bariere cognitive sau administrative. . după cum putem observa. Aşadar. Această realitate îi obligă. iar informarea se face pentru omul de rând şi în numele omului de rând. Pentru că jurnalismul în situaţii de criză este. de efectele materialelor puse în circuitul informaţional şi de consecinţele potenţiale ale acestora. În timpul crizelor.transformarea crizei şi soluţionarea consecinţelor ei.interzicerea mediatizării un anumit subiect. ca reacţie la cele publicate anterior. Autorităţile realizează limitarea pe două căi: fie că tărăgănează termenele de furnizare a informaţiei. 4. cele mai des întâlnite impedimente administrative sunt: . jurnaliştii influenţează în mod direct mersul crizei.. în primul rând.limitarea accesului jurnalistului la o anumită informaţie. este jurnalismul. să fie responsabili de scriitura lor. în formă de presiuni de atacare în judecată. însă. Impedimentele administrative se reliefează mai insistent la primele două etape (de pre-documentare şi de documentare) ale actului jurnalistic. puterea lor fiind incontestabilă. iar jurnalismul civic. dar por apărea şi la etapa a patra. întâi de toate. Sunt „create” de persoanele cu funcţii suspuse şi vizează dreptul jurnalistului de a primi şi de a transmite liber informaţia de interes public. Generatorul acestui mecanism.

situaţii dificile şi pentru a câştiga timpul necesar manevrelor, autorităţile, invocând diferite motive (necesitatea păstrării secretului de stat sau a ordinii publice, necesitatea asigurării echilibrului social şi a dialogului social etc.), utilizează toate resursele administrative pentru a interzice jurnaliştilor să-şi facă meseria. În acest context, refuzul de a acredita jurnaliştii sau de a le permite să ajungă la eveniment constituie bariere serioase pentru comunicarea de criză; - refuzul autorităţilor de a discuta la temă. Deseori, pentru a evita situaţiile nu tocmai favorabile pentru ei, autorităţile refuză să discute pe viu cu jurnaliştii, recomandându-le să consulte siteurile lor oficiale. Aceste site-uri, de obicei, conţin o informaţie insuficientă, şi depăşită sau nu conţin nimic din ceea ce îl interesează pe jurnalist; - presiunile economice. Presiunile economice sunt diferite ca formă şi conţinut şi se exercită la nivel individual, nemijlocit asupra jurnalistului sau la nivel colectiv, asupra instituţiei massmedia; - dependenţa administrativă a redacţiilor faţă de proprietari. Dacă proprietarii publicaţiei sunt cumva implicaţi în criză, jurnaliştii vor avea foarte puţine şanse să publice vreun material critic. Administratorii vor cere jurnaliştilor să adopte strategii de susţinere, de intrare în graţie, fapt care, de asemenea, împiedică jurnalistul să-şi exercite liber meseria. Barierele cognitive însoţesc întreg procesul de colectare a informaţiilor şi cel de executare a materialului jurnalistic. Cele mai frecvente bariere cognitive sunt: - caracterul multidimensional al crizei; - ambiguităţi în stabilirea motivelor şi a factorilor declanşatori de criză; - ambiguităţi în stabilirea factorilor de decizie interni şi externi;
120

- caracterul emotiv al situaţiei; - dezechilibru psihologic al martorilor; - comunicarea cu sursele vii; - deficitul cunoaşterii domeniului şi a terminologiei de specialitate; - deficitul cunoştinţelor despre public etc. Primele teri impedimente ţin de etapa de pregătire şi apar în procesul documentării prealabile. Următoarele teri apar la etapa a doua, de documentare, iar ultimele două se reliefează la etapa a treia, în procesul executării materialului jurnalistic. Crizele au un grad diferit de intensitate şi de complexitate, fapt care solicită jurnalistului eforturi deosebite în abordarea multiaspectuală a acestora. Lucru, de altfel, practic imposibil de realizat într-un singur material. Pentru a depăşi această barieră este nevoie de timp, în care jurnalistul să realizeze mai multe materiale, chiar cicluri întregi la temă. Realizarea ciclurilor de materiale impune necesitatea colectării şi prelucrării unui volum foarte mare de informaţie şi un contact foarte consistent cu sursele. Deseori, în procesul de colectare a informaţiilor, jurnaliştii întâmpină diverse obstacole ce nu întotdeauna pot fi soluţionate uşor şi repede. Riscul de a se confrunta cu asemenea obstacole creşte în cazul în care jurnalistul investighează un subiect ce presupune o contradicţie, un conflict, o criză. Din multitudinea de probleme care afectează şi îngreunează colectarea informaţiilor, cele mai des întâlnite şi mai dezavantajoase sunt: - refuzul surselor oficiale de a pune la dispoziţia jurnalistului actele, documentele ce vizează criza; - refuzul martorilor de a opina asupra crizei; - incapacitatea de moment a surselor de a oferi informaţii (stări de depresie, şoc, frică, panică etc.);
121

- refuzul factorilor de decizie interni de a colabora cu jurnalistul; - insistenţa surselor de a rămâne în anonimat; - furnizarea informaţiei „off the record”; - timp limitat pentru documentare; - timp limitat pentru verificare şi riscul de a pune în circuit informaţii eronate; - riscul de a pune în circuit informaţii depăşite, neactuale; - riscul de a fi agresat fizic sau moral. Obstacolele respective nu pot şi nu trebuie să devină un „tabu” în procesul de mediatizare a crizelor. Dacă aspectul cercetat este suficient de importantă, jurnalistul trebuie să se persevereze şi să treacă peste toate obstacolele posibile. El trebuie să reflecte lucrurile în profunzime, ceea ce înseamnă că trebuie să depună mult efort pentru a se documenta şi să examineze informaţia cu suficientă atenţie pentru a pune reuşit lucrurile în context. Orice obstacol, dacă nu poate fi ocolit, cu siguranţă, poate fi soluţionat – în ritm mai lent sau mai rapid, cu eforturi mai mari sau mai mici. În acest context, propunem câteva sfaturi care ar putea eficientiza activitatea jurnalistului de acompaniere informaţională a crizei: - fii insistent, contactează toate sursele potenţiale, chiar şi cele tangenţial implicate în eveniment; - tratează sursele şi subiecţii echidistant, imparţial şi respectuos; - în raport cu sursele creează-ţi o imagine pozitivă ţie şi activităţii tale şi lasă-le cât mai mult posibil respect de sine; - foloseşte întrebările „capcană” – ele uneori asigură bunul mers şi succesul nu doar al documentării, ci chiar al întregului material;
122

- găseşte, cel puţin, două surse care ţi-ar oferi informaţia „on the record” sau care ar confirma spusele sursei anonime; - analizează cu precauţie declaraţiile cu privire la criză din perspectiva utilităţii lor sociale şi a posibilităţii de realizare a acestora. Dacă decizi să le publici, va trebui să urmăreşti şi implementarea lor. Nu uita că declaraţiile, în cele mai dese cazuri, doar declaraţii şi rămân; - comportă-te cu sursele şi cu cei implicaţi în criză aşa cum ţi-ai dori să fii tratat tu; - alocă resurse suficiente pentru a găsi adevărul şi a scoate în evidenţă doar problemele esenţiale, importante; - fii atent să nu comiţi erori. Este foarte complicat să repari post factum daunele aduse de documentarea neglijentă; - pune aceeaşi valoare pe coeziunea socială, ca şi pe drepturile individuale; - fii imparţial şi tinde spre dreptate pentru toate părţile şi subiecţii implicaţi în criză; - reflectă toate segmentele societăţii corect şi echitabil. Trebuie să recunoaştem că nu orice jurnalist poate să asigure mediatizarea crizelor, pentru că în asemenea situaţii activitatea lui este plină de stresuri şi de riscuri. Pentru a rezista, jurnalistul trebuie să aibă o pregătire fizică şi psihică perfectă, stabilitate emoţională, logică şi echilibru psihologic. La fel este necesar ca jurnalistul să aibă tărie de caracter, un pic de noroc, să ştie unde să caute şi ce să caute, să fie ambiţios, să ştie cum şi când să rişte. Abilităţile profesionale, atitudinea conştiincioasă şi calităţile susnumite formează portretul ideal al mediatizatorului de crize.
Lecturi recomandate 1. Mass-media: între valori şi pericole profesionale. Alexandru Canţâr, Vsevolod Ciornei, Igor Guzun, Nicolae Pojoga. Comitetul pentru Libertatea Presei. Chişinău, 2003.
123

1992. Москва: Центр экстремальной журналистики. Мельников. А.2. О. 2005. Ратинов.. 23-26 октября 2002 г. Пантелеев. Обзор и анализ работы журналистов во время захвата заложников в Москве. № 3. Iaşi: Polirom. Randall. World Press Freedon Committee.. 5. М. Ответственность за разжигание вражды и ненависти: психолого-правовая характеристика. Formarea identităţii profesionale a jurnaliştilor. Панфилов. 4. Roşca. Информационные конфликты: проблемы институализации и разрешения // Конфликтология – теория и практика. Jurnalismul – un risc asumat. Metropol. David. 2002. ежеквартальный научно-практический журнал. Москва: Юрлитинформ. 6. А. 124 .). Ратинова. Jurnalistul universal. Кроз. Р. Luminiţa. Iaşi: Polirom. A. 1998. 1998. А. Malcom F. A. СПб. М. Bucureşti: Fundaţia Soros pentru o sociatate deschisă. 2000. Пресса и терроризм. 7. (coord. Asociaţia Ziariştilor Români. Mallete. Мельников. М. 2004. В. Москва: Аспект пресс. 8. Тертычный. Б. Н. 3. Aнaлитическая журналистика. Manual pentru ziariştii din Europa Centrală şi de Est.

Această afirmaţie cântată a lui Goran Bregović. comerciale. care concertează cu „Weddings and Funerals Orchestra”. Contactele-cheie cu persoane şi servicii sunt vitale pentru un jurnalist care acţionează într-o situaţie de criză.Tema 6 JURNALISTUL ÎN SITUAŢII DE CRIZĂ: DOCUMENTARE. economice. pentru relatări despre dezastre şi pentru toate întâmplările personale şi sociale care apar pe neaşteptate. oamenii de media pot chiar construi evenimente. Instituţiile media şi jurnaliştii trebuie să fie mereu pregătiţi pentru o situaţie de criză. Aceeaşi oameni pot însă vorbi despre pericole. pot oferi voce celor care sunt specialişti în soluţii – tehnologice. Echipamentele în bună ordine îl fac pe reporter mai puternic. Oamenii de media pot. număra victimele. – după aspectele crizei. pur şi simplu. 125 . pot amplifica sau pot diminua consecinţele umane ale acestora. este şi despre jurnalişti. În faţa unor fenomene de criză. SCRIERE Context Paşii necesari de la documentare până la scriere Cum să relatezi despre victimele unei tragedii Principii directoare privind reportajele despre copii. ecologice etc. elaborate de UNICEF Nevoia de echilibru Cod Roşu pentru Jurnalişti Reguli de conduită pentru jurnalişti în situaţii de criză militară Context „Aceeaşi orchestră cântă la nunţi şi la înmormântări”. financiare. COMPORTAMENT. pot actualiza cifrele în fiecare zi.

Scrieţi repede aceste cinci propoziţii şi relataţi colegilor principalele constatări. Găsiţi-i. fără să le răpiţi din timp. A nota cinci propoziţii despre cele observate. salvând timpul lor. puteţi avea diverse perspective asupra lucrurilor. dacă accesul este interzis. Notaţi mărturiile lor şi confruntaţi aceste note cu mărturiile altor martori.Paşii necesari de la documentare până la scriere A ajunge pe scena acţiunii. Întrebaţi scurt. Uneori. Acum aveţi timp pentru a aprofunda subiectul. Vedeţi ce se întâmplă. pentru a fi ochii şi urechile publicului. Colegii şi şefii trebuie să cunoască mereu ultimele evoluţii. Aceste contacte sunt esenţiale. Nu întraţi în polemici cu aceste persoane ocupate. Astfel. Oricât de departe ar merge un reporter. provocat de om sau asociat dezastrelor naturale. inclusiv 126 . A informa colegii din instituţie despre ceea ce se întâmplă. Aveţi altă misiune. precum şi la un incendiu. Un permis sau referirea la numele unui înalt oficial poate deschide acest drum. puteţi salva mai mult: vieţi omeneşti. un alt fenomen. A discuta cu martorii. ca să vă poată spune mai mult decât vedeţi. A menţine contacte cu reprezentanţii autorităţilor. este bine ca să rămână întotdeauna în aria de acoperire a telefoniei mobile – pentru a putea relata şi pentru a putea fi reperat de colegi. în jumătate de oră sau o oră. Prezentaţivă scurt. Fiţi atenţi la detalii şi la evoluţii. mai există o soluţie: mersul pe jos. solicitaţi-le informaţii relevante. Poate fi dificil pentru un reporter să ajungă pe scena celor mai frecvente fenomene naturale periculoase din Moldova – inundaţii şi cutremure. A evalua situaţia. A discuta cu oamenii în echipamente speciale. Conveniţi cu ei când veţi reveni cu alte detalii. Mai ales. Atunci când drumurile sunt blocate.

vorbind despre evoluţii. A alege stilul şi limbajul. Puteţi scrie articole de urmărire pentru a povesti ce s-a întâmplat între timp. informaţiile separate au nevoie de un context. A căuta detalii. Toate acestea imprimă credibilitate relatării. Cum pot jurnaliştii să-şi facă meseria şi să informeze publicul. A verifica numele. A scrie relatări de urmărire (follow-up). fără a afecta oamenii care suferă? Autorii cărţii „Mass-media între valori şi pericole profesionale” au compilat câteva tipuri de abordare a victimelor cu 127 . Efectele acestor evenimente se resimt încă mult timp. nici publicului. despre acţiunile de răspuns şi lăsaţi ca faptele să vorbească singure. voci şi imagini. Pentru a fi înţelese. un reporter trebuie să le aleagă cu grijă. A scrie textul. Cum să relatezi despre victimele unei tragedii Oamenii care şi-au pierdut rudele sau prietenii într-o catastrofă sunt deseori prima ţintă. Crizele. despre trecut şi prezent. culori. Creaţi-l. Vorbiţi acum şi despre recuperare. Găsiţi ocaziile potrivite pentru aceasta.pentru siguranţa reporterului şi pentru a fi ajutaţi să atragă atenţia asupra unor elemente la care este complicat să te gândeşti atunci când în jur este atâta acţiune. prima sursă a reporterilor care relatează despre eveniment. despre modul în care au fost afectaţi oamenii. Şi nu exageraţi. reconstrucţie etc. pericole. Scrieţi despre cauze. pentru a nu dăuna nici protagoniştilor. dezastrele şi accidentele nu se încheie pentru că aţi pus punct relatării. cifrele. A contextualiza informaţiile. În acelaşi timp. citatele etc.

Spuneţi cât de mult apreciaţi disponibilitatea lor de a-şi împărtăşi cele trăite.ajutorul lui Sue Carter şi Bonnie Bocqueroux de la „Victims and Media Program” de la Universitatea statului Michigan. Decideţi ce veţi face şi veţi spune dacă veţi deveni mesagerul neaşteptat aducător de veşti proaste. sau discriminării ori excluderii din comunităţile lor. Distribuiţi controlul. Decideţi cu precizie cum veţi formula întrebările şi repetaţi-le din timp. Asiguraţi-vă că familia a fost informată despre eveniment. Explicaţi că le oferiţi posibilitatea de a-şi împărtăşi amintirile şi sentimentele. jurnaliştii vor evita să eticheteze copiii şi să descrie maniera în care au fost expuşi represiunilor. Spuneţi clar de cât timp aveţi nevoie. Prezentaţi-vă cine sunteţi şi ce media reprezentaţi. cereţi ajutorul lor în alegerea anturajului în care veţi discuta sau veţi filma. Spuneţi-le că se pot opri. Oferiţi cartea de vizită în cazul în care oamenii sunt dispuşi să vorbească mai târziu. Verificaţi şi reverificaţi cu autorităţile înainte de a vă adresa familiei. 128 . Prezentaţi-vă oferta. E posibil să fi fost greşit informaţi. dacă veţi transmite în direct sau veţi filma. Mulţumiţi pentru efort. dacă doresc să o facă. Principii directoare privind reportajele despre copii. Fiţi pregătit pentru alternative. elaborate de UNICEF Nu vom accentua stigmatizarea copilului. inclusiv violenţelor fizice şi psihice. Faceţi un plan. Lăsaţi-vă echipamentul. Trebuie să ştiţi din timp ce veţi spune unui supravieţuitor sau unei rude. Întrebaţi-i dacă ar prefera să mai vorbească cineva din partea familiei. Exprimaţi-vă regretele înainte de a întreba ceea ce vreţi să aflaţi. îşi pot lua o pauză sau pot face unele remarci cu privire la subiectul pe care îl realizaţi.

Atunci când un reporter vorbeşte despre pierderi. Victime ale abuzului sau exploatării sexuale b. Persoane infectate cu HIV. părintele sau îngrijitorul au autorizat aceasta de o manieră informată d. Echilibru înseamnă să publicăm analize. adică Speranţa şi Bucuria. a difuzat un Cod Roşu pentru Jurnalişti. maladii – era numele celor doi copii: Hope şi Joy. dezastre. cu fragmente de viaţă. nu de corpuri umane. tragedii. Uniunea Jurnaliştilor din Moldova. Cod Roşu pentru Jurnalişti În aprilie 2009. chiar dacă copilul. după ce Republica Moldova 129 . abuzuri. elementul care echilibra toate lucrurile dramatice din viaţa unor oameni – sărăcie. Echilibru înseamnă să relatăm faptele. Nevoia de echilibru Echilibrul este unul dintre elementele definitorii ale jurnalismului de calitate. În anumite situaţii. Într-un reportaj radio. Persoane acuzate sau culpabile de crimă.Vom descrie întotdeauna contextul exact al articolului sau imaginii ce implică un copil. persoane care trăiesc cu SIDA sau au decedat de boli asociate SIDA. violenţă. vom schimba numele şi nu vom dezvălui vizual identitatea copiilor. atunci când un copil riscă să devină victimă a represiunilor. el trebuie să vorbească şi despre acţiuni şi speranţe. Vom schimba întotdeauna numele şi nu vom dezvălui vizual identitatea copiilor: a. dar să nu insistăm doar pe cele negative. realizat de Maureen Brosnan de la Radioul Public din Canada. Autori ai abuzului sexual sau actului de violenţă fizică c.

cu transport necunoscut. un jurnalist profesionist va alege o rută cu cele mai puţine pericole previzibile. • Pentru a evita riscul unor leziuni. care să ateste instituţia de presă pe care o reprezintă. reporterul nu se va deplasa cu maşini de ocazie. tradiţii. jurnaliştii vor urmări în mod deosebit să nu se interpună între manifestanţi şi forţele de ordine în cazul declanşării unei confruntări între acestea. • Este bine ca jurnalistul să ştie măcar ceva despre locul în care intenţionează să lucreze: istorie. autorităţile au obligaţia să dispună eliberarea imediată a jurnaliştilor. reguli de conduită. • Plecând în zona de operaţiuni militare. Reguli de conduită pentru jurnalişti în situaţii de criză militară • Un reporter nu va îmbrăca niciodată haine sau echipamente care îl pot asocia cu participanţii la conflict. • Membrii echipelor de radio. jurnalistul va prezenta legitimaţia instituţiei de presă. televiziune şi fotocorespondenţii vor purta veste. legitimaţia de membru al Uniunii Jurnaliştilor/ Federaţiei Internaţionale a Jurnaliştilor. • Reporterii nu vor înscena situaţii dramatice pentru imagini „bune”. • Dacă este posibil. având imprimate cuvântul „PRESA” şi logo-ul instituţiei de presă. 130 . La prezentarea legitimaţiei.devenise de câteva săptămâni o zonă cu pericol sporit pentru reporterii aflaţi în misiune profesională. • Jurnaliştii din presa scrisă/electronică vor purta la vedere legitimaţii/ecusoane. • În caz de reţinere. • Jurnaliştii nu vor purta armă şi nu vor împuşca.

nimeni nu pare dispus să moară în prima zi a anului. nu că asta ar fi avut. Din câte se vede. având loc atâtea accidente rutiere. nu există nici un mort. de exemplu. alegând cu grijă cuvintele. Unii credeau.• Jurnaliştii vor evita polemicile cu oamenii înarmaţi – militari sau reprezentanţi ai unor formaţiuni paramilitare. în cazul unei reţineri. • Hainele unui jurnalist trebuie să fie fără multe buzunare. • Un reporter nu va vizita aceeaşi localitate de două ori – ar putea deveni o ţintă uşor de reţinut. încălţămintea fără şireturi. prea mare 131 . iar pantalonii – fără curea. lăsa să se înţeleagă. Zvonul. sau dintr-un spital. mai exact de la ora zero a acestei zile de întâi ianuarie. ci chiar sugera. dar adevărul este că obişnuitul buletin medical. sau de la purtătorul de cuvânt al poliţiei rutiere. Este un adevărat mister cum. a cărui sursă primară n-a fost niciodată descoperită. nici în car. Într-o primă fază. Omul acela din patul douăzeci şi şapte. zvonul putea să fi pornit în modul cel mai firesc şi de la o firmă de pompe funebre. de la începutul noului an. de exemplu. Text pentru analiză După-amiaza era deja foarte înaintată când începu să circule zvonul că. măcar aşa. mai mult. toate acestea vor fi confiscate. dacă e să ne gândim. nici de tehnică scumpă şi nici de mari sume de bani. reporterii nu au nevoie de prea multe documente. că există posibilitatea unei restabiliri complete a preaimportantei sănătăţi. • În zonele de criză militară. că zvonul s-ar fi născut din surprinzătoarea îndârjire a reginei-mame de a nu renunţa la puţina-i viaţă care-i mai rămăsese. nu se semnalase în întreaga ţară nici măcar un deces. nici în căruţă. în care ne aflăm. distribuit mijloacelor de comunicare în masă de biroul de presă al palatului. dădea asigurări nu numai că starea generală a bolnavei regale înregistrase o ameliorare vizibilă în timpul nopţii.

vă rog. a celei secrete. zicându-i şoferului să pornească urgent spre studioul de televiziune. uitându-se alternativ ba la ea. dar răspunsurile se produceau în aceleaşi cuvinte laconice. care părea să se afle chiar pe punctul de a se sfârşi. Veniţi. acele persoane nu numai pregătite să adulmece de la distanţe marile evenimente şi crize ale istoriei lumii. ca şi cum s-ar fi căit de pasul pe care urma să-l facă. În câteva minute. S-a sunat la spitale. bunicul dumneavoastră nu mai are nevoie de medicamente. din aceia care nu au nici un pic de respect. într-o cruntă amăgire. trebuie să mă duc la farmacie. întrucât interpretase spusele sursei sale de informaţie ca însemnând că muribundul se căise literalmente de pasul pe care 132 . la radio şi la televiziune. doi vrăjitori recunoscuţi şi o clarvăzătoare celebră. convocaţi în mare grabă ca să analizeze şi să-şi exprime opinia asupra aceea ce începea să fie numit de către unii băşcălioşi. îl am pe bunicul acasă care aşteaptă medicamentele. lesne de înţeles. greva morţii. Reportera a fost atât de stârnită de ceea ce tocmai auzise încât. în timp ce prin redacţiile în fierbere telefoanele se agitau şi zbârnâiau cu aceeaşi frenezie iscoditoare. imediat făcându-i să-şi ciulească urechile pe directorii. i-a povestit un caz trăit de el personal. se pregăteau cele necesare pentru o dezbatere între trei specialişti în fenomenele paranormale. o copie fidelă a episodului deja relatat cu regina-mamă. Reportera. exact în acel moment. la toate secţiile. Mai mult noroc avea să aibă reportera aceea tânără de la televiziune căreia un trecător. când bunicul meu. la morgă. a deschis brusc ochii înainte să sune ultima bătaie a ceasului din turn. Doamnă dragă. îşi făcea de zor treaba. n-a întârziat să ajungă în ziare. încrezătoare.importanţă în lumina celor ce abia urmau să se întâmple. la pompele funebre. Tocmai bătea miezul nopţii. zeci de reporteri se aflau în stradă luând la întrebări pe fitecine le apărea în cale. cu excepţia. fără să dea atenţie nici protestelor. şi n-a mai murit. adjuncţii şi redactoriişefi. nu pot. dar şi antrenate în sensul de a le da o mai mare amploare ori de câte ori acest lucru este convenabil. spuse el. şi anume. ba la cameră. veniţi cu mine. nici rugăminţilor. la crucea roşie. Nu sunt morţi. strigă ea. îl împinse pe om în maşina de serviciu. la secţiile de poliţie. unde.

erau cu totul diferite de un peremptoriu S-a căit. prin simpla voinţă. să dea ortul popii. Nici nu-şi imaginau însă. urma să fie înţeleasă în acelaşi mod greşit de milioane de oameni. Dar lucrurile nu aveau să se oprească aici (…) Saramago. 133 . la baza căreia cetăţenii erau ferm convinşi că. Intermitenţele morţii. nici ea. având drept consecinţă tulburătoare. Întrebări Cum se înscrie acest text în enunţurile formulate în Contextul pentru acest laborator? Cum aţi fi procedat în această situaţie de criză şi ce învăţăminte privind bunele practici ale relatărilor în asemenea situaţii pot fi extrase? Arătaţi consecinţele umane ale diferenţei în textul scris dintre „Ca şi cum s-ar fi căit” şi „S-a căit”. pe care biata fată. Iaşi. să răposeze. cuvintele pe care fericitul nepot le pronunţase efectiv. că respectiva frază. prin urmare se hotărâse să dea înapoi. va fi posibil să se învingă moartea şi. Câteva noţiuni de sintaxă elementară şi o mai mare familiarizare cu subtilităţile elastice ale timpurilor verbale ar fi evitat quiproqoul şi admonestarea. Jose. apariţia unei mişcări sociale. repetată în direct de cel intervievat şi ascultată din nou în înregistrarea transmisă în telejurnalul de seară. şi. într-un viitor foarte apropiat. nici el. roşi toată de ruşine şi umilinţă. dispariţia nemeritată a atâtor oameni în trecut se datora numai unei reprobabile debilităţi volitive a generaţilor anterioare.era gata să-l facă. adică să moară. Ce surse urmau a fi contactate pentru realizarea unei ştiri exacte şi echilibrate? Scrieţi această ştire. Or. a trebuit s-o suporte de la şeful ei direct. Ca şi cum s-ar fi căit. că prin urmare. 2007. Polirom.

Ştiri. Luminiţa. Însuşirile unui jurnalism de calitate. 1998. Chişinău. Iaşi: Iaşi.. Chişinău: Centrul Independent de Jurnalism. Igor.pdf. 134 . 11-22.105-108. Mass-media: între valori şi pericole profesionale. David. Chişinău. Centrul Independent de Jurnalism: http://www. pp. Guzun. 4. Iaşi: Polirom. Comitetul pentru Libertatea Presei. Bucureşti: Comunicare. Jurnalistul universal. Jurnalismul – un risc asumat. 7. 67-100. Randall David. Ghid practic pentru presa scrisă. Nicolae Pojoga. Jurnalismul pentru omul de rând. 2003. Decembrie 2005.Surse şi lecturi recomandate 1. pp... Alison.ijc. Michael. Relaţii eficiente cu mass-media. 3. Bland. articole de analiză şi nu numai. Comitetul pentru Libertatea Presei. pp. Revista analitică „Mass-media în Moldova”.md/centrul_de_resurse/bibl_el. Wragg. Mass-media şi oficialităţile: între legături primejdioase şi normalitate. 5. Igor Guzun. Formarea identităţii profesionale a jurnaliştilor. 2001: http://www. 2003.md/bulmm/2005decembrie/BMM_decembrie. Alexandru Canţâr. Despre jurnalişti aşa cum sunt.ijc. Theaker. 6. 2003. 2000. Roşca.php.ro. Vsevolod Ciornei. 2. Ştirile.

o privire peste titlurile unei zile ne poate conduce la vechiul adagio – „un mort în centrul Londrei este de mai mare interes decât o sută de morţi în America de 135 . oameni de media. autori de manuale etc. Toate aceste explicaţii. comunicatori. pot contribui la înţelegerea criteriilor valorice ale unei ştiri şi la aducerea în spaţiul public a informaţiilor care. Procedee de atribuire Bună documentare Cu titlu de noutate – titlul în ştire Început şi sfârşit A scrie simplu şi exact Umanizarea statisticilor Ştirile cu adevărat relevante pentru viaţa oamenilor „Ştirile deschid mintea”. pentru comunităţile lor. cu adevărat. „Ştirile îi ajută pe oameni să supravieţuiască”.Tema 7 ŞTIREA ÎN SITUAŢII DE CRIZĂ Ştirile cu adevărat relevante pentru viaţa oamenilor Gripa A(H1N1) în titlurile zilei Ştirea în câteva definiţii Concepte-cheie pentru ştirea în situaţii de criză Ştirile sunt despre oameni Surse şi citate Cineva spune ceva.. cotează pentru oameni. folosite deopotrivă de profesori. „Ştirile informează publicul cu justeţe şi profesionalism”. Şi. nu e o ştire. „Ştirile sunt despre oameni”. „Dacă un câine muşcă un om. de multe ori. dar dacă un om muşcă un câine. aceasta este o ştire”. practicieni. deja clasica definiţie. plus multe altele. În acelaşi timp.

nu-şi găsesc locul în spaţiul mediatic. Iar situaţiile de criză pot fi folosite ca o oportunitate pentru a face asta. abordată la Academia de Ştiinţe a Moldovei Comunicate. 30 septembrie 2009 Republica Moldova înregistrează primul său deces provocat de gripa H1N1 Realitatea TV. O selecţie de titluri care au însoţit în media parcursul gripei A(H1N1) ne poate ajuta să răspundem la câteva întrebări simple.md. modul de scriere şi de selectare a ştirilor are nevoie astăzi de o regândire şi o reaşezare pe principiile fundamentale. de efectul fiecărei relatări în parte. pentru sănătatea lor. 8 mai 2009 Vaccinul pentru gripa porcină: periculos şi ineficient! Logos. Probabil. de exemplu. Astfel. legate de folosirea adecvată a termenilor.md. pe care nu le-au anulat nici chiar evoluţiile şi realităţile recente. din mai multe motive. şi la replica celebră: „Foametea nu există decât dacă un reporter BBC dă peste ea”. informaţiile esenţiale. ştirile cu adevărat relevante pentru viaţa oamenilor. trebuie să constatăm că. 30 aprilie 2009 Gripa porcină a ocolit Republica Moldova Flux. fiind eliminate de „info-divertisment” şi de „senzaţionalismul efemer”. de măsura în care acestea informează cu justeţe şi profesionalism.Sud”. 24 octombrie 2009 136 . GRIPA A(H1N1) ÎN TITLURILE ZILEI Gripa porcină şi profilaxia ei.

6 noiembrie 2009 Republica Moldova: Virusul AH1N1 face ravagii în rândurile populaţiei Adevărul.ro. 2 noiembrie 2009 Declaraţia fracţiunii PCRM referitor la situaţia epidemiologică prin gripa A/H1N1 ADEPT.H1N1: 16 mii doze de vaccin contra virusului gripal A(H1N1) au ajuns în Moldova Radio Sănătatea. 26 octombrie 2009 Moldova identifică măsuri pentru a nu permite agravarea situaţiei ce ţine de gripa pandemică Moldpres. E-democracy. Afganistan. 3 noiembrie 2009 Gripa porcină ia amploare în Turcia.md. confirmate în Republica Moldova Mediafax. 9 noiembrie 2009 Tratarea bolnavilor de gripa A(H1N1) va fi gratuită din contul fondului asigurării obligatorii de asistenţă medicală Infotag. 3 noiembrie 2009 Gripa pandemică A(H1N1) TV Moldova 1. Republica Moldova şi Germania Paginamedicala. 3 noiembrie 2009 Moldova în faţa pandemiei de gripă A (H1N1) Europa Liberă. 7 noiembrie 2009 Gripa pandemică provoacă nelinişte şi panică Expresul de Ungheni. 10 noiembrie 2009 137 . 5 noiembrie 2009 Gripa porcină atacă Moldova Timpul. 8 noiembrie 2009 Alte 203 cazuri de gripă A H1N1.

Gripa pandemică, panica şi procesele electorale – mână în mână Deutsche Welle, 11 noiembrie 2009 Panica generată de gripa A H1N1 în Ucraina şi R. Moldova ar fi legată de alegeri E-actual.ro, 11 noiembrie 2009 975 moldoveni contaminaţi cu virusul gripal A(H1N1) Gripa.jurnal.md, 17 noiembrie 2009 Militarii din Republica Moldova primesc usturoi şi ceapă pentru... combaterea virusului A H1N1 Ziua, 18 noiembrie 2009 În Moldova a ajuns preparatul antiviral „Tamiflu” contra gripei A(H1N1) Infotag, 18 noiembrie 2009 Gripa pandemică a ajuns la Cimişlia Radio Media, 18 noiembrie 2009 25 de grame de ceapă şi 15 grame de usturoi pentru militari contra gripei ŞtireaZilei.md, 18 noiembrie 2009 Gripa pandemică bate în retragere DECA-press 19 noiembrie 2009 Vaccinurile contra gripei A/H1N1 nu vor ajunge în Moldova până joi, contrar promisiunilor... Omega, 24 noiembrie 2009 Gripa de tip nou A(H1N1): ce trebuie să ştim despre ea? Observatorul de Nord, 25 noiembrie 2009 Gripa panicoasă Ziarul de Gardă, 26 noiembrie 2009 Focar de aviară la Străşeni. Simulări Ziarul de Gardă, 27 noiembrie 2009
138

1182 de cazuri noi de gripă A(H1N1) în R. Moldova Jurnal.md, 28 noiembrie 2009 Ultimul bilanţ al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii: Gripa nouă a provocat peste 7.820 de decese în întreaga lume, 1 . 000 numai în ultima săptămână HotNews.ro, 28 noiembrie 2009 A murit al patrulea pacient roman bolnav de gripă porcină ROL.ro, 30 noiembrie 2009 Bilanţ gripa porcină: 82 de persoane îmbolnăvite în ultimele 24 de ore, şase şcoli închise ROL.ro, 30 noiembrie 2009 Medicament revoluţionar în tratamentul gripei A/H1N1, descoperit în Republica Moldova Adevărul, 1 decembrie 2009 Chişinăul primul loc la numărul de cazuri de infecţie cu A(H1N1) Jurnal.md, 1 decembrie 2009 De virusul gripal A (H1N1) s-au infectat şi lucrătorii medicali Moldova Suverană, 1 decembrie 2009 Ministerul Sănătăţii se pregăteşte să înfrunte cel de-al doilea val de gripă pandemică Info-Prim Neo, 2 decembrie 2009 Medici sancţionaţi pentru moartea unei femei infectate cu A (H1N1) Jurnal.md, 3 decembrie 2009 A (H1N1) nu e atât de grav cum ni se pare Alianţa Moldova Noastră, 4 decembrie 2009 Creşte numărul copiilor infectaţi cu virusul gripal A/H1N1 Omega, 4 decembrie 2009 Tot mai puţine cazuri de H1N1 Ştirile Noroc TV, 4 decembrie 2009
139

30% din populaţia regiunii transnistrene va fi contaminata cu virusul А(H1N1) Deca-press, 4 decembrie 2009 Gripa se răspândeşte printre copii Info-Prim Neo, 5 decembrie 2009 A (H1N1) în 49 grădiniţe, 99 şcoli, 15 colegii, 13 universităţi Jurnal.md, 7 decembrie 2009 Doar 40 de locuri în spitalele capitalei pentru cei cu A (H1N1) Basarabeni.ro, 7 decembrie 2009 Campanie în şcoli: „Ştim cum să ne protejăm de gripa A (H1N1)” Jurnal.md, 7 decembrie 2009 Sancţiuni pentru nerespectarea măsurilor de profilaxie şi prevenire a gripei pandemice A (H1N1) Moldova Suverană, 9 decembrie 2009 Situaţia privind îmbolnăvirea prin gripa A(H1N1) este relativ stabilă Info-Prim Neo, 9 decembrie 2009 Primul val de A(H1N1) în retragere JurnalTV, 9 decembrie 2009 Moldova va primi de la România 500 mii doze de vaccin pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul AH1N1 UNIMEDIA, 9 decembrie 2009 Numărul cazurilor de gripă A(H1N1) înregistrate de Laboratorul Naţional scade TV7, 10 decembrie 2009 Primele 150 mii doze de vaccin A(H1N1) au ajuns în R. Moldova Jurnal.md, 12 decembrie 2009 În Chişinău, numărul cazurilor de suspecţie cu A(H1N1) este în creştere Moldpres, 14 decembrie 2009
140

A murit medicul infectat cu A (H1N1) Jurnal.md, 14 decembrie 2009 În republică s-au înregistrat 2302 cazuri noi de gripă A(H1N1) Noutăţi-Moldova, 15 decembrie 2009 Se desfăşoară campania de imunizare a populaţiei Moldova Suverană, 16 decembrie 2009 Gripa pandemică nu scade din intensitate Capitala, 16 decembrie 2009 Chiar dacă s-a răcit, în Chişinău cazurile de gripă pandemică cresc Moldpres, 21 decembrie 2009 Cu 100 mai mulţi bolnavi de A H1N1 Jurnal.md, 21 decembrie 2009 Un nou caz de deces de gripă pandemică a fost înregistrat în Moldova 22 decembrie 2009 Numărul deceselor provocate de gripa pandemică a ajuns la 20 DECA-press, 22 decembrie 2009 Porcăria din jurul gripei Alianţa Moldova Noastră, 25 decembrie 2009 Numărul bolnavilor de gripă pandemică este în descreştere Info-prim Neo, 28 decembrie 2009 Olanda a anunţat sfârşitul epidemiei de gripă A(H1N1) Moldpres, 29 decembrie 2009 Virusul A H1N1 atacă din nou Jurnal TV, 29 decembrie 2009

141

Chesterton. Aceasta este definiţia tradiţională a unei ştiri. inclusiv la Chişinău. adică Cine? Ce? Când? Unde? De ce? şi În ce mod? relevă întrebările cheie la care trebuie să răspundă o ştire. citim pe paginile romanului „Cel mai iubit dintre pământeni”. „A face jurnalism înseamnă a anunţa vestea că domnul Jones a murit unor oameni care nici nu ştiau că domnul Jones a fost în viaţă”. „Un om a muşcat un câine”. ştirile trebuie să aibă o valoare umană. acest subiect a fost unul constant în buletinele de ştiri. profesor de jurnalism la Universitatea din Cardiff şi fost editor la „The Independent” şi „New Statesmans”. este de părere scriitorul britanic G. Formula 5W1H (Who? What? When? Where? Why? How?). Asta e o ştire plictisitoare şi obişnuită. Toate definiţiile mai inteligente şi mai sentenţioase dezvăluie preocupările autorilor lor”. sau presupunem”. încă în secolul 19. unde într-o vreme. să prezinte o poveste. este de părere Ian Hargreabves. „Un câine a muşcat un om”. O definiţie alternativă sugerează că ştirea este răspunsul la întrebările: Cine? Ce? Unde? Când? Şi Cum? „Ştirea înseamnă o informaţie nouă asupra unui subiect de interes comun. O „poveste bună” este uşor 142 . Asta da ştire. În acelaşi timp. de Marin Preda.Ştirea în câteva definiţii „Dar ce înseamnă o ştire? Oricum nu ceva care ştim deja. Concepte-cheie pentru ştirea în situaţii de criză Ştirile sunt despre oameni 5W1H. A nu se confunda cu H1N1.K. formulată de jurnalistul american Charles Anderson Dana.

Cercetările arată că trei lucruri fac o sursă credibilă: 1. Jurnaliştii nu prea pot produce dezastre sau procese de tribunal răsunătoare. Surse şi citate „Când e trezit în mijlocul nopţii. Dificultatea creşte odată cu numărul de elemente. în timp ce se întâmplă ceva sau după ce s-a produs un eveniment. mai ales. Iar ca să fie credibili. 143 . autoritate. Reporterul trebuie să spună unui milion de persoane cine a aprins chibritul”. o morală. utile şi chiar necesare în contextul relatărilor în situaţiile de criză. de obicei. după dorinţă. Ca să fie prezenţi. O introducere rezumă evenimentul central sau evenimentele centrale. dacă articolul are doar unul sau două elemente principale. Iată câteva surse. Sursa este o autoritate în domeniu. care inspiră încredere – şi asta este cu atât mai necesar. Ea este percepută la fel de către audienţă. un pompier trebuie doar să-şi tragă pantalonii şi să stingă incendiul. cu cât situaţiile sunt mai dramatice. Structura unei ştiri tip piramidă inversată este evidentă. ei au nevoie de surse. Urmează elementele care vin în sprijinul evenimentului central. Reporterii relatează. Elaborarea introducerii pentru un material tip piramidă inversată este destul de simplă. au nevoie de afirmaţii rostite de persoane cu influenţă. trebuie evitată fraza extrem de lungă. este dinamică şi. Ea are un început. dar şi un sfârşit. un conţinut. 2. ca să aibă despre ce să scrie. spune Mort Rosenblum. Este activă şi oferă sentimentul vitalităţii. de la „Associated Press”. are o încheiere. o concluzie. Când trebuie menţionate mai multe elemente în primul paragraf sau în primele două. 3.de înţeles.

veţi găsi mult mai multe subiecte dacă veţi ieşi din birou şi vă veţi întâlni faţă în faţă cu oamenii. devenind subiecte de mult mai mare importanţă. vă vor spune mai multe şi se vor întreţine cordial şi pe un ton neoficial cu reporterii. există trei tipuri de articole de urmărire: articole de urmărire a unor ştiri minore. Evitaţi întrebările închise. Oricât ar fi telefonul de folositor şi. articolele de urmărire imediate. În loc să întrebaţi. Lăsaţi oamenii cu care discutaţi să-şi spună propoziţiile până la capăt. Acestea sunt o mult prea neglijată sursă de subiecte de presă. dacă eşti mereu pe fază pentru a prinde un eventual subiect. Articolele de urmărire (follow-up). spuneţi. Amintiţi-vă că doriţi ca oamenii să vă povestească istorii sau să vă spună detalii relevante. Acest lucru e foarte important. Întâlnirile. scrise după trecerea unei perioade de timp. Dacă eşti ochi şi urechi când mergi pe stradă sau pur şi simplu îţi vezi de treabă. Vor avea mai repede încredere în dumneavoastră. dar. În principiu. la care pot răspunde cu un simplu da sau nu. „Povestiţi-mi ce aţi văzut când aţi ajuns”. la îndemâna oricui. pentru ziarele regionale sau provinciale. „Aţi ajuns primul aici?”. care par a avea potenţialul de a se dezvolta. mai ales. Mulţi reporteri trăiesc cu impresia că articolele de urmărire sunt ineficiente. dar nu este aşa. Observarea. realizate îndată după ce se întâmplă ceva. Sunt o sursă arhicunoscută. 144 .Serviciile de urgenţă şi profesioniştii. foarte productivă. şi articolele de urmărire întârziate. te vei bucura de rezultate. deja. Oamenii.

În schimb. admiterea unei culpe. Adesea. arată. Ne informează doar că frazele citate au fost pronunţate. Într-un subiect. „A admis” implică. În mod similar. în timp ce „a susţinut”. de aceea profesioniştii „arată”. toate. nu scrieţi fără a avea motiv serios că „a încercat să-şi justifice” acţiunile sau că „le-a apărat”. reporterii caută alternative. O bună documentare Este nevoie de o bună documentare pentru realizarea ştirilor în situaţiile de criză. Ambele variante sunt destul de diferite de verbul „a spune”. Ele se referă fie la faptul că cineva a fost obligat să dezvăluie vreun amănunt până acum necunoscut. Procedee de atribuire Cuvintele „a zis” şi „a spus” sunt verbe neutre. nu 145 . Şi această imagine se compune din detalii pe care le observă jurnalistul în timpul documentării. Un bun ghid turistic nu doar povesteşte. şi ele. Aceste expresii ar fi potrivite numai dacă persoana respectivă ar fi fost criticată în prealabil sau dacă s-ar afla sub presiuni de altă natură pentru a da explicaţii.Cineva spune ceva. „a accentuat” şi „a evidenţiat” sugerează. dacă cineva dă explicaţii referitoare la unele acţiuni şi decizii pe care le-a luat. „a subliniat”. că autorul nu crede ceea ce s-a spus. să spună totul. după o luptă cu propria conştiinţă. de asemenea. fie că persoana citată s-a decis. că autorul este de partea vorbitorului. cuvintele jurnalistului creează pentru cititori o imagine. „a pretins” sau „şi-a menţinut declaraţia” înseamnă. Reporterii sunt ochii şi urechile publicului. ci comunică mult mai mult de cât atât. poate chiar ruşinos. dar problemă e că multe dintre aceste alternative nu sunt neutre. Cuvintele „a mărturisit” şi „a recunoscut” nu ne spun doar că o anume frază a fost rostită.

Nu spuneţi că acest copil este fericit. Sunt necesare cuvintele concrete. Un titlu bun este informativ. Tendinţele moderne de titrare solicită reporterilor şi editorilor titluri mai lungi. Mansfield. concret. uşor de înţeles şi lipsit de echivoc. Nu relataţi că acest oficial a fost furios. Titlul este textul cel mai citit într-un ziar. Un titlu bun în ştiri se poate realiza. c) să fie o legătură strânsă între text şi titlul lui. care explică cititorului cine sunt protagoniştii ştirilor. Un titlu ar trebui să fie: Informativ: să indice în câteva cuvinte conţinutul articolului.J. De ce? Pentru ca titlurile să fie mai uşor găsite de motoarele de căutare on-line. b) mesajul să fie extras din elementele principale ale ştirii. d) titlul să fie corect formulat. foloseşte cuvinte semnal şi este onest. în puţin”. consideră F. incitant.povestesc. Iată cum explică BBC 146 . dar sugerează mai mult. Să răspundă la întrebări precum: Cine? Ce? Unde? Când? Cum? Pentru ce? Cu cine? Incitant: sugerează şi invită la lectură. Cu titlu de noutate – titlul în ştire Titlurile în ştiri. titlurile nepotrivite reprezintă o ofensă morală”. Să folosească nişte cuvinte semnal. „Aşa cum este ilegal să pui preţuri false pe mărfuri. Onest. ţinând seama de: a) să aibă un mesaj clar. tot la fel. Un titlu este eficient când spune mai puţin. concis. Concret: informaţia este percepută de către cititor fără prea mare efort. e) titlul să-l atragă spre lectură pe cititor. Concis: „mult. arătaţi-i furia prin descrierea expresiilor – faciale şi verbale – pe care le-a folosit. arătaţi că părinţii îi spun în fiecare noapte povestea de seară sau că nu au fost auziţi să-i spună copilului „Închide gura!” sau „Fii cuminte!”.

a câştigat atletul care a luat startul de jos. o luptă japoneză în care se confruntă nişte uriaşi ca să se împingă unul pe altul în afara unui cerc. spre deosebire de ceilalţi concurenţi care au pornit de sus. pentru materialele sale: „În ultimii ani. reuşita depinde mult de început. publisherii vor să se asigure că informaţiile lor ajung la public”. deci. Dat fiind că cei mai mulţi utilizatori caută conţinuturi informative prin intermediul motoarelor de căutare. Detaliile neesenţiale sau denumirile exacte ale funcţiilor unor persoane ori surse pot aştepta până la paragraful doi sau mai încolo. întro cursă pe distanţă scurtă. prin intermediul reţelelor de socializare sau Twitter. de forţa primului contact. trebuie să capteze interesul cititorilor şi să dea tonul articolului pe care îl precede. cititorii au în minte o singură întrebare: „Să citesc acest articol?”. spun specialiştii. ordonat şi clar. Intro-ul este cel mai important paragraf al articolului. Intro-ul. La una din primele Olimpiade ale timpurilor noi. Atunci când privesc un intro. 147 . E posibil ca răspunsul să fie „nu”. precum Google. titluri mai lungi. începând cu 20 noiembrie 2009. Deci. Intro-ul trebuie să fie direct. Îi poate determina pe cititori să citească articolul până la capăt sau să-l abandoneze în cel mai scurt timp pentru altul. succesul este determinat în proporţie de 80 la sută. care depăşesc 31-33 de caractere. Început şi sfârşit În sumo.News de ce site-ul său publică. practicile SEO (Search Engine Optimisation – optimizare pentru motoarele de căutare) au devenit standard pentru cele mai multe companii cu activităţi on-line.

unul dintre eroi spunea: „Întotdeauna se reţine ultimul cuvânt”. A fost scrisă de un ziarist. nici bocete. reuşea să-şi vândă acuarelele. După o relatare seacă a măcelului din Batak. despre reverie decât despre depresie. Şi finalul. un articol bun are nevoie şi de o construcţie echilibrată.. Nu există lacrimi.Împreună cu un intro reuşit. „Mă interesează mai mult să pun în evidenţă semnele luminii decât ale întunericului. scrie Dumitru Crudu. 148 . care.. mame ce muriseră încercând să facă scut pentru cei mici din propriile lor trupuri slăbite. american prin naştere. citată de David Randall. un editor al unei reviste de largă circulaţie de la Chişinău publica un subiect despre un pictor tânăr. Ceea ce mă interesează pe mine nu este cum un tip care are succes se prăbuşeşte sau cum un om sănătos se îmbolnăveşte. unde mii de trupuri zac aşa cum au căzut. nici strigăte de groază. de unghiul sub care priviţi lucrurile. MacGahan. al ziarului londonez „Daily News”.. Într-un serial celebru pe timpul Uniunii Sovietice. el trece în revistă scena din curtea bisericii. Era istoria unui adolescent din Germania care îşi căuta identitatea. Tot pe vremea ceea. ci cum un deznădăjduit îşi redobândeşte speranţa”.A.. deşi nu era strălucit.. „copii ce muriseră înfioraţi de groază şi teroare. Totul depinde de abordarea pe care o îmbrăţişaţi. să vorbesc despre salvare decât despre deznădejde. la sfârşitul uneia dintre corespondenţele sale dramatice ce au relatat atrocităţile comise de turci împotriva bulgarilor în 1876. tinere fete ce muriseră plângând şi suspinând. J. La citirea ultimei corecturi înainte de tipar. nici plânsete. poate cea mai relevantă pentru cititori: „Numele acestui tânăr pictor era Adolf Hitler”. de ceea ce vă interesează mai mult.. Iată aici una dintre cele mai bune fraze de final din istoria cuvântului tipărit. editorul a eliminat ultima propoziţie a istoriei.

nici implorări de milă”. Şi apoi adaugă: „Recoltele putrezesc în câmp, iar culegătorii putrezesc aici, în curtea bisericii”. A scrie simplu şi exact – ştirile îi pot ajuta pe oameni să supravieţuiască. Oamenilor le place să li se spună ştirile ca unui prieten de alături. Ei vor relatări într-un limbaj simplu, de conversaţie. În acelaşi timp, limbajul creează atitudini. Atunci când abordează subiecte sensibile, jurnaliştii trebuie să folosească un limbaj potrivit, constructiv, să nu alimenteze fricile, să nu determine panică şi să nu nască prejudecăţi. Din raţiuni numai de el ştiute, editorul din epocă al ziarului „The Sun”, cotidianul britanic cu cel mai mare tiraj, se convinsese că SIDA e o maladie care se transmite numai dependenţilor de droguri şi homosexualilor. De câteva ori, statisticile guvernamentale au fost falsificate cu bună ştiinţă pentru a sprijini această teorie. Cea mai flagrantă ocazie a fost publicarea unui articol al cărui titlu era: „Prin raporturi sexuale normale nu puteţi lua SIDA” – informaţie oficială”. Articolul spunea, printre alte absurdităţi, că şansele de a lua SIDA prin raporturi heterosexuale sunt „invizibile din punct de vedere statistic. Orice altceva vi se spune este numai propagandă homosexuală”. Mai întâi, SIDA nu se ia şi nu se transmite – persoanele sunt cu HIV. În plus, HIV se transmite prin contact sexual, prin sânge infectat şi de la mame infectate la feţi, dar în acest caz există o şansă din trei ca nou-născuţii lor să fie infectaţi cu HIV. Pentru următoarea zi era anunţat articolul „SIDA – înşelătoria secolului”. În cele din urmă, numărul mare de proteste la adresa acestor articole a dus la publicarea unei scuze – în josul paginii 28 a ziarului. În acest caz, nicidecum izolat, avem de-a face cu un act gazetăresc prin care cititorii au fost înşelaţi şi poate chiar puşi în

149

pericol. Teoriile şi ideile preconcepute n-au ce căuta în jurnalism. Ziarele trebuie să lupte cu minţile închistate, nu să le încurajeze. Umanizarea statisticilor Într-un subiect consacrat consumului de droguri într-o capitală europeană, reporterul cita cifra înregistrată oficial a numărului de utilizatori de droguri: 30.000 de persoane. Şi adăuga: „Asta-i ca şi cum la meciul de ieri seară dintre liderii campionatului, toţi spectatorii din tribune ar fi fost consumatori de droguri”. Să găsim asemenea „imagini” pentru puţinele cifre, pe care le vom integra în text – iată un indicator al jurnalismului de calitate. Acum câţiva ani, în Moldova, cele 75 de publicaţii şcolare existente aveau un număr total de 44 941 de cititori – era ca şi cum fiecare locuitor al raionului Donduşeni, inclusiv nou-născuţii, ar citi presa elevilor. Pentru a fi relevante, cifrele au nevoie de context. 4,5 este mult sau puţin? Să-i întrebăm pe adolescenţii în conflict cu legea, pentru că durata medie a timpului petrecut de ei în pre-detenţie a fost de 4,5 luni în anul 2008. Vom crea, prin urmare, un context pentru cifrele-cheie din ştire sau relatare. Cifrele înţelese sunt cele comparative. „M-aş referi la tarife. Fiindcă nu pot aştepta 10 zile, las 1 400 de lei pentru 7 certificate. Dacă să compar cu tarifele pentru apă din mun. Chişinău, chiar şi după recenta lor majorare, cred că cu banii pentru cele 7 certificate aş putea să-mi plătesc cheltuielile pentru apă pe 2 ani de zile”, citim într-un jurnal la „Europa Liberă” al lui A.natol Urecheanu. Cifrele trebuie tratate cu rezervă. Eroul unui film mai vechi afirmă chiar în primele imagini: „Dacă nu ar exista statistica, nu am şti cât de bine trăim”. Un bun reporter este, deopotrivă, curios şi sceptic.
150

Exprimarea cifrelor trebuie unificată, ca să putem compara mai uşor cele 45,5 procente dintre copiii de până la 6 luni din Moldova, care în 2005 erau alăptaţi în exclusivitate la sân, cu aproape fiecare al doilea, anul următor. În acelaşi timp, folosirea cifrelor comparative nu este suficientă pentru un subiect reuşit. Un jurnalist profesionist explică semnificaţia acestora şi le transformă în istorii umane. „În ultimii ani Moldova a pierdut câte un sat la doua luni”. „În Moldova ar fi un raion de bolnavi mintal”. Ce istorii extraordinare se află în spatele acestor titluri cu cifre! În ultimii zece ani populaţia Moldovei a scăzut în medie cu 8 000 de persoane anual, ceea ce constituie aproximativ echivalentul a şase sate cu un număr de 1,3 mii de locuitori. Iar numărul persoanelor cu tulburări mintale şi de comportament din Republica Moldova este egal cu numărul de locuitori al raionului Ialoveni. Sarcină practică
Scrierea unei ştiri cu diferite lead-uri, în baza aceloraşi informaţii iniţiale (folosind exemplul filmului „Ziua Cârtiţei”). Aplicaţi aceste abordări pentru scrierea unei ştiri despre un dezastru natural. Intro-uri din relatarea lui Phil Connors în filmul „Ziua Cârtiţei”. Vă amintiţi fiecare început nou al zilei de 2 februarie din celebrul film „Ziua Cârtiţei” (Groundhog Day) (1993), în care personajul lui Bill Murray, Phil Connors, trăieşte de mai multe ori aceeaşi zi? Phil Connors, meteorolog de serviciu, este trimis să relateze de pe teren, dintr-un cătun obscur aflat în centrul atenţiei o dată pe an, de „Ziua Cârtiţei”. Pentru că a făcut acelaşi lucru în ultimii patru ani, Phil nu face nici un efort sa-şi mascheze nemulţumirea. Rutina anilor trecuţi se repetă până în zorii zilei următoare, când, după un somn liniştit, eroul se trezeşte şi constată că ziua precedentă se repetă. La început, Phil încearcă să profite şi să folosească acest fapt în avantajul lui, dar apoi îşi dă seama că este blestemat să-şi petreacă eternitatea în acelaşi loc, văzând aceleaşi persoane şi făcând acelaşi lucru în fiecare zi...
151

Vă amintiţi şi cele câteva intro-uri – ordinar, agresiv, citându-l pe Cehov etc., care au precedat relatarea sa despre Sărbătoarea Cârtiţei?

Surse şi lecturi recomandate 1. Coman, Mihai. Manual de jurnalism (vol .I). Collegium. Media. Iaşi: Polirom, 2001. 2. Coman, Mihai (coord.). Manual de jurnalism (vol. II). Collegium. Media. Iaşi: 2001. 3. Ghid de stil cu norme etice pentru jurnalişti. Asociaţia Presei Independente. Chişinău: Bons Offices, 2009. 4. Hartley, John. Discursul ştirilor. Iaşi: Polirom, 1999. 5. Randall, David. Jurnalistul universal. Ghid practic pentru presa scrisă. Iaşi: Polirom, 1998. 6. Mallete, Malcolm F. (coord.). Manual pentru ziariştii din Europa Centrală şi de Est. World Press Freedom Commitee. Asociaţia Ziariştilor Români. Bucureşti: Fundaţia Soros pentru o Societate Deschisă. Metropol, 1992. p. 25. 7. Guzun, Igor. Ciornei, Vsevolod. Omul, mai ales. Ghid de bune practici în domeniul jurnalismului pentru dezvoltare umană. Chişinău: USM, CIJ, UNICEF, 2006. 8. Sardan, Ziauddin. Borin, Van Loon. Câte ceva despre mass-media. Bucureşti: Curtea Veche Publishing, 2001. 9. Tuller, David. Cultivating Sources. Making news personal: Covering Human Rights. Education, Health and Other Social Issues. International Center for Journalists. 2004.

152

comunicatul nu va avea efectul dorit. la conţinut! Comunicatul de presă este doar începutul… Articol cu dimensiune umană: Când cei pe care îi cunoşti sunt cu toţii „mama” Copiii din posterul campaniei „O familie pentru fiecare copil” s-au întors acasă Ce este un comunicat de presă? Un comunicat de presă este vehiculul cel mai rapid şi mai comod pentru ca o informaţie despre o instituţie. autorii să se întrebe dacă textul poate fi considerat ştire. Un bun comunicat de presa trebuie să răspundă. Un comunicat de presă are scopul de a aduce la cunoştinţa publicului informaţia dvs. produs. Serviciul Comunicate. 153 . o iniţiativă sau o contribuţie să ajungă la public. Restul comunicatului trebuie sa conţină detaliile. în primul rând. Atenţie. înainte de a difuza un comunicat de presă. Principalele sugestii pentru elaborarea unui bun comunicat de presă vizează conţinutul. serviciu sau eveniment. în primul rând. Dacă în câteva secunde nu atrageţi atenţia cititorului (reporterului). la întrebările cheie: Cine? Ce? Unde? Când? Cum? şi De ce?. la fel ca ştirea.md recomandă ca. oferind pentru media informaţii utile despre organizaţie. la conţinut! Începeţi în forţă! Titlul şi primul paragraf trebuie să conţină subiectul.Tema 8 DE LA COMUNICAT DE PRESĂ LA ŞTIRE ŞI ARTICOL CU DIMENSIUNE UMANĂ Ce este un comunicat de presă? Atenţie. editarea şi formatarea.

încercaţi să prezentaţi subiectul aşa cum aţi vrea să fie spus mai departe. vor publica comunicatul de presă fără modificări sau cu foarte puţine schimbări. Trebuie să vă gândiţi la public. Mai consideră cineva că subiectul este interesant? Evidenţiază ceva comunicatul de presă? Folosiţi exemple reale? Prezentaţi întotdeauna fapte! Încercaţi să nu umpleţi comunicatul de presă cu exagerări. Folosiţi doar atâtea cuvinte cât sunt necesare pentru a prezenta subiectul. astfel încât să atragă atenţia cât mai multor cititori. cu afirmaţii care nu se referă la fapte. Evitaţi adjectivele de care nu este neapărat nevoie. Entuziasmul faţă de un subiect nu îi conferă acestuia neapărat valoarea de ştire. Asiguraţi-vă că subiectul comunicatului nu este în afara preocupărilor societăţii. Comunicatul de presă este doar începutul… Se întâmplă ca un comunicat de presă să reprezinte un punct de pornire pentru realizarea unor subiecte mai profunde şi mai 154 . În acest caz. Jurnaliştii sunt sceptici. poate face o bună impresie. Excesul de limbaj îi distrage atenţia cititorului de la subiect.Scrieţi pentru presă! Sunt situaţii în care mass-media. nu pe cea pasivă! Diateza activă dă mai multă viaţă comunicatului de presă. nu doar anumitor specialişti. Economia de cuvinte. Alegeţi-vă contextul publicării comunicatului de presă! Încercaţi să vă sincronizaţi cu evenimentele sau cu problemele aflate în discuţie publică. Nu orice subiect este o ştire. Folosiţi diateza activă. Fiţi concişi şi daţi valoare cuvintelor. Chiar dacă subiectul nu este preluat. Aveţi grijă de limbajul specializat! Deşi în unele cazuri este nevoie de acesta (cât se poate de limitat) pentru a face comunicatul cât mai uşor de găsit prin motoarele de căutare. dar sună mai degrabă a laudă. încercaţi să folosiţi un limbaj cât mai comun. în special cele electronice.

haine. îi numeşte pe toţi adulţii pe care îi cunoaşte – femei şi bărbaţi – cu un singur cuvânt. jucării. Director al Centrului de plasament temporar al copiilor de vârstă fragedă din Chişinău. au băut sucuri cu paiul şi au comunicat cu lumea din jur. în ziua în care a mers la plimbare în Grădina Botanică de la Chişinău. să se 155 . aflaţi temporar fără grija părinţilor. contextualizând informaţia. au mers de mână cu jurnaliştii şi cu asistentele sociale de la centru. Exemplele prezentate în continuare au fost inspirate din comunicate de presă. au desenat. Acesta este alineatul care poate servi drept lead / paragraf de debut pentru comunicatul de presă despre acţiune. Şapte jurnalişti de la Clubul de Presă al Naţiunilor Unite în Moldova s-au plimbat. o jumătate de zi. În cele câteva ore de plimbare. Articol cu dimensiune umană: Când cei pe care îi cunoşti sunt cu toţii „mama” Roxana are trei ani şi ochi albaştri ca rochia pe care a purtato în această vară. s-au jucat. „mama”. la fel ca şi alţi copii mici lipsiţi de grija părintească. a spus Irina Tofan. împreună cu douăzeci de copii de la Centrul de plasament temporar al copiilor de vârstă fragedă. Roxana. „Dar copiii sunt întotdeauna bucuroşi să comunice cu cei din afară. Aceasta este marea reuşită a comunicatului. cărţi – pentru că instituţia beneficiază de o finanţare bună”. copiii cu vârste între doi şi patru ani. Un articol poate imprima o amprentă umană acţiunilor relatate de comunicatul de presă. la Grădina Botanică din Chişinău. Acţiunea a avut loc la 22 iulie 2004 şi a beneficiat de sprijinul Agenţiilor ONU în Moldova. „Copiii care se află la centrul nostru au de toate – hrană.multi-dimensionale în mass-media.

joace sau să mănânce o ciocolată împreună cu altcineva”. un struţ sau teatrul de păpuşi. cel mai energic băiat dintre toţi. mare”. în Moldova. „Comment ca va?” – este întrebarea lui de serviciu. poate ca să-şi prelungească şi în vis plimbarea de dimineaţă. peste desenele lui Roma a trecut în fugă Sergiu. cunoscutul fotograf italian care s-a aflat. câteva săptămâni. Zina. July . Şi Roma a desenat trei puncte. În lipsa bărbaţilor în jur. ca să discute cu ceilalţi maturi cu care nu reuşise încă să vorbească. Petru a plâns la despărţire. În câteva clipe. „Desenează şi un iepure”. un băiat care poartă chipiu albastru. I-a adresat-o şi lui Giacomo Pirozzi. Apoi a adăugat: „Dar mare. aceşti copii le spun tuturor asistentelor sociale şi medicilor de la centru „mama” şi nu înţeleg încă multe lucruri.September 2004 156 . Igor Guzun / „The UN in MOLDOVA” Magazine. la ora prânzului. lungi ca aşteptarea părinţilor. pentru că merg des în excursii dincolo de porţile centrului. un copil a adormit în autobuz. Apoi le-a unit şi a spus că acesta este un „lup”. care era cea mai mare din grup. Roma. Să poată lupta cu lupul desenat de Roma. a adăugat directorul. mici-mici. pe care îl numesc „acasă”. Dar ştiu cum arată un camion. de vreo cinci ani. a întrebat dacă mai venim şi a spus: „Să-mi aduceţi un iepuraş”. La despărţire. Aceasta o fi închipuirea lui despre dimensiunile răului şi binelui. a desenat cu creta pe care i-au adus-o jurnaliştii două linii de vreo zece metri.

Vioricăi şi a lui Ion. Cuvintele ei puţine şi domoale dau încrederea că o vor face-o în curând. „Trebuie să-l reparăm”. dar tot are grijă de cineva – de trei câini tineri pentru care este omul cel mai apropiat. spune Lidia. situat la 80 de kilometri de capitală. Aceşti copii au fost imaginea campaniei „O familie pentru fiecare copil” şi astfel au făcut în postere şi broşuri înconjurul Moldovei. Împreună cu soţul ei Vitalie. după ce părinţii lor i-au plasat. mama ei. Lidia îşi îndreaptă ochii albaştri spre televizorul cu ecran mare în care s-a văzut în fotografie. „M-am văzut într-o fotografie mare la televizor”. Lidia şi Alina reprezintă unul din exemple reuşite de reintegrare în familie. care are acum 8 ani. povesteşte că în acest caz a avut înţelegerea şi sprijinul mai multor 157 . explică că televizorul s-a stricat şi acum îl folosesc pe altul mai mic. deşi n-au prea avut ocazia să părăsească satul natal Cazăneşti. nu mai ţine în mână ca acolo un motan. pe trei dintre ei la gimnaziul internat din Cazăneşti datorită stării grele în care se afla familia. Împreună cu fratele lor Ion şi sora mai mare Viorica.Copiii din posterul campaniei „O familie pentru fiecare copil” s-au întors acasă Lidia şi Alina s-au aflat de multe ori în spatele unor oameni importanţi din ţara lor – la conferinţe naţionale sau cu ocazia unor prezentări oficiale. Alina Pascaru. Este puţin mai înaltă decât în poza făcută în luna mai. Lidia se lipeşte de mama şi îşi arată astfel fericirea cuminte de a fi iarăşi alături de părinţi. au reparat şi lucruri mult mai importante şi mai complicate – viaţa propriilor copii. merge în clasa întâi şi se întoarce prima acasă de la şcoală. înaintea Alinei. asistentul social de la Teleneşti care a administrat dosarul de reintegrare a copiilor familiei Cazacu. în 2005. zice ea. raionul Teleneşti. Nina Cazacu. care este dus azi să facă o fântână în sat.

un mânz. într-o familie cu patru copii laptele este principalul produs de supravieţuire. Făleşti. La sat. Îşi fac lecţiile. a schimbat în bine destinul mai multor copii şi familii. reunită acum în Centrul de Asistenţă Socială pe lângă Secţia de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului şi Familiei din Teleneşti. măsoară în destine umane rezultatele unui efort comun: „Am reintegrat 56 de copii din gimnaziul internat în 35 158 . „Copiii mă ajută la curăţenie. Această echipă. Floreşti. La fel s-a întâmplat în alte cinci regiuni ţintă ale proiectului: în raioanele Hânceşti. ca să ştiu dacă vor să se întoarcă în familie. Au avut mai demult una. Apoi am discutat cu părinţii. Vaca e sănătoasă. dar au trebuit s-o vândă”. Străşeni şi municipiul Bălţi. Directorul Centrului de Asistenţă Socială din Teleneşti. Am evaluat condiţiile de trai. „Avem nişte capre. Când văd că merg mai greu copiii cu învăţătura. copiii familiei Cazacu s-au bucurat foarte mult – cel mai tare dintre oamenii care le-au influenţat soarta – că se întorc înapoi. Victoria Vicol. dezvăluie Nina Cazacu cum se descurcă acum. „În acest caz am conlucrat bine şi cu asistentul social din primăria de la Căzăneşti. afirmă Nina.oameni. şi cu direcţia gimnaziului internat unde au fost plasaţi copiii”. Duc gunoiul de la animale şi au cam puţin timp de joc. Am reuşit să le oferim şi un ajutor – le-am cumpărat o vacă. „Am vorbit mai întâi cu copiii care se aflau atunci în gimnaziul internat din Cazăneşti. Creştem raţe”. Chiar dacă ştiau că vor avea mult de lucru pe lângă casă sau că nu vor purta întotdeauna haine noi. mă duc la şcoală să văd ce se întâmplă”. de la internat în familie. când familia lor este reîntregită din nou. care este unul din cei cinci asistenţi sociali din echipa de la Teleneşti a proiectului UNICEF-UE „Servicii sociale integrate pentru familii şi copii”. zice Alina Pascaru.

pdf Sarcină practică Creaţi un model de situaţie de criză. alte planuri de viitor. la 12 ani. 159 . Şi munca noastră continuă”. în decembrie 2007. care e mai mare decât Lidia. cât mai ţine omătul. de 14 ani. O echipă de tineri comunicatori scrie comunicatul de presă şi îl prezintă. UNICEF Moldova.de familii şi am ajutat la prevenirea instituţionalizării unui număr de 50 de copii din 15 familii. 2008. sunt adunate cu celelalte obţinute la nivel de ţară. care arată importanţa creşterii copiilor întrun mediu familial. Alina. Numărul total al copiilor plasaţi în gimnaziile-internat din Republica Moldova s-a redus cu 22 la sută. Distribuiţi rolurile. în familie. iar numărul copiilor noi plasaţi în internate în 2007 s-a diminuat cu 46 la sută faţă de anul precedent.org/moldova/ro/GrowingUp_UNICEF_rom. în cadrul Conferinţei Naţionale cu genericul „O familie pentru fiecare copil”. Lidia îşi face planuri pentru după-amiază – îşi aşteaptă fratele şi surorile de la şcoală ca să meargă cu sania. la încheierea primului an al reformei sistemului rezidenţial de îngrijire a copilului. CREŞTEM MARI ÎN REPUBLICA MOLDOVA. Chişinău. de 11 ani. şi cu Viorica. Dacă aceste cifre. se poate obţine un bilanţ încurajator. Vrea să fie doctor. împreună cu Ion. au un plan comun pentru viitorul apropiat: să fie împreună cu părinţii. Datele au fost prezentate. http://www. Cealaltă echipă participă în calitate de tineri reporteri la conferinţa de presă şi redactează o ştire în baza comunicatului de presă. în care o instituţie publică a decis să convoace o conferinţă de presă.unicef. De pe posterul mare care se afla în spatele vorbitorilor Lidia şi Alina din Cazăneşti priveau discret publicul prezent la conferinţă. Urmaţi în comportament recomandările manualului „The Art of Managing Communication in a Crisis”. Acasă. Cu toţii însă. are.

C. Thierry. 2.unicef.pdf (versiune în limba rusă). Bucureşti. www. Ghid destinat beneficiarilor IREXCPP. Coman. UNICEF. Cristina.org/ceecis/UNICEF_manual_communication_rus sian.Lecturi recomandate 1.unicef. Bazele relaţiilor cu mass-media. 160 .Beck. 2006. 2008.org/ceecis/UNICEF_Manual_ENGLISH_FINAL. 2008.H. 4. The Art of Managing Communication in a Crisis. Comunicarea de criză: tehnici şi strategii. Chişinău: Vector. Comunicarea de criză. THOMSON FOUNDATION. http://www. Libaert. 3. 2009. UNICEF Handbook. Iaşi: Polirom.pdf (versiune în limba engleză).

Disponibilitate pentru dialog. 161 . simplificarea. Nu s-o împiedice. Profesionalism. Rapiditate. Ce aşteaptă în situaţiile de criză comunicatorii de la jurnalişti? Să fie documentaţi. Discernământ. Exclusivitate. ori de câte ori are nevoie de informaţii. Imparţialitate. Aspect plăcut.Tema 9 RELAŢIA DINTRE JURNALIŞTI ŞI COMUNICATORI ÎN SITUAŢIILE DE CRIZĂ Ce aşteaptă în situaţiile de criză jurnaliştii de la comunicatori? Ce aşteaptă în situaţiile de criză comunicatorii de la jurnalişti? Cinci elemente cheie în tratarea mediatică a crizelor: rapiditatea. Să facă legătura dintre conducerea instituţiei şi jurnalişti. alarmismul. internaţionalizare şi localizare Ce aşteaptă în situaţiile de criză jurnaliştii de la comunicatori? Transparenţă. Să pună întrebări serioase. Informaţii interesante. personalizarea. Colaborare permanentă. Tratament egal faţă de mass-media.

Să fie politicoşi. mărturisit în cartea „Comunicarea de criză”. Să fie competenţi. Impresia este confirmată de jurnalistul Phillippe Dessaint: „Noi. jurnaliştii. timp de mai mulţi ani purtător de cuvânt al unei instituţii responsabilă pentru asigurarea ordinii de drept. Nu lipseşte nici un ingredient pentru ca ansamblul să derapeze şi. jurnaliştii trebuie să le ofere oamenilor informaţii care să-i ajute pe aceştia să supravieţuiască. Perspectiva mass-media: în situaţiile de criză. se numea „Cum să te aperi de jurnalişti?” (2002). Să accepte loialitatea relaţiilor publice faţă de instituţie. unde cartea unui comunicator. şi ei sunt convinşi că vom face tot ce se poate ca să-i târâm în noroi. în mod rapid şi onest. suntem convinşi că directorii ne vor ascunde lucruri şi ne vor minţi. Să fie imparţiali. are sentimentul Thierry Libaert. Să nu divagheze. a informaţiilor solicitate de presă. Să scrie despre partea relevantă a situaţiei.Să nu-i hărţuiască. aşa se întâmplă destul de des”. Iar relaţia dintre jurnalişti şi comunicatori este 162 . Elementele unei asemenea stări de lucruri se regăsesc şi în realităţile de la Chişinău. Perspectiva specialiştilor în relaţii publice: asigurarea. instituţiile şi mass-media sunt doi interlocutori care nu au încredere unul în altul sau sunt chiar doi adversari potenţiali. Să înţeleagă că nu li se poate răspunde la toate întrebările. de altfel. Să accepte o relaţie corectă dar relaxantă. Să fie oneşti. Să fie de bună-credinţă. Raportate la criză.

„Comunicarea de criză” Cele cinci elemente cheie în tratarea mediatică a crizelor. Rapiditatea Este vorba de rapiditatea de reacţie. cu argumente ştiinţifice. Este vorba despre un orizont de termen scurt. Le-am exemplificat cu unele realităţi decupate din imediata apropiere. şi nici adversari. Thierry Libaert. Adagiul jurnalistic. Thierry Libaert. Mass-media reţine mai uşor rupturile decât tendinţele mai profunde. Generalizarea mesajelor electronice. iar prelucrarea se efectuează din punctul de vedere al poveştii care trebuie prezentată. Rolul mass-media este să informeze publicul. se verifică perfect în perioadele de criză. din 27 noiembrie 2009. ci se vor comporta şi se vor trata unii pe alţii ca profesionişti. să relateze evenimentele actualităţii. Accidentul de maşină.mai degrabă una bazată pe neîncredere decât pe parteneriat. motivele de nelinişte decât poveştile de succes. a fost relatat mai întâi de o reţea de socializare – Twitter – şi abia apoi de CNN. Lucrurile pot intra în normalitate atunci când aceşti doi actori ai informaţiei nu vor fi nici aliaţi. în care a fost rănit celebrul jucător de golf. a telefoanelor mobile şi a aparatelor de fotografiat digitale – cele trei aplicaţii pot fi cumulate pe acelaşi suport – face din fiecare martor sau victimă un creator potenţial de ştiri în situaţii de criză în timp real. Informaţia este 163 . identificate. potrivit căruia jurnalul abordează subiectul trenurilor care deraiază şi nu pe cel al trenurilor care ajung la fix. de profesorul Şcolii de Înalte Studii de Ştiinţe ale Informaţiei şi ale Comunicării de la Paris. Tiger Woods. sunt prezentat pe scurt în continuare. cel mai bogat sportiv din lume.

în noiembrie 2009. Richard Nixon. numele persoanelor cheie sau al locurilor în care s-au derulat: de exemplu.trimisă şi prelucrată rapid. Afacerea Watergate este denumirea generică atribuită unui scandal politic şi al unui imens succes mediatic (ziarul „Washington Post” şi reporterii Bob Woodward şi Carl Bernstein. Chiar şi taifunurile au un nume: taifunul Morakot. Agenda electorală din România a fost dominată. scandalul „Băsescu a lovit un copil” sau afacerea Watergate. în care Traian Băsescu pare că loveşte un copil. Scandalurile şi afacerile poartă. Numele de „Watergate” provine de la spargerea comisă la hotelul omonim. cu siguranţă. evenimentul se traduce mai uşor. de obicei. justificată din punct de vedere editorial. Taifunul Ketsana. Agenţiile de monitorizare a presei afirmă că această informaţie a fost. 164 . de un de filmul datat cu anul 2004. Taifunul Parma etc. Din teama de a pierde timp sau exclusivitatea. Însă mai multe medii au publicat imaginile fără a proteja identitatea copilului. Personalizarea Ordinul dat de Pierre Layareff jurnaliştilor de la „France Soir” se aplică perfect în perioade de criză: „Ideile trebuie trecute prin fapte şi faptele prin oameni”. fără a cere opinia celui implicat şi fără a verifica autenticitatea materialului. informaţiile sunt transmise fără a fi neapărat verificate. laureaţi ai premiului „Pulitzer” pentru ancheta desfăşurată) al anilor 1970 din Statele Unite care a dus la o criză politică-prezidenţială fără precedent. Potrivit unor experţi. filmul a fost difuzat de 1 500 de ori. fiind un subiect de interes public major. Dacă este suportat de o persoană. ale cărei investigaţii declanşează scandalul. culminând cu demisia preşedintelui Statelor Unite. efectul de atracţie şi de identificare creşte.

RTL informează că toţi locuitorii Harrisburgului au început să părăsească regiunea”. Eliseo veron subliniază deformarea informaţiei referitoare la eveniment. Ce credeţi despre următoarea ştire. datată cu 25 septembrie 2002? „Martor la crimă. 165 . Astfel. Oare aceste afirmaţii nu se contrazic la fel ca titlurile date de media din Moldova: „Vaccinul pentru gripa porcină: periculos si ineficient!” şi. France Inter anunţă că „toate persoanele se întorc acasă”. în Pensylvania. se ajunge la ruptura circuitului şi a „exploziei circuitului de răcire”. „Medicament revoluţionar în tratamentul gripei A/H1N1.Alarmismul În studiul său asupra mass-media în accidentul de la Three Mile Island. În timp ce se îndopa la masa festivă de la „Tracom”. peste puţin timp. descoperit în Republica Moldova”? Iată însă un exemplu de jurnalism care împinge faptele de la accident la crimă. Ruptura sistemului de răcire a unui reactor a provocat o scurgere reactivă”. Stepaniuc a privit cum „tractorul viitorului” i-a strivit capul unui muncitor”. Se observă o alunecare destul de importantă a faptelor şi cuvintelor. jurnalul de la TF1 de la 29 martie 1979 anunţă: „Alertă generală ieri dimineaţa într-o centrală nucleară din Statele Unite. de la o ştire formulată în următorii termeni: „Spargerea pompei de alimentare cu apă a unuia din sistemele de răcire a unuia dintre cele două reactoare ale centralei nucleare de la Three Mile Island (…) pare să fie la originea alertei generale”. Indicaţia iniţială „se pare că nu sunt victime” este inversată: „ar putea exista victime”. De la ruperea unei valve a pompei de alimentare a circuitului de răcire.

nu se ştie exact dacă Stepaniuc a fost martorul acestei tragedii. Se întâmplă ca jurnaliştilor să li se vorbească despre „o totalitate a radiaţiilor de lumină de diferite frecvenţe pe care le reflectă corpurile şi care creează asupra retinei o impresie specifică” şi. În al doilea rând. la care a fost invitat şi liderul fracţiunii parlamentare a comuniştilor. dar consider că nu e bine să facem exces de zel şi să-i criticăm pentru nişte vinovăţii inventate. Mai întâi. Victor Stepaniuc şi la care… a murit un muncitor. stilistic ar fi fost sintagma „martorul crimei”). nu este vorba de o crimă. ci de un accident. Una dintre dificultăţile importante ale comunicării de criză constă în paradoxul unor constrângeri contradictorii.p. acest accident nu are nici o legătură cu Stepaniuc. de a traduce în termeni accesibili date ştiinţifice şi tehnice. ei au datoria să le vorbească la rândul lor oamenilor. ziarul scrie despre o festivitate organizată la Uzina de tractoare. Un muncitor beat a strivit cu tractorul un alt muncitor. fapt confirmat de mai toate ziarele care au reflectat evenimentul. Spunând că Stepaniuc a fost „martor la crimă” (mai reuşită d. simplu. 166 . în eseul său „Lecturi primejdioase”: „Aşadar. Este o tendinţă semnificativă în perioadele de criză. n-a făcut-o însă cu premeditare. în acest caz. Publicaţia proiectează subtil o parte din vină şi asupra deputatului comunist. De ce consider că avem de-a face cu o mistificare? În primul rând. necesitatea de a oferi informaţie. dacă el se „îndopa” şi privea impasibil cum moare un reprezentant al proletariatului. Nu sunt fanul comuniştilor şi nici admirator al lui Stepaniuc.d. de parcă acesta ar fi un complice al tractoristului beat. Ce credibilitate are o publicaţie care amestecă ficţiunea cu realitatea?” Simplificarea Rolul jurnalistului este de a explica oamenilor faptele.v. despre „culoare”.Cităm ce crede despre asta omul de media Iulian Ciocan. el ar fi avut loc sau n-ar fi avut loc şi în cazul în care Stepaniuc nu venea la festivitate. În realitate.

Bazele relaţiilor cu mass-media. Lecturi recomandate 1. Formulaţi perspectiva comunicatorilor şi perspectiva jurnaliştilor asupra acesteia. însă efectele lor sunt resimţite cel mai mult pe plan local. Vorbiţi despre probleme şi despre soluţii. Prin analogie. că în viitor „Moldova se va confrunta cu ierni mai calde şi mai umede. Subiecte pentru discuţie De ce presa este atrasă mai ales de evenimente „nefericite”? Cum o criză poate fi transformată într-o oportunitate – contribuţia mass-media. Internaţionalizare şi localizare Astăzi difuzarea informaţiei şi internaţionalizarea ei prin instrumente noi de comunicare şi. oamenii caută repere simple în noianul de contradicţii: Care sunt riscurile? Ce s-a întâmplat cu adevărat? Cum pot fi evitate în viitor asemenea cazuri? Cine sunt responsabilii? Perspectiva recomandată în abordările media ale subiectelor de criză pe planul limbajului este menţinerea unui echilibru între simplitate şi expertiză. 167 . mai ales. o relatare media despre încălzirea globală devine mai valoroasă dacă menţionează. prin Internet au devenit o realitate. crizele de mediu sunt fenomene globale. Moldova ar putea avea ierni ca în Anglia şi veri – ca în Grecia sau Spania”. Chişinău: Vector. citând experţi în domeniu. Crizele alimentare. 2006.În faţa informaţiilor primite. Ghid destinat beneficiarilor IREXCPP. dar cu veri şi toamne mai toride şi mai uscate. Identificaţi o situaţie de criză. De exemplu.

4. Thierry.2. Cristina.ro. 168 . http://www. 2003.Beck. www.pdf (versiune în limba rusă). 2008.unicef.pdf (versiune în limba engleză). Nicolae Pojoga. Comitetul pentru Libertatea Presei. 5.H. 2008. Coman. UNICEF Handbook. Judy Larkin. Comunicarea de criză.unicef. THOMSON FOUNDATION. Libaert. Alexandru Canţâr. Igor Guzun. Vsevolod Ciornei. 6. Comunicarea de criză: tehnici şi strategii.. 3. The Art of Managing Communication in a Crisis.org/ceecis/UNICEF_manual_communication_rus sian. UNICEF. Managementul crizelor şi al situaţiilor de risc.org/ceecis/UNICEF_Manual_ENGLISH_FINAL. Comunicare. Mass-media între valori şi pericole profesionale. 2009. Chişinău: 2003. Iaşi: Polirom. Michael Regester. Bucureşti: C.

rolurile participanţilor sunt complet diferite: „intervievatul reprezintă obiectul investigaţiei. 169 . Spre deosebire de interviul propriuzis.Tema 10 INTERVIUL Unsprezece sugestii pentru a realiza un interviu bun A intervieva un copil Trei argumente pentru a nu intervieva un copil Mai multe argumente pentru a intervieva un copil Cum cerem un interviu de la un copil? Cum vorbim copilului despre interviu? Cum realizăm un interviu? Discuţii individuale sau în grup? Reguli pentru un interviu Reacţiile psihologice ale copilului în timpul interviului Întrebările trebuie să fie clare „Orice interviu trebuie să-şi propună un scop clar şi un specific jurnalistic. El trebuie luat unui anumit interlocutor şi într-un anumit moment. un interviu trebuie să exploreze subiectul într-un mod inedit”. director BBC între 1987 şi 1992. relaţii despre problematica studiată. fiind un mijloc de culegere al informaţiilor. iar ziaristul subiectul cercetării”. În jurnalism cuvântul interviu are două sensuri: metodă de obţinere a unor informaţii şi gen ziaristic. Aceste două sensuri se suprapun. care se poate traduce şi cu întrevedere. Interviul este strâns legat de aproape toate genurile ziaristice. Etimologia cuvântului interviu provine din limba engleză: interview. o modalitate de realizare a documentării. este de părere Michael Cherkland. În mod normal. întrevederea nu este făcută decât în vederea obţinerii de la o persoană chestionată informaţii. În acest caz.

El este o întrevedere solicitată. Garcia Marquez. însă nu ezitaţi să interveniţi atunci când nu înţelegeţi ceva! Tăcerea e de aur! Stabiliţi contactul vizual! Înainte de a vă lua rămas-bun… Recitiţi îndată după intervievare notiţele pe care le-aţi făcut! În situaţiile de criză. este publicat în presă. realizare şi redactarea interviului. Rezultatul acestei întrevederi. provocată de ziarist. fiţi perspicace! Arătaţi interes sincer pentru vorbele interlocutorului. A intervieva un copil „A pune întrebări revelatoare.Interviul ca gen ziaristic propriu-zis se constituie dintr-o serie de întrebări şi răspunsuri. convorbirea. Fiţi amabili! Ascultaţi cu atenţie. Unsprezece sugestii pentru a realiza un interviu bun • • • • • • • • • • • Fiţi pregătit! Stabiliţi regulile de intervievare de la bun început! Fiţi punctuali! Daţi dovadă de spirit de observaţie. Principiul director pentru 170 . pregătirea întrebărilor. persoanele cele mai vulnerabile sunt copiii. reliefând doar esenţialul din răspunsurile primite şi mergând direct la aspectele cele mai umane ale poveştii” – astfel punctează un scriitor celebru. difuzat la radio sau televiziune. documentare. reperele unui interviu reuşit. Interviu trebuie să cuprindă următoarele etape: alegerea temei şi a interlocutorului. Iată de ce ei au nevoie de o atenţie specială şi de un tratament deosebit din partea reporterilor.

nici în cadrul privat. nici în cel public. Există cel puţin trei argumente pentru a nu intervieva un copil: • Copilul retrăieşte o trauma psihică • Copilul ar putea fi hărţuit. aceasta sună pentru copil ca un ordin al unui adult. matură a copilului de a răspunde la întrebări? Nu. este în consonanţă cu „a nu dăuna”. a tutorelui sau a unui 171 . promovat de UNICEF. Trei argumente pentru a nu intervieva un copil A intervieva un copil supus violenţei sau aflat în altă situaţie de risc este un lucru delicat şi chiar riscant pentru noi. La fel. Dacă un copil care răspunde la întrebările jurnalistului trăieşte din nou momentele traumatizante şi suferă din această cauză. a cărui stare de bine este afectată. Iar principala provocare pentru un reporter în subiectele vizând copiii o reprezintă interviul cu un copil. de abuzator • Copilul ar putea oferi informaţii inexacte. Oare este vorba de o decizie conştientă. Atunci când jurnalistul caută informaţii veridice. Nu este ilegal să intervievăm un copil sub 16 ani. fără permisiunea părinţilor. atunci copilul ar putea fi urmărit de agresor şi supus altor acte de violenţă. Iar acesta este un abuz. În cazul în care subiectul dezvăluie identitatea copilului şi mărturiile lui pot fi privite ca acuzaţii. copilul nu este singura sursă relevantă. dar de cele mai multe ori nu este etic. atunci şi acţiunea reporterului poate fi calificată drept abuz. Nu vom uita asta în munca noastră de reporteri. Atunci când un jurnalist îndeamnă copilul: „Spune ce s-a întâmplat?”. mai târziu. nu vom fotografia un copil.interviurile cu copii. Este vorba despre ceea ce se numeşte consimţământ informat. mai degrabă este vorba de un raport de putere dintre un adult şi un copil.

nu pentru a umple rubricile de „curiozităţi” şi „perle”. Potrivit Convenţiei privind Drepturile Copilului. este implicat într-un accident sau i se încalcă drepturile. Mai multe argumente pentru a intervieva un copil Copilul are dreptul să spună ceea ce crede şi ce simte atunci când este vorba de persoana lui sau situaţiile care îl privesc. Şi vom folosi aceste poze dozat. Vom intervieva copiii nu pentru a ne amuza că ei „spun lucruri trăsnite”. iată de ce ei trebuie să spună ce cred despre acestea 172 . uneori. Excepţie sunt situaţiile în care surprindem că acest copil este agresat. drepturile lui. Şi interviul realizat de un jurnalist poate fi. fără ca acest copil să fie recunoscut. singura oportunitate pentru copil de a-şi face cunoscută istoria.reprezentant legal. libertatea de exprimare a copilului trebuie să fie realizată doar în interesul lui superior şi fără a încălca drepturile altora. Dacă violenţa se consumă undeva în spatele unor uşi închise. şi nu în calitate de produs mediatic. pentru a genera discuţii publice asupra unor fenomene îngrijorătoare sau periculoase. doar pentru a restabili demnitatea copilului. Există mai multe argumente pentru a intervieva copiii: • Cuvintele spuse de copii sunt credibile pentru public • Copiii povestesc lucruri proaspete şi interesante • Copiii oferă o perspectivă asupra realităţii diferită de cea a adulţilor • Unele subiecte – precum abuzul asupra copiilor. jocul – afectează mai mult copiii decât adulţii. a intervieva un copil supus violenţei înseamnă a face ca soarta lui invizibilă să fie cunoscută de public. Vom intervieva copiii pentru „a oferi voce celor neauziţi”. educaţia.

Atunci când este posibil. nu ne descurajăm. folosi aceste motive pentru a intervieva copiii în interesul drepturilor lor şi în interesul publicului. Şi nu uităm să-i comunicăm pentru ce avem nevoie de acest interviu. împreună cu adulţii responsabili de soarta lui. consecinţele cu care se va confrunta după ce discuţia va fi difuzată. deci. dacă retrăirea traumei îl face pe copil să sufere. sporindu-i încrederea în propriile forţe şi abilităţi. Putem. Găsim pe altcineva din această comunitate care să ne vorbească.• Un interviu îi oferă copilului sentimentul propriei valori. deschise şi simple pentru a obţine interviuri şi imagini. Cum cerem un interviu de la un copil? Îi spunem de ce avem nevoie. Schimbăm perspectivele din care analizăm situaţia şi vom realiza subiectul! Puţine lucruri se compară cu sentimentul că ne-am descurcat ca un profesionist. reuşind în acelaşi timp să protejăm copilul. acestea trebuie să fie obţinute conştient şi cu acceptul copilului sau al unui adult 173 . Nu ne folosim de oameni! Dacă refuză. tutore) • Vom intervieva copilul în prezenţa unui adult în care el are încredere • Vom urmări starea psihologică a copilului pe toată durata interviului • Vom renunţa la interviu. Îi vom oferi timp să analizeze. Vom folosi metode corecte. IMPORTANT: Ce vom facem pentru ca interviul să nu fie o experienţă traumatizantă pentru copil? • Vom cere permisiunea persoanei responsabile de copil (părinte.

Ne facem doar munca: onest şi profesionist. tutore sau asistent social.responsabil. 174 . confidenţialitate totală sau să-i găsiţi un membru al familiei). susţinere morală. Suntem siguri că vom avea timp pentru a urmări în continuare evoluţia situaţiei lui? Că ne putem implica pentru a-l ajuta moral şi material? Nu dăm speranţa că îi oferim dragoste. Sarcina jurnalistului este să relateze. Aceasta trebuie să includă: • Scopul interviului • Unde va fi difuzat. ce ar putea urma după interviu • Vorbim despre confidenţialitate • Niciodată nu vom încuraja fals (cu scop ascuns) un copil • Niciodată nu vom promite ceea ce nu vom fi în stare să-i oferim (de exemplu. dar nu într-un spaţiu care are pentru el conotaţii negative şi nici într-un cadru formal: nu în cabinetul directorului de liceu. ajutor. în ce ziar. nu la sectorul de poliţie. părinţilor ori tutorilor copiilor pentru materialul referitor la copil. la ce post de radio sau televiziune • Despre ce vom vorbi • Care va fi rezultatul interviului. Vom evita să dăm bomboane şi. Copilul trebuie să se simtă în siguranţă în timpul discuţiei. vom adapta informaţia la vârsta copilului şi la nivelul lui de înţelegere. Nu vom plăti copiilor. Cum realizăm un interviu? Vom intervieva copilul în mediul lui obişnuit. Cum vorbim copilului despre interviu? Mai întâi. speranţe deşarte! Nu este mandatul nostru să ajutăm direct. nu suntem asistent social şi nu avem pregătire profesionistă pentru a consilia copilul. mai ales. cu excepţia cazului în care aceasta este într-adevăr în interesul copilului. relaţii la problema lui.

Ele vor da valoare şi culoare relatării. chiar dacă este un jurnalist cunoscut de toţi. prejudecăţi. ei se pot simţi mai în siguranţă. lucrătorilor sociali. care poate spune mult mai multe decât vocea lui. dar nu trebuie neglijat niciodată chipul interlocutorului. controlaţi de adulţi. Într-un interviu cu un copil vom ţine cont de: tradiţii. copiii sunt influenţaţi. dorinţele lui. poliţiei. frustrările personale ale copilului şi relaţiile lui cu cei din jur. „Magnetofonul este foarte folositor pentru a-ţi aminti cuvintele. profesorilor. şi nervos vizavi de ceea ce doreşte reporterul de la el. Discuţii individuale sau în grup? Cu excepţia cazului în care discutăm despre experienţa proprie a copilului. aflăm. În timpul interviului. vom încerca să înţelegem circumstanţele în care a crescut copilul şi cum a evoluat viaţa lui. ar fi mai bine să intervievăm copiii în grupuri mici. care sunt bucuriile. şi trebuie să facă ceea ce le spun maturii să facă. Atunci când realizăm interviul. De obicei.Vom face interviul cât mai scurt posibil. nu uităm de detalii. dintr-o perspectivă pozitivă. scrie un laureat al Premiului Nobel pentru Literatură. persoanele cu care îi place să comunice. Astfel. iată de ce unii copii s-ar putea simţi înspăimântaţi de intervenţia unui adult străin. 175 . pe dimensiunea umană: vom vorbi despre copil ca despre o fiinţă complexă. medicilor? Înainte de discuţie. de asemenea. activităţile preferate şi obiectele îndrăgite. se încurajează reciproc şi interviul este mai mult o discuţie decât un interogatoriu. şi uneori tocmai contrazicând vorbele”. Pentru aceasta putem afla cât mai multe informaţii înainte de interviu. Toate aceste detalii ne vor ajuta să axăm subiectul media pe lucrurile cu adevărat relevante. Din ce familie provine? Are familie? Ce mediu şcolar are? În ce relaţii se află cu semenii? Cum este privit de adulţi? Ce susţinere are din partea comunităţii.

Doar vom relata şi vom solicita intervenţii. Aici ne vor ajuta răbdarea şi interjecţiile: „A-a-a...... într-adevăr.. înţeleg. Interviul trebuie întrerupt..” Vom fi atenţi şi respectuoşi. Vom aştepta răspunsul la întrebări. Doar îl ascultăm. atunci când: 176 . Vom păstra contactul vizual – calm. Jurnalistul trebuie să fie conştient şi pregătit să răspundă la nevoia de siguranţă psihică a copilului în timpul interviului. • Vom încerca să nu ne implicăm emoţional. notăm reperele importante ale discuţiei. • Retrăirea evenimentelor traumatizante în timpul interviului poate avea un impact negativ asupra stării psihologice a copilului.. Cercetările spun că astfel de întrebări sunt contraproductive şi pot face rău copilului.. dar nu vom lua în nici un • • • • • • • fel atitudine. Vom respecta intimitatea şi viaţa privată a interlocutorilor. • Vom încerca să înţelegem copilul.. nu ne vom grăbi să-l formulăm în locul copilului..... IMPORTANT: Vom evita să adresăm copilului aflat în stare de risc întrebarea „Cum te simţi?”. Îi vom permite copilului „să conducă” interviul. Nu vom interpreta spusele copilului.Reguli pentru un interviu • Înregistrăm totul şi. în acelaşi timp. dacă devine prea dureros din punct de vedere emoţional pentru copil. da. Vom respecta această alegere a copilului. • Nu vom da speranţe deşarte. Nu este treaba noastră să ajutăm direct. trebuie să fie greu. Reacţiile psihologice ale copilului în timpul interviului • Copilul poate fi speriat şi poate refuza să acorde interviuri.

O asemenea practică există deja şi în Republica Moldova şi este promovată de Centrul Naţional de Prevenire a Abuzului faţă de Copii. să conducem copilul spre un răspuns aşteptat. 177 . iar jurnalistul nu trebuie să le influenţeze în nici un fel. Sarcină practică Formulaţi cinci întrebări pentru şeful Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale al Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova. pot conduce la o situaţie în care copilul oferă răspunsuri false şi confirmă lucruri pe care intervievatorul doreşte să le obţină. Răspunsurile copilului într-o discuţie pentru presă trebuie să fie înregistrate cu acurateţe.• • • • • • copilul începe să plângă îşi frământă sau îi tremură mâinile îşi acoperă gura şi faţa cu palmele transpiră evită privirea în timpul discursului se joacă nervos cu obiecte mici. cu întrebări sugestive. Întrebările trebuie să fie clare Întrebările jurnalistului îl pot ajuta pe copil să-şi amintească pe parcurs mai multe informaţii decât a fost în stare să-şi amintească imediat. Iată de ce deseori copiii care trebuie să depună mărturie pentru un proces sunt înregistraţi cu camera video şi nu sunt expuşi presiunii interogatoriului „pe viu” de către avocaţi sau procurori în timpul şedinţelor de judecată. Iar profesioniştii în domeniu au propriul Ghid de audiere legală a copiilor victime/martori ai abuzului şi neglijării. De asemenea. Interviurile repetate. prin întrebările noastre putem influenţa copilul să dea informaţii.

Motivaţi logica întrebărilor. A handbook of Reuters Journalism – A Guide to Standards. 2006. Style and Operations: http://www. 6. 2. Chişinău. Lecturi recomandate 1. Amaltea. Centrul de Jurnalism Extrem.pdf 178 . Chişinău: Bons Offices. Grigoryan.org. 2004. Centrul Naţional de Prevenire a Abuzului faţă de Copil. Ghid de stil cu norme etice pentru jurnalişti. Chişinău: Centrul Independent de Jurnalism. A guide for journalists and other. oricând şi oriunde. INTERVIEWING CHILDREN. Ce interes uman prezintă pentru oameni aceste întrebări? Cum trebuie să procedaţi ca să aveţi mai multe şanse să obţineţi răspunsuri? Realizaţi un joc de rol: un reporter intervievează un copil. 3. 2003. 2007. http://www. Secretele comunicării: cum să comunici cu oricine. 4. 2009. Manual de jurnalism.Adresaţi cinci întrebări Ministrului Sănătăţii al Republicii Moldova. Save the Children.cnpac.reuterslink.org/docs/reutershandbook. Larry. VIOLENŢA ÎMPOTRIVA COPIILOR: CE ŞI CUM RELATĂM. Ghid de bune practici pentru mass-media.pdf 5. Mark. UNICEF Moldova. King. Discutaţi întrebările şi comportamentul jurnalistului. axate pe acelaşi subiect. Asociaţia Presei Independente.md/fileuri/Ghid_Mass_Media_Violenta_Copii.

Reportajul rece – eveniment previzibil. CREDIBILITATE Cinci recomandări pentru realizarea unui reportaj Alegerea cuvintelor Începutul şi sfârşitul unui reportaj „Vasile. – eveniment prevăzut transmis în direct (declaraţia unui oficial. Jean-Dominique Boucher vorbeşte de şase tipuri de reportaj: Reportajul cald – eveniment neprevăzut (accident. îi conferă autenticitate şi credibilitate”. 179 . afirmă Jean-Dominique Boucher. Reportajul atemporal – despre un subiect cunoscut. căderea unui meteorit). de interes permanent (inflaţie). tu eşti Stamping out?” Două texte fundamentale pentru analiză.Tema 11 REPORTAJUL – VIZUALIZARE. autorul cărţii „Reportajul scris”. Reportajul de urmărire – stabileşte concluzii în urma unui eveniment produs recent (alegerile parlamentare). În funcţie de actualitatea evenimentului. AUTENTICITATE. scrise de Gabriel Garcia Marquez: Reportajul – marea lecţie de jurnalism Informaţiile pot salva vieţi „Reportajul scris vizualizează informaţia. Reportajul magazin – tratează un fenomen care se desfăşoară într-un anumit mediu social (viata unei comunităţi). o festivitate). care preceda prin sine un alt eveniment previzibil (conferinţa de presă care anticipează un concert).

Toate aceste cuvinte decupate din presă pot contribui la creşterea 180 . 60.000 de măşti de unică folosinţă. 2 425 confirmaţi. ci şi vizualizează. „Toma Ciorbă”. gripă fatală. pneumonia atipică. chiar dacă lista continuă. epidemie de proporţii. rata de mortalitate foarte înaltă. citând statistica gripei noi în Moldova către 22 decembrie 2009: 19 decedaţi. super-virus. 20 de probe într-o zi de la pacienţii cu suspecţie. carantină şi. Cinci recomandări pentru realizarea unui reportaj Prima recomandare: Ziaristul trebuie să fie martor la eveniment. Alegerea cuvintelor Sânge contaminat. Recomandarea a treia: Jurnalistul realizează reportajul îndată după consumarea evenimentului. Cea de a patra recomandare: Reportajul nu numai relatează. potenţialul agresiv al virusului. nu generalizaţi. Cea de-a doua recomandare: Un reportaj relatează despre un eveniment care s-a produs într-o anumită zi. 2 575 negative. risc de contaminare şi deces. letalitate. diagnostic serologic. dioxină. simptomatologie. virusuri zoonotice emergente. 5 378 suspecţi. se poate pune punct acestui şir. la o anumită oră şi într-un loc anumit.Reportajul relocalizat – eveniment recent care implică elemente în relaţie cu un alt eveniment din trecut (protestul veteranilor de război). vacă nebună. Recomandarea a cincea: Individualizaţi.

dar o apreciere cantitativă este dificilă acum. Cu ajutorul unei presiuni a cuvintelor şi a termenilor. echilibrat. recent. Alegerile în favoarea unui jurnalism profesionist. pentru că nu era suficient. precum „Moartea citeşte ziarul” (Mircea Dinescu) sau „Un cadavru umplut cu ziare” (C. cu perspectivă umană. de exemplu. turismul spre Statele Unite s-a diminuat cu peste 50 la sută şi spre Canada. una dintre principalele surse de venit.T. Şi ce rămâne din toate aceste cuvinte? Doar şocul. frică. de relatările despre gripa de tip nou. De asemenea. datorită suprapunerii peste criza economică. alegerile în favoarea curajului şi responsabilităţii de a spune ce gândeşti şi de a gândi ce spui – iată adevărata putere a jurnalismului. În asemenea situaţii de criză. votat cel mai bun jurnalist în România patru ani la rând în 2005-2008. spune despre acest fenomen Cristian Tudor Popescu. 181 . Ziarele pline de morţi şi tragedii. în care şi inversia este valabilă. panică. „Au crescut literele cu care se scriu aceste cuvinte şi. a fost distructiv. Cu ce poate începe presa pentru a depăşi crizele? Să nu mai accentueze stările de nelinişte. În loc să calmeze. jurnaliştii sunt puternici nu atât prin exercitarea forţei pe care o au asupra minţii oamenilor obişnuiţi şi asupra deciziilor responsabililor de politici. Turismul mexican. cât prin alegerile pe care le fac. cu peste 40 la sută. a scăzut cu 80 la sută.sentimentului de nelinişte. Impactul panicii. disperarea şi panica. temerile. cauzată. o unealtă a ziaristului care nu ştie să realizeze un subiect obiectiv şi relevant. senzaţia. panica de provenienţă mediatică poate avea efecte nefaste. pentru economia mexicană. care au inspirat şi titluri literare. aceste cuvinte şi imaginile pe care le conturează cuvintele acţionează ca amplificatori de îngrijorare. în defavoarea jurnalismului care promovează senzaţionalismul. Şi turismul european a avut de suferit. au devenit şi colorate”.

„Începeţi cu începutul”. astfel poate fi înţeles îndemnul de a răspunde la câteva întrebări cheie. • Declaraţii. dezvăluie cum să pui un cuvânt lângă altul astfel încât acestea să fie citite până la punctul final. Este chiar adevărat ce spune un erou din „Întâlnire cu Joe Black”. Sunt diferenţa dintre textul unui reportaj şi opera unui scriitor de ficţiune. nu ajută oamenii cu nimic. care încheie reportajul. eveniment? • Care este aspectul care conţine în cea mai mare măsură răspunsul la întrebarea: „Hei.Popescu). interpretat de Brad Pitt. ştiaţi că…”? Reportajele de calitate au un început. dramatism sau forţă. Aşa cum un bucătar de top nu poate să gătească o mâncare extraordinară din materie primă de proastă calitate. Sally Adams. dar şi o responsabilitate”. 182 . Dau viaţă materialului. înainte de a începe relatarea: • Care este cel mai uimitor fapt pe care l-aţi descoperit? • Care este cea mai bună şi cea mai puţin cunoscută întâmplare? • Care este cea mai neaşteptată declaraţie? • Care este cel mai surprinzător detaliu. adăugându-i autoritate. un film în care frumosul înger al morţii. până şi un jurnalist strălucitor are nevoie de ingredientele potrivite pentru a crea un reportaj satisfăcător. William Parrish (Anthony Hopkins): „A oferi ştiri şi reportaje este nu doar un privilegiu. vine să-l ia pe proprietarul unui imperiu multi-media. Începutul şi sfârşitul unui reportaj Co-autoarea cărţii „Writing for Journalists”. Tony Harcup dezvăluie în „Journalism: Principles and Practice” câteva – dacă nu toate – dintre elementele pe care le conţin în general reportajele: • Fapte. un cuprins şi un final.

„Am aflat şi noi prin alţii”. Concluzia. „Vasile. „Alinierea! Repede!” Ajuns la Roşcani. să audă ce auzi tu şi să miroasă ce miroşi tu. Ea răsplăteşte cititorul că a ajuns la sfârşit. Opinii. Ministerul Agriculturii. Nu vorbim despre un focar adevărat. în sat au venit peste 100 de persoane echipate şi instruite: „Avem echipe de 183 . Acestea pot interesa. Acestea pot aparţine unor persoane relevante în acest subiect şi ajută la înţelegerea lucrurilor. am întrebat două femei care ieşeau din sat dacă ştiu că satul lor e în carantină. amuza. tu eşti Stamping out?” Gripă aviară în satul Roşcani din raionul Străşeni. În reportaje sunt prezente mai multe opinii decât în ştiri. dar despre simularea unei situaţii excepţionale. că e vorba de gripă”. Coordonatorul proiectului „Controlul gripei aviare”. Autorii buni de reportaje mai degrabă arată decât • • • • spun. Paul Hodorogea de la „Europa Liberă” a fost la Roşcani şi a transmis următorul reportaj. a hotărât să testeze capacitatea Moldovei de confruntare cu virusul aviar. Prezentarea opiniilor poate fi însoţită şi de analize. „Cum vă pare situaţia asta?” „Nu-i normală. Ele ţin treaz cititorul. Dar v-ar părea rău să renunţaţi la găini?” „Nu. mi-a spus că pentru a face faţă focarului.• Descrieri. Eugeniu Voiniţchi. de aceea concluzia nu trebuie să fie dezamăgitoare. Analize. că tot vor dăuna pentru noi”. cu bani de la Banca Mondială. informa sau chiar şoca. Publicul are nevoie de detalii concrete nu de generalizări. Lasă-l pe cititor să vadă şi el ce vezi tu. Acesta e un lucru foarte serios”. Poveşti. „E o situaţie foarte rea.

cred organizarea tuturor ar fi durat mai mult”. mediului”. Cine acesta-i la noi? Vasile.org/content/article/1888138. Pe Petru Rusanovschi. medic sanitar de la direcţia raională a serviciului veterinar Străşeni. a venit cu echipament şi corturi pentru a asigura buna desfăşurare a lucrărilor: „Suntem accesibili pentru orice cetăţean ca să acordăm asistenţa primară care se impune în diverse situaţii scăpate de sub control”.europalibera. mi-a spus ce anume nu se poate face în caz de carantină: „Se interzice orice nuntă. circulaţia liberă a persoanelor străine şi de a părăsi fără necesitate teritoriul. pentru că panica ar fi fost mai mare: „Scopul principal al acestui exerciţiu este să vedem cât de bine sunt pregătite instituţiile si echipamentul pentru astfel de catastrofe. 26 noiembrie 2009 Fişierul audio poate fi ascultat la adresa http://www. Chiar dacă ar fi vorba despre un caz real. pentru că orice persoană este posibil purtător de infecţie”. Edvins Olsevskis.html 184 . cumătrie. Mihail Şaitan. ministerul finanţelor. expert de la Banca Mondială. dacă ar fi fost vorba de un focar de gripă pandemică. de la situaţii excepţionale. „Europa Liberă”. Ei se ocupă cu dezinfecţia şi nimicirea păsărilor din focar”. medic veterinar.medici veterinari. Vadim Grinco. Cât a durat experimentul. echipe de la medicina preventivă. a spus că. l-am prins chiar când oferea informaţii aşa-numitei grupe speciale: Stamping-out: „Grupa Stamping out. tu eşti Stamping out? Da. în sat n-a fost permisă intrarea nici unui mijloc de transport. Prima mea impresie este bună. şeful secţiei profilaxie MAI. ar fi fost mai greu de lucrat.

îmbrâncindu-se pe clădirile inundate până n-a mai încăput nici un om. canalizarea s-a stricat de tot. se întoarce către redacţia siderată şi strigă: . surprinşi de potop în momentul închiderii ediţiei. a măturat tot ce ieşea în cale. fără ştim ce să facem. Puhoiul apelor. revărsate pe bulevardul Jimenez de Quesada de pe coasta dealurilor. Gillermo Cano pare că se trezeşte dintr-un somn adânc. au rămas imobilizate de vehiculele paralizate în mijlocul străzilor. când s-a dezlănţuit asupra oraşului o ploaie torenţială. Noi. de bolnavi şi de copii sufocaţi. ca nişte copii pedepsiţi. într-o după-amiază. care l-a ţinut într-o stare de diluviu universal.Iată evenimentul zilei! A fost un ordin nerostit. timp de trei ceasuri fără oprire. Trotuarele erau înţesate de bătrâni invalizi. chemate pentru cazuri de urgenţă. de datele fragmentare pe care ni le cerea Jose Salgar pentru a scrie pe bucăţi şi toţi împreună reportajul despre potopul secolului. Automobilele de toate felurile şi transportul public au rămas paralizate acolo unde au fost surprinse de dezastru şi mii de trecători s-au refugiat. Ne-am repezit toţi redactorii la posturile noastre de luptă să facem rost prin telefon. fiind de faţă redacţia în plen. Ambulanţele şi maşinile poliţiei. În alte cartiere. În toiul haosului. A fost nevoie să fie evacuate cu forţa cartiere întregi. priveam de la ferestrele mari tristul spectacol. conductele se înfundaseră şi n-a fost de ajuns întregul efectiv de pompieri pentru a face faţă urgenţelor. dar care s-a executat la moment. 185 . scrise de Gabriel Garcia Marquez Reportajul – marea lecţie de jurnalism „Gillermo Cano mi-a dat prima mare lecţie despre cum se scrie un reportaj. redactorii de la ziar. cu mâinile în buzunare. Prin case. Dintr-o dată. din cauza ruperii unui baraj din oraş. lăsând în urmă o privelişte de cataclism.Două texte fundamentale pentru analiză.

developau clişeele în mare viteză. 186 . în sfârşit s-a oprit. înainte de a i se deschide uşa dinspre stradă. Jose Salgar ne repartiza aceste date culese la moment nouă. îşi formase o idee aproximativă despre locul unde se găsea. şi-a dat seama că nu-i mai rămânea altă alternativă decât să evadeze.. Gabriel G. Camera lui. Era singura persoană străină care avea acces acolo. Marquez. care le preluam pentru ediţia specială. îl obligau. Şi-a dat seama că era o casă închiriată. dar. într-un cartier mare şi foarte populat din partea de vest a oraşului Bogota. pentru că proprietăreasa venea la începutul fiecărei luni să-şi ia chiria. doar cu o oră întârziere. redactorilor. ediţia improvizată a ziarului El Spectador.cinci proprietari de bărci cu motor pentru pescuit au organizat la sfârşit de săptămână un campionat pe bulevardul Caracas.). ameninţându-l. Gillermo Cano a scris sinteza magistrală a celei mai dramatice ploi torenţiale care s-a abătut asupra oraşului. era încăperea principală de la etajul întâi. „Living to Tell the Tale” – eng. cu apa încă şiroind pe impermeabile. „A trăi pentru a-ţi povesti viaţa” („Vivir Para Contarla” – sp. Fotografii. Informaţiile pot salva vieţi Când Pacho Santos a văzut la televizor înmormântarea Dianei şi deshumarea Marinei Montoya. Urmărind cu atenţie discuţiile. cu o fereastră acoperită ce dădea spre exterior. cel mai aglomerat din oraş. să păstreze tăcere deplină şi închideau radioul şi televizorul. probabil fără contract legal. 2008. Cu puţin înainte de cinci. ale gardienilor şi cu ajutorul altor trucuri de gazetar. ajunsese la concluzia că se află într-o casă amplasată pe colţ. gardienii îl legau pe Pacho cu lanţuri de pat. a circulat ca în fiecare zi. Când. improvizată din mers. Încă de pe atunci. uneori imprudente.

nu se mai îndoia că se afla în preajma unei fabrici a cărei sirenă suna de câteva ori pe zi. tabloul căilor de evadare. în jur. Erau doar patru. încă aburindă. Doar unul dormea pe jos. mai înainte. lângă patul matrimonial. dormeau gardienii care nu erau de serviciu. Noaptea. Aşezată atât de sus. trebuia să ceară să fie scos din lanţuri. Trăgându-i de limbă cu întrebări insidioase. probabil. îl trezea mirosul de pâine albă abia scoasă din cuptor. mai mult ca sigur. În camera vecină. fără să fie supravegheat. pe care o putea folosi oricând dorea. aerisirea se făcea cu ajutorul unei ferestre prin care se zărea o frântură de cer. în orice caz. două cârciumi. Ziarele le cumpărau. deşi le purtau mereu asupra lor. vopsite în roşu. un service. de la un magazin mare. care se schimbau la fiecare şase ore. pentru că se găseau acolo chiar şi reviste Time şi Newsweek. Oricum. i-a fost adusă în mai puţin de cinci minute. împărţită într-un fel de cabine din metal. atelierul unui cizmar şi două staţii de autobuz. dar destul de mare pentru a se strecura prin ea. era sigur că în apropiere se găsea o şcoală. organizaţi în echipe de câte doi. a reuşit să afle de la gardieni că. nu reuşise să descopere unde dădea. ca într-un puzzle. avea ordin să intre mai întâi la el în cameră şi să-l doboare cu 187 . Cu aceste informaţii şi datorită multor altor frânturi puse cap la cap.Constatase că fereastra blocată din cameră dădea spre grădina din faţa casei şi că exista o ieşire la capătul coridorului îngust unde se afla baia. venind de le o brutărie. se aflau o farmacie. la nici o sută de metri de casă. era pregătită şi vândută într-o prăvălie din acelaşi cvartal. un birt. de vizavi. La baie. Nu-şi ţineau armele la vedere. Până atunci. Socotind după lecţiile repetate zilnic în cor sau după larma din recreaţii. deşi. încât cu greu puteai ajunge până acolo. a încercat să reconstituie. de unde a dedus că. Odată. în cazul unui atac al poliţiei. Unul dintre paznici îi spusese că. când a avut chef să mănânce pizza.

De când aflase acest lucru. şeful cartelului de la Medellin. Garcia Marquez transformă un reportaj într-un roman-cronică dinamic şi documentat. Marquez. un mare expert în telenovele. pusese deoparte o sticlă de un litru. Argumentaţi-o în trei propoziţii. Un alt paznic. 2007. în octombrie. istoria actuală a Columbiei. Gabriel Garcia Marquez abordează. marcat de ascensiunea traficanţilor de droguri.trei focuri trase aproape: unul în cap. Faptele au loc într-un climat de puternice tensiuni sociale. Era singura armă pe care o avea la îndemână. Cu măiestria sa narativă inconfundabilă. pe care se gândea să o folosească în chip de bâtă. l-a iniţiat în viciul de a le urmări fără a se sinchisi dacă erau bune sau proaste. Formulaţi o propunere de reportaj. care reflectă contradicţiile unei societăţi distruse de cel mai dăunător drog: puterea oferită de banii prea uşor obţinuţi. „Ştiri despre o răpire” („Noticia de un secuestro”). de serviciu. Sarcină practică Realizarea unui reportaj. Şahul – pe care învăţase să-l joace cu un talent remarcabil de la un gardian – devenise pentru el un nou mod de a măsura timpul. a zece jurnalişti din ordinul lui Pablo Escobar. în „Ştiri despre o răpire”. altul în inimă şi altul în ficat. Aici este nevoie de o idee potrivită la un moment potrivit. Tot secretul era să nu se preocupe prea mult de episodul de azi şi să-şi imagineze surprizele din episodul de mâine…” Gabriel G. Cum stabiliţi contactele? Ce prezentare şi ce ilustraţii alegeţi pentru reportaj? În ce măsură acest reportaj: • Arată oamenii în acţiune? 188 . în 1990. relatând sechestrarea.

2001. 2009 5. Grigoryan. Coordonator: Mihai Coman. 7.org/docs/reutershandbook. Reuters Foundation Reporters Handbook. 2006: http://www. 2007. The Reuters Handbook for Journalists. Ian. Style and Operations: http://www. nu veţi greşi foarte mult. Lecturi recomandate 1.org/docs/reportershandbook. Centrul de Jurnalism Extrem. Reuters Foundation. Polirom.net/ 6. Polirom. Volume 2: Advanced Reporting: http://www. Tehnici fundamentale de redactare. A handbook of Reuters Journalism – A Guide to Standards. Focal Press. McDowell. formulate de profesorul emerit Melvin Mencher de la Şcoala de Jurnalism a Universităţii Columbia.pdf. atunci când scrieţi şi recitiţi un reportaj.reuterslink. Volume 1: Basic Techniques. Volumul II. Mark. 4. 1992. Keeble. Richard (coordonator). Manual de jurnalism.thenewsmanual. 189 .reuterslink. The News Manual Online. dar cu multă acţiune şi dialoguri? • Este dinamic? Dacă aveţi în faţa ochilor aceste sugestii. Presa scrisă: o introducere critică. 3. Chişinău: Centrul Independent de Jurnalism.pdf 2. UNDP. Manual de jurnalism.• Lasă oamenii să vorbească? • Este scris cu cuvinte puţine.

într-un anumit context. în care se află. fără a afecta stările lor delicate. deseori. oamenii din media pentru diverse situaţii de criză.Tema 12 ILUSTRAREA CRIZELOR ÎN MASS-MEDIA Fotografiile şi imaginile insuflă viaţă chiar subiectelor morbide. de la „Sunday Times”. în acelaşi timp. Harry Evans. relevanţă şi profunzimea sensului. Imaginile şi textele prezentate în continuare sunt. Şi. consideră că există trei condiţii pentru a verifica dacă o fotografie poate fi publicată: dinamism. dacă una dintre aceste condiţii nu este îndeplinită. 190 . fotografia trebuie respinsă. material didactic pentru analize şi discuţii şi soluţiile pe care le-au găsit. Marea complicaţie a alegerii fotografiilor şi imaginilor pentru subiectele media ce abordează situaţiile de criză este prezentarea oamenilor (amprenta umană a evenimentului).

„Vânătorii gripei”: coperta revistei „Time”. 191 . ediţia din 23 februarie 1998.

ediţia din 26 aprilie 2000. 192 .„Cum să salvăm Pământul”: coperta revistei „Time”.

la 7 iulie 2004. începând cu semnalarea primului caz de SARS în China. la 16 noiembrie 2002. provocată de Sindromul Respirator Acut Sever (SARS). cronologia evenimentelor cheie ale crizei. 193 .BBC News prezintă.

în Rusia. 2000-2010 – Un deceniu în imagini. „În căutarea rudelor printre victimele luării de ostatici la Beslan. Septembrie 2004. Imagine: Alexander Korolkov / AFP-Getty Images 194 . Peste 330 de copii şi adulţi au fost ucişi după ce un comando cecen a luat ostatici într-o şcoală din apropiere de Vladikavkaz. iar forţele militare ruse au luat cu asalt şcoala”.„NEWSWEEK”.

2000-2010 – Un deceniu în imagini. Imagine: Arko Datta / Reuters-Landov 195 . la 26 decembrie 2004. Decembrie 2004. „O femeie din sudul Indiei îşi plânge ruda (stânga). care şi-a pierdut viaţa într-un tsunami devastator.„NEWSWEEK”. soldat cu aproape 230 000 de victime”.

instituţia din teritoriu abilitată pentru prevenirea şi tratarea bolilor la animale şi păsări. Potrivit indicaţiilor private de la Episcopia Severinului şi a Strehaiei. semn că păsările fie că nu au fost vaccinate – chiar dacă există un program strategic susţinut financiar de către stat – fie operaţiunea s-a făcut fără respectarea normelor sanitar-veterinare. 12 octombrie 2005 196 . duminică în bisericile din judeţ preoţii au sfătuit enoriaşii – foarte puţini prezenţi la slujba religioasă din cauza întârzierii executării lucrărilor din câmp – cum să prevină îmbolnăvirile din propriile gospodarii (…) „România Liberă”..PREOŢII ŞI POLIŢIŞTII PÂNDESC GRIPA AVIARĂ Moartea unui însemnat număr de păsări în ultimele săptămâni în satele din judeţul Mehedinţi a creat de câteva zile spaimă în rândul oamenilor locului la gândul că ele ar fi putut fi răpuse de către gripa aviară. poliţiştilor de frontieră şi preoţilor. Cu toate că analizele primare efectuate de către laboratorul judeţean de specialitate au indicat alte cauze. într-o astfel de situaţie de alertă. DSV Mehedinţi.. în principal decesul datorându-se pestei aviare şi al holerei. Surprinzător.a pasat răspunderea. în primul rând a celor cu caracter epizootic şi în cadrul lor a zoonozelor – adică a acelora care se transmit la om .

situată la aproximativ 800 km sud de Kiev. 2005: „Gripa aviară revine” – Rovnoye. un nou focar de H5N1 a fost înregistrat în Ucraina. iar alte 25 000 de păsări din gospodării au fost prinse şi sacrificate”.„TIME”. Ucraina. 197 . După ce virusul gripei aviare a fost ţinut sub control timp de doi ani. după ce 153 de păsări au murit brusc la o fermă privată. „Păsările domestice sunt sacrificate în apropierea localităţii Rovnoye din peninsula Crimeea.

17 ianuarie 2009: „Criza gazelor va fi discutată astăzi într-un summit la Moscova”. Imaginea colapsului economic din 2008. Septembrie 2008. la 15 septembrie. „Un proaspăt şomer de la Lehman Brothers la oficiul londonez al băncii la anunţul falimentului. primul pas al crizei economice mondiale”. 198 . Imagine: Jeremy Selwyn / Evening Standard-ZUMA Press. 2000-2010 – Un deceniu în fotografii.„NEWSWEEK”. Info-Prim Neo.

11 ianuarie 2009: „Criza gazelor la final. 199 .AFP. Dependenţă Gazprom exportă prin Ucraina 20% din gazul consumat de Uniunea Europeană”.

Pe acelaşi ton amuzat. termen al cărui corespondent în limba engleză nu l-a nimerit. it goes”.r. „Da. a continuat el. Şi este mai aproape de casă”. Boc a continuat: „Yes. Risto Meskus.bird flu. probabil. aviara gripa. dar foarte sigur pe el. Replica lui Meskus: „Sunt foarte sănătos!” Dar şeful Executivului nu a vrut să se oprească aici.. Discuţia celor doi a fost înregistrată şi postată chiar pe site-ul Guvernului… „You know.„YOU KNOW. a glumit oficialul Nokia.). 22 mai 2009 200 . „You know. pe noul director general al Nokia România. you not choose. la gripa porcină (swine flu-n. aviara gripa” „Evenimentul Zilei”. ieri. la Palatul Victoria. este o provocare.. It comes. but you know. AVIARA GRIPA” Prim-ministrul l-a primit. pe care a confundat-o cu gripa aviară.” Emil Boc se referea. Premierul l-a întrebat pe invitatul său dacă postul din România reprezintă o provocare.

pentru „Der Spiegel”: „O industrie întreagă aşteaptă o pandemie”. Der Spiegel. 201 .Epidemiologul Tom Jefferson. 21 iulie 2009.

Galerie foto „Der Spiegel”: Răspunsul global la pandemia de gripă porcină 21 iulie 2009 „Der Spiegel”: Apariţia focarului de gripă porcină în Mexic. în timp ce autorităţile încercau să ţină sub control virusul. a creat haos pe aeroporturile internaţionale. 202 . în aprilie 2009.

203 . iar plajele au devenit goale”.„Der Spiegel”: „Industria de turism a Mexicului a intrat în criză. după ce vizitatorii şi-au anulat călătoriile.

după anunţul oficial al primelor decese în ţară”.„Der Spiegel”: „Sărut pe timp de criză – mexicanii au început să adopte măsuri de precauţie împotriva virusului mortal. 204 . „Der Spiegel”/AFP: „Măştile de protecţie au devenit un lucru obişnuit”.

„Der Spiegel”/AP: „După conformarea primelor cazuri de gripă la Tokio. 205 . în mai 2009. elevii au început să meargă la şcoală cu măşti de protecţie”.

„Der Spiegel”/AP: „Se consideră că gripa de tip nou este cauzată de virusul H1N1 – aceeaşi tulpină care a provocat marea pandemie din 1918-1919”. 206 .

„Der Spiegel”/AP: „Experţii consideră că astăzi pandemia gripei de tip nou poate avea consecinţe mult mai devastatoare decât ceea ce s-a întâmplat înainte (al Doilea Război Mondial)”. 207 .

epidemiologul Tom Jefferson formulează câteva soluţii. cu regularitate. acasă şi la şcoală… iar fiecare aeroport trebuie să instaleze câteva sute de dispozitive de spălat. Cei care coboară din avion şi nu-şi spală mâinile. de fapt.„Der Spiegel”/AP: „Vorbind despre viitorul pandemiei. trebuie opriţi de către poliţia de frontieră”. nişte măsuri simple: „Copiii trebuie învăţaţi să-şi spele mâinile. 208 . care includ.

2 septembrie 2009 „Pandemia de gripă A în lume” / Pandemia de Gripe A en el mundo Grafică de Guadalupe Cruz „El Pais”. 7 septembrie 2009 209 .„Timpul”.

Germania şi Italia. Statele Unite. Japonia. Spania. 1 decembrie 2009 210 . Franţa. ALVARO ROMERO „El Pais”.„Începutul crizei: o alergare de cai” / La salida de la crisis: una carrera de caballos Previziuni asupra ritmurilor de relansare economică în opt ţări: China. Marea Britanie. Grafică de GUADALUPE CRUZ.

„Gripa se extinde”. Jurnal de Chişinău. 3 noiembrie 2009 211 .

6 noiembrie 2009 212 .„Virusul ucigaş”. Jurnal de Chişinău.

„Adevărul”. 213 . 1 decembrie 2009: „O nouă criză a gazelor depinde de alegerile prezidenţiale din Ucraina”.

html 214 .org/content/article/1892627. 1 decembrie 2009: „Criza colegiilor cu profil pedagogic”. Fişierul audio poate fi ascultat la adresa http://www.europalibera.„Europa Liberă”.

va fi distribuit în această săptămână. structurilor de forţă. să se vaccineze spre a se proteja de gripa de tip nou. pedagogii. donat Republicii Moldova de Guvernul României. urmărind să îndemne populaţia. 14 decembrie 2009 — Primul lot de 150 mii de doze de vaccin contra gripei A(H1N1). Serviciului de grăniceri. 215 . Lotul de vaccin va fi utilizat pentru vaccinarea grupurilor cu risc sporit de infectare: lucrătorii medicali. lucrătorii Serviciului vamal.VACCINAREA ÎMPOTRIVA GRIPEI A(H1N1) Chişinău. instituţiilor medico-sanitare din republică pentru a începe vaccinarea populaţiei. Ministrul Sănătăţii. prin propriul exemplu. a fost prima persoană care s-a vaccinat contra gripei pandemice. domnul Vladimir Hotineanu. femeile gravide.

md/ „Lecturi de iarnă cu ministrul vaccinat”. „Ziarul de Gardă”.comunicate. În cel mai apropiat timp Republica Moldova urmează să primească alte 350 mii de doze de vaccin contra gripei pandemice. adresându-se la medicul de familie. Serviciul de Presă al Ministerului Sănătăţii http://www. Populaţia va beneficia de vaccinare gratuit. 12 decembrie. donate de Guvernul României. Vaccinurile au fost supuse procedurii de verificare a calităţii şi au fost înregistrate la Agenţia medicamentului.Lotul de vaccin a fost recepţionat de Centrul Naţional Ştiinţifico-Practic medicină preventivă sâmbătă. 24 decembrie 2009 216 .

une bonne nouvelle. Car un des principaux enseignements de la nouvelle étude est la confirmation de l'étroite corrélation entre risques naturels et changement climatique : 91 % des désastres de 2009 et 79 % des victimes lui sont directement imputables. En 2009. avec par exemple. Septembre : au moins 700 personnes sont tuées par un tremblement de terre sur l'île de Sumatra.12. au moins 181 personnes ont été tuées dans une série de glissements de terrain provoqués par des pluies diluviennes dans le nord des Philippines. dezastre cu mai puţine decese” 25 decembrie 2009 En 2009. en Italie. en 2008. cette année.. Octobre : le typhon Parma fauche près de 300 personnes aux Philippines. paradoxalement.„LE MONDE”: „În 2009. "Les catastrophes climatiques restent en tête de liste et elles continueront à affecter davantage de personnes dans le futur". un organisme belge travaillant pour l'Organisation mondiale de la santé (OMS). des catastrophes moins meurtrières LE MONDE | 25. Tempêtes et inondations constituent les risques majeurs.09 | Février : des incendies font plus de 200 morts dans l'Etat australien de Victoria. prévient Margareta 217 . Depuis le début de la décennie. Une hécatombe due notamment au AP/Bullit Marquez Vendredi 9 octobre. sur les onze premiers mois. 216 millions de personnes affectées et 235 000 morts. Ils marquent en effet une très forte baisse par rapport aux années antérieures. Ces chiffres constituent. un total de 349 cataclysmes. ils se situaient dans des fourchettes beaucoup plus hautes. portant à plus de 540 le nombre de morts dans les intempéries qui ont frappé l'archipel depuis deux semaines. en Indonésie. 48 millions de personnes en ont souffert. Avril : plus de 300 personnes périssent dans le séisme de l'Aquila. selon un premier bilan établi par le Centre de recherche en épidémiologie des sinistres (CRED). notamment en Asie où. 245 sinistres ont touché 58 millions de personnes et fait 8 900 morts.

En outre. Toutefois.4 millimètres par an au cours des quinze dernières années. une accentuation des phénomènes extrêmes : précipitations et inondations d'un côté. directrice du CRED. Wahlström. avec la hausse des températures. le 26 décembre. dont les effets se manifestent sur le long terme. menace ainsi de famine plusieurs dizaines de millions d'habitants. évaluait à plus de 300 millions le nombre de personnes frappées chaque année par des catastrophes et par le réchauffement. et au passage du cyclone Nargis en Birmanie (plus de 20 000 morts et un million de sinistrés). de 3. représentante des Nations unies pour la stratégie internationale de réduction des risques. au Kenya. en Chine (près de 90 000 victimes). en Somalie ou en Ethiopie. les récentes observations satellitaires indiquent que l'élévation moyenne du niveau des mers. La sécheresse qui sévit depuis plusieurs années dans la Corne de l'Afrique. les modèles du Groupe ntergouvernemental d'experts sur l'évolution du climat (GIEC) prévoient. 218 . avait fait à lui seul environ 220 000 morts.séisme du Sichuan. Un rapport publié au printemps par le Forum humanitaire mondial. ces statistiques „sousestiment” l'impact des sécheresses. sécheresses de l'autre. De fait. souligne Debarati Guha-Sapir. En 2004. est supérieure de 80 % aux prévisions. Le réchauffement devrait aussi se traduire par des cyclones plus violents. le tsunami dont on s'apprête à commémorer le cinquième anniversaire. prenant en compte la malnutrition et les maladies.

en 2008. note-t-il. sauvent des vies". même en face d'aléas naturels. Les systèmes d'alerte aux cyclones ont ainsi fait la preuve de leur efficacité à Cuba qui. "Pour les catastrophes liées à des phénomènes météorologiques. l'observation satellitaire joue un rôle crucial. de normes de construction adaptées et de plans gouvernementaux de réponse aux situations de crise". les pertes en vies humaines ont été divisées par dix". qui met en avant la nécessité "de systèmes d'alerte précoce. Dans ce domaine. permettent de mieux prévoir les événements extrêmes". insiste Olav Kjorven. cinq ans après le tsunami du 26 décembre . "alors que le nombre de sinistres a considérablement augmenté. "Les progrès dans la surveillance.Il n'y a pourtant pas de fatalité. Au cours du demi-siècle écoulé. directeur du programme pour le développement des Nations Unies. c'est-à-dire les cyclones et les tempêtes. la plupart des pays en développement – qui sont aussi les plus exposés – ne disposent pas des infrastructures techniques nécessaires. responsable des programmes d'exploration de la Terre au 219 "Il existe des moyens éprouvés pour éviter les morts et réduire les dommages". Toutefois. observe Michel Jarraud. Prochain article : au SriLanka. a essuyé cinq ouragans successifs. tout en ne déplorant que sept morts. qui combinent les paramètres atmosphériques et océaniques. la prévision et l'alerte. indique Pascale Ultré-Guérard. secrétaire général de l'Organisation météorologique mondiale (OMM). les nouvelles générations de satellites. associés à des réponses efficaces aux situations d'urgence sur le terrain.

séismes et tsunamis -. pour les sinistres d'origine géologique . Pierre Le Hir 220 . dont les éventuels signaux précurseurs sont mal connus.Centre national d'études spatiales (CNES). 2004. En revanche. la prévention s'organise autour des systèmes d'alerte et de la restauration des écosystèmes littoraux. La détection d'anomalies de température à la surface des océans permet ainsi d'anticiper la formation d'un cyclone. ajoute la chercheuse. Les dispositifs d'alerte aux tsunamis reposent plutôt sur des stations sismographiques et des bouées équipées de GPS. les satellites sont encore de peu de secours.

25 decembrie 2009 221 .„Criza ca oportunitate”. Flux.

„Adevărul de Seară”.„Bebeluşii crizei devin scut anticoncedieri”. ediţia de Arad. 1 decembrie 2009 222 .

semnalează temperaturile înalte ale pasagerilor. 223 .„Time” – Anul 2009 în imagini: „SCANAREA FANTOMELOR – Un scanner termal. instalat pe Aeroportul Incheon din Seul. pentru a ajuta la prevenirea gripei de tip nou”.

224 .Criza de identitate: Can I hide my identity can I play a role – tablou de Tanni Koens.

POSTFAŢĂ În viaţă. deci şi în jurnalism. Manualul de jurnalism în situaţii de criză poate fi o contribuţie la consolidarea acestui sentiment. Ceea ce trebuie însă trebuie să rămână oricum este sentimentul unei munci bine făcute. 225 . crizele vin şi pleacă.

Etica mass-media. Pasat.). 6. mai ales. Coman. Chişinău: USM. Manual de jurnalism (vol. Deontologia mijloacelor de comunicare. Mass-media şi oficialităţile: între legături primejdioase şi normalitate. 8. Grigoryan.. Chişinău: Centrul Independent de Jurnalism. Mihai (coord. Guzun. Chişinău: CIJ. 2006. Comunicarea de criză. Chişinău: Vector. Kathy B. 15. Omul. Claude-Jean. Christians. 2003. Cristina. Coman. 12. Abordare psihologică clinică. Collegium. Comitetul pentru Libertatea Presei. Iaşi: Polirom. Jurnalistul între datorie şi conflict. Bazele relaţiilor cu mass-media. 2006. Mihai. Chişinău: Vector. Chişinău: CCRE Presa.I). Mihai. Coman. Ana. 2005. Collegium. Cibotaru.BIBLIOGRAFIE 1. 11. 2000. 1998. Criye. Iaşi: Polirom. Iaşi: Polirom. Igor. Media. 2. 4. 2007. 2001. 2005. Mckee. Bazele relaţiilor cu mass-media. 2009. 7. 2001. 2006. 2001. II). 2006. Fackler. Conflictologie apicată pentru jurnalişti. Despre jurnalişti aşa cum sunt.. 2009. Ciornei. Ghid destinat beneficiarilor IREXCPP. Manual de jurnalism (vol . Manual de jurnalism. Ghid de bune practici în domeniul jurnalismului pentru dezvoltare umană. Ghid de stil cu norme etice pentru jurnalişti. 13. 10. Rotzoll. Barus. Studii de caz. Media.. 9. Mark. Iaşi: Polirom. Bucureşti: Tritonic. 2007. 3. Chişinău: CCRE. Iaşi: Iaşi. Ghid destinat beneficiarilor IREXCPP.. 5. UNICEF. 226 . 14. Michel. Mark. Asociaţia Presei Independente. Centrul de Jurnalism Extrem. Arlette. Clifford G. Chişinău: Bons Offices. CIJ. 16. Guzun. Comunicarea în situaţii de criză. Toleranţa politică şi etnică din perspectiva mediatică. Viorel. Iaşi: Polirom. Bouzon. Kim B. Chişinău. Vsevolod. Bertrand.

27. John. pp. Thierry.8 c.a. Intrtoducere în etica şi legislaţia presei. Discursul ştirilor. Borin. aprilie-mai. 18.. Stepanov. Chişinău. UNICEF Moldova. 25. Chişinău. David. Libaert. 2003. 2005. Stepanov.). Stepanov.17. Georgeta. Violenţa împotriva copiilor: ce şi cum relatăm. Editura Comunicare. 20. Responsabilitatea socială a jurnalistului: valori şi atitudini. Health and Other Social Issues. 2004. 1992. King. Managementul crizelor şi al situaţiilor de risc. Georgeta. 2006. 19. p. 21. 2008. Regester. Hartley. Save the Children. (coord.ro. Centrul Naţional de Prevenire a Abuzului faţă de Copil. Iaşi: Polirom. Manual pentru ziariştii din Europa Centrală şi de Est. Interviewing Children. Secretele comunicării: cum să comunici cu oricine. Ghid practic pentru presa scrisă. Georgeta.H. Michael. Malcolm F. Ziauddin. 24. Amaltea. Georgeta. 28. Larkin. 22. 31. Runcan. Making news personal: Covering Human Rights. Analele ştiinţifice ale USM. Education. International Center for Journalists. Cultivating Sources. Randall. Miruna. Ghid de bune practici pentru mass-media. 165-167. 7 c. 1998. Jurnalistul universal. Judy. 0. Comunicarea de criză. 2004. 1998. Chişinău: CEP USM. 30. Chişinău: FJŞC. nr. // Studia Universitatis. A guide for journalists and other. 2008. Asociaţia Ziariştilor Români. Câte ceva despre mass-media. //Panoramic TV. nr. 2001. Bucureşti: Curtea Veche Publishing. Van Loon. 4-5. 25. 1 (11). 227 . David. 2003. Bucureşti: All Educational. 23.a. 2000. World Press Freedom Commitee. Iaşi: Polirom. Mallete. 0. 26. Bucureşti: Fundaţia Soros pentru o Societate Deschisă. 29. 2004. Tuller. Sardan. Metropol. CEP USM. Stepanov. Beck. 1999. Cadrul legislativ al presei din Republica Moldova. Responsabilitatea socială a jurnalistului TV în societatea de tranziţie. Larry. Inserţie în social – obiectiv primordial al massmedia. oricând şi oriunde. Bucureşti: Editura C.

http://www.32. The Art of Managing Communication in a Crisis.sferapoliticii. 2002. В. 2008. nr.pdf (versiune în limba engleză). Ратинов. А. 2000. 35.reuterslink. 34. http://www.pdf (versiune în limba rusă). Г.org/docs/reutershandbook. UNICEF. Р. А. Style and Operations: http://www. Dan.unicef. Лазутина. versiune integrală disponibilă on-line http://www. Лазутина Г. Pavel. 2000. Москва. Style and Operations. Кроз.org.unicef.org/ceecis/UNICEF Manual ENGLIS FINAL. Этичность и толерантность в средствах массовой информации. В.html 40. Москва: Юрлитинформ. В. 33.. Sfera Politicii. A handbook of Reuters Journalism – A Guide to Standards.md/fileuri/Ghid_Mass_Media_Violenta_Copii. Малькова. Тищков В.org/docs/reutershandbook. Профессиональная этика журналистики.org/ceecis/UNICEF manual communication russian.cnpac. А. www. М.ro/sfera/133/art02-pavel.pdf 37. 36. Основы творческой деятельности журналиста. THOMSON FOUNDATION. 228 . Н. Москва. В. UNICEF Handbook. Ответственность за разжигание вражды и ненависти: психолого-правовая характеристика. http://www. A handbook of Reuters Journalism – A Guide to Standards. 2005. Ратинова. Москва: ИЭА РАН. Preliminarii epistemologice la teoria crizei. 133. К.pdf 38. Aspecte ale crizei.reuterslink.pdf 39.