P. 1
Hamlet

Hamlet

|Views: 535|Likes:
Published by Talaba Odelin

More info:

Published by: Talaba Odelin on Feb 01, 2012
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

01/16/2015

pdf

text

original

Valentina Vintilă HAMLET- DRAMA CONŞTIINŢEI

Tragedia „Hamlet”(1600-1601) este considerată „momentul de răscruce al evoluţiei spirituale şi artistice” al marelui W. Shakespeare care a creat cel mai fascinant erou din literatura universală. Ca să pătrundem în universul operei, ca să-i înţelegem resorturile compoziţionale trebuie mai întâi să cunoaştem contextul social- politic în care a trăit W. Shakespeare, adică sfârşitul secolului XVI şi începutul secolului XVII, o răscruce nu numai temporală ci şi ideologică.W. Shakespeare face parte împreună cu Marlowe din „uluitoarea generaţie”. Perioada în care cei doi au trăit este una a dezvoltării gândirii ştiinţifice, acum se adânceşte studierea lui Aristotel şi a lui Platon. Influenţa gândirii elene asupra Renaşterii engleze a fost considerabilă. Teatrul devine spectacol elisabetan, cenaclu lingvistic, tribună, areopag. Setea de cunoaştere cuprinde întreaga naţiune engleză. Lumea era privită ca un teatru imens, iar teatrul reprezenta lumea. Literatura Renaşterii aprofundează toate problemele vieţii omeneşti: relaţia om- societate, om-natură, om –el însuşi. Teoreticienii epocii au definit concepte fundamentale devenite teme literare: răzbunarea şi pedeapsa, nestatornicia soartei, dreapta răzbunare a Domnului împotriva unei vieţi vicioase şi netrebnice. Dacă în tragedia antică eroul se organiza împotriva Proniei, tragedia moderană este dominată de legea morală, conform căreia Dumnezeu se răzbună împotriva fiecărui păcat. În eseu „Despre răzbunare” Bacon numeşte răzbunarea un fel de dreptate nesăbuită, socotind iertarea drept o atitudine superioară din partea principilor. Bacon exprimă o concepţie caracteristică elisabetană care condamnă răzbunarea persoanelor particulare şi sprijină împărţirea dreptăţii de către conducători, locţiitori ai lui Dumnezeu. Autorii renascentişti erau buni cunoscători ai antichităţii clasice care oferea exemple de opere literare despre răzbunare şi pedeapsă. Tema răzbunării este frecventă în drama elisabetană pentru că se referea la contextul social- politic al epocii cu problemele lui: onoarea personală şi supravieţuirea legalităţii feudale, tirania şi rezistenţa problemelor lui Dumnezeu între răzbunarea omenească şi cea divină. După unii autori care dezvoltă tema răzbunării cei răi sunt pedepsiţi fie lăuntric, prin tulburări ale cugetului, fie extern prin acţiunile tiranilor care îl slujesc pe Dumnezeu ca bice. Pedeapsa, justiţia lăuntrică , devine autopedeapsă şi deci pentru cei răi nu este nevoie nici de Dumnezeu, nici de
1

moartea tatălui. problematică diversă şi foarte actuală şi astăzi. L. dar şi în jurul său:”Ce minunată lucrare e omul. valoarea ei artistică se pot stabili printr-o încercare modestă de psihianaliză. Lupta marilor proprietari de pământ împotriva celor săraci pe care îi deposedau de proprietăţile lor cu cruzime are reverberaţii şi în Hamlet unde tumultul maselor ameninţătoare este perceput doar acustic. Shakespeare este contemporanul nostru şi prin personajul său Hamlet. Reuşita tragediei. Măsură pentru măsură )”. Hamnet. cât de asemeni unui zeu. afectiv şi voliţional. cât de chibzuit şi de admirabil e în faptele sale. ”(Hamlet. compoziţia simetrică. personajul unic şi neegalat sunt motivate şi prin alte date biografice.. Mişcarea antimonarhică sfârşeşte cu decapitarea lui Essex. alcătuirile şi mişcările.Este bine tot ce se termină cu bine. dar şi cu experienţe triste refulate în subconştient: moartea unicului fiu la doar 11 ani. 2 . ce fără de număr îi sunt facultăţile. cât de asemenea unui înger în puterea sa de înţelegere. Faptul autobiografic este transfigurat în operele lui pentru că întrebările neliniştitoare sunt reluate de la o operă la alta: Care sunt valorile acestei lumi înscrise în timp şi ale vieţii închise prin moarte? Există vreo ieşire din lumea aparenţei şi iluziei? De ce sunt nemulţumitoare atât viaţa socială cât şi cea interioară? Structura dramatică. Vom încerca să demonstrăm afirmaţia lui Jan Kott conform căruia W. W. Individul si-a afirmat independenţa ca să privească spre sine. în sine.oameni care să-i pedepsească. Troilus şi Cresida. îl îndreaptă spre marile întrebări din piesele enigmatice(Hamlet. Shakespeare cunoaşte teatrul elisabetan şi din interior aşa cum avea să se întâmple cu I. Înţelegerea profundă a tragediei „Hamlet” este condiţionată de cunoaştera acestei ideologii a Renaşterii în cadrul căreia omul este o fiinţă autonomă. artistice. moartea lui Essex condamnat de regina Elisabeta pentru că era foarte popular. II ). mai serioasă şi mai întunecată a vieţii. Opera neegalată şi veşnic actuală este scrisă la 3637 de ani. Oedip şi Hercules şi influenţa lui asupra tragediei elisabetane este puternică. Acest şir de morţi generează tot atâtea crize ale existenţei marelui Wil şi duce „la o preocupare mai adâncă. Caragiale şi Alexandru Davilla. cât de nobilă îi este inteligenţa. Seneca vorbeşte insistent de pedeapsa interioară prin cei doi. vârstă a deplinei înfloriri biologice. Criza teatrului simţită acut are ecou în replicile personajelor şi consecinţa directă în însărcinarea lui Shakeaspeare de către membrii companiei teatrale din care făcea şi el parte ca acţionar de a scrie o tragedie a răzbunarii. cu acces la instruire indiferent de clasa socială. model al lui Hamlet în plan cognitiv..

Sartre. să treacă de la speculaţie filozofică la acţiune. Kott în cartea” Shakespeare. se supune unei necesităţi istorice monstruase. Marele mecanism al istoriei este văzut de către criticul polonez ca o scară. cât şi în retorica nonverbală care ţine de tematică şi compoziţie. Kafka. Hamlet are o problemă gravă de rezolvat şi anume răzbunarea morţii tatălui său. E. Ionescu şi chiar în N. un realism politic. un discurs de escortă alături de lista de personaje. ci unul care corespunde cel mai bine vieţii şi mentalităţii oamenilor de la jumătatea secolului XX. idealul uman pe care îl avea în rege şi în mama sa sunt puternic zdruncinate. specie cultivată în antichitate. Steinhardt. măcinat de întrebări sfâşietoare:”A fi sau a nu fi aste e întrebarea”. deoarece competenţa lingvistică ne ajută să identificăm schema stereotipă a tragediei în retorica verbală. Fiecare epocă istorică găseşte în el ceea ce caută sau ceea ce vrea să vadă pentru că se identifică în opera lui Shakespeare existenţa unui realism modern.Considerăm că acest personaj unic. o perindare de cicluri ale puterii. trebuie să distingă binele de rău. neegalat până astăzi trăieşte zbaterea interioară generată de o criză existenţialistă ca aceea a secolului trecut. Tragicul şi grotescul se amestecă. un angoasat. Caracterul foarte modern. este o istorie tragică. josniciile sunt dezgolite de toată aparenţa unei raţiuni superioare. Conform primului cod al receptării textului literar elaborat de G. care indică personajul central al operei alcătuită din cinci acte. intrigă este foarte actuală. În cele ce urmează ne vom ocupa de retorica verbală şi nonverbală pentru a susţine că Hamlet trăieşte o dramă a conştiinţei şi prin problemele pe care şi le pune este contemporanul nostru. epoca contemporană găseşte în Hampet un arhetip al neliniştii. în secolul XX eroul hamletian să se regăsească în personajele lui Camus. o reluare în cerc fatal a aceloraşi evenimente în care omul plăteşte de fiecare dată. Din acest punct de vedere pentru criticul polonez nu există un Hamlet general. norma axiologică este trădată. „Shakespeare este în tocmai ca lumea sau ca viaţa însăşi. Intelectualul rasat.”.ca mai apoi. violenţele. Ce este altceva Hamlet decât un înstrăinat. crimele. Atmosfera plină de spaimă. al angoasei pentru că axa valorilor este răsturnată. titlul operei este unul tematic. indiferentă faţă de destinului omului. apoi identificăm influenţe din eseurile lui Montaigne . frântă brusc. dar şi în literatura Renaşterii. consideră autorul amintit constă în cruzimea lumii shakespeariene în care luptele pentru putere. valoarea 3 . Prin codul intertextual. tinereţea avântată. Dispare reperul moral şi personajul este împins într-o puternică dramă de conştiinţă. raportăm opera la tragedia greacă în special la Seneca. suspiciune. contemporanul nostru”. un mecanism fără sens. crimă . Codul arhitextual ne ajută să integrăm opera în tragedie. Genette şi anume codul paratextual. încălcată. afirma J.

/ Şi-l vezi cu ochi prietenoşi pe rege”. Horaţio. simulează şi disimulează într-o gradaţie ascendentă. Replica de început a lui Horaţiu este scurtă. susţinut. dragă Hamlet. Îndemnul la petrecere al regelui este dublat de cel al reginei :”Mai risipeşte-ţi noaptea. nefăcut a se vedea ” Cei doi regi încearcă o iniţiere a morţii: „Ştii că-i firesc: tot ce trăieşte. tu nepot şi fiu al meu”./… e unpăcat/ Faţă de cer. este plin de durere. singurul prieten sincer. anxietăţii care domneşte la castelui Elisinore: „Şi inima mi-e grea” (Francisco. jenantă pentru Hamlet care s-a trezit fără tată. devine simbol al neliniştii. cărturar sceptic. este retorică. un monolog dramatic în prezenţa unui auditoriu numeros. faţă de mort şi fire/ Şi buna judecată-. Considerăm aici că avem a face cu tehnica „bulgărelui de zăpadă” pentru că apariţia regelui mort rupe orice echilibru al relaţiei dintre personaje. că dincolo de haina cernită mai este şi altceva şi anume o durere sinceră:”Cerniţi au fost şi ei. vai. Vestimentaţia. în opoziţie cu Hamlet care descifrază înprezenţa înzăuată a tatălui mort o primă bănuială. ochii plecaţi. iar acum petrec. Veselia lui Claudius. să impună succesiunea la tron./ . Replica lui Horaţio ”Năpasta prevesteşte pentru ţară” devine un fel de oracol în tragedia antică. conţine două apelative(doamnă... apoi în replici. la orce pas.Scena II se organizează înrt-o opoziţie cu prima. pe când ale mamei sunt cel puţin nepotrivite. trece în Danemarca este o închisoare. În actul I întunericul.. moare / Trecând spre veşnicie prin natură ”(Regina I) „Şi se-ntâlneşte. dar şi într-o continuitate de conţinut. măicuţă). Prin extindere semantică. un aparteu şi apoi una adresată lui Claudius în care se exprimă împotrivirea faţă de acela care-l vrea „Hamlet. ci port ceva/ În sine-mi.absolută este agresată de nonvaloare. faţă de Gertrude care s-a măritat suspect de repede şi prin aceaste a ucis dragostea neîntinată a fiului. ca apoi lumea întreagă să devină o închisoare. a cărei lege / E moartea taţilor… ” Lecţia morală a lui Claudius îi va dezvălui ipocrizia profundă după ce Duhul îi va spune adevărul lui Hamlet. I). Va fi el însuşi doar în relaţie cu Horaţio. fără tron.Ipostaza este nefirească. sec.. menită să ascundă crima. al suspicunii. Hamlet evoluează într-o alternanţă între esenţă şi aparenţă. tristeţea singurului îndoliat. gestica vorbesc despre durerea dublă a lui Hamlet: faţă de regele mort. vede în Duh un impostor. fără mamă. Replica lui Claudius. Apariţia Duhului într-o ţinită războinică care impresionează determină comentarii variate. În acest moment al acţiunii dramatice faptele lui Claudius au o motivaţie măcar în pericolul agresiunii lui Fortinbras. exprimarea amplă 4 . ci amplu. percepţie vizuală menţionată în didascalii. replica E ceva putred în Danemarca. pune în relief negrul hainelor lui Hamlet. Răspunsul lui Hamlet nu mai este laconic. dar şi de speranţă că mama îl va înţelege.

În dialogul cu Duhul. dar şi de caracterizare se organizează în jurul a două simboluri: întuneric-noapte. respinge criteriul originii. de uşurinţa mamei şi înclinaţia ei pentru plăcerea carnală. Aici un rol deosebit pentru evoluţia personajului. tată/ mamă. mult prea vârtoasă/ De s-ar muia. captiv întro lume a trădării. Diferenţa socială dispare pentru el. Punţile s-au rupt. Opoziţia Claudiu/ tatăl mort. Are nevoie mai întâi de certitudini. Hyperion. Primul monolog a lui Hamlet este puternic colorat afectiv prin interjecţii. drama conştiinţei nu mai este latentă. De aici încolo Hamlet.În „Te frange . a unui păcat de moarte motivat prin sete de putere politică. boală a secolului XX. brusc. Personajul se autodefineşte. soare-lumină.este o mască a unei conştiinţe încărcate. Antiteza. nevăzută. topi şi face rouă!”) este determinat de hedonismul lui Claudius. abil manipulează voinţa lui Hamlet fără succes. dar când aceaste devine un instrument de spionaj pentru Claudius o repudiază. personaj dinamic. Hamlet suferă de singurătate. cu o femeie mai mare ca el cu 8 ani. e prea scrupulos. Versul”Ţi-e numele. e gata de prăbuşire. Dezgustul îi inculcă gândul sinuciderii în această confruntare cu sine. răsturnarea normelor axiologice.Niobe. Trimiterile intertextuale la mitologia greacă(Satirul. prin construcţii exclamative. simbol al acţiunii.. femeie. parcă-l văd pe tata. invocaţii şi interogaţii retorice. Hamlet se simte izolat.. Duşmanul lui este propria conştiinţă care execută asupra lui o judecată lăuntrică. Hamlet foloseşte cinci interogaţii pentru:”Ca să nu mor în neştiinţă”. apoi este supranaturală:”Pe tata . Abuziv. sugerează forţe ale inconţtientului. Autorul exprimă tot amarul unei căsătorii la 18 ani. interesată. slăbiciune” se poate explica prin psihianaliză. căci va să tac” îşi impune tăcerea şi îşi reproşează indiferenţa faţă de Hercule.răzbunare uşor. nevoia de comunicare se opune noncomunicării. Întunericul nopţii este un 5 . pentru structurarea sensului operei îl are cronotopul. Marea agitată auzită de sus. Monologul dezlăluie înclinaţia lui Hamlet spre speculaţia filozofică. procedeu de compoziţie. maculat. spre solilocviu şi este o autoreflexivitate. Aceeaşi atitudine o va avea faţă de Ofelia pe care Hamlet o iubeşte sincer. se autoanalizează. Întâlnirea cu Duhul e mai întâi mentală. samavolnic.Întregul ideal uman se clatină. va evolua dureros între două dimensiuni: speculaţia filozofică şi acţiune. inima. prea profund ca să accepte acţiunea. Drama conştiinţei lui de aici vine. fiu/ mamă scoate în relief căderea reperelor morale. Hamlet se simte agresat. Dezgustul lui(„Carnea asta mult. Trecerea acestui intelectual reflexiv la acţiune nu se face automat. acceptă etalonul renascentist de comunicare. Hyperion. Frustrarea vine de la mama care s-a aruncat grabnic în pat incestuos. are nevoie de dragoste./ În ochii minţii mele”. Niobe) constituie o tehnică literară auctorială de a pune în evidenţă o conştiinţă sfâşiată.

„Danemarca e o închisoare” e un fel de laitmotiv al discursului dramatic. dar şi printr-un limbaj al gesturilor. comparaţia de natură barocă. îţi jur. Spirit superior. Omul. / …Mârsav e orişice omor”(Duhul I) este urmată de o hotărâte imediată:”Spre răzbunare am să zbor”.” În actul II disimulează gândul răzbunării şi la adăpostul măştii de nebun poate observa./ Femeie veninoasă/ O. „mătrăgună”.. chintesenţă a ţărânii. În relaţie cu cei doi prieteni care îl spionează este exploziv. au forţă expresivă. „un arhanghel înfulecă lături”. „În cartea sufletului meu. roade. Unul dintre prietenii lui rosteşte un adevăr profund: „Atunci nu mai spiritul preaavântat al domniei. reflecţie. analiza. exteriorizând 6 . evalua faptele celor din jur. iar el „Ah. Nu setea de putere îl chinuie. Vestea cumplită a crimei:” Uciderea-i mârşavă s-o răzbuni. tâlhar mişelnic”(Hamlet I) În grilă hermeneutică. interpreta. dar acum are certitudinea:”Profeticul meu suflet”(Hamlet I). zâmbăreţ tâlhar. se retrage în sine chinuit de întrebăti. „culcuş pentru desfrâu incestuos”. deci refuzul de a se comunica.Hamlet pierde o iubită. ruga cu mâna pe mânerul sabiei încriptează un ideal. este definit de Hamlet între cele contrarii: lut şi desăvârşire. doi prieteni.. o dramă a limbajului cu cel puţin două motivaţii: cei din jur sunt trădători sau gata să trădeze. Îngenuncheat. iar pentru cei de astăzi este arhetipul. Prima acţiune. om al deliberării interioare. Observaţia care se impune aici este aceea că Hamlet este idealul renascentist. Replica regelui mort se organizează într-un adevătat rechizitoriu la adresa uzurpatorului şi a reginei incestuoase. ce blestem/ Că eu m-am fost născut ca s-o întrem. este suspectat de rege.Nici măcar Ofelia nu-l înţelege şi de aici misoginismul lui generat mai întâi de mama incestuasă. un jurământ. Este scena când Hamlet îşi propune să fie un actor pentru netrebnici(„Să mă arăt în chip de om nebun”) şi ajunge la concluzia că”Vremea / E scoasă din ţâţâni” pentru că răul s-a generalizat. epitetul. dar şi răul care prolifică:”E ceva putred în Danemarca”(Marcelus I).simbol: taină. avântul(acţiunea) retezat de gândire.voastre o face să fie altfel:e prea strâmtă ca să-l încapă”. masca nebuniei trebuia susţinută printr-o retorică a limbajului incoerent. îndoieli. Reacţia lui Hamlet se exprimă verbal. Melancolic prin temperament. „poarta sufletului”. trecerea de la cuvânt la fapte este atunci când urmează Duhul care îi comunică adevărul. La fiecare intervenţie a lui Hamlet apare noncomunicarea. Hamlet a intuit crima lui Claudius. Metafora nominală. se pregăteşte pentru răzbunare. resentimente provocate nu numai de pierderea tronului. dar şi reflexiv. „procleţi”. necunoscut. E acelaşi Hamlet cu o structură duală: impetuos.. se autoanalizează şi se constată aceeaşi structură duală. condamnă virulent pe cei doi: „un netrebnic neînzestrat”.

ci nu neomenos. or not to be: iată întrebarea. mânia chiar şi cea îndreptată spre sine îi consumă energia necesară acţiunii. Misoginismul.. Uzurpatorul se autodemască în timpul când piesa. fără scrupule. Am rânză/ De porumbel. „Capcana de guzgani” este jucată de actori. Culpa lui Hamlet generată de atâtea amânări se manifestă prin explozia necontrolată a sentimentelor. Hamlet se fereşte de matricid: „Nu-ţi pierde firea.” Energia cu care îşi susţine monologul este un fel de transfer al acţiunii amânate în cuvinte. Hamlet rupe brutal vălul iluziei mamei despre Claudiu. când o scapă de sub control pentru că este omul acţiunii./ Avea-voi spăngi în vorbe. Rămas singur în scenă se autoflagelează:”Oare-s laş. Actul III începe cu versul devenit celebru:” To be. Hamlet trebuie să trăiască îndurând sau neîndurând să moară. regretă... inimă.. Ceea ce a încercat prin teatru în teatru repetă. Conflictul exterior se acutizează. nu şi-n pumn”. în care îi păcăleşte pe toţi.”Claudiu controlează situaţia până în actul V.” Dihotomia este încă ireconciliabilă. Moartea rezolvă dilema. indignare. Un epicureu prin formaţie.”(Hamlet III) Dialogul cu mama se organizează într-o opoziţie puternică între egocentrismul mamei şi frustrarea dureroasă a fiului. or not to be. măcinat de aceeaşi întrebare: „To be./ Ce vită sunt! Halal viteaz ca mine. Claudiu nu-l crede nebun. vrea să înlăture orice urmă de suspiciune referitoare la criminal şi pentru aceasta teatru în teatru este pentru el investigaţie a renascentistului care vrea un act de dreptate . iar în actul V se va transforma în durere sinceră când aceasta se sinucide. În actul IV este acelaşi indecis.. nu poate renunţa la ceea ce a câştigat prin omucidere. Acuzaţiile cad una după alta şi au ca scop trezirea conştiinţei mamei înrobite pasiunii. condamnare. măcinat de dorinţa de răzbunare şi luciditate. suspiciune. Istovit psihic. Se foloseşte de 7 . Hamlet este dornic de cunoaştere. crede că momentul judecăţii lăuntrice a început. În plin conflict lăuntric.. Prima încercare de a-l ucide pe regele vinovat este reprimată pentru că acesta se ruga şi în opinia lui Hamlet acesta se căieşte. Se declanşează un joc al inteligenţelor. apoi va pune la cale un complot din care Hamlet va scăpa. Jocul aparenţei şi esenţei se manifestă şi la Claudiu.. Hamlet cunoaşte foarte bine teatrul şi forţa lui terapeutică şi în actul trei pregăreşte o capcană:”prin piesa aceasta laţ întind/ În care-al rigăi cuget va să-l prind”. Cuvântul mamă este repetat de cinci ori. exprimă nevoia imperioasă de afecţiune:”Şi cât n-aş vrea să fii!Eşti mama mea. e chemare şi suspin. acţiunea este respinsă din teama de necunoscut../ Vreau crud să fiu. n-am fiere sănvenin. explicat prin elemente de biobrafie interioară devine agresiv în actul III faţă de Ofelia. îl propteşte la castel. nu deliberării.resentimente. este perfid. Soluţia este găsită în moarte comparată cu un somn adânc.nu cruzime.

Retorica nonverbală a unei compoziţii simetrice se află în actul I. dar urmaşii nu vor mai suferi. răzbunarea nu mai este un act individual. Pretextul luptei cu Hamlet este acela al apărării statului monarhic. ci unul colectiv al pedepsei. Finalul este simbolic. mama incestuasă plăteşte prin otrăvire. Claudiu primeşte pedeapsa cuvenită:”Incestuos casap al Danemarcei. Vremea scoasă din ţâţâni trebuia reechilibrată de Hamlet. e omul acţiunii hotărâte. apoi de moartea Ofeliei pentru a-l transforma în ucigaş pe Laert. Laert apără forma. loialitate. Horaţiu transmite mesajul hamletian: lupta cu răul a cerut sacrificii(fratricid. Opoziţia cu Laert pune în relief intenţia auctorială.ţărână. Hamlet se purifică şi el. Poetica aristotelică. nu pasiunea necontrolată. legat de această menire ca de un blestem.. devenit un simplu instrument al unui plan diabolic. mici/ Ce-nrăurit-au…restul e tăcere. incest.Uciderea lui Claudiu nu este o simplă răzbunare. ci raţiunea intrată în drepturile ei.” Pentru Hamlet tăcerea este singurul limbaj al nemuririi. murdară. se purifică. Monica Pillat în” Cartea cultura ca interior” face o analogie dublă între România comunistă şi Anglia elisabetană. singurul grai autentic al infinitului. Claudiu o sacrifică fără regrete. Întâlnirea cu groparii completează iniţierea în moarte a lui Hamlet începută teoretic de Claudiu şi Gertrude. lasă lui Fortinbras succesiunea la tron. Steinhardt. angoasa dispar. iar pe de altă parte între tragedia hamletiană şi „Jurnalul fericirii” al lui N. Asocierea celor două epoci are la bază existenţa unei constrângeri exercitate de o autoritate centralizată asupra minţii liber cugetătoare./ Soarbe-ţi fiertura!. Claudiu reprezintă răul ce trebuie înlăturat. revenit rege. Drama lui Hamlet umanistul./ Urmează-i mamei ” . nu instinctul ucigaş acţionează.. Necunoscutul. deci opţiunea pentru acţiune . se evidenţiază acum: mama se reabilitează în ochii fiului. adevăr.nebunia. crimă. care îl condamnă la tăcere. moarte). spune-i asta/ Şi spune-i de-ntâmplările mari. fiorul ei nu îi mai zdruncină hotărârea. Înainte de a trece dincolo. nu mai este captiv într-o lume egoistă. realitate ultimă. Protagonistul se împacă cu moartea.şi lui Horaţio un testament al spunerii tragediei prinţului: „E glasul ce moare. drama noncomunicării ia sfârşit. dar fără deliberări interioare. În cimitir Hampet vede ultima destinaţie a omului. mimesisul şi chatarsisul. Hamlet apără nişte norme etice perene: dreptate. dar va fi otrăvit şi prin vârful floretei şi prin băutura pregătită. Eroul devine el însuşi. Hamlet devine activ. conflictul interior se încheie aici. ajuns să revizuiască idealul renascentist al omului universal. scopul este altul.V. dragoste. din perspectiva tiraniei politice şi a continuei degradări morale şi-a găsit ecou peste secole şi a dat naştere dramei moderne a intelectualului într-un sistem 8 . nu mai este singur.

Ed. Ed. Ed. prin emfatizare lingvistică.” Clasicism si romantism în literatura româneasca”. Cluj. „Teme”. Ed. Manolescu N. Dacia. 5. Prin specia cultivată şi compoziţia simetrică este clasică. Bucureşti.totalitar. 10. 1985. „Clasicismul european”. Doamne aş putea fi închis în coaja unei nuci şi m-aş putea simţi regele infinitului. 4. 1972. alienează omul a devenit o boală spirituală a secolului XX. „Istoria literaturii engleze şi americane”.” Cultura ca interior”. Cititorul de astăzi are surprize lingvistice în opera lui W. 7. „Termenii cheie ai analizei teatrului”. prin convulsiile conştiinţei eroul dedublat aparţine litetaturii moderne.1973. Hamlet descoperă pe Dumnezeu. devii invulnerabil.de la cultură la religie . Prin limbaj opera aparţine de baroc. 2.1971. 3. Leviţchi. îşi descoperă ultima limită a omului. Cartea românească. Pillat Monica. Iată ce ne permite să afirmăm că Hamlet este contemporanul nostru...de la nelinişte la armonie. Vremea. Ed.Ubersfeld.” Când nu te mai temi de moarte. Ştiinţifică.Napoca. Drimba O. aceasta este lecţia pe care a învăţat-o Hamler şi a lăsa-o moştenire urmaşilor. Ed. prin eroul renascentist frământat de întrebări mistuitoare este romantică. Shakespeare. 1973. Institutul European. Ed. Bucureşti. „Jurnalul fericirii” .Ed. Dicţionar de estetică generală. Dicţionar al literaturii engleze. Minerva . 6. P. Politică.. Ed. Călinescu Matei. când nu te mai cramponezi de viaţă. Bucureşti. Bucureşti. Iaşi. 8. Ed. moartea salvează de la disoluţie de la dezintegrare morală:”O. Mic dicţionar filozofic. E.1995. Bucureşti. D. dacă n-aş avea vise urâre. 9 . Bucureşti 2001. „Literatura universală”. 9. 1999. Enciclopedică. Bibliografie: 1.1970. Mândra. Bucureşti. Politică. ca şi „”Hamlet” prezintă traiectoria unui pelerinaj spiritual de la prizonieratul minţii la libertate . Drama incomunicării generată de o criză existenţială care înstrăinează.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->