Recenzie – Samuel Huntington, ”Ciocnirea civilizațiilor și refacerea ordinii mondiale”

Pascariu Monica, anul II

Samuel Huntington a scris inițial un articol în revista ”Foreign Affairs” intitulat

”Ciocnirea civilizațiilor?” și în carte tratează aspecte din acesta. Articolul sus-numit a stârnit
controverse, mai ales datorită faptului că autorul afirmă că ”ciocnirile dintre civilizațiile actuale
reprezintă cele mai mari amenințări la adresa păcii mondiale, iar o ordine internațională bazată
pe civilizații este cea mai sigură pază împotriva războiului mondial”.

Despre cartea de față, autorul afirmă că reprezintă ”o interpretare a evoluției politicii

globale de după sfârșitul Războiului Rece”.

Iulia Motoc, în prefața ediției românești spune că ”Huntington introduce un alt model cu
o valoare universal explicativă pentru evoluția relațiilor internaționale: cel al civilizațiilor. (...)
Chestiunile legate de identitate națională și etnică sunt punctul de pornire pentru o continuare sub
o altă formă a Războiului Rece. Conceptul de civilizație rămâne totuși destul de vag la Samuel
Huntington și unitatea acestor civilizații este eronată.”

De asemenea, Iulia Motoc îl critică pe Huntington pentru că nu a consultat și alte studii

și articole pe aceeași temă. În plus, ea a afirmă că ”best-seller-ul lui Huntington poate deveni un
obiect de ideologie periculos”.

Partea I. O lume a civilizațiilor

Pentru prima dată în istorie după Războiul Rece, politica globală este, în același timp,
multipolară și multicivilizațională; modernizarea este diferită de occidentalizare și nu produce
nicio civilizație universală, în orice înțeles cu semnificație, și nici occidentalizarea societăților
non-occidentale.

Capitolul 1. Noua eră în politica mondială

Introducere: steaguri și identitate culturală

După Războiul Rece, steagurile contează ca și simbolurile identității culturale, printre

care cruci, semilune, chiar și obiecte de acoperit capul, deoarece cultura contează, iar identitatea
culturală reprezintă ceea ce este cel mai încărcat de semnificații pentru cei mai mulți oameni.

De asemenea, autorul precizează că cele mai mari conflicte și dușmănii apar în jurul
liniilor de falie dintre marile civilizații ale lumii.

Tema centrală a cărții este reprezentată de identitate culturală și cultură, care sunt
identități ale civilizației, modelează tendințele de coeziune, dezintegrare și conflict în lumea de
după Războiul Rece.

Dacă liderii ar accepta să coopereze pentru a menține caracterul multicivilizațional al

politicii globale, s-ar putea evita războiul global al civilizațiilor.

1
Recenzie – Samuel Huntington, ”Ciocnirea civilizațiilor și refacerea ordinii mondiale”
Pascariu Monica, anul II

Autorul compară în acest capitol situația politică globală de înainte, din timpul și de
după Războiul Rece.

Înainte de Războiul Rece, statele națiuni din Europa au interacționat, fiind în competiție,
războindu-se unele împotriva altora. Apoi s-au extins, au cucerit și au colonizat sau influențat
decisiv cel puțin încă o altă civilizație. La acel moment, singurele distincții dintre popoare erau
culturale.

În timpul Războiului Rece, politica globală a fost bipolară, lumea fiind divizată în trei
părți: țări conduse de SUA, bogate și democratice și societăți comuniste asociate cu câteva mai
sărace și conduse de Uniunea Sovietică. Aceste două categorii erau angajate într-o pătrunzătoare
competiței ideologică, politică, economică și militară. Pe lângă aceastea, țările din lumea a treia,
sărace și fără stabilitate politică, cu o independență proaspăt câștigată pretindeau că sunt
nealiniate.

Afirmația lui Henry Kissinger se pare că s-a împlinit în mare măsură: ”sistemul
internațional al secolului XXI...va conține cel puțin șase mari puteri: SUA, Europa, China,
Japonia, Rusia și cel mai probabil India – împreună cu alte multe țări mijlocii și mici.”

Niciunele din cele șase țări nu aparțin aceleiași civilizații și în plus, există importante
state islamice ale căror poziții, populații sau resurse de petrol le fac influente în afacerile
mondiale. Astfel, politica locală devine politica etnicității, iar politica globală – politica
civilizațiilor. Ciocnirea civilizațiilor a înlocuit rivalitatea între superputeri. Așadar, cele mai
importante și periculoase conflicte nu vor fi între clase sociale, bogați și săraci sau alții, ci între
popoare aparținând diferitelor înrudiri culturale (ex.: conflictele din fosta Iugoslavie – au fost țări
care au sprijinit o tabără sau alta tocmai datorită înrudirii culturale).

Sfârșitul Războiului Rece nu a adus armonie, așa cum se credea, ci conflictele etnice și
de ”purificări etnice”, declinul legii și al ordinii, apariția noilor modele de alianță și conflictele
între state, renașterea mișcărilor fasciste sau neo-comuniste, intensificarea fundamentalismului
religios chiar s-au înmulțit.

Paradigma civilizațională stabilește că:

1. Forțele de integrare în lume sunt reale și sunt exact ceea ce generează

contraforțele revendicărilor culturale și cunoștințelor civilizaționale
2. Lumea este într-un sens bipolară, dar principala distincție este între Occident ca
civilizație dominantă și toți ceilalți care, totuși, au în comun mai mutl decât nimic. Deci lumea
este divizată într-o lume occidentală și mai multe lumi non-occidentale
3. Statele-nucleu sunt și vor rămâne cei mai importanți actori în afacerile
internaționale, însă interesele lor, asocierile și conflictele dintre ele sunt din ce în ce mai limitate
de factori culturali și civilizaționali.

2
Recenzie – Samuel Huntington, ”Ciocnirea civilizațiilor și refacerea ordinii mondiale”
Pascariu Monica, anul II

4. Lumea e anarhică, presărată de conflicte tribale și de naționalitate, însă conflictele

care pun cele mai mari pericole pentru stabilitate sunt cele între state sau grupuri care provin din
civilizații diferite.

Această paradigmă se dovedește a fi un ghid util și pentru perioada contemporană,

pentru a putea distinge între ceea ce este mai important și ceea ce este mai puțin important.

Capitolul 2. Civilizații în istorie și în lumea de astăzi

Autorul definește termenii și precizează că ”civilizație”, la singular, este diferit de

”civilizații”, la plural. În plus, termenul ”civilizație” diferă de ”rasă”. Se dau, de asemenea,
câteva definiții pentru cultură și civilizație, se face distincția dintre ele și se relatează câteva
opinii.

Mi s-a părut interesant faptul că marile civilizații au fost strâns identificate cu marile
religii ale lumii, iar popoarele care împărtășesc aceeași etnicitate și limbă dar diferă din punct de
vedere al religiei sunt în conflict.

În plus, popoarele care aparțin aceleiași rase pot fi total divizate prin civilizație, iar
popoarele aparținând diferitor rase pot fi unite prin civilizație.

Civilizațiile sunt cele mai durabile asocieri umane, pot fi și trecătoare, dar pot avea și
viață lungă, se dezvoltă, se adaptează și pot chiar dispărea.

Marile civilizații contemporane sunt: sinică (chineză), japoneză, hindusă, islamică,

ortodoxă, occidentală (Europa, America de Nord și America Latină), latino-americană și africană
(dacă există).

Dintre cele cinci religii mondiale, patru sunt asociate cu marile civilizații: creștinism,
hinduism, islamism, confucianism.

Relațiile între civilizații

”Ideile și tehnologia circulă de la o civilizație la alta, iar adeseori durează secole”. Aici
autorul vine cu câteva exemple concrete despre ce înseamnă circulația ideilor, cum ar fi tiparul,
praful de pușcă, hârtia, care au ajuns în Europa la mult timp după ce au fost inventate, în Asia.
Cea mai răspandită cultură care să nu fi fost rezultatul unei cuceriri este răspândirea budismului
în China și anume, la 600 de ani de la nașterea lui în India.

În istoria civilizațiilor, au existat și cuceriri și subjugări, violente, însă scurte și

intermitente.

Occidentul în 1914 ocupa 84% din planetă, și încă se află în expansiune. Cauzele acestei
expansiuni sunt considerate a fi: de natură tehnologică – inventarea mijloacelor de navigație
oceanică și dezvoltarea capacităților militare, superioritatea în organizarea, disciplina și

3
Recenzie – Samuel Huntington, ”Ciocnirea civilizațiilor și refacerea ordinii mondiale”
Pascariu Monica, anul II

antrenamentul trupelor, arme superioare, transport, logistică, servicii medicale rezultate din rolul
de conducători în timpul revoluției industriale.

Dar Occidentul nu a cucerit prin superioritatea ideilor sau a valorilor, ci prin

superioritatea în aplicarea violenței organizate, lucru pe care non-occidentalii nu îl uită.

Totuși, în secolul XX, Huntington afirmă că a încetat expansiunea Occidentului și a

început revolta împotriva Occidentului.

Ce este interesant: Occidentul a generat o ideologie politică semnificativă, însă nu a dat

naștere la nicio mare religie.

Capitolul 3. O civilizație universală? Modernizare și occidentalizare

Mai întâi autorul clarifică sensurile civilizației universale: unificarea culturală a

umanității și acceptarea crescută a valorilor, credințelor, orientărilor, practicilor și instituțiilor
comune de către oameni pretutindeni în lume.

Valorile de bază sunt practic aceleași pretutindeni în lume, deci există un așa-zis cod
moral al eticii. Civilizațiile universale reprezintă de fapt ce au în comun societățile civilizate,
ceea ce le distinge de societățile primitive și de barbari. De asemenea, civilizația universală
reprezintă presupozițiile, valorile și doctrinele din cadrul altor civilizații (ex.: cultura Davos –
cultură intelectuală comună, doar la nivelul elitelor). Răspândirea modelelor de consum prin
intermediul civilizațiilor universale ar fi mult mai ușoară.

Sunt de acord cu afirmația autorului cum că ”dobândirea bunurilor occidentale (bunuri

de consum, media) nu occidentalizează”. Societățile non-occidentale se pot moderniza fără să-și
părăsească propria cultură, adoptând în schimb valorile, instituțiile, practicile occidentale.

Însă, limba și cultura rămân și vor rămâne elementele principale ale oricărei culturi și
civilizații și cred că primul pas pentru realizarea unei culturi universale este crearea unei religii
universale și adoptarea unei limbi internaționale. Nu știu însă în ce măsură acest lucru ar fi
posibil.

Limba. Ne sunt prezentate câteva statistici privitor la limbile care sunt vorbite în lume.
S-a constatat că engleza este modalitatea cea mai ușoară de comunicare interculturală a lumii.

Însă Huntington face câteva ”preziceri” cu privire la evoluția pe glob a limbilor, precum
ca tocmai limba chineză va înlocui limba engleză, fapt cu care eu personal nu sunt de acord.

În ce privește religia, este puțin probabil să se nască o religie universală. ”În societățile
modernizate rapid, dacă religia tradițională este incapabilă să se adapteze cerințelor modernizării,
există potențialul necesar răspândirii creștinismului occidental sau islamului”. (ex.: Africa,
Coreea de Sud).

4
Recenzie – Samuel Huntington, ”Ciocnirea civilizațiilor și refacerea ordinii mondiale”
Pascariu Monica, anul II

Din nou, autorul prezice o scădere de la 30% în 1980 a procentului de creștini la 25%
până în 2025 și o creștere a populației de musulmani la 30% în 2025.

Argumente că o civilizație universală e pe cale să se nască:

- Presupunerea că prăbușirea comunismului sovietic a însemnat în lume sfârșitul

isoriei și victoria universală a democrației liberale
- Presupunerea că interacțiunea crescândă între popoare generează o cultură
mondială comună

Autorul ridică aici o întrebare: comerțul crește sau descrește posibilitatea conflictului?,
întrebare cu răspuns dublu, în funcție de circumstanțe.

Modernizarea

Totuși, Occidentul avea câteva caracteristici distinctive înainte de a fi modernizat, și

anume:

- Moștenirea clasică
- Catolicism și creștinism
- Limbile europene, din limba latină
- Separarea autorităților spirituale și temporale: dualismul Biserică-stat
- Supremația regulii de drept, care a pus bazele constituționalismului și drepturilor
omului
- Pluralismul social
- Colectivități reprezentative: clase sociale, parlamente etc.
- Individualismul: principalul semn distinctiv al Occidentului

Din partea societăților non-occidentale, s-au lansat replici la adresa modernizării și

occidentalizării:

1. Respingerea (ex.: Japonia, China)

2. Kemalismul (adoptarea și a modernizării și a occidentalizării)
3. Reformismul (combinarea modernizării cu păstrarea valorilor, practicilor și
instituțiilor principale ale culturii societății indigene)

Partea II. Echilibrul modificat al civilizațiilor

Echilibrul puterilor între civilizații este modificat: influența Occidentului este în declin;
civilizațiile asiatice își extind forța lor economică, militară și politică; Islamul explodează
demografic, având consecințe destabilizatoare pentru țările musulmane și vecinii lor; civilizațiile
non-occidentale își reafirmă valoarea propriilor culturi.

Echilibrul puterilor între civilizații este modificat: influența Occidentului este în declin;
civilizațiile asiatice își extind forța lor economică, militară și politică; Islamul explodează

5
Recenzie – Samuel Huntington, ”Ciocnirea civilizațiilor și refacerea ordinii mondiale”
Pascariu Monica, anul II

demografic, dând naștere la consecințe destabilizatoare pentru țările musulmane, dar și pentru
vecinii lor; civilizațiile non-occidentale își reafirmă valoarea propriilor culturi.

Capitolul 4. Declinul Occidentului: putere, cultură, indigenizare

Națiunile occidentale au câteva caracteristici comune, care le definesc: dețin și operează

în sistemul bancar internațional, controlează toate valutele puternice, procură majoritatea
produselor finite din lume, domină piețele de capital, sunt capabile de intervenții militare masive
și altele. Aceste caracteristici reprezintă prima imagine a Occidentului.

Însă există și o a doua imagine: o civilizație în declin, cu o participare la puterea

economică, politică și militară în scădere față de alte civilizații, nevoi interne acute, creștere
econimică scăzută, șomaj, deficite guvernamentale, etică a muncii în declin etc.

Ambele imagini exprimă realitatea.

Declinul Occidentului se realizează, chiar dacă este un proces lent și nu în linie dreaptă.
În plus, Occidentul scade și din punct de vedere cantitativ – este o minoritate a populației
mondiale în scădere constantă. De asemenea, și produsul economic este în declin, iar capacitatea
militară a scăzut după anii 1920.

Din nou, Huntington lansează câteva prognosticuri cu privire la situația Occidentului în

secolul XXI. În anii ’20 ai secolului XXI, Occidentul va controla: 24% din teritoriul lumii, 10%
din populația totală a lumii, 15-20% din populația efectivă, 30% din procesul economic mondial
și mai puțin de 10% din mâna de lucru militară globală. Toate aceste cifre sunt semnificativ mai
mici decât cele de la momentul studiului.

În continuare, Huntington prezintă indigenizarea și renașterea culturilor non-occidentale

ca pe niște fenomene globale.

Renașterea religioasă, a musulmanilor sau a altora, în societăți în care nu aveau adepți

își găsește explicația în procesul de modernizare socială, economică și culturală din a doua
jumătate a secolului XX. De asemenea, este o reacție împotriva laicizării, relativismului moral,
nepăsării de sine și o reafirmare a valorii ordinii, disciplinei, muncii, ajutorului reciproc și
solidarității umane. ”Prăbușirea ordinii și a societății civile creează goluri ce sunt umplute de
grupări religioase, adesea fundamentaliste.” Renașterea religioasă nu este un fenomen de
respingere a modernității, ci e o respingere a Occidentului și a cultuii laice, relativiste, de
generate.

Capitolui 5. Economie, demografie și civilizații provocatoare

Asiaticii și musulmanii susțin superioritatea culturii lor asupra culturii occidentale.

Afirmarea asiatică reprezintă dezvoltarea economică a Asiei de Est, care a constituit

unul dintre cele mai semnificative evenimente din lume din a doua jumătate a secolului XX.

6
Recenzie – Samuel Huntington, ”Ciocnirea civilizațiilor și refacerea ordinii mondiale”
Pascariu Monica, anul II

Creșteri anuale cu 8-10% au contrastat puternic cu modestele creșteri ale economiilor europene
și americane.

Echilibrul puterilor dintre Asia și Occident este alterat de dezvoltarea economică est-
asiatică și probabil de percepțiile asiaticilor:

- Ei cred că Asia de Est va continua dezvoltarea economică și va depăși Occidentul

- Asiaticii susțin că succesul economic se atribuie culturii asiatice
- Asiaticii susțin că există puncte comune semnificative între societățile și
civilizațiile asiatice: accentul pus pe economie, civilizație, familie, muncă, disciplină
- Asiaticii argumentează că dezvoltarea asiatică și valorile asiatice ar trebui să
încerce să egaleze sau chiar să întreacă societățile non-occidentale și chiar pe cele occidentale,
pentru a se reînnoi

Renașterea Islamică

Aceasta este ultima etapă în ajustarea civilizației islamice occidentale. Ea reprezintă

acceptarea modernității, respingerea culturii occidentale și reîntoarcerea la Islamism ca ghid de
viață în lumea modernă.

Asemănătoare marxismului, dar și Reformei Protestante, Renașterea Islamică are o

viziune asupra societății perfecte, încredere în schimbarea fundamentală, respingerea puterii și a
statului-națiune.

În ultima parte a acestui capitol, autorul vorbește despre Provocări schimbătoare.

Huntington prevede:

- Stabilizarea boom-ului economic asiatic, iar renașterea islamică se va potoli și va

păli în istorie
- Implicațiile dezvoltării economiei din Asia: economii mai bogate, complexe,
burghezii prospere, clase de mijloc înstărite
- Creșterea economiei asiatice va avea efecte destabilizatoare asupra lumii
dominate de Occident
- Dezvoltarea Chinei va produce modificări de putere în rândul civilizațiilor
- India va deveni un pretendent major la influență în afacerile mondiale
- Încă din secolul XX se va face o renaștere din mers a puterii și culturii non-
occidentale
- Ciocnirea popoarelor aparținând civilizațiilor non-occidentale cu cele occidentale
sau cicnirea civilizațiilor non-occidentale între ele

7
Recenzie – Samuel Huntington, ”Ciocnirea civilizațiilor și refacerea ordinii mondiale”
Pascariu Monica, anul II

Partea a III-a. Ordinea emergentă a civilizațiilor

O civilizație de bază a ordinii mondiale e pe cale să se nască: societăți care împărtășesc

afinități culturale cooperează între ele; eforturile de a modifica societatea de la o civilizație la
alta nu au succes; țările se grupează în jurul statelor nucleu ale civilizațiilor din care fac parte.

Capitolul 5. Reconfigurarea culturală a politicii globale

Bâjbâiala pentru grupuri: politica identității

Țările și popoarele având culturi asemănătoare se alătură, frontierele culturale devin

frontiere politice.

Liniile de falie dintre civilizații devin linii directoare ale unei politici globale
conflictuale.

În timpul Războiului Rece, fiecare țară știa de partea cui se află sau dacă este neutră.
Însă după anii ’90, a izbucnit o criză mondială de identitate.

Sunt de acord cu părerea autorului conform căreia alinierile politice și economice nu vor
coincide cu cele care au la bază cultura și civilizația.

Punctele culturale comune facilitează cooperarea și coeziunea, iar diferențele

promovează clivaje și conflicte.

Cultură și cooperare economică

Niveluri de asociere economică între țări:

- Zona de comerț liber

- Unitatea vamală
- Piața comună
- Uniunea economică

S. Huntington menționează și descrie diferite organizații economice regionale și afirmă

că ”rădăcinile cooperării economice se află în ceea ce este comun din punct de vedere cultural”.

Structura civilizațiilor

- Relațiile în timpul Războiului Rece între țări, cu cele două super puteri erau de:
aliați, sateliți, clienți, neutri, nealiniați.
- Relațiile după Războiul Rece: state membre, state solitare, state separate, state
sfâșiate

Orice civilizație are un stat nucleu. Occidentul are doua state nucleu, dar societatea
musulmană are o problemă, întrucât nu are un stat nucleu.

8
Recenzie – Samuel Huntington, ”Ciocnirea civilizațiilor și refacerea ordinii mondiale”
Pascariu Monica, anul II

Pentru ca țările sfâșiate să se redefinească civilizațional, este nevoie să fie îndeplinite

câteva cerințe:

- Elita politică și economică a țării să consimtă acest lucru și să accepte entuziast

- Publicul să consimtă
- Civilizația-gazdă să fie de acord (de cele mai multe ori Occidentul)

Exemple de țări sfâșiate: Rusia, Turcia, Mexic, Australia

Capitolul 7. State nucleu, cercuri concentrice, ordine civilizațională

Statele nucleu sunt:

- poli de atracție sau de respingere pentru alte țări

- ca niște părinți într-o familie – acordă sprijin și disciplină.

Din motive de securitate, statele nucleu pot încerca să încorporeze/domine unele

popoare ce aparțin altor civilizații, care la rândul lor încearcă să reziste/scape de un asemenea
control. Nu am găsit însă un exemplu, comform cunoștințelor mele, pentru o asemenea situație.

Din nou, Huntington compară situația din timpul Războiului Rece cu cea de după
acesta.

Devine însă dificil de creat ordine în civilizație sau de negociat ordinea între civilizații
dacă nu există un stat nucleu.

Frontiera estică a Occidentului separă popoarele creștine occidentale de cele musulmane

și ortodoxe. Deci Europa se sfârșește acolo unde creștinătatea se sfârșește. Ciudat însă că
ortodoxia nu este considerată parte a creștinismului.

Huntington afirmă despre bulgari și români că văd mari avantaje în a face parte din
Occident (deci, Occidentul se confundă cu Uniunea Europeană), dar ei se identifică de asemenea
cu propria tradiție ortodoxă și, în cazul bulgarilor, cu asocierea istorică strânsă cu Rusia și
Bizanțul. De aici se ridică întrebarea dacă ortodoxia este în contradicție cu principii ale
Occidentului.

În plus, Huntington susține că statele central-europene vor dobândi statului de membre

ale UE înaintea României și Bulgariei, în cazul în care acestea îl vor dobândi vreodată. Dar se
pare că, contrar așteptărilor lui, România și Bulgaria sunt membre ale Uniunii Europene din
2007.

Apoi Huntington vorbește despre rolul și politicile unor organizații internaținale cum ar
fi Uniunea Europeană, NATO (Organizația Tratatului Atlanticului de Nord este o alianță
politico-militară stabilită în 1949, prin Tratatul Atlanticului de Nord semnat în Washington la 4

9
Recenzie – Samuel Huntington, ”Ciocnirea civilizațiilor și refacerea ordinii mondiale”
Pascariu Monica, anul II

aprilie 1949. Actualmente cuprinde 19 state din Europa și America de Nord.)1, OSCE
(Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa este o organizație internațională pentru
securitate. Se concentrează asupra prevenirii conflictelor, administrării crizelor și reconstrucției
post-conflictuale. Este formată din 56 de țări participante din Europa, Mediterana, Caucaz, Asia
Centrală și America de Nord, acoperind spațiul emisferei nordice "de la Vancouver la
Vladivostok".)2.

De asemenea el tratează problema Rusiei, ca stat nucleu ortodox. Autorul menționează

chiar relația Republica Moldova – Rusia. După câștigarea independenței, datorită problemelor
economice ale ambelor țări și a presiunilor economice rusești, Moldova a renunțat la gândul
unificării cu România și s-a alăturat CSI (Comunitatea Statelor Independent este o alianță creată
în 1991, formată din 11 din cele 15 foste republici ale Uniunii Sovietice, excepție făcând cele trei
țări baltice: Estonia, Letonia și Lituania, precum și Georgia, care a declanșat procesul de
destrămare a Uniunii Sovietice.)3.

Ucraina este prezentată de Huntington ca fiind o țară destrămată între ruși și ucrainieni.

Marea Chină și sfera sa de co-prosperitate

Marea Chină este un concept abstract, dar totuși o realitate culturală și economică cu o
creștere rapidă și o realitate politică.

Islam: conștiință fără coeziune

Islamul este cea mai puternică forță unificatoare a oamenilor din această zonă a
Globului, mai mare chiar decât puterea emirului. Conștiința fără coeziune reprezintă însăși sursa
de slăbiciune a Islamului, dar este în același timp o sursă de amenințare la adresa altor civilizații.
Credința în suveranitatea lui Allah este incompatibilă cu ideea de state nuclee suverane.

Partea a IV-a. Ciocniri ale civilizațiilor

În această parte, Huntington susține că pretențiile universaliste ale Occidentului îl aduc

tot mai mult în conflict cu alte civilizații, mai ales cu Islamul și China. La nivel local, războaiele
liniilor de falie, într-o mare măsură între musulmani și non-musulmani generează ”alierea țărilor
înrudite”, amenințarea escaladărilor răspândite și eforturi din partea statelor nucleu să oprească
aceste războaie.

Capitolul 8. Occidentul și restul: probleme intercuvilizaționale

Cele mai periculoase ciocniri ale viitorului, în viziunea lui Huntington, sunt între
aroganța occidentală, intoleranța islamică și afirmarea asiatică. De asemenea, un alt factor care ar

1
http://ro.wikipedia.org/wiki/Organizația_Tratatului_Atlanticului_de_Nord
2
http://ro.wikipedia.org/wiki/Organizația_pentru_Securitate_și_Cooperare_în_Europa
3
http://www.businesscentercsi.com/ro/despre-csi

10
Recenzie – Samuel Huntington, ”Ciocnirea civilizațiilor și refacerea ordinii mondiale”
Pascariu Monica, anul II

contribui la ”ciocniri” ar fi dorința statelor non-occidentale independente politic de a nu mai fi

sub dominația economică, militară sau culturală a Occidentului.

Proliferarea armelor

După Războiul Rece, în statele islamice și confucianiste s-au depus eforturi pentru a
dezvolta arme de distrugere în masă și mijloace de a le lansa. Însă în Occident, dotările în
materie de arme nu au continuat după Războiul Rece.

Huntington afirmă că Occidentul poate produce doar încetiniri în producerea de arme în

alte societăți, ceea ce se poate vedea în ziua de azi în cazul situației din Iran.

Drepturile omului și democrația

Occidentul a depus eforturi în încurajarea răspândirii democrației după Războiul Rece.

Însă rezultatele au fost limitate până în anul 1995: majoritatea statelor non-occidentale au rezistat
presiunii. Cea mai mare rezistență a fost întâlnită în Islam și în Asia.

Imigrația

Autorul trece în revistă valurile de emigranți legali și ilegali, provenind în cea mai mare
parte din țări non-occidentale, care au inundat Occidentul. S-au înregistrat mereu schimbări de
poziție pro/contra imigrare în rândul statelor din Occident. Opoziția publică și ostilitatea față de
imigranți ajunge să se manifeste prin acte de violență, xenofobie în rândul populației. Se poate
menționa aici că nu o dată au fost consemnate astfel de manifestări la adresa românilor.

Pozițiile partidelor politice față de această problemă, a imigrării, a influențat chiar și

alegerile în diferite țări.

Capitolul 9. Politica globală a civilizațiilor

Statele nucleu și conflicte ale liniilor de falie

Ciocnirea civilizațiilor se poate defini ca un conflict tribal la scară largă.

Conflictele intercivilizaționale:

- La nivel local (micro): între statele vecine din civilizații diferite, în același stat sau
între grupuri ce încearcă să creeze noi state, în special între musulmani și non-musulmani
- La nivel global (macro): între marile state ale diferitelor civilizații

Între statele nucleu apar războaie de la escaladarea conflictelor liniilor de falie sau din
schimbările echilibrului de putere între civilizații.

Istoria arată relații furtunoase între Occident și Islam.

11
Recenzie – Samuel Huntington, ”Ciocnirea civilizațiilor și refacerea ordinii mondiale”
Pascariu Monica, anul II

În Islam, occidentalii sunt văzuți ca aroganți, materialiști, represivi, brutali și decadenți.

Această imagine este influențată probabil de imamii fundamentaliști și de Occidentul însuși.

În Occident, Islamul reprezintă o sursă de proliferare nucleară, terorism și emigranți

nedoriți.

Asia, China, America

Huntington menționează existența unor Războaie Reci asiatico-americane.

China este pe cale de a deveni puterea dominantă în Asia de Est și implicit o provocare
majoră pentru Japonia.

Civilizații și state nucleu: alinieri pe cale să se nască

Autorul consideră că:

- Conexiunea confucianisto-islamică va continua, se va lărgi

- Relațiile unor state nucleu cu Occidentul și competitorii săi ar putea varia
- Relațiile Occidentului cu Africa ar implica niveluri nesemnificative de conflict
- Japonia ar putea să se depărteze de SUA și să se orienteze spre China
- Relațiile cu Rusia vor fi tot mai dificile
- India va avea interes să mențină relații bune cu Rusia

Capitolul 10. De la război la tranziție la războiul liniilor de falie

Război de tranziție: Afganistan și Golful Persic

Acest război a început de la efortul URSS de a susține un regim satelit, dar a devenit un
Război Rece atunci când s-au implicat și SUA. De asemenea acest fapt istoric a fost prima
rezistență reușită la o putere străină bazată pe principii islamice. În acest context a fost
indispensabil ajutorul SUA dar și efortul colectiv al islamului.

Războiul din Golf a fost primul război după Războiul Rece și a devenit război al
civilizațiilor pentru că Occidentul a intervenit militar într-un conflict musulman. Pentru
musulmani miza războiului era inviolabilitatea Islamului.

Caracteristicile războaielor liniilor de falie

- Nu implică adânci probleme ideologice sau politice de interes direct pentru non-
participanți
- Conflicte comune între state/grupuri din civilizații diferite, care devin violente
- Pot reprezenta lupte pentru controlul popoarelor sau a teritoriului
- Conflictele prelungite duc la un număr mare de morți și refugiați

12
Recenzie – Samuel Huntington, ”Ciocnirea civilizațiilor și refacerea ordinii mondiale”
Pascariu Monica, anul II

- Se declanșează între popoare de religii diferite sau între grupuri care sunt părți ale
unor intentități culturale mai largi

În continuare, Huntington prezintă o listă cu acte de violență în care au fost implicați

musulmani. Autorul afirmă că, atât frontierele, cât și interiorul Islamului sunt sângeroase, iar
violența reprezintă mijlocul folosit de cele mai multe ori pentru rezolvarea crizelor.

Capitolul 11. Dinamica războaielor liniilor de falie

Identitatea: aparția conștiinței de civilizație

Întărirea identității naționale a avut loc mai ales la musulmani, iar pe măsură ce luptele
progresează, participanții musulmani caută să-și extindă rapid identitatea și apelul adresat
întregului Islam.

Ralierea civilizațiilor: țări înrudite și diaspore

Într-un război de falie, e posibil ca mai multe țări înrudite să se implice și astfel există
potențial mare de escaladare a conflictului.

Autorul trece în revistă diferite conflicte și războaie de-a lungul istoriei, ilustrând
implicarea statelor.

Oprirea războaielor de falie este rareori definitivă. Există pauze, opriri ale focului,
armistiții, dar nu există tratate de pace cuprinzătoare. Însă pot înceta în cazul în care una dintre
părți este exterminată sau dacă o terță parte dezinteresată, dar cu o cultură comună, intervine.

Partea a V-a. Viitorul civilizațiilor

În această ultimă parte, Huntington afirmă că supraviețuirea Occidentului depinde de

reafirmarea identității occidentale a americanilor și de faptul ca occidentalii să accepte că
civilizația lor e unică dar nu universală și să se unească pentru a o reînnoi și a o conserva
împotriva provocărilor din partea societăților non-occidentale.

Evitarea războiului global al civilizațiilor depinde de faptul ca liderii să accepte și să

coopereze pentru a menține caracterul muticivilizațional al politicii globale.

Această carte a fost intens criticată. ” Paul Berman, în cartea sa “Teroare și liberalism”
susține că în ziua de azi nu există o graniță culturală clară, astfel că nu există o civilizație
islamică și nici o civilizație occidentală, iar dovezile pentru o ciocnire a civilizațiilor nu sunt
convingătoare, mai ales când luăm în considerare relațiile deosebite dintre SUA și Arabia
Saudită. Valorile se transmit mult mai ușor decât lasă Huntington să se înțeleagă. Națiuni precum
India, Turcia, Japonia și cea mai mare parte a statelor est-europene au devenit democrații, iar
Vestul însuși a fost dominat de dictatură și fundamentalism în cea mai mare parte a istoriei sale.
Edward Said în lucrarea „Ciocnirea ignoranței” , spunea că Huntington definește civilizația ca un

13
Recenzie – Samuel Huntington, ”Ciocnirea civilizațiilor și refacerea ordinii mondiale”
Pascariu Monica, anul II

concept fix, lipsit de dinamism și interacțiune culturală. Teoria conform căreia fiecare lume este
autarhică, închisă este aplicată întregii societăți umane. Scopul ei, după Said, este acela de a
legitima anumite politici, de a menține o stare de război pe timp de pace. Dupa el, Huntington
continuă Războiul Rece prin alte mijloace și nu face nici un efort în a ne face să înțelegem lumea
contemporană sau să ajute la reconcilierea a mai multor culturi. O alta critică la adresa cărții este
lansată de defunctul Papa Ioan Paul II : “O ciocnire va urma numai când islamul și creștinismul
sunt interpretate greșit sau sunt manipulate în scopuri politice sau ideologice.” ”4

Se consideră că această lucrare este periculoasă și că deformează realitatea, deși este

inedită. Subiectul este prea sensibil pentru abordarea vagă, nesistematică, deși amuzantă. S-au
accentuat temerile Occidentului față de Islam și a fost perceput ca o mișcare antioccidentală. În
acest fel, s-a distorsionat percepția individuală asupra unor civilizații.

Lucian Dumitrescu afirmă despre această carte: „Discursul geopolitic al lui Huntington,
voit simplist, altoit pe mesajul oamenilor de stat americani din perioada Războiului Rece, are
menirea de a perpetua supremaţia culturii occidentale în general, şi a Statelor Unite în subsidiar,
într-o lume în care poziţiile de forţă nu se stabiliseră cu acurateţe.”5

În opinia mea, Huntington prezintă religia ca o caracteristică primară a civilizațiilor și

conflictele iminente dintre civilizații sunt implicit determinate de religie. Civilizația însă,
înseamnă mult mai mult decât doar religia. Aceasta este una din confuziile pe care le face
Huntington, nedefinind în mod clar termenii.

”Ciocnirea civilizațiilor” de Samuel Huntington este o lucrare nu numai istorică, dar și

sociologică, psihologică și politică. Cultura este unitatea de bază a construirii civilizației și prin
aceasta, Huntington ilustrează relațiile internaționale de astăzi și problemele lor.

4
http://ro.wikipedia.org/wiki/Ciocnirea_civilizațiilor
5
http://constiinte.ro/geopolitica-americana-ciocnirea-civilizatiilor-si-refacerea-ordinii-mondiale

14