În vremea când era un sihastru trăind în Peninsula Sinai, Sfântul Ioan era cunoscut pentru smerenia și ascultarea sa, precum

și pentru înţelepciunea șidiscernământul său (obținute printr-o îndelungată experiență spirituală). Avea o reputație de foarte bun cunoscător în ceea ce privește modul în care trebuie dusă o viață duhovnicească. Sfântul Ioan, egumen al Mănăstirii Rait, i-a cerut într-o zi Sfântului Ioan Scărarul (cunoscut și ca Ioan din Sinai) să scrie lucrurile pe care le cunoștea într-o carte. La început, Sfântul Ioan Scărarul ezita să-și asume o astfel de sarcină, dar în cele din urmă a ascultat rugămintea egumenului din Rait și a început să scrie Scara (mai târziu numită Scara sfintelor nevoințe ale desăvârșirii). Sfântul Ioan a primit numele de "Scărarul" (Climax sau Climacus, adică "al Scării") datorită lucrării sale. ScriereaScării a fost comparată mai târziu în monahism cu primirea Legii pe muntele Sinai de către Sfântul prooroc Moise. Scopul tratatului este de a fi un ghid în urmarea unei vieți închinate întru totul lui Dumnezeu. Metafora scării, asemănătoare cu cea din viziunea Patriarhului Iacov, este folosită pentru a descrie modul în care cineva poate urca spre Împărăția Cerurulor, începând cu renunțarea la lume și sfârșind în Rai, împreună cu Domnul. Lucrarea este împărțită în treizeci de capitole, fiecare ocupându-se de un păcat sau de o virtute anume. Inițial, capitolele erau numite logoi, dar astăzi sunt mai cunoscute ca "trepte". Conținutul, ca și în cazul Legilor primite de Moise, nu cuprinde în primul rând reguli, reglementări de tot felul, ci mai ales observații asupra practicilor existente. Adesea, limbajul folosit este metaforic, pentru a ilustra mai bine natura păcatului sau a virtuții. În ansamblu, tratatul urmează o linie pogresivă, pornind de la renunțarea la lume către sfârșitul care este viața trăită întru iubirea lui Dumnezeu. Treptele Scării (după traducerea N. Corneanu) sunt următoarele: 1. Despre lepădarea de lume 2. Despre neîmpătimire, adică neîntristare 3. Despre înstrăinare 4. Despre ascultare 5. Despre pocăință 6. Despre amintirea de moarte 7. Despre bucuria plânsului

dezlipirea lui sufleteasca de lume (despatimirea) si instrainarea de ea. necontenitei gandiri la moarte. Despre blândețe. plansului neincetat pentru pacate. ca sustinatoare a pocaintei. nerăutate și viclenie 25. In Cuvantul IV se descrie prima virtute a calugarului. care este ascultarea. Despre somn și rugăciune și despre cântarea de psalmi în comun 20. Despre sfânta și fericita rugăciune 29. Despre preaiubitul și vicleanul stăpân care este stomacul 15. insensibilitate) 19. Despre ținerea de minte a răului 10. Despre privegherea trupească și duhovnicească 21. simplitate. Despre puritate și înfrânare 16. Despre grăirea de rău 11. Despre iubirea de arginți 17. se . Despre limbuție și tăcere 12. Despre trândăvie 14. pocaintei in general. Despre minciună 13. Despre nemâniere și blândețe 9. Cuvintele V. pricinuitor al unei bucurii inalte. Despre mândrie și blasfemie 24. Cuvantul VI. Despre deosebirea gândurilor (discernământul). Despre liberarea de patimi (apathia). adică credința. Despre legătura celor trei virtuți.8. Despre isihia (liniștea) trupului și sufletului 28. Recapitularea pe scurt a celor XXVI cuvinte anterioare. Despre slava deșartă 23. Despre sărăcia alergătoare către cer 18. Despre nesimțire (scil. 27. iar Cuvantul VII. nădejdea și dragostea. Despre nebărbăteasca temere 22. Despre minunata smerenie 26. indolență. VI si VII sunt inchinate pocaintei si anume: Cuvantul V. Primele trei “Cuvinte” sunt ca un fel de introducere in care se descrie lepadarea calugarului de lume prin intrarea inviata monahala. despre desăvârșire și despre învierea sufletului 30. Inca din aceste Cuvinte.

IV. cu ascultarea si pocainta pentru pacate. Pacatele reprezinta coborarea spiritului la lume si la trup. Asa. IV. In toata scrierea e o mare credinta in suflet si o valorificare a infranarilor si durerilor trupesti. desi in general scrierea descrie cele opt patimi si modul de a le vesteji si de a le inlocui cu virtutile contrare. viclenia dracilor” (Cuv. despre care va trata in mod special in “Cuvinte” ulterioare. sau despre care trata in “Cuvinte” anterioare. el vorbeste totodata despre smerenie si critica slava desarta (Cuv. nesfarsit in viata si in iubire . totusi nu le descrie nici in ordinea clasica cunoscuta si nici nu le reduce numai la caracterul lor general. Vorbind despre ascultare. XXI). IV. XXV. Desprinderea de pacatele din trecut si ferirea de cele viitoare e temelia pe care are sa se cladeasca toata cresterea spirituala a omului. 39). Sau fiecare din aceste stari trebuie mentinuta si adancita. caderea lui la preocuparea cu obiectele si ingustarea si ingroparea lui potrivit cu marginirea si grosimea lor. urmeaza cateva “Cuvinte” care trateaza despre virtutile legate de ascultare si de pocainta : despre nemaniere si blandete (Cuv. despre clevetire (Cuv. ci ca niste stari permanente. caderea din legatura cu Subiectul dumnezeiesc. autorul zice : “Cei ce se supun cu simplitate in Domnul. necunoscand in ei prin iscodire amanuntita. Cresterea duhovniceasca are caracterul unui urcus mai mult in sensul unei intensificari in spiritualitatea totala si caracterul unui urcus pe trepte diferite in sensul unei treptate iesiri in relief cand a unora. fara sa pomeneasca si de altele. 12). despre vorbarie si tacere. VIII). care stau in legatura pozitiva sau negativa cu . care se ocupa cu lepadarea de lume. De aceea. capabil de legatura cu Dumnezeu. X). strabat drumul cel bun. Dupa cele 7 “Cuvinte”. ca mijloace ale cresterii duhovnicesti. Astfel autorul nu trateaza aproape nici una din trepte. cand a altora din aspectele diferite ale virtutilor cuprinse potential in starea totala a sufletului ce se misca spre Dumnezeu. le cuprinde tot mai mult si pe celelalte. iar grija lui in prezent si in tot viitorul trebuie sa fie ascultarea. Se poate spune ca autorul socoteste ca preocuparea principala a calugarului in ce priveste trecutul trebuie sa fie pocainta pentru pacate. despre care se va vorbi mai special in urmatoarele “Cuvinte” (Cuv. capit. Aceste stari sufletesti alcatuiesc un tot si el trebuie adancit continuu toata viata. inclusiv a mortii. ci le trateaza intr-o ordine intrucatva schimbata si sub diferite aspecte. despre ascultare. cap. IX). Cuv.vede ca Ioan Scararul nu priveste treptele urcusului ca niste stari care pot fi lasate in urma. cap. adica. Ea consta propriu-zis intr-o curatire sufleteasca si trupeasca. 4 . si in masura in care e mai adancita. singura care il fereste de alte pacate. Cuv. despre netinerea de minte a raului (Cuv. De aceea aproape despre fiecare treapta autorul spune ca cel ce o mentine si o desavarseste se poate desavarsi chiar si numai prin ea. care face pe om transparent pentru Dumnezeu.

Cand se au in vedere crestinii in general. sunt ghiulele legate de picioare in mersul spre curatirea spirituala. desfranarea. iar dupa ea iubirea de arginti. care sta si ea in legatura cu clevetirea si cu multa vorbire (Cuv. . dupa care urmeaza slava desarta si mandria. ci se margineste intre granitele obiectelor si toate le atrage in marginirea sa egoista. care e ca un fel de cauza a vorbariei. Dar cel iubitor de agoniseala se roaga chipurilor materiale”. dat fiind ca lacomia pantecelui aduce dupa ea desfranarea (Cuv. “Iubirea de arginti este si se numeste radacina tuturor relelor (pacatelor). nemilostivirea si uciderea” (Cuv. dupa lacomia pantecelui e pusa desfranarea. care e virtutea de capetenie a calugarilor. Caci ea a pricinuit ura. pentru ca sunt vazute in legatura lor negativa cu ascultarea. In “Cuvantul” urmator (XVI) se vorbeste apoi despre iubirea de arginti si tot in el despre milostenie. cap. despartiri. In ordinea obisnuita a patimilor. abia dupa trandavie e pusa ca efect lacomia pantecelui (Cuv. XVI. XIV). mania. Imediat dupa ea se vorbeste despre curatie. “Barbatul neagonisitor e curat in rugaciune. care pozitiv se infaptuieste prin smerenia ascultarii si prin pocainta. se poate pune inainte lacomia pantecelui. numai legaturii cu Dumnezeu ca Persoana de nesfarsita iubire. creind ziduri si dusmanii intre sine si semenii sai. ca fapturi ale lui Dumnezeu. 23). XV). in calitatea ei de iubire de obiecte materiale si trecatoare. Cel din urma nu intra cu mintea dezmarginita in legatura cu Subiectul dezmarginit in puterea si in iubirea Lui. inteleasa in mod principal ca neprihanire trupeasca. furtisaguri. trandavia e pusa inaintea lacomiei pantecelui si a iubirii de arginti. pizmuiri. precum am vazut. XI). persoane si lucruri. vrajba. pentru impiedicarea de la satisfacerea acestora si intristarea pentru lipsa materiilor lor si apoi trandavia ca descurajare de pe urma silintelor fara succes de a le satisface.clevetirea (Cuv. nemanierea). apoi mania. despre minciuna. in sfarsit despre trandavie (Cuv. iubirea de arginti. Iubirea de arginti e poarta inchisa in fata oricarei spiritualizari. a clevetirii si a minciunii. Aci autorul arata ca lepadarea de lume si aspra infranare si suportarea bucuroasa a greutatilor nu inseamna o dispretuire a oamenilor si nici macar a lumii. care trebuie opusa patimii lacomiei de bani si de avutie. Iubirea de arginti nu se opune. in orizontul sensului lor infinit si a valorii lor netrecatoare in Dumnezeu. dusmanii. la fel mania (si opusa ei. In “Scara”. Toate acestea sunt opuse ascultarii si pocaintei pentru pacate. In “Scara” deci. XIII). cu semenii nostri. ci si legaturii nestingherite cu subiectele omenesti. XII). inteleasa ca relatie iubitoare cu Dumnezeu si ca patrundere adanca si iubitoare in sensul si in realitatea tuturor fapturilor. tinerea de minte a raului. intristarea si trandavia. ci o legatura curata cu oamenii si o privire curata a lucrurilor.

XXII. mai diavoleasca a egoismului. XXIII). sau mai bine zis cu 2 grupe de teme : in primul rand cu desprinderea generala de lume in ceea ce are ea pacatos. care e “cantarea bisericeasca impreuna cu altii” (Cuv. XXX). naste lasitatea. ii ia mobilitatea simtirilor de mila. Cu deosebire iubirea reprezinta treapta prin care scara se reazima pe deschizatura cerului. sau grup de teme. Aceasta e o intuitie clara a binelui ce trebuie facut in fiecare imprejurare si a raului ce trebuie evitat. mandria. care se opun egoismului trupesc al acelor patimi. XXV). XIX). incantarea omului de sine insusi : slava desarta. De aceea despre ea se trateaza in “Cuvantul” imediat urmator (XX). Caci iubirea de arginti invartoseaza de fapt sufletul. Ea se naste din faptul ca sufletul si-a castigat o stare de nepatimire. XXVII). milostenia. hula (Cuv. dupa aceasta inchidere in nesimtire se trateaza despre un mijloc de a o birui. obiectiva. saudespre moartea sufletului. care de multe ori se mascheaza in bine. XXVIII). dar mai ales smerita cugetare (Cuv. Acestora li se opune blandetea si la o treapta mai inalta. prin care primeste Hristos pe cei ce s-au curatit si s-au . nadejdea si dragostea ca legaturi culminante ale sufletului cu Dumnezeu (Cuv. XXIX). care se opun pocaintei si ascultarii. la viata de placeri. Numai in linistea aceasta se poate mentine sufletul intr-o rugaciune curata si prelungita (Cuv. dar si cu un sir de pacate mai partiale. Acum ies la iveala in toata puterea lor : credinta. de intelegere. de judecata cumpanita. XVIII). si cu milostenia si cantarea in comun lui Dumnezeu. Iubirea de arginti asociata cu alipirea patimasa la lume. Aceasta ajuta la priveghere (Cuv. cu iubirea de avutie. in legatura cu o liniste a sufletului. XXIV).Indata dupa iubirea de arginti si de opusa ei. Se poate spune astfel ca pana aici scrierea s-a ocupat cu 2 teme. Urmeaza ca o a treia tema. XXI. la care ajunge omul eliberat de patimi (Cuv. Ea sta. despre darul deosebirii sau al dreptei socoteli. nelasandu-se inselat de cine stie ce preferinta patimasa ascunsa. a desprinderii din legatura cu Dumnezeu si cu semenii ca izvoare ale iubirii si deci ale vietii. simplitatea si nevinovatia (Cuv. de zbor in iubirea de Dumnezeu si de deschidere spre semeni. cu nemilostenia si cu nesimtirea. care sunt o alta forma mai subtire. cu modul trupesc al alipirii la lume. sau grup de teme. daca nu e infranata. Nu fara rost. cu o netulburare a lui de vreo ispita sau pasiune (Cuv. in judecarea si alegerea faptei ce trebuie facuta. se vorbeste in “Cuvantul” XVII despre nesimtire. de aceea. Linistea aceasta e un aspect al nepatimirii. alte izvoare actuale sau potentiale ale iubirii. Se trateaza in sfarsit ca o a patra tema. adica cu lacomia pantecelui. sau lasitatea o naste pe aceea. cu pocainta pentru pacatele savarsite din alipirea la lume si cu ascultarea pentru evitarea pacatelor viitoare. provenite din cele dintai. care la randul ei e o inundare a sufletului de lumina si de curatenia cereasca (Cuv. il impietreste. XXVI). In al doilea rand.

cap. 4). focul si flacara se unesc intr-o singura lucrare. profunzimea analizelor. urcusul spre Dumnezeu al omului credincios e un urcus spre delicatetea si sensibilitatea fara sfarsit a omenescului din el.. de “trista si stralucitoareasmerita cugetare” (Cuv. de pacea. de “nefricoasa simtire a mortii” (Cuv. ca trupul Domnului pe Tabor. . XXIX. 3). Dar a vorbi despre Dumnezeu prin cuvinte. Ea intrece tratatele moralistilor francezi. si se afla ridicat mai presus de toata invatatura omeneasca” (Cuv. prin care s-a desprins in general de lume. Astfel. nepatimirea si infierea se deosebesc numai prin numiri. prin bogatia. cap. este fiinta omeneasca schimbata la fata. de alipirea la ea prin lacomia de toate felurile. dar si acelora. cap. VI. Iar despre nepatimire zice : “Cel ce s-a invrednicit de nepatimire. pe Dumnezeu insusi in sine. XXIX). Cuvantul despre iubire e cunoscut ingerilor. 16). In general autorul se dovedeste un subtil cunoscator al complicatelor stari sufletesti la care ajung feluritele firi ale oamenilor. 2). Scrierea lui este o extraordinar de bogata analiza a tuturor acestor stari. III. de “ura nepatimasa” a lumii (Cuv. Caci in iubire. de “nevointa aspra. I. de “pocainta ca lipsirea neintristata de orice mingaiere trupeasca” (Cuv.ea nu ajunge niciodata la o margine. ca carmaci in toate cuvintele. cap. si blandetea contrara pentru cei mai putin tari si pentru incepatori. cum ar auzi un glas. e ca cel ce. Aceasta imbinare se arata si in expresiile paradoxale in care autorul e mare mester. “Dragostea. prin iluminarea dumnezeiasca. “Scara” e o imbinare intre asprimea sfaturilor pentru cei tari si inaintati duhovniceste. I. numara nisipul din adancul oceanului” (Cuv. De aceea simte inauntru. Deci ultimele cinci trepte reprezinta umplerea sufletului de lumina. cap. orb fiind. prin iluminare. cap. Iar cel ce voieste sa dea definitia Acestuia. Intr-un cuvant. VII). asa sa le intelegi si pe acestea” (Cuv. ei sunt deplin uniti cu Hristos pentru totdeauna. Nepatimirea este “cerul pamantesc” (Cuv. VII. autorul “Scarii” zice : “Cel ce incearca sa vorbeasca despre dragoste. de puterea si de iubirea lui Dumnezeu. in ea se vorbeste de “plansul pricinuitor de bucurie” (Cuv. cat este in trup. Precum lumina. ca si de inchiderea in sine prin mandrie. 15). voia Domnului. 18). In general. adica pamantul umplut de lumina si de lucrarea cereasca a Sfantului Duh. cap. sau la pieptul iubirii Sale nesfirsite. cap. Ea e “desavarsirea fara capat” a celor desavarsiti. dar mai ales prin puterea de angajare a sufletelor pe calea indreptarii si a desavarsirii. 19). il are. 5). incearca sa vorbeasca despre Dumnezeu insusi. ca roduri ale eforturilor de pe treptele inferioare. XXX. Despre iubire.pocait in bratele Sale. caci sporeste neincetat in nepatimirea sau in curatirea nesfarsita a bunatatii si iubirii lui Dumnezeu. faptele si gandurile sale. XXX. stramtorata si usoara” (Cuv. e primejdios si gresit celor ce nu iau aminte. Dragostea e Dumnezeu.

Obiceiul acesta a inceput in sfantul Munte Athos. precis. mai ales in postul mare. complex si in general aspru si eficient al remediilor recomandate pentru desavarsirea omului de aceasta scriere. care ceruse egumenului de la Sinai sa intocmeasca aceasta regula pentru viata calugareasca. sau de egumenul manastirii. “Nu e invatator vrednic de admiratie cel ce face intelepti pe copiii invatati. dat fiind ca in toate cele 30 de “Cuvinte” adresate calugarilor se presupune calauzirea lor de catre un astfel de povatuitor. Ultima parte a acestui “Cuvant” e o lauda a lui Ioan. Insemnatatea pe care a avut-o “Scara” in viata calugarilor si chiar a mirenilor. autorul adauga un “Cuvant catre pastor”. Acest obicei s-a intins apoi si in manastirile romanesti. catre parintele povatuitor al calugarilor. mai ales al celor incepatori.Caracterul practic. In cele mai multe din practicile vietii calugaresti se stravad dispozitiile “Scarii”. ci pe cei neinvatati si neintelepti” (Cap. . adica. spune-o aceasta limpede celor aflati in corabie. Acest “Cuvant” poate fi in multe privinte o calauza pastorala si pentru orice preot. De mentionat ca la cele 30 de “Cuvinte”. Iar de nu. egumenul Raithului. a facut ca fragmente din ea sa fie citite si la slujbele dumnezeiesti. adresate calugarilor. incat textul lor a fost cu timpul inclus si in colectiile numite “Proloage”. vei fi pricinuitorul scufundarii corabiei. “Daca ai ochi in stare sa prevada furtunile pe mare. V). a facut sa fie considerata ca cel mai potrivit ansamblu de reguli pentru normarea vietii monahale. Lecturilor acestor fragmente li s-a acordat o importanta atat de mare. odata ce ti s-a incredintat de toti carma ei”.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful