You are on page 1of 218

1

2

Alexandru Mitru

Legendele Olimpului
Lucrare distinsă cu premiul „Ion Creangă” al Academiei Române

Zeii
Volumul 1

Versiune electronică realizată după ediţiile 1978-1983

3

Prefaţă
a cele mai multe conferinţe rostite în public, conferenţiarul, în genere un om de cultură cu mare reputaţie, apare la tribună în tovărăşia unei persoane – foarte cumsecade – care-l prezintă printr-o scurtă alocuţiune. Alocuţiunea aceasta este ca o prefaţă orală, similară celor scrise, sau, cel puţin, acesta este rostul ei. Numai că eu, de multe ori, ca un cetăţean ascultător din sală am auzit cu drept cuvânt în jurul meu : „Dar cine-i acela car prezintă ?! Cine prezintă prezentatorul ?!” Căci, realist vorbind, dacă ar fi avut totuşi vreun sens, conferenţiarul ar fi fost mai normal să-l prezinte el pe prezentator, inversând rolurile. O întâmplare ca asta mi-a venit imediat în minte cînd a fost vorba să scriu această prefaţă, care, în prim loc, are ca rol clasic acela de a prezenta pe autor (conferenţiar în scris). Să-l prezint deci pe Alexandru Mitru! Şi să-l prezint ca autor al acestei cărţi : „Legendele Olimpului”. El este însă cunoscut de generaţii întregi de tineri care-i savurează scrisul şi cu plăcere şi cu folos de ani de zile! Iar cartea a apărut în câteva ediţii, şi într-un foarte mare tiraj. Pe Alexandru Mitru îl cunoaşte deci o lume întreagă, mai ales că fiecare cititor, din altruism sau din slăbiciune, are cel puţin unul sau doi semeni succesivi, cărora le-a împrumutat cartea – ceea ce măreşte considerabil numărul real al cititorilor. Nu este paradoxal să-l prezint eu pe el?! Generaţiile de cititori, mai ales când e vorba de o carte pentru tineret, se succed însă repede, şi apoi cartea, în această nou ediţie, este destinată unor noi cititori, altor generaţii ; de azi şi de mâine. Destinul ei este de durată, ca însuşi destinul legendelor pe care le cuprinde. Dar acele generaţii au referinţele certe, indiscutabile, ale generaţiilor anterioare de cititori, şi vor avea, de îndată, de la prima pagină a cărţii pe care vor citi-o, o idee proprie pentru care orice prezentare aici echivalează cu a prezenta cuiva o rudă sufletească apropiată şi care, pe deasupra, este şi faima acelei familii. Să spun totuşi că Alexandru Mitru e un scriitor temerar, că nu şi-a propus să scrie o carte facilă, cu poveşti de adormit copii, ci o carte şi plăcută şi folositoare, care i-a ridicat o sumedenie de obstacole grele, pe care le-a trecut cu un succes strălucit. Lectura „Studiului introductiv” ce urmează, semnat de un mare specialist : Prof. Nicolae I. Barbu, dă o idee de proporţiile, dificultăţile şi numărul obstacolelor pe care le avea de trecut

L

4

Alexandru Mitru în alegerea materialului acestei cărţi, pe care, cu mare curaj şi încredere în sine, singur şi l-a ales. Legendele Olimpului respirau greu de bătrâneţe – Alexandru Mitru le-a întinerit, le-a dat suflul proaspăt al limbii şi talentului său, făcând din ele simboluri de totdeauna ale năzuinţii omului de a se depăşi pe sine. El a umanizat personaje devenite de mult statui, a creat fiinţe din simple simboluri, a apropiat viaţa zeilor şi a eroilor legendari, de noi, cu temperamentul lor , cu calităţile lor supranaturale , cu urile şi dragostea lor, cu tot ce era uman totuşi şi în ei, căci chiar zeii, care erau întrupări ce n-au existat , au fost creaţi după chipul şi asemănarea noastră de oameni.Cât priveşte eroii, ei au fost oameni cu calităţi superlative ,zeificaţi pentru faptele lor mari şi excepţionale,de mulţimile care i-au admirat cu recunoştinţă. În stil, în dialoguri , în sensurile date faptelor de către autor, eu apreciez în special această umanizare, care apropie un trecut îndepărtat , neguros dar neuitat, de timpul de astăzi, creând din om o entitate universală şi fără moarte, căci legenda e o formă a nemuririi. Observ însă că nici cartea nu are nevoie de o prezentare în prefaţa aceasta, căci ea a avut de curînd, în anul 1972, o recomandare supremă dată de către „Academia Republicii Socialiste România”, prin premiul „Ion Creangă" ce i-a fost acordat, după ce a fost atent judecată de secţia de literatură şi artă a Academiei, de sub preşedinţia acelui integru, serios şi doct Alexandru Al. Philippide şi compusă dintr-un număr de scriitori şi artişti cu mare experienţă. Ce rost ar mai avea, după aceasta, aprecierea mea ? Doar aceea a unui cititor deprins să descifreze şi interesul şi frumuseţile unei cărţi, adică o operaţiune pe care oricare cititor o va face cu aceeaşi obiectivitate şi acelaşi entuziasm, în taina camerei sale de lectură şi în intimitatea delectării lui intime. „Legendele Olimpului” e socotită drept o carte pentru tineret, în primul rînd pentru virtuozităţile ei pedagogice, ceea ce, într-o anumită mentalitate a unora, are un sens oarecum peiorativ. Acest sens a fost creat de o practică facilă şi steril fantezistă, obişnuită unor asemenea cărţi, asupra cărora de obicei nimeni nu se opreşte prea mult. Dar „Legendele Olimpului" este în adevăratul sens al cuvântului – ilustrând un vechi dicton – o carte pentru tineretul de la 10 la 80 de ani, aşa cum au fost socotite cărţile pentru tineret ale lui Lev Tolstoi. Eu însumi, aflat la limita superioară, prin lectura admirativă a cărţii ,am adus o confirmare de simplu cititor acestei „butade” care într-o formă amuzantă formulează un mare adevăr. Alexandru Mitru, prin cărţile sale, dar îndeosebi prin aceasta, a afirmat la cea mai înaltă treaptă literatura pentru copii şi pentru tineret. Fără a avea câtuşi de puţin un iz didactic, „Legendele” lui Alexandru Mitru

impresiile unui cititor mai dornic să vadă pe zei. întrupată într-o fiinţă. a cărei memorie a ajuns pînă în zilele noastre. încadrând-o pitoresc în mentalitatea contemporană. Comentariul din text. unic prin personaje şi întâmplări. căci s-a însoţit cu alţi viteji şi a pornit spre Calidon!” După mine. asta din urmă. oameni. Poate fi şi un roman.5 familiarizează tineretul (şi bătrânetul!) cu legendele istoriei antice a lumii. greu de definit cartea lui Alexandru Mitru. concluzia este că această prefaţă nu face altceva decît să mărturisească. decât pe oameni. cu spirit critic alteori : „Tezeu n-a fost nicicând un trândav. cartea lui Alexandru Mitru e istorie? e o înşiruire de legende? e o lungă poveste ? Poate. de întâmplare de mari proporţii. de la început până la sfârşit. cu zei. Ea se citeşte ca atare. altfel inexplicabil decât prin existenţa unei puteri supranaturale şi atotputernice. pentru o mai apropiată înţelegere. cea mai depărtată a lumii ştiute. Ea este o naraţiune a preistoriei şi istoriei antice. aşa încât legenda să capete tărie de adevăr. zei. făcută cu talent şi cu putere de evocare. precum se ştie că sunt regii. cel mai puţin. al istoriei. dă un farmec deosebit legendei. DEMOSTENE BOTEZ aprilie 1972 . cu umor uneori. Aşa fiind. din vremea când şi realităţile cele mai fireşti constituiau un mister. ce aparţine autorului. nu prea departe totuşi de noi. După atâtea spuse. Cât a domnit el în Atena n-a pierdut vremea la ospeţe. onest. cu eroi şi sângeroase conflicte între ei.

fiicele lui Nereu. mai întâi prin faptul că la crearea nenumăratelor figuri de zei. a creat figurile mitice ale zeilor. atunci ne dăm seama de unde provine bogăţia mitologiei greceşti. un muritor. .ci se amestecau în viaţa lor . Tetis. Nereu. o altă divinitate a mării. Nereidele. Astăzi cunoaştem forţele naturii şi puterea lor nu ne mai înspăimântă. Dar cauza principală a mulţimii miturilor o constituie însăşi multitudinea fenomenelor naturii şi a diferitelor aspecte ale acestor fenomene. Triton. Dacă ne gândim cât de variate sunt fenomenele naturii şi aspectele lor şi dacă ţinem seama că pentru grecii vechi fiecare fenomen şi aspect al naturii a dus la crearea mai multor zeităţi. Dar în mare. soţia lui Poseidon. a contribuit imaginaţia multor generaţii şi a multor oameni de talent.6 STUDIU INTRODUCTIV xistă oare vreun om care să rămână indiferent la adierea mângâietoare a vântului primăvăratic. în lipsa unei raţiuni pătrunzătoare. Ares era zeul războiului. la zigzagurile roşii ale trăsnetului şi la lumina orbitoare a fulgerului? Se găseşte o inimă omenească în stare să rămână de piatră î n faţa acestor măreţe fenomene ale naturii. De aceea. împărăţia morţilor o conducea Hades etc. de pe vremea lui Pericle. Mitologia grecilor este extrem de bogată. În concepţia vechilor greci. Dar imaginaţia omului primitiv. aducându-le fericire sau nenorocire. Luând ca pildă marea. la freamătul valurilor mării înfuriate. E . Astfel s-au plăsmuit mitologiile popoarelor antice dintre care aceea a grecilor se remarcă prin marea bogăţie şi frumuseţe a miturilor. au pus stăpân peste întinsele ape pe Poseidon. Hermes era protectorul negustorilor. Hera proteja căsnicia. divinitate a mării. fiul lui Poseidon. iar din căsătoria lor s-a născut Ahile. . faimosul erou ale cărui fapte sunt cântate în IIiada. observăm că străbunii îndepărtaţi ai grecilor. zeii nu trăiau izolaţi de muritori. la huietul vijeliei care încovoaie copacii. fiul lui Poseidon sau al lui Nereu etc. în viaţa zeilor se reflectă multe din fenomenele vieţii sociale a grecilor. semizei. s-a căsătorit cu Peleu. a căror variaţie îşi află corespondentul î n nesfârşita gamă de sentimente pe care o trezesc în sufletul nostru? .atribuindu-le toate fenomenele pe care nu şi le putea explica. Astfel. Uneori zeii se căsătoreau cu muritoare şi invers: zeiţa Tetis. dirijându-le sau împiedicându-le acţiunile. care se sparg mugind de ţărm. eroi etc. în imaginaţia grecilor mai locuiau: Amfitrita.

zeul iubirii. Înainte de Homer. contribuind astfel la îmbogăţirea tezaurului mitologic grec. Apoi. în oraşul Thespiae. Dar. În Siciomia. în imaginaţia grecilor. pe când la Sparta zeiţa apărea. La început. De pildă. au fost create într-o epocă de umanizare a concepţiilor despre natură. şi atunci forţele ei covârşitoare au luat. De pildă. stăpâneau puternicii basilei. despre zeii . grecii şi-au închipuit aceste forţe sub forma unor obiecte neînsufleţite. Olimpul homeric n-a rămas încremenit. astăzi. se găseşte de la început în faţa mai multor mituri. şefi de triburi.. în Beoţia. era închipuită de o piatră necioplită.7 Miturile Olimpului. De aceea. Acest fapt a făcut ca despre acelaşi zeu să se povestească lucruri diferite şi deci zeul să apară în chipuri diferite. forţele naturii au luat chipul unor animale. numite fetişuri. La Delfi. pe când la Homer el stăpâneşte peste ape. căzut în valurile mării. oricine voieşte să scrie o mitologie a grecilor. au făcut un drum lung. ca forţe ale naturii.n. Aceste exemple sunt îndeajuns spre a înlesni o reprezentare cât mai clară despre bogăţia de mituri care se povesteau despre zeii din Olimp. Încetul cu încetul. î. de la zeităţi închipuite sub forma unor obiecte neînsufleţite şi până la zeii din Olimp. în legendele Olimpului se reflectau realităţi sociale şi politice de pe vremea când trăiau autorii miturilor. două centre importante din Grecia. înarmată. oamenii au început să cunoască natura. La constituirea acestui panteon olimpic a contribuit imaginaţia multor oameni şi a multor generaţii din diferite regiuni locuite de greci. profesorul şi scriitorul Alexandru Mitru ne prezintă miturile despre zeii olimpici. concepţiile grecilor despre divinităţi. chipuri omeneşti. forţa atribuită mai târziu zeului Eros. care se deosebeau de oameni numai prin putere şi nemurire. trona un zeu cu chip de lup. Poseidon era socotit şi numit „protector de familie” şi „tată”.e. de relativă linişte şi înseninare a sufletului grec în faţa covârşitoarelor forţe ale naturii. înainte de Apolo. Zeus trona în Olimp aşa cum la Tirint şi Micena. În prima parte a acestui volum. Cele expuse mai sus ne explică de ce. de pe vremea când au fost plăsmuite aceste mituri. Aşadar. Prelucrarea miturilor zeilor olimpici de către poeţi a dus şi la diversificarea chipurilor sub care apăreau diferiţi zei. un mit spunea că zeiţa Afrodita se născuse din sângele lui Uranus. să-i înţeleagă unele fenomene. în timp ce la Homer . Poeţii care au urmat după Homer au prelucrat miturile în lumina concepţiilor filozofice şi religioase ale vremii lor. Afrodita era socotită protectoarea lăuzelor. în secolele XIV-—X. în special pietre şi lemne. oricât de variate ar fi fost. Afrodita este fiica lui Zeus şi a Dionei. care se povestesc despre acelaşi zeu. De pildă. decât o reflectare a vieţii sociale şi politice a grecilor. Aşa cum am arătat. în imaginaţia grecilor. Olimpul homeric nu este altceva. în toate amănuntele lui. din epoci diferite. adică miturile care se povestesc despre zeii care locuiau în Olimp. odată instituit. care şi aşa era extrem de bogat.

deci. autorul nu şi-a propus să dea absolut toate miturile Olimpului. şi însemnătatea acordată fiecărui zeu. în imaginaţia grecilor. zeii s-au născut ca şi oamenii. Întrebarea. pe Hesiod. împotriva forţelor naturale şi sociale pe care zeii le închipuiau în fantezia celor vechi. aşa cum am spus. a zeilor. dacă va face o selecţie? Cum vor apărea zeii Olimpului în lumina miturilor alese? În cele ce urmează. Eros este stăpânul inimii zeilor şi oamenilor. de pildă. ca să zicem aşa. ordinei închipuirilor pe care le-au avut grecii despre lume şi viaţă şi luptei . de la început. era aceea a ordinii cronologice. El a făcut acest lucru pe deoparte din dorinţa vădită de a lega. pentru a-i da lui Prometeu — „cel mai nobil sfânt şi martir din calendarul filozofic”. iar mitografii greci care au scris după Hesiod s-au găsit în faţa aceleiaşi puzderii de mituri contradictorii. Aici autorul a urmat. a introdus mitul lui Prometeu. mai ales. după Hesiod. la Hesiod. în ceea ce priveşte momentul apariţiei lor în lume. când zeii şi oamenii nici nu existau. cum îl numeşte K. ceea ce corespunde. operă a mâinilor lui Prometeu. Problema esenţială care se punea era aceea ca un zeu să nu apară pe scenă mai înainte de a fi creat. poetul care a încercat să facă o „istorie”. Alexandru Mitru a trebuit să dea o ordine cronologică miturilor.8 Olimpului se povesteau mituri plăsmuite în vremuri şi în regiuni diferite şi reflectând concepţii felurite. conducându-se. dar mai ales din titlurile şi subtitlurile lucrării. mai ales. Tocmai de aceea Alexandru Mitru a procedat cu multă atenţie şi logică atunci când. în general. în general. ca şi Hesiod. Aşadar. A dat-o. Haosul în mitologie n-a încetat după apariţia Teogoniei. Ea avea să reflecteze. povestite de mituri. care se punea după alegerea miturilor de expus. de o deosebită însemnătate. precum şi motivarea psihologică şi logică a faptelor închipuite. de haosul care domnea în mitologie. încercăm să arătăm cum a înţeles autorul să rezolve aceste probleme. dar introducând şi unele elemente personale. Hesiod a fost determinat să scrie Teogonia. pentru progres. pe de alta. Marx — valoarea unui simbol al luptei pentru smulgerea şi stăpânirea tainelor naturii. după stabilirea domniei lui Zeus în Olimp. „naşterea zeilor”. haos provocat de nenumăratele mituri contradictorii atât în ceea ce priveşte faptele zeilor. Este însă vrednic de subliniat faptul că Alexandru Mitru a dat o deosebită importanţă mitului prometeic. ci a ales pe cele mai importante în legătură cu zeii cei mari ai Olimpului şi. mai multe întrebări: cum va proceda cu diferitele variante ale miturilor? Le va expune pe toate sau numai pe unele? Care va fi criteriul alegerii. desigur. cu Haosul. printr-un fir logico-cronologic. atât cât este cu putinţă. Uranus. înainte de ei. După cum se vede şi din tabla de materii. Cronos etc. aşa cum. autorul român vorbeşte despre titani şi despre monştri. Înainte de Zeus. Pentru autorul cărţii de faţă se puneau. diferitele mituri între ele. cât. Ceea sau Gheea. de fapt. căci. şi ca orice mitograf. pentru a explica în acest fel apariţia omului.

” Iata dar pe Afrodita. amestecându-se în lupte. În cartea a VII-a a Odiseei. Dar este mai bine cum a procedat Alexandru Mitru. prin care iau fiinţă toate vieţuitoarele de pe pământ. G. Lucrul este cu atât mai important cu cât. pe care-l socotim cel mai caracteristic. se ajunge la inadvertenţe. Nu toate mitologiile procedează aşa.Vers – 419 şi urm ( trad.Murnu ) De rerum natura ( Despre natura lucrurilor ) . „fiică a lui Zeus”. Afrodita este rănită de muritorul Diomede şi nevoită să se urce în Olimp. deoarece. sau zeiţa. Pentru a ilustra chipul cum a înţeles să rezolve această problemă autorul „Legendelor Olimpului”. Autorul „Legendelor Olimpului” a împletit evenimentele mitologice din Olimp cu cele petrecute pe pământ. Poetul povesteşte cum Hefaistos a pedepsit-o pe zeiţă. Pentru poetul roman Lucreţiu. „cu tronul zugrăvit în multe culori”. sau eroul respectiv. făcând o plasă de aur invizibilă. îi zise. Aici Zeus o cheamă la sine: „Fata mea. în lumina pe care o crede cea mai potrivită. Armele şi bătălia sunt date lui Ares şi Palas. Ajungând pe pământ. zeiţa Afrodita ne apare însă într-o postură şi mai puţin potrivită cu măreţia unei zeiţe. Deci. Grija ta fie mereu legăturile dragi ale nunţii. fără să-şi dea seama că nu este în stare să le poarte. războiul nu te priveşte pe tine. în hazul tuturor zeilor. vom da un singur exemplu. „dătătoare de viaţă” . după cum am mai spus. Totul se petrece ca în familia unui basileu din Tirint sau Micena. Oricât de importantă ar fi problema cronologiei miturilor. zeiţa frumuseţii. în care a prins-o alături de Ares.9 duse de oameni pentru eliberarea de tot soiul de suferinţe materiale şi morale. pentru mitograful modern se pune foarte stringent problema alegerii variantelor care să înfăţişeze zeul. I şi urm . Altă coardă vibrează într-o odă adresată zeiţei de poeta Safo şi în altă lumină ne apare Afrodita. diferitele variante ale aceluiaşi mit prezintă personajul mitologic despre care este vorba în lumini diferite. Afrodita este numită „nemuritoare”. în alt fel. esenţialul îl constituie conţinutul lor. ba chiar rănită de un muritor. Zeiţa este dusă pe pământ într-o teleagă trasă de vrăbiuţe. care sălăşluieşte în „palatul de aur al tatălui său”. În Iliada. Afrodita-Venus este: „Născătoare a Eneizilor”. Într-adevăr. mângâind-o. Afrodita zâmbea prietenos poetei şi o încuraja. şi anume acela al zeiţei Afrodita. Cântul V.

o măreţie pe care nici pe departe nu o avea la Homer. Virgiliu. harnic. pag 243 Legendele şi miturile Greciei antice . zeii s-au ridicat cu toţii năuci de-atâta frumuseţe şi graţie şi gingăşie. La Virgiliu. Apoi. pentru ca să ajungă apoi la Pigmalion. pag 52 . din multele care se pot da. Ea sădeşte dragostea în inimile tuturor. N. Hefaistos. Alexandru Mitru vorbeşte mai întâi despre naşterea zeiţei Afrodita din spuma mării. de originalitatea sa. la Afrodita prezentată de autorul „Legendelor Olimpului”. dar începuse s-o capete la Safo. Înainte de a cerceta cum a procedat autorul „Legendelor Olimpului”. de felul în care este înfăţişată Afrodita-Venus la Homer. Popa-Lisseanu şi N. În esenţă. modest. rodită de picătura de sânge căzută din rana lui Uranus. A. peste vietăţile mării şi peste vieţuitoarele văzduhului” . ne putem da mai lămurit seama de lumina în care a prezentat-o. Dragostea îmblânzeşte firea şi duce focul vieţii într-una mai departe. A. trece imediat la descrierea chipului şi a gătelii zeiţei şi la primirea ei în Olimp: „Când au văzut-o pe Afrodita intrând cu pasul legănat în fastuosul lor Olimp.” Mitologie greco-romană . autorul reaminteşte cele spuse mai sus şi continuă: „Viaţa împodobită de farmecul iubirii este mai fericită. sub pana poetului Lucreţiu. Kun începe prezentarea zeiţei prin următoarele fraze: „Răsfăţată şi zburdalnică. şi ale zeilor. Îndurerată de suferinţele lui Enea. Afrodita-Venus a căpătat.10 Aşadar. şi ale muritorilor. Lucreţiu. însoţitoarele. dar Moira hotărâse altfel.” Într-un capitol special consacrat zeiţei Afrodita. S-a însoţit cu zeul faur. şi anume G. a iubirii şi prosperităţii. Trecând. Iată câteva exemple. naşterea ei din spuma mării. Safo. ea se duce la Jupiter şi. Autorul continuă să arate puterea pe care o are zeiţa asupra fiarelor. Kun. se trece la descrierea puterii ei.. cu ochii în lacrimi. însă schilod. în sfârşit. ale căror lucrări le avem la îndemână. veşmintele. după ce se arată în câteva rânduri legenda naşterii zeiţei din spuma mării. La Popa-Lisseanu. logic. cel priceput.. Prin această putere ea domneşte asupra lumii întregi” . autorul o consideră „zeiţă a frumuseţii. am vrea să vedem cum au procedat doi autori moderni. I . Cea mai frumoasă-ntre zeiţe a avut parte de bărbatul cel mai urât din tot Olimpul. îl roagă să înceteze prigoana împotriva fiului său. Mulţi dintre olimpienii falnici au şi cerut-o de soţie. Afrodita n-ar trebui să se amestece în bătăliile sângeroase. Împărăţia ei se întinde peste ceriu şi peste pământ. Afrodita-Venus este preocupată de măreţia Romei.

iar Lisseanu reproduce. În acest fel. a început prezentarea zeiţei Afrodita sub influenţa imaginei lucreţiene. Alexandru Mitru. în care a apărut. felul cum a încercat să armonizeze Alexandru Mitru diferitele versiuni contradictorii cu privire la aceeaşi zeitate. Astfel. textul citat din Odiseea. de a lega mitologia zeilor olimpici de condiţiile materiale. economice şi sociale. reproducând şi el legenda burlescă din Odiseea. Autorul a depus un efort stăruitor de a motiva logic şi psihologic trecerea de la un mit la altul şi diferitele acţiuni în cadrul aceluiaşi mit. cu uşoare modificări. 5. Motivarea raţională a alegerii şi ordinei cronologice a miturilor. spre deosebire de cei doi autori. Eros şi Psiheea etc. apoi autorul povesteşte scena prinderii zeiţei Afrodita în plasa nevăzută de către soţul ei Hefaistos. la tot pasul. 2. ia o atitudine hotărâtă de condamnare a urâtului fapt. Filemon şi Baucis. A căutat totodată să armonizeze versiunile contradictorii într-o sinteză în care predomină punctul de vedere moral. care face ca naraţia să fie înlocuită. Exemplul cu Afrodita este cât se poate de concludent. Evident că această „moralizare” nu putea fi făcută decât atât cât îngăduia mitul. Marsias. la capitolul „Afrodita” şi am discutat comparativ textele antice cu pasaje din mitografi moderni. legendele şi versurile cele mai cunoscute şi interesante. dintre care Kun nu menţionează întâmplarea Afrodita-Ares. se caută şi se obţine un fir de legătură între diferitele mituri şi o reală motivare psihologică în povestire. autorul „Legendelor Olimpului” a rezolvat problema în chipul cel mai potrivit. subliniind în cuprinsul legendelor ecoul luptei permanente a oamenilor împotriva forţelor capricioase şi asupritoare. . Având în vedere că această „mitologie” se adresează în primul rând tineretului.11 Urmează un fragment din imnul poetului Lucreţiu. de dialog. În felul acesta. Alexandru Mitru a urmărit să dea diverselor mituri o interpretare materialistă. Cea mai de seamă caracteristică este însă dramatizarea continuă a miturilor. precum şi diferitele explicaţii date în note. Autorul a ales miturile. Am dat fragmente din textele pe care le-a avut autorul „Legendelor Olimpului” la îndemână. 4. Dar. autorul „Legendelor Olimpului”. spre a ilustra. printr-un exemplu cât mai concludent. 3. Putem dar distinge în prima parte a „Legendelor Olimpului” următoarele trăsături principale: 1. pe care zeii le reprezentau în imaginaţia elinilor. Pigmalion. unic la noi. constituie un efort. naturale şi sociale. În acest fel. autorul român încearcă să împace măreţia Afroditei-Venus lucreţiene cu versiunea burlescă din Odiseea. întocmai ca Popa-Lisseanu şi Kun. osândind netrebnicia înşelătorului Ares. n-a omis pe Prometeu. pe care mitul prometeic o ilustrează în chipul cel mai luminos.

iar imaginaţia n-a făcut altceva decât să le mărească. este necesar să începem prin a cerceta înţelesurile pe care le-a căpătat cuvântul „erou”. În legendele despre eroi asistăm la o încordare a tuturor puterilor fizice şi morale ale pământenilor. Zeus trona maiestuos şi capricios în Olimp. despre care se ştia că au luptat şi au triumfat asupra celor mai grele adversităţi. a fost socotit vrednic de Olimp. de la oameni. . este reflectarea unei realităţi. Menelau. în cele din urmă unor fiinţe cu chip şi însuşiri omeneşti. Spre a ne da însă mai bine seama de felul în care s-au plăsmuit legendele. înfruntând mânia Herei. în crearea legendelor eroilor. multe elemente legendare în cele ce se povesteau.12 * În continuare Alexandru Mitru expune mituri şi legende pe care imaginaţia greacă le-a ţesut în jurul unor oameni numiţi. pe când. De pildă Zeus are mult din caracterele unui basileu. dar pe pământ eroul Heracle. Legenda spune că Tezeu a fost înflăcărat de isprăvile lui Heracle. Acest fapt a contribuit la o ancorare mai largă a imaginaţiei în realitate şi deci la o reflectare mai profundă a vieţii sociale. dragostea de oameni şi spiritul de sacrificiu pentru binele obştei sunt trăsături care se întâlnesc la toţi eroii. personalitatea. despre Tezeu. ucigând monştri şi biruind oameni nelegiuiţi. În imaginaţia grecilor. Ulise au fost însă oameni care au luptat sub zidurile Troiei. Înainte de a-şi închipui zeii cu chip de oameni. Trebuie să facem de la început o distincţie esenţială între zei şi eroi. grecii au atribuit puteri zeieşti unor obiecte neînsufleţite. „eroi”. în greceşte. Ahile. desigur. Zeii erau nişte fiinţe pur imaginare. Dar este uşor de închipuit ce profundă influenţă asupra imaginaţiei şi dorului de fapte mari ale generaţiilor de tineri greci exercitau aceste modele de curaj şi dragoste de om pe care le prezentau legendele eroilor. economice şi politice din epoca în care au fost plăsmuite miturile. Curajul. Agamemnon. care infestau drumurile Aticei în vremurile îndepărtate. Pe când mulţi dintre eroi au trăit în realitate. care a dus viaţa greacă. Evoluţia înţelesurilor cuvântului ne arată limpede şi concis noţiunile fundamentale pe care le legau anticii de acest cuvânt şi ne conduce — călăuză sigură — pe drumul rezolvării diferitelor întrebări pe care le ridică problema constituirii legendelor eroilor. imaginaţia a pornit de la realitate. adesea peste fire. dârzenia. spre a birui forţele vrăjmaşe şi a ridica viaţa şi demnitatea omului deasupra tiraniei şi mizeriei. apoi unor animale. Dar lupta lui împotriva tâlharilor. în Atica. cu un pas mai departe spre civilizare şi umanizare. Zeus n-a existat. Există. chiar dacă în plăsmuirea chipului şi vieţii lor se pornise de la realităţi omeneşti concrete. de pildă.

linia evolutivă a semanticei cuvântului „erou” a fost: 1. Dar dacă sentimentul de admiraţie a fost constant. 3. şi adesea admiraţiei geneţilor. Astfel. cuvântul are următoarele înţelesuri: 1. lista sensurilor de mai sus ne arată limpede că la început cuvântul a arătat un om care se distinge prin ceva faţă de ceilalţi oameni şi. talent. în comuna primitivă se impuneau atenţiei. om care se distinge prin naştere. În Iliada. după război. după instaurarea sinoikismosului. la sfârşit. 5. este pus în rândul zeilor. prin curaj sau prin talent (Odiseea. care reflectă stadiul destrămării comunei primitive şi al înmuguririi sclavagismului. cântăreţul Demodocos . iar la Troia. semizeu. la Troia. unde se luptau crâncen. decât acela pe care ni-l dă semantica cuvântului „erou”. Într-adevăr. la curtea paşnică a lui Alcinou. comandant militar (Ildada. „eroi eponimi” erau socotiţi bărbaţii care dăduseră numele celor zece triburi ale Atenei. Pindar (Nemeice. după moarte. XIX 34. În evoluţia sensurilor cuvântului se vădesc limpede momente din istoria societăţii sclavagiste greceşti. 3. Începând cu Hesiod.13 La Homer. combatant (în general). după moarte. 2. nobil. nu numai şefii de genosuri. Poetul Pindar şi filozoful Platon îi aşezaseră pe „eroi” între zei şi oameni. Dacă în Odiseea prin „eroi” se înţeleg toţi combatanţii. la rangul de semizeu Nici nu se poate un mai mare ajutor. 2. şef. XX 110). admiraţie care a dus la divinizarea anumitor eroi. 3. Se vede că la baza diferitelor înţelesuri ale cuvântului „erou” a stat întotdeauna un sentiment de adâncă admiraţie pentru oamenii care se distingeau prin anumite calităţi. luptător (în general) (Odiseea. comandanţii şi vitejii. de fratrii şi de triburi. Dar tot în Odiseea. „eroi” erau şefii de genosuri. La Atena. vorbind despre Heracle. În secolul al V-lea. a însemnat un om care. şi între zei şi oameni. în amintirea cruntelor suferinţe pe care le înduraseră în timpul sângeroaselor bătălii. un om care cânta minunat era tot un „erou”. nobil. calităţile admirate s-au schimbat o dată cu transformările economice. Herodot (V 105) si Tucidide (V 11) prin „erou” înţeleg orice om ridicat la rangul de semizeu. La Atena. stapân. sociale şi politice ale societăţii. I 101). datorită faptelor sale. om distins prin naştere. vitejie: 4. stăpân. ei erau comandanţi militari. comandant militar. Platon aşază (Legile 738 d) pe „erou” după zeu. care reflectă vremuri de pace. Iar la Roma „eroi” ajunseseră să fie numiţi împăraţii romani divinizaţi. în discutarea problemei eroilor antici. şefii de genosuri. VIII 423). toţi luptătorii aveau o figură potenţată. muritor ridicat. XVIII 423. 38) îi dă apelativele de „erou zeu”. după uriaşele încleştări de la Troia. cei mai de seamă oameni erau aceia care întemeiaseră cele zece triburi. este pentru că. Aşadar. erau socotiţi toţi drept nişte „eroi”. pe scurt. în secolul al V-lea. cuvântul „erou” capătă înţelesul de semizeu. şef.

Luptătorii de la Troia văzuseră pe şefii lor. Aşadar.n. pe care să-i fi numit „eroi”. au fost introduse ulterior în textul Iliadei sau Odiseei pentru gloria cetăţilor respective. un mare număr de eroi au fost aduşi. legende create în Grecia. se poate spune că legendele eroilor pot fi împărţite în trei mari categorii: legende plămădite pe pământul Greciei.n. două secole mai târziu. care fuseseră plămădite în epoca miceniană. Nu toţi eroii au luptat la Troia. legende create în Asia Mică. pe marii comandanţi. pe Ahile. în legătură cu anumite cetăţi.e. Dar. şi. ei contribuiseră la înflorirea civilizaţiei miceniene. se întâmpla acelaşi fenomen care se petrecea şi cu zeii. în legătură cu războiul Troiei. în jurul diferiţilor „eroi”. Menelau. Apoi fiecare cetate din Grecia voia să-şi aibă „eroul” sau şi.. Felurite legende se ţeseau în jurul acestor mari figuri. după încleştările de la Troia. care. continuau să pâlpâie cu o lumină modestă în Grecia. Este de neconceput ca timp de cel puţin opt sute de ani. în Grecia. şi anume că acelaşi erou era încărcat cu însuşiri contradictorii şi despre el se spuneau lucruri contradictorii. nimbaţi de legendă. întemeietorii de triburi. la Atena. înainte de războiul Troiei. uriaşe pentru vremea aceea. aşa cum s-a intâmplat cu Heracle. în bătălie. purtătorii civilizaţiei miceniene să nu fi cunoscut şi admirat oameni cu însuşiri excepţionale. în mai multe cetăţi înfloreau legende prin care un erou le aducea faimă şi glorie. după instituirea imperiului.e. De aci înainte pornesc o mişcare de expansiune în răsărit. Nestor. Celelalte legende. la Roma. timp de trei secole. care era revendicat de Teba şi de Argos. Dar. iar alte cetăţi şi-au revendicat anumiţi eroi. pentru a pune o oarecare ordine în acest hăţiş de fapte.14 sau crainicul Mulios. Dar. după terminarea războiului. în jurul unor eroi veniţi din Grecia. Aşadar. dar numai anumiţi „eroi” au luat parte la luptele de sub zidurile Troiei. împăraţii. a dus la războiul Troiei. şi deci numai anumite legende au fost consemnate de eposul homeric. înainte de a lupta sub zidurile Troiei. câţi au trecut de la venirea aheilor pe pământul Greciei şi până la războiul Troiei. Astfel. unii eroi sau unele fapte. grecii dezvoltaseră strălucita civilizaţie miceniană. Ulise. înţelesurile cuvântului „erou” izvorăsc din Iliada şi Odiseea. învingătorii la jocurile interhelenice. Aşa cum s-a văzut mai sus. luptători pentru binele comunităţii. în patria mamă. „eroii” au existat întotdeauna la greci. Cum legendele în jurul unui erou se închegau adesea în cetăţi diferite şi în timpuri diferite. legendele în jurul diferitelor figuri au înmugurit cu mult înainte de războiul Troiei. faptele lor creşteau parcă şi mai mult în imaginaţia generaţiilor. după şi sub influenţa legendelor . dar toţi eroii erau înnobilaţi cu acele calităţi pe care autorii legendelor le socoteau cele mai de frunte. poeme în care se cântă faptele săvârşite de luptătorii care au luat parte la războiul Troiei. până la 1400 î. Acest fapt a constituit un reviriment pentru legendele care dăinuiau în diferite cetăţi. Ei luaseră contact cu civilizaţia din Creta pe la 1700 î.

Aventuroasa călătorie a lui Enea.15 războiului Troiei. de vreme ce sunt dovezi destul de convingătoare că legenda lui a înflorit în epoca miceniană. Belerofon. În orice caz. Expediţia argonauţilor. autorul a procedat. În lucrarea sa. printr-un amănunt. şi uneori chiar locul în care au luat naştere unele legende. Alexandru Mitru a trebuit deci să rezolve două probleme fundamentale. Războiul Troiei a fost evenimentul care a contribuit. la rândul său. Din acest punct de vedere. în discuţia cu privire la fiecare erou. autorul a respectat următoarea ordine: Perseu. Dedal şi Icar. într-o foarte mare măsură. Păţaniile lui Ulise. Astfel. Este bine plasată şi expediţia argonauţilor anterior războiului troian care. Date fiind faptele menţionate mai sus. că fondarea Tebei şi expediţia argonauţilor sunt aşezate prea departe de Tezeu. Tezeu îşi găseşte şi el locul după Heracle. Orfeu şi Euridice. Pe baza lor se poate stabili o cronologie relativă a diferitelor legende. întemeierea Tebei. în legătură cu contaminarea diferitelor legende. Meleagru. savanţii exprimă păreri diferite. Numai după aceea vin legendele în jurul eroilor luptători la Troia. adesea contradictorii. Întoarcerea aheilor în Elada. Astfel. de păţaniile lui Ulise şi de călătoria lui Enea S-ar părea. Războiul Troiei. este foarte greu de precizat în ce epocă au apărut legendele în jurul unui anumit erou şi care a fost fizionomia eroului respectiv de-a lungul secolelor. Tezeu. era firesc să înceapă cu Perseu. Sunt totuşi anumite legende sau cicluri de legende a căror cronologie nu mai trezeşte nici o îndoială şi asupra lor trebuie îndreptată atenţia criticului. Castor şi Polux. se pot desprinde din legende unele fapte care sunt în perfect acord cu datele istorice. poate. Se poate de asemenea socoti că sunt anterioare războiului Troiei legendele cu privire la luptele date de argivi împotriva Tebei. este cu neputinţă de dovedit cu certitudine timpul precis. De aceea. Aceasta fiind situaţia. chiar dacă au unele contingenţe cu fapte petrecute mai târziu — de pildă Heracle este pus şi în legătură cu războiul troian — legendele lor conţin vădit elemente dovedind că ele au fost . în general. Asclepio. Dar multe dintre legendele din prima categorie au fost influenţate de legendele războiului Troiei. este urmat de întoarcerea eroilor în Elada. fiind. semnalate de noi mai sus: problema cronologiei şi problema fizionomiei eroilor. De asemenea. Cronologic. La această obiecţie se poate răspunde foarte uşor că figurile eroilor citaţi anterior. cât se poate de raţional. se poate presupune că legenda argonauţilor a fost una dintre cele mai vechi legende. pus în legătură cu Heracle. Heracle. căci în ea se reflectă primele mişcări de expansiune aheiene. la alterarea conţinutului legendelor şi deci la estomparea cronologiei lor. toată lumea savanţilor care s-a ocupat de problemă este de acord că Heracle este unul dintre cei mai vechi eroi ai grecilor.

elementul realist reprezintă lupta omului înzestrat cu excepţionale calităţi fizice şi morale. Alexandru Mitru a luat legenda în faza ei ultimă şi a ales elementele esenţiale — originea divină a eroului. regina Omfala. citim următoarele replici: „— Şi eu. Ulterior. s-au adăugat luptele împotriva şefilor de triburi. deşi puternic. şi anume acelea care ilustrează ideea de bază pe care a urmărit-o autorul: lupta omului împotriva elementelor ostile — naturale şi sociale — pentru a-şi dobândi o viaţă mai bună. Acolo unde cronologia este sigură — argonauţi. Enea — autorul a respectat-o cu scrupulozitate. în cursul expunerii. în disputa dintre Desfrânare (Voluptate) şi Virtute. mânia Herei. Dar în afară de alegerea judicioasă a materialului expus. Astfel. Zeii m-au osândit. cel puţin în embrion. se cerea o explicaţie a originii puterii excepţionale a lui Heracle şi a soartei lui triste. în legenda lui Heracle. balauri. . după dorinţa Herei. De pildă. acolo unde se putea face. a glăsuit Heracle. Dar. cu mult înainte de războiul troian. Imaginaţia grecilor a născocit mitul cu Zeus şi Alcmena şi mânia Herei. Legenda lui Heracle s-a amplificat cu noi elemente şi a apărut Euristeu. Acesta a fost embrionul legendei. a fost purtat pe colina Aventin şi pus să lupte cu monstrul Cacus etc. cele douăsprezece munci. gândirea filozofică şi morală s-a dezvoltat. Roma a devenit o putere mediteraneană. pe care vrea s-o sugereze cititorilor. Troia. în bine pentru oameni. Tu-mi poţi fi de folos? — Ţi-am spus-o. din Micena. Deci la luptele pe care trebuiau să le ducă eroii împotriva fiarelor. apoi de cetăţi. Heracle a fost. dar vreau să ispăşesc îngrozitoarea-mi crimă. hidre. şerpi. semnificaţia legendelor. şi au început lupte între ele. Heracle. Urmându-mă pe mine ai să fii victorios. care se împotriveşte curajos fiarelor şi monştrilor: lei. sunt urgisit de Hera să fiu sclav unui rege nevolnic.. apoteoza — şi le-a expus cu talentul său preabinecunoscut. pentru a se găsi şi izvorul celor douăsprezece munci. iar după moartea ta numele lui Heracle va fi slăvit pe veci. dus şi pe acolo şi pus să lupte cu regele Laomedon. este de observat că au fost alese cele mai importante. Astfel de lupte au trebuit să fie numeroase în epoca comunei primitive. iar legenda lui Heracle a fost îmbogăţită prin întâlnirea cu Virtutea şi Voluptatea. luptând neînfricat şi preschimbând tot răul urzit acolo-n slăvi. pe de altă parte. adică substanţa legendelor înseşi. Având în vedere că autorul n-are intenţia să facă un tratat de mitologie ştiinţifică. şi fratriile în triburi. În ceea ce priveşte faptele menţionate.. A venit apoi războiul troian. devenit şi el Hercule. făcută fără voie. genosurile s-au asociat în fratrii. ţi-o repet. Eu nu mă tem de soartă şi nu m-aş fi supus. Dar mai târziu. autorul a subliniat.16 plămădite. precum şi rezultatul acestei lupte: înălţarea demnităţii omului şi sporirea încrederii în sine şi în puterile sale. Apoi. Deianeira. Ulise. găsim că procedeul este cât se poate de înţelept. a glăsuit Virtutea.

Arma a fulgerat pe lângă el cu zgomot. care. Acolo însuşi Zeus l-a întâmpinat la porţi.17 — Mai bine dăruieşte-ţi viaţa numai plăcerii. pe care le-ndurase în viaţa sa Heracle.. Heracle. ca să arate ce puternic animal doborâse el.Barbu . drumeţule! i-a strigat Perifete. Autorul a mai găsit. Plutarh. ne dăm şi mai bine seama de specificul fiecăruia dintre cele două expuneri. s-a-nduplecat şi Hera.” Viaţa lui Tezeu a fost scrisă şi de Plutarh. — Ia stai. pe nume Perifete. Editura ştiinţifică . Biograful antic avea în faţă o sumedenie de versiuni.. El oprea toţi drumeţii. în apoteoza lui Heracle. Tezeu a fost silit să lupte c-un fiu al lui Hefaistos. aşa cum Heracles s-a folosit de pielea leului. se folosea de o măciucă. Am să mă lupt cu Hera. dar Theseus. Plăcându-i măciuca. Periphetes pusese mâna pe Theseus şi încerca să-l oprească a merge mai departe. pe care le arată. Din volumul Plutarh . a luat-o şi a făcut-o armă. pe drumul gloriei. admirabile cuvinte spre a arăta strălucita înfăptuire a prezicerilor Virtuţii.I. a frânt câţiva copaci şi s-a înfipt în pământ. Vei fi mai mulţumit. şi dup-atâta truda şi-atâtea suferinţe. adesea contradictorii. Nike conducea carul. zeiţa biruinţei. Bucureşti . zdrobindu-i cu o ghioagă teribilă. spune: „Şi mai întâi Theseus a ucis în Epidauria pe Periphetes. L-au purtat spre Olimp. la câţiva stânjeni. Astfel citim: „Un car făcut din aur s-a coborât din cer şi-n el se aflau Hermes. drept armă de atac. tatăl său. relatând uciderea lui Perifete de către Tezeu. a spus din nou Virtutea. Iar Hermes şi Atena l-au ridicat îndată pe erou între ei. de altfel. 1960 . Ce te grăbeşti atâta? Viaţa tot ţi-e sfârşită — eşti doar în mâna mea. luându-se la luptă cu el. S-a-ntors spre Desfrânare şi i-a rostit cu silă: — Josnică Desfrânare. dar cu ea el va fi neînvins”(Theseus. traducere . Aleg drumul Virtuţii… În acest scurt schimb de replici este exprimată ideea călăuzitoare pe care caută s-o ilustreze Alexandru Mitru nu numai în viaţa lui Heracle. făcută-n fierăria Olimpului de zeul cel mai meşter. c-abia plecat. notiţe istorice şi note de N. iar Theseus arăta că măciuca fusese învinsă de el. — Eu te aştept. Dar Tezeu s-a ferit. l-a ucis. despre Tezeu. nu mă poţi amăgi!. Şi şi-a ridicat ghioaga să arunce cu ea. cap. l-a-mbiat Desfrânarea. Comparând ici şi colo cele expuse de Alexandru Mitru despre Tezeu cu cele relatate de Plutarh. Atena şi Nike. am să fiu fericit. adânc. Vieţi Paralele . VlII) Iată şi expunerea autorului român: „Aşa s-a întâmplat. de-aramă. Studiu introductiv . şi când o voi înfrânge. de aceea era numit „măciucaşul”. de care s-a folosit toată viaţa. La vorbele acestea Heracle a pus mâna pe greaua lui măciucă. ci şi în vieţile celorlalţi eroi.

de a releva încă o dată. În călătoria legendară a lui Enea. prin Afrodita. fără sens. Şi. a lui Tezeu. atunci dramatizarea originală a fabulaţiei dă adesea o zguduitoare forţă ideii morale. având în vedere cititorii cărora se adresează. care se bat cap in cap. uimit că un flăcău ca el cutează să-l înfrunte. În acest fel. până ce l-a răpus”. Dimpotrivă. Chiar sfârşitul tragic al unui erou — de pildă Heracle — este nimbat de aureola biruinţei. de felul următor: „Dar se spune că Theseus n-a luat localitatea Eleusis când s-a dus prima oară la Atena. alături de hâda figură şi îndeletnicire a lui Perifete. chiar împotriva hotărârii zeilor. constatăm că Plutarh expune pe scurt uciderea lui Perifete. amintind şi de întemeierea Romei. Înserarea legendei lui Enea este cât se poate de binevenită din mai multe puncte de vedere. Dar mai există şi punctul de vedere istoric al însemnătăţii pe care o acordau romanii legăturilor înrudirii lor cu zeii. Citind cele două pasaje. a întemeiat ginta Iuliilor. dacă ţinem seama că ideea de bază. cu sete. X). de la Troia până în Italia. ar fi de-a dreptul descurajator. subliniază acţiunea eroică. Şi. în acest fel. este captivat mai mult de interpretarea decât de expunerea faptelor cu amănunte dramatice. dar stăruie mai mult asupra amănuntului că Tezeu i-a luat măciuca. orice contradicţie cu privire la legende. din care au făcut parte Cezar şi August. cap. căruia se adresează cartea. iraţional. Însă Tezeu. mai luminos decât expunerea abstractă. îl dramatizează.. creând amănunte esenţiale pentru mişcarea dramatică. ideea morală pe care vrea s-o exprime. Alexandru Mitru reliefează faptul. a dat un răget groaznic. ci mai în urmă …Astfel de ştiri. iar ideea morală vine şi transfigurează dramatismul care. în lumină. În al doilea rând. în expunere. una dintre cele mai interesante figuri de erou antic. Perifete. căutând să-şi afle ghioaga de unde o zvârlise. aşa cum este expus la autorul român. Faptul. mama lui Enea. se reflectă drumul pe care l-au parcurs influenţele de civilizaţie şi cultură exercitate de greci asupra . al cărui fiu. binefăcătoare pentru oameni. l-a tot împuns cu lancea. şi asupra comparaţiei cu pielea de leu a lui Heracle. triumful eforturilor biruitoare. ca întotdeauna. I-a sărit de grumaz. Plutarh. moralist-istoric. autorul a eliminat.18 Până ce Perifete s-o poată ridica. este aceea a biruinţei omului când este perseverent. Iulus sau Ascaniu. pesimist. pe care nu i le punea la îndemână legenda.. Tezeu n-a pierdut vremea. ajută la concentrarea atenţiei asupra dramatismului şi semnificaţiei morale a activităţii diferiţilor eroi. pe care a urmărit s-o pună în lumină neîncetat autorul. Un punct de vedere este acela al evitării de a rămâne necunoscută publicului cititor. şi în acest caz pregnanţa dramatică a unui fapt ilustrează. Autorul a avut buna inspiraţie de a insera în volum şi legenda lui Enea şi. se spun în această privinţă” (Plutarh. Theseus. S-a trântit la pământ.

nu transformă totuşi textul într-o înşiruire de versuri. de la Perseu la Enea. „înspumate” n-au nimic extraordinar. şi totuşi. Cuvintele „năvală”. cătau spre ele şi tăceau”. sub o formă mai vagă. Autorul a ales cele mai interesante figuri de eroi. dar nefăcându-se abuz nici de neologisme. 2. plin de durere. ceea ce conferă expunerii relief.19 romanilor. Ideile sunt exprimate în proză ritmată. rând pe rând. evitându-se arhaismele. pe lângă încântarea. Cuvintele sunt parcă luate din lumea basmului: expresive. iar realităţii haina fermecătoare a basmului. forţă. Rezumând cele arătate cu privire la cea de-a doua parte a lucrării. ritmul este întrebuinţat de autor numai acolo unde se cer accentuate dramatic anumite situaţii. Fraza este adesea mijlocie. Procedând în acest fel. bine alese. romanii şi-au putut realiza creaţiile materiale şi culturale. cultura greacă i-a cucerit pe romani. Romanii au cucerit Grecia. şi predomină. dialogul. pregnante. autorul expune legendele. s-ar putea spune. pe care o simte cititorul. dramatism. dar mai ales în note. din îmbinarea lor. mai departe. spre a le expune viaţa legendară. atenţia este dusă şi spre realităţile istorice. în realitate. îndeosebi. patos. venise la Atena fiul regelui Minos de la Creta — ca să ia parte la concursuri”. Stilul este şi în această parte a cărţii cât se pare de bine potrivit cu conţinutul. care. care poartă caracteristicile geniului lor propriu. Iată un exemplu edificator: „Da-ndată a început năvala de ape reci şi înspumate peste corăbiile troiene şi vuietul s-a înteţit”. mai demult. . cu privire la cincisprezece eroi. să dea şi unele amănunte asupra realităţilor sociale şi politice care au condiţionat înflorirea acestor legende. „reci”. evocaţi în note şi. ci influenţa ei a fost profundă şi la Roma. putem afirma că: 1. în acelaşi timp. şi. basileii ahei. De pilda: „Femeile plângeau în hohot lângă palatul lui Egeu. El a avut prilejul să ilustreze din belşug ideea centrală arătată mai sus şi. autorul a izbutit să exprime plastic şi poetic ideea. Autorul a procedat deci foarte potrivit când a vorbit şi despre Enea. în acest fel. dând astfel mitului şi legendei suportul realităţii. sub influenţa acestei culturi. aşa cum se spunea chiar în antichitate. Cronologia este în conformitate cu ipotezele cele mai plauzibile. Civilizaţia miceniană. propoziţia şi fraza de două propoziţii şi. dar. Dar. „ape”. plină de înţeles moral. în expunerea legendelor. şefii triburilor antice sunt. mitologia greacă n-a exercitat influenţe numai asupra culturii şi literaturii greceşti. Nu trebuie uitat însă că ceea ce dă un deosebit farmec expunerii este proza ritmată. căci. Iară bărbaţii. cu mâhnire. autorul continuă: „Şi regele. „a începe”. i-a povestit că. deşi se întâlneşte destul de des. Aşadar.

Notele vin sa lămurească. 7.20 3. fiindcă „Legendele Olimpului” nu constituie. lărgirea şi îmbogăţirea originală a fabulaţiei. Aşa cum în „Legendele zeilor” s-a dat o deosebită atenţie figurii lui Prometeu. se formulează năzuinţe spre mai bine şi spre mai frumos. pornind de la realităţi certe. BARBU . Ca şi „Legendele zeilor”. se vede limpede că autorul „Legendelor Olimpului” n-a precupeţit nici un efort spre a da o dezlegare cât mai judicioasă problemelor pe care le ridica alcătuirea acestei mitologii. dacă nu cea mai izbutită. * Din cele expuse. Ideea călăuzitoare în expunere a fost aceea care a stat la baza plăsmuirii acestor legende. ritmul conferă o voiciune şi pregnanţă poetică de primul ordin. Dramatizarea acţiunii.vocabularul. sprintenă prin muzicalitatea ritmului frazei. multe din ciudăţeniile miturilor. create de antici. „Legendele eroilor" contribuie la îmbogăţirea cunoştinţelor şi la educaţia tinerei generaţii. 6. în care. oamenii pot triumfa asupra tuturor obstacolelor şi chiar asupra voinţei zeilor. plastică prin pregnanţa şi culoarea termenilor şi epitetelor. Zicem „mitologie”. prin explicaţii ştiinţifice. dar o mitologie scrisă într-o formă literară vie. 5. altceva decât o mitologie. în fond. luptând cu dârzenie şi curaj neistovit. tot aşa în „Legendele eroilor” s-a aruncat o lumină deosebită asupra lui Heracle. în felul acesta naraţia este însoţită de explicaţia raţională a plăsmuirilor fanteziei. Este unul din meritele de seamă ale acestei lucrări. cartea de faţă este una dintre cele mai izbutite scrise la noi în acest gen. dialogul. punându-i în faţă modele de luptă dârză. NICOLAE I. Prin toate aceste calităţi. 4. şi anume că. Prof.

bătrâne. Pare-o corabie pe care O ţine ancora la ţărm. Cântându-şi lin „Teogonia” . în care este povestită imaginara naştere a zeilor .. Şi trîmbiţele vor suna. Da-n noaptea asta Voi da semnalul de plecare. „Binevenit să fii. În călimara de argint. În fruntea lor e Hesiode. Pana-mi. plină de vise Şi de legende. Îţi mulţumim că ne-nsoţeşti!” Ci iată. Priviţi! Pe punte s-a urcat Homer cel orb şi înţelept. Mai stă încă la ţărm. mai cătaţi! Pe punte Au poposit şi alţi poeţi.. Teocrit Şi Apolonius din Rodos. Şi poeţi. Prinţ al aezilor elini! Slăvită-ţi fie lira sfântă Şi glasul tău tremurător Care-a rostit atîtea versuri. Mai sunt şi Pindar. Teogonia – renumit poem . Corabia. din aripă de vultur.21 SPRE ŢĂRMURILE ELADEI A murgul s-a lăsat pe nesimţite. O să pornească iar Pe marea Învolburată A fanteziei. Cel tînăr şi cu păr bălai. Abia de se mai cern pe masă Stropi roşiatici de lumină.

. În noaptea asta vom pleca Şi o să colindăm. Urcaţi-vă deci toţi pe punte.. Vântul va bate-ncetinel Şi marea ne va legăna . . Poeţii vor suna din lire. să pornim!. Iar noi tăcuţi vom asculta Fermecătoarele legende. cel cu grai duios.22 Eschil. Vom fi-n tovărăşie bună. Urcaţi-vă … Şi . Euripide Şi Pausanias şi Virgiliu Şi exilatul de la Tomis : Ovidiu... Ţărm după ţărm. Prin care cei de-odinioară Atâtea taine-şi tâlcuiau... Pe valurile-i înspumate. dragi prieteni. toată Elada. Sofocle.

Iară pământul rupt din haos era însăşi zeiţa Gheea. întreg pământul. noaptea şi vânturile. La vremea sorocită. fără hotare. zeul îi aşternea pe frunte cununi de aur şi lumină.. cât o să fie lumea lume. Ca să-i arate dragostea. cu râuri limpezi şi izvoare – soarele. în legendă. S . precum cântau poeţii. şi el era cel mai şiret. Însă. Ce mult îşi iubea Gheea soţul!.. fără formă. Primul născut a fost Oceanul1 (sau Ocheanos). pe care i-a numit titani. O dezmierda cu ploi şi vânturi. Lumea întreagă era-n haos. Şi el Uranus. suflând repezi.23 ZEIŢA GHEEA e povesteşte. şi noaptea o învăluia într-o hlamidă albăstruie. Uranus. acela care înconjura. Iar ea se-mpodobea pentru Uranus şi îşi punea veşminte scumpe. cerul înalt şi plin de stele. Nu mai puţin o îndrăgise Uranus pe soţia lui. din haos s-a desprins pământul.n-au fost întotdeauna astfel. haos învârtejit şi negru. şi nu se sătura să-i spună că ea va fi mereu a lui. luna. că lumea noastră cea de astăzi : pământul – plin de flori şi fructe. era cerul. Îşi presăra în păr miresme din cele mai alese flori. Pămîntul nostru larg şi darnic. strălucitori şi azurii. Gheea i-a dăruit soţului său şase feciori şi şase fete. plină de aştri lucitori. c-un brâu de ape scânteietor. cel mai dibaci dintre titani. ai lacurilor de cleştar. Şi îl privea cu ochii limpezi. atâta timp cât era ziuă. Dragostea a unit pe Gheea cu cel dintâi bărbat. ziua. pe care le ţesea anume din frunze şi din ierburi verzi. Celui din urmă i-au zis Cronos.

Şi tot atâta timp trecea. Doar el. numiţi aşa fiindcă aveau pe trupurile lor uriaşe câte-o sută de braţe lungi şi monstruoase. Cum ? Ea-i năştea atâţia prunci şi n-avea parte de nici unul ? Zăceau pe veci închişi în Tartar şi n-avea dreptul să-i mai vadă ? Nu. cu umilinţă şi cu lacrimi. Acum însă i-era destul. Asta nu putea zeiţa să-ngăduie la nesfârşit. Dar cum năştea un nou copil. Uranus. îi cerea ea nemângâiată. zice legenda. în timp ce lacrimi de izvoare îi lunecau peste obraz.se frământa să afle-un mijloc potrivit ca să înlăture. Aceştia erau meşteri buni şi învăţaseră să facă. în prea întunecosul Tartar.24 S-au născut mai apoi ciclopii : trei fraţi. degrabă primejdia care-l pândea. URANUS ÎŞI ARUNCĂ ÎN TEMNIŢĂ COPIII u mai avea încredere în nimeni. Mai înainte vreme. Gheea nu îndrăznise să încalce voia soţului ei Uranus – şi îndurase făr-o vorbă poruncile şi silnicia. Se mâniase-n sinea ei. Zeul Uranus avea darul de a putea citi-n viitor. Trei ziduri o împrejmuiau. dă-le drumul! Nu N . Uranus. Era deci liniştit stăpânul şi bucuros că a scăpat de orişice ameninţare. — Îndură-te. Şi-a rugat mai întâi bărbatul. plină de spaimă. ziduri puternice de-aramă şi-un râu cumplit de foc şi smoală3 . nici măcar în soţia sa. să-i elibereze iar copiii din Tartarul întunecat. După ciclopi s-au mai ivit alţi trei feciori: hecantohirii sau centimanii. din locul de stăpân ceresc. frumoasa Gheea2 avea să nască şi alţi prunci – unii cu forme-ngrozitoare. Şi-nfricoşat . cu câte-un singur ochi aşezat în mijlocul frunţii. Din închisoarea asta mare feciorii nu puteau ieşi. îi trebuiau cam nouă zile şi nouă nopţi. Peste un timp. fii bun. şi trăsnete nimicitoare. Din pricina aceasta dragostea lui faţă de Gheea pălea mereu. Dacă ar fi căzut din cer o nicovală pe pământ. Zâmbea din nou soţiei sale şi îi spunea că-i este dragă. de-o azvârleai de pe pământ în mult prea mohorâtul Tartar. Şi-atunci a chemat într-o seară pe toţi copiii-n jurul lui şi i-a zvârlit într-un afund . orbitoare. necruţători. Acolo îşi făcuse zeul o închisoare cu porţi grele. de către unul din feciori. într-un lăcaş de sub pămînt: fulgere lucii. tunete grele. Fii bun. Gheea vedea. că zeul i-l smulgea din braţe şi-l închidea în temniţă. hidoşi. enormi. ce izbeau urechile ca un ciocan. Uranus. Şi-aşa aflase că-ntr-o zi urma să fie răsturnat. avea cheia.

pentru că-i zeu nemuritor. Cum să-şi lovească ei chiar tatăl – deşi îi pedepsise greu ? Apoi. tăişul ei scânteietor. A pătruns apoi. când Uranus se odihnea. pe furiş. ce erau tot de diamant. Însă. titanii. Ţinea la stăpânirea lui. Nu se înduioşa deloc. Din el zeiţa şi-a făcut o armă ca o seceră.. aşteptând clipa potrivită când va putea să îl lovească pe tatăl său.. Şi-a-năbuşit plânsul în piept şi şi-a plecat.. fiii. Zeul Uranus era însă crud şi neînduplecat. dar el nu putea fi zărit. în acelaşi timp. tăcută. şi Gheea n-a mai spus nimic. S-a apropiat de mama sa şi i-a răspuns. Prin farmece necunoscute. Era teribil când striga şi când se supăra Uranus.25 merită osânda asta nişte copii nevinovaţi. în depărtare. tot atunci s-a hotărât să-l pedepsească pe soţul său ne-ndurător. zeul era puternic. plin de grijă. orişice . în gându-i. când îşi vedea soţia plângând. i-a răspuns. sfătuit de Gheea. Ştia că lupta-i cu primejdii şi mai ştia prea bine Cronos că ne-izbânda T . până în Tartarul adânc.. s-a furişat pe porţi afară. până la fiii ei. Toţi au tăcut afar' de Cronos. tot pe şoptite. Fără să stea prea mult pe gânduri. deşi era nevinovat. Gheea a scos din sânul ei un diamant strălucitor. În schimb el poate fi învins cu arma asta sclipitoare. şi i-a-ntrebat cu glas şoptit : — Care din voi ar fi în stare să îl înfrunte pe Uranus ? Ştiţi că nu poate fi ucis. Dorea de mult să se răzbune. A deschis porţile uriaşe. Îţi stau chezaşă pentru dânşii că nu îţi vor răpi puterea. zeul Uranus. Din acel loc putea să vadă. Pe urmă. ascunzându-i. A stat acolo până noaptea. pentru că-l aruncase-n Tartar. Uranus era tatăl lor.. şi faţă-n faţă nu puteau să îl doboare nicidecum. se ruşinau să dea o luptă. dacă vei fi mai milostiv. şiret. şi iată cel mai bun prilej. El era foarte îndrăzneţ şi.. — Mă voi supune!. Iar pe furiş.. prin vrăji numai de ea ştiute. să pună mâna pe putere. a luat în mână secera şi. Cine se-ncumetă să fie stăpânitor în locul lui ? CRONOS PRIMEŞTE LUPTA CU URANUS oţi au tăcut înfricoşaţi de vorbele cutezătoare. Şi s-a răstit către zeiţă : — Vezi-ţi de rosturile tale. Nu e-n căderea ta să judeci faptele ce le hotărăsc. titanii. fruntea.. că este gata să se lupte şi să-l doboare pe Uranus din cerul lui nemărginit. s-a ascuns după nişte stânci. pândind cu dinţii încleştaţi. S-a strecurat prin întuneric. Şi îl ura pe tatăl său.

Zeul Uranus. Ocean se cam întunecase. cătând-o pe soţia lui. La nuntă au venit titanii şi titanidele în păr. să-i . Din ascunziş a sărit Cronos cu secera în mâna dreaptă.. — Eu v-am scăpat! le-a rostit dânsul. se coborâse pe pământ. s-au grămădit iute la porţi şi au ieşit afară toţi . s-au înţeles să-l recunoască pe Cronos drept cârmuitor. căci fraţii şi surorile ţineau cu el. cu trufie.de tată şi de zeu. Putea să cârmuiască-n voie. Dar Cronos l-a înduplecat pe fratele său mai în vârstă. Era beat de bucurie şi de triumf .. Şi-acum. noaptea. Acuma noi suntem stăpânii — Îţi mulţumim. porţile de diamant. adică noaptea întunecată. îl ajutau. Dar tu eşti fratele cel mic. Până să ia aminte zeul că e pândit de fiul său.. a hoărât să-şi ia în primul rând soţie. se hotărâse să-l răzbune pe zeul izgonit din cer. după multă vorbă. spunându-i c-o să-l facă sfetnic. Visul pe care şi-l făcuse titanul cel ambiţios. Se bucurau că sunt stăpâni. Părea că o să-nceapă zarva. Au râs şi au benchetuit. ce se ivise tot din haos. fecior nevrednic! Blestem .. căci sunt mai mare şi-nţelept.. misterioasă. trebuia.. iată. acuma. nimeni nu s-a grăbit să-mi vie cât de puţin într-ajutor. Ea îl văzuse pe Uranus lovit. Deci. Şi asta n-o putea uita prietena lui Uranus. larg. şi nu ţi-o dau. De drept.. plin de sânge. şi tu de-aceeaşi soartă pe care o am astăzi eu! Da! Te blestem. Blestemul meu se va-mplini oricât ai fi tu de şiret… Dar Cronos n-auzea nimic. Nu mai putea să dea-napoi.. Cronos atunci l-a înfruntat : — În lupta grea care s-a dat.. De mine doar ascultă toţi. în timpul cât şezuse-nchis în veşnic mohorâtul Tartar. se zvârcolea pe jos strigînd : — Cronos. ducând cu sine noaptea neagră. N-avea de cine să se teamă. să-nvingă pe cârmuitorul de pân-atunci al cerului. Să facă tot ce-i va plăcea. ceilalţi titani . cândva. şi nu se cade să ajungi cârmuitor peste ceilalţi. pornind către o insulă ca să-şi găsească adăpost. Mai mult. a spus Ocean. Rănit în pântec. cea mai frumoasă titanidă. Şi. Aşa a luat Cronos puterea5 peste pământ şi peste cer. Şi-a ales-o pe mândra Reea6. Uranus a căzut în tină. neapărat.. El biruise. Şi a făcut o nuntă mare. Ceilalţi titani şi titanide urmau să-i fie sfetnici lui. mulţumit. Uranus o rugase să îl răzbune în vreun fel. Deodată l-a zărit că vine. Uranus i-ar fi osândit la chinuri înfricoşătoare..A poruncit să se deschidă... tu vrei puterea ? Nu este drept. Şi-n sfârşit. titanul l-a lovit în pântec4 . din înalt. O nuntă cum nu se văzuse până atunci în univers.. îţi doresc să ai parte. însângerat de Cronos.26 ar fi dus la pedepsirea lui şi-a Gheei. şi-l trăia. Dar nu ştiau că-n vremea asta zeiţa Nix7 . Ocean. stăpânul aş fi eu. Şi fraţii lui.

Apate – care-avea putinţa să amăgească şi să-nşele pe zei şi oameni deopotrivă . care te veseleşti atât la nunta ta cu mândra Reea! Astfel se începea domnia zeului Cronos cel şiret. Eris – discordia cea cruntă.. Nemesis – aspra răzbunare . înstelatul. sub blestemele lui Uranus şi uneltirile zeiţei. zeule Cronos. pe Ker – adică nimicirea şi pe Tanatos – zeul morţii. benchetuind nepăsător.27 pedepsească pe titani. tirane Cronos. Odrasle ce aveau să poarte nenorocire pe pământ. — Aş vrea să văd. întunecat. strigase cu glas tare Nix. care-şi acoperea tot trupul sub un văl lung. Şi-n timp ce Cronos sta la nuntă. zeiţa Nix năştea din beznă nişte odrasle monstruoase. . Astfel ea aducea în lume pe Hipnos – somnul plin de vise şi de fantasme-ntunecate .. Noaptea vroia să-i împlinească această rugăminte a sa. să te văd. ce-ai dobândit-o mişeleşte de la Uranus. O. cum îţi va fi domnia ta.

Într-un imn atribuit bătrânului Homer. a cărei fiică era.. socoteau că din unirea pământului cu cerul – şi din urmaşii lor – s-a născut tot ce se găseşte în univers : aştrii. El este tatăl tuturor fiinţelor. Gheea. La rândul ei.închipuia. pentru că vechii greci. Selene – luna şi Eos – aurora. care înconjura Tartarul. secera cu care l-a doborât pe tatăl său. în concepţia elinilor. de cele mai multe ori. şi tot el le înghite. . în decursul veacurilor. aurora. 2. intitulat: „Mutilarea lui Uranus". 6. uneori artiştii obişnuiau să-l zugrăvească sau să-l sculpteze pe Cronos cu umerii înaripaţi (timpul care zboară). Notul – vântul de la miazăzi. au odrăslit pe Helios – soarele. Iar Eos. 3. În mână are. Râul de foc şi smoală. cea mai impresionantă pare a fi tabloul zugrăvit de pictorul Vasari. un băietan. îşi blestemă feciorul să fie şi el cândva doborât de propriul său copil. mai mulţi pictori şi sculptori. „Tempus edax Verum" – „timpul care distruge totul” – cum zice Ovidiu. Hiperion şi cu soţia sa. luceafărul de dimineaţă şi cele patru vânturi: Boreul – vântul năprasnic dinspre miazănoapte. Alt titan. dată de mama sa. Căsătoria ei cu Cronos urma să dovedească oamenilor din antichitate că timpul hotărăşte cele care se petrec pe pământ. mamă a zeilor.. Zeiţa Nix – noaptea cea veşnică – căsătorită cu Erebul. aceea care nutreşte toate fiinţele răspândite în lume. tot pământul. avînd alăturea de el globul şi un orologiu cu apă. De aceea . Gemând de durere. artistul a pictat pământul. spuneau legendele eline. o ieşit din ascunzişul său şi l-a atacat pe Uranus cu secera de diamant. De aceea avea aceleaşi însuşiri ca şi ea. căsătorită cu Astreu. în număr de trei mii. era numit de către elini : Fleghietonul. într-o expresie rămasă celebră. apele şi fiinţele vii. întunericul cel mohorât din subteranele pământului. din legendă. 7. Teea. cel aducător de ploaie. secera care înseamnă sfârşitul tuturor lucrurilor. au avut la început două odrasle : pe Eter – lumina veşnică – şi Hemera – ziua care înveseleşte sufletele oamenilor. Reea. În mijlocul tabloului. Din versurile lui s-au inspirat. Eurul – vântul prielnic din răsărit. Zeul cerului înstelat a căzut jos. Povestirea luptei pe viaţă şi pe moarte dintre Uranus şi Cronos o face poetul Hesiode.. şi ai celor trei mii de nimfe. ce populau Olimpul şi întreaga lume. Domnia lui Cronos simboliza tocmai această putere a timpului asupra întregii lumi. Cronos. ba chiar şi nesfârşitele cortegii de zeităţi. soaţă a lui Uranus înstelatul. fii binevoitoare cântecelor mele şi dăruieşte-mi o viaţă fericită!. Dintre toate aceste opere de artă. Îndură-te. străvechea mamă a tuturor. cu timpul care se scurge. te salut pe tine. cum se va vedea mai tîrziu. lumina şi vânturile. numite oceanide. 5. o clepsidră.. pentru elini. Gheea era slăvită astfel: „Eu voi cânta pământul. cum. ca şi zeiţa Gheea. Oceanul şi zeiţa titanidă Tetis erau socotiţi drept părinţii tuturor râurilor. O. elinii." Imnul slăvea în acest chip pe Gheea. 4. în poemul său „Teogonia". şi Zefirul – vântul răcoros din asfinţit.28 Note: 1. Cronos – la romani Saturn – se confundă. a născut toate stelele care lucesc pe boltă.la romani Tera.

Fiicele nopţii : răzbunarea. Uranus nu voia să spună – deşi poate ştia şi asta – care dintre feciori anume îl va lovi pe zeul Cronos. Uranus. F CRONOS SE HOTĂRĂŞTE ŞĂ-ŞI MĂNÂNCE ODRASLELE orind să scape de primejdii. Uranus. Copiii lui. Gînduri ascunse-l frământau. dar nu în temniţă. că temniţele se deschid. La fel ca tatăl său. N-a fost el însuşi zăvorât. se vor scula cu arme-n mâini şi îl vor răsturna din slavă. şi n-a ieşit atât de lesne cu ajutorul mamei sale ? Primul copil născut de Reea a fost o fată : Hestia. De câte ori venea pe lume un D . ce-a mai fost pe biata Reea!. destul de bine. O. îşi pregătise o domnie şi lungă şi îmbelşugată.29 ZEUS ăcuse nunta zeul Cronos. Cât a mai plâns! Însă zadarnic. îşi va înlătura copiii. Cronos a făurit un plan. Şi tatăl său îi prorocise că va veni o zi în care va-ndura grele încercări. discordia. nu-n Tartar. atunci când face prevestiri. născuţi de Reea. dar mulţumit tot nu era. nu se înşală niciodată. Ştia că tatăl său. Tatăl a şi cerut-o Reei şi a-nghiţit-o deîndată... sub ochii-ndureraţi ai mamei. Ştia el doar. înşelăciunea îi tot tulburau inima.

mare Gheea. adâncă. Creta. — Să nu mai plângi. precum mi-ai poruncit.. S . şi-a dat-o soţului său. Este o peşteră acolo... vom mai vedea. îi înghiţea cât ai clipi.. călăuzită chiar de Gheea. A deschis larg gura flămândă şi piatra i-a căzut pe gât. Vroia să nu-nţeleagă zeul că-i vicleşug tot ce făcea. la stână. în insula numită Creta. şi s-a înduioşat adânc. ţi-am adus ultimul vlăstar.. ca să îţi scapi din Tartar fiii. Gheea. Te voi călăuzi. Era al şaselea copil şi cel din urmă ce-l avea. pe care l-am născut azi-noapte. zeiţa Gheea. şi ce va fi. Şi el. şi trei fete : pe Hestia. Şi s-a făcut că lăcrămează. a luat pietroiul cel învelit în scutece. a socotit că-i fiul său. Şi tu ai suferit ca mine şi te-ai luptat cu soţul tău. Demetra. Cronos. Născuse până-n acea zi soţului său doi fii. A-nfăşurat frumos o piatră în scutece moi. Reea a şi născut un fiu. — Iată. A hohotit în faţa ei : — Ajută-mă.. a alergat la buna Gheea. Simţind apoi zeiţa Reea că este timpul să aducă pe lume-al şaselea copil.. o. mamă a zeilor cereşti!. Cronos. A cugetat un timp zeiţa : cum ar putea să o ajute pe greu lovita ei copilă ? A cugetat şi a găsit că e mai bine s-o ascundă pe blânda Reea undeva. Ajută-mă acum.. Vreau să-mi păstrez şi eu un fiu . Gheea a auzit pe soaţa zeului Cronos cum plângea. pe ultimul vlăstar al meu.. Sărmana mamă-nspăimântată era silită să-şi aducă ea însăşi pruncii nou-născuţi şi să-i dea hulpavului tată. Mama şi-a-ncredinţat copilul bunicii lui. Cronos striga să i-l aducă. să-l mănânce. de copil. REEA ÎŞI NAŞTE CEL DE-AL ŞASELEA COPIL e pare că-n aceeaşi noapte soaţa lui Cronos a fugit în insula cea mare. în coasta plină de verdeaţă a unui munte drept. în timpul cât o fi să nască. încăpător şi sănătos. grăbit. pe Hades şi pe Poseidon.30 nou copil. Hera. pânâ în pântecele-i negru.. sărmano. În peşteră vei naşte-n voie. şi cum n-avea vederea bună. tu. şi s-a întors acasă iute. a glăsuit zeiţa Reea. de foamea cruntă a lui Cronos. i-a grăit Gheea. până să-şi reverse Eos razele ei trandafirii. S-a dus în peştera de piatră şi. răcoroasă . ca lupul când ajunge în ţarcul mieilor. neagră. înalt.

şi Gheea. a hotărât ca acest corn1 să fie veşnic plin cu fructe : smochine.. încât era pericol mare. cu ea. Zeus alerga peste tot. Vorbea cu Zeus ca o mamă şi se făcea că îl împunge cu coarnele ei cele lungi. Vestita capră Amalteea. Încât. Gheea le-a poruncit să vină şi. S-a mai dus unul. un copil bucălat se află în braţele bunicii sale. bătea din palme şi ţipa. ha. puteau s-audă zgomotul. Şi nu ştia că-n acea clipă începea să se împlinească blestemul zeului Uranus. Cronos. un neam de semizei războinici. Nici nu trecuse bine anul. de mic. cum nu făceau albinele decât în stupii de pe Ida. decât arar şi pe ascuns.31 — Ha. să-l răstoarne pe tatăl său şi să ia el în mâini puterea. cât un bărbat din cei mai zdraveni.. El o iubea pe Amalteea şi s-a mâhnit că i-a făcut rău. fiicele regelui din Creta. De mic avea putere-n braţe. Şi el se înălţa-ntr-un an. Capra avea grai omenesc. Altă primejdie s-a stins!. odată s-a-ntâmplat ca Zeus să rămână-n pumn cu unul dintre-aceste coarne. Pentru că mama nu putea să vină-n Creta.. şi copilul ar fi fost straşnic pedepsiţi. ha!. mere. pe Ida şi pe Adrasteea. căci cornul se umplea la loc. Trăia însă pe-atunci. Făcea. cât altu-n douăzeci şi cinci. şi chiar vreunul dintre ceilalţi fraţi şi surori. să facă danţuri zgomotoase. iată. şi Zeus se făcuse mare. ce aveau nume de cureţi. născuţi tot de zeiţa Gheea. fără de voia sa. Copilul apuca-n mânuţe coarnele caprei Amalteea şi se lupta. cu putere. care stătea la pândă. Apoi să cânte şi să strige atât de tare. precum se spune. Era o capră fermecată. la intrarea peşterii. . să bată-n scuturi. nimfele au adus o capră. Iar dacă zeul afla taina. pere. să-l alăpteze pe fiul său cel mititel. zburda printre stejarii de pe munte. Zeus – într-un culcuş făcut din aur. A mai chemat şi două nimfe. gata să-şi împlinească soarta cea prevestită de Uranus. Crescând puţin mai mare. Capra putea mânca din fructe de câte ori îi venea poftă. voinic. Drept mângâiere Amalteei. neurmărit de ochi străini şi duşmănoşi. jucându-se cu Amalteea. colo-n Creta. Şi nimfele-l hrăneau pe Zeus cu laptele acestei capre şi cu o miere parfumată. atât de mare gălăgie. struguri şi alte bunătăţi de soi. în peştera muntelui Ida. Reea. Astfel creştea feciorul cel mai mic al Reei. Pentru că. a râs cu poftă zeul Cronos. sfetnicii săi. în Creta. ca din cer să nu s-audă nici un scâncet şi nici un plânset de copil.. cu săbiile şi lăncile. din prima clipă. Ele au aşezat băiatul – căruia mama şi bunica i-au spus. ha.

. cum povesteau legendele eline. Este constelaţia Caprei. Cornul caprei fermecate Amalteea era simbolul belşugului şi se chema cornul abundenţei. socotindu-l aducător de noroc.32 Note: 1. şi mai târziu romanii. îşi pictau sau sculptau uneori pe locuinţe acest simbol. care îi ocrotea trupul în luptă – pavăză ce nu putea fi străpunsă de nici un fel de armă : sabie. sau pavăza. lance sau săgeată. Elinii. Iar din pielea ei şi-a făcut zeiţa Atena egida. După moarte. în amintirea copilăriei sale. Amalteea a fost pusă de Zeus pe bolta cerească.

drept răsplată pentru vultur. Pe gingaşele porumbiţe le-a hărăzit să fie simbol şi al blândeţii şi-al iubirii. F . Şi-i aducea această băutură – numită. pe ascuns. Un vultur se-nălţa. nu mai ţinea cu zeul Cronos. sorbind nectarul fermecat. Ştia că nici bunica. să tragă carul din petale de albe flori de trandafir al preafrumoasei Afrodita. Mâncând ambrozia cea dulce.. ca să se adape. pe un munte. Deocamdată mai era în Creta şi-avea cu totul alte gânduri. din care nu puteau sorbi decât zeii nemuritori. Dar nu era izvor cu apă. Zeus. ce se chema ambrozie. cel care fără nici o milă îşi înghiţise cinci copii. un cârd de albe porumbiţe zburau în fiecare zi pe ţărmul marelui Ocean şi-i aducea de-acolo-n ciocuri o hrană dulce. L-a pus chiar lângă tronul lui. când a ajuns şi el stăpân.. sub un stei uriaş. Ambrozia – de zece ori mai dulce decât însăşi mierea – era o hrană pentru zei. l-a luat cu dânsul în Olimp. tot de zei. în zorii fiecărei zile. ci din adâncuri izbucnea o băutură fără seamăn. Şi. şi să vestească primăvara. în timpul nopţii. de-asemeni. Mama sa. îi spusese despre ciudata prevestire şi de blestemul lui Uranus.33 ÎNFRÂNGEREA TITANILOR eciorul cel mic al Reei. Acolo. să-i stea necontenit de veghe. când a ajuns stăpân. nectar – lui Zeus. era la vârsta bărbăţiei. Reea. mândra zeiţă a iubirii. Gheea. Se povesteşte că în vremea cât mai era încă micuţ. minunată. a dobândit puteri cereşti. prin gânguritul lor duios. crescut în Creta. Zeus s-a înălţat mai iute. Însă toate aceste fapte. ţâşnea din piatră un izvor. Zeus le-a săvârşit pe urmă.

şi-a pornit repede acasă. Şi a aflat că vieţuieşte o verişoară a sa. nespus de bucuroasă c-o să-şi revadă toţi copiii. era singur. pe malul fluviului Ocean2 . Dar ştim că a vorbit cu ea. — Atâta vrei ?. Zeus avea în tinereţe o vorbă ademenitoare şi un chip foarte atrăgător. De-aici ea a cules o plantă.. decât pe mama sa. care părea a fi nectar. sprijin în orice-mprejurare. iubire. Şi Zeus s-a gândit adânc.. neînduplecată. Metis. Abia se întorsese Reea în casa soţului său Cronos. văzând pe Zeus că îi jură. — Ce vrei să faci în primul rând ? l-a întrebat Metis pe tânărul fecior al Reei. dacă şi ea se va-nvoi să-i dea un ajutor în lupta contra părintelui său Cronos.34 „Uranus a rostit că una dintre odraslele lui Cronos o să pornească răzvrătirea. S-a prefăcut îndrăgostit şi i-a jurat s-o ia de soaţă. Zeus. dacă nu eu ? Căci toţi ceilalţi se află-n pântecul cel negru al hulpavului nostru tată. METIS PREGĂTEŞTE O BĂUTURĂ FERMECATĂ in fericire pentru dânsul. pe malul fluviului Ocean. Ei îi juraseră credinţă. Moira1 .. Noi nu cunoaştem întâmplarea prin care Zeus a ajuns s-o întâlnească pe copilă. Dar cine poate fi acela. a hotărât că fapta asta eu trebuie s-o săvârşesc. nu cuteza să se ridice în faţa soţului său. a cercetat prin ce mijloace şi-ar mai putea găsi tovarăşi gata să-l sprijine în luptă.. Era nevoie deci de multă prudenţă şi înţelepciune. el. În schimb. Erau puternici fără seamăn şi nu se-nfricoşau de nimeni. Cronos." Numai că Zeus ştia bine că lângă Cronos sunt titanii. a glăsuit copila Metis şi a plecat la hotarul lumii.. Asta-i uşor!. Reea. că dânsul i-a strigat D . Este neîndoios că soarta. O plantă verde şi spinoasă. Dar Reea era mult prea slabă. se frământa voinicul Zeus. Zeiţa Metis era una din numeroasele copile pe care le avea Oceanul. să-l ajute. a luat această băutură . N-avea alături. şi-a uitat orice chibzuinţă şi i-a promis să-l sprijine. — Întâi şi-ntâi aş vrea să-i văd ieşiţi din pântecul lui Cronos pe toţi cei înghiţiţi de el.. atît de-nflăcărat. Fiica titanului Ocean. pe Reea. din care a făcut îndată o băutură delicioasă. primul născut dintre titani.

Dar pe ciclopii cei destoinici şi pe hecatonhirii groaznici îi zăvorâse iar. — Grăbeşte-te! Sunt însetat! a grăit Cronos mânios. Deci trebuie să fim uniţi. Avea acuma lângă sine pe cei cinci fraţi buni. Fiii şi fetele lui Cronos au luat în mâini câte o armă şi-au năvălit cu toţii-n Tartar. a grăit Zeus fraţilor. ciclopii şi hecatonhirii.. Gura i se căscase larg şi din gâtlejul lui uriaş au început să iasă. căci ei încă nu-l cunoşteau. cu îndrăzneală. însă deasupra i-a turnat şi băutura de la Metis. Hera. — Noi le vom da drumul îndată. zeul a luat în mână vasul plin. la loc. din timpul zeului Uranus. copiii: Hestia . se retrăsese pe un munte să chibzuiască-n linişte.. Nebănuind nimica. Şi fraţii şi surorile. Ba mai pusese şi o strajă. auzind vestea. ca lupta s-o sfârşim cu bine. a şi simţit că-i vine rău. Demetra . Zeus s-a veselit grozav. CICLOPII ŞI HECATONHIRII SUNT ELIBERAŢI u toţii. ajutat de frumoasa Metis. Să nu fie nici o-ndoială asupra biruinţei noastre. — Fraţi şi surori! le-a rostit el. după ce totu-i izbutise.35 s-aducă un ulcior mare cu nectar. Tot trupul i se-ncrâncena şi se zbătea ca-n pragul morţii. Dar cum a ajuns băutura în pântecele lui divin. s-au strâns în jurul blândei Reea. Ciclopii şi hecatonhirii îl urăsc mult pe zeul Cronos. Ba Hades şi Poseidon aveau şi bărbi până la brâu. haideţi să-i eliberăm!. Mai mult şi mai de necrezut este că toţi aceşti copii erau de astă dată mari. titanii. Într-adevăr.. erau acolo. Ceilalţi l-au sfârtecat cu C . Zeus l-a prins de gât pe monstru. Atunci. îngrozit de cele ce se întâmplau. Şi Reea le-a împărtăşit fiilor şi fiicelor sale că Zeus le e salvatorul. şi Hades şi Poseidon. A venit timpul să ne luăm puterea ce ni se cuvine. pe cât se pare. Deci. l-a dus la gură cu nesaţ şi a sorbit până la fund nectarul cel înşelător. S-a repezit şi i-a umplut un vas de lut încăpător. Reea atât a aşteptat. teferi. în timp ce Cronos. eliberase numai pe fraţii săi. Cronos.. Însă titanii sUnt puternici şi sUnt mai numeroşi ca noi. după ce s-au îmbrăţişat. Metis – care era şi ea de faţă – i-a amintit lui Zeus că sunt nişte uriaşi în Tartar. numit Campe. s-au grăbit să-l vadă pe Zeus. fete şi băieţi. să mai avem şi-alţi câţiva prieteni. pe monstrul hâd. de nădejde. când deschisese poarta de diamant.

ogoare şi livezi. Iar cei care-i vor înfrunta vor fi în Tartar prăbuşiţi. Ca să-şi arate. fratele cel mai mare. cu trei dinţi. recunoştinţa către zei. zeii s-au hotărât s-aleagă un loc de luptă potrivit. Titanii vor fi pedepsiţi. De-aceea Zeus a cerut să i se facă un palat pe creasta cea mai îndrăzneaţă..36 seceri şi l-au împuns cu suliţe. era-n vecinătatea mării cu ape albăstrii. se revărsau şi înecau păşuni. Şi unii şi alţii au jurat c-au să le fie credincioşi noilor zei ce se-nălţau. izbind cu pumnii şi genunchii. ciclopii au şi făurit fulgere. mijlociul. noul lor stăpân. Apoi cei trei fii ai lui Cronos au dat de veste-ntregii lumi : — De azi-nainte stăpânirea este în mâna altor zei. Dacă izbea zeul cu furca. pe care le-au încredinţat lui Zeus. Ţineau puterea pe nedrept. de îndată. Olimpul3. vor primi o răsplată dreaptă. în luptă. S-au repezit apoi la porţi Hades. o furcă mare. tunete şi trăsnete.. pământul se cutremura şi apele ieşeau din văi. ZEII SE URCĂ PE MUNTELE OLIMP rimind şi darurile-acestea. mijlociul. cu fruntea sa încununată veşnic de ceţuri argintii. zeii au spart porţile largi. Şi toţi câţi s-or alătura zeilor olimpieni. De-asemeni. şi cu Poseidon. muntele semeţ. până ce monstrul a căzut. Nu era loc mai potrivit decât acesta pentru zei. Cum îşi punea casca pe cap. Sunt zeii ce şi-au ridicat palat pe muntele Olimp. Au cercetat toată Elada şi au găsit că este bine să-şi facă tabăra-n Olimp. Din temniţă au răsărit ciciopii şi hecatonhirii. au mai făurit şi lui Poseidon. P . Proptindu-se cu umerii. zeul se făcea nevăzut. Iară lui Hades i-au făcut o cască tare năzdrăvană. şi priveghea toată Elada. Egeea.

de sub pămînt. În faţa cetei olimpiene sta însuşi Zeus. prelung şi surd. Cerul a dat parcă un geamăt. Din pumnul său neobosit ţâşneau mereu trăsnete tari. se mâniase rău pe el.. cu forţă înspăimântătoare. Pământul larg şi marea uriaşă au răsunat de-un zgomot greu.Iar ochii le erau orbiţi de fulgerele lucitoare. unde-i ţinuse şi Uranus. mama zeilor. Focul se întinaea mereu. Zeus. Hestia.. înspre mănunchiul de titani. Zece ani. — Titanii sunt copiii mei. după poruncile lui Zeus. înainte verzi. se plângea Gheea zeilor. loveşte tot atât de crud ? Şi-i zvârle iarăşi în adânc pe bieţii mei feciori.. Pădurile. şi ajunsese până-n haos. Hera şi Demetra luptau cu suliţe şi seceri. lovind într-una. când este stăpân.Titanii se înăbuşeau sub aburii fierbinţi din ape.vitejeşte. El năvălea peste titani. ce-ntrecea orice-nchipuire. mâniat. când zeii au intrat în luptă. în acest potop de foc. Şi Zeus. Titanii au fost îmbrânciţi. La poartă. dar până la sfârşit titanii au fost înfrânţi şi nimiciţi4. Abia de i-am putut scăpa. marea nesfârşită şi râurile de argint..Flacăra lui se ridica. şi Tartarul cel mohorât a bubuit.. Ciclopii ajutau şi ei. Uranus i-a lovit din greu. Astfel se-nfăţişa năprasna acestei lupte dintre zei. Şi totul clocotea în jur : Oceanul. să nu mai poată-n veci ieşi din temniţă. strajă li s-au pus cei trei fârtaţi hecatonhiri. titanii ? Nu. ce nu avea asemănare. hecatonhirii aruncau. R . Zeus era noul stăpân.37 ZECE ANI DE RĂZBOI CRÂNCEN ăzboiul a-nceput cu furie. Legenda spune că pământul ardea parcă din temelii. zdrobindu-le umeri şi şolduri. Pământul roditor ardea. întemniţându-i sub pământ.. lovind pe Cronos şi pe-ai săi cu mari ciocane de aramă. Iar zeii Hades şi Poseidon. acuma. Asta n-o pot îndura. câte o sută de pietroaie. unindu-se cu aprigul pârjol ce mistuia cerul întreg. Şi. Olimpul s-a cutremurat până-n adâncuriie sale. cel pe care l-am ajutat să se înalţe. pe dâre albe de lumină. a dăinuit acest război. erau schimbate în tăciuni şi scânteiau înfiorate. picioare. Doar Gheea. Zeus mi-o va plăti curînd. Toţi se plecau în faţa lui. în Tartarul întunecat. azvârlind tunete cumplite. poate şi mai bine. braţe şi grumazuri.

prima lui soţie. Aburii încinşi îi împresoară şi parcă vezi cum îi sufocă pe luptători. Ceilalţi. Muntele Olimp îşi întinde coastele de la marea Egee şi până la hotarele Tesaliei şi Macedoniei. o lumină albă îl învăluie şi zeii gustă aici o fericire. Poetul Hesiode ne spune că ea ştia mai multe taine decât toţi zeii şi oamenii laolaltă. într-o schiţă renumită a pictorului olandez Rubens. nimicind începuturile de înflorire a vieţii. Moira – fiică a haosului şi a nopţii – reprezenta pentru elini destinul stabilit dinainte fiecărei fiinţe. a fost. aruncate asupra lor de hecatonhiri. Acesta avea scris destinul oamenilor pe o tablă de aramă. ca într-un vis fantastic. nici atins de zăpezi. Astfel. Soarta nu o puteau îndupleca prin rugăciuni. semn că şi zeii trebuiau să se supună hotărârilor sale. cântând Olimpul. la elini. Metis. şi-a însuşit înţelepciunea şi prudenţa. aerul cel mai pur îl împresoară . se văd titanii încolţiţi şi izbiţi de blocurile grele de piatră." 4. de pe pământul ars. prin legi de neclintit. prin trei surori. puteau fi comunicate pământenilor prin oracole. care trebuie să domine totul în lume. Însuşi Zeus nu putea să se împotrivească sau să înduplece pe Moira. socotind totul zadarnic. în timp ce vulcanii izbucneau cu ropote de piatră şi de foc. Unuia dintre ei i-a căzut o stâncă pe spinare. Veacuri de-a rândul această alegorie i-a ispitit pe artişti s-o zugrăvească sau s-o sculpteze în forme impresionante. Hotărârile soartei. înghiţind-o pe Metis. fiica lui Ocean. care tăia firul vieţii cu un foarfece. 3. Închipuie frământările din interiorul pământului. din care izvorau şi în care se vărsau toate apele. închipuie ciocnirile care aveau loc între forţele tumultuoase ale naturii. Într-un loc munţii se ridicau. după cum a rămas de atunci cuvântul – ca şi cele care vor urma cu diferiţi giganţi şi monştri. Oceanul. Mai târziu. Iară de sus te aştepţi să apară Zeus. spune : „El nu este niciodată bătut de vânturi. Cei vechi îşi închipuiau că pământul era înconjurat de un fluviu imens. . La romani. ce le sunt hărăzite. cum credeau elinii. însă oamenii luptau adeseori împotriva ei. Fumul înecăcios se înalţă în valuri. cunoscute de zei. 2. încovoindu-l. Altul încearcă să întâmpine. soarta-Fatum era reprezentată printr-un bătrân orb sau legat la ochi. nici jertfe. de aur. Oamenii nu aduceau însă Moirei – soarta neînduplecată – nici rugăciuni. cad în abisul negru. Numai pentru zei ursitoarele ţeseau veşnic fire lungi. Homer. cu feţele hidoase şi ochii sticloşi de spaimă. în urma cărora se formau munţii şi mările. Hotărârile soartei erau împărţite fiecărui om de la naştere.38 Note: 1. piatra ce se rostogoleşte către el. care va dăinui cât zilele eterne. ţintindu-i nimicitor pe cei care se prăvălesc. Această luptă fubuloasă – titanică. În jurul capului purta o cunună de stele. şi Atropos. fără hotare. care desfăşura firul vieţii. cu braţele. cum ni se povesteşte în numeroase legende eline. care împărţea bucuriile şi nenorocirile. Acesta era personificat prin cel dintâi fiu al lui Uranus şi al Gheei. Zeii puteau numai să cunoască voinţa lui şi să i-o aducă la îndeplinire. ursitoare sau parce : Cloto. Zeus. într-altul se prăbuşeau spre afundurile clocotinde. cu fulgerele în pumni. cel dintâi simbol al înţelepciunii şi prudenţei. ivită pe lume înaintea lui. Lahesis.

să-i pedepsim ne-ndurători. Eu voi domni... să se răscoale în vreun chip. iar Zeus a urmat aşa : — Voi.39 ZEII OLIMPULUI eus. Suntem stăpâni. Poruncea pe voia lui. mările. Şi fraţii s-au înfăţişat. Ne bucurăm de tot ce-n lume e mai bun. Dacă supuşi nemulţumiţi vor încerca poate. ce şezuse altădată ascuns în Creta. asemeni unui mare rege. pământul roditor şi larg. Da. POSEIDON ŞI HADES ÎŞI ÎMPART ÎNTRE EI LUMEA — Să vie fraţii mei cei mari! a sunat prima lui poruncă. cândva. Şi Zeus nu se sătura să-şi mângâie privirile cu-ntinderi şi cu bogăţii. nesfârşit. Totul. totul era al lui. ca şi mine. El. fluviile verzui şi firele subţiri de-argint ale izvoarelor din munţi. Plin de mândrie privea el cerul albastru. împreună am învins şi împreună vom domni. şi dacă îşi dorea ceva. Însă am să vă dau şi . trona pe muntele Olimp. se împlinea numaidecât1 Z ZEUS . amândoi născuţi din Reea şi zeul Cronos. cu mare grabă . domnea acuma în Olimp şi poruncea. născutul din titani . Deci. m-aţi ajutat în lupta împotriva titanilor năprasnici. Să vie Hades şi Poseidon.

. primul fecior născut de Reea. împurpurată la obraz şi căta cu privirea-n jos. Focul. de alta fluvii.. sora lui cea mai mare. pline de peşti săgetători. mări întinse. Deşi sunt mijlociu.. eu îmi voi păstra cerul. Cei trei şi-au împărţit puterea. ştii bine că m-am luptat mult mai vârtos. Voi trageţi ce v-a mai rămas. să-l cârmuiţi. şi din această pricină nu are voie să se stingă. şi. Lui Hades i-au căzut la sorţi ţinuturile subterane.. Zeus i-a încredinţat Hestiei. focul. şi-a hotărât-o de soţie. Zeus s-a aplecat spre ea şi. — Tragem la sorţi ? au rostit fraţii. şi i-a dat harul de a fi zeiţa holdelor bogate şi a livezilor cu rod. Iată. Ele-au venit smerite toate şi s-au plecat în faţa lui. ce sta sfioasă-n faţa lui. Mai rămăsese numai Hera. nicicând nu a mai revenit acolo-n muntele Olimp. de unde poţi cuprinde tot. În grija ei a-ncredinţat căsătoria şi familia şi copilaşii nou-născuţi. Hera s-a învoit şi Zeus a dat porunci să se gătească întreg Olimpul D . din miazănoapte-n asfinţit. temniţa unde vom păstra pe toţi câţi ne vor duşmăni şi nu vor asculta deplin poruncile Olimpului.. Eu sunt mai mare. Apoi s-a îndreptat cu fală către Demetra. Iar Zeus le-a răspuns : — Lumea o împărţim în trei. după cât se povesteşte. mijlocia. Amândoi zeii au trebuit să se arate mulţumiţi.. din fluvii şi izvoare. din răsărit în miazăzi. mângâind-o blând pe păr. cu Tartarul întunecos. şi de-alta tot ce-i sub pământ. De o parte-i cerul luminos. Celălalt frate mijlociu a devenit zeu peste ape. Zeus a dat poruncă să s-arate în faţa sa copilele zeului Cronos şi-ale Reei – una mai mândră decât alta. care-i fusese hărăzit. Zeii cei doi s-au repezit numaidecât. FIICELE LUI CRONOS CAPĂTĂ DEMNITĂŢI ÎN OLIMP upă această faptă.40 vouă câte-un ţinut. să mi-l vegheaţi. — Dar mie ? a-ntrebat Poseidon.. care înseamnă viaţa în oricare cămin. iar lui Poseidon apele din mări. — Tragem! le-a dat răspunsul Zeus. — Mie ce-mi dai ? a grăit Hades.. dar Zeus a rămas stăpân. Hades a şi pornit pe loc către ţinutul mohorât. întrebând ce porunci le dă.

Zeus îi promisese copilei lui Ocean. Până să înţeleagă. Totuşi.. pe Metis. ZEIŢA CU OCHII DE AZUR tena. ci-n nişte-mprejurări ciudate. biata. copila mea cea mai iubită. numărându-şi toţi fraţii şi surorile. acesta a şi înghiţit-o. Trecuse vremea cuvenită. înstelatul.. lui Metis – ce-ntruchipa înţelepciunea – că-n schimbul sprijinului dat o s-o ia în căsătorie. zeiţa Metis. pe ea o voi numi întâi!. Zeul Uranus. Cu atât mai mult mi se cuvine şi mie tot atâţia zei. astfel. a rostit el spre ceilalţi zei. Zeus a tremurat de spaimă.. care-şi mânca odraslele. pe Atena. urma să nască pe Atena. Duşmanii olimpienilor vor fi curând dezvăluiţi şi nimiciţi fără cruţare. «ochi de-azur» . Copilul era chiar Atena. suntem puţini numai noi şase. Privea din nou spre depărtări şi-şi cântărea toată puterea şi bogăţia ce le-avea. Şi se ţinuse de cuvînt. să i se-nfăţişeze lui. Pe lângă ei voi hotărî şi zei mai mici. urmând şi el pilda lui Cronos. ce are soţul său de gând. A înghiţit-o. dac-ar fi trăit. a tresărit deodată Zeus. fiica lui cea dragă.. zei din cei mari. şi Metis trebuia să nască. Şi când s-a isprăvit şi nunta – o nuntă făr-asemănare – Zeus s-a aşezat pe tron. Zeus a poftit-o la el pe Metis.41 pentru nuntă.. Neştiind cum să-şi A . Tot ce spunea zeul Uranus se împlinea fără zăbavă. va naşte-n primul rând o fată." Şi a chemat-o pe Atena. cugeta Zeus. nu se născuse ca oricare. Titanii au fost doisprezece. ba şi o serie de cortegii. Totul era orânduit. Şi-acum pe cine voi chema ?. apoi va naşte un băiat. reîntors acasă. Şi. Zeus simţea că-l doare capul tot mai puternic. Numai că Zeus se dusese şi-l întrebase pe Uranus ce-o să se-ntîmple în viitor. i-a răspuns că soţia lui.. — Numai aşa puteam să fac. cu pruncuşorul ei cu tot. deci. auzind ce-i urzise Moira. Acest băiat o să-l răstoarne pe Zeus de pe tronul său şi-o să se înscăuneze-n loc. A!. de-a doua mână. În acest fel Olimpul meu va fi mult mai impunător.. socotindu-l cu ei pe Cronos. mai mulţumit ca înainte. un gând i se vârâse în minte-adânc şi nu-l lăsa : „Pentru o lume-atât de mare. A trecut timpul. zei olimpieni.. pe toţi. ca să înlătur nenorocul ce ne pândea. să ne-nsoţească pe noi toţi. destinul neînduplecat. până-n ziua când Metis. precum fusese voia lui.

mai ales. cu o secure ascuţită. purtând o platoşă de aur. mai ales când se supăra. Marea. şi a rostit : — Te vei numi Palas-Atena!5 Vei sta alăturea de mine şi-adesea mă vei sfătui. însă zeiţa n-a primit şi a făcut un jurământ. Când a izbit securea ţeasta. a vuit. să stea pe veci nemăritată. Hefaistos. cu tăiş bine ascuţit. Olimpul. Din creştetul nemuritor. erau albaştri-verzi. era atât de frumoasă. Zeus. cum spun legendele eline. Zeus i-a ascultat dorinţa să n-aibă soţ. neliniştit. şi valurile sale verzi s-au răscolit până-n adânc. Hefaistos a ridicat securea şi-a lovit în ţeasta tatălui său. s-a auzit un strigăt tare de bucurie şi izbîndă. fiul titanului Hiperion. şi de teamă : — Cum ?! Să-l lovesc pe tatăl meu. Iară Atena.. de-asemeni. a poruncit să vină zeul ce se numea Hefaistos şi era fiul său şi-al Herei2 . Hefaistos s-a înfăţişat şi a grăit tatălui său : — Am sosit. Nu pot să rabd durerile. s-a-nfiorat de măreţia zeiţei care se năştea. Atena.42 potolească această mare suferinţă. Zeus i-a poruncit s-aducă şi o secure de aramă. către Olimpul unde Zeus năştea pe fiica lui. şi de uimire.. Înăbuşindu-şi în el frica. a cugetărilor adânci şi a priceperii depline.. nu glumeşti ? a cutezat să mai întrebe. Despică-mi fruntea mai curând. cât a putut. Hefaistos a stăruit să-l ia de soţ. Ba chiar şi Helios din cer. avea o fierărie-n Lemnos3 . despică-mi capul şi vezi de ce mă doare-atât ? Hefaistos a rămas mut. s-a ivit o zeiţă mândră.. El era meşter priceput. cât era de mare. în muncă sau în bătălii. soarele cel strălucitor. a spus zeul stăpân. Pământul s-a cutremurat. pe frunte coif. în mâna dreaptă o lance straşnic ascuţită şi-n stânga scut apărător4 . nou-născută.. făuriţi parcă din azur. — Bine. .. — Ţi-am spus odată! a strigat puternic Zeus spre fierar. iată. Cu Zeus nu era de glumă. încât zeul Hefaistos a şi cerut-o de nevastă. şi-a oprit carul său de foc şi a privit. Ochii zeiţei. De-aceea Zeus s-a gândit şi-a hotărât ca ea să fie zeiţă a înţelepciunii. la porunca-ţi. pe tine.

acolo-n fierărie.. pe Atena. însă încetinel la minte. sub mări. altul îl dobândise Zeus cu o zeiţă din Arcadia. Era frumos. S-a ridicat încet. Peste o vreme. Unul dintre băieţii Herei era urât. iar celălalt frumos la chip. L-a aruncat. Zeiţa Tetis l-a păstrat în valurile ei verzui . cu douăzeci de coşuri mari ce fumegau necontenit. Cuvântul nu şi-l respecta. Copilul s-a lovit cam rău.. înalt şi zvelt. ologule ? i-a răcnit el. a început să făurească lucruri ce i-au uimit pe zei. când era mic. Hera. când băiatul se înălţase binişor. Era acuma şi mai şchiop. Tocmai atunci Zeus şi Hera se certau. să nu-i auză toţi din jur şi să se facă de ocară.. Băiatul l-a rugat să tacă. văzându-l cât e de urât. pe care Hera îl dăruise soţului. s-a întors iarăşi în Olimp. l-a prins în braţe pe copil. soţia marelui Ocean. era chipeşul tânăr Ares. Nu ştim ce pricină era. s-a ruşinat şi l-a zvârlit în apa mării. Era L .43 TREI FECIORI AI LUI ZEUS a puţin timp după aceea stăpânul lumii a cerut să vină trei feciori ai săi. şi-a făcut fierărie-n Lemnos : o fierărie ridicată în întregime din aramă. Celălalt fiu. frânt. dar Zeus se răstea grozav. dar şi zeu peste meşteşuguri. l-a scăpat. altfel se sfărâma de tot. Trupu-l durea mai peste tot. povestea că într-o zi. Abia călcat-ai în Olimp şi vrei să te şi grozăveşti ?. Apoi. Doi dintre ei erau ai Herei. dar zvânturat şi cam neghiob. Picioarele i se urneau cu greu. Poate mai mult ca o răsplată. din mâini. Zeus s-a supărat mai rău. Zeus şi-a hărăzit feciorul să fie faur în Olimp. dar iscusit în meşteşugul fierăriei. Cel priceput la meşteşug era Hefaistos. după această întâmplare. Dar cum era de priceput. nu ştiu cum. sub trupul lui voinic. Mama sa. avea picioarele sucite şi frânte pe la-ncheieturi. l-a crescut într-o peşteră ce se găsea afund. cea cu picioare de argint. Ba chiar l-a ajutat pe Zeus să-şi nască fiica. ca pe-un pietroi. Zeul acesta era şchiop. — Mă-nveţi pe mine ce să fac.. dar cine nu ştia-n Olimp ce se-ntâmplase-n acea zi ? Hera. N-a apucat bietul băiat să mai răspundă un cuvânt. să-l înece. şi Zeus l-a şi înşfăcat de un picior. şi astfel a rămas beteag. pe un pitic numit Chedalion. Băiatul s-a rostogolit şi a căzut în Lemnos. Norocul lui a fost că Tetis. când şi-a născut băiatul. Asta spunea zeiţa Hera. bătută-n stele de argint. Ba şi-a mai luat şi-un ajutor.

i-a rostit Zeus fiului. Iar noaptea. s-a repezit cu suliţa către pământ . Ares s-a bucurat nespus că era zeu peste război şi. şi hoţ. Şi ea i l-a născut pe Hermes. stăpânul lumii. ca şi pe pământ. atât de hărţuit. Unu-i urât. Era. sânge vărsat şi lacrimi plânse. Chiar tatăl său. jos. Zeus a poruncit de l-au chemat la el pe zvânturatul Ares. să caute sfadă şi măcel. flăcău smintit! Fără-ncetare îţi cauţi ceartă. surîzînd : — Nu mi-a dat Hera fii de soi. şi Hera nu mai poate-avea. născocitor. Doresc să am odrasle multe. se bucura necontenit de-ncrederea stăpânului. de nu erai feciorul meu. Una din ele a fost Maia. chiuind. zeiţă din Arcadia. îşi zise sieşi. — Sunt zeul cel mai oropsit. Nu se simţea în largul lui decât în lupte şi războaie şi tare mult îi mai plăcea să vadă sângele curgînd. eu port umbrele celor morţi. Toţi te urăsc. Pentru aceste multe daruri.. Mă ostenesc peste puteri.. săvârşit fără chibzuială. cu care dânsul se născuse. o să-mi mai iau şi-alte soţii. cu tot necazul Herei. Aşa stând lucrurile. precum spunea el însuşi. era veşnic pe lângă tatăl său. când vă odihniţi. în ceruri. Găsindu-şi deci acest motiv. de mult te-aş fi gonit din cer. bun de negoţ şi bun de gură. De dimineaţă-n zori mă scol. şi al născocitorilor. care aduce doar prăpăd.. să-mi dea porunci de dus încoa şi-ncolo. zeu al negoţului. sub pământ. zeul războiului hapsân. şi mincinos. hoţiei. — Te numesc – cum îţi este firea – zeul războiului nedrept . încât nici noaptea nu putea să doarmă. altul neghiob. Faptele sale preaciudate îl dovedeau pe micul Hermes viclean. Zeus. Zeus. Spuneţi şi voi dacă e drept ?! Astfel se plângea zeul Hermes... călătoriilor pe mare şi pe uscat. Apoi alerg la el.44 întruna pus pe sfadă şi se bătea din te miri ce. în Olimp. şi-a luat curând şi-alte soţii. şi totuşi.. Crud precum eşti. curăţ palatele lui Zeus. se plângea Hermes celorlalţi zei. îi spunea uneori aşa : — Eşti un zeu rău şi nestatornic. la zeul Hades. privind în urma lui.. dar şi isteţ. Zeus l-a hărăzit pe Hermes curier în ceruri. discordie şi bătălii.. .

a răspuns ea. părea că este nimicit. că fiul ce ţi se va naşte va fi un zeu orgolios. care o urmărea pe Leto. în dureri.. să-i ceară adăpost. insulă de piatră. Oracolul i-a arătat că e pe mare-o insulă care pluteşte. Când va vedea că sunt de piatră.. îţi jur că fiul meu te va cinsti şi-aici se va clădi un templu. şi n-am păşuni. Gheea nici nu vroia s-audă. Insula s-a temut întâi. Gheea nu i-a dat voie Letei să nască-n nici un colţişor de pe pământ. măicuţă Gheea! Ţi-oi mulţumi şi te-oi cinsti!. — N-ai teamă. Şi Gheea s-a grăbit să-i dea tot sprijinul zeiţei Hera. eu.. şi n-am livezi.. Atâta doară că şi Hera aflase-nşelăciunea asta.. cu ruşine. a mai rostit zeiţa Leto. Leto s-a dus la un oracol.. Planul urzit. Totuşi Hera nu A . mamă! Cu Zeus eu m-am măritat numai din teamă. Ba încă Hera trimisese şi un balaur. Doar nişte pietre albicioase şi mărăcini. o Gheea.. Să meargă deci în insulă. căci nu ştia să-noate-n mări. după o clipă de gândire. — Îndură-te. Şi Gheea n-avea stăpânire asupra insulei. decât pe propriii ei feciori. fiindcă pe Zeus nu-l iubea. — Bine. A cerut ajutorul Gheei.. o să mă-mpingă cu piciorul în mijlocul furtunilor. şi-atuncea mă voi cufunda. şi-apoi s-aducă-n lume copilaşii. mîndră Leto ? — Îţi jur pe însuşi fiul meu. din slăvi. — Am auzit. plângând cu jale. Astfel s-a dus zeiţa Leto în insula Ortigia. atât erau. cum o numeau vechii elini... Şi amândouă-au uneltit. Era o insulă pustie. Hera s-a hotărât să-mpiedice naşterea celor doi copii. şi te-oi slăvi. giganţii cei îngrozitori. zvârlind flăcări asupra ei. Nu-s vinovată cu nimic! Îndurâ-te şi lasă-mă să-mi nasc copiii undeva. de când îi răpusese fiii. Şi Leto rătăcea întruna. Nemaiştiind ce poate face. Nebună de mînie. Leto a rugat insula să-i dea voie să-şi nască pruncii. Nici Piton n-o putea ajunge. mama zeului. Nici iarba nu creştea pe ea. nici de ţărm. — Îmi juri tu asta. Umbla pe drumuri grele Leto. pe care-i prevestea Uranus.45 PRUNCII ZEIŢEI LETO ltă soţie a lui Zeus a fost zeiţa nopţii. defel. numit Piton. Iară Uranus o vestise că Zeus o să îndrăgească mai mult pe fiii Letei. Leto. de Hera. atunci mă învoiesc!. şi nicăieri nu putea naşte. fără a fi prinsă de fundul mării. adică-n insula de piatră.

cele nouă muze. alţi şase zei : Atena. Ares. a hărăzit-o să fie apriga zeiţă a vânătoarei de dihănii – un meşteşug tare iubit în vremea de odinioară – şi tot ea să se îngrijească de palida lumină-a nopţii. . Şi zeul nou-născut a spus: — Te vei numi de astăzi Delos. ca să ajungă şi olimpienii doisprezece. copiii. Lumini de aur s-au vărsat pe tot întinsul înverzit. Hefaistos. la rându-i. Avea în jurul frunţii raze. Ştia să cânte minunat! Muzele. sau insula cea luminoasă! Şi-aicea va fi templul meu. aflând de-atâta suferinţă. Când s-a născut zeul Apolo. Apolo şi Artemis. zeu al luminii soarelui şi al cântărilor alese. de nouă coţi. care-i întuneca vederea.. dată de argintia lună. îi trebuia însă stăpînu-ui înc-o zeiţă. Şi nouă zile încheiate şi nouă nopţi cumplite. văzând pe Leto suferind. Nici una dintre celelalte zeiţe nu puteau însă să rămână atâta de nepăsătoare. zeul Apolo s-a făcut un tânăr de o frumuseţe cum nu se mai văzuse încă. văluri albe. Legenda spune că întâi s-a născut Artemis cea castă. iată. insula a şi înverzit. toată din aur. pe Artemis. cerându-l oblăduitor. Şi-a hotărât ca zeii ceilalţi. Cum a mâncat ambrozia şi a sorbit nectarul dulce. până atunci. deci. ambrozie. Leto a fost întruna sfâşiată de dureri neînchipuite. în sfârşit. a dat sprijin măicuţei sale. să se ridice în picioare. nici în Olimp. Olimpul mai primise. Fata s-a înălţat pe clipă. Erau. Hermes. S-a prefăcut în porumbiţă şi a zburat în insulă. când va intra dânsu-n Olimp. foarte-nalţi. Toţi zeii s-au mirat privindu-l. Şi zeiţa a fost mişcată. Ea nu vedea Ortigia şi nici pe Leto cum se zbate în chinurile naşterii. Şi ea. s-a prins bine de fundul mării. Ele s-au dus la Ilitia şi i-au făgăduit o salbă mare. olimpienii unsprezece – căci Hades sta doar sub pământ.. Pe celălalt copil al Letei. pe dată. Zeiţe s-au ivit din cer şi au adus celor doi zei centuri de aur. nectar şi flori. dac-o va ajuta pe Leto să-şi nască. căci ea a luat-o pe Ilitia – buna zeiţă-a naşterii – şi a ascuns-o într-un nor. Prin doi stâlpi. să-l nască şi pe Apolo. s-au adunat în jurul lui.46 s-a lăsat. de piatră. afară de măicuţa-i Leto şi prea mândra zeiţă Hera. Iar Zeus l-a numit.

lăsând perdelele de nori. până în Cipru – insulă ce i-a rămas de-a pururi dragă. ce se numeşte „în corimb". cum se numeau. zeiţa a tot plutit pe apa mării. Purtată de Zefir. zeu. şi tot ele ocârmuiau şi anotimpurile-n lume. Eos – sfioasa auroră cu razele-i trandafirii . Şi din această spumă albă s-a ivit cea mai minunată şi mai frumoasă dintre zeiţe. Horele străjuiau Olimpul. Leto – zeiţa cea tăcută . o curte mult mai mare decât o avusese Cronos. Vechea dorinţă a lui Zeus se împlinise. din aurul cel mai curat. însă schilod. în Olimp. Charitele subţiri. ocrotitorul podgoriei. sângele i s-a scurs în ţărână. în timp ce muzele îi D . mlădii. dar Moira hotărâse altfel. Când Cronos îl lovise-n pântec pe soţul Gheei. să nu se vadă înăuntru. şi părul blond şi mătăsos l-au strâns uşor. apoi pe hore8 şi charite9 – şase copile ale sale. S-a însoţit cu zeul faur. într-o pieptănătură mândră. Copila zeului Uranus a primit de la Zeus cinstea de-a fi zeiţa dragostei. Cea mai frumoasă-ntre zeiţe a avut parte de bărbatul cel mai urât din tot Olimpul. Când au văzut-o pe-Afrodita intrând cu pasul legănat în fastuosul lor Olimp. de-asemeni. după cât se povesteşte.47 FIICA ZEULUI URANUS e-aceea a chemat în slavă pe fiica zeului Uranus. I-au pus cercei cu pietre scumpe-n urechile trandafirii. zeiţa ordinei depline şi a dreptăţii-n legiuiri. năuci de-atâta frumuseţe. Dar asta nu-l mai mulţumea. pline de graţie. cu multă grijă. De-aceea a mai poruncit să se adune în preajma sa şi alţi zei mari ca : Helios – superbul soare . şi graţie. erau cu toţii doisprezece. Mulţi dintre olimpienii falnici au şi cerut-o de soţie . Zeii Olimpului6 . cea jinduită deopotrivă de muritori. Acolo s-au născut giganţii. Dar picături din sucul vieţii i s-au prelins şi-n apa mării. pe Uranus. danţau. Iară zeiţele-anotimpuri. acuma. Un fiu pe care i-l născuse o pământeană de la Teba a devenit. Pe frunte au încununat-o cu flori şi văluri şi-o bentiţă. Era Dionisos cel vesel. Era divina Afrodita. Noul stăpânitor al lumii dorea să aibă. Zeus a mai chemat la sine şi alte zeităţi : pe Hebe7 – ce ocroteşte tinereţea şi-i în Olimp paharnică . ca şi de zei. Pieptul cel alb şi gâtul subţire i le-au împodobit cu salbe şi cu colane de argint . zeii s-au ridicat cu toţii. Ele s-au prefăcut în spumă. Temis – copila lui Uranus. Ba. sau horele. harnic. şi gingăşie. modest. în sfârşit. Hefaistos cel priceput. s-au pogorât în jurul ei. Selene – argintia lună .

De bună seamă că şi alţi zei mai populau-naltul Olimp. ce-i însoţeau pe olimpieni. . când petreceau sau se luptau.48 desfătau pe olimpieni cu armonii din cele mai fermecătoare. sau pedepseau pe muritori. alcătuind cortegii mândre.

. Cu amară ironie. în primul rând pentru că erau din neam ales. la diferite popoare. care făcea să rodească natura. urmaşii lui Uranus şi ai Gheei. Erau nemuritori. care se afla la curţile basileilor elini.49 Note: 1. de basilei. Friedrich Engels scrie : „Orice religie nu este altceva decît oglinda fantastică în minţile oamenilor a forţelor exterioare care domină viaţa lor de toate zilele. Fiecare basileu îşi alcătuise o genealogie. consideraţi un fel de basilei. trecând. pe care el le putea însă călca oricînd. ca şi stăpânii lor. Dar curând intră în acţiune. în cursul dezvoltării ulterioare. care străbăteau toată Elada compunând. în palatele basileilor – au ştiut să strecoare în versurile lor destule aluzii despre nedreptăţile sâvârşite de zei şi. De pildă. aceştia nu aveau voie să cârtească. alături de forţele naturii.. dominând cu aceeaşi aparentă necesitate naturală. se asemănau aristocraţiei gentilice. făcându-se că le proslăveşte faptele. Zeus şi toţi olimpienii cereau ascultare deplină. şi forţe sociale. mari poeme epice. cei care. să stăpânească. prin personificări din ce în ce mai pestriţe. şi altul pentru întinsul mărilor. prin care dovedea că se trage dintr-o anumită zeitate. Fiind deci de origine divină şi ei. De aceea un discipol al lui Pitagora povestea că maestrul său. coborât în Infern i-ar fi văzut umbra lui Homer spânzurată de un arbore. să calce eventual legile şi morala. pe baza vechilor cântece şi legende. a marilor conducători de triburi. Amândoi erau straşnic chinuiţi. Zeus se supăra pe necredinţa altora. pentru că ei erau neam de zei. forţa ce trimitea din slăvi ploaia binefăcătoare. Purtări în mare parte asemănatoare aveau şi zeii Hades şi Poseidon. aveau dreptul. dăduseră viaţă la tot ce se găsea în univers. Ceilalţi zei olimpieni. pentru că dezvăluiseră faptele rele. în dauna supuşilor. care la început le sunt tot atât de străine oamenilor şi le stau tot atât de inexplicabile în faţă. afară de Zeus . cu care Zeus împărţise lumea şi care erau. forţele naturii sînt cele care au dobândit în primul rând o astfel de oglindire. Şi totuşi aezii – cântăreţii rătăcitori. Homer îi biciuieşte în stihurile lui pe zeii olimpieni. Homer.. o oglindire în care forţele pământeşti iau forme suprapământeşti. ale căror căpetenii se numeau basilei şi îndeplineau. după cum spune legenda. unul pentru ţinuturile subterane. Pretindea că are dreptul să hotărască legi. în parte. care a creat cele mai minunate poeme epice ale lumii antice : „lliada" şi „Odiseea". puteau săvârşi minuni şi aveau puteri şi calităţi neobişnuite. fără a fi pedepsiţi. de asemeni. dar şi grindina nimicitoare. ca înseşi forţele naturii. Zeus. Figurile fantastice în care se reflectau la început numai forţele misterioase ale naturii capătă astfel atribute sociale şi devin reprezentante ale unor forţe istorice". dacă îi nedreptăţea pe ceilalţi. fără a li se putea cere socoteală. dar el însuşi socotea că poate fi necredincios soţiei sale. bătrînul aed orb. că poate înşela fete şi femei pământene. beneficiind şi ei de toate bunurile. El cerea să fie slujit şi. acompaniaţi de liră. sămânţă de titani. Zeus este reprezentat în legendele eline având purtările unui mare basileu. scandându-le apoi. Zeii elinilor reprezentau şi forţele naturii. La începuturile istoriei. cu mult înainte de a căpăta reprezentarea socială a unui mare basileu – aşa după cum arătam în nota noastră mai sus – nu era pentru popoarele primitive decât forţa uriaşă. Bunăoară.Hades şi Poseidon. Aristocraţia gentilică şi basileii considerau că au toate aceste drepturi. este o sublimă pildă. şi a poetului Hesiode de un altul. Poemele homerice ne arată că grecii erau organizaţi în ginte şi triburi. rolul regilor de mai târziu. ruşinoase şi sângeroase ale multora dintre zeii olimpieni. ca şi zeii. deci.

4. Le îngăduiau fapte oricât de năzdrăvane. Afrodita-Venus. Apolo-Apolo. în legendele eline. tot el guverna lumina şi întunericul. Mai târziu. zeul luminii. copii. pag. 417. Acest fenomen a fost spendid poetizat de aezi într-una dintre cele mai frumoase legende ale mitologiei. cât ai clipi. 8. în „Prometeu înlănţuit" al lui Eschil. Hermes-Mercur. Fumul şi scânteile ce se înălţau din vulcanii insulei. Ganimede.P. are înţelesul de fată . Vechii elini erau nespus de generoşi cu zeii lor. Lemnos sau Kastro este o insulă muntoasă din arhipelagul grecesc. Engels. noaptea trecătoare. . Hebe a fost înlocuită (după legendă) cu un păstor. într-o insulă din mijlocul mării. întunericul originar al haosului. ce i s-a adăugat Atenei. Tot astfel. în chip comic. Despre opera acestui mare scriitor satiric grec. Ares-Marte. Scena naşterii zeiţei Atena este povestită.50 crivăţul aspru. aşa de repede. Hades-Pluton. Leto este numai o zeiţă a nopţii. astăzi stinşi. sau Latona – la romani – este silită de Zeus să-l nască pe Apolo. fulgerele. Buc. De ce se petrec astfel lucrurile în istorie ? Pentru ca omenirea să se despartă cu voioşie de trecutul ei"-. Iarna era dulce şi se pierdea între toamnă şi primăvară. tânâră. „Opere" voi.P. Charitele – cele trei graţii. după cum vom vedea în alte poveşti. Hefaistos-Vulcan. (K.. 7. de pildă să-şi nască fii gata crescuţi mari. Poseidon-Neptun. au trebuit să moară încă o dată. Numele grecesc : Palas. Acest nume i s-a dat. Nu trebuie să se mire nimeni că Zeus căpătase de la Hera. vara şi toamna. E. erau socotite de vechii elini ca ieşind din coşurile fierăriei acestui zeu harnic. La vechii elini. Marx. I. cu mult haz de scriitorul antic Lucian. Pe cînd Nix este noaptea însăşi. Atena-Minerva. curată. în „Dialogurile" lui Lucian. 9. Noaptea. Artemis-Diana. 2. face loc în zori luminii solare. horele sau anotimpurile erau numai trei: primăvara. în chip tragic. pentru că se ştie : soarele pare a răsări adesea chiar din valurile mării. Hestia-Vesta. Leto nu trebuie însă confundată cu Nix. la romani. trăsnetele şi tunetele asurzitoare. Fr. zeiţa Leto.) 5. 3. 1957. Plină de poezie este şi această imagine a ivirii luminii în mijlocul mării. Numele romane ale principalilor zei elini sînt : Zeus-Jupiter. Demetra-Ceres. între altele. cele două elemente de bază în viaţa omului. pentru că zeiţa Atena nu a primit să se mărite. Dionisos-Bachus. fiu al regelui Troiei. pe baza legilor naturii. Karl Marx spunea : «Zeii Eladei răniţi de moarte. Hera-Junona. sau să se înalţe în slăvi.L. în spiritualele sale „dialoguri". El guverna anotimpurile. care sunt fiicele lui. 6.

Mai înainte ca giganţii să fi putut căuta prin lume iarba aceea magică.-n acelaşi timp. dacă aveau această iarbă. titanii. Zeus a cerut soarelui să-şi stingă flacăra. de aur.51 LUPTELE CU GIGANŢII eus domnea Olimp şi nu ştia că Gheea se hotărâse să-l lovească. Cine punea pe limbă iarba era ferit de lovituri date de fiinţe muritoare. Aceştia se născuseră din picăturile de sânge. Ea mai avea nişte feciori. dar nu erau nemuritori. Şi ei aveau puteri uriaşe. Mai mult. ucişi. precum fuseseră titanii. luând forme înspăimântătoare. cu puterile-i cereşti – de nu cumva s-o fi ivit. Dar. Picioarele lor colosale aveau.-n Tartar. Şi ei crescuseră cât munţii. Gheea i-a aţâţat pe-aceşti giganţi să-nceapă alt război cu Zeus. giganţii. Iar tălpile se prelungeau cu câte-un trup hidos de şarpe. curse din rana lui Uranus. În urma vrăjilor zeiţei. plin de ruşine. Fiii aceştia ai zeiţei au fost numiţi de ea giganţi1 . dorind să-i apere de moarte. trădarea – Zeus a şi aflat de planul pe care şi-l făcuse Gheea. făcuse tainic nişte vrăji. răpuşi cu armele. Puteau să fie doborâţi. ce le cădeau până la glezne. decât dacă erau loviţi. atunci când îl lovise Cronos cu secera de diamant. Fără să piardă vremea. din Olimp. Şi mama lor. ea cunoştea o iarbă cu însuşiri miraculoase. fiindcă îi închisese pe fiii săi. giganţii nu cădeau învinşi. Nu mai aveau deci să se teamă de moartea cea ne-ndurătoare fiii pământului. Purtau bărbi lungi şi plete dese. ar fi învins şi l-ar fi izgonit pe Zeus. zeiţa Gheea. Şi nu e nici o îndoială că ei. încă de pe atunci. cu armele. solzi. luna să îşi acopere Z . în loc de piele. giganţii. Din fiecare picătură suptă de ţărâna roditoare ieşiseră aceşti flăcăi. de-un muritor şi de un zeu.

ca să-i învingă pe giganţi. de-un zeu şi de un muritor. cel mai voinic – care avea şi însuşirea că nu putea fi omorât. Primejdia se spulberase. zeiţă a eroilor. Zeus a aruncat spre dânsul cu un mănunchi de fulgere. împotriva farmecelor Gheei. Dar. peste stânci. Să staţi şi voi lângă titani. Heracle2 . în afund. Au început s-arunce-n ceruri cu stânci uriaşe. aprinse. ca pe nişte neputincioşi. Zeus îi înfrunta cu furie. Însă Alcioneu. Zeus. Atrage-l în tărâm străin. Şi Zeus a găsit pe-acel erou vestit. Heracie nu putea pricepe de ce gigantul n-a căzut. aruncând fulgere din cer. le-a smuls grăbit şi le-a ascuns.. olimpienii erau mereu mai îndârjiţi. şi ai să-l nimiceşti L . în loc să cadă la pământ. cu săbii şi cu săgeţi către giganţi. îşi lumina drum pe pământ. Şi pe acest pământ gigantul nu va putea fi omorât. Îl ocroteşte vraja Gheei. Noroc că se găsea acolo. care-i ferea de lovituri. izbit de două ori în trupu-i. Zeus era mai liniştit. sclipitoare. În astă vreme. iar aurora să-şi ascundă luminile-i trandafirii. Numai şiretul stăpân. nepătruns. Toţi aşteptau cu încordare să vadă ce o să se-ntîmple. Dar. cu un urlet groaznic. şi treceau dincolo de nori.52 cununa-i mândră. să ajungă până în Olimp. Heracle.. cu lancea-n mână. iată. îi trebuia şi-un luptător c-o fire muritoare. şi Atena. căutând acele buruieni. tăioase. argintie. Giganţii-au prins apoi să smulgă munţii din temelia lor. cu un văl negru. cu un mănunchi de fulgere. un luptător voinic. Văzându-l pe Alcioneu că este gata să pătrundă chiar în palatul din Olimp. să-i pună unul peste altul şi să-şi alcătuiască o scară. Războiul aţâţat de Gheea era de neînlăturat… NĂVALA SPRE OLIMP a început a fost o clipă de linişte pe-ntreg pământul. atâta vreme cât lupta în ţara unde se născuse – s-a căţărat sus. În bezna care s-a lăsat giganţii n-au putut să afle miraculoasa iarbă. unul dintre dânşii. până în Tartar. giganţii au făcut un salt şi au pornit către Olimp. gigantul. înţelepciunii şi prudenţei. Izbeau cu suliţe. Pe urmă. Heracle l-a lovit de-asemeni cu o săgeată drept în piept. Iar lângă dânsul sta Heracle şi-nsoţea fiecare fulger cu câte-o straşnică săgeată. viteaz şi neînfricoşat de moarte. Alcioneu este în ţara unde-a văzut lumina zilei. Lăncile lor brăzdau văzduhul. Alcioneu. apoi cu torţe mari. i-a rostit ea. — Degeaba eşti uimit. a hohotit în râs năprasnic : — Zadarnic vă munciţi voi doi să-l zdrobiţi pe Alcioneu! Am să vă prind şi-am să vă zvârl. El le-a găsit. albe.

giganţii s-au simţit cuprinşi de-o dragoste nesăbuită pentru frumoasele zeiţe. pe Heracle. Ele au ascultat porunca şi. ducîndu-l în Sicilia şi.Gigantul a căzut ucis Mai mulţi giganţi au zărit însă pe soţul lor cel mai voinic căzând cu capul în ţărână. să-l răzbunăm. . stăpână peste dragoste. băgând de seamă asta. Atena l-a târât de chică pe fiorosul Encelade3. Zeus.. sub lovitura lui Heracle. Ares şi Hefaistos.. din slavă. lângă mare. făcând şi ea nu ştiu ce vrajă. sărind din muntele Olimp. ce priveghiase totul cu ochiul său străbătător . pristavul lui cel de credinţă. Ceilalţi dintre feciorii Gheei au fost cu toţii încolţiţi de către zeii olimpieni. Hermes. s-au prefăcut şi ei în munţi. grămadă. care erau gata să-l prindă pe Heracle. şi vrând să-l scape pe Heracle. Poseidon. s-au repezit după erou. s-a sfătuit pe loc cu Hermes. Şi le-au mărturisit iubirea. Dulcea zeiţă Afrodita.53 curând. şi astfel s-a îndepărtat de locul unde se născuse. şi să-l ucidem pe Heracle! Şi opt. Heracle s-a întors spre el şi l-a ţintit cu o săgeată. l-a-nvăţat să facă-n aşa fel. a trântit peste el un munte. Heracle s-a făcut că fuge .În acest timp. l-a urmărit până la ţărmul albastrei ape a Egeei . prăvălindu-l într-o groapă. au ajuns repede în drumul giganţilor. Zeus. vicleanul. n-a stat să piardă nici o clipă. Alcioneu crezând că-i scapă eroul cel mai de temut . pierind acolo. a aruncat şi el un fulger. unii din ei cerându-le chiar de soţii. Zeus . înstelatul. au strigat ei. cu câteva săgeţi. nouă giganţi. Artemis. în ei. Heracle a ţintit de-asemeni. Uitându-şi ura pe Heracle. Zeus a poruncit să plece Hera. cu ură mare. Legenda spune că giganţii. iubita lui soţie. Lovea mereu cu trăsnete. a ameţit pe fiii Gheei şi-ai lui Uranus. Hermes şi Apolo au biruit în lupte crunte întreaga ceată de giganţi şi s-au acoperit cu toţii de glorie nepieritoare4 . ca două dintre frumoasele zeiţe să iasă grabnic înaintea giganţilor ce-l urmăreau. . — Alcioneu e doborât. şi Afrodita cea gingaşă. plutind pe un nor de aur. Nici un gigant din opt sau nouă n-a scăpat teafăr sub săgeţi şi trăsnete şi fulgere.

ca şi pe amforele vechi. Pe-o friză a marelui altar ce-l avea Zeus la Pergam. nu poate să se opună elanului zeiţei. Heracle va dobândi mai târziu. căutând un sprijin. ca o răsplată a vitejiei sale. a căror înfrângere a fost întotdeauna râvnită de oameni. este poetul Apolodor din Atena. deşi. Gigantul. prăbuşind deasupra lui un munte. . cunoscut la noi sub numele roman de Hercule. ce se numea Alcmena. 3. din toată încordarea trupului şi a feţei. cu o mare plasticitate de imagini. cu un genunchi la pământ si un picior întins. La început muritor. Heracle. nemurirea. urmând pe Hesiode. 2. Giganţii reprezintă în legendele eline forţele oarbe ale naturii. se vede că se luptă cu deznădejde. era fiul lui Zeus şi al unei regine de pe pământ. îi descrie în versurile lui pe giganţi. să-l facă prizonier pe veşnicie. 4.54 Note 1. în splendide basoreliefuri şi statui. Scena se petrece doar cu o clipă mai înainte ca zeiţa să-l îmbrâncească pe gigant într-o groapă şi. artiştii plastici ai antichităţii au imortalizat cântecele poeţilor despre aceste imaginare lupte ale olimpienilor cu giganţii. se vedea Atena – Minerva la romani – târându-l după sine pe Encelade. Cel care. în insula Sicilia. în marmură sau în ceramică. Pe frizele Partenonului şi ale altor temple.

Era atât de mare Tifon. Cu capul ajungea. Mâinile sale viguroase se tot mişcau neîncetat. U . pentru că Gheea nu-l ierta pe Zeus. după aceste lupte date de zeii olimpieni. apoi cu ceata de giganţi. îndată. iară pe alţii-i nimicise. Picioarele nu-i oboseau. cât jumătate de pământ. Corpul diform era-nvelit cu pene negre şi zburlite. Deasupra umerilor largi. sute de capete rotunde şi bulbucate de balaur. până la stelele din cer. se pare. lăsau să-i scape sunete ca nişte mugete de tauri. cum încă nu se mai văzuse. Gâtlejurile lui adânci. în şuvoi. se ridicau. Iar mâinile-i puteau s-atingă. care-i închisese parte dintre feciori în Tartar. orice li se ivea în cale. Pământul se cutremura şi se pleca sub apăsarea paşilor lui copleşitori. pe nume Tifon1 . O linişte înşelătoare. flăcări ce mistuiau. Dar un gigant a cărui forţă era de zeci de ori mai mare decât puterea celorlalţi feciori ai Gheei laolaltă. şi alta – răsăritul rumen. Iară pe capete. Zeiţa mai avea dealtfel încă un fiu. Chiar zeii se cutremurau când îl vedeau de sus pe Tifon. sau răgete de lei flămânzi. fierbinţi de-atâta pălălaie.55 TIFON n timp. Tot un gigant. se aşternuse linişte. pe feţe şi pe grumazurile groase îi atârnau coame de păr aspru ca nişte suliţe. Din boturile de balaur ţâşneau afară. cu şuiere. întâi cu Cronos şi titanii. Din coapse se-nălţau spre umeri gheme de şerpi încolăciţi. una – apusul argintiu.

Unul în ţap. care se înălţau din coapsele gigantului. să nu mai fie cunoscuţi. S-a prins cu ghearele-i enorme de bolţile Olimpului şi a sărit lângă palatul unde sălăşluia chiar Zeus. Muşchii şi nervii i-a-nvelit în pielea unui urs vânat şi i-a ascuns numaidecât sub bolovanii unui râu. în uliu. Cu ea i-a retezat lui Zeus muşchii şi nervii pe de-a rândul şi l-a lăsat neputincios. pe umeri . S-a războit cu vitejie. lovindu-l fără de răgaz cu fulgere şi trăsnete şi secera de diamant ce-o moştenise de la Cronos. Acolo. cântând din liră-ncetinel. Zeus. Tifon. în animale fel de fel2 . Zeus căzuse prins . a fost fiul lui Zeus. l-au prins pe Zeus curmeziş. altu-n şacal. dac-ar avea. Lui Tifon – deşi era un monstru – îi plăcea muzica şi l-a lăudat pe cântăreţ. Atât erau de-nspăimântaţi. L . pe cât se spune. El nu a pregetat o clipă. ei au ajuns până-n Egipt.56 FUGA ZEILOR DIN OLIMP e acest fiu îngrozitor l-a trimis Gheea să se lupte cu victorioşii olimpieni. Şerpii. l-a zvârlit într-o peşteră. şarpe şi broscoi. Atunci Hermes cel prea şiret s-a prefăcut în cântăreţ şi a venit lângă gigant. Dar oricît a mai cercetat. ascunşi pe unde s-a putut. căci el s-a ruşinat să fugă. ceilalţi zei tremurau ca varga. dup-atâta spaimă. Fugind necontenit. că zeii au simţit în trupuri îngheţ din creştet până-n tălpi. Cel care şi-a venit oleacă în fire. Ba. El a-ntrebat şi a aflat peştera unde zăcea Zeus. ascunşi în trupuri de dihănii. lupta cu monstruosul Tifon. Şi au rămas tăcând chitic. P ŞIRETLICUL LUI HERMES umea era încremenită. Hermes. Atunci. toţi s-au preschimbat. Nu rămăsese în Olimp decât stăpânitorul. uşor. Zeul Hermes i-a glăsuit că ar cânta mult mai frumos. fără măcar să mai respire. L-au strâns şi l-au înlănţuit. a tot fugit până în ţara Siriei. nu a putut descoperi nervii şi muşchii preţioşi. învins. S-au repezit care-ncotro. gigantul i-a smucit şi secera de diamant. Atât era de fioros. a-nceput. Apoi l-a luat. Zeus a făcut greşeala să se prindă-n luptă cu fiul Gheei corp la corp. Dar aici.

Războiul a reînceput. că vă voi pedepsi amarnic. Astfel a glăsuit stăpânul şi zeii s-au cutremurat. s-a ivit lângă el îndată un car de flăcări aurii. copleşiţi de . sau. cumva. să fugă în Sicilia.Gigantu-i răspundeadea. căci nu-i ca mine de puternic nici unul dintre olimpieni. orbitoare. prefăcându-se în vultur. începeau cele nouă muze5 să cânte imnuri dulci de slavă. Dar eu. v-o spun de-acum. Vă voi lovi fără de milă. l-a înşfăcat şi l-a trântit pe Tifon. urlând de supărare. Feciorul Gheei a căzut în cursa ce i-a-ntins-o Hermes. Temeţi-vă! Să nu am pricini să dau pedepse. a rostit Zeus într-o zi. S-au întins mese-mbelşugate4. Iar când tăcea zeul Apolo. la pământ. am să vă salt în sus. spre cer. după o astfel de victorie. — Să nu cumva să încercaţi să-mi călcaţi vreuna din porunci. Zeii din muntele Olimp s-au aşternut pe mari petreceri... mult slăbit. Celălalt capăt am să-l iau în mâna mea nemuritoare. De vreţi.. şi mai rău. cu glasul său fără pereche. nervii unui zeu. Vă veţi căi atunci amarnic. tare. Zeus lovea cu trăsnete şi fulgere verzi. dar o să fie prea târziu. a trebuit să părăsească şi acest loc al tot bătăliei. însoţindu-se cu lira. cu-ntreg pământul şi cu marea. puternici şi voioşi acum. S-au tot luptat Tifon şi Zeus.. tras de doi cai înaripaţi. Şi monstrul. şi voi să vă siliţi să-l trageţi la vale pe stăpânul vostru. Deasupra lui a răsturnat greul şi-naltul munte Etna. A scos pielea de urs din râu şi-a desfăcut-o chiar pe mal. neputincios. cu toţii. Munţii s-au înroşit de 3. pân-au ajuns în nişte munţi. după poveştile eline. gâfâie greu – şi atunci Etna azvârle lavă clocotită. care iese din craterul vulcanului. vă azvârl în Tartar. Făcând un semn către Olimp. să vedeţi singuri că e adevărat ce spun. În acea clipă zeul Hermes s-a repezit lângă gigant. N-o să puteţi. Iar Zeus s-a şi ridicat. Totuşi. lin. trupul lui Tifon sângera. nu-i decât răsuflarea lui. ia agăţaţi-vă cu toţii de acest lanţ cu belciug de aur. drept coarde. Fumul fierbinte. şi-am să vă spânzur laolaltă de piscul ăsta din Olimp. a zburat către peştera unde Zeus şedea lungit. I-a prins la loc nervii şi muşchii ce-i lipseau. A smuls de sub pietroaie nervii şi muşchii tatălui său şi. Aici Zeus l-a prins din urmă. ce se numesc astăzi Balcani.57 la lira lui. învins. Totuşi de atâtea lovituri. Zeul Apolo le cânta melodii care-i fermecau. Nimica nu-i mai tulbura. stăpânul din Olimp stătea de veghe necurmat şi-n mijlocul petrecerii. prinzând în braţe munţi întregi şi aruncându-i către el cu zgomote asurzitoare. dacă m-oi necăji. Legenda spune despre Tifon că a rămas pe veci acolo. ce dezmierdau urechile măreţilor zei olimpieni. tocmai sosea la peşteră. Zeiţa Hebe le turna în vasele scumpe de aur nectarul şi ambrozia. gemând mereu. Tifon. Când el se-ntoarce sub povară.

Vieţuitoarele-au fugit. nu – mă tem de tine! Eu. Vânturi s-au năpustit pe mări şi valurile-au clocotit. nu ştiu să mă tem!. Numai o fiinţă a rămas. în timp ce toţi şedeau plecaţi şi tremurau înfricoşaţi : — Eu.. Zeus. care-ncotro puteau.58 spaimă. Cerul senin s-a-nvineţit. Pământul a vuit adânc. şi-a glăsuit. gemând. privind în sus. cu ochi semeţi. .. Zeus.

Terpsihore – muza dansului. Euterpe – muza muzicii. ca să-l poată lovi pe stăpânul Olimpului. clădit din marmură. 3. dar în legende se spunea că această culoare se datoreşte sângelui vărsat de Tifon. giganţilor şi a lui Tifon. 2. Erato – muza poeziei de dragoste . zeiţa memoriei. şi au avut împreună o serie de odrasle fioroase : hidra din Lerna . Urania – muza astronomiei şi Polimnia – muza imnurilor de slavă. Clio – muza istoriei. Ortos – un alt câine cu două capete – şi Himera.59 Note 1. când monstrul a smuls munţii din loc. Cerber – paznicul Infernului. Cele nouă muze erau : Caliope – muza poeziei epice. se credea că forma prăpăstioasă a acestor munţi a apărut în urma luptelor ce au avut loc aici. Melpomene – muza tragediei. petrecând liniştiţi în Olimp. şi acolo s-au metamorfozat în diferite animale. ca şi în desenele făcute pe vasele greceşti. Legendele eline arătau că egiptenii au început să se închine anumitor animale. adică munţii însângeraţi. ca să nu mai poată fi recunoscuţi de acest monstruos fiu al Gheei. o parte din munţii Balcani se chemau Hemus (hema tâlcuindu-se prin sânge). după victoriile împotriva titanilor. Pe Partenon. din vremea când zeii au fugit din Olimp. . şi mai ales Hesiode şi Apolodor din Atena. Gigantul Tifon. 5. erau adeseori înfăţişaţi zeii. împodobit cu renumitele sculpturi ale lui Fidias. 4. între Tifon şi Zeus. până în Egipt. era fiul Gheei şi al Tartarului întunecat. aşa cum ni-l descriu poeţii. socotite sfinte. În timpurile de odinioară. templul magnific din Atena. cea jumătate viperă şi jumătate femeie. Numele venea de la culoarea roşie a pietrelor în răsăritul şi apusul zilei. De asemenea. de frica lui Tifon. Ele erau fiicele lui Zeus şi ale Mnemosinei. El s-a căsătorit cu uriaşa Ehidna. Talia – muza comediei.

de pe pământ. Celălalt. pe-un titan. fiul pământului. Avea şi-aşa multe necazuri. ca tată. Unul din ei. Mai ales când se abăteau molimi sau revărsări de ape. de ce-s atâtea animale şi zburătoare ? Pentru cine ? De ce n-a fost creată o fiinţă cu minte ageră .. ba ridicau pumnul spre cer şi-ameninţau. bolta înstelată.60 PROMETEU eus era stăpânitor deplin. Doar cei de jos... de ce e lumea asta plină de flori şi de atâtea roade. pe nume Meneceu. ce-ar putea să le stăpânească şi să le folosească bine ? Iapet nu-i răspundea nimica. al Gheei şi-al cerului înalt. fusese aruncat în Tartar. la rândul său. îi făceau uneori necazuri. acel pe care oamenii-l proslăveau în cântec. Iapet era. nepăsător la întrebare. sau foc sau moarte adusă de năvălitori. Încă de mic. pe umăr. avea.. cu alţi doi fii amestecaţi în răzvrătirea titanilor contra lui Zeus. acest urmaş al lui Iapet se dovedise isteţ. Iapet. oamenii se-ndârjeau cumplit : — El.. cutezător în gânduri şi-l întreba pe tatăl său : — Tată. Atlas. Uranus. întotdeauna. Nimic nu-i mai stătea în cale. numai el trimite totul! îi este ciudă că nu vrem să ne supunem zeilor. căci ba cârteau. Şi-i este teamă că-ntr-o zi vom cuceri Olimpul său.. cum proroceşte Prometeu. Z . Iar Prometeu.-nţeleaptă. purta. pe cât spune legenda. cutremure. Vrerea lui era lege şi poruncă pentru toţi zeii. Fusese osândit de Zeus să o ţie pe veşnicie. cum vor ei.

omul a început să umble. de bărbat2. Şi-a suflat peste acea fiinţă plămădită de Prometeu. ca orice fiinţă pe pământ. A făurit. pe Prometeu. Prometeu îşi urma mai departe gândul ce-l frământase încă din vremea când era copil : cum ar putea să făurească o fiinţă plină de-nsuşiri. Atena. muncind cu grijă şi cu migală. Dar omul. Prometeu nu s-a mulţumit să făurească-o nouă fiinţă. decât doi fii. S-a apucat apoi de lucru. Îi era drag şi poate-n sine dorea să-l aibă de bărbat. în stare să conducă bine. FIUL TITANULUI IAPET CREEAZĂ OMUL ând a ajuns bărbat în toată firea. nou creat din tină. deşi făcuse jurământul de-a nu se mărita nicicând. şi să-l slăvească-ntotdeauna. Omul a căpătat şi cuget. să folosească chibzuit tot ce se află pe pământ ? Gândind timp îndelung. ca alinare în ceasurile bătrâneţii. ci a rugat-o pe Atena să-i dea o mână de-ajutor. Gândul lui a-nceput să zboare. şi-altul mai mic.61 Nu mai avea tatăl. îndatorat. ce semăna leit cu zeii. Şi-atunci Zeus a hotărât ca omul. să-şi caute hrana. C . nu îi era deloc pe plac. ce se chema Epimeteu1. Ţărîna asta a udat-o cu apă proaspătă şi rece. titanul a luat în pumnii săi ţărînă. ascultându-i glasul. să trăiască. Fiind luat din trupul viu al Gheei şi făurit cu măiestrie de către bunul Prometeu. Zeus n-ar fi fost împotrivă ca fiul lui Iapet să făurească vreun animal. De-aceea. să-i dăruiască-nţelepciune omului său făcut din lut. să-i stea supus. un corp de om. avea şi ea o slăbiciune pentru feciorul lui Iapet. Iapet. după cât se spune. care ţâşnea dintr-un izvor. Palas-Atena s-a-nvoit. vreo pasăre. ce semăna leit cu zeii.

precum le poruncise Zeus. Şi-au mers. am să vă dau. le-a rostit.. mai ales. să se adune oamenii într-un loc. Altare mândre ne-or zidi.. cu milă. lăsându-le puţine drepturi şi prea sărace bucurii. la Mecona. o pildă de felul cum va trebui să împărţiţi-a voastre bunuri cu noi. iară cealaltă veţi păstra-o pentru voi. că Zeus va apăsa pe cei de jos cu mult prea multe-ndatoriri. Prometeu i-a chemat pe oameni. Carnea. până au poposit în locul unde fuseseră chemaţi. Dar.. stăpânii din Olimp. zeii. Se temea. Prometeu. Venind şi ziua sorocită. când vor ajunge la Mecona. Le-a arătat că-l bănuieşte pe Zeus c-ar umbla cu gânduri nu prea curate pentru ei. Zeus cugeta : „Prometeu o să-mpartă carnea într-o grămadă N . tăiată în bucăţi.. Cum totuşi nu putea să calce poruncile date de Zeus. este atoateştiutor... dar nu prea multă. Din tot ce veţi avea pe lume să ne aduceţi sacrificii. ca hrană. Zeus s-a aşezat pe-un jilţ şi a grăit în acest fel : — Oamenii trebuie să ne slăvească. să vieţuiască pe pământ. Una dintre grămezi va fi sortită pentru sacrificii. Duceau cu ei un taur mare. prin Hermes. sau alţii-s mai isteţi ca el. care se numea pe vremea de atunci Mecona. — Vom hotărî noi. Taurul cel adus aici va fi-njunghiat de Prometeu. pristavul din Olimp.62 ADUNAREA DE LA MECONA ăsând deci să mai treacă vreme. titanul. pentru că sunt bun şi drept. s-a încruntat de la-nceput. prin sfetnicul său de credinţă. oamenii. ci şi temple. În sine. pe loc. ce-ndatoriri au cei de jos faţă de marii olimpieni. L ZEUS RĂMÂNE PĂCĂLIT -a trecut mult şi s-au ivit. plutind pe nori de aur. a glăsuit măreţul Zeus. Hermes. au pornit grupuri spre Mecona. aflând vestea asta. au mers ei cale lungă. Apoi vor face mari serbări prin care fiecare zeu va fi cinstit cum se cuvine. într-o zi Zeus a poruncit. să se aşeze în grămezi. dacă fiul lui Cronos. care le-ngăduie. — O să vedem acolo noi. Însă i-a sfătuit să aibă răbdare şi încredere în cele ce va face dânsul. la sfârşit. Nu doar altare.

A înţeles că s-a-nşelat. zei şi oameni. tigva cu coarne răsucite. un pic de carne. şi le-a-nvelit într-un strat galben de grăsime. a glăsuit titanul. văzând grămada de ciolane atât de mare şi-nvelită în stratul galben de grăsime. atins de lăcomie. s-au ridicat către Olimp. bucăţile cele mai bune. ce mânca.. Mormanul plin numai de oase se arăta cu mult mai mare decât celălalt. ce-i biruise pe titani şi-i nimicise pe giganţi. cu păr ca neaua de curat. fierea şi stomacul.. Acum era clipa cea mare. a rostit.. să aibă. a-ntins hulpav mâna spre ea. stăpânul a nimerit numai ciolane. Le-a învelit frumos în piele şi-a aşezat deasupra lor maţele. gras." Astfel s-a isprăvit această mult tulburată adunare. va fi mare... era de râsul tuturor. bieţii. după voie. taurul este înjunghiat. Zeus cel puternic. pe Prometeu. Însă nu mai avea ce face. El a pus deoparte carnea.... Carnea e împărţită-n două. şi oamenii-au pornit pe cale. — O iau pe asta!. şi alta. desigur. îl va ajunge o pedeapsă. şi las-acolo. Era un taur mare. mică. copite. scormonind sub seu. copitele. Mai repede decât se-aşteaptă. Însă. râzând şi chiuind voioşi. Nimeni nu o să scape teafăr.. fiu de titan. pentru zei.. lasă. îşi spunea Zeus. or să afle curând ei toţi ce însemnează să-l superi pe stăpânitor!. El. . acolo. O!.63 pentru oameni. Dar eu am să aleg grămada ce s-o vădi mai arătoasă şi am să-i las în pagubă pe-aceşti supuşi făcuţi din lut. Oamenii-mi vor simţi şi ei răsplata. Ce pedeapsă-i va veni!. Dar. Zeus putea să dovedească celor de faţă.. Prometeu tăiase taurul adus de oamenii săi la Mecona. care. şi-au plecat ochii ruşinaţi. neatinsă.. grămada pentru sacrificii.... El singur. pe Zeus cel nemuritor.. Zeus. încruntat. Zeii. alesese acea grămadă. într-un alai măreţ." În vremea asta... Chiar zeii şi zeiţele ce-l însoţiseră. coarne răsucite şi nici un pic. şi o grămadă pentru oameni. nesilit de nimeni. Nimeni nu va scăpa... fiindcă-au hohotit. „Dar lasă. unde erau bucăţile bune de carne. Alege singur. că nu greşeşte niciodată. Nimeni. pe norii lor de aur. De altă parte-a grămădit ciolanele goale de carne. — Zeus. În schimb oamenii-au izbucnit în râs cu hohote nestăvilite.

pe mâine şi poimâine. şi dacă or avea şi focul. Apoi s-a repezit afară. Eu vreau să-i văd meşteşugari. a luat din vatră un bob de jar şi l-a ascuns în tulpiniţa verde. acum. Oamenii-n vale pot să piară. Şi-aşa. că oamenii.. cumva. l-a luat pe Prometeu la goană. — Te-nşeli când crezi că mă îndupleci! a răcnit Zeus. Mănâncă fructe din copaci. zăvorit bine.. să-l dea şi oamenilor săi. pe pământ. Prometeu s-a oprit puţin. pentru stăpânul din Olimp. Sunt doar pescari şi vânători.Focul acesta e ceresc.. Focul ardea domol pe vatră.64 PROMETEU ADUCE OAMENILOR FOCUL umai că Prometeu ceruse. focul.. de spaimă. în toiul nopţii următoare. Dar Zeus. cu pâlpâiri albastre. scăldată toată în sudori. aruncând umbre viorii pe faţa zeului înnegrită de fum. Prometeu. Deodată. cel dintâi. Hefaistos s-a întors pe-o parte. în repetate rânduri. până la urmă. însă atunci sub chip de trăsnet. în mâna stângă. ca să ascundă în ea focul şi totuşi să nu se aprindă. Deci du-te. mânios pentru ocara îndurată. Acum. A stat şi-a aşteptat o vreme. precum spune legenda. în Olimp. şi l-a rugat : — Oamenii trăiesc greu. Luase tulpina asta verde. ce se găseşte. În fierărie. şi pentru asta au nevoie de focul tău.. tot or să capete acest foc. — Tu ce gândeşti ? Că Zeus e-atât de prost să le dea oamenilor focul ? Tu i-ai făcut asemeni nouă. roşii.. măreţe Zeus. cu trupul greu şi obosit. tulpina unei plante verzi – plantă de soc. după-ntîmplarea asta. şi focul tot n-am să ţi-l dau. îndură frig. pe cât se spune – scobită însă înlăuntru. pe-un pat moale. du-te.. Eu nu-l trimit jos. până ce a văzut că zeul a adormit ca mai-nainte şi. ar fi în stare să se scoale cu armele să mă lovească şi să-mi pierd tronul. Hefaistos sforăia dus... şi-a îngăimat ceva prin somn. repede. prea îndrăzneţ. Sălăşluiesc numai în peşteri. Zeus îl amâna cu vorba de azi. Altul. spumegând. — Eu una ştiu. până n-apuc să te lovesc pe tine. N . să-l îmblânzească pe zeul cel atotputernic. cenuşă şi scântei.. S-a furişat în fierăria unde lucra Hefaistos fulgere lucii orbitoare. ar fi cerut grăbit iertare. Dar Prometeu.. Avea cu el. auzind un zgomot.. fiindcă m-ai îndârjit destul. titanul a pornit la drum. decât când vreau să pedepsesc făpturile-ţi nesuferite. căutând. îndură beznă. s-a dus la el încă o dată. nu era unul dintr-aceştia.

Dar cum s-a văzut arzând focul. S-a apucat însă de lucru. o fată. titanul care ne-a trădat. Hermes l-a şi vestit pe Zeus : — Stăpîne. luând pildă de la Prometeu. a zis fierarul. să vadă el cum i-am lovit. Nu pricepea ce vrea stăpânul. — Cum ? Focul meu a fost furat ? a răcnit Zeus.. Acolo s-a oprit din fugă. A luat o mână de ţărînă din trupul cel fertil al Gheei şi a turnat deasupra apă. pe câmp. galben. Apoi să mi-o înfăţişezi. — Mă duc numaidecât. Din grămăjoara asta mică. neagră. focul ardea vioi. iar tu să-mi făureşti femeia. O! Blestematul! A sosit clipa când ne vom răfui. că pământul s-a zguduit până-n străfund. Şi-acum. pe de-a rândul. Prometeu a fugit prin noapte. până ce-a ajuns în văi. Hefaistos.. aşa de tare. în uşa fierăriei. CUTIA PANDOREI -a strigat apoi pe fierar.. a mai rostit Zeus încet.. dar chip să aibă de zeiţă. Hefaistos a dat din umeri. case. vom mai vorbi noi amândoi. mulţumit că scăpase aşa de uşor. Îşi fac unelte.. în timp ce oamenii se încălzeau şi-i mulţumeau. Dar despre asta. Şi zeii s-o împodobească pe fata ce-o vei măiestri. căci vreau să-i fac şi eu un dar. Sînt învăţaţi de Prometeu. alte mormane s-au aprins. celui ce-i ocrotise iar. Acuma.. pe munte. însă. cea dintâi fată L ... A chemat oamenii la el. tot ce vor. Surcelele au pâlpâit. prin păduri.65 Noaptea era adâncă. precum îi poruncise Zeus.. nu-s de vină eu. Zeul meşteşugar făcuse. Hefaistos s-a arătat tremurând din încheieturi.. în barba-i deasă.. din apă şi ţărînă.. şi-o flacără strălucitoare s-a-nălţat veselă-n văzduh... Să spui că-i din porunca mea. — Când îţi vei termina lucrarea. cu negrăită bucurie. făurare. Prometeu m-a furat în somn. arme.. în Olimp. Din lutul ud a făurit un corp de-o rară frumuseţe şi un chip dulce de fecioară3 . roate. ai să-mi faci. zâmbind viclean. în peşteri. cu cele mai alese daruri. Pe urmă vine rândul său. Prometeu a făcut bărbatul. corăbii. să chemi toţi zeii. Întîi vreau să-i lovesc pe oameni. M-apuc de lucru şi sunt gata mai înainte de amurg... care făcuse primul om.. Priveşte-i cum îşi moaie-n flăcări arama şi o ciocănesc. focul din Olimp a fost răpit de Prometeu şi dăruit celor de jos. — Stăpâne. A tot fugit neobosit. — N-ai stat de veghe! s-a-ncruntat spre el stăpânul din Olimp. Să fie fiinţă muritoare. Cum ? Tot titanul Prometeu ?. Cu bobul roşu a aprins o grămăjoară de surcele.

a glăsuit Zeus. condu-o pe pământ. ca răzbunare. pentru că toate celelalte de pân-atunci erau zeiţe. oricât sunt de ispititoare. Eros a tras. cum nu făcuse pân-atunci nici chiar zeiţelor din cer. Însă cutia de aramă s-o dăruieşti soţului tău. După aceea a chemat pe zeii din Olimp la el şi le-a grăit în acest chip : — Fiinţa pe care o vedeţi a fost făcută din porunca înaltului nostru stăpân. şedea cuprins de dragoste şi nu făcea un pas-napoi. Epimeteu s-a clătinat şi a-ntins braţele spre fată. glasul ei şi de dulceaţa ochilor. Hefaistos i-a meşterit şi o cutie de aramă. Şi tot el v-a cerut şi vouă s-o înzestraţi. În acea clipă. Ba da. după ce te-i căsători.. i-a dat şi vraja ochilor. făcute chiar de mâna ei.. iară pe cap i-a pus un văl cu broderii nemaivăzute. Şi el le-a glăsuit voios: — Pandora o să-mi fie soaţă! Voi v-aţi ferit . Să le păstrezi toate acestea pentru făptura-ţi minunată. Zeus. Zeul pristav. soţie. Pandora s-a plecat-naintea lui Zeus cel atotputernic. Stăpânul lumii a deschis cutia asta de aramă şi-a pus în ea mai multe daruri. puterea de-a sădi iubirea în inima bărbaţilor. a mai rostit stăpânul. şi-acela era titanul Prometeu. feriţi-vă de vicleşug!. — Când Zeus ne trimite daruri. la rândul său. cu straie şi cu alte daruri. a coborât pe pământ. de gingăşia.66 muritoare. Nu era unul să nu vrea s-o vadă-n casa lui. frumoasă fată. unul a fost. mirându-se nespus de mult de frumuseţea ce-o avea. Pandora. Charitele şi horele s-au strâns şi ele-n jurul fetei.. zâmbind. pentru că ai atâtea daruri primite de la olimpieni. . în locul unde se găseşte prea-îndrăzneţul Prometeu. închisă bine c-un capac. zeul cel şiret. dar eu o vreau.. i-a dat copilei glasul lui. a spus el către muritori. titanul. frate bun al lui Prometeu. Bărbaţii.. Ea . Dalba zeiţă Afrodita i-a hărăzit. Afrodita s-a avântat către pământ şi l-a rugat pe micul Eros4 să tragă iute o săgeată. Numai Epimeteu. deşi i-ar fi plăcut şi lui s-o vadă luminându-i casa. cât mai ales. ascultându-l pe Prometeu. I-a ţesut astfel de veşminte.. Bărbaţii s-au ferit în lături. mângâietor şi subţirel. — Hermes. pentru că dânsul ţinea prea mult la muritori – s-a apucat. ţintindu-l pe Epimeteu în inima-i fremătătoare. I-a aşternut o haină albă pe umerii strălucitori. luând-o de mână. s-a îndreptat către Epimeteu. — Te vei numi. s-o înveşmânte pe copila abia creată de fierar. dându-i din însuşirile şi gingăşia ce-o aveau. Palas-Atena – supărată pe Prometeu. ca un fulg. Prometeu sta prevăzător.Iar Hermes. câţi erau în lume – erau pe-atunci numai bărbaţi – s-au adunat lângă Pandora. Deşi era vrăjit de fată. Mijlocul i l-a strâns zeiţa cu-o cingătoare aurită.

toate nenorocirile şi relele pe care lumea le-a avut de atunci mereu. durerea. şi lanţurile. să ştii. ce-o adusese din Olimp." — Să vie Hermes!. era şi supărat pe Prometeu. în ceasuri grele.. i-a strigat el neînfricat. ba chiar şi moartea. care râseseră de dânsul în adunarea din Mecona. Credea că-s daruri preţioase.. necazul. umplând pământul şi făcându-şi cuiburi în toate cele patru zări5 . Văzând Epimeteu că ies atâtea rele din cutie. grija. deşi se pare că în taină îl preţuia pe Prometeu. ar trebui să-i ocrotească. Ea n-apucase să mai zboare şi purta numele : Speranţa. în restrişti.. l-a înfruntat din nou pe Zeus şi s-a urcat până-n Olimp.. A . şi pironul. fiindcă-i răpise din fierărie focul şi-l dăruise omenirii.. în primul rând. pe pământ. să le-ncolţească-n cugete. Năpastele se înălţaseră. care crease primul om. văzând aceasta. ca un stăpân să-şi urască atât de mult supuşii. să-i spună-n faţă adevărul : — Eşti crud şi eşti răzbunător!. s-au răspândit care-ncotro.. Numai speranţa6 cea firavă avea să fie lângă oameni. stăpânul. pe care el.. prin mâna mea. deşi în sine ofta încetişor : „Păcat.67 — Iată. zburând în cete. Dar prea târziu se deşteptase. ba şi-un piron mai lung şi gros. — Aduc! s-a repezit fierarul.. lesne de înţeles. Epimeteu a luat cutia şi-ncet i-a ridicat capacul. a răsărit şi crainicul. foamea şi setea. Când colo. nenorociri şi boale.. Nu-i demn. S-au răspândit minciuna. acesta este darul ce îl trimite. Adu-mi nişte cătuşe tari şi nişte lanţuri mari şi grele. însă mute.. Toate cu-nfăţişări de spaimă.. — La poruncă!. şi lumea le purta în cârcă. Zeus. ca s-o aducă pe pământ : rele. a spus. — Hefaistos! a poruncit.. a glăsuit frumoasa fată şi i-a dat lui Epimeteu cutia încă zăvorâtă. ura. suferinţa. Mai rămăsese în cutie numai o arătare mică. Şi de la dânsul luase pildă când o făcuse pe Pandora. firavă şi cu aripi slabe. zavistia. Zeus. Ce-i drept. s-a-nfuriat înspăimîntător. înaripate. Asta a fost zestrea pe care Zeus o dăruise fetei. molimele negre. Dar Prometeu. a şi trântit la loc capacul. ÎNLĂNŢUIREA LUI PROMETEU şa se răzbunase Zeus pe oamenii lui Prometeu. Şi le-a adus. din acea cutie s-au ridicat. — Aduc cătuşele. hâda moarte.

colţuroasă. şi el o să-ţi sfâşie trupul. titane! strigă de-acolo. Cerul ca smoala se despică şi sus.. Aici. măreţ. se crapă. de grindină şi de zăpezi. Vârâţi-i şi pironu-n piept. Iară pe stâncă Prometeu stă neclintit şi fără teamă înlănţuit. — Am înţeles totul. zi de zi. Ştie că şi-a-mplinit menirea. E mulţumit. Beznele nopţii-s risipite. smulgându-ţi. mai sus. zeci de mii de flăcărui. şi femeile au învăţat să fiarbă-n clocot carnea dihăniilor vânate. Mâinile şi picioarele i le-au strâns aprig în cătuşe. stăpâne. se vede Zeus. pe stâncă. ficatul. Prometeu. a spus pristavul deîndată. din cer coboară vulturul înspăimântător. fiul lui Iapet. ars de dogori. ce-s aprinse de către oamenii lui dragi. cu fulgerele-n mâini. iară cu ciocul îl sfâşie. către mări. blestemat să fii. Hermes l-a înşfăcat în braţe pe cel mai bun dintre titani şi l-au purtat cu silnicie. fierarul. cu aripile larg deschise.. Priveşte peste zări titanul. cu ajutorul focului. care iubeşte pe muritorii lui nevrednici mai mult decât pe-olimpieni. ce le fac viaţa mai uşoară şi mai plăcută tuturor. încovoiat.. Forţa şi Violenţa l-au cetluit în lanţuri grele. Sunt focurile. Zâmbeşte-n el. fii blestemat. şi adăposturi şi veşminte. Marea se tulbură şi fierbe. să făurească pentru dânşii unelte noi de pescuit şi de vânat. slugile mele credincioase. sus. fără odihnă.. pe care le înghite lacom. Hermes şi Hefaistos. Cu ghearele se prinde zdravăn de umerii însângeraţi.. Nici n-ai gândit să-mi ceri iertare. zguduit. bătut de vânturi... cu mult mai sus de nori. Fii blestemat. Dar Prometeu ridică fruntea şi cată către zarea largă. Chemând pe cele două slugi. — O. către câmpiile întinse şi către fluvii. legat în lanţuri.68 — Voi.. cu Forţa şi cu Violenţa. Meşteşugarii se trudesc. Legaţi-l sus. din Olimp.. şi îi răspunde : — Nu m-ai învins deloc.. în Caucaz. Zăreşte-n sate şi oraşe mii. plecaţi pe Elbrus7 şi-l legaţi pe-acest titan8. smulgând bucăţile de carne. Sfârşindu-se înlănţuirea9 . din cer s-a auzit un glas. Furtuna se dezlănţuie. Şi-ntr-adevăr. pe-o stâncă aspră. pe-un vârf de stâncă. se mai aude din văzduhuri vocea de tunet a lui Zeus.. Copiii lumii se-ncălzese la vetre. fără somn. a trebuit să ia ciocanul şi să-i bată pironu-n piept. cu ciocul său încovoiat. plin de ură : — Acesta-i numai începutul! Am să-ţi trimit vulturul meu. urlând. stăpâne. — Vei sta pe stâncă mii de ani. Valuri uriaşe se lovesc de stâncile din ţărm. Cât a durat osânda asta. n-a scos din piept nici un suspin. Doar Zeus se mai zbuciumă. Cuvintele-i sunt însoţite de fulgere şi trăsnete. Iară Hefaistos. Pământul. în slăvi. Vulturul ţipă şi se lasă peste sărmanul trup zdrobit. Oamenii au să vieţuiască şi peste . până pe Elbrus. un glas puternic.. cu cioc tăios.

Tu. .. ai să pieri!... însă..69 mii şi mii de ani. până în sate şi oraşe. Zeus.. Le aud oamenii şi-i poartă cuvintele tot mai departe : — Tu.. Ecoul munţilor îi duce cuvintele din stâncă-n stâncă. ai să pieri. însă. Zeus.

un meşter creează o copilă cioplind-o din lemn – cum şi-o visase el – un croitor îi face veşminte şi un vrăjitor suflă asupra ei. Însuşi creatorul fetei se îndrăgosteşte de ea. Nici meşterul nu mai întruchipează fecioara după poruncile nu ştiu cărui zeu. cu spatele la zei. În legenda elină. 5. Elbrusul este vârful cel mai înalt al munţilor Caucaz. 2. alcătuit de un autor necunoscut.. el însuşi este denumit. El purta un arc. Întîmplările prin care trec aceşti doi fii ai titanului Iapet explică întru totul numele ce li s-au dat în legende. când totul se cufundă şi piere sub furtuna greutăţilor. Alte săgeţi erau muiate în fiere şi otravă. Karl Marx. să se îndrăgostească de ea. Doar ea te mai mângâie şi-ţi încălzeşte pieptul. prima fecioară fusese creată cu scopul de a-l face pe Epimeteu. titan. care licăreşte şi-ţi luminează calea. speranţa. privesc chipul noii făpturi de lut. Mai este înfăţişat Prometeu şi pe un sarcofag. pe care el a numit-o om. doar ea. fiu al Afroditei. şi prin mâna ei să coboare toate relele în lume. 8. Deci femeia nu mai aduce râul pe pământ. cu care ţintea săgeţi în inimile oamenilor. potrivit cu visurile sale cele mai frumoase. Expresia aceasta este deseori folosită. Într-un imn elin. Avem şi noi. Hermes şi Apolo. mai ales orientale. fratele lui Prometeu. variante ale acestei încântătoare legende. în legendele eline. ce reprezintă străvechea dorinţă a omului de a crea viaţa prin mijloace artificiale. în frunte cu însuşi Zeus. nu numai în literatură. ci şi în vorbirea curentă. Pe o piatră antică. şi pare că se gândeşte cum să dea viaţă acestei fiinţe. speranţa. când te cuprinde frigul şi spaima desnădejdii!. ci ajută la înlăturarea lui. bătută de talazuri. El stă lângă făptura cea nouă.70 Note 1. se vede Prometeu cioplind cu dalta scheletul celui dinţâi om. 3. Unele săgeţi erau unse cu miere. îl dă drept pildă pe „titan" şi ." 7. ca şi alte popoare. în vreme ce Epimeteu ar însemna neprevăzătorul.. este cântată în acest fel : „Pe-o mare de durere. gravată de o mână nu încă prea meşteră. În limba greacă veche numele Prometeu s-ar tâlcui prin prevăzătorul. Dragostea celor atinşi de asemenea săgeţi era amară şi ucigătoare. şi atunci dragostea inspirată era dulce şi fericită. aflat în muzeul de la Neapole.. Zeii olimpieni : Hera. „Cutia Pandorei" simbolizează un izvor nesecat de nenorociri. ca o steluţă mică şi albă. Poseidon. Astfel. Eros era zeul dragostei. Deşt Prometeu este numai fiul titanului Iapet şi al titanidei Temis. într-un basm dobrogean. însoţitoarea oamenilor la necazuri.. te mai îndeamnă. ci din imboldul curat al inimii. dându-i viaţă. 6. De astă dată însă fiul titanului Iapet este prezentat lângă un bărbat în întregime modelat. să vâsleşti mai departe şi să-ţi găseşti limanul. Basmul nostru are însă un conţinut mult mai înălţător. de cele mai multe ori. Iar fata îndrăgită îl ajută pe creator să scape lumea de relele ce o bântuiau. din secolul al VIII-lea. după cum spune o legendă. intitulat „Palatul de argint". care suferă pentru convingerile lor. referindu-se la cugetătorii progresişti. 4. fără nici o plăcere. Prometeu nu se arată a lua în seamă această nemulţumire a olimpienilor.

atât de nobilă pradă cruntei mânii a zeilor. clipă gigantică şi sublimă : nu vulturul lui Jupiter* zboară peste crestele Caucazului. Salvator Rossa. de pe muntele Elbrus. care a scris celebra tragedie : „Prometeu înlănţuit".. vârful înalt.71 scrie : „Prometeu este cel mai nobil sfânt şi martir din calendarul filosofic". mitul a fost şi mai departe o sursă permanentă de inspiraţie pentru marii artişti ai lumii.. În literatura noastră. Eschil. ci neînfrânţii fii ai pământului. Fiu slăvit al unei mame slăvite. dacă ai vedea ce uimitoare flăcări izbucnesc din scânteia pe care ai dăruit-o omenirii! Dacă i-ai vedea pe cei ce se târau în întunericul umed al peşterilor. Gustave Moreau. alegoric. Tizian. cucerirea focului. Deasupra acestor stânci scăldate în amintirea suferinţei şi măreţiei tale. Poeţi. înlănţuit pe cea mai colţuroasă dintre ele. lupta uriaşă a oamenilor pentru cucerirea naturii şi prima lor izbândă de seamă.. pentru că ea reprezintă. însângerat şi mândru. cutezătorule Prometeu!. apoi a fost reluat de către unul dintre cei mai mari poeţi ai lumii. apleacă-ţi urechea şi ascultă : nu în zadar a fost imensa ta suferinţă. intrate în marea poveste a lumii. Geo Bogza. parcă te văd.. purtaţi de rodul enorm al îndrăznelii tale. Deasupra acestor piscuri vinete şi reci. din neamul omenesc s-au ridicat titani şi oameni prometeici. cât de măreţ se înalţă de la pământ.. Mitul despre Prometeu a fost povestit întâi în cântece." *Numele roman al lui Zeus . poetul Victor Eftimiu i-a închinant un cald poem. a exclamat înflăcărat. Ribera. de piatră.. făuritor al lumii care urcă!. tragedie pe care oamenii o ascultă cu aceeaşi vie emoţie de aproape două mii cinci sute de ani. din zborul vibrant al unor aripi de oţel. de fapt. Cutezătorule Prometeu. într-unul din poemele sale în proză : „În clipa aceasta. sculptori şi muzicieni nenumăraţi au proslăvit această titanică luptă pentru progres. clipă memorabilă şi fără seamăn. . mai sus de lumea albă a norilor. cutezătorule Prometeu. Reprezentând tocmai această fabuloasă luptă a oamenilor. părinte al unei răzvrătiri nemuritoare. pictori ca : Michelangelo. cu fruntea ridicată spre cer.Te salut. te salut. privind cândva. cât de măreţ plutesc peste apele mării şi culmile munţilor! O. de mai târziu. trec în zbor crestele Caucazului. 9. în care. ca : Goethe şi Shelley. întruchipată prin figura lui Prometeu. Cucerirea focului a deschis drumul omenirii spre progres.

îl mânia. tot nu era împăcat cu sine Faptul că oamenii aveau în stăpânirea lor focul ceresc . durerea . faceţi aicea un oracol. i-au înălţat altare multe şi temple mari strălucitoare. care-i slujeau oracolul . într-o padure din Dodona . şi-a-nceput să glăsuiască oamenilor . pe-o cracă lungă . suferinţa şi alte rele fără număr . au răspuns unii dintre ei. Ea s-a lăsat într-un stejar1 . trimiţându-le în cutia înşelătoare a Pandorei boala . D . s-au pus la cale jocuri . deci . pentru că se temeau de Zeus .Toţi îl iubeau pe Prometeu şi deplângeau prea cruda-i soartă. Iar în urechi îi suna încă râsul lor plin de voioşie . i-au ascultat poruncile . când Prometeu îl păcălise şi îl făcuse de ocară. şi murmurul izvorului au să v-aducă pe pământ poruncile stăpânului — Dar poate nu vom înţelege susurul vântului prin frunze . să-i ridice altare multe.72 CĂLĂTORIA LUI ZEUS PE PĂMÎNT upă ce Zeus pedepsise atât de greu pe muritori . şi să-i aducă sacrificii.Vântul când va sufla prin frunze .Vorbea cu voce de femeie : — Voi . nici şopotul izvorului . o porumbiţă fermecată . mulţi s-au cam încrâncenat de ciudă . Altminteri o să suferiţi pedepse înfiorătoare . primite prin preoţii săi . temple mari . Le-a poruncit . el a trimis . de la Mecona . cu pene negre ca tăciunii. Totuşi . precum dorea . oamenii . din acea zi . spunea porumbiţa . În cinstea lui . Şi-n primul rând .Voi aveţi doar să ascultaţi poruncile lui înţelepte. — Preoţii cei orânduiţi ca să-l slujească pe stăpân au să vă tălmăcească totul …a rostit iarăşi porumbiţa . cum suferă şi Prometeu La vorbe din acestea . vântul trimis de însuşi Zeus .

cu puterea-i. Acum.. a vrut să-l şi batjocorească. Privea triumfător din slavă şi se gândea că s-au plecat în faţa lui toţi muritorii. Sub haină însă şi-a vârât fulgerul cel scânteietor. şi-a lovit.. Era la vremea când amurgul aduce după sine noaptea cea misterioasă pe pământ. — Temeţi-vă! le spunea aspru. am să pun la încercare puterea-ţi. în Olimp . când . un munte potopit de fiare. fără milă . îi spune Hermes la ureche. Z .. Crima ta este fără margini. ca să râdă. Şi a scos fulgerul său groaznic de sub mantie. Ţinea . pe-ncetul. sub un acoperiş măreţ : palatul regelui Licaon. Mantia lui sărbătorească.. când ţi se pleacă la altare. ţesută de mâna Atenei. însă zâmbesc cu înţelesuri nu prea de cinste pentru tine. Iar uneori – e drept că numai aşa. Numai că regele Licaon ura pe zei şi s-a gândit : „Stai. Acolo-a cerut adăpost.părea ceva mai mulţumit. în timpul nopţii. pe şoptite – pun la-ndoială-nţelepciunea zeilor noştri din Olimp. cu toate astea . Şi-a hotărât să îl lovească. de-ar fi aflat cel mai mic semn de-mpotrivire. pe ascuns. Şi a pornit apoi prin lume. I-a dat bucate să mănânce. văzându-şi templele . din carnea unui rob ucis. a prins de veste-nşelăciunea.. Mai înainte. destul e că s-a înfuriat şi a trântit talgerul plin cu ruşinoasele bucate.. fulgerul său necruţător . Zeus . călătorule!". PLECAREA SPRE ARCADIA eus şi-a preschimbat sceptrul de aur într-un toiag din lemn de corn. iată vine zeul Hermes şi îi aduce . Pedeapsa mea te va ajunge. fie că Zeus. gata să-l zvârle .. către pământ . — Nu râd pe faţă muritorii.. numite-apoi olimpiade2. a prefăcut-o într-o haină de om sărac şi necăjit. — Nemernice! i-a strigat el. când duc ofrande templelor. — Să văd şi eu dacă-şi dă seama zeul acesta îngâmfat ce carne-nfulecă la masă. a spus nechibzuit Licaon slugilor sale din palat. şi s-ar putea să fie-un zeu. Era deci Zeus mulţumit . Şi a dat semne tuturor că este el. către Arcadia ferice3. veşti nu prea îmbucurătoare. A străbătut’naltul Menala. stăpânitorul. şi-a ajuns în Arcadia. A luat-o-ntâi şi-ntâi prin munţi. Acel pe care-l ospeţiţi nu-i om de rând. concursuri şi serbări vestite . fie c-a fost trădat. apoi Cilene şi Liceul cel tot învăluit în brazi.73 lupte . Vreai să-l răpui pe însuşi Zeus.

se-nfăţişa ca un bătrân sărac şi foarte obosit. Zeus. lăsând în urmă numai pete întunecate. săltau. şi. stăpânitorul din Olimp. ÎN FRIGIA e-acolo Zeus a umblat din ţară-n ţară. de bivoliţă. au ajuns lângă-o locuinţă. Fumul se ridica alene. Mirosuri calde. ţinută bine. murgi şi roibi. Oile behăiau cuminţi într-un saivan. D . Era la ceasul când drumeţii îşi caută un acoperiş. Mergeau prin praful drumului. O locuinţă arătoasă. până când a ajuns şi în Frigia5 . tocmai cum îi plăcea lui Zeus. oameni buni. să poată înnopta tihniţi. Aici femeia mulgea lapte. o fiară cruntă. N-au mers prea mult. orişice loc – pe prispe. ce-a fugit să se ascundă prin păduri. şi-n calea lor s-a arătat un alt lăcaş. se prefăcea că-l sprijină. Poate că oamenii aceia nu auzeau în larma curţii. Erau boi mari. Stăpâna pregătea mâncarea. Licaon4 s-a făcut un lup. însă cu ochii cercetau. gâdilau nările lui Zeus.74 Palatul regelui Licaon a ars până în temelii. cu trepte largi şi-acoperită. un lapte gros. a şi simţit cum glasul lui se schimbă-n urlete de fiară. în chip temeinic. bivoli cu coarnele întoarse şi cai puternici. de carne friptă şi fierturi. având toiagu-n mână. de rugină. zeii au intrat într-un sat. ne găzduiţi ? Vă-ntreb în numele lui Zeus. Hermes. Nemaiputând răbda ispita. Prin arborii grădinilor se cerneau ultimele dâre din ziua care-ncet trecea. Nu i s-a dat nici un răspuns. Mergând aşa-ntr-o bună zi. Murmurul cel molcom al serii chema pe oameni la odihnă. nesătule. cu părul alb. Prin curte mugeau vite grase. ce se-ntorseseră sătule de la păşunile din deal. prin ogrăzi. Cerul era imens şi roşu ca o tipsie de aramă. la fel de zdrenţuit. cu şindrilă. mai rupeau mlădiţe pe lângă zăplaz. când a-ncercat să mai rostească un cuvânt. În cuhnia din dosul casei se-auzeau zgomote de vase. Braţele şi picioarele s-au prefăcut şi ele-n labe. de Hermes. iscoditori. Era acum însoţit şi de pristavul său. Trupul i s-a-nvelit în blană. Iar regele. tot neastâmpărate. mai la o parte. Tot cercetând cu grijă satul. Se arătau nepăsători. în lungi fuioare cenuşii. pe drum – să vadă tot ce se întâmplă. pe stâlpi groşi. Atuncea zeii blestemând au luat-o iarăşi mai departe. sau poate nu vroiau s-audă numele ce li se rostea. aţâţătoare. Caprele. ca de obicei. a şi bătut degrabă-n poartă : — Hei.

Şi tot aşa.. părinţii le făceau urarea : — Să fii la fel de fericită. Un chip cuminte de bătrân. În prag s-a arătat un chip. când iacătă o luminiţă. Iar lumea îi dădea drept pildă de căsnicie trainică. un şiştar. care creşteau la marginea pământului ce-l stăpâneau. de unde vin şi cine sunt. Băieţilor. Uitându-se ceva mai bine..75 De-aceea a strigat la gazdă : — Deschide-n numele lui Zeus! îţi cerem să ne ospeteşti. şi mai bine. din cauza voastră. deşi le spuneau tuturor că vin în numele lui Zeus. ce se afla pe câmp. S-a supărat şi a răspuns: — Plecaţi de-aici!. fără să-ntrebe măcar o vorbă pe drumeţi. cum este doar bătrâna Baucis. Vedeţi-vă de altă casă. Poftiţi în casa noastră. Hermes s-a apropiat de uşă şi a bătut uşor în ea. într-o căpiţă-nmiresmată de fân. cam coşcovită şi-aplecată.. cea mai sărmană dintre toate câte văzuseră în sat. poate. în anii tăi de căsnicie. şi-n urma lui o bătrânică. Erau săraci. Fetelor. când se măritau. tăiat în două de-un pârâu. la-nsurătoare.. şi învelită cu şovar. FILEMON ŞI BAUCIS ocmai se pregăteau să-şi facă culcuşul. Mai târziu.. se numeau Filemon şi Baucis6. se legaseră prin lanţul dulce-al căsniciei şi rămăseseră-mpreună şaizeci sau şaptezeci de ani. Am răsturnat. săpând şi cultivând legume sau îngrijind pomii şi viţa. pentru acea noapte. aşa de buni şi primitori.. Numai că gospodina ceea era grăbită peste poate. a răsturnat un vas cu lapte. au înţeles că-i o colibă. nu avuseseră bătrânii nici un belşug în viaţa lor. Uşa micuţă s-a deschis încetinel şi scârţâind.. — Poftiţi!. Cei doi bătrâni. Aici lucra de dimineaţă şi până seara Filemon. au rostit ei... Coliba-n care locuiau era din trestie uscată. dacă nu. nu ştie nimeni cum s-a-ntâmplat în acea seară. părinţii le spuneau la fel : — Să fii iubit ca Filemon de credincioasa lui soţie! Şi dacă e să vorbim drept. Ridicând capul către Zeus.. rar să fi fost pereche-n lume mai strâns unită decât ei. dar acest lucru nu-i împiedica deloc să îşi găsească T .. că dânşii n-au găsit niciunde un adăpost şi niscai hrană.. Alături de coliba lor era un petic de grădină. Se îndrăgiseră din vremea când amândoi erau copii. Deşi erau atât de-n vârstă.

brânză de vaci şi ouă coapte-n spuza caldă. destul de vechi şi aromat. L-a aşternut frumos pe patul unde urma să doarmă zeii. În faţa fiecărui zeu era câte o cană mică. Erau acolo nuci. Pentru că masa-ntârzia. Filemon a mai coborât şi o bucată de slănină. săraci. Baucis a potrivit deasupră-i un ceaun mare. Umblând grăbită. bună. cicoare. Pe urmă-a luat un covoraş. O MASĂ ÎNTINSĂ CU TOATĂ INIMA ceştia erau pământenii la care Zeus şi cu Hermes au poposit în acea seară. cam învechit şi ros de timp. surcele şi un lemn mai gros. nici la cuvinte sau la feţe. apoi. ţesută chiar de mâna ei . pe care le-au şi pus în ceaun să fiarbă. care stătea de mult în grindă. Şedeţi şi odihniţi-vă de osteneala drumului. dezvelind din cenuşă jarul . picioarele drumeţilor. S-a aplecat singur de şale. În casa lor nu se găseau slugi şi stăpâni. şi i-a dat drumul în fiertură. şi smălţuită cu ceară albă de albine. suflând din răsputeri într-însul. Filemon a turnat apă caldă într-un lighean din lemn de tei. păstrată pentru sărbători. curmale. sârguincios. cât timp o să pregătim masa. să spele. A . napi. Pe urmă a adus bătrânul un coşuleţ umplut cu fructe. mai dornici să-i primească bine. După gustare a-mpărţit fiertura caldă de legume. fie cu sfaturi înţelepte. prune ca nişte pietre scumpe. să-i dea gust puţintel mai bun. fără teamă sau plânsete zadarnice. tocmai fiindcă olimpienii păreau trudiţi. şi totuşi cel mai bun din casă. poruncile. plin cu apă. cu firea lor deschisă. gazdele. în înţelegerea deplină ce domnea veşnic între ei. Focul a pâlpâit pe-ncetul. iar când a ars cu vâlvătaie. după datină. Din ea a retezat bătrânul o felioară.. i-au poftit grabnic în colibă pe cei doi mândri-olimpieni. fără să cate nici la haine. iară pe masă adusese măsline puse-n saramură. laviţa asta. flămânzi. cei doi bătrâni s-au arătat mai săritori ca totdeauna. soţul ei îi adusese din grădină legume proaspete. Aşa se face că puteau să-ndure orişice necazuri şi lipsuri grele. nu prea groasă. a pus pe jar frunze uscate. Ba. din lemn de fag. Cu feţe calde. Şi-ntr-un vas larg pusese vinul. fie cu roade din grădină. bătrânica ştersese masa c-un mănunchi de mentă strânsă din grădină.. Ba uneori mai ajutau şi pe-alţii. Singuri îşi porunceau şi tot ei îşi aduceau la-ndeplinire. Baucis a-ntins pe scândură o pătură din lână moale. glumind şi arătându-se veseli şi binevoitori. ca să-nşele vremea. stăteau cu oaspeţii de vorbă. primitoare. s-a repezit la vatră. În vremea asta. care-aveau nevoie. ca pe la alţii. Iar Filemon i-a îmbiat : — Uitaţi-vă.76 mulţumirea în dragostea ce îi lega.

la mijloc. Şi Zeus. să vadă ce s-a petrecut şi ce osândă au dat zeii satului lor. pasărea şi-a căutat scăparea chiar sub picioarele lui Zeus. ei au să fie pedepsiţi. parcă presimţindu-şi soarta ce o pândea. şi au ajuns aproape-n vârful muntelui. vasul de lut rămânea plin. deşi cerusem adăpost în numele Olimpului. Vecinii voştri însă nu ne-au primit ca oaspeţi. Dar nu aveau. când zeii hotărăsc ceva. închizând taina-n apa sa7 . Acesta însă i-a oprit : — Lăsaţi-o. Priveliştea i-a-ndurerat pe cei doi soţi. bătrânul. Priviţi mai bine spre coliba în care voi ne-aţi ospeţit. un fagure de miere albă. ce să le dea. un semn că este un preaputernic olimpian. Osânda noastră. Numai pe voi vă vom cruţa . Atunci Filemon a-ntors capul. a rostit Zeus. Chemând-o lângă el pe Baucis. Le părea rău de casa lor. mulţumit în sine. a mai rostit bătrînilor: — Aţi fost pentru noi gazde bune. care sclipea tăcut sub lună. au pornit după cei doi zei. o gâscă. Pentru nelegiuirea asta. smochine dulci şi. Da-n locurile cunoscute. Au trebuit să se supună. S . Numai că ei erau bătrâni. Pentru că în coliba lor aveau şi-o pasăre. bieţii. cum să-i îmbie.. Ba. unde trăiseră o viaţă. Picioarele le tremurau. Este destul tot ce ne-aţi dat. este întotdeauna dreaptă. Chiar dacă unii dintre ei greşiseră faţă de voi. în acest fel. Filemon a priceput semnul.. Amândoi şi-au cerut iertare că cina a fost prea săracă. Mai ales Filemon. ceilalţi erau nevinovaţi. s-au repezit s-o prindă iute şi s-o gătească zeilor. Nu mai ştiau cum să-i slujească pe cei doi oaspeţi. ZEII SE ARATĂ CINE SUNT tăpânul cerului dăduse. voinţa zeilor schimbase satul întreg într-un lac negru. cum o fi. s-au plecat zeilor cu teamă. Iar gâsca era sprintenă. dar trebuie să ne urmaţi pe muntele din apropiere.77 struguri cu boabe mari şi roşii. pentru c-a fost recunoscut. — Taci. Bătrânii cunoşteau prea bine că nu e chip să stea-mpotrivă. le turna vin neîncetat. Filemon. — De ce aţi scufundat tot satul ? a spus bătrânul Filemon. şi lacrimi le-au ţâşnit din ochi. Luându-şi câte-un toiag în mâini.. n-o sacrificaţi. Dar ce să vezi ? Oricât turna vinul în căni. Sărea-n colibă ici şi colo şi gâgâia înfricoşată. în înţelegere deplină.. ce face. Au mers ce-au mers. precum se cuvenea.

într-o zi.. tremurătoare. în aceeaşi clipă. a dat răspuns Filemon. şedeau bătrânii.78 UN STEJAR MÂNDRU . Se deprinseseră cu timpul să îşi grăiască fără vorbe. Înţelegând că i-a sosit sfârşitul aşteptat. în care vieţuiseră încă de când erau copii. Cei doi s-au gârbovit mai mult. Poate vreţi aur.. numai privindu-se în ochi. putere. Porţi mari. îngăduie să-nchidem ochii. a spus uşor lui Filemon : Î . CE PARCĂ-MBRĂŢIŞEAZĂ UN TEI ÎN FLOARE ntr-adevăr. Pe când vorbea aşa. Grădini pline de flori şi rodii se întindeau în jurul său. cu vorbă moale. căci m-ar îndurera prea tare. Fie pe voia voastră. Filemon şi iubita-i Baucis s-au coborât până la templu. Scoarţa creştea şi către mijloc. Să nu-mi vadă soţia rugul pe care îmi vor arde trupul. Însă pe locul unde fusese ea-nainte. pentru că i-aţi cinstit pe zei. Aurul mult se risipeşte. Vreau să vă dau şi o răsplată. Baucis simţea acelaşi lucru.. spre cap. slavă sau mărire ? Spuneţi ce vreţi. N-au mai rămas. Şi-aşa. a glăsuit solemn stăpânul. amândoi.. şi vă voi da. dorind să stea-n aceleaşi locuri. Nişte drumeţi îi întrebau despre-ntâmplarea petrecută odinioară în coliba unde se odihnise Zeus. — Bine. nu vreau asta. nu mai vedeau nici la un pas. Pacea şi dragostea în care am vieţuit cu buna-mi Baucis sunt lucruri de nepreţuit. Spuneţi o singură dorinţă. Ea către el. Anii s-au scurs pe îndelete. Filemon a privit spre Baucis.-nchideau templul. Tinereţea trece cu anii. Amândoi zeii au pierit. Nici eu pe-al ei nu vreau să-l văd. Ochii li s-au înceţoşat .. sculptate. şi se urca spre gât. dacă vrei să faci unor bătrâni sărmani un dar. acolo-n munte. Pe insulă era un templu din marmură în care Zeus avea o statua de aur. — Nu. cătând bătrânii înspre coliba lor cea veche. — Numai atâta vă doriţi ? — Darul acesta ni-i destul. se ridicase-o insulă. cu înţeles. mare Zeus. tinereţe sau frumuseţea mult râvnită.. S-au aşezat în tinda lui. Şi Zeus a făcut un semn. De-aceea. pe la tălpi. — Voi o să locuiţi în templu. Ei povesteau. bătrânul a simţit că îl înfăşoară o scoarţă rece. pe trepte-n faţa templului. decât bătrânii. negreşit. tot ce-a fost : cum le-a schimbat coliba Zeus în acel templu aurit. precum spune legenda. n-au mai văzut-o. Puterea scade. a dat din cap bătrâna Baucis.

— Adio!. a sosit ceasul!. ce-mbrăţişa cu ramurile sale un tei cu trunchiul alb şi plin de floare. era un tei subţire.. îţi spun adio. dar gurile le-au amuţit. şi-a sărutat-o lin pe frunte. în schimb. s-ar fi văzut încă acolo cei doi copaci : un stejar mândru şi puternic. . foarte multă vreme. a grăit şi dânsul. Îţi mulţumesc pentru credinţa ce mi-ai purtat-o până la ultima suflare! Şi poate că şi-ar fi spus cei doi bătrâni şi alte vorbe de-adio şi de mângâiere ... bătut de vânturi . alb. cu flori micuţe. dar cu mireasmă-ameţitoare. ci se făcuse-un stejar falnic.... În preajmă s-a făcut tăcere. Baucis. Legenda spune despre templu că s-a sfărâmat. dar multă.. Cei care se-ntâmplaseră să se găsească lângă ei priveau înmărmuriţi. Bătrânul nu mai era om..79 — Soţul meu scump.

Ana din creierii munţilor şi altele au legende asemănătoare. Şi în folclorul nostru. abanos şi fildeş şi era aşezată pe un piedestal enorm. lacul lui Ovidiu de lângă ţărmul mării. născocind legenda. Scena aceasta – ca şi legenda următoare : Filemon şi Baucis – este povestită admirabil de poetul latin Ovidiu. precum se ştie. biserici. Zeus l-a încununat pe Apolo şi a hotărât ca. Nu este însă vorba. Se povestea în legendă că Zeus însuşi ceruse să aibă loc aceste olimpiade. Era făcută din aur. Motivul acoperirii cu apă a unor sate. care întruchipa Victoria. Urmele acestui templu. Apoi legendele au fost reluate de mulţi alţi scriitori. la care luaseră parte fiii săi : Apolo. de către duhuri.. au vrut să le dea mai multă greutate. blocuri enorme şi colosale se mai pot vedea şi astăzi. În mâna stângă avea sceptrul. 5. care purta în vârf un vultur. ca în legenda greacă. împăratul Romei. oraşe. Pe aceeaşi temă s-a compus o operă comică de Gounod. lacul Sf. Motivul legendar al stejarului de la Dodona se găseşte astfel. . vrăjitoare. 7. Pentru prima oară. sculptorul Fidias crease o statuie a lui Zeus. după care însuşi Zeus va fi fost iniţiatorul lor. s-a petrecut cutare şi cutare lucru. Astfel ei spuneau : „În al atâtelea an de la a patra sau a cincea olimpiadă. în limba elină. Frigia era un străvechi ţinut din Asia Mică. în cinstea şi pe locul acelei isprăvi. 3. mult înnobilat. elinii au început să socotească timpul după olimpiade. De bucurie. măslin sălbatic. ca : Tekirghiolul – cu apa lui sărată. din ţinutul Elidei. au căpătat atâta faimă în lumea antică. şi în creaţiile noastre artistice populare. în amintirea unor concursuri. odinioară. Mai târziu. lacul Ursului de la Sovata. cel stins pe meleagurile ţării noastre. din urgia lui August." Aceste concursuri. grădini. Natura se solidarizează cu cauza lor dreaptă şi îi ajută. şi află de la aceste elemente ale naturii primejdiile ce-i aşteaptă. dealtfel. jocuri şi mari serbări.80 Note 1. supăraţi pe oameni. cel mai vestit era cel din localitatea Olimpia. În realitate. să se alcătuiască concursuri. lup. 4. este frecvent în toată literatura populară. la renumitele olimpiade. Mai târziu legenda a căpătat şi alte variante.. încât ele dăinuiesc. bineînţeles sub altă formă. Pe frunte. castele. În acest templu măreţ. până astăzi. „părintele istoriei". din patru în patru ani. legenda stejarului de la Dodona – oraş antic din Epir – a fost scrisă de Herodot. La aceste concursuri biruise fiul său cel mai iubit. şi au loc tot din patru în patru ani. Nenumăratele lacuri din ţara noastră. făcută din aur şi fildeş. Între toate templele clădite în cinstea lui Zeus. aceste jocuri vestite. Zeus ţinea în mâna dreaptă o statuetă. Apolo. anumiţi eroi populari ascultă deseori glasul codrului. cum a fost numit. de un stejar sau un izvor prin care stăpânul lumii îşi trimite asprele lui porunci. Numele Licaon înseamnă. cei care au pus la cale. 2. care era una dintre cele şapte minuni ale lumii antice. Hermes şi Ares. Legenda despre Filemon şi Baucis a fost cântată şi de renumitul fabulist francez La Fontaine. numite olimpiade. murmurul izvorului. numite olimpiade. Zeus avea o cunună splendidă din cotinos. cum se punea pe frunţile învingătorilor. vraci etc. 6.

. Atunci nu mai cruţa pe nimeni. Zeus a poruncit lui Hermes : — Adună-mi. Lui Zeus nu-i plăcea zăbava. chiar de era un fiu al său. Hermes. că oamenii nu îl iubesc. Veniţi în sala de ospeţe.. de zei mai mici. zbura prin cer şi striga tare : — Veniiiţi!.. Cum auzeau porunca adusă de pristav. Z . jocuri sau concursuri. privirea sa era ca marea când se dezlănţuie furtuna. Calea pe care veneau zeii. Era un freamăt şi o zarvă în tot Olimpul. clădit de fiul său.81 POTOPUL eus se-napoiase nespus de mâniat din lunga sa călătorie de pe pământ. Se tem numai de el.. Zeus.... Tot ce văzuse în Frigia şi în Arcadia îi dovedise. Lângă palatele lui Zeus erau strânşi zeci de slujitori.. Hefaistos. neîndoielnic.. zeii! Vocea lui Zeus tremura. şi-atât. Deci.. era cu porţile deschise. este aceea ce se vede şi azi pe cerul mătăsos. noi o numim Calea lactee. porunceşte să v-adunaţi. ce nu vesteau nimica bun... Veniiiţi!. Palatul marelui stăpân. Stăpânul. porneau în goană spre palat. şi lăsând toate laoparte : petreceri. întorcându-se în Olimp. zeii săreau. nici nu-l respectă de ajuns. cu aripi la picioare. din aur şi aramă. Zeus se şi găseşte-acolo!. ca atunci când Zeus îşi pregătise lupta cu titanii. Cât mai degrabă.. de îndată. şi zeii au intrat grăbiţi. atunci când noaptea e senină .. şi repede-şi ieşea din fire. după poveştile eline. pe frunte i se aduna mânia-n cute-ntunecate. la umeri şi la pălărie.

82

aceia care alcătuiau cortegiile şi-i însoţeau pe-olimpieni. Şi ei se frământau, cuprinşi de teamă. Îşi şopteau tainic la urechi : — Să fi reînceput titanii războiul cu Olimpul nostru ?...

STĂPÂNUL LUMII CERE PIEIREA OAMENILOR
n vremea asta, zeii cei mari, zeii-olimpieni, se adunaseră în sala unde îi aştepta stăpânul. Zeus şedea pe tronul său, cu fulgerele-n mâna dreaptă, şi-n mâna stângă purtând sceptrul. Vulturul cel cu pene sure, vulturul care zbura zilnic, să-l sfâşie pe Prometeu, era acolo, lângă dânsul. Stăpânul şi-a clătinat capul şi pletele-i nepieritoare. Marea, pământul, stelele, cerul întins s-au zguduit, ca bântuite de cutremur, şi au fost gata să se sfarme, să se prăvale peste Tartar. Fraţi şi surori şi fii şi fiice s-au îngrozit şi şi-au şoptit : — Ce e cu tatăl1 ?! Ce se-ntâmplă ? Atât de tare-i supărat, cum n-a fost încă niciodată. Hermes, şiretul, ştia taina. El însoţise pe stăpân în lunga lui călătorie. Cunoştea gândul, supărarea şi planurile tatălui, dar nu spusese nimănui. Păstra secretul pentru el. Şi-acum zâmbea, văzând pe ceilalţi cum se frământă şi-şi şoptesc, neliniştiţi, îngrijoraţi. — Ascultaţi bine, olimpieni!... a tunat Zeus către ei. A venit vremea ca să stingem nesuferita seminţie a fiilor lui Prometeu2, aceia care împânzesc câmpiile, pădurile, munţii şi ţărmurile mării... — Cum ? ce tot spune ?-ntrebau zeii. Vrea să distrugă oamenii ? — Băgaţi de seamă, a urmat Zeus, zvâcnindu-şi braţele în sus, eu n-am avut atâta grijă pentru Olimpul fericit, în care noi hălăduim, nici când au năvălit giganţii şi înfiorătorul Tifon. Oamenii-s mai primejdioşi. Ei seamănă cu noi, cu zeii. Mintea lor e prea ageră. Într-o zi se vor răscula. Eu singur i-am văzut pe oameni, în Frigia, nepăsători când rosteau numele lui Zeus. Iară un rege, Licaon, a vrut să îmi întindă-o cursă şi plănuia să mă răpună. Aflaţi însă că regele a şi fost pedepsit de mine. L-am prefăcut în fiară, lup... — Dar frigienii ? — Înecaţi... Tot satul lor l-am scufundat. N-au rămas decât doi bătrâni, pe nume Filemon şi Baucis. Ceilalţi s-au dus în fundul apei... — Dreaptă răsplată le-ai dat, Zeus... au glăsuit toţi olimpienii. — Dreaptă! a strigat iarăşi Zeus, tăindu-le c-un semn cuvântul. Dar a căzut numai un sat, şi dincolo un singur om. Şi nu de-un sat, şi nu de-un om îmi este mie grijă, ci de toţi ceilalţi la un loc. Dacă-ntr-o zi le vine pofta să urce în Olimp, la noi ? Să nu mai recunoască cerul şi să se-nscăuneze ei

Î

83

stăpânitori peste pământ ? Atuncea, zei, ce ne vom face ?... — O!... Asta nu se poate. Nu. Oameni să urce în Olimp ? Şi să se cârmuiască singuri ?! Mai bine piară de pe-acum! Să-mpiedicăm această crimă şi să dispară acest neam de muritori prea îndrăzneţi, care ne-ameninţă domnia! a zis la rândul său Poseidon. — Însă, mă-ntreb, a spus Atena, cine o să ne-aducă jertfe ? Cine o să ridice temple şi-o să le umple cu ofrande ? Libaţii cine ne va face ? Noi ne-am deprins să fim slăviţi. Chiar de n-o fac cu bunăvoie, oamenii tot ne mai slujesc. Ce zici de acest lucru, Zeus ? — Hm!... Asta o să mai vedem... Ne vom gândi să-ţi dăm răspuns mai la sfârşit, a rostit Zeus. Acuma nu vrem altceva, decât să-i pedepsim pe oameni. — Să-i pedepsim!... Să-i pedepsim!... Loveşte-i tu, cu fulgerul... Să ardă-n flăcări tot pământul! s-a repezit neghiobul Ares. — Am cugetat şi eu la asta, a grăit Zeus, către Ares. Însă mi-am amintit că-n timpul cât a fost lupta cu giganţii, era să se aprindă slava, unde se află cerul nostru. Şi eu mai ştiu de la Uranus că s-ar putea să vie-o zi când va lua foc însuşi eterul3 . N-am vrut s-aleg această cale... Am cugetat că e mai bine să-i înecăm... — Dar bine, cum ? a întrebat zeiţa Hera. — Nu-i greu deloc, a răspuns Zeus. Strâng nori de ploaie din tot cerul. Şi plouă, plouă, până când dispar, cu toţii înecaţi, toţi oamenii lui Prometeu... Vuia Olimpul de urale. Stăpânul a lăsat să treacă uralele pân-la sfârşit. Când s-a făcut din nou tăcere, a dat cu sceptrul în podea.

PLOILE SE DEZLĂNŢUIE
ă-nceapă, aşadar, potopul!... Tu, Hermes, fugi până la Hades şi îl vesteşte că-n curând vor sosi umbre cu duiumul. Umbrele celor morţi vor sta grămezi, grămezi în jurul porţii ce duce în ţinutul său, ţinutul groazei şi al morţii... Voi, zeii Ares şi Apolo, ieşiţi afară şi vedeţi de sunt acolo Boreu, vântul de miazănoapte, şi toate celelalte vânturi, care, suflând, pot risipi norii cei buluciţi a ploaie. Luaţi-i cu voi, ţineţi-i bine... Artemis, cheamă pe Eol, vestitul rege peste vânturi!... Şi toţi care-ncotro fugeau să-i împlinească vrerile, cât mai cu sârg, şi cât mai bine. Zeii acelor vânturi care împrăştie adesea norii au fost luaţi grămadă de Eol şi duşi departe-n nişte margini, zăvorâţi într-o peşteră, la gura căreia a

S

84

pus doi monştri-naripaţi de strajă, să nu poată scăpa nicicum. În schimb, Eol a poruncit, la cererea stăpânului, să vie Notul, vântul care aduce cu el nori şi ploi, vântul cel cald de miazăzi. Zeus l-a cercetat, privindu-l pe zeul-vânt din tălpi în creştet. Pe fruntea lui sta împletită negura, care mohorăşte văzduhul înaintea ploii. Din penele aripilor întinse peste-un sfert de lume, având culoare vânătă, ca şi sânul său păros şi încărcat cu umezeală, curgea în juru-i numai rouă. Mai mult, când apăsa cu mâna norii care pluteau în juru-i, până la mare depărtare, se auzea zgomotul ploii, ce răpăia necontenit. Ţinându-se de el, veneau şi alte numeroase vânturi, înaripate şi purtând burdufuri mari, pline cu apă. — Porniţi deasupra astei lumi şi înecaţi-o pe de-a-ntregul, a răbufnit spre vânturi Zeus. Notul a început să zboare, urmat de celelalte vânturi aducătoare de furtuni. Ploi nesfârşite se vărsau deasupra lumii, în şiroaie, în timp ce Zeus arunca, şi el, cu fulgerele-n oameni. Iris4 – zeiţa curcubeu, zeiţa cu aripi de aur – sugea apa din mări şi lacuri, şi-umplea burdufurile norilor, secate dup-atâtea ploi. Ploaia cădea, cădea, tot mai avană peste oameni, peste pământ, peste câmpii. Semănăturile pe-ogoare fuseseră-n noroi trântite. Speranţa muritorilor de-a se hrăni prin munca lor, de pe ogoare, se pierdea, şi deznădejdea cuprinsese mulţimile. Munca-ndârjită dintr-un an pierea pe câmp fără folos.

RÂURILE ŞI MAREA ÎNCEP SĂ SE REVERSE
ar Zeus nu se mulţumea numai cu apele din ploi. A poruncit fratelui său, Poseidon cel stăpân pe mări, să îl ajute. Acesta a chemat la sine, într-un palat clădit în mare, din marmură verde şi-albastră, pe zeii ce-şi aveau sălaşul sub albiile fluviilor. — Daţi drumul forţelor pe care le-aveţi în stăpânirea voastră, a spus Poseidon zeilor, de cum au intrat în palat. Astfel ne porunceşte Zeus. Deschideţi deci zăgazurile şi lăsaţi libere să curgă puhoaiele, ca-ntr-un vârtej, peste pământ şi peste oameni. Poseidon îşi sfârşise vorba. Zeii priveau nedumeriţi. Ar fi-ntrebat : „de ce ?" şi „cum ?" Dar la un semn al lui Poseidon au trebuit să se retragă, să plece spre mătcile lor. S-au îndreptat către izvoare. Le-au deschis, larg, gurile reci. Apele au ţâşnit bogate şi-au năvălit, urlând, pe văi. În acest timp, zeul Poseidon îşi luase furca cu trei dinţi, bătută în mărgăritare, şi o izbise de o stâncă, cu sunet înfiorător. Pământul se cutremurase. Stânca se despicase-n două. Vinele apelor, plesnite de

D

85

violenţa izbiturii, scrâşniseră ca nişte lanţuri rupte de-o mână de uriaş. Apele tăinuite-acolo se repeziseră afară, sărind nebune peste stânci, în lungi pâraie zgomotoase, cu coame albe pe spinare, ca nişte cai înspăimântaţi. Râuri şi fluvii, prea umflate, se şi vedeau săltând din mătci. Se năpusteau peste câmpii şi nimiceau semănături, smulgeau copaci din rădăcini şi luau cu ele oameni, vite, case şi aşezări întregi. Toate-ar fi fost cum ar fi fost, dar când şi-nvolburata mare a început să se reverse, să-şi zvârle apa ei sărată în lungi torente peste ţărmuri, răspândind moarte şi prăpăd, sorţi de scăpare n-au mai fost pentru sărmanii pământeni. Purtând în clocote turbate tot ce mai era viu prin lume, apa se întindea mereu. Hotare nu mai avea marea. Nici nu se mai zăreau limanuri negre sau verzi pentru scăpare. Zadarnic se tot trudeau unii, în bărci sau plute uşurele, să mai răzbească prin puhoi, sfârşitul lor era aproape. Pe câmpuri, unde mai-nainte culegeau roade muritorii, în sate, unde se jucau copii cu râsete zglobii, era acum domnia mării. Prin crengile copacilor înalţi, semeţi, odinioară cu frunţile scăldate-n soare, lunecau peştii argintii. Frumoasele nimfe-ale mării, fiicele zeului Nereu5 , purtând în păr mărgăritare, la gât şiraguri de mărgean, şi pe veşminte flori de mare, şi scoici, şi fluturi de sidef, treceau înot peste podgorii şi prin livezi, sau se plimbau pe străzile oraşelor. Delfinii cutreierau codrii, s-avântau sprinteni printre crengi. Leilor, galbeni ca nisipul, tigrilor şi mistreţilor, şi altor fiare sângeroase nu le mai era de folos puterea mare ce-o aveau. Păsări cu aripile-ntinse străbăteau zile întregi văzduhul, căutând să-şi afle un locşor, unde să poată poposi. Căutau zadarnic, şi la urmă cădeau în ape, fără vlagă, ca nişte frunze veştejite dintr-un copac bătut de vânt. Imensa revărsare-a mării acoperea întreg pământul şi pentru-ntâia oară valul se legăna pe vârf de munte. Cei mai mulţi oameni au pierit. Alţii, puţini, scăpaţi cu zile, pe câte-o creastă mai înaltă, slăbiţi de foamea nemiloasă şi îngheţaţi de frig s-au stins, de-asemeni, şi-au căzut în ape. Numai o barcă mai plutea, o barcă mare, construită parcă anume să înfrunte nebuna furie-a apelor. Şi-adevărat, precum se spune, barca fusese pregătită cu vreme multă înainte...

Îndreaptă-ţi barca într-acolo! Şi ce va fi vei mai vedea. şi cerul se mai limpezise. pe Deucalion. că Zeus vrea să înece tot pământul sub un potop nemaivăzut şi să distrugă oamenii. de lemn. până ce a ajuns la mal. şi-a luat pe draga lui soţie.. Elada s-a acoperit. Vântul şi marea i-au izbit în nişte stânci barca de lemn. Scăpat din valuri. Deucalion şi-a pregătit barca. luptându-se din greu cu marea. în Tesalia.. s-au urcat amândoi în barcă. să-nfrunte apa şi furtuna. Uranus. Şi. Deucalion privea. pe tot întinsul ei. încă înspăimântat. dornică de un adăpost. oricât îi tot adăpa Iris. Deucalion a zărit Parnasul şi a vâslit mai încordat. de cum s-a-napoiat acasă. din plin. Pune într-însa hrană multă şi apă de băut. Ploaia mai încetase parcă. Iar cerul când s-o limpezi. fiule. a fost înlănţuit de Zeus. Ascultând sfatul tatălui.86 POTOPUL ÎNCETEAZĂ rometeu. Fiul lui Prometeu şi-a luat sub braţul stâng soţia dragă. avea el însuşi un fecior. Apele au crescut întruna. norii erau secătuiţi. ce era rege la Ftia. i-a spus aşa lui Deucalion : — Ia seama.. La pieptul său strângea pe Pira. cată în zări şi vei vedea un singur vârf semeţ de munte. Acel munte este Parnasul6. ce nu va fi cuprins de ape. Şi el era căsătorit cu fiica lui Epimeteu şi a Pandorei: o copilă plină de haruri. dacă tu ai să mă asculţi! Să-ţi faci o barcă zdravănă. Iar Prometeu. Numai o barcă mai plutea. Prometeu. Deucalion şi soţia lui s-au dus să-i mângâie durerea. După ce tatăl. şi doar cu dreapta a-notat. Era barca lui Deucalion7. Planul lui nu va izbândi. pustiul verde-al apelor. care-avea darul prevestirii. gata de drum către Parnas. de valuri. ca şi bunicul său. înfrigurată şi flămândă. După aproape nouă zile de necurmată scurgere. până ce a ajuns acolo. când s-au pornit ploile. Şi barca i s-a sfărâmat. tatăl omenirii.. ce purta numele de Pira. Vâsleşte ne-nfricat cât timp ploile-acelea vor dura. Când vor începe ploile – prin ploi vrea Zeus să înece pământul nostru! – tu te urcă îndată pe corabie. P .

au mai rămas pe lume doi. La acest semn. s-a avântat în largul său.. ce te-au nemulţumit pe tine. din slavă. — Se cheamă Deucalion şi Pira. i-ar fi zărit pe cei doi oameni zeiţa Temis8. dintr-un fund. Temis s-a apropiat de Zeus. Lasă-i pe-aceşti doi în viaţă. — Cine sunt ei şi cum se cheamă ? a-ntrebat Zeus. plătit-au mult prea mulţi şi-aşa.87 ZEIŢA TEMIS INTERVINE glăsuit : — Măreţe Zeus. ascultând-o pe Temis. şi iată-i. El este rege tesalian.. pentru numele dreptăţii. s-a îmblânzit. a-nceput să vie către matca sa. în cea de-a zecea s-a îndurat să facă semn. Aflând că ploaia s-a oprit. te voi ruga-n genunchi să-i ierţi!... pământul parcă se-nălţa. se află-n muntele Parnas. titanida. şi în aceeaşi clipă marea şi-a încetat tot zbuciumul.. a risipit norii la mare depărtare. împărţitoarea de dreptate. Şi după nouă zile şi nouă nopţi. dreptate ţi-ai făcut destulă. Norocul le-a surâs. După aceste nouă zile.. cerul s-a-nseninat de tot. Zeus. Triton a luat o scoică mare şi a sunat din ea prelung. La Hades morţii vin şirag. în sfârşit. Poseidon şi-a lăsat din mână tridentul său cel fermecat. şi nu se mai sfârşesc la poartă. câţi vieţuiau până acum. a chemat la sine pe-un fiu ce se chema Triton9. Au suferit şi ei destul.. în fluvii şi în lacuri. L egenda spune că. Pentru un sat de frigieni şi-un rege din Arcadia. Pe urmă. Boreu. a . Apa. de undeva. supusă. Suflând voios. Deci. şi i-a dat drumul de îndată. s-a repezit Eol până la peştera unde-l ţinuse pe Boreu. pădurile îşi arătau din nou coroanele-nverzite deşi frunzele mai păstrau încă nămolul apelor. Din mii şi mii de oameni. Colinele au răsărit de sub povara undelor. şi-n timp ce apele scădeau. căruia i-a cerut să sune înapoierea apelor în mări.. şi într-un ceas sau poate două. un monstru-al apelor marine. când s-a văzut scăpat din peştera întunecoasă. şi arătându-i tot pământul scufundat sub noian de ape.

cel puţin. tihnite. Nu prea departe de Cefis era templul zeiţei Temis. zăresc în cale apele râului Cefis. peste pământul fără viaţă şi fără oameni. ce hălăduieşti în slavă şi stai lângă stăpân. Rostind cuvintele acestea. S . Coborându-se apoi noaptea. haină şi turbată.. dacă destinul făcea să pieri-naintea mea. au pornit veseli iar pe cale. Să ne spălăm în unda lui de rele şi necurăţenii10. dacă şi eu mă înecam? Cum îndurai atâta frică ? Cine-ţi mai mângâia durerea ? Eu. se năpustise peste ţărmuri. au aprins focul pe altar şi-au făcut cele de cuviinţă. venind lângă el.. învaţă-ne ce putem face. alţi oameni ? Vorbind. de parcă n-ar fi fost tot ele acelea ce-necaseră atâţia oameni pe pământ. ca să se umple iar pământul cu oameni şi-alte vietăţi. Când. părintele meu chinuit pe stânca din muntele Elbrus ? De ce nu pot şi eu să fac. Şi el i-a spus soţiei sale: — Numai tu.. Deucalion şi soţia lui s-au cufundat în unda rece. au implorat-o pe zeiţă : — Tu. Focul n-avea deci cum să ardă. pentru ca Temis să se simtă îndeajuns de mulţumită11 . M-aş fi zvârlit în valurile spumegânde. Milostiveşte-te. Deucalion-a simţit că-i curg lacrimi amare pe obraz. te-aş fi urmat. Pira. au curăţat zidul de muşchi. singură cu mine. din apă şi pământ. Deucalion şi soţia-i. tu.. Pira. După ce s-au spălat pe trup. Dar în acelaşi timp cei doi au căzut în genunchi pe trepte şi. muşchiul cel verde.88 DEUCALION ARE UN VIS CIUDAT e liniştise iarăşi lumea. pe plete. Râuri şi fluvii se scurgeau în albiile lor. Pe zidul templului creştea. Deucalion a văzut-o-n vis pe Temis. care eşti bunica noastră şi ocroteşti dreptatea-n lume. cei doi soţi s-au culcat în templu.. ascultă. Privind până departe-n zări. Dar mă gândesc : ce inimă ai fi avut. sărutând marmura rece.. iacătă. cum era datina străbună. De ce nu am şi eu putere ca înţeleptul Prometeu. iubită Pira. urlând şi făptuind prăpăd. — Semn bun! a glăsuit bărbatul. şi şi-au stropit veşmintele. ai rămas în lume. şi parcă nu-ţi venea a crede că ea. zeiţo. Bine c-am scăpat amândoi. Preoţi nu mai erau acolo. se coborau pe coasta muntelui Parnas. Marea se legăna domoală şi visătoare-n matca sa. deşi suntem atât de singuri. şi poate drumul mai departe ne-o fi mai lin şi mai cu spor. Râul cel sfânt ne-a tăiat drumul. în voia lui.

. M-a învăţat ce-i de făcut ca să-i reînviem pe oameni. vieţuitoare. Deucalion şi soţia sa au luat în braţe multe pietre. părăsiţi templul şi porniţi amândoi unde vă duc ochii. apoi. Nu-i Gheea străbunica noastră ? — Ba da.. — Atunci.89 — În zorii zilei. zvârlind cu ele peste tot. Deucalion s-a trezit îndată. zeiţa a pierit din vis. numiţi în vremurile vechi : elini. pe care l-au numit Elen. Căldura soarelui făcea seminţele să încolţească.. mi s-a ivit bunica Temis. e pământul însuşi. Oasele ei sunt pietrele. i-a spus Temis. strămoşul grecilor. ele se prefăceau în oameni. le azvârleau în urma lor. Şi a strigat soţiei sale : — Pira! În vis. În casa asta i-a născut Pira soţului său un fiu. mai mult decît la început. să zvârliţi oasele-i în urmă.. E Gheea. prin vis. Acesta e. s-a luminat bărbatul. — Dar focul cine-l va păstra ? a întrebat. după legendă. Lumea s-a înmulţit din nou. oasele străbunicii voastre... deveneau nişte fete mândre. — Dar stai!. respectat de toţi. Astfel. Iară în humă era viaţă. vieţuind cu soţia lui în pace. Mergând de-a lungul fluviilor. azvârlite de mâna moale a soţiei. mii de spiţe. S .. Cele pe care le aruncase Deucalion se schimbau în bărbaţi puternici. în timpul nopţii. DIN PIETRE SE NASC NOI OAMENI punând cuvintele acestea. aceasta a-nceput să plângă: — Oasele străbunicii noastre ? Ar fi o crimă neiertată să risipim aceste oase. Din ele s-au născut pe urmă. Unde cădeau aceste pietre. pentru a doua oară – prin Deucalion şi soţia lui – s-au ivit oamenii pe lume. totul e limpede. mergând de-a lungul văilor. s-a bucurat femeia... iar celelalte. şi oamenii vor răsări. erau seminţe rodnice. Deucalion şi-a făcut o casă. bărbatul. Numai că povestind soţiei cele pe care le visase. a spus zeiţa Temis. — Focul va arde de la sine! — Şi oameni noi cum vom aduce pe-acest pământ acum pustiu? — Să luaţi. cum spun legendele străvechi. de plante şi de animale..

despărţit de apă. aceste zâne ale mării sunt numite în basme : sirene. 5. În sfârşit. sau curcubeul. Iris cea cu aripi de aur. de la amândoi părinţii. 3.90 Note 1. căsătorit cu oceanida Doris. Cei vechi îşi închipuiau însă sirenele ca pe nişte fete cu trupurile jumătate păsări. el îi salvase din pântecul lui Cronos. stăpân olimpian al tuturor apelor. mai este numit „tată" sau „părinte al zeilor şi al lumii". Imaginea fabuloasă a acestor nimfe a pătruns în mai toate basmele popoarelor sub forma unor zâne ale mării. în culorile lui atât de minunate. pe care-l respiră oamenii. Sus de tot era eterul. un alt zeu al mărilor. dedesubt aerul obişnuit. Basileii sau regii elini se intitulau şi ei părinţi ai oraşelor sau ţinuturilor pe care le cârmuiau. Era în acelaşi timp şi o zeiţă a norilor. Zeul Nereu. de eterul cel subţire şi curat. Adeseori. avusese cincizeci de fiice. 2. origine acvatică. dar Poseidon era cel mai mare dintre ei. pentru că el pretindea că oblăduieşte totul. fiica lui Ocean. Cei vechi socoteau că din haos s-a despărţit pământul de cer. Hades. Ele erau cele cincizeci de nimfe nereide. Demetra şi Hera. şi aerul. Din pricină că legendele arătau pe Prometeu drept creator al oamenilor. ce locuiau numai . Zeus era numit adeseori „tatăl zeilor din cer". îşi explicau elinii faptul că după ploaie apare curcubeul. Dealtfel. a Electrei. având deci.. pe zei şi pe oameni. era în mitologia elinilor socotită drept o crainică a zeilor. Ea zbura cu iuţeala vântului. jos pământul. prin legende pline de poezie. un zeu marin. aşa cum apar şi în creaţiile noastre populare. Taumas era fiul Gheei. Dând această complicată genealogie. din căsătoria ei cu Pontul. pentru că majoritatea zeilor îi erau fii şi fiice. uscatul de apă. era considerat tot un fiu al zeiţei Gheea – pământul – şi al Pontului. ca un adevărat părinte. Pe ceilalţi : Poseidon. reprezentat în mitologia elinilor ca un bătrân venerabil. după cum Hermes era pristavul lui Zeus. zeii mărilor erau mai mulţi. 4. dându-le viaţă a doua oară. Iris era fiica lui Taumas. Nereu. Sugea apele din râuri şi mări şi încărca norii sleiţi după ploi. ei sunt numiţi uneori fiii lui. adică plin de bunătate şi înţelegere. Hestia.

vedem şi-n basmele noastre pe eroii populari ajungând în peregrinările lor la sfânta Miercuri. Biblia narează şi ea legenda despre un potop. Ca un omagiu faţa de apele curgătoare. purtând şi coarne. La elini. ţinând la gură o scoică din care suna. ale cărui minunate „Metamorfoze" au stat adesea la baza alcătuirii unora dintre aceste legende. apele ocupă un loc deosebit. Titanida Temis fusese. 9. după unele legende. El simboliza urletul valurilor şi era reprezentat printr-un zeu marin cu coadă de peşte. Hesiode recomandă călătorului ajuns pe malul unui râu să-şi spele mâinile. Interesant este însă faptul că Deucalion. aflată între Capri şi coastele Italiei.91 într-o insulă a lor. Locuri uscate au fost acoperite de ape. Ele erau reprezentate. au balade şi legende legate de numele lor. Muntele Parnas. altfel riscînd să-şi atragă mânia zeilor. Multe râuri. Legenda potopului este comună aproape tuturor popoarelor. Coincidenţa este izbitoare. Spania. Celor vechi li se părea muntele acesta nespus de înalt. ca în Egipt. păstrate în amintirea oamenilor numai prin poveşti. Tot aşa cum Deucalion şi Pira curăţă templul lui Temis. tatăl său. şi alte ţinuturi marine au devenit pământuri fertile. unele râuri aveau sanctuare şi altare proprii şi în cinstea lor se organizau serbări. Numele de sfânta Miercuri vine de la zeul Mercur sau Hermes. sfătuit de Prometeu. Tradiţia aceasta naivă s-a păstrat la unele popoare. au avut loc mari ploi torenţiale. din care s-a salvat Noe cu arca lui. până în Africa şi America de Sud. semnul puterii. Aceasta mai cu deosebire în ţările cu climă secetoasă. locul lui Noe îl ţine Deucalion. să se purifice. să le facă focul. unde apa lipseşte adesea. elinii personificau şi râurile. apele care fertilizează pâmântul. de cele mai multe ori. cutremure şi scufundări. adapă oamenii şi vitele şi spală necurăţeniile – se bucurau la elini de un respect deosebit şi erau socotite sfinte. era locul unde sălăşluiau zeul Apolo şi cele nouă muze. socotindu-le fiii şi fiicele lui Ocean. cărora trebuie să le aducă apă. Despre Triton vom mai aminti când va fi vorba în amănunt de zeul Poseidon. . de unde izvorau şi unde se reîntorceau. Şi în folclorul nostru. 10. 8. Era deci firesc ca ea să intervină în favoarea nepoţilor săi. Poetul Ovidiu. Ei credeau că apa poate spăla uneori nu numai necurăţenia. înalt de 2459 m. ca o mulţumire a binefacerii pe care o aduc râurile. ci şi relele. 7. spune în cântecele lui că Parnasul îşi înalţă două dintre vârfurile sale până la stele. nu este altceva decât Venera sau Venus – numele latin al zeiţei Afrodita. să le cureţe casa şi grajdurile. între Dorida şi Focida. după cum marţi vine de la zeul Marte – sau Ares – şi joi de la Joe (Jupiter) sau Zeus. Italia etc. necazurile. La cei vechi. noul părinte al omenirii – spre deosebire de Noe – se salvează împotriva voinţei divinităţii supreme. făcând furtuna să se dezlănţuie sau să înceteze. ca : Oltul. Sfânta Vineri. în lucrarea lui „Munci şi zile". Mureşul etc. primind în schimb o răsplată. Râurile – apele curgătoare din izvoarele de munte. dovadă că în timpuri foarte. soţia titanului Iapet. Deucalion şi Pira. foarte depărtate. sfânta Vineri. prin nişte oameni cu trupuri de tauri. deci mama lui Prometeu şi a lui Epimeteu. sfătuit de Dumnezeu. Ca pe toate celelalte elemente ale naturii. 11. Era deci firesc să-şi închipuie că acesta a fost singurul refugiu în timpul potopului. de pildă. 6. situat în vechea Grecie.

92 ÎNŞELĂCIUNILE LUI ZEUS pietre. Mi-am luat zeiţe de soţii2 . şi-alte nunţi. la nesfârşit. Eu sunt stăpân şi fac ce vreau. Hermes..... nectar divin. Dar văd. Aş vrea să sorb. De-o parte se aflau elinii. pe Egina. chiar dacă sunt orânduite de mine însumi. Zeus era iar mulţumit. din neam de zei. din pricină că zeul fluviu avea cam douăzeci de fete. Şi Zeus. dulce şi gros. O lume nouă se năştea. acolo.. împlinindu-şi vorba. fructe de pe pământ şi vinul cel înmiresmat. ce e mai bun şi mai gustos : ambrozie. Într-un sfat tainic îi spunea fiului său. Hermes. urgia potopului dezlănţuit. Căta mai mult către ţinutul udat de fluviul Asopos4.. Am să fac. pe pământ. T recuse. De alta erau ceilalţi oameni – câţi se născuseră din . una mai mândră decât alta. nimfe3 şi fete pământene. . în sfârşit. pe care-l beau toţi muritorii cu nesaţ. neam de titani1. Mie îmi este-ngăduit să calc şi legile cereşti. uneori mai fermecătoare decît zeiţele din cer. pristavul : — Acuma toate-mi sunt pe plac. căta nesăţios prin lume... Dar dintre ele o-ndrăgise pe cea mai mică.

când adormise-ntr-un umbrar. Iar fiul ei. a mers. Z . pe care a zvârlit-o-n mare5. Cea mai frumoasă-i Antiopa. o flacără strălucitoare. pe malurile fluviului. care s-a coborât din cer. Mai ales nu-i era pe plac să i se dovedească fapta.. a făcut să ţâşnească apa dintr-un izvor de mult secat. scăldată de albastrul mării. a ajuns rege mai tîrziu. că Zeus – cât e el de Zeus – s-a cam temut să nu păţească în acea ziuă vreo ruşine. ici-colo. a trebuit să se-nvoiască. pân-a ajuns într-un regat numit Corint. câte-o fructă. Numai că zeul fluviu. Ba i-a mărturisit că fata avea acuma un copil. crescut acolo-n insulă. Ţinutul s-a înveselit. Drept mulţumire fluviului. precum se povesteşte. îi spunea el zeului Hermes. Sisif. ce purta numele Eac. cu puterea lui de zeu. a purtat-o în nişte locuri tăinuite. a trebuit să se întoarcă în albia lui părăsită. cu prada lui. Era atât de mânios. s-a preschimbat în flacără. Precum a zis a şi făcut. Copiii ei au fost doi gemeni. Lui Zeus nu i-a fost destul. Fata a rămas insulă. să facă noi semănături. El a furat-o pe Egina. Şi fata. şi-a prefăcut iubita într-o bucată de pământ. S-a ridicat din matca sa şi a pornit în lumea largă să-l afle pe. Oamenii au ieşit la câmp.93 O FLACĂRĂ STRĂLUCITOARE eus. nu s-a lăsat batjocorit. Zetos şi Amfion. a-nvăluit-o-n flacără şi. Iarba a început să crească.. dar cu chip ademenitor – şi a pândit-o pe-Antiopa. de nişte oameni milostivi. A devenit soţia lui. neavând ce face. păşunile erau uscate şi în livezi nu se vedea decât. Asopos s-a înduioşat şi. Atunci. S-a preschimbat într-un satir6 – într-un satir încornorat. într-un vârtej ameţitor. Regele locului. Fluviul n-a mai avut ce face . tatăl. În ţara lui bântuia foamea. răufăcătorul care-o furase pe Egina. A mers. să nu o mai găsească nimeni. — Dar fluviul are şi-alte fete. era nespus de necăjit. pe nume : strămoşi ai regilor din Teba. fiindcă fusese lipsă de apă în tot anul şi grânele nu se coceau. într-o clipă. şi ea va fi soţia mea. Asopos a fugit s-o caute. Aflând atâta sărăcie. ascuns. Sisif i-a spus unde se află Zeus. micul Eac.

Calisto nu o să primească a-ţi fi soţie... Dar Zeus hohotea în slavă şi îi spunea pristavului : — Hermes. Pe umeri ţinea. nimfa care o însoţeşte în cortegiu pe Artemis. Nimfei nici n-o să-i fie teamă. i-a spus pristavului stăpânul. a cerut arcul şi-o săgeată şi a ţintit-o pe Calisto. nu-i alta care să merite.. Zeus şi-a luat chipul său majestuos. a râs cu hohote stăpânul. auzind ţipetele fetei. Se ruga biata să o ierte. A . Calisto s-a înfăţişat tremurătoare. Şi. — Nu. sau aşa e ? Nu cred că-i alta mai frumoasă decât Calisto7 . dar nimfele acestea au jurat fiicei tale. Mai înainte de-a muri a născut un fecior. Ursoaica a-ncercat să scape şi să se urce-ntr-un copac. că merită cinstirea-naltă de a-mi pleca ochii spre ea ? — Ştiu eu. nebănuitoare. Făcând un semn. Calisto. prin munţi. la vânătoare.. — Bine. într-o clipă Zeus a luat înfăţişarea copilei sale.94 O NIMFĂ DIN CORTEGIUL ZEIŢEI ARTEMIS sopos îşi plângea destinul. a preschimbat-o pe Calisto într-o ursoaică. ce fată crezi tu. plângând. care era acolo ascuns în dosul unor arbori. înlăcrimată. — Privirea ta e ageră.. Zeiţa Artemis ucide nimfele sale din cortegiu. spre inima pădurii. şi a rostit către Calisto : — De azi vei fi soţia mea. Eşti gând din gândul meu. Gemând.. a trimis nimfele s-o cheme. se bucura că-i strânsă-n braţe şi sărutată de zeiţă. Cu voce limpede. Zeus. Fiul tău o să-ntemeieze regatul din Arcadia! Când a-nţeles înşelăciunea. nimfa a început să ţipe şi a fugit ca o nălucă. s-a prăbuşit in iarbă şi sângele nevinovat a înroşit pădurea toată. pe Arcas. Deodată. Îi va fi teamă. stăpâne ? zicea Hermes. Mergând cu pas uşor. a vrut să-şi scape victima de sub săgeata fiicei sale. Artemis se uita la nimfă. dacă îşi calcă jurământul. ca şi dânsa. Zeus. Fata a fost lovită-n piept. cinstea de-a-mi deveni soţie. deşi nu avea nici o vină. te înşeli. impunător. Hermes. Artemis cea adevărată. oare. S-a chinuit aşa un timp. Fără să dea nici un răspuns.. băiete. mai mult ca dânsa. un arc măiestru de argint şi-o tolbă plină cu săgeţi. îmi pare mie. i-a căzut în genunchi zeiţei şi a rugat-o să o ierte. te-asigur. i-a tăiat calea lui Calisto. că vor rămâne ne-ntinate. i-a poruncit nimfei să vină la pieptul său şi-a sărutat-o.. Într-adevăr. având o cută-ntre sprâncene. Iată ce fac. Artemis. Atâta numai că zeiţa arareori îşi greşea ţinta. de fată.

Destinul a voit ca eu să mi le pierd pe amândouă. Zeus tăcea. A fugit iute. s-a repezit-naintea fetei. l-a rugat pe tatăl său ceresc. Zeus o văzuse pe Io când se scălda în zorii zilei. La adăpostul tatălui. îi răspundea şiretul Hermes. ţara cea mai încântătoare ce se afla în acel timp. ivind o nouă constelaţie. ca în orice zi. IO E PRESCHIMBATĂ ÎN JUNINCĂ alisto este sus. a-ntemeiat Arcadia. storcându-şi cosiţele bălaie.. după cum îi prevestise însuşi Zeus. era alt fluviu zeu. pe Zeus. se-nţelege. Pământul era luminat de soare. Egina-i insulă în mare. a poruncit să i se-aducă un nor de aur şi. cum se rotea domol prin unde şi se ivea deasupra apei. sperând că nu C .. s-a coborât în Argolida.. Ajunsă tocmai lîngă fluviu. Io s-a-nspăimântat de moarte. pe loc. Sunt flori pe lume câte vrei. A vieţuit el multă vreme. Dar Zeus şi-a-ncruntat privirea. N-a răspuns nimeni. şi peste fluviu s-a lăsat un nor mai negru decât noaptea. Ca să-i păstreze frumuseţea. Zeus. se îndrepta spre ţărm. Şi mai trăia pe-atunci. Hera a început să strige : — Stăpâne!. Io. în întuneric. Fiul său. era mai greu s-o prindă Zeus. Unde eşti ?. înfloritor. Zeus!. În acest timp. Zeiţa. trupul său a fost pus pe rug. simţind că i se-apropie ceasul din urmă. în altă constelaţie care se cheamă Ursa mică. cam bănuitoare. glăsuia Zeus către Hermes. ca o petală de argint. Zeus i-a împlinit dorinţa schimbându-l. ce uda ţara Argolidei. „Unde o fi plecat iar Zeus ?" se-ntreba ea şi cerceta cu ochii lumea-n lung şi-n lat. ca o ciută. Zeus a luat-o de pe rug şi a zvârlit-o între stele. să-l ducă lângă mama lui. ce o pândea din slava lui. după cum spun legendele. însă. pe boltă. Tatăl acestei fete. zeiţa Hera îşi căuta soţul peste tot. numai în Argos se lăsase un întuneric nepătruns. Şi moartă ea era frumoasă. — Necazul n-are nici un drept să mohorască fruntea ta. lungi. Io s-a rătăcit prin beznă. Îţi poţi afla alte soţii. terminându-şi scăldatul într-o dimineaţă. pe şesul înroşit de soare. ce purta numele de Io. o preoteasă-n templul Herei. neostoitul Zeus. ce se numeşte Ursa mare. Arcas. Zeus s-a apropiat de ea şi-a-mbrăţişat-o cu de-a sila.95 Sfârşindu-şi fata zilele. ridicând braţele spre soare. oraş vestit.. Inahos. Din cer o urmărise lacom. în Argos8.. Voia să se-întoarcă-n fluviu.. de asemenea. Fecioara Io.

MONSTRUL ARGUS ÎNCEPE S-O CHINUASCĂ PE IO era n-a aşteptat să-i dea Zeus încă o-ncuviinţare. să mi-o dai mie! a rostit Hera. Tocmai atunci erau pe ţărmuri bătrânul fluviu zeu. Nu îi dădea voie să pască decât o iarbă vestejită. Ştia că e nevinovată. numit Argus9 . alături. pesemne. Şi-n loc să dobândească milă. frunze pălite şi amare. Acolo să mi-o chinuieşti.96 va fi zărit. a poruncit norilor negri să se împrăştie-n văzduh. prin lumea largă. şi cu surorile-i iubite. vedea în toate părţile : sus. I-a pus de gât un lanţ de-aramă şi-a-ncredinţat-o unui monstru. o oropsise. cum nu! a răspuns Zeus. peste câmpii şi peste ape. în părţi şi-n spate. A luat pe fiica lui Inahos – astfel schimbată în junincă. înnămolite. să n-o mai poată vedea Zeus. Dar Hera. să iei juninca asta. ce-avea tot corpul presărat cu zeci de ochi pătrunzători. — Unde-o fi Io a noastră ? se tânguia încet bătrânul. Hera o urgisea mai rău. un slujitor de-ncredere. Io vărsa lacrimi amare. mai bătute de vânturile cele reci. Nici o mişcare nu scăpa ochilor săi veşnic la pândă. pe copilă. băgau de seamă orişice.. în ţara fluviului Inahos. E o junincă fermecată! a trântit Zeus o minciună. — De unde e juninca asta ? l-a iscodit zeiţa Hera. jos. au ajuns. Simt că mă sting. Atâta câ şiretul Zeus. o aducea să doarmă pe locuri cât mai umede. Noaptea. Zeus. altu-n spate. cum se cuvine aceluia ce suferă. ascuţit. Abia dacă în timpul nopţii câte doi ochi se odihneau. pe rând. Monstrul acesta. — Ţi-o dau. bănuind. Şi tot ducând-o monstrul Argus. într-o bună zi. ca să nu fie prins. că Zeus totuşi este-acolo. lăsând-o pradă frigului. vedea şi-n bezne şi în apă. — Nu ştiu. unul în faţă. Tu să mi-o duci cât mai departe. o clipă fiecare . Norii s-au ridicat în sus şi s-au împrăştiat ca fumul. mai îngheţate. Vorbeau cu toţii despre ea. iar apă nu putea să bea decât din bălţi cu sărătură. Eu bănuiesc că e o fată. putrede. cât te-i pricepe tu mai bine. H . — De e aşa. schimbase fata-ntr-o junincă şi sta. Acestui monstru i-a dat Hera pe fiica fluviului Inahos şi i-a grăit în acest fel: — Argus. dornic să-i stingă bănuiala soţiei sale din Olimp. nevinovat. din cer. A ieşit din pământ.. Inahos. dar ceilalţi rămâneau de strajă. Monstrul a luat de lanţ juninca şi a purtat-o peste munţi.

monstrul cel de credinţă-al Herei se aruncase-n apa rece ca să-şi împrospăteze trupul. — Io!. da. Ea îmi era căldura vieţii şi mângâierea clipelor de bătrâneţe ce m-apasă. Inahos. Da..... Văzând că tatăl şi surorile n-aveau cum să o înţeleagă. zeii au să te pedepsească. hohotind : — E dusă mângâierea mea. numele – Io – cu copita.97 mă sting cu zile. Iubita noastră soră! Eşti osândită pe nedrept.. ea şi-a zgâriat... Fetele îşi smulgeau şi ele părul din cap şi se jeleau : — Io!. pe unde-o rătăci. a rostit fluviul zeu. Bătrânul se şi repezise de gâtul fetei sale dragi. Ştie să scrie cu copita.. pe ţărmul nisipos al apei.. Aduceţi iute!. ce-nveselea întreg palatul cu râsetele ei zglobii. N-o mânia cumva pe Hera. care cânta din zori în noapte. A tras apoi tare de lanţ. târând juninca-n urma lui. ce ocroteşte-acest ţinut.cât vom trăi pe lume. blândă... s-a săltat repede din unde : — Fereşte-te. Cât timp s-au petrecut acestea.... striga dânsul.. a răcnit el. — Aduceţi leacuri. . Şi noi. — Surioara noastră dulce. sărmana ? se întrebau şi fetele... — Eu sunt.. cu multă trudă. lovindu-şi fruntea. oblojeli!. bătrâne. Duse îmi sunt orice nădejdi. Io scrie. Inahos îi mângâia pielea rănită de lanţurile de aramă..-n lături. Plângând cu ţipete. Io era la depărtare de câţiva paşi şi-i auzea. vom lăcrima în urma ta. Priviţi-mă cum am ajuns… mugea copila-ndurerată... Păstorule nelegiuit.... Hai să citim şi noi ce-a scris.. pentru că s-ar putea să-ţi schimbe toate copilele la fel.. — Juninca asta-i fermecată! au strigat toate fetele. fiindcă loveşti un animal sub care se ascunde-o fată. da. Eu sunt Io a voastră. Auzind însă pe Inahos că îl blestemă-n acest fel. Tatăl se aruncase jos.

Acolo iarba e pălită. Erau atâta de departe şi-atât de bine-o ascundea Argus pe Io-n acel loc. — Frumos mai cânţi. Cum a lovit cu caduceul. Asta şi urmăreşte Hermes. M-a blestemat fluviul Inahos. a cugetat în sine Zeus. Aici a legat-o pe Io de un ţăruş.. şi să-l ucidă. S-adoarmă monstrul ce păzeşte pe fiica fluviului Inahos. i-a poruncit Zeus lui Hermes. Hermes şi-a scos din sân un nai. A tot zburat.. în bătălia dintre ei. A început să-şi mâne turma. aici e grasă. Cum ? Te priveşte. păcură. — Sunt un sărman păstor de capre. Dar vai. până ce a găsit. A pus sub haină secera de diamant cu care Cronos îl sfârtecase pe Uranus. Şi-s izvoare.. Hermes se face-ntâi că nu vrea să urce-n munte.. ia vino-ncoace!. ce ar putea să-i dea lui Io vreun ajutor oricât de mic.. din nai. A dus juninca mai departe. A ... Argus l-a şi văzut pe Hermes.E prea destulă suferinţă pe care o îndură Io.98 ZEUS HOTĂRĂŞTE MOARTEA LUI ARGUS rgus nu s-a uitat în urmă. El însă s-a urcat pe-un munte.. încât abia de-o vedea Zeus. în drum. fermecător. A luat în mână caduceul şi a zburat ca un vârtej. Urcă-te sus! E şi răcoare. — Cine eşti. . A venit vremea s-o ajut. Eşti viclean şi priceput în treburi de-astea. Şi tu poţi să te odihneşti. Îmi fac iarăşi prea mulţi duşmani. nu vezi ? i-a dat răspunsul Hermes. până la urmă se-nvoieşte.. a tot zburat. zeul Hermes şi-a dat deoparte-aripile şi a lovit cu caduceul într-un tufiş de bozie. şi la picioarele-i mai iuţi decât e vântu-n vijelie. Sosind acolo. să nu se-apropie nici un om. umbrit de arbori rămuroşi.. De pe-nălţimea unde sta. şi la umeri. Iar mie-mi vei cânta din fluier. Încet-încet îşi urcă turma. având pe lângă ei un ţap cu părul negru. N-a ascultat plânsetul lor. Şi-a pus Hermes aripile la pălărie.... băiete!. De-acolo priveghea în zare. să-ţi tot adăpi căpriţele. până ce a ajuns în locul unde monstrul zeiţei Hera păzea pe fiica lui Inahos cu-atât de mare străşnicie. Făcut din trestii ?. nevinovată precum e!. lângă Argus . Frumos mai ştii să cânţi. cu lanţu-i greu. — Ai să-l ucizi pe monstrul Argus. măi ? i-a strigat el... Asta vrea.. tufişul s-a schimbat pe loc în douăzeci de capre roşii şi douăzeci de iezi bălţaţi.. nişte păşuni cu iarbă arsă. mereu. cântând din nai." A chemat deci pe zeul Hermes şi i-a cerut să plece-n grabă spre locul unde era Io. cântând mereu. ce fluier e acela ? N-am mai văzut. Lui Argus i se închid ochii.

Coada păunului.. îi tot spune. cu glas domol. Puterea lui este sfârşită. şi. — Dar ce să fac acum cu ei ? se întreba zeiţa Hera. Juninca liberă. i-a plăcut mult zeiţei Hera. Nici nu zburase bine Hermes şi s-a ivit zeiţa Hera. Ochii lui Argus s-au desprins şi de pe cap şi de pe trunchi. Vocea lui Hermes e ca vântul. ca să-i arate ce-a făcut. in câmpie. câte unul. în timp ce Hermes îşi aşază la loc măiestrele-i aripi şi se ridică-n zbor spre Zeus. Capul şi trunchiul se zdrobesc. Visează despre zeul Pan şi despre o unealtă nouă. I-a strâns în poala ei pe toţi. Nu vreau să-mi scape fata asta! Voia să-i pună pe o stâncă. zeul Pan s-a-ndrăgostit. Nu încă toţi. Capul s-a despărţit de trunchi. când suflă prin frunzişuri vara. ca s-adoarmă tot mai adânc. i-a prins de coada cea rotată. Hermes îşi schimbă uitătura cea plină de bunăvoinţă şi se încruntă ucigaş. pentru cântat. dar a zărit jos. cum zeul a-ntâlnit o nimfă . rosteşte Argus moţăind. numită nai. Sforăie-n tihnă şi visează. care o priponea pe Io. căzuţi pe coaste. Mai sunt de strajă. rotată. Hermes împinge cu piciorul şi trunchiul celui ce fusese străjerul de credinţă-al Herei.. Gândeam s-o urmăresc pe Io. sub cântecul duios din nai.porneşte-n goană către casă. — Spune-mi. despre un zeu. trecând o pasăre : păunul. cine a născocit unealta din care cânţi aşa frumos ? Păstorul prefăcut îi spune. păstorule iubit. pe nume Pan. A strâns ochii monstrului Argus. IO ÎŞI RECAPĂTĂ VECHEA ÎNFĂŢIŞARE eul pristav nu stă pe gânduri şi rupe lanţul de aramă. ca-ntr-un mormânt. căzuţi pe văi. „E numai bună de-ncrustat coada păunului. cu ochii cei risipiţi ai monstrului!" a cugetat zeiţa Hera.. şi a rostit către păun : Z . Iar caduceul mângâie ochii lui Argus. Îşi scoate arma şi loveşte grumazul gros al monstrului. Hermes îşi duce caduceul peste tot trupul monstrului. Muntele s-a-nroşit de sânge. ici-colo. Ea a luat ochii strânşi în poală. adormitor. scăpată de sub cumplita priveghere.. ca nişte pietre nestemate.99 Monstrului i se închid ochii. De sub veşmântul de păstor îşi scoate arma ascuţită. Argus a adormit de tot. Şi-i spune Hermes. Pentru întâia oară Argus nu are nici un ochi deschis. rostogolindu-se pe văi. şi-s risipiţi mai peste tot.

curgea – oglindă-mpurpurată de asfinţitul soarelui. Nilul. Zeus. Se rătăceşte. tu ai să fii pasărea mea.100 — Pentru că porţi ochii lui Argus. însuşi stăpânul. cântă şi.. Şi fuge. Astfel a devenit regină Io în ţara egipteană. ca rege în Egipt. Numai că-ndată după-aceea. Mai bine zeii să-i ia viaţa . Zeus coboară grabnic în Egipt. tatălui ceresc. zeiţa Hera s-a pornit s-o urmărească pe junincă. fiul de titan. cosiţele i se revarsă.. şi peste dealuri. Şi. preoţii le-au făcut altare. Totul era ca mai-nainte. Regele din Egipt. părul de animal îi cade. dacă se îneca în valuri. legendele ne spun că Hera n-a avut pasăre mai dragă decât păunul cel rotat. Din cer. îşi ascultă glasul şi hohotul senin. Strechea o-nţeapă pe junincă. din acea clipă. în valurile reci şi repezi. fuge. După ce ei s-au stins din viaţă. Mugeşte-adânc. zicându-i Apis . Ridică fruntea către cer. ca în ziua-n care Zeus căta din cer la ea. înlănţuit de zei pe Elbrus. cuprins de gânduri pătimaşe. de-asemeni preoţii i s-au închinat şi l-au slăvit. Şi-ntr-adevăr. Îi vine greu parcă să creadă că nu mai este animal. să nu poată ajunge-n ţara unde se afla tatăl său. cu coada lui strălucitoare. într-un val de aur. încă înfricoşată. Cade-n genunchi. vede că răzbunarea Herei e mult prea mare. fără puteri. râde. fluviu] Inahos. s-a-ndrăgostit nebun de ea şi a cerut-o de soţie. numind-o pe regină : Isis. înţepată necontenit de acea streche. Io trece-n goană printr-o pădure. decât să îndure atâta. Ea ocoleşte tot pământul. Ea porunceşte unei furii10 să se transforme într-o streche. Prin Asia goneşte Io şi se aruncă-n apa mării să-şi răcorească trupul ars de-nţepătura furiei. uluită. şi-n limba ei cere lui Zeus îndurare. de mii şi mii de ori era mai bine. Cu carul său de aur. se vede pielea mătăsoasă . De spaimă. Pe tron. Prometeu. şi peste văi.. dânsa s-a tras lângă un mal. strigă. coarnele i se rup din frunte . ochii ce m-au slujit pe mine. Străbate mările înot şi-ajunge-n ţara egipteană. nevinovată. pentru că-i venise ceasul. Îi pune mâna grea pe spate junincii albe şi. Io. Când a murit şi el. Uită drumul. umede. pe pământ. pe-o câmpie. se saltă repede din tină. Vorbeşte. şi a-ntrecut orice măsură. Sciţii o văd prin ţara lor.. Picioarele şi mâinile îi sunt aşa precum erau în vremea când sălăşluia la tatăl său. Osiris11.. minune!.. Pe ţărmul său aleargă Io. văzând-o pe frumoasa Io. Feciorul s-a numit Epaios. Parcă o taie c-un cuţit. a fost urcat fiul lui Io. Acolo a născut un fiu lui Zeus. cu apa lui mâloasă. o vede şi îi dă curaj. pe spate.

şi să ne plimbe. Acesta se ridică-ndată. ba.. mai-nainte.. În acea clipă l-au văzut mai multe fete şi-au strigat : — Europa. mai către larg. pentru altarul Afroditei. îndrăzneşti ? — Eu îndrăznesc. când se vede-n valuri. parcă... într-un singur glas. Asta vrea.101 RĂPIREA EUROPEI n timpul când sărmana Io era încă târâtă-n lanţuri de Argus. parcă grăiesc.. şi-o pată de argint luceşte pe creştetu-i strălucitor. Numai că nouă ne e frică. să se prefacă în păstor şi să gonească vitele spre pajiştea unde era ceata de fete feniciene.. mireasmă de ambrozie. către o pădure.. Ochii acestui animal par ochi de om. Ce vrea să spună nu-nţeleg. Din botul lui se-mprăştie miros de flori. cu păr galben ca aurul şi ochi albaştri cum e bolta senină a Feniciei. Părul lui e ca aurul. care păştea pe malul mării. a răspuns dânsa. pe fruntea lată poartă coarne încovoiate... Zeus s-a apropiat. pe-ncetul. Europa saltă graţioasă pe taurul înşelător. Cu capul face semn spre noi. Era o tânără prinţesă. da! au spus şi celelalte copile. apoi mai iute. să ne urcăm şi să pornim cu el pe ţărmurile mării. fiica lui Agenor. mai către larg. pristavul Hermes. pornind cu paşii-i majestuoşi. iată-l. Prinţesa se juca-ntr-o zi. un rege care domnea-n Fenicia12 . Înghesuindu-se-n cireada mânată de pristavul Hermes... cu prietenele sale bune.. Şi. mândra zeiţă-a dragostei. Se-aruncă. Hermes a mânat mai departe cireada. Europa. la ţărmul mării. Priviţi-l doară ce blând e.. Dar. — Aşa e. vino să te miri. pe-o pajişte. poruncise fiului său. ochii ca bolta cea senină. N-ai mai văzut astfel de taur. de bună seamă. apoi în goană. Însă. — Da. Europa. Nu a rămas pe pajişte decât stăpânul din Olimp... şi înoată. Cum ? Tu. Zeus se preschimbase-n taur. Se-amestecase-ntr-o cireada. ele nici n-au băgat de seamă când s-a ivit un taur falnic. înoată. În cântece se povesteşte că fetele strângeau în coşuri trandafiri roşii din boschete.. monstrul ne-ndurat. staţi!. schimbat în taurul de aur. Fata de rege s-a grăbit să vină până lângă taur. Cântând voioase şi zburdând. de locul de-unde culegea Europa trandafiri roşii pentru altarul Afroditei. tot de aur. şi-n sfârşit se-aruncă-n valurile verzi. plânge şi ţipă-nfricoşată : Î . întâi încet. Zeus îşi aplecase ochii spre altă fată pământeană. s-a mirat şi dânsa. ne face semn să ne urcăm pe preaputernica-i spinare. fără nici o chibzuială.

grăieşte el. poţi să îmi fii de ajutor ? Poţi să mă ocroteşti cumva ? — Cum să nu!. îşi purta prada mult mai iute decât puteau corăbiile regelui Agenor să zboare pe-ntinsul verde-al apelor.. înotând spre asfinţit. dar mâine-am să te duc. Plutiseră întreaga zi. În noaptea asta vom dormi aici. surorilor ? Nu mă lăsaţi să pier în mare! Vestiţi pe tata... îţi cer şi eu să-mi fii soţie. înconjurat de nereide. lângă stejar.. Fata era înspăimântată. Zeus îşi duce prada şi o lasă la poalele unui stejar. unde-i palatul meu regal. Un taur m-a răpit din ţara părintelui meu. Taurul luneca pe ape.. Sunt singură şi fără sprijin. în depărtări.102 — Vai. Europa plânge. şi-abia acuma. mugind cu glas de trâmbiţă. Sunt regele ţinutului.... care se află-n Asia şi. m-a dus în locurile astea. O muzică tulburătoare se răspândea jur împrejur. Nimeni ca mine n-ar putea să-ţi dea atâta ajutor. îşi luase altă înfăţişare. pe-nserate. şopteşte încet ea. Dar taurul cu păr de aur. mugea. răspunde ea. Spune-mi tu. în ochi c-un zâmbet victorios. sub copac. Zeus. dispare ca prin farmec.. Poseidon. (Dar tînărul acela era tot Zeus. Nu trece mult şi se iveşte. îi spune. îmblânzea marea-n calea lor. numai şi numai ca să-nşele şi pe copila feniciană.. în oraşul unde domnesc.. lipsită şi de orice prieteni. Zeus o prinde de mijloc : — Vei fi regina insulei. să trimită corăbiile-n urma mea şi să mă scape de la moarte. — Cine eşti tu ? întreabă el. Apoi. un tânăr. Vântul îi mângâia copilei părul bălai şi inelat. Către ţărmul acesta.. — Primesc. Numai că-n schimb. repede ca vântul. vedea un ţărm.) — Numele meu este Europa. Europa. Zadarnic au purces corăbii şi oameni vrednici după fată. acolo. strigându-şi tare biruinţa. zeul mărilor. tinere voinic. Fără părinţi şi fără rude. Are un chip atrăgător şi-o vorbă ademenitoare. Agenor. repede. . iar taurul. pentru că insulă mi-e ţara mi-e ţară13. Tânărul vine lângă dânsa. ce mă fac. preafrumoaso!.

Astfel a glăsuit zeiţa către Europa şi. Taurul care te-a răpit a fost însuşi stăpânul lumii. simte lângă dânsa o adiere parfumată şi-un zvon de cântece duioase... Numele tău o să rămână nemuritor. Şi tânărul ce te-a cerut. Am să m-anin cu cingătoarea de ramurile sale lungi. Priveşte. plânge şi suspină : — Pe unde sunt ?. aşa precum îi este Hera. va fi Europa tânără14 . Priveşte cerul sângeriu şi marea vânătă.103 AFRODITA ÎÎ ADUCE MÂNGÂIERE COPILEI LUI AGENOR ârziu... să-i fii soţie. Inima ei e-ndurerată. începe să o mistuie. Ce să mă fac ? Voi fi o roabă preaumilă a cine ştie cărui rege. Europa i-a născut lui Zeus doi fii vestiţi. trezindu-se din somn. Deci bucură-te.. mai bine urc pe stâncă. De-acolo nu mai pot scăpa. ce se afla nu prea departe-n insulă. îi spune.. Unul va fi regele Cretei15. care se pleacă peste apă. iată. Uite. Europa vede că a fost părăsită de tânărul care spunea că e regele insulei. într-o lumină orbitoare. jalea mă doboară. iar celălalt. Mai bine vreau să pier din lume.. Se-ntoarce iute şi zăreşte. draga mea. iar apa fierbe dedesubt. pe zeiţa ce ocroteşte dragostea. gata să urce pe o stâncă şi să s-azvârle-n apa mării. de părinţi. numele tău. apucând-o lin de mijloc... Europa se şi ridicase. pe stânca înnegrită. îi pune palma pe cosiţe şi-o mângâie. Ruşinea. e tot el. sau nu. aici este stejarul. T . judecător al umbrelor de sub pământ16. fiindcă pământul pe care Zeus te-a adus o să poarte. târziu. la noi. dându-i curaj. în muntele Olimp.-nspumată. Deodată. Dorul de casă. — Nu plânge. pe lângă Asia bătrână. pe Afrodita. Zeiţa îi opreşte pasul. a dus-o către un oraş. spre dimineaţă. în viitor.. dragă fată! Tu-i eşti nevastă pe pământ.

jumătate animale. s-au născocit în decursul veacurilor zeci şi chiar sute de astfel de „înşelăciuni” ale lui Zeus. Insula Egina. Calatis. Dionisos. isprăvile amoroase ale zeului respectiv. Astfel de oraşe au fost întemeiate. păduri. câmpii. de asemenea. fiul frumoasei Egina. să li se supună elinilor fără şovăire. mai puţin importante. pe vechile legende. Aproape nu era loc din natură să nu aibă. foarte vechi Ei debarcau în toate cele trei continente cunoscute pe atunci : bătrâna Asie. Numele de Calisto se tălmăceşte din limba elină prin „preafrumoasa". În 1811 s-au descoperit aici nişte faimoase sculpturi în marmură. ca un lanţ. 3. 7. grâne. Dând lupte îndârjite cu localnicii. 4. reprezentate prin nişte tinere fete. Prin Argolida se înţelegea ţinutul aşezat în . Şcoala de sculptură din acest oraş a fost celebră. Argos era capitala străvechii Argolida. cea înşelată de Zeus. bineînţeles. De aceea. obiecte preţioase şi sclavi. Dacă întregul popor elin era atât de nobil. situată în golful cu acelaşi nume. dovedind astfel „neîndoielnic" că se înrudesc cu acel olimpian.104 Note 1. dealuri şi munţi. Oraşul era întemeiat. izvoare. pe aezi. ca şi olimpienii. care era fiul lui Cronos. fluvii. Deucalion şi Prometeu se trag din lapet. sămânţă bună din titani. copite de ţapi. mai ales sclavi. ei îşi alcătuiau o genealogie cât mai aleasă. ca nişte ţapi. Picioarele păroase aveau. afirmând că prin Elen. Nimfele erau zeităţi feminine. 6. după imaginaţia vechilor greci. regii chemau pe cântăreţii rătăcitori. şi pe ţărmurile patriei noastre : Tomis. deci direct din titani. fiindcă fac parte dintr-un neam ales. În Elada erau patru râuri care purtau numele de Asopos. 2. care locuiau pe pâmânt. Corăbiile elinilor au cutreierat mările din timpuri foarte. Iar Cronos şi lapet se ştie că erau fraţi. nimfele sale. întemeiată. unde acostau corăbiile eline. ele se confundă cel mai ades cu zânele. Nimfele slujeau şi pe zei. arătau că un zeu olimpian îşi alesese pe o anumită strămoaşă a lor de soţie. de Eac. Cel despre care este vorba în povestirea noastră uda ţinutul Beoţiei. Locuiau mai ales prin păduri şi însoţeau aproape întotdeauna cortegiul zeului vinului. în fântâni. în copaci. se află între Peloponez şi Atica. Afrodita. trăgându-se din titani. 5. mai ales pe zeiţele olimpiene : Hera. Dar cum regii doreau cel mai adesea să fie înrudiţi direct cu stăpânul Olimpului. să cânte. Iar pe băştinaşii ţărmurilor. La ospeţele din palatele lor. după legende. Atunci îşi desfăşurau strălucita. Astfel elinii se socoteau. îi considerau născuţi din pietrele aruncate de Deucalion şi Pira. în care adunau aur şi nenumărate bogăţii : cirezi de vite. deci. regii elini voiau să fie şi mai nobili. Africa şi Europa. Istria etc. elinii luau în stăpânire pământuri noi şi clădeau oraşe înfloritoare. În basmele noastre. Ei se trăgeau din aceste pământene înşelate. războinicii şi neguţătorii elini le răspundeau că ei au toate drepturile. Artemis etc. Se pare că oraşul Egina a fost în antichitate un concurent serios al Atenei. dar imaginara lor origine. pe care îi vindeau în toată lumea. între altele. Satirii erau fiinţe imaginare – jumătate oameni. Ei purtau coarne şi urechi ascuţite. 8. Băştinaşii trebuiau. Când popoarele asuprite îi întrebau cu ce drept îi năpăstuiesc. În acest scop. ca şi Zeus.

monstrul ei de credinţă. Stelele par a veghea noaptea din înalt. care împreună cu Minos şi un alt fiu al lui Zeus . 12. după cum arată unele legende. ci ale Europei. fără ţintă. Este vorba de insula Creta. în Asia. Radamante. şi separat. Europei i se atribuie şi un al treilea fiu : Sarpedon. Epafos s-a confundat. cai. 10. Sângele monstrului scurs pe stâncă este lumina roşie ce însoţeşte zorii zilei şi colorează parcă munţii. ca majoritatea zeităţilor. Regele Agenor. fiu al lui Ocean. Prin această legendă elinii urmăreau să explice numele continentului pe care locuim noi. are atâţia ochi. zeiţa-lună. înainte de a da lupta cu titanii. Ele aveau bice cu şerpi şi loveau pe cei vinovaţi de a fi supărat pe zei. domnea în oraşul bogat – Sidon. Asociaţia poetică dintre păunul cu coada lui splendidă şi ochii monstrului Argus este una dintre cele mai interesante din mitologie. 14. Argus. la nord. Muşcate de această insectă. Eac. erau judecătorii morţilor ajunşi la Hades. Hera reprezintă. printr-un alt şir de munţi. 16. fiind mărginit la vest de munţii Ar-cadiei. Tot aici a fost unul dintre cele mai vechi centre de cultură. La fel. a cărui coadă pare presărată cu nişte ochi deschişi. stelele nopţii se sting şi ele în zori. De aceea. Vechea Fenicie se întindea pe coasta mării. Furiile erau nişte genii răzbunătoare din ţinutul cel întunecos al lui Hades. 9. nu numai ale Greciei antice. între Siria şi Liban. Tot ca un simbol al stelelor de pe cer. Argosul era aşezat la vest de fluviul Inahos. şi Isis. 11. În unele legende. după cum şi Argus străjuia pe Io pe un munte. Herrnes. boul sfânt. Aceasta era. făcând să i se închidă ochii. elinii i-au închinat zeiţei Hera păunul. care întrupa uneori şi răsăritul zilei. de fapt. pe ascuns. oi. 13. Acesta este regele Minos. animalul atât de venerat de vechii egipteni. era. taie capul lui Argus. Osiris este în mitologia egipteană zeul-soare. În povestea despre Io. chiar întemeietorul oraşului. furia chemată în ajutor de Hera se transformă într-o insectă – numită streche – care atacă de obicei vitele : boi. .105 jurul golfului Argolic. cerul. cu Apis. animalele fug pe câmp. după legende. pe care-l cântă Moshos în „Idilele" sale. după legendă. 15. Furiile se puteau transforma şi ele. insula unde se născuse şi crescuse Zeus. de Corint. care simbolizează stelele. Acest fluviu.

. ba a mai râs chiar şi de miri. C u toate astea. Locul ei. ca şi-a lui Zeus. Când Hera pătrundea-n Olimp. Toţi le-au adus daruri de preţ. La nuntă au fost poftiţi zeii şi semizeii.106 HERA Şl COPIII EI respect. care mişunau şi pe pământ. Mai bine stau la mine-acasă. Zeus s-a mâniat cumplit. pentru că Hera se-ncruntase. Şi de se frământa în jilţ. se vedea gol. mândra şi preafrumoasa Hera. toţi ceilalţi zei se ridicau şi-o salutau plini de PEDEPSIREA CHELONEEI espre căsătoria ei cu Zeus se povesteau destule lucruri. hotărât la masă. glas de tunet. Olimpul se cutremura. Zeus a poruncit lui Hermes să plece grabnic după nimfă şi s-o aducă negreşit. batjocorindu-l pe stăpân. auzind astfel de D .. ba şi genii şi nimfe. mai mare ca oricare alta. ca şi în ape. Cheloneea. soţia marelui stăpân. Fusese-o nuntă în Olimp. Numai o nimfă. n-a vrut cu nici un chip să vină. Dar nimfa tot n-a vrut să vină. — Zeus ? Câte mirese-o să mai aibă ? se pare c-ar fi grăit nimfa. Putea să dea – tot ca şi dânsul – porunci stihiilor. Mânia ei stârnea furtună. în Olimp domnea o singură zeiţă.

107

răspuns, şi a grăit către meseni : — Ca o pedeapsă, Cheloneei să i se curme, pe loc, graiul. Graiul cu care a-ndrăznit să spună despre mine vorbe nesăbuite şi prosteşti. Casa să-i cadă în spinare şi astfel să şi-o poarte veşnic... Să se prefacă într-o broască. Broască ţestoasă1. Poruncesc!... Iar noi, ceilalţi, să urmăm nunta... Hera s-a-nveselit din nou, şi nunta a urmat în voie, în timp ce nimfa, Cheloneea, se prefăcuse într-o broască, ce-şi purta casa în spinare, precum îi hotărâse Zeus. Sfârşindu-se apoi cu masa, au pornit toţi către palatul unde avea să locuiască zeiţa Hera, în Olimp. În acea zi, i-a dat stăpânul voie Herei să meargă înaintea lui, deoarece urma să-i fie soţie pentru totdeauna. Cortegiul se-ncepea cu Hera, având în mâna dreaptă sceptrul2. Zeus venea în urma ei, având şi el în stânga sceptrul şi-n dreapta fulgerele lucii, pe care le strângea-n mănunchi, semnul puterii de stăpân. Sceptrul soţiei sale, Hera, avea în vârf un cuc micuţ. Cucul fusese pus acolo, nu numai pentru că vesteşte lumii mult aşteptata primăvară, şi înflorirea, şi speranţa, ci fiindcă... se mai povestea...

ZEUS A ÎNŞELAT-O ŞI PE HERA
e povestea, într-o legendă, că Zeus şi-o făcuse soaţă pe Hera printr-o-nşelătorie. În timpul unei ierni geroase, Zeus s-a prefăcut în cuc. Cucul, ţipând şi tremurând, se apropiase de fecioară. Se prefăcea că-i este frig. Ea s-a înduioşat de cuc şi l-a vârât repede-n sân, dar Zeus s-a făcut bărbat şi i-a cerut a-i fi soţie. Atuncea Hera s-a-nvoit să facă nunta cu stăpânul, nunta cea mare din Olimp. Ca dar, la nuntă, a primit de la bărbatul său izvorul care a fost numit Canatos, şi se găsea în Nauplia3 . Aici avea dreptul zeiţa să vie-n fiecare an şi să se scalde-n apa clară. Scăldându-se, zeiţa Hera sporea mai mult în frumuseţe. Legenda spune despre Hera că îşi ungea, după scăldat, trupul său alb, încântător, cu o esenţă-mbătătoare, ai cărei aburi parfumaţi se-mprăştiau în toată lumea, la cea mai mică adiere. În jurul frunţii îşi strângea cosiţa-i lungă, mătăsoasă. Pe sân îşi aduna veşmântul, făcut cu multă măiestrie, de cea mai bună ţesătoare, Palas-Atena, în Olimp, şi şi-l prindea cu o agrafă din aurul cel mai curat. Urechile-i micuţe, roze, erau şi ele-mpodobite cu

S

108

cercei scumpi şi şlefuiţi de meşterul Hefaistos. Iar pe umăr îşi punea un văl, mult mai strălucitor decât e soarele-n amiaz. Văzând-o cât e de frumoasă, soţul ei, Zeus, sta-mpietrit şi îşi spunea, străfulgerat de o simţire-nflăcărată : — O!... Niciodată... niciodată inima mea n-a fost mai plină de dragoste pentru vreo fată sau vreo femeie, zeiţă, nimfă, muritoare, cum este astăzi pentru tine... Zeiţa Hera se mândrea adeseori cu-aceste vorbe, pe care i le spunea Zeus. Ţinea la frumuseţea ei, şi dacă i-o nesocotea vreo muritoare, pe pământ, o pedepsea îngrozitor. Aşa a pătimit o fată, cu numele de Antigona, ce se lăudase, într-o zi, că are părul mai frumos. Zeiţa a schimbat în şerpi cosiţele lungi ale fetei. Alte copile, care-au spus că feţele lor sunt mai albe decât ale zeiţei Hera, şi-au văzut tinerii obraji mâncaţi, până la os, de lepră4 .

GELOZIA ÎŞI ARATĂ COLŢII
eiţa, după nunta sa, spunea celorlalţi zei că are o căsnicie fericită. Ea trebuia să spună astfel, fiindcă era ocrotitoarea familiei, copiilor, fetelor ce se logodeau şi a femeilor măritate. Trebuia, deci, să fie pildă. Dar oricât s-ar fi lăudat Hera că peste căsnicia ei nu se abate nici o umbră, lumea ştia, aflase totul... Ştia de purtările lui Zeus. Cine nu auzise, oare, că Zeus. o-nşela mereu, fugind într-una după nimfe şi după fete pământene, când n-alerga după zeiţe ?... Hera le urmărea, dealtminteri, cu ura ei neîmpăcată, pe toate fetele acestea. Ba încă se mai povesteşte că, înfuriată rău pe Zeus şi necredinţa lui, Zeiţa şi-a părăsit cândva căminul şi a fugit pe-un nor de aur tocmai în insula Eubeea. Ca să o poată-ntoarce-acasă pe soţia sa, fugara Hera, Zeus a poruncit îndată fiului său, Hefaistos, să-i dăltuiască-n lemn o fată. A pus această statuie, acoperită toată-n văluri, într-un car măiestrit din aur şi, stând alăturea de ea, se preumbla-n toată Elada. — Mă-nsor cu fata ce se află alăturea de mine-n car! spunea Zeus tuturor. Hera, aflând această veste, roasă în inimă de ciudă, a pândit carul când trecea. S-a repezit în car, cu furie, smulgând veşmintele de văluri, ce-mpodobeau trupul de lemn. Zeus râdea cu hohote, şi Hera a-nţeles, desigur, că a fost numai

Z

109

păcălită. Aşa s-au împăcat din nou. Alteori însă, gelozia ducea la certuri zgomotoase, care durau timp îndelung. Zeus îi repeta zeiţei că nu i-a dat feciori pe plac, şi de-asta-i necredincios, fiindcă mai vrea şi alţi copii. Numai că Hera-i amintea că mai avea şi două fete. Una din ele, Ilitia, se îngrijea de toţi copiii, atunci când se iveau pe lume. Cealaltă, Hebe5 , graţioasă, era paharnică în cer, fiind şi zeiţa tinereţii. — Degeaba spui că-i graţioasă Hebe a ta, răspundea Zeus. Uiţi că-ntr-o zi s-a-mpiedicat, tocmai când ne servea la masă, şi zeii au pufnit în râs ? Chiar pentru asta am s-o schimb din slujba de paharnică, şi-am s-o-nlocuiesc c-un tânăr, un fiu de rege : Ganimede6 . Precum a spus, a şi făcut. Zeus a-nlocuit pe Hebe cu fiul regelui din Troia, spre marele necaz al Herei.

HERA PUNE LA CALE SĂ-L RĂSTOARNE PE ZEUS
nsă nici Hera n-a rămas datoare. La rândul său, înverşunată pentru atâtea umilinţe, s-a înţeles cu zeii Poseidon, Apolo şi Atena, şi toţi au pus la cale să-l doboare pe Zeus. Ba chiar să-l şi închidă în Tartarul lui Hades.. Doar o zeiţă, Tetis, care aflase taina, a chemat un gigant cu o sută de braţe, pe nume Briareu, să vină-n ajutorul lui Zeus în Olimp. Iar Briareu, gigantul, cu forţa lui uriaşă, s-a repezit în cer, mişcându-şi dintr-o dată toate cele o sută de braţe ale sale, răcnind şi-ameninţând. Zeii înspăimântaţi au şi părăsit lupta. Răzvrătirea pusă la cale a fost zădărnicită. Ca răzbunare, Zeus i-a gonit pe Poseidon, stăpânul mărilor, şi pe zeul Apolo, din muntele Olimp. A iertat-o pe-Atena, faţă de care el avea o slăbiciune. În schimb, a pedepsit-o pe Hera cu asprime, înlănţuind-o zdravăn şi-agăţând-o de boltă, cu două nicovale mari prinse de picioare. Au trebuit să vie toţi zeii şi să-l roage aproape în genunchi ca s-o ierte pe Hera. Dar numai dup-o vreme destul de-ndelungată şi după rugăminţi multe, stăruitoare, Zeus s-a-nduplecat, slobozind pe Hera din lanţuri, pocăită. I-a iertat şi pe ceilalţi.

Î

110

UN DAR AMĂGITOR
efaistos, în timpul când se afla la Tetis, în adâncimea mării, îşi arătase totuşi talentul deosebit în multe meşteşuguri. Vreme de nouă ani, cât locuise-acolo, făcuse nimfelor podoabe minunate : brăţări încolăcite, agrafe pentru rochii, inele preţioase, cheutori la veşminte, salbe, centuri, mărgele şi câte şi mai câte. Crescând ceva mai mare, a îndrăznit să plece din apa verde-a mării. S-a întors în Olimp şi-a adus mamei sale un dar lucrat de dânsul. Era un jilţ de aur, făcut cu măiestrie. Hera, nespus de încântată, l-a primit. S-a aşezat pe jilţ, ca să se odihnească. Dar când a vrut zeiţa să se ridice iarăşi – pas să mai izbutească. Parcă era lipită, parcă bătută-n cuie. Hefaistos, isteţul, se răzbunase straşnic pe mama sa, pe Hera, care îl aruncase în valurile mării şi care-l schilodise, fiindcă tot ea-l născuse atâta de urât. Hera ameninţase, ţipase, se zbătuse. Fără folos, căci zeul Hefaistos plecase nepăsător acasă şi se-ncuiase bine în fierăria lui. Atunci Hera,-nfuriată, i-a poruncit lui Ares să se lupte cu şchiopul şi să dezlege vraja, care-o ţinea legată de acel jilţ de aur. Şchiopul l-a primit însă în uşa fierăriei pe Ares preafălosul, aruncându-i în faţă tăciuni aprinşi şi spuză, şi-aşa l-a izgonit înapoi, în Olimp. Hera sta ţintuită pe scaun şi se jelea. Ares privea la dânsa fără nici o putere. Şi ceilalţi zei, de-asemeni, se cam temeau să-ncerce o luptă cu fierarul, căci zeul dovedise destulă iscusinţă şi mult curaj în luptă, aşa şchiop cum era. Noroc c-a venit tocmai la timp Dionisos, zeul viţei de vie, un alt fiu al lui Zeus...

H

Toţi zeii-au rămas muţi.. Până ce făurarul s-a ameţit de tot. M-a azvârlit chiar Hera în hău.. în cer... Un preţ. aşa e.. Eu doar atâta cer.111 HEFAISTOS CERE O RĂSPLATĂ MARE eul Dionisos a încărcat cu vin o amforă de aur şi a bătut la uşa fierarului. pe care o iubeau mai toţi nemuritorii. Hera şi cu toţi zeii s-au bucurat nespus când i-au văzut venind.... silindu-i să-şi aplece ochii către pământ... de strajă unui rege . pe Zeus şi pe Hera. două fete de aur. Zeus . pe care mi-a cerut-o chiar tatăl nostru. ce-asudă şi trudeşte. divina. Din vina mea sunt oare ? Sau dintr-a lor ?... — Îi dau drumul. şi tauri care varsă foc şi scântei pe nări. încă puţin.. murdar..... I-a rostit vorbe bune. — Eu vreau să-mi daţi ca soaţă pe dalba Afrodita. I-a dat după aceea să soarbă puţin vin. Ce pofteşti ?.. de parcă ar fi vii... de-mi cereţi. Dar. a rostit fierarul.. Ce dacă sunt aşa ?. şi astfel l-a-mblânzit... şi trebuie să plătească. urmează şi mai tare Hefaistos.. zeiţa frumuseţii şi-a dragostei... şi hai cu el.. M-a aruncat din cer. să fie-acuma soaţa fierarului cel slut. Ce spuneţi ? Şi-a arătat cu mâna sa aspră. — Ce preţ vrei ?... în Lemnos.... — Dar eu muncesc. Iar mie. Cum ? însăşi Afrodita.. Dionisos. când a văzut că S . şi arme pentru toţi. le răspundea hazliu. Am făcut pe Pandora.. şontâc. Căci sunt schilod...... l-a luat frumos de braţ.. care-l vreau eu. Puţin. noduroasă. făcându-le cu ochiul. Şi care mai de care îl ruga pe fierar s-o scape pe zeiţă şi să dezlege vraja. pesemne. O cupă. Şi-un gigant de-aramă .” Ei şi ? Ce e cu asta ?. şi mă ajută-n mers. văzând că zeul fierăriei s-a-nveselit deodată.. ce se mişcă şi îmi ascultă voia.. în fierărie ? Z SLUTUL SE ÎNSOARĂ CU ZEIŢA FRUMUSEŢII tiu ce gândiţi în taină : „Hefaistos e slut!. căpătând chef de glumă. — Ce spui!. şi-un câine de argint.... încă una. şontâc.. Dar el se ţinea tare. ea m-a oropsit. Glumeşti. fata aceea vie. — Ba nu glumesc deloc.

112

mă născuse hâd... Uimiţi ascultă zeii cuvintele acestea şi clatină din umeri, plini încă de mânie. Dar dânsul le mai spune : — Vedeţi şi voi că munca pereche e cu arta, deci şi cu frumuseţea. Munca sunt eu – eu, cel hulit de voi – şi frumuseţea-i dânsa, divina Afrodita. Pe ea o vreau de soaţă şi voi o să mi-o daţi, căci mie mi se cade. Altfel, rămâne Hera aşa, pe veşnicie... Ce murmure!... Ce zgomot!... Ce vuiet fără noimă!... Hefaistos sta însă ca stânca în furtună, în neclintirea lui, şi Hera se-nvoieşte, nemaiavând ce face. Iar Zeus – ce să spună? – a-ncuviinţat şi el. De cum au făcut nunta Hefaistos, fierarul, cu dulcea-i Afrodita, s-a dezlegat şi vraja ce-o ţintuia pe Hera, şi s-a desprins regina din jilţul fermecat. S-a-ntors apoi fierarul la meşteşugul său. Şi-avea zeul Hefaistos atâtea fierării! Una era în Lemnos, în insula pietroasă, unde-l zvârlise Zeus, când avusese cearta cu soaţa lui, cu Hera. Acolo lucra zeul, cu fiii săi, cabirii7 , şi c-un pitic, Chedalion. În insula Lipari şi sub muntele Etna mai avea încă două straşnice fierării legate între ele printr-un drum subteran. Şi sub vulcanul Etna, după străvechi legende, se spune că sta Tifon, monstrul pe care Zeus îl doborâse-n luptă şi îl înlănţuise, răsturnând peste dânsul povara unui munte. Când se mişca gigantul, strivit sub apăsarea colosului de piatră, el gâfâia, ş-atuncea, din vulcan, ţâşneau flăcări şi magmă clocotită. Vulcanul erupea. Ca nu cumva gigantul să scape din prinsoare, zeul îşi aşezase prea greaua-i nicovală chiar pe grumazul lui. Pe-această nicovală, ajutat de ciclopi, lucra de zor arama, aurul şi argintul, făurind, cu migală, zeci de minunăţii. În sfârşit, cea din urmă, dar şi cea mai vestită din fierăriile în care muncea zeul era chiar în Olimp. Aici a făcut dânsul armele lui Ahile şi ale lui Enea, sceptrul lui Agamemnon8 , sculpturile cu care era împodobit palatul soarelui şi multe alte lucruri. Numai că, aşa vrednic precum era, zeul acesta, care-ntruchipa focul şi munca măiestrită, avea mereu necazuri...

113

TICĂLOŞIA LUI ARES
hiar soaţa, Afrodita, zeiţa frumuseţii, îşi bătea joc de el. Mai mult, îl înşela, făcând ochi dulci lui Ares. El a băgat de seamă şi-a făurit o plasă cu fire nevăzute ; s-a făcut apoi că pleacă de acasă. Cum a plecat fierarul, s-a ivit zeul Ares acolo-n fierărie. A luat-o pe zeiţă în braţe, s-o sărute ; dar plasa fermecată le-a căzut în spate şi i-a prins pe-amândoi. Nu mai puteau să facă o singură mişcare. Hefaistos s-a-ntors atunci şi a strigat, chemând zei şi zeiţe să vadă-nşelăciunea frăţânelui nemernic : — O, Zeus prea puternic şi voi, nemuritori, veniţi, veniţi mai iute, ca să-i vedeţi şi voi şi să-i dispreţuiţi!... Pentru că sunt beteag, frumoasa Afrodita a socotit cu cale să mă batjocorească şi l-a-ndrăgit pe Ares, care este mai chipeş, dibaci, dar ticălos... Zeii, venind în grabă, au început să râdă... Şi-au râs... au râs... văzându-i pe Ares şi-Afrodita, care se zvârcoleau ca peştii într-o vârşe, până când făurarul i-a dezlegat, la urmă, în hazul tuturor. Zeiţa, ruşinată, a fugit să s-ascundă-ntr-o insulă, Cipru. Iar Ares a pornit spre Tracia, o ţară sălbatică şi rece, să scape de ocară.

C

114

Note
1. Chelone înseamnă, în limba greacă, broască ţestoasă. Acesta este încă un exemplu de felul cum poetizau elinii procesul natural de apariţie a multor specii de animale, născocind legende pline de fantezie. 2. Pe amforele arhaice sau în basoreliefuri, cum sunt acelea din vila Albani, de la Roma, se văd cortegiile nupţiale care aveau loc înainte şi după săvârşirea căsătoriei. Hera este reprezentată cu sceptrul, pentru că prin căsătoria cu Zeus devenea regină a cerului. În această calitate, ca şi în aceea de protectoare a căsniciei, cum şi-o închipuiau cei vechi, Herei i se ridicaseră mai multe temple. Oraşul zeiţei era Argosul. Aici, în heraion – templul Herei – artistul Policlet făcuse o statuie de aur şi fildeş, închinată reginei cerului. Statuia era tot atât de renumită ca şi aceea pe care o ridicase Fidias din aur, abanos şi fildeş, lui Zeus, în templul din Olimpia. Alte statui de piatră sau de lemn (xoane) se ridicau şi în alte oraşe : în Samon, Sparta, Nauplia etc. 3. Nauplia era un oraş şi port în antica Argolidă, în Peloponez. 4. Bolile se tâlcuiau, cel mai adesea, în vechime, ca fiind pedepse date de zei. 5. Despre Hebe se spunea, de fapt, că fusese născută de Hera, fără ca Zeus să-i fie tată. Ea se născuse în urma faptului că Hera mâncase nişte lăptuci, cu care o servise Apolo la o masă. 6. Se povestea că Zeus a văzut într-o zi pe păstorul Ganimede, fiul regelui Troiei. Atât era de frumos păstorul, că Zeus s-a preschimbat într-un vultur şi l-a răpit în cer, făcându-l paharnic în locul zeiţei Hebe. 7. Cabirii erau nişte genii vulcanice, închipuiţi ca nişte fierari, care ţineau ciocane în mâini sau pe umeri. Unele legende afirmau că aceste genii, în număr de trei, erau fiii lui Hefaistos. 8. Ahile, Agamemnon şi Enea sunt faimoşi eroi din multcântatul război troian.

115

PALAS ATENA
ezii de-altădată spuneau că într-o vreme ar fi fost, în Olimp, o ceartă-ntre toţi zeii. Acest prilej de ceartă s-ar fi iscat din faptul că un rege, Cecrops, pusese temelie unui oraş vestit, în ţara Aticii1. Iar zeii se sfădeau, care din ei anume va fi ocrotitorul acestui nou oraş, deci cui i se cuvine să i se facă temple, să i se-aducă daruri de către muritorii ce locuiau aici. S-au certat multă vreme, dar, până la sfârşit, a rămas să s-aleagă între zeul Poseidon şi zeiţa Atena. Atunci, zeul Poseidon a ridicat tridentul, furca sa cu trei dinţi, şi-a lovit într-o piatră. În locul unde zeul mărilor şi-al furtunii înfipsese tridentul, stânca s-a despicat şi s-a ivit un cal vânăt, cu coamă lungă şi albă cum e valul. Calul, această fiinţă pe care-o dăruia furtunosul Poseidon celor de pe pământ, era încă sălbatic, bun doar să ducă-n lupte războinicii, pe şale. Sforăia cu mânie şi necheza puternic, izbind copita-n pietre, ori sălta, plin de furie, şi-şi rotea ochii-n frunte, arzători ca tăciunii. A mai lovit o dată Poseidon cu tridentul, şi-a ţâşnit un izvor cu undele sărate, învolburate-n spume, la fel cu apa mării. Poseidon a privit mândru în jurul său şi a grăit astfel : — Dăruiesc două lucruri de mare însemnătate supuşilor lui Cecrops : calul, pentru războaie şi apa, s-o colinde... Eu le urez, adică, să fie luptători, dar şi navigatori, ce vor străbate marea. Vor debarca pe ţărmuri... şi le vor stăpâni, înfrângând alte neamuri... sporindu-şi bogăţia... Tu ce le

A

. Noi vrem să stea acasă. bărbatul şi femeia – s-a văzut că acelea ce o doreau A . a zis Atena.. care a crescut iute. Unu-i dă bogăţia.. Apoi şi-a-ndreptat lancea cu vârful spre pământ.. Puteau să-l folosească oamenii şi la muncă. fecioară-nfumurată ?. războinici ? Sau doar agricultori. ATENA ÎMBLÂNZEŞTE CALUL ŞI DĂRUIEŞTE OAMENILOR MĂSLINUL tena a-ntins mâna.. Făcându-se la urmă şi o numărătoare – pentru că pân-atuncea erau deopotrivă. Cu ochii către mare. printre frunze. ca nişte nestemate topite în lumină. Şi. urlând înverşunate. Acolo unde boldul cel ascuţit al lancei doar a atins pământul. De mâine vom pleca!. spre calul cel sălbatic. un căpăstru de piele. s-au adunat în pripă. prin lupte şi măceluri. ce tropotea furios şi sforăia spre zare. Cecrops şi-a strâns supuşii. Pe-Atena. Noi nu-i lăsăm să plece. Noi o dorim de-aceea pe-Atena!. Calul. Şi i-a pus să aleagă : „Ce soartă vor să aibă ? Şi cum doresc să fie ? Navigatori. a ieşit un vlăstar.. şi nu pândiţi de moarte. meşteşugari cu tihnă. Atena.. ca prins de vrajă. fără nici un cuvânt.. au spus : — Poseidon să ne fie ocrotitorul nostru. Copacul plin de fructe rotunde.. copile. aşa cum le câştigă doar zvânturatul Ares. plăsmuitori de artă şi buni neguţători ?" Bărbaţii. bogăţia. în drepturi. aromate. Ea i-a netezit coama şi i-a prins. era domesticit. mame şi într-un glas ziceau : — Amar greşesc bărbaţii! Prea-s însetaţi de lupte şi ochii prea le joacă spre valurile mării. îi vrem muncind în pace. ce-l dăruise Poseidon pentru luptă. plini de nesaţ. nu numai la războaie. pe care-l hărăzise Atena supuşilor lui Cecrops. prin aventuri pe mare..116 dai. ca vânturile mării. iar altul v-o aduce prin roade dobândite din muncă-n timp de pace. puterea. laolaltă. Da. pe grumaz. Ne dăruieşte lupta. a-ncetat nechezatul. Calul. când urzesc vijelia şi sapă gropi de apă şi-nalţă munţi de valuri. S-a apropiat de-Atena.. pomul avea fructe verzui. Dar spiţa femeiască se grămădise-alături : soţii. a fost numit măslinul. făcându-se un trunchi cu ramuri mlădioase şi frunze ca argintul sub prăfuirea vremii. Noi îl dorim cu toţii ocrotitor pe valuri. — Acesta-mi este darul! Poporul să aleagă pe cine preţuieşte mai mult!... Îi vrem mai bine-acasă ..

. Atena. în văluri albe. Aici.. Puhoaiele de ape s-au mai retras . necum să hotărască în treburi privitoare la ţara sau oraşul în care locuia. în mâini avea tridentul şi-n ochii verzi ca fierea o ceaţă de-ntuneric... Şi fiind ei mai puternici. a spus după dreptate : — Femeile-s cu una mai multe decât noi. — Un alt potop ?. Acropola3 . Şi-a îndreptat tridentul spre Atica. O. şi-ţi vom aduce jertfe! Prinoase-ţi vom aduce din rodul muncii noastre tihnite şi senine. cu vârful ţintuit către Atena. au ridicat bărbaţii pe-Acropolă. şi-ţi vom aprinde facle. şi-or merge şi la luptă. Aflând cu ce osândă le-au urgisit bărbaţii pe fete şi femei. — Atena!.. puternicul Poseidon s-a potolit. Femeile-s de vină!.. Vor fi plugari şi meşteri. un altar lui Poseidon. în vremea asta. Şi.. dar şi năieri spre larguri bogate în ispite... oraşul lui Cecrops. şi ele-au clocotit ca un cazan cu smoală. numindu-l „al Uitării”. dar tot erau sub valuri oraşe şi câmpii. înţeleaptă. la rându-i. cu facle-aprinse-n mâini. A făcut semn spre ape. şi nu cruţau nimica din tot ce întâlneau.117 pe-Atena fuseseră cu una mai multe ca bărbaţii. au hotărât pe dată să le ia orice drept. Şi regele.. Atena!. ca să-l mulţumească pe zeu îndeajuns. Zeus!. C . şi îi făgăduiau că-l vor cinsti cu sârg. Dar ce să vezi ? Urgia de ape răvăşite la semnul lui Poseidon trecuse peste ţărmuri şi pătrunsese-n ţară. Ea nu mai avea voie să vie-n adunări sau să-şi spună părerea. precum dorise zeul. Se îndreptau năvalnic către noul oraş şi potopeau în cale văi. O.. în viitor femeia nu mai putea să fie egală cu bărbatul4. Prin ce pedeapsă dată femeilor să-l îmblânzim pe zeul purtător de trident ? strigau în cor bărbaţii. strigau femei şi fete. în cetate. Rugau astfel pe zeul furtunilor şi-al mării să-şi uite supărarea pe-Atena şi pe ei.. Îţi datorăm atâtea! Bărbaţii-or să rămână acasă. ATICA ESTE INUNDATĂ DE ZEUL MĂRILOR um a aflat Poseidon de-alegerea făcută. s-a ivit dintre valuri. treceau fecioare-n cete. Treceau. spre-altarul unde cinsteau pe fiica iubită a lui Zeus. Cetatea nou-clădită se va chema Atena2 – cu numele zeiţei ce-o să ne ocrotească. Ce bună eşti.. fecioară!.. din piatră. ţarini şi livezi.. Nisip avea în barbă şi scoici purta în plete.. pe o colină-naltă. Şi altele cu daruri.

. altminteri nu se poate. i-a învăţat pe oameni să mânuiască roata olarului. cei vechi ne povestesc că şi Palas-Atena. care-a ţesut şi Herei vălul său de mireasă. ascultându-i porunca fluturau în mâini ramuri şi frunze de măslin. Tot ea i-a mai deprins pe harnicii-atenieni să cultive măslinul. în Lidia6 . de n-ai înţelepciune şi dacă n-ai prudenţă5 .. într-un oraş. deoarece oraşul era tot al zeiţei cu ochii azurii. Totul s-a refăcut cu sprijinul Atenei. Femeile eline. moi şi uşoare ca norii din văzduhuri. să brodeze pânze. Veneau şi zeităţi. şi nu se săturau privind graţia. din ţărm în ţărm. când îşi răsucea fusul. Dar ce spun eu că regii!. mai mult decât .. mistria. purtând pe punţi eroii. ori nu i se pleca. Nimfele de pe munte. măiestria de-a face broderii şi ţesături de mână. dar şi prudenţi. Idmon. când înceta războiul. În cântece se-arată că ea. oricâtă vitejie ai arăta în luptă. s-a întors spre ţărmuri.118 Poseidon s-a-mpăcat. ca şi peste hotare. din văi. în ţara de baştină a lui Idmon. în lucrul migălos. Când ea depăna lâna sau începea să tragă fire lungi şi subţiri. Nu-ngăduia pe nimeni care-o nesocotea. s-o vadă pe copilă brodând sau ţesând pânza. virtuţile. Ea. cerea închinăciuni. un vopsitor de lână.. arta pe care le punea. Palas-Atena. Şi el avea o fată. Zeiţa i-a-nvăţat pe-atenieni – se spune în vechile legende – arte şi meşteşuguri : sculptura. e Î ntr-o legendă veche se spune că trăia cândva. fiind mare olimpiană şi fiică a lui Zeus. în purpură. albe. arhitectura. Pentru aceste daruri şi sfaturi preţioase. ca nimeni alta. pe-ndepărtate ape. se răspândise faima acestei măiestrii. Căci nu vine izbânda. pictura. ba a şi hotărât că o ramură verde din pomul de măslin va fi simbolul păcii. ATENA PIZMUIEŞTE PE FATA LUI IDMON orice. cuţitul de dulgher şi să facă corăbii cu trei rânduri de vâsle : trireme ateniene ce-au plutit apoi. puterea şi arta la ţesut. Pe-aceşti eroi Atena îi învăţa să fie viteji. îi sfătuia zeiţa. din apa mării. căreia-i plăcea lucrul cu igliţa şi fusul. se grămădeau în casa micuţă-a lui Idmon. Ştia copila asta să ţese. nimfele se mirau şi începeau să spună : — Atena te ajută în ţesătura asta. sau nu îi slăvea harul. copilă-a lui Idmon!. supunere deplină. Regii de prin oraşe veneau să-i ceară fetei pânze de preţ şi stofe. Atena era însăşi o ţesătoare bună şi le făcea veşminte zeilor din Olimp. pe nume Arahneea. fecioara lidiană. zeiţa măiastră. Apa s-a liniştit.

zeiţei nu-i datorez nimic... — Nu. Fata nu s-a lăsat. i-a cerut adăpost. Şi-apoi. în Olimp. când ştiu că n-am greşit. Dar. Zeiţa-i milostivă şi poate să te ierte. de mai vorbeşti aşa. Zeiţa prefăcută în babă i-a răspuns : — Nimfele au dreptate. taci că te ajunge blestemul ei! Zeiţa nu poate să ierte... cu părul alb ca neaua. Şi ea. nimfele au fugit.. Chiar dacă tu nu ştii. dar eu lucrez la fel.119 îngăduitoare şi-ţi dăruieşte har. fără un dinte-n gură. în piept. Lui îi dau mulţumire. Pe mine nu Atena m-a învăţat ţesutul... — Taci. Voi înşivă-aţi văzut.. Eşti printre muritoare întâia la brodat. Aşa s-a coborât ca un nor pe pământ. — De ce să-i cer iertare. Copila a primit-o. mi se pare! Şi dacă se-ndoieşte Atena de iscusinţa mea.. s-o ucidă..... după ce-aprinzi miresme în vasele de lut. uscată. Ea a zdrobit cu mâna-i divină pe-un gigant. zeul luptei şi-al răzbunării crude. Am venit!. eu o aştept să vie. l-a-nfrânt şi l-a rănit.. şi toţi nemuritorii socotesc cinste mare că le e dat să poarte haine de mâna ei – şi tu o-nfrunţi ? Nebuno! Nu mânia pe zei! Şi mai ales pe-Atena. am doar o dorinţă : s-o-ntrec chiar pe Atena în meşteşugul ei! Cum a rostit copila şi vorbele acestea. Căci straiele purtate de preamăreţul Zeus numai ea le croieşte. şi-a răsturnat un munte de piatră peste el. A vrut s-arunce lancea spre fată. Atena auzise sfidarea Arahneei şi-a simţit că o taie mânia... fără de teamă. Că pot lucra şi eu – nu-i crimă.. . luându-şi dintr-o dată chipul său olimpian. A ciocănit la uşă şi. zeiţa a-ntrebat-o de meşteşugul ei. şi le-a răspuns astfel : — O fi aşa cum spuneţi. cu o voce slabă. strigau nimfele-n cor. strigând în gura mare : — Vai!. — Eşti gata ?. de nu cumva mai bine. sunt gata să mă întrec cu dânsa. chiar în oraşul unde locuia Arahneea.. ca o lamă de sabie. Vai!. i-a povestit bătrânei ce-i spuneau nimfele. gârbovită. a socotit că-i bine să se răzbune altfel. şi te umileşte în faţa-i. Greşeală!.. le răspundea copila. Tu ce gândeşti ? C-Atena îţi va cruţa trufia ? Taci!. tot dânsa te ajută. Dar cum Palas-Atena era mult chibzuită. nimfelor!. fără glas. Aruncă-te mai bine cu capul în ţărână şi cere-i îndurare.... că ai grăit aşa. ci tatăl meu. chiar şi-n întreaga lume. Du-i jertfe şi te pleacă pe lespedea de piatră. ce blestem!.. Ascultă-mă ce-ţi spun!. Tu eşti o ţesătoare cum nu mai e nici una în Lidia mănoasă. La drept vorbind.. a spus răstit Atena. nu ştii că e Palas-Atena ? Nu cuteza s-o-nfrunţi. Encelade. Oricând ar vrea.. S-ar cuveni acuma să-i mulţumeşti şi tu în templul de pe coastă. O fi ţesut veşminte . A luat înfăţişarea unei biete bătrâne.... Idmon. din vorbă-n vorbă.. Şi. Pe Ares.. Vai.

Şi tot pe-această stofă. dând stofei scânteteri! Nimeni n-a văzut încă asemeni ţesătură şi astfel de culori. dar. căreia pletele-i s-au prefăcut în şerpi. Zeiţa-ntruchipează. şi-s transformaţi în munţi în alt colţ se arată păţania reginei pigmeilor. a stăruit să-nceapă întrecerea pe loc7 . fiindcă a cutezat să spună. înconjurând pe Zeus. ca raza aurorii-n faptul dimineţii. o mamă urgisită. şi nişte rămurele vinete de măslin. Ba chiar pe Zeus însuşi îl arată răpind-o pe fecioara Europa. cei doisprezece zei se văd şezând pe jilţuri. schimbată de Hera într-un cocor. un şir de nedreptăţi săvârşite de zei. şi fiecare poartă însemnele prin care e cunoscut de oameni. semeţ. Zeiţa Atena mai brodează. alte lucruri. zeiţa arată pe Cinira. că are păr mai mândru decât soţia lui Zeus. Este Areopagul8. o stâncă. Cu lancea doar atinge pământul. isteaţa Arahneea. nu a fost prea mişcată c-o vedea pe Atena. care s-au luat la harţă şi-ntrecere cu-Olimpul. loveşte cu tridentul o stâncă. Atena-nfăţişează şi alte întâmplări. ca un stăpân al lumii. drept în faţă. într-o zi. sigură de sine. în sfârşit. Iar Zeus se desprinde dintre dânşii. El e schimbat în taur. pe stofa ei. Arahneea. jur împrejurul stofei. Să juri că-i simţi S . Mama a fost lovită pentru c-a îndrăznit să-i înfrunte pe zei cu vorbe de ocară. cu fire colorate. în stofă. să judece gâlceava dintre ea şi Poseidon. atotputernic. Şi marea parcă-i mare într-adevăr pe stofă. Alături e Atena. în cele patru colţuri. În altu-i Antigona. Astfel s-arată stofa ţesută de zeiţă. Doar fata. Dar ca să-i prevestească fecioarei lidiene cele ce vor urma. cu mult mai grăitoare. căzând pe nişte trepte dintr-un templu al Herei. îşi ţese măiestrit. pentru c-a îndrăznit cu ea să se măsoare.120 Se spune că atuncea nimfele s-au întors s-o preamărească-n imnuri pe zeiţa Atena. şi din el răsare viu măslinul. în care-s preschimbate frumoasele ei fete. În acest timp copila. Şi. Poseidon. cu fructele verzui. Aurul şi argintul sclipesc mai pretutindeni. Cu degetele iuţi ţes stofă străvezie şi fină ca o ceaţă. în colţul al patrulea. ARAHNEEA SE IA LA ÎNTRECERE CU ZEIŢA e-aşază fiecare din ele-n câte-un colţ şi-ncep cu grabă lucrul. Într-un ungher ea ţese pe Hemus şi Rodope. unde s-au întrunit zeii odinioară. şi dintr-însa sare un cal cu coama şi nările în vânt. O vagă-mpurpurare i-a luminat obrajii. uneori. Din ochii ei curg lacrimi pe treptele acelea. Amestecă în vase vopsele preparate de meşterii din Tir şi colorează stofa în sute de nuanţe. cum numai curcubeul mai are. odinioară oameni.

ţesându-ţi fără preget afurisita pânză. cu licăriri de stele. smaralde şi safire. Poezia. Mintea nu o culege. elinii au cinstit-o mai mult decât pe-alţi zei. când berbece. ca flacără. Inima n-o păstrează. în veacuri. Talazurile parcă se zbuciumă într-una şi se izbesc de ţărmuri. uitându-şi chibzuinţă şi toată înţelepciunea. fata a luat iute un şnur şi-a vrut să se anine de grindă. cu multă chibzuinţă. pe coarde de viţă-nşelătoare. înşelând-o pe mândra Mnemosina . pe grindă spânzurată. Talentul Arahneei întrecuse cu mult pe-acela al zeiţei.. ademenind-o pe blânda copilă Antiopa.. copila zugrăveşte un chenar înverzit de iederă în floare. Nici Dionisos – Bachus – şi nici zeul Apolo nu sunt cruţaţi defel. Sunt arătaţi şi ei. pretutindeni. Egina . Taurul fuge-n tropot. Z . ca satir. Îl mai arată. pe Atena. pe Zeus. — Aşa vei sta. şi iară. părându-i prea uşoară această ispăşire. ori peşte. îndârjită. Aşa minunăţie nu mai văzuse nimeni şi nici măcar Atena. În jurul ţesăturii... abia se poate ţine de coarnele de aur şi plânge desperată. Şi-Atena. ZEIŢA O PREFACE PE FATĂ ÎN PAIANJEN eiţa cercetează amarnic oţărâtă lucrarea săvârşită de fata lui Idmon. Atâta că zeiţei. Îndurerată. ce-i lipsită cumva de-nţelepciune. n-a mai putut să-ndure dârzenia copilei şi – cum ţinea suveica în mână – a lovit-o şi i-a spus vorbe grele. copilă-a lui Idmon!. când prefăcuţi în struguri ispititori. Suratele Europei o strigă. furând-o pe sora ei. Şi totuşi. ori şoim. e rostită-n zadar.. ca păstor. răpind neprihănite fecioare. La fel înfăţişează şi pe zeul Poseidon : când taur. ori cal. a azvârlit spre ea un suc înveninat. Iar ea şi-o ţese iară.121 mireasma sărată şi amară. înşelând alte fete.. chiar dacă săvârşise asemenea ispravă. ca vultur şi ca şarpe.. tremurândă. apoi. muzicienii şi le arată calea spre piscurile artei. Credeau că ea inspiră poeţii. să-şi ia viaţa. Copila osândită de zeiţa Atena s-a preschimbat pe dată într-o fiinţă mică – păianjenul9 – care îşi ţese veşnic pânza sa subţirică din fire argintii şi toţi i-o rup. zdrobindu-se aievea în cioburi lucitoare. o jelesc. Iar oamenii-ţi vor rupe această ţesătură. Apoi i-a deşirat întreaga ţesătură. Credeau că ea-i învaţă pe poeţii Eladei să-şi drămuiască-n versuri belşugul de imagini. Îi e cu neputinţă să-i găsească cusururi.. când în păstori. sau fiinţe ce zboară prin văzduh. Şi fata.

Cântau înţelepciunea. în antica Eladă. gândul pătrunzător ca lancea ascuţită.122 E ca un fum în vânt.. era zeiţa care mai ocrotea cu grijă. Aşa cântau aezii. arta şi meşteşugul ce ea le-ntruchipa. ce o purta zeiţa.. . Atena.. Cântau destoinicia. pe lângă arte. pe-Atena10. ştiinţa. Şi tot dânsa. Nu pe-Atena!..

legenda spune că a fost disputa dintre zei asupra dreptului de protector al oraşului Atena. În legenda despre Cecrops se menţionează trecerea de la matriarhat la patriarhat. o . 7. se organizau mari serbări la care se îmbulzeau participanţii la concursuri şi alergări. dar şi dansatorii. Aici. într-un faimos amfiteatru de marmură. În şcolile romane. în faţa insulei Eubeea. 2. 3. care conducea oraşul Atena. iar cel al înţelepciunii este bufniţa. Cuvîntul „atic" se tălmăceşte metaforic : „plin de graţie şi de delicateţă". în vechile opere de artă. Serbările se numeau Panatenee – după numele zeiţei. Ca toate celelalte fenomene istorice şi sociale. În istorie este celebru bogatul rege al Lidiei. Poetul roman Horaţiu a scris o carte cu versuri iscusite. ce dezmierdau urechile mulţimii însetată de artă. precum arată Friedrich Engels. a ştiinţelor şi a tuturor artelor". printr-o întâmplare legată de zei. răsunau minunate cântări. în mitologia elinilor. adică : „Minerva este zeiţa literaturii. Mai târziu. era situată între Misia. Străvechea Atică se afla în Peloponez. Legendele eline. La Atena au fost rostite şi apoi transcrise versurile bătrânului poet orb Homer. Tot aici erau construite. scientiarum et omnium artium". Şarpele şi bufniţa se văd aproape întotdeauna lângă zeiţă. a căpătat numele de Areopag. a perioadei când femeia juca rolul precumpănitor în familie. Nici un oraş n-a fost mai renumit în Grecia antică decât Atena. oraşul închinat zeiţei înţelepciunii. Vechea legendă elină a fost minunat povestită de Ovidiu în „Metamorfoze". în Asia Mică. muzicanţii şi poeţii. 4. este justificat şi acesta. Frigia şi marea Egee. Pe această stâncă. căci Atena a rămas un simbol al culturii şi înţelepciunii. Aici. sfatul arhonţilor. de obicei. Odeonul. Păianjenul se cheamă Arahne în greceşte (De-aici familia zoologică a arahnidelor). în care se păstrau obiectele cele mai de preţ. fâcându-se prin el o aluzie la rafinamentul spiritului atenian. adică la perioada când bărbatul începe să aibă în familie rolul principal. Areopag înseamnă stânca lui Ares. Lidia. din patru în patru ani. 9. 10. Noi avem Ateneul – lăcaşul de arte şi de ştiinţă. şi după el preluată de scriitorii moderni. Cresus. Acropola era citadela străvechiului oraş Atena. Astfel de atenee mai sunt şi astăzi în multe ţări. păstrează în ele multe amintiri din perioada matriarhatului. având capitala la Atena. ţară vestită în antichitate. Simbolul prudenţei e şarpele. 6. 5. numită „Ars poetica". templele zeilor. Multe oraşe aveau dealtfel o acropolă (în greceşte acropolă înseamnă oraşul de sus) unde se afla citadela de rezistenţă în primejdii şi războaie.123 Note 1. 8. portretul sau statua Minervei – cum se numea Atena la ei – era la loc de cinste şi dedesubt sta scris : „Minerva fuit Dea literarum.

124 carte despre arta creaţiei poetice. În ea grăieşte astfel către poeţii vremii. dacă nu vei ţine seamă de Minerva" sau : „Tu nihil invita dices faciesve Minerva”. cerându-le să pună şi un dram de înţelepciune în orice poezie : „Tu n-ai să poţi spune nimica şi n-ai să izbuteşti. .

cu un arc pe spate. de Hera şi de Leto. Când s-a sfârşit cântarea. „Tu eşti lumina.”. i-a oferit o cupă umplută cu nectar. cu horele voioase şi cele trei charite. însăşi zeiţa Leto i-a luat lira de aur şi arcul cu săgeţi şi i le-a agăţat de o coloană-naltă. Cele nouă zeiţe. C . zeiţa tinereţii. Reaminteau. zeiţa nopţii înstelate. Tu eşti căldura scumpă muritorilor. cum s-a mai numit zeul. Ridicaţi de pe jilţuri. ţinând în braţe lira. Şi-n hora graţioasă s-au grămădit şi zeii : Hermes. văzându-l pe Apolo atâta de frumos în veşmântul de aur. păşise falnic în Olimp. cum zeul. parfumat cu esenţe. care sunt cunoscute sub numele de muze. având în mâna stângă lira. şi Ares. să duci şi-acolo marea-ţi strălucire.125 STRĂLUCITORUL APOLO ând peste ţărmurile însorite ale Eladei porneau să bată vânturile toamnei. sau cântecul sublim ce-i răsuna din liră. afară doar de Zeus. zeii l-au aplaudat. dând jocului îndată mai multă vioiciune. când cerul i-nvelea în falduri de nori şi ceaţă vineţie. violentul. în timp ce Afrodita şi casta Artemis s-au luat de braţ cu Hebe.. aezii-nălţau imnuri lui Apolo. nu ştiau ce s-admire mai mult : înfăţişarea lui mândră. Iar Zeus. în primul rând. cântau ei. s-au adunat în juru-i şi l-au recunoscut ocrotitorul lor.1 Şi-n imnurile lor aezii îl proslăveau pe fiul Letei.. ce ne-ncântară până azi pe noi. poezia şi-armoniile divine. fără viaţă. ducând cu ele frunze vestejite. începând să danseze. tatăl său. Zeus şi toţi nemuritorii. ca nişte păsări roşii. Spre slava lui Apolo sau Febus. ele au rostit imnuri care au dezmierdat urechile cereşti. purtate de şuvoaie către mare. cum ne părăseşti şi pleci către ţinuturile hiperboreene. neobositul.

care azvârleau flăcări. Mocirla rămăsese din apele vărsate acolo. când va trece prin munte. Şi amândoi părinţii au fost cuprinşi pe dată de-o mare bucurie. Chinuit de dureri. dihania uriaşă s-a avântat spre dânsul. Dar n-a mai izbutit. Cum i-a pătruns săgeata în carnea mucedă. şi să-i răpună viaţa. căutându-şi loc de templu. cu mare meşteşug. Ochii i s-au lăsat. păsări sau alte fiinţe. mohorâte. dacă treceau pe acolo. Aici sunt nişte vârfuri de piatră cenuşie. Monstrul s-a zvârcolit tot mai încet în apă. şi-ntâia lui săgeată a şi nimerit monstrul. Aşa s-a prăpădit. Pădurea-i misterioasă. A tras prima săgeată. Şi. E drept că şi săgeata fusese făurită de fierarul din Lemnos.. Z . mocirloasă. cu-o sută de grumazuri şi o sută de guri. Văzînd această horă. Apolo a ajuns în nişte locuri stranii. în vreme ce veninul i se scurgea din boturi. Duhorile acestea înţesau tot văzduhul şi oameni. otrăvite. Hefaistos. Dar zeul şi-a întins arcul. Un izvor îşi prăvale apa sa cristalină spre valea-nnegurată. Şuvoaiele de aer – un aer cald şi umed – ţâşnesc necontenit şi vorbele rostite se-ntorc iute-n ecouri. Hera-l ura pe fiul cel nou-născut al Letei. de tot. Trupul acestui monstru era lung cât un munte. Frunzişul ei şopteşte. ce parcă stau să cadă într-un abis de smoală clocotitor de vuiet. şarpele a simţit că i-a venit sfârşitul. duhori înecăcioase. Iar trupul său. tot umblând pe drumuri. Piton s-a zvârcolit prin verzile mocirle în care vieţuia. se stingeau. gâze. cu şuiere cumplite. APOLO ÎŞI CAUTĂ LOC DE TEMPLU eul – după aceea – a coborât în lume şi a cutreierat prin ţări nenumărate.126 Apolo îi privea. Şarpele se născuse dintr-o mocirlă verde. Pasămite sosise în muntele Parnas. A sărit în nisipul cel galben de pe maluri şi a lunecat iară. Şi-n munte-i o strâmtoare afundă. A încercat să scape şi să se furişeze într-o peşteră adâncă. prin potopul orânduit de Zeus. şi Zeus către dânsa. Piton primise-n taină poruncă de la Hera să-l pândească pe-Apolo. stâncoase. sărind peste pripoare. în putreda băltoacă. dornică să-l ucidă. sunând din stâncă-n stâncă2 . blonda zeiţă Leto a cătat către Zeus. pentru că soţul său. S-au cufundat pe-ncetul. Şi fruntea lui divină era încercuită de raze în cunună.. unde trăia atuncea – precum spunea legenda – un şarpe numit Piton. în întuneric. Erau doar patru zile de când văzuse lumea. schilodul. fiare. preaputernicul Zeus. Când a ajuns Apolo în muntele Parnas. ţinea mai mult la dânsul decât la fiii ei : Hefaistos şi Ares.

a fost silit să se dezbrace. Oamenii vor putea să-ntrebe şi să afle răspuns la întrebări. Să fie veselie. Iar nimfele ce o-nsoţeau au sărit la sărmanul prinţ. i s-a uscat cu timpul. de aur.3 Şi locurile acestea unde-a răpus Apolo pe fiorosul monstru au fost numite Delfi.. a fugit să se ascundă şi mai bine. sub razele de soare . pe care dânsa îl izgonise deseori. strigând mereu în urma ei : — Fiică frumoasă-a lui Peneu.. şi-a plecat în căutarea nimfei. Ea se va aşeza pe un trepied de aur.. şi-n acest fel să dea-n vileag că e un tânăr. a fugit. în cinstea luptei mele cu monstrul.. să aibă loc. deasupra unei grote adânci şi fumegânde. izbutind să se apropie de-ncântătoarea Dafne.. NIMFA DAFNE SE PREFACE ÎNTR-UN COPAC um s-a spălat însă de sânge.. să se ascundă. s-a îmbrăcat în straie de fată şi. pe-acest prinţ la scaldă.. După aceea zeul. înţeleaptă. Pitia. prin preoteasa mea. jocuri.. iar eu să fiu slăvit.127 lungit pe zeci şi zeci de stânjeni. Prinţul cu plete lungi. concursuri... Dafne. să-şi purifice trupul. speriată. învăluit în pielea lui Piton cel răpus. văzând că prinţul a pierit. Prin ea voi da răspunsuri. El şi-a pus ochii pe o nimfă. şi dansuri5 . Mai poruncesc. răsplată pentru mine şi preoţii din templu4 . încât şi-a lăsat părul lung. de-asemeni.. şi-a aflat-o într-un desiş umbros de fagi. dreptul de-a sta nemăritată.. şi-a hotărât s-ademenească. C .. nu o fată. în timp ce zeul o urma. copila râului Peneu. Apolo însă a aflat. opreşte-te. Nu-i un duşman bărbatul care aleargă azi pe urma ta. deşi mulţi regi şi mari eroi şi-ar fi dorit-o de soţie. şi cântece. Ci sunt îndrăgostit de tine. — În Delfi se vor pune temelii unui templu şi-unui vestit oracol. N-a căutat mult. Înşelăciunea prinţului a fost pe loc dezvăluită.. plângând amar. chiar un prinţ. se mulţumea s-o vadă zilnic. într-o zi. l-au doborât cu lăncile şi i-au zvârlit trupul în râu. ce duce până-n ţara lui Hades. serbări. Dafne. nimfa Dafne. în micul râu Tempe... Apolo s-a veselit straşnic. Dar oamenii datori sunt să-mi dăruiască aur şi scule preţioase şi zeci de bogăţii. Atâta că micuţa nimfă ceruse tatălui său. era atât de-ndrăgostit.. râul. să intre-n apa râului. Ba. pătat încă de sânge – de sângele lui Piton – a pornit să se spele. opreşte-te. Apolo a prins chef de viaţă. mohorâtul. de dragoste şi desfătare.. zărindu-l. a hotărât Apolo.

prefăcută-n trunchi. dar zeul îşi înteţea fuga şi era gata s-o ajungă. Abia-şi sfârşeşte fata ruga. după o goană-atât de lungă. nici jurămintele fierbinţi. tată. Frunzele tale au să-mi fie podoabă pletelor şi lirei şi tolbei mele cu săgeţi.6 ... tremurătoare. şi-acum vroia s-o sfâşie pe cântăreaţa cerului. fata îi strigă râului : — Ajută-mă acum. sau schimbă-această frumuseţe. semnul de cinste o să fie cununi din frunzele de laur! . care-mi aduce nenoroc. c-o toropeală o pătrunde. şi-o scoarţă rece i se-ntinde pe sân. sub adierea liniştită a vântului de miazăzi.. rosteşte zeul. Dafne. cu scoarţa aspră de copac. Zeul sărută trunchiul rece. Părea o biată ciocârlie.. pe malul râului Peneu. Braţele iau înfăţişarea de ramuri lungi. zeul care-mi logodesc adeseori glasul cu lira şi îi desfăt pe-olimpieni. o. peste coline.. Deschide-ţi apa să mă-nghită.. pe trupul delicat.. Doar pletele o mai fereau de ochii zeului Apolo. Părul i se preschimbă-n frunze. Picioarele prind rădăcini pe malul nisipos al apei. Dar nici aşa. pletele lungi până-n pământ. Dar nimfa nu-i asculta vorba.. Simţind în ceafă răsuflarea aceluia ce-o urmărea. Sub învelişul nou se simte cum bate încă inima înfricoşată a copilei... Teama îi da puteri s-alerge copilei râului Peneu . şi fiind sleită de puteri. ca-n zbor.. schimbată-n arbore. Vălul căzuse de pe fată.128 eu. Apolo o cuprinde-n braţe pe Dafne. vei fi de azi copacul meu. — Chiar dacă tu nu vrei.. dar şoimul cel mereu flămând îi auzise cântecul. care cântase pân-atunci şi se rotise în văzduh. ea nu-i primeşte sărutarea şi îi răneşte buzele. Din toată frumuseţea nimfei rămâne numai frunza verde şi sclipitoare în lumină. Fugea. Copacul parcă îl ascultă şi-şi clatină frunzişul proaspăt. Iar zeul încă mai sărută scoarţa cea aspră şi rosteşte : — Pentru învingătorii-n lupte.

Am auzit cum te-ai lăudat că poţi ţinti la fel ca mine. amândoi. Cânta şi se juca pe munte cu fetele de vârsta ei. văzând-o. le-a părăsit. Zeul Apolo ştia totul... Iară poeţii. şi-a murit. Şi mai-nainte ca flăcăul să fi putut ridica lancea. Castalia. la rând. Dar. Castalia iubea pe altul. cum nu putea să cânte alta. L-am izbit cu săgeata-n piept. ca un demn fiu al lui Zeus. să cânte imnuri zeilor. Zeul s-a apropiat de dânsa. Î . Apolo a plecat prin lume. Eu trag cu arcul. de nu îşi va spăla-nainte trupul în apa limpede. vor trebui să se adape întâi de-aici. Şi-a vrut s-o şi cuprindă-n braţe.129 FÂNTÂNA CASTALIEI ncununat apoi cu laur. Castalia tocmai venise să ia apă dintr-o fântână. Dar ea n-a stat să se gândească. zeul a şi tras o săgeată. până la moarte. de vor vrea să spună stihuri măiestrite.7 El însuşi. Castalia... fiică a regelui din Delfi. Zeul Apolo a chemat un cârd de corbi să-l ciugule şi a plecat să caute fata. va căpăta numele tău.. apoi pe spate. Numai că vestea necredinţei zeului faţă de soţii se răspândise pretutindeni şi fetele fugeau de dânsul. a rămas acolo timp îndelungat. tu cu lancea. în viers vrăjit . rostind în amintirea fetei cântări bogate-n armonii... spunându-i în acelaşi timp : — Iubitul tău piere pe munte. pe toate.. şi alinându-şi astfel dorul de fata regelui din Delfi. ca să dea glas strunelor. N-a trecut însă vreme lungă şi a-ndrăgit pe alte fete. şi-apoi să pună mâna pe liră. pe un păstor care-şi mâna cirezile acolo-n munte. zeul. a-ndrăgit-o şi a cerut-o de soţie.. în Elada. Fiii lor au întemeiat multe oraşe.. fecioraş!. Păstorul a căzut în brânci. Zeul. ura pe tânărul păstor şi într-o zi l-a-ntâmpinat cu ochii-n flăcări şi i-a spus : — Te chem la luptă. Eşti liberă. dar a rostit îndurerat : — Apa în care te-ai zvârlit. Fata avea un har : cânta. Zeul n-a mai putut s-o scape . Vei fi a mea. cătând să scape de ruşinea de-a fi şi ele amăgite şi părăsite rând pe rând.. Şi ei se întâlneau ades şi îşi juraseră credinţă. A sărit în adâncul apei. Pitia însăşi n-o să poată afla viitorul nimănui. Era însă pe acea vreme o tânără.. Acum poţi fi soţia mea.

să-şi mai revadă soţia şi copiii. parcă săltau nişte voinici în horă. Marsias! au grăit frigienii. Tânărul Marsias. Răspunde!. — Bine-ai venit! strigau oştenii. D . muzele au adus din Frigia o veste. nebună.. luaţi de apă. iată. alcătuind o mare cu valuri crâncene. Şi auzind Apolo că flăcăul cântă cu atâta iscusinţă.. odată. Marsias le-a zâmbit. Marsias a cântat necontenit. Cu flautul tău vei mângâia pe cei care-şi dau viaţa pentru ţară. numită flaut. Lăncile le-au alunecat. Se povestea că-n Frigia. Când punea Marsias la buze noua unealtă de cântat.. a suflat cu putere într-însa.. şi ajungând acolo. Iar râurile ţării se-nălţau din matca lor cu vuiete grozave şi se uneau. s-a-ntunecat de supărare. Săgeţile făceau îndată cale-ntoarsă. şi ducându-şi unealta nouă de cântat la buze. Nu eu. Iar degetele îi jucau pe flaut. de jaf şi de robie ruşinoasă ? — Nu-mi trebuie nimic. Ţara era aproape-nfrântă şi desperarea năvălea. a făcut o unealtă nouă de cântat. — O. se năpustiseră duşmanii peste ţară. cântarea lină şi sunetele nemaipomenite. Din mâini le-au căzut săbiile-ascuţite.. Urcându-se în carul său de aur. glăsuia muzelor adesea.130 APOLO AFLĂ O VESTE NEPLĂCUTĂ ealtminteri.. Nu-i nimeni ?.. a trimis să-l cheme pe Marsias şi l-a-ntrebat : — Ce instrument cântă mai minunat ?. — Nu-i nimeni mai presus de mine. până-au pierit cu toţii. urlând turbate. Nimfele şi satirii se-adunau şi ascultau. făcând să izbucnească-o melodie. Şoapta lui e duioasă. ci cântecul de flaut a scăpat ţara. alinătoare.. decât să cadă pradă duşmanului sălbatic. Ce mulţumire ţi-am putea aduce ţie.. zeul era tare mândru de lira lui. ca frunza şi ca iarba. făcând zgomot. Nici unul nu s-a întors acasă. Femeile-şi smulgeau de la sân pruncii şi-i ucideau. ce ne-ai scăpat de moarte. când părea că-i dusă ultima nădejde. Pentru că. fără de glas. Năvălitorii au fost luaţi de ape. cutezătorul. Sunete tânguioase au ţâşnit. a purces către Frigia... împovăraţi de arme şi de ură. s-a ivit Marsias în luptă. Nu era. freamătul vieţii contenea. a spus flăcăul. Duşmanii şi-au contenit pasul. nemilos. izbiţi de arbori şi striviţi de pietre. şi scuturile peste ele.... În clipele acelea.

. — Cu lira ta văd că se poate.. a rostit ultimul cuvânt Apolo. muzelor. încât părea un vis. şi tu te foloseşti de gură.. spunând că lupta a fost prea bine hotărâtă. Marsias! Ba. pornind să-şi cânte melodia. Şi-ndată a-nceput concursul.. nimfele. — Ba nu. — Primesc! Numai că de-astă dată zeul şi-a însoţit lira cu glasul. a spus flăcăul. Primeşti flăcăule ?. au spus că el e-nvingătorul. bucuroase... o taină.. Î . nu ştiţi ce spuneţi! Mă mâniaţi cu vorba asta. — Atunci să te întreci cu mine! a poruncit zeul Apolo. a grăit zeul. şi muzele s-au şi înfăţişat. de la-nceput... ce frumoasă este cântarea lui! au strigat cele nouă muze. Iar cântecul ţâşnea din flaut atât de cald.. Dar Marsias şi-a dus flautul la gură.. a rostit Marsias. Să cânţi şi tu la fel. ştii foarte bine. Să mai cântăm încă o dată. — O. când sufli-n flaut. chiar mai mult. cu vocea ameninţătoare. Vezi lira mea ? Eu cânt dintr-însa.. Doresc să vie cele nouă muze. Muzele toate.131 — Tu crezi că lira. Atât de dulce suna lira.. satirii. Asta e doar o viclenie. la fel ca tine. al căror oblăduitor sunt eu. Marsias. şi eu – flautul. că muzele l-au aplaudat : — Fiul zeiţei Leto o să-nvingă!. dar eu nu pot să suflu-n celălalt capăt al flautului. O. când dintr-alta. — Nu! Nu mă învoiesc. care se furişa în suflet şi-l fermeca. — Întrece lira mea ? a spus Apolo. dar îi cer drept judecători pe-acei ce locuiesc pământul : oamenii. a mai spus zeul. — Ce caută glasu-n lupta asta ? El aparţine altei arte. când dintr-o parte. — Primesc. doar între liră şi flaut.. atât de straniu. MARSIAS ESTE ÎNVINS PRIN VICLENIE ntâiul a-nceput Apolo cu lira sa. Şi cântul lui era divin. însă. Toţi sunt nepricepuţi ca tine. Deci pot să cânt şi eu cum vreau. Întrece lira lui Apolo. — Acela care o să-nvingă are dreptul să-l pedepsească pe celălalt cum o pofti!. Zeul a făcut apoi semn spre slavă. ca să mă-nvingi – căci nu poţi altfel.... s-a-mpotrivit.. din flaut.

satirii l-au plâns. într-un râu neobişnuit. Cântecul meu din flaut va fi de-a pururi cinstit şi neuitat de oameni. Ea i-a dat votul zeului. se povesteşte. viclene. iar Marsias s-a întrecut pe sine în cântecul duios de flaut. Un râu cu unda purpurie. peste ape.. viteazul. imnul cel aspru-al răzvrătirii. muza poemelor.. dar nu m-ai întrecut. Atâta doară că Apolo. l-a dus în templul său din Delfi şi l-a-nchinat. Flautul lui drag. S-a prefăcut. Flăcăul n-a cerut iertare . a cules flautul de pe ape. Legându-l pe Marsias de-un pin. l-au plâns vreme-ndelungată.. l-a jupuit de toată pielea. — Îţi ceri iertare ? îi striga. cu mâna lui.. de toţi aceia care-nfruntă voinţa zeilor tirană. temându-se ca muritorii să nu înveţe acest cântec. a colindat prin toată lumea şi. Zeul şi-a pus tot meşteşugul în cânt cu lira şi cu vocea. şi nu mă tem deloc de tine. Sângele lui s-a scurs în tină. Patru-i lăudau însă rivalul. purtat de valuri. nimfele. Mai era una : Caliope. însângerându-l. m-ai înfrânt cu ajutorul Caliopei . Oamenii.. . Patru din cele nouă muze erau de partea lui Apolo.132 Concursul a-nceput din nou. şi dânsa îl îndrăgise pe Apolo. căruia oamenii i-au dat numele cântăreţului ucis. roşu şi gâlgâind cu spume. nedreptul olimpian a câştigat acest concurs şi l-a înfrânt pe Marsias. de nu i-ar fi venit în sprijin frumoasa muză Caliope. i-a spus doar zeului atâta : — Fiu al lui Zeus. Şi şi-a dat sufletul. el cânta singur.. Astfel. să facă pace cu umbra celui ce pierise. a pus la cale o osândă de o cruzime fără seamăn. Şi zeul necăjit la culme pe Marsias că-l înfruntase şi era gata să-l întreacă. după cum spune legenda.

făcând să piară boala şi germenii ei tenebroşi. s-a făcut un flăcău cu buclele pe umeri. 3. când are lumină în suflet. bucurie şi cântece de păsări. Oracolele.133 Note 1. zeiţa ordinei şi dreptăţii. Săgeţile din arcul zeului înseamnă chiar razele de soare. Nările sale freamătă de mânie. sosind aici. Lupta lui Apolo simbolizează acţiunea razelor de soare. Hera. tras de lebede ca neaua. Se întorceau primăvara. . lumina s-a ivit. în schimbul unor daruri : aur. să iasă bine oricare ar fi fost situaţia. Cum a gustat Apolo bucatele divine. încât orice vorbă rostită este răsfrântă în zeci de ecouri. după unele presupuneri – a imortalizat această legendă. zeiţa nopţii. El a cioplit o statuie. Preoţii le orânduiau în aşa fel. micuţului Apolo. Vroia să ţină noaptea pe loc . cuvânt care semnifică lumina. înfâţişându-l pe Apolo după ce a dat drumul săgeţii care l-a răpus pe monstru. se pare că ar întruchipa molima ce se întinde în locurile umede. calde şi întunecate. interpretau răspunsul după cum le convenea mai bine. vite. Poeţii slăveau atunci înapoierea zeului luminii. când totul străluceşte şi te îmbie la cântec. păsărelele zboară şi ciripesc prin arbori. când se iveşte ziua. şarpele învins de Apolo. iar omul. După aceea dânşii. El era consultat de către toţi regii şi oamenii de stat. i-a înfăţişat pe un talger. întristate. era alegoria izbucnirii. deasupra unei grote din care ţâşneau gaze şi un fum înecăcios. în împrejurări grele. cu toată încordarea prin care a trecut. este situat în aşa fel. în locuri numite de aceea hiperboreene. ce întruchipează cerul. a luminii albe din trupul negru al nopţii. De aceea Apolo se mai numea şi Febus. grecii credeau că zeul luminii se află undeva. dar n-a izbutit. Iarna şi mai puţin. în zori. în statuie. Ameţită de gaze şi fum. căci zeul s-a născut. Cântau în acest fel. erau date printr-o preoteasă ce se chema Pitia. dincolo de palatul de gheaţă al lui Boreu. În toată vremea asta. în revărsări de aur. A prigonit-o pe Leto. ce trecea prin văzduh. Când vine primăvara. după noapte. Cuvintele acestea erau considerate drept răspunsuri ale lui Apolo la orice întrebare. când e vesel. verdeaţă. care usucă pământul după ploi îndelungate. dar fruntea lui rămâne senină. Zeul zâmbeşte. soţia lui Zeus. Avea impresia că zeii îi sunt în preajmă şi vorbesc cu dânsul. vântul de miazănoapte. monstru răpus de Apolo. la marginile lumii. s-a împotrivit cu ură naşterii lui Apolo. merindele cereşti: ambrozia şi nectarul. şi Temis. iar lira e cimbolul cântării. obiecte. era cuprins de groază. ca înţelesul lor să fie dublu. Astfel s-au adunat în templul din Delfi atâtea comori. Dealtfel. a iernii friguroase. Numele ei pare că vine tot de la Piton. în schimbul unor daruri bogate. Piton. numit de elini Delfi. aşa-zisele prevestiri ale lui Apolo. 2. Lumina şi căldura nu mai aveau putere către sfârşitul toamnei. pentru că Apolo simboliza. Naşterea lui Apolo din Leto. într-un car de aur. Puţine poetizări ale fenomenelor naturale sunt atât de frumoase ca aceasta. olimpiană. umbrite. în primul rând. 4. preoteasa bolborosea cuvinte fără înţeles. frumos ca ziua scăldată în lumină. cântă bucuros. Oracolul acesta era celebru. învăluit în pielea unui şarpe. Călătorul din antichitate. Locul acesta din muntele Parnas. rece şi dispreţuitor. Pitia se aşeza pe un trepied de aur. pietre scumpe. un mare artist grec – Calamis. în insula Delos (insula luminoasă). lumina şi căldura soarelui.

Pe vremuri. li se părea că aud ecouri din melodia pe care o cântase Apolo în amintirea fetei.134 Locul acesta era cel mai bogat din toată Elada antică. sorbind apa răcoroasă. 7. Iar pentru poeţi. 5. îi inspirau pe aceştia să facă versuri sau să îmbine notele pe strune. La ele participa toată floarea tineretului din oraşele greceşti. Aceste şoapte tăinuite pe care nu le puteau auzi decât poeţii şi muzicienii. Dafne mai e şi palida lumină a aurorii. 6. Fântâna Castaliei se află lângă Delfi. aezii poposeau de multe ori la această fântână. În clipocitul apei din fântână. care se pierde sub revărsarea vie a luminii din miezul dimineţii. Laurul sau dafinul se cheamă Dafne în limba greacă. cum se credea. Jocurile în cinstea lui Apolo se numeau (tot de la Piton) pitice. .

... dă-i copilei tale dreptul de-a rămâne fecioară. Îţi împlinesc dorinţa ta. Zeus a ascultat în linişte ruga zeiţei. A . încă şi dreptul de-a duce-n mână o făclie şi de-a mă-nveşmânta într-o tunică. care-l vrei tu. era zeiţa vânătoarei. tată.. ca şi de câinii credincioşi. Ea-i ocrotea pe pământeni – cum socoteau vechii elini – când înstrunau. sora lui Apolo. Pune sub ocrotirea mea doar un oraş.135 ARTEMIS rtemis. şaizeci de fete de-ale lui Ocean. Şi dă-mi şi douăzeci de nimfe. te rog.. Şi. Să-mi aibă grijă de încălţăminte. Artemis se spunea că este lumina palidă a nopţii1 . ce nu va fi mai lungă de genunchi. apoi. Doresc să mă urmeze. căci eu arareori voi poposi într-însul. îndată după naştere.. arcul. zîmbind în barbă. dă-mi şi mie un arc şi-o tolbă cu săgeţi. să nu mă stânjenească la vânat. Dar ce spun eu ?.. Aezii povesteau că ea. în cortegiu... N-ai să mă înarmezi chiar tu. s-a-nfăţişat tatălui său. i-a îmbrăţişat genunchii sacri şi a grăit : — Dă-i.. Ca lui Apolo. Şi-a dat poruncile de trebuinţă. după cum zeul Apolo era lumina ce ţâşneşte din astrul sclipitor al zilei. la vânat. copilă!. Voi locui mai mult în munţi. i-a grăit : — Fie precum vrei tu. să mă slujească-n vremea când nu voi mai doborî râşii şi cerbii. Mai dă-mi. Ciclopii înşişi s-or grăbi să-mi făurească-o tolbă bună şi mi-o vor umple cu săgeţi.

umplute la izvor cu apă. să nu se ude. bântuite de vânturile reci. pe nume-Acteon. care vâna tot ca şi dânsa. Auzind vorbe ca acestea. înviorându-şi trupul feciorelnic. În acest loc venea zeiţa în fiecare zi. Ba încă el s-ar fi lăudat că e mai meşter ca zeiţa. oprindu-se în fugă. şi luneca în ţara morţii. ca o-ntrebare. Da unei nimfe lancea. Însă tot ele-i povesteau că ar fi fost un fiu de rege. Artemis se întuneca. tot felul de sălbăticiuni. Alta o ajuta să se dezbrace şi două nimfe-i scoteau iute încălţămintea prăfuită. terminând cu vânătoarea. I . să stea şi să se scalde-n apa rece. Întorcea capul spre zeiţă.136 ARTEMIS PORNEŞTE PRIN MUNŢI ar Artemis. pe stâncile semeţe. Iar într-un loc. Nimfele îi dădeau dreptate. arcul şi tolba plină cu săgeţi. a şi pornit prin munte. să vadă fiarele cum se zbăteau în cruda agonie-a morţii. Sălbăticiunea nimerită se-mpleticea.. când trăgea. Fulgera fiara. şi cu cinci urne de aramă. O altă nimfă-i strângea părul zbârlit şi răvăşit de vânt. umplând pădurile de sânge. Întindea bărbăteşte arcul şi. din arcul bine înstrunat.. Gemea uşor. Şi. după plăcuta trudă-a vânătoarei. zeiţa vâna. urmată de alaiul ei. Săgeata ei pornea ca vântul. spre o poiană minunată. Creşteau acolo chiparoşi şi pini. Departe de-a se-nduioşa. zeiţa chicotea de bucurie şi. era o boltă răcoroasă. în toată lumea. I-l înnoda. Urcând pe culmile umbroase. Îi cam plăcea să vadă sânge. urmată de cortegiul de fecioare. nimica nu putea să-i scape. ce-mbălsămau împrejurimea. ridicându-şi fruntea-naltă spre cerul cel senin. din zori şi până-n noapte. zeiţa Artemis pornea. fără greş. săpată-n stei. alte fecioare se sileau s-o răcorească pe zeiţă. un alt ţintaş mai priceput decât zeiţa vânătoarei. Din ea ţâşnea un izvoraş. zicea : — Nu poate fi. la vânat.

Spuneţi drept! — De.. Din urnele de-aramă apa curgea-n şuviţe străvezii. Apa o fi avut vreo taină. Şi tot cutreierând ţinutul. însăşi zeiţa orânduise să-l atragă pe vânător prin acel loc. O oboseală ne-nţeleasă. Artemis le mai întreba : — Cine e acel fiu de rege ? Şi oamenii ce spun de el ? — Spun că-i un vânător destoinic.. într-o bună zi.. le-a spus el soţilor. În faţa ochilor avea cel mai încântător tablou ce şi-l putea închipui.. şi cincizeci de ogari. Ba parcă simt şi-un fel de teamă. Mă simt trudit.. Acteon a băut cu sete. . De ce-s neliniştiţi ogarii ? De ce schelălăie mereu ? Ce e pe-aici ? Ce se întâmplă ?" Şi. Luaţi arcurile şi porniţi către palatul regelui.. Vorbele-acestea s-or plăti!.. Ajunge goana. Nu a trecut mult timp de-atuncea şi.. fiindcă-alături se zărea un pârâiaş lucind prin iarbă... prin munţi. Acteon. A .. cu haita mea de câini.. — Astea sunt lucruri fără noimă. ajunse-n locurile unde hălăduia mai des zeiţa. ce mă străpunge ca un bold. prindeau pe dată scânteieri.. ca nişte flăcări ce jucau şi luminau toată pădurea. Flăcăul îşi pierduse mintea şi nu se sătura privind.. Mai degrabă aş vrea să ştiu dacă se spune că dânsu-i mai dibaci la vânătoare chiar decât mine. Şi-i mândru. s-au îndreptat către palat. Eu singur mai rămân pe-aici o vreme. Acteon a simţit deodată că este prins de oboseală. ca mii şi mii de diamante.. şi s-a trezit în locul unde se aflau zeiţa şi cu nimfele.137 MÂNIA CUPRINDE INIMA ZEIŢEI tunci. neîntrecut de nimeni încă în meşteşugul vânătoarei.. Curând vă voi urma pe cale.. A mers ce-a mers.. doar cu ogarii lângă dânsul. se pare c-ar fi spus zeiţa.. Soţii i-au ascultat porunca şi. chicoteau nimfele. Sunt obosit. porni Acteon cu soţii săi de vânătoare. Aici Acteon s-a oprit. Căci ea vroia să-l dea pierzării.. dar atingând corpul zeiţei.. urmat de toţi ogarii săi. privea nedumerit în preajmă. dar alţii au temei să creadă că. Unii spun şi dintr-acestea. zicea zeiţa. singur în pădure. căci fiul regelui..Ce e cu mine oare ? se gândea. nu te supăra. Sunt vorbe goale. înciudată. Unii socot că tânărul sosise-aici din întâmplare . goală.. a luat-o-ncet de-a lungul văii. ca tras de-un fir de aţă nevăzută. precum se povesteşte. — Ciudat!... Artemis. înalt şi zvelt. se scălda. Zeiţă. Simt o chemare. frumos la chip.. fără rost. luându-şi armele şi prada.

să vadă cerbul biruit şi să se bucure şi el. Anume îi lăsase zeiţa Artemis gândirea. cu ochii ţintă spre zeiţă.. căci îşi păstrase judecata şi se văzuse în pârâu. în noua lui înfăţişare. şi sta vrăjit. tu. i-a spus zeiţa. Cu trupurile lor căutau s-acopere dalba mândreţe a zeiţei. glăsuia el ca ameţit.. „Ce-am să mă fac ?" se gândea prinţul. Eu sunt stăpânul. Nimfele au alergat în grabă. care te-ai înfumurat că eşti mai meşter decât mine. Şi câinii lui îl încolţesc. izbind cu piatra. Dar nimfele strigau spre prinţ : — Fugi. plătesc cumplit. sau înfigând. Însă în loc de orice vorbă. Câinii din nou se repezeau.. nu privi!. Şi luând din urnele de-aramă doi pumni cu apă a zvârlit-o în ochii fiului de rege. din botul său nu răsuna decât un muget surd.. Nu privi. C .. Acteon!.. urmat de câini. zeiţo. şi bietul cerb fugea prin locuri unde vânase mai-nainte. — Eu sunt Acteon. Acteon s-a făcut un cerb. ce frumoasă eşti. Acteon însă nu lua seama la vorba lor. nu are cine să le spună că mult iubitul lor stăpân e însuşi cerbul ce le zace acolo. ca suferinţa ce venea să şi-o-nţeleagă pân-la capăt. ACTEON E SFÂŞIAT DE CÂINII SĂI um l-a stropit cu apa fermecată. fugi. de câinii lui. fugi.. trăgând cu arcul. Dar ai să ispăşeşti cumplit. O lege a lui Cronos spune că muritorii ce-i privesc pe zei. cuţitul scurt de vânătoare.-n faţă. El a pornit în goana mare..... — Nemernice. Fugi. Câinii însă îl muşcă şi-l doboară. Lor.138 — O. Nu mă muşcaţi! Lăsaţi-mă.. cu suliţa. şi-i priveşte cu ochii umezi şi sticloşi. de spaimă... Acteon. — Eu sunt Acteon! ţipa dânsul câinilor care-l hăituiau. ai merita să fii ţintit în inimă cu o săgeată.. câinilor preacredincioşi.. fără de voia lor. Mai lasă-mă să stau o clipă. Lătrând îl cheamă pe Acteon. ce nu-şi mai cunoşteau stăpânul. vrea să spună greu osânditul prinţ. până-n prăsele.

vânătorul ceruse pe fata regelui de soaţă. Dar tot nu s-a lăsat. ascultând mai bine ce se-ntâmplă. a desluşit în depărtări un zgomot. între altele. zeiţa nu avea timp de dragoste. A . chemat de regele din Chios2 . pieptul îi rămânea afară. cum îi plăcea trufaşului Poseidon. că fruntea lui trecea de scama norilor. s-a-mpiedecat şi. pe când el dormea adânc. pe nume Orion. zis Sirius. şi împreună colindau. Insula cea frumoasă. doar unul îndrăgise : vânătoarea. cu capul său pletos căzut în valuri. îi dăruise tânărului harul de a putea umbla şi peste ape. Dar regele – nevrând să-i dea copila – l-a îmbătat. le ucidea fără cruţare. sub haina lui regală. Zeul stăpân al mărilor. lăudate straşnic pe pământ. S-a ridicat. să se mărite şi. peste mări şi ţări. Viteazul Orion plecase-n luptă şi nimicise pân'la una toate dihăniile-acelea. s-a prăbuşit pe ţărmul mării. Hirieu îl ospeţise-n ţara sa cu cinste. Cu toate astea. Băteau ciocane mari pe nicovală. în locul unde-i apa mai adâncă. departe. Hirieu. i-a scos amândoi ochii cu cuţitul ascuns. de-i călcau această lege. Chios. De-acum înainte nimeni n-avea să-i mai ştirbească faima de cea mai iscusită în meşteşugul vânătoarei castei copile a lui Zeus. Avea şi-un câine fermecat. o dată. din câte meşteşuguri sunt pe lume. la vânătoare. să-l ajute. Hefaistos. Poseidon. şi măritişul c-un bărbat îi părea mai nesuferit decât orice pe lumea asta. odată. să se scalde. Fusese. din timp. A înţeles atunci că Lemnos – insula unde făurarul Olimpului. ţintindu-le pe loc cu arcul. feciorul unui rege. Uriaşul s-a trezit în dureri mari. pe îndrăzneţul Orion şi. acest flăcău. A vrut să-l prindă pe duşman şi să-l răpună. Feciorul regelui crescuse însă-nalt. În schimbul faptei sale. la fel ca pe uscat. fusese năpădită de dihănii. atât de-nalt. Iară aezii depănau legenda-n chipul următor : Se zice c-a trăit pe vremuri alt vânător. bâjbâind fără să vadă. dar. Chiar nimfele ce-o însoţeau nu aveau voie să iubească vreun bărbat. cât era de lung. dar dragostea i-a fost nefericită. Orion făcuse destule fapte de ispravă.139 URIAŞUL ORION cteon îşi plătise vina de a fi fost mai priceput în mânuitul arcului decât zeiţa Artemis. Însă. care prăduiau ţinutul. Îi dăruise acest har fiindcă. prin viclenie. ar fi iubit pe un voinic . şi de intra în valurile mării. Acest uriaş. şi. unii povesteau că şi zeiţa Artemis. Umblând mereu prin munţi. la vremea când se-ncepe povestea noastră.

Printr-un oracol. cum era de-nalt.140 lucra de zor cu un pitic. şi zeul s-a milostivit. Şi zeii s-or fi luat de gânduri : „Cum ? Ea. până la sfârşit. Apolo l-a şi chemat pe Orion. Acesta-l îndrepta cu faţa spre răsăritul rumenit şi.. pe Sirius. întreba Hera.. zeiţă olimpiană. Orion şi-a şi luat măciuca. I-a poruncit să plece grabnic şi să vâneze multe păsări. Pe urmă să vâneze fiare. şi-n fiecare zori de ziuă îşi lua pe umeri un copil. o faptă cam necugetată. Dar cum ?. Nu! n-am să las astfel de faptă să se petreacă în Olimp. şi-o să se vindece cu vremea. S-o-mpiedecăm deci cât mai grabnic!. Cum l-au văzut şi celelalte zeiţe pe vânătorul Orion. Ochii-i au început să vadă. până ce iar i-a fost vederea lui Orion ca la-nceput. — Dar cum ?. Pe umeri şi-a zvârlit o blană a unui leu răpus pe vremuri. s-a lecuit de suferinţă. Porunca zeului Apolo trebuia iute-ndeplinită. încet. Uriaşul a pornit prin mare.. Acolo. Şi-n gelozia ei pe Eos.. era să săvârşească. călăuzindu-se întruna după zgomot. încet. s-a rugat de zeul cel şchiop. făurarul l-a sfătuit pe Orion să şadă. vrea să i-l smulgă altei zeiţe pe-un muritor şi să şi-l facă bărbatul său ?" — Ni se ştirbeşte slava noastră. Dânsul i-a ascultat povaţa. ca printr-o sită. Şi-a mai strigat şi câinele. când se iveşte Eos – aurora – cu ochii către răsărit.. glăsuia Zeus către ceilalţi.. — Mă-ncumet eu! a spus Apolo. arcul şi tolba. să-i vină-n ajutor .. Chedalion – este pe undeva pe-aproape. poate.. în zorii fiecărei dimineţi. în revărsat de zori. în vremea cât el căta spre răsărit ca să-şi aştepte vindecarea. până ce a ajuns în Lemnos. dintr-un ţărm îndepărtat. şi razele cădeau întâi pe chipul lui. DOUĂ ZEIŢE SE CEARTĂ PENTRU UN MURITOR ai mult. zeiţa aurorei atât de tare l-a-ndrăgit pe vânătorul cel voinic. şi un paloş. Hefaistos.. şi au pornit M . încât a săvârşit o vrajă şi l-a răpit la dânsa-n cer. întâi uşor şi slab. din cele ce zburau în stoluri deasupra mării lui Poseidon. de dragostea nesocotită pentru un simplu muritor. E sora mea şi sunt dator s-o apăr. apoi din ce în ce mai bine. dacă vom sta nepăsători. l-a tot zărit zeiţa Eos şi dânsa s-a îndrăgostit de prea-voinicul Orion.. Şi dintre toate.... Şi cine se va-ncumeta ?. se pare c-au bătut cam tare şi alte inimi pentru el. Şi chiar în ziua ce urma.. cel mai mult s-a-ndrăgostit însăşi zeiţa Artemis. Atâta doară că.

mi-ai ucis iubitul!. s-a avântat pe-un nor de aur... zeiţa-ntr-o clipită şi-a slobozit săgeata ei spre punctul mişcător din zare. surioară.. vino iute-ncoace!. cât un punct mic..141 numaidecât la vânătoare. să dispară ?.. sigură de dânsa.. — Îl văd.. copleşită de durere... Săgeata a străpuns văzduhul strălimpede al dimineţii şi s-a înfipt de-a dreptu-n ţintă. De-ar fi mai mică – o părere . E constelaţia ce se numeşte. de-ar fi departe. zilnic. ca să nu piară cu desăvârşire. un punct micuţ şi palid. să poată ea să-l vadă. tot o lovesc. peste lume. cu voce blândă. Azi aş dori să-mi dai şi o dovadă. A pus în strună o săgeată. pe Orion. aproape gata. cu voce ascuţită : — Artemis. Marea s-a-mpurpurat de sânge şi-n slăvi a prins să se jelească Eos. şi să trag cu grijă. — Glumeşti. şi chiar să spun că eşti mai pricepută în tragerea cu arcul decât mine. Artemis.. — Ia uită-te acolo! Vezi.. Şi. De-o fi cumva să izbuteşti. Să nu ating astfel de ţintă ?. — Poţi s-o ţinteşti ?. Atunci Apolo a strigat-o pe sora sa. Privirea-i aspră scânteia.. i-a implorat lui Zeus învoirea să-l urce între constelaţii. şi l-a urcat pe vânător pe boltă. sunt gata să-ţi recunosc şi eu întâietatea. fără să-i răspundă. care-i gata. văzând atâta întristare. Care-i ţinta ?. Abia se mai vedea deasupra mării. după legendă. Ai spus de-atâtea ori că-n vânătoare nu-i nimenea pe lume să te-ntreacă. Te învoieşti ? — De bună seamă. S-a auzit un răcnet groaznic şi Orion s-a prăbuşit. I-o pasăre. Apolo! a zis zeiţa.. pe dragul ei. O NOUĂ CONSTELAŢIE e depărtase vânătorul. frate. Şi Artemis şi-a-ntins îndată arcul. ce-abia-abia se mai vedea în depărtările albastre.. pierdut în zare. S-a repezit spre locul unde zăcea în valuri vânătorul şi l-a cuprins în braţe-ndrăgostită. Să-mi iau doar arcul. stăpânul.. Apolo îl privea cum pleacă... Orion. pesemne. Priveşte-aicea!.. pe Artemis. s-a-nvoit.. Ochind. Ea se S .. Zeus. prefăcută : — Surioară.

pe câinele ce-l însoţise. mâniată. Artemis pururea fecioară. Ca să nu fie singur Orion pe boltă. l-a vestit iute pe Apolo.142 iveşte la-nceputul verii şi piere aproape de sosirea iernii. era un bărbat bun şi vrednic. din Teba. pe mama A ... şi nu-i nici unul mai urât decât sunt Artemis şi-Apolo. Aşa se face că e-n cer şi Sirius. Cu el avea. nesocoteşte o zeiţă. în căsnicie. Soţul său. Auzind vorbe ca acestea. şi pe zeiţa vânătoarei. Tocmai venise sărbătoarea zeiţei Leto şi aceasta ceruse jertfe tuturor.care îl pierduse pe Orion de scurtă vreme. — Nu-i nimenea. în timpul vieţii.3 COPILA LETEI DEVINE NECRUŢĂTOARE rtemis a rămas nemăritată.. Artemis. o muritoare. Lacrimi vărsate de zeiţe.a spus fratelui său aşa: — M-ai îndemnat să-mi zvârl săgeata în cel pe care îl iubeam. zeul săgeţilor de aur. De ce să mă închin eu Letei şi pentru ce să-i aduc daruri ? Fiindcă-i zeiţă ? Nu. să-i aduc daruri ? Pentru ce ? Cu cât e mai presus ca mine ? Copii am eu mai mulţi ca ea. Zeus. lângă el. Astă regină. multe femei n-au mai vroit nici ele să-i aducă daruri zeiţei nopţii şi au spus : — Aşa e! Este drept ce spune regina noastră Niobeea. în constelaţia Câinele mare. ce se zăreşte bine vara. în lumea asta.... Soţul său. precum se cântă în poeme. spunea adesea Niobeea.. dar cel mai greu s-a răzbunat pe o regină. Acum priveşte: o femeie. Amfion. Niobeea. la vânat. era nespus de fericită. Nu vreau. mai fericit decât sunt eu. când prind să cadă ploile pe mare. Niobeea. stea sclipitoare. şapte băieţi şi şapte fete : copii frumoşi şi tare dragi. Aceste ploi sunt poate lacrimi. Nu mai avea nici o cruţare faţă de cei care-i greşeau . Fiii mei strălucesc când poartă armele în mâini. Niobeea. Pe când iubitu-mi Amfion ochi n-are decât pentru mine. iar fetele mai mândre-s ca zeiţele.. Putea însă zeiţa Leto să-ndure astfel de ocară ? Pot oare zeii să audă că muritorii nu-i slăvesc ? Zeiţa nopţii. Şi pe altarele zeiţei ofrandele s-au micşorat. Artemis s-a rugat de Zeus să-i dea tovarăş. Inima ei s-a asprit mai tare decât fusese înainte. nu îi este şi n-o să-i fie credincios. — De ce să mă închin eu Letei.

Alte trei au pierit la rând.. când nu ne umilim destul.. Te-ndură. s-a repezit peste feciorii cu trupurile fără vlagă. — Aceasta-i numai începutul. Asta-i dreptate olimpiană!. a spus Apolo. striga spre toţi: — Iacătă zeii. Atât mai am pe astă lume. Sângele lor uda ţărâna. care s-a prăbuşit.. vârându-şi paloşul în piept. Fii bună. Îi voi ucide toţi băieţii cu care se făleşte-atât.. văzând această crimă fără seamăn.. Doi dintre fiii Niobeei mânau un car în faţa Tebei. — Şi eu copilele. O să priveşti tu. că îşi rupsese firul vieţii.. Soţul ei. a glăsuit Artemis cruntă. Amfion... Artemis. Artemis.. D . A tras în cea dintâi copilă.... murmura ea. S-a dat cu fruntea de pământ şi. Regina. peste unul din fraţii săi. se-ndurerase-atât de mult. lângă sălaşul unde fraţii aşteptau focul rugului.. Au fost şi dânşii săgetaţi. dar trunchiul n-a putut feri corpul fecioarei cât de cât. Niobeea. Şi ridica pumnii spre cer. în şiroaie..143 noastră. Săgeata însă i-a oprit şoapta duioasă ce-o rostea. Ce ai să faci ? Cum vei plăti ? — Cum voi plăti ?. Şi-a rupt veşmintele regale şi pletele. având pe faţă lacrimi amare. Mulţimea suspina pe lături. Alţi doi se aflau la palestre4 . Şi lângă mamă n-a rămas decât copila cea mai mică. Fii bună. mi-o lasă. Cât ai clipi au fost străpunşi. de care e atît de mîndră. Apoi şi-a-ntins zeiţa arcul.. Mai erau trei. şi cele care vor urma. şi este cea mai mititică. A doua îşi mângâia mama. Nu era mamă să nu plângă durerea bietei Niobeea. şi pe noi doi. Zadarnic unul dintre dânşii mai implora încă pe zei sa înceteze-acest măcel. zeiţa : — Artemis.. ce era de faţă. Dar nici aceştia n-au avut mult de aşteptat. Una căta să se ascundă în dosul unui trunchi de pin. gemând.. hohotind. în genunchi.. Fetele se aflau cernite. mi-aţi ucis copiii! Nu mai trăieşte decât una dintre odraslele iubite... Zeul Apolo şi-a luat arcul. Şi-a zgâriat faţa. ZEIŢA SĂGETEAZĂ ŞI FETELE NIOBEEI oar Artemis privea din slavă şi nu se-nduioşa deloc. Priviţi-i cum ne asupresc.. Regina îi acoperă trupul cu hainele-i cernite şi roagă..

pentru c-a fost prea fericită. în ţara unde se născuse6 . ca o făclie de argint. Cornul de vânătoare suna straniu.144 Da-n timp ce dânsa înc-o roagă şi lacrimile i se varsă pe faţa galbenă. Urma povestea nelipsită. parcă spunea ceva.. Oamenii din acele timpuri ţineau la meşteşugul vânătoarei. Lipsită de băieţi. Câinii se grămădeau lângă stăpâni. Deodată se porneşte o furtună ce o-mpresoară pe regină şi-o duce-n zbor. parcă plângea... orbi şi nemişcaţi sub fruntea pală. vânătorii-ncetau goana. Urmau şi imnuri şi serbări. Se desfătau ţintind cu arcul sau zvârlind lăncile-ascuţite. Cu toate astea. Artemis pune iar săgeata în struna cea zbârnâitoare. se ivea luna. Se-nvârtoşează limba-n gură şi sângele-i îngheaţă-n vine. Totuşi. vânând necontenit sălbăticiuni... încă umede.. după moartea iubitului său Orion. Lăncile. îmbrăcată graţios. care se scurg ca un izvor. până ce ploile şi vântul l-au măcinat şi l-au făcut să piară. de Amfion. Chema pe vânători pe lângă focuri. Apoi cânta cu cele nouă muze. Nu vor mai duce trupul niciodată. Aşa s-a isprăvit osânda dată de zei reginei Niobeea. Doar lacrimi limpezi îi mai curg din ochii-atât de bucuroşi odinioară. dusă de-o mână nevăzută. zeiţa Artemis cea castă. Şi sus. încredinţându-şi arcul nimfelor sale credincioase. pe cer. Aezii povesteau că multă vreme s-a mai putut vedea trupul de piatră al reginei.. Inima fetei se opreşte sub vârfu! ascuţit ce vine şi se înfige nemilos. Pune săgeata şi ţinteşte. Atâta chin o împietreşte. într-un danţ plin de voioşie. zeiţa vânătoarei. dar şi acolo mama tot mai plânge. Picioarele-s înţepenite. Şi aşteptau. luceau trântite-n ierburi lângă dânşii.. sora măreţului Apolo. Şi vânătorii cântau veseli. sălta în fruntea celor trei charite. în ţara ei. scurtându-i zilele puţine5 . dânsa se culcă între-aceia care-i fuseseră prea dragi. pierită. Ce va urma ?. Atunci. în cinstea mamei sale Leto şi a puternicului Zeus. una dintre plăcerile de seamă ale zeiţei era aceea de a privi la marile serbări vânătoreşti. povestea care o cânta pe fata Letei şi-a lui Zeus.. Stele clipeau nerăbdătoare. chiar Artemis. de soţul său. de fete. pe acel munte. cu părul ridicat pe ceafă şi pieptănat cu îngrijire. O întîmpina Apolo şi. Faţa-i îşi pierde strălucirea. se sătura câte-odată de măceluri. Nimic din ceea ce dă viaţă unei făpturi nu se mai vede. Ochii-i rămân. Artemis se ducea la Delfi. Hăituiau fiarele prin munţi. Din ochii ei de piatră ţâşnesc lacrimi. Nici capul nu poate să-l mişte sau braţele să şi le-ndoaie. Căci ea s-a prefăcut în stană rece.. deşi era atât de aspră şi de necruţătoare. de asemeni. Aici e aruncată pe un munte . Mama n-a mai putut să plângă. jertfe şi daruri ce-ncântau trufaşa fire a . Spre seară.

mândra Artemis...145 zeiţei.. . şi-n inima-i necruţătoare pacea se cobora din nou.. putea uita pe Orion.7 Numai în clipe ca acestea Artemis. ce-i ocrotea pe vânători .

sorei lui Apolo. Stânca aceasta s-ar fi numit şi ea: Niobeea. Alături de Apolo. Palestra se numeau şi locul unde se făcea gimnastică. 2. după legendă. unde îndurase nenorocirea. şi nu leşinau. de fapt. este o stea strălucitoare. în fiecare an. Lidia. în Efes i se ridicase zeiţei un templu Colosal. Unii mureau sub flagelare. Săgeţile din tolba ei par a fi razele argintii de lună. de vârstă fragedă. la romani). din ochii căreia curgeau lacrimi. se spune că. Orion este prezentat ca un uriaş înveşmântat în piele de leu. Dar cel mai mult era slăvită Artemis ca zeiţă a vânătoarei. purtând în mână o măciucă. pentru că vânătoarea era un meşteşug de bază la vechii elini. a cărui imaginară transformare a fost povestită în legendele greceşti. Poate pentru astfel de fapte crude zeiţa era sărbătorită în Sparta. 3. în toiul căldurilor. adică a biciuirii. De aceea. vestită prin vinurile ei. într-adevăr. Este unul dintre ţinuturile unde se bănuieşte că s-ar fi născut cel mai mare poet al Greciei antice. era un semn că flagelarea trebuie-nteţită. unul dintre feciorii mijlocii ai reginei). şi exerciţiile înseşi. Astfel. În artele plastice. Artemis (sau Diana. răniţi de moarte. pentru că Sirius se vede cel mai bine în miezul verii. căci fiarele umpleau pământul pe acea vreme şi ajungeau . deoarece reprezenta lumina argintie a lunii. vreme când unii câini capătă această boală. era tot o zeiţă a luminii. erau glorificaţi. Piatra semăna cu trupul unei femei îngenuncheate. semnificând lumina soarelui.. după cum am văzut. Se ştia că aceştia nu aveau să fugă din lupte niciodată. Artemis a fost destul de mult sărbătorită de vechii greci. Zeiţa Artemis se confunda cu Selene – luna. 5. este una dintre cele mai frumoase stele ale nopţilor de vară. erau aduşi într-un sanctuar al zeiţei. cumva. 6. O preoteasă lua în braţe xoana – statuia de lemn care o înfăţişa pe Artemis. pe muntele Sipilus (cum se numea. pentru unii chiar o artă. Sirius este înfăţişat ca un câine gata să muşte. De asemeni. Ea. i se mai zicea şi Febe. Când preoteasa se plângea că trupul de lemn al lui Artemis i s-a îngreunat în braţe. Homer. chiar de-ar fi fost. 4. Chios este o insulă din Arhipelag. ar fi fost în antichitate o piatră ciudată. Orion. Zeul Apolo se mai numea şi Febus. Băieţii nu scoteau un geamăt. Aproape toţi regii şi eroii au fost şi vânători destoinici. Un templu care era socotit drept una dintre cele şapte minuni ale lumii. Şi slujitorii templului începeau să-i biciuiască pe băieţi. Ţara de baştină a Niobeei era. de asemeni. Elinii socoteau că putea să-i ajute pe navigatori să-şi ducă triremele şi să-i călăuzească în timpul nopţii. Băieţii care îndurau tot chinul. Sirius. 7. Elinii credeau că steaua Sirius are influenţă asupra turbării câinilor. şi-i biciuiau până ce sângele curgea în râuleţe prin sanctuar. şi slujitorii loveau mai tare.146 Note: 1. printr-o ceremonie a flagelării. Deci ea ar fi fost dusă din Teba. care ducea în mână şi o făclie de argint. Băieţi spartani. Aici. tocmai în Asia Mică. El se confunda adeseori cu însuşi Helios – soarele propriu-zis.. marinarii îi zideau temple de-a lungul coastelor şi-n porturi. deşi regina domnea în Teba.

147

adeseori primejdioase.Multe opere de seamă : statui, tablouri, monumente au fost cioplite, zugrăvite sau înălţate în cinstea aceleia ce întruchipa meşteşugul de a vâna cu iscusinţă. Fidius, Praxitele şi alţi mari sculptori, cioplind cu măiestrie piatra, au înfăţişat zeiţa cea virginală a vânătoarei.Din tot ce a mai rămas, celebră este însă marmura intitulată „Diana de la Luvru”, despre care, în „Pseudo-kynegheticos" sau „Fals tratat de vânătoare", scriitorul Alexandru Odobescu vorbeşte astfel: „A fost fără îndoială un vânător inspirat şi a ştiut să mânuiască bine arcul şi săgeţile artistul sub a cărui daltă s-a mlădiat statuia Dianei de la Luvru, acea mândră şi sprintenă fecioară de marmură, care s-avântă, ageră şi uşoară, sub creţurile dese ale tunicei ei spartane, scurtă în poale şi larg despicată la umeri”.

148

HERMES
ând vechii greci veneau acasă de prin cetăţi îndepărtate, unde făcuseră negoţuri cu sclavi, cu lucruri preţioase, cu ţesături sau cu bucate, şi se umpluseră de aur, îi aduceau zeului Hermes jertfe şi libaţiuni1 din plin, în chip de caldă mulţumire. Şi îl cinsteau, pentru că el le da puterea de a străbate întinsul mărilor albastre şi-i ocrotea în grea restrişte. Şi-l mai cinsteau, pentru că tot el le da vorbirea iscusită, bună la încheiat negoţuri. În slava lui cîntau aezii la mesele îmbelşugate. Şi-aveau ce povesti aezii... Hermes era fiul lui Zeus. Îndată ce-l născuse Maia, fiica titanului Atlas, sărise repede din leagăn, zvârlise scutecele-n lături şi săvârşise o ispravă... De mic se arătase dornic să umble, să călătorească. Ieşise repede-n poiană. Dar cum era desculţ băiatul s-a apucat să rupă ramuri de mirt şi tamarisc, mlădii. Din ele şi-ampletit sandale, născocind, deci, încălţămintea. Se încălţase şi pornise pe coasta muntelui Cilene, căci în Arcadia văzuse lumina zilei zeul Hermes. Pe când umbla pe drum, o broască – broască ţestoasă – şontâc, şontâc, i-a tăiat calea. Ce s-a gândit atuncea Hermes, văzându-i ţestul ? L-a luat şi şi-a făcut o liră. Şi-a început din ea să cânte povestea dragostei lui Zeus cu mama sa, gingaşa Maia.

C

149

UN MIC TÂLHAR
lecase-apoi peste poiene. Zărind nişte cirezi, pe care Apolo le păzea cu grijă, i le fură pe nesimţite. Apolo însă-i prinse urma... Căci îl pârâse un moş, Batos, pe zeul cel dibaci, pe Hermes. S-a dus Apolo, deci, la Hermes, să-i ceară boii înapoi. Dar Hermes, care ascunsese cirezile într-un loc sigur şi se-ntorsese apoi acasă, făcându-se că doarme-n leagăn, a început să ţipe tare : — Nu vezi că sunt un prunc abia-nvelit în faşă ?... Cum aş putea să săvârşesc asemenea năzbâtie ? Iar când Apolo îl aduse în faţa tatălui său, Zeus, învinuindu-l de hoţie, Hermes, dibaciul, îi răspunse : — Apolo minte! Minte!... Minte!... Jur pe cereştile portice că nu sunt vinovat, o, tată... Şi-aşa de bine a ştiut să glăsuiască şi să-şi acopere hoţia feciorul cel născut de Maia, că Zeus a-nceput să râdă. De atunci Zeus a hotărât că Hermes o să fie zeul născocitorilor de lucruri, al oratorilor, al hoţilor şi-al celor care călătoresc în lumea largă. Dar mai cu seamă în hoţie se arătase iscusit, furând frumosului Apolo nu numai boii, ci şi arcul cu tolba plină de săgeţi. Hefaistos, fierarul şchiop, pierduse cleştele de-aramă. Iar lui Poseidon îi furase – închipuiţi-vă! – tridentul, în timp ce mândrei Afrodita îi şterpelise-un brâu de aur. Dorind să sugă de la Hera lapte divin – să poată astfel să-şi dobândească nemurirea – îşi luă-ntr-o zi înfăţişarea lui Ares, fiul drag al Herei, din vremea când era copil. Porni apoi să gângurească. Regina slăvii, amăgită, crezând că-ntr-adevăr e Ares pruncul care plânge cu foc, îl luă la piept pe fiul Maiei, rivala sa. Descoperind înşelăciunea, Hera l-a izgonit, ce-i drept, dar el supsese nemurirea de la zeiţa cerului. Pe urmă, Hermes ar fi vrut să şterpelească, de la Zeus, fulgerul cel îngrozitor, dar de-astă dată se temuse de tatăl său răzbunător şi se lipsise... însă greu, căci mult îi mai plăcea să fure, să râdă, să batjocorească pe toţi aflaţi în preajma sa. În schimb se apucase de negoţuri. Vânzându-i lui Apolo lira, îşi cumpărase caduceul, un băţ vrăjit, pe care Hermes nu-l mai lăsă nicicând din mână. De-aceea, Zeus a mai spus că Hermes va oblădui negoţul şi înşelăciunea şi, folosindu-şi caduceul, va duce morţii sub pământ, întunecatului zeu Hades.

P

150

UN ZEU BUN LA ORICE TREABĂ
vând la toate-ndemânare de necrezut, Zeus l-a făcut şi curier în ceruri şi i-a mai dat apoi în seamă gimnastica şi tinereţea. Iar unii spun c-ar fi primit în grija lui şi sănătatea. În acest fel, din prima zi când se născuse, Hermes făcuse treburi cu duiumul şi-n toate-şi arătase isteţimea. Dar cum se-ntâmplă deseori cu-aceia care se pricep să facă multe, primise Hermes fel de fel de sarcini. El mătura prin sala de banchete. Pregătea cupele pe mese. Mai aşeza şi jilţuri şi covoare, şi răspândea poruncile lui Zeus. Iar morţii îi ducea lui Hades, la judecată, toată noaptea. Şi-n zori o lua din nou cu treaba... Cum se vedeau la vreo ananghie, zeii îl şi chemau pe Hermes. Chiar Zeus îi cerea lui sprijin, când trebuia îndemânare, repeziciune şi-ndrăzneală în lucruri mai anevoioase. Hermes îl ajutase şi pe Ares, zeul războiului, învins cândva de doi uriaşi şi cetluit în lanţuri grele. Îi ajutase şi pe Gheea, Apolo, Hera, Afrodita, Hefaistos, Hades, Poseidon, Demetra şi Dionisos. Dintre eroi, i-a sprijinit în lupte şi pe Perseu şi pe Heracle, pe Odiseu şi pe mulţi alţii. Chiar oamenii ţineau la Hermes. Era viclean, ce-i drept, dar tare harnic. Obişnuia să fure şi să mintă, dar nu se da-napoi nici de la luptă. Cunoştea vorba iscusită (fără de ea negoţul nu se poate) şi născocise câte şi mai câte ...2

A

PAN
ocul cel mai iubit de zeul Hermes era meleagul său natal, Arcadia – Munţii Cilene. Tot aici dânsul s-a îndrăgostit de o frumoasă nimfă, Driops. Dar nimfele fugeau de zei. Pentru că zeii le minţeau adeseori, le părăseau cu pruncii-n braţe. Ştiind această taină, Hermes s-a prefăcut într-un păstor, ce-avea o turmă de mioare, şi, fluierând domol prin munţi, s-a apropiat de nimfa Driops. Nu ştim ce i-o fi spus, dar nimfa a fost, desigur, amăgită. Zeul a luat-o de nevastă.

L

cine l-a născut ?. Dar ce mai prunc!. l-a jupuit de blana moale. cumva.. negre.. Punându-şi mâinile pe ochi. Cum. Zeii Olimpului râdeau. cânta şi dănţuia prin cer. — E fiul meu şi-al nimfei Driops. Lui îi plăcea acest copil atât de neobişnuit.... Purta pe frunte nişte coarne tăioase. Prinzând pe loc un iepure.. Ia zi-i. Dar Hermes a aflat curând de fuga nimfei şi-a venit. a rostit Hermes. Şi-a fugit ?.151 După un timp. avea ş-o barbă deasă.. da.. urmărindu-i jocul. nu conteneau deloc din râs : — Ce mai copil ai dobândit!... Nu-l azvârl. venind cu el..... încornorat şi cu picioarele de ţap. E un copil ciudat. Da.. O să vedeţi. Avea picioarele de ţap. Pe drum. Iar zeii. deşi era doar un copil. De mic bărbos şi cu picioarele de ţap. A luat copilul şi a râs. Ia cântă.. ruşinată.... ZEUL CEL ÎNCORNORAT VREA SĂ TRĂIASCĂ ÎN ARCADIA ând l-au văzut. Mai bine l-ai zvârli şi tu. zeii din cer s-au minunat şi au strigat : — Ce e cu ţapul ăsta mic ? De unde-l ai ?.. se jelea nimfa. Zău. cum vrei ? Să stai aicea.. râzând. Aşa copil. mici şi răsucite şi-avea şi-o barbă încâlcită. a fugit. În blană l-a-nvelit pe prunc. lăsând pe bietul copil singur. cu copite.. ce copil! Ce pocitanie! E un blestem. cu chipul său urât. către trufaşii olimpieni. E caraghios. E şi firesc!.... eu îi dau numele de Pan3 . dar Hermes a mai glăsuit : — Ia spune. e drept. Hermes. S-a dus pe unde s-o fi dus.. azvârlit jos şi de pripas. Pe cap avea un păr zburlit.. păroase. Nu behăie cum credeţi voi.. nimfa Driops ?. — Nu. şi e urât. a izbucnit frumoasa nimfă în hohote de plâns amar şi.. sărmana nimfă s-a-ngălbenit şi s-a-ngrozit : — Vai. L-a luat cu sine în Olimp. frumoasa nimfă s-a simţit mamă şi a dat viaţă unui prunc... fiule.... să locuieşti jos. Şi pentru că a râs de el tot cerul azi. pe pământ ? Feciorul s-a oprit din danţ şi a rostit tatălui său : C .. M-au pedepsit pesemne zeii. jucându-se ca un ieduţ.. Când l-a văzut.. însă să ştiţi că e drăguţ. Pruncul bărbos. Şi e isteţ... în Olimp ? Să-l rog pe Zeus să rămâi ? Sau ţi-ai dori să pleci. Un prunc cum nu se mai văzuse!. fiule!. cânta..

Sirinx fugea. o şi pornea la fugă şi-l ocolea. şăgalnic. O nimfă tare drăgălaşă. în soarele amiezii. a răspuns Hermes. care hălăduiesc prin munţi. — În munţii ei am să mă duc! Şi. Îi simte-n ceafă răsuflarea. Şi că-i plăceau n-ar fi nimic. iată. pe negândite. văzu o apă : râul Ladon. copila unui fluviu. ţipând de groază. şi-un tril de pasăre tăcu. în salturi sprintene de ţap. Doresc mai bine să cobor. Dar uneori le fugărea. râzând voios. şi ce să vezi ? Dintr-un tufiş. Sirinx se deşteptă din vis. în munţii-Arcadiei. nu mă lăsaţi!. în faţa nimfelor speriate.. Pan se-ndrăgostise numai de-o nimfă. — O. rândunici. nimfe. Deodată. Auzi zgomot pe aproape. cum gonea. cântând. în munţii unde m-am născut. era şi el focos din fire. zei. Iar zeul – uite-l! – e aici. în cântece. azvârlindu-se-n văzduh.. cât ai clipi. tată. şi plânsul ei umplea dumbrava. Pan o porni pe urma ei. Venea ca umbra şi se târa prin buruiene şi nu se sătura privind-o. Pan o privea încremenit. Mai sunt doi paşi. Şi nimfele o auzeau. Să vieţuiesc printre păstori sau printre nimfe şi satiri. Dar. Dar cine îndrăznea să iasă în calea zeului cornut ? Picioarele i se muiau. Striga pe nimfe. cu ochii-n flăcări. Nimfa Sirinx. într-o zi sta nimfa pe marginea unui izvor. pluteau cinteze. tot cerul. îi plăceau nimfele sprinţare. înţeleg că sînt urât. Se clătina de oboseală. Eu. Zeul o urmărea pe nimfă printre copaci. .. înspăimântată. Apoi a început s-alerge pe munţi şi prin păduri. şi se ivea. ca o săgeată prin văzduh. cum dădea cu ochii de el. Ladon. precum era şi tatăl său. Şi totuşi. Copitele băteau pământul. Sărea într-un picior pe pajişti. Privi în jur. tăind. surioare. se ivi un uliu. sub ciocul aprigului uliu. FIUL LUI HERMES FĂUREŞTE NAIUL entru că acest zeu glumeţ. pe oricine. danţând. — Arcadia e ţara ta!... şi-o va cuprinde. Nimfa sări-n picioare iute.152 — Nu mă simt bine în Olimp. a şi ajuns. Şi. cu părul lui zburlit pe frunte şi barba toată răvăşită de goana prin livezi şi crânguri. Am să fiu veşnic râsul tuturor. Nu vreau să fiu soţia P . Nu mai putea micuţa nimfă să se întoarcă spre pădure şi nici s-alerge înainte. Dar nimfa. Copita lui e-n mâlul apei. visând : care-i va fi ursita ? Pe sus.

furişate. purtând în plete flori şi frunze şi cântă-n cor. frumoasa Pitis e în Z . şi-l văd cum sade pe un trunchi şi suflă-n nai. prin crânguri. Şi Pan. atât de straniu şi de hâd. Suflă în trestii şi din ele ieşi un cânt plăcut şi tainic. Un zvon de vânt.. — Deşi n-ai vrut să-mi fii mireasă. Zeul se aplecă spre ea. O murmurare ca de ape. Unde e nimfa ce mă-ncânta odinioară cu glasul ei cel plin de vrajă. şi foşnetul părea o şoaptă. totuşi vei fi mereu cu mine. I se părea că stă de vorbă cu draga lui.. Când nimfele danţează sub cântecul de nai. neuitată Sirinx! zicea zeul. dar trestiile-şi foşneau frunza. dintr-o dată mlădiul trup al nimfei Sirinx se prefăcu-ntr-o plantă verde. ca altădată. ca prin farmec. Lăsase nimfele în pace. oprindu-se din plâns. Vin din desişuri. slăvind pe nimfa care se prefăcuse-n trestii. tu.. Şi-aşa mi-oi alina durerea. îi creşte-n suflet o simţire şi înţelege că ar putea să vieţuiască alăturea de acest zeu. sub adierea înserării ce-nvăluia încet pământul. Dar. Sub cântul lui. Nimfele îi aud cântarea şi sunt mişcate de durerea care îl macină pe Pan şi de credinţa ce i-o păstrează nefericitei sale Sirinx. Tot ascultând într-una naiul. Şi-ar mai fi spus şi alte vorbe zeul bărbos şi cu copite. cu trupul ei frumos de fată ? Nu-i zeu pe toată lumea asta aşa nenorocit ca mine!. pe care ţi-l păstrez în trestii.. Un freamăt dulce de suspine. căci dânsul născocise naiul5 . La început din milă numai. degrabă. bucăţele – nepotrivite ca lungime – din trestiile fermecate. NIMFA PITIS eul s-a tras după aceea într-o pădure-ntunecoasă. Îi mângâie obrazul aspru şi lacrimile i le şterge din barba deasă şi-ncâlcită. cu joaca ei neostenită.. se tânguieşte nimfa Sirinx şi-şi plânge-n hohote destinul. Cânta necontenit din nai. Mai ales buna nimfă Pitis s-apropie cel mai mult de el şi-n-cearcă să-i aline dorul. pierdut în frunze. Le strânse cu o legătură şi le lipi apoi cu ceară. Şi-am să-ţi ascult întruna glasul. în pâlcuri nimfele-l urmează. în cântec.. trestiile. Tot ce vroia să spună Pan rosteau. cu nimfa Sirinx. nimfele toate se prind de mijloc şi danţează. rupse. Când Pan porneşte trist spre munte.153 zeului cornut. — Sirinx a mea!. O trestie pe malul apei4 .

Privea şi nu-i venea să creadă. din locul unde zăcea Pitis s-a înălţat o tulpiniţă. acela ce uimise cerul din prima zi când se născuse. tată. nimfa se urcă iute pân-acolo şi se aşază lângă zeul încornorat şi cu copite. strigând mereu pe nimfa Pitis : — Pitis!. cântând din nai. Încet. din acea vreme. plecă pe vale. Pan se uita cu ochii tulburi. îndureratul ?. strămoaşa tuturor. Pitis. Pitis. fermecată. zeul Boreu. l-aude. ca să-l asculte lumea-ntreagă rostindu-şi viersul de iubire. cu furie. — N-ai vrut să fii a mea. se spune. pământul. pe cel mai semeţ pisc de piatră. Atunci. Sărind din piatră-n piatră. ori să sfârşesc cu ea odată. şi nu pot să-mi dau moartea. Ajută-mi dragostea. şi el. Înduioşaţi îl ascultau păstorii din ... ce furase şi câte treburi mai făcuse! . Soţie scumpă. În acea zi. cine să-l audă pe bietul Pan. Cum cânta el duios din nai.. Şi zeul se izbea cu capul de toate pietrele din munte. prin locurile necălcate şi singuratice din munte. Şi-aşa. — De ce-s nemuritor ?.. pierind în negrele genune. îşi dă şi dânsul seama ce dragă-i e frumoasa Pitis şi c-o doreşte de soţie. Pitis.. izbindu-se din stâncă-n stâncă.... mai degrabă.. Pan o priveşte şi-nţelege că rana i se lecuieşte şi-o altă flacără se-aprinde. mâhnit peste măsură... dar nici a lui nu vei rămâne. Nimfa-l ascultă-nfiorată. Boreu râvnea de multă vreme.. răsuna noaptea prin păduri. dragă fată! Iubita mea.. Gheea!. Ea a crescut şi s-a făcut un trunchi cu ramuri verzi.. cu rămurele verzi în plete. Cântecul lui. eu vreau ori să trăiesc cu Pitis. pe o piatră. tu care faci să iasă viaţa din sânul tău fertil şi darnic. spune legenda. Nimfa s-a prăvălit. Boreu s-a năpustit. O.. Îi spune dorul ce-l frământă şi chiar o cere de nevastă. i-ar fi zărit. cu Pan. Gheea. Încrâncenat de gelozie. o. te rog pe tine. Şi Pitis râde-nveselită. Dar asta ştiu că nu se poate. Dar uneori rămâne singură. ai milă de gingaşa Pitis. Ce născocise. Sunt zeu. pe Cilene... un pin6 . Apoi.. Pan se urcase sus. După aceea-i cântă ei. o.. Dar cine. El o zăreşte şi îşi lasă alături. O. necredincioaso!.. spre nimfa Pitis şi i-a dat brânci să cadă-n hăuri. Se hotărâse chiar să-i spună această taină. Să pieri pe stânci. Pe urmă a fugit spre vale... pe Pitis de soţie. În timp ce-o mai ruga pe Gheea. răcnind năprasnic peste culme. Vijelios urla Boreu. Nefericitul zeu îşi rupse din arbore mici rămurele.154 frunte. şi-atuncea el îi povesteşte despre isprăvile lui Hermes. naiul. vântul turbat de miazănoapte.. urmat de un alai de nimfe.

. şi viersul zeului cornut îl purta vântul mai departe.155 Arcadia. Duceau şi ei la gură naiul.... mai departe. tot mai departe. Durerea lui suna spre zare... Şi-aeasta era mângâierea zeului care purta coarne şi-avea copite despicate. Atâta doar mai avea Pan!... . până la marele Ocean.

Zeul Hermes se bucura de multă simpatie la vechii greci. într-un chip poetic. Se pare că panică e un cuvânt care vine de la Pan. pe altarele zeilor sau pe carnea animalelor. 4. Iar Hermes. atât de popular astăzi la noi – naiul. şi apariţia instrumentului mult iubit de păstorii elini. El era un arbore funerar. Cu vremea. 6. Ei au născocit această legendă. în marmură. altă pildă de felul cum îşi imaginau cei vechi apariţia diferitelor specii de plante şi copaci. fugă dezordonată. Această tradiţie a fost preluată de mai multe popoare. mai ales la încrucişări şi pe lângă poduri. În schimb. jertfite. Ramuri verzi şi cununiţe de pin se puneau la uşile caselor îndoliate. Şi-l vezi că aşteaptă să primească numai o poruncă de la Zeus şi să pornească iar pe cale. îi ridicau nişte coloane dreptunghiulare. cu chip surâzător. au aţâţat în mod deosebit fantezia elinilor. Ca să-l cinstească pe Hermes. Se turna vin sau apă. cum sunt astăzi. Libaţiunile făceau parte din ritualul de închinare în faţa zeilor. Panică înseamnă teamă. în amintirea legendarei Pitis. Elinii erau dornici să-şi ridice pretutindeni oraşe. O altă operă vestită e o statuie de bronz. pe drumuri. mai ales pentru că era zeul călătoriilor. înfăţişându-l ca pe un efeb cu trupul zvelt. sunt multe locuri unde se pun ramuri de pin sau brad la înmormântări. Pan pe greceşte înseamnă tot. zeul i-a ajutat pe atenieni să învingă la Maraton şi-n alte bătălii. care aveau în vârf chipul lui Hermes. cu foşnetul lor misterios. Mai târziu. . numite herme. Aceste herme ţineau loc de indicatoare sau tăbliţe. libaţiuni s-au numit şi beţiile. Pinul pe greceşte se cheamă Pitis. după numele închipuitei nimfe.156 Note: 1. Naiul în limba elină se cheamă Sirinx. după cum socoteau ei. de la spaima pe care o stârnea nimfelor ce-l întâlneau. care se făceau în cinstea zeului Dionisos sau Bachus. Trestiile de pe malul apelor. sau chiar în lemn.. prin care îşi explicau. şi uneori lapte. provocând panică între perşi. în care Hermes. Legenda spune că. în acelaşi timp. 2. Romanii l-au numit Faun pe zeul Pan. El nu avea temple multe în Elada. mai ales în Ardeal. putea să-i călăuzească pe mare şi pe uscat. stă în repaus doar o clipă. aceste herme au fost aşezate la graniţe şi la porţile oraşelor. înfăţişat cu aripi la picioare. în care să facă negoţ şi să adune aur. 3.. sculptorii l-au dăltuit în piatră. strălucitor de frumuseţe şi vigoare. La noi chiar. Cea mai frumoasă operă din toate este aceea pe care însuşi Praxitele a dăltuit-o în marmură de Paros. 5.

pesemne. şi mii de păsărele. şi totuşi. Orion. Artemis. stăpân atotputernic. Turmele dau năvală peste păşunea grasă sau trec fluviile repezi. se depărtează norii şi vânturile fug. Dragostea îmblânzeşte firea şi duce focul vieţii într-una mai departe. şi-n iarba din livadă. Le dăruieşti iubirea.. mare taină. făcând să încolţească într-însele iubirea. Pământul îţi aşterne covoare felurite de flori viu colorate. îşi reînsufleţeşte fecunda adiere. Atena şi Artemis erau netulburate de flacăra iubirii. o fi avut şi ea vreo taină. Atena avusese cândva o înclinare pentru titanul. aproape fiecare avea un dor anume. orice vieţuitoare. cât e Zeus de mare şi puternic. era zeiţa Afrodita.. se umple de lumină. Iar Hestia. să-şi părăsească V .. greu ferecat în lanţuri. pân-atuncea ascuns şi amorţit. Zefirul. Ba. căci oamenii şi zeii erau zeiţei pradă. ce împânzesc văzduhul.. care zăcea acum pe Elbrus. Atunci când se vesteşte o zi de primăvară. tu vrăjeşti orice inimi. năvalnica dorinţă de-a se-nmulţi mereu. cât poate el supune pe ceilalţi zei cu pumnul cel încărcat de fulger. Puţini zei sunt aceia ce pot să-i stea-mpotrivă. Zeiţa vânătoarei.157 AFRODITA iaţa împodobită de farmecul iubirii este mai fericită. era să se mărite c-un uriaş.. Afrodita i-a tulburat simţirea. mărturisesc prin cântec puterea-ţi nesfîrşită.. chiar şi despre ele legendele spuneau că-n mare.1 Apoi cântau puterea zeiţei Afrodita de a pătrunde-n inimi. în râuri tumultuoase sau în cuiburi de păsări. Aceea care primise în grijă de la Zeus iubirea. L-a făcut şi pe dânsul. cerul se-nseninează.. Şi nimfele-i cântau : — În faţa ta. zeiţă.. În mare şi în munte.. frumuseţea şi viaţa.. Chiar Zeus. Doar Hestia.

Şi.. din Olimp. înmuiate cu vârfu-n foc şi miere. iar altele de plumb. zeul neghiob şi ţanţoş al crudului război. Enea. s-a despărţit de tânăr. căci eu însumi greşit-am. Zeiţa. ea nu se bucura de înrudirea asta. El nu îngăduie celor de jos să ştie că zeii pot greşi!. urmată de cortegii. Vroia să îşi ascundă dragostea cu Anhise. spunea ea troianului Anhise. de hore şi charite. un simplu muritor. şi nici n-am îndrăznit să pomenesc de ea. mai înainte vreme. rând pe rând. spunându-i la plecare : — De vei vorbi. Dar. c-o mână de viteji. Şi-acest voinic. Simţirea mea zeiască a fost. troianule Anhise. ori de te vei lăuda că eu ţi-am fost nevastă. la fel.. cu vârfu-rile negre.. ZEUS INSPIRĂ AFRODITEI O DRAGOSTE NESĂBUITĂ i bine. Zeus o să se-nfurie şi te va fulgera!. În acest chip. Zeiţa. de-a râs o lume-ntreagă. mânjite cu otravă. va-ntemeia cetatea cu nume mare : Roma.158 tronul şi. E . ameţit s-alerge.. ca să se răzbune. îl părăsi pe-Anhise. şi chiar mai mult ca ei. Puterea mea divină îi subjuga pe toţi. de ce puneam la cale. — Din vina ta. pentru că. Din dragostea aceasta s-ar fi născut Enea. bun de joacă. Copilul se născuse din dragostea cu Ares. târâtă de-o oarbă rătăcire. la stăruinţa mamei îşi arunca săgeata cu miere sau otravă în inimi de fecioare sau de flăcăi voinici. după voia cerescului său tată. eu unisem pe zei cu fete pământene. vultur. vreodată. a îndrăgit pe-un tânăr ce se chema Anhise. romanii se făleau spunând că sunt urmaşii zeiţei Afrodita2 . Căci zeii se temeau. i-a hărăzit dorinţa să se îndrăgostească de-un simplu muritor. după cât se pare. preschimbat în taur. să poată şi el râde de slăbiciunea ei. Eros. Zeiţa Afrodita îl sfătuia pe Eros când să întindă arcul şi-n cine să lovească. Purta în mână arcul şi pe spinare tolba umplută cu săgeţi. poruncind zeiţa să i s-aducă grabnic rădvanul din petale de flori de trandafiri. cuc sau alte animale. Săgeţile lui Eros erau de două feluri : unele făurite din aur. Acum însă – vezi bine – că nu mai am cuvânt! Nu pot s-aduc aminte toate aceste lucruri. Plecă prin lumea largă. pentru asta Zeus îi purta pică zeiţei Afrodita şi. Iar zeul. căindu-se de faptă. eu îndur umilinţe. şi de un copil.. purtat de porumbiţe..

Iubirea-i pătrunsese în inimă. a atins sânul mamei. uneori. vreo vătămare. agrafele. căci Eros era mic. un vesel vânător. L-a îndrăgit zeiţa atât de mult pe-Adonis.. L . Şi l-a urmat pe-Adonis. încât – precum spun unii – îl întrecea pe-Apolo. A-nchis o clipă ochii. Mai ştii ? – ţintit de Eros. spinulele de aur.. tot la fel. ce se ivea din tolbă.. fericită . Nici de părinţii lui. s-a-ndrăgostit de dânsa.. Lui nu-i plăcea găteala. cu fiere – în dureri. feciorul acesta zvânturat nu vrea să ţină seamă nici cel puţin de zei. brâul cel fermecat. Însă a fost destul ca dânsa să se simtă. şi i-a cerut zeiţei să-şi zvârle cununiţa din pletele ei blonde. Adonis poruncea. Pe Zeus îl ţintise. pe care îl purta zeiţa Afrodita3 . să nu i se întâmple. Cum s-a plecat zeiţa. Şi chiar pe Afrodita. Îşi leapădă din plete podoabele de aur şi îmbracă un hiton scurt până la genunchi. Fii curajos cu iepurii. stropită mult cu lacrimi. şi când şi i-a deschis.. Eşti muritor.. Iar blonda Afrodita l-ascultă pe Adonis şi face tot ce-i cere. ori vreo nebănuită primejdie să-l pască pe preadragul ei soţ. cu numele Adonis. cerceii. Şi tot. te poate sfâşia. de-astă dată. puţin de tot. şi jertfele aduse de pământeni. fierbinte. şiragurile scumpe şi vălurile albe – podoabele pe care i le-admirau toţi zeii. încât a părăsit de dragul lui Olimpul şi templele măreţe.159 Năstruşnicul adesea trăgea la întâmplare şi-mprăştia iubirea : cu miere. vânătorul : — Iubitule. Pe Ares. Puţin. fereşte-ţi de fiare fiinţa scumpă. străbătută de un fior ciudat. pe dată. ADONIS egenda povesteşte c-odata Afrodita a vrut să-mbrăţişeze pe fiu-i alintat. nu ştiu cum o săgeată. un peplon sau un hiton. cu ghearele-i grozave. I-a mai cerut să-şi puie un strai simplu de tot. Era aşa de chipeş vânătorul Adonis. cutreieră acum pădurile umbroase pe urma lui Adonis şi-i veşnic temătoare. Tot ce avea lăsase. sau poate fermecat de brâul plin de taine şi plin de amăgiri. zeul cel mai frumos. Ba.. de asemeni. Adesea-l sfătuieşte pe-Adonis. Iar între pământeni nu se găsea nici unul să-i fie deopotrivă. cum îmbrăca zeiţa cea castă-a vânătoarei când alerga prin munţi4 . şi fiara.. Ea. Adonis. care-odinioară îşi petrecea tot timpul doar ca să se gătească şi să-şi pieptene părul. brăţările rotunde. fără de nici un murmur. cumva. Numai că. i-a apărut în faţă un flăcăiandru chipeş. cu colţii ascuţiţi.

voinicia de care e în stare. mistreţul se întoarce şi-l înfruntă furios. dar uită de durere.. Şi nici nu se gândeşte să fugă de pericol. Da. Afrodita. Oprindu-se din goană. Sărind din car îşi pierde sandalele de aur.160 cu cerbii.. Nu te lupta cu leii.... ţi-e stinsă tinereţea. Mistreţul. frângându-şi trupul pe pieptul lui Adonis. Din văzduh vede locul. cel ce nu ai milă!. parcă se-ndârjeşte şi vrea să-i dovedească iubitei. Dar nu izbeşte poate îndeajuns de bine. De-aceea-l amăgise pe tânărul Adonis. nu pot să-ţi scape viaţa. Te roagă Afrodita.. se-mpiedică-ntr-o tufă de trandafir sălbatic. să-i vină într-ajutor preadragului Adonis. se jeluia zeiţa şi se lovea A . unde îl ucisese. şi sângele-i ţâşneşte. ţinând în mâna dreaptă o secure tăioasă.. Apucă doar să vadă mistreţul cum dispare. Ares se schimbase într-un mistreţ hidos. puterea. cel flămând de sfadă şi însetat de sânge. ştiind că-i luase locul în inima zeiţei. iubite. Cam mare e mistreţul!.unde se-afla zeiţa. departe mult de locul. ce zace lipsit de viaţă-n ierburi. Iar fiara îl priveşte cu ochii mici şi roşii de ură şi de sânge. pornind prin slăvi cu carul cel tras de păsări albe. îl rupe-n bucăţele. la luptă. Zeiţa Afrodita abia se despărţise de tânărul ei soţ. Apucă doar să vadă. grohăind. în pădure. Aude cum răcneşte Adonis. Târându-şi după sine scutul cel greu de-aramă şi suliţa sa lungă. Nu te vârî-n primejdii. se repede la tânăr şi îl trânteşte jos. — Sărmanul meu Adonis. Deodat-aude vuiet. Cu colţii lui năprasnici. tu.. Fereşte-te. zeiţa Afrodita. Un porc mistreţ. l-ademeneşte prin umbrele pădurii. blestemat fii. Fugind.. însă zeiţa ştie că mistreţul e Ares. şi-n stânga. rânjind cu mulţumire. cu urşii sau mistreţii. Şi colţii lui sunt parcă pumnale răsucite!. Porneşte prin pădure. şi-ndreaptă iute carul spre locul bătăliei. Pe faţa lui zeiţa zăreşte nepăsare. Cu ţipete de spaimă aleargă către trupul însângerat. tu.. Fii blestemat de-a pururi. Nici vârsta ta. Dar Ares n-aşteptase blestemele zeiţei. când mistreţul îi vâră colţii-n piept. CRIMA LUI ARES donis însă râde. Coboară ca săgeata.. Isprava-i izbândise şi îi era destul. pornise în Olimp. Ares! ţipa. lunga-i lance. Ba. — O. Era gelos pe-Adonis. Trecând printre desişuri îi iese-n cale-o fiară. Vroia să-l nimicească. nici chipul nu pot să îmblânzească pe fiarele acestea sălbatice.. haine.. Adonis s-avântă după el. Adonis îşi ridică lancea şi îl loveşte..

gingaşă. Când s-a-nţepat zeiţa c-un spin de trandafir. i-a curs sânge din rană. în fiecare an. mai mult de două zile. artistul – căci astfel se numea – nu da nici un răspuns. se spune. Dar Pigmalion. Graţia se pierduse. şi lacrimile sale. Până în acea ziuă. din marmură şi fildeş.. Adonis!. Nici nu voia să aibă. Şi ca să nu se uite vreodată de Adonis. căci nu avea soţie. picurate-n poiană. Avea o casă mare. Şi sângele-i divin a colorat cu roşu imaculata floare. iubitoare de casă şi modeste. a hotărât zeiţa serbări mari. vreme de două zile. într-un oraş din Cipru6 . S . deşi. căutau acum ospeţe cam nelalocul lor. adesea ocrotea pe cei tineri. şi roşie ca macul. din piatră sau din lemn. şi visurile sale despre o fiinţă pură. şi straie deşucheate. N-am să te las să pieri. trecând pe uliţi. precum spune legenda. Într-adevăr.. şi danturi zgomotoase. Vei dăinui de-a pururi. altădată harnice. Acum era şi roză. îi aruncau ochiade copilele din Cipru. Şi rămânea tot rece. fastuoase. S-a tot jelit zeiţa pe trupul lui Adonis. cu câţiva sclavi ai săi. aezii cântau că niciodată nu a putut să-l uite pe soţul său. în flori de anemone. în schimbul ei găsea privire îndrăzneaţă. pe vremuri. floarea de trandafir fusese numai albă. Adonis. se spulberau pe rând. vorbă gălăgioasă şi lipsă de ruşine.. fugind către Adonis. s-au prefăcut în flori. un artist ce făurea cu dalta chipuri de zei şi oameni. Văzuse că în Cipru bunele obiceiuri. Serbări numite-adonii5 . erau tot mai uitate. şi-n cinstea lui. grădini pline de roade şi flori înmiresmate. Nu vreau s-ascult de legea lui Zeus pentru oameni. SCULPTORUL SIHASTRU i vieţuia. când le-nfloreau în inimi simţirile alese şi-o dragoste curată. pe care s-o îndrăgească şi care să-i rămână soţie toată viaţa. Dar el trăia sihastru. devotată.. Iar sculptorul acesta era frumos şi tânăr.161 cu pumnii tremurători în frunte. tot singur. Purtările acestea îl mâhneau pe artist. Virtutea şi credinţa erau înlocuite de nestatornicie şi de uşurătate. Fetele. rămase din trecut. Nu se poate. atâta cât plânsese şi dânsa în poiană. Era şi parfumată. în tristeţe. ca vie amintire a suferinţei mele!. iar mamele cu fete de măritat îi tot dădeau târcoale şi îl pofteau la mese şi la alte petreceri.

Pe fruntea ei senină citeai neprihănirea. ascultând răspunsul. Sfârşind apoi cu munca. neîntrecutul sculptor.162 ARTISTUL CIOPLEŞTE O FECIOARĂ DIN FILDEŞ a să-şi aline dorul de-o astfel de copilă. de parcă-l pricepea. făcând din noapte zi. iubite. mereu închis în casă ?. Dragostea-i da putere şi aripi ca să zboare pe culmea creaţiunii.. Gura-i părea o floare. a privit cu uimire la statuia cioplită din fildeşul lucios. Ba-i dete chiar şi-un nume copilei ce-o crease cu mâna lui.. Veneau la uşă prieteni. Mâna lui mult dibace cioplea lucruri de artă ce nu aveau pereche. din fildeş. în fildeş sau în lemn. şi-l întrebau : — Ce tot faci. Era cu Galateea. o fecioară. artistul o întreba mereu : — Tu ce spui.. Îi luă şi giuvaere.. şi-i aşternu covoare şi perne peste tot... el însuşi.. Căci statua aceea înfăţişa chiar fata pe care şi-o dorise. îmbălsămate. artişti tot ca şi dânsul. aşa cum şi-o visase7 . şi fata îi surâdea sfios. artistul se închise la în atelier şi. zâmbind în zori de zi sub raza purpurie.. Lucra fără-ncetare. cum nu se mai văzuse. Pigmalion. C . Toţi admirau acum ce dăltuia în piatră. spunându-i frumoasa Galateea. Aduse din grădină flori roşii. Galateea ? Mai poate să cioplească dalta mea o minune aşa precum eşti tu ?. luând în mână dalta. le răspundea artistul. Şi nu deschidea uşa. Şi. Lui îi părea că fata-i răspunde : — Da. Însă mult mai frumoasă decât în visul său.. ovalul lin al feţei şi blânda mlădiere cu care se pleca fecioara către dânsul erau desăvârşite. Ei îi spunea acuma tot ce gândea. Şi nu mai era singur. Pigmalion alergă şi-i cumpără veşminte.. cu gura tăiată fin în fildeş. Pigmalion. artistul se-ncorda. se-apucă să cioplească. Iar când lucra. şi corpul de zăpadă. — Îmi tălmăcesc în fildeş un vis încântător.

— Zeiţă! zice el. E tot cum o lăsase în ceasul când plecase spre-altarul Afroditei. şi dintr-o piatră. cuprins de-nflăcărare. s-a prăznuit şi nunta. Îţi mulţumesc. Şi iată-l! – în mulţime. Tu-ntruchipezi iubirea. Pe urmă. Se-ntoarce şi porneşte înfrigurat spre casă. Nici una nu-i ca tine de castă şi gingaşă. deodată Galateea întredeschide ochii şi inima ei bate. surâsul îl pătrunde în inimă pe tânăr. la fel de nemişcată. În timp ce-i spune astfel. Sosind. şi îi sărută faţa şi îi şopteşte vorbe curate de iubire : — Tu ai să-mi fii soţie. împleteau. trânteşte uşa şi intră ca furtuna în sihăstria lui. poeţii. Acolo-i Galateea. Veniseră artiştii din tot cuprinsul ţării. Iar fetele.. Se-nghesuie-n mulţime.. Nu vrea să ţie seama că trupul ei e rece.... se-nţelege.. gătite cu văluri lungi şi albe din pânză străvezie.. şi flautul se pornise să sune tânguios. toţi sculptorii Eladei. Eu am pe Galateea cu inima de fildeş.. Jertfeşte un berbece şi cade în genunchi.. chemând la sărbătoare toţi oamenii din Cipru. Iar Pigmalion ridică povara lui cea scumpă cu braţele-amândouă şi strigă cu putere : — Trăieşte Galateea!. Iar pielea ei se face mai moale ca mătasea. Iezii săreau zburdalnici.. Îşi spuse rugămintea. V . Pe câmpuri viţeluşii gustau întâia oară din iarba cea mustoasă şi mii de zburătoare înveseleau văzduhul cu ciripitul lor. Tobele băteau tare. căci se-apropia serbarea zeiţei Afrodita. Chiar au danţat la nuntă. Începe să alerge. Oamenii începeau să strângă-n coşuri mere şi rodii şi naramze. iubire. asurzitor. zeiţo!. Se află tot pe soclu. Dar el o ia în braţe. Eu te-am purtat în suflet şi te-am creat din fildeş. să ardă-n vâlvătăi. şi eu i-o voi aprinde.163 STATUIA PRINDE VIAŢĂ enise primăvara. viaţa... crengile lungi de mirt şi agăţau în ele trandafiri şi anemone. A fost şi Afrodita.. Azvârle-i o scânteie. muzicanţii. şi ea-i cuprinde gâtul : — Mult am dormit. Se-ndreaptă spre altarul de marmură-al zeiţei. puterea suverană ce face să-ncolţească. A fost o nuntă mare. la care-au fost poftite mulţimile din Cipru. în ghirlande. cuprins de-o presimţire. Cosiţele-s de aur şi ochii de cicoare. întâia oară iese şi-artistul Pigmalion.. cu feciorul său Eros. îi spune Galateei. Îţi mulţumesc. iubite!.

şi-unde se află templul frumoasei Afrodita. ce şi-o păstrau cu grijă. Cât ? Nu mai ştie nimeni. în cânt. ... Artiştii. zile ferice. Un templu fără seamăn şi cel mai drag zeiţei. Şi-au trăit împreună ani lungi. au slăvit pe-Afrodita.. El a clădit oraşul. Iubirea ce-i cântată şi astăzi de poeţi. I-a ocrotit zeiţa. Feciorul Galateei a fost regele Pafos. Aşa zice legenda.. dup-aceea. iubirea creatoare..164 A fost o veselie cum nu se poate spune.. ce poartă-acelaşi nume. şi-n piatră8 . ce-a stăpânit în Cipru. frumoasa Afrodita. în danţ. I-a ocrotit iubirea.

prin Afrodita. aceea a titanilor. Înţelegeau belşugul de roade felurite. Elada. adică al cerului. la rândul său. Ascaniu sau luliu – cum îl numeau romanii – era întemeietorul familiei imperiale a luliilor. Ele se prăznuiau primăvara. o haină de lână albă. natura roditoare. Tot dintr-un titan.165 Note: 1. Deci. scurtă până la genunchi. se trăgea. ei pretindeau că fiul lui Enea. care îndestulau ogorul. 6. 4. ca şi olimpienii. după legendă. când înfloreşte glia. Mai mult. se trag direct din Uranus. Iar spuma se ivise din sângele lui Uranus. dealtminteri. În acest fel justifica familia luliilor dreptul de a stăpâni Roma. după legendă. războiul. prinsă cu o agrafă pe umeri. erau din neamul lui Cronos. din care făcea parte şi Cezar. Zeiţa Afrodita întruchipa şi ea. Vremea se înrăieşte către începutul toamnei. dreptul de a-şi întinde ghearele ei de vultur pestre întreg pământul. Peplonul era o tunică. romanii aveau pretenţii mai mari: ei afirmau că. de a schimba materia neînsufleţită în fiinţe vii. părintele tuturor zeilor. în frunte cu Zeus. au mai multe drepturi decât elinii să stăpânească lumea. 2. în vreme ce frunza sângerie este purtată în vârtejuri de vânturile toamnei. în urma loviturii date de fiul său.feminină. 7. . Atuncea este vremea care aduce moartea comorilor grădinii.. şi neamul elinilor. vreme de două zile. şi August. cu secera de diamant. care îl răpune sălbatic pe Adonis. din ordinul împăraţilor romani. S-a mai arătat această temă la Prometeu : dorinţa omului de a atinge suprema creaţiune. şi jalea Afroditei. se trag din titani (olimpienii din Cronos. iar hitonul. Dar Ares mai este în acelaşi timp şi furtuna sau vremea ce se schimbă. pe când olimpienii. când iarba se vestejeşte şi poamele cad. Acest brâu avea darul de a o face mai frumoasă şi-i da puterea să subjuge inimile bărbaţilor. atunci când se născuse. După versurile poetului latin Lucreţiu. Afrodita-Venus – sau Venera la romani – era fiica lui Uranus. Astfel se tălmăceşte şi crima săvârşită de Ares cel crud asupra lui Adonis. aveau loc în Asia. Căci Ares este feciorul Herei. Se spune că zeiţa purta un brâu fermecat. în vreme ce elinii se mulţumeau să arate că ei. vechii greci înţelegeau vremea călduroasă. Ea se născuse din spuma mării. însemna. scurs în apa mării. fără mâneci. Adoniile. Legenda ticluită de poeţi cu atâta meşteşug. adică din a doua dinastie. Prin Adonis. livada şi grădina.. Ares. unde. Afrodita se trăgea din prima dinastie de zei. din Iapet (prin Prometeu şi fiul său Deucalion). Războiul prăpădeşte şi pârjoleşte totul. şi Romei. arăta că romanii. Ciprul este o insulă din Mediterana răsăriteană. cel dintâi zeu al cerului. 5. În legendele eline se sublinia că numai omul înflăcărat de o mare pasiune va putea săvârşi acest lucru. şi mai târziu la Roma. cu mare însufleţire. 3. fusese purtată Afrodita de Zefir. şi elinii din Iapet). pe câmpie şi-n florile ce-şi scaldă petalele în lumină. nepot al Afroditei. fiind dintr-un neam mai bun şi mai vechi. titanul Cronos. aduce pustiirea în arbori. serbările în cinstea lui Adonis. Iar moartea lui Adonis însemna chiar sfârşitul verii.

Aceasta din urmă a fost aflată de un ţăran în Milo.166 8. o insulă din roiul de Ciclade. Scopos. unul din cei mai mari sculptori ai antichităţii. Aflată astăzi la Luvru. Marmure vestite sunt : Afrodita de Medicis şi mai ales cea din Milo. dragostea şi frumuseţea. a dăltuit adevărate poeme în piatră. Praxitele. spre slava Afroditei. . Se pare. că această statuie ar fi opera unui alt mare sculptor grec. ea stârneşte uimirea tuturor prin perfecţiunea cu care a fost creată. pe când îşi săpa ogorul. pentru elini. aceea care întruchipa.

.. Podoabele de aur. ele-ar păli de ciudă. din dumbrăvile sfinte.. Locuitorii ţării şi chiar străini de locuri se grămădeau s-o vadă pe fata cea mai mică a regelui din Creta. Şi dinţii : stropi de lapte... Ce buze!. cea mai mică. ca un ceresc balsam. Tu eşti mult mai frumoasă. căci tu le-ntreci. din temple şi sanctuare. ar fi un strop de apă lângă un lac de munte. un rege şi-o regină care aveau trei fete. în botişor de ciută. Iar graiul ei. De-o rumeneală dulce. o muzică divină ce farmecă urechea şi-alină suferinţa. le întrecea cu mult. Dar orişicâte haruri aveau primele două. Şi buzele!.. Chiar mândra Afrodita ar fi pe lângă tine o floare vestejită.. Obrajii-i erau rumeni.. din proaspătă mulsoare. cum are trandafirul involt.. ce-şi arde limpezimea sub soarele amiezii. mai galeşi. în Creta. ce suge-ntâia oară. Ca rodiile coapte. tu ne vei fi zeiţă. De-aceea. nedumeriţi. un cântec. o. în vreme ce poeţii se adunau acolo. frumoaso. fireşte.. că poate să existe o astfel de minune. Î . Psiheea. Noi nu mai vrem pe alta”. lăudându-i frumuseţea. rostindu-i pe-ntrecute fermecătoare versuri : „De-ai fi printre zeiţe. Aşa grăiau poeţii.167 EROS Şl PSIHEEA n basm1 se povesteşte c-ar fi trăit de mult. erau în schimb aduse ca daruri pentru fată.. Din pricina Psiheei. de mult. smulse de pe coloane. copilă. Nici nu puteau să fie ochi mai adânci. pe toate laolaltă. pământenii uitau s-o mai sărbătorească pe mândra Afrodita şi lăsau să se stingă pe-altarele ei focul. plin de parfumuri..

acum o priveau reci.. Iubirea pentru fată l-a şi cuprins pe Eros. totuşi. ştrengarul s-a strecurat în taină. i-a rostit Afrodita cu voce tremurândă.. Vreau s-o hulească lumea şi să râdă de ea. precum hărăzise zeul iubirii. la fecioara Psiheea.. o privea pe Psiheea nesăţios. răzbunarea zeiţei Afrodita va fi îndestulată.. A zburat prin văzduhuri şi-a poposit în Creta. chiar în iatacul fetei. Eros. mamă!. copilul meu iubit ?.. — Atâta ţi-e porunca ?. s-a necăjit amarnic şi-a început să strige : — Asemenea ocară ?. ce-avea aripi de aur. O vei găsi uşor. Tu însă fă – prin vrajă – să n-o iubească nimeni. dar totuşi nişte miri de rang înalt : doi regi. o torţă şi un arc cu săgeţi fermecate : — Tu. nu-i vorbă. găsiseră miri vrednici.. surorile mai mari. gândind : . suspinând. copilul cel drag al Afroditei s-a întors în Olimp.. cam bătrâni.. S . nătângi. odată cu-nserarea. ce-mi asculţi porunca fără de şovăire. Cum de o rabdă cerul ? Şi darurile mele. un osândit de soartă.. în palatul din Creta. Era-n Olimp. s-a cam zgâriat la deget. — Nu.. Noaptea era senină şi-o rază de lumină – trecută prin frunzişul cel des de la fereastră – o săruta pe pleoape. flori. pe genele ei lungi.4 PALATUL FERMECAT -a scurs o săptămână. astfel..168 Când a aflat zeiţa. Şi feciorul şi-a-ntins aripi de aur3 . De-o fată muritoare ?. Psiheea!" Şi. Afrodita ? Şi.. mai picură-i în suflet Psiheei şi-o iubire nebună pentru-o fiinţă cu totul decăzută. înfuriată groaznic. sau cine crezi cu cale.. copilul năzdrăvan.... fructe – toate – să-mi fie smulse oare de fetişcana asta ?.E săvârşită vraja : n-o mai pot dezlega. căci celelalte fete. De. Dar dibuind prin tolbă.. te rog de astă dată să te repezi în Creta şi s-o cauţi pe Psiheea. Dar n-am să trag săgeata cu fiere şi otravă. Lăsându-şi tolba-ncolo. c-a îndrăgit un monstru şi. se strâng s-o tot admire. Tiptil-tiptil. pe care o iubea. căci oamenii. şi.. Parcă vedeau o piatră... — Da. Şi Eros a vrăjit-o pe fata regelui.... flăcăii ce-nainte nu conteneau s-o ceară de nevastă. o marmură cioplită cu mare iscusinţă de-un sculptor cu renume şi. căci fiinţa mi-e robită de chipul tău. să caute o săgeată cu care s-o ţintească. fără viaţă şi fără de simţire. precum făgăduise zeiţei Afrodita.. o lună. Părinţii mândrei fete erau nedumeriţi. După treaba asta. Cum îndrăzneşte ea să fie mai frumoasă ca mine. jertfe. sau un an.. Îmi împlineşti voinţa. zeiţa Afrodita l-a şi chemat pe Eros2 .. dar gândul îi rămăsese-acolo..

naramze îi sunt întinse-n faţă. căci vei fi osândit. ce-o să te răcorească după atâta zbucium. poftim. ştiind că lasă fata drept pradă unui monstru. în vreme ce podeaua părea ca înstelată cu mii de nestemate. împodobeau pereţii. Şi-n ziua hotărâtă..... mărgăritare albe.. Deci du-o pe Psiheea în vârful unui munte şi las-o părăsită. şi-acolo – ce să vadă ? O boltă minunată. Vântul de-apus.. prinţesa sta cu spaimă şi tremura ca frunza când vine vijelia.. frumoasa mea stăpână. ce zboară prin văzduhuri. Apolo i-a răspuns. Poţi da orice poruncă. Vă-nchipuiţi ce-adâncă. ca ginere. tot aşteptând pe monstru să vină să o-nhaţe. rege. rubine. Rămasă singurică. dacă şi-a treia fiică şi-ar fi găsit un rost. Aici au părăsit-o. şi se cufundă-n baie. chitre. şi nu-ncerca. Zefirul. călăuzindu-i paşii. păşind tot mai departe.. nu de nuntă – regele şi regina au dus-o pe Psiheea pe vârful unui munte. în care erau îngrămădite comori nemăsurate de aur. O fiinţă nevăzută. un monstru rău şi crud. Psiheea nu aşteaptă prea multă îmbiere. în care sclave cu chipuri nevăzute au picurat esenţe plăcut mirositoare! Şi-o masă-mbelşugată. Coloanele înalte. şi-n fildeş. Şi mii de animale – părând însufleţite – făcute din argint. Poţi spune orice voie. pe scări monumentale. tăcută.. va fi bărbatul fetei. într-un cortegiu jalnic – de moarte. ce neagră întristare l-a cuprins pe bătrânul părinte al Psiheei. de care însuşi Zeus se teme uneori. s-o ducă peste piscuri. cu luciu stins. şi-n aramă. . puse în mozaic şi-nchipuind din ele figuri parcă pictate. O fiinţă fără seamăn. să ştii că e al tău. te-aşteaptă o baie minunată. erau turnate-n aur. Atunci. prin preoţii din templu : — Nu mai spera... bătrânul rege s-a dus la un oracol. să te împotriveşti poruncii zeilor. În preajmă dă cu ochii de un palat măreţ. Dar nu-ndrăznea sărmanul să calce-o hotărâre pe care o luau zeii. După ce se-ospătează. dulciuri. care o susţineau. şi s-au întors acasă. o luase pe copilă pe aripile lui. Deodată dânsa simte că bate-o adiere. bătrâne. Atâta doar că nimeni nu mai călca palatul în chip de peţitor. focoase diamante şi alte multe pietre. Ce bine e în apa fierbinte. lăsând-o-ntr-o poiană cu ierburi ca mătasea şi flori îmbălsămate. să-ntrebe pe Apolo ce are de făcut. cu vaiete cumplite. pătrunde în palat. ca monstrul să-şi ia prada. Păşind fata cu frică. prin încăperi. un om. îi glăsuia copilei : — Tot ce zăreşti în juru-ţi. Fata privea uimită. De vrei. pietre scumpe. purtând cu sine focul şi-o armă ucigaşă. pe o potecă-ngustă. tu.169 Ce bucurie mare ar fi avut părinţii. veşminte şi podoabe. fructe gustoase : rodii. în locuri neştiute de oameni până-atunci.. cum poruncise zeul. sculptată cu migală în lemn scump de lămâi. Psiheea e condusă într-o-ncăpere mică. vinuri întăritoare.

Soţul tău o să vină şi-o să te-mbrăţişeze prin somn. trimisu-ne-a pe noi. cu pat curat şi alb. Toate vor fi. N-avea decât să-şi spună dorinţa cea mai mică. Coruri. Se hârjonea cu ele. prin poiene. cu aşternuturi moi. căci te pândesc primejdii. culegând flori şi fructe sau dănţuind mereu. Dar într-o zi. Cu câtă nerăbdare aşteaptă dânsa noaptea! Iar când soţul soseşte. copilă dragă. Sunt ele. O strigă şi o caută : — Psiheea. În timpul zilei.. surorile mai mari. Fiinţele nevăzute o culcă pe fecioară în acest pat de aur şi suflă în făclia ce pâlpâia alături. ca-nainte. ea plânge şi-l dezmiardă. Îngăduie ca-n ziua următoare Zefirul să aducă acolo. dar fiinţele din preajmă îi poruncesc să tacă. orice-ar fi pe lume. fata se răsfăţa în voie prin multele-ncăperi ce le avea palatul. unde eşti ? Regele.. Cine să fie oare ? A!. pe cele două fete. aşa precum doreşti.. nu ştia cum îl cheamă. şi-n zori – când prima rază se strecura-n cămară – dispărea fără . Vorbea numai cu umbre. Nu vor să vadă cerul şi nici lumina zilei. Psiheea devenise soţia unei fiinţe ce venea numai noaptea. în palat.. să te căutăm. stăpâne.. când fata ieşi ca să se plimbe pe munte.. — Mai înainte-i spune : — Ştiu că surorile or să te sfătuiască lucruri nechibzuite. şi totul se-mplinea. fugind printr-o pădure. de are înfăţişare frumoasă sau de monstru. A mai trecut o zi. Neobosită. care umblau prin munte. — Am să-ţi împlinesc voia. stăruieşte. Până ce el. Nu ştia cum arată. da!. vremea curgea pe nevăzute făgaşe. să nu-ncerci să mă vezi. Şi altele pe urmă.. cât timp nu pot să afle nimic de soarta ta.. Dar să nu-ncerci să-l vezi. muzici alese îi desfătau auzul! Dar nu vedea pe nimeni.. A stat puţin pe gânduri. SE IVESC CELE DOUĂ SURORI urmă. Psiheea le aude şi-ar vrea să le răspundă . I-e blândă sărutarea. în fine. a auzit din vale nişte voci cunoscute. surioară.170 primitoare. se-nduplecă.. O vorbă să nu spună. căci el şi cu regina s-au ferecat în casă. Să nu ai nici o teamă! îi răspunde Psiheea.. îi spune iar o voce. Să nu ai nici o teamă.. A stfel s-a scurs şi noaptea. Intâi să-i ceară voie slăvitului ei soţ. ori cobora-n poiană.. Mai ales nu uita că. şi-l roagă.. — Dormi fără nici o grijă... tatăl nostru. căutând-o pe Psiheea. Nu le da ascultare.

Psiheea. afară de aceea de a-şi vedea bărbatul . Le-aduce la palat. neghiobi şi şubrezi. E-naripatul Eros. Mă rog. colane. Îi spun că nişte oameni i-ar fi văzut bărbatul. Psiheea ia în mână lămpiţa cu ulei şi. E straşnic planul. Şi cele două scorpii o sperie pe Psiheea. Ca să se-n-credinţeze.171 PSIHEEA ÎL PIERDE PE EROS n ziua următoare.. dar nu au timp prea mult.. cercei sau pietre scumpe. Şi scorpiile pleacă. la-nceput bucuroase c-o revedeau pe fată. surioara noastră va pierde din trufie. Acel ce s-odihneşte-naintea ei... când o să aibă poftă.. se-apropie de el şi-i luminează chipul. şi să-i privească faţa. Şi noi. haine. de parc-ar fi regină. grădinile. şi-o săgeată o zgârie la un deget. Ba. ha. Şi dragostea o prinde cu vie-nvâlvorare pentru divinul Eros. Mai bine să-i dăm sfatul să-şi calce jurământul faţă de soţul său şi să-ncerce să-l vadă noaptea. cu bucle lungi de aur pe umerii de nea. vede pe cele două surori ale Psiheei. Şi ea ? Ce bogăţie. ascultă şi promite să le urmeze sfatul. — Ce zici ?. Se uită cu ardoare la el şi se apleacă. cu soţii noştri bătrâni. când doarme el. hăt. o fi vreo zeitate. coşuri cu flori. În fiecare seară vine dintr-o pădure şi trece înot râul.. Tocmai ei ? Cea mai mică ?.. în noapte. cu aspru jurământ.. pe perne. o Î .. pe când el doarme. mingii. Şi nu sfârşesc prea bine să spună ce doresc. Neruşinata!. Atunci. pădurile şi toată avuţia ce se afla acolo. iar sora cea mai mică rămâne la palat. dornică să-l sărute. pe vârfuri. târziu.. Alături are arcul şi tolba cu săgeţi. cu-obrajii ca bujorul. Căci el o să se-nfurie şi o s-o pedepsească. O fi voinic şi chipeş. Ba. n-o vezi ce se-ngâmfă ? Ne-arată toate cele. iar noi nişte sărmane şi umilite sclave.. Ce-mbrăţişări! Ce lacrimi! Ce chicoteli! Ce râs!. Ea îi atinge arcul şi tolba.-nfricoşată. le şi povesteşte că ei i se-mplinesc toate dorinţele. Sigur c-o s-o mănânce şi pe soţia sa.. Surorile se miră şi vor s-o iscodească. iară în zori se-ntoarce.. orice poftesc l Surorile Psiheei. pe aripile sale. Şi. căci mesele-s întinse şi muzica le cântă. când soţul doarme dus. Noi o credeam pierdută. pesemne. când nu-i de faţă dânsa. dintr-o dată.. Psiheea le arată palatul fermecat şi sălile în aur şi arginturi. şi braţe nevăzute aduc bucate. Zefirul se porneşte pe văi şi. să nu-ncerce să-l vadă. Acesta-i un balaur. Sclavele nevăzute le-n-treabă de porunci.. şi cum el i-a cerut... e monstrul cel mai dulce şi mai frumos din lume. Ha. încep să fie roase de o invidie din ce în ce mai neagră. Aşa. s-aprindă o lămpiţă noaptea. cercuri de aur.. ne mâncăm tinereţea. Bărbatul său. uşurel. îşi şoptesc amândouă.

.. De ură-nverşunată.... căci dânsa ocrotea familia. dă-mi şi tolba. Eros..172 picătură încinsă de ulei se scurge din lămpiţă.. rostindu-i printre dinţi : P .. El. Şi plecă.... pentru asta te voi închide-n casă. Unde te pot găsi ?. îi răspundeau mai toţi. Ea doar ocroteşte dragostea pe pământ. mama lui Eros.. nu vreau.. zeiţă. Psiheea nu se lasă.. ba încă socoteşte să plece spre zeiţa iubirii.. merge. voi avea un prunc. căci nu sosise timpul ca să mă poţi vedea.. zeul intra-n Olimp şi mândra Afrodita îi ieşise înainte şi îl certa cu asprime : — Necredincios!. merge.... Ajunge la palatul zeiţei Afrodita şi-i spune umilită : — Tu eşti. făclia. dispar. aripile. eu... însemnele puterii. Viclean!.. Dă-mi arcul. se trezeşte. grădinile.. şi plângea : — Ce-am să mă fac. e gata să-l sărute cu buzele fierbinţi. pe cât eşti de frumoasă. zeiţă.. şi…Eros. pădurea... Eros ?. mâhnită.. ci sclav! PSIHEEA PORNEŞTE ÎN CĂUTAREA SOŢULUI e când frumosul Eros era închis în casă. Dar el se saltă sprinten şi zboară pe fereastră.. Dar nimeni n-o ascultă. Psiheea-nmărmurită aude numai glasul lui Eros. şi te iubesc atât. Numai că el zburase şi n-o mai auzea. — Tu eşti o muritoare.. Duşmana mea de moarte ai luat-o de soţie ?. căci te iubesc. tot fata-i mai frumoasă. tot..... zeiţa se încruntă. şi frig. Afrodita. Nu ştii că însuşi Zeus a părăsit atâtea şi-atâtea pământene ? Nu mai gândi la el. Imploră şi pe-alţi zei. şi foame. Silit de legi divine. sete şi piedici cu duiumul. Sunt singură. Aşa ne-am înţeles ? Ei bine. nu-i ia durerea-n seamă.. Palatele de aur.. soţul meu. Şi. strigă fata. Îl atinge pe zeu. Dar după-atâta trudă. izvorul. S-a dus pe totdeauna.. Zeiţa Afrodita priveşte spre Psiheea.... acuma m-ai pierdut. căminul... Peste puţină vreme şi eu am să fiu mamă.. în vreme ce cu ochii îl roagă de iertare. Psiheea şi pornise pe munte. — Nu. o. năzuind un sprijin. căci n-o să-l mai revezi. Nu mai eşti zeu... care-i spune : — Mi-ai fost atât de dragă! Dar prin nechibzuinţă. aleargă-n templul Herei. O vede pe Psiheea plecându-se asupră-i ... îndură suferinţe.. O roagă pe zeiţă.. Fii bună deci.. şi dânsul e un zeu.. făcându-i o arsură pe pielea delicată.

strămoaşa tuturora. linte. necum. îi spune Afrodita. orz şi alte feluri şi-i spuse să le-aleagă grămezi.. pe unde treceau morţii. zeiţa frumuseţii ? Vrei să mă faci bătrână ? Tu.. cel cu trei capete. fasole... şi cere-i Persefonei. în cutioara asta. Se luptă îndelung să intre în regatul cel misterios al morţii.. Porneşte iarăşi fata. Să vină două sclave : Grija şi Întristarea!. (Lâna era de aur. Balsamul mă va face pe mine mai frumoasă. — Te du-n regatul morţii cel cârmuit de Hades. Dar ştiţi. căci plec la un ospăţ.. Luaţi-o şi biciuiţi-o. Afrodita. Dar dragostea. Se spune despre Gheea. Îi dete o movilă înaltă de seminţe. poate mai mult ca zeii. Pe-aici trecea un fluviu care curgea spre Tartar.. să biruiască totul şi să-mplinească voia geloasei Afrodite. mama soţului meu. Străbate peste fluviul. şi luă ea însăşi biciul. domolindu-l pe monstru cu nişte turte dulci.. gingaşa lui soţie. Dar nici aşa zeiţa nu se milostivi. CĂLĂTORIA ÎN ŢINUTUL LUI HADES eîmpăcată încă. de câinele lui Hades. pe mine. ce străjuia cu colţii lui cumpliţi acest ţărm al tristeţii. Îi sfâşie veşmântul. Cată să vii degrabă. grămezi. balsamul ce ţi-l cere.) Pe urmă o trimise în vârful unui munte. sub pământ. cum se cuvine! Sclavele o înşfăcară şi-o biciuiră straşnic. păzit cu străşnicie de sute de balauri. Şi-i porunci s-aducă un şip umplut cu apă.. îi porunci să plece într-o pădure deasă. şi să-i aducă lână.. Când se sfârşi cu munca. o puse şi la muncă. unde păştea o turmă de oi – turbate toate – ce-i omorau pe oameni. ce eşti vinovată că te-ai născut frumoasă.173 — Vrei să mă faci bunică.. zeiţo. poate mai mult ca mine ?. o trase de cosiţe şi o bătu la sânge. copila ajunge şi la tronul zeiţei Persefona. pe soiuri. că ea era zeiţa ce-o ajuta pe fată să treacă prin primejdii.. să-ţi umple cu balsam cutia asta mică. însângerată. şi pleacă iar N . grâu.. Şi trece chiar de Cerber. dorinţa de-a-l mai vedea pe Eros i-au dat Psiheei vlagă să treacă prin primejdii. Şi-o roagă : — Dă-mi. Erau acolo boabe de mac. frumoasa Afrodita! Persefona primeşte să-i umple cutioara cu balsamul cerut. zeiţa îi mai cere să plece şi-n ţinutul lui Hades. O-nvineţiră toată. Apoi.. Şi cum.

strigă din urmă zeiţa Afrodita. în sala de consiliu. Deci m-ai iertat ?.. care-a făcut şi face atâtea nebunii. „E pentru zei.... nu poate face nuntă cu ea – o muritoare.. Eu plec către Olimp. Să mă fac mai frumoasă decât mă ştie Eros. şi-apoi să caut mijlocul ca să pătrund la el. cum este Eros. Zeus. — Ba da... şi fata cade jos. binişor. să-l ducă Afroditei. îndură-te de mine şi de iubita mea. O. şi cerceta cutia.. sosită în rădvanu-i din flori de trandafir. Zeiţa. de-atâta vreme de când ne-am despărţit. şi-un zeu. rosteşte zeul Eros. la plecare. Psiheea-ntredeschide capacul. E vremea să astâmperi pe-acest copil zburdalnic..174 Psiheea. Numai că din cutie – aşa cum uneltise zeiţa Afrodita – iese un abur negru. Adună în cutie aburii grei ai morţii şi fata se trezeşte — Iubite.. Căci am atâtea lucruri să-ţi spun. Şi Zeus porunceşte lui Hermes să adune. Să vină şi Psiheea. Ajunge la Psiheea. Şi-i dă fetei să soarbă din cupa lui de aur esenţele . să te privesc. Mai stai.. Tu du-te cu balsamul.” Şi tot gândind în sine. Şi ca să fie demnă Psiheea de un mire ceresc. Am băgat eu de seamă unde l-a-nchis zeiţa. Balsamul din cutie e numai pentru zei.. Mama mea.... şi cum aflase locul unde-i ţinea zeiţa aripile şi arcul. se frământa Psiheea. văzându-mi chipul. frumoaso. ce văzuse prin vrajă toate astea. Nu-ngădui. Aburul o-mpresoară şi el aduce somnul cel fără de sfârşit.. mânată de iubire. şi-ncearcă să surâzi. Cât de puţin. Tu eşti oare!... — Şi eu. să mă-ndrăgească iarăşi. de-aş putea şi eu să folosesc balsamul! Puţin. pe zei şi pe zeiţe.. E vremea să-l însori. o sfătuise bine : — Să nu deschizi capacul... eu am s-o fac zeiţă. călătorind pe drumuri.. ştiu bine. nu mai aşteaptă mult... Mai stai. stăpâne! Psiheea nu-i zeiţă... Afrodita. Iar el. Psiheea dragă. dar nu-i timp de pierdut. este pe urma noastră. tu ce lumea o cârmuieşti din slavă. răspunse Zeus. cum este Eros. — Nu. aproape fără voie. le smulge şi s-avântă printr-o fereastră-afară. ZEUS HOTĂRĂŞTE… D : ar Eros. Nu te mâhni. nu. Şi zboară zeul Eros drept în Olimp şi spune : — O.

Iar voi..175 divine : ambrozie şi nectar... — Rămâneţi împreună necontenit de azi.. rămânând amândoi fericiţi în Olimp.. Şi Eros cu Psiheea au făcut astfel nunta. le glăsuieşte dânsul.5 .. puteţi să-ncepeţi nunta şi să vă veseliţi. Vă porunceşte Zeus!. zei şi zeiţe.

frumuseţea Afroditei cu dorinţa de cucerire a lui Ares. Cupidon sau Amor – cum îi spuneau romanii – este înfăţişat ca un tânăr cu pletele încreţite şi aripile pe umeri. a pătruns în folclorul multor popoare. şi anume că dragostea nu poate dăinui. cu Uranus. care uneşte fiinţele perechi. 4. reprezentate prin liră. Fără îndoială că această operă. sub diferite variante. înaripatul. pictat de artistul Louis Gérard. ţinând în mână o liră. Mai târziu. care se găseşte la Luvru. cel dintâi zeu. 2. Eros. se tâlcuieşte prin suflet. cum credeau elinii. zeiţa dragostei. într-atât este de armonioasă marmura dăltuită. făcându-le să se înmulţească. cuprinde pe Psiheea. dragostea. a inspirat nu numai pe poeţi. 5. în opera sa „Măgarul de aur”. un giuvaer de piatră. şi pe Ares. Aici Eros. pe draga lui soţie. Psiheea. Eros. grecii şi l-au închipuit pe Eros ca un tânăr înaripat. şi ajunge în Olimp. pot îmblânzi o fiinţă oricât de cruntă. dându-i drept părinţi pe Afrodita. Basmul despre Eros şi Psiheea a fost povestit cu multă vervă şi fantezie – probabil după o veche legendă elină – de către scriitorul Apuleius. Această alegorie are un tâlc. În Capitoliul din Roma se află o statuie cioplită din marmură pentelică de faimosul Praxitele. De aceea vechii meşteri îl înfăţişau adesea pe Eros călare pe un leu. Lui Eros însă nici că-i pasă de cele care vor urma. la început era. pe care o gustau numai zeii. poate în otravă şi venin. după ce el îi ţintea cu săgeţile. Tot în Capitoliu se găseşte un preaminunat grup de marmură care-i înfăţişează pe Eros şi Psiheea îmbrăţişaţi. în limba greacă. numai forţa universală. El a unit-o pe Gheea. . din care este gata tocmai să tragă o săgeată. Într-un frumos tablou. Dar şi sufletul se înalţă prin dragoste. perechi. vrând adică să sugereze că dragostea cea frumoasă trebuie cucerită. Opera. cea dintâi zeiţă. dacă nu e însoţită şi de o simţire adâncă. ci şi pe pictori şi pe muzicieni. poetizând legenda. prin Eros. 3. zeul luptelor nesăbuite. săvârşită de un artist necunoscut. pentru grecii vechi. Tema a fost reluată de către alţi scriitori şi. în chip poetic. Arătau în acest fel că simţămintele. poate muiată în miere şi foc. Alte opere îl reprezintă pe Eros în mână cu o torţă – torţa care trebuia să înflăcăreze dragostea oamenilor. Întruneau astfel în dragoste.176 Note: 1. El are un arc. adică în locul unde se găsea fericirea desăvârşită. a fost răpită de romani din Elada. ca s-o urce în Olimp. Un zâmbet şăgalnic îi luminează faţa şi toată frumuseţea ce i-a fost dăruită de Afrodita. este înfăţişată această poetică alegorie.

Mama lor era Doris. Le mulţumeau cucernici şi le zvârleau ofrande în valurile mării. De-altminteri în legende se spune că Poseidon şi-a cucerit soţia cu ajutorul unor preacredincioşi delfini. despre delfin. Nimfele nereide. Însă de-acolo zeul pleca adeseori în carul său de aur. se avântau cu toate să scape corăbierii. Dar şi mai mult iubea delfinul. o nimfă oceanidă. Ele-i purtau pe braţe şi-i aruncau pe ţărm. alt zeu bătrân al mării. numită Amfitrita.177 POSEIDON ŞI AMFITRITA alatul lui Poseidon1 . În urma lor săltau cetele de delfini şi alte animale din apele marine. se ridica-n Egeea3 . zeul care purta în mâna lui triena2 -. şi tatăl lor. Odată. în număr de cincizeci. pe când zeul se preumbla pe mare. lunecând prin valuri. nimfele nereide plângeau înduioşate şi. Nereu. care-şi avea palatul în apele Egeei. P . ştiau că-şi datoresc această fericire nimfelor nereide. delfinul care zburdă mereu voios prin valuri şi saltă şi se joacă şi face giumbuşlucuri. tras ca o vijelie de zeci de cai sălbatici. Fiindcă zeul Poseidon crease cândva calul4.. îl îndrăgea nespus. Aproape nu-i poveste legată de Poseidon fără să fie vorba. cumva. Când se trezeau sărmanii şi se vedeau trăind.. Iar când zeul Poseidon cutremura adâncul de ape mişcătoare şi îneca sub valuri triremele eline. erau nişte copile de-o bunătate rară. văzuse într-o ceată de nimfe nereide o tânără fecioară.

tăioşi cum e oţelul. îmi întăresc domnia... de marmură.. vrâstată cu vine de argint... ce-i aduceau. deodată. fata a fugit într-o peşteră albă.. o căuta şi.. Copilele danţau într-o insulă Naxos..... Ia stai s-o mai privesc. căci îi cunosc puterea. a trimis peţitori. Şi ca să scape. când tropotesc prin valuri şi-aleargă şi nechează. alge mlădioase şi pietre de mărgean şi o cinsteau pe nimfă. în palatul de aur din Egeea!. Pesemne. şi zeul se oprise. puse doi delfini. Poseidon. ca danii... între valuri....178 URMĂRIREA NIMFEI cum însă Poseidon zărise pe-Amfitrita cu toate celelalte surate ale ei. şi-a spus în sine zeul. . Şi caii lui la fel. Ce visare!.Şi zeul a zâmbit : Cred că a venit vremea să-mi aduc o regină. Nici prin gând nu-mi trece. vrăjit de melodia ce o cântau în cor.. Voi nu vedeţi cum marea se zbuciumă de-atunci ? Poseidon o loveşte cu furca sa mereu. Iar ea... c-o fire-atât de aspră şi-un glas răsunător ?. ca să-i dea de urmă. le ocrotea pe toate aceste vietăţi ce locuiau prin mări. Căci altminteri stăpânul va aduce prăpădu-asupra voastră.... Tridentul lui mă sperie de câte ori îl văd..” Şi se uita la fată cu ochii lui albaştri.. căci stăpânul e supărat cumplit.. ce este atât de mânios. scoici. izbind-o neîncetat de stânci. Iar nimfa cea frumoasă e fata lui Nereu...... A .. dar fata nici n-a vroit s-audă : — Cum ? Eu să fiu soţie acestui zeu.. Dar zeul din Egeea. însă.. la mine. Nici nu vreau să-l văd.. Nu. şi sfarmă. şi asta va fi bine!” Şi.. Nu. Răspundeţi.. Căci nimfele. cum s-a-ntors Poseidon la dânsul la palat. blândă din fire. au contenit din danţ şi au sărit în mare. Şi-o zguduie. De mă însor cu dânsa. Aici veneau noroade de vietăţi marine. Ce fete are Nereu! Mai ales Amfitrita. puzderii de corăbii. „Ce cântec!. ce înotau prin ape şi-i întrebau pe toţi : — N-aţi văzut-o pe nimfă ? Nu ştiţi pe unde e ? Pe unde se ascunde copila lui Nereu ? Răspundeţi. barba-i zburlită şi-nţesată de alge şi de scoici şi fruntea-ntunecată şi pletele-i albastre s-or fi zărit cumva.

Abia târziu. pornind spre ascunzişul copilei lui Nereu. Poseidon. şi-a spus unde e fata şi că-şi are sălaşul în peştera aceea de marmură. noroade-notătoare de peşti şi raci şi broaşte şi scoici şi câte toate se ascundeau în grote. Atunci. de mânie. Poseidon. aflând vestea. încât se zguduiau şi apele şi munţii şi Tartarul cel negru. Jivinele din apă. Şi-a pus pe umeri haina de purpură brodată cu aur şi argint. Numai că-n zorii zilei pornise iar s-o caute pe nimfa Amfitrita şi. să aducă iute ştirea. s-a-nveselit nespus. P . unde domneşte Hades. când hăurile mării primiseră atâtea corăbii călătoare.179 MÂNIA ZEULUI SPOREŞTE oate mai mult de frică.. şi apa acoperise ţărmul. vrâstată cu vine de argint.. în noapte. într-un cotlon al mării. corăbii. se pitulau de spaimă prin pietre şi nisip. aşa-şi trântea tridentul. ca să-şi pieptene părul albastru. credincioşi. şi s-a ascuns mai bine.. căci nu dădea de dânsa. Iară pe fruntea arsă de vânturi şi furtuni şi-a aşezat coroana. şi se părea că totul s-apropie de sfârşit. În zadar o căuta. Dar poate Amfitrita a fost şi ea vestită că zeul îi aflase locul de adăpost. şi nimeni nu ştia unde şedea pitită. părăduind ţinuturi şi înecând sub ape oameni nenumăraţi. Ba chiar s-o şi peţească. un peşte. careva. Încât zeul Poseidon venise în zadar. încâlcit. Şi-a curăţat şi barba de scoici şi de nisip. nici de data asta neizbutind s-o afle. o meduză.. A ridicat tridentul.. Nu li se vedeau ochii şi îşi aşteptau moartea. cineva a vorbit – un şarpe. insule şi maluri. au şi pornit înot. Delfinii. s-a potolit Poseidon pentru puţină vreme. a scufundat din nou. sub furia lui. delfinii ageri s-au hotărât din nou s-o caute pe Amfitrita..

în iarbă. şi ea nu-i întrecută decât de dragostea ce-o are pentru tine. desigur – când ne-ai trimis în S . Puterea lui e mare.180 DELFINII O PEŢESC PE AMFITRITA i au pândit şireţii când nimfa – mulţumită că zeul a plecat – ieşea pe ţărmul mării să se-nsorească o clipă. sfă-râmă şi insule. Auzind vorbele ce le rosteau delfinii. şi tot ce vrea din lume Poseidon dobândeşte. au venit la Poseidon cei doi delfini isteţi ce peţiseră fata. Era. Poseidon.. şi monştrii au pornit. aflate în Egeea. De nu primeşti. ce-mprăştia lumină pe toată coasta mării şi o umplea de vrajă. În jurul lor săltau nimfele nereide. precum se spune. Sfârşindu-se cu nunta.. de milă pentru oameni – pe cât spune povestea – s-ar fi înduplecat. fecioară. de tumbele ghiduşe. Privind astfel spre dânşii. ţinând în braţe lire. Jucându-se. carul de sărbătoare cu care trecea zeul peste aria mării. în cinstea Amfitritei. copilă. un mărgăritar mare. a strâns în mână frâul. cu glasul tunător. ai să fii vinovată faţă de zei şi oameni de-o astfel de năpastă. a-anbiat-o să vie alăturea de el5 .. au spus dânşii – în limba lor. purtată tot de-un monstru.. Căci el te vrea soţie. fecioara nereidă aude pe delfini : — O. Ascultă-l deci. Poseidon. vrăjită fără voie de jocul cel zburdalnic. să ştii. Zeul s-a repezit spre peştera în care s-adăpostea mireasa şi. Delfinii l-au vestit îndată pe Poseidon că nimfa se-nvoieşte a fi soţia lui.. şi ţărmuri şi numai tu. deodată se trezeşte c-o piatră azvârlită de un delfin. în vreme ce cortegiul avea în fruntea lui pe oceanida Doris. de salturile repezi ce le făceau delfinii. cleştar şi diamante. — Mărite. stăpână peste ape ? Asemenea iubire nu mai găseşti în lume. Astfel au mers cu fală şi-au intrat în palatul puternicului zeu. şi fă cu dânsul nunta. cel mai bogat din lume. c-o strălucire vie. unde s-a făcut nunta. cântând cu toate-n cor. Ea sa urcat în carul tras de-o sută de monştri. după stăpânul Zeus. au munţi de avuţii. frumoasa nereidă. plin de fală şi plin de mulţumire. Blestemele-or să cadă asupra ta. îndurerat. Şi ce fecioară oare nu s-ar simţi-ncântată să-i fie lui domniţă. stăpânul nostru este. Dânsa ducea în mână făclia cununiei. preafrumoasă nimfă. Ea ridicase capul. Nedumerită încă.. de spaimă pentru dânsa. delfinii s-au apropiat de coasta unde – în iarba verde – se odihnea fecioara. Palatele de aur.

în palatul de aur. slăvite. Răsplata o veţi primi pe loc. De la mijloc încolo feciorul lui Poseidon era ca un balaur. a rechemat la matcă puhoaiele hoinare din râuri şi din mări. ai zis cu voce tare că ne vei da la nuntă răsplata cuvenită. şi i-a strigat lui Zeus : — Îngăduie. urla înverşunată. din apele Egeei. Triton a fost acela care. Şi şi-a întins tridentul. Fireşte. eroi şi-alteori nişte monştri. o nouă constelaţie : a celor doi delfini! — Să fie precum vrei. ce geme mânioasă. Căci uită-te. ca Apolo şi ca atâţia alţii. mărite. ţintuindu-i pe boltă. Dintre monştrii aceştia cel mai cunoscut este uriaşul Polifem. a glăsuit Poseidon. nimfe şi mai ales copile de simpli muritori.. doar părul i-era verde şi-ncununat cu trestii. ce se numea Triton. nu i-a păstrat credinţă frumoasei Amfitrita. ce se numea Toosa. Şi el avea o scoică mare şi răsucită. — Cuvântul mi-l voi ţine. De-aceea locuia. Era urât ca moartea.181 lume. Poseidon.. dintre zeiţe. marea se-nvolbura. Din încuscrirea asta s-au născut regi. făcându-şi-o soţie pe fata lui Nereu. Dacă intra în mare. dânsul a mai avut şi-alte zeci de soţii. Ca Zeus. alături de-Amfitrita şi tatăl său.. În acest zeu. ce parcă scânteia. furtuna se potolea pe loc. Dacă sufla în scoică. Pe urmă Amfitrita i-a născut lui Poseidon un fecior cam ciudat. El era de-o mărime de-a dreptul uimitoare. cleştar şi diamante. sau. CICLOPUL POLIFEM stfel şi-a văzut zeul stăpânitor al mării dorinţa împlinită. lovindu-se de ţărmuri. În mâini purta ciclopul un trunchi enorm de pin. pe nimfa Amfitrita. ca toţi zeii. Acum o aşteptăm. să găsim locul unde se-ascundea Amfitrita. pentru zeul stăpânitor al mării – ca Hermes pentru Zeus – pristavul de credinţă. El era. din creştet până-n brâu. când s-a sfârşit potopul. după nuntă. Pitici păreau uriaşii pe lângă Polifem. suflând în scoică. Avea o faţă neagră şi mare cât o casă şi-un singur ochi în frunte. Poseidon. mireasa-i lângă tine. A prins pe el delfinii şi i-a zvârlit în cer. Triton era ca zeii. i-a dat răspuns îndată trufaşul său fârtat. alteori. ce-i A .. apa îi ajungea abia la mijloc. marea dezlănţuită. Aşa spuneau elinii că s-a ivit pe boltă frumoasa constelaţie a celor doi delfini. Poseidon dobândise pe-acest fecior cu-o nimfă. elinii vedeau însăşi furtuna.

şi se ferea de monstru. Căci partea cea mai mare din aceşti munţi e-a mea. fierbea de-atâta larmă.. Tu însăţi vei culege. pe Acis.. ascunsă undeva. un trup atât de falnic şi nişte plete dese. care-mi umplu livada şi licăresc prin arbori. şi fragii ce se află-n pădure şi coarna ce se coace în toamna-mbelşugată şi prunele zemoase. fugind din calea mea mereu. o fiică-a lui Nereu.. Ridică-ţi dară capul din valuri. nu-ţi va lipsi nimica. unde nu simţi căldura în vara arzătoare.. la poalele colinei. pe-un tânăr. şi marea. Nici Zeus n-are. să o ademenească pe mândra Galateea.. de crudul Polifem6 ... fecioară.. Galateea – căci astfel se numea – era mult mai frumoasă chiar decât Amfitrita. şi turmele. Mai rumen ţi-e obrazul ca mărul pârguit şi eşti mai majestuoasă ca trunchiul de platan. încâlcită – plină toată de spini – c-o seceră-ascuţită. Îşi pune la o parte toiagul său enorm.. Dar tot tu. Căci n-avea nici o milă uriaşul Polifem.. se-ntâlneau Galateea şi cu păstorul Acis. dacă m-ai cunoaşte mai bine. ce umplu păşunea şi pădurea sau sunt închise-n peşteri. de mult.. ai pricepe că ai greşit. Mai proaspătă ca gheaţa. vâna sălbăticiuni şi-i omora pe oameni. Vedeau şi-auzeau totul.. Monstrul acesta groaznic voia să se însoare c-o soră-a Amfitritei. De-aceea. Galateea! Nu mă dispreţui. Vuiau în zare munţii. şi începe să cânte. Polifem se coboară din munte pe colină. cu mâna ta. care îmi cad pe umeri. zbuciumată. lăsând naiul. Nu te gândi că părul ce-mi creşte pe tot trupul .. Pomii cei plini de roade vor fi numai ai tăi. Galateea. ce intră până-n mare. Am vii care dau struguri ca aurul de galbeni. şi-atât!. Eu mă cunosc mai bine. Şi-n pomii mei sunt fructe ce-atârnă greu pe ramuri. eşti mai nepăsătoare decât aceste stânci. Legenda ne arată că fata. Vroia să pară chipeş. silindu-se să-i placă. pe care şi-l făcuse dintr-o sută de trestii. Din sân îşi scoate naiul. Iar faţa lui hidoasă şi-o oglindea într-una în ape cristaline. Şi-şi retezase barba murdară.. Cu-a-ceasta-şi mâna turma. nici frig în toiul iernii. îşi pieptănase părul – ce-i spânzura în viţe sălbatice şi negre – cu grebla lui uriaşă. Din-naltul munte Etna se desprinde-o colină.. ca floarea de măslin şi mult mai dezmierdată ca rodul din grădini. Stăteau ades de vorbă şi-şi făureau tot felul de planuri minunate. De vrei să-mi fii soţie. În ei se află peşteri ce sunt tot ale mele. îndrăgostit de nimfă. poate. Mai surdă decât marea. Eşti mai îmbietoare decât soarele iarna sau decât umbra vara. Nimfa însă era tocmai atunci cu Acis la poalele colinei. Mai moale decât puful de lebădă. Atât că Galateea iubea. o socotea în mare. Dar fiul lui Poseidon. Şi-n locurile-acestea. un păstor. Mai zveltă ca aninul. parc-ar fi o pădure. Mai dulce ca un strugur. Avea numai o lege : poftele lui.. Doar mi-am văzut icoana în unda verde-a apei şi mi-a plăcut de mine. Polifem nu ştia că nimfa e pe plajă. Numai că. a început să strige spre valurile mării : — Mai albă eşti.182 slujea de măciucă.. Ah.. aproape să le frângă. într-o zi. vor fi tot ale tale.

fierbinte. voi. Copacul fără frunze nu are frumuseţe. Şuvoaiele-mpletite s-au transformat în râu. Numai că Galateea nu cuteza să iasă din mare. uriaşul ?... şi eu care credeam că nimfa mă ascultă. sfârşindu-şi vorba. şi fii soţia mea!. Acis strigă cu groază : — Ajutor.. ca să-şi pogoare mila peste sărmanul tânăr zdrobit de Polifem. El prinde-n braţe-o stâncă şi o ridică-n sus. un izvor. Ascultă-mi rugămintea. Acuma s-a sfârşit!.. din stâncă.... Am doar un ochi în frunte. Galateea!.. în amintirea celui ucis de Polifem şi-a dragostei pierdute. numit de nimfă : Acis. Şi-atunci.. printre pietre. râdeaţi de mine..... Cine-ar fi cutezat să-nfrunte pe uriaş ? Şi stânca îl zdrobeşte pe bietul păstoraş şi sângele lui curge. Îi vede şi răcneşte : — Aici eraţi ? Mişei!. Dispreţul tău mă arde mai rău decât un fulger.. ...183 ar fi o urâciune. Deodată. Ce-a plâns sărmana nimfă. dacă vei fi soţia lui Polifem.. şi-n jur au crescut trestii. Ce ? Soarele din ceruri nu este numai unul ? Şi nu le vede toate ?. Să-ţi mai adaug că zeul Poseidon îmi e tată şi că-ţi va fi şi ţie.. dar el îmi e destul.... Dar e ultima oară când vă găsiţi alături. nici calul fără coamă.. legenda spune c-a ţâşnit cu putere... ciclopul Polifem îşi ia din nou toiagul şi porneşte pe ţărm. Şi-a implorat pe zei. Nimfa se zvârle-n apă... de pe ţărm.. să-l ajute. De-acolo. un râu cu apă rece.. Apoi. îi vede pe cei doi.

pe îndelete. aşa după cum îl numeşte Homer în versurile sale.184 Note: 1. Această forţă a mării trebuia înduplecată. după credinţa lor. Romanii l-au numit pe acest zeu : Neptun. în cer. 5. el fiind şi zeul cutremurelor. se afla Zeus. de parcă ar vrea să scape din nişte lanţuri nevăzute. 3. veghind cu fulgerele în pumni asupra muritorilor. zeul Poseidon a avut şi alţi feciori monstruoşi la chip sau la fire. când marea se înfurie şi îşi răscoleşte adâncurile. cândva. cu forţa ei nemărginită. sau cine este acela care le cufundă ?” După puterea cerului. prin saltul său. Calul simbolizează. Ei simbolizau pentru elini relele pe care le pot săvârşi apa sau unele fiinţe din adâncurile ei. se aseamănă cu valul. Această legendă este povestită tot în „Metamorfozele” lui Ovidiu. născocind pe zeul Poseidon. Marea. Marea Egee se află în partea de răsărit a Mediteranei. dar aici a căpătat chipul unei bătrâne şi rele vrăjitoare. izvorul care ţâşneşte vesel din clinele muntoase. În urma răzvrătirii lui Poseidon. care poate construi tărâmuri noi. Marea scălda pământurile Ior din toate părţile. . Troia. zeul mărilor fusese osândit să zidească o cetate. Dar tot ea le zdrobea corăbiile. pe vreme de furtună. cu apa ei albastră sau verde-vineţie. se va mai vorbi. „Şi cine cârmuieşte oare marea ? se întrebau de multe ori elinii. Tridentul este de fapt o denumire latină a trienei. urlând. De aceea. Însă acolo. zbătându-se între maluri. peste aria mării. în legenda lui Odiseu sau Ulise. Despre Polifem. Numele lui vine – după unele păreri – din sanscritul Idaspati. sus. Desigur. parcă le îmbrăţişa. Ea îi purta pe valurile sale. fără îndoială. provenite din sfărâmăturile pietrelor aduse de curenţi. 6. care înseamnă stăpânul apelor. prin depunerea de nisipuri. nu numai să dărâme. izbindu-le de stânci şi învăluindu-le în giulgiul nemăsuratelor genuni. 2. Are în el parcă şi rezonanţe din ţipetele păsărilor şi ale oamenilor. lăngă ei. spre aventuri şi fapte glorioase. se afla marea. i-a înfricoşat şi i-a atras întotdeauna pe elini. Pe o friză din altarul lui Neptun de la Roma şi într-un mozaic de la Pompei se vede scena nunţii zeului mărilor cu fiica lui Nereu. Nechezatul lui e ca ţipătul furtunii care aleargă. Amfitrita. Dealtfel. nu era alta mai teribilă decât a mării. în goană. Egeea a intrat şi în unele legende marine româneşti. care se alăturase Herei. Coama lui răvăşită de vânt. Cu tridentul sau triena Poseidon putea să dărâme şi munţii. acest fiu al lui Poseidon. parcă în tropot. prelungind coastele. împotriva stăpânului Olimpului. elinii au personificat-o. 4. Cine dezlănţuie deasupra ei noianul vânturilor despletite ? Cine o zguduie până în adâncuri şi o năpusteşe peste ţărmuri ? Cine ridică insulele din valuri. Această legendă nu este altceva decât poetizarea acţiunii mării. Dar în acelaşi timp Poseidon putea să şi zidească.

pentru că Hades era zeul ne-ndurătoarei morţi şi-al umbrelor muncite. Şi-acela care-i supărase mai deseori pe zei pleca în Tartar2 . Hades. să-şi capete osânda necurmată. un fel de paradis al desfătărilor şi bucuriei. Zeus. În timp ce zeii. poate. Ceilalţi porneau – cum vom vedea – spre Insulele fericirii. ţinutul misterios al morţii. în neguri. numit Infernul1. Venea odată vremea când orice muritor – cum credeau grecii – urma să se coboare în Infern. ale norocului şi păcii. în Olimpul lor. L egende nu sunt multe despre Hades. nu avea altă grijă decât să cerceteze şi să însemne bine fiece greşeală pe care-o săvârşeau acei de pe pământ.185 HADES Şl PERSEFONA pământ. numite şi Câmpiile-Elizee. era cel mai posac şi mai nesuferit din rândul zeilor. De-aceea. Chiar numele i-l pronunţau în silă. când împărţise lumea cu cei doi fraţi ai săi. păstrându-şi pentru dânsul cerul. posomorâtul Hades pe tronul lui de aur. cântau şi dănţuiau în râs şi glume. îi dăruise marea lui Poseidon. din marele-i regat subpământean. Oamenii nu-l iubeau deloc. Iar pentru Hades rămăsese locul întunecat şi trist. sub .

Pe urmă cercetau şi pe-alţii : pe cei lipsiţi de omenie. venea în faţa judecăţii.. care nu ospeţeau drumeţii sau cerşetorii sau străinii. teama. Dacă-şi punea pe frunte această cască albăstrie. mai trecea şi peste râul Aheron8. Atuncea se ivea Tanatos. pe umeri două aripi negre şi-o sabie în mâna dreaptă. luntraş bătrân. ajutat de genii4 şi de zeiţe-ntunecate. Pe acest drum se aflau genii tăcute. grijile.. C . sărăcia.. zăreau o poartă larg deschisă către palatele lui Hades. Iar cel ce nu-l avea cu dânsul mai zăbovea pe-aceste maluri un veac întreg. până ce-i nimiceau cu totul. de cum treceau de apă. şi-i pedepsea pe muritori. Le insuflau adesea patimi ce-i împingeau către pieire şi îi izbeau fără cruţare. către palatul zeului Hades. Dar Hermes nu întârzia. şi-i urmăreau cu multe rele. Drumul către tărâmul morţii trecea prin nişte peşteri negre şi mlaştini verzi. căci Cerber îi sărea în cale şi-l alunga iar înlăuntru. pe trădătorii din războaie. sau de argint sau de aramă. Şi. hâde. lângă poartă. ca într-un ghem. Câinele îi lăsa să intre pe poarta mare. Morţii-şi ţineau în gură banul. purtând o mantie ca smoala. un ban de aur. ba şi mai bine. larg deschisă . boala. sperjuri. Ceilalţi. să iasă.. ce răspândeau miasme grele şi-i ameţeau pe călători. trecând de locul străjuit de Cerber. decât dacă plăteau lui Haron. s-o ducă-n tristele adâncuri ale lui Hades. în veci. foamea şi chinul. duşi de nevoie prin Elada.. Geniile îi căutau pe-aceia care nesocoteau Olimpul. putea să-şi împlinească voia. cum sunt văzduhurile-n zări.186 UN ZEU MEREU LA PÂNDĂ a să-i pândească. nenorociri şi griji şi boale. Iar umbra o lua zeul Hermes. de nouă ori. Tanatos era moartea însăşi5. ursuzul Hades avea o cască fermecată3. În calea lui. Dar umbrele nu puteau trece.. nu mai putea să-l vadă nimeni. ce şuierau necontenit şi-şi ridicau spre călători gâtlejuri vinete. înconjurat de râul Stix7 . Zeii nu se temeau de genii. Şi ajungea numaidecât la graniţele întunecatului tărâm. palate despre care credeau grecii că-s făurite din argint. şi zeul. bătrâneţea. pe muritori. răutăcioase. Pe capete se foiau şerpi. solzoase. şi războiul. se-afla Cerber. cât timp sta Hermes în Infern. Ele i-opreau pe călători şi le spuneau cuvinte grele sau îi loveau cum le plăcea. crainicul tatălui ceresc6 . El smulgea umbra celui dus. Şi încă mai spuneau elinii că umbra unui mort. Căutau pe criminali. ce-aduceau lumii jalea. nevăzut. dar cine pătrundea acolo nu mai putea. monstrul cel cu trei capete.

în Olimp. sus. Dar cum se apleca spre apă. să-şi potolească puţin foamea. Au coborât pe lângă dânsul ramuri din pomii de pe ţărmuri. şi smochine. Călăii l-au vârât în apă. pe-o cale tot atât de lungă.. aflându-se odată la un ospăţ. ajungă-ţi chinul! Dar Hades. El mai dezvăluise încă şi din secretele lui Zeus. un rege care. aşa ca ei să se ferească. Aici. Şi el striga mereu lui Hades : — Zeu blestemat. Acolo se găsea Tantal9. pe muntele Olimp. se mâniase. de veacuri lungi neostoită. bătut cu bicele de genii. ce nu putea fi sfărâmată. fiindcă zeii aveau ambrozia şi nectarul şi-l păstrau numai pentru ei. gata să cadă şi să-l strivească sub povară. Pentru toate aceste fapte. Şi cum căta să-ntindă mâna. Să vadă apa şi să-i fie sete. să ia o fructă de pe ramuri. gemeau în chinuri osândiţii. străvechiul rege sta în apă. sub întreita suferinţă. şi mai ales ale lui Zeus. până la brâu. Ramuri cu rodii şi naramze. Să-i crească foamea fără margini. Ca să răzbune nedreptatea. cât e din cer pân'la pământ. doar cât privea puţin spre stâncă.. nici nu se ostenea s-audă. făurită din diamantul cel mai tare. cu barba colilie. şi-i vestise pe pământeni despre ce se punea la cale pe seama lor. setea ce pârjoleşte pieptul şi spaima cea nimicitoare.187 Cei ce erau învinuiţi de zeul Hades c-ar fi călcat poruncile vreunui mare olimpian. . înconjuraţi de ziduri şi-un râu de foc şi de scântei. batjocorit şi zi. mere. Să simt-aroma că-l îmbată. închişi cu-o poartă. toţi pomii îi piereau din faţă.. erau pe loc zvârliţi în Tartar. Iar ei cădeau de-a rostogolul. şi pere. apa se retrăgea spre maluri. Tantal a fost silit să-ndure foamea care sfâşie trupul. dându-le muritorilor. să-şi ude buzele uscate de setea care-l mistuia. Bătrân. şi noapte. într-un lac limpede şi rece. încruntat pe tronu-i. luase merindele cereşti şi le dusese pe pământ. zgâriat cu gheare ascuţite.. O stâncă grea şi colţuroasă sta doar oleacă agăţată deasupra lui. şi frica-i măcina puterea.

. din trupul vlăguit de trudă. încinsă bine-n flăcări.. Dacă Zeus ar fi vrut să aibă în braţele-i nemuritoare pe soaţa ta. — O cutezanţă nemaipomenită!. Hades îi răsplătea anume. ai să plăteşti amarnic! Şi l-au zvârlit în Tartarul lui Hades. cât e el de mare. Zeus. E drept că unii dintre oameni : cei ce slăviseră pe zei.. o eumenidă se ivea. El trebuia să urce-o stâncă pe-un munte-nalt. şi pentru tine. cel care îi dezvăluise lui Asopos fapta lui Zeus : crima de-a-i fi răpit copila ce purta numele Egina. ca să le fie la toţi pildă şi să-mplinească pământenii. l-au osândit să se trudească pe veşnicie.. El îndrăznise să-şi înalţe ochii către zeiţa Hera şi să îi spună c-o iubeşte. era o cinste şi o fală. — A!. reci şi umezi ce-l otrăveau muşcându-i trupul. l-au ţintuit pe-o roată de aramă. Desigur că pe lângă-aceştia mai erau mii şi mii de umbre. pe care îi avea Hades în Infern. în timp ce Ixion. cu şerpi oribili.. şi l-au legat. Cei trei judecători. Şi iar pornea Sisif s-o urce cu osteneli ne-nchipuite. Sudoarea îi curgea-n şiroaie. Cu trudă şi cu suferinţe urca sărmanul până sus . Dar tu. ale norocului şi păcii. şi pentru ea. regele din Corint. cu umilinţă şi cu teamă.. erau trimişi pentru odihnă în nişte locuri minunate. De ciudă şi mânie. sub ochiul ager al lui Hades. pentru că genii infernale învârteau bice făurite din zeci de şerpi încolăciţi şi îl izbeau necontenit. Sângele îi curgea şiroaie. pentru toţi. Se mai găsea-n acele locuri Sisif. că este dat de gol. Abia putea să mai respire. să caţi spre slavă. hotărâte de către Zeus. Pe-aceştia îi duceau cu cinste în Insulele fericirii. — De ce ? îi întrebase Ixion. Trupul îi tremura ca varga. n-a înşelat atâtea pământene ?. Voi. da'ndată ce-ajungea pe culme.. l-a azvârlit pe Sisif în Tartar. Iar roata se-nvârtea întruna. aflând.. cu numele de Ixion. ţipa şi se zbătea de groază.188 IXION ŞI SISIF i tot în Tartar mai era un rege din Tesalia. nu alergaţi după soţii şi după fete de muritori ? Nu le minţiţi ?. S . îi smulgea stânca şi-o azvârlea la poalele acelui munte. zeii.. i-au răspuns zeii. legile aspre. spre o zeiţă olimpiană ? Netrebnice.. sărmanul. un om de rând. Şi însuşi Zeus. nespus de-nalt. dar nu-ndrăznea să se oprească. în loc de lanţuri. Cum să-şi ridice ochii către Hera un simplu muritor ? I-o crimă ce se cade pedepsită în mod pilduitor! strigaseră toţi zeii. ca şi cei drepţi. cum hotărau judecătorii. viteji şi vrednici. ce îndurau pedepse crunte.

pe pajiştile-nmiresmate. care era părintele fecioarei. Demetra11 . D ... cu fală. înţeleaptă. Hades. Demetra pururea veghează asupra ei ca o tigroaică. nu bătea vântul. la marginea lumii. ar fi având o fiică minunată. frate cu Zeus şi Poseidon – având a treia parte-a lumii-n stăpânire – a dat de ştire pretutindeni că-i dornic să-şi găsească o soţie. o fi spus Hades. Nici o zeiţă nu voia să plece de bună voie în regatul sumbru. Durerea nu se cunoştea. Tot ce fusese întristare aici era de mult uitat. Zeii la fel. căci îmi eşti frate şi-un zeu vrednic.. Abia de respira Zefirul.. Este cuminte. Aici.. nici cald. la o nevoie. — Mi-ai dat acest ţinut subpământean. Şi s-ar cădea. Numai de poţi s-o iei. Zeul nici n-a mai stat pe gânduri. Ştia prea bine că Demetra. Şi-atuncea i-a cerut-o lui Zeus.. în care oamenii nu vin cu bucurie. auzind vorbele lui Hades. Şi umbrele se desfătau în cântece şi danţ şi lupte. Legendele ne-arată despre dânsul că se simţea-ntr-o vreme singur şi hotărâse să se-nsoare. Şi-a trimis slugile să cerceteze cam ce zeiţă a rămas nemăritată... Nici o zeiţă n-ar fi vrut să vadă mereu. De-aceea nu-mi găsesc soţie. HADES VREA SĂ SE ÎNSOARE ar să ne-ntoarcem iar la Hades. era o ţară-ncântătoare. Se cheamă Cora şi-i frumoasă.. pe lângă ea. o fi grăit iar zeul Hades..189 numite de cei vechi Câmpiile-Elizee10... N-ai vrea să mi-o dai de nevastă pe fiica ta şi a Demetrei ?. şi-o fi răspuns : — Ţi-o dau.... s-a hotărât să-şi fure o mireasă.. Nu stăpânea decât plăcerea şi bucuria şi răsfăţul. La fire este potolită. zeiţa holdei însorite. A aşteptat un timp. — N-ai grijă în privinţa asta. Şi... E numai bună de stăpână într-un ţinut unde se află tristeţea cu tăcerea laolaltă. Însă degeaba!. Destul că nu-mi stai împotrivă tu. pe care-l stăpânea. să-mi dai un ajutor.. posomorât şi rece. împrospătând mereu văzduhul. mai-mai s-ajungă pe-Afrodita.. Zeus o fi zâmbit pesemne. Nu era frig. sub apriga domnie a lui Hades. născută din iubirea cu Demetra. n-o să i-o dea pe Cora de nevastă. Şi fiind el zeu atât de mare. tatăl ei. zeiţa holdelor. chipul lui Hades : bărbos. dându-şi seama zeul morţii c-aşteaptă – fără nici o speranţă – atâta vreme. Care e mai frumoasă şi mai blândă ? Care e demnă să ajungă stăpână-ntr-un ţinut atât de mare ? N-a trecut mult şi-a venit ştirea că sora mijlocie a lui Zeus. desigur.

livezi. cu braţele-i vânjoase. cu-nfăţişare uimitoare. Deodată. a pierit iarăşi în adâncuri. Hades. Iar Zeus s-a temut. Se auzise doar un strigăt : — Săriţi!. şi chiar păşunea vestejise. păşuni... şi zeilor n-o să le-aducă nici rugi. pământul s-a deschis în faţă-i. prin grote şi pe creste sure. doar-doar o va găsi pe Cora. flămânde. a fost răpită. nici sacrificii. Zeus l-a trimis repede pe Hermes s-o potolească pe Demetra. Nimfele ce erau de faţă nici n-apucaseră să-l vadă pe răpitorul mândrei Cora. în insule. Însă n-a dat de urma Corei. Să vadă ce e de făcut. Şi carul. ocolind livada. neclintită. scumpa copilă a Demetrei. Iar Zeus se ferea s-o spună. Se povesteşte că-ntr-o zi frumoasa fată se afla cu nişte nimfe prin livadă şi culegea zambile. „Cine fusese ? Cine ? Cine ?. De cine ? Unde ? Nu se ştie!. aprinşi cu vâlvătăi în Etna. îndârjită. Cora mai zăreşte şi un narcis. că năpădise tot pământul.. a prins-o. pe oameni. câmpii cu grâne.. păduri umbroase. Cădeau şi grânele uscate.. cât scăpărarea unui fulger. zicea zeiţa. — Nimica n-o să mai rodească... a şi plecat în lumea largă. Dar nimeni nu aflase taina. Din car. zei sau oameni!... . şi tot ce se afla-n grădină.... Şi nimfele plângeau : — Demetra!.. Cora. luând toiagul drumeţiei. Îţi dăm o veste dureroasă. o plantă mândră. În tropot au ţâşnit afară caii cei negri ai lui Hades... Apoi un geamăt lung de groază. cum s-o împace pe zeiţă. uimită de narcisul atât de neobişnuit. Cora. s-a mâniat atât de tare.. Dar când şi-a-ntins zglobie mâna spre acea floare minunată. a spus Demetra. întreaga mare şi chiar cerul. nimeni!. iar turmele piereau. Văzând că nu e glumă.. Săriţi voi.” N-aveau de unde să mai afle. În deznădejdea ei.. încât a pustiit tot rodul ce-l dase glia-n acel an.. flori de şofran şi violete.. să-l rupă.190 Şi Hades a şi pus la cale cum s-o răpească pe fecioară... pământul n-o să mai rodească!.. Oamenii vor muri de foame. s-a îndreptat spre el. Blânda fată. Demetra şi-a pus pe umeri un văl negru şi. Narcisul răsărit acolo avea o sută de tulpine şi fiecare avea flori cu un parfum atât de tare. Şi negăsind-o nicăieri pe fiica ei... Copila ta gingaşă. — Cât timp eu n-am să-mi văd copila.. şi pomii îşi pierdeau belşugul .. I-a întrebat pe zei.. Pierise carul ca năluca.. Pământu-şi închisese bolta... Şi nouă nopţi şi nouă zile a colindat pe văi şi dealuri. Se petrecuse totul iute. ca-ntr-un cleşte. roze.. Ea lumina aceste locuri cu două torţe mari : doi brazi. A fost însă furată Cora. Şi ţipete. plâns cu suspine. târând un car măreţ de aur.

şi animalele flămânde nu pridideau să se hrănească... stăpâne ?. a întrebat-o de îndată : — Nu cumva-ntunecatul Hades ţi-o fi dat fructul unei rodii. CORA SE ÎNTOARCE LA DEMETRA . ogoare şi livezi.. Cora se legase să se-ntoarcă iar la Hades. la Hades.. Hermes.. a dat şi roadă. Mâncând-o.191 — Rămânem fără sacrificii.. să afle Zeus că nici Demetra nu se lasă. De tine tot n-o să am parte! Însă – s-a învolburat zeiţa – dacă-i aşa. Şi el. Şi află ce am hotărât eu : fata va sta la soţul său. În temple s-au aprins iar focuri. Şiretul zeu ţinea s-o aibă pe mândra Cora.. zeiţă. Să zbori până la Hades. şi cere-i să-i dea drumul Corei. Şi am să văd dacă-i dă mâna lui Zeus... şi toate fiinţele-or să piară. Restul – două treimi din an – va fi cu tine. în stâlpi tremurători şi palizi. să ardă jertfele aduse. Călăuzită deci de Hermes.. ca să-i însenineze viaţa în mult prea tristele-i ţinuturi. Eşti stăpân drept şi tare vrednic.... Cora s-a-ntors cu voie bună la mama sa. N-ar fi putut s-ascundă taina aceleia ce-i era mamă. I-era ruşine.. simţind fumul din jertfe. o treime din timpul cât durează anul. DAR… rodii12... Mama şi-a strâns copila-n braţe. purtând miresmele plăcute în cer.. Pământul tot nu va da roadă şi or sa rămână pustiite păşuni. copila mea ?. Zeus olimpianul. la nările lui Zeus.. Dar el a dat Corei să guste – mai înainte de-a pleca – din jumătatea unei . privea zâmbind către Demetra. s-a auzit atunci o voce. să n-o piardă în nici un chip. cu noi toţi. şi-a înflorit. I-era teamă. să guşti dintr-însul la plecare ? Fata nu prea vroia să spună.. şi totul a-nverzit ca-n farmec. a trebuit să se supună. Şi Hades n-a avut ce face.. Doar o treime lângă Hades ? Îţi mulţumesc... — Nu!. ce îşi strângea în braţe fata S -a coborât Hermes la zeul morţilor. bântuită de un gând ce-o-nspăimântase mai de mult. ca-n templul lui să nu mai fie nici foc. numai o parte. rugându-l s-o lase liberă pe Cora. nici jertfe şi nici preoţi. — Va sta alăturea de mine două treimi din an. Nu te mânia. să se întoarcă la Demetra. Iar oamenii au prins s-adune belşugul grânelor din holde. Grăia din slavă însuşi Zeus. sus pe pământ. şi fumul s-a-nălţat spre slavă. dar. Aflând Demetra despre fapta ce-o săvârşise iarăşi Hades. i s-a dus toată bucuria şi-a început să se jelească : — Aşadar tot vei fi pierdută.. Îndată a făcut zeiţa un semn cu mâna spre ogoare. dar până la sfârşit a spus.. după-ndelungata ajunare.

Cora stătea pe lângă mamă. Era bogat şi mulţumit. era acum la rând cu toţi.. şi iarna cobora la Hades13.. de primăvara până toamna. După această întâmplare. zeul morţilor şi-al groazei. El care nu găsise-o nimfă să-l însoţească sub pământ.. Şi-astfel. căci Hades se asemuia şi cu Poseidon şi cu Zeus în măreţie şi putere faţă de zei şi pământeni. având pe Cora. la fel ca zeii din Olimp. dar fără nici o îndoială că o fi fost o nuntă mare. Era bogat. Corei i s-a mai dat un nume : Demetra i-a zis Persefona14 . . cum hotărâse Zeus. Demetra s-a-nvoit să facă nuntă copilei ei cu Hades. adică zeul cel bogat. nu numai Hades. ci şi Pluto15 .192 şi-o săruta cu foc pe frunte şi pe obrajii ca bujorul.. Iară lui Hades i s-a spus. Legendele nu povestesc. El. în fiecare an. de-atunci. avea pe Cora – Persefona – chiar dacă nu stătea-n Infern decât o parte dintr-un an.

asemeni unui şuvoi negru. se văd adeseori aceste genii necruţătoare. Piriflegetonul – râul de foc. se aruncă în Cratis şi apoi se varsă în golful de Corint. Cine-şi călca jurământul pe râul Stix. 2. ne-o înfăţişează sub forma unei bătrâne oribile. trebuia să stea. au vrut. În tragediile care ne-au rămas din antichitate. Acest jurământ era cel mai grozav din Olimp. pietros. sub scoarţa pământească ? Cu siguranţă că mai este acolo o altă lume neştiută nouă!” Mai observaseră că orice vietate care murea era cu timpul putrezită şi transformată în ţărânâ. „Oreste”de Euripide etc. într-un fel de gură ca de vulcan. cu barbă. De aceea elinii. de la ciclopi – în vremea luptei cu titanii – casca lui fermecată. Ei auzeau venind de-acolo zgomote surde. 3. coasa cu care retează firul vieţilor omeneşti. 5. ca un schelet. şi bice-n mâini. Elinii îşi închipuiau moartea sub chipul unui bărbat tânăr. Zeul Hermes cel înaripat s-a transformat. într-o stare asemeni morţilor. sau. Atunci. să întruchipeze prin el tot ce se află în adâncimile pământului. Geniile Infernului erau : harpiile. Părea că o fiinţă nevăzută le absoarbe trupul în adâncimile negre. 7. Râul curgea printr-un ţinut arid. au creat şi legende prin care arătau că fratele lui Zeus primise în dar. misterios şi înfricoşător (astăzi. 6. albăstruie. elinii îşi spuneau cu teamă: „Ce se aude şi ce-ar putea să fie în străfunzimi. în loc de sabie. purtând. în îngerul care duce morţii până la porţile raiului sau ale iadului. eriniile şi eumenidele hidoase. 4. în schimb. în draci. 8. Tartarul este asemeni iadului. în legendele noastre şi ale altor popoare. care purtau în pletele zburlite şerpi veninoşi. şi Cocitul – râul plânsetelor. Deşi denumirea de Infern. după cum se ştie. Legendele noastre populare. un an întreg. nici să ia parte la consilii sau ospeţe. totuşi o folosim în povestirea noastră. Hades însemna : nevăzutul. numit mai târziu Mavronero. în care geniile infernale au fost transformate. gaze şi ape subterane ce îşi căutau ieşirea din închisorile de piatră. Ei credeau că acela care sorbea din acest râu era cuprins de îngheţul morţii. care îi urmăresc pe oameni şi îi nimicesc până la urmă. sub influenţa religiei. mult schimbat de oameni) şi se precipita din înaltul unor stânci de granit roşu. ameninţătoare. şi nu aveau de unde să ştie că sub pământ se află magmă. cu fantezia lor bogată. Pe rîul Stix se jurau zeii. cel mai adesea. Şi au numit pe acest zeu : Hades. provenind din trei izvoare. Când grecii l-au născocit pe Hades. după cum sună poruncile lui Dumnezeu. Celelalte trei râuri ale Infernului erau : Aheronul – râul spaimelor. despre care se vorbeşte în legendele noastre. chiar dacă ar fi fost Zeus în persoană. este un râu obişnuit care.193 Note: 1. cum sunt: „Edip” a lui Sofocle. au născocit legenda că râul se ducea sub pământ şi înconjura de nouă ori Infernul. este de origine latină. De fapt râul Stix. şi alţi nouă ani nu avea voie să se amestece cu ceilalţi zei. de bună seamă. Ca să justifice şi faptul că Hades este nevăzut. de bună seamă. dată ţinutului lui Hades. Aceste râuri curgeau în mlaştinile Aherusiade. . fiind mult prea cunoscută. cu o mantie neagră pe spate.

mai ales la popoarele slave. Elinii au poetizat acest fenomen. când va încolţi din nou. De la ultimul lui nume s-au creat cuvintele plutocrat – cel puternic prin bogăţia lui – şi plutocraţie. Rodia era fructul iubirii. împrumutat şi de latini. Doar cei socotiţi prea vinovaţi erau de fapt aruncaţi în Tartar. În acest grup o vedem pe Cora-Persefona – răpită de zeul Hades. mai bine decât orice.. ea fiind fiica Demetrei – holda cea bogată – şi a lui Zeus – cerul care dă ploaia. Alte două frumoase picturi sunt ale lui Rubens şi Tizian. 15. Aceasta pentru că Hades nu era numai zeul nevăzut şi misterios din adâncuri. 10. Bătrânul Pliniu ne povesteşte despre o „Răpire a Proserpinei”. Mai avea în spinare şi toată avuţia de minerale şi metale. Aşa cum este aici înfăţişată. strigându-şi în ajutor nimfele surate. 9. de o negrăită frumuseţe. Opere plastice au fost de asemeni create pe această temă. din Lidia – Asia Mică. ca-n versurile lui Ovidiu : „Răpitorul porneşte-acum carul său cu toată iuţeala. sculptat de Girardon. zugrăvită de Nicomahos. sub formă de seminţe. căldura şi lumina. înseamnă bogătaşul. El găzduia şi plantele. Într-o pictură veche. După strângerea recoltei. 14. de pe un vas. Tot aşa face şi Hades la plecarea Corei pe pământ. după mărimea vinovăţiei lor faţă de zei. când fusese răpită de zeul stăpân peste morţi. spunând că zeiţa Cora este adăpostită iarna în adâncul negru al pământului. Tantal era legendarul rege al oraşului Sipilos. Florile pe care zeiţa le culesese abia din livadă au căzut jos. un pictor din antichitate. De la numele şi suferinţele lui a rămas expresia de chinuri tantalice. Câmpiile-Elizee pot fi asemuite cu raiul sau paradisul din legendele noastre şi ale altor popoare. Este timpul când Cora stă la soţul său. pentru că Demetra o pierduse la început pe fiica ei. Zeiţa Cora întruchipa pentru cei vechi sămânţa care încolţeşte şi dă roadă. ea exprimă. . sigure fiind că ei le vor păstra statornici credinţa şi se vor înapoia acasă. îl vedem pe Hades-Pluto – ducând în mână cornul abundenţei.. sub diferite variante.” Mai cunoaştem un grup de marmură. 13. simbolul elin al vegetaţiei pălită de vânturile repezi ale toamnei. strigându-i pe fiecare.194 unde umbrele îndurau suferinţe. Şi telegarii şi-i mână în goană. latine şi chiar germanice. Ne impresionează mai ales pictura lui Tizian. pe timpul iernii. Numele Pluto. înhămaţi la carul lui Hades. Zeus. Demetra se chema la romani Ceres. şi zeul calcă brutal pe ele. în care caii cei negri. până primăvara. zeiţa holdelor şi a bogăţiei de cereale. Fata plânge şi îşi înalţă mâinile spre cer. 11. locul groazei. iarna. Iată în ce consta bogăţia lui Hades-Pluto. pe nume. 12. Soţiile dădeau soţilor lor jumătatea unei rodii. Romanii i-au spus Proserpina. încât aştepţi parcă să sară de pe pânză. când plecau în lume după aventuri războinice sau negoţuri. în cele mai afunde tainiţe ale Infernului. Tema mamei care îşi caută copilul răpit a intrat apoi în folclorul tuturor popoarelor. sămânţa este vârâtă în pământ. par vii. adică suferinţe fără seamăn. Numele Persefonei se pare că ar însemna în limba greacă veche : „cea pierdută prin moarte”. pe mama sa şi pe tatăl său. adică domnia unei mâini de bogătaşi asupra celor mulţi şi obidiţi. care primea morţii. de unde nu mai ieşeau niciodată. după cum socoteau elinii. adică în tărâmul lui Hades.

sau măcar apă. Hestia. fiind eliberată. ceruse fratelui său dreptul de a rămâne-n veci fecioară. zeiţa mai primise dreptul de-a fi slăvită-n orice templu. ţâşnind în fulgere spre oameni. pentru-această puritate. sau focul ce urma să ardă jertfa. Şi. Păstrează-ne uniţi. şi mai târziu zeul Apolo. Zeus încuviinţase ruga sorei sale mai mari. Zeus pe Hera şi-o făcuse soaţă. — Ţie ne închinăm.195 HESTIA Şl DEMETRA intre copilele lui Cronos. care-n-semna iubirea din mijlocul aceleiaşi familii. deşi Poseidon. Hestia. vărsând câteva picături pe vatră. arzând pământul în adâncuri. şopteau cu toţii. şi cel mai vârstnic dintre dânşii făcea o libaţiune cu vin. cântând-o pe Hestia. bărbaţii şi femeile se adunau cu toţii-n jurul vetrei. Nici focul clocotelor surde. focul pe care ardeau jertfe. Demetra se-ngrijea de holde şi de livezi şi de grădini. ar fi dorit-o de soţie. ulei. Nu focul slăvilor înalte. şi-n fiecare casă din Elada. credinţa pe care şi-o datorau întotdeauna părinţii şi copiii. căci farmecele Afroditei nu au atras-o niciodată pe-această fată a lui Cronos. Iară Hestia1 păzea focul. Focul. ci focul caldelor cămine. Mai înainte de a se face vreun sacrificiu oricărui zeu. în care focul pâlpâia voios. osteniţi de muncă. în D . La ceasul de odihnă al amiezii sau seara. Îndată după doborârea zeului Cronos. oamenii trebuiau să săvârşească o libaţiune. Toate acestea se întrupau cu măreţie în cea dintâi copilă a lui Cronos : Hestia. între ei.

dar necăjit peste măsură. el lua din vatra părintească scântei cu care-aprindea focul pe vatra lui abia zidită2 . voi depăna povestea despre Demetra3. Pe lângă el mergea o fată.. DEMETRA LA ELEUSIS n schimb. N-ai să-nţelegi tu niciodată cu cât e soarta ta mai bună decât a mea. după poruncile zeiţei. ducând în spate nişte vreascuri. căutând pe scumpa ei copilă. Iar când se-nfiripa o casă nouă.. să nu se afle că-i zeiţă.. dar unde.. Aveau şi ei o suferinţă.. s-a oprit şi i-a grăit în acest fel : — Unde te duci. Alte poveşti despre Hestia nu se cunosc.. eu mi-am pierdut copila. feriţi de boale şi alte rele. şi se făcuse o bătrână zbârcită la obraz şi gârbovită.. Într-o basma strânsese ghindă şi în cofiţă nişte mure. acum se lasă seara şi locurile-s cu primejdii..196 fericire. Tu bucură-te. fata lui cea mai mărişoară. a spus zeiţa. Zeiţa îşi schimbase chipul.. Legendele ne spun că ea a brăzdat cea dintâi ogorul şi l-a silit să înverzească. Şi-a dat să plece mai departe. Erau miloşi.. cu inimi bune. — Ia stai. Dar cum ţi-ai pierdut fata ? a întrebat-o şi bătrânul. măicuţă dragă ? Uite.. Pe cap şi pe umeri se-nvelise cu o maramă veche. De Triptolem. Părintele ţi-e lângă tine.. dar nu s-au mai gândit Î .. un om bătrân numit Celeu. curată cum e însuşi focul de care dânsa se-ngrijea. mânând din urmă două capre.. Totuşi i-a povestit că fiica i-a fost răpită de un zeu şi c-a pornit pe jos s-o caute. Bătrânul s-a-ntristat şi dânsul. n-aş putea s-arăt. Pe vremea când zeiţa umbla. că poţi rosti cuvântul : tată. se spune că ar fi ajuns prin acel loc care se cheamă Eleusis4 . Ea a rămas neprihănită. Şi-aşa umblând. când un fecior se însura. fată dragă. pe vremuri. Demetra i-a răspuns în dodii. Acolo vieţuia. să n-o cunoască nimeni. Văzând copila pe zeiţă că umblă singură şi tristă şi gârbovită.. zeiţa soră mijlocie. îl întâlnise în calea sa chiar pe Celeu. neagră. vestit de harnic şi cinstit. Fata la fel. precum jurase-n prima zi. pe când se îndrepta spre casă.. S-a folosit însă de-un om... Dar eu. — Mă duc în lume. auzind întâmplarea asta. Şi se plecau smeriţi spre flăcări. să nu se vadă că pe gene i se ivise o picătură arzătoare.

Pe drum a început bătrânul la rândul său să-i povestească mâhnirea ce-l rodea în taină. Oricum ar fi. de-o vreme.197 la asta şi au chemat-o pe Demetra să se-odihnească în coliba care se şi vedea în zare. care cunoştea ce e durerea de a-ţi pierde un copilaş iubit.. la poalele unei coline. Nu ştiau cum să-i mulţumească bătrânei care săvârşise o vindecare fără seamăn şi-atâta de miraculoasă. i-era foame.. Zeiţa ar fi vrut să plece. Aşa doreşte poate Hades. Copilul cel bolnav. de care îi povestea pe drum Celeu. a-mpins-o pe Metanira la o parte şi s-a plecat către băiat.. Şi toţi... din patul său de suferinţă. cu voie bună. mamă. dar la atâta stăruinţă şi bunătate omenească. Şi Triptolem – cum se numea băiatul – s-a ridicat.. s-au pomenit lângă colibă. vino. Vreau să mă joc!. şi înţeleg că va să moară. zeiţa. Pofteşte în coliba noastră.. — Mi-e foame. fructe şi miere. . copilaşul s-a-mbujorat la chip ca mărul şi sângele-i a prins s-alerge din nou prin vinele secate. poate. sărmano!. — Poate nu e pierdută de tot copila ta.. a zis bătrânul.. Băiatul cel mai mic din casă căzuse greu bolnav. Demetra îi umpluse pieptul cu răsuflarea ei divină... şi mi-e sete!. Mişcată de atâta jale. N-avea putere să mai plângă. către coliba lui Celeu. şi fata lor săltau în juru-i. tot ce strânsese gospodina în casa ei : lapte-nchegat. o alinare cât de slabă. Demetra i-a dat lapte cald. zicea băiatul. Ce pot să fac ?. şi ce pot spune ?. Iar biata mamă – Metanira – căzuse în genunchi zdrobită şi spaima parcă o-mpietrise. zăcea pe pat şi chipu-i palid purta pe el pecetea morţii. L-a sărutat domol pe buze. Mergând astfel... Odihna ţi-o aduce. Numai zeiţa n-a gustat din cele ce erau pe masă. plin de vigoare. Demetra a fost izbită de durerea ce stăpânea în încăpere. S-au aşezat apoi la masă şi s-a servit. Dar cum băiatul. cerea mâncare. În acea clipă. în care strecurase însă nişte seminţe fermecate5 . Triptolem. s-a-nduplecat până la urmă şi au pornit tustrei agale. Celeu şi Metanira. — Leac nu-i găsesc. zicea Celeu.. o miere dulce ca nectarul.. Ai casei au mâncat cu poftă.. Cum a intrat aici. tot povestindu-şi.

întâiul om care să ştie cum trebuie arat ogorul. — Bătrâne. pe când somnul şi liniştea domneau în casă. Demetra se culcase-n preajma copilului tămăduit. A mai şoptit cuvinte. să-l fac asemenea cu zeii : nemuritor şi plin de fală. Din vălurile sale albe se răspândeau în tot văzduhul miresme dulci şi-mbătătoare. bătrâno ? a strigat tare Metanira. cu grijă. sub jarul ce licărea roşu pe vatră. Ce faci. L-a smuls pe Triptolem. Şi şi-a schimbat înfăţişarea. tot ea. — Mă iartă...198 DEMETRA SE ARATĂ ÎN ADEVĂRATA EI ÎNFĂŢIŞARE enise noaptea. Bătrâna. Mii. a glăsuit din nou Demetra. a fost îndată în picioare şi s-a-ngrozit de ce-a văzut. V .. Şi vă voi iniţia. care-l vindecase pe Triptolem. zgomot. desigur! – şi apropiindu-se de vatra în care mai erau tăciuni. nu au avut urmare bună. este vremea să aflaţi toţi. cheamă poporul. Iar părul galben. grija ta de mamă. de-o frumuseţe uimitoare. în nişte taine sau mistere. trecându-şi palma de trei ori pe pielea-i netedă şi albă. un templu mare... îi luneca pe gât şi umeri şi strălucea ca o lumină. şi pentru oameni!.. pe colină. dar tot atunci s-a deşteptat din somn şi Metanira. Acuma totul se sfârşeşte. Clădiţi acolo. — Copilul meu!. Cel dintâi care va cunoaşte unealta mea cea nouă : plugul. S-au culcat cu toţii. ce te-au împins să-mi smulgi copilul. i-a grăit Demetra... mii de stele scânteiau pe boltă. Şi.. îşi revărsa lumina argintie peste coliba lui Celeu. Eu însămi vă voi da poveţe asupra-nchinăciunii ce se va-ndeplini în templu. ca să-mi aducă alinare tristeţii c-am pierdut-o pe Cora.. drept preoţi. pe care gura omenească n-ar fi ştiut să le rostească – cuvinte magice.. cum e spicul cel auriu din miezul verii. cum sunt mamele. L-a luat pe Triptolem în braţe. mama a şi fost lângă vatră. am vrut să îl purific. eu am să fac din fiul tău. iată. a grăit zeiţa către Celeu. cu spaimă. Nu ştiu cum s-a-ntâmplat. iar purtătoarea de făclie. Eu sunt Demetra. din jar şi flăcări şi din mâna în care îl ţinea zeiţa. Şi. zeiţa s-a sculat în taină. îl afunda. luna. care se vor numi-n Elada misterele eleusine. pesemne. — Şi totuşi. a învelit sub jar tot trupul copilului abia-nsănătoşit. Pentru că. l-a mângâiat uşor pe frunte. făcându-se din nou zeiţă. n-am ştiut! a rostit mama.. cât ai răsufla o dată. cu glasul tremurător. A auzit. Iubirea. — Sărmano. Vârând pe Triptolem în flăcări. La miezul nopţii. cea încărcată de foloase şi pentru zei.

Şi Triptolem. El a prins suliţa scăpată de regele schimbat în fiară şi a voit să-nceapă lupta... să-i ocrotească pe ogoare şi să le umple casele cu grâne : orz.. Demetra i-a dăruit carul ce o purta pe ea-n Olimp. un meşteşug atât de spornic. S-a făcut că-l primeşte bine. totuşi. cu o suliţă. din ură şi din invidie pe tânăr. L-a prefăcut pe acest rege într-o dihanie complită. Şi ca să vânture pământul mai repede ca rândunica. al cărei ţipăt parcă-i hohot.199 Şi cum a poruncit zeiţa.. Era un car tras de balauri. pe când dormea flăcăul. pe toţi cei ce doreau să aibă o viaţă mai îmbelşugată. o ţară unde fusese rău primit8. îşi spunea regele în barbă. pe care şi-o pregătise de cu seară. De cum a poposit flăcăul în ţara asta. Odată. s-a năpustit. prin vrajă – deşi la mare depărtare – n-a lăsat regelui răgazul să-i ia viaţa lui Triptolem. s-a apropiat cu paşi de tigru ce vrea să-nşface o vietate şi. s-a îndreptat către palatul regelui. mei. şi-atunci Demetra i-a cerut să plece-n lume şi să-nveţe pe oameni ce este-agricultura. Celeu a şi chemat poporul. dorind s-arate recunoştinţa sa zeiţei. TRIPTOLEM RĂSPÂNDEŞTE AGRICULTURA impul a început să treacă. ce purta numele de Lincos. Demetra cea cu păr bălai.. şi-au construit un templu mare. Triptolem se pogorâse-n Sciţia. L-a făcut fiara cunoscută sub numele de linx sau râs7. a pus la cale în Elada nişte serbări strălucitoare. nebun. Demetra însă. Iar Triptolem trecea cu carul cel zburător din ţară-n ţară. Cu ţipătul său. ha!. T . Aici veneau agricultorii şi îi cereau sorei lui Zeus. ce-l veghease pe ocrotitul său. om hain. pe uşă şi a pierit către pădure.. Dar Lincos. L-a ospătat şi l-a culcat într-o-ncăpere mai ferită. — Am să-i iau carul său şi plugul şi am să mă mândresc eu însumi c-aş fi născocitorul acestui meşteşug pe care îl răspândeşte Triptolem!. serbările eleusine9 .. Triptolem6 s-a făcut flăcău. Şi-a hohotit plin de cruzime : — Ha. să-i spună ce gânduri l-au adus. hohotind sălbatic. şi-i îndruma cu-nţelepciune. Noaptea. crudul Lincos l-a şi trezit pe Triptolem.. a pus la cale să-l ucidă. secară. Acuma-vei pieri!. în tainele agriculturii. templul vestit din Eleusis. Dar linxul. flăcăul a pornit spre casă. a dat să-mpungă pe flăcău. părăsind Sciţia. Aici domnea un rege aspru. Scăpat de moartea plănuită de Lincos împotriva lui.

în trunchiul lui trăia o nimfă. Şi oamenii. a zis Erisihton. în trunchiul lui. În faţa mea ? Dar nici un sclav n-avea curajul să dea întâia lovitură. a prins în mână o secure... rămuros. Numaidecât. va săruta curând pământul.. îmi dai poruncă ?. — Tăiaţi-l!... tot îl dobor. Tu. Şi cu securea-nsângerată i-a retezat îndată capul. s-a auzit o voce blândă.. A chemat câţiva sclavi cu sine şi au plecat către pădure. N-a trecut mult şi a sunat cea de pe urmă lovitură. Erisihton însă oprise ca oamenii să mai cinstească acest stejar. În ramurile-i înverzite agăţau panglici şi buchete de flori bogate în parfumuri. — Zeiţă... plăcut zeiţei. atât de largă.. Atunci Erisihton.. vei suferi şi tu. cu o coroană mult mai largă decât era toată pădurea. prea darnică.. cu furie. Şi nimfele de prin pădure fugeau cernite spre Demetra. S-a prăbuşit în tină trunchiul. tirane.. strigând spre cei aflaţi de faţă: — Puţin îmi pasă că zeiţei i-e drag acest stejar semeţ.. Un stejar falnic. — Ce-ai spus ?. tăiat de tine. pentru belşugul pe ogoare sau în grădini sau în livezi. cu ciudă.. Iar de sub scoarţa despicată a început să curgă sânge. Dar a aflat cu supărare că mulţi nesocotesc porunca. Zeiţa-ndată şi-a scos fruntea din holdele aproape coapte. Astfel se spune că. pentru-această faptă. în temple. şi-a hotărât să-i pedepsească şi să reteze-ntreg stejarul. Trunchiul atunci a scos un geamăt şi frunza lui s-a făcut pală.. ce se numea Erisihton. a cutezat un sclav să-l roage. tăiată de suspine : — Ascultă! îţi vorbeşte nimfa ce-a locuit în trunchiul ăsta nevinovat. Şi a lovit cu-nverşunare.. sclav. Şi de-ar fi dânsa în persoană. Căzând. ar fi-nfruntat-o pe Demetra. un bătrân rege tesalian..200 REGELE TESALIEI DOBOARĂ UN STEJAR AL ZEIŢEI ine nu se ruga smerit. Primeşte dar ce ţi se cade. ca s-o slăvească pe mândra soră a lui Zeus. Cununa lui.. tu. — Stăpâne!. le-a poruncit dânsul. O nimfă dragă a zeiţei. Într-o pădure tesaliană Demetra avea un stejar. Iară poeţii spuneau versuri scrise pe table ceruite. A clătinat C .. odată.. cea mai iubită dintre nimfe şi-a pierdut viaţa sub securea călăului Erisihton. Ajunge. Nu mai da. Află însă că. o supăra rău pe zeiţă. veneau ades lângă copac.

METRA SE SACRIFICĂ PENTRU TATĂL SĂU um i-a suflat pe gât otrava. fără multă vorbă. Şi nimfa a pornit pe dată spre Sciţia. Cu timpul. nici fructe nu mai dădeau pomii. De ce mânca. i-era mai foame.. pornind înspre Tesalia mănoasă. a spus Demetra mâniată. a pătruns în palat. şi l-a-nvelit. — O vând ca sclavă. care săvârşise fapta. fripturi din fel de fel de păsări şi animale. nu mai are ce să mănânce. care-mi este de obicei vrăjmaşă mie. ca să-şi mai capete bucate..... să cheme Foamea. — Să vie Foamea. unde chiar regele doboară stejarii mei! a zis zeiţa. să-mi potolească focul gurii. ce să vândă. copila lui cea mai frumoasă. părul zburlit şi pielea aspră. Merinde care-ndestulau. şi a suflat asupra-i fiere. dormea adânc în acel ceas. Acolo nu mai creşteau grâne. cu aripile sale negre. unde domnise crudul Lincos. Dar Metra. Regele. mai înainte. şi tot mai multe. la rege.. Şi-n Sciţia se afla Foamea. — O foamete-nspăimântătoare va bântui-n aceste locuri. dinţii mâncaţi ca de rugină. cu gura lui nesăţioasă. nu-i ajungeau acestui rege să-i sature grozava foame. cu buze vinete. şi sărăceşte tot regatul.. făptura cu obrajii galbeni şi ochii-n fundul capului. toată ţara. însă. bănuindu-i gândul.... Cerea mereu alte bucate. uscate. carne fiartă. Multe. ca într-un giulgiu. Atunci pune ochii pe Metra.201 puţin din plete şi toate holdele acelea s-au scuturat în tot regatul. Mănâncă avuţia ţării. Iar Foamea s-a săltat pe-o pală de vânt uscat şi secetos.. Şi-a dat poruncă unei nimfe să plece-n Sciţia pustie. înfloritor mai înainte. zice dânsul. purtând mâncări nenumărate : fructe şi lapte. regele s-a trezit din vise şi a început să strige tare : — Aduceţi-mi bucate multe. Slugile s-au pornit în fugă. tot mai multe. Să-l nimicească pe călăul Erisihton şi tot ţinutul pe care-l stăpâneşte dânsul.. Mănâncă tot ce se găseşte. ce i-a pătruns în măruntaie. şi-mi cumpăr iar bucate multe... merge pe ţărmurile mării şi îl imploră pe Poseidon : C . din toate felurile. Era cam spre sfârşitul nopţii şi Foamea.

împuţinându-şi astfel trupul. Aşa s-a răzbunat zeiţa belşugului şi a recoltei pe regele Erisihton10 . ce-o vinde iarăşi. nu-i mai ajunge regelui.. Până la urmă a pierit. care-i nesocotea puterea şi nu lăsa să crească-n voie stejarii falnici din păduri. scapă-mă de-aşa ruşine. . Metra se schimbă-atunci în câine..202 — Tu. se spune în legendă că preanenorocitul rege şi-a sfâşiat propria carne. Se face cal. zeule atât de mare. ajută-mă să nu fiu sclavă. Erisihton îl vinde iute. Regele-l vinde şi-şi ia pe preţul său mâncare. Dar Metra scapă de sclavie prin noua ei înfăţişare. Foamea îi creşte fără margini şi îl cuprinde deznădejdea. Ea-i singurul câştig ce-l are Erisihton. Şi-atunci. după voie. se-ntoarce la tatăl său. în orice animal din lume.. să se hrănească. astfel dobândită. Fata îşi schimbă-nfăţişarea. Zeul Poseidon se îndură şi-i dă prinţesei o putere de-a se preface. cel mai puternic după Zeus. Dar hrana. Fugind de la stăpân..

zeiţa este reprezentată. în clipa când a fost preschimbat de zeiţă. înşelăciuni sau duşmănie. 2. urmaşilor săi : „Năzuiţi întotdeauna numai spre ceea ce este înalt şi veşnic. de oarecare siguranţă în colectivitate. acest foc era păzit de nişte preotese. numite vestale. Este reprezentarea legendară a dorinţei oamenilor de a dobândi o viaţă tihnită şi îmbelşugată. Demetra. 5. elinii. cele trei munci de seamă din meşteşugul plugăriei: aratul ţarinei. Focul ce le da în timpul nopţilor lumină şi iarna îi ocrotea de geruri. plin de curăţenie!”. sau Vesta – la romani – întruchipa pentru cei vechi focul. ţinând în mână sceptrul. Seminţele aşa-zise fermecate. cu falduri-lungi. dealtfel. Ea are o înfăţişare calmă şi chiar puţin severă. Focul acesta sacru trebuia să fie simbolul unităţii între locuitorii aceluiaşi oraş. râs. după unii mitologi. . dealtfel. cum se numea. Această trecere era însoţită de aşezări stabile. aduceau cu ei flăcările sfinte şi se simţeau în noul oraş ca în patrie. de cei dintâi plugari. însemna trecerea de la păstorie la treapta superioară a muncii în agricultură. Cuvântul Triptolem înseamnă. aşa urma să fîe şi căminul : curat şi neatins de intrigi. În tabere aprindeau focul din aceşti tăciuni şi simţeau numaidecât patria alături de ei. unde să ardă focul sacru. În opere vestite. semănatul şi secerişul. Această dăinuire a focului însemna. Poate că simbolul ar putea fi asemuit cu acela al renumitei „coloane fără sfârşit”. 8. Vatra sau căminul îi unea în jurul ei pe membrii aceleiaşi familii. faptul că în Sciţia nu s-a făcut multă vreme agricultură. chiar viaţa. Demetra sau Ceres. cu putere adormitoare. La romani. prin acest gest. Aşa îşi explicau elinii existenţa acestei fiare. Focul cel blând din vetre. 7. sunt seminţele de mac. creată de marele nostru sculptor Brâncuşi. emblemă a suveranităţii. După legendă. Hestia. un pritaneu. însuşi Lincos. înveşmântată într-un dublu hiton. aflată într-un muzeu de la Roma. Ţipătul acestei fiare se aseamănă cu un hohot de râs. La fel. hohotea de bucuria izbânzii. Artistul grec care a sculptat-o pare că a vrut să spună. Cu indexul arată către slăvile înalte. când porneau cu corăbiile să cucerească ţinuturile îndepărtate şi să întemeieze oraşe noi. 6. Tot de aici luau vechii greci tăciuni aprinşi. pe care poporul nostru o numeşte. 4. elinii au socotit că oraşul se cădea să aibă o vatră a sa. Eleusis din Atica a devenit mai târziu un vestit loc de adorare a zeiţei agriculturii. uneori. În pritaneu erau primiţi solii străini sau ambasadorii. cum este statuia intitulată Giustiniani. întruchipând în legende pământul fertilizat de oameni. cu văl pe plete şi pe umeri. Poate din pricina aceasta. De aceea. cum poartă numai fraţii săi : Zeus şi Hera.203 Note: 1. Cum este flacăra de pură. o vedem pe Hestia sau Vesta. când se duceau la luptă. Focul purificator de molimi. pe care ei îşi găteau hrana. în chip poetic. care trebuiau să rămână fecioare nemăritate. 3. pentru că oriunde se află oameni ei aprind focul în vetre. Astfel justificau.

în general. cu Hestia. marea cu furtunile sale nimicitoare. . Premiile distribuite la aceste serbări constau de obicei din grâne.204 9. pe lângă jocuri şi întreceri de gimnastică sau muzică. În operele plastice. Serbările din Eleusis. plantele. Acesta ar fi tâlcul legendei lui Erisihton – Demetra rămânând belşugul. Ea are în jurul frunţii spice de grâu. Elinii. flori de mac şi alte ornamente vegetale. zeii naturii îmbelşugate. am putea spune noi. mai ales orz. se spunea că arase întâia oară pământul Triptolem. cum erau Demetra. de fapt. Nu mai pot vieţui nici animalele. Demetra se aseamănă mult cu sora ei mai mare. părintele agriculturii. care distrugeau copacii. şi Dionisos. pe care-l duce vântul. pe câmpia Rariei. Demetra este reprezentată de obicei cu mare pompă. demnă. grecii îi osândeau pe aceia ce făceau stricăciuni naturii. Prin fapta lui Erisihton. Deasupra lui bântuie foamea şi el însuşi. pe cât se pare. Aceste grâne erau recoltate pe o câmpie învecinată cu Eleusis. se risipeşte în nisipuri şi praf. uscat. când era prea arzător. Erisihton. Pe acest pământ nefertil se pustieşte totul: holda. cum se purtau în Eleusis. soarele însuşi. adică zei pământeni. care întruchipează abundenţa. ce imitau. Când este astfel reprezentată. Legenda aceasta are altă semnificaţie decât cele dinainte. dar se simţeau apropiaţi de aşa-zişii zei htonici. grădina sau pădurea. Aici. cu fulgerele şi trăsnetele lui. se sfărâmă. fără vreun scop şi fără milă. fără podoabe. ogoarele sau păşunile. chiar munca pe care o fac pe câmp plugarii. având numai o bentiţă peste păr. Alteori ea are o ţinută simplă. În mâna dreaptă ţine o torţă – torţa cu care şi-a căutat copila – şi în cea stângă un coş. 10. cuprindeau şi o serie de practici religioase. adică duşmănos zeiţei. care asigura belşugul de roade. mai este în acelaşi timp şi pământul nefertil. erau în luptă cu forţele naturii care puteau să le facă rău : cerul. numită Raria. zeul viţei de vie.

. prinţesa-l roagă.205 VESELUL DIONISOS M ulte făcuse năzdrăvanul Zeus. cu pas şovăitor şi fruntea încununată de şuviţe mai albe decât neaua iernii.. mângâioasă : .. luând chipul doicei lui Semele. s-a prefăcut într-o bătrână. Aşa socot c-ai păţit tu. Norii aceştia învăluiau mereu Olimpul. Şi-a sfătuit-o. sau cum a amăgit-o. Aşa cum se înfăţişează soţiei sale din cer. ca să înşele fetele prostuţe. chiar în palatul de la Teba al tatălui copilei. Hera. după aceea. de-i Zeus. Cadmos. copila regelui din Teba. Dar bănuiala tot o-nghimpă în inimă şi nu-i dă pace.. parcă niciodată dânsa n-a fost atât de îndârjită ca în ziua când stâpânul a făcut nuntă cu Semele. Şi a pornit pe el zeiţa. Semele-ar crede şi n-ar crede ce-i spune prefăcuta doică. De-atâtea ori se supărase Hera.. să i s-aducă-un nor de aur. Şi seara când coboară Zeus şi se apropie s-o sărute. Cum a silit-o să-i devină soaţă.. către palatele din Teba. aflând această nouă necredinţă! Şi. Mulţi se pretind că-s zei. A poruncit. dar nunta s-a făcut. pătrund prin case. S-a dus îndată la Semele şi a-nceput s-o dojenească cu glas tremurător : — Copilă... Şi totuşi. Cum te-ai lăsat ademenită ? Acela care s-a lăudat că e stăpânul din Olimp e un amăgitor. nu se ştie. dornică să se răzbune. — Îl rogi. pe cât se crede. şi-a-ndemnat-o pe fata regelui din Teba să ceară soţului dovada că este zeu într-adevăr. Mult s-a mai mâniat zeiţa Hera. precum spune. desigur. să ţi s-arate în veşmântul şi cu puterea lui cerească.

chiar în clipita următoare. Semele. Îşi clatină bogata-i chică şi cheamă-n jurul său furtuna cu nori. Însă abia deschide gura. Iată de ce Dionisos1 a fost numit şi Ditirambus2 – sau cel născut de două ori. a vrut să spună Zeus. tatăl lui. slăvite. când potolise pârjolirea palatului regelui Cadmos. şi el. şi se pogoară iar în Teba. în strălucire şi putere. din coapsă. totuşi. l-a scos frumos. şi chiar la vremea cuvenită. la Teba cea cu şapte porţi. O iederă plină de sevă. o-ncinge iute pe copilă. l-a smuls Zeus pe băieţaşul lui Semele. — Taci!.. Şi. să mi te-arăţi.. Au râs puţin de dânsul zeii. şi focul. De fapt. Ia-n mână sceptrul greu de rege peste pământ şi peste ceruri. printr-o taină cunoscută numai de el.... L-a strâns în braţe ca un tată şi i-a rostit înduioşat : — Feciorul meu. căci băieţaş era copilul. cu fulgerele-n pumni şi faţa. Taci!. din flăcări. pruncul ăsta. Şi fata rîde bucuroasă : — Atunci. Dar vorbele fuseseră rostite şi se împrăştiau prin aer. aş vrea să-mi împlineşti o vrere. El se înalţă într-o clipă către palatele-olimpiene. Şi Gheea a făcut să crească perdele verzi de iederă peste coloane.. Şi Zeus l-a chemat pe Hermes şi-a grăit : — Să duci. ce-a-năbuşit şi a stins focul. cu tunete cumplite şi fulgere strălucitoare. peste ziduri. apucă numai să-l zărească pe soţul său şi vrea să-i spună cât este ea de mulţumită că-i împlineşte rugămintea. Palatul însuşi se aprinde şi ar fi ars în întregime.. Nu mai avea nici o putere să se împotrivească faptei ce-o ticluise bine Hera. Doar fiul ce-l purta în sânu-i Semele cea nefericită a fost scăpat prin voia Gheei. cum are dreptul să te vadă numai soţia ta din ceruri. Zeus jurase chiar pe Stix să-i împlinească voia. cum urzise Hera... de n-ar fi fost în preajmă Gheea – pământul larg şi bun – aceea ce e strămoaşa tuturora.206 — De eşti tu Zeus. şi nu altul. când au aflat că Zeus poartă pruncul închis în coapsa sa. — Îţi jur pe Stix. că tot ce-mi ceri se împlineşte numaidecât. Socrul S .. pristave. care-l însoţea pe Zeus în fulgerele-i orbitoare. Dar Zeus şi-a văzut de treabă. la care-ar fi născut Semele. rosteşte Zeus. şi-a doua oară-l adusese pe lume Zeus. peste podele şi-n tot locul. tu ai să vieţuieşti. ţi-ai pierdut mama.. Zeus l-a luat şi l-a închis în coapsa lui. UN COPIL NĂSCUT DE DOUĂ ORI emele a pierit în flăcări.. la fel ca-n sânul unei mame.. Căci el o dată se născuse din mama lui pierită-n flăcări.. Îşi pune hainele de aur.

dar Atamas e-n locul lui. Hera. îngrozitoarea Tisifone şi-a luat în mână o făclie muiată-n sânge şi-n otravă. eşti mai cruntă!. în sânge. pe Melicerte şi pe Learh. Răzbunaţi-mă. ferită de lumina zilei. Tu. a glăsuit zeiţa Hera. chiar ei să şi-i ucidă. Mijlocul şi l-a strâns în chingă de şerpi. a murit. şi l-au primit la dânşii-n casă şi pe micul Dionisos. şi glasul ei vuia în Tartar... tot la fel. e soră bună cu Semele. Şi a pornit în zbor. Şi sidoniana vrăjitoare a pus la cale pentru zeul cel nou-născut serbări nocturne. Tisifone. De îngrijit.. una dintre voi. Soţia sa. pe Melicerte. cumva.207 meu. Erau acolo nişte furii. Regele Atamas şi Ino m-au supărat. Ca-nchinătorii să n-adoarmă. l-a primit plină de-ncântare pe-acest copil orfan de mamă. şi ea născuse un copilaş. regina Ino.. un danţ frenetic. — O!. şi varsă peste ei otravă. cu verzi ghirlande-mbălsămate şi struguri aurii şi dulci.. ce se joacă în strigătele de „Evoe!”. Să nu mi-l afle. toiag şi armă totodată. Se nimerise numai bine.. cumva. ce purta numele de Mistis4. dionisiace. şi astfel să se-nveţe minte toţi oamenii că nu e bine să supere. îl îngrijea o sidoniană vrăjitoare. spaimă şi nelegiuiri. care s-alunge umbra nopţii. Porniţi.. soră cu Semele. crescând în casă pe-un fiu nelegiuit. deci. ca ginere şi ca urmaş. Nu le-ajungea c-aveau ei înşişi alţi doi copii... şi Hera. Nebunia. Mai mult.. De cum a dat porunci zeiţa. Îi dai lui Ino băieţaşul şi-i porunceşti să mi-l păstreze într-o odaie-ntunecoasă. voi genii. Iar Ino. pe Melicerte şi Learh. Le da la amândoi să sugă din sânul ei bogat în lapte3. zgomotoase. Zburau cu ea. a aflat că trăia copilul. ce are-n vârf un con de pin şi e-nvelit în flori şi frunze de iederă căţărătoare. şi-nverşunată ca o fiară s-a coborât pe loc în Tartar. prin iscodiri şi vicleşuguri. urmată de un cortegiu fără seamăn.. Ea i-a dat zeului şi tirsul. de vipere lucioase.. urlând turbate : Ura cea neagră. pe Hera.. ce-l are Zeus cu-o fată pământeană. foc. Cadmos. şi alte genii N . A născocit apoi tiasul.. Tot ea a-ncercuit şi fruntea şi buclele strălucitoare ale acestui zeu frumos şi vesel.. geniile rele-ale lui Hades.. a creat tobe şi ţimbale cu sunete răscolitoare şi-a aprins torţe luminoase. Abia de-o zi. A luat în braţe Hermes pruncul şi a zburat cu el în Teba. Faceţi-i pe aceşti părinţi – ca o osândă meritată – să-şi piardă cei doi fii iubiţi. Şi-a pus pe spate o mantie cruşită. Crima şi Jalea şi Teroarea. GENII ÎNTUNECATE SE NĂPUSTESC ÎN PALATUL DIN TEBA -a trecut însă mult.

ea şi-a smuls.. care-şi ţinea la sân copiii... să nu mai vadă ce crimă se punea la cale.. Soarele. s-a depărtat. ce din cer zărise cruntul alai al Tisifonei. altul spre regele-Atamas. dată de şarpele care-l muşca. Iară cu falca-nsângerată a făcut semne de blestem. făcuse semn. În şerpii-aceia Tisifone vârâse spuma nebuniei şi a dorinţei de măcel. ce privea din ceruri. şi toate-acestea s-au prefăcut pe dată-n păsări. Întindeţi laţurile voastre şi prindeţi fiara!. care trăiau pe lângă Ino. Săriţi!. REGELE ŞI REGINA ÎŞI PIERD MINŢILE i Atamas. ce încă gângurea. Dar Tisifone-a călcat pragul palatului lui Atamas. cum spun legendele eline. Porţile grele de aramă s-au zguduit. se şi grăbiseră s-o scape. căutându-i pe Ino şi pe prunc. Şi-n timp ce furia. văzând-o pe soţia lui. cu mâna-i neagră şi ciumată. şi pruncii săi – pui de leoaică. şezând pe jilţul ei de aur. zbura din nou vârtej spre Tartar. S . ca piatra dintr-o praştie. sărmanul Atamas crezuse că soaţa lui este o fiară. căzând în lături. Dar Hera.. Cum au ajuns. din braţele măicuţei sale. Nimfe şi prietene şi slugi. a început să ţipe-aşa : — Ce caută în palat leoaica şi puii ei ? Săriţi!.208 nemiloase. şi-o stârpiţi! În nebunia-i. în pescăruşi. care şi astăzi zboară şi ţipă peste valuri. pierzându-şi mintea. prea drăgălaşul Melicerte. sub muşcătura veninoasă – se repezise pe o stâncă cu celălalt copil în braţe.. Şi de pe stâncă s-aruncase în valurile vinete.. Plină de ură. şi-l aruncase într-un zid. Learh. zice legenda că s-a cutremurat palatul. mulţumită că-şi atinsese ţelul. regele Atamas trăsese pe cel mai mic dintre feciori. Ino – neştiind nici ea ce face.. doi şerpi din pletele zburlite şi a zvârlit unul spre Ino.

neobosite. băteau din tobe şi ţimbale. dai cu-o beţie inspirată. i-a şoptit repede lui Hermes : — Fugi!. alături. A zburat el... Noroc că-n toată vremea asta Dionisos era cu Mistis. Iar de cânta-n păduri satirul. Hermes l-a luat pe micul zeu şi a plecat cu el în zbor. vinul curgea gârlă. Codrul îşi clătina frunzişul. format din nimfe şi satiri. beţivul. — Voi îngriji. şi altele sunau din flaut Iar vinul. Dionisos pornise-n lume să-mprăştie viţa de vie.. danţând cuprinşi de veselie. prin muntele cel 'nalt. de lei. Chiar zeii se săltau adesea din jilţurile lor de aur. în încăperea-ntunecată. a răspuns Nisa. — Să îngrijeşti de acest zeu. din slava lui. Umbla-ntr-un car tras de pantere. Şi toţi făceau atâta larmă. Silen. s-a-nălţat zeul ferit de ochii Herei. împreună cu satirii – demoni cu coarne şi copite. stăpânul ce se întâmplă pe pământ. în Nisa. El colinda din ţară-n ţară. urmat de un cortegiu vesel. C . şi l-a ascuns în peştera cea mai umbroasă-a insulei. de tigri şi-alte fiare7 . aduceau jertfe – mai des ţapi – şi-l aclamau neîncetat.. ce semănau cu nişte ţapi – danţau mereu. Olimp. în timpul nopţii următoare. până şi fiarele jucau. în jurul lui Dionisos. l-a învelit în vălu-i alb şi l-a împodobit cu flori. Aici. Umbla întotdeauna beat. mai mult decât de fiinţa ta. căci la beţie el putea să prevestească şi viitorul. Pe un măgar venea. că oamenii se-nfricoşau şi se plecau către cortegiu. Şi crescând el mai mărişor. Nisa5 . Zboară-ndată către Teba şi scapă-mi fiul din primejdii. Nimfele care-l însoţeau purtau numele de bacante şi. i-a poruncit pristavul nimfei. Zeus i-a dat ca-nvăţător pe un satir bătrân : Silen6 Satirul era gras şi vesel. a tot zburat şi a ajuns în insula unde trăia o nimfă.209 FIUL LUI ZEUS SCAPĂ CU VIAŢĂ ăzând. fiul Semelei şi-al lui Zeus... V PENTEU um s-a făcut bărbat în lege.. prietenul său..

Mulţi dintre oameni.. .. Îl aclamau pe acest zeu. Acestea s-au pornit să sară şi mai vârtos.. însă prin luptă glorioasă. când bate vântul şi răscoleşte tot nisipul cel galben de pe malul mării. Priviţi-acest mistreţ oribil. Ci-l socoteşte un mistreţ. Agave cea cu păr cărunt îl vede cea dintâi cum urcă. Deodată iese din palat regele Tebei. nu vă istoviţi puterea. Aşa se povestea. de pildă. nici vitejia. Agave. tineri ce-aţi ajuns la vârsta de-a purta suliţe şi scuturi. Şi-şi cheamă slugile Penteu. ce-l socotise un mistreţ. sorbind licoarea blestemată. din cele care îl urmează. pe care ne-o aduce zeul. cu flori în plete. strigînd tare : — Staţi!. ştiind că zeilor le place să te supui fără zăbavă. aflând vestea că s-apropia Dionisos.. (Un munte unde se-adunase mulţime de femei şi nimfe. numit Penteu.. Ares ? Voi. lovind cu tirsul în Penteu. ce nu cunoaşte nici armele. spre ţara unde se născuse.210 Cine nu se pleca-nainte-i urma să fie pedepsit.. să găsească pe noul zeu... Dar ca să nu se piardă vremea. Şi-a-nălţat tirsul spre bacante. Nu vă mai prindeţi nici în danţul ce-l tropăie satirii beţi. urmat de nimfe şi satiri şi-având în preajmă pe Silen. iar printre ele se găseau : Agave. Nu vă grămădiţi în calea acestui zeu. ca o nimfă. a început să râdă-n hohot. — Surorilor. Acolo se afla pe tron un rege nou.. Bătrânilor. Sub vraja lui Dionisos. a grăit zeul. ce amintesc de moleşeală şi de beţia ruşinoasă. ca-ntr-un vârtej. care venea cu carul său tras de pantere şi de lei. iar ceata aprigă s-avântă spre rege. gândeşte el că mă va-nvinge ? Că va opri cultul lui Bachus ?. că zeul. Le porunceşte să alerge în goana mare. s-ar fi-ndreptat cândva spre Teba.) Însă Dionisos – se zice – aflând de fapta lui Penteu. grăieşte dânsa către bacantele din munte. O. el însuşi urcă pe Citeron. Şi ea se-ntoarce mânioasă. De e sortită Teba noastră să cadă-nvinsă. să râdem amândoi cu poftă. se grămădeau să-i iasă-n cale. ajuns pe pajiştile noastre. şi nu vă mai plecaţi urechea la cântecele de bacante. să săvârşească pentru zeu mistere şi închinăciuni. — Rege nebun. Nu vreau să fie Teba pradă acestui zeu atât de tânăr şi dezmăţat. propria lui mamă. colindând pământul. Tocmai venea din văi Penteu şi se mâhnea auzind cântul şi ţipetele deşucheate. surorile şi alte rude.. nu foi de viţă şi ghirlande. lipsit de vlagă. fie. Eu vreau ca prima să-l lovesc. mai mult spre mama lui Penteu. să-l lege-n ştreanguri. puneţi-vă pe creştet coifuri... am să fac o glumă. Silen!. ce umblă cu beţivii-n roiuri şi-i parfumat. bine. Aşteaptă. ca o femeie. nu ţineţi minte că neamul nostru ni se trage din zeul cel puternic. nu ştie că e fiul ei. care stă uimit privind la mama lui. Zvârliţi încolo tirsurile.

Şi-ar mai fi spus. s-au repezit la el grămadă şi l-au ucis cât ai clipi.. înfierbântate. vroind să-mpiedice ca-n Teba să se împrăştie beţia8 . bietul Penteu. dar nimfele. bătrâne. în timp ce lăncile-l lovesc.211 În vîrful muntelui e zeul şi râde-n hohot cu Silen : — Ce zici.. îl strigă dânsul. .. zeu viclean. zeu ce aduci pierzania şi-acuma crima. căzu atunci zeului pradă. ar fi strigat şi l-ar fi blestemat pe zeu. — Dionisos. În acest fel. mă învingi.... râde şi Silen. bună-i gluma ? — E bună. Dar tot n-am să mă-nchin puterii tale. Penteu pricepe însă totul.

care erau organizate în sate. Se spune că Dionisos. mai ales în centrele viticole. Cântăreţii şi danţatorii erau îmbrăcaţi. Băut cu cumpătare. pentru ca. adică un lucru misterios. plăcut. Dionisos era socotit drept zeul cel mai vesel şi mai popular.. 5. le turna foc în vine. fuseseră iniţiate de către nimfa Mistis. Grecii pretindeau că misterele dionisiace. ca şi Demetra. sugea laptele cu multă poftă. văzând puterea băuturii. vinul devine ucigaş. De aici a luat fiinţă tragedia – în greceşte : cântecul ţapilor – (tragos însemnând ţap. Pe lângă aceasta. să nu poată fi observate de Hera. şi se făcuse un zeu puternic. după cum Demetra îi ocrotea pe agricultori. Dionisos era tot un zeu pământean. 2. pentru că elinilor le plăceau cântecul şi danţul. din Arhipelag. pare a fi o aluzie la faptul că beţia poate transforma pe om într-o fiară. Când se oprea din supt.. Satirul Silen întruchipează butoiul. săvârşit de fiinţe supranaturale. Faptul că acest car al lui Dionisos era tras de fiare. când era copil. La micile dionisii. 8. La petreceri se sorbea vin. ferite de lumina zilei. la fel cum zeul vinului crescuse mai apoi. Tot de aici s-a tras şi numele roman : Bachus.212 Note: 1. În timpul marilor dionisii: serbările organizate la Atena. unde era pe vremuri un loc vestit de închinăciune al zeului Dionisos. se cântau nişte imnuri : ditirambii. Insula Nisa (după legendă) îşi căpătase numele de la nimfa care trăia acolo. De aici s-a născut comedia. 7. htonic. căci în butoi se toarnă mustul toamna (mustul simbolizând pe Dionisos tânăr). în blănuri de ţapi. Cu vremea mustul se învecheşte şi se preschimbă în vinul cel tare. aceste cântece şi danţuri aveau. Aşa lămureau grecii faptul că la serbările dionisiace acest cuvânt răsuna adesea în mijlocul veseliei generale. Unii artişti chiar socoteau că vinul poate să-i inspire în versuri. duşmana de moarte a lui Dionisos. Dar când ai întrecut măsura. Alegoria aceasta ne arată că oamenii din antichitate. cu talentele ei vrăjitoreşti. pentru că petrecerile lui Dionisos erau pline de zgomot. şi vinul aducea veselie. şi oda cântec). În el se află ascunsă crima. ritualurile săvârşite la serbările zeului. Ea organizase serbările noaptea. cu puteri vrăjitoreşti. muzică sau danţ. cu acest prilej. fiul nelegitim al lui Zeus. de cele mai multe ori. s-au cam temut şi au vrut să o stăvilească. 4. în cinstea zeului Dionisos. El era zeul viţei de vie şi ocrotea pe viticultori. Unii mitologi cred că Nisa este tot una cu insula Naxos. 6. . cuvinte care au acelaşi tâlc : gălăgiosul. 3. le aţâţa picioarele la danţ. un caracter comic. de aceea era plăcut elinilor. un zeu al belşugului de roade. sub privegherea lui Silen. De la numele sidonianei Mistis vine cuvîntul „mistic”. vinul e bun. le aprindea chiote în gâtle). De aceea elinii mai numeau pe acest zeu şi Iachos sau Bachos. neînţeles. întăritor. acela care face larmă. striga : „Evoe”.

sprijinit de tirs. grecii i-au ridicat altare zeului care o întruchipa. . Se făceau procesiuni. prearenumite tragedii. şi-l dăltuiau frumos. Agave şi alţii. în dialog. puternic. se înălţau imnuri – ditirambi – şi se rosteau. În cinstea zeului acesta ciudat. adică însuşi teatrul grec. nu mai are nici ruşine şi nu mai ştie a chibzui. Atamas. Molatic. De-aici şi multele aluzii.213 Beţivul este grosolan. Dorind să-i imblânzească firea acestei forţe de temut. şi bachanale. aşa cum s-a mai spus. iederă şi flori. din legendele antice. strânsă cam neglijent pe bust. zeul avea pe fruntea albă cunună verde. cu privire la oameni care înnebunesc din pricina zeului Dionisos : Ino. despre care nu s-a mai vorbit aici. drame satirice şi comedii. înfăşurat în blană moale de panteră. Din ele se vor naşte. cântându-se legende de demult. versuri vesele sau triste. tânăr. de viţă. de latini. cu trupul zvelt. aveau loc nişte serbări – numite de elini orgii.

................... 34 CICLOPII ŞI HECATONHIRII SUNT ELIBERAŢI ..................................................... 55 FUGA ZEILOR DIN OLIMP ................................................................................................................ 65 ÎNLĂNŢUIREA LUI PROMETEU ............................................................ 39 FIICELE LUI CRONOS CAPĂTĂ DEMNITĂŢI ÎN OLIMP ........................................................................................................................................................ 25 ZEUS ................................................................... 73 ÎN FRIGIA ............................................................................... 56 PROMETEU ........................................................................................................................................................................................................... 51 NĂVALA SPRE OLIMP ................................................................................. 74 FILEMON ŞI BAUCIS..... 33 METIS PREGĂTEŞTE O BĂUTURĂ FERMECATĂ ............................................................. 47 LUPTELE CU GIGANŢII ......................................................................................................... 72 PLECAREA SPRE ARCADIA..................................... 43 PRUNCII ZEIŢEI LETO ........................................ 76 ..................................................................... 62 ZEUS RĂMÂNE PĂCĂLIT .................................................................................. 37 ZEII OLIMPULUI ............................................................................... POSEIDON ŞI HADES ÎŞI ÎMPART ÎNTRE EI LUMEA...........214 Cuprinsul Prefaţă ........................ 60 FIUL TITANULUI IAPET CREEAZĂ OMUL ................................. 61 ADUNAREA DE LA MECONA .............................................................................................................. 75 O MASĂ ÎNTINSĂ CU TOATĂ INIMA ............. 6 SPRE ŢĂRMURILE ELADEI........................................................................................................ 41 TREI FECIORI AI LUI ZEUS ................................................................................................................. 45 FIICA ZEULUI URANUS ..................................................................... 40 ZEIŢA CU OCHII DE AZUR ............................................................................................ 35 ZEII SE URCĂ PE MUNTELE OLIMP ...................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... 3 STUDIU INTRODUCTIV ............................................................................... 21 ZEIŢA GHEEA ........................................................... 62 PROMETEU ADUCE OAMENILOR FOCUL ............................................................................ 67 CĂLĂTORIA LUI ZEUS PE PĂMÎNT .................................................................................... 39 ZEUS ................................................................................................................................................................................................................................................................ 23 URANUS ÎŞI ARUNCĂ ÎN TEMNIŢĂ COPIII .............. 52 TIFON ............................................................................................................................................................................................................... 64 CUTIA PANDOREI ............................................................................................ 29 REEA ÎŞI NAŞTE CEL DE-AL ŞASELEA COPIL ....................................................................... 36 ZECE ANI DE RĂZBOI CRÂNCEN ................................................................................................................................................................................................................................................................................... 24 CRONOS PRIMEŞTE LUPTA CU URANUS ............................................. 30 ÎNFRÂNGEREA TITANILOR...................................................... 29 CRONOS SE HOTĂRĂŞTE ŞĂ-ŞI MĂNÂNCE ODRASLELE ... 56 ŞIRETLICUL LUI HERMES ...........................

.................................................. 117 ATENA PIZMUIEŞTE PE FATA LUI IDMON ................................................................. 106 PEDEPSIREA CHELONEEI........................................................................................................................................................................... CE PARCĂ-MBRĂŢIŞEAZĂ UN TEI ÎN FLOARE ....................................................................................................... 99 RĂPIREA EUROPEI ...................................... 98 IO ÎŞI RECAPĂTĂ VECHEA ÎNFĂŢIŞARE ................................................... 77 UN STEJAR MÂNDRU .................................................................................. 118 ARAHNEEA SE IA LA ÎNTRECERE CU ZEIŢA ......................................................................................... 127 FÂNTÂNA CASTALIEI .................................................................................... 101 AFRODITA ÎÎ ADUCE MÂNGÂIERE COPILEI LUI AGENOR..................................................................................................................................... 107 GELOZIA ÎŞI ARATĂ COLŢII................................................................................................................................... 95 MONSTRUL ARGUS ÎNCEPE S-O CHINUASCĂ PE IO ................................................................. 83 RÂURILE ŞI MAREA ÎNCEP SĂ SE REVERSE ................................................................................................................................................................ 129 APOLO AFLĂ O VESTE NEPLĂCUTĂ ....................................................................................................................... 135 ................ 103 HERA Şl COPIII EI ......................................................... 121 STRĂLUCITORUL APOLO ........................................................................................................................................................ 111 TICĂLOŞIA LUI ARES .................... 131 ARTEMIS ... 96 ZEUS HOTĂRĂŞTE MOARTEA LUI ARGUS ...................................................................................... 87 DEUCALION ARE UN VIS CIUDAT ................................................................................................................................................................................................ 89 ÎNŞELĂCIUNILE LUI ZEUS ................................................................................. 94 IO E PRESCHIMBATĂ ÎN JUNINCĂ ....................................................................... 84 POTOPUL ÎNCETEAZĂ .............................. 111 SLUTUL SE ÎNSOARĂ CU ZEIŢA FRUMUSEŢII ........... 93 O NIMFĂ DIN CORTEGIUL ZEIŢEI ARTEMIS ............................................................................................................................................................................ 109 UN DAR AMĂGITOR ............................................................................................................ 88 DIN PIETRE SE NASC NOI OAMENI ..................................................................................................................................................... 126 NIMFA DAFNE SE PREFACE ÎNTR-UN COPAC ...........................................................................................................215 ZEII SE ARATĂ CINE SUNT ........................... 110 HEFAISTOS CERE O RĂSPLATĂ MARE ................................................................. 113 PALAS ATENA ................................................. 92 O FLACĂRĂ STRĂLUCITOARE ............... 116 ATICA ESTE INUNDATĂ DE ZEUL MĂRILOR .............. 108 HERA PUNE LA CALE SĂ-L RĂSTOARNE PE ZEUS ........................... 120 ZEIŢA O PREFACE PE FATĂ ÎN PAIANJEN ........................................ 106 ZEUS A ÎNŞELAT-O ŞI PE HERA ................................ 86 ZEIŢA TEMIS INTERVINE ............................................................................................ 115 ATENA ÎMBLÂNZEŞTE CALUL ŞI DĂRUIEŞTE OAMENILOR MĂSLINUL .......... 81 STĂPÂNUL LUMII CERE PIEIREA OAMENILOR ......................................................... 78 POTOPUL....................................................................................................................................................................................................................................................................... 82 PLOILE SE DEZLĂNŢUIE ..................................................................................................................... 125 APOLO ÎŞI CAUTĂ LOC DE TEMPLU ........................................................................ 130 MARSIAS ESTE ÎNVINS PRIN VICLENIE ................

...................... 143 HERMES................................................................................................................................ 174 POSEIDON ŞI AMFITRITA .......... 171 PSIHEEA PORNEŞTE ÎN CĂUTAREA SOŢULUI ................................................................. 163 EROS Şl PSIHEEA....................................... 150 PAN ............................................ 142 ZEIŢA SĂGETEAZĂ ŞI FETELE NIOBEEI .................................................................................... 178 MÂNIA ZEULUI SPOREŞTE ........................................................... 180 CICLOPUL POLIFEM .................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... 138 URIAŞUL ORION ......................................................................................................... 150 ZEUL CEL ÎNCORNORAT VREA SĂ TRĂIASCĂ ÎN ARCADIA ............................ 189 CORA SE ÎNTOARCE LA DEMETRA ...... 181 HADES Şl PERSEFONA ................................................................................................. 151 FIUL LUI HERMES FĂUREŞTE NAIUL .................................... 137 ACTEON E SFÂŞIAT DE CÂINII SĂI ............................................................................................................ 186 IXION ŞI SISIF ........................................................................ 185 UN ZEU MEREU LA PÂNDĂ ...................................... 188 HADES VREA SĂ SE ÎNSOARE ................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................ 195 DEMETRA LA ELEUSIS .................... 160 SCULPTORUL SIHASTRU.................................. 198 TRIPTOLEM RĂSPÂNDEŞTE AGRICULTURA .................................... DAR…........................................... 196 DEMETRA SE ARATĂ ÎN ADEVĂRATA EI ÎNFĂŢIŞARE .............................................................. 173 ZEUS HOTĂRĂŞTE… ..................... 153 AFRODITA ............... 172 CĂLĂTORIA ÎN ŢINUTUL LUI HADES ............... 199 ..................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... 167 PALATUL FERMECAT . 179 DELFINII O PEŢESC PE AMFITRITA ..................................................................................................................................................................................................................216 ARTEMIS PORNEŞTE PRIN MUNŢI ......................... 139 DOUĂ ZEIŢE SE CEARTĂ PENTRU UN MURITOR ............................................................................................................. 177 URMĂRIREA NIMFEI . 149 UN ZEU BUN LA ORICE TREABĂ ..................... 159 CRIMA LUI ARES ...................................... 141 COPILA LETEI DEVINE NECRUŢĂTOARE ......................................................................................................................................................................................................................................... 161 ARTISTUL CIOPLEŞTE O FECIOARĂ DIN FILDEŞ .............................................................................................................................................................. 148 UN MIC TÂLHAR .. 157 ZEUS INSPIRĂ AFRODITEI O DRAGOSTE NESĂBUITĂ ............................................................................ 158 ADONIS................................. 170 PSIHEEA ÎL PIERDE PE EROS ................................................................................... 152 NIMFA PITIS ............................ 191 HESTIA Şl DEMETRA .................................................. 168 SE IVESC CELE DOUĂ SURORI....................................................................................................... 140 O NOUĂ CONSTELAŢIE ................ 136 MÂNIA CUPRINDE INIMA ZEIŢEI ................................................................................................................................... 162 STATUIA PRINDE VIAŢĂ ..............................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................

...................... 209 PENTEU .................. 200 METRA SE SACRIFICĂ PENTRU TATĂL SĂU ..............................................................................217 REGELE TESALIEI DOBOARĂ UN STEJAR AL ZEIŢEI .......................... 207 REGELE ŞI REGINA ÎŞI PIERD MINŢILE .................. 205 UN COPIL NĂSCUT DE DOUĂ ORI .................................................................................................................... 208 FIUL LUI ZEUS SCAPĂ CU VIAŢĂ ................................................. 206 GENII ÎNTUNECATE SE NĂPUSTESC ÎN PALATUL DIN TEBA ..................................................................................................................................... 201 VESELUL DIONISOS ...................................................................................................... 209 ......................

218 .