aplicatiialematematiciiabordariinterdisciplinaresitransdisciplinare

Şcoala Gimnazială „Lucian Blaga” Jibou APLICAŢII ALE MATEMATICII

ABORDĂRI INTERDISCIPLINARE ŞI TRANSDISCIPLINARE

Niveluri ale integrării conţinuturilor în învăţământul preuniversitar este tot mai des întâlnită tendinţa de organizare a conţinuturilor din perspectiva integrată. În acest sens, a fost elaborat planul cadru care este structurat pe şapte arii curriculare. Ariile curriculare reprezintă un grupaj de discipline care au în comun anumite obiective de formare. De asemenea, la nivelul unor programe pentru învăţământul preuniversitar se operează cu teme sau orientări tematice. Integrarea conţinuturilor presupune stabilirea unor relaţii strânse, convergente între următoarele elemente: concepte, abilităţi, valori aparţinând disciplinelor şcolare distincte (De Landsheere, 1992). Principalele niveluri ale integrării cunoştinţelor sunt: integrarea INTRADISCIPLINARĂ, integrarea MULTIDISCIPLINARĂ, integrarea PLURIDISCIPLINARĂ, integrarea INTERDISCIPLINARĂ, integrarea TRANSDISCIPLINARĂ. 1. Integrarea intradisciplinară vizează organizarea şi predarea unor conţinuturi interdependente aparţinând aceluiaşi domeniu de studiu, în vederea rezolvării unei probleme, studierii unei teme sau dezvoltării unor abilităţi. Această modalitate de abordare a conţinuturilor oferă agenţilor educaţionali parcurgerea rapidă a unui volum de cunoştinţe însă dintr-o singură direcţie. 2. Integrarea multidisciplinară presupune juxtapunerea unor conţinuturi diverse, uneori fără relaţii aparente între ele. Această abordare propune predarea conţinuturilor care aparţin unei discipline şcolare prin modalităţi specifice ale fiecărui domeniu uzând de argumentaţiile altor discipline. 3. Integrarea pluridisciplinară (prefixul pluri înseamnă „mai mulţi”, „mai multe”) se referă la studierea unui conţinut (proces, fenomen) dintr-o disciplină prin intermediul mai multor discipline deodată sau mai bine zis, tratarea unui conţinut din perspectiva mai multor discipline. De exemplu, formarea limbii române poate fi studiată din perspectiva istoriei limbii române, dar şi din perspectivă lingvistică, literară, geografică. Astfel, procesul de formare a limbii române va reieşi mult mai îmbogăţit în urma prezentării acestuia în cadrul mai multor discipline. Cercetarea pluridisciplinară aduce un plus de informaţie disciplinei în cauză (istoria limbii române, în exemplul de mai sus), dar acest „plus de informaţie” favorizează exclusiv disciplina respectivă. Cu alte cuvinte, demersul pluridisciplinar se revarsă peste limitele disciplinelor dar finalitatea sa rămâne înscrisă în cadrul cercetării disciplinare. 4. Integrarea interdisciplinară (prefixul inter înseamnă „între”) reprezintă o formă de cooperare între discipline diferite privind un anumit proces, fenomen a cărui complexitate poate fi explicată, demonstrată, rezolvată numai prin acţiunea convergentă a mai multor puncte de vedere. Interdisciplinaritatea presupune abordarea conţinuturilor complexe având ca scop formarea unei imagini unitare asupra unei anumite problematici. Ea vizează relaţiile, în special de metodologie care se stabilesc între discipline diferite, sau mai bine zis transferul metodelor dintr-o disciplină întralta. De exemplu, cooperarea dintre medicină, fizică nucleară şi chimie a condus la apariţia unor tratamente aplicate persoanelor bolnave de cancer cum sunt radioterapia şi chimioterapia. Deşi interdisciplinaritatea este un principiu care derivă din cercetarea ştiinţifică, putem identifica unele modalităţi de implementare a acesteia şi la nivelul curriculum-ului şcolar. Acestea se pot realiza atât la nivelul macroeducaţional (cel al proiectării şi elaborării curriculum-ului: planuri, programe, manuale şcolare), cât şi la nivelul microeducaţional (cel al activităţilor de predare-învăţareevaluare, desfăşurate într-un cadru formal sau nonformal). Un conţinut şcolar proiectat, elaborat şi utilizat în manieră interdisciplinară corespunde mult mai bine realităţii prezentate, conducând la o înţelegere cât mai bună şi unitară din partea elevilor. Ca şi pluridisciplinaritatea, interdisciplinaritatea depăşeşte limitele disciplinei însă finalitatea sa rămâne înscrisă în cercetarea interdisciplinară. 6. Integrarea transdisciplinară (prefixul trans înseamnă „dincolo”, „peste”) presupune o întrepătrundere a mai multor discipline, care poate genera apariţia unor noi domenii de cunoaştere.

1

Trimiterile la care fac referire. Pe scurt deci. Abordarea intradisciplinară 2. « Îmi plăcea mai ales matematica pentru certitudinea şi evidenta raţionamentelor ei. cel puţin în intenţia lor critic-analitica. psihologie. pedagogie. Descartes este primul care . chiar contrara. Transdisciplinaritatea presupune studierea. economie. Abordarea transdisciplinară. neproblematic (necritic) a respectivelor presupoziţii. şi dincolo de orice disciplină. atât a unor domenii «interdisciplinare» autonome cat şi a cercetărilor interdisciplinare ce se concentrează conjunctural asupra unei probleme comune. între acestea fiind o relaţie de complementaritate. 2 . unul din imperativele sale fiind unitatea cunoaşterii. în forma lor de explicitare. ca: • nou obiect de cercetare pentru o noua disciplina • alianţa conjuncturală intre discipline diferite în vederea soluţionării unei probleme ce se impune. În acest sens. a dificultăţilor şi riscurilor implicate de asumarea în mod tacit. trei «posibilităţi». seminarii. problemele legate de educaţia pentru schimbare şi dezvoltare pot fi abordate de o echipă formată din profesori de filosofie. aceasta se explică în cea mai mare parte prin faptul că toate trei depăşesc limitele disciplinelor. Posibilitatea transferului metodologic: Descartes a iniţiat metoda universala de a ne conduce bine raţiunea. între discipline. la modul general. Raportarea va fi critica în sensul semnalării. ele formulează şi sugerează. neutra sau. De exemplu.. existenta interdisciplinarităţii. conferinţe. consideraţiile articolului de fata sunt. este o realitate ce nu poate fi contestata. «interdisciplinaritate» care va genera o noua disciplina matematica: geometria analitica. de principiu. prin conţinutul lor şi prin imaginea de ansamblu pe care o lasă. trei «condiţii de posibilitate» pentru însăşi posibilitatea interdisciplinarităţii. la un moment dat • dialog interdisciplinar • intervenţie critica de pe poziţiile unei discipline la poziţiile altei discipline în chestiuni de interes comun este şi reala şi actuala.. geografie. Dacă transdisciplinaritatea este atât de frecvent confundată cu interdisciplinaritatea şi pluridisciplinaritatea (cum de altfel şi interdisciplinaritatea este deseori confundată cu pluridisciplinaritatea). majoritatea textelor de referinţă nu au ca obiect propriu-zis interdisciplinaritatea ci sunt orientate pe tematici specializate (ştiinţifice sau filosofice). dezbateri. Ne vom ocupa în continuare de tratarea în mod deosebit a celor două tipuri de abordări: 1. dar nu remarcasem încă adevărata lor întrebuinţare şi crezând ca nu serveau decât artelor mecanice mă miram ca pe aceste fundamente atât de ferme şi solide nu s-a construit nimic mai deosebit. Transdisciplinaritatea conduce la intensificarea relaţiilor dintre discipline şi la descoperirea unor noi orizonturi ale cunoaşterii. Astfel. Vom conveni să formulăm. În orice caz.interelaţionează'' doua discipline matematice considerate independente. Trebuie totuşi precizat ca poziţia autorilor fata de `astfel' de chestiuni poate sa fie neexplicitată. în anumite situaţii. Cercetarea transdisciplinară este radical distinctă de cercetarea disciplinară. biologie etc. generale. astfel încât prin coordonarea cercetărilor şi coroborarea rezultatelor acestora sa se ajungă la constituirea unor discipline noi. conjunctural. sociologie. o colaborare interdisciplinară le are. la nivel de premise sau condiţii necesare. » Sa remarcam punerea în relaţie a matematicii cu mecanica. Finalitatea ei este înţelegerea lumii prezente. INTERDISCIPLINARITATEA Problema interdisciplinarităţii. ca fiind de la început condiţii de posibilitate îndeplinite. anumite direcţii critice în problematica interdisciplinarităţii. matematica avea sa joace un rol important în gândirea ştiinţifică şi metafizica carteziana. ne pare ca susţin aceste consideraţii. în cadrul unor lecţii de sinteză. sunt insa precise şi aceste referinţe. Deşi nu de la început.Vizează ceea ce se află în acelaşi timp înăuntrul diverselor discipline. Ceea ce insa poate fi pus în discuţie şi chiar trebuie supus unei analize critice se refera la riscurile pe care. autonome pana atunci: geometria şi algebra. explorarea proceselor şi fenomenelor complexe. inevitabil.

genetica celulara. Piaget şi N. balon aflat intr-un spaţiu matematic tridimensional. centrul de expansiune nu se afla undeva în spaţiul fizic ci intr-un spaţiu matematic fără nici o semnificaţie fizica. în 1975. etologie. Să încercăm o foarte scurta clarificare a acestui aspect. desigur. Leibniz face referiri exprese la legătura strânsa a unor pasaje din Monadologie şi rezultatele unor cercetători contemporani ai biologiei microscopice cum sunt medicul şi zoologul J. Dificultatea consta suplimentar dincolo de teoria matematica propriu-zisa . legătura strânsa dintre fizica şi matematica era deja consacrata din punct de vedere ştiinţific. J. majoritatea specialiştilor participanţi la dialog s-au retras după aceasta în interiorul graniţelor disciplinelor lor. ştiinţe ale educaţiei. Barrow în 1994. Începutul universului a fost un infern de radiaţii. D. Vom menţiona doar domeniile de specializare ale participanţilor la dialog: antropologie. anatomistul M.»Intr-un model cosmologic de aceeaşi natura – tot de tip Big Bangformulat de John D. a căutat `dezlegarea' unei întrebări care i se impunea ca fundamentala: «Cum este metafizica posibila ca ştiinţa ?».în faptul ca în însuşi modelul respectiv trebuie făcută distincţie intre un spaţiu pur matematic şi un spaţiu fizic. ci o explozie care a avut loc simultan peste tot. etnologie. medicina. Kant. […] Spaţiul curbat al universului nostru este ca suprafaţa tridimensionala a unei sfere tetradimensionale . în vremea lui Kant. în acest sens materia ocupând în permanenta tot spaţiul. comunicaţii celulare. [dar exista un spaţiu matematic în care se întâmpla aceasta ] Universul conţine tot spaţiul existent. un obiect matematic cu un conţinut teologic. spaţiul şi materia par sa-si aibă originea intr-un eveniment exploziv din care s-a născut universul de astăzi în expansiune. naturalistul Antony von LeeuwenhoeK. centrul sferei în expansiune nefiind evident pe suprafaţa sferei. inteligenta artificiala. geometria euclidiana). pornind dintr-un centru bine definit şi răspândindu-se pentru a cuprinde din ce în ce mai mult aerul înconjurător. Barrow spune: «Ne-am putea teme de implicaţiile faptului ca toate roiurile galactice se îndepărtează de noi. Prin expansiune spaţiul fizic se auto-generează. Leibniz: sistemul sau metafizic monadologic şi creaţia sa matematica originala în domeniul calculului infinitezimal. neurobiologie. Malpighi. bazata pana în cele mai mici detalii pe deducţia geometrica (modelul sau fiind. matematica. sa remarcam ca la naşterea lui Leibniz (1646) microscoapele aveau o `istorie' de trei decenii în cercetarea microcosmosului.» Cu alte cuvinte. răcindu-se treptat şi rarefiindu-se continuu. Barrow oferă o analogie cu un univers fizic bidimensional înţeles ca suprafaţa unui balon care se umfla. în ce priveşte fizica şi biologia. sa remarcam ca. filosofie. psihologie.încărcam''.Spinoza a făcut cea mai remarcabila încercare de a întemeia metafizic valorile. umplând de la început tot spaţiul. unde fiecare particula a fost proiectata departe de orice alta particula. este oferit de dezbaterea organizata la Centrul Royaumont pentru o ştiinţa a omului. originea Universului este altfel formulata: «Timpul. Chomski.. Nu o explozie ca pe pământ. neexistând de fapt nici un centru privilegiat pe suprafaţa acesteia. logica. Steven Weinberg (laureat al Premiului Nobel pentru fizica) face o descriere: «La început a fost o explozie. biologie-moleculara. altfel spus sa «semnificam». este necesara familiarizarea cu o anumita construcţie matematica abstracta şi neintuitivă. [spaţiul fizic (nn)] Nu exista un spaţiu fundamental în care universul se dilata. privind cele doua poziţii majore exprimate de cercetările iniţiate de J. merita o cercetare amănunţită în privinţa semnalării posibilităţii existentei unor raporturi reciproce reale. în principala sa activitate de cercetare filosofică. spaţiul şi materia par sa-si aibă originea intr-un eveniment exploziv din care s-a născut universul de astăzi în expansiune.ceva ce nu ne putem imagina. îşi `constituie în interioritatea sa o posibila exterioritate obiectiva'. Swamerdam. Un excelent exemplu pentru ceea ce reprezintă o confruntare interdisciplinară critica.» Înţelegerea acestui model în aceasta formulare reliefează intr-o măsura mai mare rolul constructiv al subiectului care descrie sau îşi reprezintă. De ce de noi? Insa nu e cazul. biologie fizico-chimica. Pentru posibilitatea afirmaţiei: Timpul. […] Universul inflaţionar nu se manifesta ca o explozie care îşi are originea intr-un punct din spaţiu. sociologie comparata. lingvistica. necesara la elaborarea unei astfel de viziuni ontologice cu suport ştiinţific. J. Ştiinţele de referinţă fiind matematica (aritmetica şi geometria euclidiana) şi fizica (galileonewtoniana). sociologie. 3 . Sa luam următorul exemplu şi sa . psiho-lingvistica. In cartea sa « Primele trei minute ale universului – un punct de vedere modern asupra originii universului » (1976).

intredisciplinaritatea „implică un anumit grad de integrare între diferitele domenii ale cunoaşterii şi între diferite abordări. Legătura dintre discipline se poate realiza la nivelul conţinuturilor.obiectualizarea'' teologica a unui obiect. Interdisciplinaritatea este o formă de cooperare între discipline ştiinţifice diferite. sa lucreze în echipă sau individual. transfer cu grade diferite de implicare sau finalizare. le stimulează creativitatea şi contribuie la unitatea procesului instructiv – educativ. Iosif Gabrea. Inconvenienţele tot mai evidente ale compartimentării. Hainault aprecia că: „Se acordă mai multă importanţă omului care merge decât drumului pe care îl urmează. care activează pe elevi. aflat nu intr-un spaţiu fizic ci intr-unul matematic.Dar ( ! ) daca . transferuri sau interferenţe nelegitime. sau prin prezenta Divinităţii. iar interiorul şi exteriorul sferei ca fiind «o alta lume». 4 . În procesul de învăţământ se regăsesc demersuri interdisciplinare la nivelul corelaţiilor minimale obligatorii. la formarea şi dezvoltarea flexibilităţii gândirii. între care se distinge perspectiva interdisciplinară. Interdisciplinaritatea reprezintă o modalitate de organizare a conţinuturilor învăţării. adaptate particularităţilor legii didactice şi-l ajută pe elev în formarea unei imagini unitare a realităţii.privilegiem’’ centrul matematic de expansiune.. îi dezvoltă o gândire integratoare. Desigur ca interdisciplinaritatea nu vizează – iar când o face o face riscant . G. au dus treptat la conceperea şi la promovarea a ceea ce s-a numit interdisciplinaritate”. adică acordarea unei identităţi prin . Interdisciplinaritatea se referă şi la transferul metodelor dintr-o disciplină într-alta. necesitatea din ce în ce mai manifestă a unor perspective globale şi contestarea unui devotament faţă de obiect care face ca omul sa fie uitat.D. Corelarea cunoştinţelor de la diferitele obiecte de învăţământ contribuie substanţial la realizarea educaţiei elevilor.. a capacităţii lor de a aplica cunoştinţele în practică. Văideanu. matematic ? Ce consecinţe şi ce impact ar decurge de aici ? Sa facem insa precizarea ca perspectiva de interogare critica sugerata. aspectele menţionate pot deveni foarte interesante dintr-o cu totul alta perspectiva. Consecinţele se repercutează negativ asupra fiecăreia din discipline. iar la noi Spiru Haret. ca şi utilizarea unui limbaj comun permiţând schimburi de ordin conceptual şi metodologic”. În lucrarea „Programe de învăţământ şi educaţie permanentă” autorul L. Pe de alta parte insa. să-şi dea frâu liber sentimentelor. sugerate chiar de planul de învăţământ sau de programele disciplinelor sau ariilor curriculare. Astăzi disciplinele sunt invadate de un gigantism care le înăbuşă. dintre numeroşii pedagogici ai perioadei contemporane amintim pe G. obiectivelor. o disciplină o ajută pe cealaltă sa fie mai bine însuşită. Comenius şi Leibnitz. semnificandu-L prin Divinitate. Acest exemplu permite reliefarea trăsăturilor principale ale tipului de critica ce poate fi adus premiselor interdisciplinarităţii. În perioada contemporană reforma conţinuturilor învăţământului românesc a creat cadrul unor transformări la nivelul curriculumului. care oferă o imagine unitară asupra fenomenelor şi proceselor studiate în cadrul diferitelor discipline de învăţământ şi care facilitează contextualizarea şi aplicarea cunoştinţelor dobândite. corelarea cunoştinţelor fixează şi sistematizează mai bine cunoştinţele. nu din lumea aceasta» ? Ce semnificaţie ar avea toate acestea ? Cat de legitima ar fi încercarea de semnificare teologica. anunţat. În opinia acestuia. Promovarea interdisciplinarităţii constituie un element definitoriu al progresului cunoaşterii. dar se creează şi un mediu propice pentru ca fiecare elev sa se exprime liber. formativ. care se realizează în principal respectând logica ştiinţelor respective. considerăm predarea – învăţarea interdisciplinară o condiţie importantă. la formarea unui om cu o cultură vastă. Predarea – învăţarea prin corelarea obiectelor de studiu reprezintă noul în lecţii. Problema interdisciplinarităţii a preocupat filisofii şi pedagogii încă din cele mai vechi timpuri: sofiştii greci. În înfăptuirea unui învăţământ modern. Plinius. metoda sau limbaj. cea a raportului imaginativ ştiinţa-teologie. cu implicaţii asupra întregii strategii de proiectare a curriculumului. le abate de la rolul lor simplificator şi le închide în impasul hiperspecializării. «din alta lume. a fost făcută aici cu un anumit scop. Găvănescu şi. de drept. Interdisciplinaritatea se impune ca o exigenţă a lumii contemporane supusă schimbărilor.domenii îndepărtate ca obiect de cercetare. acumulărilor cognitive în diferite domenii ale cunoaşterii. Aspectele schiţate mai sus nu au urmărit decât sa atenţioneze asupra riscurilor pe care le comporta apropieri.

manuale şcolare.). Intervenţia profesorului determină corelaţii obligatorii prevăzute de programele şcolare şi impuse de logica noilor cunoştinţe. 2.  Interacţiunea plantelor cu aerul. Interdisciplinaritatea implică stabilirea şi folosirea unor conexiuni între limbaje explicative sau operaţii. Interdisciplinaritatea se mai poate baza şi pe : 1.  încurajarea elevilor pentru asumare de responsabilităţi şi pentru cooperare. matematică – fizică sau biologie – fizică – chimie etc. 5 . predate la aceeaşi clasă. De exemplu. la acestea se adaugă formarea unor aptitudini precum: ♦ grija faţă de mediul natural. care sa predea . (conform lui Văideanu. individul. Se pot elabora. relaţionarea la mediul natural şi social.). planificări semestriale sau anuale comune a două sau mai multe discipline (biologie – chimie. 3.” (Cucoş Constantin „Pedagogie”). ♦ stimularea curiozităţii şi a inventivităţii în investigarea mediului apropiat. chimice şi biologice. în echipă. Lecţiile pot fi structurate pe teme. curriculum-ul de Ştiinţe oferă un punct de plecare în preda-rea integrată a disciplinelor din aria curriculară Matematică şi ştiinţe ale naturii. cultura bogată. clasice. prin intermediul activităţilor nonformale sau extraşcolare. (fie numai un grup de discipline.în echipă”. biologie – fizică. pe echipe de profesori cu specialităţi diferite. Astfel obiectivele curriculum-ului de Ştiinţe vizează:  observarea şi interpretarea proceselor naturale care au loc în mediu. între anumite discipline şcolare pentru o percepere unitară şi coerentă a fenomenologiei existenţiale. studiul individual. 1988) se pot identifica trei direcţii ale interdisciplinarităţii : 1. chimie şi de la temele comune acestora (funcţionarea pârghiilor – funcţionarea sistemului locomotor. Predarea şi învăţarea unei discipline au dezavantajul că folosesc perceperea secvenţială şi insulară a realităţii unice făcând-o artificială. teste sau fişe de evaluare. ♦ interesul pentru explicarea raţională a fenomenelor din mediu. cu scopul diminuării diferenţelor care apar între disciplinele de învăţământ. solul şi intervenţia omului. a cărei complexitate nu poate fi surprinsă decât printr-o convergenţă şi o combinare prudentă a mai multor puncte de vedere. La nivel de reflecţie şi de elaborare curriculară profesorii de discipline diferite trebuie sa realizeze planificări şi proiecte de activitate didactică în comun. formarea imaginii la ochi – funcţionarea unui aparat de fotografiat etc.  Igiena mediului de viaţă. modificările mediului ca urmare a intervenţiei omului. în raport cu unele criterii şi principii pedagogice asumate de către toţi. de cooperare şi de lucru în echipă. proiecte de lecţii. în care se pot face legături cu subiecte abordate la alte discipline: „Omul şi mediul său de viaţă” ce cuprinde:  Principalele organe şi sisteme şi funcţiile organismului uman.Interdisciplinaritatea este „o formă de cooperare între discipline diferite cu privire la o problematică.  înţelegerea impactului proceselor naturale asupra activităţilor umane şi al activităţilor umane asupra mediului. apa. În scopul formării acestor competenţe şi atitudini. programe. Din acest motiv este necesară realizarea unor conexiuni. componentele organice şi anorganice ale organismelor. relaţiile dintre indivizi şi dintre indivizi şi mediu. fizică. fapt ce duce la interdisciplinaritate. la nivel de autori de planuri. interdisciplinară a profesorului. fie aceleaşi discipline urmărite pe orizontală şi pe verticală). vor fi valorificate cunoştinţe privind mediul natural. înţelegerea şi valorificarea informaţiilor tehnice. Acest curriculum a fost conceput crosscurricular. grupul de indivizi. 2. pornind de la domeniile biologie. fenomenele şi interacţiunile specifice acestora. Competenţele ce se urmăresc a fi formate prin curriculum-ul de Ştiinţe se referă la comunicare..  investigare unor interdependenţe în şi între sisteme fizice.  Poluarea mediului. Mai există dificultăţi în lipsa competenţelor de colaborare.  Relaţiile omului cu alte vieţuitoare. În învăţământul preuniversitar. puncte de intrare accesibile profesorilor în cadrul proceselor de predare – evaluare (în acest caz programele rămân neschimbate).

Spiritul ei de toleranţă constituie contrapolul barbariei şi răstoarnă cu totul celebra axiomă: "Ştiinţa fără conştiinţă nu înseamnă decât ruina sufletului. ea integrează fundamentele vechilor tradiţii ezoterice şi ale ştiinţei contemporane. e. „Disciplinaritatea este exploatarea ştiinţifică specializată a unui domeniu (obiect de studiu) omogen care produce noi cunoştinţe şi face desuete cunoştinţele vechi. Adonis îmi spunea. aceasta va evita derivele şi delirurile gen New Age. revendică o abordare educaţională transdisciplinară. pentru învăţarea permanentă. Interdisciplinaritatea asigură formarea sistematică şi progresivă a unei culturi comunicative necesare elevului în învăţare.şi intraspecifice. Introducând rigoarea în inima gnozei. Astfel avantajele interdisciplinarităţii sunt multiple: a. pentru interrelaţionarea cu semenii. Un conţinut şcolar structurat în chip interdisciplinar este mai adecvat realităţii descrise şi asigură o percepere unitară şi coerentă fenomenelor. contagioasă în planul sensibilităţii vitale şi profetică în planul conştiinţei.. Sistemele educaţionale trebuie sa răspundă schimbărilor survenite în condiţiile externe care redefinesc nevoile pe care societatea în ansamblul său le are faţă de sistemul educaţie. fizică şi estetică. cercetător la CNRS. cum ar fi abilităţile de a învăţa cum sa înveţe.sau „Sisteme”:  Legătura dintre plante şi animale: lanţuri trofice. Transdisciplinaritatea tinde către unitatea cunoaşterii. între cunoaştere şi fiinţă. între ştiinţă şi Tradiţie. procese. Permit elevului sa acumuleze informaţii despre obiecte. b. TRANSDISCIPLINARITATEA Transdisciplinaritatea este o nouă cale iniţiatică. Creează ocazii de a corela limbajele disciplinelor şcolare. abilităţile de rezolvare de probleme. ci pune în mişcare ceea ce depăşeşte. Schimbarea de perspectivă de la producţia de masă către cea flexibilă solicită abilităţi şi cunoştinţe mai largi decât cele furnizate de specializările anterioare. animale şi om.  Evoluţia sistemelor biologice: plante. cât şi în ceea ce priveşte impactul lor asupra oamenilor. Se pare că niciodată până acum omenirea nu s-a confruntat cu probleme atât de complexe. trecând prin etapa obligatorie a autocunoaşterii. Predarea interdisciplinară pune accentul simultan pe aspectele multiple ale dezvoltării copilului: intelectuală. Clarifică mai bine o temă făcând apel la mai multe discipline. socială. relaţii inter . d.  cadru instituţionalizat. Constituie o abordare economică din punct de vedere al raportului dintre cantitatea de cunoştinţe şi volumul de învăţare. orientându-l spre un nou context. Creând punţi între ştiinţele exacte şi ştiinţele umaniste. interculturalitatea. migraţia. atât sub raportul cauzelor şi efectelor. fenomene care vor fi aprofundate în anii următori ai şcolarităţii. Dinamica socială a ultimelor decenii aduce în faţa lumii contemporane o serie de provocări faţă de care domeniul educaţiei nu poate rămâne indiferent. Acest prefix nu trece în nefiinţă ceea ce depăşeşte. explozia informaţională. emoţională. între gândirea ştiinţifică şi gândirea simbolică. care se adresează celor mai deschise conştiinţe trezite şi care trasează linii riguroase de acţiune.. Principala caracteristică a acestor provocări sau probleme stringente este aceea a complexităţii. Activitatea disciplinară rezultă neîncetat în formularea şi reformularea corpus-ului actual de cunoaştere despre obiectul respectiv de studiu. abilităţile de evaluare." Văd în Transdisciplinaritate Marea Cotitură a secolului al XXI-lea. conflictele etc. Pentru a face faţă incertitudinilor şi schimbărilor continue caracteristice economiilor de piaţă. elevii au nevoie de competenţe strategice. (Michel Camus)Basarab Nicolescu este fizician. Caracterul complex şi integrat al unor probleme cum ar fi globalizarea.” (Encycolpedia of World Problems and Human Potential) Acest tip de procesualitate şi dinamică disciplinară se petrece în spirală şi implică:  personal specializat. înnoindu-le limbajul. 6 . pentru parcurgerea cu succes a treptelor următoare în învăţare. Permite aplicare cunoştinţelor în diferite domenii. sărăcia. o cale vizionară şi operativă.: "Trans: acest prefix este astăzi seva dătătoare de viaţă a culturii şi a omului." Aceasta este o etică ce se dovedeşte revoluţionară în planul spiritului. protecţia mediului. c.

în urma acestei intersectări putând lua naştere noi obiecte de studiu.pete albe” de pe harta cunoaşterii .. ci să-l privească pe acesta în integralitatea sa.se află între disciplinele formale. însuşirea metodelor şi tehnicilor de învăţare eficientă etc. accesibil numai la nivelul comunităţii academice (interne) a disciplinei. politologiei. faza cea mai complexă şi mai radicală a integrării. În abordarea interdisciplinară încep sa fie ignorate limitele stricte ale disciplinelor. noile obiecte de studiu vin sa acopere aşa-numitele . pentru înţelegerea cât mai completă a unui subiect sau pentru dezvoltarea anumitor capacităţi şi atitudini. acestea din urmă menţinându-şi nealterată structura şi rămânând independente unele în raport cu celelalte.  lucrări scrise şi critică de specialitate. La acest nivel vorbim de o corelare a demersurilor mai multor discipline în vederea clarificării unei probleme din mai multe unghiuri de vedere. a unui fragment din proza lui George Topârceanu. mergând adesea până la fuziune. fiecare în funcţie de propriul specific. De cele mai multe ori. aceste nivele. b) armonizare a unor fragment independente (aparent) din cadrul unui obiect de studiu pentru a permite mai buna rezolvare a unor probleme. între aceste se numără şi capacităţile metacognitive. Monodisciplinaritatea este centrată pe obiectele de studiu independente. dar la fel de relevantă de studiat în perspectiva eticii. Obiectele de studiu contribuie. în cel puţin două moduri: a) inserţie a unui fragment în structura unei discipline (în conţinutul unui obiect de studiu este inserat un fragment care are rolul de ajuta la clarificarea unei teme sau care aduce informaţii noi despre problema investigată). pentru o cât mai bună clarificare a problematicii stilului la autorul menţionat. descrise mai jos. b) un grad epistemologic: în urma asimilării de metode din alte domenii. la literatura română. cum ar fi luarea de decizii. tratată de regulă în studiile de genetică. nucleul acestor „hibrizi”care pot căpăta un caracter instituţionalizat . interdisciplinaritatea presupune o intersectare a diferitelor arii disciplinare. NICOLESCU(1997) vorbeşte de trei grade de interdisciplinaritate: a) un grad aplicativ: în urma transferului de metode rezultă aplicaţii practice concrete. psihologiei. Interdisciplinaritatea. promovând supremaţia disciplinelor formale. Elementele de integrare pot sa apară încă de la acest nivel intradisciplinar. limbaj specializat. c) un grad generator de noi discipline: transferul de metode între două sau mai multe discipline conduce la apariţia unui domeniu autonom. Disciplinaritatea presupune existenţa personalului specializat care activează într-un cadru instituţional bine definit şi care produce lucrări scrise. aşadar. rezolvarea de probleme. reflectând lumina reală. 7 . complexă. Integrarea are mai multe nivele. la clarificarea temei investigate. Transdisciplinaritatea – reprezintă gradul cel mai elevat de integrare a curriculum-ului. Predarea şi învăţarea sunt văzute într-o perspectivă holistică. Pluridisciplinaritatea (multidisciplinaritatea) se referă la situaţia în care o temă aparţinând unui anumit domeniu este supusă analizei din perspectiva mai multor discipline. ca o fiinţă unitară. care pot duce la realizarea obiectivelor de învăţare de grad mai înalt. Curriculum-ul integrat este prezentat de educaţia organizată astfel încât traversează barierele obiectelor de studiu. care este interactivă. pe specialitatea cestora. B. exprimate întrun limbaj specializat. Un bun exemplu în acest sens îl constituie problematica clonării. de aceea curriculum-ul nu trebuie sa se adreseze separat unui aspect sau altul al dezvoltării copilului. Un exemplu îl poate constitui introducerea. Dacă în cazul pluridisciplinarităţii vorbim de o „corelare” a eforturilor şi potenţialităţilor diferitelor discipline pentru a oferi o perspectivă cât mai completă asupra obiectului investigat.exemplu: fizică + chimie = chimia fizică. aducând împreună diferite aspecte ala curriculum-ului în asociaţii semnificative care sa se centreze pe ariile mai largi de studiu. psihologie + drept = psihologie juridică. Abordarea procesului curricular implică o anumită înţelegere a copilului. Fuziunea este. considerat ca un întreg. în cadrul disciplinei respective se iniţiază analize profitabile privind propria sa epistemologie. validate de critica de specialitate. Considerând că interdisciplinaritatea are ca principal fundament în transferul metodelor dintr-o disciplină într-alta. pot fi privite ca paşi spre transdisciplinaritate. căutându-se teme comune diferitelor obiecte de studiu. chimiei etc.

valorile şi atitudinile de care au nevoie elevii pentru reuşita personală şi socială în contextul dinamicii societăţii contemporane nu pot fi formate în întregime prin intermediul disciplinelor şcolare clasice (formale).atitudinea transdisciplinară. Trebuie subliniat faptul că recunoaşterea caracterului distinct al abordărilor menţionate nu implică ignorarea caracterului lor profund complementar. 8 . Prin gradul său de complexitate. Pentru a folosi o metaforă a unui autor cunoscut în domeniu. Această „etichetare” îşi are sursa în convingerea că domeniul de pertinenţă al transdisciplinarităţii este singurul capabil sa conducă la înţelegerea şi soluţionarea multiplelor şi complexelor provocări ale lumii prezente. în plan curricular. într-o temă intitulată „Educaţia pentru drepturile omului”. Un exemplu clar în acest sens îl oferă integrarea istoriei. NICOLESCU. Transdisciplinaritatea instrumentală urmăreşte să-i furnizeze elevului metode de muncă intelectuală transferabile la situaţii noi cu care acesta se confruntă. Transdisciplinaritatea comportamentală intenţionează. biologiei. filosofiei etc. b) relaţionarea procesului (experienţelor) de învăţare cu situaţii concrete de viaţă. în studierea unei teme care se poate numi „Educaţia pentru mediul înconjurător”.: „ştiinţe socio-umane”). Revenind la conceptul de integrare curriculară. Considerându-se că deschide calea către atingerea unui nivel epistemologic superior. interdisciplinar şi transdisciplinar. Un exemplu îl constituie integrarea geografiei. ecologiei. pluridisciplinaritatea. chimiei. educaţiei civice. ea este orientată mai mult către rezolvarea anumitor probleme. Integrarea orizontală reuneşte într-un ansamblul coerent două sau mai multe obiect de studiu aparţinând unor domenii (sau arii curriculare) diferite. Transdisciplinaritatea reprezintă „punerea în act” a unei axiomatici comune pentru ansamblu de discipline. vom distinge o dimensiune orizontală şi una verticală a integrării. înţeles ca proces de stabilire a unor relaţii de convergenţă la nivelul elementelor de conţinut. educaţiei civice etc. al obiectivelor sau metodelor.competenţa transdisciplinară. Competenţele. decât pe achiziţia de cunoaştere „de dragul cunoaşterii”. vom spune că „disciplinaritatea. după cum sublinia D’ Hainaut. Integrarea verticală reuşeşte într-un ansamblu coerent două sau mai multe obiecte de studiu aparţinând aceluiaşi domeniu (arie curriculară)(ex.(B. între transdisciplinaritatea instrumentală şi cea comportamentală.Abordarea de tip transdisciplinar tinde către o „decompartimentare” completă a obiectelor de studiu implicate. Voi prezenta câteva aplicaţii practice ale matematicii în fizică. pluridisciplinar. interdisciplinaritatea şi transdisciplinaritaatea sunt cele patru săgeţi ale unuia şi aceluiaşi arc: al cunoaşterii”. Obiectivele esenţiale pe care încearcă sa le atingă integrarea curriculară pot fi grupate în două direcţii: a) relaţionarea diferitelor segmente („diviziuni”) din cadrul programelor de studiu. b) latura metodologică. abordarea transdisciplinară le înglobează pe cele anterioare. transidisciplinaritatea a fost ridicată la rangul de „nouă viziune asupra lumii”. 1997) Louis D’ Hainaut distinge.. care ţine de promovarea unei viziuni şi a unei noi înţelegeri a realităţii în general şi a realităţii educaţionale în special . Fuziunea cunoştinţelor („cunoaşterilor”) specifice diferitelor conduce la emergenţa unor câmpuri de investigaţie. propunând un demers bazat pe dinamica şi interacţiunea a patru niveluri de intervenţie educativă: disciplinar. Acest tip de abordare se focalizează pe activitatea subiectului care învaţă. Problematica transdisciplinarităţii are cel puţin două laturi esenţiale: a) latura filosofică. care ţine de dezvoltarea unor modalităţii concrete de utilizare a diverselor trepte ale integrării în procesul educaţional . ţinând seama de psihologia procesului de învăţare. dar şi la nivel de concepte sau valori aparţinând diferitelor discipline şcolare. transdisciplinaritatea comportamentală se situează permanent într-o strânsă legătură cu situaţiile de viaţă semnificative (care au sens) pentru cel ce învaţă. la dezvoltarea unor proiecte integrate sau chiar la conceperea unor programe de cercetare conforme noii paradigme. sa ajute elevul „să-şi organizeze fiecare dintre demersurile sale în situaţii diverse”..

v2. Voi prezenta în continuare două probleme mai interesante. alături de matematică.. sa privim evoluţia acestora prin prisma aplicaţiilor lor şi a vieţii oamenilor. de circulaţie. fixat rigid prin baza sa. poate fi prezentată într-un mod mai atractiv. de podeaua automobilului şi care avea diametrul bazei d=40 cm. sau el puţin o mare parte din ea. b∈R+ se face imediat pornind de la inegalitatea evidentă ( a − b ) 2 ≥ 0 de unde 2ab a +b ≥ 2 ab . În automobil. v3 având media aritmetică egală cu v. a căror medie aritmetică este v. agentul de circulaţie a găsit un vas în formă de cilindru circular drept . Problema 1 Un conducător auto circulând pe o şosea rectilinie şi orizontală. Este foarte important sa ştim sa punem cunoştinţele de fizică în strânsă legătură cu matematica. Una dintre cele mai cunoscute inegalităţi în matematică este inegalitatea dintre media aritmetică şi media geometrica a două sau mai multe numere reale pozitive. iar timpii de parcurgere cu t1 (pentru primul mobil) şi t2 (pentru al doilea mobil). problema poate fi abordată pentru 3 porţiuni egale parcurse cu vitezele v1. ceea ce înseamnă că m h ≤ m g (3) a+b + a b Aplicaţie în fizică: Două mobile parcurg acelaşi drum. în viata de zi cu zi. Punctul cel mai înalt al peretelui interior udat al vasului era h1=22 cm deasupra apei. D 2⋅d 4 t1 = = =d⋅ 1 d d 1  v v1 + v 2 v1 + v 2 . v2. pentru n porţiuni egale parcurse cu vitezele v1. v + v2 2 ≤ 1 1 1 2 + v1 v 2 1 1  4 1 1 4 ≤ + ⇒d⋅ ≤ d ⋅  +  ⇒ t1 ≤ t 2 v  v1 + v 2 v1 v 2 v1 + v 2  1 v2  În concluzie. susţine că ar fi circulat regulamentar.. la nivelul liceului.Pentru liceu. primul cu viteză constantă v. t 2 = + = d ⋅  +  v  v1 v 2  1 v2  2 Aplicăm inegalitatea dintre m a şi m h pentru v1 şi v2.v2.Pentru gimnaziu. dacă nivelul clasei permite. 2. După începerea frânării automobilul a mai parcurs s=15 m până la oprire. oprit de un agent de circulaţie pentru că nu ar fi respectat viteza legală în localităţi.deci ab ≤ a +b (2) 2 Din (2) rezultă ab ≤ a +b ⇒ Din (1) şi (3) ⇒ m h ≤ m g ≤ m a 2ab 2 ≤ ab ⇒ ≤ ab 1 1 . înălţimea h=50 cm şi avea apă până la jumătate. Care mobil parcurge drumul mai repede? Notăm distanţa cu D=2·d.. mobilul care merge cu viteză constantă ajunge la destinaţie în cel mai scurt timp. cel de-al doilea parcurgând 2 porţiuni egale cu vitezele v1.vn având media aritmetică egală cu v .Aplicaţie în fizică a inegalităţii mediilor Cert este că fizica. v=50km/h.. şi anume m g ≤ ma (1) Demonstraţia inegalităţii (1) pentru două numere a. problema poate fi abordată în cazul general. Observaţie: 1. 9 .

8 km/h > v = 50 km/h. Rezultă că (1) → → G ⇒ a = g* tg α Conform formulei lui Galilei. Când poliţistul a vrut să-l amendeze. O particulă de apă. Numeric. iar suprafaţa apei (oglinda acesteia) din vas ia forma A1B1 ( vezi figura) astfel că punctul cel mai înalt B1 al peretelui interior udat al vasului este definit prin cota BB1=h1 .W. atunci în cazul apropierii observatorului. rezultanta tg α = F F = G+ F i i → → → = m( g + a ) este perpendiculară pe suprafaţa A1B1. potrivit figurii. h = 25 cm. în care f0 reprezintă frecvenţa undei percepute de un observator în c λ r =687 nm. frecvenţa percepută de acesta va fi : (1) f’ = f0(1+ repaus. v ) . Într-o zi a trecut cu autoturismul său la o intersecţie de străzi când semaforul arăta culoarea roşie. dacă observatorul se mişcă faţă de sursa de lumină cu viteza V. aflându-se în echilibru dinamic pe suprafaţa A1B1. chiar dacă vasul are o poziţie fixă. fizicianul ar fi spus că viteza autoturismului era aşa de mare încât culoarea semaforului roşu s-a transformat în verde. astfel încât afirmaţia acestuia sa fi fost adevărată? Soluţia problemei 2 Pentru a da răspuns la această întrebare. iar viteza undei (a luminii) în mediul respectiv este c. Se observă că această condiţie este îndeplinită de datele numerice de pe ‘teren’ h1 = 22 cm < ≤ ⇒ h 2 . Ştiind că lungimea de undă a luminii roşii este care ar fi trebuit sa fi fost viteza autoturismului condus de R. tg α = B B1 OB = d = h 2 1 2 h1 d avem v =2 g h1 s d .ceea ce s-a putut constata prin urmele lăsate de cauciucuri pe şosea. rezultă că v ≅ 18m/s =64. iar a luminii verzi este λ v =527 nm . trebuie sa constatăm că în timpul frânării intervine forţa de inerţie Fi .Wood. ne punem firesc întrebarea: 10 . Este de asemenea 2 de presupus că nu s-a intervenit asupra vasului de nici o persoană din cele aflate în discuţie sau eventual de alte persoane ce s-ar fi aflat în maşină. deasupra apei. Cine a avut dreptate: şoferul sau agentul de circulaţie? Soluţia problemei 1 Pentru stabilirea adevărului. deci agentul de circulaţie a avut dreptate. Înlocuind (1) în (2) şi ţinând seama că. viteza cu care circula automobilistul în momentul în care a început frânarea era: v = 2as (2) . Problema 2 Se povesteşte următoarea anecdotă despre fizicianul american Robert William Wood ( 1868-1955). de masa m. ne amintim că în conformitate cu efectul Doppler. Pentru a lua drept bună indicaţia dată de nivelul atins de apă în timpul frânării este necesar ca h1+h h h1 ≤ deoarece în caz contrar apa curge din vas.

reprezintă un număr destul de mic dacă este vorba de un număr de atomi. Un miliard (109) este un număr foarte mare dacă el exprimă. 3036 m/s sau V ≅ 91000 km/s.Dar f’ = Înlocuind (2) în (1) şi explicitând viteza V( în cazul nostru V reprezintă viteza autoturismului condus de R. un stoc de mere. Înlocuind numeric. această viteză nepermis de mare! Voi mai da un exemplu de interdisciplinaritate..Wood ) avem V= c( V= 3*108( λ c . de exemplu.Un om care ar trăi o suta de ani nu ar ajunge sa numere decât până la 1000000000. Sperând că prezentarea acestui referat v-a plăcut. însă.. obţinem Concluzia ce se desprinde este că într-adevăr savantul putea fi amendat pentru.W.În 55 de ani. 527 λ λ r v -1) . cu care sa poată cataloga stelele şi aştrii. astronomii familiarizaţi cu imensitatea cerului aspirau la un număr şi mai mare – miliardul. care a rămas multă vreme o „expresie nebuloasă”.În vârstă de 33 de ani. iar f0= v λ c (2) . sper sa aplicaţi o atitudine corectă faţă de aplicarea interdisciplinară şi transdisciplinară a matematicii. Pop-Cozac Emil 11 . limita extremă a calculelor posibile era milionul. Ce este un miliard ? În secolul al XV – lea. . un om respiră de un număr de ori egal cu ½ dintr-un miliard. Pentru a ne da mai bine seama ce înseamnă 1 000 000 000 iată câteva curiozităţi care-l au drept … erou: . . Întocmit de Prof. . orice fiinţă a trăit doar un miliard de secunde. În acelaşi timp. Trei sute de ani mai târziu.Numărul fibrelor nervoase ale creierului uman este de ordinul a 3 miliarde. r 687 -1) = 3*108*0. fără a mai avea altă ocupaţie.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful