Limba sârbă

Limba sârbă (cu alfabetul chirilic српски jeзик, cu alfabetul latin srpski jezik) este o limbă indoeuropeană din ramura limbilor slave, grupul limbilor slave de sud, subgrupul occidental al acestora, vorbită de sârbi. Din punctul de vedere al sociolingvisticii, este în același timp una din variantele limbii abstand comune sârbilor, croaților, bosniacilor și muntenegrenilor, denumită tradițional prin termenul „limba sârbocroată”, și o limbă ausbau cu propriul său standard. Este limbă oficială în Serbia, Bosnia și Herțegovina și Muntenegru, fiind vorbită și de minoritățile naționale sârbe din țările vecine cu Serbia, precum și de un mare număr de emigranți sârbi în Europa Occidentală, America de Nord și Australia. Distribuție geografică și statut

Variante regionale
După unii lingviști, limba sârbă are două dialecte:

Dialectul štokavian (štokavski) este vorbit în cea mai mare parte a Serbiei, de către sârbii din Bosnia și Herțegovina, și din Muntenegru. Același dialect este vorbit și de croați în cea mai mare parte a Croației, de către bosniaci și de către muntenegreni. Dialectul torlakian (torlački) se vorbește într-o regiune relativ restrânsă din sud-estul Serbiei. Nu este standardizat și nu este recunoscut ca dialect al limbii sârbe de către toți lingviștii. Din cauza asemănărilor cu limba bulgară, este considerat de către lingviștii bulgari ca aparținând acesteia.

Există și o stratificare supradialectală, după felul în care a evoluat în ele sunetul din limba slavonă ĕ transcris prin litera ѣ „iat”. Pronunțarea acesteia determină în limba sârbă:
• •

grupul de graiuri ekaviene (ekavski), în care „iat” a devenit e, de exemplu în cuvintele vetar „vânt” și reka „râu”. Se vorbesc în Serbia centrală, de est și de sud. grupul de graiuri (i)jekaviene ((i)jekavski), în care „iat” a evoluat în je, în unele cuvinte (vjetar) și în ije, în alte cuvinte (rijeka). Se vorbesc în Serbia de vest, în regiunea Sandžak din Serbia, în Muntenegru și în Bosnia și Herțegovina.

Limba sârbă standard se bazează pe dialectul štokavian, normele ei admițând pronunțarea ekaviană și (i)jekaviană, precum și transcrierea acestora.

Istoria limbii literare
Primele documente ce se pot considera ca fiind în limba sârbă sunt scrise cu alfabetul chirilic și datează din secolele al XI-lea și al XII-lea. Cel mai important este Miroslavljevo jevanđelje (Evanghelia lui Miroslav[4]). Atunci încep două procese simultane: pe de o parte limba vorbită evoluează în modul ei firesc și se formează graiuri, pe de altă parte cărturarii se străduiesc să standardizeze limba. De fapt limba sârbă a cunoscut mai multe standardizări în cursul istoriei.

Primele standardizări
Prima stadardizare are loc la începutul secolului al XIII-lea, sub domnia primului rege sârb, Stefan I Nemanjić. Este efectuată de fratele acestuia, Rastko Nemanjić, mai cunoscut ca Sfântul Sava, întemeietorul bisericii ortodoxe sârbe autocefale, în jurul anului 1220. În acea vreme, scrierea limbii sârbe

începe să se îndepărteze de cea a limbii slavone, în sensul că se adaptează bine la schimbările fonetice ce au avut loc până atunci. Limba astfel rezultată se numește sârbo-slavă, iar scrierea sa, scriere din Raška[5]. Din punct de vedre lingvistic, opera cea mai semnificativă a Sfântului Sava este Karejski tipik (Tipicul din Karyes). Dušanov zakonik (Pravila lui Dušan), scrisă în anii 1349-1354, folosește aceeași limbă. Următoarea reformă a limbii are loc după ce Serbia devine vasala Imperiului Otoman, sub domnia lui Stefan Lazarević, în jurul anului 1400. Este efectuată în școala condusă de cărturarul bulgar Constantin Filosoful, în mânăstirea Manasija, așezată pe malul râului Resava. Reforma școlii de la Resava este arhaizantă și influențată de limba greacă, apropiind standardul limbii sârbe de cel al limbii bulgare. În această variantă sunt scrise, de exemplu, Slovo Ljubve (Cuvântul iubirii) (1409) al lui Stefan Lazarević și Žitija despota Stefana Lazarevića (Viața despotului Stefan Lazarević) (1433), a lui Constantin Filosoful. Între secolele al XVII-lea și al XVIII-lea, literatura sârbă decade foarte mult. Singurul vestigiu de seamă al culturii sârbe medievale supraviețuiește în mânăstirea Beočin din Bačka. A fost adus aici de călugării copiști de manuscrise de la mânăstirea Rača, refugiați din calea cuceririi otomane. Reprezentatul cel mai de seamă al celor din Rača este Gavril Stefanović Venclović (1680-1749), caracterizat printr-un bilingvism aparte. El scrie cărțile religioase după normele școlii de la Resava, dar predicile în limba poporului. Între 1680 și 1690, în urma privilegiilor acordate de împăratul Leopold I, ca. 60-70.000 de sârbi s-au refugiat pe teritoriul Imperiului Austriac, mai ales în Voivodina de astăzi și în Banat, sub conducerea patriarhului Arsenije al III-lea Čarnojević. În contextul conviețuirii în Imperiul Austriac a existat un curent favorabil introducerii alfabetului latin, folosit cu succes și de alte popoare sud-slave, în primul rând de croați. În școlile publice din Imperiul Austriac învățarea scrierii latine era obligatorie. Aceste curente au fost privite de conducerea Bisericii Ortodoxe Sârbe drept atacuri împotriva ființei religioase și naționale sârbești, de aceea clerul sârb a cerut ajutorul țarului Petru I al Rusiei, care le-a trimis cărți și învățători. În credința greșită că varianta rusă a limbii slavone este mai veche decât varianta ei sârbă, preoțimea a adoptat-o pe prima. Aceasta este și astăzi limba liturgică a Bisericii Ortodoxe Sârbe. În această perioadă, limba literară laică este un amestec de elemente ale graiurilor din Voivodina, ale variantei ruse a limbii slavone și ale limbii ruse literare laice.

Reforma lui Vuk Karadžić
În prima jumătate a secolului al XIX-lea, cărturarul Vuk Stefanović Karadžić întreprinde o reformă radicală a normelor limbii sârbe, cu ajutorul unor filologi de seamă ai vremii, precum frații Grimm, și al puterii austriece, reprezentată de lingvistul sloven Jernej Kopitar. Prin lucrarea Dicționar sârbesc (publicată prima dată în 1818, dar mai larg răspândită abia prin ediția a II-a din 1852), prin traducerea sa a Noului Testament din 1847 și prin alte lucrări, el pune bazele limbii sârbe standard actuale. O fundamentează pe graiul din Herțegovina de est, care face parte din dialectul štokavian cu pronunțare (i)jekaviană, vorbit și în Serbia de sud-vest, regiunea natală a lui Karadžić. Sub influența romantismului din Europa Occidentală, Karadžić recomandă ca model pentru limba literară pe cea a literaturii populare și respinge normele de atunci influențate de limba rusă, care nu corespund cu structura gramaticală și sistemul fonologic ale limbii sârbe. În același timp simplifică la maximum ortografia, pe baza principiului fonemic. Reforma lui Karadžić este influențată și de opere literare croate. De altfel activitatea sa se desfășoară în paralel cu standardizarea limbii croate, efectuată tot pe baza dialectului štokavian cu pronunțare (i)jekaviană. Mai mult decât atât, au loc și consultări directe între elaboratorii celor două standarde, de

Mai târziu. care se îndepărtează de limbajul astăzi devenit rustic al lui Karadžić. De la standardizare până în prezent Începând cu această epocă. sârbii folosesc din ce în ce mai mult și scrierea cu alfabetul latin al limbii croate. domeniul lingvistic și cel politic interferează până în ziua de azi. croaților. sârbă și croată. promovarea limbii sârbocroate și încercările de a estompa diferențele dintre sârbă și croată devin componente ale politicii lingvistice oficiale. în 1850. înființată la Zagreb în 1866. limba sârbă evoluează mai departe. În această perioadă. normele propuse de Karadžić sunt adoptate oficial în Serbia. semnat de șapte intelectuali croați și sârbi. iar constituția prevede că limba oficială a statului este limba sârbă scrisă cu alfabetul chirilic[6]. Se decide totodată și redactarea unui dicționar unic. În Iugoslavia comunistă de după al Doilea Război Mondial. Autoritățile de la Belgrad susțin din ce în ce mai mult ideea limbii sârbocroate. devenit mai apoi Regatul Iugoslaviei. în funcție de evenimentele istorice prin care trec vorbitorii lor. Apropierea dintre limba sârbă și limba croată se continuă după Primul Război Mondial. țară învingătoare în război. la inițiativa lingvistului sloven Franc Miklošič. în normele limbii se încetățenește și pronunțarea ekaviană a orășenilor din Voivodina și Serbia. care se poate numi și croatosârbă. Ca urmare a urbanizării se răspândește un așanumit „stil belgrădean”. croaților și slovenilor. cu două variante literare. limbile sârbă și croată se îndepărtează din nou una de alta. 18 sârbi și șapte croați. care chiar devine dominantă. semnat de 25 de lingviști și scriitori. de data aceasta în cadrul Regatului sârbilor. relația dintre limba sârbă și limba croată pendulând de la epocă la epocă între ideea unei limbi unice și cea a două limbi aparte. . create sub egida Serbiei. după cum reiese și din „Acordul de la Novi Sad” (1954). dar nu elimină pronunțarea (i)jekaviană. muntenegrenilor și bosniacilor este sârbocroata. După destrămarea Iugoslaviei. În 1868. printre care și Karadžić. Rječnik hrvatskoga ili srpskoga jezika (Dicționarul limbii croate sau sârbe) al Academiei Iugoslave de Științe și Arte. dar și alfabetul latin rămâne de folosință curentă. ușor modificat. Filologul Đura Daničić începe să redacteze cu acest alfabet. prin reintrarea în limba literară a unor elemente ale limbii liturgice. de exemplu.exemplu așa-numitul „Acord de la Viena”. în care se stipulează că limba comună a sârbilor. Începând de la mijlocul secolului al XIX-lea. În limba sârbă aceasta se manifestă.

б В. д Transcriere în alfabet latin A. г Д. z I. i J. к Л. muiat elev. A! bun voce gură dor între ger și deal în graiul maramureșean. [iː] [j] [k] [l] . Tii! iar kilogram loc. interjecția Eh! jar zare inel. [eː] [ʒ ] [z] [i]. ђ Đ. a B. v G. g D. l [e]. ж З. d Transcriere fonetică [a]. j K. mai dur Ђ. е Ж. k L. л E. [aː] [b] [ʋ ] [g] [d] Pronunțare aproximativ ca în ac. đ [d͡ʑ] E. и J. з И. ј К. b V.Fonetică Corespondența scriere–pronunțare Alfabetul chirilic A. ž Z. а Б. e Ž. в Г.

lj M. [oː] [p] [r] [s] [t] leac în graiul maramureșean. љ М. п Р. r S.Љ. [uː] [f] [x] [ts] ͡ . т Lj. f H. muiat mal nor neam. у Ф. н Њ. њ O. р С. ц U. p R. s T. m N. о П. u F. O! pas rar sac turn între cer și teacă în graiul maramureșean. ć [ t͡ɕ] У. nj O. o P. ф X. în graiul maramureșean. n Nj. ћ Ć. muiat om. c [u]. x Ц. t [ʎ ] [m] n [ɲ] [o]. с T. muiat ulei. Huu! film tehnică țară Ћ. м Н. h C.

În cazul radicalelor feminine terminate cu două consoane. Există totuși unele excepții de la acest principiu. De exemplu. nominativul său singular fiind mačak. R între două consoane sau la început de cuvânt. dar în cursul declinării a cade: sa mačkom „cu motanul”. ca o vocală. De exemplu asimilările dintre consoane (vezi mai jos) nu sunt redate în scris la sfârșit de cuvânt: Šef bi ['ʃeːv] bi voleo da radimo. 3. Limba sârbă se scrie în mod tradițional cu alfabetul chirilic adaptat astfel. . Alternanța l ~ o Substantivele și adjectivele terminate cu -ao sau -eo (posao „treabă”. radicalul cuvântului care înseamnă „motan” este mačk-. ч Џ. poate constitui nucleul unei silabe. acest a apare la genitiv plural între cele două consoane: radical sestr-.” Schimbări fonetice aparente și în scris Alternanța a ~ ∅ (numită nepostojano a „a labil”) La unele forme ale unor substantive și adjective se intercalează un a între două consoane. ш Observații: Č. prima consoană devine la fel cu cea următoare din punctul de vedere al sonorității (asimilare regresivă). Asimilarea consoanelor Când două consoane. urmat de o consoană. care trenscrie unele sunete prin grupări de două litere. š [t͡ʃ] [d͡ʒ] [ʃ ] cer. џ Ш. „A rămas fără palton. de exemplu în prst „deget” și rvanje „luptă”. Ostao je bez [bes] kaputa. Ortografia sârbă se bazează pe principiul fonemic. ci este urmat de o desinență (posla „al/a/ai/ale trebii”.Ч. Se folosește și alfabetul latin cu semne diacritice. dar la alte forme acest a dispare. care merge până acolo. č Dž. veseo „vesel”) erau cândva în istoria limbii terminate cu un l dur (posal. „Șefului i-ar plăcea să lucrăm. Astfel. încât fiecărui sunet să-i corespundă o singură literă. Acest alfabet este folosit în toate documentele oficiale din Serbia și Republika Srpska. dž Š. De exemplu „Gérard Depardieu” se scrie Žerar Depardie. dar numai în poziție finală de cuvânt.”. inclusiv în alfabetul latin. genitiv plural sestara. mai dur ger. vesela „veselă”. vesel) care a evoluat în o. Folosirea sa este majoritară în documentele neoficiale. una surdă și una sonoră ajung în contact prin adăugarea la un cuvânt a unei desinențe sau a unui sufix. nominativ singular sestra „soră”. forma de feminin). 2. Acest o redevine l dacă nu mai este în poziție finală. încât și numele proprii străine se transcriu așa cum se pronunță în limba sârbă. mai dur șapcă 1.

ć. substantivul ropstvo „robie”. s. Cuvintele monosilabice pot avea numai accent descendent. đ. accentul se notează în scris numai în lucrările de lingvistică. De exemplu. t > ć o l și n palatale: l > lj. adică nucleul silabei este rostit cu mai multă forță decât celelalte (ca în română). lju't „furios” > ljući „mai furios”. Palatalizări Unele consoane aflate la sfârșitul formei de nominativ a unui substantiv sau la sfârșitul rădăcinii unui verb își schimbă natura sub influența unei vocale cu care începe o desinență sau un sufix. În mod obișnuit. č. Accentul poate fi de patru feluri. prin adăugarea sufixului -stvo. combinații între caracterul descendent sau ascendent și durata vocalei (lungă sau scurtă). s > š • • Câteva exemple de înmuiere: tvrd „dur” > tvrđi „mai dur”. s.consoanele sonore b. • • • • lung descendent: pîvo „bere” lung ascendent: písati „a scrie” scurt descendent: vȅtar „vânt” scurt ascendent: òtac „tată” În cuvintele cu mai mult de o silabă. accentul descendent nu poate fi decât pe prima silabă. t. g. Aceasta face ca: o d și t să devină alveolo-palatale: d > đ. de la rob „rob” se formează. nucleul de silabă accentuată fiind pronunțat cu un ton mai ridicat sau mai coborât decât celelalte. d. Este de intensitate. în care b se schimă în p sub influența primei consoane din sufix. și invers. dž devin consoanele surde p. š. n > nj o z și š post-alveolare: z > ž. care este surdă. Semnele convenționale pentru accente apar în exemplele de mai jos. Accentuarea Accentul care cade pe una din silabele unui cuvânt are în limba sârbă un dublu caracter. brz „rapid” > brži „mai rapid”. dar și tonic (numit și muzical). în manuale și dicționare. k. Cazuri mai frecvente: • K. z. g și h înaintea lui e devin post-alveolare: o k > č – radnik „muncitor” > radniče! (cazul vocativ) „muncitorule!” o g > ž – vrag „drac” > vraže! o h > š – duh „suflet” > duše! Aceleași consoane devin alveolare înaintea lui i (nominativ masculin plural): o k > c – vojnik „soldat” > vojnici „soldați” o g > z – predlog „propunere” > predlozi o h > s – orah „nucă” > orasi Palatalizarea înaintea lui j se numește și iodizare sau înmuiere. ž. .

Gramatică Tip morfologic Din punctul de vedere al tipologiei morfologice. bunăoară să diferențieze. adjectivelor și pronumelor. Există numeroase forme neregulate. stvar „lucru”. nume de profesii (sudija „judecător”). accentul poate să cadă pe oricare silabă. ca aici.Și vocalele neaccentuate pot fi lungi sau scurte. Iată declinarea a patru substantive regulate din două clase de declinare cu numărul cel mai mare de substantive: Caz Masculin Neutru Feminin . Sunt și substantive masculine terminate cu -a: prenume masculine (Nikola). feminin. în limba sârbă au accentul pe penultima silabă: Marseille (transcris în sârbă Marsej) ['marsej]. iar substantivele sunt grupate în patru clase de declinare. Substantivul Genul substantivelor Substantivele pot fi de genul: • • • masculin. caracterul accentului și durata vocalelor au valoare funcțională. Aceleiași clase de declinare le aparțin și substantivele terminate în -ao și -eo (vezi Alternanța l ~ o). Declinarea Aceasta se caracterizează prin șapte cazuri. dar în grad mai mare decât aceasta. Acestea aparțin unei clase de declinare aparte. O silabă lungă neaccentuată se poate găsi numai după o silabă accentuată. care se declină ca masculinele cu consoană. două cazuri: nominativul singular de genitivul plural. numărul singular: grad „oraș”. adică cazurile substantivelor. care se accentuează pe ultima silabă. de regulă posibil de recunoscut după terminația consonantică la cazul nominativ. ca limba română. Sunt și substantive feminine terminate cu o consoană la nominativ singular: radost „bucurie”. în afară de ultima. după desinența de la nominativ singular. În cuvintele polisilabice. regulă ce se aplică și cuvintelor străine. sârba este o limbă flexionară. neutru (substantivele cu -o sau cu -e la nominativ singular): kolo „cerc”. După cum se vede din exemplul precedent. Astfel. precum și persoanele verbelor se disting mai bine prin desinențe. care se declină ca femininele. polje „câmp”. Locul accentului are de asemenea valoare funcțională (vezi Declinarea adjectivelor). în general cele terminate la nominativ singular în -a: ruka „mână”. Cele lungi se notează (nu în scrisul obișnuit) cu ¯ (žèna „femeie” / žénā „al/a/ai/ale femeilor”). cuvintele franceze.

Aceasta deosebește în primul rând genitivul plural de cel singular la substantivele masculine și neutre. în timp ce acuzativul singular al masculinelor inanimate este la fel cu nominativul. Cazul acuzativ este nu numai cel al complementului direct. 3. Desinența la genitiv plural este -a lung. precum și genitivul plural de nominativul singular la cele feminine. 5. și al complementului circumstanțial sociativ (sa suprugom „cu soția”). „El locuiește în oraș. 2. Adjectivul .” 4.animat singular plural inanimat singular plural singular izvor „izvor” izvora izvoru izvor izvore! izvorom plural žena „femeie” ženē ženi ženu ženo! ženom singular plural Nominativ jelen „cerb” jeleni izvori selo „sat” sela žene Genitiv Dativ Acuzativ Vocativ jelena jelenu jelena jelene! jelēnā jelenima jelene jeleni! jelenima izvōrā izvorima izvore izvori! izvorima sela selu selo selo! selom selā selima sela sela! selima žénā ženama žene žene! ženama o ženama Instrumental jelenom Locativ Observații: o jelenu o jelenima o izvoru o izvorima o selu o selima o ženi 1.”) Locativul mai este și cazul complementului indirect despre care se vorbește (o jelenu „despre cerb”). ci și al complementului circumstanțial de loc al verbelor care exprimă deplasarea: On ide u grad. Cazul instrumental este în principal cel al complementului circumstanțial instrumental (nožem „cu cuțitul”). „El merge în oraș. Acuzativul singular al substantivelor masculine animate este identic cu genitivul lor. Cazul locativ (totdeauna cu prepoziție) este cel al complementului circumstanțial de loc al unui verb care nu exprimă deplasarea (On živi u gradu.

iar cea lungă prin terminația -i la același caz: • • bratov „al fratelui” – adjectiv cu formă scurtă beogradski „belgrădean” – adjectiv cu formă lungă Aproape toate adjectivele calificative au ambele forme. . în timp ce bogatul (sau cel bogat) vorbea mult. -ek sau -ok: kratak „scurt” > kraći -iji. În cazul lor.ije: o pentru adjectivele monosilabice cu vocală scurtă: star „bătrân” > stariji o pentru adjectivele polisilabice: hrabar „curajos” > hrabriji „mai curajos”. jednostavan „simplu” > jednostavniji „mai simplu” Comparația se construiește cu prepoziția od care cere genitivul: Marko je stariji od Ivana. iar celălalt – bogat. Acesteia îi corespunde în română adjectivul substantivat. jutarnji „de dimineață” de materie: drveni „de lemn” de apartenență: čovekov „al omului”. Exemplu în context: Bila su dva čoveka. -nji și -ji.” Adjectivele cu o singură formă sunt folosite și ca nedeterminate. iar cele terminate cu -ski. cea lungă fiind obținută prin adăugarea lui -i la forma scurtă: bogat > bogati „bogat”. Adjectivele de apartenență au numai formă scurtă.” Superlativul relativ de superioritate se obține din forma de comparativ. jedan je bio siromašan. siromašni je ćutao. cu prefixul naj-: hrabriji „mai curajos” > najhrabriji „cel mai curajos”. și -in la cele feminine. -ija. dok je bogati mnogo pričao. prin adăugarea sufixului -ov sau -ev la cele masculine. a drugi – bogat. Gradele de comparație Gradul comparativ de superioritate se formează cu sufixe: • • -ji. Acestea sunt formate de la substantive. iar cea lungă este numită și definită. Cea scurtă se caracterizează prin terminația consonantică la nominativul masculinului singular. Forma scurtă și forma lungă Adjectivele pot avea două forme. -ja. babin „al bunicii”. forma scurtă este numită și nedefinită. scurtă sau lungă. precum și adjectivele la gradul comparativ și la cel superlativ relativ (vezi mai jos) – numai formă lungă. . care provoacă iodizarea consoanei finale a adjectivului: o pentru adjectivele monosilabice cu vocală lungă: mlad „tânăr” > mlađi „mai tânăr” o pentru adjectivele bisilabice terminate la masculin în -ak.Categorii de adjective • • • calificative: dobar „bun”. și ca determinate. -je. articulat cu articol hotărât sau cu articol demonstrativ. „Marko este mai bătrân decât Ivan. săracul (sau cel sărac) tăcea. unul era sărac. „Erau doi oameni.

zèlenī I. zèlenōg(a) (animat). o zèlenōm(e) Forma scurtă zèlenī zèlenīm(a) zèlenōm zèlenīm(a) o zèlenīm(a) o zèlenōm(e) o zèlenīm(a) o zèlenōj o zèlenīm(a) Masculin Caz singular N. zèlenōg(a) D. zèlenī „cel verde” G. zèlenī (inanimat) zèlenē V. zèlenīm L. zèlenōm(e) plural zèlenī zèlenīh zèlenīm(a) Neutru singular zèlenō zèlenōg(a) zèlenōm(e) zèlenō zèlenō zèlenīm plural zèlenā zèlenīh zèlenīm(a) zèlenā zèlenā zèlenīm(a) Feminin singular zèlenā zèlenē zèlenōj zèlenū zèlenā plural zèlenē zèlenīh zèlenīma zèlenē zèlenē A.Declinarea adjectivelor Forma lungă Masculin Caz singular N. zelèna plural zelènī zelènīh Neutru singular zelèno zelèna plural zelèna zelènīh Feminin singular zelèna zelènē plural zelène zelènīh . zèlen „verde” G.

ih sebe D. me – tebe. zelènīm L. ja „eu” ti „tu” on „el”. zelèna (animat). vam njima. ih sebe. mene. joj nama. mi tebi. te njega. ono – neutru ona „ea” mi „noi” vi „voi” oni „ei”. mene.D. ti! – – – vi! – – . vas njih. nas vâs. je nâs. zèlen (inanimat) zelène V. meni. zèlenī I. ti njemu. Pronumele Pronumele personale Pronumele reflexiv Caz Singular Plural N. te njega. nam vama. zelènu zelènīm(a) zelènu zelèno zelèno zelènīm(a) zelènā zelènā zelènōj zelènu zèlenā zelènīma zelène zèlenē A. one „ele” – G. me tebe. nas vâs. se V. im sebi A. mu njoj. o zelènu zelènī zelènīm(a) zelènīm zelènīm(a) zelènōm zelènīm(a) o zelènīm(a) o zelènu o zelènīm(a) o zelènōj o zelènīm(a) De remarcat că la plural forma scurtă diferă de cea lungă numai prin locul accentului: pe prima silabă la forma lungă. je nâs. ga nje. ona – neutru. ga nju. pe a doua silabă la forma scurtă. vas njih.

Vrei să te plimbi cu noi?” Pronumele interogative Nominativ Genitiv Dativ Acuzativ ko „cine” šta „ce” koga kome koga čega čemu šta čime o čemu Instrumental kim Locativ o kome Pronume-adjective interogativ-relative . mnom L. de orice persoană ar fi acesta: Ona govori za sebe i ja govorim za sebe. Aceasta se folosește la diateza reflexivă a verbelor: On ide da se šeta. precum și atunci când se insistă asupra persoanei. o meni Observații: tobom njim o tebi o njemu njom o njoj nama o nama vama o vama njima o njima sobom o sebi 1. Eu merg să mă plimb cu el. Formele lungi sunt accentuate. Zašto ti ne govoriš za sebe? „Ea vorbește pentru sine și eu vorbesc pentru mine. Formele scurte nu se accentuează (se pronunță împreună cu verbul al cărui complement sunt. „El a venit după mine. Are o singură persoană și se referă totdeauna la subiectul propoziției. 3. ca o silabă a acestuia) și sunt cel mai mult folosite. Tu de ce nu vorbești pentru tine?” Are formă scurtă numai la acuzativ. 2. Ja idem da se šetam s njim.I. Cazul genitiv se folosește numai cu prepoziții care cer acest caz: On je došao posle mene. la dativ și la acuzativ. pronumele personale au forme scurte și forme lungi. folosindu-se după prepoziții și conjuncții. Pronumele de politețe este Vi (scris cu inițială majusculă).” 4. La genitiv. Pronumele sebe este reflexiv. Hoćes li da se šetaš sa nama? „El merge să se plimbe.

čijeg(a) (animat) čiju čije koju koje kakav kakvu kakvo I. čijeg(a) čije čijeg(a) koje kojeg(a) / kakva / kakva kog(a) kakvog(a) kojem(u) kakvu / kakve / kom(e) kakvom(e) D. moja (neutru plural) tvoj „(al) tău”. kakva. moje (neutru singula). Koju hoćeš? „Pe care o vrei?”. A. njegovi „(ai) lui”.” kakav. čiji G. čijem(u) čijoj čijem(u) kojoj čiji (inanimat). kakve. njegove „(ale) lui”. -e. Bio je tamo sto. moji „(ai) mei”. njegova „(a) lui”. kakvog(a) kakvu / kakvom(e) N. -a: Čije su ove naočare? „Ai cui sunt ochelarii ăștia?”. njegova (neutru plural) nje(zi)n „al ei”. nje(zi)ni „(ai) ei”. -e. „Era acolo o masă ale cărei picioare erau înfipte în pământ. nje(zi)na (neutru plural) . moja „(a) mea”. tvoja (neutru plural) njegov „(al) lui”. -a.” koji. koga / kojeg(a) (animat) kojim kojem(u) / kom(e) Feminin Neutru koja koje Masculin Feminin kakav kakva Neutru kakvo kakva. čije su noge bile zabijene u zemlju. nje(zi)na „(a) ei”. njegovo (neutru singular).• • • čiji. Kakvu hoćeš? „De care vrei?” Declinarea acestora: Caz Masculin Feminin Neutru čija čije Masculin koji kojeg(a) / kog(a) kojem(u) / kom(e) koji (inanimat). nje(zi)ne „(ale) ei”. tvoji „(ai) tăi”. kakvi. moje „(ale) mele”. -a. tvoja „(a) ta”. čijem(u) čijoj čijem(u) kojoj kojem(u) kakvu / kakvoj / kom(e) kakvom(e) Pronumele-adjective posesive • • • • moj „(al) meu”. -i. -a: Koju košulju hoćeš? „Care cămașă o vrei?”. tvoje (neutru singular). tvoje „(ale) tale”. kakva: Kakvu košulju hoćeš? „Ce (fel de) cămașă vrei?”. kakvo. „Am un soț care mă iubește. Imam muža koji me voli. -i. nje(zi)no (neutru singular). -e. čijim čijom čijim kojom kojim kakvim kakvom kakvim kakvu / kakvom(e) L. -e.

ovi „acești(a)”. ništa) se exprimă cu genitivul plural al substantivului sau adjectivului: nula / ništa listova (în traducere literală. to. one „acele(a)”. ti. „O cunosc pe sora ta. Onaj „acel(a)”. trojka. vaša (neutru plural) njihov „(al) lor”. naše „(ale) noastre”. petica etc. vaše (neutru singular). dve „două”. ta. substantivul/adjectivul se pun la genitiv plural: pet gradova „cinci orașe”. vaši „(ai) voștri”. ove „aceste (acestea)”.” Pronumele-adjective demonstrative Acestea exprimă trei grade de depărtare: • • • Ovaj „acest(a)”. te. Idem osmicom. indiferent de persoana acestuia: Ja jedem svoj hleb.”. Cu pet „cinci” și cifrele următoare. „zero ziare”). njihova (neutru plural) svoj. oni „acei(a)”. dvojka. ona „acea (aceea)”. četvorka. tri „trei” și četiri „patru”. ova (neutru plural) se referă la ceea ce este lângă vorbitor. ova „această (aceasta)”. -i. -e. jedno (neutru) și numerele care se termină cu această cifră se construiesc cu substantivul/adjectivul la nominativ singular: jedan grad „un oraș”. ona (neutru plural) se referă la ceea ce este departe de vorbitor. Jedan „un”. Numeralul Particularități în construcția numeral cardinal + substantiv sau adjectiv • • • • Cantitatea 0 (nula.” Numeralele colective . de exemplu. -a determină (ca adjectiv) sau reprezintă (ca pronume) obiectul (obiectele) posedat(e) de subiect. de exemplu lângă o terță persoană (nu interlocutorul). „Eu îmi mănânc pâinea mea. Numele numerelor Fiecare cifră are un nume de genul feminin: jedinica. trideset i osam listova „38 de ziare”. „Merg cu optul (cu tramvaiul 8). njihovo (neutru singular). oricare ar fi funcția sintagmei în propoziție: dva grada „două orașe”. vaše „(ale) voastre”. trideset i dva lista „32 de ziare”. sedam listova „șapte ziare”. -a. referindu-se. njihovi „(ai) lor”. naša (neutru plural) vaš „(al) vostru”.” Celelalte pronume-adjective posesive reprezintă (respectiv determină) de regulă obiectul posedat de altcineva (altceva) decât subiectul propoziției: Poznajem tvoju sestru. la ceea ce este lângă interlocutor. ta exprimă depărtarea medie. njihove „(ale) lor”. -e. jedna „o”.• • • • naš „(al) nostru”. a ti jedeš svoj. naši „(ai) noștri”. njihova „(a) lor”. dvadeset i jedan list „21 de ziare”. ono (neutru singular). naše (neutru singular). precum și cu numerele care se termină cu aceste cifre. Dva „doi”. vaša „(a) voastră”. Exemple: Dobio sam dvojku iz matematike. Taj. „Am luat (un) doi la matematică. ovo (neutru singular). naša „(a) noastră”. iar tu ți-o mănânci pe a ta. precum și numerele care se termină cu aceste cifre sunt urmate de substantiv/adjectiv la genitiv singular.

mâine. četvrti „al patrulea”. Prezentul propriu-zis este exprimat numai de verbele imperfective. Există câteva procedee formale pentru a diferenția cele două aspecte: • Unul din aceste procedee est adăugarea la verbul perfectiv a unui prefix provenit dintr-o prepoziție. Hoću da gledam televiziju. cu sufixul -oro. prva „prima”.și na. în opoziție cu dve rukavice „două mănuși” (desperecheate). sau că începe și se termină la momente date: Ići ćeš da se šetaš samo ako završiš svoj posao. cu numele de obiecte care se folosesc perechi: dvoje rukavice „două mănuși” (care formează o pereche). va fi sau este dorită a fi în curs de desfășurare sau efectuată în mod repetat: Vršim svoj posao. „Îmi fac (efectuez) treaba. Substantivele numerale Acestea se formează cu sufixul -ica și se folosesc numai cu nume de ființe de sex masculin: nas dvojica „noi doi” (bărbați).” (Sunt în curs de a o face. Un verb perfectiv (numit și momentan) exprimă faptul că acțiunea a avut loc. drugi „al doilea”. osmoro učenika „opt elevi” (băieți și fete).” (azi. četvoro „patru”. Možemo ići. po. prvo (neutru). Numeralele ordinale Acestea au desinențele specifice adjectivelor cu formă lungă: prvi „primul”.” (de la început până la sfârșit). „Vei merge să te plimbi numai dacă îți termini (de efectuat) treaba. Următoarele se formează asemănător cu petoro.Acestea sunt dvoje „doi”.). de exemplu pisati– napisati „a scrie”. verbele limbii sârbe se caracterizează și prin categoria aspectului. „Beam cafea și priveam către mare. spre deosebire de nas dvoje „noi doi” (un bărbat și o femeie). Prezentul verbelor perfective se folosește numai în propoziții subordonate. într-un singur moment. Se folosesc: • • • cu substantivele colective: troje prasadi „trei purcei” pentru a desemna grupuri de persoane de sexe diferite: nas dvoje „noi doi” (un bărbat și o femeie). Hoću da pogledam ovaj film. Putem pleca. care schimbă numai aspectul verbului.din exemplele precedente. „Vreau să mă uit la televizor. peti „al cincilea” etc. este. nu se știe de când și până când.”.”. substantivul/adjectivul este la genitiv singular.”. care exprimă durata sau gradul de realizare a acțiunii unui verb. în general). Alte prefixe îi schimbă mai mult sau mai puțin și sensul: pisati „a scrie” > prepisati „a . are loc sau se dorește să aibă loc o singură dată. Majoritatea verbelor formează perechi perfectiv–imperfectiv cu același sens lexical. Pio sam kavu i gledao prema moru. „Mi-am băut cafeaua. Popio sam kavu. • • Un verb imperfectiv (numit și durativ) exprimă faptul că acțiunea era. în propoziții independente sau principale. Cu aceste numerale. treći „al treilea”. Astfel de prefixe sunt za-. Verbul Aspectele verbelor Ca și în celelalte limbi slave. „Vreau să mă uit la filmul ăsta. petoro „cinci”. troje „trei”.

după sunetul final al rădăcinii verbului și desinența persoanei a III-a singular a prezentului. Exemplu de verb regulat de conjugarea I. dar nu atât de sistematic încât să se considere că este vorba de o categorie gramaticală a verbului românesc. De exemplu sufixul -i. numai la trecut se poate spune că verbul românesc exprimă formal aspectele. prin imperfect. După cum se vede în exemplele de mai sus. iar -a. Sufixul este plasat înaintea terminației -ti specifice infinitivului. Sunt și verbe perfective cu un anumit sufix și imperfective cu altul. treslo sam am scuturat.• copia”. cu ajutorul unui sufix: prepisivati. nu scutur Traducere tresao. Conjugare Verbele sârbești sunt repartizate în opt clase de conjugare. la modurile și timpurile cele mai folosite: Mod Infinitiv Timp tresti tresem treseš trese Prezent tresemo tresete tresu Perfect compus nisam tresao.este specific perfectivului. -la. tresla. -lo si . Din verbul astfel derivat se formează corespondentul său imperfectiv cu același sens. -la.– imperfectivului: spremiti – spremati „a pregăti”. n-am scuturat tresao. odată cu exprimarea timpului. Și în română se exprimă aceste aspecte. -lo ne tresem Forma afirmativă Forma negativă a scutura scutur. respectiv perfectul compus sau perfectul simplu.

-la. -lo aș scutura / aș fi scuturat. -la smo tresli. -la. -la. -le. -lo bi tresli. -la ste tresli. -la bismo tresli.tresao. -le. -la. -lo bih tresao. -lo bi tresao. -la. -la biste . -le. -le. n-aș scutura / n-aș fi scuturat neću tresti voi scutura. -le. -lo je tresli. nu voi scutura tresao. -la su trešću trešćeš trešće Viitor trešćemo trešćete trešće Condițional ne bih tresao.

care are și forme scurte. -la. Verbul auxiliar al perfectului compus este jesam. tresene. -li. scuturat. -i. -tă. tresena tresući Participiu pasiv netresen. -a. În gramaticile sârbești nu se pomenește de modul indicativ. tresena. cele care apar mai sus. treseni. 2. -le. Verbului românesc „a fi” îi corespund în sârbă două verbe: jesam și biti. nescuturat. ca și schimbările fonetice provocate de sufixe și desinențe. nu scutura! (neka) trese! Imperativ tresimo! tresite! (neka) tresu! prezent Gerunziu trecut Participiu activ tresavši sau tresav tresao. -ți. Verbele neregulate sunt numeroase. -la tresen. treseno. 4. 3. -ți. -le. -la bi ne tresi! / nemoj da treseš! / nemoj tresti! (neka) ne trese! ne tresimo! / nemojmo da tresemo! / nemojmo tresti! ne tresite! / nemojte da tresete! / nemojte tresti! (neka) ne tresu! ne tresući scuturând. -te Observații: 1. -te.tresli. . -a -tă. -lo. -o. -e. nescuturând tresi! scutură!.

aproape de. în apropiere de. iza „dincolo de. Mai mult ca perfectul se formează în două feluri: din imperfectul verbului biti „a fi” + participiul activ (bejah/beh pisao „scrisesem”) sau din perfectul compus al verbului biti + participiul activ (bio sam pisao). 9.”. în lungul”. care preferă în acest caz construcția cu verbul subordonat la infinitiv. Imperativul negativ se poate forma în trei feluri: – negația ne + forma afirmativă a imperativului. negația devine ni-. duž „de-a lungul.”). blizu „în apropierea”. alături de”. „Tu vei cânta. umesto „în locul”. lângă”. La formele compuse (perfect compus și condițional). za „pentru” cu locativul: po „după. 7. în contra. în susul. Conjunctivului românesc îi corespunde indicativul prezent precedat de conjuncția da: Hoću da pevaš. Condiționalul a avut cândva un timp trecut. participiul activ se acordă în gen și număr cu subiectul.” 8. uz(a) „lângă. Nećeš pevati. Este folosit numai în limba literară și în unele enunțuri fixe. zbog „din cauza” cu dativul: k(a) „spre” cu acuzativul: kroz „prin.”. de la”. ispod „sub. auxiliarul se detașează de verb. niz(a) „în josul”. printre”. iz „din. în preajma. Prepoziții Cele mai multe prepoziții se folosesc cu un singur caz: • cu genitivul: bez „fără”. spre deosebire de limba croată și majoritatea limbilor slave. između „între. cu. Cu verbul jesam. Imperfectul: tresijah „scuturam”. pre „înainte de” (în timp). de sub”. printre. precum Gde to beše? „Unde era asta?”. „Vei cânta. iznad „deasupra. posle „după” (în timp). Forma numită aorist exprimă o acțiune trecută care a avut loc după altă acțiune trecută sau imediat înaintea momentului vorbirii: tresoh „(eu) scuturai”. do „până la”. kod „la. „în momentul”. negația ne se îmbină cu verbul. în spatele”. „Nu vei cânta. „(de) pe lângă” • • • . protiv „împotriva”. Viitorul se formează în general de la rădăcina verbului urmată de forma scurtă a verbului hteti „a vrea” la prezent (Pevaćeš. radi „în scopul”. conform”. – verbul auxiliar nemoj + conjuncția da + prezentul verbului conjugat. dar în limba actuală nu mai are decât o singură formă. care ia în acest caz forma de infinitiv: Ti ćeš pevati. La forma negativă a verbelor auxiliare. peste”. 10. Trecutul se distinge de prezent prin context. de deasupra”.5. Această construcție se folosește și dacă există două verbe care au același subiect: Hoću da pevam. pored „alături de”. Forme mai puțin folosite: • • • • Viitorul anterior se formează din prezentul verbului biti „a fi” + participiul activ: budem tresao „voi fi scuturat”. 6. din fața”. dintre. „Vreau să cânți”. ispred „în fața. usred „în mijlocul”. pri „cu ocazia”. – nemoj + infinitivul. prema „către”. dar în prezența pronumelui personal subiect și la forma negativă. „Vreau să cânt. În locul imperfectului se folosește perfectul compus al verbelor imperfective.

în funcție de sens sau de natura verbului regent: Prepoziție Caz acuzativ među instrumental cu verb care nu exprimă mișcarea biti među ljudima „a fi între oameni” Condiții de folosire Exemplu cu verb care exprimă mișcarea ići među ljude „a merge între oameni” acuzativ na határozói eset cu verb care exprimă mișcarea postaviti na sto „a pune pe masă” cu verb care nu exprimă mișcarea biti na stolu „a fi pe masă” acuzativ nad(a) instrumental cu verb care exprimă mișcarea uzdigati se nad more „a se ridica deasupra mării” nalaziti se nad morem „a se găsi deasupra mării” obesiti o nešto „a agăța de ceva” govoriti o nečemu „a vorbi despre ceva” cu verb care nu exprimă mișcarea acuzativ o locativ acuzativ pod(a) cu verb care exprimă mișcarea padati pod stolicu „a cădea sub scaun” instrumental cu verb care nu exprimă mișcare ležati pod stolicom „a sta culcat sub scaun” acuzativ pred(a) instrumental cu verb care nu exprimă mișcarea govoriti pred kraljem „a vorbi în fața regelui” cu verb care exprimă mișcarea pozoviti pred kralja „a chema în fața regelui” .Alte prepoziții se folosesc cu două sau chiar trei cazuri.

cu o consoană de același tip sau cu un grup de consoane: s majkom „cu mama”. Sensul particulelor depinde în general de împrejurările concrete ale comunicării. Multora dintre ele în română le corespund adverbe. dar sa sestrom „cu sora”. Particule Particula este considerată în gramaticile sârbești ca o parte de vorbire aparte. upravo „tocmai”. Exemplu în propoziție: Baš meni se to moralo desiti! „Tocmai mie a trebuit să mi se întâmple!” . i „și”. tocmai”. Vocala a este adăugată prepoziției cu scopul pronunțării mai ușoare. pred tobom „în fața ta”. De exemplu cuvântul samo poate servi la: • • • atragerea atenției: Samo da znaš šta sam juče video! „De-ai ști ce-am văzut ieri!” amenințare: Samo da mi dođi kasno! „Numai să-mi vii târziu!” exprimarea dorinței: Samo da mi se on vrati! „Numai de s-ar întoarce la mine!” Particulele cele mai frecvente: • particule de precizare: baš „tocmai”. atunci când cuvântul următor începe cu aceeași consoană ca cea cu care se termină prepoziția. taman „chiar. Este definită ca un cuvânt invariabil care indică atitudinea vorbitorului față de conținutul exprimării.genitiv s(a) instrumental cu substantive animate iskočiti sa stola „a sări de pe masă” s mužem „cu soțul” u Branka Ćopića „la Branko Ćopić” (în opera lui) cu verb care exprimă mișcarea ići u selo „a merge în sat” cu verb care nu exprimă mișcarea genitiv u acuzativ locativ živeti u selu „a trăi în sat” acuzativ za instrumental za profesora „pentru profesor” za profesorom „în spatele / în urma profesorului” Observație: În cazul unor prepoziții există alternanță -a ~ ∅. dar preda mnom „în fața mea”.

Slavko vidi Olgu. već. ala.” Și unele particule neaccentuate pot fi la început de propoziție: Da nisi bolesna? „Oare nu ești bolnavă?”. constituind un bloc cu un singur accent cu acesta: Olga mu ju je dala. În propoziții: Da si mi zdrav! „Să fii sănătos!”. pot fi pe primul loc în propoziție: : Na stolu ima knjiga.” În propoziție coordonată sau subordonată. ali ne tako često. pronumele și verbele auxiliare neaccentuate. „Olga i-a dat-o.”. „Înveți toată ziua. Nego šta!.” În locul unui cuvânt accentuat poate sta un grup nominal din două elemente. „El e om bogat. precum și particula interogativă li.”.” . možda „poate”. În propoziție: Da. nipošto „nicidecum” . „Da. Eno starica pred vratima. „Pe masă este o carte.” particule negative: ne „nu”.” În general. ni „nici”. „Sora mea mai tânără va veni marți. „Vine el. atributul adjectival precede substantivul determinat: On je bogat čovek. cuvintele neaccentuate pot urma după al doilea element: Moja će sestra doći u utorak.”. În propoziții: Neka dođe on! „Să vină el!”. dakako „sigur”. adică ordinea părților de propoziție este subiect + predicat (+ complement). naprotiv „dimpotrivă”. da li. umalo „aproape”. „Belgradul e un oraș frumos. Zar ne možeš doći na vreme? „Nu poți să vii la timp?” particule exclamative: a.” . doćiću. ca pronumeleadjective demonstrative: – Gde su mi naočari? – Eto ih kraj tebe. da. Ni ja tu ništa ne mogu učiniti. Prestani već s tim plakanjem! „Termină odată cu plânsul!” Unele particule pot constitui propoziții într-un dialog. jedva „abia”. jedino „numai”.• • • • • • • • particule modale: besumnje „fără îndoială”. voi veni. samo „numai”. în special prepozițiile. sigurno „sigur”. li. În acest caz. zar. Beograd je lep grad.” particule interogative: da. eno „iată. Ceo dan učiš. cuvântul neaccentuat nu poate urma după acesta: Moja mlađa sestra doći će u utorak. „– Unde-mi sunt ochelarii? – Uite-i lângă tine. „Iată bătrâna în fața porții. zaista „într-adevăr”. „Nici eu nu pot face nimic.” particule restrictive: bar „măcar”. sigurno si umoran. se plasează după primul cuvânt accentuat. „Era să-mi uit pașaportul. ea rămâne o limbă SVO. „Sora mea va veni marți. „– Vii mâine? – Sigur că vin. sau Moja sestra će doći u utorak.”. sigur ești obosit.” particule imperative: neka. Exprimă trei grade de depărtare. pronumele și verbele auxiliare neaccentuate sunt plasate după cuvântul care introduce propoziția: Rekao mi je da će moja mlađa sestra doći u utorak. În această categorie de particule sunt incluse și unele sintagme: Kako da ne!. dacă nicio parte nu este scoasă în evidență: Žene idu na pijacu. În propoziții: Dolaziš li sutra? „Vii mâine?”. uistinu „într-adevăr”. Umalo da zaboravim pasoš. dabome „bineînțeles”. uite”. Nego kako! (toate trei având sensul „Cum să nu!”) Topica Deși în limba sârbă topica este destul de liberă. „Numai tu poți să mă ajuți. În propoziție: Samo ti možeš da mi pomogneš.” Conjuncțiile a „iar” și i „și” fac excepție de la această regulă. nu?” În general. valjda „poate”.” particule prezentative: evo. În propoziții: Dolazi on. zar ne? „Slavko o vede pe Olga. Ala smo se lepo proveli! „Ce bine am petrecut!” particule afirmative: da „da”. „Mi-a spus că sora mea mai tânără va veni marți. eto. dar nu prea des. În propoziții: – Hoćeš li sutra doći? – Dakako da ću doći. verovatno „probabil”.” Dacă grupul nominal este mai lung. Alte cuvinte neaccentuate. chiar dacă sunt mai multe (maximum patru). dakako „sigur”. „Femeile merg la piață.

naići „a veni pe neașteptate”. În această categorie se includ și verbele formate cu prefixe care schimbă sensul verbului de bază: ići „a merge” > otići „a pleca”.Lexic Formarea cuvintelor Derivarea Ca în română. a fi leneș” îmbinarea printr-o vocală de legătură: crn „negru” + o + kos (de la kosa „păr”) > crnokos „cu păr negru” Elementele cuvântului compus pot fi un substantiv și un verb (primul exemplu). doći „a veni. un adjectiv și un substantiv (al doilea exemplu). două substantive: kućevlasnik „proprietar de casă”. ne „nu” + milosrdan „milostiv” > nemilosrdan „necruțător”. duvankesa „pungă de tutun”. -na. Cuvintele formate cu prefixe sunt considerate tot compuse: nad „deasupra” + biskup „episcop” > nadbiskup „arhiepiscop”. -no „de noapte” îmbinarea nemijlocită a două cuvinte: dan „zi” + gubiti „a pierde” > dangubiti „a pierde vremea. radio-stanica „radiostație”. izaći „a ieși”. Aceste prefixe schimbă în același timp și aspectul verbului (vezi Aspectele verbelor). Unele combinații de două substantive sunt simțite ca mai puțin sudate decât aceste exemple. de aceea se scriu cu cratimă: radio-aparat „aparat de radio”. spomen-ploča „placă comemorativă”. . Se poate efectua prin: • • → noćas „astă-noapte” → noćiti „a înnopta” → noćni. pred „înaintea” + znak „semn” > predznak „semn prevestitor”. prin adăugarea unor sufixe se formează cuvinte din aceeași familie lexicală ca și cuvântul de bază: Cuvânt de bază Sufix Cuvânt derivat -ište → noćište „loc de înnoptat” -as noć „noapte” + -ti -nCompunerea În limba sârbă compunerea este mai productivă decât în română.

(de la videti „a vedea”) + -an > kratkovidan „miop”. ekspanzivno. guša „gușă” etc. inclusiv din română (bešika „beșică. Împrumuturi În raport cu standardul limbii croate. analizirati). cel al limbii sârbe acceptă relativ ușor împrumuturile. bez brige „fără grijă” > bezbrižan „nepăsător”. eventualno.).Compunerea poate fi combinată cu derivarea: kratk. Din astfel de adjective se formează și adverbe: apsolutno. Majoritatea împrumuturilor sunt substantive. A preluat cuvinte de la un număr mare de limbi.(de la kratak „scurt”) + o + vid. . dar sunt și multe verbe (telefonirati. adjective (flegmatičan. logičan). vezică”.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful