Programare_ Limbajul_C

CUPRINS
CUPRINS _______________________________________________________________________ i Cap 1 INTRODUCERE ÎN LIMBAJUL C _____________________________________________4 1.1 Scurt istoric_________________________________________________________________4 1.2 Forma unui program C _______________________________________________________8 1.3 Compilarea unui program C___________________________________________________9 Cap 2 Tipuri, operatori, expresii_____________________________________________________11 2.1. Tipuri simple ______________________________________________________________11 2.2. Literali ___________________________________________________________________12 2.3. Declararea unei variabile şi a unei constante ____________________________________13 2.4. Operatori _________________________________________________________________14 2.4.1. Operatori aritmetici ______________________________________________________15 2.4.2. Operatorii relaţionali (de comparaţie) ________________________________________15 2.4.3. Operatori logici _________________________________________________________16 2.4.4. Operatori la nivel de bit ___________________________________________________16 2.4.5. Operatorul de asignare ____________________________________________________16 2.4.6. Operatorul condiţional ____________________________________________________17 2.4.7. Operatorul virgulă _______________________________________________________17 2.4.8. Precedenţa operatorilor ___________________________________________________18 Cap 3 FUNCTII _________________________________________________________________19 3.1. Definirea unei funcţii _______________________________________________________19 3.2. Returnarea unui apel _______________________________________________________20 3.3. Funcţii cu un număr variabil de parametri _____________________________________20 3.4. Sfârşitul execuţiei unui program ______________________________________________20 3.5. Apelul şi transmiterea parametrilor ___________________________________________21 3.6. Funcţia principală main _____________________________________________________22 Cap 4 FUNCŢII DE INTRARE IEŞIRE ______________________________________________24 4.1.Fluxuri şi fişiere ____________________________________________________________24 Semnificaţia __________________________________________________________________26 4.2. Funcţii de intrare/ieşire pentru caractere_______________________________________27 4.3. Scrierea cu format__________________________________________________________28 4.5. Citirea cu format ___________________________________________________________32 Cap 5 INSTRUCŢIUNI DE CONTROL ______________________________________________35 5.1. Instrucţiunea if ____________________________________________________________36 5.3. Instrucţiunea while_________________________________________________________38 5.4. Instruc]iunea do ... while ___________________________________________________39
i

Gheorghe GRIGORAŞ

5.5. Instrucţiunea for ___________________________________________________________39 5.6. Instrucţiunea break ________________________________________________________41 5.7. Instrucţiunea continue _____________________________________________________42 5.8. Instrucţiunea go to_________________________________________________________42 5.9. Exerciţii __________________________________________________________________43 1. Calculul factorialului. _____________________________________________________43 2. Conversie _________________________________________________________________43 3. Numărarea biţilor 1 într-un număr ______________________________________________43 4. Prezentare de date __________________________________________________________43 5.10. Soluţii la exerciţii _________________________________________________________43 1. Calculul factorialului ________________________________________________________43 2. Conversie _________________________________________________________________44 3. Numărarea biţilor 1 într-un număr ______________________________________________45 4. Prezentare de date __________________________________________________________45 Cap 6 TABLOURI ŞI POINTERI ___________________________________________________47 6.1. Pointeri ___________________________________________________________________47 6.2. Tablouri cu o dimensiune ____________________________________________________48 6.2.1. Referenţierea unui element al tabloului _______________________________________48 6.2.2. Iniţializarea unui tablou ___________________________________________________48 6.3. Relaţia între pointeri şi tablouri ______________________________________________50 6.4. Operaţii aritmetice cu pointeri _______________________________________________51 6.5. Şiruri de caractere _________________________________________________________51 6.6. Tablouri cu mai multe dimensiuni ____________________________________________51 6.7. Tablouri de pointeri ________________________________________________________53 6.8. Pointeri şi alocarea memoriei_________________________________________________54 6.9. Operatorul “sizeof” ________________________________________________________55 6.10. Pointeri către funcţii _______________________________________________________55 6.11. Exerciţii _________________________________________________________________57 6.12. Soluţii ___________________________________________________________________57 Cap 7 CONSTRUIREA DE NOI TIPURI _____________________________________________59 7.1. Redenumirea unui tip _______________________________________________________59 7.2. Tipul structură ____________________________________________________________60 7.3. Accesul şi iniţializarea câmpurilor unei structuri ________________________________61 7.4. Structuri autoreferenţiate ___________________________________________________61 7.5. Tipul enumerare ___________________________________________________________63 7.6. Uniuni ____________________________________________________________________63 7.7. Exerciţii __________________________________________________________________65 7.8. Soluţii ____________________________________________________________________66 Cap 8 GESTIUNEA MEMORIEI ___________________________________________________70
ii

Programare_ Limbajul_C

8.1. Precizarea unui mecanism de memorare _______________________________________71 8.2. Gestiunea automată a memoriei ______________________________________________71 8.3. Gestionarea “register” a memoriei ____________________________________________71 8.4. Gestionarea statică a memoriei _______________________________________________72 8.5. Variabile globale ___________________________________________________________72 8.6. Declararea variabilelor externe _______________________________________________72 8.7. Gestiunea dinamică a memoriei_______________________________________________73 8.8. Exerciţii __________________________________________________________________73 8.9. Soluţii ____________________________________________________________________74 Cap 9 CONVERSIA DE TIP _______________________________________________________76 9.1. Mecanisme de conversie ____________________________________________________76 9.1.1 Conversia la asignare _____________________________________________________77 9.1.2 Evaluarea expresiilor aritmetice _____________________________________________77 9.1.3. Evaluarea expresiilor logice________________________________________________78 9.1.4 Conversii explicite _______________________________________________________78 9.1.5 Conversie de pointeri. Pointerul universal _____________________________________79 Cap 10 PREPROCESORUL ________________________________________________________80 10.1 Directive preprocesor ______________________________________________________80 10.1.1 Constante simbolice. Directiva #define ______________________________________81 10.1.2 Includerea fişierelor _____________________________________________________81 10.1.3 Compilare condiţionată ___________________________________________________82 10.1.4 Directiva #error ______________________________________________________82 10.2 Macroinstruţiuni __________________________________________________________83 10.2.1 Macroinstrucţiuni predefinite ______________________________________________83 10.2.2 Macroinstrucţiuni tip funcţie_______________________________________________83 Cap 11 EXERCIŢII_______________________________________________________________84 BIBLIOGRAFIE_________________________________________________________________86 ANEXA ________________________________________________________________________87 Biblioteca standard C __________________________________________________________87 Codul ASCII __________________________________________________________________90

iii

Limbajele BCPL şi B sunt limbaje de nivel scăzut faţă de limbajul Pascal şi nici unul din ele nu este tipizat: toate datele sunt considerate cuvinte maşină încât. un limbaj bazat pe BCPL care a fost proiectat de asemenea de către Ken Thompson în 1970.2 Forma unui program C 1. care la început s-a numit NB dar numele său a fost stabilit C. CPL a fost dezvoltat la Universităţile Cambridge şi London în anii 1960-1963.Cap 1 INTRODUCERE ÎN LIMBAJUL C 1. Primul limbaj de nivel înalt implementat sub acest sistem de operare a fost limbajul B. Problemele create în jurul limbajelor BCPL şi B au dus la dezvoltarea unui nou limbaj.1 Scurt istoric Strămoşii limbajului C sunt limbajele de programare CPL. considerat la început a proveni de la Cambridge. Asemănarea cu BCPL a fost mai degrabă semantică. BCPL a fost proiectat de Martin Richards în 1967 şi face parte din categoria “low-level languages”. În anii ’60. sau “systems programming languages”. bazat pe B.3 Compilarea unui program C 1. operanzii flotanţi din expresii trebuiau precedaţi de punct. sintaxa este total diferită.1 Scurt istoric 1. la Bell Laboratories în USA. BCPL. Numele “C”. este oficial din “Combined” dar neoficial se consideră a fi iniţiala pronumelui lui . Proiectarea limbajului B a fost influienţată de limitele maşinii pe care a fost implementat: un PDP-7 cu capacitatea 4K ( cuvinte de 18 biţi). B şi Algol 68. În una din implementările BCPL-ului. restul operanzilor erau consideraţi întregi. exemple simple de programe duc la complicaţii nebănuite. Ken Thomson a început proiectarea sistemului de operare Unix.

În mare parte ( construcţiile for şi switch. Se înţelege că au existat şi neconcordanţe în multitudinea de “dialecte” ale limbajului. În ciuda acestui fapt . De altfel. Fortran. Din acest motiv varianta clasică a limbajului C a fost asociată sistemului de operare Unix .1. cel care a condus echipa ce a proiectat CPL-ul. tratarea pointerilor etc. Odată cu creştere popularităţii calculatoarelor personale. a octeţilor şi a adreselor de memorie.Programare_ Limbajul_C Cristopher Strachey. Limbajul a fost proiectat şi implementat de către Dennis Ritchie la Bell Laboratories în 1972. Limbajul C este privit ca un limbaj de nivel mediu întrucât combină cele mai reuşite elemente ale limbajelor de nivel înalt ( Pas-cal. Pentru eliminarea acestora în 1983 a fost creată o comisie care să stabilească un standard al acestui limbaj. Un fapt cu totul inedit a fost acela că. Ada) cu gradul de control şi flexibilitatea oferite de către limbajul de asamblare.) limbajul a fost influienţat şi de Algol 68. toate compilatoarele C sunt compatibile cu standardul ANSI C. •FORTRAN I (1957) •FORTRAN II (1958) •ALGOL 60 (1960) •CPL (1963) •ALGOL 68 (1968) •BCPL (1967) •B (1970) •C (1972) •C++ (1984) Figura 1. Algol. C permite manevrarea biţilor. programele scrise în C 5 . adică a elementelor de bază în funcţionarea unui calculator. au apărut numeroase alte implementări ale limbajului C şi astfel a crescut şi popularitatea acestuia.1. Ritchie a lucrat pe un calculator DEC PDP-11 sub sistemul de operare Unix. în prezent .versiunea 5 şi multă vreme a constituit un standard (neoficial de altfel) al limbajului [KeR 78]. Modula. mare parte din implementările C -ului s-au dovedit de un mare grad de compatibilitate: un program scris pentru una din variante putea fi compilat cu succes folosind o altă variantă. Standardul ANSI ( American National Standard Institute) a fost redactat abia în decembrie 1989 şi a fost pus la dispoziţia celor interesaţi la începutul lui 1990. Genealogia limbajului C este prezentată în Figura 1. Firma Borland a folosit acest standard în faza de proiect şi a realizat implementările Turbo C care se bucură de un succes remarcabil. unele din acestea au adăugate o serie de facilităţi sau extensii proprii care nu împiedică compilarea unui program standard.

“succesor” or “increment” . Unul din motivele pentru care limbajul C este în acelaşi timp agreat de mare parte din programatori şi dezagreat de altă mare parte din programatori. limbajul a căpătat o mare popularitate în lumea academică şi nu numai. Aşa cum vom vedea pe parcursul prezentării limbajului. tough it is always pronounced “plus plus”. un membru al echipei lui Stroustrup. C++arm reprezintă “The Annotated C++ Reference Manual” iar C++std este standardul ANSI C++. o variabilă de un tip scalar oarecare poate apare în aceeaşi expresie cu o variabilă de un alt tip scalar. Asta pentru scurt timp însă deoarece comitetul ANSI pentru standardizarea C-ului a atras atenţia că se poate crea o confuzie cu această denumire.Iată ce spune Stroustrup despre această alegere: <<I picked C++ because it wos short. acesta oglindeşte conceptele fundamentale ale unui computer tradiţional. acest lucru este posibil în general fără un efort deosebit. New Jersey. şi a fost folosit pentru prima dată în Decembrie 1983. a apărut în 1984. este prezentată genealogia limbajului C++ iar figura 1. Cele mai mari influienţe asupra noului limbaj le-au avut: Simula care a dat clasele. Ada. referinţele şi abilitatea de a declara variabile oriunde în cadrul unui bloc şi BCPL de unde a fost luată forma de prezentare a comentariilor cu //. era vorba totuşi de un nou limbaj. Ceea ce este sigur. Numele C++ a fost sugerat de Rick Mascitti. Limbajul C are structuri de control adecvate precum şi facilităţi de structurare a datelor care îl fac să fie folosit într-o diversitate de domenii. Algol 68 care a dat supraîncărcarea operatorilor. Are de asemenea o mulţime bogată de operatori care-i dau un înalt grad de expresivitate. ++ can.2. cei care nu-l agrează îl consideră un limbaj lipsit de siguranţă. În martie 1980 preprocesorul îmbunătăţit era implementat pe 16 sisteme iar limbajul acceptat de acesta a fost numit “C cu Clase”. depending on context. După numele “ C cu clase” limbajul a fost “botezat” C84. Bjarne Stroustrup a realizat în Octombrie 1979 un preprocesor. Originea acestui limbaj şSTR 94ţ trebuie căutată în proiectul care a început în Aprilie 1979 la “Computing Research Center of Bell Laboratories” în Murray Hill. Clu) pentru acest proiect sunt expuse chiar de creatorul noului limbaj: • C este un limbaj flexibil: se poate folosi în orice domeniu şi permite utilizarea oricăror tehnici de programare. Datele care apar în paranteză se referă la prima implementare disponibilă pentru limbajul respectiv(după [STR 94]). indiferent de ce calculator dispunem. Cei care agrează limbajul C îi apreciază flexibilitatea sa.3. numită C++. prezintă etapele importante din proiectarea limbajului. Mesa. USA. este lipsa totală a verificării tipului (type checking). • C este un limbaj disponibil: un limbaj pentru care se poate găsi cu uşurinţă un compilator. In C++. este că datorită faptului că face parte din sistemul de operare Unix.>> În figura 1. Compilatoarele oferite împreună cu sistemul Unix sunt relativ ieftine (uneori chiar gratuite) şi pot fi folosite pe o diversitate de maşini. Pentru realizarea acestui proiect. • C este un limbaj portabil: chiar dacă un program C nu este automat portabil de la o maşină la alta. proiect ce trebuia să realizeze distribuirea nucleului UNIX într-o reţea de computere conectate LAN. had a nice interpretation. 6 . Smalltalk. numit Cpre. O nouă versiune a limbajului C. De exemplu. be read as “next”. Motivele pentru care a fost ales limbajul C (în faţa altor limbaje ale vremii: Modula-2. chiar dacă era clădit pe C. care a adăugat la limbajul C conceptul de clasă folosit pentru prima dată de limbajul Simula ( dezvoltat în anii 1962-1967 de norvegienii Kristen Nyagaard şi Ole-Johan Dahl). • C este un limbaj eficient: semantica sa este “low level” ceea ce înseamnă că pot fi folosite cu eficienţă resursele hardware pentru programele C.Gheorghe GRIGORAŞ au un grad mare de portabilitate: uşurinţa de a adapta programele scrise pentru o anumită categorie de calculatoare sau sisteme de operare la alte calculatoare sau sisteme de operare. and wasn’t of the form “adjective C”.

1979 1980 1982 1983 1984 1985 1986 1987 Mai Octombrie Aprilie Ianuarie August Decembrie Ianuarie Februarie Octombrie Septembrie Noiembrie Începutul proiectului “C cu clase” Prima implementare a lui C cu clase Primul raport intern la Bell Labs asupra lui C cu clase Primul articol extern asupra lui C cu clase Prima implementare a limbajului C++ Limbajul a fost “botezat” C++ Primul manual C++ Prima lansare externă C++ Manualul The C++ Programming Language Prima conferinţă OOPSLA (centrată pe Smalltalk) Prima conferinţă USENIX C++ 7 .2.Programare_ Limbajul_C •Fortran(1956) •Algol 60(1960) •CPL(1963) •BCPL(1967) •Simula 67(1969) •C •Algol 68(1977) •C cu Clase (1980) •Ada (1983) •C++ (1984) •ANSI C (1986) •ML(1976) •Clu(1978) •C++arm(1990) •C++std (1995) Figura 1.

Metoda care se aplica pentru a determina cmmdc este urmatoarea: se calculeaza restul impartirii intregi a lui a prin b.b)). a capata valoarea lui b. b este valoarea cautata.b = c. b capata valoarea restului si procedeul se repeta. primul limbaj de programare studiat (cel puţin până acum) a fost altul decât limbajul C. } printf (" Cmmdc al celor doua numere este: %d\n".cmmdc (a. */ # include <stdio. In caz contrar. return x. int y){ int rest. mai ştie cel puţin un limbaj de programare (Pascal în cele mai multe cazuri). 1.2 Forma unui program C În general.3. se începe cu un limbaj diferit de C iar în învăţământul superior.Gheorghe GRIGORAŞ 1988 1990 1991 1992 1994 Decembrie Ianuarie Iunie Martie Mai Mai Iunie Februarie Martie Mai August Prima lansare GNU C++ Prima implementare Oregon Software C++ Prima implementare Zortech C++ Prima reuniune tehnică ANSI X3J16 pentru C++ Prima implementare Borland C++ C++arm: The Annotated C++ Reference Manual Prima reuniune ISO WG21 Prima lansare DEC C++ Prima lansare Microsoft C++ Prima lansare IBM C++ A fost înregistrat Raportul Comitetului ANSI/ISO Figura 1. printf (" Continuati ? d)a n)u -->"). if (b>a) { int c = a. char raspuns. la facultăţile care au în planul de învăţământ informatică şi chiar la cele de profil. } int main (){ int a. 8 . } while (rest!=0).a = b.h> int cmmdc (int x. y = rest. Programul 1 /* Calculul celui mai mare divizor comun (cmmdc) a doua numere intregi pozitive a si b.b. do { printf (" Introduceti 2 valori intregi pozitive -->"). cel care se apucă de învăţat limbajul C. la disciplina de informatică. daca acest rest este nul. scanf ("%d%d". &b). do { rest = x%y. Vom începe prezentarea printr-un exemplu. x = y. Aceasta pentru că în programa de liceu. &a.

C a fost gândit de la bun început ca fiind destinat compilării.Programare_ Limbajul_C } scanf ("%c".} while ( . În exemplul de aici avem: printf cu un parametru aflat între ghilimele: acest text va fi tipărit pe ecran scanf cu trei parametri: "%d%d". scanf. 2. Atenţie însă: compilatoarele acceptă ca fişiere de intrare (programe sursă) numai fişiere text standard. return 0. Parametrul "%d%d" specifică formatul de citire a două numere întregi (d de la digit) iar parametrii &a. cmmdc. &b corespund adreselor (faptul că & apare în faţă) unde vor fi memorate cele două valori întregi: &a adresa variabilei a. 1. atunci trebuie folosit un editor pentru crearea fişierului sursă C.3 Compilarea unui program C Se ştie că există două metode generale de transformare a unui program sursă într-un program executabil: compilarea şi interpretarea. În limbajul C nu există instrucţiuni de intrare/ieşire. Prin urmare.h. } while (raspuns!=’n’). operaţiile de intrare/ieşire se realizează prin apel la funcţiile unei biblioteci standard furnizate de sistem. Pe această linie este o directivă care este gestionată de precompilator (preprocesor) şi permite includerea definiţiilor funcţiilor intrare/ieşire furnizate de sistem şi care se găsesc în fişierul stdio. În corpul funcţiei main în Programul 1 avem apeluri la alte funcţii: printf. Aceste funcţii vor fi prezentate mai târziu într-un capitol special. Acesta este un apel la o operaţie de citire a unor date pe care le introducem de la tastatură. Compilarea programului. dacă se crează un fişier sursă cu editorul Word su Windows. Construcţia "do {. 3.h... Crearea programului. printf ("Cmmdc al celor doua numere este: %dăn" cmmdc (a. 9 . &a şi %b. Legarea programului cu funcţiile necesare existente în bibliotecă. Corpul unei funcţii este delimitat de acolade: ‘{’ ţine locul lui begin (dinalte limbaje) iar ‘}’ al lui end. Structurile de control ale limbajului C se vor prezenta într-un capitol special. Majoritatea compilatoarelor C asigură medii de programare care includ facilităţi pentru realizarea tuturor etapelor precizate mai sus. Definiţiile acestor funcţii se află în fişierul sistemului stdio. Să trecem în revistă structura programului prezentat. Trebuie reţinut faptul că orice program C conţine definiţia unei funcţii cu numele main care ţine locul programului principal: punctul de intrare în execuţia unui program C este funcţia main.b): va fi scris un număr întreg (%d) după care se trece la linie nouă (caracterul ăn).b)) este un apel la o operaţie de scriere (pe ecranul monitorului) a textului: cuprins între " şi " în afară de %dăn care reprezintă formatul cu care se va tipări valoarea returnată de apelul la funcţia cmmdc (a. Primele linii din program constituie comentarii. Programul pe care l-am prezentat este constituit din două funcţii: main şi cmmdc. Dacă se foloseşte un compilator care nu are integrat un editor (cum sunt cele din sistemul de operare UNIX). Deşi au fost concepute şi interpretoare de C şi acestea sunt disponibile pentru diferite medii. )" care apare şi în funcţia main şi în funcţia cmmdc este una din structurile iterative de care dispune limbajul C: grupul de instrucţiuni cuprins între acoladele de după do se execută atâta timp cât condiţia scrisă după while este îndeplinită (de precizat că acel grup de instrucţiuni se execută măcar odată). acesta trebuie salvat ca fişier text pentru a putea fi utilizat de un compilator. &raspuns). iar &b adresa variabilei b. Urmează o linie ce începe cu #. Crearea unui format executabil al unui program C parcurge următoarele trei etape: 1. Limbajul C a fost optimizat special în vederea compilării. Aceste comentarii sunt incluse între "parantezele" “/*” şi “*/”.

că în general. De aceea C++ acceptă limbajul C: orice program C va putea fi compilat de un compilator C++. Unele compilatoare au programul propriu de legare. Celelalte două zone reprezintă aşa zisa stivă a programului şi zona de manevră. aşa cum dăinuie de când a fost creat limbajul şi. compilatoarele existente pe piaţă. Prima regiune este aceea care stochează codul programului.Urmează o zonă de memorie în care sunt stocate variabilele globale. care a fost concepută pentru programarea orientată pe obiecte. prin intermediul funcţiilor de alocare dinamică ale limbajului C. schemă compusă din apeluri ale altor funcţii aflate în biblioteca standard a limbajului C sau definite de programator. • memorează argumentele funcţiilor. Standardul ANSI C precizează setul minimal de funcţii care va fi inclus în biblioteca standard. care îndeplinesc funcţii distincte (figura 1. Stiva este folosită în timpul execuţiei programului în scopurile: • memorează adresele de revenire ale apelurilor la funcţii. în esenţă. C++ este o versiune extinsă a limbajului C. STIVA ZONA DE MANEVRĂ VARIABILE GLOBALE CODUL PROGRAMULUI Figura 1. programarea în limbajul C va dăinui multă vreme de acum încolo. o schemă a ceea ce face programul. altele folosesc programul de legare al sistemului de operare. Într-un program C corect conceput. • memorează starea curentă a unităşii centrale de prelucrare. în încheierea acestei scurte introduceri . 10 . Să mai precizăm . Aşa cum vom vedea în partea a doua a acestei cărţi.Gheorghe GRIGORAŞ Toate programele în C constau dintr-una sau mai multe funcţii. Zona de manevră (heap) este o regiune de memorie liberă pe care programul .4. un programator care nu ştie C nu va putea programa în C++. funcţia main( ) conţine. Procesul de legare (linking) este acela în care programul de legare(linker) combină codul scris de programator cu codul obiect al funcţiilor utilizate şi care se găseşte în bibliteca standard. sunt compilatoare C++. compilatoarele ce există pe piaţă conţin cu siguranţă şi alte funcţii. • memorează variabilele locale.După unii autori.). Aceasta este prima funcţie apelată la începutul executării programului. le foloseşte pentru stocarea unor articole de genul listelor înlănţuite şi arborilor. singura funcţie care trebuie să fie prezentă în orice program se numeşte main( ).4. Un program C compilat creează şi foloseşte patru zone de memorie disjuncte.

.32767 -2147483648. Acest lucru este sintetizat în Tabela 1. Aceste tipuri sunt utilizate pentru reprezentarea numerelor întregi. operatori.3. au un anume tip iar în funcţie de aceste tipuri se vor aplica algoritmi specifici pentru determinarea valorii expresiei. nume de constante (literali).4. Diferenîa dintre acestea constă în dimensiunea zonei de memorie ocupată de o variabilă de acest tip şi implicit de mărimea domeniului de valori.32768. Operatori O expresie în limbajul C – ca în orice limbaj de programare – este o secvenţă de operatori şi operanzi care descrie algoritmul de calcul al unei valori. Operanzii într-o expresie sunt nume de variabile.. int şi long.Programare_ Limbajul_C Cap 2 Tipuri. fiecare dintre ei.127 . Tabela 1. 2147483647 11 .. Declararea unei variabile 2.128. Aceşti operanzi. short.1. Tipuri simple Tipurile simple (sau tipurile de bază) ale limbajului C definesc dimensiunea zonei de memorie ocupată de valoarea unei variabile precum şi modul în care va fi interpretat conţinutul acestei zone.2. Tipuri simple 2. Tipurile întregi Tipul char short int long (long int) Dimensiunea memoriei ocupate 8 biţi 16 biţi 16 biţi 32 biţi Domeniul . Literali 2. 2. Tipurile de bază ale limbajului C pot fi grupate în trei mulţimi: • Tipuri întregi: char. apeluri la funcţii. expresii 2.32767 . Limbajul C oferă de asemenea un mecanism de conversie a tipului care va fi prezentat mai târziu în lucrare.32768..1.

‘^’ şir “şir de caractere” Explicaţii Notaţia zecimală Notaţia octală (prefix O) Notaţie hexazecimală (prefix ox sau OX) Constante fără semn Reprezentare pe 32 biţi Constante fără semn pe 32 biţi Reprezentare fără exponent Reprezentare cu exponent Există şi caractere speciale (de control) care sunt compuse din caracterul “\” şi din alt caracter.2E^3. 12 .Gheorghe GRIGORAŞ • Tipuri reale: float.03.. Tipuri întregi unsigned Tipul unsigned char unsigned short unsigned (int) unsigned long (int) Dimensiunea 8 biţi 16 biţi 16 biţi 32 biţi Domeniul 0 .iar double pentru numere reale în dublă precizie – aproximativ 15 cifre semnificative. A24E 39u. 57F3u întregi 12L. Ele se disting prin precizia de reprezentare: float – numere reale în simplă precizie –aproximativ 6 cifre semnificative . ^423.retur de car. 65535 0 . 0 O12. ‘\o’ . ‘\f’ .. ‘\\’ . Pentru tipurile întregi se pot folosi specificările signed şi unsigned. -457. ‘\r’ .2.retur de linie. ‘\u’ . Acestea sunt: ‘\n’ .. o42l long 423uL.interlinie (linie nouă). ‘A’. Tipul vid: void. -12.backspace. Literali Literalii (sau constantele literale) sunt valori constante. Tabela 3..caracterul NULL. ‘\’’ . Tabela 3 sintetizează unele din aceste reguli. 25AfuL flotant 3. 65535 0 .caracterul ”. 255 0 . ‘\b’ . Specificarea signed tip este echi-valentă cu tip iar unsigned tip are semnificaţia din Tabela 2.tabulare verticală. 10e-12 caracter ‘a’.caracter de cod hexazecimal hh. 4294967295 2.14159. Este un tip folosit pentru reprezentări de dimensiune nulă. 42153l.425 -15.tabulare. double Aceste tipuri sunt folosite pentru a reprezenta numere reale. ‘\ddd’ . o245u. OX3. ‘\t’ .. O3724 ox7F.caracterul ‘’’ ‘\”’ . • Tabela 2. ele reprezintă valori care nu pot fi modificate pe parcursul execuţiei unui program.caracterul \ (backslash). . ‘\xhh’ . în limbajul C se folosesc diferite reguli sintactice pentru reprezentarea constantelor.caracter de cod octal ddd. Constante literale Constante Exemple întregi 123.

. float eps = 1. Un identificator în limbajul C este un şir de caractere care trebuie să îndeplinească condiţiile: .Programare_ Limbajul_C 2. j. const double e = 2. Variabilele din clasa automatic sunt definite în interiorul funcţiilor fiind locale funcţiei în care au fost definite.14159.primul caracter este literă sau ‘_’ (underscore). într-o declaraţie se specifică clasa de alocare (implicit sau explicit). Variabilele se declară la începutul funcţiilor (variabile locale) sau în exteriorul tuturor funcţiilor (variabile globale).e-4. pi = 3. alocarea se face în registrele unităţii 13 .următoarele caractere sunt caractere alfanumerice (litere sau cifre) sau ‘_’. Cuvintele cheie ale limbajelor C şi C^^ this handle public asm delete throw do if register auto try double inline return break short typedef else int case signed union catch enum long new sizeof unsigned char extern virtual operator static class float void struct overload for const volatile switch private continue friend template while protected default goto O variabilă se declară prin una din următoarele instrucţiuni: tip nume. Mai multe variabile de acela i tip pot fi declarate în aceea i instruc iune. . Această clasă este implicită. Tot în interiorul unei funcţii variabilele mai pot fi definite şi în clasa register care este asemănătoare cu cea automatic cu deosebirea că. Variabilele sunt obiectele de bază ale limbajului şi au un nume care este un identificator. Exemple: int i. desp r ite prin virgule. Clasele principale de alocare sunt automatic şi static.Nu trebuie să coincidă cu vreun cuvânt cheie (vezi Tabela 4) Tabela 4.3. const char mesaj[ ] = "Eroare". Declararea unei variabile şi a unei constante Toate variabilele unui program trebuiesc declarate înainte de a fi utilizate. având durata de viaţă pe parcursul execuţiei funcţiei. O constantă se declară prin: const tip nume= valoare. dacă e posibil.71828182845905. k. char n1='\n'. explicit se poate specifica prin cuvântul cheie aut: aut int x.14159. const float pi = 3. în afară de tipul variabilei şi eventual o valoare iniţială pentru aceasta. tip nume = valoare.

(x + y) * z. dacă se declară: float alpha = 20. se aplică conversii implicite de tip: unul din operanzi se converteşte la tipul celuilalt iar tipul rezultatului va fi tipul comun.4. Am văzut că operanzii pot fi variabile. Variabilele din clasele auto şi register nu îşi păstrează valoarea de la un apel la altul al funcţiei în care sunt definite. permanentă). Fiecare dintre aceştia au un tip declarat. float beta = 25. Dacă tipul operanzilor este acelaşi într-o expresie. Tabelul 5 sintetizează clasele de alocare.se face în ordinea indicată mai jos: alpha + sqrt (25) alpha + 5. constante sau apeluri la funcţii (despre care se va vorbi mai târziu). Operatori Operatorii se folosesc la constituirea de expresii pornind de la constante şi variabile. Spre exemplu.45 + 5. Clase de alocare CLASA CARACTERISTICI Adre Păstrează Vizibilitate să valoarea fixă în interiorul funcţiei NU NU în interiorul funcţiei în toate modulele DA DA DA DA Durata de viaţă Pe durata funcţiei Pe durata aplicaţiei Pe durata aplicaţiei Pe durata aplicaţiei - Auto. Evaluarea expresiilor se face înlocuind operanzii prin valorile sale şi efectuînd operaţiile conform cu specificaţiile acestora. De pildă expresiile x * y +z şi x * (y + z) vor fi evaluate diferit pentru aceleaşi valori ale variabilelor. ca şi perechea: x+y*z .45. Tabelul 5. evaluarea se face în mod natural.0 25. Dacă se definesc în interiorul unei funcţii trebuie să aibă neapărat în faţă cuvântul rezervat static (se mai spune că sunt în clasa static internal).0 20. Operatorii ce pot apare într-un program C sunt de patru feluri: • operatori primari de parantetizare. 14 . Register Static internal External Static în modulul în care-i DA DA external definită External în toate modulele DA (în funcţie) aplicaţiei Static în toate modulele DA External aplicaţiei (în funcţie) În capitolul al optulea sunt tratate mai în amănunt problemele legate de gestiunea memoriei. Variabilele definite în exteriorul tuturor funcţiilor fără vreun specificator de clasă sunt în clasa extern şi au alocate adrese fixe.45 Dacă operanzii au tipuri diferite . aceştia delimitează subexpresii şi pot schimba asociativitatea operatorilor. atunci evaluarea expresiei: alpha + sqrt (beta).Gheorghe GRIGORAŞ centrale şi nu în memoria RAM. 2. Variabilele din clasa static diferă de cele din clasa auto sau register prin aceea că sunt memorate în locaţii fixe de memorie (au o adresă fixă.

• Operatorii unari: +. asociativitatea este de la dreapta la stânga.Programare_ Limbajul_C operatori binari cu notaţie infixată adică: operand operator operand. Aceştia sunt operatori binari iar sintaxa lor în C este: < (mai mic) <= (mai mic sau egal) > (mai mare) >= (mai mare sau egal) == (egal) != (diferit) Cum rezultatul unei comparări este un număr întreg este posibilă asignarea acestuia unei variabile întregi: int a.prezentate în Anexa – care sunt operatori cu scriere prefixată: . cos. x. Aceştia pot fi unari sau binari iar în privinţa asociativităţii. . ++x.2. • operatorul ternar condiţional operand 1 ? operand 2 : operand 3. acolo unde nu este specificat altfel. Exemple: Fie declaraţia int i = 10. acos. j. k. m.funcţiile exponenţială. Operatori aritmetici Operatorii aritmetici sunt aceea care se aplică operanzilor numerici. 15 .incrementează (decrementează) cu 1 valoarea unei variabile şi pot fi : • prefixaţi: variabila este incrementată (decrementată) înainte de evaluarea expresiei în care se află iar asociativitatea este de la dreapta la stânga. . în secvenţa anterioară. asin. -autodecrementarea. atan. Exemplu: x+y x % y. aceasta este de la stânga la dreapta.funcţiile trigonometrice uzuale: sin. • 2.4.1. l. Negaţia are semnificaţia obişnuită: schimbă semnul valorii expresiei în faţa căreia se află.4.plus şi minus unari.. Operatorii relaţionali (de comparaţie) Operatorii relaţionali sunt operatori binari şi permit compararea valorilor a doi operanzi (expresii) iar rezultatul evaluării este zero (dacă rezultatul este fals) sau 1 (dacă rezultatul este adevărat). ++ autoincrementarea. • operatori unari cu notaţie prefixată sau postfixată: -x. atunci: j = i ++ /* j = 10 apoi i = 10 */ k = ++i/* i = 12 apoi k = 12 */ l = i-. y--. 2. y a = (x! = y).funcţia de ridicare la putere pow. Operatorii ++ şi -./* l = 12 apoi i = 11 */ m = --i /* i = 10 apoi m = 10 */ • Operatorii binari sunt următorii + adunare * înmulţire scădere / împărţire % modulo La aceşti operatori se adaugă funcţiile din biblioteca matematică . tan. dacă x va fi egal cu y atunci a va căpăta valoarea 0 iar în caz contrar a va căpăta valoarea 1. logaritmică etc. • postfixaţi: variabila este incrementată (decrementată) după evaluarea expresiei în care se află iar asociativitatea este de la stânga la dreapta. x++.

4. x = 0000 0000 0000 1101 (= 13) y = 0000 0000 0011 0100 (= 13.5. y = x << 2. << .  . Operatorul de asignare Operatorul de asignare. short.4) z = 0000 0000 0000 0011 (= 13/4) 2. ^ .4. exprimat prin =. iar dacă unul din ei are valoarea fals (0) atunci expresia are valoarea zero.3. variabila = expresie. |. ~ op1 = 10011011 Operatorii binari de decalare ( << şi >>) servesc la decalarea cu un anumit număr de biţi (dat de cel de-al doilea operand) la stânga sau la dreapta în cadrul primului operand. •!op1 are valoarea fals dacă op1 este adevărat şi are valoarea adevărat dacă op1 este fals. ^) este cea naturală (aminitm că 1 reprezintă valoarea logică “adevărat” iar 0 valoarea “fals”).negare la nivel de bit (operator unar). Exemple: x = 13. are ca efect evaluarea expresiei din dreapta semnului = şi atribuirea acestei valori variabilei ce se află în stânga acestui semn.4. int.Gheorghe GRIGORAŞ 2. Aceştia se pot aplica doar operanzilor de tip întreg (char. >> .deplasare la stânga. • op1op2 are valoarea zero (fals) dacă i numai dacă op1 şi op2 au ambii valoareea zero (fals).disjuncţie logică la nivel de bit. Operatori la nivel de bit Limbajul C dispune de şase operatori pentru tratarea informaţiei la nivel de bit.negaţia logică cu asociativitate de la dreapta la stânga  .disjuncţia logică (sau) && . ~ . în particular se poate obţine (rapid!) înmulţirea cu 2op2 (op1 << op2) sau cu 2-op2 (op1 >> op2). Aceşti operatori sunt: & .conjuncţia logică (şi) Expresia: •op1&&op2 are valoarea adevărat (1) dacă cei doi operanzi sunt evaluaţi la adevărat. Operatori logici Operatorii logici sunt operatori binari care se aplică unor operanzi ce au valori adevărat (1) sau fals (0) şi ei corespund operaţiilor logice uzuale: ! .deplasare la dreapta. Exemplele următoare sunt edificatoare. 2.4.conjuncţie logică la nivel de bit. 16 .sau exclusiv la nivel de bit. z = x >> 2. Semnificaţia primilor trei operatori binari (&. long) şi servesc la poziţionarea sau interpretarea valorilor întregi ca o secvenţă de valori binare. op1 =01100100 op2 =10111010 op1 & op2 = 00100000 op1 | op2 = 11111110 op1 ^ op2 = 11011110 De asemenea negaţia (~) acţionează la nivelul fiecărui bit schimbând 1 =n 0 şi 0 =n 1.

. expresia este egală cu op3.4. este o expresie ce are ca valoare. ^= • Operatori de decalare: <<=. este o construcţie validă în C. expresia este egală cu op2 iar dacă op1 are valoarea fals.4. %= • Operatori logici la nivel de bit: &=. 17 . Dacă op1 are valoarea adevărat. l capătă valoarea 1. unde e1 şi e2 sunt expresii. prin care cele n variabile capătă valoarea expresiei din partea dreaptă.. Operatorul virgulă Forma generală a unei expresii ce utilizează acest operator este: expresie1.. prin aceasta cele patru variabile i. Operatorul condiţional se notează cu ?: şi are asociativitatea de la dreapta la stânga. |=.. Această asignare este echivalentă cu : e1 = (e1) op (e2).op2. /=.op3 sunt operanzi. *=. Spre exemplu i = j = k = l = 1. Astfel variabilă = expresie. valoarea expresiei din dreapta semnului # . permite ca aceştia să formeze expresii care au atribuite valori.7. unde op1. 2. limbajul C permite compunerea asignării (#) cu un operator binar (op) obţinându-se operatori de asignare compusă: e1 op = e2. Acest lucru permite “atribuirea în lanţ”precizând că asociativitatea operatorului de asignare este de la dreapta la stânga: var1 = var2 = . else max = b. Forma generală a sa este: op1 ? op2 : op3.. -=. 2. Operatorul condiţional Acesta este singurul operator ternar al limbajului C. j. Se obţin asignări compuse cu: • Operatori aritmetici: +=.expresie2. k. >>= Faptul că atribuirea este privită ca un operator binar. = varn = expresie.6. Exemplu: max = (a > b) ? a : b.Programare_ Limbajul_C Pe lângă acest tip de asignare. este o expresie echivalentă cu construcţia: if (a > b) max = a.

.delete ->* . Am văzut că operatorii primari de parantetizare pot schimba asociativitatea operatorilor. i < 100. <<=.4. >>= &=. 18 Funcţia (semnificaţia) Acces explicit la o variabilă globală (unar) Acces explicit la o clasă (binar) Selectarea unui membru Indexarea unui tablou Apel la o funcţie Lungimea în biţi Incrementare. * & () new. minus unari Acces la o variabilă Adresa unei variabile Conversie de tip (cast) Operatori de gestiune a memoriei Selectarea unui membru Operatori multiplicativi Operatori aritmetici Operatori de decalare Operatori relaţionali Egalitate. -=.<=. j++) for(i = 0. ^=. << <. operatorilor unari./=.j = n-1. Operator :: :: →. Tabelul nr. [] () sizeof -> . inegalitate Conjuncţie pe bit Sau exclusiv pe bit Sau (disjunctiv) pe bit Conjuncţie logică Disjuncţie logică Afectare condiţională Operatori de asignare compusă Operatorul virgulă Descrierea . i++.* *. Pentru limbajul C. ~ ! +. % +. . 6. |= . != & ^ | && || ?: =. j--) 2.>> .*=. i++. decrementare Negare pe biţi Negare logică Plus. . %= +=.8. i < j. Precedenţa operatorilor Asociativitatea şi precedenţa operatorilor indică ordinea în care se evaluează subexpresiile într-o expresie. O asemenea construcţie apare frecvent în instrucţiuni for pentru realizarea mai multor acţiuni: for(i = 0. operatorul condiţional şi cel de atribuire li se aplică asociativitatea la dreapta pe când tuturor celorlalţi li se aplică asociativitatea la stânga. >= ==. >. /. Precedenţa operatorilor limbajului C este dată în tabelul nr. se înţelege) expresiei ultime ce apare în acest şir.Gheorghe GRIGORAŞ Expresiile sunt evaluate de la stânga la dreapta iar valoarea întregii expresii este valoarea (şi tipul.j = 0.6.

relativ uşor . tip este unul din cuvintele rezervate care defineşte tipul funcţiei.descompunerea unei secvenţe lungi de procesare a informaţiei într-o mulţime de secvenţe “mici” de transformări de bază ale informaţiei. Aceste elemente de nivel înalt oferă o claritate în plus programului global şi permite . instructiuni. Este posibilă definirea de funcţii care să retuneze valoarea vidă: în acest caz tipul valorii returnate este void. Dacă această specificare lipseşte.). Sfârşitul execuţiei unui program 3. Definirea unei funcţii Definiţia unei funcţii are următoarea sintaxă: tip nume (lista parametri) { declaratii (de variabile). Numele unei funcţii este un identificator şi acesta trebuie să respecte aceleaşi reguli ca cele referitoare la numele unei variabile. tipul implicit al funcţiei este int.2. Funcţia principală main În limbajul C . Să precizăm că nu se poate defini o funcţie în interiorul altei funcţii. o funcţie trebuie declarată înainte de a fi apelată.furnizarea către alţi programatori a unor elemente de bază de nivel înalt. getc. Aşa cum o variabilă trebuie declarată înainte de a fi utilizată într-o expresie. . } În această definiţie. Definirea unei funcţii 3. În general.1. Returnarea unui apel 3.Cap 3 FUNCTII 3.6. Apelul şi transmiterea parametrilor 3. funcţii ce se găsesc în bibliotecile sistemului.nu există noţiunile distincte de procedură şi de funcţie. În C există doar funcţii care returnează o valoare.1. Funcţii cu un număr variabil de parametri 3. respectiv tipul valorii returnate de un apel la această funcţie. Limbajul C permite de asemenea utilizarea unor funcţii predefinite (printf.modificări ulterioare ale acestuia. etc.5.4.3. detaliile acestor elemente rămân “ascunse” pentru utilizator. utilizarea unei funcţii permite: . Apelurile la aceste funcţii sunt gestionate în faza de editare a legăturilor. 3.spre deosebire de Pascal sau alte limbaje . Signatura unei . Declararea unei funcţii constă în a da signatura funcţiei. Funcţiile care returnează în programul apelant valoarea vidă se declară de tip void. Mulţimea funcţiilor unui program poate fi partiţionată în mai multe fişiere care pot fi compilate separat.

linia de început conţine tipul său şi argumentele sale (număr şi tip)..4. Sfârşitul execuţiei unui program exit (valoare).implicit: în definiţia funcţiei. void schimbare (int . Returnarea unui apel Sintaxa instrucţiunii de returnare a valorii unei funcţii este: return expresie. . În ultima linie avem un exemplu de funcţie fără parametri (numărul parametrilor este zero).x). Există două moduri de a declara o funcţie: . 3. int).2. Funcţia "exit" este o funcţie sistem care termină execuţia unui program. Acesta este singurul exemplu de apel la o funcţie care nu returnează nimic: sistemul opreşte execuţia programului şi raportează valoarea 20 . char* decod (long int). int). scanf.b\%d\n".explicit: printr-o instrucţiune ce descrie signatura sa în cazul în care se face apel la o funcţie descrisă într-un fişier separat sau în cazul în care apelul la funcţia respectivă precede declaraţia funcţiei în acelaşi fişier. Valoarea expresiei "expresie" va fi returnată şi poate fi utilizată în programul apelant. care în C++ se numeşte "elipsă". . Tipul acestei expresii trebuie să fie acelaşi cu tipul funcţiei. Funcţii cu un număr variabil de parametri Există funcţii care pot avea un număr nedeterminat de parametri. int funct ( ).Gheorghe GRIGORAŞ funcţii defineşte atât tipul său (tipul valorii returnabile) cât şi numărul şi tipul argumentelor sale.: printf ("Un apel cu un singur argument \n")./*Un apel cu 2 argumente */ printf ("a\%d.a. prin instrucţiunea return (plasată în corpul lui f).3. 3. /*3 argumente */.. Definirea unor astfel de funcţii se face printr-o sintaxă de forma: int printf (char *. Un exemplu la îndemână îl oferă funcţiile sistemului: printf. 3. O funcţie care returnează valoarea vidă (funcţie de tip void) poate conţine instrucţiunea "return" fără argument sau poate omite această instrucţiune. int strlen (const char* s). O funcţie f returnează o valoare în corpul funcţiei din care s-a făcut apel la f. etc. printf("x\%f\n". ). Iată câteva instrucţiuni de declarare a unei funcţii: long int cod (const char *.b).

a. 3. încât trebuiesc luate măsurile corespunzătoare. int y){ int temp = x. y â temp. int* y){ int temp = *x. Pentru înlăturarea acestui efect este posibilă simularea unui mod de transmitere prin referinţă. *y = temp. Apelul şi transmiterea parametrilor Apelul unei funcţii se face prin: nume (listă _ parametri_actuali). b). n++. printf ("%d %d \n". În absenţa unei instrucţiuni exit. &b). Prin convenţie. dacă funcţia este declarată fără tip şi prin folosirea numelui funcţiei urmat de lista de parametri actuali într-o expresie (în care este permis tipul ei) atunci când funcţia este declarată cu tip .Programare_ Limbajul_C transmisă la apel. Această valoare poate fi utilă atunci când programul este executat în interiorul unei linii de comandă a interpretorului de comenzi. Singura 21 . } Apelul funcţiei schimba1 în funcţia main nu are efectul scontat: prin apelul la printf se tipăresc valorile 1 şi 2 pentru a respectiv b. De pildă. Un exemplu clasic al consecinţei acestui mod de transfer al parametrilor este ilustrat mai jos: void schimba1(int x. tipăreşte (cu unele compilatoare) 10 10 şi nu 10 11. Modificările efectuate asupra parametrilor formali nu au decât un efect local care nu este vizibil în afara funcţiei.5. b =%d". În C adresa unei variabile poate fi specificată într-o variabilă de tip "pointer" (de care vom vorbi mai târziu). b = 2. Ordinea evaluării parametrilor este în general de la stânga la dreapta dar acest lucru nu este garantat de orice compilator. Asta înseamnă că o funcţie nu poate modifica parametrii actuali.. Să precizăm că în C nu există decât un singur mod de transmitere a parametrilor şi anume transmiterea prin valoare. valoarea implicită a codului returnat la sfârşitul execuţiei unui program este 0. x = y. schimba1(a. Asta înseamnă că parametrul actual (de la apel) şi parametrul formal corespunzător (declarat în antetul funcţiei) sunt două variabile distincte.b). } iar apelul în funcţia main se face prin: schimba2 (&a . n). *x = *y. printf ("a = %d. Funcţia schimba2 care simulează transmiterea parametrilor prin referinţă este: void schimba2(int* x . valoarea nulă (0) semnifică faptul că programul se termină normal iar o valoare nenulă (1 sau -1) semnifică faptul că s-a produs o eroare. punând drept parametri actuali valorile adreselor variabilelor ce trebuiesc modificate. Să facem precizarea că şi în cazul funcţiei schimba2 transmiterea parametrilor se face prin valoare: am simulat aici transferul prin referinţă ce ar fi trebuit să se facă în cazul funcţiei schimba1. secvenţa: int n = 10. } main ( ){ int a = 1.

succes.Gheorghe GRIGORAŞ diferenţă este că valoarea transmisă prin parametrii actuali &a. Aşadar. la lansarea unui program. pn atunci argc va avea valoarea n^1 iar argv va fi un tablou ce conţine pointeri astfel: 0 1 : . } Funcţia main este singura funcţie absolut necesară într-un program C. este permisă utilizarea funcţiei main fără parametri: int main( ) este o declaraţie validă pentru funcţia main.. i < argc. . 3.7) precum şi pentru limitarea numărului de valori ce trebuiesc puse în stiva de apel a execuţiei unui program. pentru schimbarea conţinutului unor variabile printr-o funcţie. linia de comandă conţine numele programului urmat de o listă de parametri: nume-program p1. “nume .&b este adresa lui a respectiv b şi prin funcţia schimba2 se modifică valorile referenţiate.argc: numărul argumentelor din linia de comandă (inclusiv numele programului). În cazul în care programatorul nu doreşte să utilizeze argumentele (parametrii) transmise la execuţie. i++) 22 .char* argv [ ]) { instructiuni. Parametrii disponibili la apelul funcţiei main sunt: . else { printf ("Argumentele executiei sunt: \n"). .eroare). arg[0] conţine numele programului executabil. for (i â 1.. Argumentele de tip pointer vor fi utilizate de asemenea pentru transmiterea ca parametru a unei variabile de tip structură (vezi Cap.. Valoarea întreagă returnată de funcţia main este valoarea transmisă mediului la sfârşitul execuţiei programului (vezi funcţia exit). p2. parametrul corespunzător trebuie să fie de tip pointer. în particular. Utilizarea instrucţiunii return precizează condiţia de terminare ( 0 . Funcţia principală main int main(int argc. 1. char* argv[ ] ){ if (argc<2) printf ("Nu exista argumente in aceasta executie ! \n"). În general. În capitolul 6 vom discuta mai pe larg modul de transmitere al parametrilor de tip tablou ca argumente ale unei funcţii. Parametrii funcţiei main permit recuperarea argumentelor transmise din momentul execuţiei programului. Aceasta defineşte punctul de intrare în execuţia programului.argv: un tablou de pointeri către fiecare din argumentele liniei de comandă.6.program” “p1” “pn” 0 n Iată un exemplu de utilizare a acestor argumente : Programul 2 main (int argc.

} } Dacă acest program are numele prg2 atunci linia de comandă: prg2 produce scrierea mesajului: Nu exista argumente in aceasta executie ! iar linia de comandă: prg2 Iata niste argumente ! produce scrierea mesajului: Iata niste argumente ! 23 . argv [i] ).Programare_ Limbajul_C printf ("%s".

pot avea loc transferuri de informaţii între fişier şi programul curent în execuţie. Un fişier în limbajul C poate fi un terminal. Unificarea sistemului de intrare/ieşire în C se face prin “pointerii” de fişier.h> Orice program C începe execuţia prin deschiderea unităţilor de intrare/ieşire standard: stdin stdout stderr stdprn : unitatea standard de intrare : unitatea standard de ie[ire : unitatea de eroare : unitatea standard de ie[ire prn (imprimant\) 24 . sistemul de fişiere le transformă pe fiecare într-un dispozitiv logic numit flux. Deşi fiecare dintre acestea este foarte diferit de celelalte. Standardul ANSI C permite organizarea unui flux text în linii care se încheie cu un caracter linie nouă(“ăn”).Gheorghe GRIGORAŞ Cap 4 FUNCŢII DE INTRARE IEŞIRE 4. unităţi de disc sau de bandă etc. Un flux se poate asocia unui fişier executând o operaţie de deschidere: odată deschis.4 Scrierea cu format 4. inclusiv cu terminale. o imprimantă sau “o zonă” (fişier) pe disc. Există două tipuri de fluxuri: •Fluxul text este o scvenţă de caractere. poziţie curentă etc).5 Citirea cu format 4. stare. Pointerul de fişier identifică un anumit fişier şi este folosit de către fluxul asociat pentru a conduce operaţia de intrare/ieşire. imprimanta.1 Fluxuri şi fişiere 4. Fluxurile sunt independente de dispozitivele iniţiale . Datorită posibilelor conversii s-ar putea ca numărul de caractere scrise/citite să difere de numărul de caractere existente pe dispozitivul extern. Pentru a putea utiliza într-un program funcţiile standard de intrare/ieşire trebuie scrisă la începutul acestui program o directivă "include" care are ca argument numele fişierului antet ce conţine definiţiile acestor funcţii: stdio.1. Aşadar dispozitivul fizic pe care se scriu datele se numeşte fişier iar abstractizarea acestuia se numeşte flux (sau stream). # include <stdio.h . Un pointer de fişier este un pointer către informaţia care defineşte diverse caracteristici ale unui fişier(nume.3 Funcţii de intrare /ieşire pentru caractere 4. Tipul FILE 4.Fluxuri şi fişiere Sistemul de fişiere al limbajului C este conceput pentru a lucra cu o mare varietate de dispozitive..2 Accesul la fişiere. •Fluxul binar este o secvenţă de octeţi cu corespondenţă biunivocă faţă de octeţii existenţi pe dispozitivul extern: numărul de octeţi scrişi/citiţi este acelaşi cu numărul acestora de pe dispozitivul extern. încât aceeaşi funcţie care scrie date pe un fişier de pe disc poate fi folosită pentru a scrie date pe o altă categorie de dispozitive: consola. Acesta din urmă este opţional pe ultima linie şi este determinat de modul de implementare.

stdout) pot fi orientate şi către alte dispozitive sau fişiere. Tabelul 5 NUME fopen( ) fclose( ) putc( ) fputc( ) puts( ) fputs( ) getc( ) fgetc( ) gets( ) fgets( ) fseek( ) printf( ) fprintf( ) scanf( ) fscanf( ) feof( ) ferror( ) rewind( ) remove( ) fflush( ) OPERA}IE Deschide un fişier Închide un fişier Scrie un caracter într-un fişier Analog lui putc() Scrie un şir pe ecran Scrie un şir pe fişier Citeşte un caracter dintr-un fişier Analog lui getc( ) Citeşte un şir de la tastatură Citeşte un şir din fişier Caută un anumit octet într-un fişier Scrie la ieşirea standard Analogul pentru fişiere al funcţiei printf( ) Citeşte din intrarea standard Analogul pentru fişiere al funcţiei scanf( ) Returnează “adevărat” dacă se atinge sfărşitul fişierului Returnează “adevărat” dacă survine o eroare Iniţializează indicatorul de poziţie al fişierului la început Şterge un fişier Goleşte conţinutul unui fişier 4. Accesul la fişiere. Aceste fişiere (stdin. FILE* fopen(const char* fi[ier. Acest dispozitiv este gestionat de sistem pentru a asigura intrările şi ieşirile efectuate în program. Declararea unei variabile de tip "pointer la fişier" se face folosind tipul FILE definit în fişierul antet stdio. Deschiderea unui fişier se face prin funcţia fopen care returnează ca rezultat un pointer la un descriptor de fişier.h şi are forma: FILE* pointer_la_fi[ier unde pointer_la_fişier este un identificator (numele pointerului). Modurile posibile de deschidere (deci şirurile de caractere ce constituie parametrul lui fopen) sunt date în Tabelul 6.const char* mod) Aici. în lipsa altor indicaţii. Bibliotecile standard C oferă o serie de funcţii pentru operaţii de intrare/ieşire orientate pe fişiere. Tipul FILE Conceptul de bază pentru intrări/ieşiri standard este cel de pointer la fişier. tastaturii calculatorului (intrare) şi ecranului (ieşire şi eroare).Programare_ Limbajul_C Aceste unităţi standard sunt asociate. 25 . Dispozitivele standard de intrare (tastatura) şi de ieşire (ecranul) sunt văzute tot ca fişiere cu pointerii stdin şi stdout. Sistemul de fişiere ANSI C este compus din mai multe funcţii legate una de alta. Cele mai frecvent folosite dintre acestea sunt date în Tabelul 5 şi vor fi prezentate în continuare. fişier este un şir de caractere (identificator) ce desemnează numele extern al fişierului iar mod este un şir de caractere ce descrie modul de deschidere al fişierului.1.

Gheorghe GRIGORAŞ Tabelul 6. fclose (stdout). atribuind pointerul "pf" la acest fişier. } printf ("Mesaj scris in fisierul iesire. deschiderea unui fişier existent în modurile "w" sau "w+" produce pierderea conţinutului său de până atunci. Apelul la această funcţie închide fişierul cu pointerul "pf". Dacă deschiderea nu s-a efectuat corect valoarea returnată este NULL(pointer la informaţia nulă) . Închiderea unui fişier se face prin apelul la funcţia fclose: int fclose (FILE* pointer_la_fi[ier) Funcţia returnează EOF în caz de eroare şi 0 în caz normal. 26 . stdout) == NULL) { fprintf (stderr. Acest lucru poate fi folosit pentru tratarea erorilor la deschiderea fişierului. exit (1). Programul următor ilustrează acest fapt. Dacă funcţia fopen returnează o valoare nenulă. "wt". exit (1). Prin închidere se eliberează descriptorul de fişier. if(freopen("iesire. Aceasta permite redirecţiona-rea dispozitivelor periferice prin program.dat". if (freopen ("CON". Valoarea returnată este un pointer la un descriptor de fişier valid. se actualizează fişierul pe disc şi încetează conexiunea logică între pointer şi fişier."w+". Apelul la fclose se poate face prin: int cod. deschide fişierul cu numele “nume_fişier” în modul de acces "mod". const char* mod. Programul 3 # include <stdio.h> main ( ){ printf ("Mesaj scris pe monitor \n"). FILE* pf). mod "r" "w" "a" "r+" "w+" "a+" Semnificaţia Citire Creare (schimbare) pentru scriere Adăugare la sfârşitul fişierului (existent) Actualizare (citire/scriere) Schimbare pentru actualizare Actualizare cu scriere la sfârşitul fişierului (existent) Facem precizarea că. "Eroare la reasignare \n").dat \n"). aceasta indică faptul că deschiderea s-a efectuat corect.stdout)==NULL) { fprintf (stderr. "eroare la reasignarea lui stdout la CON\n"). valoare ce va fi utilizată în apelul la funcţiile de intrare/ieşire. FILE* pointer_la_fi[ier cod = fclose (pointer_la_fi[ier) Fişierele pot fi reasignate prin program folosind funcţia freopen: FILE* freopen (const char* nume_fisier.

Funcţia fputc scrie un caracter la sfârşitul fişierului pointat prin pointer_la_fişier. În caz de eroare este returnată valoarea EOF. 27 . este echivalentă cu: fput (c. iar putchar (c). int fputc(char c. Funcţia fgetc returnează valoarea întreagă a caracterului următor din fişierul pointat cu pointer_la_fişier sau constanta EOF în caz de eroare sau sfârşit de fişier.. redenumirii unui fişier: int rename (const char* nume_nou. Funcţii de intrare/ieşire pentru caractere int fgetc(FILE* flux). FILE* pointer_la_fişier. este echivalentă cu: c = fgetc (stdin). Există de asemenea două funcţii getchar şi putchar care permit exprimarea în C. cod = fgetc(c. char c.Programare_ Limbajul_C } printf ("Mesaj scris din nou pe monitor \n"). c = fgetc(pointer_la_fişier). } • • Limbajul C dispune şi de posibilitatea: ştergerii de fişiere prin funcţia remove: int remove(const char* nume_fi[ier). FILE* pointer_la_fişier. char c. pointer_la_fişier). const char* nume_vechi ).2. 4. • creării unui fişier temporar: FILE*tmpfile (void). int cod. stdout). FILE* flux). a scrierii apelului la fgetc şi fputc în cazul în care intrarea respectiv ieşirea este cea standard : stdin respectiv stdout. Spre exemplu: c = getchar ( ). simplificată.

în ordine: • eventual unul sau mai mulţi indicatori ce modifică semnificaţia conversiei.…). f. Pentru formatele flotante ( e.dddddd sau numărul de d este dat de argumente de precizie (implicit acesta este 6).…). e. Formatele de conversie utilizate de printf.3. int printf(const char* şir_format. B. Această secvenţă conţine.: rezultatul conversiei se va cadra la dreapta. Indicatorii disponibili în C sunt: . Acestea pot fi transmise la ieşirea standard. la g sau G se vor afişa şi zerourile nesemnificative de după punctul zecimal. caracterul ce indică formatul conversiei. p sau X u f TIP ARGUMEN T int int int int float sau double CONVERSIA întreg în notaţie zecimală cu semn. Se pot utiliza şi dimensiuni variabile: se utilizează '*' în loc de numărul ce indică dimensiunea iar variabila respectivă se pune în lista de argumente. E. G) rezultatul se va afişa cu un punct zecimal. în plus . Dacă formatul este octal se va adăuga un o înaintea numărului. întreg în notaţie hexa fără semn. O directivă se specifică prin caracterul % urmat de o secvenţă de caractere ce identifică formatul. dacă acesta este hexazecimal se va adăuga ox sau OX înaintea numărului. int fprintf(FILE* flux. CARACTE R d sau i o x.const char* şir_format.const char* şir_format. b. f. #: desemnează un format alternativ. caracterele se vor cadra la stânga (implicit) sau la dreapta (pentru -). pentru x sau p se folosesc literele a. …). iar pentru X literele A. C.Gheorghe GRIGORAŞ 4. Dacă dimensiunea rezultată prin conversie este mai mică. int sprintf(char* s. F. eventual caracterul l care precizează că numărul ce urmează a fi afişat este un "întreg lung" (long integer). 28 . într-un fişier sau într-un şir de caractere. Formatele ce se folosesc în C sunt date în Tabelul 7. Scrierea cu format Funcţiile de scriere cu format permit afişarea sub forma unui şir de caractere a diverselor valori. întreg în notaţie octală fără semn. fprintf pentru scrierea într-un fişier.cu excepţia cazului când primul caracter nu este semn. d. • eventual un număr pentru a indica dimensiunea minimală a câmpului în care se va afişa. Funcţia printf se utilizează pentru afişarea la ieşirea standard. g. • • Tabelul 7. E. D. întreg în notaţie zecimală fără semn real în notaţie zecimală sub forma [-]mmm. iar sprintf pentru scrierea într-un şir de caractere. Formatul "şir-format" este un şir de caractere ce conţine fie caractere ordinare fie directive de conversie pentru transformarea valorii unei variabile într-un şir de caractere Caracterele ordinare sunt transmise la ieşire aşa cum apar ele pe când directivele de conversie indică formatul de ieşire pentru argumentele transmise în apelul funcţiei. c. + : la formatul de ieşire va fi ataşat semnul + sau .

afişare în acelaşi stil cu e dacă exponentul este -4 sau superior preciziei. Permite afişarea caracterului ‘ % ‘ Exemple Următoarele programe ilustrează folosirea formatelor de afişare la apelul funcţiei printf rezultatele sunt ilustrate la sfârşitul fiecărui program. Programul 4 # include <stdio. i). nu există nici conversie nici afişare în acest caz: este vorba de referinţe la un pointer la un întreg în care se va stoca numărul de caractere afişate până în prezent. ui). afişează argumentul în notaţia pointer.dddddde ± xx sau [-]m. în stil f în caz contrar. printf(" Forma octala:\n"). Numărul de d este dat de argumente de precizie (implicit este 6). unsigned long int ul = 987654321UL. double d = 123. afişarea unui singur caracter după conversie în unsigned char. afişarea unui şir de caractere până la întâlnirea caracterului '@0' (sfârşit de şir) sau până când numărul de caractere este egal cu numărul de precizie.Programare_ Limbajul_C e sau E float sau double g sau G c s p n % float sau double int char* void* int* real în notaţie zecimală sub forma: [-]m. In urma execuţiei se va afişa: Forma zecimala: i = 123 l = 123456789 ui = 45678 ul = 987654321 29 .h> int main ( ) { int i = 123. printf(" ui = %o\n". printf(" ul = %d\n". ui).ul). printf(" ul = %lu\n\n". printf(" i = %d\n". printf(" i = %lo\n\n". ul). printf(" l = %ld\n". printf(" ui = %u\n". l). i).45. long int l = 123456789L.ddddddE ± xx. printf(" Forma zecimala:\n"). unsigned int ui = 45678U.

4o|\n". printf("|%o| |%#o|\n". printf("|% d| |%+d| |%d|\n". 123.4X|\n". În urma execuţiei se va afişa: Scrierea hexazecimala: ui = B26E ul = 3ADE68B1 Afisarea semnului: |-123| |-123| |-123| | 123| |+123| |123| Afisare in octal si hexazecimal: |76| |0x7b| |7B| |0X7B| |173| |0173| /*Specificarea lungimii campului si a **numarului de cifre*/ printf("|%.123. printf("Afisare in octal si hexazecimal:\n"). printf("\n").4d|\n". 123). printf("\n"). 123).-123). 123. 123). 123). printf("Afisarea semnului:\n").Gheorghe GRIGORAŞ Forma octala: ui = 131156 ul = 7267464261 printf("Scrierea hexazecimala:\n"). 123). ui). 123). 123). 123). printf("|%+6.-123. printf("|%+6. printf(" ul = %lX\n\n". ul). printf("\n"). printf("|%+6. printf("|%.4d|\n". 123. 123. 123). 123). printf(" ui = %X\n".4d|\n".123. printf("|%X| |%#X|\n". 123). printf("|%x| |%#x|\n". printf("|%+5d| |%+-5d|\n". 123). printf("\n"). printf("|% d| |%+d| |%d|\n". 123. 30 .-123. printf("|%#5d| |%#-5d|\n". printf("|%+. 123).4X|\n". printf("|%5d| |%-5d|\n". 123.

1e11).14157e123).00001).| |3.14157). printf("|%. printf("|%.1.3f|\n" 3.14157e123).11G|\n".142| |3| |3.1e7). printf("|%.0E|\n" 3. printf("|%G|\t|%G|\n". printf("|%E|\n" 3.14157e123). 3.0E|\n" 3.1).100000E+10| |3. } Iată ce se va afişa de această dată: |3.Programare_ Limbajul_C Iată ce se va afişa: |0123| |+0123| |0X007B| | 123| |123 | | +123| |+123 | | 0X7B| |0X7B | | +0123| | 0173| |0X007B| /* Afisarea numerelor in virgula flotanta*/ printf("|%f|\n" 3.0001. printf("|%E|\t|%G|\n".14157). 3.1e10.14157).11G|\t|%.E+123| |3. 3. printf("|%. 3.141570| |3. -0.14157e123).1E+07| |3100000| |3.0001| |1E-05| |310000| |3.142E+123| |3E+123| |3. 3.1 E+11| 31 .14157e123). printf("|%f|\t|%G|\n". printf("|%. 3.14157). printf("|%#.1E+10| |-1. 3. 0.0f|\n" 3.1e5.1e6.0f|\n" 3.3E|\n" 3.110).1| |3. printf("|%#. printf("|%f|\t|%G|\n". return0.100000| |3. 3.141570E+123| |1. printf("|%E|\n" 3.

const char* şir_format. Tabelul 8. %*s): în acest caz câmpul este citit dar nu-i memorat. valoarea unei adrese. Nu se face nici o operaţie de citire. Rezultatul interpretării este încărcat la adresele ce se dau ca argumente la apelul funcţiilor de citire. Dacă este indicat un număr q (%qC) atunci sunt citite cel mult q caractere.caractere ordinare (în afară de %) care trebuie să corespundă următorului caracter citit. Câmpul ce urmează a fi convertit (ce este citit) se întinde până la primul spaţiu sau numărul de caractere din acest câmp este specificat în format.5. întreg în notaţie octală(primul caracter 'o') sau hexa (primul caracter 'Ox' sau 'OX').Gheorghe GRIGORAŞ 4. Formatul (şir_format) este un şir de caractere care poate conţine: . punând caracterul '*' în directivă (de ex. întreg în notaţie hexa. TIPUL ARGUMENTULUI int* int* int* unsigned int* int* char* char* float* double* void* int* 32 . Citirea cu format Funcţiile de citire cu format permit interpretarea unui şir de caractere ca o secvenţă de valori în concordanţă cu un format dat. real în notaţie virgulă flotantă. . care încep cu '%'. . g p n FORMAT DE INTRARE întreg în notaţie zecimală. Implicit se citeşte un singur caracter. rezultatul citirii este memorat în variabila corespunzătoare din lista argumentelor funcţiei. În general. int fscanf (FILE* flux. f. Se poate face o omisiune de afectare. Aceste funcţii. int sscanf (char* s. const char* şir_format.…).…). corespunzătoare citirii de la intrarea standard. Directivele pentru specificarea unui format sunt utilizate pentru precizarea conversiei următorului câmp citit. …). întreg în notaţie octală. citindu-se şi spaţiile care. şir de caractere: se citeşte până la întâlnirea unui spaţiu sau până la atingerea numărului de caractere indicat. scrie în argument numărul de caractere citite până acum. întreg fără semn în notaţie zecimală. caracter. Formatele de conversie pentru scanf CARACTER d i o u x c s e. de obicei sunt ignorate. de la un fişier respectiv dintr-un şir de caractere sunt: int scanf (const char* şir_format.directive de specificare a formatului.caractere de spaţiere sau tabulare care vor fi ignorate. Pentru citirea următorului caracter diferit de spaţiu se foloseşte %ls. Caracterele pentru specificarea unui format de citire sunt date în Tabelul 8.

s4. printf("Introduceti un text: ").. char s4[5]. s4.i3).s6)return 0. citeşte caracterele din intrare atât cât acestea nu sunt în mulţimea indicată în [ ] după care adaugă '@0'.s5.h> int main(){ int i1. scanf("%4c%4c%4c". s6[5].s2[10]. permite indicarea caracterului literal '%'. char* char* Programul următor ilustrează utilizarea formatelor de intrare. s1.i1.i3). &i1. c3.] [∧.s3).s5.&c2. s2.s2.. scanf("%s%s%s. printf("s1=|%s|\ts2=|%s|\ts3=|%s|\n". &i3).s1. printf("s4=|%4s|\ts5=|%4s|\ts6=|%4s|\n".c3). &i3).c2. i3. i2. scanf("%4s %4s %4s". scanf("%4d%3d%4d".s3[10]. printf("s1=|%s|\ts2=|%s|\ts3=|%s|\n".s6). printf("Introduceti trei numere intregi: "). Programul 5 #include <stdio. s3").s3).Programare_ Limbajul_C [. &i2. c2. scanf("%d%d%d". s3). char c1.s2. char s1[10]. s4[4] =s5[4] =s6[4] ="\0".i1. printf("Ati introdus:%d\t%d\t%d\n".] % citeşte caracterele din intrare atât timp cât acestea aparţin mulţi-mii indicate în [ ].i2. &c1. printf("Ati introdus:%d\t%d\t%d\n". &i1.&c3). } Rezultatul unei execuţii a acestui program este: Introduceti trei numere intregi: 5454 -9988 0 A-ti introdus numerele: 5454 -9988 0 Introduceti trei numere intregi: 5454998 390 A-ti introdus numerele: 5454 998 390 Introduceti un text: Iata un exemplu! s1=|Iata| s2=|un| s3=|exemplu!| 33 .. &i2.. printf("Introduceti un text: ").s1. s5[5]. s2. printf("Introduceti trei numere intregi: "). s1. printf("Introduceti un text: "). Adaugă la argument caracterul '@0' (sfârşit de şir). printf("c1= |%c|\tc2=|%c|\tc3=|%c|\n"c1. scanf("%c%c%c".i2.

Gheorghe GRIGORAŞ Introduceti un text: Iata un exemplu! s1=|Iata| s2=|un| s3=|exem| c1=|p| c2=|l| c3=|u| Introduceti un text: Iata un exemplu!: s4=|! Ia| s5=|ta u| s6=|n ex| 34 .

cod = printf ("%d\n". j = 2. j --. j ++. ~n general o instruc]iune se termin\ prin '. ~n capitolul 2 am v\zut cum se construiesc expresiile `n C. Un bloc este un [ir de instruc]iuni `ncadrat `n acolade: { [i } (care joac\ rolul de begin . O expresie urmat\ de caracterul '.6.Cap 5 INSTRUCŢIUNI DE CONTROL 5.1.. 5. Vom trece `n revist\ `n continuare instruc]iunile de control ale limbajului C... } Instruc]iunile de declarare a variabilelor (declara]iile) sunt de forma(vezi [i paragraful 2.. 5. Iat\ un bloc `n C: { i = 1. 5.7. s [i] = t [j]. alpha). i ++. .'.2.5.9. 5. Urm\toarele construc]ii sunt instruc]iuni C de tip expresii: i = 1. blocuri de instruc]iuni.' este o instruc]iune `n C. ++ k.3. expresii. s [i] = t [j]. 5. Instruc]iunile if Instruc]iunea switch Instruc]iunea while Instruc]iunea do. defini]ii de func]ii. 5.while Instruc]iunea for Instruc]iunea break Instruc]iunea continue Instruc]iunea go to Exerci]ii Solu]ii la exerci]ii Limbajul C ofer\ urm\toarele tipuri de instruc]iuni: declara]ii.10. 5. tip identificator = valoare.3) : • • • • • tip identificator. instruc]iuni de control. Un bloc este echivalent cu o instruc]iune. 5. 5.8. end din alte limbaje).4.

real (float sau double) sau tip pointer. if ( a < b ) { a += 2. deci exemplul este interpretat astfel: if ( a == 1 ) if ( b == 2 ) printf (“ b este egal cu doi\n”). x).’ care reprezint\ instruc]iunea vid\! Apare [i problema ambiguit\]ii (a[a zisa problem\ “dangling else”): if ( a == 1 ) if ( b == 2 ) printf (“ b este egal cu doi\n”)." este facultativ\. b += 1.Gheorghe GRIGORAŞ 5. else printf("%d este cel mai mare\n". Aten]ie! ~n acest ultim exemplu este o eroare de sintax\: alternativa else nu poate fi asociat\ cu if pentru c\ `naintea sa ( dup\ } ) apare caracterul ‘.1. Tipul expresiei de dup\ cuv=ntul rezervat if poate fi `ntreg (char. if (x>y) printf("%d este cel mai mare\n". short. 36 . Semantica acestei instruc]iuni este uzual\: dac\ valoarea expresiei "expresie" este nenul\ (ceea ce `nseamn\ "true") atunci se execut\ instruc]iune1 iar dac\ aceast\ valoare este nul\ ("false") se execut\ instruc]iune2 (dac\ aceasta exist\). else a -=b. else if (x==y) printf("numerele sunt egale\n"). else printf (“ b nu este egal cu doi\n”). Instrucţiunea if if (expresie) if ( expresie ) instruc]iune1 instruc]iune1 else instruc]iune2 Ca [i `n alte limbaje de programare aceast\ instruc]iune permite alegerea `ntre dou\ alternative. int sau long). else printf("al doilea numar este mai mare\n"). if ((c = getchar ( ) ) ! = EOF) putchar (c). y). C\rui if `i este ata[at else? Limbajul C rezolv\ problema aceasta prin ata[area lui else celui mai apropiat if. Expresia se pune obligatoriu `ntre paranteze iar partea "else instruc]iune2. Exemple: if (x>y) x = x-y. }. else y = y-x. if (x>y) printf("primul numar este cel mai mare\n").

Cazul default este facultativ. cons2. default: printf ("s-a citit altceva decat a. break.2. break. 5.Programare_ Limbajul_C else printf (“ b nu este egal cu doi\n”). Instruc]iunea switch switch(expresie){ case const1: instruc]iune1 case const2: instruc]iune2 … case constn: instruc]iunen default: instruc]iune } Instruc]iunea switch este o structur\ de control cu alegeri multiple ce `nlocuie[te o succesiune de alternative de tip if. b sau c\n"). `n cazul `n care exist\ pe una din ramuri alte instruc]iuni de control.. break. . 37 . care poate fi de tip `ntreg. } ~n acest exemplu. Exemplu: switch (getchar ( ) ) { case 'a': printf ("s-a citit litera a\n"). Dac\ expresia are valoarea const1 atunci se execut\ instruc]iune1 [i toate cele ce urmeaz\ dup\ aceasta p=n\ la `nt=lnirea unei instruc]iuni "break". caracter sau enumerare. case 'c': printf ("s-a citit litera c\n"). case 'b': printf ("s-a citit litera b\n"). se execut\ instruc]iunile desemnate de ramura "default".. Se `n]elege c\. Aceasta permite execu]ia unei anumite ramuri `n func]ie de valoarea expresiei "expresie" din parantez\. break. dac\ expresia nu are nici una din valorile indicate prin cons1. pe fiecare ramur\ s-a folosit instruc]iunea break. dac\ aceasta exist\.. break poate lipsi (vezi exemplul de la insrtuc]iunea for). dac\ valoarea sa este const2 atunci se execut\ instruc]iune2 [i urm\toarele p=n\ la "break" etc.

h> int main (void){ int nvocale. n = 0. 38 . } Programul urm\tor ilustreaz\ utilizarea instruc]iunii while [i a instruc]iunii switch.nvocale. ce trebuie pus\ `ntre paranteze. spa]iile goale [i restul caracterelor din acesta. break.\n". while ((c = getchar( )) != EOF){ putchar (c). Instrucţiunea while while(expresie) instruc]iune Expresia "expresie". y. nspatii. nvocale = naltele = nspatii = 0. n++ } int x. while ((c = getchar( )) != '\n') { switch (c) { case 'a': case 'A': case 'e': case 'E': case 'i': case 'I': case 'o': case 'O': case 'u': case 'U': nvocale++. Acest program analizeaz\ un text [i num\r\ vocalele. naltele. se execut\ "instruc]iune" (care poate fi. %d spatii si %d alte caractere. } } printf("In text sunt %d vocale. char c. Exemplu: int c.naltele). Dup\ execu]ia acestei instruc]iuni se face din nou evaluarea expresiei indicate `n while [i se repet\ execu]ia p=n\ c=nd evaluarea expresiei returneaz\ o valoare nul\. binen]eles.3. Programul 6 # include <stdio. break. case ' ': case '\t': nspatii++. else y = y-x. un bloc). este evaluat\ [i dac\ aceasta nu este nul\. while (x!=y) { if (x>y) x = x-y.Gheorghe GRIGORAŞ 5. printf ("Introduceti un text\n -->").nspatii. default: naltele++.

• instruc]iunea expr3 se execut\ la fiecare sf=r[it de bucl\.while (adic\ "instruc]iune") se execut\ la intrarea `n aceast\ bucl\ dup\ care se testeaz\ condi]ia "expresie": dac\ aceasta are valoare nenul\ se execut\ din nou "instruc]iune" etc. Execu]ia se termin\ atunci c=nd "expresie" are valoarea nul\.. n-1). dac\ "expresie" este evaluat\ prima dat\ la zero. • expresia expr2 se evalueaz\ [i se testeaz\ la fiecare `nceput de bucl\: dac\ este adev\rat\ atunci se execut\ "instruc]iune" altfel bucla se termin\. "corpul" instruc]iunii do. Spre deosebire de instruc]iunea while. c = getchar ( ) while (c!= '\n') { c = getchar ( ).5.4..Programare_ Limbajul_C return 0. A[adar `n cazul do. printf ("Linia contine %d caractere\n".. 5. c. Instructiunea do . do { c = getchar ( ). } while (c!= '\n'). while do instruc]iune while(expresie). Se constat\ u[or c\ cele dou\ secven]e de program sunt echivalente. n++. } Rezultatul unei execu]ii: Introduceti un text: --> Iata un text pentru test ! In text sunt 8 vocale. n++ }. "instruc]iune" se execut\ m\car o dat\ pe c=nd `n cazul while. "instruc]iune" nu se execut\. Instrucţiunea for for (expr1. int n = 1. expr2. expr3) instruc]iune Semantica acestei instruc]iuni poate fi descris\ `n dou\ moduri: 1. n-1). 39 .. • se execut\ (o singur\ dat\) expr1 [i se intr\ `n bucl\ (execu]ia de n ≥0 a instruc]iunii "instruc]iune"). c. 5.5 spatii si 13 alte caractere...while. printf ("Linia contine %d caractere \n". Exemplu: int n = 0.

S\ observ\m c\ ini]ializarea lui i s-a f\cut `n afara instruc]iunii for ! • Suprimarea expresiei de control: for( expr .(c = getchar( )) != '\0'. 40 . i). printf("numarul de caractere:%d\n".Gheorghe GRIGORAŞ 2.) Exemplu: i = 0. Exemplu: for (i = 0.){ putchar (c) i++ } printf ("numarul de caractere: %d\n". while (expr2){ instruc]iune expr3. c = getchar ( ). .) din care lipse[te prima instruc]iune (expr1. . expr2 . • Suprimarea expresiei finale: for( expr1 . expr2 sau expr3 sau prin suprimarea corpului ("instruc]iune"): • Suprimarea ini]ializ\rii. i++) putchar (c). expr3) instruc]iune Aceasta este echivalent\ cu secven]a dat\ mai sus (2. expr2 . Instruc]iunea este echivalent\ cu secven]a: expr1. (c = getchar( )) != '\0'. expr3) instruc]iune Aceasta este o bucl\ infinit\. Singura modalitate de a ie[i din aceasta este utilizarea instruc]iunii break. for(. i++) if (c == '\n') break. for( . i). } Instruc]iunea poate fi folosit\ [i prin suprimarea uneia dintre expr1. ) instruc]iune Exemplu: for (i = 0.

getchar( )!= '\n'. ) instruc]iune Exemplu: i=0 for (. (c = getchar( )) != '\0'. for (j = sum. { putchar (c) i++ } printf ("numarul de caractere: %d\n". expr3 ) . i). 2.5) break. while ( ( c = getchar( ))!= EOF) { sum++. } printf ("Total: %d". Exemplu: for (i = 0.6. instruc]iunea break permite ie[irea din bucla while dup\ citirea a 50 de caractere [i nu la `nt=lnirea caracterului EOF. i++). if (sum>=50) { printf ("50\n"). • Suprimarea corpului buclei: for( expr1 . 5.Programare_ Limbajul_C • Suprimarea ini]ializ\rii [i a expresiei finale: for( . ~n acest prim exemplu. do) sau dintr-o instruc]iune cu alegeri multiple (switch). expr2 .3): 1. } 41 . while. sum). j++) { j* = 1. Iat\ c=teva exemple de utilizare a acestei instruc]iuni (vezi [i programul de la sf=r[itul paragrafului 5. break. Instrucţiunea break Instruc]iunea break permite ie[irea dintr-o bucl\ (for.5. while ( ( c = getchar( )) != EOF) { sum++. if ( j >= 75. } } printf ("Iesire din bucla while\n"). expr2 . sum <= 25.

j. i < n.i. Iat\ un exemplu: int numar. Etichetele sunt nume ce se pun `n fa]a instruc]iunilor ]int\ urmate de ":". for (numar = 1. if (gasit) printf (" a[%d]= b[%d]= %d\n". suma = 0.i. suma). j++) gasit = (a [i] == b [j]). gasit: printf (" a[%d]=b[%d]=%d\n". 42 . int gasit = 0. `n cuprinsul acelea[i func]ii. .7. i++) for (j=0. suma++ = numar. ea provoac\ trecerea la urm\toarea itera]ie.Gheorghe GRIGORAŞ ~n acest caz instruc]iunea break permite ie[irea din bucla for. ~n exemplul urm\tor se ilustreaz\ folosirea instruc]iunii go to [i modul cum ea poate fi evitat\: for (i = 0. .8. p=n\ la sf=r[itul buclei `n care se afl\. . 5.a[i]). 5. numar <= 100. Instrucţiunea continue Instruc]iunea continue ignor\ toate instruc]iunile ce urmeaz\ dup\ ea. i < n && ! gasit. } print ("Suma este:%d\n". printf("Tablourile nu au elemente comune\ n"). Este recomandat s\ se evite folosirea instruc]iunii go to (a[a cer principiile program\rii structurate) dar uneori este util\. for (i = 0. i++) for (j = 0. Instrucţiunea go to Instruc]iunea go to provoac\ saltul necondi]ionat la o etichet\. j < m &&! gasit. j++) if (a [i] == b [j] ) go to gasit. numar++) { if (numar % 5 == 0) continue. j < m. else printf ("Tablourile nu au elemente comune \n").a [i]).j. go to eticheta . Se observ\ c\ prin continue se evit\ ad\ugarea la suma a numerelor multiple de 5.

fact. Exerciţii jgjj 1.h> int main (void) { int n. i < = n. Soluţii la exerciţii 1. Scrie]i un program care s\ realizeze urm\toarele: . /* Calculul lui n! */ # include <stdio. . . Programul va trebui completat cu un test pentru a controla valoarea citit\ [i cu un test pentru a verifica dac\ rezultatul calculului nu dep\[e[te capacitatea de reprezentare a unui num\r `ntreg. Se va utiliza o itera]ie pentru citirea caracter cu caracter a num\rului. ad\ug=nd la sf=r[itul liniei suma lor. &n). 5. pe m\sur\ ce se citesc cifrele hexazecimale se face conversia `n zecimal. i. 3.9.citirea unui num\r natural (dat de utilizator). se va face apel la o func]ie ce num\r\ bi]ii 1.calculul factorialului acestui num\r (iterativ). scanf ("%d". ~n bucla de citire. verific\ validitatea sa [i efectueaz\ conversia `n zecimal.Programare_ Limbajul_C 5. for (i = 2. i++) fact * = i. Calculul factorialului Iat\ o solu]ia incomplet\ a problemei. 43 . Numărarea biţilor 1 într-un număr Scrie]i un program care cite[te 10 numere `ntregi [i pentru fiecare din acestea calculeaz\ num\rul bi]ilor ce au valoarea 1. Numerele n [i l se definesc ca valori constante. Calculul factorialului. aliniat\ la sf=r[it de linie.10. itera]ia se opre[te dac\ se cite[te un caracter ce nu este cifr\ hexazecimal\ [i.afi[area rezultaului. Scrie]i dou\ variante ale programului: a) programul con]ine doar func]ia principal\ main ( ) b) func]ia principal\ main face apel la o func]ie de conversie a unui caracter reprezent=nd o cifr\ hexazecimal\ `n valoarea sa zecimal\: int conversie (char x). Prezentare de date Scrie]i un program care cite[te n valori `ntregi [i le afi[eaz\ c=te l pe fiecare linie. fact = 1. printf ("Introduceti un numar natural ->"). 4. Ultima linie va con]ine suma sumelor. 2. Conversie Scrie]i un program care cite[te un num\r hexazecimal (ca o succesiune de caractere).

h> int main (void){ int numar = 0. else if ((c>= 'a') && (c<='f')) numar = numar*16 + (c .'a' + 10). while (( c>= '0') && (c<='9')|| (c>= 'a') && (c<='f')|| (c>= 'A') && (c<='F') { if ((c>= '0') && (c<='9')) numar = numar*16 + (c . } 2. p\str=nd valoarea cumulat\ a num\rului zecimal ob]inut. char c. printf (" Introduceti un numar hexa ->"). printf (" Introduceti un numar hexa ->"). c = getchar ( ). fact). else numar = numar*16 + (c . return 0. return 0. c = getchar ( ) . while (( c>= '0') && (c<='9')|| 44 . } b) /*Citirea unui numar hexa si conversia sa in zecimal*/ # include <stdio.h> int conversie (char x){ return (x>= '0') && ( x<= '9') ? x . Dac\ este o astfel de cifr\. se converte[te `n valoare `ntreag\. } printf("Conversia zecimala :%d\n".'0'). c = getchar ( ) . n.'0': ((x>='a')&&(x<='f')?x-'a':x-'A')+10. numar).'A' + 10). char c.Gheorghe GRIGORAŞ printf (" %d ! = %d\". a) /*Citirea unui numar hexa si conversia sa in zecimal*/ # include <stdio. } int main (void){ int numar = 0. Prima solu]ie face conversie `n func]ia main ( ) iar a doua solu]ie folose[te o func]ie de conversie. Conversie Vom construi o bucl\ while care se execut\ at=ta timp c=t ultimul caracter citit este o cifr\ hexazecimal\: 0-9 sau a-f sau A-F.

Numărarea biţilor 1 într-un număr Determinarea bi]ilor 1 se face prin decalaj succesiv [i testarea bitului. int val. /* Numararea bitilor 1 din reprezentarea binara a unui numar intreg */ # include <stdio. int main (void) { int i. } printf ("Conversia zecimala: %d\n". const l = 3. int main (void){ 45 . } 3. } int numarbit(int x){ int n = 0. scanf ("%d". transmiterea parametrului se face prin valoare. se poate a[adar utiliza x ca variabil\ de lucru. c = getchar ( ) . } return n. la st=nga se adaug\ un zero. } return 0. Prezentare de date /* Se citesc n intregi si se afiseaza cate l pe **linie impreuna cu suma acestora la sfarsit de **linie. Prin instruc]iunea x >>=1 se decaleaz\ bi]ii lui x cu o pozi]ie la dreapta. for (i = 0. i < 10. while (x!=0) { if (x & 01) n++. 4.Programare_ Limbajul_C (c>= 'a') && (c<='f ')|| (c>= 'A') && (c<='F') { numar = numar*16 + conversie (c). x >>=1. return 0. } ~n func]ia numarbit. printf ("Numarul bitilor 1 este: %d\n".h> int numarbit(int). numar). &val).Ultima linie contine suma sumelor */ # include <stdio.h> const n = 10. numarbit(val)). i++) { printf ("Introduceti o valoare intreaga: ").

/*suma din linia curenta*/ nl=0. /*ultima valoare intreaga citita */ sumap=0. /* suma sumelor par]iale */ nt. sumap). if (nl == l ) { printf (" %6d\n". } /* alinierea sumei totale pe ultima linie */ int i. } 46 . i++) printf (" "). return 0 . i < l. /*numarul total de intregi */ printf ("Introduceti%d numere intregi". suma). printf ("%d\n". suma += sumap. i++) printf (" "). nt < n. ++nl. nt++) { scanf ("%d". i < l. for (nt = 0. for (i = 0. &val). printf ("%6d". sumap). nl = 0./*numarul intregilor pe linie */ suma=0. suma p+= val. val). for (i = nl. } } if (nl! = 0) { /*ultima linie este incompleta: se **completeaza cu spatii*/ int i. n). printf ("%6d\n". suma += sumap. sumap = 0.Gheorghe GRIGORAŞ int val.

6. prin declara]iile: int *pi. De exemplu. 6.5. 6. pi = &i. se specific\ faptul c\ pi este un pointer la o variabil\ de tip `ntreg iar pc un pointer la o variabil\ de tip "char".12. Pointeri tip *identificator. Utilizarea unui pointer care este ini]ializat gre[it este o eroare des `nt=lnit\ `n programare [i din p\cate consecin]ele sunt imprevizibile. Operatorul unar "&" numit operator de referen]iere sau adresare.11. Operatorul unar "*". Un pointer este o variabil\ ce con]ine adresa unei alte variabile. 6.4. Pointerii au tip : aceasta `nseamn\ c\ un pointer nu poate fi folosit dec=t pentru a con]ine adrese de variabile de un singur tip. . 6. 6. chiar periculoas\ am spune: acesta permite citirea sau scrierea `n orice zon\ de memorie.3. furniz=nd valoarea variabilei pointate de acesta: int x.6. 6. 6.9. Utilizarea operatorului "*" este destul de delicat\. aplicat unei variabile.1. Pointeri Tablouri cu o dimensiune Rela]ia `ntre pointeri [i tablouri Opera]ii aritmetice cu pointeri {iruri de caractere Tablouri cu mai multe dimensiuni Tablouri de pointeri Pointeri [i alocarea memoriei Operatorul sizeof Pointeri c\tre func]ii Exerci]ii Solu]ii 6. indirectare. permite ob]inerea adresei acesteia: int i. permite derefen]ierea unui pointer. 6.7. x = *pi ⇔ x = i.10. 6.8.1.2. 6.Cap 6 TABLOURI ŞI POINTERI 6. char *pc. dereferen]iere.

schimbare_corecta (&x. int *q){ int temp. y). *q = temp. int b) { int temp = a. Un tablou este o colec]ie de elemente(date) de acela[i tip. Declaraţia int vector[10]. o declara]ie de tablou cu o dimensiune con]ine tipul tabloului (tip). Forma "clasic\" a func]iei.1. Iniţializarea unui tablou Ini]ializarea unui tablou se face prin semnul "#" dup\ declara]ia acestuia urmat de o list\ de valori ini]iale.2. Referenţierea unui element al tabloului Elementele unui tablou pot fi accesate prin numele tabloului urmat de o expresie `ntre paranteze p\trate .….y (actuale) pentru c\ func]ia lucreaz\ cu variabilele ei locale a [i b. numele tabloului (nume) . 6. 6. int vector[10]. care se `nchid `ntre acolade. A[a cum s-a precizat la capitolul "Func]ii". fiecare din acestea putând fi accesibilă. &y). } Un apel al acestei func]ii (prin schimbare (x. incorect\ (semantic) `n limbaj C. define[te un tablou cu numele "vector" care are 10 elemente de acela[i tip. vector[1]. vector[9] La declararea unui tablou se aloc\ o zon\ de memorie contigu\ care s\ stocheze toate elementele tabloului. y = 2. Varianta corect\ este: void schimbare_corecta (int *p. separate prin virgule. Exemplul clasic pentru acest procedeu este acela al func]iei de interschimbare a dou\ variabile. 6.2. Dimensiunea este o constant\ `ntreag\ [i specific\ num\rul elementelor tabloului. Tablouri cu o dimensiune tip nume[dimensiune]. Dac\ se dore[te modificarea unui parametru formal. ~n declara]ia de mai sus. trebuie transmis\ func]iei adresa variabilei iar `n corpul func]iei s\ se foloseasc\ operatorul de dereferen]iere. temp = *p. Primul element al tabloului este cel de indice 0 iar ultimul este cel de indice dimensiune -1. dimensiune. Adresa primului element (cel de indice 0) este [i adresa tabloului iar celelalte elemente se raporteaz\ la acesta. } Apelul corespunz\tor este: int x = 1. cele 10 elemente ale tabloului vector sunt: vector[0].2.numit\ expresie indice . este: void schimbare (int a. `ntreg.care trebuie s\ aib\ valoarea `ntre 0 [i dimensiune .) nu are nici un efect asupra variabilelor x. 48 .Gheorghe GRIGORAŞ O aplica]ie important\ privind utilizarea pointerilor este transferul prin referin]\ al parametrilor unei func]ii. `n limbajul C transferul implicit al parametrilor este prin valoare. A[adar. a = b. *p = *q. b = temp.care este un identificator precum [i dimensiunea sa.2.1.

'\o'}. Dupa aceste transformari structura sa va fi: 'a' 'b' 'c' 'd' 'e' Dac\ lista de valori ini]iale (dat\ dup\ declara]ie) cuprinde mai pu]ine elemente dec=t dimensiunea declarat\ a tabloului. valoare_2. 4. 'd'. acest caracter noteaz\ sf=r[itul [irului( vezi paragraful 6. }. De notat c\ `n cazul sirurilor de caractere ce se memoreaz\ `ntr-un tablou. 2 0 5. atunci celelalte valori se ini]ializeaz\ cu zero. 'b'.2 3 4 0 ~n cazul tablourilor de caractere. 3. este echivalent\ cu: char s[ ] = {'a'. 'f'. 'c'.Programare_ Limbajul_C tip nume[dim] = { valoare_1. 'b'. .2. 2. este echivalent\ cu: char s[6] = {'a'. 'e'. ini]ializarea se poate face [i cu [iruri de caractere incluse `ntre ghilimele. int a[4] = {1. 5. declara]ia: char s[6] = "abcdef" . 'b'. iar declara]ia: char s[ ] = "abcdef" . 0. aceasta se determin\ de c\tre compilator: float x[ ] = {2. 'c'. ultimul element al tabloului este caracterul ‘\0’. 'e'. tab[0] = 'a'. 'd'. Exemple: 1. tab[1] = tab[2] = 'b'. Tabloul va avea structura: 'a' 'b' 'b' 'd' 'd' tab[marime . 49 . char tab[marime]. Spre exemplu int a[10] = {5. 1}. tab[3] = tab[4] = 'd'. char s[4] = {'a'. 2. # define marime 5. 4}.1] = 'e'. 3..5). '\0'}. poate fi omis\ dimensiunea. are ca efect crearea tabloului: 5 2 3 1 0 0 0 0 0 0 ~n cazul unui tablou care se ini]ializeaz\.. 2. tab[marime/2] = 'c'. Ini]ializarea unui tablou se poate face [i prin citirea succesiv\ a tuturor elementelor sale: int i. 'f'}. 3. 0}. 'c'.

Gheorghe GRIGORAŞ

float x [20]; for (i=0; i < 20; i++) { scanf (" %f", &x[i]); } Este de remarcat faptul c\ nu se face nici o verificare a limitelor unui tablou atunci c=nd se acceseaz\ un element al s\u. Spre exemplu dac\ se declar\ int a[3], b[3], c[3]; [i alocarea se face astfel: a[0] a[1] a[2] b[0] b[1] b[2] c[0] c[1] c[2] atunci expresiile a[4], b[1], c[-2], sunt echivalente, `n sensul c\ ele reprezint\ adresa aceleia[i zone de memorie.

6.3. Relaţia între pointeri şi tablouri
S\ consider\m urm\toarea secven]\: int tab[10]; int *pa; pa = &tab[0]; Ultima instruc]iune asigneaz\ variabilei pointer pa adresa primului element al tabloului tab. Nota]ia "*pa" este echivalent\ cu nota]ia tab[0] iar nota]ia "*(pa+1)" este echivalent\ cu nota]ia tab[1]. A[adar, `n general "*(pa+i)" este totuna cu tab[i]. Urm\toarele secven]e for sunt echivalente: for ( i = 0; i < 10; i++) tab[i] = 100; for ( i = 0, pa = &tab[0]; i < 10; i++) *(pa+i) = 100; for ( i = 0, pa = &tab[0]; i < 10; i++) *(pa++) = 100;

~n limbajul C, numele unui tablou poate fi utilizat ca pointer (constant) la adresa de `nceput a tabloului. De aceea, cu declara]iile de mai sus, este perfect valid\ asignarea pa = tab; care este echivalent\ cu "pa=&tab[0];". Nu sunt valide (e lesne de dedus) expresiile: tab = pa; sau tab ++; A[adar se poate scrie [i: for ( i = 0, pa = tab; i < 10; i++, pa++) *pa = 100; ~n rezumat, echivalen]a `ntre elementele unui tablou [i numele s\u se exprim\ prin:
tablou[i] *(tablou + i) &tablou[i] tablou + i

50

Programare_ Limbajul_C

6.4. Operaţii aritmetice cu pointeri
Opera]iile aritmetice permise asupra pointerilor sunt adunarea/ sc\derea unei constante, incrementarea/decrementarea (^^, --) [i sc\derea a doi pointeri de acela[i tip. Trebuie precizat `ns\ c\ unitatea care intr\ `n discu]ie nu este octetul ci adresa obiectului pointat. S\ urm\rim urm\torul exemplu: float ftablou[10]; float *pf = ftablou; pf++; ~n acest exemplu, dup\ incrementare, pf pointeaz\ la cel de-al doilea element al tabloului ftablou. Iat\ [i alte exemple: `n partea st=ng\ se descrie o expresie `n care apar pointeri iar `n dreapta expresia echivalent\ `n termenii tabloului. Nota]ia pointer ptr = tablou ptr1 = ptr + 5 ptr + i ptr + 4 ptr - 3 ptr1 - ptr ptr ++ Nota]ia tablou i=0 i=i+5 tablou [i] tablou [4] tablou [-3] j-i i ++

6.5. Şiruri de caractere
~n limbajul C, nu exist\ un tip de baz\ pentru [iruri (lan]uri) de caractere. Pentru a reprezenta un [ir de caractere, se utilizeaz\ tablourile de caractere. Prin conven]ie, ultimul caracter dintr-un astfel de lan] este caracterul NULL (' @0'). Tabloul de caractere (pe care-l numim mesaj): 's' 'a' 'l' 'u' 't' '!' ' @o' poate fi declarat prin una din urm\toarele trei instruc]iuni: char mesaj[7] = {'s','a','l','u','t','!', '\o'}; char mesaj[7] = "salut!"; char mesaj[ ] = "salut!"; Citirea respectiv tip\rirea acestui [ir se face prin instruc]iunile: scanf("%s", mesaj); printf("%s", mesaj); scanf("%s", &mesaj[0]); printf("%s", mesaj[0]); Exist\ o bibliotec\ de func]ii standard pentru manipularea [irurilor de caractere care se prezint\ `n anex\.

6.6. Tablouri cu mai multe dimensiuni
Declararea unui tablou cu N dimensiuni se face prin:
tip nume[dim_1][dim_2]...[dim_n];

~n aceast\ declara]ie, dim_1, dim_2, ..., dim_n trebuie s\ fie constante. Un tablou declarat `n acest mod se compune din dim_1*dim_2*...*dim_n elemente de acela[i tip (declarat) stocate `ntr-o zon\ contigu\ de memorie.
51

Gheorghe GRIGORAŞ

Pentru a accesa un element dintr-un tablou exist\ mai multe moduri de notare, `n concordan]\ cu modul de stocare a elementelor tabloului `n memorie. Iat\ de exemplu o declara]ie a unui tablou cu dou\ dimensiuni de valori 3 respectiv 4 (a[adar o matrice cu 3 linii [i 4 coloane). int t[3][4]; O prim\ viziune a reprezent\rii acestuia `n memorie este cea natural\ a unei matrice: t [0][0] t [0][1] t [0][2] t [0][3] t [1][0] t [1][1] t [1][2] t [1][3] t [2][0] t [2][1] t [2][2] t [2][3] Elementeul ha[urat din acest tablou se referen]iaz\ prin t[1][2] (este elementul de pe linia 2 [i coloana 3 din matrice, datorit\ numerot\rii indicilor de la 0). O alt\ viziune (acceptat\ de C) a acestui tablou este aceea a unui tablou cu o singur\ dimensiune `n care fiecare element este la r=ndul s\u un tablou cu o dimensiune: t t[0] t[1] t[2] t [0][0] t [1][0] t [2][0] t [0][1] t [1][1] t [2][1] t [0][2] t [1][2] t [2][2] t [0][3] t [1][3] t [2][3]

Elementul t[1] reprezint\ un tablou cu o dimensiune iar elementul ha[urat este referen]iat prin *(t[1]+3). ~n sf=r[it a treia viziune a tabloului este aceea a unei succesiuni de elemente dispuse `ntr-o zon\ contigu\: t [0][0] t [0][1] t [0][2] t [0][3] t [1][0] t [1][1] t [1][2] t [1][3]

t [2][0] t [2][1] t [2][2] t [2][3] Elementul ha[urat (acela[i ca [i `n cazurile anterioare) se referen]iaz\ prin: *( *t + 6) sau prin nota]ia echivalent\: *( &( t[0][0] + 6)) S\ not\m c\ `n acest caz t este de tip pointer de pointer de `ntregi (dubl\ adresare indirect\). O problem\ important\ relativ la tablourile cu mai multe dimensiuni este cea a ini]ializ\rii acestora. A[a cum referen]ierea unui element al tabloului poate fi f\cut\ `n mai multe moduri, [i ini]ializarea unui tablou se poate face `n moduri diferite (sintactic vorbind). S\ exemplific\m aceste moduri cu referiri la acela[i tablou pe care l-am reprezentat mai sus, t[3][4]: • ini]ializarea prin enumerarea tuturor elementelor tabloului ( `n ordinea liniilor dac\-i vorba de matrice): int t[3][4] = {1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12}; • ini]ializarea fiec\rei dimensiuni de tablou, separat: int t[3][4] ={{1, 2, 3, 4},{5, 6, 7, 8},
52

for (i = 0. 7). tabp[i] ). cu numele tabp. 6. Tablouri de pointeri Pointerii fiind variabile. }. pot intra `n componen]a unui tablou. i++) if (tabp [i] != NULL) printf ( "%s\n". for (i = 0. "joi". "sambata". t [1][0] cu 5 iar t [1][1] cu 6. int n) { int i. Iat\ cum se declar\ un tablou de pointeri cu 7 componente ce se ini]ializeaz\ cu adresele [irurilor constante ce reprezint\ numele zilelor dintr-o s\pt\m=n\. restul elementelor sunt ini]ializate cu zero. O func]ie care s\ afi[eze toate [irurile de caractere (pointate de tabp) la un singur apel ar putea ar\ta astfel: void scrie(char *tabp [ ]. i < n-1. "duminica"). while (! sortat) { sortat = 1. } Apelul acestei func]ii pentru scrierea zilelor s\pt\m=nii este: scrie (zi.Programare_ Limbajul_C {9. zi[0] 'l' 'u' 'n' 'i' zi[1] 'm' 'a' 'r' 't' 'i' zi[2] 'm' 'i' 'e' 'r' 'c' 'u' 'r' 'i' zi[3] 'j' 'o' 'i' zi[4] 'v' 'i' 'n' 'e' 'r' 'i' zi[5] 's' 'a' 'm ' 'b' 'a' 't' 'a' zi[6] 'd' 'u' 'm ' 'i' 'n' 'i' 'c' 'a' S\ consider\m un tablou de pointeri de tip char.{5. Astfel t [0][0] va fi ini]ializat cu 1. S\ mai d\m un exemplu de func]ie care sorteaz\ lexicografic (alfabetic) [irurile pointate de tabp: void sortare (char* tabp[ ]. int n){ int i. sortat = 0. char *temp. Un tablou unidimensional de pointeri corespunde la un tablou (cu dou\ dimensiuni) de elemente de tipul pointat. i < n. 6}}. char *zi[7] = {"luni". "marti". 12} }. i++) if (strcmp (tabp [i]. "miercuri". • ini]ializarea numai a unor elemente din tablou: int t[3][4] = {{1}. 10. 11. tabp [i+1]) > 0) { 53 . "vineri".7.

Gheorghe GRIGORAŞ

temp =tabp [i]; tabp [i] = tabp [i+1]; tabp [i+1] = temp; sortat = 0; } } } Apelul pentru sortarea alfabetic\ a zilelor s\pt\m=nii este sortare(zi, 7); ~n corpul func]iei sortare s-a folosit un apel la func]ia strcmp care compar\ 2 [iruri de caractere s1 [i s2; rezultatul este negativ dac\ s1 < s2, pozitiv dac\ s1 > s2 [i zero dac\ s1 # s2.

6.8. Pointeri şi alocarea memoriei
Printre func]iile de alocare a memoriei (vezi Anexa ), "maloc" [i "free" joac\ un rol important pentru c\ ele permit alocarea / dealocarea `n mod dinamic a spa]iului din memorie. Acest spa]iu este posibil de accesat cu ajutorul variabilelor de tip pointer. # include <stdlib.h> void *malloc (size_t dim); void free(void *ptr); Alocarea dinamic\ a memoriei este deosebit de util\ at=ta timp c=t programatorul folose[te structuri de date pentru care nu [tie dimensiunea la scrierea programului. ~n cursul execu]iei programul poate aloca memorie `n limitele impuse de sistem. Func]ia malloc are ca argument num\rul de octe]i dori]i a fi aloca]i [i `ntoarce ca rezultat un pointer c\tre zona de memorie liber\ alocat\ de sistem. Pointerul returnat este de tip "void" ce corespunde unui pointer la o variabil\ de tip oarecare. Pentru specificarea m\rimii unui tip particular, se poate utiliza operatorul "sizeof" (vezi sec]iunea urm\toare). Dac\ nu mai este memorie disponibil\ (nu se poate face alocarea) func]ia malloc returneaz\ valoarea NULL. Iat\ un exemplu: char *tampon; element *ptr; /*presupunem ca tipul element este definit undeva */ -------tampon = malloc(512); /* s-a alocat o memorie tampon de 512 caractere*/ ptr = malloc(32*sizeof(element)); /*s-a alocat o zona de 32 de "elemente"*/ if ((tampon == NULL || ptr == NULL)) { printf ("Alocare imposibila ! \n"); ... ... Func]ia "free" permite dealocarea spa]iului de memorie alocat `n prealabil de malloc. De pild\, dup\ utilizarea memoriei tampon [i ptr (`n exemplul de mai sus) se scrie (`n program) free (tampon); free (((char*)ptr);

54

Programare_ Limbajul_C

6.9. Operatorul “sizeof”
sizeof expresie; sizeof(tip);

Operatorul “sizeof” ofer\ dimensiunea `n octe]i a tipului expresiei considerate(tipului respectiv). Dac\ se aplic\ unui tablou, operatorul sizeof ofer\ dimensiunea `n octe]i a memoriei ocupat\ de `ntreg tabloul. Pentru a ob]ine num\rul elementelor tabloului t se utilizeaz\ expresia “sizeof t” sau “sizeof t[0]”. S\ not\m `n acela[i timp c\, atunci c=nd este parametrul unei func]ii, un tablou este considerat ca [i un pointer; prin urmare operatorul sizeof nu ofer\ dimensiunea memoriei ocupat\ de tablou ci dimensiunea tipului pointer. Acest lucru se ilustreaz\ `n exemplul urm\tor: double tab [100]; void f(double[ ]); /*declaratia este echivalenta cu void f(double*)*/ int main( ){ int i = sizeof tab; /* i este initializat cu 100 * sizeof(double)*/ f(tab); ... } void f(double t[ ]){ int i = sizeof t; /* i este initializat cu sizeof(double)*/ } Pentru a ob]ine dimensiunea memoriei ocupat\ de un tip anume se folose[te: sizeof(tip); De aceast\ dat\ parantezele sunt obligatorii. Apelul sizeof(long); ofer\ num\rul de octe]i utiliza]i pentru a memora un `ntreg “long” (este incorect a scrie sizeof long).

6.10. Pointeri către funcţii
O func]ie are un nume care este identificator dar acesta nu constituie o variabil\ `n C. Este posibil, pe de alt\ parte, de a defini o variabil\ de tip pointer c\tre o func]ie. Declara]ia unui pointer la o func]ie este de forma:
tip(*nume)(lista_arg);

tip: este tipul returnat de func]ia pointat\; nume: este identificatorul pointerului la func]ie; lista_arg : este lista argumentelor func]iei pointate. De exemplu declara]ia: char *(*p)(char*,const char*); precizeaz\ c\ p este un pointer la o func]ie de tip char* (pointer la tipul char), are doi parametri, unul de tip char*, cel\lalt de tipul const char*. Este important a se pune “*nume” `n parantez\ deoarece declara]ia “tip *nume (lista_parametri)” precizeaaz\ c\ nume este o func]ie de tip “tip*”.

55

Gheorghe GRIGORAŞ

Un exemplu de utilizare a tipului pointer la o func]ie este func]ia de comparare “cmp” ce apare ca argument la func]ia de sortare “qsort” (vezi anexa ): void qsort(const void* baza, size_t n, size_n t, int(*cmp)(const void* val1, const void* val2)) Func]ia qsort este o func]ie de sortare general\ care permite sortarea unui tablou de elemente de tip oarecare(baza) prin specificarea unei func]ii de comparare. Iat\ un program ce utilizeaz\ func]ia qsort : # include <stdio.h> # include <stdlib.h> # include <string.h> enum {n_max = 10}; int tab_int[n_max]; /* tab_int este tabloul ce contine lungimile liniilor **ce trebuie sortat */ char* tab_nume[n_max] = { "Ionescu Ion", "Constantin Vasile", "Ion Gheorghe", "Constantin Mircea", "Constantinescu Ioana", "Vasiliu Catalina", "Vasilescu Maria", "Constantiniu Calin", "Vasile Radu", "Vasilescu Cristi" }; /* tab_nume este tabloul ce trebuie ordonat **lexicografic */ /* se definesc functiile de comparatie */ int comp_int (const void* n1, const void* n2) { return(*(int*)n1- *(int*)n2); } int comp_nume (const void* p1, const void* p2) { return(strcmp(*(char**)p1,*(char**)p2)); } int main(void) { int i; printf("Lista initiala de nume : \n"); for(i = 0; i < n_max; i++) printf("%2d: %s\n",i,tab_nume[i]); for (i = 0, i < n_max; i++) tab_int[i] = strlen(tab_nume[i]); qsort(tab_int, n_max, sizeof(int), comp_int); qsort(tab_nume,n_max,sizeof(char*),comp_nume); printf("Lungimile numelor sortate:\n"); for(i = 0; i < n_max ; i++) printf("%2d: %d\n",i,tab_int[i]); printf("Nume ordonate lexicografic: \n"); for(i = 0; i < n_max; i++) printf("%2d: %s\n",i,tab_nume[i]); return 0; }
56

return s1[i] . return dest. c) char* strcat(char* dest.i . S\ se scrie programe C care s\ implementeze func]iile: a) int strlen(const char*s) : func]ie ce returneaz\ dimensiunea [irului s.Programare_ Limbajul_C 6. while(*scr != '\0') *dest++ = *src++.const char* sursa): func]ie ce concateneaz\ [irul sursa la sf=r[itul [irului dest [i returneaz\ valoarea lui dest. return -. while(sursa[i] != '\0') { dest[i] = sursa[i]. `n C. } char *strcat(char *dest. while((s1[i] == s2[i] && (s1[i] != '\0')) i++. const char *s2){ int i = 0. d) int strcmp(const char* s1. return dest. se returneaz\ o valoare negativ\. Exerciţii 1. } 57 . A[a cum s-a mai precizat. i++ } dest[i] = '\0'.12. [irurile de caractere sunt memorate `n tablouri `n care ultimul element este un delimitator de sf=r[it de [ir: caracterul NULL(‘\0’). while(s[i++] != '\0') . int strlen(const char *s){ int i = 0. const char* s2) : func]ie ce compar\ [irurile s1 [i s2 conform ordinii lexicografice. ~n anex\ sunt date func]iile din biblioteca standard care se aplic\ [irurilor de caractere. Soluţii 1. b) char* strcpy(char* dest. Implementarea func]iilor de la a) la d) se poate face folosind nota]ia tablou sau aritmetica pointerilor. } char *strcpy(char* dest.11. *dest = '\0'. const char *sursa){ int i = 0. dac\ s1 = s2 se returneaz\ 0 [i dac\ s1 > s2 se returneaz\ o valoare pozitiv\.const char* sursa) : func]ie ce copie [irul sursa `n [irul dest [i returneaz\ dest. } char *strcmp(const char *s1. Dac\ are loc rela]ia s1 < s2. 6.s2[i]. const char *sursa){ while(*dest != '\0') dest++.

# include <stdlib. assert(strcmp(mesaj. strcat(strcat(strcopy(mesaj. int main(){ char *inceput = "Iat\". Se folose[te func]ia assert (anexa ) care are ca parametru o expresie logic\ ce descrie o proprietate ce trebuie verificat\.inceput). sfarsit).mijloc). assert(strcmp(mesaj. "Iat un micut exemplu!") < 0). assert(lungime==strlen("Iata un mic exemplu ! ")).inceput) > 0). mesaj = malloc(lung + 1). char *sfarsit = "exemplu ! ". return 0. char *mijloc = "un mic".h> int strlen(const char *s) char* strcopy(char *dest. const char *s2). } 58 . const char *sursa). assert(strcmp(mesaj. char* strcat(char *dest. Dac\ evaluarea acestui parametru este valoarea fals (0) atunci assert returneaz\ un mesaj de eroare. const char *sursa).h> # include <assert. int lungime.Gheorghe GRIGORAŞ Iat\ [i un program care testeaz\ aceste func]ii. lungime = strlen(inceput)+ strlen(mijloc) +strlen(sfarsit). int strcmp(const char *s1. char *mesaj. "Iata un mic exemplu !")== 0).

Redenumirea unui tip Instruc]iunea typedef permite redenumirea unui tip. Instruc]iunea permite redenumirea at=t a tipurilor de baz\ (deja existente) c=t [i a tipurilor construite.8 Redenumirea unui tip Tipul structur\ Accesul [i ini]ializarea c=mpurilor unei structuri Structuri autoreferen]iate Tipul enumerare Uniuni Exerci]ii Solu]ii ~n capitolul al doilea au fost introduse tipurile de baz\ ale limbajului C. typedef char Luna[10].7 7. Luna ianuarie = "ianuarie".3 7. ~n anumite programe este util s\ regrup\m diferite variabile pentru a exprima o anume rela]ie ce le caracterizeaz\. De pild\ un tablou permite a regrupa o mul]ime de elemente de acela[i tip. 7.1 7.6 7. Sintaxa ei este: typedef tip nume_nou.Cap 7 CONSTRUIREA DE NOI TIPURI 7. De asemenea exist\ posibilitatea de a renumi (redenumi) un anume tip. typedef char Mesaj[49]. Mare a.5 7.2 7.4 7. ~n acest capitol vom vedea c\ `n C putem construi “structuri” sau “uniuni” care permit regruparea elementelor de tipuri diferite `n scopul de a defini un nou tip. Iat\ c=teva exemple: typedef long Mare. . Aici “tip” este tipul ce se dore[te a fi redenumit iar nume_nou este numele ce se d\ acestuia.1.b. Mesaj salut="!Bine a-ti venit la cursul<Limbajul C>".

int an.2. Tipul structură Instruc]iunea pentru definirea structurilor este: struct nume{ declara]ii }. 60 . popescu. char *prenume. typedef struct { char nume[20]. short luna. popescu. short luna. } struct Student ionescu. Structura este o colec]ie de una sau mai multe variabile (numite membri) grupate sub un singur nume. char prenume[20]. } amicul. } Persoana. ~n instruc]iunea de mai sus “nume” este facultativ. el este totu[i util pentru a identifica structura definit\. short anul. Persoana ionescu. short anul. S\ observ\m c\ structurile se pot defini f\r\ nume. prin typedef li se atribuie un nume. struct Data{ short ziua. struct Data data_nasterii. char *grupa. O variabil\ de tipul “ struct nume” poate fi definit\ `n aceea[i instruc]iune `n care este definit\ structura sau separat Iat\ c=teva exemple: struct Persoana{ char nume[20]. typedef struct{ short ziua. struct Persoana colegul. Fiecare linie din partea “declara]ii” define[te un c=mp al structurii. }. } Data.Gheorghe GRIGORAŞ 7. char prenume[20] Data data_nasterii. struct Student{ char *nume. int varsta.

Aici. unul la subarborele st=ng altul la cel drept.data_nasterii.ziua este de tip short. `nc=t o astfel de expresie are sens doar dac\ structurile sunt de acela[i tip.nume = necunoscut->nume. fiecare nod este compus dintr-o informa]ie (valoarea nodului) [i doi pointeri. Accesul la c=mpurile unei astfel de variabile(pointer la o structur\) se face ad\ug=nd dup\ numele varibilei pointer o “s\geat\” (“->”) . Exemplu: necunoscut = &ionescu. urmat\ de numele c=mpului. O atribuire de structuri este o copiere bit cu bit a elementelor corespunz\toare. Iat\. Persoana ionescu. 0}. Dou\ structuri de acela[i fel pot s\ apar\ `ntr-o expresie de atribuire. Persoana necunoscut = { " " . care este un tip structur\. 7. Ini]ializarea unei variabile de tip structur\ se poate face `n maniera `n care se ini]ializeaz\ un tablou: se descrie cu ajutorul unei liste de valori ini]iale c=mpurile structurii: Persoana ionescu = { "Ionescu". Prin aceasta. dan.4. "Vasile" . O form\ echivalent\ este urm\toarea: (*necunoscut). iar necunoscut este o variabil\ de tip pointer la structura Persoana .”) [i de numele c=mpului selec]ionat. *necunoscut. Accesul şi iniţializarea câmpurilor unei structuri Accesul la c=mpurile unei variabile de tip structur\ se face utiliz=nd numele unei variabilei urmat\ de punct (“. } valoare. 42 }.de pild\. variabilele “ionescu” [i “dan” sunt definite ca fiind de tip Persoana .varsta = 41.nume. De pild\. `ntr-un arbore binar. } Persoana. Elementul desemnat `n acest mod este echivalent cu o variabil\ de acela[i tip cu c=mpul definit `n structur\..varsta = (*necunoscut). 61 . Structuri autoreferenţiate Utilizarea structurilor permite construirea de structuri de date evoluate ca: fi[iere.. c=mpurile din variabila “ionescu” sunt copiate `n c=mpurile corespunz\toare din variabila “necunoscut”. " " .Programare_ Limbajul_C 7. urm\rind exemplele din paragraful precedent. dan.varsta este de tip int. char prenume[40]. int varsta. liste. amicul. necunoscut ->varsta = 41. dan.3. arbori etc. S\ consider\m acum declara]ia: typedef struct{ char nume[40] . Are sens asfel: necunoscut = ionescu . ionescu. Iat\ cum poate fi definit\ o astfel de structur\: typedef struct { . avem: ionescu..nume este de tip char*.

} Arbore* adauga(valoare v. adauga(4. NULL). NULL. Programul Arbori binari. afisare(a1). } void afisare (Arbore* a){ if (a! = NULL){ printf ("(%d". printf("Al doilea arbore este: \n"). c=malloc (sizeof (Arbore)). " "). printf("\n").h> # include <stlib. NULL). void afisare (Arbore* a). adauga(2. } Arbore. NULL)). S\ observ\m c\ structura Arbore se autoreferen]iaz\: printre c=mpurile structurii arbore sunt dou\ care sunt de acela]i tip struct Arbore. c->drept = d. int main( ){ Arbore* a1. printf (" "). a1=adauga(1. # include <stdio. Din acest motiv structura are un nume: Arbore. Arbore* d). NULL. Arbore* s.Gheorghe GRIGORAŞ /* s-a definit tipul "valoare" pentru **informatia din nodurile arborelui*/ typedef struct Arbore{ valoare val. afisare(a2).h> typedef int valoare. return 0. struct Arbore *stang. NULL. Arbore* a2. Arbore* s. c->val = v. Arbore* adauga(valoare v. struct Arbore* stang. struct Arbore* drept. printf("Primul arbore este: \n"). a1. adauga(3. struct Arbore *drept. Arbore* d){ Arbore* c. afisare (a->stang). Programul urm\tor ilustreaz\ utilizarea unei structuri autoreferen]iate: se construiesc doi arbori binari folosind func]ia “adauga” [i se afi[eaz\ un arbore `n nota]ia infix (func]ia “afisare”). typedef struct Arbore{ valoare val. afisare (a->drept). adauga(20. return c. printf("\n"). a->val . c->stang = s. 62 . a2=adauga(10. } Arbore. NULL)).

da} ~n ambele situa]ii. Lista de declara]ii.6.Programare_ Limbajul_C printf (")"). pentru c\ lui ian i s-a dat valoarea ini]ial\ 1. `ntr-o maniera elegant\. } else printf ("nil").s\ definim un tip care nu poate lua valori dec=t `ntr-o mul]ime precizat\ de valori constante. spre deosebire de cea de la structur\. sept. iunie. august. celelalte luni vor avea respectiv valorile 2. dec}. enum Bool spune=da. Uniuni Uniunile sunt structuri care pot con]ine (la momente de timp diferite). enum Bool {da=1. nu=0}. etc. enum Bool {nu. Uniunea trebuie privit\ ca o structur\ `n care membrii ocup\ aceea[i zon\ de 63 . oct.. Sintaxa este similar\ cu cea care define[te o structur\: union nume { declara]ii }. nov. define[te o list\ de alegeri posibile. Exemple: enum Bool {da. la un moment dat con]in un anume tip de variabil\ iar la alt moment acest tip se poate schimba. al doilea valoarea 1. } Execu]ia programului are ca rezultat afi[area urm\toarelor informa]ii: Primul arbore este: (1 (2 (3 nil nil) nil) (4 nil nil)) Al doilea arbore este: (10(1 (2 (3 nil nil) nil) (4 nil nil)) (20 nil nil)) 7. este vorba despre zone de memorie care. Un tip enumerare permite ca. 12. mai. mar. cu excep]ia cazului `n care programatorul ofer\ valori ini]iale acestor identificatori. 3. feb.. 7. nu} Bool Bool raspuns=nu. april. Primul identificator constant din lista de identificatori cap\t\ valoarea 0. .5. enum Luna {ian=1. Evident se poate redenumi [i tipul enumerare: Typedef enum {da. De fapt.. nu}. Tipul enumerare Definirea unui tip enumerare se face prin instruc]iunea: enum nume { lista_de_identificatori}. care definea c=mpurile acesteia. Aici da are valoarea 0 iar nu are valoarea 1. obiecte de tipuri diferite. iulie. Aici. Similar cu definirea variabilelor de tip structura se definesc variabilele de tip enumerare: enum Bool raspuns. nu are valoarea 0 iar da are valoarea 1.

p2. } cart. struct { TipCoord tip. typedef union { TipCoord tip. } Coordonate. } cart. 64 .abscisa.nec=0} TipCoord. cum sunt de pild\ p1 [i p2. O variabil\ de tip Coordonate. float ro. struct { float ro. long ordonata. Se mai poate elimina [i aceast\ redondan]\ prin urm\toarea declara]ie: typedef struct { TipCoord tip. float teta. Declara]iile precedente pot fi modificate astfel (pentru a memora `n variabil\ `ns\[i tipul de reprezentare ales) : typedef enum {cart=1..p1. long ordonata.pol=2. printf("%f%f\n".1415926. union { struct { long abscisa. long ordonata.tip sau p1. Coordonate p1.tip sau p1. } Coordonate. . C=mpul “tip” este prezent `n toate alternativele uniunii [i el poate fi consultat prin referin]a p1. Desigur c\ `n acest caz se presupune c\ prin program se afl\ c\ p1 este de tip cart iar p2 este de tip pol. printf("%d%d\n". } pol.pol.p2. long abscisa..ro. poate con]ine fie valori `ntregi reprezent=nd coordonatele carteziene fie valori flotante reprezent\nd coordonatele polare.Gheorghe GRIGORAŞ memorie. S\ not\m c\.teta).ordonata). float teta.p2. Typedef union { struct { long abscisa. } pol. float pi=3.cart.tip. struct { TidCoord tip. dimensiunea memoriei alocat\ pentru o variabil\ de tip uniune este dimensiunea celui mai mare membru al uniunii.cart. ~n exemplul urm\tor se specific\ faptul c\ un punct `n plan poate fi definit fie prin coordonatele sale carteziene fie prin cele polare.pol.p1.pol. la un moment dat doar un membru al uniunii poate ocupa memoria.cart.

abscisa p1.ro p2.Programare_ Limbajul_C } cart. b) completarea tabloului de structuri cu noi adrese.: 2130 anuta persoan\ necunoscut\ [tefan tel.val.cart. Iat\ un exemplu: andrei 1427 anca 2130 ana 2131 barbu 2140 bogdan 1430 … … [tefan 2143 victor 2114 zeno 1442 1.val.val.teta .pol. dac\ p2. b) consultarea agendei: la furnizarea unui nume programul ofer\ num\rul de telefon corespunz\tor (dac\ acesta exist\). codul po[tal). } pol.ordonata . Acest fi[ier va con]ine o mul]ime de linii. ora[. Exerciţii 1.tip=2 7. Scrie]i un program pentru consultarea unei agende telefonice la nivelul personalului unei societ\]i. 65 .1 crearea agendei telefonice sub forma unui fi[ier text. float teta. Pentru aceasta va trebui s\ se realizeze urm\toarele: 1. } val.tip=1 p2. dac\ p1. Dezavantajul este c\ numirea coordonatelor se face printr-o “cascad\” mai mare : p1. struct { float ro. strada. } Coordonate. S\ se scrie un program care s\ realizeze: a) alc\tuirea unei liste de adrese care folose[te un tablou de structur\ pentru stocarea informa]iilor legate de adrese (nume.2 crearea programului care realizeaz\ urm\toarele: a) ini]ializarea unui tablou de elemente structurate prin citirea fi[ierului ce reprezint\ agenda telefonic\.val.cart.7.: 2143 quit 2.pol. De exemplu: anca tel. c) afi[area pe ecran a listei de adrese. fiecare av=nd c=te dou\ c=mpuri: un [ir de caractere ce `nseamn\ identitatea abonatului [i un num\r care corespunde num\rului s\u de telefon.

while ((compar!=0) && (a<=b)) { i=(a+b)/2. /* s-a definit agenda ca un tablou de persoane */ int n=0. /* numarul persoanelor din agenda */ /* urmeaza functia de cautare secventiala */ int cauta_secv(char cineva[ ]) { int compar=1./* se cauta in prima parte */ else if (compar>0) a=i+1. if (compar<0) b=i-1. Soluţii 1. # include <stdio. agenda[i]. int a=0. int i. do { 66 ."r"). i++.nume).txt". sir cineva. int i.h> # include <string. /* s-a definit o structura de tip persoana*/ persoana agenda[dim_agenda]. while ((compar>0) && (i<n)) { compar=strcmp(cineva. int i=0.agenda[i]. fin=0. } int main(void){ FILE* fisier. int b=n-1. int tel. compar=strcmp(cineva.h> # define dim_agenda 100 # define lung_nume 20 typedef char sir[lung_nume] typedef struct { sir nume.nume). Vom construi dou\ func]ii pentru c\utarea `n agenda telefonic\: caut\_secv pentru c\utarea secven]ial\ [i caut\_dih pentru c\utarea dihotomic\(binar\). } /* urmeaza functia de cautare dihotomica */ int cauta_dih(char cineva[ ]){ int compar=1. /* initializarea agendei telefonice */ fisier=fopen("telefon./* se cauta in a doua parte */ } return (compar==0)? i:-1.Gheorghe GRIGORAŞ 7. } persoana.8. } return (compar==0)? i-1:-1.

unsigned long int numar. char oras[20]. while (!fin) { printf(">"). gaseste_liber -exploreaz\ tabloul de structuri `n c\utarea unui element nefolosit. printf("\t Dati prenumele celui cautat \n"). */ if (i==-1) printf("tel. void init_lista(void).tel). gaseste_liber(void).%s:necunoscut!\n". afiseaz\ -afi[area listei de adrese.h> # include <stdlib. printf("Consultare agenda telefonica\n"). } 2.cineva). /* sau i=cauta_dih(cineva).%s:%d\n". unsigned long int cod_postal. char strada[40]. Programul con]ine func]iile: init_lista -ini]ializarea listei. sterge -[tergerea unei adrese. int select_meniu(void)."%s%d". select_meniu -afi[area op]iunilor. n++. if (!fin) { i=cauta_secv(cineva). &(agenda[n].cineva. afiseaza(void). scanf("%s". & cineva).nume). void sterge(void). } adresa_info[MAX].tel)). "quit")==0). } } return 0. introducere(void).h> # define MAX 100 struct adresa { char nume[30]. 67 . } while (!feof(fisier)). init_lista(). introducere -ad\ugarea unui nou nume `n urm\toarea structur\ liber\. printf("\t sau "quit" pentru sfarsit \n").&(agenda[n].agenda[i]. else printf("tel. fin=(strcmp(cineva. /* Program pentru listarea unor adrese folosind un **tablou de structuri*/ # include <stdio.Programare_ Limbajul_C fscanf(fisier. void main(void){ char optiune.

break. Iesire din program \n"). Introduceti un nume \n").t<MAX. printf("Introduceti codul postal: "). for(t=0. } void introducere(void){ int liber. break. gets(s). } while (c<0 || c>4). °\0°. char s[80]. gets(adresa_info[liber].oras). gets(adresa_info[liber]. case 3: afiseaza(). printf("1. Stergeti un nume \n").nume[0]= °\0°. return c. printf("Introduceti numarul: "). Afisati fisierul \n"). liber=gaseste_liber(). } int select_meniu(void){ char s[80]. case 4: exit(0). printf("Introduceti numele orasului: ").nume).10). °\0°. printf("2.cod_postal= strtoul(s. break.strada). } } } void init_lista(void){ register int t. do { printf("\n Introduceti optiunea dvs. return.10). int c. gets(s). } printf("Introduceti numele: ").++t)adresa_info[t].. printf("Introduceti numele strazii: "). if (liber==-1) { printf("\n Lista este completa. printf("4.numar=strtoul(s. switch(optiune) { case 1: introducere().) { optiune=select_meniu(). case 2: sterge(). printf("3. "). adresa_info[liber]. gets(s). gets(adresa_info[liber]. c=atoi(s). adresa_info[liber].Gheorghe GRIGORAŞ for(. 68 .: ").

adresa_info[t].++t). for(t=0. t<MAX. inregistrarii: "). } void sterge(void){ register int liber.numar). for (t=0.adresa_info[t].nume[0]&&t<MAX.nume[0]= °\0°.cod_postal). gets(s). printf("%s\n". printf("%lu\n". } void afiseaza(void){ register int t.adresa_info[t].adresa_info[t]. printf("Introduceti nr. } } printf("\n\n"). } 69 . adresa_info[t]. /* Nu mai este loc in lista*/ return t. char s[80]. printf("%s\n". if (t==MAX) return -1. printf("%lu\n". if (liber>=0 & liber<MAX) adresa_info[liber].Programare_ Limbajul_C } gaseste_liber(void){ register int t. ++t) { if (adresa_info[t].nume).nume[0]) { printf("%s\n".strada).oras). liber=atoi(s).adresa_info[t].

Memorarea poate fi: • static\. • automat\.4 8.Cap 8 GESTIUNEA MEMORIEI 8.8 8. nu este lipsit de interes ca programatorul s\ cunoasc\ particularit\]ile fiec\rui tip de mecanism de memorare [i de asemenea s\ cunoasc\ modul `n care compilatorul va administra variabilele pe care le declar\ `n program. `n memoria disponibil\. • dinamic\. ~n general programatorul nu trebuie s\ se g=ndeasc\ explicit la un mecanism anume de memorare. .5 8. `n segmentul datelor programului. Acest mecanism se refer\ la gestionarea memoriei `n cursul execu]iei programului. Compilatorul asociaz\ `n mod automat unei variabile un tip de memorare care corespunde locului unde sa f\cut declararea. ~n acela[i timp `ns\.9 Precizarea unui mecanism de memorare Gestiunea automat\ a memoriei Gestionarea “register” a memoriei Gestionarea static\ a memoriei Variabile globale Declararea variabilelor externe Gestiunea dinamic\ a memoriei Exerci]ii Solu]ii Limbajul C ofer\ programatorului posibilitatea de a preciza mecanismul pe care-l dore[te pentru memorarea unei variabile.6 8. • `ntr-un registru al calculatorului.7 8.1 8. `n stiva de execu]ie.3 8.2 8.

Exemple: auto float x. durata de via]\ a variabilei: perioada de timp `n care variabila este accesibil\. o variabil\ este identificat\ printr-un nume (identificator). Cuv=ntul cheie “register” permite programatorului s\ indice faptul c\ variabila ce se define[te se memoreaz\ `n unul din regi[trii calculatorului. valoarea ini]ial\. Gestiunea automată a memoriei Variabilele cu gestiune automat\ corespund variabilelor alocate `n stivele de execu]ie. char mesaj[ ] = "Mesaj initial". identificator – este numele variabilei. unde: mem –este unul din cuvintele cheie: auto. Gestionarea “register” a memoriei register tip identificator . Ini]ializarea unei variabile “auto” se va efectua la fiecare intrare `n bloc.el este implicit */ /* x are o valoare nedefinita pe cand p este un **pointer care are ca valoare adresa lui x */ 8.3. Precizarea unui mecanism de memorare Programatorul are posibilitatea s\ precizeze un mecanism de memorare prin instruc]iunea: mem tip identificator. cerin]a aceasta este satisf\cut\ `n mod real doar dac\ este posibil\. auto float *p = &x. Declararea se face prin: auto tip identificator . `n lipsa acestuia. interpretarea con]inutului variabilei atunci c=nd ea este supus\ unor instruc]iuni. o variabil\ definit\ `ntr-un bloc va fi o variabil\ cu gestiune automat\. dac\ nu este dat\ explicit. Cum num\rul de regi[tri este limitat [i depinde de tipul de ma[in\ pe care ruleaz\ programul. Vom trece `n revist\ aceste mecanisme de memorare. extern. A[adar.1. va fi nedefinit\. static. ini]ializarea variabilei: con]inutul implicit (dac\ exist\ unul) al variabilei la crearea sa. Utilizarea acestei clase de memorare trebuie 71 . posed\ un anume tip [i este administrat\ de un anume mecanism de memorare. /*cuvantul auto a fost omis. tip – este cuv=ntul cheie ce define[te tipul variabilei. 8. Durata de via]\ [i vizibilitatea unei variabile “auto” vor fi limitate la interiorul blocului `n care este definit\. Categoria de memorare (mem) c\reia-i apar]ine variabila va determina: vizibilitatea variabilei: identificarea p\r]ii din program capabil\ s\ foloseasc\ acea variabil\. `ncep=nd cu locul de declarare. S\ mai not\m c\ limbajul C standard (ISO) permite ini]ializarea tablourilor [i structurilor `n cazul gestiunii automate a memoriei. Cuv=ntul cheie “auto” nu este obligatoriu. [i trebuie s\ fie totdeauna `n interiorul unui bloc.2. register. Tipul variabilei va determina: dimensiunea zonei de memorie alocat\ pentru a reprezenta variabila.Programare_ Limbajul_C 8.

`n exteriorul oric\rui bloc. se folose[te cuv=ntul cheie “extern”. Gestionarea statică a memoriei static tip identificator . Aceast\ declara]ie permite declararea local\ a unei variabile definit\ `n alt fi[ier(cu acela[i nume). `nainte de execu]ia func]iei main.6. Declararea variabilelor externe O variabil\ extern\ poate fi declarat\ `n orice punct al programului prin: extern tip identificator . Exemple de utilizare a unor astfel de variabile sunt `n solu]ia exerci]iului 2 din capitolul precedent. O astfel de variabil\ se declar\ prin: tip identificator . Cuv=ntul rezervat extern indic\ compilatorului faptul c\ tipurile [i numele variabilelor care urmeaz\ au fost declarate `n alt\ parte [i nu mai aloc\ din nou spa]iu de memorie pentru acestea. prin urmare nu se poate defini o variabil\ global\ `n corpul unei func]ii.Gheorghe GRIGORAŞ v\zut\ ca o directiv\ de optimizare dat\ compilatorului. implicit. Declara]ia “register” trebuie s\ fie plasat\ `n interiorul unui bloc. durata lor de via]\ este timpul de execu]ie al programului `nsu[i. fie implicit cu valori 0. oferindu-le posibilitatea s\ accead\ la aceste argumente. Vizibilitatea unei astfel de variabile statice depinde de locul `n care a fost declarat\: `n interiorul unui bloc: va fi vizibil\ doar `n blocul acela (la fel ca variabilele auto). Implicit sunt ini]ializate cu 0 la `nc\rcarea programului. Variabile globale O variabil\ global\ este o variabil\ static\ care poate fi referen]iat\ `n orice loc al programului. Pentru a defini o variabil\ global\ `n alt fi[ier. ~n plus. este imposibil a se ob]ine adresa unei astfel de variabile. Aceast\ facilitate este legat\ de faptul c\ limbajul C permite compilarea [i legarea separat\ a diferitelor module de program: prin declararea unei variabile extern se comunic\ tuturor fi[ierelor variabilele globale necesare programului. Este u[or de `n]eles c\. declarate `n alte fi[iere. ~n acela[i timp ele permit: evitarea transmiterii unor argumente la func]ii apelate. `ntregi. Aten]ie `ns\ c\ o variabil\ global\ poate fi modificat\ indirect pe perioada apelului la o func]ie. 72 . p=n\ la sf=r[itul fi[ierului surs\. 8. ansamblul c=mpurilor va fi ini]ializat cu zero. nedefinit\. Variabilele statice sunt alocate `n segmentul de date al programului.5. [i av=nd `n fi[ierul local specificarea extern. ~n cazul tablourilor sau structurilor. Valoarea ini]ial\ a unei variabile registru este. Ea este definit\ `ncep=nd cu declara]ia sa. acesta ]ine cont de ea at=ta timp c=t exist\ regi[tri disponibili `n ma[in\. utilizarea unei variabile globale vine `n contradic]ie cu principiile program\rii modulare. ini]ializarea structurilor [i tablourilor fie `n mod explicit indic=nd valori ini]iale. `n exteriorul unui bloc: va fi vizibil\ `ncep=nd cu definirea sa p=n\ la sf=r[itul fi[ierului.4. 8. Ea este efectiv\ doar pentru variabilele care pot fi codificate pe un cuv=nt-ma[in\: caractere. 8. pointeri.

h” care are con]inutul: # define dimensiune_sir 80 # define dimensiune_stiva 10 typedef char sir[dimensiune_sir]... int stiva_vida(void). y. care s\ implementeze func]iile uzuale aplicate unei stive de caractere: push.. adic\ tipul rezultatului [i al parametrilor de apel.. De aceea.}. Aceast\ gestiune se efectueaz\ `n memoria disponibil\ care se nume[te “gr\mad\” (heap).. 8.y. care con]ine modulul principal. fun1(void){. Modulele vor fi: -stiva. vizibilitatea unei variabile alocat\ dinamic este legat\ de tipul de gestiune al pointerilor care referen]iaz\ indirect acea variabil\. . void push(const sir ch). } . } ~n cazul declar\rii func]iilor ce se definesc `n alt modul (fi[ier). Avem aici de-a face cu o variabil\ alocat\ dinamic care este referen]iat\ cu ajutorul pointerului ptr prin *ptr.. int stiva_plina(void).. -variabila dispare `n urma execu]iei opera]iei de restituire a memoriei (func]ia “free” `n C [i operatorul “delete” `n C++). S\ se construiasc\ un program. extern char c. funct1(void) { x=. . cuv=ntul extern este facultativ. este echivalent\ cu: void functie (char).h. Defini]i un modul pentru gestionarea unei stive de [iruri de caractere....y=. De exemplu: Persoana *ptr..8. -prog.c..7.. fun2(void){. care con]ine declara]iile func]iilor din modulul stiva. 73 .. ptr=malloc(sizeof(Persoana)). main(void){ . extern char c. care con]ine implementarea func]iilor. top. char c. Durata de via]\ a unei variabile alocat\ dinamic este explicit\: -variabila este creat\ `n urma execu]iei opera]iei de alocare a memoriei (func]ia “malloc” `n C [i operatorul “new” `n C++). Ea este referen]iat\ folosind o variabil\ pointer (vezi cap. Gestiunea dinamică a memoriei Gestiunea dinamic\ a memoriei permite crearea de noi variabile pe parcursul execu]iei programului. 6) care con]ine adresa sa. S\ not\m c\ o variabil\ alocat\ dinamic nu are un nume explicit. Caracteristicile modulului sunt definite `n fi[ierul header “stiva. format din trei module. stiva_vid\.Programare_ Limbajul_C Exemple: Fi[ier 1 int x. Exerciţii 1... void pop(sir ch).y. pop. Fi[ier 2 extern int x. Fi[ier 2 extern int x. ~n cazul func]iilor important este s\ se descrie signatura sa.x=. 2. 8.c.}. Declara]ia: extern void functie(char). stiva_plin\. -stiva.c.

} /* prog. void pop(void).} int stiva_vida(){return(index==0). int stiva_vida(void). int stiva_plina(void).h> # include <stdio. /* stiva. printf("Incarcati stiva: \n>").&element)!=EOF){ push(element). } return 0.h> int main() { char element. b) scoate [irurile din stiv\ [i le afi[eaz\ (evident `n ordinea invers\ stivuirii). 8. static int index=0.h : header ce contine declaratiile **functiilor din modulul stiva. int stiva_plina(void).} char top_stiva(){return(stiva[index-1]).} int stiva_plina(){return(index==dim). } printf("\n"). printf("Iata continutul stivei: \n").h*/ # define dimensiune_sir 80 # define dimensiune_stiva 10 typedef char sir[dimensiune_sir]. printf("<%c\n".Gheorghe GRIGORAŞ Utiliza]i func]iile de manipulare a [irurilor de caractere (Anexa ) pentru definirea func]iilor acestui modul.c" # include <stdlib. /*stiva.c 74 . void pop(sir ch).element). citirea se va face p=n\ la `nt=lnirea sf=r[itului de fi[ier sau p=n\ la umplerea stivei. while (!stiva_vida()) { element=top_stiva(). static char stiva[dim].c : modulul principal */ # include "stiva. Soluţii 1. void push(char c){stiva[index++]=c.c */ void push(char). /*modul. Pornind de la acest modul scrie]i un program test care realizeaz\: a) citirea unui [ir de [iruri de caractere care se vor “`mpinge” `n stiv\ (se vor stivui).9. char top_stiva(void).c : modul de gestionare a stivei de **caractere */ # define dim 100. int stiva_vida(void). } 2. void push(const sir ch).} void pop(){--index. pop(). printf(">"). /* stiva. while(!stiva_plina()&&scanf("%c".h" # include "stiva.

} int stiva_vida(void){ return(index==0). } void pop(sir c){ /* se decrementeaza index apoi se copie top-ul **stivei in c */ assert(!stiva_vida()). void push(const sir c){ /* Se copie c in stiva dupa care se incrementeaza **index. } printf("\n"). printf("Iata continutul stivei: \n"). */ assert(!stiva_plina()).h> # include "stiva. } 75 . strcpy(stiva[index].c : programul de test ce consta din doua **iteratii: prima pentru citirea din fisierul de **intrare si stivuirea informatiei. printf("<%s\n". while(!stiva_plina()&&scanf("%s".stiva[index]). strcpy(c. } /* test. --index.h" int main(void){ sir x.h> # include <string.h> # include <assert. index++.x)!=EOF) { push(x). while (!stiva_goala()) { pop(x). } return 0. */ static int index=0. Inainte de aceasta se apeleaza functia **assert care impune o conditie pentru a continua **executia: stiva sa nu fie plina. printf(">"). **nevizibile in alte fisiere.x). printf("Se incarca stiva: \n>"). /* indicile top-ului stivei */ static sir stiva[dimensiune_stiva]. */ # include <stdio.} int stiva_plina(void){ return(index==dimensiune_stiva).Programare_ Limbajul_C ** Gestionarea unei stive de siruri de caractere.c).h" /* ** variabile cu clasa de memorare *static*. */ # include <stdio.h> # include "stiva. a doua pentru **afisarea rezultatului destivuirii.

Conversii de pointeri. f=i.. 2.3. evaluarea unei expresii aritmetice sau logice în care componentele expresiei au tipuri diferite: float pi=3. Evaluarea expresiilor logice 9. ~n al doilea caz se poate converti o valoare real\ la o valoare `ntreag\.14. .5.1 Mecanisme de conversie 9. Evaluarea expresiilor aritmetice 9. Trebuie s\ facem distinc]ia `ntre dou\ maniere de conversie: aceea care are drept scop schimbarea interpret\rii con]inutului unei variabile [i conversia care are drept consecin]\ modificarea con]inutului unei variabile.2.1. Pointerul universal.4. int i=10.Cap 9 CONVERSIA DE TIP 9.1.1.1. utilizarea operatorilor de conversie: float f1=(float)14/5.1. if (pi>2) pi=pi/i.8 */ . int i=2. 9. Conversii explicite 9.. Conversia la asignare 9. se poate interpreta con]inutul unei variabile de tip caracter ca fiind o valoare `ntreag\ [i drept urmare posibilitatea utiliz\rii acesteia `ntr-o expresie aritmetic\. ca o consecin]\ se pierde valoarea frac]ionar\ a variabilei reale. /* f1=2. asignarea cu tipuri diferite ale variabilelor termeni ai asignării: float f.. Mecanisme de conversie Se disting patru cazuri `n care `ntr-un program C se aplică un mecanism de conversie: 1. 3..1. Conversia de tip `n limbajul C ofer\ un mecanism simplu pentru evaluarea expresiilor aritmetice [i pentru transmiterea parametrilor.1.. ~n primul caz de pild\.

Programare_ Limbajul_C float f2=14/5. 3.2 Evaluarea expresiilor aritmetice tipurile `ntregi mai mici dec=t int sunt convertite la int. etc. asignarea unei valori reale la o valoare `ntreag\: char/short/int/long=float/double ~n acest caz sunt suprimate cifrele de la partea zecimal\: este conversie prin trunchiere [i nu prin rotunjire. Alte conversii `n care intervin tipuri definite de programator sunt considerate ilicite [i sunt respinse de compilator. real.’z’). 9. Conversiile `ntre tipurile de baz\ ale limbajului sunt considerate permise iar tratamentul la care sunt supuse datele de c\tre compilator este bine stabilit de regulile limbajului.1 Conversia la asignare ~n conversia la asignare.0 */ apelul unei funcţii: printf(“%d\n”. asign\ri `n care intervin dou\ tipuri `ntregi: (a) reprezentarea tipului “surs\” este mai mare ca dimensiune dec=t reprezentarea tipului “destinatar”: char=short/int/long short=int/long int=long ~n acest caz bi]ii de rang superior din valoarea din partea dreapt\ a asign\rii sunt suprima]i `nc=t exist\. Dac\ valoarea p\r]ii `ntregi a sursei este prea mare pentru a fi reprezentat\ `ntr-un `ntreg.se alege tipul de evaluare: `ntreg. compilatorul este cel care gireaz\ aceste conversii. o pierdere de informa]ie. 9. bitul semn `n schimb nu se mai “transfer\”: unsigned long=int/short/char unsigned=short/char unsigned short=char 2. poten]ial. (b) reprezentarea tipului “destinatar” este mai mare ca dimensiune dec=t cea a tipului “surs\”: long=int/short/char int=short/char short=char ~n acest caz nu exist\ pierdere de informa]ie: bi]ii sursei sunt completa]i cu zero (p\str=ndu-se eventualul bit semn). mecanismul este acela[i. c=nd apar dou\ tipuri diferite. ~n rezumat.1. asignarea unei valori reale `n dubl\ precizie la o variabil\ real\ `n simpl\ precizie: float=double ~n acest caz exist\ o pierdere a preciziei reprezent\rii valorii reale. f\r\ semn.tipul float este convertit la double. /*caracterul ‘z’ este convertit la un intreg */ ~n cazul `n care se utilizeaz\ operatori de conversie.1. lucrurile se petrec dup\ cum urmeaz\: 1. Poate ap\rea [i aici eroarea “Floating point exception” dac\ partea exponent este prea mare pentru o variabil\ real\ `n simpl\ precizie. Faza II: . Dac\ destinatarul este un tip far\ semn. lucrurile se petrec astfel: - 77 . apare o eroare (Floating point exception). /* f2=2. . Vom detalia `n continuare aceste mecanisme.

dup\ care.Gheorghe GRIGORAŞ Dac\ un operand este: double unsigned long long unsigned Exemple: i (int) int int i (int) Faza 1 Faza 2 Rezultat Faza 1 Faza 2 Rezultat + Cel\lalt operand se converte[te la: double unsigned long long unsigned + c (char) int int + b) (float) double double Rezultatul este: double unsigned long long unsigned Faza 1: Faza 2: Rezultatul: int (a (long) long double int double double double double double 9.1. Exemple: x=50. De aceea evaluarea unei expresii logice se face prin: • evaluarea operanzilor: dac\ valoarea aritmetic\ este 0 atunci aceasta se interpreteaz\ prin “false”. b=(x>0) && (x<31).. `n caz contrar prin “true”. valoarea asignat\ acesteia este 0 (1). Evaluarea expresiilor logice Rezultatul evalu\rii unei expresii logice va fi 0 (reprezent=nd “false”) sau 1 (reprezent=nd “true”). Ace[ti operatori de conversie permit programatorului s\ specifice o conversie care nu se face implicit de c\tre compilator.. Operanzii ce apar `n aceast\ expresie r\m=n neschimba]i.4 Conversii explicite Conversiile explicite se exprim\ prin: (tip) expresie sau tip ( expresie ) At=ta timp c=t conversia este permis\. 9. 78 . Ace[tia pot fi utiliza]i: pentru for]area conversiilor `n expresii.. } ~nainte de prima evaluare a expresiei “i. i are valoarea 10 deci expresia cap\t\ valoarea “true”.1. i se decrementeaz\.3. /* b capata valoarea 0 */ i=10 while (i--) { . rezultatul expresiei este convertit la tipul indicat.. • asignarea valorilor 0-1: dac\ evaluarea expresiilor este “false” (true). etc.-“.

schimbarea tipului valorii returnate de o func]ie.25. a=(int)ceil(r). o valoare de tip void* este implicit convertit\ la o valoare pointer de un tip oarecare. /* f5. r=sqrt(double(a)).. /* f=5. Compilatorul for]eaz\ conversia [i afi[eaz\ un mesaj de avertisment (“warning”) `ntotdeauna c=nd `ntr-un program apare o astfel de conversie.. O a doua solu]ie const\ `n a utiliza tipul pointer universal void*. */ . ptr2 sunt corecte: tabloul de pointeri alocare este de tip void* `nc=t ace[ti pointeri pot fi asigna]i la pointeri de orice tip. Exemple: int a=21. ptr = alocare(100). */ f=a/(float)b. Pointerul universal Conversia `ntre pointeri la tipuri diferite nu este implicit\. ~n cea de-a treia linie a secven]ei de mai sus apare o asignare `ntre pointeri incompatibili.25. 79 .. O variabil\ pointer de tip void* poate primi ca valoare pointer la un tip oarecare. /*functia ceil returneaza o valoare de tip intreg*/ 9.. Asign\rile pentru ptr1. f=a/b. ptr=(int*) alocare(100). Pentru exemplul precedent se procedeaz\ astfel: void* alocare(int dim). int* ptr1 double* ptr2 ptr1=alocare(10).1. b=4. Aceast\ incompatibilitate se poate evita `n dou\ moduri.. S\ consider\m de pild\ urm\toarea secven]\: char *alocare(int dim). ptr2=alocare(20). Reciproc. double r. float f. O prim\ solu]ie const\ `n a utiliza o conversie explicit\: . /* f=5. Tipul pointer universal void* este folosit frecvent `n func]iile disponibile din bibliotecile limbajului C (Anexa) `n scopul de a realiza conversii implicite `ntre pointeri de tipuri diferite. . */ f=(float)a/b.Programare_ Limbajul_C pentru transmiterea valorilor cu tipurile cerute ca parametri `n func]ii.0.... int *ptr..5 Conversie de pointeri.

10.2 Includerea fi[ierelor 10.3 Compilare condi]ionat\ 10. Directiva #define 10.1 Directive preprocesor Preprocesorul trateaz\ doar liniile ce `ncep prin caracterul “#”. O directiv\ este de forma: # instruc]iune argumente Principalele instruc]iuni pentru preprocesor sunt: define if elif line ifndef else include error undef endif ifdif pragma De notat c\ un r=nd `n fi[ierul surs\ C nu poate con]ine mai mult de o directiv\. ea face parte integrant\ din procesul de compilare: apelul compilatorului pentru un program execut\ mai `nt=i `nc\rcarea preprocesorului. Programatorul asociaz\ o secven]\ de instruc]iuni unui identificator. acestea se numesc directive pentru preprocesor.Cap 10 PREPROCESORUL 10. acestea sunt directive c\tre preprocesor.1.1.2. • definirea unor constante simbolice. preprocesorul substituie secven]a corespunz\toare de instruc]iuni `n locul acestui identificator. Precompilarea este o faz\ de prelucrare independent\ de compilarea propriu-zis\.1 Directive preprocesor 10.4 Directiva #error 10.1 Constante simbolice.2 Macroinstruc]iuni 10.2. • definirea macroinstruc]iunilor. Rezultatul activit\]ii preprocesorului este un fi[ier surs\ `n care sunt tratate toate directivele de precompilare [i care este transmis compilatorului. . ~n acela[i timp `ns\. La apari]ia acestui identificator `n program.1 Macroinstruc]iuni predefinite 10. • compil\ri condi]ionate conform unor parametri (valori) transmise `n comanda de compilare. Preprocesorul realizeaz\ o faz\ de precompilare care are ca obiect: • includerea unor fi[iere (specificate) `n program.1.1.2 Macroinstruc]iuni tip func]ie ~n codul surs\ al unui program C se pot include instruc]iuni destinate compilatorului.

. Forma acestei directive este: # include <nume_fisier> /* se caut\ fi[ierul `ncep=nd cu directoarele standard */ sau # include ″nume_fisier″ /* se caut\ fi[ierul `n directorul curent sau cel indicat prin cale */ Includerea fi[ierelor poate fi utilizat\ pentru: • a insera fi[iere surs\ din biblioteci C care pot con]ine module de aplica]ii sau defini]ii de func]ii. `n textul surs\.2 Includerea fişierelor Directiva #include cere compilatorului s\ ia `n considerare [i un alt fi[ier surs\ `n afar\ de cel `n care se afl\ directiva. declara]ii de func]ii incluse `ntr-o bibliotec\. Acest mecanism permite: • a asigna unui identificator un [ir de caractere.1 Constante simbolice. Exemplu Pentru a folosi func]iile din biblioteca matematic\ se include fi[ierul math.....h care con]ine declararea acestor func]ii: 81 .1. # define UNU . • a defini existen]a unei constante simbolice: # define ident • a suprima defini]ia [i existen]a unei constante simbolice: # undef ident Vizibilitatea constantelor simbolice `ncepe cu definirea lor (directiva #define) [i ]ine p=n\ la sf=r[itul fi[ierului. • a insera fi[iere “header” (care au extensia ‘... 3... prin [irul de caractere asociat.Programare_ Limbajul_C 10.1. 2. constante simbolice [i macroinstruc]iuni standard. cu excep]ia cazului c=nd `n acesta apare o directiv\ #undefine pentru identificatorul corespunz\tor. 4. Directiva #define O constant\ simbolic\ asociaz\ unui identificator un [ir de caractere. Aceste fi[iere con]in: 1. Exemplu: # define EOF (-1) . Constanta simbolic\ se define[te cu directiva “define”: # define identificator [ir_de_caractere Exemple: # define NULL 0L # define TRUE 1 # define FALSE 0 # define EOF (-1) Utilizarea constantelor simbolice are diverse scopuri.h’). 10. Preprocesorul `nlocuie[te fiecare apari]ie a identificatorului. defini]ii de tipuri. # undefine UNU .

.. ~n concluzie. (double)n). • traseul de execu]ie al programelor `n faza de test. # endif Directivele “ifdef” (if defined) [i “ifndef” (if not defined) sunt utilizate pentru compilarea condi]ionat\ de definirea anterioar\ a lui “identificator” `ntr-o directiv\ de tipul #define..1. compilarea condi]ionat\ este folosit\ pentru: • scrierea de programe portabile: constantele simbolice ce se testeaz\ pot reprezenta tipul [i caracteristicile ma[inilor utilizate pentru o anume por]iune de cod. /* se calculeaza puterea a n-a a lui π */ ~n fi[ierul math. # elif expresien codn. Se utilizeaz\ la depanarea programelor. • optimizarea unor coduri utiliz=nd avantajele specifice fiec\rei ma[ini. # elif expresie2 cod2. 10. 82 . 10. . este asem\n\toare instruc]iunii ifelse din limbajul C.3 Compilare condiţionată Directivele de compilare condi]ionat\ permit compilarea selectiv\ a unor por]iuni din programul surs\.Gheorghe GRIGORAŞ # include <math. ea poate determina un lan] de if-else-if: # if expresie cod. Directiva “else” ofer\ o alternativ\ `n cazul `n care “if” e[ueaz\. val=pow(M_PI..1. Aceste directive sunt: # if expr_constanta # else # endif # elif expr_constanta # ifdef identificator # ifndef identificator Directiva “if“ prin “expr_constant\” care urmeaz\ dup\ ea permite includerea por]iunii de cod `ntre “if” [i “endif” `n procesul de compilare.4 Directiva #error Directiva #error cere compilatorului s\ sisteze compilarea. Are forma: # error mesaj La `nt=lnirea directivei este `ntrerupt\ compilarea [i se afi[eaz\ “mesaj”-ul ce este scris `n linia directivei.h se afl\ defini]ia constantei M_PI [i a func]iei pow( ). Ambele directive pot folosi o alternativ\ de forma #else dar nu [i #elif.. Directiva “elif” are sensul de “else if”. doar dac\ expresia este evaluat\ la “true” (`n caz contrar aceast\ por]iune de cod este ignorat\ de compilator).. # elif expresie1 cod1.h> .

dac\ dimensiunea macroinstruc]iunii tip func]ie este mare.1. datorit\ codului care apare de mai multe ori.ABS(1)). Con]inutul acestor doi identificatori poate fi modificat prin directiva #line: # line num\r. “nume_macro” poate fi un identificator ce reprezint\ numele macroinstruc]iunii.2. iar “nume_fi[ier” este un identificator valid de fi[ier care devine noua valoare a lui _FILE_. _TIME_. utilizat `ntr-un text surs\. pe de o parte. _FILE_. # line “nume_fi[ier”.1 Macroinstrucţiuni predefinite Limbajul standard ANSI C define[te cinci nume de macroinstruc]iuni predefinite. un avantaj major: m\rirea vitezei de execu]ie a codului fiindc\ nu mai apare nici o `nc\rcare suplimentar\ legat\ de apelarea func]iei. Aici “num\r” este orice `ntreg pozitiv.Programare_ Limbajul_C 10. _STDC_. 83 . Acestea sunt: _LINE_. Macroinstruc]iunea _DATE_ con]ine un [ir de forma “lun\/zi/an” `n care lun\. `ncorporate `n compilator. Pe de alt\ parte `ns\.h> # define ABS(a) (a)<0?-(a):(a) void main(void){ printf(″Valoarea absoluta a lui -1 si 1: %d%d″. va fi `nlocuit cu “secven]\_caractere” care poate `nsemna o secven]\ de instruc]iuni C (vezi [i 10. Aceasta semnific\ faptul c\ implementarea este conform standardului ANSI C. acesta devine noua valoare a lui _LINE_ `n punctul `n care se `nt=lne[te directiva. # line num\r “nume_fi[ier”. Dac\ _STDC_ nu-i definit\ sau con]ine altceva dec=t 1.2 Macroinstruţiuni Prin acest mecanism programatorul asociaz\ o secven]\ de instruc]iuni unui identificator.ABS(-1). Exemplu: # define <stdio. Ora la care a fost executat\ aceast\ conversie este con]inut\ `n _TIME_ sub forma [irului ora/minute/secunde. Identificatorul _LINE_ con]ine num\rul liniei de cod la compilare iar _FILE_ este un [ir care con]ine numele fi[ierului surs\ compilat.1). Dar “nume_macro” poate fi [i numele unei func]ii urmat\ de parametri: prin aceasta se define[te o macroinstruc]iune de tip func]ie care poate fi ‘apelat\’ `n orice punct al programului `n care a fost definit\. an sunt compuse din c=te dou\ cifre ce reprezint\ `n ansamblu data conversiei fi[ierului surs\ `n cod obiect. _DATE_. implementarea nu este `n variant\ standard.2. acest supliment de vitez\ este “anihilat” de cre[terea dimensiunii programului. } Folosirea func]iilor definite ca macroinstruc]iuni are. Macroinstruc]iunea _STDC_ con]ine constanta 1 scris\ `n baza 10.2 Macroinstrucţiuni tip funcţie Aceste macroinstruc]iuni utilizator se definesc cu directiva #define: # define nume_macro secven]\_caractere Aici. 10. Acesta. 10. zi.

literele mari . etc. 9. int q) 8. 704 = 3 + 701. … Num\r … Min …. 5. a sumei numerelor naturale m [i n. S\ se scrie o func]ie “ int este_prim(int n) ” care s\z returneze 1 dac\ num\rul n este prim [i zero `n caz contrar.b] : Orice num\r par n mai mare ca 2 este suma a dou\ numere prime. S\ se scrie un program numit sumedia. a puterilor 1. 7. S\ se scrie func]ii recursive pentru calculul factorialului unui num\r dat n. 702 = 11 + 691. S\ se testeze aceast\ func]ie pentru un [ir anume(fi[ier). cu numele : int cmmdc_i (int p. 6. …. 12). int q) { int r. S\ se scrie o func]ie “ fibonacci ( int n) “ care s\ returneze al n-ulea termen al [irului lui Fibonacci. if (( r = p % q ) == 0 ) return q.crt. . r). determinarea valorilor maxim [i minim dintre cele n numere citite. cifrele [i celelalte caractere(la un loc) dintr-un text(fi[ier). Construi]i o func]ie “ int numar_cuvinte(const char *s) “ care s\ returneze numarul cuvintelor din [irul s ( cuvintele sunt desp\r]ite prin spa]iu/spa]ii). Suma …. Folosind func]ia “este_prim( … )” de la exerci]iul precedent. Urm\toarea func]ie calculeaz\. cel mai mare divizor comun a dou\ numere `ntregi pozitive p [i q: int cmmdc_r(int p. recursiv.2 …. pentru fiecare s\ scrie un r=nd `ntr-un tabel ce are forma: Nr. } Scrie]i un program pentru testarea acestei func]ii precum [i pentru calculul celui mai mare divizor comun a n numere date. S\ se foloseasc\ aceste func[ii `ntr-un program principal.Cap 11 EXERCIŢII 1. S\ se foloseasc\ cele dou\ func]ii pentru a verifica dac\ al nulea termen din [irul lui Fibonacci este num\r prim ( n = 1. De exemplu: 700 = 17 + 683 . else return cmmdc_r(q. citirea unui intreg pozitiv n. Suma [i Media fiind suma (media) numerelor citite p=n\ `n acel moment 3. 2.c care s\ execute : a. Descrie]i [i implementa]i trei algoritmi de sortare. S\ se scrie un program numit maxmin. S\ se scrie un program care s\ numere literele mici. 4. Scrie]i apoi [i testa]i varianta iterativ\ a func]iei. citirea a n numere reale. k a unui num\r n. scrie]i un program ce s\ verifice conjectura lui Goldbach pentru toate numerele pare dintr-un interval dat [a. unde Min(Max) `nseamn\ cel mai mic(mare) dintre numerele citite p=n\ `n acel moment. c. Media …. Max …. b.c care s\ citeasc\ niste numere reale [i.

04. avand la intrare doua siruri de caractere. Scrieti o procedura similara pentru cerc. numarul punctelor de coordonate intregi aflate in interiorul sau. Se da o matrice patratica. pop. 13. Proiectati o structura de date pentru reprezentarea datei calendaristice si scrieti subprograme care: • • • verifica daca valoarea unei variabile din structura este o data valida. 85 . 11. Proiectati structuri de date pentru reprezentarea unui punct. Scrieti proceduri de citire si scriere a unui punct.j] : 0<=j<=n-1} = max{a[i. size_t n_els. Fie a un tablou bidimensional (m x n). b. Sa se proiecteze o structura de date pentru reprezentarea multimilor finite de numere complexe si sa se scrie proceduri care realizeaza operatii cu multimi de numere complexe reprezentate astfel. top. 0.01. S\ se scrie [i apoi s\ se testeze func]ii pentru adunarea a doi vectori [i pentru adunarea a dou\ matrice.j0] : 0<=i<=m-1} Scrieti un program care determina punctele sa (daca exista) ale unui tablou bidimensional.01. calculeaza data calendaristica care precede o anumita data.98 este sortat\ astfel: 45. 2. aaaaaaaacaaaabb. ccab. 45. S\ se scrie func]iile care implementeaz\ o stiv\ `n C(push. calculeaza data calendaristica care urmeaza unei anumite date. pentru un triunghi dat. 16. determina cel mai lung subsir comun si pozitiile la care acesta incepe in fiecare dintre cele doua siruri. c. 0. Sa se ordoneze crescator fiecare linie a matricii. const void *)) pentru a sorta o list\ de numere reale `n ordinea cresc\toare relativ la p\r]ile frac]ionare a acestor numere. 123.Programare_ Limbajul_C 10. Scrieti o procedura care determina. aaaa nu sunt palindroame.04. 23. triunghi etc. bababbcbbabab.90. S\ se scrie un program `n care s\ se foloseasc\ func]ia sistemului : void qsort(void *array.size_t el_size.43. cerc. De exemplu lista: 2. Un punct sa al acestui tablou este un element a[i0. c este palindrom cu centrul ‘c’: [irurile: aabacabaa . acb. aca. S\ se foloseasc\ acestea pentru a verific\ dac\ un [ir de caractere format numai din literele a.98 12. int compare(const void *. 123. Scrieti un program care. 23. bbcbb sunt palindroame pe c=nd [irurile: aabbcbb.j0] cu proprietatea: a[i0. 18. 15.j0] = min{a[i0. 17. 14. apoi sa se rearanjeze liniile astfel incat suma elementelor de pe diagonala sa fie minima. dreptunghi.90. etc).43. a unui triunghi.

5.. 4.P\nsiu. [i al]ii. Liviu Negrescu Limbajele C si C++ pentru incepatori.Manual Complet.Giumale. Limbajul C standard. 1992. Programarea calculatoarelor:Fundamente. Bucure[ti. manual pentru licee de informatic\. 1998. B. Teora 1998 2. 6.. Cluj-Napoca Volumul I . Ed. Editura Teora.V. cls. Grigora[.XI. Editura Teora.III. P\tru]. Ia[i. Informatic\ aplicat\.Kalisz.Limbajul C++ Volumul III . Cristea. Aplica]ii `n C [i C++. Herbert Schildt C . Bucure[ti 1998 86 . Editura Didactic\. A. Gh. Gh.Limbajul C Volumul II . Bucuresti. Musc\. vol I. E.C. 1999.Limbajele C si C++ in Aplicatii 3.Gheorghe GRIGORAŞ BIBLIOGRAFIE 1. Editura “Spiru Haret”.

h> <locale. int iscntrl(int c). int ispunct(int c).h> <stdio. int isalpha(int c). 4. Dac\ expr este zero. DBL_MIN. 3.h> <math.h> <stdarg. Fi[ierul <assert.ANEXA Biblioteca standard C FI{IERE HEADER <assert.h> <stddef.h> con]ine macrouri (func]ii) pentru testarea caracterelor: • • • • • • • • • • • int isalnum(int c).h> con]ine defini]iile unor constante ce caracterizeaz\ `ntregii: CHAR_BIT. int isupper(int c). DBL_EPSILON etc.h> <limits.h> <setjmp. /* c este alfanumeric? */ /* c este alfabetic? */ /* c este car.h> <float. int isgraph(int c).h> <time. FLT_MAX. int isxdigit(int c).h> <string. INT_MAX etc. int isspace(int c). punctuatie? */ /* c este spatiu? */ /* c este litera mare? */ /* c este cifra hexa? */ Mai con]ine: int tolower (int c) [i int toupper ( int c) funcii ce permit transformarea literelor din mari ]n mici sau invers. . int islower(int c).h> <ctype. CHAR_MAX. Fi[ierul <ctype. int isprint(int c).h> <errno.h> 1. este tip\rit un mesaj(diagnostic) [i se iese din program.h> <signal. grafic? */ /* c este litera mica? */ /* c este tiparibil? */ /* c este car. 5.h> con]ine macro-ul assert() • void assert (int expr).h> con]ine macrouri folosite pentru raportarea erorilor. Fi[ierul <errno. de control? */ /* c este cifra? */ /* c este car.h> con]ine defini]iile unor constante pentru limitele unor valori flotante: DBL_MAX. Fi[ierul <limits.h> <stdlib. Fi[irerul <float. 2. int isdigit(int c).

h> con]ine o redefinire (typedef) de tip [i trei m macrouri ce permit scrierea de func]ii cu un num\r variabil de argument ( ca [i printf ). . /* Returneaz\ valoarea indicatorului de pozi]ie a fi[ierului pointat de fp*/ void rewind (FILE *fp). double tanh ( double x). double ceil ( double x). 8. double log10 ( double x). /* Pozi]ioneaz\ indicatorul pentru urm\toarea opera]ie `n fi[ier la “place” + “offset” */ long ftell (FILE *fp). FILE *tmpfile (void). const fpos_t *pos).4). const char *mode). double asin ( double x). double sqrt ( double x). func]ii) ce permit setarea unor propriet\]i “locale”: forma punctului zecimal. NULL. /* tipul wide character*/ int ptrdiff_t.h> con]ine construc]ii (structuri. double exp ( double x). double acos ( double x). TMP_MAX. long offset.h> con]ine prototipuri pentru func]iile matematice: • • • • • • • • • • • double cos ( double x). Fi[ierul <stddef. stderr [i pentru structura FILE. int fflush (FILE *fp). FILENAME_MAX. double atan2 ( double y. double cosh ( double x). FOPEN_MAX.h> con]ine construc]ii ce permit programatorului s\ m=nuiasc\ condi]ii sau semnale excep]ionale. /*tipul diferen]\ de pointeri */ unsigned size_t. 11. double sin ( double x). double y). Func]ii pentru accesul la fi[iere: • • • • • • • • • 88 FILE *fopen (const char *filename. 10.h> con]ine macrourile. double pow ( double x. Fi[ierul <setjmp> con]ine declara]ii [i prototipuri ce permite programatorului s\ utilizeze salturi nelocale. int place). double flor ( double x). const char *to). defini]iile de tip [i prototipurile func]iilor utilizate de programator pentru a accesa fi[iere. int fseek (FILE *fp. /*tipul ob]inut din sizeof() */ NULL. EOF. 7. Sunt definite aici constantele BUFSIZ. double fabs ( double x). informa]ii monetare etc. double tan ( double x). De asemenea sunt defini]i pointerii stdin. Fi[ierul <locale. double fmod ( double x. double x). Fi[ierul <stdio.h> con]ine defini]ii de tip [i macrouri ce se folosesc `n alte defini]ii: • • • • typedef typedef typedef #define char wchar_t. Fi[ierul < signal. double log ( double x). double sinh ( double x). double atan ( double x). 9. 12. Fi[ierul <math. /* Seteaz\ indicatorul la `nceputul fi[ierului */ int fsetpos (FILE *fp. Fi[ierul <stdarg. /* Seteaz\ indicatorul la valoarea pos */ int rename (const char *from. double y). De asemnea fi[ierul mai con]ine prototipurile func]iilor de intrare/ie[ire (vezi cap. stdout. int fclose (FILE *fp).Gheorghe GRIGORAŞ 6.

const void *q. int atoi(const char *s). size_t el_size. Iat\ unele dintre ele: • • • • • • • • • • • • • • • • • • • void *calloc(size_t n. size_t n).etc. size_t el_size. void exit(int status). void *from. const void *)). size_t el_size). /*cauta c `n [irul s*/ int strcmp(const char *s1. int compare(const void *. int abs(int i). size_t n). /* comparare [iruri*/ char *strcpy(char *s1. const char *s2). int c. Fi[ierul <stdlib. comunicarea cu sistemul. conversie de stringuri. size_t n). Fi[ierul <time. const char *s2) /* copie s2 `n s1 */ size_strlen(const char *s).h> con]ine prototipurile func]iilor de uz general : alocarea dinamic\ a memoriei. long atol(const char *s). void *memmove(void *to. long labs(long i). /* caut\ tokenuri `n s1 folosind caracterele din s2 ca separatori */ 15. generare de numere aleatoare. const char *s2. const char *s2). /* caut\ `n s1 prima apari]ie a lui s2 */ • char *strtok(char *s1. void srand(unsigned seed).Programare_ Limbajul_C 13. size_t n) /* copie cel mult n caractere din s2 `n s1 */ • char *strstr(const char *s1. void *memcpy(void *to. int compare(const void *. long denumer). /* comparare a cel mult n caractere din [irurile s1 [i s2*/ • char *strncpy(char *s1. const void *a_ptr. Se folose[te structura tm care este definit\ astfel: 89 . int c). char *strcat(char *s1. void *bsearch(const void *key_ptr. int denom). orei ]i cele privind ceasul intern al calculatorului. void *malloc(size_t size). ldiv_t ldiv(long numer. const void *)). size_t n_els. /*concatenarea a cel mult n caractere din s1 la s2*/ int strncmp(const char *s1. /*concatenare*/ char *strchr(const char *s. void qsort(void *a_ptr. size_t n_els. int rand(void). const char *s2). /*lungimea [irului s */ char *strncat(char *s1. long strtol(const char *s. size_t n).h> con]ine prototipuri de func]ii pentru manipularea blocurilor de memorie sau a [irurilor: • • • • • • • • • • • void memcmp(const void *p. Fi[ierul <string. char **end_ptr. size_t n). void free(void *ptr). void *memset(void *p. void *realloc(void *ptr. sortare. const char *s2). const char *s2. c\utare binar\. void *from. double strtod(const char *s). 14. const char *s2. div_t div(int numer. int base). size_t size).h> con]ine prototipuri ale func]iilor pentru ob]inerea datei. double atof(const char *s). size_t n). void abort(void).

/*returneaz\ nr.365 */ int tm_isdst. /*returneaz\ num\rul de tacturi CPU utilizate de program p=n\ aici*/ • time_t time(time_t *tp). /* zilele de la 0 la 6 */ int tm_yday. /*secunde 0.60*/ int tm_min. Func]ii: • typedef long clock_t. / 0 1 5 2 3 4 5 6 7 8 9 : . /*luna anului 0.data*/ • struct tm *localtime(const time_t *t_ptr).Gheorghe GRIGORAŞ struct tm { int tm_sec.31 */ int tm_mon. are ca efect scrierea datei calenderistice. acum = time(NULL).. asctime(localtime(acum))).. ctime(&acum).. /*zilele din an 0. • clock_t clock(void). • typedef long time_t. /*ziua lunii 1. /*ore 0. /*minutr 0. /* Indicator de timp */ }.. /*converte[te timpul inregistrat [i pointat de tp `ntr-un string ce reprezint\ data*/ • char *ctime (const time_t *t_ptr).. . ?8 converte[te timpul pointat de t_ptr la string . 6 < = > ? @ A B C D E 7 F G H I J K L M N O 8 P Q R S T U V W X Y 9 ‘ Z [ \ ] ^ _ a b c 10 d e f g h i j k l m 11 n o p q r s t u v w 12 x y z { | } ~ del 90 . /*anul de la 1900 */ int tm_wday. Codul ASCII American Standard Code for Information Interchange 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 0 nul soh stx etx eot enq ack bel bs ht 1 nl vt np cr so si dle dc1 dc2 dc3 2 dc4 nak syn etb can em sub esc fs gs 3 ’ rs us sp ! “ # $ % & 4 ( ) * + . De exemplu: … time_t acum.59 */ int tm_hour.. de secunde trecute de la 1 Inuarie 1970 */ • char *asctime(const struct tm *tp).23 */ int tm_mday. printf("%s\n%s ".11 */ int tm_year. ..

~n tabela urm\toare se da “semantica” unora din caracterele de pe liniile 0-2. Codurile caracterelor 0-9. Caracterul cu codul 32 este spa]iu (gol) [i se tip\re[te ca [i un spa]iu gol. Diferen]a `ntre codurile literelor mari [i cele mici corespunz\toare este 32.Z [i a . 91 . A . Caracterele cu codurile 0-31 [i 127 nu sunt tip\ribile. comanda man ascii produce afi[area tabelei codurilor ASCII pe ecran.z sunt contigue. bel bs cr esc ~n]elesul unor abrevieri audible bell ht tab orizontal backspase nl linie nou\ retur car nul null escape vt tab vertical ~n sistemele UNIX.Programare_ Limbajul_C • • • • • Observa]ii: Caracterul G este `n linia 7 [i coloana 1 deci are codul ASCII 71.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful