Programare_ Limbajul_C

CUPRINS
CUPRINS _______________________________________________________________________ i Cap 1 INTRODUCERE ÎN LIMBAJUL C _____________________________________________4 1.1 Scurt istoric_________________________________________________________________4 1.2 Forma unui program C _______________________________________________________8 1.3 Compilarea unui program C___________________________________________________9 Cap 2 Tipuri, operatori, expresii_____________________________________________________11 2.1. Tipuri simple ______________________________________________________________11 2.2. Literali ___________________________________________________________________12 2.3. Declararea unei variabile şi a unei constante ____________________________________13 2.4. Operatori _________________________________________________________________14 2.4.1. Operatori aritmetici ______________________________________________________15 2.4.2. Operatorii relaţionali (de comparaţie) ________________________________________15 2.4.3. Operatori logici _________________________________________________________16 2.4.4. Operatori la nivel de bit ___________________________________________________16 2.4.5. Operatorul de asignare ____________________________________________________16 2.4.6. Operatorul condiţional ____________________________________________________17 2.4.7. Operatorul virgulă _______________________________________________________17 2.4.8. Precedenţa operatorilor ___________________________________________________18 Cap 3 FUNCTII _________________________________________________________________19 3.1. Definirea unei funcţii _______________________________________________________19 3.2. Returnarea unui apel _______________________________________________________20 3.3. Funcţii cu un număr variabil de parametri _____________________________________20 3.4. Sfârşitul execuţiei unui program ______________________________________________20 3.5. Apelul şi transmiterea parametrilor ___________________________________________21 3.6. Funcţia principală main _____________________________________________________22 Cap 4 FUNCŢII DE INTRARE IEŞIRE ______________________________________________24 4.1.Fluxuri şi fişiere ____________________________________________________________24 Semnificaţia __________________________________________________________________26 4.2. Funcţii de intrare/ieşire pentru caractere_______________________________________27 4.3. Scrierea cu format__________________________________________________________28 4.5. Citirea cu format ___________________________________________________________32 Cap 5 INSTRUCŢIUNI DE CONTROL ______________________________________________35 5.1. Instrucţiunea if ____________________________________________________________36 5.3. Instrucţiunea while_________________________________________________________38 5.4. Instruc]iunea do ... while ___________________________________________________39
i

Gheorghe GRIGORAŞ

5.5. Instrucţiunea for ___________________________________________________________39 5.6. Instrucţiunea break ________________________________________________________41 5.7. Instrucţiunea continue _____________________________________________________42 5.8. Instrucţiunea go to_________________________________________________________42 5.9. Exerciţii __________________________________________________________________43 1. Calculul factorialului. _____________________________________________________43 2. Conversie _________________________________________________________________43 3. Numărarea biţilor 1 într-un număr ______________________________________________43 4. Prezentare de date __________________________________________________________43 5.10. Soluţii la exerciţii _________________________________________________________43 1. Calculul factorialului ________________________________________________________43 2. Conversie _________________________________________________________________44 3. Numărarea biţilor 1 într-un număr ______________________________________________45 4. Prezentare de date __________________________________________________________45 Cap 6 TABLOURI ŞI POINTERI ___________________________________________________47 6.1. Pointeri ___________________________________________________________________47 6.2. Tablouri cu o dimensiune ____________________________________________________48 6.2.1. Referenţierea unui element al tabloului _______________________________________48 6.2.2. Iniţializarea unui tablou ___________________________________________________48 6.3. Relaţia între pointeri şi tablouri ______________________________________________50 6.4. Operaţii aritmetice cu pointeri _______________________________________________51 6.5. Şiruri de caractere _________________________________________________________51 6.6. Tablouri cu mai multe dimensiuni ____________________________________________51 6.7. Tablouri de pointeri ________________________________________________________53 6.8. Pointeri şi alocarea memoriei_________________________________________________54 6.9. Operatorul “sizeof” ________________________________________________________55 6.10. Pointeri către funcţii _______________________________________________________55 6.11. Exerciţii _________________________________________________________________57 6.12. Soluţii ___________________________________________________________________57 Cap 7 CONSTRUIREA DE NOI TIPURI _____________________________________________59 7.1. Redenumirea unui tip _______________________________________________________59 7.2. Tipul structură ____________________________________________________________60 7.3. Accesul şi iniţializarea câmpurilor unei structuri ________________________________61 7.4. Structuri autoreferenţiate ___________________________________________________61 7.5. Tipul enumerare ___________________________________________________________63 7.6. Uniuni ____________________________________________________________________63 7.7. Exerciţii __________________________________________________________________65 7.8. Soluţii ____________________________________________________________________66 Cap 8 GESTIUNEA MEMORIEI ___________________________________________________70
ii

Programare_ Limbajul_C

8.1. Precizarea unui mecanism de memorare _______________________________________71 8.2. Gestiunea automată a memoriei ______________________________________________71 8.3. Gestionarea “register” a memoriei ____________________________________________71 8.4. Gestionarea statică a memoriei _______________________________________________72 8.5. Variabile globale ___________________________________________________________72 8.6. Declararea variabilelor externe _______________________________________________72 8.7. Gestiunea dinamică a memoriei_______________________________________________73 8.8. Exerciţii __________________________________________________________________73 8.9. Soluţii ____________________________________________________________________74 Cap 9 CONVERSIA DE TIP _______________________________________________________76 9.1. Mecanisme de conversie ____________________________________________________76 9.1.1 Conversia la asignare _____________________________________________________77 9.1.2 Evaluarea expresiilor aritmetice _____________________________________________77 9.1.3. Evaluarea expresiilor logice________________________________________________78 9.1.4 Conversii explicite _______________________________________________________78 9.1.5 Conversie de pointeri. Pointerul universal _____________________________________79 Cap 10 PREPROCESORUL ________________________________________________________80 10.1 Directive preprocesor ______________________________________________________80 10.1.1 Constante simbolice. Directiva #define ______________________________________81 10.1.2 Includerea fişierelor _____________________________________________________81 10.1.3 Compilare condiţionată ___________________________________________________82 10.1.4 Directiva #error ______________________________________________________82 10.2 Macroinstruţiuni __________________________________________________________83 10.2.1 Macroinstrucţiuni predefinite ______________________________________________83 10.2.2 Macroinstrucţiuni tip funcţie_______________________________________________83 Cap 11 EXERCIŢII_______________________________________________________________84 BIBLIOGRAFIE_________________________________________________________________86 ANEXA ________________________________________________________________________87 Biblioteca standard C __________________________________________________________87 Codul ASCII __________________________________________________________________90

iii

restul operanzilor erau consideraţi întregi.1 Scurt istoric 1. CPL a fost dezvoltat la Universităţile Cambridge şi London în anii 1960-1963. În anii ’60. bazat pe B.Cap 1 INTRODUCERE ÎN LIMBAJUL C 1. sau “systems programming languages”. Problemele create în jurul limbajelor BCPL şi B au dus la dezvoltarea unui nou limbaj. Asemănarea cu BCPL a fost mai degrabă semantică. operanzii flotanţi din expresii trebuiau precedaţi de punct. Ken Thomson a început proiectarea sistemului de operare Unix. BCPL a fost proiectat de Martin Richards în 1967 şi face parte din categoria “low-level languages”. sintaxa este total diferită. exemple simple de programe duc la complicaţii nebănuite.3 Compilarea unui program C 1. un limbaj bazat pe BCPL care a fost proiectat de asemenea de către Ken Thompson în 1970. la Bell Laboratories în USA.1 Scurt istoric Strămoşii limbajului C sunt limbajele de programare CPL. Limbajele BCPL şi B sunt limbaje de nivel scăzut faţă de limbajul Pascal şi nici unul din ele nu este tipizat: toate datele sunt considerate cuvinte maşină încât. este oficial din “Combined” dar neoficial se consideră a fi iniţiala pronumelui lui . Primul limbaj de nivel înalt implementat sub acest sistem de operare a fost limbajul B. În una din implementările BCPL-ului. considerat la început a proveni de la Cambridge. Numele “C”. BCPL. care la început s-a numit NB dar numele său a fost stabilit C. Proiectarea limbajului B a fost influienţată de limitele maşinii pe care a fost implementat: un PDP-7 cu capacitatea 4K ( cuvinte de 18 biţi). B şi Algol 68.2 Forma unui program C 1.

) limbajul a fost influienţat şi de Algol 68. adică a elementelor de bază în funcţionarea unui calculator. Din acest motiv varianta clasică a limbajului C a fost asociată sistemului de operare Unix . Standardul ANSI ( American National Standard Institute) a fost redactat abia în decembrie 1989 şi a fost pus la dispoziţia celor interesaţi la începutul lui 1990. În mare parte ( construcţiile for şi switch. Un fapt cu totul inedit a fost acela că. •FORTRAN I (1957) •FORTRAN II (1958) •ALGOL 60 (1960) •CPL (1963) •ALGOL 68 (1968) •BCPL (1967) •B (1970) •C (1972) •C++ (1984) Figura 1.1. Limbajul C este privit ca un limbaj de nivel mediu întrucât combină cele mai reuşite elemente ale limbajelor de nivel înalt ( Pas-cal. Ritchie a lucrat pe un calculator DEC PDP-11 sub sistemul de operare Unix. Pentru eliminarea acestora în 1983 a fost creată o comisie care să stabilească un standard al acestui limbaj. Genealogia limbajului C este prezentată în Figura 1. Fortran. a octeţilor şi a adreselor de memorie. mare parte din implementările C -ului s-au dovedit de un mare grad de compatibilitate: un program scris pentru una din variante putea fi compilat cu succes folosind o altă variantă.versiunea 5 şi multă vreme a constituit un standard (neoficial de altfel) al limbajului [KeR 78]. toate compilatoarele C sunt compatibile cu standardul ANSI C. De altfel. Ada) cu gradul de control şi flexibilitatea oferite de către limbajul de asamblare. C permite manevrarea biţilor. Modula. Limbajul a fost proiectat şi implementat de către Dennis Ritchie la Bell Laboratories în 1972. în prezent . Odată cu creştere popularităţii calculatoarelor personale. Se înţelege că au existat şi neconcordanţe în multitudinea de “dialecte” ale limbajului. cel care a condus echipa ce a proiectat CPL-ul. Firma Borland a folosit acest standard în faza de proiect şi a realizat implementările Turbo C care se bucură de un succes remarcabil. programele scrise în C 5 . În ciuda acestui fapt . au apărut numeroase alte implementări ale limbajului C şi astfel a crescut şi popularitatea acestuia. tratarea pointerilor etc.Programare_ Limbajul_C Cristopher Strachey. Algol.1. unele din acestea au adăugate o serie de facilităţi sau extensii proprii care nu împiedică compilarea unui program standard.

indiferent de ce calculator dispunem. be read as “next”. un membru al echipei lui Stroustrup. Numele C++ a fost sugerat de Rick Mascitti. cei care nu-l agrează îl consideră un limbaj lipsit de siguranţă. numit Cpre. este prezentată genealogia limbajului C++ iar figura 1. Aşa cum vom vedea pe parcursul prezentării limbajului. • C este un limbaj eficient: semantica sa este “low level” ceea ce înseamnă că pot fi folosite cu eficienţă resursele hardware pentru programele C. Originea acestui limbaj şSTR 94ţ trebuie căutată în proiectul care a început în Aprilie 1979 la “Computing Research Center of Bell Laboratories” în Murray Hill. De exemplu. Algol 68 care a dat supraîncărcarea operatorilor. tough it is always pronounced “plus plus”. • C este un limbaj disponibil: un limbaj pentru care se poate găsi cu uşurinţă un compilator. Cei care agrează limbajul C îi apreciază flexibilitatea sa.>> În figura 1.Gheorghe GRIGORAŞ au un grad mare de portabilitate: uşurinţa de a adapta programele scrise pentru o anumită categorie de calculatoare sau sisteme de operare la alte calculatoare sau sisteme de operare. had a nice interpretation. 6 . Ceea ce este sigur. Smalltalk. este că datorită faptului că face parte din sistemul de operare Unix. acest lucru este posibil în general fără un efort deosebit. Ada. care a adăugat la limbajul C conceptul de clasă folosit pentru prima dată de limbajul Simula ( dezvoltat în anii 1962-1967 de norvegienii Kristen Nyagaard şi Ole-Johan Dahl). • C este un limbaj portabil: chiar dacă un program C nu este automat portabil de la o maşină la alta. Unul din motivele pentru care limbajul C este în acelaşi timp agreat de mare parte din programatori şi dezagreat de altă mare parte din programatori. O nouă versiune a limbajului C. “succesor” or “increment” . este lipsa totală a verificării tipului (type checking).Iată ce spune Stroustrup despre această alegere: <<I picked C++ because it wos short. USA. Motivele pentru care a fost ales limbajul C (în faţa altor limbaje ale vremii: Modula-2. ++ can. proiect ce trebuia să realizeze distribuirea nucleului UNIX într-o reţea de computere conectate LAN. Are de asemenea o mulţime bogată de operatori care-i dau un înalt grad de expresivitate.3. C++arm reprezintă “The Annotated C++ Reference Manual” iar C++std este standardul ANSI C++. numită C++. Mesa. a apărut în 1984. După numele “ C cu clase” limbajul a fost “botezat” C84. Limbajul C are structuri de control adecvate precum şi facilităţi de structurare a datelor care îl fac să fie folosit într-o diversitate de domenii. era vorba totuşi de un nou limbaj. referinţele şi abilitatea de a declara variabile oriunde în cadrul unui bloc şi BCPL de unde a fost luată forma de prezentare a comentariilor cu //. şi a fost folosit pentru prima dată în Decembrie 1983. New Jersey. Datele care apar în paranteză se referă la prima implementare disponibilă pentru limbajul respectiv(după [STR 94]). depending on context. Cele mai mari influienţe asupra noului limbaj le-au avut: Simula care a dat clasele. acesta oglindeşte conceptele fundamentale ale unui computer tradiţional. Bjarne Stroustrup a realizat în Octombrie 1979 un preprocesor.2. chiar dacă era clădit pe C. Asta pentru scurt timp însă deoarece comitetul ANSI pentru standardizarea C-ului a atras atenţia că se poate crea o confuzie cu această denumire. In C++. Clu) pentru acest proiect sunt expuse chiar de creatorul noului limbaj: • C este un limbaj flexibil: se poate folosi în orice domeniu şi permite utilizarea oricăror tehnici de programare. Pentru realizarea acestui proiect. prezintă etapele importante din proiectarea limbajului. În martie 1980 preprocesorul îmbunătăţit era implementat pe 16 sisteme iar limbajul acceptat de acesta a fost numit “C cu Clase”. and wasn’t of the form “adjective C”. o variabilă de un tip scalar oarecare poate apare în aceeaşi expresie cu o variabilă de un alt tip scalar. limbajul a căpătat o mare popularitate în lumea academică şi nu numai. Compilatoarele oferite împreună cu sistemul Unix sunt relativ ieftine (uneori chiar gratuite) şi pot fi folosite pe o diversitate de maşini.

2.Programare_ Limbajul_C •Fortran(1956) •Algol 60(1960) •CPL(1963) •BCPL(1967) •Simula 67(1969) •C •Algol 68(1977) •C cu Clase (1980) •Ada (1983) •C++ (1984) •ANSI C (1986) •ML(1976) •Clu(1978) •C++arm(1990) •C++std (1995) Figura 1. 1979 1980 1982 1983 1984 1985 1986 1987 Mai Octombrie Aprilie Ianuarie August Decembrie Ianuarie Februarie Octombrie Septembrie Noiembrie Începutul proiectului “C cu clase” Prima implementare a lui C cu clase Primul raport intern la Bell Labs asupra lui C cu clase Primul articol extern asupra lui C cu clase Prima implementare a limbajului C++ Limbajul a fost “botezat” C++ Primul manual C++ Prima lansare externă C++ Manualul The C++ Programming Language Prima conferinţă OOPSLA (centrată pe Smalltalk) Prima conferinţă USENIX C++ 7 .

b = c. la disciplina de informatică.2 Forma unui program C În general.b)). a capata valoarea lui b. int y){ int rest. do { rest = x%y. se începe cu un limbaj diferit de C iar în învăţământul superior. } int main (){ int a. mai ştie cel puţin un limbaj de programare (Pascal în cele mai multe cazuri). } while (rest!=0). */ # include <stdio. cel care se apucă de învăţat limbajul C. scanf ("%d%d".cmmdc (a. daca acest rest este nul. &b). Aceasta pentru că în programa de liceu. y = rest. Metoda care se aplica pentru a determina cmmdc este urmatoarea: se calculeaza restul impartirii intregi a lui a prin b. Vom începe prezentarea printr-un exemplu. Programul 1 /* Calculul celui mai mare divizor comun (cmmdc) a doua numere intregi pozitive a si b.b. char raspuns. if (b>a) { int c = a. printf (" Continuati ? d)a n)u -->").h> int cmmdc (int x.3. return x. la facultăţile care au în planul de învăţământ informatică şi chiar la cele de profil. x = y. b este valoarea cautata. } printf (" Cmmdc al celor doua numere este: %d\n". primul limbaj de programare studiat (cel puţin până acum) a fost altul decât limbajul C.Gheorghe GRIGORAŞ 1988 1990 1991 1992 1994 Decembrie Ianuarie Iunie Martie Mai Mai Iunie Februarie Martie Mai August Prima lansare GNU C++ Prima implementare Oregon Software C++ Prima implementare Zortech C++ Prima reuniune tehnică ANSI X3J16 pentru C++ Prima implementare Borland C++ C++arm: The Annotated C++ Reference Manual Prima reuniune ISO WG21 Prima lansare DEC C++ Prima lansare Microsoft C++ Prima lansare IBM C++ A fost înregistrat Raportul Comitetului ANSI/ISO Figura 1. b capata valoarea restului si procedeul se repeta. 8 . &a. In caz contrar. do { printf (" Introduceti 2 valori intregi pozitive -->"). 1.a = b.

Pe această linie este o directivă care este gestionată de precompilator (preprocesor) şi permite includerea definiţiilor funcţiilor intrare/ieşire furnizate de sistem şi care se găsesc în fişierul stdio. Crearea programului. cmmdc. Dacă se foloseşte un compilator care nu are integrat un editor (cum sunt cele din sistemul de operare UNIX). Legarea programului cu funcţiile necesare existente în bibliotecă. Compilarea programului.h. Parametrul "%d%d" specifică formatul de citire a două numere întregi (d de la digit) iar parametrii &a. )" care apare şi în funcţia main şi în funcţia cmmdc este una din structurile iterative de care dispune limbajul C: grupul de instrucţiuni cuprins între acoladele de după do se execută atâta timp cât condiţia scrisă după while este îndeplinită (de precizat că acel grup de instrucţiuni se execută măcar odată). 1.} while ( . iar &b adresa variabilei b. Construcţia "do {. &b corespund adreselor (faptul că & apare în faţă) unde vor fi memorate cele două valori întregi: &a adresa variabilei a.b)) este un apel la o operaţie de scriere (pe ecranul monitorului) a textului: cuprins între " şi " în afară de %dăn care reprezintă formatul cu care se va tipări valoarea returnată de apelul la funcţia cmmdc (a. Programul pe care l-am prezentat este constituit din două funcţii: main şi cmmdc. Atenţie însă: compilatoarele acceptă ca fişiere de intrare (programe sursă) numai fişiere text standard. 9 . Trebuie reţinut faptul că orice program C conţine definiţia unei funcţii cu numele main care ţine locul programului principal: punctul de intrare în execuţia unui program C este funcţia main. Limbajul C a fost optimizat special în vederea compilării.. În corpul funcţiei main în Programul 1 avem apeluri la alte funcţii: printf. Crearea unui format executabil al unui program C parcurge următoarele trei etape: 1. Să trecem în revistă structura programului prezentat. Primele linii din program constituie comentarii. } while (raspuns!=’n’). 3.b): va fi scris un număr întreg (%d) după care se trece la linie nouă (caracterul ăn). Aceste funcţii vor fi prezentate mai târziu într-un capitol special.Programare_ Limbajul_C } scanf ("%c". Corpul unei funcţii este delimitat de acolade: ‘{’ ţine locul lui begin (dinalte limbaje) iar ‘}’ al lui end. scanf.. &raspuns). În limbajul C nu există instrucţiuni de intrare/ieşire. Structurile de control ale limbajului C se vor prezenta într-un capitol special. Definiţiile acestor funcţii se află în fişierul sistemului stdio. return 0. Aceste comentarii sunt incluse între "parantezele" “/*” şi “*/”. Acesta este un apel la o operaţie de citire a unor date pe care le introducem de la tastatură. Majoritatea compilatoarelor C asigură medii de programare care includ facilităţi pentru realizarea tuturor etapelor precizate mai sus. În exemplul de aici avem: printf cu un parametru aflat între ghilimele: acest text va fi tipărit pe ecran scanf cu trei parametri: "%d%d". Deşi au fost concepute şi interpretoare de C şi acestea sunt disponibile pentru diferite medii. Prin urmare. C a fost gândit de la bun început ca fiind destinat compilării. Urmează o linie ce începe cu #. acesta trebuie salvat ca fişier text pentru a putea fi utilizat de un compilator. dacă se crează un fişier sursă cu editorul Word su Windows.h. atunci trebuie folosit un editor pentru crearea fişierului sursă C. printf ("Cmmdc al celor doua numere este: %dăn" cmmdc (a. 2. &a şi %b. operaţiile de intrare/ieşire se realizează prin apel la funcţiile unei biblioteci standard furnizate de sistem.3 Compilarea unui program C Se ştie că există două metode generale de transformare a unui program sursă într-un program executabil: compilarea şi interpretarea.

Zona de manevră (heap) este o regiune de memorie liberă pe care programul .4. Un program C compilat creează şi foloseşte patru zone de memorie disjuncte. în esenţă. care a fost concepută pentru programarea orientată pe obiecte. De aceea C++ acceptă limbajul C: orice program C va putea fi compilat de un compilator C++.Gheorghe GRIGORAŞ Toate programele în C constau dintr-una sau mai multe funcţii. care îndeplinesc funcţii distincte (figura 1. Aşa cum vom vedea în partea a doua a acestei cărţi. • memorează starea curentă a unităşii centrale de prelucrare. sunt compilatoare C++. o schemă a ceea ce face programul. schemă compusă din apeluri ale altor funcţii aflate în biblioteca standard a limbajului C sau definite de programator.Urmează o zonă de memorie în care sunt stocate variabilele globale. altele folosesc programul de legare al sistemului de operare. Celelalte două zone reprezintă aşa zisa stivă a programului şi zona de manevră. un programator care nu ştie C nu va putea programa în C++. 10 .După unii autori. compilatoarele existente pe piaţă. în încheierea acestei scurte introduceri . • memorează argumentele funcţiilor. Prima regiune este aceea care stochează codul programului. Într-un program C corect conceput. Aceasta este prima funcţie apelată la începutul executării programului. Procesul de legare (linking) este acela în care programul de legare(linker) combină codul scris de programator cu codul obiect al funcţiilor utilizate şi care se găseşte în bibliteca standard. singura funcţie care trebuie să fie prezentă în orice program se numeşte main( ). Să mai precizăm . Stiva este folosită în timpul execuţiei programului în scopurile: • memorează adresele de revenire ale apelurilor la funcţii. programarea în limbajul C va dăinui multă vreme de acum încolo. le foloseşte pentru stocarea unor articole de genul listelor înlănţuite şi arborilor. Standardul ANSI C precizează setul minimal de funcţii care va fi inclus în biblioteca standard.). • memorează variabilele locale. prin intermediul funcţiilor de alocare dinamică ale limbajului C. aşa cum dăinuie de când a fost creat limbajul şi. funcţia main( ) conţine. STIVA ZONA DE MANEVRĂ VARIABILE GLOBALE CODUL PROGRAMULUI Figura 1. Unele compilatoare au programul propriu de legare.4. C++ este o versiune extinsă a limbajului C. compilatoarele ce există pe piaţă conţin cu siguranţă şi alte funcţii. că în general.

3. Acest lucru este sintetizat în Tabela 1. Tipuri simple 2.127 . Tipurile întregi Tipul char short int long (long int) Dimensiunea memoriei ocupate 8 biţi 16 biţi 16 biţi 32 biţi Domeniul .32768. Tabela 1. au un anume tip iar în funcţie de aceste tipuri se vor aplica algoritmi specifici pentru determinarea valorii expresiei.1.. expresii 2.Programare_ Limbajul_C Cap 2 Tipuri. 2.32767 . apeluri la funcţii.. short.32768.1. Aceşti operanzi.32767 -2147483648. Operanzii într-o expresie sunt nume de variabile. Tipuri simple Tipurile simple (sau tipurile de bază) ale limbajului C definesc dimensiunea zonei de memorie ocupată de valoarea unei variabile precum şi modul în care va fi interpretat conţinutul acestei zone.2. nume de constante (literali). operatori. 2147483647 11 . int şi long.. Limbajul C oferă de asemenea un mecanism de conversie a tipului care va fi prezentat mai târziu în lucrare.. Operatori O expresie în limbajul C – ca în orice limbaj de programare – este o secvenţă de operatori şi operanzi care descrie algoritmul de calcul al unei valori.4. fiecare dintre ei. Aceste tipuri sunt utilizate pentru reprezentarea numerelor întregi. Literali 2. Diferenîa dintre acestea constă în dimensiunea zonei de memorie ocupată de o variabilă de acest tip şi implicit de mărimea domeniului de valori.128. Declararea unei variabile 2. Tipurile de bază ale limbajului C pot fi grupate în trei mulţimi: • Tipuri întregi: char.

03. 25AfuL flotant 3. A24E 39u. Tabela 3.caracter de cod hexazecimal hh.retur de car. 4294967295 2. Specificarea signed tip este echi-valentă cu tip iar unsigned tip are semnificaţia din Tabela 2. O3724 ox7F. ‘\o’ ..retur de linie. o245u. ‘\b’ . 255 0 .tabulare.2. ‘\r’ .. Ele se disting prin precizia de reprezentare: float – numere reale în simplă precizie –aproximativ 6 cifre semnificative . Acestea sunt: ‘\n’ .. 42153l.caracterul \ (backslash). Tabela 3 sintetizează unele din aceste reguli.Gheorghe GRIGORAŞ • Tipuri reale: float. ele reprezintă valori care nu pot fi modificate pe parcursul execuţiei unui program. 12 . ‘\f’ .backspace. 65535 0 . Tipul vid: void.425 -15.iar double pentru numere reale în dublă precizie – aproximativ 15 cifre semnificative. Este un tip folosit pentru reprezentări de dimensiune nulă. ‘\u’ . ‘^’ şir “şir de caractere” Explicaţii Notaţia zecimală Notaţia octală (prefix O) Notaţie hexazecimală (prefix ox sau OX) Constante fără semn Reprezentare pe 32 biţi Constante fără semn pe 32 biţi Reprezentare fără exponent Reprezentare cu exponent Există şi caractere speciale (de control) care sunt compuse din caracterul “\” şi din alt caracter. ‘\t’ . 10e-12 caracter ‘a’.caracterul ‘’’ ‘\”’ . Tipuri întregi unsigned Tipul unsigned char unsigned short unsigned (int) unsigned long (int) Dimensiunea 8 biţi 16 biţi 16 biţi 32 biţi Domeniul 0 . 65535 0 .caracterul ”. ‘\’’ .2E^3. • Tabela 2.14159. o42l long 423uL. ^423. -12..caracterul NULL.interlinie (linie nouă). Literali Literalii (sau constantele literale) sunt valori constante. 57F3u întregi 12L.tabulare verticală. ‘\xhh’ . . Pentru tipurile întregi se pot folosi specificările signed şi unsigned. double Aceste tipuri sunt folosite pentru a reprezenta numere reale. ‘A’.. Constante literale Constante Exemple întregi 123. 0 O12. ‘\\’ . -457.caracter de cod octal ddd. în limbajul C se folosesc diferite reguli sintactice pentru reprezentarea constantelor. ‘\ddd’ . OX3.

Cuvintele cheie ale limbajelor C şi C^^ this handle public asm delete throw do if register auto try double inline return break short typedef else int case signed union catch enum long new sizeof unsigned char extern virtual operator static class float void struct overload for const volatile switch private continue friend template while protected default goto O variabilă se declară prin una din următoarele instrucţiuni: tip nume. dacă e posibil.e-4.14159.Programare_ Limbajul_C 2. desp r ite prin virgule. pi = 3. într-o declaraţie se specifică clasa de alocare (implicit sau explicit).Nu trebuie să coincidă cu vreun cuvânt cheie (vezi Tabela 4) Tabela 4. tip nume = valoare. Declararea unei variabile şi a unei constante Toate variabilele unui program trebuiesc declarate înainte de a fi utilizate. explicit se poate specifica prin cuvântul cheie aut: aut int x. Un identificator în limbajul C este un şir de caractere care trebuie să îndeplinească condiţiile: .14159. Exemple: int i.3. k. Variabilele sunt obiectele de bază ale limbajului şi au un nume care este un identificator. Variabilele din clasa automatic sunt definite în interiorul funcţiilor fiind locale funcţiei în care au fost definite. Mai multe variabile de acela i tip pot fi declarate în aceea i instruc iune. char n1='\n'. . Clasele principale de alocare sunt automatic şi static. Această clasă este implicită. în afară de tipul variabilei şi eventual o valoare iniţială pentru aceasta. având durata de viaţă pe parcursul execuţiei funcţiei. const float pi = 3. const char mesaj[ ] = "Eroare". . O constantă se declară prin: const tip nume= valoare.următoarele caractere sunt caractere alfanumerice (litere sau cifre) sau ‘_’. alocarea se face în registrele unităţii 13 . j.71828182845905. const double e = 2.primul caracter este literă sau ‘_’ (underscore). float eps = 1. Variabilele se declară la începutul funcţiilor (variabile locale) sau în exteriorul tuturor funcţiilor (variabile globale). Tot în interiorul unei funcţii variabilele mai pot fi definite şi în clasa register care este asemănătoare cu cea automatic cu deosebirea că.

0 20. aceştia delimitează subexpresii şi pot schimba asociativitatea operatorilor.45 + 5. Operatori Operatorii se folosesc la constituirea de expresii pornind de la constante şi variabile. constante sau apeluri la funcţii (despre care se va vorbi mai târziu). Variabilele din clasele auto şi register nu îşi păstrează valoarea de la un apel la altul al funcţiei în care sunt definite. se aplică conversii implicite de tip: unul din operanzi se converteşte la tipul celuilalt iar tipul rezultatului va fi tipul comun. permanentă). evaluarea se face în mod natural. Evaluarea expresiilor se face înlocuind operanzii prin valorile sale şi efectuînd operaţiile conform cu specificaţiile acestora. Tabelul 5 sintetizează clasele de alocare.se face în ordinea indicată mai jos: alpha + sqrt (25) alpha + 5.45. Fiecare dintre aceştia au un tip declarat. float beta = 25. Variabilele definite în exteriorul tuturor funcţiilor fără vreun specificator de clasă sunt în clasa extern şi au alocate adrese fixe. (x + y) * z. ca şi perechea: x+y*z . Dacă se definesc în interiorul unei funcţii trebuie să aibă neapărat în faţă cuvântul rezervat static (se mai spune că sunt în clasa static internal). Clase de alocare CLASA CARACTERISTICI Adre Păstrează Vizibilitate să valoarea fixă în interiorul funcţiei NU NU în interiorul funcţiei în toate modulele DA DA DA DA Durata de viaţă Pe durata funcţiei Pe durata aplicaţiei Pe durata aplicaţiei Pe durata aplicaţiei - Auto. Am văzut că operanzii pot fi variabile.0 25. 14 . De pildă expresiile x * y +z şi x * (y + z) vor fi evaluate diferit pentru aceleaşi valori ale variabilelor.45 Dacă operanzii au tipuri diferite . atunci evaluarea expresiei: alpha + sqrt (beta). Operatorii ce pot apare într-un program C sunt de patru feluri: • operatori primari de parantetizare. Tabelul 5. dacă se declară: float alpha = 20. 2. Register Static internal External Static în modulul în care-i DA DA external definită External în toate modulele DA (în funcţie) aplicaţiei Static în toate modulele DA External aplicaţiei (în funcţie) În capitolul al optulea sunt tratate mai în amănunt problemele legate de gestiunea memoriei. Variabilele din clasa static diferă de cele din clasa auto sau register prin aceea că sunt memorate în locaţii fixe de memorie (au o adresă fixă. Dacă tipul operanzilor este acelaşi într-o expresie.4.Gheorghe GRIGORAŞ centrale şi nu în memoria RAM. Spre exemplu.

atan. asin. Negaţia are semnificaţia obişnuită: schimbă semnul valorii expresiei în faţa căreia se află. • operatori unari cu notaţie prefixată sau postfixată: -x. Operatorii relaţionali (de comparaţie) Operatorii relaţionali sunt operatori binari şi permit compararea valorilor a doi operanzi (expresii) iar rezultatul evaluării este zero (dacă rezultatul este fals) sau 1 (dacă rezultatul este adevărat). • postfixaţi: variabila este incrementată (decrementată) după evaluarea expresiei în care se află iar asociativitatea este de la stânga la dreapta. dacă x va fi egal cu y atunci a va căpăta valoarea 0 iar în caz contrar a va căpăta valoarea 1.Programare_ Limbajul_C operatori binari cu notaţie infixată adică: operand operator operand. acolo unde nu este specificat altfel. m.2. acos. x. • 2. k. Aceştia pot fi unari sau binari iar în privinţa asociativităţii.prezentate în Anexa – care sunt operatori cu scriere prefixată: .funcţia de ridicare la putere pow.funcţiile exponenţială. • operatorul ternar condiţional operand 1 ? operand 2 : operand 3. ++ autoincrementarea. cos. -autodecrementarea. • Operatorii unari: +.funcţiile trigonometrice uzuale: sin. y a = (x! = y). Exemplu: x+y x % y.incrementează (decrementează) cu 1 valoarea unei variabile şi pot fi : • prefixaţi: variabila este incrementată (decrementată) înainte de evaluarea expresiei în care se află iar asociativitatea este de la dreapta la stânga. atunci: j = i ++ /* j = 10 apoi i = 10 */ k = ++i/* i = 12 apoi k = 12 */ l = i-.4. x++. 2. . 15 . Operatorii ++ şi -. Aceştia sunt operatori binari iar sintaxa lor în C este: < (mai mic) <= (mai mic sau egal) > (mai mare) >= (mai mare sau egal) == (egal) != (diferit) Cum rezultatul unei comparări este un număr întreg este posibilă asignarea acestuia unei variabile întregi: int a. ++x. logaritmică etc. aceasta este de la stânga la dreapta. y--. j. . l. asociativitatea este de la dreapta la stânga./* l = 12 apoi i = 11 */ m = --i /* i = 10 apoi m = 10 */ • Operatorii binari sunt următorii + adunare * înmulţire scădere / împărţire % modulo La aceşti operatori se adaugă funcţiile din biblioteca matematică . Operatori aritmetici Operatorii aritmetici sunt aceea care se aplică operanzilor numerici.plus şi minus unari.1. tan.4. Exemple: Fie declaraţia int i = 10.. în secvenţa anterioară.

^) este cea naturală (aminitm că 1 reprezintă valoarea logică “adevărat” iar 0 valoarea “fals”). iar dacă unul din ei are valoarea fals (0) atunci expresia are valoarea zero.negare la nivel de bit (operator unar). are ca efect evaluarea expresiei din dreapta semnului = şi atribuirea acestei valori variabilei ce se află în stânga acestui semn.negaţia logică cu asociativitate de la dreapta la stânga  . Operatori la nivel de bit Limbajul C dispune de şase operatori pentru tratarea informaţiei la nivel de bit.4. Aceşti operatori sunt: & .4. y = x << 2.conjuncţia logică (şi) Expresia: •op1&&op2 are valoarea adevărat (1) dacă cei doi operanzi sunt evaluaţi la adevărat. Aceştia se pot aplica doar operanzilor de tip întreg (char. Semnificaţia primilor trei operatori binari (&.5. >> . exprimat prin =. Exemple: x = 13. Operatori logici Operatorii logici sunt operatori binari care se aplică unor operanzi ce au valori adevărat (1) sau fals (0) şi ei corespund operaţiilor logice uzuale: ! .deplasare la stânga. Operatorul de asignare Operatorul de asignare.  . << .deplasare la dreapta.Gheorghe GRIGORAŞ 2.disjuncţie logică la nivel de bit.sau exclusiv la nivel de bit. 2. ^ . ~ .3.disjuncţia logică (sau) && . Exemplele următoare sunt edificatoare. |.4. 16 .conjuncţie logică la nivel de bit. z = x >> 2. • op1op2 are valoarea zero (fals) dacă i numai dacă op1 şi op2 au ambii valoareea zero (fals).4) z = 0000 0000 0000 0011 (= 13/4) 2. variabila = expresie. op1 =01100100 op2 =10111010 op1 & op2 = 00100000 op1 | op2 = 11111110 op1 ^ op2 = 11011110 De asemenea negaţia (~) acţionează la nivelul fiecărui bit schimbând 1 =n 0 şi 0 =n 1. ~ op1 = 10011011 Operatorii binari de decalare ( << şi >>) servesc la decalarea cu un anumit număr de biţi (dat de cel de-al doilea operand) la stânga sau la dreapta în cadrul primului operand. long) şi servesc la poziţionarea sau interpretarea valorilor întregi ca o secvenţă de valori binare.4. int. în particular se poate obţine (rapid!) înmulţirea cu 2op2 (op1 << op2) sau cu 2-op2 (op1 >> op2). •!op1 are valoarea fals dacă op1 este adevărat şi are valoarea adevărat dacă op1 este fals. short. x = 0000 0000 0000 1101 (= 13) y = 0000 0000 0011 0100 (= 13.

. expresia este egală cu op2 iar dacă op1 are valoarea fals.6.. unde e1 şi e2 sunt expresii.4. l capătă valoarea 1.7. Spre exemplu i = j = k = l = 1. 2. este o expresie ce are ca valoare. k.op3 sunt operanzi. Operatorul condiţional Acesta este singurul operator ternar al limbajului C.expresie2.. Această asignare este echivalentă cu : e1 = (e1) op (e2). Astfel variabilă = expresie.op2. %= • Operatori logici la nivel de bit: &=. *=. /=. valoarea expresiei din dreapta semnului # . unde op1. Se obţin asignări compuse cu: • Operatori aritmetici: +=. ^= • Operatori de decalare: <<=. Dacă op1 are valoarea adevărat. j. limbajul C permite compunerea asignării (#) cu un operator binar (op) obţinându-se operatori de asignare compusă: e1 op = e2. Operatorul virgulă Forma generală a unei expresii ce utilizează acest operator este: expresie1. 2. prin care cele n variabile capătă valoarea expresiei din partea dreaptă. Operatorul condiţional se notează cu ?: şi are asociativitatea de la dreapta la stânga. >>= Faptul că atribuirea este privită ca un operator binar. este o construcţie validă în C. 17 . Forma generală a sa este: op1 ? op2 : op3. = varn = expresie. prin aceasta cele patru variabile i. .Programare_ Limbajul_C Pe lângă acest tip de asignare. este o expresie echivalentă cu construcţia: if (a > b) max = a.4. Acest lucru permite “atribuirea în lanţ”precizând că asociativitatea operatorului de asignare este de la dreapta la stânga: var1 = var2 = . permite ca aceştia să formeze expresii care au atribuite valori. else max = b. -=. Exemplu: max = (a > b) ? a : b. |=.. expresia este egală cu op3.

18 Funcţia (semnificaţia) Acces explicit la o variabilă globală (unar) Acces explicit la o clasă (binar) Selectarea unui membru Indexarea unui tablou Apel la o funcţie Lungimea în biţi Incrementare. >. ^=. >= ==. Operator :: :: →. O asemenea construcţie apare frecvent în instrucţiuni for pentru realizarea mai multor acţiuni: for(i = 0. se înţelege) expresiei ultime ce apare în acest şir. |= . Precedenţa operatorilor limbajului C este dată în tabelul nr.4. operatorilor unari.>> . Tabelul nr.* *.j = 0. i++. -=. operatorul condiţional şi cel de atribuire li se aplică asociativitatea la dreapta pe când tuturor celorlalţi li se aplică asociativitatea la stânga.6. Pentru limbajul C.delete ->* .8. inegalitate Conjuncţie pe bit Sau exclusiv pe bit Sau (disjunctiv) pe bit Conjuncţie logică Disjuncţie logică Afectare condiţională Operatori de asignare compusă Operatorul virgulă Descrierea . 6.*=. << <. Precedenţa operatorilor Asociativitatea şi precedenţa operatorilor indică ordinea în care se evaluează subexpresiile într-o expresie. >>= &=. i++. j++) for(i = 0.<=. % +. %= +=. i < 100. [] () sizeof -> . . i < j. minus unari Acces la o variabilă Adresa unei variabile Conversie de tip (cast) Operatori de gestiune a memoriei Selectarea unui membru Operatori multiplicativi Operatori aritmetici Operatori de decalare Operatori relaţionali Egalitate. != & ^ | && || ?: =. Am văzut că operatorii primari de parantetizare pot schimba asociativitatea operatorilor. j--) 2. decrementare Negare pe biţi Negare logică Plus. ~ ! +./=. /. . * & () new.j = n-1. <<=.Gheorghe GRIGORAŞ Expresiile sunt evaluate de la stânga la dreapta iar valoarea întregii expresii este valoarea (şi tipul..

spre deosebire de Pascal sau alte limbaje . Să precizăm că nu se poate defini o funcţie în interiorul altei funcţii.6.4. etc.1. În general. Returnarea unui apel 3. Limbajul C permite de asemenea utilizarea unor funcţii predefinite (printf. În C există doar funcţii care returnează o valoare. Este posibilă definirea de funcţii care să retuneze valoarea vidă: în acest caz tipul valorii returnate este void.). Aceste elemente de nivel înalt oferă o claritate în plus programului global şi permite . Aşa cum o variabilă trebuie declarată înainte de a fi utilizată într-o expresie.modificări ulterioare ale acestuia.Cap 3 FUNCTII 3. getc. Funcţii cu un număr variabil de parametri 3. Funcţiile care returnează în programul apelant valoarea vidă se declară de tip void.relativ uşor .nu există noţiunile distincte de procedură şi de funcţie.descompunerea unei secvenţe lungi de procesare a informaţiei într-o mulţime de secvenţe “mici” de transformări de bază ale informaţiei. tip este unul din cuvintele rezervate care defineşte tipul funcţiei. Definirea unei funcţii 3.2.furnizarea către alţi programatori a unor elemente de bază de nivel înalt. Declararea unei funcţii constă în a da signatura funcţiei. Apelul şi transmiterea parametrilor 3. detaliile acestor elemente rămân “ascunse” pentru utilizator. Sfârşitul execuţiei unui program 3. tipul implicit al funcţiei este int. Signatura unei . instructiuni. 3.5. Mulţimea funcţiilor unui program poate fi partiţionată în mai multe fişiere care pot fi compilate separat. } În această definiţie. Definirea unei funcţii Definiţia unei funcţii are următoarea sintaxă: tip nume (lista parametri) { declaratii (de variabile). Dacă această specificare lipseşte. respectiv tipul valorii returnate de un apel la această funcţie.3. Funcţia principală main În limbajul C . funcţii ce se găsesc în bibliotecile sistemului. Apelurile la aceste funcţii sunt gestionate în faza de editare a legăturilor. Numele unei funcţii este un identificator şi acesta trebuie să respecte aceleaşi reguli ca cele referitoare la numele unei variabile. o funcţie trebuie declarată înainte de a fi apelată.1. utilizarea unei funcţii permite: . .

void schimbare (int ./*Un apel cu 2 argumente */ printf ("a\%d. Funcţii cu un număr variabil de parametri Există funcţii care pot avea un număr nedeterminat de parametri.3.. /*3 argumente */. printf("x\%f\n".4.b). prin instrucţiunea return (plasată în corpul lui f). int strlen (const char* s).. Definirea unor astfel de funcţii se face printr-o sintaxă de forma: int printf (char *. Tipul acestei expresii trebuie să fie acelaşi cu tipul funcţiei. int). int).b\%d\n". Există două moduri de a declara o funcţie: .: printf ("Un apel cu un singur argument \n"). O funcţie f returnează o valoare în corpul funcţiei din care s-a făcut apel la f. 3. . linia de început conţine tipul său şi argumentele sale (număr şi tip). O funcţie care returnează valoarea vidă (funcţie de tip void) poate conţine instrucţiunea "return" fără argument sau poate omite această instrucţiune.explicit: printr-o instrucţiune ce descrie signatura sa în cazul în care se face apel la o funcţie descrisă într-un fişier separat sau în cazul în care apelul la funcţia respectivă precede declaraţia funcţiei în acelaşi fişier. int funct ( ). scanf. etc. care în C++ se numeşte "elipsă". Valoarea expresiei "expresie" va fi returnată şi poate fi utilizată în programul apelant.implicit: în definiţia funcţiei. 3.a.x). Funcţia "exit" este o funcţie sistem care termină execuţia unui program. ). char* decod (long int). Iată câteva instrucţiuni de declarare a unei funcţii: long int cod (const char *. Un exemplu la îndemână îl oferă funcţiile sistemului: printf.Gheorghe GRIGORAŞ funcţii defineşte atât tipul său (tipul valorii returnabile) cât şi numărul şi tipul argumentelor sale. Acesta este singurul exemplu de apel la o funcţie care nu returnează nimic: sistemul opreşte execuţia programului şi raportează valoarea 20 .2. . Sfârşitul execuţiei unui program exit (valoare). 3. Returnarea unui apel Sintaxa instrucţiunii de returnare a valorii unei funcţii este: return expresie. În ultima linie avem un exemplu de funcţie fără parametri (numărul parametrilor este zero).

Ordinea evaluării parametrilor este în general de la stânga la dreapta dar acest lucru nu este garantat de orice compilator. Asta înseamnă că parametrul actual (de la apel) şi parametrul formal corespunzător (declarat în antetul funcţiei) sunt două variabile distincte. int y){ int temp = x. Funcţia schimba2 care simulează transmiterea parametrilor prin referinţă este: void schimba2(int* x . y â temp. Prin convenţie. Pentru înlăturarea acestui efect este posibilă simularea unui mod de transmitere prin referinţă. int* y){ int temp = *x. Această valoare poate fi utilă atunci când programul este executat în interiorul unei linii de comandă a interpretorului de comenzi. } main ( ){ int a = 1. } iar apelul în funcţia main se face prin: schimba2 (&a . x = y.5. *x = *y..Programare_ Limbajul_C transmisă la apel. *y = temp. încât trebuiesc luate măsurile corespunzătoare. dacă funcţia este declarată fără tip şi prin folosirea numelui funcţiei urmat de lista de parametri actuali într-o expresie (în care este permis tipul ei) atunci când funcţia este declarată cu tip . Asta înseamnă că o funcţie nu poate modifica parametrii actuali. Modificările efectuate asupra parametrilor formali nu au decât un efect local care nu este vizibil în afara funcţiei. tipăreşte (cu unele compilatoare) 10 10 şi nu 10 11.b). De pildă. Singura 21 . În absenţa unei instrucţiuni exit. valoarea implicită a codului returnat la sfârşitul execuţiei unui program este 0. 3. printf ("a = %d. n++. punând drept parametri actuali valorile adreselor variabilelor ce trebuiesc modificate. a. b =%d". secvenţa: int n = 10. Să facem precizarea că şi în cazul funcţiei schimba2 transmiterea parametrilor se face prin valoare: am simulat aici transferul prin referinţă ce ar fi trebuit să se facă în cazul funcţiei schimba1. valoarea nulă (0) semnifică faptul că programul se termină normal iar o valoare nenulă (1 sau -1) semnifică faptul că s-a produs o eroare. &b). n). Să precizăm că în C nu există decât un singur mod de transmitere a parametrilor şi anume transmiterea prin valoare. Apelul şi transmiterea parametrilor Apelul unei funcţii se face prin: nume (listă _ parametri_actuali). b). În C adresa unei variabile poate fi specificată într-o variabilă de tip "pointer" (de care vom vorbi mai târziu). Un exemplu clasic al consecinţei acestui mod de transfer al parametrilor este ilustrat mai jos: void schimba1(int x. b = 2. schimba1(a. printf ("%d %d \n". } Apelul funcţiei schimba1 în funcţia main nu are efectul scontat: prin apelul la printf se tipăresc valorile 1 şi 2 pentru a respectiv b.

. pn atunci argc va avea valoarea n^1 iar argv va fi un tablou ce conţine pointeri astfel: 0 1 : . } Funcţia main este singura funcţie absolut necesară într-un program C.eroare).Gheorghe GRIGORAŞ diferenţă este că valoarea transmisă prin parametrii actuali &a.argc: numărul argumentelor din linia de comandă (inclusiv numele programului). Argumentele de tip pointer vor fi utilizate de asemenea pentru transmiterea ca parametru a unei variabile de tip structură (vezi Cap.7) precum şi pentru limitarea numărului de valori ce trebuiesc puse în stiva de apel a execuţiei unui program. else { printf ("Argumentele executiei sunt: \n"). În cazul în care programatorul nu doreşte să utilizeze argumentele (parametrii) transmise la execuţie. parametrul corespunzător trebuie să fie de tip pointer.6. 3. . Valoarea întreagă returnată de funcţia main este valoarea transmisă mediului la sfârşitul execuţiei programului (vezi funcţia exit). i++) 22 . este permisă utilizarea funcţiei main fără parametri: int main( ) este o declaraţie validă pentru funcţia main.&b este adresa lui a respectiv b şi prin funcţia schimba2 se modifică valorile referenţiate. Aşadar. Utilizarea instrucţiunii return precizează condiţia de terminare ( 0 . la lansarea unui program. linia de comandă conţine numele programului urmat de o listă de parametri: nume-program p1. Parametrii disponibili la apelul funcţiei main sunt: . Parametrii funcţiei main permit recuperarea argumentelor transmise din momentul execuţiei programului. arg[0] conţine numele programului executabil..argv: un tablou de pointeri către fiecare din argumentele liniei de comandă. în particular. char* argv[ ] ){ if (argc<2) printf ("Nu exista argumente in aceasta executie ! \n"). i < argc. În capitolul 6 vom discuta mai pe larg modul de transmitere al parametrilor de tip tablou ca argumente ale unei funcţii. Funcţia principală main int main(int argc. În general.program” “p1” “pn” 0 n Iată un exemplu de utilizare a acestor argumente : Programul 2 main (int argc. . for (i â 1.char* argv [ ]) { instructiuni. 1.succes. Aceasta defineşte punctul de intrare în execuţia programului. p2.. pentru schimbarea conţinutului unor variabile printr-o funcţie. “nume .

} } Dacă acest program are numele prg2 atunci linia de comandă: prg2 produce scrierea mesajului: Nu exista argumente in aceasta executie ! iar linia de comandă: prg2 Iata niste argumente ! produce scrierea mesajului: Iata niste argumente ! 23 . argv [i] ).Programare_ Limbajul_C printf ("%s".

o imprimantă sau “o zonă” (fişier) pe disc. Pointerul de fişier identifică un anumit fişier şi este folosit de către fluxul asociat pentru a conduce operaţia de intrare/ieşire. Un flux se poate asocia unui fişier executând o operaţie de deschidere: odată deschis.2 Accesul la fişiere.1. inclusiv cu terminale. Pentru a putea utiliza într-un program funcţiile standard de intrare/ieşire trebuie scrisă la începutul acestui program o directivă "include" care are ca argument numele fişierului antet ce conţine definiţiile acestor funcţii: stdio..4 Scrierea cu format 4. încât aceeaşi funcţie care scrie date pe un fişier de pe disc poate fi folosită pentru a scrie date pe o altă categorie de dispozitive: consola. stare. Aşadar dispozitivul fizic pe care se scriu datele se numeşte fişier iar abstractizarea acestuia se numeşte flux (sau stream).3 Funcţii de intrare /ieşire pentru caractere 4. Datorită posibilelor conversii s-ar putea ca numărul de caractere scrise/citite să difere de numărul de caractere existente pe dispozitivul extern.h> Orice program C începe execuţia prin deschiderea unităţilor de intrare/ieşire standard: stdin stdout stderr stdprn : unitatea standard de intrare : unitatea standard de ie[ire : unitatea de eroare : unitatea standard de ie[ire prn (imprimant\) 24 . Standardul ANSI C permite organizarea unui flux text în linii care se încheie cu un caracter linie nouă(“ăn”). sistemul de fişiere le transformă pe fiecare într-un dispozitiv logic numit flux. Fluxurile sunt independente de dispozitivele iniţiale . Un pointer de fişier este un pointer către informaţia care defineşte diverse caracteristici ale unui fişier(nume. Deşi fiecare dintre acestea este foarte diferit de celelalte.1 Fluxuri şi fişiere 4. Unificarea sistemului de intrare/ieşire în C se face prin “pointerii” de fişier. unităţi de disc sau de bandă etc. Acesta din urmă este opţional pe ultima linie şi este determinat de modul de implementare. pot avea loc transferuri de informaţii între fişier şi programul curent în execuţie. # include <stdio.Fluxuri şi fişiere Sistemul de fişiere al limbajului C este conceput pentru a lucra cu o mare varietate de dispozitive. imprimanta. Există două tipuri de fluxuri: •Fluxul text este o scvenţă de caractere.h .5 Citirea cu format 4. Tipul FILE 4.Gheorghe GRIGORAŞ Cap 4 FUNCŢII DE INTRARE IEŞIRE 4. poziţie curentă etc). Un fişier în limbajul C poate fi un terminal. •Fluxul binar este o secvenţă de octeţi cu corespondenţă biunivocă faţă de octeţii existenţi pe dispozitivul extern: numărul de octeţi scrişi/citiţi este acelaşi cu numărul acestora de pe dispozitivul extern.

fişier este un şir de caractere (identificator) ce desemnează numele extern al fişierului iar mod este un şir de caractere ce descrie modul de deschidere al fişierului. tastaturii calculatorului (intrare) şi ecranului (ieşire şi eroare). Tabelul 5 NUME fopen( ) fclose( ) putc( ) fputc( ) puts( ) fputs( ) getc( ) fgetc( ) gets( ) fgets( ) fseek( ) printf( ) fprintf( ) scanf( ) fscanf( ) feof( ) ferror( ) rewind( ) remove( ) fflush( ) OPERA}IE Deschide un fişier Închide un fişier Scrie un caracter într-un fişier Analog lui putc() Scrie un şir pe ecran Scrie un şir pe fişier Citeşte un caracter dintr-un fişier Analog lui getc( ) Citeşte un şir de la tastatură Citeşte un şir din fişier Caută un anumit octet într-un fişier Scrie la ieşirea standard Analogul pentru fişiere al funcţiei printf( ) Citeşte din intrarea standard Analogul pentru fişiere al funcţiei scanf( ) Returnează “adevărat” dacă se atinge sfărşitul fişierului Returnează “adevărat” dacă survine o eroare Iniţializează indicatorul de poziţie al fişierului la început Şterge un fişier Goleşte conţinutul unui fişier 4. Bibliotecile standard C oferă o serie de funcţii pentru operaţii de intrare/ieşire orientate pe fişiere.1. Accesul la fişiere. Dispozitivele standard de intrare (tastatura) şi de ieşire (ecranul) sunt văzute tot ca fişiere cu pointerii stdin şi stdout. Acest dispozitiv este gestionat de sistem pentru a asigura intrările şi ieşirile efectuate în program. în lipsa altor indicaţii. stdout) pot fi orientate şi către alte dispozitive sau fişiere. Deschiderea unui fişier se face prin funcţia fopen care returnează ca rezultat un pointer la un descriptor de fişier. Declararea unei variabile de tip "pointer la fişier" se face folosind tipul FILE definit în fişierul antet stdio. Tipul FILE Conceptul de bază pentru intrări/ieşiri standard este cel de pointer la fişier. 25 . Modurile posibile de deschidere (deci şirurile de caractere ce constituie parametrul lui fopen) sunt date în Tabelul 6. FILE* fopen(const char* fi[ier.h şi are forma: FILE* pointer_la_fi[ier unde pointer_la_fişier este un identificator (numele pointerului). Aceste fişiere (stdin. Cele mai frecvent folosite dintre acestea sunt date în Tabelul 5 şi vor fi prezentate în continuare. Sistemul de fişiere ANSI C este compus din mai multe funcţii legate una de alta.const char* mod) Aici.Programare_ Limbajul_C Aceste unităţi standard sunt asociate.

Apelul la fclose se poate face prin: int cod. if (freopen ("CON".stdout)==NULL) { fprintf (stderr. aceasta indică faptul că deschiderea s-a efectuat corect. Acest lucru poate fi folosit pentru tratarea erorilor la deschiderea fişierului.dat". } printf ("Mesaj scris in fisierul iesire. const char* mod. exit (1). Valoarea returnată este un pointer la un descriptor de fişier valid. "wt". valoare ce va fi utilizată în apelul la funcţiile de intrare/ieşire. mod "r" "w" "a" "r+" "w+" "a+" Semnificaţia Citire Creare (schimbare) pentru scriere Adăugare la sfârşitul fişierului (existent) Actualizare (citire/scriere) Schimbare pentru actualizare Actualizare cu scriere la sfârşitul fişierului (existent) Facem precizarea că. stdout) == NULL) { fprintf (stderr. FILE* pointer_la_fi[ier cod = fclose (pointer_la_fi[ier) Fişierele pot fi reasignate prin program folosind funcţia freopen: FILE* freopen (const char* nume_fisier. 26 . se actualizează fişierul pe disc şi încetează conexiunea logică între pointer şi fişier. FILE* pf). "Eroare la reasignare \n").dat \n"). Aceasta permite redirecţiona-rea dispozitivelor periferice prin program."w+". deschide fişierul cu numele “nume_fişier” în modul de acces "mod". Închiderea unui fişier se face prin apelul la funcţia fclose: int fclose (FILE* pointer_la_fi[ier) Funcţia returnează EOF în caz de eroare şi 0 în caz normal. if(freopen("iesire. atribuind pointerul "pf" la acest fişier. Prin închidere se eliberează descriptorul de fişier. Dacă deschiderea nu s-a efectuat corect valoarea returnată este NULL(pointer la informaţia nulă) .Gheorghe GRIGORAŞ Tabelul 6. exit (1). Programul 3 # include <stdio. Apelul la această funcţie închide fişierul cu pointerul "pf". deschiderea unui fişier existent în modurile "w" sau "w+" produce pierderea conţinutului său de până atunci. Programul următor ilustrează acest fapt. fclose (stdout). Dacă funcţia fopen returnează o valoare nenulă. "eroare la reasignarea lui stdout la CON\n").h> main ( ){ printf ("Mesaj scris pe monitor \n").

const char* nume_vechi ). • creării unui fişier temporar: FILE*tmpfile (void). În caz de eroare este returnată valoarea EOF. pointer_la_fişier). Funcţii de intrare/ieşire pentru caractere int fgetc(FILE* flux). char c. FILE* pointer_la_fişier. Spre exemplu: c = getchar ( ). iar putchar (c). FILE* flux). Funcţia fputc scrie un caracter la sfârşitul fişierului pointat prin pointer_la_fişier. Funcţia fgetc returnează valoarea întreagă a caracterului următor din fişierul pointat cu pointer_la_fişier sau constanta EOF în caz de eroare sau sfârşit de fişier.2. este echivalentă cu: fput (c. a scrierii apelului la fgetc şi fputc în cazul în care intrarea respectiv ieşirea este cea standard : stdin respectiv stdout. FILE* pointer_la_fişier. 4. Există de asemenea două funcţii getchar şi putchar care permit exprimarea în C. 27 .Programare_ Limbajul_C } printf ("Mesaj scris din nou pe monitor \n"). char c. int cod. simplificată. redenumirii unui fişier: int rename (const char* nume_nou. stdout). } • • Limbajul C dispune şi de posibilitatea: ştergerii de fişiere prin funcţia remove: int remove(const char* nume_fi[ier).. cod = fgetc(c. int fputc(char c. c = fgetc(pointer_la_fişier). este echivalentă cu: c = fgetc (stdin).

f. Se pot utiliza şi dimensiuni variabile: se utilizează '*' în loc de numărul ce indică dimensiunea iar variabila respectivă se pune în lista de argumente.dddddd sau numărul de d este dat de argumente de precizie (implicit acesta este 6).…). fprintf pentru scrierea într-un fişier. • eventual un număr pentru a indica dimensiunea minimală a câmpului în care se va afişa.const char* şir_format. O directivă se specifică prin caracterul % urmat de o secvenţă de caractere ce identifică formatul. g. dacă acesta este hexazecimal se va adăuga ox sau OX înaintea numărului. întreg în notaţie octală fără semn. Acestea pot fi transmise la ieşirea standard.Gheorghe GRIGORAŞ 4. pentru x sau p se folosesc literele a. în plus . int fprintf(FILE* flux. F. Această secvenţă conţine.…). B. p sau X u f TIP ARGUMEN T int int int int float sau double CONVERSIA întreg în notaţie zecimală cu semn. Formatele ce se folosesc în C sunt date în Tabelul 7. • • Tabelul 7. c. e. eventual caracterul l care precizează că numărul ce urmează a fi afişat este un "întreg lung" (long integer). iar pentru X literele A. D. d. Dacă dimensiunea rezultată prin conversie este mai mică. E. Formatul "şir-format" este un şir de caractere ce conţine fie caractere ordinare fie directive de conversie pentru transformarea valorii unei variabile într-un şir de caractere Caracterele ordinare sunt transmise la ieşire aşa cum apar ele pe când directivele de conversie indică formatul de ieşire pentru argumentele transmise în apelul funcţiei. int printf(const char* şir_format. + : la formatul de ieşire va fi ataşat semnul + sau . G) rezultatul se va afişa cu un punct zecimal. întreg în notaţie zecimală fără semn real în notaţie zecimală sub forma [-]mmm. Dacă formatul este octal se va adăuga un o înaintea numărului. Pentru formatele flotante ( e. Formatele de conversie utilizate de printf.: rezultatul conversiei se va cadra la dreapta.3. caracterul ce indică formatul conversiei. la g sau G se vor afişa şi zerourile nesemnificative de după punctul zecimal. în ordine: • eventual unul sau mai mulţi indicatori ce modifică semnificaţia conversiei. int sprintf(char* s. E. f. …). întreg în notaţie hexa fără semn. Funcţia printf se utilizează pentru afişarea la ieşirea standard.const char* şir_format. 28 . caracterele se vor cadra la stânga (implicit) sau la dreapta (pentru -). #: desemnează un format alternativ. Scrierea cu format Funcţiile de scriere cu format permit afişarea sub forma unui şir de caractere a diverselor valori. Indicatorii disponibili în C sunt: . într-un fişier sau într-un şir de caractere. iar sprintf pentru scrierea într-un şir de caractere. C. CARACTE R d sau i o x. b.cu excepţia cazului când primul caracter nu este semn.

afişează argumentul în notaţia pointer. ui). printf(" Forma octala:\n").ul). Permite afişarea caracterului ‘ % ‘ Exemple Următoarele programe ilustrează folosirea formatelor de afişare la apelul funcţiei printf rezultatele sunt ilustrate la sfârşitul fiecărui program. In urma execuţiei se va afişa: Forma zecimala: i = 123 l = 123456789 ui = 45678 ul = 987654321 29 . afişare în acelaşi stil cu e dacă exponentul este -4 sau superior preciziei. printf(" l = %ld\n". afişarea unui şir de caractere până la întâlnirea caracterului '@0' (sfârşit de şir) sau până când numărul de caractere este egal cu numărul de precizie.dddddde ± xx sau [-]m. în stil f în caz contrar. long int l = 123456789L. afişarea unui singur caracter după conversie în unsigned char. printf(" Forma zecimala:\n"). i). printf(" ul = %lu\n\n". printf(" ui = %u\n". ul).h> int main ( ) { int i = 123. i). printf(" i = %lo\n\n". unsigned long int ul = 987654321UL. printf(" i = %d\n".Programare_ Limbajul_C e sau E float sau double g sau G c s p n % float sau double int char* void* int* real în notaţie zecimală sub forma: [-]m. l). double d = 123. printf(" ui = %o\n".ddddddE ± xx. nu există nici conversie nici afişare în acest caz: este vorba de referinţe la un pointer la un întreg în care se va stoca numărul de caractere afişate până în prezent. printf(" ul = %d\n". unsigned int ui = 45678U. Programul 4 # include <stdio. ui).45. Numărul de d este dat de argumente de precizie (implicit este 6).

123). 123. 30 . printf(" ul = %lX\n\n". printf("|%5d| |%-5d|\n". 123).-123). 123). printf("|%#5d| |%#-5d|\n". 123). 123. 123). 123.123. printf("\n"). ui).4X|\n". printf("Afisare in octal si hexazecimal:\n"). printf("|% d| |%+d| |%d|\n". 123). 123). 123). printf("|%.4d|\n". ul). printf("\n"). printf("\n").-123. printf("|%+5d| |%+-5d|\n". În urma execuţiei se va afişa: Scrierea hexazecimala: ui = B26E ul = 3ADE68B1 Afisarea semnului: |-123| |-123| |-123| | 123| |+123| |123| Afisare in octal si hexazecimal: |76| |0x7b| |7B| |0X7B| |173| |0173| /*Specificarea lungimii campului si a **numarului de cifre*/ printf("|%. 123).4d|\n".123.4d|\n".4X|\n". printf("|%+6. printf("|%X| |%#X|\n". 123. 123. printf("|%x| |%#x|\n". printf("\n"). printf("|%+6. 123). printf(" ui = %X\n". 123.4o|\n".-123. 123). printf("Afisarea semnului:\n"). printf("|%+6. 123). 123). printf("|%+. printf("|%o| |%#o|\n". printf("|% d| |%+d| |%d|\n".Gheorghe GRIGORAŞ Forma octala: ui = 131156 ul = 7267464261 printf("Scrierea hexazecimala:\n").

1E+07| |3100000| |3.14157e123).0f|\n" 3.14157).1E+10| |-1. 3.1 E+11| 31 . printf("|%#.11G|\t|%. 3.E+123| |3.142| |3| |3. 3.00001). } Iată ce se va afişa de această dată: |3. printf("|%.110).14157).0001| |1E-05| |310000| |3.1. printf("|%.1e6. 3.1e10.14157e123).100000| |3.Programare_ Limbajul_C Iată ce se va afişa: |0123| |+0123| |0X007B| | 123| |123 | | +123| |+123 | | 0X7B| |0X7B | | +0123| | 0173| |0X007B| /* Afisarea numerelor in virgula flotanta*/ printf("|%f|\n" 3.0f|\n" 3.1e5.| |3.141570E+123| |1.3f|\n" 3. printf("|%E|\t|%G|\n". printf("|%f|\t|%G|\n". printf("|%E|\n" 3.0001. printf("|%. 0.1| |3. printf("|%f|\t|%G|\n".1e7). return0. printf("|%. printf("|%. 3.1e11).14157e123).100000E+10| |3.11G|\n". -0.3E|\n" 3.0E|\n" 3. 3.14157).14157). printf("|%E|\n" 3.142E+123| |3E+123| |3.14157e123). printf("|%#.0E|\n" 3. 3.1).141570| |3. printf("|%G|\t|%G|\n".14157e123). 3.

de la un fişier respectiv dintr-un şir de caractere sunt: int scanf (const char* şir_format. Rezultatul interpretării este încărcat la adresele ce se dau ca argumente la apelul funcţiilor de citire. rezultatul citirii este memorat în variabila corespunzătoare din lista argumentelor funcţiei. …). de obicei sunt ignorate. Tabelul 8. Nu se face nici o operaţie de citire. întreg în notaţie hexa. Pentru citirea următorului caracter diferit de spaţiu se foloseşte %ls. Dacă este indicat un număr q (%qC) atunci sunt citite cel mult q caractere.caractere ordinare (în afară de %) care trebuie să corespundă următorului caracter citit.…). punând caracterul '*' în directivă (de ex. Aceste funcţii. Citirea cu format Funcţiile de citire cu format permit interpretarea unui şir de caractere ca o secvenţă de valori în concordanţă cu un format dat. întreg în notaţie octală. valoarea unei adrese. Directivele pentru specificarea unui format sunt utilizate pentru precizarea conversiei următorului câmp citit.caractere de spaţiere sau tabulare care vor fi ignorate. În general. Formatul (şir_format) este un şir de caractere care poate conţine: . scrie în argument numărul de caractere citite până acum.5. Câmpul ce urmează a fi convertit (ce este citit) se întinde până la primul spaţiu sau numărul de caractere din acest câmp este specificat în format. caracter. g p n FORMAT DE INTRARE întreg în notaţie zecimală. întreg fără semn în notaţie zecimală. %*s): în acest caz câmpul este citit dar nu-i memorat. int sscanf (char* s. întreg în notaţie octală(primul caracter 'o') sau hexa (primul caracter 'Ox' sau 'OX'). TIPUL ARGUMENTULUI int* int* int* unsigned int* int* char* char* float* double* void* int* 32 .directive de specificare a formatului. Se poate face o omisiune de afectare. const char* şir_format. .…). Implicit se citeşte un singur caracter.Gheorghe GRIGORAŞ 4. corespunzătoare citirii de la intrarea standard. int fscanf (FILE* flux. real în notaţie virgulă flotantă. . şir de caractere: se citeşte până la întâlnirea unui spaţiu sau până la atingerea numărului de caractere indicat. citindu-se şi spaţiile care. f. care încep cu '%'. Formatele de conversie pentru scanf CARACTER d i o u x c s e. const char* şir_format. Caracterele pentru specificarea unui format de citire sunt date în Tabelul 8.

] % citeşte caracterele din intrare atât timp cât acestea aparţin mulţi-mii indicate în [ ]. printf("c1= |%c|\tc2=|%c|\tc3=|%c|\n"c1. s5[5]. char* char* Programul următor ilustrează utilizarea formatelor de intrare.s1... s4. s2. Programul 5 #include <stdio. &i1. s3"). char c1. scanf("%4d%3d%4d". } Rezultatul unei execuţii a acestui program este: Introduceti trei numere intregi: 5454 -9988 0 A-ti introdus numerele: 5454 -9988 0 Introduceti trei numere intregi: 5454998 390 A-ti introdus numerele: 5454 998 390 Introduceti un text: Iata un exemplu! s1=|Iata| s2=|un| s3=|exemplu!| 33 .s4. printf("s1=|%s|\ts2=|%s|\ts3=|%s|\n". i2. scanf("%c%c%c".s2. Adaugă la argument caracterul '@0' (sfârşit de şir). c2. citeşte caracterele din intrare atât cât acestea nu sunt în mulţimea indicată în [ ] după care adaugă '@0'. char s1[10].. scanf("%s%s%s.i1.i1.i2. &c1. scanf("%d%d%d".&c2. &i2.s6).c3). printf("s4=|%4s|\ts5=|%4s|\ts6=|%4s|\n".&c3). printf("Introduceti trei numere intregi: "). char s4[5].s1.s3). s1.s2[10].i3). scanf("%4c%4c%4c".s2. printf("Introduceti trei numere intregi: ").h> int main(){ int i1. permite indicarea caracterului literal '%'.i3)..s5. &i3). &i1. s6[5]. s1. printf("s1=|%s|\ts2=|%s|\ts3=|%s|\n".s3). printf("Ati introdus:%d\t%d\t%d\n".Programare_ Limbajul_C [.s3[10]. &i3).s5. s3). c3. printf("Introduceti un text: "). printf("Introduceti un text: "). s4[4] =s5[4] =s6[4] ="\0".i2. &i2.c2. printf("Introduceti un text: ").] [∧. printf("Ati introdus:%d\t%d\t%d\n". i3. s2.s6)return 0. scanf("%4s %4s %4s".

Gheorghe GRIGORAŞ Introduceti un text: Iata un exemplu! s1=|Iata| s2=|un| s3=|exem| c1=|p| c2=|l| c3=|u| Introduceti un text: Iata un exemplu!: s4=|! Ia| s5=|ta u| s6=|n ex| 34 .

5. Urm\toarele construc]ii sunt instruc]iuni C de tip expresii: i = 1. Iat\ un bloc `n C: { i = 1. s [i] = t [j].' este o instruc]iune `n C. Instruc]iunile if Instruc]iunea switch Instruc]iunea while Instruc]iunea do. . tip identificator = valoare. Un bloc este echivalent cu o instruc]iune.5. 5. 5. 5.. i ++. ~n capitolul 2 am v\zut cum se construiesc expresiile `n C. defini]ii de func]ii. Vom trece `n revist\ `n continuare instruc]iunile de control ale limbajului C. 5. 5. j --. instruc]iuni de control.4..1.10. 5.3. s [i] = t [j].Cap 5 INSTRUCŢIUNI DE CONTROL 5.2.while Instruc]iunea for Instruc]iunea break Instruc]iunea continue Instruc]iunea go to Exerci]ii Solu]ii la exerci]ii Limbajul C ofer\ urm\toarele tipuri de instruc]iuni: declara]ii. Un bloc este un [ir de instruc]iuni `ncadrat `n acolade: { [i } (care joac\ rolul de begin . cod = printf ("%d\n". 5.6. end din alte limbaje).8. 5. O expresie urmat\ de caracterul '. ~n general o instruc]iune se termin\ prin '. alpha)..'. blocuri de instruc]iuni. } Instruc]iunile de declarare a variabilelor (declara]iile) sunt de forma(vezi [i paragraful 2.9. ++ k.3) : • • • • • tip identificator.7. j ++. j = 2.. expresii.

Aten]ie! ~n acest ultim exemplu este o eroare de sintax\: alternativa else nu poate fi asociat\ cu if pentru c\ `naintea sa ( dup\ } ) apare caracterul ‘. Semantica acestei instruc]iuni este uzual\: dac\ valoarea expresiei "expresie" este nenul\ (ceea ce `nseamn\ "true") atunci se execut\ instruc]iune1 iar dac\ aceast\ valoare este nul\ ("false") se execut\ instruc]iune2 (dac\ aceasta exist\). else printf("%d este cel mai mare\n". if (x>y) printf("%d este cel mai mare\n". Expresia se pune obligatoriu `ntre paranteze iar partea "else instruc]iune2. Tipul expresiei de dup\ cuv=ntul rezervat if poate fi `ntreg (char. b += 1. real (float sau double) sau tip pointer.Gheorghe GRIGORAŞ 5.1. 36 . else a -=b. else printf("al doilea numar este mai mare\n"). Exemple: if (x>y) x = x-y.’ care reprezint\ instruc]iunea vid\! Apare [i problema ambiguit\]ii (a[a zisa problem\ “dangling else”): if ( a == 1 ) if ( b == 2 ) printf (“ b este egal cu doi\n”). if (x>y) printf("primul numar este cel mai mare\n"). if ( a < b ) { a += 2. }. y). if ((c = getchar ( ) ) ! = EOF) putchar (c). int sau long). else printf (“ b nu este egal cu doi\n”). deci exemplul este interpretat astfel: if ( a == 1 ) if ( b == 2 ) printf (“ b este egal cu doi\n”). else if (x==y) printf("numerele sunt egale\n"). x). Instrucţiunea if if (expresie) if ( expresie ) instruc]iune1 instruc]iune1 else instruc]iune2 Ca [i `n alte limbaje de programare aceast\ instruc]iune permite alegerea `ntre dou\ alternative. short. else y = y-x." este facultativ\. C\rui if `i este ata[at else? Limbajul C rezolv\ problema aceasta prin ata[area lui else celui mai apropiat if.

.Programare_ Limbajul_C else printf (“ b nu este egal cu doi\n”).2. } ~n acest exemplu. break. break. Aceasta permite execu]ia unei anumite ramuri `n func]ie de valoarea expresiei "expresie" din parantez\. caracter sau enumerare. case 'b': printf ("s-a citit litera b\n"). dac\ expresia nu are nici una din valorile indicate prin cons1. Se `n]elege c\. cons2. default: printf ("s-a citit altceva decat a. case 'c': printf ("s-a citit litera c\n"). Cazul default este facultativ. break. Exemplu: switch (getchar ( ) ) { case 'a': printf ("s-a citit litera a\n"). care poate fi de tip `ntreg. `n cazul `n care exist\ pe una din ramuri alte instruc]iuni de control. b sau c\n"). se execut\ instruc]iunile desemnate de ramura "default". break poate lipsi (vezi exemplul de la insrtuc]iunea for). 37 . dac\ valoarea sa este const2 atunci se execut\ instruc]iune2 [i urm\toarele p=n\ la "break" etc. break. pe fiecare ramur\ s-a folosit instruc]iunea break.. dac\ aceasta exist\. Instruc]iunea switch switch(expresie){ case const1: instruc]iune1 case const2: instruc]iune2 … case constn: instruc]iunen default: instruc]iune } Instruc]iunea switch este o structur\ de control cu alegeri multiple ce `nlocuie[te o succesiune de alternative de tip if. Dac\ expresia are valoarea const1 atunci se execut\ instruc]iune1 [i toate cele ce urmeaz\ dup\ aceasta p=n\ la `nt=lnirea unei instruc]iuni "break". 5...

printf ("Introduceti un text\n -->").Gheorghe GRIGORAŞ 5. break.h> int main (void){ int nvocale. 38 . naltele.3. while ((c = getchar( )) != EOF){ putchar (c). Programul 6 # include <stdio. n++ } int x. n = 0.nvocale. %d spatii si %d alte caractere. Dup\ execu]ia acestei instruc]iuni se face din nou evaluarea expresiei indicate `n while [i se repet\ execu]ia p=n\ c=nd evaluarea expresiei returneaz\ o valoare nul\. break. ce trebuie pus\ `ntre paranteze. case ' ': case '\t': nspatii++. nspatii. spa]iile goale [i restul caracterelor din acesta. se execut\ "instruc]iune" (care poate fi. binen]eles. default: naltele++. char c. } Programul urm\tor ilustreaz\ utilizarea instruc]iunii while [i a instruc]iunii switch. Exemplu: int c. y.naltele).nspatii.\n". un bloc). este evaluat\ [i dac\ aceasta nu este nul\. while ((c = getchar( )) != '\n') { switch (c) { case 'a': case 'A': case 'e': case 'E': case 'i': case 'I': case 'o': case 'O': case 'u': case 'U': nvocale++. while (x!=y) { if (x>y) x = x-y. nvocale = naltele = nspatii = 0. Instrucţiunea while while(expresie) instruc]iune Expresia "expresie". Acest program analizeaz\ un text [i num\r\ vocalele. else y = y-x. } } printf("In text sunt %d vocale.

n++. int n = 1. do { c = getchar ( ). dac\ "expresie" este evaluat\ prima dat\ la zero.Programare_ Limbajul_C return 0. Exemplu: int n = 0. 5. Instructiunea do . "instruc]iune" nu se execut\. printf ("Linia contine %d caractere\n". "corpul" instruc]iunii do. } Rezultatul unei execu]ii: Introduceti un text: --> Iata un text pentru test ! In text sunt 8 vocale. A[adar `n cazul do.. "instruc]iune" se execut\ m\car o dat\ pe c=nd `n cazul while. while do instruc]iune while(expresie).. printf ("Linia contine %d caractere \n"..5. Spre deosebire de instruc]iunea while.. c = getchar ( ) while (c!= '\n') { c = getchar ( ). n-1). Se constat\ u[or c\ cele dou\ secven]e de program sunt echivalente.. n-1). • se execut\ (o singur\ dat\) expr1 [i se intr\ `n bucl\ (execu]ia de n ≥0 a instruc]iunii "instruc]iune").. expr3) instruc]iune Semantica acestei instruc]iuni poate fi descris\ `n dou\ moduri: 1. } while (c!= '\n').while. c.5 spatii si 13 alte caractere. Instrucţiunea for for (expr1. 39 .4. Execu]ia se termin\ atunci c=nd "expresie" are valoarea nul\. c. 5. n++ }.while (adic\ "instruc]iune") se execut\ la intrarea `n aceast\ bucl\ dup\ care se testeaz\ condi]ia "expresie": dac\ aceasta are valoare nenul\ se execut\ din nou "instruc]iune" etc. • expresia expr2 se evalueaz\ [i se testeaz\ la fiecare `nceput de bucl\: dac\ este adev\rat\ atunci se execut\ "instruc]iune" altfel bucla se termin\. expr2. • instruc]iunea expr3 se execut\ la fiecare sf=r[it de bucl\.

i++) if (c == '\n') break. expr2 . i). expr2 sau expr3 sau prin suprimarea corpului ("instruc]iune"): • Suprimarea ini]ializ\rii. S\ observ\m c\ ini]ializarea lui i s-a f\cut `n afara instruc]iunii for ! • Suprimarea expresiei de control: for( expr . expr2 . c = getchar ( ). 40 . Instruc]iunea este echivalent\ cu secven]a: expr1. (c = getchar( )) != '\0'. Exemplu: for (i = 0. while (expr2){ instruc]iune expr3. i).){ putchar (c) i++ } printf ("numarul de caractere: %d\n". i++) putchar (c). for( .(c = getchar( )) != '\0'. • Suprimarea expresiei finale: for( expr1 . .) din care lipse[te prima instruc]iune (expr1. expr3) instruc]iune Aceasta este o bucl\ infinit\. expr3) instruc]iune Aceasta este echivalent\ cu secven]a dat\ mai sus (2. for(. Singura modalitate de a ie[i din aceasta este utilizarea instruc]iunii break. . ) instruc]iune Exemplu: for (i = 0.Gheorghe GRIGORAŞ 2. } Instruc]iunea poate fi folosit\ [i prin suprimarea uneia dintre expr1. printf("numarul de caractere:%d\n".) Exemplu: i = 0.

5. sum <= 25. expr2 . expr2 . while ( ( c = getchar( )) != EOF) { sum++. } printf ("Total: %d". } 41 . expr3 ) . ~n acest prim exemplu. i). while. do) sau dintr-o instruc]iune cu alegeri multiple (switch).Programare_ Limbajul_C • Suprimarea ini]ializ\rii [i a expresiei finale: for( . instruc]iunea break permite ie[irea din bucla while dup\ citirea a 50 de caractere [i nu la `nt=lnirea caracterului EOF.3): 1. break.6. getchar( )!= '\n'. Instrucţiunea break Instruc]iunea break permite ie[irea dintr-o bucl\ (for. Iat\ c=teva exemple de utilizare a acestei instruc]iuni (vezi [i programul de la sf=r[itul paragrafului 5. { putchar (c) i++ } printf ("numarul de caractere: %d\n". • Suprimarea corpului buclei: for( expr1 . sum). Exemplu: for (i = 0. 2. j++) { j* = 1. while ( ( c = getchar( ))!= EOF) { sum++. i++). 5. } } printf ("Iesire din bucla while\n"). ) instruc]iune Exemplu: i=0 for (. (c = getchar( )) != '\0'. if ( j >= 75. for (j = sum.5) break. if (sum>=50) { printf ("50\n").

suma = 0. if (gasit) printf (" a[%d]= b[%d]= %d\n". suma++ = numar. gasit: printf (" a[%d]=b[%d]=%d\n". Etichetele sunt nume ce se pun `n fa]a instruc]iunilor ]int\ urmate de ":". 42 . suma). . Este recomandat s\ se evite folosirea instruc]iunii go to (a[a cer principiile program\rii structurate) dar uneori este util\. ~n exemplul urm\tor se ilustreaz\ folosirea instruc]iunii go to [i modul cum ea poate fi evitat\: for (i = 0.i. 5.a [i]). i < n. 5. i < n && ! gasit. } print ("Suma este:%d\n".i. int gasit = 0.Gheorghe GRIGORAŞ ~n acest caz instruc]iunea break permite ie[irea din bucla for. Iat\ un exemplu: int numar. i++) for (j=0. Instrucţiunea continue Instruc]iunea continue ignor\ toate instruc]iunile ce urmeaz\ dup\ ea. `n cuprinsul acelea[i func]ii. ea provoac\ trecerea la urm\toarea itera]ie. Se observ\ c\ prin continue se evit\ ad\ugarea la suma a numerelor multiple de 5. for (numar = 1. go to eticheta . j++) if (a [i] == b [j] ) go to gasit. . Instrucţiunea go to Instruc]iunea go to provoac\ saltul necondi]ionat la o etichet\. numar <= 100. .j.8. i++) for (j = 0. else printf ("Tablourile nu au elemente comune \n"). p=n\ la sf=r[itul buclei `n care se afl\.7. j++) gasit = (a [i] == b [j]). numar++) { if (numar % 5 == 0) continue. j < m.a[i]).j. for (i = 0. j < m &&! gasit. printf("Tablourile nu au elemente comune\ n").

Scrie]i un program care s\ realizeze urm\toarele: . ~n bucla de citire. i. Conversie Scrie]i un program care cite[te un num\r hexazecimal (ca o succesiune de caractere). i++) fact * = i. Numărarea biţilor 1 într-un număr Scrie]i un program care cite[te 10 numere `ntregi [i pentru fiecare din acestea calculeaz\ num\rul bi]ilor ce au valoarea 1. aliniat\ la sf=r[it de linie.calculul factorialului acestui num\r (iterativ). Scrie]i dou\ variante ale programului: a) programul con]ine doar func]ia principal\ main ( ) b) func]ia principal\ main face apel la o func]ie de conversie a unui caracter reprezent=nd o cifr\ hexazecimal\ `n valoarea sa zecimal\: int conversie (char x). fact.9. Calculul factorialului Iat\ o solu]ia incomplet\ a problemei. Programul va trebui completat cu un test pentru a controla valoarea citit\ [i cu un test pentru a verifica dac\ rezultatul calculului nu dep\[e[te capacitatea de reprezentare a unui num\r `ntreg. Se va utiliza o itera]ie pentru citirea caracter cu caracter a num\rului. itera]ia se opre[te dac\ se cite[te un caracter ce nu este cifr\ hexazecimal\ [i. . Numerele n [i l se definesc ca valori constante.h> int main (void) { int n. 3. 43 . Calculul factorialului. verific\ validitatea sa [i efectueaz\ conversia `n zecimal. se va face apel la o func]ie ce num\r\ bi]ii 1. for (i = 2. . /* Calculul lui n! */ # include <stdio. Soluţii la exerciţii 1.afi[area rezultaului. pe m\sur\ ce se citesc cifrele hexazecimale se face conversia `n zecimal. printf ("Introduceti un numar natural ->"). scanf ("%d". 2. Prezentare de date Scrie]i un program care cite[te n valori `ntregi [i le afi[eaz\ c=te l pe fiecare linie. 4.10. Ultima linie va con]ine suma sumelor.Programare_ Limbajul_C 5.citirea unui num\r natural (dat de utilizator). i < = n. ad\ug=nd la sf=r[itul liniei suma lor. 5. &n). Exerciţii jgjj 1. fact = 1.

c = getchar ( ). while (( c>= '0') && (c<='9')|| 44 .h> int main (void){ int numar = 0. printf (" Introduceti un numar hexa ->"). Dac\ este o astfel de cifr\.'0'). } 2. else numar = numar*16 + (c .'0': ((x>='a')&&(x<='f')?x-'a':x-'A')+10. char c. Prima solu]ie face conversie `n func]ia main ( ) iar a doua solu]ie folose[te o func]ie de conversie. c = getchar ( ) . fact). Conversie Vom construi o bucl\ while care se execut\ at=ta timp c=t ultimul caracter citit este o cifr\ hexazecimal\: 0-9 sau a-f sau A-F. return 0. n. while (( c>= '0') && (c<='9')|| (c>= 'a') && (c<='f')|| (c>= 'A') && (c<='F') { if ((c>= '0') && (c<='9')) numar = numar*16 + (c . numar).h> int conversie (char x){ return (x>= '0') && ( x<= '9') ? x .'a' + 10). } printf("Conversia zecimala :%d\n". } int main (void){ int numar = 0. p\str=nd valoarea cumulat\ a num\rului zecimal ob]inut. a) /*Citirea unui numar hexa si conversia sa in zecimal*/ # include <stdio. c = getchar ( ) .Gheorghe GRIGORAŞ printf (" %d ! = %d\". char c. printf (" Introduceti un numar hexa ->").'A' + 10). return 0. else if ((c>= 'a') && (c<='f')) numar = numar*16 + (c . } b) /*Citirea unui numar hexa si conversia sa in zecimal*/ # include <stdio. se converte[te `n valoare `ntreag\.

&val). numarbit(val)). printf ("Numarul bitilor 1 este: %d\n". i < 10. la st=nga se adaug\ un zero. transmiterea parametrului se face prin valoare. Prin instruc]iunea x >>=1 se decaleaz\ bi]ii lui x cu o pozi]ie la dreapta. } printf ("Conversia zecimala: %d\n". se poate a[adar utiliza x ca variabil\ de lucru. scanf ("%d". } int numarbit(int x){ int n = 0. /* Numararea bitilor 1 din reprezentarea binara a unui numar intreg */ # include <stdio.Programare_ Limbajul_C (c>= 'a') && (c<='f ')|| (c>= 'A') && (c<='F') { numar = numar*16 + conversie (c). while (x!=0) { if (x & 01) n++.Ultima linie contine suma sumelor */ # include <stdio. int val. const l = 3.h> const n = 10. i++) { printf ("Introduceti o valoare intreaga: "). for (i = 0. c = getchar ( ) . Numărarea biţilor 1 într-un număr Determinarea bi]ilor 1 se face prin decalaj succesiv [i testarea bitului. 4. int main (void){ 45 . x >>=1. return 0. int main (void) { int i. numar). } return 0.h> int numarbit(int). Prezentare de date /* Se citesc n intregi si se afiseaza cate l pe **linie impreuna cu suma acestora la sfarsit de **linie. } return n. } ~n func]ia numarbit. } 3.

++nl. i < l. i++) printf (" "). nt++) { scanf ("%d". nt < n. suma += sumap. &val). } /* alinierea sumei totale pe ultima linie */ int i. suma += sumap. /*suma din linia curenta*/ nl=0. i++) printf (" "). printf ("%d\n". if (nl == l ) { printf (" %6d\n".Gheorghe GRIGORAŞ int val. for (i = 0. } 46 . suma). /* suma sumelor par]iale */ nt. /*ultima valoare intreaga citita */ sumap=0. val). i < l. /*numarul total de intregi */ printf ("Introduceti%d numere intregi". sumap). n). sumap = 0. suma p+= val. for (nt = 0. printf ("%6d\n". sumap). nl = 0. return 0 . printf ("%6d". for (i = nl. } } if (nl! = 0) { /*ultima linie este incompleta: se **completeaza cu spatii*/ int i./*numarul intregilor pe linie */ suma=0.

Un pointer este o variabil\ ce con]ine adresa unei alte variabile.1. permite derefen]ierea unui pointer. Utilizarea operatorului "*" este destul de delicat\. 6. char *pc. De exemplu. Operatorul unar "&" numit operator de referen]iere sau adresare. 6. Utilizarea unui pointer care este ini]ializat gre[it este o eroare des `nt=lnit\ `n programare [i din p\cate consecin]ele sunt imprevizibile.5. 6. permite ob]inerea adresei acesteia: int i. Pointeri tip *identificator.4.8. dereferen]iere. 6.12. Operatorul unar "*". 6. 6. 6. se specific\ faptul c\ pi este un pointer la o variabil\ de tip `ntreg iar pc un pointer la o variabil\ de tip "char". .Cap 6 TABLOURI ŞI POINTERI 6. 6.2.6. indirectare.9. aplicat unei variabile. Pointeri Tablouri cu o dimensiune Rela]ia `ntre pointeri [i tablouri Opera]ii aritmetice cu pointeri {iruri de caractere Tablouri cu mai multe dimensiuni Tablouri de pointeri Pointeri [i alocarea memoriei Operatorul sizeof Pointeri c\tre func]ii Exerci]ii Solu]ii 6.10. 6. chiar periculoas\ am spune: acesta permite citirea sau scrierea `n orice zon\ de memorie. 6. prin declara]iile: int *pi.7.3. x = *pi ⇔ x = i. furniz=nd valoarea variabilei pointate de acesta: int x.11. 6.1. pi = &i. Pointerii au tip : aceasta `nseamn\ c\ un pointer nu poate fi folosit dec=t pentru a con]ine adrese de variabile de un singur tip.

2. temp = *p.numit\ expresie indice . Iniţializarea unui tablou Ini]ializarea unui tablou se face prin semnul "#" dup\ declara]ia acestuia urmat de o list\ de valori ini]iale. a = b. Forma "clasic\" a func]iei. Primul element al tabloului este cel de indice 0 iar ultimul este cel de indice dimensiune -1. } Un apel al acestei func]ii (prin schimbare (x.) nu are nici un efect asupra variabilelor x. vector[1].2. dimensiune. incorect\ (semantic) `n limbaj C. Tablouri cu o dimensiune tip nume[dimensiune]. ~n declara]ia de mai sus. cele 10 elemente ale tabloului vector sunt: vector[0]. Dimensiunea este o constant\ `ntreag\ [i specific\ num\rul elementelor tabloului. Un tablou este o colec]ie de elemente(date) de acela[i tip. 6. Referenţierea unui element al tabloului Elementele unui tablou pot fi accesate prin numele tabloului urmat de o expresie `ntre paranteze p\trate . fiecare din acestea putând fi accesibilă. vector[9] La declararea unui tablou se aloc\ o zon\ de memorie contigu\ care s\ stocheze toate elementele tabloului.…. schimbare_corecta (&x.2. numele tabloului (nume) . 48 .y (actuale) pentru c\ func]ia lucreaz\ cu variabilele ei locale a [i b.Gheorghe GRIGORAŞ O aplica]ie important\ privind utilizarea pointerilor este transferul prin referin]\ al parametrilor unei func]ii. b = temp. Declaraţia int vector[10]. &y). A[adar.1. y = 2.care este un identificator precum [i dimensiunea sa.care trebuie s\ aib\ valoarea `ntre 0 [i dimensiune . A[a cum s-a precizat la capitolul "Func]ii". Varianta corect\ este: void schimbare_corecta (int *p. `ntreg. int b) { int temp = a. o declara]ie de tablou cu o dimensiune con]ine tipul tabloului (tip). 6. Adresa primului element (cel de indice 0) este [i adresa tabloului iar celelalte elemente se raporteaz\ la acesta. separate prin virgule. } Apelul corespunz\tor este: int x = 1. Exemplul clasic pentru acest procedeu este acela al func]iei de interschimbare a dou\ variabile. define[te un tablou cu numele "vector" care are 10 elemente de acela[i tip. este: void schimbare (int a. *q = temp.2. *p = *q. `n limbajul C transferul implicit al parametrilor este prin valoare.1. int *q){ int temp. 6. Dac\ se dore[te modificarea unui parametru formal. int vector[10]. trebuie transmis\ func]iei adresa variabilei iar `n corpul func]iei s\ se foloseasc\ operatorul de dereferen]iere. care se `nchid `ntre acolade. y).

atunci celelalte valori se ini]ializeaz\ cu zero. ini]ializarea se poate face [i cu [iruri de caractere incluse `ntre ghilimele. '\o'}.. . este echivalent\ cu: char s[6] = {'a'. 'b'. int a[4] = {1. 'e'.2. 'c'. iar declara]ia: char s[ ] = "abcdef" . # define marime 5.5). 'c'. 'e'. 'c'. 0}. 2. declara]ia: char s[6] = "abcdef" . 49 . 3. 'b'. 2 0 5. 2. 'f'. acest caracter noteaz\ sf=r[itul [irului( vezi paragraful 6.1] = 'e'. 0. valoare_2.. 5. char s[4] = {'a'. ultimul element al tabloului este caracterul ‘\0’. tab[3] = tab[4] = 'd'.2 3 4 0 ~n cazul tablourilor de caractere. Tabloul va avea structura: 'a' 'b' 'b' 'd' 'd' tab[marime . tab[0] = 'a'. este echivalent\ cu: char s[ ] = {'a'. poate fi omis\ dimensiunea. aceasta se determin\ de c\tre compilator: float x[ ] = {2. 2. 3. 'd'. are ca efect crearea tabloului: 5 2 3 1 0 0 0 0 0 0 ~n cazul unui tablou care se ini]ializeaz\. char tab[marime]. Dupa aceste transformari structura sa va fi: 'a' 'b' 'c' 'd' 'e' Dac\ lista de valori ini]iale (dat\ dup\ declara]ie) cuprinde mai pu]ine elemente dec=t dimensiunea declarat\ a tabloului. 3.Programare_ Limbajul_C tip nume[dim] = { valoare_1. 'b'. De notat c\ `n cazul sirurilor de caractere ce se memoreaz\ `ntr-un tablou. }. Spre exemplu int a[10] = {5. tab[marime/2] = 'c'. 4}. 'd'. Ini]ializarea unui tablou se poate face [i prin citirea succesiv\ a tuturor elementelor sale: int i. '\0'}. 'f'}. 1}. Exemple: 1. 4. tab[1] = tab[2] = 'b'.

Gheorghe GRIGORAŞ

float x [20]; for (i=0; i < 20; i++) { scanf (" %f", &x[i]); } Este de remarcat faptul c\ nu se face nici o verificare a limitelor unui tablou atunci c=nd se acceseaz\ un element al s\u. Spre exemplu dac\ se declar\ int a[3], b[3], c[3]; [i alocarea se face astfel: a[0] a[1] a[2] b[0] b[1] b[2] c[0] c[1] c[2] atunci expresiile a[4], b[1], c[-2], sunt echivalente, `n sensul c\ ele reprezint\ adresa aceleia[i zone de memorie.

6.3. Relaţia între pointeri şi tablouri
S\ consider\m urm\toarea secven]\: int tab[10]; int *pa; pa = &tab[0]; Ultima instruc]iune asigneaz\ variabilei pointer pa adresa primului element al tabloului tab. Nota]ia "*pa" este echivalent\ cu nota]ia tab[0] iar nota]ia "*(pa+1)" este echivalent\ cu nota]ia tab[1]. A[adar, `n general "*(pa+i)" este totuna cu tab[i]. Urm\toarele secven]e for sunt echivalente: for ( i = 0; i < 10; i++) tab[i] = 100; for ( i = 0, pa = &tab[0]; i < 10; i++) *(pa+i) = 100; for ( i = 0, pa = &tab[0]; i < 10; i++) *(pa++) = 100;

~n limbajul C, numele unui tablou poate fi utilizat ca pointer (constant) la adresa de `nceput a tabloului. De aceea, cu declara]iile de mai sus, este perfect valid\ asignarea pa = tab; care este echivalent\ cu "pa=&tab[0];". Nu sunt valide (e lesne de dedus) expresiile: tab = pa; sau tab ++; A[adar se poate scrie [i: for ( i = 0, pa = tab; i < 10; i++, pa++) *pa = 100; ~n rezumat, echivalen]a `ntre elementele unui tablou [i numele s\u se exprim\ prin:
tablou[i] *(tablou + i) &tablou[i] tablou + i

50

Programare_ Limbajul_C

6.4. Operaţii aritmetice cu pointeri
Opera]iile aritmetice permise asupra pointerilor sunt adunarea/ sc\derea unei constante, incrementarea/decrementarea (^^, --) [i sc\derea a doi pointeri de acela[i tip. Trebuie precizat `ns\ c\ unitatea care intr\ `n discu]ie nu este octetul ci adresa obiectului pointat. S\ urm\rim urm\torul exemplu: float ftablou[10]; float *pf = ftablou; pf++; ~n acest exemplu, dup\ incrementare, pf pointeaz\ la cel de-al doilea element al tabloului ftablou. Iat\ [i alte exemple: `n partea st=ng\ se descrie o expresie `n care apar pointeri iar `n dreapta expresia echivalent\ `n termenii tabloului. Nota]ia pointer ptr = tablou ptr1 = ptr + 5 ptr + i ptr + 4 ptr - 3 ptr1 - ptr ptr ++ Nota]ia tablou i=0 i=i+5 tablou [i] tablou [4] tablou [-3] j-i i ++

6.5. Şiruri de caractere
~n limbajul C, nu exist\ un tip de baz\ pentru [iruri (lan]uri) de caractere. Pentru a reprezenta un [ir de caractere, se utilizeaz\ tablourile de caractere. Prin conven]ie, ultimul caracter dintr-un astfel de lan] este caracterul NULL (' @0'). Tabloul de caractere (pe care-l numim mesaj): 's' 'a' 'l' 'u' 't' '!' ' @o' poate fi declarat prin una din urm\toarele trei instruc]iuni: char mesaj[7] = {'s','a','l','u','t','!', '\o'}; char mesaj[7] = "salut!"; char mesaj[ ] = "salut!"; Citirea respectiv tip\rirea acestui [ir se face prin instruc]iunile: scanf("%s", mesaj); printf("%s", mesaj); scanf("%s", &mesaj[0]); printf("%s", mesaj[0]); Exist\ o bibliotec\ de func]ii standard pentru manipularea [irurilor de caractere care se prezint\ `n anex\.

6.6. Tablouri cu mai multe dimensiuni
Declararea unui tablou cu N dimensiuni se face prin:
tip nume[dim_1][dim_2]...[dim_n];

~n aceast\ declara]ie, dim_1, dim_2, ..., dim_n trebuie s\ fie constante. Un tablou declarat `n acest mod se compune din dim_1*dim_2*...*dim_n elemente de acela[i tip (declarat) stocate `ntr-o zon\ contigu\ de memorie.
51

Gheorghe GRIGORAŞ

Pentru a accesa un element dintr-un tablou exist\ mai multe moduri de notare, `n concordan]\ cu modul de stocare a elementelor tabloului `n memorie. Iat\ de exemplu o declara]ie a unui tablou cu dou\ dimensiuni de valori 3 respectiv 4 (a[adar o matrice cu 3 linii [i 4 coloane). int t[3][4]; O prim\ viziune a reprezent\rii acestuia `n memorie este cea natural\ a unei matrice: t [0][0] t [0][1] t [0][2] t [0][3] t [1][0] t [1][1] t [1][2] t [1][3] t [2][0] t [2][1] t [2][2] t [2][3] Elementeul ha[urat din acest tablou se referen]iaz\ prin t[1][2] (este elementul de pe linia 2 [i coloana 3 din matrice, datorit\ numerot\rii indicilor de la 0). O alt\ viziune (acceptat\ de C) a acestui tablou este aceea a unui tablou cu o singur\ dimensiune `n care fiecare element este la r=ndul s\u un tablou cu o dimensiune: t t[0] t[1] t[2] t [0][0] t [1][0] t [2][0] t [0][1] t [1][1] t [2][1] t [0][2] t [1][2] t [2][2] t [0][3] t [1][3] t [2][3]

Elementul t[1] reprezint\ un tablou cu o dimensiune iar elementul ha[urat este referen]iat prin *(t[1]+3). ~n sf=r[it a treia viziune a tabloului este aceea a unei succesiuni de elemente dispuse `ntr-o zon\ contigu\: t [0][0] t [0][1] t [0][2] t [0][3] t [1][0] t [1][1] t [1][2] t [1][3]

t [2][0] t [2][1] t [2][2] t [2][3] Elementul ha[urat (acela[i ca [i `n cazurile anterioare) se referen]iaz\ prin: *( *t + 6) sau prin nota]ia echivalent\: *( &( t[0][0] + 6)) S\ not\m c\ `n acest caz t este de tip pointer de pointer de `ntregi (dubl\ adresare indirect\). O problem\ important\ relativ la tablourile cu mai multe dimensiuni este cea a ini]ializ\rii acestora. A[a cum referen]ierea unui element al tabloului poate fi f\cut\ `n mai multe moduri, [i ini]ializarea unui tablou se poate face `n moduri diferite (sintactic vorbind). S\ exemplific\m aceste moduri cu referiri la acela[i tablou pe care l-am reprezentat mai sus, t[3][4]: • ini]ializarea prin enumerarea tuturor elementelor tabloului ( `n ordinea liniilor dac\-i vorba de matrice): int t[3][4] = {1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12}; • ini]ializarea fiec\rei dimensiuni de tablou, separat: int t[3][4] ={{1, 2, 3, 4},{5, 6, 7, 8},
52

restul elementelor sunt ini]ializate cu zero. i < n. 11. "miercuri". 12} }. cu numele tabp. Astfel t [0][0] va fi ini]ializat cu 1. pot intra `n componen]a unui tablou. "vineri". Tablouri de pointeri Pointerii fiind variabile. 10.7. i++) if (tabp [i] != NULL) printf ( "%s\n". "marti".Programare_ Limbajul_C {9. sortat = 0. Un tablou unidimensional de pointeri corespunde la un tablou (cu dou\ dimensiuni) de elemente de tipul pointat. for (i = 0. "sambata". • ini]ializarea numai a unor elemente din tablou: int t[3][4] = {{1}. Iat\ cum se declar\ un tablou de pointeri cu 7 componente ce se ini]ializeaz\ cu adresele [irurilor constante ce reprezint\ numele zilelor dintr-o s\pt\m=n\. 6}}.{5. t [1][0] cu 5 iar t [1][1] cu 6. i < n-1. } Apelul acestei func]ii pentru scrierea zilelor s\pt\m=nii este: scrie (zi. i++) if (strcmp (tabp [i]. for (i = 0. "duminica"). int n){ int i. S\ mai d\m un exemplu de func]ie care sorteaz\ lexicografic (alfabetic) [irurile pointate de tabp: void sortare (char* tabp[ ]. zi[0] 'l' 'u' 'n' 'i' zi[1] 'm' 'a' 'r' 't' 'i' zi[2] 'm' 'i' 'e' 'r' 'c' 'u' 'r' 'i' zi[3] 'j' 'o' 'i' zi[4] 'v' 'i' 'n' 'e' 'r' 'i' zi[5] 's' 'a' 'm ' 'b' 'a' 't' 'a' zi[6] 'd' 'u' 'm ' 'i' 'n' 'i' 'c' 'a' S\ consider\m un tablou de pointeri de tip char. int n) { int i. "joi". tabp [i+1]) > 0) { 53 . O func]ie care s\ afi[eze toate [irurile de caractere (pointate de tabp) la un singur apel ar putea ar\ta astfel: void scrie(char *tabp [ ]. while (! sortat) { sortat = 1. 7). char *zi[7] = {"luni". char *temp. 6. tabp[i] ). }.

Gheorghe GRIGORAŞ

temp =tabp [i]; tabp [i] = tabp [i+1]; tabp [i+1] = temp; sortat = 0; } } } Apelul pentru sortarea alfabetic\ a zilelor s\pt\m=nii este sortare(zi, 7); ~n corpul func]iei sortare s-a folosit un apel la func]ia strcmp care compar\ 2 [iruri de caractere s1 [i s2; rezultatul este negativ dac\ s1 < s2, pozitiv dac\ s1 > s2 [i zero dac\ s1 # s2.

6.8. Pointeri şi alocarea memoriei
Printre func]iile de alocare a memoriei (vezi Anexa ), "maloc" [i "free" joac\ un rol important pentru c\ ele permit alocarea / dealocarea `n mod dinamic a spa]iului din memorie. Acest spa]iu este posibil de accesat cu ajutorul variabilelor de tip pointer. # include <stdlib.h> void *malloc (size_t dim); void free(void *ptr); Alocarea dinamic\ a memoriei este deosebit de util\ at=ta timp c=t programatorul folose[te structuri de date pentru care nu [tie dimensiunea la scrierea programului. ~n cursul execu]iei programul poate aloca memorie `n limitele impuse de sistem. Func]ia malloc are ca argument num\rul de octe]i dori]i a fi aloca]i [i `ntoarce ca rezultat un pointer c\tre zona de memorie liber\ alocat\ de sistem. Pointerul returnat este de tip "void" ce corespunde unui pointer la o variabil\ de tip oarecare. Pentru specificarea m\rimii unui tip particular, se poate utiliza operatorul "sizeof" (vezi sec]iunea urm\toare). Dac\ nu mai este memorie disponibil\ (nu se poate face alocarea) func]ia malloc returneaz\ valoarea NULL. Iat\ un exemplu: char *tampon; element *ptr; /*presupunem ca tipul element este definit undeva */ -------tampon = malloc(512); /* s-a alocat o memorie tampon de 512 caractere*/ ptr = malloc(32*sizeof(element)); /*s-a alocat o zona de 32 de "elemente"*/ if ((tampon == NULL || ptr == NULL)) { printf ("Alocare imposibila ! \n"); ... ... Func]ia "free" permite dealocarea spa]iului de memorie alocat `n prealabil de malloc. De pild\, dup\ utilizarea memoriei tampon [i ptr (`n exemplul de mai sus) se scrie (`n program) free (tampon); free (((char*)ptr);

54

Programare_ Limbajul_C

6.9. Operatorul “sizeof”
sizeof expresie; sizeof(tip);

Operatorul “sizeof” ofer\ dimensiunea `n octe]i a tipului expresiei considerate(tipului respectiv). Dac\ se aplic\ unui tablou, operatorul sizeof ofer\ dimensiunea `n octe]i a memoriei ocupat\ de `ntreg tabloul. Pentru a ob]ine num\rul elementelor tabloului t se utilizeaz\ expresia “sizeof t” sau “sizeof t[0]”. S\ not\m `n acela[i timp c\, atunci c=nd este parametrul unei func]ii, un tablou este considerat ca [i un pointer; prin urmare operatorul sizeof nu ofer\ dimensiunea memoriei ocupat\ de tablou ci dimensiunea tipului pointer. Acest lucru se ilustreaz\ `n exemplul urm\tor: double tab [100]; void f(double[ ]); /*declaratia este echivalenta cu void f(double*)*/ int main( ){ int i = sizeof tab; /* i este initializat cu 100 * sizeof(double)*/ f(tab); ... } void f(double t[ ]){ int i = sizeof t; /* i este initializat cu sizeof(double)*/ } Pentru a ob]ine dimensiunea memoriei ocupat\ de un tip anume se folose[te: sizeof(tip); De aceast\ dat\ parantezele sunt obligatorii. Apelul sizeof(long); ofer\ num\rul de octe]i utiliza]i pentru a memora un `ntreg “long” (este incorect a scrie sizeof long).

6.10. Pointeri către funcţii
O func]ie are un nume care este identificator dar acesta nu constituie o variabil\ `n C. Este posibil, pe de alt\ parte, de a defini o variabil\ de tip pointer c\tre o func]ie. Declara]ia unui pointer la o func]ie este de forma:
tip(*nume)(lista_arg);

tip: este tipul returnat de func]ia pointat\; nume: este identificatorul pointerului la func]ie; lista_arg : este lista argumentelor func]iei pointate. De exemplu declara]ia: char *(*p)(char*,const char*); precizeaz\ c\ p este un pointer la o func]ie de tip char* (pointer la tipul char), are doi parametri, unul de tip char*, cel\lalt de tipul const char*. Este important a se pune “*nume” `n parantez\ deoarece declara]ia “tip *nume (lista_parametri)” precizeaaz\ c\ nume este o func]ie de tip “tip*”.

55

Gheorghe GRIGORAŞ

Un exemplu de utilizare a tipului pointer la o func]ie este func]ia de comparare “cmp” ce apare ca argument la func]ia de sortare “qsort” (vezi anexa ): void qsort(const void* baza, size_t n, size_n t, int(*cmp)(const void* val1, const void* val2)) Func]ia qsort este o func]ie de sortare general\ care permite sortarea unui tablou de elemente de tip oarecare(baza) prin specificarea unei func]ii de comparare. Iat\ un program ce utilizeaz\ func]ia qsort : # include <stdio.h> # include <stdlib.h> # include <string.h> enum {n_max = 10}; int tab_int[n_max]; /* tab_int este tabloul ce contine lungimile liniilor **ce trebuie sortat */ char* tab_nume[n_max] = { "Ionescu Ion", "Constantin Vasile", "Ion Gheorghe", "Constantin Mircea", "Constantinescu Ioana", "Vasiliu Catalina", "Vasilescu Maria", "Constantiniu Calin", "Vasile Radu", "Vasilescu Cristi" }; /* tab_nume este tabloul ce trebuie ordonat **lexicografic */ /* se definesc functiile de comparatie */ int comp_int (const void* n1, const void* n2) { return(*(int*)n1- *(int*)n2); } int comp_nume (const void* p1, const void* p2) { return(strcmp(*(char**)p1,*(char**)p2)); } int main(void) { int i; printf("Lista initiala de nume : \n"); for(i = 0; i < n_max; i++) printf("%2d: %s\n",i,tab_nume[i]); for (i = 0, i < n_max; i++) tab_int[i] = strlen(tab_nume[i]); qsort(tab_int, n_max, sizeof(int), comp_int); qsort(tab_nume,n_max,sizeof(char*),comp_nume); printf("Lungimile numelor sortate:\n"); for(i = 0; i < n_max ; i++) printf("%2d: %d\n",i,tab_int[i]); printf("Nume ordonate lexicografic: \n"); for(i = 0; i < n_max; i++) printf("%2d: %s\n",i,tab_nume[i]); return 0; }
56

Soluţii 1. const char *sursa){ while(*dest != '\0') dest++. const char *s2){ int i = 0.11. ~n anex\ sunt date func]iile din biblioteca standard care se aplic\ [irurilor de caractere. 6. while(sursa[i] != '\0') { dest[i] = sursa[i]. Exerciţii 1. Dac\ are loc rela]ia s1 < s2.i . return dest. while(*scr != '\0') *dest++ = *src++. while((s1[i] == s2[i] && (s1[i] != '\0')) i++. b) char* strcpy(char* dest. return dest.12. *dest = '\0'. se returneaz\ o valoare negativ\. c) char* strcat(char* dest. int strlen(const char *s){ int i = 0. return -. i++ } dest[i] = '\0'. A[a cum s-a mai precizat. } char *strcat(char *dest. S\ se scrie programe C care s\ implementeze func]iile: a) int strlen(const char*s) : func]ie ce returneaz\ dimensiunea [irului s. } char *strcmp(const char *s1. const char* s2) : func]ie ce compar\ [irurile s1 [i s2 conform ordinii lexicografice. while(s[i++] != '\0') . [irurile de caractere sunt memorate `n tablouri `n care ultimul element este un delimitator de sf=r[it de [ir: caracterul NULL(‘\0’). `n C.s2[i]. Implementarea func]iilor de la a) la d) se poate face folosind nota]ia tablou sau aritmetica pointerilor. dac\ s1 = s2 se returneaz\ 0 [i dac\ s1 > s2 se returneaz\ o valoare pozitiv\.const char* sursa) : func]ie ce copie [irul sursa `n [irul dest [i returneaz\ dest. d) int strcmp(const char* s1.Programare_ Limbajul_C 6.const char* sursa): func]ie ce concateneaz\ [irul sursa la sf=r[itul [irului dest [i returneaz\ valoarea lui dest. return s1[i] . } 57 . } char *strcpy(char* dest. const char *sursa){ int i = 0.

} 58 . int strcmp(const char *s1. const char *sursa). mesaj = malloc(lung + 1). assert(strcmp(mesaj.inceput). sfarsit). char *mijloc = "un mic". char *sfarsit = "exemplu ! ". strcat(strcat(strcopy(mesaj. int lungime. "Iat un micut exemplu!") < 0).inceput) > 0). # include <stdlib. return 0. char *mesaj. assert(strcmp(mesaj. Dac\ evaluarea acestui parametru este valoarea fals (0) atunci assert returneaz\ un mesaj de eroare. char* strcat(char *dest. const char *sursa). lungime = strlen(inceput)+ strlen(mijloc) +strlen(sfarsit).h> # include <assert. assert(strcmp(mesaj.Gheorghe GRIGORAŞ Iat\ [i un program care testeaz\ aceste func]ii.h> int strlen(const char *s) char* strcopy(char *dest. int main(){ char *inceput = "Iat\".mijloc). Se folose[te func]ia assert (anexa ) care are ca parametru o expresie logic\ ce descrie o proprietate ce trebuie verificat\. const char *s2). "Iata un mic exemplu !")== 0). assert(lungime==strlen("Iata un mic exemplu ! ")).

De pild\ un tablou permite a regrupa o mul]ime de elemente de acela[i tip.1 7. Redenumirea unui tip Instruc]iunea typedef permite redenumirea unui tip. Mesaj salut="!Bine a-ti venit la cursul<Limbajul C>". typedef char Mesaj[49]. 7. Instruc]iunea permite redenumirea at=t a tipurilor de baz\ (deja existente) c=t [i a tipurilor construite.2 7. Luna ianuarie = "ianuarie".Cap 7 CONSTRUIREA DE NOI TIPURI 7.4 7. typedef char Luna[10]. .8 Redenumirea unui tip Tipul structur\ Accesul [i ini]ializarea c=mpurilor unei structuri Structuri autoreferen]iate Tipul enumerare Uniuni Exerci]ii Solu]ii ~n capitolul al doilea au fost introduse tipurile de baz\ ale limbajului C. Mare a.b. Iat\ c=teva exemple: typedef long Mare. Aici “tip” este tipul ce se dore[te a fi redenumit iar nume_nou este numele ce se d\ acestuia.7 7. De asemenea exist\ posibilitatea de a renumi (redenumi) un anume tip.6 7. Sintaxa ei este: typedef tip nume_nou. ~n anumite programe este util s\ regrup\m diferite variabile pentru a exprima o anume rela]ie ce le caracterizeaz\.1.5 7.3 7. ~n acest capitol vom vedea c\ `n C putem construi “structuri” sau “uniuni” care permit regruparea elementelor de tipuri diferite `n scopul de a defini un nou tip.

struct Student{ char *nume. ~n instruc]iunea de mai sus “nume” este facultativ. Tipul structură Instruc]iunea pentru definirea structurilor este: struct nume{ declara]ii }. } amicul. short anul. } Data. popescu. char *prenume. char prenume[20] Data data_nasterii. prin typedef li se atribuie un nume. Fiecare linie din partea “declara]ii” define[te un c=mp al structurii. O variabil\ de tipul “ struct nume” poate fi definit\ `n aceea[i instruc]iune `n care este definit\ structura sau separat Iat\ c=teva exemple: struct Persoana{ char nume[20]. el este totu[i util pentru a identifica structura definit\. char *grupa. int varsta. struct Data{ short ziua.Gheorghe GRIGORAŞ 7. typedef struct { char nume[20]. struct Persoana colegul. S\ observ\m c\ structurile se pot defini f\r\ nume. Persoana ionescu. }. short anul.2. popescu. 60 . short luna. typedef struct{ short ziua. } struct Student ionescu. struct Data data_nasterii. char prenume[20]. short luna. Structura este o colec]ie de una sau mai multe variabile (numite membri) grupate sub un singur nume. } Persoana. int an.

Accesul şi iniţializarea câmpurilor unei structuri Accesul la c=mpurile unei variabile de tip structur\ se face utiliz=nd numele unei variabilei urmat\ de punct (“.. dan. Dou\ structuri de acela[i fel pot s\ apar\ `ntr-o expresie de atribuire. Are sens asfel: necunoscut = ionescu . dan. arbori etc. " " . De pild\.varsta este de tip int. Aici.3. dan. char prenume[40]. Iat\. Prin aceasta. S\ consider\m acum declara]ia: typedef struct{ char nume[40] . Iat\ cum poate fi definit\ o astfel de structur\: typedef struct { . amicul. Exemplu: necunoscut = &ionescu. iar necunoscut este o variabil\ de tip pointer la structura Persoana .. Ini]ializarea unei variabile de tip structur\ se poate face `n maniera `n care se ini]ializeaz\ un tablou: se descrie cu ajutorul unei liste de valori ini]iale c=mpurile structurii: Persoana ionescu = { "Ionescu".nume este de tip char*.de pild\. `nc=t o astfel de expresie are sens doar dac\ structurile sunt de acela[i tip.”) [i de numele c=mpului selec]ionat.data_nasterii. 42 }. fiecare nod este compus dintr-o informa]ie (valoarea nodului) [i doi pointeri. liste. necunoscut ->varsta = 41. *necunoscut. 7. O atribuire de structuri este o copiere bit cu bit a elementelor corespunz\toare. c=mpurile din variabila “ionescu” sunt copiate `n c=mpurile corespunz\toare din variabila “necunoscut”. "Vasile" . Accesul la c=mpurile unei astfel de variabile(pointer la o structur\) se face ad\ug=nd dup\ numele varibilei pointer o “s\geat\” (“->”) .varsta = (*necunoscut).ziua este de tip short. urmat\ de numele c=mpului. Persoana necunoscut = { " " . avem: ionescu. `ntr-un arbore binar. } valoare.nume. variabilele “ionescu” [i “dan” sunt definite ca fiind de tip Persoana . unul la subarborele st=ng altul la cel drept. 61 . } Persoana.nume = necunoscut->nume.4. int varsta. urm\rind exemplele din paragraful precedent. Elementul desemnat `n acest mod este echivalent cu o variabil\ de acela[i tip cu c=mpul definit `n structur\.varsta = 41. Persoana ionescu. care este un tip structur\. ionescu.Programare_ Limbajul_C 7. O form\ echivalent\ este urm\toarea: (*necunoscut). Structuri autoreferenţiate Utilizarea structurilor permite construirea de structuri de date evoluate ca: fi[iere. 0}..

adauga(4. NULL)). struct Arbore* stang. adauga(3. afisare(a2). afisare (a->drept). a1=adauga(1. printf (" "). } Arbore* adauga(valoare v. S\ observ\m c\ structura Arbore se autoreferen]iaz\: printre c=mpurile structurii arbore sunt dou\ care sunt de acela]i tip struct Arbore. Programul urm\tor ilustreaz\ utilizarea unei structuri autoreferen]iate: se construiesc doi arbori binari folosind func]ia “adauga” [i se afi[eaz\ un arbore `n nota]ia infix (func]ia “afisare”). adauga(20. Arbore* s. struct Arbore* drept. void afisare (Arbore* a). } void afisare (Arbore* a){ if (a! = NULL){ printf ("(%d". Programul Arbori binari.h> # include <stlib. NULL. afisare (a->stang). a2=adauga(10. return 0. c->stang = s. " "). NULL)). typedef struct Arbore{ valoare val. struct Arbore *stang. Arbore* s. adauga(2. struct Arbore *drept. } Arbore.Gheorghe GRIGORAŞ /* s-a definit tipul "valoare" pentru **informatia din nodurile arborelui*/ typedef struct Arbore{ valoare val. Arbore* a2. afisare(a1). printf("Primul arbore este: \n"). a->val . Arbore* adauga(valoare v. # include <stdio. Arbore* d). NULL. NULL). Din acest motiv structura are un nume: Arbore. 62 . NULL). c->drept = d. return c. NULL.h> typedef int valoare. printf("\n"). printf("Al doilea arbore este: \n"). int main( ){ Arbore* a1. c->val = v. Arbore* d){ Arbore* c. a1. } Arbore. c=malloc (sizeof (Arbore)). printf("\n").

da} ~n ambele situa]ii. spre deosebire de cea de la structur\. } else printf ("nil"). Exemple: enum Bool {da. Lista de declara]ii. pentru c\ lui ian i s-a dat valoarea ini]ial\ 1. nu are valoarea 0 iar da are valoarea 1. enum Luna {ian=1. 12. la un moment dat con]in un anume tip de variabil\ iar la alt moment acest tip se poate schimba. nu} Bool Bool raspuns=nu. al doilea valoarea 1. . Un tip enumerare permite ca. cu excep]ia cazului `n care programatorul ofer\ valori ini]iale acestor identificatori. iulie. Tipul enumerare Definirea unui tip enumerare se face prin instruc]iunea: enum nume { lista_de_identificatori}. enum Bool {nu. Similar cu definirea variabilelor de tip structura se definesc variabilele de tip enumerare: enum Bool raspuns. este vorba despre zone de memorie care. enum Bool {da=1. care definea c=mpurile acesteia.. enum Bool spune=da. oct. Uniunea trebuie privit\ ca o structur\ `n care membrii ocup\ aceea[i zon\ de 63 . Primul identificator constant din lista de identificatori cap\t\ valoarea 0. Aici da are valoarea 0 iar nu are valoarea 1. nu=0}.5. } Execu]ia programului are ca rezultat afi[area urm\toarelor informa]ii: Primul arbore este: (1 (2 (3 nil nil) nil) (4 nil nil)) Al doilea arbore este: (10(1 (2 (3 nil nil) nil) (4 nil nil)) (20 nil nil)) 7. feb.Programare_ Limbajul_C printf (")"). dec}. define[te o list\ de alegeri posibile. etc. 7.s\ definim un tip care nu poate lua valori dec=t `ntr-o mul]ime precizat\ de valori constante. august.6.. obiecte de tipuri diferite. april. nov. `ntr-o maniera elegant\. nu}. mar. 3. mai. sept.. celelalte luni vor avea respectiv valorile 2. Evident se poate redenumi [i tipul enumerare: Typedef enum {da. iunie. Aici. De fapt. Sintaxa este similar\ cu cea care define[te o structur\: union nume { declara]ii }. Uniuni Uniunile sunt structuri care pot con]ine (la momente de timp diferite).

printf("%d%d\n". ~n exemplul urm\tor se specific\ faptul c\ un punct `n plan poate fi definit fie prin coordonatele sale carteziene fie prin cele polare. la un moment dat doar un membru al uniunii poate ocupa memoria.Gheorghe GRIGORAŞ memorie. Declara]iile precedente pot fi modificate astfel (pentru a memora `n variabil\ `ns\[i tipul de reprezentare ales) : typedef enum {cart=1. float teta.pol. p2. } pol.ro. struct { TipCoord tip. typedef union { TipCoord tip.pol=2. } pol.1415926. float pi=3. struct { float ro. Desigur c\ `n acest caz se presupune c\ prin program se afl\ c\ p1 este de tip cart iar p2 este de tip pol. struct { TidCoord tip. long ordonata. Typedef union { struct { long abscisa.teta).p1.tip sau p1. dimensiunea memoriei alocat\ pentru o variabil\ de tip uniune este dimensiunea celui mai mare membru al uniunii. . } Coordonate.cart.nec=0} TipCoord. } Coordonate. printf("%f%f\n". float ro. poate con]ine fie valori `ntregi reprezent=nd coordonatele carteziene fie valori flotante reprezent\nd coordonatele polare. C=mpul “tip” este prezent `n toate alternativele uniunii [i el poate fi consultat prin referin]a p1.abscisa.p1. long ordonata. float teta.tip sau p1. union { struct { long abscisa. Se mai poate elimina [i aceast\ redondan]\ prin urm\toarea declara]ie: typedef struct { TipCoord tip.p2.pol..cart. } cart..tip. long ordonata.pol. } cart. 64 . Coordonate p1.p2. S\ not\m c\.cart. cum sunt de pild\ p1 [i p2. O variabil\ de tip Coordonate.ordonata). long abscisa.

pol.: 2143 quit 2. struct { float ro. strada.val.Programare_ Limbajul_C } cart. codul po[tal). b) consultarea agendei: la furnizarea unui nume programul ofer\ num\rul de telefon corespunz\tor (dac\ acesta exist\). } Coordonate.teta . ora[. dac\ p1. float teta.tip=2 7. S\ se scrie un program care s\ realizeze: a) alc\tuirea unei liste de adrese care folose[te un tablou de structur\ pentru stocarea informa]iilor legate de adrese (nume.1 crearea agendei telefonice sub forma unui fi[ier text. Iat\ un exemplu: andrei 1427 anca 2130 ana 2131 barbu 2140 bogdan 1430 … … [tefan 2143 victor 2114 zeno 1442 1.abscisa p1.tip=1 p2.7.val.: 2130 anuta persoan\ necunoscut\ [tefan tel.cart. } val.cart. De exemplu: anca tel. Exerciţii 1. b) completarea tabloului de structuri cu noi adrese.2 crearea programului care realizeaz\ urm\toarele: a) ini]ializarea unui tablou de elemente structurate prin citirea fi[ierului ce reprezint\ agenda telefonic\. } pol. Dezavantajul este c\ numirea coordonatelor se face printr-o “cascad\” mai mare : p1.val. Pentru aceasta va trebui s\ se realizeze urm\toarele: 1. 65 .val. c) afi[area pe ecran a listei de adrese.ro p2.pol. Scrie]i un program pentru consultarea unei agende telefonice la nivelul personalului unei societ\]i. Acest fi[ier va con]ine o mul]ime de linii.ordonata . dac\ p2. fiecare av=nd c=te dou\ c=mpuri: un [ir de caractere ce `nseamn\ identitatea abonatului [i un num\r care corespunde num\rului s\u de telefon.

# include <stdio. /* numarul persoanelor din agenda */ /* urmeaza functia de cautare secventiala */ int cauta_secv(char cineva[ ]) { int compar=1. compar=strcmp(cineva. } return (compar==0)? i-1:-1. fin=0. Soluţii 1. agenda[i]. do { 66 . /* s-a definit agenda ca un tablou de persoane */ int n=0. int i. } persoana. int tel. sir cineva.8.txt".agenda[i]. int b=n-1.h> # include <string. while ((compar>0) && (i<n)) { compar=strcmp(cineva.Gheorghe GRIGORAŞ 7. int a=0. /* s-a definit o structura de tip persoana*/ persoana agenda[dim_agenda]. while ((compar!=0) && (a<=b)) { i=(a+b)/2.nume). int i. int i=0. if (compar<0) b=i-1./* se cauta in prima parte */ else if (compar>0) a=i+1."r"). Vom construi dou\ func]ii pentru c\utarea `n agenda telefonic\: caut\_secv pentru c\utarea secven]ial\ [i caut\_dih pentru c\utarea dihotomic\(binar\).h> # define dim_agenda 100 # define lung_nume 20 typedef char sir[lung_nume] typedef struct { sir nume./* se cauta in a doua parte */ } return (compar==0)? i:-1. } /* urmeaza functia de cautare dihotomica */ int cauta_dih(char cineva[ ]){ int compar=1. /* initializarea agendei telefonice */ fisier=fopen("telefon. i++.nume). } int main(void){ FILE* fisier.

/* sau i=cauta_dih(cineva). char oras[20]. char strada[40].%s:%d\n".cineva).tel)). 67 . void sterge(void). /* Program pentru listarea unor adrese folosind un **tablou de structuri*/ # include <stdio. unsigned long int cod_postal. gaseste_liber -exploreaz\ tabloul de structuri `n c\utarea unui element nefolosit. void main(void){ char optiune. } adresa_info[MAX]. init_lista(). &(agenda[n]. printf("\t sau "quit" pentru sfarsit \n")."%s%d". if (!fin) { i=cauta_secv(cineva).cineva. unsigned long int numar.&(agenda[n]. afiseaz\ -afi[area listei de adrese. printf("Consultare agenda telefonica\n"). introducere -ad\ugarea unui nou nume `n urm\toarea structur\ liber\.Programare_ Limbajul_C fscanf(fisier.h> # include <stdlib.h> # define MAX 100 struct adresa { char nume[30]. fin=(strcmp(cineva. */ if (i==-1) printf("tel. while (!fin) { printf(">").%s:necunoscut!\n". introducere(void). void init_lista(void).tel). & cineva). select_meniu -afi[area op]iunilor. sterge -[tergerea unei adrese. scanf("%s". } while (!feof(fisier)).nume). Programul con]ine func]iile: init_lista -ini]ializarea listei. } } return 0. "quit")==0). afiseaza(void). n++. else printf("tel. int select_meniu(void). } 2.agenda[i]. printf("\t Dati prenumele celui cautat \n"). gaseste_liber(void).

gets(adresa_info[liber].10). do { printf("\n Introduceti optiunea dvs.numar=strtoul(s.. } printf("Introduceti numele: ").cod_postal= strtoul(s. break.: "). } while (c<0 || c>4). switch(optiune) { case 1: introducere(). gets(adresa_info[liber]. gets(s).Gheorghe GRIGORAŞ for(. adresa_info[liber].t<MAX. gets(s). printf("Introduceti numarul: "). printf("Introduceti codul postal: "). gets(s). case 2: sterge(). Iesire din program \n"). Afisati fisierul \n"). printf("Introduceti numele strazii: "). °\0°. int c. "). liber=gaseste_liber(). } void introducere(void){ int liber.) { optiune=select_meniu().strada).10). c=atoi(s). Stergeti un nume \n"). °\0°.++t)adresa_info[t]. if (liber==-1) { printf("\n Lista este completa. case 3: afiseaza(). break. char s[80]. } } } void init_lista(void){ register int t. break. return. for(t=0. } int select_meniu(void){ char s[80]. Introduceti un nume \n"). printf("3. printf("2.nume[0]= °\0°.nume).oras). adresa_info[liber]. case 4: exit(0). printf("1. return c. 68 . gets(adresa_info[liber]. printf("Introduceti numele orasului: "). printf("4.

printf("%lu\n".strada). for(t=0. ++t) { if (adresa_info[t]. gets(s). liber=atoi(s).adresa_info[t].cod_postal). t<MAX.adresa_info[t].oras). printf("Introduceti nr. /* Nu mai este loc in lista*/ return t.adresa_info[t]. char s[80]. printf("%s\n".nume[0]&&t<MAX. inregistrarii: "). for (t=0. } } printf("\n\n").adresa_info[t]. adresa_info[t].adresa_info[t]. printf("%lu\n". printf("%s\n".nume[0]) { printf("%s\n". } void afiseaza(void){ register int t.numar). } 69 . } void sterge(void){ register int liber.Programare_ Limbajul_C } gaseste_liber(void){ register int t.nume[0]= °\0°. if (liber>=0 & liber<MAX) adresa_info[liber]. if (t==MAX) return -1.nume).++t).

`n segmentul datelor programului. • dinamic\. Memorarea poate fi: • static\. nu este lipsit de interes ca programatorul s\ cunoasc\ particularit\]ile fiec\rui tip de mecanism de memorare [i de asemenea s\ cunoasc\ modul `n care compilatorul va administra variabilele pe care le declar\ `n program. Compilatorul asociaz\ `n mod automat unei variabile un tip de memorare care corespunde locului unde sa f\cut declararea. ~n acela[i timp `ns\.1 8. . • automat\. • `ntr-un registru al calculatorului.7 8. `n stiva de execu]ie. ~n general programatorul nu trebuie s\ se g=ndeasc\ explicit la un mecanism anume de memorare.8 8.6 8.9 Precizarea unui mecanism de memorare Gestiunea automat\ a memoriei Gestionarea “register” a memoriei Gestionarea static\ a memoriei Variabile globale Declararea variabilelor externe Gestiunea dinamic\ a memoriei Exerci]ii Solu]ii Limbajul C ofer\ programatorului posibilitatea de a preciza mecanismul pe care-l dore[te pentru memorarea unei variabile. Acest mecanism se refer\ la gestionarea memoriei `n cursul execu]iei programului.Cap 8 GESTIUNEA MEMORIEI 8.5 8.3 8.4 8.2 8. `n memoria disponibil\.

Cuv=ntul cheie “auto” nu este obligatoriu. Precizarea unui mecanism de memorare Programatorul are posibilitatea s\ precizeze un mecanism de memorare prin instruc]iunea: mem tip identificator. va fi nedefinit\. Exemple: auto float x. Utilizarea acestei clase de memorare trebuie 71 . o variabil\ definit\ `ntr-un bloc va fi o variabil\ cu gestiune automat\. auto float *p = &x. Cuv=ntul cheie “register” permite programatorului s\ indice faptul c\ variabila ce se define[te se memoreaz\ `n unul din regi[trii calculatorului. cerin]a aceasta este satisf\cut\ `n mod real doar dac\ este posibil\. Gestiunea automată a memoriei Variabilele cu gestiune automat\ corespund variabilelor alocate `n stivele de execu]ie. posed\ un anume tip [i este administrat\ de un anume mecanism de memorare. [i trebuie s\ fie totdeauna `n interiorul unui bloc. 8. durata de via]\ a variabilei: perioada de timp `n care variabila este accesibil\. ini]ializarea variabilei: con]inutul implicit (dac\ exist\ unul) al variabilei la crearea sa. Tipul variabilei va determina: dimensiunea zonei de memorie alocat\ pentru a reprezenta variabila.el este implicit */ /* x are o valoare nedefinita pe cand p este un **pointer care are ca valoare adresa lui x */ 8. Durata de via]\ [i vizibilitatea unei variabile “auto” vor fi limitate la interiorul blocului `n care este definit\. A[adar. Ini]ializarea unei variabile “auto” se va efectua la fiecare intrare `n bloc. /*cuvantul auto a fost omis. `n lipsa acestuia. Cum num\rul de regi[tri este limitat [i depinde de tipul de ma[in\ pe care ruleaz\ programul. Categoria de memorare (mem) c\reia-i apar]ine variabila va determina: vizibilitatea variabilei: identificarea p\r]ii din program capabil\ s\ foloseasc\ acea variabil\.1. tip – este cuv=ntul cheie ce define[te tipul variabilei. static. extern. `ncep=nd cu locul de declarare.Programare_ Limbajul_C 8. Vom trece `n revist\ aceste mecanisme de memorare. Gestionarea “register” a memoriei register tip identificator .2. S\ mai not\m c\ limbajul C standard (ISO) permite ini]ializarea tablourilor [i structurilor `n cazul gestiunii automate a memoriei. identificator – este numele variabilei. valoarea ini]ial\. char mesaj[ ] = "Mesaj initial".3. dac\ nu este dat\ explicit. Declararea se face prin: auto tip identificator . unde: mem –este unul din cuvintele cheie: auto. interpretarea con]inutului variabilei atunci c=nd ea este supus\ unor instruc]iuni. o variabil\ este identificat\ printr-un nume (identificator). register.

Variabilele statice sunt alocate `n segmentul de date al programului. Ea este efectiv\ doar pentru variabilele care pot fi codificate pe un cuv=nt-ma[in\: caractere. utilizarea unei variabile globale vine `n contradic]ie cu principiile program\rii modulare. `n exteriorul unui bloc: va fi vizibil\ `ncep=nd cu definirea sa p=n\ la sf=r[itul fi[ierului. oferindu-le posibilitatea s\ accead\ la aceste argumente. 72 .4. Implicit sunt ini]ializate cu 0 la `nc\rcarea programului.Gheorghe GRIGORAŞ v\zut\ ca o directiv\ de optimizare dat\ compilatorului. Este u[or de `n]eles c\. `ntregi. Aceast\ declara]ie permite declararea local\ a unei variabile definit\ `n alt fi[ier(cu acela[i nume). Gestionarea statică a memoriei static tip identificator .5. acesta ]ine cont de ea at=ta timp c=t exist\ regi[tri disponibili `n ma[in\. 8. Aceast\ facilitate este legat\ de faptul c\ limbajul C permite compilarea [i legarea separat\ a diferitelor module de program: prin declararea unei variabile extern se comunic\ tuturor fi[ierelor variabilele globale necesare programului. durata lor de via]\ este timpul de execu]ie al programului `nsu[i. O astfel de variabil\ se declar\ prin: tip identificator . Ea este definit\ `ncep=nd cu declara]ia sa. ~n cazul tablourilor sau structurilor. ini]ializarea structurilor [i tablourilor fie `n mod explicit indic=nd valori ini]iale.6. [i av=nd `n fi[ierul local specificarea extern. Pentru a defini o variabil\ global\ `n alt fi[ier. ~n plus. se folose[te cuv=ntul cheie “extern”. Exemple de utilizare a unor astfel de variabile sunt `n solu]ia exerci]iului 2 din capitolul precedent. este imposibil a se ob]ine adresa unei astfel de variabile. Aten]ie `ns\ c\ o variabil\ global\ poate fi modificat\ indirect pe perioada apelului la o func]ie. ~n acela[i timp ele permit: evitarea transmiterii unor argumente la func]ii apelate. Valoarea ini]ial\ a unei variabile registru este. Declara]ia “register” trebuie s\ fie plasat\ `n interiorul unui bloc. ansamblul c=mpurilor va fi ini]ializat cu zero. implicit. `n exteriorul oric\rui bloc. Vizibilitatea unei astfel de variabile statice depinde de locul `n care a fost declarat\: `n interiorul unui bloc: va fi vizibil\ doar `n blocul acela (la fel ca variabilele auto). `nainte de execu]ia func]iei main. fie implicit cu valori 0. 8. nedefinit\. declarate `n alte fi[iere. prin urmare nu se poate defini o variabil\ global\ `n corpul unei func]ii. Declararea variabilelor externe O variabil\ extern\ poate fi declarat\ `n orice punct al programului prin: extern tip identificator . p=n\ la sf=r[itul fi[ierului surs\. Cuv=ntul rezervat extern indic\ compilatorului faptul c\ tipurile [i numele variabilelor care urmeaz\ au fost declarate `n alt\ parte [i nu mai aloc\ din nou spa]iu de memorie pentru acestea. Variabile globale O variabil\ global\ este o variabil\ static\ care poate fi referen]iat\ `n orice loc al programului. 8. pointeri.

Programare_ Limbajul_C Exemple: Fi[ier 1 int x. Caracteristicile modulului sunt definite `n fi[ierul header “stiva. . . main(void){ . format din trei module. Avem aici de-a face cu o variabil\ alocat\ dinamic care este referen]iat\ cu ajutorul pointerului ptr prin *ptr.y=.c. Defini]i un modul pentru gestionarea unei stive de [iruri de caractere. este echivalent\ cu: void functie (char).. 73 . -stiva. extern char c. y.. Gestiunea dinamică a memoriei Gestiunea dinamic\ a memoriei permite crearea de noi variabile pe parcursul execu]iei programului. De aceea. Exerciţii 1. adic\ tipul rezultatului [i al parametrilor de apel.. pop. } ~n cazul declar\rii func]iilor ce se definesc `n alt modul (fi[ier)..h. stiva_vid\. Modulele vor fi: -stiva.x=. Aceast\ gestiune se efectueaz\ `n memoria disponibil\ care se nume[te “gr\mad\” (heap).. char c. Ea este referen]iat\ folosind o variabil\ pointer (vezi cap.c. -variabila dispare `n urma execu]iei opera]iei de restituire a memoriei (func]ia “free” `n C [i operatorul “delete” `n C++).}. care con]ine implementarea func]iilor. 8.h” care are con]inutul: # define dimensiune_sir 80 # define dimensiune_stiva 10 typedef char sir[dimensiune_sir].. fun2(void){. 6) care con]ine adresa sa. De exemplu: Persoana *ptr.y. Fi[ier 2 extern int x. ptr=malloc(sizeof(Persoana)). cuv=ntul extern este facultativ. void push(const sir ch)... -prog. S\ not\m c\ o variabil\ alocat\ dinamic nu are un nume explicit. fun1(void){.. extern char c. top.}. Durata de via]\ a unei variabile alocat\ dinamic este explicit\: -variabila este creat\ `n urma execu]iei opera]iei de alocare a memoriei (func]ia “malloc” `n C [i operatorul “new” `n C++).. } . Declara]ia: extern void functie(char)... care con]ine declara]iile func]iilor din modulul stiva.8. care s\ implementeze func]iile uzuale aplicate unei stive de caractere: push. S\ se construiasc\ un program... 2.c. care con]ine modulul principal. int stiva_plina(void). funct1(void) { x=. int stiva_vida(void). Fi[ier 2 extern int x.7. void pop(sir ch). vizibilitatea unei variabile alocat\ dinamic este legat\ de tipul de gestiune al pointerilor care referen]iaz\ indirect acea variabil\. 8.y. ~n cazul func]iilor important este s\ se descrie signatura sa... stiva_plin\.

int stiva_vida(void). pop().c */ void push(char).} int stiva_plina(){return(index==dim). static int index=0. char top_stiva(void).h> int main() { char element. int stiva_plina(void). } printf("\n").c : modul de gestionare a stivei de **caractere */ # define dim 100. Pornind de la acest modul scrie]i un program test care realizeaz\: a) citirea unui [ir de [iruri de caractere care se vor “`mpinge” `n stiv\ (se vor stivui).&element)!=EOF){ push(element). Soluţii 1.h*/ # define dimensiune_sir 80 # define dimensiune_stiva 10 typedef char sir[dimensiune_sir]. void pop(sir ch). void pop(void). /*modul.} /* prog. printf("Iata continutul stivei: \n").element).Gheorghe GRIGORAŞ Utiliza]i func]iile de manipulare a [irurilor de caractere (Anexa ) pentru definirea func]iilor acestui modul. printf("<%c\n".} int stiva_vida(){return(index==0).h" # include "stiva.} char top_stiva(){return(stiva[index-1]).9. } return 0.c 74 . printf(">"). 8. while(!stiva_plina()&&scanf("%c". void push(char c){stiva[index++]=c.} void pop(){--index. printf("Incarcati stiva: \n>"). /*stiva. /* stiva.c" # include <stdlib.c : modulul principal */ # include "stiva. } 2. /* stiva. while (!stiva_vida()) { element=top_stiva(). int stiva_plina(void).h : header ce contine declaratiile **functiilor din modulul stiva. static char stiva[dim]. void push(const sir ch). b) scoate [irurile din stiv\ [i le afi[eaz\ (evident `n ordinea invers\ stivuirii). int stiva_vida(void).h> # include <stdio. citirea se va face p=n\ la `nt=lnirea sf=r[itului de fi[ier sau p=n\ la umplerea stivei.

--index.h> # include <assert. } void pop(sir c){ /* se decrementeaza index apoi se copie top-ul **stivei in c */ assert(!stiva_vida()).} int stiva_plina(void){ return(index==dimensiune_stiva). } /* test. /* indicile top-ului stivei */ static sir stiva[dimensiune_stiva]. */ assert(!stiva_plina()). strcpy(stiva[index]. printf("Iata continutul stivei: \n").x)!=EOF) { push(x). */ # include <stdio. **nevizibile in alte fisiere.h> # include "stiva.h" /* ** variabile cu clasa de memorare *static*. } return 0.h> # include <string. */ # include <stdio. index++. strcpy(c. while (!stiva_goala()) { pop(x). a doua pentru **afisarea rezultatului destivuirii.h" int main(void){ sir x. printf("<%s\n". } printf("\n"). void push(const sir c){ /* Se copie c in stiva dupa care se incrementeaza **index. while(!stiva_plina()&&scanf("%s". } 75 .h> # include "stiva. */ static int index=0. printf("Se incarca stiva: \n>"). Inainte de aceasta se apeleaza functia **assert care impune o conditie pentru a continua **executia: stiva sa nu fie plina.stiva[index]).x). printf(">"). } int stiva_vida(void){ return(index==0).c : programul de test ce consta din doua **iteratii: prima pentru citirea din fisierul de **intrare si stivuirea informatiei.c).Programare_ Limbajul_C ** Gestionarea unei stive de siruri de caractere.

int i=10. ~n primul caz de pild\.1. Evaluarea expresiilor logice 9.1.1 Mecanisme de conversie 9.1. Conversii explicite 9.14. evaluarea unei expresii aritmetice sau logice în care componentele expresiei au tipuri diferite: float pi=3. Conversii de pointeri.4.1. asignarea cu tipuri diferite ale variabilelor termeni ai asignării: float f. 2.8 */ . Pointerul universal.5.. Trebuie s\ facem distinc]ia `ntre dou\ maniere de conversie: aceea care are drept scop schimbarea interpret\rii con]inutului unei variabile [i conversia care are drept consecin]\ modificarea con]inutului unei variabile. f=i.1. . int i=2. Conversia de tip `n limbajul C ofer\ un mecanism simplu pentru evaluarea expresiilor aritmetice [i pentru transmiterea parametrilor.3. ~n al doilea caz se poate converti o valoare real\ la o valoare `ntreag\.1..1. ca o consecin]\ se pierde valoarea frac]ionar\ a variabilei reale.. 3. se poate interpreta con]inutul unei variabile de tip caracter ca fiind o valoare `ntreag\ [i drept urmare posibilitatea utiliz\rii acesteia `ntr-o expresie aritmetic\.. 9.2. Conversia la asignare 9. Mecanisme de conversie Se disting patru cazuri `n care `ntr-un program C se aplică un mecanism de conversie: 1.. /* f1=2. Evaluarea expresiilor aritmetice 9. utilizarea operatorilor de conversie: float f1=(float)14/5.Cap 9 CONVERSIA DE TIP 9. if (pi>2) pi=pi/i.

9.1. 3. f\r\ semn. c=nd apar dou\ tipuri diferite.2 Evaluarea expresiilor aritmetice tipurile `ntregi mai mici dec=t int sunt convertite la int. real. Dac\ destinatarul este un tip far\ semn. bitul semn `n schimb nu se mai “transfer\”: unsigned long=int/short/char unsigned=short/char unsigned short=char 2. Dac\ valoarea p\r]ii `ntregi a sursei este prea mare pentru a fi reprezentat\ `ntr-un `ntreg. Poate ap\rea [i aici eroarea “Floating point exception” dac\ partea exponent este prea mare pentru o variabil\ real\ `n simpl\ precizie.Programare_ Limbajul_C float f2=14/5. o pierdere de informa]ie.tipul float este convertit la double. Vom detalia `n continuare aceste mecanisme.1 Conversia la asignare ~n conversia la asignare. 9. . /*caracterul ‘z’ este convertit la un intreg */ ~n cazul `n care se utilizeaz\ operatori de conversie.1. Faza II: . compilatorul este cel care gireaz\ aceste conversii. ~n rezumat. (b) reprezentarea tipului “destinatar” este mai mare ca dimensiune dec=t cea a tipului “surs\”: long=int/short/char int=short/char short=char ~n acest caz nu exist\ pierdere de informa]ie: bi]ii sursei sunt completa]i cu zero (p\str=ndu-se eventualul bit semn). asignarea unei valori reale `n dubl\ precizie la o variabil\ real\ `n simpl\ precizie: float=double ~n acest caz exist\ o pierdere a preciziei reprezent\rii valorii reale.0 */ apelul unei funcţii: printf(“%d\n”. etc. /* f2=2. lucrurile se petrec astfel: - 77 . poten]ial. Alte conversii `n care intervin tipuri definite de programator sunt considerate ilicite [i sunt respinse de compilator. apare o eroare (Floating point exception). Conversiile `ntre tipurile de baz\ ale limbajului sunt considerate permise iar tratamentul la care sunt supuse datele de c\tre compilator este bine stabilit de regulile limbajului. mecanismul este acela[i. asign\ri `n care intervin dou\ tipuri `ntregi: (a) reprezentarea tipului “surs\” este mai mare ca dimensiune dec=t reprezentarea tipului “destinatar”: char=short/int/long short=int/long int=long ~n acest caz bi]ii de rang superior din valoarea din partea dreapt\ a asign\rii sunt suprima]i `nc=t exist\. lucrurile se petrec dup\ cum urmeaz\: 1.’z’). asignarea unei valori reale la o valoare `ntreag\: char/short/int/long=float/double ~n acest caz sunt suprimate cifrele de la partea zecimal\: este conversie prin trunchiere [i nu prin rotunjire.se alege tipul de evaluare: `ntreg.

-“. De aceea evaluarea unei expresii logice se face prin: • evaluarea operanzilor: dac\ valoarea aritmetic\ este 0 atunci aceasta se interpreteaz\ prin “false”. `n caz contrar prin “true”. Ace[ti operatori de conversie permit programatorului s\ specifice o conversie care nu se face implicit de c\tre compilator. etc. Ace[tia pot fi utiliza]i: pentru for]area conversiilor `n expresii. • asignarea valorilor 0-1: dac\ evaluarea expresiilor este “false” (true)...3.. } ~nainte de prima evaluare a expresiei “i. dup\ care. 78 . /* b capata valoarea 0 */ i=10 while (i--) { . rezultatul expresiei este convertit la tipul indicat. i se decrementeaz\.1. Exemple: x=50. Evaluarea expresiilor logice Rezultatul evalu\rii unei expresii logice va fi 0 (reprezent=nd “false”) sau 1 (reprezent=nd “true”).Gheorghe GRIGORAŞ Dac\ un operand este: double unsigned long long unsigned Exemple: i (int) int int i (int) Faza 1 Faza 2 Rezultat Faza 1 Faza 2 Rezultat + Cel\lalt operand se converte[te la: double unsigned long long unsigned + c (char) int int + b) (float) double double Rezultatul este: double unsigned long long unsigned Faza 1: Faza 2: Rezultatul: int (a (long) long double int double double double double double 9. b=(x>0) && (x<31). Operanzii ce apar `n aceast\ expresie r\m=n neschimba]i. 9.4 Conversii explicite Conversiile explicite se exprim\ prin: (tip) expresie sau tip ( expresie ) At=ta timp c=t conversia este permis\.. i are valoarea 10 deci expresia cap\t\ valoarea “true”. valoarea asignat\ acesteia este 0 (1).1.

/*functia ceil returneaza o valoare de tip intreg*/ 9. int* ptr1 double* ptr2 ptr1=alocare(10). ptr=(int*) alocare(100).. /* f=5. 79 . . Reciproc. ptr = alocare(100).. O a doua solu]ie const\ `n a utiliza tipul pointer universal void*.1.5 Conversie de pointeri. Asign\rile pentru ptr1. o valoare de tip void* este implicit convertit\ la o valoare pointer de un tip oarecare.. Pentru exemplul precedent se procedeaz\ astfel: void* alocare(int dim)..25. Aceast\ incompatibilitate se poate evita `n dou\ moduri. int *ptr. Exemple: int a=21.. r=sqrt(double(a)).. float f. schimbarea tipului valorii returnate de o func]ie. Pointerul universal Conversia `ntre pointeri la tipuri diferite nu este implicit\. O prim\ solu]ie const\ `n a utiliza o conversie explicit\: . double r. Tipul pointer universal void* este folosit frecvent `n func]iile disponibile din bibliotecile limbajului C (Anexa) `n scopul de a realiza conversii implicite `ntre pointeri de tipuri diferite. f=a/b. a=(int)ceil(r)... S\ consider\m de pild\ urm\toarea secven]\: char *alocare(int dim). Compilatorul for]eaz\ conversia [i afi[eaz\ un mesaj de avertisment (“warning”) `ntotdeauna c=nd `ntr-un program apare o astfel de conversie. ptr2=alocare(20). b=4. */ f=(float)a/b. ~n cea de-a treia linie a secven]ei de mai sus apare o asignare `ntre pointeri incompatibili.0.25. /* f=5. */ . O variabil\ pointer de tip void* poate primi ca valoare pointer la un tip oarecare. /* f5. */ f=a/(float)b. ptr2 sunt corecte: tabloul de pointeri alocare este de tip void* `nc=t ace[ti pointeri pot fi asigna]i la pointeri de orice tip.Programare_ Limbajul_C pentru transmiterea valorilor cu tipurile cerute ca parametri `n func]ii..

2. preprocesorul substituie secven]a corespunz\toare de instruc]iuni `n locul acestui identificator. La apari]ia acestui identificator `n program.3 Compilare condi]ionat\ 10.2. O directiv\ este de forma: # instruc]iune argumente Principalele instruc]iuni pentru preprocesor sunt: define if elif line ifndef else include error undef endif ifdif pragma De notat c\ un r=nd `n fi[ierul surs\ C nu poate con]ine mai mult de o directiv\. Rezultatul activit\]ii preprocesorului este un fi[ier surs\ `n care sunt tratate toate directivele de precompilare [i care este transmis compilatorului. acestea sunt directive c\tre preprocesor.1. Programatorul asociaz\ o secven]\ de instruc]iuni unui identificator.Cap 10 PREPROCESORUL 10. • definirea macroinstruc]iunilor. ea face parte integrant\ din procesul de compilare: apelul compilatorului pentru un program execut\ mai `nt=i `nc\rcarea preprocesorului. Preprocesorul realizeaz\ o faz\ de precompilare care are ca obiect: • includerea unor fi[iere (specificate) `n program. acestea se numesc directive pentru preprocesor. .4 Directiva #error 10.2 Includerea fi[ierelor 10. ~n acela[i timp `ns\. Precompilarea este o faz\ de prelucrare independent\ de compilarea propriu-zis\.1 Constante simbolice.1. • compil\ri condi]ionate conform unor parametri (valori) transmise `n comanda de compilare.2 Macroinstruc]iuni 10. Directiva #define 10. • definirea unor constante simbolice.1 Directive preprocesor Preprocesorul trateaz\ doar liniile ce `ncep prin caracterul “#”.1 Macroinstruc]iuni predefinite 10.1. 10.1 Directive preprocesor 10.1.2 Macroinstruc]iuni tip func]ie ~n codul surs\ al unui program C se pot include instruc]iuni destinate compilatorului.

constante simbolice [i macroinstruc]iuni standard.2 Includerea fişierelor Directiva #include cere compilatorului s\ ia `n considerare [i un alt fi[ier surs\ `n afar\ de cel `n care se afl\ directiva. Acest mecanism permite: • a asigna unui identificator un [ir de caractere.. prin [irul de caractere asociat.. declara]ii de func]ii incluse `ntr-o bibliotec\.h care con]ine declararea acestor func]ii: 81 ..1.h’).1.Programare_ Limbajul_C 10. Aceste fi[iere con]in: 1.. defini]ii de tipuri. Exemplu Pentru a folosi func]iile din biblioteca matematic\ se include fi[ierul math. Forma acestei directive este: # include <nume_fisier> /* se caut\ fi[ierul `ncep=nd cu directoarele standard */ sau # include ″nume_fisier″ /* se caut\ fi[ierul `n directorul curent sau cel indicat prin cale */ Includerea fi[ierelor poate fi utilizat\ pentru: • a insera fi[iere surs\ din biblioteci C care pot con]ine module de aplica]ii sau defini]ii de func]ii. Exemplu: # define EOF (-1) . `n textul surs\. • a insera fi[iere “header” (care au extensia ‘..1 Constante simbolice. # define UNU . Preprocesorul `nlocuie[te fiecare apari]ie a identificatorului. 4. Constanta simbolic\ se define[te cu directiva “define”: # define identificator [ir_de_caractere Exemple: # define NULL 0L # define TRUE 1 # define FALSE 0 # define EOF (-1) Utilizarea constantelor simbolice are diverse scopuri.. cu excep]ia cazului c=nd `n acesta apare o directiv\ #undefine pentru identificatorul corespunz\tor. 3. 10... # undefine UNU . 2.. Directiva #define O constant\ simbolic\ asociaz\ unui identificator un [ir de caractere. • a defini existen]a unei constante simbolice: # define ident • a suprima defini]ia [i existen]a unei constante simbolice: # undef ident Vizibilitatea constantelor simbolice `ncepe cu definirea lor (directiva #define) [i ]ine p=n\ la sf=r[itul fi[ierului.

val=pow(M_PI. Directiva “else” ofer\ o alternativ\ `n cazul `n care “if” e[ueaz\.3 Compilare condiţionată Directivele de compilare condi]ionat\ permit compilarea selectiv\ a unor por]iuni din programul surs\. 82 . # elif expresien codn. ~n concluzie. # elif expresie1 cod1. # endif Directivele “ifdef” (if defined) [i “ifndef” (if not defined) sunt utilizate pentru compilarea condi]ionat\ de definirea anterioar\ a lui “identificator” `ntr-o directiv\ de tipul #define. # elif expresie2 cod2.. compilarea condi]ionat\ este folosit\ pentru: • scrierea de programe portabile: constantele simbolice ce se testeaz\ pot reprezenta tipul [i caracteristicile ma[inilor utilizate pentru o anume por]iune de cod.. 10. /* se calculeaza puterea a n-a a lui π */ ~n fi[ierul math. Are forma: # error mesaj La `nt=lnirea directivei este `ntrerupt\ compilarea [i se afi[eaz\ “mesaj”-ul ce este scris `n linia directivei. Ambele directive pot folosi o alternativ\ de forma #else dar nu [i #elif. • traseul de execu]ie al programelor `n faza de test. Se utilizeaz\ la depanarea programelor.h> . (double)n).. Aceste directive sunt: # if expr_constanta # else # endif # elif expr_constanta # ifdef identificator # ifndef identificator Directiva “if“ prin “expr_constant\” care urmeaz\ dup\ ea permite includerea por]iunii de cod `ntre “if” [i “endif” `n procesul de compilare. ea poate determina un lan] de if-else-if: # if expresie cod.. • optimizarea unor coduri utiliz=nd avantajele specifice fiec\rei ma[ini.. este asem\n\toare instruc]iunii ifelse din limbajul C. .Gheorghe GRIGORAŞ # include <math.. Directiva “elif” are sensul de “else if”.h se afl\ defini]ia constantei M_PI [i a func]iei pow( ).1. doar dac\ expresia este evaluat\ la “true” (`n caz contrar aceast\ por]iune de cod este ignorat\ de compilator).4 Directiva #error Directiva #error cere compilatorului s\ sisteze compilarea. 10.1.

1. Acestea sunt: _LINE_.1 Macroinstrucţiuni predefinite Limbajul standard ANSI C define[te cinci nume de macroinstruc]iuni predefinite.h> # define ABS(a) (a)<0?-(a):(a) void main(void){ printf(″Valoarea absoluta a lui -1 si 1: %d%d″. _DATE_. 10. Macroinstruc]iunea _DATE_ con]ine un [ir de forma “lun\/zi/an” `n care lun\. Dar “nume_macro” poate fi [i numele unei func]ii urmat\ de parametri: prin aceasta se define[te o macroinstruc]iune de tip func]ie care poate fi ‘apelat\’ `n orice punct al programului `n care a fost definit\. zi. 10. 83 .2 Macroinstrucţiuni tip funcţie Aceste macroinstruc]iuni utilizator se definesc cu directiva #define: # define nume_macro secven]\_caractere Aici.Programare_ Limbajul_C 10. utilizat `ntr-un text surs\. iar “nume_fi[ier” este un identificator valid de fi[ier care devine noua valoare a lui _FILE_.2. _TIME_. Identificatorul _LINE_ con]ine num\rul liniei de cod la compilare iar _FILE_ este un [ir care con]ine numele fi[ierului surs\ compilat. acest supliment de vitez\ este “anihilat” de cre[terea dimensiunii programului. Acesta. `ncorporate `n compilator. # line “nume_fi[ier”.2 Macroinstruţiuni Prin acest mecanism programatorul asociaz\ o secven]\ de instruc]iuni unui identificator.2. Dac\ _STDC_ nu-i definit\ sau con]ine altceva dec=t 1. un avantaj major: m\rirea vitezei de execu]ie a codului fiindc\ nu mai apare nici o `nc\rcare suplimentar\ legat\ de apelarea func]iei. an sunt compuse din c=te dou\ cifre ce reprezint\ `n ansamblu data conversiei fi[ierului surs\ `n cod obiect. Aceasta semnific\ faptul c\ implementarea este conform standardului ANSI C. Aici “num\r” este orice `ntreg pozitiv. implementarea nu este `n variant\ standard. Ora la care a fost executat\ aceast\ conversie este con]inut\ `n _TIME_ sub forma [irului ora/minute/secunde. datorit\ codului care apare de mai multe ori. Macroinstruc]iunea _STDC_ con]ine constanta 1 scris\ `n baza 10. acesta devine noua valoare a lui _LINE_ `n punctul `n care se `nt=lne[te directiva. va fi `nlocuit cu “secven]\_caractere” care poate `nsemna o secven]\ de instruc]iuni C (vezi [i 10. Pe de alt\ parte `ns\. Con]inutul acestor doi identificatori poate fi modificat prin directiva #line: # line num\r.ABS(-1). dac\ dimensiunea macroinstruc]iunii tip func]ie este mare. “nume_macro” poate fi un identificator ce reprezint\ numele macroinstruc]iunii. _STDC_. Exemplu: # define <stdio.1). } Folosirea func]iilor definite ca macroinstruc]iuni are. _FILE_. pe de o parte. # line num\r “nume_fi[ier”.ABS(1)).

else return cmmdc_r(q. Folosind func]ia “este_prim( … )” de la exerci]iul precedent. pentru fiecare s\ scrie un r=nd `ntr-un tabel ce are forma: Nr. a puterilor 1. 6. } Scrie]i un program pentru testarea acestei func]ii precum [i pentru calculul celui mai mare divizor comun a n numere date.crt. S\ se scrie un program care s\ numere literele mici. 9. Construi]i o func]ie “ int numar_cuvinte(const char *s) “ care s\ returneze numarul cuvintelor din [irul s ( cuvintele sunt desp\r]ite prin spa]iu/spa]ii). 7. scrie]i un program ce s\ verifice conjectura lui Goldbach pentru toate numerele pare dintr-un interval dat [a. Max …. k a unui num\r n. 702 = 11 + 691. cu numele : int cmmdc_i (int p. recursiv. if (( r = p % q ) == 0 ) return q. Descrie]i [i implementa]i trei algoritmi de sortare.Cap 11 EXERCIŢII 1. S\ se scrie o func]ie “ fibonacci ( int n) “ care s\ returneze al n-ulea termen al [irului lui Fibonacci. 12). De exemplu: 700 = 17 + 683 . unde Min(Max) `nseamn\ cel mai mic(mare) dintre numerele citite p=n\ `n acel moment. 704 = 3 + 701.c care s\ execute : a. Media …. 4.c care s\ citeasc\ niste numere reale [i. 2. 5. etc. S\ se foloseasc\ aceste func[ii `ntr-un program principal. int q) 8. r). cel mai mare divizor comun a dou\ numere `ntregi pozitive p [i q: int cmmdc_r(int p. c. citirea a n numere reale. citirea unui intreg pozitiv n. int q) { int r. S\ se testeze aceast\ func]ie pentru un [ir anume(fi[ier). Suma …. Urm\toarea func]ie calculeaz\. a sumei numerelor naturale m [i n. S\ se scrie func]ii recursive pentru calculul factorialului unui num\r dat n. S\ se foloseasc\ cele dou\ func]ii pentru a verifica dac\ al nulea termen din [irul lui Fibonacci este num\r prim ( n = 1. S\ se scrie o func]ie “ int este_prim(int n) ” care s\z returneze 1 dac\ num\rul n este prim [i zero `n caz contrar. b.2 …. . cifrele [i celelalte caractere(la un loc) dintr-un text(fi[ier). determinarea valorilor maxim [i minim dintre cele n numere citite. literele mari . Scrie]i apoi [i testa]i varianta iterativ\ a func]iei. … Num\r … Min …. Suma [i Media fiind suma (media) numerelor citite p=n\ `n acel moment 3. S\ se scrie un program numit sumedia. S\ se scrie un program numit maxmin. ….b] : Orice num\r par n mai mare ca 2 este suma a dou\ numere prime.

14. S\ se scrie un program `n care s\ se foloseasc\ func]ia sistemului : void qsort(void *array. 18. int compare(const void *. numarul punctelor de coordonate intregi aflate in interiorul sau.90.j0] cu proprietatea: a[i0. bbcbb sunt palindroame pe c=nd [irurile: aabbcbb. aaaa nu sunt palindroame. Scrieti un program care.98 este sortat\ astfel: 45. avand la intrare doua siruri de caractere. triunghi etc. aaaaaaaacaaaabb. Proiectati o structura de date pentru reprezentarea datei calendaristice si scrieti subprograme care: • • • verifica daca valoarea unei variabile din structura este o data valida. 123. c. Un punct sa al acestui tablou este un element a[i0.j] : 0<=j<=n-1} = max{a[i.04.04. S\ se scrie [i apoi s\ se testeze func]ii pentru adunarea a doi vectori [i pentru adunarea a dou\ matrice. 23. De exemplu lista: 2. 2. b. 15.01. 123. 45.01. 13. Scrieti proceduri de citire si scriere a unui punct. ccab. pentru un triunghi dat. acb. size_t n_els. 0.j0] = min{a[i0. pop.43. dreptunghi.90. aca. Sa se ordoneze crescator fiecare linie a matricii. etc). a unui triunghi. calculeaza data calendaristica care urmeaza unei anumite date.43. 23. const void *)) pentru a sorta o list\ de numere reale `n ordinea cresc\toare relativ la p\r]ile frac]ionare a acestor numere. cerc. Fie a un tablou bidimensional (m x n). calculeaza data calendaristica care precede o anumita data. Scrieti o procedura similara pentru cerc. bababbcbbabab. 16. Scrieti o procedura care determina. S\ se scrie func]iile care implementeaz\ o stiv\ `n C(push. S\ se foloseasc\ acestea pentru a verific\ dac\ un [ir de caractere format numai din literele a.size_t el_size. 85 .Programare_ Limbajul_C 10. Proiectati structuri de date pentru reprezentarea unui punct. Sa se proiecteze o structura de date pentru reprezentarea multimilor finite de numere complexe si sa se scrie proceduri care realizeaza operatii cu multimi de numere complexe reprezentate astfel. 17. c este palindrom cu centrul ‘c’: [irurile: aabacabaa .98 12.j0] : 0<=i<=m-1} Scrieti un program care determina punctele sa (daca exista) ale unui tablou bidimensional. determina cel mai lung subsir comun si pozitiile la care acesta incepe in fiecare dintre cele doua siruri. 0. Se da o matrice patratica. top. 11. apoi sa se rearanjeze liniile astfel incat suma elementelor de pe diagonala sa fie minima.

Programarea calculatoarelor:Fundamente.Limbajul C++ Volumul III .V. Herbert Schildt C . Ed. Teora 1998 2.III.Manual Complet.. Liviu Negrescu Limbajele C si C++ pentru incepatori. 5. A. P\tru]. Editura Teora.XI.Limbajul C Volumul II .. E.Gheorghe GRIGORAŞ BIBLIOGRAFIE 1. Editura Teora. Editura “Spiru Haret”.Giumale. Bucuresti.Limbajele C si C++ in Aplicatii 3. Limbajul C standard. 1999. 4. B.Kalisz. manual pentru licee de informatic\. Editura Didactic\. 1992. Musc\.P\nsiu. Ia[i. 1998. Bucure[ti 1998 86 . vol I. Bucure[ti. Gh. Cristea.C. [i al]ii. Informatic\ aplicat\. 6. Grigora[. Cluj-Napoca Volumul I . Aplica]ii `n C [i C++. Gh. cls.

INT_MAX etc. CHAR_MAX.h> <signal.h> <ctype.h> <string.h> <limits. 3. Fi[ierul <ctype. DBL_MIN. Fi[irerul <float.h> <float.h> <math. int iscntrl(int c). int isgraph(int c). DBL_EPSILON etc.h> <stddef.h> con]ine defini]iile unor constante pentru limitele unor valori flotante: DBL_MAX. int isprint(int c).ANEXA Biblioteca standard C FI{IERE HEADER <assert.h> con]ine defini]iile unor constante ce caracterizeaz\ `ntregii: CHAR_BIT. Fi[ierul <errno.h> 1. FLT_MAX. grafic? */ /* c este litera mica? */ /* c este tiparibil? */ /* c este car. /* c este alfanumeric? */ /* c este alfabetic? */ /* c este car. int isdigit(int c).h> <stdarg. int isxdigit(int c). int ispunct(int c).h> <time.h> <stdlib. int isspace(int c). 5. 2.h> con]ine macro-ul assert() • void assert (int expr). Fi[ierul <limits. int isalpha(int c). punctuatie? */ /* c este spatiu? */ /* c este litera mare? */ /* c este cifra hexa? */ Mai con]ine: int tolower (int c) [i int toupper ( int c) funcii ce permit transformarea literelor din mari ]n mici sau invers.h> <setjmp. Fi[ierul <assert. este tip\rit un mesaj(diagnostic) [i se iese din program. int islower(int c).h> <locale.h> <stdio.h> con]ine macrouri (func]ii) pentru testarea caracterelor: • • • • • • • • • • • int isalnum(int c).h> <errno.h> con]ine macrouri folosite pentru raportarea erorilor. . int isupper(int c). Dac\ expr este zero. 4. de control? */ /* c este cifra? */ /* c este car.

EOF. /* Returneaz\ valoarea indicatorului de pozi]ie a fi[ierului pointat de fp*/ void rewind (FILE *fp).h> con]ine macrourile. double sinh ( double x). func]ii) ce permit setarea unor propriet\]i “locale”: forma punctului zecimal. double exp ( double x). double log ( double x). 7. 9. Fi[ierul < signal. Func]ii pentru accesul la fi[iere: • • • • • • • • • 88 FILE *fopen (const char *filename. const fpos_t *pos). double ceil ( double x). 8. /*tipul diferen]\ de pointeri */ unsigned size_t. 12. /*tipul ob]inut din sizeof() */ NULL. Fi[ierul <locale. Fi[ierul <setjmp> con]ine declara]ii [i prototipuri ce permite programatorului s\ utilizeze salturi nelocale.4). defini]iile de tip [i prototipurile func]iilor utilizate de programator pentru a accesa fi[iere.h> con]ine defini]ii de tip [i macrouri ce se folosesc `n alte defini]ii: • • • • typedef typedef typedef #define char wchar_t. long offset. double flor ( double x). Fi[ierul <stdarg. double pow ( double x. FILENAME_MAX. Sunt definite aici constantele BUFSIZ. double x). double fmod ( double x. double acos ( double x). double fabs ( double x). double tanh ( double x). double asin ( double x). /* tipul wide character*/ int ptrdiff_t. int fclose (FILE *fp). /* Seteaz\ indicatorul la valoarea pos */ int rename (const char *from. NULL. Fi[ierul <stddef. /* Seteaz\ indicatorul la `nceputul fi[ierului */ int fsetpos (FILE *fp. 10. double sqrt ( double x). double sin ( double x).h> con]ine prototipuri pentru func]iile matematice: • • • • • • • • • • • double cos ( double x). TMP_MAX. double y). De asemenea sunt defini]i pointerii stdin. double log10 ( double x). double tan ( double x).Gheorghe GRIGORAŞ 6. double atan2 ( double y. 11. . /* Pozi]ioneaz\ indicatorul pentru urm\toarea opera]ie `n fi[ier la “place” + “offset” */ long ftell (FILE *fp). double y). informa]ii monetare etc. const char *mode). double cosh ( double x).h> con]ine o redefinire (typedef) de tip [i trei m macrouri ce permit scrierea de func]ii cu un num\r variabil de argument ( ca [i printf ). int fflush (FILE *fp). double atan ( double x). stdout.h> con]ine construc]ii (structuri. Fi[ierul <stdio. Fi[ierul <math. stderr [i pentru structura FILE. FILE *tmpfile (void).h> con]ine construc]ii ce permit programatorului s\ m=nuiasc\ condi]ii sau semnale excep]ionale. FOPEN_MAX. const char *to). De asemnea fi[ierul mai con]ine prototipurile func]iilor de intrare/ie[ire (vezi cap. int fseek (FILE *fp. int place).

h> con]ine prototipuri de func]ii pentru manipularea blocurilor de memorie sau a [irurilor: • • • • • • • • • • • void memcmp(const void *p. /*concatenarea a cel mult n caractere din s1 la s2*/ int strncmp(const char *s1. double strtod(const char *s). size_t n). size_t n). const char *s2). size_t n_els. int compare(const void *. long denumer). void *memmove(void *to. void abort(void). ldiv_t ldiv(long numer. const char *s2). /*cauta c `n [irul s*/ int strcmp(const char *s1. const char *s2. /* caut\ tokenuri `n s1 folosind caracterele din s2 ca separatori */ 15. /*concatenare*/ char *strchr(const char *s. const char *s2. Fi[ierul <time. size_t el_size). size_t n). const char *s2) /* copie s2 `n s1 */ size_strlen(const char *s). sortare.h> con]ine prototipuri ale func]iilor pentru ob]inerea datei. generare de numere aleatoare. void *realloc(void *ptr. /* comparare a cel mult n caractere din [irurile s1 [i s2*/ • char *strncpy(char *s1. int c. comunicarea cu sistemul. const char *s2). Se folose[te structura tm care este definit\ astfel: 89 . /*lungimea [irului s */ char *strncat(char *s1. int atoi(const char *s). void *memset(void *p. const char *s2). void *bsearch(const void *key_ptr. void free(void *ptr). conversie de stringuri. void *from. void srand(unsigned seed). const void *a_ptr. Iat\ unele dintre ele: • • • • • • • • • • • • • • • • • • • void *calloc(size_t n. void exit(int status). div_t div(int numer. int c). int base). size_t n). const void *q. void qsort(void *a_ptr. /* comparare [iruri*/ char *strcpy(char *s1. int rand(void). void *memcpy(void *to. long labs(long i). size_t n) /* copie cel mult n caractere din s2 `n s1 */ • char *strstr(const char *s1.etc. const char *s2. Fi[ierul <string. Fi[ierul <stdlib.Programare_ Limbajul_C 13. char **end_ptr. void *malloc(size_t size). size_t size). /* caut\ `n s1 prima apari]ie a lui s2 */ • char *strtok(char *s1.h> con]ine prototipurile func]iilor de uz general : alocarea dinamic\ a memoriei. const void *)). orei ]i cele privind ceasul intern al calculatorului. char *strcat(char *s1. size_t n). int abs(int i). size_t el_size. c\utare binar\. double atof(const char *s). int compare(const void *. size_t n_els. int denom). void *from. long atol(const char *s). const void *)). size_t n). 14. size_t el_size. long strtol(const char *s.

/*zilele din an 0. . /*anul de la 1900 */ int tm_wday. .. /* Indicator de timp */ }. acum = time(NULL). printf("%s\n%s ".11 */ int tm_year..365 */ int tm_isdst. asctime(localtime(acum))). /*minutr 0..data*/ • struct tm *localtime(const time_t *t_ptr). /*converte[te timpul inregistrat [i pointat de tp `ntr-un string ce reprezint\ data*/ • char *ctime (const time_t *t_ptr). ctime(&acum). /*secunde 0. Codul ASCII American Standard Code for Information Interchange 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 0 nul soh stx etx eot enq ack bel bs ht 1 nl vt np cr so si dle dc1 dc2 dc3 2 dc4 nak syn etb can em sub esc fs gs 3 ’ rs us sp ! “ # $ % & 4 ( ) * + .. De exemplu: … time_t acum.59 */ int tm_hour.60*/ int tm_min. de secunde trecute de la 1 Inuarie 1970 */ • char *asctime(const struct tm *tp).Gheorghe GRIGORAŞ struct tm { int tm_sec. /*luna anului 0.. 6 < = > ? @ A B C D E 7 F G H I J K L M N O 8 P Q R S T U V W X Y 9 ‘ Z [ \ ] ^ _ a b c 10 d e f g h i j k l m 11 n o p q r s t u v w 12 x y z { | } ~ del 90 . / 0 1 5 2 3 4 5 6 7 8 9 : . ?8 converte[te timpul pointat de t_ptr la string . Func]ii: • typedef long clock_t.. /* zilele de la 0 la 6 */ int tm_yday. are ca efect scrierea datei calenderistice. • clock_t clock(void).. /*returneaz\ nr.31 */ int tm_mon. • typedef long time_t. /*ore 0.23 */ int tm_mday. /*returneaz\ num\rul de tacturi CPU utilizate de program p=n\ aici*/ • time_t time(time_t *tp). /*ziua lunii 1.

91 . A . Codurile caracterelor 0-9. ~n tabela urm\toare se da “semantica” unora din caracterele de pe liniile 0-2. Caracterul cu codul 32 este spa]iu (gol) [i se tip\re[te ca [i un spa]iu gol. Caracterele cu codurile 0-31 [i 127 nu sunt tip\ribile.Programare_ Limbajul_C • • • • • Observa]ii: Caracterul G este `n linia 7 [i coloana 1 deci are codul ASCII 71.Z [i a . bel bs cr esc ~n]elesul unor abrevieri audible bell ht tab orizontal backspase nl linie nou\ retur car nul null escape vt tab vertical ~n sistemele UNIX.z sunt contigue. Diferen]a `ntre codurile literelor mari [i cele mici corespunz\toare este 32. comanda man ascii produce afi[area tabelei codurilor ASCII pe ecran.