Programare_ Limbajul_C

CUPRINS
CUPRINS _______________________________________________________________________ i Cap 1 INTRODUCERE ÎN LIMBAJUL C _____________________________________________4 1.1 Scurt istoric_________________________________________________________________4 1.2 Forma unui program C _______________________________________________________8 1.3 Compilarea unui program C___________________________________________________9 Cap 2 Tipuri, operatori, expresii_____________________________________________________11 2.1. Tipuri simple ______________________________________________________________11 2.2. Literali ___________________________________________________________________12 2.3. Declararea unei variabile şi a unei constante ____________________________________13 2.4. Operatori _________________________________________________________________14 2.4.1. Operatori aritmetici ______________________________________________________15 2.4.2. Operatorii relaţionali (de comparaţie) ________________________________________15 2.4.3. Operatori logici _________________________________________________________16 2.4.4. Operatori la nivel de bit ___________________________________________________16 2.4.5. Operatorul de asignare ____________________________________________________16 2.4.6. Operatorul condiţional ____________________________________________________17 2.4.7. Operatorul virgulă _______________________________________________________17 2.4.8. Precedenţa operatorilor ___________________________________________________18 Cap 3 FUNCTII _________________________________________________________________19 3.1. Definirea unei funcţii _______________________________________________________19 3.2. Returnarea unui apel _______________________________________________________20 3.3. Funcţii cu un număr variabil de parametri _____________________________________20 3.4. Sfârşitul execuţiei unui program ______________________________________________20 3.5. Apelul şi transmiterea parametrilor ___________________________________________21 3.6. Funcţia principală main _____________________________________________________22 Cap 4 FUNCŢII DE INTRARE IEŞIRE ______________________________________________24 4.1.Fluxuri şi fişiere ____________________________________________________________24 Semnificaţia __________________________________________________________________26 4.2. Funcţii de intrare/ieşire pentru caractere_______________________________________27 4.3. Scrierea cu format__________________________________________________________28 4.5. Citirea cu format ___________________________________________________________32 Cap 5 INSTRUCŢIUNI DE CONTROL ______________________________________________35 5.1. Instrucţiunea if ____________________________________________________________36 5.3. Instrucţiunea while_________________________________________________________38 5.4. Instruc]iunea do ... while ___________________________________________________39
i

Gheorghe GRIGORAŞ

5.5. Instrucţiunea for ___________________________________________________________39 5.6. Instrucţiunea break ________________________________________________________41 5.7. Instrucţiunea continue _____________________________________________________42 5.8. Instrucţiunea go to_________________________________________________________42 5.9. Exerciţii __________________________________________________________________43 1. Calculul factorialului. _____________________________________________________43 2. Conversie _________________________________________________________________43 3. Numărarea biţilor 1 într-un număr ______________________________________________43 4. Prezentare de date __________________________________________________________43 5.10. Soluţii la exerciţii _________________________________________________________43 1. Calculul factorialului ________________________________________________________43 2. Conversie _________________________________________________________________44 3. Numărarea biţilor 1 într-un număr ______________________________________________45 4. Prezentare de date __________________________________________________________45 Cap 6 TABLOURI ŞI POINTERI ___________________________________________________47 6.1. Pointeri ___________________________________________________________________47 6.2. Tablouri cu o dimensiune ____________________________________________________48 6.2.1. Referenţierea unui element al tabloului _______________________________________48 6.2.2. Iniţializarea unui tablou ___________________________________________________48 6.3. Relaţia între pointeri şi tablouri ______________________________________________50 6.4. Operaţii aritmetice cu pointeri _______________________________________________51 6.5. Şiruri de caractere _________________________________________________________51 6.6. Tablouri cu mai multe dimensiuni ____________________________________________51 6.7. Tablouri de pointeri ________________________________________________________53 6.8. Pointeri şi alocarea memoriei_________________________________________________54 6.9. Operatorul “sizeof” ________________________________________________________55 6.10. Pointeri către funcţii _______________________________________________________55 6.11. Exerciţii _________________________________________________________________57 6.12. Soluţii ___________________________________________________________________57 Cap 7 CONSTRUIREA DE NOI TIPURI _____________________________________________59 7.1. Redenumirea unui tip _______________________________________________________59 7.2. Tipul structură ____________________________________________________________60 7.3. Accesul şi iniţializarea câmpurilor unei structuri ________________________________61 7.4. Structuri autoreferenţiate ___________________________________________________61 7.5. Tipul enumerare ___________________________________________________________63 7.6. Uniuni ____________________________________________________________________63 7.7. Exerciţii __________________________________________________________________65 7.8. Soluţii ____________________________________________________________________66 Cap 8 GESTIUNEA MEMORIEI ___________________________________________________70
ii

Programare_ Limbajul_C

8.1. Precizarea unui mecanism de memorare _______________________________________71 8.2. Gestiunea automată a memoriei ______________________________________________71 8.3. Gestionarea “register” a memoriei ____________________________________________71 8.4. Gestionarea statică a memoriei _______________________________________________72 8.5. Variabile globale ___________________________________________________________72 8.6. Declararea variabilelor externe _______________________________________________72 8.7. Gestiunea dinamică a memoriei_______________________________________________73 8.8. Exerciţii __________________________________________________________________73 8.9. Soluţii ____________________________________________________________________74 Cap 9 CONVERSIA DE TIP _______________________________________________________76 9.1. Mecanisme de conversie ____________________________________________________76 9.1.1 Conversia la asignare _____________________________________________________77 9.1.2 Evaluarea expresiilor aritmetice _____________________________________________77 9.1.3. Evaluarea expresiilor logice________________________________________________78 9.1.4 Conversii explicite _______________________________________________________78 9.1.5 Conversie de pointeri. Pointerul universal _____________________________________79 Cap 10 PREPROCESORUL ________________________________________________________80 10.1 Directive preprocesor ______________________________________________________80 10.1.1 Constante simbolice. Directiva #define ______________________________________81 10.1.2 Includerea fişierelor _____________________________________________________81 10.1.3 Compilare condiţionată ___________________________________________________82 10.1.4 Directiva #error ______________________________________________________82 10.2 Macroinstruţiuni __________________________________________________________83 10.2.1 Macroinstrucţiuni predefinite ______________________________________________83 10.2.2 Macroinstrucţiuni tip funcţie_______________________________________________83 Cap 11 EXERCIŢII_______________________________________________________________84 BIBLIOGRAFIE_________________________________________________________________86 ANEXA ________________________________________________________________________87 Biblioteca standard C __________________________________________________________87 Codul ASCII __________________________________________________________________90

iii

Primul limbaj de nivel înalt implementat sub acest sistem de operare a fost limbajul B. Limbajele BCPL şi B sunt limbaje de nivel scăzut faţă de limbajul Pascal şi nici unul din ele nu este tipizat: toate datele sunt considerate cuvinte maşină încât. BCPL. sintaxa este total diferită. B şi Algol 68. Numele “C”. considerat la început a proveni de la Cambridge. este oficial din “Combined” dar neoficial se consideră a fi iniţiala pronumelui lui .3 Compilarea unui program C 1.2 Forma unui program C 1. exemple simple de programe duc la complicaţii nebănuite. În una din implementările BCPL-ului. bazat pe B.1 Scurt istoric Strămoşii limbajului C sunt limbajele de programare CPL. În anii ’60. sau “systems programming languages”. BCPL a fost proiectat de Martin Richards în 1967 şi face parte din categoria “low-level languages”. care la început s-a numit NB dar numele său a fost stabilit C. Problemele create în jurul limbajelor BCPL şi B au dus la dezvoltarea unui nou limbaj. Proiectarea limbajului B a fost influienţată de limitele maşinii pe care a fost implementat: un PDP-7 cu capacitatea 4K ( cuvinte de 18 biţi). CPL a fost dezvoltat la Universităţile Cambridge şi London în anii 1960-1963. Asemănarea cu BCPL a fost mai degrabă semantică. restul operanzilor erau consideraţi întregi. la Bell Laboratories în USA. operanzii flotanţi din expresii trebuiau precedaţi de punct. Ken Thomson a început proiectarea sistemului de operare Unix.Cap 1 INTRODUCERE ÎN LIMBAJUL C 1. un limbaj bazat pe BCPL care a fost proiectat de asemenea de către Ken Thompson în 1970.1 Scurt istoric 1.

Fortran.versiunea 5 şi multă vreme a constituit un standard (neoficial de altfel) al limbajului [KeR 78]. Limbajul a fost proiectat şi implementat de către Dennis Ritchie la Bell Laboratories în 1972. Din acest motiv varianta clasică a limbajului C a fost asociată sistemului de operare Unix . mare parte din implementările C -ului s-au dovedit de un mare grad de compatibilitate: un program scris pentru una din variante putea fi compilat cu succes folosind o altă variantă. Modula. a octeţilor şi a adreselor de memorie. adică a elementelor de bază în funcţionarea unui calculator. Standardul ANSI ( American National Standard Institute) a fost redactat abia în decembrie 1989 şi a fost pus la dispoziţia celor interesaţi la începutul lui 1990. În mare parte ( construcţiile for şi switch. Algol. Odată cu creştere popularităţii calculatoarelor personale. Firma Borland a folosit acest standard în faza de proiect şi a realizat implementările Turbo C care se bucură de un succes remarcabil.) limbajul a fost influienţat şi de Algol 68. Ritchie a lucrat pe un calculator DEC PDP-11 sub sistemul de operare Unix. au apărut numeroase alte implementări ale limbajului C şi astfel a crescut şi popularitatea acestuia. în prezent . unele din acestea au adăugate o serie de facilităţi sau extensii proprii care nu împiedică compilarea unui program standard. toate compilatoarele C sunt compatibile cu standardul ANSI C.1.Programare_ Limbajul_C Cristopher Strachey. Limbajul C este privit ca un limbaj de nivel mediu întrucât combină cele mai reuşite elemente ale limbajelor de nivel înalt ( Pas-cal. Pentru eliminarea acestora în 1983 a fost creată o comisie care să stabilească un standard al acestui limbaj. Un fapt cu totul inedit a fost acela că. În ciuda acestui fapt . •FORTRAN I (1957) •FORTRAN II (1958) •ALGOL 60 (1960) •CPL (1963) •ALGOL 68 (1968) •BCPL (1967) •B (1970) •C (1972) •C++ (1984) Figura 1. C permite manevrarea biţilor.1. cel care a condus echipa ce a proiectat CPL-ul. Se înţelege că au existat şi neconcordanţe în multitudinea de “dialecte” ale limbajului. De altfel. programele scrise în C 5 . tratarea pointerilor etc. Genealogia limbajului C este prezentată în Figura 1. Ada) cu gradul de control şi flexibilitatea oferite de către limbajul de asamblare.

În martie 1980 preprocesorul îmbunătăţit era implementat pe 16 sisteme iar limbajul acceptat de acesta a fost numit “C cu Clase”.2. proiect ce trebuia să realizeze distribuirea nucleului UNIX într-o reţea de computere conectate LAN. be read as “next”.Gheorghe GRIGORAŞ au un grad mare de portabilitate: uşurinţa de a adapta programele scrise pentru o anumită categorie de calculatoare sau sisteme de operare la alte calculatoare sau sisteme de operare. Compilatoarele oferite împreună cu sistemul Unix sunt relativ ieftine (uneori chiar gratuite) şi pot fi folosite pe o diversitate de maşini. Asta pentru scurt timp însă deoarece comitetul ANSI pentru standardizarea C-ului a atras atenţia că se poate crea o confuzie cu această denumire. un membru al echipei lui Stroustrup. • C este un limbaj portabil: chiar dacă un program C nu este automat portabil de la o maşină la alta. and wasn’t of the form “adjective C”. este prezentată genealogia limbajului C++ iar figura 1. o variabilă de un tip scalar oarecare poate apare în aceeaşi expresie cu o variabilă de un alt tip scalar. Numele C++ a fost sugerat de Rick Mascitti. had a nice interpretation. • C este un limbaj disponibil: un limbaj pentru care se poate găsi cu uşurinţă un compilator. tough it is always pronounced “plus plus”. indiferent de ce calculator dispunem.3. C++arm reprezintă “The Annotated C++ Reference Manual” iar C++std este standardul ANSI C++.Iată ce spune Stroustrup despre această alegere: <<I picked C++ because it wos short. numită C++. Limbajul C are structuri de control adecvate precum şi facilităţi de structurare a datelor care îl fac să fie folosit într-o diversitate de domenii. Ceea ce este sigur. După numele “ C cu clase” limbajul a fost “botezat” C84. Clu) pentru acest proiect sunt expuse chiar de creatorul noului limbaj: • C este un limbaj flexibil: se poate folosi în orice domeniu şi permite utilizarea oricăror tehnici de programare. cei care nu-l agrează îl consideră un limbaj lipsit de siguranţă. chiar dacă era clădit pe C. Originea acestui limbaj şSTR 94ţ trebuie căutată în proiectul care a început în Aprilie 1979 la “Computing Research Center of Bell Laboratories” în Murray Hill. Motivele pentru care a fost ales limbajul C (în faţa altor limbaje ale vremii: Modula-2. Unul din motivele pentru care limbajul C este în acelaşi timp agreat de mare parte din programatori şi dezagreat de altă mare parte din programatori. referinţele şi abilitatea de a declara variabile oriunde în cadrul unui bloc şi BCPL de unde a fost luată forma de prezentare a comentariilor cu //. era vorba totuşi de un nou limbaj. Aşa cum vom vedea pe parcursul prezentării limbajului. ++ can. Smalltalk. prezintă etapele importante din proiectarea limbajului. Are de asemenea o mulţime bogată de operatori care-i dau un înalt grad de expresivitate. Pentru realizarea acestui proiect. numit Cpre. acest lucru este posibil în general fără un efort deosebit. Datele care apar în paranteză se referă la prima implementare disponibilă pentru limbajul respectiv(după [STR 94]).>> În figura 1. limbajul a căpătat o mare popularitate în lumea academică şi nu numai. De exemplu. In C++. Cele mai mari influienţe asupra noului limbaj le-au avut: Simula care a dat clasele. acesta oglindeşte conceptele fundamentale ale unui computer tradiţional. “succesor” or “increment” . New Jersey. şi a fost folosit pentru prima dată în Decembrie 1983. este lipsa totală a verificării tipului (type checking). USA. care a adăugat la limbajul C conceptul de clasă folosit pentru prima dată de limbajul Simula ( dezvoltat în anii 1962-1967 de norvegienii Kristen Nyagaard şi Ole-Johan Dahl). depending on context. Mesa. Cei care agrează limbajul C îi apreciază flexibilitatea sa. a apărut în 1984. Algol 68 care a dat supraîncărcarea operatorilor. este că datorită faptului că face parte din sistemul de operare Unix. Ada. 6 . Bjarne Stroustrup a realizat în Octombrie 1979 un preprocesor. O nouă versiune a limbajului C. • C este un limbaj eficient: semantica sa este “low level” ceea ce înseamnă că pot fi folosite cu eficienţă resursele hardware pentru programele C.

Programare_ Limbajul_C •Fortran(1956) •Algol 60(1960) •CPL(1963) •BCPL(1967) •Simula 67(1969) •C •Algol 68(1977) •C cu Clase (1980) •Ada (1983) •C++ (1984) •ANSI C (1986) •ML(1976) •Clu(1978) •C++arm(1990) •C++std (1995) Figura 1.2. 1979 1980 1982 1983 1984 1985 1986 1987 Mai Octombrie Aprilie Ianuarie August Decembrie Ianuarie Februarie Octombrie Septembrie Noiembrie Începutul proiectului “C cu clase” Prima implementare a lui C cu clase Primul raport intern la Bell Labs asupra lui C cu clase Primul articol extern asupra lui C cu clase Prima implementare a limbajului C++ Limbajul a fost “botezat” C++ Primul manual C++ Prima lansare externă C++ Manualul The C++ Programming Language Prima conferinţă OOPSLA (centrată pe Smalltalk) Prima conferinţă USENIX C++ 7 .

x = y. if (b>a) { int c = a. la disciplina de informatică. la facultăţile care au în planul de învăţământ informatică şi chiar la cele de profil.a = b. mai ştie cel puţin un limbaj de programare (Pascal în cele mai multe cazuri). } printf (" Cmmdc al celor doua numere este: %d\n". se începe cu un limbaj diferit de C iar în învăţământul superior.b = c. In caz contrar. a capata valoarea lui b. cel care se apucă de învăţat limbajul C.h> int cmmdc (int x. int y){ int rest. do { rest = x%y. Vom începe prezentarea printr-un exemplu. 1. primul limbaj de programare studiat (cel puţin până acum) a fost altul decât limbajul C.3. b capata valoarea restului si procedeul se repeta.b. Programul 1 /* Calculul celui mai mare divizor comun (cmmdc) a doua numere intregi pozitive a si b. return x. */ # include <stdio.b)). b este valoarea cautata. } int main (){ int a. scanf ("%d%d". } while (rest!=0).2 Forma unui program C În general. char raspuns. 8 . &b). printf (" Continuati ? d)a n)u -->").Gheorghe GRIGORAŞ 1988 1990 1991 1992 1994 Decembrie Ianuarie Iunie Martie Mai Mai Iunie Februarie Martie Mai August Prima lansare GNU C++ Prima implementare Oregon Software C++ Prima implementare Zortech C++ Prima reuniune tehnică ANSI X3J16 pentru C++ Prima implementare Borland C++ C++arm: The Annotated C++ Reference Manual Prima reuniune ISO WG21 Prima lansare DEC C++ Prima lansare Microsoft C++ Prima lansare IBM C++ A fost înregistrat Raportul Comitetului ANSI/ISO Figura 1. y = rest.cmmdc (a. &a. daca acest rest este nul. Aceasta pentru că în programa de liceu. Metoda care se aplica pentru a determina cmmdc este urmatoarea: se calculeaza restul impartirii intregi a lui a prin b. do { printf (" Introduceti 2 valori intregi pozitive -->").

Crearea programului. Trebuie reţinut faptul că orice program C conţine definiţia unei funcţii cu numele main care ţine locul programului principal: punctul de intrare în execuţia unui program C este funcţia main. acesta trebuie salvat ca fişier text pentru a putea fi utilizat de un compilator. 2. Definiţiile acestor funcţii se află în fişierul sistemului stdio. cmmdc. Legarea programului cu funcţiile necesare existente în bibliotecă. Urmează o linie ce începe cu #. În corpul funcţiei main în Programul 1 avem apeluri la alte funcţii: printf. 1. 9 . Aceste comentarii sunt incluse între "parantezele" “/*” şi “*/”. Să trecem în revistă structura programului prezentat. Primele linii din program constituie comentarii. Prin urmare. C a fost gândit de la bun început ca fiind destinat compilării. atunci trebuie folosit un editor pentru crearea fişierului sursă C. Dacă se foloseşte un compilator care nu are integrat un editor (cum sunt cele din sistemul de operare UNIX).h. &raspuns). Structurile de control ale limbajului C se vor prezenta într-un capitol special. Compilarea programului. Construcţia "do {.. printf ("Cmmdc al celor doua numere este: %dăn" cmmdc (a. 3.h. Deşi au fost concepute şi interpretoare de C şi acestea sunt disponibile pentru diferite medii. scanf. Programul pe care l-am prezentat este constituit din două funcţii: main şi cmmdc.b)) este un apel la o operaţie de scriere (pe ecranul monitorului) a textului: cuprins între " şi " în afară de %dăn care reprezintă formatul cu care se va tipări valoarea returnată de apelul la funcţia cmmdc (a. Atenţie însă: compilatoarele acceptă ca fişiere de intrare (programe sursă) numai fişiere text standard. return 0. În exemplul de aici avem: printf cu un parametru aflat între ghilimele: acest text va fi tipărit pe ecran scanf cu trei parametri: "%d%d". &b corespund adreselor (faptul că & apare în faţă) unde vor fi memorate cele două valori întregi: &a adresa variabilei a. Limbajul C a fost optimizat special în vederea compilării. Parametrul "%d%d" specifică formatul de citire a două numere întregi (d de la digit) iar parametrii &a.b): va fi scris un număr întreg (%d) după care se trece la linie nouă (caracterul ăn). iar &b adresa variabilei b.} while ( . Majoritatea compilatoarelor C asigură medii de programare care includ facilităţi pentru realizarea tuturor etapelor precizate mai sus. Corpul unei funcţii este delimitat de acolade: ‘{’ ţine locul lui begin (dinalte limbaje) iar ‘}’ al lui end. În limbajul C nu există instrucţiuni de intrare/ieşire. Crearea unui format executabil al unui program C parcurge următoarele trei etape: 1. Pe această linie este o directivă care este gestionată de precompilator (preprocesor) şi permite includerea definiţiilor funcţiilor intrare/ieşire furnizate de sistem şi care se găsesc în fişierul stdio. Acesta este un apel la o operaţie de citire a unor date pe care le introducem de la tastatură. )" care apare şi în funcţia main şi în funcţia cmmdc este una din structurile iterative de care dispune limbajul C: grupul de instrucţiuni cuprins între acoladele de după do se execută atâta timp cât condiţia scrisă după while este îndeplinită (de precizat că acel grup de instrucţiuni se execută măcar odată). } while (raspuns!=’n’).Programare_ Limbajul_C } scanf ("%c".3 Compilarea unui program C Se ştie că există două metode generale de transformare a unui program sursă într-un program executabil: compilarea şi interpretarea. dacă se crează un fişier sursă cu editorul Word su Windows. operaţiile de intrare/ieşire se realizează prin apel la funcţiile unei biblioteci standard furnizate de sistem. Aceste funcţii vor fi prezentate mai târziu într-un capitol special. &a şi %b..

Standardul ANSI C precizează setul minimal de funcţii care va fi inclus în biblioteca standard. în esenţă.4. singura funcţie care trebuie să fie prezentă în orice program se numeşte main( ). Stiva este folosită în timpul execuţiei programului în scopurile: • memorează adresele de revenire ale apelurilor la funcţii. în încheierea acestei scurte introduceri . compilatoarele existente pe piaţă. un programator care nu ştie C nu va putea programa în C++. prin intermediul funcţiilor de alocare dinamică ale limbajului C. funcţia main( ) conţine. schemă compusă din apeluri ale altor funcţii aflate în biblioteca standard a limbajului C sau definite de programator.După unii autori. • memorează variabilele locale. le foloseşte pentru stocarea unor articole de genul listelor înlănţuite şi arborilor.Urmează o zonă de memorie în care sunt stocate variabilele globale. Aşa cum vom vedea în partea a doua a acestei cărţi. Într-un program C corect conceput. C++ este o versiune extinsă a limbajului C. sunt compilatoare C++. Un program C compilat creează şi foloseşte patru zone de memorie disjuncte.Gheorghe GRIGORAŞ Toate programele în C constau dintr-una sau mai multe funcţii.4. STIVA ZONA DE MANEVRĂ VARIABILE GLOBALE CODUL PROGRAMULUI Figura 1. o schemă a ceea ce face programul. • memorează starea curentă a unităşii centrale de prelucrare.). care a fost concepută pentru programarea orientată pe obiecte. altele folosesc programul de legare al sistemului de operare. Aceasta este prima funcţie apelată la începutul executării programului. Prima regiune este aceea care stochează codul programului. că în general. compilatoarele ce există pe piaţă conţin cu siguranţă şi alte funcţii. 10 . De aceea C++ acceptă limbajul C: orice program C va putea fi compilat de un compilator C++. Celelalte două zone reprezintă aşa zisa stivă a programului şi zona de manevră. programarea în limbajul C va dăinui multă vreme de acum încolo. Zona de manevră (heap) este o regiune de memorie liberă pe care programul . aşa cum dăinuie de când a fost creat limbajul şi. care îndeplinesc funcţii distincte (figura 1. Să mai precizăm . Unele compilatoare au programul propriu de legare. Procesul de legare (linking) este acela în care programul de legare(linker) combină codul scris de programator cu codul obiect al funcţiilor utilizate şi care se găseşte în bibliteca standard. • memorează argumentele funcţiilor.

Operatori O expresie în limbajul C – ca în orice limbaj de programare – este o secvenţă de operatori şi operanzi care descrie algoritmul de calcul al unei valori.32768.1. operatori.128. 2.. Operanzii într-o expresie sunt nume de variabile. Tabela 1. Acest lucru este sintetizat în Tabela 1. 2147483647 11 . apeluri la funcţii..Programare_ Limbajul_C Cap 2 Tipuri. expresii 2. Tipuri simple Tipurile simple (sau tipurile de bază) ale limbajului C definesc dimensiunea zonei de memorie ocupată de valoarea unei variabile precum şi modul în care va fi interpretat conţinutul acestei zone.. Tipuri simple 2.4. Aceşti operanzi. au un anume tip iar în funcţie de aceste tipuri se vor aplica algoritmi specifici pentru determinarea valorii expresiei. Tipurile întregi Tipul char short int long (long int) Dimensiunea memoriei ocupate 8 biţi 16 biţi 16 biţi 32 biţi Domeniul . nume de constante (literali).32768. Tipurile de bază ale limbajului C pot fi grupate în trei mulţimi: • Tipuri întregi: char. int şi long.32767 .127 ..1. short.2. Diferenîa dintre acestea constă în dimensiunea zonei de memorie ocupată de o variabilă de acest tip şi implicit de mărimea domeniului de valori. Declararea unei variabile 2.3. fiecare dintre ei. Limbajul C oferă de asemenea un mecanism de conversie a tipului care va fi prezentat mai târziu în lucrare. Literali 2. Aceste tipuri sunt utilizate pentru reprezentarea numerelor întregi.32767 -2147483648.

. Tipuri întregi unsigned Tipul unsigned char unsigned short unsigned (int) unsigned long (int) Dimensiunea 8 biţi 16 biţi 16 biţi 32 biţi Domeniul 0 .425 -15. ‘\xhh’ . ‘\t’ . Tipul vid: void.caracterul \ (backslash). ‘\f’ . ‘\b’ .. OX3. ‘^’ şir “şir de caractere” Explicaţii Notaţia zecimală Notaţia octală (prefix O) Notaţie hexazecimală (prefix ox sau OX) Constante fără semn Reprezentare pe 32 biţi Constante fără semn pe 32 biţi Reprezentare fără exponent Reprezentare cu exponent Există şi caractere speciale (de control) care sunt compuse din caracterul “\” şi din alt caracter. O3724 ox7F.backspace. Este un tip folosit pentru reprezentări de dimensiune nulă. double Aceste tipuri sunt folosite pentru a reprezenta numere reale. 255 0 ..14159. 42153l. 4294967295 2. în limbajul C se folosesc diferite reguli sintactice pentru reprezentarea constantelor. 0 O12.caracterul ”. Tabela 3. Acestea sunt: ‘\n’ . Specificarea signed tip este echi-valentă cu tip iar unsigned tip are semnificaţia din Tabela 2. ‘\r’ .Gheorghe GRIGORAŞ • Tipuri reale: float. ‘\’’ .. Tabela 3 sintetizează unele din aceste reguli. ‘\\’ . ‘\u’ . 57F3u întregi 12L.iar double pentru numere reale în dublă precizie – aproximativ 15 cifre semnificative. Ele se disting prin precizia de reprezentare: float – numere reale în simplă precizie –aproximativ 6 cifre semnificative .retur de linie. Constante literale Constante Exemple întregi 123. ‘A’.caracterul ‘’’ ‘\”’ . ‘\ddd’ . 65535 0 ..tabulare.2E^3.03. 12 . o245u. ^423. -12.tabulare verticală. Literali Literalii (sau constantele literale) sunt valori constante. 25AfuL flotant 3. -457. o42l long 423uL. A24E 39u.caracter de cod hexazecimal hh.2.interlinie (linie nouă).caracter de cod octal ddd. ‘\o’ .retur de car.. 10e-12 caracter ‘a’. • Tabela 2. 65535 0 . ele reprezintă valori care nu pot fi modificate pe parcursul execuţiei unui program.caracterul NULL. Pentru tipurile întregi se pot folosi specificările signed şi unsigned.

const char mesaj[ ] = "Eroare". în afară de tipul variabilei şi eventual o valoare iniţială pentru aceasta. O constantă se declară prin: const tip nume= valoare. char n1='\n'. dacă e posibil. . Cuvintele cheie ale limbajelor C şi C^^ this handle public asm delete throw do if register auto try double inline return break short typedef else int case signed union catch enum long new sizeof unsigned char extern virtual operator static class float void struct overload for const volatile switch private continue friend template while protected default goto O variabilă se declară prin una din următoarele instrucţiuni: tip nume. Această clasă este implicită. Mai multe variabile de acela i tip pot fi declarate în aceea i instruc iune.14159. Un identificator în limbajul C este un şir de caractere care trebuie să îndeplinească condiţiile: .Nu trebuie să coincidă cu vreun cuvânt cheie (vezi Tabela 4) Tabela 4. tip nume = valoare.71828182845905. .e-4.3.primul caracter este literă sau ‘_’ (underscore). const double e = 2. Clasele principale de alocare sunt automatic şi static. desp r ite prin virgule. Variabilele din clasa automatic sunt definite în interiorul funcţiilor fiind locale funcţiei în care au fost definite. pi = 3. const float pi = 3. explicit se poate specifica prin cuvântul cheie aut: aut int x. j. Declararea unei variabile şi a unei constante Toate variabilele unui program trebuiesc declarate înainte de a fi utilizate.14159. alocarea se face în registrele unităţii 13 . având durata de viaţă pe parcursul execuţiei funcţiei.următoarele caractere sunt caractere alfanumerice (litere sau cifre) sau ‘_’. Variabilele sunt obiectele de bază ale limbajului şi au un nume care este un identificator. Variabilele se declară la începutul funcţiilor (variabile locale) sau în exteriorul tuturor funcţiilor (variabile globale).Programare_ Limbajul_C 2. într-o declaraţie se specifică clasa de alocare (implicit sau explicit). Exemple: int i. float eps = 1. k. Tot în interiorul unei funcţii variabilele mai pot fi definite şi în clasa register care este asemănătoare cu cea automatic cu deosebirea că.

Variabilele din clasa static diferă de cele din clasa auto sau register prin aceea că sunt memorate în locaţii fixe de memorie (au o adresă fixă. evaluarea se face în mod natural.se face în ordinea indicată mai jos: alpha + sqrt (25) alpha + 5.45 + 5. 14 . Fiecare dintre aceştia au un tip declarat.0 25. Spre exemplu. constante sau apeluri la funcţii (despre care se va vorbi mai târziu). dacă se declară: float alpha = 20. Variabilele definite în exteriorul tuturor funcţiilor fără vreun specificator de clasă sunt în clasa extern şi au alocate adrese fixe. Evaluarea expresiilor se face înlocuind operanzii prin valorile sale şi efectuînd operaţiile conform cu specificaţiile acestora. De pildă expresiile x * y +z şi x * (y + z) vor fi evaluate diferit pentru aceleaşi valori ale variabilelor. float beta = 25.Gheorghe GRIGORAŞ centrale şi nu în memoria RAM. Register Static internal External Static în modulul în care-i DA DA external definită External în toate modulele DA (în funcţie) aplicaţiei Static în toate modulele DA External aplicaţiei (în funcţie) În capitolul al optulea sunt tratate mai în amănunt problemele legate de gestiunea memoriei. Tabelul 5. Am văzut că operanzii pot fi variabile. ca şi perechea: x+y*z . Operatorii ce pot apare într-un program C sunt de patru feluri: • operatori primari de parantetizare. Clase de alocare CLASA CARACTERISTICI Adre Păstrează Vizibilitate să valoarea fixă în interiorul funcţiei NU NU în interiorul funcţiei în toate modulele DA DA DA DA Durata de viaţă Pe durata funcţiei Pe durata aplicaţiei Pe durata aplicaţiei Pe durata aplicaţiei - Auto. aceştia delimitează subexpresii şi pot schimba asociativitatea operatorilor. Operatori Operatorii se folosesc la constituirea de expresii pornind de la constante şi variabile. Dacă se definesc în interiorul unei funcţii trebuie să aibă neapărat în faţă cuvântul rezervat static (se mai spune că sunt în clasa static internal). Dacă tipul operanzilor este acelaşi într-o expresie.45. permanentă). Variabilele din clasele auto şi register nu îşi păstrează valoarea de la un apel la altul al funcţiei în care sunt definite. Tabelul 5 sintetizează clasele de alocare. se aplică conversii implicite de tip: unul din operanzi se converteşte la tipul celuilalt iar tipul rezultatului va fi tipul comun.4.0 20. 2. atunci evaluarea expresiei: alpha + sqrt (beta).45 Dacă operanzii au tipuri diferite . (x + y) * z.

atunci: j = i ++ /* j = 10 apoi i = 10 */ k = ++i/* i = 12 apoi k = 12 */ l = i-. • operatori unari cu notaţie prefixată sau postfixată: -x. • 2. Operatorii ++ şi -. ++x.. Operatori aritmetici Operatorii aritmetici sunt aceea care se aplică operanzilor numerici. m. -autodecrementarea. asin. • operatorul ternar condiţional operand 1 ? operand 2 : operand 3.funcţiile trigonometrice uzuale: sin. aceasta este de la stânga la dreapta.2. . Operatorii relaţionali (de comparaţie) Operatorii relaţionali sunt operatori binari şi permit compararea valorilor a doi operanzi (expresii) iar rezultatul evaluării este zero (dacă rezultatul este fals) sau 1 (dacă rezultatul este adevărat). acos. • postfixaţi: variabila este incrementată (decrementată) după evaluarea expresiei în care se află iar asociativitatea este de la stânga la dreapta. j.prezentate în Anexa – care sunt operatori cu scriere prefixată: . y--. Exemple: Fie declaraţia int i = 10.4. k.incrementează (decrementează) cu 1 valoarea unei variabile şi pot fi : • prefixaţi: variabila este incrementată (decrementată) înainte de evaluarea expresiei în care se află iar asociativitatea este de la dreapta la stânga. y a = (x! = y).funcţia de ridicare la putere pow. logaritmică etc. x++.1. în secvenţa anterioară. tan. ++ autoincrementarea. x./* l = 12 apoi i = 11 */ m = --i /* i = 10 apoi m = 10 */ • Operatorii binari sunt următorii + adunare * înmulţire scădere / împărţire % modulo La aceşti operatori se adaugă funcţiile din biblioteca matematică .plus şi minus unari. Aceştia pot fi unari sau binari iar în privinţa asociativităţii. asociativitatea este de la dreapta la stânga. Aceştia sunt operatori binari iar sintaxa lor în C este: < (mai mic) <= (mai mic sau egal) > (mai mare) >= (mai mare sau egal) == (egal) != (diferit) Cum rezultatul unei comparări este un număr întreg este posibilă asignarea acestuia unei variabile întregi: int a.funcţiile exponenţială. dacă x va fi egal cu y atunci a va căpăta valoarea 0 iar în caz contrar a va căpăta valoarea 1. . • Operatorii unari: +.4. Negaţia are semnificaţia obişnuită: schimbă semnul valorii expresiei în faţa căreia se află. atan.Programare_ Limbajul_C operatori binari cu notaţie infixată adică: operand operator operand. l. 15 . cos. 2. Exemplu: x+y x % y. acolo unde nu este specificat altfel.

2. |.Gheorghe GRIGORAŞ 2. y = x << 2. Exemplele următoare sunt edificatoare. ~ op1 = 10011011 Operatorii binari de decalare ( << şi >>) servesc la decalarea cu un anumit număr de biţi (dat de cel de-al doilea operand) la stânga sau la dreapta în cadrul primului operand.  . are ca efect evaluarea expresiei din dreapta semnului = şi atribuirea acestei valori variabilei ce se află în stânga acestui semn. ~ . long) şi servesc la poziţionarea sau interpretarea valorilor întregi ca o secvenţă de valori binare.4. op1 =01100100 op2 =10111010 op1 & op2 = 00100000 op1 | op2 = 11111110 op1 ^ op2 = 11011110 De asemenea negaţia (~) acţionează la nivelul fiecărui bit schimbând 1 =n 0 şi 0 =n 1. Aceşti operatori sunt: & . << .5.3.4.disjuncţia logică (sau) && .4.sau exclusiv la nivel de bit. Operatori logici Operatorii logici sunt operatori binari care se aplică unor operanzi ce au valori adevărat (1) sau fals (0) şi ei corespund operaţiilor logice uzuale: ! . >> . ^ .negare la nivel de bit (operator unar).4. int. în particular se poate obţine (rapid!) înmulţirea cu 2op2 (op1 << op2) sau cu 2-op2 (op1 >> op2).deplasare la stânga. variabila = expresie. short. Semnificaţia primilor trei operatori binari (&. • op1op2 are valoarea zero (fals) dacă i numai dacă op1 şi op2 au ambii valoareea zero (fals). •!op1 are valoarea fals dacă op1 este adevărat şi are valoarea adevărat dacă op1 este fals. Operatori la nivel de bit Limbajul C dispune de şase operatori pentru tratarea informaţiei la nivel de bit. Aceştia se pot aplica doar operanzilor de tip întreg (char.negaţia logică cu asociativitate de la dreapta la stânga  . exprimat prin =.disjuncţie logică la nivel de bit. x = 0000 0000 0000 1101 (= 13) y = 0000 0000 0011 0100 (= 13. Exemple: x = 13. ^) este cea naturală (aminitm că 1 reprezintă valoarea logică “adevărat” iar 0 valoarea “fals”).4) z = 0000 0000 0000 0011 (= 13/4) 2.deplasare la dreapta. z = x >> 2.conjuncţie logică la nivel de bit.conjuncţia logică (şi) Expresia: •op1&&op2 are valoarea adevărat (1) dacă cei doi operanzi sunt evaluaţi la adevărat. 16 . iar dacă unul din ei are valoarea fals (0) atunci expresia are valoarea zero. Operatorul de asignare Operatorul de asignare.

prin care cele n variabile capătă valoarea expresiei din partea dreaptă. Spre exemplu i = j = k = l = 1. Forma generală a sa este: op1 ? op2 : op3.4. limbajul C permite compunerea asignării (#) cu un operator binar (op) obţinându-se operatori de asignare compusă: e1 op = e2. Operatorul condiţional Acesta este singurul operator ternar al limbajului C. else max = b.. ^= • Operatori de decalare: <<=. este o expresie ce are ca valoare. 17 . permite ca aceştia să formeze expresii care au atribuite valori. >>= Faptul că atribuirea este privită ca un operator binar.7. valoarea expresiei din dreapta semnului # . Operatorul condiţional se notează cu ?: şi are asociativitatea de la dreapta la stânga. este o expresie echivalentă cu construcţia: if (a > b) max = a. = varn = expresie. k. Această asignare este echivalentă cu : e1 = (e1) op (e2). %= • Operatori logici la nivel de bit: &=.op2. prin aceasta cele patru variabile i. -=. Astfel variabilă = expresie. Operatorul virgulă Forma generală a unei expresii ce utilizează acest operator este: expresie1. j. unde op1.expresie2.4... /=. 2. 2.Programare_ Limbajul_C Pe lângă acest tip de asignare. Acest lucru permite “atribuirea în lanţ”precizând că asociativitatea operatorului de asignare este de la dreapta la stânga: var1 = var2 = . unde e1 şi e2 sunt expresii. Se obţin asignări compuse cu: • Operatori aritmetici: +=. . este o construcţie validă în C. expresia este egală cu op3. |=.op3 sunt operanzi..6. l capătă valoarea 1. *=. Exemplu: max = (a > b) ? a : b. expresia este egală cu op2 iar dacă op1 are valoarea fals. Dacă op1 are valoarea adevărat.

/=. decrementare Negare pe biţi Negare logică Plus.j = n-1. Pentru limbajul C. -=. se înţelege) expresiei ultime ce apare în acest şir.6. % +. operatorilor unari. i++. >= ==. Operator :: :: →. i < 100. [] () sizeof -> . j++) for(i = 0. << <. O asemenea construcţie apare frecvent în instrucţiuni for pentru realizarea mai multor acţiuni: for(i = 0. inegalitate Conjuncţie pe bit Sau exclusiv pe bit Sau (disjunctiv) pe bit Conjuncţie logică Disjuncţie logică Afectare condiţională Operatori de asignare compusă Operatorul virgulă Descrierea . >>= &=.4.delete ->* .>> . * & () new. %= +=.8.* *. . i++. Am văzut că operatorii primari de parantetizare pot schimba asociativitatea operatorilor. minus unari Acces la o variabilă Adresa unei variabile Conversie de tip (cast) Operatori de gestiune a memoriei Selectarea unui membru Operatori multiplicativi Operatori aritmetici Operatori de decalare Operatori relaţionali Egalitate. .*=.Gheorghe GRIGORAŞ Expresiile sunt evaluate de la stânga la dreapta iar valoarea întregii expresii este valoarea (şi tipul.j = 0. <<=. ~ ! +. |= . Precedenţa operatorilor Asociativitatea şi precedenţa operatorilor indică ordinea în care se evaluează subexpresiile într-o expresie. 18 Funcţia (semnificaţia) Acces explicit la o variabilă globală (unar) Acces explicit la o clasă (binar) Selectarea unui membru Indexarea unui tablou Apel la o funcţie Lungimea în biţi Incrementare. j--) 2.<=. >. != & ^ | && || ?: =. /. i < j. Precedenţa operatorilor limbajului C este dată în tabelul nr. 6. ^=. Tabelul nr. operatorul condiţional şi cel de atribuire li se aplică asociativitatea la dreapta pe când tuturor celorlalţi li se aplică asociativitatea la stânga..

o funcţie trebuie declarată înainte de a fi apelată.3. În general. Numele unei funcţii este un identificator şi acesta trebuie să respecte aceleaşi reguli ca cele referitoare la numele unei variabile.2. getc.nu există noţiunile distincte de procedură şi de funcţie. Sfârşitul execuţiei unui program 3. tip este unul din cuvintele rezervate care defineşte tipul funcţiei. În C există doar funcţii care returnează o valoare. Funcţia principală main În limbajul C .furnizarea către alţi programatori a unor elemente de bază de nivel înalt. Returnarea unui apel 3. Aceste elemente de nivel înalt oferă o claritate în plus programului global şi permite . Apelurile la aceste funcţii sunt gestionate în faza de editare a legăturilor. . tipul implicit al funcţiei este int. Dacă această specificare lipseşte. detaliile acestor elemente rămân “ascunse” pentru utilizator.6.).descompunerea unei secvenţe lungi de procesare a informaţiei într-o mulţime de secvenţe “mici” de transformări de bază ale informaţiei. Este posibilă definirea de funcţii care să retuneze valoarea vidă: în acest caz tipul valorii returnate este void. Signatura unei .1. Definirea unei funcţii Definiţia unei funcţii are următoarea sintaxă: tip nume (lista parametri) { declaratii (de variabile). } În această definiţie. respectiv tipul valorii returnate de un apel la această funcţie. Apelul şi transmiterea parametrilor 3. Funcţii cu un număr variabil de parametri 3. funcţii ce se găsesc în bibliotecile sistemului. Aşa cum o variabilă trebuie declarată înainte de a fi utilizată într-o expresie. Limbajul C permite de asemenea utilizarea unor funcţii predefinite (printf. etc.5.relativ uşor .1. Funcţiile care returnează în programul apelant valoarea vidă se declară de tip void. 3.4. instructiuni.modificări ulterioare ale acestuia. Să precizăm că nu se poate defini o funcţie în interiorul altei funcţii.Cap 3 FUNCTII 3. Mulţimea funcţiilor unui program poate fi partiţionată în mai multe fişiere care pot fi compilate separat.spre deosebire de Pascal sau alte limbaje . Declararea unei funcţii constă în a da signatura funcţiei. utilizarea unei funcţii permite: . Definirea unei funcţii 3.

scanf. int).Gheorghe GRIGORAŞ funcţii defineşte atât tipul său (tipul valorii returnabile) cât şi numărul şi tipul argumentelor sale. printf("x\%f\n".b\%d\n". void schimbare (int . char* decod (long int). care în C++ se numeşte "elipsă". Valoarea expresiei "expresie" va fi returnată şi poate fi utilizată în programul apelant.. . Definirea unor astfel de funcţii se face printr-o sintaxă de forma: int printf (char *.: printf ("Un apel cu un singur argument \n"). int strlen (const char* s)./*Un apel cu 2 argumente */ printf ("a\%d.x). prin instrucţiunea return (plasată în corpul lui f).4. 3. În ultima linie avem un exemplu de funcţie fără parametri (numărul parametrilor este zero). int funct ( ). etc.explicit: printr-o instrucţiune ce descrie signatura sa în cazul în care se face apel la o funcţie descrisă într-un fişier separat sau în cazul în care apelul la funcţia respectivă precede declaraţia funcţiei în acelaşi fişier. 3.2. Funcţia "exit" este o funcţie sistem care termină execuţia unui program.implicit: în definiţia funcţiei. Un exemplu la îndemână îl oferă funcţiile sistemului: printf. Funcţii cu un număr variabil de parametri Există funcţii care pot avea un număr nedeterminat de parametri. Sfârşitul execuţiei unui program exit (valoare). /*3 argumente */. Returnarea unui apel Sintaxa instrucţiunii de returnare a valorii unei funcţii este: return expresie. Acesta este singurul exemplu de apel la o funcţie care nu returnează nimic: sistemul opreşte execuţia programului şi raportează valoarea 20 . 3..3. Există două moduri de a declara o funcţie: . O funcţie f returnează o valoare în corpul funcţiei din care s-a făcut apel la f.a. Iată câteva instrucţiuni de declarare a unei funcţii: long int cod (const char *. . O funcţie care returnează valoarea vidă (funcţie de tip void) poate conţine instrucţiunea "return" fără argument sau poate omite această instrucţiune. int). Tipul acestei expresii trebuie să fie acelaşi cu tipul funcţiei.b). ). linia de început conţine tipul său şi argumentele sale (număr şi tip).

valoarea implicită a codului returnat la sfârşitul execuţiei unui program este 0.. tipăreşte (cu unele compilatoare) 10 10 şi nu 10 11. int y){ int temp = x. Această valoare poate fi utilă atunci când programul este executat în interiorul unei linii de comandă a interpretorului de comenzi. } main ( ){ int a = 1. x = y. punând drept parametri actuali valorile adreselor variabilelor ce trebuiesc modificate. Asta înseamnă că parametrul actual (de la apel) şi parametrul formal corespunzător (declarat în antetul funcţiei) sunt două variabile distincte. Funcţia schimba2 care simulează transmiterea parametrilor prin referinţă este: void schimba2(int* x . Ordinea evaluării parametrilor este în general de la stânga la dreapta dar acest lucru nu este garantat de orice compilator. int* y){ int temp = *x. De pildă. a. dacă funcţia este declarată fără tip şi prin folosirea numelui funcţiei urmat de lista de parametri actuali într-o expresie (în care este permis tipul ei) atunci când funcţia este declarată cu tip . n). printf ("%d %d \n". încât trebuiesc luate măsurile corespunzătoare. b). schimba1(a. Prin convenţie. b = 2. valoarea nulă (0) semnifică faptul că programul se termină normal iar o valoare nenulă (1 sau -1) semnifică faptul că s-a produs o eroare. &b).5. 3. Apelul şi transmiterea parametrilor Apelul unei funcţii se face prin: nume (listă _ parametri_actuali). Modificările efectuate asupra parametrilor formali nu au decât un efect local care nu este vizibil în afara funcţiei. În absenţa unei instrucţiuni exit. b =%d". } iar apelul în funcţia main se face prin: schimba2 (&a . secvenţa: int n = 10. } Apelul funcţiei schimba1 în funcţia main nu are efectul scontat: prin apelul la printf se tipăresc valorile 1 şi 2 pentru a respectiv b. În C adresa unei variabile poate fi specificată într-o variabilă de tip "pointer" (de care vom vorbi mai târziu). y â temp.b). Să precizăm că în C nu există decât un singur mod de transmitere a parametrilor şi anume transmiterea prin valoare. *x = *y. printf ("a = %d. Asta înseamnă că o funcţie nu poate modifica parametrii actuali.Programare_ Limbajul_C transmisă la apel. Un exemplu clasic al consecinţei acestui mod de transfer al parametrilor este ilustrat mai jos: void schimba1(int x. Să facem precizarea că şi în cazul funcţiei schimba2 transmiterea parametrilor se face prin valoare: am simulat aici transferul prin referinţă ce ar fi trebuit să se facă în cazul funcţiei schimba1. n++. Pentru înlăturarea acestui efect este posibilă simularea unui mod de transmitere prin referinţă. Singura 21 . *y = temp.

3. În capitolul 6 vom discuta mai pe larg modul de transmitere al parametrilor de tip tablou ca argumente ale unei funcţii.. este permisă utilizarea funcţiei main fără parametri: int main( ) este o declaraţie validă pentru funcţia main. . i < argc. char* argv[ ] ){ if (argc<2) printf ("Nu exista argumente in aceasta executie ! \n"). în particular. arg[0] conţine numele programului executabil. else { printf ("Argumentele executiei sunt: \n"). } Funcţia main este singura funcţie absolut necesară într-un program C.eroare).argv: un tablou de pointeri către fiecare din argumentele liniei de comandă.program” “p1” “pn” 0 n Iată un exemplu de utilizare a acestor argumente : Programul 2 main (int argc.. Aşadar. Parametrii funcţiei main permit recuperarea argumentelor transmise din momentul execuţiei programului. linia de comandă conţine numele programului urmat de o listă de parametri: nume-program p1. parametrul corespunzător trebuie să fie de tip pointer.7) precum şi pentru limitarea numărului de valori ce trebuiesc puse în stiva de apel a execuţiei unui program.. Utilizarea instrucţiunii return precizează condiţia de terminare ( 0 . la lansarea unui program.6. p2. pentru schimbarea conţinutului unor variabile printr-o funcţie. “nume . Parametrii disponibili la apelul funcţiei main sunt: . 1. În general. for (i â 1.&b este adresa lui a respectiv b şi prin funcţia schimba2 se modifică valorile referenţiate.argc: numărul argumentelor din linia de comandă (inclusiv numele programului). Aceasta defineşte punctul de intrare în execuţia programului. i++) 22 . pn atunci argc va avea valoarea n^1 iar argv va fi un tablou ce conţine pointeri astfel: 0 1 : .char* argv [ ]) { instructiuni. . În cazul în care programatorul nu doreşte să utilizeze argumentele (parametrii) transmise la execuţie.succes. Funcţia principală main int main(int argc. Valoarea întreagă returnată de funcţia main este valoarea transmisă mediului la sfârşitul execuţiei programului (vezi funcţia exit). Argumentele de tip pointer vor fi utilizate de asemenea pentru transmiterea ca parametru a unei variabile de tip structură (vezi Cap.Gheorghe GRIGORAŞ diferenţă este că valoarea transmisă prin parametrii actuali &a.

argv [i] ). } } Dacă acest program are numele prg2 atunci linia de comandă: prg2 produce scrierea mesajului: Nu exista argumente in aceasta executie ! iar linia de comandă: prg2 Iata niste argumente ! produce scrierea mesajului: Iata niste argumente ! 23 .Programare_ Limbajul_C printf ("%s".

1 Fluxuri şi fişiere 4. Un flux se poate asocia unui fişier executând o operaţie de deschidere: odată deschis. poziţie curentă etc). încât aceeaşi funcţie care scrie date pe un fişier de pe disc poate fi folosită pentru a scrie date pe o altă categorie de dispozitive: consola.h> Orice program C începe execuţia prin deschiderea unităţilor de intrare/ieşire standard: stdin stdout stderr stdprn : unitatea standard de intrare : unitatea standard de ie[ire : unitatea de eroare : unitatea standard de ie[ire prn (imprimant\) 24 . Aşadar dispozitivul fizic pe care se scriu datele se numeşte fişier iar abstractizarea acestuia se numeşte flux (sau stream). Standardul ANSI C permite organizarea unui flux text în linii care se încheie cu un caracter linie nouă(“ăn”). sistemul de fişiere le transformă pe fiecare într-un dispozitiv logic numit flux. Datorită posibilelor conversii s-ar putea ca numărul de caractere scrise/citite să difere de numărul de caractere existente pe dispozitivul extern. Fluxurile sunt independente de dispozitivele iniţiale . Un fişier în limbajul C poate fi un terminal. •Fluxul binar este o secvenţă de octeţi cu corespondenţă biunivocă faţă de octeţii existenţi pe dispozitivul extern: numărul de octeţi scrişi/citiţi este acelaşi cu numărul acestora de pe dispozitivul extern. Pentru a putea utiliza într-un program funcţiile standard de intrare/ieşire trebuie scrisă la începutul acestui program o directivă "include" care are ca argument numele fişierului antet ce conţine definiţiile acestor funcţii: stdio.h .2 Accesul la fişiere. Tipul FILE 4. stare..4 Scrierea cu format 4. Există două tipuri de fluxuri: •Fluxul text este o scvenţă de caractere. pot avea loc transferuri de informaţii între fişier şi programul curent în execuţie. unităţi de disc sau de bandă etc.5 Citirea cu format 4. Acesta din urmă este opţional pe ultima linie şi este determinat de modul de implementare.Fluxuri şi fişiere Sistemul de fişiere al limbajului C este conceput pentru a lucra cu o mare varietate de dispozitive. Un pointer de fişier este un pointer către informaţia care defineşte diverse caracteristici ale unui fişier(nume. Unificarea sistemului de intrare/ieşire în C se face prin “pointerii” de fişier.3 Funcţii de intrare /ieşire pentru caractere 4.1. Pointerul de fişier identifică un anumit fişier şi este folosit de către fluxul asociat pentru a conduce operaţia de intrare/ieşire. Deşi fiecare dintre acestea este foarte diferit de celelalte. imprimanta. o imprimantă sau “o zonă” (fişier) pe disc.Gheorghe GRIGORAŞ Cap 4 FUNCŢII DE INTRARE IEŞIRE 4. # include <stdio. inclusiv cu terminale.

Sistemul de fişiere ANSI C este compus din mai multe funcţii legate una de alta. fişier este un şir de caractere (identificator) ce desemnează numele extern al fişierului iar mod este un şir de caractere ce descrie modul de deschidere al fişierului. Aceste fişiere (stdin. Accesul la fişiere.1.const char* mod) Aici. tastaturii calculatorului (intrare) şi ecranului (ieşire şi eroare). Modurile posibile de deschidere (deci şirurile de caractere ce constituie parametrul lui fopen) sunt date în Tabelul 6. Tabelul 5 NUME fopen( ) fclose( ) putc( ) fputc( ) puts( ) fputs( ) getc( ) fgetc( ) gets( ) fgets( ) fseek( ) printf( ) fprintf( ) scanf( ) fscanf( ) feof( ) ferror( ) rewind( ) remove( ) fflush( ) OPERA}IE Deschide un fişier Închide un fişier Scrie un caracter într-un fişier Analog lui putc() Scrie un şir pe ecran Scrie un şir pe fişier Citeşte un caracter dintr-un fişier Analog lui getc( ) Citeşte un şir de la tastatură Citeşte un şir din fişier Caută un anumit octet într-un fişier Scrie la ieşirea standard Analogul pentru fişiere al funcţiei printf( ) Citeşte din intrarea standard Analogul pentru fişiere al funcţiei scanf( ) Returnează “adevărat” dacă se atinge sfărşitul fişierului Returnează “adevărat” dacă survine o eroare Iniţializează indicatorul de poziţie al fişierului la început Şterge un fişier Goleşte conţinutul unui fişier 4. stdout) pot fi orientate şi către alte dispozitive sau fişiere.h şi are forma: FILE* pointer_la_fi[ier unde pointer_la_fişier este un identificator (numele pointerului). Dispozitivele standard de intrare (tastatura) şi de ieşire (ecranul) sunt văzute tot ca fişiere cu pointerii stdin şi stdout. Declararea unei variabile de tip "pointer la fişier" se face folosind tipul FILE definit în fişierul antet stdio. Tipul FILE Conceptul de bază pentru intrări/ieşiri standard este cel de pointer la fişier. Bibliotecile standard C oferă o serie de funcţii pentru operaţii de intrare/ieşire orientate pe fişiere. Cele mai frecvent folosite dintre acestea sunt date în Tabelul 5 şi vor fi prezentate în continuare. 25 . Deschiderea unui fişier se face prin funcţia fopen care returnează ca rezultat un pointer la un descriptor de fişier. în lipsa altor indicaţii. FILE* fopen(const char* fi[ier. Acest dispozitiv este gestionat de sistem pentru a asigura intrările şi ieşirile efectuate în program.Programare_ Limbajul_C Aceste unităţi standard sunt asociate.

FILE* pf). deschide fişierul cu numele “nume_fişier” în modul de acces "mod". Dacă funcţia fopen returnează o valoare nenulă.h> main ( ){ printf ("Mesaj scris pe monitor \n"). Valoarea returnată este un pointer la un descriptor de fişier valid. "eroare la reasignarea lui stdout la CON\n"). Apelul la fclose se poate face prin: int cod. } printf ("Mesaj scris in fisierul iesire. exit (1). atribuind pointerul "pf" la acest fişier. valoare ce va fi utilizată în apelul la funcţiile de intrare/ieşire. if(freopen("iesire. Programul 3 # include <stdio. aceasta indică faptul că deschiderea s-a efectuat corect. se actualizează fişierul pe disc şi încetează conexiunea logică între pointer şi fişier. Închiderea unui fişier se face prin apelul la funcţia fclose: int fclose (FILE* pointer_la_fi[ier) Funcţia returnează EOF în caz de eroare şi 0 în caz normal. mod "r" "w" "a" "r+" "w+" "a+" Semnificaţia Citire Creare (schimbare) pentru scriere Adăugare la sfârşitul fişierului (existent) Actualizare (citire/scriere) Schimbare pentru actualizare Actualizare cu scriere la sfârşitul fişierului (existent) Facem precizarea că.dat"."w+". "Eroare la reasignare \n"). Prin închidere se eliberează descriptorul de fişier. "wt". const char* mod. Dacă deschiderea nu s-a efectuat corect valoarea returnată este NULL(pointer la informaţia nulă) . FILE* pointer_la_fi[ier cod = fclose (pointer_la_fi[ier) Fişierele pot fi reasignate prin program folosind funcţia freopen: FILE* freopen (const char* nume_fisier.stdout)==NULL) { fprintf (stderr. Programul următor ilustrează acest fapt. fclose (stdout). stdout) == NULL) { fprintf (stderr.Gheorghe GRIGORAŞ Tabelul 6. 26 . Acest lucru poate fi folosit pentru tratarea erorilor la deschiderea fişierului. Aceasta permite redirecţiona-rea dispozitivelor periferice prin program.dat \n"). Apelul la această funcţie închide fişierul cu pointerul "pf". exit (1). deschiderea unui fişier existent în modurile "w" sau "w+" produce pierderea conţinutului său de până atunci. if (freopen ("CON".

2. redenumirii unui fişier: int rename (const char* nume_nou.Programare_ Limbajul_C } printf ("Mesaj scris din nou pe monitor \n"). } • • Limbajul C dispune şi de posibilitatea: ştergerii de fişiere prin funcţia remove: int remove(const char* nume_fi[ier). este echivalentă cu: c = fgetc (stdin). Funcţia fputc scrie un caracter la sfârşitul fişierului pointat prin pointer_la_fişier. stdout). • creării unui fişier temporar: FILE*tmpfile (void). 4. Funcţii de intrare/ieşire pentru caractere int fgetc(FILE* flux). int fputc(char c. FILE* flux). iar putchar (c). FILE* pointer_la_fişier. Există de asemenea două funcţii getchar şi putchar care permit exprimarea în C.. const char* nume_vechi ). Funcţia fgetc returnează valoarea întreagă a caracterului următor din fişierul pointat cu pointer_la_fişier sau constanta EOF în caz de eroare sau sfârşit de fişier. char c. c = fgetc(pointer_la_fişier). int cod. Spre exemplu: c = getchar ( ). a scrierii apelului la fgetc şi fputc în cazul în care intrarea respectiv ieşirea este cea standard : stdin respectiv stdout. simplificată. este echivalentă cu: fput (c. 27 . pointer_la_fişier). char c. cod = fgetc(c. FILE* pointer_la_fişier. În caz de eroare este returnată valoarea EOF.

C. caracterul ce indică formatul conversiei. Se pot utiliza şi dimensiuni variabile: se utilizează '*' în loc de numărul ce indică dimensiunea iar variabila respectivă se pune în lista de argumente. Acestea pot fi transmise la ieşirea standard. Indicatorii disponibili în C sunt: . e. O directivă se specifică prin caracterul % urmat de o secvenţă de caractere ce identifică formatul. Dacă dimensiunea rezultată prin conversie este mai mică. int printf(const char* şir_format.Gheorghe GRIGORAŞ 4.: rezultatul conversiei se va cadra la dreapta. b.const char* şir_format. B.…). CARACTE R d sau i o x. d. caracterele se vor cadra la stânga (implicit) sau la dreapta (pentru -). la g sau G se vor afişa şi zerourile nesemnificative de după punctul zecimal.…). g. eventual caracterul l care precizează că numărul ce urmează a fi afişat este un "întreg lung" (long integer).const char* şir_format. în plus . în ordine: • eventual unul sau mai mulţi indicatori ce modifică semnificaţia conversiei. întreg în notaţie octală fără semn.3. • • Tabelul 7. f. întreg în notaţie zecimală fără semn real în notaţie zecimală sub forma [-]mmm. p sau X u f TIP ARGUMEN T int int int int float sau double CONVERSIA întreg în notaţie zecimală cu semn. iar pentru X literele A. Scrierea cu format Funcţiile de scriere cu format permit afişarea sub forma unui şir de caractere a diverselor valori. întreg în notaţie hexa fără semn. …). 28 . Funcţia printf se utilizează pentru afişarea la ieşirea standard. D.dddddd sau numărul de d este dat de argumente de precizie (implicit acesta este 6). într-un fişier sau într-un şir de caractere. dacă acesta este hexazecimal se va adăuga ox sau OX înaintea numărului. + : la formatul de ieşire va fi ataşat semnul + sau . c. pentru x sau p se folosesc literele a. int sprintf(char* s. • eventual un număr pentru a indica dimensiunea minimală a câmpului în care se va afişa. iar sprintf pentru scrierea într-un şir de caractere. Această secvenţă conţine. Formatul "şir-format" este un şir de caractere ce conţine fie caractere ordinare fie directive de conversie pentru transformarea valorii unei variabile într-un şir de caractere Caracterele ordinare sunt transmise la ieşire aşa cum apar ele pe când directivele de conversie indică formatul de ieşire pentru argumentele transmise în apelul funcţiei. #: desemnează un format alternativ. Formatele de conversie utilizate de printf. E. fprintf pentru scrierea într-un fişier. Formatele ce se folosesc în C sunt date în Tabelul 7.cu excepţia cazului când primul caracter nu este semn. Pentru formatele flotante ( e. E. Dacă formatul este octal se va adăuga un o înaintea numărului. F. G) rezultatul se va afişa cu un punct zecimal. f. int fprintf(FILE* flux.

nu există nici conversie nici afişare în acest caz: este vorba de referinţe la un pointer la un întreg în care se va stoca numărul de caractere afişate până în prezent.45. ui). unsigned long int ul = 987654321UL. în stil f în caz contrar. i).h> int main ( ) { int i = 123. ui).dddddde ± xx sau [-]m.Programare_ Limbajul_C e sau E float sau double g sau G c s p n % float sau double int char* void* int* real în notaţie zecimală sub forma: [-]m. afişare în acelaşi stil cu e dacă exponentul este -4 sau superior preciziei. Programul 4 # include <stdio. printf(" i = %lo\n\n". In urma execuţiei se va afişa: Forma zecimala: i = 123 l = 123456789 ui = 45678 ul = 987654321 29 . afişează argumentul în notaţia pointer. printf(" ul = %lu\n\n". printf(" i = %d\n". printf(" ui = %o\n". Permite afişarea caracterului ‘ % ‘ Exemple Următoarele programe ilustrează folosirea formatelor de afişare la apelul funcţiei printf rezultatele sunt ilustrate la sfârşitul fiecărui program. printf(" ul = %d\n". printf(" Forma octala:\n"). long int l = 123456789L. Numărul de d este dat de argumente de precizie (implicit este 6). afişarea unui şir de caractere până la întâlnirea caracterului '@0' (sfârşit de şir) sau până când numărul de caractere este egal cu numărul de precizie. i). printf(" ui = %u\n".ul). printf(" l = %ld\n". l). printf(" Forma zecimala:\n").ddddddE ± xx. afişarea unui singur caracter după conversie în unsigned char. ul). unsigned int ui = 45678U. double d = 123.

printf("|%+6. printf("|%5d| |%-5d|\n". 123). printf("|% d| |%+d| |%d|\n".4d|\n". 123). 123). 123.Gheorghe GRIGORAŞ Forma octala: ui = 131156 ul = 7267464261 printf("Scrierea hexazecimala:\n"). printf("|%+. printf("|%x| |%#x|\n". printf("Afisare in octal si hexazecimal:\n").4o|\n". printf("|%+6. printf("|% d| |%+d| |%d|\n". printf("|%+5d| |%+-5d|\n". 123. ui).123. printf("\n"). 123). 123).4d|\n". printf("|%X| |%#X|\n". printf("|%+6. 123). 123). 123. printf("|%o| |%#o|\n". 123). 123).4X|\n". 123. printf("|%. 30 .4X|\n". 123).-123.-123. printf("\n"). 123). 123. printf("\n"). printf("\n"). printf("|%#5d| |%#-5d|\n".-123). printf(" ui = %X\n". În urma execuţiei se va afişa: Scrierea hexazecimala: ui = B26E ul = 3ADE68B1 Afisarea semnului: |-123| |-123| |-123| | 123| |+123| |123| Afisare in octal si hexazecimal: |76| |0x7b| |7B| |0X7B| |173| |0173| /*Specificarea lungimii campului si a **numarului de cifre*/ printf("|%. 123). printf(" ul = %lX\n\n". 123. printf("Afisarea semnului:\n").4d|\n". 123).123. ul).

3.| |3.0f|\n" 3. printf("|%f|\t|%G|\n".14157e123).11G|\t|%.0E|\n" 3.141570| |3.14157e123). printf("|%.142E+123| |3E+123| |3. printf("|%.14157). printf("|%#. 3. 0. return0.1 E+11| 31 .3E|\n" 3. printf("|%E|\t|%G|\n".1| |3.1e6.142| |3| |3.14157).1).0001| |1E-05| |310000| |3. 3. printf("|%E|\n" 3.110).1e10.1. printf("|%G|\t|%G|\n".14157).100000| |3. printf("|%.1e11). printf("|%. printf("|%#.3f|\n" 3.E+123| |3.14157e123). -0. printf("|%E|\n" 3.0001. } Iată ce se va afişa de această dată: |3.0E|\n" 3.14157).1e7).14157e123).1e5.1E+10| |-1. printf("|%f|\t|%G|\n". 3. 3. 3.00001). printf("|%.100000E+10| |3.Programare_ Limbajul_C Iată ce se va afişa: |0123| |+0123| |0X007B| | 123| |123 | | +123| |+123 | | 0X7B| |0X7B | | +0123| | 0173| |0X007B| /* Afisarea numerelor in virgula flotanta*/ printf("|%f|\n" 3. 3.1E+07| |3100000| |3.141570E+123| |1.11G|\n".0f|\n" 3.14157e123). 3.

întreg fără semn în notaţie zecimală. Directivele pentru specificarea unui format sunt utilizate pentru precizarea conversiei următorului câmp citit. real în notaţie virgulă flotantă. punând caracterul '*' în directivă (de ex. int sscanf (char* s. Se poate face o omisiune de afectare. Formatele de conversie pentru scanf CARACTER d i o u x c s e. %*s): în acest caz câmpul este citit dar nu-i memorat. întreg în notaţie octală(primul caracter 'o') sau hexa (primul caracter 'Ox' sau 'OX'). de obicei sunt ignorate.…).directive de specificare a formatului. . caracter. Dacă este indicat un număr q (%qC) atunci sunt citite cel mult q caractere. Implicit se citeşte un singur caracter. care încep cu '%'. f. scrie în argument numărul de caractere citite până acum.Gheorghe GRIGORAŞ 4.…). TIPUL ARGUMENTULUI int* int* int* unsigned int* int* char* char* float* double* void* int* 32 . …). citindu-se şi spaţiile care. . de la un fişier respectiv dintr-un şir de caractere sunt: int scanf (const char* şir_format. const char* şir_format. Pentru citirea următorului caracter diferit de spaţiu se foloseşte %ls. Caracterele pentru specificarea unui format de citire sunt date în Tabelul 8. g p n FORMAT DE INTRARE întreg în notaţie zecimală. Tabelul 8. rezultatul citirii este memorat în variabila corespunzătoare din lista argumentelor funcţiei.5. Aceste funcţii. const char* şir_format.caractere ordinare (în afară de %) care trebuie să corespundă următorului caracter citit. corespunzătoare citirii de la intrarea standard. valoarea unei adrese. int fscanf (FILE* flux. întreg în notaţie hexa. întreg în notaţie octală. Rezultatul interpretării este încărcat la adresele ce se dau ca argumente la apelul funcţiilor de citire. Citirea cu format Funcţiile de citire cu format permit interpretarea unui şir de caractere ca o secvenţă de valori în concordanţă cu un format dat.caractere de spaţiere sau tabulare care vor fi ignorate. şir de caractere: se citeşte până la întâlnirea unui spaţiu sau până la atingerea numărului de caractere indicat. Câmpul ce urmează a fi convertit (ce este citit) se întinde până la primul spaţiu sau numărul de caractere din acest câmp este specificat în format. În general. Formatul (şir_format) este un şir de caractere care poate conţine: . Nu se face nici o operaţie de citire.

s6)return 0.i1. s1. printf("Ati introdus:%d\t%d\t%d\n".s5. permite indicarea caracterului literal '%'. i3.s3[10]. scanf("%c%c%c".&c3). printf("Introduceti trei numere intregi: "). printf("Ati introdus:%d\t%d\t%d\n".. char s4[5]..s2. } Rezultatul unei execuţii a acestui program este: Introduceti trei numere intregi: 5454 -9988 0 A-ti introdus numerele: 5454 -9988 0 Introduceti trei numere intregi: 5454998 390 A-ti introdus numerele: 5454 998 390 Introduceti un text: Iata un exemplu! s1=|Iata| s2=|un| s3=|exemplu!| 33 . &i2.] [∧.s5. s3).s1. printf("Introduceti un text: "). char c1. scanf("%s%s%s. scanf("%4c%4c%4c". printf("s1=|%s|\ts2=|%s|\ts3=|%s|\n". printf("Introduceti un text: ").s2. printf("s1=|%s|\ts2=|%s|\ts3=|%s|\n". s2. c3.s2[10]. char s1[10]. scanf("%d%d%d". char* char* Programul următor ilustrează utilizarea formatelor de intrare. &i2.Programare_ Limbajul_C [. s6[5]. citeşte caracterele din intrare atât cât acestea nu sunt în mulţimea indicată în [ ] după care adaugă '@0'.s4.s3). s5[5]. printf("Introduceti trei numere intregi: "). &i3).i1.. Adaugă la argument caracterul '@0' (sfârşit de şir). &i1.s6).c2. printf("c1= |%c|\tc2=|%c|\tc3=|%c|\n"c1. scanf("%4d%3d%4d".i3).i2. s4. c2. s4[4] =s5[4] =s6[4] ="\0". &i3).h> int main(){ int i1. scanf("%4s %4s %4s". s1. s2.c3).i2.] % citeşte caracterele din intrare atât timp cât acestea aparţin mulţi-mii indicate în [ ]. Programul 5 #include <stdio. &c1.s3).i3). &i1..s1. s3"). printf("s4=|%4s|\ts5=|%4s|\ts6=|%4s|\n". printf("Introduceti un text: ").&c2. i2.

Gheorghe GRIGORAŞ Introduceti un text: Iata un exemplu! s1=|Iata| s2=|un| s3=|exem| c1=|p| c2=|l| c3=|u| Introduceti un text: Iata un exemplu!: s4=|! Ia| s5=|ta u| s6=|n ex| 34 .

i ++. 5. expresii.1.while Instruc]iunea for Instruc]iunea break Instruc]iunea continue Instruc]iunea go to Exerci]ii Solu]ii la exerci]ii Limbajul C ofer\ urm\toarele tipuri de instruc]iuni: declara]ii.3) : • • • • • tip identificator. O expresie urmat\ de caracterul '.. Iat\ un bloc `n C: { i = 1. end din alte limbaje). 5. alpha)..5..Cap 5 INSTRUCŢIUNI DE CONTROL 5. } Instruc]iunile de declarare a variabilelor (declara]iile) sunt de forma(vezi [i paragraful 2. . Instruc]iunile if Instruc]iunea switch Instruc]iunea while Instruc]iunea do. Un bloc este un [ir de instruc]iuni `ncadrat `n acolade: { [i } (care joac\ rolul de begin . j = 2.7. ~n general o instruc]iune se termin\ prin '.2. instruc]iuni de control. blocuri de instruc]iuni. 5. Un bloc este echivalent cu o instruc]iune. 5. ~n capitolul 2 am v\zut cum se construiesc expresiile `n C. 5. 5. defini]ii de func]ii. j --. j ++. 5. 5.. 5. ++ k.3.10. s [i] = t [j]. s [i] = t [j].6.4.8. tip identificator = valoare.9. Urm\toarele construc]ii sunt instruc]iuni C de tip expresii: i = 1. Vom trece `n revist\ `n continuare instruc]iunile de control ale limbajului C. cod = printf ("%d\n".'.' este o instruc]iune `n C.

C\rui if `i este ata[at else? Limbajul C rezolv\ problema aceasta prin ata[area lui else celui mai apropiat if. 36 . if (x>y) printf("primul numar este cel mai mare\n"). Aten]ie! ~n acest ultim exemplu este o eroare de sintax\: alternativa else nu poate fi asociat\ cu if pentru c\ `naintea sa ( dup\ } ) apare caracterul ‘. else a -=b. else y = y-x. y). else printf("al doilea numar este mai mare\n"). x).Gheorghe GRIGORAŞ 5. deci exemplul este interpretat astfel: if ( a == 1 ) if ( b == 2 ) printf (“ b este egal cu doi\n”). int sau long). Semantica acestei instruc]iuni este uzual\: dac\ valoarea expresiei "expresie" este nenul\ (ceea ce `nseamn\ "true") atunci se execut\ instruc]iune1 iar dac\ aceast\ valoare este nul\ ("false") se execut\ instruc]iune2 (dac\ aceasta exist\). Expresia se pune obligatoriu `ntre paranteze iar partea "else instruc]iune2. else printf("%d este cel mai mare\n". Tipul expresiei de dup\ cuv=ntul rezervat if poate fi `ntreg (char. if (x>y) printf("%d este cel mai mare\n". if ( a < b ) { a += 2. }. else if (x==y) printf("numerele sunt egale\n"). b += 1. short. if ((c = getchar ( ) ) ! = EOF) putchar (c). real (float sau double) sau tip pointer." este facultativ\. Instrucţiunea if if (expresie) if ( expresie ) instruc]iune1 instruc]iune1 else instruc]iune2 Ca [i `n alte limbaje de programare aceast\ instruc]iune permite alegerea `ntre dou\ alternative. Exemple: if (x>y) x = x-y.1.’ care reprezint\ instruc]iunea vid\! Apare [i problema ambiguit\]ii (a[a zisa problem\ “dangling else”): if ( a == 1 ) if ( b == 2 ) printf (“ b este egal cu doi\n”). else printf (“ b nu este egal cu doi\n”).

se execut\ instruc]iunile desemnate de ramura "default".. break. } ~n acest exemplu. Aceasta permite execu]ia unei anumite ramuri `n func]ie de valoarea expresiei "expresie" din parantez\. . caracter sau enumerare. case 'c': printf ("s-a citit litera c\n"). 37 . break. care poate fi de tip `ntreg.. default: printf ("s-a citit altceva decat a.2. `n cazul `n care exist\ pe una din ramuri alte instruc]iuni de control. dac\ valoarea sa este const2 atunci se execut\ instruc]iune2 [i urm\toarele p=n\ la "break" etc. dac\ aceasta exist\. Exemplu: switch (getchar ( ) ) { case 'a': printf ("s-a citit litera a\n").Programare_ Limbajul_C else printf (“ b nu este egal cu doi\n”). break poate lipsi (vezi exemplul de la insrtuc]iunea for). Se `n]elege c\. Dac\ expresia are valoarea const1 atunci se execut\ instruc]iune1 [i toate cele ce urmeaz\ dup\ aceasta p=n\ la `nt=lnirea unei instruc]iuni "break". break. cons2. case 'b': printf ("s-a citit litera b\n"). 5. b sau c\n"). pe fiecare ramur\ s-a folosit instruc]iunea break. dac\ expresia nu are nici una din valorile indicate prin cons1. Instruc]iunea switch switch(expresie){ case const1: instruc]iune1 case const2: instruc]iune2 … case constn: instruc]iunen default: instruc]iune } Instruc]iunea switch este o structur\ de control cu alegeri multiple ce `nlocuie[te o succesiune de alternative de tip if. break. Cazul default este facultativ..

Acest program analizeaz\ un text [i num\r\ vocalele. ce trebuie pus\ `ntre paranteze. un bloc). while (x!=y) { if (x>y) x = x-y. este evaluat\ [i dac\ aceasta nu este nul\. nspatii. } } printf("In text sunt %d vocale.h> int main (void){ int nvocale. n++ } int x. break.nvocale. default: naltele++. while ((c = getchar( )) != '\n') { switch (c) { case 'a': case 'A': case 'e': case 'E': case 'i': case 'I': case 'o': case 'O': case 'u': case 'U': nvocale++. char c. else y = y-x. nvocale = naltele = nspatii = 0. while ((c = getchar( )) != EOF){ putchar (c). Instrucţiunea while while(expresie) instruc]iune Expresia "expresie". se execut\ "instruc]iune" (care poate fi. printf ("Introduceti un text\n -->"). %d spatii si %d alte caractere. Programul 6 # include <stdio.naltele). Dup\ execu]ia acestei instruc]iuni se face din nou evaluarea expresiei indicate `n while [i se repet\ execu]ia p=n\ c=nd evaluarea expresiei returneaz\ o valoare nul\. y. Exemplu: int c.\n". } Programul urm\tor ilustreaz\ utilizarea instruc]iunii while [i a instruc]iunii switch. case ' ': case '\t': nspatii++. spa]iile goale [i restul caracterelor din acesta. binen]eles.3. 38 . naltele.nspatii. n = 0. break.Gheorghe GRIGORAŞ 5.

expr3) instruc]iune Semantica acestei instruc]iuni poate fi descris\ `n dou\ moduri: 1. "corpul" instruc]iunii do. • expresia expr2 se evalueaz\ [i se testeaz\ la fiecare `nceput de bucl\: dac\ este adev\rat\ atunci se execut\ "instruc]iune" altfel bucla se termin\. printf ("Linia contine %d caractere\n".while. expr2... "instruc]iune" se execut\ m\car o dat\ pe c=nd `n cazul while. 39 . dac\ "expresie" este evaluat\ prima dat\ la zero.5 spatii si 13 alte caractere. n-1). } Rezultatul unei execu]ii: Introduceti un text: --> Iata un text pentru test ! In text sunt 8 vocale. c. c. n++ }.... • se execut\ (o singur\ dat\) expr1 [i se intr\ `n bucl\ (execu]ia de n ≥0 a instruc]iunii "instruc]iune"). int n = 1.5. Exemplu: int n = 0. n-1). "instruc]iune" nu se execut\. Spre deosebire de instruc]iunea while. Instructiunea do .Programare_ Limbajul_C return 0. • instruc]iunea expr3 se execut\ la fiecare sf=r[it de bucl\. do { c = getchar ( ). A[adar `n cazul do. 5.4.. Se constat\ u[or c\ cele dou\ secven]e de program sunt echivalente. printf ("Linia contine %d caractere \n". Execu]ia se termin\ atunci c=nd "expresie" are valoarea nul\. c = getchar ( ) while (c!= '\n') { c = getchar ( ). } while (c!= '\n').while (adic\ "instruc]iune") se execut\ la intrarea `n aceast\ bucl\ dup\ care se testeaz\ condi]ia "expresie": dac\ aceasta are valoare nenul\ se execut\ din nou "instruc]iune" etc. 5. n++. while do instruc]iune while(expresie). Instrucţiunea for for (expr1.

expr3) instruc]iune Aceasta este echivalent\ cu secven]a dat\ mai sus (2. • Suprimarea expresiei finale: for( expr1 . expr3) instruc]iune Aceasta este o bucl\ infinit\. expr2 . ) instruc]iune Exemplu: for (i = 0. for( . for(. Instruc]iunea este echivalent\ cu secven]a: expr1. . i).) din care lipse[te prima instruc]iune (expr1. Singura modalitate de a ie[i din aceasta este utilizarea instruc]iunii break. } Instruc]iunea poate fi folosit\ [i prin suprimarea uneia dintre expr1. while (expr2){ instruc]iune expr3. i++) if (c == '\n') break. expr2 . expr2 sau expr3 sau prin suprimarea corpului ("instruc]iune"): • Suprimarea ini]ializ\rii.){ putchar (c) i++ } printf ("numarul de caractere: %d\n". Exemplu: for (i = 0. c = getchar ( ). i++) putchar (c). 40 .Gheorghe GRIGORAŞ 2.) Exemplu: i = 0.(c = getchar( )) != '\0'. (c = getchar( )) != '\0'. printf("numarul de caractere:%d\n". i). . S\ observ\m c\ ini]ializarea lui i s-a f\cut `n afara instruc]iunii for ! • Suprimarea expresiei de control: for( expr .

} 41 . } printf ("Total: %d".6. if (sum>=50) { printf ("50\n"). • Suprimarea corpului buclei: for( expr1 . if ( j >= 75.5) break. { putchar (c) i++ } printf ("numarul de caractere: %d\n".5. while. getchar( )!= '\n'. break. 2. sum). Instrucţiunea break Instruc]iunea break permite ie[irea dintr-o bucl\ (for. j++) { j* = 1. while ( ( c = getchar( ))!= EOF) { sum++. 5. (c = getchar( )) != '\0'. Exemplu: for (i = 0. } } printf ("Iesire din bucla while\n"). expr2 . i++). i). ~n acest prim exemplu. expr3 ) . for (j = sum. sum <= 25. expr2 .Programare_ Limbajul_C • Suprimarea ini]ializ\rii [i a expresiei finale: for( . do) sau dintr-o instruc]iune cu alegeri multiple (switch). while ( ( c = getchar( )) != EOF) { sum++. instruc]iunea break permite ie[irea din bucla while dup\ citirea a 50 de caractere [i nu la `nt=lnirea caracterului EOF. Iat\ c=teva exemple de utilizare a acestei instruc]iuni (vezi [i programul de la sf=r[itul paragrafului 5.3): 1. ) instruc]iune Exemplu: i=0 for (.

Instrucţiunea continue Instruc]iunea continue ignor\ toate instruc]iunile ce urmeaz\ dup\ ea. i < n && ! gasit.i. 5. p=n\ la sf=r[itul buclei `n care se afl\. int gasit = 0. for (numar = 1. if (gasit) printf (" a[%d]= b[%d]= %d\n". . printf("Tablourile nu au elemente comune\ n"). else printf ("Tablourile nu au elemente comune \n"). j++) if (a [i] == b [j] ) go to gasit. 5. Este recomandat s\ se evite folosirea instruc]iunii go to (a[a cer principiile program\rii structurate) dar uneori este util\. Iat\ un exemplu: int numar. Etichetele sunt nume ce se pun `n fa]a instruc]iunilor ]int\ urmate de ":".i.a[i]). ea provoac\ trecerea la urm\toarea itera]ie. `n cuprinsul acelea[i func]ii. } print ("Suma este:%d\n". gasit: printf (" a[%d]=b[%d]=%d\n". i++) for (j=0. j < m &&! gasit. i++) for (j = 0. suma++ = numar. i < n. suma = 0. suma). j < m. ~n exemplul urm\tor se ilustreaz\ folosirea instruc]iunii go to [i modul cum ea poate fi evitat\: for (i = 0. go to eticheta . Se observ\ c\ prin continue se evit\ ad\ugarea la suma a numerelor multiple de 5. for (i = 0. numar++) { if (numar % 5 == 0) continue.Gheorghe GRIGORAŞ ~n acest caz instruc]iunea break permite ie[irea din bucla for.8. 42 .7. numar <= 100. .a [i]). j++) gasit = (a [i] == b [j]). .j.j. Instrucţiunea go to Instruc]iunea go to provoac\ saltul necondi]ionat la o etichet\.

Calculul factorialului. 43 . Programul va trebui completat cu un test pentru a controla valoarea citit\ [i cu un test pentru a verifica dac\ rezultatul calculului nu dep\[e[te capacitatea de reprezentare a unui num\r `ntreg. i < = n. Ultima linie va con]ine suma sumelor. se va face apel la o func]ie ce num\r\ bi]ii 1. . Conversie Scrie]i un program care cite[te un num\r hexazecimal (ca o succesiune de caractere). fact = 1. aliniat\ la sf=r[it de linie. i++) fact * = i. verific\ validitatea sa [i efectueaz\ conversia `n zecimal. Exerciţii jgjj 1. pe m\sur\ ce se citesc cifrele hexazecimale se face conversia `n zecimal. Soluţii la exerciţii 1. 2. Prezentare de date Scrie]i un program care cite[te n valori `ntregi [i le afi[eaz\ c=te l pe fiecare linie. /* Calculul lui n! */ # include <stdio. Scrie]i un program care s\ realizeze urm\toarele: .citirea unui num\r natural (dat de utilizator).Programare_ Limbajul_C 5. printf ("Introduceti un numar natural ->"). 5.10. i.calculul factorialului acestui num\r (iterativ).9. Numerele n [i l se definesc ca valori constante.h> int main (void) { int n. scanf ("%d". . &n). 4. itera]ia se opre[te dac\ se cite[te un caracter ce nu este cifr\ hexazecimal\ [i. Calculul factorialului Iat\ o solu]ia incomplet\ a problemei. for (i = 2. 3. ~n bucla de citire. ad\ug=nd la sf=r[itul liniei suma lor. Scrie]i dou\ variante ale programului: a) programul con]ine doar func]ia principal\ main ( ) b) func]ia principal\ main face apel la o func]ie de conversie a unui caracter reprezent=nd o cifr\ hexazecimal\ `n valoarea sa zecimal\: int conversie (char x). fact. Numărarea biţilor 1 într-un număr Scrie]i un program care cite[te 10 numere `ntregi [i pentru fiecare din acestea calculeaz\ num\rul bi]ilor ce au valoarea 1.afi[area rezultaului. Se va utiliza o itera]ie pentru citirea caracter cu caracter a num\rului.

c = getchar ( ) . } b) /*Citirea unui numar hexa si conversia sa in zecimal*/ # include <stdio. Dac\ este o astfel de cifr\. printf (" Introduceti un numar hexa ->"). numar). else numar = numar*16 + (c . n. char c. else if ((c>= 'a') && (c<='f')) numar = numar*16 + (c . a) /*Citirea unui numar hexa si conversia sa in zecimal*/ # include <stdio.'a' + 10). printf (" Introduceti un numar hexa ->").h> int main (void){ int numar = 0. } int main (void){ int numar = 0. while (( c>= '0') && (c<='9')|| 44 . while (( c>= '0') && (c<='9')|| (c>= 'a') && (c<='f')|| (c>= 'A') && (c<='F') { if ((c>= '0') && (c<='9')) numar = numar*16 + (c . Prima solu]ie face conversie `n func]ia main ( ) iar a doua solu]ie folose[te o func]ie de conversie. c = getchar ( ). return 0. Conversie Vom construi o bucl\ while care se execut\ at=ta timp c=t ultimul caracter citit este o cifr\ hexazecimal\: 0-9 sau a-f sau A-F. fact).h> int conversie (char x){ return (x>= '0') && ( x<= '9') ? x . } 2. char c.Gheorghe GRIGORAŞ printf (" %d ! = %d\". p\str=nd valoarea cumulat\ a num\rului zecimal ob]inut.'0': ((x>='a')&&(x<='f')?x-'a':x-'A')+10. } printf("Conversia zecimala :%d\n".'A' + 10).'0'). se converte[te `n valoare `ntreag\. c = getchar ( ) . return 0.

4. Prin instruc]iunea x >>=1 se decaleaz\ bi]ii lui x cu o pozi]ie la dreapta. return 0. } return 0. } ~n func]ia numarbit. int main (void) { int i. se poate a[adar utiliza x ca variabil\ de lucru. la st=nga se adaug\ un zero. } int numarbit(int x){ int n = 0.h> int numarbit(int). &val). i < 10. printf ("Numarul bitilor 1 este: %d\n". /* Numararea bitilor 1 din reprezentarea binara a unui numar intreg */ # include <stdio. const l = 3. int main (void){ 45 . numar).Programare_ Limbajul_C (c>= 'a') && (c<='f ')|| (c>= 'A') && (c<='F') { numar = numar*16 + conversie (c). scanf ("%d".Ultima linie contine suma sumelor */ # include <stdio. } return n. } 3. transmiterea parametrului se face prin valoare. Numărarea biţilor 1 într-un număr Determinarea bi]ilor 1 se face prin decalaj succesiv [i testarea bitului. i++) { printf ("Introduceti o valoare intreaga: "). } printf ("Conversia zecimala: %d\n". c = getchar ( ) . Prezentare de date /* Se citesc n intregi si se afiseaza cate l pe **linie impreuna cu suma acestora la sfarsit de **linie. for (i = 0.h> const n = 10. int val. numarbit(val)). while (x!=0) { if (x & 01) n++. x >>=1.

suma). for (i = 0. } } if (nl! = 0) { /*ultima linie este incompleta: se **completeaza cu spatii*/ int i. i < l. for (nt = 0. for (i = nl. printf ("%d\n". ++nl.Gheorghe GRIGORAŞ int val. if (nl == l ) { printf (" %6d\n". i++) printf (" "). printf ("%6d". sumap). i++) printf (" "). sumap). /* suma sumelor par]iale */ nt. sumap = 0. } 46 . /*suma din linia curenta*/ nl=0. i < l. suma += sumap. nt++) { scanf ("%d". n). nl = 0. return 0 . /*numarul total de intregi */ printf ("Introduceti%d numere intregi". suma += sumap./*numarul intregilor pe linie */ suma=0. } /* alinierea sumei totale pe ultima linie */ int i. &val). nt < n. printf ("%6d\n". /*ultima valoare intreaga citita */ sumap=0. val). suma p+= val.

7. permite ob]inerea adresei acesteia: int i. Pointeri tip *identificator. pi = &i. 6. Utilizarea operatorului "*" este destul de delicat\.9. 6. 6.12. Pointeri Tablouri cu o dimensiune Rela]ia `ntre pointeri [i tablouri Opera]ii aritmetice cu pointeri {iruri de caractere Tablouri cu mai multe dimensiuni Tablouri de pointeri Pointeri [i alocarea memoriei Operatorul sizeof Pointeri c\tre func]ii Exerci]ii Solu]ii 6.6. Pointerii au tip : aceasta `nseamn\ c\ un pointer nu poate fi folosit dec=t pentru a con]ine adrese de variabile de un singur tip. indirectare. Operatorul unar "&" numit operator de referen]iere sau adresare. .11. 6.1. Operatorul unar "*". x = *pi ⇔ x = i. dereferen]iere. furniz=nd valoarea variabilei pointate de acesta: int x.Cap 6 TABLOURI ŞI POINTERI 6. 6.5. chiar periculoas\ am spune: acesta permite citirea sau scrierea `n orice zon\ de memorie.3. char *pc.1. 6. aplicat unei variabile. permite derefen]ierea unui pointer. 6.8. Un pointer este o variabil\ ce con]ine adresa unei alte variabile. Utilizarea unui pointer care este ini]ializat gre[it este o eroare des `nt=lnit\ `n programare [i din p\cate consecin]ele sunt imprevizibile. prin declara]iile: int *pi. 6. 6.2.4. 6.10. De exemplu. 6. se specific\ faptul c\ pi este un pointer la o variabil\ de tip `ntreg iar pc un pointer la o variabil\ de tip "char".

care este un identificator precum [i dimensiunea sa. b = temp. Exemplul clasic pentru acest procedeu este acela al func]iei de interschimbare a dou\ variabile. int b) { int temp = a. Dimensiunea este o constant\ `ntreag\ [i specific\ num\rul elementelor tabloului. `ntreg. Primul element al tabloului este cel de indice 0 iar ultimul este cel de indice dimensiune -1. int vector[10]. Adresa primului element (cel de indice 0) este [i adresa tabloului iar celelalte elemente se raporteaz\ la acesta. *q = temp. vector[9] La declararea unui tablou se aloc\ o zon\ de memorie contigu\ care s\ stocheze toate elementele tabloului.y (actuale) pentru c\ func]ia lucreaz\ cu variabilele ei locale a [i b.2. } Apelul corespunz\tor este: int x = 1.numit\ expresie indice .Gheorghe GRIGORAŞ O aplica]ie important\ privind utilizarea pointerilor este transferul prin referin]\ al parametrilor unei func]ii. cele 10 elemente ale tabloului vector sunt: vector[0].care trebuie s\ aib\ valoarea `ntre 0 [i dimensiune . temp = *p. este: void schimbare (int a. define[te un tablou cu numele "vector" care are 10 elemente de acela[i tip. 6. care se `nchid `ntre acolade.…. y). y = 2. 6.2. A[adar. Varianta corect\ este: void schimbare_corecta (int *p. Un tablou este o colec]ie de elemente(date) de acela[i tip. separate prin virgule. dimensiune.1. ~n declara]ia de mai sus. Tablouri cu o dimensiune tip nume[dimensiune]. 48 . trebuie transmis\ func]iei adresa variabilei iar `n corpul func]iei s\ se foloseasc\ operatorul de dereferen]iere. Iniţializarea unui tablou Ini]ializarea unui tablou se face prin semnul "#" dup\ declara]ia acestuia urmat de o list\ de valori ini]iale.) nu are nici un efect asupra variabilelor x. A[a cum s-a precizat la capitolul "Func]ii". Referenţierea unui element al tabloului Elementele unui tablou pot fi accesate prin numele tabloului urmat de o expresie `ntre paranteze p\trate .1. `n limbajul C transferul implicit al parametrilor este prin valoare. Dac\ se dore[te modificarea unui parametru formal. a = b. vector[1].2. Declaraţia int vector[10]. Forma "clasic\" a func]iei. &y). *p = *q. schimbare_corecta (&x. incorect\ (semantic) `n limbaj C. 6. fiecare din acestea putând fi accesibilă. numele tabloului (nume) . } Un apel al acestei func]ii (prin schimbare (x. int *q){ int temp.2. o declara]ie de tablou cu o dimensiune con]ine tipul tabloului (tip).

0}. De notat c\ `n cazul sirurilor de caractere ce se memoreaz\ `ntr-un tablou. 'f'. 'f'}. valoare_2. 'd'. 3. # define marime 5. 0. }. char s[4] = {'a'.. tab[marime/2] = 'c'. este echivalent\ cu: char s[6] = {'a'. Spre exemplu int a[10] = {5. 3. este echivalent\ cu: char s[ ] = {'a'.Programare_ Limbajul_C tip nume[dim] = { valoare_1. 2. tab[0] = 'a'. Dupa aceste transformari structura sa va fi: 'a' 'b' 'c' 'd' 'e' Dac\ lista de valori ini]iale (dat\ dup\ declara]ie) cuprinde mai pu]ine elemente dec=t dimensiunea declarat\ a tabloului. 'c'. atunci celelalte valori se ini]ializeaz\ cu zero. are ca efect crearea tabloului: 5 2 3 1 0 0 0 0 0 0 ~n cazul unui tablou care se ini]ializeaz\. 2. Exemple: 1.. iar declara]ia: char s[ ] = "abcdef" . Tabloul va avea structura: 'a' 'b' 'b' 'd' 'd' tab[marime . 'e'. Ini]ializarea unui tablou se poate face [i prin citirea succesiv\ a tuturor elementelor sale: int i. aceasta se determin\ de c\tre compilator: float x[ ] = {2. 4. 4}. '\o'}. 2.2. . 'c'. 49 . char tab[marime]. tab[1] = tab[2] = 'b'. 5. 'b'. ini]ializarea se poate face [i cu [iruri de caractere incluse `ntre ghilimele.5). int a[4] = {1. ultimul element al tabloului este caracterul ‘\0’. acest caracter noteaz\ sf=r[itul [irului( vezi paragraful 6. 3. 'd'. 'c'. poate fi omis\ dimensiunea. 'b'. '\0'}. 'e'. 'b'. declara]ia: char s[6] = "abcdef" . 2 0 5.1] = 'e'. tab[3] = tab[4] = 'd'.2 3 4 0 ~n cazul tablourilor de caractere. 1}.

Gheorghe GRIGORAŞ

float x [20]; for (i=0; i < 20; i++) { scanf (" %f", &x[i]); } Este de remarcat faptul c\ nu se face nici o verificare a limitelor unui tablou atunci c=nd se acceseaz\ un element al s\u. Spre exemplu dac\ se declar\ int a[3], b[3], c[3]; [i alocarea se face astfel: a[0] a[1] a[2] b[0] b[1] b[2] c[0] c[1] c[2] atunci expresiile a[4], b[1], c[-2], sunt echivalente, `n sensul c\ ele reprezint\ adresa aceleia[i zone de memorie.

6.3. Relaţia între pointeri şi tablouri
S\ consider\m urm\toarea secven]\: int tab[10]; int *pa; pa = &tab[0]; Ultima instruc]iune asigneaz\ variabilei pointer pa adresa primului element al tabloului tab. Nota]ia "*pa" este echivalent\ cu nota]ia tab[0] iar nota]ia "*(pa+1)" este echivalent\ cu nota]ia tab[1]. A[adar, `n general "*(pa+i)" este totuna cu tab[i]. Urm\toarele secven]e for sunt echivalente: for ( i = 0; i < 10; i++) tab[i] = 100; for ( i = 0, pa = &tab[0]; i < 10; i++) *(pa+i) = 100; for ( i = 0, pa = &tab[0]; i < 10; i++) *(pa++) = 100;

~n limbajul C, numele unui tablou poate fi utilizat ca pointer (constant) la adresa de `nceput a tabloului. De aceea, cu declara]iile de mai sus, este perfect valid\ asignarea pa = tab; care este echivalent\ cu "pa=&tab[0];". Nu sunt valide (e lesne de dedus) expresiile: tab = pa; sau tab ++; A[adar se poate scrie [i: for ( i = 0, pa = tab; i < 10; i++, pa++) *pa = 100; ~n rezumat, echivalen]a `ntre elementele unui tablou [i numele s\u se exprim\ prin:
tablou[i] *(tablou + i) &tablou[i] tablou + i

50

Programare_ Limbajul_C

6.4. Operaţii aritmetice cu pointeri
Opera]iile aritmetice permise asupra pointerilor sunt adunarea/ sc\derea unei constante, incrementarea/decrementarea (^^, --) [i sc\derea a doi pointeri de acela[i tip. Trebuie precizat `ns\ c\ unitatea care intr\ `n discu]ie nu este octetul ci adresa obiectului pointat. S\ urm\rim urm\torul exemplu: float ftablou[10]; float *pf = ftablou; pf++; ~n acest exemplu, dup\ incrementare, pf pointeaz\ la cel de-al doilea element al tabloului ftablou. Iat\ [i alte exemple: `n partea st=ng\ se descrie o expresie `n care apar pointeri iar `n dreapta expresia echivalent\ `n termenii tabloului. Nota]ia pointer ptr = tablou ptr1 = ptr + 5 ptr + i ptr + 4 ptr - 3 ptr1 - ptr ptr ++ Nota]ia tablou i=0 i=i+5 tablou [i] tablou [4] tablou [-3] j-i i ++

6.5. Şiruri de caractere
~n limbajul C, nu exist\ un tip de baz\ pentru [iruri (lan]uri) de caractere. Pentru a reprezenta un [ir de caractere, se utilizeaz\ tablourile de caractere. Prin conven]ie, ultimul caracter dintr-un astfel de lan] este caracterul NULL (' @0'). Tabloul de caractere (pe care-l numim mesaj): 's' 'a' 'l' 'u' 't' '!' ' @o' poate fi declarat prin una din urm\toarele trei instruc]iuni: char mesaj[7] = {'s','a','l','u','t','!', '\o'}; char mesaj[7] = "salut!"; char mesaj[ ] = "salut!"; Citirea respectiv tip\rirea acestui [ir se face prin instruc]iunile: scanf("%s", mesaj); printf("%s", mesaj); scanf("%s", &mesaj[0]); printf("%s", mesaj[0]); Exist\ o bibliotec\ de func]ii standard pentru manipularea [irurilor de caractere care se prezint\ `n anex\.

6.6. Tablouri cu mai multe dimensiuni
Declararea unui tablou cu N dimensiuni se face prin:
tip nume[dim_1][dim_2]...[dim_n];

~n aceast\ declara]ie, dim_1, dim_2, ..., dim_n trebuie s\ fie constante. Un tablou declarat `n acest mod se compune din dim_1*dim_2*...*dim_n elemente de acela[i tip (declarat) stocate `ntr-o zon\ contigu\ de memorie.
51

Gheorghe GRIGORAŞ

Pentru a accesa un element dintr-un tablou exist\ mai multe moduri de notare, `n concordan]\ cu modul de stocare a elementelor tabloului `n memorie. Iat\ de exemplu o declara]ie a unui tablou cu dou\ dimensiuni de valori 3 respectiv 4 (a[adar o matrice cu 3 linii [i 4 coloane). int t[3][4]; O prim\ viziune a reprezent\rii acestuia `n memorie este cea natural\ a unei matrice: t [0][0] t [0][1] t [0][2] t [0][3] t [1][0] t [1][1] t [1][2] t [1][3] t [2][0] t [2][1] t [2][2] t [2][3] Elementeul ha[urat din acest tablou se referen]iaz\ prin t[1][2] (este elementul de pe linia 2 [i coloana 3 din matrice, datorit\ numerot\rii indicilor de la 0). O alt\ viziune (acceptat\ de C) a acestui tablou este aceea a unui tablou cu o singur\ dimensiune `n care fiecare element este la r=ndul s\u un tablou cu o dimensiune: t t[0] t[1] t[2] t [0][0] t [1][0] t [2][0] t [0][1] t [1][1] t [2][1] t [0][2] t [1][2] t [2][2] t [0][3] t [1][3] t [2][3]

Elementul t[1] reprezint\ un tablou cu o dimensiune iar elementul ha[urat este referen]iat prin *(t[1]+3). ~n sf=r[it a treia viziune a tabloului este aceea a unei succesiuni de elemente dispuse `ntr-o zon\ contigu\: t [0][0] t [0][1] t [0][2] t [0][3] t [1][0] t [1][1] t [1][2] t [1][3]

t [2][0] t [2][1] t [2][2] t [2][3] Elementul ha[urat (acela[i ca [i `n cazurile anterioare) se referen]iaz\ prin: *( *t + 6) sau prin nota]ia echivalent\: *( &( t[0][0] + 6)) S\ not\m c\ `n acest caz t este de tip pointer de pointer de `ntregi (dubl\ adresare indirect\). O problem\ important\ relativ la tablourile cu mai multe dimensiuni este cea a ini]ializ\rii acestora. A[a cum referen]ierea unui element al tabloului poate fi f\cut\ `n mai multe moduri, [i ini]ializarea unui tablou se poate face `n moduri diferite (sintactic vorbind). S\ exemplific\m aceste moduri cu referiri la acela[i tablou pe care l-am reprezentat mai sus, t[3][4]: • ini]ializarea prin enumerarea tuturor elementelor tabloului ( `n ordinea liniilor dac\-i vorba de matrice): int t[3][4] = {1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12}; • ini]ializarea fiec\rei dimensiuni de tablou, separat: int t[3][4] ={{1, 2, 3, 4},{5, 6, 7, 8},
52

12} }. char *temp. • ini]ializarea numai a unor elemente din tablou: int t[3][4] = {{1}. restul elementelor sunt ini]ializate cu zero. Un tablou unidimensional de pointeri corespunde la un tablou (cu dou\ dimensiuni) de elemente de tipul pointat.{5. i < n-1.7. "marti". tabp [i+1]) > 0) { 53 . for (i = 0. 11. 10. "vineri". i++) if (tabp [i] != NULL) printf ( "%s\n". t [1][0] cu 5 iar t [1][1] cu 6. int n) { int i. char *zi[7] = {"luni". for (i = 0. "miercuri". "duminica"). tabp[i] ). "sambata". "joi". O func]ie care s\ afi[eze toate [irurile de caractere (pointate de tabp) la un singur apel ar putea ar\ta astfel: void scrie(char *tabp [ ]. i < n. S\ mai d\m un exemplu de func]ie care sorteaz\ lexicografic (alfabetic) [irurile pointate de tabp: void sortare (char* tabp[ ]. 6. Iat\ cum se declar\ un tablou de pointeri cu 7 componente ce se ini]ializeaz\ cu adresele [irurilor constante ce reprezint\ numele zilelor dintr-o s\pt\m=n\. i++) if (strcmp (tabp [i]. while (! sortat) { sortat = 1. pot intra `n componen]a unui tablou. Tablouri de pointeri Pointerii fiind variabile. } Apelul acestei func]ii pentru scrierea zilelor s\pt\m=nii este: scrie (zi. cu numele tabp.Programare_ Limbajul_C {9. 7). 6}}. zi[0] 'l' 'u' 'n' 'i' zi[1] 'm' 'a' 'r' 't' 'i' zi[2] 'm' 'i' 'e' 'r' 'c' 'u' 'r' 'i' zi[3] 'j' 'o' 'i' zi[4] 'v' 'i' 'n' 'e' 'r' 'i' zi[5] 's' 'a' 'm ' 'b' 'a' 't' 'a' zi[6] 'd' 'u' 'm ' 'i' 'n' 'i' 'c' 'a' S\ consider\m un tablou de pointeri de tip char. Astfel t [0][0] va fi ini]ializat cu 1. int n){ int i. }. sortat = 0.

Gheorghe GRIGORAŞ

temp =tabp [i]; tabp [i] = tabp [i+1]; tabp [i+1] = temp; sortat = 0; } } } Apelul pentru sortarea alfabetic\ a zilelor s\pt\m=nii este sortare(zi, 7); ~n corpul func]iei sortare s-a folosit un apel la func]ia strcmp care compar\ 2 [iruri de caractere s1 [i s2; rezultatul este negativ dac\ s1 < s2, pozitiv dac\ s1 > s2 [i zero dac\ s1 # s2.

6.8. Pointeri şi alocarea memoriei
Printre func]iile de alocare a memoriei (vezi Anexa ), "maloc" [i "free" joac\ un rol important pentru c\ ele permit alocarea / dealocarea `n mod dinamic a spa]iului din memorie. Acest spa]iu este posibil de accesat cu ajutorul variabilelor de tip pointer. # include <stdlib.h> void *malloc (size_t dim); void free(void *ptr); Alocarea dinamic\ a memoriei este deosebit de util\ at=ta timp c=t programatorul folose[te structuri de date pentru care nu [tie dimensiunea la scrierea programului. ~n cursul execu]iei programul poate aloca memorie `n limitele impuse de sistem. Func]ia malloc are ca argument num\rul de octe]i dori]i a fi aloca]i [i `ntoarce ca rezultat un pointer c\tre zona de memorie liber\ alocat\ de sistem. Pointerul returnat este de tip "void" ce corespunde unui pointer la o variabil\ de tip oarecare. Pentru specificarea m\rimii unui tip particular, se poate utiliza operatorul "sizeof" (vezi sec]iunea urm\toare). Dac\ nu mai este memorie disponibil\ (nu se poate face alocarea) func]ia malloc returneaz\ valoarea NULL. Iat\ un exemplu: char *tampon; element *ptr; /*presupunem ca tipul element este definit undeva */ -------tampon = malloc(512); /* s-a alocat o memorie tampon de 512 caractere*/ ptr = malloc(32*sizeof(element)); /*s-a alocat o zona de 32 de "elemente"*/ if ((tampon == NULL || ptr == NULL)) { printf ("Alocare imposibila ! \n"); ... ... Func]ia "free" permite dealocarea spa]iului de memorie alocat `n prealabil de malloc. De pild\, dup\ utilizarea memoriei tampon [i ptr (`n exemplul de mai sus) se scrie (`n program) free (tampon); free (((char*)ptr);

54

Programare_ Limbajul_C

6.9. Operatorul “sizeof”
sizeof expresie; sizeof(tip);

Operatorul “sizeof” ofer\ dimensiunea `n octe]i a tipului expresiei considerate(tipului respectiv). Dac\ se aplic\ unui tablou, operatorul sizeof ofer\ dimensiunea `n octe]i a memoriei ocupat\ de `ntreg tabloul. Pentru a ob]ine num\rul elementelor tabloului t se utilizeaz\ expresia “sizeof t” sau “sizeof t[0]”. S\ not\m `n acela[i timp c\, atunci c=nd este parametrul unei func]ii, un tablou este considerat ca [i un pointer; prin urmare operatorul sizeof nu ofer\ dimensiunea memoriei ocupat\ de tablou ci dimensiunea tipului pointer. Acest lucru se ilustreaz\ `n exemplul urm\tor: double tab [100]; void f(double[ ]); /*declaratia este echivalenta cu void f(double*)*/ int main( ){ int i = sizeof tab; /* i este initializat cu 100 * sizeof(double)*/ f(tab); ... } void f(double t[ ]){ int i = sizeof t; /* i este initializat cu sizeof(double)*/ } Pentru a ob]ine dimensiunea memoriei ocupat\ de un tip anume se folose[te: sizeof(tip); De aceast\ dat\ parantezele sunt obligatorii. Apelul sizeof(long); ofer\ num\rul de octe]i utiliza]i pentru a memora un `ntreg “long” (este incorect a scrie sizeof long).

6.10. Pointeri către funcţii
O func]ie are un nume care este identificator dar acesta nu constituie o variabil\ `n C. Este posibil, pe de alt\ parte, de a defini o variabil\ de tip pointer c\tre o func]ie. Declara]ia unui pointer la o func]ie este de forma:
tip(*nume)(lista_arg);

tip: este tipul returnat de func]ia pointat\; nume: este identificatorul pointerului la func]ie; lista_arg : este lista argumentelor func]iei pointate. De exemplu declara]ia: char *(*p)(char*,const char*); precizeaz\ c\ p este un pointer la o func]ie de tip char* (pointer la tipul char), are doi parametri, unul de tip char*, cel\lalt de tipul const char*. Este important a se pune “*nume” `n parantez\ deoarece declara]ia “tip *nume (lista_parametri)” precizeaaz\ c\ nume este o func]ie de tip “tip*”.

55

Gheorghe GRIGORAŞ

Un exemplu de utilizare a tipului pointer la o func]ie este func]ia de comparare “cmp” ce apare ca argument la func]ia de sortare “qsort” (vezi anexa ): void qsort(const void* baza, size_t n, size_n t, int(*cmp)(const void* val1, const void* val2)) Func]ia qsort este o func]ie de sortare general\ care permite sortarea unui tablou de elemente de tip oarecare(baza) prin specificarea unei func]ii de comparare. Iat\ un program ce utilizeaz\ func]ia qsort : # include <stdio.h> # include <stdlib.h> # include <string.h> enum {n_max = 10}; int tab_int[n_max]; /* tab_int este tabloul ce contine lungimile liniilor **ce trebuie sortat */ char* tab_nume[n_max] = { "Ionescu Ion", "Constantin Vasile", "Ion Gheorghe", "Constantin Mircea", "Constantinescu Ioana", "Vasiliu Catalina", "Vasilescu Maria", "Constantiniu Calin", "Vasile Radu", "Vasilescu Cristi" }; /* tab_nume este tabloul ce trebuie ordonat **lexicografic */ /* se definesc functiile de comparatie */ int comp_int (const void* n1, const void* n2) { return(*(int*)n1- *(int*)n2); } int comp_nume (const void* p1, const void* p2) { return(strcmp(*(char**)p1,*(char**)p2)); } int main(void) { int i; printf("Lista initiala de nume : \n"); for(i = 0; i < n_max; i++) printf("%2d: %s\n",i,tab_nume[i]); for (i = 0, i < n_max; i++) tab_int[i] = strlen(tab_nume[i]); qsort(tab_int, n_max, sizeof(int), comp_int); qsort(tab_nume,n_max,sizeof(char*),comp_nume); printf("Lungimile numelor sortate:\n"); for(i = 0; i < n_max ; i++) printf("%2d: %d\n",i,tab_int[i]); printf("Nume ordonate lexicografic: \n"); for(i = 0; i < n_max; i++) printf("%2d: %s\n",i,tab_nume[i]); return 0; }
56

se returneaz\ o valoare negativ\. const char* s2) : func]ie ce compar\ [irurile s1 [i s2 conform ordinii lexicografice. const char *sursa){ int i = 0. while(*scr != '\0') *dest++ = *src++. } char *strcat(char *dest. Soluţii 1. *dest = '\0'. while((s1[i] == s2[i] && (s1[i] != '\0')) i++.Programare_ Limbajul_C 6. dac\ s1 = s2 se returneaz\ 0 [i dac\ s1 > s2 se returneaz\ o valoare pozitiv\.s2[i]. i++ } dest[i] = '\0'. } 57 . A[a cum s-a mai precizat.12. int strlen(const char *s){ int i = 0. return dest. Implementarea func]iilor de la a) la d) se poate face folosind nota]ia tablou sau aritmetica pointerilor. b) char* strcpy(char* dest. c) char* strcat(char* dest. const char *s2){ int i = 0. S\ se scrie programe C care s\ implementeze func]iile: a) int strlen(const char*s) : func]ie ce returneaz\ dimensiunea [irului s. return s1[i] . Dac\ are loc rela]ia s1 < s2.const char* sursa): func]ie ce concateneaz\ [irul sursa la sf=r[itul [irului dest [i returneaz\ valoarea lui dest. ~n anex\ sunt date func]iile din biblioteca standard care se aplic\ [irurilor de caractere. return -. while(s[i++] != '\0') . Exerciţii 1. const char *sursa){ while(*dest != '\0') dest++. return dest. while(sursa[i] != '\0') { dest[i] = sursa[i]. } char *strcpy(char* dest. [irurile de caractere sunt memorate `n tablouri `n care ultimul element este un delimitator de sf=r[it de [ir: caracterul NULL(‘\0’). `n C. } char *strcmp(const char *s1. 6. d) int strcmp(const char* s1.11.const char* sursa) : func]ie ce copie [irul sursa `n [irul dest [i returneaz\ dest.i .

mijloc). Dac\ evaluarea acestui parametru este valoarea fals (0) atunci assert returneaz\ un mesaj de eroare. # include <stdlib. Se folose[te func]ia assert (anexa ) care are ca parametru o expresie logic\ ce descrie o proprietate ce trebuie verificat\.inceput) > 0). int lungime. int strcmp(const char *s1. char *sfarsit = "exemplu ! ". char *mesaj. const char *s2). assert(lungime==strlen("Iata un mic exemplu ! ")). assert(strcmp(mesaj. const char *sursa). char *mijloc = "un mic". sfarsit).h> # include <assert. assert(strcmp(mesaj. "Iat un micut exemplu!") < 0). return 0. strcat(strcat(strcopy(mesaj. const char *sursa). int main(){ char *inceput = "Iat\".Gheorghe GRIGORAŞ Iat\ [i un program care testeaz\ aceste func]ii. char* strcat(char *dest. lungime = strlen(inceput)+ strlen(mijloc) +strlen(sfarsit). "Iata un mic exemplu !")== 0). assert(strcmp(mesaj.h> int strlen(const char *s) char* strcopy(char *dest. } 58 .inceput). mesaj = malloc(lung + 1).

Iat\ c=teva exemple: typedef long Mare.4 7.8 Redenumirea unui tip Tipul structur\ Accesul [i ini]ializarea c=mpurilor unei structuri Structuri autoreferen]iate Tipul enumerare Uniuni Exerci]ii Solu]ii ~n capitolul al doilea au fost introduse tipurile de baz\ ale limbajului C.Cap 7 CONSTRUIREA DE NOI TIPURI 7.6 7.b.5 7. Mesaj salut="!Bine a-ti venit la cursul<Limbajul C>".3 7. De pild\ un tablou permite a regrupa o mul]ime de elemente de acela[i tip. Sintaxa ei este: typedef tip nume_nou. Mare a. . Luna ianuarie = "ianuarie".2 7. typedef char Luna[10].1. 7. De asemenea exist\ posibilitatea de a renumi (redenumi) un anume tip. Aici “tip” este tipul ce se dore[te a fi redenumit iar nume_nou este numele ce se d\ acestuia. typedef char Mesaj[49]. ~n acest capitol vom vedea c\ `n C putem construi “structuri” sau “uniuni” care permit regruparea elementelor de tipuri diferite `n scopul de a defini un nou tip. ~n anumite programe este util s\ regrup\m diferite variabile pentru a exprima o anume rela]ie ce le caracterizeaz\.7 7. Instruc]iunea permite redenumirea at=t a tipurilor de baz\ (deja existente) c=t [i a tipurilor construite. Redenumirea unui tip Instruc]iunea typedef permite redenumirea unui tip.1 7.

2. } amicul. short anul. O variabil\ de tipul “ struct nume” poate fi definit\ `n aceea[i instruc]iune `n care este definit\ structura sau separat Iat\ c=teva exemple: struct Persoana{ char nume[20]. }.Gheorghe GRIGORAŞ 7. struct Data data_nasterii. popescu. int an. int varsta. struct Persoana colegul. popescu. 60 . Structura este o colec]ie de una sau mai multe variabile (numite membri) grupate sub un singur nume. } Persoana. typedef struct { char nume[20]. prin typedef li se atribuie un nume. short luna. el este totu[i util pentru a identifica structura definit\. short anul. char prenume[20] Data data_nasterii. short luna. typedef struct{ short ziua. S\ observ\m c\ structurile se pot defini f\r\ nume. Fiecare linie din partea “declara]ii” define[te un c=mp al structurii. Persoana ionescu. char *prenume. } Data. } struct Student ionescu. ~n instruc]iunea de mai sus “nume” este facultativ. struct Student{ char *nume. char prenume[20]. Tipul structură Instruc]iunea pentru definirea structurilor este: struct nume{ declara]ii }. struct Data{ short ziua. char *grupa.

Accesul şi iniţializarea câmpurilor unei structuri Accesul la c=mpurile unei variabile de tip structur\ se face utiliz=nd numele unei variabilei urmat\ de punct (“. urmat\ de numele c=mpului. 0}. Prin aceasta.”) [i de numele c=mpului selec]ionat.nume este de tip char*. Dou\ structuri de acela[i fel pot s\ apar\ `ntr-o expresie de atribuire. Are sens asfel: necunoscut = ionescu .de pild\. Iat\. Accesul la c=mpurile unei astfel de variabile(pointer la o structur\) se face ad\ug=nd dup\ numele varibilei pointer o “s\geat\” (“->”) . " " . dan. Persoana ionescu.. care este un tip structur\. c=mpurile din variabila “ionescu” sunt copiate `n c=mpurile corespunz\toare din variabila “necunoscut”. ionescu. Iat\ cum poate fi definit\ o astfel de structur\: typedef struct { .varsta = (*necunoscut).varsta este de tip int. unul la subarborele st=ng altul la cel drept. 61 . arbori etc. S\ consider\m acum declara]ia: typedef struct{ char nume[40] . char prenume[40]. } valoare. Persoana necunoscut = { " " .. urm\rind exemplele din paragraful precedent.4. } Persoana. O form\ echivalent\ este urm\toarea: (*necunoscut). `ntr-un arbore binar. avem: ionescu.ziua este de tip short. O atribuire de structuri este o copiere bit cu bit a elementelor corespunz\toare. int varsta. dan. amicul.varsta = 41. De pild\. 7. `nc=t o astfel de expresie are sens doar dac\ structurile sunt de acela[i tip. Exemplu: necunoscut = &ionescu. liste. Ini]ializarea unei variabile de tip structur\ se poate face `n maniera `n care se ini]ializeaz\ un tablou: se descrie cu ajutorul unei liste de valori ini]iale c=mpurile structurii: Persoana ionescu = { "Ionescu". iar necunoscut este o variabil\ de tip pointer la structura Persoana . dan.nume..3. "Vasile" . variabilele “ionescu” [i “dan” sunt definite ca fiind de tip Persoana . Aici. Structuri autoreferenţiate Utilizarea structurilor permite construirea de structuri de date evoluate ca: fi[iere.data_nasterii. necunoscut ->varsta = 41.Programare_ Limbajul_C 7. *necunoscut. Elementul desemnat `n acest mod este echivalent cu o variabil\ de acela[i tip cu c=mpul definit `n structur\. 42 }.nume = necunoscut->nume. fiecare nod este compus dintr-o informa]ie (valoarea nodului) [i doi pointeri.

Arbore* adauga(valoare v. typedef struct Arbore{ valoare val. afisare(a1). Arbore* s. c->val = v. " "). printf("Al doilea arbore este: \n"). NULL. printf("\n"). afisare (a->drept). int main( ){ Arbore* a1. struct Arbore* drept. 62 . return c. printf (" "). S\ observ\m c\ structura Arbore se autoreferen]iaz\: printre c=mpurile structurii arbore sunt dou\ care sunt de acela]i tip struct Arbore. struct Arbore* stang.h> # include <stlib. adauga(4. NULL). NULL). Arbore* a2. adauga(2.Gheorghe GRIGORAŞ /* s-a definit tipul "valoare" pentru **informatia din nodurile arborelui*/ typedef struct Arbore{ valoare val. struct Arbore *drept. c=malloc (sizeof (Arbore)). } void afisare (Arbore* a){ if (a! = NULL){ printf ("(%d". afisare (a->stang). return 0.h> typedef int valoare. a2=adauga(10. c->drept = d. a->val . a1. NULL)). adauga(3. Programul Arbori binari. Arbore* d). } Arbore. } Arbore* adauga(valoare v. NULL. Din acest motiv structura are un nume: Arbore. c->stang = s. } Arbore. printf("Primul arbore este: \n"). a1=adauga(1. NULL. struct Arbore *stang. # include <stdio. printf("\n"). NULL)). afisare(a2). Arbore* d){ Arbore* c. Programul urm\tor ilustreaz\ utilizarea unei structuri autoreferen]iate: se construiesc doi arbori binari folosind func]ia “adauga” [i se afi[eaz\ un arbore `n nota]ia infix (func]ia “afisare”). adauga(20. void afisare (Arbore* a). Arbore* s.

Un tip enumerare permite ca. Primul identificator constant din lista de identificatori cap\t\ valoarea 0.5. cu excep]ia cazului `n care programatorul ofer\ valori ini]iale acestor identificatori. oct. obiecte de tipuri diferite. enum Bool spune=da. `ntr-o maniera elegant\. care definea c=mpurile acesteia. } Execu]ia programului are ca rezultat afi[area urm\toarelor informa]ii: Primul arbore este: (1 (2 (3 nil nil) nil) (4 nil nil)) Al doilea arbore este: (10(1 (2 (3 nil nil) nil) (4 nil nil)) (20 nil nil)) 7. nu}. Exemple: enum Bool {da. Aici da are valoarea 0 iar nu are valoarea 1. Uniuni Uniunile sunt structuri care pot con]ine (la momente de timp diferite). Aici. la un moment dat con]in un anume tip de variabil\ iar la alt moment acest tip se poate schimba. Lista de declara]ii. 3. Uniunea trebuie privit\ ca o structur\ `n care membrii ocup\ aceea[i zon\ de 63 . 7. . mai.Programare_ Limbajul_C printf (")"). celelalte luni vor avea respectiv valorile 2. april. iulie.. mar. pentru c\ lui ian i s-a dat valoarea ini]ial\ 1. feb. enum Bool {da=1. spre deosebire de cea de la structur\. Similar cu definirea variabilelor de tip structura se definesc variabilele de tip enumerare: enum Bool raspuns.6. Tipul enumerare Definirea unui tip enumerare se face prin instruc]iunea: enum nume { lista_de_identificatori}. nu=0}. define[te o list\ de alegeri posibile. nu} Bool Bool raspuns=nu. Evident se poate redenumi [i tipul enumerare: Typedef enum {da. nov. este vorba despre zone de memorie care. etc. da} ~n ambele situa]ii. dec}. al doilea valoarea 1. enum Luna {ian=1.. sept. 12. enum Bool {nu.. } else printf ("nil").s\ definim un tip care nu poate lua valori dec=t `ntr-o mul]ime precizat\ de valori constante. august. iunie. De fapt. nu are valoarea 0 iar da are valoarea 1. Sintaxa este similar\ cu cea care define[te o structur\: union nume { declara]ii }.

Se mai poate elimina [i aceast\ redondan]\ prin urm\toarea declara]ie: typedef struct { TipCoord tip. ~n exemplul urm\tor se specific\ faptul c\ un punct `n plan poate fi definit fie prin coordonatele sale carteziene fie prin cele polare. dimensiunea memoriei alocat\ pentru o variabil\ de tip uniune este dimensiunea celui mai mare membru al uniunii. long ordonata.ro.. long ordonata.pol=2. struct { TidCoord tip. float teta.tip. p2.ordonata). Desigur c\ `n acest caz se presupune c\ prin program se afl\ c\ p1 este de tip cart iar p2 este de tip pol.Gheorghe GRIGORAŞ memorie. Typedef union { struct { long abscisa. Declara]iile precedente pot fi modificate astfel (pentru a memora `n variabil\ `ns\[i tipul de reprezentare ales) : typedef enum {cart=1. long abscisa. } cart. S\ not\m c\. typedef union { TipCoord tip.p2. } pol. la un moment dat doar un membru al uniunii poate ocupa memoria.cart. float pi=3. } cart.nec=0} TipCoord.teta).pol. O variabil\ de tip Coordonate. 64 . float ro. union { struct { long abscisa. Coordonate p1.tip sau p1..tip sau p1. C=mpul “tip” este prezent `n toate alternativele uniunii [i el poate fi consultat prin referin]a p1.abscisa.1415926. long ordonata. } Coordonate. struct { float ro.p2. } Coordonate. poate con]ine fie valori `ntregi reprezent=nd coordonatele carteziene fie valori flotante reprezent\nd coordonatele polare.pol. } pol.p1. float teta.pol. . printf("%f%f\n". cum sunt de pild\ p1 [i p2. printf("%d%d\n".p1.cart.cart. struct { TipCoord tip.

val. De exemplu: anca tel.val. struct { float ro.Programare_ Limbajul_C } cart.teta .ordonata .tip=2 7. Scrie]i un program pentru consultarea unei agende telefonice la nivelul personalului unei societ\]i.7. ora[.cart.abscisa p1. codul po[tal). strada. b) completarea tabloului de structuri cu noi adrese. } val. dac\ p1.: 2130 anuta persoan\ necunoscut\ [tefan tel.val. Dezavantajul este c\ numirea coordonatelor se face printr-o “cascad\” mai mare : p1.tip=1 p2.val. Iat\ un exemplu: andrei 1427 anca 2130 ana 2131 barbu 2140 bogdan 1430 … … [tefan 2143 victor 2114 zeno 1442 1. fiecare av=nd c=te dou\ c=mpuri: un [ir de caractere ce `nseamn\ identitatea abonatului [i un num\r care corespunde num\rului s\u de telefon. Pentru aceasta va trebui s\ se realizeze urm\toarele: 1. float teta. dac\ p2.: 2143 quit 2. 65 .cart.pol. b) consultarea agendei: la furnizarea unui nume programul ofer\ num\rul de telefon corespunz\tor (dac\ acesta exist\). } pol.1 crearea agendei telefonice sub forma unui fi[ier text.pol. } Coordonate. c) afi[area pe ecran a listei de adrese.ro p2. S\ se scrie un program care s\ realizeze: a) alc\tuirea unei liste de adrese care folose[te un tablou de structur\ pentru stocarea informa]iilor legate de adrese (nume. Exerciţii 1. Acest fi[ier va con]ine o mul]ime de linii.2 crearea programului care realizeaz\ urm\toarele: a) ini]ializarea unui tablou de elemente structurate prin citirea fi[ierului ce reprezint\ agenda telefonic\.

int b=n-1. int i. sir cineva.agenda[i].nume).txt"./* se cauta in a doua parte */ } return (compar==0)? i:-1. } persoana.8. } /* urmeaza functia de cautare dihotomica */ int cauta_dih(char cineva[ ]){ int compar=1. /* s-a definit o structura de tip persoana*/ persoana agenda[dim_agenda]. int i. int a=0. int tel. # include <stdio./* se cauta in prima parte */ else if (compar>0) a=i+1.nume). /* s-a definit agenda ca un tablou de persoane */ int n=0. do { 66 . } int main(void){ FILE* fisier.Gheorghe GRIGORAŞ 7. int i=0. while ((compar!=0) && (a<=b)) { i=(a+b)/2. /* numarul persoanelor din agenda */ /* urmeaza functia de cautare secventiala */ int cauta_secv(char cineva[ ]) { int compar=1. Vom construi dou\ func]ii pentru c\utarea `n agenda telefonic\: caut\_secv pentru c\utarea secven]ial\ [i caut\_dih pentru c\utarea dihotomic\(binar\). if (compar<0) b=i-1. fin=0.h> # define dim_agenda 100 # define lung_nume 20 typedef char sir[lung_nume] typedef struct { sir nume. /* initializarea agendei telefonice */ fisier=fopen("telefon.h> # include <string. Soluţii 1. } return (compar==0)? i-1:-1."r"). i++. compar=strcmp(cineva. while ((compar>0) && (i<n)) { compar=strcmp(cineva. agenda[i].

tel). void main(void){ char optiune.%s:%d\n". &(agenda[n]. char oras[20]. introducere -ad\ugarea unui nou nume `n urm\toarea structur\ liber\.cineva). gaseste_liber -exploreaz\ tabloul de structuri `n c\utarea unui element nefolosit. while (!fin) { printf(">"). Programul con]ine func]iile: init_lista -ini]ializarea listei.Programare_ Limbajul_C fscanf(fisier. char strada[40].tel)).h> # define MAX 100 struct adresa { char nume[30]. afiseaza(void). printf("Consultare agenda telefonica\n")."%s%d". introducere(void).h> # include <stdlib. n++.&(agenda[n].nume). else printf("tel. void sterge(void). afiseaz\ -afi[area listei de adrese.%s:necunoscut!\n". unsigned long int cod_postal. 67 . if (!fin) { i=cauta_secv(cineva). select_meniu -afi[area op]iunilor. & cineva). gaseste_liber(void). printf("\t sau "quit" pentru sfarsit \n").agenda[i]. */ if (i==-1) printf("tel. "quit")==0). void init_lista(void). /* Program pentru listarea unor adrese folosind un **tablou de structuri*/ # include <stdio. } while (!feof(fisier)). } adresa_info[MAX]. } 2. unsigned long int numar. scanf("%s". } } return 0. init_lista(). fin=(strcmp(cineva.cineva. int select_meniu(void). /* sau i=cauta_dih(cineva). printf("\t Dati prenumele celui cautat \n"). sterge -[tergerea unei adrese.

case 2: sterge(). } int select_meniu(void){ char s[80].Gheorghe GRIGORAŞ for(. printf("Introduceti numele orasului: ").. printf("Introduceti numele strazii: "). gets(s).t<MAX. switch(optiune) { case 1: introducere(). return.) { optiune=select_meniu(). case 4: exit(0). adresa_info[liber]. for(t=0. printf("4.cod_postal= strtoul(s. gets(s).strada). } printf("Introduceti numele: "). Stergeti un nume \n").10). } while (c<0 || c>4). case 3: afiseaza(). printf("Introduceti numarul: ").: "). char s[80]. "). 68 .numar=strtoul(s. °\0°. Introduceti un nume \n").nume). gets(adresa_info[liber]. Iesire din program \n"). printf("Introduceti codul postal: ").10). °\0°. if (liber==-1) { printf("\n Lista este completa. break. } } } void init_lista(void){ register int t. printf("1. adresa_info[liber].nume[0]= °\0°. printf("2. break. liber=gaseste_liber(). int c. Afisati fisierul \n"). printf("3.++t)adresa_info[t]. break. gets(adresa_info[liber]. return c. c=atoi(s). gets(s). gets(adresa_info[liber].oras). do { printf("\n Introduceti optiunea dvs. } void introducere(void){ int liber.

} void sterge(void){ register int liber.cod_postal).adresa_info[t]. liber=atoi(s).Programare_ Limbajul_C } gaseste_liber(void){ register int t. /* Nu mai este loc in lista*/ return t.++t).adresa_info[t].nume[0]&&t<MAX.strada). printf("%lu\n". inregistrarii: ").nume[0]) { printf("%s\n". } void afiseaza(void){ register int t. } } printf("\n\n"). gets(s).oras). printf("Introduceti nr. ++t) { if (adresa_info[t]. adresa_info[t].numar). t<MAX. printf("%s\n". } 69 . if (t==MAX) return -1.adresa_info[t]. for (t=0. printf("%lu\n".nume).adresa_info[t]. if (liber>=0 & liber<MAX) adresa_info[liber]. for(t=0. char s[80].adresa_info[t]. printf("%s\n".nume[0]= °\0°.

1 8.9 Precizarea unui mecanism de memorare Gestiunea automat\ a memoriei Gestionarea “register” a memoriei Gestionarea static\ a memoriei Variabile globale Declararea variabilelor externe Gestiunea dinamic\ a memoriei Exerci]ii Solu]ii Limbajul C ofer\ programatorului posibilitatea de a preciza mecanismul pe care-l dore[te pentru memorarea unei variabile.8 8. ~n general programatorul nu trebuie s\ se g=ndeasc\ explicit la un mecanism anume de memorare.Cap 8 GESTIUNEA MEMORIEI 8. Acest mecanism se refer\ la gestionarea memoriei `n cursul execu]iei programului. Compilatorul asociaz\ `n mod automat unei variabile un tip de memorare care corespunde locului unde sa f\cut declararea.7 8.4 8. • dinamic\.5 8. Memorarea poate fi: • static\. nu este lipsit de interes ca programatorul s\ cunoasc\ particularit\]ile fiec\rui tip de mecanism de memorare [i de asemenea s\ cunoasc\ modul `n care compilatorul va administra variabilele pe care le declar\ `n program.6 8. . `n stiva de execu]ie.2 8.3 8. `n memoria disponibil\. • automat\. ~n acela[i timp `ns\. `n segmentul datelor programului. • `ntr-un registru al calculatorului.

2. Tipul variabilei va determina: dimensiunea zonei de memorie alocat\ pentru a reprezenta variabila. Vom trece `n revist\ aceste mecanisme de memorare. durata de via]\ a variabilei: perioada de timp `n care variabila este accesibil\.Programare_ Limbajul_C 8. Ini]ializarea unei variabile “auto” se va efectua la fiecare intrare `n bloc. valoarea ini]ial\. Precizarea unui mecanism de memorare Programatorul are posibilitatea s\ precizeze un mecanism de memorare prin instruc]iunea: mem tip identificator. A[adar. Exemple: auto float x. register. `n lipsa acestuia. S\ mai not\m c\ limbajul C standard (ISO) permite ini]ializarea tablourilor [i structurilor `n cazul gestiunii automate a memoriei. 8. Declararea se face prin: auto tip identificator . o variabil\ este identificat\ printr-un nume (identificator). dac\ nu este dat\ explicit. Gestiunea automată a memoriei Variabilele cu gestiune automat\ corespund variabilelor alocate `n stivele de execu]ie. ini]ializarea variabilei: con]inutul implicit (dac\ exist\ unul) al variabilei la crearea sa. Cum num\rul de regi[tri este limitat [i depinde de tipul de ma[in\ pe care ruleaz\ programul. Cuv=ntul cheie “register” permite programatorului s\ indice faptul c\ variabila ce se define[te se memoreaz\ `n unul din regi[trii calculatorului. extern. Utilizarea acestei clase de memorare trebuie 71 . posed\ un anume tip [i este administrat\ de un anume mecanism de memorare. auto float *p = &x. tip – este cuv=ntul cheie ce define[te tipul variabilei. unde: mem –este unul din cuvintele cheie: auto. Gestionarea “register” a memoriei register tip identificator .el este implicit */ /* x are o valoare nedefinita pe cand p este un **pointer care are ca valoare adresa lui x */ 8. char mesaj[ ] = "Mesaj initial". va fi nedefinit\. static.3. cerin]a aceasta este satisf\cut\ `n mod real doar dac\ este posibil\. interpretarea con]inutului variabilei atunci c=nd ea este supus\ unor instruc]iuni. [i trebuie s\ fie totdeauna `n interiorul unui bloc.1. o variabil\ definit\ `ntr-un bloc va fi o variabil\ cu gestiune automat\. Durata de via]\ [i vizibilitatea unei variabile “auto” vor fi limitate la interiorul blocului `n care este definit\. `ncep=nd cu locul de declarare. identificator – este numele variabilei. /*cuvantul auto a fost omis. Cuv=ntul cheie “auto” nu este obligatoriu. Categoria de memorare (mem) c\reia-i apar]ine variabila va determina: vizibilitatea variabilei: identificarea p\r]ii din program capabil\ s\ foloseasc\ acea variabil\.

ini]ializarea structurilor [i tablourilor fie `n mod explicit indic=nd valori ini]iale. fie implicit cu valori 0. `nainte de execu]ia func]iei main.6. ansamblul c=mpurilor va fi ini]ializat cu zero. `n exteriorul oric\rui bloc. acesta ]ine cont de ea at=ta timp c=t exist\ regi[tri disponibili `n ma[in\. nedefinit\. Valoarea ini]ial\ a unei variabile registru este. Aten]ie `ns\ c\ o variabil\ global\ poate fi modificat\ indirect pe perioada apelului la o func]ie. Variabilele statice sunt alocate `n segmentul de date al programului. prin urmare nu se poate defini o variabil\ global\ `n corpul unei func]ii. 8. Exemple de utilizare a unor astfel de variabile sunt `n solu]ia exerci]iului 2 din capitolul precedent. ~n acela[i timp ele permit: evitarea transmiterii unor argumente la func]ii apelate. Declara]ia “register” trebuie s\ fie plasat\ `n interiorul unui bloc. Implicit sunt ini]ializate cu 0 la `nc\rcarea programului. Vizibilitatea unei astfel de variabile statice depinde de locul `n care a fost declarat\: `n interiorul unui bloc: va fi vizibil\ doar `n blocul acela (la fel ca variabilele auto). ~n cazul tablourilor sau structurilor. `n exteriorul unui bloc: va fi vizibil\ `ncep=nd cu definirea sa p=n\ la sf=r[itul fi[ierului. Gestionarea statică a memoriei static tip identificator . este imposibil a se ob]ine adresa unei astfel de variabile. Declararea variabilelor externe O variabil\ extern\ poate fi declarat\ `n orice punct al programului prin: extern tip identificator . ~n plus. p=n\ la sf=r[itul fi[ierului surs\. 72 . Variabile globale O variabil\ global\ este o variabil\ static\ care poate fi referen]iat\ `n orice loc al programului. se folose[te cuv=ntul cheie “extern”. O astfel de variabil\ se declar\ prin: tip identificator . Ea este efectiv\ doar pentru variabilele care pot fi codificate pe un cuv=nt-ma[in\: caractere. Pentru a defini o variabil\ global\ `n alt fi[ier. 8. implicit. Aceast\ declara]ie permite declararea local\ a unei variabile definit\ `n alt fi[ier(cu acela[i nume). declarate `n alte fi[iere.5. utilizarea unei variabile globale vine `n contradic]ie cu principiile program\rii modulare. [i av=nd `n fi[ierul local specificarea extern. `ntregi. Aceast\ facilitate este legat\ de faptul c\ limbajul C permite compilarea [i legarea separat\ a diferitelor module de program: prin declararea unei variabile extern se comunic\ tuturor fi[ierelor variabilele globale necesare programului. pointeri. durata lor de via]\ este timpul de execu]ie al programului `nsu[i.4. oferindu-le posibilitatea s\ accead\ la aceste argumente. Este u[or de `n]eles c\. 8. Ea este definit\ `ncep=nd cu declara]ia sa. Cuv=ntul rezervat extern indic\ compilatorului faptul c\ tipurile [i numele variabilelor care urmeaz\ au fost declarate `n alt\ parte [i nu mai aloc\ din nou spa]iu de memorie pentru acestea.Gheorghe GRIGORAŞ v\zut\ ca o directiv\ de optimizare dat\ compilatorului.

int stiva_plina(void). } ~n cazul declar\rii func]iilor ce se definesc `n alt modul (fi[ier). 8.y=.. 73 . void pop(sir ch). Gestiunea dinamică a memoriei Gestiunea dinamic\ a memoriei permite crearea de noi variabile pe parcursul execu]iei programului. Aceast\ gestiune se efectueaz\ `n memoria disponibil\ care se nume[te “gr\mad\” (heap).y. S\ se construiasc\ un program. Fi[ier 2 extern int x. 8. 6) care con]ine adresa sa.. Fi[ier 2 extern int x..c. main(void){ . Exerciţii 1. pop.}.. extern char c. -stiva. Modulele vor fi: -stiva...h. ptr=malloc(sizeof(Persoana)).h” care are con]inutul: # define dimensiune_sir 80 # define dimensiune_stiva 10 typedef char sir[dimensiune_sir].. Caracteristicile modulului sunt definite `n fi[ierul header “stiva. 2.7. ~n cazul func]iilor important este s\ se descrie signatura sa.Programare_ Limbajul_C Exemple: Fi[ier 1 int x. cuv=ntul extern este facultativ. fun1(void){. stiva_vid\. char c. int stiva_vida(void).}. y.. -prog. vizibilitatea unei variabile alocat\ dinamic este legat\ de tipul de gestiune al pointerilor care referen]iaz\ indirect acea variabil\. care con]ine implementarea func]iilor. .x=. este echivalent\ cu: void functie (char).c.. . Ea este referen]iat\ folosind o variabil\ pointer (vezi cap.. stiva_plin\. adic\ tipul rezultatului [i al parametrilor de apel. top.. funct1(void) { x=. void push(const sir ch).y. Defini]i un modul pentru gestionarea unei stive de [iruri de caractere. care con]ine declara]iile func]iilor din modulul stiva. Durata de via]\ a unei variabile alocat\ dinamic este explicit\: -variabila este creat\ `n urma execu]iei opera]iei de alocare a memoriei (func]ia “malloc” `n C [i operatorul “new” `n C++)... S\ not\m c\ o variabil\ alocat\ dinamic nu are un nume explicit. care con]ine modulul principal... De exemplu: Persoana *ptr. Avem aici de-a face cu o variabil\ alocat\ dinamic care este referen]iat\ cu ajutorul pointerului ptr prin *ptr. -variabila dispare `n urma execu]iei opera]iei de restituire a memoriei (func]ia “free” `n C [i operatorul “delete” `n C++). De aceea.c. format din trei module.8. Declara]ia: extern void functie(char).. fun2(void){. } . extern char c. care s\ implementeze func]iile uzuale aplicate unei stive de caractere: push.

} void pop(){--index. void push(const sir ch). } return 0. } 2.} char top_stiva(){return(stiva[index-1]). /* stiva.h> # include <stdio. printf("Iata continutul stivei: \n"). printf("Incarcati stiva: \n>"). printf("<%c\n". void push(char c){stiva[index++]=c. /*stiva. int stiva_plina(void). static char stiva[dim]. Soluţii 1. pop(). while (!stiva_vida()) { element=top_stiva().} int stiva_vida(){return(index==0).h" # include "stiva. void pop(void).element).h : header ce contine declaratiile **functiilor din modulul stiva. printf(">"). static int index=0.c : modulul principal */ # include "stiva.h*/ # define dimensiune_sir 80 # define dimensiune_stiva 10 typedef char sir[dimensiune_sir]. int stiva_plina(void). 8. char top_stiva(void).c" # include <stdlib.c 74 .&element)!=EOF){ push(element). } printf("\n"). /*modul. citirea se va face p=n\ la `nt=lnirea sf=r[itului de fi[ier sau p=n\ la umplerea stivei. /* stiva.} int stiva_plina(){return(index==dim). int stiva_vida(void). while(!stiva_plina()&&scanf("%c". Pornind de la acest modul scrie]i un program test care realizeaz\: a) citirea unui [ir de [iruri de caractere care se vor “`mpinge” `n stiv\ (se vor stivui). int stiva_vida(void).9.Gheorghe GRIGORAŞ Utiliza]i func]iile de manipulare a [irurilor de caractere (Anexa ) pentru definirea func]iilor acestui modul.} /* prog.h> int main() { char element.c */ void push(char).c : modul de gestionare a stivei de **caractere */ # define dim 100. b) scoate [irurile din stiv\ [i le afi[eaz\ (evident `n ordinea invers\ stivuirii). void pop(sir ch).

} void pop(sir c){ /* se decrementeaza index apoi se copie top-ul **stivei in c */ assert(!stiva_vida()). index++. */ # include <stdio. */ static int index=0. } return 0. --index. } int stiva_vida(void){ return(index==0). printf(">").h> # include "stiva. */ assert(!stiva_plina()).c : programul de test ce consta din doua **iteratii: prima pentru citirea din fisierul de **intrare si stivuirea informatiei. } printf("\n"). strcpy(c. while(!stiva_plina()&&scanf("%s". a doua pentru **afisarea rezultatului destivuirii. printf("Iata continutul stivei: \n").h> # include <assert.h" int main(void){ sir x. while (!stiva_goala()) { pop(x). */ # include <stdio.h" /* ** variabile cu clasa de memorare *static*.c). } 75 . } /* test.x). strcpy(stiva[index]. void push(const sir c){ /* Se copie c in stiva dupa care se incrementeaza **index.} int stiva_plina(void){ return(index==dimensiune_stiva). printf("Se incarca stiva: \n>").x)!=EOF) { push(x). **nevizibile in alte fisiere.stiva[index]). /* indicile top-ului stivei */ static sir stiva[dimensiune_stiva].Programare_ Limbajul_C ** Gestionarea unei stive de siruri de caractere.h> # include "stiva.h> # include <string. Inainte de aceasta se apeleaza functia **assert care impune o conditie pentru a continua **executia: stiva sa nu fie plina. printf("<%s\n".

ca o consecin]\ se pierde valoarea frac]ionar\ a variabilei reale.4. ~n primul caz de pild\. 2. /* f1=2. ~n al doilea caz se poate converti o valoare real\ la o valoare `ntreag\.5. asignarea cu tipuri diferite ale variabilelor termeni ai asignării: float f.2. Conversia la asignare 9.1.. Evaluarea expresiilor aritmetice 9.8 */ . Mecanisme de conversie Se disting patru cazuri `n care `ntr-un program C se aplică un mecanism de conversie: 1.Cap 9 CONVERSIA DE TIP 9. Conversii de pointeri. Evaluarea expresiilor logice 9.1.1.. int i=10. if (pi>2) pi=pi/i. se poate interpreta con]inutul unei variabile de tip caracter ca fiind o valoare `ntreag\ [i drept urmare posibilitatea utiliz\rii acesteia `ntr-o expresie aritmetic\. 9.1.. 3.1. Pointerul universal.1.3. Trebuie s\ facem distinc]ia `ntre dou\ maniere de conversie: aceea care are drept scop schimbarea interpret\rii con]inutului unei variabile [i conversia care are drept consecin]\ modificarea con]inutului unei variabile. f=i.1.1 Mecanisme de conversie 9. Conversia de tip `n limbajul C ofer\ un mecanism simplu pentru evaluarea expresiilor aritmetice [i pentru transmiterea parametrilor.14. . Conversii explicite 9. int i=2.. utilizarea operatorilor de conversie: float f1=(float)14/5.. evaluarea unei expresii aritmetice sau logice în care componentele expresiei au tipuri diferite: float pi=3.

real. /* f2=2. /*caracterul ‘z’ este convertit la un intreg */ ~n cazul `n care se utilizeaz\ operatori de conversie. Dac\ destinatarul este un tip far\ semn. Poate ap\rea [i aici eroarea “Floating point exception” dac\ partea exponent este prea mare pentru o variabil\ real\ `n simpl\ precizie. ~n rezumat.1. compilatorul este cel care gireaz\ aceste conversii. (b) reprezentarea tipului “destinatar” este mai mare ca dimensiune dec=t cea a tipului “surs\”: long=int/short/char int=short/char short=char ~n acest caz nu exist\ pierdere de informa]ie: bi]ii sursei sunt completa]i cu zero (p\str=ndu-se eventualul bit semn). asignarea unei valori reale la o valoare `ntreag\: char/short/int/long=float/double ~n acest caz sunt suprimate cifrele de la partea zecimal\: este conversie prin trunchiere [i nu prin rotunjire.se alege tipul de evaluare: `ntreg. Conversiile `ntre tipurile de baz\ ale limbajului sunt considerate permise iar tratamentul la care sunt supuse datele de c\tre compilator este bine stabilit de regulile limbajului.Programare_ Limbajul_C float f2=14/5. lucrurile se petrec dup\ cum urmeaz\: 1. . bitul semn `n schimb nu se mai “transfer\”: unsigned long=int/short/char unsigned=short/char unsigned short=char 2. poten]ial. c=nd apar dou\ tipuri diferite. 3.1. asignarea unei valori reale `n dubl\ precizie la o variabil\ real\ `n simpl\ precizie: float=double ~n acest caz exist\ o pierdere a preciziei reprezent\rii valorii reale. asign\ri `n care intervin dou\ tipuri `ntregi: (a) reprezentarea tipului “surs\” este mai mare ca dimensiune dec=t reprezentarea tipului “destinatar”: char=short/int/long short=int/long int=long ~n acest caz bi]ii de rang superior din valoarea din partea dreapt\ a asign\rii sunt suprima]i `nc=t exist\.0 */ apelul unei funcţii: printf(“%d\n”. f\r\ semn. lucrurile se petrec astfel: - 77 . etc. Alte conversii `n care intervin tipuri definite de programator sunt considerate ilicite [i sunt respinse de compilator.tipul float este convertit la double. 9. 9. Dac\ valoarea p\r]ii `ntregi a sursei este prea mare pentru a fi reprezentat\ `ntr-un `ntreg. Faza II: .’z’). o pierdere de informa]ie.2 Evaluarea expresiilor aritmetice tipurile `ntregi mai mici dec=t int sunt convertite la int. apare o eroare (Floating point exception). Vom detalia `n continuare aceste mecanisme. mecanismul este acela[i.1 Conversia la asignare ~n conversia la asignare.

3.1. • asignarea valorilor 0-1: dac\ evaluarea expresiilor este “false” (true).. 9. 78 . De aceea evaluarea unei expresii logice se face prin: • evaluarea operanzilor: dac\ valoarea aritmetic\ este 0 atunci aceasta se interpreteaz\ prin “false”. dup\ care. Ace[ti operatori de conversie permit programatorului s\ specifice o conversie care nu se face implicit de c\tre compilator. Ace[tia pot fi utiliza]i: pentru for]area conversiilor `n expresii. rezultatul expresiei este convertit la tipul indicat. `n caz contrar prin “true”. Exemple: x=50.4 Conversii explicite Conversiile explicite se exprim\ prin: (tip) expresie sau tip ( expresie ) At=ta timp c=t conversia este permis\.. valoarea asignat\ acesteia este 0 (1).1. Evaluarea expresiilor logice Rezultatul evalu\rii unei expresii logice va fi 0 (reprezent=nd “false”) sau 1 (reprezent=nd “true”). i are valoarea 10 deci expresia cap\t\ valoarea “true”. } ~nainte de prima evaluare a expresiei “i.Gheorghe GRIGORAŞ Dac\ un operand este: double unsigned long long unsigned Exemple: i (int) int int i (int) Faza 1 Faza 2 Rezultat Faza 1 Faza 2 Rezultat + Cel\lalt operand se converte[te la: double unsigned long long unsigned + c (char) int int + b) (float) double double Rezultatul este: double unsigned long long unsigned Faza 1: Faza 2: Rezultatul: int (a (long) long double int double double double double double 9. i se decrementeaz\. /* b capata valoarea 0 */ i=10 while (i--) { ... Operanzii ce apar `n aceast\ expresie r\m=n neschimba]i. b=(x>0) && (x<31).-“. etc.

int *ptr.. ptr2=alocare(20). O a doua solu]ie const\ `n a utiliza tipul pointer universal void*.5 Conversie de pointeri. int* ptr1 double* ptr2 ptr1=alocare(10). Asign\rile pentru ptr1.25.. O variabil\ pointer de tip void* poate primi ca valoare pointer la un tip oarecare. f=a/b..0. */ . S\ consider\m de pild\ urm\toarea secven]\: char *alocare(int dim).. schimbarea tipului valorii returnate de o func]ie. 79 . b=4. O prim\ solu]ie const\ `n a utiliza o conversie explicit\: .1. ptr=(int*) alocare(100). o valoare de tip void* este implicit convertit\ la o valoare pointer de un tip oarecare.. /* f=5. float f. Aceast\ incompatibilitate se poate evita `n dou\ moduri. . Compilatorul for]eaz\ conversia [i afi[eaz\ un mesaj de avertisment (“warning”) `ntotdeauna c=nd `ntr-un program apare o astfel de conversie. ptr = alocare(100).. r=sqrt(double(a)). */ f=a/(float)b. double r.. ptr2 sunt corecte: tabloul de pointeri alocare este de tip void* `nc=t ace[ti pointeri pot fi asigna]i la pointeri de orice tip. ~n cea de-a treia linie a secven]ei de mai sus apare o asignare `ntre pointeri incompatibili. /* f5. a=(int)ceil(r). Reciproc. */ f=(float)a/b. Tipul pointer universal void* este folosit frecvent `n func]iile disponibile din bibliotecile limbajului C (Anexa) `n scopul de a realiza conversii implicite `ntre pointeri de tipuri diferite... Exemple: int a=21.25. /* f=5. /*functia ceil returneaza o valoare de tip intreg*/ 9. Pentru exemplul precedent se procedeaz\ astfel: void* alocare(int dim).Programare_ Limbajul_C pentru transmiterea valorilor cu tipurile cerute ca parametri `n func]ii. Pointerul universal Conversia `ntre pointeri la tipuri diferite nu este implicit\.

acestea se numesc directive pentru preprocesor. • definirea macroinstruc]iunilor.1 Directive preprocesor 10.2 Includerea fi[ierelor 10. Rezultatul activit\]ii preprocesorului este un fi[ier surs\ `n care sunt tratate toate directivele de precompilare [i care este transmis compilatorului. 10. .1. • definirea unor constante simbolice.1.3 Compilare condi]ionat\ 10.4 Directiva #error 10. La apari]ia acestui identificator `n program.2.2 Macroinstruc]iuni 10. Precompilarea este o faz\ de prelucrare independent\ de compilarea propriu-zis\. acestea sunt directive c\tre preprocesor.1.2. preprocesorul substituie secven]a corespunz\toare de instruc]iuni `n locul acestui identificator.1 Constante simbolice.1 Macroinstruc]iuni predefinite 10.2 Macroinstruc]iuni tip func]ie ~n codul surs\ al unui program C se pot include instruc]iuni destinate compilatorului. ~n acela[i timp `ns\.Cap 10 PREPROCESORUL 10. Directiva #define 10. • compil\ri condi]ionate conform unor parametri (valori) transmise `n comanda de compilare.1. O directiv\ este de forma: # instruc]iune argumente Principalele instruc]iuni pentru preprocesor sunt: define if elif line ifndef else include error undef endif ifdif pragma De notat c\ un r=nd `n fi[ierul surs\ C nu poate con]ine mai mult de o directiv\. Programatorul asociaz\ o secven]\ de instruc]iuni unui identificator.1 Directive preprocesor Preprocesorul trateaz\ doar liniile ce `ncep prin caracterul “#”. Preprocesorul realizeaz\ o faz\ de precompilare care are ca obiect: • includerea unor fi[iere (specificate) `n program. ea face parte integrant\ din procesul de compilare: apelul compilatorului pentru un program execut\ mai `nt=i `nc\rcarea preprocesorului.

# define UNU . Constanta simbolic\ se define[te cu directiva “define”: # define identificator [ir_de_caractere Exemple: # define NULL 0L # define TRUE 1 # define FALSE 0 # define EOF (-1) Utilizarea constantelor simbolice are diverse scopuri. declara]ii de func]ii incluse `ntr-o bibliotec\.2 Includerea fişierelor Directiva #include cere compilatorului s\ ia `n considerare [i un alt fi[ier surs\ `n afar\ de cel `n care se afl\ directiva. Acest mecanism permite: • a asigna unui identificator un [ir de caractere. Aceste fi[iere con]in: 1. Exemplu Pentru a folosi func]iile din biblioteca matematic\ se include fi[ierul math.. Preprocesorul `nlocuie[te fiecare apari]ie a identificatorului. prin [irul de caractere asociat. `n textul surs\..1.1 Constante simbolice. 4. # undefine UNU . Exemplu: # define EOF (-1) . defini]ii de tipuri.. Forma acestei directive este: # include <nume_fisier> /* se caut\ fi[ierul `ncep=nd cu directoarele standard */ sau # include ″nume_fisier″ /* se caut\ fi[ierul `n directorul curent sau cel indicat prin cale */ Includerea fi[ierelor poate fi utilizat\ pentru: • a insera fi[iere surs\ din biblioteci C care pot con]ine module de aplica]ii sau defini]ii de func]ii.1. • a insera fi[iere “header” (care au extensia ‘.h care con]ine declararea acestor func]ii: 81 .. 2...Programare_ Limbajul_C 10. • a defini existen]a unei constante simbolice: # define ident • a suprima defini]ia [i existen]a unei constante simbolice: # undef ident Vizibilitatea constantelor simbolice `ncepe cu definirea lor (directiva #define) [i ]ine p=n\ la sf=r[itul fi[ierului....h’). 3. constante simbolice [i macroinstruc]iuni standard. 10. Directiva #define O constant\ simbolic\ asociaz\ unui identificator un [ir de caractere. cu excep]ia cazului c=nd `n acesta apare o directiv\ #undefine pentru identificatorul corespunz\tor.

. /* se calculeaza puterea a n-a a lui π */ ~n fi[ierul math.Gheorghe GRIGORAŞ # include <math. # elif expresie2 cod2. 10. # endif Directivele “ifdef” (if defined) [i “ifndef” (if not defined) sunt utilizate pentru compilarea condi]ionat\ de definirea anterioar\ a lui “identificator” `ntr-o directiv\ de tipul #define. # elif expresien codn. este asem\n\toare instruc]iunii ifelse din limbajul C. Aceste directive sunt: # if expr_constanta # else # endif # elif expr_constanta # ifdef identificator # ifndef identificator Directiva “if“ prin “expr_constant\” care urmeaz\ dup\ ea permite includerea por]iunii de cod `ntre “if” [i “endif” `n procesul de compilare. # elif expresie1 cod1. val=pow(M_PI.1. Are forma: # error mesaj La `nt=lnirea directivei este `ntrerupt\ compilarea [i se afi[eaz\ “mesaj”-ul ce este scris `n linia directivei. compilarea condi]ionat\ este folosit\ pentru: • scrierea de programe portabile: constantele simbolice ce se testeaz\ pot reprezenta tipul [i caracteristicile ma[inilor utilizate pentru o anume por]iune de cod.. 82 .3 Compilare condiţionată Directivele de compilare condi]ionat\ permit compilarea selectiv\ a unor por]iuni din programul surs\.h se afl\ defini]ia constantei M_PI [i a func]iei pow( ). ea poate determina un lan] de if-else-if: # if expresie cod. doar dac\ expresia este evaluat\ la “true” (`n caz contrar aceast\ por]iune de cod este ignorat\ de compilator).4 Directiva #error Directiva #error cere compilatorului s\ sisteze compilarea. • optimizarea unor coduri utiliz=nd avantajele specifice fiec\rei ma[ini. ..h> .. ~n concluzie. 10.1. Directiva “else” ofer\ o alternativ\ `n cazul `n care “if” e[ueaz\. (double)n). Ambele directive pot folosi o alternativ\ de forma #else dar nu [i #elif.. Directiva “elif” are sensul de “else if”. Se utilizeaz\ la depanarea programelor.. • traseul de execu]ie al programelor `n faza de test.

utilizat `ntr-un text surs\. Exemplu: # define <stdio. zi. Aici “num\r” este orice `ntreg pozitiv. `ncorporate `n compilator. Identificatorul _LINE_ con]ine num\rul liniei de cod la compilare iar _FILE_ este un [ir care con]ine numele fi[ierului surs\ compilat. 10. pe de o parte. iar “nume_fi[ier” este un identificator valid de fi[ier care devine noua valoare a lui _FILE_. Acestea sunt: _LINE_.2 Macroinstruţiuni Prin acest mecanism programatorul asociaz\ o secven]\ de instruc]iuni unui identificator. implementarea nu este `n variant\ standard. 83 .2. Dac\ _STDC_ nu-i definit\ sau con]ine altceva dec=t 1. Pe de alt\ parte `ns\. dac\ dimensiunea macroinstruc]iunii tip func]ie este mare. Ora la care a fost executat\ aceast\ conversie este con]inut\ `n _TIME_ sub forma [irului ora/minute/secunde.ABS(1)). Dar “nume_macro” poate fi [i numele unei func]ii urmat\ de parametri: prin aceasta se define[te o macroinstruc]iune de tip func]ie care poate fi ‘apelat\’ `n orice punct al programului `n care a fost definit\. Macroinstruc]iunea _DATE_ con]ine un [ir de forma “lun\/zi/an” `n care lun\.2 Macroinstrucţiuni tip funcţie Aceste macroinstruc]iuni utilizator se definesc cu directiva #define: # define nume_macro secven]\_caractere Aici. _STDC_.1). _DATE_. _FILE_. acest supliment de vitez\ este “anihilat” de cre[terea dimensiunii programului.ABS(-1). 10. # line “nume_fi[ier”. _TIME_.1. va fi `nlocuit cu “secven]\_caractere” care poate `nsemna o secven]\ de instruc]iuni C (vezi [i 10.Programare_ Limbajul_C 10. un avantaj major: m\rirea vitezei de execu]ie a codului fiindc\ nu mai apare nici o `nc\rcare suplimentar\ legat\ de apelarea func]iei. datorit\ codului care apare de mai multe ori. Aceasta semnific\ faptul c\ implementarea este conform standardului ANSI C. Con]inutul acestor doi identificatori poate fi modificat prin directiva #line: # line num\r. an sunt compuse din c=te dou\ cifre ce reprezint\ `n ansamblu data conversiei fi[ierului surs\ `n cod obiect.1 Macroinstrucţiuni predefinite Limbajul standard ANSI C define[te cinci nume de macroinstruc]iuni predefinite. “nume_macro” poate fi un identificator ce reprezint\ numele macroinstruc]iunii. Macroinstruc]iunea _STDC_ con]ine constanta 1 scris\ `n baza 10.2.h> # define ABS(a) (a)<0?-(a):(a) void main(void){ printf(″Valoarea absoluta a lui -1 si 1: %d%d″. # line num\r “nume_fi[ier”. acesta devine noua valoare a lui _LINE_ `n punctul `n care se `nt=lne[te directiva. Acesta. } Folosirea func]iilor definite ca macroinstruc]iuni are.

unde Min(Max) `nseamn\ cel mai mic(mare) dintre numerele citite p=n\ `n acel moment. int q) 8. 4.Cap 11 EXERCIŢII 1.c care s\ citeasc\ niste numere reale [i. 704 = 3 + 701. …. citirea a n numere reale. b. S\ se scrie o func]ie “ int este_prim(int n) ” care s\z returneze 1 dac\ num\rul n este prim [i zero `n caz contrar. r). } Scrie]i un program pentru testarea acestei func]ii precum [i pentru calculul celui mai mare divizor comun a n numere date. 2.crt. . 12). S\ se scrie un program numit maxmin.2 …. Scrie]i apoi [i testa]i varianta iterativ\ a func]iei. int q) { int r. 702 = 11 + 691. c. S\ se scrie un program numit sumedia. 5. else return cmmdc_r(q. determinarea valorilor maxim [i minim dintre cele n numere citite. Urm\toarea func]ie calculeaz\. scrie]i un program ce s\ verifice conjectura lui Goldbach pentru toate numerele pare dintr-un interval dat [a. cu numele : int cmmdc_i (int p. cifrele [i celelalte caractere(la un loc) dintr-un text(fi[ier). 9. S\ se foloseasc\ aceste func[ii `ntr-un program principal. a puterilor 1. a sumei numerelor naturale m [i n. Media …. S\ se scrie o func]ie “ fibonacci ( int n) “ care s\ returneze al n-ulea termen al [irului lui Fibonacci. citirea unui intreg pozitiv n. Suma …. … Num\r … Min …. if (( r = p % q ) == 0 ) return q. recursiv.b] : Orice num\r par n mai mare ca 2 este suma a dou\ numere prime. Max …. S\ se scrie func]ii recursive pentru calculul factorialului unui num\r dat n. cel mai mare divizor comun a dou\ numere `ntregi pozitive p [i q: int cmmdc_r(int p. Suma [i Media fiind suma (media) numerelor citite p=n\ `n acel moment 3. 6. S\ se foloseasc\ cele dou\ func]ii pentru a verifica dac\ al nulea termen din [irul lui Fibonacci este num\r prim ( n = 1. k a unui num\r n.c care s\ execute : a. De exemplu: 700 = 17 + 683 . pentru fiecare s\ scrie un r=nd `ntr-un tabel ce are forma: Nr. Descrie]i [i implementa]i trei algoritmi de sortare. Construi]i o func]ie “ int numar_cuvinte(const char *s) “ care s\ returneze numarul cuvintelor din [irul s ( cuvintele sunt desp\r]ite prin spa]iu/spa]ii). S\ se scrie un program care s\ numere literele mici. S\ se testeze aceast\ func]ie pentru un [ir anume(fi[ier). Folosind func]ia “este_prim( … )” de la exerci]iul precedent. etc. 7. literele mari .

45. De exemplu lista: 2. dreptunghi.90. bbcbb sunt palindroame pe c=nd [irurile: aabbcbb. pop. S\ se scrie [i apoi s\ se testeze func]ii pentru adunarea a doi vectori [i pentru adunarea a dou\ matrice. determina cel mai lung subsir comun si pozitiile la care acesta incepe in fiecare dintre cele doua siruri. Scrieti o procedura care determina. etc).j] : 0<=j<=n-1} = max{a[i. 15.size_t el_size. ccab. 0. 16.j0] = min{a[i0. 85 .j0] : 0<=i<=m-1} Scrieti un program care determina punctele sa (daca exista) ale unui tablou bidimensional. a unui triunghi.01.98 12. apoi sa se rearanjeze liniile astfel incat suma elementelor de pe diagonala sa fie minima. avand la intrare doua siruri de caractere. S\ se scrie func]iile care implementeaz\ o stiv\ `n C(push. calculeaza data calendaristica care precede o anumita data. top. pentru un triunghi dat. Sa se ordoneze crescator fiecare linie a matricii. int compare(const void *. 11. 123. 14. S\ se foloseasc\ acestea pentru a verific\ dac\ un [ir de caractere format numai din literele a. 23. Scrieti proceduri de citire si scriere a unui punct. 23. S\ se scrie un program `n care s\ se foloseasc\ func]ia sistemului : void qsort(void *array. numarul punctelor de coordonate intregi aflate in interiorul sau. Scrieti o procedura similara pentru cerc.04. 0. c este palindrom cu centrul ‘c’: [irurile: aabacabaa . 18. cerc. 13. Sa se proiecteze o structura de date pentru reprezentarea multimilor finite de numere complexe si sa se scrie proceduri care realizeaza operatii cu multimi de numere complexe reprezentate astfel. bababbcbbabab. c. const void *)) pentru a sorta o list\ de numere reale `n ordinea cresc\toare relativ la p\r]ile frac]ionare a acestor numere. 2. Se da o matrice patratica.43. Proiectati o structura de date pentru reprezentarea datei calendaristice si scrieti subprograme care: • • • verifica daca valoarea unei variabile din structura este o data valida. Fie a un tablou bidimensional (m x n). acb.90.01.Programare_ Limbajul_C 10. Proiectati structuri de date pentru reprezentarea unui punct. Scrieti un program care. size_t n_els. aca. aaaaaaaacaaaabb. 123. calculeaza data calendaristica care urmeaza unei anumite date. aaaa nu sunt palindroame.43.04. b.98 este sortat\ astfel: 45. 17. triunghi etc. Un punct sa al acestui tablou este un element a[i0.j0] cu proprietatea: a[i0.

Ia[i.C. Grigora[. Musc\.Limbajul C++ Volumul III .Giumale. Informatic\ aplicat\. cls.XI.. B. Bucure[ti. Programarea calculatoarelor:Fundamente. E. Herbert Schildt C . [i al]ii. 5. Limbajul C standard.III. P\tru]. Cristea. Bucuresti. Cluj-Napoca Volumul I . 1999.Limbajul C Volumul II . 1998.Kalisz.V. 4.Limbajele C si C++ in Aplicatii 3. manual pentru licee de informatic\. Bucure[ti 1998 86 .. Liviu Negrescu Limbajele C si C++ pentru incepatori. Editura Teora.P\nsiu.Gheorghe GRIGORAŞ BIBLIOGRAFIE 1. Gh. 1992. Editura “Spiru Haret”. 6.Manual Complet. vol I. A. Teora 1998 2. Aplica]ii `n C [i C++. Ed. Editura Teora. Gh. Editura Didactic\.

h> 1. int iscntrl(int c). Dac\ expr este zero.ANEXA Biblioteca standard C FI{IERE HEADER <assert. int ispunct(int c).h> con]ine macrouri (func]ii) pentru testarea caracterelor: • • • • • • • • • • • int isalnum(int c). int islower(int c).h> con]ine defini]iile unor constante pentru limitele unor valori flotante: DBL_MAX.h> <stdarg. int isdigit(int c). 5.h> <stddef.h> <float. 3.h> <stdio. grafic? */ /* c este litera mica? */ /* c este tiparibil? */ /* c este car.h> <limits.h> <string.h> <stdlib. int isupper(int c). Fi[ierul <limits. punctuatie? */ /* c este spatiu? */ /* c este litera mare? */ /* c este cifra hexa? */ Mai con]ine: int tolower (int c) [i int toupper ( int c) funcii ce permit transformarea literelor din mari ]n mici sau invers. este tip\rit un mesaj(diagnostic) [i se iese din program.h> con]ine defini]iile unor constante ce caracterizeaz\ `ntregii: CHAR_BIT. CHAR_MAX.h> <errno. Fi[ierul <assert. Fi[ierul <ctype.h> con]ine macrouri folosite pentru raportarea erorilor. Fi[irerul <float. 4. /* c este alfanumeric? */ /* c este alfabetic? */ /* c este car.h> <ctype. Fi[ierul <errno.h> <math. 2.h> <setjmp. int isalpha(int c). de control? */ /* c este cifra? */ /* c este car.h> <time. int isgraph(int c). int isspace(int c). DBL_EPSILON etc. DBL_MIN. int isprint(int c). FLT_MAX.h> <signal. INT_MAX etc. .h> con]ine macro-ul assert() • void assert (int expr). int isxdigit(int c).h> <locale.

Fi[ierul <setjmp> con]ine declara]ii [i prototipuri ce permite programatorului s\ utilizeze salturi nelocale. func]ii) ce permit setarea unor propriet\]i “locale”: forma punctului zecimal. NULL. double exp ( double x). Fi[ierul <stdio. double sqrt ( double x). 9. int fclose (FILE *fp). Sunt definite aici constantele BUFSIZ.h> con]ine macrourile. FILENAME_MAX. double x). De asemenea sunt defini]i pointerii stdin. double tanh ( double x). double pow ( double x. Fi[ierul <locale. long offset. const fpos_t *pos). double log10 ( double x). Fi[ierul <math. Fi[ierul < signal. 12. int place). Fi[ierul <stdarg. FOPEN_MAX. . /* Seteaz\ indicatorul la `nceputul fi[ierului */ int fsetpos (FILE *fp. const char *mode).4). 7. /* Pozi]ioneaz\ indicatorul pentru urm\toarea opera]ie `n fi[ier la “place” + “offset” */ long ftell (FILE *fp). double asin ( double x). Fi[ierul <stddef. int fseek (FILE *fp.h> con]ine construc]ii ce permit programatorului s\ m=nuiasc\ condi]ii sau semnale excep]ionale.h> con]ine defini]ii de tip [i macrouri ce se folosesc `n alte defini]ii: • • • • typedef typedef typedef #define char wchar_t. double sinh ( double x). stderr [i pentru structura FILE. /* tipul wide character*/ int ptrdiff_t. 10. double cosh ( double x). double tan ( double x). /*tipul diferen]\ de pointeri */ unsigned size_t. /* Returneaz\ valoarea indicatorului de pozi]ie a fi[ierului pointat de fp*/ void rewind (FILE *fp). EOF. double ceil ( double x). FILE *tmpfile (void).Gheorghe GRIGORAŞ 6. double atan2 ( double y. stdout. double fmod ( double x. const char *to). double fabs ( double x). double y). double sin ( double x). double log ( double x). 8. double y). /* Seteaz\ indicatorul la valoarea pos */ int rename (const char *from. double atan ( double x). /*tipul ob]inut din sizeof() */ NULL. int fflush (FILE *fp). Func]ii pentru accesul la fi[iere: • • • • • • • • • 88 FILE *fopen (const char *filename.h> con]ine prototipuri pentru func]iile matematice: • • • • • • • • • • • double cos ( double x).h> con]ine o redefinire (typedef) de tip [i trei m macrouri ce permit scrierea de func]ii cu un num\r variabil de argument ( ca [i printf ).h> con]ine construc]ii (structuri. 11. double acos ( double x). defini]iile de tip [i prototipurile func]iilor utilizate de programator pentru a accesa fi[iere. De asemnea fi[ierul mai con]ine prototipurile func]iilor de intrare/ie[ire (vezi cap. informa]ii monetare etc. TMP_MAX. double flor ( double x).

Se folose[te structura tm care este definit\ astfel: 89 . double atof(const char *s). size_t n) /* copie cel mult n caractere din s2 `n s1 */ • char *strstr(const char *s1.h> con]ine prototipuri de func]ii pentru manipularea blocurilor de memorie sau a [irurilor: • • • • • • • • • • • void memcmp(const void *p. Fi[ierul <string. int denom). void abort(void). size_t n). int c. long denumer). const char *s2. int compare(const void *. size_t n_els. void *bsearch(const void *key_ptr. const char *s2. 14. const void *)).h> con]ine prototipuri ale func]iilor pentru ob]inerea datei. /* comparare a cel mult n caractere din [irurile s1 [i s2*/ • char *strncpy(char *s1. size_t el_size. void exit(int status). size_t el_size). const char *s2) /* copie s2 `n s1 */ size_strlen(const char *s). long labs(long i). size_t n). comunicarea cu sistemul. const void *)). size_t n). int atoi(const char *s). void *malloc(size_t size). div_t div(int numer. double strtod(const char *s). size_t n). char *strcat(char *s1. size_t n). c\utare binar\. void *memcpy(void *to.etc. orei ]i cele privind ceasul intern al calculatorului. /*lungimea [irului s */ char *strncat(char *s1. char **end_ptr. size_t size). /* caut\ tokenuri `n s1 folosind caracterele din s2 ca separatori */ 15. const char *s2). /* caut\ `n s1 prima apari]ie a lui s2 */ • char *strtok(char *s1. int c). long strtol(const char *s. int abs(int i). void qsort(void *a_ptr. /*cauta c `n [irul s*/ int strcmp(const char *s1. Fi[ierul <stdlib. ldiv_t ldiv(long numer. int rand(void). conversie de stringuri. const char *s2). void srand(unsigned seed). Iat\ unele dintre ele: • • • • • • • • • • • • • • • • • • • void *calloc(size_t n. const char *s2. /*concatenarea a cel mult n caractere din s1 la s2*/ int strncmp(const char *s1. void *realloc(void *ptr. size_t n_els. /* comparare [iruri*/ char *strcpy(char *s1. void *from. generare de numere aleatoare. int compare(const void *. /*concatenare*/ char *strchr(const char *s. void free(void *ptr). sortare. Fi[ierul <time. const void *q. void *memmove(void *to. void *memset(void *p. const void *a_ptr. long atol(const char *s). const char *s2).h> con]ine prototipurile func]iilor de uz general : alocarea dinamic\ a memoriei.Programare_ Limbajul_C 13. void *from. size_t el_size. const char *s2). size_t n). int base).

data*/ • struct tm *localtime(const time_t *t_ptr). /*zilele din an 0..11 */ int tm_year. ctime(&acum). /*secunde 0. 6 < = > ? @ A B C D E 7 F G H I J K L M N O 8 P Q R S T U V W X Y 9 ‘ Z [ \ ] ^ _ a b c 10 d e f g h i j k l m 11 n o p q r s t u v w 12 x y z { | } ~ del 90 .365 */ int tm_isdst. • clock_t clock(void).Gheorghe GRIGORAŞ struct tm { int tm_sec. /*ziua lunii 1.. /*minutr 0. .60*/ int tm_min. acum = time(NULL).59 */ int tm_hour. /*luna anului 0. /*converte[te timpul inregistrat [i pointat de tp `ntr-un string ce reprezint\ data*/ • char *ctime (const time_t *t_ptr). Codul ASCII American Standard Code for Information Interchange 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 0 nul soh stx etx eot enq ack bel bs ht 1 nl vt np cr so si dle dc1 dc2 dc3 2 dc4 nak syn etb can em sub esc fs gs 3 ’ rs us sp ! “ # $ % & 4 ( ) * + . de secunde trecute de la 1 Inuarie 1970 */ • char *asctime(const struct tm *tp). /*ore 0.. • typedef long time_t. ?8 converte[te timpul pointat de t_ptr la string .. Func]ii: • typedef long clock_t. De exemplu: … time_t acum. . /*anul de la 1900 */ int tm_wday. /* zilele de la 0 la 6 */ int tm_yday. are ca efect scrierea datei calenderistice. asctime(localtime(acum))).. /* Indicator de timp */ }. / 0 1 5 2 3 4 5 6 7 8 9 : . printf("%s\n%s ".. /*returneaz\ nr.31 */ int tm_mon.23 */ int tm_mday. /*returneaz\ num\rul de tacturi CPU utilizate de program p=n\ aici*/ • time_t time(time_t *tp)..

Programare_ Limbajul_C • • • • • Observa]ii: Caracterul G este `n linia 7 [i coloana 1 deci are codul ASCII 71. 91 . Caracterul cu codul 32 este spa]iu (gol) [i se tip\re[te ca [i un spa]iu gol. bel bs cr esc ~n]elesul unor abrevieri audible bell ht tab orizontal backspase nl linie nou\ retur car nul null escape vt tab vertical ~n sistemele UNIX. comanda man ascii produce afi[area tabelei codurilor ASCII pe ecran. ~n tabela urm\toare se da “semantica” unora din caracterele de pe liniile 0-2. Diferen]a `ntre codurile literelor mari [i cele mici corespunz\toare este 32. Codurile caracterelor 0-9. Caracterele cu codurile 0-31 [i 127 nu sunt tip\ribile. A .Z [i a .z sunt contigue.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful