Programare_ Limbajul_C

CUPRINS
CUPRINS _______________________________________________________________________ i Cap 1 INTRODUCERE ÎN LIMBAJUL C _____________________________________________4 1.1 Scurt istoric_________________________________________________________________4 1.2 Forma unui program C _______________________________________________________8 1.3 Compilarea unui program C___________________________________________________9 Cap 2 Tipuri, operatori, expresii_____________________________________________________11 2.1. Tipuri simple ______________________________________________________________11 2.2. Literali ___________________________________________________________________12 2.3. Declararea unei variabile şi a unei constante ____________________________________13 2.4. Operatori _________________________________________________________________14 2.4.1. Operatori aritmetici ______________________________________________________15 2.4.2. Operatorii relaţionali (de comparaţie) ________________________________________15 2.4.3. Operatori logici _________________________________________________________16 2.4.4. Operatori la nivel de bit ___________________________________________________16 2.4.5. Operatorul de asignare ____________________________________________________16 2.4.6. Operatorul condiţional ____________________________________________________17 2.4.7. Operatorul virgulă _______________________________________________________17 2.4.8. Precedenţa operatorilor ___________________________________________________18 Cap 3 FUNCTII _________________________________________________________________19 3.1. Definirea unei funcţii _______________________________________________________19 3.2. Returnarea unui apel _______________________________________________________20 3.3. Funcţii cu un număr variabil de parametri _____________________________________20 3.4. Sfârşitul execuţiei unui program ______________________________________________20 3.5. Apelul şi transmiterea parametrilor ___________________________________________21 3.6. Funcţia principală main _____________________________________________________22 Cap 4 FUNCŢII DE INTRARE IEŞIRE ______________________________________________24 4.1.Fluxuri şi fişiere ____________________________________________________________24 Semnificaţia __________________________________________________________________26 4.2. Funcţii de intrare/ieşire pentru caractere_______________________________________27 4.3. Scrierea cu format__________________________________________________________28 4.5. Citirea cu format ___________________________________________________________32 Cap 5 INSTRUCŢIUNI DE CONTROL ______________________________________________35 5.1. Instrucţiunea if ____________________________________________________________36 5.3. Instrucţiunea while_________________________________________________________38 5.4. Instruc]iunea do ... while ___________________________________________________39
i

Gheorghe GRIGORAŞ

5.5. Instrucţiunea for ___________________________________________________________39 5.6. Instrucţiunea break ________________________________________________________41 5.7. Instrucţiunea continue _____________________________________________________42 5.8. Instrucţiunea go to_________________________________________________________42 5.9. Exerciţii __________________________________________________________________43 1. Calculul factorialului. _____________________________________________________43 2. Conversie _________________________________________________________________43 3. Numărarea biţilor 1 într-un număr ______________________________________________43 4. Prezentare de date __________________________________________________________43 5.10. Soluţii la exerciţii _________________________________________________________43 1. Calculul factorialului ________________________________________________________43 2. Conversie _________________________________________________________________44 3. Numărarea biţilor 1 într-un număr ______________________________________________45 4. Prezentare de date __________________________________________________________45 Cap 6 TABLOURI ŞI POINTERI ___________________________________________________47 6.1. Pointeri ___________________________________________________________________47 6.2. Tablouri cu o dimensiune ____________________________________________________48 6.2.1. Referenţierea unui element al tabloului _______________________________________48 6.2.2. Iniţializarea unui tablou ___________________________________________________48 6.3. Relaţia între pointeri şi tablouri ______________________________________________50 6.4. Operaţii aritmetice cu pointeri _______________________________________________51 6.5. Şiruri de caractere _________________________________________________________51 6.6. Tablouri cu mai multe dimensiuni ____________________________________________51 6.7. Tablouri de pointeri ________________________________________________________53 6.8. Pointeri şi alocarea memoriei_________________________________________________54 6.9. Operatorul “sizeof” ________________________________________________________55 6.10. Pointeri către funcţii _______________________________________________________55 6.11. Exerciţii _________________________________________________________________57 6.12. Soluţii ___________________________________________________________________57 Cap 7 CONSTRUIREA DE NOI TIPURI _____________________________________________59 7.1. Redenumirea unui tip _______________________________________________________59 7.2. Tipul structură ____________________________________________________________60 7.3. Accesul şi iniţializarea câmpurilor unei structuri ________________________________61 7.4. Structuri autoreferenţiate ___________________________________________________61 7.5. Tipul enumerare ___________________________________________________________63 7.6. Uniuni ____________________________________________________________________63 7.7. Exerciţii __________________________________________________________________65 7.8. Soluţii ____________________________________________________________________66 Cap 8 GESTIUNEA MEMORIEI ___________________________________________________70
ii

Programare_ Limbajul_C

8.1. Precizarea unui mecanism de memorare _______________________________________71 8.2. Gestiunea automată a memoriei ______________________________________________71 8.3. Gestionarea “register” a memoriei ____________________________________________71 8.4. Gestionarea statică a memoriei _______________________________________________72 8.5. Variabile globale ___________________________________________________________72 8.6. Declararea variabilelor externe _______________________________________________72 8.7. Gestiunea dinamică a memoriei_______________________________________________73 8.8. Exerciţii __________________________________________________________________73 8.9. Soluţii ____________________________________________________________________74 Cap 9 CONVERSIA DE TIP _______________________________________________________76 9.1. Mecanisme de conversie ____________________________________________________76 9.1.1 Conversia la asignare _____________________________________________________77 9.1.2 Evaluarea expresiilor aritmetice _____________________________________________77 9.1.3. Evaluarea expresiilor logice________________________________________________78 9.1.4 Conversii explicite _______________________________________________________78 9.1.5 Conversie de pointeri. Pointerul universal _____________________________________79 Cap 10 PREPROCESORUL ________________________________________________________80 10.1 Directive preprocesor ______________________________________________________80 10.1.1 Constante simbolice. Directiva #define ______________________________________81 10.1.2 Includerea fişierelor _____________________________________________________81 10.1.3 Compilare condiţionată ___________________________________________________82 10.1.4 Directiva #error ______________________________________________________82 10.2 Macroinstruţiuni __________________________________________________________83 10.2.1 Macroinstrucţiuni predefinite ______________________________________________83 10.2.2 Macroinstrucţiuni tip funcţie_______________________________________________83 Cap 11 EXERCIŢII_______________________________________________________________84 BIBLIOGRAFIE_________________________________________________________________86 ANEXA ________________________________________________________________________87 Biblioteca standard C __________________________________________________________87 Codul ASCII __________________________________________________________________90

iii

exemple simple de programe duc la complicaţii nebănuite. CPL a fost dezvoltat la Universităţile Cambridge şi London în anii 1960-1963. Ken Thomson a început proiectarea sistemului de operare Unix. sintaxa este total diferită. BCPL a fost proiectat de Martin Richards în 1967 şi face parte din categoria “low-level languages”. sau “systems programming languages”. BCPL. la Bell Laboratories în USA. operanzii flotanţi din expresii trebuiau precedaţi de punct. considerat la început a proveni de la Cambridge.3 Compilarea unui program C 1. restul operanzilor erau consideraţi întregi. bazat pe B.2 Forma unui program C 1. În anii ’60. Limbajele BCPL şi B sunt limbaje de nivel scăzut faţă de limbajul Pascal şi nici unul din ele nu este tipizat: toate datele sunt considerate cuvinte maşină încât. Primul limbaj de nivel înalt implementat sub acest sistem de operare a fost limbajul B.Cap 1 INTRODUCERE ÎN LIMBAJUL C 1. Problemele create în jurul limbajelor BCPL şi B au dus la dezvoltarea unui nou limbaj. În una din implementările BCPL-ului. care la început s-a numit NB dar numele său a fost stabilit C. Asemănarea cu BCPL a fost mai degrabă semantică.1 Scurt istoric 1.1 Scurt istoric Strămoşii limbajului C sunt limbajele de programare CPL. Numele “C”. este oficial din “Combined” dar neoficial se consideră a fi iniţiala pronumelui lui . un limbaj bazat pe BCPL care a fost proiectat de asemenea de către Ken Thompson în 1970. B şi Algol 68. Proiectarea limbajului B a fost influienţată de limitele maşinii pe care a fost implementat: un PDP-7 cu capacitatea 4K ( cuvinte de 18 biţi).

De altfel. Limbajul a fost proiectat şi implementat de către Dennis Ritchie la Bell Laboratories în 1972.versiunea 5 şi multă vreme a constituit un standard (neoficial de altfel) al limbajului [KeR 78]. Standardul ANSI ( American National Standard Institute) a fost redactat abia în decembrie 1989 şi a fost pus la dispoziţia celor interesaţi la începutul lui 1990. Firma Borland a folosit acest standard în faza de proiect şi a realizat implementările Turbo C care se bucură de un succes remarcabil. Ritchie a lucrat pe un calculator DEC PDP-11 sub sistemul de operare Unix. unele din acestea au adăugate o serie de facilităţi sau extensii proprii care nu împiedică compilarea unui program standard. a octeţilor şi a adreselor de memorie. Ada) cu gradul de control şi flexibilitatea oferite de către limbajul de asamblare. Limbajul C este privit ca un limbaj de nivel mediu întrucât combină cele mai reuşite elemente ale limbajelor de nivel înalt ( Pas-cal.Programare_ Limbajul_C Cristopher Strachey. Modula. tratarea pointerilor etc. programele scrise în C 5 . mare parte din implementările C -ului s-au dovedit de un mare grad de compatibilitate: un program scris pentru una din variante putea fi compilat cu succes folosind o altă variantă. •FORTRAN I (1957) •FORTRAN II (1958) •ALGOL 60 (1960) •CPL (1963) •ALGOL 68 (1968) •BCPL (1967) •B (1970) •C (1972) •C++ (1984) Figura 1.1. Algol. Genealogia limbajului C este prezentată în Figura 1. Din acest motiv varianta clasică a limbajului C a fost asociată sistemului de operare Unix . adică a elementelor de bază în funcţionarea unui calculator. În ciuda acestui fapt . toate compilatoarele C sunt compatibile cu standardul ANSI C.1. în prezent .) limbajul a fost influienţat şi de Algol 68. Pentru eliminarea acestora în 1983 a fost creată o comisie care să stabilească un standard al acestui limbaj. Odată cu creştere popularităţii calculatoarelor personale. Fortran. au apărut numeroase alte implementări ale limbajului C şi astfel a crescut şi popularitatea acestuia. cel care a condus echipa ce a proiectat CPL-ul. C permite manevrarea biţilor. Un fapt cu totul inedit a fost acela că. Se înţelege că au existat şi neconcordanţe în multitudinea de “dialecte” ale limbajului. În mare parte ( construcţiile for şi switch.

“succesor” or “increment” .Gheorghe GRIGORAŞ au un grad mare de portabilitate: uşurinţa de a adapta programele scrise pentru o anumită categorie de calculatoare sau sisteme de operare la alte calculatoare sau sisteme de operare. In C++. Originea acestui limbaj şSTR 94ţ trebuie căutată în proiectul care a început în Aprilie 1979 la “Computing Research Center of Bell Laboratories” în Murray Hill. Limbajul C are structuri de control adecvate precum şi facilităţi de structurare a datelor care îl fac să fie folosit într-o diversitate de domenii. • C este un limbaj disponibil: un limbaj pentru care se poate găsi cu uşurinţă un compilator. acest lucru este posibil în general fără un efort deosebit. Ada. este lipsa totală a verificării tipului (type checking).>> În figura 1. care a adăugat la limbajul C conceptul de clasă folosit pentru prima dată de limbajul Simula ( dezvoltat în anii 1962-1967 de norvegienii Kristen Nyagaard şi Ole-Johan Dahl). este prezentată genealogia limbajului C++ iar figura 1. O nouă versiune a limbajului C. Ceea ce este sigur. Numele C++ a fost sugerat de Rick Mascitti. prezintă etapele importante din proiectarea limbajului.3. referinţele şi abilitatea de a declara variabile oriunde în cadrul unui bloc şi BCPL de unde a fost luată forma de prezentare a comentariilor cu //. Algol 68 care a dat supraîncărcarea operatorilor. ++ can. De exemplu. be read as “next”. o variabilă de un tip scalar oarecare poate apare în aceeaşi expresie cu o variabilă de un alt tip scalar. Unul din motivele pentru care limbajul C este în acelaşi timp agreat de mare parte din programatori şi dezagreat de altă mare parte din programatori. numită C++. indiferent de ce calculator dispunem. had a nice interpretation. 6 . and wasn’t of the form “adjective C”. USA. Smalltalk. era vorba totuşi de un nou limbaj. Asta pentru scurt timp însă deoarece comitetul ANSI pentru standardizarea C-ului a atras atenţia că se poate crea o confuzie cu această denumire. Aşa cum vom vedea pe parcursul prezentării limbajului. Bjarne Stroustrup a realizat în Octombrie 1979 un preprocesor. În martie 1980 preprocesorul îmbunătăţit era implementat pe 16 sisteme iar limbajul acceptat de acesta a fost numit “C cu Clase”. tough it is always pronounced “plus plus”. Motivele pentru care a fost ales limbajul C (în faţa altor limbaje ale vremii: Modula-2. este că datorită faptului că face parte din sistemul de operare Unix. un membru al echipei lui Stroustrup.Iată ce spune Stroustrup despre această alegere: <<I picked C++ because it wos short. Pentru realizarea acestui proiect. Datele care apar în paranteză se referă la prima implementare disponibilă pentru limbajul respectiv(după [STR 94]). cei care nu-l agrează îl consideră un limbaj lipsit de siguranţă. a apărut în 1984.2. • C este un limbaj portabil: chiar dacă un program C nu este automat portabil de la o maşină la alta. După numele “ C cu clase” limbajul a fost “botezat” C84. • C este un limbaj eficient: semantica sa este “low level” ceea ce înseamnă că pot fi folosite cu eficienţă resursele hardware pentru programele C. depending on context. Cei care agrează limbajul C îi apreciază flexibilitatea sa. Mesa. Cele mai mari influienţe asupra noului limbaj le-au avut: Simula care a dat clasele. şi a fost folosit pentru prima dată în Decembrie 1983. numit Cpre. proiect ce trebuia să realizeze distribuirea nucleului UNIX într-o reţea de computere conectate LAN. Compilatoarele oferite împreună cu sistemul Unix sunt relativ ieftine (uneori chiar gratuite) şi pot fi folosite pe o diversitate de maşini. chiar dacă era clădit pe C. New Jersey. Clu) pentru acest proiect sunt expuse chiar de creatorul noului limbaj: • C este un limbaj flexibil: se poate folosi în orice domeniu şi permite utilizarea oricăror tehnici de programare. C++arm reprezintă “The Annotated C++ Reference Manual” iar C++std este standardul ANSI C++. limbajul a căpătat o mare popularitate în lumea academică şi nu numai. Are de asemenea o mulţime bogată de operatori care-i dau un înalt grad de expresivitate. acesta oglindeşte conceptele fundamentale ale unui computer tradiţional.

1979 1980 1982 1983 1984 1985 1986 1987 Mai Octombrie Aprilie Ianuarie August Decembrie Ianuarie Februarie Octombrie Septembrie Noiembrie Începutul proiectului “C cu clase” Prima implementare a lui C cu clase Primul raport intern la Bell Labs asupra lui C cu clase Primul articol extern asupra lui C cu clase Prima implementare a limbajului C++ Limbajul a fost “botezat” C++ Primul manual C++ Prima lansare externă C++ Manualul The C++ Programming Language Prima conferinţă OOPSLA (centrată pe Smalltalk) Prima conferinţă USENIX C++ 7 .2.Programare_ Limbajul_C •Fortran(1956) •Algol 60(1960) •CPL(1963) •BCPL(1967) •Simula 67(1969) •C •Algol 68(1977) •C cu Clase (1980) •Ada (1983) •C++ (1984) •ANSI C (1986) •ML(1976) •Clu(1978) •C++arm(1990) •C++std (1995) Figura 1.

la facultăţile care au în planul de învăţământ informatică şi chiar la cele de profil. primul limbaj de programare studiat (cel puţin până acum) a fost altul decât limbajul C. cel care se apucă de învăţat limbajul C. } while (rest!=0). Aceasta pentru că în programa de liceu. &a. } printf (" Cmmdc al celor doua numere este: %d\n".b)). a capata valoarea lui b. b este valoarea cautata. Metoda care se aplica pentru a determina cmmdc este urmatoarea: se calculeaza restul impartirii intregi a lui a prin b. &b).h> int cmmdc (int x. int y){ int rest. scanf ("%d%d".Gheorghe GRIGORAŞ 1988 1990 1991 1992 1994 Decembrie Ianuarie Iunie Martie Mai Mai Iunie Februarie Martie Mai August Prima lansare GNU C++ Prima implementare Oregon Software C++ Prima implementare Zortech C++ Prima reuniune tehnică ANSI X3J16 pentru C++ Prima implementare Borland C++ C++arm: The Annotated C++ Reference Manual Prima reuniune ISO WG21 Prima lansare DEC C++ Prima lansare Microsoft C++ Prima lansare IBM C++ A fost înregistrat Raportul Comitetului ANSI/ISO Figura 1.b. b capata valoarea restului si procedeul se repeta.a = b. } int main (){ int a. */ # include <stdio. Vom începe prezentarea printr-un exemplu. return x. char raspuns. In caz contrar. daca acest rest este nul. do { rest = x%y.b = c.3. 1. mai ştie cel puţin un limbaj de programare (Pascal în cele mai multe cazuri). printf (" Continuati ? d)a n)u -->").cmmdc (a. 8 . y = rest. se începe cu un limbaj diferit de C iar în învăţământul superior. do { printf (" Introduceti 2 valori intregi pozitive -->"). Programul 1 /* Calculul celui mai mare divizor comun (cmmdc) a doua numere intregi pozitive a si b. x = y. la disciplina de informatică. if (b>a) { int c = a.2 Forma unui program C În general.

Programul pe care l-am prezentat este constituit din două funcţii: main şi cmmdc. } while (raspuns!=’n’). operaţiile de intrare/ieşire se realizează prin apel la funcţiile unei biblioteci standard furnizate de sistem. 1. scanf. Compilarea programului. Pe această linie este o directivă care este gestionată de precompilator (preprocesor) şi permite includerea definiţiilor funcţiilor intrare/ieşire furnizate de sistem şi care se găsesc în fişierul stdio.. &b corespund adreselor (faptul că & apare în faţă) unde vor fi memorate cele două valori întregi: &a adresa variabilei a. Aceste funcţii vor fi prezentate mai târziu într-un capitol special. Limbajul C a fost optimizat special în vederea compilării. Structurile de control ale limbajului C se vor prezenta într-un capitol special.h. C a fost gândit de la bun început ca fiind destinat compilării. Parametrul "%d%d" specifică formatul de citire a două numere întregi (d de la digit) iar parametrii &a. acesta trebuie salvat ca fişier text pentru a putea fi utilizat de un compilator. Primele linii din program constituie comentarii.Programare_ Limbajul_C } scanf ("%c". atunci trebuie folosit un editor pentru crearea fişierului sursă C. 9 .. return 0. Construcţia "do {.3 Compilarea unui program C Se ştie că există două metode generale de transformare a unui program sursă într-un program executabil: compilarea şi interpretarea. printf ("Cmmdc al celor doua numere este: %dăn" cmmdc (a. În corpul funcţiei main în Programul 1 avem apeluri la alte funcţii: printf. 2. Să trecem în revistă structura programului prezentat. Legarea programului cu funcţiile necesare existente în bibliotecă.b)) este un apel la o operaţie de scriere (pe ecranul monitorului) a textului: cuprins între " şi " în afară de %dăn care reprezintă formatul cu care se va tipări valoarea returnată de apelul la funcţia cmmdc (a.b): va fi scris un număr întreg (%d) după care se trece la linie nouă (caracterul ăn). )" care apare şi în funcţia main şi în funcţia cmmdc este una din structurile iterative de care dispune limbajul C: grupul de instrucţiuni cuprins între acoladele de după do se execută atâta timp cât condiţia scrisă după while este îndeplinită (de precizat că acel grup de instrucţiuni se execută măcar odată). Atenţie însă: compilatoarele acceptă ca fişiere de intrare (programe sursă) numai fişiere text standard. &a şi %b. În limbajul C nu există instrucţiuni de intrare/ieşire. dacă se crează un fişier sursă cu editorul Word su Windows. 3. Crearea unui format executabil al unui program C parcurge următoarele trei etape: 1.h. Definiţiile acestor funcţii se află în fişierul sistemului stdio. Urmează o linie ce începe cu #. Trebuie reţinut faptul că orice program C conţine definiţia unei funcţii cu numele main care ţine locul programului principal: punctul de intrare în execuţia unui program C este funcţia main. Aceste comentarii sunt incluse între "parantezele" “/*” şi “*/”. &raspuns). Corpul unei funcţii este delimitat de acolade: ‘{’ ţine locul lui begin (dinalte limbaje) iar ‘}’ al lui end. Deşi au fost concepute şi interpretoare de C şi acestea sunt disponibile pentru diferite medii. cmmdc. Acesta este un apel la o operaţie de citire a unor date pe care le introducem de la tastatură.} while ( . Crearea programului. În exemplul de aici avem: printf cu un parametru aflat între ghilimele: acest text va fi tipărit pe ecran scanf cu trei parametri: "%d%d". iar &b adresa variabilei b. Prin urmare. Majoritatea compilatoarelor C asigură medii de programare care includ facilităţi pentru realizarea tuturor etapelor precizate mai sus. Dacă se foloseşte un compilator care nu are integrat un editor (cum sunt cele din sistemul de operare UNIX).

Zona de manevră (heap) este o regiune de memorie liberă pe care programul . în încheierea acestei scurte introduceri .). în esenţă.Urmează o zonă de memorie în care sunt stocate variabilele globale. le foloseşte pentru stocarea unor articole de genul listelor înlănţuite şi arborilor. schemă compusă din apeluri ale altor funcţii aflate în biblioteca standard a limbajului C sau definite de programator. Celelalte două zone reprezintă aşa zisa stivă a programului şi zona de manevră. 10 . compilatoarele ce există pe piaţă conţin cu siguranţă şi alte funcţii. aşa cum dăinuie de când a fost creat limbajul şi. sunt compilatoare C++. STIVA ZONA DE MANEVRĂ VARIABILE GLOBALE CODUL PROGRAMULUI Figura 1. altele folosesc programul de legare al sistemului de operare. o schemă a ceea ce face programul. programarea în limbajul C va dăinui multă vreme de acum încolo. • memorează variabilele locale. singura funcţie care trebuie să fie prezentă în orice program se numeşte main( ).Gheorghe GRIGORAŞ Toate programele în C constau dintr-una sau mai multe funcţii. De aceea C++ acceptă limbajul C: orice program C va putea fi compilat de un compilator C++. prin intermediul funcţiilor de alocare dinamică ale limbajului C.4. Într-un program C corect conceput.După unii autori. funcţia main( ) conţine. că în general. Aceasta este prima funcţie apelată la începutul executării programului. Un program C compilat creează şi foloseşte patru zone de memorie disjuncte. care îndeplinesc funcţii distincte (figura 1. • memorează argumentele funcţiilor. Prima regiune este aceea care stochează codul programului. un programator care nu ştie C nu va putea programa în C++. Stiva este folosită în timpul execuţiei programului în scopurile: • memorează adresele de revenire ale apelurilor la funcţii. Standardul ANSI C precizează setul minimal de funcţii care va fi inclus în biblioteca standard. Aşa cum vom vedea în partea a doua a acestei cărţi.4. • memorează starea curentă a unităşii centrale de prelucrare. C++ este o versiune extinsă a limbajului C. compilatoarele existente pe piaţă. Să mai precizăm . care a fost concepută pentru programarea orientată pe obiecte. Procesul de legare (linking) este acela în care programul de legare(linker) combină codul scris de programator cu codul obiect al funcţiilor utilizate şi care se găseşte în bibliteca standard. Unele compilatoare au programul propriu de legare.

au un anume tip iar în funcţie de aceste tipuri se vor aplica algoritmi specifici pentru determinarea valorii expresiei.. int şi long. Literali 2. Tabela 1. Diferenîa dintre acestea constă în dimensiunea zonei de memorie ocupată de o variabilă de acest tip şi implicit de mărimea domeniului de valori. Aceste tipuri sunt utilizate pentru reprezentarea numerelor întregi. short.128. 2147483647 11 . apeluri la funcţii... expresii 2. Operatori O expresie în limbajul C – ca în orice limbaj de programare – este o secvenţă de operatori şi operanzi care descrie algoritmul de calcul al unei valori.32768. Tipurile de bază ale limbajului C pot fi grupate în trei mulţimi: • Tipuri întregi: char..3.Programare_ Limbajul_C Cap 2 Tipuri.4. Tipuri simple 2. operatori. Acest lucru este sintetizat în Tabela 1.32768. Aceşti operanzi. Declararea unei variabile 2.1.2. Limbajul C oferă de asemenea un mecanism de conversie a tipului care va fi prezentat mai târziu în lucrare.127 . nume de constante (literali). fiecare dintre ei. Tipurile întregi Tipul char short int long (long int) Dimensiunea memoriei ocupate 8 biţi 16 biţi 16 biţi 32 biţi Domeniul . Operanzii într-o expresie sunt nume de variabile. Tipuri simple Tipurile simple (sau tipurile de bază) ale limbajului C definesc dimensiunea zonei de memorie ocupată de valoarea unei variabile precum şi modul în care va fi interpretat conţinutul acestei zone.32767 .32767 -2147483648.1. 2.

‘\xhh’ .. Constante literale Constante Exemple întregi 123.2E^3.tabulare. OX3.. ‘\\’ . -457.caracterul \ (backslash). Specificarea signed tip este echi-valentă cu tip iar unsigned tip are semnificaţia din Tabela 2.. ‘\o’ . 12 .03. 65535 0 . o42l long 423uL. în limbajul C se folosesc diferite reguli sintactice pentru reprezentarea constantelor.tabulare verticală. 25AfuL flotant 3. ‘A’. o245u. Literali Literalii (sau constantele literale) sunt valori constante. Tabela 3. 255 0 . 10e-12 caracter ‘a’. Pentru tipurile întregi se pot folosi specificările signed şi unsigned.. Tipul vid: void. Tipuri întregi unsigned Tipul unsigned char unsigned short unsigned (int) unsigned long (int) Dimensiunea 8 biţi 16 biţi 16 biţi 32 biţi Domeniul 0 . ‘^’ şir “şir de caractere” Explicaţii Notaţia zecimală Notaţia octală (prefix O) Notaţie hexazecimală (prefix ox sau OX) Constante fără semn Reprezentare pe 32 biţi Constante fără semn pe 32 biţi Reprezentare fără exponent Reprezentare cu exponent Există şi caractere speciale (de control) care sunt compuse din caracterul “\” şi din alt caracter. 42153l.retur de linie. ‘\f’ . Tabela 3 sintetizează unele din aceste reguli. • Tabela 2.caracterul ‘’’ ‘\”’ . ‘\b’ . 57F3u întregi 12L.Gheorghe GRIGORAŞ • Tipuri reale: float. Ele se disting prin precizia de reprezentare: float – numere reale în simplă precizie –aproximativ 6 cifre semnificative . double Aceste tipuri sunt folosite pentru a reprezenta numere reale. O3724 ox7F. 0 O12. Este un tip folosit pentru reprezentări de dimensiune nulă.. ‘\’’ .caracter de cod hexazecimal hh. ‘\t’ .caracter de cod octal ddd.retur de car.425 -15.interlinie (linie nouă). Acestea sunt: ‘\n’ . ‘\r’ .caracterul ”. ^423.backspace.14159. A24E 39u. 4294967295 2.caracterul NULL.2. -12. ‘\u’ . ele reprezintă valori care nu pot fi modificate pe parcursul execuţiei unui program. .iar double pentru numere reale în dublă precizie – aproximativ 15 cifre semnificative. ‘\ddd’ . 65535 0 .

tip nume = valoare.Nu trebuie să coincidă cu vreun cuvânt cheie (vezi Tabela 4) Tabela 4. pi = 3.Programare_ Limbajul_C 2. . într-o declaraţie se specifică clasa de alocare (implicit sau explicit). dacă e posibil. const float pi = 3.3. Un identificator în limbajul C este un şir de caractere care trebuie să îndeplinească condiţiile: . Variabilele sunt obiectele de bază ale limbajului şi au un nume care este un identificator.e-4. char n1='\n'. în afară de tipul variabilei şi eventual o valoare iniţială pentru aceasta.următoarele caractere sunt caractere alfanumerice (litere sau cifre) sau ‘_’. j. Această clasă este implicită. având durata de viaţă pe parcursul execuţiei funcţiei. Clasele principale de alocare sunt automatic şi static. Cuvintele cheie ale limbajelor C şi C^^ this handle public asm delete throw do if register auto try double inline return break short typedef else int case signed union catch enum long new sizeof unsigned char extern virtual operator static class float void struct overload for const volatile switch private continue friend template while protected default goto O variabilă se declară prin una din următoarele instrucţiuni: tip nume. Variabilele se declară la începutul funcţiilor (variabile locale) sau în exteriorul tuturor funcţiilor (variabile globale). Mai multe variabile de acela i tip pot fi declarate în aceea i instruc iune. float eps = 1.14159. alocarea se face în registrele unităţii 13 . Exemple: int i. const double e = 2. Declararea unei variabile şi a unei constante Toate variabilele unui program trebuiesc declarate înainte de a fi utilizate. desp r ite prin virgule. k. explicit se poate specifica prin cuvântul cheie aut: aut int x.71828182845905. O constantă se declară prin: const tip nume= valoare. Variabilele din clasa automatic sunt definite în interiorul funcţiilor fiind locale funcţiei în care au fost definite. Tot în interiorul unei funcţii variabilele mai pot fi definite şi în clasa register care este asemănătoare cu cea automatic cu deosebirea că. . const char mesaj[ ] = "Eroare".primul caracter este literă sau ‘_’ (underscore).14159.

evaluarea se face în mod natural.Gheorghe GRIGORAŞ centrale şi nu în memoria RAM. Register Static internal External Static în modulul în care-i DA DA external definită External în toate modulele DA (în funcţie) aplicaţiei Static în toate modulele DA External aplicaţiei (în funcţie) În capitolul al optulea sunt tratate mai în amănunt problemele legate de gestiunea memoriei. Dacă se definesc în interiorul unei funcţii trebuie să aibă neapărat în faţă cuvântul rezervat static (se mai spune că sunt în clasa static internal). Dacă tipul operanzilor este acelaşi într-o expresie. Spre exemplu. Evaluarea expresiilor se face înlocuind operanzii prin valorile sale şi efectuînd operaţiile conform cu specificaţiile acestora.se face în ordinea indicată mai jos: alpha + sqrt (25) alpha + 5.0 20. se aplică conversii implicite de tip: unul din operanzi se converteşte la tipul celuilalt iar tipul rezultatului va fi tipul comun. aceştia delimitează subexpresii şi pot schimba asociativitatea operatorilor. Variabilele din clasa static diferă de cele din clasa auto sau register prin aceea că sunt memorate în locaţii fixe de memorie (au o adresă fixă. Tabelul 5 sintetizează clasele de alocare. Operatorii ce pot apare într-un program C sunt de patru feluri: • operatori primari de parantetizare. dacă se declară: float alpha = 20.4. Clase de alocare CLASA CARACTERISTICI Adre Păstrează Vizibilitate să valoarea fixă în interiorul funcţiei NU NU în interiorul funcţiei în toate modulele DA DA DA DA Durata de viaţă Pe durata funcţiei Pe durata aplicaţiei Pe durata aplicaţiei Pe durata aplicaţiei - Auto. (x + y) * z.0 25. Operatori Operatorii se folosesc la constituirea de expresii pornind de la constante şi variabile.45 Dacă operanzii au tipuri diferite . Fiecare dintre aceştia au un tip declarat. Variabilele din clasele auto şi register nu îşi păstrează valoarea de la un apel la altul al funcţiei în care sunt definite.45 + 5. constante sau apeluri la funcţii (despre care se va vorbi mai târziu). Variabilele definite în exteriorul tuturor funcţiilor fără vreun specificator de clasă sunt în clasa extern şi au alocate adrese fixe. ca şi perechea: x+y*z . 2.45. permanentă). De pildă expresiile x * y +z şi x * (y + z) vor fi evaluate diferit pentru aceleaşi valori ale variabilelor. Tabelul 5. 14 . Am văzut că operanzii pot fi variabile. atunci evaluarea expresiei: alpha + sqrt (beta). float beta = 25.

atunci: j = i ++ /* j = 10 apoi i = 10 */ k = ++i/* i = 12 apoi k = 12 */ l = i-. k. 2. • operatori unari cu notaţie prefixată sau postfixată: -x. ++ autoincrementarea. asociativitatea este de la dreapta la stânga. 15 . • operatorul ternar condiţional operand 1 ? operand 2 : operand 3. Operatorii ++ şi -. . y a = (x! = y).4. y--. -autodecrementarea.plus şi minus unari.funcţiile trigonometrice uzuale: sin.funcţia de ridicare la putere pow. Aceştia sunt operatori binari iar sintaxa lor în C este: < (mai mic) <= (mai mic sau egal) > (mai mare) >= (mai mare sau egal) == (egal) != (diferit) Cum rezultatul unei comparări este un număr întreg este posibilă asignarea acestuia unei variabile întregi: int a.incrementează (decrementează) cu 1 valoarea unei variabile şi pot fi : • prefixaţi: variabila este incrementată (decrementată) înainte de evaluarea expresiei în care se află iar asociativitatea este de la dreapta la stânga. Aceştia pot fi unari sau binari iar în privinţa asociativităţii.prezentate în Anexa – care sunt operatori cu scriere prefixată: . în secvenţa anterioară.. • 2. ++x. x. acolo unde nu este specificat altfel. • Operatorii unari: +.funcţiile exponenţială. acos. . m. dacă x va fi egal cu y atunci a va căpăta valoarea 0 iar în caz contrar a va căpăta valoarea 1.1. cos. Operatorii relaţionali (de comparaţie) Operatorii relaţionali sunt operatori binari şi permit compararea valorilor a doi operanzi (expresii) iar rezultatul evaluării este zero (dacă rezultatul este fals) sau 1 (dacă rezultatul este adevărat). logaritmică etc. Exemple: Fie declaraţia int i = 10.2. l. Negaţia are semnificaţia obişnuită: schimbă semnul valorii expresiei în faţa căreia se află.4. j. x++. • postfixaţi: variabila este incrementată (decrementată) după evaluarea expresiei în care se află iar asociativitatea este de la stânga la dreapta. Exemplu: x+y x % y. tan. Operatori aritmetici Operatorii aritmetici sunt aceea care se aplică operanzilor numerici. aceasta este de la stânga la dreapta. asin. atan./* l = 12 apoi i = 11 */ m = --i /* i = 10 apoi m = 10 */ • Operatorii binari sunt următorii + adunare * înmulţire scădere / împărţire % modulo La aceşti operatori se adaugă funcţiile din biblioteca matematică .Programare_ Limbajul_C operatori binari cu notaţie infixată adică: operand operator operand.

4.disjuncţie logică la nivel de bit.sau exclusiv la nivel de bit. 2. |. exprimat prin =. Operatori logici Operatorii logici sunt operatori binari care se aplică unor operanzi ce au valori adevărat (1) sau fals (0) şi ei corespund operaţiilor logice uzuale: ! . long) şi servesc la poziţionarea sau interpretarea valorilor întregi ca o secvenţă de valori binare. Operatorul de asignare Operatorul de asignare. iar dacă unul din ei are valoarea fals (0) atunci expresia are valoarea zero.disjuncţia logică (sau) && .4. •!op1 are valoarea fals dacă op1 este adevărat şi are valoarea adevărat dacă op1 este fals.conjuncţia logică (şi) Expresia: •op1&&op2 are valoarea adevărat (1) dacă cei doi operanzi sunt evaluaţi la adevărat. short. ^ . are ca efect evaluarea expresiei din dreapta semnului = şi atribuirea acestei valori variabilei ce se află în stânga acestui semn. Aceştia se pot aplica doar operanzilor de tip întreg (char. Exemple: x = 13.4.3. int.5. Exemplele următoare sunt edificatoare.4) z = 0000 0000 0000 0011 (= 13/4) 2.negaţia logică cu asociativitate de la dreapta la stânga  .deplasare la dreapta. << . z = x >> 2.conjuncţie logică la nivel de bit. ~ . op1 =01100100 op2 =10111010 op1 & op2 = 00100000 op1 | op2 = 11111110 op1 ^ op2 = 11011110 De asemenea negaţia (~) acţionează la nivelul fiecărui bit schimbând 1 =n 0 şi 0 =n 1.negare la nivel de bit (operator unar). y = x << 2. variabila = expresie. Aceşti operatori sunt: & . >> .4. • op1op2 are valoarea zero (fals) dacă i numai dacă op1 şi op2 au ambii valoareea zero (fals).deplasare la stânga. Semnificaţia primilor trei operatori binari (&. Operatori la nivel de bit Limbajul C dispune de şase operatori pentru tratarea informaţiei la nivel de bit. în particular se poate obţine (rapid!) înmulţirea cu 2op2 (op1 << op2) sau cu 2-op2 (op1 >> op2).  . 16 .Gheorghe GRIGORAŞ 2. x = 0000 0000 0000 1101 (= 13) y = 0000 0000 0011 0100 (= 13. ^) este cea naturală (aminitm că 1 reprezintă valoarea logică “adevărat” iar 0 valoarea “fals”). ~ op1 = 10011011 Operatorii binari de decalare ( << şi >>) servesc la decalarea cu un anumit număr de biţi (dat de cel de-al doilea operand) la stânga sau la dreapta în cadrul primului operand.

%= • Operatori logici la nivel de bit: &=.. Se obţin asignări compuse cu: • Operatori aritmetici: +=. Dacă op1 are valoarea adevărat. = varn = expresie. este o expresie echivalentă cu construcţia: if (a > b) max = a. prin care cele n variabile capătă valoarea expresiei din partea dreaptă. este o construcţie validă în C.. unde op1. l capătă valoarea 1. Operatorul condiţional se notează cu ?: şi are asociativitatea de la dreapta la stânga. /=. *=.op3 sunt operanzi. limbajul C permite compunerea asignării (#) cu un operator binar (op) obţinându-se operatori de asignare compusă: e1 op = e2.. permite ca aceştia să formeze expresii care au atribuite valori.4. Operatorul condiţional Acesta este singurul operator ternar al limbajului C. unde e1 şi e2 sunt expresii. valoarea expresiei din dreapta semnului # .6. este o expresie ce are ca valoare. prin aceasta cele patru variabile i. else max = b. 17 . expresia este egală cu op3. 2. . j. Acest lucru permite “atribuirea în lanţ”precizând că asociativitatea operatorului de asignare este de la dreapta la stânga: var1 = var2 = . 2. Spre exemplu i = j = k = l = 1. -=. >>= Faptul că atribuirea este privită ca un operator binar. |=.7.4.op2. Astfel variabilă = expresie. ^= • Operatori de decalare: <<=. k.expresie2.. expresia este egală cu op2 iar dacă op1 are valoarea fals.Programare_ Limbajul_C Pe lângă acest tip de asignare. Forma generală a sa este: op1 ? op2 : op3. Această asignare este echivalentă cu : e1 = (e1) op (e2). Exemplu: max = (a > b) ? a : b. Operatorul virgulă Forma generală a unei expresii ce utilizează acest operator este: expresie1.

% +.j = 0. decrementare Negare pe biţi Negare logică Plus. Operator :: :: →.Gheorghe GRIGORAŞ Expresiile sunt evaluate de la stânga la dreapta iar valoarea întregii expresii este valoarea (şi tipul. << <. ^=. j--) 2.delete ->* .6.j = n-1.* *. operatorilor unari. >= ==.*=. i++. >>= &=. . <<=. j++) for(i = 0. Tabelul nr. %= +=. se înţelege) expresiei ultime ce apare în acest şir. inegalitate Conjuncţie pe bit Sau exclusiv pe bit Sau (disjunctiv) pe bit Conjuncţie logică Disjuncţie logică Afectare condiţională Operatori de asignare compusă Operatorul virgulă Descrierea . >. Am văzut că operatorii primari de parantetizare pot schimba asociativitatea operatorilor. /.4.>> . Precedenţa operatorilor Asociativitatea şi precedenţa operatorilor indică ordinea în care se evaluează subexpresiile într-o expresie. |= . 18 Funcţia (semnificaţia) Acces explicit la o variabilă globală (unar) Acces explicit la o clasă (binar) Selectarea unui membru Indexarea unui tablou Apel la o funcţie Lungimea în biţi Incrementare. operatorul condiţional şi cel de atribuire li se aplică asociativitatea la dreapta pe când tuturor celorlalţi li se aplică asociativitatea la stânga. 6. Pentru limbajul C./=. i++. O asemenea construcţie apare frecvent în instrucţiuni for pentru realizarea mai multor acţiuni: for(i = 0. i < 100. Precedenţa operatorilor limbajului C este dată în tabelul nr. minus unari Acces la o variabilă Adresa unei variabile Conversie de tip (cast) Operatori de gestiune a memoriei Selectarea unui membru Operatori multiplicativi Operatori aritmetici Operatori de decalare Operatori relaţionali Egalitate.<=. -=. i < j. [] () sizeof -> . * & () new. ~ ! +. != & ^ | && || ?: =. .8..

Definirea unei funcţii 3.Cap 3 FUNCTII 3. etc. Dacă această specificare lipseşte.descompunerea unei secvenţe lungi de procesare a informaţiei într-o mulţime de secvenţe “mici” de transformări de bază ale informaţiei.1.5. detaliile acestor elemente rămân “ascunse” pentru utilizator. Limbajul C permite de asemenea utilizarea unor funcţii predefinite (printf. respectiv tipul valorii returnate de un apel la această funcţie.3.furnizarea către alţi programatori a unor elemente de bază de nivel înalt. Numele unei funcţii este un identificator şi acesta trebuie să respecte aceleaşi reguli ca cele referitoare la numele unei variabile. } În această definiţie. getc. În general. Returnarea unui apel 3. Funcţia principală main În limbajul C . Funcţiile care returnează în programul apelant valoarea vidă se declară de tip void.relativ uşor .1. Este posibilă definirea de funcţii care să retuneze valoarea vidă: în acest caz tipul valorii returnate este void. utilizarea unei funcţii permite: .6. Aşa cum o variabilă trebuie declarată înainte de a fi utilizată într-o expresie. Funcţii cu un număr variabil de parametri 3. Mulţimea funcţiilor unui program poate fi partiţionată în mai multe fişiere care pot fi compilate separat. funcţii ce se găsesc în bibliotecile sistemului. 3. tipul implicit al funcţiei este int.2. Apelul şi transmiterea parametrilor 3. Aceste elemente de nivel înalt oferă o claritate în plus programului global şi permite . Să precizăm că nu se poate defini o funcţie în interiorul altei funcţii. Sfârşitul execuţiei unui program 3. instructiuni. . Declararea unei funcţii constă în a da signatura funcţiei. Definirea unei funcţii Definiţia unei funcţii are următoarea sintaxă: tip nume (lista parametri) { declaratii (de variabile).4.nu există noţiunile distincte de procedură şi de funcţie. o funcţie trebuie declarată înainte de a fi apelată. În C există doar funcţii care returnează o valoare. Signatura unei .spre deosebire de Pascal sau alte limbaje .modificări ulterioare ale acestuia.). Apelurile la aceste funcţii sunt gestionate în faza de editare a legăturilor. tip este unul din cuvintele rezervate care defineşte tipul funcţiei.

Tipul acestei expresii trebuie să fie acelaşi cu tipul funcţiei. . Sfârşitul execuţiei unui program exit (valoare). 3.a. Valoarea expresiei "expresie" va fi returnată şi poate fi utilizată în programul apelant.4.: printf ("Un apel cu un singur argument \n"). int strlen (const char* s).Gheorghe GRIGORAŞ funcţii defineşte atât tipul său (tipul valorii returnabile) cât şi numărul şi tipul argumentelor sale. 3. char* decod (long int).b\%d\n".implicit: în definiţia funcţiei. Returnarea unui apel Sintaxa instrucţiunii de returnare a valorii unei funcţii este: return expresie.2. int). În ultima linie avem un exemplu de funcţie fără parametri (numărul parametrilor este zero). etc. Iată câteva instrucţiuni de declarare a unei funcţii: long int cod (const char *. care în C++ se numeşte "elipsă". O funcţie care returnează valoarea vidă (funcţie de tip void) poate conţine instrucţiunea "return" fără argument sau poate omite această instrucţiune. scanf. 3../*Un apel cu 2 argumente */ printf ("a\%d. printf("x\%f\n". Un exemplu la îndemână îl oferă funcţiile sistemului: printf. O funcţie f returnează o valoare în corpul funcţiei din care s-a făcut apel la f. void schimbare (int . Funcţia "exit" este o funcţie sistem care termină execuţia unui program. ).explicit: printr-o instrucţiune ce descrie signatura sa în cazul în care se face apel la o funcţie descrisă într-un fişier separat sau în cazul în care apelul la funcţia respectivă precede declaraţia funcţiei în acelaşi fişier. linia de început conţine tipul său şi argumentele sale (număr şi tip). prin instrucţiunea return (plasată în corpul lui f).3. int funct ( ). Acesta este singurul exemplu de apel la o funcţie care nu returnează nimic: sistemul opreşte execuţia programului şi raportează valoarea 20 . .x). Există două moduri de a declara o funcţie: . int).. /*3 argumente */.b). Definirea unor astfel de funcţii se face printr-o sintaxă de forma: int printf (char *. Funcţii cu un număr variabil de parametri Există funcţii care pot avea un număr nedeterminat de parametri.

Asta înseamnă că o funcţie nu poate modifica parametrii actuali. punând drept parametri actuali valorile adreselor variabilelor ce trebuiesc modificate. x = y. Să facem precizarea că şi în cazul funcţiei schimba2 transmiterea parametrilor se face prin valoare: am simulat aici transferul prin referinţă ce ar fi trebuit să se facă în cazul funcţiei schimba1. Modificările efectuate asupra parametrilor formali nu au decât un efect local care nu este vizibil în afara funcţiei. n). b =%d".. printf ("a = %d. valoarea implicită a codului returnat la sfârşitul execuţiei unui program este 0. Asta înseamnă că parametrul actual (de la apel) şi parametrul formal corespunzător (declarat în antetul funcţiei) sunt două variabile distincte. Această valoare poate fi utilă atunci când programul este executat în interiorul unei linii de comandă a interpretorului de comenzi. În absenţa unei instrucţiuni exit. n++. dacă funcţia este declarată fără tip şi prin folosirea numelui funcţiei urmat de lista de parametri actuali într-o expresie (în care este permis tipul ei) atunci când funcţia este declarată cu tip .b). } Apelul funcţiei schimba1 în funcţia main nu are efectul scontat: prin apelul la printf se tipăresc valorile 1 şi 2 pentru a respectiv b.Programare_ Limbajul_C transmisă la apel. Funcţia schimba2 care simulează transmiterea parametrilor prin referinţă este: void schimba2(int* x . tipăreşte (cu unele compilatoare) 10 10 şi nu 10 11. Pentru înlăturarea acestui efect este posibilă simularea unui mod de transmitere prin referinţă. int* y){ int temp = *x. *y = temp. b). b = 2. schimba1(a. De pildă. y â temp. printf ("%d %d \n". secvenţa: int n = 10. Să precizăm că în C nu există decât un singur mod de transmitere a parametrilor şi anume transmiterea prin valoare. încât trebuiesc luate măsurile corespunzătoare. În C adresa unei variabile poate fi specificată într-o variabilă de tip "pointer" (de care vom vorbi mai târziu). 3. Prin convenţie. &b). Un exemplu clasic al consecinţei acestui mod de transfer al parametrilor este ilustrat mai jos: void schimba1(int x. *x = *y. valoarea nulă (0) semnifică faptul că programul se termină normal iar o valoare nenulă (1 sau -1) semnifică faptul că s-a produs o eroare. int y){ int temp = x. Ordinea evaluării parametrilor este în general de la stânga la dreapta dar acest lucru nu este garantat de orice compilator.5. Apelul şi transmiterea parametrilor Apelul unei funcţii se face prin: nume (listă _ parametri_actuali). } iar apelul în funcţia main se face prin: schimba2 (&a . a. Singura 21 . } main ( ){ int a = 1.

În cazul în care programatorul nu doreşte să utilizeze argumentele (parametrii) transmise la execuţie. Aşadar.7) precum şi pentru limitarea numărului de valori ce trebuiesc puse în stiva de apel a execuţiei unui program. char* argv[ ] ){ if (argc<2) printf ("Nu exista argumente in aceasta executie ! \n"). } Funcţia main este singura funcţie absolut necesară într-un program C. Valoarea întreagă returnată de funcţia main este valoarea transmisă mediului la sfârşitul execuţiei programului (vezi funcţia exit). else { printf ("Argumentele executiei sunt: \n"). Utilizarea instrucţiunii return precizează condiţia de terminare ( 0 .eroare). . Argumentele de tip pointer vor fi utilizate de asemenea pentru transmiterea ca parametru a unei variabile de tip structură (vezi Cap. 1. la lansarea unui program. este permisă utilizarea funcţiei main fără parametri: int main( ) este o declaraţie validă pentru funcţia main. 3.argc: numărul argumentelor din linia de comandă (inclusiv numele programului). în particular. Funcţia principală main int main(int argc. p2. pn atunci argc va avea valoarea n^1 iar argv va fi un tablou ce conţine pointeri astfel: 0 1 : . Aceasta defineşte punctul de intrare în execuţia programului. Parametrii funcţiei main permit recuperarea argumentelor transmise din momentul execuţiei programului. În general. “nume . arg[0] conţine numele programului executabil. i < argc.succes.Gheorghe GRIGORAŞ diferenţă este că valoarea transmisă prin parametrii actuali &a.program” “p1” “pn” 0 n Iată un exemplu de utilizare a acestor argumente : Programul 2 main (int argc. .&b este adresa lui a respectiv b şi prin funcţia schimba2 se modifică valorile referenţiate. linia de comandă conţine numele programului urmat de o listă de parametri: nume-program p1..argv: un tablou de pointeri către fiecare din argumentele liniei de comandă. În capitolul 6 vom discuta mai pe larg modul de transmitere al parametrilor de tip tablou ca argumente ale unei funcţii. i++) 22 .char* argv [ ]) { instructiuni. Parametrii disponibili la apelul funcţiei main sunt: . parametrul corespunzător trebuie să fie de tip pointer.6. pentru schimbarea conţinutului unor variabile printr-o funcţie. for (i â 1...

argv [i] ). } } Dacă acest program are numele prg2 atunci linia de comandă: prg2 produce scrierea mesajului: Nu exista argumente in aceasta executie ! iar linia de comandă: prg2 Iata niste argumente ! produce scrierea mesajului: Iata niste argumente ! 23 .Programare_ Limbajul_C printf ("%s".

Deşi fiecare dintre acestea este foarte diferit de celelalte. Acesta din urmă este opţional pe ultima linie şi este determinat de modul de implementare. Tipul FILE 4. unităţi de disc sau de bandă etc. Fluxurile sunt independente de dispozitivele iniţiale . Un flux se poate asocia unui fişier executând o operaţie de deschidere: odată deschis.Gheorghe GRIGORAŞ Cap 4 FUNCŢII DE INTRARE IEŞIRE 4. o imprimantă sau “o zonă” (fişier) pe disc. Aşadar dispozitivul fizic pe care se scriu datele se numeşte fişier iar abstractizarea acestuia se numeşte flux (sau stream).2 Accesul la fişiere. imprimanta. pot avea loc transferuri de informaţii între fişier şi programul curent în execuţie.1 Fluxuri şi fişiere 4..3 Funcţii de intrare /ieşire pentru caractere 4. Pentru a putea utiliza într-un program funcţiile standard de intrare/ieşire trebuie scrisă la începutul acestui program o directivă "include" care are ca argument numele fişierului antet ce conţine definiţiile acestor funcţii: stdio. stare. inclusiv cu terminale.Fluxuri şi fişiere Sistemul de fişiere al limbajului C este conceput pentru a lucra cu o mare varietate de dispozitive. Un pointer de fişier este un pointer către informaţia care defineşte diverse caracteristici ale unui fişier(nume. Un fişier în limbajul C poate fi un terminal. încât aceeaşi funcţie care scrie date pe un fişier de pe disc poate fi folosită pentru a scrie date pe o altă categorie de dispozitive: consola. •Fluxul binar este o secvenţă de octeţi cu corespondenţă biunivocă faţă de octeţii existenţi pe dispozitivul extern: numărul de octeţi scrişi/citiţi este acelaşi cu numărul acestora de pe dispozitivul extern. poziţie curentă etc).h> Orice program C începe execuţia prin deschiderea unităţilor de intrare/ieşire standard: stdin stdout stderr stdprn : unitatea standard de intrare : unitatea standard de ie[ire : unitatea de eroare : unitatea standard de ie[ire prn (imprimant\) 24 . Există două tipuri de fluxuri: •Fluxul text este o scvenţă de caractere. sistemul de fişiere le transformă pe fiecare într-un dispozitiv logic numit flux. Standardul ANSI C permite organizarea unui flux text în linii care se încheie cu un caracter linie nouă(“ăn”).h . Unificarea sistemului de intrare/ieşire în C se face prin “pointerii” de fişier. Pointerul de fişier identifică un anumit fişier şi este folosit de către fluxul asociat pentru a conduce operaţia de intrare/ieşire. # include <stdio.5 Citirea cu format 4.1. Datorită posibilelor conversii s-ar putea ca numărul de caractere scrise/citite să difere de numărul de caractere existente pe dispozitivul extern.4 Scrierea cu format 4.

Tabelul 5 NUME fopen( ) fclose( ) putc( ) fputc( ) puts( ) fputs( ) getc( ) fgetc( ) gets( ) fgets( ) fseek( ) printf( ) fprintf( ) scanf( ) fscanf( ) feof( ) ferror( ) rewind( ) remove( ) fflush( ) OPERA}IE Deschide un fişier Închide un fişier Scrie un caracter într-un fişier Analog lui putc() Scrie un şir pe ecran Scrie un şir pe fişier Citeşte un caracter dintr-un fişier Analog lui getc( ) Citeşte un şir de la tastatură Citeşte un şir din fişier Caută un anumit octet într-un fişier Scrie la ieşirea standard Analogul pentru fişiere al funcţiei printf( ) Citeşte din intrarea standard Analogul pentru fişiere al funcţiei scanf( ) Returnează “adevărat” dacă se atinge sfărşitul fişierului Returnează “adevărat” dacă survine o eroare Iniţializează indicatorul de poziţie al fişierului la început Şterge un fişier Goleşte conţinutul unui fişier 4. tastaturii calculatorului (intrare) şi ecranului (ieşire şi eroare). Modurile posibile de deschidere (deci şirurile de caractere ce constituie parametrul lui fopen) sunt date în Tabelul 6. Dispozitivele standard de intrare (tastatura) şi de ieşire (ecranul) sunt văzute tot ca fişiere cu pointerii stdin şi stdout. fişier este un şir de caractere (identificator) ce desemnează numele extern al fişierului iar mod este un şir de caractere ce descrie modul de deschidere al fişierului.const char* mod) Aici. Declararea unei variabile de tip "pointer la fişier" se face folosind tipul FILE definit în fişierul antet stdio. Sistemul de fişiere ANSI C este compus din mai multe funcţii legate una de alta. Deschiderea unui fişier se face prin funcţia fopen care returnează ca rezultat un pointer la un descriptor de fişier.h şi are forma: FILE* pointer_la_fi[ier unde pointer_la_fişier este un identificator (numele pointerului). Bibliotecile standard C oferă o serie de funcţii pentru operaţii de intrare/ieşire orientate pe fişiere.Programare_ Limbajul_C Aceste unităţi standard sunt asociate. stdout) pot fi orientate şi către alte dispozitive sau fişiere. Accesul la fişiere. Aceste fişiere (stdin. Acest dispozitiv este gestionat de sistem pentru a asigura intrările şi ieşirile efectuate în program. Tipul FILE Conceptul de bază pentru intrări/ieşiri standard este cel de pointer la fişier. în lipsa altor indicaţii. 25 . Cele mai frecvent folosite dintre acestea sunt date în Tabelul 5 şi vor fi prezentate în continuare.1. FILE* fopen(const char* fi[ier.

"Eroare la reasignare \n"). deschiderea unui fişier existent în modurile "w" sau "w+" produce pierderea conţinutului său de până atunci.dat". aceasta indică faptul că deschiderea s-a efectuat corect. fclose (stdout).dat \n"). stdout) == NULL) { fprintf (stderr. FILE* pf). Dacă deschiderea nu s-a efectuat corect valoarea returnată este NULL(pointer la informaţia nulă) . Programul următor ilustrează acest fapt. if (freopen ("CON". Apelul la fclose se poate face prin: int cod. "eroare la reasignarea lui stdout la CON\n"). 26 . Acest lucru poate fi folosit pentru tratarea erorilor la deschiderea fişierului. Aceasta permite redirecţiona-rea dispozitivelor periferice prin program. Valoarea returnată este un pointer la un descriptor de fişier valid. mod "r" "w" "a" "r+" "w+" "a+" Semnificaţia Citire Creare (schimbare) pentru scriere Adăugare la sfârşitul fişierului (existent) Actualizare (citire/scriere) Schimbare pentru actualizare Actualizare cu scriere la sfârşitul fişierului (existent) Facem precizarea că. const char* mod. Apelul la această funcţie închide fişierul cu pointerul "pf".stdout)==NULL) { fprintf (stderr. atribuind pointerul "pf" la acest fişier. "wt". exit (1). valoare ce va fi utilizată în apelul la funcţiile de intrare/ieşire.Gheorghe GRIGORAŞ Tabelul 6. } printf ("Mesaj scris in fisierul iesire. FILE* pointer_la_fi[ier cod = fclose (pointer_la_fi[ier) Fişierele pot fi reasignate prin program folosind funcţia freopen: FILE* freopen (const char* nume_fisier.h> main ( ){ printf ("Mesaj scris pe monitor \n"). deschide fişierul cu numele “nume_fişier” în modul de acces "mod". exit (1). Programul 3 # include <stdio. Închiderea unui fişier se face prin apelul la funcţia fclose: int fclose (FILE* pointer_la_fi[ier) Funcţia returnează EOF în caz de eroare şi 0 în caz normal. if(freopen("iesire. Dacă funcţia fopen returnează o valoare nenulă. se actualizează fişierul pe disc şi încetează conexiunea logică între pointer şi fişier. Prin închidere se eliberează descriptorul de fişier."w+".

• creării unui fişier temporar: FILE*tmpfile (void). pointer_la_fişier). În caz de eroare este returnată valoarea EOF. cod = fgetc(c. int cod.Programare_ Limbajul_C } printf ("Mesaj scris din nou pe monitor \n"). FILE* pointer_la_fişier.2. stdout). FILE* flux).. Există de asemenea două funcţii getchar şi putchar care permit exprimarea în C. int fputc(char c. a scrierii apelului la fgetc şi fputc în cazul în care intrarea respectiv ieşirea este cea standard : stdin respectiv stdout. este echivalentă cu: fput (c. 27 . Spre exemplu: c = getchar ( ). Funcţii de intrare/ieşire pentru caractere int fgetc(FILE* flux). const char* nume_vechi ). Funcţia fgetc returnează valoarea întreagă a caracterului următor din fişierul pointat cu pointer_la_fişier sau constanta EOF în caz de eroare sau sfârşit de fişier. } • • Limbajul C dispune şi de posibilitatea: ştergerii de fişiere prin funcţia remove: int remove(const char* nume_fi[ier). char c. Funcţia fputc scrie un caracter la sfârşitul fişierului pointat prin pointer_la_fişier. simplificată. iar putchar (c). 4. redenumirii unui fişier: int rename (const char* nume_nou. char c. este echivalentă cu: c = fgetc (stdin). c = fgetc(pointer_la_fişier). FILE* pointer_la_fişier.

Gheorghe GRIGORAŞ 4. în ordine: • eventual unul sau mai mulţi indicatori ce modifică semnificaţia conversiei. f. eventual caracterul l care precizează că numărul ce urmează a fi afişat este un "întreg lung" (long integer). dacă acesta este hexazecimal se va adăuga ox sau OX înaintea numărului. iar pentru X literele A. iar sprintf pentru scrierea într-un şir de caractere. Această secvenţă conţine. d. + : la formatul de ieşire va fi ataşat semnul + sau . pentru x sau p se folosesc literele a. Dacă formatul este octal se va adăuga un o înaintea numărului. D. întreg în notaţie hexa fără semn. int sprintf(char* s. întreg în notaţie zecimală fără semn real în notaţie zecimală sub forma [-]mmm. E. B. G) rezultatul se va afişa cu un punct zecimal.…). în plus . caracterul ce indică formatul conversiei.cu excepţia cazului când primul caracter nu este semn. Scrierea cu format Funcţiile de scriere cu format permit afişarea sub forma unui şir de caractere a diverselor valori. într-un fişier sau într-un şir de caractere. g. Indicatorii disponibili în C sunt: . • • Tabelul 7.: rezultatul conversiei se va cadra la dreapta.const char* şir_format. p sau X u f TIP ARGUMEN T int int int int float sau double CONVERSIA întreg în notaţie zecimală cu semn. • eventual un număr pentru a indica dimensiunea minimală a câmpului în care se va afişa. Se pot utiliza şi dimensiuni variabile: se utilizează '*' în loc de numărul ce indică dimensiunea iar variabila respectivă se pune în lista de argumente. Formatele de conversie utilizate de printf. la g sau G se vor afişa şi zerourile nesemnificative de după punctul zecimal. 28 .const char* şir_format. întreg în notaţie octală fără semn.dddddd sau numărul de d este dat de argumente de precizie (implicit acesta este 6). Formatul "şir-format" este un şir de caractere ce conţine fie caractere ordinare fie directive de conversie pentru transformarea valorii unei variabile într-un şir de caractere Caracterele ordinare sunt transmise la ieşire aşa cum apar ele pe când directivele de conversie indică formatul de ieşire pentru argumentele transmise în apelul funcţiei. …). Formatele ce se folosesc în C sunt date în Tabelul 7. #: desemnează un format alternativ. int fprintf(FILE* flux. Acestea pot fi transmise la ieşirea standard. b. F. Funcţia printf se utilizează pentru afişarea la ieşirea standard. c. Pentru formatele flotante ( e. O directivă se specifică prin caracterul % urmat de o secvenţă de caractere ce identifică formatul. f. e.3. CARACTE R d sau i o x. caracterele se vor cadra la stânga (implicit) sau la dreapta (pentru -). int printf(const char* şir_format.…). C. E. fprintf pentru scrierea într-un fişier. Dacă dimensiunea rezultată prin conversie este mai mică.

printf(" ui = %o\n". printf(" ul = %d\n". Numărul de d este dat de argumente de precizie (implicit este 6). unsigned long int ul = 987654321UL.ddddddE ± xx. printf(" i = %lo\n\n". afişarea unui singur caracter după conversie în unsigned char. i). în stil f în caz contrar.45. afişarea unui şir de caractere până la întâlnirea caracterului '@0' (sfârşit de şir) sau până când numărul de caractere este egal cu numărul de precizie. l). afişează argumentul în notaţia pointer. afişare în acelaşi stil cu e dacă exponentul este -4 sau superior preciziei. unsigned int ui = 45678U. nu există nici conversie nici afişare în acest caz: este vorba de referinţe la un pointer la un întreg în care se va stoca numărul de caractere afişate până în prezent. printf(" Forma octala:\n"). printf(" ul = %lu\n\n".Programare_ Limbajul_C e sau E float sau double g sau G c s p n % float sau double int char* void* int* real în notaţie zecimală sub forma: [-]m.h> int main ( ) { int i = 123. Programul 4 # include <stdio.ul). printf(" l = %ld\n". double d = 123. printf(" i = %d\n". ui). i).dddddde ± xx sau [-]m. Permite afişarea caracterului ‘ % ‘ Exemple Următoarele programe ilustrează folosirea formatelor de afişare la apelul funcţiei printf rezultatele sunt ilustrate la sfârşitul fiecărui program. printf(" Forma zecimala:\n"). In urma execuţiei se va afişa: Forma zecimala: i = 123 l = 123456789 ui = 45678 ul = 987654321 29 . ul). ui). long int l = 123456789L. printf(" ui = %u\n".

printf("|%+6. 123).4X|\n".-123. printf("|%+6. 123. 123).4X|\n". ul). 123). 123. printf("\n"). 123). printf("\n"). printf(" ui = %X\n". printf("|%#5d| |%#-5d|\n". printf("|%5d| |%-5d|\n". printf("|% d| |%+d| |%d|\n". 123. ui). 123). printf("Afisare in octal si hexazecimal:\n"). 123. printf("|%+6. printf("\n"). printf("|%x| |%#x|\n".-123. printf("|%o| |%#o|\n". printf("|%+5d| |%+-5d|\n". printf("|%+.4d|\n". 123.4o|\n". 123). 123). 123). printf("Afisarea semnului:\n"). 123).Gheorghe GRIGORAŞ Forma octala: ui = 131156 ul = 7267464261 printf("Scrierea hexazecimala:\n"). 123).-123). 123). printf("|%X| |%#X|\n". 123).123. printf("|%. 30 . În urma execuţiei se va afişa: Scrierea hexazecimala: ui = B26E ul = 3ADE68B1 Afisarea semnului: |-123| |-123| |-123| | 123| |+123| |123| Afisare in octal si hexazecimal: |76| |0x7b| |7B| |0X7B| |173| |0173| /*Specificarea lungimii campului si a **numarului de cifre*/ printf("|%. printf("|% d| |%+d| |%d|\n".4d|\n". printf("\n"). 123. 123). printf(" ul = %lX\n\n".123.4d|\n".

1e7).141570E+123| |1. } Iată ce se va afişa de această dată: |3. printf("|%f|\t|%G|\n".14157).14157e123). return0.100000E+10| |3. printf("|%#. printf("|%E|\n" 3.1E+10| |-1.0E|\n" 3.0E|\n" 3.1 E+11| 31 .110).0f|\n" 3.1e5. 3.14157e123).1| |3.0001. printf("|%G|\t|%G|\n". printf("|%f|\t|%G|\n". 3.0001| |1E-05| |310000| |3. printf("|%.14157e123).Programare_ Limbajul_C Iată ce se va afişa: |0123| |+0123| |0X007B| | 123| |123 | | +123| |+123 | | 0X7B| |0X7B | | +0123| | 0173| |0X007B| /* Afisarea numerelor in virgula flotanta*/ printf("|%f|\n" 3.14157). 3.00001). printf("|%. 3.1e6.1). printf("|%.14157). printf("|%E|\n" 3. printf("|%.14157e123).| |3. 3.142| |3| |3. 3.14157e123).141570| |3.3f|\n" 3.1E+07| |3100000| |3.1.3E|\n" 3. -0. 3. printf("|%.11G|\n".142E+123| |3E+123| |3.1e11).1e10. 3.100000| |3. printf("|%#.E+123| |3.0f|\n" 3.11G|\t|%. printf("|%E|\t|%G|\n".14157). 0.

const char* şir_format. int sscanf (char* s. Dacă este indicat un număr q (%qC) atunci sunt citite cel mult q caractere.…). întreg în notaţie hexa. Tabelul 8. punând caracterul '*' în directivă (de ex.5. . g p n FORMAT DE INTRARE întreg în notaţie zecimală.Gheorghe GRIGORAŞ 4.…). int fscanf (FILE* flux. caracter. Se poate face o omisiune de afectare. şir de caractere: se citeşte până la întâlnirea unui spaţiu sau până la atingerea numărului de caractere indicat. rezultatul citirii este memorat în variabila corespunzătoare din lista argumentelor funcţiei. Aceste funcţii. Pentru citirea următorului caracter diferit de spaţiu se foloseşte %ls. întreg fără semn în notaţie zecimală. de obicei sunt ignorate. Citirea cu format Funcţiile de citire cu format permit interpretarea unui şir de caractere ca o secvenţă de valori în concordanţă cu un format dat. . Implicit se citeşte un singur caracter. Rezultatul interpretării este încărcat la adresele ce se dau ca argumente la apelul funcţiilor de citire. TIPUL ARGUMENTULUI int* int* int* unsigned int* int* char* char* float* double* void* int* 32 . care încep cu '%'. valoarea unei adrese. real în notaţie virgulă flotantă. scrie în argument numărul de caractere citite până acum. Formatele de conversie pentru scanf CARACTER d i o u x c s e. corespunzătoare citirii de la intrarea standard. Caracterele pentru specificarea unui format de citire sunt date în Tabelul 8. …).directive de specificare a formatului. întreg în notaţie octală(primul caracter 'o') sau hexa (primul caracter 'Ox' sau 'OX'). Directivele pentru specificarea unui format sunt utilizate pentru precizarea conversiei următorului câmp citit.caractere ordinare (în afară de %) care trebuie să corespundă următorului caracter citit. Formatul (şir_format) este un şir de caractere care poate conţine: . %*s): în acest caz câmpul este citit dar nu-i memorat. de la un fişier respectiv dintr-un şir de caractere sunt: int scanf (const char* şir_format. const char* şir_format. întreg în notaţie octală.caractere de spaţiere sau tabulare care vor fi ignorate. În general. Câmpul ce urmează a fi convertit (ce este citit) se întinde până la primul spaţiu sau numărul de caractere din acest câmp este specificat în format. f. citindu-se şi spaţiile care. Nu se face nici o operaţie de citire.

printf("s4=|%4s|\ts5=|%4s|\ts6=|%4s|\n". char s1[10].c2.s5.&c2.s5. printf("c1= |%c|\tc2=|%c|\tc3=|%c|\n"c1. &i3). s4. permite indicarea caracterului literal '%'.s2. printf("Introduceti un text: "). s3"). &c1.] % citeşte caracterele din intrare atât timp cât acestea aparţin mulţi-mii indicate în [ ]. printf("Ati introdus:%d\t%d\t%d\n". &i1.s3). s1.i3).s3). &i1.c3). &i2.h> int main(){ int i1. s6[5].i2. c2. s4[4] =s5[4] =s6[4] ="\0".Programare_ Limbajul_C [. scanf("%c%c%c". scanf("%4c%4c%4c". printf("Introduceti trei numere intregi: "). printf("Introduceti trei numere intregi: "). i2. s5[5]. printf("Introduceti un text: ").. scanf("%4s %4s %4s". printf("Introduceti un text: "). scanf("%d%d%d". Adaugă la argument caracterul '@0' (sfârşit de şir). Programul 5 #include <stdio.s3[10].. &i2.. s1. scanf("%4d%3d%4d". printf("s1=|%s|\ts2=|%s|\ts3=|%s|\n". s2. &i3).i2. char s4[5]. } Rezultatul unei execuţii a acestui program este: Introduceti trei numere intregi: 5454 -9988 0 A-ti introdus numerele: 5454 -9988 0 Introduceti trei numere intregi: 5454998 390 A-ti introdus numerele: 5454 998 390 Introduceti un text: Iata un exemplu! s1=|Iata| s2=|un| s3=|exemplu!| 33 .s6). printf("Ati introdus:%d\t%d\t%d\n". s3).s2[10]. scanf("%s%s%s. i3. printf("s1=|%s|\ts2=|%s|\ts3=|%s|\n". char c1.s6)return 0.s4.i3).] [∧.s2. citeşte caracterele din intrare atât cât acestea nu sunt în mulţimea indicată în [ ] după care adaugă '@0'.i1. s2.i1.s1. char* char* Programul următor ilustrează utilizarea formatelor de intrare.s1.&c3). c3..

Gheorghe GRIGORAŞ Introduceti un text: Iata un exemplu! s1=|Iata| s2=|un| s3=|exem| c1=|p| c2=|l| c3=|u| Introduceti un text: Iata un exemplu!: s4=|! Ia| s5=|ta u| s6=|n ex| 34 .

. alpha). j --. 5.3. ~n general o instruc]iune se termin\ prin '. blocuri de instruc]iuni. Un bloc este echivalent cu o instruc]iune. 5.. Iat\ un bloc `n C: { i = 1.Cap 5 INSTRUCŢIUNI DE CONTROL 5. cod = printf ("%d\n". 5.2. Un bloc este un [ir de instruc]iuni `ncadrat `n acolade: { [i } (care joac\ rolul de begin .while Instruc]iunea for Instruc]iunea break Instruc]iunea continue Instruc]iunea go to Exerci]ii Solu]ii la exerci]ii Limbajul C ofer\ urm\toarele tipuri de instruc]iuni: declara]ii. i ++.' este o instruc]iune `n C. } Instruc]iunile de declarare a variabilelor (declara]iile) sunt de forma(vezi [i paragraful 2.6.5. 5. O expresie urmat\ de caracterul '. 5. 5.8.. ~n capitolul 2 am v\zut cum se construiesc expresiile `n C. defini]ii de func]ii. j = 2.1. s [i] = t [j]. 5..9. Instruc]iunile if Instruc]iunea switch Instruc]iunea while Instruc]iunea do.. tip identificator = valoare. ++ k.'.7. end din alte limbaje). instruc]iuni de control.4.3) : • • • • • tip identificator. 5. j ++. Vom trece `n revist\ `n continuare instruc]iunile de control ale limbajului C. expresii. Urm\toarele construc]ii sunt instruc]iuni C de tip expresii: i = 1. s [i] = t [j]. 5.10.

x). Tipul expresiei de dup\ cuv=ntul rezervat if poate fi `ntreg (char. Aten]ie! ~n acest ultim exemplu este o eroare de sintax\: alternativa else nu poate fi asociat\ cu if pentru c\ `naintea sa ( dup\ } ) apare caracterul ‘. if ( a < b ) { a += 2. Instrucţiunea if if (expresie) if ( expresie ) instruc]iune1 instruc]iune1 else instruc]iune2 Ca [i `n alte limbaje de programare aceast\ instruc]iune permite alegerea `ntre dou\ alternative. if (x>y) printf("%d este cel mai mare\n". deci exemplul este interpretat astfel: if ( a == 1 ) if ( b == 2 ) printf (“ b este egal cu doi\n”). short. 36 . Exemple: if (x>y) x = x-y. Expresia se pune obligatoriu `ntre paranteze iar partea "else instruc]iune2. real (float sau double) sau tip pointer. b += 1. y). }.1. else if (x==y) printf("numerele sunt egale\n"). else printf("al doilea numar este mai mare\n")." este facultativ\.Gheorghe GRIGORAŞ 5. int sau long). C\rui if `i este ata[at else? Limbajul C rezolv\ problema aceasta prin ata[area lui else celui mai apropiat if. if (x>y) printf("primul numar este cel mai mare\n"). Semantica acestei instruc]iuni este uzual\: dac\ valoarea expresiei "expresie" este nenul\ (ceea ce `nseamn\ "true") atunci se execut\ instruc]iune1 iar dac\ aceast\ valoare este nul\ ("false") se execut\ instruc]iune2 (dac\ aceasta exist\). else a -=b.’ care reprezint\ instruc]iunea vid\! Apare [i problema ambiguit\]ii (a[a zisa problem\ “dangling else”): if ( a == 1 ) if ( b == 2 ) printf (“ b este egal cu doi\n”). else printf("%d este cel mai mare\n". if ((c = getchar ( ) ) ! = EOF) putchar (c). else y = y-x. else printf (“ b nu este egal cu doi\n”).

se execut\ instruc]iunile desemnate de ramura "default". Instruc]iunea switch switch(expresie){ case const1: instruc]iune1 case const2: instruc]iune2 … case constn: instruc]iunen default: instruc]iune } Instruc]iunea switch este o structur\ de control cu alegeri multiple ce `nlocuie[te o succesiune de alternative de tip if. break poate lipsi (vezi exemplul de la insrtuc]iunea for). . 5. b sau c\n"). cons2. Dac\ expresia are valoarea const1 atunci se execut\ instruc]iune1 [i toate cele ce urmeaz\ dup\ aceasta p=n\ la `nt=lnirea unei instruc]iuni "break".2. care poate fi de tip `ntreg. dac\ valoarea sa este const2 atunci se execut\ instruc]iune2 [i urm\toarele p=n\ la "break" etc. Exemplu: switch (getchar ( ) ) { case 'a': printf ("s-a citit litera a\n").. Se `n]elege c\. case 'c': printf ("s-a citit litera c\n"). 37 . } ~n acest exemplu.Programare_ Limbajul_C else printf (“ b nu este egal cu doi\n”). caracter sau enumerare. break. break. break. dac\ aceasta exist\.. case 'b': printf ("s-a citit litera b\n"). dac\ expresia nu are nici una din valorile indicate prin cons1. Aceasta permite execu]ia unei anumite ramuri `n func]ie de valoarea expresiei "expresie" din parantez\.. Cazul default este facultativ. `n cazul `n care exist\ pe una din ramuri alte instruc]iuni de control. default: printf ("s-a citit altceva decat a. break. pe fiecare ramur\ s-a folosit instruc]iunea break.

default: naltele++. este evaluat\ [i dac\ aceasta nu este nul\. 38 . Programul 6 # include <stdio.3. se execut\ "instruc]iune" (care poate fi. while ((c = getchar( )) != EOF){ putchar (c). printf ("Introduceti un text\n -->"). un bloc). Acest program analizeaz\ un text [i num\r\ vocalele. break. } Programul urm\tor ilustreaz\ utilizarea instruc]iunii while [i a instruc]iunii switch. Dup\ execu]ia acestei instruc]iuni se face din nou evaluarea expresiei indicate `n while [i se repet\ execu]ia p=n\ c=nd evaluarea expresiei returneaz\ o valoare nul\. naltele. case ' ': case '\t': nspatii++. Instrucţiunea while while(expresie) instruc]iune Expresia "expresie".\n". nspatii. %d spatii si %d alte caractere. binen]eles. ce trebuie pus\ `ntre paranteze. break.nspatii.naltele). y. Exemplu: int c. while (x!=y) { if (x>y) x = x-y. n++ } int x. } } printf("In text sunt %d vocale. char c. n = 0.h> int main (void){ int nvocale.nvocale. while ((c = getchar( )) != '\n') { switch (c) { case 'a': case 'A': case 'e': case 'E': case 'i': case 'I': case 'o': case 'O': case 'u': case 'U': nvocale++. spa]iile goale [i restul caracterelor din acesta. else y = y-x.Gheorghe GRIGORAŞ 5. nvocale = naltele = nspatii = 0.

"corpul" instruc]iunii do. Se constat\ u[or c\ cele dou\ secven]e de program sunt echivalente. Spre deosebire de instruc]iunea while. Instructiunea do . n++. "instruc]iune" nu se execut\. } while (c!= '\n').4. n-1).Programare_ Limbajul_C return 0. • expresia expr2 se evalueaz\ [i se testeaz\ la fiecare `nceput de bucl\: dac\ este adev\rat\ atunci se execut\ "instruc]iune" altfel bucla se termin\. • se execut\ (o singur\ dat\) expr1 [i se intr\ `n bucl\ (execu]ia de n ≥0 a instruc]iunii "instruc]iune").. Instrucţiunea for for (expr1..5 spatii si 13 alte caractere. do { c = getchar ( ). • instruc]iunea expr3 se execut\ la fiecare sf=r[it de bucl\. printf ("Linia contine %d caractere\n". } Rezultatul unei execu]ii: Introduceti un text: --> Iata un text pentru test ! In text sunt 8 vocale.while (adic\ "instruc]iune") se execut\ la intrarea `n aceast\ bucl\ dup\ care se testeaz\ condi]ia "expresie": dac\ aceasta are valoare nenul\ se execut\ din nou "instruc]iune" etc... c. expr2. 39 . expr3) instruc]iune Semantica acestei instruc]iuni poate fi descris\ `n dou\ moduri: 1. c = getchar ( ) while (c!= '\n') { c = getchar ( ).while. 5. printf ("Linia contine %d caractere \n".5. A[adar `n cazul do. Exemplu: int n = 0. Execu]ia se termin\ atunci c=nd "expresie" are valoarea nul\. n-1). c. "instruc]iune" se execut\ m\car o dat\ pe c=nd `n cazul while. dac\ "expresie" este evaluat\ prima dat\ la zero. n++ }.. int n = 1. 5. while do instruc]iune while(expresie)..

Gheorghe GRIGORAŞ 2. while (expr2){ instruc]iune expr3. 40 . expr2 . Singura modalitate de a ie[i din aceasta este utilizarea instruc]iunii break. expr2 sau expr3 sau prin suprimarea corpului ("instruc]iune"): • Suprimarea ini]ializ\rii. . i). (c = getchar( )) != '\0'. for(. ) instruc]iune Exemplu: for (i = 0. expr3) instruc]iune Aceasta este echivalent\ cu secven]a dat\ mai sus (2.) din care lipse[te prima instruc]iune (expr1. expr3) instruc]iune Aceasta este o bucl\ infinit\. for( . Exemplu: for (i = 0. i++) if (c == '\n') break. } Instruc]iunea poate fi folosit\ [i prin suprimarea uneia dintre expr1. S\ observ\m c\ ini]ializarea lui i s-a f\cut `n afara instruc]iunii for ! • Suprimarea expresiei de control: for( expr . • Suprimarea expresiei finale: for( expr1 . i++) putchar (c).(c = getchar( )) != '\0'. Instruc]iunea este echivalent\ cu secven]a: expr1. i).) Exemplu: i = 0.){ putchar (c) i++ } printf ("numarul de caractere: %d\n". c = getchar ( ). expr2 . printf("numarul de caractere:%d\n". .

while ( ( c = getchar( )) != EOF) { sum++. while. ~n acest prim exemplu. i). { putchar (c) i++ } printf ("numarul de caractere: %d\n". 5. • Suprimarea corpului buclei: for( expr1 . Exemplu: for (i = 0. do) sau dintr-o instruc]iune cu alegeri multiple (switch). j++) { j* = 1. getchar( )!= '\n'. while ( ( c = getchar( ))!= EOF) { sum++.5. sum <= 25. expr2 . for (j = sum. expr3 ) . i++).6. } } printf ("Iesire din bucla while\n"). expr2 . (c = getchar( )) != '\0'. instruc]iunea break permite ie[irea din bucla while dup\ citirea a 50 de caractere [i nu la `nt=lnirea caracterului EOF. Iat\ c=teva exemple de utilizare a acestei instruc]iuni (vezi [i programul de la sf=r[itul paragrafului 5. } printf ("Total: %d".3): 1. sum).Programare_ Limbajul_C • Suprimarea ini]ializ\rii [i a expresiei finale: for( .5) break. 2. if (sum>=50) { printf ("50\n"). break. if ( j >= 75. Instrucţiunea break Instruc]iunea break permite ie[irea dintr-o bucl\ (for. ) instruc]iune Exemplu: i=0 for (. } 41 .

Se observ\ c\ prin continue se evit\ ad\ugarea la suma a numerelor multiple de 5. 5. ~n exemplul urm\tor se ilustreaz\ folosirea instruc]iunii go to [i modul cum ea poate fi evitat\: for (i = 0. . j < m. 5. Instrucţiunea go to Instruc]iunea go to provoac\ saltul necondi]ionat la o etichet\. numar++) { if (numar % 5 == 0) continue. 42 . i < n && ! gasit. numar <= 100. else printf ("Tablourile nu au elemente comune \n"). `n cuprinsul acelea[i func]ii. printf("Tablourile nu au elemente comune\ n"). . Etichetele sunt nume ce se pun `n fa]a instruc]iunilor ]int\ urmate de ":".i. j++) gasit = (a [i] == b [j]). int gasit = 0. go to eticheta . if (gasit) printf (" a[%d]= b[%d]= %d\n". i++) for (j = 0. suma = 0. Instrucţiunea continue Instruc]iunea continue ignor\ toate instruc]iunile ce urmeaz\ dup\ ea. i < n.Gheorghe GRIGORAŞ ~n acest caz instruc]iunea break permite ie[irea din bucla for.i. . j < m &&! gasit. suma). } print ("Suma este:%d\n". Iat\ un exemplu: int numar.7.j. j++) if (a [i] == b [j] ) go to gasit.8.j. gasit: printf (" a[%d]=b[%d]=%d\n". for (numar = 1. i++) for (j=0.a[i]).a [i]). p=n\ la sf=r[itul buclei `n care se afl\. ea provoac\ trecerea la urm\toarea itera]ie. suma++ = numar. Este recomandat s\ se evite folosirea instruc]iunii go to (a[a cer principiile program\rii structurate) dar uneori este util\. for (i = 0.

Prezentare de date Scrie]i un program care cite[te n valori `ntregi [i le afi[eaz\ c=te l pe fiecare linie. Calculul factorialului. verific\ validitatea sa [i efectueaz\ conversia `n zecimal. Se va utiliza o itera]ie pentru citirea caracter cu caracter a num\rului. for (i = 2. i. Conversie Scrie]i un program care cite[te un num\r hexazecimal (ca o succesiune de caractere). 43 .h> int main (void) { int n.afi[area rezultaului.citirea unui num\r natural (dat de utilizator). ~n bucla de citire. Calculul factorialului Iat\ o solu]ia incomplet\ a problemei. /* Calculul lui n! */ # include <stdio. Scrie]i un program care s\ realizeze urm\toarele: . fact. ad\ug=nd la sf=r[itul liniei suma lor.10. Numărarea biţilor 1 într-un număr Scrie]i un program care cite[te 10 numere `ntregi [i pentru fiecare din acestea calculeaz\ num\rul bi]ilor ce au valoarea 1. Ultima linie va con]ine suma sumelor. Exerciţii jgjj 1.Programare_ Limbajul_C 5. i < = n. aliniat\ la sf=r[it de linie. printf ("Introduceti un numar natural ->"). 2. Programul va trebui completat cu un test pentru a controla valoarea citit\ [i cu un test pentru a verifica dac\ rezultatul calculului nu dep\[e[te capacitatea de reprezentare a unui num\r `ntreg. Scrie]i dou\ variante ale programului: a) programul con]ine doar func]ia principal\ main ( ) b) func]ia principal\ main face apel la o func]ie de conversie a unui caracter reprezent=nd o cifr\ hexazecimal\ `n valoarea sa zecimal\: int conversie (char x). . fact = 1. i++) fact * = i. itera]ia se opre[te dac\ se cite[te un caracter ce nu este cifr\ hexazecimal\ [i. . 4.9. 3. &n). pe m\sur\ ce se citesc cifrele hexazecimale se face conversia `n zecimal. 5. Numerele n [i l se definesc ca valori constante. se va face apel la o func]ie ce num\r\ bi]ii 1. Soluţii la exerciţii 1. scanf ("%d".calculul factorialului acestui num\r (iterativ).

return 0.h> int main (void){ int numar = 0. Prima solu]ie face conversie `n func]ia main ( ) iar a doua solu]ie folose[te o func]ie de conversie. while (( c>= '0') && (c<='9')|| 44 . a) /*Citirea unui numar hexa si conversia sa in zecimal*/ # include <stdio. else if ((c>= 'a') && (c<='f')) numar = numar*16 + (c . n. Dac\ este o astfel de cifr\.h> int conversie (char x){ return (x>= '0') && ( x<= '9') ? x . return 0. fact). numar). printf (" Introduceti un numar hexa ->").'0': ((x>='a')&&(x<='f')?x-'a':x-'A')+10.'A' + 10). } int main (void){ int numar = 0. printf (" Introduceti un numar hexa ->").Gheorghe GRIGORAŞ printf (" %d ! = %d\". else numar = numar*16 + (c . c = getchar ( ) . } 2. Conversie Vom construi o bucl\ while care se execut\ at=ta timp c=t ultimul caracter citit este o cifr\ hexazecimal\: 0-9 sau a-f sau A-F. se converte[te `n valoare `ntreag\. c = getchar ( ). char c.'0'). c = getchar ( ) . } b) /*Citirea unui numar hexa si conversia sa in zecimal*/ # include <stdio. } printf("Conversia zecimala :%d\n". p\str=nd valoarea cumulat\ a num\rului zecimal ob]inut. while (( c>= '0') && (c<='9')|| (c>= 'a') && (c<='f')|| (c>= 'A') && (c<='F') { if ((c>= '0') && (c<='9')) numar = numar*16 + (c .'a' + 10). char c.

while (x!=0) { if (x & 01) n++.Programare_ Limbajul_C (c>= 'a') && (c<='f ')|| (c>= 'A') && (c<='F') { numar = numar*16 + conversie (c). } int numarbit(int x){ int n = 0. transmiterea parametrului se face prin valoare. } return 0. } printf ("Conversia zecimala: %d\n". Prezentare de date /* Se citesc n intregi si se afiseaza cate l pe **linie impreuna cu suma acestora la sfarsit de **linie. se poate a[adar utiliza x ca variabil\ de lucru. Prin instruc]iunea x >>=1 se decaleaz\ bi]ii lui x cu o pozi]ie la dreapta. i < 10. numarbit(val)). } 3. for (i = 0.Ultima linie contine suma sumelor */ # include <stdio. /* Numararea bitilor 1 din reprezentarea binara a unui numar intreg */ # include <stdio. } ~n func]ia numarbit. return 0. int main (void){ 45 . 4. c = getchar ( ) . int val. i++) { printf ("Introduceti o valoare intreaga: "). x >>=1. numar).h> const n = 10. } return n. Numărarea biţilor 1 într-un număr Determinarea bi]ilor 1 se face prin decalaj succesiv [i testarea bitului. la st=nga se adaug\ un zero. int main (void) { int i. const l = 3. scanf ("%d".h> int numarbit(int). printf ("Numarul bitilor 1 este: %d\n". &val).

} } if (nl! = 0) { /*ultima linie este incompleta: se **completeaza cu spatii*/ int i. suma p+= val. suma += sumap. nt < n. /*ultima valoare intreaga citita */ sumap=0. for (nt = 0. i++) printf (" "). printf ("%6d\n". sumap). nt++) { scanf ("%d". for (i = nl. } 46 . i < l. if (nl == l ) { printf (" %6d\n"./*numarul intregilor pe linie */ suma=0. nl = 0. /*suma din linia curenta*/ nl=0. suma). printf ("%d\n". /*numarul total de intregi */ printf ("Introduceti%d numere intregi". i++) printf (" "). } /* alinierea sumei totale pe ultima linie */ int i. ++nl. &val). i < l. printf ("%6d". sumap). sumap = 0. return 0 . for (i = 0.Gheorghe GRIGORAŞ int val. val). n). /* suma sumelor par]iale */ nt. suma += sumap.

6. Pointerii au tip : aceasta `nseamn\ c\ un pointer nu poate fi folosit dec=t pentru a con]ine adrese de variabile de un singur tip. indirectare. Pointeri tip *identificator. Operatorul unar "&" numit operator de referen]iere sau adresare. Utilizarea unui pointer care este ini]ializat gre[it este o eroare des `nt=lnit\ `n programare [i din p\cate consecin]ele sunt imprevizibile. Pointeri Tablouri cu o dimensiune Rela]ia `ntre pointeri [i tablouri Opera]ii aritmetice cu pointeri {iruri de caractere Tablouri cu mai multe dimensiuni Tablouri de pointeri Pointeri [i alocarea memoriei Operatorul sizeof Pointeri c\tre func]ii Exerci]ii Solu]ii 6.Cap 6 TABLOURI ŞI POINTERI 6.8.3. 6. 6. 6. char *pc. permite ob]inerea adresei acesteia: int i. De exemplu. 6. aplicat unei variabile. 6. prin declara]iile: int *pi. furniz=nd valoarea variabilei pointate de acesta: int x.5.11. x = *pi ⇔ x = i. pi = &i. chiar periculoas\ am spune: acesta permite citirea sau scrierea `n orice zon\ de memorie. 6. 6. Un pointer este o variabil\ ce con]ine adresa unei alte variabile. 6.12.4.7. permite derefen]ierea unui pointer.1.6.9. Operatorul unar "*". .1. dereferen]iere.10.2. se specific\ faptul c\ pi este un pointer la o variabil\ de tip `ntreg iar pc un pointer la o variabil\ de tip "char". 6. 6. Utilizarea operatorului "*" este destul de delicat\.

define[te un tablou cu numele "vector" care are 10 elemente de acela[i tip. Referenţierea unui element al tabloului Elementele unui tablou pot fi accesate prin numele tabloului urmat de o expresie `ntre paranteze p\trate . 48 .numit\ expresie indice . cele 10 elemente ale tabloului vector sunt: vector[0]. Dac\ se dore[te modificarea unui parametru formal.care trebuie s\ aib\ valoarea `ntre 0 [i dimensiune .2.1. Un tablou este o colec]ie de elemente(date) de acela[i tip. y). fiecare din acestea putând fi accesibilă. numele tabloului (nume) .Gheorghe GRIGORAŞ O aplica]ie important\ privind utilizarea pointerilor este transferul prin referin]\ al parametrilor unei func]ii. 6. care se `nchid `ntre acolade. este: void schimbare (int a. Iniţializarea unui tablou Ini]ializarea unui tablou se face prin semnul "#" dup\ declara]ia acestuia urmat de o list\ de valori ini]iale.y (actuale) pentru c\ func]ia lucreaz\ cu variabilele ei locale a [i b. vector[9] La declararea unui tablou se aloc\ o zon\ de memorie contigu\ care s\ stocheze toate elementele tabloului. trebuie transmis\ func]iei adresa variabilei iar `n corpul func]iei s\ se foloseasc\ operatorul de dereferen]iere. temp = *p. int *q){ int temp.1. 6. incorect\ (semantic) `n limbaj C. *q = temp. separate prin virgule. Dimensiunea este o constant\ `ntreag\ [i specific\ num\rul elementelor tabloului.2. A[adar. } Un apel al acestei func]ii (prin schimbare (x.) nu are nici un efect asupra variabilelor x. Declaraţia int vector[10].…. ~n declara]ia de mai sus. Primul element al tabloului este cel de indice 0 iar ultimul este cel de indice dimensiune -1. int vector[10]. &y). Forma "clasic\" a func]iei. } Apelul corespunz\tor este: int x = 1. A[a cum s-a precizat la capitolul "Func]ii".2. Tablouri cu o dimensiune tip nume[dimensiune]. schimbare_corecta (&x. b = temp. a = b.2. *p = *q.care este un identificator precum [i dimensiunea sa. int b) { int temp = a. Exemplul clasic pentru acest procedeu este acela al func]iei de interschimbare a dou\ variabile. y = 2. o declara]ie de tablou cu o dimensiune con]ine tipul tabloului (tip). Varianta corect\ este: void schimbare_corecta (int *p. Adresa primului element (cel de indice 0) este [i adresa tabloului iar celelalte elemente se raporteaz\ la acesta. dimensiune. `ntreg. vector[1]. 6. `n limbajul C transferul implicit al parametrilor este prin valoare.

acest caracter noteaz\ sf=r[itul [irului( vezi paragraful 6. valoare_2. are ca efect crearea tabloului: 5 2 3 1 0 0 0 0 0 0 ~n cazul unui tablou care se ini]ializeaz\. Dupa aceste transformari structura sa va fi: 'a' 'b' 'c' 'd' 'e' Dac\ lista de valori ini]iale (dat\ dup\ declara]ie) cuprinde mai pu]ine elemente dec=t dimensiunea declarat\ a tabloului. aceasta se determin\ de c\tre compilator: float x[ ] = {2. char s[4] = {'a'. int a[4] = {1. }. 4. '\o'}. declara]ia: char s[6] = "abcdef" . 0}. Ini]ializarea unui tablou se poate face [i prin citirea succesiv\ a tuturor elementelor sale: int i. . '\0'}.5). 3. tab[3] = tab[4] = 'd'. tab[marime/2] = 'c'. 49 . este echivalent\ cu: char s[6] = {'a'.1] = 'e'.. Spre exemplu int a[10] = {5. De notat c\ `n cazul sirurilor de caractere ce se memoreaz\ `ntr-un tablou. 1}. 'b'. 'c'. 'c'. iar declara]ia: char s[ ] = "abcdef" . char tab[marime]. 'e'. 'b'. 'b'. # define marime 5. este echivalent\ cu: char s[ ] = {'a'. 4}. Exemple: 1.2 3 4 0 ~n cazul tablourilor de caractere. 2. Tabloul va avea structura: 'a' 'b' 'b' 'd' 'd' tab[marime . 'e'. tab[1] = tab[2] = 'b'. ini]ializarea se poate face [i cu [iruri de caractere incluse `ntre ghilimele.. 'd'. 3. 'c'. 'f'}. 'd'. 2. ultimul element al tabloului este caracterul ‘\0’. poate fi omis\ dimensiunea. 2 0 5. atunci celelalte valori se ini]ializeaz\ cu zero.2. 'f'. 0. 2. 3. tab[0] = 'a'. 5.Programare_ Limbajul_C tip nume[dim] = { valoare_1.

Gheorghe GRIGORAŞ

float x [20]; for (i=0; i < 20; i++) { scanf (" %f", &x[i]); } Este de remarcat faptul c\ nu se face nici o verificare a limitelor unui tablou atunci c=nd se acceseaz\ un element al s\u. Spre exemplu dac\ se declar\ int a[3], b[3], c[3]; [i alocarea se face astfel: a[0] a[1] a[2] b[0] b[1] b[2] c[0] c[1] c[2] atunci expresiile a[4], b[1], c[-2], sunt echivalente, `n sensul c\ ele reprezint\ adresa aceleia[i zone de memorie.

6.3. Relaţia între pointeri şi tablouri
S\ consider\m urm\toarea secven]\: int tab[10]; int *pa; pa = &tab[0]; Ultima instruc]iune asigneaz\ variabilei pointer pa adresa primului element al tabloului tab. Nota]ia "*pa" este echivalent\ cu nota]ia tab[0] iar nota]ia "*(pa+1)" este echivalent\ cu nota]ia tab[1]. A[adar, `n general "*(pa+i)" este totuna cu tab[i]. Urm\toarele secven]e for sunt echivalente: for ( i = 0; i < 10; i++) tab[i] = 100; for ( i = 0, pa = &tab[0]; i < 10; i++) *(pa+i) = 100; for ( i = 0, pa = &tab[0]; i < 10; i++) *(pa++) = 100;

~n limbajul C, numele unui tablou poate fi utilizat ca pointer (constant) la adresa de `nceput a tabloului. De aceea, cu declara]iile de mai sus, este perfect valid\ asignarea pa = tab; care este echivalent\ cu "pa=&tab[0];". Nu sunt valide (e lesne de dedus) expresiile: tab = pa; sau tab ++; A[adar se poate scrie [i: for ( i = 0, pa = tab; i < 10; i++, pa++) *pa = 100; ~n rezumat, echivalen]a `ntre elementele unui tablou [i numele s\u se exprim\ prin:
tablou[i] *(tablou + i) &tablou[i] tablou + i

50

Programare_ Limbajul_C

6.4. Operaţii aritmetice cu pointeri
Opera]iile aritmetice permise asupra pointerilor sunt adunarea/ sc\derea unei constante, incrementarea/decrementarea (^^, --) [i sc\derea a doi pointeri de acela[i tip. Trebuie precizat `ns\ c\ unitatea care intr\ `n discu]ie nu este octetul ci adresa obiectului pointat. S\ urm\rim urm\torul exemplu: float ftablou[10]; float *pf = ftablou; pf++; ~n acest exemplu, dup\ incrementare, pf pointeaz\ la cel de-al doilea element al tabloului ftablou. Iat\ [i alte exemple: `n partea st=ng\ se descrie o expresie `n care apar pointeri iar `n dreapta expresia echivalent\ `n termenii tabloului. Nota]ia pointer ptr = tablou ptr1 = ptr + 5 ptr + i ptr + 4 ptr - 3 ptr1 - ptr ptr ++ Nota]ia tablou i=0 i=i+5 tablou [i] tablou [4] tablou [-3] j-i i ++

6.5. Şiruri de caractere
~n limbajul C, nu exist\ un tip de baz\ pentru [iruri (lan]uri) de caractere. Pentru a reprezenta un [ir de caractere, se utilizeaz\ tablourile de caractere. Prin conven]ie, ultimul caracter dintr-un astfel de lan] este caracterul NULL (' @0'). Tabloul de caractere (pe care-l numim mesaj): 's' 'a' 'l' 'u' 't' '!' ' @o' poate fi declarat prin una din urm\toarele trei instruc]iuni: char mesaj[7] = {'s','a','l','u','t','!', '\o'}; char mesaj[7] = "salut!"; char mesaj[ ] = "salut!"; Citirea respectiv tip\rirea acestui [ir se face prin instruc]iunile: scanf("%s", mesaj); printf("%s", mesaj); scanf("%s", &mesaj[0]); printf("%s", mesaj[0]); Exist\ o bibliotec\ de func]ii standard pentru manipularea [irurilor de caractere care se prezint\ `n anex\.

6.6. Tablouri cu mai multe dimensiuni
Declararea unui tablou cu N dimensiuni se face prin:
tip nume[dim_1][dim_2]...[dim_n];

~n aceast\ declara]ie, dim_1, dim_2, ..., dim_n trebuie s\ fie constante. Un tablou declarat `n acest mod se compune din dim_1*dim_2*...*dim_n elemente de acela[i tip (declarat) stocate `ntr-o zon\ contigu\ de memorie.
51

Gheorghe GRIGORAŞ

Pentru a accesa un element dintr-un tablou exist\ mai multe moduri de notare, `n concordan]\ cu modul de stocare a elementelor tabloului `n memorie. Iat\ de exemplu o declara]ie a unui tablou cu dou\ dimensiuni de valori 3 respectiv 4 (a[adar o matrice cu 3 linii [i 4 coloane). int t[3][4]; O prim\ viziune a reprezent\rii acestuia `n memorie este cea natural\ a unei matrice: t [0][0] t [0][1] t [0][2] t [0][3] t [1][0] t [1][1] t [1][2] t [1][3] t [2][0] t [2][1] t [2][2] t [2][3] Elementeul ha[urat din acest tablou se referen]iaz\ prin t[1][2] (este elementul de pe linia 2 [i coloana 3 din matrice, datorit\ numerot\rii indicilor de la 0). O alt\ viziune (acceptat\ de C) a acestui tablou este aceea a unui tablou cu o singur\ dimensiune `n care fiecare element este la r=ndul s\u un tablou cu o dimensiune: t t[0] t[1] t[2] t [0][0] t [1][0] t [2][0] t [0][1] t [1][1] t [2][1] t [0][2] t [1][2] t [2][2] t [0][3] t [1][3] t [2][3]

Elementul t[1] reprezint\ un tablou cu o dimensiune iar elementul ha[urat este referen]iat prin *(t[1]+3). ~n sf=r[it a treia viziune a tabloului este aceea a unei succesiuni de elemente dispuse `ntr-o zon\ contigu\: t [0][0] t [0][1] t [0][2] t [0][3] t [1][0] t [1][1] t [1][2] t [1][3]

t [2][0] t [2][1] t [2][2] t [2][3] Elementul ha[urat (acela[i ca [i `n cazurile anterioare) se referen]iaz\ prin: *( *t + 6) sau prin nota]ia echivalent\: *( &( t[0][0] + 6)) S\ not\m c\ `n acest caz t este de tip pointer de pointer de `ntregi (dubl\ adresare indirect\). O problem\ important\ relativ la tablourile cu mai multe dimensiuni este cea a ini]ializ\rii acestora. A[a cum referen]ierea unui element al tabloului poate fi f\cut\ `n mai multe moduri, [i ini]ializarea unui tablou se poate face `n moduri diferite (sintactic vorbind). S\ exemplific\m aceste moduri cu referiri la acela[i tablou pe care l-am reprezentat mai sus, t[3][4]: • ini]ializarea prin enumerarea tuturor elementelor tabloului ( `n ordinea liniilor dac\-i vorba de matrice): int t[3][4] = {1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12}; • ini]ializarea fiec\rei dimensiuni de tablou, separat: int t[3][4] ={{1, 2, 3, 4},{5, 6, 7, 8},
52

char *zi[7] = {"luni". 7). for (i = 0. int n){ int i. 11. tabp[i] ). "duminica"). i < n-1. sortat = 0.{5. S\ mai d\m un exemplu de func]ie care sorteaz\ lexicografic (alfabetic) [irurile pointate de tabp: void sortare (char* tabp[ ]. int n) { int i. "vineri". restul elementelor sunt ini]ializate cu zero. 6}}. Tablouri de pointeri Pointerii fiind variabile. } Apelul acestei func]ii pentru scrierea zilelor s\pt\m=nii este: scrie (zi. Iat\ cum se declar\ un tablou de pointeri cu 7 componente ce se ini]ializeaz\ cu adresele [irurilor constante ce reprezint\ numele zilelor dintr-o s\pt\m=n\.Programare_ Limbajul_C {9. O func]ie care s\ afi[eze toate [irurile de caractere (pointate de tabp) la un singur apel ar putea ar\ta astfel: void scrie(char *tabp [ ]. tabp [i+1]) > 0) { 53 . pot intra `n componen]a unui tablou. Astfel t [0][0] va fi ini]ializat cu 1. "sambata". }. i < n. 10. t [1][0] cu 5 iar t [1][1] cu 6.7. • ini]ializarea numai a unor elemente din tablou: int t[3][4] = {{1}. while (! sortat) { sortat = 1. i++) if (strcmp (tabp [i]. for (i = 0. 12} }. 6. i++) if (tabp [i] != NULL) printf ( "%s\n". char *temp. "marti". zi[0] 'l' 'u' 'n' 'i' zi[1] 'm' 'a' 'r' 't' 'i' zi[2] 'm' 'i' 'e' 'r' 'c' 'u' 'r' 'i' zi[3] 'j' 'o' 'i' zi[4] 'v' 'i' 'n' 'e' 'r' 'i' zi[5] 's' 'a' 'm ' 'b' 'a' 't' 'a' zi[6] 'd' 'u' 'm ' 'i' 'n' 'i' 'c' 'a' S\ consider\m un tablou de pointeri de tip char. "miercuri". Un tablou unidimensional de pointeri corespunde la un tablou (cu dou\ dimensiuni) de elemente de tipul pointat. "joi". cu numele tabp.

Gheorghe GRIGORAŞ

temp =tabp [i]; tabp [i] = tabp [i+1]; tabp [i+1] = temp; sortat = 0; } } } Apelul pentru sortarea alfabetic\ a zilelor s\pt\m=nii este sortare(zi, 7); ~n corpul func]iei sortare s-a folosit un apel la func]ia strcmp care compar\ 2 [iruri de caractere s1 [i s2; rezultatul este negativ dac\ s1 < s2, pozitiv dac\ s1 > s2 [i zero dac\ s1 # s2.

6.8. Pointeri şi alocarea memoriei
Printre func]iile de alocare a memoriei (vezi Anexa ), "maloc" [i "free" joac\ un rol important pentru c\ ele permit alocarea / dealocarea `n mod dinamic a spa]iului din memorie. Acest spa]iu este posibil de accesat cu ajutorul variabilelor de tip pointer. # include <stdlib.h> void *malloc (size_t dim); void free(void *ptr); Alocarea dinamic\ a memoriei este deosebit de util\ at=ta timp c=t programatorul folose[te structuri de date pentru care nu [tie dimensiunea la scrierea programului. ~n cursul execu]iei programul poate aloca memorie `n limitele impuse de sistem. Func]ia malloc are ca argument num\rul de octe]i dori]i a fi aloca]i [i `ntoarce ca rezultat un pointer c\tre zona de memorie liber\ alocat\ de sistem. Pointerul returnat este de tip "void" ce corespunde unui pointer la o variabil\ de tip oarecare. Pentru specificarea m\rimii unui tip particular, se poate utiliza operatorul "sizeof" (vezi sec]iunea urm\toare). Dac\ nu mai este memorie disponibil\ (nu se poate face alocarea) func]ia malloc returneaz\ valoarea NULL. Iat\ un exemplu: char *tampon; element *ptr; /*presupunem ca tipul element este definit undeva */ -------tampon = malloc(512); /* s-a alocat o memorie tampon de 512 caractere*/ ptr = malloc(32*sizeof(element)); /*s-a alocat o zona de 32 de "elemente"*/ if ((tampon == NULL || ptr == NULL)) { printf ("Alocare imposibila ! \n"); ... ... Func]ia "free" permite dealocarea spa]iului de memorie alocat `n prealabil de malloc. De pild\, dup\ utilizarea memoriei tampon [i ptr (`n exemplul de mai sus) se scrie (`n program) free (tampon); free (((char*)ptr);

54

Programare_ Limbajul_C

6.9. Operatorul “sizeof”
sizeof expresie; sizeof(tip);

Operatorul “sizeof” ofer\ dimensiunea `n octe]i a tipului expresiei considerate(tipului respectiv). Dac\ se aplic\ unui tablou, operatorul sizeof ofer\ dimensiunea `n octe]i a memoriei ocupat\ de `ntreg tabloul. Pentru a ob]ine num\rul elementelor tabloului t se utilizeaz\ expresia “sizeof t” sau “sizeof t[0]”. S\ not\m `n acela[i timp c\, atunci c=nd este parametrul unei func]ii, un tablou este considerat ca [i un pointer; prin urmare operatorul sizeof nu ofer\ dimensiunea memoriei ocupat\ de tablou ci dimensiunea tipului pointer. Acest lucru se ilustreaz\ `n exemplul urm\tor: double tab [100]; void f(double[ ]); /*declaratia este echivalenta cu void f(double*)*/ int main( ){ int i = sizeof tab; /* i este initializat cu 100 * sizeof(double)*/ f(tab); ... } void f(double t[ ]){ int i = sizeof t; /* i este initializat cu sizeof(double)*/ } Pentru a ob]ine dimensiunea memoriei ocupat\ de un tip anume se folose[te: sizeof(tip); De aceast\ dat\ parantezele sunt obligatorii. Apelul sizeof(long); ofer\ num\rul de octe]i utiliza]i pentru a memora un `ntreg “long” (este incorect a scrie sizeof long).

6.10. Pointeri către funcţii
O func]ie are un nume care este identificator dar acesta nu constituie o variabil\ `n C. Este posibil, pe de alt\ parte, de a defini o variabil\ de tip pointer c\tre o func]ie. Declara]ia unui pointer la o func]ie este de forma:
tip(*nume)(lista_arg);

tip: este tipul returnat de func]ia pointat\; nume: este identificatorul pointerului la func]ie; lista_arg : este lista argumentelor func]iei pointate. De exemplu declara]ia: char *(*p)(char*,const char*); precizeaz\ c\ p este un pointer la o func]ie de tip char* (pointer la tipul char), are doi parametri, unul de tip char*, cel\lalt de tipul const char*. Este important a se pune “*nume” `n parantez\ deoarece declara]ia “tip *nume (lista_parametri)” precizeaaz\ c\ nume este o func]ie de tip “tip*”.

55

Gheorghe GRIGORAŞ

Un exemplu de utilizare a tipului pointer la o func]ie este func]ia de comparare “cmp” ce apare ca argument la func]ia de sortare “qsort” (vezi anexa ): void qsort(const void* baza, size_t n, size_n t, int(*cmp)(const void* val1, const void* val2)) Func]ia qsort este o func]ie de sortare general\ care permite sortarea unui tablou de elemente de tip oarecare(baza) prin specificarea unei func]ii de comparare. Iat\ un program ce utilizeaz\ func]ia qsort : # include <stdio.h> # include <stdlib.h> # include <string.h> enum {n_max = 10}; int tab_int[n_max]; /* tab_int este tabloul ce contine lungimile liniilor **ce trebuie sortat */ char* tab_nume[n_max] = { "Ionescu Ion", "Constantin Vasile", "Ion Gheorghe", "Constantin Mircea", "Constantinescu Ioana", "Vasiliu Catalina", "Vasilescu Maria", "Constantiniu Calin", "Vasile Radu", "Vasilescu Cristi" }; /* tab_nume este tabloul ce trebuie ordonat **lexicografic */ /* se definesc functiile de comparatie */ int comp_int (const void* n1, const void* n2) { return(*(int*)n1- *(int*)n2); } int comp_nume (const void* p1, const void* p2) { return(strcmp(*(char**)p1,*(char**)p2)); } int main(void) { int i; printf("Lista initiala de nume : \n"); for(i = 0; i < n_max; i++) printf("%2d: %s\n",i,tab_nume[i]); for (i = 0, i < n_max; i++) tab_int[i] = strlen(tab_nume[i]); qsort(tab_int, n_max, sizeof(int), comp_int); qsort(tab_nume,n_max,sizeof(char*),comp_nume); printf("Lungimile numelor sortate:\n"); for(i = 0; i < n_max ; i++) printf("%2d: %d\n",i,tab_int[i]); printf("Nume ordonate lexicografic: \n"); for(i = 0; i < n_max; i++) printf("%2d: %s\n",i,tab_nume[i]); return 0; }
56

`n C.i .const char* sursa): func]ie ce concateneaz\ [irul sursa la sf=r[itul [irului dest [i returneaz\ valoarea lui dest. i++ } dest[i] = '\0'. while(*scr != '\0') *dest++ = *src++. } char *strcat(char *dest. } char *strcmp(const char *s1.s2[i]. Soluţii 1. S\ se scrie programe C care s\ implementeze func]iile: a) int strlen(const char*s) : func]ie ce returneaz\ dimensiunea [irului s. const char *sursa){ while(*dest != '\0') dest++. Implementarea func]iilor de la a) la d) se poate face folosind nota]ia tablou sau aritmetica pointerilor. const char *sursa){ int i = 0. int strlen(const char *s){ int i = 0. b) char* strcpy(char* dest.const char* sursa) : func]ie ce copie [irul sursa `n [irul dest [i returneaz\ dest. return dest. ~n anex\ sunt date func]iile din biblioteca standard care se aplic\ [irurilor de caractere. while(sursa[i] != '\0') { dest[i] = sursa[i]. } char *strcpy(char* dest. [irurile de caractere sunt memorate `n tablouri `n care ultimul element este un delimitator de sf=r[it de [ir: caracterul NULL(‘\0’). } 57 . while(s[i++] != '\0') . const char* s2) : func]ie ce compar\ [irurile s1 [i s2 conform ordinii lexicografice. *dest = '\0'. c) char* strcat(char* dest. 6. return dest. se returneaz\ o valoare negativ\.12. A[a cum s-a mai precizat. return -. Dac\ are loc rela]ia s1 < s2. dac\ s1 = s2 se returneaz\ 0 [i dac\ s1 > s2 se returneaz\ o valoare pozitiv\. while((s1[i] == s2[i] && (s1[i] != '\0')) i++. const char *s2){ int i = 0. d) int strcmp(const char* s1.11. return s1[i] . Exerciţii 1.Programare_ Limbajul_C 6.

h> # include <assert. int strcmp(const char *s1. Dac\ evaluarea acestui parametru este valoarea fals (0) atunci assert returneaz\ un mesaj de eroare.h> int strlen(const char *s) char* strcopy(char *dest.inceput). char* strcat(char *dest. const char *sursa). Se folose[te func]ia assert (anexa ) care are ca parametru o expresie logic\ ce descrie o proprietate ce trebuie verificat\. assert(strcmp(mesaj.Gheorghe GRIGORAŞ Iat\ [i un program care testeaz\ aceste func]ii. char *mesaj. assert(strcmp(mesaj. int lungime. "Iata un mic exemplu !")== 0). return 0. "Iat un micut exemplu!") < 0).inceput) > 0). assert(lungime==strlen("Iata un mic exemplu ! ")). const char *sursa). assert(strcmp(mesaj. int main(){ char *inceput = "Iat\".mijloc). mesaj = malloc(lung + 1). sfarsit). strcat(strcat(strcopy(mesaj. } 58 . char *mijloc = "un mic". lungime = strlen(inceput)+ strlen(mijloc) +strlen(sfarsit). const char *s2). # include <stdlib. char *sfarsit = "exemplu ! ".

Instruc]iunea permite redenumirea at=t a tipurilor de baz\ (deja existente) c=t [i a tipurilor construite. Redenumirea unui tip Instruc]iunea typedef permite redenumirea unui tip. typedef char Mesaj[49]. typedef char Luna[10].Cap 7 CONSTRUIREA DE NOI TIPURI 7. Sintaxa ei este: typedef tip nume_nou.2 7.5 7.8 Redenumirea unui tip Tipul structur\ Accesul [i ini]ializarea c=mpurilor unei structuri Structuri autoreferen]iate Tipul enumerare Uniuni Exerci]ii Solu]ii ~n capitolul al doilea au fost introduse tipurile de baz\ ale limbajului C. Mesaj salut="!Bine a-ti venit la cursul<Limbajul C>". ~n acest capitol vom vedea c\ `n C putem construi “structuri” sau “uniuni” care permit regruparea elementelor de tipuri diferite `n scopul de a defini un nou tip.3 7. .1 7. Luna ianuarie = "ianuarie".6 7.4 7. 7.1. Aici “tip” este tipul ce se dore[te a fi redenumit iar nume_nou este numele ce se d\ acestuia. Mare a. Iat\ c=teva exemple: typedef long Mare.b. De pild\ un tablou permite a regrupa o mul]ime de elemente de acela[i tip.7 7. De asemenea exist\ posibilitatea de a renumi (redenumi) un anume tip. ~n anumite programe este util s\ regrup\m diferite variabile pentru a exprima o anume rela]ie ce le caracterizeaz\.

short anul. ~n instruc]iunea de mai sus “nume” este facultativ. char *grupa. } Persoana. el este totu[i util pentru a identifica structura definit\. popescu. short anul. 60 . struct Persoana colegul. char prenume[20]. short luna. Structura este o colec]ie de una sau mai multe variabile (numite membri) grupate sub un singur nume. short luna. popescu. S\ observ\m c\ structurile se pot defini f\r\ nume. Fiecare linie din partea “declara]ii” define[te un c=mp al structurii. typedef struct{ short ziua. prin typedef li se atribuie un nume.2. Tipul structură Instruc]iunea pentru definirea structurilor este: struct nume{ declara]ii }. char prenume[20] Data data_nasterii. } struct Student ionescu. struct Data data_nasterii. } Data. Persoana ionescu. O variabil\ de tipul “ struct nume” poate fi definit\ `n aceea[i instruc]iune `n care este definit\ structura sau separat Iat\ c=teva exemple: struct Persoana{ char nume[20]. }. int an. } amicul. typedef struct { char nume[20]. int varsta. struct Student{ char *nume.Gheorghe GRIGORAŞ 7. struct Data{ short ziua. char *prenume.

"Vasile" . 7. unul la subarborele st=ng altul la cel drept. Persoana necunoscut = { " " . avem: ionescu. iar necunoscut este o variabil\ de tip pointer la structura Persoana .ziua este de tip short. char prenume[40]. Persoana ionescu. " " . fiecare nod este compus dintr-o informa]ie (valoarea nodului) [i doi pointeri. Aici. 0}. } valoare.nume este de tip char*. dan. 61 . Are sens asfel: necunoscut = ionescu . care este un tip structur\. urmat\ de numele c=mpului. arbori etc. 42 }.varsta = (*necunoscut). Dou\ structuri de acela[i fel pot s\ apar\ `ntr-o expresie de atribuire.nume = necunoscut->nume. Ini]ializarea unei variabile de tip structur\ se poate face `n maniera `n care se ini]ializeaz\ un tablou: se descrie cu ajutorul unei liste de valori ini]iale c=mpurile structurii: Persoana ionescu = { "Ionescu".de pild\. necunoscut ->varsta = 41.. Iat\. variabilele “ionescu” [i “dan” sunt definite ca fiind de tip Persoana . Iat\ cum poate fi definit\ o astfel de structur\: typedef struct { . Accesul şi iniţializarea câmpurilor unei structuri Accesul la c=mpurile unei variabile de tip structur\ se face utiliz=nd numele unei variabilei urmat\ de punct (“. Structuri autoreferenţiate Utilizarea structurilor permite construirea de structuri de date evoluate ca: fi[iere.data_nasterii. S\ consider\m acum declara]ia: typedef struct{ char nume[40] . O atribuire de structuri este o copiere bit cu bit a elementelor corespunz\toare. `ntr-un arbore binar.3. liste.varsta = 41.”) [i de numele c=mpului selec]ionat. amicul. ionescu. int varsta. dan. O form\ echivalent\ este urm\toarea: (*necunoscut). Elementul desemnat `n acest mod este echivalent cu o variabil\ de acela[i tip cu c=mpul definit `n structur\. De pild\. Exemplu: necunoscut = &ionescu.varsta este de tip int. dan.nume.. *necunoscut. c=mpurile din variabila “ionescu” sunt copiate `n c=mpurile corespunz\toare din variabila “necunoscut”.. Accesul la c=mpurile unei astfel de variabile(pointer la o structur\) se face ad\ug=nd dup\ numele varibilei pointer o “s\geat\” (“->”) .Programare_ Limbajul_C 7. } Persoana. urm\rind exemplele din paragraful precedent.4. `nc=t o astfel de expresie are sens doar dac\ structurile sunt de acela[i tip. Prin aceasta.

Din acest motiv structura are un nume: Arbore. } void afisare (Arbore* a){ if (a! = NULL){ printf ("(%d". afisare (a->drept). Arbore* adauga(valoare v. int main( ){ Arbore* a1. 62 . NULL. S\ observ\m c\ structura Arbore se autoreferen]iaz\: printre c=mpurile structurii arbore sunt dou\ care sunt de acela]i tip struct Arbore. Arbore* a2. struct Arbore* drept. adauga(3. a2=adauga(10. NULL)). a1=adauga(1. afisare (a->stang). c=malloc (sizeof (Arbore)). a1. c->drept = d. Programul urm\tor ilustreaz\ utilizarea unei structuri autoreferen]iate: se construiesc doi arbori binari folosind func]ia “adauga” [i se afi[eaz\ un arbore `n nota]ia infix (func]ia “afisare”). Arbore* d){ Arbore* c. } Arbore* adauga(valoare v. struct Arbore* stang. Arbore* d). } Arbore. NULL). void afisare (Arbore* a).h> typedef int valoare. struct Arbore *stang. # include <stdio. afisare(a2). Programul Arbori binari. NULL). } Arbore. adauga(4.Gheorghe GRIGORAŞ /* s-a definit tipul "valoare" pentru **informatia din nodurile arborelui*/ typedef struct Arbore{ valoare val. NULL. " "). afisare(a1). adauga(20. Arbore* s. printf("Primul arbore este: \n"). a->val . NULL.h> # include <stlib. printf("\n"). typedef struct Arbore{ valoare val. c->stang = s. printf("Al doilea arbore este: \n"). printf (" "). printf("\n"). return 0. adauga(2. struct Arbore *drept. NULL)). return c. c->val = v. Arbore* s.

sept.Programare_ Limbajul_C printf (")").6. } else printf ("nil"). al doilea valoarea 1. enum Luna {ian=1.s\ definim un tip care nu poate lua valori dec=t `ntr-o mul]ime precizat\ de valori constante. august.. Un tip enumerare permite ca. De fapt. dec}. april. care definea c=mpurile acesteia. mar.5. . Aici.. Uniunea trebuie privit\ ca o structur\ `n care membrii ocup\ aceea[i zon\ de 63 . Evident se poate redenumi [i tipul enumerare: Typedef enum {da. obiecte de tipuri diferite. nu=0}. 3. mai. define[te o list\ de alegeri posibile. Lista de declara]ii. etc. Sintaxa este similar\ cu cea care define[te o structur\: union nume { declara]ii }. pentru c\ lui ian i s-a dat valoarea ini]ial\ 1. nu} Bool Bool raspuns=nu. celelalte luni vor avea respectiv valorile 2. Primul identificator constant din lista de identificatori cap\t\ valoarea 0. Exemple: enum Bool {da. Similar cu definirea variabilelor de tip structura se definesc variabilele de tip enumerare: enum Bool raspuns. oct. enum Bool spune=da. Tipul enumerare Definirea unui tip enumerare se face prin instruc]iunea: enum nume { lista_de_identificatori}. `ntr-o maniera elegant\. spre deosebire de cea de la structur\. } Execu]ia programului are ca rezultat afi[area urm\toarelor informa]ii: Primul arbore este: (1 (2 (3 nil nil) nil) (4 nil nil)) Al doilea arbore este: (10(1 (2 (3 nil nil) nil) (4 nil nil)) (20 nil nil)) 7. este vorba despre zone de memorie care. nu}. nov. feb. Uniuni Uniunile sunt structuri care pot con]ine (la momente de timp diferite).. 12. la un moment dat con]in un anume tip de variabil\ iar la alt moment acest tip se poate schimba. cu excep]ia cazului `n care programatorul ofer\ valori ini]iale acestor identificatori. Aici da are valoarea 0 iar nu are valoarea 1. da} ~n ambele situa]ii. 7. iulie. nu are valoarea 0 iar da are valoarea 1. enum Bool {nu. iunie. enum Bool {da=1.

ro. printf("%d%d\n".pol=2.pol. . la un moment dat doar un membru al uniunii poate ocupa memoria.p1.. C=mpul “tip” este prezent `n toate alternativele uniunii [i el poate fi consultat prin referin]a p1. typedef union { TipCoord tip. } Coordonate. long ordonata. O variabil\ de tip Coordonate. long ordonata. } cart. struct { TipCoord tip. long ordonata. Desigur c\ `n acest caz se presupune c\ prin program se afl\ c\ p1 este de tip cart iar p2 este de tip pol. ~n exemplul urm\tor se specific\ faptul c\ un punct `n plan poate fi definit fie prin coordonatele sale carteziene fie prin cele polare. float pi=3.1415926.abscisa. printf("%f%f\n". float teta. Coordonate p1.tip sau p1. struct { TidCoord tip. poate con]ine fie valori `ntregi reprezent=nd coordonatele carteziene fie valori flotante reprezent\nd coordonatele polare.p2. S\ not\m c\.cart.cart. Typedef union { struct { long abscisa.tip sau p1. long abscisa. p2. 64 . union { struct { long abscisa. float ro.teta).cart.. struct { float ro. cum sunt de pild\ p1 [i p2. } cart.p2.tip. float teta.pol. dimensiunea memoriei alocat\ pentru o variabil\ de tip uniune este dimensiunea celui mai mare membru al uniunii.Gheorghe GRIGORAŞ memorie. } pol.ordonata). } Coordonate. } pol. Declara]iile precedente pot fi modificate astfel (pentru a memora `n variabil\ `ns\[i tipul de reprezentare ales) : typedef enum {cart=1.nec=0} TipCoord.p1. Se mai poate elimina [i aceast\ redondan]\ prin urm\toarea declara]ie: typedef struct { TipCoord tip.pol.

codul po[tal). De exemplu: anca tel.val.tip=1 p2.teta . Iat\ un exemplu: andrei 1427 anca 2130 ana 2131 barbu 2140 bogdan 1430 … … [tefan 2143 victor 2114 zeno 1442 1. c) afi[area pe ecran a listei de adrese.7.ro p2.2 crearea programului care realizeaz\ urm\toarele: a) ini]ializarea unui tablou de elemente structurate prin citirea fi[ierului ce reprezint\ agenda telefonic\.pol.ordonata .val. ora[. b) consultarea agendei: la furnizarea unui nume programul ofer\ num\rul de telefon corespunz\tor (dac\ acesta exist\). dac\ p2. Acest fi[ier va con]ine o mul]ime de linii.pol.val. } pol. dac\ p1.1 crearea agendei telefonice sub forma unui fi[ier text.: 2143 quit 2. float teta. 65 .tip=2 7. } Coordonate.cart. S\ se scrie un program care s\ realizeze: a) alc\tuirea unei liste de adrese care folose[te un tablou de structur\ pentru stocarea informa]iilor legate de adrese (nume. Pentru aceasta va trebui s\ se realizeze urm\toarele: 1.cart.abscisa p1. Scrie]i un program pentru consultarea unei agende telefonice la nivelul personalului unei societ\]i.: 2130 anuta persoan\ necunoscut\ [tefan tel. Exerciţii 1. struct { float ro. fiecare av=nd c=te dou\ c=mpuri: un [ir de caractere ce `nseamn\ identitatea abonatului [i un num\r care corespunde num\rului s\u de telefon. strada. } val. Dezavantajul este c\ numirea coordonatelor se face printr-o “cascad\” mai mare : p1. b) completarea tabloului de structuri cu noi adrese.Programare_ Limbajul_C } cart.val.

8.nume).Gheorghe GRIGORAŞ 7. } /* urmeaza functia de cautare dihotomica */ int cauta_dih(char cineva[ ]){ int compar=1. fin=0.h> # include <string.agenda[i]."r"). # include <stdio. /* s-a definit o structura de tip persoana*/ persoana agenda[dim_agenda]. int a=0. int i.h> # define dim_agenda 100 # define lung_nume 20 typedef char sir[lung_nume] typedef struct { sir nume. compar=strcmp(cineva.txt". agenda[i]. int tel. int i. /* s-a definit agenda ca un tablou de persoane */ int n=0.nume). int i=0. /* numarul persoanelor din agenda */ /* urmeaza functia de cautare secventiala */ int cauta_secv(char cineva[ ]) { int compar=1./* se cauta in a doua parte */ } return (compar==0)? i:-1. int b=n-1. sir cineva. i++. } persoana. while ((compar!=0) && (a<=b)) { i=(a+b)/2. if (compar<0) b=i-1. do { 66 . Vom construi dou\ func]ii pentru c\utarea `n agenda telefonic\: caut\_secv pentru c\utarea secven]ial\ [i caut\_dih pentru c\utarea dihotomic\(binar\). while ((compar>0) && (i<n)) { compar=strcmp(cineva./* se cauta in prima parte */ else if (compar>0) a=i+1. /* initializarea agendei telefonice */ fisier=fopen("telefon. Soluţii 1. } int main(void){ FILE* fisier. } return (compar==0)? i-1:-1.

/* Program pentru listarea unor adrese folosind un **tablou de structuri*/ # include <stdio. int select_meniu(void)."%s%d". &(agenda[n]. char oras[20].tel). n++. void main(void){ char optiune.%s:necunoscut!\n". & cineva). gaseste_liber -exploreaz\ tabloul de structuri `n c\utarea unui element nefolosit. Programul con]ine func]iile: init_lista -ini]ializarea listei. } } return 0.&(agenda[n]. /* sau i=cauta_dih(cineva). introducere -ad\ugarea unui nou nume `n urm\toarea structur\ liber\. scanf("%s".agenda[i].Programare_ Limbajul_C fscanf(fisier.cineva). } while (!feof(fisier)). unsigned long int cod_postal. } adresa_info[MAX]. } 2. unsigned long int numar. else printf("tel. while (!fin) { printf(">").cineva. "quit")==0). afiseaza(void). char strada[40]. */ if (i==-1) printf("tel. 67 . void init_lista(void). void sterge(void).h> # define MAX 100 struct adresa { char nume[30]. gaseste_liber(void). printf("Consultare agenda telefonica\n"). if (!fin) { i=cauta_secv(cineva).%s:%d\n".nume). printf("\t sau "quit" pentru sfarsit \n").tel)).h> # include <stdlib. introducere(void). select_meniu -afi[area op]iunilor. afiseaz\ -afi[area listei de adrese. sterge -[tergerea unei adrese. printf("\t Dati prenumele celui cautat \n"). init_lista(). fin=(strcmp(cineva.

oras)..10). c=atoi(s). gets(s). printf("Introduceti numele strazii: "). liber=gaseste_liber(). printf("4. return c. } int select_meniu(void){ char s[80].++t)adresa_info[t]. return.t<MAX. gets(s). break. printf("Introduceti numele orasului: "). printf("Introduceti numarul: "). break.nume).) { optiune=select_meniu().Gheorghe GRIGORAŞ for(. Introduceti un nume \n"). Stergeti un nume \n"). °\0°. case 2: sterge(). } void introducere(void){ int liber. gets(adresa_info[liber]. if (liber==-1) { printf("\n Lista este completa. adresa_info[liber]. °\0°. adresa_info[liber]. for(t=0.10). Afisati fisierul \n"). printf("2. gets(s). } printf("Introduceti numele: "). switch(optiune) { case 1: introducere(). break. case 4: exit(0). } while (c<0 || c>4).cod_postal= strtoul(s. char s[80]. printf("3. gets(adresa_info[liber].strada). printf("Introduceti codul postal: "). Iesire din program \n"). do { printf("\n Introduceti optiunea dvs. "). case 3: afiseaza(). gets(adresa_info[liber]. printf("1. } } } void init_lista(void){ register int t. int c. 68 .nume[0]= °\0°.numar=strtoul(s.: ").

nume). /* Nu mai este loc in lista*/ return t.++t). inregistrarii: ").oras).adresa_info[t]. if (t==MAX) return -1. printf("Introduceti nr. liber=atoi(s). gets(s). } 69 .nume[0]) { printf("%s\n". printf("%lu\n". printf("%s\n". } } printf("\n\n"). char s[80]. if (liber>=0 & liber<MAX) adresa_info[liber]. for(t=0.Programare_ Limbajul_C } gaseste_liber(void){ register int t.adresa_info[t]. } void sterge(void){ register int liber.nume[0]= °\0°. ++t) { if (adresa_info[t].adresa_info[t].adresa_info[t].adresa_info[t]. for (t=0. printf("%s\n".cod_postal). t<MAX.strada).numar).nume[0]&&t<MAX. } void afiseaza(void){ register int t. printf("%lu\n". adresa_info[t].

1 8.5 8.9 Precizarea unui mecanism de memorare Gestiunea automat\ a memoriei Gestionarea “register” a memoriei Gestionarea static\ a memoriei Variabile globale Declararea variabilelor externe Gestiunea dinamic\ a memoriei Exerci]ii Solu]ii Limbajul C ofer\ programatorului posibilitatea de a preciza mecanismul pe care-l dore[te pentru memorarea unei variabile. `n stiva de execu]ie. . `n segmentul datelor programului.8 8.6 8.Cap 8 GESTIUNEA MEMORIEI 8.2 8.4 8.7 8. • automat\. • `ntr-un registru al calculatorului.3 8. Compilatorul asociaz\ `n mod automat unei variabile un tip de memorare care corespunde locului unde sa f\cut declararea. Memorarea poate fi: • static\. nu este lipsit de interes ca programatorul s\ cunoasc\ particularit\]ile fiec\rui tip de mecanism de memorare [i de asemenea s\ cunoasc\ modul `n care compilatorul va administra variabilele pe care le declar\ `n program. ~n acela[i timp `ns\. `n memoria disponibil\. Acest mecanism se refer\ la gestionarea memoriei `n cursul execu]iei programului. • dinamic\. ~n general programatorul nu trebuie s\ se g=ndeasc\ explicit la un mecanism anume de memorare.

Declararea se face prin: auto tip identificator .1. valoarea ini]ial\. char mesaj[ ] = "Mesaj initial". extern. Exemple: auto float x. Vom trece `n revist\ aceste mecanisme de memorare. ini]ializarea variabilei: con]inutul implicit (dac\ exist\ unul) al variabilei la crearea sa. o variabil\ definit\ `ntr-un bloc va fi o variabil\ cu gestiune automat\. A[adar. interpretarea con]inutului variabilei atunci c=nd ea este supus\ unor instruc]iuni. 8.Programare_ Limbajul_C 8. Cuv=ntul cheie “auto” nu este obligatoriu. Categoria de memorare (mem) c\reia-i apar]ine variabila va determina: vizibilitatea variabilei: identificarea p\r]ii din program capabil\ s\ foloseasc\ acea variabil\. `ncep=nd cu locul de declarare. Gestiunea automată a memoriei Variabilele cu gestiune automat\ corespund variabilelor alocate `n stivele de execu]ie. Utilizarea acestei clase de memorare trebuie 71 . Ini]ializarea unei variabile “auto” se va efectua la fiecare intrare `n bloc. unde: mem –este unul din cuvintele cheie: auto. `n lipsa acestuia. Precizarea unui mecanism de memorare Programatorul are posibilitatea s\ precizeze un mecanism de memorare prin instruc]iunea: mem tip identificator. identificator – este numele variabilei. Cuv=ntul cheie “register” permite programatorului s\ indice faptul c\ variabila ce se define[te se memoreaz\ `n unul din regi[trii calculatorului.el este implicit */ /* x are o valoare nedefinita pe cand p este un **pointer care are ca valoare adresa lui x */ 8. cerin]a aceasta este satisf\cut\ `n mod real doar dac\ este posibil\. Gestionarea “register” a memoriei register tip identificator . posed\ un anume tip [i este administrat\ de un anume mecanism de memorare. Durata de via]\ [i vizibilitatea unei variabile “auto” vor fi limitate la interiorul blocului `n care este definit\. Tipul variabilei va determina: dimensiunea zonei de memorie alocat\ pentru a reprezenta variabila. tip – este cuv=ntul cheie ce define[te tipul variabilei. Cum num\rul de regi[tri este limitat [i depinde de tipul de ma[in\ pe care ruleaz\ programul. S\ mai not\m c\ limbajul C standard (ISO) permite ini]ializarea tablourilor [i structurilor `n cazul gestiunii automate a memoriei. o variabil\ este identificat\ printr-un nume (identificator).2. static. register.3. durata de via]\ a variabilei: perioada de timp `n care variabila este accesibil\. dac\ nu este dat\ explicit. /*cuvantul auto a fost omis. va fi nedefinit\. auto float *p = &x. [i trebuie s\ fie totdeauna `n interiorul unui bloc.

8. `ntregi. este imposibil a se ob]ine adresa unei astfel de variabile. Ea este definit\ `ncep=nd cu declara]ia sa. fie implicit cu valori 0. se folose[te cuv=ntul cheie “extern”. Declararea variabilelor externe O variabil\ extern\ poate fi declarat\ `n orice punct al programului prin: extern tip identificator .4. 8. ~n acela[i timp ele permit: evitarea transmiterii unor argumente la func]ii apelate. ansamblul c=mpurilor va fi ini]ializat cu zero. Implicit sunt ini]ializate cu 0 la `nc\rcarea programului. prin urmare nu se poate defini o variabil\ global\ `n corpul unei func]ii. Valoarea ini]ial\ a unei variabile registru este. Exemple de utilizare a unor astfel de variabile sunt `n solu]ia exerci]iului 2 din capitolul precedent. implicit. Vizibilitatea unei astfel de variabile statice depinde de locul `n care a fost declarat\: `n interiorul unui bloc: va fi vizibil\ doar `n blocul acela (la fel ca variabilele auto). Aceast\ declara]ie permite declararea local\ a unei variabile definit\ `n alt fi[ier(cu acela[i nume). [i av=nd `n fi[ierul local specificarea extern. p=n\ la sf=r[itul fi[ierului surs\. Este u[or de `n]eles c\. Aten]ie `ns\ c\ o variabil\ global\ poate fi modificat\ indirect pe perioada apelului la o func]ie. `nainte de execu]ia func]iei main. `n exteriorul unui bloc: va fi vizibil\ `ncep=nd cu definirea sa p=n\ la sf=r[itul fi[ierului. `n exteriorul oric\rui bloc. ~n plus. pointeri.6. oferindu-le posibilitatea s\ accead\ la aceste argumente. 72 . nedefinit\. acesta ]ine cont de ea at=ta timp c=t exist\ regi[tri disponibili `n ma[in\. 8.5. Ea este efectiv\ doar pentru variabilele care pot fi codificate pe un cuv=nt-ma[in\: caractere. Cuv=ntul rezervat extern indic\ compilatorului faptul c\ tipurile [i numele variabilelor care urmeaz\ au fost declarate `n alt\ parte [i nu mai aloc\ din nou spa]iu de memorie pentru acestea. O astfel de variabil\ se declar\ prin: tip identificator . Variabile globale O variabil\ global\ este o variabil\ static\ care poate fi referen]iat\ `n orice loc al programului. utilizarea unei variabile globale vine `n contradic]ie cu principiile program\rii modulare. declarate `n alte fi[iere. ~n cazul tablourilor sau structurilor. Gestionarea statică a memoriei static tip identificator . Variabilele statice sunt alocate `n segmentul de date al programului. durata lor de via]\ este timpul de execu]ie al programului `nsu[i. ini]ializarea structurilor [i tablourilor fie `n mod explicit indic=nd valori ini]iale. Aceast\ facilitate este legat\ de faptul c\ limbajul C permite compilarea [i legarea separat\ a diferitelor module de program: prin declararea unei variabile extern se comunic\ tuturor fi[ierelor variabilele globale necesare programului. Declara]ia “register” trebuie s\ fie plasat\ `n interiorul unui bloc. Pentru a defini o variabil\ global\ `n alt fi[ier.Gheorghe GRIGORAŞ v\zut\ ca o directiv\ de optimizare dat\ compilatorului.

char c. cuv=ntul extern este facultativ. Aceast\ gestiune se efectueaz\ `n memoria disponibil\ care se nume[te “gr\mad\” (heap). -prog.. void pop(sir ch). int stiva_plina(void). stiva_plin\... funct1(void) { x=.x=.c. este echivalent\ cu: void functie (char). Gestiunea dinamică a memoriei Gestiunea dinamic\ a memoriei permite crearea de noi variabile pe parcursul execu]iei programului. fun1(void){. vizibilitatea unei variabile alocat\ dinamic este legat\ de tipul de gestiune al pointerilor care referen]iaz\ indirect acea variabil\. Caracteristicile modulului sunt definite `n fi[ierul header “stiva. care s\ implementeze func]iile uzuale aplicate unei stive de caractere: push.}.. 6) care con]ine adresa sa. De exemplu: Persoana *ptr. . 8. Modulele vor fi: -stiva.c. -variabila dispare `n urma execu]iei opera]iei de restituire a memoriei (func]ia “free” `n C [i operatorul “delete” `n C++). S\ not\m c\ o variabil\ alocat\ dinamic nu are un nume explicit. Declara]ia: extern void functie(char)... ~n cazul func]iilor important este s\ se descrie signatura sa. Durata de via]\ a unei variabile alocat\ dinamic este explicit\: -variabila este creat\ `n urma execu]iei opera]iei de alocare a memoriei (func]ia “malloc” `n C [i operatorul “new” `n C++). .y..c..}. pop.h” care are con]inutul: # define dimensiune_sir 80 # define dimensiune_stiva 10 typedef char sir[dimensiune_sir].y. Fi[ier 2 extern int x. top.. care con]ine modulul principal. main(void){ . care con]ine implementarea func]iilor. void push(const sir ch).Programare_ Limbajul_C Exemple: Fi[ier 1 int x. int stiva_vida(void). Exerciţii 1... care con]ine declara]iile func]iilor din modulul stiva.7.h. Fi[ier 2 extern int x.y=. De aceea. 2. } ~n cazul declar\rii func]iilor ce se definesc `n alt modul (fi[ier). -stiva.8... ptr=malloc(sizeof(Persoana)). fun2(void){. Ea este referen]iat\ folosind o variabil\ pointer (vezi cap. y. format din trei module. stiva_vid\. Defini]i un modul pentru gestionarea unei stive de [iruri de caractere. S\ se construiasc\ un program. 73 .... } . adic\ tipul rezultatului [i al parametrilor de apel. Avem aici de-a face cu o variabil\ alocat\ dinamic care este referen]iat\ cu ajutorul pointerului ptr prin *ptr. extern char c. extern char c. 8.

h" # include "stiva. int stiva_vida(void). printf("<%c\n".c : modul de gestionare a stivei de **caractere */ # define dim 100. } return 0.} int stiva_plina(){return(index==dim).&element)!=EOF){ push(element).} /* prog.c 74 .c : modulul principal */ # include "stiva.} int stiva_vida(){return(index==0). printf(">").9. void pop(sir ch). static int index=0. int stiva_plina(void). Pornind de la acest modul scrie]i un program test care realizeaz\: a) citirea unui [ir de [iruri de caractere care se vor “`mpinge” `n stiv\ (se vor stivui). printf("Incarcati stiva: \n>"). citirea se va face p=n\ la `nt=lnirea sf=r[itului de fi[ier sau p=n\ la umplerea stivei. static char stiva[dim]. void pop(void). void push(char c){stiva[index++]=c. int stiva_plina(void).} void pop(){--index.c */ void push(char).h : header ce contine declaratiile **functiilor din modulul stiva.h> # include <stdio. int stiva_vida(void). Soluţii 1. char top_stiva(void). pop(). /* stiva. /*stiva.Gheorghe GRIGORAŞ Utiliza]i func]iile de manipulare a [irurilor de caractere (Anexa ) pentru definirea func]iilor acestui modul.h> int main() { char element.element). } 2. /*modul.h*/ # define dimensiune_sir 80 # define dimensiune_stiva 10 typedef char sir[dimensiune_sir].} char top_stiva(){return(stiva[index-1]). 8. while (!stiva_vida()) { element=top_stiva(). void push(const sir ch).c" # include <stdlib. /* stiva. while(!stiva_plina()&&scanf("%c". printf("Iata continutul stivei: \n"). } printf("\n"). b) scoate [irurile din stiv\ [i le afi[eaz\ (evident `n ordinea invers\ stivuirii).

h" int main(void){ sir x.stiva[index]). } 75 . printf("Iata continutul stivei: \n"). index++. } void pop(sir c){ /* se decrementeaza index apoi se copie top-ul **stivei in c */ assert(!stiva_vida()). while(!stiva_plina()&&scanf("%s". while (!stiva_goala()) { pop(x).h> # include <string. } return 0. **nevizibile in alte fisiere. Inainte de aceasta se apeleaza functia **assert care impune o conditie pentru a continua **executia: stiva sa nu fie plina.c). strcpy(stiva[index].h" /* ** variabile cu clasa de memorare *static*. } int stiva_vida(void){ return(index==0).c : programul de test ce consta din doua **iteratii: prima pentru citirea din fisierul de **intrare si stivuirea informatiei. */ # include <stdio.h> # include "stiva.h> # include "stiva. } printf("\n"). } /* test.h> # include <assert.x). a doua pentru **afisarea rezultatului destivuirii. void push(const sir c){ /* Se copie c in stiva dupa care se incrementeaza **index.} int stiva_plina(void){ return(index==dimensiune_stiva).Programare_ Limbajul_C ** Gestionarea unei stive de siruri de caractere. strcpy(c.x)!=EOF) { push(x). printf("<%s\n". /* indicile top-ului stivei */ static sir stiva[dimensiune_stiva]. printf(">"). */ static int index=0. printf("Se incarca stiva: \n>"). */ # include <stdio. --index. */ assert(!stiva_plina()).

/* f1=2.3.1. . evaluarea unei expresii aritmetice sau logice în care componentele expresiei au tipuri diferite: float pi=3. 3.... 9. Mecanisme de conversie Se disting patru cazuri `n care `ntr-un program C se aplică un mecanism de conversie: 1. Conversia la asignare 9.5.1.1 Mecanisme de conversie 9. ca o consecin]\ se pierde valoarea frac]ionar\ a variabilei reale.1. Conversia de tip `n limbajul C ofer\ un mecanism simplu pentru evaluarea expresiilor aritmetice [i pentru transmiterea parametrilor. asignarea cu tipuri diferite ale variabilelor termeni ai asignării: float f.Cap 9 CONVERSIA DE TIP 9. Pointerul universal. Evaluarea expresiilor logice 9. ~n primul caz de pild\.1. int i=2.4.14. if (pi>2) pi=pi/i. f=i.1. ~n al doilea caz se poate converti o valoare real\ la o valoare `ntreag\. Conversii explicite 9.1. Conversii de pointeri. int i=10.2.8 */ . utilizarea operatorilor de conversie: float f1=(float)14/5.. se poate interpreta con]inutul unei variabile de tip caracter ca fiind o valoare `ntreag\ [i drept urmare posibilitatea utiliz\rii acesteia `ntr-o expresie aritmetic\..1. 2. Trebuie s\ facem distinc]ia `ntre dou\ maniere de conversie: aceea care are drept scop schimbarea interpret\rii con]inutului unei variabile [i conversia care are drept consecin]\ modificarea con]inutului unei variabile. Evaluarea expresiilor aritmetice 9.

mecanismul este acela[i.Programare_ Limbajul_C float f2=14/5. c=nd apar dou\ tipuri diferite. Poate ap\rea [i aici eroarea “Floating point exception” dac\ partea exponent este prea mare pentru o variabil\ real\ `n simpl\ precizie. f\r\ semn. asign\ri `n care intervin dou\ tipuri `ntregi: (a) reprezentarea tipului “surs\” este mai mare ca dimensiune dec=t reprezentarea tipului “destinatar”: char=short/int/long short=int/long int=long ~n acest caz bi]ii de rang superior din valoarea din partea dreapt\ a asign\rii sunt suprima]i `nc=t exist\. bitul semn `n schimb nu se mai “transfer\”: unsigned long=int/short/char unsigned=short/char unsigned short=char 2. 9.se alege tipul de evaluare: `ntreg. Dac\ valoarea p\r]ii `ntregi a sursei este prea mare pentru a fi reprezentat\ `ntr-un `ntreg. . 9.tipul float este convertit la double. etc.’z’). 3. real. lucrurile se petrec astfel: - 77 .1. Alte conversii `n care intervin tipuri definite de programator sunt considerate ilicite [i sunt respinse de compilator.1. (b) reprezentarea tipului “destinatar” este mai mare ca dimensiune dec=t cea a tipului “surs\”: long=int/short/char int=short/char short=char ~n acest caz nu exist\ pierdere de informa]ie: bi]ii sursei sunt completa]i cu zero (p\str=ndu-se eventualul bit semn). ~n rezumat. apare o eroare (Floating point exception). poten]ial. compilatorul este cel care gireaz\ aceste conversii.1 Conversia la asignare ~n conversia la asignare. asignarea unei valori reale la o valoare `ntreag\: char/short/int/long=float/double ~n acest caz sunt suprimate cifrele de la partea zecimal\: este conversie prin trunchiere [i nu prin rotunjire. /* f2=2. asignarea unei valori reale `n dubl\ precizie la o variabil\ real\ `n simpl\ precizie: float=double ~n acest caz exist\ o pierdere a preciziei reprezent\rii valorii reale. Dac\ destinatarul este un tip far\ semn. /*caracterul ‘z’ este convertit la un intreg */ ~n cazul `n care se utilizeaz\ operatori de conversie. lucrurile se petrec dup\ cum urmeaz\: 1. Vom detalia `n continuare aceste mecanisme. Faza II: .2 Evaluarea expresiilor aritmetice tipurile `ntregi mai mici dec=t int sunt convertite la int. Conversiile `ntre tipurile de baz\ ale limbajului sunt considerate permise iar tratamentul la care sunt supuse datele de c\tre compilator este bine stabilit de regulile limbajului. o pierdere de informa]ie.0 */ apelul unei funcţii: printf(“%d\n”.

• asignarea valorilor 0-1: dac\ evaluarea expresiilor este “false” (true)..-“. Operanzii ce apar `n aceast\ expresie r\m=n neschimba]i. Ace[tia pot fi utiliza]i: pentru for]area conversiilor `n expresii.Gheorghe GRIGORAŞ Dac\ un operand este: double unsigned long long unsigned Exemple: i (int) int int i (int) Faza 1 Faza 2 Rezultat Faza 1 Faza 2 Rezultat + Cel\lalt operand se converte[te la: double unsigned long long unsigned + c (char) int int + b) (float) double double Rezultatul este: double unsigned long long unsigned Faza 1: Faza 2: Rezultatul: int (a (long) long double int double double double double double 9.1. Evaluarea expresiilor logice Rezultatul evalu\rii unei expresii logice va fi 0 (reprezent=nd “false”) sau 1 (reprezent=nd “true”). dup\ care. `n caz contrar prin “true”. De aceea evaluarea unei expresii logice se face prin: • evaluarea operanzilor: dac\ valoarea aritmetic\ este 0 atunci aceasta se interpreteaz\ prin “false”. i se decrementeaz\. 78 . rezultatul expresiei este convertit la tipul indicat. /* b capata valoarea 0 */ i=10 while (i--) { .4 Conversii explicite Conversiile explicite se exprim\ prin: (tip) expresie sau tip ( expresie ) At=ta timp c=t conversia este permis\.. i are valoarea 10 deci expresia cap\t\ valoarea “true”. 9. } ~nainte de prima evaluare a expresiei “i. valoarea asignat\ acesteia este 0 (1). b=(x>0) && (x<31).3.. Exemple: x=50.1. Ace[ti operatori de conversie permit programatorului s\ specifice o conversie care nu se face implicit de c\tre compilator. etc..

25. */ . Pointerul universal Conversia `ntre pointeri la tipuri diferite nu este implicit\. r=sqrt(double(a)). /*functia ceil returneaza o valoare de tip intreg*/ 9. a=(int)ceil(r). Pentru exemplul precedent se procedeaz\ astfel: void* alocare(int dim). ptr=(int*) alocare(100). */ f=a/(float)b. O a doua solu]ie const\ `n a utiliza tipul pointer universal void*. Tipul pointer universal void* este folosit frecvent `n func]iile disponibile din bibliotecile limbajului C (Anexa) `n scopul de a realiza conversii implicite `ntre pointeri de tipuri diferite. O variabil\ pointer de tip void* poate primi ca valoare pointer la un tip oarecare. /* f=5. Asign\rile pentru ptr1.Programare_ Limbajul_C pentru transmiterea valorilor cu tipurile cerute ca parametri `n func]ii. */ f=(float)a/b. 79 .. ptr = alocare(100).. int* ptr1 double* ptr2 ptr1=alocare(10)... Reciproc. Compilatorul for]eaz\ conversia [i afi[eaz\ un mesaj de avertisment (“warning”) `ntotdeauna c=nd `ntr-un program apare o astfel de conversie.5 Conversie de pointeri. float f. /* f=5. S\ consider\m de pild\ urm\toarea secven]\: char *alocare(int dim).25. ..1. Aceast\ incompatibilitate se poate evita `n dou\ moduri. /* f5.0. int *ptr. double r. b=4.. ptr2 sunt corecte: tabloul de pointeri alocare este de tip void* `nc=t ace[ti pointeri pot fi asigna]i la pointeri de orice tip. O prim\ solu]ie const\ `n a utiliza o conversie explicit\: . ptr2=alocare(20). schimbarea tipului valorii returnate de o func]ie... ~n cea de-a treia linie a secven]ei de mai sus apare o asignare `ntre pointeri incompatibili. Exemple: int a=21. f=a/b.. o valoare de tip void* este implicit convertit\ la o valoare pointer de un tip oarecare.

3 Compilare condi]ionat\ 10. O directiv\ este de forma: # instruc]iune argumente Principalele instruc]iuni pentru preprocesor sunt: define if elif line ifndef else include error undef endif ifdif pragma De notat c\ un r=nd `n fi[ierul surs\ C nu poate con]ine mai mult de o directiv\. 10. acestea se numesc directive pentru preprocesor. . preprocesorul substituie secven]a corespunz\toare de instruc]iuni `n locul acestui identificator. Directiva #define 10.Cap 10 PREPROCESORUL 10.1 Constante simbolice.2 Macroinstruc]iuni 10.4 Directiva #error 10. ea face parte integrant\ din procesul de compilare: apelul compilatorului pentru un program execut\ mai `nt=i `nc\rcarea preprocesorului. ~n acela[i timp `ns\.1 Directive preprocesor Preprocesorul trateaz\ doar liniile ce `ncep prin caracterul “#”.1 Directive preprocesor 10.1. Rezultatul activit\]ii preprocesorului este un fi[ier surs\ `n care sunt tratate toate directivele de precompilare [i care este transmis compilatorului. Precompilarea este o faz\ de prelucrare independent\ de compilarea propriu-zis\.2 Macroinstruc]iuni tip func]ie ~n codul surs\ al unui program C se pot include instruc]iuni destinate compilatorului. Preprocesorul realizeaz\ o faz\ de precompilare care are ca obiect: • includerea unor fi[iere (specificate) `n program.1. La apari]ia acestui identificator `n program.2. • definirea unor constante simbolice.1 Macroinstruc]iuni predefinite 10.2.1.2 Includerea fi[ierelor 10. • definirea macroinstruc]iunilor.1. acestea sunt directive c\tre preprocesor. • compil\ri condi]ionate conform unor parametri (valori) transmise `n comanda de compilare. Programatorul asociaz\ o secven]\ de instruc]iuni unui identificator.

# define UNU . 10. Preprocesorul `nlocuie[te fiecare apari]ie a identificatorului. • a insera fi[iere “header” (care au extensia ‘..2 Includerea fişierelor Directiva #include cere compilatorului s\ ia `n considerare [i un alt fi[ier surs\ `n afar\ de cel `n care se afl\ directiva.h’). constante simbolice [i macroinstruc]iuni standard. Forma acestei directive este: # include <nume_fisier> /* se caut\ fi[ierul `ncep=nd cu directoarele standard */ sau # include ″nume_fisier″ /* se caut\ fi[ierul `n directorul curent sau cel indicat prin cale */ Includerea fi[ierelor poate fi utilizat\ pentru: • a insera fi[iere surs\ din biblioteci C care pot con]ine module de aplica]ii sau defini]ii de func]ii.. Acest mecanism permite: • a asigna unui identificator un [ir de caractere. cu excep]ia cazului c=nd `n acesta apare o directiv\ #undefine pentru identificatorul corespunz\tor. 2.. 4. • a defini existen]a unei constante simbolice: # define ident • a suprima defini]ia [i existen]a unei constante simbolice: # undef ident Vizibilitatea constantelor simbolice `ncepe cu definirea lor (directiva #define) [i ]ine p=n\ la sf=r[itul fi[ierului. `n textul surs\.Programare_ Limbajul_C 10. # undefine UNU . 3.1. Directiva #define O constant\ simbolic\ asociaz\ unui identificator un [ir de caractere. prin [irul de caractere asociat... Constanta simbolic\ se define[te cu directiva “define”: # define identificator [ir_de_caractere Exemple: # define NULL 0L # define TRUE 1 # define FALSE 0 # define EOF (-1) Utilizarea constantelor simbolice are diverse scopuri.1 Constante simbolice. defini]ii de tipuri.. Aceste fi[iere con]in: 1.1. Exemplu Pentru a folosi func]iile din biblioteca matematic\ se include fi[ierul math... declara]ii de func]ii incluse `ntr-o bibliotec\..h care con]ine declararea acestor func]ii: 81 . Exemplu: # define EOF (-1) .

. 10. Ambele directive pot folosi o alternativ\ de forma #else dar nu [i #elif.. • optimizarea unor coduri utiliz=nd avantajele specifice fiec\rei ma[ini. este asem\n\toare instruc]iunii ifelse din limbajul C. 10. /* se calculeaza puterea a n-a a lui π */ ~n fi[ierul math. # endif Directivele “ifdef” (if defined) [i “ifndef” (if not defined) sunt utilizate pentru compilarea condi]ionat\ de definirea anterioar\ a lui “identificator” `ntr-o directiv\ de tipul #define.. # elif expresien codn. 82 . ea poate determina un lan] de if-else-if: # if expresie cod. doar dac\ expresia este evaluat\ la “true” (`n caz contrar aceast\ por]iune de cod este ignorat\ de compilator). Directiva “else” ofer\ o alternativ\ `n cazul `n care “if” e[ueaz\.1.Gheorghe GRIGORAŞ # include <math. val=pow(M_PI. # elif expresie1 cod1.1.h se afl\ defini]ia constantei M_PI [i a func]iei pow( ).h> ..3 Compilare condiţionată Directivele de compilare condi]ionat\ permit compilarea selectiv\ a unor por]iuni din programul surs\. Directiva “elif” are sensul de “else if”. ~n concluzie..4 Directiva #error Directiva #error cere compilatorului s\ sisteze compilarea. # elif expresie2 cod2. Are forma: # error mesaj La `nt=lnirea directivei este `ntrerupt\ compilarea [i se afi[eaz\ “mesaj”-ul ce este scris `n linia directivei. • traseul de execu]ie al programelor `n faza de test. . Aceste directive sunt: # if expr_constanta # else # endif # elif expr_constanta # ifdef identificator # ifndef identificator Directiva “if“ prin “expr_constant\” care urmeaz\ dup\ ea permite includerea por]iunii de cod `ntre “if” [i “endif” `n procesul de compilare. Se utilizeaz\ la depanarea programelor.. (double)n). compilarea condi]ionat\ este folosit\ pentru: • scrierea de programe portabile: constantele simbolice ce se testeaz\ pot reprezenta tipul [i caracteristicile ma[inilor utilizate pentru o anume por]iune de cod.

1). va fi `nlocuit cu “secven]\_caractere” care poate `nsemna o secven]\ de instruc]iuni C (vezi [i 10.h> # define ABS(a) (a)<0?-(a):(a) void main(void){ printf(″Valoarea absoluta a lui -1 si 1: %d%d″. 10.Programare_ Limbajul_C 10. Aceasta semnific\ faptul c\ implementarea este conform standardului ANSI C. Acesta. Ora la care a fost executat\ aceast\ conversie este con]inut\ `n _TIME_ sub forma [irului ora/minute/secunde. _FILE_. } Folosirea func]iilor definite ca macroinstruc]iuni are. un avantaj major: m\rirea vitezei de execu]ie a codului fiindc\ nu mai apare nici o `nc\rcare suplimentar\ legat\ de apelarea func]iei. dac\ dimensiunea macroinstruc]iunii tip func]ie este mare.2.2 Macroinstrucţiuni tip funcţie Aceste macroinstruc]iuni utilizator se definesc cu directiva #define: # define nume_macro secven]\_caractere Aici. 83 . implementarea nu este `n variant\ standard.1. Con]inutul acestor doi identificatori poate fi modificat prin directiva #line: # line num\r. # line “nume_fi[ier”. Exemplu: # define <stdio. `ncorporate `n compilator. acest supliment de vitez\ este “anihilat” de cre[terea dimensiunii programului.2 Macroinstruţiuni Prin acest mecanism programatorul asociaz\ o secven]\ de instruc]iuni unui identificator. datorit\ codului care apare de mai multe ori.ABS(1)).ABS(-1). _STDC_. iar “nume_fi[ier” este un identificator valid de fi[ier care devine noua valoare a lui _FILE_. Acestea sunt: _LINE_.1 Macroinstrucţiuni predefinite Limbajul standard ANSI C define[te cinci nume de macroinstruc]iuni predefinite. Pe de alt\ parte `ns\. _TIME_. “nume_macro” poate fi un identificator ce reprezint\ numele macroinstruc]iunii. # line num\r “nume_fi[ier”. Dac\ _STDC_ nu-i definit\ sau con]ine altceva dec=t 1. 10. Macroinstruc]iunea _STDC_ con]ine constanta 1 scris\ `n baza 10. Dar “nume_macro” poate fi [i numele unei func]ii urmat\ de parametri: prin aceasta se define[te o macroinstruc]iune de tip func]ie care poate fi ‘apelat\’ `n orice punct al programului `n care a fost definit\. zi. utilizat `ntr-un text surs\. Aici “num\r” este orice `ntreg pozitiv. acesta devine noua valoare a lui _LINE_ `n punctul `n care se `nt=lne[te directiva. pe de o parte.2. an sunt compuse din c=te dou\ cifre ce reprezint\ `n ansamblu data conversiei fi[ierului surs\ `n cod obiect. Macroinstruc]iunea _DATE_ con]ine un [ir de forma “lun\/zi/an” `n care lun\. Identificatorul _LINE_ con]ine num\rul liniei de cod la compilare iar _FILE_ este un [ir care con]ine numele fi[ierului surs\ compilat. _DATE_.

} Scrie]i un program pentru testarea acestei func]ii precum [i pentru calculul celui mai mare divizor comun a n numere date. S\ se foloseasc\ cele dou\ func]ii pentru a verifica dac\ al nulea termen din [irul lui Fibonacci este num\r prim ( n = 1. if (( r = p % q ) == 0 ) return q. 4. Scrie]i apoi [i testa]i varianta iterativ\ a func]iei. De exemplu: 700 = 17 + 683 . 7. 5. S\ se scrie o func]ie “ fibonacci ( int n) “ care s\ returneze al n-ulea termen al [irului lui Fibonacci. citirea a n numere reale. etc. S\ se scrie un program care s\ numere literele mici. S\ se testeze aceast\ func]ie pentru un [ir anume(fi[ier).c care s\ execute : a. Urm\toarea func]ie calculeaz\.2 …. Folosind func]ia “este_prim( … )” de la exerci]iul precedent. …. a puterilor 1. a sumei numerelor naturale m [i n. r). literele mari . . determinarea valorilor maxim [i minim dintre cele n numere citite. Max …. Suma …. Construi]i o func]ie “ int numar_cuvinte(const char *s) “ care s\ returneze numarul cuvintelor din [irul s ( cuvintele sunt desp\r]ite prin spa]iu/spa]ii). b.crt. Descrie]i [i implementa]i trei algoritmi de sortare. S\ se scrie o func]ie “ int este_prim(int n) ” care s\z returneze 1 dac\ num\rul n este prim [i zero `n caz contrar. 12). k a unui num\r n. unde Min(Max) `nseamn\ cel mai mic(mare) dintre numerele citite p=n\ `n acel moment. … Num\r … Min …. scrie]i un program ce s\ verifice conjectura lui Goldbach pentru toate numerele pare dintr-un interval dat [a. Suma [i Media fiind suma (media) numerelor citite p=n\ `n acel moment 3. S\ se scrie un program numit maxmin. recursiv. 702 = 11 + 691. Media …. pentru fiecare s\ scrie un r=nd `ntr-un tabel ce are forma: Nr. 6. cifrele [i celelalte caractere(la un loc) dintr-un text(fi[ier).b] : Orice num\r par n mai mare ca 2 este suma a dou\ numere prime. S\ se scrie func]ii recursive pentru calculul factorialului unui num\r dat n. cu numele : int cmmdc_i (int p. c.Cap 11 EXERCIŢII 1. S\ se foloseasc\ aceste func[ii `ntr-un program principal. citirea unui intreg pozitiv n. S\ se scrie un program numit sumedia. cel mai mare divizor comun a dou\ numere `ntregi pozitive p [i q: int cmmdc_r(int p. 9. 2. int q) 8. else return cmmdc_r(q.c care s\ citeasc\ niste numere reale [i. 704 = 3 + 701. int q) { int r.

avand la intrare doua siruri de caractere. Proiectati o structura de date pentru reprezentarea datei calendaristice si scrieti subprograme care: • • • verifica daca valoarea unei variabile din structura este o data valida. const void *)) pentru a sorta o list\ de numere reale `n ordinea cresc\toare relativ la p\r]ile frac]ionare a acestor numere. 123. acb. Scrieti o procedura similara pentru cerc.j0] = min{a[i0. aaaa nu sunt palindroame. dreptunghi.01. size_t n_els. 23. Fie a un tablou bidimensional (m x n).43. c. S\ se foloseasc\ acestea pentru a verific\ dac\ un [ir de caractere format numai din literele a. 17.98 12.98 este sortat\ astfel: 45. Un punct sa al acestui tablou este un element a[i0. aaaaaaaacaaaabb.01. bababbcbbabab. calculeaza data calendaristica care urmeaza unei anumite date. a unui triunghi. c este palindrom cu centrul ‘c’: [irurile: aabacabaa . pop. 16. 11. De exemplu lista: 2. 15. triunghi etc. top. Scrieti un program care. cerc. Sa se proiecteze o structura de date pentru reprezentarea multimilor finite de numere complexe si sa se scrie proceduri care realizeaza operatii cu multimi de numere complexe reprezentate astfel. apoi sa se rearanjeze liniile astfel incat suma elementelor de pe diagonala sa fie minima.04. Scrieti o procedura care determina.90. 0. 85 . bbcbb sunt palindroame pe c=nd [irurile: aabbcbb.Programare_ Limbajul_C 10.j0] cu proprietatea: a[i0. 45.43.j0] : 0<=i<=m-1} Scrieti un program care determina punctele sa (daca exista) ale unui tablou bidimensional. S\ se scrie un program `n care s\ se foloseasc\ func]ia sistemului : void qsort(void *array. etc). S\ se scrie func]iile care implementeaz\ o stiv\ `n C(push. 18. Proiectati structuri de date pentru reprezentarea unui punct. 23. Scrieti proceduri de citire si scriere a unui punct. S\ se scrie [i apoi s\ se testeze func]ii pentru adunarea a doi vectori [i pentru adunarea a dou\ matrice. 123.90. 2. pentru un triunghi dat.04. 0.j] : 0<=j<=n-1} = max{a[i. calculeaza data calendaristica care precede o anumita data. b. Se da o matrice patratica. int compare(const void *. Sa se ordoneze crescator fiecare linie a matricii. ccab. aca. numarul punctelor de coordonate intregi aflate in interiorul sau. 14. 13.size_t el_size. determina cel mai lung subsir comun si pozitiile la care acesta incepe in fiecare dintre cele doua siruri.

P\tru]. Cluj-Napoca Volumul I . Editura Didactic\. Ed. Bucure[ti. Editura Teora. 1999.P\nsiu. 1992. 5.Giumale. Aplica]ii `n C [i C++. manual pentru licee de informatic\. Gh. Informatic\ aplicat\.. vol I. Ia[i. Editura Teora.Kalisz.V.Limbajul C++ Volumul III . E. A. Editura “Spiru Haret”. Herbert Schildt C . Cristea. Liviu Negrescu Limbajele C si C++ pentru incepatori.III. [i al]ii. 6. Teora 1998 2. Limbajul C standard.XI. Musc\.. 4. B.Manual Complet.Gheorghe GRIGORAŞ BIBLIOGRAFIE 1.Limbajul C Volumul II . Bucuresti. Grigora[.Limbajele C si C++ in Aplicatii 3. Bucure[ti 1998 86 . Programarea calculatoarelor:Fundamente. 1998. Gh.C. cls.

h> con]ine macrouri (func]ii) pentru testarea caracterelor: • • • • • • • • • • • int isalnum(int c). Dac\ expr este zero.h> <locale. int isdigit(int c).h> <ctype. . grafic? */ /* c este litera mica? */ /* c este tiparibil? */ /* c este car. Fi[irerul <float. Fi[ierul <assert.h> <stddef. Fi[ierul <errno. int isupper(int c).h> con]ine macrouri folosite pentru raportarea erorilor.h> <stdlib. INT_MAX etc. int iscntrl(int c). CHAR_MAX.h> <float. 3. 4. punctuatie? */ /* c este spatiu? */ /* c este litera mare? */ /* c este cifra hexa? */ Mai con]ine: int tolower (int c) [i int toupper ( int c) funcii ce permit transformarea literelor din mari ]n mici sau invers. este tip\rit un mesaj(diagnostic) [i se iese din program.h> <math.h> con]ine defini]iile unor constante ce caracterizeaz\ `ntregii: CHAR_BIT. DBL_MIN. 5. /* c este alfanumeric? */ /* c este alfabetic? */ /* c este car. 2. int islower(int c).h> <string.h> <time. de control? */ /* c este cifra? */ /* c este car.h> <errno. int isgraph(int c).ANEXA Biblioteca standard C FI{IERE HEADER <assert. int isspace(int c). int isalpha(int c). Fi[ierul <ctype. FLT_MAX.h> con]ine defini]iile unor constante pentru limitele unor valori flotante: DBL_MAX.h> <setjmp.h> <signal. int isxdigit(int c). int isprint(int c).h> <limits. Fi[ierul <limits.h> <stdarg. int ispunct(int c).h> 1.h> <stdio. DBL_EPSILON etc.h> con]ine macro-ul assert() • void assert (int expr).

double ceil ( double x).4). double flor ( double x). double fabs ( double x). 9.h> con]ine construc]ii ce permit programatorului s\ m=nuiasc\ condi]ii sau semnale excep]ionale.h> con]ine defini]ii de tip [i macrouri ce se folosesc `n alte defini]ii: • • • • typedef typedef typedef #define char wchar_t. FILENAME_MAX. double atan2 ( double y. Fi[ierul <stdio. /* tipul wide character*/ int ptrdiff_t. int fflush (FILE *fp). /* Seteaz\ indicatorul la `nceputul fi[ierului */ int fsetpos (FILE *fp. /* Returneaz\ valoarea indicatorului de pozi]ie a fi[ierului pointat de fp*/ void rewind (FILE *fp). EOF. const char *mode). 12. double y). double x). double exp ( double x). De asemnea fi[ierul mai con]ine prototipurile func]iilor de intrare/ie[ire (vezi cap. Fi[ierul <setjmp> con]ine declara]ii [i prototipuri ce permite programatorului s\ utilizeze salturi nelocale.h> con]ine macrourile. double sinh ( double x).h> con]ine o redefinire (typedef) de tip [i trei m macrouri ce permit scrierea de func]ii cu un num\r variabil de argument ( ca [i printf ). Sunt definite aici constantele BUFSIZ. Fi[ierul <locale. double fmod ( double x. int place). const fpos_t *pos). . double acos ( double x). Fi[ierul <math.h> con]ine construc]ii (structuri. 7. defini]iile de tip [i prototipurile func]iilor utilizate de programator pentru a accesa fi[iere. /* Seteaz\ indicatorul la valoarea pos */ int rename (const char *from. /*tipul ob]inut din sizeof() */ NULL. double cosh ( double x). FILE *tmpfile (void). long offset. double log ( double x). Fi[ierul <stdarg. double y). double sin ( double x). TMP_MAX. double sqrt ( double x). 11. func]ii) ce permit setarea unor propriet\]i “locale”: forma punctului zecimal. Fi[ierul < signal. stdout. int fseek (FILE *fp. double asin ( double x). int fclose (FILE *fp). informa]ii monetare etc. const char *to). /* Pozi]ioneaz\ indicatorul pentru urm\toarea opera]ie `n fi[ier la “place” + “offset” */ long ftell (FILE *fp). double tanh ( double x). double atan ( double x).Gheorghe GRIGORAŞ 6. FOPEN_MAX. double log10 ( double x). double tan ( double x).h> con]ine prototipuri pentru func]iile matematice: • • • • • • • • • • • double cos ( double x). De asemenea sunt defini]i pointerii stdin. Func]ii pentru accesul la fi[iere: • • • • • • • • • 88 FILE *fopen (const char *filename. stderr [i pentru structura FILE. NULL. /*tipul diferen]\ de pointeri */ unsigned size_t. double pow ( double x. 10. 8. Fi[ierul <stddef.

h> con]ine prototipuri de func]ii pentru manipularea blocurilor de memorie sau a [irurilor: • • • • • • • • • • • void memcmp(const void *p. int c. size_t n) /* copie cel mult n caractere din s2 `n s1 */ • char *strstr(const char *s1.h> con]ine prototipuri ale func]iilor pentru ob]inerea datei. const void *)). /* caut\ tokenuri `n s1 folosind caracterele din s2 ca separatori */ 15. Se folose[te structura tm care este definit\ astfel: 89 .h> con]ine prototipurile func]iilor de uz general : alocarea dinamic\ a memoriei. conversie de stringuri. sortare. int atoi(const char *s). int denom). void qsort(void *a_ptr. size_t n). size_t n_els. const char *s2) /* copie s2 `n s1 */ size_strlen(const char *s). void free(void *ptr). void *from. Iat\ unele dintre ele: • • • • • • • • • • • • • • • • • • • void *calloc(size_t n. /* caut\ `n s1 prima apari]ie a lui s2 */ • char *strtok(char *s1. const char *s2). void *from. c\utare binar\. size_t n). void *memmove(void *to. const void *)). size_t el_size. size_t n). div_t div(int numer. ldiv_t ldiv(long numer. const void *a_ptr. Fi[ierul <string. size_t size). /*concatenare*/ char *strchr(const char *s. int rand(void). char *strcat(char *s1. char **end_ptr. Fi[ierul <stdlib. long labs(long i). const char *s2. const void *q.etc. size_t n_els. double strtod(const char *s). size_t el_size. const char *s2). const char *s2. generare de numere aleatoare. int abs(int i). size_t n). long denumer). /*lungimea [irului s */ char *strncat(char *s1. void abort(void). size_t n). int compare(const void *. void *realloc(void *ptr. 14. void *malloc(size_t size). void *memcpy(void *to. int c). /*cauta c `n [irul s*/ int strcmp(const char *s1. size_t n). /* comparare [iruri*/ char *strcpy(char *s1. long atol(const char *s). void *memset(void *p. const char *s2). Fi[ierul <time. comunicarea cu sistemul. int compare(const void *. const char *s2). /*concatenarea a cel mult n caractere din s1 la s2*/ int strncmp(const char *s1. double atof(const char *s). long strtol(const char *s. void srand(unsigned seed). void exit(int status). /* comparare a cel mult n caractere din [irurile s1 [i s2*/ • char *strncpy(char *s1. int base). void *bsearch(const void *key_ptr.Programare_ Limbajul_C 13. size_t el_size). const char *s2. orei ]i cele privind ceasul intern al calculatorului.

/*secunde 0. de secunde trecute de la 1 Inuarie 1970 */ • char *asctime(const struct tm *tp).. printf("%s\n%s ". • clock_t clock(void). /* Indicator de timp */ }.23 */ int tm_mday.. • typedef long time_t. acum = time(NULL).11 */ int tm_year. /*returneaz\ nr. . asctime(localtime(acum))). /*ziua lunii 1.59 */ int tm_hour.60*/ int tm_min.365 */ int tm_isdst. ctime(&acum). 6 < = > ? @ A B C D E 7 F G H I J K L M N O 8 P Q R S T U V W X Y 9 ‘ Z [ \ ] ^ _ a b c 10 d e f g h i j k l m 11 n o p q r s t u v w 12 x y z { | } ~ del 90 . De exemplu: … time_t acum.. /*anul de la 1900 */ int tm_wday.data*/ • struct tm *localtime(const time_t *t_ptr). ?8 converte[te timpul pointat de t_ptr la string . /*ore 0. Func]ii: • typedef long clock_t. /*converte[te timpul inregistrat [i pointat de tp `ntr-un string ce reprezint\ data*/ • char *ctime (const time_t *t_ptr)...31 */ int tm_mon. . /*luna anului 0. are ca efect scrierea datei calenderistice. /*returneaz\ num\rul de tacturi CPU utilizate de program p=n\ aici*/ • time_t time(time_t *tp). /*zilele din an 0. / 0 1 5 2 3 4 5 6 7 8 9 : ... /* zilele de la 0 la 6 */ int tm_yday.Gheorghe GRIGORAŞ struct tm { int tm_sec. Codul ASCII American Standard Code for Information Interchange 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 0 nul soh stx etx eot enq ack bel bs ht 1 nl vt np cr so si dle dc1 dc2 dc3 2 dc4 nak syn etb can em sub esc fs gs 3 ’ rs us sp ! “ # $ % & 4 ( ) * + . /*minutr 0.

~n tabela urm\toare se da “semantica” unora din caracterele de pe liniile 0-2. comanda man ascii produce afi[area tabelei codurilor ASCII pe ecran. Diferen]a `ntre codurile literelor mari [i cele mici corespunz\toare este 32. Codurile caracterelor 0-9.Z [i a . bel bs cr esc ~n]elesul unor abrevieri audible bell ht tab orizontal backspase nl linie nou\ retur car nul null escape vt tab vertical ~n sistemele UNIX. A . 91 .Programare_ Limbajul_C • • • • • Observa]ii: Caracterul G este `n linia 7 [i coloana 1 deci are codul ASCII 71.z sunt contigue. Caracterul cu codul 32 este spa]iu (gol) [i se tip\re[te ca [i un spa]iu gol. Caracterele cu codurile 0-31 [i 127 nu sunt tip\ribile.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful