Programare_ Limbajul_C

CUPRINS
CUPRINS _______________________________________________________________________ i Cap 1 INTRODUCERE ÎN LIMBAJUL C _____________________________________________4 1.1 Scurt istoric_________________________________________________________________4 1.2 Forma unui program C _______________________________________________________8 1.3 Compilarea unui program C___________________________________________________9 Cap 2 Tipuri, operatori, expresii_____________________________________________________11 2.1. Tipuri simple ______________________________________________________________11 2.2. Literali ___________________________________________________________________12 2.3. Declararea unei variabile şi a unei constante ____________________________________13 2.4. Operatori _________________________________________________________________14 2.4.1. Operatori aritmetici ______________________________________________________15 2.4.2. Operatorii relaţionali (de comparaţie) ________________________________________15 2.4.3. Operatori logici _________________________________________________________16 2.4.4. Operatori la nivel de bit ___________________________________________________16 2.4.5. Operatorul de asignare ____________________________________________________16 2.4.6. Operatorul condiţional ____________________________________________________17 2.4.7. Operatorul virgulă _______________________________________________________17 2.4.8. Precedenţa operatorilor ___________________________________________________18 Cap 3 FUNCTII _________________________________________________________________19 3.1. Definirea unei funcţii _______________________________________________________19 3.2. Returnarea unui apel _______________________________________________________20 3.3. Funcţii cu un număr variabil de parametri _____________________________________20 3.4. Sfârşitul execuţiei unui program ______________________________________________20 3.5. Apelul şi transmiterea parametrilor ___________________________________________21 3.6. Funcţia principală main _____________________________________________________22 Cap 4 FUNCŢII DE INTRARE IEŞIRE ______________________________________________24 4.1.Fluxuri şi fişiere ____________________________________________________________24 Semnificaţia __________________________________________________________________26 4.2. Funcţii de intrare/ieşire pentru caractere_______________________________________27 4.3. Scrierea cu format__________________________________________________________28 4.5. Citirea cu format ___________________________________________________________32 Cap 5 INSTRUCŢIUNI DE CONTROL ______________________________________________35 5.1. Instrucţiunea if ____________________________________________________________36 5.3. Instrucţiunea while_________________________________________________________38 5.4. Instruc]iunea do ... while ___________________________________________________39
i

Gheorghe GRIGORAŞ

5.5. Instrucţiunea for ___________________________________________________________39 5.6. Instrucţiunea break ________________________________________________________41 5.7. Instrucţiunea continue _____________________________________________________42 5.8. Instrucţiunea go to_________________________________________________________42 5.9. Exerciţii __________________________________________________________________43 1. Calculul factorialului. _____________________________________________________43 2. Conversie _________________________________________________________________43 3. Numărarea biţilor 1 într-un număr ______________________________________________43 4. Prezentare de date __________________________________________________________43 5.10. Soluţii la exerciţii _________________________________________________________43 1. Calculul factorialului ________________________________________________________43 2. Conversie _________________________________________________________________44 3. Numărarea biţilor 1 într-un număr ______________________________________________45 4. Prezentare de date __________________________________________________________45 Cap 6 TABLOURI ŞI POINTERI ___________________________________________________47 6.1. Pointeri ___________________________________________________________________47 6.2. Tablouri cu o dimensiune ____________________________________________________48 6.2.1. Referenţierea unui element al tabloului _______________________________________48 6.2.2. Iniţializarea unui tablou ___________________________________________________48 6.3. Relaţia între pointeri şi tablouri ______________________________________________50 6.4. Operaţii aritmetice cu pointeri _______________________________________________51 6.5. Şiruri de caractere _________________________________________________________51 6.6. Tablouri cu mai multe dimensiuni ____________________________________________51 6.7. Tablouri de pointeri ________________________________________________________53 6.8. Pointeri şi alocarea memoriei_________________________________________________54 6.9. Operatorul “sizeof” ________________________________________________________55 6.10. Pointeri către funcţii _______________________________________________________55 6.11. Exerciţii _________________________________________________________________57 6.12. Soluţii ___________________________________________________________________57 Cap 7 CONSTRUIREA DE NOI TIPURI _____________________________________________59 7.1. Redenumirea unui tip _______________________________________________________59 7.2. Tipul structură ____________________________________________________________60 7.3. Accesul şi iniţializarea câmpurilor unei structuri ________________________________61 7.4. Structuri autoreferenţiate ___________________________________________________61 7.5. Tipul enumerare ___________________________________________________________63 7.6. Uniuni ____________________________________________________________________63 7.7. Exerciţii __________________________________________________________________65 7.8. Soluţii ____________________________________________________________________66 Cap 8 GESTIUNEA MEMORIEI ___________________________________________________70
ii

Programare_ Limbajul_C

8.1. Precizarea unui mecanism de memorare _______________________________________71 8.2. Gestiunea automată a memoriei ______________________________________________71 8.3. Gestionarea “register” a memoriei ____________________________________________71 8.4. Gestionarea statică a memoriei _______________________________________________72 8.5. Variabile globale ___________________________________________________________72 8.6. Declararea variabilelor externe _______________________________________________72 8.7. Gestiunea dinamică a memoriei_______________________________________________73 8.8. Exerciţii __________________________________________________________________73 8.9. Soluţii ____________________________________________________________________74 Cap 9 CONVERSIA DE TIP _______________________________________________________76 9.1. Mecanisme de conversie ____________________________________________________76 9.1.1 Conversia la asignare _____________________________________________________77 9.1.2 Evaluarea expresiilor aritmetice _____________________________________________77 9.1.3. Evaluarea expresiilor logice________________________________________________78 9.1.4 Conversii explicite _______________________________________________________78 9.1.5 Conversie de pointeri. Pointerul universal _____________________________________79 Cap 10 PREPROCESORUL ________________________________________________________80 10.1 Directive preprocesor ______________________________________________________80 10.1.1 Constante simbolice. Directiva #define ______________________________________81 10.1.2 Includerea fişierelor _____________________________________________________81 10.1.3 Compilare condiţionată ___________________________________________________82 10.1.4 Directiva #error ______________________________________________________82 10.2 Macroinstruţiuni __________________________________________________________83 10.2.1 Macroinstrucţiuni predefinite ______________________________________________83 10.2.2 Macroinstrucţiuni tip funcţie_______________________________________________83 Cap 11 EXERCIŢII_______________________________________________________________84 BIBLIOGRAFIE_________________________________________________________________86 ANEXA ________________________________________________________________________87 Biblioteca standard C __________________________________________________________87 Codul ASCII __________________________________________________________________90

iii

operanzii flotanţi din expresii trebuiau precedaţi de punct. un limbaj bazat pe BCPL care a fost proiectat de asemenea de către Ken Thompson în 1970. sau “systems programming languages”. Limbajele BCPL şi B sunt limbaje de nivel scăzut faţă de limbajul Pascal şi nici unul din ele nu este tipizat: toate datele sunt considerate cuvinte maşină încât. BCPL a fost proiectat de Martin Richards în 1967 şi face parte din categoria “low-level languages”.1 Scurt istoric 1. Ken Thomson a început proiectarea sistemului de operare Unix. Primul limbaj de nivel înalt implementat sub acest sistem de operare a fost limbajul B. Proiectarea limbajului B a fost influienţată de limitele maşinii pe care a fost implementat: un PDP-7 cu capacitatea 4K ( cuvinte de 18 biţi). Problemele create în jurul limbajelor BCPL şi B au dus la dezvoltarea unui nou limbaj. În una din implementările BCPL-ului. În anii ’60.3 Compilarea unui program C 1.2 Forma unui program C 1. considerat la început a proveni de la Cambridge. BCPL.1 Scurt istoric Strămoşii limbajului C sunt limbajele de programare CPL. Numele “C”. B şi Algol 68. la Bell Laboratories în USA. este oficial din “Combined” dar neoficial se consideră a fi iniţiala pronumelui lui . bazat pe B.Cap 1 INTRODUCERE ÎN LIMBAJUL C 1. CPL a fost dezvoltat la Universităţile Cambridge şi London în anii 1960-1963. restul operanzilor erau consideraţi întregi. care la început s-a numit NB dar numele său a fost stabilit C. Asemănarea cu BCPL a fost mai degrabă semantică. sintaxa este total diferită. exemple simple de programe duc la complicaţii nebănuite.

Limbajul a fost proiectat şi implementat de către Dennis Ritchie la Bell Laboratories în 1972.) limbajul a fost influienţat şi de Algol 68. Un fapt cu totul inedit a fost acela că. a octeţilor şi a adreselor de memorie.1. cel care a condus echipa ce a proiectat CPL-ul. De altfel. Pentru eliminarea acestora în 1983 a fost creată o comisie care să stabilească un standard al acestui limbaj.Programare_ Limbajul_C Cristopher Strachey. programele scrise în C 5 . Odată cu creştere popularităţii calculatoarelor personale. Ritchie a lucrat pe un calculator DEC PDP-11 sub sistemul de operare Unix. Modula. Firma Borland a folosit acest standard în faza de proiect şi a realizat implementările Turbo C care se bucură de un succes remarcabil. unele din acestea au adăugate o serie de facilităţi sau extensii proprii care nu împiedică compilarea unui program standard. Fortran. În mare parte ( construcţiile for şi switch. au apărut numeroase alte implementări ale limbajului C şi astfel a crescut şi popularitatea acestuia. Se înţelege că au existat şi neconcordanţe în multitudinea de “dialecte” ale limbajului.1. Limbajul C este privit ca un limbaj de nivel mediu întrucât combină cele mai reuşite elemente ale limbajelor de nivel înalt ( Pas-cal. adică a elementelor de bază în funcţionarea unui calculator.versiunea 5 şi multă vreme a constituit un standard (neoficial de altfel) al limbajului [KeR 78]. Ada) cu gradul de control şi flexibilitatea oferite de către limbajul de asamblare. în prezent . mare parte din implementările C -ului s-au dovedit de un mare grad de compatibilitate: un program scris pentru una din variante putea fi compilat cu succes folosind o altă variantă. Genealogia limbajului C este prezentată în Figura 1. C permite manevrarea biţilor. Algol. toate compilatoarele C sunt compatibile cu standardul ANSI C. tratarea pointerilor etc. Standardul ANSI ( American National Standard Institute) a fost redactat abia în decembrie 1989 şi a fost pus la dispoziţia celor interesaţi la începutul lui 1990. •FORTRAN I (1957) •FORTRAN II (1958) •ALGOL 60 (1960) •CPL (1963) •ALGOL 68 (1968) •BCPL (1967) •B (1970) •C (1972) •C++ (1984) Figura 1. În ciuda acestui fapt . Din acest motiv varianta clasică a limbajului C a fost asociată sistemului de operare Unix .

• C este un limbaj eficient: semantica sa este “low level” ceea ce înseamnă că pot fi folosite cu eficienţă resursele hardware pentru programele C. Datele care apar în paranteză se referă la prima implementare disponibilă pentru limbajul respectiv(după [STR 94]). New Jersey. După numele “ C cu clase” limbajul a fost “botezat” C84. cei care nu-l agrează îl consideră un limbaj lipsit de siguranţă. Algol 68 care a dat supraîncărcarea operatorilor. In C++. Motivele pentru care a fost ales limbajul C (în faţa altor limbaje ale vremii: Modula-2. un membru al echipei lui Stroustrup. este prezentată genealogia limbajului C++ iar figura 1. numită C++. Numele C++ a fost sugerat de Rick Mascitti. acest lucru este posibil în general fără un efort deosebit. had a nice interpretation. prezintă etapele importante din proiectarea limbajului.Iată ce spune Stroustrup despre această alegere: <<I picked C++ because it wos short. a apărut în 1984. Cele mai mari influienţe asupra noului limbaj le-au avut: Simula care a dat clasele. Pentru realizarea acestui proiect. De exemplu. Ada. indiferent de ce calculator dispunem. Limbajul C are structuri de control adecvate precum şi facilităţi de structurare a datelor care îl fac să fie folosit într-o diversitate de domenii. proiect ce trebuia să realizeze distribuirea nucleului UNIX într-o reţea de computere conectate LAN. Originea acestui limbaj şSTR 94ţ trebuie căutată în proiectul care a început în Aprilie 1979 la “Computing Research Center of Bell Laboratories” în Murray Hill. care a adăugat la limbajul C conceptul de clasă folosit pentru prima dată de limbajul Simula ( dezvoltat în anii 1962-1967 de norvegienii Kristen Nyagaard şi Ole-Johan Dahl). Are de asemenea o mulţime bogată de operatori care-i dau un înalt grad de expresivitate. C++arm reprezintă “The Annotated C++ Reference Manual” iar C++std este standardul ANSI C++. depending on context. tough it is always pronounced “plus plus”.>> În figura 1. limbajul a căpătat o mare popularitate în lumea academică şi nu numai. “succesor” or “increment” . Bjarne Stroustrup a realizat în Octombrie 1979 un preprocesor. Asta pentru scurt timp însă deoarece comitetul ANSI pentru standardizarea C-ului a atras atenţia că se poate crea o confuzie cu această denumire. este că datorită faptului că face parte din sistemul de operare Unix.2. Unul din motivele pentru care limbajul C este în acelaşi timp agreat de mare parte din programatori şi dezagreat de altă mare parte din programatori. Mesa.3. şi a fost folosit pentru prima dată în Decembrie 1983. be read as “next”. and wasn’t of the form “adjective C”.Gheorghe GRIGORAŞ au un grad mare de portabilitate: uşurinţa de a adapta programele scrise pentru o anumită categorie de calculatoare sau sisteme de operare la alte calculatoare sau sisteme de operare. Ceea ce este sigur. ++ can. Smalltalk. USA. Aşa cum vom vedea pe parcursul prezentării limbajului. chiar dacă era clădit pe C. Compilatoarele oferite împreună cu sistemul Unix sunt relativ ieftine (uneori chiar gratuite) şi pot fi folosite pe o diversitate de maşini. o variabilă de un tip scalar oarecare poate apare în aceeaşi expresie cu o variabilă de un alt tip scalar. • C este un limbaj portabil: chiar dacă un program C nu este automat portabil de la o maşină la alta. este lipsa totală a verificării tipului (type checking). Clu) pentru acest proiect sunt expuse chiar de creatorul noului limbaj: • C este un limbaj flexibil: se poate folosi în orice domeniu şi permite utilizarea oricăror tehnici de programare. numit Cpre. În martie 1980 preprocesorul îmbunătăţit era implementat pe 16 sisteme iar limbajul acceptat de acesta a fost numit “C cu Clase”. 6 . • C este un limbaj disponibil: un limbaj pentru care se poate găsi cu uşurinţă un compilator. acesta oglindeşte conceptele fundamentale ale unui computer tradiţional. era vorba totuşi de un nou limbaj. O nouă versiune a limbajului C. Cei care agrează limbajul C îi apreciază flexibilitatea sa. referinţele şi abilitatea de a declara variabile oriunde în cadrul unui bloc şi BCPL de unde a fost luată forma de prezentare a comentariilor cu //.

Programare_ Limbajul_C •Fortran(1956) •Algol 60(1960) •CPL(1963) •BCPL(1967) •Simula 67(1969) •C •Algol 68(1977) •C cu Clase (1980) •Ada (1983) •C++ (1984) •ANSI C (1986) •ML(1976) •Clu(1978) •C++arm(1990) •C++std (1995) Figura 1.2. 1979 1980 1982 1983 1984 1985 1986 1987 Mai Octombrie Aprilie Ianuarie August Decembrie Ianuarie Februarie Octombrie Septembrie Noiembrie Începutul proiectului “C cu clase” Prima implementare a lui C cu clase Primul raport intern la Bell Labs asupra lui C cu clase Primul articol extern asupra lui C cu clase Prima implementare a limbajului C++ Limbajul a fost “botezat” C++ Primul manual C++ Prima lansare externă C++ Manualul The C++ Programming Language Prima conferinţă OOPSLA (centrată pe Smalltalk) Prima conferinţă USENIX C++ 7 .

b. */ # include <stdio. char raspuns. if (b>a) { int c = a. b capata valoarea restului si procedeul se repeta. la disciplina de informatică. In caz contrar. la facultăţile care au în planul de învăţământ informatică şi chiar la cele de profil. y = rest. 1. mai ştie cel puţin un limbaj de programare (Pascal în cele mai multe cazuri). } int main (){ int a.a = b. x = y. b este valoarea cautata. daca acest rest este nul. se începe cu un limbaj diferit de C iar în învăţământul superior. } printf (" Cmmdc al celor doua numere este: %d\n". &b). do { printf (" Introduceti 2 valori intregi pozitive -->").2 Forma unui program C În general. 8 . primul limbaj de programare studiat (cel puţin până acum) a fost altul decât limbajul C. Vom începe prezentarea printr-un exemplu. int y){ int rest.3. do { rest = x%y.b = c. Aceasta pentru că în programa de liceu. scanf ("%d%d". &a. Metoda care se aplica pentru a determina cmmdc este urmatoarea: se calculeaza restul impartirii intregi a lui a prin b. cel care se apucă de învăţat limbajul C.Gheorghe GRIGORAŞ 1988 1990 1991 1992 1994 Decembrie Ianuarie Iunie Martie Mai Mai Iunie Februarie Martie Mai August Prima lansare GNU C++ Prima implementare Oregon Software C++ Prima implementare Zortech C++ Prima reuniune tehnică ANSI X3J16 pentru C++ Prima implementare Borland C++ C++arm: The Annotated C++ Reference Manual Prima reuniune ISO WG21 Prima lansare DEC C++ Prima lansare Microsoft C++ Prima lansare IBM C++ A fost înregistrat Raportul Comitetului ANSI/ISO Figura 1. a capata valoarea lui b.h> int cmmdc (int x.b)). Programul 1 /* Calculul celui mai mare divizor comun (cmmdc) a doua numere intregi pozitive a si b. printf (" Continuati ? d)a n)u -->").cmmdc (a. } while (rest!=0). return x.

Parametrul "%d%d" specifică formatul de citire a două numere întregi (d de la digit) iar parametrii &a. Urmează o linie ce începe cu #. 1. 3. Aceste funcţii vor fi prezentate mai târziu într-un capitol special. Primele linii din program constituie comentarii.b)) este un apel la o operaţie de scriere (pe ecranul monitorului) a textului: cuprins între " şi " în afară de %dăn care reprezintă formatul cu care se va tipări valoarea returnată de apelul la funcţia cmmdc (a. } while (raspuns!=’n’). printf ("Cmmdc al celor doua numere este: %dăn" cmmdc (a. Crearea programului.Programare_ Limbajul_C } scanf ("%c". În corpul funcţiei main în Programul 1 avem apeluri la alte funcţii: printf. Pe această linie este o directivă care este gestionată de precompilator (preprocesor) şi permite includerea definiţiilor funcţiilor intrare/ieşire furnizate de sistem şi care se găsesc în fişierul stdio. scanf. &raspuns). Corpul unei funcţii este delimitat de acolade: ‘{’ ţine locul lui begin (dinalte limbaje) iar ‘}’ al lui end. Atenţie însă: compilatoarele acceptă ca fişiere de intrare (programe sursă) numai fişiere text standard. Prin urmare. 9 .h. return 0. Să trecem în revistă structura programului prezentat. )" care apare şi în funcţia main şi în funcţia cmmdc este una din structurile iterative de care dispune limbajul C: grupul de instrucţiuni cuprins între acoladele de după do se execută atâta timp cât condiţia scrisă după while este îndeplinită (de precizat că acel grup de instrucţiuni se execută măcar odată). Definiţiile acestor funcţii se află în fişierul sistemului stdio. Majoritatea compilatoarelor C asigură medii de programare care includ facilităţi pentru realizarea tuturor etapelor precizate mai sus. În exemplul de aici avem: printf cu un parametru aflat între ghilimele: acest text va fi tipărit pe ecran scanf cu trei parametri: "%d%d". Acesta este un apel la o operaţie de citire a unor date pe care le introducem de la tastatură. dacă se crează un fişier sursă cu editorul Word su Windows. Compilarea programului. atunci trebuie folosit un editor pentru crearea fişierului sursă C. Construcţia "do {.b): va fi scris un număr întreg (%d) după care se trece la linie nouă (caracterul ăn). 2. Deşi au fost concepute şi interpretoare de C şi acestea sunt disponibile pentru diferite medii. &b corespund adreselor (faptul că & apare în faţă) unde vor fi memorate cele două valori întregi: &a adresa variabilei a. Trebuie reţinut faptul că orice program C conţine definiţia unei funcţii cu numele main care ţine locul programului principal: punctul de intrare în execuţia unui program C este funcţia main. &a şi %b. acesta trebuie salvat ca fişier text pentru a putea fi utilizat de un compilator. operaţiile de intrare/ieşire se realizează prin apel la funcţiile unei biblioteci standard furnizate de sistem.h.. Legarea programului cu funcţiile necesare existente în bibliotecă.3 Compilarea unui program C Se ştie că există două metode generale de transformare a unui program sursă într-un program executabil: compilarea şi interpretarea. Aceste comentarii sunt incluse între "parantezele" “/*” şi “*/”.} while ( . În limbajul C nu există instrucţiuni de intrare/ieşire. cmmdc.. iar &b adresa variabilei b. Programul pe care l-am prezentat este constituit din două funcţii: main şi cmmdc. Limbajul C a fost optimizat special în vederea compilării. Crearea unui format executabil al unui program C parcurge următoarele trei etape: 1. C a fost gândit de la bun început ca fiind destinat compilării. Structurile de control ale limbajului C se vor prezenta într-un capitol special. Dacă se foloseşte un compilator care nu are integrat un editor (cum sunt cele din sistemul de operare UNIX).

compilatoarele ce există pe piaţă conţin cu siguranţă şi alte funcţii. Prima regiune este aceea care stochează codul programului. Unele compilatoare au programul propriu de legare. prin intermediul funcţiilor de alocare dinamică ale limbajului C.4. Aceasta este prima funcţie apelată la începutul executării programului. în esenţă. sunt compilatoare C++. • memorează variabilele locale.Urmează o zonă de memorie în care sunt stocate variabilele globale. Aşa cum vom vedea în partea a doua a acestei cărţi. STIVA ZONA DE MANEVRĂ VARIABILE GLOBALE CODUL PROGRAMULUI Figura 1. • memorează starea curentă a unităşii centrale de prelucrare. singura funcţie care trebuie să fie prezentă în orice program se numeşte main( ). • memorează argumentele funcţiilor. Să mai precizăm . că în general. Un program C compilat creează şi foloseşte patru zone de memorie disjuncte. care îndeplinesc funcţii distincte (figura 1. compilatoarele existente pe piaţă. Într-un program C corect conceput. le foloseşte pentru stocarea unor articole de genul listelor înlănţuite şi arborilor. care a fost concepută pentru programarea orientată pe obiecte.După unii autori. altele folosesc programul de legare al sistemului de operare. schemă compusă din apeluri ale altor funcţii aflate în biblioteca standard a limbajului C sau definite de programator. programarea în limbajul C va dăinui multă vreme de acum încolo. o schemă a ceea ce face programul. Standardul ANSI C precizează setul minimal de funcţii care va fi inclus în biblioteca standard. funcţia main( ) conţine. în încheierea acestei scurte introduceri . Stiva este folosită în timpul execuţiei programului în scopurile: • memorează adresele de revenire ale apelurilor la funcţii. un programator care nu ştie C nu va putea programa în C++. Procesul de legare (linking) este acela în care programul de legare(linker) combină codul scris de programator cu codul obiect al funcţiilor utilizate şi care se găseşte în bibliteca standard. aşa cum dăinuie de când a fost creat limbajul şi.Gheorghe GRIGORAŞ Toate programele în C constau dintr-una sau mai multe funcţii.4. Celelalte două zone reprezintă aşa zisa stivă a programului şi zona de manevră. C++ este o versiune extinsă a limbajului C. 10 . De aceea C++ acceptă limbajul C: orice program C va putea fi compilat de un compilator C++. Zona de manevră (heap) este o regiune de memorie liberă pe care programul .).

. nume de constante (literali).. Operanzii într-o expresie sunt nume de variabile..1.. Tipurile întregi Tipul char short int long (long int) Dimensiunea memoriei ocupate 8 biţi 16 biţi 16 biţi 32 biţi Domeniul . Tipuri simple Tipurile simple (sau tipurile de bază) ale limbajului C definesc dimensiunea zonei de memorie ocupată de valoarea unei variabile precum şi modul în care va fi interpretat conţinutul acestei zone. Diferenîa dintre acestea constă în dimensiunea zonei de memorie ocupată de o variabilă de acest tip şi implicit de mărimea domeniului de valori. Declararea unei variabile 2.127 . Tipuri simple 2. Acest lucru este sintetizat în Tabela 1.128.32768. int şi long. Tipurile de bază ale limbajului C pot fi grupate în trei mulţimi: • Tipuri întregi: char. Aceşti operanzi. operatori. fiecare dintre ei. short.32767 -2147483648. apeluri la funcţii. au un anume tip iar în funcţie de aceste tipuri se vor aplica algoritmi specifici pentru determinarea valorii expresiei.Programare_ Limbajul_C Cap 2 Tipuri.2.1. expresii 2.32767 . Literali 2.32768. 2. Aceste tipuri sunt utilizate pentru reprezentarea numerelor întregi. Operatori O expresie în limbajul C – ca în orice limbaj de programare – este o secvenţă de operatori şi operanzi care descrie algoritmul de calcul al unei valori. Limbajul C oferă de asemenea un mecanism de conversie a tipului care va fi prezentat mai târziu în lucrare. 2147483647 11 .4. Tabela 1.3.

-457. 57F3u întregi 12L. Este un tip folosit pentru reprezentări de dimensiune nulă.caracterul ‘’’ ‘\”’ .tabulare. 65535 0 .. ele reprezintă valori care nu pot fi modificate pe parcursul execuţiei unui program. -12. . O3724 ox7F. ‘^’ şir “şir de caractere” Explicaţii Notaţia zecimală Notaţia octală (prefix O) Notaţie hexazecimală (prefix ox sau OX) Constante fără semn Reprezentare pe 32 biţi Constante fără semn pe 32 biţi Reprezentare fără exponent Reprezentare cu exponent Există şi caractere speciale (de control) care sunt compuse din caracterul “\” şi din alt caracter.iar double pentru numere reale în dublă precizie – aproximativ 15 cifre semnificative. 65535 0 .caracter de cod hexazecimal hh. ‘\b’ . 0 O12. ‘\ddd’ .. ‘\u’ . Literali Literalii (sau constantele literale) sunt valori constante. Tabela 3 sintetizează unele din aceste reguli. ‘\xhh’ . Tipul vid: void. ‘\’’ . 4294967295 2. 10e-12 caracter ‘a’. Acestea sunt: ‘\n’ .. ‘\r’ .2E^3. ‘\t’ . 255 0 . • Tabela 2. în limbajul C se folosesc diferite reguli sintactice pentru reprezentarea constantelor.backspace. Tipuri întregi unsigned Tipul unsigned char unsigned short unsigned (int) unsigned long (int) Dimensiunea 8 biţi 16 biţi 16 biţi 32 biţi Domeniul 0 . OX3. ‘\\’ .tabulare verticală. Ele se disting prin precizia de reprezentare: float – numere reale în simplă precizie –aproximativ 6 cifre semnificative .Gheorghe GRIGORAŞ • Tipuri reale: float.14159. Constante literale Constante Exemple întregi 123. o245u. Tabela 3. ‘\f’ . ‘\o’ . 12 . ‘A’..caracterul ”. 25AfuL flotant 3.03. 42153l.interlinie (linie nouă).2.. Specificarea signed tip este echi-valentă cu tip iar unsigned tip are semnificaţia din Tabela 2. A24E 39u. double Aceste tipuri sunt folosite pentru a reprezenta numere reale.retur de linie.retur de car.425 -15.caracterul NULL.caracter de cod octal ddd.caracterul \ (backslash). ^423. o42l long 423uL. Pentru tipurile întregi se pot folosi specificările signed şi unsigned.

dacă e posibil. explicit se poate specifica prin cuvântul cheie aut: aut int x. const char mesaj[ ] = "Eroare". . într-o declaraţie se specifică clasa de alocare (implicit sau explicit). pi = 3.Programare_ Limbajul_C 2. având durata de viaţă pe parcursul execuţiei funcţiei. Cuvintele cheie ale limbajelor C şi C^^ this handle public asm delete throw do if register auto try double inline return break short typedef else int case signed union catch enum long new sizeof unsigned char extern virtual operator static class float void struct overload for const volatile switch private continue friend template while protected default goto O variabilă se declară prin una din următoarele instrucţiuni: tip nume. k. în afară de tipul variabilei şi eventual o valoare iniţială pentru aceasta. const double e = 2. O constantă se declară prin: const tip nume= valoare. Variabilele se declară la începutul funcţiilor (variabile locale) sau în exteriorul tuturor funcţiilor (variabile globale).următoarele caractere sunt caractere alfanumerice (litere sau cifre) sau ‘_’.3. . Variabilele sunt obiectele de bază ale limbajului şi au un nume care este un identificator.primul caracter este literă sau ‘_’ (underscore).71828182845905. const float pi = 3. Variabilele din clasa automatic sunt definite în interiorul funcţiilor fiind locale funcţiei în care au fost definite. float eps = 1. desp r ite prin virgule. Clasele principale de alocare sunt automatic şi static. Această clasă este implicită. Un identificator în limbajul C este un şir de caractere care trebuie să îndeplinească condiţiile: .Nu trebuie să coincidă cu vreun cuvânt cheie (vezi Tabela 4) Tabela 4.14159. Exemple: int i. j. char n1='\n'.e-4. Declararea unei variabile şi a unei constante Toate variabilele unui program trebuiesc declarate înainte de a fi utilizate. Mai multe variabile de acela i tip pot fi declarate în aceea i instruc iune. tip nume = valoare.14159. alocarea se face în registrele unităţii 13 . Tot în interiorul unei funcţii variabilele mai pot fi definite şi în clasa register care este asemănătoare cu cea automatic cu deosebirea că.

Tabelul 5. constante sau apeluri la funcţii (despre care se va vorbi mai târziu). dacă se declară: float alpha = 20.0 25.45 Dacă operanzii au tipuri diferite . Variabilele definite în exteriorul tuturor funcţiilor fără vreun specificator de clasă sunt în clasa extern şi au alocate adrese fixe. Register Static internal External Static în modulul în care-i DA DA external definită External în toate modulele DA (în funcţie) aplicaţiei Static în toate modulele DA External aplicaţiei (în funcţie) În capitolul al optulea sunt tratate mai în amănunt problemele legate de gestiunea memoriei.se face în ordinea indicată mai jos: alpha + sqrt (25) alpha + 5. Fiecare dintre aceştia au un tip declarat. Evaluarea expresiilor se face înlocuind operanzii prin valorile sale şi efectuînd operaţiile conform cu specificaţiile acestora. float beta = 25. ca şi perechea: x+y*z . permanentă). De pildă expresiile x * y +z şi x * (y + z) vor fi evaluate diferit pentru aceleaşi valori ale variabilelor. 14 . Clase de alocare CLASA CARACTERISTICI Adre Păstrează Vizibilitate să valoarea fixă în interiorul funcţiei NU NU în interiorul funcţiei în toate modulele DA DA DA DA Durata de viaţă Pe durata funcţiei Pe durata aplicaţiei Pe durata aplicaţiei Pe durata aplicaţiei - Auto. Operatori Operatorii se folosesc la constituirea de expresii pornind de la constante şi variabile.45. evaluarea se face în mod natural. Am văzut că operanzii pot fi variabile. Operatorii ce pot apare într-un program C sunt de patru feluri: • operatori primari de parantetizare. Variabilele din clasa static diferă de cele din clasa auto sau register prin aceea că sunt memorate în locaţii fixe de memorie (au o adresă fixă. se aplică conversii implicite de tip: unul din operanzi se converteşte la tipul celuilalt iar tipul rezultatului va fi tipul comun.4.45 + 5. 2. Dacă tipul operanzilor este acelaşi într-o expresie. aceştia delimitează subexpresii şi pot schimba asociativitatea operatorilor. (x + y) * z.0 20. atunci evaluarea expresiei: alpha + sqrt (beta). Tabelul 5 sintetizează clasele de alocare.Gheorghe GRIGORAŞ centrale şi nu în memoria RAM. Dacă se definesc în interiorul unei funcţii trebuie să aibă neapărat în faţă cuvântul rezervat static (se mai spune că sunt în clasa static internal). Variabilele din clasele auto şi register nu îşi păstrează valoarea de la un apel la altul al funcţiei în care sunt definite. Spre exemplu.

acolo unde nu este specificat altfel. . y a = (x! = y). • postfixaţi: variabila este incrementată (decrementată) după evaluarea expresiei în care se află iar asociativitatea este de la stânga la dreapta. Exemplu: x+y x % y. • 2. Aceştia pot fi unari sau binari iar în privinţa asociativităţii.prezentate în Anexa – care sunt operatori cu scriere prefixată: . l. atan. x. -autodecrementarea. 15 . ++x. m. dacă x va fi egal cu y atunci a va căpăta valoarea 0 iar în caz contrar a va căpăta valoarea 1. Negaţia are semnificaţia obişnuită: schimbă semnul valorii expresiei în faţa căreia se află. atunci: j = i ++ /* j = 10 apoi i = 10 */ k = ++i/* i = 12 apoi k = 12 */ l = i-. acos.funcţia de ridicare la putere pow. • Operatorii unari: +.4. cos.4. • operatori unari cu notaţie prefixată sau postfixată: -x.2..funcţiile exponenţială./* l = 12 apoi i = 11 */ m = --i /* i = 10 apoi m = 10 */ • Operatorii binari sunt următorii + adunare * înmulţire scădere / împărţire % modulo La aceşti operatori se adaugă funcţiile din biblioteca matematică . x++. aceasta este de la stânga la dreapta. Operatori aritmetici Operatorii aritmetici sunt aceea care se aplică operanzilor numerici. Operatorii ++ şi -. 2.1. . j. asociativitatea este de la dreapta la stânga. în secvenţa anterioară. Aceştia sunt operatori binari iar sintaxa lor în C este: < (mai mic) <= (mai mic sau egal) > (mai mare) >= (mai mare sau egal) == (egal) != (diferit) Cum rezultatul unei comparări este un număr întreg este posibilă asignarea acestuia unei variabile întregi: int a. logaritmică etc. tan. y--. asin. ++ autoincrementarea. k.funcţiile trigonometrice uzuale: sin. • operatorul ternar condiţional operand 1 ? operand 2 : operand 3. Exemple: Fie declaraţia int i = 10. Operatorii relaţionali (de comparaţie) Operatorii relaţionali sunt operatori binari şi permit compararea valorilor a doi operanzi (expresii) iar rezultatul evaluării este zero (dacă rezultatul este fals) sau 1 (dacă rezultatul este adevărat).Programare_ Limbajul_C operatori binari cu notaţie infixată adică: operand operator operand.plus şi minus unari.incrementează (decrementează) cu 1 valoarea unei variabile şi pot fi : • prefixaţi: variabila este incrementată (decrementată) înainte de evaluarea expresiei în care se află iar asociativitatea este de la dreapta la stânga.

4.5.disjuncţie logică la nivel de bit.4.deplasare la dreapta. ~ op1 = 10011011 Operatorii binari de decalare ( << şi >>) servesc la decalarea cu un anumit număr de biţi (dat de cel de-al doilea operand) la stânga sau la dreapta în cadrul primului operand.4. Aceştia se pot aplica doar operanzilor de tip întreg (char.conjuncţie logică la nivel de bit. ^) este cea naturală (aminitm că 1 reprezintă valoarea logică “adevărat” iar 0 valoarea “fals”). Semnificaţia primilor trei operatori binari (&. op1 =01100100 op2 =10111010 op1 & op2 = 00100000 op1 | op2 = 11111110 op1 ^ op2 = 11011110 De asemenea negaţia (~) acţionează la nivelul fiecărui bit schimbând 1 =n 0 şi 0 =n 1.disjuncţia logică (sau) && . long) şi servesc la poziţionarea sau interpretarea valorilor întregi ca o secvenţă de valori binare. 16 .conjuncţia logică (şi) Expresia: •op1&&op2 are valoarea adevărat (1) dacă cei doi operanzi sunt evaluaţi la adevărat. iar dacă unul din ei are valoarea fals (0) atunci expresia are valoarea zero. ^ . ~ . are ca efect evaluarea expresiei din dreapta semnului = şi atribuirea acestei valori variabilei ce se află în stânga acestui semn.4) z = 0000 0000 0000 0011 (= 13/4) 2. short. |. Exemplele următoare sunt edificatoare. x = 0000 0000 0000 1101 (= 13) y = 0000 0000 0011 0100 (= 13. Operatori logici Operatorii logici sunt operatori binari care se aplică unor operanzi ce au valori adevărat (1) sau fals (0) şi ei corespund operaţiilor logice uzuale: ! . int.  . Operatorul de asignare Operatorul de asignare. << . z = x >> 2. Operatori la nivel de bit Limbajul C dispune de şase operatori pentru tratarea informaţiei la nivel de bit.deplasare la stânga. •!op1 are valoarea fals dacă op1 este adevărat şi are valoarea adevărat dacă op1 este fals. Exemple: x = 13. în particular se poate obţine (rapid!) înmulţirea cu 2op2 (op1 << op2) sau cu 2-op2 (op1 >> op2). exprimat prin =.negare la nivel de bit (operator unar). y = x << 2. >> .sau exclusiv la nivel de bit.4.Gheorghe GRIGORAŞ 2. 2. • op1op2 are valoarea zero (fals) dacă i numai dacă op1 şi op2 au ambii valoareea zero (fals). Aceşti operatori sunt: & .negaţia logică cu asociativitate de la dreapta la stânga  . variabila = expresie.3.

este o expresie echivalentă cu construcţia: if (a > b) max = a. Operatorul virgulă Forma generală a unei expresii ce utilizează acest operator este: expresie1. unde e1 şi e2 sunt expresii.. . Spre exemplu i = j = k = l = 1. prin care cele n variabile capătă valoarea expresiei din partea dreaptă. Exemplu: max = (a > b) ? a : b. %= • Operatori logici la nivel de bit: &=. Operatorul condiţional se notează cu ?: şi are asociativitatea de la dreapta la stânga. permite ca aceştia să formeze expresii care au atribuite valori.expresie2.7. 17 .. expresia este egală cu op3. *=. valoarea expresiei din dreapta semnului # . ^= • Operatori de decalare: <<=. expresia este egală cu op2 iar dacă op1 are valoarea fals.4. Acest lucru permite “atribuirea în lanţ”precizând că asociativitatea operatorului de asignare este de la dreapta la stânga: var1 = var2 = .op2. este o construcţie validă în C. Dacă op1 are valoarea adevărat. unde op1.6. l capătă valoarea 1.4. prin aceasta cele patru variabile i. Se obţin asignări compuse cu: • Operatori aritmetici: +=. -=. j. >>= Faptul că atribuirea este privită ca un operator binar. Operatorul condiţional Acesta este singurul operator ternar al limbajului C. |=.. else max = b. k. limbajul C permite compunerea asignării (#) cu un operator binar (op) obţinându-se operatori de asignare compusă: e1 op = e2. Această asignare este echivalentă cu : e1 = (e1) op (e2). 2. Forma generală a sa este: op1 ? op2 : op3. 2. = varn = expresie. Astfel variabilă = expresie. /=.. este o expresie ce are ca valoare.Programare_ Limbajul_C Pe lângă acest tip de asignare.op3 sunt operanzi.

decrementare Negare pe biţi Negare logică Plus. j--) 2.* *. Pentru limbajul C. >. . se înţelege) expresiei ultime ce apare în acest şir. /. 6. Tabelul nr. Operator :: :: →. .4. 18 Funcţia (semnificaţia) Acces explicit la o variabilă globală (unar) Acces explicit la o clasă (binar) Selectarea unui membru Indexarea unui tablou Apel la o funcţie Lungimea în biţi Incrementare.*=. i < 100. ~ ! +. i++.8. != & ^ | && || ?: =. Precedenţa operatorilor limbajului C este dată în tabelul nr. Precedenţa operatorilor Asociativitatea şi precedenţa operatorilor indică ordinea în care se evaluează subexpresiile într-o expresie. operatorilor unari.Gheorghe GRIGORAŞ Expresiile sunt evaluate de la stânga la dreapta iar valoarea întregii expresii este valoarea (şi tipul. ^=.j = n-1. i++. i < j. * & () new. <<=. % +. >= ==. Am văzut că operatorii primari de parantetizare pot schimba asociativitatea operatorilor. %= +=. << <. O asemenea construcţie apare frecvent în instrucţiuni for pentru realizarea mai multor acţiuni: for(i = 0.>> .<=.6.delete ->* . -=. |= ./=. inegalitate Conjuncţie pe bit Sau exclusiv pe bit Sau (disjunctiv) pe bit Conjuncţie logică Disjuncţie logică Afectare condiţională Operatori de asignare compusă Operatorul virgulă Descrierea . operatorul condiţional şi cel de atribuire li se aplică asociativitatea la dreapta pe când tuturor celorlalţi li se aplică asociativitatea la stânga.. [] () sizeof -> .j = 0. j++) for(i = 0. >>= &=. minus unari Acces la o variabilă Adresa unei variabile Conversie de tip (cast) Operatori de gestiune a memoriei Selectarea unui membru Operatori multiplicativi Operatori aritmetici Operatori de decalare Operatori relaţionali Egalitate.

Sfârşitul execuţiei unui program 3.1. } În această definiţie. etc. tip este unul din cuvintele rezervate care defineşte tipul funcţiei.4.spre deosebire de Pascal sau alte limbaje . Declararea unei funcţii constă în a da signatura funcţiei. Returnarea unui apel 3. Aşa cum o variabilă trebuie declarată înainte de a fi utilizată într-o expresie. Signatura unei . 3. Funcţii cu un număr variabil de parametri 3.furnizarea către alţi programatori a unor elemente de bază de nivel înalt. o funcţie trebuie declarată înainte de a fi apelată. Dacă această specificare lipseşte. Definirea unei funcţii Definiţia unei funcţii are următoarea sintaxă: tip nume (lista parametri) { declaratii (de variabile).).relativ uşor . Apelul şi transmiterea parametrilor 3. Este posibilă definirea de funcţii care să retuneze valoarea vidă: în acest caz tipul valorii returnate este void.Cap 3 FUNCTII 3. utilizarea unei funcţii permite: . respectiv tipul valorii returnate de un apel la această funcţie.1. getc. Aceste elemente de nivel înalt oferă o claritate în plus programului global şi permite . Numele unei funcţii este un identificator şi acesta trebuie să respecte aceleaşi reguli ca cele referitoare la numele unei variabile.2. funcţii ce se găsesc în bibliotecile sistemului. tipul implicit al funcţiei este int. Funcţiile care returnează în programul apelant valoarea vidă se declară de tip void. . instructiuni. Definirea unei funcţii 3.6.nu există noţiunile distincte de procedură şi de funcţie. În C există doar funcţii care returnează o valoare. detaliile acestor elemente rămân “ascunse” pentru utilizator. Apelurile la aceste funcţii sunt gestionate în faza de editare a legăturilor. În general.5.descompunerea unei secvenţe lungi de procesare a informaţiei într-o mulţime de secvenţe “mici” de transformări de bază ale informaţiei. Să precizăm că nu se poate defini o funcţie în interiorul altei funcţii. Mulţimea funcţiilor unui program poate fi partiţionată în mai multe fişiere care pot fi compilate separat.modificări ulterioare ale acestuia. Limbajul C permite de asemenea utilizarea unor funcţii predefinite (printf.3. Funcţia principală main În limbajul C .

Acesta este singurul exemplu de apel la o funcţie care nu returnează nimic: sistemul opreşte execuţia programului şi raportează valoarea 20 . etc. prin instrucţiunea return (plasată în corpul lui f). printf("x\%f\n". Tipul acestei expresii trebuie să fie acelaşi cu tipul funcţiei. . /*3 argumente */.a. Returnarea unui apel Sintaxa instrucţiunii de returnare a valorii unei funcţii este: return expresie. void schimbare (int . int). Există două moduri de a declara o funcţie: .explicit: printr-o instrucţiune ce descrie signatura sa în cazul în care se face apel la o funcţie descrisă într-un fişier separat sau în cazul în care apelul la funcţia respectivă precede declaraţia funcţiei în acelaşi fişier. O funcţie care returnează valoarea vidă (funcţie de tip void) poate conţine instrucţiunea "return" fără argument sau poate omite această instrucţiune.implicit: în definiţia funcţiei. Definirea unor astfel de funcţii se face printr-o sintaxă de forma: int printf (char *. linia de început conţine tipul său şi argumentele sale (număr şi tip). Funcţia "exit" este o funcţie sistem care termină execuţia unui program. 3.. Iată câteva instrucţiuni de declarare a unei funcţii: long int cod (const char *.2. int strlen (const char* s). int). 3./*Un apel cu 2 argumente */ printf ("a\%d.. scanf.Gheorghe GRIGORAŞ funcţii defineşte atât tipul său (tipul valorii returnabile) cât şi numărul şi tipul argumentelor sale. O funcţie f returnează o valoare în corpul funcţiei din care s-a făcut apel la f. care în C++ se numeşte "elipsă". . În ultima linie avem un exemplu de funcţie fără parametri (numărul parametrilor este zero).x). int funct ( ).b\%d\n".3.: printf ("Un apel cu un singur argument \n"). Un exemplu la îndemână îl oferă funcţiile sistemului: printf.4. char* decod (long int). Funcţii cu un număr variabil de parametri Există funcţii care pot avea un număr nedeterminat de parametri.b). Sfârşitul execuţiei unui program exit (valoare). 3. ). Valoarea expresiei "expresie" va fi returnată şi poate fi utilizată în programul apelant.

Un exemplu clasic al consecinţei acestui mod de transfer al parametrilor este ilustrat mai jos: void schimba1(int x. 3. } Apelul funcţiei schimba1 în funcţia main nu are efectul scontat: prin apelul la printf se tipăresc valorile 1 şi 2 pentru a respectiv b. *x = *y. *y = temp. De pildă.b). secvenţa: int n = 10. } iar apelul în funcţia main se face prin: schimba2 (&a . printf ("%d %d \n". Singura 21 .5. tipăreşte (cu unele compilatoare) 10 10 şi nu 10 11. Asta înseamnă că parametrul actual (de la apel) şi parametrul formal corespunzător (declarat în antetul funcţiei) sunt două variabile distincte. y â temp. printf ("a = %d. Să precizăm că în C nu există decât un singur mod de transmitere a parametrilor şi anume transmiterea prin valoare. Prin convenţie. n++. punând drept parametri actuali valorile adreselor variabilelor ce trebuiesc modificate. Această valoare poate fi utilă atunci când programul este executat în interiorul unei linii de comandă a interpretorului de comenzi. } main ( ){ int a = 1. Asta înseamnă că o funcţie nu poate modifica parametrii actuali. schimba1(a. b =%d". &b). Apelul şi transmiterea parametrilor Apelul unei funcţii se face prin: nume (listă _ parametri_actuali). Pentru înlăturarea acestui efect este posibilă simularea unui mod de transmitere prin referinţă. valoarea nulă (0) semnifică faptul că programul se termină normal iar o valoare nenulă (1 sau -1) semnifică faptul că s-a produs o eroare. b). int y){ int temp = x. Funcţia schimba2 care simulează transmiterea parametrilor prin referinţă este: void schimba2(int* x .. n). Ordinea evaluării parametrilor este în general de la stânga la dreapta dar acest lucru nu este garantat de orice compilator. int* y){ int temp = *x. Să facem precizarea că şi în cazul funcţiei schimba2 transmiterea parametrilor se face prin valoare: am simulat aici transferul prin referinţă ce ar fi trebuit să se facă în cazul funcţiei schimba1. În absenţa unei instrucţiuni exit.Programare_ Limbajul_C transmisă la apel. b = 2. dacă funcţia este declarată fără tip şi prin folosirea numelui funcţiei urmat de lista de parametri actuali într-o expresie (în care este permis tipul ei) atunci când funcţia este declarată cu tip . În C adresa unei variabile poate fi specificată într-o variabilă de tip "pointer" (de care vom vorbi mai târziu). a. încât trebuiesc luate măsurile corespunzătoare. Modificările efectuate asupra parametrilor formali nu au decât un efect local care nu este vizibil în afara funcţiei. valoarea implicită a codului returnat la sfârşitul execuţiei unui program este 0. x = y.

“nume . În cazul în care programatorul nu doreşte să utilizeze argumentele (parametrii) transmise la execuţie. 1. .eroare). În general. În capitolul 6 vom discuta mai pe larg modul de transmitere al parametrilor de tip tablou ca argumente ale unei funcţii. i < argc. Utilizarea instrucţiunii return precizează condiţia de terminare ( 0 .succes.&b este adresa lui a respectiv b şi prin funcţia schimba2 se modifică valorile referenţiate. } Funcţia main este singura funcţie absolut necesară într-un program C.. Aceasta defineşte punctul de intrare în execuţia programului.6.program” “p1” “pn” 0 n Iată un exemplu de utilizare a acestor argumente : Programul 2 main (int argc. 3. pn atunci argc va avea valoarea n^1 iar argv va fi un tablou ce conţine pointeri astfel: 0 1 : .argc: numărul argumentelor din linia de comandă (inclusiv numele programului).. p2. Parametrii disponibili la apelul funcţiei main sunt: . este permisă utilizarea funcţiei main fără parametri: int main( ) este o declaraţie validă pentru funcţia main. linia de comandă conţine numele programului urmat de o listă de parametri: nume-program p1. else { printf ("Argumentele executiei sunt: \n").. Parametrii funcţiei main permit recuperarea argumentelor transmise din momentul execuţiei programului. for (i â 1. parametrul corespunzător trebuie să fie de tip pointer.char* argv [ ]) { instructiuni.Gheorghe GRIGORAŞ diferenţă este că valoarea transmisă prin parametrii actuali &a. pentru schimbarea conţinutului unor variabile printr-o funcţie. Valoarea întreagă returnată de funcţia main este valoarea transmisă mediului la sfârşitul execuţiei programului (vezi funcţia exit). în particular. . arg[0] conţine numele programului executabil. Argumentele de tip pointer vor fi utilizate de asemenea pentru transmiterea ca parametru a unei variabile de tip structură (vezi Cap. la lansarea unui program. Funcţia principală main int main(int argc. Aşadar. char* argv[ ] ){ if (argc<2) printf ("Nu exista argumente in aceasta executie ! \n").7) precum şi pentru limitarea numărului de valori ce trebuiesc puse în stiva de apel a execuţiei unui program.argv: un tablou de pointeri către fiecare din argumentele liniei de comandă. i++) 22 .

Programare_ Limbajul_C printf ("%s". argv [i] ). } } Dacă acest program are numele prg2 atunci linia de comandă: prg2 produce scrierea mesajului: Nu exista argumente in aceasta executie ! iar linia de comandă: prg2 Iata niste argumente ! produce scrierea mesajului: Iata niste argumente ! 23 .

Acesta din urmă este opţional pe ultima linie şi este determinat de modul de implementare.h . •Fluxul binar este o secvenţă de octeţi cu corespondenţă biunivocă faţă de octeţii existenţi pe dispozitivul extern: numărul de octeţi scrişi/citiţi este acelaşi cu numărul acestora de pe dispozitivul extern. Există două tipuri de fluxuri: •Fluxul text este o scvenţă de caractere. unităţi de disc sau de bandă etc.Gheorghe GRIGORAŞ Cap 4 FUNCŢII DE INTRARE IEŞIRE 4.5 Citirea cu format 4. Deşi fiecare dintre acestea este foarte diferit de celelalte.1. Unificarea sistemului de intrare/ieşire în C se face prin “pointerii” de fişier. Datorită posibilelor conversii s-ar putea ca numărul de caractere scrise/citite să difere de numărul de caractere existente pe dispozitivul extern. imprimanta.2 Accesul la fişiere. încât aceeaşi funcţie care scrie date pe un fişier de pe disc poate fi folosită pentru a scrie date pe o altă categorie de dispozitive: consola. Pointerul de fişier identifică un anumit fişier şi este folosit de către fluxul asociat pentru a conduce operaţia de intrare/ieşire. Pentru a putea utiliza într-un program funcţiile standard de intrare/ieşire trebuie scrisă la începutul acestui program o directivă "include" care are ca argument numele fişierului antet ce conţine definiţiile acestor funcţii: stdio. o imprimantă sau “o zonă” (fişier) pe disc. Fluxurile sunt independente de dispozitivele iniţiale .. poziţie curentă etc). inclusiv cu terminale. Tipul FILE 4. Un fişier în limbajul C poate fi un terminal. pot avea loc transferuri de informaţii între fişier şi programul curent în execuţie. # include <stdio. Un pointer de fişier este un pointer către informaţia care defineşte diverse caracteristici ale unui fişier(nume.3 Funcţii de intrare /ieşire pentru caractere 4. Standardul ANSI C permite organizarea unui flux text în linii care se încheie cu un caracter linie nouă(“ăn”). stare. Aşadar dispozitivul fizic pe care se scriu datele se numeşte fişier iar abstractizarea acestuia se numeşte flux (sau stream).h> Orice program C începe execuţia prin deschiderea unităţilor de intrare/ieşire standard: stdin stdout stderr stdprn : unitatea standard de intrare : unitatea standard de ie[ire : unitatea de eroare : unitatea standard de ie[ire prn (imprimant\) 24 .Fluxuri şi fişiere Sistemul de fişiere al limbajului C este conceput pentru a lucra cu o mare varietate de dispozitive.1 Fluxuri şi fişiere 4. sistemul de fişiere le transformă pe fiecare într-un dispozitiv logic numit flux.4 Scrierea cu format 4. Un flux se poate asocia unui fişier executând o operaţie de deschidere: odată deschis.

Deschiderea unui fişier se face prin funcţia fopen care returnează ca rezultat un pointer la un descriptor de fişier. Bibliotecile standard C oferă o serie de funcţii pentru operaţii de intrare/ieşire orientate pe fişiere. tastaturii calculatorului (intrare) şi ecranului (ieşire şi eroare). în lipsa altor indicaţii.h şi are forma: FILE* pointer_la_fi[ier unde pointer_la_fişier este un identificator (numele pointerului). Declararea unei variabile de tip "pointer la fişier" se face folosind tipul FILE definit în fişierul antet stdio. Tabelul 5 NUME fopen( ) fclose( ) putc( ) fputc( ) puts( ) fputs( ) getc( ) fgetc( ) gets( ) fgets( ) fseek( ) printf( ) fprintf( ) scanf( ) fscanf( ) feof( ) ferror( ) rewind( ) remove( ) fflush( ) OPERA}IE Deschide un fişier Închide un fişier Scrie un caracter într-un fişier Analog lui putc() Scrie un şir pe ecran Scrie un şir pe fişier Citeşte un caracter dintr-un fişier Analog lui getc( ) Citeşte un şir de la tastatură Citeşte un şir din fişier Caută un anumit octet într-un fişier Scrie la ieşirea standard Analogul pentru fişiere al funcţiei printf( ) Citeşte din intrarea standard Analogul pentru fişiere al funcţiei scanf( ) Returnează “adevărat” dacă se atinge sfărşitul fişierului Returnează “adevărat” dacă survine o eroare Iniţializează indicatorul de poziţie al fişierului la început Şterge un fişier Goleşte conţinutul unui fişier 4. Tipul FILE Conceptul de bază pentru intrări/ieşiri standard este cel de pointer la fişier. Aceste fişiere (stdin. stdout) pot fi orientate şi către alte dispozitive sau fişiere. Cele mai frecvent folosite dintre acestea sunt date în Tabelul 5 şi vor fi prezentate în continuare. Dispozitivele standard de intrare (tastatura) şi de ieşire (ecranul) sunt văzute tot ca fişiere cu pointerii stdin şi stdout.const char* mod) Aici. fişier este un şir de caractere (identificator) ce desemnează numele extern al fişierului iar mod este un şir de caractere ce descrie modul de deschidere al fişierului.1. 25 . Acest dispozitiv este gestionat de sistem pentru a asigura intrările şi ieşirile efectuate în program. Sistemul de fişiere ANSI C este compus din mai multe funcţii legate una de alta. Accesul la fişiere. Modurile posibile de deschidere (deci şirurile de caractere ce constituie parametrul lui fopen) sunt date în Tabelul 6. FILE* fopen(const char* fi[ier.Programare_ Limbajul_C Aceste unităţi standard sunt asociate.

const char* mod. Acest lucru poate fi folosit pentru tratarea erorilor la deschiderea fişierului. if (freopen ("CON". Apelul la fclose se poate face prin: int cod.Gheorghe GRIGORAŞ Tabelul 6. Dacă deschiderea nu s-a efectuat corect valoarea returnată este NULL(pointer la informaţia nulă) . valoare ce va fi utilizată în apelul la funcţiile de intrare/ieşire.dat \n"). FILE* pointer_la_fi[ier cod = fclose (pointer_la_fi[ier) Fişierele pot fi reasignate prin program folosind funcţia freopen: FILE* freopen (const char* nume_fisier. Programul 3 # include <stdio. Dacă funcţia fopen returnează o valoare nenulă. stdout) == NULL) { fprintf (stderr. "eroare la reasignarea lui stdout la CON\n"). 26 . deschide fişierul cu numele “nume_fişier” în modul de acces "mod". exit (1). exit (1). atribuind pointerul "pf" la acest fişier. se actualizează fişierul pe disc şi încetează conexiunea logică între pointer şi fişier. if(freopen("iesire.dat". "wt". Apelul la această funcţie închide fişierul cu pointerul "pf". Prin închidere se eliberează descriptorul de fişier.stdout)==NULL) { fprintf (stderr. Închiderea unui fişier se face prin apelul la funcţia fclose: int fclose (FILE* pointer_la_fi[ier) Funcţia returnează EOF în caz de eroare şi 0 în caz normal. Programul următor ilustrează acest fapt. Valoarea returnată este un pointer la un descriptor de fişier valid.h> main ( ){ printf ("Mesaj scris pe monitor \n")."w+". } printf ("Mesaj scris in fisierul iesire. deschiderea unui fişier existent în modurile "w" sau "w+" produce pierderea conţinutului său de până atunci. FILE* pf). mod "r" "w" "a" "r+" "w+" "a+" Semnificaţia Citire Creare (schimbare) pentru scriere Adăugare la sfârşitul fişierului (existent) Actualizare (citire/scriere) Schimbare pentru actualizare Actualizare cu scriere la sfârşitul fişierului (existent) Facem precizarea că. aceasta indică faptul că deschiderea s-a efectuat corect. Aceasta permite redirecţiona-rea dispozitivelor periferice prin program. fclose (stdout). "Eroare la reasignare \n").

pointer_la_fişier). Funcţia fgetc returnează valoarea întreagă a caracterului următor din fişierul pointat cu pointer_la_fişier sau constanta EOF în caz de eroare sau sfârşit de fişier. Funcţia fputc scrie un caracter la sfârşitul fişierului pointat prin pointer_la_fişier. } • • Limbajul C dispune şi de posibilitatea: ştergerii de fişiere prin funcţia remove: int remove(const char* nume_fi[ier). int fputc(char c.2. const char* nume_vechi ). În caz de eroare este returnată valoarea EOF. FILE* pointer_la_fişier. simplificată. Spre exemplu: c = getchar ( ). c = fgetc(pointer_la_fişier). redenumirii unui fişier: int rename (const char* nume_nou. int cod. este echivalentă cu: c = fgetc (stdin). cod = fgetc(c.Programare_ Limbajul_C } printf ("Mesaj scris din nou pe monitor \n"). FILE* pointer_la_fişier.. Funcţii de intrare/ieşire pentru caractere int fgetc(FILE* flux). este echivalentă cu: fput (c. 4. • creării unui fişier temporar: FILE*tmpfile (void). char c. stdout). iar putchar (c). char c. a scrierii apelului la fgetc şi fputc în cazul în care intrarea respectiv ieşirea este cea standard : stdin respectiv stdout. 27 . FILE* flux). Există de asemenea două funcţii getchar şi putchar care permit exprimarea în C.

Pentru formatele flotante ( e. G) rezultatul se va afişa cu un punct zecimal.cu excepţia cazului când primul caracter nu este semn. întreg în notaţie octală fără semn. g. caracterele se vor cadra la stânga (implicit) sau la dreapta (pentru -). pentru x sau p se folosesc literele a. F. c. Acestea pot fi transmise la ieşirea standard. p sau X u f TIP ARGUMEN T int int int int float sau double CONVERSIA întreg în notaţie zecimală cu semn. caracterul ce indică formatul conversiei. Scrierea cu format Funcţiile de scriere cu format permit afişarea sub forma unui şir de caractere a diverselor valori. Formatul "şir-format" este un şir de caractere ce conţine fie caractere ordinare fie directive de conversie pentru transformarea valorii unei variabile într-un şir de caractere Caracterele ordinare sunt transmise la ieşire aşa cum apar ele pe când directivele de conversie indică formatul de ieşire pentru argumentele transmise în apelul funcţiei.…). 28 . fprintf pentru scrierea într-un fişier.const char* şir_format. f. Formatele ce se folosesc în C sunt date în Tabelul 7. întreg în notaţie zecimală fără semn real în notaţie zecimală sub forma [-]mmm. O directivă se specifică prin caracterul % urmat de o secvenţă de caractere ce identifică formatul. în plus .: rezultatul conversiei se va cadra la dreapta. C. e. iar pentru X literele A.const char* şir_format. • • Tabelul 7. #: desemnează un format alternativ. într-un fişier sau într-un şir de caractere.3. + : la formatul de ieşire va fi ataşat semnul + sau . întreg în notaţie hexa fără semn. Dacă dimensiunea rezultată prin conversie este mai mică. Dacă formatul este octal se va adăuga un o înaintea numărului. Funcţia printf se utilizează pentru afişarea la ieşirea standard. iar sprintf pentru scrierea într-un şir de caractere. B. în ordine: • eventual unul sau mai mulţi indicatori ce modifică semnificaţia conversiei.Gheorghe GRIGORAŞ 4. Această secvenţă conţine. int sprintf(char* s. d. dacă acesta este hexazecimal se va adăuga ox sau OX înaintea numărului. D. int fprintf(FILE* flux.dddddd sau numărul de d este dat de argumente de precizie (implicit acesta este 6). …). E. b. • eventual un număr pentru a indica dimensiunea minimală a câmpului în care se va afişa. Formatele de conversie utilizate de printf. la g sau G se vor afişa şi zerourile nesemnificative de după punctul zecimal. Se pot utiliza şi dimensiuni variabile: se utilizează '*' în loc de numărul ce indică dimensiunea iar variabila respectivă se pune în lista de argumente. eventual caracterul l care precizează că numărul ce urmează a fi afişat este un "întreg lung" (long integer).…). Indicatorii disponibili în C sunt: . f. E. int printf(const char* şir_format. CARACTE R d sau i o x.

printf(" ul = %d\n".h> int main ( ) { int i = 123. i). ui).45. în stil f în caz contrar. unsigned long int ul = 987654321UL. printf(" i = %d\n". afişează argumentul în notaţia pointer. afişarea unui şir de caractere până la întâlnirea caracterului '@0' (sfârşit de şir) sau până când numărul de caractere este egal cu numărul de precizie.ul). nu există nici conversie nici afişare în acest caz: este vorba de referinţe la un pointer la un întreg în care se va stoca numărul de caractere afişate până în prezent.Programare_ Limbajul_C e sau E float sau double g sau G c s p n % float sau double int char* void* int* real în notaţie zecimală sub forma: [-]m. Permite afişarea caracterului ‘ % ‘ Exemple Următoarele programe ilustrează folosirea formatelor de afişare la apelul funcţiei printf rezultatele sunt ilustrate la sfârşitul fiecărui program. i). unsigned int ui = 45678U. ui). Numărul de d este dat de argumente de precizie (implicit este 6). printf(" l = %ld\n". Programul 4 # include <stdio.dddddde ± xx sau [-]m. In urma execuţiei se va afişa: Forma zecimala: i = 123 l = 123456789 ui = 45678 ul = 987654321 29 . printf(" Forma octala:\n"). printf(" Forma zecimala:\n"). printf(" ui = %o\n". printf(" ul = %lu\n\n". printf(" i = %lo\n\n". l). printf(" ui = %u\n". long int l = 123456789L. afişarea unui singur caracter după conversie în unsigned char. afişare în acelaşi stil cu e dacă exponentul este -4 sau superior preciziei. double d = 123. ul).ddddddE ± xx.

printf("Afisare in octal si hexazecimal:\n"). 123). 123). 123). printf("\n"). printf("|%o| |%#o|\n". printf("\n"). 123). printf(" ul = %lX\n\n". 123).-123).4d|\n". printf("|%+6. printf("|%. printf("|%X| |%#X|\n".4o|\n". 30 . 123. 123. 123. 123.4d|\n". printf("|%+6. printf("|% d| |%+d| |%d|\n".4d|\n". În urma execuţiei se va afişa: Scrierea hexazecimala: ui = B26E ul = 3ADE68B1 Afisarea semnului: |-123| |-123| |-123| | 123| |+123| |123| Afisare in octal si hexazecimal: |76| |0x7b| |7B| |0X7B| |173| |0173| /*Specificarea lungimii campului si a **numarului de cifre*/ printf("|%. printf("|%+5d| |%+-5d|\n".-123.123. printf("|%+. 123. printf("|%x| |%#x|\n".-123. 123).Gheorghe GRIGORAŞ Forma octala: ui = 131156 ul = 7267464261 printf("Scrierea hexazecimala:\n"). printf("\n"). printf("|%#5d| |%#-5d|\n". 123).123. ul). 123). 123).4X|\n". 123).4X|\n". printf("|%5d| |%-5d|\n". 123. printf(" ui = %X\n". printf("\n"). 123). 123). printf("|% d| |%+d| |%d|\n". 123). printf("|%+6. printf("Afisarea semnului:\n"). ui).

0E|\n" 3.Programare_ Limbajul_C Iată ce se va afişa: |0123| |+0123| |0X007B| | 123| |123 | | +123| |+123 | | 0X7B| |0X7B | | +0123| | 0173| |0X007B| /* Afisarea numerelor in virgula flotanta*/ printf("|%f|\n" 3. 3.100000E+10| |3. 3. 3.1e10.14157). printf("|%E|\n" 3.142E+123| |3E+123| |3.3E|\n" 3. printf("|%E|\n" 3.110).1e5.3f|\n" 3.14157). printf("|%#. 3. 3. } Iată ce se va afişa de această dată: |3.0E|\n" 3. printf("|%. 3.100000| |3.1.11G|\t|%. printf("|%E|\t|%G|\n".1e7).14157e123). 3. printf("|%G|\t|%G|\n".14157e123). 3. return0. printf("|%.0f|\n" 3. printf("|%f|\t|%G|\n".14157).| |3. 0.1).14157e123).1| |3.1E+10| |-1.142| |3| |3. -0. printf("|%.00001).0001.1e6.14157e123). printf("|%.141570E+123| |1.E+123| |3.1e11). printf("|%f|\t|%G|\n".14157).11G|\n".1E+07| |3100000| |3. printf("|%.14157e123). printf("|%#.141570| |3.1 E+11| 31 .0f|\n" 3.0001| |1E-05| |310000| |3.

citindu-se şi spaţiile care. Directivele pentru specificarea unui format sunt utilizate pentru precizarea conversiei următorului câmp citit. corespunzătoare citirii de la intrarea standard. Câmpul ce urmează a fi convertit (ce este citit) se întinde până la primul spaţiu sau numărul de caractere din acest câmp este specificat în format. întreg în notaţie octală(primul caracter 'o') sau hexa (primul caracter 'Ox' sau 'OX').directive de specificare a formatului. întreg în notaţie octală. %*s): în acest caz câmpul este citit dar nu-i memorat. int sscanf (char* s. caracter. valoarea unei adrese. .…). Rezultatul interpretării este încărcat la adresele ce se dau ca argumente la apelul funcţiilor de citire. real în notaţie virgulă flotantă. Caracterele pentru specificarea unui format de citire sunt date în Tabelul 8. În general. TIPUL ARGUMENTULUI int* int* int* unsigned int* int* char* char* float* double* void* int* 32 .caractere ordinare (în afară de %) care trebuie să corespundă următorului caracter citit. Se poate face o omisiune de afectare. rezultatul citirii este memorat în variabila corespunzătoare din lista argumentelor funcţiei. g p n FORMAT DE INTRARE întreg în notaţie zecimală. Tabelul 8.5. întreg în notaţie hexa. Nu se face nici o operaţie de citire. . Implicit se citeşte un singur caracter. întreg fără semn în notaţie zecimală. Formatele de conversie pentru scanf CARACTER d i o u x c s e. const char* şir_format. int fscanf (FILE* flux.caractere de spaţiere sau tabulare care vor fi ignorate. Citirea cu format Funcţiile de citire cu format permit interpretarea unui şir de caractere ca o secvenţă de valori în concordanţă cu un format dat.Gheorghe GRIGORAŞ 4. de obicei sunt ignorate. scrie în argument numărul de caractere citite până acum. f. de la un fişier respectiv dintr-un şir de caractere sunt: int scanf (const char* şir_format. Pentru citirea următorului caracter diferit de spaţiu se foloseşte %ls.…). şir de caractere: se citeşte până la întâlnirea unui spaţiu sau până la atingerea numărului de caractere indicat. care încep cu '%'. Dacă este indicat un număr q (%qC) atunci sunt citite cel mult q caractere. Aceste funcţii. Formatul (şir_format) este un şir de caractere care poate conţine: . const char* şir_format. …). punând caracterul '*' în directivă (de ex.

s3). &c1. printf("c1= |%c|\tc2=|%c|\tc3=|%c|\n"c1.i1..s6)return 0. scanf("%c%c%c". s6[5].&c3). printf("Introduceti trei numere intregi: ").i3). printf("s1=|%s|\ts2=|%s|\ts3=|%s|\n".. &i2. &i1. permite indicarea caracterului literal '%'. char c1. c2. char s1[10].s3). printf("Introduceti un text: ").s5. scanf("%d%d%d". c3. &i2.s2. &i3). scanf("%4s %4s %4s". i3. &i3). printf("Introduceti trei numere intregi: "). scanf("%4d%3d%4d".i2. &i1... char* char* Programul următor ilustrează utilizarea formatelor de intrare.&c2. s2.s6). s4[4] =s5[4] =s6[4] ="\0". s4. printf("Ati introdus:%d\t%d\t%d\n". s1.s5.s3).] [∧.i1.Programare_ Limbajul_C [. printf("Introduceti un text: ").] % citeşte caracterele din intrare atât timp cât acestea aparţin mulţi-mii indicate în [ ].s1.s2.s1. char s4[5]. i2. printf("Introduceti un text: "). Programul 5 #include <stdio. printf("s4=|%4s|\ts5=|%4s|\ts6=|%4s|\n".c2. s5[5].s4.c3). s1.i3). scanf("%4c%4c%4c". s2.s2[10]. Adaugă la argument caracterul '@0' (sfârşit de şir).i2. s3"). printf("Ati introdus:%d\t%d\t%d\n".s3[10].h> int main(){ int i1. scanf("%s%s%s. citeşte caracterele din intrare atât cât acestea nu sunt în mulţimea indicată în [ ] după care adaugă '@0'. } Rezultatul unei execuţii a acestui program este: Introduceti trei numere intregi: 5454 -9988 0 A-ti introdus numerele: 5454 -9988 0 Introduceti trei numere intregi: 5454998 390 A-ti introdus numerele: 5454 998 390 Introduceti un text: Iata un exemplu! s1=|Iata| s2=|un| s3=|exemplu!| 33 . printf("s1=|%s|\ts2=|%s|\ts3=|%s|\n".

Gheorghe GRIGORAŞ Introduceti un text: Iata un exemplu! s1=|Iata| s2=|un| s3=|exem| c1=|p| c2=|l| c3=|u| Introduceti un text: Iata un exemplu!: s4=|! Ia| s5=|ta u| s6=|n ex| 34 .

5.3) : • • • • • tip identificator. ++ k. j = 2. instruc]iuni de control.4. blocuri de instruc]iuni. ~n capitolul 2 am v\zut cum se construiesc expresiile `n C. expresii. cod = printf ("%d\n". Un bloc este echivalent cu o instruc]iune.' este o instruc]iune `n C. tip identificator = valoare. Urm\toarele construc]ii sunt instruc]iuni C de tip expresii: i = 1..5.8. defini]ii de func]ii.9. s [i] = t [j].10. ~n general o instruc]iune se termin\ prin '. Iat\ un bloc `n C: { i = 1.Cap 5 INSTRUCŢIUNI DE CONTROL 5. } Instruc]iunile de declarare a variabilelor (declara]iile) sunt de forma(vezi [i paragraful 2.. Vom trece `n revist\ `n continuare instruc]iunile de control ale limbajului C. i ++..while Instruc]iunea for Instruc]iunea break Instruc]iunea continue Instruc]iunea go to Exerci]ii Solu]ii la exerci]ii Limbajul C ofer\ urm\toarele tipuri de instruc]iuni: declara]ii.2.6. 5.. Instruc]iunile if Instruc]iunea switch Instruc]iunea while Instruc]iunea do.7. 5. 5. j ++. Un bloc este un [ir de instruc]iuni `ncadrat `n acolade: { [i } (care joac\ rolul de begin . end din alte limbaje). 5. 5.'. 5. 5. 5.3.1. j --. O expresie urmat\ de caracterul '. . s [i] = t [j]. alpha).

else y = y-x. short. if (x>y) printf("%d este cel mai mare\n". else printf (“ b nu este egal cu doi\n”). else if (x==y) printf("numerele sunt egale\n"). else a -=b. if (x>y) printf("primul numar este cel mai mare\n"). Aten]ie! ~n acest ultim exemplu este o eroare de sintax\: alternativa else nu poate fi asociat\ cu if pentru c\ `naintea sa ( dup\ } ) apare caracterul ‘. b += 1. Tipul expresiei de dup\ cuv=ntul rezervat if poate fi `ntreg (char. deci exemplul este interpretat astfel: if ( a == 1 ) if ( b == 2 ) printf (“ b este egal cu doi\n”). x). C\rui if `i este ata[at else? Limbajul C rezolv\ problema aceasta prin ata[area lui else celui mai apropiat if. 36 ." este facultativ\. y). else printf("al doilea numar este mai mare\n"). else printf("%d este cel mai mare\n". if ((c = getchar ( ) ) ! = EOF) putchar (c). Expresia se pune obligatoriu `ntre paranteze iar partea "else instruc]iune2. int sau long). if ( a < b ) { a += 2. Exemple: if (x>y) x = x-y. }. Instrucţiunea if if (expresie) if ( expresie ) instruc]iune1 instruc]iune1 else instruc]iune2 Ca [i `n alte limbaje de programare aceast\ instruc]iune permite alegerea `ntre dou\ alternative. Semantica acestei instruc]iuni este uzual\: dac\ valoarea expresiei "expresie" este nenul\ (ceea ce `nseamn\ "true") atunci se execut\ instruc]iune1 iar dac\ aceast\ valoare este nul\ ("false") se execut\ instruc]iune2 (dac\ aceasta exist\).’ care reprezint\ instruc]iunea vid\! Apare [i problema ambiguit\]ii (a[a zisa problem\ “dangling else”): if ( a == 1 ) if ( b == 2 ) printf (“ b este egal cu doi\n”).1.Gheorghe GRIGORAŞ 5. real (float sau double) sau tip pointer.

Cazul default este facultativ. Se `n]elege c\.Programare_ Limbajul_C else printf (“ b nu este egal cu doi\n”). break. break.2. 5. break. dac\ valoarea sa este const2 atunci se execut\ instruc]iune2 [i urm\toarele p=n\ la "break" etc. dac\ expresia nu are nici una din valorile indicate prin cons1. case 'b': printf ("s-a citit litera b\n"). default: printf ("s-a citit altceva decat a. 37 . . se execut\ instruc]iunile desemnate de ramura "default". care poate fi de tip `ntreg. Aceasta permite execu]ia unei anumite ramuri `n func]ie de valoarea expresiei "expresie" din parantez\. Instruc]iunea switch switch(expresie){ case const1: instruc]iune1 case const2: instruc]iune2 … case constn: instruc]iunen default: instruc]iune } Instruc]iunea switch este o structur\ de control cu alegeri multiple ce `nlocuie[te o succesiune de alternative de tip if. } ~n acest exemplu. break poate lipsi (vezi exemplul de la insrtuc]iunea for). pe fiecare ramur\ s-a folosit instruc]iunea break.. `n cazul `n care exist\ pe una din ramuri alte instruc]iuni de control. dac\ aceasta exist\. case 'c': printf ("s-a citit litera c\n"). b sau c\n"). cons2. break... caracter sau enumerare. Dac\ expresia are valoarea const1 atunci se execut\ instruc]iune1 [i toate cele ce urmeaz\ dup\ aceasta p=n\ la `nt=lnirea unei instruc]iuni "break". Exemplu: switch (getchar ( ) ) { case 'a': printf ("s-a citit litera a\n").

y. spa]iile goale [i restul caracterelor din acesta.Gheorghe GRIGORAŞ 5. } } printf("In text sunt %d vocale. Acest program analizeaz\ un text [i num\r\ vocalele. Dup\ execu]ia acestei instruc]iuni se face din nou evaluarea expresiei indicate `n while [i se repet\ execu]ia p=n\ c=nd evaluarea expresiei returneaz\ o valoare nul\. printf ("Introduceti un text\n -->"). Programul 6 # include <stdio.h> int main (void){ int nvocale. break. else y = y-x. se execut\ "instruc]iune" (care poate fi. } Programul urm\tor ilustreaz\ utilizarea instruc]iunii while [i a instruc]iunii switch.nspatii. while ((c = getchar( )) != EOF){ putchar (c). este evaluat\ [i dac\ aceasta nu este nul\. naltele. while (x!=y) { if (x>y) x = x-y. case ' ': case '\t': nspatii++. binen]eles. break. Exemplu: int c. %d spatii si %d alte caractere.nvocale. un bloc). char c. 38 . Instrucţiunea while while(expresie) instruc]iune Expresia "expresie". n++ } int x.3. nvocale = naltele = nspatii = 0. n = 0. nspatii.naltele). default: naltele++. while ((c = getchar( )) != '\n') { switch (c) { case 'a': case 'A': case 'e': case 'E': case 'i': case 'I': case 'o': case 'O': case 'u': case 'U': nvocale++.\n". ce trebuie pus\ `ntre paranteze.

. 39 . printf ("Linia contine %d caractere\n". n++. n-1). expr3) instruc]iune Semantica acestei instruc]iuni poate fi descris\ `n dou\ moduri: 1. } Rezultatul unei execu]ii: Introduceti un text: --> Iata un text pentru test ! In text sunt 8 vocale. 5. • instruc]iunea expr3 se execut\ la fiecare sf=r[it de bucl\.. Instructiunea do . "instruc]iune" se execut\ m\car o dat\ pe c=nd `n cazul while. c.. expr2. c. printf ("Linia contine %d caractere \n".4. "corpul" instruc]iunii do. c = getchar ( ) while (c!= '\n') { c = getchar ( ). • se execut\ (o singur\ dat\) expr1 [i se intr\ `n bucl\ (execu]ia de n ≥0 a instruc]iunii "instruc]iune"). n-1). A[adar `n cazul do. Spre deosebire de instruc]iunea while. Se constat\ u[or c\ cele dou\ secven]e de program sunt echivalente. Exemplu: int n = 0. • expresia expr2 se evalueaz\ [i se testeaz\ la fiecare `nceput de bucl\: dac\ este adev\rat\ atunci se execut\ "instruc]iune" altfel bucla se termin\. do { c = getchar ( ).while (adic\ "instruc]iune") se execut\ la intrarea `n aceast\ bucl\ dup\ care se testeaz\ condi]ia "expresie": dac\ aceasta are valoare nenul\ se execut\ din nou "instruc]iune" etc. dac\ "expresie" este evaluat\ prima dat\ la zero. int n = 1. n++ }.while. Execu]ia se termin\ atunci c=nd "expresie" are valoarea nul\. "instruc]iune" nu se execut\..5..5 spatii si 13 alte caractere. Instrucţiunea for for (expr1. 5. } while (c!= '\n').Programare_ Limbajul_C return 0. while do instruc]iune while(expresie)..

(c = getchar( )) != '\0'.) din care lipse[te prima instruc]iune (expr1.){ putchar (c) i++ } printf ("numarul de caractere: %d\n". . while (expr2){ instruc]iune expr3. ) instruc]iune Exemplu: for (i = 0. i++) if (c == '\n') break. expr3) instruc]iune Aceasta este o bucl\ infinit\. . expr3) instruc]iune Aceasta este echivalent\ cu secven]a dat\ mai sus (2. printf("numarul de caractere:%d\n". i). for( .) Exemplu: i = 0.Gheorghe GRIGORAŞ 2. for(. (c = getchar( )) != '\0'. Instruc]iunea este echivalent\ cu secven]a: expr1. expr2 . } Instruc]iunea poate fi folosit\ [i prin suprimarea uneia dintre expr1. Exemplu: for (i = 0. Singura modalitate de a ie[i din aceasta este utilizarea instruc]iunii break. • Suprimarea expresiei finale: for( expr1 . expr2 sau expr3 sau prin suprimarea corpului ("instruc]iune"): • Suprimarea ini]ializ\rii. expr2 . i). c = getchar ( ). S\ observ\m c\ ini]ializarea lui i s-a f\cut `n afara instruc]iunii for ! • Suprimarea expresiei de control: for( expr . 40 . i++) putchar (c).

Exemplu: for (i = 0. for (j = sum. } } printf ("Iesire din bucla while\n"). getchar( )!= '\n'. if (sum>=50) { printf ("50\n"). expr2 . i). while. do) sau dintr-o instruc]iune cu alegeri multiple (switch). while ( ( c = getchar( ))!= EOF) { sum++. (c = getchar( )) != '\0'. 2. ) instruc]iune Exemplu: i=0 for (. while ( ( c = getchar( )) != EOF) { sum++. i++). break. ~n acest prim exemplu. • Suprimarea corpului buclei: for( expr1 .3): 1. } printf ("Total: %d". sum).5) break.5. Instrucţiunea break Instruc]iunea break permite ie[irea dintr-o bucl\ (for. instruc]iunea break permite ie[irea din bucla while dup\ citirea a 50 de caractere [i nu la `nt=lnirea caracterului EOF. j++) { j* = 1. expr3 ) . sum <= 25. if ( j >= 75.6. Iat\ c=teva exemple de utilizare a acestei instruc]iuni (vezi [i programul de la sf=r[itul paragrafului 5. { putchar (c) i++ } printf ("numarul de caractere: %d\n". 5.Programare_ Limbajul_C • Suprimarea ini]ializ\rii [i a expresiei finale: for( . } 41 . expr2 .

Este recomandat s\ se evite folosirea instruc]iunii go to (a[a cer principiile program\rii structurate) dar uneori este util\. suma). j++) gasit = (a [i] == b [j]). for (i = 0. printf("Tablourile nu au elemente comune\ n"). . } print ("Suma este:%d\n". .7. suma = 0. numar++) { if (numar % 5 == 0) continue. . j < m.i. else printf ("Tablourile nu au elemente comune \n"). Etichetele sunt nume ce se pun `n fa]a instruc]iunilor ]int\ urmate de ":". j < m &&! gasit. Instrucţiunea go to Instruc]iunea go to provoac\ saltul necondi]ionat la o etichet\. i++) for (j = 0. j++) if (a [i] == b [j] ) go to gasit.8.a[i]).Gheorghe GRIGORAŞ ~n acest caz instruc]iunea break permite ie[irea din bucla for. gasit: printf (" a[%d]=b[%d]=%d\n". i < n. 5. Iat\ un exemplu: int numar. 5. i++) for (j=0.j. 42 .j. for (numar = 1. suma++ = numar. int gasit = 0. if (gasit) printf (" a[%d]= b[%d]= %d\n". p=n\ la sf=r[itul buclei `n care se afl\.i. go to eticheta . ~n exemplul urm\tor se ilustreaz\ folosirea instruc]iunii go to [i modul cum ea poate fi evitat\: for (i = 0. ea provoac\ trecerea la urm\toarea itera]ie. Se observ\ c\ prin continue se evit\ ad\ugarea la suma a numerelor multiple de 5. numar <= 100. Instrucţiunea continue Instruc]iunea continue ignor\ toate instruc]iunile ce urmeaz\ dup\ ea.a [i]). i < n && ! gasit. `n cuprinsul acelea[i func]ii.

/* Calculul lui n! */ # include <stdio. i++) fact * = i. Calculul factorialului Iat\ o solu]ia incomplet\ a problemei. Exerciţii jgjj 1. &n).afi[area rezultaului. itera]ia se opre[te dac\ se cite[te un caracter ce nu este cifr\ hexazecimal\ [i. 3. Ultima linie va con]ine suma sumelor.h> int main (void) { int n. aliniat\ la sf=r[it de linie. . Scrie]i dou\ variante ale programului: a) programul con]ine doar func]ia principal\ main ( ) b) func]ia principal\ main face apel la o func]ie de conversie a unui caracter reprezent=nd o cifr\ hexazecimal\ `n valoarea sa zecimal\: int conversie (char x).Programare_ Limbajul_C 5. fact. . 2. i. Soluţii la exerciţii 1. fact = 1.9. Se va utiliza o itera]ie pentru citirea caracter cu caracter a num\rului. scanf ("%d". Scrie]i un program care s\ realizeze urm\toarele: . i < = n. Numerele n [i l se definesc ca valori constante. se va face apel la o func]ie ce num\r\ bi]ii 1. Conversie Scrie]i un program care cite[te un num\r hexazecimal (ca o succesiune de caractere). printf ("Introduceti un numar natural ->"). ~n bucla de citire. ad\ug=nd la sf=r[itul liniei suma lor. verific\ validitatea sa [i efectueaz\ conversia `n zecimal. for (i = 2. Programul va trebui completat cu un test pentru a controla valoarea citit\ [i cu un test pentru a verifica dac\ rezultatul calculului nu dep\[e[te capacitatea de reprezentare a unui num\r `ntreg.10. Prezentare de date Scrie]i un program care cite[te n valori `ntregi [i le afi[eaz\ c=te l pe fiecare linie. Numărarea biţilor 1 într-un număr Scrie]i un program care cite[te 10 numere `ntregi [i pentru fiecare din acestea calculeaz\ num\rul bi]ilor ce au valoarea 1. Calculul factorialului. 4.calculul factorialului acestui num\r (iterativ). pe m\sur\ ce se citesc cifrele hexazecimale se face conversia `n zecimal. 5. 43 .citirea unui num\r natural (dat de utilizator).

n. } b) /*Citirea unui numar hexa si conversia sa in zecimal*/ # include <stdio.h> int main (void){ int numar = 0. while (( c>= '0') && (c<='9')|| 44 . c = getchar ( ) . return 0.'0': ((x>='a')&&(x<='f')?x-'a':x-'A')+10. else if ((c>= 'a') && (c<='f')) numar = numar*16 + (c . fact). a) /*Citirea unui numar hexa si conversia sa in zecimal*/ # include <stdio.'0'). se converte[te `n valoare `ntreag\. printf (" Introduceti un numar hexa ->"). return 0. else numar = numar*16 + (c . printf (" Introduceti un numar hexa ->"). c = getchar ( ).Gheorghe GRIGORAŞ printf (" %d ! = %d\".'A' + 10). Prima solu]ie face conversie `n func]ia main ( ) iar a doua solu]ie folose[te o func]ie de conversie.h> int conversie (char x){ return (x>= '0') && ( x<= '9') ? x . } 2. while (( c>= '0') && (c<='9')|| (c>= 'a') && (c<='f')|| (c>= 'A') && (c<='F') { if ((c>= '0') && (c<='9')) numar = numar*16 + (c . numar). Dac\ este o astfel de cifr\. char c.'a' + 10). c = getchar ( ) . } printf("Conversia zecimala :%d\n". p\str=nd valoarea cumulat\ a num\rului zecimal ob]inut. char c. } int main (void){ int numar = 0. Conversie Vom construi o bucl\ while care se execut\ at=ta timp c=t ultimul caracter citit este o cifr\ hexazecimal\: 0-9 sau a-f sau A-F.

} return n. Numărarea biţilor 1 într-un număr Determinarea bi]ilor 1 se face prin decalaj succesiv [i testarea bitului. int main (void){ 45 . scanf ("%d". } ~n func]ia numarbit. } int numarbit(int x){ int n = 0. transmiterea parametrului se face prin valoare. /* Numararea bitilor 1 din reprezentarea binara a unui numar intreg */ # include <stdio. while (x!=0) { if (x & 01) n++. Prin instruc]iunea x >>=1 se decaleaz\ bi]ii lui x cu o pozi]ie la dreapta. } printf ("Conversia zecimala: %d\n". } return 0. int val.h> const n = 10. Prezentare de date /* Se citesc n intregi si se afiseaza cate l pe **linie impreuna cu suma acestora la sfarsit de **linie. &val). int main (void) { int i. return 0. printf ("Numarul bitilor 1 este: %d\n". se poate a[adar utiliza x ca variabil\ de lucru. } 3. numar).Programare_ Limbajul_C (c>= 'a') && (c<='f ')|| (c>= 'A') && (c<='F') { numar = numar*16 + conversie (c).h> int numarbit(int). i < 10.Ultima linie contine suma sumelor */ # include <stdio. const l = 3. 4. for (i = 0. x >>=1. c = getchar ( ) . i++) { printf ("Introduceti o valoare intreaga: "). la st=nga se adaug\ un zero. numarbit(val)).

printf ("%6d\n". /*numarul total de intregi */ printf ("Introduceti%d numere intregi". i++) printf (" "). for (i = 0. nt++) { scanf ("%d". nl = 0./*numarul intregilor pe linie */ suma=0. } } if (nl! = 0) { /*ultima linie este incompleta: se **completeaza cu spatii*/ int i. /*suma din linia curenta*/ nl=0. /* suma sumelor par]iale */ nt. suma p+= val. nt < n. i < l. i++) printf (" "). &val). suma += sumap. i < l. n). suma). printf ("%d\n". /*ultima valoare intreaga citita */ sumap=0. } 46 . sumap). for (nt = 0. sumap = 0. for (i = nl. sumap). printf ("%6d". val). return 0 . } /* alinierea sumei totale pe ultima linie */ int i. suma += sumap.Gheorghe GRIGORAŞ int val. ++nl. if (nl == l ) { printf (" %6d\n".

6. Operatorul unar "*". Pointeri Tablouri cu o dimensiune Rela]ia `ntre pointeri [i tablouri Opera]ii aritmetice cu pointeri {iruri de caractere Tablouri cu mai multe dimensiuni Tablouri de pointeri Pointeri [i alocarea memoriei Operatorul sizeof Pointeri c\tre func]ii Exerci]ii Solu]ii 6. aplicat unei variabile. De exemplu. 6.12. 6. 6.7.5.6.3. Un pointer este o variabil\ ce con]ine adresa unei alte variabile. permite derefen]ierea unui pointer. chiar periculoas\ am spune: acesta permite citirea sau scrierea `n orice zon\ de memorie.11. Utilizarea unui pointer care este ini]ializat gre[it este o eroare des `nt=lnit\ `n programare [i din p\cate consecin]ele sunt imprevizibile.1. indirectare. Utilizarea operatorului "*" este destul de delicat\. .1. 6. char *pc. prin declara]iile: int *pi. Pointerii au tip : aceasta `nseamn\ c\ un pointer nu poate fi folosit dec=t pentru a con]ine adrese de variabile de un singur tip. x = *pi ⇔ x = i.8. furniz=nd valoarea variabilei pointate de acesta: int x.Cap 6 TABLOURI ŞI POINTERI 6. pi = &i. Operatorul unar "&" numit operator de referen]iere sau adresare. dereferen]iere. 6. 6. 6. Pointeri tip *identificator.10. permite ob]inerea adresei acesteia: int i. 6.4. 6. 6. se specific\ faptul c\ pi este un pointer la o variabil\ de tip `ntreg iar pc un pointer la o variabil\ de tip "char".2.9.

Referenţierea unui element al tabloului Elementele unui tablou pot fi accesate prin numele tabloului urmat de o expresie `ntre paranteze p\trate . A[adar. } Apelul corespunz\tor este: int x = 1.2. int b) { int temp = a.Gheorghe GRIGORAŞ O aplica]ie important\ privind utilizarea pointerilor este transferul prin referin]\ al parametrilor unei func]ii. define[te un tablou cu numele "vector" care are 10 elemente de acela[i tip. } Un apel al acestei func]ii (prin schimbare (x. o declara]ie de tablou cu o dimensiune con]ine tipul tabloului (tip). care se `nchid `ntre acolade. b = temp.1. Tablouri cu o dimensiune tip nume[dimensiune]. `ntreg.) nu are nici un efect asupra variabilelor x. numele tabloului (nume) . Adresa primului element (cel de indice 0) este [i adresa tabloului iar celelalte elemente se raporteaz\ la acesta.care este un identificator precum [i dimensiunea sa. Declaraţia int vector[10]. 6. temp = *p.2. Primul element al tabloului este cel de indice 0 iar ultimul este cel de indice dimensiune -1. Exemplul clasic pentru acest procedeu este acela al func]iei de interschimbare a dou\ variabile. trebuie transmis\ func]iei adresa variabilei iar `n corpul func]iei s\ se foloseasc\ operatorul de dereferen]iere.y (actuale) pentru c\ func]ia lucreaz\ cu variabilele ei locale a [i b. `n limbajul C transferul implicit al parametrilor este prin valoare. 6. Varianta corect\ este: void schimbare_corecta (int *p. y = 2. int vector[10]. a = b. 48 . int *q){ int temp. este: void schimbare (int a. Forma "clasic\" a func]iei. vector[1].care trebuie s\ aib\ valoarea `ntre 0 [i dimensiune .2. separate prin virgule. fiecare din acestea putând fi accesibilă.2. Iniţializarea unui tablou Ini]ializarea unui tablou se face prin semnul "#" dup\ declara]ia acestuia urmat de o list\ de valori ini]iale. y). cele 10 elemente ale tabloului vector sunt: vector[0]. vector[9] La declararea unui tablou se aloc\ o zon\ de memorie contigu\ care s\ stocheze toate elementele tabloului. *p = *q. Dac\ se dore[te modificarea unui parametru formal.1. &y).…. ~n declara]ia de mai sus. Dimensiunea este o constant\ `ntreag\ [i specific\ num\rul elementelor tabloului. Un tablou este o colec]ie de elemente(date) de acela[i tip. A[a cum s-a precizat la capitolul "Func]ii". schimbare_corecta (&x. 6. *q = temp.numit\ expresie indice . dimensiune. incorect\ (semantic) `n limbaj C.

1}. Ini]ializarea unui tablou se poate face [i prin citirea succesiv\ a tuturor elementelor sale: int i. este echivalent\ cu: char s[6] = {'a'. '\0'}. valoare_2. De notat c\ `n cazul sirurilor de caractere ce se memoreaz\ `ntr-un tablou. 2.1] = 'e'. 'b'. este echivalent\ cu: char s[ ] = {'a'. acest caracter noteaz\ sf=r[itul [irului( vezi paragraful 6. 3. . 3. declara]ia: char s[6] = "abcdef" . tab[marime/2] = 'c'. '\o'}. tab[0] = 'a'. 'd'. tab[1] = tab[2] = 'b'. ultimul element al tabloului este caracterul ‘\0’.. 2. Exemple: 1. 0. 3. 'c'. 0}. Spre exemplu int a[10] = {5. int a[4] = {1. ini]ializarea se poate face [i cu [iruri de caractere incluse `ntre ghilimele. char s[4] = {'a'. 4}. 'f'}. iar declara]ia: char s[ ] = "abcdef" . 'c'. 'd'. are ca efect crearea tabloului: 5 2 3 1 0 0 0 0 0 0 ~n cazul unui tablou care se ini]ializeaz\. atunci celelalte valori se ini]ializeaz\ cu zero.2. 'b'.2 3 4 0 ~n cazul tablourilor de caractere..5). 49 . }. 'f'. aceasta se determin\ de c\tre compilator: float x[ ] = {2.Programare_ Limbajul_C tip nume[dim] = { valoare_1. char tab[marime]. 2. # define marime 5. 4. 'e'. tab[3] = tab[4] = 'd'. Dupa aceste transformari structura sa va fi: 'a' 'b' 'c' 'd' 'e' Dac\ lista de valori ini]iale (dat\ dup\ declara]ie) cuprinde mai pu]ine elemente dec=t dimensiunea declarat\ a tabloului. poate fi omis\ dimensiunea. 'e'. 'c'. Tabloul va avea structura: 'a' 'b' 'b' 'd' 'd' tab[marime . 'b'. 2 0 5. 5.

Gheorghe GRIGORAŞ

float x [20]; for (i=0; i < 20; i++) { scanf (" %f", &x[i]); } Este de remarcat faptul c\ nu se face nici o verificare a limitelor unui tablou atunci c=nd se acceseaz\ un element al s\u. Spre exemplu dac\ se declar\ int a[3], b[3], c[3]; [i alocarea se face astfel: a[0] a[1] a[2] b[0] b[1] b[2] c[0] c[1] c[2] atunci expresiile a[4], b[1], c[-2], sunt echivalente, `n sensul c\ ele reprezint\ adresa aceleia[i zone de memorie.

6.3. Relaţia între pointeri şi tablouri
S\ consider\m urm\toarea secven]\: int tab[10]; int *pa; pa = &tab[0]; Ultima instruc]iune asigneaz\ variabilei pointer pa adresa primului element al tabloului tab. Nota]ia "*pa" este echivalent\ cu nota]ia tab[0] iar nota]ia "*(pa+1)" este echivalent\ cu nota]ia tab[1]. A[adar, `n general "*(pa+i)" este totuna cu tab[i]. Urm\toarele secven]e for sunt echivalente: for ( i = 0; i < 10; i++) tab[i] = 100; for ( i = 0, pa = &tab[0]; i < 10; i++) *(pa+i) = 100; for ( i = 0, pa = &tab[0]; i < 10; i++) *(pa++) = 100;

~n limbajul C, numele unui tablou poate fi utilizat ca pointer (constant) la adresa de `nceput a tabloului. De aceea, cu declara]iile de mai sus, este perfect valid\ asignarea pa = tab; care este echivalent\ cu "pa=&tab[0];". Nu sunt valide (e lesne de dedus) expresiile: tab = pa; sau tab ++; A[adar se poate scrie [i: for ( i = 0, pa = tab; i < 10; i++, pa++) *pa = 100; ~n rezumat, echivalen]a `ntre elementele unui tablou [i numele s\u se exprim\ prin:
tablou[i] *(tablou + i) &tablou[i] tablou + i

50

Programare_ Limbajul_C

6.4. Operaţii aritmetice cu pointeri
Opera]iile aritmetice permise asupra pointerilor sunt adunarea/ sc\derea unei constante, incrementarea/decrementarea (^^, --) [i sc\derea a doi pointeri de acela[i tip. Trebuie precizat `ns\ c\ unitatea care intr\ `n discu]ie nu este octetul ci adresa obiectului pointat. S\ urm\rim urm\torul exemplu: float ftablou[10]; float *pf = ftablou; pf++; ~n acest exemplu, dup\ incrementare, pf pointeaz\ la cel de-al doilea element al tabloului ftablou. Iat\ [i alte exemple: `n partea st=ng\ se descrie o expresie `n care apar pointeri iar `n dreapta expresia echivalent\ `n termenii tabloului. Nota]ia pointer ptr = tablou ptr1 = ptr + 5 ptr + i ptr + 4 ptr - 3 ptr1 - ptr ptr ++ Nota]ia tablou i=0 i=i+5 tablou [i] tablou [4] tablou [-3] j-i i ++

6.5. Şiruri de caractere
~n limbajul C, nu exist\ un tip de baz\ pentru [iruri (lan]uri) de caractere. Pentru a reprezenta un [ir de caractere, se utilizeaz\ tablourile de caractere. Prin conven]ie, ultimul caracter dintr-un astfel de lan] este caracterul NULL (' @0'). Tabloul de caractere (pe care-l numim mesaj): 's' 'a' 'l' 'u' 't' '!' ' @o' poate fi declarat prin una din urm\toarele trei instruc]iuni: char mesaj[7] = {'s','a','l','u','t','!', '\o'}; char mesaj[7] = "salut!"; char mesaj[ ] = "salut!"; Citirea respectiv tip\rirea acestui [ir se face prin instruc]iunile: scanf("%s", mesaj); printf("%s", mesaj); scanf("%s", &mesaj[0]); printf("%s", mesaj[0]); Exist\ o bibliotec\ de func]ii standard pentru manipularea [irurilor de caractere care se prezint\ `n anex\.

6.6. Tablouri cu mai multe dimensiuni
Declararea unui tablou cu N dimensiuni se face prin:
tip nume[dim_1][dim_2]...[dim_n];

~n aceast\ declara]ie, dim_1, dim_2, ..., dim_n trebuie s\ fie constante. Un tablou declarat `n acest mod se compune din dim_1*dim_2*...*dim_n elemente de acela[i tip (declarat) stocate `ntr-o zon\ contigu\ de memorie.
51

Gheorghe GRIGORAŞ

Pentru a accesa un element dintr-un tablou exist\ mai multe moduri de notare, `n concordan]\ cu modul de stocare a elementelor tabloului `n memorie. Iat\ de exemplu o declara]ie a unui tablou cu dou\ dimensiuni de valori 3 respectiv 4 (a[adar o matrice cu 3 linii [i 4 coloane). int t[3][4]; O prim\ viziune a reprezent\rii acestuia `n memorie este cea natural\ a unei matrice: t [0][0] t [0][1] t [0][2] t [0][3] t [1][0] t [1][1] t [1][2] t [1][3] t [2][0] t [2][1] t [2][2] t [2][3] Elementeul ha[urat din acest tablou se referen]iaz\ prin t[1][2] (este elementul de pe linia 2 [i coloana 3 din matrice, datorit\ numerot\rii indicilor de la 0). O alt\ viziune (acceptat\ de C) a acestui tablou este aceea a unui tablou cu o singur\ dimensiune `n care fiecare element este la r=ndul s\u un tablou cu o dimensiune: t t[0] t[1] t[2] t [0][0] t [1][0] t [2][0] t [0][1] t [1][1] t [2][1] t [0][2] t [1][2] t [2][2] t [0][3] t [1][3] t [2][3]

Elementul t[1] reprezint\ un tablou cu o dimensiune iar elementul ha[urat este referen]iat prin *(t[1]+3). ~n sf=r[it a treia viziune a tabloului este aceea a unei succesiuni de elemente dispuse `ntr-o zon\ contigu\: t [0][0] t [0][1] t [0][2] t [0][3] t [1][0] t [1][1] t [1][2] t [1][3]

t [2][0] t [2][1] t [2][2] t [2][3] Elementul ha[urat (acela[i ca [i `n cazurile anterioare) se referen]iaz\ prin: *( *t + 6) sau prin nota]ia echivalent\: *( &( t[0][0] + 6)) S\ not\m c\ `n acest caz t este de tip pointer de pointer de `ntregi (dubl\ adresare indirect\). O problem\ important\ relativ la tablourile cu mai multe dimensiuni este cea a ini]ializ\rii acestora. A[a cum referen]ierea unui element al tabloului poate fi f\cut\ `n mai multe moduri, [i ini]ializarea unui tablou se poate face `n moduri diferite (sintactic vorbind). S\ exemplific\m aceste moduri cu referiri la acela[i tablou pe care l-am reprezentat mai sus, t[3][4]: • ini]ializarea prin enumerarea tuturor elementelor tabloului ( `n ordinea liniilor dac\-i vorba de matrice): int t[3][4] = {1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12}; • ini]ializarea fiec\rei dimensiuni de tablou, separat: int t[3][4] ={{1, 2, 3, 4},{5, 6, 7, 8},
52

"marti". • ini]ializarea numai a unor elemente din tablou: int t[3][4] = {{1}. char *zi[7] = {"luni". zi[0] 'l' 'u' 'n' 'i' zi[1] 'm' 'a' 'r' 't' 'i' zi[2] 'm' 'i' 'e' 'r' 'c' 'u' 'r' 'i' zi[3] 'j' 'o' 'i' zi[4] 'v' 'i' 'n' 'e' 'r' 'i' zi[5] 's' 'a' 'm ' 'b' 'a' 't' 'a' zi[6] 'd' 'u' 'm ' 'i' 'n' 'i' 'c' 'a' S\ consider\m un tablou de pointeri de tip char. Iat\ cum se declar\ un tablou de pointeri cu 7 componente ce se ini]ializeaz\ cu adresele [irurilor constante ce reprezint\ numele zilelor dintr-o s\pt\m=n\. for (i = 0. "miercuri". } Apelul acestei func]ii pentru scrierea zilelor s\pt\m=nii este: scrie (zi. char *temp. Astfel t [0][0] va fi ini]ializat cu 1. tabp [i+1]) > 0) { 53 . i < n. tabp[i] ). int n){ int i. "sambata". i++) if (strcmp (tabp [i]. S\ mai d\m un exemplu de func]ie care sorteaz\ lexicografic (alfabetic) [irurile pointate de tabp: void sortare (char* tabp[ ]. i < n-1.{5. for (i = 0. Un tablou unidimensional de pointeri corespunde la un tablou (cu dou\ dimensiuni) de elemente de tipul pointat. "vineri". 6}}. i++) if (tabp [i] != NULL) printf ( "%s\n". "joi". }. sortat = 0. int n) { int i.Programare_ Limbajul_C {9. 12} }. cu numele tabp. while (! sortat) { sortat = 1. t [1][0] cu 5 iar t [1][1] cu 6. "duminica"). restul elementelor sunt ini]ializate cu zero.7. 7). O func]ie care s\ afi[eze toate [irurile de caractere (pointate de tabp) la un singur apel ar putea ar\ta astfel: void scrie(char *tabp [ ]. pot intra `n componen]a unui tablou. Tablouri de pointeri Pointerii fiind variabile. 6. 10. 11.

Gheorghe GRIGORAŞ

temp =tabp [i]; tabp [i] = tabp [i+1]; tabp [i+1] = temp; sortat = 0; } } } Apelul pentru sortarea alfabetic\ a zilelor s\pt\m=nii este sortare(zi, 7); ~n corpul func]iei sortare s-a folosit un apel la func]ia strcmp care compar\ 2 [iruri de caractere s1 [i s2; rezultatul este negativ dac\ s1 < s2, pozitiv dac\ s1 > s2 [i zero dac\ s1 # s2.

6.8. Pointeri şi alocarea memoriei
Printre func]iile de alocare a memoriei (vezi Anexa ), "maloc" [i "free" joac\ un rol important pentru c\ ele permit alocarea / dealocarea `n mod dinamic a spa]iului din memorie. Acest spa]iu este posibil de accesat cu ajutorul variabilelor de tip pointer. # include <stdlib.h> void *malloc (size_t dim); void free(void *ptr); Alocarea dinamic\ a memoriei este deosebit de util\ at=ta timp c=t programatorul folose[te structuri de date pentru care nu [tie dimensiunea la scrierea programului. ~n cursul execu]iei programul poate aloca memorie `n limitele impuse de sistem. Func]ia malloc are ca argument num\rul de octe]i dori]i a fi aloca]i [i `ntoarce ca rezultat un pointer c\tre zona de memorie liber\ alocat\ de sistem. Pointerul returnat este de tip "void" ce corespunde unui pointer la o variabil\ de tip oarecare. Pentru specificarea m\rimii unui tip particular, se poate utiliza operatorul "sizeof" (vezi sec]iunea urm\toare). Dac\ nu mai este memorie disponibil\ (nu se poate face alocarea) func]ia malloc returneaz\ valoarea NULL. Iat\ un exemplu: char *tampon; element *ptr; /*presupunem ca tipul element este definit undeva */ -------tampon = malloc(512); /* s-a alocat o memorie tampon de 512 caractere*/ ptr = malloc(32*sizeof(element)); /*s-a alocat o zona de 32 de "elemente"*/ if ((tampon == NULL || ptr == NULL)) { printf ("Alocare imposibila ! \n"); ... ... Func]ia "free" permite dealocarea spa]iului de memorie alocat `n prealabil de malloc. De pild\, dup\ utilizarea memoriei tampon [i ptr (`n exemplul de mai sus) se scrie (`n program) free (tampon); free (((char*)ptr);

54

Programare_ Limbajul_C

6.9. Operatorul “sizeof”
sizeof expresie; sizeof(tip);

Operatorul “sizeof” ofer\ dimensiunea `n octe]i a tipului expresiei considerate(tipului respectiv). Dac\ se aplic\ unui tablou, operatorul sizeof ofer\ dimensiunea `n octe]i a memoriei ocupat\ de `ntreg tabloul. Pentru a ob]ine num\rul elementelor tabloului t se utilizeaz\ expresia “sizeof t” sau “sizeof t[0]”. S\ not\m `n acela[i timp c\, atunci c=nd este parametrul unei func]ii, un tablou este considerat ca [i un pointer; prin urmare operatorul sizeof nu ofer\ dimensiunea memoriei ocupat\ de tablou ci dimensiunea tipului pointer. Acest lucru se ilustreaz\ `n exemplul urm\tor: double tab [100]; void f(double[ ]); /*declaratia este echivalenta cu void f(double*)*/ int main( ){ int i = sizeof tab; /* i este initializat cu 100 * sizeof(double)*/ f(tab); ... } void f(double t[ ]){ int i = sizeof t; /* i este initializat cu sizeof(double)*/ } Pentru a ob]ine dimensiunea memoriei ocupat\ de un tip anume se folose[te: sizeof(tip); De aceast\ dat\ parantezele sunt obligatorii. Apelul sizeof(long); ofer\ num\rul de octe]i utiliza]i pentru a memora un `ntreg “long” (este incorect a scrie sizeof long).

6.10. Pointeri către funcţii
O func]ie are un nume care este identificator dar acesta nu constituie o variabil\ `n C. Este posibil, pe de alt\ parte, de a defini o variabil\ de tip pointer c\tre o func]ie. Declara]ia unui pointer la o func]ie este de forma:
tip(*nume)(lista_arg);

tip: este tipul returnat de func]ia pointat\; nume: este identificatorul pointerului la func]ie; lista_arg : este lista argumentelor func]iei pointate. De exemplu declara]ia: char *(*p)(char*,const char*); precizeaz\ c\ p este un pointer la o func]ie de tip char* (pointer la tipul char), are doi parametri, unul de tip char*, cel\lalt de tipul const char*. Este important a se pune “*nume” `n parantez\ deoarece declara]ia “tip *nume (lista_parametri)” precizeaaz\ c\ nume este o func]ie de tip “tip*”.

55

Gheorghe GRIGORAŞ

Un exemplu de utilizare a tipului pointer la o func]ie este func]ia de comparare “cmp” ce apare ca argument la func]ia de sortare “qsort” (vezi anexa ): void qsort(const void* baza, size_t n, size_n t, int(*cmp)(const void* val1, const void* val2)) Func]ia qsort este o func]ie de sortare general\ care permite sortarea unui tablou de elemente de tip oarecare(baza) prin specificarea unei func]ii de comparare. Iat\ un program ce utilizeaz\ func]ia qsort : # include <stdio.h> # include <stdlib.h> # include <string.h> enum {n_max = 10}; int tab_int[n_max]; /* tab_int este tabloul ce contine lungimile liniilor **ce trebuie sortat */ char* tab_nume[n_max] = { "Ionescu Ion", "Constantin Vasile", "Ion Gheorghe", "Constantin Mircea", "Constantinescu Ioana", "Vasiliu Catalina", "Vasilescu Maria", "Constantiniu Calin", "Vasile Radu", "Vasilescu Cristi" }; /* tab_nume este tabloul ce trebuie ordonat **lexicografic */ /* se definesc functiile de comparatie */ int comp_int (const void* n1, const void* n2) { return(*(int*)n1- *(int*)n2); } int comp_nume (const void* p1, const void* p2) { return(strcmp(*(char**)p1,*(char**)p2)); } int main(void) { int i; printf("Lista initiala de nume : \n"); for(i = 0; i < n_max; i++) printf("%2d: %s\n",i,tab_nume[i]); for (i = 0, i < n_max; i++) tab_int[i] = strlen(tab_nume[i]); qsort(tab_int, n_max, sizeof(int), comp_int); qsort(tab_nume,n_max,sizeof(char*),comp_nume); printf("Lungimile numelor sortate:\n"); for(i = 0; i < n_max ; i++) printf("%2d: %d\n",i,tab_int[i]); printf("Nume ordonate lexicografic: \n"); for(i = 0; i < n_max; i++) printf("%2d: %s\n",i,tab_nume[i]); return 0; }
56

12. [irurile de caractere sunt memorate `n tablouri `n care ultimul element este un delimitator de sf=r[it de [ir: caracterul NULL(‘\0’). return -. Dac\ are loc rela]ia s1 < s2. } char *strcpy(char* dest. *dest = '\0'. A[a cum s-a mai precizat.11. se returneaz\ o valoare negativ\. dac\ s1 = s2 se returneaz\ 0 [i dac\ s1 > s2 se returneaz\ o valoare pozitiv\. Exerciţii 1. c) char* strcat(char* dest.const char* sursa): func]ie ce concateneaz\ [irul sursa la sf=r[itul [irului dest [i returneaz\ valoarea lui dest. Soluţii 1. } char *strcat(char *dest. const char *s2){ int i = 0. i++ } dest[i] = '\0'. } 57 . while(s[i++] != '\0') . 6. d) int strcmp(const char* s1. const char *sursa){ int i = 0. b) char* strcpy(char* dest. const char* s2) : func]ie ce compar\ [irurile s1 [i s2 conform ordinii lexicografice. const char *sursa){ while(*dest != '\0') dest++.s2[i]. return dest. ~n anex\ sunt date func]iile din biblioteca standard care se aplic\ [irurilor de caractere.i . `n C. while(*scr != '\0') *dest++ = *src++. while((s1[i] == s2[i] && (s1[i] != '\0')) i++.Programare_ Limbajul_C 6. return s1[i] . return dest. } char *strcmp(const char *s1. Implementarea func]iilor de la a) la d) se poate face folosind nota]ia tablou sau aritmetica pointerilor. while(sursa[i] != '\0') { dest[i] = sursa[i]. S\ se scrie programe C care s\ implementeze func]iile: a) int strlen(const char*s) : func]ie ce returneaz\ dimensiunea [irului s. int strlen(const char *s){ int i = 0.const char* sursa) : func]ie ce copie [irul sursa `n [irul dest [i returneaz\ dest.

} 58 .inceput). strcat(strcat(strcopy(mesaj. assert(strcmp(mesaj.inceput) > 0). assert(lungime==strlen("Iata un mic exemplu ! ")). lungime = strlen(inceput)+ strlen(mijloc) +strlen(sfarsit). return 0. "Iat un micut exemplu!") < 0).h> # include <assert. assert(strcmp(mesaj. Dac\ evaluarea acestui parametru este valoarea fals (0) atunci assert returneaz\ un mesaj de eroare. int main(){ char *inceput = "Iat\". char* strcat(char *dest. const char *sursa). int lungime. const char *s2). char *sfarsit = "exemplu ! ". "Iata un mic exemplu !")== 0). Se folose[te func]ia assert (anexa ) care are ca parametru o expresie logic\ ce descrie o proprietate ce trebuie verificat\. mesaj = malloc(lung + 1). char *mesaj. # include <stdlib. const char *sursa). sfarsit).h> int strlen(const char *s) char* strcopy(char *dest.Gheorghe GRIGORAŞ Iat\ [i un program care testeaz\ aceste func]ii. int strcmp(const char *s1.mijloc). char *mijloc = "un mic". assert(strcmp(mesaj.

~n anumite programe este util s\ regrup\m diferite variabile pentru a exprima o anume rela]ie ce le caracterizeaz\. typedef char Mesaj[49].1.Cap 7 CONSTRUIREA DE NOI TIPURI 7.1 7.5 7. . Iat\ c=teva exemple: typedef long Mare. Redenumirea unui tip Instruc]iunea typedef permite redenumirea unui tip. typedef char Luna[10]. De asemenea exist\ posibilitatea de a renumi (redenumi) un anume tip.7 7. Instruc]iunea permite redenumirea at=t a tipurilor de baz\ (deja existente) c=t [i a tipurilor construite.6 7. Sintaxa ei este: typedef tip nume_nou.3 7.8 Redenumirea unui tip Tipul structur\ Accesul [i ini]ializarea c=mpurilor unei structuri Structuri autoreferen]iate Tipul enumerare Uniuni Exerci]ii Solu]ii ~n capitolul al doilea au fost introduse tipurile de baz\ ale limbajului C. ~n acest capitol vom vedea c\ `n C putem construi “structuri” sau “uniuni” care permit regruparea elementelor de tipuri diferite `n scopul de a defini un nou tip.4 7.b.2 7. 7. Luna ianuarie = "ianuarie". Aici “tip” este tipul ce se dore[te a fi redenumit iar nume_nou este numele ce se d\ acestuia. De pild\ un tablou permite a regrupa o mul]ime de elemente de acela[i tip. Mesaj salut="!Bine a-ti venit la cursul<Limbajul C>". Mare a.

char prenume[20] Data data_nasterii. short anul. el este totu[i util pentru a identifica structura definit\. struct Data{ short ziua. prin typedef li se atribuie un nume. }. } struct Student ionescu. S\ observ\m c\ structurile se pot defini f\r\ nume. O variabil\ de tipul “ struct nume” poate fi definit\ `n aceea[i instruc]iune `n care este definit\ structura sau separat Iat\ c=teva exemple: struct Persoana{ char nume[20].2. struct Student{ char *nume. typedef struct { char nume[20]. typedef struct{ short ziua. Structura este o colec]ie de una sau mai multe variabile (numite membri) grupate sub un singur nume. } Persoana.Gheorghe GRIGORAŞ 7. short luna. int varsta. Tipul structură Instruc]iunea pentru definirea structurilor este: struct nume{ declara]ii }. Fiecare linie din partea “declara]ii” define[te un c=mp al structurii. char *prenume. 60 . short anul. } Data. Persoana ionescu. struct Persoana colegul. ~n instruc]iunea de mai sus “nume” este facultativ. int an. popescu. short luna. char *grupa. } amicul. popescu. struct Data data_nasterii. char prenume[20].

Persoana necunoscut = { " " . Iat\. Accesul la c=mpurile unei astfel de variabile(pointer la o structur\) se face ad\ug=nd dup\ numele varibilei pointer o “s\geat\” (“->”) .data_nasterii. Iat\ cum poate fi definit\ o astfel de structur\: typedef struct { . Persoana ionescu. S\ consider\m acum declara]ia: typedef struct{ char nume[40] . c=mpurile din variabila “ionescu” sunt copiate `n c=mpurile corespunz\toare din variabila “necunoscut”. " " . `ntr-un arbore binar.ziua este de tip short.”) [i de numele c=mpului selec]ionat. Prin aceasta.3. } valoare.varsta = 41. 0}.Programare_ Limbajul_C 7. dan. Aici. variabilele “ionescu” [i “dan” sunt definite ca fiind de tip Persoana . amicul. fiecare nod este compus dintr-o informa]ie (valoarea nodului) [i doi pointeri.4. 61 . liste.. Are sens asfel: necunoscut = ionescu . Dou\ structuri de acela[i fel pot s\ apar\ `ntr-o expresie de atribuire. Accesul şi iniţializarea câmpurilor unei structuri Accesul la c=mpurile unei variabile de tip structur\ se face utiliz=nd numele unei variabilei urmat\ de punct (“. 42 }.de pild\. *necunoscut. urm\rind exemplele din paragraful precedent. char prenume[40]. unul la subarborele st=ng altul la cel drept. care este un tip structur\. "Vasile" .varsta = (*necunoscut). Exemplu: necunoscut = &ionescu. O form\ echivalent\ este urm\toarea: (*necunoscut). Elementul desemnat `n acest mod este echivalent cu o variabil\ de acela[i tip cu c=mpul definit `n structur\. } Persoana. Ini]ializarea unei variabile de tip structur\ se poate face `n maniera `n care se ini]ializeaz\ un tablou: se descrie cu ajutorul unei liste de valori ini]iale c=mpurile structurii: Persoana ionescu = { "Ionescu". avem: ionescu.nume este de tip char*. De pild\.. Structuri autoreferenţiate Utilizarea structurilor permite construirea de structuri de date evoluate ca: fi[iere. necunoscut ->varsta = 41. iar necunoscut este o variabil\ de tip pointer la structura Persoana . `nc=t o astfel de expresie are sens doar dac\ structurile sunt de acela[i tip. arbori etc. O atribuire de structuri este o copiere bit cu bit a elementelor corespunz\toare.. dan.nume = necunoscut->nume. urmat\ de numele c=mpului. int varsta. 7.nume.varsta este de tip int. ionescu. dan.

Arbore* s. printf("Primul arbore este: \n"). # include <stdio. S\ observ\m c\ structura Arbore se autoreferen]iaz\: printre c=mpurile structurii arbore sunt dou\ care sunt de acela]i tip struct Arbore. struct Arbore *stang. c=malloc (sizeof (Arbore)). Arbore* d). typedef struct Arbore{ valoare val. NULL. adauga(3. Programul urm\tor ilustreaz\ utilizarea unei structuri autoreferen]iate: se construiesc doi arbori binari folosind func]ia “adauga” [i se afi[eaz\ un arbore `n nota]ia infix (func]ia “afisare”). NULL)). } Arbore. c->val = v. Arbore* a2. printf("\n"). adauga(4.h> typedef int valoare. c->stang = s. " "). adauga(20. a->val . int main( ){ Arbore* a1. afisare(a2). afisare (a->stang). NULL)). return c. NULL. Arbore* s. c->drept = d. 62 . printf (" "). struct Arbore *drept. Arbore* adauga(valoare v. NULL). } Arbore. a1=adauga(1. adauga(2. afisare(a1). printf("Al doilea arbore este: \n"). } Arbore* adauga(valoare v. afisare (a->drept).Gheorghe GRIGORAŞ /* s-a definit tipul "valoare" pentru **informatia din nodurile arborelui*/ typedef struct Arbore{ valoare val. Din acest motiv structura are un nume: Arbore. struct Arbore* stang. return 0. a2=adauga(10. NULL. printf("\n"). void afisare (Arbore* a).h> # include <stlib. struct Arbore* drept. NULL). a1. Programul Arbori binari. Arbore* d){ Arbore* c. } void afisare (Arbore* a){ if (a! = NULL){ printf ("(%d".

la un moment dat con]in un anume tip de variabil\ iar la alt moment acest tip se poate schimba. cu excep]ia cazului `n care programatorul ofer\ valori ini]iale acestor identificatori. nu} Bool Bool raspuns=nu. `ntr-o maniera elegant\. nov. enum Luna {ian=1. 3. Tipul enumerare Definirea unui tip enumerare se face prin instruc]iunea: enum nume { lista_de_identificatori}. iulie. nu=0}. enum Bool {nu.6. 12.s\ definim un tip care nu poate lua valori dec=t `ntr-o mul]ime precizat\ de valori constante.. nu are valoarea 0 iar da are valoarea 1. Primul identificator constant din lista de identificatori cap\t\ valoarea 0. Similar cu definirea variabilelor de tip structura se definesc variabilele de tip enumerare: enum Bool raspuns. mai. enum Bool spune=da. De fapt. este vorba despre zone de memorie care. Evident se poate redenumi [i tipul enumerare: Typedef enum {da. define[te o list\ de alegeri posibile. spre deosebire de cea de la structur\. iunie.5. dec}. Sintaxa este similar\ cu cea care define[te o structur\: union nume { declara]ii }. Aici da are valoarea 0 iar nu are valoarea 1. sept.. Uniunea trebuie privit\ ca o structur\ `n care membrii ocup\ aceea[i zon\ de 63 .. Aici. august. feb. } Execu]ia programului are ca rezultat afi[area urm\toarelor informa]ii: Primul arbore este: (1 (2 (3 nil nil) nil) (4 nil nil)) Al doilea arbore este: (10(1 (2 (3 nil nil) nil) (4 nil nil)) (20 nil nil)) 7. } else printf ("nil"). Un tip enumerare permite ca. oct. etc. Exemple: enum Bool {da. da} ~n ambele situa]ii. Lista de declara]ii. mar. april. celelalte luni vor avea respectiv valorile 2. Uniuni Uniunile sunt structuri care pot con]ine (la momente de timp diferite). care definea c=mpurile acesteia. al doilea valoarea 1. enum Bool {da=1.Programare_ Limbajul_C printf (")"). nu}. 7. obiecte de tipuri diferite. . pentru c\ lui ian i s-a dat valoarea ini]ial\ 1.

p2. union { struct { long abscisa. Coordonate p1. Typedef union { struct { long abscisa.pol=2. . } pol. long ordonata. Desigur c\ `n acest caz se presupune c\ prin program se afl\ c\ p1 este de tip cart iar p2 este de tip pol.p1. O variabil\ de tip Coordonate. float teta.ro.tip. float teta.pol.1415926. } cart. dimensiunea memoriei alocat\ pentru o variabil\ de tip uniune este dimensiunea celui mai mare membru al uniunii. struct { float ro. 64 . } Coordonate.cart. } pol. p2.cart. } cart. struct { TipCoord tip.ordonata). la un moment dat doar un membru al uniunii poate ocupa memoria. C=mpul “tip” este prezent `n toate alternativele uniunii [i el poate fi consultat prin referin]a p1.nec=0} TipCoord.tip sau p1.teta). struct { TidCoord tip.abscisa. Se mai poate elimina [i aceast\ redondan]\ prin urm\toarea declara]ie: typedef struct { TipCoord tip.p1. printf("%f%f\n".pol.Gheorghe GRIGORAŞ memorie. poate con]ine fie valori `ntregi reprezent=nd coordonatele carteziene fie valori flotante reprezent\nd coordonatele polare. S\ not\m c\.. float pi=3.p2. cum sunt de pild\ p1 [i p2. printf("%d%d\n". ~n exemplul urm\tor se specific\ faptul c\ un punct `n plan poate fi definit fie prin coordonatele sale carteziene fie prin cele polare. long abscisa.cart.. float ro. typedef union { TipCoord tip. } Coordonate.pol. Declara]iile precedente pot fi modificate astfel (pentru a memora `n variabil\ `ns\[i tipul de reprezentare ales) : typedef enum {cart=1. long ordonata. long ordonata.tip sau p1.

: 2143 quit 2.tip=1 p2.val.: 2130 anuta persoan\ necunoscut\ [tefan tel.cart. dac\ p1. Pentru aceasta va trebui s\ se realizeze urm\toarele: 1.val.7. S\ se scrie un program care s\ realizeze: a) alc\tuirea unei liste de adrese care folose[te un tablou de structur\ pentru stocarea informa]iilor legate de adrese (nume.pol.pol. } Coordonate.abscisa p1.1 crearea agendei telefonice sub forma unui fi[ier text. 65 . Acest fi[ier va con]ine o mul]ime de linii. } val. Dezavantajul este c\ numirea coordonatelor se face printr-o “cascad\” mai mare : p1. ora[. strada. Iat\ un exemplu: andrei 1427 anca 2130 ana 2131 barbu 2140 bogdan 1430 … … [tefan 2143 victor 2114 zeno 1442 1. fiecare av=nd c=te dou\ c=mpuri: un [ir de caractere ce `nseamn\ identitatea abonatului [i un num\r care corespunde num\rului s\u de telefon.Programare_ Limbajul_C } cart.val. } pol. float teta.ro p2. b) completarea tabloului de structuri cu noi adrese.cart.ordonata .teta . struct { float ro. De exemplu: anca tel.val.2 crearea programului care realizeaz\ urm\toarele: a) ini]ializarea unui tablou de elemente structurate prin citirea fi[ierului ce reprezint\ agenda telefonic\. Exerciţii 1. c) afi[area pe ecran a listei de adrese. dac\ p2. Scrie]i un program pentru consultarea unei agende telefonice la nivelul personalului unei societ\]i. codul po[tal).tip=2 7. b) consultarea agendei: la furnizarea unui nume programul ofer\ num\rul de telefon corespunz\tor (dac\ acesta exist\).

nume)./* se cauta in prima parte */ else if (compar>0) a=i+1.h> # include <string.8. int a=0. while ((compar!=0) && (a<=b)) { i=(a+b)/2. while ((compar>0) && (i<n)) { compar=strcmp(cineva./* se cauta in a doua parte */ } return (compar==0)? i:-1. i++. /* s-a definit o structura de tip persoana*/ persoana agenda[dim_agenda].h> # define dim_agenda 100 # define lung_nume 20 typedef char sir[lung_nume] typedef struct { sir nume. /* initializarea agendei telefonice */ fisier=fopen("telefon. sir cineva. fin=0.txt". if (compar<0) b=i-1. int i=0. do { 66 . } int main(void){ FILE* fisier. compar=strcmp(cineva. /* s-a definit agenda ca un tablou de persoane */ int n=0. int tel. } return (compar==0)? i-1:-1. int b=n-1. Vom construi dou\ func]ii pentru c\utarea `n agenda telefonic\: caut\_secv pentru c\utarea secven]ial\ [i caut\_dih pentru c\utarea dihotomic\(binar\). agenda[i].Gheorghe GRIGORAŞ 7. int i. /* numarul persoanelor din agenda */ /* urmeaza functia de cautare secventiala */ int cauta_secv(char cineva[ ]) { int compar=1. Soluţii 1. } persoana."r").nume). # include <stdio. int i.agenda[i]. } /* urmeaza functia de cautare dihotomica */ int cauta_dih(char cineva[ ]){ int compar=1.

scanf("%s". "quit")==0). gaseste_liber(void).h> # include <stdlib. init_lista().cineva). afiseaza(void). */ if (i==-1) printf("tel. select_meniu -afi[area op]iunilor. } 2. 67 .%s:necunoscut!\n". } } return 0. unsigned long int cod_postal. &(agenda[n]. int select_meniu(void).&(agenda[n]. introducere(void). printf("\t Dati prenumele celui cautat \n"). } while (!feof(fisier)). introducere -ad\ugarea unui nou nume `n urm\toarea structur\ liber\. } adresa_info[MAX].cineva. n++.nume). gaseste_liber -exploreaz\ tabloul de structuri `n c\utarea unui element nefolosit. if (!fin) { i=cauta_secv(cineva). afiseaz\ -afi[area listei de adrese.agenda[i]. /* sau i=cauta_dih(cineva).%s:%d\n". printf("Consultare agenda telefonica\n"). /* Program pentru listarea unor adrese folosind un **tablou de structuri*/ # include <stdio. sterge -[tergerea unei adrese.Programare_ Limbajul_C fscanf(fisier. void init_lista(void).h> # define MAX 100 struct adresa { char nume[30]. void sterge(void). unsigned long int numar. while (!fin) { printf(">"). char oras[20]. char strada[40]. & cineva). printf("\t sau "quit" pentru sfarsit \n"). Programul con]ine func]iile: init_lista -ini]ializarea listei. fin=(strcmp(cineva. void main(void){ char optiune."%s%d".tel). else printf("tel.tel)).

gets(s). printf("Introduceti numarul: "). do { printf("\n Introduceti optiunea dvs. gets(adresa_info[liber]. break. Afisati fisierul \n"). case 4: exit(0). Introduceti un nume \n").10). } printf("Introduceti numele: "). adresa_info[liber]. return c. char s[80]. int c. for(t=0. °\0°. } int select_meniu(void){ char s[80]. adresa_info[liber].nume). case 2: sterge().strada). gets(adresa_info[liber]. Stergeti un nume \n"). gets(s). } while (c<0 || c>4).cod_postal= strtoul(s. liber=gaseste_liber().numar=strtoul(s. gets(adresa_info[liber]. return. c=atoi(s). break. printf("Introduceti numele strazii: "). printf("1.++t)adresa_info[t].10). break. "). switch(optiune) { case 1: introducere().. °\0°. printf("3.nume[0]= °\0°.) { optiune=select_meniu(). case 3: afiseaza().oras). if (liber==-1) { printf("\n Lista este completa. gets(s). Iesire din program \n"). printf("Introduceti numele orasului: "). printf("4. printf("Introduceti codul postal: "). } } } void init_lista(void){ register int t. } void introducere(void){ int liber.Gheorghe GRIGORAŞ for(.: "). 68 .t<MAX. printf("2.

nume[0]) { printf("%s\n".adresa_info[t]. } 69 .adresa_info[t]. } } printf("\n\n"). if (liber>=0 & liber<MAX) adresa_info[liber]. /* Nu mai este loc in lista*/ return t.Programare_ Limbajul_C } gaseste_liber(void){ register int t. ++t) { if (adresa_info[t].adresa_info[t]. liber=atoi(s). gets(s).adresa_info[t]. for(t=0. for (t=0. } void afiseaza(void){ register int t. printf("Introduceti nr.nume[0]= °\0°.nume[0]&&t<MAX. t<MAX. if (t==MAX) return -1.++t). adresa_info[t].oras).strada). printf("%s\n". inregistrarii: "). char s[80]. } void sterge(void){ register int liber. printf("%lu\n".adresa_info[t].nume). printf("%s\n".cod_postal).numar). printf("%lu\n".

Acest mecanism se refer\ la gestionarea memoriei `n cursul execu]iei programului. `n stiva de execu]ie.5 8.8 8. Compilatorul asociaz\ `n mod automat unei variabile un tip de memorare care corespunde locului unde sa f\cut declararea.9 Precizarea unui mecanism de memorare Gestiunea automat\ a memoriei Gestionarea “register” a memoriei Gestionarea static\ a memoriei Variabile globale Declararea variabilelor externe Gestiunea dinamic\ a memoriei Exerci]ii Solu]ii Limbajul C ofer\ programatorului posibilitatea de a preciza mecanismul pe care-l dore[te pentru memorarea unei variabile. • dinamic\.2 8.6 8. `n memoria disponibil\.1 8. Memorarea poate fi: • static\.3 8. • `ntr-un registru al calculatorului.Cap 8 GESTIUNEA MEMORIEI 8. .4 8. `n segmentul datelor programului. • automat\. ~n general programatorul nu trebuie s\ se g=ndeasc\ explicit la un mecanism anume de memorare.7 8. nu este lipsit de interes ca programatorul s\ cunoasc\ particularit\]ile fiec\rui tip de mecanism de memorare [i de asemenea s\ cunoasc\ modul `n care compilatorul va administra variabilele pe care le declar\ `n program. ~n acela[i timp `ns\.

char mesaj[ ] = "Mesaj initial". Cuv=ntul cheie “auto” nu este obligatoriu. Exemple: auto float x. Declararea se face prin: auto tip identificator . /*cuvantul auto a fost omis. Durata de via]\ [i vizibilitatea unei variabile “auto” vor fi limitate la interiorul blocului `n care este definit\. Cuv=ntul cheie “register” permite programatorului s\ indice faptul c\ variabila ce se define[te se memoreaz\ `n unul din regi[trii calculatorului. static. `ncep=nd cu locul de declarare. valoarea ini]ial\. dac\ nu este dat\ explicit. register. Precizarea unui mecanism de memorare Programatorul are posibilitatea s\ precizeze un mecanism de memorare prin instruc]iunea: mem tip identificator. Categoria de memorare (mem) c\reia-i apar]ine variabila va determina: vizibilitatea variabilei: identificarea p\r]ii din program capabil\ s\ foloseasc\ acea variabil\. identificator – este numele variabilei. [i trebuie s\ fie totdeauna `n interiorul unui bloc. va fi nedefinit\. tip – este cuv=ntul cheie ce define[te tipul variabilei. unde: mem –este unul din cuvintele cheie: auto. A[adar. Cum num\rul de regi[tri este limitat [i depinde de tipul de ma[in\ pe care ruleaz\ programul. Gestionarea “register” a memoriei register tip identificator . Ini]ializarea unei variabile “auto” se va efectua la fiecare intrare `n bloc. o variabil\ definit\ `ntr-un bloc va fi o variabil\ cu gestiune automat\. Utilizarea acestei clase de memorare trebuie 71 . S\ mai not\m c\ limbajul C standard (ISO) permite ini]ializarea tablourilor [i structurilor `n cazul gestiunii automate a memoriei. auto float *p = &x. Gestiunea automată a memoriei Variabilele cu gestiune automat\ corespund variabilelor alocate `n stivele de execu]ie. 8.1. `n lipsa acestuia.Programare_ Limbajul_C 8. posed\ un anume tip [i este administrat\ de un anume mecanism de memorare. o variabil\ este identificat\ printr-un nume (identificator). extern. interpretarea con]inutului variabilei atunci c=nd ea este supus\ unor instruc]iuni.3. Vom trece `n revist\ aceste mecanisme de memorare. ini]ializarea variabilei: con]inutul implicit (dac\ exist\ unul) al variabilei la crearea sa. Tipul variabilei va determina: dimensiunea zonei de memorie alocat\ pentru a reprezenta variabila. durata de via]\ a variabilei: perioada de timp `n care variabila este accesibil\.el este implicit */ /* x are o valoare nedefinita pe cand p este un **pointer care are ca valoare adresa lui x */ 8.2. cerin]a aceasta este satisf\cut\ `n mod real doar dac\ este posibil\.

72 . `ntregi. Valoarea ini]ial\ a unei variabile registru este. Exemple de utilizare a unor astfel de variabile sunt `n solu]ia exerci]iului 2 din capitolul precedent. se folose[te cuv=ntul cheie “extern”. `n exteriorul unui bloc: va fi vizibil\ `ncep=nd cu definirea sa p=n\ la sf=r[itul fi[ierului. prin urmare nu se poate defini o variabil\ global\ `n corpul unei func]ii. oferindu-le posibilitatea s\ accead\ la aceste argumente. Gestionarea statică a memoriei static tip identificator . pointeri. 8. nedefinit\. Variabile globale O variabil\ global\ este o variabil\ static\ care poate fi referen]iat\ `n orice loc al programului. durata lor de via]\ este timpul de execu]ie al programului `nsu[i. Vizibilitatea unei astfel de variabile statice depinde de locul `n care a fost declarat\: `n interiorul unui bloc: va fi vizibil\ doar `n blocul acela (la fel ca variabilele auto).5. implicit. Declara]ia “register” trebuie s\ fie plasat\ `n interiorul unui bloc. ~n plus. Aceast\ facilitate este legat\ de faptul c\ limbajul C permite compilarea [i legarea separat\ a diferitelor module de program: prin declararea unei variabile extern se comunic\ tuturor fi[ierelor variabilele globale necesare programului. 8. acesta ]ine cont de ea at=ta timp c=t exist\ regi[tri disponibili `n ma[in\. Declararea variabilelor externe O variabil\ extern\ poate fi declarat\ `n orice punct al programului prin: extern tip identificator . `nainte de execu]ia func]iei main. este imposibil a se ob]ine adresa unei astfel de variabile. Cuv=ntul rezervat extern indic\ compilatorului faptul c\ tipurile [i numele variabilelor care urmeaz\ au fost declarate `n alt\ parte [i nu mai aloc\ din nou spa]iu de memorie pentru acestea. ansamblul c=mpurilor va fi ini]ializat cu zero. Variabilele statice sunt alocate `n segmentul de date al programului. ~n acela[i timp ele permit: evitarea transmiterii unor argumente la func]ii apelate. Pentru a defini o variabil\ global\ `n alt fi[ier. utilizarea unei variabile globale vine `n contradic]ie cu principiile program\rii modulare.4. p=n\ la sf=r[itul fi[ierului surs\. ini]ializarea structurilor [i tablourilor fie `n mod explicit indic=nd valori ini]iale. Ea este definit\ `ncep=nd cu declara]ia sa. Ea este efectiv\ doar pentru variabilele care pot fi codificate pe un cuv=nt-ma[in\: caractere.6. `n exteriorul oric\rui bloc. [i av=nd `n fi[ierul local specificarea extern. Aten]ie `ns\ c\ o variabil\ global\ poate fi modificat\ indirect pe perioada apelului la o func]ie. Aceast\ declara]ie permite declararea local\ a unei variabile definit\ `n alt fi[ier(cu acela[i nume). fie implicit cu valori 0. 8. Este u[or de `n]eles c\. O astfel de variabil\ se declar\ prin: tip identificator . declarate `n alte fi[iere. Implicit sunt ini]ializate cu 0 la `nc\rcarea programului.Gheorghe GRIGORAŞ v\zut\ ca o directiv\ de optimizare dat\ compilatorului. ~n cazul tablourilor sau structurilor.

char c. care con]ine implementarea func]iilor..}. 8.. 2. ptr=malloc(sizeof(Persoana)). Exerciţii 1. Fi[ier 2 extern int x.y=.y.h. funct1(void) { x=. -prog. cuv=ntul extern este facultativ. este echivalent\ cu: void functie (char). int stiva_vida(void)..Programare_ Limbajul_C Exemple: Fi[ier 1 int x.. S\ not\m c\ o variabil\ alocat\ dinamic nu are un nume explicit.c. vizibilitatea unei variabile alocat\ dinamic este legat\ de tipul de gestiune al pointerilor care referen]iaz\ indirect acea variabil\. .y. Gestiunea dinamică a memoriei Gestiunea dinamic\ a memoriei permite crearea de noi variabile pe parcursul execu]iei programului.7. -variabila dispare `n urma execu]iei opera]iei de restituire a memoriei (func]ia “free” `n C [i operatorul “delete” `n C++). 73 . top. 8.. -stiva. pop. } .. void push(const sir ch). Declara]ia: extern void functie(char).8. Ea este referen]iat\ folosind o variabil\ pointer (vezi cap. y.}. De exemplu: Persoana *ptr. .c. int stiva_plina(void).h” care are con]inutul: # define dimensiune_sir 80 # define dimensiune_stiva 10 typedef char sir[dimensiune_sir]. main(void){ . void pop(sir ch). care con]ine modulul principal. format din trei module.. } ~n cazul declar\rii func]iilor ce se definesc `n alt modul (fi[ier)... ~n cazul func]iilor important este s\ se descrie signatura sa. Defini]i un modul pentru gestionarea unei stive de [iruri de caractere. Caracteristicile modulului sunt definite `n fi[ierul header “stiva. De aceea. Modulele vor fi: -stiva.. extern char c.. S\ se construiasc\ un program. care s\ implementeze func]iile uzuale aplicate unei stive de caractere: push. stiva_vid\.. Durata de via]\ a unei variabile alocat\ dinamic este explicit\: -variabila este creat\ `n urma execu]iei opera]iei de alocare a memoriei (func]ia “malloc” `n C [i operatorul “new” `n C++)..c. stiva_plin\. fun1(void){. Avem aici de-a face cu o variabil\ alocat\ dinamic care este referen]iat\ cu ajutorul pointerului ptr prin *ptr. 6) care con]ine adresa sa. fun2(void){. adic\ tipul rezultatului [i al parametrilor de apel.. care con]ine declara]iile func]iilor din modulul stiva. Fi[ier 2 extern int x..x=. extern char c.. Aceast\ gestiune se efectueaz\ `n memoria disponibil\ care se nume[te “gr\mad\” (heap).

char top_stiva(void). int stiva_vida(void). } printf("\n"). b) scoate [irurile din stiv\ [i le afi[eaz\ (evident `n ordinea invers\ stivuirii).c */ void push(char). printf("Incarcati stiva: \n>"). void push(const sir ch). void pop(void). static int index=0.c : modul de gestionare a stivei de **caractere */ # define dim 100. void pop(sir ch).} int stiva_vida(){return(index==0).element). while(!stiva_plina()&&scanf("%c".h*/ # define dimensiune_sir 80 # define dimensiune_stiva 10 typedef char sir[dimensiune_sir]. static char stiva[dim]. /* stiva. Soluţii 1. printf("Iata continutul stivei: \n"). /*modul. /* stiva. citirea se va face p=n\ la `nt=lnirea sf=r[itului de fi[ier sau p=n\ la umplerea stivei.h : header ce contine declaratiile **functiilor din modulul stiva. Pornind de la acest modul scrie]i un program test care realizeaz\: a) citirea unui [ir de [iruri de caractere care se vor “`mpinge” `n stiv\ (se vor stivui).Gheorghe GRIGORAŞ Utiliza]i func]iile de manipulare a [irurilor de caractere (Anexa ) pentru definirea func]iilor acestui modul.9. } 2.&element)!=EOF){ push(element). void push(char c){stiva[index++]=c. 8.} int stiva_plina(){return(index==dim). printf("<%c\n". /*stiva.} char top_stiva(){return(stiva[index-1]).c" # include <stdlib. int stiva_plina(void).} /* prog. pop(). while (!stiva_vida()) { element=top_stiva(). } return 0.c : modulul principal */ # include "stiva.h> # include <stdio.} void pop(){--index.c 74 . printf(">"). int stiva_plina(void).h" # include "stiva.h> int main() { char element. int stiva_vida(void).

h> # include <assert.h> # include "stiva. printf("Iata continutul stivei: \n"). Inainte de aceasta se apeleaza functia **assert care impune o conditie pentru a continua **executia: stiva sa nu fie plina. index++. printf(">").h> # include "stiva. */ assert(!stiva_plina()). } return 0. strcpy(c.h" int main(void){ sir x.Programare_ Limbajul_C ** Gestionarea unei stive de siruri de caractere. } printf("\n"). **nevizibile in alte fisiere.c : programul de test ce consta din doua **iteratii: prima pentru citirea din fisierul de **intrare si stivuirea informatiei. /* indicile top-ului stivei */ static sir stiva[dimensiune_stiva]. } int stiva_vida(void){ return(index==0).h> # include <string. a doua pentru **afisarea rezultatului destivuirii. --index. } /* test. */ # include <stdio. */ # include <stdio. } void pop(sir c){ /* se decrementeaza index apoi se copie top-ul **stivei in c */ assert(!stiva_vida()). printf("Se incarca stiva: \n>").x)!=EOF) { push(x). printf("<%s\n".} int stiva_plina(void){ return(index==dimensiune_stiva).h" /* ** variabile cu clasa de memorare *static*. while (!stiva_goala()) { pop(x).stiva[index]). while(!stiva_plina()&&scanf("%s". strcpy(stiva[index]. void push(const sir c){ /* Se copie c in stiva dupa care se incrementeaza **index. } 75 .c).x). */ static int index=0.

1. Conversii explicite 9. Conversia de tip `n limbajul C ofer\ un mecanism simplu pentru evaluarea expresiilor aritmetice [i pentru transmiterea parametrilor.. /* f1=2.. ~n al doilea caz se poate converti o valoare real\ la o valoare `ntreag\. f=i.1. if (pi>2) pi=pi/i. Pointerul universal.. evaluarea unei expresii aritmetice sau logice în care componentele expresiei au tipuri diferite: float pi=3. Mecanisme de conversie Se disting patru cazuri `n care `ntr-un program C se aplică un mecanism de conversie: 1. Evaluarea expresiilor aritmetice 9.1. 9. Evaluarea expresiilor logice 9.14.1.1. . int i=2.4.2. ca o consecin]\ se pierde valoarea frac]ionar\ a variabilei reale. 2. int i=10.Cap 9 CONVERSIA DE TIP 9. Trebuie s\ facem distinc]ia `ntre dou\ maniere de conversie: aceea care are drept scop schimbarea interpret\rii con]inutului unei variabile [i conversia care are drept consecin]\ modificarea con]inutului unei variabile. se poate interpreta con]inutul unei variabile de tip caracter ca fiind o valoare `ntreag\ [i drept urmare posibilitatea utiliz\rii acesteia `ntr-o expresie aritmetic\.1. 3.1 Mecanisme de conversie 9. asignarea cu tipuri diferite ale variabilelor termeni ai asignării: float f...1. ~n primul caz de pild\. utilizarea operatorilor de conversie: float f1=(float)14/5.8 */ . Conversia la asignare 9.5. Conversii de pointeri.3.

asign\ri `n care intervin dou\ tipuri `ntregi: (a) reprezentarea tipului “surs\” este mai mare ca dimensiune dec=t reprezentarea tipului “destinatar”: char=short/int/long short=int/long int=long ~n acest caz bi]ii de rang superior din valoarea din partea dreapt\ a asign\rii sunt suprima]i `nc=t exist\. /*caracterul ‘z’ este convertit la un intreg */ ~n cazul `n care se utilizeaz\ operatori de conversie. bitul semn `n schimb nu se mai “transfer\”: unsigned long=int/short/char unsigned=short/char unsigned short=char 2. mecanismul este acela[i.0 */ apelul unei funcţii: printf(“%d\n”. real. c=nd apar dou\ tipuri diferite. (b) reprezentarea tipului “destinatar” este mai mare ca dimensiune dec=t cea a tipului “surs\”: long=int/short/char int=short/char short=char ~n acest caz nu exist\ pierdere de informa]ie: bi]ii sursei sunt completa]i cu zero (p\str=ndu-se eventualul bit semn). Dac\ valoarea p\r]ii `ntregi a sursei este prea mare pentru a fi reprezentat\ `ntr-un `ntreg. lucrurile se petrec dup\ cum urmeaz\: 1.tipul float este convertit la double. 9.1. Vom detalia `n continuare aceste mecanisme. asignarea unei valori reale `n dubl\ precizie la o variabil\ real\ `n simpl\ precizie: float=double ~n acest caz exist\ o pierdere a preciziei reprezent\rii valorii reale. /* f2=2.Programare_ Limbajul_C float f2=14/5.1 Conversia la asignare ~n conversia la asignare. 9.2 Evaluarea expresiilor aritmetice tipurile `ntregi mai mici dec=t int sunt convertite la int.se alege tipul de evaluare: `ntreg. Alte conversii `n care intervin tipuri definite de programator sunt considerate ilicite [i sunt respinse de compilator. apare o eroare (Floating point exception).1. Faza II: . etc. Dac\ destinatarul este un tip far\ semn. compilatorul este cel care gireaz\ aceste conversii. poten]ial. f\r\ semn. asignarea unei valori reale la o valoare `ntreag\: char/short/int/long=float/double ~n acest caz sunt suprimate cifrele de la partea zecimal\: este conversie prin trunchiere [i nu prin rotunjire. o pierdere de informa]ie. 3. ~n rezumat. Conversiile `ntre tipurile de baz\ ale limbajului sunt considerate permise iar tratamentul la care sunt supuse datele de c\tre compilator este bine stabilit de regulile limbajului. Poate ap\rea [i aici eroarea “Floating point exception” dac\ partea exponent este prea mare pentru o variabil\ real\ `n simpl\ precizie. . lucrurile se petrec astfel: - 77 .’z’).

3.4 Conversii explicite Conversiile explicite se exprim\ prin: (tip) expresie sau tip ( expresie ) At=ta timp c=t conversia este permis\. rezultatul expresiei este convertit la tipul indicat. } ~nainte de prima evaluare a expresiei “i. /* b capata valoarea 0 */ i=10 while (i--) { . b=(x>0) && (x<31).1.. Ace[ti operatori de conversie permit programatorului s\ specifice o conversie care nu se face implicit de c\tre compilator.. dup\ care. i are valoarea 10 deci expresia cap\t\ valoarea “true”. valoarea asignat\ acesteia este 0 (1).. `n caz contrar prin “true”. etc.-“. Evaluarea expresiilor logice Rezultatul evalu\rii unei expresii logice va fi 0 (reprezent=nd “false”) sau 1 (reprezent=nd “true”). 78 . Operanzii ce apar `n aceast\ expresie r\m=n neschimba]i.1. i se decrementeaz\.. Exemple: x=50.Gheorghe GRIGORAŞ Dac\ un operand este: double unsigned long long unsigned Exemple: i (int) int int i (int) Faza 1 Faza 2 Rezultat Faza 1 Faza 2 Rezultat + Cel\lalt operand se converte[te la: double unsigned long long unsigned + c (char) int int + b) (float) double double Rezultatul este: double unsigned long long unsigned Faza 1: Faza 2: Rezultatul: int (a (long) long double int double double double double double 9. De aceea evaluarea unei expresii logice se face prin: • evaluarea operanzilor: dac\ valoarea aritmetic\ este 0 atunci aceasta se interpreteaz\ prin “false”. Ace[tia pot fi utiliza]i: pentru for]area conversiilor `n expresii. 9. • asignarea valorilor 0-1: dac\ evaluarea expresiilor este “false” (true).

Pentru exemplul precedent se procedeaz\ astfel: void* alocare(int dim). */ f=a/(float)b. ptr2 sunt corecte: tabloul de pointeri alocare este de tip void* `nc=t ace[ti pointeri pot fi asigna]i la pointeri de orice tip. Compilatorul for]eaz\ conversia [i afi[eaz\ un mesaj de avertisment (“warning”) `ntotdeauna c=nd `ntr-un program apare o astfel de conversie. /* f5. Exemple: int a=21. */ . . a=(int)ceil(r). Pointerul universal Conversia `ntre pointeri la tipuri diferite nu este implicit\.. double r. O variabil\ pointer de tip void* poate primi ca valoare pointer la un tip oarecare.Programare_ Limbajul_C pentru transmiterea valorilor cu tipurile cerute ca parametri `n func]ii. O a doua solu]ie const\ `n a utiliza tipul pointer universal void*. int* ptr1 double* ptr2 ptr1=alocare(10). ptr = alocare(100). */ f=(float)a/b.5 Conversie de pointeri.0. Reciproc. Aceast\ incompatibilitate se poate evita `n dou\ moduri. 79 . S\ consider\m de pild\ urm\toarea secven]\: char *alocare(int dim). Asign\rile pentru ptr1.. int *ptr. o valoare de tip void* este implicit convertit\ la o valoare pointer de un tip oarecare.25... float f. ptr=(int*) alocare(100). ~n cea de-a treia linie a secven]ei de mai sus apare o asignare `ntre pointeri incompatibili. /* f=5. r=sqrt(double(a)). O prim\ solu]ie const\ `n a utiliza o conversie explicit\: .. ptr2=alocare(20). b=4.1. schimbarea tipului valorii returnate de o func]ie. /*functia ceil returneaza o valoare de tip intreg*/ 9. Tipul pointer universal void* este folosit frecvent `n func]iile disponibile din bibliotecile limbajului C (Anexa) `n scopul de a realiza conversii implicite `ntre pointeri de tipuri diferite. /* f=5..25.... f=a/b.

10. • definirea macroinstruc]iunilor.1.1 Directive preprocesor Preprocesorul trateaz\ doar liniile ce `ncep prin caracterul “#”.3 Compilare condi]ionat\ 10. Directiva #define 10. La apari]ia acestui identificator `n program. • definirea unor constante simbolice.1 Constante simbolice.4 Directiva #error 10. acestea se numesc directive pentru preprocesor.1. Programatorul asociaz\ o secven]\ de instruc]iuni unui identificator.2. • compil\ri condi]ionate conform unor parametri (valori) transmise `n comanda de compilare.2 Macroinstruc]iuni tip func]ie ~n codul surs\ al unui program C se pot include instruc]iuni destinate compilatorului. . preprocesorul substituie secven]a corespunz\toare de instruc]iuni `n locul acestui identificator.2 Includerea fi[ierelor 10. Rezultatul activit\]ii preprocesorului este un fi[ier surs\ `n care sunt tratate toate directivele de precompilare [i care este transmis compilatorului.Cap 10 PREPROCESORUL 10. acestea sunt directive c\tre preprocesor.2 Macroinstruc]iuni 10.1 Directive preprocesor 10. Preprocesorul realizeaz\ o faz\ de precompilare care are ca obiect: • includerea unor fi[iere (specificate) `n program. ea face parte integrant\ din procesul de compilare: apelul compilatorului pentru un program execut\ mai `nt=i `nc\rcarea preprocesorului.2. ~n acela[i timp `ns\.1. Precompilarea este o faz\ de prelucrare independent\ de compilarea propriu-zis\.1 Macroinstruc]iuni predefinite 10. O directiv\ este de forma: # instruc]iune argumente Principalele instruc]iuni pentru preprocesor sunt: define if elif line ifndef else include error undef endif ifdif pragma De notat c\ un r=nd `n fi[ierul surs\ C nu poate con]ine mai mult de o directiv\.1.

• a defini existen]a unei constante simbolice: # define ident • a suprima defini]ia [i existen]a unei constante simbolice: # undef ident Vizibilitatea constantelor simbolice `ncepe cu definirea lor (directiva #define) [i ]ine p=n\ la sf=r[itul fi[ierului... cu excep]ia cazului c=nd `n acesta apare o directiv\ #undefine pentru identificatorul corespunz\tor. 2.h care con]ine declararea acestor func]ii: 81 . Directiva #define O constant\ simbolic\ asociaz\ unui identificator un [ir de caractere.Programare_ Limbajul_C 10. 3. defini]ii de tipuri. prin [irul de caractere asociat. # define UNU . 10.. • a insera fi[iere “header” (care au extensia ‘.. Aceste fi[iere con]in: 1.. `n textul surs\. Constanta simbolic\ se define[te cu directiva “define”: # define identificator [ir_de_caractere Exemple: # define NULL 0L # define TRUE 1 # define FALSE 0 # define EOF (-1) Utilizarea constantelor simbolice are diverse scopuri. Forma acestei directive este: # include <nume_fisier> /* se caut\ fi[ierul `ncep=nd cu directoarele standard */ sau # include ″nume_fisier″ /* se caut\ fi[ierul `n directorul curent sau cel indicat prin cale */ Includerea fi[ierelor poate fi utilizat\ pentru: • a insera fi[iere surs\ din biblioteci C care pot con]ine module de aplica]ii sau defini]ii de func]ii. Acest mecanism permite: • a asigna unui identificator un [ir de caractere.. constante simbolice [i macroinstruc]iuni standard. Preprocesorul `nlocuie[te fiecare apari]ie a identificatorului..2 Includerea fişierelor Directiva #include cere compilatorului s\ ia `n considerare [i un alt fi[ier surs\ `n afar\ de cel `n care se afl\ directiva.1. # undefine UNU .1.h’).. Exemplu Pentru a folosi func]iile din biblioteca matematic\ se include fi[ierul math. Exemplu: # define EOF (-1) ..1 Constante simbolice. declara]ii de func]ii incluse `ntr-o bibliotec\. 4.

# endif Directivele “ifdef” (if defined) [i “ifndef” (if not defined) sunt utilizate pentru compilarea condi]ionat\ de definirea anterioar\ a lui “identificator” `ntr-o directiv\ de tipul #define. Ambele directive pot folosi o alternativ\ de forma #else dar nu [i #elif.. 82 . • traseul de execu]ie al programelor `n faza de test. Directiva “elif” are sensul de “else if”.h se afl\ defini]ia constantei M_PI [i a func]iei pow( ). 10.Gheorghe GRIGORAŞ # include <math. # elif expresie1 cod1. • optimizarea unor coduri utiliz=nd avantajele specifice fiec\rei ma[ini.. val=pow(M_PI. # elif expresien codn. . # elif expresie2 cod2. /* se calculeaza puterea a n-a a lui π */ ~n fi[ierul math. 10.. (double)n).4 Directiva #error Directiva #error cere compilatorului s\ sisteze compilarea. ~n concluzie. ea poate determina un lan] de if-else-if: # if expresie cod.1..3 Compilare condiţionată Directivele de compilare condi]ionat\ permit compilarea selectiv\ a unor por]iuni din programul surs\. Se utilizeaz\ la depanarea programelor. compilarea condi]ionat\ este folosit\ pentru: • scrierea de programe portabile: constantele simbolice ce se testeaz\ pot reprezenta tipul [i caracteristicile ma[inilor utilizate pentru o anume por]iune de cod..h> .. Directiva “else” ofer\ o alternativ\ `n cazul `n care “if” e[ueaz\. Aceste directive sunt: # if expr_constanta # else # endif # elif expr_constanta # ifdef identificator # ifndef identificator Directiva “if“ prin “expr_constant\” care urmeaz\ dup\ ea permite includerea por]iunii de cod `ntre “if” [i “endif” `n procesul de compilare. este asem\n\toare instruc]iunii ifelse din limbajul C. doar dac\ expresia este evaluat\ la “true” (`n caz contrar aceast\ por]iune de cod este ignorat\ de compilator).1. Are forma: # error mesaj La `nt=lnirea directivei este `ntrerupt\ compilarea [i se afi[eaz\ “mesaj”-ul ce este scris `n linia directivei.

iar “nume_fi[ier” este un identificator valid de fi[ier care devine noua valoare a lui _FILE_. 83 .1). Macroinstruc]iunea _STDC_ con]ine constanta 1 scris\ `n baza 10. _STDC_.2. acest supliment de vitez\ este “anihilat” de cre[terea dimensiunii programului.1. # line “nume_fi[ier”. 10.ABS(1)). Acestea sunt: _LINE_. utilizat `ntr-un text surs\.ABS(-1). Acesta. `ncorporate `n compilator. Con]inutul acestor doi identificatori poate fi modificat prin directiva #line: # line num\r.h> # define ABS(a) (a)<0?-(a):(a) void main(void){ printf(″Valoarea absoluta a lui -1 si 1: %d%d″.2 Macroinstruţiuni Prin acest mecanism programatorul asociaz\ o secven]\ de instruc]iuni unui identificator. Exemplu: # define <stdio.Programare_ Limbajul_C 10. va fi `nlocuit cu “secven]\_caractere” care poate `nsemna o secven]\ de instruc]iuni C (vezi [i 10. Dac\ _STDC_ nu-i definit\ sau con]ine altceva dec=t 1. an sunt compuse din c=te dou\ cifre ce reprezint\ `n ansamblu data conversiei fi[ierului surs\ `n cod obiect.2 Macroinstrucţiuni tip funcţie Aceste macroinstruc]iuni utilizator se definesc cu directiva #define: # define nume_macro secven]\_caractere Aici.1 Macroinstrucţiuni predefinite Limbajul standard ANSI C define[te cinci nume de macroinstruc]iuni predefinite. 10. Pe de alt\ parte `ns\. # line num\r “nume_fi[ier”. _FILE_. Aceasta semnific\ faptul c\ implementarea este conform standardului ANSI C.2. datorit\ codului care apare de mai multe ori. pe de o parte. dac\ dimensiunea macroinstruc]iunii tip func]ie este mare. } Folosirea func]iilor definite ca macroinstruc]iuni are. Macroinstruc]iunea _DATE_ con]ine un [ir de forma “lun\/zi/an” `n care lun\. un avantaj major: m\rirea vitezei de execu]ie a codului fiindc\ nu mai apare nici o `nc\rcare suplimentar\ legat\ de apelarea func]iei. Dar “nume_macro” poate fi [i numele unei func]ii urmat\ de parametri: prin aceasta se define[te o macroinstruc]iune de tip func]ie care poate fi ‘apelat\’ `n orice punct al programului `n care a fost definit\. Identificatorul _LINE_ con]ine num\rul liniei de cod la compilare iar _FILE_ este un [ir care con]ine numele fi[ierului surs\ compilat. _TIME_. Aici “num\r” este orice `ntreg pozitiv. zi. “nume_macro” poate fi un identificator ce reprezint\ numele macroinstruc]iunii. Ora la care a fost executat\ aceast\ conversie este con]inut\ `n _TIME_ sub forma [irului ora/minute/secunde. acesta devine noua valoare a lui _LINE_ `n punctul `n care se `nt=lne[te directiva. _DATE_. implementarea nu este `n variant\ standard.

Media …. cifrele [i celelalte caractere(la un loc) dintr-un text(fi[ier). S\ se scrie un program numit maxmin. else return cmmdc_r(q. etc. scrie]i un program ce s\ verifice conjectura lui Goldbach pentru toate numerele pare dintr-un interval dat [a.Cap 11 EXERCIŢII 1. determinarea valorilor maxim [i minim dintre cele n numere citite. … Num\r … Min …. S\ se foloseasc\ cele dou\ func]ii pentru a verifica dac\ al nulea termen din [irul lui Fibonacci este num\r prim ( n = 1. int q) { int r. De exemplu: 700 = 17 + 683 .c care s\ citeasc\ niste numere reale [i. 5. if (( r = p % q ) == 0 ) return q. S\ se scrie un program care s\ numere literele mici. 2. int q) 8. 702 = 11 + 691. Descrie]i [i implementa]i trei algoritmi de sortare. Suma …. pentru fiecare s\ scrie un r=nd `ntr-un tabel ce are forma: Nr.b] : Orice num\r par n mai mare ca 2 este suma a dou\ numere prime. Urm\toarea func]ie calculeaz\. S\ se scrie o func]ie “ fibonacci ( int n) “ care s\ returneze al n-ulea termen al [irului lui Fibonacci. cu numele : int cmmdc_i (int p. S\ se foloseasc\ aceste func[ii `ntr-un program principal. literele mari . citirea unui intreg pozitiv n.2 …. a sumei numerelor naturale m [i n. citirea a n numere reale. 704 = 3 + 701. } Scrie]i un program pentru testarea acestei func]ii precum [i pentru calculul celui mai mare divizor comun a n numere date. . S\ se scrie un program numit sumedia. 6. S\ se scrie func]ii recursive pentru calculul factorialului unui num\r dat n. a puterilor 1. c. Max …. 12). b. 7. cel mai mare divizor comun a dou\ numere `ntregi pozitive p [i q: int cmmdc_r(int p. 4. Folosind func]ia “este_prim( … )” de la exerci]iul precedent. …. S\ se scrie o func]ie “ int este_prim(int n) ” care s\z returneze 1 dac\ num\rul n este prim [i zero `n caz contrar. S\ se testeze aceast\ func]ie pentru un [ir anume(fi[ier). unde Min(Max) `nseamn\ cel mai mic(mare) dintre numerele citite p=n\ `n acel moment. Suma [i Media fiind suma (media) numerelor citite p=n\ `n acel moment 3.c care s\ execute : a. 9. Scrie]i apoi [i testa]i varianta iterativ\ a func]iei. recursiv. k a unui num\r n.crt. r). Construi]i o func]ie “ int numar_cuvinte(const char *s) “ care s\ returneze numarul cuvintelor din [irul s ( cuvintele sunt desp\r]ite prin spa]iu/spa]ii).

Sa se ordoneze crescator fiecare linie a matricii. bbcbb sunt palindroame pe c=nd [irurile: aabbcbb. 15. ccab. 14. c este palindrom cu centrul ‘c’: [irurile: aabacabaa . Se da o matrice patratica. apoi sa se rearanjeze liniile astfel incat suma elementelor de pe diagonala sa fie minima. acb. avand la intrare doua siruri de caractere. b. pop.j] : 0<=j<=n-1} = max{a[i.04. Scrieti un program care. size_t n_els. aaaa nu sunt palindroame.Programare_ Limbajul_C 10. 45. Proiectati o structura de date pentru reprezentarea datei calendaristice si scrieti subprograme care: • • • verifica daca valoarea unei variabile din structura este o data valida. aaaaaaaacaaaabb. c.90. pentru un triunghi dat.01. a unui triunghi.43. 0. 85 . const void *)) pentru a sorta o list\ de numere reale `n ordinea cresc\toare relativ la p\r]ile frac]ionare a acestor numere. 2. Sa se proiecteze o structura de date pentru reprezentarea multimilor finite de numere complexe si sa se scrie proceduri care realizeaza operatii cu multimi de numere complexe reprezentate astfel. Un punct sa al acestui tablou este un element a[i0.98 este sortat\ astfel: 45. 123. Scrieti o procedura care determina. Fie a un tablou bidimensional (m x n). bababbcbbabab. 23. 18.size_t el_size.90.j0] cu proprietatea: a[i0. S\ se scrie [i apoi s\ se testeze func]ii pentru adunarea a doi vectori [i pentru adunarea a dou\ matrice. S\ se scrie un program `n care s\ se foloseasc\ func]ia sistemului : void qsort(void *array. determina cel mai lung subsir comun si pozitiile la care acesta incepe in fiecare dintre cele doua siruri. calculeaza data calendaristica care precede o anumita data.j0] : 0<=i<=m-1} Scrieti un program care determina punctele sa (daca exista) ale unui tablou bidimensional.98 12. Scrieti o procedura similara pentru cerc. dreptunghi.j0] = min{a[i0. 13. 0. etc).43. 16. Scrieti proceduri de citire si scriere a unui punct. 17. S\ se foloseasc\ acestea pentru a verific\ dac\ un [ir de caractere format numai din literele a. S\ se scrie func]iile care implementeaz\ o stiv\ `n C(push. Proiectati structuri de date pentru reprezentarea unui punct. De exemplu lista: 2. aca. calculeaza data calendaristica care urmeaza unei anumite date.04. cerc. top.01. triunghi etc. 123. 11. int compare(const void *. 23. numarul punctelor de coordonate intregi aflate in interiorul sau.

Programarea calculatoarelor:Fundamente.. Musc\. cls.Limbajul C Volumul II . Ia[i. 4. P\tru]..Limbajele C si C++ in Aplicatii 3.Limbajul C++ Volumul III . 6. Editura Didactic\. 1998.III.C. Ed. vol I. 5.Giumale. Editura Teora. manual pentru licee de informatic\. Cristea. Gh. Informatic\ aplicat\. 1992. Liviu Negrescu Limbajele C si C++ pentru incepatori. A. Cluj-Napoca Volumul I . Teora 1998 2.Manual Complet. 1999.V.Gheorghe GRIGORAŞ BIBLIOGRAFIE 1. Bucure[ti.P\nsiu. Bucure[ti 1998 86 .Kalisz. Herbert Schildt C . B. Bucuresti. Limbajul C standard. Editura “Spiru Haret”. E. Editura Teora. Aplica]ii `n C [i C++. Gh.XI. Grigora[. [i al]ii.

/* c este alfanumeric? */ /* c este alfabetic? */ /* c este car.h> <signal.h> <string. 3.h> <stddef. 2. de control? */ /* c este cifra? */ /* c este car. int isupper(int c).h> <setjmp.h> <errno.h> con]ine defini]iile unor constante ce caracterizeaz\ `ntregii: CHAR_BIT. int isdigit(int c).h> <ctype. INT_MAX etc. int isprint(int c). Dac\ expr este zero. int isgraph(int c). int ispunct(int c). int islower(int c). Fi[ierul <assert.h> con]ine macrouri folosite pentru raportarea erorilor.h> <time.h> <float.h> <math. int iscntrl(int c). Fi[ierul <limits.h> <stdarg.h> <stdlib. este tip\rit un mesaj(diagnostic) [i se iese din program. 4. CHAR_MAX. Fi[ierul <ctype. int isspace(int c). Fi[ierul <errno.h> 1. DBL_MIN.h> <stdio. int isxdigit(int c). DBL_EPSILON etc.h> con]ine macro-ul assert() • void assert (int expr). int isalpha(int c). FLT_MAX.ANEXA Biblioteca standard C FI{IERE HEADER <assert.h> <locale.h> con]ine macrouri (func]ii) pentru testarea caracterelor: • • • • • • • • • • • int isalnum(int c). punctuatie? */ /* c este spatiu? */ /* c este litera mare? */ /* c este cifra hexa? */ Mai con]ine: int tolower (int c) [i int toupper ( int c) funcii ce permit transformarea literelor din mari ]n mici sau invers.h> <limits. Fi[irerul <float.h> con]ine defini]iile unor constante pentru limitele unor valori flotante: DBL_MAX. 5. . grafic? */ /* c este litera mica? */ /* c este tiparibil? */ /* c este car.

func]ii) ce permit setarea unor propriet\]i “locale”: forma punctului zecimal. FILE *tmpfile (void). const char *to). double tan ( double x). informa]ii monetare etc. 9. /* tipul wide character*/ int ptrdiff_t. double sqrt ( double x). Fi[ierul <stdarg. double sinh ( double x). stderr [i pentru structura FILE.Gheorghe GRIGORAŞ 6. double fmod ( double x. double tanh ( double x).h> con]ine o redefinire (typedef) de tip [i trei m macrouri ce permit scrierea de func]ii cu un num\r variabil de argument ( ca [i printf ). Sunt definite aici constantele BUFSIZ. const fpos_t *pos). Func]ii pentru accesul la fi[iere: • • • • • • • • • 88 FILE *fopen (const char *filename. double fabs ( double x). FILENAME_MAX. double cosh ( double x). /* Seteaz\ indicatorul la `nceputul fi[ierului */ int fsetpos (FILE *fp. long offset. /* Seteaz\ indicatorul la valoarea pos */ int rename (const char *from. TMP_MAX. int fflush (FILE *fp). De asemnea fi[ierul mai con]ine prototipurile func]iilor de intrare/ie[ire (vezi cap.h> con]ine macrourile. EOF. Fi[ierul <math. Fi[ierul < signal.h> con]ine prototipuri pentru func]iile matematice: • • • • • • • • • • • double cos ( double x). double acos ( double x). const char *mode). double log ( double x). FOPEN_MAX. double pow ( double x. double atan ( double x). double log10 ( double x). /*tipul ob]inut din sizeof() */ NULL. int place). 8. /* Returneaz\ valoarea indicatorului de pozi]ie a fi[ierului pointat de fp*/ void rewind (FILE *fp). int fseek (FILE *fp.h> con]ine construc]ii ce permit programatorului s\ m=nuiasc\ condi]ii sau semnale excep]ionale. 10. stdout. double exp ( double x). double y).h> con]ine defini]ii de tip [i macrouri ce se folosesc `n alte defini]ii: • • • • typedef typedef typedef #define char wchar_t. . 12. 7. Fi[ierul <stdio. /* Pozi]ioneaz\ indicatorul pentru urm\toarea opera]ie `n fi[ier la “place” + “offset” */ long ftell (FILE *fp). double flor ( double x). double asin ( double x). double x). double y). defini]iile de tip [i prototipurile func]iilor utilizate de programator pentru a accesa fi[iere. Fi[ierul <setjmp> con]ine declara]ii [i prototipuri ce permite programatorului s\ utilizeze salturi nelocale. NULL. 11. int fclose (FILE *fp). /*tipul diferen]\ de pointeri */ unsigned size_t. double ceil ( double x).h> con]ine construc]ii (structuri. double atan2 ( double y.4). double sin ( double x). De asemenea sunt defini]i pointerii stdin. Fi[ierul <locale. Fi[ierul <stddef.

void *from. const char *s2). int compare(const void *. const char *s2). size_t n_els. /* caut\ tokenuri `n s1 folosind caracterele din s2 ca separatori */ 15. size_t n).etc. void free(void *ptr). generare de numere aleatoare. const void *)). Fi[ierul <stdlib. /* comparare a cel mult n caractere din [irurile s1 [i s2*/ • char *strncpy(char *s1. long denumer). size_t n). size_t n) /* copie cel mult n caractere din s2 `n s1 */ • char *strstr(const char *s1. int rand(void). /* comparare [iruri*/ char *strcpy(char *s1. int c. const char *s2). void *memmove(void *to. double atof(const char *s). void exit(int status). size_t el_size). const char *s2. /* caut\ `n s1 prima apari]ie a lui s2 */ • char *strtok(char *s1.h> con]ine prototipurile func]iilor de uz general : alocarea dinamic\ a memoriei. 14. Iat\ unele dintre ele: • • • • • • • • • • • • • • • • • • • void *calloc(size_t n. Fi[ierul <time. ldiv_t ldiv(long numer. sortare. /*concatenarea a cel mult n caractere din s1 la s2*/ int strncmp(const char *s1. char **end_ptr. const void *)). void qsort(void *a_ptr. size_t size). const char *s2. div_t div(int numer. void *malloc(size_t size). c\utare binar\.h> con]ine prototipuri de func]ii pentru manipularea blocurilor de memorie sau a [irurilor: • • • • • • • • • • • void memcmp(const void *p. int denom). /*lungimea [irului s */ char *strncat(char *s1. void *memset(void *p. const char *s2). size_t el_size. /*cauta c `n [irul s*/ int strcmp(const char *s1. void *from. void *realloc(void *ptr. Fi[ierul <string. void srand(unsigned seed). Se folose[te structura tm care este definit\ astfel: 89 . const void *a_ptr. int compare(const void *. int base). size_t n). conversie de stringuri. /*concatenare*/ char *strchr(const char *s. const char *s2) /* copie s2 `n s1 */ size_strlen(const char *s). long labs(long i). comunicarea cu sistemul. size_t el_size. void *memcpy(void *to. char *strcat(char *s1. const void *q. size_t n_els. void *bsearch(const void *key_ptr. double strtod(const char *s). size_t n). int c).Programare_ Limbajul_C 13. int atoi(const char *s). long atol(const char *s). size_t n). void abort(void). orei ]i cele privind ceasul intern al calculatorului. int abs(int i). long strtol(const char *s. size_t n).h> con]ine prototipuri ale func]iilor pentru ob]inerea datei. const char *s2.

De exemplu: … time_t acum. de secunde trecute de la 1 Inuarie 1970 */ • char *asctime(const struct tm *tp).23 */ int tm_mday. /*minutr 0. /*luna anului 0. acum = time(NULL). /*zilele din an 0. Codul ASCII American Standard Code for Information Interchange 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 0 nul soh stx etx eot enq ack bel bs ht 1 nl vt np cr so si dle dc1 dc2 dc3 2 dc4 nak syn etb can em sub esc fs gs 3 ’ rs us sp ! “ # $ % & 4 ( ) * + . ?8 converte[te timpul pointat de t_ptr la string .. Func]ii: • typedef long clock_t.11 */ int tm_year. / 0 1 5 2 3 4 5 6 7 8 9 : . 6 < = > ? @ A B C D E 7 F G H I J K L M N O 8 P Q R S T U V W X Y 9 ‘ Z [ \ ] ^ _ a b c 10 d e f g h i j k l m 11 n o p q r s t u v w 12 x y z { | } ~ del 90 . printf("%s\n%s ". /* Indicator de timp */ }. asctime(localtime(acum))). /*returneaz\ num\rul de tacturi CPU utilizate de program p=n\ aici*/ • time_t time(time_t *tp). /*anul de la 1900 */ int tm_wday.60*/ int tm_min. /* zilele de la 0 la 6 */ int tm_yday. /*ziua lunii 1. /*secunde 0.. ctime(&acum). .. /*returneaz\ nr.. /*converte[te timpul inregistrat [i pointat de tp `ntr-un string ce reprezint\ data*/ • char *ctime (const time_t *t_ptr).31 */ int tm_mon. • typedef long time_t.Gheorghe GRIGORAŞ struct tm { int tm_sec..365 */ int tm_isdst.. are ca efect scrierea datei calenderistice.59 */ int tm_hour.data*/ • struct tm *localtime(const time_t *t_ptr). • clock_t clock(void).. . /*ore 0.

bel bs cr esc ~n]elesul unor abrevieri audible bell ht tab orizontal backspase nl linie nou\ retur car nul null escape vt tab vertical ~n sistemele UNIX. Diferen]a `ntre codurile literelor mari [i cele mici corespunz\toare este 32.Programare_ Limbajul_C • • • • • Observa]ii: Caracterul G este `n linia 7 [i coloana 1 deci are codul ASCII 71. A .z sunt contigue. ~n tabela urm\toare se da “semantica” unora din caracterele de pe liniile 0-2.Z [i a . Caracterul cu codul 32 este spa]iu (gol) [i se tip\re[te ca [i un spa]iu gol. 91 . Codurile caracterelor 0-9. comanda man ascii produce afi[area tabelei codurilor ASCII pe ecran. Caracterele cu codurile 0-31 [i 127 nu sunt tip\ribile.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful