ILUSTRAŢII DE IURIE DARIE

MIRCEA SÎNTIMBREANU

EDIŢIE REVĂZUTĂ ŞI ADĂUGITĂ

1973 EDITURA ION CREANGĂ BUCUREŞTI

M O T IV A R E A A B S E N ŢE

ERA O INCREDIBILĂ DUPĂ-AMIAZĂ DE NOIEMBRIE, bîntuită de funigei şi de aroma tufănelelor, cînd cerul însuşi, uns cu mierea ultimilor faguri de vară se amestecă în viaţa ta particulară şi intimă, îţi dă o mie de motive să zaci pe banca trasă la soare şi, în acelaşi timp, o mie de ghionti să pleci, să te tot duci, să nu te mai opreşti... Ceas de cumpănă, de lenevie şi dor de ducă, de remuşcare că nu faci nimic ori că faci ceva, totdeauna parcă altceva decît s-ar cuveni, înfăşurat în dulce mantie de lumină şi roace. Şi poate nimic nu seamănă mai mult cu hoinăreala decît o jastfel de trîndavă visare... Te simţi pe fundul unei bărci, tîrîţ jla întîmplare, fără vîsle, spre larg, mereu spre larg, acolo unde mi e nici durere, nici întristare, nici ascultare, nici absentare, ci numai lenea cea fără sfîrşit... Plus un otgon, o sforicică amărîtă ce te ţine, totuşi, priponit şi care te zmuceşte brusc, taman cînd lumea ţi-e mai dragă. E şcoala, Mişule, care a început de două luni, şcoala spre care ai plecat de două-trei ceasuri, şcoala care nu ţine seama de funigei, de mierea cerului, de blinda vîslire spre nicăieri... Şi în ceasul rotund, ca un inel de aur al zilei, i e ştirbitura! N-ai ce face, Mişule, n-ai încotro, căci din splendoarea zilei acesteia, acolo, la 300 de metri distanţă, la şcoală,

nu rămîne decît o rubrică şi din tot curcubeul acestui chiul, miraculos topit în frunze galbene, crizanteme roşii, merişor verde şi dalii lila, rămîne doar zgaiba aceea neagră, de neşters: absenţa. Şi unde e absenţă e sau întristare sau... motivare, nu? Ba bine că nu... Soarele scăpată o clipă ca pentru bezeaua de despărţire. Pa, Mişulică, pa! Care va să zică, dacă e ora 4, e ora a treia. S-a dus ziua. Şi pentru şcoală, dar şi pentru mîngîioasa plutire în neant. Şi e ca şi cum ar fi venit ceasul socotelilor. Motivarea. S-a risipit tronul împărătesc al după-amiezii. Iată catedra. — Am fost bolnav? Copilării, motivare de brînzoi... Nu s-a simţit bine mama? „Salvarea" care n-a nimerit blocul U 28? Bună, dar chestia a spus-o în octombrie. Broasca la uşă care s-a blocat? Robinetul la baie ce nu putea fi închis? Alte „defecţiuni tehnice?" Prea cunoscute. Altceva ar trebui, altceva, să rupă inima clasei, să dea în lacrimi băieţii, să hohotească de plîns fetele, apoi să se bucure toţi, în frunte cu tovarăşul profesor, că Mişu a scăpat cu viaţă, să-1 mîngîie, să-1 încurajeze, ba chiar să-1 felicite toţi. O întîmplare, aşadar, gravă, neobişnuită, poate eroică, în orice caz extraordinară, şi nu un pricăjit de pretext, chitanţa ridicolă şi banală a chiulangiului începător... Se pune în mişcare, porneşte, se învîrte mintea lui Mişu ca o roată de tombolă. Care e biletul ciştigător? Un copilaş găsit? Un orb condus acasă? O servietă cu bani dusă păgubaşului? Urmărirea unui bandit? Capturarea unui cîine turbat? O fiară scăpată dintr-o menajerie? Explozia unui aragaz? Stingerea unui incendiu? Prăbuşirea unui pod? A unui bloc? Inundaţie?... Cutremur?... Taifun?... Avalanşă?... Eclipsă de soare?... ...Oră de pace, cu cer aprins de jăratecul amurgului, cu plopi abia foşnitori de chemările tremurate ale guguştiucilor. Toamna respiră molcom, răcoros şi calm. Şi numai Mişu, zgribulit şi micşorat de înserare, îşi numără degetele, îşi smulge ciuful,

mormăie şi plescăie întruna ca un motor ce nu-şi găseşte pornirea şi se frămîntă pe loc, zguduit de rateuri: —Apă... foc... nor de lăcuste... uragan... farfurii zburătoare... INVADATORII!!! Bezmetic, un funigel îi tot atinge nările şi, gîdilat, cu ochii la cerul gol din care extraterestrii întîrzie să se ivească, pe Mişu îl apucă strănutul. Şi nu-1 mai lasă. Trecînd prin fumul înserării, o bătrînică întoarce capul: —Noroc, maică, noroc şi minte...

C A IŞl B IB IL IC I

—TREBUIE NEAPĂRAT SĂ VISEZ UN CAL! O iapă, un mînz, musai, ce-o fi, cum o fi, murg, sur, rotat, maro, potcovit sau nu, cal să fie. Caii îmi poartă noroc, de cîte ori i-am visat am reuşit, am dat lovitura! Dar de ce oi fi visînd eu atît de greu cai? Ce naiba îmi vin aşa de rar, de ce se lasă atît de greu? Visez cîini, raţe, elefanţi, oi, bibilici, tot felul de drăcovenii, numai cai nu. De la Anul nou încoace dac-am visat trei cai. Buni şi ăştia, au fost cu baftă, de ce să nu recunosc: la geometrie am împuşcat un şase, la naturale cînd să mă asculte a sunat de ieşire, la istorie m-a amînat pentru data viitoare, adică pentru mîine. Aşadar, mîine mă ascultă, musai să visez la noapte un cal, unul mare, alb, dacă se poate, sau cum o fi, murg, sur, rotat, maro... Aşa se frămînta Biju, aflat în pat de vreo două ceasuri, cu cartea de istorie la îndemînă, potrivindu-şi în fel şi chip perna, căutîndu-şi poziţia ideală pentru un somn cu vise comandate. —Acum mă întorc cu faţa în jos, pun o mînă sub pernă şi alta peste plapumă, respir adînc, adînc... Casc. Oah, uite mi-e somn, simt că adorm, curînd o să dorm buştean, somn uşor, Bijulică, noapte bună. Şi nu uita — cum o să uit?... Hî? Ce să nu uit?
8

Biju tresare deodată buimac. E ceva în neregulă, sigur că da! — Şi dacă adorm de-a binelea, cum o să mai fiu sigur că visez cai? Mă pomenesc adormit, trag la aghioase, şi? Şi visez bibilici ca alaltăieri noaptea, cînd a doua zi m-a ascultat la gramatică, arză-le-ar focu' de bibilici, astea-s nenorocire curată, ptiu, ptiu, ptiu... Nu, Bijulică nu poate adormi oricum, aşa, de la sine, e o chestie prea importantă ca să se lase pur şi simplu furat de somn, aşa cum adoarme fitecine, vîslind nepăsător pe apa aburoasă a somnului, dus cum s-o întîmpla spre te miri ce ţărm al închipuirii. El, Bijulică, are un program, el trebuie, e obligat să-şi prefacă somnul în cai, zor nevoie, măcar într-unui singur, cît de mic, asta e buba... Şi acum e ora zece, după „Pierduţi în spaţiu", căscatul îi irînge fălcile, toropeala îl dă gata, simte cum se afundă prin pernă, cum se face una cu salteaua, cum se înşurubează în hăul atotcuprinzător... Asta, nu! Fără un cal, un căluţ, nu! Să-1 ia cu el, să-1 înhaţe întocmai ca de un căpăstru, să-1 ţină bine înainte de a păşi pragul somnului, cît încă e treaz. — Uite, pe tavan, în colţul veiozei, parcă e o umbră ca un cal, parcă e un cal de umbră... Sau pe garderob, în apele furnirului, uite-i! Unu... doi... o herghelie, să nu-i lase deloc din ochi, să - adoarmă cumva pe furiş, cu ochii la ei, să închidă, de pildă, un singur ochi, iar celălalt să îl ţină deschis, să îl ţină deschis, să îl ţină... — Bijulică, tu nu stingi lumina? E ora 11! — A?! Mai învăţ, mamă. Biju se freacă la ochi. Ca să vezi! Adormise. Şi ce-a visat? Nimic! Absolut nimic. Poate dacă ar recita nişte versuri cu cai, au învăţat ei cîndva aşa ceva, precis... Numai că acum nu isi aminteşte deloc, îi vin în minte nişte versuri răzleţe!

pisici.. pis. — Sting eu? E aproape 12.. oile negre. bibilici... pis. cîmpu-i alb. pis. spune mama.. oi. Căţeluşi. raţe..?" ..Pisicutâ... 70 .„Căţeluş cu părul creţ Fură raţa din coteţ..

un cocoş!.. tot felul de cai — care vorbesc. repet cu ochii închişi... bibilici.. călare pe Ducipal. mănîncă jar. Bijulică a adormit.. Vă dorim noapte bună... bibilici. doisprezece corbi. — Ce ţi-a venit cu tranzistorul? îl ceartă mama din hol. dar nu nimereşte deloc.. — Poate dacă aş cînta ceva. Şi pe dea supra apei somnului ce îl cuprinde şi îl afundă din ce în ce în adîncuri. . în coaste îl împunge cotorul cărţii de istorie.... Biju s-a adunat covrig sub plapumă. din vecini... în basme e vorba de cai.. pe îndelete.. ceva cu „voioşi sînt zurgălăii mei". Un basm îmi trebuia... se aude vocea crainicei: — La al şaselea semnal va fi ora 24. Într-adevăr. Nu. da.. fiul porcului.. căţelul pămîntului. ca în basmul acela cu merele de aur. zboară. bombăne Bijulică şi simte o sfîrşeală în fiecare fibră. A fost odată un peştişor de aur.. raţe sălbatice. e ora 12. bibilici..Ha? Ce? Nu... Ştiam atîtea basme cu cai. deschisă la poza lui Alexandru Macedon. se mai aude ceva ca o bolboroseală sfîrşită: — În basme... Nu dorm.. te rog. Este o melodie cu cai. Stinge radioul.. de undeva. să mi fi-1 povestit aşa. lebede. Ba nu. A fost odată un motan încălţat... Emisiunea noastră s-a terminat... Nu!. Începe să lălăie în fel şi chip.-. o ştiam eu.. — Halal noapte bună... nu încă.

Ceva mai deosebit. numai pe o pagină din „Informaţia". rotindu-şi degetele mari de la picioare şi savurîndu-şi preaplinul inimii lui. Generozitatea. umfla pe nesimţite pînzele imaginaţiei băiatului. E doar ajun de An nou. căciuli. Oare căciula pe care a uitat-o cîndva unchiul Gicu la noi nu i-ar fi bună? Oaie veri12 . lunecată la picioarele patului.. primită în ajun cadou. caldul curcubeu al scoarţei din perete. Cîte lucruri frumoase nu pot fi dăruite cu acest prilej ! Iată. cîte nu se oferă: clipsuri. produse cosmetice. Şi.. poate.MĂR IN IM IE VICU SE TREZISE DE DIMINEAŢĂ. răsfăţîndu-şi dedicaţia la vedere: „Bunului meu prieten şi coleg Vicu Cutie. aburul cozonacilor ce-şi astîmpărau fierbinţeala în cămară. Şi cartea de pe noptieră. din partea mea. pijamale matlasate. multe altele: netezimea cearşafului. desigur. ca un zefir. abundenţa şi calmul ei îl invita la mari excursii sufleteşti.. Poate două cărţi. Şi. Sandu". fuga ireală a fulgilor de zăpadă din oglinda de la şifonier.. mai acătării. Zăpada se grămădise în pervaze ca o fascinantă pisică de Angora şi parcă nimic altceva decît albeaţa. — Trebuie să-i fac şi eu lui Sandu un cadou! Dar nu o carte. Stătea lungit în pat.

ceva deosebit. De ce nu? Ninge. O garoafă. Soneria insistă sacadat. Pune mîna pe telefon. habar n-ai cît am ales.. Tonul se prezintă deîndată. chiar dacă sînt desperecheate: o curea de pantaloni şi o curea de ceas. Vicu îşi mişcă degetele picioarelor şi la fiecare rotaţie. Am ales mult.. eventual două. O să-i dea două. Pantalon are sigur. Ce anume? Surpriză! Nici prin . — Sandule. Vreau să-ţi dăruiesc ceva. Incompletă însă. de pildă. ca de pe un disc al norocului la Moşi. marcînd parcă apropierea prietenului. în candida cernere nu poţi fi meschin.. e ajun de An nou! M-am gîndit la asta de cînd m-am trezit.. neapărat încă ceva. Dar ceas pentru eventuala curea? „Să-i dăruiesc un ceas?" E o idee. Ninge.tabila din imitaţie de lup! Plus încă ceva. împerecheate. cad în cascadă cadouri pentru Sandu.

. că-ţi spun. e cald şi bine. Chiar astăzi vin eu la tine. Pe amîndouă. „Ce zi minunată! meditează Vicu şi mărinimia îi umple fiinţa ca un final de orgă. nu?! Nici nu mă gîndesc să nu ţi le dăruiesc! Bineînţeles. E mai bine aşa! Şi ştii care? De la 10 la 12. A început din nou să-şi rotească degetele de la picioare. O să stau pînă la unu şi — poate. Chiar trei ceasuri. — De ce nu? las' să fie două. Ei.. Vicu e în picioare. în casă miroase a cozonac.." Şi. Afară ninge.minte nu-ţi trece. hai. Dar Vicu Cutie e generos. Simt că aş putea să-i dăruiesc mai mult bunului meu prieten. — Două ceasuri?! Nu. de ce nu? — o să iau masa la el... Da. dintr-un salt. nu primesc! se aude in receptor vocea tăiată de emoţie a prietenului.. imposibil. . îţi dăruiesc — ştiu că o să te bucuri foarte mult — o să-ţi dăruiesc două ceasuri. Sînt exact două ceasuri! Pa! închide telefonul. Cum. aşa am să fac. din ce în ce mai repede.

cu ochii închişi. Uf a-nchis catalogul. lun15 . atacul nu va avea loc. "„Numai de nu m-ar pocni!" Ascultă paşii grei ai profesorului printre bănci şi se lipeşte şi mai tare de pupitru.. asudată. răsuflă ea uşurată şi se.. «Babi. dar victorioasă. Eu! Eu! Spun eu. Dar nu trebuie să se vadă că nu ştiu".. »O să ridic mîna la orice întrebare.. hotărîtă să folosească toate resursele camuflajului. din bănci! Eugeniţa se pitulează din nou în spatele meterezului. zeiţă a infanteriei fără muniţii. ca un calcan de fundul mării... în ce epocă au trăit? Ştiu eu? Eu! Spun eu!" Şi. aşteptînd glonţul rătăcit al vreunei întrebări. „M-ascultă! M-ascultă!!! Şi nici titlul lecţiei nu-1 ştiu. plănuieşte mica strategă.îndreaptă in bancă. ascunsă după meterezul din faţă — cel mai spătos coleg — Eugeniţa dintr-a cincea trăieşte emoţiile infanteristului în pragul atacului inamic. tovarăşe >fesor. Deodată se strîmbă ca săgetată într-o măsea: profesorul întreabă fără catalog.HAMURABI PITITĂ ÎN BANCA SA CA-NTR-0 TRANŞEE. cum? Babilonienii? Cine-or mai fi şi ăştia? Sînt un popor care nu mai sînt?! încurcată mai e şi istoria asta!. n-ascultă astăzi". Slavă ţie.

. tovarăşe profesor. Hehe. chiar ea.... O să dau drumu' la creion sub bancă. ştergîndu-şi absorbită genunchii de praf. a răspuns altul. se bucură fetiţa. guma. întreabă pe ăi de nu: ridică mîna. căpăţelele de creion. Iese... Habamu. Infanteristul a fost lovit de moarte." — Să spun eu? Eugeniţa se răsuceşte cu inocenţă spre vecinul din spate.. iar se uită la mine! Acum o să scap penarul şi-o să adun toate peniţele.Ce războaie au dus? Au avut şi războaie?! . Hamuba. „Cine a fost Hamurabi? De unde să ştiu eu? Sînt pierdută... am scăpat. M-aplec şi-1 caut. palidă. din dreapta. ... se uită la mine.. Habar.. din care^ e gata să-şi ia zborul. pare o praştie întinsă. Uf.. şi îngaimă cu glasul pierdut: —Ha.. Eu! Eu! Hait. răspunsul.. „Am scăpat... „Eu?" Da. A găsit creionul şi.... cu mîna în aer. Se ridică şovăitoare.. ascuţitoarea.. n-am." : Stratega intră sub bancă. Pînă atunci o să răspundă altul... strategic....gită peste bancă. din stînga... Numai de nu m-ar întreba. îi roade nervos capătul. ghemuită dedesubt.

dulăul ce urma să se repeadă cu zarvă clănţănindu-şi dinţii. Biliboacă.CE-A FOST AZI LA ŞCOALĂ? Ah. cu anestezia blîndă a vocii profesorului: — Lasă. De fapt. ca un vaccin pe braţ: 4. mai vorbim noi data viitoare. din abia două linioare. si deodată gheaţa s-a rupt sub tine. nici natura. aproape cerîndu-şi scuze. Acum s-a liniştit pentru cel puţin încă două săptămâni! Acel nenorocit de 4. s-a repezit aproape politicos. mai la suprafaţă decît se temea. te duci la fund. Exact cum uneori dintr-o îndelungată cădere în gol te alegi cu o minusculă zgîrietură.. calci mai sprinten pe gheţuşul acestor cifre şi litere. el. acum tavanul nu te poate ajuta.NECUNOSCUTE -. Aşadar „necunoscuta" ce plutea aburoasă şi înfricoşătoare pe cerul ultimelor săptămâni s-a întrupat. aşteptat cu groază. Uneori îţi vine parcă să crezi că înţelegi ceva-ceva. Totul a decurs mai simplu. toate i-au rămas străine incă şi afurisite ca nişte obiecte cărora na le-ai descurcat nici rostul.. brusc. nu mai ză17 . n-a trecut niciodată dincolo de toate aţele blestemate semne ale algebrei. dar ce n-a fost? La început a fost algebră şi a fost mizeria celui de al doilea 4.

. să o încasezi atît de neaşteptat. I dar pentru că ai luat unul singur — în nas!— totul părea altminteri. un patru e bun şi el la un moment dat: te scoate la suprafaţă. La plecare.reşti deasupra capului decît un tavan negru. şi aşa mai departe.." Şi asta după trei săptămîni de ka-rate. destui pumni... ţipă de plăcere.. dar tu o aştepţi ca pe o grenadă gata să explodeze în orice clipă şi să îţi zăpăcească creierii.. Femeia înaltă. încă o. în taior negru. şi apoi s-o iei pe coajă! . astupă nara.. marea lovitură.Şi ce-a mai fost azi la şcoală? A fost recreaţia. Biliboacă. înfrîngerea." şi aşa mai departe. Şi ce groaznic este să te tot murezi în apa aceea gheţoasă şi rece. în sfîrşit. şi care tam-nisam s-a apucat să-i facă observaţie: — Ridică. „Cine lipseşte?" „Vă rog.. îţi faci apoi convalescenţa la un soare oricît de chircit.. a micilor întâmplări. iei o gură de aer. De data aceasta o necunoscută în adevăratul înţeles al cuvîntului. fac piruiete. atît de prosteşte. de nebiruit. Ce mizerabilă situaţie! Sa fii compătimit. Arunc-o la coş! 18 . care te şi visai pe podiumul de onoare. Dar.. sfătuit de cioporul de binevoitori: „Ţine mîna-n sus. umilinţa. Biliboacă. de studiu la oglindă. zilele. Nici de data asta nu contează durerea. nu mai aştepţi cu groază acea „necunoscută" care poate fi o pişcătură de purice. Şi păruiala terminată în cancelarie.. orele. stai întins. necunoscută.. „necunoscuta".. te rog. inexplicabilul. viitor campion. tu. tamponat de soră. cînd ceilalţi zburdă deasupra. din staţia de tramvai. blondă. hîrtia.. asta doare! Să studiezi cîteva săptămîni lovitura.Şi ce-a mai fost azi la şcoală? Linişte. Acea apă monotonă ce poartă trimestrele. tovarăşe profesor. . n-am putut. în pasta fleacurilor. Ai dat şi tu. Şi apoi. Eu pentru astăzi n T am ştiut. intri şi tu în rîndul oamenilor.

A şi drăcuit? Nu-şi aminteşte. E bine? Şi fuge bombănind furios. — Nu auzi? Aude. Biliboacă. Femeia blondă nu-şi dă seama de asta? Ce dacă el. Nu mai vrea. Numai că nu nimerise. Se pleacă. vecinul şi colegul lui mai mare de la scara a treia: — Idiotule. — Dar celelalte? Celelalte nu le-a azvîrlit el. cu toţi ai tăi care rînjesc.Dar era clar ca lumina zilei că el.. — Ia-o de jos. tu ştii cine era? Inspectoarea! A fost astăzi la . e copil? E de batjocura lumii? Mai ridică o hîrtiuţă cu scîrbă. Şi încă una. Bine.. Aşa zice Chirică. Biliboacă. faci treaba asta. nu în public. la coş a vrut s-o arunce. Apoi se cabrează. dar nu cu plăcere.

nelipsita întrebarea mamei din clipa cînd va deschide uşa: — Ce-a fost azi la şcoală? Dar nu e nimeni acasă. Absolut nimic. şuieră şi pufneşte. cu sete. tîrîndu-şi paşii prin frunzele moarte. în bucătărie ciorba îşi abureşte aroma Băiatului îi e foame şi muşcă din greşeală. ars parcă de tot focul zilei: — Ce să fie? Nimic. eterna. să plîngă.. mamă. nu din colţul de pîine. eterna.. Şi deodată glasul cald al mamei. Altă necunoscută! De ciudă şi de usturime îi vine să urle. ci din ardeiul iute. Uuuuf! Arşşş! Aaaa. Şi parcă aude întrebarea. 20 .noi în clasă. Acum Biliboacă merge spre casă. nelipsita întrebare: — Ce-a fost azi la şcoală? Biliboacă tresare. să blesteme.

crema de ghete sau ochelarii. atunci e altceva. Unde mai pui nervii.. se răscolesc saltelele. Cel mult. asta se poate întîmpla oricui. să nu dai de urma unui timbru. Şi dacă asemenea neplăceri ţi se întîmplă doar din cînd în cînd nu e nici o nenorocire. ca să-ţi tragi doi ciorapi de aceeaşi culoare. se trage o concluzie: 21 . cearta cu ochii la ceasul care-şi vede implacabil de treaba lui şi. se mută canapelele. parcă în bătaie de joc.. să îţi pregăteşti ghiozdanul — mai ales ghiozdanul! — toată casa se preface într-un vîrtej.CA RN ETU L CA RN ETU LU I SĂ RĂTĂCEŞTI UN CREION. se string covoarele. garderobul. reproşurile.. se răstoarnă coşul de rufe.. se cercetează lada de gunoi. ?. iei hotărîrea ca pe viitor.. cînd se repetă zi cu zi şi încă — tocmai pentru că atît de des — în momentele cele mai nepotrivite.. cînd — în plus — acest soi de necazuri devine nenorocirea şi spaima întregii case. Şi pînă la urmă. Cînd însă asemenea accidente reprezintă regula. saltă dintr-o dată cîte zece minute. ca să-ţi aduni laolaltă cei doi bocanci. de exemplu exact cînd trebuie să pleci la coală. să piară ca înghiţit de pămînt un nasture. atunci. etc. bombănind şi troscotind.. o. Atunci.. etc. să nu găseşti în graba mare peria de haine. o gumă.

dar nu îndrăzneau să întrerupă meditaţia băiatului. Stătea în mijlocul sufrageriei. totul. peria. nemişcat pe un scăunel. adio uitare. şi să dureze cel puţin tot anul şcolar. scînci băiatul. adio dezordine şi căutări în coşul de rufe.. în pijama. într-un carnet. — Care carnet? — În care mi-am notat ieri totul: unde sînt ciorapii. trezit la ora şapte fix de către ceasul deşteptător. Cei din jur simţeau că nu e ceva în ordine. Am notat în el unde o să-1 ţin. dragă? — Carnetul. Adio nervi şi lacrimi. adîncit în sine ca „Gînditorul" lui Rodin. întîrzii! exclamă exasperată mama. carnetul să-1 găsesc. cu cel mic în gură. îmi notez totul.— Aşa nu mai merge! De mîine fac ordine. cămaşa pe spatele fotoliului albastru. Sărbătoarea urma să înceapă de a doua zi.Nu vă alarmaţi. timp de 15 minute Gigel n-a scos o vorbă.. orice mişcare. îmi amintesc precis. într-adevăr.. ghiozdanul în cuier. şi gata! Unde poate să fie? Pe noptieră? Pe dulap? Pe frigider? în sertarul de la bibliotecă? Sub cristalul de la măsuţă? Sub covor? Pe televizor? — E aproape 8. ca într-un borderou. n-a fost o sărbătoare. — Unde ai hotărît să-1 ţii? — Nu ştiu. a doua zi. totul e scris acolo! Acum totul e simplu: ciorapii pe calorifer. de luni. sus în dreapta . pantofii în cămară. totul în carnet! Duminica în care Gigel a făcut treaba descrisă mai sus. Ura! Acolo e carnetul: sub ceasul deşteptător. cărţile. De-abia cînd ceasul arăta 7 şi 20 cineva întrebă sfios: — Cauţi ceva. cjimaşa. haina. Şi. Tu nu te uiţi la ceas? Gigei se uită. cu degetul arătător la tîmplă. pe prima pagină. Unde pun şapca. îi dădeau tîrcoale privindu-se întrebător.. Gigel e fe22 . cărţile. Da. Băiatul se repede la carnet.

acum. profund.. Of. te rog. Trebuie să-mi mai cumpăr un carnet în care să scriu zilnic unde ţin carnetul nr. pentru ultima dată. iar în numărul 3 unde e locul carnetului 2. 2 va scrie unde ţine carnetul nr. se gîndeşte concentrat. se căinează Gigei şi..." Gigel ronţăie fericit covrigi cu susan. că a cheltuit şi banii de carneţele. e drept. Şi era o soluţie perfectă. dar deodată. într-un singur loc. Gigel pleacă fericit la şcoală. o clipă. cu arătătorul la tîmplă şi degetul mic în gură. A întîrziat. 1. of. Extraordinar! Am uitat. îi trecuse prin minte să îşi pună toate lucrurile în ordine. desigur. dar omul învaţă mereu. dă-mi. îi vine să plîngă. dar cu folos." în carnetul nr. ca într-o străfulgerare: „Ura! Am găsit! Nimic mai simplu.. 1. 23 . o singură clipă. Totul! şi cu cei 5 lei cumpăr covrigi.. Şi totuşi.. O singură problemă e încă nerezolvată. 3 cum o să-i ţină evidenţa? Să facă un nod la batistă? Un bileţel înfipt cu un bold în covoraşul de la capul patului? Să roage pe careva din casă să ţină el minte acest lucru? Băiatul a încetinit pasul. rămîne interzis: „Ce naiba am găsit? Am uitat! Am uitat cu desăvîrşire. parcă îl încearcă o umbră de îndoială: „Dar dacă rătăcesc şi carnetul nr.. E o problemă. „Şi ce soluţie fantastică găsisem! Dar ce? Care? Of!" Într-adevăr. de carnetul carnetului carnetului.ricit. ca „Gînditorul" lui Rodin. şi că nu e nevoie. în 5 minute e gata de plecare. Asta rezolvă totul. Metoda e bună! Experienţa a reuşit. exact în poarta şcolii.. 2? Mai bine îmi cumpăr două carneţele. în acest caz.. Şi carnetului nr. cît trăieşte: — Mamă. 5 lei.. Dar o rezolvă.. of"..

Am citit-o de numai ţin minte de cîte ori.UNDE SE VARSĂ NILUL ? SCOS LA LECŢIE... Eu aşa învăţ lecţiile. Mihai îşi legăna capul întocmai ca o cămilă. toate lecţiile.. Din nou nu se auzea decît un bîzîit întretăiat. ştiu lecţia pe dinafară... Daţi-mi voie. Mm.... Sudoarea îi şiroia pe frunte.. ca de viespe prinsă între două geamuri. iar printre buze îi scăpa o bolboroseală fără sfîrşit.. tovarăşe profesor.... mm. întocmai ca nervurile albăstrii.. ăăă. ca pe o poezie." — N-ai învăţat? — Vai de mine. mm. Vreau să zic nici o frază... Numai că nu pot să sar nici o strofă.. şi atunci nu se auzea decît un fel de bîzîit prelung. Are aproape două pagini.. — Ei. am ajuns la izvoare. ăăă... 24 . îndărătnic. spune.. — Ei? Unde se varsă? — E un fluviu foarte lung. închipuind reţeaua apelor de pe harta pe care cel ascultat se proiecta. ca de bondar căzut într-o ulcică: „Mm. mm. ăăă. unde se varsă Nilul? repetă profesorul nerăb dător. răsfirîndu-se de la nord la sud. Uneori parcă aţipea.. tovarăşe profesor...

—Poftim. respiră adînc. în Marea Mediterană.. Mai sînt două paragrafe.Acuş. apoi începu să turuie: „Acest fluviu lung de 6 500 kilometri se varsă printr-o mulţime de guri în pustiul Sahara. unde stîncile şi nisipul se încing pînă la plus 70-80 de grade şi unde nu există nici o picătură de apă.. Mihai scoate cartea de geografie şi merge întins spre catedră. apoi se luminează fericit: — Am sărit un rînd.. aici. arată el cu degetul şi începe să citească: Băiatul mormăie zăpăcit. tovarăşe profesor. Al doilea rînd de jos. mmm. aşa scrie şi în carte." —Nilul se varsă în pustiul Sahara?! — Da.. îl învăţ pentru ora viitoare! „Acest fluviu lung de 6500 de kilometri se varsă printr-o mulţime de guri in... acuş se varsă... un singur rînd. subliniind cu unghia pe carte cuvât cu cuvînt.. se varsăl Mihai se opri." . dar la mine nu contează un rînd. aveţi toată încrederea.. pe urmă vine figura cu cămilele de sub palmieri şi.. tovarăşe profesor. mmm..Gata? . sub sarcofag..

ÎNCĂ DE LA [DESCOPERIREA extemporalelor. Cînd a început vacanţa? La 30? În era noastră? Eşti sigur? Ah.. că doar a fost vacanţa mică?! Stai niţel mai oblic. apoi se aştern pe lucru. adică pe lucrare.. toate acestea se dau în scris... Se cunoaşte la fel de bine şi procedeul: elevii rup o foaie de hîrtie. De altfel. Tace o clipă îmbufnat. a lucrărilor de control şi a tezelor. (Rugător): Haide.. VORBITĂ SE ŞTIE CĂ.. Bineînţeles.. mă. A început lucrarea printr-un apel pe cît de şuşotit. Ceilalţi fac şi ei o lucrare scrisă.. mai mult vorbită. ai un umăr care acoperă trei propoziţii.. nu văd nimic! Şi scrie mai mare.O LUCRARE SCRISĂ. (Furios): Mai vii tu pe la mine să-ţi dau pompa de bicicletă! 26 .. mă. să mă binoclez şi eu. Tema lucrării? Oricare. cei care s-au pregătit.. pe atît de disperat către colegul său de bancă: — Sst! Sst! „Vacanţă" se scrie cu v mare? De ce. dar.. Să ştii că nu mai vorbesc cu tine niciodată. se gîndesc cîteva clipe. mă.. De pildă: „Cum am petrecut vacanţa?" Şi iată-1 pe eroul nostru. Bine!. apoi reîncepe asaltul: — Ce scrii tu acolo de Ploieşti? Trebuie să scriem şi despre regiunile petrolifere? Spune-mi şi mie.. aşa se şi cheamă: lucrări scrise.

De ce să te plîngi? Că nu te-am lăsat să copiezi? — Nu. Cu gîtul lungit. pare o girafă suferindă de amigdale. izbucneşte nefericitul copist. încordat şi plîngăreţ. că-ţi dau şi bicicleta de la pompă. şi in descifrabil! . Troscot?! Nu vrei să-mi spui? Nu vrei. în rîndul al treilea? Cloşcă. Colegul întoarce cu seninătate capul: . Că scrii urît şi. sau ploscă?. ai? Bine.....(Blând) Te rog. Arată-mi. Continuă milog: — Ce-ai scris acolo. O să vezi tu.. Las' că la prima adunare o să mă plîng detaşamentului de tine. bombăne eroul cu lacrimi în ochi..

. de joc. — În călimară! Uf! De-abia l-am găsit! Fata răsuflă uşurată. şi şoptit. violet de trei ori. spiritul de observaţie. profesori. simţul culorilor.. Altfel. şi mai ales se poate juca peste tot. Violet o dată. E un joc pasionant. la şcoala. în tramvai.— în dunga de la ciorap.. — Verde! — Uite! în panglica mea. pierzi jocul. Uiţi de toate. La tablă profesorul desenează harta. Cînd unul pronunţă o culoare.JO C U L C U L O R IL O R NU-L ŞTIŢI? Păcat! Dezvoltă imaginaţia.. tu trebuie să-i arăţi un obiect în care se găseşte acea culoare.. chiar de recreaţii. Africii. fără exagerare. şi asta rapid.. cît numără pînă la cinci. iar în clasă nu se aude decît mersul mărunt al creioanelor pe maculatoare. — Albastru! . violet de două ori. Acasă. — Violet. spre uşă: 28 . — Galben! — în lănţişorul de la gît. de lecţii şi.

Vai. Fie cum zici tu.. — Gata cu jocul! Trebuie să învăţăm. Maroul nu e cafeniu? — Nu e.. dragă.. Galbenă? Galben o dată. Albă? — În faţa de masă! — Unde trăiesc vulpi.. e cafeniu.. Maro unu..Maro.. — Şi n-ai văzut şiretul? — Bine. maro doi. argintii de două ori. — Bravo! Ai văzut ce interesant e? Ce fluviu se varsă în Marea. — Nu e maro.. — Unde e Marea. şi maroul.. Uite: unde se varsă Fluviul... Cele două prietene s-au întors acasă şi învaţă la geografie. s-a urcat pe bancă. argintii? Argintii o dată.. dar tu mi-ai arătat pantoful. mititica de ea. ce emoţie am avut!. tu? — Pentru că poimîine avem lecţie de control. — În ibricul de pe bufet... — Dragă.. tu... — În vaca domnului! Uite... de trei ori... — Ei şi? împletim jocul cu învăţătura.. N-aveam cărămiziu. Dar dînsul nu joacă jocul culorilor. cum e castana.. Roşu? — În lalea..... Lecţia s-a terminat. dragă... dar şiretul nu e cafeniu? — Da.. La tablă profesorul vorbeşte despre Marea Roşie. Cărămiziu! Cărămiziu de două ori.. Şi acum. vreţi să ne însoţiţi cîteva clipe la lecţia de geografie a clasei a VII-a de la şcoala unde învaţă cele două prietene? — . Cafeniul e cum e cafeaua. — La pantoful meu. de patru ori!.. dragă. — E tot una... — De ce.

frunte potrivită. printre bănci: . Profesorul înclină capul aprobativ şi murmură satisfăcut. potrivit de curat (de murdar. căutaţi de-i faceţi cunoştinţă.. ar avea ceva extraordinar sau măcar deosebit în fiinţa lui. U N ŞM E C H E R L A LŢIE EC VA TREBUI SĂ FACEŢI NEAPĂRAT şi cît mai degrabă cunoştinţă cu Matei. Iar ele? Stau amîndouă galbeneverzui în banca de culoare cafenie. rotindu-şi ochii. Dar pentru asta trebuie să-1 vedeţi scos la lecţie. au fost ascultate. repet. văd doi de 3 cu cerneală roşie. Dar unde sînt prietenele noastre? Au răspuns? Să ne uităm în catalog. în catalogul alb. tremurîndu-şi în aer antenele negre.Iată. gură. cum îi spun colegii. la hartă o elevă arată cu beţigaşul în mină marile fluvii siberiene. N-o să-1 uitaţi curînd. după cum singuri veţi putea judeca. Da. dar se înţelege că murdăria nu e niciodată potrivită) etc. statură potrivită. în dreptul numelor lor. Şina pentru că băiatul. Cu toate acestea. potrivit de gras. nas. în timp ce o gîză cărămizie se urcă pe caietul cu scoarţe cenuşii. puşi cu stiloul albastru al profesorului. rugător. vă asigur. să-1 vedeţi ieşind din fundul clasei la tablă. aş fi ispitit mai curînd să spun. Tilică. Într-adevăr....

Tilică se trage pe nesimţite lingă prima bancă şi-i izbeşte colegului talpa cu călcîiul: 31 . ce lecţie am avut pentru azi? se aude întrebarea profesorului. oprindu-se zîmbitor în faţa profesorului: — Ah.— Ce avem. Matei. mă? Ce avem? Apoi. mă! Nu mă lăsaţi! — Ei. ce bine îmi pare că m-aţi scos! Şi în aceeaşi fracţiune de secundă. întorcîndu-se desperat spre clasă: — Nu mă lăsaţi.

N-am înţeles-o bine. răs punde aceasta. — Tot aşa am vrut să zic şi eu! — Cînd? — La una mie şase sute trei zeci şi. tovarăşe profesor.. îmi stă pe limbă. Su-flă! — Ce titlu are lecţia de azi? Băiatul închide ochii. ah! îşi înghion teşte pe furiş vecina. — Aşa am vrut să spun şi eu! ţîşneşte băiatul. răspunde fata. după ce întrebarea a fost repetată.. biruind. mă! Apoi... — În Moldova. — Unde a domnit Vasile Lupu? — Mai puneţi-mi o dată între barea. 32 . în cele din urmă... tropăie.— Suflă... — Despre Vasile Lupu... răs punde cu siguranţă: Vasile Lupu a domnit în.N-am înţeles întrebarea... apoi. Nu pot să zic . Profesorul arată cu capul o fată scoasă şi ea la lecţie. strînge din pumni. tovarăşe profesor. oftează: — Nu pot să zic. începu fata. nefericitul lapsus. tovarăşe profesor. se roagă cu umilinţă Tilică. privind cu nevinovăţie drept în ochii profesorului: -. e un nume încurcat.

trăgînd discret de mînecă pe fetiţa ce ridică mîna. Ce tot spune ăla din fund? Parcă şase. — Cît? — 0 mie şase sute treizeci şi şapse. îl ajută profesorul. în Muntenia era domn. Nota trei.. — Treci la loc. în Muntenia era domn al Munteniei.. — A avut războaie? — Nu. se trage de ciuful frizurii... jignit.. tovarăşe profesor.. Băiatul se agaţă de tablă. şi se opreşte rugător: N-am înţeles întrebarea..Recreaţia mare 33 .... să spună Matei.. dar nu pot să zic. 3 . .. se repede înaripat băiatul. a avut. Ţîţîie şi bîţîie din picior. privind printre degete în clasă. parcă scos din sărite.. ştiu tovarăşe profesor..... si. — A. parcă şapte. — Şi cine era domn în Muntenia? — în Muntenia era domn.. — Aşa am vrut să spun şi eu. da. E un nume încurcat. — A avut.. A avut.Eu? Vasile Lupu a domnit la una mie şase sute treizeci si. -Ei? — La una mie şase sute treizeci şi — adaugă de-abia îngăimat — şi aşpte. îmbolmăjeşte băiatul afirmaţia cu o mîrîială vag negativă. — îl chema ca şi pe tine.. începe el avîntat.. Eu am învăţat..Nu tu.. dar m-am încurcat la denumirile mai grele.. sau n-a avut? — Nnnn. Tilică Vodă! Profesorul înmoaie tocul în cerneală.. Profesorul o repetă silabisind. tovarăşe profesor. — Mai întrebaţi-mă.

ţi-am spus .. dar mie băieţii aşa îmi zice. .îl chema ca şi pe tine.Denumiri grele? Dar pe voievodul Munteniei . dar m-aţi încurcat. Tilicăăă! . În loc de Matei.. Matei. Ce-s eu de vină? Poate dumneavoastră nu ştiţi. bombăne băiatul cu lacrimi in ochi.-.Ştiu.

Cu cerneală albastră: „Citită de mine azi 15 aprilie. sentinţe. Cu creion roşu: „Citită de subsemnatu' De la un capăt pîn' la altu' l Alt creion roşu. Cu acest prilej. Şi cititorii? Ei sînt pe ultima pagină a cărţii. Puyca". cu cărbune şi creioane. Huck. Nică. Iată această „pagină a cititorului" la sfîrşitul volumului întîi din operele lui Gaidar. citind o carte de la bibliotecă. Cum aşa? Simplu. mult. f. Plîns paginile 1 şi urm. mi-am întărit o dată mai mult convingerea că. şi dintr-o datate vezi înconjurat de Vitea. Spre amintire semnez. maxime şi mai ales semnături. Plăcut f.. Şi-au semnalat prezenţa cu tot felul de cerneluri şi peniţe.ÎN S E M N I D E L E C T O R ĂR AM ÎMPRUMUTAT ÎNTR-O ZI O CARTE de la biblioteca din cartier.. Gulliver sau Gavroche. Dacă vrei să cunoşti eroii. faci cunoştinţă nu numai cu eroii cărţii. lăsînd acolo cugetări. de la biblioteca populară din cartier. ci şi cu cititorii ei. înmuiat în gură: „Tot ce-aţi scris este valabil 35 . citeşti frumuşel pagină cu pagină.

de-a curmezişul: „Ce fel de porumbel? Fiert sau fript?" Cu tuş negru. Mişu Gh. în curte pe stînga. Dau doi sticleţi şi un porumbel pe un scatiu (bârbâtuş). Nu vorbiţi cu tăticu'. 1972. Telefonaţi dimineaţa. sectorul IV Bucureşti. Subliniat de două ori: „O minte fără cărţi e ca o pasăre fără aripi. ce s-a lăţit: „Citită de mine azi. Dau o colivie de sîrmă pe un porumbel. Nu înţeleg de ce zmîngâliţi cărţile care sînt un prieten ce trebuie să circule din mină în mină.şi semnez: indescifrabil. Nicu". Cu creionul. strada Garoafei 3 bis. Foarte frumoasă carte." . bateţi în geam (câine rău)". dar de ce nu ţi-ai dat adresa care eşti cu colivia?" Cu creion chimic: „De acord cu toate.

ultima însemnare. Ţi-arăt eu ţie în volumul II să păgubeşti cititorii cinstiţi cu porumbei călători. înghesuită în colţul de jos. f.Cu o peniţă răşchirată. T. După părerea mea nu face doi sticleţi şi un porumbel. tot cu tuş negru şi subliniată de trei ori: „Fugit porumbel. Răspundeţi pe cartea „Cinci săptâmîni în balon" sau pe „Toate pînzele sus". VII B». Şi. Schimb scatiu bună stare cu colivie idem.. cl. «Cartea f. bună. în sfîrşit.. Eşti un măgar." .

se ştie. aceasta fiind singura precizare pe care — acum chiar. dar în coperţi de vinilin?! Atunci un mesaj din galaxie?! Da. poate fi un obiect de uz casnic al vechilor sumerieni» Ei cunoşteau marmelada! 38 . admiţînd originea foarte îndepărtata a obiectului. ci în timp.N. ceva mai precauţi. ceva „nemaivăzut". Era. ciudatul obiect deveni un formidabil izvor de ipoteze. — Presupunînd că a zăcut 5000 de ani sub dărîmăturile Ba* bilonului. după atîtea studii la care a fost supus — o poate cineva face. — Un O.OBIECT NEIDENTIFICAT OBIECTUL FUSESE DESCOPERIT în curtea şcolii şi ceea ce izbise atenţia din prima clipă era lipsa lui totală de identitate.Z. apelînd la arheologie sau paleontologie. Că tocmai acest fapt îl impuse interesului general este uşor de înţeles. dar scris în ce fel de cifru? Un top de hîrtie de ambalaj pierdut de niscaiva marţieni? Dar aceasta înseamnă că marţienii cunoşteau marmelada şi slănina cu ale căror urme era pe de-a-ntregul mînjit. Şi astfel se face că. Cele mai multe vizau originea sa extraterestră. într-adevăr. Tulburătoare ipoteze! Alţii. Nimic mai captivant decît enigmele. din momentul descoperirii sale.? Mă rog. o situau nu în spaţiu.

numai că locul de baştină ate fi mult mai probabil Pompeiul. . da. În sfîrşit. înclinau să creadă cîţiva. susţineau alţii. cînd. aveţi cuvîntul meu de onoare. presupunerile cele mai contradictorii. băiatul nu poate arăta. Sau. 39 . Nu observaţi aceste foi? Par să fie frunzele unei ferigi geologice. În acest sens se şi înregistrau. obiectau alţii. E maculatorul meu. Disputa era în toi şi se poate afirma că nimeni nu rămăsese în afara ei. e cenuşă şi lavă vulcanică. nici acum toată lumea nu e încă pe deplin convinsă. Aşa o fi? N-o fi aşa? — Băiatul are dreptate. —Aş. desigur. pe onoarea mea. Nu este exclus sa fi folosit la azvîrlirea de praf în ochii unor necunoscute fiare.— E cu putinţă.. E caietul meu de notiţe. băieţi. dînd explicaţiile de rigoare.. poate. Continua doar să mormăie. o armă de vînătoare de un tip special. — Dar atunci de ce nu poate explica deloc nici cum şi nici la ce îl foloseşte? Să arate. nu ezita să îşi dea de zece ori pe minut cuvîntul de onoare: — Pe cuvînt că e al meu. pe jumătate carbonizate. Obiectul a zăcut. deşi argumentele nu sînt de neglijat. cu aşa ceva se puteau înveli doar picioarele. nu puţini încercau să-i identifice natura pornind de la posibila sa întrebuinţare. zic unii. de altfel. E o primă formă de ciorapi sau obiele ale Omului Zăpezilor. Doar nu-şi dă cuvîntul de florile mărului. Adevărat. E drept. Şi cel mai puternic argument rămîne faptul că persoana în chestiune. brusc.E o căciulă dintr-un fel de scoarţă de copac necunoscut. apăru o nouă explicaţie. să arate în ce chip poate fi folosit un asemenea caiet de notiţe. De aici marea cantitate de cărbune şi grafit cu care pare acoperit.

foarte potrivită şi plină de prudenţă: Nu atingeţi obiectele expuse! . Deocamdată obiectul a fost depus la muzeu cu eticheta. Cercetările continuă..— Pe cuvînt că e al meu. pe onoarea mea..

dezbrăcat?" vru să întrebe. reţinîndu-şi un strănut. Eu asta vă cer: aprobarea să fiti de acord şi să mă ajutaţi să-i stîrpim. 41 . dă-i drumul. de emoţie şi furie. nu-i aşa? îl mîngîie directorul şi dădu să intre în casă. —Spune. Ei. pentru că eu n-am să mă las pînă nu îi stîrpesc din viaţa societăţii satului nostru.. ce ai pe inimă? Ah. hai. Băiatul avea lacrimi în ochi. cîte n-avea el pe inimă?! Tocmai asta era nenorocirea că avea prea multe. dar citi deznădejdea pe chipul băiatului şi se opri. poate pentru a zecea oară. ce te frămîntă? „De ce mă ţii afară. de aici. Atît de multe şi de dureroase. oarecum enervat. încît îşi înmuie glasul: Zi. îl îndemna directorul şcolii. ca o măzăriche. din comună. Storcea în pumn o coajă de portocală şi. se izbea de tabla casei. un vînt subţire tăia sîrmele întinse în pridvor şi o zăpadă aspră. —E ceva grav? Poate-mi spui mîine. de cîteva minute. acum vreau să vă spun. treaba asta nu suportă amînare. Era frig. Dar îl văzu atît de zgribulit şi nefericit.L A V A R O S F IE C A L D Ă Ă — TOVARĂŞE DIRECTOR.. --Nu mîine. nu mai izbutea să scoată un singur cuvînt.

... Pentru binele obştesc.. fiecare ce are şi ce plănuieşte. vrei. şi eu aştept o dreptate. să-i luăm ca din oală. — Ce ai. . cu toate secretele lor. şi eu sînt gata să vă ajut să facem o curăţenie totală cu aceşti indivizi periculoşi care se pretind prietenii mei şi care — dumneavoastră nu ştiţi — toţi au bricege şi lanterne colorate. dragă? Nu spui nimic?. Da. dar trebuie să mă ajutaţi. pentru că benzile acestea sînt periculoase pentru toată omenirea din lume.. totul în cel mai mare secret. sau nu... cu adresa lor. pentru că dumneavoastră sînteţi cel mai bun. . să îmi spui ceva? .. hai. ce fac şi ce au de gînd.Vă spun tot.. Şi numai eu îi ştiu pe toţi.. De aceea eu am venit la dumneavoastră. ei habar să nu aibă. tovarăşe director.Nu pentru binele meu. Vi-i spun eu pe toţi. pentru că dumneavoastră nu ştiţi — ei sînt prieteni nedespărţiţi şi e greu de luptat cu ei. cu numele şi prenumele. pentru că — dumneavoastră nu ştiţi! — la noi în comună sînt mulţi vagabonzi. pe bănzi. — Ei.

să-şi ceară iertare în genunchi.... .— De ce taci? Nu vrei să intrăm în casă? . dar cu alianţa dumneavoastră eu îi pot captura pe toţi. un automobil cu şenile. nişte prafuri de adormit. dar săi speriem. două-trei pistoale cu gloanţe oarbe. un bumerang. ca la submarine. ca să putem urmări toată banda şi să-i înconjurăm. nu e timp de pierdut. chiar acum ei se îndreaptă cine ştie unde. — Gata! Am degerat. Văd că n-ai nimic să-mi spui.Enorm! Vreau să-mi spuneţi de unde pot eu să procur pînă mîine un avion. dar şi cu flotoare.. Eu intru în casă. — Cu ce te pot ajuta? Ce pot face pentru tine? .. Eu nu zic să-i distrugem..Nu. două-trei radioemiţătoare ca la circulaţie. pentru că e urgent.

Un vînt iute şuieră în sîrme. la Gogu? — Care Gogu? — De lîngă pod. copii şi fraţi. măi. tovarăşe director? La vară o să fie cald şi bine. clopoţei. La colţ se auzeau voci. — Care cap? Şi deodată se lumină: erau doi de Gogu. Intrăm la tovarăşul director. — Ei sînt! scînci băiatul. Tare şi cu forţă.. — Voi? Pe mine? — Păi n-a fost vorba că ne întîlnim la 6. aho. „Ai vrut să-mi spui ceva?" dori să-1 întrebe directorul pe băiat. şi porni spre poartă.. aho!". erau două poduri — unul într-un capăt. Iar băieţaşul îi zîmbea fericit şi pieptăna buhaiul: — Aţi răcit.. altul în celălalt cap al satului. Pe treapta cea mai de sus buhaiul gemea scurt şi fericit. Fusese o neînţelegere la. Apoi izbucni urarea. „Aho.. bicele pluguşorului. buhaiul." . ia-ţi buhaiul. şi vru s-o rupă la goană. şi parcă tot cerul se topi în hărmălaie. — Unde fugi.. — Acum. — Care pod? — Din capu' satului.. dar un imens strănut acoperi toată zarva. mijloc. Fantomas! De cînd te căutăm. iar măzărichea izbea ca alicele acoperişul. Peste cîteva clipe directorul se afla din nou în pridvor. apoi îşi suflă cu putere nasul ud. atenţie la „aho. hai.Băiatul rămase în pridvor. Şi deodată încremeni. De aceea nu se întîlniseră.

Nu le era frică? —De ce să le fie frică? Eu am îmbălsămat o veveriţă! —Cum? —Aşa ca egiptenii. 3. VECHE 4 LA ISTORIE? LA ISTORIE 4 ? Cam ruşinos. a fost raţionamentul care stătea de cîteva mi nute la baza hotărîrii celor doi băieţi.14 a pornit cu oastea împotriva sa. aşa că împiedicau putrezirea.. Şi iată-i. chiar acum vom recapitula la istorie." —Brrr. cu arome. Acesta..ISTORIE. vă asigur.. „învăţînd" la istoria veche. cunoscîndu-le hotărîrea şi baza ei." Nu merge. La geometrie e altceva: nu poţi să povesteşti războiul unghiurilor extern-alteme cu cel intern-alterne sau să spui: „întrucît perimetrul trunchiului de con s-a micşorat fără încuviinţarea înălţimii Sale.. o poveste? — Uite.. cu oţeturi. unde toată treaba e să povesteşti. — Şi n-a putrezit?! 45 . Recapitulează.. orice s-ar zice. Ei ungeau pe cel mort cu diferite arome şi oţeturi. Dar la is-to-ri-e 4? La istorie... — „Egiptenii cunoşteau secretul îmbălsămării. şi nu altul.

..... — Cum era s-o îmbălsămez? Eram de-abia în clasa a patra. — Vorbeam de Anghel. care are trei cîini. şi eu am încercat să îmbălsămez un arici.. Cînd veveriţa a mîncat nuca. şi un somnifer. Şi pe urmă i-am dat drumul. i s-a făcut somn. — 46 .. Va să zică: „Egip tenii cunoşteau secretul îmbălsămării." — Ştii. frate... Parcă-s năluci... — Cine? Anghel? — Păi da' cine? Cîinele? „Egiptenii cunoşteau secretul îm bălsămării. — Nu e unul negricios? — Nu. te rog. Din capul străzii.. nu-1 ştii tu pe Anghel? De la şcoala 113. „Egiptenii cunoşteau secretul îmbălsămării. Cum. — Şi ce-i cu asta? — Păi nu învăţasem încă istoria antică.. Cum ai prins-o?! îmi spui? Pe urmă. şi tot n-am prins-o. — Are şi o trotinetă cu ataş. Acum haide să recapitulăm.. gata. Apoi s-a trezit.. nu mai ţin minte. dar în cuşcă. fireşte. spune-mi acum. pentru că ea nu era egipteană! Am prins-o la Timiş as'vară.A putrezit pentru că. uite: am luat o nucă sau o ghindă. O să-ţi spun altă dată. a adormit tun şi am prins-o. învăţăm." — Dă-i încolo de egipteni! De-o oră tot învăţăm despre ei. Hai sa ne jucăm.. cu clacson. nu te pricepi tu. — Eh. — Serios? Cum ai prins-o? Eu toată vacanţa mare m-am ţinut după una. — Bine." — Hai. — Păi n-avea ţepi? — Nu mă crezi? întreabă-1 şi pe Anghel... E bălţat. — Dar ziceai că ai îmbălsămat-o.

.d. că am învăţat. Ş. Şi zi: chiar are clacson? Ş. Mai veche decît acel 4 — cam ruşinos. m.a..m.. orice s-ar zice — de la istoria veche. hai mai bine să stăm de vorbă. Plouă. Şi e o istorie veche. Uite ce zic eu: acum. Cam asta e la istorie.a.__ Tţ.d.

bănuţii şi petuniile. că a şi sunat de ieşire... alţii acvariul în care înoată o zvîrlugă neastîmpărată şi cîţiva bibănaşi. dar cei dintr-a cincea ştiu cum arată gherghinele pufoase. Pomul şi florile rămîn în caiete pentru o săptămînă încheiată. deasupra colilor albe apar cuvintele: „Desen liber după natură". Săptămîna trece însă repede. înconjuraţi de un rotocol de brazde. Cei dinspre geam îşi aruncă privirea către cartea şcolii. Alţii s-au oprit asupra straturilor de flori. Dar ora de desen e scurtă.. iar ora următoare copiii dinspre fereastră îşi aruncă din nou privirile pe geam pentru a continua 48 . Unii au ales ca model pomii cu coroana lor verde-închisă.D ESE N D UĂ N A TU R P Ă DIN CÎND ÎN CÎND. Atunci fiecare şcolar aşterne pe caietul său orice crede de cuviinţă din tot ce ii cade sub ochi..... pe cei dintr-a cincea. ca o perniţă la piciorul fiecăruia. de pildă. Cei din băncile dinspre perete au luat ca model ghivecele de flori de pe pervaz.. De-abia s-a găsit creionul cel mai potrivit pentru frunzişul teiului sau pentru veşmîntul de catifea al florilor. Mai ales aceştia au ce desena!. LA ORELE DE DESEN. Din clasă nu se deosebesc prea bine toate culorile. Le-au plantat şi le îngrijesc ei înşişi. lată-i.

Cel întrebat nu se miră de fel..desenele. De-abia a pus însă mîna pe creion.. Cele mai frumoase vor fi păstrate şi vor împodobi expoziţia de sfîrşit de an. Răspunde pe şoptite: — E zmeul meu care s-a agăţat în crengi. că băiatul din banca întîi s-a oprit nedumerit... N-o desena nici tu. în copaci. continuînd să-şi ascută creionul: —Nu e floare. nu cresc pe sfori. în primul rînd. Şi totuşi e cu neputinţă. roşie.. Se întoarce spre cel din spate: — Ce-i aia? Poţi să mă lămureşti? Pare un fruct ciudat în crengile teiului. fructele — nici un fel de fructe — nu sînt din hîrtie. în al doilea rînd. E bara de la poarta de fotbal... Am făcut-o în recreaţie din cărămizi şi a rămas acolo. la marginea rondu lui? Săptămâna trecută nu era.. . iar.. Băiatul din banca întîi răspunde. Nu-1 desena! Dar tu poţi să-mi explici ce floare o fi aceea.

. învelitorile vechi de la caiete..Acum desenul e mai mult liber decît după.. E tot pomişorul de săptămîna trecută... catarame. Din imanaţie... că e teren de fotbal. nu desena iarba. şi-au agăţat hainele de pomişor.. Nu le desena... Meritau un nou desen. că e aerodrom de zmeie.. poftim de-1 mai colorează!l Parcă-i un pom din planeta Marte: frunze roşii. Cu totul altul. natură. Nu e un pom din Marte. parc-ar avea nasturi. spre fundul curţii. Nu le desena! Numai că am şi eu o nedumerire. Adică era. deşi avem vestiar. proaspăt stropite. Guma zolvă problema aceasta. dar se ivesc altele: — Ce-i cu iarba aceea albastră lîngă grilaj? — Nu e iarbă. la modele. dar nu aşa. mai ştiu eu ce. — Atunci ce să mai desenez? Ce-i de făcut? Într-adevăr. şi un rond de flori. iarba era iarbă. de crengi nu mai vorbesc... Sînt nişte hîrtii.. Urma doar să-i colorez coroana în verde pal. nu desena pomişorjl... Acum. fără cărămizi. Nu aşteptau decît ca toate creioanele colorate să fie ascuţite.. Nu desena pomul. nu desena rondul de flori. — Ştiu eu. În ora următoare de desen peisajul arăta ca totul altfel: pomii erau pomi. iar rondurile de flori. răspunde cu siguranţă celălalt. Şi nu ni se pare deloc nepotrivit: — În prima recreaţie facem ordine. Uite. Era un puiet obişnuit de măr. ce fel de pomişor este? Săptămîna trecuta nu era sădit.. dar s-au dezbrăcat cei dintr-a şaptea. tulpina pestriţă. Ce-i de făcut? Cei doi găsesc şi la această întrebare răspunsul. pentru că au gimnastică şi. fără neie agăţate în crengi. Punem mîna toată grupa. că e cuier.. Trebuie să-şi închipuie fiecare cum ar arăta un pom.colo. că e hîrtie..

de ce să fi dispărut zmeii? De ce se mai ivesc doar în basmele de speriat copiii? Din cauza paloşului unor feţi-frumoşi? Poveşti! Or fi fost cîndva prea multe paloşe. Acum. nu cunoaşte. micuţo? Nu-i aşa că ţie nu-ţi fac bine chiflele cu sare şi chimen? Ia dă-le 'ncoa! Zmeul le ronţăie. ţîcă? Tu ce ai pentru nenea în ghiozdănaş? 4 * 51 .. nu în aceeaşi). Aşadar. e loc destul pentru ei. rînjeşte.. n-a auzit pe strada lui. însă. apoi. ce-i drept. nu se mai ecxzigstă unul. — Nu-i aşa. acum în clasa a V-a prin mila domnului (de matematică) şi nebăgarea de seamă a dirigintelui (la nota de la purtare). — Ce mai papă zmeul? Fetiţa dă colţul zorită. elev mulţi ani în clasa a IV-a (ce-i drept. de acord.DE CE AU DISPĂRUT ZMEII ? ACEASTA ERA ÎNTREBAREA CARE îl frămînta nu puţin pe Tudorache. Atunci de ce să fi dispărut? Din cauza unor feţi-frumoşi? Nu ştie. şi Tudorache se miră sincer: De ce or fi dispărut zmeii? Trebuie să fie o greşeală. cu mîna întinsă. şi acelea sechestrate în sicriul lor de sticlă." — Nu-i aşa. Ilene Cosînzene se găsesc. dar ele au fost totdeauna la discreţia zmeilor. să dai cu tunu'! Poate doar la Muzeul Militar.

Şi de neprevăzut. într-o bună zi. de faţă cu noi. Plus două franzele şi o halcă de slănină cu boia. ăsta mi-a lăsat un ciorap desperecheat.. o prăjitură. Uite. 52 . iar soarele se căznea să îşi ponteze prezenţa măcar cu cîteva raze. gogoşari şi ciocolată.. nu. nici aripi. bă? — Nimic.Copiii sînt proşti. la revedere. gutui şi dovleac copt. O. Atît. cu altele. şi de ăla — ce să mai vorbim. iar Tudorache pin dea în pragul şcolii ieşirea cosînzenelor. Acum.. biscuiţi şi salam. vrem să te saturăm. Pentru un zmeu timpul trece repede. aşa încît clipi din ochi şi zise. — Le mănînci pe toate. N-avea însă cum trece din strînsoarea băieţilor. cugetînd ce grozav este să fi singurul zmeu din cartier. dar cercul se strîngea în jurul său. Tudorache avea unul singur. N-avea solzi. mîine te căutăm din nou. îşi găsise rostul. Tudorache-zmeul se bucura. plin de înfruntări şi satisfacţii. Zmeul simţi că e ceva în neregulă şi vru să-şi ia tălpăşiţa. nu slobozea flăcări pe nas şi nici vorbă de mai multe capete. aşa încît.. băieţi. zîmbind strîmb: — Salut. se trezi înconjurat de copii. Atît ziseră copiii. cînd vîntul scutura ultimii arţari. Ce mai faceţi? Băieţii tăceau. Şi astfel prostănacul zmeu se infiripa în cartier. Poftă bună! — Mănîncă-le pe toate. ai şi două sticle de apă minerală. Mai ales de neprevăzut! Căci. văzîndu-i ameninţători şi tăcuţi. Eu mă grăbesc.. — Uite. — Ei.. zise cel mai mic dintre băieţi. scînci speriat: — Ce-aveţi. Plin cu caramele şi dungă. şi din ghiozdanele lor începură să iasă la iveală plăcinte şi covrigi. Ai zis o dată „bau-bau!" — şi te alegi cu te miri ce: un sandvici.

O fi. exact din clipa aceea.. Oricît de micuţi ar fi aceştia. Ştiu doar că din ziua aceea de e strada noastră a dispărut un zmeu..— Şi poimîine. vă rog. Din clipa aceea însă.. cum au dispărut zmeii? Pentru mine e clar: exact ca în basme. Nu duc ei casă bună cu feţi-frumoşii.. Aşadar. zmeului îi pierise pofta de mîncare. daţi-mi voie pînă diseară". . n-o fi aşa. Se zice că ultimele cuvinte pe care le-a rostit in calitate de zmeu ar fi fost: „Băieţi. nu ştiu.

.

mi-am privit cu atenţie iritatul vizitator. vă rog. —Pe cine? am întrebat.. îţi dai echipajul. Toată formaţia! Ăştia sînt! îmi întinse pe masa o hîrtie în pătrăţele.... în cunoscutul evantai al formaţiilor de fotbal. ca un şofer volanul la serpentine. Vă spun sincer. în vîrful peniţei.. — Şi. se înşirau 11 titulari şi 3 rezerve. Vocea — tunet. Asta întrece orice. şi continuă aproape plîngînd: Ai mei! Ai mei sînt! Eu sînt căpitanul.. Căpitanul echipei de fotbal. Obrazul — nor.N-AM CUVINTE NĂPUSTINDU-SE PE UŞĂ. Să-i daţi. n-am cuvinte.. Vorbi fără să-şi tragă sufletul. nu găsesc cuvinte.. BĂIATUL SE OPRI. am întrebat nedumerit. Am întrebat: —Sînt din echipa adversă? — Nu! mormăi posomorit vizitatorul. vreau să zic echipa. Stoper. Clasa a VI-a. în vîrful peniţei? 55 . Ochii — fulger. — Nu se poate. tremurînd de indignare. —Pe toţi. în faţa biroului meu. Lăsîndu-1 cîteva clipe să-şi caute cuvintele în fundul bascului pe care-1 răsucea în mînă. Era Cămui Aurel. pe care. —Vă spun sincer. Furtună.

56 . A doua variantă: Rădulescu portar... — Ore de matematică. În caz de neprezentare.. Citiţi-o pe ultima. în tenişi şi fără ofsaid sau cum vreţi voi. Pînă la sfîrşit." Vedeţi? Aici e semnătura mea. Cămui Aurel. Priviţi. Am făcut altă provocare. dacă se dezumflă mingea.. băiete. eu. uimit. unul voi. şase provocări. am răspuns. Asta e.. Crihan bătrînul.. Pe urmă. tot pe caietul de aritmetică. dacă e timp nefavorabil. Da." N-au vrut la sorţi.. Cămui Aurel.. — După hîrtie. „Vă provocăm la un meci amical.. Prima variantă: Ionescu... asta-i a cincea! Ce să vă mai spun? N-am cuvinte. şi pe ăl de centru îl tragem la sorţi. Am stabilit totul. Am făcut altă provocare. E scrisă pe trei pagini. Ce mai? Un caiet am consumat..— Da! izbucni cu ciudă. ocupă-te. am făcut provocarea... în ziua în care vă convine. formaţia! Uitaţi hîrtiile. a ieşit. Nu. de echipament. Aşa e. Cămui.. eu singur. cu mîna asta. fă.. — Şi tot în ora de matematică.. ore întregi m-am gîndit.. Iacobescu. forfait 6:0 pentru noi! O poartă aducem noi.... le-am dus-o. Am fugit de la ora de matematică şi le-am dus provocarea...... Cămui Aurel.. — Da.. N-au vrut pe Cotroceanca.. ascultaţi.. Un arbitru dăm noi.. Eu. asta e.. Am hotărît încă din ianuarie să „dăm" meci cu şcoala vecină.. mă rog... La toate m-am gîndit. Crihan tînărul.. na găsesc cuvinte. nu-i aşa? — De unde ştiţi? mă întreabă băiatul.. Vă spun sincer.. — De unde ştiţi? — Dacă e vorba de numere. — Ciudat. E scrisă cu peniţa rondă: „Sa veniţi cu numere pe spate.. Tot eu. Pe urmă.. — Da? Ei bine. şi noi la fel. dar cu cupă. dacă e după injecţii. pe terenul Cotroceanca.. am cusut numerele pe spate. eu.. eu stoper. restul vă priveşte.

. Priviţi.Ba da.Casă-i daţi în vîrful peniţei pe toţi! Văspun. Trebuia să se fi întîmplat ceva grav.. gata echipat. — De ce? . flori. Obrazul nor. după atîta treabă.. de la meci viu. Ma uitam la băiat. desigur.Sigur. ochii . — Joacă brutal? 57 .. Ziua meciului. n-am cuvinte. Am întrebat: .fulger. Nu-i trecuse furia. A.Dar ce s-a întîmplat cu băieţii? Nu s-au prezentat la meci? .tunet. emoţii minge fluier. şi p-ormă antrenamentul. de pe teren. cupă şi. direct la dumneavoastră. Vocea . vacanţa. Dimpotrivă.

. Cămui Aurel. şi care mi-am sacrificat toate orele de matematică din trimestrul II pentru meciul ăsta. Căpitanul echipei.. Stoper. nici n-am cuvinte. deşi nu-şi găsise încă batista.. vă rog să mă credeţi... Băiatul îşi oprea cu greutate lacrimile. pe mine. Şi.... băieţi! . M-a impresionat. Vă spun sincer. E nemaipomenit?. I-am promis că voi ţine seama de rugămintea Iui..... Vorbea căutîndu-şi batista: —Să nu mă lase ei să joc. Vă rog sa-i daţi în vîrful peniţei... Ştiţi ce-au făcut? Ştiţi de ce au fost în stare?.. nu! — Protestează la deciziile arbitrului? —Nu există. îmi îndeplinesc făgăduinţa: dau prin prezenta pe toţi colegii amărîtului căpitan „în vîrful peniţei". nici n-am cuvinte. vă mărturisesc.. Pentru că sînt căzut la matematică.. — Da. Iată. că pitanul echipei. Din cauza matematicii. stoper. —Atunci? — Vă spun sincer.—A. Ei bine. vă spun sincer — vorba lui Cămui — n-am cuvinte. n-o să ghiciţi niciodată. ca să-i felicit! Bravo. Nu m-au primit să joc! Pe mine! Cămui Aurel. Şi ştiţi de ce? — Ştiu.. Băiatul lăcrima de-a binelea.

abia ieşită din rafturile librăriei. cînd. şi de alţii. şi o să învăţ de toate. fericită. Şi cum era să nu fiu. îmi ziceam acum o lună şi ceva: „Iată cum mi-a surîs norocul. De altfel. A fost o vreme — acum o lună şi ceva — cînd eram mîndră. era cît p-aci să devin mănuşi de box! Aşadar. şi chimie. preaamărîta ta servietă. Pe vremuri. şi o să fiu respectată şi de tine." Eram doar o pereche atît de reuşită! Tocmai de aceea cînd. Aveam ce învăţa: şi fizică.. sportivă sînt şi eu. mai să mă înăbuş de fericire. vesel şi sportiv. dacă ţii să afli amănunte. într-o bună zi de la începutul şcolii. voinic. Nu te uita că acum sînt o biată servietă. şi algebră. deoarece — trebuie să-ţi mărturisesc — mi-ai plăcut de la prima vedere. M-AM HOTARÎT să-ţi scriu. cînd nu-mi mai placi deloc — înalt. şi încă la braţul tău? Aveam impresia că şi tu eşti mîndru de mine şi asta mă bucura şi mai mult. la secţia pielărie. stăpînul meu. Sînt servieta ta. Erai — şi eşti şi acum. Dimpotrivă.. şi cîte 59 .SCRISOARE PE ADRESA UNU! CHIULANGIU ÎN SFÎRŞIT. am văzut orarul lipit pe dinăuntrul capacului meu. O să mă duc la şcoală. Trebuie să-ţi spun că n-am fost totdeauna amărîtă. vitregul meu stăpîn. intram de-a dreptul în clasa a VII-a.

.altele. am ajuns undeva şi ne-am oprit. O ţin minte şi acum pe dinafară. Absolut. chimie. M-ai aşezat — era ora 8 — jos. la algebră. şi cînd lucrarea practică numită „henţ-careu" a spart în zeci de cioburi călimara. împroşcîndu-mă toată de cerneală. Dar mi-am zis: „Stâpînul meu ştie mai bine ce e şi unde se predă fizica". aşa o fi la fizică. şi cînd noţiunea „şutbară" mi-a căzut ca un trăsnet în cap. mi-a fost dat să aud exact aceleaşi noţiuni!? În plus. Şi iată că la sunetul unui fluier s-a dat recreaţie. Ţii minte cum străluceam cînd am plecat de acasă? Acum pot să-ţi mărturisesc: de fericire ! În sfîrşit. prima lecţie. Nu era nici o şcoală primprejur. Curînd. fizică. matematică". spre încîntarea mea. În cîteva minute — numai ochi şi urechi — am învăţat o mulţime de lucruri din fizică. apoi ai început să alergi împreună cu alţi cîţiva după o minge. a treia. aşteptînd să se sfîrşeascâ odată prima lecţie. Aşteptam. a început chimia. să deprinzi aceste noţiuni.. „Acum e bine. Era. probabil. dîndu-mâ vreo cîţiva paşi de-a berbeleacul. acest nou obiect semăna întru totul. cu fizica. De abia aşteptam să intru a doua zi la ore. mi-am zis. doar noţiunea ma60 ." M-ai luat. alergînd cu limba scoasă. ora a treia. Voi cîştiga noi cunoştinţe. şi cînd altă noţiune — „talpa" — mi-a julit obrazul. că pentru chimie trebuie „schimbate porţile”. Spre marea mea uimire însă. aşadar. la vreo şapte paşi de o haină a ta. într-adevâr. de care nici nu auzisem. Ea conţinea. Citeam îmbujorată pe orar: „Prima oră. Aşa o fi în clasa a VII-a. am tăcut chitic. o bogăţie de noţiuni ca: Şuut! Bară! Corner! Henţ! Fault! Ofsaid! Văzîndu-te atît de inimos şi de aprins. Eram mirată. Am aflat.. a doua. dar absolut aceleaşi noţiuni: Şuut! Gol! Henţ! Fault-careu! Ofsaid! Ce să mai spun de mirarea mea cînd. la un nou şuierat de fluier. şi m-ai dus în celălalt capăt al terenului.. îmi ziceam. începe chimia.

Şi aşteptam. şi româna. În trei zile. a început încurcătura. Simplu. iar la geometrie numai două. În aer liber. Ai uns. cînd car între despărţiturile mele plătici. Am poposit pe malul unui rîu. nişte scaieţi. ai prins vreo trei sticleţi ce se încleiaseră. după cum se ştie. La lecţia de anatomie. tîrîndu-te de-a buşilea. Erai mîndru. amârîţi. în schimb. Eram şi eu. şi nu mai pricep nimic. Ziua a treia aşteptam istoria şi geometria. preţ de un ceas. îmi dau seama că nu de mine ai nevoie. asta e geografie ! mi-am zis. într-un crîng. Şi eu. nici vorbă de plătici. la geografie şi română să adăpostesc sticleţi. şi anatomia. programa ta şcolară nu mai avea nici un secret pentru mine.tematică de: „4 — 0" care — mi-am dat seama — te făcea foarte fericit şi chiar respectat. Mă credeam învăţată. era istorie. numai ochi şi urechi. Aflasem ce-i geografia. tn-ai pus deoparte şi-ai început să alergi după mingea de la fizică şi geometrie!!! De atunci. iar la istorie şi geometrie să miros a peşte. şi acum îmi dau seama că nu ştiu nimic. Ai plecat spre casă fericit. română şi anatomie. Şi. în ora de română te-ai pus la pîndă. cînd mă pregăteam din nou la fizică. în natură". şi acum. A doua zi aveam geografie. Sint zăpăcită de tot şi nefericită. . pe scaieţii de la geografie. Într-o jumătate de zi. m-ai dus la pescuit. „Da. ci de sticleţii de la geografie. 61. Mă credeam folositoare. Căci în ziua a patra. în ora de istorie. ceea ce. Apoi ne-am dus acasă şi ne-am odihnit. Îmi cunoşteam toate îndatoririle: la fizică. cu clei. în prima oră am poposit pe o costişă. iar la română. M-am dumirit curînd: diferenţa dintre istorie şi geometrie este că la istorie prinzi trei plătici. la pescuit. chimie şi algebră trebuia să încasez lovituri de picior. cînd aşteptam să mă tîrăşti de-a buşilea pe vreo costişă. servieta ta. mereu aşa. tocmai cînd mă socoteam atotştiutoare.

că dacă mîine o să facem din nou fizica la două porţi.Mă credeam respectată. vitregul meu stâpîn. ' Şi poţi să afli.cum se zice . 6 Şi sint amarîta foc. pe mine .m-ai pier- . Acum ştiu totul: eşti un chiulangiu. şi ce aud mereu? — Uite o servietă de chiulangiu! Ai auzit? Aşa îmi zic toţi.

De aceea închei cu nerăbdare şi semnez.dut de muşteriu. . Ai priceput? Cred că e clar. A ta servietă amărîtă. Tot n-ai nevoie de servietă.într-o pereche de mănuşi de box. Mă duc la fabrică si cer să mă prefacă în ceea ce era să fiu făcută de la început .

IA TE UITĂ! S-A TERMINAT. s-a topit ca o zăpadă sub razele soarelui.. nu mor. N-am avut pe ce. la umbra celor două coperţi. potrivit. smulse parcă de un vînt ciudat. Caietul cu pricina se isprăvise cu adevărat! Ciudat însă: s-a... tovarăşe învăţător.. La ceilalţi copii foile caietului nu zboară. martor fiind la exclamaţia băiatului.. 64 .M l S-A TE R M IN A T C A IE TU L . împuţinat — ce zic eu? — s-a topit. nu se topesc văzînd cu ochii. nu aveam de-a face cu unul din aceia care pitesc caietul în ghiozdan şi zic cu nevinovăţie: — Mi s-a terminat caietu'. Atunci ce s-a întîmplat cu acest caiet? Ce rău ascuns i-a împuţinat foile? Trebuia dezlegat acest mister! Cu orice preţ.. acesta era cuvântul. in toată şcoala. din toate şcolile? Aşa mă frămîntam într-una din zilele trecute. da. Toate celelalte file şi-au luat zborul. N-am putut scrie tema. şi doar alaltăieri l-am cumpărat?! Uimirea băieţandrului din clasa a IlI-a era neprefăcută. Nu mai rămăsese din el decît o pojghiţă de caiet. Nu. Dacă e o molimă necunoscută pînă acum şi ea se întinde şi molipseşte toate caietele din clasa a IlI-a.

Cinci-şase biciclete. nu încăpea îndoială. aici mă întorc. am răspuns. am încălecat pe-o roată şi v-am spus povestea toată. molima caietului a fost pasiunea pentru desen a stăpînului".. Şi nu sînt singură. Fac o socoteală. elegant? Dar cîtă străduinţă a trebuit din partea constructorului. foile de hîrtie.. Văd că sînteţi îngîndurat.. — Mă plimb de alaltăieri. Am tresărit. Dar unde or fi pierit celelalte? 5 — Recreaţia mare 65 . — Da. Vă place zborul meu lin.. exact ca cele din caietul ce-1 aveam în mînă.. Poate pentru că la mine roata din faţă e niţel în „opt" şi n-am nici şa. Priviţi. Acesta e aerodromul meu obişnuit. căci n-am plecat la o plimbare oarecare. ce coadă. în timp ce căutam să dezleg misterul. Şi. ci într-o adevărată cursă ciclistă. un zbîrnîit ce cobora şi se îngroşa îmi îndreptă cercetările în altă direcţie. fără puteri. Priviţi ce aripi am.. Mă uitam la coperţile uscate. Spre tavan. ce fuzelaj. îmi ziceam. Era un avion. încercînd să-mi dau seama cam cîte biciclete o fi trimis în turul clasei ciclistul nostru cînd. deodată.. cinci-şase aeromodele fac cel mult o duzină de foi. Vorbea o foaie de caiet. continuă foaia. putem pedala şi aşa.... — Ciudat! am exclamat.. auzii chiar lângă mine un clinchet de bicicletă. ca să zic aşa. Noi.Caietul se terminase. A uitat băieţaşul să mi-o deseneze. „Aşadar. Aterizezi pe un caiet?! — De aici am plecat. ca nişte aripi jumulite. nu mă întrebaţi!? Cîte modele şi cîte zboruri de încercare! Aproape că i s-a terminat caietul. Dar nu-i nimic. Ciudat! O foaie cu pătrăţele. Dar mi se pare că vă deranjez cu zbîrnîitul meu. în vînt.. Sînt însă singura care am mai rămas pe drum. — Cine a intrat cu bicicleta în clasă? — Eu. Caietul a avut alaltăieri cincizeci de file.

„Iată.. Trebuia să scrie cuvîntul există. pe a doua eczistâ. apoi esicstă. apoi ecgzistă.. aşa cum sunau altădată poştaşii. Dar rezultatul nu era cel din. pentru a ajunge la. E nervos. Acum mă dumirisem. — Cum de nu? Noi sîntem. dar voi sînteţi albe. scădere. Deabia pe urmă s-a gîndit. oarecum plictisit de toată povestea. după cîte văd. să întrerup cercetările. Cum şi unde or fi pierit? — Aici! Aici! Aici! Vocile veneau din coşul de hîrtie. E al stăpînului nostru. dar m-am împotmolit. — Bine. neînsemnată greşeală — şi din grabă face nenumărate asemenea greşeli — ne rupe.. deci.. continuînd să adun în minte filele descoperite. Întîrziau să se ivească. — Ce-i cu voi acolo? Sînteţi tefere.. Ajunsesem la capăt. şi tocmai mă gîndeam. nepătate.. nici. Mai lipseau doar trei foi. Am plecat din caiet „F. cum se împarte vina". F.. Nu ies la socoteală. cineva sună din corn.. neîndoite! De ce nu sînteţi în caiet? 66 . Dădusem aproape de urma întregului caiet. Nici de bicicletă. — Poşta? — Da. — Şi atunci de ce sînteţi la coş? — O. cugetam. Pe prima foaie a scris ezistă. Catedră îi zice. Cum se iveşte o mică. Noi avem nişte cusururi mult mai mici. Sînt un bileţel care îşi caută adresa.. Am ajuns la un punct mort.. Priviţi. nici de avion. N-aţi avut nici un accident. caiet. să se gîndească mai bine. — Da. conţinînd cîteva rînduleţe. o poştă demodată. urgent".. Mai aveam şi alte foi lipsă la apel.În aceeaşi clipă.. ce faci? De ce stai? — Aştept încă trei foi. cînd am auzit o voce: — Ei. acesta nu e cusurul nostru. Rupe la fiecare temă cinci-şase foi.

Măcar să se termine cu folos.Pentru că ne-am desprins singure. răspunseră într-un glas cele trei foi. Unele se desprind de la sine. — Şi ce să fac cu voi? Să vă aşez la loc. M-am aşternut pe scris. Aşa se întîmplă totdeauna într-un caiet cu file rupte. — 5* ... . nu. Acum povestea este gata şi. după cum vedeţi. are exact trei fo i . Scrieţi despre năravul acestor şcolari! Caietul acesta s-a terminat tot. în caiet? — A. Cele trei foi aveau dreptate. să nu se mai întîmple.. Folosiţi-ne dumneavoastră.

plînge o fetiţă. pare mai degrabă o salcie plîngătoare. Cavalerul cunoaşte acest zgomot: un plîns de fată. Pesimiştii n-au decît să deplîngă agonia cavalerismului. plînsă şi despletită. scapără cu prisosinţă în ochii lui înflăcăraţi. „Onoarea mai presus de orice" pare să fie deviza sa care.C A V A LE R U L D R E P T Ă ŢII MĂRTURISESC SINCER. şi mai ales. Ei nu-1 cunosc pe Gogu Buzdugan! Ei n-au văzut pe noul Argus (dublat parcă de vechiul Hercule). mai ales pentru cavalerismul său. Nici cea mai milimetrică — dar ce zic eu? — microscopică abatere de la legile onoarei. cit pentru caracterul său cutezător şi generos. îl invidiez pe Gogu Buzdugan. răsărită dintr-unul din ghivecele de lut. boţită. Şi aşa. Nimic nu scapă acestor ochi. Ghemuită. Bocetul lor mă lasă rece. cu nasul pe o policioară a colţului viu. De undeva de la etaj se aade un bîzîit întretăiat ca hîrşîitul unui ac de patefon pe o placă crăpată. Şi nu atît pentru bicepşii lui de beton (şi la nevoie de cauciuc). 68 . cu sughiţuri! O victimă? Din două salturi a şi ajuns la etaj. nescrisă pe vreo eşarfă. da. şi la nevoie pumnii. întru apărarea nobilului ideal: onoarea!! Iată-1! Freamătă. repezindu-şi scrutător privirea. CU PLĂCERE CHIAR.

în glumă. Un întuneric zămislitor de fulgere. Explică: — El mi-a pus piedică şi m-a tras de coade. — M-a bă-tut un bă-iat. se îndreptă către agresor.. Am îmbrîncit-o aşa. — Hai cu mine. s-a făcut întuneric..— De ce plîngi? o întreabă cu voce tunătoare cavalerul. răzbunător. — Uite. şi eu i-am zis atunci obraznic. şi ea mi-a zis „obraznic"! Fata sughiţa.. mă. răspunde fetiţa.. huliganule. arată fata un băiat cu tricou marinăresc. şi pe urmă. O ia de mînă. 69 . împletindu-şi codiţele. sub sprîncenele încruntate. sughiţând ca pentru a despărţi cuvintele în silabe. nu vezi ce slabă e? — Eu? Am lovit-o eu? se dezvinovăţeşte pierdut matelotul. întunecat. şi el a început să mă-nghiontească. — Ascultă. ăla. De fapt nici n-am atins-o. răvăşit de indignare. — Cine? Care a îndrăznit? În ochii cavalerului. de ce ai lovit această biată fetiţă? Netrebnicule. se smiorcăie huliga nul cu ochii ţintă la bicepşii cavalerului. şi aşa.

Dar dacă te-a jicnit. cavalereşte: — Uite ce e. Apoi izbucneşte deodată către fată: — Care va să zică l-ai făcut obraznic? Cum îţi permiţi tu. cumpănind în tăcere. tremurînd de furie reţinută. o musculiţă. Te rog să mă ierţi. îl bate pe umăr. că-ţi dau un brînci de nu te vezi! Petrece din ochi. întorcîndu-se spre marinar. Ştii. sînt de acord.. pe „musculiţă" ce a luat-o la fugă pe scări şi. amice. Cavalerismul n-a pierit. Asta e o chestie de onoare! De aceea ziceam la început: pesimiştii n-au dreptate. eu credeam că ai bătut-o fără nici un motiv.Cavalerul rămîne cîteva clipe pe gînduri.. să insulţi un băiat? Bine ţi-a făcut! Şterge-o. Ei nu-1 cunosc pe Gogu Buzdugan! .

ca pe un bolnav. dragi cititori: de data aceasta desenatorul n-a exagerat cituşi de puţin. încolo. — Pleurită.BĂIATUL CU SEMNELE ERA O ZI DE PRIMĂVARĂ TIMPURIE ŞI CALDĂ. Aşa. de bună seamă. cum îl vedeţi: încotoşmănat cu paltonul de sub care ieşeau pulpanele unui trenci umflat. mormăi băiatul. totul înnodat din creştet pînă în tălpi. ceva mai transpirat. pe băiatul desenat alături. se auzi un alt glas. Poftim! — Nu am laringită. gata să-i dea rîndul la telefon. Lăsaţi-1 să vorbească! 71 . înălţînd din umeri. vă rog să mă credeţi. răspunse băiatul. înfofolit şi ud — vă rog să mă credeţi şi de data aceasta — părea exact o varză scoasă de la murat. Şi. cînd l-am cunoscut. adică sigur. la o farmacie. — Aş. Nici vorbă. presupuse un tînăr. — Amigdalită? îl întrebă o bătrînică. Chiar aşa arăta. la un telefon public. Oamenii de la telefon îl priveau cu compătimire. Poate. — Atunci laringită. cu două sau trei veste — nu-mi amintesc precis — cu trei cravate — asta-mi amintesc precis — şi totul. Băiatul are treabă cu vreun spital. Ai de vorbit. desi gur.

la aritmetică — una în dungi. Bucla dublă înseamnă o mie de ani. în ajun de lucrări scrise: — Mămico dragă. dezastru! Mama spăla... după ce lucrasem toată zoologia. m-ai omorît cu batistele. Sau vin la mama. şi tocmai turna din nou apă fiartă peste dromaderi şi cămile... asta înseamnă că avem despre Rareş. într-o zi. mi-a venit de la o batistă. Exemplu: Istoria. încă un nod. şi cînd mă întorc.. dacă vreţi. caietul de geografie — o batistă cadrilată. un nod cu buclă simplă — suta. am teze. zice. Maculatorul de istorie — ba tista de la piept.. dar nu vă îngrijoraţi. în 65 de noduri. Mai precis. Băgase în albia de rufe toată clasa elefanţilor. mare lucru nodurile! Termini cu batistele. ies niţel la aer. zise arătîndu-şi ţoalele. la geometrie. Băiatul tăcu o clipă. — Ce Gomenol? Care Gomenol? Pentru mine guturaiul e o binefacere.. de la un nod de batistă. treci la şireturile de la pan tofi. pentru că a avut două domnii.. fără ghiozdan.. Dar. Gomenol. mică? — Poa' să fie şi mai mică. cînd băiatul începu să rîdă: — Vă mulţumesc că mi-aţi dat rîndul. Nu am nimic. Hm. artistic. pac — două noduri. fluierând. pac-pac-pac-pac! Adio uitare! Vii la teze cu mîinile în bu zunare. Direct la Textila: — Daţi-mi o batistă. respectiv pepit. Un nod. şi aşa mai departe.. nodul 72 . Eh. nu mai ai cinci batiste? — Of.. — Mare. apoi continuă cu un surîs pe buze: — Mai ies şi încurcături. vă rog.. Nici nu mai dau pe la librărie. pune-ţi în nas nişte pi cături. Pentru dealurile subcarpatice.Si toţi erau gata să se dea deoparte... Batracienele erau un clăbuc. Ideea asta. Cunoaşteţi metoda? E simplă: Te paşte primej dia să uiţi ceva? Pac — un nod la batistă! E vorba să nu uiţi ceva şi încă ceva? Pac.

S-a terminat un şiret? Trec la celălalt pantof: domnia a doua. O batistă călcată: n-a avut războaie. Călugăreni. Deh. bătălie pe apă curgătoare —Vaslui. şireturi mai lungi! Acum. Iau bocancii.. de s-ar isprăvi odată! Măcar un bocanc să dau jos. Nu mai pot desface şireturile. Una şifonată: a avut. D-aia nici nu port sandale. Nod pescăresc. bocanci. Nu vă închipuiţi ce greu e! Dorm cu ei în picioare. şi le-a pierdut. depinde. Războaiele le port în batiste. Nod marinăresc: bătălie navală. unităţile le scriu pe unghie.. pantalon. la teze. fulgarin. Şi e cald. Stau lîngă sobă..ăsta — zece. merg — uite aşa — încotoş-mănat: cojoc. Uf. Podul înalt. cald al naibii — şi afară şi în clasă.. Două zile am muncit să pun la punct .

nici de laringită. Le duc la spălătoria chimică. continuă băiatul clipind cu şiretenie din ochi. dau telefon acasă. şi vestă. ah. Ce bine că mi-aţi dat rîndul la telefon! Vă mulţumesc.. şi nici de pleurită. Pe urmă. pe urmă dau jos şi palton. privindu-1 cu aceeaşi nesfîrşita milă. îi zise. Dar pînă atunci nici vorbă de aşa ceva.. Nu ştiţi? Mi s-a topit toată America de Sud: avea nasturi de cazeină! Acum. şi trenci. nepricopsitule! La coadă! ...nişte formule de chimie. cînd bătrî-nica se apropie de el şi. Mi-am uitat un fular... dîndu-1 deoparte cu un brînci: — La urmă. Băiatul se pregătea tocmai să formeze numărul. Nu! Am mai păţit-o odată.. de parcă ar fi fost suferind de toate trei boli la un loc. Fularul cu numărul cămilelor din Africa de Nord. dar îl priveau cu atîta compătimire. Oamenii de la telefonul public ştiau acum că băiatul nu este bolnav nici de amigdalită..

tragi un chenar dublu cu cerneală roşie. vechiul şi bunul său coleg de bancă. Dumitrescu. nimic mai simplu la prima vedere. trînteşti un titlu „pe două coloane". într-adevăr. Simplu. în cel mai bun caz: „N-ar fi cazul ca unii pionieri să se trezească la realitate şi 75 . pe blîndul Mitică.. neobosita sa umbră.. nu putem şi n-avem de gînd să ascundem că însăşi onoarea detaşamentului nostru e pătată de pionierul Dumitru D.D U B L A C A L IT A T E SFÎRŞIT DE TRIMESTRU. Sandu a primit sarcina să scrie la gazeta şcolii (reţineţi: a şcolii) un articol despre situaţia la învăţătură din clasa a Vil-a şi în primul rînd. fireşte. cu peniţa rondă. despre situaţia pionierilor. Bumitrescu la gazeta şcolii? (Reţineţi: a şcolii. mirosind toamna a gutui şi iarna a caltaboş? Pe tăcutul Mituş. vechiul articol din gazeta clasei (care nu are decît un singur chenar şi nici un titlu prea. pe Miti. Sau. Dar numai la prima vedere. pe Mitică Dumitrescu. şi pe urmă transcrii cu grijă. generosul proprietar al veşnic umflatei serviete de muşama. gazetăresc). inegalabilul copist de planuri şi rapoarte de activitate? Oroare! Ar fi să scrie aşa: „In încheiere. care a căzut la cinci obiecte"...) Da. Căci cum o să-1 dea Sandu pe Mitică D. nu-i aşa? Rupi o foaie din caiet.

chiar lîngă sala de festivităţi — unde au loc şedinţele cu părinţii! !! Să-1 faci.) Să nu scrie despre Mitică Dumitrescu? Imposibil. (Şi încă degrabă. 76 .sâ-şi îndrepte situaţia pînă nu e prea tîrziu?" Şi. de rîs în faţa şcolii. în calitate de pionier ce-ar putea face? Să nu scrie articolul? Nu se poate. la urma urmei. care va să zică. Atunci? Atunci să scrie articolul în dubla lui calitate: de pionier şi de prieten. în paranteză: „(Dumitrescu D. a cartierului. a oraşului! Şi asta în calitate de prieten? Peste putinţă! Dar. Şi aşa a întîrziat destul. Dumitru ce părere are?)" Şi asta la gazeta şcolii! Aşezată în hol!! în faţa cancelariei.

elevul Dumitru D. în timp ce se aşază nedumerit în bancă. blîndul. ştiut fiind că o clasă neaerisită dăunează sănătăţii şi muncii noastre. iar la matematică — atît la algebră cit şi la geometrie — deşi el personal. Dumitrescu!" A doua zi. douăzeci şi cinci sînt promovaţi. băieţii îi întorc unul după altul spatele: — Halal pionier! Şi. Cinste lor ! În schimb. în ciuda faptului că are media patru. deşi corijent la geografie. generosul Mitică Dumitrescu se ridică ţeapăn şi se strîmbă cu gura unsă de caltaboş: — Halal prieten! . Dumitrescu. bunul. Din douăzeci şi opt de elevi. se preocupă zi de zi ca tabla să fie totdeauna ştearsă şi buretele ud. are o grijă permanentă ca toţi elevii clasei noastre să-şi cureţe bine ghetele la intrarea în clasă. la intrarea în clasă. la drept vorbind. Cinste elevului Dumitru D. cînd e scos la tablă. nu scrie. aşa cum a apărut la gazetă: „Situaţia la învăţătură în clasa noastră se prezintă bine.Iată articolul. Aceasta este situaţia la învăţătură în clasa noastră. îşi duce cu cinste la îndeplinire sarcina de a deschide geamurile în fiecare recreaţie. nimic. La fel la botanică.

să-1 auzi sorbind despre cărţile pe care le-a citit. începe să povestească 78 ... azi dimineaţă.. îmi scapă titlul.. Cum naiba-i spune? Ah. rîzi să te prăpădeşti. ştiu la ce te gîndeşti. De două ori am citit-o. în ora de geometrie. dar pot să ţi-o povestesc. Dricît ar fi de groasă! E de ajuns. cu pofta cu care ar desface o piersică mustoasă. îmi scapă titlul.. înveselit.. Galbenă.. de altfel. o carte pe lună sau.. Titi citeşte o carte (una!) pe oră. Gro-za-vă! Desface cuvîntul în silabe.. în cel mai bun caz. — Tu ai citit cartea aia? Grozavă carte! îşi împărtăşeşte el neobosit şi oricui entuziasmul în recreaţii...... — Cu un cîine pe scoarţă? — Nu. de vreo două deşte. Bună carte şi asta! Mai ales acolo unde se-ntîlnesc ăia doi cu alţi doi. apoi. dar fără cîine. Şi nu ca alţii.UN BĂIAT CITIT TITI BRUMĂRESCU E UN BĂIAT GROZAV DE CITIT. dom'le. ca să-ţi dai seama că ai de a face cu un adevărat maratonist al lecturii. una pe săptămînă.. se căinează el. A. Aia cu cîinele e alta. Pufneşte în rîs cîteva clipe. Stai să vezi. Uite.. îmi amintesc! Am citit-o în ora de chimie. — Care? — Una cu scoarţa galbenă. Citeşte pe rupte. dar e grozavă!.

.. şi ăsta care pleacă se desparte nu ştiu de ce de ăla cu care a plecat. cu nu ştiu cine! Nu mai ştiu de ce!!! Şi pe drum se desparte. formidabilă! Am uitat cum îi zice. ha. care şi ei nu ştiu ce aveau cu ăla. Ah.... dar să ţi-o povestesc... ha. Da.... vreo trei deşte grosime. A găsit batista şi.. Le-am confundat. hîhî. să vezi încurcătură ha. — Du-te la bibliotecă... ha... mă? Păi acum vine ora a treia. E cu unul care pleacă. ha.. Ţine minte unde am rămas. îşi suflă nasul. începe el cu o voce sugrumată. Cum ţi-o povestesc eu. Dar nu-i nimic. îşi pocneşte Titi nemilos degetele.. e cu una care pleacă nu mai ţin minte unde. de la bibliotecă le-am citit pe toate. îmi amintesc... Dar uite.. se înviorează el.hohotind: E cu Unu' care pleacă nu ştiu unde.. am citit-o azi.... şi celălalt era cu alţii. ha. O să-ţi povestesc eu una.. cu nu ştiu cine. Titi rămîne pe gînduri o clipă: — Ai dreptate!. Aia din ora de chimie era tristă.. — A treia. elegiac: Acum nu mai am ce citi.. Aşa.. — Aş. dar lacrimile au şi luat-o la vale. ha.. Păcat că i-am uitat titlul. are tot vreo trei deşte grosime.. nu ştiu unde... nici nu mai e nevoie s-o citeşti. n-ai s-o uiţi toată viaţa.. Ştii. E aşa de tristă! Caută batista.. în ora a treia. îmi vine pe limbă. a intrat tovarăşul profesor.. de vreo patru deşte de groasă. îţi povestesc mai departe după oră. ha.... ha. cum a terminat de povestit cartea cea tristă. îmi scapă titlul.. de ăla cu care a plecat!!! Şi atunci să vezi încurcătură. ce carte tristă!... nu ştiu cum.. Ah.. Cum îi zice? Ah... Are aşa.. îţi garantez! .. Aventură! Mister! Să vezi..

nici nu mai vorbesc! Şi am marcat direct din corner. cu pieptul. unul. şcolarii au ieşit veseli pe poarta dinspre vacanţa mare a trimestrului trei şi s-au împrăştiat să culeagă şi să strîngă. LA SUNETUL ULTIMULUI CLOPOŢEL. Sufla din răsputeri într-o minge gălbuie. şi mai ales cu capul. Din zori şi pînă-n seară. noi şi noi bucurii. cu genunchiul. la orice oră: din voie.. fără să lase mingea de la gură: — Eu. de cînd s-a dat vacanţa.. a trecut o săptămînă de vacanţă..AUTOGOL AŞADAR. asta e arma mea principală: capul! 80 . în bocanci.. excursii. Iată. cu fentă. cu boltă. Completarea aceasta o făcea un băiat cu tricou numerotat şi genunchii juliţi. Din careu. Nu mă cunoaşteţi? Eu am marcat cele mai multe goluri în echipa cartierului. şpiţ. la munte sau la mare. — Nu mai spune! — Nu mă credeţi? Uite şi acum: de-o săptămînă. buchete. tabără de curte. — Fotbal. în tenişi. cu efect.. Da.. Băiatul continuă. marchez goluri! De toate felurile. bombe. şi chiar de pe acum se poate întocmi un oarecare bilanţ: plimbări. joc oriunde şi oricînd. niţel dezumflată.

fireşte. —Deci cu unul mai puţin! — Mda! De fapt.. mi-am marcat un gol în propria poartă. să vedeţi.. De fapt.Ţinea şiretul mingii aproape umflate. Bine că vă pricepeţi la fotbal. Fiind însă." Bine. Ştiţi. Ei b ine. Anul trecut. Am citit: „26 iunie — 16 goluri. A fost un gol de toată frumuseţea. obrajii roşii de mîndrie. 81 . Cele mai multe. socoteşte-1.. Bănuiam însă ochii strălucitori.. ar trebui. o să ziceţi... cum? Să-1 adaug. dar. adăugat.. în vacanţă. — Şi cam cîte goluri ai marcat? — Tocmai acum fac socoteala. e arma mea principală.. cum să zic. — În ce scop faci această contabilitate? l-am întrebat.. aici e o mică încurcătură. clar! De marcat eu l-am mar cat.. sau nu? Judecaţi şi dumneavoastră: gol a fost. între dinţi. vă asigur. 28 iunie.. e foarte important. pînă în prezent am marcat 108 goluri. cu capul! V-am spus. sau să-1 scad? Fiind marcat de mine... Capul — arma principală — nici nu se mai vedea. şi totuşi. — A.. fireşte. Asta e şi mai clar! „Atunci.. Pînă acum părerile sînt împărţite. îmi co ntrolez progresele. — Da. între două bare căptuşite de o plasă: Jurnal de vacanţă. la al nouălea s-a dezumflat mingea. Priviţi! Scoase din sin un carneţel pe ale cărui coperţi stătea scris. —Despre ce e vorba? — Despre un autogol. 27 iunie — 25 de goluri. în 28 iunie... Mi-am notat în jurnal cum le-am marcat. ii socotesc.... în partida a opta dinainte de prînz. am marcat numai 107 goluri. sau nu este gol? Să-1 număr? Să-1 înregistrez. —Autogol.. în aceeaşi perioadă. Ţin un jurnal.. Aţi putea să-mi daţi o mînă de ajutor. acum se pune problema: autogolul acesta este." — Numai 8? — Da.

... — Cum?! Ce spuneţi? Toate sînt autogoluri? Păi. Exact..Autogol.. aceasta e şi părerea mea. Nu-i aşa? De bucurie a început să sufle cu o nouă putere în sfera de piele. Atunci e perfect: am în total 108 goluri! Numai că. apoi continuă: — De fapt. nu vă supăraţi. a fotbaliştilor. aş vrea să ştiu: dumneavoastră pe ce vă întemeiaţi această părere? De ce credeţi că poate sta alături de celelalte 107? — Simplu. aceasta este recol ta noastră. sau se scade din recoltă? Poate el să stea alături de cele 107. ar trebui scăzut. Ştiţi. Acestea sînt şi ele autogoluri! Toate! Băiatul a rămas uimit. auto golul din 28 iunie se adaugă. sau nu poate? Am privit faţa întrebătoare a interlocutorului meu. Eu cred că poate. Nu pot încheia clasamen tul ! Care va să zică. Dumneavoastră ce părere aveţi? N-aveţi idee ce mă frămîntă această chestiune. am răspuns. si strică golaverajul.. nu ştiţi cum le-am marcat? Priviţi jurnalul! 82 . Aştepta cu sufletul la gură verdictul...

un imens autogol! Ai fi putut realiza şi tu. — Bine. Chema copiii la tabăra de curte. despre serbările ce le pregătesc şi. Copiii vorbesc în ele despre excursiile din aceste minunate zile de vacanţă. ca şi ei. Aşa. dar. Rămăsese o biată bucată de piele julită. alături de ei.. Spune şi tu! Se compară această recoltă cu „totalul" tău de goluri? Pune-le faţă în faţă... şi o să-ţi dai seama: prima ta săptămînă a fost un singur. .. bineînţeles. priveşte-ţi carneţelul. Chiar din această clipă.. primul punct marcat.. Scăpată dintre dinţi. mingea se dezumfla cu un şuier puternic. Undeva răsună o goarnă.. atîtea lucruri interesante. — De ce? Care spuneai că e arma ta principală? — Capul! — Atunci pot nădăjdui că vei fi de aceeaşi părere.. despre spectacolele văzute. şi despre fotbal. Am privit alte jurnale.. Băiatul nu părea să aibă chef să o umfle din nou. despre lucrul în grădina de flori a şcolii. Perfect! Era. un zero la puterea 108. de fapt. E o socoteală simplă: totul egal cu zero ce-i drept.— Nu e nevoie.. nu pricep.

care mă face să-i ofer totul. de elanuri zvîcnind generos în micile inimi. Ceas de tihnă... lungiţi pe covoraşul din faţa sobei de teracotă. uite. crede-mă. în odaie e cald. Cei doi băieţi stau la taifas. i-aş spune: „Ia. — Nu ştiu cum sînt alţii. Sînt prieten cu Vintilă. dar se mulţumeşte cu un gest ce ar indica ecuatorul camerei. nu drămuire.. Sparg cu vătraiul nuci aurite şi azvîrl leneş cojile pe uşiţa deschisă. cojile astea de nuci ar fi mingii de fotbal.. nu-1 ştii? Băiatul tutungiului din colţ. care mă înaripează. i-aş da lui Everestul.DĂRNICiE VACANŢĂ DE IARNĂ. un imbold. Caută un cuvînt şi mai cuprinzător. figurile de şah fraternizează împăcate de ultima remiză. cîte vrei". al emoţiilor înalte: TOTUL. Dacă. Să-ţi dau un exemplu concret.. Am un prieten? Ei bine. simt aşa. Ei bine. iar la ferestrele orbite aproape de înserare se cern fulgi foşnitori. să am un tort cît munţii Himalaia.. Vintilă. Dacă toată zăpada asta din curte ar fi halviţă sau 84 . dăruire. glăsuieşte emoţionată gazda. dar pentru mine prietenia însemnează în primul rind generozitate. ceas de spovedanie. abandonate. Pe masă. şi repetă cu tonul jos.

da.... zvîrlind cojile în jarul roşietic.. nu i le-ai promis? întreabă nedumerit musafirul. în sfîrşit.. Aşadar. îmi amintesc. Spovedania e brusc curmată de ţîrîitul soneriei. dacă pe Dunăre ar curge nasturi. — Păi. înalţă plictisit din umeri băiatul... lui i le-aş fi împrumu tat în primul rînd. ia cîţi poţi. pe vîrful picioarelor.. băiatule. că dacă din tot oţelul din lume s-ar fi făcut o singură pereche de patine.. Du-te şi spune-i că nu sînt acasă. — E Vintilă. în general.. cară cu lopata.. Se aşază pe covoraşul din faţa sobei şi aşteaptă ca scîrţîitul paşilor musafirului să se piardă de-a binelea. Vintilă.frişca. într-o doară. l-aş chema întîi pe el: „Ia. îmi amintesc precis. l-aş chema întîi pe el: „Ia. I-am spus ieri. dar aşa. Dacă pe Dunăre ar curge nasturi.. da. A venit să-i dau patinele mele. Dar nu s-au făcut numai patinele mele din tot oţelul din lume. Apoi se întoarce indispus. Nu te sfii".... curmă el brusc discuţia. continuă cu seninătate: — Unde am rămas? A. ştiu eu. — Ba da. ... Băiatul iese în vestibul şi se uită cercetător prin ochiul de la uşă. Apoi sparge o nucă aurită cu vătraiul şi. cu năvodul".. că dacă.

să nu mint. — Astea-s de la Niţu. am fost cu el în tabără. nişte nuci ce-i umpleau sinul.. mănţelegi? Noi. cu dinţii.. îmi amintesc! îi pusesem într-un pantof un şarpe mort. Vine-ntr-o zi la masă ceva mai tîrziu.. dar felul doi nu 86 . Mi se pare că i-am ascuns cămaşa în saltea. călare pe o minge de fotbal. Stă vizavi de cofetărie. stînd pe vine. da. ciolănosul.CEL MAI BUN PRIETEN CIOLĂNOSUL. pigulea. ăilalţi. cîte o fărîmă de miez din nucile mai tari. Să vezi. Şedea la soare. şi crănţănea fără milă. la Timiş. azvîrlite deoparte.. terminasem ciorba. Simpatică mutră! Grozav ce ne distra. După muşuroiul de coji de lîngă ghiozdan... Şedeam în aceeaşi vilă. sau aşa ceva. asta a fost altă dată. Interlocutorul (dacă i se poate spune astfel cuiva care încă napucase să scoată un cuvînt). ÎMBRĂCAT ÎNTR-UN TRENING de culoarea sfeclei fierte. Vine Niţu flămînd mort. cu un vîrf de cuţitaş.. Hihi! pufneşte în rîs. nu mai ţin bine minte. un băiat de vreo opt ani. Adică.. avea chef de vorbă. Altceva a fost. era lesne de înţeles că dăduse ceva de lucru fălcilor.. de unul singur.. mîncam la aceeaşi masă. am să ţi-o povestesc şi p-asta. As'vară. cu ochelari. Nu-ş' de ce întîrziase. hălpăie ciolănosul o nucă cu miez mare. sau l-am închis pe dinafară în cameră.. Nu-1 ştii? Unu' mic. tuns la piele. A..

. Ho-ho-ho!. Apu că clanţa şi — trosc! . şi din nou izbucneşte în rîs. întuneric. Vine Niţu al meu şi se aşază la masă — chipurile.venise. se poate!? Pentru atîta lucru? Să vezi ce i-am făcut mai zilele trecute.. învăţam îm preună. arată ciolănosul o nucă mare.îi cade uşa în cap. Băiatul priveşte cu seriozitate nuca: — Şi. Au ei acasă nişte scaune cu ar curi.. şi sughiţa.. Era într-o seară în dormitor.. sub pături. Noi toţi.. Ho-ho-ho! în cană turnasem sare! Băieţelul clipeşte nedumerit din ochi şi... Ho-ho-ho! Cum se aşază pe scaun — ţîrrr! — 87 . M-apuc eu şi desfac pe furiş două fire de la sonerie şi aşez butonul sub un arc de la scaunul lui. Se aşază el la masă şi muşcă dintr-o bucată de pîine.. Apucă atunci Niţu o cană cu apă şi-o dă toată pe gît. nu s-a supă rat? — Aş. aşa un cucui i s-a făcut.. devenit de abia acum interlocutor. O scosesem din ţîţîni. întreabă: — Şi nu s-a supărat? — Pentru atîta lucru? Se poate?! Stai să vezi alta. şi. Vine Niţu fluierînd şi dă să intre. Hoho-ho! Era unsă cu ardei iute! Să-1 fi văzut cum se mai strîmba. Ho-ho-ho! uite.

în stînga. Se scoală Niţu şi se duce la uşă.soneria. îl auzeam în vestibul: „Cine-i? Cine-i acolo?" Nimeni. Ho-ho-ho! Mă prăpădesc de pe acum de rîs.. As culta şi tu. Cînd să stea: Ţîrrr! Ho-ho-ho ! O oră întreagă l-am înnebunit. Ţîrrr! Pleacă şi pîndeşte vreo două minute la uşă. nut se supăă? îl întrerupse indignat băieţaşul. omule. Nimeni. şi iar se aşază. cînd ma gîndesc ce mu tră o să facă. scuipînd cojile: Păi. nu ţi-am pus? Mi-e cel mai bun prieten! . Pe urmă i-am spus.. Vine îndărăt şi dă să stea jos.. Se întoarce. — Dar bine. se uită pe stradă în dreapta. trage scaunul mai înspre uşă. — Ai răbdare! Acu' pun la cale alta şi mai groza vă.. o sparge in dinţi. Ţîrrr!! „Cine-o fi?" zice şi se ridică. — Şi nu te-a dat pe uşă afară? întreabă băiatul ridicîndu-se în picioare. apoi adaugă. Ciolănosul îl priceşte cu nevinovăie: — Să se supere? Cum o să se supere? Scoate o nuca din sîn. ii vine înălţînd din umeri.

. Era clipa cînd — după ce se uita în orar — îşi făcea ghiozdanul pregătindu-se de şcoală fără să deschidă o carte. să trîntească o uşă. Pe la şase se întorcea.. Erau atît de lungi şi atît de murdare. cununa de laur de pe fruntea celui mai deştept băiat din lume îşi lepăda... . cu pijamaua spînzurată pe un umăr.S U P E R L A T IV U L LA ORA ŞAPTE DIMINEAŢA. Ziua îl năpădise ca o cenuşă. Ciudat. 89 . Se prăbuşise la cea de-a treia flotare. Pleca. Fix după o oră. ca o statuie abia dezvelită. La ora a doua părăsea arena şi cel mai puternic. chiar la ora de educaţie fizică. să ia în şpiţ o castană. atît de larg încît părea agăţat de urechi cu un gumilastic. Chiar la lecţia despre frunză. Era de ajuns pentru aceasta — după împrejurări — să calce pe coadă motanul costeliv. ultima frunză. freza năclăită şi mai ales zîmbetul larg. era cel mai framos din lume. La ora întîi. devenea dintr-o dată (şi pe deasupra) cel mai deştept. şi acesta să-i ţîşnească dintre picioare îngrozit. ÎN SPĂLĂTOR. celui mai frumos băiat din lume i se ceruse să îşi taie unghiile.Pe la ora zece devenea cel mai puternic. veştejită. Fiind el cel mai frumos şi cel mai puternic din lume. I-o spunea oglinda cojită pe la colţuri care îi reflecta faţa rotundă.

dar se întorcea după douăzeci şi spunea că e uşa închisă.. foamea îi ţineau tovărăşie. Clasa rîdea şi el nu ştia dacă nu cumva a devenit. Gramatica. şi el se întorcea acasă. costeliv şi murdar. care exprimă că un obiect are o însuşire în cel mai înalt grad. Se oprea lîngă motan şi îl mîngîia. cea. Tţ.. cel mai spiritual băiat din lume. la întîmplare. El se formează din comparativul de superioritate al adjectivului precedat de articolul demonstrativ cel. îl poate aduce în două minute. Intra apoi în casă. subit. apoi. oboseala. cînd spunea că şi-a uitat acasă carnetul de note.. în timp ce acesta torcea. — Ce avem noi la română? Superlativul? Începea sa citească: „Superlativul este unul din gradele de comparaţie ale adjectivului. deschidea o carte...) Se terminau orele. Pentru cincizeci de minute doar. Amurgul. — Superlativul. neavînd ce face.. Sînt cel mai bun băiat din lume. Şi azvîrlea cît colo cartea. greu al naibii! Cel mai greu lucru din lume.." Se oprea din citit şi ofta..— Nervurile? Da. ştiu! Apar atunci cînd frunzele sînt nervoase.. îşi întindea pe o felie de pîine untură şi boia... cei. cele. — Ce suflet bun am ! cugeta el. căci era timpul să devină şi cel mai isteţ la ora următoare.. . (Dacă tovarăşul profesor îi dă voie acasă.

apoi sub apă. vine pe la spate tiptil şi ţi-a şi turnat o cască plină cu apă în cap. 5 propoziţii simple. prop. în vacanţa de iarnă. Le vin eu de hac pe rînd. Deocamdată sînt la propoziţii simple.. SE TOPEŞTE ASFALTUL. Apa e rece. Eu sînt corijent. iarna nu merge nimeni la ştrand. Eu sînt corijent. „Ce sînt şi daţi 5 exemple în scris!" 50 dau. Azi mă ocup numai de ac... sare „şurub". (Asta am mai spus. ce-i pasă lui? La ora asta pariez că e pe trambulină. (Asta am mai scris-o. dar ce să-i fac. Copiii înoată. şi totuşi cînd nu-1 mai vezi te trec fiorii: „Dacă s-a înecat?" Aş. la iarna viitoare mă răzbun eu pe toate! Sigur. E CALD.. 500! E cald. Eu învăţ. Îi ştim toţi „figura". Mai încolo e ceva mai puţin simplu: coordonate.. Sandu sare în apă... e cald al naibii!) Ştrandul s-a deschis...) Emil şterge cu ciudă ultima propoziţie şi oftează adînc: — Lasă că la iarnă. El glumeşte. (Vesel băiat.PROPOZIŢII SIMPLE A SOSIT VARA. Sandu!) Da. atributive.. el iese pe furiş. nu e mare scofală. subordonate. Eh. pe rînd. — Ce sînt ele? Simple propoziţii! Am înţeles. Dar de ce? Iarna nu e vacanţă? E o deosebire. simple. 91 . iarna nu e vacanţa de vară. ce-i drept. uite că a ieşit o propoziţie simplă: Sandu e vesel. Sandu nu e corijent. Eu citesc. îşi ţine respiraţia cît poate.

— Ai alte propuneri? — Ziceam să mergem la ştrand.. facem oameni de zăpadă. închide telefonul. se consolează Emil. şi primăvara. — Ce fac? Ce să fac? Planuri.. — Nu pot! Nu-mi mai spune. vacanţa de vară. Uf. Traian.. Cutreieră munţii... Traiane? — Ce ţi-a venit? se miră interlocutorul la celălalt capăt al firului.. Mănîncă cireşe.. La iarnă o să mănînc şi eu cireşe amare. şi trimestrul II.. „Trece ea.. într-o excursie. Cireşele de pădure sînt amare..... stăm la gura sobei. O să rner92 . două-trei borcane. Sună telefonul. în pădure nu e nici dulceaţă. iarna. Vine iarna. Cum să nu-şi amintească? Din decembrie doar visase la aceasta. Ştii tu ce am de gînd? îşi dă drumul Emil. mergem cu pluguşorul. nici gem.. de două zile vorbesc numai în propoziţii simple! cugetă băiatul cu ochii în cartea poştală. Păcat că e aşa departe iarna! Nu-i nimic. Rămâne în fotoliu cu ochii închişi...Îşi face vînt cu o ilustrată. Abia a primit-o.. „Iarna-i grea. — Poftim.... Naică e în tabără. şi trimestrul III. Lasă că trece şi vara. lasă. E vecinul său. ce cald e! Iarna nu e aşa cald. E de la Naică. după ciuperci... gem de zmeură. Trece şi asta." Vii. planuri de vacanţă. Eşti atent? Când o să iau vacanţă — vii şi tu cu mine? — îmi iau schiurile. Culege zmeură. şi o să vină vara. omătul mare.. Dulceaţă de cireşe amare. astea erau visurile de astă-iarnă. Ştiu..

. la pescuit." — Asta nu e propoziţie simplă! Nu e deloc simplă. Vine toamna.. Ninge. O să înotăm în rîuri. Stau la căldură. Aho. Afară ninge. aho. Eu dau corijenta. ne plimbăm cu bicicletele..gem la pădure.. Se ridică buimăcit şi trece la masă. Vine iarna.." Numai asta visase.. la ţară." 5 ? 50. Eu promovez.. Oftează. Fac un om de zăpadă.. culegem fructe. staţi putin şi nu mânaţi!.. Uf. copii şi fraţi. Pluguşorul e gata. E frig ! Ce frumos e în vacanţa de iarnă! Uf! 93 . 500 dau! se înverşunează Emil şi purcede să scrie: „Trece vara. Se închide trimestrul I. facem ierbare. Daţi în scris 5 exemple. Merg cu schiurile. Trece şi toamna. Vine vacanţa de iarnă.. ce cald e! Vine iarna. — „Propoziţiile simple sînt acelea formate numai din subiect şi predicat.

o să ne plimbăm prin pădure şi o să culegem afine. bîzîind. am terminat cu bine anul şcolar şi am intrat în vacanţă. Băiatul îşi admiră opera. 0 să stăm la umbra nucului. trece de cîteva ori peniţa prin păr şi începe să scrie cît mai caligrafic: „Dragă bunicule. O viespe lunguiaţă aterizează pe coala de hîrtie. Scrie bunicului.POST-SCRIPTUM NELUŢU STĂ LA MĂSUŢA DINSPRE GEAM cu o foaie de hîrtie în faţă. Deodată. o să jucăm ţintar în cerdacul îmbrăcat în viţă (să vezi ce progrese am făcut!). Acum întrerup puţintel scrisoarea. zborul. îşi plimbă antenele pe corolele multicolore năclăite de cerneală şi. că tocmai a intrat în curte Nicu. Spune-i bunicii că mi-e tare dor de dinsa şi că cel mai tîrziu duminică. o sâ mergem la pescuit păstrăvi şi raci (şi te asigur că n-o să imi mai fie frică de ei). o sâ fiu la dumneavoastră... îşi ia. Prin prezenta te înştiinţez că m-am hotârît să vin la dumneavoastră. douăzeci şi şapte iunie. gustînd din dulceaţa de coacăze. prietenul meu care s-a întors de la mare." 94 . înşelată în aşteptări. vopsind pe loc fiece petală în altă culoare. îşi mişcă tălpile goale pe duşumeaua răcoroasă şi migăleşte cu peniţa nişte margarete în colţurile foii.

„A stat ploaia. Te aşezai la masă pe furtună. Tot mai bine e la dumneavoastră. la friptură. Cerul e limpede şi aerul proaspăt şi nvi ştiu de unde... Brr!. „Tocmai a început să picure. Mai bine la mare. Nu mă aştepta.POST-SCRIPTUM. Adică vin! Mi s-a părut că plouă. mi-a arătat o grămadă de scoici şi nişte raci (ce se cheamă cai de mare!) şi în plus. să vezi ce bronzat e!. Precis o să plouă... Pe duminică!!" POST-POST-POST-POST-POST-SCRIPTUM! „Iarăşi s-au strîns norii. nu se mai vede luna. grindina şi la felul trei senin. dar acum tocmai mă cheamă miama.. Mi-e dor grozav de dumneavoastră." POST-POST-SCRIPTUM. dragă bunicule! Mi-a spus Puica că sînt nişte călduri îngrozitoare.. miros trandafirii. Nu mai vin.. că mă cheamă Puica. cînd stăteam în cerdac! Aşteaptă-mă! Vin precis. verişoara mea." POST-POST-POST-SCRIPTUM. dar Nicu mi-a povestit ce frumos este la mare. Uf. S-a înserat şi a ieşit luna.. Ah.. îţi dau o telegramă. Nu mă aştepta. iartă-mâ că n-o să vin Iuna asta la diimneavoastrâ. a început din nou să plouă! Aşa era şi la dumneavoastră anul trecut." POST-POST-POST-POST-SCRIPTUM. „Nu mă mai duc la mare. Adică las' că-ti scriu eu mîine sau. O să plec şi eu la mare. „Dragă bunicule. bunicule dragă. Ba chiar să toarne rău de tot. bunicule. îţi mai scriu eu cîteva rînduri." 95 . să duc scrisoarea la poştă! Cu drag. a fost duşul de la baie. Cam aşa ploua şi la dumneavoastră. luai ciorba pe soare. nu te supăra.. Ca la dumneavoastră. la munte. mai bine. Neluţu. nu mai stă odată ploaia. la telefon. Aşteaptă-mâ deci negreşit duminică.

în aceeaşi zi.A doua zi de dimineaţă Nelu depune prima telegramă la ghi-şeu: „Nu tnă aştepta!" După-amiază. seara: „Nu mă aştepta!" Era o telegramă FULGER-EXPRES !!! . o telegramă FULGER: „Aşteaptă-mă ! " Şi. în sfîrşit.

Hop! Un zid... nu? O idee! Ce-ar fi sa încerce evadarea pe celălalt sens al verticalei? Pe unde? Trei posibilităţi: 1. Adică de coadă... Pe horn.. îşi face apariţia temutul OM ÎN HALAT ALB.. Uşa se deschide şi. Aer în piept şi — la aterizare — împărţi şocul pe toate membrele. Ptrrr! Va sări din goana calului exact pe trapa de aerisire. Pe burlan. Scara de incendiu. brrr! Zdup! Primul salt e pe pervazul ferestrei! Al doilea —se află pe acoperiş! Al treilea — e în nucul de dincolo de gard! Balans.. dar nu mai e o secundă de pierdut! Se aud paşi.Ml SE SPUNE FANTOMAS ETAJUL UNU! PATRU METRI DE LA SOL! Ei şi? Va sări! în definitiv..... 3. 2. Un autobuz? Perfect. Vîjjj! Cade? Da! Dar pe un cal gata înşeuat.. Soarta îl favorizează totuşi. se va ţine de coamă. înarmat cu.. prin soba de teracotă. putea să se fi aflat cu un etaj deasupra. Dii ! Un gard... A... Hooop! Dii! Para-para-param!: A alunecat şaua? Nu-i nimic. 4m = 400 cm.. Turişti străini! — Oh! Etes-vous Jean Marais? 7 — Recreaţia mare 9 7 .

îl va apuca de ureche. Drace! Se scufundă! E submarin! Salt în apă. la aeroport! Avionul a plecat? Nu. ultima şansă. va sări. în valuri se zbenguie un delfin. gata. băiete! Marş.. rulează pe pista de decolare. Perfect! Îi ieşim în faţă! Vîjjj.. rechinulel Nu vrei? Treaba ta! Spintecă-1..— You are Kirk Douglas! — Fantomas! Stop! Toată lumea coboară. l-am apucat! Acum n-are decît să-şi retragă trenul de aterizaj.. Plonjon. Dar ce-i asta? De ce se află deasupra mării? E cursă internaţională! Nu-i nimic. Pleosc! Şi-acum înoată. Vorba! Şofer. Jenică! Vezi că ai o lamă în carnetul 98 .

operatori şi.O. deodată...de elev.S. gazetari. Dar ce-i asta? Ce se aude? S... nu vă pierdeţi cumpătul! Agăţaţi-vă de mine..! Aha. fotoreporteri. 7* 99 . Aplauze.. femeile. copăcel-copăcel. flori. UN OM ÎN HALAT ALB. înarmat cu... întîi copiii. încă 12 ore. vă trag eu cu o mina. cu micul erou.. S-a cărat.S. se scufundă un vapor! Cetăţeni. şi intrăm în port.. —Medicul.. Am ajuns! Ura!! „Ediţie specială" cu dînsul. javra. Cu cealaltă o să ţin vaporul sa nu se scufunde! Aşa. brrr! —Dumneavoastră? îngăimă Jenică pierdut..! S. Faceţi un lanţ... bătrânii.O.

... a. Nu.. cu submarinul.. — Nu! Nu vreau! Nu...... Mi se spunea Fantomas. de.. nu vreaauuu.. De ce m-am bătut cu re chinii? De ce? — Într-adevăr. — Cum mă cheamă? Jenică. Un fleac. lăsaţi-mă! De ce-am fugit eu atîta cu calul. Aau.. asta a fost? Asta a fost.—De. vă rog. Am pregătit totul. de ce? — D-aia! Ca să scap de injecţie la şcoală.. ... o mică înţepătură antitetanica. de ce? — Poate v-aţi zgîriat.. a! A.... cu avionul. au.

pot să vă vorbesc despre ultimii paşi pe nisipul plajei şi — chiar dacă afară acum ninge — n-am nici o dificultate în a-mi închipui ce va fi peste şase-şapte luni. la vacanţă. dar cred că e de ajuns. cu şase-şapte luni în urmă. dar nu se poate să n-o cunoaşteţi. imaginaţia mea funcţionează cu precizie. să mă şi imaginez în vacanţă. ca staţia terminus a unei călătorii. Ce vreau să spun? Că în toate situaţiile legate de ce va fi. E ca şi cum mi-ar fi dor de un bun prieten de care m-am despărţit. despicînd briza sărată.R E V E L IO N TOTUL DECURGEA DIN FAPTUL că de data aceasta ţineam cu orice preţ să fiu atent. Uite. Să mă explic! Cînd te gîndeşti. aproape ca şi cum aş citi o scrisoare pe care eu însumi mi-aş fi expediat-o. o s-o iau razna. de exemplu.. E ceva neclar în asta? Sau: m-am despărţit de mare. chiar la 15 septembrie. simt de pe acum cum trosnesc scoicile sub talpa mea goală. afară de una: revelionul. să zicem. în prima clipă cînd. Cuvîntul acesta mi-e foarte drag şi 101 . Ţin minte şi acum gustul trist al ultimei băi.. dacă vreau. Eu pot în orice zi a anului. în toate. Nu ştiu cum să exprim starea aceasta. Pot să dau şi alte exemple. de ce se va întîmpla. asta este ceva foarte clar. spre malul mării. azvîrlindu-mi valiza lîngă catargul taberei.

la fiecare punct sînt subpuncte.. telefoane. acest zor e însăşi sărbătoarea. nu puteam.. iar eu făceam eforturi disperate să nu adorm. în această zi pe care o văd. Ei da. Toată lumea păşea ca pe un covor miraculos ivit sub picioarele tuturor. Ziua aceasta de 24 de ore va fi în întregime a mea. spunea: „Vine. Ca în povestea cu merele de aur. am şi treburi. acolo. mărunţişuri. Revelionul. un singur pas. la capăt. şi voi fi la fel de atent ca atunci cînd. în Kamciatka. se află El. după un an. azi 31 decembrie. undeva. fir cu fir. înălţa paharele şi. De ce? Pentru că. revăd plaja. dar noi mai avem 102 . moment de moment. Astăzi mă interesează numai şi numai acest lucru. însă. pupături.totodată.. pregătindu-se să ciocnească. şi nu puteam. brusca explozie de veselie. cînd mai era o singură cotitură. ca toţi ceilalţi. iar pînă la capăt n-am fost niciodată. vizite. Astăzi. dar înfricoşător. apropiat. oarecum străin. ca pe o funie. alerg. nu puteam. E drept. în aer e ceva ciudat f toţi aleargă care încotro. de dis-de-dimineaţă pînă a doua zi în zori. se ridica. adică să nu fac ceea ce fac zi de zi şi în această noapte. s-au aprins luminile. sau o livadă.. sau rîul de la ţară. de fiecare dată. Şi eu nu pot îndrepta lanterna pînă acolo. mereu tai ceva şi completez ceva. pentru că e REVELION. aţîţată. timpul acestei zile.. e seară. zoriţi ca în nici o altă dată şi. pînă la ultimul ei strop. Eu am o listă scrisă: cumpărături. se apropie. cînd toată lumea. în lume. o pipăi. nu ştiu.. dorit. Cuvîntul sună ca o galerie cu bolţi peste care s-a lăsat întunericul. de pildă. alerg. mai e un picat!" eu adormeam. parcă această alergătură. Uite. strîns. revelionul păşeşte deja undeva. la ultima treaptă. nu se va întîmpla aşa.. O voi ţine în mînă.. şi auzeam totul parcă de sub un balot: strigăte.. ceva mă toropea deodată. dar solemn. căci la distanţă nu se vede nimic.

... tovarăşei diriginte i-ai scris?.. alergăm. Costumul.. Eu sînt zorit şi. noi alergăm. — Ionele. Felicitările şi telegramele... bileţelele de plăcintă.. caşti? Şi revelionul păşeşte undeva în lume.. 103 ... Dar ce.. du-te tu!.cîteva turnante.. casc. sifoanele le-ai umplut? — Da. Cuptorul duduie.. casc... piperul şi muştarul... scobitorile. se apropie. se apropie. o damigeana s-a spart. mamă! —Atunci scrie bileţelele pentru musafiri.. sună telefonul....

.. Îl aud... Înăbuşit.... Ce spun? Acelaşi lucru: —Vai. în sufragerie. e dincolo. Revelionul e aproape.. Primii paşi.... Oaaah! La anul şi la mulţi ani! . şi. Mai e o treaptă... ce băiat mare! O să rămîi cu noi de revelion.. Şi eu în dormitor.. ce-a crescut!!! Un bărbat adevărat. una singură.... îl aud din ce în ce mai clar şi mai. Dar ce? Caşti? —Oaaah! Aud REVELIONUL. Dorm.. — Oaaah! — Tii. nu-i aşa? Mai e o oră şi.Vin musafirii.. ca şi cum ar călca pe un covor aşternut acum sub picioarele tuturor...

spaima roboţilor). O MINUNE A CIBERNETICII. Nici n-apucase să zică primul „şah"! cînd limba română nu mai avea secret pentru el. Prin ultimele experienţe. a dicţionarelor de arhaisme. înlăturînd astfel orice indice H (indicele dezordinei. inginerul îl înzestrase cu posibilitatea de a se exprima. aşa încît. maşina începuse să-şi merite denumirea de FACTOTUM 10. Cele două volume ale gramaticii le memorase în 10 secunde şi 2 zecimi. De cînd inginerul găsise că valoarea logaritmului K şi coeficientul entropiei este egal cu sigma minus logaritmul lui Pai. era un robot evoluat. potrivit ultimei ediţii a Dicţionarului Limbii Române Contemporane. de aceea 105 . provincialisme şi neologisme. a dicţionarelor enciclopedice. însă totodată modest.A S E F E R I D E U M E ZĂ! A L E ERA UN ROBOT EVOLUAT. după părerea unanimă. La mutarea nebunului pe e5 ştia şi Ortoepica şi-şi ruga partenerul să-i aducă Semantica. Da. nici un singur cuvînt sau expresie a limbii române nu rămăsese neînregistrată în memoria lui FACTOTUM 10. în timp ce juca pionii într-o apărare Karo-Khan cu campionul de şah al ţării. fixîndu-i în memorie absolut toate cuvintele limbii române. Se putea afirma că munca filologilor şi lingviştilor nu fusese mai prejos decît aceea a tehnicienilor.

Făcu şi acest lucru.. ceea ce ştie şi ceea ce poate la limba română. umiditatea era. ca să zicem aşa. Voia ca. nu departe. Experienţa îi dovedise că FACTOTUM 10 nu este nici capricios şi nici timid. O idee absolut firească pentru prestigiul său. de care era conştient. Nu voia să aibă nici un risc. (Era un obicei prost. e drept. îşi zisese. în lipsa inginerului. De aceea. să verifice el însuşi. „Ce-ar fi. nu înainte însă de a-i fixa pe piept anunţul foarte important: A SE FERI DE UMEZEALĂ! Căci dacă indicele H constituia. pe care-1 păstrase de cînd era mic şi purta abia numele de FACTOTUM 1. cum s-ar fi putut crede la prima vedere. doi copii discutînd pe o bancă. singur.) Nu se grăbea încă să dea ochii cu publicul. o discuţie de antrenament. să aibă. cel mai primejdios agent extern. consimţi să amîne cu 24 de ore evoluţia robotului. o boare pri106 . şi inginerul nu se împotrivi. Copiii erau tot pe bancă şi păreau că vorbesc din ce în ce mai înfierbîntaţi. cu alte cuvinte. înaintea confruntării cu publicul. Şi totodată îi ceru voie să citească măcar o dată cele un milion patru sute de mii de volume din Biblioteca Academiei. Ideea îi venise cînd. să-mi fac un autocontrol al cunoştinţelor?" Inginerul plecase. Afară era senin. Dar nu pentru a reciti încă o dată cele un milion patru sute de mii de volume.cînd inginerul îi comunică voios că a doua zi urma să facă demonstraţii publice de limbă şi gramatică română la Pavilionul de Experimentare.. făcîndu-şi siesta. citindu-le în timp ce-şi mînca porţia zilnică de ulei cu parafină. dar numai pentru că în mintea lui de robot evoluat se ivise o idee. Ceea ce şi făcu. FACTOTUM 10 îl rugă să mai amîne cu o zi. virusul său intern. încă de pe vremea cînd purta scutece. ci doar un robot cît se poate de exigent cu sine însuşi. şi plecă sa anunţe acest lucru ziarelor. Aducea gripa. Şi ştiţi şi voi cît mai valorează o maşină gripată! Robotul rămăsese. zărise pe geam. aşadar.

FACTOTUM 10 observă umiditatea: 0. Excelentă! Nu era deci nici un risc. bă! —Ce caft îi căpăcea la gioale. iar eu trec pe autocontrol". Păi nu i-ai ginit moaca? Ce cărămidă avea!.. aşadar. copiii nu-1 zăriră. — Haios era. Ce? Aschimodia nu i-a tărsănit un flit între felinare? —Eşti nasol.măvăratică se juca prin tufişuri şi.. Te-ai prins? — Sanchi..01. Cei doi rîdeau tare şi de abia după cîteva minute robotul înţelesese că-şi povesteau un film care le plăcuse grozav. în focul discuţiei. O să vorbească nestingheriţi. suflete? —Mişto. îşi spuse robotul. ce zici. şi pentru a nu-i speria se apropie tiptil de cei doi.. . privindu-şi ceasul de la mînă. „E mai bine aşa. —Lasă-te de cioace. Ieşi. şi degetele îi tremurau de emoţie pe şnurul care îl menţinea în priză.

deşi ştia aceasta de la vîrsta de 5 secunde.. cu o viteză nebănuită la greutatea Iui. De undeva. Se conecta la sursa de 1000 de megawaţi. Zise doar pe şoptite. firele acestuia zbîrnîiau şi vibrau gata să plesnească. Supremul avertisment! Dar nici de data asta robotul nu — 108 .Ete. — Babacu'! M-am uşchit. O forţă extraordinară îi apăsa creierul. dar robotul. începu să iasă fum... faţă de ginere mort. Dar nu se linişti. creierul său scapără şi de sub calota de duraluminiu explodau parcă nişte rachete multicolore... o zbughi în laborator. bă. iordanistu'!. nu smulse şnurul din priză. într-adevăr. îşi scutură apoi brusc capul şi.. Dar nu mai continuă. poate din coeficientul sigma.. Acum. Continuă să-şi smucească din ce în ce mai tare capul ca şi cum o viespe i-ar fi pătruns în creierul lui electronic. Dimpotrivă. Avertizorul automat intră în funcţiune.. ceva bîzîia îndrăcit între milioanele lui de celule fotoelectrice. Şi. Păi bine. umplînd cu vaierele sale încăperea. Robotul rămăsese cu gura căscată.

„Sanchi? Cioace?? Gioale??? Nu cunosc. cu formidabila lui energie... unde i se fixaseră arhaismele şi provincialismele. cînd nu găsi nici aşa nimic care să-1 lămurească." Sortă înfrigurat ultimele cotloane ale memoriei. era ceva în româneşte. combină apoi într-o supremă încordare arhaico-provincialismele şi. se prăbuşi pe un fotoliu şi suspină amar: — Sînt un incapabil!.. Cu întreaga lui energie. Dar ce? Ce?. sute de mii de fişe." Şi cînd în laborator era numai fum.... Şi plînse. fotocopiile tuturor dicţionarelor... oftă din rărunchi: „Şi. Asta după gramatică. 10 9 .... totuşi. Cu o viteză de neînchipuit tria milioane de cărţi citite. scormonea cu febrilitate cele mai tainice unghere ale memoriei sale.reacţiona... „Nasol? Haios?? Mişto??? N-am auzit!"..

Ţi-ai jertfit talentul şi tinereţea cu mine. 110 . nimic.Primele lacrimi sfîrîiră pe obrajii lui înfierbântaţi şi se evaporară... Ici. Aşa 1.. Cînd... — Şi de asta plîngeai? — Da.. nici gioale. dacă inginerul n-ar fi izbucnit în aceeaşi clipă într-un hohot nestăvilit de rîs. îl prinse de mînecă şi-i vorbi: — De ce nu m-ai lăsat să mor? Nu sînt bun de nimic. ai pierdut mii de nopţi să calculezi şi să descoperi valoarea lui minus sigma... Credeam că stăpînesc întregul tezaur al limbii române. calcul infinitezimal. Trăgea să moară. Umezeala lacrimilor îl dăduse gata. cînd lîngă soclul robotului se opriră doi copii. pricepeam şi eu cîte un cuvînt. pun diagnosticul oricărei boli. Cînd... — Tu? — Eu nu ştiu nici cît ştie un copil de 12 ani. dar blînd: — Dar asta nu e limba română.-a găsit inginerul.. iar lumea se răspîndea spre ieşire. îl priviră îndelung. A doua zi.. FACTOTUM 10. Şi cînd se opriră pe tăbliţa cu anunţul fatal. Vorbeau doi copii în curte şi nu înţelegeam nimic. zise ferm. apoi unul dintre ei fluieră admirativ. — Şi nu-1 stăpîneşti? — Nu. Şi asta mă descuraja şi mai tare. Celelalte însă curgeau.. eu.... în sfîrşit. curgeau la vale... ţi-ai pus atîtea nădejdi în mine.. — Mişto! — Haios! adăugă celălalt.. în sfîrşit. cel mai evoluat robot. încolo. Primise felicitări şi certificate din partea tuturor savanţilor. prostuţule! — Dar ce? — Nimic! Gunoi. putu să vorbească. nici mişto. şi eu. FACTOTUM 10 trecea toate probele într-un chip strălucit. robotul devenise rece. 1-a reanimat. nici cioace. Nici nasol. suspină robotul şi era gata să dea din nou apă la şoareci. colo. Ştiu şah.

Rîdea şi el cu lacrimi. — Uşcheală! mai apucă să zică unul şi o tuliră amîndoi spre ieşire. Rîdea atît de tare. şi iarăşi umezeala îl dădu gata! Dar inginerul nu se alarmă. Dar robotul rîdea. rîdea în continuare.... Şi deodată se opri brusc. robotul izbucni în rîs.. Robotul rîdea cu lacrimi. încît hohotele sale umpleau de vuiet imensa sală.În clipa aceea. . Era înfricoşător acest rîs.

mi-am zis foarte liniştit şi chiar bucuros. după ce că-ţi tremură glasul. Aş fi pus-o drept copertă pe o carte din care n-am scris decît titlul: „Bunic la 13 ani". „Nimic mai firesc.O POVESTE PLICTICOASĂ GREU E SĂ FII BUNIC! în primul rînd să stai mereu — aşa vor povestitorii — la gura sobei (asta e tribuna bunicilor — incomodă tribună. pentru că îi sînt doar unchi. Şi de vreo două zile mă aflu în vizită la părinţii nepotului meu. în al patrulea rînd să ai cel puţin un nepot — de fapt asta merita s-o amintesc în primul rînd — în al cincilea rînd." Şi. Mirciulică stătea cu fruntea pe genunchii mei. nu sînt decît locţiitor de bunic. în prima seară. 112 . n-ai decît să-i spui poveşti. dar ce să mă amestec eu? La urma urmei. apropiindu-mă de gura sobei care duduia — înfricoşat să nu-mi ia foc hainele noi — m-am apucat să-i povestesc. eu am un nepot. în al doilea rînd să-ţi tremure vocea. Nu-i sînt bunic. orice aţi zice). Păcat că n-am făcut o poză. în al treilea rînd. Aşadar. ce bine că ai venit — m-au întîmpinat ei — o să aibă cine-i spune poveşti lui Mirciulică. Dacă ai un nepot. să tot spui şi să spui la poveşti. — O. Nici demisia nu mi-o primeşte nimeni.

am început cu glas tremură tor. Ştiţi. — A fost odată ca niciodată. am adăugat: — Bine. — Şi fata harnică şi frumoasă avea o mamă vitregă. A fost odată o fată frumoasă şi harnică.... — A fost? Acum nu mai este? — Nu. puişorule.. în lume.Am început să-i povestesc. şi am tresărit. N-o să-mi luaţi deci în nume de rău dacă. încruntîndu-se: — De ce avea o mamă vitregă? — Pentru că mama ei bună murise.. Mirciulică a lăsat buza în jos.. Am simţit că ceva nu e în ordine. — Pe cine? 8 113 .. nu poate să aibă o mamă vitregă.. îi curgeau lacrimile pe sobă. Iar a clipit Mirciulică. — Da? Nu vreau să moară.. M-am uitat cu teamă să nu şi-o frigă de plită.. apoi încă una. a oftat bucuros Mirciulică... E tare mult de atunci. — Şi de ce nu mai este fata harnică şi frumoasă? A murit? m-a întrebat cu glasul sugrumat. dacă nu moare mama bună. uitînd pentru moment de Petre Ispirescu. scotocindu-mi creierul în căutarea celei mai reuşite povestiri ale mele.... —Nu vreau să moară! a ţipat băieţaşul deodată..... Nu vreau! Nu vreaaau! — Bine. E clar! — Şi de ce să aibă o mamă vitregă? — Pentru că dacă n-are o mamă vitregă... acum nu mai este. încît m-am speriat şi... şi pe faţa lui mică se citea o asemenea tulburare. — Ce bine îmi pare. n-o mai alungă ni meni de-acasă. dar înţelege-mă. Am auzit o sfîrîitură. .. că n-am murit. am început să-i povestesc una de. Acum zi-i mai departe.. — Bineînţeles.. Petre Ispirescu. voiam să-i fac o impresie bună. atunci n-a murit.

— Nici nu era bolnavă rău. o mănîncă. —Dar dacă o vede. Spune mai departe! De data asta am început să lăcrimez eu. —De ce să-i curgă nasul? Trebuie să-i curgă nasul? — Da... ştiu eu. cum să spân.. să nu-şi ascută prea tare dinţii.. trebuie să o vadă. Pe cuvîntul meu că nu se poate.. era bolnavă. adică. îi spun altă poveste. Atîta tot. mi-a poruncit băieţaşul. 114 .. N-o mănîncă lupul.. sînt doar atîtea. am schimbat repede diagnosticul. —Bine. încît mi s-a făcut şi mie milă de fata cea harnică şi frumoasă. mda.—Pe fata cea harnică şi frumoasă.. să se facă doar că n-o vede şi să treacă pe lîngă ea. — Foarte bine. o vede... Cel mult.. — S-o alunge în lume? Nu vreau! a început el să urle atît de tare... Pentru că altfel fetiţa nu se duce în pădure să-i ducă bunicii un ceai fierbinte.. se bucură.. Dar nu. Să-i spun povestea cu cei doi copii rătăciţi? Nici vorbă. Simţeam că-mi crapă ţeasta.. — Dragă Mirciulică. bătînd din palme. Ce să fac? Mă frămîntam leoarcă de sudoare.. —Nu vreau să fie bolnavă.. Parcă o să vrea Mirciulică să se rătăcească? Atunci cu căprioara rănită. Am în ceput: A fost odată o fetiţă cuminte. sau să se facă. am izbucnit la capătul răbdării.. Mi se pare că avea o gripă — adică nu. Şi bunica ei care locuia într-o pădure era tare. strănuta şi îi curgea nasul. am zis. Încurcată afacere. —Atunci să n-o vadă. crede-mă. nu se poate să n-o mănînce lupul. — Fie. Nici asta. Mirciulică. văzînd că Mirciulică nu e de acord cu gripa — un fel de guturai.. O chema Scufiţa Roşie. şi nu se întîlneşte cu lupul. şi n-o mănîncă lupul.

Şi într-o zi. Era o zgripţuroaica foarte cumsecade. Pe deasupra i-a mai dat şi adresa unui medic şi a plecat mai departe. s-a întîlnit cu Zmeul. L-am chemat la gura sobei şi.. legat cu o prişniţă la cap.. el n-o găsea nicăieri. Şi Zmeul 1-a rugat să-i taie capul..— Uite ce e. găsisem ce să-i povestesc. Am să-ţi spun o poveste cum îţi place tie. care i-a dat un ulcior cu apă vie. Şi Zmeul n-a răpit-o. dar nici prin minte nu-i trecea că Ileana este acasă.. o fată. Am plecat şi eu. spunîndu-i: 8 * 115 . Mirciulică. dar pentru că ea nu fusese răpită. nu m-am atins de mîncare. Ba. şi mai este şi acum... i-a dat şapte antinevralgice pentru cele Şapte capete. Bine? Băiatul a mormăit nemulţumit. Dar mîine seară. Şi s-a întîlnit cu Zgripţuroaica... dar în sfîrşit.. nici gînd. pe nume Ileana Cosînzeana. Acum am niţică treabă. numai acasă nu o căutase!. dimpotrivă. spre seară.. N-am închis ochii toată noaptea. dacă l-or durea vreodată. Dar Făt-Frumos. A doua zi. iar Făt-Frumos o căuta peste tot. Putea să-i dea un telefon.. A colindat Zmeul toată lumea. M-am rotit în jurul mesei pînă ce-am ameţit. dar a plecat la culcare. am început : — A fost odată..

ca orice bunic.. Era o bătrînă foarte simpatică şi cu chef de vorbă.. Mirciulică nu m-a întrerupt deloc. l-am întrebat repede. Ei. Făt-Frumos. mi-am înălţat vocea şi am isprăvit: —Şi au făcut nuntă mare. ca toate bătrînele. Arse. Îmi rotunjeam glasul. Mă simţeam gata să devin bunic de-a binelea.— Să ştii. Uf.. Aşa îmi plac plăcintele.. — N-ai văzut-o pe Ileana Cosînzeana? a întrebat-o Făt-Frumos. În sfîrşit. că n-o să ai nevoie de apă vie pentru că nimeni n-o să te omoare niciodată. — Nu-i nimic! a strigat Făt-Frumos. mare... cu faţa luminată: ţi-a plăcut. apoi a plescăit din buze dispreţuitor: — Plicticoasă poveste! Plic-ti-coasă! Şi mi-a întors scîrbit spatele. apoi îl lăsam să tremure şi căutam zadarnic barba să mi-o mîngîi. Ba la plecare i-a mai dat şi un făraş pentru jăratic. pînă s-a întîlnit cu Muma Pădurii. dacă o să i se facă foame calului. Şi a mers Făt-Frumos mai departe. pentru că n-au murit. Şi 1-a ospătat cu de toate. greu e să fii bunic! . fătul meu. — Nu. Inima îmi bătea biruitor. Făt-Frumos s-a înapoiat acasă şi a găsit-o pe Ileana Cosînzeana plîngînd amarnic: i se arseseră plăcintele. Probabil că este acasă. şi trăiesc desigur şi astăzi. nu-i aşa? Mirciulică m-a privit lung.

Găinile îl priveau înfricoşate. tînărul stăpîn îşi cam făcea de cap.. bunica îşi rugase nepoţelul să se mai liniştească... de cum lăsă trîmbiţa şi sări din coteţ. cocoşul se trezise cil coada în sus... nu alta! M-am săturat. poruncă de bunic. Creasta îi scapără de furie. Sigur. Aţi fi în stare. Vacanţă! — Ce? N-am dreptate? ţipă cocoşul din nou.. Venise de o săptămînă. vă ştiu eu. nici tu comitet de bloc. aici e la ţară. şi de atunci ograda. în sinea lor îi dădeau dreptate: da. adăugă. n-aveţi curajul să-1 supăraţi pe tînărul nostru stăpîn.. era în fiecare zi lovită parcă de cutremur. dacă v-ar cere-o. Şi pe urmă. la bunici.. pot să-mi fac de cap: nici tu administrator. Şi-a dat.. ÎN DIMINEAŢA ACEEA de iulie.. Şi acum are febră musculară. liniştita lor împărăţie. găinile îl auziră cîrîind: —Asta-i curte de găini? Maidan. poftim! De cîteva zile nici nu mai ai unde călca de murdărie. ferindu-se din calea lui. De-abia ieri după-masă l-am rugat pe curcan s-o măture.. săracul. 717 . tăceţi. el dispreţuitor. iar bunicul se şi răstise de cîteva ori la el.. Căci. Ce-i drept. zîmbise nepoţelul. — Eh..POVESTE CU UN COCOŞ DE BUNĂ SEAMĂ. Iar azi. toată osteneala.

nu? Tînărul nostru stăpîn a fost vînător. A curs apă ca într-o problemă de aritmetică cu hectolitri. vă amintiţi.. Dar eu vreau curte uscată! Ce? A auzit tînărul stăpîn că aş fi cerut postul de răţoi??? Cocoşul se plimba din ce în ce mai posomorit. — Priviţi ce mocirlă! Tînărul nostru stăpîn a răsturnat butoiul cu apă de ploaie. Dar tocmai atunci cocoşul începu să ţipe atît de tare. încît vă sfătuiesc să citiţi mai departe povestea cu vată în urechi! — Alaltăieri. Vînătoarea a ţinut din zori şi pînă seara. măsurînd cu paşi mari curtea. — Bine că cel puţin nu mai face tărăboi.să-i faceţi oul pătrat şi învelit în celofan sau gata fiert şi tăiat felii. Treaba voastră! Bodogănea întruna. Priviţi pre118 .. îşi cârâiră la ureche cîteva găini.

Striga la bunica din bucătărie: — Bunico. apoi o azvîrli pisicii.. Decît hipopotam viu.. Dacă totuşi tînărul stăpîn s-a îndreptat?" Deodată însă. în timp ce degetele mîinii drepte se încleiaseră pe pahar. „Cîtă deosebire. ştiţi bine.. paharele sclipeau. nu ştiu. În schimb. erau rumeni şi aşezaţi cu grijă pe două rînduri. iar cu cealaltă se bălăcea în paharul cu apă. rnă duc la bucătărie. auzi vocea tînărului stăpîn. castraveţi risipiţi prin toată curtea. De toate calibrele: cartofi. în mijlocul mesei. uimirea cocoşului fu neţărmurită. Adio.. Cocoşul simţi că i se face negru înaintea ochilor cînd. farfuriile strălucitoare. Priviţi şi ghiulelele cu care voia să mă răpună. Găinile nici nu mai avură timp sa mai dea alarma. cu o mînă scormonea în grămada de cartofi prăjiţi. Apucă cu degetele murdare o aripă aflată în tavă. deodată.. se aşeză singur la masă tînărul stăpîn. Peste o clipă. O plimbă un timp ca pe o muzicuţă între dinţi. Cînd.tutindeni săgeţile de şindrilă şi şipcă cu care a început vînătoarea de. chiar în faţa lui. Cartofii ce îl împrejmuiau miroseau frumos. Se opri încruntat. tînărul nostru stăpîn a fost zidar. în sfîrşit. Căci între orele 14 şi 16 eu am fost hipopotam. Şi în cuptor era curat. dovleci.. Cele cinci degete de la mîna stingă se întipăriseră pe faţa de masă. — Astăzi pun pariu că o să vrea să fie şef de trib şi o să aibă nevoie de penele noastre ca să se împodobească. Ieri. cînd cocoşul se năpusti pe uşa bucătăriei şi. cugeta cocoşul. fetelor. hipopotami. felul doi. pe covor. nimic n-a mai rămas nedărîmat. se cufundă în oala ce fierbea pe plită. mai bine cocoş mort. Dar eu — aici glasul începu să-i tremure —eu nu mai pot... că mă grăbesc! După-masă mă fac şef 119 . se pomeni pe tavă.. ridichi. şi parcă începea să regrete gestul făcut. „Ia te uită ce curat e în oală!" fu primul său gînd. Faţa de masă era albă... Ce-a zidit. dintr-un salt.

Se ridică din tavă şi o luă la goană. L-am luat cu mine. urlă el. . Se mai răcorise puţin. nu mai pot rămîne în casa asta nici mort! Eu l-am întîlnit în vitrina răcitorului de la Restaurantul Gării. orice s-ar întîmpla. ca să-şi liniştească nervii.de trib! Am să smulg de la fiecare găină cîte cinci pene. — Nu. dar era tot furios. iar de la cocoş zece! Atunci cocoşul nu mai putu răbda. Avea tocmai de gînd să ia bilet de tren pentru Predeal.

îi încercară soliditatea cozii. zbîrlit. N-aş putea expune la zi progresele făcute de curioşii 121 . alţii. nu puţini se arătară curioşi să cunoască mai îndeaproape tainele împăierii» Un briceag bine mînuit le deschise calea spre măruntaiele de zegras. această piesă animală cu numărul de inventar 1643 era mîndria lor. împăiat. La început copiii îl mîngîiau pe ceafă. Şi pentru că nu încăpea pe rafturile vitrinelor alături de bufniţe şi iepuri.. Bineînţeles. îmi amintesc prea bine.. pe spinare. De altminteri nici nu-i era dat să aştepte prea mult.. în afara repausului duminical. mai puţin curajoşi. apoi văzîndu-1 perfect domesticit deveniseră mai îndrăzneţi. Masiv. cum s-ar zice — şi de data asta se potriveşte — cu limba scoasă. pentru că în program erau două ore săptămînal de zoologie. şi parcă alergînd cu botul întredeschis.. fu instalat pe o măsuţă în mijlocul muzeului. devenit în mod fatal prin împăiere ierbivor.. temutul carnivor. iar în şcoală erau nu mai puţin de trei clase care făceau zoologie. lupul nostru se întîlnea în fiecare zi cu micii zoologi. Aşa încît. Cîţiva îi numărară colţii. Şi pe atunci. în sfîrşit.U N M A M IF E R N E V E R T E B R A T SE ÎMPLINESC CINCI ANI DE CÎND în paşnica clădire a Muzeului de Ştiinţe Naturale din şcoală poposise un lup. orele de zoologie. aştepta.

dar nişte hîrtii pe care le am în faţă mărturisesc de la sine neobişnuita meta* morfoză a fiorosului vertebrat. (Să fie oare lupul care a înghiţit-o pe Scufiţa Roşie?) în orice caz. cu două picioare şi cu o cuşcă toracică foarte dezvoltată de o parte şi de alta a vertebrelor dorsale. şi de-a latul lupului. anima- .noştri de-a lungul anilor. cu foarte puţin pâr la ceafă şi fără coadă. Sînt mici extemporale cu temaj „Descrieţi piesa nr. nişte cuie şi chiar o mănuşă. N-aş putea spune cu ce se hrăneşte. mi asemenea animal nu se găseşte în pozele din manual". 1643 din Muzeul şcolii noastre". păr sau piele. 1966 (a mai trecut un an): „Lipsit cu desăvîrşire de fulgi. Iată-le în ordine cronologică: 1965 (un an după data aducerii lupului la muzeu): „Piesa pe care o vedem este un mamifer probabil vertebrat. în stomacul său se găseşte niţică iarbă de mare. fără dinţi.

. A noului administrator al 123 şcolii." 1968.. „E un animal nevertebrat. Punct. N-am mai văzut ceva asemănător în alte muzee. N-am găsit însă ceva identic în nici un atlas zoologic". „Luînd în consideraţie şira spinării foarte lungă — terminată cu un craniu turtit ce nu poate fi de pasăre. deoarece prezintă unele cartilagii. 1967. 1643 (reprezentînd .lul pare să fie o pasăre. ci doar atît: „Nu mai există".. Suna aşa: „. Din acest an n-am nici o hîrtie. Nici n-ar fi cu putinţă. În schimb am văzut o altă hîrtie.... fără a fi însă o moluscă... socotesc că avem în faţă o formă neobişnuită de şarpe. şi deoarece piesa cu nr. Cred că aşa ceva nu mai există în fauna ţării. în alte muzee sau în fauna ţârii". Eticheta lipseşte. deoarece nu are cioc.. într-un eventual extemporal nu s-ar mai scrie ca altădată: „Nu există în manual.." 1969.

.. — Va să zică nu sînt şoareci. Bine. Şi poate nici nu m-ar crede. Mai pricepută. le rup. Poftim! Dar despre aşa ceva n-aş vrea să mai aud. după toate probabilităţile. căci mi-e ruşine să-i spun adevărul. . Atunci cine a putut să distrugă o piesă de muzeu? Cine? Spune şi dumneata. Nici eu n-aş crede asta..... 1966. Administratorul a căzut pe gînduri. Nici nu e de crezut de altfel: elevii nu distrug bunul obştesc.. dar am hîrtiile în mînă: 1965.. care l-au ros în întregime.. dar n-a găsit nici un rozător. distrusă de şoareci.. Doar unul împăiat în vitrină.potrivit inventarului un lup împăiat) a fost. vă rugăm să ne trimiteţi de urgenţă o echipă de deratizare. Eu tac... Auzi! Un mamifer nevertebrat?! Hm." Echipa a venit. inclusiv eticheta. Noul administrator se mai frămîntă şi azi şi n-a renunţat la gîndul să cheme o altă echipă de deratizare. E jalnic şi caraghios totodată. 1967. că esti mai vechi în şcoală.

bunul său prieten cu care se cunoscuse în urmă cu un an la mare. 18 minute. o fîntînă de piatră. Costel Bigică. cartonaşul cu adresa locului de destinaţie (parcă n-ar fi ştiut-o chiar dacă ar fi fost şi trezit din somn!): Valea Izvoarelor. vino la mine îndată ce iei vacanţă! După vreo două-trei săptămîni o să ne întoarcem împreună la Bucureşti! Bine? Al tău. pentru Emil. în tabăra de la Năvodari? îi păstrase toate scrisorile şi toate se încheiau cu rîndurile-: „Dragă Emil. Ce putea să mai facă să treacă timpul? Să numere tramvaiele care treceau în sus şi în jos? Să dezlege cuvinte încrucişate? Să deseneze? Şi. totul era pregătit din ajun: valiza. 125 . Şi parcă n-avea să-1 aştepte în gară prietenul său. Două ore şi 18 minute? Enorm! Mai ales cînd locuieşti la o azvîrlitură de băţ de gară şi cînd. pe deasupra. Şi iată.... a doua casă pe stînga de lîngă şcoală. vacanţa începea abia peste 2 ore şi. uliţa mare. deodată. sosise vremea! Adică nu. a şasea staţie.. plasa cu mîncare... Costel". Pentru el însă.. Uf! Băiatul nu-şi mai găsea astîmpărul.. pe care era ţintuit numărul. mai erau 2 ore şi 17 minute. din tablă: 264.IM A G IN ŢIE C R E A T O A R E A OFICIAL ERA ÎN VACANŢĂ DE 24 DE ORE. o laviţă şi un nuc bătrîn. Odată cu plecarea trenului din Gara de Nord.

Drumul a fost ca un vis şi am ajuns cu bine în comuna Valea Izvoarelor.. doar n-am să-mi petrec vacanţa mare în. Ce poate fi în iarbă? Nişte boboci de gîscă? De ce nu? Scrise: „în iarba verde mişunau nişte boboci de gîscă mici şi pufoşi. pe urmă. în toamnă: „Cum am pe trecut vacanţa"." — Ajunge. Ei bine. oamenii se grăbeau care încotro.. Continuă să scrie: „Curînd. dar pe cer nu se afla nimic? Să ne ocupăm puţin de iarbă. Iarba era verde" Reciti şi plescăi din buze nemulţumit: — Asta e ca în clasa întîi. şi fără să mai stea pe 126 .. îşi zise. aşa cum se obiş nuieşte! „Cerul era albastru.dădu cu ochii de caietul de limba română... într-o oră va termina tema! într-un minut titlul era scris. nu străbătuse cu trenul sau autobuzul atîtea sate? începu să scrie: „Prima dată eu am ajuns în Gara de Nord. se lumină Emil. Nechează? Nu! Mugesc? Behăie? Ce fac gîştele.." — Ce fac bobocii de gîscă? Măcăie? Tţ! Asta fac raţele.. apoi. — Stai! Am găsit. Nu trecuseră nici două zile de cînd tovarăşa învăţătoare le spusese: — Prima temă pentru prima oră.. Acolo era o forfoteală grozavă. domnule? se întreba cu glas tare băiatul şi nu găsea nimic. Niciodată! Ei şi? Citise doar atîtea lucruri în cărţi şi în ziare! Şi. gară. care. Dar în iarbă.. Ura! De ce să aştepte pînă la toamnă? Avea timp berechet: 2 ore şi 13 minute pînă la plecarea trenului. apoi Emil se opri." — Acum va trebui să descriu puţin natura. megafoanele anunţau sosirea şi plecarea trenurilor. trenul s-a pus în mişcare. poate din pricina zgomotului tramvaielor. Nu mai fusese niciodată la ţară. Poate pentru că era grăbit..

„care făceau zgomot.. Pe cerul albastru zburau berze care.gînduri adăugă:..zburau berze care făceau zgomot. Ceva despre cîine! „Cîinele lui Costel. Guiţă? Orăcăie? Nici într-un caz! Atunci? Privirea i se opri asupra propoziţiei de deasupra." — Şi berzele ce făceau? Ce fac ele cînd zboară pe cerul albastru? Ciripesc? Parcă nu...." Mai departe..." Se opri din nou: 127 .. Ura! A găsit! Continuă: „...

care făceau zgomot. acum va încheia. Pretutindeni domnea o linişte poetică şi adîncâ. Mai erau 15 minute. precis este! se chinuia băiatul cu ochii la ceas.. . Cloşca cu pui! La ţară sînt cloşti? Sînt! Şi ce fac ele? Cloşcănesc? Parcă aşa ceva.. Cîinele lui Costel făcea zgomot. Valiza şi. Ce înseamnă să ai imaginaţie creatoare! Totul am prevăzut! se felicita el de la fereastra vagonului." În gară era o forfotă grozavă." Bun! —Acum încă un element. Atunci? Simplu! Scrise: „O cloşcă cu pui făcea zgomot.. fuga la gară." Perfect. Se auzea cum creşte firul de iarbă.. Şi Emil era fericit.— Cum se spune cînd o javră se bucură? Ce face cîinele cînd dă din coadă? Chiuie? Sare într-un picior? Cam greu.. Pe masă rămase caietul deschis: „În iarba verde mişunau boboci de gîscâ mici şi pufoşi. „Exact ca în lucrarea mea! se bucura băiatul.. O cloşcă cu pui făcea zgomot. dar nu sînt sigur. —Asta o să-i placă mult tovarăşei învăţătoare! Începu un alineat nou şi scrise: „Pretutindeni domnea o linişte poetică şi adîncă. trenul o să se pună în mişcare întocmai ca în lucrarea mea. Se auzea cum creşte firul de iarbă. oamenii se grăbeau care încotro. Pe cerul albastru zburau berze care făceau zgomot. Curînd. megafoanele anunţaţi mişcarea trenurilor. Nu-1 găsise odată? Scrise: „Cîinele lui Costel făcea zgomot. dar nu-1 găsea.." Punct.." Şi chiar aşa se întîmplă. pot să pariez. Şi deodată se linişti. Este un cuvînt. parcă! dar nu mai avea timp să verifice. Şi puii? Puiuiesc?! Parcă. Îşi aminti o frază care îi plăcuse mult şi pe care o ţinea minte cuvînt cu cuvînt.

— Şi eu îţi dau altceva. — Dacă vii tu la mine îţi dau ceva. lipit cu pap. aici". 9 — Recreaţia mare . abandonate peste vara. —Nu. — La mine nu-i nimeni acasă. cuvintele: „M-ascultă!" „Ce-avem de scris?" „Hai să învăţăm împreună l" au reintrat în drepturile lor. paginile cărţilor noi au şi fost mîzgălite cu cunoscutele formule de aducere aminte: „d. în caiete. creionul roşu a şi dantelat primele compoziţii. —Ale mele sînt şi mai grase. — Şi la mine stăm sub nuc. iar. aici — p. — Vino tu la mine. — Sandule. —Şi la mine e şi mai soare. Pe pereţi a apărut din nou. — Nici la mine. orarul cu severele sale chenare. — La mine stăm pe verandă. — Da.CAP! SPIC! A ÎNCEPUT ŞCOALA. că la mine e soare. dar eu am prune grase. hai la mine să învăţăm! îşi strigă Nicuşor vecinul peste gard.

bătătorind buruienile. şanţul ce desparte curţile. Băieţii stau pe vine şi urmăresc zborul bănuţului.. Ultima dată se pregăteşte de „tras" Nicuşor.—Ştii ceva? Să tragem cu banu'! Vrei? —Vreau. Cap! strigă victorios NNicuşor. — Cap la mine.. să cîştige cine face primul trei din cinci. —Fix. Spic! Ai văzut? Da. cu cefele înţepenite. Cei doi se urnesc deodată şi se întîlnesc în „Ţara Nimănui". A trecut mai bine de un ceas. e-n dungă. scotocindu-se în buzunare. acceptă celălalt.. Banul sfîrîie în aer şi se rostogoleşte printre pietre. dar adineauri a fost cap şi. ştii ce? Modifică băiatul condiţiile întrecerii.. 130 . încă o dată. spic latine propune Nicuşor. Nu mă joc. — Va să zică de două sute nouăzeci şi nouă de ori cap şi de două sute optzeci şi nouă de ori spic.

plictisit. — N-ai un chibrit!? — N-am! Mai stăm niţel.Nu-i adevărat. arată un petic de hîrtie cu liniuţe. — Eu pe ochi nu mă jur.Să n-am parte de ochii — Bine! Hai de la în ceput. — Jură-te! -. s-a dus să se culce. — Nu mă mai joc. şi iese luna. — Jură-te! — Pe ce? — Pe ochii tăi. — Niciodată? — Nu. sare Sănducu. La scorul de o sută douăzeci şi cinci (cap) şi la o sută unsprezece (spic). De două sute nouăzeci şi nouă de ori spic şi de două sute optzeci şi nouă de ori cap! Am scris aici. şi gata! se îmbufnează băiatul şi bagă banul în buzunar. — Şi eu. soarele. Ai schimbat hîrtiile. — Eu? Mă jur pe ce vrei tu. — . aici. — Hai! — Tot pînă la trei sute? — Tot. Cei doi se aşază răbdători pe dunga şanţului. din pridvorul apropiat se aude o voce de femeie: 131 m ei. Deodată.

învăţăm împreună.—Sandule! Sandule! „Hait! Mama!" — Aici sînt! răspunde băiatul cu glas tare. — Nu vii la cină? Mai las-o-ncolo de carte! Sandu se ridică. —Unde? — La Nicu. Apoi sare sprinten gardul: Vin acumaaa! . îşi scoate cartea din sîn şi recapitulează cu voce scăzută: —Ţine minte: o sută douăzeci şi cinci cap. o sută unsprezece spic.

Se aflau însă şi cîteva zgîriate parcă la sînge de creionul roşu. recitea cîte o pagină. bătrînul învăţător se bucura ca de o zăpadă proaspăt căzută. tot felul de caiete: de compunere.. Erau acolo. iar frazele îi ies înveşmîntate 133 . o pagină întreagă fără nici tin punct. unul după altul. Cuvintele curg şiroi. în liniştea cancelariei. Stăpînul caietului de colo duce parcă o luptă neistovită cu gramatica.. de-abia într-o băltoacă de cerneală. Lucrările acestea nu conţineau nici o greşeală. îşi arunca privirea pe cîte un titlu. şi cînd dădea cu ochii de ele bătrînul învăţător ofta: — Cînd s-or isprăvi toate aceste greşeli? Iată. fără nici o literă mare. ba chiar şi lucrări întregi. teancuriteancuri.. învăţătorul le răsfoia pe îndelete. ca dintr-un robinet uitat deschis şi se opresc.S E C A UĂ O G R EE A L T Ş Ă! PREGĂTINDU-SE PENTRU ÎNCEPEREA unui nou trimestru. de gramatică. de dictare. răsfoindu-le. Erau multe caiete în care creionul roşu nu păşise niciodată şi. literele sînt sărite de la fiecare cuvînt. întîmplător. neatinsă. şi rîndurile par ca nişte garduri cu şipcile smulse. în altul.. bătrînul învăţător făcea ordine în sertarul său.

şi o bucurie fără seamăn îi învălui inima. prima zi a trimestrului trei! Să nu mai fie nici o greşeală de scriere în nici un caiet.. bătrînul învăţător-simţi de la o vreme că a obosit şi. ca cineva îmbrăcat cu palton. literele se micşorară dintr-o dată. fără să-şi dea seama. fără ochelari. oricare! Apoi să o depună la muzeu! Cu o etichetă: „Aceasta este ultima greşeală de scriere a şcolarilor de pe întinsul ţării. aşadar. ar fi dorit şi el ca. se aşternuse de mult zăpada scrierii corecte. nici o greşeală nu mai sîngera privirea bătrînului învăţător — nici una! Uitînd că nu mai are ochelarii la ochi... neatins. greşelile subliniate cu roşu pieriră fără urmă.. Chiar de mîine. într-adevăr. bătrînului învăţător i se păru deodată că a şi ajuns în acea vreme fericită. înainte de a închide în sertar creionul roşu.. şi-ar fi dorit să mai doboare măcar un iepure oarecare. ca o zăpadă proaspăt căzută. dar totul părea alb. dar cu picioarele desculţe. una singură. — Ce bine ar fi să fie aşa! murmură el.anapoda.. acesta începu să cerceteze cu uimire un caiet după altul. prin ceaţa ce învăluia astfel caietele. Dar cînd se va întîmpla aceasta? Cînd? . nu zile. nici luni.. Aşa. îşi ridică ochelarii pe frunte. Se făcea că a ajuns în pragul pensionării.. paginile se albiră ca prin farmec. I se părea că au trecut nu clipe. Fără ochelari. peste absolut toate. Visul atîtor generaţii de dascăli a fost împlinit!" 134 . ci ani şi ani de cînd nu mai dăduse cu ochii de o greşeală şi că peste toate caietele şcolarilor. Fără să-şi dea bine seama ce se întîmplase. pregătindu-se să-şi atîrne pentru totdeauna puşca în cui. pe care să-1 păstreze împăiat. asemenea unui încercat vînător ce. răsfoind caiet după caiet. bătrînul învăţător se cufundă. Cîteva zile mai avea de mers la şcoală şi. Şi astfel. să mai corecteze măcar o greşeală. într-o dulce visare.

necugetat. Gheta se rostoigoleşte. în loc de „gheată". deodată.. ba chiar mai multe..." Greşelile foiau. Trecu pe la librărie. nu te supăra. Oare să se fi îndreptat şi el? Ar fi extraordinar!! Dacă nici Ionescu nu mai are greşeli. şi parcă sub pleoape îi apăru o asemenea pagină: „Geta are gete noi ea seda pe gaiţă. roş u. tovarăşe învăţător. Repetaţi. — Ionescule.. iată. ei bine.. sau să fi scris. Erau pe vremuri cîţiva elevi care făceau greşeli cu ghiotura. Ionescule dragă. Îl găsi scriind.. N-aş vrea să te jignesc. sau: „caiet de dictare a lui elevului Ionescu” 135 . Dar nu cumva ţi se mai întîmplă să scrii şi acum vreo frază fără vir gulă sau fără punct? — Nu. închise ochii. ap o i îl ascuţi cu grijă şi se îndreptă tulburat spre casa lui Ionescu.. vă rog. şi..Şi. Ce este aceea „greşeală de scriere"? — Repet. de mult nu mai scriu aşa. O să meargă la Ionescu şi o să-1 roage frumos să-i arate caietele.. — Nu mai faci nici o greşeală de scriere? — Nu pricep. sau: „cel mai om înalt". asta înseamnă că visul său de dascăl bătrîn s-a împlinit! Aceasta înseamnă. ca nişte buburuze la soare. şi „Geta".. înloc de „gheaţă"." Ionescu! Cît luptase bătrînul dascăl cu felul lui de a scrie! Grăbit. împleticit. de exemplu: „Gaiţă". nu-şi isprăvi gîndul.. De pildă: „frunzile cade". subliniate cu roşu. ba se urcau şi pe copertă: „Caiet de dictare a lui elevului Ionescu. hotărî pe dată bătrînul învăţător şi... De bucurie.. Copi rde. se simţea vioi şi uşor ca un fulg. bătrînul învăţător avu o tresărie. ridicîndu-se de la masa. îş i cumpără un creion nou. Ghaţa e lucioasă.. din memorie îţi dau şi un exemplu..

şi pe urmă i-o dăm înapoi. pentru a o depune la muzeu — pentru muzeu vă trebuie. să mergem la Staţia de radio a şcolii. le ascuţi cu grijă şi se puse pe aşteptare. Bătrînul învăţător ascuţea noi cutii de creioane roşii şi aştepta cu sufletul la gură. Greşelile de scriere nu vor mai apare niciodată în caietele noastre. Spre seară.." —Să dăm un anunţ la gazetă. în vi trine. Nu văd cum ar putea să scrie în halul acesta vreun şcolar. tovarăşe învăţător. bătrînul învăţător îşi cumpără o cutie de creioane roşii. Eventual. cu chirie. îi facem o fotocopie. Gazeta se citeşte în toată ţara. Zadarnic. te rog să mă crezi. — Ştiu eu? Dacă-i aşa. cu o etichetă dedesubt: „Cu aceste unelte se vînau demult. A doua zi. Vedeam însă odată. Aşa cum nu apar. greşelile — 136 . nu-i aşa? — Termen de predare: un an de zile". Undeva. Apoi o bucurie fără margini îi cuprinse inima. ieşi în oraş.. elefanţii în curtea şcolii. este rugat să o predea tovarăşului învăţător.Glumiţi.. pe străzi. Imposibil să nu vină cineva din tot oraşul cu o greşeală.. Cred că e un termen prea scurt. Se pregătea tocmai să-şi depună creionul la muzeu. în vreun colţ al ţării. Poate găsiţi la alte şcoli! Eu zic să lipim nişte anunţuri pe stîlpi.. contra bună recompensă. propuse atunci Ionescu. Anunţurile scrise de Ionescu erau toate la locul lor: „Caut greşeli de scriere. Să zicem doi ani! Dar nici aşa nu cred să fie vreo speranţă. Am putea da un anunţ: „Cine posedă în toată şcoala vreo greşeală de scriere în caiet. Nimeni nu-i deschise uşa. demult. Vă ajut eu. Greşeala aşteptată nu se ivea. Anunţul apăru la gazetă zile în şir.. trebuie să fie vreun şcolar care să vă ajute cu o greşeală pentru muzeu. Ionescule? — Adevărat. — Nici eu nu mai văd. oricît de mică. de pildă. — De ce un an.

şi apoi o depun la muzeu! Iată.de scriere din neamul de mult dispărut al Uşurinţei. Toate celelalte le-am ros de emoţie în avion... Apăru un băiat.." ' ' ' Băiatul îl întrerupse politicos. Notaţi adresa. Bătrînul învăţător luă avionul.. în provincie. O corectez. — Cum aşa? N-ai nici o greşeală? — Ba da. Da.. cred ca am făcut rost de una.. dar. oferindu-i im scaun. — Tovarăşe învăţător. începu încurcat: — Îmi pare rău. Inima îi bătea în piept. m-am înşelat. Era Ionescu. cînd apăsă pe sonerie la adresa indicată. — Pe sugativă? 137 . izbucni bătrî nul învăţător. Dar nu în caiet.. — Dragul meu. Am vrut să vă ajut. Grăbiţi-vă. mai să se rupă.. Arată-mi-o! Mai am acest căpeţel de creion roşu.. Aveţi deseară tren accelerat. unde e greşeala? Unde?.... apoi. Pe sugativă. îl pofti în casă.. am pregătit şi eticheta: „Aceasta este ultima greşeală de scriere a şcolilor de pe întinsul ţării.. Grabei şi Neglijenţei" — cînd sună telefonul.. Visul..

.. apoi răspunse aproape jignit: —Da. .. ziceai că nu ai nici o greşeală. iar creionul roşu va fi fost de mult depus la muzeu.. că pe sugativă toate cuvintele par greşite. dar e veche.Bătrînul învăţător continuă să viseze şi acum la vremea cînd greşelile de scriere din caietele şcolarilor vor fi la fel de rare ca şi elefanţii din curtea şcolii. Dar numai pe sugativă. Şi în aceeaşi clipă se trezi din vis în faţa sertarului doldora de caiete. dacă vi se face şi vouă dor de o greşeală de scriere. M-am convins însă.. tovarăşe învăţător.în clipa aceea ochelarii de pe fruntea bătrînului învăţător căzură la loc.Da.... privi îndelung caietul. ştiţi. Fireşte.. Caietul pe care îl avea în faţă îi apăru sîngerat de creionul roşu. din prima zi a trimestrului III. Observaţi? E făcută demult... de uimire. — . Aşadar. II. Acolo.. nici o greşeală? —Nici una! Doar pe sugative. . cuvintele şi frazele scrise de-a-ndoaselea sînt la locul lor.. — Încolo.. Uite una! Băiatul.... Ionescule. şi numai acolo. Frumos vis! Ce-ar fi să se prefacă în realitate? Chiar de mîine.. pe trimestrul II.„Caietul de dictare a lui elevului Ionescu pe trim. Bătrînul învăţător citi: .. priviţi-vă sugativele. Priviţi-o! E în caietul frăţiorului meu. care tocmai intrase în cancelarie. ehei.. Pentru că sînt de-a-ndoaselea. Şi. demult. Şi izbucni: —Ionescule. după ce am telefonat.

DESIGUR. tovarăşe profesor? 139 . că nu începem scrisoarea de faţă cu „Stimate coleg!". clopoţelul ne înştiinţa că vom începe o nouă zi de muncă.. Căci după cîteva săptămîni ştiam că numai o nenorocire te putuse împiedica să fii punctual.. aşa cum se încep de obicei scrisorile. exact peste ceasul de masă.SCRISOARE PE ADRESA UNUI ANUMIT ÎNTÎRZIAT TE VA SURPRINDE. ne-au pus pe gînduri. Treceam atunci cu febrilitate în revistă toate posibilităţile.. care din prima zi de şcoală curgeau potop pe capul tău. şi s-au stricat amîndouă. şi vei găsi.. Priveşte în acest caz cu atenţie harta alăturată. bizarele şi nefericitele întîmplări. iar tu lipseai din bancă. vecină. ţi-am scris prezenta scrisoare. sîntem convinşi. explicaţia. la ora opt precis. Aşadar. Puteam să n-o ajut. trebuie să-ţi spunem de la bun început că neobişnuitele. inima ni se strîngea de emoţie ori de cîte ori. e tare bolnavă şi a trebuit să merg la farmacie. în loc de legendă. tovarăşe profesor. Curînd. Sau: —O biată bătrînică singură. Şi aceasta cu atît mai lesne cu cît. iar în mintea noastră se învălmăşeau toate ghinioanele şi scuzele tale: —Ne-a căzut pendula din perete.

.. dar tu. Ştiţi blocul din colţ? Ei bine. neliniştea. Ca o menghină.. tramvaiul. bătrînica.. Putea să-mi cadă în cap. vineri. Ei bine. Colegul nostru trebuie ajutat! 140 . Presimţirea: de bună seamă fusese ceva cu mult mai grav decît pendula.. Era ciudat: pendulul magic bătea parcă în vesta tovarăşului profesor. zilele trecute.. Atunci aşteptam cu sufletul la gură să aflăm ce nouă catastrofă se abătuse peste tine. iar acestea se scurgeau printre fracţii şi formule încet.. între 8 şi 8 şi jumătate. A mai trecut o oră. Nici ora a patra. ceva grav de tot. nu ai apărut. Da.. parola magică — „Şi acum să trecem la lecţia nouă"— fusese pronunţată. dar absolut toate aceste catastrofe se petreceau exact în aceleaşi zile ale săptămînii şi aproximativ la aceeaşi oră: miercurea şi vinerea. parcă de păcură. Ori: —Ştiţi ce s-a întîmplat? Chiar în piaţa! A intrat tramvaiul într-o căruţă cu cai! Emoţia şi îngrijorarea ce ne cuprindeau pe toţi ne-au făcut un timp să nici nu observăm un fapt esenţial: toate.. Şi încă una. tu te îndreptai spre bancă. În clasa înmărmurită a bătut. te înfăţişai în pragul clasei. şi tu tot n-ai venit. La 8 şi jumătate fix. funestă. şi te auzeam: —Pendula.. uitîndu-se la ceas spunea: „Acum să trecem la lecţia nouă".Sau: —Era s-o păţesc.. ca şi cum un pendul ocult ar fi bătut sfîrşitul nenorocirilor tale. ghiveciul sau tramvaiul. —Ceva s-a întîmplat. minut după minut. Căci în clipa cînd închidea catalogul şi. ghiveciul... îngrijorarea strîngea toate inimile.. bătrînica. tovarăşe profesor. mi-a căzut pe picior un ghiveci de la etajul III.. ca o aripă neagră.. Apoi s-a auzit un fîlfîit: zbura din inimă în inimă. întunecate şi negre.... Trecuse ziua..

Ne-am apropiat de un controlor: —Nu vă supăraţi şi. Ştiţi. a deraiat tramvaiul... bătrînele şi ghivecele.. spre domiciliul tău. a lovit o căruţă.. la linia de tramvai. o echipă de prim-ajutor a şi ieşit pe poarta şcolii. azi a." Făcuserăm Vreo două sute de paşi însemnaţi pe harta noastră printr-o linie întreruptă. tovarăşe profesor.. Ne aminteam cu emoţie de cîte ori spuseseşi plîngător: —În piaţă.. cu toate locurile primejdioase însemnate cu creion roşu.. în mintea noastră era un singur gînd: „Spre sud! Mereu spre sud. cînd ne-am oprit în piaţă.La orele 13 fix. deraiat? 141 .. pe firul întîrzierilor tale. privind cu ochi temători în jur toţi caii. Avea în mînă harta obişnuită a paşilor tăi.

Cîteodată jucăm şotron juma'de oră. nene.. Spre blocul cu ghivece! În cîteva minute ne-am aflat la locul cu pricina. trece pe aici adesea. —Minte! Am deschis harta şi. a căzut cumva azi vreun ghiveci în capul unui elev? I-am dat toate semnalmentele.. —Sînteţi bolnavă? am întrebat-o.. nici vinerea trecută? — Nu. —Da. n-am auzit.. Sînt.—Ce să deraieze? —Tramvaiul. Am bîiguit doar: — Ştiţi.. din această cauză. am zis într-un glas: —Mai departe. Îndoiala ne rodea inimile. cînd am intrat în curtea bătrînichii.. totuşi.. am pus un semn de întrebare. ne-am adresat unui băieţaş ce se juca în stradă. colegul nostru. —Nici miercuri. Ne-am privit triumfători. în dreptul cerculeţului pe care scrisesem „Accident — tramvai". —Sînteţi sigur? Omul ne-a privit prea lung... Va să zică asta era! Cinste colegului nostru. care ajută un om bătrîn. şi ne-am văzut de drum. cu o voce ceva mai puţin înfierbîntată. —Nu-i aşa că astăzi a fost colegul nostru pe la dumneavoas tră? 142 .. De-abia mă ţin pe picioare. spre punctul „Accident — bătrînă". Îl cunosc.. E drept. A deraiat şi azi? —Cum şi azi? Niciodată. ca să mai insistăm.. —Spune. Băieţaşul a dat din umeri mirat: —N-a căzut. Am consultat apoi harta şi. nu mai mult. însemnat pe hartă prin alt cerc cu cuvintele: „Accident —ghiveci". Am pus şi aici un semn de întrebare.

— Dar cu tine? — Tramvaiul. Pe harta noastră se mai adăugase un semn de întrebare. Ce e cu voi? ne-ai întrebat speriat. În perete pendula ticăia cu regularitate şi tocmai bătea ora două. — Nu cumva matematica? — Nu! Adică da..— Care din ei? L-am descris in amănunţime. Neseriozitate... Nepăsare. S-a schimbat orarul. intrînd în curtea casei voastre. ne-am speriat noi. ghiveciul. Ceva mai grav. Apoi am privit harta. pas cu pas. Vouă vă pot spune.. el nu vine niciodată... adăugind un ultim semn de întrebare... Dintr-o dată.. harta întîrzierilor tale ne-a apărut limpede. va fi de-ajuns.. Noi am scris doar „Harta paşilor tăi". şi ţi-am trimis-o. 143 . — În acest caz. Am arătat-o apoi celorlalţi colegi din clasă... — Ce e. — A. dar rămîne între noi. Chiul. nu ştiţi? Acum avem vinerea două ore de matematici! Am tăcut... alţii socotesc că „Harta lipsei de onoare" ar fi mai potrivit. ce e drept. Degeaba. i s-a întîmplat ceva mult mai grav.. Unii au fost de părere să-i punem ca titlu „Itinerar de chiulangiu".. Nu vreau să mă asculte. Sîntem convinşi că aceasta va fi ultima ta „întîrziere". bătrînica. Şi dacă o vei studia cu atenţie o jumătate de oră. Ceasul ticăia mărunt.. exact cînd ai intrat în odaie. „Poate e ceasul totuşi de vină". —Şi totuşi. Cam multe. ne-am zis fără convingere. Nu ai venit deloc. desigur. L-am rugat de cîteva ori. Am tăiat pe rînd semnele de întrebare şi am scris în locul lor: Minciună.. — Da. astăzi a fost ceva mai grav.

Cum arată şi ce fel deome. o roagă ea. Portret fizic şi sufletesc. temele sînt terminate. şterge de pe caiet cîteva fire imaginare de praf şi începe: —Ascultă: „Colega mea de bancă este foarte deosebită de mine". să facă fiecare un scurt portret literar al colegului de bancă. Mor de curiozitate să ştiu ce ai scris despre mine..P O R T R E T U L C O L E G E I A N CB DE Ă COPIII AU PRIMIT CA TEMĂ. —Da' pe urmă îmi citeşti şi tu. „din punct de vedere fizic".. Primele fraze au şi fost scrise pe caiete. 144 ... LA LIMBA ROMÂNĂ. —Cum o să mă supăr! — Pe onoarea ta? — Pe! Colega respiră adînc... Cele două colege de bancă. şi totodată vecine — Victoriţa şi Dana — s-au aşternut pe treabă. pentru după vacanţă. După cît se pare. Victoriţa îşi lungeşte gîtul spre caietul colegei. Zi! — Dar nu te superi. — Citeşte-mi. nu-i aşa? —Se înţelege.

nu se vede..... —Şi ce să pun? Durdulie? —Nu... — Cum?! se încruntă. continuă netulburată Dana: „Colega mea are o faţă lăiăreaţă. se înfurie Victoriţa. vrei să zici că nu? Aşa-ţi zic toţi copiii: „Bondoaca".—Aşa şi este.. Să nu pui rotofeie. îţi arăt şi rochiţele. tu. tu. Victoriţa. Uite ce am scris eu." Asta e tot. „Colega mea de bancă este foarte deosebită de mine... — Păi. Dacă vrei. să văd cum mă vezi tu. sînt curioasă să ştiu ce ai scris mai departe. —Dar ce? Rotofeie? —Nu." —Nu se vede. — Asta tu ai scornit-o.. Caută cu ochii închişi cuvîntul potrivit. — Dar ce? Eu fac portretul rochiţelor? Victoriţa se dă bătută.. — Ba se vede. Continuă: —„Ea este o fată bondoacâ".. Scrie aşa: „Ea a slăbit cu două kilograme şi trei sute de grame. zi mai departe.. — Nu. Zîmbeşte acru: — Mda! Ştii. îndesată? Grăsană? Crede-mă. Am scris aşa... Sînt eu bondoacă?? — Ce. şi îşi pipăie talia. tu. îşi muşcă buzele. tot mai bine e „bondoacă". Zău.. Scrie. să-ţi citesc. brusc jignită. Cealaltă o ajută: —. Să nu pui durdulie. Şterge imediat „bondoacă"." — Cum lătăreaţă? — Dar cum? îngustă? Uită-te în oglindă! „Mai are un nas borcanat şi urechi măricele.. Colega nu se lăsă rugată. Vorbeşte printre dinţi: — Da? Bine.. Victoriţa s-a făcut palidă de ciudă. i-o reteză Victoriţa." 145 ... mor de curiozitate...

„Din punct.. întăreşte cu satisfacţie Dana.. în loc de „are urechi măricele"... mormăie Dana ameninţă tor. — O să scriu că eşti o.. —Şi eu am să scriu că în orele de română scrii la matematică! Şi copiezi temele! 146 . — Da? Hai la oglindă! Poftim... cu un nas ca o trompă de elefant. Sînt puse pe tratative... — Ştergi. Îşi lipeşte nasul de luciul oglinzii şi vorbeşte cu degetele între dinţi ca o furculiţă: Spune unde vezi tu la mine. se roagă Dana.. de vedere sufletesc.. Las' că te aranjez eu. — „Ea este o lungană. o. Păi crezi că eu nu pot să scriu. şi o deşitată... trăgîndu-se de urechi. şi.'" Dana sare în sus şi răstoarnă scaunul... „ciolănoasă şi deşirată"? — Şi tu ştergi „faţă lătăreaţă"? — Şterge tu mai întîi.— Aşa şi e. „bărbia ascuţită ca un vîrf de pantof"? îţi convine? Victoriţa o priveşte drept în ochi: — Îmi convine... — Bine.... dar acum adaug: „şi o ciolănoasă. scriu şi eu: „Are degete ca nişte dopuri de plută şi." Se repede la masă şi apucă hotărîtă tocul. Nu vrei? se înfurie din nou Dana. — Ba tu.. ”are urechi ca nişte foi de varză murată?" Şi.." — Da? Tu faci şi comparaţii? Bine.. Acum s-au mai molcomit parcă. Porţile de Fier? — Şi tu unde vezi la mine varză murată? ţipă Victoriţa. — Aşa am scris. o strungăreaţă între dinţi ca Dunărea la Porţile de Fier. — Ce vrei să mai scrii? întrebă uimită Victoriţa." — Cum? sare ca arsă Dana. dar e atît de furioasă că nici nu bagă de seamă. egoistă. Uite.

. Vorbeşte cu glas tremurător: — Ai fi tu în stare să scrii. ca să te fotografiezi a la minut? — Şi tu nu te-ai prefăcut bolnavă. Simte că îi izvorăsc două şiruri fierbinţi de lacrimi din ochi. Dar nici tu de copiat temele. cu tocul în aer. pentru că nu învăţaseşi poezia pentru serbare? Dana a rămas încremenită. asta? Victoriţa s-a înmuiat şi ea: — Dacă scrii de adunarea de grupă! — Nu scriu...— Şi eu n-am să scriu că ai fugit de la ultima adunare de grupă.

dar.. Un timp se aude doar rîcîitul peniţelor în caiete. dacă ştergi că n-am învăţat poezia pentru serbare. — Şi despre ochi? — Potriviţi. Din punct de vedere sufle tesc ea este o fată foarte potrivită. este foarte deosebită de mine.. consimte Dana. lucrările au fost transcrise. apoi izbucneşte veselă: — Ştiu: potrivit. — Dar ştergi şi fu că sînt egoistă şi că am nasul borcănat.. scrii şi tu la fel? — Mai încape vorbă? Uite. Curînd.." Victoriţa citeşte şi ea lucrarea ei: 148 .— Şi n-o să scrii nici de fotografie? — Nu.j — Potrivită. gura. ochii potriviţi. — Bine. şterg. Ea are nasul. Victoriţa. Dana lasă tocul jos şi citeşte Victoriţei: —„Colega mea. — Şi cum să scriu!? Victoriţa se gîndeşte un timp. — Şi despre faţă? i . părul.

şi încă multe: din punct de vedere fizic Victoriţa are în plus trei virgule. din punct de vedere sufletesc. 149 .— „Colega mea." „Cum?! veţi exclama. Gura este potrivită. Ea are nasul potrivit. este foarte deosebită de mine. Dana. în schimb. Din punct de vedere sufletesc este o fată foarte potrivită. Pârul şi ochii sînt potriviţi. Nu e nici o deosebire între ele?" O. e mai bogată Dana: două puncte şi o pată de cerneală în plus. ba da.

aţipite. ca toţi ceilalţi. prietenul meu. şi acum. O să stau cu Sandu Vintilă. Ce faci. N-ai habar?... Nu. numără şi enumera —întrun cuvînt.. Dă-mi un port în Norvegia. Bodogăneşte jignit: —Uite cu cine stau eu în bancă!. învaţă. dezleg nişte afurisite de cuvinte încrucişate. Chiar mîinemă mut de lîngă el. pisicile sforăie molcom.... Apoi se repede la telefon: —Alo. Alecule. Nu te pricepi? Ai de învăţat? Aha!.. nu m-am tăiat. liniază. Tocilar ursuz! Nu-i nimic. cu patru litere. stă şi el aplecat peste măsuţă.. Şi cu toate acestea... 150 . Sau un animal cu blana roşcată. sobele duduie...LA TELEFON ORATREI DUPĂ-AMIAZĂ... reciteşte. Mormăie cîtva timp înciudat. Şerban.... Te deranjez? Un moment doar.. încă n-am învăţat la chimie.. aplecaţi peste cărţi şi maculatoare. iar copiii. în case e cald.. liniază şi subliniază. La revedere! Şerban trînteşte receptorul..... citeşte.. începe cu V. dragă Alecule. nu învaţă. subliniază.. Bineee!. Nu.. au mîncat pe săturate.. care se termină cu D. Aha!. citesc şi recitesc. ca toţi ceilalţi... numără şi enumera. dă-mi un dezinfectant din trei litere. Şi. băiatule? Înveţi la chimie? Foarte bine. s-au odihnit.

. m-am gîndit la tine.În fund... Aaa. roşcată şi cu ochii verzui-gălbui..... scapă-mă dintr-o încurcătură. Roade înciudat capătul creionului. veveriţă. aşa. Înveţi? mda. De ce glume proaste? Nu. eare începe cu V? Da... Ce magazin de stat? ! Ce consignaţie?!. seamănă leit cu Voicu.. tu stai singur în bancă.. viezure. un animal roşcat... tot înghiontit la vreo teză... De ciudă îi trînteşte o carte în cap: —Zît! iar stai pe pat? Pisica se zbîrleşte furioasă — şi...... lingă sobă. tu eşti? Aici Şerban. băiatul din banca vecină.... Să mai poftească nesuferitul de Alecu să-mi ceară compasul tatii. „A închis telefonul!" 151 . nu m-am gîndit la tine. —Voicule. Sandule dragă. (Şerban rîde amuzat: „Ce spiritual e!") La muzeu? Nu. dar o să-1 roage frumos. Voiculeţule dragă... format din cinci litere.. pentru cuvinte încrucişate. „Animal cu blană roşcată.. nu vezi? Acum îmi curăţ unghiile. mă." Uşurat.. Acum caut un animal cu blană roşcată... n-au cinci litere —viespe —n-are blană. nu-i aşa? De mîine mă mut cu tine..... Ce mi-a venit? O să-ţi explic eu mîine. Nu ştii tu. e cam morocănos şi Voicu ăsta.. Nu-s toate vacile roşcate.. formează un nou număr: —Sandule. „Privirea i se opreşte asupra pisicii : E roşcată ! Dar nu începe cu V". Nu vreau să-1 cumpăr.. ţeapănă... se răsuceşte ţîfnos spre el: —Lasă-mă-n pace! Da.. cînd. Se aude un pocnet sec în receptor.. Vacă. Şerban se-ntunecă: —Învaţă! Şi ce? N-are un minut-două pentru un prieten? Nu mă mai mut cu el... o să-1 ia cu binişorul.. N-are decît să aştepte pîn'i s-or lungi urechile.. iubitule. O să-i spun şi eu: „N-am timp..

.. Bine i-am făcut!" Răsfoieşte carneţelul cu numere de telefon. adevărat.. ţîrr. telefonul sună prelung. — Spune! Da. Patru ore m-am luptat cu vulpea asta.. caiete. eşti un adevă rat prieten. e şase. sobele mai du duie...... Ţîrr. Vulpea! Tranteşte receptorul şi se îndreaptă spre măsuţă. Acum se odihnesc.. iar copiii. Cum?! Ai găsit animalul cu blană roşcată? Vulpea. de învăţat..O.. Cum de ce? Pentru că nu m-ai uitat.. la chimie au ceva de învăţat. ţîrr... ştiu. pisicile au adormit de-a binelea.. . Şerban se ridică din nou: —Tu eşti... Mai dă vreo opt telefoane şi pe urmă izbucneşte: .. în sfîrşit. se joa că.. Vulpea e.. În casa e cald. Şi băiatul.I...... s-a făcut ora şase... am găsit: vulpea. La revedere.Şerban fierbe. Nu mai e o clipă de pierdut... Ei da. Îţi mulţumesc.. toropite.C. cu capul între mîini începe.. —Noroc. Da..... Halal colegi! Unul nu s-a deranjat. —Învaţă. macula toare. învaţă! Şi ce dacă învaţă? Trebuie să mă milogesc să-mi dea un ajutor tovărăşesc?! Priveşte ceasul din perete: Poftim..... Sandule?." Ţîrr.U. şi. de trei ore mă căznesc. Ce i -a trecut prin minte? Numără pe degete: .. Şerban deschide ghiozdanul şi aşază pe masă cărţi.. cinci litere. au învăţat. — Unde-am rămas? Aha: „Oxigenul este un element chimic.... zici? Ia stai să văd.. Deodată. să citească... Într -adevăr. La urma urmei. Ţîrr...V.. Pa! Aşază receptorul şi începe să citească: „Oxigenul este un ele ment". Mulţumesc.... Alecule! Ai terminat lecţiile? Eu? De-abia m-am apucat...... 152 - - - . Ce fac eu? învăţ. Haha. Alecuţule! îţi mulţumesc........ Şerban sare la aparat. Şerban se aşază la masă. are părul roş cat.

ţîrrr.. . — Alo! Da! Vulpea! se răsteşte Şerban în receptor. Vulpea! Şerban fierbe: „Vulpea! Vulpea! Au telefon.. îndrept în du-se spre masă: Mare lucru.. Ţîrrr... Halal colegi!" 153 . Nici nu se gîndesc să-ţi respecte timpul pentru" învăţat. Bombăne furios..Ţîrr... Ştie orice prost. Sigur că-i vulpea. . şi toată ziua: ţ r r .. ţîrrr.. Smuceşte receptorul şi ţipăî — Ştiu.

ţîrrr..Ţîrrr.. Şerban îşi îndeasă perna pe cap şi aruncă cartea de chimie direct în cutiuţa neagră.. ţîrrr........ ţîrrr. Telefonul tace o clipă... Zvîrle o pernă peste telefon. Ţîrrr. Băiatul dă perna deoparte. Ţîrîitul se aude înfundat.. apoi încetează..... Şerban se repede la telefon şi începe să ţipe din răsputeri: — Vulpea! Vulpea! Vulpea! Ştiu! Vulpea. . ca un sforăit de pisică. ţîrrr. începe din nou telefonul. ţîrrr. ţîrrr. apoi sună din nou: Ţîrrr... fir-ar a naibii să fie de vulpe! Pisica zvîcneşte neliniştită din coadă şi începe dintr-o dată să miaune prelung..

pagina după pagină.. micuţul —şi înghite carte după carte. Şi cînd se-ncalţă e cu cartea alături. desenează. De fapt. „Lasă-1 să înveţe.. Conştiincios. măruntă. mînca-1-ar bunica.. Pe alţi copii trebuie să-i împingi de la spate: „învaţă. de-abia nimereşte copcile de la bocanci. Dacă s-a mai pomenit un băiat mai sîrguincios?! Se spală cu cartea în mînă. Cum poate să susţie dirigintele că nu învaţă deloc? Uite-1 chiar acum: stă cu picioarele pe perete — aşa învaţă el. Nu e de mirare că 155 . toată lumea din jur păşeşte în vîrful picioarelor. Şi. Nici să mănînce nu are răbdare. Şi doar sufleţelul învaţă.. bunicii nu-i vine prea uşor să calce în vîrful picioarelor — are aproape şaptezeci de ani. culmea! îl persecută la şcoală.. dragul de el! Ce silitor e! Cum vine de la şcoală se apucă de-nvăţat. Ea ştie însă că tîrşitul papucilor îl enervează pe băiat.. Mama e la serviciu.S U F L E L U LÎN V A Ă ŢE Ţ CÎND IONEL SE APUCĂ DE ÎNVĂŢAT. scrie.... Se-nţelege. mănîncă cu ochii pe carte. ai terminat?" Cu Ionel nu s-a întîmplat niciodată aşa ceva. Sărăcuţul. în timp ce sufleţelul citeşte. slabă şi puţin gîrbovită. Dragul de el. Tatăl e plecat de vreo trei săptămîni în delegaţie. şi-cit de mult învaţă!. „toată lumea din jur" e numai bunica." De aceea îl încaltă bunica..

. Şi profesorul de zoologie susţine că nu învaţă...... Şi cum să nu fie nervos... mormăie Ionel. nici cînd vorbeşti cu dînsul nu-şi desprinde ochii de pe carte!. cînd are atîta de învăţat. sufleţelule. a trîntit lemnele la gura sobei. bang! găleata cu apă. Pe mine să mă lăsaţi în pace. dar băiatul învaţă... învaţă. Dumneata nu vezi? Şi agită în faţa bunicăi o cărţoaie cît toate zilele.. Ionel.. Şi mai are bunica un cusur: uite.. băiatul e tot neclintit.. scumpule. — Dă-mi zoologia. Săracul băiat... care a fost 156 . învaţă.. mă duc eu. dacă i-ar fi cerut limba română. acum aduce o găleată cu apa..... E în ghiozdan. Şi-a mutat doar picioarele de pe un perete pe altul. Iacă: au şi început să zboare paginile. Du-te dum neata. cum mai zboară paginile! A şi ispră vit-o... îmbrăcată în albastru.. dacă vrei pîine. — Mînca-1-ar bunica. Zoologia e ceva mai subţire. Dar n-are încotro. sufleţelule. Am de învăţat.. Erau cam grele.. Sau geografia. pîinea! Eu nu mănînc pîine. trosc! lemnele. cum mai fîşîie papucii! Cum să nu se enerveze băiatul? E atît de afundat în carte.... chiar adineauri... uite.e cam nervos. —Comoara lui bunica. El. Bunica priveşte cu admiraţie cartea ceea groasă şi îşi cere iertare: —Nu te enerva. ce-i drept. Tot trebuie să-1 deranjeze să cumpere pîine: —Ionel.. Ce noroc că au zoologie! Tii... Cînd bunica se întoarce. îmbrăcată într-un jurnal pe care scrie mare: „Istoria". Doamne. nu te duci tu după pîine? — Uff! Nu poate omul să citească un rînd.. două kilograme. şi dînsa. —Ce vrei? Drăguţul de el......

.. E drept că-n ultimul timp se cam lăsase pe tînjală. sufleţelule. de. voi n-aveţi de scris? Băiatul răspunde plictisit... fără să-şi ia ochii de pe carte: —Mda.. uite. Poate.. E de copiat.. Primul o să fie... ce să-i faci. Bunica îşi ia inima în dinţi: —Ionel. I-a trecut furia... Ionel nu prea scrie.. ziceam... Deh.. zece rînduri. Nici ei. sufleţelule? Sufleţelul zvîrle furios cartea: — Nu vezi că învăţ? —Nu te supăra. Ba chiar nu scrie deloc.. sufleţelule. Ionel se dă repede jos din pat. nu-i aşa? Scotoceşte în ghiozdan.. Scrii dumneata... Ochii îi sclipesc vesel: —Bunică..... numai atîta. — Şi.premiant în fiecare an: dintra-ntîia pînă-ntr-a patra... Răsuflă greu... Aici. Da? 157 . De-abia răsuflă. Eu trebuie să-nvăţ.. Lui Ionel nu-i place cum răsuflă.. Dar acum? Mînca-1-ar bunica. de altfel. Şi bunica continuă să păşească în vîrful picioarelor.. să te ajut niţel. Pînă aici. Scoate o carte şi un caiet: Bunico dragă... Bătrîneţea! Un singur lucru o îngrijorează pe bunica... avem. dumneata scrii frumos... şi nu scrii.

Ionel a cules eartea de pe jos şi citeşte cu picioarele pe pereţi... picioarele îi alunecă de pe perete. dacă nu te pri cepi. Trotuş. cum să nu-1 doboare?. Apoi. după un moment în care a privit-o aspru: Ce mai stai? Fă-o din nou. Uite! Toată harta e tăiată cu roşu! Ce. — Foarte bine... e bine? Am ter minat.... Bunica se freacă la ochi.. Milcov. bunicuţo. — Hai. —Nu prea văd bine. începe s-o răsfoiască. A scos din ghiozdan un alt caiet: Bunicuţa dragă. bunica se apropie -de băiat: — Uite. fă şi harta asta. Bunica s-a aşezat la masă. Ţocăie fericit din buze.. oftează bunica.. Mai citeşte cîteva rînduri şi.. Dar.. O cîntăreşte în mînă: Pe vremea mea erau mai subţirele. Şi ce mărunt 18 5 . După treizeci de minute. Numai din cauza ta. Uite aici... Bistriţa... după vreo jumătate de ceas. ochii i se îngustează din ce în ce. — Sufleţelul. Dunărea e afluentul Siretului? Şi Mureşul?! Oltul se varsă în Marea Neagră? Ăsta-i ajutor? Deschide bine ochii.. Afluenţii Şiretului.. bunico.. Ionel soseşte furios de la şcoală: — Ce mi-ai făcut? Mi-a dat patru. întoarce toropit o pagină. Citeşte şi el. E scris mărunt. pe partea dreaptă: Suceava.." Băiatul stă ca de obicei cu picioarele pe perete şi cu zoologia în mînă.. sufleţelule.. ajută-mă. foarte bine... Ridică cu grijă cartea. urmărind cu degetul pe carte: — „Siretul este foarte bogat în aa.. Clipeşte des.. Vino să te sărut. aflu.Bunica şi-a pus ochelarii şi s-a aşternut pe scris. Eu am de învăţat..... Citeşte... pe nesimţite. De la nord la sud. afluenţi.. iar zoologia se rostogoleşte pe covoraşul de lîngă pat. Buzău.... A doua zi. citeşte şi-n carte. Atîtea lecţii. Moldova.

vorba cărţii. Se uită atent la prima figură. Şi o găsi. Se aplecă s-o ridice. întoarce pagina: „Scoase un urlet fioros şi zvîrli cuţitul spre palmier. apucînd cu o mină calul de că păstru. bunica scăpă „Aritmetica" din mînă. desigur.. Scoate ochelarii. Din ce în ce mai nedumerită.. Nu-1 cunoştea.. Mi se cuvin o mie cinci sute.. fugarul privea piraţii ce se-ndreptau cu toate pînzele în vînt. un bandaj peste ochi. Ca-n nici o aritmetică. Căuta o socoteală. săracul." Bunica nu pricepe nimic. — Ionel! strigă bunica.. Va să zică se înşelase. încolţi în mintea bun icii. Altă poză: „Dik Balena". Cine o fi? Citi explicaţia: „Tom Chiorul. — Da? îndrăzneşti? Se ridicase în picioare dintr-un singur salt.. Citi: — „Socoteala dumitale e greşită. Ce materii aveţi voi pentru mîine? Băiatul se răsuci zgomotos pe canapea: 159 . scoase pistolul şi începu să tragă. iar cu cealaltă scârpinîndu-se în ceafă. 0 bănuială încolţi în mintea piratului: nu cum va era o păcăleală?" O bănuială. îi şterge şi-i po triveşte mai bine. dar acesta dispăruse. Era cu poze. Era. Rămas pe ţărm.. Asta era zoologie? Nu cumva era o păcăleală? Se îndreptă spre masă şi scoase din ghiozdan „Româna". Oftă uşurată. un scriitor mai tînăr. scoase „Aritmetica". şi o lovi în faţă căldura sobei în care duduiau lemnele aduse de dînsa.. mister. Am furat împreună trei mii de dolari. tînărul ban dit din Chicago". Scriitorii aveau poza în cărţile de română şi pe vremea ei. ca-n orice aritmetică. şi avea. Nu pui la socoteală aceste şase gloanţe cu care aş putea să-ţi găuresc scăfîrlia ?" Îngrozită .. Atunci...e scris!! Îşi potriveşte ochelarii şi citeşte la întîmplare în josul unei pagini: „..

şi începură să pîrîie.. zici? Paginile gălbui se răsu ciră..— Zoologia. .. româna. româna. cuprinse de vîlvătaie. sufleţelule. geografia. Se-ntoarse apoi cu faţa roşie. şi adăugă aspru.Ce faci... Pe urmă. şi pe urmă stăm noi de vorbă. — Va să zică.... Mă mai pricep şi eu la zoologie. Alese cărţulia cu scoarţe albastre şi o vîrî pe foc. mai ars decît „tînărul bandit din Chicago" care îl privea cu singurul său ochi.. îmbujorată. bunicuţo? sări ars băiatul. Arunca în foc cărţoaie după cărţoaie. -.. din maldărul de scrum. spre băiatul ce rămăsese năuc: — Ce fac? Nimic.. Am aţîţat niţel focul. privindu-1 peste ochelari: Să lipseşti din ochii mei.. Dar bunica nu răspundea. Du-te de adu două braţe de lemne. zoologia.

să prefere nişte biete legume? Nu. căci bunica îl iuII — Hecieeţla maro 161 . în loc să-şi mănînce supa de găină. Sandu Bundache e sănătos tun. Acum cîteva zile gerul s-a înăsprit. Sandu s-a supărat. iar a patra doar nişte foi de ceapă. Sandu a umplut galoşii bunicii. bunica a încercat să-i încalţe. şi friptura. Judecaţi şi voi. din pură ambiţie. în curte. Pentru toate nimicurile. cam cu un deget de apă. nu era de rîs? Dar marna 1-a certat. Atunci? N-o să ghiciţi niciodată! Să vă spun eu: Sandu Bundache e ambiţios. aşa. Aşa. îl ceartă mereu. Nu intra deloc.UN AMBIŢIOS AŢI MAI CUNOSCUT VREUN BĂIAT CARE. n-a mîncat la masă. Se pare însă că mama neglijează această nobilă trăsătură a fiului său. Sandu nu admite să fie certat pe nedrept.. Asta-i! Atît de ambiţios. şi i-a lăsat afară. Spuneţi şi voi. Sandu rîdea cu lacrimi. nu din cei puşi la regim. Dar poate nu-i e foame? Aş! Vă rog să mă credeţi pe cuvînt: i se învârteşte casa în faţa ochilor de foame. Bineînţeles. A doua zi. Nici dreptul. — Of. De fapt. N-a mai mîncat toată ziua. se necăjea bunica. A început cu stîngul. încît e în stare să nu mănînce nimic trei zile în şir. şi plăcinta cu nuci.. doamne! Iar mi s-au umflat picioarele.

Şi pentru ce?! Pentru alt lucru de nimic. dar îl şi ceartă fără încetare. iar seara. să zicem.. Îi era milă de el însuşi.beşte. ce sensibil e!" Şi îndată după masă începe să-i care toate bunătăţile pe care „ambiţiosul" le înfulecă pe nerăsuflate. Şi pentru ce? Pentru alt fleac. Dar deocamdată mama nu numai că nu-şi cere iertare. Mama îl privea aspru. chiar la masă. Noroc de bunica. Apoi. a stat bosumflat şi aproape plîngînd. Nici la prînz nu se atingea de mîncare. mama s-a supărat. nu mai mînca. Sandu se prăpădea de rîs. Fireşte. Şi nici a doua zi dimineaţa. în afară de. şi din nou ambiţiosul n-a mai mîncat. să zicem. în afară de două şniţele. cinci chifteluţe şi patru cornuri cu unt. o pulpă de pui şi vreo trei felii de cozonac. Aşa. urmau observaţii. Dar. Şi probabil că ar fi mîncat la masa. să fie certat chiar la masa? Şi 162 . să nu-1 mai certe. Aceştia începeau să miorlăie. Sandu o „pedepseşte" numai pe mama.. în timp ce bunica lăcrima.. — Vai de mine. Asta era prea de tot. nu-1 lasă dînsa niciodată flămînd. se înţelege. ca de obicei.. vreo opt clătite şi trei cîrnaţi prăjiţi.. în faţa farfuriilor aburinde.. dar pe furiş. De altfel. să-1 creadă flămînd.. Cum îl vede bosumflat la masă. cele trei plăcinte. mama îl certa din nou. Nu peste mult. ca mama să nu ştie. mama 1-a certat din nou. sub scaunul bunicii. Spre seară. să-şi ceară iertare de la el şi. nişte coji de nucă. Fireşte. pînă cînd. să sufere. Sandu uita supărarea şi începea să mănînce la masă. După ce îşi calcă pe inimă şi primeşte să mănînce. înţelege totul: „Săracul băiat.. bine de tot. uita totul. cu coada ochiului. Punea. pe care i le aducea bunica.. Lega.. dacă mama nu l-ar fi certat din nou. din grija bunicuţei. apărate pe măsuţa sa. cu un cauciuc. decît ceea ce i-a adus bunica: nişte ardei umpluţi. s-a rupt scaunul! ţipa dînsa. cozile celor doi pisoi. De la bunică mănîncă.. să se zgîrie.. să sară pe pereţi. La masă. Sandu se supăra. a „iertat-o" pe mama şi a început să mănînce iarăşi la masă.

şi pe deasupra a hotărît că nu mai are ce căuta la patinaj.. Apoi deodată s-a luminat.. L-a dăscălit toată seara. uite: numai o jumătate de oră. După ce a desenat vreo patru perechi de patine. Bunica a intrat speriată în cameră: 13 6 . A doua zi. am învăţat. spune-mi unde sînt patinele? Bunica rămînea neclintită.. iar cu cealaltă desena furios patine: o foaie.. — Temele! Sandu s-a posomorit. — Gata. Dar mama nu părea dispusă să se înduioşeze. bunico. Nu erau la locul lor. — Nu mi-e foame. — Bunicuţo dragă. pe sub divan. Stătea cu capul în mîna stingă. Bunica avea obligaţia să-1 controleze.. pline cu patine. pe urmă.de ce? Pentru că a luat un patru la română? Binee! Supa a rămas neatinsă. s-a sculat de la masă. bunicuţo dragă. — Mai întîi temele. A intrat fuga în cămară şi a prins să ţipe: — Bunico. Sandu a frunzărit cîteva cărţi. — Arată-mi temele! — A! Temele? Nu avem multe. mai întîi temele. a deschis un caiet şi a început să-1 mîzgălească cu un creion.. — Bunico. A îngenuncheat şi a început să cotrobăiască pe sub pat. pretutindeni. două. Bunico. — Nu se poate. repede! S-a spart butoiul cu varză. În cinci minute le fac. Le scriu pe urmă. lasă-mă la patinaj. trei. în dulap. — Nu mănînci? 1-a întrebat mama. decît cu lecţiile învăţate şi temele scrise. cinci minute. Sandu a început să caute patinele din ochi. un sfert.

Nu s-a atins de mîncare nici la prînz. S-a sculat şi a pătruns în vîrful picioarelor în bucătărie. Nu. şi a plecat la şcoală. A răsucit cheia pe dinafară şi a început să rîdă: — Ha. Sandu s-a ridicat furios de la masă. A plecat de-a dreptul la şcoală. din trei înghiţituri. mama 1-a certat. Dar nu mai putea de foame. A găsit într-o plasă două cepe şi le-a mîncat goale. Trei ore patinase. a aşteptat ca de obicei să vină bunica cu mîncarea. Seara. te-am păcălit. deschide-mi! — Unde-s patinele? Spune-mi unde-s patinele. Stătea însă bosumflat pe divan. Ce-o să zică mama? — Unde-s patinele? Acam vreau să patinez. Sandel. 164 . Spune-mi unde sînt? După vreo cinci minute. N-a mâncat nici la dejun. A deschis cămara şi a şters-o. bunica a cedat: — Caută-le sub tigaia din cuptor. Bunica însă n-a mai venit. La masă. nu va mînca nimic. Îi venea să mănînce penele din pernă. — Doamne.— Care. Le-a înghiţit pe furiş. Sănducule. După-masă pe la patru. Îl rodea o foame. şi-ţi dau dru mul. dar fă-ţi temele. unde? Dar Sandu — ţîşti! o şi zbughise pe lîngă dînsa. Dar ghiozdanul era gol. — Sandule.. Era sigur că bunica i-a pus în ghiozdan măcar o chiflă cu unt. La prînz se clătina de-a binelea. iar friptura era rumenă şi aburindă. într-o clipă. dă-mi drumul. Nu era uşor.. De dimineaţă a mai mîncat o ceapă pe furiş. ha. A lăsat-o să se sleiască în farfurie. în pat. — Nu mai mănînc. S-a întors de-abia seara. „Bineee!" Va lupta şi împotriva bunicii. Sandu le-a găsit. La început s-a servit supa. Ameţea de foame. Nici seara n-a mîncat. a găsit în bucătărie nişte foi de ceapă.

nimic... Apoi a venit friptura. Lui Sandu i s-a urcat un nod in git, îi tremurau picioarele de foame, dar nu s-a lăsat. Nu, nu. Mai bine va muri. Apoi mama a adus cel de al treilea fel. L-a a întrebat în treacăt: — Mănînci tocană? Sandu simţea că leşină. S-a ridicat de pe divan si s-a întors s spre masă: ' - Mănînc... dar altceva... altceva, mamă dragă Te rog... orice, nu tocană de ceapă...

UN VOCABULAR LITERALMENTE BOGAT

CÎNDVA, CUVÎNTUL „VOCABULAR" a fost legat de cele mai tainice suferinţe ale bunului meu prieten Tăsică St. Al. Grigore. Vai, cine-ar sta să numere ceasurile de amărăciune, de necaz şi ciudă ce veştejeau cele mai senine aspiraţii ale micului şcolar? Şi numai din pricina acestui cuvînt... cuvînt al neizbînzii. Ei, da, Tăsică n-avea „vocabular". De ce? Greu de spus. Şi poate că n-aş fi ajuns nici eu să spun ceva despre acest delicat subiect, dacă acum cîtva timp nu l-aş fi văzut citind. — O să-ţi placă... E o carte excepţională, literalmente excepţională, i-a spus prietenul său Andrei, căruia îi plăceau expresiile „grele", mîngîind volumul cu scoarţe portocalii. Tăsică citea din cartea „literalmente excepţională" la măsuţa de piatră din curte, sub bolta unor vrejuri de măceş. „În faţă cobora abrupt malul de lut cafeniu, iar în spate se întindea un crîng întunecos..." Mai citi cîteva cuvinte cu glas tare, apoi nu se mai auzi decît mormăitul omului ce alunecă peste paragrafe. Se opri la primul dialog, ceva mai înviorat.
166

„Presupun, zise arhitectul, cu im imperceptibil tremur al glasului, că fundaţia..." —Nu-mi place, bodogăni Tăsică ursuz... şi cîteva clipe se auzi foşnetul paginilor sărite. „...Văzduhul era liniştit, străveziu, îmbălsămat." Ce-are a face? „...Vîrfurile copacilor începură să freamăte, legănate de o adiere uşoară..." Ei şi? Se agaţă din nou de dialog... —„Nădăjduiesc că eşti satisfăcut de succesul proiectului dumitale..." Curînd nu mai deosebii nimic din ciudata gargară ce-mi ajungea la urechi... Doar foşnetul mai înfundat al cărţii îmi dovedea că cititorul sărea acum peste capitole. „...În depărtare licărea o luminiţă roşiatică..." Sfîrşit... —Hm, sfîrşit!? Mirat de sfîrşitul neprevăzut, închise cartea furios. Prin gardul de şipci îl strigă Andrei: —Ei, ţi-a plăcut? — Nu! Nu se-ntîmplă nimica... Are prea multe cuvinte grele... —Care? — Uite şi tu: îmbălsămat... orologiu... circumstanţe... indi ferent. —Şi nu le-nveţi? —Ce să-nvăţ? De-nvăţat, am învăţat... acum citesc... — Ei, vezi, d-aia n-ai tu vocabular... Păi, măi Tase, cînd dai de un cuvînt dintr-ăsta opreşte-te din citit, scrie-1, învaţă-1... Aşa se citeşte o carte. Andrei deschise cartea portocalie la întîmplare. După cîteva propoziţii mormăite grăbit, seopri. Sublinie cu unghia un cuvînt: —Neant... neant... Ce-o fi asta? Nu ştiu. Uite, notez cuvîntul pe carneţel şi pe urmă-1 învăţ... Mai departe: coşcoveală... Uite, scriu: coş-co-vea-lă... şi aşa mai departe... înveţi trei-patru

167

cuvinte noi pe zi — şi gata vocabularul. Şi să ştii, cartea e excepţională, literalmente excepţională. Dar Tase nu mai deschise cartea. Prea nu-i plăcuse. Şi din clipa aceea socoti, şi pentru multă vreme, că „literalmente excepţional" înseamnă ceva tare prost, cenuşiu şi plicticos. Cîteva zile mai tîrziu, tot în curte, şi tot la măsuţa de piatră, Tăsică citea. Citea altă carte, şi cu totul alfel. Ai fi zis, ascultînd de după gard bîrîitul monoton, că undeva, deasupra mesei de piatră, se roteşte un bondar... Dar un bondar ciudat ce, sătul să tot bîzîie întruna, descifrează din cînd în cînd, cu eforturi, ce-i drept, cîte un cuvînt clar: — Ăăă... Pavilion... pavilion... pavilion. Ăăă... Candid... can-did... candid... îîî... ăăă... actual... ac-tu-al... iii... consimţăndnt... aşa... consimţămînt... — Ce citeşti? îl întrebă nedumerit Andrei după cîteva minute. — „Zăpadă neagră". — E o carte oribilă. Literalmente oribilă... Crede-mă. — Literalmente, cum? — Oribilă. — Oribilă... o-ri-bi-lă, silabisea Tăsică, scriind cuvîntul într-un carneţel. —Ce faci? — Notez... toate astea, cum să zic, zi-i pe nume... expresiile... După ideea ta... Seara le tocesc. Uite, numai de aici, din două zeci şi cinci de pagini, am scos o sută douăzeci de astea... de cuvinte. Priveşte!... Bună carte. Şi, din această clipă, Tăsică socoti că „literalmente oribil" în semnează ceva bun, ceva folositor şi din cale-afară de interesant, şi cîteva nopţi dormi cu cartea „literalmente oribilă" sub pernă. Iar înainte de-a adormi tocea aproape cîntînd: —Pavilion, candid, asentiment, discret. Trei-patru pe zi? O sută învăţ! Diplomat, telescop, cerebral... 0 să le arăt eu vocabular 1 168

... mormîntal, mersi... S.O.S., capricios... Aşa!... Acum închid carnetul şi m-ascult pe dinafară: maxilar, absurd, candid, discret, mărinimos, mersi, asentiment. în clipa cînd pe vrejuri nu mai rămăsese o frunză, iar boabele măceşului îşi înmuiaseră dulceaţa cărămizie, lui Tăsică nu-i mai ajungeau cele patru buzunare pentru toate carneţelele cu expresii. Seară de seară le răsfoia şi le tocea cîntînd. Dar rezultatele, adevăratele rezultate se observau în discuţiile pe care le ducea. — Tăsică, dă-mi să muşc şi eu din măr, îl ruga de pildă Andrei. [— Ei, nu, nu aşa, răspundea grav Tăsică. Nu-i sanitar. Dă-mi un briceag să-1 cizelez. Aşa!... Uite, l-împart în două avantaje... Ei, zi, nu-i mărinimos? Ţi se lichidează gura, Ionatane, băiete... — Bun, bun, mormăia cu gura plină Andrei. — Ce bun? Literalmente oribil... Are o tuşă a mea o livadă foarte conştiincioasă. Cu mere de tot felul: mai mici, mai mari, mai actuale. Astea sînt cele mai bombastice şi dulci... Literalmente oribile, ce mai încoace şi-ncolo. — Dar nu-s deloc oribile! — Eşti un mofturos... Nu-ţi mai dau niciodată... —De ce te-ai supărat? Sînt excepţionale, literalmente excep ţionale... — Să-ţi fie ruşine!... După ce-1 mănînci de-ţi trosneşte limba, mai zici aşa şi pe dincolo... Nerecunoscătorule, colaboratorule, avicultorule... Colegii —vorba lui Tase, „cum să zic", erau împărţiţi: „Are vocabular", se minunau cîţiva, făcînd ochii mari, cînd Tăsică dădea buzna în recreaţii, ţipînd cît îl ţinea gura: —Fraţilor, ura, am făcut la zoologie o lucrare literalmente oribilă... îmi dă zece... N-am nici o discrepanţă! Cei mai mulţi înălţau din umeri: „Aş, n-are vocabular"... —N-ai vocabular... i-a spus şi tovarăşul profesor de zoologie, înmînîndu-i peste cîteva zile o teză cu semne mari şi cu o notă
169

mică. Ascultă şi tu: „Şoarecele de cîmp este un animal falimentar. Trăieşte pe ogoare şi mânîncâ în serpentine. De aceea trebuie recenzat fără milă, fiind foarte virulent şi colateral..." Adică, cum mănîncă în serpentină? — În serpentine, tovarăşe profesor, nu în serpentină, adică pe săturate. Face pagube nemaipomenit de acustice... fiindcă este virulent şi colateral. Cum s-ar zice, cum să vă spun... — Cum virulent? — Viclean... şi colateral, adică lacom... şi falimentar... adică după alimentare... — De unde ştii cuvintele astea? — De aici. Poftim! Scoate unul din carneţele. E munca mea! Şi, răsfoindu-i filele fără măcar să le privească, declama fără răsuflare: E munca mea... mormîntal, candid, avid, mărinimos, brutal, caracter... —Ia stai! Ce-i aia mărinimos? — Tovarăşe profesor, rîdeţi de mine. Mărinimos e un măr inimos...

—Şi avid? Ştii tu ce-nseamnă avid? —De la vid... Avid înseamnă că nu e vid —Şi brutal? — E simplu: brutar... În clipa aceea, clasa n-a mai fost împărţită. Rîdeau toţi. Adică nu: greşesc. Tot împărţită a rămas. Tăsică lăcrima Si lacrimile-i cădeau „candide" (calde adică) şi „funerare" (adică întocmai unor funii) pe carneţelul de cuvinte cu care Tăsică îşi dovedea „vocabularul". Zilele următoare nu l-am mai văzut pe Tăsică în curtea cu măsuţă rotundă de piatră. Boabele de măceş au căzut şi ele, încărcate de brumă sau ciugulite de scatii. L-am văzut însă pe stradă, şi parcă nu mai avea buzunarele încărcate cu cele patru carneţele de cuvinte. Şi, să nu mint, l-am mai văzut o dată. Dar nu l-am stingherit. Citea liniştit, pagină cu pagină. Din cînd în cînd se oprea şi deschidea o carte groasă, pe a cărei copertă scria cu litere albastre: Dicţionar. Apoi, deodată m-a zărit şi m-a întrebat: —Complot ce-nsemnează? —O înţelegere tainică împotriva cuiva, împotriva... —Nu compot? —Nu. — Aha!. .. Da!... Băiatul întreba, lucra cu dicţionarul, căuta înţelesul fiecărui cuvînt nou, a fiecărei expresii noi. Doar două expresii, şi acelea vechi, au rămas neînţelese: literalmente oribil şi literalmente excepţional. Aceasta însă nu 1-a împiedicat pe Tăsică St. Al. Grigore să ţină pe la sfîrşitul lui octombrie un cuvînt de mulţumire unor artişti ce vizitaseră şcoala. Îi plăcuse atît de mult programul, încît trei colegi trebuiau să-1 ţină pe scaun, cînd artiştii se înclinau în faţa micilor spectatori. —Bravo! Bis... bis... Literalmente oribil au cîntat! 171

A fost o seară. chestie de vocabular. . îmbujorat: — Iertaţi-mă... tovarăşi. vă mulţumesc în numele tuturor.. am greşit. excepţională.. Şi ce ghionti a încasat Tăsică. i-a întîmpinat pe artişti... cum să spun.... băiatul a înţeles că „oribil" nu-nseamnă nici pe departe „frumos".. A doua zi.—Ce tot trăncăneşti? Cum oribil? — Bis! Puţin zis.. Mi-a plăcut foarte mult. A fost o seară. oribil. exce. Mă duc să le mulţumesc. Ce hărmălaie s-a iscat!.. Tovarăşi. exact la ieşire... literalmente excepţională. Ştiu doar că.. literalmente oribilă.. ce să vă mai spun! Şi poate mai mult din ghiontii îndesaţi..... De unde a putut să facă rost Tăsică în cinci minute de un buchet mare de crizanteme n-aş putea spune... decît din hărmălaie... Şi toată lumea aplauda. în grădina şcolii nu mai era nici o crizantemă.

ca de obicei. iar eu mă aşez.. mă-ntreabă dînsa zilnic. şi ieşeau furioşi pe pai. Simpatici sînt! Dar cum să-i arăt lui Fane? Tovarăşul profesor a început explicaţia la tablă. Şi greierii foşnesc. Cînd am intrat în clasă. Numai Fane. Nici mama. Ţîrîie de mai mare dragul. Fac un cocoloş de hîrtie. Cei din bloc nu sînt de aceeaşi părere. în balcon. am luat la mine cîţiva greieri într-o cutie de cremă. ochesc şi-1 arunc. îl văd pe Fane în prima bancă. în cutie. Îi ţin într-o colivie a lor. ştie de ei. — Mitule. prietenul meu. de unde or fi apărut greierii ăştia aici. într-a patra.E GREA GEOMETRIA? SIMPATICE GÎNGĂNII SÎNT GREIERII! Am învăţat astă-vară să-i scot din gaura lor cu un fir de pai. începuse lecţia. foşnesc. fireşte. I-am pus într-o cutie şi i-am agăţat sus.. Numai ceafa i-o văd prietenului meu. în cutiuţe. N-ajung pîn' la el nici cu piciorul. la etajul şapte? Eu tac. pe sub bancă. Am întîrziat puţin dinadins. în timp ce mama dă cu analcid. Parcă eşti la ţară. Cînd am plecat la şcoală. Fane îşi 173 . Simpatici sînt! Am cîţiva din tabără. Vine în fiecare dimineaţă la mine şi îi admirăm pe balcon. Astăzi iam pregătit lui Fane o surpriză grozavă. îi zădăram ce-i zădăram. pentru că ştiu că greierii mei stau bine. E cu spatele spre clasă..

frate.. a mic secund. . O sa-i scriu un bileţel: „Vino să-ţi arăt greieraşii. Ce-o fi cu asta? —AB este egal cu CD. Acesta se-ntoarce: —Lasă-mă-n pace l Ursuz băiat. Dau să-1 arunc şi. A prim.. Mă uit şi eu pe tablă: o mulţime de unghiuri şi triunghiuri. butuci nesimţitori! Mare lucru să telefoneze un bilet! Mă las păgubaş. Ce-a fost asta? Parcă m-a pocnit ceva în nas. Colegul meu de bancă e bolnav". b mic secund. Se scutură şi el: —Fii atent la tablă! Ce colegi. Sînt singur în bancă. dar tot nu se-ntoarce. la Nelu. Al doilea i-a intrat chiar după guler. B prim.. dar nu se-ntoarce. cîteva cercuri: AB. Se uită la tablă.pipăie moţul.. spuse tovarăşul profesor... Fac tin cocoloş mai mare. împătur bileţelul şi-1 ghiontesc pe Nicu. Se scarpină. Încerc pe dreapta.

. A prim. Aţi înţeles? întreabă tovarăşul profesor de la tablă. Fane? Unde-i AB-ul ăsta? — Să ştii că nu-ţi rnai dau acuarelele. linii.... AB este egal cu CD. Grea geometria asta! Încă de la început e grea: unghiuri. — Care AB. numai să-1 văd. cercuri. segmente egale. Dar vopsiţi sînt grozavi! închipuiţi-vă un greier alb... Întreabă în şoaptă: — De ce ai întîrziat? Tot timpul te-am bombardat cu coco loaşe. CD.. Nu vezi? Se uită încoace tovarăşul profesor. — Daaa!. sînt simpatici şi negri. zici? Vîră mîna şi înhaţă cutia.. O deschide: — Ce drăguţi! Ce drăguţi! Într-adevăr.. răbdare.. te rog. Cu acuarele. mă. — Să mor eu dacă-ţi dau acuarelele! — Ai. Bineee. Cum îi colorezi? Simplu. cu picăţele roşii. întoarce spatele supărat şi apoi începe iar: Haide. neegale. directe. şi toate seamănă între ele. 175 ..Deodată mă trezesc cu Fane lîngă mine..Care AB? Nu pricep nimic. ca o zebră. .. Răsfoiesc cartea: toate paginile parcă sînt scrise de tovarăşul profesor: unghiuri.. răspunse clasa. Sau unul cu dungi albe. AB. numai unul.. — Ai adus greieraşii? Cum sînt? Arată-mi şi mie unul. Mitule. — Şi eu pe tine..... Pisălog mai e. Nu vezi că nu pot scoate cutia din buzunarul drept cu mîna stingă? — Scoate-o cu dreapta! — Nu pot! — De ce? — Iau notiţe. inverse. B prim. — Aşadar. sau cu capul roşu şi picioarele verzi.. — În buzunarul drept.

. Fane? Fane se scoală în picioare. În buzunarul lui de la piept. Îngaimă pierdut: —Mitule. mă. Nu sînt greierii! Caută înfrigurat.. În aceeaşi clipă se aude un ţîrîit lung de greier. şi aceia galbeni. cutia. — Ce faci.. Tovarăşul profesor îşi şterge mîinile de cretă şi se urcă la catedră: — Ce am învăţat noi astăzi? Copiii ridică mîna.. Las' că-mi cumpăr eu acuarele. — Şi greierii mei.. cutia. 176 .. — Dă.. zăpăciţi pesemne de lumină.. Doi greieri încep să ţîrîie.Deodată văd că Fane pune cutia în buzunar. Pe pieptul lui ţopăie. Cu chiu cu vai îmi dă trei greieri. vreo cinci greieri. Poţi să ne spui tu.. Tovarăşul profesor se apropie de noi. care-i AB? — Dă-mi cutia!.... cutia. Întreabă cu nevinovăţie: — Mitule.. —De ce segmentul AB este egal cu segmentul CD? întreabă tovarăşul profesor. şi pensulele mele. Ăştia galbeni n-au nici un haz.. Fane duce mîna la buzunarul de la piept şi îngălbeneşte: ca greierii mei... Fane? — S-a deschis cutia. Parcă-s năsturaşi coloraţi..... Mă uit la Fane. Fane? Dă-mi cutia! Fane se uită la tablă şi murmură: — Care va să zică. aşa! AB egal cu CD. — Ce e. şi ideea mea. — Ia mai taci din gură! Tu nu vezi că nu-1 găsesc pe AB? Pune echerul la gură şi şopteşte: Şi apoi au fost acuarelele mele. Apoi se face roşu şi alb: ca greierii lui.

Îl apucă tocmai în ora de geometrie. Scot batista şi-mi şterg fruntea. Noroc că a sunat! Noroc. pe la ora opt şi douăzeci. în aceeaşi seară. La opt şi douăzeci şi cinci.Simt că năduşesc. la etajul şapte nu mai ţîrîia nici un greier. Doar din cînd în cînd se aude un ţîrîit. Ah. Am auzit că. dacă dau de căldură. Aşa să fie? Afurisite gîngănii! 177 . Se vede că unul din greieri s-a oploşit undeva în clasă. A trecut de atunci o săptămînă.. În două ore a aflat toată şcoala. Şi parcă-i un făcut. vorba vine.. pe acasă. Am început să pricep segmentele. de-aş pune mîna pe el! îl căutăm în fiecare seară —şi eu. Stau în prima bancă. cu Fane alături. şi Fane. Dar din batistă ies alte ţîriituri. tovarăşul diriginte a fost la mine. greierii ăştia trăiesc pînă în decembrie. că sînt numai apă.

care. Copil fiind.. de aramă. încruntat şi bărbos. în clocotitoare cuvîntări. Dar. piţigă178 . n-o să găsiţi nici o legătură..DEM O S ENE T DE CE I-OR FI ZICÎND BĂIEŢII LUI TODIRIŢĂ. ci jugul greu.. marele orator.. avea o voce slabă... cu braţele amîndouă întinse spre mulţime. nimeni nu bănuia ce cale spinoasă străbătuse vestitul orator. Era la ora de istorie.. decît să se supună umilitoarei tiranii macedonene? Uitaţi-vă şi la poza acestuia din cartea de istorie: înalt. O legătură însă este. care dovedise Adunării Poporului că ceea ce se vede strălucind în depărtare nu e cununa fericirii. O să vedeţi şi voi.. cu o înfăţişare de fetiţă. auzindu-i vocea de tunet. Lucrurile s-au petrecut cu cîteva luni în urmă. vecinul din miazănoapte. era bîlbîit. şi furtunosul orator atenian de acum aproape 2 300 de ani.. Ce legătură poate fi între copilul liniştit şi palid. Hotărît. pe care Filip se pregătea să-1 zvîrle pe gîtul vestitei cetăţi. despre viclenele planuri macedonene şi despre Demostene. dintr-a cincea.. îndemna poporul ca mai degrabă să moară. oricît v-aţi strădui. Demostene? Doar nu e nici o legătură. cu gît vînjos. profesorul vorbea despre lupta poporului atenian împotriva hrăpăreţului Filip Macedoneanul. înflăcărat ca totdeauna.

Teneslemos.iată. povestindu-i despre Temoslenes sau Teneslemos. luîndu-se la întrecere cu zgomotul talazurilor. cum urla pe malul mării cu pietricele în gură.. apoi s-a instalat la fereastră. declinarea sub stantivului. Citiţi din manual cutare şi cutare.. Şi-a scris în grabă la aritmetică şi română. divizibilitatea... Adică nu. declama mii de versuri.. Şi Todiriţă nu mai contenea.. îi arată ce au de învăţat: —La aritmetică. aşa ceva. sau aşa ceva.. Se înconjura cu săbii. cuvînt cu cuvînt.. Apoi a uitat de orator. cînd s-a uitat în orar... Şi-a amintit de-abia spre sfîrşitul săptămînii. trecînd într-o direcţie şi alta.. despre unul Temoslenes. Istoria e doar atît de frumoasă!.. a spus profesorul.. Todiriţă însă nu se clintea. 179 . —Deschideţi cărţile.. cu degetul. un bîlbîit. ce se sfărîmau de stînci. De la şcoală. Apoi lecţia s-a terminat. cum a ajuns vorbitor.. iar cei fără chică erau arătaţi. Păcat că n-ai fost la şcoală. Profesorul le-a explicat atît de frumos!. ca să-şi întărească vocea. unde toţi cetăţenii purtau plete bogate. Dar Demostene a învins aceste greutăţi. Stă pe aceeaşi stradă şi e bolnav.. pentru ca-n focul viitoarelor cuvîntari să-şi stăpînească mişcările dezordonate. în clasă se auzea foşnetul cărţilor răsfoite. Mergea pe malul mării şi... Todiriţă a plecat de-a dreptul la Ian cu. Vorbea ore în şir cu pietricelele-n gură. şi la istorie — zice Todiriţă — o lecţie foarte uşoară. O lecţie minunată... în derîdere. într-un muget continuu. numărînd tramvaiele ce se vedeau la colţul străzii.. pe de rost. Ce mai e nevoie de manual? El ştie totul din clasă. E-n stare să repete totul. şi cu nişte săbii împrejur. pentru a nu fi ispitit să-şi piardă vremea în oraş. ca să-şi întărească muşchii limbii şi să-şi învingă bîlbîiala. Se rădea pe cap... la română..

dar lecţia o ştia din explicaţie. mişeîndu-se ca aiurit în faţa stativului. ba se-nţepa cu săbiile. A fost demult. — Asta e tot?...— Voi n-aveţi de învăţat? 1-a întrebat bunica... Adică nu chiar mut.. A doua zi... Istorie antică.. lua pietricele în gură şi se rădea pe cap. figura lui Todiriţă s-a făcut prelungă. N-o povestise el lui Iancu. una după alta: 180 . — Da? Atunci aşa o fi.. Acum. Torni. —Şi pe urmă? întrebă Rică.. Am învă ţat-o din clasă. Todiriţă a fost scos la lecţie. mirată. Şi vorbea toată ziua. Spre seară 1-a luat în primire frăţiorul său... A ieşit din bancă sigur pe sine. La istorie e o lecţie uşoară. Timostene.. cîndva... Mai mult bîlbîit. îl chema Semilenos şi se certase cu un vecin care voia să-i pună un }ug de aramă.. Privea cu ochi mari harta multicoloră. Rică: —Mi-a spus bunica că ştii o poveste. la şcoală.. — Sigur că nu! Aşa e scris în istoria antică.... şi toată ziua. Pe urmă? —Asta e tot.. dar apoi s-a învoit: — Ascultă.. Eu n-am apucat vremurile alea. Noi învăţăm la grădiniţă poveşti mai frumoase. şi lui Rică? La primele întrebări. un bîlbîit. ca să poată vorbi. întrebările cădeau precise..... — Şi dacă nu se rădea pe cap nu putea vorbi? întrebă bunica. cu ochii sclipind vesel.. Vrei să ţi-o povestesc? Era în Grecia. Spune-mi-o şi mie Todiriţă! Băiatul s-a lăsat rugat. — Avem numai de scris.. ba se rădea pe cap.. şi bunicăi.. Şi el nu putea vorbi.. pînă a-nceput să. Todiriţă se supără: — Prostule. îl chema.. demult un om. ce ştii tu? Asta-i istorie. treeîndu-şi băţul dintr-o mînă într-alta..... vorbească. Nu pusese mîna pe carte... acum.. ba se ducea pe plajă. şi.. că era mut..

— Ei.. ce orator cunoşti tu la Atena? Gîndeşte-te Ca dintr-un fulger... cu vecinul din miază.. Timos. Semelanas. Deschide şi închidea gura... mişcîndu-se în dreapta şi-n stînga.. da...... întocmai ca Demostene cu pricina. Tenes.. Demo. în mintea lui se făcu lumină. se bîlbîia..... tot. năduşit. da..... învîrtind ca pe o elice băţul din mină se bîlbîia.. Demos.. adică ştiu. . Începu să vorbească.. Staţi puţin bîlbîit era el. străduindu-se să acopere valul rîsului ce creştea din bănci.. Semos. miazăzi. Tenes.. care era bîlbîit.. Lemostene... tot.. care înghiţea săbii. ăla. parc-ar fi avut o piatră pe limbă.. de parcă i-ar fi scăpat cuvintele dintr-o praştie: —Da..... Era ăsta. îmi amintesc... Demostenos! Şi Todiriţă.. înfuria pe toţi şi mai ales pe sine. ştiu... Todiriţă.—Arată Macedonia! Ce fel de stat era? Ce pretext au găsit macedonenii pentru a cotropi Grecia? Cine a organizat armata macedoneană? Pe faţa chinuită a lui Todiriţă curgea năduşeala.

.Şi Demostene i-a rămas numele.

Atunci? Îngăduiţi-mi să folosesc o comparaţie. „Deocamdată. ba chiar înspre „furtună". Va veni. adică peste o mie patru sute patruzeci de ore. să nu fac ceva din ceea ce fac. dar. va începe 183 ..." ar fi răspunsul cel mai potrivit. Dar barometrul îşi mişcă acele spre „schimbător". că va fi furtună. mai tîrziu. dar pe Griguţă îl cunosc bine. pe cerul vieţii sale şcolăreşti e încă senin. începînd din luna aprilie.. Afară e.. precis.. Deocamdată. Aşa e şi cu recapitularea pentru Griguţă. să zicem. numai pentru faptul că peste două luni. Tu priveşti seninul şi admiţi. cu siguranţă. De ce? Să fie oare Griguţă — băiatul dolofan şi blond ca un bostan copt. aşa-ntr-o doară. gîndeşte Griguţă. senin şi cald.. O umbră de boare clatină de-abia frunzele plopilor. neîndoielnic. ce şi-a păstrat încă floarea —un nepăsător? Nici vorbă.R E C A P ITU LA R E RECAPITULAREA! ÎNCEPE RECAPITULAREA! Recapitularea finală!! Nu ştiu cum răsună aceste cuvinte în inima altora. adică peste şaizeci de zile. şi vă pot garanta că în inima lui cuvintele acestea apar fără semnul exclamării. învaţă atît de bine? „Deh.

Ajuns acasă. Asta însemnează în total şaizeci şi nouă de mii şapte sute şaizeci de cuvinte. măcrişul mai dulce. douăzeci şi una de mii şase sute de cuvinte. greu e să te ascunzi de nimeni! Greu. cinci sute optsprezece mii patru sute de cuvinte. adică în trei zile o citesc de şapte ori! Iar dacă scot pozele şi hărţile. adică şaizeci de mii opt sute de cuvinte.recapitularea?" Să nu mai stea cîteva minute cu undiţa la cotul Crişului? Să nu se mai joace cu iezii pădurarului? Să nu maiîntre prin colibele de pe dealul Goşei? Seamănă atît de bine cu nişte cazemate. Te camuflezi. doar că sînt de nuiele şi acoperite cu paie.. nu mîine. băiatul scoate geografia din ghiozdan. într-o secundă citesc două cuvinte. Ei. rămîn o sută nouăzeci de pagini.. în trei zile. răspoimîine! Trei zile şi două nopţi. repeta el uluit. ia forma unei liste cu date foarte concrete.. pe la începutul lui iunie. trei sute şaizeci de cuvinte. socoteşte Griguţă. cuvintele dobîndesc un mare semn de exclamaţie în inima băiatului. o iei pe lingă coasta pădurii. seninul mai senin! Iar recapitularea? O abstracţiune — cum ar zice oricine cunoaşet acest cuvînt . da atîtea lucruri interesante. dar nu Griguţă. „Va să zică. care fac iarba mai verde. nu poimîine.. Oficît de abstractă. „Cîte pagini are? Două sute optsprezece! Fiecare pagină. recapitularea se apropie însă. fiecare rînd. cinci sute optsprezece mii patru sute de cuvinte. şi într-o bună zi. în trei ore. Uf. Adică o citesc de opt ori şi ju184 . în trei minute. în trei zile. te dai după copaci. dar interesant. „Inamicul" e la cincizeci de metri (paşte cu un clopot la gît).care pe Griguţă nu 1-a putut hotărî nici in aprilie. patruzeci de rînduri. Un altul s-ar pierde cu firea. nici în mai să lase pietrele din mînă pentru cărţile din ghiozdan. şi pe urmă recapitularea şi încheierea mediilor anuale!" Şi de data aceasta. opt cuvinte.

O să mă spăl eu destul în vacanţă. speriată: — Griguţă. ce-i cu tine? Eşti bolnav? Ce ţi s-a-ntîmplat? Te-ai culcat îmbrăcat. „Da. adică să nu mă mai spăl deloc seara. Da. Aş cîştiga cîteva sute de secunde seara." Pe la douăsprezece noaptea... Vru să stingă lumina. Stau pe spate şi mişc picioarele în timpul acesta. cireşele astea — se gîndea Griguţă la masă.. planul de bătălie pentru toate materiile era gata. îşi zicea el. orele în minute şi secunde.mătate". să numere pagini. alte sute dimineaţa. ce s-o mai aprind dimineaţa? Cîştig cîteva secunde. Cu condiţia să nu mai piardă nici o secundă.... Mama îl trăgea de picioare. Cîştigase cîteva zeci de secunde.." Şi se culcă îmbrăcat. Să pui sâmburii în farfurioară.. Gimnastica am s-o fac. Şi Griguţă continuă să împartă zilele în ore. la mare. rînduri.. şi scrise mare. Griguţă le înghiţea cu sîmbure cu tot. ai lăsat lumina aprinsă. dar învăţînd. aşa va trebui să fac. şi nici dimineaţa. Griguţă se trezi năuc. la repezeală. nu te scoli? 185 . Să elimine tot ce se putea elimina. iar „Calendarul secundelor" colorat. Să elimin tot ce se poate elimina. Dar acum. De pildă. Alte sute de secunde.. un cartonaş dreptunghiular. E ora zece. cartea îmi rămîne în mîini. A doua zi. aş putea să nu mă mai spăl seara pe dinţi. Să simplifice totul. Nici una.. Tăie cu foarfecele. sus: CALENDARUL SECUNDELOR Recapitulare finală la geografie 256 200 secunde.. aş putea să nu mă mai dezbrac seara. Iată. cuvinte. ce de timp pierdut!" Mama nu-i dădea voie să-i înghită. „De pildă. ori de cîte ori mama privea aiurea. Îl bătu în perete şi-1 privi satisfăcut. dar se răzgîndi: „N-o să dorm decît două-trei ore. avea timp berechet. Să mă culc îmbrăcat.

se rotea în jurul mesei. mulţumit. Mama lui trebăluia prin curte. ce se auzeau dinspre fereastra lui Griguţă. cu glas tare. Păreau cuvinte. Trascău. „Aşa nu merge. Moldova. Codru... În trei ore epuizase manualul. Dar asemenea cuvinte nu mai auzise în viaţa ei.. Deodată fu izbită de nişte sunete ciudate. Răspunsese la toate lecţiile. Putna. continuînd zorit să extragă silabe. se bucura Griguţă. Sumolbitropu. Gilău. La geografie. Sau afluenţii Şiretului: Suceava.. Bihor. Griguţă... oraşele. Trotuş. adică Sumolbitropu. Nu la secunde. 186 . de pilda. „Bun!" se felicită el. să le prescurteze.— E zece? Vai de mine! Şi eu aveam de gînd să mă scol la patru. îşi spunea Griguţă. adîncit în sine. Asta e economie de timp". La citit! Ce rost are să citesc cuvînt cu cuvînt? Şi mai ales frază cu frază? Totul trebuie prescurtat.. Se apropie mirată de fereastră. Bistriţa. O să le scot în caiet şi o sa le pun în formulă. încruntat... sau localităţile petrolifere. rîurile. apoi din nou acele cuvinte fără noima repetate. lacurile. Pus în formulă totul: ca la algebră. Trebuie să cîştig timp altfel... de-aia n-am stins lumina. . de pildă: Zarand.Greneposuca... Important este să ştii numele proprii. munţii.. Din cînd în cînd se auzea un mormăit. Asta-i esenţialul.. ţinînd în mînă o foaie de hîrtie. cugetă Griguţă. e prea multă vorbărie.. Metalici. Socrimur. Acum se asculta pe sărite. sa le potrivească. accentuînd fiecare silabă. sau orice? Totul se poate pune în formulă. Îl avea în întregime pe o bucată de hîrtie. cu ochii închişi. silabisite: — Zametrasgibico. sînt greu de ţinut minte. cînd se aşternu pe lucru. Am bălţile de pe malul Dunării." Lui Griguţă îi bătea inima de emoţie. Dar dacă iau numai prima silabă din fiecare? Za-me-tras-gi-bico? Straşnic! Ăştia sînt Munţii Apuseni: Zametrasgibico. „Munţii Apuseni.

Notă apoi ceva pe ciornă. s-a aşezat în bancă. ce piatră? întrebă mama. brosîc? —Brabrosăc? Simplu: lecţia numărul douăzeci şi unu.-. Imediat ce a auzit întrebarea.. îi tai pe toţi... în liniştea clasei. silabisi ceva şi începu.. se auzea aproape desluşit: — Co-frun-ghi-ie. Cofrunghie.. — Ce frînghie. Ce face oare Griguţă? se-ntreba mama nedumerită. copiii erau în clasă. mamă.. Păpiatrabu.. Munţii dintre Olt şi Prahova.. tovarăşe profesor. Pă-pia-tra-bu... Săcărîmb.. 187 . De ce? — Păi ce spui tu acolo nu prea seamănă cu limba noastră.... Voi fi primul la geografie. ascultarea. a închis ochii şi a început să-şi mişte buzele cu repeziciune. deschidea ochii... tocmai cînd Griguţă repeta în neştire: — Cofrunghie. apoi iar începea rotirea.. După cîteva minute se-ntoarse la fereastră: — Griguţă.. se uita în foaie. Roşia. Griguţă. Zame-tras-gi-bi-co. În sfîrşit. ridică mîna: — Gata. o limbă străină? Dar ce limbă? Şi tocmai acum?" Mama veni la fereastră. şi Munţii Apuseni. la orele opt. Abrud. Mama plecă. — Dar ce spui tu acolo? Griguţă zîmbi superior: — Învăţ la geografie... şi iar începu să silabisească. — Nici o frînghie. Griguţă a fost chemat printre primii. Învaţă. E o metodă a mea. Din cînd în cînd. începea. Voi n-aveţi geografia patriei? — Ba da. Cofrunghie.Pepelonani. ce spuneai: Bru-bra. Peste două zile. Griguţă închise ochii. —Cum asta? — Păi da! Localităţile aurifere: Brad. Ce-o fi asta.

Con stanţa.. apoi aşeză linia în Carpaţii Răsăriteni. Cozia.. spuse el cu voce moale. Profesorul înclină din cap în semn de aprobare. Griguţă luă linia şi se îndreptă. Să învăţ pentru fizica şi schemele. Sudoarea îi curgea pe frunte| — Bu.. Adică nu. bu....... crispat." Pînă la sfîrşitul orei rupse. adică nu. amărît Nu îi era ciudă că ceilalţi copii răspundeau bine. Ghiţu. spre hartă.ca o mitralieră: Cozia. dar privirea lui rătăcea undeva.. şovăind... Z. Dar dacă pui doua de ce să nu pui trei. se uita în tavan... îngăimă Griguţă. bucăţică cu bucăţică: întreaga foaie unde îşi închipuia el că are toată geografia prescurtată. — Acum arată-i pe hartă.... Îi era ciuda pe sine însuşi. Gi. între Mureş şi Someş.. Zalău.Pă. Griguţă.. Griguţă se-ndreptă spre hartă... — Mda! Treci la subiectul doi...... odată cu mîna.„ Păpuşa.. iar o înălţă în Carpaţii Răsăriteni. buu..... „Nu trebuia să scot hărţile De-aia m-am încurcat.. Privi cîteva clipe harta. profesorul... — Bucegi! îi ţîşni şi lui Griguţă cuvîntul.. Za.. adică nu.ie. Zarand.Iezer. — Munţii Apuseni.. — Aici. spuse profesorul.. — Bucegi! îi spuse. adică nu... îşi zicea abătut.. adică pe toate.. — Arată-i pe hartă.... Co..le.. 188 . bii. bi.... Piatra Craiului. de-a lungul corpului.. Altfel păţesc ca 1a geografie.. Co.. şi ăştia sînt. Greşise oare calculele? Calculase mai multe se cunde? Numărase prost paginile? Prescurtase prea mult? Poate ar fi trebuit două silabe din fiecare cuvînt... Bistriţa.. Co... spuse profesorul. După ce a terminat de răspuns. mai este Bu. Linia de-abia ridicată îi cădea. Frunţi. s-a aşezat în bancă. şi fără nici o prescurtare. Metalici. în sfîrşit. O coborî spre sud.

vii după-masă la scaldă? — La scaldă? Acum.La ieşirea din clasă se apropie de el Petrică Viforeanu' —Griguţă. Griguţă.. Se trînti în pat şi adormi buştean. Griguţă ajunse acasă şi intră grăbit în camera lui. Vino la mine. învăţăm împreună. Griguţă era cit p-aci să transforme ora în secunde. Era Petrică Viforeanu care îl chema. hai să învăţăm la fizică. . dar Pe trică adaugă: —Mai întîi învăţăm. . Se sculă şi începu să-1 privească mai îndeaproape. apoi ne scăldăm pe urmă mai lucrăm cinci-şase. Privea „Calendarul secundelor". Se aşeză la masă. cînd se încheie mediile anuale? —O oră. Aşa e mai bine zis: „Calendarul secundelor pierdute.Griguţă. Apoi luă creionul şi adăugă apăsat PIERDUTE.. Cinci-şase lecţii. Nu se mai trezi decît cmd auzi bătăi în geam.

Mii şi mii de poştaşi şi telegrafişti se străduiesc să asigure cu promptitudine legăturile la distanţă între expeditori şi destinatari. El ar zace pe fundul oricărei cutii poştale şi nu s-ar bucura de atenţia nici unui factor poştal.. o simplă hîrtiuţă împăturită. 190 . fără timbru. colete.. Bileţelul este însă la loc de cinste în poşta de care vorbim.R. fie ca destinatar — n-a beneficiat de aceste minunate servicii ale P.-ului — rod al civilizaţiei şi progresului? Există însă o formă de P.T.R. E vorba de un anumit oficiu poştal folosit de şcolari. tot felul de expediţii.R. mesaje. Şi dedesubt — spre ştirea cetăţenilor — se înşiruie serviciile pe care fiecare iniţială (şi toate la un loc) le pot executa: scrisori. Tocmai de aceea nu merită anonimatul în care se află cufundată scurta. banca întîi. necunoscută publicului larg: fără firmă. bileţelul n-ar fi transmis de către nici un oficiu poştal obişnuit.Se pot vedea pe firma oricărui oficiu poştal. felicitări. CINE NU CUNOAŞTE ACESTE INIŢIALE? P. mandate. .P.T. Unde este sediul acestei poşte? în clasă.. Şi cine — fie ca expeditor. Obiectul primit la expediţie? Bileţelul.T.T.R.. Fără plic.T. dar aventuroasa sa experienţă.T.T. Orele de funcţionare? Cele de curs. mesagerii — într-un cuvînt. a doua sau oricare alta.T. fără ghişee. telegrame.

e pentru tine. atunci cînd verbal trece la diateza pasivă. Un nou bileţel ia naştere. aştept răspuns. Aştept răspuns. Aşadar. urmează redactarea: F. f.. să-ţi dau creioane colorate? Cotul..Iată. El e ocupat în acest moment cu verbele tranzitive. urgent. care avea să-ţi dea ţie un capac de stilou şi două timbre. Către Zamfirescu Ion. că eu i-am dat lui Virgil roata cu rulmenţi. Se dă şi un exemplu la tablă. Aceasta uşurează şi naşterea bileţelului. care pot avea două complemente. Nu mai vii tu pe la mine. urgent: „Scrisoare. banca întîi. Expeditorul bombăne nemulţumit de defecţiunea produsă." 191 .. Se aude un fîşîit de hîrtie ruptă? Nu? Foarte bine. care să-1 dea lui Zamfirescu. —Pssst! Dă bileţelul ăsta lui Ionescu şi zi-i să-1 dea înainte.. a început ora. Prietenul meu la nevoie se cunoaşte. profesorul explică apăsat că complementul direct al unui verb la diateza activă devine subiect. S-a auzit vreun răspuns? Nu? Foarte bine! înseamnă că Ionescu a refuzat recepţia. Să ştii că mă supăr pe tine. f. Aşa înţelegi tu prietenia? Bine. Amintire de la mine: Cerneala-i albastră Şi tabla e neagră. căci profesorul s-a întors cu spatele spre clasă. — Pssst! Ionescule. semnat în toate cele patru colţuri.. lui Popescu.. De ce nu-mi dai o sîrmă de ţambal. f. Nici profesorul nu 1-a auzit. f. pentru uşurinţă. profesorul s-a întors din nou spre tablă. Eu nu te voi uita Viaţa mea întreagă!!" Bileţelul e gata! Urmează semnătura —în toate cele patru colţuri — şi expediţia. La catedră. După ce a citit cu elevii exemplul din carte.

F. Expeditorul nu se descurajează. spre a arăta că nu trebuie făcută confuzie între complementul direct şi subiectul ce răspunde la întrebarea „ce". Bileţelul a ajuns chiar pe catedră. să-l dea lui Fănicâ? Răspunde-mi urgent pe verso. El este. în zigzag.. urgent.F.Nici un răspuns. Amintire: Lacrima de faţă E din al meu plîns. Petrică..F.F." Răspunsul întîrzie. fireşte. expeditiv.. urgent. Va azvîrli biletul drept în banca întîi! Precizia acestei metode de a distribui poşta este îndoielnică." La tablă complementul direct îmbracă forma verbală. exact cînd profesorul punea întrebările complementului indirect: de cine? de ce? la ce? despre ce? cui? Hm. urgent langă bileţelul ăsta. F. Răbdare pînă cînd profesorul se îndreaptă iar spre tablă. Treaba ta. şi dă-l înapoi pe ăstaF. dar eu cu tine nu mai vorbesc." 192 . Încearcă să ajungă la destinaţie pe altă cale. ce mai faci? Te-ai supărat pe mine ora trecută cînd ţi-am trimis bileţelul pt. scrise: „F. De data aceasta. N-are decît să desfacă bileţelul poposit chiar pe cataloga Iată. Un nou bileţel e confecţionat la iuţeală: „Dragă Ionică. trecând prin diferite moduri. Totul e să fii ingenios şi să ai răbdare. Numai bileţelele stau pe loc. Ghicitoare: Ce trece puntea şi stă pe loc? Aştept răspuns. furia expeditorului a fost un nefericit sfătuitor.F. O nouă defecţiune pe reţea? Dar expeditorul nu mai are răbdare. şi atunci urmează noi demersuri. Vezi că e un bileţel F. O nouă încercare. F. Cui? Răspunsul e simplu. profesorul 1-a şi desfăcut şi citeşte: „Văd că faci pe grozavul.. Mă gîndesc la tine Şi aştept răspuns. se mai greşeşte adresantul. împinge-1 pe ăla F.

cîte un punct pentru fiecare bileţel. Spre amintire. pare a fi fost aplicata şi o taxă de timbru . şase bileţele .. în plus. .nota patru.. Semnat: Dirigintele clasei. în legătură cu situaţia la învăţătură a fiului dvs. în contul acestei taxe se mai expediază un bileţel: „Vă rog să treceţi pe la şcoală. Ca la orice oficiu poştal.De data aceasta răspunsul e prompt: „Poftim la lecţie!" Rezultatul? E scris in catalog. Vedeţi? Există şi în cazul acesta diriginte. Ce-i drept.

doamne fereşte! Cum adică? Să plece el de acasă pentru prima oară în viaţă. dacă nu l-au lăsat adormit în tren — cum spune directoarea — atunci precis că de acasă la gară l-au dus de-a gata adormit. ca 194 . Principalul este că de două zile Tudorel se află în tabără. Tudorel n-ar fi plecat. Şi sînt în stare să pariez că. Dar o să stau de vorbă cu vecinii. Nu ştiu şi nu vă pot împărtăşi nimic din cele petrecute cu acest tragic prilej. fără mămica. dacă lucrurile s-au petrecut într-un fel sau altul nu interesează acum prea mult.. şi încă pentru o lună.S C R IS O R I F IC T IV E N-AM FOST DE FAŢĂ LA PLECAREA lui Tudorel dintr-a treia în tabără. Ros de melancolie. şi pot să jur că ecoul zguduitorului eveniment n-a scăpat nimănui.. însemnează că lucrurile s-au petrecut aşa cum susţine directoarea taberei: că mămica. la mare. nu !. de la un capăt la altul al străzii Delfinului. pentru că băiatul adormise. Altfel. urmează pretutindeni pe cei doi băieţi mai mari. pariez! Unu contra o sută! În sfîrşit. bunica şi tuşica? O. Da. l-au suit în tren şi l-au însoţit pînă la Feteşti. şi pe deasupra singur (adică laolaltă cu două sute de copii). Iar dacă din vecini n-o să aflu nimic. unde au coborît pe furiş. bunica şi tuşica au condus la gară pe micuţul vilegiaturist. colegi de dormitor.

întinşi pe paturi. Tudorel îşi pleacă capul şi bîzîie înlăcrimat. izbucneşte într-un urlet ascuţit şi prelung: — De ce plîngi? întreabă bucureşteanul. de atîtea lacrimi... Tudorel îşi şterge ochii cu pumnii roşii. povesteşte cel mai mare — un bucurestea'n — văd deodată pe lîngă ţărm. Taci. gelatină şi cauciuc. apucîndu-se de păr. dar a ră mas acasă. aia cu buline. groasă de un deget. cu nişte alifie albă. ceva şi mâi limpede. Acu' ce mai e? îl apostrofează. adresîndu-se celuilalt: Zi mai departe. acasă unde e mămiţica meeea. — Scîrţîit mai eşti. rotunjindu-şi palmele. povestitorul.. apoi. Radule. Acum. 195 .. Cînd vrei să-ţi vină scrisoarea? Şi. ca o com binaţie de sticlă. Ce credeţi că era? — Ei? întrebă curios celălalt... povesteşte. în apa limpede. taci.. — Scot eu meduza din apă şi o pun în casca mea de baie. Cel gras e mai milos. _ Si cum vă spuneam. aşa.. şi lucioasă. ca şi cum ar fi înghiţit un muştiuc de goarnă.. Radule. dar moale. stau toţi trei în dormitor. pe nas. — Of. sughiţe băieţaşul. — Pentru că bunica mea stă chiar pe strada Meduzei. frăţioare! îşi iese din sărite bucureş teanul.. şi nu mi-a scris nici o scrisoare de cînd am plecat. acu' ce te-a apucat? — Am şi eu o minge de cauciuc... ce se ţine după o cloşcă de pripas. — Şi tuşica mea are o rochie cu bulineee. — Era ca o minge transparentă. Sîntem aici de-abia de alaltăieri. o să-ţi scrie. un băiat gras... — Ei. îl mîngîie pe creştet: — Ei lasă.un pui de găină rătăcit. mai lasă smiorcăiala! i-o retează. ca de spălătoreasă. continuă bucureşteanul. mă. grasul. plictisit. — O meduză! Tudorel oftează adînc. Zi.

. pentru că nu ştiu dacă v-am spus. povesteşte cum a fost cu poştaşul.. — Of.. deloc.. Zi mai bine cum a fost cu bicicleta poştaşului. să ştii că de la Ovidiu încoace nimeni n-a mai plîns ca ăsta ..— Ei şi? _ Şi nu mi-a scris deloc. las-o moartă cu meduza. Tudorel se înviorează: — Da. că ne ameţeşte ăsta. izbeşte bucureşteanul o pernă de perete. cată să schimbe vorba grăsunul. continuă el cu lacrimi în glas... — Radule. şi mămiţica mea lucrează la poştăăă..

—Ei. 197 . continuă şi mai trist Tudorel. lămureşte Tudorel.. Pisica e Marica şi purcica e Martica.. — Douăşpe fix.... Monica e tuşica. Cit o fi ceasul? Mi s-a făcut foame. Tudorel se spovedeşte trist: — La ora asta Monica dă de mîncare lui Marica. răvăşit de nostalgiei Am primit-o de la bunica.. Grasul dă perdeaua la o parte şi se uită înspre umbra zvârlită de catarg pe nisipul careului. cine? Tuşica.. căutînd zadarnic o batistă uscată... Mariţa. odată cu Martica... Am şi-o căţeluşă. — Şi Marica cine-i? — Pisica. —.. şi nu mi-a scris deloc.Cine-i Mamina? întreabă grasul.pe malul mării. —Nu e pisica? — Nu. şi bunica e Mamina.. — Cine-i Monica? — Tuşica.. mormăie băiatul. Cineo mai duce la plimbare cu cureluşa şi botnicuţa? Şi — adaugă copleşit de trista realitate — şi nici Mamina nu mi-a scris deloc. Dacă n-o fi plecat la Vatra Dornei. — Cine-i Martica? — Purcica. şi are reumatismmm. îl ia la rost bucureşteanul. cu nasul în batistă.

Tudorel a rămas singur în dormitor.... cum Ui place ţie... Ai să vezi tu... — Cum i-ai făcut?! se miră grasul. în după-amiaza aceea. confirmă misterios şi grasul." — Ai văzut ce bucurie i-arn făcut? îşi freacă mîinile bucureşteanul. Băiatul se repede la scrisoare şi rupe plicul. ai o scrisoare! scoate bucureşteanul un plic din buzunar.. lasă. — Tudorele. Bunica e Mamina... Poate chiar după-masă.. Cum ziceai c-o cheamă pe bunica? Marica sau Martica? — Nu!. — Ştiu. Bine. va să zică. încărcat de timbre. îl bate pe umăr bucureşteanul. Marica e pisica. nu mai plînge. hai la masă. — .. Poate chiar două. Mîine o să primeşti o scrisoare.Ei. se scoală hotărît bucureşteanul. — Şi tuşica? întreabă bucureşteanul. — De unde ştii? se înseninează Tudorel.. strălucind de bucurie: „Dragă Tudorele.. ţi-am pregătit pentru cînd te întorci un borcan de dulceaţă de agrişe.. cojindu-şi o pieliţă rebelă de la rădăcina nasului. Ceilalţi doi au dispărut îndată după prînz.. Tuşica Monica e sănătoasă şi ţi-o plimbă pe Mariţa în fiecare zi. pe terasa cu fotolii împletite. S-au reîntîlnit după gustarea de patru. îţi garan tez ! — Da. — Monica. da. — Nu Mariţa? Monica. citeşte mormăind.

şuieră grasul.. îi şopteşte tainic celălalt. înecat de plîns. Tudorel repetă ultima frază.. Totul e în regulă. Marica stă plictisită fărâ tine. noi sîntem bine sănătoşi şi ni-e tare dor de tine! Sîntem sigure că te distrezi minunat. Noroc că i-am scris şi eu una. care nu-s în stare să ţină minte că Mămica e mămica. care s-a făcut rea şi stricătoare.Simplu. Am scăpat de miorlăiala. eui-am scris-o. băiatule.. nepricopsitule. Dar în aceeaşi clipă mormăiala micuţului destinatar s-a trans format în urlet. Uite.. citeşte. Ai încurcat borcanele. —Ce e? Ce s-a întîmplat? —Scri-soa-reaa! —Şi? Nu te bucuri? — Cum să mă bucur? Că bunica a început la optzeci de ani să lucreze la poştă. şi pisica o duce bine cu reumatismuuu'? — Mai bine nu te băgai. am legat~o cu o cureluşă Şi i-am pus botniţă". doua oară. — Tudorele. Mărita îşi vede de treburi prin curte. —Nuuul 199 .. — Ce e? întrebă speriat grăsunul. apoi dă un ţipăt sfîşietor. Ca să nu mai plîngă. Tudorele. Tuşica Monica a plecat la Vatra Dornei. scrisoarea buclucaşă. Mamina e doar căţeluşa. prin casă. iar pe Mamina. Scoate un plic din sîn şi i-1 întinde băiatului ce citeşte pentru a. ţi-a mai venit o scrisoare. nu fi amărît.. îl îmbie cu glas tare.. Băiatul începe să citească din ce în ce mai vesel: „Dragul — nostru. Ca din partea mamei lui. şi Marica e pisica.. şi Monica e tuşica. Se întoarce şoptind spre bucureşteanul ce-şi roade nervos unghiile: Eu nu-s nătăfleţ ca alţii. Hai. Repar eu totul. E fictivă! —Vorbeşti serios? —Da. De noi să n-ai nici o grijă. şi căţeluşa mi-a plecat la Vatra Dornei.

deşteptule! —Nuuu!..Bucureşteanul îl înghionteşte satisfăcut! —Sigur că nu. — Dar cine e? întreabă într-un glas amîndoi. E purcica.... Tudorel se trînteşte cu capul pe măsuţă şi se vaită pierdut —Bunica!... Bunicaaaaî. E bunicaaaa! .

mare. frunze care cad. în timp ce ciorile se roteau croncănind. Urmăream steluţele de nea ce se cerneau de sus. Tocmai în decembrie e mincinos. în fîntînă sau chiar pe nasul meu.DECEMBRIE CRED CĂ SÎNTEŢI DE ACEEAŞI PĂRERE: cel mai frumos anotimp e iarna. De atunci s-a mai pornit să ningă de vreo cîteva ori. zgîriată de coceni şi buruieni. Aş fi vrut să cadă toţi unul peste altul. Şi cît m-am mai scăldat eu toată lâna august în gîrla noastră! Şi acum unde-i zăpada? E drept. Priviţi luna august: copii care se scaldă. să crească zăpada mare. vînt. Dar după vreo jumătate de oră fulguiala s-a oprit. O iarnă sadea. Şi mor de necaz. fără zăpadă. Cînd auzeam: 201 . Şi mă durea inima de toţi fulgii care poposeau în băltoace. văzînd cu ochii. dar anul ăsta calendarul meu e mincinos. Poftim — septembrie — un măr încărcat. Aşa a şi fost. ploaie. întorc o filă: noiembrie. în desen. Pe cîmp a rămas o pojghiţă de zăpadă de vreo două degete. Dar nu iarna şuie. pe care se văd pierzîndu-se în zare nişte urme de schiuri. aşa cum e în calendar pe fila lui decembrie: cu zăpadă groasă. Eh. Un sfert de ceas m-am tot uitat la nori. zilele trecute a început să fulguiască. Cum vedeam un fulg rătăcit prin văzduh. deschideam aparatul de radio să ascult buletinul meteorologic. Aşa a şi fost. Uite.

„Temperatura în scădere", mi se încălzea inima. Dar pe urmă, aceeaşi şi aceeaşi poveste: „Ninsoare în munţi". În munţi, în munţi! Dar în sud-estul ţării? Eh, la urma urmei, bine că cel puţin scade temperatura. Cînd mă sculam dis-dedimineaţă, drumul era îngheţat, şanţul bocnă, toate băltoacele — ochi de gheaţă. Dar ce folos: gîrla se vedea departe, fume-gînd. „N-a îngheţat", îmi ziceam. Şi o ştergeam cu patinele în şanţul din faţa casei. Dar după două-trei ture se făcea ora opt, trebuia să plec la şcoală. Cu nici un preţ în faţa casei nu mai puteam rămîne. Mă lua mama la zor. îmi luam traista cu cărţi şi patinele şi-o ştergeam pe uliţă în sus, spre şcoală. Unde vedeam o palmă de gheaţă, mă opream, legam la repezeală patinele, şşş...şşş... în sus şi-n jos. Dar pe la zece, gheaţa se înmuia şi, încet, încet, se adeverea, din nenorocire, ceea ce ne spunea tovarăşul profesor: „Că gheaţa tot apă e". Atunci mă duceam la şcoală. Am încercat şi cu săniuţa pe dîmbul din dosul satului.. De acasă parcă zăream din loc în loc nişte peticele de zăpadă.: Dar deabia prindea săniuţa să zboare, că se şi poticnea într-un muşuroi, şi apoi luptă-te s-o scoţi. Pe urmă, în cîteva zile — halal decembrie — s-a topit şi pojghiţa asta. Au mai rămas doar nişte dungi de zăpadă, pe lîngă garduri, aşa ca de-o palmă jumate lăţime. Sania aluneca, dar eu trebuia să stau pe-o rînă şi, cînd o lua ceva mai la stînga, nimerea de-a dreptul în gard. închipuiţi-vă şi voi: să nimereşti într-un gard viu, cu spini. Cit despre schiuri, să nu mai vorbim. în decembrie ăsta, rareori aveam norocul să găsesc o pîrtie pentru amîndouă. Cînd îşi lua vînt o tălpică, cealaltă se încleia în noroi şi — poc! — cădeam în nas. Şi-apoi, gîndiţi-vă, să treci cu schiurile în picioare peste arături şi haturi fără zăpadă. La un moment dat se fac de vreo cinci ocale. Li se slăbiseră cataramele, legăturile, vreo trei şuruburi s-au şi pierdut. Rîdeau copiii de mine. Dar ce, n-aveam dreptate? Socotiţi şi voi 3... 5... 8... 10 decembrie, şi nici o zăpadă ca
202

lumea. Eram sigur, de altfel, că nici n-o să mai ningă. Stăteam seara pînă la unsprezece să ascult buletinul meteorologic: Ninge în munţi"... „în munţi ninsoare". Uf... „Precis, îmi ziceam, în sud-est nu mai ninge." Halal decembrie! Şi a doua zi... iar cu patinele în şanţ. Şi culmea! Ieri dimineaţă cînd m-am trezit, alb peste tot. Căţelul alerga roată ca un nebun, intra cu botul în zăpadă, se rostogolea, strănuta. Găinile nu îndrăzneau să coboare din coteţ. Căzuse o zăpadă grozavă: de unsprezece centimetri jumătate, dar afinată, nu se putea schia, nici patina. Atunci m-am dus la Şcoală. Dar toată vremea mă uitam pe geam şi-mi creştea inima: ningea întruna! De la ora 9 n-am mai avut răgaz să privesc pe geam. M-a scos tovarăşul profesor de matematică la lecţie. Temele n u le scrisesem, iar de cel mai mic multiplu comun nici n-auzi203

sem. Nu-i vorbă, nici de cel mai mare divizor comun n-aveam habar. Nici de luptele perşilor cu grecii, la istorie, nici de complementul circumstanţial de loc, la gramatică. Vă spun drept, nu-mi prea venea la îndemînă, dar mă gîndeam: „încă o oră, şi zburd cu schiurile pe deal". Ce conta cel mai mic multiplu comun? Bine c-a venit iarna! Şi ce iarnă! Iar deseară o să afle toată ţara: „în sud-estul ţării ninge". Ninge! în sfîrşit, clopoţelul a sunat. Ne-am ridicat ca toţii în picioare. Primul la ieşire am fost eu. Dar nu puteam ieşi. Pe umărul meu se lăsase mîna tovarăşului diriginte: —Andrei, tu rămîi la meditaţie... pînă la orele două... şi dupămasă, de la trei jumătate. Ai rămas în urmă la toate obiectele. Ce era să fac? Am rămas în clasă. Am venit şi după-masă. Pe la patru, auzeam copiii chiuind pe uliţe, iar tovarăşul diriginte îmi dădea o fracţie, apoi încă una, şi încă una. Mă trezeam cu creionul chimic între dinţi, privind pe fereastră. Departe, printre prunii din livadă se zăreau nişte mogîldeţe mişcătoare: schiorii! Cinci... ba nu, şase! Acum urcă... S-au oprit... Coboară! Tii, ce alunecă... Unul a căzuţi Cine-o fi? De aici seamănă toţi... După căciulă parc-ar fi... — Numărătorul fracţiei, se auzea vocea tovarăşului profesor. —Da... numărătorul... Am ajuns acasă seara, cu inima cătrănită şi dinţii violeţi. M-am aşternut pe cel mai mic multiplu comun. Şi pe complementul circumstanţial de loc. Am stat pînă seara tîrziu. La orele unsprezece, din aparatul de radio se auzea: „în sud-estul ţării ninge bogat". — N-are decît să ningă. Iarna asta n-are nici un farmec. Privesc fila calendarului. Nu e mincinoasă. Pe cîmpuri, zăpad e de două palme, dar prea sînt grele fracţiile astea. Uf, de nu le-o fi pus la primăvară? De ce taman în decembrie... chiar ninge atît de bogat?
204

IN TR E P R IE TE N E

O, SUPĂRĂRILE ÎNTRE FETE! Prolog al despărţirilor de-fi-niti-ve! Sfîşietor spectacol!... Să ştii că şorţuleţele acelea pepit, ce se strîngeau buchet în orice clipă, ca într-o garderobă, îşi vor întoarce — dintr-o dată şi pe veci — spatele, iar drăgălaşele lor proprietare se vor privi fără să se vadă, ca printr-o sticlă mată! Unde, te întrebi — în inimioara lor fragilă — încape oare atîta tărie? Gîndiţi-vă! Uşor e oare să te desparţi de cea mai bună prietenă, şi încă pentru totdeauna, şi să continui totuşi să stai cu ea în bancă? Iată, de pildă, Aurica a jignit-o pe Nuşa. Cum? În ce împrejurare? N-are însemnătate. A jignit-o, asta-i de ajuns. (Şi dacă-i de ajuns pentru Nuşa, e de ajuns şi pentru dumneavoastră, cititorii.) De atunci, cele două nu-şi mai vorbesc, nu se mai privesc. Stau tot timpul cu spatele una la alta. (Se înţelege că pentru asta tot trebuie să se mai privească. Dar mimai pentru asta.) Bineînţeles că, pentru Nuşa, Aurica nici nu mai există — decît ca să-i întoarcă spatele. Există însă compasul ei nichelat Şi temele cu circumferinţa cercului la geometria plană. Şi atunci, Şi numai ca proprietară de compas, Aurica începe să fiinţeze din nou... Dar numai prin intermediar. 205

Getuţo, du-te şi cere-i tu compasul Aurichii... dar nu care cumva să afle că-i pentru mine. — De ce, tu? — Sîntem certate. — Vai, tu! se miră sincer mijlocitoarea. Eraţi cele mai bune prietene?! Fata îşi roteşte privirea conspirativ: —Ssst! că se uită-ncoace. Nici nu vreau să aud de ea. —Ce spui, tu? Şi eu nu ştiu nimic... De mult s-a întîmplat, tu? ciripeşte mai mult bucuroasă decît consternată Getuţa. —De mult... închide Nuşa ochii şi caută să-şi aducă aminte, ca şi cum „s-a întîm plat" cîndva, la sfîrşitul vea cului al treisprezecelea. De vreo trei zile. —Şi mie nu mi-ai spus nimic, îi reproşează prietenos amica. De ce v-aţi certat, tu? —Nu pot să-ţi spun. —Da? Să ştii că mă supăr. O îmbie apoi, împletind nu ştiu ce la o codiţă perfect împletită: Nu-mi spui tu mie, prietena ta cea mai bună? Să-ţi spun drept, dragă, alaltăieri m-aş fi împăcat cu ea, poate că ieri... Dar acum... niciodată! N-are decît să se împace ea. Eu nu mai pot.

206

Nu mai Pot si gata! Mijlocitoarea îşi strînge palmele a rugăciune: —Ah, dragă, povesteşte-mi!... Mor de curiozitate!... —Nu pot. — Bine!... M-am supărat. Adio şi n-am cuvinte... Se răsuceşte pe călcîie şi pleacă cu paşi mari. — Stai! aleargă după ea Nuşa. îţi spun. Uite, nu mă împac cu ea... Dar nu-i spui, te conjur!... Nu mă împac pentru că nu mai ţin minte de ce ne-am supărat. Am uitat, zău! — Da? Va să zică tot nu-mi spui? se smiorcăie Getuţa, revoltată. Şi mai zici că-s prietena ta cea mai bună. Eşti o falsă, prefăcut-o ! Pleacă şi priveşte absentă pe geam. — Stai! Getuţo, mi-am amintit! Uite, acum mi-am amintit. O cuprinde după umeri şi continuă: Ştii de ce.sînt supărată pe ea? — Ei? — M-am supărat cu ea acum trei zile, pentru că nu i-am. spus de ce eram supărată cu tine acum cinci zile! O, supărările între fete!
207

C E A M A I IN T E R E S A N TCŢIU N E ĂA

ORA OPT DIMINEAŢA. O pală de vînt joacă în opturi mlădii cîrlionţii lui Tudor, conducătorul de grupă. Băiatul stă în picioare, pe treapta a treia a scării de piatră, iar grupa ciuguleşte, la umbră, dudele negre ce au picat peste noapte. în toată curtea n-au mai rămas decît ei şi cîţiva pui mai mărişori de găină ce scurmă cu îndîrjire, dar fără folos, rămăşiţele mingii de pingpong, spartă seara tîrziu, în finala campionatului taberei de curte. Dincolo de zăplaz, la vreo cincizeci de paşi, grupa a doua stropeşte straturile de roşii şi castraveţi de pe lotul şcolar, iaui grupa a treia, formată din cei mai mici, împodobeşte cu frunze proaspete de arţar tăblia roşie de la intrare, pe care scrie mare cu alb: „TABĂRA DE CURTE". Mîngîiat de boarea dimineţii, drapelul îşi flutură umbra peste fruntea lui Tudor. Poate de aceea îngîndurarea lui părea mai adîncă, iar grupa, mînjită pe buze şi pe bărbie, i-o respecta în tăcere. Ori poate că cei opt tăceau numai pentru că dudele erau într-adevăr dulci?... Tudor răsuceşte între degete o hîrtiuţă. Hm, grea treabă e să fii conducător de grupă în vacanţă. Ai la-ndemînă zeci de acţiuni, care de care mai interesantă. Să fie asta o greutate?
208

.. Să vină altul şi să-ţi spună: „Uite.. totuşi. ţipă aşa de tare. de izvoare.. apoi la ora X. ne-afundăm printre trestii. Coboară o treaptă. că fără veste dudele prea coapte încep să le curgă în cap. chibzuieşti împreună cu ei.Vedeţi? Sigur. le ceri părerea. ce părere aveţi? Mergem astăzi la pădure. ciuperci... gata de plecare: — La scaldă! — La scaldă! 209 . — Staţi! acoperă Tudor hărmălaia. La pădure am da de luminişuri.. Am culege flori... dar conducător e altceva. am găsi veveriţe. sau la scaldă? — La pădure! — La scaldă! — La pădure î La scaldă! Orătăniile aleargă care-ncotro. Nu e interesant? Băieţii sar în picioare şi-şi şterg de praf pantofii de doc. Staţi jos! Să chibzuim.. Să chibzuim. ailaltă. frăţioare. culegem scoici.. Din toate acele zeci şi zeci de acţiuni interesante. — La pădure! Să mergem la pădure! După fragi! După veveriţe! — Fragi! — Veveriţe! — Fragi! Veveriţe! Conducătorul grupei îşi pune degetele în urechi! — Nu ţipaţi!! De ce jucaţi într-un picior? N-am hotărît nimic. alegi totdeauna pe cea mai interesantă. urcat din nou pe treapta a treia. e uşor să fii simplu pionier. cutare. care e cea mai interesantă? Din două acţiuni. că e mai bine. apoi încă una: — Ei." Ei. ne-am urca în copaci.. mai ştiu eu ce. Pe armă. Tudor se apropie de băieţi. şi la Z. pescuim. Cei opt.. mai inte resant la scaldă? Putem face baie. acum facem asta. Nu credeţi. Te apropii de băieţi. fragi.. în picioare.

zvîrlind din mînă dudele. pe hîrtiuţa asta. tovarăşi! Am aici. zeci de acţiuni interesante. Flutură în rhînă hîrtiuţa: — Nu vă pripiţi.. Conducătorul grupei zîmbeşte triumfător şi coboară o treaptă: — Sigur.. şi p-ormă gata! Plecăm.. la întîmplare? Judecăm liniştiţi....Tudor urcă neliniştit încă o treaptă.. De ce să dăm buluc.. Toate sînt interesante.. . De pildă.... aici. ştiţi voi cum se scoate un ziar? O carte? Vedeţi! Nu suteţi de părere să vizităm o tipografie? — Să mergem. Dar nu credeţi c-ar fi mai interesant să vizităm o fermă? N-aţi vrea să vedem tractoare? Sau caii? Hm? Să călărim căluţii? Sau să dăm o mînă de ajutor la strîngerea caiselor? — La fermă! La cai! La caise! se-mbulzesc cei opt în jurul treptelor.

Uite. — Ei nu.. Sau să. Continuă propunerile: — Ce-ar fi să-i tragem un meci de volei cu tabăra nr. fără-ndoială jumătate din el i-ar rămîne în soare.. am aici nişte invitaţii pentru concursul de aeromodele. Sau facem zmeie... de pe malul lacului? Şi pe urmă să ne plimbăm cu bărcile. —Sau să mergem la lotul şcolar. mi cul biliard? „Grupa" nu mai răspunde. să jucăm şah. „Grupa" dă din cap aprobativ. Umbra dudului s-a îngustat şi mai mult. fără anarhie. E ora zece. acum suit pe treapta a cincea.... A mai rămas un singur băiat. pitindu-se măruntă lingă trunchi. nu credeţi c-ar fi interesant să mergem la club.. Soarele s-a ridicat mai sus.... Acum soarele e chiar deasupra catargului..E ora douăsprezece. N-ar fi interesant? — Dar hai odată. ca unsă. Dar grupa s-a evaporat.. Sau. grăsun. Umbra dudului s-a subţiat. Faţa conducătorului grupei nu mai e umbrită. Dar parcă nici băieţii nu mai sînt chiar opt. Staţi jos! Să chibzuim. Ce-aţi zice. ... brobonit şi el de sudoare... —Sau. Străluceşte toată.. Dacă n-ar avea un nas cîrn. . tovarăşi. dă capul pe spate şi iar îl scapă spre piept. Dă doar din cap pîn' ce-şi atinge pieptul cu bărbia. 2... mormăie cei cîţiva lungiţi cu capul la umbră şi cu picioarele în soare. plescăie din limbă şi caută cu ochii închişi ceva şi mai interesant... continuă Tudor cu nasul în hîrtiuţa. Sau să... Conducătorul grupei nu observă însă fenomenul.—Staţi! N-am isprăvit! flutură năduşit hîrtiuţa Tudor. Credeam că ne-am înţeles.. apoi tresare.

răspunde tuturor propunerilor cu un uşor sforăit.. Iar către ceilalţi..Deodată. — La fermă. Tu eşti un pionier disciplinat... de capul vostru? —Cum. Nu fiindcă la trei paşi de el „grupa".. ci fiindcă în aceeaşi clipă pe poarta taberei intră ceilalţi şapte.. pesemne. vorbitorul se opreşte trăsnit. în curte n-a mai rămas nimeni. hîrtiuţa făcută ferfeniţă. bucată cu bucată.. pe care erau înşirate cele mai interesante acţiuni....... O să te propun pentru evidenţiere. —Aşa.. O să vedeţi voi. smucindu-şi furios cîrlionţii ce i s-au prins de fruntea asudată... peste umăr: Vă-nvăţ eu să nu mai călcaţi disciplina de tabără! E ora două. Copiii se-adună unul cîte unul în jurul său: — La volei.. 212 . rămasă cu capul în piept. de capul nostru? — Ne-am „ataşat" la grupa a doua.... să tot scurme rămăşiţele mingii de ping-pong şi atacă acum... Puii s-au săturat. urcat dintr-un salt pe treapta a şasea. —La Club. Grăsunul se smuceşte speriat de lingă dud: —Ce? Ha? Tudor coboară şi-1 bate prieteneşte pe umăr: —Nu e vorba de tine. Dudul îşi îngroaşă din nou umbra.. — Şi noi la a treia.. — Da? Asta-i anarhie! De ce să vă 'ataşaţi? Voi n-aveţi grupa voastră? O să ridic problema la prima adunare de detaşament. —Unde-aţi fost? scrîşneşte Tudor.

văr depărtat. petrecută printr-o inimă de tuş. inimioare. niciodată. nesimţitorilor.. păsărele. Toate sînt scrise cu lacrimi. amintiri. album de floricele! Album.. nu pricepeţi nimic! se revoltă fata. semnături şi amintiri. se deschide albumul Tanţei.." Proprietara răsfoieşte melancolic paginile împestriţate cu chenare. monograme. frămîntînd în pumn o batistă de mătăsică de care ar avea o acută nevoie şi năsucul ei cîrn. ierbar de amintiri! Floricelele se usucă. — Nu cu cerneală? întreabă cu o perfidă naivitate vărul dePărtat. Ah. cu un tremolo în glas. artistic haşurată. O săgeată sîngerată. voi. venit în vizită. băiatului. atrage atenţia asupra tehnicii ierborizării amintirilor: „Cine mă iubeşte Mai jos se iscăleşte.. voi băieţii.A M IN T IR I „Ierbar. — Le vezi? explică ea." Cu această cugetare. Ce ştiţi voi. ce însemnează să te desparţi de o prie213 .

şase. Sau asta — întoarce ea cîteva foi — mi-a scris-o cea mai bună prietenă. şi chiar în aceeaşi bancă. doi. Doar iscălitura mea Va rămîne pururea... patru. — Păi n-a scris-o p-ailaltă? — Ba da... zece..." Ce fată dulce. —De ce numeri? — Ca să plîngi tu.. asta a scris-o cea mai bună prietenă a mea: „Cîte fire de nisip în Oceanul Pacific.. poate pentru totdeauna. Se întristează din nou. un an. albumul.tenă cu care ai petrecut în aceeaşi şcoală. trei. O podidesc lacrimile. parcă o văd: fină. apoi îşi pleacă fruntea resemnată: Dar de acum e în zadar.. Ascultă... care mi-a scris-o pe asta. Au rămas doar amintirile astea.. dar ce are a face? Asta-i alta.. opt. parcă prin perete. Respiră adînc şi îşi suflă cu demnitate nasul. privind absent. dulce şi cu guleraş — inimioară.. şi fină. da.. Nu-i tot aia care mi-a scris-o p-ailaltă. zâmbeşte Tanţa printre lacrimi.. ştiu să număr pînă la un milion. Sau.. uite-o pe asta 214 . în aceeaşi clasă. Tanţa îl priveşte mirată: —De ce să plîng? A... nouă. şi cu guleraş pepit! exclamă nostalgic Tanţa. unsprezece. Şi cîţi stropi în curcubeu — Tot atît te iubesc eu. şapte. Băiatul se oferă politicos: — Îmi dai voie să continui eu? Cinci. Ascultă: „Chiar de marea furioasă Va intra-ntr-o zi în casă Şi orice va îneca.... Ne-am despărţit." Draga de ea.

— îmi pun un guleraş mov.. De la cea mai fină şi mai dulce prietenă a mea: „Pana mea ar vrea să scrie Două rînduri pe vede: La necaz şi fericire Vezi prezenta suvenire. ce fată dulce... Poate mai trăieşte. poate că nu mai trăieşte. — Şi cum o chema? insistă băiatul cu o intonaţie ciudată în glas. \ărul s-a ridicat de pe scaun şi scotoceşte în garderobă.. şi i se strîmbase guleraşul mov. drăguţă şi cu guleraş mov.. Să le mîncăfn amîndouă. Verişoara suspină adine... Fata se încruntă încurcată: —Ce are a face numele? Se lumină însă deodată: Dar eu parcă o văd în faţa ochilor: dulce. şi fină. scrisă cu creionul. neputincioasă: — Nu ştiu. — Ce faci? întreabă Tanţa. Te-aş chema numai pe tine... Şi eu plîngeam Şi-i îndreptam guleraşul mov. „De-ar fi cerul o plăcintă Şi o tortă luna nouă. continuă fata. niciodată." — Mai ştii ceva de ea? întreabă vărul depărtat. că n-aveam cerneală în stilou. fină. Scria şi-i picurau lacrimile pe guleraşul mov." Sau. uite aici ultima amintire.aici.. 215 ... I se scuturau umerii de plîns. —De ce? — Pentru că amintirea asta eu ţi-am scris-o... dar eu n-am s-o uit niciodată. vara trecută.. intrigată. şi cu guleraş de dantelă!..

Şi cine. nici profesorii — nu bănuiesc şi nu pot bănui nimic din tainica lor ascensiune.. ce voce am!" se înfioară Goguţă. în orele de aritmetică. O. multiplu campion olimpic şi mondial. şi clocotesc. purtîndu-1 în aburul lor ameţitor sus. pentru profesorul care umple 216 . un Edison al erei atomice. dar. şi se înalţă. în orele de fizică. sub impresia operei văzută în ajun. în orele de gimnastică. pentru fetele ce se hlizesc în cioturi de oglindă pitite în pupitre. şi îi e ciudă că trebuie să cînte pentru cefele netunse ale băieţilor din clasa cu pereţii acoperiţi de paltoane. privindu-1 cum stă nemişcat. 'Goguţă Popescu devine pe rînd matematician celebru. el se visează. şi ce visuri minunate nu iau fiinţă sub fruntea sa niţel încruntată ! Şi cum mai fierb. participant la congrese internaţionale.. sus. şi enumerarea ar putea continua. peste toate şi deasupra tuturor. în fundul clasei.. ar putea ghici tulburătoarea metamorfoză a micului Goguţă? Căci. primadonă.. fără să-şi schimbe decît mîna pe care îşi reazămă fruntea. şi nimeni pe lume — nici colegii. cu ochii larg deschişi. în orele de desen.U N V IS O R ĂT GOGUŢĂ POPESCU E UN VISĂTOR: visează cu ochii deschişi. ajuns la ora de muzică. „Vai. un Leonardo da Vinci.

tulbură. şi mai ales colegele vor alerga prin oraş şi. se încurajează el. 217 .. dar asta nu-1 deranjează. la spectacol. şi nimeni. nimeni nu mai e prăfuit de cretă. gîndeşte Goguţă. iar colegii. afişe mici. «Nu-i nimic. „Merită ei să asculte o asemenea voce?" se întreabă revoltat Goguţă şi. GOGUŢĂ POPESCU în rolul ROZINEI AZI ULTIMUL SPECTACOL ÎN BUCUREŞTI înainte de plecare în marele TURNEU în jurul LUMII Electricienii nu vor mai prididi cu instalarea reclamelor lor de neon. perseverează Goguţă | Eşti cea mai mare cîntăreaţă a tuturor vremurilor. o clipă....» Dar o să-i creadă parcă cineva?» Şi la gîndul acesta inima lui Goguţă creşte... vor împînzi strada. Se ciocneşte de colegul de bancă ce-şi bălăbăne capul în tactul notelor.. oraşul. şi numai o vagă senzaţie că nu e bine văzut de la balconul II — de acolo de unde stătea el aseară — îl face să se dea mai la stînga. vor spune tuturor: — E cu noi în clasă. bună şi caldă. ca un aluat. ascultîndu-se de unul singur.. cartierul. ameţeşte sala.. îl podideşte o căldură ciudată. apoi din ce în ce mai mari. Sala e întunecată şi caldă ca o gură de cuptor... Vasilescu ăsta". cu bancă cu tot. E coleg cu noi. cum de a pătruns acesta.. făcută din tristeţe şi mîndrie.. pe onoarea noastră. aviatorii vor ameţi scriind pe cer cu litere de fum un singur nume: GOGUŢĂ. nici becuri chioare.. simte cum aria lui răscoleşte... Acum nu mai există cefe netunse. Se miră numai. Mîine. de cocor. “Ce nesimţit. poimîine.— prăfuit de cretă — nişte portative golaşe de pe tablă. al melodiei cîntate de el. tremurând de fericire. Goguţă se aude cîntînd. Un singur suflu. şi acela oprit —urmărind zborul înalt de ciocîrlie.. frînt şi catifelat — de flutur planat.

scumpule. cum o fi.. nestiind cum să aducă vorba.. ce voce am! Parcă-1 văd mîine pe tovarăşul profesor de muzică cum o să vină la mine. Şi cînd te gîndeşti că se transmite şi la radio! M-ascultă tot cartierul. Sala e plină de ochi.. de altfel. Meri. te implor: mîine seară la „Aida". Şi pe urmă. în picioare. un loc pentru mine şi familie. mor de necaz. se va scuza: — Goguţă. . Oamenii ascultă la difuzoare. Orchestra atacă acum marea arie. toată ţara!!! Fetele din clasa mea.. si piaţa din faţa operei. tot oraşul.. Ce succes! vibrează Goguţă. Vai. cerîndu-şi iertare că nu m-a primit la cor.. Coca şi Lilica. Şi holul. la balcon.dar n-are timp să se înfurie. încurcat. Şi pe bună dreptate.

O să-1 rog pe regizor să vă pună la dispoziţie loja lui...... O clipă numai. care îl va pîndi. o să înalţe neputincios din umeri. —O. Goguţă. va auzi vorbindu-se de el şi va alerga întrun suflet. Pentru mine nu contează: tot am vocea în schimbare.. 219 .. Ştiţi... Adică. respectele mele. într-o doară: —Cu locul promis e în regulă.. —Am şi alta! (Ah.. ambasadele.. de după o coloană.. nu..Nu mă lăsa! Iar el. M-a rugat directorul operei! Titularul e cam răguşit.. presa. Dar nu garantez decît la matineu. îi va spune mărinimos: — Mda. tulburătoare. Poate renunţă dînsul.. să-mi schimb costumul. — O.. vă mulţumesc din inimă.. Goguţă va şti însă ce-1 doare şi-i va spune aşa. cu plecăciuni. desigur. în faţă de tot.. cred că se va face... Ce onoare.. tovarăşe Gogu. interpretez şi pe Don Bazilio. Nu mă întrebaţi ce m-am luptat pentru asta. atotputernică metamor foză!) Ştiţi. Eventual vorbiţi cu tovarăşul director al şcolii.. fel de fel de delegaţii... Directorul. dar nu ştiam că aveţi o asemenea voce. tovarăşe Goguţă.. Numai că urmează să veniţi cu un scăunel de acasă..... Seara nu mai e un locşor. turiştii străini. Vă cunosc din clasa întîi.

mă cheamă la rampă: — Go-gu-ţă! Go-gu-ţă! Go-gu-ţă!. Iată-mă înecat pînă la glezne. . Trebuie să mă înclin.. E ultima excepţie.. după cum ştiţi. să caut din mers cunoscuţii pe faţa cărora strălucesc lacrimile.. Ultimele turnee la Scala din Milano şi la Balşoi Teatr din Moscova mi-au adus consacrarea mondială. pînă la piept... —Do. Of. Iată-1 cum clocoteşte.pereţi acoperiţi cu paltoane.... — Aveţi puţintică răbdare să-1 iau pe fa de jos.Un „aaah" imens de uimire cuprinde parterul.. piaţa. Priveşte cefele netunse ale colegilor. Gazetarii năpădesc pe scenă cu carnetele tremurînde în mînă: — Un interviu. balconul. un artist aparţine publicului. —Ai adormit? Dooo! Cîntă gama! Goguţă Popescu se ridică buimăcit în picioare.. — Vă mulţumesc.. dar nu mai am timp de dumneavoastră.... — În al doilea rînd. iată ce vă pot declara: cînt de la vîrsta de trei ani. 220 ..... Toţi îmi aruncă flori.... Am interpretat cu mult succes rolul lui Alfredo din „Traviata".. Şi-acum ajunge.. şi pe Ion Vodă cel Cumplit. e un vulcan în erupţie: — Bis! Bravo! Biiis!!! Bravooo!!! — Regret. Mai am de cîntat doar două-trei măsuri şi. pînă la brîu. şi al lui Radames din „Aida".... mă înăbuş! Am să rog pe uşier să interzică pe viitor accesul în sală persoanelor cu flori! Şi lumea mă aclamă.. Gata. re. —Go-gu-ţă! Go-gu-ţă 1 —H î ! E u ? E vocea profesorului de la catedră.. maestre. în primul rînd ţin să vă repet: Nu-mi place să dau declaraţii în timp ce cînt. maestre. Sîntem numai stilouri şi urechi... holul.

uitînd de oglinzi.şi fetele care... fa.. Mi-e ruşine.portativele de la tablă nu mai sunt golaşe. se hlizesc cu neobrăzare la el. la... -Sol..... —De ce taci? Goguţă îşi trece mîna peste fruntea presărată de fragii cîtorva coşuri şi bîzîie. ... .. ..—Mi.. trezit la realitate: —Nu mai cînt... Rîde fetele de mine... tovarăşe profesor.....

... îngînă de jumătate de ceas. aha.... tovarăşe instructor... mai mic. Pic-pic-poc! Doar în dormitorul de doi. Celălalt... ca de obicei. Doar jos.. Pic-pic-poc! Instructorul de serviciu s-a culcat şi el după ce. stinge lumina! — Ha ha ha! — Cine rîde la doi? — Hî. hî. -Hî. Linişte. sforrr. 222 . a dat ultima —şi nu totdeauna cea mai uşoară — bătălie a zilei: culcarea. Băiatul cel mare din patul de lîngă geam povesteşte pe şoptite ultima ispravă a lui Dik — „Piratul negru". — Hi hi hi! Acum. dinspre uşă. cu limba încleiată de somn: .. picăturile unui robinet uitat deschis izbesc monoton chiuveta de tinichea a spălătorului.... în vilă nu se mai aude nici un zgomot. bătălia a fost cîştigata pe tot teritoriul celor două etaje. locatarii par a nu se fi culcat. — Dormitorul trei.. iar mi-au dărîmat patuu'! — Sforrr. la parter.DORMITOR ÎN DOI GOARNA A SUNAT DE MULT STINGEREA.. din spatele vilei. îhî.

Nu vrei să vii? 223 .. închipuieşte-ţi că ar atîrna de ea. Curajosul tace brusc. ciulind urechea. tace privind pe geamul deschis. o uşă uitată deschisă.. Pic-pic-poc! Luna alunecă grăbită printre nori. cu furci şi cuţite în dinţi! Mie nu mi-e frică de hoţi. întu nericul.. Mi-a povestit odată tata cum au intrat nişte hoţi prin podul unui vecin.. în timp ce pădurea care se opreşte la zece paşi de vilă. — Îmi pare bine! Mai stăm niţel de vorbă. Grozav îmi plac!. îţi fac eu loc. — Îhî. cearşafurile puse la uscat se umflă şi se zbat.. Vîntul a început să bată mai tare şi trînteşte cu zgomot.. ca un castron de supă aurie... n-ai tu idee cit de mult îmi place mie noaptea.. piratul a fost prins şi spînzurat. vino la mine-n pat.. — Nu-i aşa că ţie ţi-e frică noaptea? N-ai decît să vii la mine-n pat. continuă el tremurător şi scîrţîit. o ador.. — Auzi ce zgomote sinistre. în timp ce luna îşi arată faţa de omletă afumată: Şi p-ormă.. Piratul negru. . misterioasă şi neagră.. foindu-se în aşternut..... luna însîngerată sfîşiind lugubru norii plumburii. Băiatul stă turceşte în mijlocul patului şi vorbeşte parcă răguşit. Ştii.. freamătă... mie niciodată nu mi-a fost frică noaptea. Ca Piratul negru... Ştii. ce se proiectează ca o gheară şi se mişcă şi scîrţîie. undeva la etaj. parcă-s gratii. eşti treaz? întreabă deodată cel mare.. mie nu mi-e somn defel. Dimpotrivă. Noaptea întreagă aş sta să le ascult. Să ştii că izbeşte vîntul oblonul de la pod. dezvoltă bărbăţia. în curte.. Noaptea te face curajos. Le vezi? Nu-i aşa. dungile de umbră de la jaluzele. aşa ca acuma. — Îhî. prinse în cirlige..În sfîrşit. — Puştiulică... iar povestitorul. L-o fi lăsat cineva deschis. spînzurat.. rezemat de tăblia patului.Şi creanga aia uscată. dar tUj dacă vrei.

De fapt. Cel mare rîde albastru şi-şi umezeşte buzele uscate: —Bine că a tăcut.. Nu ştii nimic precis.. se aude ţipătul cucuvelei.. un fluture „cap-de-mort".. o stafie.. poate să fie cu totul altceva.. Vino la mine în pat! Norii se destramă şi aleargă albicioşi pe cer ca nişte cîrpe de şters tabla în mîinile unui harnic elev de serviciu. aşteptînd un răspuns. cu glasul sugrumat. delicioasă. băiatul. Cel dinspre perete tace. cu nişte ochi îngrozitori. Poate să fie un liliac. sau poate. De undeva. Superstiţii! Auzi cum se tînguie! îţi îngheaţă sîngele în vine. Or fi aricii de la colţul viu? Sau poate. Lumea se sperie de ea. Frumoasă e noaptea!. agăţată de perdea. dar şi bufniţa a tăcut. nu-i aşa? Gro zav ce-mi place!. Foşneşte ceva parcă pe terasă. O pasăre de noapte foarte simpatică. ameninţă plîngăcios.. continuă cu voce înbuşită. Nu mai bate vîntul.. nu te mai chinui. . . Un timp.. vin eu la tine. timp în care parcă toată bezna pădurii a încălecat pe geam şi a rămas acolo. după o pauză în care s-a zgîit înfricoşat pe geam: O fi oare miezul nopţii? Ce zici? Cel mic nu răspunde. îţi mai pun o pernă.. Ce nesiguranţă plăcută.. dacă vrei. pierdut. să ştii. Ba da. tremurător.. două staf i i ! . Răsuflă adînc şi se întoarce spre perete. cic-ar prezice nenorociri. Şi. 224 . Te implor.. Pic-pic-poc! Dar de ce se umflă perdeaua ca o aripă? —Dacă nu vii la mine-n pat. Asculţi? Ce fîlfîit sinistru!. foarte aproape. nu se aude nici un zgomot.. Nu cumva s-a aşezat pe vila noastră? Vino imediat la mine în pat! Ce mai aştepţi? Vrei să mori de frică? Şi p-ormă salteaua mea e mai moale şi. de pildă. —Asta-i cucuvaie. Pic-pic-poc. mai mult un zbîrnîit.. precizează băiatul..Tace cîteva clipe.

Sare deodată din pat. curajosul. poţi să mori de frică şi.... sfîşietor: Ia-mă cu tine în paaat! 15 — Recreaţia mare ... şi se îndreaptă bîjbîind spre băieţaşul ce a început să sforăie._ Tu crezi că strigoii ies la miezul nopţii? chiţăie.. şi tu eşti mic. Să ştii că acest fapt nu e just. De ce să mori de frică? Şi izbucneşte brusc. împiedicîndu-se în cearşafuri. de-abia auzit. dezvoltă frica.

226 .. dar cît se poate de ferm. orice s-ar întîmpla. de asemeni premianta a treia. care luase premiul III în clasa a IV-a A. tu ştii care este primul rege care a folosit scobitoarea? — Hamurabi. Sanda Prodan. Şi încă de a doua zi. dar în clasa a IV-a B. O să mă străduiesc să învăţ şi mai bine".. privind fiecare spre cealaltă cu coada ochiului: „Anul acesta eu o să fiu premianta întîi.32 D E PR EM IA N ŢI A FOST LA ÎNCEPUT — mai precis la 15 septembrie — şi mai precis la orele 8 antemeridian. Mai întîi prin tatonări: — Sanda. această palpitantă întrecere a început. şi Gabriela Olteanu. Cum fiecare se socotise nedreptăţită de această clasificare. „Clasa a V-a va avea o singură premiantă întîi: Eu. în clasa a V-a se întîlniseră. o explozie de bucurie: —Sanda! —Gabriela! Aşadar. Lucrul nu era neobişnuit. rectificăm: o dublă explozie. în aceeaşi bancă. spunea Sanda.. şi totuşi. chiar din prima zi hotărîseră în secret. nimic n-o să-mi scape!" spunea Gabriela. Nimic..

—Tţ. Dacă mă-ntreabă. —Tutmes al II-lea.. 10 iau la istorie. cu un vraf de carneţele în faţă. — Care e. de prin 1900. şi cînd a apărut cîntarul! Nu.. volumul V. dar tu n-ai habar în ce an au apărut şireturile la pantofi şi... etruscilor. pagina 60) susţine că batistele erau cunoscute în epoca etruscilor.. Gabriela o şi apucase însă de cordon: —Dar tu ştii ce peşte are capul în formă de lingură de supă. şi.. Sanda se bosumflă. Tatăl lui.. dar peste o clipă era rîndul ei să-şi ţină colega de cordon: —N-ai decît să nu-mi spui... citat de Quintilian.aşa.. 10 iau la ştiinţe naturale..... stai să caut în carneţel . Si Sanda se învirtea veselă pe călcîie.. tu? întreabă Sanda îngrijorată... corpul ca o cratiţă şi coada ca o sită? De unde ştiu? Am găsit-o într-o revistă a lui bunicu'. dar cine? —Nu-ţi spun. Dacă mă-ntreabă.." . caviarul . citea: „Plinius cel bâtrîn (după cum ne informează Vatinius.. — Nu-ţi spun. nu.. caşcavalul. Bunicul lui. am găsit: catarama! Vezi că nu ştii? Acasă cele două „premiante" se pregăteau. Sanda. Fiecare în felul ei...

tu? se foi Sanda spre Gabriela. cînd am ajuns în clasa a V-a.. într-o oră de ştiinţe naturale.. Ştiţi.Iar Gabi. structura şi evoluţia moluştelor în era terţiară? La ce-mi trebuie? Cred că la naturale. tu? Care vaci? Colega ei se ridicase însă în picioare. eu sînt premianta întîi. la telefon: — Alo.. de ce n-aţi venit? 228 .. — Ce excursie." Apoi se auzi vocea profesoarei de la catedră: — Copii.. cele două bolboroseau cu carneţelele în faţă. fu rîndul Gabrielei să se foiască spre Sanda: — Ce vaci." — „Melcul Măcar Agar din Siamul de Nord rezistă la o temperatură de 100 de grade şi poate să nu mănînce 311 zile şi 2 ore. O vacă din nordul insulelor Antile! — Nu. vă amintiţi de excursia la care am luat parte? — Da! răspunseră în cor copiii. În prima bancă... cu faţa strălucind de bucurie: — Ştiu! Spun eu. interior 27? N-aveţi o carte despre forma.. Tu ştii? Dar nu avu timp să audă răspunsul... în timp ce profesoara se pregătea de exa minare: — „Şarpele cu două cozi şi cămila fără cocoaşă ca şi cocoşul fără creastă osoasă sînt exemplare rarisime... ştiu eu. De la poalele lui Kilimandjaro.. tovarăşă profesoară.. tovarăşă profesoară. se ridică şi cealaltă. Greşeală? Nu e Biblioteca Academiei? Scuzaţi! Cunoşteam toate acestea. Profesoara coborî de la catedră şi se apropie de cele două fete: —Voi n-aţi fost în excursie.. nu-i aşa? De data aceasta. căci profesoara conti nuă: — Aţi văzut cu toţii vacile de lapte ale fermei de stat.

.. De pildă. — 229 ... iar Gabriela căuta.Da. mult mai simplu. o întrerupse Gabriela pe Sanda. ci în 1728... ştiu totul! se dezvinovăţea Sanda.. Dar profesoara o opri: —Deocamdată ne-ar interesa altceva mai simplu. Sanda privea în tavan. şi nu în 1827. Cele două fete îşi frămîntau degetele. şi începu să turuie: într-o expediţie din 1827 s-a desco perit o vacă cu cinci coarne. tovarăşă profesoară. probabil. — Nu. în mai 1728. care sînt rasele de vaci cunoscute în ţara noastră.. vacile undeva fr crăpăturile duşumelei. Avea doar patru coarne. dar eu am învăţat acasă. Nici un răspuns. nu-i aşa.

premiantele noastre aveau o singură nedumerire: „Vor fi oare în clasa a V-a treizeci şi doi de premianţi?" . Cînd le-am întîlnit din nou.. A doua zi. se ridicară treizeci de mîini. la toate întrebările profesorului de fizică s-au ridicat treizeci şi două de mîini. Şi chiar pe prima lor pagină am văzut aceeaşi însemnare subliniată cu roşu: „Ce am văzut la uzina 7 Noiembrie".. —Eu ! Eu ! Eu ! Ce s-a mai întîmplat? Nu peste multă vreme.—Cine vrea să spună? se adresă profesoara către clasă. Şi sub ochii uimiţi ai celor două. din duzina de carnete de însemnări ale celor două premiante a mai rămas cîte unul singur.

N-o ştiţi? Păcat!. nu trebuie să ştii bine nici măcar româneşte. Limba aceasta are un singur secret care constituie şi unica ei regulă: după fiecare silabă adaugi un pi. E limba păsărească. fără. 231 . Atîta tot. Nu vreau să zic că mint. excepţii la excepţii. Are marele avantaj că e o limbă străină şi. şi nici cel mai isteţ piţigoi nu se mai poate măsura cu tine fără. pentru a o învăţa... avantajul la fel de mare că. expresii şi mai întortocheate" — şi exemplificarea ar fi putut continua. să-ţi dai măcar seama că ai învăţat-o şi că o foloseşti. verbe neregulate. fără caiete şi vocabulare. aşa zicînd. ajunşi la acest punct. în sînge. translator. Ei bine... „păsăreasca" iti intră. nu daţi crezare acestor bocitoare. Bineînţeles că pe deasupra se mai cere un lucru (de care încă nu eşti scutit la nici o limba): exerciţii. dar. dar afirm cu toată tăria că exagerează.PĂSĂR EŞTE AM AUZIT PE MULŢI PLÎNGÎNDU-SE de greutatea învăţării unei limbi străine: „Reguli şi excepţii.. cei mai mulţi din interlocutorii în cauză îşi puneau mîinile în cap şi ilustrau trista enumerare printr-un oftat adînc. Fără profesor. şi iar exerciţii. acorduri (cu care e greu să cazi de acord). m acelaşi timp. cuvinte întortocheate. fără dicţionar.. cu acest preţ. Dar. Nimic mai uşor decît să înveţi o limbă străină.

. dar la vale e primejdios să fii purtat pe sus. timpul zboară mai încet. Şi lucrul acesta. in acest caz. să evoc pe doi aşi ai acestui nobil ciripit. tovarăşii ce vor sta întinşi pe pături în jurul luminosului rug. goarna îşi tremură solemn semna232 . Oare.. Frumoasă ca secera lunii. sub bolta înstelată. vor putea rezista ispitei de a nu-1 lua pe braţe şi de a nu-1 purta în triumf pînă la cabană. în afară de cel ce face gloria excluşivă a unuia din ei: Mitică e poet. —Viipi lapi păpidupirepi? — Penpitrupi cepi? —Lapi frapigipi. Cînd însă în program e foc de tabără. —Cinpicipi făpirăpi cinpicipi. încă secret. adică peste cîteva ore. să dea o raită spre costişa plină de fragi din apropiere. împreună cu nedespărţitul Lică. Lică şi Mitică nedespărţiţii prieteni din tabăra de la Poiana. În sfîrşit. Mai e timp berechet pentru ca.. Pe care-au doinit-o străbunii/ Frumoasă ca marea albastră. gîndeşte îngrijorat poetul.Vreţi să ştiţi cum se vorbeşte păsăreasca? îngăduîţi-mi. Căci despre succes nu mai încape nici o îndoială. după ce-i va vrăji cu inspiratele versuri ale ultimei sale producţii? Nu de alta.. Nu voi adăuga la faptul că sînt prieteni nici un amănunt care să-i separe într-o cît de mică măsură. sus la poalele Postăvarului. căci ora opt seara e aşteptată cu nerăbdare. va fi cunoscut tuturor la primul foc de tabără.." Dar deocamdată e încă devreme. încă de la şapte dimineaţa. Cine nu va lăcrima încă de la prima strofă: „Ce frumoasâ-i limba noastră. —Cîtpi epi ceapisupi? ciripeşte Mitică..

întreaga Ţară a Bîrsei. Nupi plînpigepi. Zice aşa: „Nu fi supărat. —Cupirajpi. Rîsul a umplut întîi poiana.. în neagra pădure din jur.. glasul liric al poetului. Acum urmează poezia mea.lul iar pălălaia izbucneşte triumfător din cinci colţuri deodata gonind din poiană noaptea. un argument de istorie literară: Nipiciopidapităpi maPiriipi popiepiţipi n-aupi fostpi înpiţepileşipi depi lapi înPicepiputpi. Tapicipi. Poetul scînceşte cu sughiţuri. n-a mai putut fi auzit.. îl îndeamnă mîngîietor celălalt şi adaugă spre îmbăr bătare.. vi-1 traduc cuvînt cu cuvînt. Limpibapi noaspitrâpi Frupimoapisăpi capi Mapireapi alpibaspitrâpi. de emoţie?). îi şopteşte Lică... Cum? Ce zice? N-aţi înţeles argumentul? Iată. dar ferm: „Cepi frupimoapisâ-ipî. şi apoi (n-am informaţii certe." Mai departe.. şopteşte duios amicul.. neogoit. Niciodată marii poeţi n-au fost înţeleşi de la înce-Put. Nu plînge! Taci. Mipitipicăpi. îşi înalţă fruntea înaltă spre bolta şi mai înaltă şi începe liric.. Poiana. Mitică. — Nupi fipi supipăpiratpi.." 233 . în timp ce poetul tuşeşte.. cu faţa spre spectatorii aşezaţi întro potcoavă luminoasă. plînge poetul. deşi din ce în ce mai ferm. doborît de catastrofă.. o scenetă — bravooo!.. dar sînt sigur că aşa s-a întîmplat). Un cîntec — ropot de aplauze. —Haipi nupi fipi tristpi. pe urmă. gîndeşte Mitică — bis!" şi iese îmbujorat (de foc. Peste o oră-două Lică şi Mitică s-au regăsit în dormitor. —Hi-hi..

era suficient ca uriaşul să pună într-un anumit fel degetele pe cîteva butoane ale liftului. Antenele le pigulea doar. dar asta nu deranja pe nimeni. De fapt. cu coroana în jos. să smulgă copacii proaspăt sădiţi şi să-i planteze din nou în gura vreunui canal. îi plăcea. jucîndu-se pur şi simplu. fără nici un efort. Uneori vedeau că din blocul lor de zece etaje rămăsese doar parterul. Veneau delegaţii din toate colţurile oraşului ca să-1 vadă.URIAŞUL URCA DIN BALC0N CA PE NIŞTE TREPTE şi îşi lua micul dejun pe terasa balconului-turn. o alee în mijlocul unui rond de flori şi viceversa. să culce un bloc de patru etaje la pămînt şi — pe peretele astfel amenajat — să joace fotba. dar numai cu o minge plină de noroi. Era uriaşul cartierului şi în fiecare dimineaţă — trezindu-se din somn — oamenii alergau curioşi la ferestre să vadă ce nouă idee îi trăsnise prin minte. si oamenii îl arătau de departe cu degetul.l de unul singur. Isprăvile lui erau atît 234 . Putea. Cobora apoi pe scara de incendiu şi — odată ajuns pe pămînt — îşi vedea de treburile lui obişnuite. Nu mînca mult: un covrig şi ciţiva metri din cablul de la televizoarele locatarilor. Uneori uriaşul nu era pe acasă. de pildă. şi etajele de sus rămîneau în aer. Muta.

de formidabile.) Dacă însă treceai cu vederea aceste amănunte. ce să mai vorbim! Cel mai adesea folosea un singur deget. Căci unii dintre ei. uriaşi.-ul pusese curse speciale spre împărăţia noului uriaş. Atunci... nu avea mai mult de 1. Uriaşul nostru nu era din speţa lui Gargantua. Cu cinci degete. Ei bine. Altminteri cum s-ar putea explica. să nu mai poată fi găsită decît în vitrina noului magazin din cartier.. încît putea să zămislească în voie orice idee.59. ceva asemănător cu puterea ce sălăşluieşte într-un cazan cu aburi sau. se vede.B. în acel mecanism greu de lămurit care face cu putinţă ca o furnică. Ei bine. fără ca cineva să-şi dea seama. poate. decepţionaţi. poate. Cu două degete de la mîna stingă prefăcea urechile a cinci copii în zece gumilastice. putea smulge din pămînt orice pancartă. eventual chiar de la picioare. îl ducea la frunte. nu te poţi îngraşă. să tragă după ea o rădaşcă. îi trebuiau doar trei degete pentru ca o ladă cu gunoi plină... Avea — altfel totul rămînea de neînţeles — o forţă interioară. şi încă atît de zdravăn. pătrat sau rombic şi bineînţeles atît de mare. (Cu cabluri. 45y500 kg. I. că geamul zbura în cioburi? Cred — şi nu e doar o părere personală — că toată puterea sa sta în degete. nu puteai să nu rămîi impresionat de puterea lui cu adevărat urieşească. oricît de titanică.A. încît vizitatorii rămîneau oricum cu gurile cascate Si poate că era mai bine că nu-1 vedeau.. ar fi fost. să zicem. cutia lui craniană se dilata. capul îi devenea după caz. aşteptînd maşina I.-ului. iar cu un deget.B. care sub impresia basmelor din copilărie şi-ar fi închipuit pe uriasi ca pe nişte. Măsurat. La cîntar. de pildă. 235 . că micul uriaş — dacă ne putem exprima aşa — era în stare să ciocănească după plac la geamul oricărui aparatament cu faţada spre stradă. o neînsemnată furnică.C.T. faima sa trecuse de mult hotarele cartierului nostru.

retrăgînd cîteva din direcţia grădinii zoologice ce rămăsese cu jumătate din numărul vizitatorilor obişnuiţi. Aşadar. n-aş putea-o spune! Dar nici el însuşi. cînd o turburătoare veste se răs.-ului telefona alarmat pentru a se „întări" linia asaltată de cîteva batalioane de curioşi veniţi special din provincie să-1 vadă. cînd tocmai dispecerul I. se opri în dreptul şcolii.. Ipotezele cele mai felurite se ridicau şj cădeau ca nişte popice.. Destul că în acele clipe capul i se rotunjea după toate posibilităţile. îmi dau cuvîntul. Care deget anume şi în care poziţie. „Şi-a luat tălpăşiţa?" „Dar încotro?" „A plecat în vacanţă?" „Exclus. dar atît de rar. oamenii se reseni. Era în plin trimestru trei. Şi atunci? Ei bine. încît nici chiar el nu era în stare să repete gestul în mod conştient. şi atunci— lucru aproape de necrezut — mergea la şcoală.T. la şcoală. Da! Acest neaşteptat concediu. apoi în bătrânul nuc care umbrea un sfert din faţadă — sări direct pe 236 .. naseră de mult să se scoale cu noaptea în cap pentru a prinde un loc în autobuzele cu pricina. aşadar. şi nimănui nu i-ar fi trecut prin cap. explicaţia era alta." „Bolnav?" „Cu neputinţă!" Urmele ultimei sale „distracţii" între blocuri rămăsese la vedere ca şenilele unui tanc beat. Cel mult. pentru că — urcînd pe gard. De fapt. N-aş putea jura că lucrurile s-au întîmplat chiar aşa cum vi le voi povesti. un deget la frunte. uriaşul nostru se trezise cu.. dar asta numai pentru că — din pricipiu — nu jur niciodată. I se întîmpla din cînd în cînd să se trezească în această poziţie.. într-o bună zi.B.. Poftim. Dispariţia uriaşului era un fapt de ambiţie. pîndi în oraş: uriaşul DISPĂRUSE! De cîteva zile nimeni nu mai dăduse ochii cu el. în ziua aceea plecă. alimentat cu alcool în loc de motorină. resimţit atît de acut de toţi cei din jur ce nu-şi mai puteau concepe viaţa zilnică fără el — aşa cum nu şi-ar fi putut-o închipui fără muştar la crenvurşti — se datora unei ambiţii. asta o fac.

nici nu-i observară prezenţa.. Caietele din acea zi stau mărturie atît despre problema în sine. oriunde. după toate probabilităţile. „Cîţi cocoşi şi cîte puicuţe au scos două cloşti avînd douăzeci de ouă fiecare. Uriaşul rămase o clipă încurcat. dacă prima a scos opt cocoşei.copertină.. tare grea. —Rezolvăm o problemă 1 —Toţi 30? —Da! E o problemă grea. El era de cîţiva ani în clasa a patra.. Fu. De aici era un singur pas pînă la burlan. în cîteva clipe fu pe acoperiş.. — Glumeşti! zîmbi un băieţaş. cît şi despre modul ei de rezolvare. Depindea de combinaţia degetelor.. putea ajunge cu uşurinţă pe coridorul de la etaj. iar a două cu cinci puicuţe mai mult. pufni uriaşul. înmulţiţi numărul cloştilor cu cocoşeii. apoi rîse strîmbî — Sigur că glumesc.. Nu avea decît să întindă mîna.. de unde. Răcni 237 . mulţi cu bărbia de-abia la nivelul pupitrului. Cei dintr-a doua. — Cum adică grea? zise uriaşul. Ne deranjezi.." Păi e simplu. — Sst! îndrăzni o fetiţă. e pentru mine! Daţi-o-ncoa' 1 Ca un aspirator sorbi parcă vreo cîteva caiete. De aici. strecurîndu-se printr-un chepeng. privindu-i pe prichindei. Aşa se face că uriaşul nostru se pomeni în clasa a doua. Dacă-i grea. Un rîs de uriaş. apoi izbucni în rîs. adînciţi în rezolvarea unei probleme de aritmetică. nu putem rezolva pro blema ! — Asta-i problemă?! Uahaha! în doi timpi şi trei mişcări n-am ce alege din ea.. şi o tresărire i se citi în ochi.. împărţim puicuţele la cloşti! Rîse toată clasa. —Ce faceţi voi? întrebă uriaşul. îşi aruncă o privire asupra lor. o combinaţie spontană. Uriaşul nu. Care va să zică. Lucrau singuri.

— De exemplu.. El e mai mare ca mine! — Ei şi? se strîmbă băieţelul. bă.. dacă te trăsnesc cu un singur bobîrnac te-am şi dat de-a berbeleacul! — Şi asta-i problemă? Eşti de trei ori mai mare ca mine! — Da? Atunci. o ciudă teribilă îi scapără în privire. aschimodie?! —Asta din caiet. Dar nici să recunoască nu putea. — Şi care e. — De exemplu? întrebă un băieţel blond din prima bancă. —Asta poate orice gură-cască. cu trei degete pot smulge din pămînt un copac. fără praştie! —Asta poate şi vîntul! — În faţa mea tremură blocurile. — Copiii ţipă după mamele lor numai cînd mă văd! —Pentru asta e de ajuns să fii bătăuş. închise ochii... iar cînd deschise din nou ochii. Zise printre dinţi. Asta nu e o problemă. şi gata! Acum copiii rîdeau cu lacrimi. Mai greu e să-1 plantezi! Atunci să te văd! — Pot să sparg un geam de la etajul 10 cu praştia.. —D a ? —D a ! —Bine! O rezolv! scrîşni uriaşul. O să mai auzi tu de mine.— Staţi! N-am terminat!.. şi de la 11. E de ajuns să trânteşti uşa. Nu putea să rezolve problema. — Gura. o sudoare fină îi brobonise fruntea. de exemplu! Asta cu cloştile! spuse calm londul. 238 . pe jumătate.. strîngînd caietele în pumni: — Asta-i problemă pentru mine? Eu pot rezolva probleme mult mai grele. Pe urmă scădem cloştile din cocoşei.. că vă fac jumări! Trebuie linişte! Uriaşul se încruntă.

cocoşeilor le crescu o creastă cît măciulia de chibrit. copertina.... găsi o cloşcă ce clocea fix douăzeci de ouă.. în clasa a doua. în sfîrşit. După vreo două săptămîni.. La ora 8.. O căută din zori pînă seara.. O descoperi. Ieşiră în aceeaşi zi.. —Ei! Voi dintr-a doua! ţipă uriaşul atît de puternic. de aici i se pierdu urma... Avu un singur gînd: să ajungă cît mai repede la şcoală.. uriaşul îi privi părinteşte. La ora 8 şi 5 minute era pe gardul şcolii. apoi — mutîndu-se mîndru de pe un picior pe altul — zise: —Nu vă chinuiţi! Am rezultatul. Atunci se puse pe pîndă. Uriaşul sări în picioare şi o luă la goană. Se trezi în zori strănutînd. Şi aşa întîrziase destul.5 minute şi 30 de secunde se năpustea în clasă. Semănau. nene? întrebă blondul căruia soarele verii îi jupuise un rînd de piele de pe nas. Uneori putea fi văzut stînd pe vine lingă un coteţ. Era plină de copii.. Nucul gemu sub greutatea lui şi îl zvîrli direct pe gardul şcolii. —De la problema cu cloştile.. Şi apoi nucul. 239 . Clasa era goală.. încerca să numere ouăle de sub vreo cloşcă. Cîţiva puişori îl ciuguleau de nas.. cu puicuţele. coridorul. erau la fel. la marginea unei comune. — Ce rezultat. cu capul pe cuibar. cu cocoşeii. chepengul. în sfîrşit.. Adormi frînt de oboseală. Şi cînd copiii făcură roată în jurul său. aşteptînd să scoată puii. şi să dea puştilor rezulatul problemei.. Toată şcoala! La 8 şi 6 minute era din nou în stradă.. Şi celelalte clase. Era văzut din cînd în cînd pe la marginea cartierului.. Trecură cîteva săptămîni de aşteptare şi de alte ciupituri..Zbură direct pe geam. Ei bine. îi mai trebuia una. dar uriaşul nu izbutea deloc să afle care era cocoşel şi care puicuţă.. burlanul. în aceeaşi noapte îi numără. dînd tîrcoale cuibarelor cu cloşti.. că frunzele nucului începură să foşnească din senin. De aici. Era zgîriat şi ciupit.

din ziua aceea.T-B.. Nu se poate! Imposibil! Păi trebuie trei săptămîni numai pînă se clocesc ouăle.-ul n-a mai fost solicitat să întărească linia spre — . Roata copiilor se sparse şi ea. — Da. nu v-aş putea spune! în orice caz.. — Cum în cinci minute?! clipi năuc din ochi uriaşul.. cojindu-şi o pileită de pe nas şi îi întoarse spatele. Am rezolvat-o de atunci! În cinci minute.A! se dumeri băieţaşul. Ce-a mai fost.. I. dar noi nu sîntem cloşti! spuse blondul.

de pildă. Cît despre uriaşul nostru. Era vacanţă..... Eu.cartierul nostru. antenele şi cloştile din cartier să nu fi aflat că nu e decît un mic. găinar. Copiii la fel. . Oamenii preferau să viziteze grădina zoologică. am aflat-o de la un copil de trei ani şi două luni. poate doar pomii.

16 — Recreaţia maro .

241 .

„NECUNOSCUT LA ADRESĂ”

CEI DOI FRAŢI SĂNDULESCU L-AU CUNOSCUT pe Furtună Scarlat în tabără la Eforie. Mai precis în gară, la coborîrea din tren. Amorţiţi de drum şi răscopţi de căldură, aţîţaţi de marea ce-şi fredona atît de aproape chemarea răcoroasă, băieţii săreau din vagoane, încurcîndu-se în legături, bagaje şi geamantane de tot felul. Nerăbdători de a da buzna în mare — dar mai puţin nerăbdători de a se aşeza în rînd — băieţii se mulţumeau, deocamdată, cu priveliştea ghiolului, vasta călimară răsturnată nu departe, la picioarele lor. Rămaşi mai la urmă, fraţii Săndulescu s-au apropiat de băieţaşul ce se lupta cu două geamantane şi un rucsac. Prea mic, legănîndu-se izbea cînd un geamantan, cînd altul, de traversele cătrănite, în timp ce rucsacul din spinare îi atîrna strîmb, lovindu-i încheieturile. Pe ăsta nu-1 văzuseră! în ce compartiment se ascunsese? Se repeziră spre el, sa-1 ia în primire: — Cum te cheamă, neicuşorule? — Furtună... — Furtună? Hi-hi... Va să zică, Vijelie, ai? Taifun?! — Ha-ha-ha, Muson... Priviţi, băieţi, ce mai Muson ne-a venit în tabără... Vîjjj!...
242

Se opriră deodată din vîjîit. Cel mare îşi îndulci glasul: __ Şi mai cum, drăguţule? Zi, cam te mai cheamă? __ Scarlat, bombăni băieţaşul nedumerit. — Scarlat? Hi-hi... Scarlatină? Păi de ce nu spui, bre, să te ducem la infirmerie?! —Sigur... Pericol de infecţie... Şi, zi, Gargară te cheamă? —Şi ce rîdeţi? Aşa îl cheamă şi pe tata... se apără micuţul... —Ho-ho-ho... —Hi-hi-hi... Rîdeau cu lacrimi. De fapt, nu erau băieţi răi fraţii Sandulescu. Aveau însă meteahna asta, a poreclelor. Meteahnă o socoteau alţii. Pentru ei era o distracţie. Ce, nu e distractiv cînd pe un băiat îl cheamă, să zicem, Andrei, să-i spui... Ardei? Nu rîd toţi. Poate nu rîde nimeni, dar, la urma urmei, rîzi singur. Adică în doi. —Hi-hi-hi... —Ho-ho-ho... Aşa ca acum. Dar văzîndu-1 mic, încruntat şi năduşit, chibzuind cum să-şi aburce unul din geamantane pe umăr, încetară hlizeala: —Măi Tinctură de iod, dă să-ţi duc eu un geamantan... —Dă unu-ncoa', Ciclonule! Scarlat Furtună nu era supărăcios. Ei, şi chiar dacă la-nceput te îmbufnezi niţel, poţi să ţii supărarea cu cineva care stă cu tine zi de zi la acelaşi colţ de masă, care te învaţă să înoţi, cu care stai la soare în acelaşi pat de nisip şi te cojeşte de pieliţele primelor arsuri, sau care seara, în dormitor, face pe perete fel de fel de umbre chinezeşti, ori povesteşte, pînă la miez de noapte, lucruri nemaiauzite, cu vulcani şi elefanţi, pigmei şi gorile? E limpede: nu poţi să ţii supărarea nici două zile. Dimpotrivă. Cei trei deveniră în scurt timp cei mai buni prieteni.
16

*

243

Dar dacă poveştile n-ar fi avut sfîrşit nici în o mie şi una da nopţi, în viaţa unei tabere se întîmplă, după abia douăzeci şi una de zile, inevitabilul. Plecarea... Şi totdeauna... tocmai în ziua cea mai frumoasă. Se fac bagajele, se strîng ciorapii pierduţi, se cumpără mărgele, şi toţi copiii, sculaţi devreme, văd, în sfîrşit, ceea ce din prima zi doriseră să vadă:răsăritul soarelui din mare!! E trista despărţire de plaja pe care-ai vrea s-o strîngi într-o batistă, de valurile prietene, de zumzetul falezelor, de... (acum lăcrimezi de-a binelea, dar nu-i nici o ruşine) de toţi tovarăşii!! Tac goarnele, tac tobele, catargul despuiat... Nu, nu mai privi într-acolo, micuţule Scarlat! Aleargă mai departe din băiat în băiat, ia-le semnăturile, adresa... Ţi-ai cumpărat doar pentru asta un carnet special... Uite-i şi pe fraţii Săndulescu... Reaminteşte-le din nou, printre lacrimi: —Să veniţi neapărat în vacanţa de iarnă... —Venim... venim... — Scrieţi adresa: strada Gării, nr. 33, Piteşti... Scrieţi numele meu. — Numele? Păi ce crezi tu, măi Taifunule, o să te uităm noi vreodată? —Niciodată, măi Gargară... —Veniţi sigur, nu-i aşa? —Venim... Mai încape vorbă? ...Şi vremea a trecut... A început şcoala... Din trimestrul întîi n-a mai rămas decît amintirea şi un şir de note puse cu roşu în catalog... La masă, cu genunchii pe scaune, cei doi Săndulescu par a fi isprăvit de scris o scrisoare... — Va să zică, reciteşte cel mai mic, adăugind cîte o virgulă: „Bucureşti, 20 decembrie... Scumpul nostru prieten, nu te-arn uitat nici o clipă. Iată, se apropie vacanţa de iarnă... Vom veni
244

la tine, aşa cum ţi-am promis. O să Hdem, o să glumim. Avem atîtea să ne povestim... Aşteaptă-ne la gară, în ziua de 2 ianuarie." —Mai adăugăm ceva? —Adresa... şi la cutie! Dar tocul s-a înţepenit pe plic, încă de la primele litere. 5ăndulescu cel mic priveşte deznădăjduit peniţa răşchirată, fratele cel mare înalţă nerăbdător din sprîncene: —Scrie! Ce te-ai poticnit? —Mişule... Cum îl cheamă? — Ai uitat? Ha-ha-ha! Nu ştii cum îl cheamă? Dar rîsul îi pieri deodată şi lui de pe buze!... Adevărat!... Cum îl cheamă? A mai trecut o zi. Scrisoarea n-a fost pusă la poştă. Pe plicul alb, un singur cuvînt: „Tovarăşului..." —Şi dacă am scrie doar adresa? —Fără nume? —Fără. —Şi poştaşul cui s-o dea?

—Dar dacă plecăm aşa... fără scrisoare... — Şi dacă este într-o tabără? Sau s-a mutat? Nu se poate... rebuie să ne amintim cum îl cheamă. 24 decembrie. Cei doi nu şi-au amintit. Se plimbă în jurul mesei. Cel mai urmăreşte crăpăturile din tavan. Celălalt preferă duşu meaua. —Ceva, aşa, ca o furtună... —Am găsit! —Ce? —Vijelie! —Nu... Alizeu... —Aş... Un nume mai furtunos... Ca o catastrofă. —Ştiu ! Uragan! —Tţţ... Dacă-1 chema Uragan, i-am fi zis Urangutan... 246

lic

—Aşa e... Mormăie amîndoi, rotindu-se gînditori, cu ochii închişi, în jurul mesei. —Prăpăd... Vîrtej...'Ciclon... Anticiclon... — Tunet... Crivăţ... Băltăreţ... —Avalanşă! 27 decembrie. —Ce facem? O să întîrziem... —Ştii ce? Să-i căutăm numele celălalt... numele mic. — Adevărat! Cum de nu ne-am gîndit? Cum îl cheamă? Ionel? Ghiţă? Aurel? —Nu... Ceva medical... —Exact. Gargară! Nu ţii minte? — Oim o să-1 cheme Gargară? Ai mai auzit tu să-1 cheme pe cineva Gargară? — M-da... şi totuşi... Ceva ca o boală... Gripă... Luxaţie... Bronşită... —Termină odată, se înfurie cel mare. Caută masculine! —Junghi! Prişniţ! Seringă! Migrenă... —Iar începi cu femininele? —Aşa e... Vaccin... Pansament... ăă... —Âă... ăă... 28 decembrie. — Azi trebuie neapărat s-o punem la cutie. Altfel, nu mai ajunge la timp. — Dar cum? Cui o adresăm? oftează la capătul puterilor mărunţelul. Săndulescu cel mare îşi ia o figură gravă: —M-am gîndit toată noaptea. Scriem aşa: „Strada Gării 33", iar în loc de numele destinatarului scriem după Tovarăşului... Dă plicul încoace! „Tovarăşului... Vijelie, zis Ciclon, zis Baro247

metru, zis Albastru de metilen, zis Bisturiu, zis Bicarbonat.., zis..." Cam aşa ceva. Au trecut zile. Cei doi se frămîntă, privind cu jale fila calendarului care arată patru ianuarie. Nici umrăspuns. Să nu fi primit scrisoarea? De ce nu? Era doar recomandată... Şi la urma urmei, cîţi Cicloni puteau fi în Piteşti? Sau cîţi Taifuni pe strada Gării? şi la un singur număr putea fi mai mult de un Neptun, zis Bisturiu sau cam aşa ceva? Se auzi deodată soneria de la intrare: —Poştaşul! O scrisoare! A pus la cutie o scrisoare! într-o clipă, scrisoarea se găsea în mîinile lor. O întorceau nedumeriţi pe o faţă şi pe alta: — Păi asta... este scrisoarea noastră! — Cum o să fie a noastră? Tu nu vezi ce de ştampile are, ce de semnături? — Ea noastră! E scrisul nostru, totuşi... — Nu e numai scrisul nostru, citeşte cu uimire cel mare prima însemnare... Uite ce scrie: „Tovarăşul Ciclon — necunoscut la adresă. „Privirea îi alunecă mai jos: „Tovarăşul Barometru — necunoscut pe strada Gării." — „Destinatarul Bisturiu — necunoscut... în localitate.." descifrează şi cel mic o însemnare. — Necunoscut... necunoscut... necunoscut... — Şi pe urmă? — Retur! —Ce-nseamnă retur? — înapoi... — Cine e deşteptul cu returul? se-nfurie Săndulescu cel mic. Săndulescu cel mare priveşte cu melancolie zecile de însemnari şi ştampile: — Ei lasă, omul şi-a dat toată osteneala... Şi deodată descoperă o semnătură clară în josul tuturor însemnărilor. Băiatul citeşte si ţipă, ca şi cum plicul i-ar fi luat foc în mîini: Dirigintele ofi248

ciului poştal: Furtună... Scarlat! E tatăl lui! îl chema la fel nu-ţi aminteşti? — Iute, geamantanele... Valiza! Avem tren peste o oră. Se reped spre poliţa unde stau rînduite, după mărime, cele trei bagaje, şi le apucă din zbor. Deodată se opresc în faţa calendarului... Geamantanele le-au căzut din mîini... Se aşază întunecaţi pe o lădiţă. — Unde să mai plecăm? Mîine începe şcoala...

„VOI CE AVEŢI LA ROMÂNĂ ?"

GORE SE HOTĂRÎ ÎN CELE DIN URMĂ să-i scrie. Altă soluţie nu vedea. De mult voia să stea de vorbă cu Ea. Ultima dată, alaltăieri seara, jurase, strîngînd pumnii în faţa oglinzii: —Mîine îi vorbesc! Cu orice preţ. Jur pe... Şi cum se privea încruntat în oglindă, căutînd pe ce anume să jure, găsi: —Dacă nu, să-mi iasă o bubă în vîrful nasului! Se apropiase de oglinda toaletei, turtindu-şi nasul, şi rămase înlemnit. Exact în vîrful nasului îi ieşea o bubă! Aşa nu putea sta de vorbă cu Ea. Amînase, aşadar, convorbirea, dar nu pentru mult timp. Pentru 5 minute. Ce-ar fi s-o cheme la telefon? îi ştia numărul. Cartea de telefon se deschidea singură la numărul cu pricina. Era acolo un nume apropiat, al Ei, şi unul — acelaşi — străin, de care se temea: numele tatălui. Şi dacă va răspunde tatăl?! O să închidă telefonul! Dar dacă va răspunde Ea? —Precis că voi închide şi în acest caz! recunoscu Gore necă jit şi, de furie, începu să-şi frece buba din vîrful nasului. Mama trecea, trebăluind, spre bucătărie şi — pentru a doua oară — repetă întrebarea pe care Gore nici n-o auzise:
250

— E grea problema, Gore? Băiatul tresări: __ Nici nu avem matematică! Roşi imediat. Se afla, într-adevăr, cu caietul de matematică în faţă de peste un ceas. Dar nu pentru vreun exerciţiu. în caiet, între filele de la urmă, erau însemnările lui „secrete": o poză, versuri şi un început de jurnal, fiindcă în afară de date nu mai scrisese nimic. Ce să fi scris? O cunoştea de 13 ani, erau vecini, urmau aceeaşi şcoală, numai că în clase paralele. Nu-i venea să creadă că ani şi ani vorbise cu Ea, se jucaseră împreună, uneori o înghiontise... Gore priveşte poza. E făcută la serbarea de sfîrşit de an, iar el îi punea, pe furiş, coarne. Ea plînsese de ciudă cînd îşi văzuse fotografia, iar el îi rîsese în nas. Venise apoi vacanţa mare şi, de la 15 septembrie, se reîntîlniseră la şcoală. Şi, deodată, fără să ştie de ce, din acea clipă, ori de cîte ori o vedea, îi venea să intre în pămînt. Dacă era cu alţi băieţi, începea să vorbească, să rîdă, să se caţere pe garduri. Dacă era singur, trecea roşu ca focul strada, cotea fără să întoarcă măcar capul, apoi... murea de părere de rău. Se întîlneau o dată pe săptămînă, joia, la cor. Lui Gore i se schimba vocea, şi într-o zi profesorul opri furios corul: — Cine cîntă acolo cocoşe şte? Asculta, cu rnîna pîlnie la ureche, încruntat, apoi îi indicase cu beţigaşul: — Cîntă singur! Gore se simţise pierdut. începuse să cînte cînd gros, cînd subţire, apoi se oprise, îngăimînd un „tralala" jalnic... Din ziua aceea, joia rămăsese neschimbată doar în calendarul lui Gore pe un an înainte. Se întîlneau la ieşirea de la şcoală, dar el rămînea cu băieţii, chiuia, hohotea, se mai căţăra pe cîte un gard, iar cînd ajungea acasă îi venea să se ia la palme, îşi cerceta caie251

ţul cu amintiri, şi se jura că a doua zi o să-i vorbească. Dar despre ce? O s-o întrebe: „Voi ce aveţi la română? Dar la mate matică?" Şi pe urmă? Atunci să-i scrie. Dar cum? îi plăceau cîteva fraze dintr-o revistă literară şi i le-ar fi scris cu plăcere, dar nu prea aveau nici o legătură. Era vorba despre „Metafora ca instrument de investigaţie..." „Ah, dac-aş putea să scriu şi eu aşa, dar despre altceva!" —E grea problema, Gore? întrebă din nou mama. — Grea! oftă băiatul, uitînd cu desăvîrşire că nu au mate matica a doua zi. —Las' că vine tata şi o descurcaţi împreună... Gore închise imediat caietul. Tata? în aceeaşi clipă sună telefonul. Era Sile. Ce tot moşmondea? Nu era vorba să se întîlnească în staţie? Să meargă la patinaj? Gore coborî, şi peste jumătate de oră se pomeni în forfota de pe patinoar. Era începător, abia se mişca de unul singur, dar se încălzise şi îndrăznea tocmai să se amestece printre ceilalţi patinatori cînd o văzu pe Ea. Purta un pulover verde, dungat. Şi o căciulită cu un ciucure alb. Patina uşor, aproape dansînd, împreună cu fete şi băieţi din clasa lor, şi Gore simţi dorinţa de-a se apuca de mînă cu ei, dar rămase locului. Rezemat pe margine, o urmărea disperat cu coada ochiului, îngrozit cînd treceau cîteva minute fără să-i vadă căciulită, iar cînd se apro pia se prefăcea zorit că are treabă la patine. Simţi că i s-a făcut frig, că e nenorocit şi singur pe lume, oftă şi... îşi pipăi nasul. —Atît ar mai trebui, să mă vadă cu nasul umflat! Se gîndi să plece pe nesimţite, cînd, chiar lîngă el, se opriră doi tineri. Roşii la faţă, voinici, grozavi în puloverele lor cro şetate în noduri. —O vezi pe puştoaica de colo, aia cu pulover verde şi cu căciulită? Vrei s-o trîntim? -Îhî!
252

Cei doi trecură prin faţa fetei ca nişte năluci. Ea şovăi speriată, dar nu căzu. Chiar lingă Gore, cei doi îşi făcură semn, şmechereşte, că „atacă" din nou. Peste cîteva clipe, fata era zvîrlită pe gheaţă, iar cei doi zburau spre alt colţ al patinoarului. Gore simţi că tremură. Dar nu de frig. Porni, şovăind, pe patine spre ei, gata să cadă în orice moment, ferindu-se de cei ce alunecau ca nişte năluci, în toate sensurile. Puse ochii pe tinerii care tocmai îşi alegeau o nouă victimă şi se apropie de ei. îi privi cu dispreţ şi spuse cu o voce subţirică, pe care ar fi vrut-o cit mai bărbătească: —Golanilor! —Ce ai, bă? Nu ţi-e bine? tresări unul dintre ei. — Sînteţi nişte derbedei! mai zise Gore. Ce aveţi cu fata iceea? — Ete, ţi-e iubită? rîse gros celălalt şi — apucîndu-i nasul) între degete — strînse cu putere. Gore simţi că leşină. Cînd deschise ochii, cei doi se depăr- 1 au.

cu ochii plini de lacrimi. A doua zi mergea spre şcoală. II apucase o nouă serie de strănuturi şi-1 durea nasul.. strănuta.El se ţinea de nas şi. şi lui îi venea să strănute întruna. Strănuta întruna. Ningea. dar Gore nu răspunse. înd o văzu apropiindu-se şi. Fulgii i se opreau pe Nasturele din vîrful nasului. cheamă-mă şi pe mine! —De ce? îl întrebă Ea. fără să-şi dea seama. curat. de care nu se mai ruşina: —Voi ce aveţi la română? 254 . se pomeni orbindu-i: —Cînd mai mergi la patinaj. între două strănuturi. Şi întrebă brusc. demn. se simţea mîndru. şi de fiecare dată nasul îi zvîcnea dureros.. Ciudat îsă. cu vocea lui subţirică.

nu te mai opri la toate mărunţişurile. te rog. La recapitulare ne interesează lucrurile în mare. dar pe picioarele dinapoi. Şi mai precis: repetă la zoologie. pendulînd pe celălalt scaun. Ne-a spus şi la şcoală: „Nu vă pierdeţi în amănunte". şi. n-auzi? Pe noi ne interesează esenţia255 . —„Cămila are două cocoaşe". rumegător. treci peste astea. Vezi pe la sfîrşit ce mai e... —Treci peste fleacuri." — Radule. — Şi patru picioare..UN AMĂNUNT SFÎRŞITUL ULTIMULUI TRIMESTRU... se roagă Dinu. mamifer. treci mai departe. — „Cămila trăieşte în zonele calde. şi o coadă. Radu întoarce pagina. sînt amănunte.. frăţioare. în prag de vacanţă. Cu pumnii la tâmple.. Asiei Centrale şi Turkestan... amănunte. Mai precis: repetă. şi doi ochi. legănîndu-se pe picioarele dinainte ale scaunului. în deserturile Africii. —„Există mai multe feluri de cămile".. Radu şi Dinu învaţă.. Radu citeşte cu glas tare: —„Cămila este un animal vertebrat." — Amănunte.. Scurteaz-o.

—„Balena*. Poate mai prindem ceva din meci." Dinu vîntură a lehamite mîna: —Dă-i bătaie. —„Ea trăieşte." —Ca şi cămilele. Aşa se recapitulează! Treci mai departe. —Foarte bine." —Se ştie..... a sfîrşitul povestirii. Te opreşti la orice flecuşteţ.. — „Balena are o lungime pînă la 25 metri şi o greutate de 150 000kg" —Amănunte. Vezi pe pagina ailaltă... Nu te mai opri la toate chiţibuşurile.... ţi-am spus-o de o sută de ori. nu e... îl apostrofează. —„Iepurii sînt folositori omului. la capătul răbdării. Dinu.. Radule. Atîta tot." —Ca şi cămila. —„Cămila este folositoare omului mai ales în deserturile în care. Asta-i reca pitulare: fără amănunte! E oare nevoie să adaug că în mai puţin de un ceas s-a recapitulat întreaga zoologie? Sau poate socotiţi că ar fi nevoie acum. —„Ei se hrănesc cu.. să-1 scot la lecţie măcar pe unul din cei 256 . Treci mai departe. nimicuri. Ca şi cămila.. Radule." —Etcetera. doar nu sîntem la lecţia de zi. Treci la ce este esenţial... Balena este un mamifer vertebrat. Unde vezi tu esenţialul? Unde-i principalul? —Păi. nu văd. —„Iepurele de casă.. Zi-i mai departe." —Principalul e că se hrănesc. Iepurele de casă este un animal vertebrat...Iul. Altceva? —Altceva nimic. mormăind înfuriat ceva despre multiplii sutei. — Vezi ce înseamnă să nu te opreşti la toate chichiţele? exclamă triumfător băiatul.. —„Respiră prin." —Ca şi iepurele.

poftim. Principalul este că lui Dinu i s-a dat o notă.doi? Personal. nu socotesc că e un lucru esenţial. este un animal care. Poate că totuşi nu era esenţial să vă redau acest amănunt. este mai mic decît altele mai mari. cum am mai spus.. Iar amănuntul? Că e nota trei! .. vă împărtăşesc răspunsul lui Dinu de a doua zi la zoologie: — Şoarecele de cîmp este. Şi esenţialul este că. nu este prea mare. lăsînd deoparte amănuntele şi ceea ce nu este principal. şoarecele de cîmp trăieşte pe cîmp.. Aşadar. în general. în linii mari.. lăsînd deoparte amănuntele şi ceea ce nu este principal. Există însă un lucru principal şi un amănunt pe care trebuie neapărat să vi le împărtăşesc. dar dacă ţineţi cu tot dinadinsul.

nimeni nu se mirase cînd la bucătărie fuseseră trimişi Lică şi Mişu. iar cartofii prăjiţi erau slăbiciunea amîndorura. voi doi faceţi lună tacîmurile. aur. cînd s-au aflat în faţa cratiţelor pline vîrf cu cartofi. tabără dragă!" etc»). 258 . nu se puteau dumiri! Poate fiindcă lălăiau toată ziulica prin tabără. zîmbeau stingheriţi. tuşeau. aur.. Noi pe tine te iubim-bim-bim!" Ce-i drept. versurile nostime. Juînd un cartof şi privindu-1 lung. — Voi doi curăţaţi cartofii! Numai că aici a început drama. de fapt cîteva minute mai târziu. De aceea. voi trei desenaţi cartoanele cu „La revedere. cînd grupa de serviciu îşi împărţise sarcinile («Noi doi culegem albăstrele şi nu-mă-uita pentru împodobirea meselor. aur.. Ii priveau. „0. se foiau pe scăunele. melodia era frumoasă. cartofule de aur. jsi nici unul nu avea curajul să mărturisească adevărul: Habar Baveau cum se curăţă cartofii! — Va să zică noi doi vom curăţa cartofii ăştia! mormăi Lică. parcă ar fi fost un meteorit.C A R T O F II CUM DE-AU NIMERIT TOCMAI EI DOI la curăţat cartofi.

— De unde ştii? — Aşa făceam şi eu. Cu apă şi săpun. Stătea cu mîinile pe genunchi privind în gol. — Ştiu! Pe soră-ta. Cineva toca ceapă. la urma urmei. Se aflau în odăiţa din stînga bucătăriei. Dinspre bucătărie pătrundea pînă la ei hîrşîitul marmitelor pe plită. iar soarele trimitea un snop de raze exact pe creştetul cartofilor. — Şi de ce nu te-apuci de treabă? îl întrebă celălalt. Lică îşi privi prietenul. aproape plîngînd: — Şi. — Mda! Ei n-au vacanţă. de ce nu începi? Aşteptă răspunsul şi — pentru că nu venea — zise gîtuit: — Să nu-mi spui că nu te pricepi! — De ce? şopti Mişu aproape neauzit... ce să facem? — Dar cum? Cum? — Ştiu şi eu? Aşa cum se curăţă orice! îşi dădu el părerea. Tabăra lua sfîrşit. De afară răzbăteau frînturi de cîntece şi chemări. Acum chiar că păreau de aur.. Copiii se pregăteau pentru ultima excursie. 17 * 259 . înspre centrul geometric al cratiţei sau poate al unui cartof. Izbucni. — Ar fi o nenorocire: nici eu nu mă pricep. De cîte ori era pe acasă o treabă dintr-asta o trimiteam. — Te întrebam de cartofi.. — Dar tu de ce nu te apuci? — începe tu! Mişu zvîrli cartoful în cratiţă şi tăcu bosumflat. Să-i curăţăm. — Şi acum? — E acasă! Are şi ea vacanţă. Mişu lăcrima. Se lăsă din nou tăcere. privindu-1 furios.— Mi-ai mai spus-o de cinci ori! bombăni Mişu... undeva. se auzea şiroitul robinetelor.

cadă. apucînd cratiţa grea. Mama. E apă caldă... de pildă.. — Ce vrei? — Să-i ducem la baie. — Ei.— Nu orice se curăţă cu apă şi săpun. —Au pete.. nu vezi? —Văd. pune mîna.. dar petele nu ies! . apă rece. — Şi mama! recunoscu obidit Lică. unul cite unul. E clar. dar cei doi nu erau mulţumiţi. şterge geamurile cu gaz. O jumătate de oră spălaseră cu nădejde fiecare cartof. frecaţi cu peria de duşumea. — Dar nici a săpun. vezi! Şi totuşi cartofii nu miroseau niciodată a gaz. Acum erau din nou în cratiţă.. nu? Hai. — Atunci ii spălăm numai cu apă. Şi aşa am pierdut destul timp! zise Mişu. duş.

îşi muşca buzele şi rîcîia în neştire.. un briceag. deodată.. minunîndu-se: — Tii..... Freacă şi tu cu. Mişu se opri: — Nu prea! Mă doare degetul. iar cartofii-s necurăţaţi. Poftim. nici a..—Nu. în farfurie. Mă gîndesc că şi petele trebuie să iasă cu ceva. acasă. Lică îşi privea degetele roşii. —Parc-aud că o să ne strige de la bucătărie.. lasă! Mă gîndesc la ceva. ceva. — Am eu o ascuţitoare. muşcîndu-şi pumnul. — Ce-i ăla? — Nu ştiu! Dar cu de-ăsta mi-au curăţat acolo trenciul cînd m-am aşezat pe farfuria cu sardele.. Doar soră-mea sau mama nu-i duceau la curăţătorie chimică. Celalalt îl privea. — Extraordinar! explodă deodată Lică. nu întrebăm. cu peria frecăm de-o jumătate de oră şi nu iese o pată.. — Degetar? Nu degetar.. Nu miroseau nici a neofalină. Rîcîie! Frecau de cîteva minute... frec cu unghia şi iese pata. — Să întrebăm la bucătărie? Niciodată! Mai bine plec din ta bără. cu ciudă... acum! — Nu.. Asta e! Uite.. vorbi posomorit Mişu... cu unghia mare. _ _Lasă. nu aveau niciodată petele astea... sigur că nu! vorbi speriat celălalt.. ce simplu ! Apoi.. —Şi totuşi.. de-aş avea un degetar. un cartof lunguieţ. Mişule! O lamă. cu ceva trebuie să iasă si ele. — Eu cred că tot prin frecare ies! Numai că trebuie frecaţi cu altceva! Mişu parcă nu-1 auzea... hidrosulfat de acid oxalic. Ah. —Dacă nu ies petele! sughiţă Mişu... 261 .

dar cu o lacrimă în glas. îţi dai tu seama ce economie e cu cuţitul? Ca să vezi ce descoperire. tabără dragă!" Mirosul de cartofi prăjiţi umplea sala de mese." Lică şi Mişu purtau printre mese tăvile cu cartofii aurii. am făcut şi eu o descoperire asemănătoare pe fundul cratiţei mele. dar asta-i o mare des coperire ! Ia te uită ce simplu e totul! Şi cînd te gîndeşti că gospodinele îi curăţă cu hidrosulfit de nu ştiu ce. Pentru curăţat cartofii. nu crezi? — Mda! Uite.. — Şi atunci? — Eu zic să păstrăm secretul! Izbucniră în rîs. Uite! şi îi arătă un cuţit asemănător.. şi — din cînd în cînd — încrucişîndu-se. Copiii scandau în cor: „Foaie verde. cristalele erau lună. dar duceau repede degetul la buze.. mă. pe fundul cratiţei mele un cuţit. pipăindu-i tăişul... uite... bănuţi sau nu-mă-uita. se pomeneau rîzînd. era de la început acolo! Se vede că l-au pus cei de la bucătărie. — Merge! Dar ştii. ziceam să-i curăţăm cu un briceag! — Da? Lică vorbi cu îndoială.. — Acum fiecare masă era împodobită cu cîte un buchet de albăstrele. brutal? Mişu luă cuţitul.. apoi cu mai mult curaj. Dacă-i aşa. frunze mici. — Secret! . pe mese bileţele colorate spuneau voios şi discret ceea ce fiecare urma să spună tare. Bravo grupei de servici.. formidabil! Lică. — Ştii. întîi cu teamă. merge? — Ştiu eu!? N-o fi prea. peste cîte va ceasuri: „La revedere.Şi ce? încape un cartof în ea? Nu. Din depărtare se auzeau frînturi de cîntece. Ce zici...

—Bine. la oglindă. dom'le Goguţă. — Care va să zică. poimîine — ca ieri. arţăgos şi nemulţumiţi —Ce te uiţi aşa? —Mă uit.INTERVIU ÎN OGLINDĂ ASTĂZI. Astăzi. —Nici un dar! Băiatul îşi turteşte nasul de sticla oglinzii şi şuieră printre dinţi: — îţi convine să faci pe zmeul cu puştimea! Druţă de vizavi îţi zice Nea Gogu. de la egal la egal. 263 .. fără „tovarăşul".. Nu. fără „nea". ţi-e frică? — Îhi. Cu orice preţ. îţi place.. dar.. între patru ochi. — Auzi sau n-auzi? —A u d ! —Atunci recunoaşte: eşti laş. E clar? în faţa şifonierului. alaltăieri. aşa. Acum. ASTĂZI VA ÎNCĂLECA... nu mîine. Goguţă se judeca de unul singur. nu? Şi cînd te-a prezentat lui vară-sa "ţi-a plăcut? Tovarăşul Gogul Atunci să-ţi iau eu un interviu. De îndată.

măgarul paşte pe coasta de la marginea oraşului nou. . Dar Goguţă îşi ia bicicleta... da. Poţi să pleci! Pocnetul uşii pecetluieşte totul. da! Ce mai vrei! —Nimic. în cinci minute a ajuns. ciuleşte urechile. — Da. Animalul se opreşte. Pe jos. am terminat! Mai vorbim noi deseară.— încaleci? — Mda. — Azi? —D a ! — Jură că da. De vreo trei zile. cale de-un sfert de ceas.

.. Măgarul a început să alerge.. faţa spre coadă. Vine în faţă. Copacii parcă sînt mai mici. în definitiv.. cuţu. 2. îşi face curaj. în special nii-i place cînd ajunge în partea dinspre coadă. Şi.. nu vrei. a crescut. Pe mine mă cheamă Goguţă. în definitiv. vrei? Vrei. Ah. Şi-a luat prea mult vînt. Fireşte.. şi iar se depărtează. Azi o să călăresc. Hooo! Nu se zice „ho" la oprire? Atunci de ce nu se opreşte? Stop! Stop. nenorocitul ăsta de măgar e tot un fel de bicicletă. Deocamdată însă îi dă ocol cu respect.." —Unu! începe cu glas tremurat Goguţă şi. Parcă şi dealul.. Dar.. măgarul a început din nou să pascal Parcă s-a făcut mai mic. —Doi! Poftim! bombăne băiatul. numai el.—Nu te enerva. măgarul nu e nichelat.. păcat că nu-1 vede nimeni! Şi deodată îl zguduie ceva. n-a apucat bine. Nici aici nu-i place. Dacă-1 muşcă? Muşcătura de măgar o fi veninoasă? Dar iată. el la vale: O să număr 1. Nu-i nimic. —Ei! încotro? Ce faci? De ce alergi! Nu trebuie.. cum se strigă măgarii? Cuţu. de la distanţă. ghidonul. A ridicat un picior şi — nu ştiu cum — din zguduituri s-a pomenit cu. dar prea departe.. Eu sînt la deal. Şi-apoi bicicleta nu poate să zvîrle din pedale. 265 . Pe bicicletă nu-i e frică. La 3 îi sar în spinare. o să încerce de la vale la deal. nu.. Oare cum îl cheamă? L-aş chema mai aproape. sau cum îi zice.. Goguţă. —Ura! E sus! Goguţă priveşte triumfător. se opreşte. în general. n-auzi? Animalul fuge mai repede şi Goguţă ţipă lipit de spinarea măgarului: —Opriti-mă! Vrea să sară.... tot o să te-ncalec. ce mă inte resează pe mine numele lor de familie? —T r e i ! A sărit? Da. „Acum! Acum îl încalec! decide Goguţă..

că. îţi aduceam varză. dar ce le spuneai puştilor adineauri? Că zburai ca vîntul... în prag se opreşte. —Mulţumesc. —Nene păstoruleee! Agale. între patru ochi! .. —Aş.. — Aşa e. că era un armăsar. Dar ce-i asta? S-a oprit? S-a oprit cu adevărat? Da! Şi latră! „Măgarii latră?" Deschide ochii... cu picioarele pe jos. Goguţă.. oi şi cîţiva dulăi ciobăneşti.... Am să fiu ascultător. Ia să-ţi iau eu un interviu. Cînd vrei să călăreşti mai vină pe-aici. —Care va să zică. La oglindă. ca şi cînd ar fi uitat ceva. cu puştii îţi convine s-o faci pe zmeul. nu-i bun de călărit. că l-ai adus! S-a rătăcit de trei zile. îi tremură genunchii şi nu poate scoate un cuvînt.. şi cîinii tac şi se îndepărtează mîrîind.. N-ai văzut? îţi atîrnau picioarele pe jos. cu şuba pe umeri. că scotea scîntei din copite. aşa de la egal la egal. Din stradă Draţă îl strigă cit îl ţin puterile: —Nea Goguleee! Goguţă se apropie de geam. De jur împrejur.. se iveşte un om. se uită în stradă. îşi ia şapca şi se repede spre uşă. şi... zice omul. Se întoarce la oglindă şi îşi împunge obrazul cu degetul arătător.—Opriţi-mă! Luaţi-1 de sub mine! Cavalcada continuă insă.. pe un măgăruş. mă! zice. — Ţiba. N-a uitat nimic.. Goguţă alunecă jos. ai călărit? Bravo. Goguţă se priveşte încruntat. Ăsta-i pui.. şi bun şi harnic. Băiatul a închis ochii şi bolboroseşte pierit: —Mamă ! De ce nu m-ai luat cu mata la piaţă? Acum nu eram aici.. —Ei. Ei latră. că ai sărit peste gîrlă. Acum ce-o să fie? O să se repeadă la el! O să-1 sfîşie. cartofi..

La domiciliu.CUM SE PRINDE O MUSCĂ? ÎN PRIVINŢA MUŞTEI OBIŞNUITE există o metodă clasică: prinzi cîte pofteşti şi păstrezi cîte îţi trebuie. condiţii avantajoase!" Sau: „Schimb rădaşcă bună stare. nu prin violenţă. mă rog. trag frînghia. Dacă îţi trebuie. Numărul 3 (acest număr presupune două muşte. fac alpinism. prin şiretenie. Cu condiţia să fie capturate vii. Dar musca-atlet? Cum se prinde o muscă vie. de 0. La ce foloseşte o asemenea muscă? Simplu. în deplinătatea facultăţilor lor.. N-am văzut încă vreun anunţ redactat în termenii următori: „închiriez muşte. o minge de celuloid. Numărul 1: îi lipeşti un timbru pe aripi şi îi dai drumul! Timbrul începe să circule pe pereţi.. Un timbru.9 grame? 267 . ce-i drept): le legi cu un fir de aţă şi ele zboară în formaţie. Muştele banale nu prea au însă căutare. vioaie.. contra musculiţă vioaie!" Muştele pot dobîndi însă o extraordinară căutare. o găoace de ou sau un căpeţel de aţă e la îndemîna oricui. puternică şi. Numărul 2: vîri musca-atlet în interiorul unei mingi de ping-pong şi aceasta se mişcă „de la sine" pe masă. pe tavan. de pildă... face minuni! Poţi deveni director de circ.. Muşteleatlet. orice. după fantezia prezentatorului.

brusc.9 grame.„Ştiaţi că o muscâ-atlet. peticul de hîrtie era năclăit de marmeladă. odată cu dispariţia ultimei muşte. pe furiş. pe la jumătatea trimestrului I. Fănică înfuleca. cînd. din pîinea unsă cu marmeladă. poate să care o greutate de 100 de ori mai mare decît a corpului său?" (Căci aceasta este formularea completă a problemei ce i s-a pus lui Fănică Popescu din clasa a V-a într-un moment cît se poate de nepotrivit. Fănică începuse să lingă cu grijă coaja de marmeladă şi scoase la iveală o nouă frază: 268 .) Era prin luna noiembrie. dăduse cu ochii de formidabila constatare înscrisă pe hîrtia ce învelea sandvişul cu magiun î Mai departe nu se putea citi. în ora de matematică. părăsind pentru cîteva clipe demonstraţia pe care profesorul o făcea la tablă privind înscrierea unui triunghi în cerc. care cîntăreşte nu mai mult de 0.

ba chiar şi catalogul. şi îl zvîrli sub bancă. o să se izbească de gea muri. iar pe vîrful nasului i se lipise un petic de hîrtie pe care băiatul îl prinse dintr-o mişcare. ar fi văzut. Dacă ar fi avut curiozitatea să-1 citească. Profesorul se întoarse de la tabla pe care ultimul cerc înghiţise ultimul triunghi. potrivit unui calendar infailibil. singur stăpîn pe secretul său. Era însă de ajuns şi atîta.. o să iasă un circ al naibii. ca pe o muscă.( . aştepta reîntoarcerea primăverii cu nerăbdarea stăpînită a unui astronom care pîndeşte. Aşa. Fănică începu să caute. Trebuia să vină. iar cutia de chi brituri o să zboare de la sobă la tablă. o nouă eclipsă de soare. în perimetrul Ferentarilor. Venise iarna. scris un titlu care l-ar fi scutit de multe căutări şi necazuri: „Curiozităţi din Australia".. Pun o muscă într-o cutie goală de chibrituri. Din clipa aceea ideea ţîşnise în mintea lui Fănică: — Păi dacă 3 muşte pot căra o săgeată. dar Fănică stătea smirnă. musca-atlet.. cu braţele la piept. zefirul şi. şi cutia zboară prin clasă! Fănică rîdea de unul singur: — Eu o să stau smirnă. Primăvara care învie ghioceii. înseamnă că 6 muşte pot zbura cu un penar! 12 muşte transportă un ghiozdan! For midabil. Numai ochii îi sclipeau victorioşi." Mai departe iarăşi nu putu citi — partea de ziar ce cuprindea continuarea senzaţionalei informaţii i se lipise de cerul gurii. parcă hipnotizat de A B C-ul triunghiurilor. Dacă o să prind cîteva muşte dintr-astea. muştele.... Chicoti. în podul palmei. buretele..S-a constatat că 3 muşte-atlet pot tîrî după ele o săgeată. cu litere mari. cu braţele încrucişate. iată şi prima muscă! Numai că 269 . dar Fănică. O să zboare prin clasă creta de la tablă. n-avea încotro! Şi iată ghioceii! Şi iată.. din clipa aceea.

ci la şcoală. agăţat în rînd cu celelalte. muscă! A doua muscă nu se mai ivi în clasă. prizonieră! „Uraa!" îi venea să ţipe. —Vino. Adio. apoi ieşi — lăsînd o dîră de cerneală pe caietul său. Intrase în căciulă! Aşteptă ca profesorul să se întoarcă la tablă şi — în aceeaşi clipă — smulse căciula şi şi-o puse pe cap. iar căciula ateriză pe călimara colegului. Fănică simţea că tremură de emoţie. poposise o clipă pe unghiul altern-intern de pe tablă. —Hîşşş ! făcea Fănică. ca un autograf de adio — se întoarse cu picioarele în sus. încruntîndu-se. 270 . acasă. direct deasupra capului său. Musca intrase pe geam. vino mai încoace! se ruga el. pe acoperişul unui coteţ. spălîndu-şi lăbuţele. —Ai înnebunit?! Profesorul se întorsese şi le făcea observaţii. cu dorinţa să o sperie.. —Ce ţi-a venit? Fii atent. în ora de matematică.. Fănică o vedea înaintînd spre o căciulă de oaie ce atîrna chiar în dreptul său. Era o recomandare de prisos.ea nu se ivi. La muscă! Aceasta se desprinsese de tavan nepăsătoare. dar în aceeaşi clipă cineva din spate îi arse o palmă peste cap. Hîîşşş! Colegul îi trase un ghiont. Se aşezase pe un palton. musca lui se zbătu într-o băltoacă de cerneală. se oprise pe creştetul colegului din prima bancă. potrivit viselor sale. apoi zburase pe tavan. în cuier.Dar nu rămase mult acolo. Se odihnea. Fănică încremeni. Fănică o zări în drum spre casa. şi musca îl asculta. Musca. Fănică era numai ochi şi urechi.. O prinsese! Musca zbîrnîia. dar Fănică nu auzea nimic. hai.

. Se apropie tiptil. Musca îl simţise parcă şi zbura în rotocoale mici deasupra biberonului din care. Se întorcea brusc într-o parte şi alta. dar degeaba. dar în aceeaşi clipă copilul începu să plîngă în somn. Era din pricina foamei. odată cu musca. Băiatul îşi lepădă ghiozdanul. micuţul sugea în neştire. şi din trei mişcări sări dincolo de gard. Iat-o! La cîţiva paşi... În dreptul parcului avu noroc... Era ora două şi băiatul vedea zeci de muşte parcă în jurul lui.. o iau!" Dar n-o luă cu el. 271 . mîrîind pe jumătate adormit.. Zări o muscă pe căruciorul unui copil scos la soare.. un pas. O luă bătrînul. — Credeai că o să zboare cu tine?! Mucosule! mormăi băiatul şi se depărta furios.într-o curte. adormit.. „Acum o să se urce pe unicul fir de păr din creştetul bătrînului şi. a doua bancă mai la dreapta. Fănică se apropie din spate de bătrîn.. Se aşezase pe chelia unui bătrîn ce-şi citea ziarul. Doi paşi..... Dar tot din trei mişcări fu îndărăt. O vedea perfect pe concavitatea lucie a cheliei. un cîine cît un viţel. — Acum o prind! se con+ centra Fănică. Le auzea chiar şi bîzîitul. Din coteţ îl privea calm şi crîncen.

înapoi. „Depozit de lemne". Băiatul păşea ca pe ouă.. E muscă. Ajunse lîngă taxator exact cînd musca se aşeza în cutia cu mărunţiş. să n-o sperie şi. Dar unde? Mergea. Fănică Popescu coborî. dar musca zburase în tramvai. se vede. în clipa aceea se lumină.. vreţi să-mi cîntăriţi şi mie ceva? 272 ..Abia în staţia de tramvai mai zări o muscă în carne şi oase. Ajunsese chiar lîngă vatman. Ura! Era a lui.. Nici aici. „Legume". nu vă supăraţi. prin mulţimea care protesta.. Să ştii că înapoi nu te iau fără bilet. dînd din coate. îi venea să strige în gura mare: „Am prins-o! E a mea! Ura!" i deodată îl fulgeră un gînd: „Dar dacă nu e muscăatlet? Dacă u cîntăreşte 0. biletul! Nu iei bilet? îl apostrofă taxatorul... Aici se cîntăreşte de la 100 kg în sus. — Ei. cu grijă.. Să vîre mîna? Imposibil! —Tu nu cobori? Sîntem la capul liniei! îi spuse taxatorul. îşi acoperi brusc nasul.. — Tţ. de un strop de marmeladă.. Chiar pe colţ era o farmacie! Cum nu se gîndise?! Pe balanţa de la farmacie se pot cîntări şi miligramele..9 grame?" — Trebuie s-o cîntăresc! hotărî el. fără să ia bilet. blestemînd toate muştele din lume. îi trecuse toată oboseala. cînd musca o luă înapoi. ştergîndu-şi palmele asudate de emoţie. Fănică se luă după ea. Fănică se uită cruciş la ea... —Vă rog. cînd o muscă i se lăsă drept pe vîrful nasului. Se repezi să o prindă. îşi croi drum printre oameni. citind cu atenţie firmele.. Îi venise ameţeală de foame.. O ţinea în pumn ca pe o comoară.. O luă pe jos spre casă. nu butuc. se pregătea să o înhaţe de pe geamul cu afişe. atent să n-o scape din ochi. Dăduse. Fănică urcă din fugă şi.

obraznicule! Speriat. Fănică ţipă puternic şi se trezi pe duşumea. . Visa că 10 muşte-atlet îl cară în zbor şi că exact deasupra curţii şcolii l-au scăpat. Fănică scăpă musca din palmă. ce? —O muscă. un bileţel: „Mânîncă şi apucă-te de teme! Mama". Mîncarea îl aştepta rece pe plită.—Cu plăcere. Ajunse acasă frînt.. într-adevăr. Deasupra nasului său se roteau.. vreo 10 muşte. Alături. — Ieşi afară. Dar lui Fănică nu-i ardea de mîncare. Se prăbuşi în fotoliu şi adormi pe loc.

Toamna. Alerg după ea. Sau flori. E penibil.S -A P IE R D U T U N O R F A N I (extras dintr-o scrisoare adresată redacţiei) Tovarăşe redactor. sau să plătiţi omului care vă taie găinile cu condiţia să le facă scăpate. Cînd îmi strănută pisica mă simt parcă întors pe dos. încolo. N-aş ucide o muscă pentru nimic în lume. în ce priveşte pe cei care le vînd. Să luăm guturaiul.. tovarăşe redactor: puteţi dxnnneavoastră să vă închipuiţi cum iubesc eu oamenii? 274 . cînd se face prea frig — poate n-o să mă credeţi — ei bine. nu-i aşa? Ei bine. mă urc în copaci. Nici nu le-aş alunga. toamna fac focul mai mult pentru ele. sau să nu puteţi da cu DDT un cîine pentru că sînteţi convins că are purici ce ar putea să moară. Mă doare. uşor de înţeles.. Sau alt exemplu. vă-ntreb. mă uit la ei cu oroare.. Nu cumpăr niciodată. Mîinile mele poartă adînc însemnată repulsia pisicilor faţă de dezinfectante în general. Sînt sigur că vi s-a întîmplat şi dumneavoastră. ca la nişte parlagii ai universului vegetal. UN SENTIMENTAL!. Nu pot suporta să văd cum se ofilesc. să zicem. SÎNT UN OM BUN.. Am o inimă fragilă. să îndreptaţi şi să lipiţi cu pap un fir de iarbă strivit. absurd de fragilă. singurul guturai care mă lasă rece e al meu. tovarăşe redactor. Aşa stînd lucrurile. o prind şi îi administrez gomenol. Un astfel de om sînt şi eu.

Tatăl şi mama lui au avut faţă de el o grijă de mamă. Căci numai amintindu-mi de aceşti oameni minunaţi mă copleşeşte jalea. flămînd şi strănuta. este admirabil. în schimb el avea doi părinţi. legile firii! O.. Nit. într-adevăr. Povestindu-mi nenorocirile vieţii lui. Anexez fotografia. Din prima clipă — mai e nevoie să adaug? — a găsit ventriculele şt auriculele inimii mele deschise. nu mă pot plînge: destinul a avut grijă ca fericirea mea să fie deplină. Omul pe care cred că l-am ucis s-a mutat la mine în casă în urmă cu vreo patru ani. nu voi putea niciodată povesti nenorocirea ta cu toate amănuntele. şi de altfel nici nu-mi vine să cred că sînt scrise de mîna mea. Da. Părinţii nu-l aveau decît pe el... cred că a mai slăbii vreo 2—3... ce părinţi! Cred că şi aerul pe care îl respira băiatul lor i-l aduceau de la munte. Dar că părinţii nu l-au lăsat să afle ce e lemnul sau cărbunele sau cum se face focul. Că omul acesta n-a ştiut niciodată ce e frigul e de la sine înţeles.. Nu ştiu dacă o să puteţi pricepe fericirea mea. 275 . L-am schimbat şi l-am invitat la masă şi văzîndu-l cum mănîncă Şi porţia mea. Eram prea fericit! După două săptămîni ajunsese de 60 de kg şi îmi zicea tată.. Era un băiat de familie bună. Căci omul acesta care mi-a umplut patru ani din viaţă nu era numai om. Părinţii i-au adus totul pe tavă. la 90. La 80 de kg îmi zicea mamă. O... Cînd a intrat în casă avea 49 de kilograme. şi pe deasupra orfan ! Singur pe lume. Scurtez.. dar ultimele 3 cuvinte nu le-am putut scrie pînâ astăzi. şi nu numai atît—era murdar.) Dar să vedeţi. Pînă şi tava. (Scrisoarea am inceput-o acum o săptămînâ. mămicule. Ascultaţi pe scurt povestea lui. sărman orfan! Nu.Şi cu toate acestea cred că am. după cum nu voi putea niciodată mulţumi îndeajuns proniei că ţi-a îndreptat paşii spre mine. aceşti doi heruvimi— tată şi mamă ai nefericitului meu nepot — au trebuit să îmbătrînească şi apoi să moară.... era şi nepotul meu. am avut un atac de cord. supunindu-se legilor firii. ucis un om..

... Aşteptam. încălzeşte-mi ceaiul. Ajunse la 100 de kg şi-mi zicea din cînd în cînd „mami".. Aşteptam cu sufletul la gură şi bietul orfan mai gemea o dată. deschide niţel geamul.. Mămicule.... Instinctul meii matern îmi spunea totuşi că ceva nu e în ordine.. Bietul nepot îşi regăsise pentru a doua oară în viaţă căldura unui cămin.. Gemea de două ori: îi potriveam o pernă.— Mămicule. Gemea o dată: îl supăra o muscă.. Şi eram fericit. mâmicule. fă-mi pantofii. Dar nu mai era nevoie nici de asta. O alungam.. Nu făcea un pas fără privegherea mea şi în cele din urmă nu-l mai făcea nici măcar cu priveghere. Atunci îi tăiam părul din nas. fericit. 276 . cum nu fusesem niciodată pe vremea cînd făceam doar focul toamna pentru muşte sau puneam gomenol pisicii mele guturăite. .

tovarăşe redactor. A avut bărbăţia. I-am auzit paşii trişti.. am avut nemernicia să-l trimit pe dinsul... in curte. A plecat. apoi.. Ştia.. Gîndiţi-vă şi dumneavoastră.. S-o fi rătăcit. desigur.. De atunci au trecut patru zile. de-o biată fiinţă neajutorată. din adîncul inimii vă rog: ajutaţi-mă să-l 277 . să nu geamă. Presimt că nu va mai veni niciodată.. desigur.. Nu mai pot continua. i s-a făcut foame. Stau şi-l aştept! Şi nu mai vine.. scumpul meu orfan că n-aş fi fost în stare să rezist acestei încercări. încît m-atn speriat.Dar într-o zi destinul a bătut la uşă. să traverseze trăda — mă-nfior: stau pe o stradă cu circulaţie intensă! — a trebuit să meargă cîţiva paşi pe Ungă cheiul Dîmboviţei — chiar pe Ungă porţiunea fără paraPet... apelez la dumneavoastră. sărman orfan fără noroc! Căci din clipa aceea gemetelor tale orfeline nu le mai puteam răspunde decit cu alte gemete. clipă nenorocită! O... în ceasul al 12-lea. deznădăjduită. şi nu s-a mai tntors. unghiile.. destin necruţător care nu ştii să foloseşti soneria şi totdeauna baţi la uşă!!! O. A bătut atît de tare. pe un sărman orfan. îmi zic ca să mă liniştesc. n-am să-mi iert niciodată criminala tnea uşurinţă... să cumpere pîine! Da. în fond e vorba de un orfan. Dar inima mea e din ce tn ce mai copleşită de negre presentimente. am ahinecat şi mi-am scrîntit un genunchi! O. A trebuit. Mi-a aruncat din prag o privire de groază. Ursiţi. Mai bine îmi smulgeam limba. Simt că ameţesc gîndindu-mă la cite primejdii l-am expus. am făcut acest lucru monstruos. Şi atunci. tovarăşe redactor. Am alergat să-i deschid. I-a crescut barba. Dar acum. a trebuit să urce singur cîteva trepte. apoi în stradă. atît de slab pregătită pentru crîncena luptă cu viaţa!. mai mult — mărinimia. mai bine mă tir am eu în coate şi într-un genunchi pînă la brutărie. tovarăşe redactor. Din suflet. un adio mut. şi eu nu mă puteam mişca! Ba mai mult — asta n-am să mi-o iert niciodată — mi s-a făcut şi mie foame. n-am mai auzit nimic. nimic. N-aveţi nici o grijă. spre ruşinea mea. tovarăşe redactor..

eu. în genunchi vă rog. micul meu orfan. care nu ucid o muscă. Căci peste cîteva zile. e chiar aniversarea zilei sale de naştere. Anexez fotografia. .găsim pe nefericitul orfan. am ucis un om. Un om cu suflet bun. din 1972. Nu pot sa cred că nu veţi face această faptă bună. 18 noiembrie. la 18 noiembrie. cine a auzit de dînsul să dea un semn de viaţă să vă comunice dumneavoastră să-mi comunicaţi mie. cine l-a văzut. Nu mai pot continua. un orfan! Daţi. E o fotografie destul de re~ centă. un comunicat! Cine ştie. împlinea 35 de ani! Cu mulţumiri. Nu mă pot obişnui cu ideea că eu. de ziua lui. Nu s-a schimbat prea mult. care lipesc cu pap un fir de iarbăstrivit. Mă podidesc lacrimile.

S P O R T . oriunde. în mijlocul străzii. oriunde. nu mai mult.. în clasă. pe urmă. 279 . mai ales din caietele de aritmetică.. învîrtindu-se. şi toată ziua în curte. Dacă vă interesează subiectul. da. să trageţi cu urechea la discuţiile fetelor dintr-a şaptea.. Dar deocamdată vreau să vă vorbesc de altfel de mode. poc! poc! poc! După o săptămînă.. moda curselor de motocicletă. pe talie. Au apărut praştiile (stau încă mărturie cîteva geamuri sparte). Pe urmă.. dacă. sfîrlezele parcă s-au dus. n-aveţi decît să răsfoiţi un jurnal. în mijlocul străzii.. bicele parc-au intrat în pămînt şi ele. sau. 0 să aflaţi în cîteva minute dacă se mai poartă pamblicuţe. aici voiam să ajung. A R T IS T O R IE Ă Şl DESPRE MODĂ N-AŞ PUTEA SĂ VĂ SPUN mare lucru. bluză largă cu gumilastic sau cu fermoar. aii rămas numai bicele. şosete scurte ori trei sferturi. De pildă. în clasă. pe urmă armonicele de hîrtie. să priviţi vitrinele. în clasa a cincea de la şcoala noastră bîntuia într-o vreme moda sfîrlezelor lovite cu un bici şi-nvîrtite la nesfîrşit pe trotuar. dacă vreţi să aflaţi ultimul cuvînt al modei.

Atunci duduitul maşinii înceta pe nesimţite şi se transforma într-un bîzîit prelung. În schimb. Calea devenea liberă. cînd într-alta. să o apuci cu mîinile pe dedesubt şi să o cari în goană prin clasă. de această disciplină sportivă. nimic nu e imposibil. De obicei „aşii": Riza. De altfel chiar băieţii au uitat. nu după multă vreme. ca urlete şi sughiţuri. 280 . ca la orice concurs. E suficient să încaleci o bancă. Arma e gata. nimic nu e im posibil. umpli cheiţa. omul scăpa de sub control maşina care izbea primul obstacol: peretele. schimbînd vitezele. mai ales în virajul de pe lîngă catedră. Ce rol anume? Probabil rolul hotărîtor. Ticu şi Vlăduţ. catedra. Iei de acasă cutia de chibrituri. imitînd zgomotul motocicletei. dintr-o dată. Curînd doar numerele scrise cu creion chimic pe bluzele celor trei „aşi" şi scîrţîiţul groaznic al băn^ cilor mai aminteau de faptul că cei mai îndrăzneţi dintr-a cincea fuseseră cîndva motociclişti. intra în linie dreaptă şi — gata! — trecea primul linia de sosire. Dar acestea nu erau decît antrenamente. Că dirigintele clasei a avut un rol în dispariţia acestei mode e limpede. aplecîndu-te cînd într-o parte. soba de teracotă sau chiar adversarul. Totul e să-i fi văzut la concurs ! Atunci băncile din fund erau ridicate una peste alta. la semnalul celui de pe catedră — arbitrul de concurs — maşinile porneau. Primul ajuns la catedră vira. Apoi. se produceau accidente. Ai o cheie. încălzeau motoarele. le razi gămăliile. Uneori. un cui şi un capăt de sfoară? Atunci totul e îh regulă. în fund se instalau trei motociclişti. sau — ca să nu se supere prea rău mama — numai chibriturile. a prins sa bîntuie o nouă modă: tragerea la ţintă! T irul! De unde aveau arme? Cînd eşti ingenios. cu maximum de gaze. astupi apoi ţeava cheii cu cuiul legat de sfoară. dîndu-i gaze şi acţionînd asupra sirenelor. Forţa centripetă nefiind destul de mare.Motocicletele? Cînd eşti ingenios.

Se aude un pocnet ca de armă adevărată. Săptămîni şi luni de zile să tot ciopleşti. Partea aşa-zis „tehnică" e asigurată. Dar. Rămîne problema ţintelor. aproape toţi. iar lemn? Berechet. jumătate din băieţi deveniseră ţintaşi. o cămilă sau o păsărică. să tai. cuţitaşe aveau. aţi ghicit! A apărut o nouă modă: sculptura.. slavă domnului. iar la aripi. Nu toţi erau. măcar numele să-ţi rămîie săpat pentru veşnicie. iar pe ţintă rămine un semn. să scrijelezi. iei o distanţă oarecare — conform regulamentului — ocheşti concentrat. după calibrul armei. Dar dacă apariţia acestei mode a rămas învăluită în mister..Aţi vizitat. Şi ce simpatică este o cămilă cu copite violete şi cocoaşă multicoloră ! Şi se poate oare compara o bancă cu cea mai aerodinamică 281 . cu o simplă daltă şi un cuţitaş. dovadă vie a îndemînării trăgătorului. multă răbdare. Dar „aşii" rămăseseră tot Riza. Băncile erau parcă făcute să fie sculptate. ci şi ora: ora de dirigenţie. Aceasta e şi mai simplă.... În schimb. Dar setea de eternitate o aveau aproape toţi.Asta e tot. Ca creionul roşu. desenezi cu creta câteva cerculeţe. artişti înnăscuţi. Şi apoi. la pliscul unui botgros. Răstorni banca. cum te taie capul. Ticu şi Vlăduţ. în definitiv. Nu-i aşa că v-a cuprins un sentiment de admiraţie faţă de măiestria omului care dintr-un butuc neînsufleţit.. da. cu cel verde.. timp aveau şi băieţii dintr-a cincea. a putut scoate din mîinile lui asemenea minuni? Bineînţeles. la picioare. şi arunci cheia.. Ticu şi Vlăduţ. dispariţia ei poate fi precizată nu numai în ceea ce priveşte luna şi ziua. . Băncile lor păreau ciupite de vărsat. desigur. sau măcar lame. călcate de bocanci cu ţinte sau tocate de ciocănitori. fireşte. Dacă nu poţi să ciopleşti în bancă o locomotivă cu şase roţi. o expoziţie de gravură sau sculptură în lemn. mai puternic sau mai slab. ce distracţie grozavă în toate orele! Să tot aluneci cu creionul pe jgheaburile sculptate. După cîteva zile. aşa ca Riza. trebuie răbdare.

şurluindu-le pe relieful băncilor? 282 . cu o biată bancă obişnuită. şi că tinerii sculptori îşi zdreliseră coatele.şi albastră locomotivă din lume pe capacul ei. cu tăblia spălăcită? E de mirare că în scurtă vreme unele bănci păreau mai degrabă mese de bucătărie sau adevărate tejghele de tîmplar.

" Punctul doi: „Desenaţi harta Mesopotamiei". Dintr-o răsuflare.. să-şi cureţe băncile.. interzicînd orice activitate artistică de acest fel? Băieţii au început. Numai băncile lui Riza. Am scris totul: despre scrierea pe plăci de argilă crude. Cîteva clipe în clasă nu se auzi decît foşnetul caietelor şi fişîitul hîrtiilor rupte. înfăşurînd tablourile şi harta:' — Scoateţi o bucată de hîrtie! Dăm extemporal. copiii discutau despre lucrare. — Zece îmi dă! agita Riza cartea de istorie. profesorul strîngea ultimele lucrări. unul după altul. Ticu şi Vlăduţ sînt la concurs. Uite-aşa îmi zbura creionul pe extemporal! Nici n-am avut timp să-1 revăd. spre sfîrşitul orei. — Şi harta e bună! Cu Eufratul! Cu Tigrul! — Şi la mine! 283 . despre cercetarea cerului şi astrologie despre calendar şi împărţirea timpului. Băieţii se aşternură îndată pe scris. Dar.Şi că tovarăşul diriginte s-a dovedit un duşman şi mai înversunat al sculpturii decît al sportului. tovarăşul dirigintedînsul era şi la istorie — spuse. ce se ardeau apoi în cuptoare. Am scris ca-n carte. — Toată lumea e gata? — Daaa! răspunseră copiii în con Pe tablă apăru tema lucrării. Punctul unu: „Cultura babilonienilor. Ticu şi Vlăduţ rămăseseră mai departe un păienjeniş de jgheaburi şi tăieturi. aţi văzut vreodată un concurs de dat la rîndea? Păcat că n-aţi fost în ziua aceea în clasa a cincea! Aţi fi jurat că Riza.. Dar n-are a face. — Am scris şi eu! — Şi eu! se bucura Ticu şi Vlăduţ. Dar să vedeţi cum s-a întîmplat! într-o zi.. în recreaţie. Cînd clopoţelul sună de ieşire.

Riza se auzi strigat. Ora următoare. Mai întîi pe cele cu zece.. luni.. cei trei se ridicau în picioare." Riza se opri speriat din citit. De cîte ori lua o foaie în mînă. S-a întors însă moale. s-a aşezat în bancă. privind uimit hîrtia. Fluviul Eufrat izvora de sub ceva ca o aripă şi se întîlnea cu Tigrul..— Zece ne dă! ţipa Vlăduţ.. profesorul a adus lucrările corectate. Acesta. Cei trei se priveau miraţi. O zi avea douăsprezece oase. Se uită la hartă. Erau pe isprăvite şi cei cu nota cinci. scîrţîindu-şi băncile. Deodată. Mesopotamia semăna leit cu o cămilă. îşi privea şi el harta. O oră. Ei secerau pe plăgi pe care apoi le acreau în contoare.. sâptămîni şi bile. Ei prevedeau eclipsele de sare.. Vlăduţ şedea cu capul între mîini. Apoi au devenit nervoşi. holbîndu-se nedumerit la lucrare. — Asta-i a noastră! şuşoteau nerăbdători. Babiloniecii studiau cerul. A început să le împartă. Începuseră să rîcîie banca. Ei cunoşteau scrierea şi ciupitul.. Printre popoarele antice. Se întoarse spre Ticu. Riza începu să răsucească hîrtia pe o parte şi alta.. începu să citească: „Căldura Babililiecilor. Ticu se-ntorcea şi el de la catedră. Ei au făcut primul calendar împărţit în bani.. Atît doar că între cocoaşe ducea un patru. tăind la repezeală cu cuţitaşul în bancă un zece. Se repezi la catedră. Dar profesorul a trecut la cei cu nota nouă. ca de obicei. formînd o floricică deasupra unui cioc ca de botgros.. babililiecii aveau o dantură foarte dezvoltată. cu ochi mari. Aceasta se numeşte Astroleşie. Se răsuci spre dreapta. Isprăvise de citit „extemporalul" şi acum căuta să priceapă ce legătură putea fi între Mesopotamia şi un fel de loco284 . şaizeci de maimuţe. Era aproape cuvînt cu cuvînt subliniată cu creionul roşu.

în picioare. printre sutele de zgirieturi. Ticu şi Vlăduţ au devenit „aşii" cercului de sculptură din şcoala noastră. aşa cum trebuie.. . în josul căreia scrisese cu litere de tipar Harta Mezorotamiei".Şi totuşi. Nu ştiu dacă Vlăduţ a înţeles legătura. de sculptură nu s-au lăsat băieţii. locomotiva nu mai avea decît două roţi. . cioplesc de ţi-i mai mare dragul. bancă.. urmînd firul nenumăratelor tăieturi de pe bancă. Au chiar dălţi cu buză rotundă şi fel de fel de ciocănaşe. asculta vorbele aspre ale dirigintelui. nici „structură". Sau cînd. Poate că a înţeles-o deabia cînd — ridicînd hîrtia — i-a apărut tăiată în bancă. locomotiva cu cele şase roţi. arta e artă. amîndoi cu capetele plecate. cămila un sfert de cocoaşă. Dar băncile sînt netede ca-n palmă. Şi cum spuneam: nu ştiu dacă aţi văzut vreodată un concurs de dat la rindea! Dar păcat că n-aţi fost în ziua aceea în clasa a cincea. taie. Aţi fi jurat că Riza. nici „dantură" şi nici măcar „căldură".. alături de Riza şi Ticu. Riza. Ticu şi Vlăduţ sînt la concurs. iar banca.motivă cu şase roţi. iar din păsărică nu mai rămăsese nici măcar un fulg. Iar cînd la vreo lucrare scriu „cultură" nu mai apare la nici unul.. văzîndu-i cum îşi răzuiau băncile cu nişte bucăţi de geam. în cîteva minute. Deoarece sportul e sport. Lucrează şi acum.

. Originalitatea acesteia constă în faptul că.SECRETUL CIUDAT GHID NIMERISEM! Mă însoţea prin expoziţia de sfârşit de an a şcolii. în faţa unui nou exponat îl auzeam iarăşi. cargouri pe Ma rea Neagră. să demonstreze. Se vedea că îşi dă toată silinţa să fie zgîrcit la vorbă. dar de îndată ce ne opream în faţa unui obiect expus se încălzea... Aţi mai văzut. inimos şi înfierbîntat: — Aceasta este o hartă a patriei în relief.. de sigur. aproape morocănos. avioane care decolează şi aterizează pe nişte fire invizibile.. Răsucim cîteva întrerupătoare.. regretînd parcă înflăcărarea. Asta e. îmbufnat. Vedeţi? Vaporaşe fluviale pe Dunăre... camioane.. Totul se mişcă timp de un minut în toate direcţiile.. printr-un sistem de comenzi — simple comutatoare — ea poate înfăţişa întreaga reţea de transporturi din ţara noas tră... Pe urmă. să dea explicaţii. şi totul se pune în miş care. încheia sec: „Da. Apoi deodată se posomora din nou şi. locomotive. iată. asta e!" şi trecea mai departe. asemenea hărţi... ochii îi scăpărau de entuziasm şi începea să gesticuleze. —Foarte interesant —Mda. 286 .

neîndoielnic. Se opri apoi în faţa unei mese mari şi vorbi cu plăcere şi mîndrie.. cu parcurile şi magazinele noi. tot la Palatul pionierilor... totul a fost executat de micii noştri meteorologi de la Palatul pionierilor: anemometrul. Ştiţi ce? 287 . arătîndu-mi obiectul expus: — Este macheta cartierului nostru. Dar să vă spun un secret.. — ?! — Nu pricepeţi? Scăriţa barometrului — secret! — s-a fă cut la cercul de tîmplărie... Băiatul se înflăcărase din nou: — Aceasta este staţia noastră meteorologică! Aşa cum scrie si pe placardă.... înţelegeţi? Nu înţelegeam de ce acesta ar fi fost vreun cusur.... Privi pe furiş în jur.Casa de cultură a tineretului. Aici e un barometru cu un brotăcel.. — Foarte interesant! Scăriţa pe care se urcă arata presiunea atmosferică..Ai vreo obiecţie? . apoi îmi şopti tainic. . de pildă! Aceasta se ridică. Şi cei de la aero şi navomodele. girueta.. ca şi cum fiecare „secret" ce mi-1 destăinuia l-ar fi răcorit de un tainic năduf. O spunea cu vădită satisfacţie. nu-i aşa? — Mda! Asta e. Cu şcoala..Nu. desluşeam o vagă bîrfă: N-a fost lucrată în întregime de geografi. cu un ton în care. Dar să vă spun un secret. pluviometrul. Meteo rologii n-au nici un amestec. biblioteca şi noul cinematograf. — Altul?! — Ssst! Aici este ideea cu piesele demontabile. — E un cartier foarte frumos! — Da. dar n-am avut timp să cer alte explicaţii. I-au ajutat pionierii de la cercul de telecomunicaţii.L-am privit nedumerit... şi se vede ceea ce a fost înainte cu cîţiva ani. Priviţi.

Amărăciunea i se citea limpede pe faţă. O singură zi. Asta e! — Ce? — Ceva extraordinar! se îmbujora băiatul.. Ideea nu le aparţine. E o expoziţie straşnică! — Mda! Vedeţi? Tocmai de aceea sînt trist. Paharul se umpluse. a clasei tale... Ar trebui să fii mîndru.. — Nici n-a stat decît o zi.. — Mda! Asta voiam să spun. şi s-a respins. — Şi de ce-au scos-o? Băiatul oftă adînc: — Scria pe ea: „Expoziţia deschisă de la 8 la 10. dar l-am întrebat reţinut: — Ascultă.. 288 .. Simţeam că fierb. Transformatorul l-am lucrat eu! Avea un sistem de aprindere şi stingere automată la apropierea oricărui vizitator de clanţa uşii de la prima intrare în culoar. O firmă luminoasă.. într-o excursie. — Nu pricep nimic... — Interesant! — Nu-i aşa? — Dar n-o văd.. Am văzut ceva asemănător la Baia Mare. Da.. cu litere luminoase... am impresia că nu eşti prea entuziasmat. — Să vă spun: am lucrat şi eu ceva. da. Ai ceva de spus? — Mda! — Dar nu pricep ce! E munca colegilor tăi...— Un loc viran! Foarte interesant. —Ş i ? — Şi la cererea generală expoziţia e deschisă toată ziua! Asta e. vara trecută — Dar e minunat! — Mda! Asta e.

Asta e. dragul meu! 19 — Recreaţia mare .Băiatul n-a înţeles de ce l-am luat în braţe şi l-am sărutat. depărtînda-mă. Am pus degetul la buze şi. l-am imitat şoptit şi tulburat: — Secret. Ma privea mirat.

la iazul morii. îndată după alegeri am avut şe-din-ţă. Simpatici băieţi!.. la o mină părăsită. Cu ocazia asta. chiar lingă vila noastră am descoperit pe al optulea. A doua zi. Stau într-un dormitor cu încă şase băieţi. la o stînă părăsită unde ne-am scris cu toţii numele cu cărbune pe nişte grinzi şi ne-am întors prin pădure cu sînul plin de ciuperci „gheara ursului" şi „crăiţe" rotunde şi fragede ca nişte portocale. i-am dus la seră. ne-a spus tovarăşul comandant al taberei. Ei n-au mai fost la Homorod. am învăţat şi un cuvînt nou: „unanimitate". (O şedinţă adevărată.. le-am arătat unde şi cum se pescuiesc raci. Parcă-parcă paturile sînt mai mici.A FI SAU A NU FI (Din jurnalul unui conducător de grupă) 2 iulie DE DOUĂ ZILE SÎNT DIN NOU ÎN TABĂRĂ... spre Căpîlniţa.. pe platoul dinspre Satu-Lung. Din prima zi i-am dus la „drumul roman". iam dus la toate cele şapte izvoare de apă minerală pe care le cunoşteam şi. 3 iulie Simpatici e puţin zis: astăzi m-au ales conducătorul grupei. nu-i aşa? U-na-ni-mi-ta-te. — De mîîne începem activitatea după program. închipuiţi-vă.. Iar programul trebuie respectat 290 . E un cuvînt frumos. Şi tot la Homorod. Totul e la fel. cu scaune)..

cu atît pare gîrla mai aproape. nu eşti obosit.. departe. Acum ne odihnim! 5 iulie Aceeaşi poveste. stai lungit în pat. de tot. Ştiţi cu toţii ce însemnează asta: ai. n-ai chef. Ştiţi. uşor ameţit. Prea era cald. mai e şi zilnică.. După-masă. şi parcă vorbeam cuvintele tovarăşului comandant. Programu-i program. Mă salt în genunchi: — Vreau să vă pun o întrebare. 4 iulie prima zi cu program adevărat. spre Vlăhiţa. de exemplul vostru personal.. pe lîngă că e obligatorie. gata parcă de luptă cu un duşman a cărui declaraţie de război tocmai ne-ar fi fost împărtăşită.. cu zvîrlitură de băţ. odihna asta. îmi venea să strig. Scurt pe doi: sînt sau nu sînt conducătorul vostru? Atunci — poate să fie la o zvîrlitură de băţ de chibrit. De aţipit. nu ştiu care: — Băieţi. ori de cîte ori auzeam că "nu e uŞor"' ca "va fi greu".. Dimineaţa am făcut o excursie pe firul Homorodului. Las' să fie cît de greu. Şi iar aud pe unul smiorcăindu-se: — Doar cinci minute. cu atît cearşafurile sînt mai calde şi paturile mai aspre. Şi am observat: cu cît e mai cald. E la o zvîrlitură de băţ. — Eu am să fiu un exemplu. şi iar începe unul cu căldura. Aceasta depinde în primul rand de voi cei de faţă. Şi cu cît pare gîrla mai aproape.punct cu punct şi minut cu minut. ce-ar fi s-o ştergem la gîrlă? Eu sar ca ars: — Cine a pronunţat cuvîntul „gîrlă"? Ce? Ne facem de cap? Acum ne odihnim! Scurt pe doi: somn uşor! Băieţii s-au întins pe paturi tăcuţi. îmi ziceam. câ e vorba de „răspundere". şi aşteptam „programul". Deodată zice unul. e cald.. 291 . pînă hăt.. eşti.. odihnă obligatorie. nici vorbă. Şi e cald.

— într-adevăr. Calci pe fragi!. — Unde? Departe? Arată cu cuţitul o costişă despădurită: — Covor.. băieţi! Aici e o chestie de disciplină şi de onoa re a grupei.. cu mîna pe inimă: Măi. la curăţat cartofi. se roagă ei de mine. în apă. 29? . Deodată unul. şi nu vezi nici un spor. Mulţi mai sînt!.. Dacă se află? încep să ţip: — Toată lumea afară. — Hai la gîrlă. Curăţ cartofi. Vorba aia: sînt sau na conducătorul grupei? — Nu se poate. fraţilor. zice: — Măi băieţi. Adevărat.. după ce am ieşit. Cred că am gîndit cu glas tare. Ce-ar fi să ne odihnim pe malul apei? Tot odihnă se cheamă. disciplina.. Cureţi. în treizeci de secunde eram toţi printre brusturi. Are dreptate spălăcitul.. şi parcă văd nişte fragi: roşii şi parfumate. Şi am intrat din nou în apă. repede! Şi. cureţi. Băieţii sar în picioare. Ce? Credeţi că eu n-aş vrea? Şi chiar aşa este.. Şi acrişoare. Ştiţi. Auziţi? Nu suflă nimeni o vorbă! Mormînt. — Dar dacă se află? mă întreabă unul mic. şi-şi linge buzele. nu ştiu care. — Numai cinci minute. Nu care cumva să se afle... spălăcit.... programu-i program.La zece paşi. O zvârlitură de băţ. gândesc. susură apa. 6 iulie Nu s-a aflat. ştiu nişte fragi!. Sar şi eu. nu alta!... hai la gîrlă. Şi de acolo. Arini umbroşi şi brusturi cu foile cît nişte umbrele. Conştiincios băiat. Astăzi sîntem de serviciu la bucătărie.

Băieţii ţin la onoarea grupei.. Simpatic băiat. îmi aruncă peste umăr: — Noi mergem la pescuit. fără nici o vorbă: scurt pe doi. Dar ştii? Mormînt. Apoi unul. Nu care cumva să se afle. După două-trei minute. vin şi eu. dar ştiţi? Mormînt.. Chiar ieri. 8 iulie Nu s-a aflat nimic.. Cartofii-s cartofi... Tu rămîi aici.. vine la mine.. S-a dat pe brazdă şi spălăcitul. 10 iulie Ieri eram la măturat aleea dintre brazii din faţa clubului. Eu sar: — Măi băieţi. măturoaiele în mînă.. Mă înfurii: — Ei! Ce înseamnă debandada asta? Sînt sau nu conducăto rul grupei? Atunci scurt pe doi: merg şi eu! —Dar dacă se află? mă-ntreabă ei. Eşti sau nu conducă torul grupei? Şi ştii? Mormînt!! 293 . —Nu se află. — Bineee. Adevărat. răspund. — Şi cartofii? întreabă spălăcitul.. unul după altul.. fraţilor. Fiecare cu cîte un tîrş mare de nuiele. văd că-mi pun toţi. nu ştiu care. — Ştiu o prisacă. Nici o vorbă. cînd stropeam careul... Dar ştii: Mormînt. Aşa... Băieţii pun degetul la buze. Conştiincios băiat! Nu se poate. O zvîrlitură de băţ.. gata să apăr taina pînă la moarte. E o chestie de disciplină şi de onoare a grupei. Tu trebuie să mături. Luaţi-mă şi pe mine! Careva se încruntă şi plescăie din limbă: — Nu se poate. Zic: — Ai dreptate.Bineee.. Băieţii au şi lăsat stropitoarele şi sînt gata s-o şteargă.Ce-i de făcut? Pot să uit că sînt conducătorul lor? De aceea zic: -. Aici pe-aproape.

Băieţii nici nu se mai sinchiseau de mine. moale. săracu'î (Bun.. Şi grele mai sînt! Cred că fiecare şi-a. Toate mă dor. la scaldă. seara.... O scriu aşa. dar pe urmă. pe banchetă. gata să-i zvîrl în cap necuviinciosului termosul ce-mi stătea la îndemînă. — gata... de conducătorul lor. pînă la Ploieşti.. 2 94 .. în u-na-ni-mi-ta-te... Auzeam totul ca prin vis: şi ţăcănitul roţilor. un glas cunoscut: — Barbu? Conducătorul grupei? Bun băiat... Numai spălăcitul şi-1 duce singur. La muşeţel. cu ochii lipiţi.. Spălăcitul! Da. Of! Avea dreptate tovarăşul comandant — nu e deloc uşor să fii conducător de grupă. şi eu rămîn singur. simpaticul! Conştiinciosul! Singurul care ţinea la autoritatea mea! Am închis ochii şi m-am prefăcut că dorm.. Adineauri a fost careul de închidere a taberei. în u-na-ni-mi-ta-te se duc la fragi (nu s-or mai fi isprăvit?). şi cu asta.. şi cîntece. după veveriţe.. şi chiar lîngă mine. La strîns butuci pentru focul de tabără am fost singur. săracu'!) Dar moale.. nici nu-ţi dai seama de greutate. Da.. Prea m-a durut. la zmeură.) Asta o scriu chiar în tren. singurul care ţine la autoritatea mea. La început. şi ceafa. de abia îţi mai simţi umerii şi spinarea. şi voci.. (Idem. tot singur. Ştii cum îi spunem în grupă? Mormînt! Am deschis ochii.20 iulie De atunci au mai trecut vreo zece zile.. ca acum de pildă. vorba lor: mormînt! 21 iulie Bine că s-a terminat!. 300 de kilometri! Termosul îmi scăpase din mână şi în bocanci mi se bălăcărea un kilogram de borviz de Homorod. Singur am bătut de praf toate păturile. Şi cine credeţi că era? N-o să ghiciţi niciodată. ca s-o ţin minte. mă. făcut rost de cel puţin două pietrare. Acum le mai duc geamantanele la gară.. Şedeam amorţit.

Iar cînd te naşti la 29 februarie e şi mai însemnată. cu atît mai aşteptat. Ei bine. era spre sfîrşitul lunii februarie. Poate e o greşeală. vine şi ea în cele din urmă. bodogăni somnoros băiatul. — Atunci deschide. Caut pe elevul Mişu. Te caut de şase luni. care. se pregătea să-şi serbeze aniversarea. Aşadar. apoi răzbătură alte ciocănituri. oricît de nepunctuală. elev în clasa a IV-a.. în privinţa aceasta nu e nevoie de cine ştie ce explicaţii. — Acum şase luni nici nu locuiam aici. 295 .. Făcuse lista invitaţilor. Băiatul se urcase în pat şi era pe punctul de a aţipi — dacă nu cumva aţipise chiar — cînd auzi la uşă nişte ciocănituri. Ne-am mutat de curînd. încă de cu seară — emoţionat şi grijuliu —aştepta ziua de 29 februarie. — Apartamentul 26? se auzi o voce gîtuită. pe trei sferturi adormit. — Eu sînt. E suficient să priviţi calendarul: 29 februarie e un oaspete rar. — Cine e? mormăi Mişu. şi Mişu. în sfîrşit. pregătirile erau aproape isprăvite şi.O M IC G R E A L Ă ŞE Ă ANIVERSAREA ZILEI DE NAŞTERE e o zi însemnată.

. rănile mă dor. nu mai face pe niznaiul. ca acelea aflate în muzeul şcolii. clănţănindu-şi pliscul.. pe urmă.. cînd auzi vocea de afară parcă şi mai sugrumată: — Iată-mă-s! Bine te-am găsit! în uşa întredeschisă se afla o barză.. farfurii. O barză adevărată. Ridică apoi un picior subţire. te rog să nu-mi mai vorbeşti atît de rece. Am degerat de-a binelea. zise: — în primul rînd.. aşezîndu-se în fotoliu. trăgîndu-se de-a-ndaratelea spre pat.. m-ai omorît.. Aici nu e spital veteri nar! Şi. — Dar ce vină am eu? se răţoi băiatul. Te-am căutat şi la vechea adresă..... Văd că te-ai pregătit pentru sosirea mea: tacîmuri. Răsucise o dată cheia. — Dar mîine e ziua mea de naştere! — Ce coincidenţă! Şi a mea. — O să pricepi îndată.. la fel. gemu: Freacă-mi niţel piciorul stîng. — Nu. „Ăsta scoală toată casa".. bombăni Mişu şi. glăsui ciudatul oaspete şi începu din nou să bată în uşă. Mă tem să nu fi prins vreun reumatism. Dimpotrivă. Dar pe unde nu te-am căutat? O să-ţi povestesc eu.. nu.. Drăguţ din partea ta. Felicitările mele şi la mulţi ani.. Mulţumesc.. N-ai idee cît mă bucur că am sosit la timp. dar mult mai murdară şi care tremura rebegită. Numai să-mi dezmorţesc puţin pliscul. — Pot să iau loc? întrebă barza pe băiatul ce căsca uluit ochii. Te pomeneşti că ai chemat şi invitaţi. Care va să zică ne-am născut amîndoi la 29 februarie.... bîigui Mişu. 296 .— Nu e nici o greşeală.. Sînt frîntă de oboseală... pricep. în al doilea rînd. Dar deschide odată vîntul suflă tare. cîrîi arătarea. aş putea să ştiu cărui prilej datorez această vizită oarecum neobişnuită? Barza părea să nu se lase intimidată. de data asta pe trei sferturi trezit. lung şi roşu şi.. flori. porni să deschidă.

Cer explicaţii! se răsti înfuriat băiatul.Aproape că pierdusem orice nădejde. vorbi liniştit: — Explicaţii. Gustă două-trei înghiţituri. după ce plescăi de plăcere. un pahar de ceai. după ce ciuguli o bucăţică de brînză. — Să lăsăm gluma. — Şi de ce na ţi-o serbezi acasă la dumneata? Barza tocmai descoperise farfuria cu friptură. punîndu-şi pe ge- . Să ciocnim. dintr-o sticlă. Acum însă necazurile au rămas în urmă. în timp ce barza îşi turna netulburată. înfulecă pe nemestecate o felie. apoi. zici? Ţi-am spus: e ziua mea de naştere. apoi. răspunse la fel de calm: — De ce? Simplu. Din cauza ta! Şi adăugă.

zise molcom: — Te rog! Scandalizată ar trebui să fiu eu. Eu am făcut-o.. Barza îşi întinse picioarele spre calorifer şi... Eu am rămas singură.nunchi o farfurie cu clătite: Pari nedumerit! — Puţin zis. o toamnă blîndă. recunoscu Mişu. în privinţa aceasta. Poartă semnătura ta şi data: 20 septembrie 1972. — Ea mea. Repet: sînt aici din cauza ta. — Ar fi şi greu să tăgăduieşti. Data plecării mele. Aşa că fii politicos măcar. fără să ridice tonul. — E adevărat. uimit. dar cu o undă de reproş în glas.. — Cunoşti harta asta? întrebă ea... Am şi documente la mînă.. Era un timp foarte frumos. împăturită în patru. legat şi legănat de funigei. Sînt de-a dreptul scandalizat.. „Ai să te rătăceşti".. mi-am amînat plecarea.. cu cerul ca de catifea... barza scoase de sub aripă o hîrtie boţită.. şi o aşternu pe masă. măcar pe cît eşti de nepriceput. În aceeaşi clipă. totul e clar. cu lumina ca mierea.. cîrdul plecase. — Ştiam că plecaţi mai devreme. mi-a spus bătrîna şefă a cîrdu298 .. zise cu acreală barza.

." . Atunci am coborît. — Ei bine. Dar. m-am uitat la punctele cardinale de pe hartă. rîzînd parcă de mine. Mă uitam împrejur.. „Nu se poate să mă fi rătăcit — îmi ziceam cu ochii ţintă la hartă.. Ce mi-am zis? Aşa o fi arătînd ţinuturile lumii pe hartă. continuă barza.Îhî. Eu şi harta ta.lui "As.. două. harta ta. înainte. Mereu înainte. Am studiat. doar un stol de ciori pripăşite prin nişte tufe de ţipirig.. nu mi-am făcut nici o grijă. i-am răspuns. mda.. încep să pricep. tot după harta ta.. iar în jurul meu toate bălţile erau îngheţate. nimic. nu mi-a inspirat mare încredere. Am găsit-o în curte. Nu încăpea îndoială: după hartă zburam bine.. zgribulită. îţi spun drept. mărturisesc. fără popas. Numai că.. Era doar.. harta ta. A treia zi. mi-am luat zborul. Nu conţinea cine ştie ce: nişte amintiri şi. îngrijit. şi de-abia cînd prima brumă m-a pişcat de picioare... o „temă"... dar am văzut că deasupra.. aşteptam să-mi văd suratele păşind printre nuferi şi trestii şi... consimţi încurcat Mişu. O zi. scria mare: TEMĂ. îngrozită. — înapoi? — Nu. cînd colo. un ghimpe de îndoială mi-a străpuns inima: oare zburam spre miazăzi? Şi nu-mi răspundeau decît vînturile reci. nu-i aşa? — M..Ei bine.. am decolat. încolo. Scris dedesubt: „Harta lumii". sub teiul de la vechea ta adresă.. mi-am făcut valiza. Ce-i drept.. Aşteptam să zăresc din clipă în clipă covorul vălurit al mării sub mine. Eram mîndră. Pe tot oceanul albastru al tăriei vîsleam doar eu. E de ajuns să mă uit pe harta unui şcolar. la început. Era tocmai harta de care aveam nevoie.. părea cam zmîngălită si. Găsesc eu drumul spre miazăzi. şi temele se fac. temeinic. cu tuş negru. clănţănind. am pus — cum se spune — „cap compas miazăzi" şi. . am rămas.. mi-am luat zborul.. trebuia să fiu în delta caldă a Nilului. Un elev nu face asemenea 299 .

dar pînă la vinovat.. Harta era greşită. explică ea.. Barza tăcu un timp. bine că m-am văzut.. cu nume de băieţi şi fete în che nar.. miazăzi la miază noapte şi. dînd cu ochii de farfuriile pe care erau aşezate nişte cartoane înflorate.greşeli la o temă. Şi iată." Şi. Aveam un singur gînd: să ajung. — O făcusem în grabă. mi-aş fi sărbătorit ziua de naştere în sînul familiei. O apucase un tremur al pliscului şi o scuturau nişte fiori atît de puternici.. Ce-a fost greu a trecut. — Nu.. dar nu-i venea s-o dea afară. în miazăzi.. Şi-ţi simt pe buze între barea: „Apoi ce ai să faci?" Simplu: am să aştept aici venirea primăverii. începu apoi să rîdă... — Mi-am luat zborul. 0 lună. prin staule şi hambare părăsite. răspunse liniştită barza. Pînă acolo nu mai am puteri să ajung. degerată. încît farfuriile de pe masă zbîrnîiau. Aici e cald. am venit.. invers. prin hornuri reci. — Exact. iar cercul. se vede. — . pot să mă duc". Pe unde nu m-am adăpostit? Prin colibe îngheţate. şopti palid Mişu. — Şi acum ce ai de gînd să faci? — Să mă culc. Oftă uşurată. două. — Cercul Polar. lăsîndu-se în fotoliu: Uf. Pusesem. de-abia cînd din înălţime am zărit nişt e puncte negre înşirate ca nişte mărgele pe un cerc.. îmi ziceam: „Dacă nu mă luam după harta lui.. e bine.. Murea de somn. Mîine o să-mi serbez aniversarea. invers. Se lăsă tăcere. Să ciocnim! 300 . aş fi fost acum în ţările calde.. mi-am dat seama de catastrofă: mărgelele erau foci şi morse. Mult n-a mai rămas. O să fie vesel. — îmi vine rău numai amintindu-mi. zîmbi barza.. Văd ca ai avut grijă să chemi invitaţi. aici.. La tine. Mişu o privea stingherit.

călduţă. şi liniştea puse stăpînire pe apartamentul 26.. începu să le cerceteze una cîte una. Povesteşte-mi. Mişu se culcă. Eu aici rămîn. mormăi somnoros băiatul şi îşi smulse nuna ţîfnos. Ştii.. Noapte bună. — Dormi? — Îhî . O. Prin uşa în tredeschisă. Peste puţin. Barza se opri în dreptul poliţei şi. Căci peste cîteva minute. din familia picioroangelor". Şi altceva? Ce mai ştii? — Nimic. direct din sticlă. Barza rămase cu pliscul căscat.pliscul şi picioarele lungi. Te urci în pat.. — Ce faci? ţipă Mişu. Mişu îi auzea vocea: — Ştii că-i bine aici? Apă caldă. Ciudatul oaspete la fel. aşa murdară? Uitecum ai pătat cearşaful! — Adevărat. Nu pentru mult timp însă. luînd o carte după alta. Voi ce învăţaţi? — Multe! i-o reteză morocănos băiatul.. am făcut şi eu şcoală: şcoala de zbor. Mîine am şcoală. 301 . — Şi despre berze? — Şi! „Pasăre călătoare. — Nu mă chinui.. dacă te in teresează. Mişu simţi că e tras de mîneca pija malei. Acolo? Nimerise baia şi curînd se auzi zgomotul duşului. apoi se ridică şi dintr-un salt poposi în pat.. cu gîtul. recită Mişu în silă. o potriveşti cum vrei! Grozav! Să ştii că mă mut în baie. — Da? Barza se rezemase de marginea patului. Să fac o baie. Ce vrei? — Mă plictisesc singură. Uite cărţile şi caietele mele pe poliţă. cît mă bucur. — Mi-e somn. — Ia te uită! îmi cunoşti şi familia.Sorbi prelung...

în care singurele cuvinte cunoscute fură primul: „Alo" şi ultimul: „Perfect". Ajută-mă să trag fotoliul. cînd barza îl ciupi de ureche şi începu să turuie: — Ştii că e pasionant? Aflu o mulţime de lucruri de care habar n-aveam... barza răsfoi cartea. A. Repede! Vreau să ştiu cîţi invitaţi ai tu şi cîte scaune rămîn pentru ai mei. 302 . bombăni chinuit băiatul.. — Ce? tresări nefericitul băiat.. Ce de cu noscuţi! În acelaşi moment.. papagali. piramidele? Le-am văzut anul trecut! Zoologia!!! exclamă deodată bucuroasă. Ai citit că tigrul e rudă cu pisica? — Da.. — Dar pisica ştie oare? — Nu mă interesează. Am auzit bine? — Ce te miră? Acolo. de cînd n-am mai văzut una. Mişu tocmai aţipise şi se cuibărise cu capul sub plapumă. se repezi la pat şi smulse grăbită plapuma. acasă. Me-na-jeria! Cum de nu m-am gîndit? tresări barza însufleţită.. Vorbi cîteva minute într-o limbă neînţeleasă. Nu..— Geografia.. îl punem aici. ar fi fost toţi acum alături de mine.. Odată rostit şi acesta. — Scoală-te! Dă-mi lista invitaţilor tăi. la aniversarea mea? Nu se poate să nu vină.. Căută numărul circului în cartea de telefon. Uite iepurele! Lupul! Elefantul! Broasca!!! Ah. găsesc precis cîţiva cunoscuţi.. Unde să rămînă? Poate la menajeria circului. vocea îi deveni scîrţîită. Istoria. nu vreau sa mai văd hărţi. . suspină. Ştii ce? zise cuibărindu-se sub plapumă. — Ia te uită: crocodili. Poţi să te culci.. îşi zise şi se repezi spre telefon.... eu mă uit în zoologie.. apoi formă numărul cu ciocul. apoi rămase cu ochii aţintiţi în gol: Ce dor mi s-a făcut de ai mei! Oare n-o fi rămas nici unul pe aici? Prostii! îşi răspunse sin gură. broaşte ţestoase. Ce-ar fi să-i chem încoace. Chiar dacă n-am acolo rude. mormăind de una singură. în capul mesei: pentru elefant! — Ce-ai spus? întrebă Mişu buimac. Un timp.. dacă vrei.

Cum îi aşezăm? Unul de-al tău.. . o cămilă. Dă-te jos din pat! în salteaua asta e iarbă de mare? întrebă. — A . ce facem cu carnivorele? Spune-mi. Trebuie să-i dau toată cinstea. pipăind aşternutul.. Şi asta n-ar fi nimic... unul de-al meu. pe urmă un tigru. ti» grii.. asta o păs trăm pentru cămilă. . dar nu-i putem sta în cale cu două-trei sandvişuri. a. E a tatălui? E în regulă. nu-i aşa? Aici elefantul. apoi Popescu Florică al tău. A... Dar n-ai nici o grijă.. E obişnuită. uite şi o pălărie de paie. 303 . cu uscături. Cred că o să-i placă. O să se poarte ca nişte in vitaţi politicoşi. Lenuţa... aici în casă? — Fireşte. O să vie leii. săraca.— E limpede. cînd se opri brusc: — Aoleu. adăugă îngrozită barza. Puse pălăria de paie într-o farfurie.

mămico? Precis? Eşti sigură? — Deschide odată. — Dumneata eşti.. Erau bătăi în uşă. Ţi-am adus ceaiul. cine e? îngăimă Mişu pierdut. Pe urmă. O mică greşeală.. De ce? La urma urmei.. Acum. 304 . N-am să mă mai grăbesc... neînsemnată gre şeală.. n-ar folosi la nimic. dar barza începu să rida. — închide repede uşa! Cu cheia! — Dar ce s-a întîmplat? îl întrebă femeia nedumerită. — Ci. • — întreabă barza.. O să închid uşa! Mişu sări din pat şi se repezi la uşă.. Invitaţii trebuie să sosească dintr-o clipă într-alta. Doar n-o să-i primeşti în pijama. privind barza. Mişu alergă la uşă şi răsuci cheia. auzind ciocăniturile ce se înteţeau. răspunse aceasta şi se îndreptă spre uşă. apoi se lumină deodată: A. o ruga cu glasul şoptit.. Auzi? Mişu auzea. — Invitaţii.. — Care barză? făcu ea încruntată.. barza de porţelan? Care ţi-a trimis-o unchiul Sandu de ziua ta? E la locul ei.. Crocodilul s-ar urca pe burlan. ţipă deodată cu lacrimi în glas: Mămicooo! Afară se auzea o voce supărată.. Elefantul nici n-ar băga de seamă că uşa e închisă.. grăbeşte-te.. crede-mă. — Foarte bine. e tîrziu..— Opreşte-te! ţipă băiatul.... nu-i aşa? Săracul unchiul Sandu. Girafa s-ar uita pe geam şi ar vedea că eşti acasă. — E un dezastru! Dezastru! murmura Misa alb ca peretele. Doar cînd mă grăbesc. — întîi că n-ar fi politicos.. — Nu deschide! Nu!.. A uitat că în acest an nu e 29 fetruarie. Uite ce drăguţă e: parcă-i vie.... Pe poliţă. ce-am făcut? O mică. Dar nu greşesc tot deauna. îl privea lung. cine să fie. Am pus miazăzi la miazănoapte. Mama nu înţelegea nimic. pe cuvîntul meu. însă. apoi...

în al treilea rînd. Buclucul aici era. personal. era vinovat în definitiv. Bigică. El. Toată. insistase să-1 însoţească pe jos. personal. în al doilea rînd. pînă la Musariu. cine dacă nu el. Bigică." 20 305 . personal. personal. Uitase acasă merindea. dar el. Bigică. ce pretenţii puteai să ai de la el — trecuse de-abia într-a patra — („Ăsta o să înceapă acuş'.. peste Dealul Fetii. în pădure!" Ar fi putut foarte bine să plece amîndoi cu autobuzul.. la minele romane? Ar fi putut foarte bine să se îndoape pe săturate la plecare. El. venise cu ideea: „O luăm pe scurtătură. pe atît de ireparabil. acuş' să-şi ceară biberonul!").. Bigică. pusese pachetul la răcoare... peste deal.. acolo rămăsese. — Cauţi ceva? —Hî? Nimic. nu şi nu: „Las-că frigem noi slănină. pe la Peştera Vălişoarei. între geamuri. Bigică.CAISE CU CEAPĂ DEZASTRUL ERA PE CÎT DE CLAR. de cu seară şi. Acum degeaba întoarce pe dos buzunarele rucsacului. dar Doru? în primul rînd că era musafirul lui. personal. dar el. n-avea decît să rabde. Nu era să înghită lanterna sau haina de ploaie.

. ceva trebuie să-i spună. Ce. să-i dea niscaiva explicaţii. cît vezi cu ochii. între geamuri? Vorbi cu toată autoritatea: — Ţi-o spun eu. slănină. Şi mîncarea rămăsese acasă! Toată: plăcinte cu brînză. la drum mîncarea-i otravă! Făcu un gest ca de harachiri şi rîse cu înţeles. — Ziceai că frigem aici nişte slănină! vorbi în aceeaşi clipă băiatul. personal. — De ce? — Cum de ce? Ţi-o spun eu. vrei să te car în spinare? Puştiul bombăni şi o luă înainte. habar n-ai tu ce-i aia. personal.. într-adevăr. lîngă izvorul pitit sub stînca înecată în muşchi umed şi gras. în urmă. ceapă. arătîndu-i micuţului fiecare izvor şi cireş sălbatic.. Numai de nu i-ar cere micuţul ceva de-ale gurii. Plăcintele cu brînză. slănina conţine o substanţă — ciclobarbital îi zice — care în combinaţie cu transpiraţia e nenorocire. Privea cu furie cărarea ce şerpuia la deal. ţi-o spun eu. caise. Se zărea laviţa de mesteacăn pe care avusese de gînd să-şi ospăteze musafirul la umbră. Sînt şi mure de apă pe marginea văii". sim306 . de parcă totul şi toate i-ar fi aparţinut lui. de cum cobori. Din clipa cînd ştia că uitase mîncarea acasă îl apucase parcă o slăbire. nu ţi-e bine? îl repezi speriat Bigică. blestemînd. Bigică. ca un bleg. — Şi slănina? — Oho! — De ce? — Cum de ce? Păi tu eşti încărcat acum cu bioxid de acid. dar ce? Doar n-o să-i spună că a lăsat mîncarea acasă. fiecare tufă de soc şi ciupercă. — Ce. Bigică se gîndea: „Măcar de-am ajunge în poiană! E acolo măcriş. voi n-aţi învăţat.. personal.. Burta! Cele mai periculoase sînt plăcintele.Două ceasuri îi tot turuise gura.. personal.

Acum însă se uita în zare cu ciudă. Mai bine să se întoarcă niţel.. personal. de minele romane.. — Nu mănînci? îl auzi din nou pe băieţaş. Totdeauna. parcă mai mult coborau.. Vorbea întruna. acolo erau geamurile. la dreapta? Prin desiş nu se putea. Sau. Ar fi putut să-1 întrebe: „Noi nu mai ajungem odată?" Şi el. Şi Bigică.tea că îi tremură genunchii şi — dintr-o mie de fleacuri pe care le-ar fi spus altminteri — acum repeta în gînd un singur lucru: „Măcar mălaiul cucului de s-ar fi copt!" Nu mai suiau. acolo era pachetul cu mîncarea. de teamă să nu-1 audă pe băieţaş scîncind: „Dă-mi atunci mie mîncarea!" Dar puştiul nu mai scotea un cuvînt. dar nici vorbă de JVIusariu. Din vîrful Dealului Fetii vedeau orăşelul înghesuit parcă într-un lighean şi spintecat de Criş ca de-o sabie puţin strâmbă. încotro? Parcă drept înainte pînă la jnepeni. leşinat de foame. Acolo era casa. 2°* 3071 . nimic? Nici o caisă? — Caise?! Păi tu ştii cîtă tinctură de bicarbonat conţine un milimetru pătrat de caisă? Să-ţi explic eu. De-abia după vreo jumătate de ceas. de aici. personal. Se aflau pe o vale mocirloasă. apoi casa în vălmăşagul de uliţe şi construcţii. Bigică. întoarse capul: — Şi acum încotro? într-adevăr. — Ocolim! — Şi chiar matale nu ţi-e foame? — Mie? Eu. personal.. lui Bigică îi plăcea să-şi găsească strada. — Eu? Ce. nu ţi-am spus? — Nimic... Băiatul nu mai spuse nimic. vorbea. n-avea ce să-i răspundă. nu ţi-e bine? Ţi-am explicat o dată.. vai de burta ta. Se face o reac ţie antitifoparatifică. Şi bine făcea. mergeau-mergeau.. la drum sînt în stare să nu mănînc 48 de ore. în faţa unui desiş.

. de.. — Adă-le! Se auzea numai hăpăitul: o ceapă. „Va mînca. se opri strîmbîndu-se şi duse fulgerător amîndouă mîinile la burtă.. — Mi-e foameee.. leşiiin. Doar o muscă bîzîia stins. ţi-e rău? se sperie puştiul. sleită de captivitate. ţi-o spun eu. va mînca pachetul tot.. — Ad-o! — Şi nişte caise... — Ce ai? se sperie băieţaşul. o ceapă.Şi deodată.. Pe pat... — Ce e. dar Bigică ştia unde e cheia.. cu toată mîncarea... Bigică rămase trăsnit.. — Şi l-ai mîncat? — Da. cît de sănătos e un milimetru... O caisă. de. sfîrşit.. — De ce nu mi-ai spus? Aveam pachetul la mine. între geamuri. personal.. Bigică gemea încetişor.. o caisă. îi venea să chiuie şi începu să alerge. Deschise uşa şi se repezi la fereastră. Mata ziceai că. — Aş.. între geamuri. va mînca. şi. acolo. Se aflau la marginea orăşelului.. — Şi burta? îndrăzni băieţaşul. opt plăcinte erau acolo.. fleacuri." Bucătăria era închisă. Să-ţi dau un sulfatiazol? Am întotdeauna la mine. şi cîte calorii conţine o foaie de ceapă.. Bigică simţi că renaşte. acasă. — Nenorocitule! Tot?! — A mai rămas nişte ceapă.. Şi.. chiar lîngă podul Crişului! Mai aveau vreo trei sute de paşi pînă.. şi tot alfabetul caloriilor din coaja de caise. 308 . pătrat. deodată. nimic.. nu mai pooot... Bigică! rîse băiatul şi începu să-i explice cu autoritate metabolismul caiselor..

. Pe colţul mesei.Dar Bigică nu mai auzea nimic. Băieţaşul se aşeză la masă. într-o sită. plăcintele cu brînză încă mai erau calde. direct spre fundul curţii. învelite într-un ştergar. Fugea personal şi cit se poate de accelerat undeva.

iar cei din Botoşani chiar pe dos. Dar voi.O MARE RUŞINE DE PATRU ZILE-ASTĂZI A CINCEA-stau închis în casă şi nici pe geam nu îndrăznesc să mă mai uit în stradă. Ei.. De două zile nu i-am dat decît apă. Şi nu e de mirare: e flămînd. Dar ce s-a întîmplat? De ce? Parcă vă aud pe unii dintre voi. Las'că ştiu eu: nu mai e nimeni în Bucureşti să nu fi aflat ce am păţit. Iar dacă totuşi scriu aici întîmplarea enumai pentru că cei din Oradea o ştiu oarecum altfel. Dar să nu intraţi cu pălării de paie. fiţi sinceri. Ăsta e semnul de recunoaştere.. De altminteri. nişte bucăţele de zahăr şi iarba ce-o mai aveam prin casă. vă jur.. prin gaura cheii. haide. Mi-e ruşine. Am o singură rugăminte: nu uitaţi să veniţi cu o mînă de iarbă sau. să nu le daţi crezare. căptuşeală la două scaune vechi. O să vă deschid deîndată.. n-aveţi decît să intraţi în curtea din colţ şi să bateţi de 13 ori. Umblă fel de fel de zvonuri. copii. lipindu-vă de zid. şi o să vedeţi calul.) Intraţi binişor în antreu. mai bine. Pentru că din casă nu ies. Ştiu.. Vi le mănîncă pe dată calul. Aduceţi cu voi rudele şi cunoscuţii.. Cel mult. E legat de cuier. dacă aveţi cumva drum pe strada Circulaţiei. săracul. în uşă. Pianul l-am bătut în cuie. niscaiva ovăz. care la rîndul lui e legat de pian. (La sonerie nu mai răspund. 310 .

iar focul ardea vesel în sobă.. aşa că în clipa cînd gazda vîrî un butuc în sobă. erau de stejar. 311 .. şi nici nu l-am urcat în podul casei cum cred cei din Constanţa. oarecum stingherit. Ştie oricine. Aşa. îi rog să-mi scrie cum fac. — Da. — Ce mai. dar uitasem lucrul cel mai important. Era pe la prînz. Eu n-am reuşit. Plăcintele erau fierbinţi. nici dulci. nu în dormitor. mesteca alune prăjite.. sare Lică.— Şi chiar stai cu calul în casă? o să mă întrebaţi. deeeştept. frate. ca un om mare.. Dar în antreu. N-am dat importanţă întreruperii. un tînăr gazetar. întări nevastă-sa... Daţi-mi voie să trag perdelele. Primitori.. cum s-a auzit la Timişoara. Dar să vedeţi cum a început totul. o frumuseţe. dar nu era după-masă. cafeluţele nici amare. fag. Cînd am intrat acolo erau de faţă: poştaşul. gazetarul povestea ceva.. Ştiţi cum sînt Ioneştii. băiatul gazdelor.. Ce? Ei cînd aduc un cal în casă îl urcă în pod? Şi dacă totuşi îl urcă. ce spirit de observaţie la un copil. Am copilărit la munte şi ştiu precis ce e fagul şi ce e stejarul. chiriaşul Ioneştilor.. aşa cum îmi plac mie. nu mai ţin minte ce.. Ce mai.. acum cînd îmi amintesc. Are vreo şase anişori şi e deştept. — Da. Aşadar fusesem invitat la familia Ionescu. O. vă jur. — Nu erau de fag. cu toate strădaniile.. tutungiul... Uite. zisei: — Şi eu mi-am adus lemnele ieri după-masă. Tocmai mă pregăteam să arăt deosebirile — mai sînt pe deasupra şi profesor de naturale — cînd îl aud pe pensionar: — Ca să vezi. ca un om mare. Mai era acolo — şi putea să nu fie? — mai era acolo Lică. am zîmbit şi am continuat: — Mi-au dat lemne bune. mă fac stacojiu de ruşine. Nu fusesem prea vorbăreţ pînă atunci.. şi toată lumea rîdea. un pensionar foarte cumsecade ca nevasta.. casa plină. De data aceasta am privit împrejur.

Erau verzi toată ziua. S-ar fi spus cel mult că sînt posac.. — Imposibil! De căzut n-a căzut. Ceva de speriat! — Şi cînd a intrat în curte. — Nu ştiu. — Lică nu minte. — Pe cuvîntultău că n-a căzut? Dă-ţi cuvîntul.. Nu cumva vrei să spui că n-a căzut? mă luă la zor băiatul. Uscate. La urma urmei. adăugă Lică.. jignit. interveni gazetarul. Tu poţi să juri? Jură! Nu. 312 ... s-o fi poticnit.Aş fi putut să tac pînă la sfîrşit. îngăimai. îl sărută mămica pe frunte. mă apostrofă îmbujorat băiatul. — S-a poticnit şi a căzut direct în bot. aproape ţipînd la mine... Ochelari am. n-a căzut? — Şi nu numai că a căzut.. o fi căzut. — Calul nu şi-a spart nici un dinte. căruţaşul? — Ba da. unul şi unul.. Ştiu eu? N-oi fi observat.. cu doua. Am tăcut încurcat.. dar văd perfect. Eu n-am observat. Ai? Spune! Nu s-a poticnit? continuă Lică. împin geam căruţa. — Pot să jur. nimic nu-i scapă. Dar lemne de fag. Dumneata împin geai căruţa. De jurat.. Nu. — Aiurea. se şi proptise în faţa mea: — Nu ţi le-a adus nea Zaharia. nu s-a poticnit calul. zisei cu glas ceva mai tare. îl auzii pe poştaş. Ai ochelari şi de aceea nu vezi. murmură tutungiul admirativ. nu puteam să jur. — Poate n-ai văzut. — Ca să vezi. — Ce memorie are copilul ăsta. în timp ce ea mă căzneam întruna să-mi amintesc: a căzut. Dar Lică. Am fost de faţă. străduindu-mă să-mi aduc aminte toate amănuntele. Nu puteam să-mi dau cuvîntul.. dar şi-a spart şi trei dinţi de caldarîm.. Eu nu jur cu una.

şi mi se adresă: — Să ştii că dacă zice Lică. N-am mai putut răbda. — Dacă zice el ceva. — Minciună! am strigat. Nu şi-a rupt nici o coadă. — Şi pe urmă a căzut pe spate şi şi-a rupt coada. Ai ochelari. şi de aceea nu vezi. aşa trebuie să fie. începu gazetarul stingherit. nu şi nu: nu şi-a rupt-o!... o să vedeţi.Tăticul îl luă în braţe.. Vă aduc calul! Toţi mă priveau cu răceală. ca un om mare. îmbujorat. de ce nu şi-ar fi rupt şi coada? N-auzi ce spune Lică? — Lică nu minte. Nici asta n-ai văzut? ţipă iarăşi Lică. Nu. că a căzut. E deştept. că şi-a spart dinţii.. Jur! Pot să dovedesc. adăugă tatăl privindu-mă aspru. vorbi şi nevasta pensionarului. aşa e. — Ştii... Fierbeam. am răcnit. Cumpăr calul de la nea Za- . dacă ai recunoscut că s-a poticnit. Şi-a spart precis dinţii.. Am sărit în picioare. — Bine..

de spune familiei Ionescu.. te implor..E. Primul drum l-am făcut la tutungerie. 3. Naş vrea să creadă că eu sînţ minci314 .... 2.. ce zici? Hai să-i numărăm picioarele. 4. şi am cumpărat calul. — Poftim! Priveşte-1! am rostit triumfător către tutungiul ce mă privea cruciş. Are toţi dinţii? Are coadă? Sau crezi că € falsă?. M-am ţinut de cuvînt. Şi acum du-te..C. şi vi-1 aduc plocon ca să-1 vedeţi. Ei. te rog. A doua zi mi-am scos economiile de la C.. Patru. Am apucat calul de căpăstru şi am intrat în prăvălie.haria. cu coadă şi cu dinţi cu tot. 1. Mîini nu are.

de cum mă auzeau. Te pomeneşti că tot Lică e de vină. uitînd să-mi dea bună-ziua. în schimb. şi cum întîlneam un cunoscut. Calul lui nea Zaharia. cînd poştaşul s-a scuzat că are de dus o telegramă fulger şi a dispărut.. La gazetă nu m-au primit cu calul. De cum intra. omul de la lumină. îl întrebam: — Are dinţi? Are coadă? Ei. nimeni nu mai putea susţine că eu sînt mincinos. Oricine: un prieten. ce părere aveţi de Lică? întrebam de departe cîte un cunoscut. Dar cunoscuţii. — Ei. îl duceam la cal: — îl vezi? E cal. cu o scrisoare... Uită-te bine: are coadă. Am observat că cei mai mulţi vizitatori se cruceau. Pe pensionar nu l-am găsit acasă. Tocmai mă pregăteam să scot calul la plimbare şi să dovedesc oricui această nouă minciună. Era de la un văr: 315 . O fi răspîndit zvonul că gloaba e bolnavă de răpciugă.. o luau la fugă. sau Lică? Apoi l-am dus acasă.nos. lăptarul. vezi? Cine e mincinos? Eu. mă plimbam cu calul pe stradă. eu nu jur cu una. De abia aşteptam să-mi vină cineva în vizită. cu doua. Dar eu eram fericit. tresăreau şi o luau la goană. picioarele. Pe urmă n-a mai venit nimeni. făceau cîţiva paşi înapoi şi. — Ce-o fi cu ăştia? mă frămîntam nedumerit. O am aici. Numai că eu nu-mi dau cuvîntul. I-am numărat din nou dinţii. Am luat calul de ham şi l-am dus apoi la poştă. l-am fotografiat şi am trimis fotografia gazetarului meu. Era limpede. şi începusem să-i număr firele de păr din coadă. că a şi tras obloanele. Tutungiul a clătinat din cap şi de abia am ieşit din prăvălie. în schimb.. lăcătuşul.. cînd m-am pomenit. Ieşeam pe stradă cu fruntea sus. are dinţi.

Necheza jalnic şi era agitat. mi-am zis şi m-am culcat liniştit." Am primit şi telefoane. aşa că l-am legat şi de coadă cu o frînghie. Ce leafă îi daţi? Şi într-o seară." Mă aşezasem la masă.. E nebun de le gat. Să vadă calul. Să vie o comisie. M-am întors acasă şi m-am apropiat de cal. Cînd m-am trezit a doua zi. Spitalul veterinar. cînd ieşisem să iau ţigări. Picioarele. Mă temeam să nu-şi rupă frîul. am auzit cu urechile mele pe pensionarul cumsecade: — Drept să-ţi spun. ţării şi dacă va fi nevoie lumii întregi adevărul. nu! Voi dovedi nu numai străzii.„Ce s-a întâmplat? La noi s-a zvonit că te-ai ţicnit... violent şi minţea de rupea pămîntul. Îngrijeşte-te. Să-i numere dinţii. Şi nefericitul. De pildă: — E adevărat că meditaţi un cal? îl pregătiţi pentru examen? Sau: — Se spune că l-aţi angajat ca secretar.. flămînd cum era. mă feresc din calea lui. 316 ." Pe fereastră mi-a fost lipită altă hîrtiuţă: „Este interzis de a chinui animalele. nenorocire! Calul îşi rupsese coada. Cum? Eu minţeam? A. să-i răspund. S-a văzut încă din seara aceea. Urechile. ci oraşului. cineva — probabil deputata străzii — mi-a lăsat pe trepte un plic: „Nu aveţi voie să ţineţi cai în podul locuinţei." Apoi. Şi firele de păr din coadă. Am hotărît să cer o expertiză. Asta m-a durut cel mai mult. Era posac. de la Ioneşti. trei dinţi. Să-1 fotografieze din faţă şi din profil. cînd am primit o depeşă de la o soră: „Internează-te imediat în spital. mîncase arcurile de oţel de la fotolii şi îşi spărsese. „Să-1 găsească în bună stare". Apoi să publice rezultatul.

...Comisia de expertiză a sosit la orele 10.... Comisia a publicat rezultatul......... Mi-e rusine. .... — Tot Lică a avut dreptate... copii........... Toată lumea stie ca sunt un mincinos..... si vă dau dramul in casa....'nu mai ies din casă... rămaşi mai la urma.... Jur........ La 10 şi un minut a plecat Pe doi din membrii comisiei. Dar voi.. Veniţi sa ne sfătuim ce e de făcut... i-am auzit vorbind pe scări: — Mare mincinos profesorul ăsta.. Bateţi la uşă de 13 ori.. SiŞ nu uitaţi.. să nu credeţi....... astazi a cincea ................. ......... Eu am avut dreptate. Pe onoarea mea..... aduceţi o mină de fin pentru bietul cal De atunci patru zile..

de dicţionare? Şi trebuie spus. Oare cărui băiat inventiv şi descurcăreţ nu i-a fost dat să fie măcar din cînd în cînd şi mai inventiv şi descurcăreţ decît e bine să fii îndeobşte? Asta i s-a întîmplat. Ionescule. şi toţi din jurul focului de tabără explodează: „Bis!" — iarăşi e clar. mai e nevoie. după ce ai cîştigat o cursă de 60 de metri îţi zice: „Bravo!" —mai e nevoie de explicaţii? E o felicitare. la încheierea trimestrului. te ung la suflet ca untdelemnul? Ar fi totuşi o exagerare dacă n-am spune că pentru Ionescu chiar. Cînd. cărui băiat cu tragere de inimă la învăţătură. ai executat cu grupa o sîrbă cu ciocane. fără nici o exagerare. că Ionescu nu era neobişnuit cu asemenea expresii. Dar. descurcăreţ şi vioi nu îi e dat să audă foarte des aceste expresii care. Cînd cineva.UNDE ÎNCEPE Şl UNDE SE TERMINĂ O DURERE DE CAR EXISTĂ EXPRESII CLARE pentru toată lumea. înainte. Şi unele n-aveau nimic de-a face cu untdelemnul. erau destul de clare şi alte expresii. să zicem. de pildă.. ci mai degrabă cu muştarul. Mai ales pentru un vechi conducător de grupă. oare. care 318 . tovarăşul diriginte îţi înmînează carnetul de note cu zece de sus pînă jos şi zice: „Tot aşa. fireşte. tot aşa". şi lui Ionescu. inventiv. Cînd după ce. pe bună dreptate. la urma urmei..

în meciurile de baschet — mînuia un ac. acesta nu are nimic de neînţeles. pe o bancă. nici vorbă! Şi poate că ar fi uitat cu totul. despre care nu ştii bine dacă exprimă aprobare sau negare. profesorul de naturale spune cuiva. Stătea în parc. iar de pe buzele ţuguiate li se desprinseră pe rînd aceste trei cuvinte: — Ia te uită! (cu trei de „ă"). apoi şi-au ţuguiat din nou buzele şi-au dat drumul aceleiaşi expresii îndoielnice: 319 . pot să te coste chiar o mică durere de cap. confuze. Aprobare? Dezaprobare? Poţi să ştii? Ca să fim drepţi. Cînd. „gură-cască". vîrîse un ciorap. Băieţii s-au oprit. echivoce. la soare. Ionescu nu se frămîntă mai mult de atît. de pildă. care a uitat să primenească apa în acvarium. îşi ţesea ciorapii. Mai ales pentru Ionescu. Cazul lui Ionescu. dar expresiile în asemenea cazuri erau limpezi. alături de cîteva fete. au dat tîrcoale. în ziua cînd l-au găsit băieţii. sau: „imi pare rău".cunoştea şi expresii asemănătoare muştarului. ştergea alături de cîteva fete din grupă geamurile clasei. ca şi fetele. Şi tocmai pen tru că sînt foarte clare. „Nu e frumos" ar avea nevoie de dicţionar? întrebaţi-1 pe Ionescu. Cît despre vreo durere de cap. Iar cînd vii cu dorinţa de a fi din nou ales conducător de grupă. la şcoală. asemenea expresii dubioase. bunăoară. confuze. cînd nu e cretă la tablă. Sau credeţi că expresia: „Nu ma aşteptam din partea voastră". după ore. băieţii n-ar fi intrat în clasă în clipa cînd. Băieţii au început să-i dea tîrcoale. Pe mîna stingă. adevărat. o să vă răspundă. Există însă expresii — ca să zic aşa — dubioase. dacă ceva mai tîrziu. iar cu dreapta — mîna care executa necruţător loviturile de şapte metri la hambal sau aruncările la coş. vă urez ca pe acestea din urmă să le auziţi şi voi cît mai rar. Nu prea des. — Sînt expresii foarte clare. echivoce. cu o cîrpă muiată în petrol.

.. cu şorţ la brîu. dar poate că da. o excursie la cariera de var (splendid!) şi durerea de cap — dacă a existat cumva cu adevărat — dispăruse cu desăvîrşire. unde-s antinevralgicele? A doua zi mergea spre şcoală. De data aceasta. or să mă aprobe. în aceeaşi clipă de pe buzele lor se desprinse aceeaşi expresie buclucaşă: — Ia te uită! (parcă. gîndea Ionescu. de data aceasta. a doua zi. Vedeţi. vîrîte pînă la coate în chiuvetă. nu trebuie să o facă ală turi de fete? N-a întrebat. Băieţii s-au oprit. parcă începuse niţică durere de cap. ca să pună la punct alegerile de a doua zi.. „Mă dezaprobă. începuse să fie vorba de noile alegeri pioniereşti. Ionescu tocmai ştergea farfuriile. în doi peri!" — Mămico. Şi tocmai cei ce plescăiau din buzele ţuguiate trebuiau să-1 propună. Atît. Or fi socotind că e o treabă de fată. Dar poate că totuşi se miră fără răutate. e sigur. sau nu. cu cinci de „ă"). Mă aprobă? Mă dezaprobă? Poate că nu. ce înseamnă o expresie îndoielnică. la drept vorbind. pentru că în aceeaşi zi a avut loc un recital la sticlofon (bravo. apoi.. Ionescule!). din nou în fruntea grupei.. spăla şi ştergea farfuriile. Iată cum începe o durere de cap. dubioasă. Ionescu ar fi vrut să-i întrebe: — Ce însemnează „Ia te uită" ăsta? Nu sînteţi de acord ca un băiat să spele geamuri? Sau. bulucindu-se în uşa bucătăriei.. Da. Numai că după prînz se trezi cu cîţiva băieţi acasă. Se gîndea: „Dacă e adevărat că băieţii mă dezaprobă. poate. Şi au trecut la discutarea problemelor despre alegerile pionie reşti. confuză. Aşadar.— Ia te uită! (acum cu patru de „ă")... apoi. cu mînecile suflecate. în 320 . poate că sînt de acord. Ah.. fetele. în schimb..

" De la acest cuvînt mai departe nu se gîndea. Şi tocmai căuta în buzunare un antinevralgic. cînd se opri brusc. Rică spăla. mai bună ar fi unanimitatea. la soare. Iar peste drum..grupă.. vasele de bucătărie şi le freca cu cenuşă. La numărul 5. echivocă şi confuză însemnează foarte adesea: „Bravo!" Exact din clipa aceea nu-1 mai duru deloc capul.. Porni mai departe. Desigur. îndoielnică. jumătate plus una sînt fete. Paulică îşi cîrpea ciorapul.. pe un şezlong. îl durea capul.. 21 — Recreaţia mare . Vestitul lui ciorap de portar vestit.. şi înţelese pe dată ca expresia aceasta dubioasă. Popescu în persoană ştergea cu hîrtie geamurile dinspre stradă. — Ia te uită! exclamă Ionescu fără să vrea. la robinetul din curte. La numărul 10.

scrisese el. „Mă scol dimineaţa la şapte. La zece iau o gustare şi mă joc treizeci de minute cu frăţiorul meu. îmi pregătesc cele trebuincioase şi plec la şcoală!" Scosei din buzunar un alt bilet. scrise pe nişte bileţele. Era ora zece şi doream să vizitez cîţiva din elevii rămaşi în urmă la învăţătură. în primul rînd.POŞTAŞUL LA ŞCOALA NOASTRĂ. Scosei la întîmplare unul din ele. dacă îmi va îngădui timpul. De la opt la zece jumă322 . la orele unu jumătate. La ultima adunare de detaşament la cerusem să-mi răspundă tustrei la întrebarea: „Ce fac eu în timpul liber?" Aveam în buzunar aceste răspunsuri. cînd pleacă mămica la fabrică. iar la douăsprezece jumătate mânînc. numele: Anghel Ion. Zilele trecute mă îndreptam spre şcoală mai devreme. Dacă îmi râmîne timp. să-1 văd şi pe Muşat. Era răspunsul lui Ignat. CURSURILE ÎNCEP DUPĂ-MASĂ. „Mă scol. în colţul din dreapta. Apoi îmi scriu temele şi desenez. la şapte. clasa a VI-a B. Apoi să trec pe la Anghel şi. Pînă la opt mă îmbrac şi mânînc. repet lecţiile. Citesc la început notiţele. La opt încep să învăţ. scria Anghel. pe Ignat. apoi lecţiile din carte.

eram pe strada Olăneşti. cînd la un colţ mă izbii faţă în faţă cu. îmi ziceam grăbind pasul. încerca din toate puterile să mişte cu piciorul.. într-adevăr. — Atunci? Şi pe urmă." „Foarte bine. privind în pămînt. merg şi eu la Ignat. spusei. Muşat tăcea descumpănit.. se-nvioră deodată. Mie mi s-a rupt harta. tovarăşe diriginte. Haidem împreună. nici mai puţin. Acesta se lipi de gard." Tocmai căutam în buzunar al treilea bilet... încercă să treacă mai departe. de la tine la şcoală sînt doi paşi. De ce ocoleşti pe aici? Muşat se înroşise puternic. decît însăşi bordura trotuarului. Mai sînt exact trei ore pînă încep cursurile. vădit încurcat şi bîiguind un salut. — Mergeam pe la Ignat. — Dar e abia zece jumătate. intrarăm în curte. apoi veni spre noi dînd din coadă. Dintr-o magazie ieşi un puşti bălai. Era fratele lui Ignat. Avem de desenat la geografie. La douăsprezece jumătate mânînc şi plec la şcoală.. Muşat. iar la unsprezece încep să-mi ser hi temele. Mă uitai la el. Citesc mai mult la fizică şi matematică. — încotro. Cîinele latră nehotărît. îl întrebai: — Voi nu aveţi ceas acasă? — Avem. nici mai mult. în cămaşă lungă. — Bine. ştiţi. La numărul optsprezece.tate învăţ lecţiile de zi. ghiozdanul la subsuoara. Avea. 2l * 323 . la care sînt corijent. al lui Masat.. în mai puţin de zece minute. o să-i găsesc învăţînd. Ne facem temele împreună. Apoi mă joc. Muşat? — La şcoală. îşi muta ghiozdanul dintr-o mînă intr-alta şi.

. tovarăşe diriginte.. — Sigur că da. ad-o încoace! în timp ce puştiul se îndrepta spre casă. am citit despre porumbeii poştaşi.. Mă aşteptau. porumbeii călători. Vreţi s-o vedeţi? mă-ntreabă el. Le-am ţinut o săptămînă la Ignat şi le-am dat să mănînce de toate: viermişori.. scaieţi. Şi. — Păi nu. Apoi le-am adus la mine.. pîna acum n-am reuşit.. ridicînd capul din pămînt. vrăbii? — Păi.. Apoi continuă: Titi a plecat la şcoală. chiar şi halva. A plecat. — Poştă? întrebai nedumerit. Şi noi n-avem porumbei. îmi întinse mîna: Pe mine mă cheamă Lică. Azi n-a vrut să mă ia şi pe mine la şcoală.. dar încercăm. zise: — După vrăbii. Era vorba să viu şi eu.. Apoi. Muşat.. îl întrebai pe Muşat: — Ascultă. Am cumpărat clei. să vedeţi. — Tu.. — Şi cum faceţi? — Am avut pînă acum două vrăbii. să vedeţi. — Vrăbii? — Da. — Cum.Titi nu e acasă. amintindu-şi că nu s-a prezentat. Dar cum faceţi? — Păi. —Ş i ? —.. Trebuia să mer gem pe cîmp să încleiem ramuri. şi două zile — 324 .... — Şi ce faceţi cu vrăbiile? — Pe cele tinere le învăţăm să ducă poştă.. cu Angliei... Avem şi colivie de sîrmă. Dar prindem vrăbii.. Ştiţi. D-aia nu mă ia... Vedeam cu coada ochiului pe Muşat încruntîndu-se şi făcînd gesturi desperate către băieţaş. gră unţe... Ei fac şcoală cu vrăbii. — Da' eu fac gălăgie şi zboară vrăbiile. spuse el. Lică? întrebai. unde au plecat băieţii? Acesta se codea. E la mine în ghiozdan. la şcoală? Şi în ce clasă..

Ne-au fugit o mulţime. Uitaţi.. Ignat şi Anghel au plecat.nu le-am dat nimic de mîncare. ţăruşul cade. pui grăunţe sub lighean şi aştepţi.. Pînă acam. Ştiam că. Mă gîndeam în acelaşi timp la vremea pe care aceşti copii o irosesc. Au zburat de-a dreptul spre cîmp. îndată! Cu copaia. Trebuia neapărat curmată această vînătoare.. Cînd o să in tre dedesubt. Apoi presără nişte boabe de grîu în jurul acesteia. fără pui. am lucrat numai cu li gheanul. tragem sfoara. Dar e mai greu. noi putem prinde o vrabie? Acesta se învioră: — Cum de nu. 325 . Numai două am prins. în magazie. de la începutul trimestrului trei. Legă într-o clipită un ţăruş de sfoara pe care o purta în buzunar. s-a prins. punînd un pumn de grăunţe sub copaie. . cu un bileţel legat de picior. e foarte greu s-o scoţi. Cînd ridici ligheanul şi bagi mîna după ea — ţîşti! — a şi şters-o.. la mîncare.Ş i ? — Şi s-au dus. sprijinind buza copaii de ţăruş. începu să-mi explice Muşat. albia e colo. aşezi ligheanul pe un ţă ruş legat de sfoară. pînă cade ligheanul. Simplu! în schimb. Am crezut că dacă le dăm pe urmă dramul. ascuns. să nu ne vadă. şi vrabia rămîne sub lighean. Au luat ligheanele şi sfoară. tovarăşe diriginte. Acum căutăm vrăbii mai tinere. îmi spuse. Ştiţi. — Veniţi. Spusei: — Muşat. zbrr! s-au dus. Cine ştie... Cînd intră vrabia şi începe să ciugulească — haţ ! — tragi de sfoară. o iei — şi gata! îmi venea să zîmbesc. Vrăbiile sînt iuţi şi. Dac-au văzut că eu nu vin cu cleiul.. Tot mai bine cu clei. poate aveau pui.. n-au luat o notă de trecere. Vine vrabia. Poate vor prinde şi aşa. vor zbura la Ignat. şi vor duce şi poşta.

Intrarăm în magazie. şi dispară sub ea. teva sărituri. aşezîndu-se chiar pe copaie. ciugulind ici-colo. privind prin uşa întredeschisă. Peste cîteva minute apăru un vrăbioi umflat pe gardul dinspre stradă. Mai făcu cî. . Zbură apoi în curte. O smucitură — şi copaia căzu cu zgomot peste pasăre.

. ce zici? Roşu pînă în vîrful urechilor... zisei. apoi îmi scriu temele şi repet lec ţiile pînă la douăsprezece jumătate? — Ei. O ridicai uşurel de un colţ.Ne-am apropiat în fugă. uite un leu.. Lică. — Nu-i nimic. Te duci la Alimentara şi iei halva pentru vrabie. scoţînd pardesiul. l-am aşezat peste albie. sără cuţa.. am îngenuncheat. şi imediat simţii în pumn un ghemotoc cald ce tremura şi se zbătea. Prinsesem vrăbioiul.. am scotocit în buzunar şi am scos cele trei bilete. Nu-i aşa? Rămas cu Muşat. Alesei unul dintre ele şi-i spusei: — Citeşte cu glas tare! Foarte încurcat. apoi. în acest timp. Lică apăru triumfător cu colivia — Am găsit-o! A ascuns-o Titi sub pat.. acesta mîngîia moţul vrăbioiului şi şopti cu capul plecat: 327 . L-am dezvelit şi i-am mîngîiat creasta mică. Muşat citi cu glas tare propriul său răspuns la întrebarea „Ce fac eu în timpul liber?": — „De la opt la zece învăţ. A venit la halva. Vrabia!.. Apoi. Dar adăugă mîhnit: Şi eu am mîncat halvaua. văzînd pasărea. începu să ţipe: Vrabia!.

zise el moale.. Ura! Ura! După un timp însă se potoli brusc... Vrăbioiul îi căzu din 328 . aşezat la măsuţă. Erau fericiţi. Poştaşii noştri erau vrăbiuţe.. a venit poştaşul! Poştaşul! Ig nat se repezi la colivie. Imediat ce isprăvii. aşternui cîteva rînduri pe o bucată de hîrtie... Intraţi în casă. Făcui sul celelalte două bilete şi le legai cu o sforicică de piciorul drept al vrăbioiului. Era ora douăsprezece jumătate. cu gura căscată. nu vezi? — Bine. E umflat. îi apucă piciorul stîng. o legai de celălalt picior al vrăbioiului. — Scoate colivia! Anghel se vîrî sub pat şi scoase colivia. — Ignat. De la primele cuvinte rămase trăsnit. deschisei geamul şi plecai împreună cu Muşat. Nu e d-ai noştri. desfăcu sforicică şi apoi sulul. — Hm. — Ia te uită. dar e. Ignat şi Anghel se aşezaseră pe pat. Ignat răsturnă şapca pe masă. Am aflat pe urmă ce s-a petrecut la sosirea băieţilor. Am intrat apoi în casă şi. — Ţi-am spus eu că vrăbiile sînt poştaşi. Poştaşul! Titi. Priveşte. în şapca lui Ignat se zbăteau trei vrăbii. apăsînd-o cu palmele. tovarăşe diriginte. începuse să răsucească colivia de pe o parte pe alta. Are moţ. ce tot spui? Şi ăsta ce-i? — Ăsta-i vrăbioi. — Cum nu e d-ai noştri? — Pai da.. Rămase deodată. poştaş! Nu vezi că are poştă? Şi încă la amîndouă picioarele. L-am închis apoi în colivia pe care o pusei sub pat. Ignat scoase „poştaşul" din colivie. aşa cum era în genunchi.— Aşa am să fac... ţopăind cu colivia în mînă.. Cele trei vrăbii răsturnară şapca şi o zbughiră pe fereastra deschisă. — Poştaşul! Poştaşul! ţipau ei. privind încruntat printre sîrme...

le veţi găsi făcute sul pe piciorul meu drept. Dacă le-aţi uitat. ciripind ascuţit. ţin să vă spun că vă chinuiţi degeaba. strigau: — Priviţi. Acesta e primul si ultimul bilet pe care o vrabie îl duce la destinaţie" Copiii din cartier au văzut apoi zile în şir un vrăbioi ce zbura de ici-colo. uite ce scrie! „Dragii mei Anghel şi Ignat. apoi dintr-o dată vira către geam şi — zbrr! zbură peste casa vecină. poştaşul. Din partea mea. spre podea. 329 . poştaşul! Chemaţi-1 pe Ignat! Şi pe Anghel! — Şi pe Muşat. încercînd să ne faceţi poştaşi. ca vrăbioi. E timpul să vă respectaţi planurile voastre de muncă. De cîte ori îl vedeau zburînd deasupra curţii şcolii. Ignat se aşeză pe un scaun: — Anghele.mină. avînd la piciorul drept un sul de hîrtie. strigau alţii. tovarăşul diriginte m-a rugat să vă reamintesc că sînteţi în trimestrul trei şi că nu mai e timp de pierdut cu vînătoarea de vrăbii.

profesorul de matematică mi-a spus: — Să ştii că Ignat merge binişor la obiectul meu.. Era ora tmu şi douăzeci. încă puţin. se zbîrlea. vrăbioiul nostru. la braţ. Eram încîntat.Vrăbioiul se oprea pe dudul din curtea şcolii. chiar. . Clopoţelul suna pentru intrarea elevilor în clasă. apoi se îndrepta peste cîmpul înverzit. toată lumea este mulţumită de ei. însă. Anghel. cînd deodată zării pe creanga dudului. Chiar zilele trecute. Nu ştiu dacă Ignat. Ignat şi Muşat. Priveam pe geam în curtea plină de zarvă. Ţopăi un timp din creangă în creangă. Pe piciorul drept nu mai avea decît o sforicică. ciripind la soare. la soare. îl urmării cu privirea pînă ce pieri în zare. îndreptîndu-se spre cîmp. apoi zbură. şi va ajunge printre primii la geometrie.. Anghel şi Muşat mai vînează vrăbii de atunci. Pe poarta şcolii intrau. La şcoală.

Sus. de unde. iar uscăturile de rezervă stăteau clădite deoparte. căţărîndu-se dintr-un salt în vîrful stivei de uscături. alături de ceilalţi.. mestecând în tăcere măcriş acrişor şi priveau spre căldarea întunecată a Ciucaşului. noi vom aprinde focul deodată. Departe. Copiii din grupa de serviciu şedeau tolăniţi pe pături.. cu ferestrele luminate. într-o stivă mare cît o claie de fin. pe platoul Homorodului. vilele taberei.GOARNA ULTIMA ZI DE TABĂRĂ. după ce se vor fi aşezat pe pături. alunecînd uşor din vîrful sti vei pe iarbă. responsabilul grupei de serviciu. —Vin! strigă deodată Mihu. crengile erau gata stropite cu gaz şi rînduite în cinci colţuri. dinspre Odorhei răzbătea un răpăit înăbuşit: erau detaşamentele în marş. Atunci. 331 . ca o gutuie fiartă. Se aud tobele! într-adevăr.. —Curînd vor fi aici. în vale. păreau în noaptea viorie şi blîndă nişte vaporaşe oprite în rada vrăjită a vacanţei. spre focul de închidere a taberei.. Bradul uscat era adine înfipt între butuci şi cioturi. ţuguiată şi roşie tocmai răsărea luna. zise Mihu. continuă el visător. grupa de serviciu isprăvise pregătirile pentru focul de închidere.

noaptea? E. —Prin pădure? îngăimă băieţaşul înfiorat de groază. Şi. e. te duci după goarnă. iar goarna îşi va trîmbiţa salutul argintiu de bun rămas.. Adăugă mai molcom: Asta e. tu o aduci! Ceilalţi aprobau. în dormitor. Mituş. Băiatul se ridică în picioare. Mituş îşi rodea un ghiile. în tăcerea ce se lăsase. la sfîrşit. ce putea fi? Urcase doar de zeci de ori sus. —Păi da! —Acum. bombănind furioşi. Dacă tai de-a dreptul prin pădure.. la vreo douăzeci de paşi. de la vila 25. spre bolta înstelată. ce să mai pierdem vremea! Tu ai uitat-o. 332 . mormăi respon sabilul grupei.. Goarna! se auzi din nou scîncetul. —Bine. „Ce-o fi o fi!" îşi zise.. văzîndu-1 cum.. eu? — Tu ai uitat goarna! Haide. pădurea se ivea neagră şi zbîrlită ca o spinare de mistreţ. — Ne-ai făcut grupa de rîs. în defi nitiv. Vorbise cel mai mic dintre băieţi. — Nu. în cinşpe minute eşti îna poi.. şi se pregătea să adauge cîteva cuvinte aspre.. pe platou.din toate cele cinci colţuri. în întuneric. mă duc. acum. se auzi deodată un scîncet: — Auleooo! — Ce e? Te-ai înţepat? . în tabără. vorbi băieţaşul de-abia şoptit şi.. porni spre tufele de porumbele ce mărgineau pădurea... Dar tăcu. — Acu' ce te smiorcăi? Te duci după ea! se răsti la el unul mai mare. păşind cu hotărîre. — Ei? Ce e cu goarna? — Am uitat-o Jos. fără să întoarcă capul. prin pădure. —Capul nu ţi-1 puteai uita? se răţoi altul. aproape plîngînd.

. strîmbe şi răsucite. Aici însă.. niţel la stînga. pe platou.. — Poate să-mi facă ceva? — Nu. Deodată însă se opri cu răsuflarea tăiată. Şi totuşi mi-e frică.... lumina ei se despica în petice.. iar mai la vale era atît de întuneric. ziua se vede. luna aşternea o brumă lucitoare. dar după 12 ore. în definitiv. E ca şi cum în miez de zi mi-aş trage pătura peste cap. ca şi ziua.. ce se vede acolo? Ceva ghemuit. Acum 60 de minute aici era lumină.. Aş putea zice chiar că noaptea e un fel de zi. „De aici... gîndi Mituş. după una. e crîngul de unde am strîns uscăturile. totul rămîne pe loc. Asta e tot. Adică ce zic eu 12 ore? După 2 ore." — La brazi de m-aş vedea. Pe acolo trebuia să treacă? Să intre în." 333 .. felii şi pătrăţele. fină.. gîndi cu glas tare. sub coroana copacilor. „Ce.. Se încuraja astfel singur. şi grăbi pasul... pipăind în trecere cîteva trunchiuri care îi răsărisera pe neaştep tate în faţă.. ca pe o foaie de caiet. De acolo cobor pe văioaga torentului şi o ţin pe cărarea de brădet pînă la vilă. topind în gură fragi înşirate pe un fir de pai. să „analizeze". Caraghios! Ştiu precis că de aici.Intră între copaci şi zări cu bucurie scoarţa albă a mesteacănului sub care se tolănise de atîtea ori. De acolo intru în postata cu fagi. aşa cum auzise că trebuie să faci cînd îţi este frică: — De cine mi-e frică? — De întuneric." Se opri şi începu să-şi pună întrebări cu voce tare. buzunarul acela întunecos şi jilav? „Ia te uită! Mi-e frică. încît Mituş simţi că i se înmoaie genunchii. alb. colo în faţă. — De ce? — Pentru că nu sînt obişnuit cu el. Sus..

dacă nu răsuflă... acel ceva alb şi ghemuit începu să se mişte. 334 . — Uf! M-am speriat dege?ba. — însemnează că.Mituş simţi o căldură de nesuferit în capul pieptului. rezemîndu-se de un trunchi. mare luptător".. Dar dacă e altceva? Nu apucă să-şi mai răspundă. şi deodată. îşi continuă el rapid „analiza". Mă pitesc la pămînt şi fac pe mortul.. nu mai e de stat aici. ca de vreasc călcat... îi ajunse la urechi. „O fi un hîrîit? Un muşinat? Un mormăit? Un.. încă nu e rău. Piatia răsuflă? — Nu răsuflă. şi ea totuşi a mîrîit. Piatra e piatră. O pocnitură apropiată. Se opri deodată cîteva clipe şi trase cu urechea. darmite noaptea!" Bombăni apoi. — Şi. — Poate să-mi facă ceva? — Dacă e urs... şi nici el cu mine. Şi mîrîitul? — Să analizez. Adica o răceală.. — Ursul! O luă la goană spre dreapta.. Ce caraghios! „Ursul!" era piatra albă din mijlocul poienii. abia mişcîndu-şi fălcile: — De cine mi-e frică? — Să zicem că-i un. Cine să mă urmărească? Vesel începu să şuiere primele note de la „Toreador sînt. — De ce mi-e frică? — Pentru că nu sînt obişnuit cu el. însemnează că. Se auzea un zgomot neclar. îşi încorda privirea. privind îngrozit peste umăr. dar se opri deodată.. zbughind-o din nou la fugă. — Dar dacă nu poate. urs. Nimic. dar înlemni.. poate mîrîi? — Nu poate. Se auzi o pîrîitură: crac! şi im fel de zdupăitură în stînga lui. urs?!" încercă să se liniştească: „Pe aici nu sînt urşi ziua..

Aud paşi. Se apropie !" — Staai! Vocea îi ieşise sugrumată din gîtlej.... de-abia răsuflînd. şi începu să bolborosească — Piatra vorbeşte? — Nu vorbeşte. — Stau.. o flăcăruie.. mă urmăreşte ceva. Nimic decît. şi.. Nu se vede nimic. verde şi rotundă şi care se apropie şi calcă pe uscături... „A vorbit!" se înfiora Mituş.„Şi totuşi. se auzi o voce din apropiere. — Cine vorbeşte? — Eu! A zis „eu". începu din nou să analizeze: .

de ce se apropie? Poate n-o fi flăcăruie.. — Cine eşti? — Nu mă vezi? Eu. Hai! Dar Mituş nu se mişcă. Am venit după tine. e la cinci paşi.— O flăcăruie umblă? — Na umblă. — Ce te-a apucat? Ce-mi tot scuipi pe mînă? — Flăcăruia... la trei. Florin. Ptiu.. vampir!.. 336 . o văd.. — Aici sînt! se auzi din nou vocea.. Mişcă! Se apropie! — Unde? Aici e mîna mea. — Dar dacă nu umblă.. Arăta cu mîna întinsă în întuneric: — Stai! Tu nu vezi? Acolo! O flăcăruie verde..... — Ba da. ptiu.. Ajungeai degeaba îa dormitor. Cheia e la mine... o aud. Hai..... — Lasă glumele! E ceasul meu cu fosfor..... un vampir. — Ţi s-a lipit de mînă! E o arătare. scuipă el îngrozit. au trecut 5 minute. ptiu.. Auzi.

. noaptea e un fel de zi.Mituş ar fi vrut să plece. — Nu pot! Mă ustură! Mă înţeapă! — Cine? Ce? — Arătarea! Vampirul! — Lasă prostiile! Tu nu vezi? Te-ai înfundat într-o tufă de urzici! Mituş începu să rîdă mînzeşte: — He-he! Urzici? Ce bine-mi pare. mare luptător. care va să zică. pe platoul Homorodului. Urzici. lălăind din răsputeri: „Toreador sînt. Şi. începu să se scarpine cu nădejde şi tăcu mîlc." Goarna îşi trimisese salutul argintiu spre bolta înstelată. ţi-a fost frică? — De cine? — De întuneric. Dar după 12 ore. Responsabilul grupei de serviciu se aplecă spre Mituş şi îl înfrebă şoptit: — Ei. uitînd de înţepături. dar în clipa aceea simţi o arsură de nesuferit pe pulpa piciorului. — Aş. simţind o usturime de urzici pe pulpă.. .. Urzici.... începu să fugă la vale.. dar. nu-i aşa? Ar fi vrut să vorbească. de ce? La urma-urmei. Focul de tabără ardea luminos şi viu. să se laude. sus..

ci mai ales pentru că.CE MAI FACI. Dar ce rost are să înşirăm motivele pentru care bunicii le sînt dragi nepoţilor. vor zice: — Ce mai faci. că o plimbare intră şi în programul vacanţei. o vizită făcută bunicilor şi bunicelor e o chestiune de ore.. cu obrajii îmbujoraţi. Vă asigur că toţi bunicii din ţară ies. bunico? Ei bine. şi se întreabă: —Oare nu-mi vine nepoţelul? . acum. şi nici pentru că e primăvară.. şi în cel al primăverii. 338 . în zare. şi nepoţii bunicilor? Aşadar. în pragul miilor de bunici se vor ivi zeci şi zeci de mii de nepoţi. acum că e primăvară cur adevărat. BUNICO? ACUM. căci numărul mlădiţelor e totdeauna mai mare decît al tulpinelor şi. tocmai despre acest „ce mai faci?" vrem sa stăm de vorbă. Şi nu atît pentru că s-a dat vacanţă. CA S-A DAT VACANŢA DE PRIMĂVARĂ. bunicule? Ce mai faci. mai des pe la portiţă. începînd de azi. privesc bătrîneşte cu mina streaşină la ochi. începînd de azi. Sau: : —Care din ei o să apară azi? Nu cred să fie bunici care să privească mult timp în gol.

Bunica ştie că ai treburi... Am vrut să văd ce mai faci. nemărturisit. şi.Există un „ce mai faci?". iar primăvara a pierit pentru o clipă.. Te-ai răsucit pe călcîie şi ai plecat. Se bucură de bucuria ta. fii sigur. să văd ce mai faci.. cari apă? Spargi lemne? Mda. pescuit. ai mai fi rămas.. Mai trec eu pe la dumneata.. îşi spune ea. Altminteri. Se bucură că e zi cu soare. totuşi. . Cu toate acestea... o plimbare cu prietenii. desigur. Iată-1: — Ce mai faci. bunico. La revedere.. spus ca să fie spus! De formă sau de politeţă. Ea ştie că într-o zi de vacanţă un şcolar are multe de făcut: un joc cu mingea. în inima ei. bicicletă.. s-a lăsat o umbră.

e mult mai greu. Afară timpul e posomorit şi ploaia adaugă încă un rînd de perdele ferestrelor. Mai dă-mi o găleată... Acum se gîndeşte la altceva. Şi iată. A uitat. sau poate un alt nepoţel. Bunica de-abia are timp să-şi pună ochelarii.. să fie mai cu spor. — Acum ce mai faci. Pentru toată săptămîna. Bunica aude zgomotul toporului. ce mai faci? Nu mă pricep la bucătă rie. un abur doar. Bunica îşi şterge ochelarii. Şi iată. că apa a şi fost cărată. apare un alt nepoţel.... — Ce mai faci.. Afară plouă." Dar bunica nu se gîndeşte la acela. lumina de pe chipul bunicii nu vine de afară. Iată şi surcelele. Judecaţi singuri. Bunica a avut de-abia timpul să-şi şteargă pe furiş o lacrimă.. bunico.. Aşadar.. bunico? Cari apă? Mda. al primului nepoţel.. pentru că e vacanţă. — Şi. îi înveleşte privirea. „Ce mai faci. acesta e un alt fel de „ce mai faci?" Dacă te gîndeşti. se aude portiţa din stradă. bunico? Vedeţi? Dacă te gîndeşti bine. În 15 minute sînt înapoi. în casă însă parcă e mai mult soare ca ori340 . Am vrut să văd ce mai faci?! La revedere. cerul nu s-a luminat încă.. fireşte. Aşa sînt uneori bunicii: uituci.. Pe tine. căci cerul e întunecos. Pentru un bătrîn.. Ploua afară.. De data aceasta stă să plouă. la cel de ieri. — Acum ce mai faci. de pildă. Dar aburul nu e pe ochelari.. dar este altceva. dar dă-mi voie să-ţi fac eu surcele.. Nu e o treabă prea grea pentru un nepoţel destul de mare. Nu. acum. cu mîna streaşină la ochi.a doua zi priveşte din nou în lungul străzii. Aşa. şi te aşteaptă. nu de afară.. bunico? Cari apă? Dă-mi voie să te ajut eu. A doua lacrimă nu se mai şterge. Nici n-a apărut. bunico? Te pregăteşti pentru piaţă? Dă-mi voie să-ţi fac eu tîrguielile. Şi el deschide vorba cu „ce mai faci?".

— Ai spus ceva? 341 .. Bunica îşi lasă inima mîngîiată de aceste raze.. şi nici nu aude ce spune nepoţelul. Tresare.cînd.

Ce faci după-masă. A adus-o nepoţelul.. în casa ei a poposit vacanţa. Acum bunica ştie de unde vine lumina. bunico? Vii cu mine la teatru? Am luat pentru noi doi două bilete.— Da.. .

. — Grea temă! — Eaptă. Deosebită înseamnă. deosebită. 343 . Cei doi oftează.O TEMĂ GREA AMURG TIMPURIU DE IARNĂ. câ : nişte arme părăsite.. mă rog. Pe masă sînt deschise caietele de Compunere*.. I o n scormoneşte cu un betigaş jarul ce mocneşte. cu totul altfel. şi iar'oftează. adică. ..Povestiţi o faptă deosebită din această iarnă". Ciugulesc cîteb boabă din oala cu porumb îndulcit. hm. şi urmează alene: — Eum-am gîndit la ceva dar s-a-ntîmplat în vară. . ce cuprinde laviţa pe care. S-a întunecat şi-ri ddăiei Bucăţi din ce îri fce mai dese dentuneric se prind în pervazul ferestrei. la scăldat... nu-i aşa? Ceva. ceva deosebit. — Faptă deosebită. cu genunchii la gură.. deosebită.. roşiatică. Lumina după-amieziî s-a-mpîclit. un cuvînt pe care peniţa 1-a migălit gros şi rotund: Temă. iar dedesubt: . stau cei doi băietani: Ion şi Culiţă. din cale-af ară. Doar jarul vetrei dă un rotocol de văpaie moale....' în Susul paginii. Dar tocurile zac de-a latul foii...

La început... Ba începuse să-şi vîre şi botul pe cep. am crezut că-i cîinele nostru. pac! Dintr-o să ritură am şi fost în butoi. în clipa cînd dihania era lîngă mine şi-i auzeam colţii clănţănind. eu o scriu pe asta.. nici tu copac în care să sar. Burcuş. bunăoară. Ce să fac? Mă uit în jur: nici tu ţipenie de om. dihania venea în sal turi drept spre mine. dar iarna asta nici n-a îngheţat gîrla. Plecam eu. Grea temă! : : ' .. Se ţinea scai de mine. Nu sări? Nu-1 scoţi? — Ai sărit tu? — Ce? Crezi că mi-ar fi fost frică? Aprinde lumina. Eram pe dealul Poieniţei.. — Stai! Am găsit! Dacă se rupe gheaţa. vara e uşor! Iarna să te văd! Ce poţi să faci iarna? Să intri cu sania în prun? Să prinzi un piţigoi? Să cazi pe gheată? Celălalt sări ca ars la cuvîntul. Ei bine. Fiara îmi dădea tîrcoale. — Ba bine că nu. nu cazi în apă? Nu te-neci? — Dacă te-neci nu mai scrii tema.— Ehei. mă las păgubaş. Uite aşa avea nişte colţi! Am stat acolo 344 . Ma uit peste umăr. — Da' el te-a văzut? Asta-i întrebarea.lup... se oprea şi el. privind cărbunii aprinşi. cum eram cu spatele la el. mormăie cel cu beţigaşul. Dacă nici asta nu e faptă deosebită. Doar un butoi rămas pe cîmp de la căldarea de ţuică. — Ceva deosebit... Ma opream eu. Deodată. deosebit. Cînd mi-a venit inima la loc. Să vezi cum a fost. Apoi se-nseninează deodată: Ştii? Eu am văzut un. — Mda.. Nu-i o faptă deosebită? — O fi... Băieţii ciugulesc în tăcere porumb fiert şi oftează. aud un urlet de mi-a-ngheţat sîngele-n vine. — Dar dacă se rupe cu alţii? Cu un copil. seheuna şi zgîria cu ghearele butoiul. am în ceput să mă uit prin crăpăturile polobocului... se urnea şi el. gheaţă.

Era o faptă deosebită.. oftaturile au sporit.. Taman înjunghiase porcul..... —De unde ştii? —Păi asta a povestit-o moş Pândele la despuiat porumb. îi opăreşte.... haţ! îi apuc coada cu amîndouă mîinile şi-o fac nod: o dată. de pîrlit. îl apuc de urechi. dac-am fi la Polul Nord. — Păcat.. atunci. arzînd? — Aşa. aprinse. Ei! Nu-i deosebită? Putea să dea foc la tot satul. porcul se scoală cu paiele-n cap. O faptă deosebită.. atunci. — Am găsit! sări Culiţă. Pune nea Mitruţ paie şi-i dă foc. arzînd şi-1 călăresc.. —Uf! Grea temă! Boabele fierte s-au împuţinat. din păr face perii. —Aşa. —Ţi-am spus eu că iarna nu sînt fapte deosebite. Deodată. Atunci. Grea temă! —Nu ţi-am spus eu? Iarna nu sînt fapte deosebite. Deodată. . de trei ori. Eu.. 345 .... şi.... A! N-o ştii? Păi să ţi-o spun.. să pui mina pe o balenă.. înţeleg. Să te-ntîlneşti în fiecare zi cu doitrei urşi albi... guiţînd.. . — O fi. Aproape se-nserase.vreo două ceasuri... Ar fi murit băieţii de necaz. dar lupul nu pleca. să treci cu sania trasă de cîini peste gheţuri care trosnesc. Întîmplarea cu porcul. —De patru ori. —Aşa e. numai că nea Mitruţ nu pârleşte niciodată porcii... şi-1 călăresc pînă la gîrlă. de două ori. şi-o ia razna prin ogradă. deosebită. —Ei? —Atunci sar pe porc... o mangaliţă cît un bivol. Să vezi tu faptă deosebită! Eram la nea Mitruţ.. bag de seamă că vîrîse coada pe gaura butoiului.. A...

pac.... Zăpada li se agăţase în lînă şi le căptuşise cu o platoşă de gheaţă.. în văzduh se smuceau parcă zeci de pînze cu ace. pâc. cum îi mai pleznea şi-i ciupea ca nişte cauciucuri întinse de praştie. — 346 . în poarta saivanului găsiseră două oi.. Da... şi pe urmă să ajungi. se răsfira şi se răsucea ca nişte burghiuri în pieptul şi umerii lor... iar vîntul.. — Dar aici? Gîrla nu îngheaţă. să tragi cu puşca.. zgîlţîiţi de uragane. Le mîna spre gura saivanului. auziseră behăituri. sus.. două ghemotoace ca de pîslă şi. prrr. ca şi cum dintr-o dată ar fi plesnit şi s-ar fi deznodat toate băierile cerului. asta faptă deosebită.. între ele. — Să isprăveşti cu gloanţele şi să te lupţi cu cuţitul. ah. lupii nu se-arată... Cum de uitaseră? Şi ce faptă deosebită!. Sus.. auziră vocea baciului. cu ghearele. atacat de lupi. pe scurtătură. pe Stejăriş.... la saivanul colectivei. ţepene. cu ochii orbiţi de plasturi reci de zăpadă. vedeţi că mi-au fătat două ţurcane. Şi deodată. prr. pe Stejăriş. zăpada fumega. —Măi Culiţă. Şi deodată izbucnesc într-un glas: — Mieii! Mieii de pe Stejăriş. căţărîndu-se şi alunecînd pe povîrnişuri de gheaţă. pe bunda înecată de zăpadă a baciului... Plecaseră în ziua aceea pe vreme bună de la Musariu.. Noroc de cojoace. drept de obraz. la ţintă. Baciul urla şi izbea cu bîta oile. peste deal. — Vezi.. ca şi pîsla... Şi pe urmă s-a pornit viscolul. dar oile orbite se buluceau cap la cap. Jarul scapără cîteva clipe în mărgelele dinţilor dezveliţi de zîmbet. că se prăpădesc.. Luaţi mieii în sat. din stingă. ori ca gînsacul lor furios.. prr.» — Cu dinţii.Să rătăceşti în noaptea polară» prin furtuni de zăpadă. închid ochii şi parcă se văd în chip de exploratori polari...

urechile le pocneau dxireros şi nu mai puteau descleşta fălcile. — Tu s-o scrii.. dar asta a fost iarna trecută. Ba nu.. Da... Nu muriseră... — Dar mi-ai dat şi şalul tău. — La urma-urmei... acum două ierni. Rîd mulţumiţi. nu mai simţeau nimic.. pe viscol.. Tu ţi-ai scos bunda. Au învelit mieii ce tremurau şi au pornit-o spre sat. pe valea Poieniţei.. o scriem amîndoi.. Deodată.. încolo. Cînd au ajuns acasă... sclipirea veselă a dinţilor se stinge.Într-o clipă. — Şi tu cojocul... — Da. Amîndoi căciulile. cojocul. ci negri şi creţi şi behăiau subţire. 347 . Peste cîteva minute nu mai erau de pîslă. Au aşezat mieii pe cuptor. Ion. Culiţă şi-a dat bundiţa jos.. chiar pe cuptorul din faţă.

Doar pe foile albe se mai zăresc tocurile ca nişte arme părăsite.. „Vom apăra cei cincizeci de puieţi de atacul iepurilor şi al altor rozătoare. —Adevărat. Ei şi? Sînt astea fapte deosebite? — Şi ce? Nu sînt? Ai vrea să-şi rupă oamenii picioarele? Să se usuce prunii? Să piară puieţii? — Nu.. —S-o fi făcut şapte. „Vom sparge gheţuşurile de pe uliţele satului. am făcut şi garduri. ce trece vremea! 348 ' .. —Ştii ce? întrerupe tăcerea cel de lîngă vatră. Grea temă! Băieţii tac." — Am stricat gheţuşurile.. să n-alunece oa menii şi vitele.. şi în odaia caldă s-a lăsat de mult întunericul.. am curăţat şi prunii. ciugulesc ultimele boabe de porumb. Au dat drumul la staţie... difuzorul răspîndeşte. dar." — I-am învelit pe toţi." —Treci mai departe. nu. Din uliţă. — Şi ce? E o faptă deosebită? Doar toţi băieţii au ajutat. — Eu am şi strîns vreo sută de kilograme. Tii.. — Şi ce e deosebit într-asta? Am strîns şi eu vreo şaptezeci." „Vom curăţa de licheni toţi prunii din livada şcolii.—Şi acum ce scriem? Grea temă! Jarul mocneşte în cenuşă. Nu e nimic deosebit. —Hai! Aprind becul şi încep sa răsfoiască foile caietului: „Vom strînge o mie de kilograme de cenuşă". astea le facem în fiecare iarnă. vezi. un cîntec vesel. Hai să ne ui tăm în planul detaşamentului nostru. Ceasul din perete ticăie mărunt.. „Vom ajuta la facerea gardurilor pentru păstrarea zăpeziipe cîmp.

Peste o oră. salvate de cei doi pionieri pe timpul viscolului. a predat centrului de colectare a cenuşii cinci sute cincizeci de kilograme de cenuşă.. condus de pionierul Culiţă Neagu.. mamă. Curînd ţurcanele cu lină aspră şi rară. au fătat zilele acestea primii miei ţigăi ai comunei. tare mult. dar avem mult de scris.. copii.. — Aici staţia locală de radioficare.—Şi noi n-am scris nimic. e uşoară. Uite şi matale: trei pagini scrise mărunt. e grea tema? Copiii se privesc şi rid veseli: —Nu. Fapte pioniereşti deosebite. în luna ianuarie au fost puşi pe tarlale peste optzeci de metri de garduri pentru reţinerea zăpezii pe cîmp. — Ei. ce va servi ca îngrăşământ. se aude din difuzor. Şi cîte mai avem de povestit î . Detaşamentul I. mama i-a găsit aplecaţi peste caiete. Grupa pionierului Neagu Ion a curăţat de licheni cei peste o suta de pomi fructiferi din livada şcolii.. De la staţiunea de ţigaizare a oilor ni s-a transmis că cele trei mioare ţigaizate..

fără grabă. Şi parcă din foaia albă din faţa sa se înfiripa.. 350 . răsărită ca un abur. vultureşte.. un an după război.... vrăbiuţele de altă dată!. Aşternu cîteva cuvinte pe foaia albă din faţa sa şi se opri.. Şterse îndelung. în faţa scrisorii abia citite. Era în septembrie. Omul de la masă ştia că nu sînt ochelarii de vina. care îi urca din inima prea plină. cel care scria acum din Hunedoara. amintirea lui Ursu Steavu dintr-a patra. şi care îi zguduia întreaga fiinţă. Primăvara gheţarii fumegă pitiţi în adîncul peşterilor munţilor apuseni. Şcolarii săi se avîntau spre înălţimi. apoi luă tocul de scris.. din cele mai calde adîncuri ale inimii. lentila ochelarilor — totul părea învelit în abur — dar îi lăsă deoparte. Venise ca învăţător în satul moţesc de ciubărari. îşi trecu mîinile tremurînde peste pleoape. fostul său elev.SCRISOARE DIN HUNEDOARA OMUL PUSE PE MASĂ SCRISOAREA CITITĂ. împrăştiat cu furca parcă pe dealurile de piatră ale Bihariei. Hei.. bătrînul învăţător simţea o bucurie nemărginită. ca pe un ecran.. Era altceva. La fel.

foame. oricum.. N-avea nimeni nevoie de ciuberele lor. în ţară era ruină. cînd ajunsese la şcoală.. Un zîmbet de neuitat.. Scrisul n-am putut să învăţ. urcînd sau coborînd ca o cărare pe marginea unei prăpăstii. cu zîmbetul ca un plîns: — Ştiu tot ce-i în carte. Oi recunoaşte şi eu. ca e cuminte... domnule. dînd jos geamantanul din spinarea căluţului. Ursule? Băiatul veni la catedră cu trăistuţa şi învăţătorul scoase un caiet. Un fel de colibă din bîrne.. nu-1 siliţi.. goale. Altceva nu avem. Pe băiat 1-a cunoscut în aceeaşi zi. că i-a pierdut nişte oi. serioşi: — Nu-1 scoateţi pe Steavu. secetă.. Altul nu am. lîngă căluţ. să se lumineze viaţa măcar pentru el. — Poţi să-mi arăţi un caiet. Daţi-i şi lui certificatul— să-1 dau la meserie. la noi aşa e: cînd îţi mai trăieşte un singur prunc. era tăcut. Atunci.. de cînd cu bă taia pe care a luat-o de la boier. Băiatul se ridicase în picioare şi zîmbea.. parcă pornit strîmb din fiecare rînd.. Bună ziua... Puneţi-mă să povestesc. Ar fi rămas.În spatele munţilor abia se coceau cireşele.. moţul vorbise fără să-1 privească: — Domnule învăţător. Steavu Ursu. O să vă mulţumesc cu ce-oi putea.. ca tată. cu părul cînepiu şi ochi mari sub pleoapele albăstrii. A rămas speriat. învăţătorul îşi amintea. Vorbise o singură dată.. că nu poa te...... îl scosese la tablă. domn' învăţător. Vă rog ceva. Moţul care îl însoţea la pas. Băiatul vorbi zîmbind. Daţi-i certificatul.. să nu-1 bateţi.... Copiii ceilalţi vorbiră deodată.. sperioase ca nişte aripi de turturea. mult n-o să staţi pe aici. copilu-i slab la carte.. ca un plîns ascuns. 351 . îl botezi din nou Ursu. Era un copil înalt.... Am un copil — alţii nu am — în clasa a patra. măcar că-s sărac» Voi aduce afine cînd s-or coace. Faceţi-mi un bine.. Să fie în putere. Ursu îi zice. şi zmeură. Era un scris strîns.. ruşinat.

un ciubărar lovea cu toporul un brad. Să-şi lumineze viaţa. literele se duceau la fund sau veneau la suprafaţă ca mîinile unui înecat.. Copiii nu veneau la şcoală.. în iarna aceea aproape în fiecare casă s-a deschis un fel de clasă a-ntîia. burghezia ne-a băgat de-a dreptul la univer sitate. „Ce trebuie să fac? Ce trebuie să facă un învăţător comunist?" se întreba.. „Totul".. la Mesteacăn. domnule... se izbea de fiece copac. * îşi amintea de zorile acelei ierni din '46. Mergea pe la oameni pe acasă. Am învăţat istoria la Ţebea.. la Lupeni. încolo mergea drept. În noaptea aceea învăţătorul n-a dormit... cînd dinspre Fericeaua mijeau zorile.învăţătorul privea caietele. în minte îi reveneau cuvintele sugrumate. îşi lucrau „marfa". încerca să dibuiască rădăcina răului. privind cu deznădejde caietele din faţă. Am 352 .. ca legat la ochi. moţii. Undeva.. de cînd lumea. Trei din patru nu ştiau carte. moţii stăteau acasă. Cînd se auzi scrîşnetul copacului doborît.. încolo. sugrumată: — Daţi-i certificatul. zîmbetul lui amar: — Pe noi. Primele cuvinte se puteau citi. învăţătorului i se păru o voce tristă. îşi dădea seama că mîna copilului aluneca pe hîrtie orbeşte.. urmărind literele fără noimă... ca într-un zbor de liliac. Iarna. îşi răspunse ca pentru sine învăţătorul.. domnule. Numai la scris. A stat cu caietele băiatului în faţă şi. ca pentru a străpunge cu privirea o apă tulbure. ca o rugă: — Daţi-i certificatul. învăţătorul îşi amintea cuvintele secretarului. Satul se înzăpezise. lovindu-se neaşteptat de toate colţurile. Pagina era pentru copil o pădure în care. suferind parcă de ameţeală. aproape. Ceruse secretarului organizaţiei de bază un cal şi o lampă de gaz.

. lupii. am făcut şcoli înalte.şi geologia. domnule. călcînd pe munţii noştri cu aur.. Numai clasa întîi nu ne-a învăţat nimeni. comuniştii.. ca să alunge strigoii. ca să se lumineze casa.„ Vedeţi dumneavoastră luminile acelea ce se rotesc pe Fericeaua? Moroleuci le zice. Steavu făcea focul cu vreascuri de brad. Punea mîna pe 23 — Recreaţia mare 353 . Strigoii o să-i alungăm noi. cu argint. Noi.... Le fac oamenii din coajă de cireş şi le dau foc. moţii.bătut toate drumurile ţării ca să învăţăm geografia.. nu va putea nici cu binele. tatăl copilului. Copilul asuda şi zîmbea vinovat şi trist. Am urmat . cu sare. spunea Steavu. răul. şi nici cireşii... Cît 1-a bătut domnu' dinaintea dumneavoastră! N-a putut el cu răul.. Şi-atunci n-o să se mai usuce nici oamenii.... Se afla la băiat acasă.. — Nu vă mai chinuiţi. Nu poate.

Nu-şi poate opri lacrimile... deschisă. apoi montat din nou... Apoi s-a dus la Hunedoara. aşadar. reţete... Pentru ca elevul să scrie literele. stă ultima scrisoare a prim-topitorului Ursu Steavu. Zboară. în această minunată primăvară ce a cuprins întreaga ţară. pe toată pagina.. Dumneavoastră mă cunoaşteţi de mic. bade. învăţătorul îşi amintea. învăţătorul aprinde lumina electrică. învăţătorul repeta de sute de ori un cuvînt. o silabă.. copilul a zîmbit. cruciuliţe.condei şi îndată. Aici totul trebuia demontat. mîna copilului începuse să aştearnă literele una lîngă alta.. Orele.. scrisul se prăbuşea. Dar iarna lui '46 a trecut. îmbrăţişaţi de primăvară. se înalţă!. uşa. şi au fost de acord. sutele de ore cînd mîna copilului de 12 ani se mişca ameţită printre puncte. ca acuma. învăţătorul nu auzea.... totul. După lunile de mers ca de melc zdrobit. Gheţarii au fumegat de multe ori. — Vulturaşii mei.. îmi cunoaşteţi şi familia. zecile.. Cînd primăvara se topeau zăpezile pe Fericeaua şi răsăreau brînduşele şi agliceii... pentru a înfiripa cel mai simplu semn. E cald. în faţă. 354 ... Anii au trecut. — Daţi-i certificatul.. * Ursu Steavu a terminat clasa a patra printre elevii buni.. nestingherit.. după două-trei cuvinte.. să poftiţi şi dumneavoastră la şedinţa în care se va discuta primirea mea în rîndurile partidului. Ţin mult să fiţi lîngă mine. „Vă rog. în şiruri drepte. Copilul îl privea cu zîmbetul lui ca un plîns.. Asuda şi el. ca o avalanşă. Aşa." învăţătorul îşi trece uşor mîinile tremurînde peste pleoape. aplecat asupra băiatului. domnule. Am cerut acest lucru tovarăşilor din Biroul Organizaţiei de Bază.. — Deschide. I-a arătat primele rînduri scrise corect..

„Asta merge la etaj!" îşi zise el înfiorat. toate noi şi luminoase. cu totul altceva. nerăbdător s-o vadă. băiatul se îndreptă spre fereastră şi trase perdeaua. se dumiri: se mutaseră în ajun din casa veche. şi nu d in dreapta.V E C IN U L DIMINEAŢA. ca de obicei. Buimăcit încă de somn. Ce case albe sînt aici! murmură el. I s e păru ciudat ş i faptul că de la geam dă ou ochii de 0 grădină întins ă şi verde. şi băiatului i se păru ciudat că îl vede înălţîndu-se din stînga şoselei. înşirate de-a lungul şoselei. iar coborîrea din pat se făcea pe partea dreaptă. ieşi din odaie. plapuma în sus şi vru să sară din pat. în sfîrşit. nu zărea decît cerul albastra. se bucură băiatul. care căra vagonete spre turnul de spălare. VICTOR ZVÎRLI. De-abia atunci. Dar casa noastră cum e? Şi. — Sîntem la Uricani. M ai mult. în locul funicularului. în oraşul nou. dar se izbi cu fruntea de perete. 355 . ca la P etr oş eni. frecîndu-şi cucuiul. Soarele tocmai răsărea. ce poposea pe spinarea goală a unui deal şi. Pe coridor dădu cu ochii de o scară ce ducea în sus. zeci de case. căci nu locuise niciodată într-o casă cu etaj şi i se păru că e ceva deosebit. CÎND SE TREZI.

Silabisi: „Oiştea Fran-cisc". sau radio? Ştie să joace şah? Copii are? Şi ce meserie? „Nu. —Da. sau chiar să schimbe cîteva pase. vecinul nostru e artist! — Da. vecinul nostru e fotbalist! strigă Victor. năpustindu-se în odaia unde tatăl sau tocmai îşi dezbrăca bluza de miner. iar în mînă o minge. şi încă bun. n-are copii". Voia tocmai să-1 întrebe dacă este de părere că e mai bine să fii portar decît extremă. îl văzu ieşind. — Tată. strigă pe fereastra odăii unde tatăl tocmai citea ziarul: —Tată. se dumiri în cursul zilei băiatul. Şi el juca fotbal.Se gîndea tocmai să urce. Dar oare e tînăr? E bătrîn? Are bicicletă? Are patefon. şi Victor înţelese că acolo stătea un vecin. De data aceasta vecinul purta haine negre. la Petroşeni. cu cămaşă albă. Va să zică. şi se visase de multe ori trombonist saa toboşar în fanfara minerilor. aşa îl chema pe vecin: Francisc. Era îmbrăcat într-un trening vişiniu. avea în picioare ghete de fotbal. „Acum o îîă-1 cunosc". cînd pe uşa din faţă zări o carte de vizită. îşi zise Victor şi ieşi pe coridor. Nu după mult timp. cînd se opri nedumerit. îl găsi de-abia spre seară. Şi de-abia aştepta să-1 întîlnească. A doua zi. Vecinul era tînăr. Dar vecinul nu se mai ivi în ziua aceea. să vorbească despre fotbal. „Va să zică nu e fotbalist". Tot nu v-aţi cunoscut? Victor era şi mai bucuros. cu părul negru şi cu mustăcioară. Şi aştepta cu nerăbdare să-i vor356 . O să-i zică Feri baci. Fusese şi el la meciuri. şi încă bun. Camera rămăsese tăcută toată dimineaţa. răspunse tatăl. Nu v-aţi cunoscut încă? Băiatul era bucuros. De-abia pe la trei auzi pe cineva fluierînd înăuntru. îşi zise băiatul. Aşteptînd ca vecinul să se îndepărteze. înalt. Fusese de cîteva ori cu tăticu' la concerte. iar sub braţ ducea an toc de vioară.

îl găsi pe tatăl său gata de plecare. Vru din nou să-1 oprească. şi zbură în bucătărie. —Spune-mi." în pat. şi încă bun. fără să poată adormi: „Dar cum poate noul vecin să fie şi artist. şi student. —Da. „Dacă e student. încă tot nu v-aţi cunoscut.. tăticule.. şi fotbalist? Are trei meserii? Chiar trei? Trei deodată?" Se trezi dis-de-dimineaţă. nu e artist".. dar rămase ţintuit pe loc. sau poate măcar o piculină..bească vecinului. o să-mi arate cărţile lui.. vecinul nostru se pare că e student la Petroşeni. Nu-1 văzu însă decît a doua zi. Studenţii ştiu doar atîtea. cu cască şi lămpaş. iar sub braţ o planşă mare şi un vraf de cărţi. Vecinul avea acum haine le stradă. Feri baci are trei meserii? —Nu. Are o singură meserie: e miner. 357 . Poate că o sa-i dea şi lui măcar o tobă mică. După cum văd. Băiatul ieşi pe coridor. şi poze. şopti băiatul. multe. Victor era foarte bucuros. Şi o să-mi povestească multe. Victor se întreba întruna. şi atunci îl văzu pe vecin îmbrăcat cu bluză cauciucată. —Va să zică e miner. spre seară. „Va să zică. dintr-aceea din care aveau ucenicii din fanfară. nu contează. se gîndea el. îşi zise băiatul. — Tată..

pe deasupra. se urcă în pat. — Noroc bun! Apoi se întoarse în casă.. student Victor nu mai putea de bucurie. . Şi el voia să se facă mineri Dar şi fotbalist. ca noul vecin! Şi văzînd că tatăl său şi Feri baci au ieşit din curte. aşa.. rîse tatăl.— Da. ca între mineri. şi de data aceasta adormi pe loc. din toate puterile. şi încă bun. fugi pî nj la gard şi strigă după ei. aşa. Tocmai de aceea poate juca fotbal. şi student. şi artist. ieşind pe uşă. poate fi cîntăreţ şi.

întîlnirea neaşteptată cu el îmi dădea sentimentul că pe aproape.. de zeci. O filă ca toate celelalte. zeci de copii în grupuri. Şi scrisul acela îmi era cunoscut. privirea îmi fu atrasă de una din file. fulgerător. Atunci. cu linii apăsate. pregătindu-mă să-mi notez impresiile. El era! Era scrisul lui! Şi la sfîrşitul şirului de nume zării iscălitura cu aceleaşi litere prelungi şi apăsate: „învăţătorul Dumitru Mironescu". cînd deodată. păşind sfios. sau de la distanţă. 359 . de sute de ori. cu o bucurie de nestăpînit. urmate apoi pe două şiruri de nişte semnături. în preajmă. unii vîrstnici. aşteptînd să-1 recunosc. cîndva. ca şi cum omul ar fi scris nu pe masă. şi printre ei însoţitorii.. La ieşire. M-am întors. cineva familiar şi drag mă priveşte din spate. puţin înclinat. îl mai văzusem undeva. Nu era nimeni. ci pe o spinare încovoiată. Doar prin săli. Era o filă obişnuită. repet. cu părul nins — învăţătorii.. mi-ara amintit. deodată. răsfoiam fără grabă cartea înnegrită cu mii de semnături. mi-era la fel de cunoscut ca propriul meu scris..ELEV ÎNTR-UNA DIN ZILELE VACANŢEI DE PRIMĂVARĂ vizitasem muzeul de istorie. îmbulzit.. nu-mi puteam lua ochii de la scrisul acela prelung. cu cîteva rînduri scrise sus. Şi cu toate acestea. aproape pe vîrfuri..

Ge. A repetat apoi ca pentru sine: —lîlu. ca după o boală. Flore-a deschide geamul şi se face crt. ca o pădure de furculiţe. Cu o manta pe umeri. A trecut apoi prin bănci. (corent)... fără preget. se ridicau în picioare şi ridicau degetele. copii. Va tre bui să muncim serios. înalt. dar slabă. şi-a smuls mantaua de pe umeri şi s-a îndreptat spre tablă. S-a oprit întîi cu faţa la tablă." A citit pînă jos. S-a apropiat de mine şi. de-abia auzita. —Rău. umpluse toată tabla: „Anastase şa vărsat cernla pe bănică.. Ispas face pe copii să rida şii polecreşte. l-am auzit: Şterge. în timp ce toţi copiii scotoceau prin bănci şi în ghiozdane. a fost război. mîngîindu-mă uşor. Scoateţi caietele şi copiaţi prima temă. în clasă s-a făcut deodată hărmălaie. voinic. toată tabla. apoi a clătinat din cap şi s-a întors spre clasă: —Cine a scris? a întrebat cu voce blinda. dar palid şi slăbit. Aţi învăţat pe apucate. vă rog! Sînt şeful clasei. —Are rîcă pe mine! El strică! Pe Voicu de ce nu 1-a scris? Spun eu! Puneţi-mă pe mine să-i scriu! Eu! Eu! A ridicat mîna şi zarva a încetat. a răsfoit cîteva caiete şi. de curînd. cu rîvnă. a exclamat abia auzit: —Rău ! Apoi s-a oprit în faţa clasei şi ne-a vorbit: Pînă acum.Fostul meu învăţător! Intrase în clasa noastră în toamna lui 1945. Şi. Cei „scrişi" ţipau. lăbărţat şi cu greşeli. Aceştia sînt răii clasei. pe „răii clasei" iar scrisul. ca ce obicei. pentru a treia oară în acea zi. cu ochii arzători sub fruntea mare. M-am ridicat din banca.. te rog.. 360 . cu mîndrie: —Eu.. Scrisesem.

. Priveam scrisul lui prelung. Mai cu grijă". şi cînd. Tîrziu. încovoiat. O pierduse pe front. învăţătorul nostru nu avea mîna dreaptă. în acest timp. Scriam. şi a vorbit şoptit şi tremurat: — Va făgăduiesc ca data viitoare să scriu mai frumos. copiat parcă din abecedar.în clipa aceea — ţin minte ca acuma — parcă o mînă ne-a oprit deodată răsuflarea tuturor. strîmbe. în mintea tuturor se ridica întrebarea: . sînt mulţumit". Ciudat. în luptă cu fasciştii. Scriam mai toţi aplecat spre stînga.. şi de fiecare dată scria în josul paginii cîteva cuvinte: „Mai atent". s-a întors spre clasă. îi imitam scrisul.Bine. angajamentul să scriem tot aşa ca el.. şi hotărâm din nou să ne îndreptăm. răsucit.. puţin pieziş. Scria cu mîna stingă. cu fruntea brobonată de sudoare. 361 . pînă cînd ajungea să umple tabla. dădeam caietele la control. cu fruntea brobonată de sudoare. sînt mulţumit". strîmb şi prelung. Pe nesimţite. rupeam foile. priveam şi scrisul nostru. A doua zi. dar cîteodată literele ieşeau pocite. în timp ce el. îndreptînd cu roşu literă cu literă. Ne corecta caietele. apoi se ridica îngrijorat. Prin iarnă. scria la tablă cu uşurinţă. palid. zîmbind cu mulţumire clasei: — Copiaţi! Dar într-o zi de iarnă noi am aflat secretul.)Cum poate să scrie atît de frumos şi atît de repede cu mîna stingă?" Scria adesea în faţa noastră pe tablă cu mîna stingă. tăcuţi şi încruntaţi... sau: . scria cu greutate.. la sfîrşit.. Şi. apăsat. cîteodată: . mîhniţi. ca din abecedar. sau. vedeam în josul temei aceeaşi propoziţie.. iar foşnetul caietelor a încetat. Ne ruşinam cel mai adesea şi ne luam. îl priveam înmărmuriţi. îngrămădite. la tablă. sau: „Mai ordonat". a doua zi: „Acum este mai bine. rînd după rînd. cu roşu: „Mai ordonat". aşteptam cu sufletul la gură ca el să scrie dedesubt.

Cînd a umplut tabla... . a mare. L-am văzut pe el.. apărut pe caietele clasei a patra. şi. Am venit. la tablă.. mai repede.. 362 . Nici nu se luminase pe deplin. cu grijă.. coleg cu noi. încet. Am văzut şi noi atunci toată tabla.Din ziua aceea. Veniţi mîine la şcoală mai de dimineaţă. Pe urmă a început să scrie iarăşi. cînd a isprăvit.. o singură fereastră luminată: a clasei noastre. s-a dat înapoi cîţiva paşi şi a privit. cuvintele „Mai atent". îşi dăduse jos haina şi scria. a şters în grabă totul şi a început din nou să scrie: a mic. a clătinat din cap şi am auzit în clasa goală un cuvînt. tot mai repede. singur. în toată şcoala. Nu cuprindea nici o propoziţie. a mare. De sus şi pînă jos era o singură literă: a mic. învăţătorul nostru s-a apropiat apoi de tablă şi a şters-o.— Vreţi să vedeţi ceva? ne-a întrebat băiatul femeii de ser viciu. nici un cuvînt. „Mai ordonat" nau mai.. s-a îndepărtat niţel. unul singur: — Rău! S-a îndreptat spre burete. literă ca literă. Ne-am adunat sub geam şi am privit înăuntru... O să rămâneţi trăsniţi.

fericit şi tulburat de această neaşteptată întîlnire. Apoi. . Am mai privit o dată fila cu scrisul învăţătorului meu. tot cu litere prelungi şi apăsate: Elev". cu litere prelungi şi apăsate.Vizitatorii se îngrămădeau în spatele meu.spre nedumerirea celor din jur. Am privit cele două şiruri de semnături ale elevilor săi — aproape toate plecate niţel spre stingă. mi-am pus şi eu semnătura dedesubtul numelui învăţătorului meu şi-am adăugat .

... veche Desen după natură De ce au dispărut zmeii? N-am cuvinte Scrisoare pe adresa unui chiulangiu Mi s-a terminat caietul Cavalerul dreptăţii 5 8 12 15 17 21 24 26 28 31 35 38 41 45 48 51 55 59 64 68 ..CUPRINS Motivarea absenţei Cai şi bibilici Mărinimie Hamurabi Necunoscute Carnetul carnetului Unde se varsă Nilul? O lucrare scrisă. vorbită Jocul culorilor Un şmecher la lecţie însemnări de lector Obiect neidentificat La vară o să fie cald Istorie.

T. Sufleţelul învaţă Un ambiţios Un vocabular literalmente bogat E grea geometria? Demostene Recapitulare P.R.Băiatul cu semnele Dubla calitate Un băiat citit Autogol Dărnicie Cel mai bun prieten Superlativul Propoziţii simple Post-scriptum Mi se spune Fantomas Revelion A se feri de umezeală! O poveste plicticoasă Poveste cu un cocoş Un mamifer nevertebrat Imaginaţie creatoare Cap! Spic! Se caută o greşeală Scrisoare pe adresa unui anumit întîrziat Portretul colegei de bancă La telefon .T. Scrisori fictive Decembrie între prietene Cea mai interesantă acţiune 71 75 78 80 84 86 89 91 94 97 101 105 112 117 121 125 129 133 139 144 150 155 161 166 173 178 183 190 194 201 205 208 .

Amintiri Un visător Dormitor în doi 32 de premianţi Păsăreşte Uriaşul „Necunoscut la adresă" „Voi ce aveţi la română?" Un amănunt Cartofii Interviu în oglindă Cum se prinde o muscă? S-a pierdut un orfan! Sport. artă şi istorie Secretul A fi sau a nu fi O mică greşeală Caise cu ceapă O mare ruşine Unde începe şi unde se termină o durere de cap Poştaşul Goarna Ce mai faci. bunico? O temă grea Scrisoare din Hunedoara Vecinul Elev 213 216 222 226 231 234 242 250 255 258 263 267 274 279 286 290 295 305 310 318 322 331 338 343 350 355 359 .

Tiparul executat sub comanda nr. Tiraj 32 000 Broşate 27 000. Bun de tipar 19.I973. 646. Piaţa Scînleii nr. Republica Socialistă România .Lector : DELIA DAMIRESCU Tehnoredactor : ŞTEFANIA MIHAI Dat la cules ÎS VI.XI. 30 467 la Combinatul Poligrafic s.1973. Coli de tipar 23.Casa Scînteii". Comanda nr. 1. + legate 'h 5 000. Apărut 1973. Bucureşti.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful