2.

Stratificarea şi mobilitatea socială
2.1. Sisteme de stratificare socială Diversitatea fiinţelor umane, care intră în alcătuirea colectivi-tăţilor sau a societăţii, precum şi maniera diferită de repartizare a resurselor, produc apariţia unor inegalităţi sociale. În această situaţie se găsesc atât societăţile primitive, aparent simple şi omogene, cât şi sistemele sociale cele mai evoluate. Toate sunt alcătuite din diviziuni care pot fi ierarhizate pe verticală, întemeiate pe vârstă, sex, religie, relaţii de rudenie sau pe faptul că o persoană lucrează mai mult decât alta sau îşi alege o profesie care îi permite să exercite mai multă putere sau influenţă. Pentru a descrie aceste inegalităţi, în sociologie se utilizează termenul de stratificare socială. În literatura sociologică, noţiunea de stratificare socială se foloseşte în mai multe sensuri, dintre care cel mai larg este acela care implică orice formă de diferenţiere socială, capabilă să producă elemente de particularitate pentru diverse grupuri. Alteori termenul se aplică numai în cazul utilizării unor criterii specifice de clasificare, ca de pildă cele legate de putere, venituri, ocupaţii, prestigiu social, nivel de instruire etc. De cele mai multe ori conceptul de stratificare socială se identifică cu cel de structură socială. Stratificarea socială este definită drept o sumă de inegalităţi structurale între diverse grupuri de oameni ca o consecinţă neinten-ţionată a proceselor şi relaţiilor sociale. Din acest punct de vedere se poate considera că societatea este alcătuită din mai multe „straturi“ ierarhice, având în vârf categorii sociale favorizate, iar la bază pe cele defavorizate. Studiile de stratificare socială au două obiective fundamentale. Primul este acela de a identifica acele categorii sociale existente la nivel societal, precum şi maniera lor de relaţionare. Cel de-al doilea are în vedere certificarea inegalităţilor sociale, precum şi identifi-carea strategiilor prin care unele grupuri îşi conservă caracterul lor exclusivist pentru păstrarea privilegiilor, iar alte grupuri caută să obţină accesul la acele privilegii. Trebuie subliniat faptul că stratificarea socială este un proces specific societăţii, şi nu indivizilor care o compun. Deşi formele de stratificare pot varia, toate societăţile au un anumit sistem de stratificare, justificat printr-o ideologie promovată, în principal, de cei care beneficiază, cel mai mult de pe urma acestui sistem. Cel mai des întâlnite sunt sistemele bazate pe caste şi pe clase. Casta este asociată, în principal, culturilor din sudul Asiei, iar sistemul bazat pe caste este un sistem de stratificare închis, în care poziţia este determinată de familia în care se naşte un individ. Sistemul de castă este extrem de elaborat şi variază în structura sa de la o zonă la alta, atât de

într-o oarecare măsură. În esenţă. dispuse ierarhic într-un sistem în care acestea se definesc unele în raport cu altele şi nu ca entităţi în sine. stilul de viaţă ş. care nu sunt altceva decât grupuri endogame. în care este permisă o oarecare mobilitate interioară. asistenţa medicală sau juridică etc. care împărtăşesc resurse economice comune. pe poziţia cea mai de jos. funcţie de care se realizează stratificarea socială. nivelul venitului.a.mult încât nu putem vorbi de un singur sistem. O primă abordare consideră clasele sociale ca fiind entităţi cu un rol efectiv în dinamica societăţilor. nivelul de instruire. Ksatriya. Aici intervine problematica acţiunii de clasă. Un sistem bazat pe clase este o formă „deschisă“ de stratificare în care poziţia unui individ la naştere poate fi schimbată. cum sunt: educaţia. poziţia unui individ într-o clasă este bazată pe statutul social dobândit. cum ar fi: posesia unor bunuri de folosinţă înde-lungată. dar a căror existenţă este mai mult sau mai puţin conştientizată de indivizii care o compun. generate. iar în afară de acestea. Cea de-a doua tendinţă constă în considerarea claselor sociale ca simple construcţii statistice. clasa influenţează puternic şansele vieţii individului. Posesiunea averii. Conceptul de castă este deseori folosit atunci când două sau mai multe grupuri etnice încearcă să se individualizeze în raport cu alte grupuri şi uzează de noţiuni care vizează puritatea rasială (a se vedea politica de apartheid din Africa de Sud). Ca şi casta. în general. de regulă. Sudra). la care se ajunge. . ocupaţia şi stilul de viaţă sunt principalele criterii. plasate pe o scală socială. a conştiinţei de clasă şi a conflictului de clasă. utilizate ca variabile în studiile sociologice. În cadrul fiecărei caste există câteva mii de subcaste. În cadrul sociologiei există două maniere diferite de abordare a studiului claselor sociale. Exemplul cel mai elocvent îl constituie India. ci de o diversitate de credinţe şi practici. un mai mare acces la resursele societăţii. prestigiul ocupaţiei. unde sunt recunoscute patru caste principale (Brahmin. În societăţile contemporane se operează cu criterii extrem de flexibile. care îi asigură o bază foarte puternică. Clasa socială este definită drept o grupare relativ mare de oameni. de ocupaţie şi teritoriu locuit. Principalii teoreticieni care se înscriu în această tendinţă sunt Karl Marx şi Max Weber. se află „cei pe care nu trebuie să-i atingi“. Cele două tendinţe împărtăşesc totuşi ideea comună că aceste clase sociale sunt grupuri economice. Cei din clasele de sus au. Vaisya. prin eforturile şi deciziile fiecăruia. Ideologia care susţine un astfel de sistem derivă deseori din idei religioase (nerespectarea ritualurilor castei respective au drept consecinţă reîncarnarea într-o poziţie inferioară).

bazată pe inegalitatea economică. 2. sociologii au fost extrem de interesaţi în a oferi teorii valide ale stratificării sociale. relaţii de producţie. De asemenea rolul tot mai crescut al sindicatelor a schimbat balanţa puterii dintre muncitori şi patronate. Teoria lui Max Weber Stratificarea socială. burghezia) şi cei care nu dispun de astfel de mijloace (şerbii. patronii şi industriaşii şi persoanele cu funcţii executive la nivel înalt). nu vom oferi o descriere detaliată şi exhaustivă a tuturor cercetărilor privitoare la toate tipurile de stratificare. inclusiv către muncitori. Teoria conflictului a lui Karl Marx Este o teorie globală care încearcă să descrie şi să explice cu ajutorul unui ansamblu de concepte foarte abstracte (mijloace de producţie. Marx cele două clase se află pe poziţii antagonice. Con-ceptul de clasă. de-a lungul istoriei. iar relaţiile dintre ele se bazează pe exploatare. într-un mod considerabil. clasa de mijloc (majoritatea funcţionarilor sau a celor cu profesii liberale) şi clasa muncitoare.2. 2. Din motive lesne de înţeles. forţe de producţie) şi al unei logici coerente. Mai mult.2. de aceea teoria weberiană se vrea deopotrivă o critică şi o îmbogăţire a modului marxist de stratificare. proletariatul) şi care sunt nevoiţi să-şi vândă singurul lor bun. 2.Clasele existente în societăţile „occidentale“ contemporane sunt: clasa de sus (cei bogaţi. iar vânzarea pe scară largă a acţiunilor. Marx a susţinut că în societate există doar două clase fundamentale: cei care au în proprietate mijloacele de producţie (nobilimea. ci vom încerca o sinteză a celor mai reprezentative. ci la condiţiile obiective care permit unora să beneficieze de un mai mare acces la recompensele materiale.2.2. este limitativă. din teoria marxistă. decât alţii. nu se referă la convingerile pe care le au oamenii în legătură cu poziţia lor. După părerea lui K. Teorii ale stratificării sociale Aşa cum am arătat mai sus. Weber distinge trei sfere în interiorul .1. este un proces multidimen-sional. care a considerat că analiza stratificării sociale propusă de Marx. susţine Weber. Au existat şi există mai multe critici ale teoriei lui Marx. în societăţile postindustriale. a cărei ocupaţie este preponderent manuală. pentru a răspunde imperativelor de natură didactică. forţa de muncă. Cel mai important atac împotriva acestei teorii a fost formulat de Max Weber. se observă că proprietatea şi administrarea mijloacelor de producţie sunt deseori divizate. au estompat linia categorică dintre clase. pentru a putea să-şi asigure cele necesare traiului. M. maniera de producere a stratificărilor sociale.

pe trei categorii de elemente: a) calităţile pe care individul le posedă la naştere. existentă în orice tip de societate. se dovedeşte că între cele două dimensiuni există o corelaţie foarte strânsă. cu o largă acceptare. Spre exemplu clerul are un prestigiu ridicat. Sferei sociale îi este caracteristic statutul. are în vedere gradul în care se exercită puterea politică. medalii.). de cele mai multe ori. pe care Weber o identifică cu partidul politic.3. Specific primei sfere este clasa socială. în detrimentul statutului atribuit. susţinând că poziţia economică a oamenilor ar trebui privită ca un fenomen cu caracter continuu. b) realizările sau performanţele sale şi c) ceea ce dobândeşte individul de-a lungul existenţei sale (bogăţie. dar se diferenţiază de acesta. dar.). dar în general. relative la stratificarea socială. Weber formulează puncte de vedere comune cu ale lui Marx. Aici.cărora indivizii pot fi diferenţiaţi: sfera economică. sfera socială şi cea politică. Cel mai elaborat punct de vedere îi aparţine lui T. competenţă etc. Astfel o persoană poate avea o poziţie înaltă într-o sferă şi o poziţie inferioară în celelalte. de un prestigiu social ridicat. Perspectiva funcţionalistă Numitorul comun al tuturor concepţiilor funcţionaliste îl reprezintă principiul conform căruia stratificarea. îi lipseşte bogăţia care l-ar plasa pe o poziţie superioară din punct de vedere economic. ba dimpotrivă. în cele mai multe situaţii. astfel o anume societate va recompensa şi privilegia statutul dobândit de un individ ca rezultat al propriilor sale acţiuni (diplomă. îşi are temeiul în faptul că ea răspunde unei necesităţi sociale şi este inevitabilă. Scrierile lui M. . Weber referitoare la stratificare sunt importante datorită faptului că oferă o perspectivă de analiză mai cuprinzătoare şi mai flexibilă. vârstă etc. 2. Persoanele care au dobândit o poziţie economică privilegiată nu se bucură. Abordarea funcţionalistă încearcă să explice comportamentul actorilor sociali printr-un ansamblu de valori. succes financiar). Puterea poate să nu depindă de suportul economic. Grupurile cu un statut privilegiat includ oameni care se bucură de un înalt prestigiu în cadrul unei ordini sociale date. societatea îşi întemeiază judecăţile de valoare.2. origine etnică. în ceea ce priveşte onoarea sau prestigiul. În teoria lui Weber statutul se referă la deosebirile dintre grupuri sociale. ce se derulează de la inferior la superior. de aceea sunt folosite în cercetările sociologice contemporane. Parsons care consideră că sistemul de ierarhizare socială este bazat pe valorile supreme ale fiecărei societăţi. ce vizează caracteristici pe care un individ nu le poate controla sau nu este capabil să le schimbe (sex. Un alt exemplu este oferit de societatea românească postdecembristă. După Parsons. A treia dimensiune.

O distincţie fundamentală care se face în toate studiile de mobilitate socială este cea între mobilitatea intrageneraţională şi cea . O trecere în revistă a studiilor de mobilitate socială scoate în evidenţă existenţa a două direcţii principale. în cadrul căreia indivizii pot fi ordonaţi după criteriul venitului. trebuie să avem în vedere nu numai deosebirile dintre poziţiile economice sau prestigiul social. asupra cărora trebuie să ne oprim. Mobilitatea socială verticală se referă la o schimbare dintr-o poziţie socială în alta. Atunci când sistemul poziţiilor sociale este parţial ierarhizat şi există mai multe poziţii de acelaşi nivel sau când straturile cuprind mai multe poziţii similare.Ca şi celelalte teorii. fie pe o poziţie superioară. Aici se înscrie ceea ce numim tradiţia americană. iar atunci când o fac au tendinţa de a o reduce la cea de ocupaţie. asupra cărora nu ne vom opri aici. în cadrul sistemului de stratificare socială. constituit pe baza prestigiului social. Pe de o parte. care vizează calitatea vieţii. Literatura sociologică uzează de câţiva termeni. între diferite poziţii. între care au loc mişcări de persoane. Indivizii care dobândesc proprietăţi. al nivelului de instruire sau al prestigiului socioeconomic. se vorbeşte despre o mobilitate verticală sau orizontală. vorbim de o mobilitate orizontală. Toate aceste studii au evidenţiat existenţa mai multor forme de mobilitate socială. ci şi ceea ce li se întâmplă indivizilor care le ocupă. Mobilitatea socială Atunci când studiem stratificarea socială. înregistrează creşteri ale venitului sau dobândesc noi competenţe. O asemenea ierarhizare este rezultatul folosirii. Termenul de mobilitate socială desemnează mişcarea indivizilor sau a unor grupuri întregi. În această categorie se înscriu studiile europene care uzează mai rar de noţiunea de statut. dată fiind predominanţa acestei modalităţi de a interpreta mobilitatea socială. care cuprinde localizările sociale determinate de relaţiile predominante de pe piaţa muncii. în timp ce alţii „se deplasează“ în sens invers şi se consideră că au o mobilitate descendentă. studiile vizează mobilitatea în contextul ierarhiei sociale. considerând că se poate pune un semn de echivalenţă între mobilitatea socială şi mobilitatea profesională. în calitate de principal criteriu al statutului social. se consideră că au o mobilitate ascendentă. pe care le exersează pe piaţa muncii. şi cea funcţionalistă suferă de o serie de vicii de formă sau de fond. aparent divergente. Altă direcţie de cercetare plasează mobilitatea socială în contextul structurii de clasă. De pildă.3. 2. asociat cu alte elemente. fie pe una inferioară.

Vasta literatură sociologică dedicată acestui subiect este pre-sărată cu discuţii mai cuprinzătoare. . Educaţia asigură formarea competenţelor. De regulă. şi factorii care ţin de structura socială pot influenţa mobilitatea. a atitudinilor şi transmiterea valorilor necesare dobândirii unor statute sociale.a. iar în cel de-al doilea caz. pe scala aleasă. Pe lângă factorii individuali. se creează un număr mai mare de poziţii sau statute de nivel superior. Ocupaţia determină venitul şi oportunităţile de dezvoltare a unei cariere. se are în vedere mobilitatea între poziţia socială a familiei de origine a unui individ (de regulă cea a tatălui) şi poziţia de clasă sau statut. apartenenţa etnică. ivindu-se astfel oportunităţi de promovare. În primul caz este vorba despre schimbarea poziţiei unui individ. cele două categorii de factori acţionează conjugat. printre altele asupra educaţiei. În măsura în care există o dezvoltare economică sau societatea înregistrează progrese tehnologice. ocupaţia. rasa.intergeneraţională. Aceşti factori pot fi grupaţi în două categorii distincte: factori individuali şi factori sociali. culturii. etnică sau pe criterii de sex pot limita considerabil promovarea în ierarhie. puterii şi a altor factori care influenţează mobilitatea socială. iar discriminarea rasială. genul ş. Din prima categorie fac parte educaţia. între două momente ale vieţii sale (între prima sa slujbă şi cea actuală). la un moment dat a acelui individ.