Activitatea comercială în cadrul relaţiilor de piaţă Capitolul 1 ACTIVITATEA COMERCIALĂ ÎN CADRUL GENERAL AL RELAŢIILOR DE PIAŢĂ

1.1. Definirea, necesitatea şi rolul comerţului în dezvoltarea economico-socială Necesităţile individuale şi comune ale societăţii sunt asigurate pe deplin sau parţial, prin schimbul nemijlocit de bunuri, servicii şi informaţii liber disponibile pe piaţă. Un asemenea domeniu, deosebit de important, aparte prin sfera de activitate, de cercetare şi aplicare a contabilităţii îl constituie comerţul, respectiv activitatea de intermediere a schimbului de mărfuri prin întreprinderile comerciale, atât în interiorul ţării, cât şi în relaţiile cu străinătatea. Circulaţia mărfurilor prin comerţul interior şi exterior formează componentele de bază ale circulaţiei globale a mărfurilor ca fază a reproducţiei sociale. În aşa fel, legătura dintre producţie şi consum, în prisma relaţiilor reciproc avantajoase, se realizează prin circulaţia de mărfuri. Circulaţia mărfurilor reprezintă succesiunea mărfurilor din sfera producţiei în cea a consumului pe calea schimbului de mărfuri prin intermediul banilor. În acest mediu, şi anume a relaţiilor marfă-bani-marfă a apărut şi s-a dezvoltat comerţul ca sector median între producător şi consumator. În ordine schematică, comerţul prin activitatea sa se prezintă astfel: Flux de bunuri ori servicii Flux de bunuri ori servicii

Furnizor

Flux monetar

Unitatea comercială

Flux monetar

Cumpărător

Flux de informaţii Flux de informaţii Figura 1.1. Poziţia comerţului în circulaţia de mărfuri. Odată cu sofisticarea relaţiilor dintre producător şi consumator, ceea ce se manifestă prin dorinţa consumatorului de a procura şi consuma bunuri cu calitate superioară celor existente, împreună cu schimbul de mărfuri prin intermediul banilor, în relaţiile dintre subiecţii tranzacţiilor comerciale apare fluxul de informaţii (figura nr.1.1 - prin linie întreruptă) care constă în direcţionarea, prin intermediul unităţii de comerţ, a informaţiei privind cererea consumatorului către producător pentru sporirea calităţii sau modificarea preţului la produsul propus, precum şi a ofertei furnizorului în aprecierea pieţei de desfacere a unui produs nou, adoptării deciziei asupra fabricării unui anumit tip de marfă, a unei oferte de promoţie etc. Comerţul (activitatea comercială) reprezintă genul de activitate economică desfăşurată de persoane fizice şi juridice, constând în cumpărarea-vânzarea cu amănuntul a mărfurilor, fabricarea şi/sau comercializarea produselor de alimentaţie publică, organizarea consumului lor, prestarea de servicii suplimentare la vânzarea mărfurilor. Comerţul este o sferă de activitatea foarte atractivă şi prestigioasă. Cu regret, în condiţiile actuale, fascinaţia comerţului se suprimă prin mai multe aspecte: venituri mai mari decât în alte domenii; dispensarea concurenţei reale între producători sau între unităţile de comerţ; incapacitatea de a menţine relaţii durabile între producători şi comercianţi; dezvoltarea insuficientă a comerţului ca atare; lipsa culturii de întreprinzător etc. Activitatea comercială se desfăşoară de agenţii economici care au statut de intermediere între producătorii şi consumatorii de bunuri materiale. Comerţul, ca parte componentă a sectorului terţiar a economiei mai poate fi definit ca ansamblu de activităţi prin care se asigură fluctuaţia marfă-bani în ordine reciprocă între producţie şi consum. Esenţa comerţului se impune prin activitatea continuă de cumpărare a mărfurilor şi revânzare a acestora, în scopul obţinerii de profit. Organizarea contabilităţii patrimoniului întreprinderilor de comerţ este similară contabilităţii întreprinderilor din alte ramuri ale economiei naţionale, având în vedere evidenţa activelor pe termen lung, a capitalului propriu şi a datoriilor. Specificul contabilităţii în comerţ ţine de structura şi componenţa stocurilor şi de organizarea vânzării mărfurilor. În ansamblul operaţiilor şi fenomenelor economice efectuate de unităţile comerciale prevalează operaţiile mărfare, adică achiziţia, stocarea şi vânzarea mărfurilor, ceea ce reduce particularităţile contabilităţii în comerţ la aspectele de evidenţă a operaţiilor cu mărfurile. Mărfurile reprezintă bunurile economice achiziţionate de către agenţii economici în scopul revânzării în aceeaşi stare, indiferent de forma de vânzare (cu amănuntul sau cu ridicata). La mărfuri mai sunt asimilate stocurile de materii prime, obiecte de inventar, mijloace fixe şi alte

5

obţine o importanţă primordială şi se realizează pe întreg ciclul de rotaţie a mărfurilor: aprovizionare. în scopul stabilirii rezultatelor financiare. „Tratatus de computis et scripturis” publicată în Veneţia în anul 1494 de unul din fondatorii contabilităţii . De aceea. stocare şi vânzare. înregistrarea şi stabilirea rezultatelor financiare generate de activitatea comercială şi relevarea de rezerve privind sporirea profitului. indiferent de forma de proprietate şi tipul de activitate practică operaţii de desfacere a mărfurilor. reprezintă un material didactic perfect pentru negustor care apare în rol de întreprinzător ce vinde mărfuri aduse. Anume particularităţile comerţului. asigurarea controlului asupra existenţei. Organizarea corectă a documentării operaţiilor cu mărfurile prin verificarea prealabilă a justeţei acestor operaţii. iniţial a apărut în comerţ. însuşi.Activitatea comercială în cadrul relaţiilor de piaţă active. cu preferinţă a stocurilor de mărfuri. drept funcţie a contabilităţii. Problema controlului asupra activităţii persoanelor cu răspundere materială reprezintă o sarcină deosebită a serviciului contabil. în sine. Contabilitatea financiară are ca obiect modificările patrimoniale în totalitate şi în structură. care ţin de rapoartele de gestiune şi financiare. dubla înregistrare şi inventarierea. Supravegherea respectării condiţiilor contractelor economice. comerţul. componenţa cărora nu este stabilă.Luca Pacioli. păstrării şi circulaţiei bunurilor economice.2. însă. Verificarea plenitudinii aprovizionărilor şi vânzărilor de mărfuri. rămân a fi prezente şi în activitatea contemporană. precum şi reflectarea lor corectă în registrele contabile. prin înregistrarea la timp a costului mărfurilor vândute şi a veniturilor din vânzări. Astfel. Obiectivele contabilităţii în comerţ şi principiile de organizare a evidenţei operaţiilor comerciale Evoluţia legislaţiei privind contabilitatea şi fiscalitatea în Republica Moldova a mobilizat brusc interesul faţă de evidenţa contabilă în întreprinderile de comerţ. piaţa nu este altceva decât. Pentru realizarea cu succes a obiectivelor menţionate. În aşa fel. Se asigurară transparenţa informaţiilor contabile potrivit destinaţiilor şi pretenţiilor utilizatorilor prin intermediul caracterului geminat al contabilităţii: contabilitatea financiară şi contabilitatea managerială.1. Contabilitatea financiară se bazează pe norme unitare de organizare 6 . este necesar de a atribui o atenţie majoră întocmirii corecte. Pentru activitatea de comerţ obiectul fundamental de cercetare a contabilităţii îl constituie marfa şi modul de organizare eficientă a operaţiilor comerciale. calcularea preţurilor şi aprecierea rezultatelor financiare constituie. Se cunoaşte că în componenţa patrimoniului întreprinderilor de comerţ se conţin stocuri variate de mărfuri şi sume mari de mijloace băneşti. întreprinderile comerciale trebuie să stabilească activitatea economică proprie în axa următoarelor reguli de organizare a contabilităţii mărfurilor: Regula nr. deoarece. esenţa contabilităţii. care devin disponibile şi sunt destinate vânzării sau revânzării în starea în care au intrat în patrimoniu (nu au suferit prelucrări în cadrul întreprinderii). că evidenţa contabilă cu bilanţul. în întreprinderile comerciale controlul asupra integrităţii patrimoniului. un număr mare de agenţi economici. Totodată. Obiectivele puse în faţa contabilităţii operaţiilor comerciale la etapa actuală pot fi redate prin următoarele aspecte: Controlul continuu asupra integrităţii patrimoniului întreprinderii. Obiectivele menţionate au fost actuale pentru întreprinderile de comerţ cu mult timp înaintea reformei contabilităţii din Republica Moldova. Calcularea şi reflectarea justă a sumelor impozabile şi executarea corectă şi în termen a decontărilor cu bugetul. care prevede urmărirea prioritară a relaţiilor economice cu partenerii prin respectarea reciprocă a obligaţiilor asumate. În cadrul circuitului de la producător la consumator mărfurile generează un număr mare de operaţii economice şi financiare. ceea ce presupune evidenţa strictă a existenţei şi rotaţiei activelor şi pasivelor disponibile. de menţionat. precum şi supravegherea activităţii persoanelor cu răspundere materială. din punct de vedere juridic şi economic a contractului de răspundere materială. care se află în gestiunea mai multor persoane cu răspundere materială. controlul asupra preţurilor aplicate şi inventarierea periodică a stocurilor de marfă. Aceste exigenţe stabilesc cuantumul sarcinilor specifice ale contabilităţii circulaţiei mărfurilor. 1. Constatarea. Aprecierea naturii contractelor economice care stau la baza relaţiilor de aprovizionare sau vânzare a mărfurilor constituie factorul determinant în asigurarea respectării condiţiilor clauzate.

fuziunea sau lichidarea. contabilitatea managerială nu are la bază norme unice obligatorii pentru fiecare întreprindere. ce sunt proprietatea întreprinderii de comerţ se înregistrează în contul 217 „Mărfuri”. Mărfurile aflate la păstrare temporară în cadrul întreprinderii. statutul vânzătorului de mărfuri. 88–91. 7 . potrivit căruia se presupune că întreprinderea îşi continuă în mod normal funcţionarea într-un viitor previzibil. b) Permanenţa metodelor ce constă în aplicarea metodelor şi regulilor de contabilizare de la o perioadă la alta asigurându-se comparabilitatea în timp a informaţiilor contabile. Modul său de organizare ţine de preferinţa proprie a agentului economic în funcţie de specificul activităţii. În aşa fel. precum şi în supunerea contabilităţii prevederilor principiilor proprii de activitate. preţul mărfurilor. iar scopul acesteia se orientează spre determinarea periodică a rezultatelor financiare ocazionate din reflectarea operaţiilor şi proceselor economice. Regula nr. Regula nr. cât şi la vânzare ţinând cont de prevederile Standardelor Naţionale de Contabilitate şi a particularităţilor de activitate a întreprinderii: forma de activitate. Orice afectare a prevederilor acestei convenţii nu poate fi luată în consideraţie. Costul mărfurilor procurate pentru vânzare. Spre deosebire de contabilitatea financiară. existenţa şi destinaţia ambalajelor. lucrărilor şi serviciilor. întocmirea bugetelor operaţionale şi financiare. iar în comerţ poate fi adaptată doar în cazul unor activităţi suplimentare ce necesită aprecierea unor consumuri. furnizorii. clientela. indiferent de timpul efectiv de încasare sau plată a mijloacelor băneşti. cu excepţia cazurilor referitoare la începutul sau sfârşitul activităţii. urmărirea şi controlul executării acestora. locul de păstrare a mărfurilor în cadrul unităţii de comerţ. chiar dacă sunt necesare mai multe operaţii contabile. dar ce nu aparţin acesteia se contabilizează la conturile extrabilanţiere în dependenţă de condiţiile de recepţie a lor: 921 „Valori în mărfuri şi materiale primite în custodie”. Orice afectare a acestei convenţii are multiple consecinţe asupra metodelor de evaluare a elementelor patrimoniale. Scopul contabilităţii manageriale se fixează pe asigurarea. cifra de afaceri cu specificare pe grupe de mărfuri etc.3. în baza datelor calculate. atunci la decontarea mărfurilor vândute se anulează aceiaşi valoare.4. etalarea cheltuielilor către mai multe perioade. Se impune utilitatea evaluării mărfurilor atât la achiziţie. Organizarea contabilităţii în cadrul activităţii economice de astăzi se fundamentează ∗ pe convenţiile şi principiile contabile general admise.Activitatea comercială în cadrul relaţiilor de piaţă pentru toate întreprinderile. precum şi asigurarea cu informaţiile necesare întocmirii bilanţului contabil. Din ansamblul acestora se denotă impunerea următoarelor convenţii: a) Continuitatea activităţii. raportului privind rezultatele financiare. când durata perioadei de gestiune poate fi mai mică de un an. 923 „Mărfuri primite în consignaţie”. de calculare a uzurii mijloacelor fixe şi amortizării activelor nemateriale prin consemnarea schimbării metodelor în politica de contabilitate şi într-o anexă la bilanţul contabil. vânzarea mărfurilor cu ridicata şi cu amănuntul. furnizarea informaţiei pentru luarea de decizii gestionare. Regula nr. raportului privind fluxul mijloacelor băneşti şi raportului privind fluxul capitalului propriu. tipul afacerii comerciale (internă şi externă).  Convenţiile contabile sunt redate în conformitate cu prevederile Standardului Naţional de Contabilitate 1 „Politica de contabilitate” // Monitorul Oficial al Republicii Moldova – 1997 – Nr. caracterul relaţiilor contractuale. Contabilitatea managerială are ca obiect calculul şi analiza costurilor produselor. Orice afectare a acestei convenţii ţine de modificarea metodelor de evaluare a activelor şi datoriilor. Proprietatea asupra mărfurilor primite.2. dacă mărfurile s-au înregistrat la intrare la preţ de vânzare. dimensionate prin legislaţia în vigoare . forma organizatorico-juridică a întreprinderii de comerţ. a fundamentării deciziilor privind gestiunea internă a activităţii întreprinderii. c) Specializarea exerciţiilor (metoda calculării) presupune delimitarea în timp a veniturilor şi cheltuielilor aferente activităţii întreprinderii pe măsura constatării acestora şi înregistrării în rapoartele financiare în perioada în care au avut loc. Se asigură supremaţia şi importanţa factorilor ce influenţează circulaţia (procurarea şi vânzarea) mărfurilor şi stabilesc particularităţile activităţii comerciale a întreprinderii de comerţ: proprietatea asupra mărfurilor primite. determinarea performanţelor etc.

Membrii societăţii cu răspundere limitată nu poartă răspundere pentru obligaţiile acesteia. de rând cu membrii care practică în numele societăţii activitate de întreprinzător şi poartă răspundere solidară nelimitată pentru obligaţiile acesteia (comanditaţi). Relaţiile dintre producători şi întreprinderile ce practică activitatea comercială stabilesc tipul activităţii de intermediere şi. iar tranzacţiile respective sunt de tip comision. Mărfurile destinate vânzării sunt achiziţionate de către întreprinderile de comerţ de la diferiţi producători. 82-86 din 22. în conformitate cu actul de constituire. Societatea cu răspundere limitată poate fi constituită de una sau de mai multe persoane. implicit atribuirea intermediarului la o anumită categorie.) este societatea comerciala al cărei capital social este divizat în acţiuni şi ale cărei obligaţii sunt garantate cu patrimoniul societăţii. de obicei. dar şi prin agenţi comerciali. dispune de depozite proprii şi de legături durabile cu producătorii reprezentându-l pe producător pe piaţă. Pentru mărfurile procurate prin intermediul titularilor de avans se utilizează conturile 2272 „Creanţe pe termen scurt ale titularilor de avans” şi 5321 „Datorii faţă de titularii de avans” în dependenţă de natura acestor decontări. există unul sau mai mulţi membri-finanţatori (comanditari) care nu participă la activitatea de întreprinzător a societăţii şi suportă în limita aportului depus riscul pierderilor ce rezultă din activitatea societăţii.L. consignaţie şi brokeraj. Societatea pe acţiuni poate fi constituita de una sau de mai multe persoane. decontările pentru acestea se înregistrează în contul 521 „Datorii pe termen scurt privind facturile comerciale”.2002 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova. pe când agenţii de reprezentanţă şi brokerii achiziţionează mărfuri fără achitarea lor şi fără drept de proprietate asupra acestora. La procurarea mărfurilor de la persoane juridice (de cele mai multe ori numite . Întreprinderile practică activitatea de comerţ în conformitate cu următoarele forme distincte: 1. În aceste cazuri mărfurile rămân în proprietatea producătorilor.C) este societatea comercială ai cărei membri practică. De exemplu.Activitatea comercială în cadrul relaţiilor de piaţă Statutul vânzătorului de mărfuri. intervine în circuitul mărfurilor între producător sau importator şi alţi comercianţi. la vânzarea programelor informatice (soft) create de firma americană Microsoft. Societatea pe acţiuni (S.) este societatea comercială al cărei capital social este divizat în părţi sociale conform actului de constituire şi ale cărei obligaţii sunt garantate cu patrimoniul societăţii. Vânzarea mărfurilor cu ridicata şi cu amănuntul. Din nume propriu. Dealerii şi distribuitorii devin proprietari de mărfuri la procurarea acestora. Clauza prin care se limitează răspunderea nu este opozabilă terţilor.06. sunt asigurate prin reţele de intermediari. brokeri (agenţi bursieri). cumpără şi vând mărfuri dealerii.R. Forma organizatorico-juridică a întreprinderii de comerţ. deseori. al producătorului sau importatorului într-un anumit areal.06. de societate cu răspundere limitată şi de societate pe acţiuni*. de societate în comandită.furnizori). de regulă exclusiv. distribuitori etc. Ei suportă riscul pierderilor.C. Societatea comercială poate fi constituită doar sub formă de societate în nume colectiv. Activitatea comercială cu ridicata sau comerţul cu ridicata. nr. Societatea cu răspundere limitată (S. Dealer este persoana fizică sau juridică care comercializează mărfuri en détail cumpărate anterior en gros. ce rezultă din activitatea societăţii.2002. Distribuitorul este reprezentantul. * În conformitate cu prevederile secţiunii a 2-a a Codului Civil al Republicii Moldova nr. engrosişti sau detailişti. în limitele participaţiunii lor la capitalul social.A. Firma de distribuţie. Societatea în comandită (S.) este societatea comerciala în care. Consignaţia reprezintă o formă a vânzării mărfurilor cu amănuntul în cadrul căreia proprietarul (comitentul) transmite mărfuri vânzătorului (comisionarului) în scopul vânzării ulterioare pentru un anumit comision cedat acestuia. dealeri. ori dacă acestea se revând din numele propriu sau al producătorului. activitate de întreprinzător în numele societăţii şi răspund solidar şi nelimitat pentru obligaţiile acesteia.N. Mărfurile achiziţionate de la persoanele fizice sunt în contrapartidă cu contul 539 „Alte datorii pe termen scurt” cu specificare analitică pe fiecare persoană fizică în parte. 1107-XV din 06. dealerul este reprezentantul unei firme sau companii recunoscute şi face parte din reţeaua acesteia de dealeri. La baza clasificării respective a intermediarilor se pune preceptul dacă se cumpără mărfurile din contul propriu sau a producătorului. distribuitorul asigură deservirea tehnică a mărfurilor vândute cu specialiştii proprii. populaţie sau întreprinderi de comerţ cu ridicata. Relaţiile dintre unităţile de comerţ cu ridicata şi cele cu amănuntul. De obicei. Societatea în nume colectiv (S. distribuitorii şi comercianţii mici. 8 .

preţuri de piaţă (care poate fi obţinut/plătit pe o piaţă activă). de cumpărare. accizele aplicate. Comerţul cu amănuntul constituie comercializarea mărfurilor şi prestarea serviciilor către consumatori pentru folosinţă personală.plăţile executate către organizaţiile specializate sau cele suportate efectiv prin utilizarea transportului propriu. în afară de comercializare. plăţile pentru vămuire şi alte impozite nerecuperabile. • vânzarea mărfurilor ce se execută către asociaţii obşteşti cu condiţia utilizării lor în activităţi statutare. iar operaţia se documentează prin factură sau alte documente ce însoţesc mărfurile la vânzare. • vânzarea mărfurilor se execută către societăţi necomerciale în scopul utilizării în cadrul unor activităţi specifice. instituţiile şi organizaţiile din sfera socială pentru consum direct. în conformitate cu contractele de livrare încheiate cu aceste organizaţii. În mod sigur. la metru sau la kilogram. • vânzarea mărfurilor către agenţii economici pentru utilizare în alte scopuri decât cele comerciale. cu plată nemijlocită la momentul vânzării şi prin eliberarea bonului de casă. deseori. familial şi alte scopuri necomerciale. bufete. Întreprinderile de comerţ cu ridicata ţin evidenţa mărfurilor (procurarea. Alimentaţia publică reprezintă producerea şi comercializarea produselor proprii. în condiţii concrete de timp şi de loc. volumele. Factorul determinant în desemnarea alternativelor în deciziile de cumpărare sau de vânzare a mărfurilor este preţul. cu respectarea ordinii de documentare a consumului acestora. preţurile şi termenele de livrare şi achitare sunt prevăzute într-un contract încheiat între vânzător şi cumpărător.Activitatea comercială în cadrul relaţiilor de piaţă 2. circulaţia internă. restaurante etc. casnică şi familială. Preţul reprezintă expresia monetară care acoperă integral vânzareacumpărarea unei mărfi sau unui serviciu. Pentru vânzarea cu amănuntul sunt valabile următoarele condiţii: • vânzarea mărfurilor către persoane fizice pentru consum personal. nu poate cunoaşte scopul utilizării ulterioare a mărfurilor vândute. Activitate comercială cu amănuntul sau comerţul cu amănuntul. Preţul mărfurilor. decontarea după vânzare) la preţ de achiziţie. • vânzarea mărfurilor cu bucata. cafenele. • vânzarea mărfurilor se execută către agenţii economici în scopul utilizării în activitatea de întreprinzător. 9 . Preţul reprezintă echivalentul valorii mărfurilor în situaţia respectării principiilor generale ale cererii şi ofertei la acestea. în afară de consum. 3. precum şi către întreprinderile. Există un şir de categorii ce delimitează şi structurizează preţurile: preţuri contractuale (preţul de negociere dintre cumpărător şi vânzător). iar cele cu amănuntul – la preţ de vânzare. Activitate de alimentaţie publică. precum şi procurate în scopul revânzării prin intermediul reţelei proprii de desfaceri: laboratoarele şi magazinele de patiserie şi cofetărie. Cheltuielile de transport-aprovizionare (CTA) sunt formate din plăţile efectuate în beneficiul altor persoane antrenate la procesul de aprovizionare. La CTA se atribuie următoarele elemente specifice: sumele achitate organizaţiilor pentru servicii informaţionale şi consulting în procurarea mărfurilor sau intermedierea operaţiei comerciale. În aşa caz. se poate conchide că vânzarea către agenţii economici şi instituţiile publice în baza facturilor fiscale sau de expediţie şi altor documente ce însoţesc mărfurile se atribuie la vânzările cu ridicata (se presupune faptul că marfa ulterior se revinde). de livrare. de vânzare etc. cantine. cheltuielile de transportare . baruri. unitatea comercială. taxele vamale. Preţul de achiziţie a mărfurilor se formează din cheltuielile suportate pentru procurarea acestora în care se includ sumele plătite furnizorului pentru mărfuri şi cheltuielile de transport-aprovizionare. în cantităţi mici sau reduse. Criterii atribuite către vânzarea cu ridicata: • vânzarea mărfurilor se execută în partidă. Comerţul cu ridicata reprezintă vânzarea mărfurilor în cantităţi mari care se furnizează către vânzătorii cu amănuntul. iar vânzarea către persoane fizice sau asociaţii obşteşti se atribuie la vânzarea cu amănuntul. ceea ce ar permite atribuirea unei afaceri comerciale către comerţul cu amănuntul sau cel cu ridicata. • vânzarea mărfurilor către instituţiile statale.

CAF. franco-vagon punct terminus. franco-vagon punct de expediţie. pentru cota achitată de cumpărător. cât şi separat şi poate fi de o singură folosinţă sau multiplă.) – abreviere ce denotă faptul că vânzătorul achită transportul şi asigurarea până la un punct de destinaţie convenit prealabil prin condiţiile contractuale. de la „vagon” la depozitul cumpărătorului – de către unitatea de comerţ. CAF sau CFR (cost and freight – cost şi navlu) – abreviere ce indică faptul că cheltuielile de transport (exclusiv asigurarea) sunt incluse în preţul mărfii livrate în punctul de destinaţie. atunci când furnizorul suportă cheltuielile de transportare până la staţia de destinaţie a cumpărătorului. termenul echivalent este FOR (free on rail – franco gară). – transport şi asigurare plătite până la. cheltuielile de transport şi asigurarea mărfurilor sunt cuprinse în preţul mărfurilor până la punctul de încărcare în portul de îmbarcare. În cadrul operaţiilor de import şi export. iar de la punctul terminus până la depozitul cumpărătorului – de unitatea de comerţ. Volumul. termenele de furnizare. întreprinderile de comerţ pot păstra mărfurile la depozitul altor agenţi economici în baza unui contract de custodie. CIF. care să acopere riscul cumpărătorului de pierdere sau deteriorare a mărfii în timpul transportului. mărfurile se păstrează. plăţile pentru manipularea încărcăturii. FOB (free on board – franco la bord) – un acord ce presupune că furnizorul suportă cheltuielile de transport şi de manipulare până la bordul navei în punctul de expediere. iar cumpărătorul se obligă să primească şi să achite contravaloarea lor. CIP sau FAS*. şi anume: franco-depozit furnizor. containere etc. echipate cu utilaje speciale pentru păstrarea şi protecţia bunurilor materiale. Întreprinderile comerciale utilizează în cadrul activităţii următoarele tipuri de contracte: 1. 1 Franco (din limba italiană – liber de a suporta cheltuieli). asigurare şi navlu) – abreviere care indică faptul că toate cheltuielile de transport şi de asigurare sunt cuprinse în preţul mărfii livrate în punctul de destinaţie. el trebuind să efectueze asigurarea mărfurilor.. Existenţa şi destinaţia ambalajelor. insurance and freight – cost. 10 .. Majoritatea mărfurilor necesită ambalare prin utilizarea anumitor ambalaje: lăzi. nemijlocit la locul de vânzare. şi mai includ cheltuielile de asigurare a încărcăturii. franco-depozitul cumpărătorului.de furnizor. în contractul de livrare se stabilesc condiţiile de francare1. port maritim sau fluvial) . cutii. asigurarea mărfurilor pe durata transportării şi dobânzile plătite pentru utilizarea creditelor comerciale etc. CIF înseamnă că vânzătorul trebuie să plătească cheltuielile necesare pentru aducerea mărfii în punctul de destinaţie convenit. taxele vamale etc. FAS (free alongside ship – franco la bordul vasului) – clauză care indică faptul că.. precum şi alte condiţii suplimentare se stipulează separat în contract. * Aceste abrevieri sunt prezentate în conformitate cu prevederile INCOTERMS 2000 (International Commercial Terms) care cuprinde un set de definiţii a termenilor comerciali recunoscute pe plan internaţional. Caracterul relaţiilor contractuale. de obicei. În unele cazuri. Acest termen identifică şi delimitează responsabilităţile cu privire la suportarea cheltuielilor de livrare. precum şi în sala de vânzare sau magazin. Dacă bunurile se transportă pe uscat. Contractul de livrare prin care furnizorul este obligat să transmită cumpărătorului în proprietate mărfurile. în situaţia când furnizorul de mărfuri suportă cheltuielile integrale de transportare. CIP (carriage and insurance paid to. CIF (cost. sau FOT (free on truck – franco vagon). Pentru tarabe sau chioşcuri. Mărfurile pot fi păstrate la depozit. expertiza şi inspecţia înainte de expediţie şi delegarea reprezentatului întreprinderii. în cazul delimitării cheltuielilor de transport în următoarea relaţie: de la depozitul furnizorului până la punctul de expediţie (staţie feroviară.. De obicei. atunci când toate cheltuielile de transport de la depozitul furnizorului până la depozitul (magazinul) cumpărătorului sunt achitate de întreprinderea de comerţ. Ambalajul se poate procura împreună cu mărfurile. Odată cu constatarea cheltuielilor de transport. Locul de păstrare a mărfurilor în cadrul unităţii de comerţ.Activitatea comercială în cadrul relaţiilor de piaţă taxele de tranzitare pe teritoriu străin. mărimea cheltuielilor de transport deviază în dependenţă de condiţiile de livrare exprimate internaţional prin următoarele abreviaturi: FOB. întreprinderile de comerţ depozitează mărfurile în încăperi speciale separate.

Activitatea comercială în cadrul relaţiilor de piaţă 2. De asemenea. Există tranzacţii comerciale în cadrul pieţei interne şi activităţi comerciale peste hotare. care cuprinde: costul de achiziţie al materiilor prime şi materialelor consumabile. • stabilirea deprecierii sau majorării valorii mărfurilor. Însă. Exportul de mărfuri cuprinde toate operaţiunile comerciale prin care o parte din mărfurile produse sau prelucrate într-o ţară se vând în alte ţări. însă. Contractul menţionat poate fi întocmit şi în formă orală şi va fi numit. activitatea de vânzarea a căreia se axează pe satisfacerea necesităţilor consumatorului. ca modalitate de prezentare a activităţii comerciale a întreprinderii. în cazul întreprinderilor cu activitate de producţie şi vânzare directă prin aceste întreprinderi se evaluează la costul efectiv de producţie. deoarece persoana de încredere acţionează din numele proprietarului. 1. de asemenea. el este în concordanţă cu vânzarea mărfurilor cu amănuntul. pe când la cel de mandat – anumite acţiuni juridice. • la inventariere mărfurile se evaluează la valoarea venală sau actuală.este analogic cu contractul de livrare. şi anume: • aprovizionarea cu mărfuri pe durata perioadei de gestiune. celelalte consumuri directe. obiectul contractului de comision este tranzacţia comercială. mărfurile sunt evaluate la preţul de vânzare cu amănuntul format din: preţul de achiziţie. • cuprinderea în rapoartele financiare a informaţiei privind soldul mărfurilor.presupune următoarea relaţie: comitentul transmite mărfurile la consignaţie cu scopul de vânzare ulterioară către cumpărător.3. • determinarea soldului de mărfuri la sfârşitul perioadei. precum şi cota consumurilor indirecte de producţie determinate raţional ca fiind legate de fabricarea acestora. 3. pe când contractul de comision prevede reprezentanţă indirectă. În acest context. • în întreprinderile de vânzare către consumatorii finali. Pentru serviciile de comercializare consignaţia primeşte un anumit comision. Mărfurile intrate în patrimoniu şi aflate în stoc se evaluează şi se înregistrează în contabilitate astfel: • mărfurile procurate se evaluează la costul de achiziţie. organizarea contabilităţii circulaţiei mărfurilor se poziţionează pe relaţiile schimbului de mărfuri ale ţării cu străinătatea. Contractul de mandat . Contractul de cumpărare-vânzare . adaosul comercial şi/sau taxa pe valoarea adăugată. contract public încheiat cu unitatea de comerţ. care cuprinde preţul de cumpărare. cheltuielile de transport-aprovizionare şi alte cheltuieli accesorii necesare pentru intrarea lor în gestiune. Importul de mărfuri reprezintă toate operaţiile comerciale prin care se cumpără mărfuri din alte ţări în vederea satisfacerii consumului productiv şi neproductiv. determinată în funcţie de starea acestora şi preţul de piaţă. deoarece comisionarul acţionează din numele propriu. în funcţie de sensul lor. în care se specifică dreptul cumpărătorului la returnarea sau restabilirea mărfurilor cu defect. • mărfurile aduse ca aport la capitalul social sau obţinute cu titlu gratuit se evaluează la valoarea de utilitate. Tipul afacerii comerciale (internă şi externă). mărfurile se evaluează conform paragrafelor 21 – 25 ale Standardului Naţional de Contabilitate 2 „Stocurile de mărfuri şi materiale”. dreptul asupra mărfurilor până la vânzare păstrându-se după comitent. taxele nerecuperabile (taxele vamale şi accizele). Contractul de comision . 11 . La fel ca şi celelalte categorii de bunuri cuprinse în stocuri. impune redarea principalelor momente ce implică contabilitatea mărfurilor. de obicei. care. Aspecte privind formarea preţurilor la mărfuri în unităţile de comerţ Analiza contabilităţii. care poate fi denumită valoare de inventar şi stabilită în funcţie de starea acestora şi preţul de piaţă. • vânzarea de mărfuri în timpul perioadei.se aseamănă cu contractul de comision. • efectuarea inventarierii şi calcularea diferenţelor de inventar. conform contractului de mandat apar relaţii de reprezentanţă directă. îmbracă forma importului şi exportului de mărfuri şi servicii. La baza ambelor tipuri de contracte sunt relaţiile de reprezentanţă: afacerea se efectuează în interesul şi din contul unei persoane prin încredinţarea tranzacţiei altei persoane. 4. • mărfurile care se vând prin magazinele proprii de prezentare şi desfacere cu amănuntul. Pentru anumite mărfuri se eliberează bonul de garanţie.

pentru stocurile vândute după metodele: costul mediu ponderat (C. cheltuielile de transport-aprovizionare: cheltuieli de transport. se vor utiliza trei metode de repartizare a acestora: 1. mărfurile se estimează şi se reflectă în bilanţul contabil la valoarea realizabilă netă când aceasta este mai joasă decât costul de achiziţie. ordine admise prin legislaţia în vigoare. Reieşind din cele menţionate.C. • pentru costul mărfurilor vândute sau consumate în funcţie de posibilităţile de identificare a lor se utilizează una din următoarele metode: . deteriorării sau degradării parţiale a acestora. Toate modelele prezente pot fi aplicate în practică cu precizarea. SA – suma mărfurilor primite la preţ contractual. recepţie. PUM – preţul unităţii mărfare. iar la întreprinderile de comerţ cu amănuntul pot fi solicitate toate trei. reducerii preţului de vânzare a acestora. Sunt posibile două variante de descărcare a cheltuielilor respective: 1. taxe vamale şi accize însumate la preţul unităţii mărfare cu excepţia impozitelor recuperabile legal – TVA. CTA – cheltuieli de transport-aprovizionare totale. Formula de calcul a cheltuielilor de transport atribuite preţului de achiziţie a unităţii mărfare conform acestei metode se prezintă în relaţia: 12 . preţul contractual etc. manipulare. că de regulă. creşterii eventualelor cheltuieli pentru completarea şi organizarea vânzării acestora. Modelul preţului de vânzare cu amănuntul fără TVA – care se compune din preţul de achiziţie plus adaosul comercial. asigurare. adică în cazul.N. În această ordine de idei. Modelul preţului de achiziţie – care se formează din suma cheltuielilor pentru procurarea mărfurilor.1) unde. 2. La desfăşurarea operaţiilor cu mărfurile este necesară o modalitate de apreciere a valorii. QA – cantitatea de marfă aprovizionată.M. se propune a utiliza trei modele de bază privind stabilirea preţului mărfurilor: 1. Metoda directă – se utilizează în cazul aprovizionării unui singur tip de marfă şi presupune adunarea sumei cheltuielilor de transport-aprovizionare la suma mărfurilor primite la preţ de cumpărare. atunci când mărfurile aprovizionate dispun de aceleaşi unităţi de măsură. 2. Metoda proporţional-cantitativă – se decontează cheltuielilor de transport în raport cu cantitatea mărfurilor aprovizionate. la întreprinderile comerciale cu ridicata se aplică varianta modelului I şi II. 2. 2. Potrivit acesteia se presupune estimarea cantităţilor de marfă la preţ de achiziţie sau la preţ de vânzare. .C. 2. Includerea lor în preţul de achiziţie potrivit cerinţelor S. în ceea ce priveşte evidenţa acestora la momentul executării operaţiilor cu marfa şi stocarea ei.S. încărcare-descărcare. ultima intrare – prima ieşire (LIFO). pentru evaluarea curentă a stocurilor de mărfuri în comerţ poate fi utilizată metoda vânzărilor cu amănuntul.). 3. preţul de achiziţie serveşte drept bază pentru stabilirea preţului de vânzare.N. În cazul însumării cheltuielilor de transport-aprovizionare (CTA) la preţul de achiziţie.P. apare necesitatea de a deconta cheltuielile de transport-aprovizionare.). prima intrare – prima ieşire (FIFO).pentru stocurile identificabile – metoda identificării specifice (I.). uzurii parţiale sau integrale a acestora. Evidenţa separată a cheltuielilor menţionate într-un cont special şi trecerea lor la costul mărfurilor vândute proporţional mărimii venitului din vânzări constatat. În aşa fel. În conformitate cu prevederile paragrafului 8 al prevederilor S.Activitatea comercială în cadrul relaţiilor de piaţă • la sfârşitul perioadei de gestiune. adică: contravaloarea achitată sau care urmează a fi plătită furnizorului (valoarea din factură. cheltuieli de tranzit. Modelul preţului de vânzare cu amănuntul plus TVA – care presupune existenţa tuturor elementelor de mai sus la care se însumează TVA în mărimea prevăzută prin legislaţia fiscală (poate fi utilizat ca alternativă – autorul). Preţul unităţii mărfare se calculează după relaţia: PUM = SA + C A T QA U M (1. comisioanele acordate. pentru calculul preţului de achiziţie a unei unităţi mărfare este necesar de a acumula la valoarea contractuală totalitatea cheltuielilor suportate la aprovizionarea cu mărfuri. Conform prevederilor paragrafului 21 al Standardului Naţional de Contabilitate 2 „Stocurile de mărfuri şi materiale”.

6) unde. CTAV – CTA atribuite mărfurilor vândute. A1 – volumul total al aprovizionărilor pentru luna curentă. se vor executa în corespundere cu următoarele operaţii: 1. De menţionat. Se determină cota medie a cheltuielilor de transport-aprovizionare: CMED = CTA Si + CTA A × 100% MSf + VI (1. că includerea cheltuielilor de transport în costul aprovizionărilor conform metodelor prezentate se efectuează numai în cazul transportării prin intermediul terţilor sau furnizorilor. Metoda proporţional-valorică . 3. Se calculează suma CTA aferente mărfurilor vândute: CTA V = ( CMED × VI ) 100% (1. MSf – stocul mărfurilor la sfârşitul lunii (sold final al contului 217). CTASi – CTA aferente stocului de mărfuri la începutul lunii (sold iniţial al contului 2175).3) unde. dacă este imposibilă calcularea mărimii acestor cheltuieli la momentul recepţiei sau perfectării documentelor de achiziţie. CTAUM – cheltuieli de transport-aprovizionare aferente unui tip de marfă. Soldul contului 2175 „Cheltuieli de transport-aprovizionare” va reflecta cheltuielile atribuite mărfurilor nevândute la sfârşitul lunii de gestiune şi se confruntă cu rezultatele obţinute prin calculul din 13 . SUM – valoarea de achiziţie al unităţii mărfare sau preţul din factură. VI – venituri din vânzarea mărfurilor în luna de gestiune (rulaj creditor al contului 6112). CTA se vor include în preţ în raport cu cheltuielile similare din luna precedentă calculate după relaţia: CTAP 1 = CTAP A0 0 × A1 (1.Activitatea comercială în cadrul relaţiilor de piaţă CA T U M = CA T ×QUM QA (1. conform variantei de alternativă. 2.se presupune repartizarea cheltuielilor de transport în raport cu valoarea de achiziţie. adică cantitatea de marfă se prezintă în diverse unităţi de măsură. Formula de calcul a cheltuielilor de transport aferente preţului de achiziţie a unităţii mărfare conform acestei metode poate fi redată astfel: C TA U M = C TA ×SUM SA (1. metodă propusă ca alternativă prevederilor Standardului Naţional de Contabilitate 2 poate fi utilizat un cont aparte destinat acumulării acestor cheltuieli – contul 217 „Mărfuri” subcontul 2175 „Cheltuieli de transport-aprovizionare”. Se determină suma CTA la mărfurile rămase în stoc: CTA S =( CMED ×MSf ) 100% (1.2) unde. În cazul aprovizionării cu forţe proprii. CTAS – CTA aferente mărfurilor rămase în stoc (sold final la contul 2175).7) unde.4) unde. CMED – cota medie a cheltuielilor de transport-aprovizionare. În cazul evidenţei separate a CTA. CTAA – CTA suportate în timpul lunii (rulaj debitor al contului 2175). 3.5) unde. QUM – cantitatea unui tip de marfă pentru care se calculează cheltuielile de transportaprovizionare. Aceasta va permite evidenţa separată a CTA fără a majora preţul de achiziţie. A0 – volumul total al aprovizionărilor pentru luna precedentă. CTAP1 – cheltuielile de transport cu forţe proprii pentru luna curentă. în cazul când mărfurile aprovizionate nu sunt omogene. Calculul şi includerea în costul mărfurilor a CTA. CTAP0 – cheltuielile de transport cu forţe proprii pentru luna precedentă.

Exemplu.30)). iar suma astfel stabilită se adaogă la acesta. În urma confruntării posibilităţilor menţionate în ambele variante de înregistrare a CTA putem aprecia următoarele priorităţi a ordinii de evidenţă contabilă a CTA aparte de structura preţului mărfurilor: 1. deoarece preţurile la mărfurile nou primite. Principalele caracteristici ale adaosului comercial în corelare cu calculul. Adaosul comercial se aplică doar la preţul mărfii. marfa prin preţul său nu face faţă celui de piaţă. Adaosul comercial poate fi calculat şi aplicat asupra preţului de cumpărare conform următoarelor metode: 1. Operaţiile de recalculare a preţului duc la încălcarea entităţii dintre evidenţa sintetică şi cea analitică. că ordinea de formare a preţurilor la mărfuri urmează a fi prevăzută în politica de contabilitate a întreprinderii de comerţ cu specificarea modelului de preţ aplicat la mărfurile din patrimoniul acesteia. care. • nivelul adaosului comercial se diferenţiază în funcţie de natura mărfurilor destinate vânzării şi de nivelul profitului aşteptat. Includerea CTA în preţ este binevenită atunci. odată cu repartizarea CTA între diferite grupe de marfă se apelează la rotunjirea cifrelor. în consecinţă duce la formarea stocurilor „moarte”. • suntem de părerea că mărimea adaosului comercial se aplică la valoarea mărfurilor fără TVA şi fără alte cheltuieli suplimentare însumate la preţ. Unitatea de comerţ nu poate acorda reduceri de preţ pentru cumpărătorii angrosişti. Preţ de achiziţie – 10 lei. spre deosebire de ordinea includerii CTA în preţul de achiziţie necesită un volum redus de manoperă din partea serviciului contabil. 7. 6. Adaosul comercial reprezintă interesul economic al vânzătorului de mărfuri. dar se negociază cu cumpărătorul la momentul vânzării. C 217 „Mărfuri”. La aprecierea preţului de vânzare. la care calculele sunt minimale. 4. 3. 5. 2. Suma cheltuielilor aferente mărfurilor vândute în perioada de gestiune se decontează odată cu costul mărfurilor vândute prin formula contabilă: D 711 „Costul vânzărilor”. precum şi altor agenţi economici să stabilească preţul de achiziţie a mărfurilor şi să înregistreze operaţiile mărfare fără calcule suplimentare. de cele mai multe ori. adaosul comercial – 30%. suficient pentru depăşirea cheltuielilor de activitate comercială şi generarea de profit. În acest context. Preţ de vânzare – 13 lei (10 lei + (10 lei x 0. în afara celui de achiziţie se conţine interesul economic al vânzătorului exprimat prin adaosul comercial. în care CTA sunt incluse. în unele cazuri. deoarece. „Jocul” cu calculul preţurilor împiedică executarea controlului operativ asupra integrităţii stocurilor de mărfuri şi a activităţii persoanelor cu răspundere materială privind corectitudinea utilizării preţurilor. iar profitul comerţului se formează prin veniturile obţinute din vânzările de mărfuri.7. din motiv că mărimea adaosul comercial aplicat este limitată prin costul de achiziţie prea înalt.Activitatea comercială în cadrul relaţiilor de piaţă formula 1. deseori. • mărimea adaosului comercial fluctuează odată cu fluctuaţia preţului de vânzare pe grupe sau sortimente de mărfuri. Evidenţa separată a cheltuielilor. Se complică relaţiile de decontare cu furnizorii. Metoda procentuală – se aplică o cotă în procente la preţul de cumpărare. spre exemplu. când are loc doar o singură aprovizionare. subcont 2175 „Cheltuieli de transport-aprovizionare” Aplicarea ordinii menţionate va permite întreprinderilor de comerţ. din motiv că unitatea de comerţ comercializează mărfuri şi nu cheltuieli de transport. trebuie menţionat că activitatea de bază a întreprinderilor de comerţ este comercializarea mărfurilor şi nicidecum a cheltuielilor. 14 . evidenţa şi decontarea acestuia sunt: • mărimea adaosului comercial se stabileşte de către vânzător. reprezentat prin suprapreţul valoric aplicat la costul de achiziţie a mărfurilor. nu coincid cu preţurile prevăzute în condiţiile contractuale. deoarece se pot calcula preţurile utilizând metoda directă. pe când însumarea acestuia la valoarea de achiziţie în care se includ şi CTA duce la majorarea neargumentată a preţului şi. subcont 7112 „Costul mărfurilor vândute”. De menţionat.

Efectul nedorit se constată în cazurile când adaosul nu depăşeşte 20 la sută. atunci când se constată diferenţe de calitate sau abateri de la standarde pentru mărfurile ce fac obiectul tranzacţiei. Preţ de achiziţie – 10 lei. Remiza. profitul generat din vânzarea mărfurilor se minimalizează prin separarea sumei TVA din suma încasărilor din vânzări. Reducerile sunt practicate de vânzător şi pot fi de două tipuri: reduceri cu caracter comercial şi reduceri cu caracter financiar. 15 . Adaosul comercial – 5 lei (15 lei – 10 lei). Metoda sumei absolute – se stabileşte o sumă fixă care se aplică la preţul de achiziţie. evaluarea mărfurilor se face la preţ de vânzare. acesta la rândul său. Preţ de vânzare – 12 lei (10 lei + 2 lei).Activitatea comercială în cadrul relaţiilor de piaţă 2. risturna şi rabatul formează categoria reducerilor comerciale. În activitatea comercială din Republica Moldova. Reducerile cu caracter financiar apar sub forma sconturilor de decontare ce constau în reduceri acordate clienţilor. Astfel. Din acest motiv. fără a crea obligaţii de plată faţă de buget poate fi numită taxă pe valoare adăugată neexigibilă. indiferent de mărimea acestuia. Metoda diferenţei de preţ (suprapreţ) – care presupune stabilirea în prealabil a preţului de vânzare în mod arbitrar de către vânzător. • se apreciază prioritatea stabilirii unor relaţii economice îndelungate cu parteneri de încredere. Acest preţ ţine de modelul preţului de vânzare cu amănuntul fără TVA. la produsele alimentare şi la mărfurile cu caracter sezonier în dependenţă de accesibilitatea lor pe piaţă. deoarece aplicându-se la preţul de achiziţie fără TVA. serveşte drept bază în decontările cu cumpărătorii. Exemplu. reducerea practicată în mod excepţional asupra preţului de vânzare. apare necesitatea de a include suma TVA suplimentar în preţul de vânzare cu amănuntul. poartă denumirea de risturnă. Exemplu. Preţ de vânzare – 15. la rândul său. risturnă. Metoda adaosului mixt – se utilizează prin combinarea procentului cu suma fixă şi se utilizează. Preţ de achiziţie – 10 lei. calculată în mărime de 20% (8%) de la mărimea acestuia. În situaţia în care. sticlă. în dependenţă de conjunctura pieţei la mărfurile similare. 4. Exemplu. este reducerea excepţională asupra preţului de vânzare convenit în prealabil. ţinând seama de consecvenţa şi continuitatea acestor operaţii pe viitor măcar în aceleaşi proporţii. • posibilitatea vânzării partidelor de marfă cu aspect comercial defectuos. care îşi achită mărfurile achiziţionate înainte de termenul de exigibilitate a datoriei. adaosul comercial – 2 lei. interesul vânzătorului fiind conţinut în reducerile acordate la preţ. poate fi menţinut la nivelul preţului de achiziţie. precum şi a unor perisabilităţi la vesela din porţelan. în opinia noastră. Dar. Suntem de părerea că rabatul comercial nu este noţiunea perfectă pentru asemenea reduceri. demodate sau cu condiţii insuficiente de calitate. rabatul) la preţul de achiziţie se obţine preţul de vânzare cu amănuntul. noţiunea de rabat comercial. acesta se neglijează prin reflectarea TVA odată cu înregistrarea venitului din vânzări. Necesitatea acordării sau beneficierii de reduceri porneşte de la următoarele premise: • se urmăreşte scopul menţinerii preţului de piaţă la nivel fix pentru promovarea unui produs nou sau lichidarea stocurilor „moarte”. Rabatul. în cazul utilizării unui nivel redus al adaosului comercial aplicat la preţ. în calitate de reducere de preţ se utilizează. care la rândul său. în special. Acea reducere de preţ calculată asupra ansamblului operaţiunilor cu acelaşi cumpărător în timpul unei anumite perioade de gestiune.60 lei (10 lei + ((10 lei + 2 lei) x 0. • sunt asigurate posibilităţi de achitare înainte de termen sau de executare a plăţilor preliminare etc. De asemenea. Însumând adaosul comercial sau reducerile comerciale beneficiate (remiza. de obicei. adaosul comercial – 2 lei şi 30%. faianţă. preţ de vânzare – 15 lei.30)). remiza este întâlnită mai ales în practica de alimentaţie publică şi reprezintă un surplus adăugat la nota de plată în vederea constituirii unei sume destinate acoperirii salariilor personalului. ţinându-se seamă de volumul vânzărilor efectuate şi respectiv de ponderea unor cumpărători în clientela organizaţiei economice vânzătoare poate fi numită remiză. Preţ de achiziţie – 10 lei. TVA calculată la preţul de vânzare şi inclus în preţ. 3.

35) x (1 + 0. Ordinea practică de evaluare a stocurilor de marfă şi elucidarea formării preţurilor la diferite întreprinderi comerciale se va prezenta în capitolele următoare.40 lei/m: 20 lei/m x (1 + 0. comisioane. 16 . Exemplu: Mărfurile (ţesătură) primite la preţ de achiziţie fără TVA reprezintă 10 000 lei (5000 m x 20 lei/m). rAC – cota absolută a diferenţei de preţ aplicate la preţul de achiziţie a mărfurilor intrate în timpul lunii care se calculează după relaţia rTVA r AC = %A C100%. – cota absolută a TVA. taxe vamale.20).30 (30/100). TVA – 20%. şi în cazurile calculării preţurilor sau sumelor valorilor procurate când se aplică diferite suplimente în cascadă la preţul iniţial sub formă de accize. Adaosul comercial la mărfurile primite reprezintă 35%. de asemenea.9) unde. care poate fi utilizat pentru evidenţa curentă a loturilor şi partidelor de marfă destinate vânzării.Activitatea comercială în cadrul relaţiilor de piaţă Însumarea TVA neexigibile la preţul de vânzare cu amănuntul permite stabilirea unui preţ nou preţul de vânzare cu amănuntul cu TVA în conformitate cu modelul menţionat. calculată analogic cu cea de adaos comercial. PA – preţul de achiziţie a mărfii fără TVA.0. de exemplu: dacă cota adaosului comercial este de 30% atunci cota absolută reprezintă .8) P UM = PA ( 1 + rA C) ( 1 + rTVA) (1. Relaţia menţionată poate fi utilizată. Preţul de vânzare cu amănuntul plus TVA la mărfurile procurate constituie 32. TVA etc. Calculul preţului de vânzare cu amănuntul plus TVA (PA) prin varianta menţionată se prezintă în următoarea relaţie: P sau U M ( = PA ∑1 + ri ) i= 1 n (1.