Capitolul I.

Premise ale Biocomunicaţiei
Se admite, în general, că nu este demonstrată o altă cale naturală de obţinere a informaţiilor în afara celor constituite de organele de simţ. Este însă aceasta realitatea? Şi dacă nu, de ce sunt contestate alte modalităţi de transmitere a informaţiilor în lumea vie? Iată întrebări Ia care ne propunem să răspundem în cele ce urmează. Într-o zi din vara anului 1976, un grup de specialişti în neurofiziologie, electronică şi cibernetică, urmăreau în laborator un subiect care părea să sfideze prin capacităţile sale legile cunoscute în funcţionarea creierului uman. Rând pe rând, puteau transmite mental diverse mesaje pe care subiectul le recepţiona după un anumit timp/ fără să piardă aproape nimic din conţinutul transmis. Experienţă după experienţă se derulează cu o reuşită nesperată. Se transmit cuvinte, fraze, ordine de acţiuni. Se iau măsuri de precauţie pentru a înlătura orice subiectivism, orice posibilitate de fraudă din partea subiectului. Se dau ordine contradictorii pentru a deruta subiectul. Rezultatul este totdeauna acelaşi, când ceea ce i se cerea subiectului se înscria într-o anumită arie de posibilităţi, precizată deja înainte de începerea experimentului. Se aflau, aşadar, în faţa acelui fenomen atât de contestat de unii, apărat cu înverşunare de alţii, de transmitere a informaţiilor de la un creier la altul pe alte căi decât cele obişnuite. Se aflau în faţa unui experiment real de telepatie. Este
1

care efectiv trebuie să existe. 2 . înseamnă „simţire la distanţă”. de asemenea.adevărat fenomenul? Care sunt legităţile lui? Este posibilă cunoaşterea lor? Mai întâi am dori să discutăm accepţiunile actuale ale termenului de telepatie. Au cel puţin avantajul de a se insera în limbajul ştiinţific modern. induc în planul cunoaşterii teoretice. consecinţe mult mai complexe decât par la prima vedere. preferăm să păstrăm termenii de biocomunicaţie şi de transfer de informaţie biologică. Cum nu s-a demonstrat încă implicarea unor unde radio în transmiterea informaţiilor biologice de la un creier la altul. Dacă telepatia există. după cum vom vedea. întâlnim frecvent substituirea termenului cu cel de „radiocomunicaţie biologică” sau de „transfer de informaţie biologică”.unde. că există . se presupune. Norbert Wiener aprecia că fenomenul va constitui un obiect real de cercetare ştiinţifică atunci când i se vor găsi corelaţii fizice. ca şi al realităţii practice. Fiecare epocă îşi construieşte un limbaj propriu. prezent la nivelul întregii lumi vii. Realitatea reclamă în primul rând o realitate fizică. Dacă în cazul omului poate fi acceptat tale quale. la alte niveluri biologice . In limbajul cercetătorilor şi comentatorilor ruşi.este mai dificil de admis ca atare. care. de la formele cele mai simple de viaţă până la om. atunci nu mai poate fi redusă la dimensiunile unui joc amuzant de societate. după cum se ştie. Problemele ridicate de fenomenul de biocomunicaţie în afara limbajului.

Recepţia şi conştientizarea Receptorul avea nevoie de o stare psihică particulară. Nu cunoaştem încă natura acestei energii. Capitolul II. oferă şansa unor ipoteze. limitat doar la noţiunile clasice cunoscute. constând într-o îngustare a câmpului conştiinţei. Dacă telepatia există. chiar dacă nu permit concluzii. o dorinţă de acţiune se însoţeşte de materializarea unui câmp energetic în spaţiul ce ne înconjoară. reprezintă pentru cel neavizat. să fie un câmp energetic. între emiţător şi receptor. o afirmaţie hazardată. Chiar dacă în prezent nu dispunem de mijloace foarte riguroase de certificare a câmpurilor energetice emise de organismele vii. nu poate fi transmisă fără un suport energetic. altfel spus. toate premisele duc spre afirmarea existenţei lor. Informaţia. Solicita absenţa zgomotelor din jur şi îşi bloca vederea. aşa după cum pare să rezulte din cercetările de până acum. Acest vehicul trebuie. cu limitarea stimulilor veniţi din afara organismului. Automat apoi intra într-o 3 . arunci trebuie să admitem în mod logic că s-a transmis ceva între experimentator şi subiect. toate experienţele de descifrare au eşuat. Din experimentul realizat de noi au rezultat o serie de aspecte care. ceea ce nu înseamnă că ea nu există.A spune că o intenţie. Am comentat mai sus interferenţele sale cu energia bioelectrică. S-a transmis desigur o informaţie elaborată în creierul emiţătorului. după cum ştim. un vehicul. în parte deja prezentate. în consecinţă.

Ca emiţători au urmat pe rând fiecare din cei 5 experimentatori prezenţi.stare psihică particulară propice unei astfel de recepţionărf. unele mesaje. Hotărârea asupra a ceea ce doream să transmitem şi comun. nici nu le pronunţam. Într-un interval de timp care a variat între 2 şi 5 minute. receptorul se concentra asupra mesajului transmis. Erau scrise pe o hârtie. însoţit de un colaborator. deşi lucra doar cu un singur emiţător. precizând că îi facilitează recepţionarea mesajului. fără ca aceasta să constituie o condiţie obligatorie a receptării mesajului. subiectul era invitat în laborator şi i se indica cine va fi emiţător. el însuşi străin de conţinutul mesajului propus a fi transmis. Din când în când părea că pierde legătura şi atunci atingea cu mâna fruntea sau degetele emiţătorului. s-a constatat în mod evident că se obţineau rezultate mai bune în cazul anumitor emiţători. care după ce se citea era imediat distrusă. Prin stabilirea ad-hoc a mesajului doream să înlăturăm orice posibilitate de cunoaştere prealabilă a sa. cu vederea blocată şi mâinile întinse. După un anumit număr de repetări. probabil şi pentru a evita obstacolele din cameră. ci din construcţii simple. atunci 4 . cerea ca toată lumea prezentă să se concentreze spre acelaşi scop. timpul necesar subiectului pentru recepţionarea mesajului reducându-se uneori la jumătate. Solicita ca mesajul să nu fie format dintr-o frază complicată. ca numerele de telefon. Mai mult. subiectul receptor aflându-se în acest timp în afara incintei. Dacă era format din mai multe fraze. Odată precizat mesajul. Este interesant aici de relatat că subiectul.

Această observaţie ne-a sugerat că. Observaţia nu are valoare decât pentru cazul studiat. Spunem mai uşor. pentru că nu era exclusă nici recepţionarea unor ordine mai complicate. Primul ordin ilogic a fost să-şi arunce un obiect vestimentar propriu. să ştim dacă pe aceasta cale se pot săvârşi acţiuni vulnerabile pentru umanitate. A executat ordinul transmis mental după 5 minute. probabil. receptorul a intrat într-o mare derută. Nu ştia ce să facă. decodificarea mesajului se face la niveluri cerebrale arhaice din punct de vedere filogenetic. Într-o altă experienţă i s-a cerut subiectului să formeze un număr de telefon. existând şi recepţii de mesaje mult mai complexe în cazuri citate de alţi autori. L-a aşezat pe un scaun şi nu ne-a fost clară intenţia. Prima condiţie pentru recepţionarea mesajului era claritatea sa. Era un instrument pentru testat 5 .trebuia transmis pe fragmente. Atunci am hotărât să i se ordone să arunce pe fereastră unele din ustensilele noastre profesionale. cu alte cuvinte. Voiam. executa mai uşor indicaţia de a saluta dacă i se comanda mental „Braţul sus!” decât „Salută!”. Spre exemplu. Când i s-a dat un ordin voit contradictoriu. Elaborările sintactice care solicită formaţiuni cerebrale mai recente filogenetic erau mai greu decodificate. contrare voinţei sale. Am dorit să ştim dacă subiectul conştientizează complet ceea ce are de executat şi dacă ar executa acţiuni iraţionale. Recepţiona mai uşor impulsul gândului decât conţinutul semantic.

printr-o mişcare involuntara a muşchilor de la picioare sau din altă zonă a organismului. subiectul receptor se întoarce cu faţa spre noi şi strigă iritat: „Chiar vreţi să-l arunc? Cine o să se ducă după el?!”. care ar consta din sesizarea gândurilor unui om din mişcările involuntare ale musculaturii. Omul era pe deplin responsabil de gestul pe care-l executa. mimică. în condiţii în care nu vedea 6 . pentru că este greu de înţeles cum am putea citi gândurile unui om punându-i mâna pe frunte sau cum ne-am putea exprima. repetând mereu în gând „Aruncă-l! Aruncă-l! Aruncă-l!". S-a creat imediat o atmosferă de destindere. S-a dus la fereastră şi a început să bată ritmic cu el în pervaz. Deşi explicaţia ni se pare fantezistă. Se vorbeşte despre fenomenul numit cumberlandism. Şi de satisfacţie. Câtă vreme subiecţii receptor şi emiţător se aflau faţă în faţă şi se făcea chiar un contact tactil între ei. iar emiţătorul se afla în spatele său la distanţă de circa 3 m. ani dori să eliminăm şi o astfel de interpretare. Era cu faţa complet orientată spre exterior. posibilitatea fraudei exista. Cel puţin în cazul studiat nu exista pericolul folosirii în scopuri dăunătoare a unor fenomene particulare din biologia noastră. La un moment dat. Subiectul receptor a fost capabil să recepteze mesajul nostru de la distantă.reflexe. mişcările inconştiente ale degetelor. sesizarea intenţiilor din privire. spre exemplu foamea. Din acest experiment mai rezultă şi un alt argument în favoarea realităţii fenomenului.

am efectuat o serie de determinări. după cum ar putea. nu poate fi vorba de o demonstraţie ştiinţifica şi. O altă observaţie desprinsă din experiment a constat în sesizarea că subiectul receptor. traseul electroencefalografic 7 . în drum spre obiectul care îi era transmis telepatic. telefonul se afla la capătul opus al biroului în raport cu direcţia din care venea subiectul.emiţătorul şi. mai ales. Electroencefalograma efectuată în momentul pregătirii în vederea primirii mesajului arăta un ritm alfa bine exprimat. adăugată altora. de lovire de obiectele întâlnite în cale. tot aşa de bine. în condiţii în care era dificilă „ghicirea intenţiei noastre sau o coincidenţă. fără a schiţa niciun gest de testare a intenţiilor noastre. deci. Aceasta ne-a determinat să ne imaginăm energia purtătoare de informaţie ca având o forţă de impact. ci doar de o observaţie care. De exemplu. Era faza în care subiectul se afla cu ochii închişi. le îndepărta din drumul spre telefon. imobil. Toate obiectele de pe birou erau luate în mână şi. ar putea să fie semnificativă. Nimeni nu se poate gândi că este firesc să primească o dispoziţie prin care să arunce un obiect util. iar respiraţia era amplă şi profundă. relativ relaxat. Desigur. În dorinţa de a obiectiva prin parametri cuantificabili ceea ce se întâmplă în timpul desfăşurării fenomenului. înlătura toate celelalte obiecte întâlnite în calea sa. Era ca şi cum o apă ar fi înlăturat prin forţă obstacolele din calea sa. de o concluzie. să nu însemne nimic. Imediat însă ce trecea la executarea de gesturi.

evident. odată cu schimbul verbal de informaţie se petrece şi un transfer de energie. ne apare ca o forţă materială. Sunt recepţionate aşa cum au fost formulate. specific stării de activitate cerebrală. după cum am discutat. Aşadar. fără a fi exprimate în limbaj vorbit. un câmp energetic. asupra cărora s-a concentrat pentru a le transmite receptorului. în cuvinte. Şi dacă informaţia implică prezenţa unor semnale purtătoare de informaţie. iar contracţiile cardiace se accelerează cu 20-40 de pulsaţii în plus pe minut. Presiunea arterială creşte cu 30-40 mm Hg faţă de normal. atunci vom deduce logic că odată cu formularea cuvintelor noi emitem şi un câmp energetic în procesul de gândire. de o ghicire întâmplătoare sau de o coincidenţă. Nefiind vorba. 8 . Limbajul universal sau gândirea fără cuvinte Să plecăm de la formarea ideilor în creierul subiectului transmiţător. în această accepţiune.apărea parazitat de mişcări şi cu un ritm rapid. Fiecare încercare de repetare necesită un considerabil efort. după cum se poate vedea în tabelul de mai jos. Constatăm o epuizare accentuată a subiectului receptor. înseamnă că în creierul receptor a ajuns exact informaţia emisă. Ochii par ai unui om care n-a dormit de mult sau a plâns mult. deci un suport energetic. Capitolul III. Gândul. Acestea au fost formulate. A fost observaţia care nouă ni s-a părut a fi în cel mai înalt grad încărcată în semnificaţii.

implicată după cum vedem şi în fenomenul telepatic. considerat de cele mai multe ori la modul peiorativ. subconştientul zona în care antecamera sau sediul „fermentează” pregândirii. Sugestia este adesea cotată ca un fenomen banal. deci. Ipotetic. am putea considera că într-o primă fază are loc elaborarea câmpului energetic purtător de informaţie la niveluri mai profunde şi filogenetic mai vechi ale creierului. limbajul universal. Atât de mult controversata gândire fără limbaj şi-ar putea găsi prin această ipoteză o explicaţie. Gândirea fără cuvinte ar putea fi deci văzută ca un câmp purtător de informaţie mentală care precede cuvântul.de la celule izolate şi plante până la om. susţinută de altfel şi de prezenţa unor rudimente de gândire la animale. poate. Auzim adesea 9 . în imagini. să provoace o acţiune prin receptarea sa de către un alt creier. Acest prelimbaj ar constitui. În acest context ne întrebăm dacă o sugestie terapeutică nu ar putea să fie în acelaşi mod generatoare de acţiuni curative. în concepţia noastră. nemediat de cuvinte şi accesibil tuturor fiinţelor . mărturisit numai nouă înşine. în anumite împrejurări. de către formaţiunile este cerebrale considerat ideile de achiziţie filogenetică recentă. Poate fi o gândire concretă.Un simplu gând. iar într-o a doua fază s-ar petrece codificarea sa în cuvinte la niveluri superioare Dacă conştiinţei. atunci acesta trebuie să fie şi nivelul la care este generat câmpul energetic purtător de informaţie.

Este interesant de observat că planta nu sesizează doar prezenţa unui câmp 10 . miraculoase: vindecările rare în cazul unor boli grave prin procedee ce se înscriu în sfera psihologică. pot acţiona prin declanşarea secreţiei de endorfine. poate fi înţeleasa ca un transfer de energie şi informaţie dintre om şi plante. Aşa-zisa „sensibilitate” la plante. Inconstanţa în evidenţierea prin procedee tehnice a câmpurilor energetice emise de organismele vii ar putea explica şi raritatea fenomenelor de care vorbim. apare şi un transfer energetic. pe lângă semnificaţia informaţiei propriu-zise ce este integrată de bolnav în funcţie de coordonatele sale socio-culrurale şi psihologice. unele proceduri din medicina populară. Levin. capabil prin sine de acţiune în organism.spunându-se relativ la o terapie a cărei explicaţie ştiinţifică n-o avem încă: „Ce ar putea să fie altceva decât o sugestie?!”. Prin acest transfer energetic se pot înţelege şi o serie de alte fenomene considerate ciudate. dar o sugestie în care. concretă în organism. influenţa benefică sau nocivă asupra noastră a gândurilor „bune” sau „rele”. deci cu funcţie de sugestie. Gordon şi Fields (1978) au demonstrat că până şi substanţele administrate ca placebo. despre care s-a vorbit mult în urmă cu câţiva ani. Indicaţia şi eficienţa unor modalităţi de relaxare sau a unor tehnici de origine asiatică prin care se urmăreşte menţinerea pe un timp determinat a unor stări fără gânduri îşi pot găsi de asemenea un suport ştiinţific. O sugestie. sugestia este capabilă să declanşeze o acţiune fiziologică. Cu alte cuvinte.

Dacă am găsi cheia acestui cod. De la formele cele mai simple. urmăresc transferul de informaţie şi energie (mai exact al unui câmp energetic purtător de informaţie) între două fiinţe umane. necunoscut până acum şi am încercat. Tot ceea ce este viu emite şi recepţionează informaţii pe un cod specific. adică de a emite. Ceea ce nouă ni se pare a fi nou. ci distinge şi semnificaţia sa. probabil. indiferent de nivelul de dezvoltare a sistemului nervos.energetic emis de om sau de alte fiinţe. remarcăm o serie de observaţii care par să demonstreze existenţa unei posibilităţi de comunicare la nivelul întregii lumi vii prin intermediul unui câmp energetic emis de organism: comunicarea dintre celulele unui ţesut. dintre toţi indivizii unei specii. ca şi alţi cercetători ruşi. cu certitudine. Iniuşin. este existenţa posibilităţii de a comunica. între om şi plante. Recapitulând câteva din datele prezentate mai sus. să sugerăm prin tot ceea ce am spus înainte. între om şi microorganisme. de la protozoare până la om. Această 11 . a acestui limbaj universal prin care se exprimă viaţa. de altfel. de a recepţiona Şi de a prelucra informaţii la nivelul întregii lumi vii. dintre om şi microorganisme şi. atestând şi obiectivând existenţa sa. dintre om şi plante. V. întreaga lume vie comunică. aşadar. cu plantele. am obţine posibilitatea să „conversăm” cu orice vieţuitoare. indiferent de treapta filogenetică pe care se află. insectele etc. dintre două organisme umane. până laformele cele mai dezvoltate de viaţă. fiecărei specii sau propriu chiar întregii lumi vii. primare.

Teorii ale limbajului. Săhăleanu. sunete. prin niveluri succesive de integrare. cu întreaga lume vie. Bibliografie V. 1973 J. ar fi posibile să se realizeze şi pe această cale de comunicare. 1988 12 . este mult mai pregnantă în lumea lipsită de limbaj articulat. Editura Politică. de transfer de informaţie între indivizi. mirosuri.proprietate ni se pare atât de specifică lumii vii. încât considerăm că poate fi adăugată legităţilor comune de organizare a materiei vii. Piaget. Bucureşti. Dincolo de o serie de gesturi. care poartă pecetea unei „înţelegeri rationale”. Editura Ştiinţifică. Bucureşti. care au o anumită semnificaţie pentru animale. distribuţia rolului în grup. teorii ale învăţării. acţiunile complexe de conducere a grupurilor. întreprinderea unor măsuri de apărare comune. Considerăm că această posibilitate de comunicare. Nu am putea altfel explica o mulţime de acte de conduită adecvate. Eseu de biologie informaţională. prezente în lumea animalelor inferioare omului. de a realiza o unitate cu mediul ambiant şi. însăşi esenţa viului credem că am putea-o exprima prin posibilitatea de a comunica.