You are on page 1of 2

„ Ora de istorie” de Marin Preda este o creatie in proza, o scriere in esenta memorialistica, in care autorul marturiseste aventura devenirii

sale ca scriitor. Fragmentul prezentat in carte descrie, la inceput reflectiile naratorului adult care, pe parcurs iis aminteste un capitol din copilarie, o ora de istorie, la scoala. Copilul, in varsta de 15 ani avea o pasiune aparte pentru materia respectiva „aveam sentimentul ca traiesc de atunci, de pe vremea egiptenilor si asirienilor”. Urmeaza o descriere a prof. de istorie, un om mic de statura care a reusit sa-si impuna respectul pe cale amiabila, tratand diverse subiecte cu elevii, fara a profita de puterea detinuta la catedra. Autorul isi aminteste, cum intr-o zi, la ora de istorie, directorul scolii intra impreuna cu un necunoscut, care rezulta a fi un inspector. Profesorul isi continua lectia ca de obicei, nefiind surprins de prezenta „noului venit’’. Deodata, elevul nostru isi aude numele, ceea ce inseamna ca urmeaza a fi ascultat. Profesorul ii pune o intrebare, la care, cu siguranta elevul stia raspunsul, ba chiar mai mult, dar ezita in a povesti totul pentru a nu da impresia inspectorului ca lectia a fost pregatita cu ceva timp in urma. Inspectorul se retrage la un moment dat „cu un sentiment de satisfactie nedefinita” iar profesorul isi vede de lectie ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Dupa ora, elevii izbucnesc in hohote, provocand un vacarm de nedescris. Epilogul operei este constatarea ca, dupa cateva luni, profesorul lipseste, afland mai apoi ca „a fost chemat in concentrare”, autorul marturisind cu tristete ca nu stie nici in momentul respectiv vreo veste de la el ci doar probabilitatea ca ar fi plecat in razboi. Dupa parerea mea, autorul evoca aceste momente cu afectiune si nostalgie, amintindu-si cu placere anii de scoala, in cazul de fata, o ora de istorie, care il pasiona foarte mult. De asemenea, acesta vorbeste cu un respect de notat fata de profesorul sau, de la care invatase atatea si atatea lucruri despre stramosii sai. Totodata, scriitorul subliniaza emotiile si sentimentele care i-au trecut prin minte in momentul in care profesorul ii cere sa raspunda, acesta manifestandu-se cu sfiala, dar aratand totusi ca stie despre ce este vorba, mentionand ca „ trebuie sa aratam ca stim, nu ca am invatat”. De aici ne dam seama ca elevul de numai 15 ani stia cum sa se comporte in astfel de cazuri, demonstrand inspectorului ca pasiunea sa pt istorie nu este invatata pe de rost, ci explicata si intelesa. Autorul observa strategia didactica a profesorului, care se arata nepasator fata de inspector, dovedind astfel ca nu planificase o lectie cu elevii doar „ de ochii acestuia” si ca nu exista complicitate intre elev si profesor, ci doar isi preda lectia cum stia mai bine.

. scriitorul incheie cu un epilog nostalgic si de nestiinta cu privire la destinul profesorului mult iubit.In concluzie. de la care a invatat o istorie deslusita.