Pr. conf. univ. dr.

Nicolae Belean

Cântări bisericeşti tradiţionale
Ediţia a III-a

Apărută cu binecuvântarea Înalt Prea Sfinţitului NICOLAE, Mitropolitul Banatului

Editura Marineasa
Timişoara, 2009

1

Cântarea în cultul creştin ortodox
Muzica nu a lipsit din cultul nici unei religii, cântarea fiind una din formele de manifestare ale cultului divin. „Mult timp omenirea n-a cunoscut decât arta care avea ca obiect transmiterea sentimentului religios”, arată Lev Tolstoi1. Muzica rămâne mijlocul cel mai potrivit prin care omul îşi exprimă starea sufletească cea mai profundă, de bucurie sa u de durere, dar mai ales dependenţa sa de o Fiinţă atotputernică, de Dumnezeu. Ea naşte, întreţine şi dezvoltă sentimentul religios. Prin cântare, adevărurile creştine pătrund în adâncul inimii” arată Fericitul Augustin. Prin cântarea adresată divinităţii, Biserica preamăreşte necontenit pe Dumnezeu. Cântarea întăreşte Biserica în zilele grele, şi o mângâie în zilele bune2. Explicând Ps. 41, Sfântul Ioan Gură de Aur scrie: „Dumnezeu adaugă la cuvintele profetului melodia, pentru ca atraşi de ritmul cântării, să-i înalţe toţi cu căldură imnurile sfinte. Căci nimic pe lume nu trezeşte sufletul, dându-i aripi, eliberându-l de piedicile din lume şi desfăcându-l de cele trupeşti, dându-i râvna de a se apleca asupra cugetărilor filosofice, făcându-l să nu-i pese de toate lucrurile ce ţin de viaţa pământească, ca o melodie şi o cântare divină”3. Textul şi melodia în cântare sunt inseparabile în concepţia Sfinţilor Părinţi şi a scriitorilor bisericeşti. În lucrarea sa Întrebări şi răspunsuri către ortodocşi, alcătuită pe la sfârşitul sec. IV, Diodor din Tars scrie: „Cântarea trezeşte în suflet o dorinţă arzătoare pentru conţinutul imnului cântat; ea potoleşte
1 2

Apud Dumitru David, op. cit. p. 14. Gheorghe Şoima, op. cit. p. 13. 3 Theodor Gerald, Les peres de l’Eglise et la muzique, Paris, 1931, p. 220, apud Sebastian Barbu Bucur, op. cit. p. 87.

2

pasiunile ce se nasc din carne, ea alungă gândurile rele care ne-au fost sugerate de vrăjmaşii nevăzuţi, ea se revarsă în suflet ca să rodească şi să dea fructe bune; pe cei care se luptă cu pietate, îi face în stare să îndure încercările cele mai grozave; pentru cei pioşi, ea este un leac împotriva relelor vieţii pământeşti”4. Sfântul Apostol Pavel numeşte cântarea „sabia duhului” (Efeseni 6,17 şi Evrei 4,12), pentru că le este luptătorilor o armă împotriva duhurilor nevăzute; căci cuvântul lui Dumnezeu umple sufletul, când este cântat şi exprimat, alungă demonii. Toate acestea dau sufletului putinţa de a dobândi, prin cântarea bisericească alese virtuţi5. Pe lângă alte roluri şi binefaceri ale muzicii, Sfânta Scriptură îi atribuie muzicii şi o funcţie terapeutică şi liniştitoare. Astfel în I Regi 16,23, citim: „Iar când duhul cel rău a trimis peste Saul, David lua harpa şi cânta; Saul răsufla atunci mai uşor, se simţea uşurat şi duhul cel rău se depărta de el”6. În Vechiul Testament cel mai renumit cântăreţ este considerat Iubal fiul lui Lameh şi al Adei „tatăl tuturor celor ce cântă din chitară şi din cimpoi” (Facere 4, 21). dar cel mai important promotor al muzicii de cult a fost David fiul lui Esei, supranumit: „dulcele cântăreţ al lui Israil” (II Regi 23, 1). Pentru executarea muzicii vocale şi instrumentale, el a orânduit o anumită parte din leviţi ca să slujească înaintea Chivotului, „să cânte, să mărturisească şi să laude pe Domnul Dumnezeul lui Israil” (Paral. 16,4). Cântăreţii (patru mii la număr), (I Paral. 23,5), împărţiţi în douăzeci şi patru de clase, cu schimbul trebuiau ca toată ziua să însoţească serviciul divin cu cântare, care era executată cu cobze, harfe şi cimbale (I Paral. 25, 1-31). În I Paral. Cap. 15, unde se descrie aşezarea chivotului în Ierusalim, se arată că „a poruncit David căpeteniilor leviţilor să pună pe fraţii lor cântăreţi, cu unelte muzicale, cu psaltirioane, ca să vestească cu glas tare de bucurie. Aşa tot Israilul au adus chivotul legământului Domnului cu sunete de corn, de trâmbiţe, de ţimbale şi de harpe.
4 5

Ibidem. Petre Vintilescu, op. cit., p. 220. 6 În medicină se foloseşte această terapie de vindecare prin muzică şi s-a constatat că organismul bolnavului asimilează mai bine medicamentele administrate spre vindecare.

3

Pe vremea lui Solomon, muzica la templu capătă o şi mai mare amploare. La sfinţirea templului lui Solomon, marii cântăreţi Asaf, Eman şi Iedutum, fiii lor şi fraţii lor, stăteau la răsăritul altarului, cu trâmbiţe, ţimbale şi psaltirioane şi harfe, împreună cu o sută douăzeci de preoţi, care sunau din trâmbiţe. Şi erau ca şi cum numai unul ar fi cântat, unindu-se într-un singur glas, mărind pe Domnul, că este bun, că în veac este mila Lui” (II Paral. 5, 12-13).7 După refacerea templului, se reintroduce muzica în cultul divin, trecând perioada exilului babilonic, în care cântarea a încetat.” Cum vom cânta cântarea Domnului în pământ străin” (Ps. 137). „Iar când s-a hotărât sfinţirea zidurilor Ierusalimului, a trimis Neemia după leviţi, în toate părţile, ca să vină să săvârşească sfinţirea … cu cântări de mulţumire şi de laudă, cântate din chitare, harpe şi alăute. Fiii cântăreţilor s-au adunat din împrejurimile Ierusalimului şi mergeau cu instrumentele muzicale ale lui David. Apoi amândouă corurile au mers în casa lui Dumnezeu. Cântăreţii şi-au înălţat glasul, conduşi de Izrahia. Cântăreţii şi-au îndeplinit datoria după rânduiala lui David şi a fiului său Solomon (Neemia, 12, 45 şi 47)8. Menţiuni despre cântarea cultică în Sf. Scriptură sunt nenumărate, vom prezenta câteva dintre ele: „Cânta-voi Domnului în viaţa mea, cânta-voi Dumnezeului meu până voi fi” (Ps. 103, 33); Bine este a lăuda pe Domnul şi a cânta numele Tău, Preaînalte, a vesti dimineaţa mila Ta şi adevărul Tău în toată noaptea (Ps. 95, 2); „Ziua-mi va arăta Domnul lila Sa şi cântarea Lui va fi noaptea în gura mea” (Ps. 41,9); „Cântaţi lui Dumnezeu cântaţi! Cântaţi Împăratului nostru cântaţi! (Ps. 46,6); Cântaţi Domnului celui ce locuieşte în Sion” (Ps. 9,11) „Aşa voi cânta numele Tău în veci” (Ps. 60,8); „Ajutorul meu eşti, Ţie voi cânta” (Ps. 58,21); „Înalţă-te Doamne, întru puterea Ta, cânta-vom şi vom lăuda puterile Tale” (Ps. 44).
7

Aceste stihuri se cântă şi astăzi la Utrenia Praznicelor Împărăteşti şi a sărbătorilor mari, la Polieleul „Robii Domnului” 8 Muzica de cult trecând printr-o perioadă de criză, a fost restabilită de către Iuda Macabeul, când altarul a fost sfinţit din nou cu cântări de laudă, însoţite de harfe, alăute şi chimvale, însă fără splendoarea pe care a avut-o în timpul lui David şi Solomon. (I Mac. 4, 54).

4

Sfânta Scriptură ne dezvăluie mai multe categorii de cântări, cum ar fi de pildă, cântări de laudă, de rugăciune, de mulţumire etc. Cântările de laudă şi rugăciune sunt menţionate cu prioritate în Vechiul Testament. Astfel Ps. 47 are suprascrierea „Cântare întru slava Sionului”; Psalmul 67: „Cântare în cinstea proniei dumnezeieşti”; Psalmul 80, „Cântec de sărbătoare”; Psalmul 107 şi 144: „Cântec de laudă şi rugăciune”; Psalmul 9, „Cântarea de slavă lui Dumnezeu care pierde pe nelegiuiţi şi ocroteşte pe cei sărmani”. Neîncetat psalmistul îndeamnă: „Veniţi să cântăm cu veselie Domnului şi să strigăm cu bucurie către Dumnezeu, stânca mântuirii noastre. Să ieşim întru întâmpinarea Lui cu laude şi cu cântările noastre să-l preamărim” (Ps. 94). „Cei ce vă temeţi de Domnul, cântaţi laudele Lui” (Ps. 21,25). „Cânta-vom şi vom lăuda mărirea Ta” (Ps. 56,10). „Cântaţi Domnului cei cuvioşi ai Lui, slăviţi cu laude sfinţenia Lui” (Ps. 29,4). „Voi lăuda numele Dumnezeului meu cu cântare, cu slavoslovii Îl voi preamări” (Ps. 68,34). „Cântaţi Dumnezeului nostru cântaţi! Cântaţi numele Lui! Lăuda-voi pe Domnul în viaţa mea, voi cânta Dumnezeului meu până voi fi” (145,1). „Cânta-voi mila şi dreptatea Ta, Pe Tine Doamne Te voi cânta” (Ps. 100,1). „Cânta-voi şi voi face să zbârnâie coardele, că aceasta-i lauda mea. Deşteptaţi-vă alăută şi chitară, şi zorile să tresară! Lăuda-te-voi printre popoare Doamne, în mijlocul neamurilor Te voi cânta” (Ps. 107, 2-4). Când Domnul i-a trecut pe israieliţi prin Marea Roşie ca pe uscat, şi apele au acoperit pe faraon şi egipteni, „atunci au crezut în cuvintele Lui şi au cântat lauda Lui (Ps. 105,12). „Te voi lăuda printre popoare şi voi cânta numele Tău”, scrie Sfântul Apostol Pavel către Romani (15,9). Filo, scriitor iudeo- elen din sec. I, relatează despre creştini: „Ei compun imnuri întru preamărirea lui Dumnezeu în felurite ritmuri şi după felurite melodii” iar când creştinii din Bitinia au fost pârâţi lui Traian pentru răutăţi inventate de păgâni, Pliniu, proconsulul Bitiniei, cercetând ce de-amănuntul viaţa creştinilor, nu i-a găsit

5

întru nimic vinovaţi, decât că „se închinau lui Hristos ca lui Dumnezeu, şi-i cântau Lui imnuri de laudă”9. Cântările de mulţumire lui Dumnezeu sunt de asemenea deseori amintite în Sfânta Scriptură. Astfel, cap. 12 şi 25 din Isaia au suprascrierea: „Cântare de mulţumire”, iar cap. 26, „Cântarea celor răscumpăraţi” (Ps.17)10. Când Domnul l-a izbăvit de toţi vrăjmaşii şi din mâinile lui Saul, a cântat cântarea aceasta: „Domnul este întărirea mea, scăparea mea şi izbăvitorul meu…” şi tot David spune: „Cânta-voi Domnului celui ce mi-a făcut bine ! Cânta-voi numele Domnului celui Preaînalt!” (Ps. 12,6). Cântările îngereşti sunt cele cântate de îngeri, în cer şi pe pământ. Dacă mitologia greacă instituia drept patrie originară a muzicii înălţimile Olimpului, Sfânta Scriptură afirmă prezenţa muzicii în însăşi Împărăţia cerească. Astfel ni se spune că lumea cerească răsună neîncetat de cântările cetelor îngereşti. Capitolul 5 din Apocalipsă are suprascrierea: „Cartea cu şapte peceţi este dată Mielului. Mielul este lăudat cu cântări cereşti”. „Şi iată am văzut pe biruitorii fiarei – cei şapte îngeri, cântau cântarea lui Moise… şi cântarea Mielului şi ziceau: mari şi minunate sunt lucrurile Tale Doamne, Dumnezeule Atotputernice” (Apoc. 5, 8-9). „Cele patru vietăţi care aveau câte şapte aripi… nu au odihnă nici ziua nici noaptea, ci strigă necontenit: Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Dumnezeu Atotţiitorul care a fost este şi va să fie” (Apoc. 4,8). Şi tot Sfântul Evanghelist spune: „Am auzit un sunet ca de lăutişti care cântau din lăutele lor, ei cântau o cântare nouă înaintea tronului… şi nimeni nu putea să înveţe această cântare afară de cei o sută Patruzeci şi patru de mii, răscumpăraţi de pe pământ” (Apoc. 14, 2-3). Şi profetul Isaia mărturiseşte că serafimii, care i-au apărut în viziunea din anul morţii lui Ozia, strigau unul către altul zicând: „Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Savaot, plin este tot pământul de mărirea Lui” (Isaia, 6,3).

9

Badea Cireşanu, Tezaur liturgic, tom II, Bucureşti, 1911, p. 479 În unele traduceri ale Sfintei Scripturi apare suprascrierea : „Cântare de mulţumire şi de laudă a lui David, după înfrângerea tuturor duşmanilor săi” ( Ps. 66, 118, 149).
10

6

Cântare nouă se cântă în cer şi pe pământ. Abordând această idee, presupunem că la baza imnografiei alcătuite de Sfinţii Părinţi şi imnografii bisericeşti, stă tocmai modelul cântării cereşti a îngerilor care au cântat „o cântare nouă înaintea tronului dumnezeiesc” (Apoc. 14, 2-3), precum şi permanentul îndemn al Sfintei Scripturi pentru cântarea de slavă şi mulţumită lui Dumnezeu, care trebuie să răsune şi în lumea aceasta „Cântaţi Domnului cântare nouă! Cântaţi Domnului tot pământul!” (Ps. 95,1); „Cântaţi Domnului o cântare nouă, cântaţi laudele Lui în adunarea credincioşilor” (Ps. 149,1); „Cântaţi Domnului o cântare nouă că minuni a făcut Domnul” (Ps. 97,1); Cântare nouă îţi voi cânta Dumnezeule, în psaltire cu zece strune Te voi lăuda (Ps. 143,9); „Pus-a pe buzele mele o cântare nouă, lauda Dumnezeului meu” (Ps. 39,4). Şi profetul Isaia ne îndeamnă astfel: „Cântaţi Domnului o cântare nouă, cântaţi laudele Lui până la marginile pământului” (42,10). Sfânta Scriptură precizează şi cine să cânte imnuri de laudă lui Dumnezeu: „Strigaţi către Dumnezeu toţi locuitorii pământului. Cântaţi slava numelui său! Aduceţi-I slavă şi laudă” (Ps. 65,1); Cântaţi Domnului împărăţiile pământului şi daţi mărire lui Dumnezeu” (Ps. 67,33). Agheu şi Zaharia îndeamnă că nu numai omul să-L laude pe Dumnezeu, ci întreaga Sa zidire, văzută şi nevăzută, însufleţită şi neînsufleţită: „Lăudaţi pe El toţi îngerii Lui1… Lăudaţi-L pe El soarele şi luna, stelele cele luminoase… munţii şi toate dealurile… fiarele şi dobitoacele (Ps. 148, 2-10); „Toată suflarea să laude pe Domnul (Ps. 150,6)11. Sfânta Scriptură ne oferă şi modalităţi de cântare cultică. Astfel, în Vechiul Testament apar menţionate numeroase astfel de modalităţi. Astfel în Ps. 97, v. 4-6, citim: „Prăznuiţi, veseliţi-vă şi cântaţi”, profetul Isaia spune: „Cântaţi în strune pe Domnul…”. „Cu alăută Te voi lăuda, Doamne Dumnezeul meu”, scriu fiii lui Core (Ps. 12,5). „Cântaţi cu bucurie lui Dumnezeu tăria noastră”
11

Şi astăzi la Muntele Athos, la privegheri şi la hramuri, în timpul troparului Litiei, „Născătoare de Dumnezeu Fecioară…”, la Polieleu, la doxologie şi la „Sfinte Dumnezeule…” de la Liturghie, se pun în mişcare toate policandrele în sensuri opuse formând semnul sfintei cruci, simbolizând faptul că tot ce există lucruri şi fiinţe să laude pe Domnul.

7

(Ps. 80,1). „Lăudaţi-l în glas de trâmbiţe, lăudaţi-l cu alăuta şi cu harpa, lăudaţi-l cu timpane, lăudaţi-l cu cântări din strune şi din fluier, lăudaţi-l cu chimvale răsunătoare” (Ps. 150,3-5). „Cântaţi Domnului din alăută, cântaţi cântece din harpă şi din gură” (Ps. 97,5).„Faceţi să răsune coardele şi glasurile voastre” (Ps. 32,3)12. Sfânta Scriptură ne arată cum să fie cântarea: Plăcută, frumoasă, alcătuită cu pricepere, îngrijită şi plină de evlavie şi umilinţă. Ioan Casian relevă acest adevăr când afirmă că „uneori un verset din psalm ne dă ocazia unei rugăciuni înflăcărate, în timp ce cântăm. Altădată, modularea armonioasă a vocii unuia dintre fraţi provoacă în sufletul nostru, o rugăciune fierbinte13. De aceea psalmistul David ne îndeamnă: „Cântaţi-I frumos cu strigăte de bucurie” (Ps. 32,3), în alt loc spune: „Plăcută să-i fie Lui cântarea mea şi eu mă voi veseli de Domnul” (Ps. 103,34). Şi fiii lui Core (Ps. 46, 6-7), subliniază aceeaşi idee: „Cântaţi lui Dumnezeu cântaţi! Cântaţi Împăratului nostru cântaţi”! Iar împăratul David, reliefând alt aspect al cântării, spune: „Slujiţi lui Dumnezeu cu frică şi vă bucuraţi Lui cu cutremur (Ps. 1,9). Într-adevăr imnografii au alcătuit imnuri cu pricepere, frumoase şi plăcute. Sunt semnificative în acest sens cuvintele de apreciere adresate Sfântului Ioan Damaschin de către fratele său adoptiv, Cosma de Maiuma, referitoare la Canonul Paştilor şi, în special la oda a treia: „Acum toate s-au umplut de lumină, cerul şi pământul şi cele dedesupt…”, „Tu frate Ioane ai cuprins totul în aceste trei şi n-ai lăsat nimic afară. Deci sunt învins (erau concurenţi în alcătuirea imnurilor), şi mărturisesc înfrângerea mea”. În creştinism, cântarea a constituit încă de la început, un mijloc de preamărire a lui Dumnezeu. Însuşi Mântuitorul Iisus Hristos, a cântat în anumite momente împreună cu apostolii. Evanghelia după Matei şi cea după Marcu ne dau mărturie clară în acest sens, că Mântuitorul şi Sfinţii Apostoli foloseau frecvent cântarea religioasă. Astfel, Sfântul Evanghelist Marcu (14,26), relatează
12 13

Observăm că se face deosebire clară între cei care cântau cu instrumente muzicale şi cei care cântau cu glasul. Convorbiri cu Părinţii deşertului, apud Petre Vintilescu, op. Cit. p. 224.

8

că: „După ce au cântat – la Cina cea de taină – cântările de laudă, au ieşit la Muntele Măslinilor”, iar Sfântul Evanghelist Matei (26,30), referindu-se la acelaşi eveniment, scrie: „Apoi cântând de mulţumire, s-au dus la Muntele Măslinilor”. Prin acest act, s-a dat Bisericii de către însuşi Întemeietorul ei, cea mai directă pildă, ca orice laudă adusă lui Dumnezeu să fie însoţită de cântări religioase. Sfinţii Apostoli, urmând exemplul Învăţătorului, au continuat folosirea cântării religioase. Aşa de pildă, când Sfântul Apostol Pavel şi cu Sila propovăduiau în oraşul Filipi, din Macedonia, fiind întemniţat, „pe la miezul nopţii… s-au rugat şi au cântat laude lui Dumnezeu şi cei legaţi ascultau” (Fapte, 16,25). La început, se adunau Apostolii în scopul rugăciunii şi al cântării psalmilor şi imnurilor în templul din Ierusalim şi în sinagogile iudeilor (Fapte 13, 14; 14, 1-3; 18, 4 ; 19, 8). Mai apoi cântarea psalmilor şi a imnurilor, citirea Sfintelor Cărţi, vestirea cuvântului dumnezeiesc, rugăciunea şi aducerea jertfei celei nesângeroase, erau pe timpul Apostolilor părţi principale ale serviciului divin14. Exemplul şi poruncile Mântuitorului Hristos referitoare la cult, se împlineau cu conştiinţă şi fidelitate de Apostoli, care la rândul lor au orânduit şi ei altele în acest sens. Astfel adresându-se corintenilor (1,14), Apostolul neamurilor scrie: „Când vă adunaţi …şi unul dintre voi are o cântare, altul o învăţătură… acestea să fie spre întărire” , iar efesenilor (5,19) şi colosenilor (3,16), le spune: „Întăriţi-vă sufleteşte prin psalmi, prin slavoslovii şi prin cântări duhovniceşti, cântând şi lăudând în inimile voastre pe Domnul”. Făcând mărturie despre ascultarea şi buna comportare a corintenilor, acelaşi Apostol le scrie: „Vă laud fraţilor, că de toate ale mele învăţături vă aduceţi aminte şi ţineţi predaniile precum vi le-am dat eu” (1 Cor. 11,2). Sfântul Apostol Iacob, în Epistola sobornicească (5,13), zice: „De pătimeşte rău cineva dintre voi, să se roage, este vreunul cu inimă bună să cânte cântări de laudă”. Astfel cântarea însoţea citirile
14

Petre Vintilescu, op. cit. p. 225.

9

din Scriptură şi predica sau omilia ce urma ca explicare a textului, rituri premergătoare „frângerii pâinii”15. Muzica religioasă iudaică a format elementul primordial, esenţial şi fundamental în originea cântării noastre de cult. Primii creştini fiind recrutaţi dintre iudei, veneau în biserica cu vechea manieră a cântărilor de la templu. Istoria liturgică ne confirmă faptul că solistul de la ceremonialul primilor creştini era urmaş al cântăreţilor din sinagogile vechi evreieşti. Studiile de muzicologie comparată cu privire la vechile melodii creştine şi cântecele sinagogale ale evreilor, care locuiau în ţinuturi vechi şi izolate de orice fel de influenţe ale civilizaţiei (Babilon, Iemen), dovedesc o înrudire şi origine comună16. Asemănarea cea mai izbitoare se poate constata în citirile rugăciunilor, psalmilor, Apostolului şi a Evangheliei, care poartă în ele scheletul lecturii mozaice din sinagogi. Oficiile de cult creştin, în forma existentă astăzi nu s-au încheiat decât treptat. Apostolii însăşi, care mergeau la templu, nu au avut altă formă de închinare decât cea obişnuită în cultul evreiesc. În primele secole, cultul şi implicit muzica de cult erau simple. Chiar şi mai târziu, Sfântul Sava de la Buzău (martirizat în anul 372), „cânta psalmi în biserică şi cultiva cântarea psalmilor cu mare zel”17. Caracterul biblic al cântărilor bisericeşti nu se referă în mod strict numai la „litera” textului biblic, imnurile cu caracter dogmatic, apărute împotriva ereziilor, chiar dacă păreau că se îndepărtează ca text de cuvintele Scripturii, conţinutul de învăţătură rămâne tot biblic18. Foarte multe cântări transpun formulări dogmatice, învăţături cu caracter dogmatic, hristologic şi trinitar19.
15 16

Petre Vintilescu, Încercări de istoria Liturghiei. Liturghia creştină în primele trei veacuri, Bucureşti, 1930, p.35. Gavril Galinescu, op. Cit. p. 11. 17 Sebastian Barbu Bucur, Cultura muzicală de tradiţie bizantină pe teritoriul României în sec. XVIII şi începutul sec. XIX, şi aportul original al culturii autohtone, Bucureşti, apud, Sebastian Barbu Bucur, op. Cit. p. 93. 18 Orice carte de cult cuprinde cântări care au sugestie, nuanţă sau trimitere scripturistică. Acest fapt rămâne valabil chiar şi pentru cântările inspirate din Istoria Bisericii, Vieţile Sfinţilor, evenimente bisericeşti importante, pentru că toate capătă relevanţă în lumina Istoriei Mântuirii, pe care Biblia o cuprinde şi o păstrează slujind „duhul” Scripturii. 19 Ene Branişte, Liturgica generală, op. Cit. p. 692: „Învăţătura sau dogma ortodoxă şi-a găsit formele de exprimare în cadrul cultului său atât în imnografia bizantină, cât mai ales în textele liturgice răsăritene.

10

în care muzica este prezentă într-o proporţie considerabilă. 20 Toate cântările de la Vecernie. 11 . dar mai ales dependenţa sa de o Fiinţă atotputernică. de Dumnezeu.Există chiar o categorie de cântări care se numesc „Dogmatice”. Această posibilitate de manifestare a sentimentelor religioase creştinul le poate manifesta în Biserică în cadrul cultului creştin ortodox. de bucurie sau de durere. se numesc dogmatici deoarece textul acestora cuprinde o învăţătură de credinţă. după stihirile de la „Doamne strigat-am”. tocmai în virtutea conţinutului lor dogmatic20. În urma celor prezentate putem concluziona că muzica rămâne mijlocul cel mai potrivit prin care omul îşi exprimă starea sufletească cea mai profundă.

Cântarea are un mare rol şi în pregătirea interioară a credinciosului pentru a intra în comuniune de iubire cu Dumnezeu. Muzica este formată din combinaţii de sunete. 3. sunetele la rândul lor „reprezintă o adevărată organizare de sunete armonice. care la rândul lor au în componenţa lor forme poetice de exprimare a adevărului de credinţă: imnuri. 181. 1-2 / 1951. răsplătitorul păcii. Ea îl sensibilizează. nr. dacă luăm în considerare structura muzicii şi a omului. I. ierurgii. în Studii Teologice. spune Sfântul Vasile cel Mare. Cultul ortodox este alcătuit dintr-o serie întreagă de slujbe: Taine.Uniformizarea cântării liturgice şi participarea credincioşilor la cultul divin public Cântarea liturgică are un rol însemnat în cadrul cultului creştin ortodox. p. nesfârşite ca număr. potolitorul gălăgiei şi valului gândurilor”23. făcând din unirea glasurilor un fel de legătură de unire între oameni. este liniştea sufletului. p. având în centrul sistemului lor un sunet 21 Ene Branişte. Toate aceste forme poetice sunt înveşmântate în haina cântării cultice. îl pregăteşte pentru o participare activă şi eficientă în efortul lui de dialog cu divinitatea. antifoane.25. op. polielee. 22 Sfântul Vasile cel Mare. 12 . 1-2 / 1957. 23 Ştefan Alexe.Între cult şi cântarea bisericească există un raport de profundă intimitate. apud Ştefan Alexe. în „Biserica Ortodoxă Română”. „Psalmul cântat. Foloasele cântării în comun după Niceta de Remesiana. tropare. Cultul Bisericii Ortodoxe Române faţă de cultul celorlalte confesiuni creştine. 182. p. cit. Psalmodia „aduce cu sine tot ce poate fi mai bun: iubirea. chinonice etc. laude. în perfect echilibru de forţe. dacă avem în vedere faptul că „orice manifestare cultică. Omilia la Ps. 2. nu este altceva decât o formă de exprimare sau revărsare în afară a unui fond sufletesc”21. în cadrul cultului creştin public. aducând poporul laolaltă într-un singur glas de cor”22. Relaţia este evidentă. Există o relaţie strânsă între muzică şi constituţia psiho-fizică a fiecărui om. nr.

134. 29. 29 Ene Branişte. fiind impulsionat către promovarea acţiunilor nobile. 1-2 / 1954. se dobândeşte prin angajare. Înfrăţirea popoarelor prin muzică. (fără an). nr. simfonic. este pregătit pentru a înfăptui binele. Sibiu. în Biserica şi problemele vremii. Astfel. in volumul Biserica şi problemele vremii. mai ales dacă ţinem seama de scopul cântării în Biserică. Prin urmare. prin participare directă. în vederea realizării comuniunii cu Mântuitorul Iisus Hristos. dacă muzica face parte integrantă din viaţa omului. Introducere în sonologie. În acest fel sufletul este educat special. Bucureşti. 1942. 1984. să le reţinem. 1927. 24. Valoarea omului. cu atât mai mult ea nu poate lipsi din viaţa comunităţii religioase. În lumea cântului. 28 Gheorghe Şoima. prin deschidere sinceră în faţa lui Dumnezeu şi către semen26. 73. p. condac. Hector Berlioz. Capacitatea de a trăi emoţia ca rezultantă a contactului sufletului uman cu muzica. De aici se poate desprinde ideea că muzica bisericească este un puternic factor misionar menit să contribuie la propovăduirea cuvântului lui Dumnezeu. 26 Emilian Vasilescu. în colaborare cu alte lumi armonice. care este Capul Bisericii. 27 Corneliu Cezar. muzica poate chiar să aducă şi roade terapeutice foarte importante27. p. ne sunt proprii şi putem să le înţelegem. p. Bucureşti. un complex psiho-fizic. Universul uman însuşi este un complex armonic. în care toate elementele funcţionează într-o unitate indestructibilă şi într-o armonie impecabilă. să le simţim vibrând în adâncul fiinţei noastre. 13 . p. la intensificarea rugăciunii şi la întărirea unităţii Bisericii. Temeiuri biblice şi tradiţionale pentru cântarea în comun a credincioşilor. sunetele muzicale organizate în melodie. colindă. „pentru că legile care armonizează fiinţa sunetului muzical sunt în acelaşi timp legile vieţii noastre sufleteşti”28.fundamental”24. p. Cântarea având şi calitatea de a sensibiliza rugăciunea.132. 7. p. Prin cântare creştinul participă direct la lucrarea de preamărire a lui Dumnezeu. La fel este şi omul. tropar. cit. în Studii teologice. şi a comuniunii dintre membrii ei29. irmos sau altă cântare bisericească. op. simfonice25. Sibiu. creştinul are posibilitatea să participe în mod intens la viaţa liturgică a Bisericii. 24 25 Gheorghe Şoima.

„se simţeau impresionaţi unii de atmosfera lui de taină. paraclis şi acatist. va putea cu timpul să imprime în mintea credincioşilor melodiile tradiţionale ale Sfintei Liturghii. de învăţare a cântărilor liturgice pe principiul foarte bine cunoscut al educării deprinderilor pornind de la uşor la greu de la simplu la compus. 62. În timp. devenind pasionaţi. când cultul creştin ortodox este împodobit cu melodii diverse de o uimitoare frumuseţe. în special la Sfânta Liturghie. Cântarea bisericească poate fi folosită drept mijloc de activitate misionară pentru că are putere de comunicare şi comuniune. şi unele Sfinte Taine. dar mai ales cântarea în comun a credincioşilor s-a dovedit a fi „una dintre metodele cele mai eficiente pentru participarea activă a credincioşilor la slujbele religioase. op. Cântarea în comun se poate realiza pretutindeni. Pornind astfel treptat şi cu multă răbdare. la diferite Taine şi Ierurgii sau Laude. cântarea noastră bisericească poate servi ca un foarte eficient mijloc de activitate misionară în rândul credincioşilor. alţii de strălucirea lui. vor cere preotului să-i înveţe cântări noi. Credincioşii vor simţi foarte repede efectul binefăcător al acestei participări active la slujbele religioase. cu revenire în anul 2004. În sprijinul cântării în comun a credincioşilor. de curând venit la parohie. arată necesitatea participării 30 Gheorghe Şoima. care trebuie să fie conştient de faptul că muzica bisericească practicată intens în parohie poate da roade nebănuite. Încă din epoca primară când cei din afara Bisericii ajungeau să cunoască ritualul creştin. Aşadar tânărul preot. va lua iniţiativa promovării cântării în comun.Muzica bisericească. Cit. 14 . prin expresivitatea şi gingăşia ei. Direct implicat şi responsabil în acest sens este preotul. vecernie. Prin realizarea acestei vii participări se obţine şi sprijinirea şi înfăptuirea unor acţiuni pastorale a preotului. Astăzi. cu perseverenţă va putea trece la cântările de la utrenie. ajutat de cântăreţul de strană. dar aproape toţi erau cuceriţi de expresivitatea melodiilor bisericeşti30. p. Sfântul Sinod al Bisericii ortodoxe în anul 1950.

p. 1951. De asemenea s-a hotărât ca toate cântările bisericeşti să se execute monodic. există o unitate relativă în cântarea liturgică. Cântările Sfintei Liturghii şi podobiile celor opt glasuri. 33 Ibidem. 1952. Carte de rugăciune pentru tot creştinul. Prohodul Domnului. Măsurile luate de conducerea Bisericii noastre de a se introduce cântarea omofonă bizantină. 15 . Utrenierul. a influenţei muzicii populare şi a cântărilor liturgice utilizate în bisericile confesiunilor neortodoxe din Transilvania şi Banat”32. conduc pe credincioşi la cântare. Pentru aducerea la îndeplinire a acestei hotărâri. 1123. în „Biserica Ortodoxă Română” nr. bizantină. 32 Antim Târgovişteanul. Bucureşti. În Moldova. adică luându-se ca bază muzica bizantină tradiţională . Cântări din slujbele Sfintelor Taine şi ale Ierurgiilor principale. 1-2 / 1964. 1954. Muntenia şi Oltenia. 1953.tuturor credincioşilor la cântare. în Studii Teologice nr. adusă din Bizanţ odată cu formele cultului ortodox şi adaptată treptat „firii şi simţului artistic al poporului nostru”33. 1122. ci dimpotrivă. ele nu tind nici la desfiinţarea corurilor bisericeşti. 1963. la citirea unor rugăciuni. aceştia răspund mai departe de buna executare a cântării. 1-2 / 1966. 71 / 1959. Bucureşti. o importanţă deosebită s-a dat tipăririi cărţilor de cult cu dublă notaţie muzicală31. „cântarea s-a îndepărtat de vechea cântare tradiţională. în Studii Teologice. poate servi la înfrumuseţarea cultului divin a slujbelor religioase cu prelucrările şi 31 Pentru realizarea cântării în comun s-au alcătuit şi publicat mai multe cărţi de muzică bisericească după cum urmează : Cântările sfintei Liturghii şi cântări la cateheze. Bucureşti. întemeiat pe o veche şi îndelungată practică creştină. Bucureşti. ca un drept legitim. Uniformizarea cântării liturgice nu se poate face decât prin revenirea la tradiţie. nu urmăresc înlăturarea sau diminuarea rolului cântăreţilor. Despre cântarea credincioşilor în biserică. Bucureşti. De asemenea. pe când în Transilvania şi Banat. pentru că o formaţie corală bisericească. uniformizată. p. Bucureşti. 1951. nr. fără să se excludă şi posibilitatea cântării corale polifonice. după cărţile bisericeşti aprobate de Sfântul Sinod. Cântări din slujba Sfintelor Paşti. Odată cu introducerea cântării în comun s-a ridicat şi problema uniformizării cântării bisericeşti care nu este la fel peste tot în Biserica noastră. din pricina slăbirii legăturilor cu Biserica din celelalte ţări româneşti. Vecernierul.

cântarea în comun a credincioşilor în Biserică s-a dovedit a fi „una dintre cele mai eficiente metode pentru participarea activă a 34 Nicolae Necula. traducându-se părţi din cultul divin ca : Imnuri. deşi în aceste Biserici se întrebuinţează în cult o limbă cu totul deosebită de limba maternă a credincioşilor. cum este cazul românilor.G. nr. D. Participarea credincioşilor laici la cult. Biserica Ortodoxă din Cehoslovacia. fiindcă îl înţeleg.dunărene prin sec.armonizările făcute de marii noştri maeştri ca : G. Muzicescu. cel bizantin. Cehă. paremii. care ţin la folosirea limbii slave veci. Lungu. participarea credincioşilor la cult este oarecum stânjenită de întrebuinţarea în cult a limbii paleoslave. Cu toate acestea nici la noi nu s-a făcut tot ce trebuia pentru realizarea acestui deziderat. în „Biserica Ortodoxă Română”. Paul Constantinescu ş. Diferenţele dintre această limbă şi cele neoslave sunt aşa de mari ca între limba latină şi cele neolatine. se simte şi în aceste Biserici. p. Cucu. 35 Milan Şesan. Sârbă. Poloneză). credincioşii Bisericii noastre au posibilitatea să participe efectiv la cultul divin. Limba folosită în cult fiind limba vorbită. 16 . care s-a vorbit de popoarele slave sud . cum de fapt există diferenţe de stil şi între diferite regiuni geografice care fac parte din aceeaşi Biserică Autocefală. totuşi participarea la cult a credincioşilor se realizează într-un mod satisfăcător.. Sabin Drăgoi. dar fără să se renunţe total la slavona veche 35. în celelalte Biserici slave s-au făcut unele concesii în această privinţă.34 . O primă diferenţă provine din limba liturgică folosită în cultul ortodox. pericope de Apostol şi Evanghelie. în „Studii Teologice”. Kiriac. 3-4 / 1970. 283. nr. trebuie să remarcăm faptul că un există pretutindeni o cântare uniformă. Cu toate că în întreaga ortodoxie se practică acelaşi rit liturgic. 11-12 / 1953. IX-X. Gh. Astfel în Biserica Ortodoxă Rusă şi în celelalte Biserici de limbă salvă (Bulgară. 1115. p. Sub aspect misionar. Cu toate acestea. a. Nevoia de a se întrebuinţa în cult limbile vii vorbite azi de popoarele respective. De aceea cu excepţia Bisericii Ruse şi Bulgare. N. ci se disting unele diferenţe între diferitele Biserici Autocefale. în bisericile răsăritene.

Cântarea îl conştientizează pe credincios de omniprezenţa lui Dumnezeu şi-l îndeamnă la smerenie şi supunere: „Cu noi este Dumnezeu. mijloc de întărire a unităţii în dreapta credinţă. Cântarea îl smulge de multe ori din nepăsare şil cheamă la realitate. 17 . Problema transcrierii şi uniformizării cântărilor psaltice în Biserica noastră. 38 Dumitru Stăniloae. exprimăm inexprimabilul. 1 / 1980. mărire Ţie”. Rolul misionar al cântării cultice ortodoxe reiese din faptul că ea reprezintă un puternic factor de educaţie moral . devine mai sensibil la problemele existenţiale ale vieţii. Tot prin cântare se picură în sufletul credincioşilor mireasma rugăciunii fierbinţi şi umile: „Până când Doamne mă vei uita? până când întorci faţa Ta de la Mine? Până când voi pune sfaturi în sufletul meu? până când se va-nălţa vrăşmaşul meu asupra mea? Prin cântare trăim real prezenţa mântuitoare a harului Prea Sfintei Treimi: „Nădejdea mea este Tatăl. în „Studii teologice”. Deşteaptă-te dar. 3-4 / 1956. În muzica religioasă melodia 36 Nicolae Lungu. 58. scăparea mea este Fiul. sfârşitul se apropie şi vrei să te tulburi. în „Ortodoxia”. 37 Condacul Canonului cel Mare a Sfântului Andrei Criteanul. abordează cu mai multă seriozitate preocuparea sa pentru mântuire. Cântarea liturgică comună. după cum ne îndeamnă şi condacul : „Suflete al meu suflete al meu. cântarea bisericească se dovedeşte a fi şi un mijloc de întărire a unităţii în dreapta credinţă.acestora la sfintele slujbe”36. înţelegeţi neamuri şi vă plecaţi”. scoală pentru ce dormi. datorită legăturii ei intime cu sufletul omului. Ba mai mult prin cântare „spunem de multe ori mai mult decât putem exprima prin cuvinte.moral. Muzica bisericească are o încărcătură plină de rezonanţe în sufletul creştinului însetat după Dumnezeu. p. în activitatea misionară a preotului”38. De aceea „cântarea este modul cel mai propriu de a vorbi cu Dumnezeu sau despre Dumnezeu. apofaticul”39. nr. nr. Treime sfântă. acoperământul meu este Duhul Sfânt. Cel ce este pretutindeni şi toate le plineşte”37. Pe lângă rolul religios . ca să se milostivească spre tine Hristos Dumnezeu.religioasă. Prin cântare credinciosul poate spori în viaţa duhovnicească. 39 Ibidem.

depărtându-se vizibil de scop”40.Astfel Sfântul Vasile cel Mare relevă în cuvinte vii puterea psalmodică de a revărsa în suflete tot ce este mai bun. 18 . Cântarea bisericească este şi un mijloc de cultivare şi de întărire a unităţii. cit. Ea ne înalţă către tot ce este drept şi frumos. „face să se comunice în mod convingător şi altor suflete simţiri alese ale credinţei. Cântarea în comun. în „Studii Teologice”. Cântarea poporului în biserică. nr. dându-i noi valenţe. are menirea de a face să dispară dintre oameni deosebirile şi dezbinările. ci şi de întărire a adevărurilor de credinţă41. Biserica tocmai acest rol îl are de-a uni credincioşii. 784. aceea de preamărire a lui Dumnezeu. ci şi un mijloc de cunoaştere a adevărurilor de credinţă. nr. Cântarea îi înrudeşte pe oameni. aduce cu sine iubirea. Problema transcrierii şi uniformizării cântărilor religioase în Biserica noastră. p. p. op. p. îi apropie. sau îi face să se unească în cântare comună pe toţi cei care o folosesc”42. 43 Petre Vintilescu. de a le da odihnă şi pace. 60. în „Glasul Bisericii”. aducând poporul laolaltă într-un singur glas 40 Marin Pană. de a potoli gândurile furtunoase şi tulburătoare. 9 / 1949. Prin acestea. 429. aşa cum ziceau înţelepţii timpurilor anterioare44. îi adună în jurul unei idei comune. calităţi prin care se poate ajunge la desăvârşire. în lumina liturghierului. a comuniunii dintre membrii Bisericii. Cântarea este nu numai un mijloc de înţelegere. 241. Cântarea psaltică tradiţională ca mijloc de susţinere a unităţii cultului în Biserica ortodoxă Română. 41 Dumitru Stăniloae. p. zice Sfântul Vasile cel Mare. dar mai ales un mijloc de comunicare între membrii Bisericii43. 3-4 / 1956. „Psalmodia. făcând din unirea glasurilor un fel de trăsură de unire dintre între oameni.este în concordanţă cu textul pe care-l înveşmântează. 44 Nicolae Lungu. De fapt „melodia nici nu ar putea face abstracţie de text pentru că în acest caz se substituie textul şi pierde din eficienţă. în „BOR”. nr. constatăm că muzica bisericească este nu numai o formă de exprimare a sentimentului religios a omului. de-a trezi în ei aceleaşi gânduri şi sentimente. de a-i uni într-un singur mănunchi şi de a stabili între ei relaţii puternice. Nimic nu contribuie la lucrarea de unificare a credincioşilor cum o face muzica bisericească. 7-7 / 1972. 42 Ibidem.

Ene Branişte referindu-se la cântarea în comun zice: „prin cântarea în comun în biserică. În Biserica Ortodoxă. tot astfel şi oamenii. 1-2 / 1954. p. 48 Dometie Manolache. nr. între preot şi credincioşi realizându-se o puternică comuniune”48. Credincioşii contribuind prin participarea lor la săvârşirea slujbelor religioase. p. p. întărit cu credinţa şi dragostea lor. în „BOR”. Omilia la ps. 3-4 / 1970. 47 Ene Branişte. nr. 237. integrându-se de bună voie. Temeiuri biblice şi tradiţionale pentru cântarea în comun a credincioşilor. întrucât: „comuniunea cultică realizează nu numai comuniunea sufletească între credincioşi. nr. deoarece Liturghia cântată de către toţi credincioşii le dezvăluie frumuseţi de neînlocuit.de cor”45. de a uni pe credincioşi. p. în chip conştient şi efectiv. Duhul comunitar al Ortodoxiei. 1-2 / 1957. 2. Ea „prin marele ei mister. 24. precum şi prin măreţia şi frumuseţea ei. 19 . Sfântul Ambrozie de asemenea remarcă puterea cântării în comun. 278.5. p. care este forma şi treapta cea mai înaltă a comuniunii”49. nr. ci şi între credincioşi şi preot şi a tuturor cu Dumnezeu. credincioşii pot fi dinamizaţi şi antrenaţi de către preot şi pot contribui substanţial la realizarea acestei mult dorite comuniuni prin cântare. credincioşii pot preamări pe Dumnezeu „cu o gură şi o inimă”. Participarea credincioşilor laici la cult în Bisericile Răsăritene. 3-4 / 1975. Dogmele şi valoarea lor în viaţa ortodoxă. în „Studii Teologice”. deşi sunt diferiţi armonia dintre ei este una şi această armonie este favorizată de către cântarea bisericească. „preotul ortodox se simte apropiat de ei. 181. I . în „Studii Teologice”. 46 Ene Branişte. cântarea cultică ortodoxă poate prilejui legături fiinţiale ce nu se mai rup niciodată. nr. Ştefan Alexe. Aşadar toţi înălţând într-un singur glas cântări de preamărire lui Dumnezeu. 1 / 1956. în comunitatea sau enoria din care face parte. Marele liturghist român. spunând că „sunt deosebite sunetele chitarei dar armonia este una”46. Popescu. în „Ortodoxia”. Foloasele cântării în comun după Sf. cu căldura şi cu dorinţa lor de a se ruga. coborâm cerul pe pământ şi ridicăm pământul la cer pe scara plină de armonie a cântării religioase”47. Niceta de Remesiana. lucrează asupra sentimentului şi 45 Sfântul Vasile cel Mare. 49 Teodor M. Sfânta Liturghie fiind centrul cultului ortodox. 152. În acest fel. fiecare credincios în parte are conştiinţa de mădular al bisericii şi-l face astfel să trăiască profundul sentiment de comuniune cu fraţii lui de credinţă. apud. în „Studii Teologice”.

cit. 20 . pentru a deveni o realitate în toate Bisericile. . ei rămânând în căldura sufletească oferită de cântarea bisericii ortodoxe. începând de la Naşterea din Betleem şi până la Înălţarea la ceruri”50. pentru că prin cântare ei rămân legaţi de biserica lor străbună. . Astfel putem afirma cu toată convingerea că muzica bisericească poate contribui la menţinerea şi întărirea unităţii de credinţă a tuturor creştinilor ortodocşi şi la angajarea lor în viaţa creştină autentică al cărei centru este Biserica. unde mai greu se poate instrui un cor. p. Numai prin participarea directă şi activă la slujbele religioase. prin cântarea în comun. credincioşii îşi dovedesc calitatea lor de mădulare vii ale Trupului lui Hristos. trebuie încurajată şi susţinută. Cântările sfintei Liturghii 50 Dometie Manolache.Aşadar participarea credincioşilor la cult. 237. Muzica bisericească este un foarte bun mijloc de păstrare a credincioşilor în sânul Bisericii. op. făcându-se părtaşi la comoara de har şi sfinţenie de care Biserica dispune şi pe care o împărtăşeşte credincioşilor la sfintele slujbe.imaginaţiei tuturor credincioşilor. nefiind interesaţi de alte culte. pentru că ei retrăiesc în timpul liturghiei întreaga Taină a Întrupării. în special în cele rurale.

51 52 Petre Vintilescu. oferindu-ne priveliştea cerului. Cântările liturgice atrag milostivirea şi îndurarea lui Dumnezeu asupra noastră precum spune psalmistul: „Înalţă lui Dumnezeu jertfă de laudă (cântare). a Sf. să nu ne închipuim numai cu mintea cele văzute . marcându-se şi diferenţele dintre cele trei Liturghii ortodoxe. Rugăciunile citirile şi cântările din slujba Sfintei Liturghii ne întorc gândul către Dumnezeu. prin care ne facem mai zeloşi pentru păzirea poruncilor dumnezeieşti. Bucureşti 1972.Dacă în Biblie predomină cuvântul lui Dumnezeu către om. pentru că în cursul acestei slujbe este „simbolizată lucrarea izbăvitoare a Mântuitorului”52. 1992. Liturghierul explicat. Bucureşti. orice gând străin pentru a dobândi pregătirea necesară unirii cu Hristos. credinţă şi dragoste faţă de Dumnezeu. Tâlcuirea dumnezeieştii Liturghii şi despre viaţa în Hristos. ci trebuie alungată orice grijă lumească. ci ne să încredinţăm sufletul lui Dumnezeu să-i dăruim viaţa şi să ne apropiem cu credinţă şi cu dragoste de trupul lui Hristos care ne face părtaşi la viaţa cea veşnică pe care o doreşte orice muritor. 28. 21 . … şi te voi izbăvi…” (Psalmul 49. a vieţii spirituale. Grigorie cel Mare. Rugăciunile şi cântările Sfintei Liturghii nu numai că ne îndeamnă spre virtute dar mai ales ne determină să vedem cu ochii minţii opera de mântuire realizată de Iisus Hristos. a Sf. Pentru aceasta participarea la Sfânta Liturghie nu trebuie să se asemene cu cea a unei participări la o piesă de teatru.14-15). a întâlnirii cu Dumnezeu prin rugăciunea cântată. 12. Ioan Gură de Aur. Nicolae Cabasila. ne determină să ne oprim pentru câteva momente din frământarea noastră zilnică pentru cele pământeşti. în Sfânta Liturghie predomină cuvântul omului către Dumnezeu51. La Sfânta Liturghie trebuie să ne apropiem nu numai cu evlavie. Vasile cel Mare şi a Sf. p. Cântarea liturgică ne învaţă nu numai bunătatea şi iubirea faţă de Dumnezeu şi semeni dar şi dreptatea şi judecata Lui. p. În cele ce urmează vom urmări mai mult aspectul muzical al Sfintei Liturghii. cu unele completări legate de diferitele acte şi mişcări care înlesnesc buna înţelegere a acestei slujbe religioase.

La ectenia mare strana răspunde: „Doamne miluieşte”. seria II. greacă şi înseamnă întins.Preotul rosteşte binecuvântarea mare53: Cuvântul „ectenie” vine din l. VI/ 1957. p. cu sunet prelung. 22 . sunet puternic. Combaterea inovaţiilor în recitativul liturgic. Toate ecteniile se încheie cu un „ecfonis” care înseamnă sunet înalt. de la stilul de interpretare recitativ. 566. prelung. după Nicolae Lungu: 53 Din motive de uniformizare am preluat recitativul liturgic după Nicolae Lungu. Răspunsurile la ectenia mare pe glasul VIII. în „Studii Teologice”. pentru a marca sfârşitul ecteniei.

p. p. Ioan Botezătorul „apropierea împărăţiei cerurilor” (Matei 3. 54 Nicolae Cabasila. op. cit. 23 . 166. 50. Aşezarea lor la începutul Liturghiei simbolizează preînchipuirea venirii Mântuitorului în scrierile Vechiului Testament şi perioada de dinaintea începerii activităţii Mântuitorului când propovăduia Sf. op. cit. Petre Vintilescu.Denumirea antifoanelor vine de la intonarea lor alternativă de către cele două strane.2)54.

24 . au fost preluate după Liturghia notată de Nicolae Lungu.Antifoanele pe glasul V şi VIII. pentru uniformizarea acestora în toate zonele ţării.

se cântă „Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu…” . 25 . se cântă „Mântuieşte-ne pe noi Fiul lui Dumnezeu…” la care se adaugă textul specific al sărbătorii. cum reiese din textul cântărilor prezentate.55 La Praznicele împărăteşti în locul antifonului I. iar în locul antifonului II.

De aici concluzia că deşi cântarea bănăţeană s-a îndepărtat de cântarea bizantină datorită condiţiilor în care s-a păstrat şi influenţelor la care a fost supusă totuşi se poate constata că este de origine bizantină. Deşi melodia diferă faţă de cea psaltică pe acelaşi glas. aceeaşi scară muzicală (a glasului VIII).Antifoanele în varianta bănăţeană sunt pe glasul VIII. dacă le aşezăm paralel putem observa că ambele variante au aceleaşi cadenţe. 26 .

Ectenia şi antifoanele.varianta bănăţeană 27 .

28 .

29 .

30 .

Vohodul simbolizează venirea în lume a Mântuitorului. 31 . din slavonă. Mai există vohod şi la Vecernie (se face cu cădelniţa). urmează „Fericirile” (Matei 5.După Ectenia mică. când vestea Împărăţia cerurilor. preotul face vohodul57 cu Sfânta Evanghelie. 57 Vohod. când a început să facă cunoscută Evanghelia Sa mântuitoare. înseamnă ieşire. Ieşirea cu Sfânta Evanghelie simbolizează ieşirea în lume a Domnului. 56 Fericirile amintesc de începutul propovăduirii Mântuitorului. iar vohodul mare cu Sfintele Daruri. 3-12)56. În timpul cântării acestora. După terminarea Fericirilor. Vohodul mic se face cu Evanghelia.

preotul din faţa uşilor împărăteşti rosteşte cu voce mare: „Înţelepciune drepţi”. iar strana cântă „Veniţi să ne închinăm…” 32 .

33 .

34 .

În varianta Banat. se cântă întotdeauna pe glasul IV. 35 . „Fericirile” se cântă pe glasul de rând. iar „Fericiţi veţi fi…” şi „Bucuraţi-vă …”.

Fericirile după varianta Banat. pe glasul IV 36 .

37 .

Bucureşti. Timişoara. 18 38 . Melodie preluată din Cartea de cântări bisericeşti. 1989.Veniţi să ne închinăm… după melodia uniformizată59 Varianta Banat: 58 59 Fericirile sunt preluate după „Cartea de cântări bisericeşti”. p. pp. 218-219. 1975.

după care strana sau corul cântă mai departe (mântuieşte-ne pe noi…). prima parte a acestei cântări se cântă de către sobor (Veniţi să ne închinăm şi să cădem la Hristos…). 60 La Liturghia arhierească. de către sobor şi strană. se cântă „Doamne mântuieşte pe cei binecredincioşi. apoi „Şi ne auzi pe noi” 39 .La slujba arhierească intervin unele modificări60. Înainte de „Trisaghion”.

41. Biserica arată legătura dintre Vechiul şi Noul Testament. 61 62 Varianta Banat Nicolae Cabasila. caută din cer şi vezi…”. sfinte fără de moarte”. 40 . miluieşte-ne pe noi”. strana sau corul: „Sfinte tare. caută din cer şi vezi…”. provine din imnul serafimilor (Isaia 6.Imnul Trisaghion este un imn trinitar. arhiereul din uşile împărăteşti (binecuvântând credincioşii cu dicherul şi tricherul) zice: „Doamne.2). iar în al doilea rând că îngerii şi oamenii se unesc într-o singură suflare aducând laudă lui Dumnezeu62. La slujba arhierească. provin din psalmul lui David: „Însetat-a sufletul meu de Dumnezeu Cel tare . Prin „Trisaghion”. Doamne. iar cuvintele „Sfinte tare. p. strana sau corul: „Sfinte Dumnezeule…” Arhiereul: „Doamne.” din nou arhiereul: Doamne…”. op. cit. cel viu” (Ps. 1-3). Trisaghionul se întrerupe de trei ori după cum urmează: înainte de a se cânta a treia oară. strana sau corul: „Sfinte fără de moarte. Doamne. 59.

în locul Trisaghionului se cântă: „Crucii Tale…”63. Aceasta pentru că în veacurile primare la aceste praznice erau botezaţi catehumenii. Paşti. apoi se repetă de la început „Crucii Tale…” 41 . 3.27).La Praznicele împărăteşti în locul Trisaghionului se cântă: „Câţi în Hristos…” (Gal. în sensul că se cântă de trei ori cu mărire… şi acum… cu repetarea „şi sfântă învierea Ta”. De asemenea la 14 septembrie şi în duminica a III a din Postul Sf. iar cântarea mai sus menţionată face parte din slujba Botezului. 63 Şi aceste cântări respectă aceeaşi rânduială.

42 .

64 Cele două cântări fac parte din Liturghia uniformizată a lui Nicolae Lungu şi au fost preluate după Cartea de cântări bisericeşti. 43 . 20. p. Bucureşti. 1975.

44 .

Ele pot fi numite recitări solemne. pentru că „deşi se recită. în care se scoate în evidenţă conţinutul textului. urmează citirea Apostolului şi apoi a Evangheliei66. Timişoara 1995. Lecturile biblice au fost introduse în slujba Sfintei Liturghii cu scopul instruirii credincioşilor în învăţătura lui Hristos. Ele ne pregătesc pentru sfinţirea prin Sfintele Taine . nu îndeplinesc condiţiile unei adevărate cântări cu intervale muzicale” (Petre Vintilescu. p. cit. 29. p. 278-283. 65 66 Varianta Banat a celor două cântări. cântările „Aliluia” şi „Mărire Ţie Doamne…” sunt cântări de preamărire a lui Dumnezeu. A se vedea Petre Vintilescu. pp. 45 . op. 188). Despre poezia imnografică din citirile de ritual şi cântarea bisericească.Prin citirile biblice ne amintesc despre propovăduirea lui Iisus Hristos despre cele ce a învăţat pe Apostoli şi ucenicii Săi.65 . a fost preluată după Cartea de cântări bisericeşti. pregăteşte citirea Evangheliei. Dialogul dintre preot şi strană după citirea Apostolului. Acestea nu sunt piese muzicale. După cântarea întreit sfântă.

Varianta Banat: 46 .

67 După citirea Evangheliei urmează Ectenia întreită. care aminteşte de rugăciunea pe care Mântuitorul o făcea în locuri retrase după ce predica mulţimii. op. p. cit. 67 68 Recitativul liturgic a fost preluat din Nicolae Lungu. Petre Vintilesacu. 190. p. Această ectenie îi îndeamnă pe credincioşii prezenţi să participe cu toată fiinţa lor la rugăciune68. cit. op. 47 . 570.

Prezentăm mai jos un model de ectenie întreită69: . p. 71 Liturghia uniformizată. cit. Carte de cântări bisericeşti. 48 . 572. op. cit. Răspunsuri la ectenia întreită71: 69 70 După Nicolae Lungu. p. op. p. 22. Ibidem. 271.

49 . Timişoara 1995. 1925. p. I.Varianta Banat72: Răspunsuri la ectenia pentru cei răposaţi73: 72 73 Nicolae Belean.Popescu Pasărea. 30. Carte de cântări bisericeşti. Liturghier de strană.

numită a credincioşilor. 31 Ectenia pentru invitarea catehumenilor de a ieşi din biserică nu mai este actuală. prezenţa ei în Liturghia de azi „nu este decât efectul unei legi sau proces mecanic legat de o succesiune ereditară liturgică” Petre Vintilescu. 194. cit. (565-578). Liturghia credincioşilor continuă cu imnul heruvimic77. p. în acest moment se încheie partea a doua a sfintei Liturghii75. op. Datează din timpul împăratului Iustin II. 50 . Vasile Grăjdian. cit. 196. „ea constituie adevărata Liturghie creştină”76. Partea a treia. în care apare jertfa euharistică. op. 76 Petre Vintilescu. Elemente de cântare bisericească şi tipic. 77 Denumirea vine de la numele cetei îngereşti a heruvimilor. op. După ectenia mică. trecându-se de la ectenia pentru cei răposaţi la ectenia mică de dinaintea Heruvicului.Varianta Banat74: Dacă ţinem seama de cele trei părţi ale Sfintei Liturghii. 225. p. p. cit. Din acest motiv în unele eparhii această ectenie a fost scoasă. este centrul şi punctul culminant al Liturghiei. Liturghia catehumenilor şi Liturghia credincioşilor. apud. p. Sibiu 2002. Proscomidia. 74 75 Nicolae Belean.

pentru a fi pregătit pentru momentul înălţător al prefacerii Sfintelor Daruri în Trupul şi Sângele Domnului. noi oamenii îi închipuim tainic pe heruvimi. Partea a doua a Heruvicului. Cel care s-a jertfit pentru mântuirea noastră. Acest imn fiind o cântare de preamărire a lui Mesia. iar la sfârşitul imnului chiar un pianissimo (la „toată grija cea lumească să o lepădăm”). ci şi prin ectenia care urmează în care suntem îndemnaţi să ne rugăm pentru „cinstitele daruri ce sunt puse înainte”. Interpretarea răspunsurilor la această ectenie trebuie să fie una de interiorizare. sugerează primirea triumfală a Mântuitorului în Ierusalim.În acest imn. În ce priveşte termenii de nuanţă în care trebuie cântat Heruvicul trebuie precizat faptul că pe tot parcursul imnului să se folosească un piano continuu. trebuie interpretat într-un ritm alert şi cu o intensitate mai mare decât prima parte. îndeamnă pe toţi să fie mai cu luare aminte de acum şi până la sfârşitul Liturghiei. corespunzătoare momentului. pentru a-L vedea cu ochii spirituali pe Fiul lui Dumnezeu. Pentru aceasta sufletul trebuie să fie desprins de tot ce este pământesc „toată grija cea lumească să o lepădăm”. îndemnând la interiorizare la desprinderea sufletului de grijile lumeşti şi contopirea lui cu cele spirituale. 202. respectiv „Ca pe Împăratul tuturor primind…”. care se cântă după terminarea pomenirilor făcute de către preot . pentru a reda bucuria venirii Sale în lume pentru mântuirea noastră. Expunere despre biserică şi studiu mistic despre Liturghie. de înălţare sufletească. Intonarea într-un tempo mai rar a acestui imn constituie un îndemn pentru crearea unei dispoziţii sufleteşti adecvate. 51 . apud Petre Vintilescu. p. cit. Cântarea trebuie să surprindă măreţia manifestării entuziasmului a celor mulţi pentru Hristos. op. să se detaşeze de puterea şi sugestia simţurilor care ne ţin legaţi de cele lumeşti după cum arată Sfântul Gherman al Constantinopolului: „Imnul heruvic.. 78 Sfântul Gherman al Constantinopolului. ca să primească pe Marele Împărat prin Împărtăşanie”78. Dispoziţia credincioşilor pentru jertfa ce se apropie este pregătită nu numai prin aceste imnuri. lăsând toată grija de aici.

. Preotul ajungând în mijlocul bisericii. După terminarea pomenirilor preotul intră în altar. p. După Heruvic urmează Vohodul cel mare cu sfintele Daruri. la care strana răspunde de fiecare dată amin. 199. cit. op. 52 . Intrarea cea mare este „începutul ritualului Sfintei Jertfe euharistice”80. iar la strană se cântă „Ca pe Împăratul tuturor…” 79 80 După cântarea uniformizată de Nicolae Lungu Petre Vintilescu. cu faţa spre credincioşi. face pomenirile înscrise în Liturghier.

53 .

op. p. 31. După intrarea cu Sfintele Daruri. se face hirotonia întru preot. deoarece va avea puterea de a sluji Sfânta Liturghie. 81 Nicolae Belean. cit.. 54 .

p. op cit. cit. op. 82 83 Apud Nicolae Lungu.Preotul rosteşte ectenia: „Să plinim rugăciunile noastre Domnului…”.26. 55 . urmată de ectenia cererilor83. apud Nicolae Lungu. 572. Redăm un scurt fragment reprezentând modelul cel mai autorizat de rostire a acestei ectenii.

zicând: „Pace tuturor” la care strana răspunde: „Şi Duhului Tău”.După ecfonisul: „Cu îndurările Unuia Născut Fiului Tău…”. preotul binecuvintează credincioşii din uşile împărăteşti. iar strana cântă: „Pe Tatăl pe Fiul…” 84 Apud Liturghia uniformizată a lui Nicolae Lungu. preotul rosteşte: „Să ne iubim unii pe alţii…”. 56 . Revenind la Sfânta Masă.

Varianta Banat: 85 Apud Nicolae Lungu. Liturghia uniformizată. 57 .

p. pentru sfinţirea credincioşilor. ci o mărturisire a convingerilor religioase menite să fie declarate public. adică anaforaua (ofrandă. După rostirea Simbolului de credinţă urmează ritualul pentru aducerea jertfei Euharistice. să luăm aminte…”. ridicare). op. apud Petre Vintilescu. jertfă. ceremonialul sfintei Liturghii creează o predispoziţie religios morală a credincioşilor printr-un act simbolic de mărturisire a dreptei credinţe. nu este o compoziţie poetică nici rugăciune. să stă cu frică. Crezul rezumă punctele esenţiale ale credinţei creştine ortodoxe. Răspunsul stranei trebuie să fie dat cu gingăşie. Prin rostirea cu voce tare a Crezului de către toţi credincioşii în comun se realizează comuniunea prin cuvânt a credincioşilor la Sfânta Liturghie. ca şi cum am vedea pe Dumnezeu Omul pătimind. 222. aşa să stăm cu atenţie şi cu linişte desăvârşită. Citirea Simbolului de credinţă este un moment de meditaţie şi pietate care premerge ritualul Sfintei Jertfe. Pentru aceasta forma de rostire nu este cântată. înălţare. 58 . 86 Teodor de Andida.Înainte de jertfa euharistică. ci rostită prin cursivitatea obişnuită a vorbirii solemne. nici recitată. adică prefacerea Darurilor în Trupul şi Sângele Domnului. pentru ca în pace şi fără nici o tulburare cu gânduri pământeşti. pentru că se atinge momentul către care tinde întreaga slujbă. Ea reprezintă partea centrală a Sfintei Liturghii. cu puritatea sufletului pregătit pentru întâlnirea cu Hristos „cutremuraţi şi vărsând lacrimi. cit. să ne învrednicim a vedea dumnezeiasca Lui înviere”86. Credincioşii sunt îndemnaţi să se concentreze cu toată fiinţa la momentul cel mai sublim prin cuvintele „Să stăm bine.

59 .

28. p. p. 60 .Varianta Banat88 87 88 Liturghia uniformizată. op. Nicolae Belean. cit. Nicolae Lungu. op. cit. Cântări bisericeşti. 33.

61 .

Este o cântare îndreptată către Dumnezeu din partea oamenilor care se unesc cu sfinţii îngeri în armoniile aceluiaşi imn întreit sfânt. sunt considerate „sacrificii spirituale”89. Luca 19. Noi care suntem nişte fiinţe muritoare. are drept scop pe de o parte concentrarea tuturor către Dumnezeu. Marcu 11. 9. o săltare a sufletului. Suntem îndemnaţi de către preot. 9 . 3). ne facem părtaşi la cântarea cetelor îngereşti. iar pe de altă parte unirea acestora într-un gând. iar nu spre lucrurile pământeşti”90. p. Acest imn ne introduce şi în atmosfera momentului intrării triumfale a Mântuitorului în Ierusalim „Osana întru cei de sus. Cateheza V mistagogică. „Sus să avem inimile”. 225. ca un cântec. p. Este un moment cu totul solemn şi de aceea trebuie interpretat din punct de vedere muzical cum se cuvine. În acest moment sublim. ne ridicăm către cer şi împreună cu îngerii preamărim pe Dumnezeu. Dialogul dintre preot şi credincioşii care participă la serviciul anaforei. se porneşte de la piano până la forte. 62 . pentru ca în acest moment „să ne îndreptăm mintea şi gândul către Dumnezeu. intonate spre mărirea lui Dumnezeu. de către cei care recunosc perfecţiunea lui Dumnezeu în comparaţie cu mărginirea şi nimicnicia noastră. 224. Cel care a fost trimis să aducă pacea în suflet . Momentul culminant în rugăciunea euharistică este atins când se intonează imnul serafimic. când se cântă de trei ori „Sfânt”. apud Petre Vintilescu. Cântarea are mai multe gradaţii de bucurie. păcătoase. Sfântul Chiril al Ierusalimului. când noi credincioşii lepădându-ne de toată grija cea lumească şi înfăptuind pacea în sufletul nostru. imn care a fost auzit încă din Vechiul Testament de către Isaia (6. 38). primul sfânt se va cânta în piano. într-o dispoziţie religioasă specifică momentului. ca omagii adânci pornind din adâncul inimii. Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului” (Matei 21. duce la bun sfârşit ceea ce i-a fost încredinţat. op. care se aude din 89 90 Petre Vintilescu. Iată un moment în care se uneşte cerul cu pământul. cit. Cântarea aceasta exprimă bucuria şi entuziasmul prezenţei reale a Domnului pe Sfânta Masă. bunaînţelegere între oameni. în mod gradat. cit.Imnurile care preced Jertfa Euharistică. cu o intensitate care redă bucuria măreţia momentului dar nu cu ţipete şi urlete. op.

înconjurat de o mare mulţime care-i cânta: „Osana. al Legii celei noi. Fiecare act. Aşadar cântarea „Pe Tine Te lăudăm…” trebuie să fie 91 Petre Vintilescu. În altar prin invocarea Sfântului Duh. 63 . cântând „Pe Tine te lăudăm…”. p. dincolo în cer. rugăciune sau cântare colaborează la formarea acestui grandios edificiu liturgic. Taina însă prin taină se va dezlega. cit. adică cele două „aminuri” să fie executate în pianissimo. Cuvântul „Osana”. reprezintă un accent de bucurie. Din cântare trebuie să transpară bucurie. Este greu pentru noi oamenii să pătrundem această mare taină. Acest moment al Liturghiei transformă pământul în cer şi ne pregăteşte pe noi credincioşii pentru a învia prin Sfânta Împărtăşanie. Aici pe pământ acest mister rămâne mister. Bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului”. De aici trebuie să-L însoţim pe Mântuitorul în drumul Său spre Golgota pentru răstignire. se va creşte în intensitate la al doilea şi al treilea. echivalent aclamaţiilor moderne: „Ura”. Prin cuvintele „Luaţi mâncaţi acesta este Trupul Meu. La cuvintele „Bine este cuvântat…” se va folosi un forte religios. Aici trebuie să lăsăm sufletul să cânte. la marele mister al prefacerii. op. Trebuie să avem tot timpul în minte scena intrării Mântuitorului în Ierusalim pe un asin. Am ajuns la „Taina cea de nepătruns de mintea omenească” . Prefacerea se produce prin transformarea materiei în „izvor de viaţă dătător”. de triumf şi de salutare. bucuria venirii Mântuitorului pe pământ. Nimicirea materiei trebuie să ne aducă aminte de moartea mântuitorului iar transformarea ei de Învierea Sa. bucuria unirii cerului cu pământul. care pentru voi se varsă spre iertarea păcatelor”. care se frânge pentru voi spre iertarea păcatelor” şi „Beţi dintru acesta toţi acesta este Sângele Meu. oamenii îşi aşterneau hainele în calea Lui fluturând ramuri de finic. scoţând în relief sensul cuvintelor. suntem conduşi la Cina cea de taină. Să nu se uite faptul că în acest moment al sfintei liturghii trebuie să creăm o atmosferă specifică de rugăciune.depărtare. 235. Sfintele Daruri se prefac în însuşi Trupul şi Sângele Domnului. tensiunea creşte până la momentul culminant care urmează. „trăiască”91.

92 93 Nicolae Lungu. înălţătoare. sensibilă. 29. Ţie aducem de toate şi pentru toate. în ton cu momentul care se desfăşoară în timpul interpretării ei. .caldă. cit. Carte de cântări bisericeşti. p. Preotul: Ale Tale dintru ale Tale. op. gingaşă. cit. op.572. 64 . p.

34. Drăgoi. p. Jertfa fiind săvârşită prin prefacerea darurilor. Cea dintâi mulţumire pentru . de mulţumire pentru toate câte s-au făcut în scopul mântuirii noastre. op. după cea adusă lui Dumnezeu 94 Nicolae Belean. 65 .Ştefu şi S. cit..este momentul potrivit pentru rugăciunea de cerere. varianta a II a este după N .

după care strana cântă „Axionul” 66 .pentru binefacerile revărsate asupra noastră se cuvin Maicii Domnului de aceea preotul zice: „Mai ales pentru Preasfânta Curata …”.

67 .

68 .

P. de Nicolae Lungu.. cit. au fost preluate după Cartea de cântări bisericeşti. 69 . 95 “Cuvine-se cu adevărat…” de I. op. p.Pasărea şi „De tine se bucură…”.

70 .

de la Sfintele Paşti de Nicolae Lungu a fost preluat cupă Cartea de cântări bisericeşti. 71 . op. 96 Axionul „Îngerul a strigat”.97. p.. cit.

72 .

73 .

74 .

75 .

Preotul citeşte o rugăciune de mulţumire şi încheie cu ecfonisul: „Şi ne dă nouă cu o gură şi cu o inimă…”. Preotul: „Şi să fie milele marelui Dumnezeu şi a Mântuitorului Iisus Hristos cu voi cu toţi”. preotul rosteşte ecfonisul pentru pomenirea ierarhului locului: „Întâi pomeneşte Doamne pe…”. După terminarea Axionului.. Liturghii se săvârşeşte hirotonia întru diacon. Strana: „Şi cu Duhul Tău”. În acest moment al Sf. la care strana răspunde: „Pe toţi şi pe toate”. strana: „Amin”. 97 Se cântă la Liturghia Sfântului Vasile cel Mare după „Pe toţi şi pe toate” 76 .

38. p. respectiv 39. 77 . Rugăciunea pregătitoare pentru acest moment începe cu ectenia prin care se cere ajutorul tuturor sfinţilor: „Pe toţi sfinţii pomenindu-i. cit. Liturghia uniformizată. iar şi iar cu pace Domnului să ne rugăm. Nicolae Belean. Cel mai însemnat act din ultima parte a Liturghiei este Împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului. după care se cântă „Tatăl nostru…” 98 99 După Nicolae Lungu. Urmează o serie de cereri la care strana răspunde „Dă Doamne”100.98 . 100 Răspunsurile se găsesc la p. 35. op.

78 .

. p. 79 . preluată din Florin Bucescu.80. Iaşi 1998. Preotul: Pace tuturor Strana: Şi Duhului Tău Preotul: Capetele noastre Domnului să le plecăm Strana: Ţie Doamne Preotul: rosteşte ecfonisul: Strana: Amin Preotul: Să luăm aminte Sfintele Sfinţilor Strana: 101 După Anton Pann. Învăţarea cântărilor Sfintei Liturghii.

pentru a fi Împărtăşiţi. cit. se apropie de preot având fiecare în mână o lumânare aprinsă. p. 104 Dacă sunt credincioşi pregătiţi pentru Sfânta Împărtăşanie. 33.102 103 . în altar preoţii se împărtăşesc. op. p. apud Nicolae Lungu. după îndrumările Sfântului Sinod. Preotul: Cu frică de Dumnezeu cu credinţă şi cu dragoste să vă apropiaţi104. 36. 102 103 Varianta uniformizată . în timp ce la strană se cântă „Cu Trupul lui Hristos…” 80 . op. În timp ce la strană se cântă priceasna (chinonicul). Melodie bănăţeană apud Nicolae Belean. cit. Urmează predica.

105 Carte de cântări bisericeşti.33. p. Bucureşti.. 81 . 1975.

37. Preotul: Mântuieşte Dumnezeule poporul Tău şi binecuvintează moştenirea Ta. p. cit. 82 . op. cit. Cartea de cântări bisericeşti.. 106 107 Nicolae Belean. p. op. 34.

În săptămâna luminată. în loc de „Bine este cuvântat…” . op. Se citeşte sau se cântă „Să se umple gurile noastre de lauda Ta Doamne…” 108 Nicolae Belean. Preotul: Totdeauna acum şi pururi şi în vecii vecilor. 37. se cântă „Hristos a înviat…”(în locul cântării „Am văzut lumina…”. p. Strana: Amin. „Am văzut lumina cea adevărată…” şi „Să se umple gurile noastre. se cântă „Hristos a înviat…” până la sărbătoarea Înălţării Domnului. 83 . cit.

84 .

se cântă „Hristos a înviat…” (de trei ori). în loc de „Fie numele Domnului…”. p. 85 . 109 Nicolae Belean. cit.38.În săptămâna luminată. op.

110 Carte de cântări bisericeşti. în timpul împărţirii anafurei. stăpână…”. se poate cânta „Stăpână. Bucureşti 1975.. 35. pricesne şi alte cântări religioase. 86 . La sfârşitul Liturghiei. p.

Cluj-Napoca.56. p. 1987. 1987.111 112 Cântări bisericeşti. p. Ioan Brie. 246. Cântări la serviciile religioase. Timişoara. 87 .

88 . op. Variantă Bănăţeană. cit. p.La hirotonia în treptele de diacon şi preot se cântă „Vrednic este”: 113 113 114 Nicolae Belean.

aducând şi deplasarea Ceasului 9 şi a vecerniei tot dimineaţa116 Autorul acestei liturghii este Sfântul Grigorie cel Mare. Bucureşti 1980. Urmează Catisma 18. Liturghie. În ediţiile mai vechi ale Liturghierului românesc se numea şi cu termenul slav „Presveştenie”. Ene Branişte menţionează că Sf. 117 Ibidem. În săptămâna în care se săvârşeşte această liturghie trebuie să se pregătească din duminica precedentă. Ea este de fapt opera anonimă a mai multor generaţii de clerici. ce se zice a fi a Sfântului Grigorie cel Mare Se oficiază numai în perioada Postului Paştilor. p. Nu se săvârşeşte în vinerea patimilor. 118 A se vedea Liturghierul la cap. pregătirea pentru oficierea Liturghiei Darurilor mai înainte sfinţite. 119 A se vedea răspunsurile de la Sf. având denumirea de Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite115. supranumit Dialogul. papă al Romei (+ 604)117. Rânduiala slujbei Preotul: Binecuvântarea mare Strana: Amin. „Veniţi să ne închinăm…”cu ps. 116 Ene Branişte. oficiindu-se seara după citirea Ceasului al nouălea (aprox. cele două Agneţe. ora 16). 103.Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite. monahi şi pusă sub numele unuia dintre cei mai de seamă ierarhi ai creştinătăţii. Este o combinaţie între Vecernie şi Liturghie. 89 . miercuri şi vineri. Liturgica specială. Ioan Botezătorul (24 februarie). procedând precum arată Liturghierul118. la Sfinţii 40 de mucenici (9 martie). Astăzi se săvârşeşte dimineaţa la vremea săvârşirii sfintei Liturghii (ora 10). Înainteprăznuirea Buneivestiri (24 martie) dacă acestea cad în zile de rând ale săptămânii de luni până vineri. Grigorie are doar meritul sistematizării acestei liturghii. partea I-a 115 Această denumire vine de la faptul că Darurile sunt sfinţite la o Liturghie anterioară a Sfântului Ioan Gură de Aur sau a Sfântului Vasile cel Mare. Se mai oficiază luni şi marţi din Săptămâna Patimilor. în Joia Canonului celui mare şi la unele sărbători cu polieleu: Sfântul Haralambie (10 februarie). Preotul: Ectenia mare Strana: Doamne miluieşte119. 337. Întâia şi a doua aflare a cinstitului cap al Sf.

191 90 . p. Prochimenul II. Preotul: (cu sfeşnicul şi cădelniţa): Înţelepciune drepţi. Strana: Paremia a II-a Preotul: Să se îndrepteze… (cădeşte cele patru laturi ale altarului şi rosteşte stihurile) Strana: Să se îndrepteze… Strana: Apostolul (dacă există) Preotul: Evanghelia (dacă există). în timpul acesta. Strana: Doamne strigat-am… Să se îndrepteze… pe glasul stihirilor din Triod (Preotul face cădirea mare) Preotul: Vohodul cu cădelniţa. Preotul: Ectenia mică. Lumina lui Hristos luminează tuturor. Preotul Ectenia întreită. Strana: Lumină lină… Prochimenul. op. Înţelepciune drepţi. a Catismei Preotul: Ectenia mică Strana: Starea a III-a. Masă la Proscomidiar. Porunciţi. a Catismei. Paremia I. din Triod. cit. ectenia mică. 120 Nicolae Belean.Preotul: Ectenia mică Strana: Starea a II-a. cădire. preotul duce sfintele de la Sf.

Strana: Heruvicul „Acum puterile…” (se face cădirea mică) 91 .

92 .

93 .

p. 188. nimic zicând. Tatăl nostru. La intrarea în Altar se cântă mai departe heruvicul de la „Cu credinţă şi cu dragoste…” Preotul: Ectenia cererilor. 121 Nicolae Belean.Preotul face Vohodul mare cu Sfintele Daruri. op. cit. 94 .

95 .Strana: Priceasna: „Gustaţi şi vedeţi…” În timpul pricesnei preotul se împărtăşeşte.

96 .

Strana: Pâinea cea cerească… Preotul: Totdeauna acum şi pururea … 97 .Preotul: Cu frică de Dumnezeu cu credinţă şi cu dragoste să vă apropiaţi. Preotul: Mântuieşte Dumnezeule poporul Tău şi binecuvintează moştenirea Ta. Strana: Bine voi cuvânta pa Domnul în toată vremea.

Ioan) Preotul: Ectenia mică. în cele mai alese momente ale vieţii. nefiind legate de anumite termene sau date fixe. rugăciunea amvonului. îl unge cu Sfântul mir şi împreună cu naşul şi pruncul înconjoară cristelniţa şi masa. unge pe cel ce se botează peste tot corpul. preotul citeşte „Lepădările” la intrarea în biserică şi-l uneşte pe cel ce se botează cu Hristos. Naşul rosteşte Crezul. atunci când este nevoie. Ectenia mare. Să se umple gurile noastre… (a se vedea la Liturghia Sf. Fie numele Domnului şi Otpustul ca şi la Liturghia Sf. Ele se săvârşesc în biserică. 98 . Ioan. (deşi unele pot fi oficiate şi în afara bisericii). prin care se împărtăşesc credincioşilor harul lui Dumnezeu.Strana: Amin. apoi îl botează prin afundare în numele Sfintei treimi. sfinţirea apei Strana: Doamne miluieşte122. Taina Sfântului Botez Înainte de slujba Botezului. Preotul: Rugăciunea de sfinţire a undelemnului. se rosteşte rugăciunea de intrare în biserică şi în mijlocul bisericii se oficiază slujba propriuzisă: Preotul: Binecuvântarea mare. cântând de trei ori: „Câţi în Hristos v-aţi botezat…” 122 A se vedea răspunsurile de la Sfânta Liturghie. Cântări la Sfintele Taine Sfintele Taine sunt lucrări văzute (slujbe bisericeşti).

După terminarea logodnei preotul cu cădelniţa merge în faţă iar mirii şi naşii îl urmează în mijlocul bisericii unde se oficiază Cununia. cit. tunderea. mărire Ţie” (glasul VII): Preotul: Binecuvântarea mare. cântând: „Mărire Ţie Dumnezeului nostru. rugăciunile de binecuvântare a mirilor. 123 124 Nicolae Belean. Urmează Apostolul. op. cum prevede Molitfelnicul. Evanghelia. răspunsurile ce se cuvin (Doamne miluieşte. 99 . Taina Sfintei Cununii Prima parte a Cununiei este Logodna care se oficiază în faţa uşilor împărăteşti. ectenia mare. 192. p. Strana.. ritualul spălării pruncului. Preotul împărtăşeşte copilul cu Sfintele Taine în faţa uşilor împărăteşti. amin). ectenia întreită şi otpustul124.

Ectenia întreită. binecuvântarea vinului.Preotul: formula de cununie. Evanghelia. cântându-se troparele: 100 . Tatăl nostru….după care se cântă: Apostolul. miri şi naşi. Preotul dă mirilor să guste vin iar strana cântă: Urmează ocolirea mesei de trei ori de către preot.

101 .

op. 281.Preotul ia cununiile de pe capul mirilor. apoi face otpustul. La sfârşitul Cununiei se cântă: 126 . Ioan Brie. 102 . p.Napoca. citeşte rugăciunile de jurământ şi binecuvântare. cit. 193. p. Cântări la serviciile religioase. 1987. 125 126 Nicolae Belean. Cluj.

47.Ioan Teodorovici. pe care se vor cânta toate celelalte ode ale canonului. După cântarea a IX a.Taina Sfântului Maslu Preotul: Binecuvântarea mică. 128 A se vedea la Liturghie. 127 Stihul redat mai sus reprezintă numai un model de aplicare a glasului IV ( stihoavnă). 103 . Timişoara 1985. 129 Dimitrie Cusma.Gheorghe Dobreanu. apoi luminânda (are melodie specială). Cântări bisericeşti.p. Canonul pe glasul IV: . Strana: Amin. respectiv cântările I-IX. Strana continua cu Laudele pe glasul IV şi troparul tot pe glasul IV. 333. rugăciunile începătoare. se cântă „Cuvine-se cu adevărat…”128. pag. .

Preotul: Binecuvântarea mare, ectenia mare, rugăciunea de sfinţire a untdelemnului (de şapte ori), după care urmează citirea celor şapte Apostole şi Evanghelii, citirea celor şapte rugăciuni,după fiecare rostindu-se ectenia mică. În timpul ungerii cu untdelemn sfinţit, strana cântă „Doamne armă asupra diavolului…” pe gl. VIII:

104

Preotul citeşte rugăciunea de iertare a păcatelor aşezând Sf. Evanghelie pe capul bolnavului. Urmează ectenia întreită, „Miluieşte-ne pe noi Dumnezeule…”, otpustul. Preotul împreună cu bolnavul: „Binecuvântaţi părinţi sfinţiţi şi mă iertaţi pe mine păcătosul”. Preotul răspunde: „Dumnezeu să te ierte şi să te binecuvânteze, sănătate să-ţi dăruiască”.

105

Ierurgiile
Sunt slujbe de binecuvântare şi sfinţire a omului, a naturii înconjurătoare a diferitelor locuri, lucruri sau obiecte de folos omului130. Scopul acestora este de-a purifica firea înconjurătoare care de la căderea în păcat a primilor oameni este potrivnică omului. Astfel prin puterea sfinţitoare a preoţilor se împărtăşeşte firii neînsufleţite harul Sfântului Duh, căci „natura neînsufleţită în urma blestemului ajunsese în dezarmonie cu omul”131. Ierurgiile constituie astfel mijlocul prin care Biserica realizează desăvârşirea creaţiei, prin ele rugăciunea trece dincolo de persoana omului, tinzând să cuprindă întreaga lume creată. Ele se deosebesc de Sfintele Taine, în primul rând pentru faptul că Sf. Taine au fost instituite direct de către Mântuitorul Iisus Hristos iar Ierurgiile de către Biserică, apoi Sf. Taine sunt necesare pentru mântuire, unele fiind chiar obligatorii(Sf. Botez), pe când Ierurgiile nu atrag după sine pierderea mântuirii. Sfintele Taine lucrează prin ele însele, nu depinde de vrednicia săvârşitorului sau primitorului, pe când ierurgiile depind de vrednicia preotului şi a primitorilor.

Sfeştania

132

Pentru sfinţirea apei este nevoie de o masă pe care trebuie să se aşeze, o icoană, Sf. Cruce, Vasul cu apă, un mănunchi de busuioc, lumânări aprinse şi o farfurioară cu jar şi tămâie.

130 131

Ene Branişte, op. cit. p. 437. Ibidem, p. 440. 132 Se mai numeşte Agheasma mică sau Sfinţirea cea mică a casei. Cuvântul „aghiasmă „vine din l. greacă şi înseamnă sfinţirea apei. Se săvârşeşte ori de câte ori este nevoie, în orice loc curat, la cererea şi trebuinţele credincioşilor. În anumite momente importante din viaţa omului. La mutarea într-o casă nouă, la renovarea unei case, la sfinţirea icoanelor, a cimitirului, a izvoarelor etc.

106

Preotul: Binecuvântarea mică, rugăciunile începătoare, preotul rosteşte ecfonisul, apoi strana după amin, cântă pe glasul IV, aplicare după melodia troparului:

.

Stihirea care urmează se cântă cu mărire… şi acum…tot pe glasul IV.
133

D. Cusma, I.Teodorovici, Gh.Dobreanu, op. cit. p. 335.

107

.

Urmează Apostolul, Evanghelia, ectenia mare, rugăciunea de sfinţire a apei, ectenia întreită, otpustul şi stropirea cu apă sfinţită a casei, a celor prezenţi, timp în care se cântă Troparul „Mântuieşte Doamne poporul tău…” pe glasul I:
134

Ibidem,p. 336.

108

.

Efectul Sfeştaniei este alungarea duhurilor celor rele, iertarea păcatelor mici de peste zi, alungarea gândurilor celor rele, curăţirea minţii de lucrurile spurcate, îndreptarea minţii omului spre rugăciune, aduce pază, înmulţirea câştigului şi îndestularea, gonirea bolilor, aduce sănătate sufletească şi trupească136.

135 136

Ibidem,p. 280. Molitfelnicul, Bucureşti 1937, p. 139.

109

Înmormântarea mirenilor

137

Preotul: Binecuvântarea mică, se continuă cu rugăciunile începătoare, apoi strana cântă troparele morţilor pe glasul IV:

137

Se mai numeşte prohod sau pogribanie.

110

Preotul: Ectenia întreită pentru cei răposaţi (Miluieşte-ne pe noi Dumnezeule, după mare mila Ta…) Strana:

111

Preotul. Otpustul. Trupul celui decedat este scos în curtea casei, este dus la biserică (dacă este obiceiul) sau scos în faţa capelei de la cimitir, unde se continuă prohodul cu „Binecuvântările învierii” pe glasul V:

112

113

114 .

115 .

cu răspunsurile prezentate mai sus. După ecfonis strana cântă troparul glas V: 116 .Preotul: Ectenia pentru cei răposaţi.

„Nu este sfânt…”. după care urmează sedealna glasul VI. „Pe Dumnezeu al vedea…” 117 . „Cu adevărat…”. icosul şi condacul „Cu sfinţii…”.Se cântă irmosul de la cântarea a 3 a. „Marea vieţii…”. din Canonul lui Teofan. pe glasul VI.

118 .

119 .

Ioan Brie.. 138 Această variantă este după Dimitrie Cunţanu. 120 . cit. Cântări la serviciile religioase. p. op.296.

Stihirile morţilor: „Care desfătare lumească…” glas I 121 .

glasul II 122 .„Vai câtă luptă are sufletul…”.

123 .

Stihirea „Plâng şi mă tânguiesc…” glas VIII 124 .

rugăciunea de iertare. 4. preotul. adresându-i acestuia ultimul salut. 125 . preotul cădeşte. Strana cântă apoi „Veniţi fraţilor …”.u. Evanghelia (Ioan. Apostolul (I Tes. rudele.13)139. glas II140: 139 140 În timpul citirii Apostolul . ca sufletul său să se odihnească în lumea drepţilor.Urmează Fericirile. În timpul acestei cântări. ectenia pentru cei răposaţi. 5.24 ş. sărută crucea şi icoana de pe pieptul mortului. de dezlegare a sufletului de orice blestem. să-i ierte păcatele.). prietenii şi cunoscuţii vin pe rând.

126 .

127 .

128 .

129 .

130 .

ţine necrologul (cuvântarea funebră).8). ectenia pentru cei răposaţi. Se cântă „Sfinte Dumnezeule…” Preotul. 23. varsă untdelemn amestecat cu vin peste trupul mortului zicând: „Stropi-mă-vei cu isop şi mă vei curăţa…” (Ps. 131 . După ce se coboară sicriul în mormânt preotul aruncă peste el pământ cruciş zicând: „Al Domnului este pământul şi plinirea lui.1). veşnica pomenire. lumea şi toţi cei ce locuiesc într-însa” (Ps. Trupul mortului este dus la groapă.Preotul face otpustul. 50.

stropirea trupului celui decedat cu vin este simbolul curăţirii de întinăciunea păcatelor din viaţă. pe care nădăjduim să o dobândim. 132 . aliluia de trei ori cu troparul „Cela ce cu adâncul înţelepciunii…”. Dulciurile din colivă simbolizează dulceaţa vieţii veşnice.Parastasul 141 Este rânduiala înmormântării prescurtată. Pentru oficierea parastasului trebuie colivă. greacă şi înseamnă mijlocire. Coliva simbolizează însuşi trupul mortului. al sevei de viaţă. Se săvârşeşte la biserică ( după rugăciunea amvonului). pe glasul VIII: 141 Cuvântul vine din l. colaci şi vin. Preotul: Binecuvântat este Dumnezeul nostru… Strana: Amin. Bobul de grâu ca să încolţească trebuie aşezat în pământ unde putrezeşte. la casa mortului sau la mormânt. tot aşa şi trupul omului trebuie îngropat pentru a învia întru nestricăciune. Vinul este simbolul sângelui. Colacul fiind făcut din grâu are aceeaşi semnificaţie .

„Marea vieţii…”. „Nu este sfânt…”. troparul „Odihneşte Mântuitorul nostru…”. ectenia pentru cei răposaţi. urmate de troparele „Cu duhurile drepţilor…”. din Canonul morţilor. sedealna „Cu adevărat…”. 133 . „Cu sfinţii…”. otpustul şi veşnica pomenire (toate se găsesc la slujba înmormântării).Urmează binecuvântările morţilor. „Pe Dumnezeu a-l vedea …”.

Pricesne Taina creştinătăţii (I Timotei. 134 . Timişoara.14) Cu noi este Dumnezeu 142 Cântări bisericeşti. 3. 316. p. 1989.

135 .

În casa Tatălui meu. p. cit. op. 86. 136 . Bortneanschi 143 Carte de cântări bisericeşti. D.

cit. 137 .Belean.Doamne înaintea Ta Nădejdea mea 144 N. 211. p. op. Cântări bisericeşti.

op. Ibidem. 206. Belean. p. cit. p.vor graiurile mele 145 146 N.Ascultă Doamne pe robii Tăi Auzi-se. 138 . 205.

Timişoara. 139 . p. Spune-mi mie Doamne. 206.. ce este omul? Doamne Dumnezeul meu 147 Cântări bisericeşti. 1995.

.Doamne unde voi să fug? 148 Ioan Brie. 140 .218. cit. op. p.

141 .

p. cit.220.Ridicat-am ochii mei la ceruri 149 Ioan Brie. 142 . . op.

Naşterea Maicii Domnului.Pricesnele sărbătorilor mari Paharul mântuirii – priceasnă la Întâmpinarea Domnului. Intrarea în Biserică 143 .

Însemnatu-s-a peste noi – priceasnă la Înălţarea Sfintei Cruci Mântuire a trimis Domnul – priceasnă la Naşterea Domnului 144 .

Arătatu-s-a Darul – priceasnă la Botezul Domnului 145 .

Ales-a Domnul Sionul – priceasnă la Bunavestire 146 .

Bine este cuvântat – priceasna de la Florii 147 .

Trupul lui Hristos-priceasna de la Sfintele Paşti 148 .

Suitu-s-a Dumnezeu – priceasna de la Înălţarea Domnului 149 .

Duhul Tău cel Sfânt – priceasna de la Pogorârea Duhului Sfânt 150 .

Doamne întru lumina feţei Tale – priceasna de la Schimbarea la faţă 151 .

Ochiul inimii mele – priceasna de la Adormirea Maicii Domnului 152 .

Axioanele Praznicelor Împărăteşti şi ale Maicii Domnului Axionul Naşterii Maicii Domnului * 153 .

* Axioanele au fost preluate după D. 154 . Cusma. 1985. Teodorovici. Gh. 356-372. Timişoara. Dobreanu. pp. Cântări bisericeşti. I.

Axionul Înălţării Sfintei Cruci 155 .

156 .

Axionul Intrării în Biserică 157 .

158 .

Axionul Naşterii Domnului

159

Axionul Botezului Domnului

160

161

Axionul Întâmpinării Domnului

162

163

164

Axionul Buneivestiri

Axionul Floriilor

165

166

Axionul Sfintelor Paşti

167

168

Axionul Înălţării Domnului 169 .

170 .

Axionul Pogorârii Duhului Sfânt 171 .

172 .

Axionul Schimbării la Faţă 173 .

174 .

Axionul Adormirii Maicii Domnului 175 .

176 .

termenul de glas. pentru că provine din provincia Doria din Grecia 177 . echivalentul ehului din l. ci în sens de stil de cântare. nu este folosit în muzica religioasă în sens de voce omenească. numită de bază. Dacă urmărim în mod special troparul învierii glas I pe Banat. Doamne strigat-am…. sistem sonor sau cadenţial. varianta Banat. Principalele formule melodice întâlnite pe parcursul unor cântări ca de ex. Materialul sonor al glasului I este alcătuit din formule melodice restrânse dar şi mai ample. adică: scara. cadenţele şi formulele lor. Glasul I (psaltic) foloseşte scara diatonică având treapta fundamentală pe re (pa)150. greacă.Cântările celor opt glasuri Vorbind despre cele opt glasuri bisericeşti. comparativ cu varianta psaltică. constatăm că prezintă aceeaşi structură melodică cu varianta psaltică. inclusiv formula de încheiere. gen. derularea. aflate în poziţii variabile. Dacă urmărim scara glasului I. Pentru a distinge un glas de altul. care este treapta fundamentală. Stihoavna sau 150 Glasul I se mai numeşte şi dorian. trebuie să cunoaştem bine semnele caracteristice ale fiecărui glas în parte. formulele melodice folosite. vom observa o asemănare care merge până aproape de identitate.

Catavasiile. sedelnele. Şi acum… Prea binecuvântată. condacul. binecuvântările învierii. Ţesătura muzicală este încadrată în intervalul de cvintă. Miluieşte-mă Dumnzeule după mare mila Ta… (cu stihirea sa). Stihirile şi Dogmatica cea mare.catavasiile. antifoanele. vorbesc despre trei variante sau modele: glasul însuşi. 178 . stihirile. Pe modelul Troparului se cântă: Sedelnele. pentru fiecare glas în parte: stihirarice (silabice). troparele învierii. dogmatica. Aurel Popovici. Laudele şi Voscreasna Pe modelul stihoavnei: Stihoavna. troparul. care corespunde în muzica psaltică cu tactul stihiraric.troparul. Să se îndrepteze. trei modele. cuprinzând de asemenea criteriile de bază după care se realizează aplicarea melodiei pe alte texte ale cărţilor de cult. Măreşte suflete al meu pe Domnul…. irmologice (uşor ornamentate) şi papadice (bogat ornamentate). se numesc modele pentru că ele constituie fondul din care sunt alcătuite celelalte cântări. Majoritatea melozilor autohtoni. În muzica psaltică se întâlnesc trei categorii stilistice de cântări. pe care nu-l părăseşte pe tot parcursul cântării.doxologia şi fericirile. modelul stihoavnei şi al troparului. Ambitusul restrâns precum şi repetarea formulelor melodice. determină însuşirea fără dificultăţi a melodiei şi aplicarea acesteia pe text necunoscut. chinonicul sau priceasna. Terenţiu Bugariu. Mărire… Pentru rugăciunile Apostolilor tăi. laudele şi voscreasna (stihirea evangheliei). Antifoanele. În tactul papadic: heruvicul. Doxologia şi Fericirile. Timotei Popovici. În Banat nu se mai păstrează aceste denumiri. Trifon Lugojan. În tactul irmologic se cântă: stihoavna. Aplicarea cântărilor pe textele cărţil9or de cult este următoarea: Pe „însuşi glas” se cântă (la Vecernie): Doamne strigat-am. iar la Utrenie. Şi acum… Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu…. În stilul stihiraric se cântă: Doamne strigat-am.

această slujbă se înfăţişează în trei ipostase: Vecernia de toate zilele. Vecernia glas I151 În practica bisericească. modelele stihoavnei şi a troparului se aseamănă foarte mult. latină. ne sugerează puterea lui Dumnezeu de a învinge moartea. prin ţesătura melodică de la sfârşit. corespunde cu vesperina din l.Dacă modelul „însuşi glas”. 151 Cuvântul „Vecernie”. care se repetă dar se impune întotdeauna formulă melodică de la început. instaurându-se un climat de unitate. scoţând în evidenţă. când se oficiază în zilele de rând. Fiecare cântare are trei sau mai multe formule melodice. Întregul discurs muzical al glasului I. Troparul. a unei acţiuni a cărei acţiune cronologică a avut loc după evenimentul expus în prima parte. formulele melodice se succed cu fiecare propoziţie având o legătură vizibilă şi un caracter optimist. de a birui prin învierea Sa puterea morţii. de echivalenţă sonoră impus de caracteristica textului. Formula a treia îndeplineşte rolul de sinteză. întrucât aceasta reprezintă stabilirea unui anumit context. înseamnă slujba de seara. de fapt reprezintă finalul sau încheierea cântării. vecernia mare de sâmbătă seara şi din preziua sărbătorilor mari. marea minune a lumii: Învierea lui Hristos. provine din l. 00. Se oficiază seara în jurul orei 18. la vecernia sărbătorilor mari. ea fiind o prescurtare a Vecerniei din zilele de rând. prezintă deosebiri esenţiale faţă de cântarea psaltică. Al treilea model al glasului I. 179 . semnalând deosebirile. în care se preamăreşte Învierea Mântuitorului. reprezintă reluarea variţională a primei formule. Ne vom referi la Vecernia de sâmbătă seara. Urcarea melodiei în final (mărire purtării Tale de grijă…. vecernia mică. slavonă.

după binecuvântare se cântă de trei ori „Hristos a înviat…” 180 .Preotul: Binecuvântat este Dumnezeul nostru…152 Strana: Amin. 103 Preotul : Ectenia mare Strana: „Fericit bărbatul…” 152 De la Paşti până la Înălţare . Ps.

181 .Preotul: Ectenia mică.

în timp ce la strană se continuă cântarea stihirilor învierii pe glasul I.Strana: „Doamne strigat-am…”. Preotul face cădirea mare. „Să se îndrepteze…” „Din straja dimineţii…”. „Că la Domnul…”. 182 .

183 .

Preotul terminând cădirea intră în Sf. îmbracă felonul şi face vohodul cu cădelniţa. Altar pe uşa diaconească din dreapta. La strană se cântă dogmatica mare. 184 .

185 .

Preotul: Înţelepciune drepţi Strana: „Lumină lină…” 186 .

Strana: Şi Duhului Tău Preotul: Înţelepciune. Pace tuturor.Preotul: Să luăm aminte. Să luăm aminte Strana: Prochimenul zilei 187 .

188 .

189 .

Ierarhul locului ş. Preotul:rosteşte rugăciunea: „Stăpâne mult milostive…” Strana: Stihoavna. Mărire… Şi acum… de la stihoavnă. Preotul zice rugăciunea: „Mântuieşte Doamne poporul Tău…” Strana: Doamne miluieşte. Dacă se face Litia. rugăciunea „Învredniceşte-ne Doamne…” Preotul: Ectenia cererilor. urmează citirea Paremiilor din Minei. urmează ectenia întreită. glasul V. Acum slobozeşte… Sf. Sâmbătă seara. la strană se cântă acum stihirile litiei din Minei.a. iar dacă este sărbătoarea unui sfânt cu polieleu se cântă mai întâi troparul sfântului de două ori şi apoi Născătoare de Dumnezeu… Când este praznic se cântă numai troparul praznicului 190 . dacă este duminică. Triod sau Penticostar. Dumnezeule… Prea Sfântă Treime… Tatăl nostru…După ecfonisul: „Că a Ta este împărăţia…”. se cântă troparul „Născătoare de Dumnezeu Fecioară…”. Se pomeneşte cârmuirea ţării.La Praznicele împărăteşti.

Binecuvântarea Domnului peste voi toţi… 191 . Preotul cu faţa spre credincioşi.Cântare preluată din Ioan Brie. Bogaţii au sărăcit şi au flămânzit… pe glasul VII (de trei ori). strana: Fie numele Domnului (de trei ori). 123. Preotul rosteşte rugăciunea de sfinţire a prinoaselor. Cântări la serviciile religioase. p.

192 .Dacă este vecernie obişnuită atunci după ecfonisul: Fie stăpânirea împărăţiei Tale…. la strană se cântă stihoavna glasului de rând.

Strana: Acum slobozeşte… 193 .

194 .

Preasfântă Treime…. apoi Mărire… Şi acum… al Născătoarei de la glasul de rând al Octoihului. La sărbătorile sfinţilor se cântă troparul sfântului de două ori. La praznicele împărăteşti se cântă numai troparul praznicului de trei ori. Şi acum… Troparul Născătoarei de Dumnezeu. Doamne miluieşte (de trei ori). Mărire … Şi acum…. Tatăl nostru… Preotul: Că a Ta este împărăţia şi puterea… Strana: Amin. 149 195 . pe glasul pe care s-a cântat troparul Sfântului.Sfinte Dumnezeule… (de trei ori). Mărire… Troparul Sfântului. Troparul Învierii glas I.

196 .

pe tine cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu te mărim. Preotul: Mărire Ţie Hristoase Dumnezeul nostru mărire Ţie. sfânta şi dreapta credinţă a dreptmăritorilor creştini şi Sfântă Biserica Ta o păzeşte în veacul veacului. care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut. Întăreşte Dumnezeule. 197 . miluieşte-ne pe noi.Preotul: Înţelepciune Strana: Binecuvintează Preotul: Cel ce sete binecuvântat… Strana: Amin. Strana: Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât Serafimii. Preotul: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu.

şi cântă Nădejdea mea… 198 . Doamne miluieşte (de trei ori). Şi acum…. binecuvântează Strana: Amin.Strana: Mărire….

rolul preotului este mult simplificat. nebiruită biruinţă. poporului Tău celui nou. trebuie să fie în mijlocul bisericii sub policandru. aşa cum îi spune şi numele. Când trebuie să rostească ecfonisul: Că a Ta este împărăţia şi puterea şi mărirea…. partea dominantă a slujbei revine stranei care are cele mai multe cântări şi rugăciuni brodate în jurul ecteniilor.Utrenia glas I Utrenia este slujba de dimineaţa. se citesc psalmii 19. 20. 199 . Veseleşte cu puterea Ta pe binecredincioşii creştini. biruinţă binecredincioşilor creştini asupra celui potrivnic dăruieşte. Mărire Tatălui… Cel ce te-ai înălţat pe cruce de bunăvoie. La această slujbă de dimineaţa. având ajutorul lor armă de pace. la diferite sărbători. Preotul: Binecuvântat este Dumnezeul nostru… Strana: Amin. Deosebim trei variante de utrenie săvârşite în cultul creştin ortodox: Utrenia de toate zilele. Strana: citeşte troparele „Mântuieşte Doamne poporul Tău şi binecuvântează moştenirea Ta. îndurările Tale dăruieşte-i Hristoase Dumnezeule. numit cu numele Tău. el se reduce doar la rostirea unor ectenii mici. Utrenia duminicii şi Utrenia oficiată în mănăstiri la privegherea de noapte. Veniţi să ne închină Împăratului nostru Dumnezeu (de trei opri). din cursul săptămânii când nu este nici o sărbătoare. şi cu crucea Ta păzeşte pe poporul Tău. Mărire… Şi acum… Sfinte Dumnezeule… Tatăl nostru… După binecuvântare preotul face cădirea mare. Ultimele două sunt aproape identice. dăruieşte-le lor biruinţă asupra protivnicului.

62. ceea ce eşti bună. iese din altar şi citeşte ultimele şase rugăciuni ale dimineţii în faţa Sfintelor Uşi. 102. Strana: Dumnezeu este Domnul… (de trei ori) cu troparul glasului de rând. Întăreşte viaţa cea de obşte a dreptcredincioşilor. După terminarea psalmilor rosteşte ectenia mare. ceea ce eşti singură binecuvântată. 153 De la duminica Tomii până la Înălţarea Domnului.Şi acum şi pururea… Ocrotitoare. pentru că ai născut pe Dumnezeu. 37. rugăciunile noastre. întru tot lăudată Născătoare de Dumnezeu. Utrenia se începe direct cu „Mărire Sfintei…” după care se cântă „Hristos a Înviat… (de trei ori) 200 . Strana citeşte cei şase psalmi (Ps. Preotul: Ectenia întreită Strana: Doamne miluieşte (de trei ori) Preotul ecfonisul: Că milostiv şi iubitor de oameni Dumnezeu eşti… Strana: Amin. 87. Întru numele Domnului binecuvintează părinte Preotul: Mărire Sfintei şi celei de op fiinţă şi de viaţă făcătoarei şi nedespărţitei Treimi. neînfricată şi neînfruntată nu trece cu vederea. 142) Preotul: după psalmul 62. totdeauna acum şi pururi şi în vecii vecilor153. 3. Mântuieşte pe cei ce i-ai rânduit să conducă şi le dă lor biruinţă din cer.

201 .

Preotul: ectenia mică Strana: primul rând de sedelne 202 .

203 .

Preotul: ectenia mică Strana: al doilea rând de sedelne 204 .

duminica lăsatului sec de carne. În duminica Fiului Risipitor. Lăsatului sec de brânză se cântă Ps. 136: „La râul Babilonului…” 205 . dum.Dacă este un Praznic împărătesc se cântă Polieleul şi Mărimurile.

206 .

207 .

208 .

209 .

210 .

Psalmul 136 „La râul Babilonului…” 211 .

212 .

213 .

214 .

154 Polieleul. 215 .Dobreanu. 217-221. I. 1980. Cântări bisericeşti.Dacă este duminică.Teodorovicişi Gh.Cusma. a fost preluat după D. se cântă Binecuvântările Învierii pe glas V. pp. Timişoara. mărimurile şi Ps. 136.

216 .

217 .

Strana: Citeşte Ipacoiul şi îndată cântă Antifoanele: 218 .Preotul: Ectenia mică.

Preotul: Că sfânt eşti Dumnezeul nostru şi Ţie mărire înălţăm… Strana: Amin şi se cântă „Toată suflarea…” Preotul: Şi pentru ca să ne învrednicim noi a asculta Sfânta Evanghelie. Preotul: Înţelepciune drepţi să ascultăm Sfânta Evanghelie. 219 . Strana: Doamne miluieşte. Strana: Şi duhului Tău Preotul: Din Sfânta Evanghelie de la… citire Strana: Mărire Ţie Doamne mărire Ţie.Preotul: Înţelepciune! Să luăm aminte! Strana: Prochimenul (de trei ori). Preotul: Domnului să ne rugăm. pe Domnul Dumnezeul nostru să-L rugăm. Pace tuturor. Strana: Doamne miluieşte (de trei ori).

strana citeşte rugăciunea „Învierea lui Hristos…”. În timp ce preotul scoate Sf. După terminarea Evangheliei se mai cântă încă odată ”Mărire Ţie Doamne…”.Preotul: Citeşte Evanghelia. Evanghelie şi o aşează pe un analog în mijlocul bisericii. Ps. 50 şi se continuă cu cele două stihuri pe glasul II: 220 .

221 .

222 .

223 .

224 .

225 .

226 .

Cruci: între 15-23 aug. Între Sf. 155 „Uşile pocăinţei…”. Catavasiile Sf. „În cărările mântuirii…” şi „La mulţimea faptelor mele celor rele…” se cântă de la Duminica Vameşului şi a Fariseului până la duminica a cincia din Postul Mare (inclusiv).21 sept.. 22 sept.) 227 .aug. la dum. Duminica Floriilor. Catavasiile Buneivestiri. .Preotul: Rugăciunea „Mântuieşte Doamne poporul Tău…” apoi ecfonisul: Cu mila şi cu îndurările şi cu iubirea de oameni… Strana: Catavasiile Bunei Vestiri pe glas IV156. 30 dec. Catavasiile Sf.. Paşti şi Înălţare. Catavasiile Adormirii Maicii Domnului (apud Catavasierul. 9 febr. Catavasiile Botezului. 1-14 ian. Catavasiile Bunei Vestiri. Paşti. I după Rusalii. p. .20 nov. Cruci. III a din Postul Mare Catavasiile sunt din Triod. 44. 156 Orânduirea Catavasiilor în decursul anului bisericesc este următoarea: 24. Catavasiile Naşterii Domnului. Catavasiile Buneivestiri. 15 ian. Tuturor Sfinţilor şi 1 aug. între dum.. 21 nov.Între Înălţare şi dum. între 1-14 aug. Fiului Risipitor. 10 feb. Catavasiile Înălţării Sf. Catavasiile Rusaliilor. Bucureşti 1970. de la dum... Catavasiile Întâmpinării Domnului.

Preotul: Ectenia mică. Strana: Cântările IV-V-VI. 228 .

229 .

230 .

Preotul: Ectenie mică. (viaţa pe scurt a sfântului zilei din Minei) 231 . icosul şi sinaxarul. Strana: Condacul.

232 .

233 .

234 . Strana: Măreşte suflete al meu pe Domnul… pe glasul de rând.Preotul: Pe Născătoarea de Dumnezeu… (face cădirea mare).

235 .

236 .

Strana: Sfânt este Domnul… cu luminânda de rând (svetilna zilei).Preotul: Ectenie mică. 237 .

238 .

(Se cântă pe „însuşi glas”. respectiv pe melodia de la „Doamne strigat-am…”) 239 .

pe „Însuşi glas”. 240 .Mărire… Voscreasna sau stihirea de rând a Evangheliei. iar Şi acum… „Prea binecuvântată…”. după modelul stihoavnei.

Preotul: Mărire Ţie celui ce ne-ai arătat nouă lumina. 241 .

Strana: Doxologia pe glasul de rând (după modelul stihoavnei). 242 .

243 .

244 .

245 .

246 .

247 .

Strana: Troparul (pentru glasurile I-II-III-IV. pentru glasurile V-VI-VII-VIII. Se cântă „Apărătoare doamnă…” 248 . După tropar preotul rosteşte ectenia întreită. se cântă troparul „Înviind din mormânt…”. ectenia cererilor şi face otpustul. se cântă troparul „Astăzi mântuirea…”.

249 .

250 .

se remarcă amplificarea ambitusului. Ca un argument al originii cântării bănăţene din cea bizantină este păstrarea cromatismului la Stihoavna glasului II. având cadenţe perfecte pe re(pa) iar imperfecte pe sol (di). are scară cromatică. urmăreşte sensul textului. do şi si. Dacă troparul în varianta Banat ar fi cântat ţinându-se cont de caracterul cromatic al glasului psaltic. În varianta bănăţeană. cromatizarea melodiei. se poate sesiza.Glasul II Glasul II psaltic. deosebindu-se doar ca organizare internă a sunetelor. prin mersul intervalic până la sunetul do În acest caz avem de-a face cu o desfăşurare a melodiei între sunetele mi-do. atunci asemănarea dintre cele două variante ar merge până la identitate. 251 . numit în Banat” însuşi glas”. dar mai ales diatonizarea tactului stihiraric. ca şi în cazul „însuşi glasului”. În cazul troparului glas II. Discursul muzical al stihoavnei. cu nota fundamentală pe sol (di). În tactul irmologic se serveşte de scara glasului VI. mult mai elastic . Formulele melodice rămân aproape la fel doar că în varianta Banat au fost diatonizate datorită trasmiterii pe cale orală a acestor cântări o perioadă de timp foarte îndelungată. cu o semnificaţie profundă pe plan spiritual. În tactul stihiraric şi papadic are cadenţa perfectă pe sol (di) şi imperfectă pe mi.

glas II 252 .Cântările vecerniei.

253 .

254 .

255 .

256 .

glas II 257 .Troparul.

258 .

glas II 259 .Cântările Utreniei.

260 .

261 .

Sedealna a II-a Antifoanele 262 .

263 .

264 .

265 .

266 .

267 .

268 .

Doxologia. glas II 269 .

270 .

271 .

272 .

273 .

Melodia glasului III. care fixează melodia în zona stihoavnei sau a troparului. Varianta Banat se apropie foarte mult de cea psaltică. decât formula de final. are un caracter optimist. glas III 274 . în care treapta Si. Ceea ce este specific glasului III. imperfecte în La (ke) şi finala în Fa (fa). îl ajută să se dezvăluie mai uşor celor prezenţi la rugăciune. este plasat în cel de-al doilea tetracord. se cântă pe scara diatonică având nota fundamentală pe ga (fa). precum şi glasului VII plagalul său. Formulele melodice îmbracă forme mai diverse.Atât în tactul irmologic cât şi în cel stihiraric. este faptul că nu există diferenţe între cele modele ale fiecărui glas.Glasul III În varianta psaltică. în unele formule melodice se merge până la identitate. face cadenţe perfecte în Re (pa). dă încredere textului care-l îmbracă. apare întotdeauna cu bemol. cu desene mai ornamentate decât în cadrul ehurilor precedente. Cântările Vecerniei. accentuează sensul cuvântului. Materialul sonor al glasului.

275 .

276 .

277 .

278 .

279 .

glas III 280 .Stihoavna.

281 .

282 .

glas III 283 .Cântările Utreniei.

284 .

285 .

286 .

287 .

288 .

289 .

290 .

Laudele. glas III 291 .

292 .

293 .

294 .

295 .

296 .

297 .

298 .

iar cadenţa finală pe La.Glasul IV În muzica psaltică se cântă pe scara diatonică. având semicadenţele pe notele La. şi pe Mi (Vu) în melodia stihirarică şi irmologică. Ambitusul este mai larg decât la celelalte ehuri. acest eh se situează la începutul celui de-al doilea tetracord. În cântarea bănăţeană. glas IV 299 . Do. Cântările Vecerniei. având fundamentala pe Sol (di) în melodia papadică. Nota Si pe tot parcursul cântărilor este cu bemol.

300 .

301 .

302 .

303 .

304 .

305 .

306 .

Cântările Utreniei. glas IV 307 .

308 .

309 .

310 .

311 .

312 .

313 .

314 .

315 .

316 .

317 .

318 .

319 .

320 .

321 .

melodia stihoavnei este identică cu cea a troparului. Mi. Cântările Vecerniei. are o anumită notă personală. La glasul V. cvarte. având acelaşi ambitus ca şi autenticul său Deşi este foarte asemănător ehului I. Mersul treptat de secunde. glasul V are ca iniţiativă sunetul La. terţe.Glasul V Se cântă. semicadenţele pe Si. iar finala pe nota Si. ce provine şi dintr-o altă asamblare a intervalelor. cu atingere pe nota Mi. înlănţuite prin acelaşi tip de discurs unitar remarcat şi în cazul celorlalte ehuri. deşi legat de autenticul său(glasul I). având puncte comune cu varianta psaltică. asigură varietatea structurilor acestui eh care. tot pe scara diatonică. Intervalica este asemănătoare cu cea a ehurilor descrise anterior. glas V 322 . La. ca şi glasul autentic I.

323 .

324 .

325 .

326 .

327 .

328 .

329 .

330 .

glas V 331 .Cântările Utreniei.

332 .

333 .

334

335

336

337

338

339

340

341

342

343

344 .

nu şi în cel irmologic (stihoavnă sau tropar). (Di). cu nota fundamentală în Re (Pa). În cântarea bănăţeană glasul Vi este construit dintr-un material sonor cuprins între Mi şi Re. se caracterizează prin insistenţa unor întorsături melodice preluate identic. având semicadenţele pe Mi şi La. şi La (Ke). Caracterul cromatic al acestui glas s-a păstrat numai în tactul stihiraric. glas VI 345 . Are scara cromatică proprie. În melodia stihirarică are cadenţe perfecte şi finală pe Re (Pa). din care derivă. iar cadenţa finală pe La.Glasul VI În varianta psaltică. este plagalul glasului II. Cântările Vecerniei. ne aminteşte de glasul VI cromatic din muzica psaltică din care provine şi cea bănăţeană. Formulele melodice mai puţin numeroase. ca de pildă la glasurile IV şi V. De remarcat că secunda mărită între Sol diez şi Fa natural. iar în cea irmologică întrebuinţează scara glasului II. având denumirea de ipolidian. imperfecte pe Sol.

346 .

347 .

348 .

349 .

350 .

351 .

352 .

glas VI 353 .Cântările Utreniei.

354 .

355 .

356 .

357 .

358 .

359 .

360 .

361 .

362 .

363 .

364 .

365 .

366 .

glas VII 367 . mai puţin variate ca număr şi profil decât cele ale glasului III din care provine. formulele melodice. Are cadenţele imperfecte atât în melodia stihirarică cât şi în cea irmologică pe treptele Sol (Di) şi Re (Pa). Nota sa fundamentală se află mai jos decât al tuturor glasurilor. se caracterizează printr-un desen melodic mai unitar. I. adică pe treapta Si (Zo). în care elementul nou este reluarea variţională a unuia expus deja. în această situaţie numindu-se protovaris (întâiul varis). Pentru o mai uşoară interpretare i s-a mutat isonul pe Ga (Ga). În varianta bănăţeană. Repetările identice. În anumite cântări întrebuinţează scara diatonică a gl.Glasul VII În muzica psaltică este plagalul glasului III. o deosebită sobrietate şi o expresivitate unică. iar perfecte şi finale pe Fa (Ga). Cântările Vecerniei. conferă glasului VII. având nota fundamentală în Si (Zo). numit şi ipofrigian.

368 .

369 .

370 .

371 .

372 .

373 .

374 .

glas VII 375 .Cântările Utreniei.

376 .

377 .

378 .

379 .

380 .

381 .

382 .

383 .

384 .

385 .

386 .

387 .

388 .

la fel ca şi glasul autentic IV din care provine. tropar. este numit şi ipomixolidian. are un caracter majestuos. se cântă de la Sol (Di).Glasul VIII. Cântările Vecerniei. oferind imbold spre viaţă şi înviere. glasul VIII. respectiv cvartele. având nota fundamentală Do (Ni). spre îndreptarea privirilor către cer. optimist. În varianta bănăţeană. Ceea ce este caracteristic acestui glas este apariţia intervalelor mai mari decât secundele şi terţele.foloseşte scara diatonică.Glasul VIII În cântarea psaltică provine din glasul IV. configuraţiile melodice sunt diferite. iar imperfecte pe Mi (Vu). şi Fa (Ga). glas VIII 389 . ca de la Do Ni). Sol (Di). ca şi cadenţele finale. care-l face mai amplu. Acest glas atât în tactul stihiraric cât şi în cel irmologic are cadenţe perfecte şi finale pe Do (Ni). Deşi se înrudeşte cu glasul IV.

390 .

391 .

392 .

393 .

394 .

395 .

396 .

397 .

Cântările Utreniei. glas VIII 398 .

399 .

400 .

401 .

402 .

403 .

404 .

405 .

406 .

407 .

408 .

409 .

410 .

411 .

412 .

glas IV 413 .Cântări la sărbătorile mari de peste an La Naşterea Maicii Domnului – 8 septembrie Troparul.

Condacul. glas IV 414 .

Înălţarea Sfintei Cruci – 14 septembrie Troparul. glas I 415 .

glas VIII Catavasiile Înălţării Sfintei Cruci. glas VIII 416 .Condacul.

417 .

418 .

419 .

420 .

421 .

422 .

La Sfânta Liturghie. „Înălţaţi pe Domnul Dumnezeul nostru…”. glas IV: Sfântul Iosif cel Nou de la Partoş – 15 septembrie Troparul: 423 . în locul cântării: „Veniţi să ne închinăm…”. se cântă.

424 .

glas VIII: 425 .Cuvioasa Paraschiva – 14 octombrie Troparul.

Sfântul Mucenic Dimitrie izvorâtorul de mir – 26 octombrie Troparul. gas. III: 426 .

Mărire… Şi acum… troparul cutremurului. glas VIII: 427 .

glas II: Soborul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil – 8 noiembrie 428 .Condacul.

glas II 429 .Condacul.

glas IV: 430 .Intrarea în Biserică a Maicii Domnului – 21 noiembrie Troparul şi Condacul.

431 .

Sfântul Nicolae – 6 decembrie Troparul. glas IV: 432 .

433 .

glas III. glas IV: Condacul. podobie 434 .Naşterea Domnului – 25 decembrie Troparul Naşterii Domnului.

Catavasiile Naşterii Domnului. glas I: 435 .

436 .

437 .

438 .

Luminânda Naşterii Domnului: 439 .

se cântă ”Din pântece mai înainte de luceafăr te-am născut…”.La Sfânta Liturghie în locul cântării „Veniţi să ne închinăm…”. glas II: 440 .

Sfântul Arhidiacon Ştefan – 27 decembrie Troparul. podobie: 441 . glas III. glas IV şi condacul.

442 .

glas I: 443 .Tăierea Împrejur a Domnului şi Sfântul Vasile cel Mare – 1 ianuarie Troparul Praznicului.

444 .

445 .

glas I: 446 .Botezul Domnului – 6 ianuarie Troparul Botezului.

glas II: 447 .Catavasiile Botezului Domnului.

448 .

449 .

450 .

451 .

Luminânda Botezului: 452 .

glas III. podobie: Sfântul Ioan Botezătorul – 7 ianuarie Troparul.Condacul Botezului. glas 2 453 .

glas IV: 454 . Grigorie şi Ioan – 30 ianuarie Troparul.Sfinţii Trei Ierarhi: Vasile.

după Atanasie Lipovan Întâmpinarea Domnului – 2 februarie Troparul. glas I: 455 .Varianta Arad.

456 .

Condacul. glas I: Catavasiile Întâmpinării Domnului: 457 .

458 .

459 .

460 .

461 .

462 .

Bunavestire – 25 martie Troparul. glas I 463 .

464 .

glas I: 465 .Intrarea Domnului în Ierusalim – Floriile Troparul.

466 .

Cântări la Ceasuri Ceasul I Veniţi să ne închinăm… cu ps. VI „Dimineaţa auzi glasul meu…” (de trei ori). apoi troparul gl. 89. ceea ce eşti plină de har…”. Se continuă cu celelalte stihuri după cum urmează: 467 . 5. 100. strana citeşte rugăciunea: „Cum te vom numi.

Rolul preotului este foarte redus 468 . troparul glas VI: Se continuă slujba după rânduiala din Ceaslov sau Antologhion. 50. În prima parte sunt lecturi din psalmi. 157 Ceasurile sunt alcătuite din citiri făcute la strană. 16. Test.Se va vedea continuarea slujbei în Ceaslov sau Antologhion. iar partea a treia cuprinde rugăciunea de încgeiere. 24. care ne duc cu gândul la împlinirea profeţiilor di V. Ceasul III: Preotul: Binecuvântat este Dumnezeul nostru… Strana: Amin. . în partea a doua sunt cântate o serie de tropare. veniţi să ne închinăm…cu ps. simbolizând epoca Vechiului Testament.

Se continuă slujba după Ceaslov sau Antologhion.54.Ceasul VI Veniţi să ne închinăm…(de trei ori) cu ps. 83. ps. 85. 90. 53. troparul glas VIII: Mărire…Şi acum… „Cel ce pentru noi Te-ai născut din Fecioară…” (glas VIII). 84. 469 . apoi troparul glas II: Ceasul IX Veniţi să ne închinăm… (re trei ori).

Lit. din slavonă) se oficiază în mănăstiri. uneori fiind făcută în locul Sf. Liturghii. Ea înseamnă şi închipuirea Sf.) 158 Obedniţa se mai numeşte şi Prânzânda (de la obed = prânz. 470 . strana cântă Fericirile.Obedniţa158 (După Ceasul IX.

471 .

472 .

473 .

474 .

În săptămâna patimilor se oficiază denii începând cu seara Duminicii Floriilor până în vinerea patimilor. iar vineri. în toate bisericile. Ea aminteşte de vremea persecuţiilor când slujbele se oficiau noaptea 475 . luni şi marţi. Acatistul Buneivestiri). sau în Postul Mare. pe glasul VIII: 159 Cuvântul denie vine din l. se cântă troparul „Iată Mirele vine în miezul nopţii…”. La Deniile din Duminica Floriilor.Cântări la Denii Deniile159 sunt slujbe de priveghere. seara în ajunul sărbătorilor. Andrei Criteanul. care se oficiază (la mănăstiri). Canonul cel Mare a Sf. (săptămâna a V a. miercuri. priveghere sau slujbă de noaptea. slavonă (vdenie).

marţi şi miercuri se cântă luminânda (svetilna) „Cămara Ta Mântuitorule…”: 476 .La Deniile din Duminica Floriilor. luni.

înainte şi după citirea Evangheliilor se cântă „Mărire îndelung răbdării Tale Doamne”: 477 .La Denia de miercuri şi joi seara se cântă troparul „Când măriţii ucenici…”. glas VIII: La Denia de joi seara.

Antifonul 12. „Acestea zice Domnul către iudei”. din Joia Patimilor. glas VIII. 478 .

„Răscumpăratu-ne-ai pe noi din blestemul legii…”. se cântă după antifonul 15: Prochimenul glas IV din Joia Patimilor. „Împărţit-au hainele mele loruşi…”: 479 .Sedealna glas IV.

Cu măsuri. 4 Cel ce-ai pus pământul. 3 Te mărim pe Tine. 480 . Viaţă. Iisuse Doamne. Că din stricăciune Tu ne-ai izbăvit. Şi cum şezi în mormânt. Hristoase. Şi împărăţia morţii Tu o zdrobeşti Şi pe morţii cei din iad îi înviezi. Şi-ngroparea Îţi cinstim şi patimile.Prohodul Domnului – Denia din Vinerea Patimilor Starea I: 2 Dar cum mori.

Hristos. Întreg neamul omenesc cel păcătos. fără de durere.Astăzi şezi în mic mormânt. Apunând Tu. Să-ţi dăm slav-a toate Ziditorul. Te-am născut Fiu. Şi cu trupul în mormânt punându-Te. 481 . prin patima Ta. Ziditorule. Cuvinte. Starea a II-a: 2 Cuvine-se dar. Că din patimi Tu ne-ai scos. 4 Somn învietor. Din cel greu somn al păcatului ai sculat. Şi din gropi. pe cei ce-au murit înviezi. În mormânt dormind. Iar pământul s-a clătit. Hristoase Doamne. 3 Soarele-a apus. Şi din stricăciune toţi ne-am izbăvit. 5 Una-ntre femei. ne-nseratul Soare.

482 . Cu mironosiţele. Lui Hristos să-I aducem. prin patima Ta. Hristoase. Jalnic Te pogoară. Ţi-aduc cu sârguinţă 4 Vino-ntreagă fire. mult jelindu-se zicea. Ca pe-un mort să-L ungem.Dar acum sufăr dureri. Psalmi de îngropare. Starea a III-a: 2 Arimatianul. Cea curată. Şi în mormânt Te-ngroapă. Al lui Hristos îngroapă. 6 Fericitul Iosif. 7 Cei hrăniţi cu mană. 5 Pe cel viu cu miruri. Trupul ce dă viaţă. Mir Ţie. 3 De mir purtătoare.

49-411. 483 . Timişoara 1989. Hristoase al meu Variantă de la starea a III-a: La înconjurarea bisericii se cântă „Sfinte Dumnezeule…”: 160 Stările au fost preluate din Cartea de cântări bisericeşti.Oţet şi cu fiere Ţi-aduc. pp.

cântându-se „Învierea Ta…”: 484 . Se înconjoară biserica.Învierea Domnului – Sfintele Paşti Preotul din uşile împărăteşti. înalţă lumânarea aprinsă şi rosteşte cu glas mare (de trei ori): Veniţi de luaţi lumină.

După înconjurare. apoi: „Mărire sfintei şi celei de o fiinţă şi de viaţă făcătoarei şi nedespărţitei Treimi. preotul se rosteşte Evanghelia. Preotul cântă: „Hristos a Înviat…” 485 . în faţa uşilor bisericii. totdeauna…” Strana: Amin.

glas II: Varianta Muzicescu: 486 .Varianta Podoleanu: Varianta psaltică.

Preotul: Deschideţi-vă porţi veşnice… (de trei ori). 14. 487 . Catavasiile Sfintelor Paşti: 161 Apud Nicolae Belean. Se intră în biserica cântându-se Hristos a înviat… Preotul: Ectenia mare. op. Preotul: Stihurile Paştilor (după fiecare stih se cântă Hristos a înviat…).. p. cit.

488 .

489 .

490 .

491 .

492 .

Luminânda (Svetilna): 493 .

podobie: 494 . glas V.Laudele Paştilor.

495 .

496 .

497 .

498

Urmează troparul „Din gura ta ca o taină…” (glas VIII), ecteniile finale şi otpustul special al Praznicului.

499

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe – 23 aprilie Troparul şi condacul, glas IV:

500

Înălţarea Domnului – la 40 de zile de la Paşti Troparul, glas IV şi condacul, glas VI:

501

Pogorârea Duhului Sfânt (Rusaliile) – la 50 de zile de la Paşti Troparul şi condacul, glas VIII:

502

503

Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena – 21 mai Troparul, glas VIII şi condacul, glas III:

504

Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul – 24 iunie Troparul, glas IV şi condacul, glas III:

505

Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel – 29 iunie Troparul, glas IV şi condacul, glas II:

506

507

Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul – 20 iulie Troparul. glas IV şi condacul. glas II: 508 .

Schimbarea la Faţă – 6 august Troparul şi condacul. glas VII: 509 .

510 .

glas I şi condacul. glas II: 511 .Adormirea Maicii Domnului – 15 august Troparul.

Anton Uncu. Sân-Miclăuşul-Mare. 70 cântări religioase. Atanasie Lipovan. Utrenierul. Nicolae Firu. EIBMO. 1979. Cornel Givulescu. EIBMO. Arad. 1927. Trei Liturghii. 1953. pentru Liturghiile duminicilor. EIBMO. Tirfon Lugojan. Nicolae Cabasila. 1942. Iaşi. Catavasier. Florin Bucescu. Cântări bisericeşti. Bucureşti. 1942. 1933 Vasile Petraşcu. Colecţiune de cântări bisericeşti. 1976. 1905. Nicolae Stoicescu. Iosif Sava. 1975. Dicţionar de muzică. 512 . Bucureşti. Bucureşti. Preot militar. Bucureşti. Liturgica generală. Răspunsuri liturgice. Cluj.Bibliografie Trifon Lugojan. 1908. Cântări ortodoxe. Cântările Sfintei Liturghii şi cântări la cateheze. Trifon Lugojan. Melodii bisericeşti. Arad. Terenţius Bugariu. 1934. Tipic bisericesc. Ceaslov. 1957. EIBMO. Traian Vulpescu. Trifon Lugojan. Sentinela cântărilor bisericeşti. 1976. 1945. Bucureşti. Arad. 1992. Bucureşti. Caransebeş. şase volume. EIBMO. 1946. Editura Institutului Biblic şi de Misiune ortodoxă. 1933. Irmoase şi pricesne la Praznicele Împărăteşti. Vecernierul. 1998. Ene Branişte. Arad. 1954 Prohodul Domnului. Carte de cântări bisericeşti. Arad. Atanasie Lipovan. Bucureşti. Cluj. Cântări bisericeşti pentru toate sărbătorile de peste an. Nicolae Lungu. Tâlcuirea Dumnezeieştii Liturghii. 1933. Bucureşti. Bucureşti. Cântări bisericeşti. Arad. Cluj. Dimitrie Cusma. 1939. 1985. 1906. Bucureşti. Învăţarea cântărilor Sfintei Liturghii. 1939. Pricesne. Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur. Timişoara. Oradea. Bucureşti.

Dimitrie Cusma. Timişoara. 1929. Cele opt glasuri. Timişoara. Sibiu. 2004. Cornel Givulescu. Oradea. Sfânta Liturghie în cântare omofonă. 1985. 1995. Gheorghe Dobreanu. Ioan Teodorovici. 513 . Cântări bisericeşti. 2002. EIBMBOR. Timişoara. Elemente de Cântare bisericească şi tipic. Cântările serviciilor religioase. Cântări bisericeşti. Vasile Grăjdean. litografie. 1980. Nicolae Belean.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful