Conflictele dacilor cu romanii Peninsula Balcanică constituia încă de la sfârşitul secolului al III-lea î.Hr. un obiectiv al expansiunii romane.

Prima operaţiune a armatelor romane se va face în 74 î.Hr. când proconsulul Macedoniei, C. Scribonius Curio, îi înfrânge pe dardani în apropierea Porţilor de Fier (dardani=populaţie de origine predominant illirică, în nordul Macedoniei). În 49 î.Hr. se va constitui aici provincia de sine stătătoare Illyricum. Între 9-12 d.Hr. sunt cucerite la Dunărea Mijlocie teritoriile aparţinând triburilor pannonice, care sfârşesc prin a fi incluse Illyricului, care în 9 d.Hr. se împarte în Illyricum Superius (Dalmaţia) şi Illyricum Inferius, viitoarea Pannonia. Augustus, ducând o politică dură intervine cu forţe militare (potrivit lui Dio Cassius) împotriva răscoalelor ce au loc între 35-33 î.Hr. şi 6-9 d.Hr. Aceasta a însemnat prima prezenţă romană efectivă la Dunărea de Mijloc în imediata vecinătate a Daciei. Se ştie că Octavianus se gândise la un moment dat, prin 35 î.Hr., să înfăptuiască grandioasa expediţie plănuită de Cezar împotriva dacilor, dar a renunţat, considerând că dacii nu prezintă un pericol mare. Strabon ne relatează despre aceştia că nu mai puteau trimite la luptă mai mult de 40.000 de oameni. Însă neîncetatele lor incursiuni deranjau imperiul, astfel că se impuneau anumite măsuri. Posesiunile romane sud-dunărene sufereau mai ales de pe urma dacilor din Câmpia munteană. Romanii consideră că prin cucerirea Dobrogei aceştia sunt mai uşor de ţinut în frâu. În 29 î.Hr. (ne spune Dio Cassius), bastarnii îi atacă pe tracii dentheleţi, aliaţi ai romanilor (=populaţie tracică stabilită pe cursul superior al râului Strymon=Struma, adversari ai Macedoniei şi Romei, incluşi în sec. I î.Hr. în provincia Tracia). Pentru ai ajuta, şi de teama de a nu fi invadată şi Macedonia, generalul roman M. Licinius Crassus a pornit împotriva lor şi a aliatului acestora, Cotyso, pe care i-a învins cu ajutorul getului Roles din sudul Dobrogei. În 28 î.Hr. are loc un conflict între Roles şi vecinul său din centrul Dobrogei, Dapyx. Roles a cerut ajutorul lui Crassus, iar generalul roman nu a şovăit, oferindu-i-se astfel prilejul de a pătrunde în Dobrogea. Dapyx a fost înfrânt, s-a refugiat într-o cetate şi Crassus a început asediul. Un trădător a predat cetatea romanilor, Dapyx a murit (ucis sau s-a ucis). După această expediţie, Crassus, intenţionând să cucerească întreaga Dobroge, l-a atacat pe Zyraxes din nordul Dobrogei, către gurile Dunării. Armata romană a mărşăluit spre cetatea Genucla pe Dunăre (unde era stindardul lui Hybrida). Regele get a trecut malul stâng al fluviului pentru a cere ajutor la sciţi. Romanii au cucerit cetatea în absenţa acestuia, Dobrogea căzând astfel în mâinile romanilor. Roma n-a transformat imediat noile teritorii într-o provincie. Roles a cârmuit la început Dobrogea. Romanii au organizat pe litoral la începutul mileniului o prefectură a ţărmului mării, adică un district militar dependent de provincia Macedonia. Restul Dobrogei aparţinea teritoriului numit Ripa Thraciae, înglobat în regatul clientelar al Thraciei. Între sfârşitul secolului I î.Hr. şi secolul următor au loc lupte ale dacilor împotriva pericolului roman. Aceştia întreprind incursiuni la vest şi sud de Dunăre, uneori cu ajutorul altor popoare. În 10 î.Hr. au trecut Dunărea îngheţate cu prilejul revoltei pannonilor, atacând Pannonia. Tiberius, viitorul împărat, a fost trimis de Augustus pentru a respinge atacul. Peste puţin dacii au atacat iar Pannonia, împreună cu tariscii (celtici) şi anarţii din nord-vestul Daciei, precum şi culte alte seminţii. Generalul Marcus Vinicius i-a învins şi i-a urmărit urcând pe valea Mureşului până în inima Daciei. În 6 î.Hr. are loc incursiunea daco-sarmatică în Moesia, respinsă de A. Caecina Severus. Reacţiile din partea romanilor nu întârzie. Astfel, în 11-12 d.Hr., întreprind o acţiune militară organizată de generalul Cornelius Lentulus, guvernatorul Pannoniei, şi Sextus Aelius Catus, comandantul districtului militar din Moesia. Lentulus a operat, pare-se în Banat şi Oltenia, de unde a ieşit învingător şi a stabilit garnizoana de-a lungul Dunării. Pe baza izvoarelor scrise (Florus) şi a descoperirilor arheologice (de ex. cele din cetatea dacică Sucidava din Oltenia), acesta l-a alungat pe daci dincolo de Dunăre. Sextus Aelius Catus a inaugurat în Câmpia munteană un nou sistem de asigurare a hotarelor imperiului: deportarea în masă a populaţiilor ostile. După Strabon, 50.000 de geţi au fost strămutaţi la sudul Dunării. Din punct de vedere arheologic se poate constata că aşezările de la 1

Hr. a silit neamurile dacilor să rabdă stăpânirea poporului roman”. regatul clientelar al odrysilor a fost transformat într-o nouă provincie (Tracia). şi despre Diegis. strămutarea din zona de la nord de Dunăre a 100. s-au construit drumuri strategice. Dinastia romană a Flaviilor înfiinţează o flotă specială (Classis Flavia Moesia) pentru supravegherea fluviului. s-au aşezat cu permisiunea şi chiar la îndemnul Romei în Câmpia Tisei pentru a constitui o pavăză a Pannoniei romane împotriva dacilor. Numai marile aşezări. Tiberius Plautius Silvanus Aelianus.Zimnicea. Din punct de vedere politic creşterea pericolului roman determină imperativul unirii dacogeţilor liberi într-un singur stat. Ca urmare Domitian împarte Moesia în două provincii de rang consular: Moesia Superior în vest şi Moesia Inferior în est. Cele mai multe atacuri din prima jumătate a secolului I d. a organizat între 62-66 d.Hr. are loc atacul dacic în Moesia. şi 85 d. iazygii. Criton ne informează că Decebal a pus prefecţi în fruntea agriculturii şi a cetăţilor (informaţia este păstrată la Suidas). cetatea Aegyssus (Tulcea) a fost atacată de daci. Romanii au fost nevoiţi să intervină pentru recucerirea cetăţii. precum şi o parte din ţinutul dintre Prut şi Nistru. Muntenia şi Moldova. se poate constata că Dacia era împresurată. nord-vestul era stăpânit de quazi şi marcomani. pe la începutul deceniului 9 a sec.Hr. Pentru a slăbi presiunea „barbară” la frontiera dunăreană şi pentru că aşezarea lor în Moesia îngăduia ca mari întinderi de pământ să fie cultivate şi pentru ca aceştia să plătească impozite. Între 44 î. au scăpat. Dio Cassius ne relatează despre Vezina.Hr. După istoricul Martial. În timpul lui Nero.Hr. doar intervenţia unei legiuni romane a izbutit să-i alunge pe atacatori peste Istru. care reprezenta pe rege la tratativele cu Domitian. guvernatorul Moesiei. situate mai la nord (Tinosu. În 46. Hotarele noii formaţiuni sunt mai restrânse faţă de cea din vremea lui Burebista: Transilvania.Hr. ca într-un cleşte de romani. în iarna 85/86 (la Sarmizegetusa domnea DurasDiurpaneus) au loc puternice incursiuni în Moesia. a fost organizate de daci şi alte seminţii la Dunărea de Jos. În primele luni al anului 69 d.. În acelaşi timp. Diegis era fratele regelui.Hr. fost poate şi mare preot. cuprinzând în întregime Dobrogea. Totuşi. Pe la 20 d.. I. Popeşti şi Piscu Crăsani îşi încetează aproape existenţa. Vespasianus încheie cu dacii un tratat de pace care prevedea plata unor subsidii de către imperiu în schimbul păstrării liniştii la hotarul dunărean.Hr. având ca centru regiunea Munţilor Orăştiei. Politica externă a dacilor se baza pe încheierea de alianţe împotriva Romei. În 15 d. Ca răspuns la aceste acţiuni. ceea ce este o exagerare. cu staţionare la Aegyssus şi la Barboşi (în apropierea vărsării Siretului în Dunăre). poate chiar sub conducerea lui Decebal (nepotul acestuia). care ocupa locul doi după Decebal. Poiana).. Augustus se laudă în elogiul său că armata sa „trecând peste Dunăre. sub Claudius. (Dobrogea şi zona Dunăre-Haiemus aparţinea Moesiei. Procesul de reunificare politică a daco-geţilor se va desăvârşi sub Decebal.) Există indicii ale unei centralizări mai avansate decât în perioada lui Burebista. în Câmpia Tisei erau iazygii. Oltenia.000 de transdanubieni (populaţia amestecată de geţi şi bastarno-sarmaţi). Războaiele din timpul lui Domitian 2 . în anul 12 d. de neam sarmatic. Troesmis (Igliţa) a fost atacată şi cucerită de daci. teritoriul Dobrogei a fost anexat Moesiei şi a fost organizată apărarea: garnizoane romane au fost aşezate în cetăţi de pe malul drept al Istrului.

atacul s-a produs în iarna lui 85/86. La comanda trupelor romane este Cornelius Fuscus. Oppius Sabinus. a înaintat adânc pe teritoriul Daciei. Regele dac se mai obliga să înapoieze prizonierii şi armele. Decebal a trimis o nouă solie prin care i-a transmis împăratului că e dispus să facă pace dacă fiecare roman îi va plăti anual 2 oboli. după o frumoasă carieră 3 . comandantul ucis. urmează domnia scurtă a lui Nerva. (O ipoteză recentă susţine că expediţia lui Fuscus în Dacia a avut loc în 86 şi a fost victorioasă. în 87. Aceasta a sunat ca o provocare. dacii. bătrânul Diurpaneus (nu se mai simţea în stare să asigure o conducere militară) îi cedează tronul lui Decebal. ca rege clientelar. Gravitatea situaţiei este subliniată de Tacitus (în Agricola): „erau puse sub cumpănă taberele întărite ale legiunilor şi însăşi stăpânirea noastră”. În 98. ingineri. născut în Italica în Hispania. prefectul pretoriului. altfel va porni la război. pacea din 89 a fost considerată în antichitate drept ruşinoasă pentru Imperiu. luând următoarele măsuri: Moesia este împărţit în două: Szperior şi Inferior. a fost învins şi i s-a tăiat capul. Acesta nu i-a înapoiat pe toţi prizonierii şi a utilizat ajutorul roman nu pentru a sluji interesele romanilor la Dunărea de Jos. a înaintat cu prudenţă prin Banat. A trecut Dunărea pe la Viminacium (Kostolač-Serbia). Neîntâmpinând nici o rezistenţă. se pare în dreptul localităţii Orlea. Cumpăna victoriei s-a aplecat de partea romanilor. De la Dio Cassius ştim că Vezina. În anul 92. alături de bastarni şi sarmaţi. romanii au fost înfrânţi şi Fuscus a murit. În ciuda prevederilor sale favorabile Romei. maşini de război etc. Domitian a trimis în Dacia o nouă armată. II. Bătălia s-ar fi dat în Dobrogea. ci pentru a se pregăti de luptă împotriva Imperiului: şi-a instruit şi înzestrat armata. meşteri.Hr. temându-se de „zgârcenia” lui Domitian (care avea intenţia de suprima subsidiile plătite dacilor). Decebal n-a respectat tratatul din 89. După un conflict de proporţii mici din 81-82. La tratative participă Diegis (fratele lui Decebal). pe care acesta însă a respins-o. Dintr-o inscripţie romană ne parvine informaţia că armata romană a obţinut permisiunea de a trece spre frontul pannonic prin regatul lui Decebal (per regnum Decebali). au desfăcut tratatul încheiat cu alţi împăraţi şi au atacat malul drept al Dunării. urma să primească de la imperiu subsidii. construirea impunătoarelor sanctuare de andezit din cetate.) În 88. poate sub comanda lui Decebal. Domitian e asasinat. I şi începutul sec. Astfel. Până acum nu există temeiuri documentare pentru a accepta această versiune. comandantul dacilor. sub comanda generalului Tettius Iulianus. Motivul putea fi teama de vreo cursă a lui Decebal. În schimb. Decebal i-a aşteptat într-un defileu. A fost întâmpinat de Decebal în strâmtoarea de la Tapae (Porţile de Fier ale Transilvaniei). constructori. a fost nevoit să se facă mort pe câmpul de luptă ca să poată fugi apoi noaptea. dar în iarna următoare Decebal a atacat din nou Moesia Inferior. Aceasta se explică prin ostilitatea aristocraţiei senatoriale faţă de Domitian şi la Roma s-a considerat puţin onorabil faptul că un război declanşat din cauza suprimării subsidiilor se încheie cu o pace. instructori militari. Tratatul este favorabil Romei (după victoria de la Tapae şi prezenţa trupelor romane în Dacia). Campania din Pannonia s-a sfârşit rău pentru romani. general roman. unde a fost identificat un pod roman. care a încercat să prevină ofensiva romană prin mijloace diplomatice propunându-i lui Domitian o pace. guvernatorul provinciei. care refuzaseră să-l ajute în războiul cu dacii. Au trecut Dunărea şi au început să pustiească teritoriul provinciei Moesia. ajunge la tron M. armata romană a fost zdrobită. A organizat şi o vastă activitate constructivă la Sarmizegetusa. C. De exemplu.Iordannes în Getica ne relatează că pe vremea lui Diurpaneus. datate în ultimul deceniu al sec. undeva în zona localităţii Adamclisi. Împăratul încheie cu Decebal pace în 89 d. precum şi faptul că Domitian pregătea o campanie împotriva quazilor. a completat sistemul de fortificaţii din Munţii Orăştiei. Generalul Fuscus s-a grăbit să treacă Dunărea. Faptul că Domitian aşează diadema regală pe capul lui Diegis ca reprezentant a lui Decebal simbolizează că Decebal accepta situaţia de rege clientelar al Romei. stabilindu-şi cartierul general la Naissus (Niş).. Ulpius Traianus (98-117). marcomanilor şi iazygilor. Însăşi Domitian a venit în Moesia. care i-a respins pe atacatori peste Dunăre şi a început să pregătească o ofensivă în Dacia. dar Tettius Iulianus nu şi-a exploatat succesul şi n-a înaintat spre zona Munţilor Orăştiei.

într-o singură scenă apar soldaţi romani răniţi. ci numai cuceririle pe care Imperiul le făcuse în dreapta Dunării. Inscripţiile greceşti şi latine sunt prea puţin lămuritoare pentru desfăşurarea operaţiunilor militare. de cucerire. pe Colună nu se vede nici un soldat roman ucis.. Mai erau şi considerentele de natură economică: perspectiva unei bogate prăzi de război şi a exploatării resurselor umane şi materiale ale Daciei. ostile. fondat de Traian. S-a pierdut textul original al cărţii LXVIII din Istoria romană a lui Dio Cassius.XII). Xiphilinos (sec. a fost adoptat şi desemnat de Nerva ca succesor. au rămas foarte puţine fragmente incluse ţi acestea în operele altor autori. săpând un canal pentru înlesnirea navigaţiei prin Cazane şi concentrând o armată puternică în cele două Moesii. care a vizitat Dacia în preajma conflictului decisiv. Dio Cassius ne relatează că Traian a hotărât declanşarea războiului pentru că era iritat de subsidiile plătite lui Decebal. epigrafice şi arheologice. care l-a însoţit pe Traian în războaiele dacice. S-a lucrat sub conducerea lui Apollodor din Damasc. s-au pierdut scrierile despre daci a retorului Dio Chrysostomus. adăugându-le şi Dacia. terminând drumul strategic de pe malul drept al Dunării. Sculptorii nu par a fi fost vreodată în Dacia şi nu au cunoscut realităţile zonei: zidurile cetăţilor dacice sunt redate inexact (ca zidurile galilor?). scenele nu pot fi interpretate ad litteram. Sunt prezentate aici peste 150 de scene. sanctuarele lipsesc. i se părea lui Traian oportună şi de dorit. statul dac ameninţa să devină conducătorul şi animatorul unei vaste coaliţii a popoarelor nesupuse de Roma (germani. sarmaţi). Columna a fost concepută şi ca un act de propagandă pentru Imperiu. fusese numit guvernator al Germaniei Superior. la lupte participă şi sarmaţi şi bastarni. pe teritoriul Dobrogei. Comentariile împăratului Traian. Iordanes. mai ales că populaţia autohtonă la sudul Dunării era de acelaşi neam cu locuitorii din nordul fluviului. Fiind un monument artistic. Aceste cauze au determinat şi caracterul celor două războaie dacice ale lui Traian. Statul dac nu ameninţa Italia şi Roma. S-au păstrat rezumatele întocmite de către doi călugări bizantini.XI) şi Zonaras (sec. Traian vroia să păstreze şi să consolideze aceste cuceriri. ridicat alături de oraşul Tropaeum Traiani. au dispărut cărţile închinate războaielor dacice de Appian şi Arrian. pentru împărat şi pentru armata romană. Dacii au purtat un război just. Alt document important este monumentul de la Adamclisi. cu excepţia unei singure propoziţii păstrate la un gramatic târziu. Petrus Patricius. dar mai ales pentru că vedea că puterea şi trufia dacilor cresc şi că pentru Imperiu întărirea statului dac constituia o problemă.militară. De asemenea. Aşadar cauzele conflictului sunt de ordin politic şi strategic şi de ordin economic. apărându-şi independenţa. s-au pierdut. acesta a şi întreprins o călătorie de inspecţie la Dunăre. Informaţiile pot fi utilizate în strânsă corelare cu datele izvoarelor literare. Aceste reliefuri sunt o ilustrare a Comentariilor lui Traian. Monumentul este important pentru luptele dacilor cu romanii la sud de Dunăre. Reconstituirile detaliate ale evenimentelor nu au fost convingătoare. care ilustrează scene sculptate care ne arată că în afară de luptători daci şi familiile lor. Probabil că evenimentele la care Traian n-a participat personal au fost neglijate sau executanţii au denaturat pe alocuri adevărul. De ex. Columna are valoare documentară reală. Dislocarea acestei lumi „barbare”. Avem doar câte o frază-două din autori târzii: Eutropius. Astfel. După ce a primit vestea ascensiunii sale. O încercare de reconstituire a vastei stăpâniri a lui Burebista prin alipirea ţinuturilor din dreapta Dunării nu era de exclus. Din Getika medicului grec Criton. Date cu privire la aceste evenimente ne sunt furnizate şi de materialele descoperite în urma săpăturilor arheologice din Munţii Orăştiei 4 . Aşadar. care s-au desfăşurat în acelaşi timp cu cele din vest din Banat şi Munţii Orăştiei. Din partea romanilor a fost deci un război nedrept. Un alt izvor util este Columna Traiană pe care este reprezentată o relatare artistică. sculptată a războaielor daco-romane de la începutul secolului al II-lea. după cartea LXVIII a lui Dio Cassius. Cele mai importante izvoare literare care descriu evenimentele s-au pierdut. dar limitată. Mai mult.

Garnozoanele au rezistat însă. Decebal.Decebal trebuia să predea toate armele şi maşinile de război. să-i extrădeze pe inginerii şi dezertorii romani . Săpăturile arheologice ne arată că cetatea de la Costeşti a fost cucerită şi incendiată. ceea ce ar sugera un atac de iarnă (aceştia s-ar fi înnecat din cauza gheţii care nu a rezistat). următorul eveniment important a avut loc la Dunărea de Jos. arcaşi palmyrieni. Dar e posibil ca atacul să se fi produs şi toamna. Sarmizegetusa a fost atacată concentric. Condiţiile acestei păci sunt descrise la Dio Cassius: . Nu se ştie când a avut loc acest atac daco-bastarno-roxolan. precum şi formaşiuni speciale. Trecerea Dunării a avut loc în dreptul oraşului Viminacium (azi Kostolac) din Moesia Superior. aşezarea de la Feţele Albe a fost şi ea distrusă. care traversase cu trupele sale Muntenia şi pătrunsese în interiorul arcului carpatic prin pasul Bran. În trei mari şi grele bătălii (este singura dată când pe Columnă apar soldaţi romani răniţi). lângă Caransebeş). slăbite datorită concentrării de trupe pentru invazia Daciei. Prin aceasta Decebal urmărea să-l oblige pe Traian să părăsească ţinuturile cucerite din vestul ţării pentru a veni în ajutorul trupelor atacate. recrutate dintre populaţiile de la periferia Imperiului. Pătrunsă pe teritoriul Banatului. Atacatorii au izbutit să treacă Dunărea şi au început asaltul castrelor romane. iregulare: mauri. Comărnicel şi Vârful lui Pătru arată ca Sarmizegetusa a fost învăluită dinspre sud. Dio Cassius relatează că generalul Lusius Quietus. Laberius Maximus cucerea o cetăţuie puternică (Căpâlna?. unde Decebal a întreprins o mare manevră de diversiune. Tot de la Dio Cassius ştim că în aceeaşi vreme. Dio Cassius relatează că soldaţii romani răniţi au fost atât de numeroşi încât însuşi împăratul şi-a rupt veşmintele pentru a face din ele pansamente. guvernatorul Moesiei Inferior. a plecat în Moesia Superior unde era concentrată armata care urma să invadeze Dacia. au atacat garnizoanele romane din Moesia Inferior. a hotărât să ducă tratative adevărate. În imediata apropiere a cetăţii. stindardele şi maşinile de război capturate de Decebal de la Fuscus. cohorte pretoriene. care încercase prin trimiterea unor soli să întârzie înaintarea lui Traian prin false promisiuni de pace. O scenă de pe Columnă înfăţişează călăreţi daci înnecându-se în Dunăre. Într-una din cetăţi Traian a găsit prizonierii. împăratul a reluat ofensiva.se obliga să nu primească fugari din Imperiu şi să nu angajeze militari romani 5 . Armata cuprindea circa 150 de mii de oameni ceea ce depăşea considerabil efectivele pe care le putea arunca în luptă Decebal. Itinerarul a fost: Arcidava (Vărădia) – Berzovis (Berzobia) – Aizis (Firling) – Centum Putei (Surduc) – Tibiscum (Jupa. trupe auxiliare (cohorte şi alae) din armata regulată. de maşinile de război şi de tactica de luptă. pe un pod dublu de vase. roxolani (sarmaţi) şi bastarni (germani). dându-i timp lui Traian să le vină în ajutor. În primăvara anului 102. iar castrele Jigoru Mare. a atacat prin altă parte decât Traian. Decebal a încercat să-i oprească pe atacatori în defileu. Traian i-a învins pe daci şi pe aliaţii lor. Traian a pătruns în regiunea Munţilor Orăştiei „luând cu pericole munte după munte” (Dio Cassius). Astfel. cu cavaleria sa maură. Superioritatea armatei romane era accentuată de armament. în 102 a fost încheiată pacea. dacii încercând să treacă Dunărea printr-un vad impracticabil din cauza apelor crescute. Ca şi în 88. După cum ne arată Columna. armata comandată de însuşi împăratul Traian a înaintat pe un drum care ne e cunoscut datorită unicei fraze păstrate din Comentariile lui Traian: inde Berzibim deinde Aizim processimus („de aici am plecat spre Berzobis şi apoi la Aizis”). Ea cuprindea 13-14 legiuni. Împreună cu aliaţii lor. La ea participa şi Manius Laberius Maximus. De aici armata a urcat pe valea Bistrei şi a ajuns la Tapae (Porţile de Fier ale Transilvaniei). Tilişca?) şi o captura pe sora lui Decebal.Primul război dacic (101-102) O inscripţie romană atestă că împăratul a părăsit capitala la 25 martie 101. în fruntea unei părţi din trupele de pe frontul apusean. În cele din urmă Traian a câştigat bătălia şi a pătruns în Ţara Haţegului. Decebal s-a retras.

a căutat aliaţi printre triburile vecine şi a recucerit partea de vest a Banatului ocupată de iazygi. a cărui parte vestică fusese ocupat de iazygi. aliaţi ai romanilor. s-a îndreptat pe mare şi apoi pe uscat spre Moesia. Astfel. Apoi. Decebal. fără succes. Costeşti) sau demantelate (Piatra Roşie şi chiar Grădiştea Muncelului). Decebal a recurs la acte disperate: a trimis în Moesia Superior oameni care să-l ucidă pe Traian. Traian n-a trimis în provinciile lor de garnizoană trupele cu care câştigase războiul. o parte a Olteniei. Aici. Această extindere a stăpânirii romane la nordul Dunării este relatată de Dio Cassius. Toate acestea a determinat Roma să declare război şi să pornească operaţiunile militare. existenţa şi a altor cetăţi dacice. lăsate pe locul viitoarei capitale a provinciei Dacia (s-au făcut cercetări arheologice în castrul de la Ulpia). Şi-a refăcut în grabă cetăţile distruse de război (de ex. în schimbul eliberării lui Longinus. a smuls lui Decebal acest ultim mijloc de presiune. însă aceştia au fost prinşi. Decebal l-a atras într-o cursă pe Longinus. romanii au început ofensiva. Se pot desluşi pe Columnă scenele de incendiere a unor cetăţi. cetatea de la Costeşti a fost din nou cucerită şi distrusă definitiv. deoarece o parte din triburile dacice se supuseră romanilor şi încercările lui de alianţă eşuaseră. Dio Cassius scrie că Traian a purtat războiul „mai mult cu pază decât cu înfocare”. Aflat pe poziţii mai slabe decât la începutul primului război. Probabil în vara târzie a anului 105.să-şi dărâme fortificaţiile să cedeze o parte din teritoriile ocupate de romani: sudul Moldovei. A primit în continuare dezertori romani. în aceste condiţii. pacea şi renunţarea la ţinuturile ocupate în stânga Dunării. Oltenia de est şi de vest în preajma Dunării. Nu s-a putut reconstitui cu exactitate desfăşurarea evenimentelor. Luptele au durat mai puţin ca în primul război. S-a adresat apoi lui Traian cerându-i. Banatul (cu partea vestică trecută la Moesia Superior. după cum apare pe Columnă. viitorul guvernator al Daciei. Armata romană a înaintat din mai multe direcţii spre centrul statului dac. precum şi faptul că ar fi mai uşoară pentru romani lupta cu o Dacie slăbită. Decebal a fost trădat de o parte a aristocraţiei dacice. Muntenia şi sudul Moldovei (trecute la Moesia Inferior) şi colţul sud-estic al Transilvaniei. Cel de-al doilea război dacic Traian. hotărăşte organizarea rezistenţei. În primăvara anului 106. să afle de al el planurile împăratului. anotimpul neprielnic. I-a poruncit lui Apollodor din Damasc să construiască peste Dunăre podul de la Drobeta. Banatul. fapt confirmat şi de săpăturile arheologice. care s-a închinat împăratului. la începutul celui de-al doilea război dacic. locuită de iazygi). a primit solia de pace a lui Decbal prin care acesta încearcă să câştige timp pentru a se întări. S-a presupus ca ar fi cuprins: Ţara Haţegului. ci le-a lăsat concentrate în Moesia Superior. nu a cucerit capitala regelui dac? Ca şi răspuns s-a invocat oboseala trupelor romane. Condiţiile de pace îl transformă pe Decebal într-un veritabil rege clientelar. A ridicat unele noi pe locurile altora mai vechi (Piatra Roşie. Dacii au izbutit să respingă o primă încercare a trupelor auxiliare de a lua cetatea cu asalt. Se pune aici întrebarea: de ce Traian. Bldaru). iar Longinus. Ţara Haţegului şi colţul sud-estic al Transilvaniei . comandantul trupelor romane din teritoriile dacice ocupate ale Imperiului şi a încercat. consolidând cu grijă ţinuturile cucerite. Împărtaul a dat un răspuins îndoielnic. Muntenia. Traian a început asediul Sarmizegetusei. cu toate succesele sale pe frontul din Transilvania. Ştirile nu permit cunoaşterea precisă a teritoriilor cucerite de romani. ar fi pretins de la Traian „să-i cedeze ţara până la Istru”. s-a reînarmat. ceea ce atestă că el nu renunţase la cucerirea Daciei şi la transformarea ei într-o provincie romană. El cucerise o bună parte din Dacia şi o întărise cu garnizoane romane în frunte cu Legiunea IV-a Flavia Felix. împreună cu Decimus Trentius Scaurianus. care ne spune că Decebal.să renunţe la o politică externă proprie. dar intervenţia legiunilor a - 6 . otrăvindu-se. Şi-a stabilit cartierul într-o localitate din faţa Drobetei.

Decebal a fugit însoţit de o escortă prin munţi pentru a încerca să organizeze o nouă rezistenţă. deoarece pe Columnă el e înfăţişat după aceea observând un atac asupra unui castru roman. au fost capturaţi 50 de mii de războinici. fapt pentru care a devenit ofiţer (decurion) în Ala a II-a de pannonieni. ne spune Dio Cassius. E important de reţinut că aceasta. dar înfigea adânc în lumea barbară un bastion al Romei . Aceasta o ştim din scenele reprezentate pe Columnă. cucerirea romană. ne atestă că Dacia era provincie romană. fiind locuite de dacii liberi. unde a fost expus pe scăriţa Gemoniae pentru ca locuitorii capitalei să se convingă de moartea adversarului Imperiului. dezvoltarea promiţătoare a civilizaţiei dacice a fost brusc întreruptă. şi anume lucrări de construcţie: forul de la Roma. 7 . datată la 11 august 106. în care se include şi tezaurul lui Decebal. după sinuciderea sa. Terentius Scaurianus.i-a adus lui Traian o pradă bogată care a uşurat situaţia financiară a Imperiului . Diploma militară descoperită la Porolissum.populaţiei i s-a impus o stăpânire străină . Din acestea. împreună cu teritoriile transilvănene. Consecinţele pentru Dacia: . în frunte cu Sarmizegetusa. Din scenele de pe Columna rezultă că aristocraţia separatistă s-a supus cuceritorilor romani. A fost urmărit şi ajuns de un detaşament de călăreţi romani comandat de Tiberius Claudius Maximus. descoperită la Philippi.statul dac a fost nimicit şi o mare parte a Daciei a fost transformată în provincie romană pierzându-şi independenţa . apare scena în care urmăritorul călare e lângă Decebal. a deschis calea unui proces istoric de cea mai mare însemnătate: romanizarea Daciei. Despre tezaurul lui Decebal. Din dovezile epigrafice şi arheologice reiese că au fost înglobate temporar. în Macedonia. la Moesia Inferior. istoviţi de lupte şi de sete. permiţând unele măsuri de ordin financiar. Prăzile au fost apreciate. Pe Columnă se vede că apărătorii Sarmizegetusei. întrucât regele dac deţinea monopolul exploatării minelor de aur din Dacia. E posibil ca Decebal să se fi aflat printre ei. inclusiv Muntenia şi sudul Moldovei. în contact permanent cu lumea romană. În timp ce Sarmizegetusa era cucerită şi distrusă (până şi stâlpii sanctuarelor au fost sistematic „decapitaţi”). Teritoriile corespunzătoare Crişanei. D. precum şi o vexillatio (detaşament) din Legiunea VI-a Ferrata. parţial. a fost foarte mare. Capul a fost arătat armatei şi apoi trimis la Roma. au participat la cucerirea capitalei dacice. în mod exagerat: 165000 kg aur şi 331 kg argint. care se bazează pe Getika lui Criton. O inscripţie din Corint ne spune că a fost înglobată toată Dacia.cucerirea Daciei a deschis Imperiului largi posibilităţi de exploatare a populaţiei autohtone. cele două războaie au avut drept rezultat principal: . s-au putut redresa. că prin trădarea lui Bicilis ar fi fost scos din apele Sargetiei. Maramureşului şi cele mai mari părţi ale Moldovei au rămas în afara ocupaţiei romane. probabil.includerea Daciei în orbita lumii romane a intensificat sarcinile populaţiei autohtone.fost decisivă. împart ultimele rezerve de apă. a fost mutată la şes pentru a putea fi mai bine supravegheată. căzut şi scăpând din mâna sabia. Pe Columnă şi pe stela funerară a lui T. a II-a Adiutrix. Dio Cassius ne relatează că regele s-a sinucis. cetăţile dacice. Prada de război. Se poate considera că a fost mare. Populaţia de rând a fost evacuată de romani din cetăţile şi aşezările nefortificate din munţi. cu un guvernator (legatus Augusti). Pentru Imperiu. deoarece crearea provinciei nu numai că elimina pericolul reprezentat de statul dac. Claudius Maximus. Legiunea IV-a Flavia Felix. Potrivit inscripţiei de pe stela funerară rezultă că Maximus l-a prins şi i-a dus capul la Ranisstorum (localitate neindentificată).VI).doborârea unui rival primejdios şi asigurarea stăpânirii romane la Dunărea inferioară. Pe lângă tezaur. a bogăţiilor solului şi ale subsolului. au fost distruse şi incendiate. alţii au părăsit pe ascuns cetatea asediată. unde fusese ascuns. După moartea regelui dac. din relatările lui Dio Cassius şi Iordannes (sec. finanţele Imperiului. ca urmare a refuzului de a fi dus în captivitate. organizarea de jocuri şi spectacole etc.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful