SOCIETATEA ACADEMICĂ HYPERION
UNIVERSITATEA HYPERION FACULTATEA DE PSIHOLOGIE - SOCIOLOGIE

ION MORARU

PSIHOLOGIA CREATIVITĂŢII
Volumul I

EDITURA VICTOR
BUCUREŞTI • 1997

Toate drepturile rezervate Editurii VICTOR

Redactor Tehnoredactor Postprocesare Procesare text

: ELENA DIATCU : CARMEN BUTNIC : FLORIN VLAD : LA VINI A DINU

Bun de tipar: 12.08.1997. Format: 16/70 x 100. Coli de tipar: 10,5

ISBN 973 - 97318 - 7 - 2

Relaţia dintre creativitate şi creaţie 3. Factori contextuali ai creativităţii şi creaţiei CAPITOLUL II SISTEMUL DISCIPLINELOR EURISTICE 1.CUPRINS CUVÂNT ÎNAINTE CAPITOLUL I CONCEPTELE DE CREATIVITATE ŞI CREAŢIE 1. Introducere la o concepţie metaeuristică despre creaţie 2. Definiţii ale creativităţii 2. Eurema asociativ-combinatorie 4. Concluzii CAPITOLUL III MODELUL EUREMELOR 1.1. Eurema de obiectualizare a imaginii 7.2. Eurema de acumulare şi comprehensiune a informaţiei 3. Contextul social şi obiectualizarea imaginii ' 1. Descrierea sistemului 4. Conceptul de structură creativă 2. Eurema ideativ-perceptivă 7. Definiţii ale euristicii şi metaeuristicii 3. Eurema critică 6. Argumente suplimentare CAPITOLUL IV MODELUL DEDUBLĂRILOR v 11 13 17 19 22 22 23 25 26 28 29 32 35 36 37 37 41 43 47 . Introspecţia 2. Dimensiunea praxiologică a obiectualizării imaginii 7. Eurema energetică-stimulatorie 5.

Etapa asocierilor. 6.CAPITOLUL V MODELUL EURISTIC TRIPĂTRATIC 1. Elementele modelului 4 Conceptul de existenţă cu deschidere spre metaueristică 5. Etapa ideaţiei 4. Etapa ideativ-perceptivă 3. Relaţiile de extensiune şi de profunzime ale modelului 7. Etapele creativităţii şi creaţiei tehnice-inginereşti 4. Dezvoltarea modelului 8.2. 7.5.3. Etapele la diferiţi autori 3. 11. Etapa obiectualizării imaginilor 4. 12. 3. Nivelurile modelului 6. 2. Reflecţii despre modelele euristice CAPITOLUL VI ETAPELE CREATIVITĂŢII ŞI CREAŢIEI 1. 9. Criteriile etapizării 2.4. Introducere • 2 Descrierea generală a modelului 3.2. Etapa proiectuală 4. 4. Etapa constructivă 4. 8.1. Etapele generale ale creativităţii şi creaţiei rezultate din modelul euremelor 3. 5.3. Etapa analizei critice 3. 13. combinărilor multiple şi a obţinerii soluţiei 3.4. 10. Etapa de acumulare şi comprehensiune a informaţiei 3. Introducere Tipul cu indice mic de creativitate (minimus) Tipul volitiv Tipul cumulativ Tipul combinativ-volitiv Tipul combinativ-nevolitiv Tipul cumulativ-combinativ-volitiv Tipul combinativ-fabulativ Tipul combinativ-critic Tipul combinativ-hipercritic Tipul ideativ Tipul ideativ-imagistic Tipul imagistic 61 61 61 62 62 63 63 63 64 64 64 64 64 57 57 58 59 59 59 59 59 60 60 60 60 60 51 51 51 52 53 54 54 54 . Legătura indisociabilă dintre etape CAPITOLUL VII O TIPOLOGIE A CREATORILOR 1.1.

Introducere Componenta intelectual-culturală Structura profesional-ştiinţifică Elementul competiţional-stimulativ Factorul atitudinal-educaţional . Introducere Logica descoperirii şi psihologia cercetării Cercetarea ca activitate de căutare a noului. 2. v 93 93 94 94 95 . Tipul ideativ-imagistic-obiectual 15. 65 65 65 66 67 67 70 72 73 73 76 78 78 79 80 80 85 85 87 90 . 3. 4.. 4. 5. 4. Comportamente înnăscute şi dobândite 3. 5.. 5. 3. 2. creativităţii şi învăţării creative CAPITOLUL IX COMPORTAMENT ŞI CREATIVITATE 1.14. Delimitări relative CAPITOLUL XII COMPONENTE ALE CREATIVITĂŢII SOCIALE 1. 4. învăţarea creativă . Interpretarea matriceală a tipologiei creatorilor 16. aflare şi aplicare Cercetarea fundamentală şi cercetarea derivată Numitorul comun al cercetării. 3. Repere preliminare O definiţie a învăţării creative Obiective ale instrucţiei creative Obiectul de studiu al pedagoeuristicii Aspecte manageriale ale organizării învăţământului creativ CAPITOLUL XI FUNDAMENTE ALE SOCIOEURISTICII 1. 2. Introducere 2. O tipologie posibilă bazată pe aranjament de şase structuri luate câte şase CAPITOLUL VIII UN MODEL CIBERNETIC-EURISTIC AL CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE 1. 2. 3..cerinţa socială şi trebuinţa individuală înnăscută CAPITOLUL X ARGUMENTE PENTRU O PEDAGOGIE EURISTICĂ 1. Precizări teoretice-metodologice Psihologie şi creativitate Euristică şi socioeuristică .

Concluzii CAPITOLUL XV HAOLOGIA ŞI UNELE PRINCIPII ALE ACTIVITĂŢII EURISTICE CEREBRALE 116 116 116 117 120 120 122 125 126 127 128 130 132 1.2. 9. 4.o nouă revoluţie în ştiinţă şi consecinţele ei pentru euristică 1. 5.7. concepte şi obiect de studiu 1. 8. Analogia şi intuiţia 5. 5. 9. Relaţia dintre completitudinea programului conştient şi perioada de incubaţie 5. 2. 7.2. 3. Principiul feedback-ului şi intuiţia euristică 5. 10. 4.8. Aplicaţii ale haologiei şi priorităţi 8 133 133 134 . Motivarea indivizilor şi grupurilor Structura volitiv-energizantă Conştientizarea socială a nevoii de creativitate Dimensiunea axiologică Formarea stilului creativ CAPITOLUL XIII RELAŢIA DINTRE CONŞTIENT ŞI INCONŞTIENT ÎN CREATIVITATE 97 98 99 101 101 1.3. 7.4. Introducere Metoda de cercetare a intuiţiei Definirea conceptelor Intuiţiile studiate Mecanismele psihice ale intuiţiei euristice 5. 8. Raţionamentul prin recurenţă şi intuiţia euristică 5. Cercetarea intuiţiei euristice prin metoda chestionarului 5.5. 6. 3.1.inconştient Funcţia creatoare a visului CAPITOLUL XIV INTUIŢIA EURISTICĂ 103 103 105 106 108 110 111 112 113 115 1.1.6. Geneză. Alternanţa fazelor 5. Matricea selectivă 5. Etimologia termenului de conştiinţă Alte sensuri ale termenului de conştiinţă Conştiinţa ca obiect de studiu interdisciplinar Structura conştiinţei Scurt istoric asupra inconştientului Niveluri şi forme ale inconştientului individual Inconştientul individual şi inconştientul colectiv Puncte de vedere reale şi posibile Cuplul creativ conştient .6. Haologia . 10. 2.

Principii fundamentale haologice-euristice cerebrale şi unele mecanisme psihofiziologice ale creativităţii în starea de somn 2. Perturbarea 4. O constatare optimistă 3.8.1. Obiective ale cercetării noastre 1-4.4. IPOTEZE PENTRU RECONSTRUIREA COMPORTAMENTOLOGIEI ŞI EURISTICII 1.6.6. Rezultatele unui experiment transpuse pe ideogramă 3.3.3. Principii ale asocierii şi combinării ideilor grupului creativ surprinse prin metoda ideogramei 3.1.5. 7. Somnul paradoxal şi furtuna cerebrală 2.3. O delimitare conceptuală 2. Introducere Premise Fazele ciclului solar Reprezentarea haologică a fazelor ciclului solar pe o elipsă Calendarul minim al maximelor solare şi unele efecte ale lor Influenţe ale fazelor ciclului solar asupra Terrei Exemple şi comentarii psihofiziologice Relaţiile haologice şi unele transformări psihofiziologice posibile Extinderea relaţiilor haologice la interpretarea comportamentului uman macrogrupal 10. Istoric 3.heliopsihologia 136 136 137 137 137 137 138 139 139 140 140 140 141 141 141 142 142 143 143 143 143 144 146 146 147 148 149 150 151 153 154 155 156 156 156 . 8. Temeiul haologic al conceptului de flexibilitate 2. 3. Principiul asocierii ideilor din mai multe creiere 3. Fundamente neurocibernetice 1-5.2. 2. Fundamentarea haologică a ipotezei accelerării imageriei onirice 2. Explicarea relaţiei Landau 2. Ciclul pulsatoriu al Soarelui 12.7.4. 4.5. Principiul ruperii aleatorii a grupurilor ideatice 3. O nouă interdisciplina .9. 5. 6. Principiul schimbării alternante a proporţiei dintre ordinea şi dezordinea informaţională cerebrală 2. Speranţe pentru prelungirea vieţii creative 3. Principiul centro-aferentaţiei informaţionale 2.7. Despre mişcarea de rotaţie a Soarelui 11.2. 9. Corolar hipno-euristic 2. Concluzii CAPITOLUL XVI UN MODEL HAOLOGIC AL CICLULUI SOLAR. Relaţia ordine-dezordine ca o lege universală 13. Principiul inerţiei ideatice 3. întrebări 2.1.

CAPITOLUL XVII ELEMENTE DE CRITERIOLOGIE EURISTICĂ ŞI EURIMETRIE 1. Precizări preliminare 2. Criteriile euristice Morris ..................................................................................... • ...... . - i v lr)o 3. Ponderea cntenala ...................................................................................................... 4. Completarea criteriilor euristice Morris ..................................................................... 5. Criterii ipotetice pentru filosofic ................................................................................ 6. Criterii posibile pentru artele plastice ........................................................................ 7. Criterii probabile pentru literatură .............................................................................. 8. Cuantificarea euremelor ............................................................................................... 9. Cuantificarea relativă a tipurilor euristice .................................................................. j^ 10. Indicele de creativitate ............ . .................................................................................... 11. Indicele de inventivitate ............................................................................................. 12. Indicele de inovare ...................................................................................................... 13. Indicele de elaborare .................................................................................................. j 14. Concluzii .......................................................................................................................

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ ....................................................................................166

CUVÂNT ÎNAINTE

Prezenta lucrare se adresează, mai întâi, studenţilor de la Facultatea de Psihologie-Sociologie a Universităţii Hyperion, dar ea poate fi utilă şi celor de la alte facultăţi şi profiluri, cadrelor didactice, cercetătorilor, creatorilor din domeniile ştiinţei, tehnicii şi artelor. Ea încorporează şi dezvoltă cartea de mai mică dimensiune, publicată la Editura Hyperion XXI sub denumirea Psihologia muncii, partea a doua, Psihologia creativităţii (1993). în decurs de câţiva ani scurşi de la publicarea variantei mai sus menţionate, autorul a elaborat capitole noi, a restructurat total vechea formă, dându-i o mai pregnantă consistenţă ştiinţifică şi didactică, a aprofundat anumite teme din unghiuri noi a introdus viziunea haologică asupra fenomenelor de creativitate şi creaţie. Cercetarea de faţă a fost gândită sub forma unui tratat în două volume. Primul volum abordează preponderent fundamentele teoretice ale creativităţii şi creaţiei. Volumul al doilea se raportează, mai ales, la metodologia creativităţii şi creaţiei. Dimensiunea psihologică, omniprezentă în această monografie, e întregită pretutindeni cu viziunea filosofică, praxiologică, psihosociologică, pedagogică, axiologică etc. Concepută aşa, tematica se subsumează mai degrabă unei denumiri cu o sferă mai largă - creatologia. Dar, din păcate, acest termen nu e încă suficient de bine asimilat de opinia ştiinţifică. Autorul exprimă întreaga gratitudine persoanelor implicate prin efort şi bunăvoinţă în publicarea prezentei ediţii. AUTORUL

Profesorul vede aievea chipuri studenţeşti de ani maturizate, Pe ele surprinde, cu melancolie, şi clipele sale în urmă lăsate, El observă în ochii lor licărind luminile ştiinţei, Şi-n ele se pierde neliniştea sa tulburătoare la curgerea fiinţei Deşi jtie că omul se duce, că viaţa trece, Continuă să lucreze cât doi, durează cât zece, E bucuria supremă, marea artă, profunda dorinţă Aceea de a se şti ziditor de fiinţă.

Creativitatea este pusă în dependenţă de gândire. Roşea. considerată factor principal în creativitate. de fragmente de idei de care dispune orice gândire" (Şt. o rearanjare a ceea ce alcătuieşte zestrea mintală. care. generează originalul şi noul. sunt admişi şi alţi factori de natură motivaţională şi de caracter. Roşea. după unii autori (J. 13 . pe funcţia combinatorie a minţii. accentul căzând în ea. A. Pe lângă flexibilitate. Rezultă că flexibilitatea este factorul principal (dar nu singurul) al creativităţii gândirii. cu indice mic de creativitate. Această definiţie pune în evidenţă. de rearanjare în mod original şi susceptibil de a conduce la o mai bună priză asupra realului. cultura intelectuală a fiecărui individ. 1967). 1971). operate asupra fondului informaţional asimilat şi sedimentat sub formă de cultură. acea aptitudine mintală de reorganizare. prin care se înţelege modificarea rapidă a mersului gândirii când situaţia o cere. realizarea uşoară a transferului în rezolvarea problemelor" (Al. 1964). De asemenea. iar „Factorul psihologic principal al creativităţii se pare că este flexibilitatea. după părerea noastră.CAPITOLUL I CONCEPTELE DE CREATIVITATE ŞI CREAŢIE 1. de atomi de semnificaţie. Definiţii ale creativităţii Se cunosc mai multe feluri de a defini creativitatea: „în perspectivă metodologică. După opinia lui Al. există şi excepţii: productivitate mare sub raport cantitativ. şi relaţia dintre cunoştinţe (informaţie) şi creativitate. exprimată în mai multe lucrări. Georgescu. şi noţiunea de ingeniozitate (ingenuity) „prin care se înţelege rezolvarea problemelor cu eleganţă neuzuală. adică a fondului de semanteme. este pusă în evidenţă şi opinia lui J. prin „reorganizări" şi „rearanjări".C. restructurarea uşoară a vechilor legături corticale în conformitate cu cerinţele noii situaţii. o reorganizare. Roşea. prin creativitate se poate înţelege.toate un proces care duce la un anumit produs" (Al. iar gândirea creatoare e pusă în dependenţă de flexibilitate. a câmpului cunoştinţelor. consemnând ideea că. Autorul citat pune în evidenţă relaţia dintre creativitate şi productivitate. Taylor. în corelaţie cu creativitatea şi productivitatea. 1972). între altele. flexibilitatea este trăsătura definitorie a creativităţii gândirii: „Creativitatea reprezintă nivelul superior al gândirii". Din altă perspectivă. într-un mod abil şi suprinzător". Autorul arată că în creativitate nu participă numai factori intelectuali. fără a face mari concesii asociaţionismului. „Creativitatea este înainte de . Flanganon de a lua în consideraţie.

dintr-o perspectivă integratoare.persoana . o perspectivă mai largă în definirea şi descrierea creativităţii. Al. 1971). în aceeaşi ordine de idei.cel de persoană. Raportarea creativităţii la persoană. trebuie luate în seamă. Ţinând seama de inteligenţa motorie.Flexibilitatea. după opinia întemeiată a autorului citat. pentru a ajunge la rezultate valoroase şi originale. este definitorie pentru tipurile de activitate nervoasă superioară şi pentru temperamente. creaţia îşi are şi ea izvorul în fiinţa umană privită ca întreg. Pe de altă parte. în definirea creativităţii. putem vorbi de rapiditate la toate aceste niveluri. Prin urmare. şi anumite elemente de natură motivaţională şi de caracter. Iată că. Rapiditatea este una din trăsăturile indispensabile inteligenţei (A.. nu solicită numai inteligenţa.apare şi mai evidentă. noţiunea de flexibilitate se cere raportată şi subordonată unui concept mai larg . deschide. De altfel. şi ea cu pondere mare în creativitate. Autorul citat mai înainte exprimă dezideratul. să facă tatonări multiple şi să sesizeze cu uşurinţă noul. efort redus. Bejet. în totalitatea ei. cu atât rezultanta va fi mai puternică" (M. Din perspectiva plurifactorială „Creativitatea în adevăratul înţeles al cuvântului (capacitatea de a crea idei sau lucruri noi) nu poate fi produsul unui singur factor. alături de forţă şi de echilibru şi în corelaţie cu ele. în primul rând a resorturilor energetice pe care le declanşează factorii voliţional-afectivi şi motivaţionali. alt autor consemnează: „Ca şi atitudinea artistică. care. 1903). după părerea noastră. Roşea descrie flexibilitatea cu ajutorul termenilor de rapiditate şi uşurinţă. originalitatea etc. a căror direcţie şi mărime sunt diferite. subordonată unui concept cu o sferă mai largă inteligenţa.). de a raporta creativitatea.care sunt capabile să emită ipoteze numeroase. la care subscriem fără rezerve. flexibilitatea . flexibilitatea (rapiditatea) poate fi. care poate să însemne cheltuială mică de energie.este o noţiune de ordin tipologic-temperamental. oricare ar fi acesta şi oricât de important ar fi el (flexibilitatea. aşa cum o descrie autorul citat. necesitatea raportării creativităţii la un concept cu o sferă mai largă . se caracterizează în esenţă prin rapiditatea gândirii. Ea nu depinde de Ô . Dacă alături de flexibilitate. perceptivă şi intelectuală (J.sinonimă în esenţă cu mobilitatea . Numai aceştia pot determina mobilizarea forţelor necesare în cea mai dificilă şi mai delicată dintre activităţile umane. de natură psiho-fiziologică. ci şi alte numeroase aptitudini. Binet. la persoană: „Activitatea creatorilor din diverse domenii. rapiditatea gândirii poate fi redusă la o noţiune mai consistentă. Ea e întotdeauna rezultanta mai multor vectori de acelaşi sens. şi anume la mobilitatea proceselor nervoase fundamentale (excitaţia şi inhibiţia). Deci. Piaget). Termenul de flexibilitate e în fond sinonim cu cel de rapiditate. fiind totodată o expresie a acesteia. fapt care nu e posibil decât prin participarea deplină. Ea mobilizează în ultimă instanţă întreaga personalitate umană. iar tipul de activitate nervoasă superioară şi temperamentul îşi pun în bună parte amprenta pe persoană. fantezia bogată şi gândirea creatoare . în ultimă instanţă. Cu cât mărimea vectorilor va fi mai importantă şi direcţiile mai apropiate. activitatea creatoare".

este persoana. aptitudinea) unei persoane de a fi creativă. capacitatea. Din altă perspectivă. care reflectă căutările divergente şi aspiraţiile de a defini multilateral creativitatea. ci de creşterea generală a întregii vieţi psihice" (N. aptitudinea) unei persoane de a fi comunicativă. ceea ce. trebuie să observăm. 1971). în sens de creatoare. fără de care creativitatea nu poate să fie consistent şi multilateral explicată. la creativitate. Cu toate acestea. Interpretările date creativităţii din perspectiva plurifactorială. De regulă (pot să fie. a participării întregii personalităţi umane. a căror natură şi legi de succesiune trebuie determinate" (A. Multe din definiţii sunt complementare şi nu pot pretinde dreptul la exclusivitate. A. această definiţie implică perspectiva cibernetică-operatorie. Se cere însă să avem în vedere şi componentele neintelectuale ale personalităţii. capacitatea. cât se poate de fertilă şi de modernă în cercetarea şi definirea creativităţii. Pietrasinski (1971). într-un fel sau altul.. după opinia noastră. o deficienţă ci un fenomen obiectiv generat de stadiul incipient al cercetărilor în această problemă. Reordonarea experienţei anterioare şi în construirea unor noi modele din vechile elemente de cunoaştere" . simţim nevoia de a face mai întâi unele consideraţii de natură lingvistică. le considerăm valoroase. şi excepţii). a integrării întregii vieţi psihice. Pârvu. în limba română cuvintele care au sufixul de -itate desemnează însuşiri ale persoanei. probabil. Din comentariile făcute la definiţiile citate mai înainte. Drevet. Apropierea punctelor de vedere va fi o consecinţă necesară şi firească a diversităţii.singură facultate sau aptitudine psihică. E adevărat că factorii intelectuali (mai ales gândirea) au o pondere mare în creativitate. 1973). persoana este purtătoarea tuturor însuşirilor psihice care concură. însuşirea (calitatea. M. cât şi din consideraţiile de ordin lingvistic. în încercarea de a da o definiţie creativităţii. Ca gen proxim în planul psihologiei individuale. şi la care se raportează ca însuşire a ei. Tributară viziunii unificatoare. 1967). în limba română termenul de creativitate se formează din termenul creativ. într-o exprimare oarecum tautologică. înseamnă o îngustare a sferei conceptului de creativitate. esenţa creativităţii constă în . Irving Taylor a pus în evidenţă mai bine de o sută de definiţii ale creativităţii (cf. plus sufixul -itate şi înseamnă. După Z. există o mare diversitate de puncte de vedere în a defini creativitatea. că unele din definiţiile analizate anterior prezintă tendinţa de a defini creativitatea numai prin factorii intelectuali. de pildă termenul de comunicativ plus sufixul -itate (comunicativitate) înseamnă însuşirea (calitatea. actul creator poate fi considerat ca o serie de operaţii intelectuale simple. rezultă că un prim concept în funcţie de care se poate defini creativitatea. fără să fie suficient de analitică şi de explicită. Moles. în prezent. credem. Bogăţia de opinii în definirea creativităţii nu este. 15 . „După ipotezele cibernetice. Tyson.

Aptitudinile (alături de temperament şi caracter) sunt socotite elemente esenţiale ale personalităţii. Dar transformarea predispoziţiilor în aptitudini este necesarmente condiţionată tot de activitate.Creativitatea. iar activitatea este însuşi modul de a se constitui şi de a fiinţa al aptitudinii. afective şi volitive). le transmite verigilor din subordine. Pornind de la aceste premise. dat de J. Aşadar. sunt activităţi. Leites. ci o însuşire psihică care se constituie şi se manifestă în şi prin activitate. Aşadar. adică în aptitudini şi tot activitatea este aceea prin care şi în care aptitudinea (capacitatea) generează fenomenul de creativitate. compozabile şi reversibile etc. creativitatea poate fi definită ca fiind capacitatea esenţială şi integrală a persoanei. şi aptitudinea. Sau. organizează şi îndrumă. complexe. aptitudinea se bazează şi pe anumite elemente native (predispoziţiile).întreprinderea o prelucrează. „Aptitudinile sunt acele însuşiri psihice ale persoanei care condiţionează executarea izbutită a unei activităţi" (N. va potenţa şi influenţa activitatea spre a deveni mai eficientă. compară datele cu etaloanele. altfel spus. implicată în producerea ideilor noi. T. cât şi altele. Aptitudinea nu este o entitate în sine. . acordă recompense şi pedepse etc. originale şi valoroase. El execută o activitate de supraveghere şi de corectare. aşa cum efectul influenţează cauza. Dar. psihofiziologic şi social. le prelucrează. Operatorul supraveghează un tablou de comandă: recepţionează semnale. ia decizii. generată de activitate. „Chiar cele mai pronunţate predispoziţii ale cuiva nu se vor transforma în aptitudini. toate acestea. activitatea este un concept fundamental în raport cu aptitudinea. Activitatea este un concept de ordinul genului. După cum se ştie. conceptul de creativitate poate fi raportat şi redus de fapt la un concept consistent. ca totalitatea de operaţii mentale (intelectuale. Piaget. Astfel. 1959). T. constatăm că aptitudinea (capacitatea) este raportată la activitate. Conducătorul unei întreprinderi industriale recepţionează o mare cantitate de informaţie venită de la diferite subsisteme ale sistemului global . native şi dobândite de ordin biologic. omul în sistemul muncii efectuează o serie de activităţi. dacă acea persoană nu va desfăşura o activitate corespunzătoare" (N. o a doua noţiune definitorie pentru creativitate este aceea de activitate. Este normal să fie aşa. prin conexiune inversă asupra îndeplinirii deciziei. Leites. afective şi volitive). în sensul operaţional. Creativitatea este o activitate mentală. ia decizii. Activitatea este modalitatea prin care predispoziţiile trec din posibil în real. primeşte informaţie. Aptitudinea este o esenţă ce se fenomenalizează în activitate. emite comenzi. între activitate şi capacitate există un raport de interacţiune. controlează direct sau mijlocit îndeplinirea ordinelor. descris şi definit riguros în psihologia genetică. conştiente şi inconştiente. aşa cum am văzut din consideraţiile lingvistice. aducându-i în limite normale de funcţionare. El execută o activitate de conducere. care cuprinde o multitudine de activităţi specii. iar aptitudinea un fenomen efect. Prin urmare. activitatea este un fenomen cauză. Ce înţelegem prin activitate? De pildă. 1959). rezultată din activitatea conjugată a tuturor funcţiilor sale psihice (intelectuale. este o capacitate (aptitudine) a persoanei. Deci. acţionează asupra dispoziţiilor de comandă spre a corecta anumiţi parametri ai procesului tehnologic. dinamice.

cât şi opera. perioade mai mici sau mai mari de timp. Ideea se modelează. Ideea nouă şi originală a pictorului sau sculptorului. cu valoare utilitară pentru societate (maşini. Ideile se cer strunite. Marii creatori mărturisesc că înainte de a trece la creaţia propriu-zisă. Relaţia dintre creativitate şi creaţie Trebuie să recunoaştem de la bun început că delimitarea conceptelor de creativitate şi creaţie ridică serioase dificultăţi teoretice. în legendele şi miturile Greciei antice. în acest proces de transpunere a ideii în operă apar idei noi. încât 17 . indiferent dacă ea se va numi simfonie. poezie. de fapt. Conceptul de creativitate este foarte apropiat lingvistic şi semantic de conceptul de creaţie. tehnice etc. şlefuite. după un intens travaliu de elaborare mentală. la realizarea de fapt a operei. nuanţate. care constituie. care nu existaseră în stadiul anterior: unele idei iniţiale se modifică atât de mult prin impactul lor cu „fragmentele de operă". ca produs al creativităţii. dispozitive tehnice etc. între „fragmentele de operă" (şi opera se cere concepută procesual Şi stadial) şi idee are loc un permanent du-te-vino. frescă. de asemenea. statuie etc. Ideea nouă şi originală a poetului se cere transpusă. se cere transpusă în operă. Poate tocmai din acest motiv în literatura de specialitate consultată de noi nu am întâlnit încercarea de a defini corelativ cele două concepte. aparate. Ea trebuie să se supună rigorilor creaţiei poetice. verificată. următoarea: conceptul de creativitate se referă la producerea de idei noi şi originale (a se vedea definiţia dată). se aprofundează şi se redimensionează continuu în şi prin activitatea de transpunere a ei în operă. urmează transpunerea (la unii tumultoasă. au plămădit mai întâi această operă în minte. într-un poem asociindu-se cu multe alte idei. După stadiul de gestaţie mentală a operei. verificate. au gândit profund şi chinuitor asupra ei. Ideea nouă şi originală a inginerului se vrea transpusă în proiect tehnic. să zicem. opera matematică.2. teorie sau altfel. Completarea şi perfecţionarea ideii este rezultatul unui proces complex de metamorfozare a ei. în obiecte artistice. transpunerea ei în operă artistică. delimitarea creativităţii de creaţie rămâne cât se poate de relativă. în care se îmbogăţeşte atât ideea. Activitatea procesuală de transpunere a ideii în operă este foarte complexă. ştiinţifice. între aceste concepte se fac cele mai multe substituiri. Prezenţa acestei delimitări poate să genereze mai multe controverse decât absenţa ei. funcţional.).depinde şi de o serie de particularităţi temperamentale) ideilor în opera propriu-zisă. Cu toate acestea. ca produs originar al creativităţii. în funcţie de context. Deosebirea esenţială dintre conţinutul celor două concepte este. De la creativitate la creaţie adesea e un drum lung şi anevoios. mai mult sau mai puţin îndelungat. transpusă într-o teorie sau în mai multe. tehnică. după opinia noastră. disciplinate. De obicei. întruchipată în portret. ordonate după rigorile şi prin mijloacele proprii fiecărui creator. nu apare completă şi perfectă precum Venus din spuma mării. conceptul de creaţie vizează finalizarea ideii. presupune o seamă de riscuri. ştiinţifică. Ideea matematicianului se cere corelată cu alte idei. Ideea nouă şi originală. se operează nerestrictiv cu ele. se îmbogăţeşte. la alţii liniştită .

aptitudini. Creaţia succede creativităţii. Rădulescu-Motru. care nu pot fi întotdeauna riguros disociate.. se presupun. Dar. aşa 18 . utilizabil pentru ştiinţă numai când este luată ca o activitate condiţionată de celelalte date ale existenţei" (C. tipologia creatorilor. stimulare şi dezvoltare a creativităţii etc. să stabileşti linii de demarcaţie rigide care să evidenţieze cu certitudine unde anume se termină creativitatea şi unde începe. pricepere. vom înţelege activitatea de transpunere a ideii noi şi originale în operă. iar aceasta din urmă o desăvârşeşte pe prima. e o greşeală simetrică şi la fel de dăunătoare să izolăm ermetic aceste concepte care se află într-o comuniune. ca finalizare a lui. în sens temporal. Aşa cum obiectul operă nu poate fi creat fără un plan ideativ. Creativitatea se finalizează în creaţie. mai ales din perspectiva psihologiei. în cel mai autentic sens al expresiei. socotim totuşi că este necesar să facem o delimitare relativă între creativitate şi creaţie. pe de altă parte. complexă şi anevoioasă. „Creaţia are un înţeles. în operarea cu conceptele de creativitate şi creaţie vom avea în vedere deosebirea relativă dintre ele. ele se subsumează acestui concept. legate intrinsec între ele. creaţia poate să mai aibă şi alte sensuri şi accepţiuni. deprinderi. A opera indistinct cu aceste concepte e o eroare ce generează alte erori. o concepţie ideativă. metodele de investigare. credem că putem considera că teoria creativităţii. creaţia. Dar. Atât creativitatea cât şi creaţia sunt activităţi şi. într-o activitate procesuală. fără a avea pretenţia unei definiţii riguroase. vom opera simultan cu ambele concepte. Proiectul ideativ şi opera propriu-zisă. Desigur. ce procese psihice concură la creativitate şi care este ponderea lor. când activitatea va viza deopotrivă producerea ideilor şi transpunerea lor în operă. Ea cercetează structurile euristice în funcţionalitatea lor complexă şi dinamică. Prin creaţie. Deci. creativitatea şi creaţia constituie două momente ale procesului euristic. care sunt factorii stimulativi şi frenatori ai creativităţii. talent etc. dintr-un punct de vedere dinamic. dacă nu chiar imposibil. urmăreşte în principal să pună în evidenţă cum şi în ce condiţii apar ideile noi şi originale. Creativitatea se îmbogăţeşte. tehnici şi procedee specifice fiecărui gen de creaţie. Conceptele de creativitate şi creaţie. de fapt. la fel acest al doilea element conduce în cele din urmă către primul. Deşi ele se găsesc într-o strânsă legătură. etapele creativităţii. Din această perspectivă. se întregesc şi se influenţează reciproc. în ce mod conlucrează conştientul şi inconştientul în apariţia ideilor noi şi originale. 1932). Din acest punct de vedere e foarte greu. din aceeaşi perspectivă a relativului şi discutabilului. funcţie de context. transpunere ce implică cunoştinţe. metamorfozarea ei procesuală. Ele sunt fenomene ce se interferează şi se completează reciproc.e dificil de precizat dacă ele aparţin etapei iniţiale sau etapei ulterioare. două verigi complementare ale lanţului euristic. ci doar intenţia de a face unele precizări ce se înscriu sub semnul relativului şi discutabilului. finalizarea şi concretizarea ideii. Orice operă are la bază o idee. creativitatea se situează în antecamera creaţiei. suferă modificări şi completări în activitatea de creaţie.

Cercetările de psihologia muncii industriale dovedesc că aşa-numita muzică funcţională e de natură să menţină starea de veghe. cât şi de finalizare practică a lor. uneori naive. combinatorica sunetelor influenţează combinatorica mentală. . sau. în momentele de intensă concentrare. să analizeze cu atenţie şi cu maximum de obiectivitate observaţiile făcute. ţinând seama şi de observaţiile unor creatori. Aceste concepte. extinzându-şi cu circumspecţie preocupările lor în zonele creativităţii. pe care operează atât psihologia. combinări nerestrictive etc. Este de presupus că muzica uşurează zborul fanteziei. Factori contextuali ai creativităţii şi creaţiei Printre factorii care sunt de natură să stimuleze creativitatea (presupunând existenţa disponibilităţilor creative) se numără şi liniştea. se poate considera că o anumită muzică e de natură să faciliteze creativitatea. există o zonă de interferenţă. Prin extrapolare. Cooperarea dintre psihologie şi disciplinele de profil ni se pare a fi soluţia optimă de cercetare conjugată a creativităţii şi creaţiei. creatorii au nevoie. 3. Desigur. o imensă nevoie. în legătura lor indisociabilă. utilizate preponderent în domeniul tehnicii sunt sinonime cu conceptele de creativitate şi creaţie. De asemenea.cum au fost ele analizate de noi. de linişte fizică şi psihică. Se cere creatorului să accepte critica. se subsumează conceptelor de creativitate şi creaţie şi se înscrie în această arie de activitate. un optimism generator de tonus cerebral ridicat şi pe fundalul lui să favorizeze un ritm de muncă crescut. Conceptul de inovaţie. tehnica şi arta. să contribuie la înlăturarea oboselii. cele trei domenii importante: ştiinţa. folosite cu predilecţie în ştiinţă şi în artă. punând-o în situaţia de a realiza mai multe şi mai ample legături asociative. făcând imixtiuni legitime dar prudente în sfera creaţiei. ori de unde ar veni ea. între care poate să fie şi soluţia. tehnice şi artistice). ca şi munca . prin întrebările lor. Creativitatea cade preponderent în sfera de investigaţie a psihologiei creativităţii (şi nu numai a ei). Se recomandă discuţiile chiar cu persoane ignorante în ştiinţă şi tehnică. analogii.o activitate mentală. Creativitatea este tot un gen de activitate. Ei cer cu insistenţă să nu fie perturbaţi în asemenea momente. înţeles atât ca activitate de producere a ideilor noi şi originale. cât şi disciplinele de profil (ştiinţifice. ele pot să sugereze creatorului asociaţii. în afara noţiunilor analizate mai înainte. în literatura consacrată creativităţii se mai folosesc şi conceptele de inventivitate şi invenţie. vizează. Creaţia formează obiectul de cercetare al ştiinţelor de profil. în principal. într-o atmosferă de deplină conlucrare creativă cu colegii sau chiar cu persoane din afara specialităţii. mintea creatorului poate să fie pusă în alertă euristică. sunt stimulatoare discuţiile ştiinţifice. să creeze o stare de bună dispoziţie psihică şi fizică.

jocurile distractive şi rezolvarea enigmelor.I. iritaţiile. însă o fărâmă de noroc poate să ne ajute să facem un mare salt". Despre Robert Brown. Există şi factori care perturbă creativitatea. prin încercarea de a elabora scheme. întreruperile. calcule etc. de exemplu: portretele de creatori celebri pe pereţi. muncă prea constantă asupra unei probleme. De asemenea. Cititul creativ este. să cauţi soluţii în paralel cu autorul şi diferite de ale lui. Observaţie adâncă şi justă. Whitehead consideră că „Nefolosirea abilităţii manuale este cauza principală a letargici mentale a aristocraţiei". Beveridge enumera: grijile. pe băncile grădinilor publice. de singurătate. din cele zece volume ale celebrei sale lucrări A Study of History. sunt uneori şi la unele persoane factori stimulatori în creativitate. Osborn spune că americanii au constatat. Se consideră că. dar adaugă mai departe: „Cele mai multe experienţe sunt făcute în paşi mici. M. care poate să genereze anumite blocaje mentale. Alex F. datorită fricii lui excesive de a nu face cumva vreo greşeală". Scrisul creator. Adesea s-a spus. stimulator: să gândeşti când citeşti (să-ţi pui întrebări. erau în urma americanilor. care diminuează disponibilităţile pentru creativitate şi creaţie. în ciuda renumelui lor notoriu de creatori în chimie. lucrul manual. poţi ajunge la descoperiri şi invenţii noi şi originale. are o anumită influenţă stimulatorie. în măsura în care. Printre factorii care contribuie la creativitate se mai enumera: experienţa. zgomotele. frământările personale şi familiale. se pare că." Este pilduitoare în acest sens şi activitatea creativă a lui A. trebuie să admitem că abilitatea creatoare a mâinilor influenţează creativitatea mentală. W.M. F. Ralea. Darwin consemnează: „Avea cunoştinţe extraordinar de vaste şi multe au dispărut o dată cu el. adversităţile. A. cel puţin tot atât cât aceasta din urmă o influenţează pe prima. pe marginea drumurilor.Spiritul de concurenţă. A. de asemenea. de pildă. consemnează: „într-o spovedanie. Atunci când i-a venit inspiraţia a scris pe apucate. că savanţii chimişti germani. oboseala intelectuală şi fizică. că norocul nu favorizează decât minţile pregătite să-1 sesizeze şi să-1 folosească. oriunde: în vagon.J. colecţionarea timbrelor. pe lângă foarte multă muncă şi perseverenţă. Ch. pe bună dreptate. grafice. practicarea meşteşugurilor etc. de stimulente. Osborn consideră că „norocul familiei Curie provine din perseverenţa neabătută". după al doilea război mondial. Gide nu spune că el n-a avut niciodată „un cabinet de lucru". ameninţată în orice moment sub regimul lui Hitler. Ales. criza de timp etc. să te îndoieşti că soluţia găsită de autor e singura posibilă şi cea mai bună etc. din perspectivă onto-genetică actul primează faţă de gând. în tramvai. Nu toţi autorii sunt de acord cu utilitatea unor factori stimulatori în creativitate. Toynbee care. vânătoarea. numai patru .). Birourile elegante cu imense şi bogate biblioteci sunt pentru voluptoşii sterili sau pentru impotenţii intelectuali care au nevoie de atmosferă. din cauza lipsei securităţii personale. de o mie şi una de excitante ca să fecundeze o debilă şuviţă. dacă-ţi surâde şansa (norocul). pasiunile colaterale secundare (hobbyes): pescuitul. Teama de greşeală poate să fie un alt factor frenator în creativitate.

au fost scrise la Londra. în avion. Este de presupus că subtila observaţie a lui M. Dar ceea ce e valabil pentru creatorul de geniu. oricum. . destul de rar întâlnit. Ralea se referă numai la ele. pe vapor. în hoteluri etc. iar restul în tren.. în lungile-i călătorii spre a descoperi vestigiile civilizaţiilor dispărute. nu se mai potriveşte la creatorul obişnuit. De aceea studiul factorilor care stimulează sau perturbă creativitatea ne apare util şi necesar. că marile personalităţi creative se manifestă oriunde. Se pare. într-adevăr. în orice condiţii.

invenţie. descoperire.. de antrenament creativ şi de învăţare creatoare.P. creaţia apare oriunde există acte şi procese de dedublare. Definiţii ale euristicii şi metaeuristicii O serie de autori (J. Din punctul nostru de vedere. Moles consideră euristica drept „Ştiinţa artei de a inventa". prin conlucrarea dintre conştientsubconştient.) tratează creativitatea în termenii rezolvării de probleme. cu creaţia. Osborn. E. euristica (de la gr. tehnică. jocul antitetic al existenţei cu nonexistenţa generază devenirea împreună. ca fenomen de cultură în societate. se poate acredita punctul de vedere după care creaţia e un fenomen universal.CAPITOLUL II SISTEMUL DISCIPLINELOR EURISTICE t 1. F. logic-infralogic. Drevet şi A. Al. originalului şi valorosului în ştiinţă. euristica studiază apariţia noului. am spune noi. în prezentul subcapitol ne propunem să realizăm o deschidere către aşa ceva. ce ne permite înţelegerea creaţiei. Metaeuristică cercetează noul ca generare a ceva din altceva. la nivelul lumii lipsite de viaţă. inovare. a afla) studiază tocmai procedeele şi metodele de rezolvare a problemelor. act şi proces de creativitate. aceste entităţi se cer totuşi corelate spre a se afla într-o anumită concordanţă. A. lumii vii. inovaţie. Polya. Ca expresie a noului. Metaeuristică se ocupă cu aflarea legilor şi principiilor care generează noul la diferite niveluri ale existenţei. zămislindu-se în însăşi dinamica lor. heuriskein. creaţie. Asemenea acte şi procese fiind prezente peste tot. în sens filosofic. stimulare şi dezvoltare a creativităţii. în accepţiunea hegeliană. de la existenţa în sine la existenţa conştientă de . Fără a fi izomorfe. la toate nivelurile existenţei. cât şi modalităţile. ca evoluţie şi progres în lumea vie. starea vigilică şi cea hipnoonirică. Prin metaeuristică noi înţelegem disciplina care se ocupă cu studiul modalităţilor şi mecanismelor de apariţie a noului. ca rezultat al cercetării ştiinţifice.A. dintr-o perspectivă foarte generală. ca însuşire a existenţei. societăţii şi omului. Guilford. artă etc. de Bono etc. După opinia lui G. Introducere la o concepţie metaeuristică despre creaţie Se constată o evoluţie oarecum paralelă a modelelor de creativitate şi creaţie cu sistemul disciplinelor euristice. tehnicile şi procedeele de modelare. 2. de naştere şi dispariţie. la nivelul omului şi al colectivităţilor umane.

Ana Stoica etc. în centrul sistemului a fost aşezată psihopedagoeuristica. Dorim să credem că lucrarea noastră „Un model epistemologic-psihologic al creativităţii tehnice" (1980). în toate ipostazele şi formele sale. cât şi statutul ei contemporan. Euristica a debutat ca filosofie a creaţiei. indubitabil. Descrierea sistemului Sistemul euristic e format dintr-un ansamblu de discipline (ramuri) în relaţie. în fine. echivalentă cu relaţia creativă dintre conştient şi subconştient. fără a renunţa de a fi. de elaborarea hipnologiei şi onirologiei ca ştiinţe. altele la început de drum. de unii mari filosofi (R. de la cele foarte generale la cele particulare. în acelaşi timp. Bădărău.W. Definiţia euristicii pe de o parte ca filosofie. 3. din anii 1950 şi după această dată.).P. Este în curs de a se realiza un transfer informaţional şi metodologic din psihologia creativităţii în pedagogie şi de constituire a unei pedagogii euristice. Bejat. G. începând cu cercetările lui J. Descartes. Apoi. 1983. P. îmbrăţişând noul la toate nivelurile existenţei. D. ce exprimă atributele sale de mare generalitate. G. Ea cercetează fenomenele şi procesele de producere a noului la nivelul fiinţelor dotate cu creier evoluat şi cu viaţa psihică superioară. Progresul în constituirea acestor discipline euristice e. ca ars inveniendi (P. Disciplinele euristice ce compun sistemul se găsesc în stadii diferite de constituire: unele sunt avansate. prin metaeuristica. heuriskein se metamorfozează în ştiinţă a creaţiei. în bună măsură. Inventica.vigiloeuristica şi hipnooniroeuristica. euristica devine filosofic a creaţiei (metaeuristica). cuantificabil şi operaţional. se pare. din mai multe motive. pentru că psihologia e prima disciplină care a abordat experimental creativitatea. Vérone. în acest spaţiu se înscriu şi cercetările substanţiale ale psihologilor români: Al. Leibniz etc. Guilford. pe de alta ca ştiinţă are în vedere atât dimensiunea ei istorică. dependent. în acest domeniu. cu permisiunea cititorului. Mai întâi. 1966). o cercetare în principal de tehnoeuristică. care îşi propun să studieze corelativ unele aspecte ale creativităţii în stările de veghe. ca structuri fundamentale ce reali- 23 . Mihaela Roco. şi filosofie. Leibniz. Roşea. iar mai apoi s-a constituit ca ştiinţă. analitic.sine şi de restul universului. fiindcă psihologia deţine un avans informaţional şi metodologic faţă de alte discipline. somn şi vis. poate fi considerată. Mijlocul sistemului îl ocupă euristicile de ramură: scientoeuristica. în această lucrare a fost elaborat un model euristic .modelul euremelor. Popescu-Neveanu. tehnoeuristica şi arteuristica. îngustându-şi sfera şi vizând un conţinut mai bine precizat. M. Relaţia creativă dintre fenomenele vigilice şi cele hipnice-onirice e. Viaţa şi personalitatea filosofică. iar câteva doar ca proiect. fiind practicată. în jurul psihopedagoeuristicii sunt aşezate o serie de discipline euristice în curs de constituire .W. centrată pe instruirea creativă. oarecum. pentru că cercetările de psihologia creativităţii sunt fundamentale pentru oricare disciplină care abordează creaţia în domeniul său specific. prin unele ramuri ale sale.

A fost conturată şi aplicată metoda eurigramelor. îi prevede aplicaţiile şi îi surprinde şi formulează legile. Introducere în scientoeuristică". o infralogică de tip intuitiv). Odobleja. M. V. h) domeniu al gândirii ce se opune verificării (un domeniu diferit de cel logic.ing. legea reversibilităţii. Moles). în spaţiul tehnoeuristicii progresele cele mai notabile au fost realizate de către disciplinele: proiectarea creativă. prin analogie cu metoda „Organigramelor metodologice" (A. f) ştiinţa mecanismelor gândirii creatoare.lumatia şi informateria. Sunt puse în evidenţă o serie de metode şi un limbaj specifice creativităţii sociale. bazele creaţiei inginereşti şi inventică. Prin extrapolarea circumspectă a modelului şi a metodei la fenomenele socioumane a fost publicată o carte intitulată „Creativitatea socială. pe modelul său numit „inelul lumii materiale". pornind de la două elemente primordiale . legea alternanţei. Aici se înscriu contribuţiile remarcabile ale Şcolii româneşti de inventică de la Iaşi. 5. în ceea ce priveşte euristica. sintetic. Extinderea cercetărilor euristice la domeniul ştiinţei şi perfecţionarea metodologiei au condus la elaborarea monografiei denumită „Strategii creative transdisciplinare. euristica matematicii şi îşi anunţă intrarea în etapa euristicizării managementului şi markentigului. Drăgănescu unele euristici cu generalitate maximă: euristica structurală. b) artă a creaţiei. e) arta de a gândi şi inventa.zează creativitatea în general şi creaţia tehnică în particular. 4. în limbajul de astăzi. sub forma euristicilor particulare. se pare. din perspectivă multilaterală. ceva diferit de gândirea algoritmică. interpretează creaţia ca o trăsătură a întregului univers. Legile creaţiei (un fel de reguli de bază ale acesteia). Aici. Relativ recent au fost puse în evidenţă de către acad. Odobleja sunt: 1. A. g) ştiinţa de a mări artificial capacităţile inteligenţei umane prin diferite instrumente (maşini). metoda eurigramelor devine metoda socioeurigramelor. După Şt. îi precizează domeniul de studiu. El o defineşte atât în sens larg. legea antrenamentului. Belous. Odobleja în „Psihologia Consonantistă" (1938-1939).dr. Crea- . Euristicile de ramură ascund în ele însele o serie de potente ce se vor finaliza. 3. în forma ei generală.progresivă. legea compensaţiei. 6. legea echivalenţei. ingineria valorii. Drevet. cât şi pe părţi. în ramura scientoeuristicii cea mai bine elaborată e. Şi alte ramuri ale artei sunt pe cale de a coopera interdisciplinar cu euristica. care într-un fel cuprinde toate disciplinele euristice comentate mai înainte. legea reacţiei. epistemologia şi creatologia şi. un submodel al mecanismelor psihice ale intuiţiei euristice şi al relaţiilor complexe dintre conştient şi subconştient în creativitate. credem. într-o concepţie onduliformă şi genetic. La graniţa dintre tehnoeuristică şi arteuristică cel mai bine conturat sub raport euristic e designul. Introducere în socioeuristică" (1981). ea a fost fundamentată de Şt. Autorul conjugă ontologia. euristica fenomenologică şi euristica structural-fenomenologică. publicată la Editura Academiei Românie (1992). euristica este: a) ştiinţă a introspecţiei gândirii. fondată de prof. c) ştiinţă a cercetării şi descoperirii de noi consonanţe (între idei sau între lume şi idei). după Şt. 2. analitic. care pot fi interpretate nerestrictiv drept legi ale euristicii.

acela al conjugării cunoaşterii şi creaţiei. să fie aşezate în sistemul disciplinelor euristice. tehnică şi artă. 1. Sistemul disciplinelor euristice 25 . Găsim aici premisele (şi nu numai atât) pentru elaborarea unei filosofii a creativităţii şi creaţiei. Concluzii Geneza sistemului disciplinar euristic evidenţiază un fenomen semnificativ în ştiinţa contemporană. 1).) sunt consonante cu ritmul pulsatoriu-creativ al întregii naturi. iar creaţia ca având drept suport cercetarea ştiinţifică. atât de mult căutată la noi şi în lume. eventual. După opinia noastră aceste euristici pot. viaţa spirituală (cultura. Cercetarea ştiinţifică e interpretată ca activitate de creaţie. Fig. Pe această punte de legătură e de aşteptat să se realizeze o tot mai mare apropiere între ştiinţă. formând conţinutul metaeuristicii (fig. pe ultimul nivel. valorile etc.tivitatea şi creaţia omului şi a societăţii. 4.

conjugate. a inventa etc. prin structură euristică vom înţelege o grupare de părţi funcţionale în relaţie. Aţâţ partea. care înseamnă a afla. dar acestea sunt subordonate legilor care caracterizează sistemul luat în ansamblul lui. Piaget . 3. stocarea informaţiei. denumite de compoziţie. ci conjugate. De pildă. iar acestea conlucrează succesiv şi simultan între ele. Deci. ca atare. în interdependenţă. 4. părţile nu sunt juxtapuse. Conceptul de structură creativă Prin structură se înţelege. memoria îndeplineşte funcţiile de stocare.) structurile psihice fundamentale care conlucrează la realizarea creativităţii. Numim eureme (de la grecescul heuriskein. Fiecare parte are o funcţionalitate calitativ distinctă.CAPITOLUL III MODELUL EUREMELOR . inteligenţa etc. Mai multe părţi funcţionale în relaţie formează o structură euristică. rezultată din integrarea şi subordonarea părţilor în ansamblu şi o funcţionalitate proprie. recunoaştere şi reproducere a informaţiei. O parte poate conlucra succesiv şi simultan la mai multe structuri euristice. de obicei. într-o multitudine de relaţii. proprietăţi de ansamblu distincte de cele ale elementelor". conservarea. având o calitate nouă. 1. Toate structurile euristice (ca grupări de părţi în relaţie). Vom considera ca parte în structura euristică. 2. a invenţiilor şi descoperirilor. „în mod cert . Din perspectiva ciberneticii memoria umană are următoarele funcţii: 1. funcţii calitativ diferite de cele ale imaginaţiei sau inteligenţei. cât şi întregul trebuie concepute poli-funcţional. vor forma psihicul (persoana) ca sistem creativ integral. şi aceste legi. deci parte-funcţională.consideră J. care formează un tot unitar. în cadrul sistemului creativ integral persoana. Ţinând seama de cele spuse mai înainte. prin extensie a descoperi. păstrare. imaginaţia. filtrajul. putem considera că în realizarea creativităţii şi creaţiei conlucrează următoarele eureme: . Părţile funcţionale pot fi concepute ca un fel de „atomi de creativitate". nu se reduc la asocieri cumulative. Să vedem care sunt părţile şi în ce relaţii se găsesc ele în cadrul structurilor euristice.o structură este formată din elemente. iar grupările de părţi în relaţie (structurile) ca „molecule de creativitate". Desigur. a crea. Procesul psihic este simultan parte şi funcţie. clasificarea şi marcajul mesajelor şi 5. ecforarea (extragerea) informaţiilor. o totalitate de părţi în relaţie. procesul psihic (funcţia psihică): memoria. ci conferă totului. care îndeplineşte o funcţie calitativ distinctă în producerea noului şi originalului.

memorie. realizată în principal de memorie. iar pe cele două diagonale sunt dispuse euremele prin care se realizează întruchiparea ideilor în imagini şi obiecte (opere) ştiinţifice.. realizată de gândirea analitică. ambiţia. eurema ideativ-perceptivă. 5. sentimentele..1. la creativitate şi creaţie pot să participe şi alte multe structuri operaţionale. voinţa. artistice etc. eurema critică. efortul intens şi de lungă durată. conştient. de funcţia critică şi valorizatoare a conştiinţei etc.. eurema asociativ-combinatorie. EUREMA ENERGETICĂ . eurema energetică-stimulatorie. 3. Pe cele patru laturi sunt aşezate euremele implicate în producerea ideilor noi şi originale. eurema de acumulare şi comprehensiune a informaţiei. forţa proceselor nervoase exprimată în tipul de activitate nervoasă superioară şi în temperament. Mihai Golu (1972) pune în evidenţă o serie de asemenea structuri operaţionale. limbaj. Pătratul euremelor 27 . plăcerea de a face invenţii şi descoperiri 4. gândire. CC o m O o o o CC LU H CC 8 LU Ş tr LU EUREMA DE ACUMULARE Şl COMPREHENSIUNE A INFORMAŢIEI Fig. în sfera structurilor euristice fundamentale. Modelul structurilor euristice fundamentale. tehnice. inconştient etc. 2. interesul.. nevoia. 6. Prin analogie cu pătratul logic. la care participă componente ideative şi perceptive. imaginaţie. realizată de inteligenţă. în cadrul căreia conlucrează pasiunea. la care conlucrează elemente ideativ-perceptive şi motorii. dintre care unele pot să aibă un rol mai mic sau mai mare în realizarea creativităţii. putem configura pătratul euremelor (fig. 2. interese etc. motivaţia. de inteligenţă. curiozitatea.STIMULATOARE LU etc. eurema de obiectualizare a imaginii. 2). curajul.

indispensabilă în activitatea creativă. Se poate presupune că în creativitate este utilizată în mai mare măsură memoria de lungă durată. Osborn. ca şi deficitul informaţional. Probabil că opiniile lui Alex F. Tot atât de adevărat este că cele mai bune idei rareori ne vin primele". El funcţionează ca un filtru care realizează o primă selecţie şi clasificare informaţională. mai multă decât poate fi folosită în creativitatea imediată). Astfel. după care sunt stocate în memorie. gândirea şi limbajul preced. Mesajele sunt sumar prelucrate.. Logica şi matematica ilustrează adevărul că. „Charles Nicolle ajunge să afirme că geniul nu este în stare să înmagazineze cunoştinţe şi că spiritul inventiv poate fi omorât de un învăţământ deficitar. Suprasaturaţia informaţională poate să fie la fel de dăunătoare în activitatea creativă. triate. pe logomnemă. De altfel. După opinia lui Alex F. de natură să finalizeze actul sau procesul creativ: „Este aproape axiomatică teza după care cantitatea produce calitate în ideatic. elimină pe cele superflue etc. Un astfel de mesaj este necesar şi util în creativitate. . Cercetările de psihologia memoriei dovedesc faptul că mesajul înţeles este conservat o durată mai mare de timp. se constată că ele sunt absolut refractare la stocarea unei mari cantităţi de informaţie. In cadrul euremei de acumulare se realizează deci o simbioză funcţională între memorie. gândire. limbaj. mai ales în aşa-numita etapă de incubaţie a ideilor. clasificate la nivelul gândirii. le reordonează. Osborn sunt valabile pentru creatorul obişnuit. în ceea ce priveşte geniile creative. Ele sunt readuse la nivelul gândirii. le reclasifică.cu atât şansa e mai mare ca printre ele sa fie şi informaţia relevantă.2. cantitatea produce calitate în creativitate. Nu există cercetări experimentale care să releve cu certitudine dacă există o corelaţie de directă proporţionalitate între cantitatea de informaţie şi creativitate. le pune în noi contexte. interesele etc. Clasificarea mesajelor se cere făcută cu maximum de precizie spre a putea fi găsite şi ecforate cu uşurinţă în vederea utilizării lor eficiente în activitatea creativă. le completează. care continuă activitatea de analiză şi de sinteză asupra lor: le retriază. este reactualizat prompt şi folosit eficient în contexte diferite. Eurema de acumulare şi comprehensiune a informaţiei în cadrul acestei eureme un rol important îl are memoria în legătură indisociabilă cu gândirea. ca apoi să revină la ele. de erudiţie şi de opiniile înrădăcinate". limbajul. prin care desemnăm mesajul înţeles. Datele ei sunt îndelung supuse meditaţiei. Ţinând seama de faptul că în vederea activităţii creative este recepţionată o mare cantitate de informaţie (de obicei. între memorie şi gândire se realizează un permanent du-te-vino. Este de presupus că accentul cade pe memoria logică. cu atât suntem mai aproape de a o elabora şi pe cea bună. după care le transferă iar în memorie pentru o perioadă mai lungă sau mai scurtă. Cu cât avem mai multe date . interese etc. şi pregătesc terenul memoriei. Cercetările de psihologia memoriei pun în evidenţă că memoria se realizează în funcţie de interese. cu cât producem mai multe idei. cu maximum de precizie. se cere ca filtrarea ei să se facă cu maximum de eficienţă.consideră autorul . în speţă de interesul creativ. într-un fel. fixat în cuvânt şi memorat.

care în repetate rânduri a asigurat succesul organismului. el adaugă o mare cantitate de creativitate din interiorul său. care poate să dea impresia aparentă că e refractar la acumularea cunoştinţelor. de a-1 prefigura. de combinări şi recombinări. amplitudinea şi potenţialul lor. Aşa cum spunea Lucretius în De rerum natura. Geniul creativ prezintă anumite particularităţi: la o cantitate relativ mică de mesaj provenit din afară. facem saltul de pe coordonata prezentului pe cea a viitorului. în cest caz. Comportamentul necreativ se caracterizează prin aplicarea unor scheme nonvariabile la situaţii variabile. nu actualul ci perspectiva. prin conlucrarea sistemului de eureme. Indicele de creativitate e determinat nu numai de cantitatea de informaţie intrată în sistemul uman. Osborn arată că „Combinarea e adeseori numită esenţa imaginaţiei creatoare". Imaginaţia 29 . Dar se ivesc situaţii noi. că geniul creativ nu memorează cunoştinţe nerelevante. persoana creativă răspunde cu strategii variabile. Creativitatea constă tocmai în elaborarea de strategii combinatorii noi la situaţii noi şi uneori în elaborarea de strategii posibile la situaţii probabile. ce se cer soluţionate corespunzător. Se poate spune. prin elaborarea unei singure variante acolo unde sunt posibile o mulţime de soluţii. Eurema asociativ-combinatorie E realizată în cea mai mare măsură de cuplul fantezie-inteligenţă. de a vedea viitorul cu ochii Prezentului.Este foarte adevărat că persoana inventivă nu se poate împăca cu un învăţământ bazat pe memorarea excesivă. încep „experimentările mintale" de elaborări şi reelaborări. prin incapacitatea de a găsi soluţia optimă. fenomene aleatorii şi necesare. Graţie ei. Dar fără o cantitate oarecare de cunoştinţe. geniul creativ nu poate fi conceput. în ce mod? Cum? Alex F. Fantezia a re calitatea de a anticipa realul. în mare măsură. dinamice. Pe acest teren operează ecuaţiile algebrei combinatorii. cu mai mult temei. Combinarea nouă şi originală se realizează tocmai prin abaterea de la schema dată prin experienţă. sunt antischemă. prin elaborarea de «'soluţii la una şi aceeaşi situaţie. modificabile aposteriori. şi nu atât de ea. din nimic nu se poate naşte ceva. La situaţii identice. sau prin elaborarea unei soluţii neadecvate situaţiei date. prin forţa. La situaţii variabile. o persoană cu indice mic de creativitate poate să recepţioneze o mare cantitate de informaţie la care să adauge un procent de creativitate foarte mic din interior. 3. Cum de altfel. prin travaliul mintal ridicat. nici chiar prin voinţa zeilor. Un asemenea spirit operează o filtrare informaţională riguroasă. Este de presupus că în acest joc combinatoriu intervin legi probabilistice. Ele se realizează prin combinaţii variabile la situaţii variabile. combinarea ideativ-comportamentală va fi identică schemei. Persoana primeşte apriori nişte „tipare" comportamental-ideative. procedee apriori şi aposteriori. Combinarea informaţiilor intrate în sistemul uman este de natură să contribuie. Noul şi originalul se nasc la antipodul schemei stereotipe. v edem cu ochii minţii nu realul ci posibilul. cât de valoarea productivă (inventivă) ce se realizează la nivelul verigii centrale. neprevăzute. la realizarea noului şi originalului.

prin combinări şi recombinări. reale şi posibile. . Dacă adaugi noi piese. ca să combini trebuie să ai ce combina. Se consideră că. cu cele existente deja în el. cu atât şansele de a da peste combinaţii noi şi originale sunt mai mari..Desigur. vei obţine nenumărate structuri. relativ mic de cunoştinţe (informaţie) intrat în sistemul uman. nu se poate obţine un număr infinit de cunoştinţe noi şi originale. ca în cazul adăugirii unei noi piese de cristal în caleidoscop. sunt de natură să faciliteze jocul asociativ-combinatoriu. intrate în sistem. ar însemna că dintr-un număr finit. putem să inventăm. Dacă ai privi un creier.. Capacitatea combinatorie e pusă în dependenţă şi de cantitatea de cunoştinţe oarecum divergente care. putem să producem idei care n-au mai existat". Graţie combinărilor şi recombinărilor se produc noul şi originalul: „Ca într-un creuzet. oricât de mare însemnătate ar avea funcţia combinatorie în producerea noului şi originalului. cu cât cantitatea de cunoştinţe e mai mare. ni se pare că nu pot explica pe deplin şi în mod consistent creativitatea. Or. Parnes face o analogie reuşită între funcţia de combinare a psihicului şi proprietatea combinatorie a caleidoscopului: „Când priveşti într-un caleidoscop se vede o structură. şi oricât de importante ar fi ele. asemenea informaţiei stocate în cutia de memorie a computerului. apoi manipulezi tubul vei obţine o multitudine de noi structuri posibile. Dacă manipulezi. Informaţiile noi presupun integrarea lor în informaţiile existente în sistem. ca un joc luminos de artificii. O astfel de concluzie ar fi. Astfel. le pot pune în ipostaze noi. Informaţiile inedite pot restructura în fel şi chip vechile combinaţii. generând pe această cale elemente creative noi şi originale. dar pot fi topite în ceva ce este nou. Ar rezulta o creativitate infinită dintr-un număr finit de elemente informaţionale. adică idei produse prin combinarea şi recombinarea elementelor existente. pot evidenţia noi faţete şi aspecte până aici ascunse. alteori în nuanţe de gri-negru. ar rezulta toate cunoştinţele actuale şi viitoare. adică pui în funcţie computerul. Dacă se manipulează tubul caleidoscopului vei obţine nenumărate structuri. combinaţiile originale apar cu mai mare probabilitate atunci când diapazonul cunoştinţelor noastre cuprinde domenii apropiate sau chiar mai îndepărtate ale cercetării". Oricât de mare ar fi numărul combinărilor realizate la nivelul combinatoricii intelectului. apariţia noului şi originalului. Mintea operează într-un mod similar. ai vedea în el milioane de biţi de cunoştinţe şi de experienţă. Dacă se adaugă o nouă piesă de cristal la caleidoscop şi se păstrează poziţia iniţială vei da peste o structură uşor diferită. depozitate. se realizează la confluenţa informaţiilor inedite. Sidney T. vei obţine o nouă structură. imaginaţia poate să alăture acele lucruri sau gânduri care nu sunt noi prin ele însele. în tonalităţi diferite: uneori în roz.. dintr-o cantitate finită de informaţie intrată în sistem. Dacă adaugi un nou fapt sau experienţă. combinarea şi recombinarea lor. Creativitatea. Dacă am rămâne numai la această explicaţie. care presupune producerea de idei noi şi originale.. evident. dar suficient pentru a realiza un număr imens de combinaţii şi printr-o mare capacitate combinatorie. probabil. inconsistentă. analogiile multiple: . De îndată ce 30 se aruncă în avangardă. putem face mai mult decât să descoperim. în noi raporturi şi relaţii.

complexitate. detaşând părţi din experienţa trecută sau făcută pe loc. apoi îşi văzu de treabă. înseamnă a stabili selectiv anumite legături. scrie M. Combinatorica mintală are posibilitatea să-şi anuleze propriile-i produse. Beniuc. 7." Alături de fantezie-inteligenţă. zie Edison. Este de presupus că. Trebuie să admitem că în aceste cazuri intervine anularea combinaţiei. ca de pildă intuiţia. a alege. Ele sunt fenomene complementare.. „Inteligenţa este procesul prinderii de relaţii corespunzătoare într-o situaţie relativ nouă. adaptabilitate la scop. 2.. a asambla. 6. 3. Peste două zile veni în cabinetul inginerilor şi depuse pe masa lor 48 de planuri de maşini. care duc pe căi greşite. putem presupune. cum însuşi cuvântul spune: Intelligere sau intellegere. 2.. abstracţie. Edison le cercetă şi-şi dădu de îndată seama că nu preţuia. direcţionarea gândirii. 5.Imposibil. obiectivitatea. iar inteligenţa la realizarea funcţiei asociative (relaţionale). 4.începi să manipulezi combinând şi rearanjând noul fapt cu cele vechi. valoare socială. reversibilităţii şi anulării descrise de J. integrându-le într-un nou asamblaj şi acţionând în consecinţă ori de câte ori e cazul. După alţi autori.. ceru inginerilor să-i schiţeze trei planuri de maşini. Binet consideră că inteligenţa se caracterizează prin următoarele trăsături: 1. Ralea mai adaugă încă două.Bine. la realizarea funcţiei combinative. percepţie corectă şi rapidă. intervin şi combinaţii neconcludente. Una din funcţiile psihice care-şi dispută întâietatea cu fantezia în creativitate este inteligenţa. economie. Th. funcţia critică. Când planurile fură gata.". Se pare că inteligenţa îndeplineşte o funcţie relaţională în cadru'l combinatoricii creative. după legile compunerii. „Desigur." A. inteligenţa poate să îndeplinească activităţi caracterizate prin: 1. în domeniul creativităţii şi creaţiei tehnice-inginereşti. Piaget. 3. aceleaşi cu românescul „a înţelege". 5. dacă nu chiar identice.Sunteţi siguri? . inventivitatea. în diferite combinări şi recombinări. Din pers- . în mai mare măsură. Ea ocupă o pondere mare în creativitate în raport cu alţi factori. şi în strânsă legătură cu ele. întocmite pe aceleaşi principii tehnice. 4. în cadrul euremei a sociativ-combinatorii mai participă şi alte procese. . fără să isprăvească măcar 4 clase Primare. realizare originală. comprehensiunea şi 6. . Inginerii cu diplome şi cu studii în străinătate rămaseră cu gurile căscate în omului care fusese izgonit de la şcoală. nici unul. dificultate. Edison avea o foarte mare capacitate asociaţiv-combinatorie: „. Se pare că inteligenţa funcţionează în strânsă legătura cu fantezia. vei obţine un număr şi mai mare de noi structuri posibile". într-o zi. de la légère = a încheia. răspunseră inginerii. doi bani. în cadrul euremei asociativ-combinatorii. .Absolut siguri. la care M.Nu puteţi să întocmiţi alte planuri? . lipsite de perspectivă. fantezia participă. că inteligenţa este un proces de prindere de relaţii.

pectiva combinatoriei! creative. potrivit contractului. când spunea că geniul este unu la sută inspiraţie şi nouăzeci şi nouă la sută transpiraţie. Combinatorică se înfăptuieşte pe fondul unor fenomene dinamizatoare. cât şi pe cele afectiv volitive. Sub raport psihologic. Chemă toţi lucrătorii şi tehnicienii în atelier. de găsire a unei căi îndelung căutată. în acest timp. laolaltă. consemnează Al. care a dus la o soluţie nouă şi originală.Acum. Th. Edison constată cu mirare că nu funcţiona nici unul cum trebuie. succesul. într-o măsură mai mare sau mai mică. nevoia.într-o zi căpătă o comandă de aparate telegrafice speciale în valoare de 30. Munciră 60 de ore în şir. Acest dicton poate fi aşezat drept motto la întreaga sa activitate creativă şi creatoare în domeniul tehnicii. în caz că nu se livrau la timp. de surprindere a unei relaţii creative fundamentale.000 de dolari. în felul acesta înţelegea el să lucreze". dintr-un punct de vedere. Creativitatea şi creaţia se desfăşoară. Edison nu dormi barem o singură clipă. sentimentele etc. Când aparatele erau gata. ambiţia. îndeplineşte o funcţie relaţională. îndeplinesc funcţia de dinamizare creativă şi creatoare a persoanei. solicită mobilizarea tuturor potentelor energetice şi dirijarea lor spre actul şi procesul euristic. trebuiau să fie predate peste 4 zile. intuiţia poate fi caracterizată ca o stare de iluminare bruscă. . F. Mai poate fi luată în consideraţie şi analogia care. 4.. un consum energetic foarte mare. dragii mei. Şi aparatele. O voinţă puternică este autogeneratoare de potente creative şi creatoare: „Aproape fiecare dintre noi poate să-şi conducă mintea într-un mod mai eficient decât o face în mod obişnuit. interesul. nu veţi ieşi de aici până ce nu vor merge strună toate aparatele. pe un tonus cerebral ridicat. O funcţie combinatorie îndeplineşte şi inconştientul. dorinţa. de asemenea. Al. cu adevărat genială. voinţa (capacitatea de efort). de transfer informaţional de la o combinatorică la alta. Se spune despre el că . curajul (cutezanţa). cer un mare travaliu psihic. din punct de vedere psihofiziologic. dirijată de voinţă. pierdea comanda şi rămânea cu ele pe cap. Osborn consemnează opinia lui Emerson: „Să gândeşti este cea mai grea sarcină de pe lume". le spuse el. Osborn. Eurema energetică-stimulatorie Această euremă e formată dintr-o multitudine de fenomene şi procese psihice care. cum ar fi: pasiunea.F. Edison avea multă dreptate. curiozitatea. care generează şi întreţine starea de continuă concentrare. cu toţii suntem înzestraţi cu puterea voinţei şi aceasta este cheia efortului creator". intuiţia poate fi caracterizată ca fiind realizarea unei combinaţii informaţionale reuşite. de clarificare a unei probleme. Edison nu stătu mult pe gânduri. apoi se duse la uşă şi o închise cu cheia: . Eurema de acumulare şi comprehensiune a informaţiei şi cea asociativ-combinatorie se desfăşoară pe un fond energetic amplificat. Creativitatea şi creaţia implică atât componenta intelectuală.

dar care. sări drept în picioare şi-şi lovi fruntea cu palma: . Efortul creativ se concretizează în zecile. nu-i aşa?". la un moment dat. convertiţi în ipoteze. ce vrea să tindă spre perfecţiune. generează. Osborn . uneori chiar sutele de încercări neizbutite. uneori dramatic. zecile de variante ale creatorului Uric. căci ea va rămâne pentru el veşnic închisă. făcut moment de moment. consemnează B. făcute şi refăcute. obsedat fiind de una din invenţiile sale.Extraordinar! Asta nu mi s-a mai întâmplat! îţi mulţumesc că ai venit să mă iei. Deci. Naşterea ideilor noi şi originale se realizează printr-un efort prometeic şi printr-un sisific chin. ceea ce în româneşte se poate tălmăci prin zicala optimistă: „încercarea moarte n-are". „Edison. într-o mare sinteză. invenţii şi descoperiri. Când am spor e o mare încântare. Creaţia este deopotrivă chin şi fericire: „Lucrez din răsputeri la volumul II. teorii. A uitat. de ţintă.Lucra ziua şi aproape toată noaptea. anii şi uneori zecile de ani ai savantului. la care el a răspuns că nu ştie. care „potriveşte" cuvintele şi efectele poetice spre a produce emoţia artistică. fiind găsit în cele din urmă în atelier. care. te apropie. şi ele îndelung meditate. prin progresele parţiale acumulate. când cumnatul său îi aduse aminte că fericitul eveniment se desfăşurase în salon „fără el". Ea este. sunt de natură să evidenţieze sublimul efort creativ şi creator. se conjugă. Uita să mănânce. chiar şi ziua când trebuia să-şi serbeze căsătoria. Mary trebuie să fie supărată. cu pasiunea. Russel. . Odată chiar. ac ea străfulgerare intuitivă. Aceasta din urmă se poate naşte în însăşi munca creativă. îngăduindu-şi cu greu doar 2-3 ore de somn. infinitésimal. când stau pe loc însă este pentru mine un chin tot atât de mare. cel mai adesea. printr-un imens travaliu de gândire şi voinţă. lunile de muncă filigranică la şlefuirea trăsăturilor unui chip sculptat. ţine de esenţa creativităţii şi a persoanei creative. Efortul. timp îndelungat. Intuiţia este fiica legitimă a muncii continue şi tenace.F. preocupat de o nouă invenţie fusese atât de absorbit de aceasta încât uitase cu desăvârşire că în ziua aceea avea nunta. muncea până la uitare de sine şi de alţii. Aşadar. Voinţa. sau încercarea temerară a gânditorului în metafizică de a le cuprinde pe toate. rezultanta efortului creativ. Cine nu e capabil sau dispus să-1 facă n-are de ce bate la poarta templului creaţiei. a fost întrebat de funcţionarul de la ghişeul unde venise să-şi achite impozitele cum îl cheamă. iar omul înzestrat cu harul muncii şi cu potente creative devine fiinţă prin excelenţă creativă şi creatoare. Munca 1-a generat pe om (în sens antropologic).nici câmpul cunoştinţelor şi nici puterea talentului nostru nu sunt atât de vitale ca forţa noastră motrice. prin acumularea mvăţămintelor ce se trag din fiecare încercare şi chiar din fiecare eroare. exprimată prin capacitatea de efort creativ.consemnează Al. adesea. Sutele de schiţe ale pictorului pregătitoare şi premergătoare creaţiei. furat de muncă şi preocupările sale creative şi creatoare." El înscrie un imperativ ce poate fi folosit drept motto al efortului creator: „încearcă şi iar încearcă". în fericit. „Când este vorba de eficienţa creaţiei . până când în cele din urmă îţi apare soluţia nouă şi originală. să se ducă la culcare.

sau chiar să alung. subliniază rolul muncii. obiectivul creativ de atins poate să pară foarte greu. Darwin mai consemnează: plăcerea de a fi admirat. capacitatea de efort creativ perseverent. care au fost puternice şi i-au stimulat continuu forţele creative. Darwin . încununată de lauri: „Trei pasiuni simple. Munca încununată de succes procură şi acea stare tonică de mulţumire si de plăcere pe care o cunoaşte numai acela care munceşte cu dăruire Am văzut că imaginaţia este. pasiunea puternică duce la amplificarea energiei şi a capacităţii de efort. părerile oamenilor de ştiinţă asupra câtorva puncte importante". al efortului în creativitate şi creaţie. suficient de viguros pentru ca munca recornbinări. concentrată într-un singur şuvoi şi subordonată fenomenului creativ. plăcerea de a publica.ca apoi să devină suport dinamizator al acesteia. după fiecare reuşită de o oarecare importanţă privesc înapoi. Ch.. şi nu puţine. Sub impulsul pasiunii. ambiţia pozitivă se pare a fi jucat un important rol stimulator în activitatea sa creativă: de a se situa la loc de cinste în rândul oamenilor de ştiinţă. la ceea ce am făcut. oricât de sus s-a putut ridica. dorinţa de cunoaştere şi nemărginita milă pentru suferinţele omenirii. cu satisfacţia senină pe care o resimţi când ajungi în vârful unui munte. . un argument suprem cu valoare motivaţională în faţa propriei sale conştiinţe: „Ori de câte ori aflam că am făcut vreo greşeală. obstacolele devin mai uşor de depăşit. dar copleşitoare mi-au cârmuit viaţa: setea de dragoste. profunda şi statornica dragoste de ştiinţă care a fost de natură să-i întreţină sârguinţă. Ceea ce este absolut vital pentru mine e raportul faţă de mine însumi pe care mi-1 procură munca. s-a menţinut şi mai târziu. într-o mare măsură. prin excelenţă.F. constituie prin ea însăşi o mare încântare.W. iar succesul este de natură să alimenteze pasiunea cu combustie internă. în schimb. dragostea neţărmurită. la fenomenul ce poate fi numit „minimalizarea psihică a efortului". La o energie psihică foarte mare. naşte noul şi originalul. atingând uneori marginile disperării". e mtr-adevăr surprinzător că am putut influenţa. încât mă simţeam umilit. Dar mai mult decât orice. hotărâtoare a fost pasiunea pentru muncă: „în tot timpul vieţii mele . şi nici nu poate fi îndeplinit fără ea".căci altfel este imposibil să formulezi judecăţi valabile asupra chestiunilor abstracte. cele mai importante au fost: dragostea pentru ştiinţă. duce la succes în creativitate şi creaţie. a fost determinat. timpul consacrat creativităţii şi creaţiei poate să pară mai scurt. de a câştiga stima colegilor. generează fenomenul de „minimalizare psihică a efortului". când am făcut ceva pentru care simt remuşcări (aşa cum se întâmplă adesea). Ch. apărută de timpuriu şi care a fost puternică şi statornică.. în raport cu orice fel de obiectiv). şi pasiunea pentru această muncă m-a făcut să uit pentru moment. în acelaşi timp. munca creativă poate să pară mai uşoară. deşi rămâne la fel de grea. succesul meu ca om de ştiinţă. care s-a manifestat la el încă din perioada copilăriei şi care. „Sunt foarte bucuros să văd dezvoltându-se în mine o asemenea pasiune . atât cât pot să-mi dau seama. munca şi convingerea că a făcut totul pentru ea devenise un factor tonic de autoliniştire.notează Bertrand Russell . Marea pasiune duce.. Cu asemenea însuşiri modeste. Pentru Ch. cât şi valoarea unor factori de natură afectiv-volitivă. conjugată cu potente creative intelectuale. Bertrand Russell punea pasiunea la baza conduitei întregii sale vieţi şi activităţi creatoare.cea mai înaltă bucurie şi singura mea preocupare a fost munca ştiinţifică. dorinţa de a contribui la dezvoltarea ştiinţelor naturii. G. Printre factorii stimulativi-dinamogeni. imaginaţia poate să deformeze realul. Dar tot prin combinări şi întregime de munca mea şi. o deosebită sârguinţă în a observa şi aduna fapte. pe un drum întortocheat. în încheierea Autobiografiei sale. Succesele obţinute. Hegel. sau poate să-i preexiste. Cititorul atent al Autobiografiei lui Ch. Darwin notează: „De aceea. suferinţele mele de fiecare zi".adaugă Ch. atunci când merge bine. Pasiunea. ca şi atunci când eram atât de supraestimat. Darwin va putea observa că el e înclinat în a nu pune prea mare preţ pe inteligenţa sa. Asemenea marilor vânturi.preocupat în combinări şi recombinări. Printre factorii care au contribuit la formarea sa ca mare creator în ştiinţă. Pe de altă parte. am doar nevoie din când în când 5 Eurema critică de mici succese". au fost de natură să-i stimuleze forţele creative. între pasiune şi succes există o relaţie de reciprocitate. o răbdare nemărginită de a reflecta îndelung asupra oricărui subiect. deplină: „Sunt în consecinţă mulţumit . energia psihofiziologică e amplificată. pasiunile acestea m-au purtat de colo până colo. obiectivul creativ de atins poate să pară foarte uşor. o funcţie psihică creativă. la o energie psihică mică. la modul fizic. şi atunci când am fost criticat cu dispreţ. de însuşiri şi condiţii intelectuale complexe şi variate. Tocmai amplificarea energiei persoanei în raport cu obiectivul creativităţii şi creaţiei (şi în genere. Ch. care. nu poţi să-ţi concentrezi gândirea numai la impulsul unui sentiment al datoriei. ea este armă cu aceasta să fie pentru mine o plăcere şi nu un supliciu. să-i întreţină focul sacru atât de necesar în creativitate. Când există o mare şi statornică pasiune. de a ieşi în evidenţă. Dintre acestea. Darwin. peste oceanul adânc al neliniştii. deşi. sau că munca mea n-a fost perfectă. probabil. Munca. Graţie voinţei şi pasiunii. Darwin socoteşte şi „Pasiunea de a colecţiona". pe de o parte. Un mare spirit creativ. rămâne identic cu sine. consideră că „Nimic nu s-a îndeplinit fără pasiune. conjugată cu dorinţa de a înţelege şi explica fenomenele din aceste ştiinţe. forţele psihice şi fizice se înzecesc. ori de câte ori are prilejul. cu funcţie în creativitate şi creaţie.scria Bertrand Russell . Pentru ca această pasiune să rămână în mine o adevărată sursă de energie. cea mai mare mângâiere a mea era să-mi repet mie însumi de sute de ori că am muncit cât am putut mai mult şi mai bine. Pasiunea este forţa emoţională care propulsează persoana şi o susţine energetic şi moral în greaua şi îndelungata expediţie creativă. Şi o bună parte de inventivitate şi de bun simţ. într-o viziune sintetică. De asemenea. atunci munca îmi dă credinţa că e mai bine totuşi să exist decât să nu exist. într-un fel. şi nimeni n-ar fi putut munci mai mult decât atât.

Imaginaţia generează idei. „Prin acest talent fiecare din noi poate să creeze o imagine mintală a oricărui lucru. în contextul funcţiilor care concură la creativitate. gândirea critică îi aduce corecţiile necesare. între funcţia imaginativă şi cea critică. după Alex F. iar aceasta luminează demersul raţional". în prim plan apare fenomenul de logicizare a imaginilor. 2. 2 x 2 să fie egal cu ceva mai mult decât 4. Se impune deci o conlucrare între imaginaţie şi gândirea critică. compară. care judeca. dă verdicte. Alex F. Pe de altă parte. Este cam acelaşi lucru cu ceea ce se înţelege prin expresia. Hipertrofierea funcţiei imaginative. trebuie înţeles ca fiind reversibil: putem vorbi de o vizualizare a ideilor dar şi de o idealizare (în sens de logicizare) a imaginilor. dar finalmente neproductive totuşi. Comentând relaţia dintre imaginaţie şi gândirea critică. în fond. în ştiinţele cele mai exacte. după Alex F. Din unghiul de vedere al teoriei creativităţii şi creaţiei inginereşti. Osborn consemnează: „Intelectul nostru este dual: 1. total sau parţial produsele imaginaţiei. să conducă gândirea pe piste false. în sensul dat de noi. compară. Facultatea critică trasează drum imaginaţiei. în anumite condiţii. dar într-o fază posterioară zborului. un „tip fotografic de imaginaţie" şi prezintă mai multe forme. e ca şi cum am tăia aripile unei pasări în timp ce se înalţă. Osborn. Osborn. fenomenul de „visual imagery". Hipertrofierea funcţiei critice va duce la uciderea ideilor în faşă. a vedea cu ochii minţii. Pe de o parte. Osborn. o facultate creativă care vizualizează. o facultate critică care analizează. 6.ca. după principiul: las-o mai întâi să se avânte în înaltul cerului.I. apoi coboar-o pe pământ cu ajutorul gândirii critice. mai mult sau mai puţin metaforică. creativitatea fără imaginaţie nu poate fi concepută nici chiar în domeniile cele mai raţionale.două tăişuri: unul orientat către creativitate. ea nu va ajunge prea departe. alege. analizează. prevede şi generează idei. ori de câte ori doreşte". Beveridge . în lipsa unei corelaţii echilibrate cu cea critică. apreciază.aşa cum arată W. credem că „visual imagery" poate fi interpretat ca o capacitate de a vizualiza ideile. Să renunţăm la imaginaţie? Imposibil. uneori să „deraieze trenul gândirii". de unde unele persoane inventive ideativ. Imaginaţia în zborurile sale face ca. Visual imagery este. va duce la fabulaţie. Osborn. Imaginaţia se cere să fie strunită. arătând că imaginaţia „naşte monştri". numit de el „visual imagery" (imaginea vizuală). Anumiţi cercetători trag semnalul de alarmă. aprobă sau respinge. că e capabilă. Pornind de la consideraţiile lui Alex F. altul către fabulaţie exagerată. Din perspectivă gnoseologică. Soluţia este de a utiliza imaginaţia controlată. în creativitate şi creaţie e foarte necesar . ne . funcţia critică. Eurema ideativ-perceptivă Un rol deosebit în creativitatea inginerească revine fenomenului descris de Alex F. adică de convertire a lor în idei. să existe un echilibru. Dacă-i impunem restricţii în timpul zborului.

opinia potrivit căreia „Inventivitatea tehnică presupune mişcarea gândirii de la abstract la concret.". ci în plus o capacitate de a transpune informaţia din codul ideativ în codul vizualperceptiv. şi mai ales fenomenul de vizualizare a ideilor. inginerul transpune ideile în proiect. Prin urmare.. chimiei etc. prezintă mai multe forme. cu inteligenţa ideativ-imagistică (sau inteligenţa perceptivă) şi cu » inteligenţa mâinilor" mişcarea creativităţii şi creaţiei de la abstract la concret. Osborn mai vorbeşte şi de „vizualizarea structurală" . o abilitate instinctuală de a construi cu ochii minţii o imagine clară a unui obiect solid (corp). pornind de la un proiect. Pufan. Adesea vagă.". folosirea legilor fizicii. o vizualizare a ideilor. mecanisme etc. operaţie care din perspectiva psihologiei creativităţii constituie. Eurema ideativ-perceptivă realizează trecerea de la creativitate la creaţie. matematicii. Acest simţ intern. în bună măsură. asociativ-combinatorie. pe lângă alte componente. esenţa . In psihologie. La nivelul creativităţii şi creaţiei inginereşti se întâlnesc şi conlucrează inteligenţa ideativă. Dimensiunea praxiologică a obiectualizării imaginii Am consemnat într-un paragraf anterior punctul de vedere după care eurema de obiectualizare a imaginii. Eurema de obiectualizare a imaginii Tot în cadrul fenomenului de „visual-imagery" care. Alex F. în construirea diferitelor maşini. energetică-stimulatorie şi critică. Graţie acestei capacităţi. Acest fenomen de mişcare a gândirii de la abstract la concret se realizează tocmai prin vizualizarea ideilor şi prin obiectualizarea imaginilor. o implică şi pe cea motorie. cu deplin temei. realizată prin conlucrarea euremelor de acumulare şi comprehensiune a informaţiei. despre care vorbeşte autorul menţionat.interesează ambele aspecte. ideea se cere să-şi găsească corespondenţa şi să se întruchipeze în obiect tehnic. Se poate presupune că cele mai mari dificultăţi în creativitate şi creaţia inginerească există în convertirea ideilor din codul ideativ în cel ideativ-imagistic şi din acesta în „codul" obiectual. După Johnson O'Connor ea este „un simţ intern pentru formele tridimensionale. dispozitive. Se pare că şi acest fenomen are o importanţă mare în creativitatea şi creaţia inginerească. după cum am văzut. creativitatea şi creaţia inginerească presupun nu numai o activitate creativă ideativă. 7. '•1. de la idee la ideea-imagine şi de aici la obiectul tehnic. în principal. Este foarte probabil ca el să constituie una din particularităţile fundamentale ale creativităţii inginereşti. semnificaţia analizatorului motor exprimă.. consemnează P. vizează deopotrivă vizualizarea ideilor şi obiectualizarea imaginilor. In unele cercetări este exprimată.

acela de acţiune mintală. într-un sens metaforic. Moles. actul creator poate fi considerat ca o serie de operaţii intelectuale simple. în afara celor două concepte de mediere între cele două discipline . pe larg. susceptibile de o interpretare formală şi structural-cibernetică. de factură praxiologică-sociologică sunt echivalente. Din cealaltă perspectivă. în lucrarea Creativitatea socială. conceptele de act motor de natură psihofiziologică şi cel de acţiune. Aşadar. ca act elementar al ei. este o praxemă. apărută la numai un an după lucrarea în care a fost elaborat modelul structurilor euristice fundamentale (1980). Introducere în socioeuristică (1981). 1971). din perspectiva teoriei creativităţii. idee implicată în tratarea conţinutului acestei eureme.concepându-le dintr-o perspectivă dinamică. şi conceptul de „eureme" sau „structuri euristice fundamentale". definit drept „Act elementar al spiritului în cursul creaţiei" (A. Valoarea conceptului de praxemă.conţinutului conceptului de acţiune. O altă-modali ţaţe de a optimiza modelul euremelor e şi aceea de a prelungi tratarea euremei de obiectualizare a imaginii cu aspectele ei praxiologice. ele au fost numite „molecule de creativitate". euristică şi praxiologică. „După ipotezele ciberneticii. acela de eurepraxemă. Dacă raportăm conceptul de praxemă la cel de acţiune mintală. Moles. Din conjugarea celor două domenii se poate naşte un concept mixt. ca mod de a se naşte şi de a fiinţa al creativităţii. în legătură cu această euremă. specific psihologiei. obiectualizarea imaginilor presupune şi componenta acţională. acela de acţiune eficientă. 1971). de sorginte psihologică. Vom transfera selectiv aici şi în paragraful următor. Drevet. vom admite că acţiunea mintală este în esenţa ei o acţiune creativă de idei noi. la care trebuie determinate natura lor şi legile de succesiune" (A. între altele. Metamorfozarea ideii în operă (lucru). a psihologiei. ni se pare a fi şi aceea că el sugerează acţiunea la însăşi originea creativităţii. Sau. cu o şi mai mare încărcătură unificatoare. Cu aceasta am intrat direct pe terenul praxiologiei. Este vorba de conceptul de „praxeme" (praxèmes) de rezonanţă praxiologică. cu deschidere către o tratare structural-cibernetică. A. Desigur. inclusiv cibernetică-euristică. de provenienţă psihologică. . şi cel de acţiune eficientă. Conceptul ei fundamental şi definitoriu pentru obiectul său de studiu este. Drevet. utilizând limbajul chimiei. ceea ce face ca multe aspecte şi concluzii din această a doua lucrare să fie complementare la ideile şi opiniile exprimate în prima. vedem că această direcţie este puternic convergentă cu praxiologia. definite drept structuri psihice de bază care conlucrează la realizarea creativităţii. compozabilă (fiind alcătuite din procese simple). originale şi valoroase. am dori să mai menţionăm o pereche de concepte ce vin să medieze între cele două discipline. interpretând structurile fundamentale ale creativităţii drept eureme cu deschidere spre euristică . esenţialul din cea de-a doua lucrare. cu deschidere către o tratare structural-operaţională. potrivit lui Tadeusz Kotarbinski. de natură praxiologică -. cu completările de rigoare. trecerea de la creativitate la creaţie se realizează inevitabil şi în mod absolut necesar prin intermediul acţiunii materiale. Al. Dar această dimensiune a fost cercetată de noi. a invenţiilor şi descoperirilor.

decizional-volitiv etc. acţiuni de o înaltă eficienţă. ca de altfel şi din perspectiva psihologiei. şi acţiunile eficiente. ce trece prin diferite specii de acţiuni. Kotarbinski . Dar. toate acţiunile mintale sunt creative? Este o problemă ce merită reflecţie şi analiză. în muzică etc. Conceptul de eurepraxemă deschide perspectiva unei mai bune corelaţii între acţiunile mintale. dar care pot să fie eficiente în contexte date. „Prin praxiologie înţeleg . învăţate. deschiderea largă a praxiologiei către sociologie. eficienţa acţiunilor umane este apreciată în funcţie de realizarea sau nerealizarea scopului. se circumscrie pe un câmp larg. Dar unele dintre ele sunt. Creativitatea epuizează acţiunile mintale eficiente? Omul realizează şi unele acţiuni mintale repetitive.". ci numai la cele eficiente. de unde derivă conceptele de succes şi eroare practică (C. o sferă extrem de largă de cuprindere. desigur.totalitatea calificativelor date eficienţei. Sfera conceptului praxiologie de acţiune eficientă este mai largă decât a conceptului psihologic de acţiune mintală şi mai îngustă decât aceea de acţiune în genere. mai mult sau mai puţin rutiniere. Din perspectiva praxiologiei. Este aproape evident faptul că trebuie să. Societatea este în esenţă un câmp imens de acţiuni umane individuale. Şi ele sunt. după opinia noastră. fără a le cuprinde în întregime. dar una esenţială.sugerându-ne direct că fenomenul euristic şi cel acţionai sunt intim înrudite la originea lor. mai ales cele materiale. deschizând. ca dimensiune transversală.). socioumane (productive. noi piste fertile de cercetare în acest domeniu interdisciplinar. Este un concept de natură transversală. în industrie. Poate că genul acţiunilor mintale eficiente este mult mai larg. Se mai impune o observaţie: conceptul praxiologie de acţiune eficientă are o deschidere foarte mare. în administraţia publică. în apărare. prin valenţele sale unificatoare. o punte de legătură infrastructurală între euristică şi praxiologie. ca şi în cultivarea plantelor. Dar actele noastre comportamentale sunt toate eficiente în raport cu scopul? Suntem înclinaţi să credem că nu. 1976). La fel se pot pune problemele şi în ceea ce priveşte acţiunea socială. p opa. în teatru. investigate cu precădere de praxiologie şi sociologie. Praxiologia nu se referă la toate felurile de acţiuni. în medicină. ci trece prin toate. putem vorbi din perspectiva psihologiei şi despre acte comportamentale. în egală măsură în meşteşuguri. educative etc. în termeni de acţiuni mintale. sub raport proiectiv. care sunt valabile în toate profesiunile. până la acţiunile materiale. eficiente. creative. Acţiunea eficientă. Se pune problema următoare: acţiunile mintale creative sunt incontestabil acţiuni eficiente.admitem existenţa . ce nu rămâne cantonat în nici una din speciile acţiunii. iar cele creative constituie numai o specie. Dar şi aici se impune o restricţie din unghiul praxiologiei. Acest concept constituie. societatea nu ar mai depune un efort atât de mare şi aşa de insistent pentru a eficientiza acţiunile sale în diferite sectoare de activitate. ce merge de la acţiunile mintale creative. Sunt oare toate acţiunile sociale eficiente? Dacă ar fi aşa. fundamentală şi definitorie pentru om.precizează T. transformatoare. într-o secţiune longitudinală. De aici. colective. cu un grad de creativitate scăzut. studiate preponderent de psihologie. în învăţământ. tot de natură mintală. tehnologice.

să-i deschidă noi orizonturi şi să-i confere valenţe inedite. teoria organizării etc. Ea se ocupă de „Particularităţile pe care le are tocmai acţiunea compusă. de la cele mintale.sociologia. Prin studiul conjugat al praxiologiei şi logicii deontice se creează axul flexibil de trecere de la acţiuni mintale formale şi formalizabile la acţiuni materiale şi invers. între alte multe probleme. cât şi a celei neeficiente. praxiologia. se creează posibilitatea modelării eficiente a unor specii de acţiuni materiale prin intermediul riguros formalizat al acţiunilor mintale şi al controlului acţiunilor mintale. originale şi valoroase este conjugată cu capacitatea acţională. după cum am observat mai înainte. studiază şi acţiunea colectivă sau cooperarea. După cum vedem. ca acţiune individuală şi colectivă. von Wright. Ideile creatoare sunt produsul acţiunii mintale. din unghiul care ne interesează pe noi aici. Ambele discipline operează pe acelaşi câmp de fapte . în esenţă. Pe axul acţiunii mintale. cooperarea. Logica deontică şi praxiologia pun în evidenţă relaţia de izomorfism dintre acţiunile mintale eficiente şi acţiunile materiale-comportamentale. Kotarbinski. la o ştiinţa pluridisciplinară. de asemenea. pe axul acţiunii se realizează trecerea de la psihologia creativităţii. Astfel. ce se pot completa şi redimensiona reciproc. prin intermediul conceptului de acţiune eficientă.atât a acţiunii eficiente. spre deosebire de acţiunea simplă. Această deschidere foarte largă. 1976).H. Aşadar.psihologia. 1979). 40 . de grup (de microgrup) care este în esenţa ei socială. Trebuie să observăm că prin intermediul praxiologiei se face trecerea de la o ştiinţă unidisciplinară . Pe de altă parte. Praxiologia realizează. care ne duce direct pe terenul larg şi fertil al sociologiei. o mare deschidere spre studiul acţiunilor mintale formale de ordin psihologic. ca dimensiune fundamentală. pe toată gama existenţei lor. se trece în câmpul praxiologiei. complexă . Acţiunea mintală se conjugă astfel cu acţiunea materială-socială. având mai mulţi subiecţi sau. mişcarea către sociologie se realizează şi prin intermediul psihologiei sociale. pe scurt. praxiologia ne duce direct pe terenul sociologiei. prin acţiunile materiale. Se conjugă pe această cale o dimensiune psihologic-experimentală cu una logic-formală. individuale şi colective. teoria generală a sistemelor. din unghiul care ne interesează pe noi aici. ce generează însăşi capacitatea creativ-ideativă.acţiunile mintale şi materiale . e de natură să propulseze conceptul psihologic de acţiune mintală. la cele social-materiale. către sociologie. Doi subiecţi cooperează dacă cel puţin unul dintre ei îl ajută sau îl stânjeneşte pe celălalt" (T. Praxiologia oferă posibilitatea unei largi colaborări interdisciplinare cu o serie de domenii cum sunt: filosofia (ontologia). deosebit de fertilă şi riguroasă. prin trecerea de la creativitatea individuală la cea colectivă. prin cooperarea ei cu logica deontică. conţinutul sistemelor de norme ce formează obiectul logicii deontice se referă la acţiuni (G. Creativitatea înţeleasă în aria psihologiei drept o capacitate de a produce idei noi.fiecare din unghiul ei de vedere şi cu mijloacele sale specifice. prin praxiologie.

şi multidisciplinară. din perspectiva creativităţii. stimulând-o sau. cu s pirit explorator şi profund inovator. profundă şi extrem de importantă din punct de vedere social-uman. dimpotrivă. aceste relaţii pot să fie de colaborare şi cooperare amicală sau tensionale şi conflictuale. pe măsură ce practică Metodele creative şi concepe acţiunea educativă la scara vieţii omului şi a întregii societăţi" (L. sociologia. Creativitatea socială. Dacă psihologia. Aceste particularităţi. Trecerea de la individ la grup deplasează interesul şi accentul pe relaţiile dintre indivizi care. intră tot în aria de investigaţie a sociologiei. inhibând-o. ne permitem un aforism: vei culege în societate crea- . se raportează în mod diferenţiat la creativitatea socială. originale şi valoroase. pot să fie de cooperare pozitivă. în termenii praxiologiei. Dacă psihologia se preocupă preponderent de mecanismele psihice ale ideilor noi. a psihopedagogiei. în anumite domenii. a sociologiei educaţiei. din perspectiva creativităţii. 1980). cu activităţi repetitive. vom avea de-a face cu problematica complexă. Problema compensării deficitului de creativitate profesională. dar în cooperare cu ele. „De la psihologie şi sociologie. care întinereşte văzând cu ochii. prin valenţele sale. sociologia aduce o schimbare de unghi şi de problematică în cercetarea creativităţii. elementele care-i apropie pe indivizi. în expresia psiho-sociologică. prin mutarea accentului de pe individual pe social. mai mult sau mai puţin rutiniere. Contextul social şi obiectualizarea imaginii Spre deosebire de psihologie şi praxiologie. de la o creativitate înaltă. aşa cum am văzut. când se stânjenesc reciproc.Totodată. cu pricepere înalt profesionalizată şi competenţă. particularităţile şi manifestările macrocolectivităţilor. Apoi. prin activităţi complementare. sociologia insistă pe relaţiile social-umane. diferitele profesiuni sociale oferă posibilităţi diferenţiate de dezvoltare a creativităţii individuale şi colective. trecerea de la psihologie la praxiologie şi sociologie ne plasează pe un câmp din ce în ce mai complex. Microsociologia a pus în evidenţă o mulţime de particularităţi ale grupului mic. tipologice şi diferenţiale este tentată să studieze mai mult ce este particular pentru un individ şi ce anume îl deosebeşte de altul. Natura acestor relaţii îşi pune pecetea pe creativitatea individuală şi socio-grupală. a disponibilităţilor lor creative. în prelungirea lor. Ţopa. grupuri sau macrogrupuri. într-un fel.2. cu pasiune şi îndrăzneală. la cei care lucrează în asemenea domenii. 7. prin specificul ei este dispusă să ia în consideraţie. Dacă ne deplasăm interesul de la microcolectivităţile profesionale la micro§rupurile şcolare. când indivizii se ajută reciproc sau de cooperare negativă. pe factorii de ambianţă socială şi umană care stimulează sau perturbă creativitatea. creativitatea a intrat în sfera pedagogiei. până la o creativitate scăzută în domeniile automatizate. se situează în prelungirea creativităţii şcolare. înalt creative şi stimulative. preponderent. unde problemele creativităţii se cer tratate cu cea mai mare atenţie. ale unora şi altora. acest punct de vedere. de natură inter. iar macrosociologia a evidenţiat tendinţele.

complexe. Societatea. în caz contrar. inter. de complexitate. Vom semnala faptul că axul unificator al tuturor acestor domenii şi discipline. sub raportul soluţionării ei. Atunci când un individ sau o colectivitate testează o problemă într-o manieră inteligentă. este chemată să participe fiecare disciplină socio-umană. în conformitate cu scopul. rezolvarea ei este noncreativă. pluri-. grad de dificultate etc.. din această perspectivă. Premisele comportamentului creativ. cu cât la ea vor participa eficient şi convergent toate ştiinţele care cercetează acest vast teritoriu . relaţie etc. Orice nevoie. creativitatea la originile ei se conjugă cu acţiunea. scop. Societatea ca sistem complex. ne plasează în câmpul cel mai larg. ni se pare a fi conceptul de acţiune. . dar este de la sine înţeles că cercetarea creativităţii sociale va fi cu atât mai multilateral şi mai profund investigată. unde efectiv. la o vârstă fragedă. deschis. devine o problemă care cere o anumită strategie de rezolvare. cu cheltuielile cele mai mici şi cu o calitate foarte bună etc. Creativitatea individuală şi socială se realizează şi ele în şi prin acţiunea socială. Nu avem posibilitatea să ne referim aici la fiecare disciplină în parte. o face să devină mai productivă. trebuinţă. o acţiune de rezolvare a problemelor umane. Creativitatea eficientizează acţiunea umană. într-o soluţie optimală.tivitatea pe care ai semănat-o în şcoală. dinamic. este un vast câmp de probleme. în cooperare cu celelalte.omul şi societatea. cu relaţii multiple între părţi şi între acestea şi întreg.. din acest unghi. Grupurile şi colectivităţile sociale desfăşoară. grupuri de acţiune. pe traseele cele mai directe. L-am găsit în psihologie ca acţiune mintală. de la acţiune la creativitate şi de influenţare şi potenţare. ale deprinderilor creative şi stilului de muncă creativ. cu grade diferite de dificultate. funcţie de natura ei. la cercetarea creativităţii. dorinţă. de la creativitate la acţiune şi mai ales de la creativitate la acţiunea eficientă. care facilitează medierile şi trecerile. rezolvarea creativă a problemelor. privită din perspectivă acţională. studiată de ştiinţele socio-umane. Grupurile şi colectivităţile sociale sunt. care duce la soluţia cea mai bună. într-o relaţie deterministă. iar în sociologie ca acţiune socială colectivă. cu posibilităţi multiple de autoreglare. înseamnă că această problemă a fost rezolvată creativ.şi transdisciplinar. în timpul cel mai scurt. probleme ce se cer rezolvate. dinamice. se formează în şcoală. După cum am văzut. Societatea cere. când persoana e extrem de flexibilă şi uşor influenţabilă prin acţiunea factorilor educativi. în praxiologie ca acţiune eficientă.

este cu neputinţă să mai ştii să te autoobservi. procesul de creaţie în stare de inspiraţie este atât de puţin conştient". Rădulescu-Motru. sau dacă reuşeşti să te autoobservi. El nu poate să urmărească desfăşurarea proceselor sale psihice (ale gândirii. Deşi neagă în principiu posibilitatea creatorului de a se autoobserva în procesul creaţiei. adăugând: „Am citat câteva din cele mai interesante mărturisiri ale unor creatori din domeniul artei. care nu este posibilă. De aceea. consemnează M. consemnând diferitele puncte de vedere despre introspecţie. atunci nu mai ai conştiinţa emoţiei. poate cele mai importante din întregul proces de creaţie. care constituie de fapt momentul cel mai important şi mai specific. deoarece vizează însăşi existenţa ei) este aceea că ea presupune o dedublare a conştiinţei. C. Cunoaşterea acestor mecanisme rămâne ° sarcină de viitor a psihologiei". Acestea aruncă lumină asupra multor aspecte ale procesului de creaţie. El vizează trei aspecte conexe: a) esenţa modelului seriilor de dedublări şi transformări progresive ale existenţei. creator. autorul citat. bunăoară. în capitolul destinat creativităţii. introspecţiunea presupune o dedublare de conştiinţă care nu se poate obţine". Ştiinţei şi tehnicii.CAPITOLUL IV MODELUL DEDUBLĂRILOR 1. datorită productivităţii lor. în legătură cu informaţiile despre creativitate provenite de la creatorii înşişi. în legătură cu activitatea lor creatoare. Obiecţia ce i se aduce introspecţiei (fundamentală după părerea noastră. b) posibilitatea existenţei introspecţiei. Nimic în afară de obiectul activităţii lui nu mai poate fi ţinta observaţiei sale şi cu atât mai puţin propria sa persoană. Introspecţia în conturarea acestui model pornim de la argumentul imposibilităţii dedublării conştiinţei. Când ai în conştiinţă o emoţie puternică. Bejat. c) posibilitatea creatorilor de a se introspecta şi de a obţine informaţii despre creativitate pe această cale. în primul rând. ceea ce este cu neputinţă. propria sa activitate. că introspecţiunea este o observaţie nesigură. Cu un cuvânt. foloseşte destul de mult şi în mod judicios relatările unor creatori despre propria lor creaţie şi creativitate. dar nu reuşesc să dezvăluie întru totul mecanismele intime ale genezei ideii noi. notează: „Se obiectează. fiindcă ea cere de la aceia care o întrebuinţează două conştiinţe: o conştiinţă limpede de faptul studiat şi o conştiinţă de autoobservaţie. Pe de altă parte. 43 . se ridică obiecţia că ei n-ar putea simultan să creeze şi să se observe cum creează: „în clipele de inspiraţie. ale imaginaţiei) în timpul acestei febrile activităţi creatoare. omul uită întreg universul şi se uită şi pe sine.

Argumentarea noastră. aşa cum e ea conturată în model.dacă creatorul e capabil să creeze şi simultan să se autoobserve cum creează. trebuie să soluţionăm problema posibilităţii dedublării conştiinţei. Savantul Charles B. „scindării" ei în: eul în acţiune (actorul) şi eul observator (spectatorul). aduce argumente suplimentare în favoarea ideii dedublării conştiinţei. se va limita la posibilitatea dedublării conştiinţei. El este. Hegel. fenomen ce se înfăptuieşte progresiv. o personalitate scindată (subi.F. de asemenea. laureat al Premiului Nobel. Observăm că obiecţia adusă creatorilor. aceea că ei n-ar putea simultan să creeze şi să se autoobserve cum creează.crucială pentru teoria creativităţii . . procesul de creaţie se desfăşoară în afara zonei luminoase a conştiinţei.M. prezentând multiple nuanţe şi particularităţi. 3). I.W. Huggins. Dedublarea conştiinţei şi întemeierea introspecţiei tocmai pe această dedublare se pot fundamenta pe modelul seriilor de dedublări şi de transformări progresive ale existenţei (fig. consideră că „O persoană creatoare îşi va dedica toate puterile sale gândindu-se la actele sale creatoare şi când vorbeşte la telefon sau când stă de vorbă cu cineva. a) Conştiinţa fiind un fenomen al existenţei. Alex F. Mihai Ralea. nu poate în acelaşi timp să se şi autoobserve pe sine. creatorul. Dedublarea existenţei. b) Dedublarea conştiinţei nu poate fi înţeleasă şi explicată doar ca un fenomen natural. Dedublarea este una din trăsăturile esenţiale ale existenţei. Astfel. de cultură şi civilizaţie. care afirmă dedublarea unului în părţi antitetice. după această opinie. dedublându-se şi ea. comentându-1 pe W. ţinând seama de teza ce urmează să demonstrăm. inegal de la un individ la altul. izvorâtă din legile sale imanente. Osborn vorbeşte. ci în primul rând ca un fenomen social de cunoaştere şi acţiune. neputând excepta legile acesteia. un produs superior al ei. făcând largi analize istorice. fapt pentru care creatorul nu poate relata cu claritate despre el. ns. Deci. pentru a răspunde la întrebarea . istoric şi ontogenetic. James. Concentrându-se asupra obiectului creaţiei nu mai poate să se concentreze şi asupra subiectului creator. începând cu Heraclit din Efes şi continuând cu G. de o dedublare a eului nostru într-un făuritor de planuri şi un judecător.) când este vorba de problemele sale". de asemenea. o temeinică fundamentare ştiinţifică. mobilizându-şi toate resursele sale creative şi orientându-le spre creaţia propriu-zisă. surprinsă de unii mari filosofi. filogenetice şi ontogenetice. se va situa în prelungirea dedublărilor anterioare. cum că ea ar presupune o dedublare de conştiinţă care nu este posibilă. Asupra dedublărilor şi transformărilor progresive ale existenţei care preced dedublarea conştiinţei e posibil un consens cvasiunanim. într-adevăr. are. un spirit critic ce le supune analizei.Prin urmare. c) William James argumentează convingător dedublarea conştiinţei în „le je" şi în „le moi". este pe deplin reductibilă la obiecţia fundamentală adusă introspecţiei.

astfel. sau o concentrare de ordinul al doilea. trăim cele percepute şi gândite într-o gamă de sentimente. Modelul seriilor de dedublări şi de transformări progresive ale existenţei Prin urmare. atitudini. orientată preponderent spre fixarea scopurilor şi finalizarea actelor. rezultă că percepem şi suntem capabili. Desigur. putem să ne concentrăm asupra creativităţii. Prin eul observator înţelegem acea funcţie a 45 . Korner). după părerea noastră. să ne concentrăm asupra gândurilor noastre. 3. gândim şi suntem capabili. Ea se poate constitui ca totalitate a regulilor. acea funcţie a conştiinţei conjugată intim cu actele noastre. să avem ştiinţa celor percepute şi gândite.Anorganic • • Nevi u • Mediu Natură • • Obiect Existenta ' Organic Viu Organism—^ Om Subiect Corpul Subiectul Eul în acţiune Conştiinţa < Eul observator Gândirea gândită (Cogitata) Fig. pasiuni şi ne putem concentra asupra lor. Admiţând dedublarea ipotetică a conştiinţei. decurge că metoda introspecţiei are un fundament în eul observator. să ne concentrăm asupra percepţiei noastre. avem conştiinţa lor. prin dedublare. prin dedublare. ca fiind o concetrare asupra concentrării (St. prin dedublare. Introspecţia ne apare. se poate pune în mod justificat întrebarea ce se înţelege prin eul în acţiune şi prin eul observator? Eul în acţiune este. creăm şi. principiilor şi normelor de autoobservare. să avem conştiinţa percepţiei.

raporturi de mediere şi de transfer reciproc. Introspecţia de gradul II se fundamentează pe gândirea gândită (cogitata). şi de anumite trăsături temperamentale. Este admisă şi reciproca. că omul de creaţie e capabil să creeze şi să relateze despre creativitate. orientată spre altul (înţeles ca ceva diferit de gândire) şi în gândirea gândită (cogitata). printr-o muncă de educaţie şi de autoeducaţie. se întreabă pe sine despre sine. Sau. Credem că e posibilă o descriere tiopologică în acest sens. De aceea.B. sau numai pe una din ele (pe cea de gradul I). credem că se poate vorbi de o introspecţie mai profundă. Profunzimea şi fineţea introspecţiei. Există firi predispuse către o introspecţie profundă. care sunt inventivi şi care au capacitatea unei gândiri adânci. Există persoane care pot să realizeze ambele forme de introspecţie. De aceea. continue în legătură cu domeniul lor" (Ch. decât să analizeze cum a făcut-o. pe gândirea însăşi.conştiinţei care realizează o relativă detaşare de acţiune şi de conştiinţa-în-act. Prin raportarea la sine. Atât eul în acţiune. O problemă care rămâne deschisă cercetărilor ulterioare este şi aceea dacă introspecţia însăşi (autoobservarea. devine autoreflexivă şi autointerogativă. de gradul II. se poate spune că la acest nivel se constituie introspecţia de gradul I. ele pot funcţiona alternativ. De asemenea. constituindu-se ca instanţă ce supraveghează. cât şi transpunerea datelor introspectate într-un limbaj adecvat depind. ea este minimă în comparaţie cu cea provocată prin mijloace extrospective. asupra mecanismelor. De aici rezultă. cât şi eul observator sunt axate însă pe act: unul pe finalizarea actului. Este vorba de o introspecţie educată ji autoeducată. centrată pe acţiune. credem. Luând ca bază ipoteza seriilor de dedublări şi de transformări progresive ale existenţei. ce devine sieşi obiect de cercetare. considerăm demonstrată posibilitatea dedublării conştiinţei. între aceste forme de gândire există. se gândeşte pe sine în sine. orientată spre sine. Huggins. 1971). Ea se realizează prin dedublarea eului observator în gândirea cugetătoare (cogitans). celălalt pe observarea şi aprecierea lui valorică. Chiar dacă ipotetic. gândurile şi sentimentele noastre. când din anumite motive poate să aibă loc un regres. Dar există unii oameni talentaţi. desigur. judecă şi apreciază valoric actele. o trecere de la introspecţia de gradul II la introspecţia de gradul I. Andrei. această demonstraţie . analitică şi firi mai puţin apte de o analiză introspectivă bogată. Iată o opinie în acest sens: „Eu cred că marele muzician Johann Sébastian Bach nu ar putea să spună cum s-a întâmplat de a putut concepe Pasiunea Sf. concentrarea asupra gândului) nu perturbă fenomenul psihic introspectat. mai degrabă ar scrie o cantată. gândirea se concentrează asupra manifestărilor sale intime. centrată pe intelect. la una şi aceeaşi persoană. legilor şi principiilor sale. ca o consecinţă. în condiţii diferite. ar fi admisă o perturbare. Raportarea gândirii la sine presupune o anumită platformă culturală. Spre deosebire de ea. rămâne deschisă posibilitatea trecerii de la introspecţia de gradul I la introspecţia de gradul II. cât şi posibilitatea fiinţării introspecţiei. ea cere o anumită deprindere ce se creaza printr-un îndelungat exerciţiu de raportare la altul şi la sine. Evident.

Detaliile. Argumente suplimentare Argumentele aduse împotriva introspecţiei vizează cel mai adesea imposibilitatea de a realiza simultan gândul şi concentrarea asupra lui. emoţia si concentrarea simultană asupra lor. 2. Se ridică cel puţin trei întrebări. Problema simultaneităţii sau nesimultaneităţii introspecţiei cu fenomenul introspectat e greu de soluţionat rămânând numai în cadrul datelor psihologiei. chiar şi pe cele mai profunde şi mai intime. 2. cu atât uitarea este mai mică. creativitatea şi concentrarea simultană asupra mecanismelor şi particularităţilor creativităţii. Introspectarea creativităţii e simultană sau nesimultană cu actul sau procesul de creativitate? 2. Piaget). psiho-matematice etc. cu atât aceste date Ppl să fie mai incomplete şi mai puţin veridice. Cât de complete sunt informaţiile despre creativitate provenite prin introspecţie? Care este gradul lor de veridicitate. sau mai întunecate. cele ale creativităţii. nu este de natură să ne ofere deplină satisfacţie din perspectiva unei cercetări analitice. introspectarea ei şi relatarea despre ea se scurge un interval de timp T. Cu cât T este mai mare. imaginea despre creativitate devine mai palidă. Ţinând seama de lipsa unor date certe în acest domeniu. trebuie să se ţină seama de faptul că în acest timp intervine fenomenul uitării în conformitate cu legile memoriei. Ea poate să fie relatată numai în contururile sale generale. avem posibilitatea de a reface retrospectiv drumul şi de a reconstitui structura unor evenimente psihice trecute. Această operaţie se aseamănă cu o derulare a filmului. un film cu secvenţe mai clare. cum sunt. Pe baza reversibilităţii spaţiale şi temporale a gândirii şi capacităţii memoriei de a înregistra şi păstra fenomenele. Ipoteza din urmă nu afectează. ipoteza nesimultaneităţii introspecţiei cu fenomenul introspectat. Fiind totuşi o problemă centrală. dar în unicat. uneori mai repede.sintetică. Rămâne ca ştiinţa să decidă care dintre ele este mai consistentă. prin introspecţie nesimultană. Dacă între creativitate. cu cât intervalul de timp T dintre creativitate şi relatarea despre ea este mai mic. valabilă în linii mari. de pildă. după părerea noastră ea rămâne deschisă investigaţiilor ştiinţifice multilaterale (anatomo. Ipoteza nesimultaneităţii introspecţiei cu fenomenul introspectat ridică noi probleme de soluţionat. logice. nu şi în amănuntele sale specifice. Cu cât T este mai mic. Odată cu trecerea timpului. Pe de altă parte. psiho-fiziologice. Deci. care-şi cer răspunsul: 1. 47 • . ipoteza simultaneităţii introspecţiei cu fenomenul introspectat. completitudinea şi veridicitatea informaţiilor despre creativitate sunt şi ele influenţate de factorul T. în clar-obscur. existenţa introspecţiei.). sentimentul. după părerea noastră. Putem presupune că. uitarea este direct proporţională cu intervalul de timp T. alteori cu încetinitorul. cu atât datele despre creativitate sunt mai complete. Este dovedit prin argumente ştiinţifice că gândirea este reversibilă (J. scurs între creativitate şi relatarea despre ea. mai schematică.fiziologice. pot fi formulate două ipoteze antitetice: 1.

atunci când face relatări despre ea la intervale de timp considerabile. Aparent. Matematicianul evocă o anumită împrejurare. umbrită de alte preocupări noi. şi-mi uit şi mai puţin simţămintele frumoase. Iată ce spune J. scurs între creativitate şi relatarea despre ea. Se poate face o analogie perfectă între introspecţia nesimulată şi reprezentare. îmi uit uşor nenorocirile. atât de importante pentru aprofundarea fenomenului de creativitate. Dar tocmai acest „joc de asociaţii" ar fi fost foarte interesant pentru cunoaşterea analitică a creativităţii. cărora trebuia să le fac faţă. dar nu pot să-mi uit greşelile.M. pe baza introspecţiei nesimultane. la fel şi introspecţia nesimultană va fi eliptică în raport cu creativitatea. numai nişte jaloane generale. la o vârstă înaintată. Este regretabil că unii dintre marii creatori (Bertrand Russell. Cercetând problema creativităţii în matematică.. Pot face scăpări în privinţa faptelor. pot răsturna ordinea lor. Aşa cum reprezentarea este eliptică în raport cu evenimentul reprezentat. dar nu mă pot înşela asupra a ceea ce am simţit. Nu am decât un ghid credincios pe care să mă pot bizui. Câţi mari creatori. spunând: „Caut să reconstitui retrospectiv". Obiectul acestor confesiuni este de a-mi înfăţişa cu exactitate văzduhul lăuntric în toate împrejurările vieţii mele. I. creatorul nu-şi mai aduce aminte unele detalii importante despre creativitatea sa. rugându-1 s-o comenteze sub aspect psihologic. ns. Am fă48 . şi prin ele pe cel al întâmplărilor ce i-au fost cauza şi efectul. Eugen Rusu consemnează că s-a adresat unui matematician de prestigiu cu întrebarea: „Care este descoperirea dvs.atât de necesare pentru teoria creativităţii. nu se vor mai întoarce într-ale mele. se pierd în timp. matematică cea mai importantă?". îmi veni în gând . estompată.J.) şi-au scris autobiografia. nu vor fi uitat asemenea detalii. Astfel. Silit să o scriu şi pe a doua tot din memorie. Dar reconstituind retrospectiv.) . ambele având loc în absenţa evenimentului iniţial. nici asupra a ceea ce simţămintele mele m-au îndemnat să săvârşesc.. Amintirea lor mi-e prea scumpă spre a se şterge vreodată din inima mea. Rousseau în legătură cu acest fenomen. Dar ea ţâşni dintr-o dată la suprafaţă. actuale. învăţând calculul algebric. Toate hârtiile pe care le strânsesem spre a umple golurile memoriei şi a mă călăuzi în această lucrare. s-ar putea să săvârşesc şi mai muie încă. în şi despre Confesiunile sale: „Prima parte a fost scrisă în întregime din memorie şi trebuie să fi săvârşit acolo multe greşeli.nu mai pot reconstrui în detaliu prin ce joc de asociaţii (subi. Alţi creatori vin să întărească teza că refacerea fenomenelor sufleteşti nesimultane este eliptică. Un criteriu de apreciere a validităţii informaţiilor despre creativitate poate fi factorul T. căzând în alte mâini. în care au consemnat foarte multe şi interesante date despre creativitatea lor. o uitasem. rămânând. şi ăsta este lucrul principal. Charles Darwin etc. adesea.să tratez vechea problemă prin algebră". Problema stăruia în minte dar în surdină. nu-şi mai aduce aminte ceva: „Am ajuns într-a patra de liceu. poate fi constatat un mare interval de timp între data când au creat şi data când au relatat despre demersul creativ. pot încurca datele. Foarte adesea. care relatează târziu despre felul în care au creat. acesta este lanţul simţămintelor ce au marcat desfăşurarea fiinţei mele.

V2.găduit să întocmesc istoria sufletului meu. Se poate pune şi o altă problemă: acest adaos este totdeauna deformat sau el îşi are. sunt optime acele surse bibliografice în care. în legătură cu fenomenul de cunoaştere. adică factorul T să fie relativ mic. sunt preferabile acele surse bibliografice. despre autocreativitate. avem verigile Vi. ni se pare că e de natură să valideze. scrise la intervale mici de timp faţă de data când ea a fost înfăptuită. ¥2 se sitează. o anumită legitimitate metodologică? De pildă. el rămâne perfect valabil şi în ce priveşte deformarea datelor despre creativitate: „Dar dacă orice cunoaştere a noastră începe cu experienţa. n-am nevoie de alte materiale ajutătoare. Căci s-ar putea prea bine ca tocmai cunoaşterea noastră prin experienţă să fie un compositum din ceea ce primim noi prin impresii şi ceea ce facultatea noastră proprie de cunoaştere (nefiind provocată decât de impresii sensibile) produce din ea însăşi. aceasta nu înseamnă totuşi că ea provine toată din experienţă. punând în evidenţă tainele ei intime. pe lângă fenomenul de uitare şi uneori chiar din cauza lui. în anumite cazuri şi condiţii. sau lipsesc cu desăvârşire. Acest fenomen a fost semnalat încă de Immanuel Kant. Este însă necesară o metodologie euristică specială care să valideze un asemenea procedeu. lăsând o informaţie lacunară despre creativitate. atunci când a intervenit fenomenul de uitare. despre fenomene identice sau analoge. din Punct de vedere metodologic. se poate presupune că persoana creatoare. Ca informaţiile despre creativitate să fie cât mai veridice şi cât mai puţin deformate. Prin urmare. dacă între creativitate. fără lacune. atunci când datele despre creativitate sunt originar incomplete. V3 ale procesului creativ. şi. între Vi şi Vs cu care are filiaţii euristice. Astfel. odată cu creativitatea. 2. introspectarea ei şi relatarea despre ea a trecut un timp îndelungat. din nevoia furnizării unei informaţii coerente. iar V3 se situează în prelungirea lanţului euristic Vi şi V2. cum am făcut şi până aici. Cum vom putea separa informaţiile veridice de acest adaos. furnizate de creatorii 49 . nesemnificativ. Nu putem deduce pe V2 din Vi şi Va prin adaos euristic? Sau să presupunem că avem informaţii numai despre Vi şi V2. în mod intenţionat sau nu. îmi e de ajuns. autorul dezvăluie şi cum a făcut-o. adaos pe care noi nu-1 dinstingem de acea materie primă mai înainte ca un îndelung exerciţiu să ne fi făcut atenţi asupră-i şi abili de a-1 separa". să fi trecut un timp cât mai scurt. introspectarea ei şi relatarea desprea ea (consemnarea ei). Adaosul se poate produce în două împrejurări: 1. ar trebui ca între creativitate. Analiza făcută introspecţiei în genere şi posibilităţii introspectării fenomenului de creativitate. adeseori deformat şi nesemnificativ? O cale ar fi analiza comparată a informaţiilor despre creativitate provenite de la creatori diferiţi. să mă cufund în mine însumi". Sau. informaţiile despre creativitate. adaos informaţional adesea deformat. pentru a o scrie cât mai fidel. Să presupunem că avem informaţii numai despre Vi şi Vs. Nu putem deduce pe Vs din Vi şi V2 prin adaos. evident. introduce. prin concluziile sale. aşa cum deducem concluzia din premisele raţionamentului? Credem că răspunsul poate să fie afirmativ.

care poate duce teoria creativităţii pe căi greşite. dar îndoielnică totuşi. provenite de la creatori. Şi aici. provenite din această sursă. paralel cu demersul constructiv. şi o coroborare a lor cu informaţiile obţinute pe cale extrospectivă. prin introspecţie nesimultană. 50 . Pe de altă parte. ne oferă temeiul să afirmăm că aceste cunoştinţe pot să fie un „compositum" de date relevante. importantă. se impune ca. din anumite puncte de vedere. veridice şi de adaos. să se facă şi o analiză reflexivă asupra informaţiilor despre creativitate.înşişi. uneori deformant. ca şi în epistemologie. analiza valorii cunoştinţelor despre creativitate. indispensabilă.

nuanţări în conţinut etc. Introducere O modalitate de a dezvolta şi. intenţia noastră este de a combina Modelul structurilor euristice fundamentale şi Modelul seriilor de dedublări şi de transformări progresive ale existenţei. prin schimbări şi adaptări. iniţial. pe coordonatele lor generale şi esenţiale (izotip). se va naşte un model euristic relativ nou. în esenţă. sisteme. structuri. Elementele modelului în raport cu modelul structurilor euristice fundamentale. deoarece elementele care-1 compun sunt dispuse pe trei pătrate suprapuse (fig. Descrierea generală a modelului Din sinteza celor două modele rezultă un . cu calităţi amplificate în raport cu fiecare din modelele componente. în acelaşi timp. dar nu total eterogene. ci doar selectiv.CAPITOLUL V MODELUL EURISTIC TRIPĂTRATIC 1. urmărind obiective relativ diferite. sinteza a două modele complexe nu se poate realiza punct cu punct (izomorf). un rol oarecum divergent. modelul iniţial (pătratul euremelor. asupra creativităţii şi creaţiei. şi de a obţine elemente noi pe această cale. 3. inclusiv submodelele complementare.model relativ nou. unul euristic. se conservă integral deschizându-se. altul preponderent ontologic. către o viziune mai largă. limbaje. dispuse pe laturile unui pătrat şi pe diagonalele sale. metode. al relaţiilor dintre conştient şi subconştient în creativitate şi cel al mecanismelor psihice ale intuiţiei euristice. modele elaborate de noi în lucrarea „Un model epistemologic-psihologic al creativităţii tehnice" (1980). lărgiri şi îngustări de sferă. reconsiderări. în această imagine. denumit de noi modelul euristic tripătratic. 4). vom observa cum anume din două modele. care ne sugerează ideea de a le combina. de a optimiza un model este şi aceea de a-1 combina cu un alt model. La o analiză atentă se constată elemente de complementaritate între cele două modele. deci de a realiza o sinteză creativă între două modele. în această ordine de idei. modele etc. 2. Aceste modele au avut. Este în spiritul teoriei creativităţii de a asocia şi combina idei. Aşadar. prin eliminări şi adăugiri parţiale. noul model conţine 51 . Desigur. care are 6 elemente (structuri). integrală.

sunt relativ riguros definite. europene şi extraeuropene (mai ales cele ale extremului orient) spre a vedea cum a fost gândit conceptul de existenţă.. dintre care 6.". ca proprietate a existenţei.14 elemente (sau cupluri de elemente). Mihai Drăgănescu. 4. energie. întrevedem nevoia de a face o largă incursiune în viziunile ontologice antice. Se cer poate reconsiderate din perspectiva contemporană viziunile an/mwte (hilozoiste). iar 8 urmează să fie definite corelativ cu elementele primare. Modelul euristic tripătratic 4. informaţie. Vor trebui căutate şi asimilate viziunile ontice ce deschid perspectiva înţelegerii creaţiei. după cum se ştie. Acest concept. care interpretează întreaga existenţă ca având un suflet asemănător cu cel al omului. 52 . DEVENIREA CREIER-PSIHIC \ EUREMA ENERGETICA-STIMULATORIE i > ce o LLJ / EUREMA DE ACUMULARE Şl COMPREHENSIUNE A INFORMAŢIEI MEDIU . formează suportul oricărei ontologii. cele iniţiale. Conceptul de existenţă cu deschidere spre metaeuristicâ Definirea elementelor modelului trebuie să înceapă. Se cer explorate şi alte direcţii alternative. Vor trebui clarificate relaţiile dintre conceptele materie. cu conceptul de existenţă. O direcţie deosebit de fertilă este aceea pe care a mers acad. Fig. moderne şi contemporane. desigur.NATURĂ s EXISTENŢA -<'. De aici până la afirmaţia că întreaga existenţă posedă o capacitate de creaţie asemănătoare cu a omului nu mai este decât un pas.

în accepţiunea de mai înainte. Subliniem punctul de vedere după care conceptul de existenţă. care fac deschideri spre constituirea consistentă a unei metaexiristici. cuprinde atât existenţa obiectivă. S. La nivelul obiectelor finite. ca şi lumea valorilor. apoi în timp se desfiinţează trecând în nonexistenţă. nici nefiinţă. organism-om. devenirea. în expresia hegeliană. la niveLul totalităţii. 5). în acelaşi timp. între materie şi spirit se cere abandonată în era legăturilor atât de intime între inteligenţa naturală şi inteligenţa artificială. Dihotomia creată. într-o primă aproximaţie. Pe baza legilor imanente ale existenţei. fiind un concept vid de conţinut. ce ne apare a fi preponderent antropologic. în genere. Primul nivel de la exterior la interior este. creaţia ne apare ca o proprietate a existenţei. nuanţate. fiind bazat pe conceptele de mediu-natură. centrat fiind pe conceptele de existenţă. Pe când fiinţă nu era. prin excelenţă. Desigur. Conceptul de existenţă. Conceptul de „inteligenţă a materiei" nu mai este demult doar o metaforă. dedublare. ambele fenomene şi concepte favorizând devenirea. conceptul de existenţă în relaţie antitetică cu nonexistenţă generează. cum ar spune Mihai Eminescu. devenire şi creaţie. generând elementele celui de-al doilea nivel. este un gen proxim. ca şi a celor spirituale. El se poate raporta doar la conceptul de nonexistenţă care. Nivelurile modelului 5 Modelul euristic tripătratic e.Sub raport ştiinţific. dacă materia lipsită de viaţă nu ar avea o seamă de însuşiri asemănătoare cu materia vie. viziunea filosofică se cere corelată cu teoria Big-Bangului şi cu alte viziuni cosmologice contemporane. în acest context. în istoria filosofici. Abia la acest nivel avem de-a face C H o creaţie bazată pe creativitate. inteligenţei naturale. că o serie de capacităţi şi proprietăţi ale inteligenţei naturale pot fi modelate în inteligenţa artificială şi invers. clasa obiectelor materiale. care aduc argumente indubitabile că materia lipsită de viaţă are proprietăţi şi capacităţi analogice materiei vii. sistemul nervos central. Iată că ne putem imagina o creaţie înaintea creativităţii şi fără ea (o ontocreaţie sau protocreaţie). Un lucru fiinţează. Nu se poate face abstracţie de ontologia şi epistemologia informaţională şi ale inteligenţei artificiale. aşa cum am mai spus. ontologic. nu poate fiinţa. creierului uman. totuşi. ambele având drept suport uman activitatea nervoasă superioară. cu inteligenţa naturală şi cu proprietatea de creaţie a omului. aceste consideraţii preliminare se cer aprofundate. un model trinivelar. Cum ar fi fost nosibile computerele contemporane. dezvoltate. creativitate. creier-psihic. neputând avea însuşiri esenţiale. aceasta se dedublează şi evoluează progresiv (a se vedea fig. 53 .creaţie. în existenţă e cuprinsă lumea substanţelor (lucrurilor). prin existenţă înţelegem tot ceea ce fiinţează material şi spiritual. cât şi pe cea subiectivă. în afara creierului uman şi înainte de apariţia lui.

6. cât şi pe ansamblu. construind unul dintre cele mai complexe. preponderent psihologic. cunoscut în lumea ştiinţei sub numele de Modelul tridimensional al intelectului. gândire convergentă. dintre acestea şi întreg. Desigur. Eventual. Este cert faptul că acest model pune în evidenţă o seamă de aspecte esenţiale ale creativităţii. introduce în circulaţie un set de concepte noi. mai greu definibil şi comprehensibil. precum şi relaţiile dintre niveluri şi întreg.P. cu cât sfera modelului se îngustează.). începând cu cercetările lui J. cât şi pe cea de profunzime. fecunde şi laborioase modele. de la interiorul modelului către exteriorul său creşte dimensiunea extensivă şi descreşte cea intensivă. Acest autor are ideea inedită şi iniţiativa lăudabilă aceea de a aplica metoda modelării în domeniul fenomenelor psihice intelectuale. Şi invers. 7.Acest al doilea nivel se bazează pe cel de-al treilea nivel. prin extrapolarea la acest model a relaţiei aristotelice dintre sfera şi conţinutul conceptelor. acela al structurilor euristice fundamentale (euremelor). fluiditatea gândirii etc. persistă o întrebare de fond: este el un 54 . Guilford (1950). flexibilitatea gândirii. Ni se pare că modelul euristic tripătratic satisface ambele cerinţe. cu atât conţinutul conceptelor sale devine mai vag. Reflecţii despre modelele euristice După cum se ştie. nu este locul aici să facem o analiză exhaustivă a calităţilor şi Urnitelor acestui model. Dar. putem considera că. ce are o reprezentare geometrică pe cub. de la exteriorul lui către interior. ce va necesita timp şi efort. Modelul poate să fie dezvoltat analitic. în armonizarea sistemică a părţilor şi a nivelurilor. cu cât sfera modelului se lărgeşte. Relaţiile de extensiune şi de profunzime ale modelului După cum se poate observa. Dezvoltarea modelului De la proiect la modelul elaborat integral va fi un drum lung şi anevoios. devine operaţional. deşi credem că acest lucru ar fi util pentru metodologia cercetării ştiinţifice. cu atât conţinutul conceptelor sale se îmbogăţeşte. riguros şi chiar cuantificabil. poate fi gândită şi o formalizare a modelului care să pună în evidenţă relaţiile de succesiune dintre părţi. specifice sau aplicabile în domeniul creativităţii (gândire divergentă. în general. pe fiecare structură (element) în parte. atât pe aceea de extensiune. psihologia deţine o prioritate absolută în investigarea experimentală şi sistematică a creativităţii. Aşa cum am mai spus şi în alt context. Dar începutul a fost făcut. 8.

continuând cu nivelurile creativităţii (conştient-inconştient). în acest sens cercetătorii spun „modelul meu". Cercetătorul are nevoie de model. Mai degrabă un model bine făcut e utilizat de cohorte de cercetători. oricât ar fi el de complex. dar nu numai a lui. în sens larg. cu etapele creativităţii. Mult timp s-a cercetat creativitatea la noi şi în lume pornindu-se de la acest model şi utilizându-se conceptele lui de bază. ci o constatare. model structural etc.model al creativităţii sau e un model al structurii şi funcţionalităţii intelectului. în literatura românească consacrată creativităţii a fost elaborat „un model epistemologic. model cibernetic. El pune în circulaţie o mulţime de concepte noi. infralogicului) şi a rolului crucial al acestuia în creativitate şi nici factorii neintelectuali ai personalităţii implicaţi în creativitate. Desigur. el îl adoptă pe acela care fiinţează. ce surprinde şi o seamă de trăsături fundamentale ale creativităţii? Suntem înclinaţi să credem că acest model vizează întreaga sferă a intelectului. Ceea ce nu poate face un singur model poate realiza o suită de modele. Un argument în spirjinul acestui punct de vedere e şi faptul că ştiinţa a consemnat acest model sub denumirea menţionată mai înainte. de Model tridimensional al intelectului şi nu de model al creativităţii. Ceea ce spunem aici nu e o critică. în armonie cu literatura consacrată teoriei şi metodei modelării. e un aspect cât se poate de pozitiv. atunci când cercetătorul nu poate alege din mai multe modele. submodele etc. este o construcţie ce va consacra o nouă ramură a ştiinţei tehnoeuristica. adică cercetarea mea. în sinteza lor. inclusiv creativitatea ca funcţie a acestuia. Este un model structural cu reprezentare geometrică pe pătrat cunoscut şi sub denumirea de pătratul euremelor. metode. Dar în sens strict şi riguros. aşa cum navigatorul are nevoie de busolă. nu poate surprinde toate faptele si însuşirile esenţiale ale unui fenomen atât de subtil şi dificil de investigat cum e creativitatea. ceea ce desigur. teoria mea etc. în accepţiunea în care acest termen e utilizat în diferite ştiinţe (model matematic de tip formal. Modelul Guilford nu abordează zona subintelectului (inconştientului. are şi o oarecare valoare de model. Nu e posibil ca fiecare cercetător să-şi elaboreze propriul său model. Cert e că acest model a exercitat un impact foarte puternic asupra cercetătorilor creativităţii din ţara noastră. şi după această dată. Nu se cuvine să facem noi aprecieri valorice despre acest model. construit pe structurile fundamentale ale creativităţii (euremele). în esenţă. Aşa se face cercetarea ştiinţifică. E tot atât de adevărat punctul de vedere potrivit căruia orice construcţie teoretică cu funcţie explicativă. ci doar la singular. pentru simplul fapt că ele nu există la plural. în sens foarte larg şi vag. începând cu anul 1973.). completându-se reciproc pe diferitele laturi ale lor. Unele cercetări au dezvoltat şi nuanţat acest model.psihologic al creativităţii tehnice" (1980). completându-1 pe diferitele dimensiune ale sale. Un model. El a fost analizat în recenzii apărute în literatura de specialitate şi din ce în ce mai 55 . o tipologie a creatorului rezultată din structurile creativităţii etc. desprindem exigenţele ce se cer unei construcţii ştiinţifice spre a fi îndreptăţită să poarte denumirea de model.

mult utilizat în cercetarea creativităţii şi creaţiei în general şi. Belous. în prima sa variantă. iar în a doua variantă. hipnologie. îşi dau mâna şi pornesc mai departe în armonie şi cooperare. atunci când acest model a fost elaborat. 1986). în literatura de inventică. cu o sferă mai largă. Acelaşi autor. partea de psihognoseologie din manualul meu de inventică este făcută în totalitate după teza de doctorat a profesorului Ion Moraru. am putea să menţionăm: cercetările de asimetrie cerebrală (B . stimulându-1 pe mai departe în cercetare. cu o amplitudine şi frecvenţă mai mari. mai ales. Deocamdată nu ştim acest lucru cu certitudine şi poate că nici nu are prea mare importanţă să-1 aflăm.Principala punte de legătură între teoria creativităţii şi teoria şi practica proiectării creative" (V. va fi necesar să se apeleze la alte modele. Pe de altă parte. Pătratul euremelor se cere completat în continuare. acest model se cere extins la maximum. al treilea sau al n-lea model. sfi . euristică. onirologie. implicându-1 într-un model mai complex. Dintre acestea. 1981).inventică. spune în altă parte: „Uitaţi-vă. revăzut prin prisma unor descoperiri ştiinţifice fundamentale care au intervenit după elaborarea lui. acum aproape două decenii (1973). acest fapt nu poate decât să-1 bucure. fondator al şcolii româneşti de inventică şi unul dintre făuritorii ei ca ştiinţă. Când se va scrie istoria psihologiei creativităţii se va menţiona poate locul şi importanţa acestui model în cronologia modelelor: dacă e primul. denumit modelul euristic tripătratic (1991). comportamentologie etc. 1988). acum un deceniu şi ceva (1980). creatorul psihognoseologiei româneşti şi primul animator al inventicii la Politehnica din Bucureşti" (V. Cert este că acest model a fost elaborat. Sperry. ca lucrare publicată. până îşi va epuiza sau se vor slăbi funcţiile sale explicative. Premiul Nobel pentru medicină. Belous. ca teză de doctorat. Când „pulsul" lui va deveni foarte slab. Desigur. Autorul lui 1-a mai dezvoltat ulterior. subordonate sau supraordonate. autorul lui nu avea cum sa ştie şi nu spera ca el să aibă soarta de a deveni unul din fundamentele noii ştiinţe interdisciplinare . implicate sau tangente creativităţii..W.. Dar dacă s-a întâmplat să fie aşa. al doilea. inventică. la explicarea unor fenomene adiacente. Acest model e considerat ca „. atât de mult cât sfera lui rezistă. Ce domeniu minunat şi plin de surprize sunt ştiinţa şi cercetarea ştiinţifică! Iată cum inginerul şi psihologul se întâlnesc.

găsirea ideilor. incubaţia. 2. în etapa pregătitoare. 2. Al. 57 . verificarea (Cf. Etapele la diferiţi autori După Norman L.găsirea soluţiei. incubaţia. munca pregătitoare. Osborn. 2. etapele creativităţii şi creaţiei constituie o desfăşurare crono-spaţială a structurilor euristice. se determină şi se interferează. în care se includ producerea ideii şi dezvoltarea ei. Etapele creativităţii şi creaţiei se găsesc într-o legătură organică cu structurile euristice fundamentale. în această viziune. într-un cadru mai larg. aspecte diferenţiale (1971). După cum vedem. inspiraţia. întruchiparea ideii. efectivitate şi luciditate. 4. care cuprinde evaluarea (cu verificarea ideilor concurente) şi adoptarea (cu decizia şi realizarea soluţiei finale). Criteriile etapizării Delimitarea în timp a procesului creativ şi creator. Osborn consemnează o serie de etape ale procesului creativ şi creator ln rezolvarea problemelor: 1. de natură să fragmenteze procesul creativ şi creator. ne putem aştepta ca. Al. al „activităţii creatoare". cumva. pregătirea. Bejat. într-o anumită succesiune a lor. 2. M. autorul omite etapa pregătitoare. observăm că în etapele creativităţii (autorul le concepe. 3. conştient şi inconştient. F. inspiraţia. execuţia (1967). 7. 5. 1963). într-un fel. ca etapeprocese) sunt incluse şi ceea ce noi am numit nivelurile creativităţii. 6. 3. Dar este neîndoielnic că pentru a incuba trebuie să dispui de o cantitate de informaţie obţinută în prealabil. din această perspectivă. F. 3. între structurile euristice fundamentale şi etapele creativităţii şi creaţiei să existe unele similitudini şi corespondenţe. după părerea noastră. constituie ceea ce numim etapele creativităţii şi creaţiei. Pârvu vorbeşte în creaţia artistică de trei faze: 1. 2. 4. rolul întâmplării. Ele trebuie înţelese ca momente de continuitate în relativă discontinuitate şi nicidecum ca nişte graniţe rigide. în creativitate şi creaţie există patru etape: 1. 3. Munn. De aceea.CAPITOLUL VI ETAPELE CREATIVITATE ŞI CREAŢIEI 1. tratează: 1. Etapele creativităţii şi creaţiei se pregătesc unele pe altele. inspiraţia. parţial şi structurile euristice. găsirea faptelor în care intră definirea problemei şi Pregătirea. N. într-o anumită succesiune de momente.

3. sensibil şi chiar obositor. Etapele generale ale creativităţii şi creaţiei rezultate din modelul euremelor Ţinând seama de cele şase eureme fundamentale (1. Rădăcina substantivului este un verb ce înseamnă a sta culcat. în terminologia medicală. 5. mai puţin a euremei energetică-stimulatorie. deşi diferite. termenul de incubaţie desemnează fenomenul prin care ideile se conturează spontan în conştiinţă" (Al. în care creatorul strânge datele (fişează materialul de referinţă). 2.F. dar mai ales conştient. noi am pus în evidenţă. Constantinescu. Aceasta este numai o aparenţă. Dacă ţinem seama de conlucrarea conştiinţei cu inconştientul în creativitate. Osborn în pasajul citat se realizează nu doar în conştiinţă. Moraru. Osborn. eurema de obiectualizare a imaginii). se impune să concepem etapa şi fenomenul incubaţiei ca având loc pe fundalul unui efort susţinut. 1992). inconştientul se pare că depune doar un efort insignifiant. care apoi va suferi multiple metamorfoze. ci şi în inconştient. eurema critică. Astfel. următoarele etape: 1. analogiile. F. eurema asociativ-combinatorie. indubitabil. cât şi de opinia consemnată mai înainte.F. un fel de schiţă preliminară. un efort mai mare. stabileşte şi eşalonează obiectivele de lucru. la acest savant. aplicaţiilor multiple (I. Din această perspectivă. în vederea unei explicaţii sumare a acestor etape vom lua ca punct de referinţă opinia lui N. elaborarea teoretică. opiniile autorilor despre etapele creativităţii şi creaţiei. Prin etapa de pregătire se înţelege activitatea premergătoare creativităţii. 1963). Această primă etapă o conturează şi o presupune pe a doua . Etapa şi fenomenul de incubaţie. Munn. ea poartă un sens de relaxare cu scop. în opinia lui Al. după părerea noastră. pe fundalul 58 . Cu aplicare la funcţionarea imaginaţiei. 5. Dar conştiinţa depune. 2. 3. conturarea spontană a ideilor despre care vorbeşte Al. le ordonează după anumite criterii (care corespund cel mai bine scopului urmărit). nu presupun decât puţin efort sau aproape deloc. două observaţii. în adevăr. etapa incubaţiei se cere concepută. analiza critică. în primul rând. sub raportul efortului. Asupra opiniei de mai înainte despre incubaţie se impun. inconştient. sunt oarecum convergente. eurema energetică-stimulatorie. care ni se pare mai simplă şi mai coerentă. pregătirea. Osborn. După cum vedem. experimentală. întocmind un plan de activitate. ca fiind activă şi nu pasivă. incubaţia este stadiul de dezvoltare a bolilor infecţioase. 4. eurema ideativ-perceptivă şi 6.într-un studiu inductiv consacrat analizei elaborării teoriei sonicităţii de către G. 3. 6. Această observaţie atrage după sine o alta.incubaţia: „Acea parte a procesului creator care nu cere decât puţin efort sau deloc este denumită incubaţia. 4. după care etapele creativităţii şi creaţiei nu sunt altceva decât o desfăşurare crono-spaţială a euremelor fundamentale.L. eurema de acumulare şi comprehensiune a informaţiei.

Etapa analizei critice Este absolut necesară deoarece. etapa analizei critice. Imaginea este o etapă necesară în trecerea gândirii de la abstract la concret. în concepţia noastră putem vorbi de următoarele etape: etapa de acumulare şi comprehensiune a informaţiei. Etapa de iluminare (de inspiraţie) are la bază fenomenul de realizare a unei combinaţii potrivite la nivelul conştientului sau inconştientului. capătă contur imagistic. fiind supuse cenzurii severe a raţiunii. Am văzut că în acumularea informaţiilor memoria conlucrează din aproape cu gândirea.L. Munn. Acestei etape nu-i găsim un corespondent în etapizarea dată de către N.2. în fond.). creativitatea devine creaţie. 3. 3. Etapa de incubaţie nu poate fi concepută decât prin activitatea asociativ-combinatorie conştientă şi inconştientă. Etapa asocierilor. atât soluţiile obţinute la nivelul conştiinţei şi cu atât mai mult cele obţinute la nivelul inconştientului se cer analizate critic. 3. de a Pt.căreia se desfăşoară toate celelalte.3. combinărilor multiple şi a obţinerii soluţiei. ea fiind o euremă oarecum transversală. etapa asocierilor. după opinia noastră. 3 -5. aceste etape pot fi reduse la fenomenul de asociere şi combinare a informaţiilor. fiind însă vorba de un concret care a asimilat întreaga bogăţie a abstractului. Etapa obiectualizării imaginilor s Corespunde la ceea ce N. Etapa ideativ-perceptivă constituie un moment de trecere de la creativitate la creaţie. combinărilor multiple şi a obţinerii soluţiei Este echivalentă cu incubaţia şi iluminarea (sau inspiraţia). etapa ideativ-perceptivă şi etapa de obiectualizare a imaginilor. 3. tehnic etc. aprofundat şi multilateral. Etapa de acumulare şi comprehensiune a informaţiei Corespunde la aceea ce alţi autori numesc etapa pregătitoare. Este etapa finală care încheie un ciclu euristic şi prin care.L. . Etapa ideativ-perceptivă Indispensabilă tuturor genurilor de creativitate în care ideile. mai mult sau mai puţin abstracte.4. Conţinutul acestei etape îl constituie trecerea ideii-imagine în obiect (arctic. ceea ce nu exclude ordonarea datelor într-un plan preliminar de acţiune creativă.1. Munn şi alţi autori numesc etapa verificării °luţiei. ideea-imagine devine lucru.

Unele idei din etapele anterioare nu rezistă confruntării cu substanţa. Legătura indisociabilă dintre etape Este de presupus că etapele interacţionează continuu şi complex. 4. Etapele creativităţii şi creaţiei tehnice-inginereşti 4. etapa asocierilor. în această confruntare a ideii. adesea obscure sau clar-obscure. Apar soluţii şi idei constructive noi şi originale. sunt făcute „invenţiile mentale". prin confruntare cu aparatul matematic. cel mai adesea se dovedesc a fi inconsistente din punct de vedere tehnic. ideea-imagine din planul prolectual se îmbogăţeşte în şi prin convertirea ei în obiect tehnic. ideile. în planul etapelor generale ale creativităţii şi creaţiei.3. se metamorfozează într-un produs tehnic. Etapa proiectuală Corespunde. ele capătă o anumită acurateţe.imagine trece din proiect în obiect tehnic. care nu existaseră în etapele anterioare. acele idei care nu se supun rigorilor proiectuale.4. Fiind supuse şi rigorilor cantitative. se completează şi se întregesc reciproc.4. fiind vorba de o ascensiune în planul creativităţii) din cap în proiect. mai mult sau mai puţin abstracte. Ideile abstracte se îmbogăţesc în şi prin transpunerea lor în proiect. Spre deosebire de etapele anterioare. cu etapa ideativ-perceptivă. 4. capătă formă şi conţinut substanţial (în şi din substanţă). Ca rezultat al imaginaţiei creative. cu planul concret senzorial. 4. acum ideea-imagine suferă o confruntare cu substanţa. însumează o serie de alte etape: etapa de acumulare şi comprehensiune a informaţiei. Etapa ideaţiei Este o etapă cumulativă care. combinărilor multiple şi a obţinerii soluţiei şi etapa analizei critice. Este o etapă a creativităţii inginereşti.1. structural şi funcţional. în această etapă ideea. se precizează. Etapa constructivă Corespunde etapei de obiectualizare a imaginilor. se realizează o nouă triere (după aceea înfăptuită de eurema critică) a ideilor realiste de cele nerealiste. în această etapă. Pe de altă parte.2. prin confruntarea lor. în etapa ideaţiei sunt elaborate ideile noi şi originale. Pot să apară idei noi şi originale în şi prin convertirea ideii în idee-imagine. căpătând o transpunere imagistică. de fapt. 60 . ideile coboară (mai exact urcă.

conjugate cu observaţii de ordin psihologic (W. se cere interpretat dintr-o perspectivă dinamică. eurema de obiectualizare a imaginii. cel puţin teoretic. Tipologia pe care o propunem are la bază cele şase eureme fundamentale: eurema de acumulare şi comprehensiune a informaţiei. Tipul cu indice mic de creativitate (minimus) O capacitate mică de acumulare şi comprehensiune a informaţiei (cunoştinţe relativ puţine şi. fie de la premise de ordin fiziologic. Asemenea persoane cu disponibilităţi 61 . Este de fapt vorba de o energie neproductivă. Aceste persoane sunt adesea caracterizate prin „vor dar nu pot". Capacitatea însăşi este condiţionată de activitate. cheltuiesc energie.P. spre cele rutiniere). fiind susceptibil de progres. eurema energetică-stimulatorie. cultură. Pavlov şi dezvoltate ulterior de o serie de cercetători (I. ca de altfel şi celelalte. eurema critică. echilibrul şi mobilitatea proceselor nervoase fundamentale (excitaţia şi inhibiţia). ce trebuie canalizată spre alte activităţi decât cele creative (eventual. 2. insuficient înţelese) se poate acumula. ineficientă. 1968). cum ar fi: forţa. 1971). Peatniţchi.CAPITOLUL VII O TIPOLOGIE A CREATORILOR 1. se frământă. cu o capacitate asociaţiv-combinatorie mică. Tipul volitiv Unele persoane au un fond energetic-stimulatoriu relativ ridicat. vom avea de-a face cu o persoană ce are indice de creativitate foarte scăzut. dezvoltând astfel continuu personalitatea. sub influenţa factorilor de mediu. La ele predomină latura afectiv-motivaţională în detrimentul celorlalte Şi. eurema ideativ-perceptivă. Introducere Există unele încercări e a elabora o tipologie a creatorilor. eurema asociativ-combinatorie. pe un fond energetic-stimulatoriu scăzut.L. pornind fie de la observaţii asupra particularităţilor de creaţie ştiinţifică. Desigur. 3. educaţie şi autoeducaţie. mai ales. Ele vor să realizeze ceva. al celei asociativ-combinatorii. Acest tip. Aceasta din urmă e în măsură să genereze capacităţi noi. puse în evidenţă în cercetările lui I. să le restructureze şi să le perfecţioneze pe cele vehi. uneori. dar rezultatele nu sunt nici pe departe pe măsura cantităţii de energie cheltuită. Beveridge.

combinatoriu. fără să aibă disponibilităţile de ordin asociativ. din domenii variate. în această categorie se înscriu oamenii cu o fantezie bogată şi inteligenţă prodigioasă. Se apreciază că în jocul de şah variantele posibile sunt de ordinul IO 1 . cu o mare capacitate asociativ-combinatorie. 5. dar steril. C. s-ar putea să se asocieze. să ajungă la elemente noi şi originale. Şi în acest caz. Creativitatea şi creaţia la el se găsesc într-o comuniune indisociabilă. combinări şi recombinări. lucrează cu intensitate după un plan dat de altcineva. Ei prind „din zbor" unele elemente informaţionale. la unele persoane. pe baza căreia se realizează cvasitotalitatea asociaţiilor şi combinaţiilor posibile. Tabla şi piesele de şah sunt un exemplu în acest sens. să realizeze ceva. El îşi confruntă şi susţine cu tărie opiniile. cu un volum apreciabil de cunoştinţe. Ed. Nicolau. neproductiv sub raport creativ. Bălăceanu. vom avea un indice de creativitate scăzut. Planul şi realizarea lui se presupun. Aici se încadrează omul instruit. dar care se găsesc în imposibilitatea de a le asocia şi combina într-o manieră nouă şi originală spre a crea ceva. din care reuşesc. militează permanent şi perseverent pentru transpunerea lor în fapte. Tipul cumulativ Avem de-a face uneori cu persoane care adună multe cunoştinţe. Tipul combinativ-volitiv se caracterizează. aparent disparate.energetice dau rezultate în activităţile de execuţie. "7fi ca sistem de comparaţie este luat numărul de atomi din galaxie. prin capacitatea de a realiza lucruri inedite în planul creativităţii şi de a le finaliza în creaţie. Tipul cumulativ poate să fie o persoană volitivă. 62 . care creează parcă din nimic. Graţie capacităţii asociativ-combinatorii. corespunde o capacitate asociativ-combinatorie mică. 1972). aceste persoane pot realiza un indice de creativitate mediu sau chiar ridicat. atât de necesare în creativitate. Tipul cumulativ excelează în asimilarea de cunoştinţe. apreciat la 10 (Cf. prin asocieri. Tipul combinativ-volitiv O cantitate relativ mică de informaţie (cunoştinţe nu prea bogate). totuşi. 4. La o cantitate mare de informaţie intrată în componenta de acumulare. Se ştie doar că pentru a realiza un număr foarte mare de combinaţii nu ai nevoie decât de un număr relativ mic de elemente. care dispune de un fond energetic-motivaţional ce se manifestă preponderent în acumularea de informaţie.

6. Tipul combinaţiv-nevolitiv întruneşte toate calităţile de ordin asociativ-combinatoriu, descrise mai înainte mai puţin disponibilităţile volitive. Din cauza lipsei de energie, cele mai multe realizări creative rămân în stadiul de proiect, neputând să le finalizeze. Un asemenea tip poate fi cuplat în activitate cu tipul volitiv, cu care se completează reciproc.

7. Tipul cumulaţiv-combinativ-volitiv
O cantitate mare de informaţie acumulată, cunoştinţe multe, profunde şi variate se pot cupla cu o mare capacitate asociativ-combinatorie, pe un fond energetic stimulatoriu ridicat. Este vorba, în acest caz, despre geniul creativ. Sunt cazurile cele mai fericite, dar şi cele mai rare. Asemenea persoane dau indicele cel mai mare de creativitate. Ele realizează adevărate „mutaţii creative", la o mare amplitudine, de natură să revoluţioneze domenii întregi ale ştiinţei, tehnicii şi artelor. Geniile creative, graţie capacităţii şi energiei lor creative, nu rămân, de obicei, la un singur domeniu, ci tind să iradieze şi în celelalte. Ele îşi pun cu putere şi originalitate amprenta lor creativă pe tot ce îmbrăţişează, fiind deschizătoare de drumuri, elaborând un număr însemnat de idei noi şi originale. De obicei, asemenea persoane se pot manifesta puternic atât în planul creativităţii, al finalizării ei în creaţie, cât şi în planul acţionai multilateral. Acei mari şi cunoscuţi creatori din epoca renaşterii şi-au revărsat geniul lor creativ, în egală măsură, în mai toate domeniile. Persoanele din această categorie pot avea un fond energetic-stimulatoriu ridicat sau mediu, dar în nici un caz scăzut. Cu cât energia lor e mai mare, cu atât capacitatea de a se manifesta multilateral, de a crea mai multe elemente noi şi originale, de a le finaliza, e şi ea mai mare. Persoanele cumulativ-combinative cu un fond energetic mediu pot să elaboreze multe idei noi şi originale, din care finalizează puţine, restul lăsându-le pe seama epigonilor.

8. Tipul combinativ-fabulativ
Luând în consideraţie şi eurema critică, putem întâlni şi un asemenea tip, la care funcţia critică se realizează în deficit. Funcţia asociativ- combinatorie lucrând m exces, fantezia sa foarte bogată iese adesea de pe făgaşul posibilului, trecând cu uşurinţă în domeniul imposibilului, al visului irealizabil. Asemenea persoane devin nerealiste, elaborează idei fanteziste.
63

9. Tipul combinaţiv-critic La care imaginaţia şi gândirea critică se găsesc în echilibru. Imaginaţia e lăsată să zboare, iar după aceea e supusă cenzurii severe a raţiunii. Asemenea persoane sunt fecunde în idei realiste noi şi originale. 10. Tipul combinativ-hipercritic La un asemenea tip funcţia critică se realizează în exces. Fantezia şi inteligenţa lui pot să producă idei noi şi originale, dar majoritatea lor sunt ucise în faşă. La aceste persoane natalitatea ideilor şi mortalitatea lor sunt egale şi deci creativitatea e, în cele din urmă, nulă. 11. Tipul ideativ Ţinând seama de euremele ideativ-perceptivă şi de obiectualizare a imaginii în planul creativităţii şi creaţiei inginereşti, trebuie să mai luăm în consideraţie şi alte tipuri creative posibile. Este vorba de tipul la care predomină latura ideativă, având la bază eurema de acumulare şi comprehensiune a informaţiei, eurema asociativ-combinatorie şi eurema critică. Este o persoană aptă pentru activitatea de concepţie. Poate să elaboreze idei noi şi originale, semănându-le, uneori, cu generozitate pe ogorul tehnicii. Nu e nicicând în pană de idei noi şi originale. Găseşte soluţii ingenioase oricând şi pentru orice. O asemenea persoană este prin excelenţă un inginer de concepţie, un „spiritualist" în domeniul ingineriei, uneori cu mai puţine disponibilităţi în activitatea de proiectare şi construcţie. 12. Tipul ideativ-imagistic La aceste persoane ideaţia şi capacitatea de vizualizare a ideilor sunt în echilibru. Ele sunt apte de a elabora idei noi şi originale în domeniul tehnicii şi de a le da contur bi şi tridimensional, transpunându-le în proiect. Orice idee e verificată prin posibilitatea ei de a fi tradusă în proiect, de a fi vizualizată. Aceste persoane sunt deopotrivă oameni de ideaţie, de concepţie şi buni proiectanţi. Sunt arhitecţii propriilor lor idei. 13. Tipul imagistic La el predomină structura imagistică (de vizualizare a ideilor) şi este mai puţin evidentă acea de elaborare a ideilor noi şi originale. Este un tip cu vocaţie pentru activitatea de proiectare şi se cuplează foarte bine cu tipul ideativ, fiind persoane cu trăsături complementare.
64

14. Tipul ideativ-imagistic-obiectual
Este tipul inginerului complet la care structurile ideativă, imagistică şi obiectuală se găsesc în armonie. Asemenea persoane elaborează idei noi şi originale, le desfăşoară în proiect şi au aptitudinea de a le transpune în obiecte tehnice funcţionale, în una şi aceeaşi persoană sunt întrunite trei calităţi: 1. inginerul de concepţie (ideativ); 2. inginerul proiectant (imagistic) şi 3. inginerul constructor (obiectual). Poate că în condiţiile actualei diviziuni a activităţii inginereşti, o asemenea persoană e tot mai rară. Este ca şi în domeniul muzicii când, uneori, aceeaşi persoană întruneşte compozitorul, interpretul şi dirijorul.

15. Interpretarea matriceală a tipologiei creatorilor
Pornind tot de la cele 6 structuri euristice fundamentale, combinate între ele, câte două, se poate obţine o tipologie mai completă a creatorilor, pentru modelul nostru de abordare a creativităţii (6 = 36 tipuri euristice posibile). A se vedea în acest sens: I. Moraru, Un model epistemologic-psihologic al creativităţii tehnice, 1980, tabelul l, Matricea tipologiei creatorului, p. 159. Vom observa faptul că în unele „căsuţe" ale matricei se repetă grupajul funcţiilor structural-tipologice, dar întotdeauna într-o altă ordine. Deci, vom considera că, pentru descrierea unui tip, este necesar să luăm în considerare funcţiile structural-tipologice ce se grupează într-o căsuţă, cât şi ordinea lor. Pe de altă parte, se poate observa că atunci când o anumită structură de pe verticală se întâlneşte cu aceeaşi structură de pe orizontală, în căsuţă nu poate să apară decât funcţia structural-tipologică, rezultată din combinarea unei structuri cu identica ei. Credem că tipurile euristice de acest gen pot fi interpretate ca excelând prin acea funcţie, fără a fi lipsite însă şi de alte funcţii structural-tipologice.

16. O tipologie posibilă bazată pe aranjamente de şase structuri luate câte şase
Prin această interpretare se poate obţine o tipologie completă a creatorilor în limitele modelului nostru euristic. Dar, aparent paradoxal, o asemenea tipologie completă devine inoperantă din cauza numărului prea mare de variante. In această tipologie se porneşte de la premisa că fiecare tip se cere caracterizat Prin prisma celor şase structuri euristice fundamentale, aranjate în ordinea importanţei lor valorice pentru acel tip. Decurge o relaţie de aranjamente de şase luate câte şase. A$ = 6 • 5 • 4 • 3 • 2 • l = 720 variante tipologice. Această interpretare ne-a fost sugerată de L. Dulgheru, în lucrarea Creativitatea şi metode de stimulare a ei (1983).
65

procese etc. Există. structural. domenii. 1990).) (Angela Busuioc Botez. mutaţionist. a cărui sferă conceptuală e foarte largă. şi a unor transmodele de mai mare generalitate. credem. un domeniu care e el însuşi tot mai bine şi mai multilateral modelat poate să fie mai consonant cu domeniile pe care doreşte să le modeleze. fenomene. din nevoi de cunoaştere şi utilitare. Introducere Nu e o speranţă deşartă şi lipsită de semnificaţii majore ca ştiinţa. Pornim de la premisa că aceste trei domenii sunt autentic complementare şi pot să devină reciproc profitabile. .). care să surprindă şi să conjuge elementele comune mai multor discipline ştiinţifice. să aspire permanent la a se modela şi pe sine. Investigarea sistemului ştiinţei revine. Alături de cercetare. Ni se pare însă că cercetarea constituie fundamentul ştiinţei. modelul epistemologic-psihologic al creativităţii tehnice. experimentul. coordonarea. înţeleasă ca o parte a acestui sistem. organizarea. Drăgănescu (1989. Există astăzi modele ale ştiinţei. Ştiinţa de mâine se va vedea confruntată cu nevoia de a elabora nu numai modele structurale. istoria şi filosofia ştiinţei. Ea urmăreşte să suprindă şi să pună în evidenţă elementele esenţiale comune cercetării ştiinţifice. cercetarea e un subsistem al sistemului ştiinţei. Modelarea pe care o propunem noi e de tip conexional.CAPITOLUL VIII UN MODEL CIBERNETIC-EURISTIC AL CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE 1. metaştiinţa etc. scienticii (sau scientologiei). modelând diferite obiecte. E necesar să precizăm că în sfera investigaţiei noastre nu intră sistemul ştiinţei. decizia. se simte nevoia unor intermodele (modele conexionale) ale ştiinţei. modele ale creativităţii (modelul Purica. ipoteza. în sensul opiniilor exprimate de M. ci şi modele structural-fenomenologice. de asemenea. ci doar cercetarea ştiinţifică. Desigur. modelul euristic tripătratic etc. elaborate din unghiul dezvoltării ei (cumulaţionist. comanda. alcătuită din formele şi metodele cunoaşterii ştiinţifice (observaţia ştiinţifică. creativităţii şi învăţării creative spre a uşura extrapolările şi interpolările conceptuale şi metodologice între aceste domenii. în sistemul ştiinţei sunt cuprinse: structura pe verticală a ştiinţei. îndrumarea şi controlul). 1980). cibernetic-euristic şi evasiformal. Ţinând însă seama de fenomenul interdisciplinarităţii şi transdisciplinarităţii în ştiinţa contemporană.). sistemic etc. politica ştiinţei şi în strânsă legătură cu ea conducerea ştiinţei (prevederea. dacă vom înlătura graniţele oarecum rigide ce le separă şi vom pune în evidenţă legăturile structurale şi funcţionale dintre ele. Astfel. teoria ştiinţifică etc.

c) e greu de planificat sub raport temporal. ci şi psihologice. şi o dimensiune sociologică. adică exprimate financiar-valoric. care se distinge prin următoarele trăsături: a) are drept scop să rezolve probleme bine delimitate. 67 . cerute de societate. să satisfacă acea dorinţă de înţelegere şi de cunoaştere c are este una dintre tendinţele esenţiale ale inteligenţei umane" (1980). După cum. Realizându-se într-un context social. d) rezultatele ei pot să fie contabilizate. de regulă. Una dintre aceste discipline e şi psihologia cercetării (în ştiinţă. alături de disciplinele menţionate. Moisil conchide: „Eu susţin că aceasta este încă şi mai importantă decât cealaltă" (1971).C.2. tehnică etc. în curs de constituire. într-un timp relativ lung în raport cu cercetarea departamentală. Autorul se întreabă: cât valorează teorema lui Pitagora sau ecuaţiile lui Maxwell. economie. 3. Există o cercetare practicată de institutele de cercetare departamentale. desigur. Spre deosebire de aceasta. există o cercetare practicată de instituţii speciale. b) rezolvarea lor se cere să fie făcută într-un termen relativ scurt. căci ea implică nu numai componente logice.). Kuhn „Logica descoperirii sau psihologia cercetării" (1982). adică se poate estima ce beneficii aduce sub raport financiar-valoric.intră parţial şi în sfera logicii descoperirii. Un alt prestigios cercetător. Moisil distingea două specii ale cercetării. ceea ce justifică. d) realizările ei nu pot să fie contabilizate. cercetarea şi rezultatul ei .C.S. cât şi ca rezultate. Cercetarea ca activitate de căutare a noului. cercetarea are. Logica descoperirii şi psihologia cercetării Suntem tentaţi să transformăm propoziţia disjunctivă care exprimă titlul studiului lui Th. şi sociologia cercetării. artă etc. pe care se fundamentează întreaga tehnică a undelor? Comparând aceste forme de cercetare. care se caracterizează prin aceea că: a) delimitarea problemelor nu e precis făcută. L. consemnează un punct de vedere analog.descoperirea . înainte de toate. c) această rezolvare poate să fie planificată sub raport temporal. după care „Istoria ştiinţelor dovedeşte cu nenumărate exemple că marile aplicaţii au derivat aproape întotdeauna din marile descoperiri făcute de cercetători care nu se preocupau de aceste aplicaţii şi care căutau. laureat al Premiului Nobel. Descoperirea cade parţial şi în sfera obiectului de studiu al psihologiei cercetării. Gr. tehnică. b) se realizează.. de Broglie. de institutele de cercetare şi laboratoarele uzinale. Sferele conceptelor de „logica descoperirii" şi „psihologia cercetării" se interferează. întrucât la realizarea ei participă şi structurile logice împreună cu cele psihologice. Aceste structuri practică o cercetare. într-o propoziţie conjunctivă: „Logica descoperirii şi psihologia cercetării". Nevoia unei analize aprofundate şi interdisciplinare a cercetării ne impune să avem o atitudine tolerantă faţă de unele discipline ştiinţifice cu un aport cât de modest în acest domeniu. aflare şi aplicare Gr. deci e vorba de o rezolvare urgentă.

Gr. cu succes sau eşec total. Beveridge considera esenţiale în aceste situaţii două cerinţe. a şti să exploatezi întâmplarea favorabilă. un anumit fenomen ştiinţific fără să-1 găsească. sau cu totul neaşteptat. cu dezamăgire. Ideea că ar exista o cercetare care se poate aplica şi alta care nu se aplică este falsă" (1971). cu frecvenţe diferite. se . poate să caute cu tenacitate. în acest gen de descoperiri intervine hazardul. situaţia considerată firească şi într-un fel fericită e aceea în care căutarea noului se finalizează în aflarea unui fapt ştiinţific. Moisil scria: „Să nu uităm. 2. Aşadar. De aceea. când H.Din alt punct de vedere. Pornind de la această idee. armată cu instrumente din ce în ce mai perfecţionate. ea ar trebui să se fundamenteze şi pe modelele matematice ale problemelor de căutare. cercetarea ştiinţifică (C) nu rămâne doar la căutare (CT). ceea ce ne oferă temei să menţinem şi să susţinem afirmaţia că cercetarea ştiinţifică se caracterizează prin cele trei momente ale sale: căutarea. R. în ceea ce priveşte căutarea şi aflarea se cer făcute unele precizări: a) există situaţii când uneori poţi afla noul în ştiinţă. 1. mai mult sau mai puţin aşteptat.). care a fost realizat de către savant fără să-1 caute. a şti să recunoşti întâmplarea favorabilă. El poate să constate. trecând la aflare (AF). organizată în plan social şi individual. cercetarea ştiinţifică presupune.aflarea.C.P. 1985). o activitate de căutare a noului. Cercetătorul. în raport cu ipoteza de lucru. orice cercetare ştiinţifică se aplică. Voinea . de la o intuiţie de predicţie etc. Beveridge. Sintetizând. Situaţia de a găsi un fapt ştiinţific fără să-1 cauţi ţine mai mult de excepţie decât de regulă. îşi regândeşte parţial strategia de cercetare şi realizează noi încercări ce se pot solda. E cazul faptului de observaţie în descoperirea Efectului Coandă. „Problemele de căutare (şi rezolvarea lor) sunt probleme care se află la intersecţia a trei domenii relativ tinere ale matematicii: teoria informaţiei. că a mers pe o pistă falsă sau pe un drum înfundat etc.I. cauţi şi nu găseşti. care-1 determină să abandoneze ipoteza iniţială de cercetare şi să formuleze noi ipoteze de lucru.P. în acest sens. efectuată cu metode.. c) desigur. cauţi şi găseşti. Oprea. pe neaşteptate. statistica matematică şi combinatorica" (M. ca finalizare a primelor două momente.devine ea însăşi o activitate de cercetare ştiinţifică" (1988). Moraru. Apoi. ci ea face şi pasul următor.P. Nicolle. în aceste situaţii. Dar. înainte de toate. Voinea nota: „Şi istoria a arătat că nu există descoperiri inutile" (1985). putem spune că în activitatea de cercetare se întâlnesc următoarele situaţii: 1. 1968). Activitatea de căutare a intervenit abia după 20 de ani. aflarea şi aplicarea. 1980). „Hazardul favorizează numai pe cei care ştiu să-i facă curte" (Cf. Pe câmpul ştiinţei se regăsesc toate aceste situaţii. în aceeaşi ordine de idei. în cele din urmă. pornind de la o ipoteză de lucru. Desigur.consideră R. Aplicarea nu e însă deloc o treabă simplă şi uşoară: „Activitatea de aplicare practică a rezultatelor unei ştiinţe . W. fiind într-un fel surprins şi chiar înspăimântat de acest fenomen.I. cel puţin parţial. 2. W. b) există şi situaţii în care căutarea nu face pasul următor . 3. perioade relativ mari de timp. într-un anume context. fără să-1 cauţi. aşa cum spunea Ch. nu cauţi şi totuşi găseşti. se implică în mod necesar în acţiunea de aplicare (A. Coandă a intuit că înapoia faptului de observaţie s-ar putea să se ascundă un fenomen ştiinţific necunoscut (I.

Einstein o evoca la maturitate cu vibrantă nostalgie ca pe o comuniune spirituală plăcută şi utilă. adică neîncadrat cu precizie în repere spaţio-cronologice şi variabil. care poate să fie de cooperare şi înţelegere. să devină din ce în ce mai mic. conflictuale).Academie Olimpia". permisiv etc.). ipotezele de lucru etc. imaginaţia. la modul real şi dezirabil. (B. strategiile de investigaţie. preferând să lucreze individual. autoritar. pe care A. atât pentru formaţia sa intelectuală. pe care îl notăm cu &t. membrii familiei cercetătorului facilitează în diferite modalităţi munca acestuia sau.poate interpreta că la nivelul aplicării primele două momente se reiau. Atunci când ne referim la colectivul de cercetare avem în vedere şi stilul de conducere al acestui colectiv (democratic. Mărimea celor două intervale de timp At şi Ar' e influenţată de o seamă de factori. cum şi unde se aplică? între căutare şi aflare se interpune un interval de timp nedeterminat. Prin mediul familial înţelegem atitudinea şi conduita membrilor familiei cercetătorului faţă de acesta. Se cunosc cazuri frecvente când. cât şi cercul de prieteni. dar care tinde. voluntar sau involuntar. făceau proiecte de cercetare şi le examinau în grup etc. nesfârşite obstacole şi greutăţi. La fel. preponderent simpatetice. cât şi pentru pregătirea celor doi prieteni ai săi.n. pe care îl notăm cu 5 şi a unui macrospaţiu social. serveau uneori masa laolaltă şi o prelungeau în aprinse discuţii. logicii cercetării.. Aceste elemente intră în aria de studiu a psihologiei cercetării. pe care îi notăm cu /: dificultatea temei de cercetare. inteligenţa. 69 . metodologiei şi epistemologiei. relativ determinat şi variabil. suportul motivational. Solovin: citeau literatură ştiinţifică şi filosofică şi o discutau împreună. Desigur. Habicht şi M. temperamentul şi tipul de activitate nervoasă superioară (a. în literatura de specialitate (Erika Landau. la un grad de generalitate mai mic: căutare şi aflare. indiferente sau chiar ostile. pe criterii neformale. Cercetarea se realizează în cadrul unui microspaţiu social. eficienţa metodelor şi mijloacelor de cercetare ştiinţifică. şi le comentau. 1968). mai mici sau mai mari. mergeau la spectacole. în funcţie de mai multe elemente. prin structura personalităţii lor. mediul său familial. Sunt şi cazuri în care grupul de prieteni perturbă activitatea cercetătorului şi acest lucru se întâmplă frecvent în cazul unor tineri cercetători. Cercul de prieteni. îi creează. dimpotrivă.s. circulaţia informaţiei între cercetători etc. în cadrul cărora discută temele de cercetare. Se poate menţiona ca exemplu aşa-numita . concerte etc. pe care îl notăm cu S. există cercetători care. 1979). poate facilita sau îngreuna munca cercetătorului. trăsăturile sale morale-caracteriale etc.. logica şi infralogica cercetătorului.G. între aflare şi aplicare intervine un A?'. n u agreează activitatea în grup. cât şi faţă de cercetare. cât şi stilul cercetătorului (metodic sau intuitiv). precum şi structura colectivului. se menţionează punctul de vedere potrivit căruia cercetătorii care se asociază în grupuri mici (2-3 persoane). de natură să-i perturbe activitatea. capacitatea sa şi nivelul pregătirii. se pare. relaţiile dintre cercetători (de cooperare. Kuzneţov. în mod fericit.) căruia îi aparţine. C. Prin microspaţiu înţelegem colectivul de cercetare din care face parte cercetătorul. tensionale. capătă un avantaj faţă de cercetătorii care lucrează individual. de asemenea.

perfectibile şi chiar optimizabile. 1988). Această a doua cercetare. cu cele trei momente ale sale . pe baza unui ciclu parcurs deja şi pe un suport informaţional existent. a legilor etc. în condiţiile în care ştiinţa are o influenţă atât de mare în toate domeniile vieţii. +-At + AF.P.căutarea. printr-o nouă cercetare. rigiditatea sau elasticitatea proiectelor şi programelor de cercetare şi a structurilor organizaţionale. s şi S sunt. sub formă de feedback pozitiv şi negativ.Prin macrospaţiu social înţelegem un complex de factori care influenţează pozitiv sau negativ atât activitatea de cercetare. aceşti factori sunt variabili funcţie de contextul social. se va reflecta în societate. Cercul mare reprezintă cercetarea fundamentală. Spre a nu cădea în eroarea regresiei infinite. la un nivel mai mic de generalitate. aflare şi aplicare efectivă. teoretic are intervale de timp At şi At' mai mici decât cele din prima cercetare. iar a doua (c) exprimă aşa-numita cercetare derivată. Reluarea primelor două momente ale cercetării. cât şi cei de spaţiu (s şi S) se influenţează reciproc. desfăşurându-se la un nivel de generalitate mai mic. Relaţia dintre cercetarea fundamentală şi cercetarea derivată e reprezentată imagistic în fig. atunci intervalele de timp At şi A?' se vor mări. cât şi conduita cercetătorului individual şi a colectivului de cercetare cum ar fi: atitudinea factorilor organizational! fată de cercetarea ştiinţifică. Desigur. preţuirea ştiinţei şi a cercetătorului. finanţarea cercetării ştiinţifice.) (f+s + 5).) (f+ s + S). cu reluarea ciclului căutare. centrată pe surprinderea esenţei obiectelor şi fenomenelor.. Factorii de timp (At şi at'). atunci intervalele de timp At şi At' se vor micşora şi invers: dacă factorii s şi S vor fi negativi şi deci frenatori (inhibitori). 4. aflarea şi aplicarea. se poate exprima printr-o relaţie analogă: c = (ct. Voinea. 70 . + Af + AP. Cercul mic. + At + af. la nivelul aplicării. organizarea activităţii de cercetare ştiinţifică. mai ales prin implicarea rezultatelor cercetării în activitatea de decizie. crearea sentimentului individual şi colectiv de utilitate socială a ştiinţei şi a cercetătorului. se cere să precizăm că în a doua cercetare (c) aplicarea se realizează efectiv. Studiul lor revine de drept sociologiei cercetării. + At' + ap. Micşorarea sau mărirea intervalelor de timp At şi At'. înscris pe segmentul aplicării din cercul mare semnifică cercetarea derivată. parţial. prin elemente de progres. stagnare sau regres social. Fenomenele exprimate prin /. Dacă factorii s şi 5 vor fi pozitivi şi deci stimulativi. exprimată în politica ştiinţei. La modul condensat şi simplificat elementele cercetării pot fi exprimate printr-o relaţie extrem de simplă: C = (CT. în care elementul de aflare primă a fost realizat. 5. Cercetarea fundamentală şi cercetarea derivată Prima relaţie (C) corespunde cercetării fundamentale. birocraţia. preocupată preponderent de consecinţe (R. pe care o notăm cu c.

se poate comuta. căutare. Dacă sfera de cuprindere a cercetării devine maximă. ceea ce. în funcţie de nevoi. structurale şi funcţionale. sondând esenţe ce vizează fundamentele existenţei. ce rămâne compatibilă cu diversitatea.. se trece de la cercetarea derivată la cercetarea fundamentală. evident. 5. prin antiteză lasă să se înţeleagă ca cercetarea fundamentală n-ar fi aplicabilă. atunci cercetarea e de natură filosofică. dar pe o sferă mai mică şi cu alte obiective. credem. iar cercetătorul aspiră sa suprindă legi universale. Relaţia dintre cercetarea fundamentală şi cercetarea derivată E de presupus că uneori şi cercetarea derivată poate să pună în evidenţă aspecte esenţiale şi logice. se a Plică. prin extrapolare. un cercetător pregătit şi cu aptitudini pentru ambele forme de cercetare (situaţie nu prea frecventă). după cum şi cercetarea fundamentală poate să se plaseze pe aspecte strict aplicative. la rândul ei. ca şi cercetarea fundamentală. La nivelul celor trei forme de cercetare. creaţiei. cercetarea derivată nu are doar un caracter empiric. Fig. Concepută ca o modalitate de reluare a ciclului. ţintind către totalitate. iar scopul se deplasează de la căutarea legilor şi esenţei spre probleme concrete. cu relativă uşurinţă. cu sfere şi conţinuturi variabile. şi invers: cu cât sfera cercetării e mai îngustă. e o eroare. Dacă sfera se măreşte şi obiectivul se comută pe aspecte de legitate şi esenţă. pe o formă sau alta a cercetării. cunoaşterii. căci presupune.Denumirea de cercetare derivată descrie mai corect această activitate decât aceea de cercetare aplicativă care. relaţia de inversă proporţionalitate dintre sfera şi conţinutul conceptelor. O asemenea concepţie relativizează diferenţele prea tranşante dintre cele două forme ale cercetării. Aşadar. cercetarea devine derivată. Cu cât sfera cercetării e mai largă. de finalizare a achiziţiilor teoretice-abstracte. şi invers: dacă sfera cercetării se micşorează. sau să sugereze aplicaţii directe. descoperită încă de Aristotel. e mai vag şi mai greu comprehensibil. în favoarea unităţii lor. acţiunii umane etc. aflare şi aplicare. cu atât conţinutul ei e mai sărac în determinări concrete. cu atât conţinu- .

Dar dacă lucrurile se prezintă astfel. într-un anumit grad. acela al căutării. iar ambele. Esenţa învăţării creative constă în asimilarea de către individ şi grup a strategiilor de căutare. ciclurile se reiau permanent. cunoaşterea ştiinţifică a realităţii şi procesul învăţării sunt într-o oarecare privinţă asemănătoare. pe două dimensiuni. Moraru. fiind incompletă şi tinzând către tot mai mult şi mai profund. dar pe trepte mereu progresive. Cele trei forme ale cercetării vizează frecvent niveluri diferite ale existenţei. cât şi de mereu nesatisfăcuta curiozitate umană. Din punctul nostru de vedere.căutarea. T) . la rândul ei.tul ei e mai bogat în determinări concrete. cercetarea ştiinţifică. 5. Mai ales în cercetarea fundamentală (dar nu numai în ea). nevoia de cunoaştere a omului. Creaţia. Astfel. se poate presupune că procesele învăţării. procesul gândirii productive? (1981). creativităţii şi învăţării creative Cele trei momente ale cercetării ştiinţifice şi creativităţii . învăţarea creativă e activitatea pregătitoare pentru cercetarea şi creaţia ştiinţifică. în esenţă. Kudreavţev notează: „Aşadar. răspunsul la aceste întrebări poate şi trebuie să fie afirmativ. în legătură cu această problemă. tehnică.aflare a noului. preponderent praxiologice. 1988). în timp ce cercetarea cu o sferă mai largă e predilect extensivă. aflarea şi aplicarea .V. T. să modeleze procesul cunoaşterii. la rândul ei. o activitate de creaţie (I. aflării şi aplicării noului. valabilitatea şi în ceea ce priveşte învăţarea creativă. mai puţin vag şi mai uşor comprehensibil şi transpozabil în relaţii operaţionale. Numitorul comun al cercetării. indisociabile. satisfăcând în mai mare măsură. nu trebuie oare ca procesul de învăţare.îşi păstrează credem. presupune indubitabil cercetarea ştiinţifică şi se bazează pe ea. Toate cele trei activităţi. creativitatea şi învăţarea creativă au acelaşi numitor comun. se întrepătrund şi uneori chiar trec unele în altele. de aplicare a lui. Din această perspectivă cercetarea ştiinţifică e. Ele devin obiective fundamentale ale învăţării creative. alături de cele trei momente . aflarea. originalului şi valorosului şi a tehnicilor şi metodelor. aflarea şi aplicarea noului . prin unele dintre trăsăturile sale esenţiale. Căutarea e permanent propulsată de nevoi sociale.intervine şi momentul de comunicare a rezultatelor cercetării. Ele au posibilităţi diferenţiate: cercetarea cu o sferă mai mică e preponderent intensivă. De aceea. artistică etc.căutarea. prin cooperare devin intensiv-extensive. se regăsesc pe fundamentul lor comun. de trebuinţe intrinseci ştiinţei. cercetării şi gândirii sunt legate între ele. procesul investigativ-explorator şi de gândire? Şi mai cu seamă nu ar trebui ca procesul învăţării să modeleze. cu unele diferenţe specifice. cunoaşterii. care se soldează cu feedback pozitiv sau negativ asupra momentelor anterioare.

2.G.). prezentă în literatura de specialitate (D. 1986). preţioase pentru persoane şi colectivitate (I. Comportamente înnăscute şi dobândite Prin comportament. comportamente bazate preponderent (spunem preponderent nu exclusiv. căci trebuie să admitem la toate nivelurile filogenetice existenţa unor componente dobândite prin învăţare) pe elemente înnăscute. Acestea sunt fixate în programe ereditare relativ constante. 1981). ce se 73 . Introducere în acest subcapitol dorim să punem în evidenţă faptul că fiinţa umană are în dotarea ei naturală predispoziţia creativităţii care. apărare. C. 1984). ar putea să fie împărţite în două mari grupuri: 1.valori superioare. F. comportamente bazate preponderent pe elemente dobândite. poate deveni capacitate efectivă de creaţie şi trăsătură definitorie a personalităţii. Printre constantele comportamentului uman a fost înscrisă şi următoarea: comportamentul uman e orientat spre libertate. între altele. Comportamentele din primul grup sunt centrate. dintr-un anumit punct de vedere. dintr-un anumit unghi. 1976. cât şi teoria şi metodologia învăţării creative simt nevoia să se fundamenteze. Robinson. în principal. Moraru. înmulţire etc. Credem că aceste comportamente pot fi clasificate. în ceea ce priveşte comportamentul uman se pare că putem accepta ideea după care avem de-a face cu atâtea specii de comportament câte feluri de acţiuni individuale şi sociale există (I. Pornim de la ideea. Activitatea de învăţare. transversal. prin educaţie şi cultură. de a căror satisfacere depinde existenţa individului şi chiar a speciei (de hrană. 2. se realizează pe un suport de valori culturale şi norme morale. în creative şi rutiniere. stimă şi prestigiu . creativitate. şi pe cunoaşterea principiilor care guvernează comportamentul uman individual şi social. potrivit căreia atât teoria şi metodologia învăţării umane în genere. O intuiţie vagă ne sugerează ideea că mulţimea de comportamente în genere. înţelegem ansamblul de acţiuni ale fiinţelor (indivizi şi grupuri) orientate spre satisfacerea unor trebuinţe sau spre realizarea unor anumite scopuri. Decurge însă că e necesar să admitem existenţa unei mulţimi finite de comportamente umane. şi cu atât mai mult învăţarea creativă. Popa.CAPITOLUL IX COMPORTAMENT ŞI CREATIVITATE 1. Tudosescu. Ausubel. pe trebuinţe biofiziologice.P. în genere.

determinând reacţii comportamentale de o mare intensitate şi stabilitate în timp şi spaţiu. comportamentale din grupul al doilea sunt cel mult „fixate" în convingeri. în bună măsură. gata interiorizate. să fie permanent întărite prin stimulente de susţinere şi menţinere în timp şi spaţiu. în elementul de relativă discontinuitate se ascunde cheia progresului uman în sfera valorilor. se pare. Comportamentele din grupul al doilea. în bună măsură. Cu toate acestea. devin conştientizate etc. făcându-se astfel deschideri spre noi achiziţii cultural-valorice şi normative. aceste comportamente sunt astfel ferite de orice fel de disfuncţionalităţi provenite din „erori" de interiorizare. comportamentele dobândite sunt uşor reversibile. pe câtă . gata interiorizate. să fie încurajate şi promovate de societate. stabilitatea temporală a acestor comportamente e mai mică în raport cu aceea a comportamentelor înnăscute. interiorizare deosebit de complexă şi anevoioasă. în bună măsură. de completitudinea şi corectitudinea interiorizării normelor şi valorilor. Pe câtă vreme în comportamentele preponderent înnăscute. decât poate sub formă potenţială şi a unor structuri mai perfecţionate. sunt centrate mai ales pe trebuinţe spirituale. Trebuinţele spirituale exprimate în valori şi norme acţionează mai întâi din exterior către interiorul indivizilor şi colectivităţilor. chiar dacă sunt bine fixate în deprinderi (funcţie psihică şi ea reversibilă). Moraru.specific transmiterii ereditare e spart continuu. Comportamentele din grupurile unu şi doi se deosebesc între ele cel puţin după următoarele caracteristici: a) funcţionalitatea comportamentelor dobândite va depinde. specifice îndeosebi oamenilor. după interiorizare. trebuinţele fiind. care constă în faptul că algoritmul . în progame ereditare. fixate. Aşadar. pe care aşează elementele învăţate! Şi câtă risipă de energie. ca apoi să dispară odată cu individul. Din acest motiv se cere ca achiziţiile comportamentelor dobândite. prin aceea că fiecare individ trebuie să-şi interiorizeze. de efort organizat face societatea. egală. interiorizare parţială prin eludarea unor structuri etc. valorile şi normele morale! Cu fiecare om universul valorilor se re-descoperă şi se re-construieşte. după cum am mai spus. b) comportamentele preponderent dobândite vor manifesta tendinţa diminuării funcţionalităţii lor şi chiar a stingerii ei în timp. 1986). pot să intervină diferite disfuncţionalităţi (greşeli educative. Câtă economie de efort face natura prin faptul că fiecare organism vegetal şi animal posedă.transmit descedenţilor şi acţionează puternic din interior către exterior. cu viaţa individului şi chiar a speciei. reacţii de respingere din partea subiectului individual sau colectiv. a căror continuitate în timp şi spaţiu e foarte mare. de micro. Din acest model decurge concluzia că în actul şi procesul interiorizării normelor şi valorilor. prin educaţie. ele acţionează ca impulsuri interioare. deprinderi. puternic cimentate în biostereotipii acţionale.şi macrocolectivităti. pe norme şi valori.). Prin urmare. principalele componente ale reacţiilor sale comportamentale. Spre deosebire de comportamentele din primul grup. în literatura din ţara noastră a fost elaborat un model cibernetic cu dublu feedback al interiorizării normelor şi valorilor morale (I. fără a se transmite ereditar descedenţilor. iar mai apoi.

. uneori imprecisă.de hrană.Să spui adevărul!" nu-i găsim un suport biofiziologic interior şi. uneori.) ceea ce face ca aceasta să fie frecvent o reacţie amânată (întârziată). centrate pe trebuinţe spirituale . fiind centrate pe reacţii stabile şi relativ simple . înceată. relativ mare (timp de reflecţie. în favoarea unor conduite superioare. intensitatea reacţiilor acestor comportamente poate să fie mai mică decât a celor înnăscute. perpetuarea speciei etc. -. lezând uneori trebuinţe inferioare ale persoanelor şi colectivităţilor. Spre deosebire de acestea. c) comportamentele preponderent înnăscute. norme. Aceste două elemente conjugate exercită o frânare puternică a comportamentului agresiv de omucidere. de o mare precizie. în care. fiind chiar incomod pentru ele.. analiză. desigur adaptabili la mediu. între stimul (situaţia acţională) şi reacţia comportamentală moral-valorică intervine un t. greu reversibile. Dar. atunci când trebuinţele spirituale devin convingeri şi au ca suport o voinţă morală puternică. Aceste norme şi valori apelează mai cu seamă la personalităţi înzestrate cu o conştiinţă înaltă şi bine consolidată şi cu o vocaţie morală manifestă. centrate pe achiziţii moral-valorice. fiind susţinute de o energie biofiziologică cu o mare putere de penetraţie. Este de presupus că o mai mare putere de înrâurire asupra comportamentului persoanei o au acele prescripţii bivalente. oricum. e) aşa cum am mai spus. reacţiile comportamentale sunt copleşitoare.vreme comportamentele preponderent înnăscute sunt ireversibile sau. Dar se pare că nu toate imperativele morale sunt bivalente. De pildă. adăpost. trebuinţele biofiziologice generează o motivaţie foarte puternică. care exprimă o cerinţă normativ-valorică exterioară. a achiziţiilor culturale. idealuri etc.valori. din exteriorul individului către interiorul său. decizie etc. De pildă. în raport cu imperativul de care am pomenit mai . La comportamentele dobândite. sau chiar o reacţie paradoxală . d) la comportamentele preponderent înnăscute. Reacţiile comportamentale în acest caz au o intensitate foarte mare. imperativului . exterior persoanei şi colectivităţilor. e foarte greu să deosebeşti binele de rău. ce se constituie drept garant al respectării lor. propulsând permanent organismul spre satisfacerea trebuinţei. depăşind cu mult pe cele ale comportamentelor înnăscute. funcţionează în condiţii deosebit de complexe. cât şi instinctul de ocrotire al indivizilor (mai ales al puilor) din aceeaşi specie sau chiar din specii diferite. ca atare. comportamentele dobândite. sunt fixate în algoritmi acţionali. interdicţiilor şi permisiunilor şi. în principal şi în primă instanţă. sub forma obligaţiilor. principii.pozitivă la rău şi negativă la bine. credem c ă el e foarte frecvent încălcat. în general. atunci prescripţiile normative rămân doar un deziderat. imperativul exterior „Să nu ucizi!" îşi găseşte drept suport interior atât sentimentul de milă. ce se declanşează cu rapiditate în condiţii date. Dar dacă la anumite persoane sau colectivităţi această conştiinţă nu a atins un anumit stadiu superior de dezvoltare şi nu e dublată de vocaţie sau de voinţă morală puternică. ce-şi găseşte însă un suport în structurile şi funcţiile biofiziologice interioare. normele şi valorile vin. adevărul de neadevăr etc.mai ales dacă acestea nu sunt bine stabilizate în convingeri şi deprinderi.

omul şi colectivităţile umane ar fi mai aproape de regnul animal.P.). suntem tentaţi să-i dăm un răspuns negativ. Se poate formula următoarea întrebare: oare comportamentul moral.cu un set de comportamente dobândite. Comportamentul moral a contribuit. va figura ca nevoie prioritară a societăţii viitorului. ţinând de domeniul comportamentului înnăscut. 3. Valorile morale . Morala conferă un sens major vieţii colectivităţilor şi indivizilor.1. ca atare. Numai că noi. definitorii şi fundamentale pentru specia umană. La om se poate vorbi de conjugarea comportamentului înnăscut . după cum. artistică etc. tehnică. de creaţie şi inovare. spre a lichida decalajul enorm dintre activităţile de creaţie şi cele rutiniere.alături de alte valori . dar credem că indivizii şi specia umană ar fi supravieţuit fără el. Desigur. I. învăţarea creativă îşi găseşte un suport în structurile biofiziologice interioare ale organismului. pentru a progresa mai repede. Comportamentul moral contribuie însă esenţial ca specia umană să trăiască la un nivel superior. ca expresie a cerinţelor şi influenţelor exterioare. pedagogii.ne conferă sentimentul măreţiei şi superiorităţii noastre în raport cu alte vieţuitoare. Pe de o parte. avem datoria să ştim . Pavlov îl ilustra la animalele supuse experimentării ca reflex necondiţionat de tipul: ce este? ce se întâmplă? La om acest instinct constituie un suport biofiziologic deosebit de eficient pentru activitatea de cercetare (ştiinţifică. învăţarea creativă . Spre deosebire de prescripţiile normativ-valorice. La om se găsesc uneori în faţă imperativele moral-valorice şi legile biofiziologice. prezent atât la animalele superioare cât şi la om. e vital? De el depinde supravieţuirea omului şi a speciei? Examinând cu obiectivitate această întrebare. Morala a umanizat şi umanizează. ca rezultat al cerinţelor interioare. dezacorduri. desigur. acele prescripţii normative care contrazic flagrant nevoile vitale ale persoanelor şi colectivităţilor nu ai nici o şansă de a fi recunoscute şi respectate.înainte. Pe de altă parte. lipsa ei a animalizat comportamentul omului şi îl animalizează. conflicte dramatice. Formarea comportamentului creativ. a contribuit şi contribuie la perfecţionarea lor multilaterală.cerinţă socială şi trebuinţă individuală înnăscută învăţarea creativă e o activitate umană bivalentă (în sensul celor spuse la punctul e). dar şi armonii generatoare de sensuri înalte. ea e cerută şi va fi cerută tot mai mult în viitor de către societate. sunt vitale (în sensul că de satisfacerea lor depinde viaţa organismului) şi. Omul şi omenescul din el fiinţează cu adevărat şi se dezvoltă doar într-un context moral-valoric. ca unul din comportamentele dobândite cele mai importante. Fără morală. şi anume: 3. dintr-un punct de vedere epistemic şi nu neapărat antropocentric.biofiziologic . între care se nasc tensiuni puternice. nevoile biofiziologice. ele au o forţă acţională extrem de mare. ca una din speciile comportamentului dobândit. foarte mult la progresul societăţii omeneşti. în instinctul de explorare.

cât şi la animale. Ca o consecinţă a instinctului de explorare.3. şi la om. recomandând practicarea plăcerii cu măsură. ea tinde direct spre măsura justă (Etica nicomahică. 77 . formează esenţa creativităţii (alături de originalitate. plictisesc. La om curiozitatea înnăscută devine. trebuinţă ce ţine originar de comportamentul înnăscut. după căutări îndelungate şi anevoioase.scria Aristotel . şablonul etc. 3. în trebuinţa de varietate şi noutate. curiozitate epistemică.. Cadrelor didactice le revine obligaţia profesională de a şti să stârnească. vechiul. Moraru. cât şi în cel al actelor. după care. Toate aceste însuşiri ale comportamentului înnăscut se constituie drept preconsistente pentru învăţarea creativă. spre căutarea plăcerii. curiozitatea e prezentă atât la om cât şi la animalele superioare. unul generat de exces. plăcere şi bucurie. Ar fi cu totul paradoxal. precum şi că ea este astfel deoarece atât în domeniul pasiunilor. 1988). Setea de noutate e un puternic suport al învăţării creative. cercetătorul care găseşte răspunsul la o problemă. „Cred că am spus suficiente lucruri . prezintă în forme diferite. prin diferite procedee. Lipsa noutăţii şi a varietăţii. Or. plăcere şi bucurie. cu efecte negative asupra individului şi a speciei. Desigur.cum anume poate fi transformat instinctul de explorare în capacitate de cercetare şi creaţie. traducere. organismele la toate nivelurile filogenezei tind spre căutarea plăcerii şi evitarea durerii (I. adică uniformitatea. noutatea. deci inclusiv a omului. după cum se ştie. celălalt de insuficienţă.2. trăieşte sentimente puternice. animalul înfometat trăieşte o stare de plăcere intensă. monotonia. la modul superior. cu condiţia ca educatorii să facă uz de în activitatea şcolară. care apoi va acţiona ea însăşi ca un puternic mobil interior. obosesc şi chiar stresează persoana şi colectivitatea. prezentă la unele animale. valoare etc. centrată pe valori de cunoaştere specializată şi de creaţie. propulsând persoana spre investigaţie şi aflare. în nevoia interioară de satisfacţie.despre faptul că virtutea etică reprezintă o linie de mijloc.).4. iar etica intervine cu elemente moderatoare. şi anume o linie de mijloc între două vicii. 1986). dacă organismele ar proceda invers: ar căuta durerea şi ar evita plăcerea şi bucuria. Atunci când caută şi găseşte hrana. 3. preponderent biofiziologică. de satisfacţie. Se ştie că o altă constantă comportamentală e aceea. de natură biofiziologică. care au însă şi un corespondent într-o stare generală de bine. atât la om. curiozitatea tinerilor. 3. preponderent epistemice-valorice. cu pricepere şi tact pedagogic. dar pe care o regăsim. Comportamentologia constată înclinarea fiinţelor vii. Propoziţia: ce e nou? este una dintre cele mai frecvente expresii în relaţiile umane de intercomunicare. prin educaţie şi autoeducaţie.

instrumentelor didactice. . priceperilor. în momentul de faţă. mai multe definiţii ale învăţării. formarea motivaţiei. upă părerea noastră. ca învăţare ocială şi permanentă. modificarea concepţiei despre învăţare. astfel încât acestea să ducă. convingerilor. e) concepute şi realizate corelat astfel încât să conducă. îonvingerilor. la formarea :omportamentului indivizilor şi colectivităţilor în consens cu idealul educativ al mei anumite societăţi. promovarea tehnicilor ii metodelor euristice. este activitatea procesuală de asimilare de către persoane şi grupuri i cunoştinţelor şi de formare a motivaţiei.. în sens larg şi n sens restrâns. aceea care vizează învăţarea creativă. după >pinia noastră. învăţarea umană în genere. c) din perspectivă instituţională. toate (a. c. transmiterea şi asimilarea le cunoştinţe. deprinderilor. originalului şi valorosului. deliberat şi explicit la ormarea unui anume comportament al indivizilor şi colectivităţilor centrat preponterent pe căutare. l. programelor. conştient. capacităţilor. d. brmarea cadrelor. elaborarea planurilor de învăţământ. caracterelor etc. ca elenente definitorii ale creativităţii. capacităţilor.. aflare şi înfăptuirea noului. din unghiul psihopedagogiei. într-o âziune sistemică. leprinderilor. caracterelor etc. organizarea procesului instructiv-edu:ativ. înţelegem: a) sub raport informaţional. în final. d) sub raport eoretic-metodologic. Ea cere să se definească i termeni operaţionali ce se înţelege prin învăţare creativă şi în ce raport se află a cu celelalte forme ale învăţării şi dacă e necesară şi utilă o interdisciplina care ă studieze învăţarea creativă şi aplicarea ei în şcoală şi în afara ei. b.CAPITOLUL X ARGUMENTE PENTRU O PEDAGOGIE EURISTICĂ Repere preliminare Una dintre cele mai importante probleme contemporane ale pedagogiei este.. b) din unghiul psihopedagogie. O definiţie a învăţării creative Există. ale indivizilor şi colecivităţilor. Prin învăţare creativă ca specie a învăţării şi ca fenomen complex. exprimat în sistemul ei de valori şi de norme educative. stabilirea formelor şi modalităţilor de învăţare etc. priceperilor. e) în viziunea sociologică şi ergonomică constituirea unui wcroclimat şi macroclimat (micromediu şi macromediu).

2. de a-1 detecta cu rapiditate şi precizie. flexibilă. Şi. tehnici şi metode euristice. ci să rămână compatibilă atât cu alte forme ale învăţării. noi. inovaţia tehnică. intuiţie de predicţie. perceptiv-imaginative: cultivarea inteligenţei perceptive. laterală (E. învăţarea inovativă aspiră să realizeze o educaţie creativă la nivelul componentelor de bază ale personalităţii: 1.şi trebuie tratată în termeni de complexitate" (1988).. învăţarea creativă are drept scop să formeze sentimente şi pasiuni pentru nou. învăţarea creativă ca fundament al instrucţiei şi educaţiei creative se cere să nu fie gândită îngust şi exclusivist. astfel încât din cunoştinţe date să rezulte cunoştinţe. 1981). „Problematica educaţiei este complexă . Maliţa. originale şi valoroase. să revoluţioneze metodologia învăţării. la toate nivelurile învăţământului. M. aflarea şi aplicarea noului. 3. la nivelul componentei intelectuale: gândirea analitică. a găsirii modalităţilor celor mai adecvate şi eficiente de transpunere a noului din 79 . învăţarea creativă intenţionează să fundamenteze teoretic şi metodologic activitatea de asimilare a cunoştinţelor de către persoane şi grupuri prin înţelegere. a capacităţii de a acţiona cu perseverenţă pentru aplicarea ideilor noi.Mai pe scurt spus. 3. nonrutinieră. gândire decizională implicată în rezolvarea ingenioasă a problemelor. asimilând şi promovând. un comportament inovativ. Obiective ale instrucţiei creative Unii autori fac o distincţie pe deplin justificată între „învăţarea de menţinere" şi „învăţarea inovatoare" (J. Văideanu . divergentă.W. pentru descoperirea ştiinţifică. în cele din urmă. ca un corolar. 1973). inteligenţă conceptuală. inovarea socială etc. a simţului de a vedea şi suprinde noul. învăţarea creativă urmăreşte să cultive la nivel individual şi grupai un stil de muncă receptiv la nou. bazat pe încercare-eroare-succes-rezolvare. asociere şi combinare.precizează G. gândire erotetică. acela al deplinei dezvoltări a personali taţii. cât şi cu idealul educativ fundamental. Elmadjra. motor-acţionale: cultivarea inteligenţei motorii şi mai ales a „inteligenţei mâinilor". Conceptul de învăţare inovatoare e similar sau poate chiar identic cu cel de învăţare creativă. gândire creatoare etc. 4. de Bono. înscris în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. creaţia artistică. Botkin.. De asemenea. comutativă. M. Desigur. critică. fler. învăţarea creativă este acea formă a învăţării care in tmal realizează comportamente individuale şi colective orientate preponderent spre căutarea. învăţarea creativă îşi propune ca obiectiv fundamental să formeze la persoanele şi microcolectivităţile supuse procesului instructiv-educativ anumite structuri psihice operatorii spre a rezolva problemele într-o manieră inovatoare. la nivelul componentei afectiv-volitive: pasiune pentru muncă şi creaţie (pentru munca creativă). cultivarea imaginaţiei combinative etc. îndrăzneală şi curaj în a aborda problemele din perspectiva noului.

ce conjugă cunoştinţe. 1990). a imaginaţiei inventive. răspunsul nostru ar fi indubitabil: să începem cu învăţământul. Ana Stoica o denumeşte psihopedagogia creativităţii (1983). iar în cadrul ei cu învăţarea. structuri. la toate nivelurile. evident. 4 Obiectul de studiu al pedagoeuristicii în momentul de faţă se conturează apariţia unei noi ramuri a pedagogiei. în viaţă.idee în proiect-program şi de aici. pe termen lung. pe inteligenţa creatoare. Pedagoeuristică e. uşor de aplicat. sociologie. Ea poate contribui fundamental la ridicarea unei naţii şi chiar la perfecţionare. După opinia noastră. Brăgaru pledează pentru o pedagogie de tip G.I.A. O. pedagogie. Ea urmează să regândească procesul de învăţământ într-o viziune structural-sistemică şi operaţională. comutative şi adaptabile la contextul instructiv-educativ. Formarea deprinderilor. a fondului ei genetic. la toate nivelurile şi verigile. praxiologie. în consens cu etimologia termenului de euristică. logică. la individ şi grup. Stănăşilă scrie despre pedagogia creativităţii (1988). Noi. (o pedagogie bazată pe gândirea inventivă şi acţiunea creativă) (1986). din psihologie. abilităţilor şi capacităţilor conceptual acţionale. să militeze pentru formarea creatorilor în raport cu nevoile societăţii. in timp. Aspecte manageriale ale organizării învăţământului creativ Investiţia în creativitate e una dintre cele mai rentabile dar. pe „bitizare". o interdisciplina complexă. 80 . în realitate. bazată mai ales pe memorarea excesivă. euristică ş. cu şcoala. pedagoeuristică e tocmai disciplina ce are drept obiect de studiu şi aplicaţie problemele menţionate în paragrafele anterioare. ca trăsătură definitorie a naturii umane" (Şt. pedagoeuristică are drept obiect de studiu aflarea soluţiilor la întrebarea şi problema: cum trebuie înfăptuită activitatea de învăţare spre a realiza plenar. într-o activitate preponderent creativă. din perspectiva realizării lui într-o manieră creativă. preferăm s-o numim pedagoeuristică sau psihopedagoeuristică. bazată în primul rând pe gândirea inovativă.a. din dorinţa de a-i sublinia natura interdisciplinară şi legăturile ei intrinseci cu euristica. eficiente. pe curiozitate epistemică şi spirit de exploatare? Pedagoeuristică îşi propune să elaboreze modele operaţionale de învăţare creativă. A. a formării personalităţilor creatoare şi a capacităţilor de inovare socială. Bartzer. limbaje. în fond. 5. metode etc.C. Iată opinia unui reputat specialist în inventică şi în pedagogia creativităţii: „una dintre finalităţile importante ale sistemului de învăţământ contemporan este cea privitoare la stimularea şi dezvoltarea creativităţii. Dacă am fi puşi în situaţia să răspundem la întrebarea: de unde şi cu ce să începem în introducerea creativităţii la scară socială?. la dezvoltarea inteligenţei sociale. flexibile. atributele creativităţii şi creaţiei? Cum trebuie să procedăm spre a transforma învăţarea dintr-o activitate preponderent reproductivă.

cu mediul cultural. 3. în acest sens ar fi util să se înfiinţeze în cadrul Ministerului învăţământului sau al Institutului de Ştiinţe ale Educaţiei un departament al cercetării. dacă este creatoare. la scară socială. Unul din marii creatori ai neamului nostru. Civilizaţiile viitorului vor fi creative şi vor supravieţui cu atât mai mult cu cât vor fi mai creative. o problemă de supravieţuire în timp şi spaţiu. mai preţioasă ca aurul. o secţiune de implementare a instrumentelor didactice creative în structurile de învăţământ preşcolar şi şcolar. stimulării şi promovării creativităţii în învăţământ. Ea poate fi cultivată la indivizi şi amplificată la scară socială prin cunoştinţe. Creativitatea e într-adevăr. Aceasta e una dintre cele mai cuprinzătoare instituţii. într-o manieră creativă. Am argumentat la simpozionul organizat de Ministerul învăţământului şi Ştiinţei şi Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei (decembrie.faţă de numărul de locuitori . după părerea noastră. o secţiune de concepţie şi organizare creativă a structurilor învăţământului. 5. Este axiomatică afirmaţia: culegi în societate creativitatea pe care ai semănat-o în şcoală. Acesta ar urma să aibă. îl înnobilează pe om". H. Creativitatea va fi în tot mai mare măsură solicitată în prezent şi mai ales în viitor. Avem gena creativităţii în dotarea noastră biologică. de corectare şi completare a concepţiei creativ-didactice. platina etc. Poate că mai sunt necesare şi alte secţiuni. în toate ştiinţele şi în toate disciplinele de învăţământ. metode. tehnici. Şi aici „executivul" se cere separat de „legislativ" din raţiuni asemănătoare cu cele din organizarea democratică a statului. 4.a cultivării stilului creativ de muncă. Pregătindu-1 creativ în şcoală el se va manifesta creativ în societate. dacă ar exista multe naţii care să-i fi adus . o „bancă de idei creative" pentru nevoile învăţământului.Ce noroc ar avea omenirea. Fiecare cetăţean e un fost şcolar. Se cere trezită din starea de somnolenţă şi pusă în mişcare accelerată.atât cât i-a adus naţia română în ultimii 120 de ani" (1971). o secţiunea de măsurare a efectelor implementării.. 81 . Dar ea trebuie făcută să vibreze. Coandă spunea: . Cultivarea creativităţii individuale. la diferite niveluri. Tăvălugul istoriei i-a obligat pe români să devină inteligenţi şi creativi spre a supravieţui. Savantul român Angnei Kugma spunea: „Munca. Creativitatea e cea mai valoroasă resursă a unei colectivităţi. Oricare materie poate să fie predată rutinier sau creativ. sub diferite forme. o secţiune de cercetare a creativităţii la copii în raport cu particularităţile de vârstă. iniţiative. în şcoală. învăţământul îi poate da un impuls hotărâtor de plecare pe orbita unei asemenea mişcări. 2. dotare genetică etc. de concepţie şi elaborare a planurilor de învăţământ. mijloacelor didactice. se poate face cu maximum de eficienţă prin introducerea ei. programe etc. strategii. câteva secţiuni: 1. Civilizaţiile noncreative se vor dezagrega.. programelor. 1990) punctul de vedere după care creativitatea constituie o paradigmă implicată în toate activităţile umane. de feed-back didactic.

De exemplu. cărţi creative. departamentul are posibilitatea să organizeze cursuri intensive de creativitate şcolară. după cum există şi lucrări cu volum mic şi indice de creativitate mare. Belous. O anumită optimizare în acest domeniu e posibilă prin promovarea literaturii cu indice mare de creativitate. stimulării şi promovării creativităţii în şcoaia ar putea să editeze o revistă sau să înfiinţeze o rubrică permanentă în cadrul Revistei de pedagogie. adică cu volum mare şi indice de creativitate mic) se cere stopată. Editura are posibilitatea să sprijine această iniţiativă prin publicarea unor cercetări teoretice şi aplicative despre creativitatea didactică. în 5 volume litografiate. evident o psihopedagogie creativă pentru părinti. de asemenea. colocvii creative. Există cărţi cu volum mare şi indice de creativitate mic. Literatura papetofagă (cu consum mare de hârtie. Se pot gândi strategii de cercetare. contribuind astfel la formarea „creatorilor de creatori". pot constitui un fond informaţional . după modelul cursurilor intensive de inventică. două zile asimilarea unor metode creative aplicabile în şcoală. Pentru pregătirea creativă a profesorilor. să organizeze concursuri de manuale creative.Acest departament al cercetării. practicate cu succes de către prof. să organizeze consfătuiri. organizate sub egida ministerului în două ediţii (1983 şi 1985) la Buşteni.) noi. cu o repartizare a activităţilor în timp astfel: două zile instruire în creatologie şi în psihopedagoeuristică. manifestări ştiinţifice judeţene şi naţionale pe tema învăţământului creativ şi să continue simpozioanele naţionale de creativitate. cât şi informaţiile celor patru simpozioane naţionale de inventică de la Iaşi.). instruindu-i pe alţii. 1986). Profesorii pregătiţi prin aceste cursuri intensive pot. Lucrările acestor simpozioane. în care să se dezbată problemele învăţământului creativ. apar şi cărţi cu volum mare şi indice de creativitate mare. Pe această cale instrucţia creativă se poate amplifica în timp şi spaţiu. Cercetarea e unul din domeniile unde creativitatea poate să se manifeste intensiv şi extensiv.dr.documentar util în organizarea şcolii creative. dotate cu premii. Ea poate deveni un pericol ecologic. stimulare şi promovare a creativităţii la nivel preşcolar şi postşcolar. cu denumirea „Paideea euristică". Şi foarte rar. la rândul lor. Indicele de creativitate se poate defini ca exprimând numărul de idei (soluţii etc. credem că în ţara noastră există premise consistente spre a se trece la un învăţământ creativ. se pot iniţia cercetări şi elabora o psihopedagogie a educaţiei creative a copiilor în familie. Departamentul ar putea. tipărit etc. menţiuni etc. Editura Didactică şi Pedagogică ar putea edita un volum selectiv cu cele mai bune comunicări din aceste volume. cât şi în grădiniţe pot fi introduse masiv 82 . extrem de rar. originale şi valoroase pe unitate de spaţiu (dactilografiat. o zi de antrenament creativ şi simularea unor aplicaţii creative. Din punctul de vedere al cercetărilor în domeniul creativităţii. sau aplicaţii efective în şcoli şi clase experimentale. Atât în familie. Pot fi valorificate experienţele pozitive ale simpozioanelor organizate de minister cu tema „Creativitate şi eficienţă în învăţământ". să iniţieze în şcolile în care funcţionează. Belous în cadrul Şcolii de inventică de la Iaşi (V. V. de o săptămână.ing.

pentru viitorul României. printr-o opţiune fermă şi univocă pentru prima soluţie. Se pot gândi şi iniţia o seamă de acţiuni auxiliare de natură să stimuleze învăţământul creativ la diferite niveluri. pedagogia creativităţii. Asemenea şanse se ivesc rar. Ea se bucură de un interes deosebit din partea studenţilor. a încercărilor. E necesar şi util ca în toate instituţiile de învăţământ superior. logica creativităţii etc. cu toate consecinţele ce decurg de aici pentru prezentul şi. Se cere închisă doar alternativa învăţământ creativ sau învăţământ rutinier. Aceasta se poate face prin introducerea disciplinelor: psihologia creativităţii. sociologia creativităţii (socioeuristica). Emisiunile de radio şi cele de televiziune pot contribui. Pot fi solicitate şi organizate emisiuni: „Radio-euristica". să se introducă. aceea de a proiecta aici şi acum un învăţământ creativ. Ele sunt de natură să contribuie la formarea imaginaţiei creative a copiilor şi a inteligenţei lor perceptiv-motorie şi intelectuală. „Tele-euristica". E necesar ca şi instituţiile specializate să producă jucării creative. Această problemă se pune în termeni hamletieni: a fi sau a nu fi un învăţământ creativ. lista iniţiativelor. cursuri de creativitate. De pildă. în toate instituţiile de învăţământ superior tehnic se cere introdusă inventica. actuala disciplină de psihologie din licee poate să devină o disciplină preponderentă de psihologia creativităţii.jocurile creative. de asemenea. mai ales. mai ales în cele de profil umanist. Nu trebuie să scăpăm şansa pe care ne-a oferit-o istoria. Pentru aceştia din urmă pot fi gândite strategii postşcolare de perfecţionare creativă. dar şi a tinerilor care au ieşit din structurile organizate ale învăţământului. mai mult decât o fac în prezent. Jucăriile-arme. ce se informează pe diferite căi despre această disciplină şi solicită consiliilor profesorale introducerea ei în planurile de învăţământ. experimentărilor etc. aplicaţii şi antrenament creativ. pe teme pacifiste şi constructive. diferenţiat. rămâne deschisă. l . „Iniţiere în creatologie" etc. de natură să exalte instinctul agresiv al copiilor. la formarea creativă a copiilor. pot fi înlocuite cu jucării-creative. Desigur.

într-o primă instanţă. ale cercetătorului. intersecţiile. Un alt principiu cu valoare ipotetică-metodologică pe care-1 vom avea în vedere este acela potrivit căruia în cercetarea teoriei creativităţii sociale ne găsim pe un domeniu deosebit de complex. subînţelegem ca element implicit un alt principiu. Conţinutul acestui principiu-criteriu este acela ca părţile să fie aranjate în ordinea genezei lor. Ni se pare că este necesar să sesizăm punctele de convergenţă. de fenome84 . vom aplica principiul teoretic şi metodologic al compunerii progresive. acela al ordonării genetice a părţilor componente ale obiectului de studiu şi problematicii teoriei creativităţii sociale. Cu alte cuvinte. ce necesită în mod indubitabil o abordare inter.şi multidisciplinară. Cu alte cuvinte. în cadrul principiului compunerii progresive. punând în evidenţă. într-o manieră structural-sistemică. atât relaţiile dintre părţile componente.. respectând cronologia în compunere. a metamorfozelor şi conexiunilor în apariţia acestora. Piaget. El este. potrivit căruia compunerea progresivă nu se realizează la întâmplare sau conform intenţiilor. originale şi valoroase. cât şi calitatea nouă rezultată din integrarea acestora în sistem. mai mult sau mai puţin subiective. într-o viziune structural-sistemică. ci vom încerca să-1 construim în mişcarea lui de la simplu la complex. dintr-o perspectivă succesiv divergentă (din punctul de vedere al unor discipline complementare) şi convergentă (pe un ax unificator unitar). pe laturi şi faţete diferite. Este de fapt un procedeu analitic-sintetic sau inductiv-deductiv. Acest principiu devine un criteriu de ordonare a părţilor în sistem şi a disiciplinelor ce vor studia aceste părţi. . . ne situăm de la bun început pe un domeniu complex pe care îl privim chiar din punctul iniţial dintr-o perspectivă inter. Precizări teoretice-metodologice în analiza problematicii teoriei creativităţii sociale. din unghiuri diferite. nu vom lua obiectul de studiu ca un dat. 2. CAPITOLUL XI FUNDAMENTE ALE SOCIOEURISTICI1 1. zonele de interferenţă ale părţilor şi ale diferitelor discipline ce pot opera pe aceste zone. Deci. Psihologie şi creativitate Trebuie să admitem că ideile noi.. dorim să compunem progresiv obiectul de studiu şi problematica teoriei creativităţii sociale din elementele componente în devenirea lor. o lege de compoziţie.şi multidisciplinară. ce formează esenţa creativităţii şi a teoriei creativităţii sunt generate. Principiul ordonării genetice ne opreşte să facem acest lucru. cum ar zice J.

ceea ce cădea de drept şi de fapt în câmpul de investigaţie al psihologiei. în psihologia timpului respectiv. aceste teorii au căutat suport. Această mişcare retroactivă a ştiinţei. să pună în evidenţă cum şi în ce condiţii apar ideile noi. 85 . cum anume apar ideile noi. originale şi valoroase? Cronologia şi ordinea necesare în geneză s-au impus. ştiinţă etc. psihologia creativităţii urmăreşte. Problematica creativităţii este şi rămâne. care sunt factorii stimulativi şi frenatori ai creativităţii. Omul creativ. fără însă să aibă o temeinică fundamentare ştiinţifică. în dreptul de fiinţare al filosofici creativităţii şi creaţiei. a acţionat. cât şi unghiul de vedere al psihologiei creativităţii sunt absolut necesare.suport anatomo-fiziologic al fenomenului de creativitate. problematica psihologiei creativităţii. dar nu şi suficiente prin ele însele. principiul ordonării genetice. concomitentă cu înaintarea. Roth. în principal. una prin excelenţă filosofică" (A. suntem obligaţi să începem tratarea cu fenomenele şi procesele psihice ca generatoare de idei noi. cu valoare constructivă în ştiinţă. ca un principiu de sine-stătător. Ideile sunt produse ale creierului . Dar ele au necesitat şi încă mai necesită o redimensionare şi fundamentare ştiinţifică. originale şi valoroase. între altele. psiho-fiziologică (viziunea romanticilor despre creativitate etc. Din această perspectivă împărtăşim ideea că „Unghiul de vedere psihologic este fără îndoială deosebit de important în studiul creativităţii. din perspectivă sociologică. etapele creativităţii. dar nicidecum nu se încheie cu aceste probleme. aşa cum am mai arătat şi în altă parte. şi faptului că era necesar să se cerceteze mai întâi geneza ideilor. după cum vedem. Nu ne putem imagina idei noi. câtă vreme nu ştii ce este ea. ca şi A. Dacă psihologia deţine în momentul de faţă un avans incontestabil şi unanim recunoscut în cercetarea creativităţii. volens nolens. Aceasta este. originale şi valoroase în afara fenomenelor şi proceselor psihofîziologice. s-au bucurat de atenţia teoreticienilor cu mult înaintea apariţiei propriu-zise a teoriilor moderne de psihologia creativităţii. Ceea ce nu înseamnă că toate cercetările pe această temă au aşteptat verdictul psihologiei. a cercetărilor psihologice moderne şi contemporane. ci în fiecare ramură a ştiinţei. Roth. ce procese psihice concură la creativitate şi care este ponderea lor. Prin urmare. Aplicând principiile enunţate (acela al compunerii progresive a obiectului de studiu şi problematicii teoriei creativităţii sociale şi cel al ordonării genetice a părţilor). Din această perspectivă. de pildă. o serie de probleme ale creaţiei şi implicit ale creativităţii în artă. şi aici. în ce mod conlucrează conştientul şi inconştientul în apariţia ideilor noi. dar acesta nu este singurul unghi de vedere posibil şi important. tipologia creatorilor. se înfăptuieşte nu numai în psihologie.). o triere şi filtrare prin prisma punctului de vedere ştiinţific. Teoria creativităţii poate să înceapă. din acest punct de vedere. deci cu psihologia creativităţii. De pildă. aceasta se datoreşte. mai mult sau mai puţin consistent. originale şi valoroase. Noi credem. metodele de investigaţie şi dezvoltare a creativităţii. după opinia noastră. Trebuie să recunoaştem că această problematică. în esenţă. înainte de toate. Ea studiază structurile euristice în funcţionalitatea lor complexă şi dinamică.nele şi procesele psihice ale indivizilor. 1978). Cum să investighezi creativitatea. Uneori.

încât necesită o disciplină de studiu specială şi înalt specializată. de la interior la exterior. Acţiunile mentale sunt. aceea că rămâne. de la proiect la acţiune obiectuală este un drum lung şi anevoios. Piaget. originale şi valoroase. acela de acţiune mentală (J. Pentru creativitatea socială.şi multidisciplinare. face deschiderea şi realizează joncţiunea dintre psihologia creativităţii şi praxiologie. nu şi sfârşitul. cu valenţe inter. schemă mentală.ale cărei problematică şi obiect de studiu vor trebui puse în evidenţă. pe domeniul totalităţii teoriei creativităţii. De la idee la lucru. al activităţilor. de la ideea nouă. . originală şi valoroasă. fără să vizeze macrogrupurile. I. o interiorizare treptată a acţiunilor cu lucrurile. a făcut deschiderea către studiul creativităţii în microgrupuri. direcţie care duce spre sociologia creativităţii. Psihologiei creativităţii i se poate aduce o obiecţie. deloc lipsită de temei. nu şi lucrul. trebuie să recunoaştem faptul că problematica producerii ideilor noi. ideea nouă. de la exterior la interior şi invers. Multe din metodele de creativitate. în plus. Aşadar. decizie. este doar proiectul creativ. Dar şi acţiunile cu lucrurile. ea a rămas la grupurile mici. vizează creativitatea în grup. iar acesta se revarsă în exterior. teoria creativităţii în drumul ei către social trebuie să facă pasul de la individ la grup. din perspectiva psihologiei genetice. Este vorba de o mişcare autentic reversibilă. credem. ce face obiectul psihologiei. cu categorii specifice. care le prefigurează pe primele ca proiect. prin repetare în istorie sau în ontogeneză. deşi psihologia se ocupă şi de studiul comportamentului. este doar începutul. mediator. prin intermediul psihologiei sociale. Dar. din perspectivă psihologic-praxiologică. către lucru. printr-o cercetare de-sine-stătătoare. Desigur. originale şi valoroase este atât de importantă în sine. sporit în raport cu alte discipline. elaborate de psihologie. în principal. Galperin). Conceptul unificator. Obiectul ei se conturează mai bine de pe poziţia sistemului construit. deşi foarte importantă şi prima în ordinea genetică a elementelor componente ale obiectului de studiu şi problematicii teoriei creativităţii sociale. cantonată doar la nivelul explicării producerii ideilor noi. acela de acţiune mentală. de un anumit grad de generalitate. Dar psihologia nu a făcut decât o firavă deschidere către studiul comportamentului creativ. Această trecere a fost pregătită în bună măsură de psihologie care. pe care teoria creativităţii trebuie să-1 străbată. trece prin acţiune. cât şi pentru societate. sunt o exteriorizare a acţiunilor mentale. originală şi valoroasă. Totuşi. care a avut inspiraţia de a trata domeniul ideaţiei prin prisma conceptului fecund. în consens cu viziunea ei sistemică şi integratoare. următorul pas. este atât de complexă şi de profundă. unghiul psihologiei creativităţii nu acoperă decât o mică parte din nevoile ei. Este de mirare că aşa stau lucrurile.P. Filosofia. Relaţia dintre idee şi acţiune a fost şi ea într-o anumită măsură pregătită de psihologie. va opera. Exteriorul trece în interior. Această trecere presupune o uşoară schimbare a unghiului de vedere.

asimilând de la ele ceea ce este valoros. specifică obiectului psihologiei. după sociologie. intuiţie. De la psihologia creativităţii ea asimilează elementul de bază al acesteia. de fapt. în care ne-a fost mai greu să circumscriem obiectul şi problematica teoriei creativităţii. nu ne vom opri la amănunte.). cu atât conţinutul e mai puţin determinat. cumva. obiectivitatea şi valoarea lor metodologică. praxiologia etc. de natură să-i fundamenteze obiectul de studiu şi problematica. mai aprofundat şi mai riguros exprimat. euristica este cel mai puţin elaborată. ca modalităţi concrete şi practice de căutare a noului. după care am revenit spre o sferă mai îngustă. unde se întâlnesc. către un grad mai mic de complexitate. în cercetarea creativităţii ne-am întâlnit cu o sferă îngustă şi un conţinut bogat la nivelul psihologiei. cu cât sfera unui domeniu e mai largă. logica. interdisciplinară. euristica pune aceste probleme pe coordonate mai largi. Poate tocmai de aceea ea cunoaşte. cu atât conţinutul devine mai bogat şi mai analitic investigat. în domeniul euristicii. în momentul de faţă. Fiind recent apărută. sociologia. De la praxiologie. ne-am comutat apoi pe o sferă mai largă. despre care am pomenit şi în altă parte.. Bazându-se în subsidiar chiar şi pe modalităţile exploratorii şi conceptuale ale psihologiei (subconştient. la nivelul euristicii. maximă în sistemul nostru de referinţă. de unde ne repliem. în etapa construcţiei conceptuale. a inversei proporţionalităţi din sfera şi conţinutul unui concept. comparativ cu celelalte discipline pe care le-am trecut în revistă. Şi aici se aplică binecunoscuta relaţie din logica formală.) şi încă pe altele. găsindu-se. Dar complexitatea acestei discipline este de altă factură decât complexitatea sociologiei. cu un conţinut mai puţin determinat la nivelul praxiologiei. cu un conţinut mai bogat. şi anume elaborarea ideilor noi. Cu cât sfera domeniului devine mai mică. la nivelul sociologiei. La nivelul acesteia din urmă am atins punctul maxim de complexitate. ceea ce înseamnă un pas înainte. încearcă să integreze parţial. metodologia. fantezie etc. matematica etc. a căutărilor de obiect şi de problematică. mai vag. ca şi în celelalte paragrafe. către creaţia propriu-zisă. pe care încearcă să le conjuge cu concepte logice. fiind o disciplină complexă. Prin extrapolare. în favoarea unei mai mari specializări şi aprofundări. psihologia. trecerile etc. Euristica şi socioeuristica Euristica este o ştiinţă complexă. care de fapt formează esenţa creativităţii.3. aşa cum am văzut mai înainte. respectând criteriile formulate iniţial. vom observa că ele se pun în evidenţă de la sine. şi aici. Desigur. acelea ale descoperirilor şi invenţiilor. Ni se pare interesant de semnalat faptul că euristica. axul de medieri. pe curba descendentă. în ceea ce priveşte aplicarea principiilor compunerii progresive şi ordonării genetice. originale şi valoroase. Euristica se ordonează structural şi cronologic după celelalte discipline menţionate şi se plasează în aria complexităţii descrescânde. cu un conţinut nu tocmai bine determinat. de a urmări liniile de forţă. am avansat spre o sferă extrem de largă. prin trecerea din sfera creativităţii. interpretări dintre cele mai diverse. selectiv şi diferenţiat pe celelalte apărute înaintea ei (psihologia. euristica preia 87 . ceea ce le confirmă valabilitatea.

euristica rămâne angrenată în rezolvarea creativă a problemelor complexe. fundamentată pe tendinţa de argumentare şi demonstrare. rigurosul cu nerigurosul în creaţie. vag. Această tentativă se explică prin unele nevoi intrinseci ale sociologiei.. modelare etc.de acţiune. poate să ofere un set de soluţii şi metode creative eficiente pentru rezolvarea problemelor complexe de tip social. având drept ţel esenţial şi fundamental rezolvarea creativă a problemelor complexe. care se circumscriu logicului. Nevoia acută care a direcţional sociologia spre euristică este. prin intermediul logicii. credem. de mare sinteză. Din această perspectivă. iniţiativa i-a aparţinut sociologiei şi nu euristicii. dar şi la raţionamentele nuanţate. prin care asimilează toate cuceririle de bază. Pe de altă parte. euristica încearcă să concilieze ştiinţa cu arta. ale sociologiei şi euristicii. faţă de cea clasică. cât şi o infralogică întărită. specific logicului şi nonalgoritmicului. flexibilă şi eficientă. Descoperirea în matematică. operând pe zone divergente. euristica ne apare drept o disciplină complexă. Din acest sunet de vedere. după opinia noastră. prin încercări şi erori. Euristica asimilează atât nodele de probleme complexe din societate. Pe le alta parte. a infralogicului. de conciliere a antitezelor. specific infralogicului. Euristica rămâne sensibilă la limbajele vagi. „A rezolva o problemă înseamnă a găsi o ieşire dmtr-o dificultate. care în cadrul societăţii ating grad de dificultate şi complexitate deosebit de mare. se pare că euristica încearcă să se plaseze pe punctul de vedere fertil ti concilierii dintre infralogic şi logic în creativitate şi creaţie. al rezolvării problemelor dificile. care au determinat-o să iasă în întâmpinarea euristicii. ce adoptă o strategie subtilă. ceea ce îi oferă josibilitatea unei largi deschideri. Euristica tinde să întărească infralogicul prin procedee logice şi să „slăbească" logicul de tip clasic prin procedee infralogice. pe care încearcă să le armonizeze. determină cu necesitate impactul dintre ele. înseamnă a găsi o cale de a ocoli un obstacol. cu particularităţile lor specifice. cealaltă valenţă e plasată în domeniul logicului. Dar este interesant de semnalat faptul că. experimentate ocial îfl perioade mari de timp. euristica ni se pare a fi bivalentă: o valenţă se află conjugată cu infralogicul. Cultivă o logică de tip „Slab". contradictoriu etc. aparent antinomice. ea încearcă să cultive algoritmicul. Problematica convergentă. ţinând seama şi de argumentele aduse mai înainte. de rezolvare a acestora. fie şi parţială. demonstraţie şi rigoare ale acestuia. axiomatizare. Aşadar. în esenţa ei. către metodologia conemporană (formalizare. cât şi strategii eficiente. prin strategiile sale.). abţinute prin explorarea subconştientului. mai ales ale psihologiei. considerat de unii autori indemonstrabil şi plasat ca atare exclusiv în câmpul aleatorului. precum şi unele interferenţe pe anumite zone. Metodele euristice nu sunt total diferite de metodele tradiţionale. aceea că euristica. ţinând seama de comentariile dinainte. bazată pe plauzibil. în sinteza lor. Polya. asimilând virtuţile de corectitudine. eu88 . de evitare a extremelor. deosebit de operante în planul infralogicului. de a atinge un obiectiv care nu este direct accesibil" (G. Dar euristica se plasează în câmpul acţiunilor creative şi reatoare complexe. Aşa cum am mai arătat. în cooperare cu care îşi construieşte metodele sale.

socioeuristica. tatonare. din nevoi practice. 1971). să experimentăm. experimentate social-istoric. Societatea omenească deţine un tezaur extrem de bogat de probleme rezolvate creativ. cu perspicacitate. Va rămâne. fler. născută din corelaţia sociologiei şi euristicii. Matematica. în metodologia euristică. Este puţin probabil că va fi găsit algoritmul rezolvării tuturor problemelor sau că toate problemele sociale vor putea fi tipizate şi rezolvate prin metode potrivite. au sesizat nevoia şi avantajele unei alianţe a sociologiei cu euristica. care ne poate crea deziluzii. care se confrunta tocmai cu un asemenea tip de probleme (complexe. pe de o parte. Socioeuristica ne apare ca o disciplină complexă. vastă şi aprofundată experienţă în acest domeniu. spaţiu destul de mare pentru intuiţie. dar nu ştim cât de general şi cât de operaţional este. Nu putem şti apriori până unde putem merge. Este necesară o muncă tenace şi de lunga durată. experienţă ce poate şi trebuie să fie fructificată şi generalizată. Triada matematică-euristică-sociologie 89 . euristica poate transfera sociologiei modele posibile de rezolvare creativă a problemelor sociale complexe. pentru a elabora modele socio-euristice de rezolvare a problemelor sociale. dificile. desigur. cât şi de pesimismul dezolant. cupluri şi seturi de metode care se potrivesc unor tipuri de probleme. Prin extrapolare. să vedem. Desigur. în echipă complexă. care se înscriu şi ele ca procedee. de rezolvare creativă a problemelor sociale. societatea. Cu mult înainte de a apărea euristica. nimeni nu se aşteaptă ca euristica să dea soluţii de rezolvare pentru toate problemele sociale. de rezolvare a problemelor sociale. Se cere elaborată o tipologie a problemelor în ordinea complexităţii lor şi creşterii gradului de dificultate. Euristica încearcă să asimileze această experienţă şi. procedee şi metode pe terenul fertil şi complex al sociologiei şi să asimileze noi rezultate. Izomorfismul problemă-metodă este foarte important. Diferiţi cercetători. aceasta din urmă are posibilitatea să-şi verifice propriile sale strategii. având drept scop rezolvarea creativă a problemelor sociale prin strategii. Şi în acest caz se cere să procedăm într-o manieră creativă: să încercăm. Prin cooperarea dintre sociologie şi euristică. cu grade diferite de dificultate şi complexitate. Păstrarea măsurii ne fereşte atât de un optimism exagerat. dificile). o pune la îndemâna sociologiei. experienţă. o ştiinţă interdisciplinară. prin rezolvarea de probleme specifice domeniului său. iar sociologia poate retroceda euristicii procedee. prin socioeuristica. Sociologia. cât şi o alcătuire de procedee metodologice-strategice.ristica rezolvării problemelor. ce ne strecoară suspiciunea şi rezerva. dinamice. deţine o îndelungată. nu poate să rămână insensibilă la disponibilităţile euristicii în acest sens.. diferenţiată şi judicioasă. îmbogăţinduşi în continuare metodologia. procedee şi metode de tip euristic. încercare-eroare etc. Cooperarea dintre cele două discipline se cere înţeleasă într-o manieră reciproc avantajoasă. de sinteză. care marchează apariţia unei noi interdiscipline . a experimentat de-a lungul milenarei sale existenţe asemenea metode şi procedee creative. pe de altă parte. noncreativ. metode şi modele. de un anumit fel. de experienţă social-umană verificată în cele mai complexe şi dificile situaţii.

.transformatoare a grupurilor (categorii sociale. prin creativitate socială înţelegem atât capacitatea intelectual-ideativă. categoria acţiunilor eficiente. ci doar să le semnalăm. originale şi valoroase. culturale. imediate sau de perspectivă. având în acest sens o experienţă acumulată. Delimitări relative în paragrafele anterioare am implicat în discuţie o serie de discipline ştiinţifice: psihologia. Vom aborda următoarele cupluri de acţiuni: eficiente-noneficiente. Din perspectiva acestei noi discipline. prin acţiuni eficiente vom înţelege. Considerăm că este util să delimităm mai bine aceste discipline din punct de vedere acţionai şi să subliniem mai pregnant zonele lor de interferenţă. formaţiuni de muncă etc. fără pretenţia de a realiza o tratare completă a acestora. Numai că fiecare dintre ştiinţe se raportează diferenţiat la aceste acţiuni. care au finalizat obiectivele în prealabil stabilite. afectivă. cea menţionată mai înainte constituie doar un reper operaţional pentru activitatea proprie de cercetare. fie pe altul. nerestrictiv. Vom descrie mai întâi. a modelelor atematice. creaţive-noncreative. Analiza cronologică. în consens cu praxiologia. după opinia noastră. pe care se poate grefa ioeuristica. instituţie 90 . praxiologia se ocupă exclusiv cu studiul acestei categorii de acţiuni. Pentru a realiza acest deziderat credem că e necesar să analizăm mai întâi unele specii de acţiuni. în consens cu viziunea socioeuristicii. complexe şi dificile cu care se confruntă societatea. Prin acţiuni noneficiente vom înţelege pe acelea care nu finalizează obiectivele. consemnate iniţial. 4. cât şi în sfera de preocupări a altor ştiinţe. Dacă o persoană. p altă clasă de acţiuni o formează cele noneficiente. m conformitate cu anumite nevoi ale societăţii. După opinia lui T. Aceste acţiuni cad. în aria de investigaţie comună a tuturor celor cinci discipline menţionate mai înainte. euristica şi socioeuristica.) de a produce idei şi lucruri noi. Ca orice definiţie. materiale-mentale. acele acţiuni care realizează obiectivele. individuale-grupale. cât şi acţionai . sociologia. Nu este în intenţia şi nici nu ţine de competenţa noastră să intrăm aprofundat în asemenea probleme. prin mijloace specifice şi cu accente diferite. Socio1 gia s-a dovedit foarte receptivă la asimilarea metodelor cuantificate. necesare societăţii omeneşti. puse fie pe un aspect. comunităţi umane. praxiologia. sanitare. din perspectiva principiilor metodologice. lăsând cale deschisă completărilor. într-un sens larg. Este o clasă de acţiuni deosebit de importante pentru societate. în această grupă intră toate acţiunile economice-comerciale. volitivă. aprofundărilor şi nuanţărilor ulterioare. în acest context. se naşte într-un autentic proces de compunere progresivă şi ordonare genetică. demonstrează că socioeuristica (de fapt psihopraxisocioeuristica).devine deosebit de fertilă şi promiţătoare în perspectiva viitorului apropiat. Kotarbinski. prin creativitate socială înţelegem şi activitatea grupurilor şi a indivizilor de rezolvare eficientă a problemelor multiple. ca disciplină complexă. instructiv-educative etc. pe scurt.

Pe măsură ce o acţiune sau un grup de acţiuni din această clasă devin eficiente. voinţă. ele nu intră în zona de preocupări a psihologiei creativităţii (care se interesează doar de acţiunile mentale creative). euristicii şi socioeuristicii. din punctul de vedere al teoriei creativităţii. Apoi. abordează doar acţiunile eficiente. Aceste acţiuni. de exemplu. Prin acţiuni creative vom înţelege pe acelea care realizează idei şi lucruri noi. în acţiuni materiale. In această categorie se încadrează. pe alte planuri. din punctul de vedere al teoriei creativităţii este cu totul relativă. munca de asamblare etc. Acţiunile creative formează o altă categorie de referinţă. aşa cum am văzut. creaţiile literar-artistice şi filosofice etc. invenţiile. Dar de acţiunile noneficiente se interesează îndeaproape. descoperirile ştiinţifice. afectivitate. foarte importantă. Prin acţiuni mentale înţelegem acţiunile nonmateriale (în sens de nonmotorii). în principal din punctul de vedere al eficientizării lor. dar sunt utile. din nou. Fiind utile pentru societate. în măsura în care unele dintre aceste acţiuni sunt eficiente. Această clasă de acţiuni nu intră. Prin acţiuni noncreative vom înţelege acele acţiuni care nu sunt implicate în producerea de idei sau lucruri noi şi originale pentru societate. O altă categorie de acţiuni o constituie acţiunile mentale. ele cad în aria de preocupări a praxiologiei. ca proiect. care se interesează de ele din cel puţin două puncte de vedere: mai întâi. căci aceste două feluri de acţiuni se condiţionează reciproc. Aici vom include acţiunile de inovare socială. ca plan ideal şi impuls interior. iar ultima categorie (cele noneficiente) să fie cât mai mică sau chiar nulă. ele trec. Desigur. în obiectul de studiu al praxiologiei care. necesare şi chiar indispensabile pentru funcţionalitatea ei. deficitul lor de creativitate.. ele intră şi în obiectul de studiu al praxiologiei. cum ar fi munca la banda rulantă. gândire. ca acţiuni mentale-materiale etc. pentru a le complementa cu acţiuni înalt creative care să compenseze. din perspectiva rezolvării creative a problemelor complexe. restul disciplinelor analizate. prin definiţie. le preced şi le prefigurează pe acestea. este de dorit ca prima categorie (cele eficiente) să fie cât mai mare. activitatea finalizată în inovaţii tehnice. pentru utilitatea lor social-economică. din punctul de vedere care ne interesează pe noi. Aceste acţiuni cad preponderent în aria de studiu a psihologiei. Aşa cum am mai arătat.sau întreprindere nu şi-au finalizat în întregime scopurile înseamnă ca cei pu^m u parte dintre acţiunile acestora au fost noneficiente. credem. Această categorie de acţiuni (ca şi cele eficiente) cade în aria de preocupări a tuturor disciplinelor din sistemul nostru de referinţă. originale şi valoroase pentru societate. aşa cum am mai arătat. acţiunile mentale constituie o interiorizare prin repetare a celor materiale. dar care. acţiunile rutiniere. deşi cad în aria de interes a psihologiei generale şi a psihologiei gândirii. realizările tehnologice. iar apoi. decizie. prin exteriorizare. inteligenţă conceptuală. intrând în prima categorie descrisă. imaginaţie etc. Fără a fi total 91 . de studiul acţiunilor mentale se interesează îndeaproape euristica şi socioeuristica. aceste acţiuni intră în obiectul de studiu al sociologiei. mai ales sociologia. O separare a acţiunilor mentale de cele materiale. împreună cu psihologia (mai ales cu psihologia creativităţii).

particulariţile creativităţii şi creaţiei sociale. După cum observăm. am încercat să punem mai bine în evidenţă delimitările. cuprind cu necesitate. ultima categorie de acţiuni. De acţiunea individuală eficientă se interesează şi praxiologia. agricultură. cu predilecţie în plan individual. Prin acţiuni individuale înţelegem acele acţiuni pe care le realizează o singură persoană. prin corelarea lor cu disciplinele ştiinţifice de care ne-am ocupat noi în această parte a lucrării. sunt acţiuni materiale. cele energetic. praxiologia şi sociologia se raportează în mai mică măsură la ele. o constituie acţiunea grupală. mai ales sub raport comportamental. fără a fi nevoită să coopereze cu alte persoane. în legătură cu sociologia. al acestor ştiinţe. adică acţiunea care presupune cu necesitate cooperarea între două sau mai multe persoane. Acţiunile individuale şi grupale product've din industrie. în vederea finalizării unei activităţi comune. Socioeuristica. ele intră şi în obiectul de studiu al psihologiei creativităţii. în fine. de care intenţionăm să ne ocupăm. Prin definiţiile şi descrierile date fiecărei specii de acţiuni. în raport cu alte discipline consemnate mai înainte. comparativ cu celelalte discipline. relative totuşi.dezinteresate de aceste acţiuni. d pă opinia noastră. In concluzie. euristicii etc. cercetează totuşi şi acţiunile materiale. 32 . sociou -unstica. rezolvarea creativă a problemelor sociale complexe.compormentale-motorii. s-au preocupat prea puţin de cercetarea acestui aspect. De ea se interesează şi praxiologia. sub aspectul cooperării pozitive şi negative. Euristica si mai ales socioeuristica. Sociologia se ocupă în mai mică măsură de studiul acţiunii individuale. abordează această acţiune sub aspectul rezolvării creative a problemelor sociale complexe. deoarece multe ramuri ştiinţifice nu au ajuns încă la conştiinţa faptului că studiază diferite specii de acţiuni şi. Psihologia. sub raport acţionai. deosebii de importantă pentru societate. Prin acţiuni materiale înţelegem acţiunile nonideale. servicii etc. intră preponderent în aria de investigaţie a sociologiei. individuale şi grupale. urmează să cerceteze. ca atare. Psihologia şi euristica se interesează de aceste acţiuni în mai mică măsură. ea fiind centrată pe acţiunile grupale. Aceste acţiuni cad ' preponderent în aria de investigaţie a sociologiei şi praxiologiei. cât şi unele interferenţe din punct de vedere acţionai. unele dintre aceste specii de acţiuni se interferează. în aria lor de investigaţie şi acţiunile materiale creative. în exclusivitate. ceea ce atrage după sine o interferenţă de obiect şi de problematică între disciplinele care se ocupă cu studiul lor. ocupându-se preponderent de acţiunile mentale. Această acţiune. Dacă sunt de natură creativă. ocupându-se de rezolvarea creativă a problemelor complexe. dintre aceste discipline. Cooperarea lor strânsă cu praxiologia va fi de natură să aducă unele clarificări suplimentare în câmpul delimitărilor şi interferenţelor. pe lângă acţiunile mentale creative. Acţiunile individuale care au şi o componentă mentală (acţiuni mentale) cad în zona de interes a psihologiei. Această problemă rămâne însă deschisă cercetărilor ulterioare de natură mterdisciplinară.

Informaţia divergentă în cultură este de natură să favorizeze în mai mare măsură decât cea convergentă asocierile. informaţie asimilată. interpolările informaţionale între indivizi. Georgescu. Este de presupus că două persoane (sau grupuri) care dispun de informaţie divergentă comunică mai 93 . structuri pe care le numim. De aceste componente ne vom ocupa în paginile următoare. că în creativitate cantitatea de informaţie produce calitate ideatică (a se vedea Alex F. de care dispun grupurile sociale. în această ordine de idei. originale şi valoroase pentru societate. Alex F. 1974). 1972). una din premisele importante ale culturii o constituie cantitatea de informaţie mai mult sau mai puţin divergentă. Osborn. şi între grupuri. pe de o parte. care conlucrează la realizarea unei funcţii social-créative. socioeureme. 2. Principles and procedures of creative problem-solving. amplitudinea şi forţa creativităţii sociale sunt dependente de gradul de dezvoltare intelectual culturală a colectivităţilor. Osborn consideră. pe de altă parte. mai mare. Introducere în realizarea creativităţii sociale este implicată o serie de structuri (componente) fundamentale. prin analogie cu euremele.CAPITOLUL XII COMPONENTE ALE CREATIVITĂŢII SOCIALE 1. 1963). Cultura grupurilor este un fenomen puternic al creativităţii sociale. Există temei să presupunem că cei doi factori. Această informaţie formează un fond de semanteme care devine zestrea culturală a indivizilor şi grupurilor. Applied imagination. iar frecvenţa statistică a ideilor şi lucrurilor noi. Creaţie şi metodă. Cultura grupurilor este creuzetul în care se plămădeşte creativitatea socială. Moles. cu îndreptăţit temei. Din perspectiva teoriei informaţiei. cu atât indicele lor de creativitate poate fi mai înalt. suportul creativităţii individuale şi sociale (a se vedea Şt. cultura şi creativitatea socială. Ele sunt formate din elemente în interrelaţie. Gradul de cultură şi cantitatea de informaţie sunt concepte apropiate care se condiţionează reciproc (a se vedea A. combinările. comprehensiv sedimentată. Componenta intelectual-culturală Este în afara oricărei îndoieli faptul că frecvenţa. sunt într-o relaţie de proporţionalitate directă: cu cât cultura colectivităţilor e mai ridicată. cu posibilităţi polivalente de utilizare a ei în situaţii variate. Sociodinamica culturii. aşa cum am mai arătat.

cu cât cultura generală a unei persoane sau a unui grup este mai largă şi cu cât cultura specială (profesională) este mai profundă. pregătirea managerială şi de marketing. pentru realizarea creativităţii sociale. 4. Cu o frecvenţă mai mică. întreaga practică pedagogică demonstrează faptul că instrucţia şi educaţia se realizează cu o mai mare eficienţă într-un cadru competitiv. De fapt. fără deschidere la cultura generală. aceea intelectual-culturală. transferul. adică prin diferitele profesiuni sociale. cu atât creativitatea lor este mai mare. Elementul competiţional-stimulativ De nivelul şi amploarea desfăşurării competiţiei sociale. asociaţiile. riguroase. generează creativitatea socială. creativitatea socială ca gen se manifestă în cea mai mare măsură prin speciile sale. Este de presupus ca. specializată. în bună măsură. în forme şi modalităţi cât mai variate. dezvoltarea capacităţilor tehnice şi social-economice. unii indivizi realizează o creativitate transversală. curiozitatea socială. realizarea creativităţii sociale. decât cele din urmă. Primele au şanse mai mari să devină înalt creative. ceea ce 94 . Există o relaţie strânsă. în această structură intră pregătirea ştiinţifică şi profesională a indivizilor şi grupurilor. cum ar fi: inteligenţa şi imaginaţia socială. atunci când e nevoie. la rândul ei. interesul social etc. care facilitează analogiile. mai bine stăpânită. Toate aceste elemente structurale au un rol important în realizarea funcţiei intelectual-culturale care. sub raportul creativităţii. poate să se dovedească ineficientă. trecând prin mai multe profesiuni. creativitatea în domeniul profesiei fiecăruia este o parte componentă a creativităţii sociale. Structura profesional-ştiinţifică Această structură e înrudită cu precedenta. Din acest punct de vedere. însuşirea perfecţionarea deprinderilor de muncă şi a posibilităţii de a le transfera rapid şi eficient dintr-un domeniu în altul. în cooperare cu alte structuri şi funcţii. poate să devină sterilă. depinde. în cadrul structurii intelectual-culturale includem o serie de elemente componente. la domeniile adiacente. dar o componentă analitică. sub raportul creativităţii. cum o specializare prea îngustă. informarea lor în profesie. la nivel individual Şi grupai. cu o arie mai îngustă. combinaţiile.creativ decât două persoane (sau grupuri) care posedă informaţie convergentă. iar dezvoltarea intelectuală a acestora este o premisă importantă pentru producerea şi asimilarea culturii. O dispersare prea mare în cultura generală. Informaţia profesional-ştiinţifică este şi ea o componentă a culturii. de reciprocitate între dezvoltarea intelectuală şi cea culturală: cultura facilitează dezvoltarea intelectuală a indivizilor şi grupurilor. dar de o mare profunzime. 3. gândirea socială creativă. în lipsa unei specializări profunde. Indivizii se pot manifesta creativ mai ales în cadrul profesiunii pe care o practică.

la continua autoperfecţionare a activităţii. la utilizarea eficientă a timpului. care se cere formată. Ce este viaţa?. grădiniţa. după cum se ştie. de experimentare. Schrôdinger. Spirit şi materie. Competiţia socială şi recompensarea materială şi morală a creatorilor. iar acestea din urmă sunt de natură să le întreţină şi să le susţină pe cele dintâi să contribuie la diversificarea gamei atitudinale şi să genereze noi aptitudini creative. şcoala etc. de a o preţui. 95 . deoarece inteligenţa. contribuie la mărirea tonusului cerebral al indivizilor şi colectivităţilor. O asemenea motivare contează mai mult în ideatic decât în oricare altă funcţie mentală. atitudinea grupului faţă de creativitate. ceea ce duce implicit la o diminuare a creativităţii umane. Indivizii şi grupurile au nevoie să fie sensibilizate sub raport atitudinal faţă de creativitatea socială. împotriva vechiului. Atitudinile şi aptitudinile creative formează un cuplu de o mare eficienţă în domeniul creativităţii sociale. Ascunde în sine un sâmbure de adevăr supoziţia subtilă a lui E. iar mecanizarea intensă a industriei „Atrage după sine pericolul serios al degenerării generale a organului inteligenţei noastre" (E. de permanentă căutare. Alex F. Atitudinea creativă propulsează grupurile şi le creează disponibilităţi intelectuale pentru manifestarea eficientă a aptitudinilor lor creative. a da curs utilului şi eficienţei în activitatea social-economică.este perfect valabil şi pentru creşterea creativităţii sociale. societatea trebuie să găsească antidoturi eficiente. Competiţia socială este o puternică forţă de generare şi dezvoltare a potenţialului creativ al indivizilor şi grupurilor. o atitudine a indivizilor şi grupurilor. are o pondere relativ mare în realizarea creativităţii. deoarece adevărata creativitate depinde foarte mult de aplicarea efortului" (Alex F. potrivit căreia lipsa competiţiei interindividuale duce la o „Frânare puternică a evoluţiei biologice". de trecere a oricărui fenomen şi eveniment prin filtrul raţiunii individuale şi grupale. 5. a promova originalitatea şi valoarea în opoziţie cu nonvaloarea. Sunt extrem de interesante în acest sens cercetările antropologice realizate de Margaret Mead. A avea o atitudine creativă înseamnă a te situa în toate împrejurările de partea noului. 1980). proporţional cu valoarea socială a produsului creat. cu consecinţe dintre cele mai faste în aria creativităţii sociale. în această ordine de idei. încuraja şi promova. de natură creativă. Atitudinea creativă presupune un comportament de explorare. împotriva acestor pericole reale. de îndoială metodică. vizând unele aspecte ale creativităţii individuale (indivizii creativi şi noncreativi) şi sociale (ambianţa creativă. începând cu familia. Osborn. la sporirea capacităţii lor de efort. Osborn scria: „Unii psihologi au dovedit că competiţia creşte capacitatea mentală de lucru a adulţilor sau a copiilor cu 50% sau chiar mai mult. dezvoltată. Schrôdinger. 1963). Lipsa competenţei sociale este echivalentă cu stagnarea şi mortificarea creativităţii. Factorul atitudinal-educaţional Creativitatea socială este în bună măsură şi o stare de spirit. Ea a cercetat patru culturi tribale.

Copiii comunităţii sunt educaţi în a reproduce cultura tradiţională. Erika Landau. ivergent. lipsa căutării noului • de natură să explice de ce cultura acestei comunităţi nu a dat naştere unei arte jemnificative. nonconformist. este de la sine ţeles că viitoarele grupuri sociale vor avea premisele creative câştigate încă de : băncile şcolii. şcoala este permanent nenmţată de pericolul supraîncărcării informaţionale a programelor de învăţământ. 1942) pun în evidenţă faptul că. să deţină superioritate netă în raport cu triburile menţionate mai înainte (Cf. Copiii sunt educaţi de grup în spiritul unei totale i depline convergenţe. aceste experimente îşi păstrează arţial valabilitatea chiar şi pentru multe din colectivităţile avansate. să le dea >i valenţe şi dimensiuni. Este necesar ca învăţământul să opereze o . permiţând doar puţine inovaţii. ceea ce conduce la oprimarea >otenţelor creative ale acestora. După opinia autorului. 'sihologia creativităţii. rămânând ca societatea să le promoveze mai departe. Cercetătoarea a constatat în 1928 -ă în cultura Samoa. Şcoala la toate nivelurile. 1938). în care dansul reprezintă modalitatea esenţială de manifestare creativităţii. din care rezultă că această conunitate ignoră manifestările creative ale indivizilor. dacă troduce în structura învăţământului metode creative. S-a tras concluzia că în această comunitate lipseşte :reativitatea în oricare domeniu al vieţii sale. acă şcoala promovează cu consecvenţă. deşi se constată posibilitatea unei uşoare divergenţe în modificarea lansurilor tradiţionale. aprofundat creativitatea. este validată pe comunităţile primitive metoda întrebărilor şi a comportamentului explorator. de a avea o atitudine de explorare faţă de jmea înconjurătoare. căutarea noului. supuse şi acestea unei critici cerbe. Mead aminteşte de o cercetare (Unabelin. comunitatea are o atitudine restricivă faţă de creativitate. deşi memirii acestei comunităţi sunt preponderent artişti. e în măsură să contribuie mai eficient la stimularea •eativităţii sociale. ' etecte noncreative şi anticreative. aproape fiecare cetăţean e un fost şcolar. Prin extrapolare prudentă şi diferenţiată. de căutare a metodelor şi formelor noi. ca element fundamental al creativiătii nu este stimulată de colectivitate. noncreativ. La drept vorbind. Atitudinea de stimuire a creativităţii individuale a făcut ca acest trib să fie cel mai creativ. La toate întrebările cercetătorului s-a obţinut unul şi acelaşi ăspuns stereotip. eficiente. Totodată. Cercetările pe cultura Bali (1941. în familie şi în societate. asupra culturii Arapeshlor realizată prin intermediul testului Rorschach. Cultura Manus.). realizând loar în foarte mică măsură elemente noi.modalitatea de manifestare a creativităţii etc. fără a avea o artă proprie ca manifestare a creativităţii. In condiţiile exploziei informaţionale contemporane. ca modalităţi de stimulare a creativităţii individuale şi )ciale. metodic. Din aceste experimente se desprind concluzii foarte importante de formare dezvoltare a creativităţii în microcolectivităţile şcolare. totuşi. Iese cu preganţă în evidenţă faptul că atitudinea colectivităţii poate să fie un puternic factor imulativ sau frenator al creativităţii individuale şi sociale. stilulează procedeul de a pune întrebări. M. 1979).

această tendinţă atât de necesară de manifestare a sa îi devine un adversar. Motivaţia este una dintre cele mai puternice structuri socio-energizante. creativitatea individuală şi socială sunt de neconceput. Multe din aceste elemente au funcţii polivalente (inclusiv intelectuale). Hegel considera că „Interesele pun în mişcare viaţa popoarelor". într-un fel sau altul. sunt tot atâtea mobiluri puternice care imping indivizii şi grupurile spre activitate creativă. care propulsează indivizii şi grupurile. Este . O trebuinţă are o perioadă de apariţie. durata şi eficienţa creativităţii sociale sunt în bună măsură dependente de forţa componentei motivaţionale. Un alt element puternic dinamizator. care se constituie ca noi mobiluri creative. Orice obstacol care împiedică. prin impuls interior motivat. drept un mobil creativ care pune în mişcare energiile individuale şi grupale. pasiuni. Amplitudinea. pe latura stimulativ-dinamizatoare. învăţarea creativă în şcoală este în bună măsura condiţionată şi de mutarea accentului de pe biţizare (dopingul informaţional). G. în cadrul trebuinţelor umane foarte variate şi complexe. introducerea în mai mare măsură în şcoală a metodelor participative şi euristice. scopuri. Motivaţia este o puternică forţă de stimulare a creativităţii individuale şi sociale. de perpetuare a speciei. în cadrul acestei structuri. în principal. O trebuinţă satisfăcută generează alte trebuinţe. trebuie să luăm în considerare chiar şi trebuinţa de creativitate.F. ambianţa etc. Este imperios necesară mutarea accentului de pe memorarea excesivă. 6. Nevoia de satisfacere a trebuinţei se constituie. apreciere. dorinţa. Trebuinţele de hrană. în activitatea creativă. în vederea găsirii metodelor şi procedeelor cu adevărat creative.riguroasă selecţie în câmpul informaţional.W. interese. una de maturizare şi alta de manifestare acută. cele pregnant interindividuale de comunicare. în cadrul motivaţiei creativităţii sociale un rol deosebit îl au trebuinţele. trebuinţe. Omul simte o nevoie firească de a se manifesta creativ. idealuri. Ele au o puternică încărcătură bio-socială şi se constituie ca elemente motivaţionale vitale ale indivizilor şi grupurilor. Motivarea indivizilor şi grupurilor Această componentă include. în care ea se cere satisfăcută. de prietenie. la perfecţionarea strategiilor acţionale eficiente. amplifică şi întreţine forţele vitale creative ale indivizilor şi grupurilor. dar aici ele se cer privite. Fără motivaţie puternică. pe studierea şi asimilarea metodelor de a învăţa. Aceste elemente se constituie în mobiluri interne. împotriva căruia îşi îndreaptă întreaga energie şi pricepere spre a-1 înlătura. ca elemente constitutive. curiozitatea. care declanşează. pe gândirea creativă. de ordin superior. este interesul. de îmbrăcăminte. de comuniune cu semenii. Desigur. emoţii. care conduc indivizii şi grupurile la satisfacerea ei. sentimente. a experimentării permanente. prestigiu etc. pe învăţarea metodelor de a crea. mirarea. să-şi restructureze periodic programele prin eliminări şi adăugiri echilibrate. Trebuinţa conlucrează cu alte elemente la elaborarea unui comportament activ şi creativ. cu funcţie dinamogenă în creativitate. prin sine însăşi.

fantezia prinde aripi. L. potrivit căreia cunoaşterea este. artă sau pe tărâm social-economic au fost alimentate de o mare şi puternică pasiune. cu funcţii complexe şi multiple în realizarea creativităţii individuale şi grupale. disponibilităţile lor de travaliu mental şi acţional-transformator ridicat şi de lungă durată. formând un cuplu dinamogen cu disponibilităţi creative amplificate.creativ trebuinţă. Atunci când există o pasiune puternică şi statornică. Parafrazându-1 pe L. Complexele probleme de psihologie socială (comportament social. izvoarele energetice îşi dublează şi triplează debitul. într-un fel anume. interes. mirare-explorare-aflare şi dezmirare. fie ele în ştiinţă.foarte adevărat acest lucru: interesul pune în mişcare resorturile cele mai profunde ale creativităţii umane. Mirarea declanşează comportamentul explorator. inteligenţa individuală şi grupală lucrează la mare amplitudine. Blaga. din acest punct de vedere. motivaţie socială etc. Dar o enigmă clarificată generează alte snigme şi din nou se reia ciclul mirare-explorare-aflare şi dezmirare. joacă un rol fundamental în realizarea creativităţii individuale şi grupale. mirare şi dezmirare. un puternic element motivational al creativităţii individuale şi grupale. Curiozitatea şi mirarea constituie un cuplu motivaţional-epistemic. fie ale comunităţilor. formând constelaţii motivaţionale complexe. care formează de fapt esenţa creativităţii. la care se pot alătura şi alte elemente motivaţionale. Comportamentul explorator declanşat de mirare este prin excelenţă creativ. Acest triunghi. Blaga consemna lapidar o idee valoroasă. Oricare trebuinţă declanşează şi interesul realizării ei. Interesele indivizilor şi ale grupurilor sunt suficiente prin ele însele pentru a declanşa energii nebănuite. sub influenţa ei forţele creative ale indivizilor şi grupurilor se amplifică. în care a fost prinsă cvasitotalitatea indivizilor. Structura volitiv-energizantă este înrudită cu cea motivaţională. La acest cuplu se poate asocia şi pasiunea. 7.) nu pot fi explicate satisfăcător în afara cunoaşterii pasiunilor sociale. se revarsă ca un fluviu peste toate celelalte facultăţi psihice ale indivizilor şi grupurilor. o perseverenţă de-a dreptul ieşită din comun. Marile acţiuni umane au fost declanşate şi purtate de mari pasiuni. Structura volitiv-energizantă Această componentă are ca principal element voinţa individuală şi grupală. se înscrie în aria căutării noului. De obicei. Energia psiho-fiziologică declanşată de componenta moti- . de asemenea. formând un triunghi motivational . Interesele statornice şi puternice se pot asocia pasiunii. o tenacitate rar întâlnită. trebuinţele se asociază frecvent cu interesele. Acest element. într-unul din aforismele sale. fie ale indivizilor care au ştiut să le insufle şi grupurilor. Amândouă sunt preponderent energiJante-dinamizatoare. pasiune. de natură să le stimuleze şi să le propulseze elanul lor creativ. pasiunea. fie în egală măsură şi ale unora şi ale altora. tehnică. iar acesta duce la aflarea enigmei. Capacitatea indivizilor şi grupurilor de efort creativ. Toate marile creaţii ale umanităţii. Pasiunea este. putem spune despre creativitatea individuală că este. amplificându-le potentele.

vaţională se cere convertită în acte de voinţă individuală şi grupală şi dirijată cu ajutorul acestora, în mod deliberat, spre fenomenul creativ. Declanşarea energiilor individuale şi grupale şi dirijarea lor spre obiective majore, între care şi cele de creativitate, nu se situează pe ultimul loc ca importanţă socială. Acest obiectiv trebuie avut în vedere în strategiile prioritare ale oricărei micro şi macrocolectivităţi. Este o problemă care se înscrie cu prioritate în metodologia socioeuristică, spre a-şi găsi o rezolvare. în acest caz, se produce, de fapt, o triplă conversiune a energiei umane: în primul rând, energia motivaţională e convertită în acte de voinţă, individuale şi grupale, despre care vorbeam mai înainte; în al doilea rând, energia din actele de voinţă se cere convertită în capacitatea de efort cerebral şi muscular, în travaliu mental-ideativ şi muscular-acţional, puternic, perseverent, uneori chinuitor, de încordare dramatică, până la limita puterilor, dar dătător de mari satisfacţii, în cazul reuşitei; în al treilea rând, energia volitivă, psihofiziologică (cerebro-musculară) se converteşte în acţiuni umane variate, inclusiv în acţiuni creative. Orice persoană şi grup au posibilitatea să-şi mărească potenţialul lor creativ prin puterea voinţei, prin efort continuu, prin perseverenţă şi muncă tenace, în acest sens circulă un dicton, care ascunde în sine un sâmbure de adevăr: tenacitatea e mai preţioasă sub raport creativ, ca perspicacitatea. Depinde de puterea voinţei noastre să devenim mai creativi, să ne autoperfecţionăm până la a ne mări creativitatea - atribut suprem al speciei umane. Subliniem faptul că acest atribut al speciei umane - acela de a fi creativă nu se transferă de la sine, în mod facil, de la specie la individ. Creativitatea nu se primeşte în dar, ci se cucereşte prin efort. Chiar şi predispoziţiile creative trec din posibil în real, devenind aptitudini doar prin activitate, mai ales prin efort. Ne naştem cu predispoziţii creative, dar devenim creativi prin propria noastră capacitate de voinţă, prin autoperfecţionare continuă. 8. Conştientizarea socială a nevoii de creativitate Societatea contemporană, confruntată cu o serie de probleme majore, actuale şi mai ales de perspectivă, este pe punctul de a ajunge la conştiinţa nevoii de creativitate, în formarea conştiinţei despre valoarea creativităţii şi a nevoii sociale crescânde de creativitate, omenirea a parcurs o serie de etape. După opinia noastră, credem că omenirea a ajuns, mai întâi, la conştiinţa faptului că omul este o fiinţă raţională şi cuvântătoare prin grai articulat. Valorile umane de raţionalitate şi de comunicare, cât şi conştiinţa socială a acestor atribute s-au impus de multă vreme. Se pare că în Grecia antică exista conştiinţa acestor valori şi atribute socioumane, în formă mai mult implicită decât explicită. Spunem mai mult implicită fiindcă, în unele definiţii ale omului, ce ne-au parvenit de la grecii antici, ca de pildă aceea pe care Diogenes Laertios i-o atribuie lui Platon, omul este definit drept „Un animal biped şi fără pene" (Diogenes Laertios, Despre vieţile şi doctrinele filosofilor, 1963). Dar în formă explicită, Aristotel şi-a construit edificiul logicii sale formale
99

ocmai pe atributul raţionalităţii exprimate, recunoscut ca valoare umană şi impus n conştiinţa epocii sale. Grecii antici au impus, de asemenea, dialogul, ca valoare trnană de comunicare, de controversă, ca o cale de a ajunge la adevăr. Creând ogica ca ştiinţă, manifestându-se creativ în atâtea alte domenii, este de mirare că ^ristotel, măcar prin autoobservaţie, n-a ajuns la conştiinţa faptului că omul este, ntre altele, o fiinţă creativă. Abia în Renaşterea italiană (sec. XIV- XVI) încep să se facă auzite glasuri imide despre virtuţile creative ale omului. Totuşi, atributele raţionalităţii şi comudcării prin limbaj, impuse de Grecia antică, sunt cuceriri remarcabile ale umanităţii n câmpul valorilor umane, trepte pe care se vor construi şi descoperi şi alte valori, iclusiv creativitatea. O altă etapă importantă este legată de formarea conştiinţei umanităţii că omul ste fiinţă creatoare de unelte, din ce în ce mai perfecţionate şi mereu perfectibile. Creativitatea omului şi a grupurilor s-a dezvoltat continuu în activitatea de produere a acestor unelte şi de acţiune cu ele asupra realităţii înconjurătoare. Această aloare a intrat în conştiinţa umanităţii, se pare, abia în epoca modernă, bazată pe roductia masivă de unelte ultraspecializate şi de bunuri. La aceasta a contribuit ubstanţial şi cercetarea antropologică, care a pus în evidenţă faptul că omul dinjtdeauna a fost fiinţă creatoare de unelte, fie ele şi dintre cele mai primitive. Al treilea moment, de dată relativ recentă, se leagă, aşa cum am consemnat i începutul acestui paragraf, de formarea şi dezvoltarea conştiinţei contemporane nevoii crescânde de creativitate individuală şi socială, a recunoaşterii creativităţii a valoare umană productivă supremă. Această valoare este solicitată din ce în ce lai mult de societatea contemporană şi va fi, cu siguranţă, în şi mai mare măsură alicitată de societatea viitorului. Creativitatea se conjugă strâns cu munca, cu efortul intens şi adesea de lungă urată, cu travaliul mental ridicat. Este foarte important ca aceste două valori umane i intre în formă conjugată în conştiinţa epocii contemporane. Faptul că în creatiitate intervin şi alte elemente şi structuri psihice, cum ar fi: intuiţia, fantezia, iteligenţa, inspiraţia etc. nu trebuie să producă iluzia că această valoare - creatiitatea - ar putea fi obţinută în afara muncii, a efortului costisitor, uneori dramatic, oate elementele şi structurile, inclusiv cele menţionate mai înainte, toate procesele sihice care concură la realizarea creativităţii, se desfăşoară şi devin productive pe >ndul muncii răbdătoare şi tenace, a efortului cerebral şi chiar muscular. Pentru sublinia rolul efortului şi activitatea de creaţie, Gr.C. Moisil avea o vorbă de uh^care exprimă mult adevăr: „Un dram de inspiraţie şi un kilogram de transpiiţie". Mărturisirile marilor creatori din ştiinţă, tehnică, artă, despre rolul fundalental al efortului în creativitate şi creaţie, vin să întărească acest punct de vedere, i-i confere valoare de adevăr indubitabil. Importanţa creativităţii şi creaţiei în societatea contemporană se exprimă şi 1 cercetările ştiinţifice din acest domeniu, desfăşurate cu intensitate tot mai mare i multe părţi ale lumii. Erika Landau semnalează apariţia anuală a 1250 de pulc aţii pe această temă, cifră, desigur, în continuă creştere.
30

9. Dimensiunea axiologică

->• •-

Creativitatea individuală şi socială, aşa cum menţionam şi ceva mai înainte, constituie o valoare umană productivă supremă. Ea se înscrie în rândul valorilor care concură la producerea altor valori. La rândul lor, creativitatea individuală şi socială se bazează pe valorile fundamentale ale colectivităţii. Climatul valoric bine construit este un puternic factor stimulator al creativităţii individuale şi sociale sau, dimpotrivă, un climat valoric rău construit, devine element frenator, factor inhibitor al creativităţii şi creaţiei. Creativitatea este o valoare individuală şi socială solidară cu întreg sistemul de valori al unei anumite comunităţi. Ea are profunde şi complexe ramificaţii, directe sau indirecte, vizibile sau mai puţin vizibile, spre fiecare valoare în parte, cum de altfel, de la fiecare valoare socială pornesc legături inverse spre creativitatea individuală şi socială, având o funcţie stimulativă sau perturbatoare asupra acesteia. Creativitatea socială este însă mai mult decât atât. Ea poate fi considerată, fără exagerare, un corolar valoric, o rezultantă a întregului sistem de valori al unei anumite comunităţi. Creativitatea socială se naşte şi se dezvoltă într-un climat de efervescenţă social-productivă, de elevaţie spirituală, de preţuire a creatorilor de valori, de promovare a adevărului şi cinstei etc. Asupra uneia din valorile menţionate mai înainte - adevărul - J.W. Goethe ne-a lăsat o maximă plină de frumuseşte şi înţelepciune: „Pentru a dărâma sunt valabile toate argumentele false; pentru a construi, nu. Pe neadevăr nu se clădeşte" (J.W. Goethe, Maxime şi reflecţii, 1972). Cu alte cuvinte, adevărul constituie fundament pentru construcţie, pe câtă vreme falsul este fundament pentru demolare. Niciodată nu s-a putut construi ceva trainic şi valoros pe fals, ci numai pe adevăr. Este cuprinsă aici o sublimă metaforă, aceea a muncii sisifice, de chinuitoare reluare a oricărei activităţi ce încearcă a se clădi pe fals şi, totodată, de nejustificată şi condamnabilă risipă de timp şi de energie umană. Dacă admitem punctul de vedere potrivit căruia creativitatea socială este un corolar valoric, o rezultantă a întregului sistem de valori al unei comunităţi, trebuie să admitem şi faptul că ea presupune, cu necesitate, la fundamentele sistemului valoric, adevărul şi numai adevărul. Creativitatea individuală şi grupală nu poate fiinţa decât pe acest fundament trainic - adevărul. El este generator de creativitate individuală şi socială şi unul dintre cele mai puternice stimulente ale ei. Adevărul susţine şi propulsează creativitatea individuală şi socială, pe câtă vreme falsul o mortifică, o predispune dezagregării, vidului.

10. Formarea stilului creativ
Această componentă ţine în bună măsură de aspectul comportamental al indivizilor şi grupurilor. Formarea stilului creativ este, indubitabil, o problemă esenţială a teoriei creativităţii sociale. Stilul creativ, ne apare drept o rezultantă a tuturor structurilor creativităţii individuale şi grupale.

101

se rezumă la reproducerea şi vehicularea unor mncipii şi puncte de vedere cunoscute. „Ce . cât şi comportamental . Este un stil orientat în bună măsură spre elementul tradiţional. mulţumindu-se în ra nmă măsură. iu spre cel inovativ (a se vedea P. de obicei cerute de un anume context iat. de regulă. Comportamentul imitativ. noul nu-şi face apariţia decât indirect. Stilul ingenios. 4. fără a introduce elemente inovative de mare unplitudine. depăşind cadrul vechilor idei. Stilul inventiv se manifestă în activitatea practic-productivă prin schimbări ji adoptări de soluţii noi. ideativ şi comportamental-acţional. construieşte structuri inedite şi le combină într-o manieră originală cu cele existente deja. Chiar atunci când utilizează structuri existente deja. pot să existe multe alte variante ale stilului creativ. deschizând noi piste de explorare. fundamentele unor domenii ştiinţifice şi practic-aplicative. de mică amplitudine. prin mutaţii discontinue. noul apare pregnant ca îmbinare originală şi valoroasă a unor elemente existente deja. în acest caz.acţionai. în plan teoretic-ideatic. originalul şi valorosul pe scară largă. le adaugă anumite conentarii. Stilul inovativ. punându-le în noi contexte teoretice. promovează anumite idei noi. mai ales practică. 1P 102 . Soluţiile şi realizările sale teoretice şi practice sunt de mare amplitudine. El poate da însă rezultate bune în activităţile repetitive şi mai puţin în cele pregnant creative. funcţii şi semnificaţii. originalului şi valorosului. Atât sub raport ideativ. cel mult. deşi se simte în mai mare măsură prezenţa noului. în plan teoretic. extrapolabile şi la alte multe domenii apropiate sau chiar mai îndepărtate. le extinde aria de cuprindere. Stilul inovativ este. în vol. pregnant creativ. la alte sectoare şi tipuri de probleme. cu ceea ce există deja. restructurează. după cum se vede. în plan teoretic îmbină şi combină ideile existente. 2. ce pot fi generalizate şi la alte activităţi. îşi au valoarea lor. e preponderent cent pe asimilarea şi promovarea puţin diferenţiată a produselor. cărora. pe care le pune însă într-un nou context structural şi funcţional. pe coordonatele realizării şi «•omovării noului. 3. 1980). Acest tip este accentuat creativ. în planul activităţii practice-productive. Acest stil introduce noul. ca urmare a realizărilor obţinute în plan social. desigur. Acest stil promovează prin excelenţă creativitatea prin mutaţie. acest tip adoptă şi promovează soluţii de o amplitudine şi importanţă mai mare. le pune în contexte inedite. Mureşan. accentul cade preponderent pe elementele de utilitate şi productivitate care. originalul şi valorosul şi mai ales noul.Un stil creativ presupune ca întreaga activitate a persoanelor şi grupurilor să 'e direcţională. în succesiunea generaţiilor.ste imitaţia". în activitatea acestui tip. [n activitatea acestui tip. Cele patru tipuri descrise mai sus se cer corelate cu tipologia generală a creatorilor (vezi capitolul III). Acest tip e puternic creativ. Desigur. el le conferă noi sensuri. Acest tip e slab creativ. ca pivot al creativităţii. putem configura următoarea ° l Stilul imitativ. imitativ. Dacă luăm drept repere ale caracterizării stilului creativ noul.

devenite comune indivizilor şi colectivităţilor. a medita). în ce sens? La drept vorbind este de neconceput un om fără o anumită conştiinţă. cât şi izolarea lor pot duce la consecinţe semantice nefaste. apel la conştiinţa noastră sau apelăm noi înşine la conştiinţa cuiva. Conscientia se mai poate tălmăci şi prin ştiinţă comună. probabil. a gândi. împărtăşite mai mult sau mai puţin de acestea. Se spune. că cineva nu are conştiinţă. ce se întemeiază şi se realizează prin anumite forme de cunoaştere. dintre conştiinţă şi cunoaştere. Alte sensuri ale termenului de conştiinţă Se face. ni se pare totuşi indicat să facem o relativă distincţie între conştiinţa formată. în primul rând. încă din vechime. de cunoaştere a binelui şi a răului. Fără a opera o dihotomie rigidă între ele. Evident. cunoaşterea binelui şi a răului sunt prezentate în vechea semnificaţie a termenului de conştiinţă. ţinând seama că atât nesesizarea deosebirii de nuanţă dintre ele. Prin urmare. 2. prin alţi termeni: cogito (a cugeta. ''•'•• RELAŢIA DINTRE CONŞTIENT ŞI INCONŞTIENT ÎN CREATIVITATE 1. Conştiinţa morală semnifica nu numai cunoaşterea binelui şi a răului. pe care latinii le desemnau. Etimologia termenului de conştiinţă Termenul de conştiinţă provine de la latinescul co (cu) şi scientia (ştiinţă. constituind o premisă pe care se întemeiază şi la care se raportează un act comportamental făcut cu ştiinţă. cognitio (cunoştinţă în sens de idee) etc. cunoaşterea de sine. con-ştiut. conştiinţa a avut. Termenul. a integrităţii sale corporale. ceea ce ar însemna cu ştiinţă. relativ stabilizată. In limba latină. Cunoaşterea de altul. ci şi comportarea membrilor colectivităţii în conformitate cu înţelegerea binelui şi răului. mai ales la permanenta confuzie dintre idee şi conştiinţă. cunoaşterea laolaltă (cunoaşterea împreună cu alţii). alteori. uneori. dacă avem în vedere că el are întotdeauna (exceptând anumite cazuri patologice) cel puţin conştiinţa propriului său eu. adică a face ceva cu ştiinţă. cunoştinţă). având o funcţie normativă. a cumpăni. având mai ales o funcţie normativă. şi cunoaşterea ca act şi ca proces. nu 103 . cât şi de cunoştinţă în sine. avea şi un sens etic. are ştiinţa propriei sale persoane. sensul de rezultat al cunoaşterii încetăţenite. după cât se pare. chiar şi o sumară analiză etimologică ne impune o relativă distincţie între conştiinţă şi cunoaştere.CAPITOLUL XIII ' '-'. a avea ştiinţă de actele tale şi de consecinţele lor etc.

criterii şi norme socialmente instituite sau. conştiinţa se constituie ca o instanţă ce-i judecă şi aprobă sau dezaprobă gândurile. Mustrările de conştiinţă (desigur. individul garantează că are ştiinţa deplină a celor spuse sau făcute. cum se întâmplă uneori. de pierdere a conştiinţei eului. căci ar fi un nonsens. de dedublare a persoanei. instanţă ce diferenţiază clar semnificaţia şi consecinţele celor declarate sau înfăptuite. în unele cazuri. până la conştiinţa normelor morale de conduită.acest lucru i se reproşează. în însuşi psihicul individului. nu se comportă în fapt în consens cu ele. La nivelul conştiinţei sunt codificate normale complexe ale vieţii sociale şi tot la acest nivel se naşte sentimentul responsabilităţii pentru respectarea lor. iar conştiinţa e plenar şi bine constituită. „Pe conştiinţa mea!" etc. I se poate imputa însă că nu are ştiinţa propriilor sale îndatoriri (civice. cu consecinţe incomensurabile şi ireparabile. Alteori. Aici se pune următoarea problemă: de ce conştiinţa nu a exercitat o funcţie preventivă. în acest sens. poate fi pe deplin întemeiat. 104 . temporală sau definitivă. trecând prin grade de intensitate minimă sau mijlocie. Asemenea persoane °u pot fi culpabile. reproşul. că ele se situează în zona clară a eului său. zona luminoasă a persoanei. când uneori acestea i se ascund premeditat din interese străine de sine. In cazuri psihopatologice se produce fenomenul de depersonalizare parţială sau totală. conştiinţa nu e pe deplin constituită. nici juridic şi nici moral. când poate să nu aibă suficient de clare consecinţele actelor sale. Conştiinţa e instanţa de înaltă factură morală. Desigur. mustrările de conştiinţă pot fi atât de puternice încât să provoace adevărate traume psihice sau acte capitale de autopedepsire. la nivelul căreia se prezintă în deplină ştiinţă obligaţiile şi îndatoririle sale multilaterale. când ea există la un nivel superior) constituie un fenomen dintre cele mai interesante. de ce nu a reacţionat decât post-factum? Desigur. încălcarea lor sau abaterea de la anumite principii de viaţă conduc. la mustrările de conştiinţă. Conştiinţa este o componentă esenţială a persoanei. cu pierderea totală sau parţială a oricărei responsabilităţi faţă de actele sale). în conformitate cu anumite idealuri. în unele ocazii se spune: „Jur pe conştiinţă. cu afectarea tuturor nivelurilor de conştiinţă (de la conştiinţa recunoaşteni de sine şi de altul. că aşa stau lucrurile". individul e pus uneori în situaţii extrem de complexe. la unele persoane se poate produce uneori o relativă şi temporară întunecare de conştiinţă. Intensitatea mustrărilor de conştiinţă e variabilă în raport de persoană. Când acestea sunt extrem de grave. sentimentele şi acţiunile sale. familiale etc). împingându-1 la autopedepsire. în ce sens? Aici conştiinţa e pusă drept garanţie a adevărului celor spuse sau făcute. profesionale. de nivelul său de conştiinţă şi de gravitatea faptelor comise. Unii autori exprimă opinia după care claritatea conştiinţei nu e totdeauna la nivel maxim. Se spune uneori: „mă mustră conştiinţa pentru ceea ce am făcut sau pentru ceea ce am spus". chiar dacă are ştiinţa lor. Jurând pe conştiinţă. Nerespectarea normelor umane instituite.

Este unanim admis astăzi punctul de vedere după care conştiinţa e o funcţie a creierului omenesc. relaţia dintre cortex şi subcortex (structurile subcorticale. cu o amplitudine mai mare sau mai mică. studiind diferite aspecte ale vieţii materiale şi spirituale a comunităţilor primitive. ele sunt totuşi convergente în câteva direcţii esenţiale. conştiinţa naţională etc. Conştiinţa este. o modalitate de raportare a omului la lume şi a lumii la om. şi sensul etimologic al conştiinţei. între altele. ca obiect de studiu interdisciplinar Ca orice fenomen complex. Conştiinţa nu poate fi concepută ca o monadă. Etnologia. Conştiinţa este a cuiva despre ceva.' Din punctul de vedere al trecerii de la animalitate la om. între care şi formaţiunea reticulată) în geneza conştiinţei. nu poate fi vorba de o inventariere a tuturor. Conştiinţa. de altfel. în interdependenţă cu condiţiile vieţii materiale. Conştiinţa se oglindeşte în forme specifice şi în literatura şi arta timpului respectiv. de asemenea. structura conştiinţei.Termenul de conştiinţă poate să mai aibă şi alte sensuri şi. Ele cercetează instanţele şi mecanismele ce concură la generarea fenomenelor de conştiinţă. psiho-sociologia. Sociologia abordează conştiinţa comunităţilor. Studiul unor comunităţi istorice nu poate fi complet fără a lua în consideraţie. relaţia dintre conştiinţă şi stare de veghe. locul şi importanţa conştiinţei în rândul proceselor psihice. dintr-un unghi propriu. Conştiinţa este şi trebuie să fie contem- . psihologia genetică. atitudinile şi conştiinţa persoanei. 3. mecanismele psiho-fiziologice ale conştiinţei etc. Istoria. psiho-fiziologia. care au în vedere apariţia şi dezvoltarea conştiinţei în filogeneză şi ontogeneză. în diferite perioade de timp. conştiinţa şi personalitatea. antropologia se interesează. în religie care. fără să se raporteze la nimeni şi la nimic. în subsidiar. Cu studiul conştiinţei din această perspectivă se ocupă fiziologia activităţii nervoase superioare. subliniind. ermetic închisă. contribuie în maniera lor proprie la dezvoltarea conştiinţei. a activităţii nervoase superioare. desigur. In studiul conştiinţei. vibrează mai mult sau mai puţin. conştiinţa şi activitatea individului. pierderea eului etc. psihiatria se ocupă de fenomenele patologice ale conştiinţei: întunecarea conştiinţei. formarea şi dezvoltarea ei în cadrul societăţii omeneşti. în strânsă cooperare cu disciplinele menţionate mai înainte. în dependenţă de condiţiile vieţii. din unghiuri diferite. conştiinţa de neam. anatomia şi fiziologia sistemului nervos central etc. Deşi diferite. de asemenea. şi de fenomenul de conştiinţă. la orientarea ei în raport cu dezideratele majore ale epocii. caracterul şi trăsăturile de conştiinţă. la seismele vieţii. are în vedere şi fenomenul de conştiinţă chiar dacă ea este tot atât de primitivă ca şi viaţa acestor comunităţi. De studiul conştiinţei ca fenomen psihic se ocupă psihologia generală. Conştiinţa e larg deschisă la existenţă. se interesează de conştiinţă. viaţa spirituală. conştiinţa e studiată de mai multe ştiinţe.

au avertizat conştiinţa semenilor asupra consecinţelor imediate şi îndepărtate. Conştiinţa este rezonatorul cel mai sensibil al personalităţii la trecut. au format conştiinţa tinerei generaţii în spiritul marilor idealuri. Conştiinţa este echilibru interior. cât şi starea astenică de insatisfacţie. cât şi cu cele ale prospectologiei. le-au amplificat spre a atinge pragul conştiinţei epocii. Aceste probleme intră în aria de preocupări a filosofici. că agentul conştient se angajează în acelaşi sens. prin sondarea profundă şi multilaterală a evenimentelor epocii contemporane. împăcare cu noi înşine sau. Marile conştiinţe ale tuturor timpurilor au trăit incandescent evenimentele contemporane lor.flexie (aplecare adânc meditativă către altul şi către sine). luminează zona de acţiune. au făcut din ele fapte de conştiinţă. angajare civică. Conştiinţa se construieşte pe axul cunoaşterii şi este de neconceput în afara ei: cunoaşterea ghidează conştiinţa în acţiune. dar şi drama şi tragedia ei. O pondere în funcţionalitatea conştiinţei o au. prezent şi viitor. dimpotrivă. Este adevărat că în conştiinţă şi prin conştiinţă trăim sublimul. dar şi ridicolul. trăirea aprobatoare a faptei morale înălţătoare şi instanţă dezaprobatoare a gândului şi actului degradant. armonizare cu exteriorul. desigur. opţiune valorică. în proporţii diferite. a actelor conştiente participă toate aceste instanţe. Problematica filosofică a conştiinţei se constituie nu atât prin sinteza livrescă a teoriilor despre conştiinţă cât. spre a reacţiona pozitiv la evenimentele progresiste şi negativ la cele retrograde. surprinde sensul şi motivele acţiunii. La nivelul conştiinţei se realizează trăirea tonică a datoriei împlinite. în calitate de fiinţe superioare.F. E oare acesta tributul ce-1 plătim. în partea noastră de univers? 4. pe baza lor şi ca o consecinţă a acestora apar fenomenele de conştiinţă. prin asimilarea marilor probleme cotidiene şi conjugarea lor atât cu evenimentele istoriei. năzuinţe şi deziderate ale vie^i lor. cum o numeşte G. mai ales. Conştiinţa este o atitudine faţă de lume. Conştiinţa astfel înţeleasă este mai degrabă „treapta reflexiei". La realizarea conştiinţei. afective şi volitive. au pregătit conştiinţa cotidiană pentru a diferenţia valoarea de nonvaloare. le-au problematizat. este re . procesele cognitive deoarece. discriminare şi ierarhizare valorică. Conştiinţa nu reflectă existenţa într-o manieră speculară (ca oglinda). trăim comedia umană. lumina şi întunericul. Hegel. în orice fel de 106 . prin convertirea acestora în fapte de conştiinţă. angajare plenară omnilaterală. Cunoaşterea discriminează realul. desigur.W. Este rezultanta personalităţii şi esenţa ei valorică. Conştiinţa este nivelul la care existenţa devine ştiută. mustrare din interior. impulsul spre autodepăşire. Nu vom înţelege. după cum omul este şi trebuie să fie contemporanul timpului său. forum de dezbatere cu noi înşine şi cu alţii.porană existenţei sale. dar şi nefastul. Trăim fastul. este impuls interior către acţiune şi motivare comportamentală. Structura conştiinţei încă Aristotel făcea distincţie între procesele psihice cognitive.

atitudini etc) îndeplinesc o funcţie dinamizatoare a conştiinţei şi a persoanei. Formarea unor noi trăsături de conştiinţă presupune. neadeziunea la un ţel sau la un program de acţiune ce intră în contradicţie cu fondul de convingeri al unui agent. cu valoare orientativă şi dinamogenă. cognitive şi afective. în acest caz. Conştiinţa nu este numai angajare pentru sau reţinere. de asemenea. Procesele afective imprimă atitudinii o natură polarizantă (atitudini pozitive sau negative). o formare de atitudini noi. selectivă. Pasiunea conştientizată. de acceptare sau de respingere. de ordin material şi spiritual). Conştiinţa începe a se forma prin cunoaştere şi se finalizează în acţiune. dorinţele. sentimente. ce ţin de procesele volitive. La nivelul ei se structurează interese. a modului de a gândi şi a convingerilor oamenilor. Un individ poate adera sau nu la un ţel. Pasiunea şi priceperea sunt cele două elemente necesare înfăptuirii cu succes a unei activităţi.acţiune. împreună cu ele. năzuinţele. pozitivă sau negativă. Funcţionalitatea conştiinţei se bazează pe o înţelegere profundă şi multilaterală. idealurile etc. procesele afective se polarizează în pozitive sau negative. să declanşeze disponibilităţile energetice necesare. eveniment sau acţiune. în funcţie de aceasta. Atitudinea este un sistem complex de fenomene psihice. perspectiva realizării sau nerealizării lor se exprimă direct în planul afectiv. Atitudinea ca fenomen de conştiinţă presupune înţelegere (ştiinţă). Nivelul conştiinţei este direct proporţional cu aria cunoaşterii. orientată pozitiv (deoarece sunt şi pasiuni negative) este o puternică forţă activatoare. pasiuni. cu profunzimea sentimentelor. negativă sau de indiferenţă. Satisfacerea sau nesatisfacerea acestora. scopurile. a năzuinţelor şi idealurilor. cu fermitatea şi tăria cu care este urmărit un scop. dârzenia. participare afectiv-emoţională şi volitivă. Dacă procesele cognitive au o funcţie orientativă în conştiinţă. cu atitudinile şi afectivitatea lui. pe reflexie meditativă. curajul. cu interesele. în prealabil. pe analiză investigatoare. o ierarhizare ştiută şi mai ales o adeziune sau împărtăşire afectivă. Adoptarea unui ţel va fi de natură să angajeze persoana în mod conştient în realizarea acestuia. cu capacitatea de a converti idealul în faptă. procesele afective (emoţii. o schimbare de atitudini. Conştiinţa este (si trebuie să fie) opţiune ştiută în conformitate cu un ideal. năzuinţe. scopuri. angajare motivată raţional. Conştiinţa se exprimă în cea mai mare măsură prin atitudini. utilă sau inutilă. Procesele afective se găsesc în strânsă conexiune cu trebuinţele (foarte variate. de angajare pozitivă. constructivă sau distructivă. trebuinţe. Transformarea unui act de cunoaştere într-unul de conştiinţă presupune o decantare valorică. va declanşa la acesta o conduită frenatorie. Dimpotrivă. în bună parte. cât şi profunzimea senti107 . Aceasta înseamnă o schimbare. La nivelul acţiunii se verifică atât temeinicia cunoştinţelor. ea este uneori şi angajare împotrivă. relativ stabile. cu un sistem de norme şi valori. se înscriu. în înfăptuirea actelor ce au o motivare conştientă pozitivă. Perseverenţa. cu natura opţiunilor axiologice. resursele energetice ale agentului acţiunii vor fi orientate contra ţelului sau evenimentului iniţiat. va duce la blocarea disponibilităţilor sale energetice sau la declanşarea acestora într-un sens opus acţiunii iniţiate. aspiraţiile.

meritelor, intensitatea pasiunilor, orientarea atitudinilor. Acţiunea constituie criteriul sintetic de apreciere a nivelului de conştiinţă la care a ajuns un individ sau o colectivitate oarecare.

5 Scurt istoric asupra teoriei inconştientului
Atunci când se abordează problematica inconştientului, cei mai mulţi autori se raportează la Sigmund Freud şi la unii dintre neofreudieni. Dar, de fapt, teoria inconştientului nu începe cu S. Freud şi nu se încheie cu el. Termenul de inconştient, după unii autori, a fost pus în circulaţie în Evul mediu, când se vorbea de inconştientul (subconştientul) animalelor, înţelegându-se prin această expresie mai ales viaţa instinctivă a acestora. Noţiunea s-a păstrat în stare mai mult sau mai puţin latentă, de-a lungul timpului, spre a trece în prim plan în secolul al XIX-lea. După cum remarcă S. Jankélévitch, traducătorul în limba franceză al operelor lui S. Freud, noţiunea de inconştient este dominantă în psihologia acestui secol. Este vorba, de această dată, de psihicul uman. Un precursor al teoriei inconştientului în filosofic se pare a fi G.W. Leibniz. Monadele lui erau înzestrate cu conştiinţă, în acest context, el vorbeşte şi de un inconştient, înţeles ca o zonă obscură, tulbure, o conştiinţă infinitesimală. în viziunea filosofilor şi a artiştilor romantici inconştientul, se pare, capătă o sferă mai largă decât conştientul. Ei vor face un adevărat elogiu inconştientului. Această noţiune capătă la romantici multiple sensuri parapsihologice. J.W. Goethe se dovedeşte a fi un mare teoretician al inconştientului, depăşind într-o oarecare măsură viziunea romanticilor. El e considerat de L. Blaga un precursor al psihanalizei, chiar şi în ceea ce priveşte practica unor procedee terapeutice. „Destinul lui Goethe este guvernat, după propria lui expresie, de demonism; interpretat în raport cu divinitatea, demonismul este probabil acelaşi lucru ca şi în raport cu omul, anume tocmai acea formă plăsmuitoare misterioasă, acea capacitate plastică de a crea un chip şi un spaţiu, legea ce-i determină chipul: la oamenii cei mai mari, acest spaţiu şi această lege a chipului nu este nimic altceva decât destinul lor. Destinul reprezintă atmosfera naturii lor, de aceea forţa creatoare a oamenilor mari nu le aparţine numai lor, nu este ferecată în ei, ci trece dincolo de ei. Sentimentul că lucrurile stau astfel, că el însuşi nu este decât centrul unei forţe mai presus de propria-i persoană - Dumnezeu, destinul sau natura - că fiinţa nu are un ^destin, ci este un destin, toate acestea Goethe le exprimă prin cuvântul bogat m înţelesuri intuite - demonism (aşa cum Cezar vorbeşte despre norocul său şi Napoleon despre steaua sa). Demonismul nu este o putere ce intervine din afară, el este inseparabil de caracterul omului, similar noţiunii înrudite „geniu". Cuvântul exprimă tot o înzestrare cu ceva suprapersonal, numai că demonismul pare a aparţine în mare măsură destinului, adică celor îndurate şi făptuite de om, iar geniul m mai mare măsură naturii, adică sferei a ceea ce trăieşte şi este omul. Dar cu cât un om se află la un nivel mai înalt, cu atât mai puţin pot fi separate destinul şi
108

natura lui: destinul aparţine caracterului, după cum caracterul este el însuşi un destin, cel mai inevitabil dintre toate destinele" (Fr. Gundolf, 1971). Teoria demonicului (de la grecescul Daimon, care înseamnă geniu, zeu etc) a lui J.W. Goethe, teoria geniului a lui Imm. Kant, concepţia despre geniu a lui A. Schopenhauer se clădeşte pe pilonii genunici ai inconştientului. După unii, demonicul devine inconştient; după alţii, inconştientul devine demonic. Oricum, inconştientul şi demonicul se condiţionează, se determină unul pe celălalt. L. Blaga sistematizează funcţiile şi sensurile demonicului, prezente în literatura timpului: funcţie panteistă, „principiu supraistoric", element iraţional în artă, comportament în afara legilor morale, dincolo de bine şi de rău, fundament iraţional al geniului, „izvorul elementelor iraţionale în cultură" etc. (1968). O teorie a inconştientului va fi elaborată la sfârşitul secolului al XIX- lea şi începutul celui de-al XX-lea de către psihiatrul austriac Sigmund Freud, în cadrul concepţiei şi metodei sale, mai generale, denumită psihanaliză. Desigur, concepţia lui S. Freud are multe aspecte meritorii, dar şi unele lucruri criticabile şi parţial criticate, uneori cu temei, alteori cu insuficient discernământ, în literatura de specialitate. Spre deosebire de teoriile dinaintea ei, mai mult sau mai puţin speculative, psihanaliza se bazează, în bună parte, pe observaţii clinice, pe fapte experimentale. Se încearcă o definire riguroasă a conceptelor din această perspectivă. Teoria inconştientului e pusă pe un plan ştiinţific în viziunea lui S. Freud. Desigur, dacă vom încadra această teorie în coordonate de timp, aşa cum este firesc şi necesar să o facem, şi o vom analiza comparativ cu teoriile dinaintea sa, exprimate parţial şi sintetic şi în rândurile de faţă, vom sesiza cu uşurinţă progresul teoriei psihanalitice a inconştientului în raport cu acestea. Neîndoielnic, dacă-1 vom raporta pe S. Freud la teoriile contemporane despre psihic şi conştiinţă, unele teze ni se par anacronice. Aşa cum arată S. Freud în mai multe rânduri, întreaga activitatea terapeutică a psihanalizei urmăreşte să transforme inconştientul în conştient, să aducă unele fenomene psihice din subteranele inconştientului în zona clară a conştiinţei. „Terapeutica noastră acţionează - scrie S. Freud în Introducere în psihanaliză - transformând inconştientul în conştient şi ea nu este suficientă decât în măsura în care este capabilă să opereze această transformare" (1992). Romanticii dinaintea lui, dimpotrivă, voiau să transforme mai toate fenomenele de conştiinţă în fenomene inconştiente. S. Freud tinde să conştientizeze inconştientul, pe câtă vreme romanticii încearcă să inconştientizeze conştientul. S. Freud nu are nevoie să-i dea inconştientului sensuri parapsihologice, aşa cum au făcut romanticii, ci îl explică pe baze naturalist-ştiinţifice, dintr-o perspectivă deterministă. Merită să reţinem faptul că S. Freud a elaborat cea mai consistentă teorie a inconştientului. Inconştientul este o realitate a vieţii noastre psihice, ce se cere cercetată şi nu contestată apriori.

ino

r Niveluri şi forme ale inconştientului individual „Diviziunea psihicului într-un psihic conştient şi un psihic inconştient - arată - Freud - constituie premisa fundamentală a psihanalizei, fără de care ar fi fost ncapabilă să înţeleagă procesele patologice, pe cât de frecvente pe atât de grave, j să le confere un temei ştiinţific" (Essais de psychanalyse, Paris, 1929). '' La rândul ei, noţiunea de inconştient este, la S. Freud, clădită, cel puţin parţial, ye noţiunea de refulare (fr, refoulement). S. Freud compară inconştientul cu o ,ntecameră plină cu impulsuri, dorinţe, tendinţe ce vor să năvălească în salonul urninat al conştiinţei. Un gardian vigilent (eul) stă în prag şi impune fiecărei tenlinţe o cenzură severă. Acele tendinţe care contravin în vreun fel normelor morale ;i religioase, deprinderilor şi obişnuinţelor instituite de morală, religie, cultură etc. iunt refulate (înăbuşite), împinse în catacombele inconştientului. Ele însă exercită jresiuni permanente şi puternice asupra conştiinţei. Din cauza acestei stări conflicuale dintre conştient, care opune rezistenţă şi tendinţele inconştiente ce exercită mpulsuri asupra lui se nasc nevrozele, în viziunea lui S. Freud impulsul sexual, :rosul (libido) este cel mai puternic. Acest impuls apare în infantilitatea timpurie i se manifestă prin supt şi prin complexul Oedip. în această teorie a libidoului rezidă una din exagerările teoriei psihanalitice. )upă ce face unele aprecieri pozitive la adresa lui S. Freud, C.I. Parhon scrie: ,Cele spuse nu înseamnă că scrierile lui Freud trebuiesc considerate ca adevărate ivanghelii. Sunt dintre cei care cred că ele conţin şi numeroase exagerări. Una [intre acestea mi se pare importanţa ce s-a atribuit psihosexualitătii infantile. A onsidera actul sugerii laptelui ca un fenomen erotic, ce aduce satisfacţii de natură exuală, mi se pare cel puţin o largă exagerare", iar în altă parte, acelaşi autor daugă: „Partea pe care Freud şi adepţii săi o face complexului Oedip mi se pare le asemenea cu totul exagerată" (1927). La rândul lui, neofreudianul E. Fromm duce unele precizări bazate pe argumente consistente şi convingătoare despre comlexul Oedip, de natură să corecteze şi să completeze viziunea lui S. Freud despre cest fenomen. Tehnica terapeută constă în a învinge rezistenţa şi a aduce în conştiinţă teninţele inconştiente, încercând apoi diferite remedii ale lor. Tendinţele refulate (înăuşite, dar nu nimicite) găsesc anumite modalităţi de manifestare. Mai întâi, prin ublimare (sublimation), un fel de transformare (conversiune) a actelor interzise în ctivităţi permise de societate. Se consideră că energia sexuală, extrem de mare, acă e canalizată spre acte constructive poate să fie un impuls foarte puternic în reativitate şi creaţie, în autorealizare. în al doilea rând, tendinţele refulate se maifestă în aşa-numitele „actes manquées", în care intră: lapsusurile, erorile de lecJ ră, erorile de audiţie, erorile' de exprimare, actele comportamentale eronate etc. i toate se manifestă pulsiunile inconştiente ce năvălesc împotriva voinţei noastre, emascându-ne tendinţele şi pornirile. Freud, după ce divizează psihicul mai întâi în conştient şi în inconştient, pe a "in urmă îl divizează iarăşi în două părţi, şi anume în preconştient şi in-

10

fondator al şcolii psihanalitice de la Ziirich. funcţionarea organelor noastre biofiziologice: fenomenele homeostazice şi autoreglările lor.. dintotdeauna şi pentru totdeauna inconştiente. preconştientul şi inconştientul. Dorm în noi toate achiziţiile strămoşilor. Preconştientul este zona din imediata vecinătate a conştiinţei. mai devreme sau mai târziu. Toate evoluţiile succesive ale speţei. Inconştientul individual şi inconştientul colectiv Conceptul de inconştient colectiv a fost elaborat de medicul şi psihologul C. în raport cu inconştientul colectiv. conştiente.conştient. dar există elemente care sunt inconştiente fără să fie refulate" (1929). S. M. Jung. nerefulat. dar vede în conştiinţă o simplă calitate a acesten. Pe deasupra acestora domină un fel de inconştient colectiv şi ancestral. fără a încerca să treacă vreodată în zona conştiinţei: „Astfel. ar putea fi interpretat ca un preconştient. 7.G. formată din fenomene psihice refulate.de a admite existenţa'unui al treilea inconştient. Făcând o trecere în revistă a teoriilor despre inconştient. Ralea vorbeşte de un aşa-zis „inconştient dinamic" şi de un „inconştient funcţional". psihanaliza refuză să considere conştiinţa ca formând esenţa însăşi a vieţii psihice. formată din fenomene psihice.. Inconştientul este zona abisală. în concepţia lui S. „După Jung. Freud vorbeşte de un preconştient. simţim necesitatea . structura şi funcţionalitatea codului genetic etc. instincte şi tendinţe care nu au nici o şansă să devină conştiente. Astfel. care au rădăcini genunice adânci în filogeneză şi în istorie. faţă de straturile abisale ancestrale. adică un strat mai apropiat de conştiinţă. Prin conştiinţă el înţelege zona clară. putând coexista cu alte calităţi sau lipsind" (1929). Astfel. S. iar prin inconştient funcţional se înţelege. Acelaşi autor consemnează faptul că în psihiatrie se cunosc nu mai puţin de 20 forme de inconştient. Freud notează: „. Deci sfera inconştientului este mai largă decât sfera formată din elementele refulate. Cu toate că sub raport metodologic terapeutica psihanalitică are ca funcţie aducerea fenomenelor inconştiente în planul conştiinţei. el operează cu trei termeni: conştientul. caracterul inconştientului îşi pierde pentru noi orice semnificaţie precisă" (1929). existând probabil. să treacă în câmpul clar al conştiinţei. să treacă deci în salonul conştiinţei. în principal. inconştientul individual. din punct de vedere teoretic S.. pe care le numeşte „latente". ale societăţilor care ne-au precedat. luminoasă a psihicului uman. apte să devină.scrie S. profundă a psihicului uman. chiar din această cauză. dar mărturisim că. „Prin inconştient dinamic (alţii îl numesc inconştient latent activ) se înţelege procesul creator efectuat fără ştirea noastră în domeniile subconştiinţei" (1957). care nu sunt şi nici nu pot fi conştiente. Freud . inconştientul nu este format numai din tendinţe individuale. Ele formează deasupra inconştientului personal un su111 . un inconştient corespunzător cu elementele refulate şi un al treilea inconştient format din elementele nerefulate. Freud. toate achiziţiile succesive ale umanităţii în mersul ei istoric sunt înregistrate şi reţinute. Freud arată însă că inconştientul nu coincide întocmai cu fenomenele refulate: „Tot ceea ce este refulat este inconştient.

simboluri.•aconştient (Uberbewusst) colectiv. Botez. despre care am vorbit mai înainte: omul de geniu este zestrat nu numai cu disponibilităţi personale. „Universurile onirice consemnează M. ale artei primitive etc. Eliade în Eseuri . opere de artă. teorii care primă opinia că în creativitate participă deopotrivă conştientul şi inconştientul. C. Din această perspectivă ne apar cu atât mai mult stificate metaeuristica. ci şi cu ceva suprapersonal. oarecum asemănătoare la toate popoarele. Puncte de vedere reale şi posibile Conştiinţa şi inconştientul sunt cele două niveluri ce conlucrează în realizarea nomenelor de creativitate. Conştientul colectiv se manifestă. ne oferă posibilitatea să extindem sfera de ţelegere a conceptelor de creativitate şi creaţie în sensul că toate achiziţiile creaare realizate de diferite specii în filogeneză.G. Interpretările reale şi posibile în ceea ce priveşte rolul «ştiinţei şi al inconştientului în creativitate sunt următoarele: 1. aşa im este el înţeles de către C. legende etc. Ralea.am putea reconstrui istoria umanităţii )rnind de la complexitatea psihicului nostru. se păstrează în formă latentă şi condensată în structurile noastre ereditare. 3. 1958). reprentând de fapt erori simetrice în tratarea nivelurilor creativităţii. imagini.I. ispunem de capacităţi creatoare individuale şi colective. Descoperirea se datorează geniului lui Freud şi upra ei s-au aplicat toate psihologiile profunzimii de o jumătate de secol încoace" 991). să funcţioneze. personale şi extrapersoJe. din această perspectivă. religii. Inconştientul colectiv se exprimă în mituri. . aceste achiziţii creatoare se manifestă construcţiile onirice inedite. prezente şi trecute. 4. 5. 2. sub forma unor imagini arhaice (urstumliche tlder)" (M. Nevrozele răscolesc în noi vechile simboluri e limbajului. „Teoretic. Sistemul simpatic este mai mult . e reprezintă punctul de vedere moderat. purtătoare ale reziduurilor ancestrale. El se manifestă t ns la nevrotici. In starea de somn. teorii care pun eativitatea numai pe seama inconştientului. 1990). intrând funcţiune straturile inferioare ale creierului. Jung . înţelegem mai bine teoria «ionicului şi a geniului.G. Desigur. fără a exclude conştiinţa. Jung. teorii care pun accentul pe factorul conştient în -atavitate.consideră C. Constandache. de asemenea. rezentări. cât şi de către indivizi şi colectivităţi istorie. de ordinul al doilea. recunoscându-i doar un rol xittar. la care straturile superioare ale nevraxului sunt afectate. continuând să trăiască. ambele constituie interpretări extreme. deoarece tot ce a existat la un moent dat este încă-prezent şi viu în fiinţa noastră.C. în visuri. Astfel. hipnooniroeuristica şi bioinventica. teorii care acordă o mai mare pondere Conştientului în creativitate. să lucreze ca în timpurile lemoriale" (G. *&£ a nega şi participarea inconştientului. . . figuri şi eveniente care constituie mitologiile. teorii care raportează creativitatea imai la factorul conştient. Conceptul de inconştient colectiv.conţin simboluri. provenit n filogeneză şi istorie.cât o amintire sentimentală a unei existenţe paradisiace: acest sistem există şi eţuieşte cu noi.

care-şi lărgeşte şi îşi restrânge sfera în mod permanent. Pe de altă parte. Un fenomen psihic care s-a găsit la un moment dat în zona luminoasă a conştiinţei. din punct de vedere psihologic. e nevoie să le raportăm la unele eureme fundamentale. în zona de clar-obscur. după cum a arătat W. de a despărţi elementele psihice între ele. Ralea. „Nu numai că fuziunea conştient-subconştient e aşa de intimă. Atenţia se poate comuta ca o „lanternă magică". ceea ce înseamnă că fenomenele psihice pot fi alternativ conştiente şi inconştiente. cum nici conştiinţa singură nu poate fi suficientă pentru a acoperi înţelegerea întregii arii a fenomenelor creative. între conştiinţă şi inconştient nu pot fi trasate hotare rigide. în esenţă.9. James. ele intră în zona clară a conştiinţei sau chiar în focarul ei. aşa cum am văzut. între conştiinţă şi inconştient are loc o permanentă interferenţă. inconştientul care îşi lărgeşte şi îşi restrânge permanent aria îl numim inconştient pulsatoriu. sau chiar în focarul ei. Ele trebuie concepute ca un cuplu funcţional alternativ şi dinamic. Desigur. care reacţionează integral şi unitar. E nevoie de o teorie care să reunească într-o interpretare unitară ambele părţi ale psihicului . Prin urmare. ci doar nişte linii de demarcaţie provizorii şi labile. Eurema de acumulare şi comprehensiune a informaţiei. în realizarea fenomenelor de creativitate. De asemenea. presupunem că se poate vorbi de o conştiinţă care îşi lărgeşte şi îşi restrânge sfera continuu. Pentru a pune mai bine în evidenţă conlucrarea conştiinţei şi inconştientului în creativitate. un du-te-vino informaţional continuu.conştiinţa şi inconştientul. încât influenţele reciproce se exercită încontinuu ca un fel de osmoză psihică. poate să fie parţial conştientă. Aria conştiinţei e în strânsă dependenţă şi de atenţie. când atenţia se deplasează pe alte fapte sau fenomene. interesele. în alt moment. sau chiar în zona întunecată a preconştientului. de la conştiinţă la inconştient şi invers. când pe unele când pe altele. pe care o numim conştiinţă pulsatorie. creativitatea. care realizează. conştiinţa poate fi comparată cu un far ce funcţionează alternativ pe fază mare (arie largă) şi pe fază mică (arie îngustă). Când atenţia se concentrează pe un câmp de fapte sau fenomene. la care participă. se cere înţeleasă ca fenomen „pulsatoriu". memoria. limbajul. Din această perspectivă. reflectând specificul personalităţii. primele rămân în penumbră. în faza mare. în orice act sufletesc. în faza mică. Cuplul creativ conştient-inconştient Inconştientul singur nu poate explica fenomenele de creativitate. 1957). care să le izoleze. care operează pe un câmp de fapte esenţiale şi vitale ale persoanei în relaţie cu mediul natural şi social. parţial inconştientă. dar e imposibil. limbajul. gândirea. căzând în aria preconştiinţei sau chiar a inconştientului. conştiinţa. A opera o sciziune a diverselor elemente înseamnă a urma o procedură arbitrară" (M. în afara ei. Trebuie să admitem că gândirea. din afara focarului conştiinţei. psihicul nostru formând o totalitate dată. se poate găsi. se găsesc fie \sf nivelul conştiinţei clare şi 11? . după noi. interesele etc. Probabil că există o conştiinţă clară şi relativ stabilă. de la această interpretare fac excepţie fenomenele ce ţin de aşa-numitul inconştient funcţional.

cât şi prin regimul afectiv. inteligenţei. care deţine ponderea în eurema de acumulare a informaţiilor. Hă parte se poate găsi la nivelul conştiinţei pulsatorii. adaptând în sfârşit planurile cele mai liferite de relaţii unele de altele. Conlucrarea Conştientului şi inconştientului. Fantezia însă se poate deplasa de pe Conştiinţa clară şi relativ stabilă. se găsesc la nivelul inconştientului funcţional. analogiile se proiuc în sfera conştiinţei prin angajarea gândirii. către conştiinţa pulsatorie. ^ la realizarea ci conlucrează ambele niveluri . în starea de somn iau de veghe. pentru a le topi într-o altă structură. de pildă. dar e posibil ca la realizarea lor să participe şi inconştientul pulsatoriu sau dinamic. intuiţia etc). 1970). o activitate combinatorie simetrică şi în continuarea activităţii faneziei. se realizează prin activitatea combinatorie: „Când psihicul subconştient fuzionează. în itarea de veghe sau de somn şi funcţia combinatorie a fanteziei. un nou regim de realitate emancipat de sub legile logice şi naturale. o activitate 'ombinatorie simetrică şi în continuarea activităţii subconştiente. Este izbitoare asemănarea dintre funcţia combinatorie a subconştientului. sau/şi la unul şi la altul.relativ stabile. când idenifică un organ al corpului cu o reprezentare sau o idee abstractă. iar aceasta realizează în starea de veghe. pentru a înfăptui un fel de scenetă dramatică. Nu cumva şi alte procese psihice conştiente e găsesc într-o relaţie funcţională simetrică şi de continuitate cu fenomene psihice nconştiente. la nivelul conştient. cât şi funcţia lor unitară şi complementară devine :i mai evidentă pe baza acestei ipoteze. Mecanismele bioneurofiziologice. Biberi. Aruncând astfel punţi de legătură între datele cele mai eterogene ale vieţii iufleteşti şi ale realităţii exterioare. Se pare că funcţia creativă esenţială a inconştientului. :are o învăluie" (I. la nivelul conştiinţei clare ji relativ stabile. Această asemănare »e conferă temei să emitem ipoteza că subconştientul realizează. Iată deci că eurema de stocare a informaţiei se găseşte pe toată „scala" conştiinţei şi inconştientului. Intuiţia poate să se realizeze la nivelul conştiinţei sau inconştientului (pulsatoriu sau dinamic). O parte din 'nfo'rmaţie poate să fie conştientizată. până la inconştientul pulsatoriu (în formele ei de reverie sau de fabulaţie). Când psihismul adaptează o halucinaţie luditivă la o imagine himnagogică. prin aceasta. un cadru spaţial cu o dată temporală. viaţa sub:onştientă crează o nouă realitate. precum combinatorica fanteziei cu combinatorica inconştientului? Din 14 . fie că e vorba de starea ie somn sau de veghe. ştergând Urnitele între lucruri şi nesocotind >rdonanţele care încătuşează structura lumii. el alcătuieşte o 'mbinare de elemente disparate şi creează.conştiinţa şi inconştientul. atât prin emanciparea acestei lumi de simetriile •calităţii şi de categoriile logice. pe fondul conştiinţei. Eurema asociativ-combinatorie este realizată de cuplul fantezie-inteligenţă (la :are se alătură analogia. care realizează fenomenele de memorie. nu se poate fia cu toată cantitatea de informaţie stocată. Dar memoria. prin atmosfera generală. isistăm din nou la o elaborare creatoare. fie la nivelul conştiinţei pulsatorii. Inteligenţa şi fantezia conlucrează în creativitate pe fondul luminos al conştiinţei. o anumită cantitate poate -" se găsească în zona inconştientului pulsatoriu sau a Inconştientului dinamic.

sunt total izolate ca nişte monade? Creaţiile onirice au vreo semnificaţie în rezolvarea problemelor formulate în stare vigilică? Creaţia onirică e simetrică şi complementară creaţiei vigilice? Creaţia onirică e implicată direct sau indirect şi disimulat în creaţia vigilică? Credem că aceste întrebări se situează în contextul problematic al relaţiei dintre conştient şi inconştient în creativitate şi creaţie. cât şi în stare de somn. 115 . că ea nu imaginează nimic care să fie al ei. Despre funcţia creatoare a visului. Unele din aceste întrebări îşi găsesc un răspuns afirmativ în analizele anterioare. 10. fenomen complex şi oarecum enigmatic. S. cristalizate definitiv. pasiunea. combină. „Creaţiile visului par să împrumute forme mereu noi ale unei imaginaţii inepuizabile". dorinţa. aflat în două ipostaze diferite (veghea şi somnul paradoxal). mai ales în faza de somn paradoxal. în legătură cu această problemă se pot formula următoarele întrebări: în ce raport se află creaţia onirică şi cea vigilică? Oare aceste două modalităţi de creaţie ale creatorului. autorul menţionează: „Urmează că acţiunea visului nu este niciodată creatoare. nevoia. 1978). că visul asociază. în starea de somn paradoxal (somn cu vis. succesul. Cercetările de hipnologie şi onirologie pun în evidenţă faptul că în această fază se declanşează aşa-numita „furtună cerebrală". că ea nu apreciază. ce intervine periodic la intervale de 90 de minute de somn normal. într-o formă specifică. în aceeaşi lucrare. Eurema energetică-stimulatorie. sentimentele etc). când 70-80% din neuroni sunt în stare de activitate (Liviu Popoviciu. Funcţia creatoare a visului Ţinând seama de principiul continuităţii funcţionale a psihicului. Se poate presupune că există un izomorfism structural şi funcţional între conştiinţă şi inconştient. Pe altă pagină. ca apoi să revină la conştiinţă. suprapune. sub redacţia. fără a fi exclus ca unele dintre ele să se deplaseze spre zonele inconştientului pulsatoriu. spre deosebire de „Figurile animalelor create de imaginea popoarelor Orientului". ce semnifică un maximum de activism cerebral. 1991). Freud admite. Freud formulează un punct de vedere oarecum antimonic. condensează imagini în structuri imagistice inedite. decurge că visul realizează. Dacă S. există temei să considerăm că asociaţiile şi combinaţiile informaţionale cerebrale se realizează atât în stare de veghe. în raport cu starea de veghe. nu concluzionează" (Interpretarea viselor. se desfăşoară preponderent pe planul conştiinţei. ambiţia. având durata de 15-20 minute).punctul nostru de vedere răspunsul e afirmativ. Trebuie să presupunem că eurema critică se realizează exclusiv în planul conştiinţei clare. o funcţie creatoare. El vorbeşte despre „Acele stranii creaţii compozite" ale visului care. al nivelul gândirii lucide. cuprinzând o varietate de procese şi fenomene psihice (voinţa. într-un sens mai general.

în strânsă relaţie cu elementele care o preced şi o succed. . Coandă etc) relatează că au fost adesea ajutaţi de intuiţie în descoperirile lor. a fost utilizată metoda analizei unor descoperiri ştiinţifice şi tehnice bazate pe intuiţie şi a reprezentării lor grafice. Definirea conceptelor Prin intuiţia euristică înţelegem un fenomen psihic prin intermediul căruia se dezleagă o enigmă. A. în acest sens. C. 116 . este un submodel al pătratului euremelor. într-un sistem de coordonate în care timpul (t) e luat ca abscisă. Metoda de cercetare a intuiţiei " ' . Ch. ne propunem să elaborăm un model interpretativ al mecanismelor psihice ale intuiţiei euristice care.B. Beveridge notează: „Psihologia acestui fenomen nu este înţeleasă până la capăt. Russell. apariţia unei idei noi şi originale hotărâtoare în reazarea unei invenţii sau descoperiri ştiinţifice. Cannon. Introducere O serie de savanţi (H. Adesea.F. . Darwin. se găseşte soluţia unei probleme îndelung şi insistent căutată. 2. Poincaré. în contextul rezolvării de probleme. după care intuiţiile ar izvorî din inconştient. de fapt. subliniază însemnătatea acestui fenomen în creativitatea ştiinţifică şi tehnică. asupra faptului că intuiţiile izvorăsc din procesele inconştiente ale creierului. necesită o examinare ştiinţifică atentă şi aprofundată. Beveridge. în acest sens. iar progresul în rezolvarea problemei (p) ca ordonată. von Helmholtz.CAPITOLUL XIV INTUIŢIA EURISTICĂ 1. Gauss. deşi nu universal. W.I. Pôlya. bazându-se pe cercetarea analitică a unor specii de intuiţii. intuiţia e numită iluminare. W. care a continuat să mediteze asupra problemei chiar dacă în mod conştient nu i-a mai acordat de mult nici o atenţie"(1968). ntuiţia se manifestă ca o străfulgerare a minţii (evrika!) prin care relativ brusc are ' pe înţelegerea unui fenomen. după modelul lui G. 3. H.R. simplificat şi adaptat nevoilor noastre de cercetare (1972). ' ' ' " ' ' ' ' • > • : Intuiţia este abordată dintr-o perspectivă sistemică. I.I. în principal. Mecinikov. Teza consemnată de W. Wallace. în literatura consacrată acestei teme se consemnează opinia potrivit căreia psihologia intuiţiei nu este suficient de bine cunoscută. H. referindu-se la intuiţie. Există un acord aproape general. B.

spre a face loc altor probleme. Dar selecţia organismelor în care nu intervine omul „a rămas câtva timp un mister". soluţie sau idee. de regulă. declarând: „Ideea aceasta m-a obsedat". Darwin a citit 117 . Dacă vom face o relativă distincţie între două specii înrudite de intuiţii: cele de iluminare şi cele de predicţie (de „ghicire"). deoarece se ştie. Activitatea creativă conştientă se desfăşoară. Ch. Darwin a lăsat această problemă într-o stare latentă. în această cercetare ne vom ocupa. Intuiţiile studiate Au fost cercetate următoarele intuiţii. Ch. din perspectiva euristică. Este probabil că. Prin inconştient. A continuat apoi să adune date de la crescătorii de animale şi de la grădinari şi a formulat principiul selecţiei artificiale. iar în ceea ce priveşte selecţia naturală a formulat întrebarea: „Dar cum se putea aplica selecţia la organismele care trăiesc libere în natură?" Negăsirea răspunsului la această întrebare constituie ceea ce el numeşte „misterul". în acest context simţim nevoia de a introduce unele definiţii tactice. mai restrânse ca arie. Astfel. 1838). Darwin implicată în descoperirea principiului selecţiei naturale. în principal. alegerea deliberată a celor mai eficiente.inspiraţie. în stare de veghe şi presupune utilizarea unor strategii euristice variate. dintr-o perspectivă strategică. spre deosebire de descrierile anterioare date acestor fenomene. pe baza înseninărilor lăsate de creatori. vom înţelege activitatea creativă metodică. Tânărul cercetător a adunat un vast material de observaţie cu ocazia călătoriei pe vasul Beagle. care presupune un scop. Este de presupus că ea a fost transferată inconştientului (a fost mutată din zona clară a conştiinţei şi a atenţiei). După o perioadă de timp relativ îndelungată de la începerea studiului sistematic în legătură cu modificarea speciilor (octombrie. prin conştient. în ceea ce priveşte definirea conştientului şi inconştientului. este dirijată în mod voluntar. faptul că Ch. se desfăşoară în focarul principal al atenţiei. Darwin obişnuia să lucreze în paralel la mai multe lucrări cu tematică diferită. tot din Autobiografie. în subsidiar. de intuiţiile de iluminare. fiind înfăptuită uneori în starea de veghe. în sens strict euristic. Darwin mărturiseşte că principiul selecţiei artificiale 1-a formulat „în curând" după ce începuse cercetarea sistematică a acestei teme. despre transmutarea speciilor. 4. Ch. Intuiţia lui Ch. foarte largă. prin mobilizarea permanentă a energiilor psihice ale persoanei şi orientarea lor spre finalizarea obiectivului euristic. în conformitate cu scopul urmărit. negăsind soluţia. înţelegem activitatea creativă care se desfăşoară în afara câmpului central al atenţiei şi care nu implică o dirijare sistematică prin intermediul voinţei. Cercetând mecanismele psihice ale intuiţiilor de iluminare se deschid posibilităţi şi pentru înţelegerea intuiţiilor de predicţie. alteori în starea de somn. corelate cu investigaţii epistemologice şi psihologice proprii: I.

ceva mai târziu etc. omul joacă rolul fundamental în alegerea exemplarelor iai reuşite. Sub raport euristic. datorită căreia i-a venit intuiţia salvatoare: [n octombrie 1838. în sfârşit. în Iţe condiţii.ctura cărţii lui Th. mai lult'sau mai puţin inconştient. din punct de vedere euristic. o teorie pe baza căreia să pot păşi inte" (Autobiografie . Malthus despre populaţie. în cazul animalelor libere din natură. din acest punct de vedere. selecţie care. într-un fel. ia Rezultă că circa un an de zile de la descoperirea principiului selecţiei artifiale întrebarea despre selecţia naturală s-a găsit într-un stadiu de incubaţie. Malthus. i cazul selecţiei artificiale. î situează în prelungirea principiului selecţiei artificiale.1809-1882. adică cincisprezece luni după ce începusem ancheta sistema. cartea lui Malthus despre populaţie.£ am citit întâmplător. Şi 'nd bine pregătit să înţeleg lupta pentru existenţă pe care o întâlneşti pretutindeni. vând îndelung şi neîntrerupt obiceiurile animalelor şi ale plantelor. pe ăi mai ocolite. Darwin soluţia dacă nu intervenea analogia u teoria lui Th. Ea 1-a ajutat e Ch. cât şi al relaţiei dintre necesitate şi itâmplare. Or. Darwin să realizeze o conexiune. pentru animalele domestice o realizează omul. faptele de observaţie. Darwin. Darwin . Atunci me operează selecţia? Cum se realizează ea? în virtutea cărei legi? Acesta era bstacolul euristic principal de care se lovea Ch. omul nu mai intervine. în structura acestei descoperiri? Această lectură . la baza principiului relativităţii 18 . pe aza lor. rincipiul selecţiei artificiale constituie elemente de domeniul necesarului în desoperirea şi formularea principiului selecţiei naturale. Dar ste dubitabil că ar fi realizat descoperirea principiului selecţiei naturale fără faptele e observaţie şi în lipsa principiului selecţiei artificiale. Principiul selecţiei naturale constituie. Rezultatul acestui fapt ar fi formarea de i specii. . de fapt.este de domeniul întâmplătorului în descoperirea făcută. Darwin însuşi. Este de presupus că şi fără . Elementul de dificultate i descoperirea şi formularea principiului selecţiei naturale a constat în aceea că.jtea lui Th. m-a izbit > la început ideea că. Malthus este un fapt de domeniul întâmplătorului i structura lanţului euristic. Malthus despre populaţie? Aşadar. După aceea am obţinut. Principiul selecţiei naturale. o geeralizare a principiului selecţiei artificiale. aşa cum arată Ch. formulat în prealabil. putem spune că aşa cum nncipiul relativităţii restrânse a stat. ceasta din urmă vine să explice fenomenul de selecţie în natură. Malthus. Einstein. Darwin tôt ar fi ajuns la această descoperire. variaţiile favorabile vor tinde să fie paste iar cele nefavorabile să fie distruse. Dacă lectura cărţii lui Th. Este de presupus că inconştientul a lucrat „conştiinios" asupra ei. Dacă se poate face o analogie între ceste principii şi cele două principii ale lui A. poate cu mai multă cheltuială de energie. ca să mă distrez. aceste rincipii nu diferă prea mult. Ar fi găsit oare Ch. Elementul fundamental în direcţionarea demersului euristic spre descoerirea principiului selecţiei naturale îl constituie însuşi principiul selecţiei artifiiale descoperit şi formulat deja de către Ch. Ch.aşa cum consemnează Ih. principiul selecţiei artificiale formulat deja şi lupta pentru existenţă. între faptele de bservaţie. ce rol joacă lectura cărţii lui h. să închidă un circuit. Darwin în extinderea principiului lecţiei artificiale la natură.traducere în 1962). în aceste condiţii.

Whitehead. ciocnindu-se. 119 . III. II.. Acesta din urmă constituie o generalizare a primului. în timpul unei plimbări pe faleză etc. derivând din seria hipergeometrică (edit. IV. Coandă implicată în descoperirea Efectului Coandă. şi al cărui trist sfârşit îl cunoaşteţi. în baie. Desigur. M-am hotărât să studiez acest efect" (1971). în alt context. Poincaré comentează faptul că. într-o zi. mersul fluidului. intuiţia descrisă mai înainte nu este. mă jucam amuzat cu picăturile de apă. nici pe departe.. în discuţiile noastre apăreau unele obstacole. Poincaré face parte dintre acei savanţi care au fost în cea mai mare măsură favorizaţi de intuiţia euristică. Poincaré . atunci la Issy Ies Moulineaux. de-a lungul fuzelajului avionului nostru. el consemnează faptul că scăpase din vedere o problemă. Russell. i-a venit ideea. aflându-mă în baie. că transformările folosite în definirea funcţiilor fuchsiene erau identice cu cele din geometria noneuclidiană. Poincaré implicată în descoperirea unei clase noi de funcţii fuchsiene. Dimineaţa. dar a doua zi de dimineaţă vedeam că ele au dispărut de la sine în timpul somnului. singura de care a uzat Ch. B.N. V. acum. până ce două din ele au format o combinaţie stabilă. la fel ca jetul flăcărilor. implicate în soluţionarea unor probleme în activitatea de elaborare a lucrării Principia Mathematica. 1926). descoperea existenţa unei clase noi de funcţii fuchsiene. El a lăsat relatări scrise. din care rezultă că intuiţiile îi veneau în cele mai diverse împrejurări: în automobil. Savantul consemnează faptul că după cincisprezece zile de efort pentru a demonstra că nu există nici o funcţie analogică la ceea ce el numeşte „funcţii fuchsiene" după un mare număr de combinaţii care nu au dat rezultate. căreia nu-i căutase soluţia: divergenţele fiinţelor care descind din aceeaşi tulpină. Iată în ce împrejurări s-a realizat această intuiţie: „.după cum remarcă H. Intuiţia aceluiaşi creator implicată în descoperirea identităţii dintre transformările folosite în definirea funcţiilor fuchsiene şi cele din geometria neeuclidiană. Unele intuiţii ale lui B. Darwin în descoperirile făcute. fiind în trăsură.a fost ulterior verificat la nivelul gândirii conştiente. ideile-i veneau în avalanşă (enfoule).. Intuiţia lui H. Acest rezultat . Atunci m-am lămurit de-a binelea că acest lucru este în legătură directă cu ceea ce s-a întâmplat cu jetul ce venea asupra aparatului cu care zburam în 1910.Şi pot să-mi amintesc locul precis de pe şosea când. în acea perioadă am cunoscut o adevărată beţie intelectuală" (traducere 1969). Se pare că H. cel fără elice. Russell mărturiseşte despre discuţiile sale ştiinţifice că A. spre marea mea bucurie mi-a venit în minte rezolvarea problemei" (traducere 1962). Intuiţia lui H. . H. căruia îi împărtăşea opiniile sale: „în fiecare seară. fără nici o pregătire prealabilă.generalizate tot aşa principiul selecţiei artificiale a stat la baza principiului naturale.. Am observat cum picătura de apă vine şi se prelinge de-a lungul degetului. pe când punea piciorul pe scara omnibuzului.. într-o noapte de insomnie de pe urma unei cafele negre. Desluşeam.

datorită temperaturii relativ ridicate a apei. avem şanse mai mari de a deveni mai creativi. premisele (germenii. Un model epistemologic-psihologic al creativităţii tehnice. mai ales. consemnează H. Coandă. Graţie liniştei. pentru fiecare individ. Mecanismele psihice ale intuiţiei euristice 5. Moraru. cu simţul umorului. izvoarele). 4. în 1910? De ce tocmai în acel moment şi în acel loc s-a produs intuiţia luminatoare? La unele din aceste întrebări vom încerca să oferim un răspuns în paragrafele următoare. căldurii degajate de apa fiartă. De aici nu rezultă cu necesitate.1. ştiinţific. 4. o accelerare a transformărilor biochimice la nivelul membranei celulare neuronale. într-un sistem de coordonate a descoperirilor ştiinţifice şi tehnice. 2. De ce oare a fost necesară o perioadă de incubaţie atât de lungă? Ce mecanisme ale creativităţii au operat atât de îndelung asupra faptului de observaţie? în ce mod au conlucrat conştientul şi inconştientul în descoperirea făcută? De câte ori nu s-o fi prelins apa pe degetele lui H. datorită aburilor. Figurile 3. 1980. fără să fi favorizat analogia cu jetul flăcărilor abătute pe deasupra fuzelajului avionului său. După J. stării psihofiziologice de bine general. 5. menţionate mai înainte. 97. Coandă în acelaşi context. se realizează o creştere a vitezei influxului nervos şi. La cele de mai înainte. Distincţia operată între momentele procesului e de natură să 20 . Beveridge. ceea ce se poate finaliza în accelerarea rezolvării de probleme. Coandă.Remarcăm faptul că această intuiţie are o perioadă foarte lungă de incubaţie: Au trecut 20 de ani pentru a realiza. Alternanţa fazelor Considerăm că intuiţia euristică este rezultatul unui proces. cu adevărat ceea ce s-a întâmplat". sub raport fiziologic. rădăcinile. mai multe asociaţii şi combinaţii informaţionale pe unitate de timp. bazate pe intuiţie. se mai poate adăuga şi interpretarea că în baie. posibilităţii de a medita în tihnă. în ceea ce priveşte reprezentarea grafică. intuiţiile sunt favorizate. • declanşarea. sau pe diferitele obiecte din aria sa vizuală. baia constituie un mediu creativ stimulativ.I. 6 şi 7. se va vedea: I. 1968).R. pag. W. ci tocmai datorită condiţiilor creative favorabile existente în baie (cf. Aceste fenomene fiziologice pot să antreneze creşterea fluenţei gândirii şi infralogicii. ale cărui momente nai importante sunt: 1. Este deosebit de interesantă pentru teoria creativităţii coincidenţa dintre condiţiile fizice în care a fost făcută descoperirea lui Arhimede şi cele în care a fost realizată descoperirea lui H. Autorul emite ipoteza potrivit căreia Arhimede ar fi descoperit principiul ce-i poartă numele nu pentru că şi-ar fi observat propriul său corp plutind în apă. verificarea. fără să-i fi atras atenţia. maturizarea. 5. aşa cum interpretează unii studenţi de-ai noştri. Baker. Toate aceste momente le integrăm în termenul mai arg numit geneză. că dacă facem cât mai frecvent baie şi stăm mai mult acolo. a realizării de idei şi soluţii noi.

Poincaré. totuşi. trebuie căutate la nivelul formulării întrebării (faza conştientă). uneori. IV. s-ar putea ca intuiţia să-şi aibă originea (izvorul) în anumite repere informaţionale de natură conştientă. în care apar enigmele. Altele. să-şi aibă premisele în faza inconştientă. cu excepţia uneia singure (fig. De asemenea. nu operaseră niciodată conştient asupra unor asemenea probleme. invenţie etc) şi intuiţie. Dintr-o perspectivă sistematică. rădăcinile. ca în descoperirea nr. o secvenţă a unei probleme. Se consideră că. pentru problemele care debutează cu o fază conştientă (fig. 4. 6). relatează faptul că intuiţia (ideea) i-a venit fără nici o pregătire prealabilă. 3.6 şi 7). rezultă din reprezentările grafice că aproape toate problemele euristice cercetate de noi (fig. II şi III. din reprezentările grafice ale descoperirilor. despre H.aducă precizări importante cu privire la natura intuiţiei euristice. Interpretând-o drept „ghicire" ce precede orice raţionament. mai ales cele de „ghicire". corelate cu mărturisirile creatorilor. trec în mod necesar prin faza de verificare şi elaborare conştientă. 5 şi 7) debutează cu o fază conştientă. Aşadar. pentru o bună parte din intuiţii. intuiţiile se declanşează în faza de elaborare inconştientă. circulă dictonul: pune-ţi o întrebare nepotrivită şi s-ar putea să primeşti un răspuns potrivit. chiar şi o întrebare rău formulata poate să aibă o anumită valoare euristică. chiar dacă ele se declanşează în faza inconştientă. de pildă. datele investigaţiei noastre capătă dimensiuni noi. Pe de altă parte. în acest sens. pe cazurile cercetate de noi. rezultă că toate intuiţiile implicate în aceste descoperiri s-au declanşat în zona inconştientului (a se vedea figurile 3. N. avem temei să presupunem că premisele lor. fără excepţie. Deşi. Aceasta din urmă reprezintă doar un moment. Din analiza atentă a descoperirilor menţionate. ca de exemplu intuiţiile din descoperirile nr. 3. Unele în stare de somn profund sau superficial. 121 . vom constata totuşi faptul că acest fenomen (declanşarea) s-a realizat în împrejurări în care atenţia şi voinţa creatorului nu mai erau centrate pe problemele respective ca. 6). sau creatorii. Desigur. care ia în consideraţie toate momentele unei descoperiri sau invenţii. nu este exclusă nici posibilitatea ca unele intuiţii. . 5. corelând intuiţia cu evenimentele care o preced şi o succed. I şi V. în conformitate cu definiţiile date conştientului şi inconştientului. Se ştie că o întrebare formulată prefigurează răspunsul şi direcţionează strategiile euristice spre aflarea acestuia. 3. este necesar să facem distincţie între problemă (numită uneori şi descoperire. 6). deşi s-au declanşat în stare de veghe. 4. 5 şi 7) se află în această fază. se desprinde concluzia că toate intuiţiile. 5 şi 7) sau inconştiente-conştiente (fig. după mărturisirile lor. se formulează întrebările etc. mai ales sub forma unor întrebări. Bourbaki consideră că „Intuiţia domneşte ca stăpână în geneza descoperirilor matematice" (traducere. Bourbaki. 4. 4. Din analiza făcută rezultă că procesul euristic de rezolvare a unei probleme presupune o alternanţă de faze: conştiente-inconştiente-conştiente (fig. în sensul dat de N. Analizând cu atenţie succesiunea de faze conştiente şi inconştiente în realizarea unei descoperiri. Chiar şi pentru problemele ce debutează cu o fază inconştientă (fig. în cazul intuiţiei din descoperirile nr.

A. ieşite temporar de sub orice constrângere logică. din perspectiva ciberneticii (A. Dintr-o perspectivă mai largă. continuă activitatea de căutare a noului (soluţiei). din perspectiva ştiinţei contemporane. cert. A. unii savanţi nu întotdeauna sunt în măsură să furnizeze argumente întemeiate raţional. are loc un permanent transfer informaţional reciproc între conştient şi inconştient. inconştient şi conştient). palidă. 3. posibilă. G. Golu. activitatea euristică. după o activitate de investigaţie intensă şi adesea de lungă durată. 1957). 1968). probah'lă) care se cere verificată ulterior.A. Polya notează: „Şi dacă vreţi o descriere în trei cuvinte a metodei ştiinţifice} eu vă propun: ghiceşte şi verifică" (1971). ca un caz particular al activităţii psihice. guvernate de principiul feedback-ului. ^Automatismul face posibilă continuitatea de lucru dintre conştient şi inconştient. Un model epistemologic-psihologic al creativităţii tehnice. în virtutea automatismului psihicului. fenomenul de du-te-vino informaţional de la conştient la inconştient şi invers (alternanţa de faze) ni-1 putem reprezenta sub forma unei unde ce intersectează mereu graniţa labilă dintre cele două niveluri (a se vedea I. aspectele nerezolvate sunt transferate inconştientului care. Este de presupus că atunci când travaliul euristic atinge un 122 . Transferul informaţional de la un nivel la alt nivel ar putea să fie interpretat ca o succesiune de intrări şi ieşiri din conştient în inconştient şi invers. 1975).2. un temei logic (clar. 1971). 8). care ar putea să fie argumentat). fenomenul de feedback are valoarea unei legi cu un grad mare de generalitate. poate să fie (şi este de fapt) interpretată. de natură intuitivă. le mecanizează şi le repetă la subconştient" (M. adică o autoritate care nu inspiră încredere dincolo de limitele pielii mele" (cf. Pentru problemele care debutează cu o fază conştientă. întrebaţi adesea de ce au ales o cale sau alta "n soluţionarea unei anumite probleme. Nu de puţine ori. evident. pe flerul lor ştiinţific. fig. Drevet. valabilă pentru o întreagă clasă de sisteme . cu referire la metoda ştiinţifică. Principiul feedback-ului şi intuiţia euristică i Din paragraful anterior rezultă concluzia după care fenomenele euristice se realizează cu participarea celor două niveluri: conştient şi inconştient (uneori. ca un sistem cibernetic cu autoregla] (M. Validitatea introducerii principiului feedback-ului în explicarea mecanismelor psihice ale intuiţiei euristice se bazează pe următoarele premise: 1. ci doar degetul meu cel mic ca martor.1966). psihicul este interpretat. 1980. ' mai degrabă o „motivaţie" infralogică (obscură. cu deplin temei. Kuzneţov. Ralea. în activitatea de creaţie. Born în legătură cu interpretarea statistică a fenomenelor cuantice. desfăşurată la nivelul conştientului. prin combinările Şi asocierile cele mai bizare.Nu pot însă aduce argumente logice pentru a justifica această convingere. ei se bazează pe simţul lor anticipativ. B. Imagistic. 2. într-o scrisoare adresată lui M. incertă. Din acest punct de vedere intuiţia de „ghicire" nu de regulă.cele cibernetice. 5. Einstein îşi susţine punctul de vedere în felul următor: . culege datele noi găsite de raţiune. Moles. Moraru.G. în rezolvarea unei anumite probleme care ridică dificultăţi de soluţionare.

Conştientul îndeplineşte funcţia unei instanţe supreme care. Inconştientul transmite periodic conştientului. Un model epistemologic-psihologic al creativităţii tehnice. în continuarea conştientului şi ca urmare a activităţii începute la nivelul lui (W. începe asocierile şi combinările informaţionale. fără ca soluţia să fie găsită. în continuarea conştientului.B. a meditaţiei concentrată îndelung asupra aceloraşi probleme care. despre care vorbea M. O idee conştientă a schiţei îşi asociază alte idei din planul inconştientului. 1971). Cannon. desigur. diferite soluţii.A devenit la mine un obicei să aştept cu încredere intervenţia unor procese inconştiente în favoarea mea. prin feedback. 1980. uneori chiar ani. înainte de a le uita.. ca astfel să fie determinat şi inconştientul să lucreze. rămânând nerezolvate în zona vieţii conştiente. o adânceşte şi o formulează (I. care o continuă pe prima. lucrurile nu stau chiar aşa" (cf. 1968). Având creion şi hârtie la îndemână. „Psihologia actului creator în activitatea ştiinţifică presupune. prin feedback. inconştientul. e de natură să funcţioneze ca un program pentru inconştient. poate izomorfe şi alternative pe intervale relativ mici de timp. Subconştientul primeşte. de fraze potrivite şi de idei proaspete. Beveridge). în acest mod. Conştientul transmite inconştientului strategii de căutare a soluţiei. prin verificare severă. bazată pe un înalt travaliu psihic. care doar formulează problema de soluţionat. un material de la starea de veghe pe care îl prelucrează şi-1 impune mai târziu activităţii conştiente. săptămâni. schiţându-le într-un mod aproximativ. Ralea. legate de cele deja înşiruite. ni-1 putem reprezenta imagistic ca în fig. Cannon: . Schiţa aproximativă a ideilor. încât aveam impresia că ar fi la îndemâna oricui. De pildă.I. Combinatorica conştientului şi cea a inconştientului sunt complementare. p. validează sau invalidează soluţiile. ci ele se configurează pe reperele schiţei-program elaborată de conştient. sub forma unui program. mai mult sau mai puţin complet. de a găsi soluţia creatoare. activitate desfăşurată pe mai multe zile. Dar.B.maximum de nivelul conştientului. Este necesară o intensă activitate creativă la nivelul conştient. Beveridge. o îndelungată acumulare de fapte în starea de veghe. Este plauzibil să credem că aceste asocieri şi combinări nu se realizează cu totul aleatoriu. la nivelul activităţii conştiente. cu o năvalnică afluenţă de exemple ilustrative. 9 (I. cât şi transferul informaţional şi de soluţii de la inconştient la conştient. combinatorica conştientului realizează joncţiunea cu combinatorica inconştientului. reuşeam să captez aceste gânduri fugare. în raport cu intervalul mai mare în care poate să fie găsită soluţia unei probleme dificile. despre care vorbeşte W.I. sub formă de soluţie. W. în nopţile următoare aveam momente subite de trezire. în virtutea automatismului psihicului. Moraru. Cele valide sunt elaborate multilateral 123 . cu un du-te-vino informaţional permanent de la conştient la inconştient şi invers. cu dorinţa arzătoare de a rezolva problema. Biberi. Iată ce relatează în acest sens W. atunci când aveam de pregătit o expunere publică îmi făceam un punctaj şi notam ideile. Procesul îmi era atât de familiar şi mă puteam bizui pe el până într-atât. pe care gândul vigil o reia. îşi continuă subteran elaborarea prin îmbinările creatoare ale subconştientului. luni. Deci. Transferul informaţional şi de programe de la conştient la inconştient. astfel. 103).

cu cât o idee este mai puternic asociată cu o emoţie. Poincaré. rolul de călăuză şi de propulsare a soluţiei din inconştient în conştient. inconştient şi invers. Dacă soluţia e validă. H. c) transformările folosite în definirea funcţiilor fuchsiene. în caz de reuşită sau anulează. pe ipoteza conlucrării continue dintre conştient şi inconştient.la nivelul conştientului. Poincaré nu a desfăşurat un travaliu euristic 124 . Beveridge. b) funcţiile fuchsiene. în mod mai consistent. La o analiză atentă se constată însă că explicaţia de mai înainte îşi păstrează valabilitatea şi în acest caz. Este de presupus că. H. Beveridge. de a fi formulat întrebarea. poate să fie vorba de o aparentă soluţie sau de o pseudosoluţie. fie la nivelul conştientului. consemnează W. conştientul închide circuitul informaţional pe problema dată şi declanşează sentimentul tonic al satisfacţiei. Creatorii care uzează mult de intuiţie.I. în descoperirea făcută. fie la cel al inconştientului. In caz contrar. ni se pare că se poate întemeia. Este meritul lui W. făcându-1 inoperant. trăit cu mare intensitate. Dar în ceea ce priveşte răspunsul. fiind înarmaţi cu hârtie şi creion spre a o nota. conştientul poate să constate prezenţa soluţiei în datele problemei. care declanşează o falsă emoţie stenică a succesului. nu le poate satisface. după opinia noastră. soluţie care lipsea în momentele anterioare. în memoria de lungă durată. cât şi feedback-ul. Beveridge se întreabă cum anume o soluţie (intuiţie). trece în planul conştientului. deoarece unele intuiţii pâlpâie doar fracţiuni mici de timp. fiind încadrate în contextul altor fapte şi soluţii. W.I. însăşi soluţia problemei este de natură să se constituie ca un mecanism de închidere a schimbului informaţional între conştient. Explicaţiile cu privire la transferul soluţiei din inconştient în conştient (în cazul că ea s-a declanşat în inconştient). Validând soluţia. pe transferul informaţional permanent în ambele sensuri. la nivelul conştientului. pândesc soluţia aşa cum vânătorul pândeşte vânatul. aceasta din urmă îndeplinind. La nivelul conştientului. spre a mai apărea cândva sau nu. până ce soluţia optimă e găsită. prin reexaminare la intervale de timp variabile a datelor problemei. 6). se continuă schimbul informaţional dintre conştient şi inconştient. nu ne apare prea clar cum anume „ştie" inconştientul că a găsit soluţia spre a declanşa emoţia succesului? De ce emoţia are şanse să treacă din inconştient în conştient. La un moment dat. într-un fel. pe acel du-te-vino informaţional dintre cele două niveluri. Beveridge. ca apoi să dispară iarăşi la nivelul inconştientului. El înclină să creadă că soluţia se asociază cu emoţia succesului. emoţia sau sentimentul satisfacţiei.I.I. în acest caz. conştientul amplifică. iar soluţia nu? Sunt întrebări pe care ipoteza lui W. cu atât mai multe şanse are să răzbată la conştiinţă" (1968). S-ar părea că această explicaţie încetează să mai fie valabilă pentru problemele a căror rezolvare debutează cu o fază inconştientă (fig. Constatarea că soluţia a fost realizată se poate face numai de către conştient. cât şi feedback-ul pe problema dată. „Conform ipotezei pe care tocmai am schiţat-o. poseda informaţie despre: a) geometria noneuclidiană. Aceste trei repere informaţionale au funcţionat ca program transmis de către conştient inconştientului. Uneori. în caz de nereuşită. conştientul încheie transmiterea de informaţie către inconştient. declanşată în inconştient.

conştient sau inconştient. rt( atât efortul euristic şi perioada de incubaţie sunt mai mari ca. până ce faptul de observaţie a generat. cu totul disparat. intelectul lui fiind surprins de acest fenomen. în des*V perirea efectului Coandă (fig. asupra faptului de observaţie. Acest sin. intuiţia luminatoare. în baie. Hadamard face o deosebire de nuanţă între două tipuri de invenţii: „L constă în aceea că. de pildă. A1. al doilea tip de invenţie este mai general şi de\ a şi mai răspândit pe măsură ce ştiinţele progresează" (cf. în care autorul vizează şi descoperirea. Răspunsul ne apare înaintea întrebării. se cunosc mult ' v . ^ şi alţi savanţi se întrebau la ce anume va folosi. Coandj > operat adesea. se caută mijloacele de a-1 atinge. Efe^ Coandă e o descoperire nefinalistă tipică. 1963). " 2. Este foarte probabil că H. Osborn. analogie care a generat. reflecţia îndelungată au pregătit anale' dintre scurgerea apei pe deget.* tatul dat.foarte mare. cu cât programul e mai sărac. Celălalt constă. Această descoperire are la bază. cu i cesitate. cu atât efoi c^ euristic şi perioada de incubaţie sunt mai mici. de la întrebare la soluţie. soluţia de identitate. scopul fiind dat. 7). în legătură cu perioada de incubaţie foarte lunrcldin această descoperire. 5. şi scurgerea flăcărilor spre fuzelajul av nului în 1910. asocie^ combinările şi recombinările multiple. astfel procedează de la scop la mijloace. Coandă nu căuta acV efect. în descoperirea unui fapt. dr1 i imainarea potrivă. Hadamard despre invenţie este pervN ( valabil şi pentru descoperire. apoi în imaginarea la ce ar putea folosi. cu totul neaşteptat. Din acest punct de vedere. pot fi formulate două explicaţii complementare: V 1. Relaţia dintre completitudinea programului conştient şi perioada de incuba nî Se poate presupune că efortul euristic şi perioada de incubaţie sunt înt| relaţie de inversă proporţionalitate cu completitudinea programului transmis de ^ tre conştient inconştientului: cu cât un program e mai complet. spre a declanşa intuiţia. J. se datorează.^ Putem presupune că ceea ce afirmă J. Putem denumi cele două tir de invenţie (descoperire) finaliste şi nefmaliste. H.3. nu a avut nevoie nici de o perioadă îndelungată de timp. combirp? şi analogii. Paradoxal. între altt^' şi acestui program conştient foarte slab sub raport euristic. căci « comparaţia. extr( ^ de sărac din punct de vedere euristic. prin analogie a1 intuiţie de iluminare. care se constituie ca un reper al programului. după cum s-a menţionat. Acumularea de informaţie. în faţa căreia atât descoperitorul ei.F. Perioada îndelung^6' de incubaţie a fost necesară pentru ca savantul să acumuleze şi alte elemente ^ formaţionale. trecând mai apoi în fapt ştiinţific.tt element al programului (faptul de observaţie) nu putea genera asocieri. As de data aceasta mintea procedează de la mijloace la scop. Există temei pentru această presupoziţie chiar în. după cum se ştie. îmbogăţind astfel programul. în prezent. până & ajuns la o oarecare saturaţie informaţională. asocierea şi combinarea celor trei elemente trebuia să rezulte. Se poate presupune că perioada de incubţ™ foarte mare (20 de ani). un fapt de < servaţie (16 decembrie 1910).

prin intermediul căruia erau investigate unele aspecte ale creativităţii matematice. conform ipotezei de lucru) şi a găsi ceea ce nu cauţi (şi nici măcar nu te aştepţi. şi tot aşa. 5. Din punctul de vedere al demersului euristic. care pot fi comunicate şi altora" (cf. prin aproximaţii şi completări succesive. în cele nefinaliste (în care scopul lipseşte şi în care.G. jocul acesta combinatoriu pare să fie aspectul esenţial al gândirii productive înainte de stabilirea vreunei legături între aceste elemente combinatorii şi construcţiile logice exprimabile cu ajutorul cuvintelor sau al simbolurilor. destul de vag şi aproximativ în faza iniţială. Se pare că prin natura ei. caz în care mintea e luată prin surprindere. matematica (creaţia matematică) solicită în foarte mare măsură funcţia asociativ-combinatorie a psihicului.O flexibilitate combinatorie pe plan mental" (Paula ConstantinescuStoleru. se ajunge la soluţia optimă. intuiţiile se realizează mai greu şi într-un timp mai îndelungat.foloase şi utilizări ale Efectului Coandă. . Combinaţia informaţională stabilă. Heyting. despre care vorbeşte H. direcţională şi ea spre atingerea scoSpre deosebire de descoperirile finaliste.4. Capacitatea asociativ-combinatorie face parte din calităţile indispensabile ale unui mare creator în domeniul matematicii şi al altor ştiinţe ce presupun temeinice pului. din punct de vedere psihologic. câtuşi de puţin. 1968). von Neumann considera matematica „Drept un joc combinatoriu cu simboluri" (cf. 5) este aceea care corespunde structurii programului elaborat de conştient. deoarece ele nu sunt centrate pe scop şi direcţionale de el. Matricea selectivă Programul euristic stabilit de conştient. deci nefinalist. funcţionează ca o matrice selectivă. pentru acest domeniu. Soluţiile admise se constituie şi ele ca repere ale unui nou program euristic. Hadamard. 1968). prin încercări şi erori. fiind configurate de scop şi favorizate de întreaga activitate creativă. Poincaré în descoperirea unei clase noi de funcţii fuchsiene (fig. să găseşti). completându-1 şi restructurându-1 pe primul.. A. ţinând seama de cele consemnate mai înainte. Jocul asociativ-combinatoriu şi al operării cu matrici selective este specific creativităţii şi creaţiei tehnice-ştiinţifice şi foarte pronunţat în anumite ramuri ale ştiinţei şi pentru anumiţi creatori. putem presupune că în descoperirile finaliste intuiţiile se realizează mai uşor şi mai repede. Răspunzând la întrebarea dintr-un chestionar (1945) al matematicianului francez J. 1966). care se exercită mai ales în planul asocierilor şi combinărilor simbolurilor matematice. Kuzneţov. conştientă şi inconştientă. Faptul de observaţie cu privire la scurgerea jetului flăcărilor era disparat. Dintr-o perspectivă formalistă. B. Există cercetări de psihologia gândirii matematice care atestă. ca în cazul Efectului Coandă). Sub raport euristic. A. care nu lasă să treacă decât acele soluţii care corespund structurii matricei. de fapt. cu totul neprevăzut. Einstein nota: „Dar. nu cauţi ceva. J. între cele două descoperiri e o diferenţă ca între a găsi ceea ce cauţi (sau măcar ceea ce te aştepţi să găseşti. 126 .

Edison dispunea de o achiziţie tehnică de bază. iniţiază generarea unor noţiuni noi şi anihilarea altora vechi. Asocierea de către bătrână a celor două elemente (curentul şi tramcarul) a fost de natură să declanşeze în mintea lui Th. cu totul igonarantă în materie de tehincă care. uneori le reconstruieşte. intensitatea acestui câmp. Kuzneţov notează: „Geniul lui Einstein se manifestă în capacitatea. permiţând pe această cale interpolări şi extrapolări. Darwin şi a lui Th.C.fundamente matematice. fără să ştie cu cine vorbeşte. stabileşte legătura lor cu noţiunea dată. şi-a exprimat opinia.G. două sunt precedate de analogii: intuiţia lui H. în tot acest complex de fenomene informaţionale.5 Analogia şi intuiţia Din cele cinci intuiţii cercetate de noi. Ch. care (legături. care era însăşi soluţia problemei. Darwin se întreba cum se realizează selecţia speciilor libere din natură. 1968). 7). Edison îndeplinesc.toare acestea sunt însemne ale geniului" (B. 3). fapt pentru care ele pot să fie denumite. raza de acţiune a acestor forţe . totodată. aceasta era enigma şi. Sugestia bătrânei i-a prilejuit o analogie de extrapolare a principiilor de 127 . că domnul Edison. Apelevianu. între care şi fizica. Despre A. în creierul gânditorului fiecare noţiune (sau în etapa precedentă . Malthus despre suprapopulaţie. fie o funcţie de interpolare. B. Darwin e precedată de analogia dintre fenomenul de suprapopulaţie şi selecţia naturală. la fel ar putea să facă şi tramcarul să meargă tot cu ajutorul curentului (B. intuiţia lui Ch.fiecare imagine) era înconjurată de un nor de legături virtuale sau de un câmp de forţe. o analogie şi o intuiţie (soluţie) tehnică. Edison. la modul naiv. Desigur. Coandă e precedată de analogia comentată mai înainte (fig. dispunea de observaţii sistematice asupra speciilor etc. 5. fie una de extrapolare. Şi alte intuiţii sunt precedate de analogii. Prin inventarea becului electric Th. Einstein. analogia lui Ch. forţe) captează alte noţiuni noi. prilejuită de lectura cărţii lui Th. de a combina. Ch. sensibilizată la asemenea probleme. Malthus (fig. polivalentă. Puterea colosală a acestui nor. Faptul că o serie de intuiţii sunt precedate de analogii ne face să credem că analogia face parte din mecanismele psihice ale unor specii de intuiţii euristice. în limite variabile. în esenţă. îndeplinind o funcţie deosebit de importantă. care i-au declanşat imediat o intuiţie euristică. 1972). Kuzneţov. în abilitatea acestuia de a asocia. Darwin a interpolat. uneori de a identifica noţiuni foarte îndepărtate una de alta. obstacolul de care se lovea creatorul în formularea principiului selecţiei naturale. prima analogie de interpolare. concluziile lui Th. analogie de extrapolare. El însă descoperise principiul selecţiei artificiale. care au dus la inventarea tramvaiului. chair faţă de inventator. La o analiză mai atentă. funcţia asociativ-combinatorie este indispensabilă creatorului din oricare disciplină ştiinţifică. Edison de către o bătrână. O asemenea analogie i-a fost sugerată lui Th. aşa cum a făcut becul să lumineze cu ajutorul curentului. aceea de a surprinde asemănările dintre fenomene. în care nu intervine omul. iar a doua. prin analogie. După cum am văzut.

de la finit la infinit. Ea este de fapt ultima „picătură" ce se adaugă unei etape de acumulări. foarte diferite calitativ.6. adică pe asemănarea de scurgere. cu silogisme condensate şi dinamice să fie implicat atât în mecanismele psihologice ale intuiţiei euristice de inducţie. soluţia unei anumite^ probleme. generând pe această cale soluţia. în plus. Poincaré îşi exprimă dezacordul cu opinia larg răspândită cum că matematica s-ar baza exclusiv pe raţionamentul de tip deductiv. prin acest raţionament gândirea face trecerea de la detalii la principii. înţeleasă ca o străfulgerare a minţii. mai mult sau mai puţin îndelungată. când structura lui scapă controlului metodic şi explicit. strict formală. Coandă este însă de alt gen. Acest tip de raţionament permite trecerea gândirii de la individual la general. are într-o anumită măsură natura raţionamentului inductiv şi că prin aceasta este el fecund. In derularea lui relativ lentă. prin aceea că ne scuteşte de demonstraţii lungi. Aşadar. deoarece accentul nu cade. între două fenomene foarte diferite ca natură: scurgerea jetului flăcărilor spre fuzelajul avionului (1910) şi scurgerea picăturilor de apă pe deget.. ca acest tip de raţionament. întrebându-se „Care este natura raţionamentului matematic? Este el în mod real deductiv. 1986). în baie (după 20 de ani). „Dacă matematicile nu ar avea un altul.într-o formulă unică o infinitate de silogisme" (traducere. consemnează H. plictisitoare şi monotone. E posibil. Analogia care stă la baza declanşării acestei intuiţii credem că ar putea să fie denumită analogie formală. Poincaré. parcă dintr-o dată. prin intermediul căreia e surprinsă. pe conţinutul celor două fenomene. 5.funcţionare a becului electric la tramcar şi i-a declanşat o intuiţie euristică de soluţionare a problemei. putând astfel să-şi continue mersul înainte". consideră H. în acest caz avem de-a face cu analogie slabă. fără premise evidente. raţionamentul prin recurenţă ţine preponderent de logică. Prin intermediul lui. gândirea se ridică de la constatări singulare la teoreme. Se pare că acest raţionament pendulează între logică şi infralogică. de căutări. ci pe formă. el ne asigură o mare economie de timp şi de efort. ele nu s-ar putea dezvolta. Uneori se supraestimează analogia. Intuiţia lui H. raţionamentul prin recurenţă are o natură preponderent infralogică 128 . Analogia declanşează intuiţia. Poincaré. după opinia noastră. Poincaré. aşa cum se crede de obicei? O analiză aprofundată ne arată că acest lucru nu este adevărat. de activitate intensă. El îşi păstrează totuşi caracterul rigorii absolute: iată ce trebuie să dovedim mai întâi". dar ele recurg din nou la acelaşi procedeu. adică la raţionamentul prin recurenţă. în acest caz. după opinia lui H. Raţionamentul prin recurenţă şi intuiţia euristică Proprietatea esenţială a raţionamentului prin recurenţă constă în aceea că el conţine condesate. cât şi în cele ale intuiţiei de iluminare. în mişcarea lui rapidă şi discontinuă. H. Mai întâi. concluzia apărând parcă „din nimic". în care premisele şi concluziile sunt evidente şi oarecum controlabile. . aplicabile la toate numerele. că raţionamentul matematic. continuă şi explicită.

peste premisele majore). îl compensează şi depăşeşte ca economie. prin raportarea la fiecare pas a premisei minore a raţionamentului următor la concluzia raţionamentului anterior. prin condensarea tuturor premiselor majore într-o singură formulă generală. mai mult sau mai puţin frecvent. Mişcarea raţionamentulului prin recurenţă din logic în infralogic şi invers poate fi interpretată. Reculul parţial al gândirii recurente contribuie. Poincaré. format dintr-o „cascadă" de silogisme ipotetice este . realizează totuşi în final o economie de timp şi de efort despre care vorbeşte H. Tocmai în acest punct se concentrează o particularitate esenţială a unui asemenea tip de raţionament. Or. se pare. Dacă teorema este adevărată pentru n-1. ne mărginim să enunţăm premisa minoră a primului silogism şi formula generală care conţine drept cazuri particulare toate premisele majore. Or. o natură intuitivă. Poincaré următoarea: Teorema este adevărată pentru numărul 1. credem. se soldează cu realizarea unei mari viteze de înaintare. e adevărată pentru 3 şi aşa mai departe. De aici rezultă. în care gândirea înaintează prin retragere parţială. b) permanentul transfer informaţional de la concluzia raţionamentului anterior la premisa minoră a raţionamentului următor. Deci. dacă este adevărată pentru 2. după opinia noastră.(subconştientă). mărindu-şi astfel valoarea creativă. fapt ce-i conferă. în funcţie de anumite particularităţi tipologice ale persoanei. Deci. în final. dacă e adevărată pentru l. Este un fel de înaintare a gândirii prin recul parţial. ea este şi pentru n. fie şi numai parţial. Poincaré. în raţionamentul prin recurenţă termenul ulterior se fundamentează pe cel anterior. credem. în plus. raţionamentul prin recurenţă asimilează din infralogic elemente informaţionale noi. relativa spontaneitate a gândirii recurente. timpul pe care gândirea recurentă îl pierde prin realizarea la fiecare pas a reculului parţial. 129 . mai mult sau mai puţin aleatorii.după părerea lui H. Se vede deci că. la: a) creşterea consistenţei sale. premisele majore ale tuturor silogismelor noastre pot fi aduse la o formulă unică. este adevărată pentru 2. ca închidere în logic şi deschidere în infralogic. fecunditatea lui creativă. este adevărată şi pentru 2. în acest din urmă caz. efectuând un permanent du-te-vino între premisa minoră a raţionamentului următor şi concluzia raţionamentului anterior. atunci frecvenţa mare şi specificitatea acestui raţionament pentru gândirea matematică e de natură să explice prezenţa atât de pregnantă a modalităţii de creaţie intuitivă la unii mari matematicieni. ceea ce. Pe de altă parte. să explice. în raţionamentul prin recurenţă. Dacă admitem ipotetic că raţionamentul prin recurenţă ar putea să fie suport al intuiţiilor euristice de inducţie şi de iluminare. Structura raţionamentului prin recurenţă. între trecut şi viitor. Funcţia pulsatorie (de închidere şi deschidere) a raţionamentulului prin recurenţă e de natură. este adevărată şi pentru 3. dacă ne putem exprima astfel. cu mult. de natură asociativ-combinatorie. Pare ciudat şi oarecum paradoxal faptul că un raţionament ca acesta. inclusiv la H. Aceste achiziţii din infralogic sunt validate sau invalidate în planul logic. „Se vede că concluzia fiecărui silogism serveşte ca premisă minoră pentru următorul. cu trecerea ei fulgurantă peste etape (de fapt.

prin prelungirea în viitor a unor premise din trecut.7. „în toate ştiinţele teoretice ale raţiunii". Raţionamentul prin recurenţă. Kant. atât de mult implicată în activităţile euristice anticipative şi mai ales în teoriile prospectologice. care nu e complet indus din elementele particulare. Cel care elaborează ecuaţia raţionamentului prin recurenţă este G. Şi totuşi. 1969). ci numai cunoştinţă pură a priori" (traducere. Kant ridică o seamă de obiecţii. ireductibil la elementele din care a fost indus. Deşi viziunea apriorică a lui Imm. ei bine. Construirea lor se face. cum consideră cu temei Imm. „.I. raţionamentul prin recurenţă e implicat. 50% ocazional.Adaugă la conceptul subiectului un predicat care nu era deloc gândit în el şi nu putea fi scos prin descompunerea lui". raţionamentul prin recurenţă. Din aceste cercetări rezultă următoarea intervenţie a intuiţiei euristice: 33% din cercetători au relatat că sunt ajutaţi de intuiţie frecvent. Beveridge menţionează cercetările lui Alatt şi Backe. După opinia noastră. Intuiţia s-a dovedit corectă întotdeauna în procent de 7%. al cărui concept cere ca ea să nu conţină cunoştinţă empirică. Kant în Critica raţiunii pure consideră că. se pare că explică. ce conţine în sine ceva nou. de fapt o trăsătură a mecanismelor gândirii omului în genere. aşa cum consideră pe bună dreptate H. toate ştiinţele raţiunii se bazează pe judecăţi sintetice a priori. adică la principiu. în grade diferite. realizate prin metoda anchetei. „Trebuie să se observe mai întâi că judecăţile matematice autentice sunt întotdeauna judecăţi a priori şi nu empirice. Kant. judecăţile sintetice a priori. Poate că e chiar modalitatea prin care se înfăptuieşte inducţia incompletă în matematică şi nu numai în ea. despre care vorbeşte Imm. Acest ceva nou. Dacă însă nu se va admite aceasta.Deşi specific gândirii matematice. constituie în fond esenţa creativităţii şi creaţiei matematice. Polya (1971). „virtutea creatoare" a raţionamentului matematic. fie şi numai parţială. după opinia lui H. construit. raţionamentul prin recurenţă ar putea să fundamenteze parţial şi intuiţia de predicţie ( de „ghicire"). Poincaré. ea are totuşi o funcţie explicativă.. atunci ei restrâng judecata mea la matematica pură. poincaré. în ce constă acea „virtute creatoare" a raţionamentului matematic care-1 deosebeşte în mod esenţial de silogism? H. în principal. bazat pe judecăţi sintetice a priori. Imm.. Poincaré ne lasă să înţelegem că dezlegarea acestei tulburătoare enigme euristice se cere căutată în judecăţile sintetice a priori. constituind. e analog sau chiar identic cu inducţia matematică. Cercetarea intuiţiei euristice prin metoda chestionarului W. 130 . Acest adaos. aşa cum rezultă din structura raţionamentulului prin recurenţă de mai înainte. în fond. în rândul cercetătorilor din domeniul chimiei. deoarece conţin în sine necesitate. sunt de tip extensiv. cel puţin în stare latentă. credem. într-o bună măsură. se realizează întotdeauna în trecerea de la particular la general. care nu poate fi scoasă din experienţă. 17% n-au primit nici un ajutor m Paftea intuiţiei. 5. şi în alte modalităţi de gândire. spre deosebire de judecăţile analitice. Deci. ci presupune o construcţie. După opinia lui Imm. Kant.

„Intuiţia este un dar pe care ni-1 face mintea noastră". autoarea conchide: „De aceea. mai eficiente decât exploziile sporadice de energie psihică". ingineri etc). predată la anul IV. o studentă eminentă. care a făcut obiectul unei comunicări ştiinţifice la Primul Simpozion Naţional de Inventică. cele mai fertile. Mulţi declară însă că intuiţia s-a dovedit greşită. o definiţie a intuiţiei euristice: „Consideraţi ca intuiţie. l menţionează perioada de după somnul de la amiază.. pentru a realiza o cercetare prin metoda chestionarului cu privire la acest fenomen. iar restul declară că intervalul e doar de câteva zile. a făcut o adevărată pasiune pentru această temă. până la 39. „Realizarea inconştientă a legăturilor între elementele care dau soluţia unei probleme". în concluzie. acum inginer. La 69% din subiecţi intuiţia de iluminare intervine în proporţie de una la circa 10 persoane. în momentele de singurătate sau după un conflict puternic. de exemplu pe stradă. după o concentrare intensă. Din 19 subiecţi ce declară că există momente favorabile pentru intuiţii. în timpul mersului. potenţial. în timpul activităţii concentrate asupra problemei sau a altor probleme (eventual înrudite). în momentul stării de relaxare. Din cercetarea menţionată rezultă următoarele date despre intuiţia euristică de iluminare: 89% din subiecţi au asemenea intuiţii la câteva săptămâni. în timpul scurt cât luminează ai timp să vezi şi să înregistrezi toate aspectele ce ţi le relevă.10-90% declară că intuiţiile s-au arătat ulterior a fi corecte. Pentru a înlătura ambiguităţile. menţionează drept condiţii favorabile apariţiei intuiţiilor de iluminare: mediul diferit de cel obişnuit. fiind publicată în volumul cu lucrările acestei manifestări ştiinţifice. în cele ce urmează. ele fiind. Marina Meilă Predoviciu. la absolvire şefă de promoţie. în chestionar. urmată de desfăşurarea altei activităţi. germinează.. Un creier odihnit şi ritm constant de lucru (dar nu monoton) sunt. Autoarea a elaborat un chestionar complex pe care 1-a aplicat pe un eşantion de 39 de persoane (studenţi. 14 afirmă că dimineaţa e timpul cel mai favorabil. . realizând o lucrare remarcabilă. ulterior rămânând să finalizezei imaginile captate. între altele. explozia fiind doar forma finală". intuiţia e o rază de lumină într-o cameră obscură. Iaşi. la disciplina Psihologia creativităţii. cerându-ne insistent bibliografie suplimentară şi asistenţă de specialitate. autoarea a propus. activităţile intelectuale de rutină nu favorizează intuiţiile. a prelucrat datele prin tehnici laborioase. Audiind cursul despre intuiţia euristică. „După experienţa mea. Restul. 1984.". o idee apărută brusc. cu ani în urmă (1984). care pune într-o lumină nouă elementele unei probleme ştiinţifice de care vă ocupaţi (v-aţi ocupat)". lenea nu favorizează intuiţiile. iar 3 au avut intuiţii de iluminare seara sau noaptea. e bine ca orele dimineţii să fie folosite pentru activităţi intelectuale. Câţiva nu aderă la definiţia intuiţiei propusă de autoare şi dau ei înşişi unele definiţii: „Idei (uneori vagi) care încolţesc. 90% din subiecţi relatează că intuiţia e însoţită de emoţie. facultatea Automatică din IPB. statistic vorbind.

5. în contextul rezolvării de probleme. intră imediat în acţiune activitatea euristică care încearcă să depăşească obstacolul prin strategii exploratorii discontinue. disponibilităţi care ar putea să fie în mai mare măsură activate. spre a ţine pasul cu cerinţele viitorului. matrici selective de validare a rezultatelor. Toate acestea şi încă altele. Acele presupuse zone ale creierului ce se găsesc în relativă inactivitate. ţine de problematica viitorului.I. împreună cu disponibilităţile creative existente la nivelul conştientului şi inconştientului. împreună cu conştientul şi sub controlul lui. c) Deşi intuiţiile analizate de noi se declanşează în faza inconştientă. rădăcinile. într-o alternare permanentă. presupunând perioade. de regulă. 132 .8. Este deosebit de interesantă relaţia dintre activitatea algoritmică şi cea euristică în rezolvarea de probleme. raţionamente prin recurenţă etc.. Beveridge cu privire la izvorul intuiţiei. să se revină iar la activitatea algoritmică. pot face ca funcţia creativă umană să crească nelimitat. în relaţia creativă dintre conştient şi inconştient se instituie programe euristice de căutare a soluţiei. pe un teren consolidat. de incubaţie. ci numai acelea care prezintă discontinuităţi informaţionale. Anumiţi autori lansează chiar imperativul: . Ea apare. Credem că în acest sens poate fi consistent interpretată teza consemnată de W. cel puţin pentru problemele a căror rezolvare debutează cu o fază conştientă. ceea ce evidenţiază funcţia de instanţă supremă a conştientului. se lovesc de obstacole. care a generat dificultăţi serioase în calea rezolvării unei anumite probleme. cu fazele prin care trece o descoperire sau o invenţie. trecerea intuiţiilor prin faza conştientă de elaborare este absolut necesară şi indispensabilă.Pune-ţi inconştientul să lucreze!". ca apoi. Este de presupus că atunci când activitatea algoritmică ajunge la un obstacol. Unele probleme se rezolvă pe cale algoritmică. După cum rezultă din cercetarea noastră. procesuală.în timpul somnului. Concluzii . ca urmare a ivirii unui obstacol euristic. în legătură indisociabilă cu momentele care o nreced şi o succed. de natură continuă. d) Elaborarea unor metode de a determina inconştientul să lucreze rapid şi eficient (fără prea mare cheltuială de energie psiho-fiziologică . a) Intuiţia euristică se cere analizată dintr-o perspectivă sistemică. care validează şi finalizează procesul euristic. intervin diferite specii de analogii. se constituie drept mecanisme psihologice ale intuiţiei euristice. mai mici sau mai mari. izvorul lor. premisele. b) Intuiţia euristică este generată de un anumit context creativ. relaxării etc). pe baza principiului alternanţei dintre algoritmic şi euristic. Desigur că nu toate problemele se rezolvă prin intuiţie. neştiute de noi în prezent. e) Descoperirile şi invenţiile bazate pe intuiţie presupun o alternativă a fazelor. sunt guvernate de principiul feedback-ului. se cer căutate în această fază şi nu în inconştient.

mediu dezordonat. Despre fenomenele deterministe. „Sciences et Avenir". pune în evidenţă caracterul haotic al sistemului meteo. Pe lângă conceptele de bază consemnate ceva mai înainte.D. fizica. înţeles în sens matematic şi fizic. Ed.1 Geneza. dezordine. considerată de unii autori drept o importantă revoluţie în ştiinţă. cu ajutorul unui calculator. Autorul menţionat mai înainte notează: „Termenul de haos. geometria etc). joacă un rol important. fractalul şi 5. turbulenţa. Ed. Ruelle. D. concepte şi obiect de studiu De la mitul haosului cel veşnic şi fără de sfârşit. 4. mediu aleatoriu. prin unele ramuri ale sale (teoria probabilităţilor. determinismul. pentru un matematician posedă un sens precis. La Théorie du chaos: vers une nouvelle discipline. Acest studiu. desigur meteorologia etc. 1989) are vocaţia unei largi interdisciplinarităţi. Farcaş. căruia această ştiinţă îi este mult îndatorată face distincţii de profunzime şi nuanţă între haos şi hazard (D. haologia utilizează multe alte concepte: ordine. Aprilie.CAPITOLUL XV HAOLOGIA ŞI UNELE PRINCIPII ALE ACTIVITĂŢII EURISTICE CEREBRALE • i 1. Se pare că există cinci concepte de bază ce descriu haosul: l. meteorolog la Massachusetts Institute of Technology. exprimat doar prin câteva elemente esenţiale ale sale. 94-98. El are semnificaţia unui început cu consecinţele epistemice încă nebănuite la acea dată. 542. mediu 133 . probabiliste şi voluntare a se vedea şi D. Ed. Sinergetica gândirii. Gleick. Huet. Bucureşti. 1994. Hasard et chaos. 2. Haologia .o nouă revoluţie în ştiinţă şi consecinţele ei pentru euristică 1. Un alt autor. sistemul haotic. Definiţia sa ştiinţifică este: comportament stochastic ce se produce într-un sistem determinist" (p. care a avut „năstruşnica" idee de â simula un fenomen „meteo în miniatură". iar primul părinte al acestei noi ştiinţe e Edward Lorenz. 3. Noua ştiinţă (a se vedea şi J. Albin Michel. Odile Jacob. 1992). p. Actul ei de naştere se leagă de anul 1963. statistica. în acest context matematica. L'ordre du Chaos. All.haologia. din care au purces şi lumea întreagă şi zeii cei fără de moarte s-a ajuns în zilele noastre la o nouă disciplină . Ruelle. publicat în revista de meteorologie. 55). bifurcaţia (S. 1991). teoria catastrofelor.

1980. Apare astfel o nouă clasă de sisteme cele haotice. La Revance du Dieu Chaos." „Dar nu putem spera ca „legile fizicii" derivate din acest principiu să fie suficiente explicării comportamentului materiei vii ale cărei caracteristici remarcabile se întemeiază vădit pe principiul „ordine din ordine" (E. Haologia are nenumărate aplicaţii. Schrôdinger îşi au sursa informaţională în fizică. 134 . Schrôdinger. nu doar ca proiect.s ordonat. (P Thuillier.). iar altele sunt pe punctul de a o face. ne-a atras atenţia o afirmaţie concisă dar riguroasă a lui E. Prin urmare există două „mecanisme" diferite prin care pot fi produse evenimente ordonate: „mecanismul statistic". 1991). de mai multă vreme. P. Tabeling. Schrôdinger. Mézard et G. Aplicaţii ale haologiei şi priorităţi Foarte multe ştiinţe au adoptat.. 616 şi urmat. 1991. Schrôdinger potrivit căreia „Ordinea întâlnită în desfăşurarea vieţii izvorăşte dintr-o sursă deosebită. May. şi cel nou. Aceste probleme se conjugă cu precizările şi delimitările făcute în teoria informaţiei (fora Shannon) cu privire la entropie şi negentropie. Planck. 1. 1980. „La Recherche Spécial. p. Preocupările noastre de euristică haologică au început cu mulţi ani în urmă. Din această perspectivă. necunoscute până acum în clasificarea sistemelor. şi anume pe acelea care sunt mai apropiate de domeniul psihologiei: „Le chaos en biologie" (R. Mai târziu. p. care produce „ordine din dezordine". haos determinist (ordonat). Mai. Toulouse.). De aici decurge concluzia existenţei unui determinism statistic.M. Schrôdinger.). poate la M. 656 şi urmat. Ce este viaţa? Aspectul fizic al celulei vii şi Spirit şi Materie. Mai. de la haosul în sistemul solar şi în galaxii. ca fiind disciplina ce se ocupă cu studiul relaţiei dintre ordine şi dezordine în sistemele tranzitive. un unghi de vedere haologic. Dintre acestea consemnăm aici câteva exemple de asemenea aplicaţii. prima vizând dezordinea in Slste me. Unii autori subliniază ordinea. ordine haotică etc. „Ordre et désordre mental" (J. până la haosul în sistemele mici. haologia s-ar putea descrie. 232. Bucureşti. Mai. compatibil cu dezordinea şi a unui determinism dinamic. ci sub forma unor lucrări finalizate deja. politică. compatibil cu ordinea. care făcea o distincţie similară cu viziunea lui E.Bergeret. 674 şi urmat. după anul 1980. 102-103). Mai. 1991. 588 şi urmat. Pentru o minte fără prejudecăţi al doilea principiu pare mult mai simplu. „La recherche Spécial". Alţii pun un accent r^ai mare pe dezordine. „Les dendrites" (B. iar a doua ordinea. „De verres de spin aux réseaux de neurones" (M. „La Recherche Spécial. J>e pare că aceste consideraţii ale lui E. mai plauzibil.. Mai. „La Recherche Spécial". într-un sens mai general. 232. 1991.). p. 1991. „La Recherche Spécial". ce acoperă o arie imensă. p. pornind de la informaţii vagi despre acest domeniu. traducere.103-104).2. între legile statistice şi dinamice (E. p. Perrin et P. credem. 232. care produce „ordine din ordine". Ed. 232. traducere. după opinia noastră. 232.

566 şi urmat. Un allţ. Mai. De asemenea.Aşadar haologia are filiaţii directe său indirecte cu toate aceste teorii şi cte de vedere. 390. vol. 9. am încercat să aplicăm aceste patru relaţii între ordine dezordine la fenomenele euristice. Markov. 1994) de studiile publicate în cele două reviste: „La Recherche Spécial". metodică şi. aşa cum am mai spus. preocupările noastre oarecum nesistematice. dezvoltă la început în unitate. a celor două relaţii menţionate E. no. Zapan constată că în sistemele evolutive evenimente preferenţiale au loc treceri de la o stare la alta. Mai apoi. Lorenz fundamentează haologia^ în anul 1963). Academiei Române. Poincar^ drept un precursor al haologiei (J-L. de a fi şi ele modelate matematic prins teoriile menţionate mai înainte. ştiinţifică şi clopedică. p. le^j Précurseur. Namur. există cercetători care-1 consideră pe H. 2. 1991. devenind treptat o activitate de căutare cuy scop. începând din anul 1964 (a se reţine că E. ne-am asociat un matematician probabilist cu care arn^ publicat studiul „An Aleatory-Haological Interpretation of Some Heuristic Pheno-. ordine mică în dezordine mică. 232. sub titlul „Firul Ariadnei în labirintul informaţional cerebral^ •al creativităţii". care în contextul cerce^ tării sistemelor evolutive cu evenimente preferanţiale şi al elaborării ciberneticii^ calitative. nu după mult timp am încercat oarecare generalizare. 415). profesorul Gh. 1992 (textul depus m^ 1988). Ordinea şi dezordinea sunt stări zitorii ale sistemelor. ajungând astfel relaţii: 1. p.D. „La Recherche Spécial". Apoi. 1993. Zapan. 542. Cunoaşterea şi aprecierea obiectivă a personalităţii. ca mai apoi ele să aibă o evoluţie antitetică Zapan. 4. în revista „Cybemetica".). viziunea noastră despre haologie s-a lărgit mult după ce am luat. ordine mică în dezordine mare. începând acest moment. 1984. 1992 şi de. 2. Henri Poincare. 1935). pentru acest domeniu^ au căpătat un conţinut mai consistent. 232. p. ordine mare în dezordine mare. Dalrnedico. ordine mare în dezordine mică. referinţele bibliografice menţionate în aceste studii/Cercetarea de faţă se situează^ în prelungirea preocupărilor noastre mai înainte menţionate. Aprilie. Desigur. A. Chabert. dezordinea şi ordinea informaţională se^. Mai. dacă o putem numi aşa. XXXVII. chiar ştiinţifică. studiul a fost revăzut şi publicat în „Revista de^. Ed. constată profesorul Gh. Deci. cunoştinţă (decembrie. 1907) şi de teoria lanţurilor legături complete (Onicescu-Mihoc. Schrôdinger (ordine din dezordine şi ordine din ordine). Avem datoria morală de a menţiona faptul că mintea noastră a fost sensibi^ lizată pentru a înţelege problemele haologiei la şcoala cibernetică-statistică-proba bilistică a profesorului Gh. „Science et Avenir". după anul 1980 am început să reflectăm asupra^ punctului de vedere al lui E. ce pot fi descrise teoria probabilistică a lanţurilor (A. 1994. în procesul^ învăţării. Belgique. 135 . inventică" nr. Zapan. Pe de altă parte.A. al cărui student am avut cinstea şi norocul a fi fost. Odată obţinute. 1991. susceptibile. Ulterior. Primele rezultate au fost publicate în cartea noastră^ Strategii creative transdisciplinare. credem. precursor al haologiei e savantul român Gheorghe Zapan. 150-155. mena". Ed. realizează o modelare matematică a activităţilor umane. 360. dacă nu e prea mult spus. Schrôdinger.

hipnologie etc. ce pendulează permanent de la ordine informaţională la dezordine şi invers. Nicolau. Bucureşti. pentru că cibernetica vizează doar fenomenul ciclic (feedback-ul). cercetările noastre pe această temă. la unele cercetări de asimetrie cerebrală. în consens cu definiţia obiectului de cercetare al acesteia (a se vedea par. neuro-cibernetică. 1980). Sperăm ca studiile noastre menţionate mai înainte să aibă semnificaţia unor prime încercări de a aplica haologia în domeniul fenomenelor euristice şi de a atrage atenţia creatologilor asupra nevoii de a coopera interdisciplinar cu această nouă ştiinţă. Bălăceanu. Ed. credem că e necesar să consemnăm faptul că prezentul studiu nu intenţionează nici pe departe să realizeze o sinteză la zi în literatura psihoneurofiziologică. surprinderea unor principii ale acesteia. M. doar pentru că ele susţin viziunea noastră haologică despre fenomenele euristice.4.). Dacă în momentul de faţă ne apare pe deplin legitimă psihocibernetica. Ştiinţifică şi enciclopedică. nu prea frecvent. Credem că haologia va avea în psihologie şi în euristică un ecou comparabil cu acela pe care 1-a avut cibernetica în aceste domenii. Cibernetica. Moraru. Am recurs. Metoda ideogramei serveşte într-o anumită măsură scopurilor noastre şi se bucură şi ea de privilegiul de a fi originală şi inedită. 1. 1978). Nu e vorba de aşa ceva. Aşadar.1. în principal.3. Obiective ale cercetării noastre » Ca să ne fie mai bine înţelese intenţiile şi punctele noastre de vedere. ce evidenţiază faptul că structura cerebrală funcţionează atât determinist cât şi aleatoriu (D. Hebb. 136 . ştiinţifică şi enciclopedică. ştiinţifică. dar. în sens mai larg. The Organization of Behavior. prezentul studiu intenţionează. Bucureşti. Ed. C. după opinia noastră sisteme tranzitive. pe câtă vreme haologia abordează elemente infrastructurale mult mai profunde ale sistemelor. Mecanismele inteligenţei. sunt orientate spre aprofundarea euremei asociativ-combinatorii din modelul structurilor euristice fundamentale (I.1. In subsidiar. Bucureşti. Ed. dacă aceşti termeni ne sunt permişi. Ed. ele urmăresc înţelegerea suportului informaţional al activităţii euristice cerebrale şi eventual. dacă nu chiar mult mai mare. 1961. 1949. Fundamente neurocibernetice şi sistemice Punctele noastre de vedere îşi găsesc o fundamentare consistentă în diferitele modele cibernetice ale creierului şi ale reţelelor neuronale. Willey. intrând astfel în sfera de studiu a haologiei. să propună opiniei ştiinţifice un nou domeniu al cercetării şi o metodă adecvată pentru aşa ceva euristica haologică şi metoda ideogramei. 1. suntem convinşi că în viitorul apropiat se vor contura interdisciplinele ce ar putea să se numească psihohaologia şi euristica haologică (eurihaologia). Creierul şi psihicul sunt. Un model epistemologic-psihologic al creativităţii tehnice. Beliş.

a. Somnul paradoxal şi furtuna cerebrală Ţinând seama de principiul continuităţii funcţionale a psihicului. decurge că visul se realizează. p.c şi a. când 70-80% din neuroni sunt în stare de activitate (L. 1991. Visul. dincolo de această sumară clarificare conceptuală. Corfariu.). 15-19).2. Beliş. că ea nu imaginează nimic care să fie al ei. întrebări în legătură cu această problemă se pot formula următoarele întrebări: în ce raport se află creaţia onirică şi cea vigilică? Oare aceste două modalităţi de creaţie ale creierului. aflat în două ipostaze diferite (veghea şi somnul paradoxal).a. fenomen complex şi oarecum enigmatic. 1978. p. Enătescu. sunt 1T7 . Ed. 2. rezultată mai mult din nevoia de a ne delimita aria de investigaţie.5. spre deosebire de „Figurile animalelor create de imaginea popoarelor Orientului". Freud. Principii fundamentale haologice-euristice cerebrale şi unele mecanisme psihofiziologice ale creativităţii în starea de somn 2. 2. cristalizate definitiv. psihologie şi patologie. Interpretarea viselor.c). 1991. El vorbeşte despre „Acele stranii creaţii compozite" ale visului care. Foişoreanu. traducere. cât şi în starea de somn.s. nu concluzionează" (S. într-o formă specifică. p. O. Cluj-Napoca. ce intervine periodic la intervale de 90 de minute de somn normal. cercetările de fond pe această temă rămân deschise unei largi cooperări interdisciplinare. mai ales în faza de somn paradoxal. în plus. exprimă doar un segment al activităţii nervoase superioare (a. în altă parte autorul menţionează: „Urmează că acţiunea visului nu este niciodată creatoare. Ed.e.e.n. l. „Creaţiile visului par să împrumute formele mereu noi ale unei imaginaţii inepuizabile" (S.1.Jurtună cerebrală". 1978. ce semnifică un maximum de activism cerebral propriu stării de somn paradoxal (somn cu vis. o funcţie creatoare. pe care ne permitem să-1 punem în circulaţie în acest context. că ea nu apreciază. Freud formulează un punct de vedere oarecum antinomic. Despre funcţia creatoare a visului.). există temei să considerăm că asociaţiile şi combinaţiile informaţionale cerebrale se realizează atât în starea de veghe. Relaţia dintre aceste concepte e ca de la specii (a. 24). Desigur. Bucureşti. O delimitare conceptuală Termenul de activitate euristică cerebrală (a. având durata de 15-20 minute). V. Cercetările de hipnologie şi onirologie pun în evidenţă faptul că în această fază se declanşează aşa-numita . Popoviciu. Dacia. în raport cu starea de veghe. Măiastră. p. Freud.c. Probleme de fiziologie.c. traducere.s. V. 23-26). cercetările de neurocibernetică (M. S.). 79) ne îndreptăţesc să luăm în consideraţie şi activitatea algoritmică cerebrală (a.) la gen (a.n.

ce se realizează intens în această formă de somn. în contextul favorizant al structurării şi restructurării engramelor de memorie. Trecerea de la starea de veghe la somn şi invers înseamnă alternanţă în dinamica informaţională cerebrală. desco'eririle lui R. 2. trecerea de la veghe la somn presupune. creşte şansa de a realiza. fiind de natură să reactualizeze unele cercetări mai vechi ale noastre (I. Acest fenomen ar putea fi numit principiul schimbării alternante a proporţiei dintre ordinea şi dezordinea informaţională cerebrală. alternanţa emisferelor cerebrale cu dominanţa funcţională a emisferei irepte (L. dominată de relaţiile 3 sau 4. logica prin funcţia ei raţional-normativă impune. diferenţiat relaţia 3 sau 4. Avem temei să presupunem că în aceste stări. la relaţiile l sau 2 şi invers.W. activităţi ce se soldează şi ele însele cu o oarecare dezordine informaţională. cu mai multe grade de libertate. după cercetările lui M. 1978. distinse cu Premiul Nobel pentru medicină în anul 1981. într-o asemenea dinamică informaţională cerebrală nerestrictivă. asociaţii şi combinaţii informaţional-ideatice. p. 2. Vlyslobodsky. relaţia l sau 2. proporţia statistică dintre ordinea şi dezordinea informaţională cerebrală. în care vedem posibile următoarele situaţii: 1. în funcţie de context. 1976). Myslobodsky. cât şi specializarea funcţională a lor (asi38 . 19.. credem. de la relaţiile 3 sau 4. Dar în starea de somn.3 Principiul schimbării alternante a proporţiei dintre ordinea şi dezordinea informaţională cerebrală Pe de altă parte. 86-111). De asemenea. e de presupus că în starea de veghe. intervine. Ordine mică în dezordine mare. 4. 3. Aplicând aceste relaţii la stările de veghe şi de somn (în sens mai larg la dinamica conştient-inconştient). 124. Life Sci. intervine. Ordine mare în dezordine mică. Moraru. n m evi denţă principiul complementarităţii şi alternanţei funcţionale a celor două misjere cerebrale în stare de veghe. Totodată.ideatice se realizează cu o amplitudine şi frecvenţă mai mari ca în starea de veghe. dominată de relaţia 2. calitativ şi cantitativ. Sperry. imposibil sau greu de realizat în starea de veghe. p. sub cenzura severă a raţiunii. dacă vom încerca să interpretăm aceste fenomene din perspectiva haologiei. Ordine mare în dezordine mare. Pharmacologie mphcations of hemispheric asymmetry.total izolate ca nişte monade? Creaţiile onirice au vreo semnificaţie în rezolvarea problemelor formulate în starea vigilică? Creaţia onirică e simetrică şi complementară creaţiei vigilice? Creaţia onirică e implicată direct sau indirect şi disimulat (simbolic) în creaţia vigilică? Credem că aceste întrebări se situează în contextul problematic al relaţiei dintre conştient şi inconştient în creativitate şi creaţie. ca aceea din starea de somn paradoxal. 1980. Ordine mică în dezordine mică. asocierile şi combinările informaţional. M. Popoviciu şi colab.. mai ales în relaţia 2. în lipsa cvasitotală a logicii.

P. 1985. specifică stării de somn paradoxal. Worden. mai intervine un fapt extrem de important şi semnificativ. generală şi abstractă şi gândirea concretă. alternanţele emisferice din starea de veghe. relaţia 2 fundamentează şi explică accelerarea imageriei onirice. 2. trăiri emoţionale vigilice şi trăiri emoţionale onirice etc. spaţialvizuală şi intuitivă (R. a gândirii în imagini (I. Creativitatea şi unele particularităţi ale ei în inginerie. ordine mică în dezordine informaţională mare). imagini şi imagini. funcţie de natura stimulului. are loc o accelerare a imageriei onirice.4. teză de doctorat. încălcând se pare legile spaţio-temporale. ceea ce înseamnă. aşa cum arată cercetările de hipnologie şi onirologie. Deutsch. Studiu de epistemologie şi de psihologie. logică şi infralogică. 2. avem temei să presupunem că gândirea (eventual fragmente de gândire) se transformă permanent în imagini şi invers. Din punctul nostru de vedere e plauzibil să credem că cele două fenomene sunt conexate cauzal: cel de-al doilea (accelerarea imageriei onirice). care explică transformarea. S. fenomen cunoscut în ştiinţă. figural-emoţională. între conştient şi inconştient. Sperry.. P. imagini onirice şi imagini onirice. pe fundalul alternanţei funcţionale a emisferelor cerebrale. p. Revised Edition. Schmitt and F. fiind efectul celui dintâi (relaţia 2. Springer. Universitatea din Bucureşti. Ed. e sintetică. Right Brain. imageria onirică are o dinamică fulgurantă. Freeman and Company. între concepte vigilice şi imagini onirice. cât şi alternanţele veghe-somn şi invers se soldează cu asociaţii şi combinaţii între concepte şi imagini vigilice. fie şi numai parţială. la intervale relativ mici de timp. G. imagini vigilice şi imagini onirice. între gândirea vigilică şi imageria onirică dominantă în starea de somn paradoxal.metria): emisfera stângă e specializată.H. logica verbală.G. în teza noastră de doctorat (1973) am propus principiul centroaferentaţiei informaţionale. imagistică. Cu privire la această problemă. gândire fîgurală şi reacţii emoţionale. temporală şi raţională. Cambridge. 1973). iar emisfera dreaptă în motricitate. Pe plan asociativ-combinatoriu. Lateral Specialization in the Separated Hemispheres. imaginile în gândire. acela că în această ultimă stare de somn. New York. in „The Neurosciences Third Study Program". Aşadar.O. Popoviciu şi colab. într-un context de ordine mică în dezordine informaţional-ideatică mare. Fundamentarea haologică a ipotezei accelerării imageriei onirice în afară de relaţia l. în gândire abstractă. specifică stării de somn profund şi relaţia 2. Mai mult decât atât. între concepte şi concepte. dar neexplicat (L. W. 236).W. Mass: MIT Press. e analitică. între concepte şi trăiri emoţionale. Principiul centro-aferentaţiei informaţionale Schimbarea dominanţei emisferice atât în starea de veghe. oarecum controversată.5. presupune alternanţa haologică şi o oarecare interferenţă informaţională între gândirea verbală. cât şi în trecerea de la veghe la somn şi invers. 1974. Left Brain. 1978). implicit şi accelerarea procesului aso- l . mai ales. Moraru. elaborări teoretice.

Antidotul acestei situaţii e cultivarea gândirii de tip pantareic. corelat cu unele cercetări de asimetrie cerebrală. consemnate în paragrafele anterioare se constituie drept unul din mecanismele psihofiziologice ale creativităţii în starea de somn. prolifică sub raport creativ.3). dar mai ales din principiul schimbării alternante a proporţiei dintre ordinea şi dezordinea informaţională cerebrală (2. 1991. creativitate despre care au relatat mulţi creatori. mereu curgătoare şi disponibilă să-şi distrugă propriile ei automatisme. comportă o reconsiderare haologică.8.7.1-2. 2. despre care am vorbit mai înainte.5. Psihologia creativităţii. 2. mobilitatea etc) poate fi regândită din această perspectivă. Landau. ordonări şi stereotipii informaţionale inflexibile. Stocarea informaţiei în structurile de memorie se cere făcută pe principiul „vaselor comunicante" . au şanse sporite să fie soluţionate în stare de somn. generatoare de interpolări şi extrapolări. spre a împiedica gândirea de a impune informaţiei o ordine prea rigidă.ciativ-combinatoriu: mai multe asociaţii şi combinaţii informational-ideatice-irnagistice-emoţionale pe unitate de timp. 2 6. întreaga teorie a comportamentului (complianţa comportamentală.P. Ed.M. Poate că şi termenul de flexibilitate introdus în psihologia creativităţii de către J. Explicarea relaţiei Landau Din perspectiva acestor aspecte haologice înţelegem mai bine punctul de vedere al unor mari creatori (H. P. se cere cultivată şi în starea de veghe. dezordine amplificată mai ales în starea de somn paradoxal. p. rezultă unele concluzii de natură hipno-euristică. Valéry etc) potrivit căruia o anumită dezordine informaţională favorizează asociaţiile şi combinaţiile inedite (E. 89). 594). Corolar hipno-euristic Din paragrafele 2. guvernată de relaţia haologică 2. 1979. Anumite probleme care nu şi-au găsit rezolvarea în starea de veghe. ce intervine pe cale naturală. p. Bucureşti. didactică şi pedagogică. Toate aceste fenomene şi relaţii. La modul mai general. cât şi prin strategii asociativ-combinatorii puse m mişcare în mod deliberat. în sensul arătat mai înainte. traducere. May. Poincaré. Această relativă dezordine informaţională. Acest deziderat se poate realiza prin asimilarea unei informaţii divergente. Temeiul haologic al conceptului de flexibilitate în sprijinul interpretării din paragraful anterior vine şi următoarea constatare: Le chaos dans les systèmes physiologique procurerait une flexibilité de réponse à différentes situations" (R. de a instaura clasificări. prin fenomenele de alternanţă multiplă (ce ne sugerează chiar formularea ipotetică a unui principiu al alternanţelor cerebrale multiple). Guilford.

Bucureşti. Pe abscisă punem clasele de idei (a. d). Moraru. menite să studieze creativitatea.1. Ed. 41. din care visul se desfăşoară pe aproape 5 ani (o cincime din starea de somn). d) Idei care se aplică în străinătate cu mici deosebiri 10.9. didactică şi pedagogică. Brătianu) pe una din cele patru clase (fig. obţinute în aplicaţi noastră cu metoda Osborn (I. 145-148). 18%. comparativ şi corelat. 6. atât în starea de veghe.Şi nu al sertăraşelor ermetic închise". Total 51 100% Pe ordonată consemnăm ideile în ordinea cronologică a emiterii lor. cât distribuirea acestora de către un specialist în domeniu (prof. Rezultatele unui experiment transpuse pe ideograma Vom aşeza într-un sistem de coordonate cele 51 de idei. 1992. în sensul comentat mai înainte. c. ne dăm seama ce importanţă mare ar avea găsirea unor procedee de a stimula creativitatea. b. Moraru. 19. în relaţie ci celelalte. cât şi în starea de somn. Strategii creative transdisciplinare. C. pe tema „Instalaţie complex pentru recuperarea de energie şi materiale la un cuptor cu arc electric de topit oţef. b) Idei care nu pot fi promovate din punct de vedere tehnologic 14. 45% c) Idei de anticipaţie la care urmează să răspundă ştiinţa şi tehnologia viitorului 6. prin schimbarea proporţiei dintre ordinea şi dezordinea informaţională cerebrală. Ştiinţa şi filozofia creaţiei. Ideograma ne permite să facem o analiză asupra felului în care se asociază şi se grupează ideile. 27. Acest sistem de reprezentare a ideilor a fost numit de noi ideogramă. cât şi cu celelalte discipline euristice. dar şi o situaţie analitică a fiecărei idei. alături de hipnologie şi onirologie şi în strânsă cooperare cu ele. Din această perspectivă. vis şi veghe (I. Bucureşti.univ. 1411 . Principii ale asocierii şi combinării ideilor grupului creativ surprins prin metoda ideogramei 3. Contează nu numai creşterea mediei de vârstă a vieţii biologice. în stările de somn. starea de somn aproximativ 25 de ani ( o treime din viaţă). Academiei Române. favorizează şi ea acest deziderat.ing. El ne oferă o imagine de ansamblu asupra dinamicii ideilor şi a distribuţiei lor statistice pe cele patru clase valorice. Alternanţa veghe-somn. Ed. Aceste clase exprimă calităţi şi cantitativ soluţiile obţinute: a) Idei bune. Speranţe pentru prelungirea vieţii creative Dacă la o durată a vieţii de 75 de ani. 77%. originale care pot fi promovate 21. 11. 2. 1995).dr. 60%.). starea de veghe ocupă circa 50 de ani. ne apar justificate interdisciplinele numite de noi hipnooniroeuristica şi vigiloeuristica. p. 3. ci şi creşterea mediei de vârstă a vieţii creative.

- — i 1 "~ " " A - i 1 1 1 "T _j _ * ~ J_ 1 ~ * X 1 " £_IIII!i T 1 r ~ i -_ — _J _ _ -4 — T 1 1 1 l 1 1i _ 4 tI I I l I I *r 1 r T 1_ i i i • 9 — ? H i Î_I - 1 ~l ~1 x _ — 1 1 1 1 J 9 T î h-ţ « i ?h i o h -j - | 1 "1 JL 9 II - -j-- l u 1 9 .1 T A- 1 L 1.— 1 T j[ -t .

alături de altele se înscriu în clasa proceselor aleatorii cu regularităţi statistice (M. ce pot fi surprinse şi descrise prin legi aleatorii. b) în mai multe minţi în relaţie. 90). ca de la cauză la efect. într-o dezordine relativă avem de-a face cu anumite relaţii constante. O asemenea realizare ar depăşi prin importanţă alte multe rezultate ştiinţifice. éd. cauza şi efectul. a ideilor e considerată de unii autori drept esenţa creativităţii. legile care guvernează asocierea şi combinarea informaţiilor şi a ideilor. enunţă trei principii ale conexiunii ideilor: 1. traducere. Aristotel descoperă şi formulează două legi ale asociaţiei de idei: legea asemănării şi legea contiguităţii (M. descrierea unei încăperi dintr-o clădire ne generează asociaţii în legătură cu celelalte încăperi. căci ar descoperi principiile descoperirii însăşi. 154). Ed. cu durerea ce o provoacă.2. Principles and procedures of creative problem-solving. p. în toate domeniile. idei în mintea celorlalţi subiecţi şi. O pictură generează o asociaţie de asemănare cu originalul. 1978. în activitatea . 104). sunt guvernate de legi haologice-statistice-probabilistice care evidenţiază o relaţie de ordine în dezordine. Autorul menţionat consideră. metoda Osborn (brainstorm) e de tip dublu asociativ: o idee enunţată de un subiect declanşează. 1963. C. sub raport psihologic. Ed. suntem nevoiţi să constatăm că deocamdată nu cunoaştem în profunzime. O constatare optimistă Deşi structura asociativ-combinatorie a informaţiilor şi. că enumerarea e incompletă şi că ar putea să mai existe şi alte principii în afara celor menţionate (D.3. 3. Applied imagination. de natură să explice şi să amplifice fenomenele de creativitate şi creaţie. Bucureşti. p. 133). Se cunoaşte de multă vreme faptul că gândirea noastră funcţionează pe principiul asociaţiei de idei. Ralea. Aceste fenomene. 2. din punct de vedere ştiinţific. ca expresie a unei ordini.F. în ceea ce priveşte asocierea şi combinarea lor. Academiei. 3. Hume. „Cercetarea asupra intelectului omenesc". asemănarea (resenblance). în tratatul său despre memorie. a Ill-a. o rană ne generează asociaţii. Desigur. Sunt ele în întregime supuse hazardului? Mai degrabă credem că informaţiile. ea se asociază cu alte idei chiar în mintea celui care a emis-o (Al. Hume se referă la asocierea ideilor într-o singură minte. p. pe bună dreptate. D. cititorul a sesizat că D. Metoda Osborn şi aceea a ideogramei ne permit să cercetăm asocierea ideilor: a) într-o singură minte. p.3. Botez. Hume. şi ea relativă. în acelaşi timp. Bucureşti. Beliş. 1987. la rândul său. contiguitatea (contiguity) în timp şi spaţiu.I. 1958. ştiinţifică şi enciclopedică. Despre asocierea ideilor. Istoric După cum se ştie. New York. Istoria psihologiei. Osborn. ar putea să ne conducă spre descifrarea legilor ce guvernează fenomenele asociativ-combinatorii în ideatic. prin asociere. Nutrim speranţa că metoda ideogramei aplicată pe eşantioane mai mari de idei.

3. După cum se ştie. Principiul ruperii aleatorii a grupurilor ideatice Cu toate acestea. Ar fi interesant de studiat în profunzime natura ideii de diiociere a grupului. 3. 10 se asociază în cinci grupuri a câte două idei. anume. după cum se observă în ideogramă. cercetătorul din mecanica cuantică. le perturbă e acestea.6. Perturbarea Nu putem trece însă cu vederea un fapt extrem de important. analog celui al asocierii ideilor dintr-o singură minte. încât nu se poate asocia cu ele.5. la o primă analiză a asocierii ideilor din mai multe creiere. Dacă renunţă la aparate nu le mai poate observa. fără medierea unei idei •ăzleţe. '•7. 3 se asociază într-un singur grup. care face astfel trecerea spre un alt grup.de rezolvare a unei probleme comune. credem. Principiul inerţiei ideatice Mai mult. de disociere. funcţionalitatea principiului asocierii ideilor din mai multe creiere. dacă utilizează apaitele pertubă fenomenele cuantice. E poate o idee cu un indice mai nare de originalitate? Putem cerceta căror persoane. Principiul asocierii ideilor din mai multe creiere în ceea ce priveşte aplicaţia noastră constatăm. îarmat cu aparatură electronică de observaţie şi chiar din cauza acestei aparaturi. H . Astfel. dintre ideile sale. Iată un autentic paradox. de către o 'dee răzleaţă. Dacă 33 de idei din 51 sunt asociate în zece grupuri şi numai 18 sunt răzleţe. prin legăturile intrinseci. se pare. 18 idei sunt răzleţe (neasociate cu altele). un principiu al inerţiei ideatice: orice grup ideativ dă impresia că tinde să se conserve. cercetătorul se găseşte în imposibilitatea de a le mai cerceta în 1 16 3pură. 8 se asociază în două grupuri a câte patru idei. 12 se asociază în două grupuri a câte şase idei. Frecvent. 3 4. în anumite momente imprevizibile intervin aleatoriu idei care descompun grupul (idei de disociere). aparţin ideile de diociere şi dacă printre ele există unele cu predilecţie către asemenea idei. acela al perirbării fenomenului cercetat. Hume. e intră în relaţie de interferenţă cu microfenomenele supuse observaţiei. în varianta a doua e vorba de cercetarea asocierii ideilor mediată prin limbaj. surprindem. următoarele: din 51 de idei. de tip asociativ. despre care vorbeşte D. comutând ideaţia pe alte clase de idei. E mai rară situaţia când >e trece de la un grup ideativ la alt grup ideativ direct. grupările de idei respectă. E de presupus că avem de-a face cu o idee altfel decât celelalte dei ale grupului. un grup ideativ e rupt.

în esenţă. pe de alta realizează. 4. inerţiei ideatice. interpretarea datelor e relativă. b. Prin aceste principii au fost explicate o serie de fenomene cunoscute. c şi d. corelat cu unele cercetări de asimetrie cerebrală şi hipnologie. distribuţia ideilor într-o anume clasă şi. Au fost formulate. autorul-a încercat să surprindă unele relaţii relativ constante ale asocierii şi combinării informaţional. idei de ficţiune etc. schimbării alternante a proporţiei dintre ordinea şi dezordinea informaţională cerebrală. introducând elemente de subiectivitate. în termeni haologici (a se vedea capitolele l şi 2) o operaţie de trecere de la dezordine ideatică. 2. 4. asocierea ideilor în grupuri ideatice e un rezultat influenţat de doi factori intercorelaţi: 1. Cu toate acestea. 5. cu idei lipsite de valoare. se propune o explicaţie cel mult plauzibilă şi doar parţială a mecanismelor psihofiziologice ale creativităţii în starea de somn. autorul aspiră la o anumită cuantificare a fenomenelor asociativ-combinatorii cerebrale şi la exprimarea lor prin relaţii formale de tip statistic-probabilistic. Concluzii Pe urmele lui Aristotel şi D. acesta ar opera distribuţia ideilor pe clase numai după natura lor intrinsecă. distribuţia unei anumite idei în una din cele patru clase depinde nu numai de specialistul care validează ideile. expertul desfăşoară. Ea e preferabilă însă lipsei oricărei interpretări. Aşadar. . E vorba de intervenţia unui subiect exterior activităţii ideative. psiho-fiziologice etc. ruperii aleatorii a grupurilor ideatice etc. se cere corelată cu alte procedee şi metode cum ar fi cele bio-informaţionale. asocierii ideilor din mai multe creiere. ele nu ar fi identice. ar trebui să dea rezultate identice. şi aplicată pe eşantioane tot mai mari de idei. selectorul uman. principiile: l. Hume. 3. pe unul şi acelaşi eşantion de idei. Două selectoare electronice. ce ar opera simultan sau succesiv. într-una din clasele a. făcute de doi specialişti. natura intrinsecă a ideii. Metoda ideogramei ce operează în prelungirea metodei Osborn. Rezultatul cercetărilor noastre de euristică haologică pare a fi încurajator. neuro-cibernetice. folosind o metodologie contemporană de tip haologic-statistic-probabilistic. la ordine ideatică. mai mult sau mai puţin ipotetic. 2. prin intermediul căruia subiectivitatea e total eliminată. din câte ne dăm seama. Totuşi. care influenţează prin aprecierea sa rezultatul asociaţiei de idei. dar care nu aveau o fundamentare ştiinţifică. Pe baza principiului l. în care ideile sunt departajate pe clase valorice. De aceea. Dacă am imagina un selector electronic de idei.ideatice cerebrale în creativitate. ci şi de natura intrinsecă a ideii. Nu încape îndoială asupra faptului că dacă am opera două selecţii. centro-aferentaţiei informaţionale. în cazul de faţă avem în vedere specialistul care validează ideile şi le distribuie după anumite criterii prestabilite. în care coexistă idei bune. în expresia optimală. utilizând această metodă.în selecţia ideilor constatăm un fenomen analog. o activitate duală: pe de o parte perturbă fenomenul ideatic.

Aşa cum am mai spus. IPOTEZE PENTRU RECONSTRUIREA COMPORTAMENTOLOGIEI ŞI EURISTICII 1. Vechile civilizaţii au cultivat astrologia prin intermediul căreia încercau să prevadă destinul oamenilor funcţie de starea şi mişcarea corpurilor cereşti. Le chaos dans le Système Solaire. Frecvent indivizii şi-au îndreptat ochii spre cer încercând să desluşească poziţia fastă sau nefastă a planetelor în raport cu scopurile sau acţiunile lor. Premise Această temă a mai fost abordată şi de alţi cercetători. Froeschlé. studiază relaţia dintre ordinea şi dezordinea structurală şi energetică-informaţională în sistemele tranzitive. 1996). Unghiul nostru de abordare a relaţiei dintre unele fenomene astronomice şi cele comportamental-psihologice este cel haologic. haologia.CAPITOLUL XVI UN MODEL HAOLOGIC AL CICLULUI SOLAR. din punctul nostru de vedere. Astăzi avem tot mai multe fapte ştiinţifice ce ne îndreptăţesc cel puţin de a emite unele ipoteze de natură să pună într-o relaţie cauzală două categorii de fenomene: cele astronomice şi cele comportamental-psihologice. se pare că speranţa acestor oameni nu a fost deşartă. ce se opune dezordinii. Viaţa. iar cercetarea noastră să fie complementară studiului amintit. în formele ei superioare generează ordine. Şi totuşi. Ei intuiau o relaţie între aceste fenomene. deşi nu puteau s-o demonstreze cu argumente consistente. Menţionăm aici doar studiul autorilor J. 2. Prezentul capitol se situează în seria lucrărilor publicate de noi pe această temă (1992. Introducere De milenii soarta oamenilor şi a colectivităţilor umane a fost legată de cea a astrelor. Sperăm ca unghiul nostru de vedere să fie diferit de cel al autorilor mai înainte menţionaţi. iar apoi. Schrôdinger comportamentul materiei vii e guvernat de principiul „ordine din ordine". ordine din ordine. Să înţelegem oare că materia lipsită de viaţă e guvernată de principiul „ordine m dezordine"? Poate că nu e greşit să interpretăm aşa. C. 1993. Schrôdmger care pune în evidenţă două relaţii între ordine şi dezordine: 1. Punctul nostru de plecare îl constituie o anumită observaţie a lui E. Materia vie se bazează pe ordinea intervenită în materia lipsită de viaţă (ordine din dezordine). După opinia lui E. 1994. 1991. 146 . Laskar. ordine din dezordine şi 2.

cu degajarea unor cantităţi imense de particule elementare. am aşezat cele două entităţi şi determinaţiile lor cantitative într-o matrice. noi am încercat o oarecare generalizare. Schrodinger. 1991). Ekmann. ordine mare în dezordine mică. ordine mică în dezordine mare. M. Fazele ciclului solar Se ştie că în acest imens reactor termo-nuclear natural .P. după cum se poate observa din matricea de mai înainte: ordine mică în dezordine mică. speciile superioare se bazează. dezordine mică ordine mică ordine mică în dezordine mică ordine mare în dezordine mică dezordine mare ordine mică în dezordine mare ordine mare în dezordine mare ordine mare Pe această cale am obţinut patru relaţii între ordine şi dezordine. folosind formula lui Boltzmann (J. Apoi. dezordinea poate fi măsurată şi exprimată cuantificat prin entropie. Marshaal.la nivelul materiei vii. 3. foarte mare) şi le-am aşeza într-o matrice. prin combinarea exhaustivă a lor ar rezulta nouă relaţii. Aceste relaţii vor fi aplicate pe modelul din paragrafele următoare. ordine mare în dezordine mare. a celor două relaţii ale lui E. mare. Deşi cele nouă relaţii dintre ordine şi dezordine permit descrieri mai nuanţate ale acestor fenomene. pe ordinea structurală şi energetic-informatională achiziţionată de speciile inferioare. influenţând planetele din sistemul său gravitaţional şi nu numai din el. motiv pentru care preferăm să lucrăm cu cele patru relaţii rezultate din matricea mai simplă. purtătoare de energie calorică şi luminoasă ce se împrăştie în spaţiul cosmic. Aşa cum am afirmat undeva. în ce constă de fapt această generalizare? Mai întâi am ataşat entităţilor menţionate (ordine şi dezordine) două determinaţii cantitative (mică şi mare). denumite generic cu termenul de „activitate solară".Soarele . inclusiv Pământul. Dacă la cele două entităţi (ordine şi dezordine) am ataşa trei determinaţii cantitative (mică. protuberante etc. în astrul zilei şi al vieţii se constată aşa numitele pete solare. mai greu.se desfăşoară reacţii chimice la temperaturi colosale. Alături de erupţii.. totuşi cu această matrice amplificată se poate opera ceva. în domeniul fizicii. Progresul speciilor poate fi interpretat şi ca o trecere progresivă de la dezordine (entropie mare) la ordine (negentropie) de la ordine mică la o ordine din ce în ce mai mare. combinându-le complet. dacă nu e prea mult spus. 147 .

Asociem fazele ciclului solar cu cele patru relaţii haologice deduse din matrice. creşte ordinea. orice creştere a dezordinii presupune simultan. Maximum de dezordine e atins. Aceste faze se deosebesc între ele. ne reprezentăm faza de activitate solară maximă (2 ani). Maximum de ordine e realizat la jumătatea fazei de activitate solară minimă. 7). poate fi asociată cu relaţia ordine mică în dezordine mare. c) o fază descendentă de circa 4 ani. pe partea dreaptă a elipsei reprezentăm faza descendentă (4 ani). până la jumătatea fazei ascendente. Aşadar. maximum de ordine. în sensul mersului acelor ceasornicului: creşte dezordinea. după cum orice creştere a ordinii presupune simultan corelat şi proporţional o descreştere a dezordinii. Activitatea solară şi fenomenele biologice. începe să crească ordinea. 4. de aproximativ 11 ani. corelat şi proporţional o descreştere a ordinii. descreşte dezordinea. constatăm. Pe partea stângă a elipsei (în raport cu cititorul) aşezăm faza ascendentă (2-3 ani). iar ultima fază. aceea de activitate solară maximă (faza soarelui calm). Reprezentarea haologică a fazelor ciclului solar pe o elipsă Pentru o mai mare claritate a modelului. creşte dezordinea. pe care aşezăm fazele ciclului solar. b) intensitatea lor. Această interpretare are unele elemente de arbitrar şi relativitate. 148 . iar la polul de jos ne imaginăm faza de activitate solară minimă (2 ani). De la jumătatea fazei ascendente. pe model. 1988). faza de activitate solară maximă. c) dar am spune noi. cu următoarele faze: a) o fază ascendentă de circa 2-3 ani.energetice . la polul turtit de sus. descreşte dezordinea. Figura geometrică nu permite exprimarea nuanţată şi subtilă a gândului. Luând ca reper jumătatea de sus a fazei ascendente. şi după relaţia haologică dintre ordine şi dezordine.Această activitate. Ordinea şi dezordinea sunt concepte antitice ce exprimă fenomene opozante. Peste jumătatea fazei descendente. descreşte ordinea (fig. Considerăm că fazei ascendente a ciclului solar îi corespunde relaţia ordine mică în dezordine mică.informaţionale şi sunt generate puternice câmpuri electro-magnetice. teoretic. la jumătatea fazei de activitate solară intensă. d) o fază de activitate solară minimă de aproximativ 2 ani (Georgeta Mariş. ca multe alte fenomene din Univers cunoaşte o anumită ciclicitate.a) după numărul de fenomene solare pe unitatea de timp. maximum de dezordine. dincolo de care. faza descendentă se armonizează cu relaţia ordine mare în dezordine mare. devine consonantă cu relaţia ordine mare în dezordine mică. după care începe să descrească ordinea. vom recurge la o elipsă turtită. b) o fază de activitate solară maximă de aproximativ 2 ani. în care sunt expulzate în spaţiu cantităţi imense de particule substanţiale . spre faza de activitate solară maximă.

a LU «0 i"5 LU N Descreşte ordinea FAZA DE ACTIVITATE SOLARĂ MINIMA Ordine mare în dezordine mică Descreşte dezordinea Fig.£ 8! o . Seceta de la noi din anul 1946-1947 se situează pe maximul solar din 1947 şi poate că a fost o consecinţă a lui. 1968. temperaturi foarte ridicate. 1957. Calendarul minim al maximelor solare şi unele efecte ale lor Convenţional. Sunt consemnate de asemenea. Erorile de pilotaj 149 . 7. Din păcate nu dispunem de date statistice complete pentru o asemenea analiză. rezultă că în anul 1980 (an situat în imediata vecinătate a maximei solare din 1979) s-au înregistrat în lume 23 de accidente aviatice în care şi-au pierdut viaţa 745 de persoane. Se consemnează că aceste accidente reprezintă cu 15 la sută mai puţin ca în anul 1979 (an cu activitate solară maximă). care a început în septembrie 1986. publicate de Agerpres. în vecinătatea maximului solar din 1990/1991.FAZA Dt AU I I V ! l A l t aULMHM 1VI«AMVI« Ordine mică în dezordine mare Creşte dezordinea Creşte ordinea '< ' LU . mai exact în anul 1992. aeriene. Totuşi. fenomene de secetă prelungită. s-au resimţit pe zone întinse ale Terrei. după statisticile Centrului de documentare şi informaţii pentru asigurări din Paris. Dacă erorile umane cât şi frecvenţa „comportamentului" ciudat al aparaturii electronice de control.) să arate o concordanţă între anii cu activitate solară maximă şi aceste evenimente. maxime solare în următorii ani: 1979. Se menţionează ca „cel mai ridicat nivel" maximul din 1957. 1947.dezordine 5. se consideră că în prezent ne aflăm în cel de-al 22-lea ciclu solar. De asemenea. etc. Acest ciclu are maximul prognozat în perioada 1990/1991. Paris 7 în 1981. cutremure etc. cresc în această perioadă. ar trebui ca statisticile accidentelor (terestre. după unele date. Fazele ciclului solar şi relaţiile de ordine . inclusiv în ţara noastră. navale etc.

cu 0.se afla ia ongmea a /uvo uin acciucmcic uc ^uur consemnate mal inamic. e) sunt bruiate emisiunile radio. Anumite date statistice ale companiei maritime britanice „Lloyds" arată că accidentele navale au bătut toate recordurile pe timp de pace în cursul anilor 1979 si 1980 (maximul solar în 1979). 6. Influenţe ale fazelor ciclului solar asupra Terrei Trebuie să observăm că fazele ciclului solar şi relaţiile corespunzătoare lor de ordine . Fiecare fază solară şi relaţia corespunzătoare ei de ordine . 150 . h) creşterea potenţialelor electrice ale pielii şi o asimetrie a distribuţiei lor. In cercetarea acestor influenţe solare asupra Terrei trebuie să ţinem seama şi de „umbrela" protectoare formată de atmosfera terestră şi de câmpul magnetic al pământului. de o corespondenţă biunivocă a fazelor în relaţia lor Soare . Aceste pierderi însumează 227 milioane tone brute în 1979. c) secetă prelungită pe întinse zone ale Terrei. fără nici un motiv bine determinat. b) supraîncălzirea straturilor joase ale atmosferei. d) creşte frecvenţa cutremurelor de pământ. m) cresc factorii de risc pentru persoanele suferinde (există o relaţie între creşterea erupţiilor solare şi infarctul miocardic).dezordine se reflectă. iar 23% la decolare. g) „comportament" ciudat al unor sateliţi circumtereştri care au început. să „danseze" pe orbită. credem. 1988): a) perturbări ale emisiunilor radio. j) modificări ale sistemului de coagulare a sângelui ce pot provoca tromboze şi hemoragii. numită heliobiologie. Activitatea solară şi fenomenele biologice.5 milioane tone mai mult decât în 1978 şi mai mult decât dublu fată de 1977 (101 milioane tone). în literatura de specialitate sunt semnalate următoarele influenţe ale activităţii solare maxime asupra evenimentelor de pe Terra (Georgeta Mariş. fenomen ce se corelează cu cel de la litera k. scăderea rezistenţei organismului la infecţii. Funcţia protectoare a acestora scade însă direct proporţional cu numărul şi mărimea „găurilor" făcute în această umbrelă de fenomenul îngrijorător de extins şi în continuă creştere . la o intensitate mai mare sau mai mică pe Terra.Pământ. k) e probabil că marile cicluri epidemice ale unor bob' se corelează cu creşterea activităţii solare. 1) diminuarea globulelor albe şi deci. i) creşterea răspunsurilor eronate la testele psihomotorii. f) sunt afectate comunicaţiile dintre avioane şi aerodromuri. .poluarea.dezordine îşi are o corespondenţă adecvată pe Pământ ce se soldează cu multiple şi profunde influenţe asupra vieţuitoarelor de pe planeta noastră. Se poate vorbi. *ru/c/ din catastrofele aviatice s-au produs în momentul aterizării. Aceste fenomene fac obiectul de studiu^ al unei interdiscipline relativ noi.

Wandorf manevra cu mâna stângă manşa. un as al aviaţiei strategice americane. interferenţa deprinderilor noi cu cele vechi şi perturbarea acestor* din urmă. pe baza unor exemple consemnate în literatura psihofiziologică şi psihoergonomică. Dintr-o dată. Cazul cel mai interesant este acela al experimentatului pilot de pe bombardierul strategic american B-52. pilotul Wandorf. g şi i. partea stângă a cozii petrolierului s-a izbit de geamul carlingei avionului său. După cum se ştie există o lege a transferului şi interferenţei deprinderilor. aceştia au fost suspectaţi de epilepsie latentă. De exemplu un pilot trăgând cu racheta asupra unei ţinte este nevoit în acelaşi timp. menţinându-1 pe direcţia de zbor. punctele a.bombardierul B-52 a pierdut cele patru bombe nucleare ale sale. care nu era bine stabilizată în stereotipul său dinamic. în timpul zborului s-au constatat fenomene ciudate de pierdere a cunoştinţei.1966. potrivit căreia deprinderile noi se interferează cu cele vechi şi le perturbă pe acestea din urmă. La unii piloni şi elevi piloţi. Cert este faptul că alimentarea cu combustibil a avioanelor în zbor este c operaţie extrem de dificilă ce presupune abilităţi de mare precizie în a aduce ş menţine cele două aeronave (petrolierul şi bombardierul în cazul discutat) în co ordonate spaţio-temporale convenabile ei. efectua simultan două activităţi. în condiţi de frig extrem". una bine fixată în deprinderile sale . diagnostic neconfirmat ulterior. La primul exerciţiu aeronautic comun ruso-amercian. ruperea nevrotică generată de efectuarea simultană £ două activităţi.7. f. Uriaşul B-52 s-a zguduit şi a început să troznească. Desigur. De asemenea. Astfel la 17. Exemple şi comentarii psihofiziologice Ne permitem succinte comentarii la unele din aspectele consemnate în paragraful anterior. într-o succesiune foarte rapidă a lor. desfăşurat pe timp de 5 zile. din aprilie 1993. 2. p< tema „Simularea unei prăbuşiri de avion şi a operaţiunilor de salvare. fiecare dit < îs: . să piloteze avionul. cu devieri mari de la traseul de zbor şi pierderea de înălţime. fenomene ce au generat greşeala de pilotaj. iar cu dreapta mânuia regulatorul de alimentare cu combustibi de pe petrolierul KS-135. pe o insulă rusească din Oceanu Artic.pilotarea avionului iar alta relativ nouă. s-au constatat aşa numitele „ruperi nevrotice în cazul unei activităţi dedublate". El i-a dat o lovitură de berbec petrolierului ci partea din faţă a fuselajului său. S-a dovedit însă că pierderea cunoştinţei de către piloţi se datorează în principal unor „tulburări paroxistice ale memoriei".01. A simţit apoi o lovitură puternică. Internaţi în spitale psihiatrice şi supuşi testării amănunţite. la care au participat două elicoptere ruseşti şi două americane. adică imposibilităţii de a mai „lipi" în memorie evenimentele anterioare de cele ulterioare. mânuirea regulatorului de alimentare cu combustibil. Este vorba de o rupere a funcţionalităţii sistemice psiho-nervoase. deasupra unui mic sat spanio .Palomares . E posibil ca în căzu acestui grav accident să fi intervenit la nivelul factorului uman două fenomene perturbatorii conjugate: 1. adică imposibilitatea operatorului uman de a coordona sistemic la un moment dat şi în condiţii date două sau mai multe activităţi.

Militarii americani doreau să înveţe de la ruşi cum anume îşi coordonează ei operaţiunile în condiţii de frig.în nordul extrem. 1973. Collahan . ce generează un „comportament deviat" al instalaţiei. aparent fără cauză. lunare etc. ruşii doreau să profite de experienţa americanilor în domeniul alimentării cu combustibil a avioanelor în aer. Gorbov. Se cerea o decizie rapidă. piloţii americani sunt cei mai buni din lume. Mike Collahan. brusc. cu o probabilitate necunoscută.D. S-a dovedit că instalaţiile electronice şi calculatoarele de pe sateliţii artificiali şi de pe navele cosmice sunt mai afectate decât cele de pe Pământ. în primul zbor cosmic s-a convenit cu I. Pe ecran apărea fără întrerupere cifra liniştitoare cinci. aceea de pericol. „De exemplu . 85-94). 152 . Din nou pe ecran a început să apară cifra cinci. cifra „trei" avea o semnificaţie opusă. col. generate de fenomenele solare. Toţi au încremenit. pe ecran a început să apară cifra trei. desigur. în care agentul décident trebuia să ia în consideraţie o multitudine de cauze posibile. Lebedev. S-a constatat că uneori în circuitele instalaţiilor electronice apare o perturbare neaşteptată. confruntându-se momentul alarmei cu starea de fapt a navei. Aceste „deraieri" ale computerelor şi a altor instalaţii electronice sunt generate de particulele alfa din radiaţiile cosmice. de transformarea unor cifre etc. s-a constatat că nu a existat nici un pericol. sounea şeful misiunii americane. Acest fenomen generează nevroză şi stres în rândurile operatorilor. Apoi.I. Au sărit în picioare alarmaţi şi au început să se întrebe asupra naturii defecţiunii. aleatorie. ce pot perturba comportamentul operatorilor sau deregla aparatura electronică a avioanelor şi navelor. Se mai produce un fenomen. domeniu în care. în toate aceste trei categorii de fenomene cât şi în altele. V. Totul decurgea normal. Era una din situaţiile cele mai grele ce presupunea o decizie riscantă. „Parcă aparatele şi-au ieşit din minţi". pentru că „ruşii sunt cei mai buni din lume la ora aceasta". Riscul de dereglare a aparaturii electronice e direct proporţional cu altitudinea. Şi tocmai în momentul când comandantul zborului a luat totuşi o decizie. permiţându-le operatorilor şi coordonatorilor zborului să-şi servească mulţumiţi cafeaua. acestea fiind apărate de atmosferă şi de câmpul magnetic ferrei. Gagarin ca el să comunice codificat cu centrul de comandă à zborului: cifra „cinci" însemna că totul este în ordine.menţiona mai departe M. Ce s-a întâmplat atunci cu sistemul electronic al navei? (F. urmărea încă un obiectiv suplimentar. Se consemnează în literatură faptul că „furtunile solare" din perioada maximului solar sunt răspunzătoare de unele disfuncţionalităţi ale calculatoarelor. numit în literatura de specialitate „conflictele cu aparatele". p. Cum fac ei treaba asta fără să le îngheţe mâinile?" La rândul lor. De exemplu.părţi pe lângă obiectivul temei. operatorul a izbucnit cu bucurie „Totul e în ordine!". pe lângă explicaţiile menţionate mai înainte se cer luate în consideraţie şi posibile cauze cosmice. It. Dar deodată. A fost o alarmă falsă. ruşii nu au hangare pentru avioane si întreţinerea aparatelor se desfăşoară în aer liber la minus 40 de grade.

(J. 1991). Ulterior aviatorul a avut inspiraţia de a fotografia aparatul în momentul nefuncţionării lui la altitudine. într-un exerciţiu de bombardament în timpul zborului. b) e posibilă o creştere a dezordinii dendritice cu impulsionarea fenomenelor de cristalizare şi. devenea nefuncţional la anumite înălţimi. Acest aparat funcţional la sol.M. funcţional la sol şi nefuncţional la altitudine a fost astfel dovedită. Bergeret. Controlând aparatul la sol. Spre norocul lui a fost declarat „sănătos şi apt pentru zbor".Relaţia consemnată mai înainte se verifică pe un alt exemplu din seria celor comentate. produce următoarele modificări psihobiofiziologice posibile: a) se pare că favorizează dezordinea atomilor magnetici de tipul CuMn din arhitectura creierului. creşte permeabilitatea membranelor neuronale. 153 . d* Ca o consecinţă a lui b corelat cu d. Această defecţiune genera pilotului o stare de încordare. excesele comportamentale. în noi structuri cu posibile modificări de funcţii. cu accelerarea reacţiilor biochimice neuronale (B. ds La persoanele hipersensibile psihonervos. mobilitatea trece în labilitate. unde i-au făcut testări detaliate. coordonatorii zborului şi pilotul însuşi constatau că el era în perfectă stare de . 1991). c) favorizează dezordinea mentală în măsura în care şi alţi factori de personalitate converg către aşa ceva. ceea ce favorizează schimburile ionice la acest nivel şi. Tabeling. (M. Relaţiile haologice şi unele transformări psihobiofiziologice posibile Vom încerca să corelăm cele patru relaţii haologice ataşate fazelor ciclului solar cu unele modificări posibile (deci mai mult sau mai puţin ipotetice) de natură psihobiofiziologică. creşterea vitezei circulaţiei influxului nervos în neuroni şi în reţelele neuronale. d2 Creşte mobilitatea ca însuşire a proceselor nervoase fundamentale (excitaţia şi inhibiţia).funcţionare. P. Din relaţia d decurg o seamă de consecinţe: di La nivelul proceselor nervoase fundamentale e favorizată excitaţia în detrimentul inhibiţiei. în consecinţă. d) creşte flexibilitatea de răspuns a sistemelor fiziologice (Efectul May). în genere. amărăciune şi irascibilitate ce se manifesta şi în „complimentarea" aparatului cu expresii dintre cele mai colorate. Pilotul era făcut responsabil de neîndeplinirea misiunii de zbor. medicilor li s-a părut aşa de bizară conduita pilotului încât 1-au internat în clinica de psihiatrie. Culpa aparatului cu „comportament duplicitar". 8. ceea ce împiedica îndeplinirea misiunii de zbor. fiind diminuată „frâna biologică" a organismului sunt posibile. May. specifică fazei de activitate solară maximă. Mezard. 1991). Cu toate acestea. 1. Relaţia ordine mică în dezordine mare. 1991). (R. Această probă 1-a scos pe pilot din culpă. Perrin. prinzându-1 astfel „în flagrant delict". inclusiv actele agresive. la scară crescută. G. cât şi o rearanjare aleatorie a lor pe acest temei. Toulouse. pilotul n-a reuşit să pună în funcţiune „aparatul de bombardament fără vizibilitate".

. deci. Faza de intensitate minimă (ordine mare în dezordine mică). atenţiei. intensitatea trăirilor emoţional-afective şi viteza reacţiilor motorii. adică a relaţiilor dintre ordine şi dezordine. 9. Aşadar. 2. Desigur. Faza de intensitate maximă (ordine mică în dezordine mare). complianţa comportamentală a lor (S. ds Crescând flexibilitatea sistemelor psihobiofiziologice. dio Există premise pentru creşterea suprasolicitării şi stressului. în care e specifică descreşterea ordinii şi creşterea dezordinii. 682 şi urmat. în cei câţiva ani s-a evoluat 154 xelor. dg Sporeşte potenţialul psiho-nervos al întregului organism. Creşte puterea voinţei. cu generarea unui număr sporit de asociaţii şi combinaţii informaţionale pe unitatea de timp.). 3. Extinderea relaţiilor haologice la interpretarea comportamentului uman macrogrupal Există studii care încearcă să interpreteze societatea şi anumite evenimente sociale prin prisma haologiei (Fr. Sporeşte capacitatea intuitivă ce se exprimă în uşurinţa şi rapiditatea rezolvării de probleme. cu următoarele faze: 1. Faza de intensitate moderată în trecerea spre minimum (ordine mare în dezordine mare). 1987). Chelcea. la rândul ei. specifică fazei de activitate solară minimă. Relaţia ordine mică în dezordine mică. 1991. toate fenomenele consemnate mai înainte tind spre un anumit echilibru şi o moderaţie a lor. Ea semnifică o creştere a ordinii şi o descreştere a dezordinii. scăpate de noi din vedere. p. memoriei etc. Desigur acest fenomen se cere corelat cu aspectele socio-economice şi politice din aceste ţări. Faza de intensitate moderată. creşte. Să nu uităm că evenimentele din 1989 de la noi (de fapt din tot estul Europei) se înscriu în apropierea unui maxim solar situat în 1990-1991. indică diminuarea accentuată a tuturor fenomenelor semnalate la punctul 1. Este facilitată activitatea inteligenţei. în trecerea spre maximum (ordine mică în dezordine mică). d? Cresc rapiditatea percepţiei. creşte capacitatea asociativ-combinatorie a psihicului. 3.ds Scad timpii de reacţie (perioadele de latenţă) şi. corespunzând fazei ascendente. Autorul menţionat vorbeşte despre mutaţiile dezordonate ale societăţii franceze. creşte viteza refledo Sub raport euristic. 4. 4. Bailleau. lista rămâne deschisă pentru înscrierea şi a altor fenomene. fenomenele semnalate cunosc un ciclu de circa 11 ani. Relaţia ordine mare în dezordine mare descrie faza descendentă. Relaţia ordine mare în dezordine mică. în consecinţă. 2. comprehensiunea gândirii. presupune o activizare a fenomenelor consemnate la punctul l (în raport cu faza şi relaţia anterioară). Evenimentele violente ale societăţii franceze din 1981 sunt analizate şi din această perspectivă. Momentul de după 1989 de la noi poate fi socotit şi descris socio-comporamental prin relaţia ordine mică în dezordine mare.

mai apt de a fi transpus pe un model. fără să putem determina deocamdată în ce fel anume şi cu o precizie satisfăcătoare. favorabile generării acestui miracol cosmic. desfăşurându-se pe spaţii foarte mari şi pe intervale de timp imense e foarte greu de controlat şi cu atât mai greu de transpus pe un model. printr-o analogie cu vârstele omului. făcând total abstracţie de mişcarea de rotaţie a Soarelui în jurul centrului galaxiei. e la „prima tinereţe". Diferitele evenimente politice pot fi judecate şi ele din perspectivă haologică: dacă au favorizat ordinea sau dezordinea socială. astrul vieţii străbate spaţii diferite de ordine şi dezordine cosmică (spaţii mai mult sau mai puţin compacte cu densităţi stelare mari. 10. Poate că această viaţă poartă în matricea sa structurală amprenta condiţiilor de timp şi spaţiu în care se găseau Soarele şi Pământul pe traiectoria cursei cosmice. Ţinând seama de vârsta sistemului nostru solar de aproximativ 5 miliarde de ani. într-un an solar. spaţii mai mult sau mai puţin compacte cu densităţi stelare mici etc). Dar această mişcare de rotaţie. simplifică la maximum dinamica sistemului solar. mare în dezordine mică ca o fază de optimum social. Ce fel de fenomene astronomice se petrec în decursul unui an solar? Ce influenţe au ele asupra vieţii de pe Pământ? Sunt întrebări la care răspunsul e foarte greu de găsit. desigur e vorba de „ani solari" şi nu de „ani tereştri". având numai 20 de ani. vieţuitoarele de pe Terra şi comportamentul lor. rezultă că Soarele şi planetele din sistemul său gravitaţional au realizat vreo 20 de rotaţii complete. cât şi relaţia haologică ordine-dezordine. 332). Este încă un motiv de a face abstracţie de această mişcare şi de a lua în consideraţie doar ciclul solar. Sunt posibile evenimente sociale majore care să perturbe relaţia de mai înainte şi să comute comportamentele grupale pe relaţia perturbatoare ordine mică în dezordine mare. ca atare.spre creşterea ordinii şi descreşterea ueiuruum. pe Soare şi pe Pământ. Gamow. într-un timp dat şi într-un spaţiu anume ale mişcării de rotaţie a Soarelui în jurul centrului galaxiei a apărut viaţa pe Terra. influenţează şi ea fazele ciclului solar. Aşadar Soarele nostru. mişcare ce. desigur. Ordinea şi dezordinea cosmică din mişcarea de rotaţie a Soarelui în jurul centrului galaxiei influenţează. Despre mişcarea de rotaţie a Soarelui După cum observăm. 1967. Poate că viaţa însăşi a apărut în acele coordonate cosmice de timp şi spaţiu în care ordinea şi dezordinea se găsesc în proporţii bine determinate. 155 . mai bine cercetat şi. modelul nostru. O rotaţie a Soarelui în jurul centrului galaxiei e numită „an solar" (G. Aceste fenomene se cer corelate şi cu mişcările de rotaţie şi revoluţie ale Pământului. El nu ia în consideraţie decât ciclul solar şi fazele sale (circa 11 ani). Se cunoaşte faptul că Soarele realizează o mişcare de rotaţie completă în jurul centrului galaxiei în circa 200000000 de ani. de aproximativ 11 ani. goluri cosmice. aşa cum o cere de fapt teoria şi metoda modelării. presupunem. p.

în alte zone ale universului prin creşterea ordinii şi decreşterea dezordinii. Relaţia ordine-dezordine ca o lege universală Credem că ordinea şi dezordinea sunt proprietăţi în relaţie ce se verifică la nivelul tuturor fenomenelor din univers. Ca apoi. şi multe elemente de psihologie. cuprinzând şi influenţele altor planete (Luna etc. Să se ocupe cu studiul acestor influenţe asupra sistemului psihic.11. Este o relaţie de rangul legii ondulaţiunii universale despre care vorbea V. parţial. Ea se verifică la nivelul sistemelor planetare. In momentul de faţă există suficientă informaţie pentru a configura o asemenea interdisciplina.heliopsihologia Dacă la nivelul ştiinţelor bilogice se vorbeşte despre heliobiologie. Universul în expansiune (deplasare spre roşu) semnifică poate o descreştere a ordinii şi o creştere a dezordinii. se creează premisele pentru constituirea astropsihologiei. partea noastră de univers se găsea într-o stare de extremă condensare substanţială şi energetică corespunzând relaţiei ordine mare în dezordine mică. la nivelul galaxiilor şi metagalaxiilor. Soarele se contractă şi se dilată probabil sub impulsul unei unde a presiunii interioare. pe care deocamdată nu le cunoaştem. într-o primă aproximaţie heliopsihologia ar urma să studieze totalitatea influenţelor solare asupra comportamentului omului. credem că e momentul potrivit ca şi psihologii să se ocupe de constituirea heliopsihologiei. în deceniul opt presa a semnalat opinia unor savanţi potrivit căreia Soarele pulsează ca „inima unui om". Conta. Aşadar. e vorba de un proiect de perspectivă îndelungată dar nu imposibil de realizat. ca Big-Bangul însuşi să poată fi explicat. în perioada pre Big-Bang. la modul ipotetic. La staţiunea americană Amundsen-Scott din Antarctica au fost efectuate măsurători care au confirmat frecvenţa pulsului solar la un interval de 160 de minute. prin prisma acestei legi. Există temei să presupunem că şi în acest ciclu mic (spre deosebire de ciclul mare de circa 11 ani). Pe măsură ce aria de cunoştinţe se va lărgi. O nouă interdisciplina . Ciclul pulsatoriu al Soarelui ><•. în care sunt cuprinse.) asupra psihicului. pe un ciclu cosmic nedeterminat. la graniţa dintre heliologie şi psihologie. electro-magnetice etc asupra Pământului. E probabil. 13. cel puţin parţial. S-a anunţat apoi faptul că cercetători din SUA au reuşit să înregistreze cu exactitate acest fenomen. 12. Desigur. PC ansamblu şi pe părţi. să se ajungă iarăşi la o relaţie de ordine mare în dezordine mică şi la configurarea unei noi mari explozii cosmice. Marea explozie a însemnat trecerea de la această relaţie spre relaţia ordine mică în dezordine mare. megasistemul tinzând astfel către o ordine mică în dezordine mare. 156 . Soarele exercită anumite influenţe calorice. solare. după cum se vede.

Pe măsură ce heliopsihologia se va dezvolta. oricât de hazardate par ele în momentul de faţă. 157 . şi să le ieşim în întâmpinare. ne putem aştepta ca ea să aibă şi o valoare de prognoză. cât şi influenţele lor asupra vieţuitoarelor de pe Terra. Cunoscând fazele ciclului solar. Se va ajunge oare cândva la elaborarea unui buletin heliopsihologic care să conţină indicaţii adecvate pentru persoanele hipersensibile la aceste influenţe? Cred că putem să fim optimişti în ceea ce priveşte 'realizarea unor asemenea obiective. heliopsihologii vor fi în măsură să prevadă consecinţele acestor influenţe asupra psihicului.

2. abordând concepte. influenţa. Criteriile euristice Morris Printre primele cercetări sistematice în acest domeniu (dacă nu chiar prima). „Criteriul este un punct de vedere al analistului (singur sau în echipă) prin care acesta izolează aspecte ale realităţii. 6. de obicei anumite însuşiri cerute obiectivului analizei" (P. aşa cum este cazul în paragrafele acestui capitol de după acela intitulat „criterii euristice generale".. Inventica. 2. funcţii etc. pe bază de criterii a operelor create şi a unor particularităţi ale stilurilor de creaţie cât şi stabilirea unor ierarhii valorice ale operelor şi ale creatorilor etc.CAPITOLUL XVII ELEMENTE DE CRITERIOLOGffi EURISTICĂ ŞI EURIMETRffi 1. structuri. acordându-le anumiţi „coeficienţi de pondere criterială". Ponderea criterială La iniţiativa revistei franceze D'Artagnan. ce urmează a coopera îndeaproape. Se pare că analiza criterială are în preocuparea sa următoarele aspecte: a) formularea criteriilor euristice. un juriu format din opt profesori universitari a cuantificat criteriile Morris. pe baza criteriilor mai înainte consemnate. Criteriologia euristică (teoria criteriilor euristice) şi eurimetria sunt capitole complementare ale euristicii. Precizări preliminare Cercetarea ştiinţifică a criteriilor euristice a fost promovată de „analiza criterială" şi de „analiza valorii". Iată cum arată criteriile Morris cuantificate: 1. având drept scop ierarhizarea valorică a personalităţilor de geniu. 3. pe care noi o numim eurimetrie. originalitatea. 1983. originalitatea (pon158 . multilateralitatea. vastitatea operei. A fost folosit un calculator francaz „Cyclades" care a prelucrat informaţia. 3. 5. profunzimea. c) analiza comparativă. Dar atunci când cercetarea euristică depăşeşte sfera criteriilor. Ca metodologie au fost luate în consideraţie şase criterii valorice: 1. p. se pare a fi aceea a unui colectiv al Universităţii din Chile. b) raportarea criteriilor la o operă creată şi la un anume creator şi a acestora la criterii. 165). 4. Vérone. Editura Albatros. înîr-o formă cuantificată. audienţa. aceste preocupări intră în obiectul de studiu al unei noi ramuri a euristicii. condus de Catherina Morris (1968).

fizica.80). Mendel (8.45). Completarea criteriilor euristice Morris Analizând criteriile Catherinei Morris constatăm lipsa unora socotite fundamentale în creatologie. 5.50). Ne poate stârni mirarea faptul că un savant de talia lui A. Linné (8. precum noutatea.475) (a se vedea P.33). N. Freud (8. S. Einstein să fi primit un punctaj favorabil la originalitate.I. universitarii francezi au dat următoarea clasificare: L. după grupul Morris: J. A. Madame de Staël (180). Dar el a fost dezavantajat de audienţă. Bolivar (155). François . matematica. Freud. Leibniz (205). valoarea. Opera lui A. în ceea ce priveşte vastitatea operei. după cum urmează: a) La cele şase criterii ale autoarei menţionate. Ehrlich (8.275). Inventica.125). S. W. modificând criteriile.90).925). G.25).00). grupul francez de universitari a mai alcătuit două clasificări. 2. cu opera psihanalitică a lui S. într-o formă iniţială pe numai 72 de pagini.125). L. Ibsen (9. logica. noi am mai adăugat încă 5: 1. F. van Beethoven (165). de pildă. Einstein (8. W. să zicem.dere criterială 2.A. Pasteur (9. dar cu indice de creativitate foarte mare.->w. suma ponderilor criteriale e 10. pe care o redăm mai jos. 3. ingeniozitatea (eleganţa).W. audienţa u. IS.I. 1983. în afara clasificărilor iniţiale realizată de colectivul Morris. se pare. se ştie că teoria relativităţii a fost redactată. e probabil ca A. Bach (165). Vérone. J. 6. da Vinci (9.125). Desigur. L. Einstein nu acoperă atâtea domenii ca aceea a lui G. le consemnăm în continuare. G. Editura Albatros. Tolstoi (9. care a cuprins filosofia. vastitatea operei (1. Dante Alighieri (9. profunzime. aplicabilitatea şi valoarea. Mozart (165). 2.W. I. simplitatea. care se întinde.125). După cum se observă. Iată ierarhia marilor personalităţi.W. Mendeleev (9. L. van Beethoven (9. 3. 165-202).30). poate şi la influenţă. Newton (9. 4. Se ştie că teoria relativităţii a fost iniţial înţeleasă doar de un număr foarte restrâns de oameni de ştiinţă. C. 5. profunzimea (2.00). D. pe care.55 puncte). Goethe (9. 159 . multilateralitatea (1. multilateralitate şi vastitatea operei.825). V. Goethe (210 puncte).W. P. Leibniz (9. noutatea ideilor.075). de asemenea. Dacă ne raportăm însă la criteriile stabilite. aplicabilitatea. Shakespeare (9.00). Avem în acest exemplu o lucrare cu întindere mică. influenţa (1. Dimensiunea acestei lucrări nu se compară.15).75). Hugo (9. pe 24 de volume. Dostoievski (9. Ch. pentru oamenii de artă şi pentru oamenii de ştiinţă. B. Pentru oamenii de ştiinţă s-a făcut următoarea ierarhizare: L. Pascal (195). H. 4. Acest fapt ne-a determinat să regândim criteriile. Einstein se situează pe ultimul loc în ierarhia oamenilor de ştiinţă. da Vinci (180). Bonaparte (150). Darwin (9. Pentru oamenii de artă.075). ierarhiile pot arăta altfel.W.Marie Arouet zis Voltaire (9.40). L.575 puncte). G. Leibniz. p. diplomaţia etc. 4.

50 0.00 10. Valoarea 6.50 0. se cer luate în consideraţie criterii suplimentare. Vocaţia de a construi ipotetic. ţinând seama de specificitatea lui. Originalitatea 5. Originalitatea 3.50 1. cauza 3. Aplicabilitatea 5. Holismul (globalitatea).50 1. de la 10 pe 6 la 10 pe 10. legea. ce se situează în continuarea şi completarea punctelor de vedere ale Catherinei Morris şi ale grupului celor opt universitari francezi. Stilul: claritatea şi eleganţa gândirii şi a limbajului 9. 8). la modul ipotetic.50 .00 10. Talentul de a opera cu entităţi abstracte 8.50 0. 3) şi audienţa (nr. sunt: 1.00 1.50 1. iar ponderile lor se pot însuma.00 0. fiind astfel mai aproape de ponderea Morris) 9. Profunzimea 8. tabelul criteriilor şi al ponderilor arată ui felul următor: 1.00 2.0. total sau parţial şi în aprecierea creaţiei filosofice? Poate că în acest domeniu.50 0. sau în spaţiul posibilului 7. Influenţa ideilor asupra altor autori şi audienţa la marele public (acest criteriu e complementar celor de la numerele 3 şi 4. în viziunea noastră.50 1.00 1.00 .50 1. Simplitatea 7.00 1.b) Găsindu-le foarte apropiate.00 Ponderea 2. Aptitudinea de a surprinde esenţa. am unificat influenţa (nr.00 0. artele etc.Comprehensiunea intensivă şi extensivă 10. după opinia noastră. Valoarea 4. capacitatea autorului de a opera pe ansamblu 2. Noutatea ideilor (soluţiilor) 2.00 1. Noutatea ideilor 4. Multilateralitatea 10. 4) din criteriile Catherine! Morris într-un singur criteriu (nr. Criterii ipotetice pentru filosofic Cele zece criterii menţionate mai înainte vizează preponderent ştiinţa.00 1. care. Se pune problema dacă ele sunt relevante. Abilităţi hermeneutice Total 160 Ponderea 1. Ingeniozitatea (eleganţa) 6. Schimbând numărul criteriilor se va schimba şi ponderea criterială cuantificată. Vastitatea operei Total 5.

50 10. Rigurozitate 4. neintuite de autorul menţionat. în câteva secole ce au trecut de la formularea acestor gânduri de către Francisco de Hollanda.Am formulat aceste criterii din nevoia de a aprecia oarecum corect şi relativ uniform o serie de teze de doctorat din domeniul filosofici. drept criterii valorice de apreciere.50 1.50 0. 4. Nobleţea clasicismului 10. în fond. acest fapt nu anulează criteriile de noutate şi originalitate. cum ar fi noutatea ideilor. o mare sinteză în istoria gândirii filosofice. 5. în ale căror comisii am figurat. credem. Orice sistem filosofic e. ipotetice desigur. 361-362): 1. criteriile.00 1.00 figurilor Total Desigur.S. desprinde pentru o operă de pictură următoarele gânduri. Extensiunea. ce ar putea funcţiona. cum ar fi.50 0.00 0. p. ce se impun a fi luate în consideraţie. Perfecţiunea detaliilor Ponderea 2. aşa cum se vede din tabelul de mai înainte.00 1. Noutatea execuţiei 7. Precizia. p.50 0. 1982. Fecunditatea. Acuitatea şi grija compoziţiei 8. Comportă discuţii faptul că unele criterii. de pildă. Cele zece criterii mai înainte menţionate se cer corelate şi cu alte criterii. îndrăzneala umbrelor 5. Desigur. 2. Spontaneitate 3. Consistenţa. Criterii posibile pentru artele plastice Francisco de Hollanda („Dialoguri romane cu Michelangelo".50 2. a pus în evidenţă criterii noi. 3. 6. ca referent oficial. dar considerăm că le diminuează ponderea.00 0. originalitatea şi valoarea au în cazul filosofici ponderi mai mici decât în criteriile Morris completate. traducere. Kuhn cu privire la teoria ştiinţifică („Tensiunea esenţială". Ni se pare însă că în creaţia filosofică ponderea cade pe alte criterii. Preţiozitatea clarobscurului 6. ca şi ponderile cuantificate ce îndrăznim să le atribuim acestor criterii: 1. Măiestria alegerii 9. 161 . 1974. E indubitabil faptul că evoluţia picturii. Originalitatea desenului 2. cele consemnate de Th. 115). Simplitatea. traducere. cât şi ponderile cantitative acordate acestora se cer validate de către un specialist în pictură.

00 2. iar criticii de după el au la ce anume să se raporteze.00 1. Călinescu notează: „Dealtfel. Maiorescu. metafore) 3. Conformitatea cu realul 6. adică. spre a vedea cum anume şi în ce context au fost formulate aceste criterii de către T. în expresia sa. 8. formulate de T. eurema de obiectualizare a imaginilor 1. Repeziciunea mişcării ideilor (relaţia dintre cuprins şi întindere) 8. p.50 2. poate că aceste criterii sunt criticabile.50 10. G. eventual. Specificul naţional Total Ponderea 2.50 0. Călinescu are observaţii de mare subtilitate la toate aceste „condiţii". Maiorescu: 1.7. sugestii etc. . Cuantificarea euremelor Luând drept criteriu importanţa (valoarea) unei anumite eureme la realizarea creativităţii.00 1. 408-413) comentează critic (chiar hipercritic) criteriile. Comparaţia să aibă justeţe 5.50 0. Desigur. Corespondenţa dintre conţinut şi formă 2. (a se vedea lucrarea).00 G.50 0. Vorbirea figurată (personificări. eurema energetică-stimulatorie (motivaţională) 2. Comparaţia să aibă noutate 4. eurema ideativ-perceptivă 1. formulează completări. corectate de specialiştii din acest domeniu. toate ideile temeinice ale criticei noastre ca şi toate platitudinile vin de la Maiorescu" (p. propunem următoarea cuantificare: eurema de acumulare şi comprehensiune a informaţiei. Mărimea obiectului (temei) 9. Nu e de prisos să subliniem şi în acest caz faptul că noi încercăm doar o cuantificare ipotetică a acestor criterii. comparaţii.50 0. urmând ca ele să fie validate şi. Maiorescu că le-a formulat. Să fie înţeleasă 7. credem că e necesar să mergem la sursa primă. valoarea 2. în final. De asemenea. eurema critică 1. „condiţiile" literaturii (mai ales ale poeziei). Călinescu în Istoria literaturii române de la origini până în prezent (ediţia a H-a. 1982. Criterii probabile pentru literatură G. eurema asociativ-combinatorie 3.00 0. Este însă meritul indiscutabil al lui T. 413). Gradaţiunea 10.

Tipul combinativ-nevolitiv 6. manuscris etc).C. unde pe 19 pagini a consemnat 146 din descoperirile sale. Tipul cumulativ-combinativ-volitiv 7. într-o exprimare formală.) Nr.) poate fi redat astfel: Tr Nr. ceea ce măreşte gradul lor de relativitate. sau absenţa unor anumite eureme dintr-un anumit tip. indicele de creativitate (I.F. v. cuantificarea e relativă. în funcţie de prezenţa. de idei (n. ca absenţă). în ceea ce priveşte cuantificarea. originale şi valoroase (n. 1-a realizat C.. Tipul combinativ-volitiv 5. Cuantificarea relativă a tipurilor euristice l | | Din cuantificarea euremelor decurge şi cuantificarea tipurilor creative.9. Tipul imagistic 13. Tipul ideativ-imagistic 12.) pe unitate de spaţiu (dactilografiat. Tipul necreativ 2. Gauss în Jurnalul intim de însemnări.D. de pagini Din câte cunoaştem noi.v.).o. Tipul ideativ-imagistic-obiectual Ponderea O 2 2 (sau 4) 5 (sau 7) 3 7 (sau 10) 3 4 3 8 9 l 10 Desigur. Tipul combinativ-fabulativ 8. dacă nu chiar cel mai mare. tipărit. Tipul combinativ-critic 9. Observăm faptul că indicele de creativitate (I. Indicele de creativitate Indicele de creativitate poate fi definit drept număr de idei noi. Tipul volitiv 3. Tipul combinativ-hipercritic 10. în acest caz avem relaţia: T T 146 I. avem următoarea cuantificare: 1. Tipul ideativ 11. unul din cele mai mari indice de creativitate.) este identic cu indicele de descoperire (I. prezenţa prin exces (cuantificată negativ. o.19 Rezultă aproape 8 descoperiri pe pagină. Tipul cumulativ 4. 163 . 10.C.C. unele tipuri comportă o anumită interpretare.

lorga avem relaţia: 164 . Deci. Edison vom avea relaţia: 1080 brevete . după relaţia: Lin. . Indicele de inovare Dacă prin inovare înţelegem implementarea ideilor noi originale şi valoroase în activitatea productivă (industrială. riori. . comercială etc).11. indicele de inovare (Lin. = TT nr.A. Indicele de inovare (schimbare) e mai greu de determinat decât indicii ante- 13.U Prin indice de inventivitate (LI. timpul profesional ca fiind de 30 de ani chiar dacă el poate varia în plus sau în minus de la o personalitate la alta.P. Timpul de elaborare De pildă la N. = nr. = —ZT. Pentru T.—:— = 36 de brevete pe an 30 am Pentru H. Vom lua. TT LI.) înţelegem numărul de brevete pe timpul profesional al personalităţii inventatorului. Indicele de elaborare Acest indice se exprimă ca o relaţie între numărul de cărţi. brevete T. articole etc. de cărţi. Coandă vom avea următoarea relaţie: LI. de trecere de la o stare calitativă la alta.) exprimă numărul de idei (soluţii) noi originale şi valoroase aplicate în activitatea economică de timp. agricolă. Indicele de inventivitate .. prin aproximaţie. . şi timpul de elaborare: jP nr. de idei aplicate =—L Timp Această relaţie exprimă fenomenul de schimbare. = -rrr = mai mult de 5 brevete pe an < 12. articole etc. indicele de inventivitate poate fi exprimat astfel: LI. .

1995). savuroasă adesea. ' ~ circa 40 de ani ' 25000 de articole circa 40 de ani Menţionăm faptul că nu avem date absolut certe despre numărul de cărţi şi articole ale istoricului. lorga. Dar acesta e un principiu ce se cere interpretat nuanţat şi despre care nu se ştie în ce măsură se verifică în toate situaţiile. G. V. El nu ne spune nimic despre valoarea calitativă a lucrărilor elaborate (idei noi. cu variaţii acceptabile. împărtăşim pe deplin sugestia d-lui prof. aprofundărilor. de a apela la metodele şi procedeele „analizei valorii". vom fi în măsură să corectăm indicele de elaborare. am căutat (interesant este că am şi găsit!) ca şi celelalte sisteme de criterii să adopte acelaşi număr. 612). valoroase etc). p. Cărţile lui sunt nişte culegeri de documente comentate. completat de noi. criteriile şi ponderile operează unitar în structura numerică zece. pentru a opera relativ uniform cu ele. genealogii mai ales. şi în acest caz indicele calitativ (de creativitate) e ridicat. pentru altă etapă. ce implică o seamă de calcule statistice destul de complicate. prin faptul că sistemul de criterii Morris.. tot în sistemul zece. Astfel. Poate că cineva ar dori să formuleze următoarea întrebare: de ce am operat în toate ocaziile cu decaloguri criterialel Este un aspect mai mult sau mai puţin aleatoriu. Dar în activitatea noastră. Iată o performanţă poate fără egal în lume. Ţinând seama de principiul lui Alex F. Suntem absolut convinşi de utilitatea unui asemenea demers. cataloage polemice. spre a stabili cu mai multă consistenţă ponderile diferitelor criterii. Atunci când va exista un inventar complet al acestora. Rezultă că au fost elaborate peste 31 de cărţi pe an şi mai mult de 612 articole. cit. (Op. ce se distribuie în toate cazurile. pe cele zece criterii. Desigur că aceste criterii se pot asocia în sisteme mai mici sau mai mari decât zece. cu ocazia audierii unei comunicări susţinute de noi pe această temă (5 oct. Răspunsul la această dificilă întrebare va putea să fie dat prin cercetări laborioase şi îndelungate de criteriologie euristică şi euritmie. . Lăsăm însă această problemă. Belous făcută la Iaşi. nuanţărilor etc. stilist original. după care cantitatea în ideaţie generează calitate. lorga cu un indice de creativitate care nu e într-o relaţie de directă proporţionalitate cu vastitatea operei sale? Nu ne putem pronunţa.1250 de cărţi . Fişele sunt luate una după alta şi vărsate într-o frază foarte personală. Călinescu notează: „Dar N. Trebuie să observăm însă că indicele de elaborare e de natură strict cantitativă. lorga. corecturilor. nu construieşte. enciclopedii. 14. putem presupune că. în studiul dedicat lui N. Concluzii Paragrafele acestui capitol rămân deschise adăugirilor. Pe această cale ni se facilitează posibilitatea de a lucra cu ponderi. conţine zece asemenea criterii. Avem de-a face la N. originale. Osborn. nu mai puţin abstractă". vehiculate de noi în această lucrare.

. Cornelia. ediţia a Il-a. Gugiuman. 26.. 14.. Şt.I. Istoria literaturii române de la origini pană în prezent. Bucureşti. Creativitate şi inovare.. Bucureşti. 27.. Editura Albin Michel. 1990. Purţuc. Mariana.. M. Dialoguri romane cu Michelangelo. Materiale pentru o istoriologie umană. Bucureşti.W. 20.. Barlow. 1987. Bucureşti. 1968. 1988. Ohio. „Cercetare asupra intelectului omenesc". Three faces of intelect. 1990. A. Editura ştiinţifică şi enciclopedică. Cybernétique et méthodes heuristiques. Binet. Beliş.. Editura ştiinţifică şi enciclopedică. Arta cercetării ştiinţifice. 15. Bucureşti. 10. A. Y. Dubois-Gance. Sciences. 14. 22.. 19. Editura ştiinţifică şi enciclopedică. Farcaş. 6. N. Editura Meridiane. Einstein.. Editura ştiinţifică. Chr. 11. 1982. S. E. Editura tehnică. S. 1974. Editura Academiei.. Bucureşti. Prelegeri de filosofie a istoriei. A. La Théorie du chaos: vers une nouvelle discipline. Bucureşti.BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ 1.. 1903. Imm.. Despre asocierea ideilor. New York. 29... „Informaţia materiei". Ghid de instruire. D. Introducere în epistemologie informaţională. 17. Sinergetica gândirii. Principii de psihologie cibernetică.. 12. Călinescu. J. Des rythmes au chaos. Editura ştiinţifică. 1994. 23. G. Bucureşti.. Drăgănescu. Educaţie şi creaţie în perspectiva unei logici . 1973. Chelcea. Jassy. Creativity Step by Step. Belous. Cultul inconştientului. 166 . M.. Iaşi. P. 25.F. 33. L. lorga... Bucureşti. Infeld. Mecanismele inteligenţei.P. Beveridge. 1959. „Science et avenir". Editura ştiinţifică. Mariana. Editura ştiinţifică. S. Inventica. Evoluţia fizicii. Maria. 1975. Blaga.P. Inventica şi şcoala.. Epistemologie. Complianţa comportamentelor. Critica raţiunii pure. 9. Paris. Monique. Editura Academiei Române. Guilford. Berge. 1994. 1994. Paris. Etude Expérimentale de L'inteligence. Aristotel. Bucureşti. aprilie. Etica nicomahică. Fr... Editura Academiei.A. 1987. Eseuri. 1995. V. Guilford. Kant. 13. Golu. de. Editura didactică şi pedagogică. Editura ştiinţifică. 1969.. 1968. Odile Jacob. 1992. 7. 18. 1968. Paris.. 1992.situaţionale". P. Eliade. La performantique. J. Editura ALL. Bucureşti. Asachi. 1978. D. 1950. „American Psychologist".. 5. 1992. 2. 1970. L'inventique. Editura ştiinţifică şi enciclopedică. 28.M. nr.. loan. Bono. 1989. Kaufmann.D. Georgescu. Gleick. „Ştiinţă şi tehnică". 3. Barliba.. Successful interdisciplinary Ad Hoc Creative Teams. Mituri. Şulea. 21. 542. „International Logic Review (Rassegna Internazionale di Logica)". Mitul eternei reîntoarcerii. September. Porneau. 4. Ana. 1990. vise şi mistere. „Zări şi etape".. Luca Rodica. Belous.. 1969. A. Bucureşti. Introducere în psihanaliză. Bucureşti. Bucureşti. A. 9. 3. Lateral Thinking. D. L.. Editura didactică Ş' pedagogică. nr. Creativity.. Huet.. Moles. D. Drevet. Hollanda. 16. 1978. Bucureşti. 1991. revăzută şi adăugită. G.. 24. W. Iaşi. Bucureşti. Caluschi.. Bucureşti.. Bucureşti.. 1957. L'Ordre du chaos. Editura didactică şi pedagogică. J. Freud.. „American Psychologist". Editura Gh. Editura BIT. Hume. de... M. 1994. Hegel. 1971. V. Editura Minerva. 8.

Poincaré. 1995. 44. „Psihologia". P. Bucureşti. Sperry. „Revista de inventică"..M. Pharmacologie implications of hemispheric asymmetry. L. Dicţionar de psihologie. Editura Academiei Române.. Ştiinţa şi filo sofia creaţiei. I.. 167 1993. Lateral Specialization in the Surgically Separted Hemispheres.. 1982. Moraru. Bucureşti. Sperry.. V. „Revista de psihologie". Ed. P.I. 57. 1979. 1981. 37. Mislobodsky. Animation des groupes de crétivé utilisant STIM5. Schmitt and F.. Editura Universităţii Politehnice Bucureşti. Kotarbinski. New York. série de psychologie". No 2. 1974. Bucureşti. Editura Academiei. 1987. Editura Odile Jacob. 35. Tratat despre lucrul bine făcut.. nr. Şt. Ralea. 1976. 63. Tensiunea esenţială.. Le modéele vectorial-operational de la créativité. Bucureşti. I. Bucureşti.. Probleme de fiziologie. Introspecţie şi observaţie externă. 1991. 64. Editura ştiinţifică şi enciclopedică. T. Bucureşti. 49.O. Politici de inovare şi privatizare sectorială. Paris. Editura ştiinţifică şi enciclopedică. Visul.F. Bucureşti. 53. Bucureşti. „The neurosciences Third Study Program".W.. Moraru-Iuga. Popescu-Neveanu. Belgique. 4. Editura didactică şi pedagogică. 55.. Bucureşti. Bucureşti. 9.. Editura Albatros. 38. mai. 41. Bucureşti. 43. Worden. 67. 46. Moraru. Kuhn. Ruelle. 1981. Nicolau. Roquette. C. Principles and procedures of creative problem-solving.. Al. „La Recherche". 1994. traducere. Strategii creative transdisciplinare... Editura Dacia. Cluj-Napoca.. 51. 1958. 1994. Moisil. Cerebral organization and Behaviour. 1993. 1963. Kudreavţev. Psihologia gândirii tehnice (Procesul şi metodele de rezolvare a problemelor tehnice).. 60. Editura Academiei.V.G. La créativité. „Revista de inventică". N... Al.. 113. 1961. Osborn. H. Lucan.. Haologia şi unele principii ale activităţii euristice cerebrale. 1961. I.W. Kaufmann. Bucureşti. îndoieli şi certitudini. 65. Th. J. 1965. L'invention mathématique. Istoria psihologiei.. 1991. Claudia. 1982. Bucureşti. Roşea. „Experienţă şi teorie".. Mihaela.. MIT Press. psihologie şi patologie. P. 50. tome 31. Psihologia consonantistă. 1978. „Science et méthode". nr.. Science. 58. Piaget. 1996. Flammarion. Gr. Introducere în scientoeuristică. I. 61. A. 1984. Teoria acţiunii şi logica formală. 59. R. 62.. May. 9. Şt. Le chaos en biologie.. 1976. Namur.. Editura Institutului Naţional de Informatizare şi Documentare. 1969. XXXVII.S. 39. V. Popescu-Neveanu. 54. 68. F. M. Moraru.. „Curs de psihologie". Editura enciclopedică română. Odobleja. E. Cultura naţională.. M-L. 1993. Bucureşti. Moraru. M. Schrôdinger. T. D.. Editura ştiinţifică şi enciclopedică. C. Haologia . Creativitatea generală şi specifică. O. R. nr. Paris. .. Editura ştiinţifică.. vol. Firul Ariadnei în labirintul informaţional cerebral al creativităţii.. Kôrner. Botez. 1992. Hasard et chaos. 36.). Foişoreanu. Roco. Moraru. 42. Rădulescu-Motru. a IH-a. Editura P.. 40. Naum. Ce este viaţa? Spirit şi materie. l.U. 1923. Bucureşti. Cibernetica. 232. 45. Corfariu. Creativitatea individuală şi de grup. Editura didactică şi pedagogică. Editura Hyperion. Enătescu. C. Cambridge. 52. Moraru. „Revue roumaine des sciences sociales. Editura ştiinţifică. Psihologia creativităţii.. P. 1981.. Bucureşti. 1926. 56. Marina. Psihologia inteligenţei.. Applied imagination. R. An Aleatory-Haological Intrepretation of Some Heuristic Phenomena. I. Bălăceanu. Editura politică. Mass. 1971. Bucureşti.. Moraru. L. Popa. 1980. Popoviciu. Editura politică. Bucureşti.. 1996. C. No 2. 1978.o nouă revoluţie în ştiinţă şi consecinţele ei pentru euristică. Editura Academiei. Life Sci.. Curs de psihoinventică. „Cybernetica". Introspecţia. Moraru. L. Editura ştiinţifică. I. 47. nr. 66. 1994. Bucureşti. Moldovan.34. 48. éd. (red.

Surdu. R.B. 70.. Creativitatea elevilor. 75.. 1983..J. Freeman and Company. Editura ştiinţifică şi enciclopedică. Lecturi semiotice.... Ana. Oxford University Press. nr... Stoica. Studii de praxiologie". Zapan. Editura Academiei. Sistemul şi tipologia acţiunilor sociale. Valenţe creative ale argumentării silogistice. W. 71. Inventica. Paraboles et Catastrophes. Right Brain. ediţie îngrijită de P. New York. Left Brain. 74. Vérone. „Revista de psihologie". A. „Acţiune. Tudosescu. New York. I. Tr. Deutsch. I. Editura Performantica. 1983. 76. Gh. P. Posibilităţi de cunoaştere şi educare. Iaşi. A Study of History. Springer. Al. London. 1924. Bucureşti. Toynbee. 72. Thom. responsabilitate. decizie.H. S. 1995.. Paris. Miturile creaţiei. 1988. Bucureşti.69.P. Flammarion. Stănciulescu. Techniques of Structured Problem Solving.. A. 1985. G. Editura x didactică şi pedagogică. Cunoaşterea şi aprecierea obiectivă a personalităţii. Mureşan. 1984. Bucureşti.. 73. Bucureşti. 1976. 78. Editura Albatros. 168 .D. 2nd éd. Revised Edition. 77. 1983. VanGundy. l. 1981.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful