★ ★ ★

A v e n t u r i l e l u i Pi nocch i o

★ ★

povestile , bunicii

S cufi

]a Ro[ie

Pove[ti cu p

rin]ese [i piti

ci

★ ★
Am

rmecat narul fe

★ ★

Cenu

[`reasa

Al

a-Z`pada [i cei [ap te pitici b`-c

★ ★
oa rum F

Povestir

i de Tolstoi

sa din P`durea Adormit`

★ ★

★ ★ ★ ★

Pove[tile bunicii
Scufi]a ro[ie Aventurile lui Pinocchio Frumoasa din p`durea adormit~ Amnarul fermecat Cenu[`reasa Povestiri de Tolstoi Alb`-ca-Z`pada [i cei [apte pitici Pove[ti cu prin]ese [i pitici

Scufi]a ro[ie
C HARLES PERRAULT I LUSTRA]II DE S EVERINO BARALDI

fost odat` ca niciodat` o feti]`, cea mai frumoas` [i mai dr`g`la[` din câte s-au pomenit vreodat`. Toat` lumea îi spunea Scufi]a Ro[ie, deoarece purta întotdeauna pe cap, fie var`, fie iarn`, o bone]ic` din stof` purpurie. Scufi]a Ro[ie tr`ia împreun` cu mama ei într-un s`tuc lini[tit [i fericit. C`su]a în care locuiau, c`su]` alb`, cu acoperi[ ro[u, se afla într-o paji[te, în apropierea unui râu. Când animalele veneau s` se adape, copila se juca [i alerga împreun` cu ele.

A

8

9 .

dar câteodat` pu]in cam pozna[`. Deseori. animalele s`lbatice se ]ineau deoparte. b`trânic` blând`. Numai a[a.cufi]a Ro[ie avea [i o bunicu]`. ascunse în vizuinile lor. S 10 . str`b`tând drumul ce traversa ]inutul. lipsit` de griji. îns` nu te aflai în siguran]` acolo decât atunci când veneau p`durarii s` taie lemne. ce locuia la marginea p`durii. Prin p`dure mai trecea o c`rare. cât [i bunica o iubeau nespus pe aceast` feti]` zglobie. Atât mama. Scufi]a Ro[ie se ducea în vizit` la b`trân`. într-o cas` plin` de flori. cu p`rul c`runt.

11 .

Îns` nu care cumva s` te opre[ti la vorb` cu cineva sau s` culegi flori! | 12 . o chem` la ea pe Scufi]a Ro[ie [i îi spuse: — Am aflat c` bunica e bolnav`. dup` ce preg`tise ni[te pr`jituri gustoase.ntr-o zi mama. Cu siguran]` o s`-i fac` bine. — Plec numaidecât. ia-o prin p`dure. Mama grijulie o pov`]ui: — Ar fi mai bine s` o iei pe drumul din sat. ca s` ajung mai repede [i s` pot culege [i florile care îi plac atât de mult bunicii. dar fie! Dac` vrei s` ajungi mai repede. mam`! O voi lua pe c`rarea din p`dure. Ce-ar fi s` te duci la ea s` vezi cum se simte? Astfel îi vei putea duce [i câteva pr`jiturele.

13 .

De-o parte [i de alta a c`r`rii. f`r` s` mai piard` o clip`. P`s`relele ciripeau zburând din ramur` în ramur`.up` ce îi promise mamei c`-i va asculta sfatul. printre mu[chi. D 14 . î[i potrivi bone]ica pe cap [i. Scufi]a Ro[ie se piept`n`. str`luceau floricele înc`rcate de rou`. Cerul era albastru [i senin. î[i puse pelerina. iar sub copacii b`trâni. a[ez` merindele într-un co[ule] pe care îl lu` de toart`. în iarb`. pornind-o apoi cu pas s`lt`re] prin p`dure. r`s`reau p`l`riile a sute de ciupercu]e.

15 .

dintr-un tufi[. De altfel. dac` ar fi îndr`znit cumva s`-i fac` vreun r`u Scufi]ei Ro[ii. p`s`relele din jur ar fi f`cut o zarv` nemaipomenit`. anun]ând primejdia cu ciripitul lor. Lupul ar fi înghi]it-o numaidecât pe frageda copili]`. îi s`ri înainte un lup înfometat. deodat`. dar se st`pâni.ergând Scufi]a Ro[ie pe c`rare. c`ci prin preajm` se auzeau loviturile de topor ale p`durarilor. M 16 .

17 .

feti]` frumoas`? Scufi]a Ro[ie nu [tia c`-l are-n fa]` pe lup [i nici cât de primejdios era s` stea de vorb` cu el. — La marginea p`durii. — {i unde locuie[te bunica ta? întreb` lupul. Uitând de sfaturile mamei. într-o c`su]` mai retras` – îi zise Scufi]a Ro[ie. îi r`spunse: — M` duc la bunica mea bolnav`. s` îi duc co[ule]ul `sta plin cu bun`t`]i. A 18 . dincolo de moar`. pref`cut: — Unde mergi. doar se apropie [i o întreb` cu glas mieros.[a încât.

19 .

o mul]ime de flori scoteau c`p[oarele. apoi îi spuse: — Ce flori frumoase! De ce nu te opre[ti s` îi culegi un buchet bunicii? Te-a[ ajuta [i eu. Se gândi: „E înc` devreme.upul merse o bucat` de drum al`turi de ea. îns` acum trebuie s` plec. Dar feti]a nu-[i d`du seama [i continu` s` culeag` floare dup` floare [i s` alerge dup` fluturi. o s` culeg un buche]el pentru bunica. Cu siguran]` o s` se bucure!“ Din s`tucul vecin r`zb`teau b`t`ile clopotelor anun]ând scurgerea clipelor. pe paji[tea din jurul ei. La revedere! R`mâi cu bine! Ideea îi surâse Scufi]ei Ro[ii. L 20 . Uitându-se de jur împrejur. v`zu razele soarelui dansând printre ramurile copacilor.

21 .

nepo]ica ta – zise lupul luând vocea copilei. lupul ajunse la casa bunicii. | 22 . {i apoi ad`ug`: — M-a trimis mama cu un co[ule] plin cu bun`t`]i. — Sunt eu. îi spuse: — Sunt prea sl`bit`. din pat. Trage tu de z`vor [i u[a se va deschide. luând-o la fug` pe o scurt`tur`. ca s` m` ridic. Atunci bunicu]a. cioc! — Cine e? întreb` bunica. B`tu la u[` – cioc.ntre timp.

23 .

apoi se b`g` în a[ternuturi [i se puse pe a[teptat.upul nu mai st`tu pe gânduri: trânti u[a. se îmbr`c` în hainele acesteia. î[i potrivi boneta pe cap. se arunc` asupra bietei bunicu]e [i o înfulec` dintr-o înghi]itur`. L 24 . Dup` ce se linse pe bot.

25 .

— Scufi]a Ro[ie – apoi ad`ug` –. dar ce voce ciudat` ai. Scufi]` Ro[ie ! Trage de z`vor [i u[a se va deschide. care cioc`ni la u[` – cioc. a sosit [i Scufi]a Ro[ie. bunicu]o! — Sunt foarte r`cit` – r`spunse lupul [i continu`: — Pofte[te în`untru.a pu]in timp. L 26 . cioc! — Cine e? bolborosi lupul cu glas r`gu[it.

27 .

ce urechi lungi ai! — Ca s` te aud mai bine. draga mea! — Vai. înghi]ind-o pe Scufi]a Ro[ie dintr-o suflare. De sub plapum` ie[eau la iveal` bone]ica. S 28 . [i labele lui p`roase. bunico. bunico. bunico. ce bra]e lungi ai! — Ca s` te îmbr`]i[ez mai bine.cufi]a Ro[ie intr` în cas` [i se apropie de patul unde b`trâna st`tea culcat`. Feti]a se mir` de înf`]i[area neobi[nuit` a bunicii: — Vai. draga mea! — Vai. bunico. ascunzând botul lupului. ce ochi mari [i ro[ii ai! — Ca s` te v`d mai bine. draga mea! — Vai. ce din]i lungi ai! — Ca s` te m`nânc mai bine! rânji lupul [i s`ri iute din pat.

29 .

se întâmpl` s` treac` pe acolo vân`torul. lupul se trânti la loc în pat [i adormi. dar auzind un sfor`it neobi[nuit. tocmai atunci. la casa bunicii s`-i dea bine]e. Ceva nu-mi miroase-a bine aici! S 30 . se gândi: — Ia s` arunc eu o privire. Îns`. Acesta veni.`tul. ca de obicei.

31 .

ca s` se pun` pe picioare. din burta animalului. Atunci. I 32 . F`r` s` mai piard` timpul.ntr` în cas` [i se apropie de pat. care înghi]i repede pr`jiturelele. zicând: — Ce întuneric era în burta lupului! Ce team` mi-a fost! Apoi se ivi [i bunicu]a. ap`ru Scufi]a Ro[ie. care dormea cu burta-n sus. Ia-o de unde nu-i pe biata b`trânic`! În locul ei se afla lupul. vân`torul strig`: — Fiar` nenorocit`! Am eu ac de cojocul t`u! Lu` un cu]it [i-l ucise.

33 .

c`ci de-acum se-nnoptase de-a binelea. {i se duser` apoi la culcare.cufi]a Ro[ie se gândea în sinea ei: „Nu o s` mai nesocotesc niciodat` pove]ele mamei. Tare r`u era s-o mai p`]esc!“ De fericire c` au sc`pat s`n`toase. chiar [i p`s`relele din p`dure. se bucurar` to]i. S 34 .

Pinocchio COLLODI I LUSTRA]II DE S EVERINO BARALDI Aventurile lui .

a desf`[urat o intens` activitate volontario e partecipò alle campagne militari jurnalistic` începând s`-[i semneze scrierile del Risorgimento. pentru unificarea Avventure di Pinocchio.Autorul Aventurilor lui Pinocchio . e morì nel 1890. in seminario interrompendoliparte la campaniile militare din Risorgimento1. Italiei. accompagnate da un biglietto: Acesta urma s` devin` o capodoper` a literaturii. fiind tradus în “Ti mando questa bambinata… se la stampi. raccolte poi in un unico volume pubblicato nel 1883. a acceptat. [i unde giornalistica eretr`gea adesea pentrui a se reculege.al unific`rii Italiei. Ziarul Copiilor. Un vastissimo pubblico di bambini cominciò 1 Perioad` din istoria Italiei. erano Aventurile lui Pinocchio reunite ulterior într-un singur volum publicat în 1883. Carlo Lorenzini. el [i-a efectuat “Le Avventure di Pinocchio”. Sus]in`tor compì gli studi Primo di nove fratelli. nacque a Firenze nel 1826 studiile într-un seminar. de bani. numeroase limbi. iar Collodi. Favorevole all’unità d’Italia si arruolò come În continuare. drept omagiu adus ]inutului In seguito svolse una intensa attività toscan în care se n`scuse mama lui. având nevoie e dove spesso si ritirava per concentrarsi. in omaggio al Gironale i-a cerut era nata sua madre della Toscana dove s` scrie o poveste ce urma s` fie publicat` în foileton. se cominciò a firmare suoi scritti col nome diÎn 1881. accettò. denaro. Cel dintâi din nou` fra]i. s-a înrolat în armat` ca voluntar [i a luat a vent’anni. che diventerà un capolavoro della letteratura tradotto in moltissime lingue. cu numele de Collodi. dar le-a întrerupt la vârsta de dou`zeci de ani. Le a început s` urm`reasc` intitolate: La storia di un burattino. politic [i cultural. pagamela bene per farmi venire la voglia di seguitarla”. necessità diUn public vast de copii prime pagine. directorul ziarului paese per i Bambini 2 Collodi. caracterizat` prin lupta. Carlo Lorenzini. 36 . sper s` pl`te[ti da pubblicare a puntate e Collodi. s-a n`scut la Floren]a în 1926 [i a trecut în nefiin]` L’autore de în 1890. 2 În traducere. a seguire lepe plan social. ca s`-mi vin` cheful s` o continui“. Primele pagini purtau titlul „Povestea unei p`pu[i de Nel 1881 il direttore del “Giornale per lemn“ [i erau înso]ite de un bile]el: „Î]i trimit copil`ria i bambini” gli chiese di scrivere un racconto asta… Dac` ai de gând s` o publici. che aveva bine.

se luar` pe dat` la trânt`. ajunse în atelierul unui tâmplar. {i înfuriindu-se. Geppeto.fost odat` ca niciodat`… o bucat` de lemn care. deoarece purta pe cap o peruc` galben` ca m`m`liga. — Nu ]i-e ru[ine s` m` strigi a[a? zise Geppeto. auzi o voce sub]iric`: — Opre[te-te! M` gâdili! Bietul om se sperie: bucata de lemn vorbea! Peste pu]in timp. ie[indu-[i din fire. s` fac o marionet`. — Ba nu! se ap`r` me[terul Cirea[`. — Vreau [i eu o bucat` de lemn. M`m`ligu]`! se auzi aceea[i voce sub]iric`. Când me[terul Cirea[` o lu` în mân`. A 37 . sosi prietenul s`u. — Numaidecât. un b`trânel vioi. c`ruia i se mai spunea [i M`m`ligu]`. — Dar n-am fost eu! protest` me[terul Cirea[`. într-o bun` zi. — Tu-]i ba]i joc de mine! se sup`r` Geppeto. ca s-o ciopleasc`.

apropiindu-se. N-apuc` îns` s`-l înve]e bine primii pa[i. Geppeto. gândindu-se totodat` în sinea lui: „O s`-i pun numele Pinocchio“. c` Pinocchio o [i zbughi pe u[` afar`. cei doi prieteni f`cur` pace. O 38 . bra]ele [i picioarele. începur` s` se vaite: — Biata marionet`! Ce-o s`-i mai dea Geppeto pe cocoa[`! Atât i-a trebuit jandarmului s` aud`. striga: — Opri]i-l! Opri]i-l! Un jandarm reu[i s`-l prind` pe fugar. care se adunaser` împrejur.dat` terminat` b`taia. îi spuse: — Las’ c` vezi tu acas`! Curio[ii. Dup` ce termin`. Geppeto lu` bucata de lemn [i se întoarse acas`. unde î[i adun` uneltele [i începu s` ciopleasc` marioneta. corpul. iar Geppeto. pe urmele lui. sprijini p`pu[a de podea. Ciopli astfel capul. ca s`-i dea drumul lui Pinocchio [i s`-l bage pe s`rmanul Geppeto la închisoare.

39 .

Greierele Vorbitor. a[a c` tu car`-te! — N-ai avut pic de respect pentru tat`l t`u! îl cert` greierele. dar nici nu intr` bine pe u[` c` auzi: — Cri. cri! — Cine e? întreb` Pinocchio. [i locuiesc în casa asta de peste o sut` de ani. strivindu-l. — Ia nu m` mai bate la cap! zise Pinocchio [i apuc` un ciocan pe care îl arunc` înspre bietul greiere. cri.inocchio se întoarse acas` într-o fug`. — Acum eu stau aici. P 40 . — Sunt eu.

deschide… era vocea lui Geppeto. Pinocchio se v`it` de foame. auzind b`t`i în u[`. î[i a[ez` picioarele deasupra unui vas cu j`ratic. îns` nemaiavând picioare. Chiar atunci intr` [i Geppeto în cas` pe fereastr`. Printre suspine. picioarele sale de lemn arser` [i se f`cur` scrum. Pinocchio a ]â[nit de pe scaun. înfometat [i zgribulit.ra aproape întuneric. iar el îi d`du trei pere. E 41 . ca s` se înc`lzeasc`. se trezi. Pinocchio. toat` masa lui pe ziua aceea. Îl fur` îns` somnul [i. în timp ce dormea. c`zu la p`mânt [i se puse pe plâns. — Deschide. Pinocchio a continuat s` sfor`ie pân` diminea]a. când.

Pinocchio s`ri de gâtul lui [i-l îmbr`]i[`. — Ce p`cat c` trebuie s` m` duc la [coal`! se gândi în sinea lui Pinocchio. tat`? îl întreb` Pinocchio. a[a c` \[i lu` haina pe el [i ie[i. — Dar nu te po]i duce a[a la [coal`. ie[ind. — Mi-era cald. ta. tam. marioneta ceru picioare noi. ai nevoie de haine – observ` Geppeto.up` ce î[i potoli foamea. mâine s` scriu. S-a întors pu]in mai târziu. f`r` hain` – de[i afar` era foarte frig –. îi ciopli altele. dar se r`zgândi repede: — Ast`zi n-am s` m` duc! — Veni]i. pantofi [i p`l`rie. î[i f`cea planuri: — Ast`zi o s` înv`] s` citesc. dar cu Abecedarul în mân`. tam. D 42 . B`trânul se gândi apoi s`-i cumpere un Abecedar. Pinocchio i-a promis c` se va duce la [coal`. o porni spre [coal`. apoi. a[a c` am vândut-o! îi r`spunse b`trânul. numai patru bani biletul! striga vânz`torul. ta. [i b`trânul. cumsecade cum era. — {i haina ta. poimâine s` num`r… Dar pe când mergea el a[a. o muzic` îi ajunse la urechi: ta. [i îi f`cu o h`inu]` din hârtie colorat`. Între timp. În schimbu’ lor. ta. Muzica se auzea dintr-un cort unde era teatrul de p`pu[i.

43 .

Spectacolul fu întrerupt [i începu cheful. — }ine cinci bani de aur. M`nânc`-Foc. Du-i [i salut`-l din partea mea! Bucuros de nu-[i mai înc`pea în piele. M`nânc`-Foc spuse: — E[ti f`cut din lemn uscat. urât. — E s`rac! zise Pinocchio. P În[f`cându-l pe Pinocchio. apoi î[i lu` la revedere de la marionete [i se a[ternu la mers. Nici nu intr` bine în`untru c` marionetele îl z`rir` [i începur` s`-l strige: — Pinocchio. Pinocchio se c`]`r` pe barba lui M`nânc`-Foc. Pinocchio era pe scen`. îl s`rut`. La auzul t`r`boiului î[i f`cu apari]ia st`pânul teatrului. ca s` ajung` acas`. p`r`si sala fluierând. ca s` fac` rost de bani pentru bilet. numai bun s` aprinzi focul pentru cina mea! Pinocchio începu s` strige: — Ajutor! Nu vreau s` pier! S`rmanul meu tat` o s` moar` de sup`rare! M`nânc`-Foc. — Mi se frânge inima! Bietul om – strig` M`nânc`-Foc. Pinocchio. — Geppeto – r`spunse Pinocchio. iar publicul. 44 . ner`bd`tor. cu o barb` deas` [i neagr` ca p`cura. — {i cu ce se ocup`? întreb` p`pu[arul. un ditamai omu’. vino la noi… Dintr-o s`ritur`.inocchio nu st`tu mult pe gânduri [i î[i vându Abecedarul. care nu era atât de r`u pe cât p`rea. se înduio[` [i-i spuse: — Gata cu plânsul! Mai bine spune-mi cum îl cheam` pe babacul t`u.

45 .

dar cei doi o înh`]ar`. ce mergea sprijinindu-se de un motan chior. când o s` fii mort. îi strigar`: — Bun` ziua! Nu-ncape îndoial` c` e[ti vreun bog`ta[! — Bineîn]eles! r`spunse Pinocchio. — {tim noi un loc numit Câmpia Miracolelor. Marioneta ascunse b`nu]ii în gur` [i încerc` s` fug`. 46 . auzind zorn`itul b`nu]ilor. Încrez`tor. — Mâine. Cei doi. dac` semeni o moned`. sim]ea deja cum se stinge: — Ah. o s` ne întoarcem [i o s`-]i lu`m banii! Bietul Pinocchio. — Cine e[ti? întreb` Pinocchio. Pinocchio se l`s` dus de nas [i-i urm` pe cei doi. dac` ai fi aici! Închise ochii [i r`mase nemi[cat. iar cel`lalt. ar`tându-le b`nu]ii de aur. Cel mai scund îi puse o funie în jurul gâtului. Nu f`cu bine câ]iva pa[i c` lui Pinocchio îi [i ie[ir` înainte doi masca]i. Seara au ajuns la un han. — Sunt umbra Greierelui Vorbitor – zise lumini]a [i se stinse. — Întoarce-te acas`. înalt [i [chiop. noaptea e plin de ho]i pe-aici! îl sf`tui o voce care se auzea de la o lumini]` slab`. — O s` pornim din nou la drum spre miezul nop]ii! spuse Motanul.e drum. tat`. Pinocchio porni la drum. La ora stabilit`. Pinocchio se întâlni cu o vulpe [chioap`. hangiul se duse s`-l trezeasc` pe Pinocchio. cre[te în loc un copac plin cu bani noi-nou]i! îi zise Vulpea. acolo. era întuneric bezn`. spunându-i c` tovar`[ii P s`i au plecat deja. spânzurat de copac. mâncar` [i hot`râr` s` se odihneasc` pu]in. îl atârn` de ramura unui stejar solid.

47 .

u[a se izbi de perete [i în`untru intrar` patru iepuri negri cu un co[ciug pe umeri: — Am venit s` te conducem la cimitir! spuser` ei. printre ramurile verzi ale copacilor. miloas`. când spui minciuni. dar ar putea totu[i s` fie mort! — Eu prefer s` m` ab]in. — Râd pentru c` mi-ai spus o minciun` [i. Pinocchio înghi]i cu repeziciune medicamentul. — Mul]umesc. Acolo locuia Zâna cea Bun` cu p`rul albastru. colega – protest` Cucuveaua – mie bolnavul mi se pare viu. ie[i din camer`. s`-l consulte pe Pinocchio. Zâna începu s` râd`. dar ar putea totu[i s` mai fie în via]` – zise Corbul. s`ri jos din pat [i. — Mi se pare mort. care îi scoate peri albi tat`lui s`u! spuse Greierele [i. — {i unde sunt acum b`nu]ii? îl întreb` zâna. dar Zâna. vindecat. Pinocchio r`bufni în plâns de a[a ru[ine. Medoro. b`tu din palme. iar nasul îi crescu pe loc. — De ce râzi? se mir` marioneta. V`zându-i. apoi chem` la ea Corbul. oricum marioneta asta e un [mecher f`r` pereche. Cât ai clipi din ochi. — Îmi pare r`u c` te contrazic. când v`zu marioneta atârnat` de ramura copacului. Pinocchio izbucni în lacrimi. — I-am pierdut – min]i Pinocchio. — Mai bine mor decât s`-l iau! zise Pinocchio. pe fereastr` intr` numaidecât o cioc`nitoare [i-i scurt` nasul. î]i cre[te nasul – îi r`spunde aceasta. s` o dea jos. Cucuveaua [i Greierele. se vedea o c`su]` de un alb str`lucitor. Atunci Zâna îi preg`ti un medicament. medicii cei mai faimo[i din ]inut. zâna mea! Dac-ai [ti ce mult ]in la tine! . urmat de colegii s`i. începu 48 s` turuie despre b`nu]ii de aur [i despre punga[ii care l-au jefuit. [i îl trimise imediat pe servitorul s`u.n dep`rtare. | Tremurând din pricina febrei. Zâna se uita pe fereastr`.

Dac` nu. dac`-]i place.— {i eu ]in la tine. Po]i s` r`mâi aici. Pinocchio. e[ti liber s` te întorci la tat`l t`u… 49 .

`sta e locul! Seam`n` banii [i ud`-i bine! Pinocchio a s`pat întâi o groap` [i a pus banii acolo. P Pinocchio [ov`i câteva clipe. chiar lâng` stejar se întâlni cu Vulpea [i Motanul c`rora le povesti p`]ania lui. Prietenii i-au urat s` aib` o recolt` bun`. b`iete! Î]i dau drumul. . dar nu mai g`se[te nimic! Porni din nou la drum [i merse toat` ziua. Când au ajuns în câmp. S`ri [i… crac!. când v`zu ni[te struguri atârnând într-o vie. dup` care se duser` [i ei pe la treburile lor. nu eu – se împotrivi Pinocchio printre lacrimi. }`ranul îl înh`]`: — Tocmai ce mi-a murit câinele. Dup` o vreme. Pe la miezul nop]ii. cu tine. — Cu mine vorbe[ti? întreab` marioneta. Pinocchio se pune iar pe s`pat.inocchio a pornit la drum prin p`dure. dar se hot`rî s` îi urmeze totu[i. Scoase capul afar` [i v`zu trei jderi îndreptându-se spre cote]ul g`inilor. O s` stai tu de paz` în locul lui. Crezi c` banii se pot sem`na? În timp ce tu te-ai dus s` 50 cau]i ap`. Pinocchio intr` în cu[c` [i adormi cu gândul la necazurile sale. Vulpea [i Motanul ]i-au furat banii [i au fugit. coboar`. se trezi din pricina unui zgomot. ce ne e dat s` auzim! Nu mai e cale de trai pentru oamenii cinsti]i ca noi! se v`itar` ei. — Vai. apoi îi aduc aminte de Câmpia Miracolelor. — Da. afar` st`tea s` se întunece [i îi era o foame de lup. Nu trecu mult [i sosi st`pânul câmpului: — Aha. marioneta auzi în timp ce uda: — Fraiere! Fraiere… Se întoarse [i v`zu un papagal. }`ranul sare atunci din pat. Pinocchio închise u[a cu o piatr` [i începu s` latre. Întorcându-se cu ap`. Când ace[tia fur` în`untru. ho]ule. Apoi se întoarce la Pinocchio [i îi mul]ume[te: — Bravo. apoi a plecat s` caute ap`. deci tu furi g`inile! — Nu eu. prinde animalele [i le vâr` într-un sac. deodat` î[i sim]i picioarele prinse într-o capcan` pus` de un ]`ran. îi spuser`: — Uite. ca s` prind` jderii ce veneau la furat de g`ini.

51 .

— E chiar tata! M` duc s`-l salvez! î[i spuse [i se arunc` în ap`. P 52 . s`-[i caute fiul pe cel`lalt ]`rm. dar s-a pornit furtuna [i e gata-gata s`-l scufunde! Pinocchio privi [i el. — Ce s-a întâmplat? întreb` Pinocchio pe o b`trânic`. Acolo o mul]ime de oameni se agitau [i priveau spre mare.inocchio se a[ternu din nou la drum. — Un biet mo[neag s-a urcat într-o barc`. Merse el ce merse pân` când ajunse pe o plaj`. [i v`zu o barc` pe care valurile furioase o izbeau.

— N-ai decât! Dar nu trecu mult [i Pinocchio se r`zgândi: — Nu-i a[a c` e aproape plaja? Vin [i eu cu voi! zise [i plec` gr`bit. Îns`. Te rog. î]i promit. — Î]i promit. te-am reg`sit în cele din urm`! zise Pinocchio fericit. Acolo z`ri o femeie cu p`rul albastru. soarele str`lucea. ajuns pe plaj`. nu v`zu nimic: — {i balena? Unde e? — S-o fi dus s` trag` un pui de somn – i-au r`spuns copiii în b`taie de joc. las`-m` s` stau cu tine. — Zâna mea. las`-m` s` te ajut – strig` Pinocchio ridicând un urcior cu ap`. 53 . Î[i îndrept` dar pa[ii spre s`tuc. au izbucnit în râs. dar spre diminea]` un val furios îl arunc` pe ]`rmul unei insule. La ie[ire. A doua zi începu s` se duc` la [coal`.Toat` noaptea fu purtat de apele învolburate. care ducea dou` urcioare pline cu ap`. îns` barca tat`lui s`u nu se z`rea nic`ieri. Uite. Când copii au v`zut intrând în clas` o marionet`. Hai cu to]ii s-o vedem! — Eu nu vin. am obosit s` fiu o marionet` [i vreau s` m` fac b`iat cuminte! — Va trebui s` fii ascult`tor [i s` înve]i bine – îi spune Zâna cea Bun`. trebuie s` m` gr`besc acas`! r`spunse Pinocchio. Cerul era din nou senin. ei puser` la cale o fars`: — O balen` a venit la ]`rm.

iar eu ]i-am salvat-o pe a ta! zise câinele. reu[i s`-l scoat` la ]`rm. Cu to]ii o luar` la goan`. În foarte pu]in timp. o carte lovi un b`iat. Când îl v`zu. Atunci Pinocchio se întoarse dup` el [i. Zâna bucuroas` îi spuse: — Meri]i o r`splat`. sosi în ajutorul s`u. 54 . A doua zi. la rândul lor. în timp ce tr`gea plasa la mal. Marioneta s`ri în ap`. luându-l de coad`. dar se încurc` într-o plas` al`turi de o mul]ime de pe[ti. Speriat Pinocchio o lu` la fug`. ace[tia. Pinocchio plec` s` fac` invita]iile. Din nefericire. se bucur` s` vad` c` b`iatul r`nit se simte bine. numai Pinocchio r`mase s`-i dea ajutor nefericitului. {i din acel moment începu b`taia. Pinocchio i-a mul]umit [i s-a întors acas`.— -am venit ca s` v` bate]i voi joc de mine! zise Pinocchio. Pinocchio câ[tig` respectul [i prietenia tuturor. Pinocchio împ`r]ea [uturi în stânga [i în dreapta cu picioarele sale de lemn. ]inându-i pe du[mani la distan]`. Apoi s`ri din nou în ap`. ca s`-l arunce în tigaia cu ulei încins. dintr-o s`ritur` îl prinse [i. Într-una din zile. începur` s` arunce în el cu abecedarele. Pân` [i înv`]`torul îl l`uda v`zându-l atent [i sârguincios. po]i s`-]i chemi colegii la o gustare! Bucurându-se. dar solda]ii asmu]ir` asupra lui un dul`u. ducându-se la [coal`. se zb`tea [i era gata-gata s` se înece. lovindu-l pe cel mai l`ud`ros dintre to]i. ]inându-l în din]i f`r` s`-l r`neasc`. ca s` ajung` pe stânci [i s` se ad`posteasc`. — Tu mi-ai salvat mie via]a. strig` bucuros: — Ast`zi o s` m` ghiftuiesc de-a binelea cu racul `sta – [i-l în[f`c` pe Pinocchio. N pe nume Haiduc. îns` ne[tiind s` înoate. pescarul. îl aduse înapoi în sat. auzind strig`tele dezn`d`jduite ale marionetei. Haiduc. Deodat`. iar câinele îl urm`. se auzi zgomot de pa[i: erau doi solda]i.

55 .

56 .

cu to]ii de aceea[i în`l]ime. se întoarse spre Pinocchio. — {i unde te duci? — Departe. Orele. — Mâine o s` dau o petrecere. dar sunt pe picior de plecare – r`spunse Lucignolo. întâlnindu-l pe drum. 57 . ajung în }ara Juc`riilor. zilele. — Ce loc stra[nic! exclam` marioneta. poftindu-l s` urce. [i din dep`rtare v`zur` apropiindu-se un car plin de copii. departe… în cea mai frumoas` ]ar` din lume. Scâr]âind. s`pt`mânile trecur` cât ai clipi din ochi.intre to]i prietenii s`i. niciodat`! r`spunse omule]ul. Pinocchio se avea cel mai bine cu Lucignolo. din nefericire. Între timp se f`cuse întuneric. m`g`ru[ii purtau în picioare cizmuli]e. Lucignolo s`ri în car [i se înghesui printre ceilal]i. Acest loc nu sem`na cu niciun altul din lume: p`rea un imens parc de distrac]ii. în zori de zi. o pornir` din nou la drum [i. dar cu blana de culori diferite. un om scund [i îndesat. te a[tept! îi spuse Pinocchio. unde nu se înva]` niciodat`. — {i e adev`rat c` în acea ]ar` nu înva]` nimeni niciodat`? întreb` Pinocchio. Ciudat era îns` c`. în loc s` fie potcovi]i. dar. [i se arunc` în car. niciodat`. De ce nu vii [i tu? îl întreb` Lucignolo. — Îmi pare r`u. Vizitiul. acesta era cel mai nep`s`tor [i mai n`zdr`van b`iat din întreaga clas`. }ara Juc`riilor. tras de doisprezece m`gari cu privirile ab`tute. D — Niciodat`.

vizitiul trânti u[a. îl duse în vârful unei stânci [i îl arunc` în mare.ntr-o diminea]`. | 58 . Se uit` în oglind` [i v`zu c` i-au crescut urechi de m`gar. — Bravo b`ie]i. Într-o sear`. tot sc`rpinându-se. Fugi atunci repede la Lucignolo. observ` c` i se alungiser` urechile [i c` erau pline de p`r. iar st`pânul. Cei doi prieteni izbucnir` în râs. Nici nu terminar` bine de zis. ca s`-i vând`. dar î[i d`du seama c` [i el p`]ise la fel. ce r`gete stra[nice scoate]i! zise [i îi duse la pia]`. pe Pinocchio îl lu` st`pânul unui circ unde îl înv`]ar` s` danseze [i s` sar` prin cercuri. S-au pref`cut amândoi în m`gari! În clipa aceea. fa]a li se alungi [i deveni bot. Avea o mânc`rime ciudat` [i. m`g`ru[ul începu s` [chioapete. doar-doar s-o îneca. în timpul spectacolului. c` se [i transform` la loc în marionet`. c` [i c`zur` de-a bu[ilea: bra]ele [i picioarele li se transformar` în copite. iar corpul li se acoperi de p`r. Dintr-o dat`. Îns` de-abia atinse apa m`rii. În timp ce pe Lucignolo l-a cump`rat un ]`ran. ne[tiind ce ar putea face cu un m`gar [chiop. Lucignolo începu s` se clatine: — Nu mai pot s` stau în picioare! — Nici eu! strig` Pinocchio. Pinocchio se trezi tare ab`tut.

.

O s` ie[im prin gura balenei în timp ce doarme! îl sf`tui Pinocchio. dar sfâr[i în gura deschis` a unei balene uria[e. iar apa o s` m` ]in` la suprafa]` – îl lini[ti el. numai în dep`rtare se vedea o lumini]` lic`rind. Când se dezmetici. Odat` ie[i]i din ap`. î[i d`du seama c` în jurul s`u era întuneric bezn`.notând. 60 . — Cum ai ajuns aici în`untru? îl întreb` marioneta. st`tea un b`trânel palid cum e cear` cu o lumânare aprins` – era însu[i Geppeto. dar o furtun` mi-a r`sturnat barca. Cu o ultim` str`danie ajunser` cu bine la mal. se c`]`rar` pe din]ii acestuia [i s`rir` în ap`. Acolo la o mas`. Pinocchio scoase un strig`t de bucurie: — Tat`. Sunt de lemn. Pinocchio se sim]ise tras de un curent puternic [i. | — Tat`. în sfâr[it te-am g`sit! — Pinocchio? E[ti chiar tu? zise b`trânul. împreun` cu al]i pe[ti. — Dar eu nu [tiu s` înot! se plânse Geppeto. au apucat-o pe o strad`. el se îndep`rt` de ]`rm. — Plecasem pe mare s` te caut. Spre norocul lor. balena nu se trezi. iar luna str`lucea. Marea era lini[tit`. merser` în vârful picioarelor pe limba lui. — O s` te prinzi de mine. Frânt de oboseal`. dar pentru nimic în lume nu [i-ar fi p`r`sit tat`l. Pinocchio abia mai înota. a ajuns în burta acesteia. trebuie s` sc`p`m de aici. [i a[a m-a înghi]it balena asta – r`spunse Geppeto. Cei doi ajunser` în gura pe[telui. unde cu cât înaintau mai mult cu atât locurile începeau s` li se par` din ce în ce mai cunoscute.

61 .

62 .

rugându-l s`-i dea un pahar cu lapte. Pinocchio ridic` privirea [i îl v`zu pe Greierele Vorbitor. 63 . Pinocchio alerg` la el. — Bine. Dar. — V-a]i întors \n sfâr[it! îi întâmpin` o voce sub]iric`. — Da! Acum m` alin]i. ajut`-m`! Tata e grav bolnav. — Vai. dar pot s` muncesc – se oferi Pinocchio. se a[ez` la treab` cu spor. cu lacrimi în ochi. Dup` mult` trud` primi paharul cu lapte [i se întoarse acas` la Geppeto. dar î]i mai aminte[ti când ai aruncat cu ciocanul în mine?! — Da! Am fost r`u [i ne[tiutor! — De n-ar fi fost Zâna cu p`rul albastru. st` acolo gata s`-[i dea duhul. Pân` acum tr`gea de funie m`garul meu. apoi întreb`: — {tii unde pot g`si ni[te lapte pentru tata? — La trei ogr`zi mai încolo e un ]`ran care are vaci. Scoate-mi o sut` de g`le]i de ap` din fântân`. Pinocchio se uit` în grajd [i v`zu c` m`garul era Lucignolo. [tergându-[i repede lacrimile.— at`. dar bietul de el nu mai poate. — N-am bani. T — Face un ban – spuse omul. greiera[ule. „ Zâna mea… pe unde-o fi acum?“ gândi Pinocchio în sinea lui. iar eu o s`-]i dau lapte. acum n-a[ mai fi aici. uite casa noastr`! zise Pinocchio [i intrar`.

tat`. m` mai recuno[ti? — Cum s` nu! E[ti fiul meu. o [apc` [i o pereche de pantofi. de fericire. D . {i… minunea minunilor! Î[i d`du seama c` era un b`ie]el în carne [i oase. Pe un scaun st`tea trântit` o marionet` caraghioas`. Acum te-ai f`cut b`iat cuminte [i ai înv`]at s` gânde[ti. Se duse într-o fug` la Geppeto [i zise: — Tat`. Într-o noapte. iar seara. te-ai f`cut un b`iat cu adev`rat cuminte!“. gata preg`tite. Pinocchio a visat c` zâna îi spunea: „Pinocchio. Chiar [i Greierele plângea… dar de data asta. înv`]a s` scrie [i s` citeasc`. Atunci se trezi din somn buim`cit [i v`zu un costum nou-nou]. strângându-l în bra]e. Între timp. de aceea ai o înf`]i[are nou` – spuse Geppeto emo]ionat. Geppeto se îns`n`to[i devenind vesel [i vioi ca înainte.in ziua aceea a început s` munceasc`.

Frumoasa din p`durea adormit` J ACOB [I W ILHELM G RIMM I LUSTRA]II DE A LDO R IPAMONTI .

66 .

dorin]a voastr` se va îndeplini. A 67 .fost odat` ca niciodat` un împ`rat [i o împ`r`teas` care erau tri[ti din pricin` c` nu puteau avea copii. din apa unei mla[tini le s`ri înainte o broasc` [i le spuse a[a: — St`pânii mei. Într-o zi. pe când se plimbau prin gr`dina palatului. pe care o numir` Roza. iar împ`r`teasa aduse pe lume o feti]` frumoas`. ve]i avea o feti]`. În mai pu]in de un an de zile. Vorbele broa[tei se adeverir`.

D 68 . la botez invit` numai dou`sprezece ursitoare din treisprezece câte se aflau în împ`r`]ia sa. câte un dar copilei. ursitoarele se apropiar` de leag`n.eoarece împ`ratul avea doar dou`sprezece farfurii de aur. toate. ca s`-i fac` fiecare. Dup` ce petrecur` ei cu mare alai. mai pu]in una.

spuse prima ursitoare. Celelalte îi d`ruir` noroc. — Iar eu în]elepciune.— Eu î]i d`ruiesc frumuse]e. 69 . curaj. — Iar noi – ziser` cele dou` ursitoare gemene – te înzestr`m cu cinste [i bun`voin]`. ad`ug` cea de-a doua. bog`]ie [i alte daruri pre]ioase.

se va în]epa cu un fus [i va muri. iar invita]ii r`maser` cu to]ii încremeni]i. Atât spuse zâna cea rea [i se f`cu nev`zut`.ând sosi rândul celei de-a dou`sprezecea ursitoare s` vorbeasc`. c` nu m-ai invitat la petrecerea ta! Vreau [i eu s`-i fac un dar prin]esei Roza! Când va avea cincisprezece ani. înv`luit` într-un nor de fum negru. C 70 . u[a se trânti de perete [i în`untru intr` valvârtej cea care nu fusese poftit`: — Împ`rate. tare r`u m-ai umilit.

71 .

f`cu un pas înainte [i rosti: — Din p`cate. Roza se va în]epa într-un fus. Anii trecur`. care înc` nu-i urase nimic prin]esei. cea de-a dou`sprezecea ursitoare. îns` îl pot schimba. eu nu am puterea s` ridic blestemul ursitoarei celei rele.tunci. dar nu va muri. Ea va c`dea într-un somn adânc ce va dura o sut` de ani [i va fi trezit` de un prin]. În ziua în care trebuia s` împlineasc` cincisprezece ani. Astfel. A 72 . el voia s` împiedice împlinirea blestemului. când d`du peste o scar` ce ducea în turnul cel mai înalt. Roza se plimba prin s`lile palatului. Imediat \mp`ratul porunci ca în regatul s`u s` nu mai toarc` nimeni [i toate fusele s` fie aruncate. iar prin]esa crescu f`cându-se pe zi ce trece mai frumoas` [i mai îndr`git` de cei din jur.

73 .

b`trânico! îi zise prin]esa [i apoi ad`ug`: — Ce-i minun`]ia asta care se învârte de zor? — E un fus. — Bun` ziua. frumoaso. E 74 . torcea nestingherit` o b`trân`.a urc` treptele [i v`zând o u[`. În mijlocul od`ii. — Ce nostim! {i cum se face? Nu m` la[i [i pe mine s` încerc? întreb` Roza. iar b`trâna se f`cu nev`zut` într-un nor de fum negricios. Dar nici nu puse bine måna pe fus c` se în]ep` [i c`zu la p`mânt le[inat`. îi r`spunse b`trâna. o deschise. pentru tors.

75 .

o s` dormi]i [i voi cu ea. S-au str`duit în fel [i chip s-o înzdr`veneasc`. Plângând. iar ca s` nu fie singur` când se va trezi. În clipa aceea se ivi cea de-a dou`sprezecea ursitoare. împ`ratul [i împ`r`teasa poruncir` s` fie a[ezat` într-un pat de aur. pân` când o g`sir` f`r` suflare. dar totul fu zadarnic. | 76 . pân` ce un prin] o va de[tepta cu un s`rut. care zise: — Roza va dormi o sut` de ani. împ`ratul [i împ`r`teasa au c`utat-o prin tot palatul.ngrijora]i de lipsa îndelungat` a fiicei lor. în od`i]a din turn.

77

rsitoarea cea bun` ridic` bagheta fermecat` [i, în clipa aceea, cu to]ii se cufundar` într-un somn adânc. Toat` lumea era adormit`: împ`ratul [i împ`r`teasa, slujnicele, dreg`torii, paznicii, caii din grajd, câinii din curte, porumbeii de pe acoperi[; chiar [i focul din sob` se stinse, friptura încet` s` se mai învârteasc`, iar buc`tarul, care se preg`tea s`-i dea o palm` rânda[ului, adormi cu mâna ridicat` în aer.

U

78

79

80

un tîn`r prin] plecat la vân`toare nimeri în apropierea locului fermecat [i r`mase uimit la vederea turnurilor crenelate ce se ridicau deasupra p`durii. ca s`-[i astâmpere curiozitatea. Palatul fusese înconjurat de h`]i[uri dese [i de spini. Într-o zi.recuser` aproape o sut` de ani. intr` în satul vecin [i îi întreb` pe ]`rani: — Ce sunt turnurile acelea care se z`resc în p`dure? T 81 . iar oamenii n`scociser` pe seama lui pove[ti care mai de care mai felurite.

prin]ul se înfl`c`r`. deoarece tufi[urile se închideau la loc în urma lui. Îns` niciunul din înso]itorii s`i nu reu[i s`-l urmeze. copacii [i m`r`cinii se [i d`dur` la o parte. — Eu o s-o salvez! zise [i se arunc` în [a. Nici nu se apropie bine de p`dure c` tufi[urile.nul dintre ei zise: — E un castel bântuit. Îns` un t`ietor de lemne. l`sându-l s` treac`. iar cine a intrat în ea. p`durea e plin` de s`lb`ticiuni. dar un blestem s-a ab`tut asupra ei. Când eram copil. vai [i-amar de cel ce se apropie! — Minciuni! Nu exist` fantome! În schimb. bunicul meu mi-a povestit c` în castel se afl` cea mai frumoas` prin]es` din lume. Numai un prin] curajos va reu[i s-o elibereze [i apoi s` o ia de nevast`. U 82 . viu nu s-a mai întors! spuse un altul. îndreptându-se spre castel. foarte b`trân. le retez` vorba: — Toate astea sunt n`scociri. Auzind aceste vorbe.

83 .

se apropie de pat unde z`ri cea mai frumoas` fat` pe care a v`zut-o vreodat`. Aici.n cele din urm` ajunse la castel. Prin]ul str`b`tu zeci de coridoare [i s`li pân` ce ajunse în odaia prin]esei. toat` lumea era cufundat` în somn. | 84 . Tremurând de emo]ie. îngenunche lâng` ea [i o s`rut`. U[or.

85 .

Împ`ratul [i împ`r`teasa se a[ezar` pe tron.n acea clip`. friptura începu s` se coac`. fiecare acolo unde împietrise cu o sut` de ani în urm`. paznicii pe trepte. prin]esa deschise ochii [i împreun` cu ea se trezi întreaga curte. focul din buc`t`rie se aprinse. iar buc`tarul îi d`du o palm` rânda[ului. | 86 .

87 . Vrei s` fii so]ia mea? o întreb` el.Surâzând. Roza se uit` la prin] [i îl întreb`: — Cine e[ti. frumosul meu cavaler? — Sunt un prin] [i am venit s` te scap de blestem.

— Vino! îi spuse ea prin]ului. O s` te duc înaintea p`rin]ilor mei! R 88 .oza nu se dezmeticise înc` prea bine din somnul s`u îndelungat. cu toate astea se sim]ea mai fericit` ca oricând.

89 .

— O alegere mai bun` nici c` puteai face. Împ`ratul primi numaidecât. fiica mea! spuse el [i d`du porunc` s` înceap` preg`tirile de nunt`. Roza rosti: — Mam`. C 90 . ferici]i peste fire. da]i-mi voie s` m` c`s`toresc cu acela care m-a sc`pat de blestem. Împ`ratul [i împ`r`teasa. o îmbr`]i[ar` pe fiica lor. pentru a se bucura al`turi de tot norodul s`u.ei doi tineri s-au îndreptat spre sala tronului. tat`.

91 7 .

appena entrato. afferrato un martello.rin]ul [i Roza s-au c`s`torit [i au tr`it ferici]i pân` la adânci b`trâne]i. – Non mi scocciare – disse Pinocchio che. P 92 6 . – Sono il Grillo parlante. ed abito in questa casa da più di cent’anni. – Ora qui ci sto io e tu vattene – disse Pinocchio. crì. lo scagliò contro il grillo lasciandolo stecchito. crì. P inocchio saltando come una lepre tornò a casa ma. – Hai mancato di rispetto a tuo padre – esclamò il grillo. – Chi è? – domandò Pinocchio. udì qualcuno che faceva: – Crì.

Amnarul fermecat H ANS C HRISTIAN A NDERSEN I LUSTRA]II DE PIERO C ATTANEO .

[i-i ar`t` un copac uria[ la marginea drumului. Deodat` îi ie[i în cale o b`trân` care-l opri [i-i zise: — Ziua bun`. mergea pe drum fluierând. n-ai vrea s` te-mbog`]e[ti? — Ba cum nu! r`spunse soldatul. voinicule! Ia spune. Pe din`untru e gol. U 94 . care era o vr`jitoare din ]inut.n soldat. — Atunci vezi copacul `la de colo? spuse baba. care se întorcea acas` de la r`zboi.

— Dar ce s` caut eu în`untrul copacului? o întreb` soldatul.— Dac` te urci în vârf. 95 . când o s` m` strigi. Leag`-]i sfoara asta de brâu [i. eu o s` te trag înapoi afar`. vei z`ri o scorbur` prin care po]i coborî pân` vei ajunge la r`d`cina trunchiului.

care e plin cu bani de aram`. Acolo vei vedea trei u[i pe care le po]i deschide. dar [i el se va întinde pe [or]ul meu. În prima se afl` un cuf`r. o s` te afli într-o înc`pere luminat` din toate p`r]ile. cât turlele unei biserici. — S-a f`cut – spuse soldatul. Acolo. ba chiar mai mult! — Nu-i r`u sfatul t`u! zise soldatul. c`ci eu î]i voi da [or]ul meu cadrilat. Fiecare dintre ele d` în câte-o camer`. [i.— -ai zis c` vrei s` te îmbog`]e[ti? zise baba. în schimb. apoi o întreb`: — {i ]ie. când a coborât ultima dat`. se va a[eza la rândul lui deasupra [or]ului [i te va l`sa s` iei tot aurul pe care îl vei putea duce. deasupra cuf`rului st` un câine cu ochi nemaipomenit de mari. D`-mi funia [i [or]ul! N 96 . va trebui s` intri în cea de-a doua camer`. Dac` vrei bani de argint. dar nu-]i fie team`. iar tu vei putea lua nestingherit bani din cuf`r. du-te în cea de-a treia camer`. blând precum un c`]elu[. iar deasupra lui st` încol`cit un câine cu ochii mari… cât farfuriile. Câinele. o nimica toat`! E de-ajuns s`-mi aduci amnarul pe care l-a uitat bunica mea în`untru. [i o s` po]i lua din ei câ]i pofte[ti. apoi ad`ug`: — Când vei fi jos. Dac` îns` dore[ti bani de aur. Acolo vei da peste un câine cu ochii mari cât pietrele de moar`. când o s`-l a[terni pe jos. câinele se va a[eza pe el [i n-o s`-]i fac` niciun r`u! Atunci vei putea deschide cuf`rul. ce trebuie s`-]i dau? — Vaiii.

Ajunse astfel într-o înc`pere luminat` din toate p`r]ile [i z`ri cele trei u[i de care îi vorbise vr`jitoarea. U 97 .rcându-se în copac cu repeziciune. tân`rul v`zu scorbura [i se l`s` s` alunece în`untru.

eschise prima u[` [i intr`. A[ternu pe jos [or]ul. iar câinele se a[ez` pe el. D 98 . st`tea un cåine care îl privea cu ochii mari cât farfuriile. iar câinele se urc` la loc. apoi deschise cuf`rul. î[i umplu buzunarele cu bani de aram`. pe un cuf`r. Dar soldatul nu se pierdu cu firea. În mijlocul acesteia. îl închise.

S 99 . unde se afla un câine ce-[i rotea de jur împrejur ochii mari cât turlele bisericii. Dar câinele merse lini[tit pe [or]ul vr`jitoarei. arunc` banii de aram` [i î[i umplu buzunarele cu cei de argint.oldatul intr` în cea de-a doua camer`. — Ce te ui]i a[a la mine? îi strig` el. v`zând câ]i bani de argint erau în cuf`r. Tân`rul. Aici se afla un câine cu ochii mari cât pietrele de moar`. Într-un târziu ajunse [i în cea de-a treia camer`.

— Tiii. b`trâno! — Dar amnarul îl ai? întreb` ea. ba chiar tot ora[ul s`u. Soldatul deschise cuf`rul [i… Doamne-Dumnezeule. [i strig`: — Acum po]i s` m` tragi sus. Arunc` banii de argint din buzunare [i le umplu de aceast` dat` cu atât aur. ce de aur! Era atât de mult. se [i întinse pe el. c` [i-ar fi putut cump`ra toate bun`t`]ile [i toate juc`riile pe care le dorea. îns` nici nu a[ternu bine [or]ul jos. ascult`tor. c` de-abia mai putea s` mearg`. închizând u[a.oldatul nu mai v`zuse niciodat` o fiar` asem`n`toare [i i se f`cu fric`. S 100 . Acum a devenit cu adev`rat bogat! L`s` câinele s` se urce la loc pe cuf`r. Copenhaga. c` animalul. era cât pe ce s`-l uit! r`spunse el [i se duse s`-l ia. apoi ie[i din camer`.

îl lu` la spinare în chip de desag` [i. vr`jitoarea o lu` la goan` speriat`. — Dac` nu-mi spui la ce-]i trebuie. cu amnarul în buzunar. care s-a întors cu rani]a. mie s`-mi dai amnarul. o porni spre ora[. î]i retez capul! zise soldatul [i d`du s` scoat` sabia din teac`. — Acum d`-mi amnarul! — Dar la ce-]i folose[te? întreb` el. Tân`rul puse to]i banii în [or]ul acesteia. buzunarele. cizmele [i chiar p`l`ria pline cu bani de aur. Atunci. l`sându-l cu tot cu amnar. — Asta nu te prive[te pe tine! Tu ]i-ai luat banii.r`jitoarea îl trase afar` pe soldat. V 101 .

— {i unde s` m` duc s-o v`d [i eu? întreb` soldatul. nu mai z`bovi [i î[i cump`r` straie noi. ceru cea mai frumoas` odaie [i puse s` i se preg`teasc` o mas` aleas`. f`r` a se îngriji de nimic. c`ci de-acum era bogat. Ce mai. pe m`sura pungii sale. 102 .ici se opri la hanul cel mai scump. Dar. se transformase într-un adev`rat boier! Oamenii se strânser` în jurul lui [i îi povestir` toate minun`]iile care se petreceau în ora[. pentru c` nu avusese timp s`-[i cumpere înc`l]`ri noi. pomenindu-i [i de fiica împ`ratului. servitorul care-i lustruia cizmele se mir` cum un domn atât de bogat purta unele atât de vechi [i de pr`p`dite. preafrumoasa Prin]es`. a doua zi. A A[a c`.

dar nu era chip s` reu[easc`. iar ziua se plimba cu tr`sura [i d`dea de poman` s`racilor. În fiecare sear` se ducea la teatru. avea o gr`mad` de prieteni care îl socoteau frumos [i nobil. A 103 . Acum îns`.ce[tia îi r`spunser`: — Locuie[te într-un castel de aram` înconjurat de nenum`rate ziduri [i de o sut` de turnuri. fiind bogat. deoarece i s-a prezis c` va lua de b`rbat un simplu soldat. iar asta nu e pe placul împ`ratului! Soldatului i-ar fi pl`cut s` o vad`. Nimeni în afar` de tat`l ei nu poate intra la ea. amintindu-[i cu am`r`ciune de vremurile când era ca ei. iar asta îl bucura nespus.

era o bucat` de iasc`. cu timpul îi r`maser` doar doi bani. prietenii îl p`r`sir` [i ei. F De-acum. 104 . Într-o sear`. dar de câ[tigat nu câ[tiga nimic. destul cât s` fac` un pic de lumin`. soldatul se trezi pe întuneric. Apoi fu nevoit din nou s`-[i lustruiasc` singur cizmele [i s` le cârpeasc` cu un ac gros. lâng` amnarul g`sit în înc`perea cu pricina. atunci î[i aminti c` în cui. c`ci nu mai avea bani nici m`car de-o lumânare. Într-o diminea]` trebui s` plece din odaia cea frumoas` [i s` se mute într-o c`m`ru]` s`r`c`cioas` din pod.iindc` în fiecare zi cheltuia.

iar.coase amnarul. u[a se d`du de perete [i intr` în camer` câinele cu ochii cât farfuriile: chiar cel pe care îl v`zuse în prima sal` din`untrul copacului. în clipa în care s`rir` scântei. îl lovi de cremene. S 105 .

— Ia te uit`! strig` mirat soldatul. 106 . tân`rul se întoarse în camera frumoas` \n care a stat înainte.— e-]i pofte[te inima. st`pâne? întreb` animalul. ap`rea câinele a[ezat pe cuf`rul de aram`. Ce minun`]ie! Te pomene[ti c` amnarul poate s`-mi îndeplineasc` dorin]ele! [i îi porunci îndat` câinelui: — Adu-mi ni[te bani! Câinele o zbughi pe u[` [i într-o clip` fu înapoi. iar dac` sc`p`ra amnarul de trei ori. câinele o duse înapoi la castel. Soldatul î[i d`du seama pe loc c` amnarul era fermecat: dac` sc`p`ra o dat`. Câinele ie[i valvârtej pe u[` [i. V`zând cât este de frumoas`. Dup` care. sosea cel din odaia de aur. ap`ru câinele cu ochii cât farfuriile. [i a[a to]i prietenii lui î[i amintir` de el [i începur` s`-l priveasc` din nou cu ochi buni. dac` sc`p`ra de dou` ori. fie [i numai pentru o clip`! zise soldatul. Într-o zi se gândi: — Ce p`cat c` Prin]esa e închis` în castelul de aram`! Toat` lumea vorbe[te de frumuse]ea ei! S` nu-mi fie dat s-o v`d [i eu m`car o dat`? A[ putea s` m` folosesc de amnar! C Zis [i f`cut: sc`p`r` amnarul [i. ]inând în din]i un sac plin cu bani. soldatul nu se putu ab]ine s` n-o s`rute. venea cel din înc`perea de argint. se întoarse în spinare cu Prin]esa care dormea. Astfel. — A[ vrea s` o v`d [i eu pe Prin]es`. într-o clipit`. cât ai clipi din ochi.

107 .

fata le povesti c` noaptea trecut` avusese un vis ciudat: se f`cea c` a venit la ea un câine [i a purtat-o în spinare pân` în camera unui soldat care i-a furat un s`rut. — Asta-i bun`! strig` împ`r`teasa. | 108 . în timp ce împ`ratul [i împ`r`teasa mâncau.n diminea]a urm`toare.

| 109 . ca s` vad` de-i vis ori aievea. puser` o slujnic` b`trân` s` stea de paz` lâng` patul fetei.n noaptea urm`toare.

a[a c` trimise grabnic câinele s` i-o aduc`. soldatul î[i dori s-o vad` iar pe Prin]es`. Cu o bucat` de cret`. slujnica însemn` o cruce pe u[`.doua zi. îns` b`trâna slujnic` reu[i s`-[i pun` repede cizmele în picioare [i s` urm`reasc` dul`ul pân` la pragul casei în care intrase. A 110 . apoi se întoarse la curte [i dormi lini[tit`.

111 .

112 .

pornir` la drum s` vad` cine o r`pise pe Prin]es` peste noapte. ar`tându-i o alt` u[`. Ideea lui se ar`t` foarte în]eleapt`. slujnica nemai[tiind s` g`seasc` locuin]a soldatului. A doua zi. C — Aici! strig` împ`ratul v`zând o u[` însemnat` cu cret`. c`utarea se dovedi f`r` rost. 113 . — Ba aici! zise împ`r`teasa. în zori. lu` o bucat` de cret` [i însemn` la fel u[ile tuturor caselor din ora[. împ`ratul. Astfel. ie[ind s-o duc` pe Prin]es` înapoi la castel [i v`zând crucea pe u[`. — Uite [i acolo o cruce! {i alta dincolo! strigar` cu to]ii pe m`sur` ce vedeau u[ile însemnate. împ`r`teasa [i b`trâna servitoare. înso]i]i de to]i dreg`torii.âinele.

Sup`rarea îi era cu atât mai mare cu cât î[i uitase amnarul la han. cusu un s`cule] de m`tase pe care îl umplu cu f`in`.mp`r`teasa. s-o poat` lua de so]ie. vedea mul]imea gr`bindu-se s` ajung` la locul spânzur`torii. dus la închisoare [i condamnat: — Mâine vei fi spânzurat! îi ziser` g`rzile. dar nu-[i d`du seama c`. În noaptea urm`toare. În diminea]a urm`toare. femeie foarte [ireat` de felul s`u. apoi i-l atârn` fetei în spate. f`ina curgea. îi f`cu sacului o gaur`. printre gratiile ferestruicii. în timp ce el o ducea în spinare. Când fu gata. A doua zi. Auzea bubuitul tobelor [i al solda]ilor care m`r[`luiau. l`sând o dâr` sub]ire pân` sub fereastra casei soldatului. împ`ratul [i împ`r`teasa se | luar` dup` dâra de f`in` [i aflar` unde disp`ruse prin]esa în timpul nop]ii. astfel încât f`ina s` curg` [i s` se împr`[tie pe drum. câinele se întoarse dup` Prin]es`. Soldatul a fost în acest fel prins. Acesta se îndr`gostise de Prin]es` [i tare trist era c` nu se n`scuse prin]. 114 .

115 .

Împ`ratul [i împ`r`teasa st`teau pe un tron. 116 . o s`-]i dau patru bani. Purta un [or] de piele [i ni[te sabo]i atât de largi încât. unul îi sc`p` din picior tocmai sub ferestruica prizonierului. iar lâng` ei.n mul]ime se afla [i ucenicul unui cizmar. c`ruia nu i-ar fi | prisosit b`nu]ii. judec`torii [i marii dreg`tori. din pricin` c` era gr`bit. b`iete! Ce te gr`be[ti a[a? F`r` mine oricum n-o s` înceap`! Dac` e[ti bun s` dai o fug` pân` la han. Acesta îl strig`: — Hei. Ucenicul. fugi repede [i-i aduse soldatului amnarul… dar acu-i acu’! Spânzur`toarea fusese ridicat` la marginea ora[ului. s`-mi aduci amnarul. De jur împrejur se adunaser` solda]i [i sute de curio[i.

117 .

precum e obiceiul. de dou`. fii milostiv [i împline[te-mi. o ultim` dorin]`! D`-mi voie s`-mi aprind pipa! Împ`ratul se înduplec`. — Ajuta]i-m`! le porunci soldatul. {i iat`-i sosind pe cei trei dul`i. cel cu ochii cât farfuriile. Nu-i l`sa]i s` m` spânzure! S 118 . cel cu ochii cât pietrele de moar` [i cel cu ochii cât turlele. de trei ori. spuse: — M`ria Ta.oldatul fu urcat pe e[afod [i. în timp ce c`l`ul îi punea funia de gât. iar soldatul î[i scoase amnarul [i lovi cremenea s` aprind` focul: o dat`.

asupra dreg`torilor.tunci câinii se repezir` asupra judec`torilor. punându-i pe to]i la p`mânt. iar mul]imea începu s` strige: — Preaiubite voinic. asupra împ`ratului [i împ`r`tesei. fii tu împ`ratul nostru [i însoar`-te cu Prin]esa! A 119 . Paznicii se speriar`.

care striga: — Tr`iasc` noul împ`rat! Prin]esa ie[i din castelul s`u de aram` [i se c`s`tori cu soldatul. 120 . invita]i de seam`. se bucurar` al`turi de ei. iar câinii. Câinii mergeau [i ei în fruntea alaiului. m`rindu-li-se parc` [i mai mult ochii.olda]ii aruncar` armele [i îl ajutar` s` se urce în tr`sura regal`. S Nunta lor ]inu [apte zile [i [apte nop]i.

Cenu[`reasa C HARLES PERRAULT I LUSTRA]II DE PIERO C ATTANEO .

ma[tera [i surorile vitrege se folosir` de lipsa tat`lui. zicându-i: — De azi înainte o s` fii slujnica noastr`! Biata fat` se trezea cu noaptea-n cap. fiindc` se murd`rea mereu de cenu[`. fu poreclit` Cenu[`reasa. Negustorul ]inea [i el o fat`. Doar câteodat`. Cenu[`reasa îndura r`bd`toare batjocurile [i nazurile celor trei femei. sp`la. Îi d`dur` un [or]. [i o puser` la muncile cele mai anevoioase. ca s` scoat` ap` din pu]. Seara. plecat cu treburi într-o lung` c`l`torie. ca s-o nec`jeasc`. bun` la suflet [i cuminte de n-avea pereche. m`tura. când termina lucru. o pereche de sabo]i greoi.fost odat` ca niciodat` un negustor bogat care r`m`sese v`duv [i s-a însurat pentru a doua oar` cu o femeie îngâmfat` [i dispre]uitoare. se mai gândea: — Of! De-ar fi tr`it mama! A 122 . f`cea de mâncare cât era ziua de lung`. cu lacrimi în ochi. Ea avea dou` fiice care îi sem`nau întru totul ca dou` pic`turi de ap`. se cuib`rea în vatra focului [i. Fiind invidioase din pricina copilei.

123 .

inocchio saltando come una lepre tornò a casa ma. – Chi è? – domandò Pinocchio. P 124 . lo scagliò contro il grillo lasciandolo stecchito. – Non mi scocciare – disse Pinocchio che. – Ora qui ci sto io e tu vattene – disse Pinocchio. crì. ed abito in questa casa da più di cent’anni. crì. – Sono il Grillo parlante. appena entrato. – Hai mancato di rispetto a tuo padre – esclamò il grillo. udì qualcuno che faceva: – Crì. afferrato un martello.

Sunt chemate toate fetele tinere din regat. va da un mare bal la curte. La auzul acestei ve[ti. vesti: — Fiul Majest`]ii Sale. un sol de-ai împ`ratului. prin]ul mo[tenitor. începur` preg`tirile.ntr-o zi. ce str`b`tea str`zile cet`]ii. | 125 . prin]ul o s`-[i aleag` drept so]ie pe cea mai frumoas` dintre ele. în toate casele unde se aflau fete bune de m`riti[.

126 .

una din surorile vitrege îi r`spunse în batjocur`: — Tu?… La bal?… M-a[ pr`p`di de râs!… Doar nu-]i închipui c` prin]ul va dansa cu o servitoare! Iar cealalt` ad`ug`: — A[a zdren]`roas` [i plin` de cenu[` cum e[ti. În zilele urm`toare. nimeni nu mai vorbi de altceva decât de bal: — Eu – zise sora mai mare – o s` port rochia de catifea ro[ie. — Ferice de voi. brodat` cu dantel`. unul cum nu va mai fi altul! O s` merge]i la bal. Auzind-o. g`tite cât mai frumos. — Iar eu – zise cealalt` – o s`-mi pun pelerina cusut` cu flori de aur [i colierul de diamante.a[tera î[i chem` repede fetele la ea [i le zise a[a: — Iat` ce noroc s-a ivit. surioarelor! Ce mult mi-ar pl`cea s` pot veni [i eu la bal! zise suspinând Cenu[`reasa. nici nu te-ar l`sa s` intri în castel! M 127 .

catifea. ceas dup` ceas. În sfâr[it sosi [i seara mult a[teptat`. adu foarfecele! — Imediat! r`spundea ea. Curând fiecare fat` din regat avea gata rochia pe care urma s-o poarte la bal. — Cenu[`reaso! D`-mi peria! — Iat-o! — Cenu[`reaso.i dup` zi. dantele. croitoresele nu f`ceau altceva decât s` coas` [i s` brodeze: m`t`suri pre]ioase. vino s`-mi strângi corsetul! Adu-mi pantofii! — Unde-or fi cerceii mei? Mi[c`-te [i caut`-i! Z 128 . În casa Cenu[`resei era o zarv` de nedescris [i toat` lumea îi d`dea porunci: — Cenu[`reaso.

ca s` le fac` pe plac surorilor ei vitrege.Cenu[`reasa alerga sprinten` dintr-un col] al casei în altul. 129 . cele trei doamne plecar` cu tr`sura spre castel. — Mai u[or. c` nu pot s` fiu în dou` p`r]i deodat`! r`spundea biata copil`. Când fur` gata.

130 .

Nu-i a[a c` ]i-ai dori [i tu s` mergi la bal? o întreb` zâna. îi aduse zânei toate cele trebuincioase. fata r`spunse: — Sigur c` mi-ar pl`cea. Tot în gr`din`. lâng` vatra focului [i adormi. Cenu[`reasa se ghemui. treze[te-te! Fata uimit` o întreb`: — Dar cine e[ti? — Nu-]i fie team`. La pu]in timp o lumin` nemaiv`zut` se r`spândi în camer`. Cenu[`reaso. culege cel mai mare dovleac [i adu-l în fa]a casei. o s` mai g`se[ti [i dou` [opârle. vestind ivirea unei preafrumoase zâne: — Cenu[`reaso. cât ai clipi din ochi. nu exist` dorin]` s` n-o pot împlini cu bagheta mea fermecat`! Tu du-te în gr`din`. dar n-am nici m`car o rochie pe care a[ putea s-o port! Atunci zâna îi zise: — Te-ajut eu. frânt` de oboseal`. Ro[ie în obraji. Adu-mi-le pe toate! Cenu[`reasa se supuse [i.`mas` singur`. lâng` zid. R 131 . Sunt na[a ta [i î]i vreau binele. iar în c`mar` se afl` o capcan` cu [ase [oricei.

mul]umit`. Cenu[`reasa. zâna transform` dovleacul într-o calea[c` maiestuoas`. iar [opârlele în vale]i îmbr`ca]i în livrea elegant`. Atunci. zâna lu` motanul [i îl transform` într-un mândru vizitiu cu must`]i r`sucite. uitându-se în jos la [or]ul ei. [oriceii în [ase cai albi cu coama bogat`. Nu mai lipsea decât vizitiul.tingând obiectele cu bagheta. întreb`: A 132 . îi zise fetei: — Nu te bucur` toate astea? Ai tot ce-]i trebuie ca s` po]i merge la bal.

— Trebuie s` m` duc îmbr`cat` a[a? La atingerea baghetei fermecate. într-o pereche de conduri de cristal. — Vai! Ce frumuse]e! se minun` Cenu[`reasa. iar sabo]ii. cusute cu fir de aur. 133 . hainele ponosite ale Cenu[`resei se pref`cur` \n straie minunate din brocart.

134 .

Cenu[`reasa s-a urcat în calea[c`. deoarece vraja va disp`rea. L 135 . zâna o sf`tui: — Du-te la bal [i vesele[te-te! Aminte[te-]i îns` c`. se f`cu nev`zut`. iar caii parc` prinser` aripi. trebuie neap`rat s` fii înapoi. atunci când orologiul va bate miezul nop]ii.a plecare. Dup` ce gr`i cuvintele acestea. atât de repede o duser` la castel.

r`zb`tu în toat` înc`perea un murmur nedeslu[it: — Oare de unde vine? — Cine-o fi? S 136 . Nici nu trecu ea bine pragul. perechile încetar` s` mai danseze [i toat` lumea se întoarse s-o priveasc`.ala balului era nemaipomenit de mare. c` muzica se opri. La vederea frumoasei fete. [i mii de lumini]e str`luceau pretutindeni.

f`r` s-o recunoasc` îns` pe Cenu[`reasa. invitând-o la dans. nu v` pot r`spunde! zise Cenu[`reasa. în timp ce dansa atât de gra]ios. Prin]ul ie[i numaidecât în întâmpinarea frumoasei necunoscute [i. 137 . încât to]i încremeniser` mu]i de uimire. cum te nume[ti? — Alte]`.Chiar [i ma[tera [i surorile ei vitrege r`maser` cu gura c`scat` la vederea unei asemenea frumuse]i. Spune-mi. o întreb`: — Preafrumoas` domni]`. trebuie s` fii vreo prin]es` de seam`.

iar cealalt` ad`ug`: — Nu mai încape îndoial` c` s-a îndr`gostit lulea de ea! A doua zi. Cenu[`reasa se duse [i ea. Pe mâine! îi r`spunse copila. vale]ii – [opârle. Prin]ul ner`bd`tor nici n-o v`zu bine c`-i [i ie[i în întâmpinare. — Mai r`mâi. ma[tera [i surorile vitrege se întoarser` [i ele de la bal. încât biata fat` se trezi [i le întreb`: — Cum a fost? — Vai. iar vizitiul… se puse din nou pe tors. Cenu[`reasa f`cu o plec`ciune în fa]a prin]ului [i fugi spre ie[ire. Calea[ca o a[tepta în fa]a sc`rilor: urc` repede. Noaptea târziu. te rog! îi ceru st`ruitor prin]ul. — Nu pot! Acum trebuie s` plec. Totul se petrecu întocmai dup` spusele zânei.ând orologiul din turn b`tu ora dou`sprezece f`r` un sfert. C 138 . surorile vitrege plecar` din nou la bal. Cenu[`reasa adormi fericit`. zicându-i: — În sfâr[it! Abia a[teptam s` sose[ti! Începur` s` danseze [i toat` lumea îi privea cu uimire. ghemuit în col]ul lui c`ldu]. dac-ai [ti! A sosit o preafrumoas` domni]` pe care nimeni nu o cuno[tea. caii – [oricei. mai frumoas` [i mai îngrijit` decât cu o sear` în urm`. [i caii o purtar` spre cas` ca vântul [i ca gândul. Calea[ca deveni dovleac. f`r` s` se uite înapoi. F`cur` atâta g`l`gie. Prin]ul n-a dansat decât cu ea toat` noaptea – r`spunse sora cea mare. la miezul nop]ii vraja s-a desf`cut.

139 .

[optindu-i împ`r`tesei la ureche c` nu mai v`zuse de ani buni o f`ptur` a[a de încânt`toare precum Cenu[`reasa. Cenu[`reasa. Timpul se scurse [i miezul nop]ii sosi pe nea[teptate. auzind cea de-a dou`sprezecea b`taie a orologiului. Prin]ul îndr`gostit se str`duia s` fie pe placul fetei.hiar [i b`trânul împ`rat îi sorbea din priviri. Ea se sim]ea mai fericit` ca niciodat` [i i se p`rea c` totul e doar un vis frumos. î[i aminti deodat` de vraj` [i strig`: C 140 .

— Vai mie. nici vizitiul [i fu nevoit` s` mearg` pe jos pân` acas`. ce târziu s-a f`cut! Trebuie s` plec! Prin]ul st`rui: — Zi-mi m`car unde locuie[ti! Dar Cenu[`reasa o lu` la fug` f`r` s`-l mai asculte. Cenu[`reasa. 141 . dar zadarnic. nu mai g`si nici tr`sura. g`si în schimb un condur de cristal care-i sc`pase fetei din picior în timp ce fugea. ie[ind în fa]a castelului. unde ajunse într-un târziu. Prin]ul încerc` s-o urm`reasc`. Era trecut de miezul nop]ii. frânt` de oboseal`.

Într-o zi. ajunser` [i la casa în care locuia Cenu[`reasa [i b`tur` la u[`: — Cioc. ar`tându-i-le pe cele dou` surori vitrege. c`ci picioarele lor erau prea mari ca s` încap` în condurul acela delicat. D 142 . În tot regatul. dar plecau de fiecare dat` dezam`gi]i. trimisul împ`ratului ordon`: — Hai! Preg`ti]i-v` s` încerca]i condurul! În zadar se str`duir` îns` cele dou` tinere.in toat` splendoarea [i str`lucirea ei nu-i mai r`m`sese decât un pantofior de cristal. forfot` mare: pajii umblau din cas`-n cas` [i rugau toate fetele tinere s` încerce condurul. dreg`torul o întreb`: — Ave]i fete. perechea celui pierdut. celei c`reia i se va potrivi condurul de cristal va deveni so]ia prin]ului. În zilele urm`toare. cioc… în numele împ`ratului. Intrând. v` rug`m deschide]i! — Dar pofti]i în`untru… r`spunse ma[tera emo]ionat`. doamn`? — Sigur c` am – zise ea. Solul î[i f`cu din nou auzit` vocea pe str`zile cet`]ii: — Din porunca împ`ratului. în tot regatul nu se vorbi decât de suferin]a prin]ului ce nu-[i mai g`sea lini[tea de la plecarea preafrumoasei fete întâlnite la bal. V`zând aceasta. împ`ratul ceru s` fie c`utat` în tot regatul. Atunci.

143 .

144 .

îi puse condurul în picior [i v`zu c`-i venea de minune. o chem` la el [i îi zise: — Încearc`-l [i tu! Ma[tera [i surorile izbucnir`: — Dar asta-i slujnica noastr`! Dreg`torul se împotrivi: — Nu are importan]`! Porunca împ`ratului nu poate fi nesocotit`: fiecare fat` din regat trebuie s` încerce pantoful! El o rug` pe copil` s` se apropie. când o z`ri pe Cenu[`reasa într-un ungher.rimisul d`du s` plece. T 145 .

146 .

u to]ii r`maser` înm`rmuri]i. ne[tiind ce s` mai cread`! Dar nu mic` le fu mirarea când Cenu[`reasa scoase din buzunar [i cel`lalt condur de cristal [i-l puse în picior. În clipa aceea rochia s`r`c`cioas` a Cenu[`resei se transform` în ve[mântul bogat pe care îl purtase în seara balului. Cele trei femei o recunoscur` cât ai bate din palme pe frumoasa de la bal [i. cerur` îndurare pentru purtarea lor urât`. aruncându-i-se la picioare. C 147 .

C 148 . Dup` aceea.enu[`reasa. {i a[a au tr`it ei ferici]i pân` la adânci b`trâne]i. Nunta avu loc peste numai câteva zile. m`ritându-le cu doi nobili de la curte. pajii împ`ratului o conduser` la prin] care o g`si chiar mai frumoas` ca înainte. le îmbr`]i[` f`r` pic`. bun` la suflet cum era. iar Cenu[`reasa le lu` cu ea la castel [i pe surorile ei vitrege.

Povestiri de Tolstoi L EV TOLSTOI I LUSTRA]II DE S EVERINO BARALDI .

r`nind cerbul de moarte.Cerbul [i vi]a de vie Pe când încerca s` scape de vân`torii ce-i luaser` urma. c` el se [i apuc` s`-i pasc` frunzele. mi-au salvat via]a. 150 . un cerb se ascunse în frunzi[ul des al unei vi]e de vie. Nici nu plecar` bine urm`ritorii s`i. A[adar. Pe când î[i d`dea sufletul. Vân`torii. animalul gândea în sinea lui: — A[a îmi trebuie dac` am vrut s` m`nânc frunzele care. î[i luar` pu[tile [i traser` într-acolo. cu pu]in înainte. v`zând frunzi[ul mi[cându-se. au în]eles c` prada ar putea fi ascuns` chiar sub nasul lor.

Calul [i m`garul Un om avea odat` un cal [i un m`gar. [i pielea acestuia. ba chiar [i pielea lui. 151 . frânt de oboseal`. Atunci st`pânul îi puse calului în spinare toat` povara pe care o ducea m`garul [i. calule. La un moment dat. îi ceru ajutor calului: — Te rog. mergeau al`turi pe acela[i drum. Într-o zi. c`zu [i muri pe loc. Calul nici nu vru s` aud`. fii bun [i ia o parte din greutatea pe care o duc. m`garul. pe deasupra. — Ce soart` amarnic`! se plânse calul. r`pus de oboseal`. iar acum trebuie s` car eu povara pe care o ducea. Când m-a rugat m`garul s`-l ajut n-am vrut. a[a c` bietul m`gar. c`ci eu de-abia m` mai ]in pe picioare.

nu-i `sta. Când îl v`zu. omul s`ri în sus de bucurie. Nec`jit. Din adâncurile întunecoase [i pline de mâl. în]elegându-i necazul. se a[ez` pe malul râului [i se puse pe plâns.P`durarul [i duhul apei I s-a întâmplat odat` unui p`durar s` scape în râu singurul topor pe care îl avea. 152 . nici `sta nu e! Atunci duhul disp`ru înc` o dat` în str`fundurile înghe]ate [i îi aduse p`durarului toporul pierdut. — Atunci poate e `sta? — Nu. ar`tându-i un topor de aur: — ~sta e toporul t`u? — Nu. Duhul se cufund` din nou în ap` [i ie[i la suprafa]` cu un topor de argint. duhul apei îl auzi [i. i se înf`]i[`.

întocmai! ~sta e! Îns` duhul. ]inând în mân` un topor de aur: — ~sta e toporul t`u? — Da. da. 153 . Duhul apei î[i f`cu apari]ia. dori [i el s`-[i încerce norocul [i î[i arunc` de bun`voie toporul în râu. Fericit. începu s` se vaite cât îl ]inea gura. uimit de cinstea nem`surat` a acestuia. `sta e toporul meu! Duhul apei. omul se întoarse în satul s`u [i le povesti prietenilor ce noroc a dat peste el. a[ezat pe mal. îi d`rui drept r`splat` [i celelalte dou` topoare. Un alt p`durar.— Da. hot`rî s`-l pedepseasc`: nu numai c` nu-i d`rui toporul de aur. lacom de bog`]ii. Apoi. dar nici pe cel pierdut nu i-l mai înapoie. sup`rat de f`]`rnicia p`durarului [i dezam`git.

Însp`imântat. [i cât de r`muroase! Dar. î[i v`zu propriul chip oglindit în ap`. Mul]umit de ceea ce vede. cerbul o lu` la goan` prin lumini[. începu s`-[i admire coarnele [i s` spun` cu mândrie: — Ce frumoase [i armonioase sunt. picioarele astea firave [i osoase nu sunt deloc potrivite cu trupul meu des`vâr[it… În timp ce st`tea el a[a pe gânduri.Cerbul Un cerb. ducându-se la pârâu s` se adape. — În schimb. când se uit` la partea din spate a corpului. î[i z`ri picioarele zvelte [i sub]iri. un leu s`ri din tufi[uri [i se n`pusti asupra lui cu un r`get fioros. 154 .

pe când î[i a[tepta moartea. bietul animal. 155 . coarnele i se încurcar` în crengile unui copac [i nu mai putu s` fug`. când cerbul ajunse în p`dure. se v`ita: — Prost am mai fost s`-mi nesocotesc picioarele. de n-ar fi fost coarnele care s`-mi aduc` moartea. de n-ar fi fost coarnele care s`-i aduc` pieirea. Nu lipsi mult [i leul puse laba pe el. ele m-ar fi sc`pat. Astfel.În câteva clipe picioarele îl purtar` departe [i leul cu siguran]` nu l-ar fi ajuns.

mai nep`s`tor. c`ci st`pânul ]i-a m`rit povara [i tot pe tine o s` te pun` s` munce[ti mai mult. oprindu-se tot timpul din mers. iar de al doilea s` m` descotorosesc. st`pânul mut` toat` greutatea în primul car. ca s` trag folos m`car din pielea lui? {i f`cu întocmai cum a zis. Primul cal tr`gea din greu. Ajun[i îns` la cap`tul drumului. Al doilea. îi râse celui dintâi în nas: — Ce-ai avut de câ[tigat c` ai tras din greu? Nimic. Ba mai mult ai avut de pierdut. V`zând una ca asta. 156 .Doi cai Doi cai mergeau pe acela[i drum ducând fiecare câte un car. tr`gând dup` el un car gol. st`pânul zise: — De ce s` ]in eu doi cai dac` unul e de ajuns s`-mi care marfa? N-ar fi mai nimerit s`-i dau de mâncare celui dintâi. se odihnea cât mai mult. dar nu d`dea semne de oboseal` [i nu se oprea nicio clip`. care de-acum înainta f`r` povar`. Cel de-al doilea cal.

nici nu voir` s` aud` de el [i îl alungar` [i ei la fel ca porumbeii. o duceau mult mai bine decât el. De aceea î[i vopsi într-una din zile penele în alb [i se strecur` într-un porumbar. uitând unde se afl`. corbul. Atunci corbul se întoarse printre ai s`i. fiind hr`ni]i [i iubi]i de oameni. 157 . Odat` îns`.Corbul [i porumbelul Era odat` un corb care credea c` porumbeii. se puse pe cronc`nit. neîncrez`tori din pricina penelor lui albe. iar porumbeii îl alungar`. Ace[tia. La început porumbeii nu-[i d`dur` seama de în[el`torie [i-l l`sar` s` intre.

un vân`tor voia s` prind` porumbelul în la]. Astfel furnica reu[i s` scape cu via]`. dar. iar porumbelul reu[i s` ias` din capcan` [i s`-[i ia zborul. îl z`ri [i imediat se apropie de vân`tor. ciupindu-l de picior. împins` de sete. 158 . Peste ceva timp. Vân`torul a tres`rit. sc`pând din mân` la]ul. Un porumbel ce trecea pe acolo cu o ramur` în cioc. luat` de apele învolburate. fu gata-gata s` se înece.Porumbelul [i furnica O furnic`. plin` de recuno[tin]`. v`zu primejdia care o p`[tea pe biata furnic` [i-i arunc` r`murica s` se ]in` de ea. veni la râu s` [i-o astâmpere. Furnica.

coco[ii! Alerga]i la st`pân doar când v` r`zbe[te foamea. V`zând aceasta. coco[i la frigare. p`s`rile s`lbatice. fiindc` [tim c` el ne hr`ne[te. nici vorb` s` fugim. [oimul îl mustr` pe coco[: — Ce nerecunosc`tori sunte]i voi. iar atunci când ne cheam`. Asta fiindc` voi n-a]i v`zut niciodat` vreun [oim ajuns friptur`. fugea îngrozit ori de câte ori st`pânul se apropia de el. îi purt`m recuno[tin]`. — P`i sigur! îi r`spunse coco[ul.{oimul [i coco[ul Un [oim dresat de st`pân venea s` se a[eze pe bra]ul lui ori de câte ori acesta îl chema. dar noi. ci ne a[ez`m chiar pe bra]ul lui. dimpotriv`. Coco[ul. vedem zilnic. Noi. 159 .

Una din vulpi o încol]i îns` pe cum`tra mincinoas`: — Dac` tu îns`]i ai mai avea „povara“ de care ne vorbe[ti. de ce purta]i o greutate f`r` rost? Mai bine v-a]i t`ia o dat` pentru totdeauna aceast` povar` netrebuincioas`. Tot zb`tându-se.Vulpea O vulpe fu prins` odat` într-o capcan` [i se str`duia în fel [i chip s` scape. 160 . pân` la urm` izbuti. dar r`mase f`r` coad`. nu ne-ai mai da un asemenea sfat. vulpea r`mase f`r` cuvinte [i plec` ru[inat`. Ru[inat` peste m`sur` de acest cusur. se gândi s` le îndemne pe toate cumetrele ei s`-[i taie cozile. Atunci. — Dragele mele.

Nu vezi cât sunt de mic? Ce-ai putea s` faci cu mine? În schimb. dac` m` arunci înapoi.Pescarul [i pe[ti[orul Odat` un pescar a prins în undi]` un pe[ti[or. când îl trase afar` din ap`. în n`dejdea c` vor avea parte de un bine mai mare mai târziu. iar când o s` m` prinzi din nou. pescarule. o s` cresc [i o s` m` fac mai gustos. s` vezi ce mul]umit o s` fii! Dar pescarul r`spunse: — Numai pro[tii leap`d` un bine m`runt acum. 161 . acesta îi zise: — Te rog. arunc`-m` înapoi în ap`.

lupule. c` nu de hrana mea te-ngrije[ti când m` chemi s` cobor. iar terenul e anevoios.Lupul [i capra Un lup v`zu o capr` care se chinuia s` pasc` iarba de pe o stânc` pietroas` [i foarte abrupt`. — De ce te chinui atâta? o întreb` el. Acolo e pu]in` iarb`. De ce nu cobori aici unde p`[unea-i neted` [i iarba din bel[ug? Capra st`tu pu]in pe gânduri [i apoi îi r`spunse: — Eu cred. ci de-a ta! 162 . uitându-se în sus la ea.

m`garul a[ez` totul în trei p`r]i egale. Supus. Leul. m`garul [i vulpea Un leu.Leul. se înfurie cumplit [i îl sfâ[ie pe m`gar. iar pentru sine nu-[i opri decât o mic` parte. leul îl rug` pe m`gar s` fac` el împ`r]eala cum se cuvine. — Ei. a[a mai merge. Ia zi-mi cine te-a înv`]at s` împar]i atât de bine? — Îns`[i p`]ania m`garului – îi r`spunse vulpea cu viclenie. m`garul! Împarte tu vânatul cum trebuie! {ireata vulpe a[ez` cea mai mare parte de vânat în gr`mada leului. 163 . când sosi momentul s` împart` prada. Apoi zise c`tre vulpe: — Mare netrebnic. Vânar` ce vânar` [i. v`zând una ca asta. un m`gar [i o vulpe hot`râr` într-o bun` zi s` plece la vân`toare împreun`.

— Sunt prietenul vostru [i mi-e mil` de voi. El nu se mai sim]ea în stare s` alerge. se gândi s`-i vin` de hac sl`biciunii prin viclenie. unul câte unul. Cum foamea îl chinuia din ce în ce mai tare. Cum a[ putea s` v` las la nevoie? Am s` m` str`dui s` v` duc în cealalt` balt`. dar frumoas`! Dac` v-a[ duce acolo. pe[tii [i racul Tr`ia odat` lâng` o balt` un bâtlan b`trân. de n-a[ fi a[a b`trân [i bolnav. ca s` prind` pe[ti. dar nu pe to]i odat`. speria]i de o asemenea veste. Pe[tii. ca s` v` prind` pe to]i odat`. v` pa[te o mare nenorocire – am auzit c` ni[te oameni vor s` sece balta. 164 . v-a[ sc`pa pe to]i de n`past`. cam micu]` ce-i drept. iar for]ele îl p`r`seau pe zi ce trece. {i când te gânde[ti c` de partea cealalt` a muntelui se afl` o alta. {i f`r` îndoial` c` v-a[ ajuta. El le zise pe[tilor: — Dragi prieteni.Bâtlanul. îl rugar` fierbinte pe bâtlan s`-i duc` de partea cealalt` a muntelui. ci pe rând.

potolindu-[i foamea. strânse tare în cle[tii s`i gâtul bâtlanului [i-l sugurm`. 165 . pe[tii se bucurar` nespus. sim]i c` ceva nu miroase-a bine [i vru s` se l`mureasc` singur. Apoi se întoarse la hele[teu [i le povesti pe[tilor în[el`toria acestuia. racul.La auzul acestor cuvinte. care locuia [i el lâng` ele[teu. te rog. Îns` un rac b`trân. care z`rise pe jos resturile de pe[te. [i pe mine în balta aceea. Tocmai când se preg`tea s`-i dea drumul. [i apoi îi mânca. fiecare î[i dorea s` fie el primul: — Ia-m` pe mine! Ba pe mine! se rugau cu to]ii. îi purta în zbor de partea cealalt` a muntelui. — Du-m`. Bâtlanul îl lu` în cioc [i îl purt` în zbor deasupra câmpului. {i a[a începu bâtlanul s`-[i duc` la bun sfâr[it în[el`toria. Lua pe[tii pe rând.

Fiindc` nu reu[eau s` cad` la învoial` cum s-o împart`. vl`gui]i de puteri. fugind mul]umit`.Leul. care îi pândise pân` atunci. ie[i din ascunzi[ul ei [i înh`]` bucata de carne. se luar` la har]`. 166 . {i atât de mult dur` cearta lor. O vulpe mai [ireat`. ursul [i vulpea Un leu [i un urs au g`sit odat` o bucat` de carne. încât la sfâr[it c`zur` amândoi la p`mânt.

{i astfel. ajunse el la marginea unui sat. dintr-o cas`. dragul meu! N-o s` te m`nânce lupul. Numai s`-ndr`zneasc` s` se-apropie [i imediat îi venim de hac! — Fir-ar s` fie! Pare-se c-am nimerit într-un sat de mincino[i. Acolo. unde una se spune [i alta se face – bomb`ni lupul. înfometat [i mort de frig cum era. 167 . plec` [i nu se mai întoarse niciodat`. auzi un plânset de copil [i glasul bunicii care îl lini[tea: — Nu mai plânge. Într-o zi.B`trâna [i lupul Un lup înfometat se tot învârtea de ceva timp în c`utare de hran`.

Iepurii [i broa[tele
Întâlnindu-se odat` iepurii la sfat, începur` s` se plâng` de via]a pe care o duceau: — Oamenii, câinii, vulturii [i orice alt` jivin`, cu to]ii ne vâneaz` [i bag` spaima în noi. Decât s` tr`im în fric` [i nelini[te, mai bine ne omorâm. Prieteni iepuri, haide]i cu to]ii s` ne înec`m! Pornir` deci împreun` spre lac, ca s` pun` cap`t nefericitei lor vie]i. Broa[tele, care st`teau ascunse în mâl, printre ierburi, cum îi auzir` venind, se aruncar` numaidecât în ap`, mai mult moarte de spaim` decât vii. V`zând aceasta, iepurele cel mai iste] dintre to]i judec` mai limpede [i, întorcându-se spre ai s`i, le zise: — Sta]i pe loc! A[tepta]i! Gândindu-m` mai bine, nu cred c` via]a noastr` este mai rea decât a tuturor celorlalte animale! De pild`, uita]i-v` la broa[te, ele trebuie s` duc` un trai mult mai r`u, dac` se tem chiar [i de noi.

168

Calul [i st`pânii s`i
Un gr`dinar avea odat` un cal pe care îl muncea din zori [i pân`-n sear`, dar nutre] nu-i d`dea mai deloc. Fiind sleit de oboseal` [i înfometat, calul se ruga în fiecare zi la Dumnezeu s`-i dea alt st`pân. Ruga sa fu auzit` [i, în câteva zile, st`pânul îl vându unui olar. La început se bucur` de veste, dar peste pu]in timp î[i d`du seama c` munca era mai grea [i mai obositoare decât fusese la gr`dinar. Astfel, bietul animal, cu ultimele puteri, se rug` la Dumnezeu s`-i dea un st`pân mai bun. În scurt timp, olarul îl vându unui t`b`car. Cum intr` în curtea t`b`c`riei, calul v`zu, întinse la uscat, pieile altor cai. Atunci, cu p`rere de r`u în glas, strig`: — Nenorocitul de mine! Nu era mai bine s` fi r`mas eu cu st`pânul meu cel dintâi? Abia acum îmi dau seama c` nu pentru munc` am fost vândut, ci pentru pielea mea.

169

}`ranul [i pepenii
Un ]`ran se duse într-o noapte s` fure pepeni din ograda unui gr`dinar. În timp ce se târa pe burt`, ca s` ajung` la pepeni, el se gândea în sinea lui: — Dac` o s` izbutesc s` fur un sac plin, o s`-i pot vinde [i, cu banii lua]i, o s` cump`r o g`in`. G`ina va face o groaz` de ou`, le va cloci [i din ele vor ie[i pui. Apoi o s` vând puii [i o s` cump`r o scroaf` gras` [i s`n`toas` care-o s` fete mai mul]i purcei. Purceii o s`-i duc la târg [i, cu banii lua]i pe ei, o s`-mi iau o iap`. Iapa o s` fac` la rândul ei mânji pe care-o s`-i vând [i-o s`-mi cump`r o cas` cu o gr`din` mare de jur împrejur. Iar în gr`din` voi s`di pepeni, dar cu siguran]` n-o s` fiu atât de nes`buit s` las pe careva s` mi-i fure.

170

O s` pun paznici de veghe, ba mai mult, eu însumi o s` stau la pând`. O s` fiu cu ochii în patru [i o s` le spun paznicilor: — Hei, s`ri]i! Pe când visa el a[a prins în mrejele închipuirii, uit` c` se afla în ograda gr`dinarului, [i strig` cât putu de tare: — Hei, s`ri]i! Paznicii îl auzir` [i într-o clip` îl prinser` [i îi d`dur` o mam` de b`taie sor` cu moartea.

171

întrebându-l dac` nu cumva auzise ceva de copil. Dup` ce ie[i din casa mincinosului. încerc` s`-l p`c`leasc`: — Când o s` auzi ce nenorocire s-a întâmplat. îl lu` în bra]e [i îl duse acas` la el. vânz`torul îl z`ri pe fiul acestuia jucându-se pe strad`. zicând acestea. 172 . care vânduse marfa [i pusese mâna pe bani. care trebuia s` plece o vreme cu niscaiva treburi. dar negustorul. iar negustorul cel bogat. Îl mângâie. — {oarecii ]i-au ros marfa pân` la ultimul gram. plec`. A doua zi.Doi negustori Un vânz`tor de fier vechi. cu lacrimi în ochi. {tiu [i eu c` [oarecii rod fier de când s-a pomenit. î[i încredin]` marfa unui negustor bogat. îi povesti celuilalt de nenorocirea care se ab`tuse asupra familiei sale. cei doi se întâlnir`. [i n-a mai r`mas nimic din ea. La întoarcere se duse la acesta s` ia înapoi ce-i l`sase în grij`. Vino în magazia mea [i-ai s` vezi cu ochii t`i! — Te cred pe cuvânt. n-o s`-]i vin` a crede! — Ce vrei s` spui? zise bietul vânz`tor. R`mâi cu bine! {i.

dar am s` ]i-l pl`tesc pân` la ultimul b`nu]. am v`zut un uliu care s-a n`pustit asupra fiului t`u [i l-a înh`]at. nici uliul nu ]i-a furat copilul [i am s` ]i-l dau înapoi. L-am vândut eu. 173 . nici nu s-a auzit vreodat`. Ieri. Dac` [oarecii pot s` road` cincisprezece chintale de fier. când ie[eam de la tine. — Am min]it când ]i-am spus c` [oarecii ]i-au mâncat fierul. nu v`d ce-i de mirare ca un uliu s` fure un copil. ba o s`-]i dau chiar dublu fa]` de cât am luat pe el. — Tu râzi de mine? Ulii nu r`pesc copii. — Dar nu-mi bat joc de tine.— Ba sigur c` da! r`spunse vânz`torul. Cum îndr`zne[ti s`-]i ba]i joc de mine? zise negustorul. — P`i dac` e a[a – ad`ug` vânz`torul de fier –. a[a ceva nu s-a v`zut.

]arul î[i trimise [oimul preferat pe urmele unui iepure. Ajunse în cele din urm` la poalele unei stânci pe care se prelingea apa. Apoi se urc` din nou în [a [i porni s` caute ap` ca s`-[i astâmpere setea. {oimul prinse iepurele [i ]arul mul]umit îl în[f`c`. d`du brusc din aripi [i r`sturn` apa. iar [oimul i-l v`rs` pentru a treia oar`. 174 .}arul [i [oimul În timpul unei partide de vân`toare. iar el îl urm`ri c`lare. [oimul ce st`tea pe bra]ul s`u. pic`tur` cu pic`tur`. }arul lu` un potir [i îl puse sub fântâni]`. apoi îl duse la gur` s` bea. Când acesta se umplu. }arul puse potirul la loc [i a[tept` iar s` se umple. }arul î[i umplu înc` o dat` potirul. Din nou [oimul fâlfâi din aripi [i v`rs` toat` apa pe jos.

iar s`rmana muri. — Apa din fântâna asta nu e bun`. Se întoarse înapoi cu mâna goal`. de n-ar fi fost [oimul s`-]i verse potirul. l-am omorât. În clipa aceea. Auzind una ca asta. ]arul în[f`c` pas`rea [i o izbi cu putere de-o stânc`. M`ria Ta.Ie[indu-[i din fire. ]arul regret` amarnic ceea ce a f`cut [i zise: — Nemeritat` pedeaps` i-am dat [oimului meu. acum ai fi mort. otr`vind-o. iar eu. drept r`splat`. iar unul din ei se duse la fântân` s` umple potirul. el mi-a salvat mie via]a. 175 . servitorii ]arului îl ajunser` din urm`. Un dragon [i-a v`rsat în ea veninul.

176 . mai gra]ioas`. dar al`turi de cocori te-am prins. Uit`-te mai bine la penele mele [i o s` vezi c` nu te mint! }`ranul îi r`spunse: — Îmi pare r`u. Sunt de neam ales [i am cuibul chiar sub strea[ina casei tat`lui t`u. al`turi de ei o s` sfâr[e[ti. te rog – îi spuse barza ]`ranului – eu n-am nimic de-a face cu cocorii. o barz`. demn` de respect.Cocorul [i barza Un ]`ran b`g` de seam` c` niscaiva cocori îi stricau recolta. Vezi bine c` sunt de alt soi: mai frumoas`. — D`-mi drumul. Reu[i s` apuce în la] câ]iva cocori [i. El se hot`rî s`-i prind` întinzând-le plase. al`turi de ei.

Alb`-ca-Z`pada cei [apte pitici J ACOB [I [i W ILHELM G RIMM I LUSTRA]II DE S EVERINO BARALDI .

u[ori ca ni[te pene. o împ`r`teas` care st`tea în fa]a ferestrei [i cosea. iar fulgi mari de z`pad`. c`deau din înaltul cerului. Era în toiul iernii.fost odat` ca niciodat`. {i cum privea împ`r`teasa plin` de încântare ninsoarea cea deas`. încât împ`r`teasa î[i spuse în sinea ei: — Ce n-a[ da s` am o feti]` cu piele alb` ca z`pada. Atât de frumos se vedea ro[ul sângelui pe albul z`pezii. într-un castel fermecat. buze ro[ii ca sângele [i p`r negru ca abanosul! A 178 . se întâmpl` s` se în]epe la un deget cu acul [i trei pic`turi de sânge c`zur` în z`pad`.

cu buzele ro[ii precum sângele [i p`rul negru. dup` ce o aduse pe lume.Nu trecu mult timp [i împ`r`teasa n`scu o feti]` alb` cum e z`pada. blânda împ`r`teas` muri. 179 . Îns`. c`reia îi puser` numele Alb`-ca-Z`pada.

nici în ruptul capului n-ar fi îng`duit s` o întreac` alta în frumuse]e.um trecu anul. împ`ratul î[i lu` alt` so]ie. Aceasta era îns` pe cât de frumoas`. C . pe atât de trufa[` [i de mândr`.

împ`r`teasa era nespus de fericit`. cine e cea mai frumoas` din ]ar`? {i oglinda îi r`spundea: — M`ria Ta. fiindc` oglinda spunea numai [i numai adev`rul. în tot ]inutul nu e alta mai fumoas` decât tine. Auzind-o.Avea o oglind` fermecat` pe care o întreba în fiecare diminea]`: — Oglind` din perete. 181 . oglinjoar`.

începu s` o urasc` de moarte pe Alb`-ca-Z`pada din pricina frumuse]ii ei. aceasta îi r`spunse: — M`ria Ta. ducându-se împ`r`teasa în fa]a oglinzii. V .ezi îns` c` Alb`-ca-Z`pada cre[tea [i se f`cea pe zi ce trece mai frumoas` [i într-o diminea]`. cea mai frumoas` din regat este acum Alb` ca Z`pada. {i atât de tare o ura. împ`r`teasa se f`cu verde de ciud` [i din acea clip`. c` nu mai avea pic de lini[te. La auzul acestor vorbe. fata împ`ratului.

În cele din urm`. chem` la ea un vân`tor [i îi porunci: — Ia-o pe Alb`-ca-Z`pada [i du-o în p`dure. ca dovad` c` mi-ai împlinit porunca! 183 . cât mai departe de castel! Iar când ai ajuns în inima p`durii. omoar-o [i adu-mi inima ei.

ân`torul se supuse [i o duse pe Alb`-ca-Z`pada în p`dure. [i o s` m` ascund în codrii s`lbatici. Dar tocmai ce se preg`tea s` scoat` cu]itul s` o omoare. fie-]i mil` de mine [i las`-m` s` tr`iesc! O s` fug departe. V 184 . dincolo de cei [apte mun]i. iar la castel n-o s` m` mai întorc niciodat`. c` fata cu ochii în lacrimi începu s`-l roage fierbinte: — Bunule vân`tor.

îi spuse: — Fugi. fat` frumoas`! Omului i se lu` o piatr` de pe inim` c` n-a trebuit s`-i ia via]a. care trecea pe acolo. {i.Vân`torului i se f`cu mil` [i nu-l l`s` inima s-o omoare. 185 . Tulburat pân` în adâncul sufletului. [i îi duse inima la castel. ucise un porc mistre]. fugi cât mai departe. ca dovad` c` a împlinit porunca împ`r`tesei.

acolo toate lucrurile erau mici [i ginga[e. dar pân` [i fo[netul frunzelor îi înghe]a sângele în vene! Fugind printre h`]i[uri [i spini. Îi era fric` de animalele s`lbatice care se apropiau de ea. spre sear` z`ri o cas` mic` de tot în care intr`. în cele din urm`. apoi se ridica [i o lua din nou la fug`. singur` [i speriat`. | 186 . dar curate [i bine orânduite. se împiedica [i c`dea.n tot acest timp. Dar. se afunda din ce în ce mai mult în p`durea deas`. de[i acestea nu-i f`ceau niciun r`u. Alb`-ca-Z`pada.

În`untru se afla o m`su]` cu [apte sc`unele. [apte p`h`rele [i [apte tacâmuri mici. 187 . sorbi câte o guri]` de vin din toate cele [apte p`h`rele. Pe mas` erau [apte farfuriu]e. ca s`-[i astâmpere apoi setea. mu[c` din toate cele [apte pâinici [i. Fiindu-i foame. Alb`-ca-Z`pada mânc` pu]in din toate cele [apte farfuriu]e. iar de-a lungul unui perete erau în[irate [apte p`tu]uri.

al treilea – prea moale. uitându-se în jur. c` se trânti în el [i adormi de-a curmezi[ul. î[i d`dur` numaidecât seama c` cineva intrase acolo cât timp fuseser` pleca]i. D 188 . v`zur` c` dormea cineva în p`tu]urile lor. al doilea – prea tare. dar acesta era prea mic. Primul pitic spuse: — Cine a stat pe sc`unelul meu? Al doilea urm` [i el: — Cine a mâncat din farfuriu]a mea? Al treilea: — Cine a mu[cat din pâinica mea? Al patrulea: — Cine a folosit furculi]a mea? Al cincilea: — Cine a t`iat cu cu]ita[ul meu? Al [aselea: — Cine a mâncat cu linguri]a mea? {i al [aptelea: — Cine a b`ut din p`h`relul meu? Apoi. Pe înserate sosir` [i st`pânii c`su]ei: [apte pitici ce s`pau mun]ii în c`utare de aur [i diamante. Ajungând ei în`untru [i aprinzând cele [apte felinare.up` aceea se gândi s` se odihneasc` pu]in în primul p`tu]. [i tot a[a pân` ajunse la cel de-al [aptelea atât de obosit`.

189 .

r`spunse ea.u to]ii ridicar` cele [apte felinare. Alb`-caZ`pada se trezi [i se sperie foarte tare v`zându-i pe cei [apte pitici. ca s` lumineze mai bine. ce minun`]ie de fat`! strigar` ei în cor [i. curio[i. a sosit la c`su]a lor. ca s` n-o trezeasc` din somn. — {i cum de-ai ajuns la c`su]a noastr`? o mai întrebar` ei. renun]ar` s` mai doarm` la locurile lor în noaptea aceea. [i o v`zur` pe… Alb`-ca-Z`pada. Apoi le spuse cum a mers toat` ziua prin p`dure pân` când. mama ei vitreg`. pe înserat. Ace[tia îns` îi zâmbir` [i o întrebar` cu blânde]e: C — Cum te cheam`? — M` numesc Alb`-ca-Z`pada. A doua zi de diminea]`. dar acesta o l`sase în via]`. 190 . Alb`-ca-Z`pada le povesti cum împ`r`teasa. — O. îi ordonase vân`torului s-o omoare.

Atunci piticii îi ziser`: — N-ai vrea s` r`mâi la noi? Aici n-o s` duci lips` de nimic [i o s` fii la ad`post. 191 . — Ba vreau! r`spunse Alb`-caZ`pada [i r`mase cu ei.

S` nu deschizi u[a nim`nui! Alb`-ca-Z`pada îi încredin]a de fiecare dat` c` nu va primi pe nimeni în cas` [i. Seara. cei [apte pitici se duceau în mun]i dup` aur [i diamante. îi spuneau mereu Albei-caZ`pada: — Fere[te-te de ma[ter`. la întoarcere. c`ci n-o s` treac` mult pân` o s` afle c` te ascunzi la noi. de sp`lat [i cusut. Înainte s` plece. | 192 . piticii g`seau mâncarea aburind pe mas`. dup` ce r`mânea singur`.n fiecare diminea]`. se apuca de cur`]enie.

193 .A[a cum b`nuiser` piticii. oglinjoar`. Vesel` [i fericit` tr`ie[te tocmai în mun]ii îndep`rta]i. care nu mai avea acum nici urm` de îndoial` c` este cea mai frumoas` din toat` împ`r`]ia. într-o zi împ`r`teasa. de o mie de ori mai frumoas` decât tine. în c`su]a celor [apte pitici. fata împ`ratului. se duse la oglind`: — Oglind` din perete. cine e cea mai frumoas` din ]ar`? Oglinda îi r`spunse: — În tot ]inutul nu-i alta care s-o întreac` pe Alb`-ca-Z`pada.

uzind cuvintele acestea, împ`r`teasa mai c` nu cr`p` de ciud`. {i fiindc` oglinda n-avea cum s` mint`, î[i d`du seama c` vân`torul nu-i îndeplinise porunca, iar Alb`-caZ`pada era înc` în via]`. Atunci ea începu s` se fr`mânte, gândindu-se cum s` scape de copil`.

A

În cele din urm` se preschimb` într-o b`trân` [i, îmbr`când haine de precupea]`, trecu p`durea [i cei [apte mun]i, pân` la casa piticilor. Cioc`ni la u[` zicând: — Marf` frumoas` de vânzare, cing`tori colorate! Alb`-ca-Z`pada se uit` pe geam, dar precupea]a nu-i d`du nimic de b`nuit.

194

Deschise u[a, o chem` în`untru [i cump`r` o cing`toare frumoas` pe care baba se oferi s` i-o lege la brâu. Dar o încinse a[a de tare, c` fetei i se t`ie r`suflarea [i c`zu ca moart`. Seara, când se întoarser` piticii, o g`sir` z`când la p`mânt [i se speriar` grozav, crezând c` nu mai tr`ie[te.

Îns`, pe când o ridicau, v`zur` cing`toarea ce-o strângea [i o t`iar`. Cât ai clipi din ochi, Alb`-ca-Z`pada prinse a sufla din nou [i le povesti p`]ania. Atunci piticii ziser`: — Nu putea fi alta decât împ`r`teasa! Fii cu luare-aminte [i nu mai deschide u[a cât suntem pleca]i!

195

um se întoarse la castel, împ`r`teasa se duse glon] la oglinda fermecat`, iar aceasta îi r`spunse pe dat`: — În tot regatul nu-i alta care s-o întreac` pe Alb`-ca-Z`pada, fata împ`ratului, care e de o mie de ori mai frumoas` decât tine. Vesel` [i fericit`, ea tr`ie[te tocmai în mun]ii îndep`rta]i, în c`su]a celor [apte pitici. St`pânit` de furie, împ`r`teasa înmuie în otrav` un pieptene, se pref`cu din nou într-o b`trân` [i travers` înc` o dat` cei [apte mun]i, pân` la c`su]a piticilor, unde începu s` strige: — Piepteni, piepteni pentru fete frumoase! Curioas`, Alb`-ca-Z`pada întredeschise u[a, iar precupea]a se oferi s-o pieptene chiar ea.

C

196

Nici nu-i trecu bine pieptenele otr`vit prin p`r, c` Alb`-ca-Z`pada se [i în`lbi la fa]` [i c`zu f`r` sim]ire. Când se întoarser` piticii, numaidecât g`sir` pieptenele otr`vit [i i-l scoaser` din p`r zicând: — B`trâna care vindea piepteni nu putea fi alta decât împ`r`teasa. {i o pov`]uir` din nou: — Fii cu b`gare de seam` [i nu mai deschide nim`nui cât suntem pleca]i!

197

ea tr`ie[te tocmai în mun]ii îndep`rta]i.ntre timp. împ`r`teasa strig`: — Alb`-ca-Z`pada trebuie s` moar`. fata împ`ratului. care e de o mie de ori mai frumoas` decât tine. {i nu mic` îi fi mirarea când o auzi din nou spunând: — În tot regatul nu-i alta care s-o întreac` pe Alb`-ca-Z`pada. ajungând la castel. împ`r`teasa alerg` de-a dreptul la oglinda fermecat`. Tremurând de mânie. chiar de-ar fi s` pl`tesc moartea ei cu pre]ul vie]ii mele! | . Vesel` [i fericit`. în c`su]a celor [apte pitici.

ar fi murit pe loc.Ea se duse într-o odaie secret`. f`cu o frumuse]e de m`r jum`tate alb. jum`tate ro[u… [i otr`vit. 199 . Oricine ar fi mâncat din el. unde cioc`ni la u[`. se preschimb` într-o ]`ranc` b`trân` [i trecu din nou p`durea [i cei [apte mun]i pân` ajunse la c`su]a piticilor. unde. Apoi puse m`rul într-un co[. fie [i numai o înghi]itur`. printre alte mere rumene. cu ajutorul unei vr`ji.

Las`-m` s` intru m`car s` m` odihnesc! o rug` ]`ranca. iar b`trâna îi d`du un m`r drept r`splat`. — Dar sunt a[a de obosit`. [i mu[c` din partea alb`. Atunci ]`ranca zise: — S`-l facem pe jum`tate ! {i t`ie m`rul pe din dou`. Alb`-ca-Z`pada îi deschise. Alb`-ca-Z`pada nu se putu ab]ine [i gust` bucata mai ar`toas`. Atunci. f`r` s` se ating` de cea ro[ie. — Nu pot s`-l primesc! zise Alb`-ca-Z`pada.[i spuse: — N-am voie s` deschid nim`nui. otr`vit`. F`cându-i-se mil`. A lb`-ca-Z`pada se uit` pe fereastr` 200 .

se duse drept la oglinda fermecat`.Otrava î[i împlini numaidecât menirea. [i copila c`zu la p`mânt ca moart`. 201 . care îi r`spunse: — M`ria Ta. tu e[ti cea mai frumoas` din ]ar`! Abia acum împ`r`teasa î[i c`p`t` lini[tea. Nemiloasa împ`r`teas` spuse râzând batjocoritor: — Acum piticii chiar c` n-o s` te mai poat` învia! {i cum se întoarse la castel.

o piept`nar`. O s` am grij` de ea [i-o s-o cinstesc întocmai cum se cuvine unei fete de împ`rat. Piticilor li se f`cu mil` [i-i d`dur` prin]ului sicriul. Sicriul fu în cele din urm` a[ezat într-un col] al p`durii. din pricina zdruncin`turii. Într-o zi. S 202 . cu lacrimi în ochi. dar zadarnic. — Nu-l d`m nici pentru tot aurul din lume! r`spunser` ei. — Unde sunt? întreb` mirat`. — Atunci da-]i-mi-l în dar! îi rug` el. piticii o g`sir` pe Alb`-ca-Z`pada f`r` suflare [i încercar` s` o readuc` în sim]iri: îi desf`cur` cing`toarea de la brâu. Albei-ca-Z`pada îi s`ri din gât bucata de m`r otr`vit.eara. Simt c` nu pot s` mai tr`iesc f`r` Alb`-ca-Z`pada. se puser` pe veghe. Pu]in câte pu]in. [i se opri s-o priveasc` pe Alb`-ca-Z`pada. Cu durere în suflet. îl v`zu pe prin]. piticii f`cur` un sicriu de cle[tar [i scriser` pe el cu litere de aur: Alb`-ca-Z`pada. un prin] trecu pe acolo. v` dau în schimb orice v` pofte[te inima. Pe drum ace[tia se împiedicar` de o buturug` [i. fiica împ`ratului. El le zise piticilor: — Da-]i-mi mie sicriul acesta. Când deschise ochii. fermecat de frumuse]ea ei. iar acesta le porunci servitorilor s`-l poarte pe umeri pân` la castel. ea î[i veni în fire.

203 .

fugi de ciud` unde v`zu cu ochii [i nimeni nu mai [tiu nimic de soarta ei.— E[ti în siguran]` al`turi de mine – îi r`spunse prin]ul. ad`ug`: — Mi-a[ dori s` fii so]ia mea! Alb`-ca-Z`pada primi bucuroas`. iar printre invita]i se nimeri s` fie [i împ`r`teasa cea nemiloas`. 204 . Ei f`cur` o nunt` de i se duse vestea. Când v`zu c` preafrumoasa mireas` a prin]ului nu era alta decât Alb`-ca-Z`pada. la sfâr[it. Apoi îi povesti ce i se întâmplase [i.

Prin]ese [i pitici Pove[ti fermecate cu elfi. pitici [i zåne M AGGIORINA C ASTOLDI I LUSTRA]II DE PIERO C ATTANEO .

mi se p`rea c` plutesc într-o mare de nori albi. care locuia într-un or`[el de la poalele unui munte înalt. totul era lini[tit. De jur-împrejur. A reu[it. n-am putut s-o ating. în schimb. un tân`r gr`dinar. deodat` m-am cufundat într-un alt vis: de ast` dat`. deasupra capului meu. c-ai fi putut crede c` e zi.Cirea[a albastr` i v`zut vreodat` o cirea[` albastr`? Eu am v`zut odat` una în vis. [i vântul o leg`na înceti[or. Matei. Atârna de-o ramur`. cu piscul ve[nic înz`pezit. pufo[i… N-am mai v`zut niciodat` cirea[a albastr`. Luna rotund` [i galben` ca un b`nu] de aur lumina gr`dina lui Matei a[a de tare. Când am întins îns` mâna s-o culeg. iar Matei c`scând se A 206 .

gândea c-ar fi mai bine s` intre în cas`. S` vezi ce-o s`-]i mai dau pe cocoa[`. Ho]ul. cu pa[i repezi. z`bovind din când în când asupra unei ramuri mai joase. asta mie-mi place. o lu` deodat` la fug` [i dintr-un salt ajunse în cire[ [i începu s` culeag` fructele unul câte unul. din când în când. {i. [i ce v`zu?… V`zu o umbr` mohorât` desprinzându-se din întunericul nop]ii [i s`rind sprinten` deasupra unei brazde de spanac. Dar cirea[a albastr` n-o g`sesc [i pace. privindu-le atent în lumina lunii înainte de a le îndesa în gur`. mai cânta: Asta este coapt`. care înainta pe furi[. Era o umbr` micu]`. 207 . O s`-l înv`] eu minte cum trebuie s` te por]i cu ce-i al altuia! Timpul se scurgea încet. strângând în mân` o bât` zdrav`n` pe care o g`sise chiar în ziua aceea. încurajat de lini[tea care domnea în jurul s`u. — Dac` se mai întoarce tic`losul. Deodat` auzi un zgomot u[or. Privi înspre zid. de-o s` ]ii minte cum m` cheam` cât oi tr`i! Mogâldea]a din cire[ continua s` cânte: Asta este coapt`. spre cire[. înalt` cam de vreo jum`tate de metru. asta mie-mi place. pe care o rupsese un ho] cu o sear` înainte. Dar cirea[a albastr` n-o g`sesc [i pace Matei tremura de furie: — Stai c`-]i ar`t eu ]ie! zise printre din]i. o s` am eu ac de cojocul lui! î[i spunea tân`rul în gând. Î[i plimba privirea de la zid la cire[ul înc`rcat de fructe coapte.

P 208 . Acesta izbucni în lacrimi de ciud` [i sup`rare. Ba dimpotriv`. cânta [i ]op`ia. Atunci Matei ie[i din ascunzi[ul lui [i-i smulse cirea[a din mân`. totu[i te-am g`sit! Râdea.e Matei îl cam mâncau palmele. râdea [i s`rea ca un apucat. ]inând în mân` un obiect mic ce r`spândea în jur o lumin` alb`struie. dar nu p`]ise nimic. dar nu se mi[ca din loc. [i atât de mare îi era bucuria. noaptea s-a sfâr[it Cirea[-alb`struie. Deodat` auzi o bufnitur`: omule]ul c`zuse din copac. încât uitase s` se mai fereasc`. — Ha-ha-ha! râdea mogâldea]a [i cânta cu voce ascu]it`: — Pân-am c`utat.

ar când sim]i [i bastonul pe spinare, începu s` strige ca din gur` de [arpe: — Au! Au! Fie-]i mil`! — }ine! Astea-s pentru ramura pe care ai rupt-o azi-noapte. — Fie-]i mil`, om cinstit! Au! Au! — S`-mi pl`te[ti cire[ele pe care le-ai furat! — Pân` la ultima! Atunci Matei l`s` bastonul din mân` [i înh`]` de bra] ciudata f`ptur` care plângea [i se v`ita. Era un pitic cu un nas urât, plin de negi.

I

209

orpul s`u sub]irel era înf`[urat într-o manta de pânz` cu p`tr`]ele ro[ii [i verzi. — D`-mi banii [i car`-te! îi porunci gr`dinarul cu voce aspr`. Piticul scutur` din cap: — N-am bani, zise el, dar, dac` îmi dai înapoi cirea[a albastr`, pot s`-]i dau o sut` de bani de aur. — Ce glum` mai e [i asta? bomb`ni Matei, încruntându-se. — Nu e nicio glum`, r`spunse piticul, coborând vocea în chip misterios. Cirea[a din mâna ta e fermecat`: cel care o are poate s`-i cear` orice, [i nu e dorin]` s` nu i-o împlineasc`. Poate s` cear` aur, podoabe, faim`, mânc`ruri alese, case [i palate… D`-mi cirea[a [i o s`-]i dau un sac cu bani de aur cât ai clipi din ochi… sau chiar doi saci, dac` nu te mul]ume[ti cu unul.

C

N`ucit, Matei deschise palma [i privi cu aten]ie cirea[a. În lumina lunii, coaja era albastr`, lucioas` [i str`vezie ca apa. În mijlocul ei nu se z`rea niciun sâmbure, ci o lumin` slab`, misterioas`, care din când în când pâlpâia. — O, ce neobi[nuit` e cirea[a asta! Ce ciud`]enie! repeta întruna Matei. Deodat` t`cu v`zând c` piticul nu-[i mai lua privirea de la cirea[`. — Un lucru s`-]i intre bine în cap, spuse tân`rul lini[tit. Nu [tiu dac` m-ai min]it sau nu, dar cirea[a oricum e a mea, fiindc` în gr`dina mea s-a copt. Spune-mi dar ce trebuie s` fac ca s`-mi împlineasc` dorin]ele, iar eu în schimb o s`-]i dau drumul.

210

ât mai plânse piticul! }ip`, strig`, se rug` cu voce plâng`rea]`, doar-doar va primi înapoi cirea[a, dar Matei nu se l`s` înduplecat; ba chiar, amenin]ându-l cu o nou` b`taie, îl f`cu s` vorbeasc`: — Strânge cirea[a între degetul mare [i ar`t`torul mâinii stângi, iar apoi gânde[te-te la ce î]i dore[ti – zise acesta încet. Tân`rul privi în jurul lui [i, v`zând o tuf` de trandafir care se uscase în timpul iernii, î[i dori ca planta s` înverzeasc` din nou [i s` se umple de flori.

C

211

mediat seva începu iar s` curg` în ramurile seci [i ve[tejite, ce se acoperir` de frunze [i de trandafiri mari, albi. Unii îmbobocir`. Ramurile cre[teau acoperind brazdele [i întinzându-se în toate p`r]ile.

I

212

da. v`zând c` planta continua s` creasc` amenin]ând grâul s`dit în spatele casei. urcând pân` la stelele ce priveau minunea din înalt. între un hohot [i un suspin. da. îl g`si pe acesta în buc`t`rie în fa]a cove]ii. trebuie s` spui: Cirea[` albastr`. Nu. zise Matei mul]umit. 213 . — {i acum? întreb` Matei. sui zidul anevoie. Nu. Mic` [i ginga[`. pr`jituri umplute cu crem` [i tarte cu fructe zaharisite. Apoi ad`ug` cu fa]a c`tre pitic: — Bravo! Ai fost cinstit! Acum ia-]i t`lp`[i]a [i s` nu te mai v`d vreodat`. dar care acum d`dea pe dinafar` de pâinici. O raz` de soare lumin` cirea[a albastr`. E bine a[a. se cl`tin` pu]in. zise piticul. da. Lumina zilei. Mic` [i ginga[`. — Nu-i r`u. Tân`rul repet` formula fermecat` [i imediat trandafirul se opri din cre[tere. nu. O pas`re neobi[nuit`.Parfumul puternic al florilor înmiresma aerul. E bine a[a. pe care gr`dinarul o ]inea între degetul mare [i ar`t`torul mâinii stângi. îl auzi spunând urm`toarele cuvinte: Cirea[` albastr`. apoi se întoarse în noaptea din care venise. p`trunzând prin ferestrele c`su]ei s`r`c`cioase a lui Matei. da. cornuri. Mogâldea]a se îndep`rt` înceti[or. nu. — Acum. Zorii sosir` pe nesim]ite. a[ezându-se pe pervazul ferestrei. goal` cu o zi înainte. cu fruntea plecat`.

214 .

oglindindu-[i ramurile palide în ap`. cip… Al cui e palatul acela care str`luce[te ca soarele? întreb` o pas`re str`in` de locurile acelea. Matei a[ez` pe mas`. pe când vântul înghe]at din Nord îmi scutur` ramurile. Se nume[te Matei. focul arde în toate camerele din palatul s`u. cip… Dreptatea nu-i pentru cei din lumea asta… iar invidia e un mare p`cat – rosti pas`rea. iar acum doarme în cear[afuri de C bumbac [i poart` numai haine din lân`. una lâng` cealalt`. bun`t`]ile din covat`. iar el st` fericit la c`ldur`. Via]a i s-a schimbat de pe-o zi pe alta. Chiar [i în somn b`iatul strângea în mâna stâng` Norocul întruchipat de o cirea[` albastr`. Pe urm`. — Cip. În toat` buc`t`ria se sim]ea miros de pâine cald`. Iarna. se duse la culcare [i dormi pân` la apusul soarelui.— e nenorocire! A înnebunit gr`dinarul! ciripi ea [i î[i lu` zborul. — E a unui om care-a reu[it s` apuce Norocul de-un picior – se tângui salcia. pas`rea mea? — Cip. fiind obosit. înconjurat de bog`]ii… }i se pare cinstit` soarta. [i ploaia îmi love[te neîncetat trunchiul br`zdat. 215 . apoi î[i t`ie o felie de pr`jitur` [i o mânc` cu poft`. pe o salcie b`trân` ce suspina la marginea unei b`l]i. luându-[i zborul. cu zece ani \n urm` nu era decât un biet gr`dinar.

iar în timp ce zbura se gândea: „Tare fericit mai trebuie s` fie st`pânul acelor p`mânturi [i al acelui castel!“ Pas`rea nu se în[ela. îns` în tot ]inutul nu era om s` nu-i fie recunosc`tor pentru ceva. r`spunse acesta cu lentoarea lui obi[nuit`. oprindu-se pe nea[teptate în fa]a unui h`]i[. S Nic`ieri nu vedeai urm` de bordei sau cocioab`. l`sându-se purtat în voia gândurilor. sl`bi frâiele roibului ce-l purta în spinare. 216 . c`ci toate locuin]ele vechi fuseser` preschimbate în case mari [i frumoase. st`pânul palatului dormea lini[tit în patul s`u din lemn de nuc. cu ajutorul cire[ei albastre. Calul r`t`ci o vreme prin câmpul luminat de ultimele raze ale soarelui. unde oamenii munceau cântând. B`trâna salcie plâng`toare n-avea cum s` [tie. nu departe de unde v`zu câmpuri arate cu m`iestrie. gr`dini înflorite. totdeauna ferici]i [i s`n`to[i… An de an Matei f`cuse minuni cu cirea[a lui albastr`. De asemenea. c`ci de zece ani. Mul]umit de sine. Daaac` vreeei.e a[ez` pe un pisc. apoi ie[i din vale [i se pierdu într-o p`dure deas`. — Hoo! zise Matei ]inându-se bine în [a. te rog! îl întrerupse pas`rea. — Ale cui sunt p`mânturile acestea? întreb` pas`rea pe un melc. — Suuunt aleee unui ooom pe nume Maaattei. în a[ternuturi albe de bumbac. nu. ca s`-i poat` primi pe to]i cei ce voiau s` se mute în acel loc minunat. Într-o sear`. N-am mai fost niciodat` în locul `sta. Matei era cu adev`rat fericit. î[i putea ajuta aproapele. or`[elul se m`rise. ogr`zi [i livezi roditoare. ca s` nu cad`. N-am timp! zise [i se în`l]` în aer. î]i vooi spuneee pooovestea luui… — Nu.

217 .

dând pinteni calului. puse cirea[a la locul ei. în ciuda ordinelor [i a rug`min]ilor st`pânului. Merse ce merse [i ajunse în apropierea unei case cu înf`]i[are stranie. Matei nu v`zu nicio stea. doar nori de ploaie. Curios s` afle cine st` în locul acela singuratic. înaintând prin h`]i[uri. 218 . S Dar b`rbatul nici nu se uita la fl`c`ruia albastr`. Acolo printre copaci se vedea un zid alb. Negru]. ci privea c`tre un punct îndep`rtat. Cum mai str`lucea în bezna nop]ii! Fl`c`ruia din mijlocul ei p`rea s` se aprind` mai tare cu fiecare adiere de vânt. luminat de un felinar. Ridicând privirea spre cer. Acesta se v`zu nevoit s` foloseasc` cirea[a albastr`. pe care o scoase dintr-o pung` micu]` de piele. spuse el atunci. — Diii.e l`sase noaptea. S` ne întoarcem înainte s` ne prind` ploaia! Îns` Negru] nu se mi[c` din loc. mari [i negricio[i. coborî din [a [i porni într-acolo.

Cei doi îl duser` la primul etaj pe o scar` abrupt`. în afara uneia de la primul etaj.erestrele p`reau închise. [i auzi ni[te voci nedeslu[ite. dându-[i astfel seama c` erau mult mai mul]i în`untru. O voce t`ioas` porunci: — Dezlega]i-l! F 219 . iar dou` umbre întunecate se n`pustir` asupra lui. Matei înaint` pân` în dreptul u[ii [i o împinse. Aceasta se deschise f`r` zgomot. Un felinar plin de fum atârna într-un cârlig înfipt în zid [i scâr]âia la orice adiere a vântului. legându-l fedele[ cât ai zice pe[te. Matei sim]i un miros puternic de rachiu.

— L-am prins pe când încerca s` intre – zise unul din cei care st`teau de paz` la intrare. Prizonierul î[i duse mâinile la gât. o s` v` dau to]i banii pe care îi am la mine. Când putu în sfâr[it s` priveasc` împrejur. deja i se p`rea c` se sufoc`. | 220 . mare c`petenie. Degetele sale atinser` atunci l`n]i[orul de care era atârnat` pungu]a de piele cu cirea[a albastr` în`untru. — Sunt prea pu]ine – zise el –.n cele cåteva clipe de t`cere care urmar`. Trebuie s` fie vreo iscoad`! Alpala îi arunc` prizonierului o privire atât de du[m`noas` încât acesta amu]i pe loc. prizonierul fu dezlegat [i i se scoase de la ochi fâ[ia care îl împiedica s` vad`. To]i dou`zeci [i [ase st`teau a[eza]i în jurul unei mese pline de pahare [i clondire. nu-s de-ajuns s`-]i scape pielea. — Spânzura]i-l! zise apoi cu glas aspru [i începu din nou s` numere banii. apoi cl`tin` din cap. întinzând o mân` tuciurie [i p`roas`. — D`-i încoace! spuse Alpala. C`zuse tocmai în mâinile temutului Alpala [i ale celor dou`zeci [i cinci de ho]i ai s`i. în care se întrez`rea str`lucirea monedelor de aur. Nu sunt o iscoad`! Dac` îmi da]i drumul. iar eu o s`-]i dau oricâte bog`]ii pofte[ti. D`-mi drumul. — Ave]i mil`! strig` atunci Matei. g`sind putere s` vorbeasc`. Erau cinzeci de monede de aur noi-nou]e. Ho]ul le num`r` de dou` ori. În fa]a c`peteniei se afla o desag` deschis`. scoase un strig`t. — Da-]i-mi drumul! strig` el în timp ce era târât afar`.

221 .

222 .

cu b`nuial`. Se strânser` în jurul lui [i se uitau la el cu ni[te priviri care l-ar fi b`gat în sperie]i [i pe necuratul. Ploua cu rubine ro[ii ca sângele. Deodat` acoperi[ul casei se f`cu nev`zut [i de pretutindeni începur` a curge bani de aur [i de argint. cu smaralde verzi ca frunzele. Diamantele [i perlele c`deau precum grindina. Deodat` se auzi un scâr]âit: podeaua sta s` se rup` sub greutate. iar ploaia de bog`]ii nu d`dea semne c` ar avea de gând s` se opreasc`. — Opre[te-te. întorcând spatele casei de ho]i. Tem`tor deschise pungu]a [i-i ar`t` ho]ului cirea[a albastr` zicându-i: — }ine-o în mân` [i cere tot ce-]i dore[ti. — Hmm!… mârâi Alpala. 223 . Folosindu-se de harababura stârnit`. pietrele [i banii c`deau neîncetat. dac` m` p`c`le[ti! [uier` cu asprime Alpala. H Alpala [i oamenii s`i p`reau nebuni de fericire: î[i cufundau mâinile în mormanul str`lucitor [i î[i umpleau buzunarele cu bani lucio[i. deoarece animalul mânat de foame g`si calea cea bun` [i îl duse înapoi pe norocosul de Matei. l`sându-[i roibul s` afle singur drumul. oricine-ai fi. Vai de tine! — N-a[ îndr`zni niciodat` s` glumesc cu o c`petenie de seama ta! se împotrivi Matei. Strânse totu[i cirea[a vr`jit` în mân` [i-i ceru aur. cu pietre viorii de ametist [i cu topaze galbene.o]ii încetar` s` mai bea. — Zân` sau duh al cire[ei albastre. Matei se apropie de u[` [i fugi mul]umind lui Dumnezeu c` sc`pase cu via]`. ai mil` de noi! ]ip` c`petenia. argint [i pietre pre]ioase. cirea[`! Destul! strig` speriat Alpala. {i bine f`cu. — Ai mil` de noi! repetar` oamenii s`i. c`l`ri pân` în zori. — Opre[te-te. G`si calul acolo unde îl l`sase [i. în casa din inima p`durii. — Vai de tine. cirea[`! Destul! urlar` [i ceilal]i dou`zeci [i cinci de ho]i înfrico[a]i. Între timp.

Dar ce s-a întâmplat cu cirea[a albastr`? Când s-a pr`bu[it casa. a[a micu]` [i rotund` cum era. Z`rind-o. dar nu i se p`ru prea gustoas`… D 224 . a s`rit de pe gr`mada de pietre pre]ioase afar`. o pas`re cu pene verzi [i ro[ii se apropie [i ciuguli pu]in din ea. Casa se pr`bu[i îngropându-i pe Alpala [i pe cei dou`zeci [i cinci de ho]i ai s`i sub ruine. oprindu-se în iarb` la poalele unui castan. O bufnitur` puternic` le acoperi vocile.ar zadarnic strigar` ei [i se rugar`.

Spre-o caban` oarecare. Se opre[te lâng-o creast`. Iarba verde-o m`rgine[te. Iar râul o înso]e[te. Îns` greierii-o trezesc: Vai. f`r`-ncetare! Iar c`rarea fuge-n zare. Menta-i ]ine de r`coare. {i sub pragul ei dispare. {i adoarme-un pic la soare. 225 .O c`r`ruie din br`det În br`det. ce zarv` mai stârnesc În br`det. Se afund` în verdea]`. e-o c`r`ruie Pietruit` [i zglobie.

de ce fugi în miez de noapte descul]`? Unde ]i-e coroana de perle din pletele de aur? îi [opte[te o privighetoare. — Adriana. care de-abia atinge p`mântul cu picioru[ele ei descul]e [i pline de zgârieturi. preafrumoas` Adriana. unde fugi a[a gr`bit`? – o întreab` copacii din p`dure pe fata cu p`r de aur. nu cumva s` v` aud` paznicii tat`lui meu.Adriana. am s` m` opresc pu]in [i. am s`-]i r`spund. dragi copaci! Nu m` striga]i a[a de tare. copila îi r`spunde: — Ai r`bdare. A 226 . F`r` s` se opreasc`. preafrumoas` Adriana… — driana. preafrumoas` Adriana. privighetoareo drag`. împ`ratul Tirolului. dac-or s` m` ]in` puterile. a[teapt` s` m`-ndep`rtez de castelul tatei! Când nu voi mai z`ri turnul din vârful dealului de Smarald. — Sst! Nu m` da]i de gol.

frumoasa Adriana suspin`: e a[a de obosit`. v`zându-l. am s` te c`l`uzesc cu glasul meu. V 227 . ducându-te pe c`r`ri cu iarb` moale. c-ar vrea s` se trânteasc` în iarb`.— ino. preafrumoas` Adriana. Copila se ia dup` cântecul p`s`rii [i alearg` prin iarba m`t`soas`. Dar turnul din vârful dealului de Smarald înc` se mai z`re[te printre copaci [i.

începându-[i povestea: Departe. iubesc paji[tile [i susurul râurilor. topora[i [i flori de nu-m`-uita. [i vei putea s`-]i urmezi drumul. un împ`rat tân`r [i bogat. 228 . în }inutul Gerului locuie[te împ`ratul Lindoro. Ar vrea s` doarm`. Caut` cu privirea turnul din deal. privind duios copacii din jur.— ino dup` mine. Prefer s` m` ascund aici în chip de p`stori]`. într-o paji[te. Întreaga p`dure e un fream`t de uimire. De azi înainte o s`-mi împletesc în p`r margarete. închizând ochii. Apa lui î]i va alunga oboseala. Pârâia[ul e rece [i str`luce[te sub razele lunii. — Dar la triste]ea de mâine a împ`ratului Lindoro nu te gânde[ti? — Nu mi-a v`zut niciodat` chipul… Durerea îi va trece. ca s` nu aud` paznicii împ`ratului Tirolului) tot ce-i spuse copila. de ce fugi în miez de noapte? — Fug ca s` nu ajung împ`r`teas` – r`spunde ea. hot`rându-se s` m` fac` împ`r`teas` peste câmpiile nem`rginite [i ve[nic înz`pezite ale împ`r`]iei sale. te rog! Mi se închid ochii de somn! Preafrumoasa copil` adormi. Dar privighetoarea o prive[te curioas`: — Adriana. curge-un pârâia[. Ce fericire! De-acum se poate odihni. Apoi. continu`: V — Iubesc copacii ace[tia care m` înconjur` din copil`rie. Nu se mai z`re[te. Mâine va sosi la castelul tat`lui meu s` m` cear` de so]ie… dar zadarnic m` va c`uta. — {i coroana ta de perle? }i-a c`zut cumva în timp ce fugeai? — Nu. decât s` fiu împ`r`teas` în }inutul Gerului. Acum las`-m` s` dorm. iar privighetoarea începu a le povesti copacilor (dar [optit. frumoas` Adriana. a[a c` se întinde pe iarb`. am l`sat-o la castel. Adriana î[i înmoaie picioarele obosite [i un fior îi str`bate întreg trupul. copil`! Nu departe. El a auzit de frumuse]ea mea [i s-a îndr`gostit pe loc. — {i nu ]i-e dor de pernele umplute cu puf? — De ce mi-ar fi dor? De azi înainte o s` dorm pe altele mai moi. de trifoi [i mu[chi. departe.

229 .

230 .

te-a[ ruga. — Mâncarea se câ[tig` prin munc`! bomb`ne femeia. [i vino cât mai repede înapoi s`-mi spui. Apoi.n inima p`durii se afl` c`su]a b`trânei Magdalena care î[i duce traiul culegând ierburi de leac pentru p`stori. cu o ulcic` în mân`. binevoitoare Luciana – zice pas`rea [i î[i ia zborul. începe s` rânduiasc` prin c`su]` [i tot a[a se duce [i la râu dup` ap`. Împreun` o s` culegem cu gr`mada. Adriana-Luciana încuviin]eaz`. zboar` pân` la castelul tat`lui meu s` vezi ce se întâmpl`. bomb`nind înceti[or… Pân` la urm` zice: — Luciana. În timp ce cur`]` un buchet de ierburi aromate de-abia cules [i ascult` fo[netul m`turii. Oi fi eu s`rac`. O s` te a[tept în fiecare zi lâng` râu la apus. dar pâinea [i laptele n-or s`-]i lipseasc`. prin]esa se duce la râu s`-[i pieptene p`rul lung [i blond. — Sst! Preafrumoasa Adriana nu mai exist`. 231 . a[ezat` pe-o ramur` joas`. Iar de vrei s`-mi fii de folos. e[ti fericit`? o întreab` privighetoarea. — Cum ]i-e dorin]a. iar numele meu e… Luciana. În zori de zi. Atunci o c`pri]` beh`i din col]ul ei. În fiecare zi. ro[ind. fat` preafrumoas`? — O bucat` de pâine [i pu]in lapte. — Preafrumoas` Adriana. [i îi pune fetei în mân` o m`tur`. | B`trâna r`mâne pe gânduri. — Ce vrei. r`spunde copila. Aminte[te-]i c` eu sunt Luciana. cântând. Bucuroas`. prin]esa bate la u[a acesteia. b`trâna vede mâinile albe [i îngrijite ale Adrianei [i se minuneaz`: — Cine e[ti tu [i cum te nume[ti? — Sunt o p`stori]` s`rman`. ai vrea s` r`mâi la mine? O s` te înv`] s` alegi ierburile de leac. întorcându-[i capul micu] [i iste] spre frumoasa nou-venit`. la apusul soarelui. singur` pe lume.

232 .

p`storul o cere în c`s`torie. stând îngândurat` pe malul acestuia. acum sigur n-o s` mai vrei s` te c`s`tore[ti cu mine. — Nu m` numesc Luciana. ar`tând cu degetul în spatele s`u. În fa]a ei se afla un p`stor mândru la chip. p`storule! Cei doi pornesc agale. pe nume Magdalena. trebuie s`-]i \mp`rt`[esc o tain`. p`storul e puternic [i taie lemnele cu mai mult` u[urin]` decât copila. Sare cât ai clipi în picioare. — Vorbe[te. {i ce frumos cânt`! {tie chiar mai multe cântece decât privighetoarea (care. Ce dac` e[ti s`rac? Fericirea nu se poate cump`ra… iar eu sunt fericit` lâng` tine. vorbindu-[i ca doi vechi prieteni. — Nu-]i fie team`. încep s` se vad` zi de zi. Ea [opte[te: — Înainte. o s` m` c`s`toresc cu tine. preafrumoas` Adriana. iar tat`l meu este împ`ratul Tirolului. de[i nu zice ba. între copaci – îi spune el. un alt chip tân`r [i frumos. | Când. vede cum se oglinde[te în ap`. Pe deasupra. într-o diminea]`. Adriana îmbujorat` î[i pleac` fruntea. care culege ierburi de leac. lâng` ea. — M` numesc Fidelio [i locuiesc în c`su]a de colo. [opte[te prin]esa. dar s`r`c`cios îmbr`cat. Fidelio. n-a mai ap`rut). Cele dou` c`su]e fiind aproape una de alta. {tii s` m` duci la ea. 233 . spunându-i pân` la cap`t povestea sa. cine [tie de ce. fat` frumoas`? — Urmeaz`-m`. — Mi s-a spus c` prin p`r]ile astea locuie[te o femeie. dar o mân` o opre[te [i un surâs o lini[te[te. fiindc` asta îmi doresc. gata s-o ia la fug`. — Vai. Numele meu e de fapt Adriana. se vait` p`storul. apoi o s`-]i m`rturisesc [i eu ceva.ntr-o zi.

Tot ea mi-a zis s-o caut pe b`trâna Magdalena [i s-o întreb de iarba somnului. În]elegi? Prin]esa d` din cap c` nu. Acum sf`tuie[te-ne tu ce s` facem. am alungat-o pe prin]es` din gândurile mele [i m-am îndr`gostit de tine. Preafrumoasa Adriana tresare. unde mi-am construit o c`su]` din usc`turi. [i dac` m` vezi în zdren]ele astea e pentru c`. — S` v` c`s`tori]i. privighetoare [ireat`! Tu i-ai ar`tat împ`ratului Lindoro calea [i datorit` ]ie ne-am întâlnit. sup`rat c` nu m-am putut c`s`tori cu cea pe care o iubeam. Când te-am cunoscut. se uit` apoi la privighetoare [i spune surâzând: — N-o s` mai plec niciodat` de aici… 234 . mi-am dat seama c` n-am nevoie de iarba somnului. [i nici m`car nu m` numesc Fidelio. care te ajut` s` ui]i. — Aha. O privighetoare mi-a ar`tat drumul pân` aici. deoarece voiam s-o dau uit`rii pe prin]esa din visele mele.— ar eu nu sunt nici s`rac. nici p`stor. m-am hot`rât s` m` fac p`stor [i s` r`t`cesc prin p`durile astea. f`r` s` [tiu c` Luciana [i Adriana sunt una [i aceea[i. D — Ce ciudat! Parc-ar fi o poveste! le strig` o pas`re cenu[ie dintr-un copac. Tân`rul continu`: — Eu sunt împ`ratul Lindoro. — {i s` nu mai v`d în veci p`durile astea? Împ`ratul Lindoro z`re[te privirea înl`crimat` a prin]esei.

235 .

236 .

s`-i las tronul fratelui meu. iar eu o s` r`mân cu tine. ca s` poat` intra prospe]imea p`durii… susurul râului – adaug` prin]esa. mângâind-o u[or. prieten` drag` – r`spunde preafrumoasa Adriana senin`. în locul unde ne-am cunoscut. zburându-i în palm`. — Oricând vei voi. — O s` pot intra [i eu în`untru? întreab` privighetoarea. cu terase [i balcoane. glasurile lor devenind ca unul. o s` construiesc un castel din marmur` alb` [i ro[ie. Chiar aici. Brandivino. O 237 .

Gheorghe. 2007 ISBN 978-973-124-164-7 I.Redactor: Iulia Militaru DTP: Nicolae Poant` Traducere de Cristina Patricia Gheorghe Descrierea CIP a Bibliotecii Na]ionale a României Pove[tile bunicii / Charles Perrault.) 82-93-32=135.. 2007. Cristina Patricia (trad. Jacob IV... Carlo III. Carlo Collodi. Charles II. Perrault.1 © Edizioni Larus © Grupul Editorial ART. Collodi. pentru prezenta edi]ie . . trad.: Cristina Patricia Gheorghe. Grimm. Jacob Grimm. – Bucure[ti : Art.