CAPITOLUL 5 TRATAMENTUL TERMIC AL SEMIFABRICATELOR TURNATE, FORJATE SI LAMINATE

Pentru stabilirea procedeelor tehnologice şi alegerea utilajelor specifice pentru tratamentul termic, semifabricatele se grupează în: - lingouri; - semifabricate şi piese brute forjate; - laminate pline (bare şi profile), sârme, ţevi, laminate plate (table, benzi). 5.1. Tratamentul termic al lingourilor Tratamentul termic care se aplică lingourilor din aliaje neferoase este recoacerea de omogenizare, în scopul înlăturării sau al atenuării segregaţiilor. Temperatura de încălzire se alege cât mai apropiată de curba solidus, iar duratele de menţinere sunt îndelungate, pentru a permite înlăturarea neomogenităţilor, dizolvarea şi difuziunea unor particule de eutectic sau de compuşi intermetalici, care se află în structura aliajului. Se folosesc, de obicei, cuptoare verticale cu bolta mobilă. În cazul multor aliaje, omogenizarea chimică a lingourilor se realizează în timpul încălzirii acestora în vederea prelucrării plastice. Tratamentele termice care se aplică lingourilor din oţel sunt recoacerea de înmuiere şi recoacerea de omogenizare. Recoacerea de înmuiere se aplică lingourilor din oţeluri aliate pentru scule, şi în special celor din oţeluri rapide, în scopul micşorării durităţii, în vederea operaţiei de decojire (înlăturarea prin aşchiere a straturilor superficiale care conţin defecte care ar cauza fisurarea în timpul forjarii). Ea constă în: încălzire până la 820 - 840°C; menţinere timp suficient pentru egalizarea temperaturii în întreaga încărcătura; răcire lentă (în cuptor) cel puţin până la 400°C şi apoi în aer. Se folosesc cuptoare cu vatra mobilă sau cuptoare verticale, care permit manevrarea uşoara (cu ajutorul podurilor rulante) a unor cantităţi mari de materiale metalice. Recoacerea de omogenizare se aplică lingourilor din oţeluri aliate (de obicei, cu crom şi nichel) destinate executării pieselor cu prescripţii ridicate de calitate. Ea constă în încălziri cu menţineri îndelungate (până la 60 - 100 ore) la temperaturi înalte (1050 - 1150°C), urmate de răciri lente, cu cuptorul. Se folosesc cuptoare verticale în sol, cu bolta mobilă, care permit manevrarea uşoară a lingourilor mari şi au pierderi mai mici de căldură. 5.2. Tratamentul termic al semifabricatelor şi al pieselor brut forjate Semifabricatelor şi pieselor forjate din oţel tratamentul termic li se aplică cu următoarele scopuri: - regenerarea structurii, prin înlăturarea efectelor supraîncălzirii la care a fost supus materialul; - micşorarea durităţii, în vederea uşurării prelucrării prin aşchiere; - pregătirea structurii în vederea tratamentului termic final, care se va aplica pieselor sau sculelor după fasonare. Cea mai potrivită structură pentru uşurarea prelucrării prin aşchiere şi care permite obţinerea, la încălzirea pentru călire, a unei austenite cât mai omogene din punct de vedere chimic, fără a fi necesară o creştere a duratei de menţinere, este perlita globulară. Această structură se urmăreşte să se obţină în toate semifabricatele şi piesele forjate din oţeluri pentru construcţii şi, în special, în semifabricatele (bare, platbande) din oţeluri pentru arcuri, pentru rulmenţi şi pentru scule. În vederea obţinerii unui structuri globulare, semifabricatele din oţeluri pentru îmbunătăţire (cu 0,25—0,55 % C), nealiate sau aliate, se supun recoacerii complete: încălzire la Ac3 + 30°C; menţinere pentru egalizarea temperaturii în încărcătură; răcire lentă, cu cuptorul; se

obţine o perlită parţial globulizată. Prin acest tratament se realizează şi înlăturarea efectelor supraîncălzirii de la forjare (fig. 5.1.) Dacă granulaţia după forjare nu este grosolană, scopul tratamentului este globulizarea perlitei. În acest scop, se aplică recoacerea incompletă: încălzire cu menţinere îndelungată la 750 - 760°C; răcire lentă (în cuptor) până la 500°C şi apoi în aer. Rezultate similare, dar cu structuri mai uniforme în secţiunea produsului, se obţin prin aplicarea recoacerii izoterme, cu menţinere la 650 - 680°C. Semifabricatele din oţeluri carbon pentru scule se supun recoacerii incomplete sau recoacerii cu pendulare, pentru globulizarea structurii. Semifabricatele din oţeluri aliate la care, prin răcire liberă (în aer) după forjare, rezultă o structură de perlită lamelară fină sau de trostită, cu duritate prea mare pentru a putea fi prelucrate prin aşchiere, se supun unei recoaceri subcritice: încălzire la 650 - 680°C, cu menţinere de 2 - 5 ore după egalizarea temperaturii şi răcire în aer. În acest fel se realizează globulizarea parţială a perlitei şi micşorarea durităţii. Semifabricatele şi piesele forjate din oţeluri cu conţinut mare de elemente de aliere, la care prin răcire liberă (în aer) rezulta structuri de călire (martensită, martensită cu trostită sau martensită cu bainită), având duritate prea mare pentru a putea fi prelucrate prin aşchiere, se supun unei reveniri înalte: încălzire la 650 - 670°C, cu menţinere de 2 - 3 ore după egalizarea temperaturii în încărcătură, urmat de răcire în aer. Prin acest tratament termic se obţine o structură de sorbită de revenire sau de cementită globulară, cu duritate corespunzătoare unei bune prelucrabilităţi prin aşchiere şi cea mai potrivită pentru tratamentul termic final de călire urmata de revenire.

Fig. 5.1. Microstructura unui oţel pentru îmbunătăţire, după forjare (a) şi după recoacere (b).

Pentru tratamentul preliminar al semifabricatelor şi al pieselor forjate se folosesc cuptoare tip camera, cu vatră fixă sau cu vatră mobilă. Acestea din urmă sunt foarte potrivite, mai ales pentru recoacerile subcritice şi izoterme şi pentru revenirea înaltă, deoarece cuptorul se menţine la temperatura constantă, încărcătura schimbându-se prin schimbarea vetrei. În acest fel se realizează importante economii de căldură. De asemenea, prin acoperirea încărcăturii cu mufle etanşe se poate proteja împotriva decarburării. Pentru a se folosi căldura de la forjare şi pentru a se evita apariţia la răcire a unor defecte iremediabile (fulgi, fisuri), tratamentul termic al semifabricatelor şi al pieselor forjate se poate executa direct după terminarea forjarii. Produsele forjate, cu temperatura mai mare decât punctul Ac3 al oţelului respectiv, se introduc în cuptor, unde, în locul unei răciri libere, care nu ar permite controlul transformărilor structurale, se aplică o răcire lentă, cu anumită viteză. În acest scop se folosesc cuptoare verticale, în solul atelierului, care permite o manevrare uşoară şi o folosire raţională a căldurii produsului forjat. Deoarece fulgii apar la prima răcire a produsului forjat până la o temperatură de 300 - 350°C, aplicarea tratamentului termic direct de la forjare este obligatorie în cazul oţelurilor susceptibile la apariţia fulgilor. În acest scop, se aplică recoaceri complete (fig. 5.2), utilizânduse cuptoare de construcţie specială.

Fig. 5.2. Graficul unei recoaceri complete pentru evitarea apariţiei fulgilor.

5. Tratamentul termic al laminatelor 5.3.1. Tratamentul termic al laminatelor pline (bare si profile) Cea mai mare cantitate de laminate pline (profile laminate, bare, ţagle, brame) se livrează fără tratament termic, structura corespunzătoare proprietăţilor care trebuie garantate obţinându-se prin controlarea temperaturii de sfârşit de laminare şi a condiţiilor de răcire. Laminatele din oţeluri carbon superioare şi din oţeluri aliate se supun tratamentelor termice preliminare pentru uşurarea prelucrării prin aşchiere şi pentru evitarea fulgilor. Regimurile de tratament termic, precum şi utilajele specifice sunt, în general, cele menţionate anterior pentru semifabricatele forjate. Similare sunt şi masurile care trebuie luate pentru evitarea apariţiei fulgilor: laminatele de anumite grosimi sunt răcite lent, în gropi cu nisip sau cenuşă, dacă nu trebuie sa li se aplice un tratament termic, sau sunt trecute direct în cuptoarele de tratament termic, dacă sunt impuse condiţii privind structura şi proprietai1e lor în stare de livrare. Fiind vorba de cantităţi foarte mari de laminate, se folosesc cuptoare de tratament termic de mare productivitate, mai ales cuptoare continue. Aceste cuptoare permit efectuarea tratamentelor de recoacere, normalizare şi chiar de călire şi revenire. În figura 5.3 este reprezentată schematic o instalaţie complexă pentru tratamentul termic al barelor de oţel. Încărcătura (bare cu lungimea de la 2 la 9 m şi diametrul până la 140 mm) este adusă pe patul cu role 1 şi introdusă în cuptorul continuu cu role, pentru încălzire; cuptorul are o zonă de preîncălzire 2 şi una de încălzire la temperatura finală 3. La extremitatea zonei 3, barele intra în bazinul 4 de răcire pentru călire. Acest bazin este de o construcţie specială, care permite barelor să intre în ulei (sau în apă), ajungând pe un dispozitiv cu role. Cu ajutorul unor pompe puternice, cu un debit foarte mare (1200 m3/h) se menţine constant nivelul lichidului, agitându-se puternic.

Fig. 5.3. Schema generală a instalaţiei complexe pentru tratamentul termic al barelor.

După terminarea răcirii, dispozitivul se ridică (fig. 5.4 ) şi transportă Încărcătura într-un bazin de spălare de unde, pe calea cu role 7, ajunge în cuptorul de revenire 8, 9, 10 cu vatră cu role. După răcire, barele ajung pe calea cu role 11 şi, de aici, la maşina de îndreptare.

Fig. 5.4. Schema bazinului de călire şi a dispozitivului cu role pentru scoaterea încărcăturii.

Dacă tratamentul care se aplică necesită răcire în aer, barele ajung în bazinul 4 - în caz că acesta este gol -, iar dispozitivul cu role le duce în camera de răcire 6, prevăzută cu ventilatoare pentru mărirea vitezei de răcire. De aici, încărcătura este adusă pe calea cu role 7 în cuptorul 8, 9, 10, în care urmează o recoacere subcritică, pentru globulizarea structurii. În această instalaţie se poate face o recoacere izotermă în felul următor: dispozitivul 5 aduce încărcătura din bazinul gol 4, pe calea cu role 7; de aici încărcătura ajunge în zona 8, în care se încălzeşte până la Ac3 + 20°C sau Ac1 + 20°C. În zona 9, prevăzută cu ventilatoare pentru răcire, încărcătura se răceşte rapid până la temperatura de menţinere izotermă (30—60°C sub Ac1), apoi trece în zona 10, în care se menţine la aceasta temperatură. Cuptorul 8, 9, 10 are deci mai multe zone, a căror temperatură se poate regla în aşa fel încât să permită efectuarea recoacerilor cu pendulare pentru globulizarea structurii barelor de oţel eutectoid şi hipereutectoid pentru scule. Instalaţia poate lucra şi cu atmosferă controlată. 5.3.2. Tratamentul termic al sârmelor După trefilare, sârmele din materiale metalice neferoase (cupru şi alame) se supun recoacerii de recristalizare, cu scopul înlăturării totale sau parţiale a efectului ecruisajului. În funcţie de duritatea care se urmăreşte a se obţine, tratamentul se execută în aşa fel încât ecruisarea să fie înlăturată complet (sârma moale) sau parţial (sârma semitare). Tratamentele termice aplicate sârmelor din oţel sunt mai variate, datorită varietăţii oţelurilor şi destinaţiei sârmelor. Recoacerea de recristalizare cu încălzire la temperatură superioară pragului de recristalizare se aplică fie ca tratament intermediar, pentru înmuiere, între diferitele etape ale tragerii la rece, fie ca tratament final, când sârma trebuie livrată moale. Temperatura de încălzire este de circa 700°C, iar durata de menţinere pentru recristalizare completa, de 3 - 4 ore, în cazul când sârmele se tratează în colaci, în cuptoare tip cameră, cu vatră fixă sau mobilă. Dacă se urmăreşte recristalizarea parţială, în cazul sârmei semitari, se folosesc cuptoare continue, care permit reglarea vitezei de trecere a sârmei prin zonele încălzite. De regulă, în continuarea acestui tratament termic se execută şi tratamentul termochimic de zincare, în agregate continue. Normalizarea, cu încălzire la temperaturi cu 20 - 30°C peste Ac3 şi răcire în aer, se aplică în scopul obţinerii unei perlite lamelare, pentru creşterea durităţii şi a rezistenţei. Încălzirea se poate face în colaci, în cuptoare tip camera, cu vatră fixă sau cu vatră mobilă, sau în cuptoare continue cu vatră cu role. Răcirea în aer a colacilor nu permite obţinerea unor structuri şi a unor proprietăţi uniforme pe toată lungimea sârmei. Rezultate mai bune se obţin dacă sârma se încălzeşte desfăşurată în cuptoare continue tubulare. Călirea urmată de revenire se aplică pentru obţinerea sârmelor cu caracteristici mecanice superioare. După încălzirea de scurtă durată, la temperaturi cu 20 - 30°C peste Ac3, în cuptorul electric 1 (fig. 5.5), sârma trece prin bazinul de răcire în ulei 2, la instalaţia de curăţire 3 şi apoi

la baia 4 de revenire în topituri de aliaje (la 460 - 520°C). După răcirea în baia 5 şi spălarea în baia 6, sârma se înfăşoară pe tamburul 7.

Fig. 5.5. Instalaţie pentru călirea continuă a sârmelor

Un tratament tipic pentru sârme este patentarea; de fapt, patentarea este o călire izotermă la temperaturi apropiate de ale cotului perlitic. patentarea se aplică cu scopul obţinerii unei anumite structuri înainte de ultima trefilare, astfel încât, în final, să se obţină proprietăţi mecanice optime. De la tamburul de desfăşurare 1 (fig. 5.6), sârma trece în cuptorul tubular 2, unde se încălzeşte la o temperatura cu 20 - 30°C peste Ac3 (practic, la 870 - 950°C, în funcţie de marca oţelului); apoi, sârma trece în baia de menţinere izotermă 3, formată din topituri de săruri sau de aliaje metalice, cu temperatura de 450 - 550°C şi, din aceasta, la dispozitivul 5 pentru înfăşurarea pe tamburul 4.

Fig. 5.6. Schema patentării sârmelor

Temperatura de menţinere izotermă se alege în funcţie de proprietăţile dorite: dacă se urmăreşte obţinerea unei plasticităţi mai mari, menţinerea se face la temperaturi mai apropiate de cotul perlitic, şi invers. Durata menţinerii, respectiv viteza de trecere prin baie şi lungimea băii, se determină în aşa fel, încât transformarea să se producă complet. Pentru evitarea decarburării şi a oxidării, adică pentru obţinerea sârmei albe, încălzirea se face în băi de săruri sau în cuptoare cu atmosfere de protecţie. Productivităţi foarte mari, concomitent cu protecţia suprafeţelor se obţin aplicându-se metoda încălzirii prin rezistenţă (fig. 5.7). Sârma, care se desfăşoară de pe tamburul 1, trece prin contactele 2 (cu role) şi 6 (tubular), încălzindu-se până la 900°C. Pentru a se evita pierderile prin radiaţie, sârma trece prin tubul de porţelan 3. La capătul contactului tubular 6, sârmele se călesc cu ajutorul unui jet de apă sau ulei, care circulă continuu între bazinul 5 şi tubul 7, prin conducta 4. Trecând prin dopurile de răşină 8, sârma se curăţă de ulei, ajungând apoi între contactele 9 şi 10, unde se face încălzirea pentru revenire, folosindu-se, de asemenea, un tub de porţelan 11, pentru diminuarea pierderilor de căldură. După revenire, sârma se înfăşoară pe tamburul 12.

Fig. 5.7. Instalaţia pentru încălzirea prin rezistenţă a sârmelor în vederea călirii şi a revenirii

5.3.3. Tratamentul termic al ţevilor Tratamentul termic al ţevilor fără cusătură (laminate sau trase) se stabileşte, în funcţie de marca oţelului şi de destinaţia ţevii, după criterii similare celor pentru sârme. Tipurile de tratament termic (cu excepţia patentării) sunt şi ele similare.

Pentru micşorarea durităţii şi mărirea plasticităţii se aplică recoacerea de recristalizare (după tragerea sau laminarea la rece) şi recoacerea subcritică (după laminarea sau tragerea la cald). Pentru aceste tratamente termice se folosesc mai ales cuptoare cu vatră înclinată. Durata încălzirii depinde atât de grosimea peretelui ţevii, cât şi de diametrul acesteia. Pentru normalizare şi călire se pot folosi atât cuptoare cu vatră înclinata, cât şi cuptoare continue cu vatră cu role, prevăzute cu instalaţie de răcire. Dup revenire, ţevile sunt trecute la instalaţii pentru îndreptare. Ţevile sudate se supun recoacerii de detensionare, pentru înlăturarea tensiuni1or interne de la sudare, precum şi normalizării, pentru corectarea structurii cusăturii sudate, şi în special a celei din zona de influenţă termică. Aceste tratamente termice se execută, de obicei, în cuptoare continue tubulare, de mare productivitate. Pot fi folosite, de asemenea, şi cuptoarele continue cu vatră cu role. 5.3.4. Tratamentul termic al laminatelor plate (table şi benzi) În funcţie de marca oţelului şi de destinaţia produsului, tablelor şi benzilor li se aplică următoarele tratamente termice: recoacerea (de recristalizare şi subcritică), normalizarea, călirea. Aceste tratamente pot fi executate în cuptoare discontinue tip cameră cu vatră fixă sau în cuptoare continue cu vatră cu role sau cu vatră mobilă. În aceste cuptoare, tablele se încălzesc în pachete, iar benzile în bobine. Bobinele se pot încălzi şi în cuptoare tip clopot. Rezultatele obţinute nu sunt omogene, deoarece încălzirea şi răcirea nu se pot face uniform. De aceea, pentru benzi - mai ales în cazul recoacerii de recristalizare, care necesita încălziri rapide şi menţineri de scurtă durată la temperatura maximă, urmate de răcire cu viteză mare - se folosesc cuptoare continue. Tablele (în special cele groase) se încălzesc în cuptoare continue cu vatră cu role, aşezate câte una sau câte doua - trei suprapuse în funcţie de grosime), încât încălzirea să fie uniformă. În anumite cazuri, când sunt necesare încălziri de lungă durată, ca în cazul tablelor de oţel pentru electrotehnică, se folosesc cuptoare tip clopot. Dacă sunt impuse anumite condiţii privind calitatea suprafeţei tablei, tratamentul termic se aplică în atmosferă de protecţie.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful